Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

Editura RENE, 2011

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României DĂDĂLĂU, DUMITRU Fratele meu de sânge şi de trudă / Dumitru Dădălău. – Mătăsari : Editura Rene, 2011 ISBN 978-606-93025-2-1 821.135.1-92
Carte realizată de Fundaţia Murmurul Jilţului-Colegiul Naţional Tehnologic Mătăsari, cu prilejul împlinirii a 15 ani de la apariția revistei Murmurul Jilțului

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

Editura RENE, 2011

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

I. O VIAŢĂ DE OM ÎNCHINATĂ ÎNVĂŢĂMÂNTULUI DIN MĂTĂSARI
PROFESORUL DĂDĂLĂU GR. ION ORGANIZATORUL ÎNVĂŢĂMÂNTULUI LICEAL, POSTLICEAL, DE MAIŞTRI ŞI PROFESIONAL DIN MĂTĂSARI
Născut la data de 17 noiembrie 1951 în localitatea Mătăsari, judeţul Gorj. Cursurile şcolii primare le-a urmat în cadrul Şcolii Generale din satul Croici avându-l ca profesor pe Nicolae Căruntu. Cursurile gimnaziale le-a urmat în cadrul Şcolii Gimnaziale Mătăsari avându-l ca diriginte pe regretatul profesor Constantin Tănăsoiu, iar ca director pe profesorul Constantin Panfiloiu; în perioada 1962-1970 a urmat cursurile Liceului „Tudor Vladimirescu” din Târgu- Jiu, având ca director pe prof. Cornel Alexandrescu, iar ca diriginţi pe prof. Cancer Elena, Spătaru Constantin şi Irina Rebedea. A urmat cursurile facultăţii Babeş Bolyai din Cluj Napoca - facultatea de matematică - fizică (1970-1974) şi facultatea de tehnologie chimică (1975-1980) - curs fără frecvenţă. Începând cu data de 1 septembrie 1974 a fost încadrat ca profesor titular pe catedra de fizică-chimie în cadrul Grupului Şcolar Industrial Minier Mătăsari. În perioada 1 iulie 1977-1 noiembrie 1980 a îndeplinit funcţia de director al Grupului Şcolar Industrial Minier Mătăsari. Pe perioada cât a funcţionat ca director în anul 1981 a primit titlul de „PROFESOR EVIDENŢIAT” prin OMI, iar la baza ordinului Ministerului Învăţământului nr. 5348 din 16 noiembrie 1996 a fost 5

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

renumit în Grupul de lucru „PREGĂTIREA MANAGERILOR” din cadrul componentei „MANAGEMENT ŞI FINANŢE” a Proiectului de Reformă, a învăţământului preuniversitar. În specialitatea fizică a obţinut în anul 1978 examenul de definitivare în învăţământ cu media 8, 66, în anul 1988 prin. ord. MEI 8469 gradul II cu media 9, 62, iar în anul 1993 prin ord. MIS 5789/ 8 sept. 1993 gradul I cu media 10. S-a preocupat de dezvoltarea învăţământului din Comuna Mătăsari, aducându-şi contribuţia deosebită la dezvoltarea bazei materiale şi a reţelei şcolare. Dacă în anul 1980 Şcoala Mătăsari avea 8 clase de elevi, în anul 1996 se ajunsese în cadrul Grupului Şcolar Minier Mătăsari la 68 clase de elevi. De numele lui se leagă înfiinţarea şi funcţionarea claselor de liceu, curs zi şi seral, claselor de şcoală profesională, claselor de şcoală complementară de ucenici, de Şcoala Postliceală de maiştri electromecanici minieri şi normatori în industria minieră. Ca director al Centrului de execuţie bugetară Mătăsari s-a preocupat pentru dezvoltarea bazei materiale din comunele Mătăsari, Dragoteşti, Bolboşi, Slivileşti şi Negomir. În perioada 1974-1989 a fost în permanenţă deputat în cadrul Consiliului Popular Mătăsari, iar din 1996 este consilier şi preşedinte al Comisiei permanente de învăţământ, cultură, sănătate din cadrul Consiliului local Mătăsari. În perioada 1980-1997, sub conducerea sa, Grupul Şcolar Industrial Minier Mătăsari şi-a menţinut prestigiul atât în învăţătură, cât şi la activităţile cultural -sportive. Dădălău Gr. Ion, elev, profesor şi director este un model pentru cadrele didactice şi elevii comunei Mătăsari şi nu numai.

6

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

CERCUL DIRECTORILOR DE LICEE, GRUPURI ŞCOLARE ŞI ŞCOLI PROFESIONALE DIN JUDEŢUL GORJ
Ciungu Petre, directorul Grupului Şcolar de construcţii Târgu-Jiu: Un liceu ca oricare altul? Da, am putea spune despre liceul din Mătăsari, avand în vedere că în judeţul nostru marea majoritate a liceelor sunt industriale, (au profiluri în domenii “grele”ale economiei). Putem spune însă şi Nu. Şi în acest sens doresc să-mi afirm opinia. Cu câţiva ani în urmă, “ călătorind “ spre Mătăsari pentru a face o inspecţie de specialitate unui coleg de la acest liceu, am trăit o enormă stare de invidie. De ce? Am întâlnit aici un om pe care-l cunoşteam cu multă vreme în urmă (cred că exprimarea “un om”este nimerită). Un om care şi-a trăit tinereţea lucrând în acest mult controversat domeniu al învăţământului. S-a construit în această zonă mult, dar cel mai impunător edificiu îl constituie liceul, care rivalizează cu multe licee chiar din municipiu. Fiecare element al acestui lăcaş avizat, vizualizat şi cunoscut de acest om. Apoi de pe băncile acestei şcoli au ieşit mii de elevi, care apoi cu cunoştinţele dobândite aici, au devenit colegii noştri, ingineri, muncitori buni etc. Da, aşa l-am cunoscut pe domnul director Dădălău. L-am cunoscut şi apreciat. Dar nu numai pe dânsul, ci şi colectivul de profesori de la acest liceu, cel care l-a sprijinit pe domnul director. Oamenii care au îndurat frigul, naveta şi poate uneori imputaţia că nu s-a făcut mai mult. Impresie bună îţi lasă şi elevii care, educaţi de cei menţionaţi mai sus, ştiu să te primească civilizat, răspund frumos la ore, muncesc şi îndură aceleaşi greutăţi. Cu ocazia cercului directorilor ţinut la acest liceu am vizionat o casetă care prezenta în detaliu realizările şcolii. Sincer vă spun că acest reportaj este demn de postul naţional al Televiziunii. Atâtea câte 7

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

s-au făcut la această şcoală te fac să fii cu adevărat invidios (aşa cum spuneam la început). Pe cine? Cu prietenie afirm că pe toţi cei ce lucrează aici. Asta pentru că lucrează foarte bine, sunt coordonaţi foarte bine şi deci sunt adevăraţi dascăli. Nu ştiu dacă prin cele câteva spuse, merit să ocup o parte din spaţiul acesteia. Dar dacă se va întâmpla, voi fi fericit. La revedere, oameni bun ! Modoianu Maria, director adjunct al Grupului Şcolar Industrial Minier Motru: 23 aprilie 1997. Consfătuirea directorilor din liceele Gorjului, schimb de experienţă la Grupul Şcolar Industrial Minier Mătăsari. Din toate direcţiile, oameni ai şcolii se îndreaptă spre o şcoală. Pe drum vorbesc, admiră culmile domoale, apele, pădurea, iarba care răsare. Respiră primăvară. Au timp să mai vadă? Mai sunt frumoase? Cei tineri, au viaţa toată în faţă, cei ca mine se străduiesc să reţină cât mai multe (să aibă ce derula într-o zi). Apare şcoala mare, frumoasă, impunătoare, şi mai ales primitoare. Oamenii la fel de primitori deschid uşile. Curăţenie, ordine. Aşa e în zi de sărbătoare, Sărbătoarea Sf. Gheorghe, aşa e în fiecare zi. Ne adunăm într-o sală de clasă. Tineri, mai puţini tineri, cărunţi, manageri ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj, veniţi să vadă, să schimbe impresii, să aprecieze, să corecteze. Începem activitatea, domnul inspector Golea, calm, respectuos, cu vorba curgătoare, simplă, căruia i-au trecut anii îndrumând oamenii şcolilor urează “La mulţi ani’’. Ne urează bun venit Directorul şcolii, prof. Dădălău, n-are nevoie de prezentare, îl cunoaştem de mult, ne ştim de mult. Oare mai are ceva ce nu ştie de-ale şcolii? Prezintă într-o înşiruire de imagini şcoala cu trecutul ei, cu prezentul ei. Ne apar în imagini săli de clasă, cabinete de liceu, laboratoare, săli de sport, copii şi profesori, toţi preocupaţi. Îmi doresc să formez o imagine bună şcolii. Toţi ne străduim la fel. Ascultăm vocea ce însoţeşte imaginea. E convingătoare, e clară, e plăcută, sensibilă, e la fel ca a celui care o are. Intrăm la ore. Elevi, elevi ca toţi copiii, buni, 8

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

buni şi frumoşi, ca şi anii lor. Răspund, întreabă, ascultă. Dascălii lor sunt oameni dornici să dea, să formeze, să educe. Se citesc apoi materialele. În prim plan sunt probleme de evaluare a muncii didactice. Câteva reguli din material le-am notat în caiet “cunoaşteţi exact situaţia pentru a soluţiona abaterile”, evitaţi controlul cu idei preconcepute, nu urmăriţi critica, ci mai ales construcţia în timpul controlului, realizaţi şi perfecţionare şi susţinere etc. La pauză frunzăresc un număr al revistei şcolii. Se adresează sufletului şi minţii: File de monografie, subiecte de examene, Terapia sufletului “Viaţa între râs şi plâns, Singur printre oameni, Dacă dragoste nu e, nimic nu e pentru suflet. Dacă ochii sunt oglinda sufletului, revista, zic eu, e oglinda celui ce o produce. Ce reflectă oglinda? O cultură bogată, temeinică, ochi mai largi deschişi să cuprindă întinderile vieţii, un suflet nu prea simplu, capricios, pretenţios care vibrează, care aprobă binele şi întoarce spatele răului, care iubeşte omul şi mai ales omenia. Câte nu s-ar scrie despre o şcoală, despre oamenii ei? În aceeaşi stare sărbătorească, plecarea pe aceleaşi drumuri, spre aceleaşi şcoli. Suntem la fel? Nu, suntem mai bogaţi, aducem cu noi ce a fost mai bun în şcoala din Valea Jilţului. Lupulescu Ion, director adjunct la Liceul Sportiv Târgu-Jiu. Acesta este drumul pe care l-am străbătut, într-o zi de primăvară, când privirea limpezilor gânduri m-a dus într-un schimb de experienţă la Liceul Mătăsari. Era o zi superbă de primăvară, când soarele îşi trimitea razele-i puternice pe dealurile înverzite, când întreaga natură reînviată la viaţă te ademenea spre mişcare, spre bucuria vieţii. Cine trece prin localitatea Mătăsari nu poate să nu recunoască clădirea Liceului din localitate şi să se întrebe câte păstrează viu acest loc depărtat de municipiu, dar nu lipsit de semnificaţii. Trecând prin Mătăsari ai impresia că te simţi legat sentimental de peisaj şi de oamenii acestui loc. Primăvara, cerul pare mai albastru iar locul mai pitoresc. Vizitând frumoasa clădire a liceului, nume9

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

roase săli de clasă, laboratoarele bine dotate, am avut sentimentul că mă aflu în centrul municipiului sau poate chiar într-un liceu din capitală. Peste tot am întâlnit oameni care erau preocupaţi de buna organizare şi dotare a şcolii. Somptuoasa instituţie este bine organizată şi dovedeşte că aceşti minunaţi oameni de la catedră ştiu şi doresc să aibă un loc în care datoria să se interfereze cu pasiunea predării. Le-am identificat cu pasiunea predării. Le-am identificat cu acei minunaţi dascăli la care am descoperit multe din trăsăturile dascălului de odinioară, bunătate, pasiune, prietenie, ordine şi disciplină. Cert este că în acea frumoasă zi de primăvară am avut plăcerea să asist şi la o lecţie de matematică ţinută de prof. Dădălău Floarea care m-a delectat, deşi copiii nu sunt ca-ntr-o urbe, ci mai degrabă ca la ţară. Acest lucru dovedeşte că se poate face meserie acolo unde există pasiune. Mă bucur să o spun încă o dată că am rămas impresionat de oamenii acestei şcoli, de buna organizare şi primirea făcută. Vreau să mulţumesc tuturor pentru că mi-au oferit posibilitatea să-l cunosc şi să-l admir, pentru tot ce-au reuşit să facă aici la Mătăsari. Nicolicescu Elena, director la Grupul Şcolar Industrial Energetic Turceni: Aşezat într-o zonă de exploatare minieră, Grupul Şcolar Industrial Minier s-a dezvoltat de-a lungul celor 14 ani de existenţă în ciuda greutăţilor materiale cu care s-a confruntat. Participând la consfătuirea cu directorii din aprilie 1997, am fost plăcut surprinsă să aflu despre existenţa revistei şcolii «Murmurul Jilţului» ai cărei iniţiatori au fost elevii, sub îndrumarea competentă a domnului prof. Dădălău Dumitru. Ţinând cont că unele din nobilele virtuţi şi potenţialităţi de dezvoltare ale adolescenţilor sunt optimismul, romantismul, visarea, intensitea dorinţelor de autonomie, de independenţă şi autodepăşire mi se pare firească şi îndrazneaţă ideea lor de a crea o asemenea revistă. Am remarcat prezenţa în paginile numerelor de revistă răsfoite, a gândurilor de aleasă 10

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

preţuire ale elevilor pentru cadrele didactice, pentru localul şi baza materială a şcolii şi chiar gânduri de recunoştinţă a unor foşti absolvenţi. Nietzsche concluziona: «Omul nu este doar ceea ce este.» Deci, elevii noştri nu sunt doar elevi, ei sunt creatori de frumos, cu o imaginaţie bogată, care pot sădi în sufletele noastre mândria de a-i fi modelat, de a le fi călăuzit primii paşi în viaţă. Doresc să urez în mod special viaţă lungă, subiecte interesante şi cât mai multe apariţii revistei «Murmurul Jilţului.». Neamţu Gheorghe, directorul Grupului Şcolar Tismana: Am fost la Mătăsari. Am ajuns în Mătăsari în zi de primăvară, cu soare timid, dar care încerca, să ne pătrundă în suflet. De la început mi-am dat seama că localitatea Mătăsari face parte din acea simfonie geografică ce se cheamă România. Comuna Mătăsari are un farmec de neconfundat. Scopul vizitei a fost acela de a participa la Cercul pedagogic al directorilor de licee. În Grupul Şcolar Minier Mătăsari am fost primiţi cu voie bună. Peste tot era ordine desăvârşită, semn al respectului pentru colegii veniţi. Am avut norocul să asist la o lecţie de dirigenţie, la clasa a XI-a B, condusă de doamna prof. Dădălău Luminiţa. S-a discutat despre cultură şi am putut observa străduinţa doamnei profesoare de «a construi suflete». Şi cred că a reuşit. Sunt puţine licee din judeţul nostru care au o revistă. “Murmurul Jilţului”are menirea să dezvolte personalitatea elevilor, să-i facă să iubescă frumosul din natură şi societate. Vreau să le spun adolescenţilor din Mătăsari că, acolo unde există voinţa, există un drum. Viaţa e înspăimântător de frumoasă! Am citit undeva că numai ce iubim e adevărat. Totul depinde numai de voinţa noastră. AM FOST LA MĂTĂSARI! AM VĂZUT AURUL NEGRU…ŞI OAMENI DE AUR ! 11

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

PROCES VERBAL Încheiat azi, 23 aprilie 1997, cu ocazia schimbului de experienţă organizat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj şi Grupul Şcolar Industrial Minier Mătăsari cu directorii de licee, grupuri şcolare şi şcoli profesionale din judeţul Gorj care are următorul program: 9: 30 – 10: 20 a) Asistenţe la lecţii, la clasele: IX A - română - prof. Dădălău Dumitru IX B - instruire practică - maistru instr. Persu Romică X A - matematică - prof. Lupuleţ Ion XI A - chimie - prof. Popescu Gabriela XI B - dirigenţie - prof. Dădălău Luminiţa XII A - matematică - prof. Dădălău Floarea XII B - fizică - prof. Toma Cornel I B - biologie - prof, Pamfiloiu Floarea I C - înşiruire practică - maistru instr. Burciu Dumitru I D • desen tehnic - sing. Iordache Veronica II A - I. E. T. M. - sing. Stoican Violeta II C - fizică - prof. Brânzan Liliana b) Activităţi manageriale 1010 - 1040 - Vizitarea liceului, atelierului şcolii, internatului 10: 40 -1110 - Prezentarea casetei video “Mândrie şi perseverenţă” 1110 – 12: 30 - Prezentarea referatului “Activitatea de evaluare cantitativă şi calitativă a muncii didactice și stabilirea măsurilor de corectare, îndrumare şi perfecţionare - sarcină de bază în munca directorului de şcoală” - prof. director Dădălău Gr. Ion - Grupul Şcolar Industrial Minier Mătăsari. - Prezentarea referatului: ‘”Reformă şi legislaţie şcolară în 12

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

învăţământul preuniversitar” - Inspector General al Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj - prof. Adrian Gorun 12: 30 – 13: 30 - Dezbateri pe marginea referatului prezentat și asistenţelor la lecţii. 13: 30- 14: 00 - Concluzii Domnul inspector Golea Gheorghe din cadrul Inspectoratului Şcolar Gorj conduce lucrările, arată activităţile desfăşurate şi propune să se treacă la discuţii pe marginea materialelor prezentate. Domnul director Crăsnaru, de la Liceul Târgu-Cărbunesti, arată că a rămas impresionat de această şcoală începând cu forma exterioară. În această şcoală lucrează un colectiv de dascăli apreciaţi. La limba română, domnul profesor Dădălău Dumitru a ţinut o lecţie model. A rămas impresionat şi de ţinuta clasei, de felul în care profesorul are materialul didactic luat din diferite izvoare de ramură. La oră, domnul profesor vine cu citate pe care le comentează. La oră fiecare elev a avut pe masă cartea scriitorului a cărui operă o analizează. Materialul domnului director a fost foarte amplu întocmit şi s-au prezentat lucruri bune de urmat. Domnul director pleacă foarte mulţumit. Domnul director Pârcălăboiu arată că de multă vreme n-a trecut prin Mătăsari. A rămas profund impresionat de desfăşurarea orei de matematică unde a predat un cadru didactic foarte tânăr, care a dat rezultate foarte frumoase şi i s-a acordat calificativul “foarte bine”, lecţia bine organizată. Programa parcursă la timp. Din materialul prezentat de domnul director, avem de învăţat, sunt materiale sufleteşti, cu exemple bune de urmat. Domnul director arată că se lucrează după programe cu ore supraaglomerate, câte 7 ore pe zi. Din punct de vedere al bazei materiale se întâmpină greutăţi la şcoala unde îşi desfăşoară activitatea. Domnul Pârcălăboiu arată că activitatea de azi a fost foarte bine structurată și s-a avut ce se învăţa. Domnul director Ciungu Petre arată că a participat la analiza documentelor din cadrul grupului şcolar. Arată 13

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

că planul managerial a fost întocmit conform noilor reglementări. S-a văzut că este o preocupare în cadrul liceului pentru a avea întocmite documentele, asa cum cer noile reglementări ale Legii învăţământului. Domnul director propune ca şi în cadrul G. S. I. M. Mătăsari să se aprobe funcţionarea şi a altor meserii de viitor pe lângă meseriile cu profil minier, căci pe viitor se preconizează desfiinţarea minelor. La unele meserii durata de şcolarizare de 3 ani este prea mare, exemplu: meseria de zidar -care se poate face întro perioadă mai scurtă. în şcolile noastre fetele nu prea au meserii care să le ajute pe viitor. Domnul director Ciocioc care a verificat documentele şcolare arată că sunt comisii metodice la clasele I-IV, V-VIII, IX-XII, diriginţi. Documentele şcolare sunt depuse în dosare bine întocmite, cu grijă, cu responsabilităţi pe fiecare compartiment. Are documentaţia de funcţionare a şcolii. Toate cadrele sunt în majoritate calificate, fişe de cadre la fiecare, fişa postului. Este o activitate foarte fructuoasă şi rezultate bune, chiar foarte bune. Pleacă foarte mulţumit de la această şcoală privind activitatea desfăşurată de cadrele didactice, pleacă cu lucruri frumoase. Domnul Condeescu Aristică arată că a asistat la o oră de desen tehnic, la o clasă profesională. Doamna profesoară s-a descurcat foarte bine a parcurs toate etapele lecţiei, elevii s-au descurcat. S-a apreciat activitatea doamnei subinginere cu calificativul “’bine”. Domnul director felicită liceul din Mătăsari cu privire la felul cum a fost organizată această activitate a cercului directorilor. Privind materialul domnului director, arată că este foarte bine întocmit, avem de învăţat din acest material prezentat, însă nu este de acord cu statul domnilor directori în pauză printre profesori. Domnul director Popescu. de la Liceul Novaci, participă la lecţia de limba franceză, arată că a fost mulţumit de lecţia prezentată, deşi dânsul predă mai mult limba rusă. I-a plăcut foarte mult modul cum s-a preocupat conducerea liceului privind desfăşurarea schimbului de experienţă 14

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

de azi. Avem de învăţat lucruri frumoase de urmat. Domnul director Ghesa, a verificat prin sondaje cataloagele de la clasele aVIa, a VII-a, a VIII-a, a IX-a, a X-a, cataloagele sunt completate la zi pentru trimestrul I şi II. S-a început să se dea note şi în acest trimestru. Absenţe nemotivate sunt în număr mic. Mişcarea elevilor este consemnată de diriginţi în catalog pe baza documentelor de transfer. Apreciază aceste documente ca fiind completate la zi. Materialul prezentat de domnul director e foarte bun, consideră că dânsul conduce cu competenţă liceul. Domnul inspector Golea arată că Liceul din Mătăsari lucrează în condiţii destul de greoaie: cu elevi şi profesori navetişti. Mulţumeşte domnilor directori de participarea acestora în număr mare la acest schimb de experienţă. Arată că documentele au fost bine întocmite, cu simţ de răspundere, din verificările făcute prin sondaj, se arată că au fost bine întocmite. Materialul prezentat de domnul director a cuprins toată activitatea întocmită cu mult simţ de răspundere. Domnul inspector arată că e bine să fie diversificată forma de învăţământ prin aprobarea şi a altor meserii în cadrul liceelor. Să se reţină problema practicii cumulate. Este mulţumit ca şi profesorii care au verificat documentele că s-au găsit lucruri frumoase şi bine întocmite. Doamna Sântimbreanu, de la Tribuna Învăţământului, arată” că suntem într-un moment de criză. Rămâne impresionată de munca domnilor directori. Doamna propune ca domnii directori să menţină comunicarea între profesori şi elevi. Domnii directori să stabilească câtă autonomie are un cadru didactic asupra copiilor de la care vor să realizeze ceva. În prezent nu sunt nici regulamente complete. Doamna Sântimbreanu arată că lecţia unde a participat a fost foarte frumoasă, la dirigenţie, desfăşurată de doamna profesoară Dădălău Luminiţa. Privind reforma învăţământului, aştepta de la domnii directori să vină cu o serie de propuneri. Domnul director Pârcălăboiu arată că trebuie respectate programele şcolare. Diminuându-se programele 15

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

şcolare se poate reduce şi numărul de ore. La liceele industriale, obiectele de cultură generală sunt aceleaşi ca şi la liceele economice, pedagogic etc. La şcoala pe care o conduce clasele sunt suficient de populate, s-a redus numărul de abandonuri şcolare - nu se lucrează cu clase sub normativ. Domnul director de la Liceul Rovinari, arată că la învăţământul primar din Rovinari există o şcoală cu 60 % din personal necalificat, iar la altă şcoală, curs gimnazial, 40 % sunt necalificaţi. Consideră că un profesor care nu este titular nu desfăşoară lecţia cu mult suflet şi mult interes pentru acumularea cunoştinţelor la elevi. Domnul director Iancu Alexandru, liceul Motru, întreabă pentru cine pregătim forţa de muncă? Putem vorbi despre nomenclatorul de meserii. „Se vorbeşte de reformă? Ce s-a făcut pentru această reformă? La meseriile care există să se facă nişte programe noi după planuri bine gândite pentru nivelul liceal şi tehnic-profesional. Ce investiţii facem în învăţământ? Programa la clasa a V-a este foarte aglomerată. Domnul rămâne foarte mulţumit de felul cum a fost organizat acest schimb de experienţă, de aspectul exterior al şcolii, de internatul acestei şcoli, de desfăşurarea lecţiilor prin parcurgerea tuturor etapelor unei lecţii model, de felul cum au fost întocmite documentele şcolare şi de întreaga activitate bună desfăşurată în acest liceu. Domnul director Dădălău Gr. Ion mulţumeşte celor care azi au analizat cu simţ de răspundere activitatea şcolii. Pentru care s-a întocmit prezentul proces verbal. Secretar Bărbăcioru Eugenia

16

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

ÎMPLINIREA UNUI IDEAL
Cu mulţi, mulţi ani în urmă, pe meleagurile din care şi-a luat zborul spre genialitate Constantin Brâncuşi, împreună cu un coleg de breaslă, inimos şi talentat, am încercat activarea unei reviste care să valorifice creaţiile acestora. O încercare temerară pentru vremea aceea! Pus în faţa faptului aproape împlinit, cel puţin ca intenţie şi proiect, directorul de atunci al liceului, altfel un spirit pragmatic remarcabil, ne-a privit cu un zâmbet uşor ironic. Nici un cuvânt de încurajare. Nici un gest de speranţă şi stimulare. N-am înţeles, pe moment, o asemenea atitudine, dar numai peste câteva zile, tristul adevăr ieşea la lumină. O lumină întunecată din păcate. Dascăli şi elevi, în elanul şi entuziasmul nostru tineresc, uitasem că, vorba cronicarului “nu sunt vremurile sub oameni, ci oamenii sub vremuri”. Stau acum la masa de lucru având dinainte-mi o revistă venită din nişte locuri stăpânite de oameni cu o experienţă aparent dură: Mătăsarii Gorjului. Citesc şi mă minunez. Cu o sinceritate specifică vârstei, cu emoţia începutului de drum, foşti şi actuali elevi ai liceului, într-un limbaj simplu, firesc, nesupus forţei neologizării contemporane, trăiesc şi retrăiesc momente, unele poate unice ale vieţii lor. Se încearcă definiri şi identificări, se dau sfaturi, se fac promisiuni, şi nu deşarte. Se exprimă în ritm poetic, uneori cu inerente stângăcii, gânduri adânci şi sentimente curate. Şi nu în ultimul rând, se caută izvorul necesar al permanenţei noastre spirituale, reţinându-se specificul local concretizat în elementele de etnografie şi cântece populare de o nebănuită frumuseţe. Îl simt în fiecare pagină a revistei nu doar în “Argument”, pe colegul şi prietenul meu, mult prea modestul Mitică Dădălău. Îl simt în preajmă pe director, frate de sânge şi trudă, şi-l iert, şi-l uit pe cel care, cu un singur gest, a retezat aripile, elanurile noastre de odinioară. Pentru satisfacţia spirituală pe care mi-a şi ne-a creat-o şi, mai ales, pentru bucuria sufletească a împlinirii unui ideal considerat pe veci 17

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

pierdut, vouă, făptuitorilor acestei reviste “provinciale”- “vă mulţumesc!” . Fie ca murmurândul Jilţ de acum să-şi adune toate “apele” şi să înnobileze locuri şi oameni, dăruiţi, din veac, cu multe calităţi. Prof. Ion ANDRIŢOIU, Inspector şcolar la Inspectoratul Judeţean Gorj, 1996

DIRECTORUL GRUPULUI ŞCOLAR INDUSTRIAL MINIER MĂTĂSARI, PROFESORUL ION GR. DĂDĂLĂU ESTE UN EXCELENT MANAGER.
A dovedit că este omul potrivit la locul potrivit. Dacă-i facem mai jos portretul, înseamnă nu că ne-am lăsat cumva învăluiţi, ci pentru că l-am cunoscut în tainele fiinţei sale şi în resorturile minţii sale înţelepte, echilibrate, ca şi în mecanismele firii sale mândre şi perseverente, destoinice şi dârze, puternice şi devotate unei idei până la capăt. Întrebându-l pe domnul lector universitar, Ion Chiriac, fost inspector general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj, despre domnul director Ion Gr. Dădălău, am primit numai propoziţii cu aprecieri la superlativ, ale cărui calităţi pozitive şi un orb le poate vedea. Doar un ins cu ceva diabolic în el i-ar face rău aşa de dragul de-a comite răul, că altfel, cu greu i s-ar putea imputa greşeli la modul serios, adică anume comise. Dar să nu alunecăm în subiectivitate, ci să apelăm la fapte: domnul Ion Gr. Dădălău s-a născut la 17 noiembrie 1951 la Mătăsari, a absolvit la Universitatea din Cluj-Napoca, Facultatea de fizică în 1974 şi Facultatea de Tehnologie Chimică în 1981. Deci dublu licenţiat, nu i s-ar putea declina pregătirea intelectuală nici în ruptul capului şi nici aceea de specialitate. Şi-a ţesut o reţea de relaţii absolut benefice învăţământului mătăsărean, din 1979 încoace de când funcţionează ca director. Prin munca lui s-a intrat la 17 noiembrie 1984 într-un nou local, în cel vechi formându-se încă o şcoală generală 18

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

(Şcoala Gimnazială nr 2 Mătăsari). În prezent, eforturile de îmbunătăţire a condiţiilor de învăţământ şi educaţie continuă în acelaşi ritm debordant. Iarăşi ne raportăm la acţiunile întreprinse: biblioteca grupului şcolar numără 11150 de volume, 1200 de cititori, laboratorul de chimie are o anexă pentru şi cu materiale şi este prevăzut cu instalaţii de apă, gaze, cu pupitru de comandă, recent prin grija Inspecoratului Şcolar Judeţean Gorj aprovizionându-se substanţe chimice în valoare de 130000 lei, întreg localul se lambrisează cu scândură de brad (investiţie de 30 milioane), elevii poartă uniforme-model: sacou ori taior grena şi pantalon, fustă bleumarin, cancelaria profesorilor a fost suflată în stropan bob de orez, întreaga clădire fiind igienizată şi zugrăvită, din fonduri proprii, prin SC ROSTRAMOSA, în trei clase s-a instalat mobilier tip sufragerie, băncile fiind veritabile birouri de lucru, iar scaunele întrecând toate aşteptările: la cabinetul de română al profesorului Dumitru Dădălău, prin strădania şi insisenţele acestuia s-a realizat o bibliotecă de 3000 volume, achiziţionate de elevi, fireşte pentru ei înşişi şi pentru fraţii lor mai mici, verişorii lor, fiii lor, nepoţii lor ş. a. m. d.: laboratorul de fizică are şi el anexă plină cu aparatură specifică şi cu dotarea didactică-pedagogică de rigoare, laboratorul de biologie la fel (şi acesta posedând retroproiector, microscoape, mulaje, diastar, diascol, truse de disecţie, diapozitive, atlasuri, cărţi, mese de faianţă etc. ) trei cabinete tehnice de electrotehnică, de mecanică, de exploatare minieră), urmează a fi parchetate în vară. Ca preşedinte al şedinţei de consiliu comunal, domnul consilier comunal Ion Gr. Dădălău a smuls pentru învăţământ 300 milioane lei, pentru sănătate 30 milioane lei, pentru cultură 70 milioane lei (pentru construirea unui TEATRU DE VARĂ), de la bugetul local al comunei Mătăsari pe anul 1997. Pavazarea camerelor cu flori se bucură de interesul copiilor, în curând, grupul şcolar va avea o arhivă impecabilă, restructurată după nomenclator şi după standardele europene, 19

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

în vacanţa de iarnă s-au acoperit cele trei corpuri cu ţiglă (investiţie de 200 milioane lei), sala de sport va fi zugrăvită tot în vară, dotarea ei fiind completă din 1988 (spaliere, lăzi de gimnastică, saltele, bârne, bănci, cai, costume, mingi, porţi de handbal, coşuri de baschet, plase de volei etc) de la domnul inginer Lucian Purcel, directorul adjunct, am aflat că trei elevi au obţinut menţiuni la olimpiadele şi concursurile naţionale pe meserii de la Motru şi de la Tulcea: Dănuţ Paica, an IV, electromecanic de mină; Sabin Iordăchescu, an IV, mecanic mină; Viorel Paică, electro-mecanic de mină: instruiţi de ing. Purcel Lucian, ing. Buda Aurelia, maiştri instructori: Ion Ivaşcu, Nicolae Terheci, Romică Persu, elevul Alin Dobromirescu, clasa a XI-a, electronist automatizări miniere, a ieşit întâiul la faza pe judeţ. Alţi 8 elevi fiind de asemenea premiaţi, acelaşi Alin Dobromirescu aflându-se ca un poet talentat, el alăturându-se unui absolvent precum Cornel Bălescu, actualmente electrician la Jilţ Sud, un tânăr numai de 22 ani, sfios dar profund. Schimbul de experienţă cu directorii de licee, grupuri şcolare industriale şi şcoli profesionale din 23 aprilie a. c. s-a constituit într-o izbândă absolută, referate susţinând domnii Adrian Gorun, inspector general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj şi Ion Gr. Dădălău, directorul instituţiei gazdă, la şcolile din Cojmăneşti, Croici, Ştiucani s-au efectuat reparaţii capitale, la Slivileşti-hidroizolaţii: la Raci, Bolboşi, Dragoteşti, s-au amenajat grupuri sanitare; la Valea II, şcoala s-a inaugurat într-o baracă metalică stil Somalia, altă soluţie neexistând la acea oră, la Grupul Şcolar Industrial Minier Mătăsari s-a înfiinţat o fundaţie cultural ştiinţifică “Murmurul Jilţului”, care a editat revista “Murmurul Jilţului”, în trei numere şi care a realizat întâlniri cu scriitori gorjeni, spectacole ş. a. m. d.
ION POPESCU, Gorjeanul nr. 2132, sâmbăta 7. duminica 8 Iunie 1997

20

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

ULTRASCURTE
“Matca” de la Mătăsari. De la Grupul Şcolar Industrial Mătăsari au plecat, prin concurs desigur, spre liceele şi grupurile şcolare industriale din Târgu-Jiu, în urma rezultatelor obţinute de elevii acestei instituţii, foarte multe cadre didactice. La Spiru Haret: Smaranda Gorun (fizică), Constantin Ştefănescu (geografie), Gheorghe Gorun (istorie), Angelica Dumitru Popescu (rusă), la liceul «Tudor Vladimirescu»: Mariana Frunză (ştiinţe sociale) ;la Liceul «Ecaterina Teodoroiu»: Valter Ileanu (geografie), Dorel Sorop (ştiinţe sociale) ; la Liceul Industrial nr. 4: Monica Dondera (franceză), La Liceul Economic: Adrian Gorun, actualmente inspector general şcolar. «GORJEANUL-2172» «Exigenţa». Despre recâştigarea exigenţei în procesul de învăţământ este vorba la Grupul Şcolar Industrial Mătăsari, atunci când din 187 de elevi de liceu cursuri de zi au promovat numai 143 (39 fiind corigenţi, 5 repetenţi, alţii 5 având situaţia şcolară neîncheiată), atunci când din 94 elevi de liceu cursuri serale doar 74 au promovat (20 fiind corigenţi), atunci când din 293 elevi la şcoala profesională au trecut clasa 255 (38 fiind corigenţi, 1 repetent), iar la şcoala complementară de ucenici din 62 au promovat 54 (8 fiind corigenţi). Chiar şi la cursurile postliceale, din cei 143 existenţi au promovat numai 113 (corigenţi 30), «G» -2174. «O undă de mâhnire» Cu o undă de mâhnire în glas, domnul profesor Ion Gr. Dădălău, directotul Grupului Şcolar Industrial Minier Mătăsari, ne-a informat că prin desfiinţarea Centrului de Execuţie Bugetară Mătăsari (grefat pe şcolile din comunele Negomir, Dragoteşti, Bolboşi, Slivileşti, şi fireşte Mătăsari) 5 oameni (casier, magazioner, funcţionar administrativ, contabil, secretar) au rămas pe drumuri. Redistribuite Motrului şi Rovinariului, unităţile 21

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

mai sus amintite vor avea numai de pătimit, probabil. De ce? Simplu. Pentru că la ora actuală nu există nici un mijloc de transport oficial între localităţile subordonate fostului centru Mătăsari. «Gama majoră» despre învăţământul liceal, profesional, noi gândim ca în zonele rurale, liceele şi şcolile profesionale să se menţină toate, dar absolut toate, inclusiv la Mătăsari, unde îşi exercită profesia o admirabilă echipă de cadre didactice: Doina Hoara (română), Dumitru Dădălău (română), Luminiţa Dădălău (franceză), Floarea Dădălău (matematică), Valentin Talangă (ştiinţe sociale). Cu ele s-a început şcoala, ele aici îşi vor încheia-sper-anii de activitate. “G”. “Scrisoare”. Conf. univ. dr. ing. Iosif Constantin Gruneantu, de la Universitatea Tehnică Petroşani, a fost preşedinte al comisiei de bacalaureat pe anul 1997 la Grupul Şcolar Industrial Minier Mătăsari, a trimis la începutul acestei luni conducerii şcolii o scrisoare cu impresiile domniei sale, excelente, pe perioada acelor zile de iulie, mulţumind pentru toate: flori, prietenie, colaborare frumoasă, cuminţenie, modestie, seriozitatea, cinstea absolvenţilor, interesul arătat de cadrele didactice examenului. Baftă la corigenţă ! «Investiţii în învăţământul rural». În comuna Godineşti, la sfârşitul lunii iulie, s-au realizat lucrări de reparaţii şi dotări în sectorul învăţământ în valoare de peste 30 milioane lei, vizând crearea condiţiilor optime: pentru începerea noului an şcolar 1997/1998. Această sumă reprezintă peste 50 la sută din alocaţiile date de la buget, în acest domeniu, s-a efectuat acelaşi tip de investiţii la Tismana (peste 98 milioane lei), la Teleşti (peste 42 milioane lei), la Mătăsari (154 milioane lei reprezentând 75 la sută din bugetul local). În schimb, la Dragoteşti, primăria nu poate achiziţiona nici măcar lemnele pentru iarnă necesare şcolilor şi dispensarelor, întrucât RAL Oltenia (Exploatarea Minieră Dragoteşti) nu-şi onorează obligaţiile financiare de vigoare. 22

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

LA CEAS ANIVERSAR
«Apa cât de mare vine piatra tot în vad rămâne». În Mătăsari am venit în urmă cu 26 de ani să port cu cinste drapelul învăţământului. Am intrat într-o şcoală cu multă dragoste ca într-o oază de lumină. Am intrat în clasă cu o dorinţă nestăvilită de a mă dărui, cu o convingere statornică şi înaltă că nici un copil nu e la început rău sau prost, ori incompetent – aceasta depinzând de cel care predă, îl educă şi-l modelează, de marea lui măiestrie. Tot ceea ce am făcut până acum în viaţă, am făcut cu pasiune şi dăruire, iar acolo unde nu m-am priceput îndeajuns, am întrebat şi am învăţat din experienţa altora... Am avut ajutorul copiilor care au avut sufletul curat şi dornic, deoarece ei nu au fost stăpâniţi de ambiţii mărunte, de răutăţi sau invidie. Pentru mine faptele au o valoare mai mare decât cuvintele. Nopţile cu griji şi zilele cu frământări mi-au dat puterea de a regenera. Ca educator a trebuit în permanenţă să-mi stăpânesc sentimentele, să-mi educ pornirile şi gesturile pentru a putea fi ales ca model moral – ca să mă pot compara egal şi constant pe neiertătoarea scenă a vieţii. Am avut tot timpul curajul de a-mi susţine opiniile până la capăt. Am privit nepăsător hărţuirile la care am fost supus şi asta m-a făcut să fiu imun. Cei care au crezut că mi-au făcut rău, mi-au făcut bine, ajutându-mă să scap de griji. Eu iubesc pomii, în livada mea mă simt ca vechii credincioşi într-un templu. Eu am intrat nedorit în sufletul unor oameni, în locul apei trec printr-o mare de oameni cu privirile aţintite asupra luminilor ei. Fie pe cârmă, fie pe pante, ofiţerii şi călătorii se schimbă rând pe rând… Drumul e numai înainte, dar uneori, e un scurt răgaz când pânzele amintirilor poposesc pe catargul înalt…Activitatea de dascăl cere să dăruieşti viaţă din viaţa ta pentru înflorirea acelor gingaşe mlădiţe omeneşti care la rândul lor pentru o dăruire vor creşte. Mă uit 23

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

la sărbătoarea şcolii cu ochii fascinaţi şi am în imagine toate generaţiile de elevi şi colectivul de dascăli. Acest colectiv de dascăli seamănă cu o pereche de rândunele care se întorc pe cuib, se aşază pe marginea lui cu ciocul încărcat cu un fir de păr, cu humă sau cu apă, îşi construiesc cuibul, zboară sus, apoi scot un tril de bucurie şi îşi contemplă opera… 20 de generaţii de liceeni. Azi e lumină pretutindeni, lumină de sărbătoare şi bucurie. În cariera mea am dorit să valorific acea latură a pregătirii care să poată folosi mai bine întregului colectiv. Am încercat să împletesc şi să armonizez entuziasmul tinereţii cu înţelepciunea şi experienţa vârstei, cu elanul şi spiritul novator, cu căutarea într-o permanentă nelinişte şi nemulţumire de sine în sensul bun al cuvântului, dorinţa şi autodepăşirea. Nu avem dreptul de a da rebuturi. Noi suntem răspunzători în faţa societăţii de ceea ce facem. Avem meseria şi suntem făurari de caractere, gândirea noastră trebuie să fie liantul care să unească generaţiile, să fie ancoră statornică în timp a naţiei, să preluăm şi să transmitem experienţa generaţiilor, tradiţiile, acumulările culturale şi psihice, portul şi limba, felul de a fi şi îndrăzneala de a rămâne. Eu am iubit mult colectivul pe care l-am condus, m-am interesat în permanenţă de idealurile acestuia, am căutat să mă integrez în bucuriile şi tristeţile lui, am căutat să-l ascult şi să-l înţeleg, l-am respectat şi l-am ajutat şi am avut aceeaşi pretenţie de la ei. Succesele mele s-au reflectat prin succesele colectivului, iar insuccesele au fost numai ale mele, deoarece eu am fost cel dintâi care trebuia să vegheze, să unească şi să conducă. În faţa sătenilor, în faţa oamenilor m-am prezentat ca un monolit şi nu mi-am dezvăluit niciodată slăbiciunile. Astăzi este sărbătoarea şcolii, marea sărbătoare a tinereţii pentru un sfert din populaţia comunei. Împlinirile şi neîmplinirile vieţii trebuie să rămână în calendarul memoriei. Orice schimbare în vârful piramidei aduce după sine modificări pe treptele inferioare. A fost o vreme în care am crezut că nimic nu se poate 24

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

mişca în şcoală fără mine, când lucram cât se poate de imparţial – când le vorbeam tuturor frumos ca să le valorific elanul, dorinţa de dăruire pentru şcoală, priceperea gospodărească şi dragostea faţă de copii, între mine şi o parte din colectivul didactic se formează o comunicare sufletească bazată pe o înţelegere neexprimată. La această oră mă simt ca un arhitect care a construit un edificiu măreţ şi la temelia căruia şi-a îngropat umbra şi pe schelele căruia şi-a zdrelit braţele şi picioarele, cărând poverile lui cu umerii, frumuseţile lui pictându-le cu imaginaţia – ca atunci, când este gata să-şi dea seama că trebuie să-l părăsească. Deosebirea este că eu nu am părăsit edificiul, ci am rămas acolo unde am făcut o investiţie morală atât de mare, care pentru mine a însemnat triumf şi bucurie. Eu am rămas acelaşi om cu har, gata de dăruire, cu sufletul plin de omenie şi bunătate. De-a lungul timpului majoritatea cadrelor didactice mi-au devenit prieteni, dar nu o prietenie oarecare, îngăduitoare, ci bazată pe respect şi ascultare. După 20 ani de învăţământ liceal în Mătăsari pot afirma că, împreună cu tot colectivul didactic, nu am muncit degeaba, nu am trăit în zadar şi nu ne-am sacrificat fără rost. Numele nostru nu va fi uitat în Mătăsari. Colegii, elevii şi sătenii, rememorându-ne faptele, ne vor preţui din ce în ce mai mult. Eu am lăsat o grădină pe rod şi un colectiv didactic gata de dăruire. Eu am iubit oamenii, deopotrivă şi pe cei care mi-au vrut răul … Prin marea mea dragoste pentru ei i-am îmblânzit şi apoi i-am iertat… Ei mă vor respecta… Poate mă întrebaţi de ce?! V-aş răspunde simplu: Nici pomul care înmugureşte, înverzeşte, rodeşte şi dăruieşte după atâta trudă şi farmec, fructele oamenilor nu le cere nimic în schimb. Am avut curajul de a merge înainte cu pieptul deschis şi nu am acceptat compromisuri - cu toate că unii au încercat să mă transforme în material demonstrativ. Întâmplarea a făcut să mi se potrivească bine munca de director, am plecat la timp, în culmea gloriei şi dacă aş fi rămas, trecerea vremii m-ar fi dezavantajat pentru că eu sunt 25

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

un optimist şi un visător pentru lumea noastră complicată. Suntem într-o ţară săracă, dezorientată, subminată de politicianism şi afacerism veros. Când compromisul însoţeşte nebătut carul reformei este limpede că ne aflăm pe un drum care se înfundă. Pentru mine şcoala reprezintă cartea de vizită a unei localităţi, este instituţia care reprezintă cel mai bine spiritul gospodăresc al comunităţii. Ea trebuie să fie pildă pentru celelalte gospodării ale aşezării. Sunt puţini care realizează că truda dascălului e necesară ca respiraţia, mai ales acum când viaţa contemporană ştie să-şi devoreze fiii, să desfigureze sufleteşte. La lumina cărţii trebuie să ne asumăm riscul de a îndrăzni, noi trebuie să rămânem în spaţiul menirii noastre profesionale. Minţile celor cu care lucrăm nu sunt libere de informaţie. În aceste minţi acţionează deopotrivă şi îngerul şi diavolul şi spiritul raţional şi spiritul dizolvant. Noi trebuie să construim în sufletele acestor oameni o realitate nouă, realitatea valorilor naţionale şi universale. Să avem puterea să fim noi înşine prin informaţie şi prin cultură, să creăm un popor puternic şi luminat, să învăţăm tinerii să facă conexiuni, nu temenele, să meargă vertical, nu în genunchi, să intre în viaţă fără pierderi în materie de demnitate. Să aibă curajul înţelept în impunerea idealurilor. Calea spre înţelepciune nu înseamnă să desfiinţezi ceea ce nu ştii. Ne trebuie o tânără generaţie luminată, naţiunea română trebuie să nască şi să renască biologic. Aş dori să concluzionez următoarele, deşi nu o recunosc în întregime, amintirea îmi împrumută nevoia de mine. - omul fiind mic se vrea uriaş, aproape de soare şi invers.. . rătăcit prin oraş. - singur fiind, vorba te desparte, ca să fii în faţă trebuie să-ţi vezi oglinzile sparte - (este o reţetă ). - poţi trece singur prin realitate doar amăgind deopotrivă drumurile toate (poate fi luată drept ipoteză) ; - printre stejari, drumul mai duce acasă, chiar de-i cerul spart 26

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

şi fructul dulce (cred că aceasta este tăria omului) ; - vreau să fiu un prieten bun şi un om adevărat, un boem incurabil şi drag. - victoria nu este interzisă nimănui, acasă gloria-i frumoasă şi totuşi hai hui. Prof. Dădălău Gh. Ion., Directorul Grupului Şcolar Industrial Minier Mătăsari (1980-1997)

CUVÂNTAREA PROFESORULUI ION GR. DĂDĂLĂU LA SĂRBĂTOAREA FIILOR JILŢULUI, EDIŢIA I, 31 OCTOMBRIE 1998
„Unde nu este viaţă spirituală nu este istorie” – spunea Vasile Pârvan. S-a încercat şi cred că s-a reuşit în Mătăsari un pic de viaţă spirituală, la care participăm cu toţii azi, având în suflet credinţa în Dumnezeu care trebuie să fie trează fiecăruia dintre noi. Ne aflăm aici cei care am rămas aici, şi cei care am plecat de aici, dar al căror suflet a rămas tot aici. Vă rog să-mi permiteţi să-i salut pe toţi, numărându-mă printre cei care am rămas aici; aici am vrut să reprezint o idee, străduinţele de ani şi ani de zile a unei generaţii din Croici. Ziua de azi să fie ziua dialogului dintre aceştia, să înţelegem că existenţa noastră temporară pe pământ este nesigură, să înţelegem că grijile sunt o absurditate, să înţelegem că supărările sunt inutile, confruntările sunt complicaţii, neliniştea este un păcat, iar viaţa o continuă iertare a istoriei şi nici societatea nu cunoaşte întoarcere înapoi. Istoria nu cunoaşte oprire, ne aflăm cu toţii la o răscruce la care avem marea datorie de-a deschide ochii pentru a privi noua înfăţişare a lucrurilor în adevărata lor esenţă, de a ne uni cu toţii pentru formarea unei Românii libere, fericite şi puternice, o Românie care va trăi ca ţară democratică şi aşa va fi figura. 27

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

Fac parte din categoria acelora ce au de făcut pe aceste meleaguri, creşterea culturii şi lichidarea analfabetismului. În lupta mea m-am preocupat, timp de 24 de ani, alături de colegii mei, de dezvoltarea învăţământului din localitatea Mătăsari, de dezvoltarea bazei materiale şi a reţelei şcolare din zonă. Pentru că la această sărbătoare sunt foarte mulţi tineri, daţi-mi voie să mă adresez acestora cu speranţa că aceştia vor trebui să realizeze tot ceea ce noi n-am reuşit să realizăm. Ca să vă pregătiţi pentru viaţă, confruntaţi-vă cu munca, numai aşa veţi ajunge la rezultat. Căutaţi şi asumaţi-vă răspunderi faţă de voi şi de societate şi nu uitaţi că omul trebuie să fie strategic, dar şi vremurile să fie strategice. Ca să reuşiţi în viaţă trebuie să începeţi cu ceea ce întreprindeţi, cadrele de viitor se realizează pe măsura unor vise ce par realizabile, încercaţi să vă dedicaţi singuri aderării la principii, întotdeauna este ceva nevăzut, dar nu uitaţi să vedeţi ceea ce v-aţi propus şi ceea ce aţi realizat. Analizaţi avantajele şi dezavantajele vârstei pe care le aveţi şi vedeţi care sunt calităţile şi defectele vârstei voastre, lăsaţi – dar nu abuzaţi – cumpătata chibzuinţă, nu ceea ce faceţi la un moment dat cu o oarecare plăcere, nu va rămâne plăcerea, ci se poate transforma în necaz, suferinţă, tristeţe. Nu uitaţi că scopul vieţii este fericirea, care n-ar avea nici un farmec dacă n-ar veni decât atunci. Este adevărat şi totodată firesc că, de-a lungul a zeci de ani, o bună parte din fiii satului să părăsească locurile natale şi să se stabilească în diferite zone ale ţării, sau chiar peste graniţă, aşa cum soarta, destinul, chemarea spre una din pasiunile fiecăruia au decis-o. Iată de ce un asemenea eveniment de reîntâlnire a cât mai mulţi dintre fiii acestei localităţi reprezintă un moment de mare încărcătură emoţională, îndeosebi pentru cei născuţi şi crescuţi în localitate – azi reveniţi la vatra părintească. Este prilejul ce oferă posibilitatea revederii cu cei dragi – părinţi, fraţi, prieteni din copilărie care nu se pot uita uşor, rudele apropiate, vecinii, locurile de joacă ale copilă28

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

riei, peripeţiile adolescenţei, toate reprezentând momente de o puternică încărcătură nostalgică. Este un sentiment de mare mândrie să constaţi că de-a lungul şi de-a latul acestei ţări şi chiar în afara ei, un număr de fii ai acestei localităţi ocupă înalte funcţii în ierarhia socială precum: doctori, ingineri, profesori ai tuturor treptelor de învăţământ universitar cât şi preuniversitar, economişti, preoţi, muncitori şi ţărani ce au comportament moral, cetăţenesc, demn de toată cinstea. Desigur, la toate aceste aspecte, mulţi îşi au contribuţia, printre care mă consider şi eu, motiv pentru care rog auditoriul să nu mă considere lipsit de modestie – vorbind şi de persoana mea – obligat fiind de statutul de fiu al satului. Locul şi rolul meu de educator nu a fost întâmplător, el fiind dirijat de învăţătorul meu din clasele primare, domnul Constantin Tănăsoiu. După terminarea studiilor liceale şi universitare am desfăşurat activitatea pe ogorul şcolii timp de aproape 40 de ani, din care 31 de ani în satul Mătăsari. Este, desigur foarte greu şi, poate, deloc indicat de-a vorbi despre tine, ceea ce nici nu încerc să fac, ci doar precizarea că, după îndelunga activitate la catedră, am ajuns la vârsta a treia – pensionar – şi aruncând o privire retrospectivă asupra perioadei de activitate să pot constata cu deplină satisfacţie că în zestrea spirituală a generaţiilor la formarea cărora am participat se regăseşte şi modesta mea contribuţie. Este atât de bine ştiut faptul că, adevăratul respect, adevărata recunoştinţă pentru tot ceea ce ai încercat să realizezi în timpul activităţii tale, se poate constata abia atunci când nu mai eşti ce ai fost, aspect ce mă înalţă moraliceşte constatând mişcarea nealterată a respectului pentru profesorul de ieri şi pensionarul de azi. Onorat auditoriu, ca unul care nu am părăsit nicicând localitatea şi socotesc că mi-am adus aportul alături de conducerea locală – fiu al satului, fiind apreciate eforturile depuse pentru ca localitatea noastră să arate aşa cum se prezintă azi – nu pot rămâne indiferent la prognozele de viitor ale localităţii, motiv pentru care adresez apelul de suflet 29

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

oficialităţilor judeţului, fiilor satului aflaţi în diferite responsabilităţi din sfera vieţii sociale, la nivelul local şi naţional, de a sprijini, prin aportul dumneavoastră, demersurile întreprinse de oficialităţile locale la dezvoltarea satului natal, în ton cu cerinţele de dezvoltare de azi şi, mai ales, de mâine. În final, vă rog să-mi permiteţi să vă urez distracţie plăcută pe tot parcursul zilei, succes deplin în activitatea dumneavoastră de viitor şi multă sănătate. Vă mulţumesc!

Întâlniri de suflet la Grupul Şcolar Mătăsari
NICOLAE DRAGOŞ Amfora Modelat fu în trecut Din argilă şi idee Trupul gingaş de femeie Şi-a încremenit în lut. Destinul fluierului Prin inima de lemn se spune viaţa-ntreagă Şi noaptea urcă-n zi rostind cuvântul dor. Ca vijelii ascunse lumina s-o-nţeleagă Văzduhu-nvaţă horă sub deget de păstor. Goblenuri de cuvinte Ţeşi din vorbe cu suspine Drumuri noi şi vechi destine Ca un împărat cuminte La goblenuri de cuvinte. 30

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

Melancolia salciei În frunze se coboară răsăritul, Când vântul răscoleşte prin amintiri uitate De-ndelungată vreme, că iubitul Sfioasă şi-l aşteaptă, cu genele plecate. Sculptură cu sculptor Nu-i află daltei liniştiri cât viaţa-şi schimbă faţa. Trece din zi în noapte visând să afle locul În care viu izvorul îşi spune dimineaţa oful. Din gheaţa unei marmuri, el vrea să nască focul. Legea sărutului Ca gemene şi tefere făpturi S-au cutezat să afle, o clipă Paradisul. Punând pecete-o gură drept taină alte guri… În arc voltainic visul îşi întâlneşte visul. Ciobanul Mioriţei Cu paltini şi cu stele-n vecie logodit, Cu sufletu-n lumină şi trupu-n glie trist Călătorind spre nunta transfigurată-n mit Senin se-mbracă-n jertfă al muntelui nou Crist. Memoria lumii, copilul…. Când gându-şi vede trupul în vagă crisalidă Şi fragezi lujeri urcă spre mai târzii zidiri. Răsare peste vremuri, noi pagini să deschidă Memorie a lumii la vechile- amintiri. 31

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

LILIANA HINOVEANU Gondolele Sufletul meu este străbătut de gondole fiecare gondolă având culoarea răsăritului depărtările tale sunt aşteptările mele claustrate numai crizantemele au miros de toamnă şi tot veninul zodiei mele se topeşte în culoarea brumei. aşteptările tale sunt depărtările mele între două aşteptări existând întotdeauna un suflet transformat în gară. Trist anotimp Nisipul presărat printre degete tribut soarelui asfinţitul mă cutremură marea vara mea ruptă din încă o viaţă trecută. Soarele Cuvânt tremurat de valuri ca un pescăruş în furtună un zbor vântul peste trupul imens al pădurii, trist anotimp al plecării. IX Câteodată e mai bine să-ţi ascunzi existenţa în aer câteodată trebuie să dispari 32

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

pentru a nu fi mărul lui Paris mai învăţăm să vedem că am câştigat o secundă de viaţă mai pierdem un secol de sentimente, să asculţi zbuciumul mării amanetându-ţi sufletul pe o vorbă aruncată ca o nadă daţi-mi globul de cristal abia aştept să-i cunosc puterea câteodată e mai bine să dispari în molecule de aer ascultă-ţi singurătatea singurul sfetnic fidel. GEORGE ŢĂRNEA (Reflex 11) Din ce ungher din cer ai răsărit Să-mi răvăşeşti pământul dogorit? Şi te-ai lăsat sorbită de-un apus, Fără măcar o vorbă să-mi fi spus Fără măcar să fi – ncercat un gest De ură, de uimire, de protest. De spaimă, de-ncântare, de refuz E starea pentru care te acuz. Ca să te iert, apoi, de mii de ori … Tu, cea mai nelumească dintre flori Sau dintre stele cea mai de visat. Deşi nimic de-al tău nu mi-ai lăsat. Când strâng în braţe visul străveziu. Atât de-aproape şi atât de viu Îmi pare trupul tău, încât tresar 33

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

Şi mă trezesc din somn, ca pus pe jar Tu, poate-ai fost aici, în timp ce eu, Robit cu totul unui somn prea greu Nu te-am putut simţi şi te-ai întors La câtă noapte mai aveai de tors Prin cerul arcuit ocrotitor Până spre alt prilej din viitor. Când vei găsi motive să rămâi… Tu, visul meu din urmă sau dintâi. Duminica e ziua cea mai goală. Făcut-anume s-o simţim din plin. Cu două cepe şi-un pahar de vin, Şi-o zeamă chioară aburind în oală. Ce mare lucru…? Mai murim puţin Sărbătorind ieşirile din boală Cu câte-un talisman şi câte-o ţoală. Când bietele puteri abia ne ţin Se înnegreşte sufletu-n batistă Tratat cu vagi parfumuri franţuzeşti. Printr-o magie foarte fantezistă Şi-ţi spun, din nou, când vrei să mă trezeşti, Duminica e ziua cea mai tristă Pe care nici tu n-ai s-o-mblânzeşti. Relicve îngereşti de carne goală Şi târfele au suflete curate, Chiar dacă, zilnic, viaţa şi-o mânjesc, Lăuntric plâng şi încă mai tânjesc După iubiri subţiri şi adevărate… Dar nesăbuit se decojesc, 34

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

Ca nişte nuci de aur, disperate Care-au uitat când vor fi fost furate Doar pentru pofta celor ce rânjesc. Şi-atunci când obosite, dau în boală, De soarta lor nu-i nimeni răvăşit, Nici nu le culcă-n puf, nici nu le scoală. Întru iertarea trupului spăşit Relicve îngereşti din carne goală Dintr-o iubire fără de sfârşit.

ZENOVIE CÂRLUGEA SĂ VORBESC? SĂ TAC IAR? Să vorbesc? Dară ce cuvânt vrednic m-ar putea face preînţeles liubov şi săninat? M-ar ghimpa înseşi la rând Fericirile dac-aş pricinui Muntele îndelungi avalanşei! Să tac iar? Mă tem că, nemulţumit va rămâne cel cuvios adăstând în larva Afroditei cea cu nume de graţie, că toată retorica poeticească nu poate să şteargă mojicia în silă, pofta gurii spurcate şi aidoma pidosnicului… Aşadară pre cale strâmtă şi anevoioasă a raiului să-mi delung cvadrica prea-plinului gând rătăcit în ale vremii curgeri în răpăit de clopot Ceasornicele Vavilonului ghiersul în paza cea bună, Stiharul în reaua primejdie… 35

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

LA TRECUTU-ŢI MARE, MARE VIITOR
Doamnelor şi domnilor, mă simt onorat de invitaţia care mi-a fost adresată, să particip la aceste manifestări pe care le consider reuşite, deosebite şi pentru care meritaţi toate felicitările. Noi am recepţionat următorul mesaj pe care l-aţi trimis fie direct, fie indirect. Dumneavoastră prin această manifestare aţi vrut să scoateţi în evidenţă realizări ce sunt deosebite la care am contribuit şi noi, dar la care n-aş vrea să mă opresc, fie intelectual, fie material, dar cel mai important mesaj recepţionat, a fost că pe dumneavoastră vă îngrijorează viitorul acestei localităţi, al liceului, al comunei, al acestor tineri. Sigur acest viitor care este strâns legat de dezvoltarea industrială a zonei şi în mod direct de dezvoltarea mineritului, ceea ce vă putem asigura, având în vedere că şi noi suntem preocupaţi de acest viitor, că vom face tot ce ne stă în putinţă să contribuim şi noi atât material cât şi organizatoric şi cu toţii să susţinem în continuare dezvoltarea localităţii şi să facem ca acest liceu să se menţină în continuare la potenţialul la care este în prezent. Şi ca să închei parafrazând un mare poet. « La trecutul pe care l-aţi avut-un viitor mare». Dr. ing. Emil HUIDU, director în cadrul Companiei Naţionale a Lignitului Oltenia Tg. Jiu, 1998

ION DĂDĂLĂU UN DASCĂL DE PRESTIGIU
Pe oricine ai întreba despre profesorul-inginer Ion Dădălău îţi va răspunde cu promptitudine: A, Domnul Ion? … Evident, cuvântul “Domnul“ are o mai mare încărcătură semantică, se deosebeşte fundamental de obişnuita formulă de adresare - “tovarăşul”care, timp de cinci decenii, a îndepărtat din uzanţa zilnică, printr-o ironică explicaţie, acest cuvânt: “ domnii sunt la puşcărie”… Ei bine, colegul nostru nu a făcut obiectul acestei explicaţii, ci a par36

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

curs drumul formării sale ca om şi specialist, plecând din acel cucui de lume, din Croicii Mătăsarilor, tăcut şi supus vremurilor, conştiincios şi harnic, dominat de setea de cunoaştere şi de înţelegere a viitoarei sale meniri. S-a calificat: profesor categoria I de matematică- fizică la Universitatea Babeş Bollyai între anii 1970-1974 şi inginer chimist la aceeaşi universitate între 1975-1980. A urmat cursurile Şcolii de ofiţeri de rezervă în perioada 1974-1975. Dintre cele trei serioase şi vaste domenii, Ion Dădălău a ales-o pe prima, venind în comuna natală să ridice gradul de cultură al consătenilor săi, să “ scoată la lumină” o localitate despre care, altădată, nu se ştiau multe lucruri, sau, cum ar fi spus maestrul Sadoveanu, era “locul unde nu se întâmpla nimic”. Şi odată cu venirea domniei sale s-au tradus în fapte foarte multe şi importante lucruri la care a fost pe rând şi proiectant, şi antrepenor, şi executant, şi …ultimul care pleca la orele târzii de pe şantierele mătăsărene. Aceasta, ca director de şcoală (1980-1997; şi, în prezent, director adjunct), ca deputat (1975-1989 şi consilier din 1992, ca dascăl, ca om de înaltă probitate profesională. Într-un mai vechi portret al fratelui său- profesorul director al Colegiului Naţional Tehnologic Mătăsari –Dumitru Dădălău, scriam că “enigmaţii” lor părinţi Grigore şi Eugenia au crescut doi fii “ ca doi ochi într-o lumină” şi…n-am greşit. Aş putea afirma acum că, firesc, învăţământul din Mătăsari are ceva în plus: o unitate de vederi şi acţiune între doi conducători. Care este tabloul realizarilor acestui dascăl? Simplu: douăzeci şi nouă de ani de muncă, mii de elevi asupra cărora s-a aplecat cu bunătate şi înţelegere, o clădire monumentală cu parter şi trei etaje în care învaţă anual peste două mii de elevi, laboratoare, cabinete, baze sportive, ateliere, parcuri cu pomi şi flori, monumente, preminanţi, disciplină şi seriozitate, prestigiu între cele peste patru sute de unităţi de învăţământ din Gorj. În familie, Ion Dădălău este un soţ ideal, trăind într-o perfectă armonie cu Luminiţa lui, profesoară de limba 37

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

şi literatura română-limba franceză, un cadru didactic de neegalat ca pregătire şi bunătate în relaţiile cu elevii şi colegii din liceu. A crescut doi fii, un băiat şi o fată cu care se mândreşte permanent şi care îi “calcă pe urme”: absolvent al Facultaţii de Ştiinţe Economice şi respectiv studentă la medicina veterinară. Oricare om care l-ar cunoaşte, ar sesiza de îndată tonusul psihic, bucuria şi afecţiunea pe care le dovedeşte în prezenţa tuturor, fără pic de înfumurare sau ironie. Dialoghează cu toţi interlocutorii, deopotrivă, este înţelegător în orice situaţie, găseşte soluţii rezonabile, într-un cuvânt, este omul de mare omenie pe care nu ştiu cine s-ar putea supăra vreodată. Oricum ne-am adresa acestuia, formula folosită ar cuprinde respectul pentru un dascăl de prestigiu, ridicat din mijlocul sătenilor din Mătăsari. Prof. Gheorghe Lungan, “GORJEANUL, vineri, 8 august 2003.

O ŞCOALĂ REPREZENTATIVĂ PENTRU ÎNVĂŢĂMÂNTUL GORJEAN
Amintiri frumoase, amintiri de neşters mă leagă de şcoală, ca fostă elevă a G. S. T. Mătăsari, apoi cadru didactic în cadrul aceluiaşi grup şcolar. Am revenit în această toamnă, la începutul acestui nou an şcolar, în instituţia în care am învăţat ani de zile. Îndreptându-mă spre şcoală la 1 septembrie, amintirile m-au copleşit şi filmul anilor petrecuţi în această instituţie s-a derulat în mintea mea cu repeziciune. Clasele primare în care m-am deprins cu scrisul, cititul şi cunoştinţele de bază, apoi perioada de gimnaziu şi de liceu, când pe lângă obiectele de studiu am învăţat despre valorile fundamentale ale umanităţii (bine, adevăr, frumos), valorile care în vremurile tulburi pe care le trăim au cam început să fie uitate mai ales de către generaţiile tinere. Nostalgia anilor de şcoală - perioadă pe care cei mai mulţi oameni o consideră cea mai frumoasă din viaţă 38

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

- mi-a cuprins sufletul: mi-am amintit orele de curs şi acei oameni minunaţi de la catedră, profesorii mei, care cu multă răbdare şi tact pedagogic formează an de an şi pregătesc pentru viaţă generaţii de elevi. Am fost extrem de emoţionată şi intimidată la gândul că va trebui de-acum să le stau alături în cancelarie, să lucrez alături de doamnele mele profesoare şi domnii profesorii; dar această primă zi în cancelarie s-a desfăşurat cu bine şi asta datorită colectivului de cadre didactice care m-a primit cu căldură, cu sfaturile de început de carieră şi cu încurajări. Am fost fericită să mă aflu alături de aceşti oameni, care au fost întotdeauna pentru mine un model şi acum mai mult ca oricând, să le urmez exemplul. Întâlnirea cu copiii, aceste făpturi fragede care ne-au fost încredinţate nouă, profesorilor, pe parcursul orelor de şcoală, pentru a-i învăţa, pentru a le descoperi aptitudinile şi a insista în dezvoltarea lor şi pentru a-i pregăti pentru viaţă, această întâlnire m-a făcut să realizez ce responsabilitate voi avea de purtat şi să caut metode de a face lucrurile cât mai bine cu putinţă, mai ales că posibilităţi există. Revenind după o absenţă de patru ani, am găsit în Mătăsari o şcoală modernă, o şcoală reprezentativă pentru şcolile gorjene cu cabinet, laboratoare foarte bine dotate, televiziune cu circuit închis, calculatoare cu acces la internet, o şcoală care vrea să ofere şi elevilor şi profesorilor cele mai bune condiţii. Prof. Ionescu Gabriela.

DEZVOLTAREA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI ÎN MĂTĂSARI
Diverse documente, acte de vânzări- cumpărări de moşii precum şi cărţi de judecată întocmite şi semnate de oamenii de pe aceste meleaguri, demonstrează că scrisul a fost cunoscut de un grup restrâns, din timpuri vechi, în comuna noastră. După unele date transmise oral şi păstrate până azi de generaţiile de bătrâni, înainte de domnitorul Cuza–prin anii 1850-1860 – Ion Dascălu îi 39

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

învaţă pe copii buchiile – probabil făcându-le pe nisip aşezat în lădiţe după cum afirmă bătrânii satului. Legea instrucţiunilor din 1864 prin care se punea bazele unui sistem de învăţământ unitar în teorie şi care prevedea obligativitatea instrucţiunii primare pentru copiii între 8-12 ani a fost aplicată numai parţial deoarece şcoala ca unitate de învăţământ a luat fiinţă la Mătăsari în anul 1893 – deci anul acesta sărbătorim 110 ani de învăţământ în Mătăsari, fără însă a avea local propriu şi funcţionând prin case particulare. În anii 1893-1894 a funcţionat ca învăţător Constantin Mîndruleanu care avea înscrişi într-o sală de cultură închiriată (la Zoiţa Constantin şi Popescu Ion) –76 copii din care au promovat patru clase doar 18 elevi, iar cinci clase doi elevi. Spre sfârşitul secolului Legea din 1864 a fost modificată cu „Legea învăţământului primar” din 1893 (Tache Ionescu), completată în 1896 (Petre Poni). Şi prin cele două legi ale lui Spiru Haret – „Legea învăţământului secundar şi primar” (1899) – au constituit progrese pe linia organizării învăţământului şi a conţinutului acestuia. Între anii 1894-1895 a funcţionat ca învăţător Velican Ion urmat de M. C. Popescu (1895-1898), Pupăzeanu Gheorghe 1899-1900, Nicolae Geamănu 1899-1904 din satul Temişeni. După 1909 au funcţionat Păsărescu Gheorghe, Păsărescu Vasile 1909-1940, Tutilă Gheorghe, la al doilea post înfiinţat în 1924, Nicolae Dragotoiu, Dăescu Ignat, Tănăsoiu Constantin, Vâlceanu Constantin, Păsărescu Aneta, Ursu Gheorghe, Stăniloiu Elisabeta, Gridan Gheorghe, Popescu Ion, Draga Gheorghe, Draga Elena, Stoichiţoiu Maria şi alţii. În anul 1900 la Runcurel s-a construit o şcoală cu o singură sală de clasă unde erau înscrişi 64 elevi, dintre care 61 la clasele I-IV şi 3 la clasa a V-a, din care au promovat 39 de elevi. După 1900 s-au pus oarecare baze materiale în învăţământul din satul Mătăsari prin construirea unui local de şcoală cu o sală de clasă şi o cămăruţă pentru păstrarea arhivei şcolare şi de cancelarie pentru învăţători. Erau înscrişi la cursurile şcolare 40

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

în anul şcolar 1900-1901, 97 elevi în clasele I-IV şi cinci elevi în clasa a V-a promovând doar 38 elevi dintre care trei elevi din clasa a V-a. Începând cu anul 1924 numărul elevilor a crescut înfiinţânduse al doilea post de învăţător. Perioada 1916-1918 a constituit un regres pentru activitatea şcolară. În perioada anilor 1918-1944 regimul parlamentar burghez a dus o politică şcolară care s-a caracterizat prin intensificarea tendinţelor de dezvoltare a învăţământului românesc – burghezia fiind clasă progresivă. Legea învăţământului primar al statului şi primar normal din 1924 a doctorului Constantin Angelescu prevedea ca şcoala primară să fie prelungită cu trei clase supra primare – această măsură a constituit un pas înainte în legislaţia şcolară românească după cum reiese din „Istoria învăţământului din România”. Această măsură n-a dus la micşorarea analfabetismului – care se menţinea la o cotă ridicată totuşi. În 1924 după cum reiese din documente: - în Mătăsari erau 508 neştiutori de carte din 1411 locuitori, dintre care 860 erau femei. - În Brădet erau 298 neştiutori de carte din 877 locuitori - În Croici (în anul 1930) erau 236 neştiutori de carte din 426 locuitori, din care 229 erau femei. În anul 1914– satul Brădet avea o şcoală construită din lemn unde erau înscrişi 66 elevi şi frecventau 55, iar de promovat au promovat doar 38 elevi. Lipsa localurilor de şcoală a determinat cetăţenii satelor să se adreseze organelor judeţene pentru a-i sprijini în acest sens. Astfel, comitetul de construcţie al şcolii Croici se adresează la 4 iulie 1924 Prefecturii judeţului Mehedinţi să le aprobe o sumă de bani pentru a putea să continue lucrul mai departe la localul de şcoală început. Revizoratul şcolilor din judeţul Mehedinţi prin adresa 4987 din 29 octombrie 1926 către prefectura judeţului arată starea precară în care se găsesc foarte multe localuri de şcoală din judeţ printre care şi Runcurel şi cele pentru 1927, un milion de lei, subvenţia arătând că pentru construcţii şi reparaţii s-au prevăzut doar 200 de mii lei. În 1928, Maria Dădălău din Croici în41

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

aintează Ministerului de Interne o petiţie prin care arată că primăria nu a plătit chirie pentru localul închiriat din 1926. Pretorul răspunde că n-a existat un contract între primărie şi reclamantă iar comuna nu poate să-i achite plata „fiind săracă” – adică primăria nu avea fonduri. Din aceste cauze, în 1934, a început construirea unui nou local de şcoală cu ajutorul cetăţenilor, în acest scop fiecare locuitor – cap de familie îi era impusă plata unei sume între 100 şi 200 lei, după posibilităţile familiei respective. Cetăţenii, conform documentelor, au făcut sacrificii foarte mari pentru a se termina localul de şcoală dar nu s-a finalizat decât parţial de altfel este edificator un proces verbal din 11 ianuarie 1939 care precizează că localul şcolii cel vechi este în stare de ruină, iar cel nou nu este încă terminat. În perioada celui de-al II-lea Război mondial învăţământul din comuna Mătăsari are de suferit deoarece bărbaţii erau pe front şi la catedre vor preda doar femei – totuşi şcoala nu s-a închis. Învăţământul, după 1945 a continuat să se dezvolte aici funcţionând şi clase V-VII, putând să înveţe carte nu doar copiii din Mătăsari ci şi cei din Dragoteşti. Baza materială s-a dezvoltat mult şi copiii au dovedit interes pentru carte, de aici pornind spre liceu şi apoi spre facultăţi elevi bine pregătiţi care s-au răspândit în toată ţara – de la muncitori până la medici, profesori, oameni politici, diplomaţi, oameni de cultură. Ceauşescu Zizi

“MURMURUL JILŢULUI”, LA CEAS ANIVERSAR
Profesorul lor de limba şi literatura română de atunci a devenit mai apoi mentorul lor, director pe linie redacţională la revistă, iar în prezent, director al Colegiului din Mătăsari, prof. DUMITRU DĂDĂLĂU. Aceştia au conceput pe calculator câteva foi 42

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

cu gânduri, idei pe care le-au prezentat sub formă de cadou profesorului lor cu ocazia sărbătoririi zlilei de naştere. Aşa s-a născut „Murmurul Jilţului’ şi fiinţează şi astăzi sub directa îndrumare a aceluiaşi mentor, DUMITRU DĂDĂLĂU. Merită să amintim pe Elena Ghiţan, redactor-şef, Alin Dobromirescu, redactor- şefadj; Bebe Ciutureanu, secretar de redacţie; Ramona Covaci, Adela Kovaci, Geta Copăcescu, Oana Corega, Radu Cristian, Mari Oaie, Adriana Purcel, Anca Fuiorea-redactori, nume care astăzi fac fală şcolii din care şi-au luat zborul, printre puţinele şcoli ce se pot lăuda cu o publicaţie proprie care să fie apreciată la nivel naţional. Revista,,Murmurul Jilţului’’’ a constituit de-a lungul vremii, până astăzi, o rampă de lansare pentru tinerii cu talent care şi-au publicat creaţiile de început şi au devenit mai târziu scriitori cu cărţi publicate: Cornel Bălescu - „ Suferinţa Stelelor’’ -şi Alin Dobromirescu-,,Îngerul cu călimară’’. A editat o antologie de versuri,,,Fereastra Sufletului’, un album de pictură,,Culorile primăverii”, cartea emblematică, -,,110 ani de învăţământ în Mătăsari’’, a înfiinţat,,Muzeul Jilţului’’, a organizat cenacluri literare, lansări de carte, concursuri şi în fiecare an „Sărbătoarea Fiilor Jilţului’’. A creat în rândul elevilor o emulaţie benefică, reuşind să înmănuncheze în paginile sale articole de substanţă publicistică, demonstrând astfel, dacă mai era nevoie faptul că în colectivul redacţional al,,Murmurului.. .” îşi fac loc, încet -încet, condeieri de o anume valoare. Cu acestea încheiem relatarea noastră despre lucrurile extraordinare ce se întâmplă la vreo 40 km, de oraşul reşedinţă al judeţului, declarată zonă defavorizată ca urmare a lipsei locurilor de muncă, a lipsei unor aşezăminte de cultură, nu înainte de a aminti câteva gânduri ale celor de la Mătăsari: ,,nu suntem perfecţi, dar tindem spre perfecţiune. Vom continua cu acelaşi devotament, cu acelaşi simţ de răspundere, pentru ca cititorul nostru să ne placă, să ne iubească. Şi cititorul nostru eşti, în primul rând tu -,,ELEVU43

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

LE’’. Lăsând faptele să vorbească, nu ne rămâne decât să le dorim, la ceas aniversar, colegilor de la,,Murmurul Jilţului” viaţă lungă şi ceea ce spunea cu secole în urmă, un proverb latin: ,,Vivat, crescat, floreat! ’’ Alin Dobromirescu

ŞTAFETA GENERAŢIILOR, LA MĂTĂSARI
Vineri, 3 octombrie, la Colegiul Tehnic din Mătăsari a avut loc o emoţionantă întâlnire cu trei dintre directorii acestei instituţii din ultimii 50 de ani: profesorii Dumitru Băleanu, Constantin Pamfiloiu şi Ion Gr. Dădălău. Acţiune propusă şi pregătită de actualul director, Dumitru Dădălău, întâlnirea s-a desfăşurat sub semnul unor puternice emoţii, mai ales că multe dintre cadrele didactice de la această prestigioasă instituţie au învăţat sub directa îndrumare a celor doi înaintaşi. După o prezentare edificatoare făcută de domnul director Dumitru Dădălău au luat cuvântul distinşii invitaţi, care au redefinit anii de muncă şi condiţiile din această îndelungată perioadă. Au uimit auditoriul prin coerenţa ideilor exprimate, căldura cu care au vorbit, ataşamentul oaspeţilor la actuala orientare a învăţământului românesc. Discursurile oaspeţilor au primit aplauzele meritate. Întâlnirea a beneficiat de un plus de interes prin faptul că în instituţia din Mătăsari lucrează acum doi dintre profesorii care au deţinut funcţii de răspundere la nivelul inspectoratului şcolar, raional şi judeţean, în acea perioadă: Mihail Mărtoiu - Inspector Şcolar General şi Gheorghe Lungan - inspector şcolar pentru învăţământul primar. Invitaţi la cuvânt, foştii inspectori au adus un elogiu activităţilor cadrelor didactice de la şcolile de pe raza comunei Mătăsari conduse de cei doi directori, activităţi care şi-n prezent, prin contribuţia şi înţelepciunea actualilor directori, onorează exemplul înaintaşilor, constituie model pentru învăţământul gorjean. Totodată s-a exprimat încrederea în forţa şi capacitatea 44

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

de muncă a tinerilor învăţători şi profesori sub îndrumarea cărora două mii de elevi se educă şi se instruiesc, în spiritul noilor orientări ale statului democrat românesc. “Florile oferite în dar distinşilor oaspeţi - spunea în cuvântul său domnul profesor director Dumitru Dădălău - poartă cu sine toată dragostea, respectul şi recunoştinţa unor generaţii de copii şi dascăli care nu v-au uitat nicio clipă, dragi invitaţi!” Acţiunea de la Mătăsari s-a înscris în programul “Zilelor liceului” din acest an. G. 3737 / 7. 10. 2003 Înv. Irina Stoichescu, Şcoala Brădet

LA MAJORATUL ÎNVĂŢĂMÂNTULUI LICEAL MĂTĂSĂREAN
Dezvoltarea învăţământului liceal şi profesional în Mătăsari este legată de dezvoltarea industrială a Bazinului Minier Jilţ. Primele clase de elevi au apărut în toamna anului 1980: două clase de elevi de liceu care frecventau cursurile serale, formate din muncitori care îşi desfăşurau activitatea în zona extragerii cărbunelui. Erau tineri, eram tânăr conducător al unităţii şcolare din Mătăsari cu o vârstă apropiată de a lor. Împreună cu celelalte cadre didactice din Mătăsari trebuia să rezolvăm problema punerii bazei învăţământului liceal din Mătăsari în profil minier. Adept al ştiinţelor exacte, problema fiind pusă, am trecut la rezolvarea şi înţelegerea ei. Am studiat componentele, condiţiile (datele problemei) și cerinţele (ce anume trebuia căpătat în condiţiile date). Pentru găsirea soluţiei am ales calea optimă-pe care am găsit-o imediat-ajutat de inimoasele cadre tehnice: Gavril Baican, inginerul Bertea Nicolae, Paicu Aristică, Goşa GHE. Cărăbiş Ion, CATRINOIU Constantin, Ciciu Cornel, oameni de calibru în RAL-Oltenia după 18 ani. Dispuneam de o gândire creatoare, eram curajos în convingeri, curios, independent în gândire, eram în permanenţă absorbit de ceea ce am făcut şi de ceea ce trebuia să fac, eram critic, vizionar, optimist şi, 45

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

în orice moment gata de asumarea riscurilor, eram exploratorul necunoscutului, descoperind împreună cu colegii şi elevii tainele acestuia. Nu m-au mulţumit niciodată lucrurile aşa cum sunt. Umblam ca albina, din floare în floare ca să fac mierea. Am privit sistemul educativ în mod egal, atât în calitate de curea de transmisie a maşinii economice şi sociale cât şi ca loc de dezvoltare personală a tinerilor şi adulţilor sau centrul integrator al învăţătorilor tehnici sau ca mediu comunitar. În “meseria” mea trebuie să facilitez comunicaţiile, să accelerez accesul la cunoştinţele utilizabile, să asigur un context favorabil exprimării sentimentelor, dar, nu puteam absorbi toate activităţile de informaţie și gestiune; trebuia să trec la organizarea procesului de învăţare şi distribuire a sarcinilor. Eram neobosit, mereu disponibil, calm, afabil, întrebând mereu şi risipind în permanenţă, idei, sfaturi… În relaţie cu cei educaţi am propus autoevaluarea, cooperarea, atitudinea terapeutică şi creativă, am acordat valoare încrederii în elevi. Totdeauna am pus bază pe munca în echipă a cadrelor didactice în vederea echilibrării diagnosticelor şi punctelor de vedere multiple; prin rolul meu, aveam sarcina dificilă de creşterea sau menţinerea toleranţei reciproce; trebuia să caut, fără soluţii unitare sau totalitare, nici facile, forme moderate, dar eficace, de cooperare disciplinară sau interdisciplinară. Eram convins că viitorul aparţine celor care apelează la sarcini deschise, ci nu închise, la situaţii ambigue cu soluţii multiple. Calitatea, supleţea, responsabilitatea şi rigoarea în profesie sunt indispensabile. Luarea în serios a profesionalismului trebuie să fie efectivă, atât în orientările deschise tinerilor, cât şi în însăşi formarea şi activitatea educatorilor. Împreună cu echipa mea de cadre didactice aveam un singur scop: să-i facem pe tineri responsabili. Trebuia ca în societate, elevii noştri să joace roluri din ce în ce mai complexenu se aşteaptă de la ei să fie agenţi inactivi sau pasivi în viaţa profesională care îi aşteptă, ci să fie creatori, persoane responsabile. 46

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

Nu am uitat niciodată să lucrez cu oameni şi eram în căutarea unui umanism cu faţa încrezătoare. Am avut norocul că am lucrat într-o şcoală şi într-un colectiv didactic cruţate de jocul steril al falselor dezbateri reacţionare (totalitare sau identificare), nu ne-am lăsat niciodată prinşi de reacţionalitate pentru că aceasta se întreţine, se interiorizează şi se umflă blocând înaintarea, interzicând angajamentele responsabile, închizând schimbările şi opoziţiile în cercul vicios al unei polemici inepuizabile. În permanenţă am căutat să mă debarasez de fantasmele triste şi identificare aderând la şansele sistemului nostru de învăţământ, în diversitatea sa progresivă, mărind încrederea în tineri şi în corpul profesoral. Orice victorie pe planul transformării mediului îşi are izvorul în acte de cunoaştere. Cunoaşterea este punctul de plecare al afirmării omului şi, totodată, al progresului social. Axa echilibrului personalităţii este dimensiunea intelectuală prezentată în sfera existenţei noastre. Educaţia intelectuală este coloana intelectuală a programului integral de formare a omului. Principalul vector al informaţiei este limbajul, iar principala activitate a gândirii este cea guvernată de principii carteziene. Împreună cu echipa mea aveam un singur gând: creşterea planului de şcolarizare şi reţea în Mătăsari. Cifrele de mai jos sunt semnificative. În atenţia mea şi a echipei mele a fost dezvoltarea bazei materiale care este concludentă, rivalizând la această dată cu baza materială a unor licee de prestigiu din Gorj-bază realizată în perioada 7 nov. 1984-26 nov. 1997, natura activităţii specifice gândirii este căutarea şi găsirea adevărului. O idee simplă, pentru a fi înţeleasă, trebuie integrată într-un sistem complex de noţiuni. S-au găsit voci-adevărat, puţine, care doreau să lichideze aceste forme de învăţământ din Mătăsari, voci care nu au făcut nimic pentru acest învăţământ. Şcoala de azi se confruntă cu probleme complexe; ea trebuie să fie mult remaniată pentru a răspunde exigenţelor societăţii şi a omului acestei societăţi. Prin aceasta, ea nu va înceta 47

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

să existe şi nu va pierde nimic din ceea ce îi este specific. Şcoala încă neremaniată este o şcoală «tradiţională» care înfăţişează ca o instituţie specializată mai ales în a-i forma pe elevi. Alt reproş este legat de modul în care se desfăşoară această informare. Cultura este capacitatea de a se confrunta cu realitatea în baza cunoaşterii acesteia, înseamnă creativitate, adică posibilitatea de a folosi informaţia pentru a gândi, a interpreta, a-ţi interpreta poziţia faţă de realitate într-o manieră care să te reprezinte, înseamnă mai ales crearea de noi valori. A şti pentru a şti este cea mai vană dintre vanităţi, dar, a şti pentru a înţelege, pentru a acţiona, pentru a obţine foloase este ţinta inteligenţei. Confruntarea cu realitatea presupune o percepere activă, investigatoare. Procesul pregătirii omului pentru muncă, cel al formării unui profil moral înaintat, ca şi sensibilizarea pentru frumos, este condiţionat de progresele care se obţin pe planul dezvoltării capacităţilor intelectuale, a gândirii. Izvorul şi motivele cunoaşterii umane se află în procesul muncii, acolo unde omul efectueză, reglementează şi controlează, prin acţiunea sa, schimbul de materie dintre el şi natură. Atunci când omul reuşeşte să rezolve problemele fundamentale de cunoaştere, el transformă, nu numai natura, ci se transformă pe sine, îşi perfecţionează forţele de cunoaştere, ceea ce constituie premisa fundamentală necesară asigurării rolului de conducător în relaţiile cu natura. Instituţia şcolară are ca prim obiect să asigure aculturaţia tinerei generaţii faţă de patrimoniul ştiinţific, tehnic, cultural şi social al României, dar şi să o pună în relaţie cu noile cuceriri ale cunoaşterii. La 18 ani învăţământul liceal din Mătăsari, alături de echipa de cadre didactice sunt pentru finalităţile şi funcţiile şcolii: funcţia de transmitere magistrală de cunoştinţe, de documentare şi cercetare, de facilitare a raportului profesor-elev, de organizare a raportului dintre elevi, de dispunere tehnică pentru exerciţii de muncă dirijată, funcţia de producţie şi de creaţie, de consiliere metodologică, de evaluare a capa48

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

cităţilor, de stimulare a indivizilor pentru munca personală, funcţia de admitere cu grupul şi cu mediul. Această instituţie, din trecutul căreia fiecare cărămidă, fiecare colţişor, fiecare clasă sau obiect, fiecare generaţie de elevi înseamnă enorm pentru mine- pentru că, spre desăvârşirea lor s-a mistiut flacăra tinereţii mele- mă reprezintă şi, când privesc în urmă, totdeauna îmi vine în minte o celebră comparaţie a lui Antoine de Saint Exupery. Aceasta pune în paralel mormanul de pietre şi de nisip şi aceleaşi pietre şi nisip din structura unei catedrale. Mormanul de pietre dovedeşte absenţa culturii, pe când catedrala este expresia dăinuirii omului în timp, prin creaţia sa. Păstrând proporţiile, aceleaşi idei mă urmăresc şi pe mine. Prof. Ion Gr. Dădălău

LICEUL MEU, MÂNDRIA MEA
Licee-n lume nu-s doar zece Sunt multe, mici şi mari Care-nfloresc pe zi ce trece Dor tot nu sunt ca cel din Mătăsari Suntem elevi. Şi suntem gospodari Avem în noi curaj de oameni mari Aşa cum suntem, noi suntem şcolari Ai marelui liceu din Mătăsari. Avem profesori buni, la fel şi-învăţătoare Din ciclurile gimnaziale şi primare Şi la liceu sunt ore extraordinare Care te-ajută să devii om mare. Revista şcolii e de asemenea făloasă Odată s-o citeşti şi spui că e frumoasă 49

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

Pare că- i scrisă de genii foarte mari Dar este scrisă doar de mici şcolari. Ca să-i cunoşti pe aceşti distinşi şcolari Un singur lucru trebuie făcut Să treci cândva prin Mătăsari Şi toţi îţi vor zâmbi, spunând: “salut”. Anca Claudia, VII B

MĂRTURISIRI
Am citit pe site-ul Fundaţiei și revistei„Murmurul Jilţului” o interesantă istorie a învăţământului din Mătăsari și m-am minunat de puterea și voinţa unor suflete mari care au contribuit la dezvoltarea și continuitatea școlii mătăsărene, astfel încât elevii să poată beneficia astăzi de un învăţământ de cea mai bună calitate. Nu-mi propun să fac o incursiune în istorie, fiindcă sunt multe documente pe care le putem consulta în acest sens, ci aș vrea să punctez câteva momente plăcute din viaţa mea petrecute în învăţământul mătăsărean, în două ipostaze diferite. În urmă cu 15 ani pășeam cu sfială într-una din sălile de clasă ale Grupului Școlar Mătăsari, neimaginându-mi câte experienţe inedite aveam să trăiesc aici și câţi oameni extraordinari aveam să cunosc pe parcursul celor patru ani de liceu. Îmi tresaltă și acum inima de emoţie când îmi aduc aminte de prima notă de zece primită la Limbă română. Domnul Dădălău, profesorul meu de Limbă română, fusese atât de mișcat de compunerea mea, încât nu-și putuse stăpâni lacrimile. Câteva zile de-a rândul m-a chemat apoi pe la toate clasele de-a IX- a să le citesc „Domnul Ţandără” (compunerea în care îl evocam pe îndrăgitul meu profesor de română din gimnaziu, cel care aprinsese în inima mea pasiunea pentru literatură). Îmi amintesc, de asemenea, de entuziasmul cu care participam la orele de Limba franceză 50

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

ale doamnei Luminiţa Dădălău sau la orele de istorie ale doamnei Zizi Ceaușescu. Deși studiam la profilul de matematică- informatică, interesul pentru literatură și pentru limbi străine era vădit mai mare, așa încât prin clasa a X-a, împreună cu alţi doi colegi de clasă, Oana Corega și Radu Cristian am căutat o expresie a personalităţii noastre și poate o ieșire din anonimat. A fost de ajuns o scânteie pentru ca focul să se înalţe apoi cu putere datorită domnului profesor Dumitru Dădălău și să se nască astfel Fundaţia și revista“ Murmurul Jilţului”. A fost cea mai vastă și cea mai interesantă experienţă a vieţii mele de licean cu repercusiuni multiple şi benefice. De fapt, tot ce a urmat frumos are legătură cu această mare împlinire: taberele de jurnalism, întâlnirile cu mari scriitori ai momentului, apariţiile publicistice. Stau și eu uneori și mă gândesc așa cum sta Creangă când își scria„Amintirile” și-mi vine și mie să zic: Doamne, ce vremuri, ce momente! Doamne, ce oameni, ce colegi! Devenind studentă la Litere în cadrul Universităţii din Craiova, primii ani de ucenicie ca dascăl i-am făcut tot în liceul din care plecasem, care între timp, datorită perseverentului director Dumitru Dădălău, devenise primul colegiu din mediul rural. În primul rând a fost cea mai mare onoare de a deveni colegă cu apreciații mei profesori din liceu și apoi a fost prima experienţă a carierei mele care, mărturisesc din suflet, mi-a dat aripi și tot ce aveam nevoie pentru mai târziu. Acolo am cunoscut și cealaltă faţă a omului de la catedră, despre care crezusem cât timp fusesem elevă, că este un fel de supraom și am înţeles ce înseamnă un dascăl adevărat, care trebuie să lase la ușă toate supărările personale, care trebuie să găsească în fiecare suflet de copil ceea ce e mai bun, să-l scoată la lumină și apoi să-l ajute să rodească. Și Doamne, ce atmosferă era în cancelaria plină de profesori în fiecare dimineaţă când ne întâlneam la ședinţa de la ora 7: 30! Și chiar dacă mai erau și unele feţe încruntate, care probabil ar fi vrut să fie în altă parte la acea oră, nu puteai să nu-ţi 51

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

descreţești fruntea când întâlneai zâmbetul jovial al domnului Ion Dădălău (care, din păcate, s-a grăbit să închidă prea devreme ușa cancelariei) sau glumele deja consacrate ale domnului Lungan. Și ce veselie, și ce atmosferă se crea cu ocazia zilei de 8 martie, de Crăciun, de Zilele liceului sau cu prilejul altor evenimente, care nu se terminau nicicând. Acum, când se împlinesc 30 de ani de învăţământ liceal și 117 ani de la primele forme de învăţământ în Mătăsari, mă simt mândră că măcar câţiva ani din viaţa mea se leagă de aceste meleaguri și de oamenii minunaţi pe care i-au dăruit ţării. Fie ca flacăra menţinută atâtea generaţii de niște inimi mari să nu se stingă niciodată, iar învăţământul din Mătăsari să fie mereu, așa cum îi plăcea domnului Dădălău să spună, o uzină cu foc continuu! La mulţi, mulţi ani! Prof. Elena Dima, Şc. Gen. Bolboşi

ESEU VIAŢĂ, SPIRIT, MATERIE
1. Prin „substanţă” înţeleg ceea ce există în sine şi se concepe prin sine, cu alte cuvinte, un cuvânt al cărui concept n-are nevoie de conceptul unui alt lucru din care ar trebui să fie format. Prin „Dumnezeu” înţeleg fiinţa absolut infinită, cu alte cuvinte, substanţa care constă în infinite atribute dintre care fiecare exprimă o esenţă eternă şi infinită, prin atribut înţeleg ceea ce mintea consideră ca formând esenţa unei substanţe. Teoreme. Substanţa din firea ei este anterioară modificărilor ei. Două substanţe care au atribute deosebite n-au nimic comun între ele. Lucrurile care n-au nimic între ele nu se pot cauza unele pe altele. Două sau mai multe lucruri diferite se deosebesc, sau în urma diversităţii dintre atributele substanţelor, sau în urma divergenţei modificărilor în natură nu pot exista două sau mai mul52

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

te substanţe de acelaşi fel sau cu aceleaşi atribute. O substanţă nu poate fi produsă de o altă substanţă. Naturii substanţei îi aparţine existenţa. Orice substanţă este infinită în mod necesar. Cu cât o fiinţă oarecare are mai multă realitate sau existenţă, cu atât are mai multe atribute. Fiecare atribut al unei substanţe trebuie conceput prin el însuşi. Dumnezeu, sau substanţa constituită din atribute infinite, dintre care fiecare exprimă o esenţă eternă şi infinită există în mod necesar. Nu se poate concepe în adevăr nici un atribut al unei substanţe din care să rezulte că substanţa se poate împărţi. Substanţa absolut infinită este indivizibilă. Afară de Dumnezeu nu există şi nu poate fi concepută nici o altă substanţă. Tot ce există, există în Dumnezeu şi nimic nu poate exista şi nu poate fi conceput fără Dumnezeu. Din necesitatea naşterii divine trebuie să rezulte un număr infinit de lucruri în forme infinite. Dumnezeu face totul numai după legile naturii sale şi neforţat de nimeni. Dumnezeu este cauza increată, nu însă tranzitorie, a tuturor lucrurilor. Dumnezeu sau toate atributele lui Dumnezeu sunt eterne. Existenţele lui Dumnezeu şi esenţa Sa sunt unul şi acelaşi lucru. Tot ceea ce rezultă din absoluta natură a unui atribut al lui Dumnezeu, a trebuit să existe totdeauna şi să fie infinit, cu alte cuvinte este etern şi infinit în virtutea acestui atribut. Tot ceea ce rezultă din modificarea unui atribut există, în mod necesar şi este infinit, trebuie la fel să existe în mod necesar şi să fie infinit. Orice mod care există cu necesitate este infinit şi a trebuit să rezulte cu necesitate, sau din absoluta natură a unui atribut a lui Dumnezeu, sau dintr-o astfel de modificare a unui atribut care există în mod necesar şi este infinit. Esenţa lucrurilor produse de Dumnezeu nu implică existenţa lor. Dumnezeu este cauza eficientă, nu numai a existenţei lucrurilor, ci şi a esenţei lor. O fiinţă care este determinată la o acţiune oarecare a fost în mod necesar aşa determinată de Dumnezeu, iar o fiinţă care n-a fost determinată de Dumnezeu nu poate să se determine pe sine însăşi. Ceea ce este 53

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

determinat de Dumnezeu la acţiune, nu se poate să se facă pe sine nedeterminat. Orice lucru individual sau orice lucru care este finit şi are o existenţă determinată nu poate să existe şi să fie determinat la o acţiune dacă existenţa şi acţiunea sa nu este determinată de o cauză care este şi ea finită şi are o existenţă determinată. Şi această cauză, la rândul ei nu poate nici ea să existe şi să fie determinată la o acţiune, dacă existenţa şi acţiunea ei nu sunt determinate de o altă cauză care şi ea la rândul ei este finită şi are existenţa determinată şi aşa la infinit. Pe lume nu există nimic întâmplător, ci totul este determinat de necesitatea naturii divine ca să existe şi să acţioneze într-o formă certă. Intelectul, fie el în realitate finit sau infinit, cunoaşte numai atribute şi modurile lui Dumnezeu şi nimic altceva. Intelectul real, fie el în realitate finit sau infinit, precum şi voinţa, dorinţa, iubirea etc., trebuie socotite ca aparţinând naturii divine, nu însă celei naturale. Voinţa nu poate fi numită cauză liberă, ci cauză necesară. Lucrurile n-au putut fi produse de Dumnezeu în nici o altă formă şi nici o altă ordine decât aceea în care sunt produse. Puterea lui Dumnezeu este însăşi esenţa Sa. Tot ceea ce concepem ca fiind puterea lui Dumnezeu, există în mod necesar. Nu există nici un lucru din natură căruia să nu îi urmeze un efect anumit despre natura şi originea sufletului. Prin „Corp” înţeleg un nod care, într-un fel cert şi determinat exprimă esenţa lui Dumnezeu, întrucât îl considerăm ca un lucru în spaţiu. Prin „idei” înţeleg un concept al sufletului pe care sufletul şi-l formează pentru că este ceva ce cugetă. Durata este continuarea nelimitată a existenţei. Realitatea = perfecţiunea. Teoreme> 1. Cugetarea este un atribut al lui Dumnezeu, este un „ce” cugetător al lui Dumnezeu, cu alte cuvinte, întinderea este un atribut al lui Dumnezeu, cu alte cuvinte Dumnezeu este un „ce” întins, în Dumnezeu există absolut o idee, atât despre esenţa sa, cât şi despre tot ceea ce reiese mai necesar din esenţa Sa. Cugetarea 54

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

(ideea) lui Dumnezeu din care rezultă moduri infinite în feluri infinite poate fi numai unică. Existenţa formală a ideilor are drept cauză pe Dumnezeu, numai întrucât este considerat sub atributul cugetării, iar întrucât este explicat printr-un alt atribut, cauza ideilor atât despre atributele lui Dumnezeu, cât şi despre lucrurile individuale, nu sunt obiecte sau lucruri percepute, ci Dumnezeu însuşi, întrucât este un “ce” cugetător. Modificările oricărui atribut au drept cauză pe Dumnezeu întrucât este privit numai sub acel atribut, căruia îi aparţin aceste modificări, iar nu întrucât este considerat sub un alt atribut. Ordinea şi înfăptuirea ideilor este unul şi acelaşi lucru ca şi ordinea şi înlănţuirea lucrurilor. Ideea despre lucruri individuale sau moduri care nu există, real, trebuie de asemenea, să fie cuprinse în cugetarea infinită a lui Dumnezeu cum sunt cuprinse şi în celelalte atribute ale lui. Esenţele formale ale lucrurilor sau nodurile lor. Ideea despre un lucru individual existent în realitate are drept cauză pe Dumnezeu, nu însă întrucât este infinit, ci întrucât este considerat ca însufleţit de ideea despre un alt lucru considerat existent în realitate, ci cauza acestei idei este Dumnezeu, întrucât este însufleţit de o a treia, şi aşa mai departe, la infinit. Esenţei omului nu-i aparţine natura substanţei, cu alte cuvinte substanţa constituie forma omului. Primul element care constituie existenţa reală a sufletului omenesc nu este altceva decât ideea despre un anumit lucru individual existent în realitate. Tot ceea ce se întâmplă în obiectul ideii care constituie sufletul omenesc trebuie să fie perceput de suflet, cu alte cuvinte, sufletul are în mod absolut o cunoaştere despre acele întâmplări, deci, dacă, obiectul ideii care constituie sufletul omenesc este un corp, atunci nu se poate întâmpla nimic în acest corp fără ca să fie perceput de suflet. Obiectul ideii care constituie sufletul omenesc este corpul sau un anumit nod al spaţiului existent în realitate şi nimic altceva. Sufletul omenesc este capabil să înţeleagă foarte mult şi este cu atât mai capabil cu cât sunt mai multe 55

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

feluri în care poate fi influenţat corpul. Ideea care constituie existenţa formală a sufletului omenesc nu este simplă, ci este compusă dintr-o mulţime de idei. Ideea despre orice impresie ce o fac obiectele exterioare asupra corpului omenesc trebuie să implice atât natura corpului omenesc, cât şi natura obiectului exterior. Dacă corpul omenesc este impresionat într-un mod care implică natura unui obiect exterior, atunci sufletul omenesc va considera acest obiect ca real existent, sau ca fiind prezent până ce asupra corpului va acţiona o altă impresie care va înlătura existenţa sau prezenţa acelui obiect. Dacă corpul omenesc a fost odată impresionat în acelaşi timp de două sau mai multe obiecte, sufletul, reprezentându-şi unul dintre ele îşi va aduce aminte numaidecât şi de celălalt. Sufletul omenesc nu cunoaşte corpul său însuşi şi nu ştie că dânsul există decât prin ideile impresiilor făcute asupra corpului în Dumnezeu există şi despre sufletul omenesc o idee sau o cunoştinţă care rezultă în Dumnezeu la fel şi se referă la Dumnezeu la fel ca şi ideea sau cunoştinţa despre corpul omenesc. Această idee despre suflet este unită cu sufletul însuşi în acelaşi fel cum este unit sufletul cu trupul. Sufletul omenesc percepe nu numai impresiile făcute asupra corpului, ci şi ideile acestor impresii. Sufletul omenesc se cunoaşte pe sine însuşi numai întrucât percepe ideile impresiilor exercitate asupra corpului său. Sufletul omenesc nu posedă o cunoaştere adecvată a organelor din care este compus corpul omenesc. Ideea oricărei impresii a Corpului omenesc nu implică o cunoaştere adecvată despre obiectul exterior. Sufletul omenesc nu cunoaşte existenţa reală a unui obiect exterior decât prin ideile impresiilor asupra corpului omenesc. Ideea oricărei impresii asupra corpului omenesc nu conţine o cunoaştere adecvată despre corpul omenesc. Ideile impresiilor asupra corpului omenesc, întrucât ele sunt în funcţie numai de sufletul omenesc, nu sunt clare şi distincte ci din contră, sunt confuze. Ideea ideii despre orice modificare a corpu56

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

lui omenesc nu implică o cunoaştere adecvată asupra sufletului. Nu putem avea decât o cunoaştere inadecvată asupra duratei corpului nostru. Despre durata lucrurilor individuale, care sunt în afară de noi, nu putem avea decât o cunoaştere inadecvată. Toate ideile sunt adevărate, întrucât le raportăm la Dumnezeu. Ideile nu conţin nimic pozitiv pentru care se numesc false. Toate ideile noastre care sunt absolute sau adecvate şi desăvârşite sunt şi adevărate. Falsul constă în lipsa de cunoaştere ce implică ideile inadecvate sau ciuntite şi confuze. Ideile inadecvate şi confuze rezultă cu aceiaşi necesitate din care rezultă şi ideile adecvate sau clare şi distincte. Ceea ce este comun tuturor lucrurilor şi se află la fel într-o parte, ca şi întregul lor nu formează esenţa unui lucru individual. Ceea ce este comun tuturor lucrurilor şi se află la fel într-o parte ca şi întregul lor se concepe în mod adecvat. „Imaginea de sine’’. Într-o lume motivată doar de orgolii uităm să ne respectăm semenii şi să apreciem meritele lor. Ne manifestăm doar revoltaţi de limitele lor. Istoria omenirii nu este decât o istorie a luptei spre „a fi” şi „a avea”. A fi liber, a fi stăpân, a fi erou, a fi admirat, a fi lăudat. A avea mai întâi, strictul necesar, a avea apoi ceea ce au şi alţii şi după aceea să ai ceea ce nu are nimeni. Cine suntem? Suntem una din secvenţele infinitului unui punct situat undeva în spiralele galaxiei noastre, expresie a unui vis cosmic. Noi suntem începutul şi sfârşitul, lumea începe şi se termină odată cu fiinţa noastră. Trebuie să ne eliberăm de complexe şi să ne stabilim coordonatele pe oceanul vieţii. Cunoscându-ne, ne putem transforma. Scopul vieţii îl constituie perfectarea spiritului care este nemuritor. Pentru a se perfecta pe sine, spiritul va transmigra prin mai multe corpuri fizice care sunt nemuritoare şi aparţin celor două regnuri: vegetal şi animal. Ştiinţa şi religia constituie preocupări ale spiritului uman care au ca obiect cunoaşterea, şi ambele au ca finalitate omul. Religia se adresează mai mult inimii, şti57

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

inţa mai mult creierului. Noi trebuie să avem şi inimă şi creier. Ori ne schimbăm radical comportamentul, ori murim. Adevărul ştiinţei despre om este singura politică reală a omului. Sursa dramei constă în statutul omului de fiinţă raţională cu posibilităţi opţionale. O comutare totală a drumului vieţii nu este posibilă decât printr-o completă schimbare a atitudinii în plan psihologic, comportamental, în spatele fiecărei opere este necesar un arhitect” (Jean Choroa). Putem nega dacă nu ne convine. Caracterizat divin al sursei primordiale, dar nu putem nega că este o forţă atotputernică şi o inteligenţă. Numai inteligenţa şi forţa pot ordona haosul şi trimite universul pe cărări necunoscute. Logosul şi iubirea, au fost cei doi factori care au condus la creaţia omului. Mai mult decât oricând este nevoie de o evoluţie psihologică, dacă nu de o adevărată revoluţie psihologică. Revoluţie în spirit, în gândire, în întreaga noastră fiinţă. „N-am vrut să ne naştem, dar suntem obligaţi să trăim”. Fiecare se îngrijeşte de hrănirea trupului, dar prea puţin de hrănirea sufletului. Prof. Ion Gr. Dădălău, Dir. adj. CNT Mătăsari

MĂTĂSARI – LA CEAS DE SĂRBĂTOARE
Stimate domnule prefect, stimate domnule preşedinte, stimate domnule director general Baican, îmi permiteţi ca în numele Consiliului Local şi al meu personal, să vă transmit un salut călduros pentru participarea dumneavoastră la această adunare şi să vă zic un “bun venit!” la această mare sărbătoare. E un moment deosebit pentru mătăsăreni fiind la a doua sărbătoare a Fiilor Jilţului, ocazie cu care ne putem întâlni din nou şi să ne reamintim de trecutul acestei localităţi, de meleagurile noastre care de-a lungul vremii au suferit mari transformări şi de o serie de probleme cu care ne confruntăm la ora actuală. Anul trecut, la prima ediţie a sărbătorii Fiilor Jilţului mă prezentam în faţa dumnevoastră cu nişte probleme şi lucruri bune şi consideram că la a doua ediţie, 58

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

localitatea Mătăsari va prezenta rezultate bune în ceea ce priveşte condiţiile sociale în această zonă cât şi cele la nivel economic. Ca urmare a situaţiei pe care toată lumea o cunoaşte, iată că de data aceasta n-am putut veni în faţa dumneavoastră cu rezultatele aşteptate. Lucrurile sunt cu adevărat cunoscute, aş vrea să vă spun că avem un program pentru a rezolva o serie întreagă de probleme sociale la localitatea noastră. Iată că s-a construit şi se foloseşte anul acesta sediul Consiliului Local, am reuşit şi am adus magistrala de gaze în localitatea noastră, dar nu am reuşit să facem cu adevărat distribuţia de gaze pentru a ajunge în apartamente şi în casele oamenilor din localitate. Aceasta este adevărat că din lipsa fondurilor financiare în mod deosebit, banii care nu prea există la ora actuală, pot totuşi să menţionez cu această ocazie, intervenţiile făcute de prefectură, de Consiliul Judeţean şi în mod deosebit de Campania Naţională a Lignitului care, prin anume forme, a reuşit să ne dea aceste bonuri de compensare de am putut continua terminarea aducerii de gaze, terminarea celei de-a treia centrale termice din Mătăsari. Acestea sunt nişte lucruri care categoric, vor contribui la înfrumuseţarea situaţiei cetăţenilor din localitate. E greu să mergem mai departe pentru că o serie de constructori care ar participa şi au început nişte lucrări în localitate nu sunt de acord şi trebuie bani, dar au ridicat o serie de probleme şi profită de această situaţie, eu nu am zis niciodată că, conducerea judeţului a avut prioritate pentru această localitate ba din contră eu am vrut întotdeauna să mă ajutaţi, dar pe lângă faptul că şi aşa aceste fonduri sunt destul de restrânse sunt şi nişte fonduri speciale şi i-aş ruga pe domnul prefect şi pe domnul Călinoiu să ne ajute cu aceste fonduri ca să rezolvăm o serie întreagă de probleme care sunt în această localitate. Noi avem tot interesul şi aş dori cu adevărat să asigurăm aceste condiţii în zonă care nu fac altceva decât să înflorească şi să însănătoşească situaţia din această zonă. Considerăm că se va putea, 59

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

cu această bunăvoinţă vom merge şi în continuare şi cu celelalte gânduri de finanţare, dar importantă este şi această situaţie financiară. De asemenea vreau să spun că şi la ora actuală oamenii din localitate trăiesc în condiţii destul de grele, ca urmare a ordonanţei ’97-’98. Disponibilizaţii, banii s-au terminat la ora actuală, sunt şomeri şi toată ziua îi vezi cu capul în jos fără să mai aibă în ochi bucuria pe care au avut-o altă dată. Deci să ne orientăm privirea spre această localitate şi aş dori cel puţin din acest moment să fim ajutaţi. În schimb, după observaţiile mele, o parte dintre conducători nu îi interesează localitatea Mătăsari; de multe ori e uitată spunând că activitatea şi intervenţiile trebuie făcute de sectorul minier. Am făcut cât am putut cu sectorul minier, am făcut o serie de activităţi, am adus apă de la Tismana, dar sunt lucruri care la ora actuală trebuie să fie în atenţia dvs. Consider, stimaţi cetăţeni ai localităţii Mătăsari, că privind situaţia ne vom uni forţele ca să ieşim din acest impas. Eu mulţumesc din suflet participanţilor la această mare întâlnire, mulţumesc conducerii judeţului, a companiei şi tuturor participanţilor de aici. La mulţi ani ! Purcel Constantin, Primarul comunei Mătăsari FELICITĂRI Dinstinşi dascăli, dragi copii, doamnelor şi domnilor, permiteţi-mi să încep şi eu scurta mea alocuţiune, mulţumind conducerii şcolii, autorităţilor locale şi tuturor locuitorilor care s-au implicat în realizarea acestei frumoase şi, mai ales, de suflet manifestări, care începe deja să devină o tradiţie pentru localitatea Mătăsari. Sigur că, aşa cum subliniau şi antevorbitorii mei, şi de asta am început prin a-i felicita pentru această manifestare, cu atât mai mult trebuie subliniate aceste mulţumiri pentru că ele se produc într-o perioadă grea pentru ţară şi trebuie să recunosc, ca reprezentant al guvernului în teritoriu, insatisfacţia mea alături de insatisfacţia altora şi a dumnea60

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

voastră pentru că am simţit pe piele zilnic, rezultatele unei guvernări care este departe de a realiza ceea ce şi-a propus. Sigur, cauzele sunt de natură subiectivă şi de natură obiectivă. Trebuie să fim realişti, în ultimul an şi jumătate ţara aceasta a plătit peste 4 miliarde de dolari, ceea ce înseamnă că peste 100 de miliarde de lei s-au dus pe apa sâmbetei, reprezentând datoria externă a ţării şi reprezentând jaful din sistemul bancar practicat fără excepţie în ultimii ani de zile. Sunt greşeli ale trecutului şi ale prezentului pe care trebuie să le plătească această ţară, şi de la noi, clasa politică de la centru şi până la cele locale trebuie să fim conştienţi că această reformă profundă pe care a suferit-o nu poate fi îndreptată decât printr-o luare aminte la ceea ce s-a întâmplat şi pentru învăţătură şi pentru ceea ce urmează să facem. Sigur că în mod neîndoios aşa cum sublinia şi directorul general C. N. L. domnul Baican, mineritul din această zonă are o perspectivă, am subliniat de atâtea ori şi o spun în continuare şi nu pentru că neapărat un factor de pe scena politică de la stânga sau dreapta sau la centrul politic, ar impune acest lucru, pentru simplul motiv că după o perioadă grea în care a fost necesară o restructurare profundă C. N. L., produce o energie competitivă, deci nu ţinem locuri de muncă doar de dragul de a produce o poducţie fără desfacere, cum s-a întâmplat ani de-a rândul în această ţară ci realmente spun că această companie şi implicit unităţile şi filiarele sale locale, inclusiv cea din Mătăsari, aşa cum s-a subliniat, produce o energie care se vinde în jurul a 30 de dolari megawatul ceea ce ne situează practic la un preţ competitiv (mult competitiv), în plan naţional. Astfel sunt competitive pe plan naţional chiar şi internaţional. Pentru toate acestea permiteţi-mi să felicit autorităţile locale, în mod special conducerea liceului atât de inimoasă şi atât de competitivă în organizarea acestei manifestări şi să vă doresc dumneavoastră numai bine. Să ne întâlnim şi anul viitor sănătoşi. Pantelimon Manta, prefectul Judeţului Gorj 61

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

LA MAI MULTE NUMERE
Cu puţin timp în urmă am primit la redacţie al treilea număr al revistei şcolare “Murmurul Jilţului” – care continuă să ţină nestinsă flacăra publicistică în ţinutul Jiului de Sus. Felicităm, chiar de la început, colectivul de profesori şi elevi de la Grupul Şcolar Industrial Minier Mătăsari, care a reuşit publicarea unei reviste de mare ţinută în momente destul de grele pentru presă şi cultură, în general. Ca de fiecare dată când ne aflăm în faţa unor comori de simţire de suflet, mai ales în Bolboşi, “File de monografie” (prof. Creţan Polixenie-dir. Şcolii generale Bolboşi), “Despre ţinuturile Jilţurilor” (Vlad Nicolae-învăţător pensionar –Dragoteşti), “Seralistul de Mătăsari trebuie să confirme...” (Adrian Enache, clasa a XI-a seral), “Datini şi obiceiuri de Florii şi Paşti din satul Runcurel, Mătăsari, judeţul Gorj” (Geta Buzarin-clasa a XI-a A). Comisia metodică a învăţătorilor, principala cale de perfecţionare a cadrelor didactice (colectivul responsabililor comisiilor metodice a învăţătorilor din GSIM Mătăsari). Cum preţuiesc munca părinţilor şi a trăirilor adolescentine care găsesc ecoul în paginile acestei reviste suntem convinşi că tezaurul gorjenesc nu va pieri nicicând. Vă prezentăm câteva din titlurile minunatelor articole apărute, lăsându-vă dumneavoastră plăcerea de a le parcurge: “Elixirul vieţii” (Elena Ghiţan), “Mătăsari- file de monografie” (material scris în 1962 de învăţătorul şi profesorul multor generaţii, Constantin Tănăsoiu). Spicuind din Statutul Fundaţiei observăm că obiectul ei îl constituie organizarea şi desfăşurarea unor ample programe în plan cultural şi ştiinţific. În acest sens Fundaţia “Murmurul Jilţului” urmăreşte: lărgirea orizontului cultural ştiinţific al elevilor, educaţia acestora prin formarea şi perfecţionarea deprinderilor de a elabora lucrări independente, creaţii originale, a gustului pentru frumos, a spiritului critic, editarea trimestrială a unor cărţi, foi volante, pliante, materiale audio-vizuale sau a altor producţii culturale, stimularea 62

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

primilor trei elevi care vor obţine media peste 9. 50 prin trimiterea gratuită în vacanţa de vară într-o tabără şcolară etc. Pot deveni membri ai Fundaţiei toţi elevii şi cadrele didactice din Grupul Şcolar, alte persoane de naţionalitate română sau străină care aderă la programul şi statutul acesteia, au activitate constantă şi manifestă interes şi pasiune pentru unu din domeniile de activitate ce intră în sfera de preocupare a Fundaţiei. Tot în coloanele revistei “Murmurul Jilţului” veţi găsi statutul şi hotărârea de înfiinţare a Fundaţiei. Am lăsat pentru sfârşit pe cei care au avut plăcerea şi amabilitatea de a adera în paginile revistei gânduri frumoase despre cei care au plămădit-o cu entuziasmul şi imaginaţia adolescenţei. Dintre aceştia îi enumerăm pe: dr. Doru V. Fometescu, I. Tarbac (jurnalist), prof Gh. Dănescu, Insp Şcolar Mircea Dănescu, Robert Rehner- elev în Germania. Nu în ultimul rând apreciem sprijinul pe care F. S. M. Jilţ l-a acordat în tipărirea revistei, sperând că gestul nu va rămâne singular. Aşteptăm cu interes următorul număr al revistei. Felicitări elevilor-redactori şi profesorilor coordonatori şi “La mai multe numere!” . Minerva, Curierul Minier nr. 215, 8-21 mai 1997

STATUTUL FUNDAŢIEI CULTURAL – ŞTIINŢIFICE „MURMURUL JILŢULUI”
CAP. I. Denumirea, natura juridică, sediul Art. 1. Fundaţia cultural ştiinţifică „Murmurul Jilţului” este persoana juridică de drept privat cu caracter nepatrimonial (nonprofit, apolitic, înfiinţată în temeiul Legii 21/ 5 februarie 1924, cu modificările din 1927, 1933, 1938, 1939 şi 1944). Art. 2. Sediul fundaţiei este în localitatea Mătăsari, judeţul Gorj, în localul Grupului Şcolar Industrial Minier Mătăsari. Sediul 63

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

poate fi schimbat în orice altă aşezare din România, pe baza hotărârii consiliului de conducere şi în condiţiile legii. Fundaţia poate deschide filiale în ţară şi străinătate. CAP. II. Obiectul, scopul, durata Art. 3. În spiritul generoaselor idealuri ce animă tineretul şcolar, obiectul Fundaţiei „Murmurul Jilţului”, îl constituie organizarea şi desfăşurarea unor ample programe în plan cultural şi ştiinţific. Art. 4. În acest scop, Fundaţia „Murmurul Jilţului” urmăreşte: - stimularea interesului pentru cercetarea literaturii române şi universale, a istoriei, geografiei, ştiinţelor biologice, matematicii, fizicii, chimiei, muzicii, artelor plastice, electrotehnicii, informaticii, pentru care se pot constitui şi funcţiona secţii subordonate; - lărgirea orizontului cultural – ştiinţific al elevilor, educaţia artistică a acestora prin formarea şi perfecţionarea deprinderilor de a elabora lucrări independente, creaţii originale, care să contribuie la dezvoltarea personalităţii elevilor, a gustului pentru frumos, a spiritului critic; - editarea trimestrială a revistei Grupului Industrial Minier Mătăsari „Murmurul Jilţului”, producerea, editarea şi difuzarea unor cărţi, foi volante, pliante, materiale audiovizuale sau alte producţii culturale; - organizarea şi petrecerea timpului liber al elevilor din timpul anului şcolar, în vacanţe şcolare, în tabere, în excursii; - organizarea în vacanţele de iarnă a unei tabere de pregătire a celor mai buni elevi în vederea reprezentării grupului şcolar cu rezultate meritorii la olimpiadele şcolare şi concursurile pe meserii şi admiterea în învăţământul superior; - stimularea primilor trei elevi care au obţinut în ordine descrescătoare media peste 9, 50 prin trimiterea gratuită în vacanţa de vară, într-o tabără şcolară; - menţinerea şi întărirea legăturii cu oamenii de cultură şi 64

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

ştiinţă români din ţară şi diaspora, stabilirea unor punţi de legătură cu aceştia pe criteriul că bunurile culturale fac parte din patrimoniul unic şi indivizibil al umanităţii; - întreţinerea raporturilor de colaborare cu alte fundaţii, asociaţii, societăţi sau uniuni de creaţie din ţară sau străinătate; - realizarea programelor iniţiale prin colaborarea cu instituţiile de stat sau private, cu alte persoane fizice sau juridice, interesate de propăşirea învăţământului, culturii şi ştiinţei; - organizarea sau participarea la organizarea de simpozioane, sesiuni de comunicări ştiinţifice, şezători, comunicări, colocvii, expoziţii, saloane, târguri, la alte manifestări cu caracter culturalartistic sau ştiinţific; - organizarea altor activităţi compatibile cu obiectul său de activitate şi cu legile ţării; Art. 5. Durata Fundaţiei cultural – ştiinţifice „Murmurul Jilţului” este nelimitată. Lichidarea Fundaţiei se face în condiţiile legii. CAP. III Patrimoniul Art. 6. Patrimoniul Fundaţiei se compune din bunuri mobile şi imobile, mijloace băneşti obţinute prin contribuţiile membrilor Fundaţiei, venituri din bunurile acestora, donaţii, sponsorizări, daruri manuale, subvenţii, activităţi proprii sau din orice alte surse prevăzute de lege, obţinute din ţară sau străinătate, destinate să servească exclusiv realizării obiectului său de activitate. Art. 7. La data constituirii sale, patrimoniul Fundaţiei este compus din suma de 35. 000 lei rezultat din cotizaţia membrilor fondatori. Art. 8. Fundaţia cultural – ştiinţifică „Murmurul Jilţului” dispune de cont curent în lei şi valută deschis la Cooperativa de Credit, Banca Populară Mătăsari. Fundaţia îşi organizează propria contabilitate în acord cu prevederile legii române. Art. 9. Fundaţia desfăşoară activitatea neavând ca scop ob65

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

ţinerea de profituri, acţionând dezinteresat, neurmărind scopuri economice proprii, facilitând însă activităţi cu scop patrimonial. Mijloacele şi bunurile Fundaţiei pot fi folosite numai în scopurile prevăzute în prezentul statut. Art. 10. Pentru îndeplinirea scopurilor sale, Fundaţia poate angaja personal salariat, colaboratori permanenţi sau ocazionali ale căror drepturi sunt plătite în condiţiile legii. Cap. IV Calitatea de membru Art. 11. Persoanele semnatare ale actului de constituire a Fundaţiei cultural-ştiinţifice „Murmurul Jilţului” au calitatea de membri fondatori. Calitatea de membru fondator se pierde numai în cazul aducerii de grave prejudicii Fundaţiei prin votul a două treimi din forumul acesteia. Art. 12. Pot deveni membri ai Fundaţiei toţi elevii şi cadrele didactice din Grupul Şcolar, alte persoane de naţionalitate română sau străină care achiesează la programul şi statutul acesteia, au activitate constantă, manifestă interes şi pasiune pentru unul din domeniile de activitate ce intră în sfera preocupărilor Fundaţiei, şi îşi plăteşte cotizaţia de membru, de 5. 000 lei anual, în cursul primului trimestru şcolar pentru anul calendaristic următor. Art. 13. Pot fi numiţi membri de onoare ai Fundaţiei personalităţi culturale sau ştiinţifice române şi străine care aduc prin participare servicii deosebite acesteia, sponsori şi donatori de sume consistente, peste valoarea de 500 $, în echivalent. CAP. V Organizare şi administrare Art. 14. Organele de conducere şi administrare ale Fundaţiei cultural –ştiinţifice „Murmurul Jilţului” sunt: forumul Fundaţiei, consiliul de conducere, preşedintele Fundaţiei. Art. 15. Forumul Fundaţiei se întruneşte anual, la solicitarea preşedintelui sau a consiliului de conducere. Forumul alege consiliul de conducere şi pe preşedintele Fundaţiei. Tot el stabileşte 66

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

principiile directoare ale activităţii viitoare ale Fundaţiei. Art. 16. Consiliul de conducere este organul de conducere al Fundaţiei, fiind alcătuit din 7 membri, desemnaţi de Forum pentru o perioadă de 4 ani. Pentru prima legislatură membrii fondatori sunt automat membrii consiliului de conducere. Pentru mandatele următoare ei sunt aleşi de către forum cu respectarea prevederii ca minim 4 dintre aceştia să fie membri fondatori. Art. 17. Consiliul de conducere are următoarele atribuţii: - aprobă şi modifică programele de activitate periodice, ca şi bugetul de venituri şi cheltuieli; - stabileşte structura organizatorică, atribuţiile diverselor compartimente funcţionale şi ale angajaţilor; - acordă titlul de membru de onoare al Fundaţiei; - ia orice alte măsuri pentru buna desfăşurare a activităţii, cu respectarea statutului şi a legislaţiei române; - convoacă, la propunerea preşedintelui, forumul Fundaţiei. Art. 18. Hotărârile consiliului de conducere se iau cu majoritate simplă. Art. 19. Preşedintele Fundaţiei este ales pentru prima legislatură de către membrii fondatori, iar pentru următoarele de către forum. Preşedintele poate fi revocat din funcţie atunci când se constată abateri grave de la statutul Fundaţiei sau de la legislaţia ţării. Art. 20. Preşedintele reprezintă Fundaţia în toate actele sale şi realizează conducerea operativă a acesteia. El conduce de asemenea activitatea consiliului de conducere. În absenţa preşedintelui, un vicepreşedinte, desemnat de acesta din rândul membrilor din consiliul de conducere, îndeplineşte toate atribuţiile funcţiei. Art. 21. Fundaţia îşi desfăşoară activitatea trimestrial sau ori de câte ori este nevoie prin manifestările cultural – artistice şi ştiinţifice organizate în fiecare vineri, începând cu ora 14, 00 din ultima lună a trimestrului. 67

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

CAP. VI Dispoziţii finale şi tranzitorii Art. 22. Fundaţia cultural – ştiinţifică „Murmurul Jilţului” prin consiliul de conducere redactează şi publică anual raportul cu privire la activitatea desfăşurată. Art. 23. Fundaţia cultural – ştiinţifică „Murmurul Jilţului” are siglă, sigiliu şi drapel propriu. Art. 24. Prevederile prezentului statut se completează cu dispoziţiile legii nr. 21/1924, precum şi cu alte dispoziţii legale în vigoare referitoare la organizarea şi funcţionarea fundaţiilor culturalştiinţifice. Mătăsari, 17 februarie 1997 ACT DE CONSTITUIRE Noi, subsemnaţii, animaţi de dorinţa revitalizării creaţiei şi cercetării cultural – ştiinţifice, în spaţiul Văii Jilţului, decidem, astăzi constituirea FUNDAŢIEI CULTURAL–ŞTIINŢIFICE „MURMURUL JILŢULUI”. Demersul nostru se vrea o confirmare peste timp că şi aici, în acest minunat colţ de ţară, străbun meleag gorjean, trăiesc şi muncesc oameni care manifestă dăruire, pasiune şi pricepere pentru învăţământ, ştiinţă, cultură. Intenţiile noastre au fost materializate în Statutul Fundaţiei elaborat de către noi în funcţie de preocupările şi necesităţile cultural–ştiinţifice ale tineretului studios şi în consens cu legislaţia României. Membrii fondatori sunt: 1. Bărbăcioru Eugenia – contabil 2. Căplescu Ştefan – elev XII B, secretar de redacţie 3. Dădălău Dumitru – profesor limba română 4. Dădălău Floarea – profesor matematică 5. Dădălău Ion – profesor fizică – director 6. Dobromirescu Alin – elev, clasa XI A, redactor -şef adjunct 7. Ghiţan Elena Lori – elev, clasa X A, redactor- şef 68

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

Prin unanimitate de voturi, domnul Dădălău Dumitru a fost ales preşedintele Fundaţiei, fiind însărcinat şi împuternicit cu perfectarea formalităţilor de înscriere în circuitul civil al Fundaţiei, inclusiv la Biroul Notariatului Public Tg-Jiu, pentru autentificarea Statutului. S-a hotărât, prin unanimitate de voturi, ca doamna Bărbăcioru Eugenia să îndeplinească funcţia de contabil şef al Fundaţiei. Prezentul act de constituire a fost încheiat în Mătăsari, judeţul Gorj, astăzi, 17 februarie 1997. GRUPUL ŞCOLAR INDUSTRIAL MINIER MĂTĂSARI COMUNA MĂTĂSARI – JUDEŢUL GORJ TELEFON – 376556 NR. 210/17 februarie 1997 ACCEPT Parcurgând statutul Fundaţiei cultural–ştiinţifice „Murmurul Jilţului” şi constatând că obiectivele stipulate sunt benefice promovării învăţământului, ştiinţei şi culturii, implicit instituţiei noastre, ne declarăm disponibilitatea de a pune la dispoziţia Fundaţiei un spaţiu corespunzător desfăşurării activităţii în localul Grupului Şcolar Mătăsari din localitatea Mătăsari, judeţul Gorj. Director, Profesor Ion Gr. Dădălău Legea nr. 21/1924 ROMÂNIA TRIBUNALUL GORJ SECŢIA CIVILĂ DOSAR NR. 1068/1997 SENTINŢA NR. 24 Şedinţa publică din 28 febr. 1997 Preşedinte: Ion Duguleanu - vicepreşedinte tribunal Membri: Vasile Trancău - judecător Procuror: Simona Şomăcescu Grefier: Virginia Cojocaru 69

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

Pe rol soluţionarea cererii formulată de organul de conducere al Fundaţiei cultural–artistice „MURMURUL JILŢULUI” pentru autorizarea funcţionării acesteia şi înscrierea în registrul persoanelor juridice de la tribunalul Gorj. La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns Dădălău Dumitru, în calitate de reprezentant al Fundaţiei. Procedura completă. S-a făcut referatul oral al cauzei, după care reprezentantul reclamantei a solicitat admiterea cererii, autorizarea funcţionării Fundaţiei şi înscrierea acesteia în registrul persoanelor juridice de la tribunalul Gorj. Reprezentanţa Parchetului a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea nr. 21/1924 şi a pus concluzii de admitere a cererii şi înscrierea Fundaţiei în registrul persoanelor juridice de la Tribunalul Gorj. TRIBUNALUL Asupra cererii de faţă, reţine că: Prin cererea înregistrată la 24 febr. 1997, membrii fondatori şi colectivul de conducere ales al Fundaţiei Cultural–Ştiinţifice „Murmurul Jilţului” cu sediul în comuna Mătăsari, au solicitat ca în conformitate cu disp. Art. 3, 66 şi 84 din Legea nr. 21/1924, să se încuviinţeze funcţionarea acestei fundaţii şi înscrierea sa în registrul persoanelor juridice de la Tribunalul Gorj. La dosar au fost depuse: procesul verbal din 17 februarie 1997, încheiat în şedinţa de constituire a Fundaţiei ca organizaţie cultural ştiinţifică, având obiectivele prevăzute în programul şi statutul adoptate cu acest prilej. La programul Fundaţiei au aderat un număr de 7 membri fondatori. Cu acest prilej a fost desemnat profesor Dădălău Dumitru, care să reprezinte Fundaţia în drepturile acesteia cu alte organe. A fost depusă şi chitanţa nr. 231/17 febr. 1997, cu care se face dovada că Fundaţia are constituit un patrimoniu iniţial de 35. 000 lei prin depunerea acestuia la Banca Populară Mătăsari. Inspectoratul şcolar judeţean, ca organ tutelar a acceptat constituirea Fundaţiei şi ca aceasta să-şi stabilească sediul la Grupul Şcolar Industrial Minier 70

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

Mătăsari. Statutul program al Fundaţiei care cuprinde denumirea, scopul, sediul, durata, patrimoniul iniţial, cadrul organizatoric a fost adoptat cu ocazia şedinţei de constituire şi a fost autentificat sub nr. 2053 la Biroul Notarului Public Tg–Jiu. Analizând actele depuse la dosarul cauzei se reţine că: Fundaţia este actul prin care mai multe persoane fizice constituie un patrimoniu distinct şi autonom de patrimoniul acelor persoane pe care îl destinează în general şi în mod permanent, realizării unui scop de interes obştesc, aşa cum prevăd disp. art. 66 din Legea nr. 21/1924. Cu ocazia constituirii sale, membrii Fundaţiei au desemnat şi organul de conducere, modul de funcţionare şi de organizare. Observând aceste acte, se apreciază că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de articolul 3, 66 şi 84 din Legea nr. 21/1924, în sensul că există un grup de 7 membri fondatori, un act constitutiv, un statut în formă autentică, un patrimoniu iniţial şi acordul organului ierarhic superior în competenţa căruia intră scopul acestei Fundaţii. Ca obiective principale, Fundaţia şi-a propus să stimuleze interesul pentru cercetarea ştiinţifică, lărgirea orizontului cultural– ştiinţific al elevilor, educaţia artistică a acestora, editarea trimestrială a unei reviste culturale–şcolare, organizarea şi petrecerea timpului liber al elevilor, stimularea elevilor cu rezultate bune la învăţătură etc. Aşa fiind, urmează admiterii cererea formulată de reprezentaţii legali ai Fundaţiei cultural–ştiinţifice „Murmurul Jilţului” Mătăsari, a încuviinţat funcţionarea acesteia şi a dispus înscrierea acesteia în registrul persoanelor juridice de la tribunalul Gorj.

ÎN FIECARE ZÂMBET
E o zi însorită de septembrie… Buchete de trandafiri târzii, de crizanteme, de gherghine şi de alte flori ale toamnei, care îmi trec prin faţa ochilor amestecându-se într-un curcubeu şi formând 71

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

un brâu cu care se încinge cerul pentru a nu lăsa stropii să cadă. În sufletul–mi ajuns până-n gâtlej, se înfruntau sentimente neclare, ce mă făceau să înaintez cu greu prin mulţimea de şcolari. Mă feream să nu-i lovesc pe prichindeii ce abia păşiseră pe poarta şcolii. Reuşi în cele din urmă să ajung lângă cei care îmi deveneau acum colegi, după ce mulţi dintre dumnealor îmi fuseseră mai demult dascăli. Un glas cald, în care se regăseau deopotrivă înţelepciunea şi experienţa mă întâmpină deodată, readucându-mă cu picioarele pe pământ.” De ce e don’şoara noastră aşa de ruşinoasă şi fricoasă şi de umbra ei?” Schiţai un zâmbet, încurcată şi surprinsă că domnul Dădălău Ion, parafrazându-l pe Creangă, intuise întocmai starea mea sufletească din acele momente. Cert e însă, că reuşi, cu spiritul dumnealui de glumă să îmi descreţească fruntea, să îmi insufle curaj şi o stare de bine ce m-au determinat să iubesc încă din acea clipă profesia de dascăl şi să o urmez cu dăruire. Într-o zi însorită de septembrie… Buchetele de trandafiri târzii, de crizanteme, de gherghine şi de alte flori se-nşiră în curcubeie de amintiri. Pe colţarul verde din capătul scărilor de la etajul întâi al liceului, îl ascult pe cel mai apropiat om de domnul Ion ai cărui paşi se-aud pe hol… Îl văd intrând în cancelarie cu catalogul sub braţ, cu un zâmbet larg... Şi zâmbesc la rându-mi… Că-n fiecare pas, în fiecare ecou, în fiecare hohot de râs ce străbate din cancelarie, în fiecare zâmbet… trăieşte acest OM. Prof. Dima Elena

FUNDAŢIA “MURMURUL JILŢULUI” LA ORA BILANŢULUI
Profesor Ion GR. Dădălău-director: “ La un an, Fundaţia «Murmurul Jilţului» a reuşit să editeze cinci numere de revistă şi o carte. Această carte nu este produsul întâmplător al unui moment 72

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

festiv, ci gândesc că reprezintă o expresie constantă şi continuă a creativităţii copiilor din unitatea noastră îndrumaţi de un talentat şi priceput profesor. Acest tip de creativitate ţintuieşte îmbogăţirea şi înnobilarea expresiei scrise, valoarea limbii române în poezii care nu sunt numai naive încercări literare, dar şi documente psiho-artistice ale vârstei, semne ale unei vocaţii din care se vor naşte poate viitorii scriitori de mâine. Literatura copiilor şi adolescenţilor se deosebeşte de cea scrisă de maturi având un limbaj, un univers propriu de simţire şi trăiri, generează şi o mitologie specifică forţei de cunoaştere şi exprimare bine marcate şi dependente de dezvoltarea biopsihică a vârstei, specificul creaţiilor voastre este legat de prospeţimea şi autenticitatea trăirii, de acea stare în încărcare şi mişcare cu care voi întâmpinaţi marile taine ale naturii şi existenţei, de aceea naivitatea care v-ajută să rezolvaţi toate problemele timpului şi spaţiului, să circulaţi fără oprelişti prin variate şi adesea exprese locuri. Dacă aceste încercări literare mai au şi scăpări, ele se datorează frăgezimii şi plasticităţii minţii. Urez celor care au publicat în această carte să-şi mărească mereu numărul celor care înfrumuseţează şi trăinicia poeziei. Azi, prin această carte, învăţăceii Grupului Şcolar Minier din Mătăsari, ne arată că sunt ucenici la meşteşugul strânsului de stele şi flori din gând şi din suflet. E un merit al profesorului Dumitru Dădălău care s-a gândit să tipărească această carte, dar şi mai meritoriu este că cititorii socotesc faptul că el ne-a oferit aceste crâmpeie de poezie neprelucrate, adică aşa cum le-au scris copiii, fără să simţim în vreun vers sau cuvânt ajutorul condeiului didactic, corectări ca pe caietele de şcoală ale creionului roşu al dascălului de română. În felul acesta ingenuităţile, stângăciile capătă ele înseşi, ca orice produs sincer şi autentic, valoarea emoţională. Aş dori să vă spun că timpul vostru este un timp de mari misiuni pe toate planurile vieţii. De aceea, vă doresc să trăiţi totul cu pasiune încât destinul vostru să fie ca lumina care să despice ob73

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

scurităţile lumii. Să deveniţi altceva, conştiinţa misiunii voastre, să înghiţiţi timpul pentru ca în fiecare moment viaţa voastră să fie un început, o culme şi un amurg, viziunile să fie invadate de strălucire şi să aveţi sete de absolut, de realizare integrală. Focul lăuntric să vă fie obsesia voastră şi pe el să vă înălţaţi ca pe aripi. Fie ca drumul vostru să fie un tremur contagios, ca o boală sau ca focul. Şi el să prindă pe această lume umbre, să cuceriţi luminile ascunse de întunericul lumii şi al vostru.

FUNDAŢIA CULTURAL-ŞTIINŢIFICĂ “MURMURUL JILŢULUI” ŞI-A SĂRBĂTORIT PRIMUL AN DE IZBÂNZI
Recent, la Mătăsari, Fundaţia cultural-ştiinţifică “Murmurul Jilţului” a sărbătorit un an de activitate. Înfiinţată la 17 februarie 1997, Fundaţia a avut printre membrii iniţiatori pe profesorii Dumitru, Floarea şi Ion Dădălău, precum şi pe elevii lor Elena Ghiţan, Alin Dobromirescu şi Bebe Ciutureanu, Eugenia Bărbăcioru etc. Actualmente cei peste 300 de membri ai Fundaţiei îşi desfăşoară activitatea în secţiunile: matematică-informatică (prof. îndrumător Floarea Dădălău) ; grup vocal, dansuri populare, gimnastică (prof. îndrumător Zizi Ceauşescu) ; teatru (prof. îndrumător Luminiţa Dădălău) ; cenaclul „Scorpion” (prof. îndrumător Dumitru Dădălău). Glasul activităţilor, preocupărilor şi pasiunilor elevilor din Mătăsari se numeşte “Murmurul Jilţului”, una dintre revistele şcolare apreciate în cadrul Taberei Naţionale a revistelor şcolare organizată de Ministerul Educaţiei la Ciric - Iaşi în vara anului 1997. În paginile revistei ( din care deja au apărut cinci numere) au publicat personalităţi din diferite domenii de activitate, dar câştigul cel mare îl constituie priceperea, dusă până la rangul de cercetare ori de creaţie, cu care scriu elevii din zonă. La Mătăsari - Gorj „Murmurul Jilţului” a devenit un Glas distinct cu ECOU peste timp. Al. Doru ŞERBAN, Ager. 69/1998. 74

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

UN SPAŢIU AL PURITĂŢII
Prezentul album, prilejuit de împlinirea a 80 de ani de la înfăptuirea Marii Uniri – 1 Decembrie 1918 – se constituie întrun tulburător spaţiu presărat cu flori alese ale vârstei candorii, cu efigiile admirabile ale purităţii. În acelaşi timp, desenele executate cu fantezie fecundă de copiii din Mătăsari, sunt un sincer omagiu adus LIBERTĂŢII. Desenele sunt o dovadă venită din partea celor mai tinere mlădiţe care se bucură de această libertate, de luminile vieţii şi ale cărţii în acest spaţiu mirific de la poalele Vulcanulu şi Parângului, având ca mentor spiritual Hobiţa unde, spunea un mare contemporan, „S-a născut Brâncuşi, în 1876şi nu va muri niciodată”. Titanul din Hobiţa şi dârzul pandur, Tudor Vladimirescu din Vladimir, precum şi ceilalţi corifei ai istoriei neamului din Gorj şi de pretutindeni din ţară, devin teme de admirabilă meditaţie plastică pentru copiii din Mătăsari. Copiii gândesc asupra naturii într-un stil de admirabilă originalitate, cu o naivitate a privirii ce înseamnă prospeţime primară nealteratăşi adâncă, bucuria jocului, uimire exaltatăşi ascuţime a introspecţiei. „Când nu vom mai fi copii, vom pieri demult” – spunea titanul sculpturii moderne şi desenele acestui album trebuie considerate ca un duios avertisment în privinţa unei vârste chemate să nevigheze mereu trecerea prin ani. La dimensiunile lor, lucrările ce încrustează cu gingăşie fiecare pagină a albumului de faţă dezvăluie resursele inepuizabile spirituale şi creatoare ale poporului nostru, marele tezaur de poezie adăpostit în sufletul său de o generozitate extraordinară. Paleta de culori, armonioasăşi surprinzătoare prin spontaneitatea combinaţiilor, organizarea spaţiului plastic cu intuiţie şi farmec – toate acestea fac din fiecare pagină un popas reconfortant unde privirea stăruie îndelung, iar pulsaţia inimii înregistrează bătăi sportive. Copiii sunt atenţi la toate şi la toţi, ei se opresc cu migală, descoperind poezia asupra unor locuri şi lucruri pe care noi, maturii, obsedaţi doar de chesti75

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

uni prea grave, trecem deseori cu indiferenţă. Ei ne reamintesc de florile ce anunţă firav primăvara, de zborul păsărilor ce ne hrăneşte saltul înaripat al gândului, de jocul ce provoacă fericirea netulburată, se joacă pe câmp, aleargă prin grădini, pasc vitele şi, în răgazuri scurte, mărturisesc prin intermediul culorilor ce au văzut. Rezultă desene ce conturează realitatea sau îi relevă dimensiunea ascunsă. Din multe lucrări se vede că aceşti copii trăiesc intens prezentul, se bucură de copilărie şi încearcă să ofere lumii o răsplată, la puterile lor, prin asemenea bijuterii. Albumul acesta este, în egală măsură, expresia sublimă a unei vârste, dar nu trebuie să uităm, deopotrivă, pe cei care le îndrumă paşii spre viaţă şi învăţătură. Adică, pe învăţători, profesori şi părinţi. De aceea nu vom evidenţia pe nimeni, fiindcă meritele sunt ale tuturor. Grigore HAIDĂU

G. S. T. M. – E TOT CE AM MAI SCUMP PE ACEST PĂMÂNT
Iată-ne acum într-o ipostază inedită: “Sărbătoarea Fiilor Jilţului”. Ne-am adunat aici tineri şi bătrâni, dar mai ales tineri. Neam adunat să fim martori la încă o reprezentaţie fără egal a Fundaţiei “Murmurul Jilţului “, dar mai presus de toate ne-am adunat, la acest sfârşit de octombrie, spre a cinsti spiritualitatea specifică a satului românesc. Acest sat, cântat de poeţi şi descris de prozatori, este locul de naştere al veşniciei pe pământ. Sat în care plâng doinele şi râde hora. Satul copilăriei noastre. Fundaţia “Murmurul Jilţului” se alătură şi ea multora în încercarea de a păstra şi conserva valorile sale sacre ale mentalităţii rurale. Această sărbătoare prilejuită de întâlnirea Fiilor Jilţului, este o sărbătoare de suflet ce a luat naştere odată cu toamna în Mătăsari. Trebuie să ştiţi că a avut un ecou imens, nesperat. Sincer să fiu, nu am crezut că va 76

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

avea atâta faimă. Dar, după ceea ce s-a întâmplat anul trecut, tot farmecul acela, toate emoţiile de atunci parcă mă năpădesc acum. Şi pot spune chiar că este firesc să fie aşa. Pentru că, sincer vă mărturisesc, de abia aştept focul prieteniei, şi să jucăm din nou “hora unirii “. E ceva care mă dă peste cap şi pentru toate îmi permit să-i mulţumesc profesorului Dumitru Dădălău pentru că ne face să ne simţim mândri de tot ceea ce există în jurul nostru. În calitate de reprezentant al tinerilor Fii ai Jilţului, nu pot decât să salut această iniţiativă, să fiu părtaş la tot ceea ce se întâmplă azi aici şi vă promit că voi fi alături de dumneavoastră în astfel de momente dificile. Liceul nostru se poate lăuda cu fundaţie, revistă, cenaclu, apariţii editoriale, rezultate la olimpiade şi concursuri şi un frumos muzeu. Am învăţat aici doisprezece ani de zile şi n-am ştiut să preţuiesc această şcoală îndeajuns. Sunt un fiu al Văii Jilţului, m-am realizat în această şcoală, aici practic am învăţat să fiu om. Am avut colegi poeţi, colegi care ştiau să cânte, muzica lor ne-a bucurat urechea prin glasul unor certe viitoare stele, care stele se prefigureză a avea un cer senin: asta numai după trudă, sudoare şi efort depus. Acum, când valorile tradiţionale, când poezia nu mai constituie raţia de spiritualitate, doza inoculară de fiecare dependent de frumos zi de zi, când mercantilitatea clipei tinde să devină sau mai rău a şi devenit prioritate pe lista de valori a individului, într-un Mătăsari al sfârşitului de secol şi mileniu, se încearcă, cu optimism constructiv, reînnoirea şi revitalizarea tradiţiilor pierdute, se încearcă şi chiar se reuşeşte menţinerea nestinsă a torţei spiritualităţii umane. Că sunt întruniri cu personalităţi, scriitori, jurnalişti, filosofi, oameni de marcă, adevărate modele, că sunt activităţi de cenaclu sau distractive, clăci, cert este că elevului mătăsărean nu i s-a permis lâncezirea minţii. Este un lucru benefic acesta, iar faptul că astăzi ne aflăm aici dovedeşte eficacitatea sa şi că nu în zadar ne-am ostenit. Noi, tinerii, suntem de fapt mici piese ale acestui angrenaj organizatoric; 77

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

putem spune chiar cu încredere că greul este dus de înaintaşi. Dar, totodată putem afirma cu şi mai mare încredere, că peste timpuri greul va atârna şi pe umerii noştri. Noi suntem aceia care reprezentăm continuitatea pe aceste meleaguri. Noi suntem azi şi vom fi şi mâine. Azi putem învăţa, lua aminte, iar mâine putem duce mai departe totul. Această sărbătoare nu este numai a noii generaţii cum s-ar crede. Această sărbătoare este a tuturor, a tuturor Fiilor Jilţului. Iată încă un motiv în plus de a privi şi trata evenimentul cu seriozitate. În încheiere, pentru a nu deveni indezirabil, vă mărturisesc că sunt mândru, pur şi simplu sunt mândru că mă număr printre Fiii acestor Văi ale Jilţului, dar mai ales sunt mândru de liceul meu şi nimeni nu-mi poate lua această mândrie. Cum unii se mândresc cu,,L. T. V. ul” , cu Şcoala Normală, eu mă mândresc cu,,G. S. T. M. -ul”. În fond şi la urma urmei, liceul din Mătăsari, prin dascălii şi elevii săi, este principalul organizator al acestui măreţ şi fenomenal eveniment. Un prieten avea o vorbă pe care îmi permit să o citez şi eu,,se întâmplă ceva dumnezeiesc aici” şi cu adevărat se întâmplă. N-aş vrea să închei înainte de a vă mulţumi tuturor pentru participare, pentru că sunteţi alături de noi şi ne sprijiniţi. Vă mulţumesc şi să dea Domnul să ne întâlnim sănătoşi şi cu voie bună la anul ! Adrian Dobromirescu, XII-A

AŞA SĂ VĂ AJUTE DUMNEZEU !
Cel de sus i-a hărăzit loc înalt în Izvorul Luminii, loc plin de verdeaţă, din care Măria Sa, DASCĂLUL să poată priveghea şi De dincolo, pruncii sufletului său. DASCĂLUL MEU îţi doresc: 78

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

SĂ POŢI SĂ CREZI când unii te înşeală, SĂ TE RIDICI Când alţii te doboară, SĂ POŢI PĂSTRA Ce alţii vor s-alunge, SĂ RÂZI, Chiar dacă sufletul îţi plânge, ŞI CALD TU SĂ RĂMÂI Chiar dacă afară ninge. ACEASTA-I ARTA DE-A ÎNVINGE! (R. K-V. B. )

TRADIŢIE ŞI INOVAŢIE ÎN ÎNVĂŢĂMÂNT
Ion Dădălău: Şcoala reprezintă cartea de vizită a unei localităţi, este instituţia care reprezintă cel mai bine spiritul gospodăresc al comunităţii. Ea trebuie să fie pildă pentru celelalte gospodării ale aşezării. Sunt puţini care realizează că truda dascălului e necesară ca respiraţia, mai ales acum când viaţa contemporană ştie să-şi devoreze fiii, să desfigureze sufleteşte. La lumina cărţii trebuie să ne unim riscul de a îndrăzni. Noi trebuie să rămânem în spiritul menirii noastre profesionale. Minţile celor cu care lucrăm nu sunt libere de informaţie, în aceste minţi acţionează deopotrivă şi îngerul şi diavolul, şi spiritul raţional şi spiritul dezinvolt. Noi trebuie să construim în sufletele acestor oameni o realitate nouă, realitatea valorilor raţionale şi universale. Să avem puterea să fim noi înşine prin informaţie şi prin cultură. Să creăm un popor puternic şi luminat, să învăţăm tinerii să facă conexiuni, nu temenele, să meargă vertical, nu în genunchi, să intre în viaţă fără a pierde demnitatea, să aibă curajul înţelept în impunerea idealurilor. Calea spre înţelep79

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

ciune nu înseamnă să desfiinţezi ceea ce nu ştii. Ne trebuie o tânără generaţie, luminată. Naţiunea română trebuie să nască şi să renască biologic. Dacă “educaţia învaţă pe om pentru izbândă”, elevii care au trecut pe porţile şcolii din Mătăsari şi-au dovedit educaţia prin rezultatele pe care le-au obţinut an de an sub îndrumarea învăţătorilor şi profesorilor lor, oameni care au înţeles în profunzimea sa rostul gestului biblic şi faptei de început. Şcoala din Mătăsari a purtat în permanenţă straie de sărbătoare; încă s-au văzut vechi costume populare gorjeneşti, diverse lucruri scoase din lada de zestre, ceramică, desene... Foştii elevi se întorc mereu aici unde le este inima şi rădăcina, amintindu-şi cu plăcere de cei de la care au dobândit deschiderea spre cultură, de cei pe care i-au făcut să înţeleagă etica profesională, probitatea comportamentală, generozitatea omului de aleasă instrucţie de cei care n-au cum să intre în templul ştiinţei, cum să se reculeagă pentru a recăpăta puteri noi, cum să se pregătească pentru bătăliile hotărâtoare ale adevărului, oamenii care i-au învăţat că timpul este lumina. Dascălii mătăsăreni au fost şi sunt adevărate făclii care s-au mistuit arzând, din dragoste pentru neam şi tinerele generaţii. Din flacăra acestor torţe vii revin şi prind viaţă toţi aceştia şi ceilalţi care au avut darul de a fi pentru totdeauna şi mai tineri şi mai bătrâni decât discipolii lor. Picăturile de cerneală de pe catedrele dascălilor din Mătăsari rămân veşnice ca stropii de sânge pe un câmp de bătălie. În continuarea generaţiilor, în firicelele de flori care vor creşte an de an pe mormintele dascălilor mătăsăreni, va tremura veşnic fiorul nedesluşit care ne-a apropiat pe unii de alţii şi a unit generaţiile pe care aceştia le-au crescut şi educat. Amintesc aici pe prof. Tănăsoiu Constantin-dirigintele meu, pe foştii mei subalterni-Popescu Maria, Stoichiţoiu Maria, Duncea Ovidiu, Racoceanu Nicolae, Catrinoiu Constantin, Pasăre Ion. Nu pot să nu reamintesc pe dascălii care i-am cunoscut: Vişan de la Runcurel, Danciu de la Brădet, Pîrţaiche de la Brădet. 80

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

Conducând învăţământul din Mătăsari timp de un sfert de secol am avut un destin frământat de situaţii echivoce, de vexaţiuni din partea unora, dar şi de întrebări răzuite şi hotărâri proprii ce m-au călit. Vacanţa mea a fost disciplina interioară, dar şi de rigoare şi casnă. Am încercat să fiu “o cloşcă de aur” care a crescut “pui de aur”, ingineri, economişti, profesori, jurişti, manageri stimabili, muncitori şi tehnicieni destoinici. Am evoluat împreună cu ucenicii mei. Mă consider printre întemeietorii de “şcoală” durabilă şi spaţiul geospiritual al localităţii Mătăsari. În activitatea mea am avut totdeauna ca element propulsor şi girant familia şi însoţitoarea mea de viaţă impecabilă, care mi-a asigurat excepţionale auspicii de afirmare.

IMPRESII CU COLEGII MEI
Am căutat să formăm elevi disciplinaţi şi ordonaţi, pătrunşi de simbolul datoriei şi al cinstei. Am desfăşurat o activitate minunată care a dat rezultate strălucite. Am scos elevi cu nivel ridicat de cunoştinţe generale care reuşesc să treacă cu succes examenele de intrare la alte forme de învăţământ suplimentare. Activitatea culturală şi de instruire a fost bine condusă din timp. Din copiii satelor mătăsărene au ieşit cetăţeni cinstiţi şi devotaţi Patriei, oameni ai datoriei cu voinţă şi iniţiativă, disciplinaţi şi harnici reprezentanţi ai celor mai variate profesiuni: ingineri, agronomi, militari, învăţători, profesori, jurişti, şoferi etc. Dascălii au cunoscut îndeaproape ţelurile educaţiei, concepţia despre om ca membru al societăţii, bazele morale, principiul îmbinării muncii intelectuale cu cea fizică, concepţia asupra omului ca personalitate creatoare care prin munca sa activă a transformat mediul înconjurător. Şi totodată şi propria sa fire. Am învăţat ca elevii să fie fericiţi în muncă, în creaţie, în odihnă, să fie fericiţi în cunoaşterea ţării. Dascălii noştri au preţuit individualitatea, au văzut în fiecare om specificul lor. Au cerut mult de la indivizii pe care i-au respectat. Au fost oameni cu min81

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

tea sănătoasă, cu ochiul ager care au ştiut să distingă valorile. S-au apropiat de elevi cu optimism şi cu grijă de a nu greşi. Au aplicat pedepse cu mare tact luând în considerare eficacitatea lor psihologică. Nu au folosit niciodată pedepsele ca un mijloc principal pentru instaurarea disciplinei. Dascălii mătăsăreni au iubit copiii, dar nu au ştiut să fie exigenţi, severi, perseverenţi supraveghindu-i cu autoritate. Au fost înzestraţi cu aptitudine, putere de orientare, dând dovadă de prezenţă de spirit luând hotărâri rapide. Au fost adevăraţi artişti care nu au suportat şablonul, superficialitatea, reţetele de-a gata. Ca director adjunct între 1974-1980 şi apoi director până în 1997 am pus bazele învăţământului liceal de maiştri, profesional şi ucenici în localitatea Mătăsari. În această perioadă au absolvit liceul 1200 elevi, şcoala profesională 3500 elevi şi şcoala postliceală de maiştri 150 elevi. Am fost deputat între anii 1975-1990 şi consilier local din 1992 până în prezent. Am lucrat sub îndrumarea inspectorilor generali N. Romanescu, Marian Mastiu, Lică Ion, directorul adjunct Gorun Adrian al Colegiului Naţional Tehnologic din Mătăsari. “O, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, Dumnezeul nădăjduirilor noastre, fă cu mine ce vrei. Ce vrei tu vreau şi eu. Arată-mi sarcinile ce le voieşti, dă-mi bogăţie, sau lasă-mă să lupt mai departe cu sărăcia şi cu smerenia de a gândi fără trufie şi înmulţiri ale meritului, cât a fost şi ce sunt”. Dumitru Dădălău: „Prestigiul acestei şcoli s-a desfăşurat sub îndrumarea a doi inspectori, domnul inspector Lungan, domnul inspector general Mărtoiu Mihail’’. Domnul profesor Lungan: „Dragi elevi şi stimaţi colegi. Într-adevăr participăm astăzi la o acţiune deosebită în cadrul colegiului nostru, şi poate vă întrebaţi de ce eu iau cuvântul la această manifestare. În primul rând că sunt al treilea învăţător din cei trei de aici, adică am fost coleg, sigur, mai mic cu câţiva ani decât domnul director Băleanu, decât domnul director Pamfiloiu. 82

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

Mi-i amintesc, deşi au trecut de atunci 53 de ani, mi-i amintesc că i-am luat drept model. Nu mai vorbesc de condiţiile grele care erau atunci pentru noi, dar vedeam în dânşii modele de învăţătură şi de comportare în această activitate de învăţare la Şcoala Pedagogică. Îl scuz pentru că mă punea de pază în nopţile de iarnă, dar aşa era pe atunci trebuia să facem de pază pe schimburi. O confirmă şi cele spuse de dânşii de aici. De asemenea vreau să spun că apreciez modul în care cei doi directori care ne conduc astăzi au preluat din activităţile dânşilor, încât învăţământul din Mătăsari nu a coborât, ci curba calităţii a crescut cu fiecare an. Dacă astăzi lucrez la Mătăsari, aceasta se datorează faptului că-mi aduc aminte din activitatea mea de îndrumare şi control, că de la învăţători şi profesori, de la directorii acestor unităţi, am învăţat foarte mult, deşi luând-o aşa ca ierarhie eram deasupra, dar totdeauna am fost alături de dânşii la egalitate şi am învăţat ce înseamnă muncă, ce înseamnă disciplină, ce înseamnă punctualitate. Mi-amintesc cu multă plăcere activităţile culturale, artistice, sportive, de aici Mătăsari fiind clasificaţi de multe ori pe locuri fruntaşe în acţiunile judeţene. Munca dânşilor s-a desfăşurat în condiţii mai grele. Şi Băleanu şi Pamfiloiu veneau la Târgu-Jiu cu o motoretă sau motocicletă cu care făceau naveta şi treceau dealurile mătăsărene, dar erau primii în aceste acţiuni. Poate cei din oraş veneau după dânşii. Aceasta înseamnă seriozitate, aceasta înseamnă dăruire pentru învăţământ şi pentru cultură. Eu n-aş vrea să spun mai multe pentru că a rezultat de aici, dar în faţa a asemenea oameni, şi sunt patru şi cu doi de aicea de la prezidiu, am numărat bine fără mine, sunt şase oameni care pot fi oricând cu multă, multă credinţă că avem ce învăţa de la dânşii. Eu vă mulţumesc’’. Dumitru Dădălău: „Pe domnul inspector general nu vi-l mai prezint pentru că este profesorul nostru şi îl rog să ia cuvântul’’. Mărtoiu Mihail: „Stimate auditoriu, mă consider un privilegiat al vremurilor parcurse pentru că pe lângă faptul că am avut sa83

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

tisfacţii profesionale, am prilejul să cunosc nişte oameni minunaţi, nişte dascăli devotaţi profesiei, inimoşi, entuziaşti, care au trecut şi au ştiut să facă din funcţia de conducere o profesie de credinţă, neegalată de mulţi din contemporanii vremurilor parcurse. Pentru mine este un moment deosebit de emoţionat, de calde aduceri aminte, în memoria mea rămânând adânc încrustate numele dânşilor profesori prezenţi, cei care perioade îndelungate au condus cu dibăcie colective de elevi şi dascăli, de cele mai multe ori în paralel cu ridicarea unor construcţii, în organizarea cărora vreau să devină în scurtă vreme standarde ale culturii, în zona de influenţă a Jilţurilor. Toţi au constatat şi iată în decurs de 50 de ani oamenii locului se pot mândri cu cel mai mare Colegiu din judeţul Gorj, cu o datorie de invidiat, cu activităţi frumoase şi educative. Mi-e greu şi n-am cuvinte să vă povestesc greutăţile pe care aceşti oameni au reuşit să le învingă. Vremurile au fost mereu în primenire, iar şcoala trebuie să răspundă concluziei sociale a vremii şi a făcut-o bine, chiar foarte bine. Ce era poate în sufletul fiecăruia? Frământări, întrebări ce căutau răspunsuri, deplasări, datorii, bucurii, dar şi decepţii vremelnice. Şi din toate rămânea angajarea totală în rezolvarea celor mai felurite probleme, astfel încât părinţii şi elevii, copiii şi şcolarii, profesorii, şi învăţătorii, capacităţile şi calităţile profesionale şi morale, de flacăra fierbinte a clanului productiv ce le răspândeau şi angajau în gravă misiuni de educare a tinerelor vlăstare. Poate nu mă crede toată lumea, dar de multe ori în zilele de repaus, de sărbătoare, în hainele de lucru s-a pus mâna şi s-au descărcat materiale, s-au îndrumat lucruri pe şantierul de lucru al şcolii, s-au mobilizat părinţi şi multe s-au înfăptuit din dragoste pentru copii şi şcoală. M-am simţit onorat că am putut să particip la această întâlnire de suflet, m-am simţit întotdeauna foarte bine în preajma acestor minunaţi de la care am avut să învăţ de la fiecare şi am apreciat aspectul pe care l-au acordat muncii de condu84

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

cere, angajamentul total în rezolvarea treburilor şcolii şi ale obştii. Faptul că sunt prezent vremelnic în Colegiul Tehnic Mătăsari nu este întâmplător, ci reflectă materializarea aprecierii şi stimei ce o port oamenilor acestor locuri, care au ştiut să facă din locul acesta motiv de invidie pentru unii, pe deoparte, dar mai ales de mândrie pentru elevii care oricând de aici înainte pot să spună “Şi eu am fost elevul Colegiului din Mătăsari”. Este momentul să spun din tot sufletul “La mulţi ani Şcoală dragă, La mulţi ani profesori, să ne trăiţi dragi directori până la adânci bătrâneţi şi să vă bucuraţi de foloasele muncii dumneavoastră” (Întreaga asistenţă cântă:” Mulţi ani trăiască”). Dumitru Dădălău: “Aplauzele dumneavoastră mă scutesc de alte mulţumiri şi doresc şi eu sănătate multă invitaţilor noştri şi când au prilejul să vină în Mătăsari”. Profesor Ion Gr. Dădălău

PERFORMANŢA CELOR 20 DE ANI
Personal, pentru mine, este o mare satisfacţie de a fi unul dintre cei care au fost prezenţi în toată această perioadă de 20 de ani, de la înfiinţarea în cadrul localităţii Mătăsari, a primelor clase de liceu. Domeniul activităţii mele a fost şi este activitatea de instruire practică fiind încadrat ca maistru instructor în cadrul acestui grup şcolar chiar de la înfiinţare. Dacă, în anul 1980/1981, activitatea de instruire practică se desfăşura într-un singur atelier improvizat - zis de lăcătuşerie generală - dotat cu două bancuri de lucru şi câteva menghine, alimentat la reţeaua electrică a satului de 220 V, acum după 20 de ani, pot afirma cu deplină mândrie şi satisfacţie că alături de ampla dezvoltare ce a cunoscut unitatea în ansamblul ei, cu o dotare destul de modernă ce poate fi declarată model pe plan naţional. Şi activitatea de instruire practică a luat o amploare cuvenită, astfel, după 20 de ani, s-a ajuns de la un singur maistru 85

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

în 1981, la 11 maiştri califi caţi ce îşi desfăşoară activitatea tehnică cu un număr de peste 200 de elevi, organizaţi şi repartizaţi pe grupe şi clase în cadrul celor 6 ateliere şcolare, pe profil şi meserii, iar elevii de anii III şi IV profesională desfăşurându-şi practica la unităţile economice din zonă. Cele 6 ateliere din cadrul unităţii noastre sunt corespunzătoare pe profil şi meserii şi care corespund cerinţelor programelor de specialitate (mecanic, electromecanic, electrician pentru carieră exploatări la zi, mecanic vulcanizator). În activitatea mea, împreună cu colegii mei, am urmărit să le insuflăm elevilor să iubească şi să onoreze munca, să aibă mare încredere în forţele lor proprii, să nu uite nicio clipă că reprezintă o părticică din marea societate în slujba căreia trebuie să se afle, să iubească progresul, să-şi dedice viitorului, elanul şi “focul sacru” al tinereţii. Am urmărit mai înainte de toate, pentru a ajunge acolo unde doreşte, să ştie ce vrea, să fie capabil să aplice în practică noţiunile teoretice, ştiut fiind, că mulţi vor binele semenilor lor, dar mai puţini sunt cei care nu reuşesc în activitatea de instruire practică, consider că am reuşit să le materializăm prin unele rezultate obţinute de foştii noştri elevi care au participat la olimpiadele şi concursurile pe meserii şi au ajuns până la faza naţională. O satisfacţie a datoriei împlinite în activitatea de instruire practică o constituie prezenţa şi integrarea în viaţa socială a foştilor noştri elevi, azi oameni cu răspundere social încadraţi în diverse activităţi de la muncitori cu înaltă calificare - precum Buşoi Emil, Baloşin Valeriu, Păsărescu Alexandru, Lupuleţ Cristian, la maiştri, subingineri şi chiar ingineri - precum Popescu Victor, Gîrjoabă Ion, Grivei Dumitru, Popescu Constantin, Ciutureanu F., unii dintre ei încadraţi chiar în cadrul Grupului Şc. Mătăsari, ce le-a asigurat pregătirea de maistru - Gîrjoabă Ion, Popescu Victor şi nu în ultimul rând prof. Săceanu Ion de matematică – informatică, tot fost elev. al G. S. T. Mătăsari, şi mulţi alţii. 86

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

Îmi exprim respectul deosebit, pentru cei ce au condus în această perioadă de 20 ani, şi au făcut asemenea realizări la G. S. T. Mătăsari, şi în mod deosebit domnului profesor Dumitru Dădălău, actualul director care a dat în permanenţă dovadă de un înalt grad de organizare, competenţă şi mult profesionalism şi pentru noi cei de la Tehnic din G. S. T. Mătăsari, reuşind ca această unitate de învăţământ să aibă o dotare corespunzătoare, ajungând să întreacă şi chiar să devină un UNICAT pe plan judeţean şi nu numai. Asemenea rezultate ne obligă pe toţi, profesori, ingineri, maiştri şi elevi la o autoperfecţionare continuă, călăuziţi de gândul de a vedea mereu cu un pas înainte, pornind de la ideea că în afară de astăzi există şi mâine, şi că pentru a ajunge acolo, trebuie să lucrezi asupra ta, asupra naturii, asupra semenilor tăi. Lumea de mâine nu poate fi concepută fără tineri, din rândul cărora se înalţă frecvent şi sigur viitoarele celebrităţi ale omenirii. Printre tinerii de azi se află deja viitorii conducători în toate domeniile activităţii umane, fapt care nu ne poate fi indiferent, pentru că la urma urmei, de ei depinde viitorul planetei noastre, al patrimoniului pe care l-au lăsat înaintaşii noştri. Maistru, Persu Romică

MUZEUL JILŢULUI
Pe data de 31 octombrie a. c. în cadrul suitei de manifestări “ZILELE LICEULUI MĂTĂSARI”, au fost sărbătoriţi “FIII JILŢULUI” după cum a fost intitulată ultima sâmbătă de toamnă capricioasă, prilej cu care s-a inaugurat MUZEUL JILŢULUI de către Fundaţia culturală “MURMURUL JILŢULUI” reprezentată de dl. profesor Dumitru Dădălău şi discipolii săi întru trudă creatoare. Situat într-o clădire vecină G. S. I. M. Mătăsari care cuprinde un cămin şi o grădiniţă pentru copii, fără a fi întins pe nu ştiu câte camere sau etaje, cuprinde numai o încăpere - muzeul este o lu87

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

crare superbă atât pentru un necunoscător, cât şi pentru vizitatorul avizat. “Muzeul Jilţului” te primeşte şi te familiarizează cu o lume de acum un secol, poate şi mai bine. Mobilierul modern şi de calitate de la ROSTRAMO TÂRGU-JIU nu modifică cu nimic acel loc minunat unde poţi privi în voie costumele populare gorjeneşti, războiul de ţesut covoare, preşuri şi macaturi, fiare de călcat cu cărbuni, ţestul de copt pâine pe vatră, plugul de lemn, icoanele vechi, ghiozdanul interbelic, condeiul vechi, precum şi diferite unelte de ţesut, pive, vase vechi din lemn sau smalţ. Pe lângă frumuseţea aparte a costumelor populare, o parte interesantă a acestui muzeu o reprezintă o secţiune de numismatică, câteva publicaţii vechi UNIVERSUL LITERAR din anii 1913 - 1916 şi mai multe numere din ALBINA pe anul 1935 - precum şi un Abecedar din anul 1930. Interiorul este echilibrat de o tendinţă a simetriei culorilor şi obiectelor aranjate într-un stil care reliefează atât expresivitatea unei secţiuni a muzeului cât şi individualitatea şi frumuseţea fiecărui exponat în parte, folosindu-se o remarcabilă continuitate a ţesăturilor populare în care predomină negrul şi roşul, cu lemnul vechi, acum o sută de ani. Muzeul are şi o “Carte de vizită” cum se numeşte registrul de pe o masă la intrare în care şi-au lăsat deja semnăturile câteva personalităţi culturale gorjene naţionale: Nicolae Dragoş, Alexandra Andrei, Nicolae Diaconu şi alţii, fiecare scriind un gând bun şi un “Doamne ajută!” . Să fie ! Cornel Bălescu, Gorjeanul nr. 2508 din 27 noiembrie 1998

SĂRBĂTOAREA “FIILOR JILŢULUI”
Sâmbătă, 23 octombrie, Fundaţia „Murmurul Jilţului”, Liga „Fiii Jilţului”, Consiliul Comunal şi Primăria Mătăsari, cu implicarea directă a conducerii grupului Şcolar tehnologic, au chemat toţi locuitorii din Mătăsari să participe la marea sărbătoare a Fiilor Jilţului. În mijlocul mătăsărenilor s-au aflat şi oficialităţile judeţului, 88

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

„marea adunare populară” având parte de un bogat şi atractiv program artistic prezentat de Ansamblul Doina Gorjului din Târgu-Jiu, Ansamblul Maria Apostol al Şcolii Populare de Artă şi formaţiile cultural-artistice din judeţ. Sărbătoarea a fost marcată şi de balul bobocilor, lansarea revistei „Murmurul Jilţului”, pentru ca, odată cu lăsarea serii, locuitorii să se adune în jurul Focului Prieteniei. Unul dintre organizatori ne-a declarat: ,,Toţi tinerii au avut posibilitatea să participe la un carnaval al tineretului, să se distreze şi să facă o noapte mătăsăreană de pomină. Suntem bucuroşi că, în ciuda timpului nefavorabil, desfăşurării acestui eveniment, prezenţa oamenilor din Valea Jilţului a fost numeroasă. Toată lumea s-a simţit bine, a uitat de necazuri şi de nevoi.” Diana Gorlă (ORA, 8. 05)

IDEEA DE TIMP ÎN FIZICA MODERNĂ
Timpul este un concept de ordin statistic care se defineşte şi se măsoară în raport cu un sistem, fiindcă nu se poate vorbi de probabilitate decât atunci când avem de-a face cu un ansamblu. Această ultimă constatare pune două probleme: aceea a concordanţei timpilor definiţi fie ca orologii diferite (de către sisteme diferite) şi aceea a posibilităţii de a defini timpul pe baza unui ansamblu cu efectiv foarte redus sau chiar pe baza unei singure particule. Experienţa a arătat că nu s-a putut găsi niciodată vreo diferenţă între măsurătorile timpului făcute cu ajutorul a două sisteme care să nu poată fi explicată prin inexactităţi şi prin erori experimentale. Această idee stă la baza raţiunii de timp universal. Ideea de timp a fost elaborată şi analizată mai întâi ca noţiune metafizică prin concepţia “ clasică” referitoare la timp, îl încadra într-un cadru universal, existent prin sine însuşi şi independent de natura universului fizic. Împreună cu spaţiul, timpul constituie un fel de pânză de fond pe care în mod necesar trebuia să se proiecteze, să apară zugrăvite 89

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

toate evenimentele universului. Această concepţie de ordin metafizic a fost acceptată de fizicieni completând-o. Abia de o jumătate de secol încoace, progresele nevăzute ale fizicii i-au obligat pe fizicieni să analizeze noţiunea de timp folosită aducându-i modificări profunde. Timpul în fizica clasică. În fizica clasică, timpul este o mărime algebrică cu rol de variabilă, iar mărimile caracteristice ale poziţiei sau stării de mişcare a corpurilor sunt în fond funcţii de variabilă. Deci mecanica raţională defineşte timpul… Matematic, dar fizicianul sau astronomul care vrea să aplice mecanica raţională la studiul şi precizarea fenomenelor reale este obligat să definească o scară reală a timpului numită orologiu. Orologiul este un dispozitiv sau un fenomen cu ajutorul căruia se face ca fiecărei valori a unei mărimi variabile continuu, legată de acest dispozitiv sau fenomen să-i corespundă o valoare a timpului. Orice fizician este liber să aleagă definiţia pe care o dă timpului. Singura restricţie pe care trebuie să şi-o impună este de a defini o scară care să nu contravină noţiunii comune şi străvechi a scurgerii uniforme, inevitabile şi ireversibile a timpului. Atunci când fizicianul sau astronomul, încearcă să aplice lumii fizica actuală a mecanicii raţionale, definiţia nu mai este suficientă. Aceasta implică necesitatea ca definiţia fizică şi experimentală a timpului să fie compatibilă cu definiţia matematică pe care o implică mecanica raţională. Ori, ecuaţiile mecanicii nu sunt adevărate în raport cu orice stare de timp: dacă sunt presupuse adevărate în raport cu o anumită scară de timp t, ele nu rămân adevărate (adică nu-şi păstrează aceeaşi formă matematică) decât în raport cu variabilele legate de t prin transformări liniare de forma t = at + b. O schimbare oarecare variabilă efectuată asupra lui t nu lasă în variante ecuaţiile fundamentale ale mecanicii. Rezultă că pentru că aceste ecuaţii să poată fi aplicabile este necesar ca definiţia experimentală stabilită de fizician să fie identică cu t (sau cu o transformare liniară a lui t). După cum a remarcat H. Poincare 90

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

scara noastră de timp este astfel aleasă încât ecuaţiile mecanicii să fie adevărate. Teoretic pentru acestea ar fi suficient să alegem drept orologiu un dispozitiv mecanic identic cu unul din cele studiate de mecanica raţională în care să se realizeze în mod simplu şi biunivoc corespondente dintre variabile t şi o mărime spaţială convenabilă. În felul acesta măsurarea fizică a acestei din urmă mărimi, împreună cu corespondenţa adoptată ca definiţie a timpului va rezolva problema. Dar cu asemenea orologiu perfect este imposibil de realizat. De aceea cronometrele de precizie pe care le construim trebuie controlate şi reglate în practică după un orologiu presupus aproape perfect, care este Pământul aflat în mişcarea lui de rotaţie în jurul axei. Dar şi în acest caz apar mici abateri între previziunile astronomice (exprimate în funcţie de scara teoretică şi matematică a timpului) şi observaţiile făcute în momente reperate pe scara terestră a timpului, ne arată că orologiul terestru nu este riguros identic cu orologiul ideal al mecanicii şi aceasta chiar după corectarea efectului Darwin, adică a frânărilor exercitate asupra rotaţiei Pământului de către mare (8, 67 s pe secol). Atunci când încercăm să aprofundăm noţiunea de timp, interogăm în acest scop fizica clasică, nu trebuie să ne aşteptăm să găsim în timpul pe care îl studiază nimic altceva decât conţinutul de timp introdus de la început în mecanica raţională. Prof. Ion Gr. Dădălău

„ATRACŢIA UNIVERSALĂ - O MARE LEGE A NATURII”
“Eu nu ştiu cum voi apărea lumii, dar mi se pare că nu sunt decât un copil care se joacă pe ţărmul mării şi distrându-mă, găsesc din când în când câte o pietricică mai lucie sau o scoică mai frumoasă decât de obicei, în timp ce, marele ocean al adevărului zace nedescoperit înaintea mea”. Isaac Newton 91

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

În liniştea de la ţară Newton a avut răgaz să mediteze şi asupra gravitaţiei. Este foarte răspândită anecdota potrivit căreia ideea genială a atracţiei universale i-a venit văzând cum cade un măr din pomul din grădină. Este această anecdotă, o legendă sau un adevăr? Unii biografi sunt de părere că Newton a ajuns la ideea gravitaţiei universale observând prin geamul locuinţei sale de la ţară căderea unui măr dintr-un pom. Sub această formă anecdota ia caracterul unei legende din cele care se nasc în imaginaţia populară pentru a mări şi mai mult aureola oamenilor celebri. Newton însuşi, întrebat fiind cum a descoperit legea gravitaţiei, a răspuns: “Gândindu-mă la ea în continuu”. De altfel el a deţinut întreaga sa metodă de lucru astfel: “Eu ţin subiectul cercetării mele permanent înaintea ochilor şi aştept ca primele licăriri să înceapă a se deschide în-cetul, puţin câte puţin, până ce se schimbă întro claritate plină şi întreagă”. Să vedem acum în ce constă problema gravitaţiei universale. Faptul că un măr cade la pământ când se desprinde din pom este cunoscut de când e lumea. Dar la întrebarea “De ce cade?” oamenii de ştiinţă premergători lui Newton au răspuns în diferite chipuri. Marele filozof grec Aristotel, educatorul lui Alexandru Macedon, susţinea că toate corpurile se pot împărţi în două categorii: grele şi uşoare. Corpurile grele cad la pământ, cele uşoare se ridică. Cauza acestor mişcări o constituie faptul că fiecare corp tinde spre locul său natural, dar locul natural al corpurilor grele este centrul Pământului. Un progres important pe drumul ce ducea spre gravitaţia universală a fost descoperirea legilor lui Kepler, la începutul secolului al XVII-lea Kepler a reuşit ca, din observaţiile lui Tycho Brahe şi ale sale proprii, mai ales asupra planetei Marte, şi în urma unor calcule destul de complicate, să stabilească cele trei legi care guvernează mişcările planetelor. Ele sunt formulate astfel: 1. Planetele se mişcă pe elipse având într-unul din focare 92

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

Soarele. 2. Raza vectoare de la Soare la o planetă descrie arii proporţionale cu timpul. 3. Pătratele timpurilor de revoluţie a două planete se raportează între ele precum culorile axelor mari ale orbitelor lor. Kepler, însă fiind adept al dinamicii lui Aristotel, care s-a dovedit a fi greşită, nu a putut să dea o explicaţie acceptabilă a legilor sale căci nu a putut găsi legătura între mişcările planetelor şi căderea corpurilor. Galilei susţinea că nu există corpuri uşoare, ci toate corpurile sunt grele. Contrar lui Aristotel, el susţinea existenţa vidului şi afirma că în vid toate corpurile cad la fel. Noua dinamică a fost desăvârşită de Newton, care a lămurit noţiunile de masă şi forţă. Înaintea lui aceste noţiuni nu erau despărţite una de alta. El a definit masa ca o cantitate de materii care măsoară inerţia corpului, iar forţa ca o cauză care produce sau tinde să producă o schimbare a mişcării. Legile fundamentale ale dinamicii: 1. Orice corp îşi păstrează starea de repaus sau de mişcare uniformă în linie dreaptă, atâta timp cât nu este constrâns de forţe imprimate să-şi schimbe starea. Această lege poartă numele de principiul sau legea inerţiei. 2. Acceleraţia primită de un corp este proporţională cu forţa ce i se imprimă şi e dirijată după linia dreaptă de-a lungul căreia este îndreptată forţa. 3. Reacţiunea este totdeauna contrară şi egală cu acţiunea, sau acţiunile reciproce a două corpuri sunt totdeauna egale şi îndreptate în sensuri contrare. Genialitatea lui Newton s-a manifestat în aceea că a atribuit mişcarea Lunii atracţiei Pământului. Potrivit invenţiei Luna ar trebui să se depărteze de Pământ pe o linie dreaptă, tangentă de orbita sa, dacă nu ar fi menţinută pe orbită de o forţă. Newton a procedat la fel ca Hoolte şi l-a depăşit cu mult. El nu numai că a descope93

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

rit că Luna este atrasă spre Pământ cu o forţă invers proporţională cu pătratul distanţei dintre ele, ci, după cum am amintit mai sus a identificat forţa de atracţie a Lunii de către Pământ cu greutatea corpurilor la suprafaţa acestuia. Şi Newton, a mai făcut ceva deosebit de important: a supus legea unor verificări experimentale. El a presupus că orbita Lunii este un cerc de rază egală cu 60 de raze terestre. Prin urmare forţa care menţine Luna pe orbita sa fiind invers proporţională cu pătratul razei cercului său latura să fie de 60 * 60 = 3600 de ori mai mică decât greutatea pe care ea ar avea-o la suprafaţa Pământului, a cărui rază o luăm egală cu unitatea. Aceasta înseamnă că Luna trebuie sa cadă spre Pământ cu o acceleraţie de 3600 de ori mai mică decât acceleraţia gravitaţională la suprafaţa Pământului luată ca unitate. Trecând de la planete la sateliţi, Newton constată că ei sunt supuşi nu numai atracţiei lor spre planete, ci şi spre Soare. Apoi aplicând legea acţiunii şi reacţiunii, descoperită de el, conchide că şi Soarele este atras de planete şi acestea între ele şi de sateliţii lor şi că însuşi Pământul este atras de Lună şi spre orice corp care îl înconjoară. De aici Newton extinde proprietatea atracţiei la întregul Univers şi stabileşte legea gravitaţiei universale care spune că orice particulă de materie le atrage pe toate celelalte, cu o forţă proporţională cu masele lor şi invers proporţională cu pătratul distanţei sale de la particula atrasă. Tucă Otilia, XI A

SĂRBĂTOAREA FIILOR JILŢULUI 25 DE ANI DE ÎNVĂŢĂMÂNT LICEAL ÎN MĂTĂSARI
Colegiul Tehnic Mătăsari sărbătoreşte,,Zilele Liceului’’ Colegiul Tehnic Mătăsari a sărbătorit,,Zilele Liceului’’, în perioada 4-17 octombrie. Programul dedicat manifestării a cuprins 94

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

sesiuni de referate şi comunicări, simpozioane, cupa,,Zilele Liceului’’ la fotbal, recital de poezie, concursuri de eseuri, poezii şi creaţii ale elevilor. Marţi, 12 octombrie s-a făcut o vizită la Muzeul Jilţului iar vineri, 15 octombrie, un schimb de experienţă pe tema „Preocupările Colegiului Naţional Tehnologic Mătăsari şi Şcoala ,,Titu Maiorescu’’ din Iaşi cu privire l-a dezvoltarea bazei materiale-condiţie esenţială în asigurarea unui învăţământ modern, eficient şi de calitate’’. Tot în cadrul ,,Zilelor Liceului’’ în perioada 16-17 octombrie a avut loc sărbătoarea ,,Fiii Jilţului’’. Din program: sâmbătă 16 octombrie, spectacole prezentate de Ansamblul Artistic,,Doina Gorjului’’, Şcoala Populară de Artă Târgu-Jiu. Programe cultural-artistice prezentate de formaţia Colegiului Naţional, şcolile Croici, Brădet şi Runcurel. A mai avut loc şi lansarea revistei Murmurul Jilţului,,,Miss Colegiul Mătăsari’’, o gală de box, carnavalul tineretului. În ultima zi, duminică, 17 octombrie, s-a desfăşurat campionatul de fotbal, între reprezentativele satelor Mătăsari, Croici, Runcurel, Brădet şi cartierelor din Mătăsari. S-au oficiat slujbe religioase în toate bisericile din Mătăsari precum şi inventarul hambarelor, număratul bobocilor, agape câmpeşti, vizite la cei dragi etc... Corina Popa, Impact de Gorj

DECADA CULTURII SCRISE LA MĂTĂSARI
Acum, când şi cea mai fragilă suflare s-a lăsat contaminată de mirajul întâlnirii cu Sine, când suntem mai conştienţi parcă şi totodată mai cu luare aminte la îndemnul lui Brâncuşi: “Să nu uităm niciodată să fim copii”, tocmai acum cred că merită să ne aducem aminte şi de afirmaţiile psihologului Victor Frankl: “cea mai umană dintre toate cerinţele omeneşti este dorinţa de a avea un sens”. Dar, există un sens? Care este sensul? Cioran concluzionase: “Dacă lumea ar fi avut un sens, s-ar fi revelat până acum şi noi l-am fi 95

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

aflat”. În toată această febrilă căutare de sensuri, cea mai îmbucurătoare dintre reuşite este POEZIA, singura în măsură să dăruiască CUNOAŞTEREA DE SINE, singura în stare să-ţi ofere sprijin pe urcuşul spre nemurire. Ce este POEZIA? “Poezia este CUM, dar mai ales PRECUM”, spunea poetul Ion Popescu. Şi nu pot să nu întrevăd scânteia de gând a lui Nicolae Diaconu: “POEZIA ÎNCEPE (Şl) DE LA MĂTĂSARI...” . Şi, pentru că veni vorba de Mătăsari, să-mi fie permis a spune câteva lucruri. Da. «Poezia începe (şi) de la Mătăsari pentru că, luni - 19 ianuarie 1998- poezia s-a mutat la MĂTĂSARI. Sau, cum spunea sufletul acestei acţiuni “CAPITALA CULTURII GORJENE S-A MUTAT, CHIAR ŞI PENTRU O SINGURĂ ZI - LA MĂTĂSARI..” . Cu aceste cuvinte se deschidea, la numai 4 zile după sărbătoarea SFÂNTULUI POEZIEI ROMÂNEŞTI, manifestarea de suflet, la care s-au reunit oameni de suflet, personalităţi remarcabile, manifestare ce s-a consumat în incinta liceului din Mătăsari. Maestrul Nicolae Dragoş, Viorel Gârbaciu inspector şef cultură, Constantin Popescu - Centrul de îndrumare al Creaţiei Gorj, Nicolae Diaconu, Adrian Frăţilă, Dumitru Grama, Costel Dobriţescu – poeţi, Alexandra Andrei - director al bibliotecii “Christian Tell” din Târgu-Jiu, sunt numai câteva nume care au “iradiat” în acea zi, în Mătăsari. Şi cum la un astfel de eveniment presa este inerentă, Gheorghe Strâmtu de la “Opinia” şi ziarul “Gazeta de Sud” au fost la datorie. Cum toate acestea s-au petrecut sub frontispiciul “DECADEI CULTURII SCRISE” - oblăduită de Viorel Gârbaciu. Editura “PUNCT” a fost cea care s-a prezentat şi şi-a prezentat creaţiile şi creatorii. A fost ceva frumos, de suflet, menit să ţină aprinsă făclia spiritualităţii româneşti, ceva care a respirat la înalte cote organizatorice. Şi meritul îi revine, incontestabil, domnului profesor Dumitru Dădălău, cel care a ştiut să facă în aşa fel încât, la Mătăsari, să vină primăvara mai repede. Bucuria a fost cu atât mai mare cu 96

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

cât, în mijlocul nostru, s-a aliat maestrul Nicolae Dragoş, poet naţional, spirit ludic, om care s-a întâlnit cu sine. Credem că cel mai “gustat” moment din program a fost lectura poetului şi publicistului Nicolae Dragoş care ne-a amuzat cu amintirile hazlii ale lui Benone Sinulescu, a cărui viaţă cu toate peripeţiile ei a imortalizat-o între coperţile cărţii sale. Şi pentru că poate nu toţi dintre cei prezenţi au optat pentru “Viaţa ca un cântec” a îndrăgitului cântăreţ (fiind atât de multe cărţi), iată o întâmplare hazlie povestită de Benone Sinulescu, pe care reproducând-o, cred eu că n-o să se supere nici domnul N. Dragoş, nici domnul B. Sinulescu: „Altădată, vine o femeie la mine şi zice: «Vai, atât de mult vă iubim, domnule Benone şi pe dumneavoastră şi pe doamna Irina, încât vrând să vă ştim mereu lângă noi ştiţi ce-am făcut?», «Ce-aţi făcut?», am întrebat curios: «Ştiţi, noi avem un căţel şi o pisică şi la câine i-am zis Benone, iar pisicii i-am zis Irina. Şi mereu vorbim cu ei: Pis, Irina!; Marş, Benone!» Ha! Ha! Ha!” . Într-o emulaţie extraordinară, s-a glumit, vorbit despre poezie, s-au recitat versuri astfel încât, am putea spune că această întâlnire a fost liant între două generaţii. Au recitat ei - poeţii mari consacraţi, arbori duri - am recitat noi, tineri încă vlăstari, fragili. Ceea ce a frapat mai mult a fost dorinţa şi dispoziţia de receptivitate a actului de cultură de către elevi. A fost minunat! La sfârşit, într-o foarte caldă comunicare între creator şi consumator, s-au dat autografe de către cei în măsură să le ofere. Şi nu putea fi altfel! De aceea, mă mir şi mă bucur, ţin fruntea sus şi mă fălesc că sunt elev al liceului din Mătăsari şi totodată mă văd norocos de faptul că, aici, am găsit “modelatori” pe măsură. La Mătăsari, în acea zi, soarele a fost alături de noi şi la propriu şi la figurat. Şi ce ar fi mai frumos decât să închei cu vorbele lui Nicolae Dragoş cel care ne-a făcut cinste, mare cinste venind la Mătăsari, în “cuibul nostru de vulturi” sau în “cuibul nostru de poezie” - cum vreţi să-i ziceţi-”Şi cum localitatea 97

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

în care trăiesc, gândesc şi scriu aceşti tineri se cheamă Mătăsari şi cum mătasea face parte din ceea ce ne putem imagina mai delicat şi mai frumos, sper ca din cuvintele alese să fie ţesute în timp pânze alese şi ce bine ar fi ca ele să aibă sensibilitatea care ne-au lăsato moştenire de incontestabile covoare gorjeneşti. Augure”. A. D. E. G.

PROFESORUL ION GR. DĂDĂLĂU DIRECTORUL GRUPULUI ŞCOLAR INDUSTRIAL MINIER MĂTĂSARI
Născut la data de 17 noiembrie 1951, în localitatea Mătăsari, judeţul Gorj. Cursurile şcolii primare le-a urmat în satul Croici avându-l ca învăţător pe Nicolae Căruntu. Cursurile gimnaziale le-a urmat în cadrul Şcolii Gimnaziale Mătăsari avându-l ca diriginte pe regretatul profesor Constantin Tănăsoiu, iar ca director pe profesorul Constantin Panfiloiu. În perioada 1962-1966 a urmat cursurile “Liceului Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu, având ca director pe prof. Cornel Alexandrescu, iar ca diriginţi pe prof. Cancer Elena, Spătaru Constantin şi Irina Rebedea. După care... A urmat cursurile Universităţii Babeş Bolyai din Cluj-Napoca –facultatea de matematică-fizică (1970-1974) şi facultatea de tehnologie chimică (1975-1980) curs fără frecvenţă. Începând cu data de 1 septembrie 1974 a fost încadrat ca profesor titular pe catedra de fizică-chimie în cadrul Şcolii Gimnaziale cu clasele I-X Mătăsari. În perioada 1 iulie 1980 -1 noiembrie 1977 a îndeplinit funcţia de director al Grupului Şcolar Industrial Minier Mătăsari. Mai departe… S-a preocupat de dezvoltarea învăţământului din Comuna Mătăsari, aducându-şi contribuţia deosebită la dezvoltarea bazei materiale şi a reţelei şcolare. Dacă în anul 1980 Şcoala Mătăsari avea 8 clase de elevi, în anul 1996 se ajunsese în cadrul Grupului Şcolar Minier Mătăsari la 68 de clase de elevi, de numele lui legându-se înfiinţarea şi funcţionarea claselor de liceu, curs zi 98

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

şi seral, claselor de şcoală profesională, claselor de şcoală complementară de ucenici, de Şcoală Postliceală de maiştri electromecanici minieri şi normatori în industria minieră. Activiatatea ca dascăl: “Viaţa unei şcoli este ca alunecarea unei nave, care în locul apei trece printr-o mare de oameni cu privirile aţintite asupra luminilor ei. Fie pe cârmă, fie pe punte, ofiţerii şi călătorii se schimbă rând pe rând... Drumul e numai înainte, doar uneori, e un scurt răgaz când pânzele amintirilor poposesc pe catargul înalt... Activitatea de dascăl cere să dăruieşti viaţă din viaţa ta pentru înflorirea acelor gingaşe mlădiţe omeneşti care la rândul lor pentru o dăruire vor creşte…” Mereu alături de colegi “Eu am iubit colectivul pe care l-am condus, m-am interesat în permanenţă de idealurile acestuia, am căutat să mă integrez în bucuriile şi tristeţile lui, am căutat să-l ascult şi să-l înţeleg, l-am respectat şi l-am ajutat şi am avut aceeaşi pretenţie de la el. Succesele mele s-au reflectat prin succesele colectivului, iar insuccesele au fost numai ale mele, deoarece eu am fost cel dintâi care trebuia să vegheze, să unească şi să conducă.” Ca un arhitect... “Mă simt ca un arhitect care a construit un edificiu măreţ şi la temelia căruia şi-a îngropat umbra şi pe schelele căruia şi-a zdrelit braţele şi picioarele, cărând poverile lui cu umerii, frumuseţile lui pictându-le cu o imaginaţie, ca atunci, când este gata să-şi dea seama că trebuie să-l părăsească. Deosebirea este că eu nu am părăsit edificiul ci am rămas acolo unde am făcut o investiţie morală atât de mare, care pentru mine a însemnat triumf şi bucurie. ,,Eu am rămas acelaşi om cu har, gata de dăruire, cu sufletul plin de omenire şi bunătate.” La ceas aniversar... ,,La împlinirea a 20 de ani de la înfiinţarea acestui edificiu, mă încearcă un sentiment de satisfacţie; nu numai că am pus piatra de temelie dar am trăit intens şi nu fără urmări pentru sănătatea mea, toate împlinirile şi neîmplinirile acestei şcoli. Am simţit că fiecare colţ al acestei şcoli mă recunoaşte, că-i aparţin şi că aparţine 99

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

existenţei mele.” . ,,Am lăsat o,,grădină pe rod...” , ,,Eu am lăsat o,,grădină pe rod” şi un colectiv didactic gata de dăruire. Eu am iubit oamenii: deopotrivă şi pe cei care mi-au vrut binele și mi-au făcut bine şi pe cei care mi-au vrut răul... Prin marea mea dragoste pentru ei i-am îmblânzit şi apoi i-am iertat... Ei mă vor respecta... Poate mă întrebaţi de ce?! V-aş răspunde simplu: nici pomul care înmugureşte, înverzeşte, rodeşte şi dăruieşte după atâta trudă şi farmec, fructele oamenilor nu le cere nimic în schimb.” ,,Am desfăşurat o activitate minunată...” Mă consider printre întemeietorii de, şcoală” durabilă în spaţiul geo spiritual al localităţii Mătăsari, în activitatea mea am avut totdeauna ca element propulsor şi girant familia şi însoţitoarea mea de viaţă, impecabilă, care mi-a asigurat excepţionale auspicii de afirmare. Am căutat să formăm elevi disciplinaţi şi ordonaţi, pătrunşi de simţul datoriei şi al cinstei. Am desfăşurat o activitate minunată care a dat rezultate strălucite. Am scos elevi cu un nivel ridicat de cunoştinţe generale care reuşeau să treacă cu succes examenele de intrare la alte forme de învăţământ superior. Activitatea culturală şi de instruire a fost bine condusă în timp.” Despre monografia localităţii… Monografia localităţii se află în stadiul final. Am realizat-o împreună cu două personalităţi, Nicolae Racoceanu om al zonei noastre şi un alt domn din Bucureşti. În prezent avem nevoie de sponsori pentru ca această carte să vadă lumina tiparului.” ,,Sfatul pentru elevi “: ,,În viaţă să aveţi o concepţie cuprinzătoare asupra schimbării, să nu luaţi niciodată decizii punctuale, căci duc la o dezordine păguboasă, căutaţi să le integraţi într-o abordare concretă. Respectaţi succesiunea,,paşilor” în obţinerea unor motivaţii de nivel superior. Rezultatele deosebite se obţin atunci când omului îi place ce face. Un om fără motivaţii nu are satisfacţii în muncă şi se va complace în mediocritate. Staţi cu picioarele pe pământ şi cu capul afară din nori. Nu vă complaceţi în visuri fantastice şi chiar absurde, în vise irealizabile. Fiţi 100

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

capabili să vă sprijiniţi între voi, că uitaţi să vă rezolvaţi singuri conflictele, căci numai aşa veţi deveni cooperanţi, comunicativi şi toleranţi. Să nu uitaţi niciodată că adevărata avere a omului este spiritul său, deci îmbogăţiţi-vă !” A dovedit că a fost omul potrivit la locul potrivit. Ing. Purcel Puiu

SĂRBĂTOAREA MAJORATULUI
Moment emoţional, despărţirea de adolescenţă, perioada în care familia şi şcoala au oferit scutul cald şi protector la adăpostul căruia voi aţi crescut şi aţi făcut paşi hotărâtori pe calea desăvârşirii voastre ca oameni. De acum încolo sunteţi chemaţi, alături de generaţiile mai în vârstă să participaţi la rezolvarea treburilor societăţii, luând hotărâri pentru care să vă asumaţi răspunderea. Trebuie să înţelegi sensul răspunderilor care vă revin, trebuie să priviţi viaţa cu alţi ochi, în atitudinea voastră trebuie să apară actul de seriozitate şi gravitate care caracterizează pe omul nostru. Vă întâmpinăm cu un „bun venit” în marea familie a membrilor majori ai societăţii. Începând cu această activitate, care trebuie să fie pentru voi un moment solemn şi emoţionant - un legământ că păşim în viaţă, nu veţi regreta nici o clipă să repuneţi întreaga capacitate de muncă şi creaţie în folosul scumpei noastre patrii - România. Activităţi planificate cu elevii clasei a XII-a „Constituţia - legea fundamentală a României” „Tânăra generaţie a României” „Învăţarea de cântece şi poezii patriotice” „Vizite la obiective istorice şi culturale, la obiective productive “ „Hotărârea neclintită a voastră de a vă desăvârşi, de a face totul pentru prosperitatea şi progresul poporului nostru trebuie să pornească de la acel dar şi optimism robust despre care poetul Nicolae Labiş spunea că este semnul distinctiv al tinerelor generaţii: „Trăim în miezul unui ev aprins şi-i dăm a101

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

nsufleţirii noastră venă cei ce nu au dezlănţuire ca noi în flăcările noastre se destramă”. Optsprezece ani este vârsta tinereţii active, expresie a elanului creator şi a gândurilor înaripate către viitor, a celor mai îndrăzneţe aspiraţii, un punct de răscruce în viaţa voastră. Această vârstă presupune din partea voastră, o angajare, un efort al fiecăruia pentru a da vieţii un rost, un sens înalt în funcţie de epoca istorică pe care o trăim. Adolescenţa - primăvara vieţii - vârsta poeziei, înclinaţiei spre visare şi romantism în care sensibilitatea este destul de receptivă pentru tot ce este frumos. Mulţi dintre voi visează la dragoste înainte de a o cunoaşte - căutaţi să daţi vieţii sens şi farmec - sunteţi la vârsta dragostei la prima vedere în care ataşamentul între cei care vă iubiţi este sincer şi dezinteresat - apariţia în viaţa voastră a primei iubiri trebuie să fie învăluită de poezie. Să rămână o amintire de neşters care trebuie, să vă însoţească tot cursul vieţii voastre. Bazată pe cele mai înalte valori morale, iubirea umanizează instinctul sexual - dragostea se bazează pe respect, pe simţul demnităţii, pe nevoia de preţuire a partenerului - ea stă la baza relaţiilor de familie şi ca atare ridică în faţa Constituţiei individuale, probleme morale extrem de serioase. La această vârstă trebuie să vă puneţi pentru prima dată în mai serios problema drumului ce va fi urmat în viaţă, trebuie să vă exprimaţi intenţia de a vă câştiga singuri existenţa. Trebuie să vă hotărâţi să munciţi pentru a vă câştiga existenţa şi a duce o viaţă independentă din punct de vedere economic. Sunteţi la vârsta când trebuie să vă alegeţi profesiunea. O problemă dificilă din cauza lipsei de informare şi de necunoaştere a amănuntelor legate de specificul meseriei pe care aţi dori să o îmbrăţişaţi deoarece vă aflaţi între vis şi realitate, între dorinţă şi optimism, nehotârârea voastră este firească, iar erorile sunt de neînlăturat, nu uitaţi să cereţi sfatul celor mai în vârstă - părinţi şi cadre didactice. Tatonările pe linia alegerii profesiunii sunt inevitabile, nu uitaţi că în momentul în care aspiraţiile se verifică iar 102

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

adevăratele aptitudini devin evidente, căutările iau sfârşit: începe marele drum al afirmării în viaţă. În pragul acestei vârste procesul de dezvoltare biopsihic ajunge la apogeul său, forţele voastre fizice şi spirituale ating nivelul necesar pentru a putea lua parte, în mod eficient, în rând cu cei adulţi, la viaţa socială. Începând cu această vârstă voi aţi ajuns la un anumit grad de maturizare care justifică acordarea de a deveni stăpâni pe hotărârile pe care le veţi lua şi răspunzători de consecinţele acestora. Temeiul noului este imaginaţia creatoare care trebuie să vă caracterizeze, toate piedestalele statuilor ridicate în cinstea celor ce au adus cândva lumină au fost construite din pietrele care fuseseră aruncate mai înainte împotriva lor. Întreaga viaţă să o dăruiţi pasiunii pentru adevăr, pentru frumos. Găsiţi timpul necesar pentru meditaţie pe parcursul nesfârşit al muncii. Manifestaţi îndrăzneală în ipoteză, tenacitate în studiu, curaj în realizare, maximul de exigenţă în verificare. Aceasta este chezăşia viitoarelor voastre realizări. Nu uitaţi că pregătirea profesională mediocră duce la acte de indisciplină. Munca trebuie să fie pentru voi o necesitate obiectivă, o măsură de verificare şi apreciere a capacitătii voastre, a încrederii în propriile voastre forţe: „Şi se ivi, odată cu omul slobod, munca. Din pravila ei aspră el îşi făcu porunca în fiecare clipă simţind întâi, cu frică în el nebănuite puteri că se ridică” (Tudor Arghezi). Atunci când faceţi o treabă bună, să fiţi mândri şi să aveţi sufletul împăcat că v-aţi satisfăcut obligaţiile sociale, să aveţi respect şi preţuire faţă de pricepuţi. Personalitatea voastră trebuie să fie în spiritul unor înalte idealuri morale de libertate şi progres. Trebuie ca la această vârstă să cunoaşteţi legile penale, normele de drept civil, dreptul familiei, dreptul muncii, începând cu această vârstă începe răspunderea pentru faptele socialmente periculoase. Este vârsta la care trebuie să discerneţi mai repede şi mai sigur ce este bine şi ce este rău să aveţi curajul civic şi iniţiativă personală pentru combaterea atitudinilor negative. Sunteţi 103

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

la vârsta când vă aflaţi în faţa unei probleme de viaţă de importanţă capitală, căsătoria care este calea spre întemeierea unei familii care este o cale frumoasă şi umană, legea vă dă dreptul. Nu uitaţi însă de faptul că trebuie să terminaţi şcoala, să vă alegeţi profesiunea, de a vă califica şi pe urmă să vă înjghebaţi un cămin propriu. Alegerea viitorului tovarăş de viaţă şi încheierea căsătoriei sunt acte importante şi cu adâncă semnificaţie întrucât contribuie la împlinirea şi dezvoltarea personalităţii, fiind totodată o sursă de fericire şi încredere în viaţă. Înainte de a face acest pas sunteţi datori să vă confruntaţi trăinicia sentimentelor, să vă verificaţi în mod sincer stima şi preţuirea reciprocă, nu uitaţi de răspunderea care vă revine faţă de copiii care apar în cursul căsătoriei, la consecinţele studiilor întrerupte. Nu uitaţi de traumatismul psihic cauzat de jignirea unor sentimente profunde şi înşelarea încrederii prin cooperări uşuratice. Nu uitaţi că dragostea potenţializează cele mai multe calităţi umane: putere de sacrificiu, ataşament, renunţări, altruism, dăruire de sine. Profesor Ion Dădălău, director adjunct al C. N. T. Mătăsari

TIMPUL ŞL RELATIVITATEA
Să ne punem întrebarea: “Care este semnificaţia exactă a afirmaţiei că două evenimente, A şi B, se produc simultan, unul pe Pământ şi celălalt pe un astru îndepărtat, să zicem pe Sirius?” . Un fizician prerelativist ar răspunde nestingherit: “A spune că două evenimente sunt simultane, înseamnă a spune că se produc în acelaşi moment! Faptul că unul se petrece pe Pământ şi celălalt pe Sirius nu schimbă cu nimic această definiţie”. Acest răspuns însă este foarte greu de justificat deoarece el implică în primul rând existenţa unui timp universul şi absolut, valabil în aceeaşi măsură atât pe Sirius cât şi pe Pământ fiindcă expresia în acelaşi moment “t” nu 104

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

are sens decât cu această combinaţie. Ca răspunsul să fie acceptabil pentru un fizician aceasta nu trebuie să rămână pur verbal. Aceasta înseamnă că atunci când afirmăm că evenimentele A şi B sunt similare, trebuie să fim în state să indicăm un procedeu, măcar teoretic, care să ne permită să verificăm simultaneitatea, astfel că în cazul când ar trebui să abandonăm primul postulat (universalitatea timpului) procedeul să se poată transforma în însăşi definiţia simultaneităţii. Nouă ne este uşor să verificăm simultaneitatea a două evenimente ce se produc în acelaşi loc, dar lucrurile se schimbă atunci când evenimentele sunt localizate în puncte foarte îndepărtate. Singurul mijloc de a rezolva această problemă este acela de a folosi nişte semnale electromagnetice, de exemplu luminoase care să fie schimbate între observatorii amplasaţi în cele două locuri A şi B, precum şi dacă este necesar, între ei şi un al treilea observator din afara lui A şi B. Dar semnalele acestea se propagă cu o viteză finită, aceea a luminii, o propagare instantanee este inimaginabilă. Acest fapt dă naştere unei noi şi grave dificultăţi: în constatarea şi definiţia simultaneităţii, va interveni acum, pe de o parte, viteza luminii, iar pe de altă parte, viteza celor două sisteme de referinţă de care sunt legate locurile A şi B. Fizica clasică socotea că poate ieşi din această încurcătură cu ajutorul noţiunii de viteză absolută în spaţiu. Cunoaşterea vitezei absolute a mobililor în cauză ( A, B şi lumina) i-ar fi permis să restabilească pe cale ocolită şi destul de lungă noţiunea de simultaneitate absolută şi să regăsească până la urmă definiţia simplă enunţată la început. MORLEY şi MICHELSON au efectuat în jurul anului 1900 nişte experienţe celebre. Ideea lor directoare era următoarea: în raport cu spaţiul, considerat pe atunci o realitate numită eterul electromagnetic. Lumina se propagă cu viteză constantă C, iar în raport cu acelaşi spaţiu Pământul se deplasează la un moment dat cu viteza V. Dacă observăm în aceste condiţii o rază de lumină, atunci viteza ei de propagare, cuprinsă 105

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

între V+C şi V-C va depinde de direcţie în sensul translaţiei Pământului faţă de direcţia şi sensul razei. Timpul de care are nevoie raza care să parcurgă distanţa ce separă cele două părţi ale unui montaj optic diferă în cele două cazuri şi pentru că această diferenţă poate fi depistată cu ajutorul fenomenelor de interferenţă, se părea că fizicienii erau în posesia unui mijloc de a determina viteza absolută a Pământului în spaţiu. Dar deoarece experienţa executată de un număr mare de ori, de specialişti, dădea mereu rezultate negative era imposibil să se evidenţieze cu certitudine o mişcare a Pământului în raport cu spaţiul, chiar dacă se lucra la intervale de şase luni, adică între două epoci în care viteza de translaţie a pământului în raport cu spaţiul ar fi trebuit să se modifice cu o valoare de 60 km/s, care putea fi evidenţiată prin metodele folosite. Aceasta a stăruit în rândul fizicienilor o mare perplexitate, ieşirea din impas s-a datorat scânteii de geniu a lui EINSTEIN care a arătat că absurditatea rezultatului experienţelor putea fi aplicată prin postulatele implicite puse la baza interpretării, adică prin postulatul existenţei spaţiului absolut şi acela al existenţei timpului universal ce dovedeau experienţele cu rezultatele negative ale lui Morley şi Michelson? Mai presus de orice în varianta legii de propagare a luminii în vid în raport cu orice sistem de referinţă galilean. Acest rezultat experimental, ridicat la rangul de principiu de către teoria relativităţii, rămâne de altminteri perfect compatibil cu definiţia timpului din mecanica clasică care presupune invarianţele legilor fundamentale ale dinamicii în raport cu sistemele galileene, însă cu condiţia de a se despuia acest timp de caracterul lui universal. Dezvoltarea teoriei relativităţii a arătat apoi că timpul nu poate căpăta decât definiţii locale, fiindcă depinde de starea de mişcare şi de poziţia orologiilor în raport cu observatorul. În raport cu un observator al unui sistem de referinţă este considerat în aceste condiţii, ca fiind în stare de repaus, timpul ce se scurge într-un sistem în mişca106

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

re este încetinit cu factorul ( I =v ²/e²) viteza luminii, raportul v/c cu observatorul i - viteza luminii. Raportul v/c cu totul neglijabil la mobilii cu care avem de-a face în viaţa de toate zilele, poate deveni totuşi apreciabil în cazuI corpusculiIor microfizici, a căror viteză se apropie de aceea a luminii, astfel că aspectul încetiniri orologilor capată valori importante. Mezonii din radiaţia cosmică, de exemplu ajung la nivelul solului cu viteze foarte mari, apropiate de viteza luminii. Ei se formează probabil în straturile superioare ale atmosferei printr-un proces care este în curs de clarificare. Înainte de a ajunge la nivelul solului mezonii parcurg cel puţin 10 km: viteza lor, a putut fi evaluată cu aproximaţie şi fiindcă este apropiată de aceea a luminii, efectul relativist al încetinirii orologiilor trebuie să fie extraordinare de mare la aceşti corpusculi. S-a stabilit însă pe de altă parte că mezonul este radioactiv (aşadar nu e stabil) şi ea se transformă spontan într-un electron şi un neuron cu 2 milionimi pe secundă, o asemenea durată de viaţă nu i-ar permite insă mezonului să străbată înainte de a se dezintegra decât o distanţă de 500-600 m, chiar dacă viteza luminii ar fi egală cu aceea a luminii la vid. Pentru a parcurge cei zece kilometri, experienţa ar cere o viaţă de 20 de ori mai mare pentru a ne explica diferenţa, trebuie să ţinem seama tocmai de efectul relativist al încetinirii orologilor. Fizicianul care observă mezonul, găseşte că acesta are în starea de repaus o viaţă 2*10’s şi ţinând seama de viteza şi de parcursul lui, o viteză de 40*l0’s în mişcare. Concluzie: bazaţi pe fizica prerelativistă, fizicienii plecau de la ideea unui timp absolut universal şi independent de spaţiu şi de mişcare. Acum suntem obligaţi să ne modificăm din temelie aceste concepţii şi să considerăm timpul drept o mărime atât de intim “legală” de mişcare şi de spaţiu, încât există atâţia timpi diferiţi câte mişcări şi câte locuri sunt. Aceşti diverşi timpi locali continuă să rămână totuşi timpi matematici, care corespund celor două postulate referitoare la invarianţa în raport cu 107

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

toate sistemele de referinţă galileene a legilor dinamicii şi a vitezei luminii. Prof. Ion. Gr. Dădălău

CONCEPTUL DE TIMP ÎN FIZICA CUANTICĂ
Vom constata însă că noţiunea de simultaneitate nu rezistă acestei coborâri în adâncurile materiei şi că însăşi noţiunea de moment dispare la scară microfizică. Lucrul acesta rezultă dintr-o relaţie celebră, şi anume din cea de a patra relaţie de incertitudine a lui HEISENBERG. Atunci când examinăm ceva mai îndeaproape, felul în care era cunoaşterea fenomenelor microfizice, ne dăm seama că în fond putem să luăm cunoştinţă de un sistem şi să precizăm starea acestuia numai cu prilejul transferurilor de energie. Operaţiunea de măsurare care trebuie să ne facă cunoscute atât momentul în care se produce tranzacţia cuantică a sistemului studiat, cât şi valoarea energiei declanşate în această tranziţie, necesită o anumită durată Dt a observaţiei. Rezultă că însă şi momentul tranziţiei studiate nu poate fi cunoscut decât cu o incertitudine minimală Dt. În acelaşi timp însă, energia este şi ea măsurată în general cu o anumită incertitudine pe care o notăm cu De. Călăuzindu-ne după ideile fizicii clasice, ne-am putea imagina o experienţă ideală efectuată cu aparate de măsură perfecte, care ne-ar permite să reducem la o valoare oricât de mică am dori atât incertitudinea Dt, cât şi incertitudinea De. Analizele subtile ale lui Heisenberg, precum şi întreaga dezvoltare, a mecanicii cuantice, ne-au arătat că o asemenea speranţă este zadarnică. Chiar într-o experienţă ideală şi perfectă ne este imposibil - prin însăşi natura lucrurilor - să stabilim cu exactitate atât momentul în care se produce schimbarea de stare a unui sistem, cât şi energia pusă în joc cu acest prilej. Precizia realizabilă este limitată de constanta h a lui PLANCK, care are, o valoare mică, însă diferenţa de zero, şi care impune ca produsul ce108

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

lor două incertitudini să aibă o valoare de acelaşi ordin de mărime cu ea (sau de un ordin de mărime superior dacă măsurarea nu este perfectă). Din cele de mai sus rezultă că pentru cunoaşterea exactă a stării unui sistem este necesară o operaţie de măsurare de o durată destul de mare, ceea ce are drept consecinţă o incertitudine la fel de mare în privinţa momentului în care s-a produs tranziţia observată. Şi invers. O măsurare instantanee, capabilă să situeze corect pe scara noastră de timp, momentul schimbării de stare a sistemului, antrenează o incertitudine foarte mare în legătură cu energia declanşată în această schimbare, adică nu ne permitem să cunoaştem fenomenul pe care l-am localizat în timp. Cunoaşterea exactă a unui fenomen exclude, aşadar cunoaşterea momentului exact în care s-a produs fenomenul. Astfel însăşi noţiunea de moment se estompează în domeniul microfizic, iar simultaneitatea a două fenomene microfizice sau a unui fenomen microfizic cu un fenomen ce se petrece la scara noastră devine - riguros vorbind - impozabilă de definit şi îşi pierde orice semnificaţie precisă. Curioasă relaţia care apare între energia ce caracterizează un fenomen şi momentul în care acesta se produce arată clar că la acest nivel final al analizei nu mai avem posibilitatea să considerăm cadrul,,timp” ca fiind independent de fenomenele reale pe care încercăm să le descriem cu ajutorul lui. Concluzie: La scară microfizică ideea de timp nu mai are nici o semnificaţie. Şi totuşi de ce ne-ar uimi această constatare? Nu devin oare neadevărate în acest domeniu cea mai mare parte a conceptelor noastre? Atunci când noţiunile de obiect, entitate individuală discernabilă, determinism etc, sunt atât de profund modificate în domeniul microfizic, de ce ne-ar surprinde faptul că noţiunea tradiţională de timp este dată şi ea peste cap? De altminteri, analiza noastră nu se reduce la aspectul negativ: ea ne aduce anumite lămuriri asupra naturii timpului fizic şi ne dă posibilitatea, 109

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

pe măsură ce ne ridicăm din domeniul microfizicii în acela cu care suntem obişnuiţi să asistăm la sinteza noţiunii clasice de timp. Prima care îşi capătă în domeniul microscopic valoarea practică este noţiunea de moment, fiindcă în acest domeniu incertitudinile a căror importanţă relativă era mare la scara atomului, adică la scara cuantei de acţiune a lui Planck, devin cu totul neglijabile. În ceea ce priveşte timpul propriu-zis, îl vedem cum se degajă încetul cu încetul datorită intervenţiei legii numerelor mari, care face ca din hazardul pur şi din simpla probabilitate să apară regularitatea şi certitudinea. Rezultă că fizica modernă nu trebuie să ceară adevărata definiţie a timpului de la mecanica clasică, ci de la calculul probabilităţilor. Timpul este o noţiune statistică, tot aşa cum este de exemplu, presiunea unui gaz, şi tocmai acestei naturi statistice îşi datoreşte el acela din atributele sale care ni se pare cel mai misterios: ireversibilitatea. Una şi aceeaşi cauză duce la creşterea neîncetată a entropiei unui sistem izolat şi la ireversibilitatea timpului. Creşterea entropiei sau ireversibilitatea timpului nu fac altceva decât să reprezinte evoluţia, care se desfăşoară ineluctabil când priveşte un număr imens de fenomene elementare, adică atunci când din domeniul microfizic trecem din nou în acela al fizicii clasice. Timpul analizat este timpul fizicianului, adică timpul care are un sens în lumea materiei nevii. Poate că biologul şi psihologul s-ar simţi îndemnaţi să studieze timpul dintr-un punct de vedere propriu domeniului lor: că ideile la care am ajuns noi nu prejudecă întru nimic asupra ideilor pe care le-ar putea sugera studiul timpului biologic sau al celui psihologic. Cred totuşi că filozoful nu poate analiza în mod valabil noţiunea generală de timp fără să ţină seama de învăţămintele pe care, în limitele domeniului ei, ni le oferă fizica. A trebuit să treacă o vreme îndelungată până când oamenii şi-au dat seama cât de profund este condiţionat de timp şi durata comportamentului lor. Posibilităţile noastre de mişcare, de schimbare, de 110

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

evoluţie, de educaţie prin capacitatea noastră de a gândi asupra experienţelor din care este constituită în fond viaţa noastră depăşind în mod direct timpul scurs. De asemenea, timpul hărăzit unui individ sau unei comunităţi reprezintă măsura exactă a posibilităţilor lor viitoare, după cum va rezulta din prezentarea mea. Nu este deci exagerat să spunem că viaţa şi timpul sunt legate în mod indisolubil între ele. Prof. Ion Gr. Dădălău

MIŞCARE ŞI ENERGIE
Profundul pas pe care secolul al şaptesprezecelea l-a adus ştiinţei a fost înţelegerea mişcării. Vechii greci au avut o înţelegere extraordinară a lucrurilor, dar privite static, neavând o concepţie concretă asupra legilor ce guvernează modul în care corpurile se deplasează. Deşi grecii, pe lângă faptul că duceau lipsă de mijloace suficiente şi precise de măsurare a timpului, aveau un alt mod metafizic de a concepe lumea şi mişcarea, mod care a putut să ajungă până în perimetrul celebrelor paradoxuri ale şcolii eleate. Mişcarea este unul din fenomenele majore pe care credem că îl intuim destul de satisfăcător şi asupra căruia va trebui să ne schimbăm întrun mod brutal şi irevocabil optica în cele mai intime unghere ale gândirii noastre. Ca să putem să vorbim de mişcare, va trebui să realizăm un fapt, o stare a realităţilor destul de străină stării pe care ne-o închipuim în virtutea simţului comun, a ticurilor noastre senzoriale şi culturale. Până în prezent exista, cu mai multe variante, doar un mod de a concepe mişcarea, iar fizica cuantică, care contrazice oarecum acest mod în anumite zone, dar nu ne dă răspunsurile integral a apărut ca un efect degenerativ a ceea ce noi credem că e mişcare definitivă prin mecanica clasică. Pentru a putea realiza acest mod de concepere a mişcării trebuie să facem referiri la faptul că poziţiile se schimbă din aproape în aproape, infinitezimal, şi necodată pe sărite sau sacadat amintind de vreun mod direct, cuan111

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

tificat sau discontinuu având în vedere că punctele din acel ceva traversează anumite poziţii rămânând aceleaşi în sine. Ideea de continuum spaţialo-temporal este esenţială pentru acest mod de a concepe mişcarea. Când conceptualizăm ceva ca real, ne gândim la ceva diferit de imaginaţiile ce le poate exprima o fiinţă cu anumite capacităţi imaginative. Acest gen de mişcare cum ar fi mişcarea ideilor, nu face obiectul mişcării eminamente fizică. La scară largă avem de-a face cu mănunchiurile de particule legate între ele prin anumite forme de energie, acestea fiind corpurile macro, alături de alte particule care zburdă în toate direcţiile până cad şi ele pradă vreunei astfel de legături. Acestea par a fi nişte bile, nişte ghiulele trase din nişte tunuri nevăzute care reprezintă impulsul ce le dă energie de mişcare, definită ca energie mecanică sau energie cinetică. În paralel se dezvoltă şi teorii complexe ale undelor, un fel de transmitere, din aproape în aproape, doar a mişcării. Corpurile solide, ce contribuie la transmiterea acestora, vibrând puţin, între nişte limite, în principiu rămân, dacă nu pe loc, cel puţin legate de un „areal” construit dintr-o vecinătate a sa. Iniţial părea că mişcarea undelor n-o să poată schimba în mod esenţial conceptul de mişcare, fiind vorba despre nişte legi care se adaugă, se suprascriu peste legile cunoscute ale mişcării. În fond şi la urma urmei era vorba despre mişcări sau vibraţii ale micilor corpuri materiale, ale ghiulelelor, într-un mediu elastic ce le permitea să se mişte, după multe eforturi, o concluzie pesimistă pune stăpânire pe teoriile fizice: teoria mişcării corpurilor şi teoria transmiterii undelor nu vor să ajungă la o convenienţă. În modul de mişcare al particulelor elementare şi al undelor, savanţii inventează fizica cuantică care subzistă prin cele două teorii ale sale, “mecanica matricială” a lui Heiselberg din anul 1925 şi „ mecanica ondulatorie” a lui Schrodinger din anul 1926 ce deşi iniţial păreau complet diferite, cele două teorii s-au dovedit a fi echivalente fiind contopite într-un cadru mai ge112

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

neral. Mişcarea, există, dar nu în spaţiul nostru fizic unde îşi pune o “mască” şi devine iluzorie, ci doar în Dumnezeu, în acea sferă uriaşă ce-l reprezintă pe Dumnezeu în atributele sale. Astfel, „mişcarea reală „ este ideală, în lumea ideilor. Ca să putem înţelege iluzia mişcării trebuie să realizăm că spaţiul fizic este structurat prin acele celule elementare, descriindu-l astfel în termeni de elemente discrete şi nu continue. Singura mişcare astfel permisă este spre şi dinspre Dumnezeu, devenind un fel de semi-monade folosind un termen artificial şi contradictoriu. Sub aspect cazual, se înţelege că energia este cauza, pe când mişcarea este efectul, cu alte cuvinte mişcarea este modul în care noi observăm manifestarea energiei. Mai precis mişcarea este efectul manifestării unei anumite părţi din energie destul de mică, restul fiind bănuită a „hiberna” sub diverse moduri de conservare invizibile sau deductibile doar teoretic. Privită, din punct de vedere nerotonian şi chiar cuantic, mişcarea este o consecinţă directă a unei anumite forme de energie. Privită din perspectiva dezvoltată în prezenta lucrare, mişcarea reprezintă o schimbare de stare a acelor celule elementare din spaţiul fizic. Masa, care conceptual dă consistenţă corpurilor şi deci materiei, nu este decât o formă a energiei. Materia este energie cristalizată sau lentă. Aşa cum apa, gheaţa şi aburul sunt acelaşi lucru, ceva în trei stări de agregare diferite, materia, energia şi mişcarea sunt aceleaşi lucruri, în trei stări diferite de percepere. Energia este mai degrabă o formă de manifestare a unui subiect. Goşa Mihaela, IX B

113

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

ŞCOALA-MIJLOC DE REALIZARE A DESTINELOR NOASTRE
Încă de la primul pas făcut în curtea acestui colegiu impresiile mele, ca de altfel şi ale celorlalţi colegi din generală au fost pozitive, acest lucru fiind dovedit din faptul că 1/3 din colectivul din generală figurează pe listele de elevi ale acestei şcoli. Mătăsariul este singura comună din ţară care cuprinde ca instituţie Colegiul Naţional Tehnologic, o adevărată mândrie pentru toţi. Totul se datorează în mod special conducerii şi mineritului care contribuie foarte mult la dovedirea că şi în Mătăsari se poate ridica un „edificiu” pe care toţi să-l respecte la fel ca şi pe celelalte „edificii” din judeţ şi nu numai. Toate personalităţile care au fost prezente la ineditele evenimente şi sărbători, sunt nume mari care au plecat cu cele mai bune impresii, aceasta datorându-se conducerii şcolii, dar mai ales dotării pe care o deţine: mobilier de ultimă generaţie, televizoare în fiecare sală de clasă, numeroase laboratoare: de matematică, fizică, informatică dotate corespunzător şi nu în ultimul rând, sală de sport şi ea dotată cu tot ceea ce este necesar într-o sală de sport unde elevii îşi pot dezvolta propriile hobby-uri pe linie sportivă. O altă mândrie a acestei şcoli ar fi revista „Murmurul Jilţului” în care au fost publicate toate evenimentele şi sărbătorile manifestate la nivelul şcolii şi mai ales faptul că elevii talentaţi au ocazia de a se afirma prin a-şi publica creaţiile proprii în fiecare număr al revistei. Ca dovadă a talentului sunt premiile obţinute la diferitele concursuri naţionale şi mai ales respectul şi prestigiul ei, în comparaţie cu celelalte reviste naţionale. Variatele sărbători din cadrul Colegiului ne fac să ne simţim bine, ne ridică moralul. Cea mai importantă manifestare ar fi Sărbătoarea Fiilor Jilţului. Elevii sunt cei care participă la realizarea acestei sărbători cu poezii, dansuri şi multe, multe altele. Sărbătoarea mai cuprinde Balul Bobocilor (Miss Boboc), carnavalul tinereţii şi focul de tabără în jurul căruia simţim o căldură în suflete, făcându-ne să ne simţim ca şi cum am 114

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

trăi un vis real. Toate acestea se datorează coordonării foarte bune, coordonare în fruntea căreia se află domnul director Dumitru Dădălău împreună cu cei care fac parte din conducere şi din colectivul de profesori. Ei sunt cei care ne îndrumă spre a ne atinge scopul cu orice preţ, ridicându-ne moralul şi făcându-ne să ne simţim 100% optimişti şi dornici de a ne realiza. Sper ca următorii ani să ne aducă cât mai mulţi colegi pentru că această şcoală merită, prin asta trebuie să le dovedim tuturor că şi în Mătăsari, în singurul colegiu din mediul rural (din ţară) se poate învăţa, la fel ca şi cum ai învăţa într-un liceu din centrul unui oraş mare şi poate nici acelea nu au parte de ceea ce avem noi aici, la ţară, având în spate munţii de cărbune şi un „râuleţ” curgător. Vâlceanu Ramona, XIA

VIAȚA
Dacă am sta să reflectăm asupra definiţiei vieţii, cum am putea-o defini? Poate că am spune că e trăirea fiecărui pământean, câţiva ani, câteva decenii. Din punctul meu de vedere, viața e o floare. Recunosc nu pentru mulţi viaţa e frumoasă ca o floare, fiindcă sunt necazuri ce o întunecă, dar odată cu trecerea lor, viaţa se deschide, precum o floare care primeşte razele blânde ale soarelui. La început, floarea răsare şi noi ne naștem, o dată cu noi apărând viaţa. Apoi floarea creşte, la fel şi noi înaintăm în vârstă. Uneori floarea se ofileşte înainte de vreme, atunci când trecem în nefiinţă, atunci când nici floarea, nici omul nu-şi mai revin şi cad, după decenii trăite pe acest pământ. Viaţa poate fi şi o balanţă. La fel ca şi balanţa, şi viața se înclină când spre rău, când spre bine. În viață apar întâmplări neprevăzute cărora trebuie să le faci faţă şi să treci peste ele fără a mai provoca durere şi altora. Concluzie: Viaţa e frumoasă ca o floare, dar neprevăzută, plină de suişuri şi coborâșuri, de înclinări şi răsturnări, ca o balanţă. Rusu Ruxandra, VIII B 115

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

CONTRIBUŢIA ECONOMICĂ A ROMÂNIEI ÎN PRIMUL RĂZBOI MONDIAL
Împlinirile anului 1918 au fost înfăptuite prin considerabile jertfe umane şi materiale din partea naţiunii române pe parcursul celor doi ani de război la care a participat. Acest bilanţ al efortului românesc include cheltuielile pentru susţinerea frontului, distrugerile provocate de război, jaful trupelor inamice în teritoriul ocupat, sutele de mii de vieţi omeneşti lovite de focul armelor sau flagelul epidemiilor. Deoarece, tabloul contribuţiei naţiunii române în primul război mondial nu poate fi expus într-o simplă comunicare, mă voi rezuma doar la prezentarea succintă a acestuia. Astfel, numai întreţinerea şi înzestrarea armatei române în perioada neutralităţii (1914 - 1916) a solicitat guvernului român un efort financiar imens, 2, 3 miliarde lei aur repartizate pentru dotarea cu armament, tehnică şi echipamente militare şi pentru asistenţa medicală. Cheltuielile realizate pe timpul ducerii războiului ca urmare a consumului de muniţii, subzistenţe, echipament şi alte materiale, precum şi pierderile, degradările de bunuri suferite ca urmare a acţiunilor de luptă şi a retragerii în Moldova, însumează alte miliarde lei aur. La stabilirea efortului economic al naţiunii române în primul război mondial trebuie să se mai ţină seama de jafurile comise de armata de ocupaţie a Puterilor Centrale, precum şi de emisiunile monetare fără nici o acoperire efectuate de Germania în România prin intermediul cărora aceasta a achiziţionat mari valori pe care le-a transportat peste graniţă. După unele surse din epocă, pagubele provocate economiei româneşti de către armata de ocupaţie se cifrează la suma de 17 miliarde lei aur. În perioada decembrie 1916 - octombrie1918 au fost expediate în statele coaliţiei Puterilor 2. 161. 000 tone cereale, furaje şi alte produse alimentare. Au fost, de asemenea, scoase din 116

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

ţară 1. 140. 809 tone petrol şi 422. 438 tone de alte materii prime. În perioada aprilie - septembrie 1917 s-au tăiat şi consumat pentru hrănirea trupelor de ocupaţie sau au fost trimise pe alte fronturi circa 1. 300. 000 cornute mari şi mici şi 52. 198 porci. Totodată s-au expediat în Germania şi Austro-Ungaria 600. 000 cai, 1. 000. 000 bovine, 400. 000 viţei, 1. 000. 000 porci, 4. 400. 000 oi, 200. 000 miei, 1. 342 tone carne conservată. Consumul trupelor de ocupaţie a totalizat peste 1. 000. 000 tone cereale. În ceea ce priveşte pagubele suferite de industria petrolieră, elocvent este faptul că înainte de evacuarea regiunilor petroliere, s-a trecut la distrugerea sondelor, rafinăriilor şi stocurilor de ţiţei. Pierderea suferită de industria petrolieră a fost evaluată la circa 600. 000. 000 lei aur. Pagubele provocate populaţiei prin jafurile comise se cifrează la suma de 14, 352 miliarde lei aur. La Conferinţa de Pace, delegaţia română a prezentat o situaţie a despăgubirilor de război pretinse Germaniei şi aliaţilor ei. Această acţiune s-a soldat cu scoaterea din activitate şi astuparea a peste 2. 500 sonde, incendierea unor depozite de petrol însumând 83. 000 de vagoane şi scoaterea din funcţiune a numeroase rafinării, sonde cu o capacitate de 150. 000 metri cubi petrol. Valoarea totală a pagubelor suportate este estimată la 72 miliarde lei aur, din care a fost recunoscută de către Comisia de Reparaţii suma de 31. 099. 853. 761 lei aur, adică mai puţin de jumătate. Dacă pierderile cauzate de război sunt raportate la populaţia, suprafaţa şi resursele economice ale ţărilor respective, contribuţia şi sacrificiile României depăşesc cu mult pe cele ale marilor puteri ale Antantei (Marea Britanie, Franţa şi Rusia). Cu toate acestea, despăgubirile şi restituirile solicitate de România nu au fost examinate cu întreaga consideraţie ce o meritau. Conferinţa de la Londra din martie - mai 1921 a fixat la 132 miliarde mărci aur suma totală a reparaţiilor ce trebuiau plătite de Germania, din care României îi reveneau 1%. Efortul economic imens al naţiunii române nu s-a 117

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

sfârşit odată cu terminarea războiului. Ţara era ruinată de anii grei de campanie. Tezaurul ţării se afla în Rusia, unde fusese depus spre păstrare, iar pe piaţă circulau numeroase monede străine. Datoria publică a României în 1919 se ridica la enorma sumă de 72. 643. 191. 077 lei, însă, din punct de vedere al programului naţional şi din cel al politicii externe, împlinirile anului 1918 erau aşa cum afirma şi marele om politic român Ionel Brătianu „clipe în viaţa unui neam de fericire atât de mare că răscumpărau veacuri întregi de dureri”. Prof. D. HORTOPAN

ERRARE HUMANUM EST
A nu fi cuprins de ruşine atunci când ai greşit e cea mai mare depravare. Orice om poate greşi, dar numai acel ce este nebun persistă în greşeală. Greşeala nu este un păcat, ea este inerenţa omului. Dar a merge pe un drum atunci când ştii că el este greşit, devine o nenorocire. Orice greşeală se iartă. Pentru a putea ierta, trebuie să iubeşti. Nu trăim destul pentru a trage vreun folos de pe urma greşelilor noastre: le săvârşim în tot cursul vieţii şi tot ce putem face e să murim îndreptăţiţi. Orice lucrare aduce greşeli; ele te îndeamnă spre mai bine. Vine o zi când lucrătorul moare zdrobit, dar lumii i-a folosit şi munca şi durerile ce au adus o muncă nouă. Greşim căci este omenesc, greşim pentru că... uneori gândul o ia înaintea faptelor, precum fulgerul înaintea tunetului. Deseori, ne e mai simplu să uităm greşeala făcută, decât să încercăm să înţelegem de ce am făcut-o. Ne e scârbă de greşelile altora şi îi judecăm aspru, dar ar trebui să ne cufundăm în adâncul sufletului nostru şi să vedem ce asemenea greşeli am făcut noi. Aşteptăm iertare pentru greşelile făcute, dar nu ne gândim dacă merităm, nu ne gândim că “iertarea e 118

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

răzbunarea omului posibil”, după cum spunea Lermontov: „Când m -am iertat eu însumi, mai pot să fiu iertat?” . Unii ne salvăm prin mărturisiri intelectuale, cu o complezenţă faţă de noi, pe care o găsim cu puţină filozofie din cea mai costisitoare. Ne declarăm iresponsabili şi implorăm milă, dar gândim, abia ştiută chiar de noi înşine, justificarea recidivei, iertaţi, iertăm, că o să fim iertaţi... Ar trebui să iertăm celui ce mărturiseşte, ar trebui să iubim adevărul şi să iertăm greşeala... Dar cine nu ştie că “ iertarea e doica unei fărădelegi?” . Boulean Maria Alexandra, IX A, Filologie.

FETIŢA NOASTRĂ
Acum cinci ani, în Mătăsari, în acest liceu s-a născut o fetiţă. Am legat-o şi am iertat-o, i-am oferit căldura sufletească de care avea atâta nevoie pentru a creşte. Sub ochii noştri, uneori mustrători, alteori jignitori, că a reuşit să crească din an în an, cât alţii-n zece. Am purtat-o pe braţe, am arătat-o tuturor, am încercat s-o facem cunoscută lumii întregi. Din iubirea nemărginită pentru frumos, din dorinţa de a învăţa, de a savura lectura, s-a născut această fetiţă frumoasă în Valea Jilţurilor, mai precis, aici, la noi, în Mătăsari. Pe zi ce trece a învăţat să vorbească, să exprime ceea ce alţii simţeau şi a făcut primul pas în adevărata lume. S-a simţit nesigură, dar văzând că în jurul ei sunt suflete ce emană putere, a reuşit să dărâme toate barierele, să iasă din anonimat, să se facă cunoscută şi apreciată, nu numai pe plan local, ci şi naţional, dorind ca în cursu-i frumos să nu aibă adversar, să fie stânca cea de nedistrus în faţa greutăţilor, a celorlalţi, să treacă graniţele ţării. Trebuie să amintesc aici, că fetiţa noastră a luat multe premii fiind de nenumărate ori pe locul I în judeţ, locul II şi III pe plan naţional în concursurile de reviste şcolare. 119

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

Mărindu-se, a purtat pe braţele sale, arătând tuturor, ceea ce a realizat de la începuturi şi până în prezent, fluturând steagul victoriei. A reuşit să întrunească în ea toate contradicţiile, turnând astfel măreţie şi înjosire, scăpând de privirile stânjenitoare ale celor din jur. Se ridică pe culmile înalte, primeşte laudele ce le merită din plin şi continuă să se menţină pe cele mai înalte poduri. Aceasta este fetiţa noastră, despre care frumos a vorbit tatăl ei, distinsul profesor, Dumitru Dădălău! A. D.

OAMENI CARE, ÎN CENUŞIUL VIEŢII, ADUC UN STROP DE LUMINĂ
Localitatea, cetăţenii, valorile lor morale şi spirituale s-au etalat sub ochii mei. Iată de ce acum mă aflu printre ele într-un loc de muncă plin de seriozitate şi răspundere, în vederea creşterii şi educării tinerelor mlădiţe mătăsărene. Toamna acestui an a venit plină de lumină şi căldură. A adunat iar miile de şcolari la locul lor de muncă. Într-un timp relativ scurt, această mare unitate de învăţământ a pregătit una din cele mai ample acţiuni: “Zilele Liceului şi Fiii Jilţului’’- manifestare aflată la cea de a IV-a ediţie, în perioada 9 -21 octombrie din acest an. Bucuria şi interesul copiilor s-au evidenţiat pe tot parcursul ediţiei. Programele culturale, sesiunile de comunicări ştiinţifice, întâlnirile, procurarea şi confecţionarea obiectelor de recuzită, ordinea şi curăţenia - iată atmosfera acestor zile... Am citit în sufletele lor acea bucurie, acel entuziasm pe care ţi-l dă doar succesul public, “scena din mijlocul societăţii din care faci parte şi pe care îţi joci rolul vieţii’. În zilele de ‘apogeu’ am venit devreme în localitate, dar nu eram primul. Deja ‘actorii’ se rânduiau pe strada principală cu alură de bulevard, altădată, un drumeag desfundat de ploile rele ale lui octombrie... Un fluviu viu de tinereţe s-a revărsat atunci de la Monument spre Liceu. Unifor120

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

me de liceeni şi şcolari, costume populare din zona de interferenţă Gorj-Mehedinţi, un car alegoric intim. Căruţele şi caii reveniţi în cotidian, ritmurile muzicii populare şi moderne - acesta era pulsul dimineţii de 20 octombrie 2001. Ziua întreagă însă a fost un film în turnare, cu actori autohtoni şi invitaţi din Moldova, Banat, Transilvania, Doina Gorjulul, Teatrul” Elvira Godeanu”, Grupul folcloric de la Baia de Aramă condus de cunoscuta, apreciata şi mult îndrăgita solistă a plaiurilor mehedinţene, învăţătoarea Elena Miniş Trancă, dramatizările şi montajele locale, soliştii şi recitatorii şcolilor, focul prietenei, obiceiurile locale, retragerea cu torţe, berbec la proţap, iată uriaşul spectacol din Mătăsari. Totuşi se cuvine să aflăm cine era” regizorul” acestui grandios spectacol, cu largi reverberaţii în conştiinţa şi sensibilitatea oamenilor. Cui se datora ideea şi lungul efort de concepere şi pregătire? Evident, pe oricine ai fi întrebat ţi s-ar fi răspuns invariabil: dom’ director! Dom’ director nu este altul decât profesorul de limba şi literatura românâ, Dumitru Dădălău, un om trecut de floarea vârstei, cu fruntea brăzdată de o uşoară încruntare, un om harnic şi nobil, exigent cu sine şi cu cei din jur. El este unul dintre Fiii Jilţului, născut şi crescut la Croici- sat cocoţat pe coama unui deal dinspre apus. Acolo, în preajma oamenilor cinstiţi şi harnici, urcând şi coborând pantele abrupte, la plug, cu vitele sau la cules, s-a călit ‘dom’ director’, devenind omul simplu, intelectualul de marcă de mai târziu, îndrăgit, şi respectat de o şcoală întreagă, de un sat sau oraş - cum vrem să-i spunem. De acolo curge şuvoiul de simţire românească faţă de valorile tradiţionale ale satului, dragostea şi preţuirea pământului natal. Se cuvine să adresăm din toată inima cele mai sincere felicitări elevilor, părinţilor, tuturor cadrelor didactice, conducătorilor de şcoli pentru această manifestare de prestigiu şi să mulţumim organelor locale pentru sprijinul nepreţuit acordat tineretului mătăsărean în fiecare zi, în fiecare an. Prof. Gheorghe Lungan 121

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

ORAŞUL FERICIRII
“Bine aţi venit în oraşul Fericirii! un oraş în care viaţa este un drum plin de surprize plăcute, un drum pe care îl străbaţi alături de petale de trandafiri şi îngeri. Aici totul este o melancolie de culori, de parfumuri şi zâmbete. Un călător al acestui oraş imaginar va putea vedea încă de la bun început o poartă mare, deschisă ce ne îndeamnă să pătrundem în paradisul de pe pământ. Aici vom fi întâmpinaţi de trandafiri, de crizanteme, orhidee şi păsări ce cântă cald şi duios o melodie doar de ele ştiută. Acest ţinut este pustiu pentru că se aude din depărtare zgomotul molcom al mulţimii. Aici sunt numeroase locuri de muncă pentru cetăţeni (fabrici, spitale, şcoli, pieţe etc. ), dar şi cei care sunt atraşi de muncile pământului pot face aceste lucruri având un teritoriu destul de întins la îndemână. Se va cultiva grâu, porumb, sfeclă de zahăr, cartofi, floarea soarelui, legume şi pomi fructiferi. În perioada în care producţiile vor fi mai îmbelşugate, se vor crea şi exporturi ale produselor: banii câştigaţi de aici fiind investiţi în alte bunuri utile. Vor exista sisteme de irigaţii care vor ajuta la ridicarea creşterii alimentelor. Recoltele adunate se vor distribui unor centre special amenajate, iar apoi vor fi vândute pe piaţă şi în magazine. De asemenea se vor organiza ferme de animale - vor fi prelucrate la abatoare şi la centre de fabricare a lactatelor. Vor exista doctori veterinari care să asigure sănătatea animalelor din împrejurimi. Va fi creată o fabrică de îmbrăcăminte şi încălţăminte care să asigure nevoia cetăţenilor. În afara locurilor de muncă în aceste întreprinderi numeroşi locuitori vor fi angajaţi pentru a păstra oraşul curat şi bine îngrijit. Tu iubeşti florile, o să ai posibilitatea să-ţi arăţi măiestria aranjând parcurile minunate unde noi ne vom recrea. Ce minunăţie! Fântâni arteziene uimesc cu susurul lor, iarba crudă, verde, mătăsoasă, îţi mângâie 122

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

tălpile picioarelor - ai grijă să nu o striveşti că o va durea. Ce multitudine de culori de la albul imaculat al crinilor la violetul liliacului, de la roşul aprins al lalelelor la negrul mătăsos şi strălucitor al aceloraşi flori. Ce miros îmbătător în oraşul nostru. Miroase oare a lăcrămioară, e miros de orhidee, ba nu, e miros de frezie, se simte în aer şi de trandafiri. În oraşul nostru nu există mizerie, unul dintre cetăţeni a creat acea uimi-toare maşină care, trecând pe stradă, adună tot ce întinează viaţa noastră. De două ori pe săptămână strada va fi stropită cu apă pentru a elimina, cât de cât puţinul praf existent în atmosferă. Cetăţenii vor trăi în condiţii deosebite, având apă caldă şi apă rece la orice oră a zilei. Internetul, televiziunea sunt întâlnite în orice locuinţă. Şcolile vor fi bazate pe informatică şi cercetare. Doritorii de carte vor putea veni oricând la “Biblioteca fericirii’ găsind acolo tot ceea ce îl interesează. Fabricile vor folosi filtre împotriva poluării atmosferei, tot aici se va lucra în igienă cu foarte mare atenţie. Nu se vor crea termocentrale, deoarece cărbunele şi petrolul sunt materiale epuizabile şi tot acestea sunt principalii factori care duc la poluare. Energia va fi produsă prin centrale eoliene, prin captarea energiei solare şi hidrocentrale. Oraşul este traversat de un râu rece şi limpede, “Râul fericirii”, de aici se va extrage apă! Transporturile se vor realiza tot cu ajutorul energiei solare şi a magneţilor, nu se vor moi folosi combustibili, evitânduse astfel poluarea. Cei ce trăiesc în acest oraş vor trebui să uite de grija maşinilor, când vor traversa strada. Automobilele nu vor consuma doar carburanţi şi nu vor polua aerul, ci vor fi şi computerizate astfel încât în prezenţa unei fiinţe se vor opri. Şoferul, de asemenea, nu va mai fi stresat programând doar locul în care va dori să meargă. Pentru aceste automobile extraordinare, vor exista spălătorii auto şi parcări speciale. Oraşul va fi condus de un primar, dar rareori există diferenţe în privinţa lor, toţi muncitorii având acelaşi salariu. Copiii şi bătrânii vor fi ajutaţi cu haine, hrană şi obiecte de 123

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

uz personal în afara alocaţiei şi pensiei. Biserica va avea un rol foarte important, de asemenea toţi cetăţenii vor participa la slujbe religioase. Vom încerca să nu ne uităm strămoşii şi nici portul străvechi. Vor exista locuri special amenajate pentru păduri şi plante. Reziduurile vor fi amplasate într-un loc special, lăsându-se să se purifice într-o groapă, iar de jur împrejur fiind plantaţi copaci. Eliminarea drogurilor prin: • securitatea graniţelor ţării • spitale pentru dezintoxicare • fabricarea unei substanţe care are gustul drogurilor, dar care este foarte folositoare pentru că ajută la curăţirea organismului dependenţilor. Programul de muncă va fi de opt ore cu două, trei ore de muncă suplimentară în folosul comunităţii: plantarea pomilor, amenajarea unor locuri speciale pentru hrană şi adăposturi pentru animalele sălbatice şi pentru păsări. Interzicerea fabricării ţigărilor pentru a se evita îmbolnăvirea persoanelor şi poluarea mediului. Transporturile aeriene vor fi reduse, deoarece au motoare cu reactor şi poluează aerul, foarte important pentru planeta noastră. Fabricarea băuturilor naturale din fructe este foarte importantă, deoarece menţine sănătatea organismului uman. Aici vom avea parte şi de distracţii, fiind concepute special pentru acest lucru: săli de teatru, de cinema, baluri, cofetării, restaurante, case de modă. În parc, se va afla o grădină cu fel de fel de flori şi plante, în mijlocul său aflându-se o fântână arteziană. Tot acela va fi un parc de distracţii cu tobogane, leagăne, tiribombe pentru copii. Lângă râu se va afla un lac cu nuferi şi lebede, unde cei mai romantici se vor plimba cu barca. De asemenea va exista şi o piscină, o grădină zoologică şi un stadion. Toate acestea nu vor exista fără ajutorul locuitorilor. Vor exista reguli care vor trebui respectate pentru păstrarea 124

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

în curăţenie şi înfrumuseţare a oraşului. Cei care nu se vor acomoda astfel nu vor mai fi membri ai acestei comunităţi. Ne vom sfârşi călătoria prin acest oraş cu totul magnific sperând că odată şi odată vom trăi într-un astfel de loc al tuturor posibilităţilor, un loc care ne-a deschis sufletul şi inima spre o viaţă mai bună, mai sănătoasă, mai fericită pe care ne-o dorim cu toţii. Cls. VII B

„PERFUZII CU CERNEALĂ”
Liliana Hinoveanu Domnul director Dumitru Dădălău: „Stimaţi invitaţi, cadre didactice, dragi elevi! Sărbătorim astăzi un eveniment deosebit în viaţa şcolii noastre, premergător, sărbătoririi a 153 de ani de la naşterea poetului nepereche, Mihai Eminescu. Este o zi frumoasă, este o zi superbă, în care oaspeţii noştri dragi au ţinut cu tot dinadinsul să fie alături de noi la această mare întâmplare de suflet. Daţi-mi voie, ca la acest moment aniversar să salutăm distinsele doamne, titani ai microfonului oltenesc, pe doamna Liliana Hinoveanu şi doamna Ioana Dinulescu; cu acelaşi respect îl salutăm, ca de fiecare dată, pe bunul nostru prieten, profesorul Ion Sanda, directorul Direcţiei Judeţene de Cultură şi Patrimoniu Gorj. V-aş ruga să nu epuizaţi aplauzele, căci pe drum se află domnul inspector general din Ministerul Educaţiei şi Cercetării, domnul profesor Stelian Ursu, domnul inspector general Nicolae Mergea de la Inspectoratul Judeţean Gorj, iar în fuga timpului, directorul Radioului Craiova, Mircea Pospai, aleargă cu cât o putea la oră să ne prindă aici, în această activitate. De asemenea, suntem onoraţi de prezenţa presei, ca de fiecare dată, oameni de primă mărime, condeieri de suflet ca Nicolae Giorgi de la „Gorjeanul” şi alţi prieteni de la „Adevărul de Gorj”, Informaţia Gorjului şi alte publicaţii de la noi, din judeţ. Aş vrea să-mi daţi voie să deschid această manifestare de suflet amin125

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

tindu-vă că ea a fost pregătită cu mult timp în urmă şi este o mare cinste şi onoare să poţi să aduci din şpalt o carte care să fie lansată, nu în mijlocul Craiovei, nu în oricare alt municipiu din Oltenia, ci, aici, în Mătăsarii Gorjului, care a fost de-a lungul anilor portdrapelul Radioului Craiova. Această carte se numeşte „Perfuzii cu cerneală” şi poartă semnătura distinsei doamne Liliana Hinoveanu, poetă şi publicistă. Născută din părinţi de dascăli, într-o localitate a Mehedinţiului, cochetează cu poezia încă din tinereţe, şi părinţii, în special tatăl, cu ochii albaştri, o învaţă să iubească „Cuibul cu guguştiuci din plopul înalt din faţa casei şi să lege cuvintele unele de altele pentru a crea cele mai frumoase propoziţii în limba română. Doamna Liliana Hinoveanu vine, de fapt, pe o linie post-modernistă, încadrându-se foarte bine în poezia stănesciană şi soresciană, având în vedere că prin tot ceea ce a scris până acum, cuvintele scrise pe hârtia albă, reprezintă o stare de fapt. Să îţi propui să faci poezie în această perioadă este un lucru extraordinar întrucât distinsa noastră invitată astăzi nu face nimic altceva decât să vină să ne dea nouă sentimente şi aceste sentimente, care pătrund prin furtuna vremii le dă vieţii... şi dacă sunteţi cuminţi şi ascultători s-ar putea, mi- a promis, că ni le dă şi pe gratis, drept pentru carei mulţumim. Să faci echilibristică între „un ion negativ şi un ion pozitiv”, să vii să magnetizezi un suflet cald şi iubitor de frumos, iată ce a putut să facă mai bun Liliana Hinoveanu, împreună cu soţul şi familia sa, să ne dea nouă, cititorilor din Oltenia, tot ceea ce este mai frumos în limba română, tot ceea ce este mai frumos în dulcele dor universal. A fi la Radio Craiova, a face poezie, a fi în contact permanent cu oameni de diferite speţe, iată un mod durabil de a face poezie, iată cum se leagă cuvintele unele de altele şi iată cum starea de fapt se transformă într-o existenţă perpetuă şi iată că doamna Liliana Hinoveanu planează deasupra noastră, a tuturor, şi lasă urme puternice în poezia modernă contemporană. Este plă126

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

cut să avem asemenea scriitori în mijlocul nostru, mai ales că noi, în această «vale a luminii»» încercăm să ţinem pasul cu timpul şi departe de biblioteci, de librării, departe de acei ce sunt în contact permanent cu condeiul, încercăm din când în când să ne întâlnim cu oaspeţi dragi, cu oameni ce ştiu să facă poezie, cu oameni care se întâlnesc acolo sus, cu oameni ce au dus lirismul pe cotele cele mai înalte. De aceea, ca să lăsăm şi pe alţii să-şi spună cuvântul, să lăsăm sufletul doamnei care e ca o Veneţie într-o gondolă să se bucure de liniştea sufletească a celor ce suntem prezenţi aici şi să înţeleagă că cei peste 2000 de elevi ai C. N. T. Mătăsari împreună cu cele 120 de cadre didactice o iubim, o stimăm, o respectăm pentru tot ceea ce face. Vă felicităm, stimată doamnă, pentru tot ceea ce aţi scris până acum, pentru faptul că ne lăsaţi nouă, urmaşilor, o poezie frumoasă, o poezie care încântă pe orice cititor, o poezie care poate să tresalte sufletul fiecărui cititor şi în special pe cel al tineretului zilelor noastre. Vă dorim ca viaţa să vă ofere în continuare noi posibilităţi de a scrie cât mai multe cărţi şi dacă aţi putea să le lansaţi în Mătăsari. Am făcut o convenţie la începutul acţiunii noastre şi daţi-mi voie să-l invit în continuare pe domnul director al Direcţiei de Cultură, Patrimoniu şi Culte, domnul Ion Sanda, profesor, care, vedem noi ce va spune înainte de a se duce la iubirea dumnealui dintâi, Grupul Şcolar «Gheorghe Magheru»”. Domnul Ion Sanda: „Stimate domnule Director, Mitică Dădălău, înalte şi distinse reprezentante ale scrisului românesc: Liliana Hinoveanu şi Ioana Dinulescu, înalt distins corp profesoral din Colegiul Mătăsari, dragi elevi, prieteni ai versului şi ai «Versului» românesc. Ne aflăm într-un moment de înaltă sărbătoare, spuneam cu alte prilejuri că dacă aş fi un legiuitor aş numi ziua de 15 ianuarie, oficial nu ştiu prin ce ordonanţă sau lege ««Ziua naţională a limbii şi a literaturii române» şi aş mai numi-o «Domnul Eminescu». Iată-ne-n preajma zilei de 15 ianuarie, aici la Mătăsari, în 127

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

acest cadru sărbătoresc, cu buchete de bucurii spirituale ce vi le aducem din adâncul sufletelor noastre. De nenumărate ori am venit aici, vin şi voi veni de câte ori voi fi invitat, voi veni cu cea mai mare plăcere pentru că am fost primit cu o căldură nemaipomenită de oamenii minunaţi ai acestor locuri. Fără îndoială «omul sfinţeşte locul», dar va trebui în continuare să sfinţească locul şi locurile. Desigur este greu să-ţi aduni cuvintele, să spui tot ce-ai vrea tu mai frumos într-un cadru sărbătoresc... dar aşa cum ne pricepem ne exprimăm bucuria că suntem împreună cu dumneavoastră la lansarea unei cărţi deosebite de poezie ce va poposi la dumneavoastră în bibliotecă şi o veţi răsfoi toţi cei care doresc, este cartea distinsei poetese, a doamnei Liliana Hinoveanu despre care vorbea ilustrul dumneavoastră director Mitică Dădălău, omul care peste tot pe unde s-a dus a sfinţit locul. Cartea se numeşte «Perfuzii cu cerneală». Am primit-o acum două ore, am răsfoit-o în grabă, ca orice om curios, şi îngăduiţi-mi şi mie să transmit în faţa dumneavoastră şi cu ajutorul dumneavoastră felicitări pentru poetesa Liliana Hinoveanu pentru reuşita aceasta şi nu numai. În mare grabă am putut să- mi dau seama că Liliana Hinoveanu rămâne în acea atmosferă poetică despre care spunea domnul director Mitică Dădălău, atmosferă poetică stănesciană sau soresciană. Este o poezie contemporană care ne unge sufletele, o poezie încărcată de subtile adevăruri. Daţi-mi voie să încerc să vă conving citindu-vă doar o singură poezie din această carte «Perfuzii cu cerneală» a Lilianei Hinoveanu: «Rodia» (36). Felicitări Liliana Hinoveanu, vă aşteptăm cu noi volume şi cu aceeaşi bucurie pentru a ne revedea, nu numai în Mătăsari, ci şi în alte locuri în acest «Gorj de pasăre măiastră»» sau în acest Gorj despre care o tânără şi frumoasă poetesă spune că «seamănă, măi omule, Gorjul meu cu Soarele». Permiteţimi să vă citesc o poezie ce-am făcut-o cu ani în urmă când eram în tabăra de la Iaşi, am scris-o chiar la Bojdeuca din Ţicău. Însoţeam 128

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

cu grijă tineri elevi de la mai multe licee, grup din care făceau parte şi doi elevi de la Liceu, pe atunci, din Mătăsari. Trei zile, unul dintre aceşti copii n-a prea vorbit, iar eu i-am adunat la mine şi am spus «Copii, avem un program, în care trebuie să publicăm şi nişte versuri», iar el a spus: «Domnule profesor, uitaţi şi de la mine câteva versuri»; vă rog să mă credeţi că m-a uluit. Am luat legătura cu domnul Director Dădălău şi i-am spus: «Vezi că ai un mare poet acolo» şi vă rog dacă-l întâlniţi să-i transmiteţi că profesorul Sanda îl roagă să nu renunţe la condei, căci este un talent extraordinar. Este vorba de Alin Dobromirescu. Domnul director Dumitru Dădălău: „Care acum este profesor aici!” Domnul Ion Sanda: „O surpriză extraordinară şi cred că locul lui este lângă noi. Eram împreună cu el şi cu ceilalţi membri ai echipajului la Ţicău şi acolo m-au răscolit amintirile şi ţinuturile acelea încărcate de istorie şi de pitoresc şi am scris următoarea poezie: «Unde eşti Mihai, bădie/ Pe ce căi îmi rătăceşti/ Chip frumos cu negre plete/ Vânt dinspre nemurire în pridvor de Ipoteşti...» Domnul director: „Mulţumim, domnule profesor Sanda pentru toate cuvintele frumoase spuse la adresa acestei instituţii, la adresa copiilor noştri dragi, la adresa colegilor mei pe care-i iubesc şi-i stimez ca de fiecare dată. Am aici un grup de liceeni care încearcă să ne aducă în faţă câteva din creaţiile doamnei Liliana Hinoveanu. Mulţumesc copii, o invit pe doamna Ioana Dinulescu, cea care conduce de ani buni «Agora Literară», cea care pune pecetea pe destinul multor scriitori din această ţară. «Dacă pe aici nu se trece, pe aici se trece!»” Doamna Ioana Dinulescu: „Bună ziua, prieteni şi bună vă fie inima. Ne întâlnim într-o zi cu un soare extraordinar, un soare chiar mai însorit decât Gorjul domnului Ion Sanda, o zi nemaipomenită. Sunt pentru a doua oară aici, la liceul din Mătăsari, la Colegiul Naţional Tehnologic Mătăsari şi mă bucură că pe o hartă puţin cam confuză cultural, nefiind vorba de Gorj, ci de faptul că ne 129

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

aflăm într-o comună, se întâmplă lucruri minunate, datorită domnului Director, dar şi celorlalte cadre didactice şi bineînţeles şi datorită elevilor din acest liceu. V-aş spune că la 15 Ianuarie, la Memorialul Ipoteşti, în apropierea oraşului Botoşani se va înmâna premiul naţional Mihai Eminescu unuia dintre marii poeţi sau poete ai acestei ţări, mari contemporani aflaţi în viaţă. Rugămintea mea de cititor al lui Mihai Eminescu ar fi ca profesorii de limba şi literatura română din acest colegiu din Mătăsari, să facă o lecţie despre poezia acelui poet contemporan, căruia i s-a înmânat premiul, pentru că, din păcate, în manualele de literatură contemporană lipsesc sau sunt reprezentaţi absolut precar. E bine să ne întâlnim în ajunul «Zilei de aur» a literaturii române, ziua naşterii poetului naţional Mihai Eminescu, ziua trecută în scripte pentru că se mai discută încă problema zilei reale, dar însă ne interesează, deocamdată, aici şi acum şi mi se pare momentul cel mai potrivit pentru a lansa o carte, mai ales că este o carte de poezie. Despre Mihai Eminescu v-aş invita să ascultaţi mâine seară emisiunea «Agora Literară», ediţie specială «Mihai Eminescu». Acolo îi veţi asculta pe oamenii care îl citesc, sunt şi scriitori, dar sunt întâi şi întâi cititori ai lui Mihai Eminescu, cu atât mai mult cu cât această emisiune cere şi un concurs de fidelitate şi m-aş bucura să răspundeţi corect la întrebarea concursului şi să primiţi un premiu ce constă în cărţi, premiu substanţial, din partea Radioului Oltenia Craiova, al sponsorilor noştri. Colega mea Liliana Hinoveanu se trage dintr-o familie în care mai există un poet, mai în vârstă decât Liliana: Ilarie Hinoveanu, este fratele tatălui ei, deci are precedent în familie, fratele tatălui este inginer, dar scria poezii din tinereţe aşa cum şi Liliana scrie de mult poezii, dar a îndrăznit abia cu câţiva ani în urmă să-şi dea către cititori rodul inimii şi al minţii ei. Eu v-aş recomanda-o s-o citiţi, o să vă placă cu adevărat. Scrie modern, dar scrie cu sensibilitate şi cum trebuie să scrie, adică pe înţelesul cititorilor, însă aş 130

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

ruga-o să facă un lucru care nu se întâmplă la astfel de împrejurări, dar să facem o excepţie, căci cine-şi citeşte creaţia mai bine decât creatorul? Domnul director Dumitru Dădălău: „Mulţumim doamna Dinulescu, daţi-mi voie să-l invit pe domnul Mircea Pospai să ne adreseze gândurile sale. Domnul Mircea Pospai: „L-am rugat pe domnul Dădălău s-o lase pe Liliana ultima fiind sărbătorita zilei. Am venit aici cu mari emoţii şi n-am venit pentru a împlini o datorie faţă de domnul director Dădălău căruia i-am promis de ani buni că vin la Mătăsari, ci faţă de mine, căci locurile acestea le-am îndrăgit cândva, întrun anumit mod. Prin nişte ani, în 1978, tipăream o carte, se numea «Amintiri din Valea Luminii», în 1983 o alta «Cântec la cumpăna apelor», şi pe atunci locurile acestea-şi schimbau puţin înfăţişarea, începea mineritul să le readucă la o altă viaţă. Doi oameni extraordinari de atunci, Gavril Baican şi Nicu Bercea, erau cei ce deschideau mineritul, mi-au devenit prieteni, unul a fost şi prefect de Gorj o bucăţică de vreme, altul este Secretar de Stat în Ministerul Industriei, dar şi-a lăsat ideile de atunci, amprenta şi eu pot să spun cu mâna pe inimă că din gândurile frumoase de atunci, din toate câte şi le doreau oamenii o bună parte dintre lucruri s-au împlinit. Faptul că este la Mătăsari, la sat, un Colegiu aşa, este o filă extraordinară extrasă dintr-o poveste deosebit de frumoasă şi că se mai întâmplă să fie în fruntea acestui Colegiu oameni ce au reuşit să facă lucruri pe care dumneavoastră le simţiţi mai bine decât noi, cei din exterior, este iarăşi o împlinire superbă. Am să vorbesc puţin şi despre colega mea, Liliana Hinoveanu, deşi sunt pus într-o mare încurcătură. Eu nu pot spune că am scris poezie, o singură dată m-am jucat puţin cu versurile, într-o carte, în rest am scris proză sau de-ale istoriei. Am lângă mine două poete şi două colege, Ioana Dinulescu, autoare a opt cărţi de poezie şi Liliana Hinovea131

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

nu, care este acum la a patra carte de poezie. Liliana Hinoveanu m-a luat pe neaşteptate acum vreo şapte ani când a venit la mine cu o carte superb colorată, «Poveste de Paşte», şi apărea chiar în săptămâna Paştelui. Am citit poveştile, poeziile şi am redevenit copil. A scris după aceea alte două cărţi, «Spre o altă pedeapsă» se numea una din ele; şi vine acum cu această carte «Perfuzii cu cerneală». Cred că şi titlurile spun nişte lucruri, nu voi intra în critica acestei cărţi, dar de la acea primă carte până la cea din urmă se simte un transfer în ceea ce constă modul de a privi lucrurile. M-am gândit că Liliana doreşte să ne ducă cu gândul la ideea unei însănătoşiri a ceea ce se află în juru-ne şi că nişte «Perfuzii cu cerneală» nu înseamnă nimic altceva decât cuvântul care însănătoşeşte sau vindecă şi citind cartea am constatat că nu pot fi departe de adevăr aceste moduri, simple totuşi, în această clipa de a judeca. Am mai păstrat foarte puţin din ceea ce în cărţile anterioare mai găseam ca versuri şi mi-aş îngădui să citesc doar două strofe zise într-o poezie: «eu vindeam baniţa cu un pol/ dar şi polul s-a transformat într-o mie / numai sufletul se mai vinde degeaba /când măria-sa gându- l-îmbie/şi ne-am pus pe udat hăul din noi/din fântâna de gânduri/ doar copilăria aş vrea s-o ascund/ acolo-ntre rânduri»Şi cu asta am trecut de Liliana Hinoveanu a altor ani şi a altui mod de a scrie şi o găsim pe Liliana Hinoveanu găsindu-se încet pe sine zice: «Recunosc că nu am reuşit să mă autocaracterizez: / Recunosc spăşită că nu am reuşit să mă autocaracterizez / Fiecare schimbare meteo mă tulbură, dar/ Câte nu tulbură apele /Şi aşa prea tulburate / Vorbesc singură dimineaţa/La prânz, seara şi, mai ales, noaptea / Despre mine nu ştiu ce să spun/Să trăieşti într-un spaţiu care nu îţi prieşte / Suspiciunea este floarea invidiei / Cunoaşte- te ca să-i poţi cunoaşte pe alţii / prin tine/Am crescut fără să ştiu cum, de ce / Am vorbit mereu / Am tăcut la fel / Numai astăzi cine sunt, nu ştiu». Şi mai găsesc preocuparea care poate că este a omului de radio şi a 132

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

scriitorului şi a poetului care-şi trimite mereu gândurile către alţii preocupat totuşi, căci iată gându-rile acestea s-ar putea să fie purtate pe umeri de cineva şi zice: «Dacă mai scriu un cuvânt poate îmi /amintesc gândul de ieri/ Câte gânduri nu mi-au trecut prin cap / Şi câte cuvinte în limbile pământului / Un gând, cel de ieri, le-a gonit pe toate /Care încotro / Ultimul chiar se ascunse în umărul lui Atlas / Prea multe probleme pentru un amărât de gând/Cine ştie pe capul cui va cădea. / îl priveşte.» Şi mai priveşte Liliana Hinoveanu în ultima poezie a volumului la ceea ce ar putea să ne pască la început de mileniu, când ar trebui să fim un pic mai altfel, dar ea într-un scepticism din poezie are un optimism pe care ar trebui să-l găsim dincolo de rânduri. Zice: «Lenea a devenit o stare de spirit naţională /De voie de nevoie s-a cuibărit în fiecare / dintre noi/ O fi adus-o cineva clandestin / Precum porumbul / Şi mămăliga noastră de viaţă/s-a dus pe apa sâmbetei şi a lenei / treptat toate cuvintele care preamăreau / hărnicia / au dispărut, le-au ignorat dicţionarele / aruncându-le la coşul de gunoi al istoriei / o nouă limbă s-a născut / din neatenţia celor de la vamă / un virus într-o lume de hacheri.» Liliana Hinoveanu care reuşeşte să ne facă prin poezie să gândim dincolo de ceea ce este, poate, în jurul nostru în fiecare clipă, la ceea ce poate să fie şi mai departe de noi şi în clipa prezentă şi în viitor. Felicitări şi la mai mult!” Domnul director Dumitru Dădălău:.. Mulţumim, domnule director, pentru cuvintele calde spuse la adresa Lilianei Hinoveanu, iar domnul Sanda vrea să vă revigoreze:” Domnul Ion Sanda: „Vreau şi eu să mulţumesc domnului director pentru vorbele ce le-a adresat în faţa noastră, a tuturor, pentru gândurile de bine ce ni le-a transmis şi pentru că este alături de noi, spunând şi pe alte meleaguri. Mulţumim şi poeteselor noastre că se află lângă noi într-o astfel de sărbătoare. Vreau să vă anunţ că Ateneul Naţional Brâncuşi nu s-a mai deplasat de vreo 12-13 ani pentru că el dispă133

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

ruse. Vremurile şi-au spus cuvântul, dar vreau să vă aduc o bucurie spunându-vă că a fost aprobat de către Ministerul Culturii, din nou Ateneul Naţional Constantin Brâncuşi. La Forumul Naţional de la Craiova şi Bucureşti, domnul Ion lliescu spunea printre altele că au dispărut ateneele, dar la noi în Tg- Jiu, Ateneul se redeschide şi vă aşteaptă cu braţele deschise. Ateneul a fost o rampă de lansare pentru foarte multe talente. Mi-aduc aminte că am poposit cu Ateneul aici la Mătăsari şi aşa cum vă spuneam despre Alin Dobromirescu, era un ţânc prin clasa a Vl-a, a venit pe scenă, mi-a cerut microfonul, a recitat şi a fost magnific, iar cu noi în sală este acum şi se poate arăta şi este unul dintre cei mai mari artişti ai Gorjului, artişti fotografi ce a avut expoziţii peste graniţele ţării în Japonia, Doru Dădălău. Felicitări Doru, la tine acasă şi succes în continuare! Având o voce impecabilă aici, Nebancea Dănuţ, aş vrea să-l invit, împreună cu Alin la Ateneu să se poată afirma.” Doamna Liliana Hinoveanu: „Emoţiile nu m-au părăsit, ci din contră se amplifică de fiecare dată când vin aici. Această carte apare ca şi prima mea carte, ele n-ar fi apărut dacă n-ar fi fost cineva să mă impulsioneze. Printre cei ce m-au împins de la spate este şi domnul profesor de limba şi literatura română, Dumitru Dă-dălău şi-i mulţumesc pentru aceasta, pentru că m-a făcut să grăbesc lansarea cărţii care este un dar de Crăciun. Vreau să-i mulţumesc domnului Dădălău, este meritul dânsului, că pe această carte există o poză. Şi iată că mă mai leagă ceva de Mătăsari, poate că aşa a vrut Domnul să apară această carte în Mătăsari, această fotografie a fost făcută tot de un Crăciun aici la Mătăsari, când a fost prezent Mitropolitul Olteniei. Iată cum toate drumurile duc către Mătăsari şi cred că este un lucru extraordinar că această carte se lansează aici. Mulţumesc colegilor că mi-au fost alături, poeta Ioana Dinulescu a fost un exemplu permanent pentru mine în ceea ce priveşte creaţia literară. Vreau să-i mulţumesc domnului Mircea Pospai 134

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

pentru toate lucrurile ce le-a făcut, căci a constituit un exemplu pentru mine, căci eu sunt mai delăsătoare, trebuie să fiu impulsionată, dar până la urmă izbândesc, mă caracterizează zodia scorpionului. Mulţumesc domnului Sanda că mi-a fost alături şi cum îi scriam eu în carte «patron al culturii gorjeneşti», un exemplu. Îi spun aşa pentru că dânsul a păstorit foarte mulţi ani cultura gorjeană şi este şi dumnealui un om care ştie ce trebuie să facă. Vreau să mai mulţumesc familiei mele care m-a ajutat să fiu ceea ce am vrut şi care-mi este alături în continuare. Emoţiile mă copleşesc, iar tinerii ce mi-au recitat versurile în afară de faptul că a fost cea mai bună recitare a versurilor mele m- au făcut să văd dragostea lor pentru poezie. «PERFUZII», «MEMORIA», «DEPENDENŢA» (poezii recitate de Liliana Hinoveanu). Vă doresc să rămâneţi aici aceiaşi iubitori de literatură, să rămâneţi sănătoşi şi iubiţi. Domnul director Dumitru Dădălău: „Felicitări încă o dată doamnei Liliana şi daţi-mi voie să-i fac o surpriză, supriză de care nu ştie nimeni, nici colegii, nici elevii, nimeni. Am adus-o aici pentru dumneavoastră pe Elena MinişTrancă din Mehedinţii Gorjului”. A urmat un spectacol în cinstea doamnei Liliana Hinoveanu, spectacol care a pătruns în inima fiecărui oltean. Domnul director Dumitru Dădălău: „Domnule Inspector General, Nicolae Mergea! Săvârşim una dintre cele mai frumoase activităţi ce s-au desfăşurat în Mătăsari vreodată. Acţiunea aceasta prefaţează ziua de mâine când se împlinesc 153 de ani de la naşterea poetului nepereche al literaturii române, dar aş vrea să fac public aici faptul că astăzi inaugurăm suita de manifestări cultural- artistice în cinstea împlinirii a 110 ani de învăţământ în Mătăsariul Gorjului. Iată că această acţiune a fost un preambul şi daţi-mi voie, domnule Inspector General, să punctez doar câteva direcţii spre care ne îndreptăm în 2003. O primă direcţie ar fi ca în Mătăsari să existe o reţea de învăţământ stabilă, dinamică, care să menţină cei 2. 079 de elevi în această instituţie de în135

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

văţământ, o reţea care să aibă toate profilurile şi specializările. De aici adaug pe cea de-a doua, ca toate cele 120 de cadre să fie stabilizate în instituţiile învăţământului din Mătăsari. A treia direcţie este constituită din ridicarea ştachetei de învăţământ la olimpiadele şi concursurile şcolare, la cele două concursuri naţionale şi toate celelalte. A patra direcţie este să permanentizăm acţiunea extracurriculară de care avem atâta nevoie, să organizăm serbările primăverii, zilele absolventului şi târgului ofertei educaţionale unde să-i aducem din nou pe cei 500 de elevi din sfera noastră de influenţă. Voi continua cu Zilele Învăţătorului, ale liceului, Sărbătoarea Fiilor Jilţului. Aceste acţiuni implică întocmirea unor documente ce vor rămâne pentru viitorime. Suntem datori, noi cei de acum, să dăm prima monografie a Mătăsariului, monografie pe care nu o are. Să cuprindem în interiorul unor coperte de carte dezvoltarea învăţământului timp de 110 ani, ceea ce înseamnă să etalăm valorile Văii Jilţului. Din Mătăsari avem figuri măreţe, ambasadori, generali, medici, profesori universitari ce-i aşteptăm, în a treia sâmbătă a lunii octombrie să vină să ne întâlnim cu satul, cu părinţii, să ne regăsim. Să facem o antologie de versuri, să continuăm cu revista şi să obţinem noi titluri în viitor. Este un program greu, dar şi noi fiind ambiţioşi, vom dovedi, atât elevii, cât şi profesorii, că vom avea un cuvânt important de spus în viitor. Mulţumesc ministerului, Radioului Craiova, domnilor directori că ne-aţi ajutat să fim un duşman de temut pentru adversarii noştri, celelalte colegii.” Domnul inspector general, Nicolae Mergea: „Domnule director, dragi elevi, stimate cadre didactice, dragi invitaţi, la finalul unei astfel de activităţi încheiată deosebit, conştientizez faptul că nu-şi au rost prea multe cuvinte, totuşi sunt impresionat de această manifestare, domnul director, arătând înainte principalele aspecte ale Colegiului Naţional Tehnologic Mătăsari. La început de an, vreau să vă transmit din partea Inspectoratului Judeţean «La Mul136

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

ţi Ani!», să felicit pe doamna Liliana Hinoveanu pentru modul în care reflectă activitatea şcolară din judeţul Gorj şi regiunea Oltenia, asta denotă că ne cunoaştem şi sper să păstrăm legăturile ce există şi vreau să vă spun că este un sprijin etern pentru noi, Radioul Craiova şi vă mulţumim încă o dată pentru efortul ce l-aţi depus venind astăzi aici, pentru a lansa cartea respectivă. Am urmărit activitatea liceului din Mătăsari încă din 1990 de când mă aflu la inspectoratul şcolar. Mi- amintesc când un grup foarte restrâns de cadre didactice făceau eforturi pentru a susţine această şcoală, de a dezvolta specializările acestei zone. Iată că astăzi, după 13 ani, liceul din Mătăsari este unul din cele mai mari din judeţ şi printre liceele mari ale ţării. Vreau să vă spun că şi noi dorim să avem o reţea de învăţământ în judeţul Gorj distribuită uniform în mediul rural şi urban astfel încât voi, elevii şi părinţii dumneavoastră, să nu faceţi eforturi mari de deplasare de acasă, căci carte se învaţă peste tot. Noi, la nivelul Inspectoratului Şcolar, suntem foarte mulţumiţi de ceea ce se întâmplă în C. T. Mătăsari şi sprijinim în măsura în care putem, acest liceu. Vă asigurăm tot sprijinul nostru! Vreau să felicit conducerea liceului din Mătăsari şi colectivul profesoral, pentru efortul ce-l fac, efort vizibil, pentru a fi şi aici o şcoală adevărată cu profesori buni şi elevi eminenţi ai judeţului Gorj. Vă doresc tuturor mult succes în noul an şi numai bine!” Domnul director Dumitru Dădălău. „Vă mulţumesc, domnule Inspector General şi vă asigur, în numele colectivului de cadre didactice, că atâta timp cât dumneavoastră veţi considera că actuala echipă de conducere din Mătăsari va satisface nevoile şi cerinţele judeţului, noi ne vom strădui din toată fiinţa noastră să nu dezminţim ceea ce ne-au lăsat moştenire înaintaşii noştri şi vom face ca despre Mătăsari să se vorbească tot mai mult şi să auzim numai de bine. Domnule Director general, daţi-mi voie, în încheiere, să vă invit să spuneţi câteva cuvinte miilor de copii ce au vrut să vă audă şi să vă vadă.” 137

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

Domnul Director General, din M. E. C., prof. Stelian Ursu: „În primul rând vreau să vă spun «La Mulţi Ani!», atât colegilor cadre didactice, cât şi vouă, dragi elevi. Pot să vă spun că de zona aceasta, a Gorjului, mă leagă începuturile mele ca inspector şcolar, începuturi ce s-au materializat printr-o serie de activităţi de îndrumare şi control în acest judeţ. Ca inspector ce am coordonat activitatea de fizică, am văzut tot timpul în domnul Inspector General, Nicolae Mergea, un prieten şi un ajutor în tot ceea am întreprins, dacă e să ne aducem aminte, cred că avem cu ce să ne lăudăm. Cred că am făcut prima programă de fizică valabilă în România Mare după 1990, adică şi în Basarabia şi în Bucovina, de asemenea cred că materialele ce le-am elaborat împreună au fost foarte bine primite, dacă au fost preluate ca materiale alternative până şi în ţările din preajma României, Franţa etc. Aparenţa noastră este aceea de fizicieni, şi ştiţi că nouă ne-a plăcut întotdeauna să fim vârful de lance în activitatea de cercetare pedagogică. Dincolo de toate acestea, această unitate şcolară are un specific ce se înscrie în tradiţia Gorjului, acela de a avea puternice unităţi şcolare care au excelat şi nu este vorba de o anumită perioadă de timp, să zicem după 1990, din 1950 încoace, ci inclusiv din perioada interbelică s-au constituit unităţi din Gorj ca puternice centre de cultură, centre de unde tradiţia şi cultura au emanat către restul populaţiei, ca puternice centre ce au format o intelectualitate de prestigiu a României. Programul de redresare a învăţământului din mediul rural, program guvernamintal, prevede şi-şi doreşte ca aceste unităţi şcolare să fie repuse în drepturile ce le conferă tradiţia, cât şi specificul lor. Pentru aceasta, se vor întreprinde o serie de programe cu desfăşurare în 2003-2004 şi în care vor intra unităţile şcolare din judeţul Gorj, mai ales unitatea aceasta şcolară, asta înseamnă programe de utilizare a unor mijloace de învăţământ pentru ca toţi elevii să respecte principiul egalităţii şanselor, principiul de tip so138

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

cial-democrat, un principiu ce este cerut de integrarea Europeană. Concursurile şcolare ce se vor desfăşura în judeţul dumnea-voastră sunt concursuri şcolare cu specific, undee am adus aceste concursuri aici pentru că tradiţia unităţilor şcolare din mediul rural din judeţul dumneavoastră este o tradiţie puternică şi este un exemplu pentru toate celelalte judeţe din ţară. Aş dori în continuare să vă felicit pentru ceea ce întreprindeţi aici în această şcoală, să vă mărturisesc că aveţi toată aprecierea Ministerului Educaţiei şi Cercetării pentru ceea ce faceţi, vom încerca alături de Inspectoratul Şcolar să vă susţinem în toate demersurile dumneavoastră şi vă mulţumesc pentru modul în care-i pregătiţi pe copii” Domnul Director Dumitru Dădălău: „Domnule Director general, vă mulţumim! Mulţumim, de altfel, şi vouă dragi copii că aţi fost atenţi şi aţi dat ascultare acestui program minunat şi vă asigurăm că în perioada următoare vom organiza acţiuni mult mai frumoase, mai ales că este anul învăţământului din Mătăsari. Şi dacă nu vom beneficia de acest lucru înseamnă că este în detrimentul nostru. Vă mulţumesc tuturor pentru tot ceea ce aţi făcut, să rămâneţi veşnic tineri şi conducerea judeţului să fie în permanenţă alături de noi.” A consemnat Maria-Alexandra BOULEAN, X A, filologie

RĂSPLATA CUTEZANŢEI
Acum, la această oră, în momentul adevărului, nu îmi propun să fac o analiză a revistei “Murmurul Jilţului” şi să mă explic de ce o apreciez ca pe o publicaţie şcolară de înaltă valoare. Într-o lume atât de robotizată, de computerizată unde jocul pe calculator ori navigarea pe internet încep să devină principalele preocupări ale adolescenţilor, acum când mass- media, din informaţiile sale pare a spune tot, preocuparea pentru lectură, studiul în bibliotecă sau pereocuparea pentru o revistă pot părea unora desuete. Tele139

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

vizorul tinde să devină “surogat universal”, înlocuitorul absolut al oricărui act de cultură. Dispozitivele electronice de alegere a calculatoarelor şi reglare de la distanţă le permit telespectatorului să străbată rapid zeci de canale, tot atâtea spaţii pshiologice diferite fără să părăsească fotoliul. În plus de asta, marea majoritate a oamenilor urmăresc ceea ce se petrece pe ecran şi fac simultan alte lucruri: Mănâncă, se joacă, spală vasele, vorbesc la telefon, discută, şi chiar citesc. Pentru România mileniului trei, televiziunea este o pacoste culturală, o negustorie, rafinat sau grosolan deghizată, iar consecinţele capitulării în faţa emisiunilor de televizor în care abundă violenţa şi trivialul nu vor întârzia să apară. Părinţii se plâng că odraslele lor nu mai citesc, toată lumea se plânge că nu are timp pentru lectură şi artă, dar nimeni nu opreşte televizorul cronofag şi culturofag. În asemenea condiţii s-a găsit un om de suflet, profesorul Dumitru Dădălău, care, împreună cu elevii săi oferă alternativa educaţională, revista “Murmurul Jilţului”, care este un act de cultură, şi în primul rând, care beneficiază la fiecare număr de tot mai mulţi cititori. Atracţia irezistibilă pe care o exercită pagina proaspăt tipărită, mirosul de cerneală tipografică, liniştea de templu “spartă” doar de răsfoirea paginior revistei, continuă să influenţeze spiritele sensibile ale liceenilor sau ale elevilor din ciclul gimnazial şi primar, continuă să schimbe destine. Elevii citesc nu din obligaţie, ci din convingere şi plăcere. Prof. Domnica Graure

STAREA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI DIN MĂTĂSARI ÎN ANUL ŞCOLAR 2001/2002
În realizarea actului managerial, conducerea Colegiului Naţional Tehnologic Mătăsari a avut permanent în vedere cunoaşterea complexă a comportamentelor vieţii şcolare, intercondiţionărilor 140

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

dintre acestea, a func-ţionalităţii procesului instructiv- educativ, dar şi a distorsiunilor şi a neîmplinirilor care s-au manifestat, urmărind reglarea acestora pe parcursul întregului an şcolar. Dezvoltarea capacităţii şcolilor de a răspunde ritmului schimbării sociale, formarea şi sensibilizarea conştiinţei comunităţii faţă de nevoile şcolii şi educa-ţiei, înregistrarea în politica educaţională a specificului multicultural, a nevoilor şi ofertelor specifice comunităţii, reprezintă condiţii concrete în absenţa cărora dezvoltarea sistemului şi implementarea reformei rămâne un deziderat abstract. Şi în noul an şcolar 2002 2003 se vor avea în vedere următoarele aspecte: 1. concentrarea activităţii pe domeniile prioritare rezultate din Programul de Guvernare; 2. eficientizarea continuă a lecţiei ca principală pârghie în procesul de formare a generaţiilor de elevi; 3. întărirea colaborării cu Consiliul local, cu ceilalţi factori cu atribuţii educaţionale de la nivelul judeţului sau de la nivel local; 4. eficientizarea continuă a formării cadrelor didactice şi a tuturor categoriilor profesionale din învăţământ; 5. elaborarea unor strategii pe termen scurt, mediu şi lung privind şcolarizarea, baza materială şi informaţională, creşterea rolului învăţământului pre-universitar; 6. diversificarea ofertelor educaţionale la nivelul instituţiilor şcolare de toate tipurile; 7. stabilirea de criterii precise şi de instrumente de monitorizare şi evaluare a calităţii educaţiei şi a eficienţei şcolilor. Suntem convinşi că trebuie să valorificăm, în mai mare măsură, resursele umane şi materiale existente în sistemul de învăţământ. Evaluarea calităţii managementului instituţional, Colegiul Naţional Tehnologic Mătăsari a acţionat pe baza unui complex plan de control, ca o sumă de acţiuni de îndrumare şi sprijinire a unităţilor de învăţământ. Criteriile de monitorizare şi evaluare a calităţii educaţiei şco141

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

lare furnizate de către unităţile şcolare au fost operaţionalizate, iar instrumentele de evaluare au fost elaborate şi aplicate în funcţie de condiţiile specifice existente în unitatea de învăţământ, de personalul implicat, precum şi de realitatea şcolară existentă. Pe parcursul anului şcolar 2001 - 2002, s-a urmărit o gamă întreagă de obiective care vizau activitatea managerială concretizată la nivelul calităţii acţionale: program, organizare, coordonare, control, analiză, evaluare, consiliere şi ameliorare. Din acest punct de vedere, activitatea managerială a făcut posibilă o analiză complexă a fenomenului de conducere, ajutând la explicarea componentelor sale şi a relaţiilor cu alte fenomene sociale. Principalele constatări pot fi sintetizate astfel: unităţile şcolare din Mătăsari dispun de resurse umane şi materiale corespunzătoare şi, printr-un management perfectibil, realizează sarcinile majore care decurg din statutul de unitate şcolară. Performanţa realizată de către elevii din aceste şcoli se situează la nivelul calificativului „bun”, în cele mai multe cazuri, dar sunt şi situaţii în care lipsa unei pregătiri temeinice pentru lecţie antrenează rezultate minime ale elevilor. Din punct de vedere al calităţii activităţii personalului didactic apreciem faptul că majoritatea colegilor au demonstrat că sunt angajaţi şi probează o integrare directă în realizarea sarcinilor. Constatările arată că în grădiniţe activitatea este axată pe copil, respectându-se individul- învăţare şi dezvoltare, interesele, aptitudinile şi opţiunile sale. În majoritatea cazurilor, educatoarele au dovedit disponibilitate spre schimbare, iar rezultatele sunt la nivelul standardelor educaţionale prevăzute de programa de învăţământ. Este un fapt pozitiv că şi învăţătorii au înţeles necesitatea aplicării reformei şi considerarea elevilor ca subiect al procesului de învăţământ, deşi manualele şcolare nu sunt armonizate cu programa şcolară, învăţătorii, în mare parte, au reuşit, prin studierea unui număr mare de materiale, să le selecteze pe cerinţele programei şi formei de curriculum ales. Preocuparea 142

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

unora, de a se iniţia în tehnica lucrului pe calculator, este lăudabilă, dar existenţa unor copii care în clasele l-IV nu au deprins tehnica scrisului, cititului, calcului aritmetic, este o realitate ale cărei consecinţe se repercutează în ciclul gimnazial. La nivelul claselor l-VIII s-a constatat că există un număr inadmisibil de elevi care întâmpină dificultăţi în exprimarea orală, fac dezacorduri gramaticale, înţeleg greu mesajele scrise şi orale datorită vocabularului sărac. Elevii din învăţământul gimnazial şi liceal ating diferite niveluri ale standardelor educaţionale în funcţie de tipul claselor de studiu. În multe clase predomină elevii care au aptitudini bine definite, capacităţi specifice în ceea ce priveşte receptarea întrebărilor, formularea răspunsurilor, exprimarea unor idei, au formate deprinderi, abilităţi, pe care le utili-zează eficient în cursul procesului de învăţare, folosesc bine ceea ce învaţă, au capacitatea de a rezolva probleme specifice şi interdisciplinare. S-a constatat că o parte din elevi au posibilităţi intelectuale modeste, modul lor de exprimare este greoi. Efortul cadrelor didactice care predau la clasele de liceu industrial şi şcoală profesională sau de ucenici sunt deosebite, dar satisfacţiile apar când elevii reuşesc să opereze cu noţiuni şi concepte conform cerinţelor minime ale programelor şcolare sau la nivel mediu, în funcţie de evaluarea iniţială. Rezultatele elevilor reprezintă măsura cea mai exactă a activităţii cadrelor didactice. Surprinsă în anumite momente ale semestrului pe segmente diferite şi pe eşantioane reprezentative, această activitate corespunde, în general, standardelor de performanţă impuse fiecărei funcţii didactice. Apreciem că în cele mai multe situaţii nivelul informaţiei ştiinţifice a fost adecvat particularităţilor vârstei şi celor ale colectivelor de elevi. Informaţia a fost bine structurată şi sistematizată pentru a facilita şi a se crea oportunităţi de aplicare. Gestionarea şi utilizarea resurselor materiale, informaţionale şi procedurale este judi-cioasă, răspunzând obiectivelor disciplinei. Competenţele de 143

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

comunicare sunt structurate şi dezvoltate în mod specific prin studiul fiecărei discipline. Evaluarea s-a realizat în forme multiple, cu instrumente adecvate, care a asigurat principiul unicităţii criteriilor şi obiectivitatea notării. Analiza privind constituirea, organizarea şi desfăşurarea curriculumului la decizia şcolii a scos în evidenţă unele nereguli mai mult sau mai puţin grave. Cele mai frecvente aspecte negative au fost: 1. Nerespectarea graficului elaborării CDS; 2. Inexistenţa sau existenţa formală a consiliului pentru curriculum 3. Absenţa proiectării CDS existând situaţii în care programele nu s-au realizat 4. Programele elaborate nu au fost supuse aprobării inspecţiei de specialitate 5. Teme şi activităţi stabilite după o consultare sumară sau formală a elevilor şi părinţilor.

ACTIVITATEA DE FORMARE MANAGERIALĂ ÎN ANUL ŞCOLAR 2001/2002
În cadrul programului “Management educaţional” s-a participat la schimburi de experienţă semestriale, dezbătându-se următoarea tematică: 1. Parteneriatul educaţional; unitatea şcolară în cadrul parteneriatului; 2. Proiectarea activităţii manageriale: tipuri, niveluri, metode şi tehnici specifice; 3. Proiectul de dezvoltare a şcolii; Managementul programelor de formare centrate pe unitatea şcolară (marketingul şi analiza nevoilor de formare, proiectarea, organizarea, monitorizarea şi evaluarea activităţilor de formare continuă). La aceste schimburi de experienţă, au luat parte directorii şi 144

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

directorii adjuncţi din şcoli gimnaziale şi licee. Un alt program de management educaţional a avut ca grup ţintă, consilierii cu munca educativă din unităţile şcolare. Problematica susţinută s-a centrat pe: 1. Finalităţile educaţiei; 2. Conflictul în contexte educaţionale; 3. Management şi leadership. În cadrul activităţii de formare a consilierilor cu munca educativă şi a diriginţilor (cls. V- XII), o atenţie deosebită s-a acordat tematicii privind “Managementul clasei de elevi”. Programul s-a derulat de-a lungul întregului an şcolar, participând aproximativ toate cadrele didactice din unităţile de învăţământ din Mătăsari. în activitatea de formare manageriala au fost cuprinşi şi responsabilii comisiilor metodice şi ai colectivelor de catedră. Programul s-a desfăşurat prin organizarea unor stagii de pregătire de 2 zile, pe următoarea tematică: Strategii de implementare a Curriculum-ului Naţional şi la decizia şcolii în cadrul cercurilor pedagogice şi comisiilor metodice; 1. Implicare şi participare organizaţională; 2. Modele curriculare pentru formarea profesorilor; 3. Formarea continuă din perspectiva şcolii - organizaţie care învaţă; 4. Proiectul curricular - câteva accente metodologice. De asemenea, responsabilii comisiilor metodice au fost implicaţi şi în desfăşurarea programelor: “Învăţarea activă” şi “Instruirea diferenţiată - teoria inteligenţelor multiple”, cu o participare efectivă. Activitatea de formare managerială a avut o eficienţă deosebită, concretizată în dobândirea unor competenţe specifice managementului educaţional, în îmbunătăţirea stilului de conducere al tuturor unităţilor de învăţământ, ceea ce a contribuit la creşterea 145

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

calităţii procesului instructiv-educativ, la o mai bună gestionare a resurselor umane. Comunicarea cu mass- media şi comunitatea Colegiul Naţional Tehnologic Mătăsari a menţinut o relaţie bună cu presa şi a răspuns solicitărilor acestora prin punerea la dispoziţie a informaţiilor cerute. Au fost mediatízate prin presa scrisă şi vorbită toate acţiunile majore ce au avut loc în viaţa şcolii. Periodic au avut loc apariţii la televiziunea locală şi chiar centrală a directorului, clarificând o serie de probleme legate de desfăşurarea examenelor naţionale, admiterea în clasa a IX a, şcoala profesională, probleme de patrimoniu şi de mişcarea cadrelor didactice. Relaţiile cu comunitatea locală au fost bune şi bazate pe programe de parteneriat urmărite în timp. S-a reuşit ca pe baza acestei bune colaborări, să se asigure o bună bază materială şi condiţiile necesare desfăşurării procesului de în-văţământ. Apreciem în acest sens implicarea Consiliului local şi Primăriei în pregătirea spaţiilor de şcolarizare pentru deschiderea noului an şcolar. Tendinţe generale Managementul educaţional se va îmbunătăţi continuu datorită implicării directorilor şi a celorlalte cadre didactice atât în stabilirea planului de dezvoltare a unităţilor la nivel local, cât şi în rezolvarea resurselor umane şi materiale ce apar. Relaţia cu presa se caracterizează printr- o transparenţă continuă. Situaţia unităţilor şcolare la care elevii fac naveta zilnic Fac naveta 552 elevi, cu diferite mijloace de transport, din care 157 elevi, clase V-XII, sunt transportaţi cu maşina pusă la dispoziţie de către M. E. C. Peste 585 de elevi din învăţământul liceal, profesional, ucenici şi cadrele didactice fac naveta pe mijloacele auto, na- vetism care are efecte negative asupra respectării programului cat şi asupra calităţii activităţii cadrelor didactice şi a rezultatelor obţinute de către elevi. 146

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

Situaţia stării mobilierului şcolar Prin Programul de reabilitare a învăţământului preuni- versitar din mediul rural, Şc. 2 Mătăsari a fost dotată cu mobilier pentru 8 clase. Situaţia dotării cu calculatoare În Mătăsari sunt 10 calculatoare cumpărate în ianuarie 2000 pentru 84 clase şi 2065 elevi, din care 3 clase sunt de matematică-informatică, iar celelalte 20 clase de liceu şi 16 profesională şi de ucenici au prevăzut în planul de învăţământ ore de informatică, neavând acces la calculatoare. Internetul a fost pus în funcţiune pe 25 mai 2001, ora 17, a funcţionat până în martie 2002 de când Primăria n-a mai alocat fonduri pentru telefoane şi linia închiriată; 2 copiatoare tip A3; 1 calculator Pentium III + imprimante laser, la Şc. 2 Mătăsari. Urmează să primim până la sfârşitul anului 28 de calculatoare de la MEC prin programul Băncii Mondiale. FACILITĂŢI. Situaţia manualelor şcolare pentru învăţământul obligatoriu şi pentru cel liceal şi profesional La depozitul de manuale şcolare al I. S. J. Gorj, pentru anul şcolar 2002 - 2003, au fost comandate toate titlurile de manuale şcolare pentru învăţământul primar şi gimnazial. Având în vedere că manualele şcolare sunt transmisibile, comenzile au fost onorate astfel: 1. clasa I - 100 %; 2. clasa a ll-a - 10 %; 3. clasa a lll-a -100 %, avându-se în vedere că manualele vechi au ieşit din competiţie şi a avut loc licitaţia pentru noul tip de manuale; 4. clasa a IV-a - 50 %; 5. clasa a V-a - 60 %; 6. clasa a Vl-a - 50 %; 7. clasa a Vll-a - 50 %; 8. clasa a VIll-a-25 %. 147

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

Toate aceste procente au fost onorate în funcţie de cifra de şcolarizare şi anul intrării în şcoală a manualelor. Colaborarea dintre conducerea şcolii şi depozitul de manuale şcolare a fost bună, acesta ridicând manualele comandate până la data de 15 septembrie 2002. Privind manualele învăţământului liceal şi profesional, acestea sunt comandate direct la edituri, de către cadrele didactice. Există greutăţi în asigurarea manualelor de liceu, şcoală profesională fiind foarte scumpe, o parte dintre elevi neputându-şi procura tot setul de manuale. În anul şcolar 2002 au fost trimişi în taberele şcolare naţionale 18 elevi câştigători ai concursurilor revistelor şcolare şi mini-proiectelor de mediu. Alte facilităţi acordate elevilor În anul şcolar 2001-2002 un număr de 324 de elevi au primit pachete cu rechizite şcolare, iar în anul 2002-2003, 360 de elevi şi acţiunea este în desfăşurare. Au fost alocate burse în valoare de 60 milioanei lei. În urma procesului de eficientizare a învăţământului, elevii din două sate beneficiază de transport gratuit, iar 352 elevi din clasele I-IV primesc zilnic un supliment de hrană în valoare totală de 2. 464. 000 lei/zi.

110 ANI DE ÎNVǍŢǍMÂNT ÎN MǍTǍSARI, GORJ
Apariţia acestei cǎrţi, cu ocazia aniversǎrii a 110 ani de învǎţǎmânt în Mǎtǎsari, a Zilelor Colegiului şi a sǎrbǎtorii Fiilor Jiltului, în perioada 1-19 octombrie 2003, constituie un minunat prilej de recunoştinţǎ adus înaintaşilor noştri care, timp de peste un secol, au învǎţat carte în şcolile de pe Valea Jilţului ca sǎ devinǎ oameni de nǎdejde ai acestor locuri pline de amintiri, încǎrcate de istorie, de o frumuseţe neasemuitǎ, cum rar se mai poate întâlni în alte pǎrţi. Ne-am facut o datorie de cunoştiinţǎ atunci când, de ziua poetului nepereche, Mihai Eminescu, la 15 ianuarie a. c., prin legǎmânt solemn, ne-am propus sǎ tipǎrim o carte despre 148

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

învǎţǎmântul din Mǎtǎsari, sǎ lǎsǎm urmaşilor urmaşilor noştri numele dascǎlilor şi elevilor lor care, pe pǎmântul strǎbun, au menţinut aprinsǎ flacǎra culturii, ştiinţei şi progresului. A urmat o muncǎ extraordinar de grea, sǎ strângem toate documentele şcolare din instituţiile de învǎţǎmânt ale satelor componente comunei noastre, sǎ le arhivǎm la Colegiul Naţional Tehnologic, conform legilor în vigoare, sǎ stabilim mǎsurile tehnico-organizatorice pentru punerea în valoare, sǎ fim tot timpul conectaţi la cea mai înaltǎ tensiune ca sǎ tipǎrim cartea cǎrţilor-Biblia de la Mǎtǎsari. Dumnezeu ne-a ajutat, mulţi prieteni ne-au îndemnat şi au apreciat demersul nostru temerar, ne-au fǎcut sǎ avem încredere în propriile forţe şi sǎ scoatem la luminǎ, din negura vremurilor, pe toţi cei care şi-au petrecut viaţa între coarnele plugului, la munca câmpului, cu arma în mânǎ în cele douǎ rǎzboaie mondiale, la ţesut cârpǎ de borangic sau la torsul caierelor de lânǎ în nopţile cu lunǎ plinǎ, la construcţia unor obiective economice social-culturale şi pe bǎncile şcolii, acolo unde s-a zǎmislit dragostea de ţarǎ, de popor, de glia strǎmoşeascǎ, unde s-a primit luminǎ din lumina celor luminaţi de carte. Ei reprezintǎ pentru generaţiile de astǎzi şi pentru cele care vor urma nestemate puternice aşezate cu grijǎ în mǎnunchiul de flori alese. Aducem, pe aceastǎ cale, prinosul nostru de mulţumire elevilor claseia X-a-profil matematicǎ-informaticǎ, celor 70 de profesori, secretariatului Colegiului, tuturor celor care n-au precedat nici un moment, sacrificându-şi timpul liber, vacanţa, concediul, pentru a tipǎri acest dar a lui Dumnezeu care va rǎmâne peste veacuri încrustat cu litere de aur ca simbol al recunoştinţei, că strungarii în suflete ai uzinei cu foc continuu din Cetatea Luminii din Mǎtǎsari şi-au adus obolul lor faţǎ de înaintaşi şi viitorime. Profesor Dumitru Dǎdǎlǎu Directorul Colegiului Naţional Tehnologic Mǎtǎsari 149

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

ŞCOALA FACE OMUL
Conducerea şcolii împreună cu cadrele didactice şi cu noi, elevii, vă spunem: „Bine aţi venit pe meleaguri mătăsărene, pe tărâmul cunoaşterii aflat pe malul Jilţului!” Cred că nu există om care să nu fie răscolit de amintirea dăscalului său, de clipa în care acesta l-a iniţiat în tainele scrisului, cititului şi socotitului. Dascălul, cu blândeţea unui zeu, v-a fost mereu alături, a trudit pe altarul învăţământului pentru ca peste ani să se regăsească în dumneavoastră. „Oglinda” dascălului este elevul şi acest lucru a fost demonstrat prin: „acta non verba”, fapte şi nu vorbe. Cred că amintirile inundă trupurile dumneavoastră cu lacrimi culese din grădina sufletului. Aluatul pe care dascălii l-au avut în mâini a fost modelat cu grijă şi dăruire. Omul ajunge om doar stând alături de semenii săi şi învăţând tot ceea ce înaintaşii săi au descoperit cu migală şi efort. Marele filozof Immanuel Kant spunea că „omul nu poate ajunge om decât prin educaţie”. Fiind un proces complex de formare şi de pregătire a omului pentru viaţa socială din toate punctele de vedere, educaţia are un caracter permanent şi se adresează tuturor vârstelor. Educaţia se datorează celui mai de preţ om din sistemul educaţional: dascălul. El are menirea să pregătească absolvenţii în măsură, să decidă asupra propriei cariere şi să se integreze activ în viaţa socială. Fiecare copil, fiecare tânar care se respectă pe sine şi îi respectă pe cei din jur, trebuie să înţeleagă că şcoala şi învăţătura sunt trepte absolut necesare pe scara devenirii lor ca oameni, ca cetăţeni responsabili ai societăţii în care trăiesc. Aceste trepte le-aţi urmărit şi dumneavoastră împreună cu profesorii care v-au fost mereu alături. Este o muncă de Sisif să ajungi în culme, dar merită efortul. Răsplata nu va întârzia să apară: o carieră strălucită, o familie reuşită. Suntem mândri că vă avem astăzi în mijlocul nostru. Sunteţi un exemplu pentru generaţia noastră. Ne bucurăm că nu aţi uitat anii de liceu, că aţi dorit din suflet să vă revedeţi das150

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

călii şi colegii, clasele şi coridoarele unde v-aţi petrecut o fărâmă din viaţă, bătrânul sat de pe malul Jiţului. „Îţi regăseşti bătrâne sat, feciorii Împrăştiaţi în colţurile ţării, Emoţii ne încearcă în ceas solemn, ceas sfânt. În cartea de anode pe file larg deschise, Oamenii de ieri, de azi, de pe acest meleag, Înscriu nu doar un nume, ci mari frânturi de viaţă Ce-au închinat-o ţării şi satului lor drag. Copii plecăm de-acasă, desculţi şi de la plug S-aflăm comori de viaţă-n-al cărţilor belşug Azi se mândreşte satul cu-atâţi destoinici fii Şi ei spori-vor zestrea frumoasei Românii! Trecerea timpului, problemele cotidiene nu şi-au pus amprenta asupra sufletelor dumneavoastră. Acest lucru este demonstrat de prezenţa dumneavoastră astăzi în mijlocul nostru. Ne bucurăm că vă avem alături, adevărate modele pentru generaţiile de astăzi. Într-adevăr, „Şcoala face omul om şi altoiul pomul pom”. Dascălii, părinţii noştri spirituali, ne arată calea pe care trebuie s-o urmămăm, ne călăuzesc paşii spre o lume pe care nu ne-am fi imaginat-o. Este lumea în care aţi trăit dumneavoastră, călăuziţi de aceiaşi profesori, în aceeaşi instituţie de învăţământ. Totuşi, noi suntem mai avantajaţi decât dumneavoastră: sălile de clasă sunt mai dotate: calculator şi televizor în fiecare sală, liceul a fost declarat primul Colegiu din mediul rural. Conducerea şcolii şi mai ales Domnul Director Dumitru Dădălău, pun suflet în tot ceea ce înseamnă dezvoltarea învăţământului mătăsărean. Implicarea Domnului Director ne avantajează pe noi elevii. Datoria noastră este aceea de a răsplăti efortul depus de conducerea şcolii şi de cadrele didactice prin obţinerea unor rezultate foarte bune la învăţătură şi prin participarea la multitudinea de activităţi ce sunt organizate 151

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

pentru noi, elevii. Zilele Liceului, Sărbătoarea Pomului de Crăciun, Sărbătorile Primăverii, Zilele absolvenţilor. Învăţ în această şcoală de la vârsta de 3 ani, am avut posibilitatea de a-mi alege din multitudinea specializărilor: filologie, matematică-informatică, bio-chimie, economie şi protecţia mediului. Mi-am ales filologia, pentru că peste câţiva ani am să mă întorc aici să mă integrez în marea familie a dascălilor mătăsăreni. Acum 25 de ani, elevii nu aveau posibilităţile noastre, pentru că nu existau atâtea specializări: de la electricieni şi mecanici am ajuns la adevăraţi filologi şi informaticieni. Cu ajutorul elevilor informaticieni, s-au tipărit cărţi „110 ani de învăţământ în Mătăsari”, filologii participă cu dragoste Ia redactarea revistei şcolii noastre: „Murmurul Jilţului”, revistă ce a ocupat locul 1 la faza naţională. Chiar dacă dumneavoastră aţi avut avantajul încadrării în câmpul muncii, noi nu suntem descurajaţi. Vom urma cursurile Universităţilor pentru a ne putea integra mai uşor în societate. Vă mulţumesc pentru participarea la acest mare eveniment din viaţa Fiilor Jilţului şi urmaţi alături de noi sfatul poetului Omar Kayam: „Ce zi frumoasă astăzi Şi cât de blând zefirul În rouă îşi spală faţa aprinsă trandafirul Şi-ntr-un asemenea ceas sfânt Îmbată-te de arome şi de cânt!” G. Ionela, Preşedinta Consiliului Elevilor de la C. T. MĂTĂSARI

DECADA CULTURII SCRISE GORJENE ÎN LICEUL MĂTĂSARI
Ca să demonstreze încă o dată, dacă mai era nevoie, că Mătăsari este “leagăn de culturi şi civilizaţie”, cel ce este un adevărat Mecena al acestor locuri, prof. Dumitru Dădălău a reuşit împreună cu elevii săi şi cu sprijinul culturii gorjene să mute din municipiu în comună această ediţie a Decadei Culturii Scrise în ziua celei 152

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

de-a patra babe. Şi cum îi stă în obicei, nu numai că a făcut să calce pragul acestei şcoli poeţi, artişti, scriitori, profesori universitari, filozofi, dar s-a şi priceput să medieze aceste întruniri spre un climat favorabil şi în ciuda tuturor aparenţelor la Mătăsari s-a consumat cultură, poezie şi chiar filozofie, mai mult ca în oricare altă parte. Iar cum le stă bine şi frumos oricăror reporteri de revistă, am fost şi noi acolo şi am consemnat pentru d-voastră. D. Dădălău: “Suntem onoraţi astăzi de a avea în mijlocul nostru prin cinstea Ins. Jud. de Cultură, a Ins. Şc. Jud., a Bibliotecii Judeţene, a Centrului Jud.. de Creaţie “Decada Culturii Gorjene Scrise” la care şi-au dat întâlnire d-nii prof. univ. Ionuţ Isaac de la Cluj, suntem în aşteptarea inspectorului şef a Ins. Jud. de Cultură, d-nul V. Gîrbaciu, a poetului Ioan Flora şi de asemenea avem onoarea să vă anunţăm pe cunoscuţii: stimata doamnă directoare a Bibliotecii judeţene, Alexandra Andrei, d-nul Nae Diaconu, fost consilier şef al Ins. pentru Cultură, directorul Centrului Jud. de Creaţie, C. Popescu şi nu în ultimul rând Zenovie Cârlugea şi Marius Şolea şi n-am lăsat-o nici pe doamna prof. Isaac, soţia profesorului Isaac. Despre activităţile şi modalităţile de organizare îi dau cuvântul, ca de obicei, lui Nae Diaconu” NAE DIACONU: “Noi ne bucurăm că suntem iarăşi aici şi pentru că încă se mai dau mărţişoare, am adus 100 reviste “Brâncuşi” din ultimul nr. tipărit în iarna aceasta. Am început cu mărţişorul ca să vedeţi că n-am venit cu mâinile goale. Am mai venit cu un mic salon itinerant de carte şi dorinţa noastră este de a lansa câteva cărţi. În principiu, avem patru astfel de cărţi şi pentru că o parte din autori urmează să vină, am să încep prin a lansa cartea de poezie “Paşii de sub simţ” de Marius Şolea, cel mai tânăr (24 ani) membru al Uniunii Scriitorilor. Marius Şolea e un poet foarte activ, iată că la 24 de ani este la a cincea carte, în primăvara asta, iată deci semnul unei mize deosebite pe care domnul Şolea o pune pe faptul că scrie poezie. În mod normal absolut orice poet şi spun acest lucru 153

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

pentru că printre d-voastră sunt autori de carte, un poet în momentul în care scrie trebuie să creadă că va deveni neapărat poet naţional, chiar dacă nu va deveni. Pentru că din 2. 000 de poeţi care apar într-o generaţie de 30 de ani - atât este o generaţie literară - 1950 rămân simpli autori de carte şi sunt scriitori importanţi, din aceştia 10 vor fi autori care intră în manuale, iar din aceşti 10 unu sau doi vor fi geniali. Deci scrisul este o meserie foarte dificilă. D-nul Şolea a făcut o facultate de teologie, deci s-a apropiat de absolut din nişte direcţii mai puţin folosite în literatură şi sperăm că domnia sa să reuşească să ne ofere prin cărţile sale dovezile acestei căutări a absolutului pentru că despre absolut nimeni nu poate spune că a pus mâna pe el. Prin M. Şolea ne aflăm deci în faţa unui poet care la 25 de ani cu cinci cărţi, în faţa unui autor care şi-a luat destinul de creator în mâini cu foarte multă seriozitate. Eu sper că d-nul Şolea să facă acelaşi lucru în continuare, să facă şi critică literară, să fie un scriitor total pentru că şansele de a rămâne în literatură sunt mult mai mari dacă un scriitor se afirmă în mai multe genuri. Eu am să-l invit acum pe Marius Şolea care este soldat în prezent, face armata, să vă spună câteva cuvinte. Marius Şolea: “Am să încerc să fiu cât mai scurt. Voi aţi ascultat o prezentare a mea şi este posibil ca d-nul N. Diaconu să vă înşele puţin urechea şi cum este foarte important ca omul care scrie să păstreze acel raport între cantitate şi calitate să nu cumva să credeţi că a scoate multe cărţi pe o perioadă redusă de un an. S-a întâmplat asta datorită unor fapte care pe mine m-au obligat într-un fel să scriu şi mai ales să public aşa mult. Dar am o motivaţie personală, asta ca o scuză a apariţiilor atât de mult repezite”. Apoi citeşte poemele: “Cântec de amorţire”, “Poem de însingurare”NAE DIACONU: “Câteva momente biografice referitoare la d-nul Şolea. Dumnealui este originar din Bumbeşti Jiu chiar dacă s-a născut întâmplător la Bucureşti: a peregrinat ca licean la mai multe licee Bumbeşti – Jiu, liceul I Tg-Jiu, Şcoala norma154

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

lă “Spiru Haret” în Vicovul de sus. Până la urmă a făcut facultatea de Teologie Ortodoxă de la laşi, secţia de Patrimoniu Cultural, deci specialist în restaurarea şi conservarea obiectelor de artă. După câte am înţeles de la Marius, după ce termină armata doreşte să lucreze la una din televiziunile româneşti. Are examenul deja luat şi deci se mută în Capitală şi aceia dintre d- voastră care vor scrie în viitor versuri şi vor căuta un confrate în Bucureşti, să sperăm că veţi găsi în Bucureşti un domn Marius Şolea, care la nevoie să vă pună o vorbă bună. Noi am mai venit astăzi în mijlocul d-voastră cu un filozof, veritabil Ionuţ Isaac, care în domeniul filozofiei este la el acasă. Venind încoace, în maşini, domnia sa mi-a spus, deviind de la alte subiecte, “uite domne” cum am făcut prostia asta să fiu şef de promoţie şi am făcut rău, că mai bine stăteam mai jos să nu mă ia duşmanii la ochi pentru că într-adevăr este foarte dificil să fii şef de promoţie”. D-nul Ionuţ Isaac şi-a dat doctoratul în filozofie, este cercetător ştiinţific la Institutul de Cercetări Socio-Umane din Cluj; este profesor la două universităţi. I-am răsfoit puţin cartea pentru că n-am instrumentele necesare unei lecturi de asemenea factură. Cartea reprezintă o continuare a lucrării sale de doctorat şi a pornit în lucrarea domniei sale de doctorat de la anumite teze emise de academicianul Drăgănescu. Am ajuns să-l cunosc la îndemnul d-nei Virginia Sorescu, soţia lui Marin Sorescu, de a-i publica cartea că dânsa a zis că nu are posibilităţile materiale pentru a susţine editarea unei cărţi de filozofie şi că de abia o scoate la cap cu editarea cărţilor rămase de la Marin Sorescu, de la care au rămas nepublicate o mulţime de volume. Deci pe această filieră a ajuns Ionuţ Isaac la editura “Brâncuşi” din Tg-Jiu. Am publicat această carte “Problematică Ontologică în filozofia structural-fenomenologică”. Pentru că n-are nici un sens să vă vorbesc despre o carte pe care de-abia am răsfoit-o m-am gândit să profităm cât mai mult şi să dăm cuvântul d-lui Ionuţ Isaac”. IONUŢ ISAAC: “Vreau în pri155

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

mul rând să mulţumesc organizatorilor: salonului editorial gorjean pentru onoarea pe care mi-au făcut-o de a mă invita aici. Vreau să vă mulţumesc d-voastră, celor de la Mătăsari. Ascultându-i pe distinşii mei ante-vorbitori, mi-au trecut prin minte foarte multe lucruri. Ceea ce spunea d-nul N. Diaconu despre ideea şi conceptul de generaţia în literatură, mă gândeam în ce măsuri să adopt gândul de a face o paralelă cu ideea, conceptul şi nu în ultimul rând realitatea ca atare a generaţiei în domeniul filozofiei. Dacă aş fi pus să caracterizez în general activitatea generaţiei căreia îi aparţin nu aş putea să indic foarte multe individualităţi venerabile. Nu ştiu câţi dintre noi o să rămânem în vreun manual de filozofie şi nu asta este important. Eu cred că dacă cineva o să-şi amintească vreodată de noi va fi datorită faptului că am realizat anumite studii, articole, cărţi. Sigur biografia mea intelectuală nu este atât de spectaculoasă ca a distinsului meu coleg poet, literar. Interesele mele profesionale mi-au purtat paşii prin toate centrele universitare din ţară şi prin destule centre universitare din Europa Centrală şi Statele Unite. Referitor la cartea pe care o oferim astăzi, ea reprezintă rezultatul unor cercetări mai vechi ale mele pe care le-am făcut încă din anii studenţiei în ontologie şi în filozofia ştiinţei. A fost acesta un deziderat al meu, eu începând ca profesor de liceu după terminarea facultăţii deci atmosfera de aici este în mare măsură familiară. Am urmat deci această cercetare din anii studenţiei şi apoi în anii profesoratului la liceu, apoi ca cercetător ştiinţific şi apoi ca profesor universitar. Cred că o asemenea idee se poate descrie în câteva cuvinte. Această carte s-a născut dintr-o provocare a zilelor noastre la adresa culturii în general şi a filosofiei în particular. S-a născut deci din preocupările mele la marea provocare pe care ne-o ridică astăzi era informaţiei în cultură. Nu este o preocupate conjuncturată, există pe plan internaţional un curent, o orientare filosofică pe care am crezut a o putea circumscrie în volum, orientare filosofică ce-şi 156

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

propune să răspundă la această provocare. Un aspect este cel al problematicii considerate tradiţionale în filosofie cum îi vom reciti, cum îi vom înţelege pe filosofii mari din istoria culturii şi apoi cum vom putea construi astăzi idei, teorii plauzibile astfel încât să ajungem dacă nu la sistem, măcar la construcţii coerente şi acceptabile. Cartea mea este o tentativă în acest sens, sper să o pot continua pe viitor, s-o pot îmbina cu alte preocupări ale mele. Poate că unora dintre noi le par aceste lucruri abstracte, lipsite de realitate, dar filosofia este şi ea în cele din urmă o activitate concretă, intelectuală, foarte laborioasă şi în principiu accesibilă celor cărora i să dedică. Aş vrea să-i mulţumesc în mod deosebit domnului Diaconu pentru oportunitatea oferită de a publica această carte la Editura Fundaţiei “Brâncuşi” şi cred că pe viilor îmi voi putea completa şi diversifica cercetările cu alte lucrări editoriale grevând ca în timp dacă nu pe plan cantitativ, cel puţin calitativ, să pot să sintetizez şi să fac publice cercetările cele mai bune pe care le voi obţine. Vă mulţumcsc. N. DIACONU: “Pentru că suntem cu un program care se numeşte “salon itinerant” am să vă prezint două cărţi care cred că vor interesa zona d-voastră pornind de la realitatea că d-voastră aţi organizat un muzeu. L-am văzut în noiembrie, este foarte frumos ce aţi făcut acolo, acest muzeu poate oferi pe de o parte posibilitatea unor cercetări aplicate la domeniul respectiv, dar şi anumite soluţii de viitor în ceea ce priveşte continuitatea civilizaţiei noastre. Eu cred că aici ar putea fi deschisă o direcţie de cercetare şi practicare a lucrurilor pe care mai întâi le cercetează deci să reintroducă aceste elemente de civilizaţie nepierdută, să le introduci în circuitul viu. În acest sens eu vă atrag atenţia asupra a două cărţi excepţionale: “Identităţi europene Italia - România” o capodoperă a unei cercetătoare extraordinare în vârstă de aproape 80 ani, un album cu ilustraţii de lemn cioplit, ceramică, ţesături, urme foarte vechi găsite atât pe teritoriul românesc cât şi italian. Teza Silviei Păun este 157

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

aceea că a existat în zona carpatică un centru de cultură mai vechi decât latinii şi grecii, un centru iradiant de cultură din care a pornit ulterior civilizaţia europeană. Cred că foarte multe lucruri din acest album pot fi găsite la muzeul d-voastră. De asemenea, studierea unui astfel de album îi poate face pe acei care vor practică aceste meseri tradiţionale să nu imite anumite semne care provin la noi acuma din mediul ţigănesc. Deci există un pericol de ţigănire, mai ales a costumelor populare, poate aţi văzut la televizor, în cântece şi în multe alte lucruri. O altă carte foarte legată de muzeul d-voastră este “Brâncuşi şi tradiţiile populare româneşti”. Cercetătoarea Edith Balos este profesoară de istorie la Piltsburg în Pensilvenia, într-un stat din America. Are o istorie interesantă, unică supravieţuitoare dintr-o familie de evrei care în anii ‘40 a fost trimisă la Austwitz. Ea a reuşit să supravieţuiască, familia nu. A studiat şi lucrat la Bucureşti ş la Cluj, iar în 1965 a emigrat în America unde s-a consacrat studiilor de istorie a artei şi şi-a dat doctoratul cu o teză despre Brâncuşi. Cartea îl readuce pe Brâncuşi acasă şi deci cred că este o carte ce ar trebui să fie de căpătâi pentru d-voastră pentru că a înţelege pe Brâncuşi înseamnă a ne înţelege rosturile şi sensurile noastre în viitor. Mai aveam de gând să lansăm o carte astăzi: o antologie a scriitorilor din Oltenia, patruzeci şi trei de scriitori, membrii ai Uniunii Scriitorilor. Sunt şi trei scriitori, din Gorj chiar dacă în Gorj sunt vreo douăzeci de scriitori, doar trei şi-au întocmit dosar pentru această antologie. Eu am cam terminat ce-am avut de spus chiar dacă am vorbit în locul doamnei Andrei, dânsa e directoarea de program a salonului itinerant şi deci îi dau dumneaei cuvântul. ALEXANDRA ANDREI: Dragi elevi, atmosfera s-a încălzit pentru că noi v-am provocat altfel decât altădată. Eraţi obişnuiţi cu lucruri mai uşoare, mai uşor de digerat din punct de vedere intelectual dar de data aceasta ne-am decis să vă pedepsim aducânduvă nu numai poezie, dar şi filosofie. Poate că la această vârstă este 158

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

prea mult pentru domniile voastre şi de aceea aţi suportat mai greu. Eu sunt convinsă că nu aţi regreta cel puţin dintr-un punct de vedere: pentru că de foarte puţine ori o să aveţi prilejul aici la Mătăsari, şi chiar noi la Tg. Jiu să ne întâlnim cu adevărate modele. Este greu să ajungă să fie şi într-o reşedinţă de judeţ, la d-voastră şi mai greu un profesor de filosofie care până acum a făcut paşi uriaşi din punct de vedere al carierei sale. Nu vă propunem neapărat o primă carte de filosofie care-i destul de greu de digerat, dar pe care vă invit s-o căutaţi pentru că merită, ci vă propun să meditaţi la modelul de intelectual pe care vi l-am adus astăzi aici d-voastră cu prilejul salonului de carte itinerant. Sunt convinsă că merită. Eu am încercat răsfoind cartea să spun câteva lucruri şi n-am îndrăznit din respect pentru autor, din respect pentru carte, pentru că e mai bine să taci decât să vorbeşti în pustiu. Noi am tăcut, a vorbit autorul şi sper că v-a convins chiar dacă oră nu era potrivită. Vă mulţumim că ne-aţi suportat! D. DĂDĂLĂU: Înainte de a da cuvântul d-nului Cârlugea despre cărţile sale, aş ruga doi elevi de-ai noştri cu care noi am înfiinţat fundaţia, am făcut revista, avem aici un cenaclu de poezie “Scorpion”, aş ruga-o întâi pe redactora - şefă a revistei Elena Ghiţan şi apoi pe Alin Dobromirescu să-şi recite câteva creaţii. Z. CÂRLUGEA: Eu ca să prind maşina să vin aici a trebuit să sacrific două ore. Tot mai fericiţi elevii mei, dar d-voastră câştigaţi probabil pentru că iată ce se întâmplă aici; este de fapt o reeditare a ceea ce s-a întâmplat în mai când iarăşi am fost în mijlocul d-voastră, nu ca director, ci ca scriitor. Activitatea d-voastră are o tradiţie. V-am citit ultima revistă în format nou pe care prof. Dădălău mi-a trimis-o şi consider că ea vă reprezintă pe d-voastră, reprezintă zona şi grăieşte foarte frumos despre o tradiţie pe care aţi început-o în urmă cu câţiva ani şi care merge bine. Dacă vă aduceţi aminte ceea ce am spus în mai, am făcut invitaţia să ne întâlnim cele 3 reviste şcolare: Gr. Sc. Ecaterina, Gheorghe Magheru şi Mătăsari, pentru că noi sco159

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

team revistă în formatul consacrat, spun scoteam pentru că acum nu mai sunt bani. Dar am scos reviste într-un format asemănător şi reviste bune întrucât în luna mai avem ediţia a doua a “Zilelor liceului Ecaterina Teodoroiu”, vor fi şapte zile, eu vă propun în perioada respectivă un schimb de experienţă. Aş dori să avem în mijlocul nostru la Tg. Jiu pe membrii redacţiei şi îndeosebi pe d-nul profesor Dădălău pentru că am impresia că se vor discuta lucruri interesante. Am unde să vă cazez, vă dau şi masă - gratuit, bineînţeles, dar să facem acest schimb de experienţă. Eu cred că e ceva pozitiv şi putem discuta lucruri frumoase acolo. Acum, mie mi-e ruşine că şi de data asta n-am venit cu cărţile pe care le-am scris. Uitare, comoditate, dezinteres – nu ştiu ce este. Sunt vreo 6 cărţi. Aş vrea în mare să vi le evoc. Am început în 1994, la 44 de ani, relativ târziu, cu o carte de poezie “Fericirile”, acele fericiri ale spiritului, o carte de densă spiritualizare, născută imediat după moartea tatălui meu în ‘94. Eu am început să scriu de pe la 9 - 10 ani şi păstrez şi acum însemnările acelea naive, copilăreşti, dar atât de dulci mie acuma încât îmi vine mai mult să le apreciez pe acelea decât versurile de azi. După această carte a urmat una de critică literară. Eu în perioada ´84 - ´90 am făcut critică literară într-o revistă a U. S., am reţinere în ceea ce priveşte carnetul de scriitor profesionist, motivele le ţin pentru mine,” Poezia lui Lucian Blaga” s-a numit a doua curte”. Zenovie Cârlugea este întrerupt deoarece soseşte poetul Ioan Flora, Viorel Gârbaciu, consilierul şef şi un alt mare poet, îndrăgit parcă mai mult de cei de la Mătăsari, Adrian Frăţilă. Zenovie Cârlugea reia:” Au venit şi alţi scriitori la această masă, voi scurta cât pot. Vă spuneam de o a doua carte care se numeşte “Poezia lui Lucian Blaga”, tipărită cu prilejul Centenarului “Blaga” din 1995. A urmat o altă cărte de critică. Despre “barocul macedonskian”, o temă interesantă foarte discutată în critică, tirajul de 1000 de exemplare s-a consumat şi ştiu că s-a consemnat pozitiv despre ea. Celelalte cărţi de poezie “Gheaţă la mal” 160

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

sau “Foişor în Heliopolis”. Încă o dată mă bucur că suntem împreună şi aş dori să colaborăm între licee. Deci, vă aştept la zilele liceului E. T., în săptămâna 24-29 mai: Vă mulţumesc!” Viorel Gârbaciu: “... Vreau să vă spun că am întârziat puţin pentru că Ioan Flora şi Adrian Frăţilă au ţinut musai să-l întâlnească înainte de a veni aici pe magistrul Titu Rădoi, un om cu merite deosebite. Am întârziat pentru asta, ne cerem scuze şi vreau să vă felicit pe voi pentru faptul minunat de a scoate aici într-o zonă nu gri, ci aproape neagră a spiritualităţii cum este catalogat din păcate Mătăsariul, a scoate la lumină fapte de cultură, vă felicit aşadar şi nu vreau decât să vă spun că în dreapta mea este poetul Ioan Flora, unul dintre scriitorii importanţi ai României de azi, un poet din generaţia optzeciştilor, adică a acelor creatori care au înlăturat oleacă din poezie frumosul, rimă, imaginea căutată, metaforă, lăsând în locul acestora şi cuvântul şi ideea frustă. I. Flora este un poet adevărat şi dacă spusele mele pot sau nu avea valoare faptul că aceste volume de versuri “Iepurele Suedez” premiată cu Premiul U. S. din România şi premiul ASTRA, celălalt volum “Discurs asupra struţo - cămilei” este premiat de U. S din Moldova şi de asemenea de ASTRA, grăiesc de la sine. Dar, dacă eu am vorbit oarecum puţin despre marea personalitate din dreapta mea, să dăm cuvântul autorului. Să vorbească autorul!” IOAN FLORA: “Îi mulţumesc mult d-lui Viorel Gârbaciu pentru această succintă prezentate. Uneori avem chef de vorbă, uneori putem discuta treburi literare legate de poetică, de teoria literaturii, de ceea ce se întâmplă în clipa de faţă în literatură sau în poezia română. Nu aş vrea să vă obosesc cu asemenea titluri de discurs pentru că vă consider nişte oameni liberi, aţi scăpat de nişte ore unde învăţaţi ceea ce trebuie să învăţaţi. Nu vreau să intru sau să reintru în postura de profesor, un lucru de altfel minunat, dar răbdarea d-voastră bănuiesc că are limite”. Apoi, Ioan Flora citeşte poemele “Vară în Suedia”, “Doxă şi iniţiere” şi o “Doină”. Poetul Adrian Frăţilă ci161

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

teşte la rândul lui un poem închinat marelui Ioan Flora, un poem pe care e construită o emisiune la Radio Tg. Jiu. Poemul se numeşte “Spaţiu fără căutare” şi e oferit de către poet, aşa cum spuneam, prietenului său de o viaţă, Ioan Flora. În încheiere, d-nul Dădălău dă cuvântul d-şoarei directoare a liceului “Mătăsari”, Mariana Popescu. MARIANA POPESCU: “Dragi elevi, nu v-aş reţine atenţia decât câteva momente, atât cât să mulţumim distinşilor oaspeţi pentru participare. Mătăsari este o zonă defavorizată practic din toate punctele de vedere şi prin astfel de manifestări mai ieşim şi noi din anonimat, avem ocazia să cunoaştem cei mai de seamă reprezentanţi ai culturii gorjene. Noi aici încercăm să facem faţă zonei în care suntem cu destulă putere de muncă şi sper că de aici, de la întrunirea noastră voi plecaţi cu o dorinţă tot mai mare de a studia, de ce nu de a vă afirma şi voi pe tărâmul poeziei, al filosofiei. Poate peste ani veţi avea şi voi ocazia să staţi aici în faţa elevilor care vor veni în băncile liceului din Mătăsari. Vă mulţumesc mult!” Într-un final, când ceasul indica aproape ora 16. 00, iar vremea, caracteristică perioadei babelor, ba ne surâdea, ba parcă era supărată pe noi, s-au dăruit flori tuturor invitaţilor aşa încât nici unul dintre dânşii să nu plece fară un mărţişor de 1 sau 8 martie. I-am iertat apoi ieşirea “scorţoasă” cum însuşi şi-o caracteriza a poetului Ioan Flora, care pesemne că a uitat cum este să fii tânăr licean, după şapte ore de curs, după alte două - trei ore de activitate intelectuală costisitoare şi, pe deasupra, cu stomacul gol. Noi suntem fericiţi, în ciuda tuturor aparenţelor, că am avut oportunitatea de a cunoaşte personalităţi de marcă ale culturii şi literaturii româneşti şi că am dat dovadă încă o dată că la Mătăsari, această zonă “ nu gri, aproape neagră a spiritualităţii” - cum este cunoscută şi cum spunea d-l Viorel Gârbaciu, că la Mătăsari, deci, este un viu interes pentru frumos, pentru adevăr, pentru bine - valori întâlnite în poezie şi mai ales în filosofie. Alin Dobromirescu 162

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

NICOLAE DRAGOŞ
Poetul Poetul, nu-i o pasăre de seară Cu cântecul întârziat în gușă Nici pasăre de pradă care-n gheară Poartă simbolic urme de cenuşă, Poetul nu-i o clipă pentru ieri El este timpul fără de-ncetare Cum e lumina pentru care speri Urcând prin univers din zare- n zare. Poetul nu-i o cobză-a nimănui Sunând cum bate vântu-n corzi uitate Poleitor al falselor statui Poetul nu-i! E zbor şi libertate În drumul lor mai tainic luminează Luceferii ce-i întâlnesc cuvântul Mare în curcubeu se-nveşmântează Când versu-nvaţă valul duios cutreierându-l. Despre vers Totul se cumpără? până și adevărul spre care năzuim ca spre Mecca şi-a semnat cu timiditate înfrângerea lăsând spre hazarduri grea ipoteză totul pare să aibă o limită? cum norii pier cu superbie în ploaie cad pe umerii noştri, fără de ştire tot felul de intemperii, în şuvoaie? oare catastrofal e poetul când îşi urcă”drama intimă-n Olimp? cum să vă spună că pentru adevărul acela 163

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

pentru lestul ce lasă să urce în voie macela de-o veşnicie, cântând nu mai are nici zare, nici timp? lasă poetul cortina să cadă pe actul ce a fost (acceptând poate altul anost) vârsta poetului fără timp e numai să poată ceasul de ieri cu altul, de astăzi, să-l schimbe.

FEMEIA, ETERNĂ POVESTE
Cu o încărcătură emoţională de zile mari vă rog să mă urmaţi în localitatea Mătăsari, deoarece “Femeia, eterna poveste” are un parfum de toamnă, de sărbatoare, în Colegiul Naţional Tehnologic din Mătăsari, desfăşurându-se minunate acţiuni, care au în acelaşi timp şi ecouri sentimentale în sufletul celor care le realizează. Spun acest lucru pentru că mi-a fost dat, şi trebuie să vă mărturisesc acest lucru, fără niciun secret, să am o surpriză plăcută aici, la Colegiul Naţional Tehnologic din Mătăsari, pentru că după vreo 20 şi ceva de ani mi-am reîntâlnit o bună şi dragă colegă de facultate. Drumurile te despart, dar se întâlneşte, cum se spune, “munte cu munte, dar om cu om”. Mă aflu alături de o colegă şi prietenă din facultate, Luminiţa Dădălău, profesor de limba franceză în cadrul Colegiului Naţional Tehnologic Mătăsari. - Au trecut mulţi ani Luminiţa, ani mulţi care au lăsat urme asupra noastră, dar care n-au stors din sufletele noastre clipele fericite pe care le-am petrecut împreună. În acelaşi timp, această vocaţie pe care ai avut-o de la bun început, de când erai student, pentru învăţământ te-a marcat şi nu regreţi că eşti în localitatea Mătăsari, de atâta amar de vreme. Eşti profesor, ai avut serii întregi de elevi, nu ştiu cât de exigent ca profesor eşti la clasă! Luminiţa Dădalau: Sunt un profesor exigent. 164

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

Sunt a treia generaţie de dăscăli din familia mea, după ce tatăl meu insistase foarte mult să termin o facultate, facultatea de drept, îl urmez în acest sens. L-am dezamăgit într-un fel, am făcut ce-am vrut eu pentru că mă chema o mare dragoste către limba şi literatura franceză, către limba şi literatura română. Cred că prin asta şi prin ce-am făcut şi prin generaţiile pe care le-am dus, le-am îndrumat de-a lungul timpului, am dovedit că n-am greşit făcând această alegere. -Luminiţa Dădălău, colega mea, profesor la acest faimos colegiu, este acum şi mamă. Are doi copii, realizată din punct de vedere familial. L. Dădălău: Da, am doi copii, băiatul student la ştiinţe economice şi fata studentă la medicină veterinară, în Timişoara, soţul meu este profesor de fizică în acest colegiu pe care l-a întemeiat în urmă cu 20 de ani şi în care a fost 20 de ani director. Am sufletul tânăr, chiar dacă uneori anii aştern noi cearcăne în jurul ochilor sau mai presară câte un ghiocel la tâmple. -O femeie care a terminat Universitatea, Facultatea de Filologie la Craiova, venită la Mătăsari, cum şi-a ţinut tonusul în această localitate gorjeană? L. Dădălău: Indiferent unde ar fi, un dascăl trebuie să-şi menţină tonusul şl printr-o ambianţă destul de elevată şi prin mediul familial adecvat. Mi-am menţinut tonusul citind şi perfecţionându-mă permanent. -Doresc să ai parte de încă mulţi ani înainte în învăţământ, acum că ne-am regăsit o să ştim să ne căutăm una pe cealaltă. Am invitat-o pe doamna profesoară de istorie, Zizi Ceauşescu. Domnia sa în afară de faptul că predă aici la Colegiul Naţional Tehnologic din Mătăsari, istoria, are o deosebită dragoste faţă de manifestările culturale. Bine aţi venit! Bună seara! Zizi Ceauşescu: Bună seara, sunt fericită că am ocazia să stau de vorbă cu dvs., mai ales că de cum aţi început să vorbiţi v-am remarcat timbrul vocii şi îmi exprim deosebita satisfacţie şi bucurie că sunteţi astăzi în mijlocul nostru. La noi, la Mătăsari, în fiecare an, în preajma lui 20 oct., comuna noastră este pregătită o sărbătoare, 165

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

contribuind în mod direct ca această manifestare de suflet a colegiului, dar şi pentru locuitorii localităţii Mătasari să petreacă la cote înalte şi de bună calitate manifestările culturale. -Să ne spuneţi, anul acesta ce aţi pregătit? Z. Ceauşescu: Anul acesta, ca de fapt în fiecare an şi de fiecare dată când găsim un prilej de sărbătoare, beneficiem şi ne folosim de el pentru a ne exprima bucuria, pentru a face ca ai noştri copii să vă arate talentele şi într-adevăr îi educăm în spiritul acesta, al dragostei pentru frumos, pentru obiceiurile, tradiţiile, dansurile populare, cântecele populare, în general pentru folclorul nostru românesc. Am foarte multe lucruri pregătite: o echipă de dansuri populare româneşti care sunt învăţate de la bătrânii satului şi din gene-raţie în generaţie, toate generaţiile de elevi pe care eu le-am condus am putut să-i învăţ aceste dansuri. Vreau să le transmit acelor care îl urmează. Am un grup vocal care are două părţi (deoarece şcoala noastră are copii din toate colţurile ţării, de la Maramureş până la malul mării, pentru că sunt foarte multe familii venite de pretutindeni), un grup vocal cu muzică maramureşană, unul cu muzică uşoară, cu muzică pur oltenească, gorjenească, recitări, absolut tot ce şi-ar dori să vadă cineva. Cei dornici ar putea să vină să vadă toate acestea cu ocazia “Sărbătorii Fiilor Jilţului”. -Sunt surprinsă, profesor de istorie şi totuşi atâta dragoste pentru ceea ce înseamna tradiţie şi continuitatea artei populare. Cum s-a întâmplat, ştiţi să cântati, să dansaţi, să jucaţi. Aveţi un costum popular autentic acasă, pe care să-l moşteniţi, îl aveţi de la mama, de la bunică? Z. Ceausescu: Mi-aţi trezit o amintire aşa... nostalgică... am moştenit-o pe mama mea, dansa şi cânta foarte frumos şi eu cânt destul de frumos, iubesc enorm de mult cântul, dansul popular, am jucat foarte mult şi am cântat cu copiii mei la clasă, cel pe care-i învăţ cu deosebită plăcere toate aceste lucruri. Eu de mică am plecat în Bucureşti, acolo făcându-mi studiile, dar m-am întors pe aceste meleaguri. Când şti166

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

am, fiind elevă, stu-dentă că pe Valea Jilţurilor este o sărbătoare, în sufletul meu, acolo era tristeţe. -Iată o femeie care iubeşte din tot sufletul satul natal şi ca atare a venit aici la Mătăsari, cu toate ca şi-a terminat studiile în Bucureşti, să-i înveţe pe aceşti copii minunăţiile tradiţionale. Îi doresc cele bune şi multă, multă sănătate. Aici, o altă doamnă profesoară, Graure Domnica, cea care vine din Dragoteşti, o comună apropiată, să-i înveţe pe copii limba şi literatura română. Stimată doamnă, limba noastră românească trebuie să fie predată astfel încât copiii în momentul în care au nevoie de ea să ştie să o folosească corect. -Graure Domnica: Vă fac mărturisirea că anul acesta împlinesc 40 de ani în învăţământ. Întreaga mea activitate, am căutat tot timpul să mă dăruiesc sarcinii de dascăl. Am învăţat copiii, i-am învăţat pe părinţii lor, mă bucur de respectul lor. Cred că nu a fost o misiune mai importantă decât aceea de a face din limba şi literatura româna crezul meu. Datorită acestui obiect, oricare om în viaţă are un larg orizont de cunoştinţe. Prin limba şi literatura română ne arătăm dragostea faţă de poporul nostru. Acesta a fost ţelul nostru, al meu mai ales, căci nu este alt lucru mai minunat decât acela să spui că “sunt român”, ori limba şi literatura română este aceea care te face pe tine să fii mândru de poporul tău. Este obiectul care se predă în şcoală, nu numai pentru cunoştinţe, ci şi pentru a şti cine am fost odinioară, ca neam, ca limbă. -Doamnă profesor Domnica Graure, dacă în felul acesta le explicaţi copiilor şi predaţi limba şi literatura română, sunt convinsă că v-aţi făcut şi vă faceţi pe deplin iubită de copii. Ca profesor de limba şi literatura română, sunt convinsă că aţi cochetat cu poezia. -Graure Domnica: În cadrul Colegiului, Cenaclul “Scorpion” ne acaparează toate creaţiile. Veţi putea vedea că întreaga activitate literară se desfăşoară la toate vârstele. Am urmărit interferenţele limbii româ167

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

ne cu limbile moderne unde, cum spuneam, nu numai profesorii, dar şi elevii sunt implicaţi, iar referatele lor sunt foarte reuşite. Ei se documentează, cercetează, sunt îndrumaţi de noi, într-adevăr reuşesc să realizeze un referat. -Toate doamnele cu care am stat de vorbă acum sunt deosebit de elegante, puse la punct. Mă întreb oare, dacă cineva v-ar vedea pe stradă, ar putea crede că faceţi şi gospodărie din când în când, prin grădina de flori? -Graure Domnica: O, nici nu se poate concepe atunci când trăieşti la casă să nu faci şi câteva treburi gospodăreşti. Grădina este cea care dă satisfacţie. Frumosul din literatură alternează cu frumosul din natură, se completează reciproc. - Astăzi e 25 oct., peste o zi sărbătoarea Sf. Dumitru, onomastica domnului director Dumitru Dădălău şi ziua de naştere, cu ce gânduri întâmpinaţi acest eveniment? -Graure Domnica: În afară de faptul că domnul director este şi un bun prieten, vreau să spun că am venit la Colegiul Naţional Tehnologic Mătăsari datorită faptului că este un colectiv foarte unit. În cei 40 de ani de activitate, peste 20 am fost directoare la Dragoteşti şi am colaborat în permanenţă cu acest colectiv din Mătăsari. Mă leagă amintiri extraordinare de domnul Dumitru Dădălău, de domnul Ion Dădălău. Mă folosesc de acest prilej al Sf. Dumitru să-i urez din tot sufletul “La mulţi ani”, multă fericire şi îndeplinirea tuturor dorinţelor”. Emisiune realizată de Maria Bălan Stănescu

168

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

PROGRAM DE MĂSURI PRIVIND PREVENIREA DELINCVENŢEI ÎN RÂNDUL ELEVILOR ŞI EDUCAREA CIVICĂ ŞI ANTIINFRACŢIONALĂ A ACESTORA Este cunoscut faptul că în timpul şcolii se produc cele mai importante transformări de mentalitate şi comportament ale copiilor, datorită, pe de o parte atingerii unei vârste a responsabilităţii - culminând cu majoratul - şi pe de altă parte, integrării acestora în colectivitate, aspect ce creează o puternică socializare pozitivă sau negativă. Întrucât educaţia are rol primordial în formarea motivaţiei sănătoase pentru viaţă a individului, aspect intrat în degringoladă începând cu 1990, atât în familie cât şi în şcoală şi societate, cu urmări negative pentru naţiune, mai ales pe termen lung. Inspectoratul de poliţie al judeţului Gorj reprezentat prin compartimentul prevenire, împreună cu Inspectorul Şcolar, Direcţia Judeţeană pentru Protecţia Drepturilor Copilului din cadrul Consiliului Judeţean Gorj, Primăria municipiului, au iniţiat prezentul Program de măsuri la care vor fi atrase şi alte instituţii şi O. N. G. -uri (DJ. T. S., Biserica, Direcţia Sanitară Gorj etc. ). Toate activităţile ce se vor desfăşura în şcoli sau în afara acestora, vor urmări formarea unor cunoştinţe şi deprinderi morale şi juridice pe care elevii să le simtă ca trebuinţe zilnice (politeţea, cinstea, prietenia, conştiinciozitatea, spiritul de întrajutorare etc. ). dar şi de schimbarea mentalităţii unor persoane cu responsabilităţi în educaţie (părinţi, educatori etc,), care consideră că pedeapsa penală este mijlocul cel mai eficient de profilaxie criminală. Acest program este o noutate la nivelul judeţului Gorj prin concreteţea a ceea ce se dovedeşte a fi realizat, dar şi prin instituţiile care îl vor pune în aplicare şi cele atrase. 1. Combaterea absenteismului şcolar- Fiecare profesor trebuie să procedeze cu tact pedagogic la convingerea elevilor să nu absenteze la ora sa. Toate absenţele să fie consemnate în catalog pentru a nu încuraja absenteismul. (Inspectoratul şcolar prin structurile proprii) 169

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

- Profesorii diriginţi la orele de dirigenţie vor discuta cu elevii care absentează (în mod) nemotivat pentru a identifica motivele şi ori de câte ori consideră că este necesar vor invita părinţii celor în cauză pentru o informare reciprocă. În cazurile când se acumulează 20 de absenţe nemotivate (la toate obiectele sau la unul singur) se va lua legătura cu I. PJ. Gorj - Compartimentul Prevenire şi Centrul de Psiho-Pedagogie Şcolară pentru a se interveni la părinţii elevilor problemă în scopul determinării acestora la supravegherea, îngrijirea şi educaţia copiilor. (I. P. J. Gorj prin Compartimentul Prevenire) - Atât structurile şcolare, cât şi cele din Direcţia Judeţeană pentru Protecţia Drepturilor Copilului vor identifica copiii care abandonează şcoala din nevoi materiale sau trăiesc într-o atmosferă familială morală improprie frecventării cursurilor şcolare şi vor lua măsuri prevăzute de legislaţia specifică. - Formarea la elevii silitori şi disciplinaţi a unei atitudini defensive faţă de colegii lor absenteişti, aspect ce poate fi organizat la nivel de clase, an de studiu sau şcoală. (Direcţia Judeţeană pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi fiecare cadru didactic) - Organizarea de programe distractive cu elevii care să cuprindă şi scenete critice cu numele elevilor care absentează nemotivat. - Publicarea în presă de articole din partea responsabililor şcolii cu privire la absenteismul şcolar şi criticarea părinţilor dezinteresaţi din acest punct de vedere. - Convingerea copiilor asupra riscurilor la care se expun prin abandonarea şcolii. 2. Educarea civică şi juridică a elevilor- Derularea orelor de dirigenţie conform programei şcolare şi punerea accentului pe actul de educaţie care este, uneori, privit în urma celui de instruire. - Informarea şi educarea elevilor în domeniul civic pentru a-i învăţa să-şi exercite drepturi, şi să-şi asume responsabilităţi. - Derularea de activităţi care să faciliteze crearea şi dezvoltarea la elevi a unui comportament civic şi juridic pozitiv (politeţe, cinste, corectitudine, ec.). - Organizarea unor întâlniri interactive cu elevii, chiar în par170

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

teneriat social şi desfăşurarea unor activităţi educativ-preventive pentru formarea la aceştia a unei concepţii comunitare de prevenire şi combatere a criminalităţii, dar şi de autoprotecţie. - Cunoaşterea grupurilor organizate de elevi, urmărirea activităţii acestora şi atenţionarea lor asupra eventualelor comportamente deviante. - Derularea unor acţiuni de educaţie culturală, civică şi anti-infracţională atât la nivelul şcolii prin stimularea fie şi morală a elevilor merituoşi şi criticarea celor cu un comportament deviant, cât şi prin colaborarea cu mass-media pentru a se implica în astfel de activităţi. - Amenajarea în şcoli a unor panouri cu articole şi imagini care să prezinte exemple de infracţiuni şi alte fapte ilegale comise de elevi, riscurile unui comportament deviant, în scopul determinării acestora să cunoască legislaţia în vigoare. - Oferirea de alternative de petrecerea timpului liber prin organizare de întreceri sportive, activităţi de club. excursii, vizionări de filme şi piese de teatre, amenajarea de spaţii anume destinate învăţării regulilor de circulaţie de către copii biciclişti. - Tipărire de pliante sau alte materiale care să informeze pe elevi cu ceea ce este permis sau nu în societate. - Organizarea de întâlniri între elevi, părinţi, profesori, poliţişti şi alte organisme şi discutarea problemelor cu care se confruntă atât elevii şi părinţii cât şi instituţiile participante. - Formarea unor convingeri la elevi cu privire la pericolul individual şi social al consumului de droguri şi identificarea factorilor de risc în acest sens (aspecte de rătăcire a elevilor, traficul de droguri în localitate şi cu atât mai mult în şcoli). Observarea comportamentului copiilor şi mai ales sesizarea schimbărilor negative survenite în modul lor de viaţă (nepăsare, irascibilitate continuă, agresivitate, absenţe nejustificate de la şcoală şi de acasă, valorificarea unor bunuri din casă, apariţia cu obiecte de valoare mare etc. ). - Pentru a preveni provocarea ilegală a avortului - faptă incriminată în Codul Penal - dar şi pentru a preîntâmpina îmbolnăvirea HIV sau SIDA, se va proceda la educarea 171

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

tinerilor de către personalul medical. De asemenea, se va insista pe nocivitatea consumului de alcool şi fumatului. - Atragerea preoţilor la educaţia morală a membrilor societăţii, atât prin orele de religie predată în şcoli, cât şi prin propăvăduirea binelui prin respectarea legii şi a credinţei creştine strămoşeşti în scopul prevenirii rătăcirii tinerilor la diferite confesiuni religioase, dar şi de încălcare a legii. 3. Identificarea copiilor aflaţi în dificultate- Depistarea copiilor care în familie nu primesc un mod civilizat de îngrijire şi instruire. - Identificarea copiilor abandonaţi şi orfani şi sesizarea organelor în drept să ia măsuri de ocrotire. - Discutarea cauzelor care determină pe elevi să abandoneze şcoala şi încercarea de a găsi soluţii la problemele cu care se confruntă. - Sesizarea cu operativitate a organelor în drept cu privire la minorii care au comis fapte penale dar care nu răspund penal. - Sprijinirea sub toate formele a Casei de copii şcolari şi a Centrelor de Primire a Minorilor. - Sensibilizarea comunităţii locale (autorităţi, organisme neguvernamentale, cetăţeni) faţă de problematica copiilor străzii, raportarea adevăratei dimensiuni a acestui fenomen în vederea recuperării şi integrării lor sociale. - Identificarea tuturor copiilor de ţigani care au abandonat şcoala şi determinarea părinţilor să-i lase să urmeze cursurile obligatorii. De asemenea se va veghea ca aceşti copii să fie integraţi în mediul şcolar printr-o receptivitate mai mare a cadrelor didactice în această privinţă. - Sensibilizarea Organizaţiilor de romi pentru intervenţii materiale şi morale în sprijinirea acestor copii să înveţe carte şi să se integreze social, aspecte care, în timp, este în avantaj şi pentru etnie şi pentru societatea românească. Şeful I. P. J. GOrj, colonel Constantin Codiţă, Inspector General, Inspectoratul Şcolar, prof. Adrian Gorun Director D. J. P. P. DC. Gorj, economist Preoteasa Constantin Primar, Primăria Târgu-Jiu, profesor Petrică Nanu 172

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

MI-E DOR
Avram Alexandru: Copilăria se caracterizează prin jocuri, zâmbete, zile de sărbătoare şi... soare. Stau şi mă gândesc uneori cât de frumos era în anii trecuţi. Mi-e dor de clipele acelea... Mi-e dor de sărbătorile de iarnă petrecute la casa bunicilor împreună cu familia. Acum nimic nu mai e la fel! Odată cu trecerea anilor s-au schimbat multe. Pentru fiecare copil zilele de sărbătoare sunt un mic colţ de Rai. Mi-e dor de Crăciunul petrecut cu toţii. În fiecare an împodobeam bradul. Puzderii de stele şi steluţe atârnau gingaşe pe ramurile verzi. Globurile de cristal, ghirlandele colorate... parcă toate îmi îndulceau viaţa. Vârful în fiecare an era împodobit cu un înger, un înger superb cu caţiva crini în mână. Mi-e dor de toţi prietenii mei de la ţară cu care plecam în fiecare an la colindat. De peripeţiile pe care le făceam de fiecare dată când ne întalneam toţi şi cât de bine ne simţeam. Trăiam clipe de neuitat! Mi-e dor de jocurile copilăriei. Îmi aduc aminte când mă jucam cu maşinuţele toată ziua. Ce frumos era! Acum când iau o maşinuţă în mână nu mai simt satisfacţia de atunci. Şi acum mai pot face unele lucruri pe care le făceam când eram mic, dar nimic nu mai este ca atunci. Parcă mi-e dor de copilărie... de jocurile ei, de viaţa fără griji! Lupşoiu Alina-Georgiana: Mi-e dor de a mea copilărie, mi-e dor de anii inocenţei, mi-e dor să fiu fetiţa mamei când mă ducea de mânuţă la grădiniţă. Mi-e dor de ochii ei albaştri ca seninul cerului, de vocea caldă şi suavă cu care ne spunea poveşti, ne dojenea femeia-mamă şi totodată cadrul didactic. Mi-e dor de pesoana care mi-a pus pentru prima oară creionul în mână, a fost prima persoană care m-a învăţat să scriu, mi-e dor de vocea caldă care m-a învăţat să recit, să povestesc, să am încredere 173

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

în mine şi m-a învăţat să sper şi să fiu demnă de tot ceea ce fac. Mi-e dor de prezenţa sa incontestabilă, de chipul drag, de fiinţa care m-a învăţat să stau cu fruntea sus atunci când soarta mi-e pierdută, mi-e dor... de aceea care m-a învăţat să îi ajut pe alţii când nimeni nu-i ajută, pentru că adevăratul om puternic este acela care reuşeşte să-i consoleze pe alţii când în realitate el este cel care are nevoie de ajutor. Mi-am însuşit de la dânsa caracterul puternic de care da dovadă, am învăţat să ţin piept tuturor greutăţilor vieţii, să ştiu să fiu dură, să ştiu să fiu caldă, să ajut oamenii atât la bine, cât şi la greu. Mi-e dor să mă certe deoarece eram mai rebelă, mă certam mereu cu fetele sau cu băieţii din generaţia mea, mi-e dor să mai fiu din nou la grădiniţă, să fiu ştrengara din curtea şcolii care făcea mereu prostioare, mi-e dor să fiu precum un titirez, să nu stau locului nici măcar o secundă, mi-e dor de jocurile copilăriei petrecute în curtea şcolii, mi-e dor să fiu certată şi să fiu pedepsită de către dânsa, mi-e dor să-mi şteargă lacrimile care izvorăsc din ochii mei fără să-mi dau seama de acest lucru. Mi-e dor de zilele care astăzi aparţin trecutului meu plin de splendoarea zâmbetului acelui copil plin de viaţă trăind prin iubirea oferită de cei din jurul lui, plin de curajul şi de siguranţa zilei care va veni. Anii au trecut ca roua dimineţii, însă femeia cu chip angelic şi sfânt a rămas pentru mulţi dintre noi, icoana vie impregnată mereu în sufletele muritorilor care au cunoscut-o pe perioada de şedere pe această lume. Acum sunt elevă în clasa a XI-a, pot spune ca îmi este ruşine de mine, deoarece de la vârsta de 14 ani nu i-am mai văzut chipul celei care m-a îndrumat pentru prima dată în viaţă, mi-a dat un ţel de urmat şi să fac tot ceea ce simt că vine din interiorul meu, până în ziua când aceasta s-a stins din viaţă. Pentru prima dată am simţit un gol în suflet, am aflat ce în174

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

seamnă să pierzi un suflet cald care m-a îndrumat, care mi-a arătat calea spre lumină, printre lacrimi, un suflet s-a ridicat la cer, a plecat dintre noi fără să îi spun „ADIO!” şi fără să îi sărut mâna, chiar dacă ar fi fost pentru ultima dată. „M-am resemnat, atât a fost să fie, Mă uit cum cade soarele în apus Şi aştept răspunsuri care n-or să vie La întrebări pe care nu le-am pus.” De ce trebuie să ne ia Dumnezeu la ceruri persoanele care ne sunt cele mai dragi? De ce pleacă de pe pământ doar sufletele nobile? De ce tocmai când îţi este lumea mai dragă totul pare să se năruie asupra noastră? De ce chiar şi posibilul pare imposibil uneori? De ce nimeni nu poate da un răspuns acestor şi altor mii de întrebări spuse sau nespuse de noi? sunt intrebări puse de puţini dintre noi, dar majoritatea dintre noi se întreabă acest lucru după ce una din fiinţele dragi se ridică la ceruri pentru a fi în dreapta Tatălui... sunt întrebări puse mult prea târziu, întrebări la care nimeni nu are niciun răspuns... Mi-a fost şi-mi este un exemplu viu în sufletul meu, despre faptul că viaţa trebuie trăită atât cât ne este dat să o avem, a luptat cu boala sa până în ultimul moment de viaţă, nu a dat niciodată semne de slăbiciune. Nu s-a arătat învinsă de boala nemiloasă de care suferea, s-a stins din viaţă prea devreme, de-aş fi putut să schimb acest destin, aş fi făcut-o. Poate că mulţi din cei care au cunoscut-o cu adevărat ar putea spune că s-a stins din viaţă o mamă pentru cei care au crescut sub îndrumarea dânsei, o soră pentru cei care au avut şansa de a profesa alături de dumneaei şi o fiică pentru cei care au îndrumat-o şi au ajutat-o în viaţă. Mii de cuvinte, mii de propoziţii, mii de fraze nu ar fi de ajuns pentru a vorbi despre femeia cu chip de înger care a coborât pe pământ pentru a îndruma alţi îngeri, pentru a-şi clădi un cămin alături de soţul dânsei, dar 175

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

din păcate nu a avut parte de a-i fi alături pentru a-şi creşte cei doi copii. A iubit viaţa, a iubit copiii aşa cum s-a iubit pe dânsa, a fost un om minunat, o fiinţă plină de energie, a ţinut loc şi de mamă şi de tată, avea două familii: una era acolo unde îşi clădise paradisul cu propriile forţe şi cea de-a doua era locul unde zilnic o aşteptau gălăgioşii pe scaunele noi, preşcolarii care o iubeau atât de mult încât amintirea nu se va şterge niciodată din sufletele noastre. Mi-e dor de îngerul care mi-a fost aproape când nu ştiam să disting răul de bine, urâtul de frumos, curatul de murdar, mi-e dor de mângâierea sa, mi-e greu s-o spun, dar cel mai greu îmi este să accept că a dispărut din viaţa mea şi a multor persoane pe care aceasta i-a cunoscut. „ADIO” spunem pentru a mia oară unui sufet nobil, unei persoane pentru care s-au vărsat mii, milioane de lacrimi şi miliarde de regrete în urma dispariţiei sale din această lume. Nu veţi pieri niciodată din inima şi sufletul meu, iubită doamnă educatoare, Mirela Pieptan. Stăniloiu Ion: Mi-e dor de copilărie, de zilele acelea când umblam desculţ prin grădina bunicului, de zilele călduroase de vară când mă ascundeam într-un loc răcoros, când soarele ardea deasupra mea, mi-e dor de zilele când ploua afară şi trebuia să stau la scuteală ca după aceea să alerg cu alţi prieteni pe luncă să vedem curcubeul. Mi-e dor de copilărie, de copacii din curtea casei pe care îi ştiam fără să mă uit, care mi-au lăsat multe lovituri de parcă nici nu le simţeam. Important era să nu îi taie nimeni şi să mă urc în ei după fructele lor, mi se părea că acolo sunt mai mare, dar şi mai aproape de cer. Mi-e dor de zilele în care nu aveam nicio grijă, de zilele în care eram vesel ca vremea cea bună şi neastâmpărat şi copilăros ca 176

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

vântul în tulburarea sa. Mi-e dor de prietenii mei cu care mă jucam de-a v-aţi ascunselea şi multe alte jocuri pline de hazul şi farmecul copilăresc. Mi-e dor de lumea aceea cu ochii mari unde alergam în curtea prea mică pentru mine, iar puful de păpădie mi se părea o lume magică unde pluteau până la stele, mi se părea şi puteam să jur că dacă le ating se transformă în zâne buclucaşe. Acum însă, copilăria mea nu mai are nici locul amintirii, casa e refăcută, cheia nu mai stă la locul unde o ascundea bunica, copacii în care mă urcam au fost tăiaţi, iar scaunul verde şi scorojit al bunicului pe care se legăna el demult a fost lemn de foc, tot peisajul a fost schimbat. Totul a dispărut, nimic nu mai este la fel. Popescu Claudiu: Mi-e dor de copilăria pe care am avut-o cândva. Când mă plimbam prin roua dimineţii şi soarele îmi bătea în faţă ca într-o oglindă. Când mergeam în codrul verde şi auzeam ciripitul păsărilor şi sunetul apei tulburat de pasul animalelor venind să se adape. Când mă urcam în copaci şi mă credeam Tarzan fascinat de aventurile lui. Mi-e dor de dusul cu vacile pe deal când făceam căsuţe din crengi şi beam lapte fiert şi furam ouă şi untură şi mâncam pe deal alături de prietenii mei. Când coceam porumbii şi furam struguri, mere, pere şi gutui, când simţeam un strop de iubire pentru vecina cu ochi negri şi părul la fel de negru şi cu buze dulci ca mierea ce privea gânditor la mine. Mi-e dor de clipele în care nu-mi păsa de nimic, în care mă simţeam copil. Când mă culcam pe iarba verde şi eram deşteptat de cântecul greierilor şi de vântul care adia uşor. Mi-e dor de bunicul meu, de ochii lui blajini, cu obrajii rumeni, cu vorba lui cea caldă, de faţa lui mereu zâmbitoare. Mi-e dor de poveştile şi poeziile lui spuse cu o voce de neînţeles, de vis, mi le zicea ca şi cum el le-ar fi trăit. Era o atmosferă mirifică, de basm clipele alături de el. 177

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

Olaru Silvia: Mi-e dor de timpul care a trecut atât de repede şi pe nesimţite, de clipele în care eram doar un copil neascultător şi greu de înţeles. Eram doar o fiinţă nevinovată, făceam lucruri pe care nici nu le gândeam, eram doar eu şi atât. Mi-e dor de jocurile copilăreşti, de fiinţe dragi care nu mai sunt printre noi şi totuşi mi le amintesc cu drag. Mi-e dor să retrăiesc acele clipe minunate cu care nu mă voi mai întâlni niciodată, dar, care vor rămâne o amintire plăcută în mintea mea. Mi-e dor de tot ce a fost şi nu mai este... Bălan Claudia: 1. O floare, un zâmbet, un soare O lacrimă cade şi parcă mă doare M-apasă pe pe piept, zâmbeşte uşor Mi-alină durerea, dar totuşi mi-e dor. 2. Un suflet pustiu ce azi mă-nconjoară Pluteşte uşor, e doar o petală Dar vântul adie, mă mişcă încet Iar floarea din glastră îmi spune să iert. 3. O rază de soare de dor se topeşte Un suflet curat ce mie-mi zâmbeşte Şi tremur uşor, mă-nalţ către cer Mă face să vreau, mă face să sper. 4. O clipă tresar, apoi îmi doresc Să vin lângă tine, să-ţi spun TE IUBESC Iar raza de soare m-atinge uşor Mi-alină durerea, dar totuşi mi-e dor.

INCURSIUNE LĂUNTRICĂ
,,Dacă dragoste nu e, nimic nu e... ’’ Aşa începe... Adolescenţă. Prima strângere de mână sub cerul înstelat. Primii fiori ai dragostei. Primele lacrimi vărsate pentru o dragoste ne178

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

împărtăşită. Toate aceste sentimente ne indică păşirea într-o lume a viselor şi a speranţelor. IUBIRE... bătăile rapide ale inimii, fluturaşi în stomac, dorinţa de a fi aproape de persoana dragă, ne indică faptul că în sufletele noastre a înflorit cea mai minunată floare... DRAGOSTEA. Dragostea de fapt nu a existat, ci noi, oamenii, am creat-o din frica de singurătate şi din nevoia de a avea aproape un suflet care să te înţeleagă şi care să-ţi fie alături la bine şi la rău. Nimc nu este mai frumos în lume decât să găseşti o persoană pe care să te poţi baza, căreia să-i încredinţezi cele mai adânci secrete, de a cărei sinceritate să fii convins. Dragostea este cel mai nobil sentiment ce apare doar în sufletele în care fiecare zi e primăvară, e sămânţa iubirii care creşte odată cu ploaia fericirii. A iubi o oră e ceva animalic, a iubi o zi e ceva omenesc, o viaţă - e ceva îngeresc, dar a iubi o viaţă aceeaşi persoană e ceva divin. Pentru a putea fi pe deplin fericit, trebuie luptat să se menţină aprinsă flacăra dragostei. Dragostea îi face mai înţelepţi pe tineri şi îi prosteşte pe bătrâni. Ceea ce ochiul îndrăgostitului vede, persoanele din jur nu văd, iar ceea ce persoanele din jur văd, ochiul îndrăgostitului nu vede. Simona BABOI de la Gorj

CE-AM LĂSAT ÎN URMĂ ŞI CE AM GĂSIT ACUM
Este îndeobşte cunoscut faptul că bătrânii trăiesc din amintiri. Îmi aduc bine aminte frumoasa impresie ce mi-a lăsat-o în urmă cu 40 de ani Şcoala Generală Mătăsari condusă atunci de bunul pedagog prof. Constantin Pamfiloiu, pe care l-am felicitat pentru rezultatele deosebite obţinute în fruntea colectivului didactic pe linie de învăţământ, dar şi pe tărâmaul social cultural. Actualul director, dl. prof. Dumitru Dădălău, pedagog desăvârşit, recunoscut ca invocator într-o mulţime de acţiuni întreprinse, a organizat în 12 octombrie o întâlnire a cadrelor didactice şi a elevilor din Colegiul 179

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

Tehnic Mătăsari cu foşti inspectori şcolari generali din Gorj, întrun fel sau altul, au contribuit la înfiinţarea şi progresul liceului şi apoi a Colegiului. Au participat 6 foşti inspectori şcolari generali Grigoroiu, Cinteză, Mărtoiu, Lică, Chiriac şi Gămăneci. Cu toţii am rămas adânc impresionaţi de ceea ce s-a putut realiza în ultimii 25 de ani de când liceul şi apoi colegiul a fost condus de Dădălău (Ion Dădălău director 1980-1997 şi Dumitru Dădălău, actual director din 1999). De la intrare impresionează impunătoarea clădire a colegiului cu trei etaje şi apoi interiorul cu cele mai noi modele de mobilă, laboratoare şi cabinete dotate din belşug cu cele mai noi şi moderne aparate, mijloace eficiente de desfăşurare cu uşurinţă a complexului proces instructiv-educativ. Prof. Ion GRIGOROIU, Gorjeanul, nr. 4772/ 23. X. 2007

RESPIR, CU ADEVĂRAT, AER DE ŞCOALĂ
Incomparabilă întâmplare norocoasă în viaţa unui om, când el găseşte forma tematică a existenţei sale în care îşi poate împreuna armonios toate însuşirile. Aceasta mi-a izbutit graţie unei pline şi desăvârşite manifestări a spiritului dinamic şi creator promovat de un temperament vulcanic care organizează şi conduce activitatea colectivului didactic al Colegiului Naţional Tehnic Mătăsari, celui ce i s-a încredinţat marea răspundere de a educa generaţia începutului de mileniu pe frumoasele meleaguri ale Jilţului, profesorului. Văzută din vremea noastră, situaţia dominantă din punct de vedere al răspunderii individuale şi de grup rămâne orientarea educării conştiinţei morale, foarte importante prin consecinţele lor, evidenţiindu-se: răspunderea părinţilor pentru educarea copiilor, răspunderea în profesia aleasă, răspunderea individuală faţă de societate şi răspunderea morală colectivă faţă de individ. Faptul că în fiecare lună părinţii participă în număr foarte mare la şedinţele şi 180

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

lectoratele planificate la analizele semestriale, la sărbătorirea unor evenimente alături de copiii lor, la serbările şcolare sau la alte activităţi cu finalităţi concrete şi utile, nu ezit să afirm că în şcoala noastră se delimitează cu pricepere specificul răspunderii morale şi aria de cuprindere a acesteia. Se are în vedere că, în linii mari, omul va fi în viaţă aşa cum s-au străduit părinţii să-l educe. Şcoala trebuie să ajute pe fiecare să-şi conştientizeze menirea sa, ca pe lângă moştenirea materială pe care părinţii caută să o lase copiilor, pe lângă moştenirea ereditară pe care o lasă vrând nevrând, mai există o moştenire morală lăsată de părinţi. Mai mult decât atât, în tripla moştenire lăsată de părinţi copiilor, cea mai importantă rămâne moştenirea morală. Cu cât va fi mai săracă moştenirea morală, cu atât va fi mai „bogată” viaţa copiilor în greşeli. De ce pe locul următor se are în vedere răspunderea tuturor în profesiunea aleasă? Socot că motivul rezidă în modul de realizare a omului în viaţă. Omul se realizează pe plan uman prin întemeierea unei familii, iar în plan social prin profesiune. Cum este înţeleasă răspunderea în raport cu profesiunea? Din dezbateri şi alte modalităţi de formare continuă se desprind două planuri, care de fapt se completează. Primul este acela al alegerii unei profesiuni în conformitate cu înclinaţiile înnăscute. Al doilea plan este acela al răspunderii morale în profesiune. Există deci o răspundere faţă de profesiune şi o răspundere în profesiune. Legat de această cerinţă, ecoul gândurilor mele, afirmă cu sinceritate că succesul de necontestat al colectivului nostru în educaţia copiilor, constă, în primul rând în faptul că cei chemaţi să conducă procesul instructiv-educativ, au înţeles că pentru a reuşi în educaţie, trebuie în primul rând să iubeşti copiii. Fără această iubire nu poţi reuşi mai mult decât acela care ar dori să ajungă celebru, dar nu are calităţi vocale pe măsură. Autorul acestor rânduri consideră semnificativă scrisoarea depusă în cutia de opinii şi sugestii a şcolii, în numele clasei a Vll-a, de către eleva 181

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

Totolici A., din care citez: „Domnule Director, sunteţi un om cu suflet mare care îşi dă ce are mai scump pentru copiii lui din această şcoală. Nimeni nu ar mai face aşa ceva pentru noi, aşa că ne sunteţi foarte drag şi vă iubim... .” . Profesor Mihail Mărtoiu, fost inspector şcolar general al judeţului Gorj: Omenie, iubire şi îngrijire de copii şi de formare a sufletului lor pe căi raţionale şi sentimentale, încât la fiecare pas ai satisfacţia de a vedea triumfând bunul simţ şi superioritatea inimii, în pofida pustiului sufletesc care încruntă atât de enigmatic fruntea îngustă, dar pretenţioasă a unor pedagogi. Nimeni nu trebuie să vadă în aceste rânduri intenţii polemice personale, mă refer numai la atitudini. Toate acestea pentru că şcoala trebuie să devină o „familie” adevărată, creatoare de suflete, iar „autoritatea” ţinută numai cu catalogul e departe de a fi o autoritate pedagogică. Dar nu este suficient să iubeşti copiii, pentru a reuşi în educaţie trebuie să te străduieşti să înveţi tainele acestei ştiinţe. Fără această cunoaştere nu poţi reuşi mai mult decât acela care are voce, dar nu ştie s-o cultive, cum s-o folosească pentru a deveni un adevărat cântăreţ. Uneori ne întrebăm dacă celui care-i lipseşte iubirea faţă de copil îi putem oferi iubire dacă el nu o are de la natură. Poate iubirea ca şi talentul, este un dar primit de sus. Dar putem oferi iubirea noastră faţă de copii ca un exemplu şi îndemn pentru alţii. Simt nevoia să citez din Al. Vlahuţă: „Când am ştii toţi ce să facem cu viaţa noastră, când am putea să dăm, în fiecare moment, cea mai bună întrebuinţare energiei de care dispunem - ce lume ar fi, Doamne! Adevărat paradis!” Numai sfera superioară, cea care creează şi modelează, trebuie să ne atragă, considerând ca o datorie sacră pentru orice intelectual adevărat să lărgească şi să prelungească spaţiul acesta, pentru ca el să cuprindă întreaga generaţie de elevi - unitar şi curat precum e lumina cerului. Toţi trebuie să înţelegem că progresul omenirii este posibil prin luminare şi nădăjduim în capacita182

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

tea de educare a individului ca şi a colectivităţii printr-o răspândire mai generală a culturii. Cărturarii care cred în profesia lor nu se îndoiesc niciodată că se poate preda şi învăţa în mod desăvârşit tot ceea ce este moral. Omului, pătruns de simţămintele morale, i se pare întotdeauna neînsemnată şi himerică propria sa existenţă, dacă el este lipsit de idea confortabilă că ar putea contribui şi el, ca individ, cu râvna şi influenţa sa, la dezvoltarea morală a întregii mase de elevi. Prezentul nostru să fie numai o treaptă spre o mai înaltă desăvârşire, numai o pregătire pentru un proces vital mai perfecţionat. Dirigintele sau profesorul care ştie să adeverească printr- un nou ideal această putere de a nădăjdui în progresul moral al elevilor săi, acela devine conducătorul iubit al generaţiei încredinţate spre educare. Învăţătura nu trebuie să lase loc niciunei uri pătimaşe, ea îşi pune eroica şi răbdătoarea stăruinţă într-un ţel depărtat şi abia vizibil acum. Este şi rămâne un ideal spiritual potrivnic impulsurilor iraţionale ale pasiunii ruşinoase. Fanatismului îi este mult mai uşor să aprindă cu ajutorul urii, flacăra sa nelegiuită. Nu este greu să observi că există pe lumea aceasta şi oameni care nu înţeleg că orice realizare colectivă sau personală devine posibilă prin eforturi și inteligenţă. Ba mai mult, îi deranjează calităţile unora, adică exact ceea ce ar trebui să ne bucure pe toţi. Privirea severă, uneori chiar resemnată a omului activ care lucrează de dimineaţa până seara, deseori uimindu-ne cu puterea de concentrare şi efort, reuşeşte să lumineze pe cei din jur cu un surâs ironic. Tăria lui este întemeiată pe principii - pe adevăr şi dreptate, pe ordine şi lege, pe datorie şi mărinimie - este dârzenia celui înţelept. Puterea celui slab este îndărătnicia. Punctele de vedere exprimate până aici, conştientizate prin diverse modalităti dau instituţiei în care lucrăm emblema unei şcoli adevărate, cu atmosfera specifică normalului benefic. Dragostea de şcoală, bucuria inaugurării fiecărui an de învăţătură, sărbătorirea la sfârşitul lui a premianţilor, succesele, dra183

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

gostea pentru dascăli, emoţiile tezelor, febra pregătirilor unor serbări şcolare, legile atât de frumoase ale camaraderiei şcolare şi alte valenţe dau culoare vieţii elevilor şi profesorilor din Colegiu. Elevii învaţă într-o şcoală frumoasă, cu bază materială de invidiat, cu colegi mulţi, manuale suficiente, laboratoare modern dotate, bibliotecă, sală şi bază sportivă încăpătoare, televiziune integrată, computere moderne ş. a., toate subordonate ideii de a învăţa şi educa. Nu lipsesc distracţiile, sportul şi excursiile. Se conferă statutul de elev ca fiind o treabă foarte serioasă. Nu te poţi juca cu doisprezece ani din viaţă. Temelia celui mai de preţ edificiu - profesiunea - sunt cunoştinţele, întrecerile, discuţiile şi îndemnurile promovate în cadrul diverselor activităţi cu elevii, traduceri de texte, analize literare, încercări literare de poezie şi proză, vizionări de spectacole, de filme, cooperări şi colaborări la revista Colegiului „Murmurul Jilţului” şi la alte publicaţii, chiar de specialitate, precum şi multe alte preocupări pentru o cultură multilaterală, călăuzesc elevii spre o concluzie care devine din ce în ce pentru mai mulţi credinţa că ceea ce înveţi trebuie făcut cu temeinicie. Concursurile pe obiecte, activitatea diversă, lectura, frecventarea muzeelor şi a unor expoziţii, lansări de cărţi în prezenţa unor personalităţi intelectuale, trăirea unei intense vieţi culturale, toate sunt subordonate învăţăturii - care este însăşi raţiunea de a fi şi a te numi elev. Transpuse toate acestea pe coordonatele vieţii şcolare reiese cu limpezime nevoia încadrării totale în disciplina şcolară. Ştim că există printre elevi unii cu o concepţie adânc dăunătoare: „învăţ atât cât îmi dă ca temă şcoala, sau nici atât” spun ei. Şi din comoditate ei adaugă: „nu avem timp să ne facem o cultură generală în afara orelor de şcoală pentru că avem atât de mult de învăţat pentru ore...” . E limpede pentru oricine că aceste cuvinte reflectă mulţumirea cu puţin. Profesorul este acela care trebuie să sesizeze la timp asemenea lucruri. El nu leagă pe nimeni la un stâlp de caznă, mâna sa nu-i înar184

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

mată cu sabie, nici o pasiune fanatică nu-i desfigurează chipul, dar ochiul său se înalţă limpede, luminos şi autoritar, priveşte deasupra tumultului, iar raţiunea, cea eternă şi tăcut răbdătoare va aştepta neclintită. Timpul ei vine, revine întotdeauna. Profesor Mihail Mărtoiu, fost inspector şcolar general al judeţului Gorj

MODELUL MĂTĂSĂREAN
Mai întâi am intenţionat să stabilesc drept titlu al acestui material de presă “Stilul de muncă” de la Colegiul Naţional Tehnologic din Mătăsari adică modul, felul de a fi, de a acţiona, de a se comporta, de a vorbi sau de a creea aparţinând unui numeros colectiv de elevi, cadre, părinţi, cetăţeni, oficialităţi. Dar, cum e şi normal, mai uitându-mă o dată în dicţionarul limbii noastre, am descoperit că stilul mătăsărean a devenit de mult o activitate demnă de imitate, un punct de referinţă pentru toate unităţile de învăţământ din judeţ. Departe gândul că în şcolile noastre nu ar fi un stil concret şi cu bune rezultate, rod al seriozităţii celor chemaţi să formeze oameni instruiţi şi educaţi, dar un “model” are întotdeauna o înrâurire binefăcătoare, aduce un suflu nou, fie prin această imitare, fie prin sugerarea de alte soluţii la nivel particular. Colegiul Naţional Tehnologic din Mătăsari este, după cum se ştie, un “colos” educaţional cu mii de elevi şi cadre didactice, cu o avere de mii de miliarde. La aceste cifre, oricine se gândeşte cu seriozitate şi concluzionează că e dificil să “dirijezi” fără nici o fisură, căci în alt fel, “edificiul” s-ar expune ruinării treptate… Totuşi, n-ar lipsi din acest raţionament speranţa că “se va găsi un om”…. Şi s-a găsit. El este profesorul de limba şi literatura română Dumitru Dădălău, omul al cărui stil de muncă a devenit cu timpul un adevărat model, recunoscut de colegi, de conducătorii sistemului de învăţământ, de 185

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

numeroşi oaspeţi din ţară şi de peste hotare, de părinţi şi cetăţeni. Ce aduce nou acest stil de muncă? Nimic mai simplu decât simţul datoriei, conştientizarea răspunderii în faţa elevilor şi a societăţii, dragostea pentru munca împlinită, modestia, spiritul colectiv, respectul personalităţii etc…Conducătorul nostru are ceva în plus: poate cuprinde o arie extrem de vastă de probleme, cunoscând la orice oră din zi şi noapte, ca pe o tablă de şah, mişcările care se produc de la o etapă la alta, fie chiar şi pe durate de minute sau ore, intervenind (mutând “piesele”) după necesitate până “câştigă” partida. În alt fel, nu are somn până nu găseşte soluţia! Şi “tabla “lui de lucru comportă mişcări permanente în timp şi spaţiu. Un asemenea stil de muncă are nevoie de oameni, de colegii săi, care au înţeles că numai în acest fel în activitatea colectivului poate purta aureola dorită. De aceea, de ani buni, s-a consacrat ca stil comunicarea zilnică, la prima oră, a unui mănunchi de sarcini cotidiene sau de perspectivă, după o prealabilă analiză a ceea ce ar trebui rezolvat. Ce cuprinde “mănunchiul de sarcini”? Tot: de la fiecare cu starea lui, de la fiecare elev absent, de la uniforme, legitimaţii şi numere, la pregătirea pentru lecţii, la activitatea practică în şantier sau în ateliere, la sport şi artă, la bucurii şi necazuri …. Şi, când nu te aştepţi, aduce dovezi incontestabile la una sau alta din probleme, încât te miri când mai are timp şi pentru aceste “mici” (dar foarte mari! ) evenimente în actul educaţional. Ca dascăl, am cunoscut şi am încercat să ajut multe colective didactice din judeţ o perioadă îndelungată de timp: Polovragi, Roşia, Amaradia, Prigoria, Ţânţăreni, Brăneşti, Padeş, Motru, Tismana şi multe altele. Am reuşit să mă mândresc alături de cadrele didactice din aceste unităţi cu împlinirile trecute. Dar, la Mătăsari am descoperit ceva nou: forţa şi unitatea în jurul unui om de la care toţi aşteaptă un “semn”. Acest semn vine din clipă în clipă, smerit şi demn, mobilizator, dătător de personalitate pentru cel căruia i se adresează. Consiliile profe186

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

sorale, comisiile metodice, şedinţele cu părinţii, manifestările publice ale elevilor: expoziţii, spectacole, excursii şi drumeţii, vizite, întâlniri cu personalităţi ale vieţii sociale şi politice, înalţi prelaţi etc. poartă semnul ataşamentului marelui colectiv, al bucuriei şi mândriei apartenenţei la acest colegiu. Aici vin periodic elevii din localităţile adiacente, cu interes şi satisfacţie. În ochii lor se citeşte nerăbdarea de a fi “titularii” acestei unităţi. Aici formaţii artistice de prestigiu: Doina Gorjului, Taraful din Baia de Aramă, Teatrul de stat “Elvira Godeanu”. Săptămânal, rulează filme de mare atracţie, care vin să completeze activitatea didactică. Oricând este nevoie se pot face transmisii, prin sistemul de televiziune propriu, al unor filme didactice, după programele şcolare: Moromeţii, Baltagul, Ion, Pădurea spânzuraţilor, Răscoala şi multe altele. În unitate se desfăşoară activităţi de înfrumuseţare, ca într-o întrecere, atât în interior ca şi în exterior, sub genericul sentimental “Vine, vine primăvara!” . Vine şi în şcoală, vine şi în sufletul copiilor şi cadrelor, căci în Mătăsari şcoala devine “sanctuarul” unei rugăciuni sfinte privind viaţa lor, iubirea şi munca privegheate de un ochi blând şi nobilomul al cărui stil a devenit, incontestabil, un model. LGH, 2004

DESTIN
Fiindcă proaspăt înfiinţata revistă,,Murmurul Jilţului a fostului meu liceu mi-a oferit posibilitatea ca între paginile ei să-şi găsească locul şi articolul meu despre facultatea la care sunt student, nu am scăpat această ocazie şi iată-mă, deci, scriind aceste rânduri. Aşa cum este firesc şi politicos, înainte de toate trebuie să mă prezint. Mă numesc Mugurel Popescu şi, aşa cum am spus mai sus, sunt un fost elev al Liceului Industrial Mătăsari, pe care 1-am absolvit în unul 1996. Lăsând la o parte perioada claselor primare şi a gimnaziului, pot să vă spun că după susţinerea examenului de treaptă am urmat perioada de patru ani de liceu cu profilul electromecanic de carieră. 187

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

Ca orice absolvent de liceu care doreşte să meargă mai departe şi visul meu a fost acela de a-mi desăvârşi cultura proprie, să fac un scop în viaţă pentru care să-mi mobilizez întreaga putere de creaţie, forţa de muncă, pasiunea chiar, şi mai ales cunoştinţele, ca în final toate eforturile să-mi fie răsplătite cu o viaţă mai bună, un trai mai decent şi, mai ales, cu multe satisfacţii pe plan profesional. Chiar dacă o parte a visului meu s-a împlinit, totuşi nu sunt pe deplin împăcat, nu am satisfacţia pe care mi-aş fi dorit-o, datorită faptului că neşansa m-a dus să studiez dreptul în cadrul învăţământului particular. Sunt student la o facultate particulară de drept care face parte din,,aşa numita Academie Hercules “ din Băile Herculane. Este o unitate de învăţământ superior despre a cărei existenţă nu am ştiut nimic până anul acesta, când am susţinut examenul de admitere acolo. Nu ştiu cine e în spatele acestei instituţii, nu ştiu care-i sunt interesele şi dacă acestea vizează într-o dezvoltare a învăţământului superior şi pregătirea unor mari jurnalişti sau nu urmăreşte altceva decât dobândirea unor interese materiale sau de altă natură. Ceea ce vă voi spune este ceea ce am observat eu în perioada unui semestru de când sunt student al acestei facultăţi. Îşi desfăşoară activitatea doar de trei ani, nu există un sediu propriu-zis, mă refer la o anumită clădire, aşa cum suntem obişnuiţi, cu secretariat, sală de cursuri, birouri, iar locul acestora este luat de câteva încăperi care ţin loc de sală de cursuri, birouri ş. a. m. d., în interiorul Hotelului „Dacia”. Facultatea are un singur profil dreptul juridic. Cursurile se desfăşoară la sfârşitul săptămânii, mai precis de vineri după amiază până luni. Studenţii sunt cazaţi la acelaşi hotel, evident la un preţ mai redus. În prezent, anul I, facultatea are aproximativ trei sute de studenţi. Despre cadrele didactice vă pot spune că majoritatea au pregătirea juridică de specialitate, mulţi dintre profesori provin de la facultăţi de renume din Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi. Ceea ce mă interesează şi pe mine, ca 188

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

pe orice alt viitor candidat care doreşte să se înscrie la această facultate, este dacă ea este acreditată. Până în momentul de faţă nu este acreditată, dar există promisiuni. Cu privire la taxa de susţinere a studiilor vă pot spune că reprezintă o sumă foarte mare, cel puţin mie aşa mi se pare. Mugurel Popescu

BANDA DE MINĂ, MATERIAL DIDACTIC ÎN CURTEA LICEULUI
Colegiul Tehnologic din Mătăsari este unic în ţară, pentru că are un laborator în aer liber. Nu este vorba despre orice fel de laborator, ci unul care creează imaginea veritabilă a unei cariere. În curtea şcolii a fost amplasată o bandă transportatoare cu toată tehnologia de rigoare. Banda este pusă în mişcare din când în când, dar în mod special la orele de Educaţie Tehnologică. În pauze şi la orele de sport, banda este folosită şi pe post de tribună. Banda transportatoare a fost adusă în ultimii ani de conducerea şcolii, după ce a fost primită de la E. M. C. Jilţ. Unitatea minieră a sprijinit în nenumărate rânduri instituţia de învăţământ de prestigiu din comuna Mătăsari. Acum le-a oferit elevilor o bandă de cauciuc cu care, într-o carieră se transportă cărbunele sau sterilul. Banda este funcţională, poate fi oricând pusă în mişcare şi deşi consumă curent, le foloseşte elevilor şi dascălilor în activitatea didactică. La orele de Educaţie Tehnologică după ce liceenilor li se prezintă schematic activitatea din carieră şi benzile transportatoare, profesorul îşi duce elevii în curtea şcolii, unde le arată practic tot mecanismul,,,Chiar ştim mai mult decât un angajat din carieră care lucrează la bandă. Şi dacă la început mi-a fost teamă să pornesc mecanismul, acum mi se pare ceva banal’’, a spus unul dintre elevii colegiului mătăsărean. Profesorul de Educaţie Tehnologică este şi el la fel de optimist,,Nu există pericol ca banda să fie pornită fără supraveghere. Totul este închis 189

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

în această încăpere aflată lângă bandă, doar profesorul porneşte totul când vrea să le arate elevilor cum funcţionează’’, a precizat şi profesorul Lucian Purcel. Nefolosită în carieră, banda din curtea liceului este placată cu cauciuc, iar pe traseul acesteia se află mai multe dispozitive de la care se opreşte în caz de pericol. Benzile în cariere se întind pe câteva sute de metri până la 1 kilometru, dar cea de la colegiul din Mătăsari este mai mică. Lungimea acesteia este de aproximativ 150 de metri şi flanchează curtea şcolii. Pe partea laterală dinspre şcoală, pe acesta s-au pus nişte bucăţi de metal care au fost transformate în bănci. Aici, la manifestările din curtea liceului, elevii stau fără probleme. ,,Încap aici câteva sute de elevi’’, a spus mândru directorul Colegiului Tehnologic din Mătăsari, după ce a explicat că astfel a rezolvat două probleme, una a laboratorului şi alta a tribunei pentru elevi. La Colegiul Tehnologic din Mătăsari învaţă aproape 2000 de elevi şi predau 150 de cadre didactice. Clara Enache

AMINTIRI VII
Au trecut cinci ani de când am terminat liceul la Colegiul Tehnic Mătăsari, îmi amintesc cu nostalgie cei patru ani de liceu și retrăiesc fiecare clipă asemenea unor secvenţe dintr-un film care se derulează lent și pe care nu-l pot uita. Colegii mei sunt eroii acestui film. Eram în multe privinţe foarte deosebiţi, dar cu toate acestea eram buni și nedespărţiţi prieteni. Astăzi îmi amintesc prima zi de liceu, o zi frumoasă de toamnă în care pășeam cu emoţii într-o necunoscută etapă a vieţii, figura duioasă și blândă a dirigintei și clipa întâlnirii cu colegii cei noi. Pentru mine acest loc urma să devină o a doua casă unde profesorii aveau să îmi devină părinţi. Aveam să petrecem patru ani împreună cu bune și rele, învăţând să apreciem frumosul, să privim lumea cu alţi ochi, învăţând că trebuie să avem o cultură solidă și să ne stabilim anumite principii care să ne ajute să răzbim în viaţă. Liceul... . locul în care îţi începi aventura numită 190

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

adolescenţă, locul unde legi noi prietenii, unde întâlnești primul fior al dragostei, prima deziluzie și locul unde îţi formezi personalitatea. Îmi vin și acum în minte iernile geroase și pline de inocenţă, în care ne alergam cu bulgări de zăpadă;primăverile blânde în care primeam ghiocelul și primul sărut; verile călduroase când așteptam cu nerăbdare sfârșitul orelor pentru a pleca la plimbare în parc și chiar sosirea toamnei aurii, în care ne întâlneam după lunga vacanţă de vară. Treceau zile în șir până ne isprăveam a ne povesti toate peripeţiile și așa s-a scurs anotimp după anotimp, lună după lună, zi după zi și ne-am trezit după un scurt vis. Nu pot trece cu ușurinţă peste cele mai emoţionante clipe din liceu, cum ar fi orele de limba și literatură română petrecute alături de profesorul nostru, Dădălău Dumitru, care pe lângă faptul că ne-a dezvăluit tainele literaturii, ne-a învăţat o multitudine de lucruri de care ne putem izbi în fiecare zi, un om care ne-a redat încrederea în noi înșine, ne-a învăţat cum să avem o discuţie, un om care s-a zbătut să avem un minim de cultură, motiv pentru care ţin să îi mulţumesc.. Trecând anii, neam trezit în pragul bacalaureatului, emoționaţi și timizi cu gândul la ceea ce ne va aștepta în toamna ce avea să sosească. Fiecare aveam visul nostru și fiecare încerca să-și îndrume pașii spre orizonturi noi necunoscute. Cei mai frumoși ani, pentru mine una, au luat sfârșit... Ani pe care nu-i voi uita niciodată. Deși toţi ne dorim să se termine mai repede, după ce absolvim, realizăm că acești ani sunt de neînlocuit. Anii de liceu sunt unici și sunt poate cea mai importantă treaptă în evoluţia fiecăruia. Iar oamenii care ne învăţa nu cer nimic la schimb. Fac asta și rămân cu satisfacţia realizărilor pe care le au foștii lor elevi. Mi-e dor de liceu, de cursuri, de colegi, de cei care și-au pus amprenta pe succesele ”mele” profesorii. Nimic nu se compară cu anii de liceu, cu amintirile vii ce rămân în urmă. Munteanu (Iovan) Geanina Studentă anul V, Facultatea de Medicină şi Farmacie Craiova 191

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

ANI DE LICEU
Anii de liceu sunt cei mai frumoși ani din viaţă, dar, sunt și ani hotărâtori în formarea personalităţii, sunt anii unor mari acumulări, anii însușirii fundamentelor culturii generale, sunt perioada în care adolescentul optează pentru un anumit drum în viaţă. Detașarea cu care privesc anii de liceu m-a făcut să tresar de emoţie la invitaţia domnului diriginte Dădălău Dumitru de a scrie câteva rânduri prin care să transmit un gând actualilor elevi și profesori în revista liceului. Evocarea unei perioade pline de inocenţă și farmec adolescentin mi-a inundat sufletul cu o nostalgie aparte. Liceul mi-a lăsat o frumoasă amintire care se împletește cu imaginea foștilor colegi și a colectivului profesoral. Scriind aceste rânduri îmi vine în minte imaginea unei clădiri care se înalţă falnic, o clădire plină de istorie și care îţi impune respect. Aceasta este clădirea”Colegiului Tehnic Mătăsari”, coridoarele căreia le-am bătut 8 ani. Colegiul Tehnic Mătăsari se adresează tuturor celor care au nevoie de educaţie, indiferent de etnie sau de religie, oferindu-le posibilitatea de formare. O instituţie de învăţământ de un asemenea prestigiu nu poate decât să dea naștere în sufletul meu unui sentiment de mândrie și de mulţumire de sine, dar totodată mă obligă să duc mai departe faima acestei școli. Prima iubire, emoţiile din preajma lucrărilor de control și a tezelor, frică cu care aștepţi ca mama să se întoarcă de la ședinţa cu părinţii, toate acestea dau o aură specifică perioadei liceene. Dacă stau și mă gândesc, aceea este cea mai frumoasă perioadă din viaţă, de aceea efortul meu este acela de a trăi cu o oarecare chibzuinţă, aspect care lipsește adesea în adolescenţă. Școala este o formă cu fond. Mai întâi o clădire mai nouă sau mai veche, coridoare lungi și drepte sau întortocheate și misterioase, săli cu mese, scaune și calculatoare. Dar școala este ceva mai mult și mai altfel decât alte clădiri. Sufletul școlii sunt elevii și profesorii, necunoscute într-o ecuaţie al cărui rezultat îl 192

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

reprezintă formarea. Elevul vine la școală pentru a ști, iar profesorul îl ajută să știe și să fie. Liceu... ani de liceu... emoţii... prea multe sentimente că să pot să mă adun, sunt atâtea amintiri, sunt atâtea clipe pe care mi-aș dori să le pot aduce înapoi, să mă întorc iar în copilărie. Îmi aduc aminte cum pășeam neîncrezătoare spre porţile imense ale liceului, nu știam ce va fi, nu știam pe nimeni și nici măcar nu mă gândeam că voi putea să ajung atât de apropiată de acei oameni. Sunt profesorii mei, sunt oamenii care mi-au deschis drumul în viaţă, care m-au învăţat ce înseamnă răul și cum să-l accept într-o societate amară... . și mă gândesc acum și la colegii mei, eram toţi mici, în uniforme, ne priveam unii pe alţii nedumeriţi, voiam să ne cunoaștem și totuși evitam parcă... însă timpul a trecut și ne-am descoperit personalităţile unii altora. Am cunoscut oameni care, deși nu îmi doream să îmi ajungă atât de aproape de inimă, au ajuns... am iubit școlărește.. am iubit cu suflet de licean... Timpul trecea... îmi părea că a început numărătoarea inversă și că îmi doream din tot sufletul să mai rămân acolo... în aceeași bancă de la geam alături de colegii mei. Mi-e dor de copilărie și sunt conștientă că timpul lăsat în urmă nu se va mai întoarce, dar știu că au rămas amintiri frumoase care niciodată nu vor pieri. La liceu am fost pentru prima dată într-o tabără, am fost la Ciric, unde am făcut un schimb de experienţă cu alţi elevi de la alte școli din ţară, am fost pentru prima dată cu colinda. O să îmi amintesc tot timpul de sfârșitul anului 2001, sfârșitul liceului și dur și frumos, a fost un capitol din viaţă care nu s-a sfârșit, s-a pus doar punct... a urmat un alt capitol cu fiecare din noi pe un drum separat spre maturitate, urmând să ne construim noi viaţa din tot ce am primit ca bază de la “părinţii” din liceu... pentru care nu am decât cuvinte de laudă, chiar dacă de multe ori nu doar mie, cât și colegilor mei ne venea să desfiinţăm câte o materie din cauza mult prea severelor lecţii care ni se impuneau... . însă mai târziu am realizat... totul era cu 193

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

un scop... Cei care nu au nicio amintire frumoasă din liceu se mint pe ei înșiși... își mint sufletul... nu există om care să nu aibă o mică amintire... o mică năzbâtie... vreun profesor pe care nu-l suporta.. o oră de la care chiulea... . nu se poateeee... sunt anii de liceu! Sunt mândră că am absolvit Colegiul Tehnic Mătăsari ! Economist: Bunoiu (Pîrjol) Elena Daniela SC. INFOMANU

ELEVII COLEGIULUI TEHNIC MĂTĂSARI ÎN VIZITĂ LA PARLAMENTUL ROMÂNIEI
În ziua de 12. XII. 2007, răspunzând invitaţiei Secretarului General al Camerei Deputaţilor, o delegaţie formată din 50 de elevi şi cadre didactice de la Colegiul Tehnic Mătăsari, judeţul Gorj, a efectuat o vizită la Palatul Parlamentului, în cadrul programului de vizite organizate de Centrul educaţional. Cum se cere din ce în ce mai mult conlucrarea instituţiilor statului în vederea obţinerii de performanţe, recent Secretariatul General al Camerei Deputaţilor din cadrul Parlamentului României a trimis Inspectoratelor Şcolare Judeţene o adresă prin care anunţa că s-a deschis programul de vizite educaţionale la Palatul Parlamentului, adresat elevilor claselor primare, gimnaziale şi de liceu. O iniţiativă onorantă, întrucât, şcoala românească şi, mai ales elevii au nevoie din ce în ce mai mult, în ultima vreme, să îşi găsească motivaţia pierdută de-a lungul unor ani de încercări. Desfăşurând în fiecare an Sărbătoarea Fiilor Jilţului şi Zilele Liceului, conducerea Colegiului din Mătăsari a anunţat că fiecare elev care va obţine cele mai bune rezultate în perioada derulării respectivelor evenimente, va face parte dintr-o delegaţie care va vizita Palatul Parlamentului României, cea mai mare clădire din lume după Pentagon. Iată o motivaţie care a făcut ca elevii CNT Mătăsari să se întreacă în a obţine cele mai bune note. Astfel, în dimineaţa zilei de 12 decembrie, un grup însoţit de cadre didactice de la Colegiul Tehnic au fost întâmpinaţi 194

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

de d-nul senator Florescu Ion, la Parlamentul României, care a avut amabilitatea de a-şi rupe din timpul său pentru a-i însoţi pe cei la Mătăsari să vadă la lucru pe cei care trudesc pentru soarta unui întreg popor. Au luat parte la o adevărată lecţie de democraţie, prin intermediul căreia au aflat informaţii despre modul de funcţionare a Camerei Deputaţilor, despre procesul de vot şi reprezentare, rolul deputaţilor, procesul legislativ şi altele. Au efectuat un tur al Palatului în linişte, dovadă de respect pentru că alături se desfăşura şedinţa de buget a Camerei. Au putut afla ca acest Palat al Parlamentului, fosta Casă a Poporului şi-a început construcţia în anul 1984 şi au muncit peste 700 de arhitecţi, 20 000 muncitori şi s-au cheltuit circa 3,3 miliarde de dolari, la vremea respectivă. O clădire impresionantă pe pereţii căreia se găsesc picture ale lui Sabin Bălaşa, iar în interiorul sălii pentru conferinţe, spectacole de muzică clasică, întâlniri cu diplomaţi străini, Săli care poartă denumiri ale unor personalităţi marcante ale istoriei naţionale: Nicolae Iorga, Alexandru Ioan Cuza, Nicolae Bălcescu şi alţii. În prezent, Palatul Parlamentului reprezintă imaginea simbol a Bucureştiului şi a României, mai ales datorită proporţiilor sale uriaşe. Sala de intrare este dominată de portrete în bronz ale celor mai importante personalităţi politice şi militare ale românilor, care au luptat pentru independenţa şi unicitatea poporului român: Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul, Mihail Kogălniceanu, Gheorghe Doja, regele Carol I, regele Ferdinand I Întregitorul. La final, tinerii învăţăcei s-au bucurat că niciodată primind de la reprezentanţi ai Parlamentului României cadouri şi înţelegând că fac parte şi ei, chiar dacă la o vârstă fragedă, din acest colos care înseamnă simbolul poporului român. Toate acestea au făcut ca elevii Colegiului Tehnic din Mătăsari să îşi dorească să înveţe mai mult, mai sârguincios pentru ca, într-o zi să ajungă să lucreze şi ei într-o astfel de clădire, în rândul celei mai importante instituţii din statul român. Totodată s-a mai vizitat 195

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

fostul sediu al “Comitetului Central”, Biblioteca Naţională, Universitatea, Palatul telefoanelor, Casa Armatei, Banca Naţională a României, Banca Comercială a României, Teatrul Naţional, Parcul Herestrău şi altele. Lăudăm, măcar pentru aceasta, iniţiativa Secretariatului General al Camerei Deputaţilor şi ne dorim cât mai multe astfel de colaborări. Alin DOBROMIRESCU, Gorjului, nr. 66/27 dec. - 08. ian. 08

DRUMU-I LUNG ŞI-NTORTOCHEAT
Nu mi-a plăcut niciodată să vorbesc despre mine, cuvintele sunt uneori prea sărace pentru a putea reda cu adevărat ceea ce simţi. Astăzi încerc să mă întorc în timp, ploaia îmi picură lacrimi în suflet, sunt oameni și lucruri care nu mai sunt ca înainte, dar, care încet, devin din ce în ce mai prezente ca și când timpul ţi-ar derula din nou povestea vieţii. Privesc înapoi la drumul lung și întortocheat, străbătut, și sunt convinsă că de-ar fi s-o iau de la capăt, aș apuca-o în aceeași direcţie. Nostalgia mi s-a cuibărit în suflet ca o caracatiţă ce-mi strânge inima, lăsându-mi un gust amar gândindu-mă la anii care au trecut și pe care nu i-am apreciat întotdeauna așa cum ar fi trebuit. Sunt absolventă a Universităţii din Craiova, Facultatea de Educaţie Fizică și Sport, în prezent profesor titular pe catedra de educaţie fizică și sport de la Școala Generală Slivilești din localitatea Slivilești. M-am născut, am copilărit și am învăţat în Mătăsari alături de doi părinţi minunaţi. Am avut un noroc enorm cu părinţii mei, niște oameni extraordinari, oameni simpli, dar înţelepţi. Mulţumită lor, am trăit o copilărie de basm alături de sora mea și cei doi fraţi. Sunt una dintre sutele de absolvenţi ai liceului din Mătăsari și pot spune că am avut ca profesori niște oameni minunaţi, cu o pregătire profesională exemplară, care au știut să ne îndrume pașii pe calea atât de importantă a formării noastre pentru 196

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

viaţă, acești oameni minunaţi au avut în mâinile lor destinul nostru, și cred că este și meritul lor că suntem ceea ce suntem azi. Dintre minunaţii dascăli pe care i-am avut aș aminti în primul rând pe diriginta mea, doamna profesoară Luminiţa Dădălău, pe regretatul profesor care a plecat mult prea devreme dintre noi, Ion Dădălău, domnii profesori Marilena și Iulian Mateescu, mentorii mei în profesia aleasă, doamna profesoară Hoară Doina, Ceaușescu Zizi, Nișulescu Elisabeta, Tatiana Floroiu, sunt doar câţiva dintre ei. Sunt oameni care au personalităţi rare, oameni de la care am avut ce învăţa. Întotdeauna mi-am dorit să devin profesor și să predau în cadrul aceluiași liceu, iar eu la rândul meu să am colegi pe foștii profesori. Acest lucru a fost posibil pentru o perioadă de timp. Dar mi s-a oferit o posibilitate și am devenit profesor titular la o altă școală decât cea pe care mi-am dorit-o. Am avut momente când mi–am dorit să stau aici întotdeauna, când nu-mi doream altundeva. Acum nu grăbesc lucrurile, ele se iau după niște legi care nu sunt mereu cu noi. Din anul 2004 sunt profesor titular la Școala Generală Slivilești. Pot să spun că am fost foarte dezamăgită și supărată pe mine însămi că nu am putut să vin ca profesor în cadrul Colegiului Tehnic Mătăsari, mai ales că în fiecare dimineaţă trebuie să trec prin faţa liceului în care am învăţat și apoi am predat ca profesor de educaţie fizică spre noul meu loc de muncă. La Slivilești am găsit un colectiv de cadre didactice foarte bine pregătite profesional și unite. Erau ca o familie și acest lucru m-a bucurat. Am fost primită cu multă căldură și în acest scurt timp am reușit să mă integrez în acel colectiv. În privinţa bazei sportive dezamăgirea a fost foarte mare. Venind de la Colegiul Tehnic Mătăsari, care avea o bază materială și o sală de sport bine puse la punct, aici nu aveam nici măcar un teren de sport sau o poartă unde să-mi pot desfășura activitatea. M-am consolat cu ideea că cel puţin aveam o sală de clasă amenajată ca sală de sport și pe care puteam s-o fo197

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

losesc iarna. Am luat-o de la zero cu amenajarea terenului de sport și am reușit în final să-l aranjez pentru a-mi putea desfășura orele în condiţii cât mai bune. Un real sprijin în realizarea obiectivelor propuse l-am găsit în domnul profesor Gican Gheorghe, directorul școlii. După munca depusă au început să apară și rezultatele și cel mai bun dintre ele a fost ocuparea locului întâi la faza judeţeană a Olimpiadei naţionale a Sportului Școlar cu echipa de handbal fete. Ce poate fi mai frumos decât faptul că noi am reprezentat judeţul Gorj la etapa de zonă O. N. S. S. desfășurată la Râmnicu Vâlcea la handbal. Eu cred că orice lucru bine făcut și pe care-l faci pentru că te interesează și pentru că vrei o împlinire e o bucurie, e un bun câștigat. Prof. Popescu Melania, Şcoala Gimnazială Slivileşti

STUDIUL INDIVIDUAL CU CARTEA, ZIARUL ŞI REVISTA
Munca cu cartea trebuie organizată. Fiecare citim, dar de la simpla lectură distractivă a unui roman şi până la lectura în vederea unui studiu este o mare deosebire. În general, în domeniul organizării studiului individual cu cartea, fiecare procedează potrivit experienţei anterioare şi recomandărilor primite în decurscul şcolarizării. De multe ori, efortul întrece cu mult rezultatele, de aceea o metodă e neapărat necesară şi în această direcţie, aşa cum a fost necesară şi la luarea notiţelor, căci 90 % din studiul individual se bazează pe lectură, pe munca cu cartea. Se pierd ore preţioase pentru că nu avem sistem, nu ştim încă cum să citim, cum să procedăm când avem de studiat. Dacă acest prim pas - al lecturii - în studiul individual e făcut greşit, consecinţele nu vor întârzia să se vadă, nu numai la examene, ci şi mai târziu în viaţă. În cele ce urmează, mă limitez la comunicarea procedeelor celor mai nimerite pentru a ne însuşi tehnica lecturii, adică un minimum de cunoştinţe pen198

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

tru practica lecturii în condiţii mai fructuoase. În privinţa poziţiei corpului, cel mai indicat este studiul la masa de lucru, având cartea la circa 25- 30 cm depărtare de ochi, în niciun caz nu se recomandă lectura cu corpul la orizontal - adică culcat în pat - deoarece această poziţie este nesănătoasă pentru globul ocular, slăbind vederea. Cartea să se ţină la o depărtare constantă de ochi, iar lumina să cadă pe pagini, de unde să fie reflectată pe retină. O literă mai mică cere o lumină mai puternică şi uneori o reducere a distanţei obişnuite. În medie se pot citi 7-8 pagini pe oră, în primă lectură. Cu cât repetăm lectura aceluiaşi text, cu atât acest număr creşte. Durata lecturii este variabilă: potrivit interesului ce ne animă, puterii noastre de concentrare ş. a. după fiecare oră de lectură e bine să facem o pauză câteva minute să ne odihnim ochii, în timpul lecturii nu se mănâncă. Lectura imediat după masă predispune la somn şi trebuie evitată. Pentru lectură trebuie să alegem un loc retras, ferit de zgomot. Este poate banal să afirm aici că interesul, dispoziţia facilitează randamentul lecturii. Orice lectură în vederea studiului se face pe baza unei bibliografii (adică a unei liste în care se trece titlui cărţii şi paginile unde se expune tema respectivă). Întâi totalizăm numărul de pagini ce trebuie citite şi în funcţie de aceasta calculăm numărul de ore necesar parcurgerii lor, pe care le repartizăm pe ore. Revederea materiei pentru teze necesită lectura unui anumit număr de pagini din manualul respesctiv plus alte cărţi sau culegeri. Dar există cazuri când bibliografia trebuie să ne-o întocmim noi înşine. Atunci prima fază este cea a informării bibliografice. Aceasta înseamnă să căutăm peste tot unde am putea găsi un material care să trateze tema ce ne interesează. În acest sens, fişierele bibliotecii ne sunt de mare folos. Lista bibliografică trebuie să cuprindă: autorul, titlul cărţii, editura şi anul tipăririi, ediţia, localitatea. Când ni se dă o bibliografie gata întocmită, se arată în mod obişnuit care titluri sunt obligatorii şi care facultative. În general, 199

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

ordinea de lectură este pe probleme, de la cele generale, la cele speciale. Aceasta presupune oarecare discernământ în lectură, ceea ce nu i se poate cere decât unui avansat. Pentru începători, ordinea este cea cronologic-evolutivă. Citim temele în ordinea strictă a prezentării lor în manual. Una din condiţiile esenţiale pentru reuşita lecturii este să avem bine fixat scopul lecturii, ce anume urmărim să cunoaştem în paginile respective. O altă regulă în lectură este să citim cu voinţa de a memora, de a reţine ceea ce parcurgem. Acest efort de memorizare trebuie să se cunoască chiar de la titlul lecţiei. Structura porneşte de la titlu şi merge până la ultimul cuvânt, nu vom trece niciodată de prefaţă sau introducere, peste note, trimiteri, comentarii ş. a. care au rostul lor bine definit şi care la prima vedere poate ne scapă. Lectura se face pagină cu pagină, pe îndelete. Citirea lentă, bineînţeles nu silabisirea, e o chezăşie a succesului lecturii în toate privinţele (memorizarea, înţelegerea logică, etc. ) căci numai astfel putem pătrunde sensurile exacte ale cuvintelor. A citi nu înseamnă încă nimic, trebuie să şi înţelegem ceea ce citim. Unele însemnări marginale ne sunt permise. În cursul lecturii trebuie să acordăm atenţie textelor evidenţiate pe fonduri de culori diferite sau cuvintelor scrise cu alt caracter de litere decât cele ale textului obişnuit, pentru că sunt altfel tipărite tocmai spre a atrage atenţia. În lectură este bine să evităm întreruperile intempestive. O temă, un capitol se citeşte până la sfârşit, nu se întrerupe la mijloc. Să nu ne obişnuim să facem din lectură un somnifer! Dacă ne obişnuim să citim numai seara, înainte de culcare, când suntem foarte obosiţi şi când adormim după o scurtă lectură de câteva pagini, atunci, repetând acest procedeu câteva ori la rând, cu timpul vom ajunge să ne creăm un reflex somnifer. Orice cuvânt pe care îl întâlnim şi a cărei semnificaţie nu o cunoaştem sigur trebuie imediat căutat în dicţionar. Acest lucru se face pe loc. Cel mai bun mijloc de a ne îmbogăţi 200

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

vocabularul este dicţionarul propriu pe care ni-l întocmim singuri, trecând în el toate accepţiunile pe care le descoperim pentru cuvânt în cursul lecturii noastre. A munci independent cu cartea înseamnă şi a extrage din citirea ei acele cunoştinţe de care ai nevoie. Aceste cunoştinţe trebuie extrase în chip sistematizat, dispuse după un sistem logic închegat şi apoi folosite, la fel de sistematic. De multe ori această sistematizare nu reuşeşte de la prima încercare. Până nu ne sunt clare în minte ideile fundamentale, concluziile şi generalităţile, extragerea ideilor, polarizarea lor în jurul principiului unic de care vorbeam, sistematizarea lor, cu alte cuvinte, nare sorţi de reuşită perfectă. Este adevărat că pentru aceasta trebuie perseverenţă şi răbdare. Cunoştinţele se mai pot sistematiza şi prin clasificări de date, scheme şi tabele. Acestea să fie cât mai neîncărcate, cât mai simple şi uşor de urmat, dispunerea în pagină să fie cât mai aproape de urmărit. O schemă trebuie să aibă calitatea esenţială de a fi uşor de memorat, de a ne de un tablou de relaţii cauzale şi raporturi reciproce lesne de ţinut minte, tocmai prin simplitatea şi logica lor stringentă, însemnările şi extragerile de orice fel dintr-un text se fac ce obicei pe foi volante de anumită mărime şi format, care ulterior se asamblează şi se clasează după anumite criterii. Aceste foi volante se numesc fişe. Metoda Descartes de înţelegere a unui text official: delimităm problema în mare, înlăturând toate parantezele şi digresiunile care o încâlcesc; descompunem o problemă mare, astfel circumscrisă, în probleme mai mici, pe care le rezolvăm parţial, apoi vom trece la pătrunderea problemei esenţiale, generale. Înainte de a trece la o problemă sau la o idee nouă, recapitulăm succint concluziile la care am ajuns până acolo. În concluzie, adnotaţiile, extrasele, conspectul, în studiul in-dividual cu cartea ne ajută să exprimăm idei pline de conţinut în cuvinte foarte puţine. Pentru ca lectura noastră să fie folositoare, trebuie aşadar să citim organizat, să ne depridem 201

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

a citi având întotdeauna un creion la îndemână pentru diverse însemnări. Munca organizată cu cartea, studiul individual, lectura nu sunt îndeletniciri ocazionale, ele trebuie continuate toată viaţa. Să ne formăm o obişnuinţă din lectura zilnică, încât să nu treacă o zi fără să citim în scopul de a învăţa ceva nou. Prof. Mihail Mărtoiu

FII CULT CA SĂ CITEŞTI, SAU... CITEŞTE PENTRU A FI CULT?
Prin acest eseu nu încerc a obliga pe nimeni să citească, ci doar prezint în câteva detalii trei subiecte - cititul, cultura şi incultura - şi legătura dintre ele pentru a da de înţeles necesitatea cititului şi urmările cauzate de creşterea gradului de incultură în rândul populaţiei. Cititul a fost mereu un procedeu de informare încă din timpul oamenilor primitivi ce comunicau prin semne desenate pe pereţii peşterilor ce ilustrau istoria neamului lor. Mai târziu simbolurile au evoluat în scriere cuneiformă, după care a apărut alfabetul - dar asta e o altă poveste. Prin cunoaşterea acestor simboluri, ele puteau fi citite şi înţelese, astfel comunicarea se dezvoltă între oameni prin intermediul scrisului şi cititului. Aş putea defini cititul ca o acţiune ce se dezvoltă prin intermediul a două sensuri: sensul propriu = a parcurge un text (pronunţând cuvintele sau nu) pentru a lua cunoştinţă de cele scrise, a rosti, a urmări un text cu glas tare pentru a comunica cuiva conţinutul lui, a descifra o partitură muzicală, urmărind cu ochii sunetele reprezentate şi valorile lor (şi a le reproduce cu vocea sau cu un instrument), a interpreta indicaţiile topografice ale unei hărţi sau ale unui plan şi a reconstitui după ele conformaţia terenului, a înregistra, a desluşi indicaţiile date de un contor, de un barometru, de un indicator etc. ;sens figurat = a descoperi, a sesiza gândul, sentimentele ascunse ale cuiva din atitudinea sau din expresia fi202

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

gurii sale. Ca rezultat al combinării cititului cu scrisul avem totalitatea cuvintelor înţelese de oameni, adică vocabularul. În prezent cititul nu se rezumă doar la a ţine o carte în palme, sau a verifica o scrisoare. Deşi acestea încă mai sunt comune oricărui cititor, persoana respectivă poate avea acces şi la internet care îi pune la dispoziţie numeroase pagini de unde se poate documenta şi informa. Cum înainte marii autori se exprimau prin operele lor transpuse în cărţi sau jurnale, astăzi micii artişti, şi nu numai ei, se pot exprima prin blogurile lor ce sunt asemănătoare cu nişte jurnale deschise oricărui cititor. Blogul este spaţiul unde exprimi tot cea ce vrei prin imagini, text sau video într-un mod cât mai creativ permiţând celorlalţi să citească. Cu cât un blog este mai original în expresivitate, cu atât el este mai populat de ochii cititorilor care doresc să guste mai des din culoarea cuvintelor. Expresia pune mereu bază cititului, astfel adevăraţii cititori plâng, râd şi cântă expresii; micul dejun îl ţin în bibliotecă unde servesc pagini unse cu dulceaţă de expresie şi ceai cald cu aromă de abc care emană vapori creativi în imaginaţie; la serviciu scriu şi traduc expresii, le codează şi le pubilcă, iar seara au vise verzi, albe, albastre de expresii. Ei trăiesc într-o nebunie controlată a expresiilor, conturându-şi viaţa prin propria lor dorinţă. Temă pe care compun acest eseu este densificată şi în titlu. Faptul că cititul este pentru cultură se referă la majoritatea populaţiei care a adoptat incultura ca un mediu mai uşor de trăit fără să realizeze că acesta e primul pas al involuţiei. Pentru că acum le este de ajuns cu mediocritatea, mai târziu se vor mulţumi cu insuficientul din materia mizeră. Acest lucru nu se va întâmpla mâine, sau peste zece ani, dar peste câteva generaţii îşi va arăta supremaţia în activitatea şi traiul omului, iar una dintre metodele ce ar putea combate existenţa şi traiul indecent este cititul ce mereu a fost asociatul de bază al culturii. Dacă m-aţi întreba următorul lucru: De ce ar 203

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

trebui să îmi pese mie de generaţiile următoare dacă ştiu că la mai puţin de optzeci de ani nu voi exista şi toate aceste urmări nu mă vor afecta prea mult? v-aş răspunde că dacă aţi transmite acest concept nepăsător şi următoarelor generaţii, atunci lipsa de concentrare pentru cultură ar fi sporită rapid şi că nu ştiţi că la mai puţin de optzeci de ani veţi muri dacă luptaţi să cunoaşteţi şi în scurt timp veţi aduce rezultate benefice omenirii care ar creşte speranţa de viaţă la naştere. Există unele organizaţii care continuă să cerceteze pentru noi descoperiri, dar fără ajutorul şi susţinerea majorităţii totul este fără folos. Omul a fost creat să evolueze, iar cultura îl ajută să„crească”. A şti să citeşti şi a vrea să citeşti te ajută să implementezi noi concepţii în viaţa personală, dar şi pe plan social. Fie că este o discuţie purtată într-un compartiment în timpul unei lungi călătorii cu trenul, fie că este o discuţie purtată în timpul ceaiului de la ora cinci, dacă cunoşti bine topicul şi situaţia reuşeşti să dezvolţi o convorbire şi să atragi plăcut atenţia micului public. Şi cine ştie – poate cândva îţi vei forma modul de exprimare şi nu vei fi ascultat doar de prietenii cu care joci golf pe planul verde din parc, de prietenii cu care obişnuieşti să vizionezi un film - fie el de acţiune, oroare, fantastic - sau de partenera de viaţă ce mereu îţi este alături şi ştie să te contrazică când gândeşti prost sau să te liniştească când eşti în-cordat şi înţepat de nervi, ci şi de grandiosul univers mic, numit Pământ, prin toată populaţia ce îl reprezintă. Tot cititul are legătură cu modul de a gândi, amplificând continuu memoria vizuală, simţul de observaţie şi de recunoaştere - toate trei fiind mereu în opus cu incultura. Acest eseu este destinat persoanelor de orice vârstă, care ştiu şi care nu ştiu să citească. Ceauşescu Gabriel

204

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

PĂSTRĂM TOTUL ÎNTR-UN BUZUNAR...
Amintirea este parfumul sufletului… Încă din momentul în care vedeam lumea ca pe un loc magic care se construia numai în jurul nostru, când la primul ţipăt, la cea mai mică suferință sau la cel mai micuț moft adunam în jurul nostru întreaga familie, când pentru a aprinde lumina era suficient să privim becul și minune... privirea noastră punea în mișcare mâinile părinților care ne îndeplineau dorința. Încă din momentele în care credeam că peștii se pot îneca în apă și încercam să-i apărăm, când mergeam la grădiniță de frica „domnului Bau-Bau”, sau am mers pentru prima dată la școală... și până am devenit liceeni, Întâmplări de care vrem să ne aducem aminte, oameni care vor rămâne mereu în viaţa noastră, toate acestea dorim să le păstrăm vii, să oprim timpul în prezent fără a șterge trecutul sau a schimba viitorul. Cu ajutorul fotografiilor încercam să ne păstrăm mereu copii, să ne privim mereu firavi, încrezători și fericiți, liniștindu-ne setea de trecut cu un strop de amintire, însă, ne dăm seama mai târziu că nu timpul este responsabil de toate aceste schimbări... ci noi, oamenii, cu mintea noastră scormonitoare, pentru că o dată ce timpurile se schimbă, omul trebuie să se schimbe și el de bunăvoie sau forțat. Pentru că nu s-a pomenit niciodată ca cineva să trăiască în afara timpului. Așadar, ajungem la concluzia că timpul nu trece... ci noi trecem prin timp... neștiind să ne bucurăm de ceea ce ne-a fost dat să trăim, iar după ani de zile, avem pretenția ca cei din jurul nostru să înțeleagă și să retrăiască clipa împreună cu noi. Apoi, ne ștergem iute gândul din minte și ne încurajăm, spunându-ne că oricum nu mai contează, că a trecut,.. . însă nu realizăm că noi suntem cei care nu înțeleg de fapt că o simplă fotografie nu poate prinde viață decât în gândul nostru. Aducem de cele mai multe ori vederi din locurile în care ne petrecem vacanțele și odată reîntorși lângă familie credem că pri205

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

vind acele poze, fiecare poate auzi marea sau poate simți finețea zăpezii și, rămânem tăcuți când realizăm că amintirile sunt doar ale noastre. Așadar, de cele mai multe ori decidem să îndoim fotografia și să o păstrăm în buzunar ca pe o altă parte a sufletului... pentru că vine o vreme în viaţa fiecăruia când își pune întrebarea: ok, trecutul e magic, viitorul sună bine, dar merită să îţi continui viaţa pe acest drum? E ceea ce visai? Dacă nu asta e ceea ce îţi dorești poate e cazul să iei o decizie radicală. Să cauţi ceva care te pasionează într-adevăr! Oprește-te din căutarea fericirii în lucrurile pe care obișnuiai să le faci până acum și întreabă-te serios: ce vrei să faci cu adevărat? Sau mai bine zis: vrei să faci ceva? Viaţa ta e mai mult decât o trecere prin toate parcurile orașului și mult mai mult decât o seară de vară.. fie ea cât de călduroasă... Crede în tine, ieși din cercul tău strâmt, trăiește, zâmbește, și schimbă, însă nu privii niciodată viaţa ca pe un lucru îngrozitor de greu mergând după zicala „Viaţa e grea, dar nu contează, trece repede”. Preţuiește fiecare clipă, bucură-te de fiecare moment și păstrează amintirea în suflet și în fotografii, pentru ca la sfârșit nu ne rămân decât gândurile și pozele păstrate în” buzunarul sufletului”. Mădălina Ivan, XII-B

TEMA PENTRU PROFESORI, ELEVI ŞI POLIŢIŞTI
Necesitatea implicării unităţilor de poliţie pe linia prevenirii şi combaterii delincvenţei juvenile este determinată de realitatea fenomenului existent în rândul acestor categorii de persoane, exprimată în ultimii ani prin evoluţia ascendentă a infracţiunilor de natură judiciară, atât prin creşterea frecvenţei, cât şi a gradului de pericol social al faptelor săvârşite. Importanţa acestei probleme rezidă în înseşi caracteristicile delincvenţei, care se confruntă cu o dublă realitate: pe de o parte absenţa unei depline capacităţi de în206

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

ţelegere a semnificaţiei comportamentelor antisociale, îmbinată cu lipsa de experienţă ce,,împinge” adesea minorul la săvârşirea unor fapte de natură penală şi pe de altă parte, existenţa unei periculozităţi obiective ce o au unele dintre acestea, prin care sunt lezate valorile sociale ale statului de drept. La nivel naţional, se înregistrează creşteri alarmante ale numărului de infracţiuni comise de către minori, astfel: dacă în 1990 s-au săvârşit 8453 fapte penale, în anul 1996 acestea au crescut cu 13. 575. Infracţiunile săvârşite de către minori au fost cu predilecţie furturile, numai în anul 1996 acestea au crescut cu 19. 820 fapte, dar această categorie de persoane a comis 31 omoruri, 26 tentative de omor, 13 lovituri cauzatoare de moarte, 58 vătămări corporale grave, 71 violuri, 793 tâlhării. Într-o creştere alarmantă este fapta de prostituţie. Se constată că la minorii cu comportament deviant există tendinţa de a se organiza în grupuri infracţionale, săvârşind fapte grave. Astfel, Baba Loredana Georgeta, Scoarţă C-tin Ion, Agantei Costel, Băltag Marius Eugen, Carcalete Victor zis Jupuitu, Ritirez Elena, Bărdaru Sandu C-tin, Gug Florin, toţi în vârstă de 10-14 ani, au pătruns prin efracţie în S. C. Astarteea SRL Restaurantul 35 al, Consum Cop”, atelierul reparaţii Radio - TV-bloc 5, SC Anima SA Motru Bloc C7, SC Buicoinvest SRL „Alimentara nr. 85 şi Barul Fiuretia Ioana (toate unităţile sunt dlin Mătăsari, ca de altfel şi autorii) şi au sustras bani şi bunuri în valoare de peste 1 550 000 lei. Un factor educativ de o deosebită importanţă, poate cu un rol mai mare decât familia, pentru prevenirea faptelor antisociale, reprezintă „ŞCOALA”. Prioritatea priorităţilor este îmbunătăţirea relaţiilor inter sociale dintre profesori, dintre elevi şi profesori, elevi şi părinţii acestora, străduindu-se să creeze o interacţiune pozitivă între membrii acestor grupuri. Elevii şi profesorii trebuie să se poată simţi mândri de şcoala lor şi să aibă un sentiment de solidaritate. Profesorii trebuie să fie mai conştienţi de rolul lor de modele şi să facă loc pedagogului. 207

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

Simpla transmitere a cunoştinţelor este mai puţin importantă decât „educaţia”, deoarece familia este din ce în ce mai puţin capabilă să îndeplinească această misiune. Elevii şi părinţii acestora trebuie, pe cât posibil, să fie încurajaţi, să participe, să colaboreze şi să-şi asume răspunderi. Ar trebui consultaţi în privinţa programului, cât şi a menajării sălilor, clădirile şcolare să fie deschise, iar structurile administrative şi transparente.

TINERETUL ŞI INFORMAŢIA
Viaţa omului are dimensiunile ei, prin care sunt jalonate posibilităţile şi limitele ce le reprezintă. O astfel de dimensiune poate fi numită etapa care diferă de-a lungul unei vieţi de aur în funcţie de gradul de realizare şi de afirmare a personalităţii. Nicidecum nu vom întâlni etapă cu caracteristici identice. Din contră, când societatea traversează o etapă în plin proces de dezvoltare spunem despre ea că este mai favorabilă realizării omului în activitate. În condiţiile actuale, când situaţia socială, politică şi economică din ţară trece printr-un moment de haos, dar pe de altă parte când omenirea este în plin proces de modernizare, tineretul – componentă definitorie a participanţilor la fenomenul caracteristic progresului – constituie însuşi elementul inovator, revoluţionar al etapei. Tot mai mult este vehiculată ideea că astăzi şi mai ales mâine şcoala nu mai poate realiza de una singură obiectivele educaţionale şi că acţiunea mass-mediei îşi exercită la tot mai mare grad influenţa, mai cu seamă asupra tineretului. Unde sunt tinerii în etapa actuală? Cred că acolo unde ar trebui să fie, adică în căutarea aceasta nebună după informaţie, informaţie care este una dintre resursele omenirii şi poate fi umană şi materială. Raritatea ei diferă în raport cu celelalte resurse. În mod absolut, informaţia a sporit şi s-a diversificat continuu, în mod relativ raportată la nevoile şi idealurile tot mai elevate ale omului este şi continuă să fie limitată. Un rol deosebit 208

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

au avut tinerii care, conectaţi la un mai mare areal informativ, vin de la bun început cu tot felul de idei noi, inovaţii care fără îndoială că sporesc posibilităţile şi disponibilităţile pentru dezvoltarea personalităţii umane. În complexitatea muncii educative, mass-media joacă un rol important şi în orientarea tinerilor. Televiziunea are un rol important pentru că majoritatea tinerilor se informează din sursele Televiziunii care pe parcursul timpului, a iniţiat ample acţiuni educaţionale menite să contribuie la educarea elevilor în spiritul dragostei faţă de muncă şi al dorinţei de realizare profesională. Remarcăm în timp unele emisiuni special dedicate orientării şcolare şi profesionale cum a fost mai întâi „Cu ochii’n 4,” „A doua alfabetizare” şi altele. Există însă şi alte numeroase emisiuni care lărgesc orizontul tehnic al elevilor şi le oferă acestora sugestii de preocupări practice care i-ar putea sensibiliza pe plan profesional. Aşa, de exemplu, unele reportaje prezentate la televiziune au darul de a populariza rezultate din diverse domenii de activitate. Pe această linie se înscriu emisiuni ca: ,,Teleenciclopedia”,,,Jurnal”,,,Atlas”,,,Refle cţii rutiere” şi multe altele. Radioul completează în mod armonic gama emisiunilor care caută să-şi aducă contribuţia la pregătirea tineretului pentru viaţă. Din multitudinea emisiunilor radioului spicuim pe cele cu un ecou mai larg în conţinutul orientării şcolare şi profesionale, sub o anumită formă. Conferinţele şi mesele rotunde, pe o anumită temă sunt şi o sursă de informaţie care completează orizontul de cunoaştere al celor de faţă. Conferinţa sau masa rotundă are darul de a sensibiliza auditorul şi de a contribui la pregătirea psihologică a tineretului în vederea unei opţiuni şcolare şi profesionale corecte, îmbogăţind cunoştinţele şi cultivând interesul elevilor pentru anumite domenii de activitate. Astfel de forme massmedia abordează pentru dezbatere teme axate direct pe problema orientării sau altele adiacente (de exemplu: ,,Învăţământ, cercetare, producţie”,,,Tineretul, forţă activă a societăţii”,,,Tineret înseamnă 209

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

viaţă”, ş. a). Presa şi lectura liber aleasă îndeplinesc un rol bine definit printre sursele mass-media, cu o evidentă expresie în sprijinirea formării şi dezvoltării personalităţii individului. Presa centrală şi locală, printre altele, este şi un mijloc operativ de popularizare a unor rezultate, de abordare a unor probleme ale orientării şcolare şi profesionale şi de informare a tineretului asupra posibilităţilor de şcolarizare şi de calificare într-o anumită meserie. Presa noastră cu largul ei evantai de profile (ziare, reviste socio-politice, literare, cultural - ştiinţifice, sportive etc. ), exprimă limpede potenţialul său informaţional şi educativ, completând cu perseverenţă ceea ce nu se realizează pe deplin prin celelalte surse mass-media. În concluzie: Tinerii din ziua de azi nu-şi pot realiza visele şi dorinţele propuse dacă nu au o bogată acumulare de informaţii cu şi despre ce-i aşteaptă în viaţă şi totodată să fie la curent cu actualitatea. Adrian Dobromirescu, XII A

DESPRE LIBERTATE
Cea mai mare importanţă în economia sistemului o deţine problema libertăţii cu tot alaiul ei de concepte adiacente. Totodată, acest concept este printre cele mai greu de surprins, printre cele mai misterioase lucruri. Existenţa sau inexistenţa unei libertăţi efective a frământat secole de-a rândul omenirea. Filosofii importanţi nu o pot trata decât obscur, iar Sartre afirma că, dacă Dumnezeu există, libertatea umană nu există, iar dacă există libertatea umană, evident că nu există Dumnezeu. Cristian George Brebenel susţine că problema libertăţii poate fi împărţită în două compartimente: Libertatea lui Dumnezeu, totală, nelimitată şi libertatea fiinţelor create, o libertate limitată la manifestarea fiecăruia. După trei sute de ani, problema lui Decartes şi a lui Leibnitz persistă. Este oare Dumnezeu liber să facă orice, adică chiar să schimbe adevă210

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

rurile ce nouă ni se par eterne, cum ar fi anumite principii logice şi matematice? După Decartes, după Leibinitz şi Spinoza nu. Argumentele sunt suficiente şi într-o parte şi în cealălaltă. Problema libertăţii celorlalte fiinţe superioare, de exemplu a omului, pare a fi o colaborare ciudată dintr- un organism complex proiectat de Dumnezeu şi Fiinţa lui Dumnezeu. Mult timp a persistat problema provenienţei libertăţii noilor fiinţe. La acele fiinţe neevoluate unde gândirea este aproape inexistentă, totul pare a tinde spre un alt fel de „determinism’’ animal, specific vieţii. Însă la fiinţele evoluate, a căror gândire este una fundamental, ne întrebăm dacă în realitate avem de-a face cu două elemente precis conturate şi anume: Structura organismului şi Fiinţa acestuia, amândouă alcătuind noua fiinţă. Printre alte concepte, libertatea a pus adevărate probleme majore. Din intuiţie putem deduce că libertatea ia naştere din colaborarea intelectului fiinţelor cu neantul, o colaborare destul de stranie, însă putem menţiona faptul că noţiunea de neant deţine mai multe semnificaţii. Neantul adus în discuţie se defineşte ca „ceva’’ aflat într-o posibilă potenţialitate viitoare, conţinând ceea ce ar putea fi. Dumnezeu are la îndemână pentru desfăşurarea actelor sale un spaţiu finit, deţinând uriaşe pachete de potenţialităţi. Suma acestor potenţialităţi se exprimă ca viitor posibil pe ansamblu. Dar Dumnezeu le lasă la îndemâna fiinţelor sale care le introduc în proiectele lor, prin urmare în actele lor. Să exemplificăm proiectul unei gâze care zboară întâi drept, face o curbă la dreapta, vine în spate etc. Culoarul de potenţialitate al gâzei în acest caz este mult redus. Între anumiţi parametrii solicitanţi de determinismul strict fizic, e liber. Acelaşi lucru se petrece şi în cazul în care, stând la o masă, omul duce aproape involuntar mâna la nas. Cauza a fost să zicem, o mică mâncărime de nas, fiind un gest de „iniţiativă’’. Deci unele zone unde se manifestă proiectul fiinţei în urma căreia ea alege un set de potenţialităţi şi le ordonează după propria-i stare, denumi211

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

te noduli de contingenţă. Există unele potenţialităţi care vor deveni act, iar altele care nu vor deveni act şi vor intra într-o zonă moartă. Nodulii de contingenţă reprezintă intervalul temporal şi spaţiul în care fiinţa poate alege mai multe variante. Aparatul mintal al fiinţelor are la dispoziţie capacitatea de a elabora proiecte proprii şi a le transpune în act. Dumnezeu ia cunoştinţă de ele prin acel fenomen al reflexiei. Prin proiectele lor ample, aceste fiinţe propun adevărate planuri de schimbare a zonelor respective. Având în vedere cele spuse, în ceea ce-l priveşte pe om şi fiinţele superioare se deosebesc două tipuri de libertate, una în proiect şi alta în act. Libertatea în proiect este aproape nelimitată, astfel fantezia unui om îl poate purta pe oriunde, iar libertatea în act, este un adevărat prizonier al spiritului. Realizarea proiectelor depinde în principal de legile care supraveghează şi coordonează un spaţiu. Dar, deşi legile par inflexibile, ele pot fi eludate prin inteligenta cunoaştere a lor, prin investiţii de voinţă şi dragoste. Daniela Ciocotea, IX B

212

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

II. ION GR. DĂDĂLĂU. MONOGRAFIA LOCALITĂŢII MĂTĂSARI
A fost pus în discuţie proiectul “Strategii culturale pe termen scurt, mediu și lung în Gorj”, realizat de către Ion Cepoi. „Pe termen scurt și mediu, considerăm că toate cele 3 programe culturale derulate – Programele culturale multianuale „Rădăcini”, „După Brâncuși” și” Coordonarea și monitorizarea activităţii așezămintelor culturale din judeţ” trebuie continuate, acestora, însă, fiind nevoie a li se adăuga încă unul, anume: „Promovarea imaginii culturale a Gorjului”, care trebuie să înceapă de la nivelul localităţilor către capitala de judeţ”, a subliniat în expozeul său Ion Cepoi. În cadrul dezbaterii „Oportunităţi și necesităţi culturale în Gorj, parteneriatul dintre administraţia publică și așezămintele culturale locale”, la invitaţia vicepreședintelui CJ, Vasile Râbu, câţiva dintre directorii de Case și Cămine culturale și-au prezentat câteva dintre propuneri și probleme cu care se confruntă în activitatea lor. Spre exemplu s-a exprimat necesitatea unei săli de spectacole la Motru, Casa de cultură de la Peștișani este încă neterminată, Casa de cultură din Novaci fără căldură și nevoia de reabilitare a clădirii, Muzeul de la Arcani nu este într-o stare foarte bună, dar viceprimarul Dan Pupăză și-a afirmat preocuparea pentru acest muzeu. De asemenea, a fost adusă în discuţie problema salariilor și a statutului de oameni buni la toate cum sunt consideraţi de către administraţiile locale, cei care au fost angajaţi în fapt să se ocupe de activitatea culturală. Vasile Râbu, în afara răspunsurilor pe care le-a oferit la întrebări promiţând că va merge în fiecare localitate pentru a se informa și a înţelege mai bine situaţiile. Viorel Surdoiu – Gorjanul 01. 02. 2010 213

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

ION DĂDĂLĂU-SIMBOL PENTRU COMUNITATEA DIN MĂTĂSARI
Deşi tipărirea “Monografiei comunei Mătăsari” nu are putere de vindecare a durerilor, gestul este extraordinar şi de aceea apreciez din tot sufletul strădania Sindicatelor Miniere Jilţ şi a senatorului Ion Ruşeţ, mai ales. Dorind să facă lumină în istoria comunei Mătăsari, aduc şi un omagiu pentru munca uriaşă a Celui care şi-a sacrificat zile şi nopţi din ultimii ani ai existenţei Sale pentru această însemnată lucrare documentară şi ştiinţifică. Profesorul Ion Dădălău - căci despre El este vorba - n-a mai apucat s-o vadă tipărită. Timpul n-a mai avut răbdare. A lăsat-o în manuscris. Încercăm acum să oprim Timpul din curgerea sa misterioasă... Pe cale spirituală, prin acele mărturisiri sufleteşti, ce ne armonizează cu ceilalţi în ciclul de viaţă fără sfârşit. Binecunoscutul Profesor Ion Dădălău, simbol pentru comunitatea din Mătăsari, răsfira printre noi benefice stări de renaştere prin dăruire şi bunătate, prin respect şi credinţă în valorile moral-creştine. Rămas orfan de tată la fragedă vârstă, băiatul din Croici a înţeles că numai prin muncă se poate realiza şi a muncit... a muncit... împletind munca intelectuală cu cea fizică, în favoarea celei intelectuale. Dar la un moment dat Ceasul s-a oprit! Oprim şi noi Clipa prin acest gest al Recunoaşterii personalităţii Domnului Profesor Ion Dădălău, care a trecut prin aspre încercări ale vieţii, trăind intens şi dăruindu-se profesiei, luminând, arzând şi topindu-se. L-am cunoscut bine, mai ales din anul 1978, când a fost numit director coordonator pentru şcolile din comuna Mătăsari şi când se înfiinţau primele clase, treapta a II-a de liceu (Eu eram directoare coordonatoare pentru şcolile din comuna Drăgoteşti, nu aveam decât treapta I de liceu la zi şi o clasă de treapta a II-a la seral). Mi-a fost mai mult decât un frate. Am avut perioade dificile în viaţă şi în carieră, dar am găsit permanent susţinere morală în persoana sa. Îmi asculta destăinuirile, mă înţelegea, îmi suporta şi une214

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

le mofturi - care, evident, nu depăşeau limita bunului simţ- analiza totul cu ochiul critic, dar cu inima blândă şi plină de generozitate. Profesorului Ion Dădălău, de fapt Omului Ion Dădălău, care şi-a dăruit timpul modelării conştiinţelor copiilor, devotamentului şi încurajărilor sale, i se datorează descoperirea multor talente, devenite simboluri care au marcat în bine existenţa comunităţii. Profesional, a fost un Om de excepţie. Ca fire.. . uneori vesel, alteori sobru. În calitate de conducător, întotdeauna, obiectiv. Avea o cultură deosebită şi formaţie ştiinţifică. Exigent cu sine şi cu cei din jur. A urmat singur şi la timpul potrivit drumul dascălului: perfecţionarea pregătirii profesionale prin obţinerea gradelor didactice II şi I. Prin munca sa a dovedit că a fost un Om deosebit. A considerat sfântă meseria de profesor, care cere muncă susţinută, dăruire profesională, perseverenţă. Acel suflet plin de dăruire a fost capabil să vibreze până la sacrificiu la suferinţele semenilor şi ale elevilor pe care i-a educat, cărora le-a urmărit potecile vieţii şi le-a dat nu o dată un sfat părintesc sau un sprijin material, chiar şi atunci când au devenit maturi. După numirea sa în funcţia de director coordonator, primele clase de treapta a II-a de liceu, zi şi seral, au funcţionat în localul Şcolii Generale Mătăsari. Apoi, pe loc gol, a ridicat actuala clădire a Colegiului Tehnic (pe atunci Liceul Tehnic), o adevărată cetate a culturii şi a luminii, cea mai impunătoare clădire din comuna Mătăsari. Păcat că azi din palat lipseşte împăratul I. Poate că este cazul ca actuala conducere a Colegiului, autorităţile locale să se gândească să adopte denumirea de “Colegiul Tehnic Ion Dădălău”! Ar fi un moment de recunoaştere faţă de Cel care s-a stins arzând. Directorul Ion Dădălău îi iubea pe copii, iar copiii îl venerau. Îmi amintesc şi acum când, la prima promoţie de absolvenţi a liceului, Ministerul învăţământului nu stabilise comisie de bacalaureat în centrul Mătăsari. Pentru a nu-i deplasa la alte licee pe cei aproximativ 200 de elevi, pentru a le asigura condiţii cât mai bune astfel 215

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

încât ei să nu fie obosiţi şi să aibă un randament maxim la examene, am mers împreună, cu trenul, la Bucureşti, la Minister. Aveam acordul tacit al inspectoratului şcolar. S-a zbătut, a convins şi a obţinut aprobarea pentru formarea unei comisii de examinare în centrul Mătăsari. Nu a fost deloc uşor: comisiile erau stabilite, preşedinţii erau profesori universitari, dar totul s-a rezolvat bine, beneficiarii fiind copiii. În calitate de director, îndruma paşii cadrelor didactice tinere cu competenţă, cu artă, cu măiestrie. Se pregătea pentru fiecare asistenţă la ore în mod deosebit - cu notiţe chiar- iar îndrumările date în cadrul comisiilor metodice ale diriginţilor erau pertinente, dar şi încurajatoare. Aşa a rămas şi va rămâne model pentru generaţiile următoare, a rămas şi va dăinui în amintirile noastre prin spiritul de disciplină pe care-l cultiva, prin climatul de încredere, prin evoluţia ştiinţifică şi psiho-pedagogică pe care o promova, dar şi prin bunătatea şi generozitatea care-l caracterizau. A asigurat relaţii bune între membrii colectivului de cadre didactice, linişte şi preocupare pentru bunul mers al învăţământului. Era conştient că, acolo unde liniştea este factor de unire şi nu de dezbinare, parcă eşti mai bogat sufleteşte... iar la clasă este nevoie de suflet! A fost apreciat de conducerile Inspectoratului Şcolar Gorj, stimat de ceilalţi directori din judeţ. La şedinţele cu directorii, care se ţineau de obicei la “Spiru Haret”, avea locul Lui fix şi nimeni nu-l ocupa, chiar dacă ceilalţi directori ajungeau în sala amfiteatrului înaintea Sa. Toate situaţiile le trimitea la termenul stabilit şi acorda atenţie deosebită atât exactităţii şi corectitudinii, cât şi formei în care le elabora. De fapt, avea un scris deosebit de frumos şi elegant. Când a avut probleme, eu însămi i-am zis să lase la o parte direcţia, deşi ştiam că-l doare, era munca lui de o viaţă şi poate chiar l-a costat viaţa prin stresul la care a fost supus o vreme. Mi-a spus însă că “ a părăsi corabia e foarte simplu, a te lupta este mai greu, dar satisfacţiile sunt imense”. 216

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

Deseori vorbea metaforic. Deşi avea formaţie ştiinţifică, era de o sensibilitate rar întâlnită şi de o cultură de excepţie. Aşa se face că nu exista un moment în care să nu fructifice ceva din literatură: când era vesel, ne spunea “un verset”, iar când era sobru, o maximă de te punea pe gânduri, dacă nu te ardea chiar, dovadă a inteligenţei ce-L caracteriza. Cum Omul sta sub vremi şi vremuri, în ultima perioadă n-a mai fost director. Dar şi atunci avea un cuvânt greu de spus, rămânând Omul de referinţă. Aşa se face că cei care-L contestau, vrând-nevrând, nu puteau să nu-i recunoască meritele. Şi a fost din nou director, dar adjunct. Acest Om ponderat, calculat şi-a unit în tinereţe destinul cu distinsa profesoară Luminiţa (Crăciunescu) Dădălău, cu care a format un cuplu perfect. Viaţa lor de familie a fost plină de iubire şi linişte. Doamna Luminiţa Dădălău, Om de aleasă cultură, de o bunătate deosebită, a ştiut să asigure calea bucuriei şi a împlinirii familiale. Sprijinul a fost reciproc, iubirea reciprocă, devotamentul asemeni. Altfel, cum ar fi putut să scrie la sărbătorirea nunţii de argint, fermecătoarele şi zguduitoarele afirmaţii: “Ţi-am fost altar, mi-ai fost icoană”. Omul Ion Dădălău a promovat cauze umane înalte, a generat spirit comunitar, a sprijinit oameni aflaţi în nevoie. A fost, este şi va fi apreciat de toţi care l-au cunoscut. Trăieşte încă prin cele două flori pe care le-a sădit în grădina dragostei sale. Făclia arde încă. Copacul cu rădăcini puternice şi durabile a înflorit, florile Lui îşi iau seva din acelaşi pământ, dar adevărata viaţă, sensul, rămân pe veşnicie şi se perpetuează. Aducem şi pe această cale un omagiu Marelui Om care a trebuit să înveţe că gloria se plăteşte scump, că performanţele înseamnă sacrificii, convinşi fiind că gestul nostru de preţuire şi spiritualizare va avea ecou peste timp. Omul care a dăruit atâta Lumină s-a topit arzând şi a întâlnit hazardul... Domnica Graure, Profesor-pensionar 217

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

ISTORIA UNEI LOCALITĂŢI GORJENE
Peisajul împovărat de albul zăpezii și al frigului insistent al Mătăsariului a fost înnobilat, ieri, de un eveniment important în fapt, care vine să completeze actualitatea cu crâmpeie de amintire din viaţa acelor meleaguri, fie că este vorba despre oamenii care au sfinţit locul cu existenţa și faptele lor, fie că se amintește despre întregul plan al fiinţării materiale și spirituale din zona mătăsăreană. Editată de Centrul Judeţean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj (CJCPCT), apariţia volumului fiind posibilă datorită sprijinului material oferit de Uniunea Sindicală Mine-Energie Jilţ- Turceni și de senatorul Ion Rușeţ, cartea intitulată “Mătăsari–file de monografie” scrisă de fostul profesor Ion Dădălău, încă simbol pentru comunitatea din Mătăsari și pentru generaţii de elevi care i-au păstrat o vie amintire. La realizarea acestei Monografii au contribuit și Nicolae Racoceanu împreună cu Matei Ioachim, încă două personalităţi locale iubitoare de lucru bine făcut. La această lansare, care s-a desfășurat în Amfiteatrul Colegiului Tehnic Mătăsari, instituţie care a fost ridicată prin strădania și efortul, recunoscut de cei de azi, „pe loc gol” așa cum se exprimă în Prefaţa volumului prof. Domnica Graure, au participat reprezentanţi de la Sindicatul Mine-Energie Jilţ-Turceni, senatorul Ion Rușeţ, actuale și foste cadre didactice de la Colegiu, elevi și reprezentanţi de la CJCPCT Gorj. De asemenea au fost prezenţi și reprezentanţi de la Direcţia Județeană de Cultură. Întâlnirea a fost moderată de directorul Colegiului Tehnic, Ion Săceanu, împreună cu prof. Luminiţa Dădălău, soţia autorului monografiei, a cărui evocare, ca dascăl și om devotat Mătăsariului, a fost realizată în alocuţiunile rostite de cei prezenţi la eveniment. Gorjanul -29. 01. 2010 Viorel Surdoiu 218

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

MONOGRAFIA LOCALITĂŢII MĂTĂSARI
„Mătăsari-file de monografie”, scrisă de fostul profesor Ion Dădălău, un simbol al localităţii gorjene, a fost lansată ieri în localitatea cu același nume, în prezenţa mai multor invitaţi, printre care s-a numărat și senatorul Ion Rușeţ. Volumul a fost editat de Centrul Judeţean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj și conţine crâmpeie din viaţa de zi cu zi a localităţii. La realizarea monografiei au contribuit Nicolae Racoceanu și Matei Ioachim, iar lansarea a avut loc în Amfiteatrul Colegiului Tehnic Mătăsari. „Peisajul împovărat de albul zăpezii și al frigului insistent al Mătăsariului a fost înnobilat, ieri, de un eveniment important în fapt, care vine să completeze actualitatea cu crâmpeie de amintire din viaţa acelor meleaguri, fie că este vorba despre oamenii care au sfinţit locul cu existenţa și faptele lor, fie că se amintește despre întregul plan al fiinţării materiale și spirituale din zona mătăsăreană”, spune Viorel Surdoiu, reprezentant al Centrului Judeţean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj. Gorj Domino 28. 01. 2010.

NECESITATEA UNUI PROIECT BINE STRUCTURAT „PROMOVAREA IMAGINII CULTURALE A GORJULUI”
Cu bună participare din partea directorilor de așezăminte culturale din judeţ, Seminarul metodic organizat de Centrul Judeţean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, în sala de conferinţe a Muzeului Judeţean, s-a dovedit o întâlnire nu doar formală, ci una cu teme și dezbateri de bun augur pentru activitatea culturală din acest an. La întâlnirea moderată 219

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

de Ion Cepoi, director CJCPCT Gorj, a participat și Vasile Râbu, vicepreședinte al Consiliului Judeţean, împreună cu Alexandra Andrei, director Biblioteca Judeţeană și Sorin Buliga, șeful Centrului de Cultură și Artă „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Programul acestui eveniment a debutat cu lansarea Revistei Jiului de Sus (publicaţie a așezămintelor culturale din judeţul Gorj, nr. 8-9/2009 și a revistei de cultură Portal Măiastra, nr. 4/2009 apărute la Editura CJCPCT Gorj. De asemenea a fost prezentată recenta apariţie a volumului „Mătăsari-file de monografie” realizată de cel care a fost și rămâne admirabilul dascăl gorjean Ion Dădălău. Au participat la acest seminar prof. Luminiţa Dădălău, soţia autorului monografiei și reprezentanţi de la Sindicatul Mine-Energie Jilţ-Turceni. Seminarul a continuat cu prezentarea comunicării. „Câteva consideraţii asupra stării culturii de tip neprofesionist din Judeţul Gorj în perioada 2006 - 2009”, în care s-a reiterat, conform legislaţiei în vigoare și a nevoilor culturale ale comunităţilor din teritoriu atribuţiile fundamentale de cercetare, conservare, protejare, transmitere, promovare și valorificare a culturii tradiţionale a CJCPCT reliefate prin rezultate, din care vă prezentăm câteva: înfiinţarea de Centre Culturale în zone de mare tradiţie – Tismana, Crasna, Runcu, Hurezani. Cercetare specifică domeniului prin Tabăra anuală de cercetare etnofolclorică, înfiinţarea de muzee și colecţii muzeale, realizate până acum în 21 de localităţi, editarea a peste 15 monografii, revitalizarea meșteșugurilor tradiţionale prin organizarea de Târguri ale meșterilor populari, conservarea și promovarea muzicii populare tradiţionale prin organizarea de festivaluri specifice și amplificarea marilor festivaluri organizate în regie proprie. Festivalul de literatură „Tudor Arghezi”, Festivalul de umor „Ion Cănăvoiu” și Gorjfest, tabără și salon de arte vizuale etc. 220

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

INTRODUCERE
Aşezările omeneşti de pe aceste întinderi colinare gorjene se pierd într-o îndelungată cronologie în perspectiva descrescândă a istoriei. Ca întreaga Dacie protoistorică şi istorică, acest spaţiu restrâns al unei aşezări şi al vecinătăţilor ei, circumscrise într-un cadru geografic caracteristic ce se va numi „judeţ”. Gorjul în cazul de faţă, acel punct, deci, al unui anume ţinut a fost populat de la începuturi de grupuri umane ce se stabiliseră aici şi de altele în trecere. Geografia acestor aşezări de dealuri gorjene a fost, ca mai peste tot, o geografie mai umanizată, o istorie a spaţiului locuit. Aşa cum şi istoria lor va fi o geografie în mers a devenirii naturii şi omului. Căci există şi o istorie a naturii însăşi înainte de ivirea unor vestigii de fiinţare a omului, istoria Firii în aspectele ei de viaţă, minerală şi vegetală, de pământuri şi ape, de meteorologie multiformă, glaciaţiuni şi deşertificări, diluvii, seisme. Toate acestea, în necontenita lor prefacere, ajung la un moment dat al unei cronologii difuze să fie locuite de oameni, iar factorul „om” va deveni şi el unul din aspectele Firii, modificator la rându-i de climă şi de vegetaţie, de soartă - putem spune - a pământurilor pe care le va umple cu seminţiile sale. Acest imens fenomen de întrepătrundere natură-om îl constată arheologia şi antropologia mai peste tot în Europa şi mai peste tot în Dacia. Hinterlandul gorjean nu putea să scape inevitabilului proces colonizator început în paleolitic şi conturat în aşezările bine stabilite în neolitic şi în zorii epocii metalelor. Nu intrăm în date de strictă ştiinţă a cronologizării preistoriei şi protoistoriei omului, această carte fiind destinată cititorului mediu, vrem doar să trasăm într-o manieră generală etapele geografice şi istorice ale existenţei unui anumit ţinut care interesează şi în cadrul lui o aşezare omenească ce se va numi odată în timp „Mătăsari”, ca fiind una din cele mai caracteristice pentru această zonă din punct de ve221

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

dere social, etnografic, industrial etc. Istoria omului acestor locuri, ca mai pretutindeni în Dacia, a fost nemiloasă şi aspră. Existenţa i-a fost jalonată de schimbări climatice şi diversităţi meteorologice pustiitoare, cu ierni de neimaginat astăzi, cu „glaciaţiuni” şi potopuri ce răscoleau totul şi aduceau contraste de climă neiertătoare, în care la început răzbeau doar mari animale dispărute, ce îşi vor disputa cu omul dreptul la viaţă într-o patetică încordare eroică, în care totul trebuia făcut şi imaginat dintr-un început: uneltele, armele, bordeiele, domesticirea câinelui şi a turmelor. O mare uimire şi înduioşare ne cuprinde în faţa acelui necurmat efort către viaţă al strămoşilor noştri, când ne gândim la ce au trebuit să facă dintr-un nimic al nimicului. Dar au stăruit! Iar stăruinţa lor a dat peste milenii viaţa noastră de azi. Şi aşa au trecut făr’ de răgaz vremile şi s-au încropit pe aceste locuri aşezări pastorale şi rurale, cătunele cărora năvălitori romani le-au zis „pagus”, satele-târguşoare „vicus” şi acele dintâi oraşe „municipium” ale întinsului teritoriu ce se construia, „provincia Dacia”. Cei mai mulţi dintre băştinaşi erau agricultori şi au fost numiţi de la început ţărani („rustici”), având stăpâni asupra lor şi pământului pe cei dintâi „boieri” - să le zicem „majores terrae” (mai-marii pământului). La vremea Daciei lui Decebal (în jur de anul 1100 după Hristos) li se zicea -cu un cuvânt poate de limbă dacă - „taraboşti” şi alcătuiau nobilimea Sarmizegetusei. Suntem în vremea organizării antice statale cunoscută sub numele de „confederaţie de triburi” sau „democraţie militară”, în care comanda, puterea aparţinea unui sfat de şefi tribali, supuşi totuşi şi aceştia unuia mai mare dintre ei („primus interpares”, cum i-au zis istoricii timpului, primul între egali, de tip Dromichete). Spre tânărul stat dac ce se întindea destul de departe, din miazănoaptea Transilvaniei până la Dunăre şi Moesia dobrogeană (având în sânul lui ţinutul de azi) nu prea departe de „capitală” - Sarmizegetusa Regia (vezi harta pagina 6), Începeau deja să se vălurească 222

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

armiile străine ale invadatorilor de tot felul: mai întâi falangele tânărului Alexandru al Macedoniei sau ale bătrânilor generali ai lui Filip, tatăl ori ale mai târzielnicului diadoh Lysimah. Atât Zopyrion, cât şi Alexandru sau Lysimah îşi vor toci dinţii şi irosi falangele, abia ajungând la poalele colinelor noastre. Însă, la începutul celui de-al doilea secol al primului mileniu după Hristos, cea mai mare parte din Dacia intră sub umbrela romană, controlată admnistrativ şi lingvistic de către organizarea superioară a romanilor în toate domeniile vieţii sociale. Cohortele veteranilor din îndepărtata Italie creează un nou „ager publicus” şi se înfrăţesc etnic cu forţa tănără a aborigenilor daci. Toate ţinuturile vecine ale lui Alutus (Oltut) şi Gorjul şi Mehedinţiul îşi asumă noul destin, noua prefacere. Pentru istoric însă, inexistenţa unor cercetări, săpături arheologice, constituie un handicap întru precizarea verigilor intermediare ale istoriei stricte ale locurilor mătăsărene, suntem nevoiţi a generaliza, extrapola nişte realităţi mai deplin conturate pentru vecinătăţile de nord, de est, de vest şi de sud. Acest lucru va fi valabil și perioada de tranziţie de la Dacia romană la zorii feudalismului şi feudalismului timpuriu. Abia în această din urmă epocă, pe la 1200 după Hristos şi în prima jumătate a secolului XIII avem ceva despre primelor organizări statale (ne-o spune „Diploma Ioaniţilor”, din 1247), în zona Gorjului şi a hinterlandului Mătăsarilor erau organizate „vuievodatele” sau „cnezatele” lui Litovoi şi Seneslau, şi pe de-a lungul Oltului, tărcuite la miazăzi de Brazda lui Novac. Băştinaşii acestui meleag, strămoşii noştri mătăsăreni, erau numiţi ‚valahi’ nume ce va dura mult timp şi se ocupau cu creşterea vitelor, agricultura şi pescuitul. Apa Tismanei era mai largă şi mai îmbelşugată şi către ea aveau să urce Nicodim şi ucenicii ca sa soarbă putere şi să înalţe mănăstiri nestemate. Din punct de vedere politic, locurile stăpânite de cneji erau în acelaşi timp sub suzeranitatea regelui ungur Bela al IV-lea şi a altora după el, până la zisul (Carol 223

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

Robert de Anjou), trimis de Papa Bonifaciu al VIII-lea şi care işi va frânge gâtul cu mare laudă la 1330 veleat, mulţumită lui Basarab Întemeietorul. Ţinuturile noastre intră în îndelungata epocă a feudalismului. Teritoriul se organizează conform noilor realităţi, drumuri încă primitive fac legătura între noi aşezări ivite aşa numitele „vetre’’ şi se alcătuiesc vămile feudale - exista Pasul Vulcan, pons vetus, podul „cel vechi” al romanilor. Vechile cetăţi apar sub brazdă (Buridava-Stolniceşti, Bumbeşti, Coţofeni, Baia-de Fier). Ţinutul gorjean, care făcuse parte din Dacia inferioară, sta sub nesfârşită prefacere socială şi cunoaşte economia de tip boier-iobag, ce avea să dăinuie preţ de vreo trei veleaturi, până spre zorii secolulul fanariot, când vor miji aici elementele economiei de piaţă capitalistă. În acest ţinut premontan de coline, vecin cu Apusenii dragi românilor, economia sătească avea adânci rădăcini seculare. Industria casnică, vinăritul, povernele, stupăritul (foarte răspândit pe timpul geto-dacilor), ca şi cultivatul inului şi al cânepei - aceasta din urmă şi pentru... fumat, cum ne spune Herodot despre aceiaşi geţi, „că se adunau şi fumau cânepă”, vorba grecului, în scopul de a crea în asistenţă delirul religios (nimic nou sub soare... ). Această parte de vest a judeţului Gorj ne arată încă un microclimat - îndrăznim să-i spunem aşa - asemănător în parte celui din unele zone ale Deltei maritime (Letea, Crăsnicel). Şi aici întâlnim smochini sălbatici care se înfrăţesc cu arbuştii ce dau nişte fructe dulci, zise „moşmende”, printre pajişti cu măcrişuri şi „cocoşei”, flori primăvăratice cu două frunze, petale albe, vârstate cu roşu şi potir galben. Până către epoca modernă vedeai în lungul drumului câte un„bunar” (fântână rustică) ce străjuia prin vegetaţia abundentă marginile drumeagului şi ale potecilor care coborau spre Tismana. Ne amintim şi de mireasma pânzei ţesute în casă, acea casă străbună, obiect de etnografie, cu pereţii de un alb ce părea albul norilor... Culorile interiorului parcă îţi adresau bun venit, într-o policromie ai zice muzi224

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

cală, dată şi de covoarele gorjene şi carpetele de pe zid şi de pe lăzile sculptate, înrudite cu cele ardeleneşti. Ieşeai apoi în marginea satului şi întrezăreai orizontul colinelor şi al Apusenilor, cu cearcănul cărbunelui pe care îl numeau „sigă” ivit în rupturi de mal. Acele straturi ardeau uneori lent, zile întregi, până în zare, ca un răsuflet al pământului. Dar toate aceste privelişti ale tradiţiei noastre mai vezi doar ici-colo, căci impactul modernismului a fost, ca peste tot, necruţător. Vrem să împăcăm acestea de acum cu cele ce au fost viaţă la începuturi şi din această îngemănare a trecutului, prezentului şi viitorului să iasă-n lumină în aceste pagini comuna modernă Mătăsari, cu satele ce se rotesc în juru-i şi parcă o privesc toate. Cu aceste gânduri începem monografia de faţă şi ne aşternem la drum. Dumnezeu să ne ajute!

ORGANIZAREA ADMINISTRATIVĂ ŞI TERITORIALĂ A ACESTOR LOCURI PÂNĂ LA 1990
Până la cucerirea romană teritoriul era împărţit după supremaţiile locale ale triburilor. Aceste alcătuiri, destinaţii vagi şi rudimentare, erau unde într-o confederaţie de triburi, suportul integrării statale geto-dace numită „democraţie militară”, care începuse să funcţioneze destul de bine pe timpul lui Dromichete (sfârşitul secolului al IV-lea înainte de Hr. ). Sediul administrativ şi politic era la Grădiştea Muntelui (Sarmisegetuza). Aici va rămăne şi după cucerirea romană, iar Sarmisegetuzei i se va spune „Regia, conducătoarea aflându-se destul de aproape de Mătăsari, în Nord. Funcţionau şi alte centre de diseminare teritorială (Drobeta la Sud, Apullum la Nord). Dominaţia locală a „tărăboştilor” daci a fost înlocuită cu,,municipalitatea” romană, sprijinită în teritoriu pe sistemul generat de „latifundiari pe un corp de funcţionari administrativi bine 225

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

organizaţi în a percepe impozitele şi a dijmui agricultura. Această zonă a Mătăsarilor făcea parte din,,Dacia Interioară”, administraţia susţinându-se şi pe sistemul de drumuri romane, cel mai important trecând prin coasta comunei noastre de azi. Altul se ramifica de la Bumbeşti şi făcea joncţiunea cu „Limes Alutanus, Hotarul Oltului. Începând şi vremea nebuloasă a „colonatului” şi odată cu migraţiile barbare (de sorginte slavă sau altele), organizarea teritorială şi administrativă scapă din riguroasa schemă unificatoare romană şi se va răsfira (dacă ni se permite, o întoarcere la diseminarea tribală dinainte de romani) prerogativele administrative trecând în mâinile diverşilor stăpânitori locali, ce se vor numi,,cneji”. Unii dintre aceştia vor vădi însuşiri de organizare şi unificare a unor părţi din teritoriu şi se vor contura ca precursori ai voievozilor ce apar în sec. XIV. La începutul secolului al XIII- lea (anii 1200 şi ceva), teritoriul mătăsărean făcea parte deja dintr-un „voievodat”, cel al lui Litovoi, de pe Jiu. Cneazul-voievod avea prerogative juridice, administrative şi utilitare, administraţia sprijinindu-se pe o pătură ţărănească de obşti (rămăşiţe ale obştelor primitive) : ţăranii liberi şi chiar robi. Impozitele, le percepea cneazul, care lua astfel şi funcţia publicanului roman în relaţiile sale cu valul migrator respectiv. Dar, acesta odată trecut, cneazul încasa aceleaşi impozite în folosul lui, crescând în importanţă şi situându-se în vârful piramidei administrative. Cneazul devine voievod, cnezatul va fi voievodat, către 1273, când voievodul de aici, Litovoi, se răscoală împotriva regelui ungur, care pretindea suzeranitatea. Aflăm că în 1324 se închegase ca stat de sine stătător Ţara Românească, ca fiind Basarab Întemeietorul care scutură suzeranitatea ungară. În administraţie vor prevala acum instituţiile de tip feudal, această epocă istorică arătânduşi acum trăsăturile definitorii. Organizarea teritorială, economică, administrativă este una autentică, a unor grupuri teritoriale restrânse, cu relaţii slabe între ele. Domnia, aşa cum am spus la capito226

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

lul agriculturii, economia naturală, comerţul erau întămplătoare, reţeaua de drumuri era rudimentară, locuitorii enclavelor feudale se limitau la spaţiul de drumuri dintre hotarele „feudei”, domeniul „alodial”, cel ce creştea întreţinea supuşii. Teritoriul ţării era organizat acum la diversitatea acestor domenii feudale, care îşi aveau chiar şi vămile proprii. Proprietatea era boierească, domnească şi mănăstirească. Domnul acorda privilegii de natură administrativă, fiscală, economică şi aceste privilegii alcătuiau „imunitatea feudală”, iar administrarea era una internă, proprie unei feude. Dar pe aceste feude existau şi oraşe, care, uneori, îşi aveau şi ele privilegiile lor. Administraţia lor era mai complicată faţă de cea lineară „boier-iobag”. Un astfel de centru administrativ era condus de un „judeţ” (termen ce va trece mai apoi în denumirea unei mai mari entităţi teritoriale, judeţul, care nu va coincide cu feuda (moşia) cutărui boier. „Judeţul” de tip orăşenesc feudal e legat de noţiunea de justiţie şi era îndeobşte alcătuit din 12 „PĂrgari”, având în atribuţiile lui perceperea impozitelor pentru Domnie, administrarea oraşului, curăţenia şi gospodărirea, emanarea şi întărirea cu sigiliu propriu a actelor administrative, zapise, etc. judecarea „pricinilor”. dintre cetăţeni, în instanţa civilă şi în cea penală („de vină”), soluţionarea diverselor,,jalbe”. Părgarii se consultau şi cu preoţii şi bătrânii în anumite probleme. Aveau ca ajutoare, mai ales la încasarea dărilor, pe „vătăşei”, spre deosebire de perceptorii domneşti, cărora li se zicea „dabileri” sau „taxildari”. Când s-au înfiinţat judeţele teritoriale propriu-zise, judeţul nostru s-a numit Jaleş, probabil prin asociere cu apa Jaleşului, din nord-estul Mătăsarilor. Apoi i s-a zis Gorj. O vreme comuna Mătăsari a aparţinut de judeţul Mehedinţi, pe hotar, pentru ca apoi să vină la Gorj. În vremea fanariotă, alături de instituţia Judeţului apare o nouă autoritate administrativă, „epistazia”, ai cărei slujbaşi erau epistaţii (ipistat la Caragiale). Un epistat avea în atribuţii controlul financiar asupra repartizării veni227

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

tului pe localitate, judecarea a diverse pricini ale boierilor, negustorilor străini şi ale recent stabiliţilor în localitate (Târgu-Jiu), numiţi „cumpanişti” (în vreme ce judeţul și părgarii aveau a judeca numai pe locuitorii de baştină). În vremea fanariotă aceşti cumpanişti (de obicei, negustori sau cumpărători de case ori terenuri intravilane) îşi făceau tot mai mult simţită prezenţa. Epistaza a fost desfiinţată prin Regularnentul Organic „Părcătabir, cei ce administraseră judeţele până spre sfărşitul secolului XVII şi chiar mai tărziu, au fost înlocuiţi prin „isprovnici”, menţionaţi din 1695, generalizându-se în vremea lui Constantin Mavrocordat, având atribuţile în genere ale unui prefect de mai târziu. Aveau şi atribuţii judecătoreşti. Erau şi prefecţi de poliţie, zicându-li-se cu o vorbă turcească, pe alocuri, „cărc-serdari”, ca în romanele olteneşti ale Bucurei Dumbravă. La isprăvnicia de la Târgu-Jiu erau concentrate administraţia, judecătoria şi poliţia. Isprăvnicia avea jurisdicţie asupra tuturor celor ce locuiau în localitate, băstinaşi, străini sau în trecere. Slujbaşii isprăvniciei erau „grămăticii” (secretari), „condicarul” (grefierul azi), „zaraful” (secretar-contabil şi casier), ajutat de „logofeţii zărăfier (mai târziu cuvântul „zaraf “ va avea o accepţie net peiorativă, însemnând „cămătar” şi agent de schimb). Forţa,,coercitivă” a Isprăvniciei era asigurată de către un număr de 25 dorobanţi, conduşi de doi. La vremea Regulamentului Organic (1831), ispravnicul e înlocuit de „Ocârmuitor”, care cârmuia prin „cârmuitorii de plăşi” (apăruseră aceste categorii administrativ-teritoriale, „plăşile”), cum au fost aici plasa Văilor, plasa Padeşului, etc. Exista şi categoria administrativ-teritorială „plaiul” - Tudor Vladimirescu era „vălaf de plai” în Cloşani. Atribuţiile Ocârmuirii organice erau în primul rând administrative. Pentru judecători erau Judecătoriile, mai apoi Tribunalele, precum cele de la Turnu Severin, unde mergeau mulţi din locuitorii satelor mătăsărene. Ocârmuirea numea „candidaţi” (învăţătorii satelor) şi chiar hirotonisea preot, cărora veghea să li 228

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

se dea tainurile cuvenite de la proprietari sau dimpotrivă, îi pedepsea pe acei preoţi care se opuneau dorobanţilor ce aveau a îndeplini vreo „anaforă de-a Ocârmuirii. Aceasta se implica şi în activitatea de inspector şcolar şi administra aprovizionându-le. Cum vedem, rolul Ocârmuirii era cam acela al unei Prefecturi de azi. Odată cu anul 1864, Ocârmuirea e înlocuită cu prefecturile şi preţurile, dependente acum de partidele politice ale vremii. Tabloul administrativ şi teritorial către pragul 1900 realese, de altfel, cel mai bine din trecerea în revistă a actelor judecătoreşti descrise la capitolul „Proprietate”.

ISTORICUL SATULUI RUNCUREL
Numele oficial al satului şi numele dat de locuitorii din Runcurel în trecut a fost acelaşi, Runcurel. Locuitorilor din sat li se zicea Runcureni şi se credea că satul lor ar purta numele de Runcurel după numele familiei Runcu care nu mai există astăzi sau după numele satului. Nu se cunoaşte precis vechimea satului. Cele mai vechi acte scrise în limba română se găsesc din timpul lui Cuza când satul era comună şi făcea parte din plasa Văile, districtul Mehedinţi. Se crede că vechimea satului ar fi din secolul al XVI-lea când au fost primele aşezări pe aceste văi înconjurate de păduri şi ferite din calea duşmanilor. La început casele au fost risipite la distanţe mai mari una faţă de alta după delniţele şi discurile de moşie pe care le stăpâneau” moşii” familiilor stabilite de aici: -neamul Mereilor în vatra satului de azi -neamul Nobeştilor în vatra satului -neamul Horceştilor în gringul Horcesc -neamul Troteştilor în ogaşul lui Bala -neamul Spertanilor în Hudupa -neamul Ciocleilor în Valea Malului Din moşia lui Nicolae Croitoru în 1864 au fost împroprie229

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

tăriţi Ioniţă Lupu, zis Nodea, şi Manea Mormodol-care în prezent au urmaşi. În vatra satului de azi s-au aşezat toţi urmaşii citaţi mai sus. Împrejurările în care s-au stabilit nu se cunosc. Satul era format din case de lemn cu ferestre mari şi uşi făcute dintr-o singură blană lată. Bordeie au fost în Hudupa şi în Valea Malului al lui Ion Lupu care au venit în sat în vremea lui Cuza, când au fost împroprietăriţi. Se crede că nu toţi locuitorii de azi au fost băştinaşi Sperianii, Goruneştii, Stăniloii, au venit din alte sate şi se găsesc în proporţie mai mică decât băştinaşii. Oamenii mai săraci din sat făceau clăci pe moşia moşierului Ştiucani din Miculeşti de la care runcurenii au cumpărat în obşte Valea Grigorescului. În ultimul timp la împărţirea în raioane pădurea din această vale, care a fost cumpărată cu multă trudă de locuitorii satului Runcurel a fost o dată a Miculeştilor. Socotesc că ar fi cazul să se repare această nedreptate mai ales acum când e nevoie de lemne pentru electrificare, poduri, case, instalaţii. Toate curele de pământ pe care sunt aşezate casele se numesc săliştile caselor. Nu se cunosc tradiţii în legătură cu ele. Numele de locuri, numele arătate mai jos sunt trecute şi în schiţa anexă. Majoritatea lor poartă numele stăpânilor moşiei. Cioaca lui Buzărin a avut bujori de câmp aproape de Bujorescu: -Talba -Taria Ciota-cioban -Valea Brazilor se găsesc brazi înfipţi în pământ de-a curmezişul văii -Hudupa -Vâlcele -Valea Gorunaţilor -Valea lui Crăciun -Valea lui Urs -Valea Frasinului -Lunca Lacului 230

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

-Fântâna Turcului –fântâna cu debit mare de apă făcută de turci în locul numit Valea Malului, unde a fost tabăra turcească, acum a fost lăsată în părăsire. În timpul primului Război Mondial învăţătorul Victor Popescu de la Valea cu Apă, Gorj, fiind urmărit de nemţi, venea şi se ascundea la Fântâna Turcului în trestie, locul numit Valea Malului. De multe ori trecea şi în Bujorăscu la conacul lui Boian din Rogoza. Odată spunea că s-a ascuns chiar la Fântâna lui Răuţ de lângă şoseaua Turnu Severin -Târgu-Jiu. Acest bătrân simpatic cu care m-am împrietenit şi l-am vizitat de multe ori şi acasă, mi-a povestit de legătura pe care o avea cu oamenii din Peşteana Vulcan şi cu Pătru Florea Cioclei din Runcurel care a avut o soartă mai rea decât el. La amândoi le-au fost arse casele de nemţi, Petre Florea Cioclei a văzut când i-au dat foc la casă şi privea cum arde dintr-un tei numit Teiul Bătrânesc. P. Vişan, Material prezentat redacţiei de fiul învăţătorului Vişan, inginer Ion Vişan

DOCUMENTE DE MOŞNENI (BRĂDET — MEHEDINŢI)
În dorinţa de a da la lumină mai multe izvoare răzleţite prin casele moşneneşti, publicăm aici o grupă de note vechi ale moşnenilor din satul Brădet, judeţul Mehedinţi. Ele se referă la proprietatea indiviză a moşnenilor din Brădet şi s-au trimis spre transcriere la Arhivele Statului. Din acestea, 50 documente se află transcrise în condica de documente a moşnenilor şi în dosar sunt 35 care privesc numai Brădetul. Condica este deteriorată, roasă de vremi şi pătată de apa ce a pătruns prin sita afumată până la podina unde se păstra. O parte din legătura de piele de la cotor a mai rămas încă, dar copertele îi lipsesc. După filigrana hârtiei care poartă anul 1835, se vede a fi scrisă curând după acest an. Transcrierea cu caracte231

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

re chirilice este unitară, caracteristică primei jumătăţi a secolului XIX. Copistul, poate din Brădet, era cunoscător al scrierii, era om de în seria aceasta fiindcă în unele locuri, imitând originalele, a ornat textul cu litere în chinovar, în special literele mai minuscule şi a datat documentele. Convinşi că actele se pierd cu vremea şi odată cu ele şi dreptul de proprietate, moşnenii au hotărât concentrarea lor în condică, aşa cum se făcea la mănăstiri şi prin casele boiereşti. Condica se încredinţa, de obicei, celui care avea mai multă proprietate; datorită acestui fapt a ajuns până la noi. Deşi documentele interesau toate familiile de moşneni din Brădet, cel care a pus, probabil, la cale întocmirea condicii este popa Ion Bălan, cel care stăpânea partea cea mai mare prin cumpărarea dreptului celorlalţi codevălmaşi. Nu credem să fi transcris el condica, căci avea peste 70 de ani la vremea aceasta, ci un om angajat înadins, care nuşi semnează însă numele. Transcrierea din condică reprezintă acte cu destulă valoare pentru toţi, fiindcă nu se vedea a o fi prezentat la vreo autoritate pentru legalizare, cum s-a făcut cu multe condici boiereşti sau mănăstireşti. Popa Ion Bălan a transmis condica vărului său Dumitraşcu, care şi-a transcris singur actele de proprietate ulterioare în aceasta până după anul 1350. El semnează cu numele de Dumitraşcu Popa Ion Bălan Brădeţeanu. 1. Primele documente poartă număr de ordine de la 1 la 55, ultimele fiind transcrise de Dumitraşcu din timp în timp, în măsura în care se constituiau, însă, numai cu un număr de ordine. Chiar grafia este mai variată la ultimele acte. Noi le publicăm în ordine cronologică, numerotându-le astfel, unificându-le cu cele din dosar şi dându-le transcriere întreagă pe cele vechi şi numai în rezumat pe cele din secolul XIX. Neapărat că pentru istoricul acestui sat de moşneni sunt tot atât de importante şi unele şi altele. Pentru lămurirea legăturilor între neamuri, acum mult mai ratificate, poate că tocmai documentele mai noi prezintă mai mult interes. 232

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

După conţinut, sunt mai toate zapisii, ocazia micilor neînţelegeri ivite între moşneni pentru determinarea hotarelor de moşii. Din această cauză par a nu prezenta interes cu informaţie istorică generală. Lipsa actelor avizate de cancelaria domnească arată că moşnenii au stăpânit netulburat din tată în fiu şi din această cauză n-a fost nevoie de întărirea domnească asupra dreptului de proprietate. Aceasta se vede şi dlin caracterul mai mult privat al satelor, nefiind nevoie decât, din când în când, să se stabilească dreptul fiecăruia prin alegeri de hotare, fără să se facă apel la judecată. Pentru trecutul satului Brădet, ele sunt destul de importante. Dacă menţionăm numai, localnica notei Brădet, făcută în anul 1779 Februarie 4, cu lista tuturor moşiilor din acea vreme, arătând suprafaţa de pământ ce aparţine fiecăruia, este de ajuns să ne dăm seama de cine sunt stâlpii neamurilor din acest sat şi de starea lor economică. Brădetul, sat aşezat la poalele dealului Bujorăscu, era un sat bine închegat, cu locuitori strâns legaţi între ei prin rudenie şi cu o stare economică bună. Proprietatea s-a transmis din tată în fiu în mod paşnic şi nu s-a fărâmiţat prea mult ca în alte sate de moşneni, unde proprietatea moşnenească aproape a dispărut. Aşa se explică lipsa actelor de natură juridică din această condică. Bănuim că se mai găsesc în Brădet şi alte sate vechi, unele poate mult mai vechi decât cele consemnate. Acestea, nefiind adunate ca cele din condici, sunt răzleţe prin lăzile diverşilor urmaşi de moşneni şi sunt sortite pierzării. Cele de care ne ocupăm privesc mai mult familia Bălanilor şi pe cele cu care s-au înrudit, spre exemplu: Trotocanii, Purdeştii, Turtureii, Bobeii. Controlând lista moşnenilor din condica făcută în anul 1779, despre care am vorbit, cu,,Tabelele statisticeşti pe anul 1838” aflate la Arhivele Statului din Bucureşti, constatăm că este desăvârşită potrivire între ele, găsind în ambele aceleaşi neamuri: Bălani, Tur233

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

tureni (urmaşii lui Radu Turturea pomenit în actul din 1645 mai 3), Vezurani, Budeşti, Trocani, Purdeşti (urmaşii lui Gheorghe Purde), ginerele lui Ion Lăudat Turturea pomenit în actul din anul 1765 ianuarie 25. Cuculeştii, Boheii, Hănceştii, Lupuleştii. De observat păstrau nu numai numele de familie, ci şi pe cel de persoană, cu toate că numărul membrilor creştea an după an,,,Tabelele Statistice” arată că din 161 de familii, câte se aflau în anul 1836 în Brădet, 25 purtau numele de Bălan, iar la 9 dintre ele, capul familiei se numea Ion Bălan. Apoi 12 familii aparţineau neamului Turturea, 16 ale neamului Hărceanu, 9 ale neamului Buda (urmaşii lui Gavril Buda), 6 ale neamului Purdea, 6 Trotea, 7 Vezure etc. Din documente şi din „Tabelele Statistice rezultă că anul de vază al Brădetului era la începutul secolului XIX. Popa Ion Bălan, care la 1838 avea vârsta de 70 de ani, având de soţie pe Călina şi 5 copii (3 fete şi 2 băieţi, Ion şi Dumitraşcu), răscumpără mereu de la rudele moşneni părţi de teren şi încheagă o frumoasă moşie. Şi restul moşnenilor aveau situaţie bună materială fiindcă toţi sunt părtaşi ai moşiei satului, care era foarte variată: loc de cultură vie, pomet (mai ales pruni), silişte, fâneaţă, pădure, mori. În tot satul nu era decât un singur clăcaş, ţiganul Ion Neculae Ursaru, fierarii satului, restul fiind toţi proprietari. După cum am mai spus, chiar dacă alte acte referitoare la Brădet nu s-ar mai găsi în localitate, cele publicate aci, completate de informaţia istorică, sunt de ajuns pentru luminarea trecutului unui sat de moşneni cum este Brădetul, care pare a fi dus o viaţă mai tihnită decât alte sate ale ţării. 1645 Mai 3 - Zapisul lui Duca şi Lupu Sturzul, nepoţii lui Ion Oerul, prin care vând împreună cu Neaga şi cu Anghelina, fetele lui Pascu, partea lor de moşie din Brădet şi din Pinoasa lui Pătru, fiul lui Voicu şi vărului său Radu Turturea. Adică eu, Duca, dimpreună cu văru-meu, Lupu Sturzul, nepoţii lui lon Boeru din 234

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

Brădet, scriu zapisul nostru de mână lui Pătru şi Voicu şi de mânâ vărului său, Radu Turturea, cu tot Mihail, Sturzul, sătenii Lupu şi Lăudat le fie lor de mare trebuinţă, fiindcă le-au vândut partea noastră de moşie câtă a fost nevândută de moşul nostru lon Boierul, în drept bani gata 500 şi un bou, am mai vândut eu Neaga şi cu Anghelina, fetele lui Pascu palma noastră din Brădet lui Pătru şi lui Radu în dreptunghi 5 st Z or. şi când le-am vândut acest zapis am avut bune mărturii, care îşi vor pune percepţiile co SL1 Luna Mat3, leat 7153 (1645) Eu Duca vânzător Eu Lupu vânzător Eu Neaga şi Anghelina vânzătoare Eu Dragata ot Pioasa Eu Oprea Crăgoş - eu Nicula - eu facobot Mătăsari Eu Barbu ot Strâmba Această copie s-a scos întocmai după cel adevărat din cuvânt în cuvânt. 1702 (7210) - Zapisul prin care Laţiscu dăruieşte lui Bălan un loc de vie în Gruiul cu Mal I, compus din răzoare precum şi pometul în deal şi în vale de vie. Adică eu Latiscu dat-am pământul meu, loc de vie, din Gruiul cu Mal, răzoare de vie 6, cu pomet cu tot în deal şi viţă, de bună voie 1rd şi ceva toată cu ştirea tuturor megieşilor, întâi fetele dumnealor şi feciorii dumnealui anume Părul şi Preda Fi Barbu şi Dragomir şi ci, ştirea feciorilor Lupul Timişeanului anure Pâreu iscin Norgu Dorbui, ibratage Drăgostea (v) i braţ age fraţii Cristii aceia când s-au făcut acest zapis pentru pomana ce au fost nenea Latiscu, și cu tot cinstit cerea dumnealut Şi ei răspund lan sin Bobrita şi brut ace Udreşte şi brut eu Bălern. Aceasta să se ştie că i-am dat eu Latiscu pământ de pomana (mie) lui Bălan să fie pomană necurmat lui şi feciorilor lui, nepotul fu, stă nepoţilor ird Sn veac, iară cine se va scula din feciorii lui sau din nepoţi, piatra sa putrezească iar 235

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

el sc7 mc mai putrezească. Peste cuvântai meu să se ştie acest loc de 1- am luat cu Bălan pentru pomană s-au dat, dat să fie. lari de s-ar scula să-f vândă Bălan pe bani, sau feciorii lui, furişi, și şefie ei seminţia ce s-ar vedea. La acest zapis numărul zilelor lunii pentru care s-au scris ei nu s-au putut cunoaşte, iar lestuf lui este 7210. Acestea mai sus scrise cuvinte sunt scrise întocmai după cum se vede din cuvânt în cuvânt. 1757 (7265) Aprilie 17 - Cartea a 4 boieri hotarnici catului Udrea Bălan din Brădet cu ocazia hotarnicii moşiei Timişenilor să stăpânească şi parcelele răzoare de vie dăruite lui de Laţiscu Orăgui în Crud cri Malul şi a şi fost făcut vie. Şi viind noi aicea la botăruicia moşii Timişenilor au venit și el cu acest zapis de danie de ni 1-au arătat şf ne-au spus nepoţii lui Laţiscu Crăgui cum ca cu adevărat i-au fost dat moşu-sau acel de vie de danie și noi am dat cartea noastră lui Udrea Bălan ca să aibă ţinea via şi pomet ce sunt intr-acel lac CII bună pace de către toţi moşnenii din Timiseni şt nimenea supărare şti nu-i facă aceste. Le (s) t 7265 (1757) Aprifie 17 (ss) Radu.., biv vel pitar (ss) Răducanu Moduran (ss) Frănţel Corebez căpitan (ss) Constantin Fărcăsescu 1763 Februarie 2. - Zepisul prin care lon fiul lui Barbu Lăudat Turturea vinde lui lon Bălan 67 stânjeni de moşie în Brădet precum partea lui din moşia Pinoasa. Adecă eu lon şi Barbul Lăudat Turturea dat-am zapisul meu pe mâna lui lon Bălan, precum să se ştie că i-am vândut partea mea de moşie din Brădet stânjeni 67, adică şaizeci şi şapte, (17 stânjeni câte 20 de bani, adică două zeci, însă i-am mai vândut şi partea din Pinoasa câtă mi se va alege despre verii mei Turturei, drept nouă să aibă a o stăpâni în rupt ca bună pace despre toţi verii mei fiindcă i-amÎntrebaţ şi alţi semeni buni martori care mai fac se vor iscăli. și eu pentru credinţă am iscălit puind deştul în loc de pecete va să se creează. 236

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

Eu lon Barbu I Lăudat am dat acest zapis şi vânzători. L (ea) t 1 763 Februarie 2 Eu Ghieorghe Turturea ot Plncaso Martor Ett Nica Turturea ot tem martor Eu Stoian Timişanu, martor Eu Ştefan Bălan, motor Eu Nicolae Turturea, martor Eu Gavrel Buda, martor Şi am scris eu Stanil Boabescu la Mătăsari cu zisa mai sus numitului și sunt şi martor 1765 Ianuarie 25 - Gheorghe Purde, ginerele lui Ion Barbu Turturea răscumpăra un zapis de la nepoţii lui Barbu Turturea Lăudat anume Constandin şi Dumitraşco. Sud Mehedinţi Acest zapis s-au răscumpărat de Gheorghe Purde zis Ion sin al lui Barbu Turturea Lăudat şi va întoarce banii ce cuprinde într-acest zapis Constandini Dumitraşco nepoţii lui Barbu Turturea Lăudat cu soroc de 50 de zile. Iar nefiind bani să fie moşia după cuprinderea zapisului supt stăpânire, fiindcă s-au dat banii prin judecată înaintea noastră încă şi dându-i-se banii tot are a stăpâni numitu Gheorghe Purde, fiindcă l-au înfrăţit şi pe el cu numiţii că au răscumpărat moşia. 1[ea]t 1765 Chenare25 Cosilină Sărdar 1779 Februarie 3 - Zapisul prin care Dochina, soţia lui Ion Lăudat Turturea din Brădet, vinde împreună cu foncierii ei Constantin şi Dumitraşcu, a treia parte din moşie, vie, silişte şi pomet, lui Gheorghe Purde, ginerele său şi soţiei lui Marina. Adică cu Dochinace am fost soţia lui Ion sin Lăudat Turturea din Brădet împreună şi cu feciorii mei anume Constandin şi Dumitraşcu, făcut-am acest al nostru zapis la mâna lui Gheorghe Purde ginerele său şi la 237

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

mâna fiis-mea Marina precum să se ştie că rămăind în multă datorie făcută de soţul meu cu mine şi eu neavând cu ce o plătii-am poftit cu vaca mea şi cu a feciorilor mei şi cu toţi moşnenii, de a plăti datoria câtă au fost rămasă însă taleri 27, şi gineri-meu Gheorghe să stăpânească moşia împreună cu copii mei a treia parte ca să fie trei fraţi pe moşie şi vie şi din silişte şi pomet. Şi orice se va agonisi să-i fie lui şi fiis-mea Marina moşie stătătoare lui şi feciorilor lor şi nepoţii câţi Dumnezeule va dărui. Şi ei să aibe a ne cumăda pe mine şi soţul meu. Şi când s-au făcut acest zapis fost-au mulţi oameni împregiureni şi moşnenii care se vor şi iscăli. Şi pentru adevărata credinţă am întări cu iscălitura puind şi degetul. Eu Dochina soţia lui Ion sin Lăudat Eu Dumitraşco său Ion Eu Radu Drăgoeşti martor Eu Constandin său Ion Eu Nica Turturea martor Eu Danciu Morăga martor Eu Stamatache Eu Ion său Gheorghe Turturea martor Eu Văsile său Ion Schiopol martor Eu Ştefan Bălan martor Eu Cristea Bălan martor Eu Gheorghe Robote martor Eu Constandin Vezure martor Eu Daia Vezure martor Eu Mihai Trotea martor Şi am scris eu popa Nicolae Tărcău 1779 Februarie 4 -Cartea de alegere făcută de Sandu Polcovnicul şi Sandul Căpitanul părăii de moşie ce aparşine lui Ion glumeşte că ceteşii lui în hotarul Brădetu judeţul Mehedinţi. Din Prea Cinstită porunca Divanului Craiovii. 238

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

Noi doi boieri fiind rânduiţi ca să hotărâm moşia Brădetu Sud Mehedinţi, deci alegând părăile tuturor moştenilor de moştenire, de cumpărătoarea le-am şi partea lui Ion Giurmeşte cu toată ceata lor la mijloc stânjeni 35, la răsarit stânjeni 53, la apus stânjeni 18, care parte s-au adeverit a moşului lor Lupul al Crăciunesei ce să trage din Dragomir ce i s-au fost dat şi la hotărnicia a 4 boieri, osebi de vânzările ce au fost vândut, să aibe a stăpâni şi în pădure cât i să va veni, după suma ce scrie mai sus şi în pace şi nesupărati ce i-am ales cu pietrire din Pădăieştilor în sus până în partea lui Constandin Brancea, pentru că este a lor moşie, bună şi dreaptă de moştenire pentru că noi aşa am găsit cu cale şi cu dreptate aceasta. l779 Februarie 4 Sandul biv vel polcovnic Sandul Căptanul Această copie s-a scos întocmai după cea adevărată cuvânt cu cuvânt. Proprietatea moşnenilor, despre moşiile Mătăsari, Runcurel, Pinoasa, Timişeni etc., împreună cu lista stânjenilor cuveniţi fiecărui moşnean după satele ce poseda. Ocolnica şi căraile de alegere, date fiecărui moşnean s-au făcut de Sandu Căpitanu şi Sandu biv polcovnic. Dupa jalbace au dat toţi mosnenii din Brădet la Prea înălţatul nostru domn Alexandru Ipsilant Voievod pentru pricina moşii ce au avut între dânşii, deci Măria sa poruncind cu o luminată poruncă a Măriei Sale la Cinstita Căimăcănie ornăduindu-se pe noi ca să mergem să le facem împarţire după cărările, zapisele ce vor avea de cumpărătura. Deci noi la sorocu ce am pus ne-am adunat la faţa locului la numita moşie împreună cu Nicola portărelu. De aceea întâi am făcut cercetare prin oameni bătrâni semnele hotarului care se alătura cu alte hotare şi arătându-ne o piatră a 4 boieri în magură 239

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

deasupra de lacul Măţinii, văzând şi ocolnica a 4 boieri la moşnenii din Mătasari, care s-au deosebit Brădetu din Matăsari. Sin din piatra din Măgură drept în vale în gura vaii largi unde s-au pietre. De aceea drept peste dosul văii largi în obârşiia Hălăngii şi în vila lui Nicolae Ecobescu, unde este pusă piatră despre Runcurelu întrun măceş, culmea în sus spre apus pe scursura dealului alaturea cu hotarul Runcurelului în poiana Teiului, unde s-au pus piatra despre Bojorăscu, culmea spre amiază noapte în Cioca din obârşii, unde pe culme în jos spre răsărit pe scursura dealului, în poiana cu brazi, unde se hotarăşte cu strâmba, tot culmea în jos spre rasărit în obârşia Furcăreşei unde se hotăreşte cu Pinoasa, culmea în jos spre amiază în Lacul Şarpelui unde se hotareşte cu Timişenii, matca Bohorelului în jos pâna în dreptul vii lui Stoican Ecobescu, drept iară în piatra din târg. De aceea am facut masurătoarea hotarului domnesc pe trei locuri cu stânji nu domnesc după obicei și am găsit mijlocu stânjeni 2367, rasarita stânjini 3551, apusu 1184. Deci dintr’ această suma au dat fieşte căruia moşnean dupa cărăile de moştenire, zapise de cumpărătoare şi zestre și danii după cum se va arăta mai jos fieşte căruia şi anume făcându-le şi cărăi de hotărnici e la mâna. Aceasta copie de ocolnica s-au scos întocmai după cea adevărată din cuvânt în cuvânt cu leatu ei: 1779 februarie 4.

240

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

1481 Stj. 1 110 45 45

jumătăţi 2

Răsărit stj. 3 165 67 67

jumătăti 4

Apus stj. 5 55 22 22

jumătăţi 6 1/2 1/2 7 Bălanilor, Trotocardlor, Troteştilor, în Silişte, Budeştă in Siliştea. Lupuleştii, Popa Ilie cumpărătoarea Făudat Turturea, Ghe. Purde zest Tureli Vezurelli Băloni, Trotocani, Troteşti le terină Tuncil zeatre, Durnitraşco Vezure, cumpărători, danli. Budeşto. Lupuleştil lpac Vezurei i n ţarină Huzuri Popa Niculae Tăreău Purdesni Radu Gruia Drăgoş I Turturoi, Hudesti Lăudat cumpărătură din partea Dădăeaseă Neagne, Bădăestii Ionita Giuma Constandin Braneoe-. Popa Vasile, danie de ţarina Huzuri

1/2 1/2

45 45 45 112 48 1/2

67 67 67 168 72

1/2 1/2 1/2 1/2

22 22 22 56 24

1/2 1/2 1/2 1/2

137 90 300 120 206 140 57

1/2

206 135

1/2

69 45 150 60 103 70

-

850 180 309 210

1/2

76

1/2

29

90 35 90 152 -

135 53 135 278 -

45 18 45 126

241

Dumitru Dădălău
60 30 29 90 45 43 1/2 1/2 30 14 14

Fratele meu de sânge și de trudă
Părvu Bălan cumpărătură de la Noden 1/2 1/2 Roventa Roventa Deaconu Matei, popa Barbu Brat, cumpărătură de la Dundtrase Sotea Aehim Nodea Bărnea Matei Vorneoeştb

113

1/2

176

1/2

59

60 36 J 11 locu 2225

90 54

30 18 Apusu 1192

Răsăritu 3881 ½

1779 februarie 4 - Hotarnica moşiei Brădet testează a fi adevărat un zapis de răscumpărare prezentat de Ch. Purde. Făcand noi arâncluiti co să notăm moşia hotarului Brădet sud Mehedinţi, au venit şi Gh. Purde cu acest zapis de răscumpărare și cercetând prin oameni bătrâni s-au dovedit adevărat. Şi arn iscălit si Leat 1779 februarie 4 (ss) Sandru hivvel P (1) cov (nic) (ss) Sandu Căpitanu 1779 Februarie 4 - Zapisu prin care Staicu Ţuncu din Matasari vinde, Împreună cu fraţii lui Constantin şi Mihai, partea lui de moşie din Brădet lui Dumitraşcu Vezure din Pinoasa. Adică cu Stoicu Tuncu tot Mătăsari impreună cu frate-meu Constandin Mihai dat-am zapis nostru la mâna lui Dumitrasco Vezure şi Pinoasa pl’ectun să se stie că de a noastră bună voie i-am văndut partea noastră de mosie din hotarul Brădeturui cătă ni se vine insă să aibe a stăpăni el, nepot, stăra nepotii căti Domnezeu va dărui fiindcă vam vândut-o, rupt de a noastră bun (ă) în drept 242

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

talere 17 adică şaptesprezece jumătate. și când am făcut acest zapis au fost multi oamern raziasi, care mai jos se vor iscăli, şi noi pentru adevărată credinţă crm iscdfie Leat 1 779 februarie 4 Eu Staku Tuncu, vănzător Eu Mihai Brat, vanzător Eu Ghe. Toncu, martor Eu lon Buda, martor Eu Costandin Brat, vânzător Eu Mihai Lungu, martor lon Bdian, martor Eu Mihai Trotea, martor Acestea s-au great inaintea noastra ri am scris ri am iscalit (ss) Sandra biv vu! pol (covnic) (so) Sandy! Capitanuf 1795 martie 2 - Cartea hotarnicilor lordache Fardisescu și Raducan lzvoranu data Klanilor pentru schinibui ce au face Cu spre a-si p5stra dania celor 6 răzoare de vie din dealul Gruiului cu Malul facuta de Latiscu Caragui. Fiindca Latiscu Caragui i-au fast din Bcilanilor pentru Bradet danie rase razoare de vie în dealul Gruivlui cu Motu! acum la hotarnicia to tic jade acestii magi au cazut în partea BOrhotilar pentru ca sd nu strice Cragui pomana mosului lor s-au invoit Cu Barhotii V le-au dat loc pen tru loc în partea for iat &Vault au all stapdni acele razoore inftindate at pace de catre toti mornenn.. ti am dot aceasta carte la mina Haien ( for. Leat mettle 2 Iscalith lordachle Farcasescu Raducan lavorareu. Aceasta carte s-au gasit la Ioana Vacluva sopa lui Inuits Railan, feciorut lui Costandin, Ștefan Baian, la teat 1845 ghenarie 17 și s-au scos în copie din cuvant în cuvant 1797 februarie 12 - Fragmentul carpi de judecata facuta de I ordache, vet logorat, pentru pricina de judecata dintre Ghe. Furdea Ohs. Man, pentni 60 stanieni de moOe din Brădet. 243

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

Imperia cu zaps scot and... se Vaduz cc teat 1781 martin 22, de ad I 15 yes 10 loin tribute cu zap, în care sic sad discoid Ghee Humus Than sib Vas& Holnloi, I. Walla yi Pdtru Oprireyti, impreund cu alto marturii și scrie co au vandut popii Neal/ail i Mine-said pa p1/ lanasco, 60de stanjeni mosie din Brddet în natant de sus, stanjenu pe hani 30, nesilipYind de nimeni și peste acest prep learfl mai dat numftii preoti talon patru de la Sinesi pentru the kuuiid ce au fost taut pe ía Craiava, °rata și Ghe. Purdea, frate-sau ca unu ce și el era radii cu preati ar fi... talon i patru de s-au impartasit ri ci intr-acei stanjeni 60 precat fi ajungen analogul yi !. csrfi nurnit yi pe clausal în zepis, zapisul. lar zapisul se vede că unde numeşte că dat la măr... .. pe Nicula frăţini-său popa Ionaşco, printre rânduri au mai fost scris inca un nume şi ucum cu alt condei să vede1ntinat rămănând numai pe numele preaţilor, cărvia zapis făcându-1 cercetare cu arn anuntul din fanitura acelui condei dă bănuială judecăţii că icr cumpărtitoarea anilor 60 de stânjeni au fost și Pătruşeo. Burdea impărtăşit şi făcând socoteală analogul baniior ca s-au zis mai sus vine la amândoi preoţi stânjeni 45 care dându-se pă’ndouă să fac supt stăpânirea protapoluhil lona, sco stânjeni 22 V2 fisuptstăpânirea popit Vasiie şi popalVicala stânjeni 22 V2 iar lui Pătaşcu Purdea, frate jăluitortdui îi vine stânjeni 15 pe core i-au şi stăpanit pană acum în pace. Dect thipă cercetarea ce cu amănuntul arn făcut şi chmă dreptate g ăsesc cu eale ca Che. Băran să-şi primeasca bani de la Ghe. Purdea pe stânjene ce a cumpărat de la feciorii protopopului şi să rămâne spre stăpănire ca unu ce să proto... o-i răecurapăra rudă Bind fi cum soracu pravilii neţiind trecut ci dă loc căt au auzit de vănzare au mers la dansuf sa-şi primească banii... şijudecatâ și mai vărtas că Ghe, Băian nu ar., 1 putere a stăpăni acei stănjeni nepind vreo rutienie cu vânzătoru. lar pentru stânjeni 2 ai popii Vasile ce i-au fost vândut moi mult peste partea lor, s-au apucat prin 244

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

judecată Stan st-n protopopu de au iniplinit banri numitului preot după ce-i vănduse, iar pentru ceilaiti 20 stănjent ce-i mai are papa Vasile, partea sa arătând că este pe tamei şi n u paate a mai căuta dă... I folos nu are că, încă de când s-au curnpărat de tată său puţin lucru n-au tuat ci tot acest Ghe, Purdea mâncat acel venit cerut ca să-i vânclă la cel ce va aăsi cumpărător pe care priiinindu-i Che., 5i numărat toţi banii numituiui preot stânjenu pe taleri unu şi jumătate rămaind a-şi căuto cu dânsul numai pentru venitul mosii de cănd mănâncă el, și atât pe aceşti 20 stânjeni ce i-au cumpărat ocum de la popa Vasile cât și pe acei 25 stânjeni ce i-au răscumpărat de la pârâtu Che. Călan, rărnăne bun stăpăn Che. Purciea căruia i s-au dat la mân și zapisul cei vechi, care cra în mana popii lui Vasi1e dă cumpărătoarea acelor 60 stânjeni. Şi dă cercetarea ce am factit arn dat această carte de judecata, aceasta, 1797 februarie 12. ss) lordache vel logofăt Trecut în condid. 1800 iulie 20 - Zapisul prin care Băla, sotia lui Dumitraşcu Vezure din Pinoca, vinde partea el de moşie Vlădoaici, vara ei din Brădet. Adică eu Dăla soţia lui Dumitrascu Vezure precum sa se ştie că de bună voie am vândut această părticică de moşie ce cuprinde în dosul acestui zapis în rupt vară-mea V! ădâii din Brădet să oibe a stăpâni ea, copii, nepoţii, strănepotii, neam din neam câti Dumnezeu ai va dărui, flindcă am văndut-o de a mea bună voie în drept 30, adică 32 vedre şi o poloniză rochfu. şi când ăro făcut acest zapis au fost mulţi oatneni rnartori fiind şi vânzătorii cei vechi de faţă şi am iscălit Leat 1800 iu lie 20 Eu Băla soţia fui Dumitraşcu Vezure, vânzătoare Eu Costantin Turcu din Mătăsari, martor Eu Drăghici Turturea din Brădet, martor 245

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

Eu Danciu Turturea, martor Eu lon Dascălu, marot Şi am scris ezi popa Vintilă cu zisa acestor numiţi şi sunt şi martor. 1806 noiembrie 9 - Actul prin care Parvul, fiul lui Vintilă Bălan, dăruieşte nepotului său, diaconului lon, un loc de vie în dealul Bătran ca pomenească. 1806 noiembrie 9 - Zapisui lui Părvu, fiul lui Vintdă Bălan, prin care vinde nepotului său, diaconul lon, fiul lui Dragomir Bălan, partea lui din Dealul 1810 octombrie 4 - Zapisul lui Nicolae, fiul lui Părvu Bălan, prin care vinde vărului său, diaconul ton un pirlog de vie. 1811 februar1e 10 - Zapisul lui Ghe. Bălan, fiul lui Ştefan Bălan, prin care dăruieşte nepoţilor lui, popa lon şi Gavrilă partea lui de moşie, vie, prunii, pivnita etc., ca sa-lcunânde. 1. 811 martie 7 - Porunca dată popii Vintilă, dascălului Ion şi părcălabului Costantin Buda, de a alege o parte de moşie lui Ghe. Purde, cu cetaşii lui care era tracălcată de lon şi Danciu Turtura. Urmează anaforaua hotarnicilor, care arată că Ion şi Danciu Ttarturea au cotropit 27 stânjeni din moşia lui Ghe. Purde, din anul 1811 aprilie 7. 1812 tine 1. 5 - Porunca cârmuitorului Divanului Craiovei pusa pe o jaltra prin care se cere a se slobozi o moşie ce se stăpânea cu sila. 1812 august 15 - Mărturia lui popa Vintilă, Pătru Turturea lon Moargă prin care arată că verii lor, nepoţii lui Lăudat Turturea anume: Constantin, Dumitraşcu şi Ghe. pot stăpâni în pace partea lor de moşie din Brădet şi din Pinoasa. 1813 aprilie 21 - Zapisul prin care lon Giurma din Strehaia cu fiul şi nepoţii săi Ion Nicolae şi Ghe. Costantin Giurma vând popii Ion. 246

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

Mihai Bălan şi Trailă Turturea 17 V2 stânjeni de moşie din hotarul Brădet, din Culmea Strâmbii până în Culmea Runcurelului 1816 februarie Z - Zapisului prin care Ghe, Purde Împreună cu soţia lui Marina şi cu fiii lor Costantin şi Şerban dau lui lon Bălan la trecerea în căsătorie cu fiica lui Călina, zestre: animale, banii preoţiei şi dreptul să stăpânească împreună cu copiii lui moşia din Brădet, Pinoasa, Corteni, în hotarul Arderi. 1816 februarie 6 -- Zapisul prin care popa Ilie din Pinoasa vinde, împreună cu ginerii şi nepoţii lui, 11 stânjeni de moşie din Hotarul Brădetului, cureaua din Sălişte, lui popa lon Bălan. L S august 1817 ginere popii Ilie, Matei Rogojanu şi Dumitrache Roşianu recunosc vânzarea făcută prin menţiunea făcută pe zapis. 1817 mai 28 - Anaforaua hotarnicilor Vasile Strămheano şi Costantin Bujoreanu, comis, dată în pricina dintre Ghe. Purdescu şi Barbu Tătoi din Ciuperceni, pentru 3 cumpărături în Tsiul Făuresc. 1817 august 22 - Jalba lui Ghe. Purde către Spătar ca să aducă în faţa judecătii pe nepotul său, căpitanul Vasile Strămbeanu, care-i cotropise un vad de moară în hotarul Strâmba şi,,părticele de moşie”. Pe jalbă se află porunca Caimacanului Craiovei dată în această pricină. 1319 martie 9 - Adeverinţa lui Preda Trotea, căpitanul, dată popii Ion Bălan, vărul său, prin care arată că au cumpărat tovărăşie partea de moşie a verilor lor Trocani din Brădet şi Runcurel!. 1319 aprilie 25 - Jalba către domn a preoţilor Ion Bălan, lon Trotea şi alţii prin care se plâng contra fraţilor Tudor şi lon Bălan, că nu-i lasă să stăpânească moşia cumpărata de la Stancu Trocan, 1819 iunie 19 – la paiul prin care Dumitru, ginerele lui Ghe, Bălan, vinde împreună și fiicele lui şi gineri-său Petru Tranteci, partea lor de moşie din Brădet şi din Runcurel, popii Ion, fiul lui 247

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

Dragomir Bălan şi lui Gavrilă. Udrea şi Tudor Bălan. 1819 noiembrie 4 - Zapisul prin care popa Ion, fiul popii Radu din Mătăsari, vinde împreună cu fraţii lui Vasile şi Dinu, la 17 stânjeni de moşie din Brădet lui lon Bălan 1819 noiembrie 16 - Dinu Bălii, fiul lui Ghe. Purde din Mătăsari, vinde popii lon din Brădet, 10 stânjeni de moşie în Brădet din partea Tunceştilor şi a Forioteştilor. 1819 decembrie 20 - Diaconul Matei, fratele lui Dinu confirmă vânzarea făcută de fratele său în Brădet şi adaugă şi el la vânzare conacul din Valea. 1820 ianuarie 10 - Adeverinţa popii fon Bălan prin care arată că partea de moşie cumpărată de el în Brădet şi Runcurel de la văru său Stalcu Trotoca în 1111parti cu verii lui Gavrilă şi Dumitrache 1820 noiembrie 26 - Cartea tui Staicu Buduhăleanu, postelnic prIn care arată partea de moşie ce sau ales lui Ghe. Purde şi urmaşilor lui cu ocazia hotărnicii moşiei Pinoasa de jos, numită Arderea. 1820 noiembrie 26 - Postelnicul Staicu Buduhăleanu încredinţează că la facerea hotărnicii moşii Pinoasa de Jos, numită Arderea, cumnata lui lon Bălan s-a recunoscut foaia de zestre făcută de Ghe. Purde, 1822 martie 28 - Constantin, fiul tui Ştefan Bălan vinde lui popa lon un răzor de vie, de trei rânduri, cu pământul şi prologul corespunzător. 1822 noiembrie 14 - Încredinţarea unor locuri din Brădet dată lui popa lon ca dovadă că zapisul cu care a cumpărat mo5ia de la Niculae, Pârvu Bălan, i s-a cerut cu sila înapoi şi clupa înapoierea banilor slobode moşia. 1823 februarie 25 - Raportul diaconului Matei Bălescu, Dumitraşcu Ilarceanu şi Nilcu Popescu de cercetarea făcută asupra pricinii ce a avut popa lon Bălan cu Udrea Bălan, Ghe. Bălan şi 248

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

Dumitaşcu Buda, pentru o părticică de moşie cumpărată de la Dbm Balii şi Bălu Vesuroaica din Mătăsari, 1823 martie 9 - Preda Trotea, căpitan, vinde vărului său, popa lon Bălan, partea lui de moşie din Brădet cumpărată de la Staicu Trotocan. 1825 septembrie 28 - Drăghinca, fiica lui Dica Turturea din Pinoasa, vinde lui popa lon Bălan o parte de moşie din Brădet piept lighioii. 1827 ianuarie 24 - Carte de alegere făcută de postelnicul Staieu Buduhăleanu părţilor de moşie din Pinoasa de sus ce aparţine lui Costandin Dumitraşcu, Fiul lui popa fon, lui Şerban, fiul lui Gheorghe Purde şi popii lon Bălan, cumnatul său. 1829 februarie 20 - Zapisul prin care lon, fiul lui Gheorghe Turturea din Brădet şi fratele lui Dinu, vinde popii lon Bălan,,un părticel de moşie 1n rupt, în capul dealului în Piept Flighiosb”. 1829 februarie 27 - Zapisul lui Sărban Purde şi nepotul său Radu, prin care se învoiesc cu popa lon Bălan din Brădet ca să stăpâneasca şi el şi partea lor de moşie din Brădet şi din Pinoasa de Sus, cumpărătura de la Corteni, cârciumi şi partea unchiului lor Costandin. 1832 mai 10 - Adeverinţa lui Staicu Vieşu şi fiul său Costandin dată popii lon Rălan şi verilor lui, Cavril şi Dumitrache, pentru primirea a 80 taleri din vânzarea moşiei lor din Brădet şi Runcurel 1839 februarie 24 -1-lotărărea Nr. 1471839 alineatului Divan al Primei. Ţari Româneşti dată 1n pricina de judecată dintre Costantin Bălan, Ciurca Bălan, Barbu Bălan şi lon din Brădet şi dintre Dima Vesure, lon Turturea, Milcu Trotea şi popa lon Bălan, pentru un pas de vie. 1843 august 3 - Hotărârea Nr. 127/1843 a judecătoriei Mehedinţi, dată în pricina de judecată dintre Dumitraşcu, fiul lui popa din Bălan şi Costanin, fiul lui Dumitrache Bobei, pentru stăpânirea 249

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

a 35 stânjeni de moşie din Brădet de Sălişte şt alte părţi de moşie. 1846 decembrie 17 - Hotărărea Divenului Judecătoresc din Craiova gr. 152/1846, dată în pricina de judecată dintre Costantin, fiul lui Dumitrache Bobei şi Durnitraşcu, fiul lui popa lon Bălan, pentru 45 stânjeni de moşie din Brădet 1847 martie 3 - înscris de Invoian Intre lon, fiul lui popa lon Clenciu din Bănăvita şi Lepădat Clenciu din Tehomir, pentru venitul moşii şi prunilur din Brădet 184-7 aprilie 20 - Carte de alegere făcută de sărarul Ghe. Roşianu părţii de moşie ce stăpânea Dumitaşcu, fiul popii lon Bălan, despre părţile lui Costandin Bobei din brădet. 1849 octombrie 5 - Dascălul ion, fiul popii lon Turturea din Banovita, vinde lui Dumitraşcu, fiul popii lon Bălan, un stânjen de moşie în Brădet şi 175 pruni. 1850 mai 23 - Foaie de delniţe de moşie ce are lonită, popi lon Bănoviteanu, în cureaua de moşie din Sălişte în Brădet, 1851 septembrie 30 - Raportul hotarnicului ion Drulescu către Judecătoria judeţului Gorj, asupra alegerii curelei de moşie pentru care Dumitraşcu Bălan a avut judecată cu Constantin Bobei. 1852 septembrie 20 - Carte de alegere făcută de hotarnicul lon Drulescu părţii de moşie numită,,la Sălişte” proprietatea lui Dumitraşcu, fiul lui popa Ion Bălan, despre Constantin Bobei. lon C. Dobrescu

250

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

CULTURA, VIAŢA SPIRITUALĂ, ÎNVĂŢĂMÂNTUL
La început orice fenomen de cultură a luat naştere în sânul populaţiei de la sat şi s-a prezentat de-a lungul timpului sub forma unei culturi orale, populare în formă şi conţinut. Această cultură s-a vădit dintotdeauna nu numai în producţii poetice şi muzicale, clar şi în creaţii vestimentare, veşminte, podoabe, tot ce cuprinde termenul de „cusătură naţională” (covoare şi carpete, ţesături de toate genurile şi la loc de cinste „aia” înflorată naţională. Dar, paralel cu creaţia de cultură izvorâtă din piper, a existat din vechi timpuri şi o creaţie deliberată, cultă, apanaj al mănăstirilor ortodoxe, care erau adevărate aşezări culturale, lăcaşuri de viaţă spirituală, rugăciuni, povaţă, înalţarea sufletului către Domnul. Nu departe de aici, la poale de munte de către nord-vest, pe un pripor liniştit, poposise la al XIV-lea veleat luminatul călugăr Nicodim cu ai săi ucenici şi au înălţat întru Ortodoxie Mănăstirea Tismana. Aici, generaţii de slujitori monahali s-au aplecat cu râvnă şi prea credinţă asupra slovelor caligrafice cu negru şi aur, nu numai literatură de cult, ci şi arhiva păstrătoare peste timp a întămplărilor pământenilor din sat, zapise de învoieli, de vânzări, de moşteniri sau de însoţiri la altar. Biserica a fost prima şcoală a satului, din cele mai vechi timpuri. Multe din bisericile Gorjului, ale satelor din zona aceasta a Mătăsarilor, şi-au dat mâna peste timp, cele mai multe, din lemn, au ars, pe temeliile lor ridicându-se altele de zid, când lumina de zi în al XIX-lea veac. Nesfârşite şiruri de sacerdoţi au păşit la altar, au slujit şi au cântat laudă, apoi şi-au pus tâmpla sub brazdă să asculte paşii supuşilor. Lăcaşurile de cult privesc tutelare împrejurimea. Biserica din Mătăsari a fost înălţată la 1897 din lemn, cu binecuvântarea Prea-Sfinţiei Sale Episcopul Râmnicului şi Noului Severin, D. D. Protoiereu de Gorj, la epoca pe care o descriem acum, până la 1900, preoţii 251

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

dinainte au fost Stoichiţoiu şi Ion Căruntu, din cunoscuta epocă a familiei mătăsărene. În Brădet şi Mătăsari-Brădet sunt două biserici. O biserică e în Runcurel şi una în Brădeţel. La biserica cu hramul Sf. Nicolae din Croici au slujit la începuturi preoţii Corega şi acelaşi Ion Căruntu. Biserica din Runcurel, cu hramul Sf. Ioan Botezătorul, a fost înălţată în 1886. A avut la început ca preoţi pe Sfinţiile lor Ioan Niculae Popescu Trotea şi Gh. Drăgotoiu. Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi” Marin din satul Brădet are un trecut necunoscut, ceea ce arată vechimea ei pe acel loc, fiind mai înainte o bisericuţă de lemn, sub formă tradiţională de corabie, ferestre mici, de lemn cioplit lucrătura fiind a meşterilor din Băleşti, pentru „mahalaua” Hâra. Tincia acestei biserici din lemn e din cărămidă. Icoanele au inscripţii din anul 1831, iar preoţii ei slujitori, până la pragul lui 1900, au fost Pr. Hîrceanu, Diaconu Matei Bălescu, preoţii Vlădău şi V. Nicolaescu. O bisericuţă din lemn a existat din vechi timpuri în Runcurel şi a fost renovată în anul 1886, cel mai vechi dascăl al ei fiind atunci, la epoca 1900, cantorul Dumitraşcu, în Brădeţel, pe tocul unei vechi bisericuţe, locuitorii au început la 1894 o biserică mai mare, terminată în 10 februarie 1897, pe când era episcop P. S. S. Atanasie Mironescu şi protoiereu D. Goliciu. Preot îi era V. Nicolaşcu. Se spune că vechea bisericuţă fusese înălţată de către panduri, la mijloc de codru ce era atunci. Biserica actuală e din lemn şi piatră de munte, acoperişul fiind din tablă. Preot dintâi au fost Pudrea Nicolaescu şi Achim Vlădescu. Biserica cu hramul Sfântului Vasile cel Mare din Brădet s-a înălţat urmând aceeaşi datină dintru începuturi, pe locul înaintea mergătoarei sale în timp, despre care nu se ştie decât că era deja iniţiată la 1820 după nişte însemnări şi un sfeşnic din 1834. Cea de azi a fost începută după 1910, preot fiind V. Bivolaru. Are în jurul ei cimitirul, iar prăznuirea se face joia după Paşti, cu nedeie. Acestea au fost din vechi şi întru gloria Domnului lăcaş de cult, de cultură şi povăţuire a celor ce intrau sub acoperişul lor sfânt. Ele au 252

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

fost şi punct de plecare a învăţământului, ca în toată ţara românilor. Dascălii de biserică au fost primii dascăli de buchisire, de scris şi la primele şcoli de pe lângă mănăstiri şi biserici unde strângeau în juru-le, uneori în aer liber, copiii enoriaşilor de orice condiţie. Rar dacă aceşti dascăli primeau de undeva vreo retribuţie. Munca lor era de apostolat. Uneori, pe lângă mănăstiri: erau şcoli bine organizate, dar destinate feciorilor de târgoveţi şi boiernaşi, care deveneau diaci de cancelarie sau dascăli de biserică. Fiii de boieri mari erau trimişi la învăţătură în străinătăţuri. La epoca de care vorbim în această parte a monografiei, de până la 1900, funcţiona de la o dată neprecisă şcoala care se crede ar fi fost prima pe teritoriul comunei, cea de pe lângă biserica Niatana Brădet. Cel dintâi dascăl al şcolii ar fi fost un, popa Găciu”, apoi un învăţător Mândrulean. În satul Runcurel, prima şcoală a funcţionat după anul 1897 şi era condusă de învăţătorul Nicolae Erceanu. Aceasta se pare că a fost una din aceste,,şcoli de slovenie” de care pomeneşte istoria, pregătind, aşa cum am spus, dieci, dascăli, ţârcovnici sau chiar secretari particulari ai unora din boieri. După 1900, din tradiţia deja existentă a şcolii din satele comune, se vor naşte şi altele, iar numărul învăţătorilor calificaţi va spori, ilustrând nume ca Tănăsoiu, Purdescu, Băzăvan, Şerbulescu. Pietrele de temelie întru spirit şi viaţă a slovei fuseseră puse şi deasupra lor va rodi învăţământul Mătăsărean.

ANSAMBLUL CULTURAL-ARTISTIC DIN COMUNA MĂTĂSARI
Acest ansamblu, în epoca de care vorbim (1942 - 1947) a atras tineri din satele şi comunele învecinate, fiind un exemplu original de ce pot realiza unii adolescenţi. Însufleţit de un ideal artistic nedezminţit, în anul 1942, trei dintre aceştia, Racoceanu, Dădălău şi Lupulescu, colegi fiind la Seminarul Central în clasa a II-a şi a III-a şi venind din vacanţa mare în comună, au început să cânte la 253

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

strană, în bisericile din Mătăsari, Croici, Brădet, Dragoteşti, Miculeşti şi Tehomir. Aici ei căpătau cunoştinţe noi de muzică psaltică şi vocală în general, având ca profesor pe vestitul preot Caracostea, apoi pe Roger Niculescu şi Ciobanu, de la acel seminar, primii doi ani de când tinerilor noştri cântau la o singură voce. În al treilea an, Racoceanu propune celorlalţi doi să cânte pe două voci. Alături de ei au început să vină să cânte şi tinerii înscrişi la şcolile de cântăreţi: fraţii Grivei, Dobriţoiu Sebastian şi cei din Brădet, Pârţache etc, ataşate şi elevele de la şcolile normale şi de la liceele din Târgu-Jiu şi Turnu Severin. Au venit şi localnici din Mătăsari, Brădet, Croici, Drăgoteşti, Negomir, Tehomir şi Miculeşti, formându-se astfel un cor mare pe patru voci (soprane, altiste, tenori primi şi secunzi), ce va fi dirijat de Nicu Racoceanu din Mătăsari. A urmat formarea unei echipe de jocuri populare, o echipă de teatru a fost înjghebată şi ea, cu recitatori, ca şi promovarea de so1işti vocali şi de instrumentişti. Amintindu-ne de aceşti distinşi colegi de atunci, după o jumătate de veac, ne face plăcere să-i menţionăm aici: - din Mătăsari: Nicu Racoceanu, Grivei Alexandru, Grivei Ion, Grivei Gheorghe, Panfiloiu Constantin şi Dumitru şi cele două surori ale lor, Tănăsoiu Stelu şi Elena, cele trei surori Grecu Niculina, Maria şi Tuţa. - din Nieu: Dădalău, Eugenia Căruntu, Sever şi Nicolae Căruntu. - din Miculeşti: fraţii Zăvoianu Constantin şi Vasile, fiica preotului de acolo, surorile Flora Sofica şi Maria. - din Drăgoteşti: fraţii Lupulescu (Nicolae, Tudor şi Constantin), fraţii Vâlceanu (Gheorghe, Bebe cele două surori), fraţii Burtea (Stelu şi Lucica), din Brădet: fraţii Vlad (Culiţă şi sora lui, Natalia), Petre Bălescu, Gheorghe Bălescu şi Gh. Pârţache, - cele două surori din Negomir. Spectacolele se dădeau în toate vacanţele şcolare, cu ocazia 254

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

sărbătoritor bisericeşti, a hramurilor şi în zilele când aveau loc în comună şi în satele învecinate nedeile şi bâ1ciurile. Cu sprijinul şcolilor şi primăriilor se construiau scene din lemn, la margine de pădure, într-un zăvoi sau poiană. Corul şi echipa de teatru şi dansuri aveau un repertoriu bogat, urmat de acompanierea soliştilor vocali şi instrumentişti, ca şi intervenţiile cu recitatori. Programul se termina cu prezentarea orchestrei. După spectacolele de pe scenă, ansamblul participa la horele orchestrelor (pentru că trebuie să precizăm, la nedei şi la bâlciuri participau şi orchestre venite din comune şi oraşe învecinate). Programul final era oferit de ansamblul tuturor orchestrelor. În această perioadă s-au remarcat orchestrele dirijate de viorişti foarte cunoscuţi, Pătatu, Pobirci şi Mihăilă din Stejerei, fraţii Căruntu din Croici, vestitul cobzar Mochită din Mătăsari etc. Acest ansamblu, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a strâns, sume de bani şi cantităţi de diverse bunuri ce trebuiau trimise ostaşilor pe front. Mulţi tineri din acest ansamblu mătăsărean, cunoscându-se aici, şi-au legat viaţa întemeindu-şi familii. Îmi amintesc de toate acestea cu drag, laolaltă cu clipele prea frumoase trăite pe multele scene unde cu toţii am cântat, ca şi cele din bisericile unde participam la slujbele oficiate de duhovnici, părinţi ai noştri Vlad, Lupulescu, Stăniloiu, Burtea, Runcanu, Purdescu, ce ne-au fost cu adevărat părinţi întru viaţă spirituală. Cei trei Nicolae au mers şi în comuna Floreşti, unde preotul era vărul lui Nicolae Racoceanu, Dumitru Racoceanu căsătorit cu Felicia Racoceanu. Acolo ei au stat trei zile şi au cântat la biserica din comună, iar după slujbă au dat un program de cântece din folclorul local. De la Floreşti ei au venit la la Drăgoteşti unde se desfăşura „Bâlciul” şi unde îi aşteptau cei 40 de colegi ai Ansamblului, pentru spectacolul ce avea să aibă loc. A fost ultimul spectacol dat de ansamblul care se înfiinţase cu 3 ani înainte datorită celor trei Nicolae. 255

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

ŞCOLILE DIN MĂTĂSARI
După primul Război Mondial şi multă vreme după aceea, activitatea acestei şcoli se leagă de numele ilustrului învăţător şi profesor Constantin Tănăsoiu, care a săvârşit aici lucrare furtunoasă de îndrumare pe tărâmul slovelor şi multor generaţii. Le-a pus condeiul în mână şi le-a insuflat dragoste de viaţă cărţilor. Trecut cu bine şi prin furcile caudiene ale reformei şcolare din 1948, care se voia o rupere definitivă cu ceea ce activiştii noii orânduiri numeau „greaua moştenire a trecutului”. Dar era întemeiat pe gândirea pedagogică şi didactică a marelui Spiru Haret şi pe contribuţiile în aceste domenii ale lui Dimitrie Gusti, ministru al învăţământului în importantul deceniu al IV-lea (1931 – 19401), ca şi pe contribuţiile teoretice ale vecinului nostru, C. Rădulescu-Motru. Dar vremea a tot mers mai înainte şi şcoala din comună, care funcţiona într-o încăpere a vechii primării s-a mutat în clădirea Căminului Cultural, unde s-a învăţat o vreme. Din 1975, fluxul mare de populaţie detaşată şi populaţia locală şi ea în creştere, au mărit numărul de familii şi pe al celor de vârstă şcolară. Dat astfel în folosinţă, în anii 1973, un nou local de şcoală, actuala şcoală între anii 1961 - 1979 a fost director şi profesor aici Constantin Pamfiloiu. Şcoala din Mătăsari a fost citată permanent la aspecte pozitive de către Inspectoratul şcolar din zonă.. În perioada de după descoperirea zăcămintelor de cărbune a luat naştere în comună următorul complex şcolar: -învăţământul preuniversitar din comuna Mătăsari, judeţul Gorj -Grupul Şcolar Industrial din Mătăsari -Unităţi preşcolare şi şcolare: grădiniţe 4; primare - 3; şcoli gimnaziale- 2; grupuri şcolare – 1 Ele sunt repartizate şi nominalizate astfel: - Grădiniţa cu program normal Mătăsari; - Grădiniţa cu program normal Croici; - Grădiniţa cu program normal Brădet; 256

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

- Grădiniţa cu program normal Runcurel; - Şcoala Gimnazială nr. 2 Mătăsari; - Grupul Şcolar Industrial Minier Mătăsari; - Şcoala Gimnazială Brădet; - Şcoala Primară Croici; - Şcoala Primară Runcurel. Şcoala din Runcurel Această şcoală e dintre cele mai vechi (1819), unde a dăscălit, cel dintâi, Nicolae Erceanu. Aici a predat în anii României Mari şi preotul Drăgotoiu. La 1945 era învăţător Vişan Pantelimon, urmat de Vişan Aristiţa. V. Pantelimon revine la catedră în 1965, până în 1975. În 1973 fusese înfiinţată o grădiniţă, unde funcţiona educatoarea Mariana Rămescu, apoi a venit Maria Croitoru. În 1975 vin ca învăţători Ion Popescu şi Cornel Lupulescu, absolvenţi ai Şcolii Pedagogice din Târgu-Jiu. Erau supliniţi de învăţătoarea Ileana Pamfiloiu şi Doina Ciuncanu. Vişan Pantelimon şi Aristiţa au rămas figuri marcante în istoria învăţământului din această localitate, cum spune directorul D. Purdescu. Din 1981 e învăţător aici Vasile Călugăru, apoi Popescu Ion. Între 1988 - 1993 a fost director d-ra Lorena Păducel. Din 1995 până în prezent funcţionează aici Cristina Ancuteriu şi Iulian Denis Purdescu, directorul şcolii. Şcoala din Brădet, cu clasele I-VIII Până în 1945 au funcţionat aici cunoscuţii Gr. Dobrescu din Ciuperceni şi Ion Popescu,,Usturoi”. După 1945 vin ca învăţători Ignat Dăescu, Nicolae Danciu şi soții Vişan Pantelimon şi Aristiţa. Între 1989 şi 1997 au absolvit această şcoală un număr de 85 elevi. Populaţia şcolară, tot pe această perioadă de timp, cu perspective până în anul 2000, se prezintă astfel: -anul şcolar 1989-1998: 22 preşcolari; 257

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

-anul şcolar 1990-1991: 19 preşcolari; -anul şcolar 1991-1992: 26 preşcolari; -anul şcolar 1992-1993: 30 preşcolari; -anul şcolar 1993-1994: 24 preşcolari; -anul şcolar 1994-1995: 23 preşcolari; -anul şcolar 1995-1996: 18 preşcolari; -anul şco1ar 1996-1997: 23 preşcolari; -anul şco1ar 1997-1998: 30 preşcolari; -anul şcolar 1998-1999: 29 preşcolari; -anul şcolar 1999-2000: 28 preşcolari; La această şcoală a funcţionat ca profesor de matematică, în 1969, Nicolae Pârvulescu, actualul director al Şcolii nr. 2 Mătăsari. Şcoala Generală din Brădeţel Această şcoală funcţionează din anul 1961, cu clasele I-IV. În spatele şcolii e plantaţia de meri. Localul e construit din căramidă în jurul locaşului sunt dependinţele. Aici e director învăţătoarea Simona Vizibu, care funcţionează la cele 4 clase. Şcoala, fiind mai recentă, necesită unele dotări grabnice şi e necesar a fi în atenţia Inspectoratului Şcolar Gorj. Cadrele didactice care funcţionează la Şcoala Generală Nr. 2 Mătăsari în anul şcolar 2001-2002. Nicolae Pârvulescu, profesor, director Claudia Pamfiloiu, învăţătoarea Maria Popescu, învăţătoare Valentina Petrică, învăţătoare Liliana Brânzan, profesor Alexandra Medregoniu, profesor Raluca Grecu, profesor Salomia Pampu, profesor Inocenţiu Posea, profesor Aurelia Pamfiloiu, profesor Ion Grivei, preot. În momentul de faţă, în localitatea Mătăsari funcţionează, din punct de vedere al grupelor de vârstă, învăţământul preşcolar cu 11 grupe, din care: -în satul Croici o grupă cu 27 preşcolari - în comună (Mătăsari) o grupă cu. program prelungit, 13 preşcolari. 258

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

- în Brădet, grădiniţă cu program normal, 178 preşcolari. - în Brădeţel, şcoala funcţionează cu 8 elevi. -în Croici, şcoala funcţionează cu 29 elevi. -în Runcurel, şcoala funcţionează cu 35 elevi. -în Brădet, şcoala funcţionează cu 36 elevi. - Nr. 2 Mătăsari cu 134- elevi. În 1995, actualul Colegiu funcţiona sub numele de,,Grupul Şcolar Minier” la zi, cu 197 elevi în 8 clase, cu 50 de elevi în 2 clase, cu 349 elevi în 14. clase. Şcoala profesională cu 49 de elevi în 2 clase. În total, Grupul Şcolar Industrial a avut 1370 elevi în 54 clase. Constantin D. Tănăsoiu Învăţătorul C-tin Tănăsoiu a fost o făclie pentru noi toţi cei care, de la 1935 încolo am fost învăţăceii lui la şcoala din Mătăsari, unde venise în acei ani. Ni l-am amintit toată viaţa, ni 1-am amintit mereu. S-a născut într-un sat al judeţului, sat al cărui nume a fost mai apoi absolvent din Târgu-Jiu, în 1928-1929. Între anii 1929-1933 a fost învăţător la şcoala din Cojmăneşti, comuna Slivileşti. În 1934 a venit în Mătăsari, la şcoala primară. Aceasta funcţiona într-o încăpere din localul primăriei vechi, în dreptul drumului care ducea spre Arşiţa, în stânga monumentului şi a drumului care ducea spre Bohorel, Negomir şi Timişeni. Şcoala a fost demolată odată cu primăria şi mutată în locul fostului cămin cultural, iar după aceea în localul nou al şcolii cu etaj, situată în centrul comunal după care a fost mutat şi monumentul eroilor din primul Război Mondial. Acesta a fost demontat de comunişti, pentru că avea în vârful său vulturul. Învăţătorul C. Tănăsoiu a fost numit şi director al şcolii gimnaziale după reforma din 1948, predând aici ca profesor de limba română. E considerat de toate generaţiile care au absolvit gimnaziul din Mătăsari drept părintele lor spiritual. Absolvenţii şcolii mătăsărene îi sunt recunoscători pentru ţinuta lui 259

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

profesională şi morală faţă de toţi. Acest vrednic şi minunat om şi părinte spiritual a avut însă o viaţă foarte zbuciumată. I-a murit de tânără prima soţie, el rămânând cu doi copii, un băiat, Stelu, şi o fetiţă, Lucica. Singur a crescut aceşti copii, care şi ei vor avea un sfârşit tragic. Lucica a murit în floarea vârstei, abia ce terminase Şcoala Normală la Deva. A murit în braţele Mariei Racoceanu, care venise în vizită la familia Tănăsoiu. Băiatul a murit când era student la A. S., în Bucureşti. Se dusese în Ardeal, la un coleg, în vacanţa de Crăciun. A fost adus cu trenul la gara Ploştina şi apoi la Mătăsari. La înmormântarea celor doi copii a fost un pelerinaj greu de descris. Şi după aceste lovituri învăţătorul Tănăsoiu a rămas pentru toţi mătăsărenii simbol al dăruirii şi al sincerităţii, bunătăţii şi bonomiei. S-a recăsătorit şi a mai avut o fată, în prezent asistentă sanitară. Acestea am vrut a le spune despre cel ce ne-a fost, în anii noştri tineri, călăuzitor şi îndrumător.

ŞCOALA ACUM 60 DE ANI
Sărbătoarea celor 110 ani de învăţământ pe aceste meleaguri şi 56 de ani de la înfiinţarea Gimnaziului în comuna Mătăsari a cărei primă generaţie am fost, mă bucură nespus de mult, fapt dovedit şi de prezenţa mea la această sărbătoare. Dacă privesc în urmă, la condiţiile precare în care am învăţat noi şi actuala bază materială pusă la dispoziţia noii generaţii, sunt împins să cred că dragostea de învăţătură pe care o manifestaţi este net superioară. De la 1-2 învăţători în clasele I-IV şi circa 4-5 la Gimnaziu, pe care i-am avut noi, la 125 cadre didactice pe care îi aveţi dumneavoastră e o diferenţă de la cer la pământ. Noi am fost o generaţie de sacrificiu, dar cu un suflu permanent de studiu. A fost perioada de formare a noilor cadre, posibilitatea studiului la ţară, redarea încrederii ţăranilor că şi copiii lor pot să studieze, să ajungă oameni mari. Nucleul celor 22 de elevi, care a început să frecventeze Gimnaziul şi 260

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

perspectiva de afirmare a lor în viaţă, a contribuit, la timpul acela, la schimbarea opticii ţăranului mătăsărean, creându-le fiilor lor un minim de posibilităţi, acordându-le mai multe şanse de a studia. Cadrele didactice ale timpului, pentru care nu avem decât cuvinte de laudă, deşi puţine la număr, au reuşit să ne formeze, să ne corecteze oltenismele şi să ne dea încredere în noi. Trei ani de zile petrecuţi cu cadrele didactice, regretaţii profesorii C. Tănăsoiu, Costescu, Diaconescu, Gridan şi actuali pensionari: Pavel Stoichiţoiu, D. Panfiloiu etc. au fost un fel de familie, care ani de zile ne-au urmărit în drumul nostru ascendent. Reîntâlnirile la intervale mai mici sau mai mari, ne bucurau deopotrivă, atât pe noi cât şi pe profesori. Cei patru mari: C. Tănăsoiu, profesor de limba română, se specializează foarte repede, scăpase de dialecticile olteneşti, pe care noi, elevii, le mai practicam, Profesor Costescu, un as al conspectelor de Istorie şi Geografie, folosindu-le cu succes chiar şi la Şcoala Tehnică, Profesor Diaconescu, avocat de meserie, ne-a predat Matematică și Geometrie, a învăţat matematică odată cu noi, aşa cum spunea el. Avea un stil de predare impecabil şi o putere de convingere încât plecai cu lecţia învăţată din clasă. Avea mania rezumatelor, pe o coală de caiet trebuia să scriem toate formulele de suprafaţă şi de volum ale corpurilor geometrice şi alte formule necesare unor rezolvări de probleme. Profesorul Gridan- cu el am făcut Limba rusă, o materie nouă, care o învăţam prin memorizare-în clasa a-VII-a, aveam noi cadre mai tinere: profesorul P. Stochiţoiu cu care am făcut algebra, ecuaţii cu 1, 2 şi 3 necunoscute. Aflam notele de la teză înainte de a le aduce la şcoală, şi profesorul D. Panfiloiu cu care am făcut Limba rusă, o persoană mai rezervată, relaţiile cu elevi erau mai sobre. Şi alte cadre didactice au contribuit la îmbogăţirea cunoştinţelor şi la formarea noastră ca oameni în societate. Trecerea în revistă a celor aproape 6 decenii de existenţă e foarte greu să o prezinţi în 5-10 minute sau pe una sau două coli 261

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

de hârtie. Acestea fiind zise, îmi închei mica mea pledoarie cu mii de mulţumiri pentru colectivul cadrelor didactice actuale care s-au străduit să ne simţim fericiţi măcar pentru o zi. Dr. Dumitru Joavină – Constanţa

POŞTA DIN COMUNA MĂTĂSARI
Una din instituţiile de bază ale Comunei e Poşta. Am decis în Partea a II-a a lucrării date să vorbim despre împrejurările în care s-a format această instituţie. În cadrul formării Principatelor Unite ca stat independent după cel de-al II-lea Război Mondial, importanţa Oficiului Poştal de aici creşte şi activitatea lui acoperă toate satele comunei. Ca şi alte instituţii administrative ale comunei Matăsari, Poşta a cunoscut toate opreliştile şi adversităţile aduse aici de marea consignaţie, în condiţii adeseori ingrate, când orice misivă putea aduce de pe front veşti de generală şi personală restrişte, a judeţului şi a oamenilor rămaşi aici. Dar să vedem cum s-a înfăţişat activitatea ei în această a doua jumătate de secol XX. Din 1945 şi până în 1968 Oficiul Poştal din Mătăsari era subordonat celui din Slivileşti, care acoperea pe această linie toată zona satelor mătăsărene şi a văii Jilţurilor. De aici se ridicau zilnic pentru distribuire toate documentele poştale destinate zonei Mătăsari. Această activitate era îndeplinită doar de către doi factori poştali şi ne imaginăm ce volum de muncă şi deplasări aveau de suportat aceştia. Primul, pornind din Slivileşti, deservea satele Croici şi Valea Jgheabului (acesta din urmă dispărând din zona exploatărilor miniere, de prin 1978). Acest slujbaş al poştei se numea Panfiloiu Vasile, originar din Croici, din neamul Pamfiloilor, de care am pomenit. Celălalt factor poştal era Băleanu Vasile din Runcurel (acum la vârsta de 90 ani). Acesta deservea satele Mătăsari, Brădeţel şi Runcurel. Amândoi efectuau zilnic acest traseu, dotaţi: fiind cu cal şi şaretă, mijlocul de locomoţie cel mai lesnicios în anii 262

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

de după război. Traseul era lung şi adesea dificil şi impracticabil. Toate trimiterile poştale ce soseau zilnic la Oficiul Poştal Slivileşti erau aduse cu o căruţă de la Oficiul Poştal Broşteni (azi în judeţul Mehedinţi). Acest parcurs zilnic de la Slivileşti la Broşteni şi retur era şi el foarte dificil, drumurile de ţară erau sezoniere, ca în romanele lui Sadoveanu, transformându-se în adevărate şleahuri de nămol la o ploaie mai acătării. Primăvara şi toamna apele râului Motru ieşeau şi ele din matcă, trecerea lor fiind adesea imposibilă, în primăvara lui 1955 (îşi aminteşte Dl. Dumitru Copaci) apele de care vorbim dădeau să iasă din matcă. Factorul poştal Udrescu Gheorghe din Croici a fost luat de ape, la trecerea prin vad cu şareta, dimpreună cu toată corespondenţa şi banii, la punctul numit podul Broşteni. Omul scăpat cu viaţă, agăţându-se de un plop ce plutea, luat de ape. Dar calul, imobilizat în ham, şi şareta au dispărut sub valuri. Factorul Udrescu Gheorghe a fost obligat să plătească gestiunea şi pagubele, în vara aceluiaşi an, scăzând apele, cetăţean din Samarineşti, fiind la pescuit, a agăţat cu undiţa geanta pierdută sub apă. Aceasta fiind bine închisă, banii au rămas intacţi şi au fost aduşi de acel om la casa lui Udrescu. Acesta a fost ajutat de D1. Dumitru Copaci să usuce banii umeziţi (tatăl dânsului era tot factor poştal, Copaci Gheorghe). Drumurile care străbăteau dealurile Samarineştilor erau aşa de impracticabile pe ploaie încât se puneau patru cai la căruţa cu colete poştale ca să ajungă la Slivileşti şi mai departe, spre Drăgoteşti şi Mătăsari. La conducerea Oficiului Slivileşti, între anii 1955-1971, era diriginte Popescu Constantin zis Ticu, de fel din Mătăsari, care s-a pensionat în `71, în locul lui venind Copaci Dumitru, care fusese la Oficiul Poştal Motru. Înainte de 1955 a fost diriginte la Slivileşti Ion Bălu, având ca factor local pe Cioabă Nicolae din Slivileşti. Dirigintele Rălu originar din Ilovăţ - Mehedinţi a preluat după 1955 Oficiul Broşteni, de unde a ieşit la pensie (înaintea lui fusese diriginte Popescu 263

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

Ion zis Bulgăraş, din Slivileşti, având ca (actor poştal pe Mâtaru Constantin). După 1968, urmare a organizării teritoriale din raioane în judeţe, localitatea Mătăsari a fost desprinsă de la Oficiul Slivileşti şi arondată la oficiul Roşia-Jiu în această perioadă trimiterile poştale erau ridicate de la acest oficiu şi transportate cu cal şi şaretă de către factorii poştali Băleanu Vasile şi Pamfiloiu Vasile. Apoi, la nivelul judeţului Gorj s-a înfiinţat Oficiul Poştal Tranzit Târgu-Jiu lângă staţia C. F. R. Târgu-Jiu. Acest oficiu poştal primea trimiteri poştale de la vagonul poştal C. F. R. venit din ţară pentru judeţ. Tot în acea perioadă s-au pus bazele transportului mecanizat în cadrul poştei, astfel că la Oficiul Târgu-Jiu s-a format şi un parc auto, pentru trimiterile poştale de la acest oficiu de tranzit la toate oficiile poştale şi agenţiile poştale care se înfiinţaseră. Astfel, în comuna Mătăsari a fost înfiinţată Agenţia Poştală Mătăsari, aparţinând de Oficiul Târgu-Jiu, cu poştă mecanizată, iar această Agenţie îşi avea sediul în casa lui Vreja Petre din Mătăsari, acesta fiind agent poştal acolo. După pensionarea acestuia, a fost agent poştal sora lui, Vreja Sanda. Odată cu dezvoltarea mineritului în această zonă. Începând din 1976-1977, la Agenţia Poştală Mătăsari (aparţinând de Oficiul Poştal Târgu-Jiu 3) se întâlneau şi făceau schimbul de expediţii poştale cu mijloc de transport auto (maşina poştei) următorii factori poştali: Vreja Sanda, ce deservea centrul, cu satul Mătăsari, Popescu Mihai, cu satele Brădet, Brădeţel şi Runcurel, Pamfiloiu Vasile, cu satele Croici şi Valea Jgheabului. Se evita astfel deplasarea acestor factori poştali la oficiile poştale de la mare distanţă. Începând cu anul 1980, datorită dezvoltării rapide a mineritului în Mătăsari şi a creşterii populaţiei prin concentrările de forţe de la armată, detaşate din toate colţurile ţării, s-a înfiinţat Oficiul Poştal Mătăsari judeţul Gorj, cu sediul în Căminul B, Dumitru Copaci a preluat conducerea acestui oficiu în decembrie 1981, în condiţii destul de grele, dar a fost ajutat de sora sa, Copaci Maria, care în264

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

deplinea noua funcţie de,,casier” la Mătăsari, în acea perioadă, numărul mare de detaşaţi din ţară şi aduşi să lucreze la minele de aici impunea un număr sporit de convorbiri telefonice cu familiile lor. În Mătăsari nu exista o centrală telefonică, exista doar un telefon manual la Primărie şi mai era util la Poliţie. Odată cu înfiinţarea Oficiului Mătăsari, s-a instalat un telefon de diriginte, la sediul de la Cămin B. Mec. Nefamilişti. Atunci veneau foarte mulţi oameni şi solicitau convorbiri telefonice de la acest singur telefon manual. Erau deserviţi de oficianta Armăşoiu Zenobia. Existând aceste condiţii grele de comunicare, în anul 1983 a luat fiinţă prima centrală telefonică manuală în Mătăsari, cu o capacitate de 100 numere. La început această centrală a funcţionat doar cu 9 abonaţi, datorită lipsei de reţea în zonă. Primele centraliste angajate au fost: Bărăbăcioru Lidia din Slivileşti, Tăloi Rodica din Ciuperceni, Opriţa Dorina din Slivileşti şi Lambru Elena din cursul anului 1988 a fost construit şi finalizat noul sediu al Oficiului Poştal Mătăsari, la parterul blocului CS, în condiţii mult mai bune. Primul electrician de telefoane din Mătăsari a fost Trotea Ion din Runcurel în anul 1995 s-a construit şi s-a dat în funcţiune prima centrală telefonică automată din Mătăsari, cu o capacitate de 1000 dispărând astfel vechea centrală manuală. Din 1995 şi până în prezent a fost construită o bogată reţea de cabluri, reuşindu-se instalarea însemnată de telefoane, care, până acum, nu existaseră în sectorul de poştă, schema de organizare a oficiului nou înfiinţat în Mătăsari este următoarea: 1) Copaci Dumitru - diriginte 2) Copaci Maria - casier 3) Armăşoiu Zenobia - oficiantă 4) Popescu Mihai - Factor 5) Pamfiloiu Vasile - factor 7) Vreja Sancia - factor În scurt timp, schema de organizare a Oficiului Mătăsari a 265

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

fost modificată şi suplimentată în funcţie de necesităţi, ajungânduse la 20 salariaţi. Din 1980 şi până în prezent la conducerea oficiului se află Copaci Dumitru. Au fost şi destule împrejurări care ne-au fost adverse. În anul 1988 factorul poştal Popescu Mihai din Runcurel a fost atacat de doi indivizi necunoscuţi, care 1-au agresat şi i-au smuls geanta cu banii pentru plata pensiilor. A fost nevoie să mergem zilnic timp de o lună în satul Runcurel la fiecare cetăţean pentru reconstituirea achitării pensiilor şi a stabili paguba. Evenimentul s-a întâmplat pe cărarea din pădure care făcea legătura între satul Brădeţel şi Runcurel, traseu străbătut zilnic de acel factor poştal. Se curioase că localitatea Mătăsari a fost şi este o zonă înconjurată de dealuri împădurite. În afară de evenimentele neplăcute (inundaţii, jafuri etc. ), locuitorii sunt ospitalieri şi cu frica lui Dumnezeu şi au o consideraţie pentru lucrători din domeniul poştei, de care sunt legat zilnic prin atâtea fire. Prezentăm cu acest prilej şi situaţia veteranilor de război existenţi la 15 octombrie 2001, Oficiul Mătăsari - Gorj: 1) Anghelescu C. C-tin - Runcurel 2) Bălan V. Ion Mătăsari 3) Buzărin D. Dumitru - Runcurel 4) Buşe A. Ion - Runcurel 5) Cioclei I. Caterina - Runcurel 6) Cioclei I. Maria - Mătăsari 7) Ciortan P. Ion - Mătăsari 8) Croitoru A. Ion - Runcurel 9) Croitoru I. Ion - Runcurel 10). Danciu I. Gheorghe - Brădet 11). Frâncu C. Vasile - Brădet 12) Gorun I. C-tin - Runcurel 13) Horcea C. Gheorghe - Runcurel 14) Horcea l. Gheorghe - RuncureI 266

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

15) Horcea Gh. Gheorghe - Runcurel 16) Netrunu I. Ion – Mătăsari 17) Popescu C. Gheorghe – Mătăsari 18) Popescu Gh. C-tin – Mătăsari 19) Purdescu D. C-tin - Mătăsari 20) Popescu C. Victor - Mătăsari 21) Popescu V. Gheorghe - Brădet 22) Stăniloiu N. Gheorghe - Mătăsari 23) Spariu Gh. Vasile - Runcurel 24) Spariu Gh. Ion - Runcurel 25) Stoichiţoiu Gh. Petre - Mătăsari 26) Şerbănoiu Ch. Gheorghe - Brădet 27) Băceanu D. Vasile - Runcurel 28) Dumitraşcu Bălan – Brădet 29) Dascălu N. Dumitru - Mătăsari 30) Pârţache C D-tru - Brădet 31) Şerbănoiu P. Elena - Brădet 32) Bălan Gh. C-tin - Brădet 33) Rămescu I. Ioana - Brădet 34) Tănăsoiu D. Nicolae - Mătăsari 35) Croitoru Pătru - Mătăsari 36) Bobei M. Ioana - Brădet 37) Băcescu I. Ioana - Runcurel 38) Ceauşescu D-tru - Mătăsari 39) Cojocaru P. D-tru - Mătăsari 40) Draica Gh. Gheorghe - Brădet 41) Fotău I. Maria - RuncureI 42) Hoampa M. Ioana - Mătăsari 43) Fărtache Gh. Ghe. - Brădet 44) Purceş I. Marin - Mătăsari 45) Stăniloiu Maria - Mătăsari 267

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

46) Surdei I. Ioana - Brădet 46) Tănăsoiu Gh. Maria - Brădet 47) Trotea C. Eugenia - Runcurel 48) Tămârşi I. C-tin - Mătăsari 49) Lupulescu I. Floarea - Mătăsari 50) Cocoşatu C. Lucreţia - Mătăsari 51) Ciortan I. Floarea - Mătăsari 52) Tănăsoiu Ch. Elena - Brădet 53) Pieptenaru C. C-tin - Brădet 54) Hârcea Maria – Brădet 55) Popescu Filotteia - Mătăsari 56) Bologa D. Maria - Runcurel 57) Buzărin I. Ioana-Runcurel 58) Radu Ioana - Mătăsari 59) Surdei Vasilica - Brădet 60) Danciu Gheorghiţa - Brădet 61) Lupu Gh. Paraschiva -Runcurel 62) Turturea Gh. Firan - Brădet 63) Gorun N. Gheorghiţa - Brădet 64) Dosoniu I. Maria - Runcurel 65) Matei Eugenia - Runcurel 66) Horcea A. Maria - Mătăsari 67) Tănăsoiu D. Ioana - Mătăsari 68) Tuncu C. D-tru - Brădet 69) Râmescu Domnica - Mătăsari 70) Bălan M. Floarea - Brădet 71) Pleşan D. Eugenia - Mătăsari 72) Tănăsoiu D. Eugenia Mătăsari 73) Dondera Mana - Mătăsari 74) Enăştescu Ioana - Mătăsari 75) Vişan V. Aristiţa - Mătăsari 268

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

Date personale ale dirigintelui Copaci Dumitru, de la Oficiul Poştal Mătăsari S-a născut 1a 9 august 1947, în comuna Văgiuleşti - Gorj. E fiul lui Gheorghe şi Emilia. A urmat cursurile primare în comuna Văgiuleşti, după care a urmat cursurile şcolii profesionale de trei ani din Lupeni, judeţul Hunedoara, apoi cursurile liceului teoretic din Petrila. În interior a absolvit la Craiova specialitatea,,Diriginte Poştă”. La 29 iunie 1971, printr-o decizie a Direcţiei judeţene de Poştă Gorj a fost mutat de la Oficiul Poştal Motru la Oficiul Poştal Mătăsari, diriginte de poştă, ca urmare a creării unui post vacant prin pensionarea dirigintelui Popescu C-tin din Mătăsari. La vremea respectivă Oficiul Poştal din Slivileşti era un nucleu important pentru activitatea poştală de pe văile Jilţurilor. Copaci Dumitru a condus Oficiul din Slivileşti timp de cei 10 ani, din 1971 până în 1981, după care, în decembrie 1981 a preluat conducerea Oficiului Mătăsari, ca urmare a înfiinţării acestuia, unde îşi desfăşoară şi în prezent activitatea. De 20 de ani locuieşte în Mătăsari. Soţia sa, cum s-a arătat, lucrează alături de el. Fiind casieră la Oficiul Mătăsari. Dumitru Copaci are trei copii, băieţi, doi dintre ei lucrând la centrala telefonică automată din Mătăsari, iar unul e elev. Menţionăm că în familia lui Copaci Dumitru tradiţia poştei e bine împământenită, căci tatăl şi mama sa au fost poştaşi o viaţă de om.

VIAŢA SPIRITUALĂ, CULTURA ŞI ÎNVĂŢĂMÂNTUL
Aflate sub impactul nemijlocit al unui noian de vicisitudini, într-o aură cenuşie de timpuriu apocalips, bătea cu sârg îmbrăţişarea la ateism, lăcaşele de cult de pe teritoriul mătăsărean izbutesc să fie pe mai departe aceleaşi păstrătoare din veci ale mănunchiului de viaţă spirituală. N-a fost biserică mătăsăreană (în acest răstimp de iconoclastie declarată, de,,dialectică” marxistă) care să nu fi 269

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

contribuit la proclamarea vieţii dăruite şi a ortodoxiei, în condiţiile în care atâţi slujitori ai altarului luau drum de apă şi stuf către ostroavele blestemate ale peripravei sau către fagurii de beton ai Ateului. Astfel ne facem o datorie de cinste să-i rememorăm aici pe cei rămaşi în viaţă şi glorie duhovnicească, precum şi pe cei ce s-au săvârşit către cele veşnice. Sinodicul bisericii Sf. Ioan Botezătorul, din satul Runcurel. Şi acest prezent are în păstrare 170 de familii. La începutul perioadei de care ne ocupăm aici, (1945-2004) prin 1948, întreaga zugrăveală a fost renovată de către pictorul Benon Băiceanu, sub sfânta administrare a parohului preot Gh. Dragotoiu. Altă renovare a avut loc în 1974, de către pictorul Valer Băleanu, preot paroh fiind acum C-tin Purdescu, sfinţindu-se de către I. P. S. Teoctist, mitropolit al Olteniei. Au slujit aici preoţi ca N. Popescu, Trotea, Gh. Dragotoiu şi C-tin Purdescu. Acum se învredniceşte a fi preot paroh prin altele Vasile Purdescu. Consilierii parohiali ai acestei biserici au fost Ion Gorun, episcop, Vasile Bivolaru, cantor, Ion D. Dragotoiu şi preotul Nicolae Trotea. În jurul bisericii e cimitirul, lângă drumul spre Motru. În timp au fost încercări de strămutare a bisericii şi cimitirului, dar, prin străduinţa plină de râvnă a preotului C-tin Purdescu, a fost rămas totul ca din veac. În anul 2000 biserica a fost acoperită cu tablă şi renovată în exterior.

VIAŢA SPIRITUALĂ A ACESTOR LOCURI
În acest răstimp, 1900 - 1945, fenomenul de viaţă spirituală la sate e reprezentat încă de cultura orală, tradiţională de veci la acest popor. Paralele cu aceasta, bisericile locului, din satele mătăsărene sunt ele însele focare de viaţă culturală, păstrătoare de obiceiuri din veac, de tipicuri de viaţă, deţinătoare de vechi documente ale prezenţei pământenilor pe aceste meleaguri gorjene. Pe de altă parte, corpul preoţesc a furnizat pe cei mai mulţi ai satelor, fiind “învăţători” la şcolile din satele lor. Către ajunul 270

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

celui de-al doilea Război Mondial vedem apărând la Mătăsari şi diverse grupuri de activitate artistică cultă, cu toate că sumt bazate pe osatura şi repertoriul şi reprezentările teatrale săteşti. Ne referim la grupul vocal format din trei adolescenţi de aici, care se va mări şi va fi reprezentativ. La biserica din Mătăsari (cea din 1897 - 1898) era preot în această perioadă Părintele Stoichiţoiu, au venit apoi preoţii Ion Căruntu, Achim Vlădulescu, Ion Lupulescu şi, în 1943, tânărul pe atunci Virgil Stăniloiu. Cum credem, aceştia toţi au aparţinut familiilor de vază ale locului şi au fost şi dascăli de slovă românească la şcoala locală. La biserica din Runcurel păstorea Gh. Drăgotoiu, de asemenea dintr-o familie cunoscută. La Mătâna din Brădet erau vechi slujitori preoţii Hîrceanu, Bălescu, apoi preot Vradău şi V. Nicoiaeşcu. În ajunul lui 1945 (1943) venise deja preoţii C. V. Purdescu, cel ce fusese cantor în 1933. La biserica Sf. Ioan Botezătorul din Brădet era preot în 1925 Vlad. La Sf. Vasile cel Mare, din Brădeţel, era preot în 1921 V. Nicolaescu. Reamintim că prima şcoală de pe aceste locuri pare a fi fost cea din Mătâna, la biserică, unde popa Gâciu a fost cel dintâi dascăl, apoi unul Mândreanu şi alţii. Ulterior această şcoală a fost mutată în casa primarului de atunci, la 1990. Se mai utiliza încă pentru însemnări „răbojul” tradiţional. Această şcoală a funcţionat la început cu 5 clase, apoi cu 7. Printre primii învăţători au fost Ion Popescu-Usturoi, Gr. Dobrescu din Ciuperceni, Vasile Buzărin şi Hîrceanu, mort pe front, în 1941. La biserica din Mătăsari era în această epocă preot Ioan I. Limulescu, cel care se leagă proverbul,,La popa din Mătăsari / Ne cunună fără bani”. A fost cunoscut ca exemplar gospodar şi a funcţionat la şcoala. Aceasta a fost în 1924, la Croici. A păstorit şi a predat 50 de ani, având numeroşi elevi. 271

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

BISERICA PAROHIALĂ SF. IOAN BOTEZĂTORUL DIN SATUL BRĂDET
Are 58 de familii. Până în 1967 a avut preot pe C. C. Purdescu şi cantori pe C. V. Purdescu, D. Copiluş, V. Bivolaru şi I. N. Tămârşi. În anul 1951 au avut loc reparaţii, cu contribuţia credincioşilor arătaţi în pisanie. Prăznuirea se face la Durninica Rusalilor şi la 14 septembrie, cu nedeie. Cimitirul e în jurul bisericii. Clopotniţa a fost făcută de V. Gavril Bălan. Biserica Sfinţii Trei Ierarhi Mătâna, din satul Brădet, are 150 de familii. Au slujit aici preotul Hîrceanu, diaconul Bălescu, preoţii Vlădău şi V. Nicolaescu, C. Viad şi ieromonahul Mihail Purdescu, apoi preotul Barzăianu şi misionarul ortodox rus Rozaliefka. Paroh a venit până în 2000 preotul C. Purdescu. În jurul bisericii, ca şi în alte locuri, e cimitirul. În 1965 a fost refăcută clopotniţa şi biserica a fost acoperită cu tablă. Prăznuirea ei se face deS. Dumitru, cu nedeie. În 1966 au avut loc alte lucrări de renovare, redeschiderea făcându-se în octombrie 1966, fiind delegat al I. P. S. Mitropolit Firmilian preotul doctor N. Nicolaescu şi Diacon I. Bălteanu, preot paroh C. Purdescu, cantori V. Bivolaru, Ion D. Copiluş şi I. N. Tămârşi, episcop şi V. G. Bălan, Gb. Dălescu.

BISERICA SFÂNTUL IERARH NICOLAE DIN MĂTĂSARI
A fost construită din lemn, cu binecuvântarea Prea-SfinţieiSale Episcop al Râmnicului şi Noului Severin, D. D. Ghenadie Enăceanu, în anul 1897 şi s-a sfinţit în 1898, septembrie 12, de către preotul D-tru Golici, protoierea de Gorj. În anul 1963, fiind putrezite bârnele la temelie şi faţada distrusă de cutremur, s-a făcut reparaţia capitală la temelie, s-a spălat pictura şi s-a legat în fier pe şapte locuri de-a curmezişul. S-a redeschis cultului în anul 1963, luna 272

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

octombrie, 27 şi a fost resfinţită de protopopul Vasile Popeangă şi diaconul Stefureac. La această biserică au slujit preoţii Stoichiţoiu, Cărunta, Achim Vlădulescu, Ion I. Lupulescu şi, din 1943 până în 1987, preotu1 Virgil Stăniloiu. Din 1987 slujeşte preotul Ion Grivei. Zugravul acestei biserici a fost Mihail Velescu din Craiova.

BISERICA SF. VASILE CEL MARE DIN BRĂDEŢEL
Are 32 de familii. În 1957 i s-a refăcut faţada din cărămidă şi au avut loc reparaţii la exterior. Existenţa aici a unei vechi biserici e pusă în lumină de nişte însemnări din 1820 şi de un sfeşnic din 1834. Au slujit aici preotul Purdescu din Strâmba - Vulcan, V. Nicolaescu, C. Vlad, ieromonahul Mihail Purdescu, iar din 1943 până în 1967 a fost preot C. C. Purdescu, venit apoi până în 2000. Au contribuit la înălţarea acestui sfănt lăcaş N. Gheorghe, cantorul C. V. Purdescu, învăţătorul I. V. Popescu Bălani, Peptenari, Turturea. Cimitirul e şi aici în jurul bisericii. Prăznuirea se face în joia de după Paşte cu nedeie. Această biserică se află sub dealurile Bujorăscu, înconjurată de păduri de fag şi stejar, în mijlocul satului Brădeţel. În cadrul vieţi culturale de pe aceste meleaguri trebuie menţionate şi publicaţiile locale, rod al sârguinţei întru valorificarea moştenirii de cultură ce s-a vădit aici în diverse epoci. Astfel se cuvine a fi amintită revista „Murmurul” a Grupului Şcolar Industrial. Această revistă s-a făcut remarcată prin publicarea a numeroase documente istorice de valoare, cum ar fi condeiele de zapise relative la proprietatea moşnenească din satele mătăsărene, în comună, la Mătăsari, se află un monument de valoare istorică ce atrage atenţia prin frumuseţea impozantă şi venerabilă. Acest monument a fost înălţat de locuitorii satului Mătăsari şi cel din Croici în amintirea eroilor căzuţi în luptele de la Cerna, Jiu, Mărăşeşti şi Mărăşti, în primul Război Mondial, 273

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

PREOTUL IOAN I. LUPULESCU
S-a născut în satul Arstri, din comuna Scheia, judeţul Gorj, în ianuarie 1893, dintr-o familie numeroasă și săracă, cu 9 copii. A urmat şcoala primară în comună, după care s-a dus la Bucureşti, unde s-a înscris la Seminarul Central, pe care 1-a absolvit în 1912, apoi intră la Facultatea de Teologie, ale cărei cursuri le va întrerupe războiul Întâi Mondial. În 1916 se căsătoreşte cu fiica agricultorului Ioan Căruntu din Croici, Maria, tatăl acesteia dându-i zestre jumătate din averea mobilă şi Preotul a fost cununat de marele boier al judeţului, Nicolae Cartian. A fost hirotonisit la parohia Corobăile. Aici desfăşoară o activitate eclesiastică şi gospodărească în cei 8 ani de pastoraţie, termină lucrările la biserica parohială şi un nou local de şcoală, unde era şi învăţător. În anul 1921 va fi transferat la parohia Mătăsari, fiind totodată încadrat în învăţământ la şcoala primară din satul Croici, apoi la şcoala din comună, la Mătăsari. A avut gradul I ca învăţător, iar ca preot i s-a conferit distinsa de „iconom”, pentru activitatea spirituală, culturală şi gospodărească pe care a depus-o în toti cei cincizeci de ani ai carierei sale. Şi-a făcut datoria faţă de Mintea lui Dumnezeu, a oamenilor din parohie şi a copiilor de la şcoală, atâtea generaţii. Enoriaşii mătăsăreni l-au socotit un adevărat părinte al lor care i-a ajutat şi la bine şi la greu pe cărările vieţii. Lui i s-a aplicat dictonul rămas multă vreme: „Popa cel din Mătăsari/ Ne cunună fără bani”. Bunul Dumnezeu i-a binecuvântat familia şi viaţa cu 9 copii, pe care i-a crescut în umilinţă şi dragoste şi i-a dat la învăţătură: Aurelian (cel care va fi avocat), Eugenia şi Florica (învăţătoare), Nicolae (preot), Tudor (inginer agronom), Constantin (profesor), Vasile Pompilian (muncitor) şi Ion (tehnician veterinar). În anul 1956, preotul Ioan Lupulescu iese la pensie, dar va sluji mai departe, la biserica filieră din satul Croici, până în anul 1961, când este chemat de Dumnezeu la viaţă veşnică. Patria enoriaşilor pe care i-a păstorit şi a noastră, fiii 274

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

şi fiicele sale, este să nu-i uităm în rugăciunile noastre atâta cât ne va fi dat nouă să trăim. Fie ca sufletul lui să-şi arate bună odihna în viaţa cerească, pentru că şi-a justificat aici, pe pământ, menirea: „Cu fapta ta, o mare preot, ne-ai dat tuturor lumină din lumina ta şi aceasta va străluci în Fiul său, Nicolae I. Lupulescu, preot al comunei noastre Drăgoteşti, iconont stavrolur, în prezent pensionar.

PREOTUL PAROH GRIVEI A. ION
Preotul paroh Grivei A. Ion s-a născut în anul 1959, luna octombrie, ziua 8, din părinţii Alexandru şi Polina. Între anii 19661974 a urmat cursurile primare şi gimnaziale la Şcoala Generală din Comuna Mătăsari. În perioada 1957-1977, viitorul preot Grivei A. Ion a urmat prima treaptă (secţiunea umană) la Liceul Motru, între 1977-1982 a urmat cursurile Seminarului Teologic din Craiova. Din anul 1982 şi până în vara anului 1983 a satisfăcut stagiul militar, începând cu toamna anu1ui 1983 şi până în vara anului 1987 a urmat cursurile Institutului Teologic de Grad Universitar din Bucureşti, susţinând teza de licenţă cu lucrarea „Isus Hristos Arhiereu”. A fost hirotonisit preot la parohia Mătăsari, judeţul Gorj, în toamna anului 1987. Aici funcţionează şi în prezent. Ca toţi preoţii din comuna şi satele noastre, se bucură de mare preţuire şi dragoste din partea enoriaşilor săi.

PREOTUL PAROH POPESCU VASILE
Preotul Popescu Vasile e parohul bisericilor din satele Brădet, Brădeţel, Mătăna-Brădeţel şi Runcurel. S-a născut la 14 iulie 1972, în comuna Mătăsari, Judeţul Gorj, din părinţii Ion şi Nicoleta, buni români de credinţă creştină ortodoxă, care l-au educat pe fiul lor Vasile cu duhul iubirii faţă de Dumnezeu şi faţă de aproape275

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

le nostru, între anii 1978 şi 1986, după care a urmat liceul minier de aici, între anii 1986-1990. Între anii 1991-1998 a urmat cursurile Facultăţii de Teologie ortodoxă, pe care le-a prelungit până în 1998. La 15 august a fost hirotonisit diacon la Tismana, iar pe 22 august 1998 a fost hirotonisit preot la după ce a făcut practica cuvenită la Mănăstirea „Sfânta Treime” din Strămba-Jiu. A slujit ca preot paroh la Parohia Habita-Seuca până în luna septembrie 2000, iar de la această dată până în prezent slujeşte la Parohia Brădeţelu, din cadrul comunei Mătăsari. Tinereţea lui e chezăşie pentru o bogată activitate duhovnicească viitoare.

CONTRIBUŢIA LOCUITORILOR DE PE VALEA JILŢULUI LA CUCERIREA INDEPENDENŢEI ROMÂNIEI
Cucerirea Independenţei a reprezentat un moment de o importanţă deosebită în dezvoltarea României moderne. Declarată la 9 mai 1877 independentă a fost consfinţită prin jertfa şi contribuţia arterială a întregului popor. Aflate la acea dată în componența judeţului Mehedinţi, localităţile traversate de pârăul Jilţ şi-au adus şi ele, după posibilităţi, contribuţia la distingerea independenţei. Documentele vremii atestă aportul populaţiei din această zonă la războiul din 1977-1978. Datorită aşezării geografice a judeţului Mehedinţi, în imediata apropiere a locurilor de desfăşurare a luptelor, resursele materiale şi umane ale comunelor componente au fost solicitate la o contribuţie maximă. La decretarea mobilizării armatei şi pe timpul operaţiunilor cei mai mulţi dintre oameni s-au aflat în rândurile Regimentelor I Dorobanţi, I şi IV linie, II Călăraşi şi în Divizia teritorială militară I. Regimentele I şi IV linie au participat la apărarea Calafatului, la ocuparea redutelor Griviţa 1 şi Grivita 2, la cucerirea Plevnei şi Rahovei, la încercuirea Vidinului. Printre cei răniţi şi rămaşi pe câmpul de luptă s-au numărat sergentul Dascălu Păun din Drăgoteşti şi soldatii Horcea Ion din Brădet, Baza Con276

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

stantin din Drăgoteşti, Trandafir Vasile, Nebunu Pantelie şi Carlaont Vasile din Miculeşti. Pentru actele de bravură şi eroism în luptă au fost distinşi cu medalia „Virtutea Militară” Bejenaru Gheorghe, Petre Ciorecanu şi Gheorghe D. Gherghinescu din Cojmăneşti. Prin subscrieri benevol, donaţii, ofrande recitii, locuitorii de pe Valea Jilţului au contribuit la aprovizionarea operativă, cu produse şi materiale a unităţilor militare române. La apelul adresat populaţiei de către Mihail Kogălniceanu pentru a dota armata cu puşti moderne, din comunele acestei zone, au fost strânse următoarele sume: 35 lei din Mătăsari, 30 lei din Miculeşti, 104 lei din Slivileşti, 16 lei şi 65 bani din Runcurel, 32 lei din Brădet, 7 lei şi 55 bani din Tehomir şi 50 lei din Drăgoteşti. Locuitorul, Alexandru Ciortan din cătunul Croici oferea armatei române 10 lei, 40 ocale grâu, 100 ocale porumb, 10 ocale fasole şi un berbec. Pe aceeaşi listă de ofrande erau mentionaţi preotul Voicu Cotoi din comuna Corobăi, Ion Petrescu din Mătăsari, Vasile Ghe. Păsărescu, Ioan Boiangiu, Nicolae Popescu şi Ioan Popa Constantin din comuna Drăgoteşti. Aceştia donau armatei 22 lei, 40 ocale grâu, 270 ocale porumb, trei berbeci şi două vaci, în statisticile vremii sunt, de asemenea, consemnate 152 ocale fasole, două kg fân şi 11 kg grâu provenite de la Mătăsari, Negomir, Miculeşti şi Strâmtu. Dovedind o adâncă înţelegere faţă de cerinţele ţării şi marele efort pe care-i depunea întregul popor, locuitorii Văii Jilţului au adus o contribuţie importantă la câştigarea independenţei, făcându-şi pe deplin datoria. Prof. Liliana Taşcău, Filiala Arhivelor Statului Gorj

MOMENTE DIN LUPTA PARTIZANILOR DE PE JILŢURI
O pagină de glorie împotriva duşmanilor, a constituit-o și mişcarea de rezistenţă din ţinuturile Jilţurilor, condusă de sublocotenentul Victor Popescu atunci când ţara era ocupată de germani. 277

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

O mare parte din locuitorii acestor ţinuturi, nu numai că au luptat împotriva nemtilor dându-le lovituri după lovituri, dar mulţi dintre ei, tineri și bătrâni au ajutat pe partizani, ascunzăndu-i prin păduri, dându-le hrană şi îmbrăcăminte şi ţinându-i la curent cu tot ceea ce se întâmpla prin sate și mai ales pe unde se găseau patrulele nemţeşti şi încotro se îndreptau. Faptele acestea s-au petrecut în iarna şi primăvara anilor 1916-1917 când s-au format echipe de partizani conduse de sublocotenentul Victor Popescu originar din satul Valea cu Apă şi pe care am avut fericita ocazie de a-l cunoaşte personal şi să-mi povestească, din ce-şi mai aducea aminte, unele crâmpeie din lupta partizanilor din aceste locuri, conduse de el. Îmi povestea cum în luna mai a anului 1917 a dat o proclamaţie în codrii Mehedinţului, care a fost tipărită la Trestioara Drăgoteşti, unii partizani furând de la primărie un şapirograf, iar exemplarele copiate au fost afişate pe garduri, pe fântâni prin alte locuri vizibile, ajutând astfel lupta împotriva nemţilor. Toate încercările nemţilor de a-l prinde pe acest viteaz, n-au reuşit, dar s-au găsit şi duşmani care au uneltit trădarea partizanilor. Unul dintre aceştia a fost şi boierul Gică Schinteie din satul Trestioara care fiind primar în acel timp a adunat pe cei banuiti ca ar fi din randul partizanilor sau care ar fi ajutat pe acestia i-a adus la primarie și i-a dat în mana trupelor nemtesti. Pe unii mai tineri din aceştia și în care se părea că aveau încredere, i-au luat, s-au dus cu ei în dealul Mătăsarilor, de unde pe grupe, au împânzit pădurile în căutarea lui V. Popescu, pe care nu l-au găsit. Pentru prinderea lui s-au promis sume mari de bani, dar nimeni n-a spus unde se află, cu toate că el era printre ei. Cealaltă parte din cei arestaţi, consideraţi periculoşi, au fost duşi şi închişi la Tismana unde timp de câteva săptămâni, au îndurat chinuri groaznice, ca să spună unde e slt. Victor Popescu, dar nimic n-au putut afla. Dintre aceştia, un număr de zece partizani, au fost duşi la Turnu Severin, care prin sentinţa Consiliului de Război al Comănduirii nr. 22 din 278

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

8 iulie 1917 au fost condamnaţi la moarte. Astfel, învăţătorul Nicolae D. Popescu unchiul lui Victor Popescu împreună cu alţi nouă fruntaşi și mocani de partizani de pe Jilţuri, au fost executaţi prin împuşcare de către germanii ocupanţi, lângă Turnu Severin şi lângă fostul Regiment I Roşiori, pe o vâlcea, fără o anume denumire. Aceşti zece partizani suni: învăţător Nicolae D. Popescu din Covrigi, unchiul lui V. Popescu, Nicolae Marcu din Drăgoteşti – Corobăi, notarul Constantin Cojocaru din Negomir, Ion Norocea, Ion Brăescu şi Petre Vâlceanu din Bolboşi, Cănuţă Cernăianu din Horăşti, Croitoru Stancu, Tudor Ungureanu şi Ilie Giumanca din Grozeşti. Acestora li se adaugă cei schingiuiţi în închisori, unde au fost arşi cu fierul de călcat încins, pentru a divulga pe partizani. Din pricina torturilor au mai murit în închisoarea din Turnu Severin: Domnica N. Popescu, soţia învăţătorului N. Popescu, soţia partizanului Marcu din Corobăi, N. Bejenaru din Costeni, iar alţii au suferit în închisoare, mulţi fiind din Drăgoteşti, Corobăi, Trestioara şi din Covrigi, precum şi din alte sate apropiate. Momentele acestea de luptă, de unire şi de sacrificiu a românilor de pe Jilţuri, constituie cântecul eroic, autentic, al oamenilor din aceste locuri care merită să fie scris şi în manualele şcolare de istorie, spre a fi cunoscut şi de elevi şi de toată populaţia ţării, iar figura neînfricatului comandant de partizani din dealurile Mehedinţului, Slt. Victor Popescu, să fie păstrată ca o oglindă vie şi veşnic nemuritoare, alături de alţi eroi legendari ai neamului nostru românesc. Vlad Nicolae. Învăţător pensionar –Drăgoteşti, Gorj

UNELE DATE DESPRE MONUMENT
- S-a ridicat în anul 1922 la iniţiativa Lt. Col. /. Petrescu, primul om din Mătăsari care deţine acest grad militar. - Monumentul s-a ridicat datorită fondurilor băneşti pe care Le-au dat familiile care aveau morţi pe front. 279

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

- Constituirea sa a avut loc la Turnu-Severin, fiind adus aici în module, fiecare modul pe câte un car tras de patru boi. - Monumentul a fost amplasat în centrul comunei. - Datorită interpretării greşite a simbolului pe care îl avea vulturul, acesta a fost distrus în noaptea de revelion 1955-1956 de către Pamfiloiu lon (fierar), Nicolae Stănescu, Becheanu Ion. - Crucea pe care vulturul o purta în cioc a fost găsită a doua zi Lângă monument de către Grigore Stoichitoiu. - Pentru reîntregirea monumentului au fost comandate la Turnu-Severin un alt vultur (cel de azi) pentru a fi apt. Lansat pe monument şi două plăci de marmură pe care erau scrise numele eroilor morţi în al doilea Război Mondial. - De transportul şi amplasarea acestor obiecte s-au ocupat Gheorghe Tănăsoiu şi Gheorghe Popescu. În anul 1981, cu aprobarea organelor judeţene, cu ştirea Primăriei Mătăsari, prin grija profesorilor Dumitru și Ion Dădălău, monumentul a fost mutat în fața Școlii Generale Nr. 2 Mătăsari, judeţul Gorj. Culese de Udrişte Cristi şi Dădălău Nicuşor de la bunicul lor, Dădălău Dumitru, ţăran din comuna Mătăsari, 67 ani, în 1996.

280

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

III. MAI APROAPE DE DUMNEZEU
«ADUCERI AMINTE L-OR TROIENI CU DRAG…»
În această mohorâtă zi de toamnă târzie, Domnul Ion Dădălău ar fi împlinit 57 de ani… Dar Creatorul a scurtat cu doar câteva luni firul vieţii sale, deschizându-i drumul spre eternitate, acolo «unde nu este durere nici întristare nici suspin», un drum frumos şi plin de demnitatea cu care a plecat, lăsând în urma-i o amintire care nu se va şterge generaţii după generaţii, rod al muncii sale neobosite, alături de tot ce i-a fost mai drag în viaţă: munca, şcoala, familia, societatea. Profesor, inginer, militar de frunte, Ion Dădălau a crescut în satul Croici din Mătăsari, «cuibul de vulturi» de pe crestele domoale ale dealurilor cu nume simbolice: La Hotare, Obârste, La Pazari, şi s-a format ca intelectual de anvergură «în lumea largă», parcă pentru umanitate şi nevoile ei, pentru a deveni un model de om-urmaş al dacilor «nemuritori» şi al romanilor «cuceritori». Ne-a lăsat fără să spună un cuvânt, binele ce l-a făcut, poveţele ce ni le-a dat, cinstea întreagă care l-a definit, curajul de care a dat dovadă în orice moment, şi dăruirea faţă de o cauză pe care el şi înţeleptul său frate, Tică, au servit-o cu sfinţenie decenii de-a rândul: educaţia! A lăsat două vlăstare «ca doi ochi într-o lumină» -un medic şi un economist, o soţie căreia îi fredona o romanţă în serile cu lună plină, afară, în foişorul lui drag, cu «rugămintea»: «şi ni-me-n urma mea nimi plângă la creştet» ! Domnul Ion a fost un cetăţean demn. Ramân în urma lui preocupările pentru localitatea Mătăsari, proiectele şi realizările gospodăreşti, pacea şi liniştea, întelegerea şi respectul fiecărui cetăţean, de la copiii din grădiniţe la tinerii ce s-au perindat pe băncile şcolilor ridicate din temelii 281

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

sub «ochii» săi. Dragul nostru coleg şi prieten, de acolo de unde ne priveşti, te rugăm să primeşti o lacrimă de preţuire a noastră, a colectivului de elevi şi cadre din colegiu şi una izvorâtă din golul pe care l-ai lăsat în urma ta. Fie-ţi ţărâna uşoară «la loc de verdeaţă», aci în cimitirul satului tău drag pe care nu l-ai părăsit nici măcar la capătul firului vieţii! Amin ! Prof. Mihail Mărtoiu, Prof. Gheorghe Lungan

ION DĂDĂLĂU PROFESOR ŞI DIRECTOR DE EXCEPŢIE
Azi, 21 februarie 2009 se împlinesc 6 luni de când Ion Dădălău profesor născut, crescut şi educat pe meleagurile Croicilor din Mătăsari a părăsit familia, şcoala, dascălii, elevii şi cetăţenii locului, înălţându-se, cu tristeţe, în locurile “unde nu este nici întristare, nici suspin”… La vârsta de 56 de ani când acest dascăl era prea demn de viaţă şi de profesia sa a făcut ca “Murmurul Jilţului “să se audă în tot judeţul prevestind părăsirea acestor locuri minunate, de acest dascăl… În viaţă şi în cariera sa, Ion Dădălău şi-a desfăşurat munca după principiul “pe drumul vieţii se porneşte cu o foaie de drum care are ca destinaţie profesia pentru care te–ai pregătit în şcoală, şcoala fiind un laborator de sentimente. Acesta a fost “foaia de drum “care l-a călăuzit pe Ion Dădălău în decursul a peste 35 de ani de dăscălie, dintre care două deceniii din aceşti ani a îndeplinit funcţia de director al celui mai renumit colegiu de învăţământ din Gorj. Puterea de sacrificiu, modestia şi munca pe cea mai înaltă tribună, care este catedra au făcut din nemuritorul Ion Dădălău un dascăl cu o individualitate pronunţată. Prin învăţătura prin caracterul său hotărât, prin purtările sale, afectuoase, prin dragostea faţă de oameni şi faţă de locurile natale, Ion Dădălău a fost şi va rămâne un dascăl providenţial. 282

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

Dacă ar fi trăit… Dacă ar fi trăit, pe 17 noiembrie 2010 prof. Ion Dădălău ar împlini 59 de ani. Dacă ar fi trăit, în cei doi ani şi câteva luni care s-au scurs de la plecarea din lume, în răbojul vieţii sale ar mai fi apărut flori tot atât de frumoase sau mai frumoase precum cele din care atât cât a trăit şi-a împletit o cunună ce nu se va ofili niciodată. Dacă ar fi trăit, Colegiul Naţional Tehnologic Mătăsari-Gorj, în a cărui temelie se păstreaza un şuvoi de picături din sudoarea sa, ar fi poate şi mai frumos. Dacă ar fi trăit, Mătăsarii, Gorjul, de ce nu ţara s-ar mai bucura de dăruirea a tot ceea ce a avut şi a dăruit pentru prosperitate. Dacă nu trăieşte, modelul său să rămână pentru foştii săi elevi, pentru colegi şi prieteni, dar mai ales pentru familie, o flacără vie, strălucitoare pe care s-o folosească drept călăuză pe mai departe. Fie ca acest îndemn să prindă aripi care să nu obosească. Prof. Gh. Dănescu, 04. X. 2010 Dedicaţie

EXCELENŢA SA, DASCĂLUL
Excelenţa Sa nu are cont în bancă. Nu are vilă cu douăzeci de camere. Nu are afaceri prospere prin ţară. Excelenţa Sa are un suflet cât galaxia. Are riduri şi fire albe de la generaţiile care sunt şi care au fost. Excelenţa Sa Îşi mobilizează viaţa cu Extemporale, teze, Concursuri. Rareori se gândeşte la ultimul strigăt al modei. Desele-i preocupări sunt legate de programe, examene, perfecţionări. 283

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

De cele mai multe ori, şlefuieşte nestematele altora. Pentru ele, vinde pe bani mărunţi, secundele fiilor lui. Excelenţa Sa trudeşte viaţa-ntreagă la secera ascuţită a lunii, semănând pulberi de Aur peste seminţele ce Stau să-ncolţească. Uneori, ochelarii I se acoperă de rouă Amară dacă un fost Elev, ajuns senator, îl Uită în antecameră ca Pe un obiect decorativ. Alteori, zâmbet De rodie îi inundă Obrajii, când un necunoscut pe Stradă, îşi scoate pălăria în faţa lui: «Bună ziua, Domnule profesor, Eu sunt» … Excelenţa Sa nu-şi numără anii după buletin, ci după vârsta, Mereu aceeași, care înfloreşte în bancă. Constată, cu surprindere, într-o zi, că Trebuie să iasă la pensie, şi nu înţelege de ce Inima lui, cu două preinfarcte, bate ca la Optsprezece ani. Excelenţa Sa, Ca un pui de căprioară, Nu ştie să se asemene cu sfinţii. Ei au dăruit, el se dăruieşte.

284

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

PĂRINTELE ÎNVĂŢĂMÂNTULUI LICEAL DIN MĂTĂSARI
Fericit este omul care își făurește propriul destin prin muncă, dăruire, perseverenţă, abnegaţie, altruism. Fericit trebuie să fie cel care luptă pentru binele altora, uitând uneori de răul pe care și-l poate face sieși pentru a putea dărui binele celorlalţi. Admirabil este omul care își cunoaște măsura propriei valori și cu înţelepciune știe să aprecieze trecutul și viitorul unei comunităţi și naţiuni. Conform convingerilor schopenhauriene și apoi eminesciene, prezentul este tot ceea ce contează, dar mă întreb: Oare putem trăi fără trecut, fără ceea ce prin muncă și sudoare au făcut alţii pentru noi ca să ne fie mai ușor și să putem evolua? Poate numai în măsura în care aceia rămân prezenţi în sufletele noastre și trăiesc alături de noi în acel prezent continuu și etern. Să-ţi dăruiești singura viaţă pe care Creatorul ţi-a dat-o pentru a contribui la evoluţia semenilor tăi, a naţiei din care faci parte numai pentru că așa simţi că este bine, că ţi-o cer rădăcinile, fiinţa ta, iată o dovadă supremă de iubire, de umanism. Domnul ION GR. DĂDĂLĂU este o astfel de dovadă. Născut și copilărind pe plaiuri mătăsărene a rămas să pună piatra de temelie învăţământului gorjean mătăsărean, care fără de Domnia Sa, ar fi rămas poate în anonimat multe veacuri. Începând cu 1 septembrie 1974 de când a devenit profesor titular pe catedra de fizică-chimie în cadrul Grupului Școlar Industrial Minier Mătăsari, a început să se preocupe de soarta instituţiei ce-i devenise o a doua casă, astfel încât în scurt timp, pe 1 iulie 1980 prelua frâiele unităţii pe care a condus-o cu pricepere și profesionalism timp de aproape două decenii, perioadă în care învăţământul din comuna Mătăsari a evoluat spectaculos, astfel încât dacă în 1980 Școala din Mătăsari avea 8 clase de elevi, în 1996 se ajunsese ca Grupul Școlar Minier Mătăsari să aibă 68 de clase de elevi. Înfiinţarea în285

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

văţământului liceal, cursuri de zi și seral, a școlii profesionale și a școlii complementare de ucenici, precum și înfiinţarea Școlii Postliceale de maiștri electromecanici minieri și normatori în industria minieră poartă pecetea Domnului Ion, așa cum îi spunea toată lumea, ca unui apostol al meleagurilor mătăsărene. Ca director al Centrului de execuţie bugetară Mătăsari s-a preocupat de dezvoltarea bazei materiale din comunele Mătăsari, Drăgotești, Bolboși, Slivilești și Negomir. Ca deputat în cadrul Consiliului Popular Mătăsari-1974-1989, ca președinte al Comisiei permanente de învăţământ, cultură, sănătate din cadrul Consiliului Local Mătăsari începând cu 1996, n-a încetat nici o clipă să facă tot ce era cu putinţă pentru binele comunei în general și al învăţământului din Mătăsari, în special. “S-a încercat și cred că s-a reușit în Mătăsari un pic de viaţă spirituală împreună cu cei care am rămas aici și cu cei care am plecat de aici, dar al căror suflet a rămas tot aici…Numărândumă printre cei care am rămas aici, am vrut să reprezint o idee, străduinţele de ani și ani de zile a unei generaţii din Croici. Ziua de azi să fie ziua dialogului, să înţelegem că existenţa noastră pe pământ este temporară și nesigură, să înţelegem că grijile sunt o absurditate, să înţelegem că supărările sunt inutile, confruntările sunt complicaţii, neliniștea este un păcat, iar viaţa o continuă iertare a istoriei și că societatea nu cunoaște întoarcere înapoi…”. Sunt cuvintele Părintelui Învăţământului Mătăsărean, dir. Prof. Ion Dădălău, cu ocazia Sărbătorii Fiilor Jilţului din octombrie 1998, la un an de când predase ștafeta de conducător al citadelei iubitului și distinsului său frate, prof. Dumitru Dădălău, cel care avea să continue și să ducă la apogeu munca fratelui mai mare. Glasul său oracular atinge sufletul fiecăruia dintre noi, pe care ne leagă ceva de aceste locuri. Sfaturile sale sunt permanent valabile, lăsate parcă drept porunci de bună practică: “Ca să vă pregătiţi pentru viaţă, confruntaţi-vă cu munca, numai așa veţi ajunge la rezultat. Căutaţi și asumaţi-vă faţă 286

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

de voi și de societate responsabilităţi și nu uitaţi că omul trebuie să fie strategic… Ca să reușiţi în viaţă trebuie să începeţi cu ceea ce întreprindeţi, cadrele de viitor se realizează pe măsura unor vise realizabile… Nu uitaţi că scopul vieţii este fericirea care n-ar avea niciun farmec dacă n-ar veni decât după toate acestea…”. Vă mulţumim, domnule Ion, iar din țările celeste puteţi fi mândru că dăruirea dumneavoastră, viaţa dumneavoastră înseamnă enorm pentru noi toţi, pentru care sunteţi și veţi fi mereu un adevărat model. Prof. Dima Elena - 20. 08. 2010

PROFESORUL DĂDĂLĂU GR. ION ORGANIZATORUL ÎNVĂŢĂMÂNTULUI LICEAL, POSTLICEAL, DE MAIŞTRI ŞI PROFESIONAL DIN MĂTĂSARI
Născut la data de 17 noiembrie 1951 în localitatea Mătăsari, judeţul Gorj. Cursurile şcolii primare le-a urmat în cadrul Şc. Gen. din satul Croici, avându-l ca profesor pe Nicolae Căruntu. Cursurile gimnaziale le-a urmat în cadrul Şc. Gimnaziale Mătăsari avându-l ca diriginte pe regretatul profesor Constantin Tănăsoiu, iar ca director pe profesorul Constantin Panfiloiu în perioada 1962-1970 a urmat cursurile liceului «Tudor Vladimirescu» din Târgu-Jiu, având ca director pe prof. Cornel Alexandrescu, iar ca diriginte pe prof. Cancer Elena, Spătaru Constantin şi Irina Rebedea. A urmat cursurile facultăţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca-faculatea de matematică-fizică (1970-1974) şi facultatea de tehnologie chimică (1975-1980) -curs fără frecvenţă. Începând cu data de 1 septembrie 1974 a fost încadrat ca profesor titular pe catedra de fizică-chimie în cadrul grupului Şcolar Industrial Minier Mătăsari. În perioada 1 iulie 1997-1 noiembrie 1980 a îndeplinit funcţia de director al Grupului Şcolar Industrial Minier Mătăsari. Pe perioada 287

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

cât a funcţionat ca director în anul 1981 a primit titlul de «PROFESOR EVIDENŢIAT» prin OMI, iar la baza ordinului Ministerului Învăţământului nr. 5348 în grupul de lucru «PREGĂTIREA MANAGERILOR» din cadrul componenţei «MANAGEMENT ŞI FINANŢE» a Proiectului de Reformă, a învăţământului Preuniversitar. În specialitatea fizică a obţinut în anul 1978 examenul de definitivare în învăţământ cu medie 8, 66, în anul 1988 prin ord. MEI 8469 gradul II cu media 9, 62, iar în anul 1993 prin ord. MIS 5879/8 sept. 1993 gradul I cu media 10. S-a preocupat de dezvoltarea învăţământului din Comuna Mătăsari, aducându-şi contribuţia deosebită la dezvoltarea bazei materiale şi a reţelei şcolare. Dacă în anul 1980 Şcoala Mătăsari avea 8 clase de elevi, în anul 1996 se ajunsese în cadrul Gruplui Şcolar Minier Mătăsari la 68 de clasa de elevi, de numele lui se leagă înfiinţarea şi funcţionarea claselor de liceu, curs zi şi seral, claselor de şcoală profesională, claselor de şcoală complementară de ucenici, de Şcoala Postliceală de maiştri electromecanici minieri şi normatori în industria minieră. Ca director al Centrului de execuţie bugetară Mătăsari s-a preocutat pentru dezvoltarea bazei materiale din comunele Mătăsari, Drăgoteşti, Bolboşi, Slivileşti şi Negomir. În perioada 1974-1989 a fost în permanenţă deputat în cadrul Consiliului Popular Mătăsari, iar din 1996 este consilier şi preşedinte al Comisiei permanente de învăţământ, cultură, sănătate din cadrul Consiliului local Mătăsari. În perioada 1980-1997, sub conducerea sa, Grupul Şcolar Industrial Minier Mătăsari şi-a menţinut prestigiul atât la învăţătură, cât şi la activităţile cultural sportive. Dădălau Gr. Ion, elev, profesor şi director este un model pentru cadrele didactice şi elevii comunei Mătăsari şi nu numai. (Redacţia Murmurul Jilţului)

288

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

S-AUZIM NUMAI DE BINE
Doamnelor şi domnilor, dragi prieteni prezenţi în număr aşa de mare la sărbătoarea Jilţului, sincer mărturisesc că acum sunt plin de bucurie că particip pentru a doua oară la această mare sărbătoare. Ca urmare, rog să primiţi sincer salutul meu călduros, salutul administraţiei judeţene, al consiliului judeţean, al executivului din judeţ, şi al preşedintelui Nicolae Mischie care, din motive obiective, nu poate fi astăzi prezent în mijlocul dumneavoastră şi-şi manifestă tot regretul. Sunt convins că nu greşesc dacă afirm că a II-a ediţie a acestei sărbători care a intrat în tradiţie, va rămâne în istorie dat fiind că, şi în aceste condiţii, s-a reuşit organizarea în acest an, asta datorită faptului că la Mătăsari iniţiativa competentă şi simţul gospodăresc se găsesc la ele acasă. Chiar dacă vremea este neprielnică şi de-o bucată serioasă de vreme timpul i-a făcut pe organizatori să nu acţioneze şi să-şi realizeze acest vis ca sărbătoarea să intre în istoria Mătăsariului, chiar dacă a pus în faţă şi gândul că, după o vreme rea, poate să vină şi una bună, totuşi prin eforturile depuse de-a lungul timpului şi în ultimul timp mai ales s-au asigurat condiţiile de a desfăşura aceste acţiuni în condiţii foarte bune. Aceste condiţii sunt deci acest lăcaş de învăţământ care, spre bucuria noastră a tuturor, a prosperat şi în ultimul an a asigurat condiţii tinerilor lăstare din Mătăsari, care, cu siguranţă vor prelua ceea ce face bine generaţia de astăzi şi deci Mătăsari are în forţele proprii un proces asigurat şi acest lucru vreau să spun că este demonstrat prin generaţiile de aici, şi, chiar dacă acum o să spunem, parafrazând acţiunea vremii, că după vremuri grele o să vină şi vremuri bune, factorul responsabil de la o acţiune competentă de aici, asigură acest lucru şi trebuie să dea de gândit trecătorilor prin funcţie, trebuie să dea de gândit guvernanţilor, politicienilor că numai aşa se poate face treabă oriunde. Dacă la ediţia trecută se evocă trecutul istoric, se evoca pre289

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

zentul de atunci, care deja a intrat în trecut, distinşii organizatori de astăzi au făcut acelaşi lucru, şi astăzi au scos în evidenţă prezentul într-un an de zile cu realizări semnificative, asta nu face decât să le încununeze efortul în aceste obiective realizate în condiţii grele, în condiţii de criză în economia naţională. Sunt convins că toţi uniţi vom depăşi, aşa cu vă spuneam, momentele grele, iar că la Mătăsari există şi votul necesar care să realizeze acest lucru mai repede decât cred eu. Acestea fiind zise, mie încă o dată îmi revine plăcuta misiune să vă urez, multă sănătate, succes în activitatea pe care o desfăşuraţi în cadrul localităţii Mătăsari şi, dumneavoastră, celor prezenţi vă doresc multă sănătate, fericire şi împliniri în plan familial, profesional şi numai bine. Ion Călinoiu, vicepreşedintele la C. J Gorj

SATISFACERE ŞI FERICIRE IDEALURILE VIEŢII MELE AU DEVENIT TEMELIA TEMPLULUI EDIFICIULUI MĂTĂSĂREAN
Interviu cu dl. profesor Ion Gr. Dădălău, director adjunct al Colegiului Tehnic Mătăsari 1. R: Domnul director adjunct, priviţi peste ani, în urmă, la elevul Ion Grigore Dădălău de la Şcoala primară Croici şi vorbiţine puţin despre evoluţia până la omul şi profesorul pe care-l respectă azi o întreagă comunitate? I. Gr. D.: În perioada 1958-1962 a fost elev în clasele I-IV la Şcoala primară Croici-sub oblăduirea domnului învăţător Nicolae Căruntu-apoi în perioada 1962-1966 a fost elev Şcolii generale Mătăsari având ca diriginte pe distinsul şi regretatul meu dascăl, profesor de limba şi literatura română Contantin Tănăsoiu- în aceasta mi-au fost dascăli şi exemple cei care peste ani mi-au de290

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

venit colegi: domnul director profesor Constantin Panfiloiu, doamna Eugenia Panfiloiu, domnul Pavel Stoichiţoiu, domnul Nicolae Dădălău, domnul Gheorghe Bălan şi domnişoara Bălescu Elena. Spre onoarea şcolii din care proveneam, am intrat la Liceul Tudor Vladimirescu din Târgu-Jiu cu media 10 (zece) şi am urmat cursurile acestui liceu în perioada 1966-1970 avându-l ca diriginte pe profesorul de matematică Constantin Spătaru. În perioada 19701981, am absolvit Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (facultatea de Matematică-Fizică (1974) ; Facultatea de Tehnologie Chimică (1980) ; Şcoala de ofiţeri de rezervă nr. q Bucureşti (1974-1975). Începând cu data de 1 septembrie 1974 am fost profesor titular în cadrul Şcolii generale Mătăsari al cărei director am fost din data de 30 iulie 1980 când am înfiinţat şi primele clase de liceu. Am participat direct la întreaga evoluţie a învăţământului din Mătăsari. În această perioadă de 30 de ani m-am dedicat activităţii didactice şi prin natura funcţiei evoluţiei învăţământului din această zonă, convins fiind că nu puteam să fac nimic mai bun pentru luminarea fiilor acestor meleaguri. Nimic din ceea ce s-a întamplat în viaţa localităţii nu mi-a fost străin, n-am fost niciodată indiferent la nevoile comunităţii. 2. R: Ce v-a determinat să vă îndreptaţi spre meseria de dascăl şi mai ales ce v-a făcut să rămâneţi în localitatea de naştere atăţia ani, pentru că sunt convins că aţi fi putut prefera în altă parte cu rezultate la fel de bune? I. Gr. D.: Alegerea profesiei mele a fost influenţată de prezenţa harului didactic, competenţa profesională a foştilor mei dascăli dar şi de dorinţa mea de a modela suflete şi de a contribui la îmbogăţirea spirituală a copiilor acestor locuri. Am rămas aici nu pentru că n-aş fi putut pleca oriunde în altă parte, am avut şi ocazia dar am rămas fidel casei părinteşti, icoanei părinţilor, oamenilor între care am văzut lumina zilei şi care m-au preţuit aşa cum şi eu 291

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

la rândul meu am pus pietre pentru templul edificiului şcolar mătăsărean. 3. R: Ca cetăţean al locului, născut şi crescut aici, ca unul care şi-a adus contribuţia substanţial la viaţa localităţii, aţi condus 18 ani destinele acestei şcoli, cum priviţi astăzi această localitate în ansamblu şi ce rol are şcoala în viaţa omului de rând? I. Gr. D.: Şcoala are o mare importanţă în viaţa oricărui om. De seriozitatea şcolii de competenţa şi puterea de dăruire a dascălilor depinde viitorul acestei ţări. Poate că vă par vorbe mari aceste cuvinte, căci mulţi iau în desuetudine numele ţării şi se tem să-şi exprime sentimentele faţă de ea. Şcoala aduce lumina, disciplina, îl face pe elev să se raporteze la lumea înconjurătoare, să se sincronizeze cu ce este bun şi frumos şi să respingă urâtul şi neadevărul. Eu am crezut şi cred în aceste idei şi sunt convins că şcoala românească va fi din nou acolo unde îi este locul: printre cele mai bune şcoli europene. 4. R: Ştim domnule director, că în acest an se împlinesc 20 de ani, de când această clădire a şcolii a fost dată în folosinţă. Ce sentimente vă încearcă în aceste momente, mai ales că dumneavoastră aţi fost cel care a pus primul piatra de temelie şi a rămas, iată, până astăzi? I. Gr. D.: La acest moment aniversar mă încearcă un sentiment de satisfacţie, nu numai că am pus piatra de temelie dar am trăit intens şi nu fără urmări pentru sănătatea mea toate împlinirile şi neîmplinirile acestei şcoli. Am simţit că fiecare colţ al acestei şcoli recunoaşte, că-i aparţin şi că aparţine existenţei mele. În ceea ce priveşte învăţământul avem deja un statut solid, o reţea şcolară amplă şi o foarte bună bază materială, speram să obţinem fondurile necesare pentru optimizarea bazei materiale a şcolilor de la sate. De asemenea pentru ca viaţa culturală a localităţii să nu se rezume la activităţile organizate de şcoală cum se întâmplă în 292

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

prezent-se impune construirea unei Case de Cultură. Printr-o activitate conjugală între toţi factorii educativi ai localităţii ar putea fi mai ordonată, s-ar stopa fenomenele deviante şi tineretul ar avea o alternativă pozitivă. În sectorul sănătate sunt deja realizări prin existenţa cabinetelor medicilor de familie dar baza materială a spitalului din Mătăsari este precară. Se impune în acest sens dotarea actualului spital cu aparatură performantă şi mijloace de intervenţie rapidă şi eficace în urgenţe. Ideal ar fi construirea unui nou spital. 5. R: Este învăţământul în general şi Colegiul Tehnic în special o prioritate pentru Primăria Mătăsari, domnule consilier? I. Gr. D.: Învăţământul în general a fost şi este cel puţin în ultimii 30 de ani o prioritate pentru Primăria Mătăsari. În localitatea noastră s-au construit şcoli prin implicarea primăriei şi a comunităţii locale. După 1990 s-au “pompat” fonduri masive pentru învăţământ la nivelul localităţii. 6. R: Ştim, de asemenea, că aveţi în lucru monografia localităţii. Ce ne puteţi spune despre acest lucru? I. Gr. D.: Monografia localităţii se află în stadiul final. Am realizat-o împreună cu două personalităţi Nicolae Racoceanu - om al zonei noastre şi un alt domn din Bucureşti. În prezent avem nevoie de sponsori pentru ca această carte să vadă lumina tiparului. 7. R: Cum vedeţi, domnule director, viitorul învăţământului din România şi din Mătăsari în perspectiva intrării ţării noastre în Uniunea Eureapeană? I. Gr. D.: Văd viitorul învăţământului din România şi din Mătăsari altfel şi bine susţinut de societate; un învăţământ retehnologizat, un învăţământ recuplat cu nevoile de calificare resimţite în economie, viaţa socială şi cultura societăţii noastre şi de concetăţenii noştri, un învăţământ deschis pentru mai mulţi copii, tineri, adulţi, un învăţământ diversificat care să permită şi să stimuleze rute individuale de pregătire, un învăţământ care să încurajeze 293

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

competiţie şi să favorizeze înnoirea, un învăţământ compatibilizat cu sistemele europene şi în acest sens internaţionalizat. Trebuie reactivată tradiţia învăţământului românesc interbelic sub aspectul simplităţii structurilor transparenţei lor, direcţiei compatibilităţii cu structurile euro-americane, un învăţământ orientat spre valori, un învăţământ bazat pe autonomii profesionale şi management performant. 8. R: Un sfat pentru elevii noştri? I. Gr. D.: În viaţă să aveţi o concepţie cuprinzătoare asupra schimbării, să nu luaţi niciodată decizii punctuale căci duc la o dezordine păguboasă, căutaţi să le integraţi într-o abordare concretă. Respectaţi succesiunea “paşilor” în obţinerea unor motivaţii de nivel superior. Rezultate deosebite se obţin atunci când omului îi place ce face. Un om fără motivaţii nu are satisfacţii în muncă şi se va complace în mediocritate. Staţi cu picioarele pe pământ şi cu capul afară din nori. Nu vă complaceţi în visuri fantaziste şi chiar absurde, în vise ireabilizate. Fiţi capabili să vă sprijiniţi între voi, căutaţi să vă rezolvaţi singuri conflictele din clasă căci numai aşa veţi deveni cooperanţi, comunicativi şi toleranţi. Să nu uitaţi niciodată că adevărata avere a omului este spiritul său, deci îmbogăţiţi-vă ! Alin DOBROMIRESCU

VIAŢA SPIRITUALĂ A LOCALITĂŢII MĂTĂSARI
Astăzi când în acest moment festiv încercăm să ne amintim cum a evoluat învăţământul în comuna noastră din momentul când s-au înfiinţat primele clase liceale eu am să mă întorc mai mult în timp şi în câteva cuvinte am să prezint cum a evoluat în general învăţământul în comuna noastră. Diverse documente, acte de vânzări, cumpărării de moşii, cărţi de judecată întocmite şi semnate de oamenii de pe aceste locuri demonstrează că scrisul a fost cunoscut de un grup restrâns, din timpuri foarte vechi. După unele 294

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

date transmise oral din generaţie în generaţie şi păstrate până azi de generaţiile de bătrâni, înainte de domnitorul Al. I. Cuza (prin anii 1850-1860) Ion Dascălu îi învăţa pe copii literele, probabil făcându-se pe nisip aşezat în lădiţă. Legea instrucţiunii din 1867 prin care se puneau bazele unui sistem de învăţământ unitar în ţară şi care prevedea obligativitatea instrucţiei primare pentru copii între 8-12 ani, a fost aplicată numai parţial deoarece şcoala, ca unitate de învăţământ, a luat fiinţă în anul 1893, fără a avea local propriu şi funcţionând prin case particulare. În anii 1893-1894 a funcţionat ca învăţător C-tin Mândruleanu care avea înscrişi într-o sală de clasă închiriată (la Zoiţa Constantin şi Popescu Ion) 76 copii, din care au promovat 4 clase – 18 elevi iar 5 clase doar 2 elevi. Spre sfârşitul secolului legea din 1864 a fost modificată cu,,Legea învăţământului primar” din 1893 (Tuche Ionescu) completată în 1896 (Petre Porii) şi apoi cele două legi ale lui Spiru Haret: ,,legea învăţământului secundar şi superior (1898) şi legea învăţământului profesional 1899 care au constituit progrese pe linia organizării învăţământului şi a conţinutului acestuia. Între 1894-1895 a funcţionat ca învăţător, Velican Ion urmat de M. C. Popescu (1895 - 1898), Pupăzan Gheorghe (1899-1900), Nicolae Geamănu (1899-1904) care era din satul Temişeni. După 1909 au funcţionat Ponorescu Gheorghe, Ponorescu Vasile (1909-1940), Tutila Gheorghe, Tănăsoiu D. Constantin, de care îşi amintesc poate mulţi dintre părinţii noştri sau chiar noi, Vîlceanu C-tin, Păsărescu Aneta, Ursu Gheorghe, Stăniloiu Elisabeta, Popescu Ion şi deja ne apropiem de zilele în care mulţi din dascălii aflaţi aici în faţa dumneavoastră i-au avut dascăli pe cei care îi enumăr acum şi chiar unii din elevii din sală le-au fost elevi – înv. Draga Gheorghe, Draga Elena, Stoichiţoiu Maria. După anul 1900 s-au pus bazele materiale în învăţământul din satul Mătăsari, prin contribuţia unui local de şcoală cu o sală de clasă şi o cămăruţă pentru păstratul arhivei şi cancelarie pentru 295

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

un învăţător. Erau înscrişi la cursuri în anul şcolar 1900-1901- 47 elevi în clasele I-IV şi 5 elevi în clasa a V-a, promovând clasele I-IV – 38 elevi iar clasa a V-a 3 elevi. Începând cu anul 1924 numărul elevilor a crescut, înfiinţându-se al II-lea post de învăţământ. În perioada 1914-1918 va constitui un regres pentru activitatea şcolară. Între anii 1918-1944 regimul parlamentar a dus o politică şcolară care s-a caracterizat prin intensificarea acţiunilor de lămurire a copiilor să înveţe carte. Sunt îndrumaţi tot mai mult copii din mediul rural spre şcoli superioare. Legea învăţământului primar al statului şi primar normal din 1924 a dr. P. Angelescu prevedea ca şcoala primară să fie prelungită cu 3 clase supraprimare, această măsură a constituit un pas înainte în legislaţia şcolară românească, dar n-a dus la o mişcare a analfabetismului care se menţinea încă la o cotă ridicată aceasta după Istoria învăţământului din România. În 1924 în Mătăsari erau 1411 locuitori din care neştiutori de carte erau 508, la Brădet din 877-288, iar la Croici în 1930 din 426 locuitori 236 nu ştiau carte. Localurile de şcoală erau foarte noi în satele care le cunoaştem că ţin de comuna Mătăsari. Astfel lipsa localurilor de şcoală a determinat pe cetăţenii satelor să se adreseze organelor judeţene pentru a-i sprijini în construirea localurilor şi deschiderea învăţământului. În 4 iulie 1924 s-a adresat Prefecturii judeţului Mehedinţi pentru a se construi şcoală la Croici. În l928 şi Maria Dădălău din Croici înaintează Ministerului o petiţie prin care arată că primăria şi-a plătit chiria pentru localul închiriat din 1926, dar primăria era săracă după cum se precizează şi nu avea cu ce plăti. Observăm că învăţământul din comuna noastră s-a dezvoltat în mare măsură prin contribuţia cetăţenilor care fie că închină propriile locuinţe pentru a funcţiona şcoala, ce contribuie cu banii proprii, chiar dacă erau foarte puţini pentru a construi localuri de şcoală. În satul Mătăsari învăţământul s-a desfăşurat pe etape în localuri diferite, fie alături de primărie în una din încăperile alăturate, 296

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

fie într-o încăpere în casa învăţătorului C-tin Tănăsoiu. Apoi s-a început s-a început construirea localului unde astăzi se află atelierele şcolii. Documentele vremii precizează că fiecare cap de familie era impus cu plata unei sume între 100-2000 lei după posibilităţile fiecăruia. Cu toate sacrificiile făcute localul nu s-a dat în folosinţă în totalitate. Izbucnirea războiului a perturbat şi în satul nostru desfăşurarea învăţământului. În perioada următoare învăţământul se desfăşoară în localul unde astăzi în care sunt atelierele şcoală. Din anul 1970 s-a început construcţia unui nou local de şcoală în care toată lumea speră că vor funcţiona şi clase liceale. Locuitorii comunei au preferat să renunţe la electrificare, doar pentru a avea condiţii deosebit de învăţătură pentru copii lor, ceea ce s-a întâmplat. Începând cu funcţionarea învăţământului în localul respectiv mulţi putem să precizăm şi cum s-a desfăşurat la început învăţământul liceal, care era baza materială. Oricum localul respectiv, apoi localul destinat anume învăţământului liceal unde azi ne desfăşurăm noi activitatea s-au schimbat mereu. Astăzi putem să afirmăm că ne desfăşurăm activitatea în cel mai modern, mai frumos, mai dotat, mai deosebit local nu doar din comuna noastră şi nici din judeţ, ci chiar din ţară. Prof. Ceauşescu Zizi.

UN CADOU DEOSEBIT PENTRU COLEGIUL DIN MĂTĂSARI
În cazul în care s-ar putea vorbi de existenţa unei probleme la nivelul Colegiului din Mătăsari, aceasta nu ar avea în vedere decât faptul că instituţia nu dispune încă de un sistem central de alimentare cu apă. Situaţie în care se află de fapt marea parte a întregii localităţi, ştiut fiind lipsa apei la robinetele mătăsărenilor şi, implicit, procurarea cu greu a acestui element vital din diferite surse, constituie o problemă care îşi aşteaptă încă rezolvarea. 297

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

Pentru elevii şi întregul personal din cadrul Colegiului Naţional Tehnologic, o soluţie provizorie a fost aflată. Aceasta, după ce încercările conducerii de a constitui un izvor pentru pomparea apei în reţea internă, au eşuat ca urmare a imposibilităţii de forare cu utilaje puse la dispoziţie de instituţia de profil din zonă. Directorul Colegiului dl. Dumitru Dădălău a ales să facă tuturor cunoscut faptul că s-a găsit o rezolvare, doar în ziua în care întreaga şcoală sărbătorea trecerea a patru ani din momentul în care fostul liceu din Mătăsari a fost declarat Colegiu Naţional. O surpriză plăcută, un cadou deosebit şi un efort considerabil-atât financiar, cât şi la nivel de discuţii- făcute de directorul şi managerul spiritual al colegiului pentru cei pe care îi conduce şi îi îndrumă cu multă responsabilitate şi dăruire. Despre ce este vorba? Cu spijinul Primăriei Mătăsari şi a Consiliului Local, în colegiu a fost adus un număr de douăsprezece recipiente în Koreea, care furnizează apă plată, atât rece, cât şi caldă (poate ajunge la 98 C). La nivelul şcolii, a fost constituită, în baza deciziei nr 43, din 10, XI. 2004, o,,comisie de recepţie’’, pentru procesionarea aparaturii amintite, după cum a precizat dl. Director Dădălău. Dotarea instituţiei cu aceste maşinării constituie un element în plus de susţinere a dezvoltării şi modernizării Colegiului Naţional Tehnologic Mătăsari, oferindu-se în acelaşi timp elevilor şi cadrelor didactice din şcoală posibilitatea nemăsurată de a-şi alcătui şi susţine obiective pentru obţinerea unor rezultate excelente, pornind dintr-un cadru ce oferă o gamă întreagă de facilităţi. Un gând bun! prof. Oana Băzăvan

UN LOC BINECUVÂNTAT DE DUMNEZEU
Spun cu mândrie, indiferent cine mă întreabă, că sunt fiica Jilţului, căci îmi trag rădăcinile din această provincie situată într-un colţ al ţării la 350 de km de locul în care profesez o distanţă des298

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

tul de mare, dar atât de aproape de inima mea, locul în care mi-am clădit personalitatea și m-am format ca om. Sunt mândră că m-am format aici ca om, căci am avut un mentor cum mulţi ar dori, căruia îi mulţumesc, de la care am avut ce culege și totodată am “furat” din puterea și dăruirea lui. Acum aproape 50 de ani se puneau bazele unei școli în această localitate, se spera, se muncea, dar nu se visa, căci prin multă, multă dăruire s-a ajuns atât de sus. Prin grija a doi oameni extraordinari și de excepţie, Ion Dădălău și Dumitru Dădălău și a altor cadre didactice ce s-au dăruit liceului Mătăsari, acesta a progresat tot mai mult, cu fiecare zi, cu fiecare an transformându-se acum zece ani în Colegiul Naţional Tehnic Mătăsari, un unicat și rivalizând cu marile colegii din ţară. Am fost, sunt și voi fi mândră că am învăţat în acest Colegiu. Tot prin trudă, perseverenţă și iubire faţă de elevi și de învăţământul pentru care a trudit o viaţă, ia naștere “fetiţa noastră” a tuturor, în data de 17. 02. 1997, revista “Murmurul Jilţului”, care în scurt timp s-a făcut remarcată câștigând numai locul 1 la toate concursurile judeţene și naţionale. Elevi cu o inteligenţă sclipitoare, îndrumaţi de dascăli pe măsură reușesc să facă din această revistă o epopee, un luceafăr, atingând în anul 2010 cel mai mare punctaj dintre cele 350 de reviste școlare, înscrise în concurs. Cu nostalgie îmi amintesc de organizarea deosebit de minuțioasă și ireproșabilă a diferitelor activităţi, cum ar fi: Sărbătoarea Fiilor Jilţului, Obiceiuri de Primăvară, Zilele Primăverii, Zilele Absolventului. Nu puţini erau aceia care aflaţi în toate colţurile ţării, având funcţii importante, veneau aici în semn de respect să strângă mână aceluia care le îndrumase paşii, iniţiatorul acestor activităţi, profesorul Dumitru Dădălău. Aici, într-un ungher îndepărtat domnește înţelepciunea, înţelegerea și nevoia de mai bine. Aparatura de ultimă generaţie, amfiteatrul, cele 27 de săli dotate corespunzător la nivel european, își spun cuvântul. Mulţumesc pentru priceperea, sacrificiul de care a dat dovadă domnul profesor; îmi va fi mereu ca un părinte spiritual, un “Domnul Trandafir” care for299

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

mează amintirile copilăriei mele. Le doresc sănătate, putere să ducă cu mândrie în lume numele Colegiul Tehnic Mătăsari. Ec. Popescu Alina SC. Universal Creative Bucureşti

S-A REUŞIT
Când spun 30 de ani privesc cu nostalgie şi bucurie în timp şi văd oamenii cu suflet mare care au reuşit să pună piatra de temelie la înfiinţarea învăţământului liceal din Mătăsari, zonă devenită deja monoindustrială. Ca un tânăr ce eram atunci venit din capitala ţării cu repartiţie în bazinul minier Jilţ, am reuşit prin grija domnului ing. şef carieră, Paicu Aristică să intru în contact cu domnul director Dădălău Ion care coordona activitatea învăţământului din Mătăsari, om cu un caracter deosebit, cu un suflet de lumină pe un ram de măslin şi care apoi m-a captat în rândul cadrelor didactice tehnice care urmau să predea la cursurile liceale nou înfiinţate. Cu o oarecare doză de timiditate şi sfială, în toamna anului 1981 am făcut primii paşi în „arta” predării şi pregătirii profesionale, atât a juniorilor, cât şi a seniorilor de la cursurile liceale din Mătăsari, alături de marea familie de dascăli cu experienţă şi de alţii începători ca şi mine. Vorbeam de o anumită doză de timiditate şi sfială atunci când am păşit în marea familie de dascăli de la Şcoala Mătăsari din mai multe considerente, unul fiind tinereţea şi experienţa din punct de vedere pedagogic, iar cel mai mare venea că eram urmaşii unor cadre tehnice care au predat în primul an al înfiinţării cursurilor liceale din Mătăsari. Dar, alături de alte cadre tehnice tinere, am reuşit să fim şi noi printre fondatorii învăţământului liceal din Mătăsari şi tot odată să pregătim în condiţii bune şi cu rezultate bune generaţii de elevi, care au făcut cinste bazinului minier Jilţ, cât şi altor zone de activitate din Gorj. Se poate spune cu certitudine că începuse marea schimbare a structurii sistemului de învăţământ din Mătăsari care s-a reflectat în 300

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

timp şi spaţiu prin grija oamenilor cu mare suflet de dascăl, a celor din administraţia locală şi a acelora din bazinul minier Jilţ. S-a reuşit stabilirea de sine a acestuia şi impunerea faţă de alte centre de învăţământ din Gorj, făcându-şi loc de cinste în învăţământul românesc. Se depăşea situaţia iniţială, respectiv se asigura o nouă bază materială, se mărea numărul de cadre didactice şi de elevi, astfel încât zona prospera prin actul de cultură şi de educaţie. Deci, se poate spune că se lărgea câmpul social de acţiune al educaţiei în zona Jilţului, în aşa fel încât elevii şcolii mătăsărene prin cunoştinţele, priceperile şi deprinderile dobândite, asigurau din ce în ce mai multă forţă de muncă a întreprinderii din zonă şi a altor activităţi zonale. Cu scurgerea timpului, toţi care au fost angrenaţi în procesul de conducere, formare şi educarea învăţământului din Mătăsari şi cu sprijinul celor din zonă pe principiul utilitari smului s-a ajuns la consfinţirea primului Colegiu Tehnic Naţional din mediul rural. Deci, dimensiunile esenţiale ale acestui principiu a făcut atât pe criteriul „Binelui” în balanţă cu criteriul „Răului”, ca învăţământul liceal din Mătăsari să-şi transmită ecoul în toată ţara şi de multe ori depăşind graniţele acesteia. Consider că faptele sunt cele care vorbesc de la sine despre cei 30 de ani de învăţământ din Mătăsari, că tot ce s-a făcut va dăinui în timp şi că trebuie să fim mândri de ce am lăsat în urma noastră, iar cei care sunt şi cei care vor veni, poate vor aprecia ce s-a făcut şi vor duce mai departe ce s-a reuşit. Personal, sunt bucuros şi mulţumit că am făcut parte, repet, din marea familie de dascăli ai zonei, de la care chiar am avut de învăţat şi că prin tot ce am putut face s-a ajuns la ce a fost, este şi va fi învăţământul din Mătăsari. Sper că va reuşi şi în marea competiţie cu care se confruntă în procesul de reorganizare şi restructurare a învăţământului românesc şi nu se va lasă „bubat” de ce e „RĂU”, spre a nu fi supus la o condamnare prealabilă şi spre a nu avea regrete de ce s-a reuşit la Mătăsari şi că nu se va ajunge la periferia performanţelor educative inovative de formare a zonei. Pen301

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

tru că nu-mi place să mă laud prea mult, doresc din tot sufletul meu de om al zonei „La Mulţi Ani!” celor 30 de ani de învăţământ liceal mătăsărean şi mult succes ! Ing. Ciciu Cornel, Exploatarea Minieră Jilţ

MOMENT EVOCATOR, LA MĂTĂSARI
Cadrele didactice şi elevii Colegiului Tehnic Mătăsari au dovedit încă o dată că ştiu să aprecieze trecutul istoric al patriei, organizând cu ocazia Zilei Naţionale un spectacol ce a evidenţiat importanţa evenimentului de la “1 Decembrie 1918”. În mod simbolic, acţiunea a debutat cu un scurt moment evocator şi depunerea unei coroane de flori la monumentul eroilor mătăsareni, căzuţi la datorie în Primul Război Mondial, plătind astfel tributul de sânge, pentru făurirea ‘României Mari’. În continuare, domnul profesor de istorie Purdescu Claudiu a prezentat într-o scurtă alocuţiune, evenimentele premergătoare ale momentului istoric de la 1 Decembrie 1918, punctând totodată valul de entuziasm ce i-a cuprins ‘pe cei de-un ne-am şi de-o limbă’ atunci când au văzut că ‘visul lor de veacuri’ – Unirea, va deveni realitate. Manifestarea s-a încheiat cu un program artistic susţinut de elevii Colegiului. Anca NETEDU, GORJEANUL, Nr 4550, marţi, 5 Decembrie 2006

S-A ÎMPLINIT UN VIS
Acum, când liceul nostru este într-o permanentă sărbătoare ne aducem aminte cu bucurie că am fost onoraţi de prezenţa ministrului Educaţiei Naţionale pentru a aniversa 107 ani de învăţământ general şi 20 de ani de învăţământ liceal în localitatea noastră, evenimente încununate de declararea liceului nostru,, Colegiul 302

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

Naţional Tehnologic Mătăsari”. Este o mândrie pentru noi, să ştim că nu suntem într-un colţ foarte uitat, că nu suntem cu nimic mai prejos celorlalţi tineri care învaţă în alte licee. Acum suntem convinşi că opţiunea noastră pentru acest lăcaş de cultură nu a fost o greşeală sau o întâmplare, a fost poate destinul de a învăţa într-o şcoală modernă, îndrumaţi de profesori cu un înalt profesionalism, care ne iubesc, ne ocrotesc, ne deschid calea spre realizarea noastră. Condiţiile de care ne bucurăm noi astăzi întruchipează munca plină de dăruire a celor care slujesc cu cinste învăţământul românesc, a celor ce conduc destinele Gorjului şi conducătorilor întreprinderilor din zonă. Toate eforturile conducerii Colegiului nostru sunt pentru viitorul nostru, tuturor ni se potriveşte dictonul latin,,Maxima dobetur puero reverentia” - Datorăm copilului cel mai mare respect. La rândul nostru, trebuie să răsplătim eforturile cadrelor didactice prin rezultate cât mai bune la învăţătură, la concursurile şcolare, la olimpiade, la examenele de capacitate, de bacalaureat şi de admitere la facultate. Afirmarea noastră a fost inaugurată de obţinerea unui premiu pe ţară la concursul pe meserii şi ocuparea locului al II-lea de către revista Colegiului,,Murmurul Jilţului”, între liceele ţării, în anul 2000 şi locul I pe judeţ. Sub îndrumarea domnului profesor de limba română, Dădălău Dumitru, directorul C. N. T Mătăsari, îşi desfăşoară activitatea Fundaţia cultural - ştiinţifică,,Murmurul Jilţului’” ce ne oferă posibilitatea afirmării noastre literare. În mijlocul nostru au venit poeţi de valoare: George Ţărnea, Nicolae Dragoş, Adrian Frăţilă, Nicolae Diaconu, a fost prezent Studioul de Radio Oltenia din Craiova, tot mai mulţi redactori de la studiourile de radio şi tv din judeţ şi din ţară. Au fost plăcut impresionaţi de creaţiile noastre, ne-au încurajat şi astfel am lansat trei volume de versuri, un album de pictură ale colegilor noştri, alături de unele volume ale poeţilor amintiţi mai sus. Accesul la Internet oferă posibilitatea informării noastre în ceea ce 303

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

priveşte programele, subiectele şi regulamentele de desfăşurare a examenelor de capacitate şi de bacalaureat. Realizarea televiziunii cu circuit închis constituie un nou pas spre modernizarea desfăşurării procesului de învăţământ în liceul nostru, devenit de curând colegiu. Responsabilitatea noastră, a elevilor, este aceea de a răsplăti munca profesorilor noştri prin seriozitate la învăţătură, prin sporirea prestigiului liceului. Să facem cinste numelui de,,colegiu naţional”! Ne luăm angajamentul să nu vă dezamăgim şi vă mulţumim pentru şansa care ne-aţi acordat-o. Vizita ministrului şi a celorlalţi invitaţi va rămâne înscrisă în cartea de onoare, iar 9 noiembrie 2000 va rămâne, cea mai emoţionantă zi din viaţa noastră. Chisega Mihaţă, XII A

TRISTE VERI ŞI TRISTE TOAMNE
Șoapte pentru îngerul plecat Privesc ca altă dată pădurea din cerdac Spectacol de culoare e-n frunza din copac Cum plânge tot pământul cu lacrimi vegetale Şi salcia pletoasă, cu galbene petale Suspină trandafirii de lângă liliac. Şi-n toate e căldura atingerilor tale O viața lângă tine – azi singură-n cerdac Te văd prin toată curtea Acum plantezi un tei Sau îngrijești gazonul pe lungile alei Sub bolţi de clematite, sub vie-n trandafiri Sub nalbele bătute- s-atâtea amintiri. S-au perindat prin curte Miresme şi culori 304

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

Ţi-au înflorit sub geamuri, de-atunci, atâtea flori Un fir de crizantemă te caută-n zadar Iar lacrima Preasfintei te plânge iar şi iar Ce paradis i-acasă…O, Doamne, ce păcat Să ai tot paradisul când îngeru-a plecat! Triste veri și triste toamne. Monolog Ce vraişte-n adâncuri Ce linişte-mprejur Şi zile se perindă Pe-acelaşi sterp contur Nimicul are chipul Rutinei zdrobitoare Ce linişte ciudată-i și cât de tare doare… Ai luat cu tine parcă Şi prieteni și speranţe Mi-a mai rămas refugiul Unor umile stanţe Cum pot s-accept acum Ce nu pot înţelege?! Ce jocuri face viaţa Şi după care lege…? Vorbesc mereu cu tine Dar tu nu mai răspunzi… Şi-n timpul fără oră Mai tare te afunzi… Târzie toamnă Cu braţe negre se întind salcâmii Spre cerul cenuşiu și echivoc Şi timpul parcă s-a oprit în loc Şi-am lunecat spre începutul lumii… 305

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

Şi sună ploaia umedă și rece Şi sună vântu-a ducă și pustiu Se prăbuşeşte cerul plumburiu Sub ocrotirea verbului a trece… Târzie toamnă, ca mine de pustie De ce te văd acum atât de clar Acum când nu mai ai nici un hotar Şi eu îţi aparţin cu totul ţie? Am obosit în tristul tău castel De frunze moarte, cețuri și de ploaie De vânturi deprimante și noroaie în care sunt o,,ea” fără de El. Adună-ţi rămăşiţele ca mine Găteşte-te de geruri și zăpezi Tu eşti crăiasa tristelor livezi Eu sunt castelul tristelor ruine. Întrebare fără răspuns În oceanul de tristeţe Numai gândul mai colindă Trup pustiu de bătrâneţe Răni se-ntind să te cuprindă Eşti cu tine fără tine Bruma rece-n frunze moarte Arse dintr-o dată toate Rest din tine fără tine, Element dintr-un,,departe” Fără azi, fără de mâine … 306

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

Au trecut pe cerul tău Reci furtuni și aspre brume A rămas un nor pustiu Rămăşiţă dintr-o lume Adormită timpuriu Spune-mi tu, zeu trădător, Pentru ce mi-ai dat atât? Unde-i totul? De ce dor? Nebuloasele ce mor Sufocate de urât? Triste veri și triste toamne Triste veri și triste toamne Ce să fac cu ele, Doamne? Ce să fac cu tine, zi? Ce să fac cu tine, noapte? Sunt de parcă n-aş mai fi Sunt pustiul fără şoapte Sunt o noapte fără zi Un covor de frunze moarte Cine sunt? De ce-aş mai fi… Septembrie În septembrie pluteam Peste veri de soare pline M-ai găsit, m-ai luat cu tine Şi-am hălăduit prin timp Trei decenii și mai bine Ce pustiu, ce mult a fost. De-a fost rău sau de-a fost bine… Au rodit, am înflorit 307

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

Şi cât timp am risipit… Şi-am crezut în veşnicie… Cât de singură, pustie Am rămas așa de-odată Prea tăcută, prea uitată Prea iubită altădată… A ruginit pădurea A ruginit pădurea, hai, vino, s-o privim Să îi sorbim aroma și focul de culori Să lunecăm de mână pe veştede cărări Cu tristul Pann alături povestea s-o trăim Doar noi-ca altădată-prin văi și pe poteci Sub bolţi multicolore de triste toamne reci Ş-adulmecam mireasma frunzişului pribeag Să ne-ncărcăm de vraja natalului meleag Să-mi cauţi flori uitate de toamnă sub stejari Şi să ne pierdem urma hălăduind hoinari Să mulţumim minunii de-a ne fi întâlnit Să facem clipa scurtă să fie infinit Să retrăim povestea atâtor amintiri Sperând în armonia eternei regăsiri. Lunecare A căzut din cer o stea Steaua ta și steaua mea? Întuneric străveziu Plânge cerul după ea Ce pustiu ! Plânge cerul Plânge gândul S-a îmbogăţit pământul 308

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

Ce-a rămas pe cerul gol? Nor și dor. Şi o icoană tristă, mută Amintiri – filon din care Să-mi alin zilele goale. O plutire în derivă Ca o navă primitivă Lunecare… Rime pentru cifra doi Din câte are limba română vorbe pline/ N-a mai rămas niciuna în stare să m-aline /Încearcă cunoscut să-mi spună câte-n stele / Dar toate fără noimă-s în simțurile mele…/ C-așa a fost să fie, că nu mai am ce face /Să-mi caut împăcarea în liniște și-n pace… / Ba mai sunt unii care-mi răstălmăcesc cuvântul /Mă năpădesc cu sfaturi cât lumea și pământul /Ce simplu-i să dai sfaturi când nu cunoști durerea/Când tu le ai pe toate, iubirea și puterea /Când nunțelegi ce-nseamnă în două să te frângi /Când ți-a rămas doar dreptul să suferi și să plângi /Când nu mai ai cui spune ce sufletu-ți apasă /Când umbli ca năluca tu singură prin casă /Când viața ți se pare perpetuul sfârșit /Un labirint din care nu-i cale de ieșit… /Când știu cum a fost viața aceasta pentru noi /Am înțeles un lucru: ce mult înseamnă DOI.

CEL MAI IUBIT DINTRE DASCĂLI
Sunt tăceri care spun mai mult decât vorbele... Se spune că sufletul omului poate fi bun de la natură sau poate fi modelat prin cunoaștere, dragoste şi muncă. Sufletul domnului profesor Dădălău Ion a fost asemenea unei lucrări de fizică în care a scris pasiunea pentru timp deși acesta a trecut prea repede... Lumina care a apărut la fiecare zâmbet, viteza, deși ar fi putut fi mai înceată, frumos, care i-a călăuzit drumul... Lume în sufletele căreia traiește 309

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

asemenea unei icoane vii, ținându-ne departe de ură şi supărare. A fost pentru noi toți un mentor, având o personalitate cum rar mai întâlneşti în acest secol XXI… Avea căldura umană şi înţelepciunea celor cu multă experienţă. A dorit să ne transforme în oameni buni, să ne îmbogățească sufletul şi să ne privească peste ani la fel de frumoși, încrezători, sinceri şi fericiți. Cu siguranță, dacă ne-ar privi în acest moment ar fi neînchipuit de trist deoarece nu i-am îndeplinit dorința în totalitate. Nu suntem pe deplin fericiți ´Dalbă stea´! Pentru că fericirea deplină reprezintă scopul omului în viață. Însă nu vom uita niciodată că scopul vieții dumneavoastră am fost noi, elevii, care deși am făcut nenumărate greșeli nu am reușit niciodată să vă schimbăm tonul blând şi calm cu care ne dădeați povețe. Ați fost persoana în cuvântul căreia am găsit mereu adevărul, binele şi frumosul, devenind unul dintre ´aleșii´ veniți pentru a ne induce acea armonie aducătoare de pace şi fericire. E dificil să vorbim la trecut despre persoana care până ieri era mereu acolo, pentru că este groaznic să pierzi un părinte... Persoana care ne-a dăruit întreaga viață, întreg suflu, întreg suflet. A devenit acum înger de pază asupra liceului, departe de pământ, însă aproape de lume. „Marii profesori nu dau pur şi simplu răspunsuri; marii profesori îi ajută pe elevi să descopere valoarea şi posibilităţile din ei înşişi. Locuitor al lumii ideilor, domnul profesor împărtăşea cu generozitate învăţătură, iar noi, cei ce-l ascultam, ne simţeam atinşi de flacăra pasiunii sale: pentru şcoală, pentru carte, pentru oameni. Trăia cu prisosinţă ceea ce credea şi anume că «singura noastră limită fizică şi psihică este aceea care o acceptă mintea noastră». L-am apreciat şi iubit pentru ceea ce era: răspunsul potrivit, sfatul înţelept, gestul care înalţă, vorba care înseninează. Cu ochii mici ne privea din afară reușind să ne citească sufletul asemenea unei cărți care cu fiecare zi care trece își mărește numărul filelor, însă nu își pierde din adevăr. Cu pasul apăsat nu întârzia să apară la fieca310

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

re oră de fizică şi totodată de viață. Cu catalogul puternic strâns la piept, obrajii rumeni de soare şi sărutați de ploi nu putea trece nicicând neobservat, deși era mic de statură pentru că devenise uriaș în fapte şi în gândire. Şi mai avea atâtea de luat de la viață... dar s-a grăbit să plece spre o lume mai bună şi mai dreaptă. Probabil că o școală cerească avea nevoie de un dascăl... iată că Dumnezeu L-a ales pe cel mai bun!. .. Şi v-a așezat la loc de cinste, acolo unde îngerii v-au putut împleti cununi mirositoare care să vă călăuzească, dulce dascăl, pe-a nemuririi cale... Cel mai iubit dintre dascăli. Mădălina Ivan XII a Vîlsan Dumitru: A fost profesorul meu foarte mulţi ani, avea ochi căprui, obraji durdulii, un om care se trăgea drintr-o familie bună, era un om glumeţ de fiecare dată de câte ori avea ocazia glumea cu mine. A fost cel mai bun profesor de fizică pentru mine, deoarece avea un stil de predare și de ascultare aparte. Domn profesor ION DĂDĂLĂU va rămâne în sufletul meu pentru todeauna, nu îl voi uita niciodată deorece a fost ca un exemplu de viaţă pentru mine în toţi aceşti ani în care mi-a fost profesor. A fost un om pe care l-am apreciat foarte mult atât eu, cât și ceilalţi colegi ai mei. Rohozneanu Adriana: Nu ştiu cum să încep aceste rânduri, să rescriu, îmi iau foaia, un pix și amintirile încep să le descriu, că doar atât rămân din cei pe care i-am iubit, cei care acum nu mai sunt... ne-au părăsit, au plecat acolo sus. Mii de speranţe, mii de gânduri au fost distruse într-o clipă lăsând în urma sa sute de suflete suferind, mii de lacrimi pe chipul celor dragi nouă fără să ne dorim, sau având vreo intenţie... doar că Dumnezeu ne ia alături de El acolo sus mult prea devreme. Din tot ceea ce a fost, acum totul este o amintire, din persoana care ne reda încredere în noi, acum numai este decât spriritul său mereu prezent cu noi pretutindeni. Parcă zăresc și acum cum îşi făcea apariţia la orele de curs un băr311

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

bat cu ţinuta sumbră, dar sub care se ascundea un suflet blând, cald și înţelegător, poate că de asta Dumnezeu “ni l-a furat” dintre noi, poate că avea nevoie de cineva acolo sus. De multe ori involuntar sau nu, sau mai bine spus, obişnuintă cu dumnealui, încerc să atribui calităţile sale unui alt profesor, să regăsesc personalitatea sa în alte persoane. Te vom păstra mereu în sufletele noastre, ieri eraţi un suflet nevinovat, astăzi îngerii v-au luat. Zâmbetul acela ne va lipsi enorm, acel zâmbet angelic al unui minunat dascăl. Sper că Dumnezeu nu va uita să aibă grijă de sufletul dumneavoastră care încă face parte din noi, și cred că nu aţi uitat să ne ajutaţi în momentele dificile și să ne arătaţi calea spre lumină. RÂSU CĂTĂLIN NICU: Domnul DĂDĂLĂU Ion a fost profesorul meu de fizică, însă acum un an și câteva luni a încetat din viaţă. Dumnezeu l-a chemat la el, lăsând în urmă tristeţe. Am avut bucuria de a cunoaşte o persoană deosebită, cu un suflet bun. Era un om bine făcut de statură medie cu ochii blajini și când ne predea vorbea tare și coerent. Dumnealui inspira respect și admiraţia celor din jur, atât înainte, cât și după dispariţia sa, lăsând în sufletul celor care l-au cunoscut o tristeţe enormă. Domnul profesor transforma atmosfera din sala de clasă în una agreabilă și ne deschidea ochii către viitor, spunându-ne că surprinzătoare vor fi căile prin care vom păşi în viitor. Ştia să respecte și să iubească copiii, ţinea cont de opinia fecăruia. Blândeţea cu care ne-a primit ne-a umplut viaţa de culoare și ne-a încălzit inima și sufletul. Era o persoană puternică pentru că avea un caracter puternic și o uşoară încăpăţânare spre a avea o viaţă plină de succese…. O persoană realistă care ştia că “nu tot ce zboară se mănâncă”. Era plin de viaţă, avea un simţ al umorului extraordinar, se bucura de fiecare zi pe care o avea la şcoală… de fiecare oră pe care o petrecea cu elevii săi. Avea foarte multe calităţi, iar acestea i-au fost remarcate, apreciate, lăudate, uneori invidiate de alţi profesori care doreau să fie 312

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

ca dânsul și aceste calităţi au atras după sine un spor de respect. O persoană pe care o admiram foarte mult pentru modul în care gândea și pentru ceea ce face pentru oameni. Credeam că astfel de oameni se nasc așa și nu mor niciodată, dar a trecut în nefiinţă odată cu apusul soarelui. Un apus pătat de sângele unui suflet nevinovat, însă va rămâne un înger păzitor pentru toţi cei ce l-au iubit și îi duc lipsa. Un suflet unic care s-a rătăcit de vieţile noastre... dar va rămâne mereu alături de noi în suflete și lacrimile noastre pentru dânsul au ajuns până acolo unde e acum. POPESCU CLAUDIU: Ultimii ani au fost fatidici în ceea ce priveşte sufletele mari și oamenii de ispravă din jurul nostru. Dumnezeu îi cheamă la el, lăsând în urmă tristeţe, dar și împlinire sufletească de a fi cunoscut. Bucuria și norocul de a fi sub îndrumarea lor. Un astfel de om a fost și domnul profesor ION DĂDĂLĂU, ba chiar mai mult am avut şansa de a-l avea profesor timp de doi ani. Chiar și acum îi simţim lipsa și tânjim după sfaturile lui, după blândeţea lui, după dăruirea lui pentru şcoală. Domnul Ion DĂDĂLĂU era un om bine făcut, de statură medie, cu o privire blândă, dar uneori pătrunzătoare. Domnul Ion DĂDĂLĂU inspira respect, admiraţie și era foarte iubit de elevi. Atât noi, cât și întreg personalul didactic îi simţim lipsa datorită lucrurilor pe care le-a realizat de-a lungul carierei sale. Plecarea lui mult prea devreme dintre noi a lăsat un gol imens în cultura și spiritualitatea mătăsăreană și gorjeană. “Odihniţi-vă în pace, domnule profesor și de acolo, din dreapta lui Dumnezeu, să străjuiţi asupra noastră așa cum aţi făcut-o mereu. NICOLOVICI DANIEL: Încă îmi aduc aminte prima zi când l-am întâlnit pe domnul profesor DĂDĂLĂU Ion. Atât pentru mine cât și pentru colegii mei, domnul profesor nu era numai profesorul de fizică, ci și un părinte spiritual și ne spunea mai tot timpul să nu bem, să nu fumăm și să nu ne lăsăm pradă anturajului 313

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

și să avem grijă de sănătatea noastră. Domnul profesor a fost un exemplu demn de urmat atât pentru elevi, cât și pentru profesori prin personalitatea dumnealui. Deşi avea unele probleme de sănătate, dumnealui era tot timpul cu zâmbetul pe buze. Din păcate acum un an domnul profesor s-a stins din viaţă. Deşi nu mai este printre noi, dumnealui va rămâne veşnic viu în inimile noastre. MINDRUTI GABRIELA - Domnul Ion a fost o persoană deosebită pentru noi, a fost sprijinul nostru și ne-a fost alături la bine și la rău. Ne-a învăţat multe lucruri, ne-a dat sfaturi și ne-a îndrumat mereu să facem lucruri cât mai bune și de care pe viitor să fim mândri, ne-a învăţat să nu privim în urmă cu regrete... A fost un exemplu pentru noi toţi și încă mai este chiar dacă acum nu mai este printre noi, ne vom gândi mereu la dumnealui și ne va rămâne veşnic în inimile noastre. Niciodată nu vă vom uita, că a-ţi fost alături de noi și ne-aţi iubit ca pe propri dumneavoastră copii, de aceea aţi fost și ve-ţi rămâne mereu în inimile noastre. LUPŞOIU ALINA GEORGIANA -Ruga unui învăţăcel. Dacă am fi apă, nu am avea nevoie de lacrimi, dacă am fi foc, nu am avea nevoie de căldură, dacă am fi pietre, nu am avea nevoie de sentimente, dacă am fi aer nu am avea nevoie de viaţă, și cu toate astea avem o viaţă și o istorie de continuat. Acum 58 de ani a luat naştere pe data de 17 noiembrie un prunc, care fără să ştie avea să fie mult timp în sufletele multor elevi, prieteni, rude... luase naştere un viitor dascăl, un mentor pentru multe generaţii. Un chip blajin, un suflet imens, mereu ştia să fure un zâmbet de pe chipul unui copil supărat, prezenţa sa lumina mereu întunericul din inimile noastre, mereu punctual la ore, niciodată nu întârzia să apară. Cei mai frumoşi ani ai vieţii sale împreună cu fratele său și i-a dedicat construirii unui liceu, liceu în care dumnealui a fost director o bună perioadă, dar în acelaşi timp și profesor de fizică. Nu pot spune că îndrăgeam fizica foarte mult, dar avându-l pe dânsul profesor orele 314

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

păreau că prind viaţă, niciodată nu erau lacrimi la orele dânsului, chiar dacă uneori notele mici îşi făceau și ele loc, dar toate astea erau făcute pentru noi, pentru a ne spori dorinţa de lucru, dorinţa de a învăţa, pentru a ajunge acolo sus unde ne dorim cu adevărat trecând peste orice greutate cu fruntea sus... acestea erau îndemnuri spuse de către dumnealui. A reuşit să câştige multe lucruri în viaţă... dar un singur lucru nu a reuşit să câştige, lupta cu viaţa la vârsta de 57 de ani pe data de 22 august 2008 o stea a apus semn că un înger s-a ridicat la ceruri... acum locurile prin care a păşit dumnealui, vor rămâne pline de amintiri frumoase... pline de durere, dar și multe lacrimi pe chipul celor dragi. Din păcate nu ne vom mai bucura de prezenţa dumnealui, îngerii s-au grăbit să vă ia alături de ei. Cu lacrimi pe faţă și cu durere în suflet ne-am luat ADIO de la un înger, căci asta devenise de atunci, acum sunteţi o amintire, dar o amintire vie în sufletele multora dintre noi... e trist și dureros ceea ce s-a întâmplat. Timpul trece, dar rănile sufleteşti rămân. Sunt momente în viaţă când îţi doreşti atât de mult că ultimele momente din viaţa sa să fi fost alături de dumnealui, sunt momente în viaţă când îţi doreşti atât de mult să îi vezi pe cei dragi fericiţi încât ţi-ai da viaţa pentru fericirea lor. E trist cum un moment poate schimba milioane de momente după el... o clipă doar și bucuria se transformă în jale... chiar dacă nu am vrut să vă dăm, cu toţii tânjim după o îmbrăţişare, o strângere de mână, o vorbă caldă din partea dumnealui. Până ieri eraţi cu noi pe pământ... azi sunteţi acolo sus alături de îngeri... ieri vă bucuraţi de viaţă... azi multe inimi plâng de durere după plecarea dumneavoastră către paradis. Sunt multe întrebări rămase fără răspuns în urma lui: Cum de v-a ales Dumnezeu? De ce v-a ales, de ce v-a luat? De ce nu v-a mai lăsat alături de noi? Oare vom primi cândva un răspuns la aceste întrebări? V-am iubit cu toţii cred că ştiţi asta regret că lângă noi nu a-ţi mai putut sta, ştiu că de acolo de sus ne vedeţi și ne îndru315

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

maţi spre bine, nu mai doriţi să zăriţi lacrimi pe obrazul lor sau pe obrazul la mine acum sunteţi acolo sus, mă gândesc cum va fi să vă vedem doar în fotografi pentru că doar atât ne-a rămas doar o amintire iar cei ce v-am iubit suferă în neştire... Nimic nu ne poate consola acum. Aţi ales un drum pe care nu există suferinţă, e greu să acceptăm însă independent de noi “VIAŢA MERGE MAI DEPARTE”. Golul imens, nimeni și nimic nu va putea vreodată să îl umple, totul în jurul dumnealui, prindea culoare, viaţă și uşor, uşor înflorea... acum ceea ce atunci era totul acum acel “tot” a devenit nimic. La sfârşit rămân doar momentele fericite ale vieţii, e trist... dar nu suntem decât nişte marionete în faţa morţii. Pentru unii aţi fost totul, pentru alţii aţi fost un prieten adevărat sau o simplă cunoştiinţă, pentru copii aţi fost un bun dascăl și un exemplu demn de urmat în viaţă... cu toţii vă mulţumim pentru strălucirea cu care ne-aţi bucurat zilele. Va veni ziua când ne vom reîntâlni... acum cerul are cel mai blând și înţelept dascăl... a-ţi fost un mentor pentru noi, acum sunteţi pentru cei din ceruri, a-ţi fost un protector pentru copiii dumneavoastră și un frate iubitor și un suflet cald pentru domnul Dumitru DĂDĂLĂU însă acum sunteţi cel cei îi vegheaţi de sus, sunteţi îngerul lor păzitor.” V-am aduce înapoi, dar nu se mai poate, /Între noi este moartea... ce ne tot desparte, /V-am aduce înapoi, dar nu se mai poate, / Ne vom ruga pentru dumneavoastră zilele toate.” Odihnească-se în pace al nostru înger! JUJAN MIHAELA: Domnul Ion ne spunea că o dată cu timpul, trec și anii copilăriei lăsând în urmă doar umbra amintirilor fără cuvinte, fără o parte din fiecare din noi. Chiar mă gândesc de multe ori că în copilărie nu simţi cât de repede trece timpul, ţi se pare că exişti dintotdeauna, nu-ţi faci griji că timpul trece și lasă în urmă doar amintirile copilăriei. Dar pe masură ce te maturizezi conştientizezi trecerea timpului, atunci când simţi în sufletul tău și în gândirea ta care nu mai este ca cea a unui copil nevinovat, simţi 316

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

că a venit vremea în care în loc de jocurile și jucăriile pe care le făceai zilnic trebuie să ai mai multe responsabilităţi și alte lucruri luate în serios și nu ca nişte jocuri nevinovate pe care le facem cu toţi când suntem copii. Nu cred că nu o să-mi mai fie dor de copilărie, de lumea care o consideram atunci cu ochii mari, de locurile prin care alergam desculţă locuri care acuma îmi provoacă dorinţa de a da timpul înapoi, să mai fiu copil o dată deoarece cu anii copilăriei nu o să te mai întâlneşti niciodată și o să rămână doar umbra amintirilor de altă dată. Lumea copilăriei este cea mai mare lume și cea mai frumoasă despre care adulţi de cele mai multe ori nu ştiu sau poate au uitat de lumea aceasta, nu cred că poţi uita, să te joci sau să visezi deoarece această lume a copilăriei ajung să crezi că a fost doar un vis din care te-ai trezit și s-a terminat. În general, copilăria este ca o perioadă de viaţă a unui om care nu poate să fie simţită la orice vârstă, unii cred că este o stare de spirit pe care o pot avea și copiii și adulţii. Nu credeam că o să mă pierd în timp gândindu-mă în urma și în acelaşi timp aş da orice dacă aş putea să mai petrec măcar câteva clipe să mai fiu copil, să fiu în sala de clasă cu colegii și proflesorii dragi, deoarece atunci când ajungi adult ţi se poate întâmpla multe lucruri care nu ţi le-ai dori, dar totuşi sunt, atunci când eşti copil chiar dacă se întâmplă ceva pentru noi toţi le luăm ca pe nişte jocuri. Nu poţi să înţelegi de multe ori de ce unele lucruri foarte dureroase ţi se întâmplă când crezi că nu este momentul, nici timpul, dar crezi ca așa este viaţa și trebuie să o acceptăm așa cum este și bună și rea. ION STĂNILOIU: Domnul profesor Ion DĂDĂLĂU, era pentru mine și pentru colegii mei nu numai profesorul de fizică, ci și un adevărat părinte, un exemplu demn de urmat. De câte ori aveam probleme cu colegii mei, dânsul, cu inima și sufletul său bun, ne înţelegea și ne ajuta să trecem cu bine. Dânsul ne iubea și ne învăţa ca pe copiii săi. Cu un sufllet nobil, domnul profesor 317

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

a ştiut dintotdeauna ce vrea de la elevii săi. Chiar dacă uneori era mai exigent cu noi, o făcea pentru ca noi să învăţăm carte, pentru binele nostru. Tot ceea ce voia de la noi, nu era altceva, decât să învăţăm carte, pentru a ne putea creea un viitor. Domnul profesor era o persoană capabilă de orice sacrificiu, o persoană care depunea un efort imens pentru a aduce elevilor la cunostinţă tot ceea ce se putea şti despre fizică. Era deosebit de toţi ceilalti profesori începând de la predare, ascultare până la sufletul pe care îl avea, un suflet de neegalat. Încă de la începutul clasei a IX-a, mi-am dat seama că era o persoană cu suflet mare, un om de mare caracter, civilizat, care a trecut și prin bine și prin rău, punând suflet în tot ceea ce făcea. Orele de fizică se desfăşurau într-o armonie foarte plăcută, domnul profesor fiind mai tot timpul cu zâmbetul pe buze, într-o tactică a orelor care era una foarte bine pusă la punct de-a lungul anilor. Îmi pare rău că nu mai este printre noi, dar o să rămână mereu în inimile noastre și nu o să-l uităm niciodată. CIORTAN VASILE: Domnul Ion a fost un profesor foarte bun, un om deosebit, cu suflet mare, iubea copiii cât și ceea ce ne înconjoară. Dânsul ne spunea întotdeauna să nu bem, să nu fumăm, să avem grijă de sănătatea noastră. Dânsul ne învăţa cum să trecem peste problemele vieţii, să biruim, să fim în faţa tuturor. A fost totodată ca un părinte spiritual pentru noi. Era un om care era apreciat de toată lumea și ştia să se facă apreciat întotdeauna. Era o persoană foarte importantă pentru acest liceu, prin lucrurile pe care le-a făcut pentru acestă instituţie. Deşi nu mai este printre noi, dumnealui va rămâne veşnic viu în inimile noastre. BOCEANU ANA: De ce trebuie să vorbim de dumnealui la trecut și nu în prezent? De ce Dumnezeu a luat la el o persoană atât de bună și sufletistă, chiar nu îmi vine să cred că nu mai e printre noi? Domnul profesor era o persoană foarte bună, care ştia ce voia de la elevii dumnealui, chiar dacă uneori era mai exigent cu noi, o 318

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

făcea pentru ca noi să învăţăm mai mult. Chiar dacă am făcut doar doi ani cu dânsul, mi s-a părut o persoană foarte civilizată, avea un comportament demn de apreciat, de asemenea ne învăţa și pe noi cum să ne comportăm în societate, dar mai ales cu persoanele mai în vârstă. Mi-aduc aminte și acum orele petrecute cu dânsul, deoarece nu este o persoană care se uita așa uşor, având în vedere că dumnealui a fost și directorul acestei şcoli, dar de asemenea era și un profesor foarte bun. Domnul profesor era mereu cu zâmbetul pe buze, dar din când în când, noi îl mai supăram că un învăţam, ne asculta, dar dumnealui era o persoană foarte înţelegătoare și întotdeauna ne dădea sfaturi și ne spunea ca să învăţăm. Nu pot să cred că nu mai este printre noi, dar o să rămână mereu în inimile noastre și nu o să îl uităm niciodată. BLAJ FABIAN -Portretul dascălului de fizică. Domnul profesor Ion Dădălău va rămâne mereu viu în inimile noastre. Chiar și acum, la un an și câteva luni de la trecerea dânsului în nefiinţă, ne aducem aminte cu plăcere de clipele minunate, de orele pe care numai dumnealui ştia cum să le facă. La ora de fizică nu puteai fi trist, indiferent de nota pe care o obţineai la vreo lucrare sau ascultare întrucât domnul profesor ştia cum să ne binedispună. Avea un stil de a se comporta încât îţi era imposibil să nu te simţi bine în compania sa. Era plin de viaţă, avea un simţ al umorului extraordinar, emană practic dragoste și căldură în jurul său. Îmi aduc aminte cu foarte mare nostalgie de clipele în care dumnealui ne făcea să râdem, felul în care glumea cu noi ne făcea să aşteptăm cu drag ora de fizică. Ţinea foarte mult la noi…imi aduc aminte de nişte cuvinte ale dânsului, prevestitoare parcă a dramei care urma să se întâmple:” Mă, copii, eu nu o să plec din şcoală decât atunci când o să auziţi goarna”…de aici reiese cât de ataşat era de şcoală și cât de mult ţinea la noi… Era un om căruia îi plăcea viaţa, se bucura de fiecare zi pe care o trăia; s-a stins mult prea devreme… Nicio319

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

dată nu vom înţelege cum de Dumnezeu ne ia fiinţele dragi atât de devreme…E greu să priveşti în urma dânsului și să vezi câtă durere a lăsat în urmă această întâmplare nefericită…Nu voi uita niciodată privirea dânsului…Aşa cum se spune, ochii sunt oglinda sufletului iar din privirea sa îţi puteai da seama de ce inimă mare avea și cât de mult îi iubea pe cei din jur…Astăzi, însă, trebuie să fim conştienţi de faptul că dumnealui ne priveşte din ceruri și ne veghează alături de îngerii care îl înconjoară și care alcătuiesc lumea dânsului…Cu siguranţă este fericit acolo unde este, iar asta trebuie să ne bucure…Nu îl vom uita niciodată! Odihnească-se în pace! BĂLAN CLAUDIA: O stea a acestei şcoli s-a stins … Ceea ce a fost și va rămâne în amintirea tuturor celor care au ajuns să-l cunoască, domnul profesor Ion Dădălău, a fost, este și va rămâne mereu în amintirea noastră... Chiar dacă viaţa este uneori dură, chiar foarte dură cu unii dintre noi, profesorul de fizică a ştiut mereu să treacă peste toate problemele pe care viaţa i le-a oferit, până în clipa când nu s-a mai putut face nimic și ceea ce a fost dânsul, a rămas numai amintirea în şcoală pe care acesta s-a trudit să o aducă la un nivel la care fără ajutorul dânsului nu ar fi ajuns. A rămas în inima și sufletul elevilor care l-au iubit și l-au adorat pt ceea ce era, a rămas în inima familiei care fără îndoiala îi simt lipsa, şi totodată a rămas în amintirea tuturor acelor care au ajuns să-l cunoască, în inima celor care l-au iubit. Un profesor model și un om dispus tot timpul să ajute pe toţi care au avut nevoie. Un om cu care viaţa a fost dură, dar un om care a ştiut să-şi iubească aproapele și să facă orice pentru a oferi o mână de ajutor. Domnul profesor Ion Dădălău, va rămâne mereu în amintirea noastră, ca un exemplu pozitiv și ori de câte ori va fi nevoie să vorbim de dumnealui, o vom face cu mare drag, pentru ceea a fost și a realizat pentru noi. GÎRJOABA CRISTIAN: Profu’ meu era un om bine făcut, cu ochii blajini, iar când zâmbea se arăta pe întreg chipul dragostea 320

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

faţă de noi. Învăţătura sufletească ne-o da din toată inima, pentru că avea un prisos de bunătate în dânsul și pentru că acel suflet era ceva din curăţenia unui apostol. Avea un suflet cald, plin de bunătate, care vroia să formeze minţile și sufletele copiilor și este, și va rămâne pentru noi un model de bunătate sufletească. Ne învăţa din dragoste și devotament fără a-i păsa de “viforul de nemulţumiri” din jurul său. Îmi aduc aminte și acum, ca și când ar fi fost ieri momentul în care domnul profesor a venit și s-a aşezat la catedra privindu-ne fix, acest lucru făcându-l să pară un om foarte aspru, dar după ce a vorbit mi-am dat seama că în spatele acelei figure aspre și încruntate se ascundea un om care iubea copiii și care trăia doar pentru a fi în mijlocul nostru. Între domnul profesor și noi, elevii s-a format o legătură sufletească, dânsul devenind părintele și confidentul nostru. Odihnească-se în pace…… CIUTUREANU ADRIAN: Am datoria de a vă prezenta, remarcând din trecut, figura unui Om, a unui Profesor, pe care am avut marele noroc de a-l întâlni în cursul vieţii, de a-i fi elev. Este vorba de un Om, de un Profesor, pe care nu numai eu, ci toţi care i-au fost elevi, sau colegi, l-au admirat și l-au preţuit într-un mod cu totul deosebit. Este vorba despre profesorul ION DĂDĂLĂU. Astăzi 17 noiembrie 2009 se împlinesc 58 de ani de când profesorul meu de fizică s-a născut. Domnul ION a fost un profesor care a dorit să scoată din elevii pe care i-a avut, tot ce este mai bun. Domnul profesor de fizică era o persoană blândă care îşi iubea elevii ca pe copiii lui, însă eu vă voi lăsa pe dumneavoastră tuturor dreptul de a-l judeca pe domnul profesor, însă eu doresc ca impresiile și aprecierile privind trecutul, privindu-l pe Domnul ION, să fie corecte și să fie sprijinite de faptele și întâmplările pe care le-a făcut dânsul. Domnul profesor de fizică, ţinea mult la noi, chiar și atunci când nu învăţam, de multe ori se făcea că nu ne vede și ne lăsa să învăţăm pentru ora viitoare, chiar și atunci ne trecea la loc 321

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

dându-ne posibilitatea de a învăţa pentru ora viitoare. Sper că prin aceste rânduri să vă pot face o impresie, despre un Om bun, pe care Dumnezeu, nefiind corect l-a luat de printre noi, însă numai trupul, deoarece sufletul dânsului s-a împărţit în inimile noastre. SĂFTĂU GABRIEL LAURENŢIU: Nu până de mult aveam pe cineva căruia ne confensam, dar odată cu păşirea noastră spre o nouă treaptă de liceu, norocul se pare că ne-a părăsit când ne era lumea mai dragă, totul s-a întunecat odată cu dispariţia celui mai iubit pământean. Aş vrea... .. aş da orice să am parte de orele de fizică și de prezenţa domnului profesor, aş vrea... .. să fie alături de noi acel suflet de copil care a plecat de pe această lume atât de repede, atât de brusc, fără ca noi să ne dăm seama ce înseamnă absenţa dânsului, poate da, dar a fost mult prea târziu și am uitat sau nu am vrut să îl respectăm la adevărata valoare a dânsului. Aş vrea ca să revăd acel chip simplu, dar pe care niciodată nu am avut puterea să îl înţeleg. Aş vrea... . măcar pentru ultima dată să îl văd și să-mi iau rămas bun de la acest iubit pământean. Mi-e dor din nou să aud vocea lui cum tună într-un susur nemărginit. Să văd tandreţe-n ochii lui. Să simt dragostea din inima lui. Mi-e dor şi mă dor lacrimile ce-mi curg. Mi-e dor - este singurul lucru care îl mai pot spune, că-mi este dor de o persoană cu inima mare și cu un suflet foarte bogat în bunătatea pe care o avea cel mai bun profesor pe care l-am avut eu vreodată și cred că și ultimul. NEBUNU DANI: Îmi aduc aminte cu drag de profesorul meu de fizică, domnul Ion Dădălău. Era un om bine făcut, cu ochii blajini și cu părul negru, prin care se mai zăreu fire albe, asta reprezentânt poate greutăţile prin care a trecut. Când ne preda vorbea tare și foarte clar pe înţelesul tuturor. Posedând abilităţii profesorale, cât și însuşiri de personalitate de invidiat avea repercursiuni profunde în inima discipolilor, provocând simpatia tuturor care l-au cunoscut chiar și după încetarea din viaţă. Pentru noi a contat că 322

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

avea o competenţă profesională foarte bună și pe de altă parte, la fel de importantă era și personalitatea acestuia. Avea abilitatea de a motiva elevii, reuşea să îi facă pe elevi să aibe dorinţa de a participa intens la ore. Domnul profesor transforma atmosfera din sala de clasă în una agreabilă. Problemele de discplină care apăreau erau rezolvate în mod constructiv, împăcându-i pe toţi. Elevii erau apreciaţi pentru rezultatele lor atât în public, cît și în particular. Era un comediant, care ştia când și cum să recurgă la umor, fără ca noi să îl considere un factor ce ar distrage atenţia sau ar periclita educaţia. Era ghidul care conducea elevii spre perfecţionarea deprinderilor și abilităţilor de lucru şi, totodată, îi punea în situaţia de a descoperi singuri soluţia și de a învăţa din greşeli. Returnând lucrările la timp și cu avize constructive, disponibil să acorde oricând asistenţă, domnul profesor dezvolta astfel responsabilitatea elevilor pentru actul de învăţare și încrederea în propriile forţe. Consider că domnul profesor era acela care ne deschidea ochii către porţile spre viitor. El ne perfecţiona în toate domeniile, arătându-ne că în ziua de astăzi toţi pot să facă un liceu și să nu ştim nici măcar lucrurile elementare în viaţă. Domnul Ion, aşa cum toată lumea îl cunoştea sub denumirea asta, era ca un părinte, care ne povăţuia și ne-a vrut doar binele. Domnul profesor merită tot respectul nostru şi al societăţii, pentru că a făcut numele şcolii recunoscut în ţară, alături de fratele dumnealui, Dădălău Dumitru, în care vor învăţa poate și copii noştri. Ştia să respecte și să iubească elevii, să ţină cont de opinia elevilor, să fie un bun organizator, să încurajeze elevii, să fie indulgent, să fie inventiv, să fie coerent și explicit. Era o persoană calmă, prietenosă, era generos la laude, era OM... BIŢU VASILE DANIEL: Domnul profesor de fizică era un om excepţional, deştept, om trecut prin viaţă și respectos cu toată lumea. Dacă nu îl cunoşteai, cu prima ocazie apreciai faptul că oricât de supărat era nu arăta și se bucura prin tine, de asemenea te 323

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

ajuta cu vocea calmă să uiţi de probleme. Era un om care a încercat din toate puterile să ne ajute atât pe mine, cât și pe mulţi alţii, să înţelegem atât materia pe care dânsul o preda, cât și multe alte lucruri interesante legate de şcoală, cât și de viaţă. Un profesor care ştia să ne facă să învăţăm cu drag și nu cu teamă. Prima oră de fizică mi s-a părut foarte interesantă și pentru prima dată am început să înţeleg, cât de cât fizica, mai ales că nu mă descurcam foarte bine la această materie. La ore ne explica bine și dacă nu înţelegeai îţi mai explica încă o dată, numai ca să înţelegem. Era foarte bun cu noi și ori de câte ori încerca să pară mai dur, era trădat de bunătatea ce izvora din interiorul sufletului său. Dânsul ne promisese că ne va duce până în clasa a XII-a, iar noi eram mândri să avem un profesor așa ca el. Ne plăcea cum preda și cum ne asculta. Ştiu că nu numai eu l-am apreciat, toţi elevii care l-au avut pe dânsul, au făcut acelaşi lucru. Din păcate boala lui a fost mai puternică decât el, iar după o luptă crâncenă, a învins din păcate. Ce pot să spun despre dânsul, era omul potrivit la momentul și locul potrivit. Era profesorul potrivit pentru clasa noastră și pentru multe clase la care preda. Parcă vad și acum cum ne preda lecţia, într-un fel în care capta atenţia tuturor. DRĂGUŢ ALINA: În prima zi de şcoală, din anul 2007, a venit la clasa mea un domn profesor care urma să ne îndrume în tainele fizicii. Avusesem onoarea de a-l cunoaşte înainte și stiam despre dumnealui și de la generaţiile anterioare, că este un profesor de nota 10, cel puţin. Pe numele său Ion Dădălău, domnul profesor cu privirea sa caldă ne lumina zilele cand aveam ore cu dumnealui. Dacă nu îl cunoşteai, cu prima ocazie apreciai faptul că oricât de supărat era nu arăta și se bucura prin tine, de asemenea te ajuta cu vocea calmă să uiţi de probleme. Chiar dacă erai ascultat nu te puteai teme că nu eşti foarte sigur pe cunoştinţele tale, pentru că era imposibil să nu ai un minim de cunoştinţe, luând în considerare 324

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

modul în care preda și nu se putea să nu rămâi cu esenţialul din clasă, rămânând să aprofundezi acasă. Ochii blajini vocea duioasă, părul cărunt, arătau că este un om trecut prin viaţă și problemele ei, care avea puterea de a-i învăţa și pe alţii că e mai bine să înveţi, ca să ai un viitor strălucit. Când nu se simţea bine, îşi găsea forţele în dorinţa de a merge mai departe alături de elevi și de familie. Din păcate, boala sa a fost mai puternică, în ciuda voinţei sale de a o învinge și a trebuit să meargă într-un loc mai bun, unde nu există durere și nici întristare și era nevoie de un om ca dânsul ca să-i înveţe și pe îngeri lucrurile bune pe care ni le-a împărtăşit și nouă. Îi suntem cu toţii îndatoraţi și recunoscători. CEAUŞESCU ION: Mulţi ne gândim la un al treilea an de liceu și realizăm că acesta va fi cel de-al doilea fără domnul Dădălău Ion. Într-o mică introducere aş putea spune, elevilor care nu l-au cunoscut și nu numai, că domnul Dădălău Ion mi-a fost profesor, mie și generaţiei mele de elevi, predându-mi fizica la ora de curs ca și materie. Cu experienţă în învăţământ și în comunicarea cu elevii domnul profesor preda fizica pe care majoritatea o considera materie grea, să pară uşor de învăţat. Ce era diferit la domnul profesor, pe lângă faptul că îi plăcea să ne predea lecţia, era că dorea să îşi ţină elevii aproape. În pauze ne aducea aminte de evenimente şcolare mult respectate de când obţinuse funcţia de director al liceului și de felul în care reuşea să administreze lucrurile într-un ordonat lanţ. În rândul persoanei sale aprecia și dânsul profesorii ce l-au îndrumat în invăţământ pentru că aici descoperise unitatea funcţională a întregii dezvoltări culturale, dar cel mai important, al dezvoltării sociale a zonei. Nu se despărţea de elevul ce avea în cursul creşterii sale, câteva, sau mai multe greşeli educaţionale, ci mai mult, se apropia corectându-l în paşi uşori. Un al doilea an fără domnul profesor nu este uşor pentru mine și nici pentru colegii mei, pentru că noi am reuşit să îl cunoaştem prin prezenţa și ma325

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

nifestările sale. Nu aş vrea ca acest al doi-lea an să fi existat, nici primul an să se fi împlinit, nici la prima lună după ce ne-a părăsit să se fi ajuns, ci mi-aş dori ca prezentul să fie completat de continuitatea persoanei ce ne-a fost alături. Ştiu că nu numai eu l-am apreciat. Sunt multe alte persoane ce îi mulţumesc și îi sunt recunoscătoare pentru împlinirile din această comună. Nu îi suntem îndatoraţi, doar pentru că dânsul a fost cel care a avut o contribuţie mare punând bazele colegiului în care studiez, ci și prin exemplul binevoitor de educaţie pe care l-a inspirat mulţimii de profesori. HÎRCEANU GEORGIANA: Domnul profesor Ion Dădălău a fost un personaj care a făcut parte din viaţa mea și a multor persoane. Era un om care a încercat din toate puterile să ne ajute atât pe mine, cât și pe multe alte generaţii, să înţelegem atât materia pe care dânsul o preda, cât și multe alte lucruri interesante legate de şcoală și de viaţă. La prima întâlnire cu dânsul, am crezut că este o persoană aspră, dar după ce a vorbit cu noi, atunci am înţeles mai bine cine era cu adevărat. Un om cum nu sunt alţii, deşi atitudinea dânsului puţin severă dădea de înţeles că este un om rău, iar bunătatea și vorbele sale, îl dădeau de gol. Era un profesor care ştia să ne facă să învăţăm cu drag și nu cu teamă. Era iubit și admirat, atât de mine cât și de ceilalţi din jur, cu asta cred că pentru mine era un profesor foarte bun și înţelegător. Chiar dacă se mai întâmpla să fi trist, ştia cum să te facă să zâmbeşti, lucru ce mi-a plăcut mult la dânsul. Era o persoană care îşi câştiga respecul și nu şi-l impunea. Deşi avea foarte multe probleme cu sănătatea, aproape tot timpul era vesel. Ca persoană fizică, era absolut normal, ca om, ca toţi oameni, nu era ieşit din comun, prin asta și doar prin faptele sale bune pe care nu pot toţi să le facă. Tot ce a lăsat acest profesor în urmă a fost multe regrete, multe lacrimi de durere și sentimentul că s-a stins din viaţă cand lumea mai avea nevoie de dânsul. Regret nespus că s-a întâmplat acest lucru, dar sper din tot sufletul, să fie 326

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

fericit acolo unde este. ANDREIANU GHEORGHE: Tocmai începusem clasa aIX-a și aşteptam să cunosc o mulţime de colegi, dar și profesori, însă din toţi profesorii pe care i-am cunoscut cel mai interesant mi s-a părut profesorul de fizică Domnul Dădălău Ion. Când am ajuns în sala de curs, dânsul a intrat după ceva timp înăuntru. Prima impresie, a fost aceea că avea o faţă blândă și un zambet cald, iar privirea mi-a pătruns până în adâncul sufletului. Prima oră de fizică, mi s-a părut foarte interesantă și pentru prima dată, am început să înţeleg cât de cât, fizica, mai ales că nu mă descurcam foarte bine la această materie. Desigur, pe masură ce orele treceau, am început să înţeleg fizica în adevăratul sens al cuvântului. Era foarte bun cu noi și ori de câte ori încerca să pară mai dur, era trădat de bunătatea ce izvora din interiorul sufletului său. Deşi era mai în vârstă, îmi înţelegea problemele și avea rabdare cu fiecare dintre noi. Nici nu ştiu ce să mai spun, era un profesor cu adevărat special și nu sunt cuvinte să-l descrie în totalitate. Încă încerc să îmi amintesc orele de fizică și aş vrea ca totul să fie doar un vis urât, din care să mă trezesc auzind clopoţelul sunând și ca ora de fizică cu Domnul profesor Dădălău Ion să înceapă. Dar din păcate nu este un vis urât.

MAI APROAPE DE DUMNEZEU
A trecut mai bine de un an de când a plecat dintre noi. Cine l-a avut dascăl, știe că acest om fascina prin fervoarea cu care îți povestea și avea darul de a face dintr-o lecție, sau o experiență care ţi se pare atât de logică și de normală, încât nu era nevoie să faci un “efort” să înveți ceea ce ţi se da, ci absorbeai informațiile ca un burete și mai mult decât atât, aceste informații vor rămâne acolo, în mintea noastră, ani de zile. Dumnealui spunea că a fi dascăl nu înseamnă a fi un oarecare,,meseriaș” care lucrează cu lemn, tablă, materiale de construcţii. Nu este o meserie oarecare unde să-ţi 327

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

permiţi rebuturi, resturi, timp pierdut. În primul rând timpul nu-l mai poţi întoarce, iar stricăciunile făcute nu le mai repari, oricât teai strădui. Într-adevăr acum în clasa a XII a, îmi dau seama că a fi dascăl nu înseamnă doar omul de la catedră, omul cu catalogul, omul care pune note și face observaţii, pedepsește și iartă. Rolul dascălului, așa cum îl văd eu acum, ca elev, este asemeni unor chinuiţi Sisif, de a relua, an de an, bătălia cu indolenţa, cu ignoranţa, cu nepăsarea și capacitatea celor care jertfind totul,,zeului ban”, surpă temeliile morale ale societăţii. Domnul Ion avea calităţile unui foarte bun dascăl,,avea tact pedagogic”. Când spun acest lucru mă gândesc la cultura generală și profesională pe care o avea, la personalitatea sa, la aptitudinea de cunoaștere și înţelegere a psihicului copilului, dumnealui avea capacitatea transpunerii în locul copilului. Domnia sa a fost un model de viaţă, de profesionalism, de echilibru, de toleranţă responsabilă, de respectare a drepturilor omului în general și ale copilului în special. A constituit un model puternic, demn de urmat pentru elevi, deoarece a fost un tovarăș de drum în descoperirea adevărurilor umane și valorilor acestei lumi. A fost un dascăl bun pentru că nu a uitat niciodată că a fost cândva copil. Închidea ochii la micile greșeli pe care cu toții le făceam, știa să ierte, se bucura împreună cu noi de succesele noastre, trăiam împreună uneori clipa dezamăgirii, fără a ne tăia din aripi, a avut puterea să se modeleze după fiecare clasă de elevi, accepta ușor ideea de a fi deschis la nou, acest lucru ușurându-i menirea de a modela cu atenţie și migală suflete, caractere, oameni. Am auzit cândva făcându-se o comparaţie: ,,asemeni lumânării care arde și care se topește dăruind căldură și lumină celor din jur așa și dascălul trăiește, muncește și îmbătrânește oferind din sufletul și cunoștinţele lui celor care intră pe poarta școlii.” Învăluit în aura modestiei, dumneavoastră stimate Domnule Profesor, de acolo, veţi dăinui în sipetul nostalgic al amintirilor noastre, peste care se 328

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

aștern superbele primăveri, cu petalele caietelor deschise, simbol perpetuu al începuturilor sublime. Flavius Purcel XII B

UN DASCĂL PRINTRE ÎNGERI
Bălan Claudia: O mare onoare pentru această şcoală a fost domnul Dădălău Ion. Din păcate s-a stins din viaţă, nu la o vârstă înaintată, dar nu noi putem hotărî când n-i se taie firul vieţii, ci Dumnezeu. Dumnealui a pus pe picioare acest liceu, a fost director al acestui institut foarte mult timp. Făceam fizica cu dumnealui şi îmi amintesc că întotdeauna era bine dispus şi cu zâmbetul pe faţă, câteodată ne împărtăşea şi nouă din problemele pe care le avea, dar întotdeauna ne arăta că este puternic şi poate trece peste orice. Ne lipseşte foarte mult stilul dumnealui de a preda, de a explica, nimeni nu le poate înlocui. A fost foarte puternic, şi a trecut peste toate cu fruntea sus fără ca fiecare să spună că a făcut rău. A fost un om deosebit, dar din păcate Dumnezeu a hotărât o altă soartă pentru dumnealui. BOCEANU ANA-MARIA: În urmă cu puţin timp, Dumnezeu a luat la El o persoană foarte bună şi sufletistă. În momentul în care nu te aştepţi, Dumnezeu ia la El persoanele dragi nouă. Chiar dacă este acolo sus, în inima noastrş rămâne o persoană foarte specială deoarece în sufletul nostru este o amintire frumoasă care nu se uită aşa uşor. Dumnealui avea un suflet nobil, cu o inimă de aur şi care vroia ca elevii săi să înveţe şi chiar am învăţat lucruri frumoase datorită acestui maestru. Momentul în care venea ora de fizică pot spune că îmi era puţin teamă deoarece dânsul când venea la oră, ori ne asculta, ori ne preda, iar mie îmi era frică, fiindcă o să mă asculte, şi poate nu eram pregatită pentru a fi ascultată. Nu pot să cred că acum câteva luni vorbea cu noi şi glumea, şi apoi dintr-o dată să nu mai fie printre noi, dar o să rămână în inimile noastre şi nu o să-l uităm niciodată. 329

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

CIORTAN VASILE: Domnul profesor a fost şi este în inimile noastre ca un profesor foarte bun, cu o inimă mare. Era un om de statură medie, puţin grăsuţ, cu părul şaten şi ochii căprui. Dânsul a iubit foarte mult copiii cât şi materia pe care o preda «fizică». Dânsul a vrut să ne înveţe carte, tot timpul a avut grijă de sănătatea noastră, ne învăţa să nu bem, să nu fumăm. Era un bun pedagog, care ştia să aprecieze şi să răsplătească strădaniile elevilor. Domnul profesor a fost o persoană foarte îndrăgită şi iubită de către elevi, şi de către persoanele din jur. A fost o persoană care s-a interesat de problemele copiilor şi dacă putea îi şi ajuta. Moartea dânsului a fost fulgerătoare şi ne-a şocat pe toţi. IVAN MĂDĂLINA: Mii de elevi, milioane de cuvinte şi infinite amintiri. Aveam să învăţ de la dumnealui despre «Compunerea undelor», «Curentul alternativ» şi «Modelul oscilator armonic», însă adevăratul model era naturaleţea cu care ne privea, căldura cu care ne vorbea și chipul nu prea înalt cu părul uşor încărunţit, ochii mici şi sprâncene dese, voce caldă şi ton liniştitor. Poate pentru necunoscători, avea să fie unul dintre profesorii duri, profesori ai căror blândeţe şi indulgenţă este adânc ascunsă în inimă, în gând şi în fiecare pas făcut pe coridoarele liceului. Însă nu a fost aşa, aparenţele au înşelat ca de cele mai multe ori, pentru că domnul profesor prin fiecare pas cu care se îndepărta pe coridoare se apropia neomenesc de mult de sufletele copiilor în faţa cărora îşi deschidea inima asemeni unei cărţi pe care pentru a o descoperi trebuie să înveţi să citeşti. Dumnealui nu ne-a învăţat numai să citim, ci să ne scriem propria carte, în care să ne descriem fără mască şi fără teama de a fi judecaţi. Ne judeca pentru comportamentul uneori mediocru, însă, ne-a învăţat să rămânem mereu cu sufletul tânăr, pentru că lumea este prea mică, chiar neîncăpătoare pentru milioanele de copiii îmbătrâniţi înainte de timp şi că indiferent de consecinţe cei care sunt cinstiţi cu ei înşişi ajung departe în viaţă. 330

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

Nimic nu mai e la fel, până şi noi elevii ne-am schimbat şi parcă ne e dor să ne judece, să ne certe sau să ne înveţe. Cu siguranţă dacă viaţa ne-ar oferi încă o dată şansa de a regăsi toate clipele risipite, am şti să apreciem mai mult cuvintele dânsului, însă independent de noi, viaţa merge înainte, fără acele glume care ne scoteau din tăcere. O să fie altfel, acum după ce am pierdut un părinte. O vreme lumea n-i se va părea schimbată. Rătăciţi ne vom căuta punctele de sprijin, şi se pare că numai cei norocoşi le pot găsi. Fiindcă toate s-au pierdut odată cu acea flacără stinsă într-o clipă la «un suflu» uşor, trimis parcă de Dumnezeu pentru a ne demonta nouă oamenilor de rând, că ceea ce iubeşti nu se va pierde niciodată fiindcă lumina emanată de domnul profesor va scânteia mereu, aparenţele lăsate pe această lume o să existe dincolo de pământ. Se spune că toate stelele au un loc al lor în univers, iar acea stea în care domnul profesor ne priveşte se va zări de fiecare dată când vom avea dorinţa de a-i vorbi şi de a-i împărtăşi necazurile sau bucuriile cu care ne va surprinde viaţa. Şi dacă stelele strălucesc după bunătatea sufletului, atunci am putea ruga luceafărul să ne vorbească, fiindcă cu siguranţă i-am putea auzi vocea. Fiindcă cartea vieţii sale, pe care am citit-o cu toţi generaţii la rând, timp de 57 de ani, a fost semnată cu sufletul. MÂNDRUŢ GABRIELA: Domnul profesor Ion era o persoană deosebită, un om special care a fost iubit de toţi elevii din acest liceu. Pot spune că deşi eram elevi, ne iubea ca pe copiii dumnealui. În afară de faptul că era un cadru didactic era o persoană deosebită, cu un suflet mare gata oricând să îi ajute pe ceilalţi. Ştia să-şi facă meseria foarte bine, era un profesor extraordinar de bun, şi de asta orele petrecute alături de dânsul erau foarte plăcute şi se desfăşurau într-un mod plăcut. Tot timpul primeam sfaturi de la dânsul care ne ajuta foarte mult, ne îndruma în viaţă, şi făcea să înţelegem ceea ce era mai bun pentru noi. Chiar dacă acum nu 331

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

mai este printre noi, îi simţim lipsa foarte mult şi regretăm nespus de mult faptul că a plecat dintre noi prea devreme. Domnul profesor Ion va rămâne veşnic viu în inimile noastre deoarece a fost un exemplu bun pentru ceilalţi profesori. OLARU SILVIA: Un om bun, cu suflet mare, înţelegător o fiinţă deosebită. Este omul pe care multă lume îl iubeşte şi îl poartă în inimă, pentru că această fiinţă minunată acum nu mai este printre noi, dar de care ne aducem aminte cu drag. Această fiinţă minunată ne-a părăsit în anul 2008, era un om mare şi puternic, dar problemele de sănătate l-au doborât. Acum nu mai este printre noi, dar ne-au rămas amintirile cu dânsul. Ne amintim cu drag de acest om, suflet bun care ne-a fost profesor, pentru mulţi acest om minunat a fost mai întâi de toate prieten, pentru elevi a fost ca un tată bun la suflet şi milos. Acesta a fost omul care timp de doi ani de zile ne-a fost profesor de fizică, Ion Dădălău. PURCEL FLAVIUS ION: Lumea intelectuală a Gorjului a rămas în dimineaţa zilei de 23 august 2008 mai săracă şi mai tristă odată cu dispariţia fulgerătoare şi neaşteptată a profesorului Ion Grigore Dădălău. Firul vieţii sale s-a oprit la vârsta de aproape 57 de ani, în plină maturitate creatoare, i-a şocat pe toţi cei care îl cunoşteau şi cărora nu le-a venit să creadă cumplita veste. Regretatul profesor s-a născut la 17 noiembrie 1951 în satul Croici, comuna Mătăsari. De mic copil a fost educat să muncească mult, cinstit, să fie onest, să-şi apere demnitatea, să-şi păstreze verticalitatea. Toate aceste poveţe au fost respectate de el pe parcursul întregii vieţi. Rămâne în memoria noastră ca mentor spiritual, un neobosit promotor al libertăţii de gândire şi de acţiune în slujba semenilor. Era un profesor extraordinar, un om plin de umor care ne-a învăţat ce este cinstea, onoarea şi mândria de a fi gorjean oriunde ne-am afla. A pus prima cărămidă a învăţământului liceal în valea Jilţurilor, realizând această extraordinară «Cetate a Luminii», un loc minunat. 332

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

Domnia sa a format generaţii după generaţii de tineri care sunt oameni de nădejde ai societăţii şi care îl consideră în continuare un model de om, care ne-a învăţat să iubim frumosul să alegem adevărul, iar mai presus de toate să ne ajutăm şi să ne respectăm. Ne place să ne amintim momentele de glorie, ne doare amintirea clipelor triste, ne surprinde amintirea unor momente aparent banale…ne gândim că toate acestea ne-au făcut la un moment dat să râdem, să plângem, să ne bucurăm. Unele şi-au lăsat amprenta conştient asupra sufletului şi minţii noastre, altele ne-au modelat fără să ne dăm seama, dar oricât am reveni asupra lor, ele vor rămâne mereu doar «un trecut», iar în faţa lor va fi fără răspuns. A plecat dintre noi, dar, cu toate astea, nu ne-a părăsit, fiindcă el trăieşte în continuare în amintirile şi sufletele noastre şi va trăi atâta timp cât noi vom păstra vie flacăra memoriei şi dorul nestins…căci o persoană moare cu adevărat atunci când este uitată de ceilalţi şi nu se mai găseşte nimeni care să-şi amintească de ea sau să rostească o rugăciune sau un gând bun. Sunteţi nemuritor stimate Dascăl, Dumnezeu să vă odihnească în pace şi fie ca lumina cea veşnică să strălucească asupra dumneavoastră ! ROHOZNEANU ADRIANA: În primul rând vreau să vă spun că prin absenţa sa, şcoala a suferit la un moment dat o mare pierdere şi încă una foarte importantă. Începusem să mă obişnuiesc cu prezenţa sa, şi felul său de a fi, cu glumele sale, cu modul său în care ne vorbea şi mai ales cu modul său în care ne preda. Simt lipsa acelor clipe m-am ataşat faţă de dânsul, iar cand ne era mai bine ne-a părăsit lăsându-i în urmă pe cei dragi, şi rodul muncii sale. Nu pot să spun decât că a fost un profesor bun pe care îl apreciam foarte mult, şi cred că nu sunt singura care îl aprecia. A fost un om deosebit dar din păcate, Dumnezeu a hotărât o altă soartă pentru dânsul, aş putea spune una cam grăbită. Sunt multe de spus despre acest mentor, a fost un om trecut prin viaţă şi acum nu pot spune 333

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

decât că: NU VĂ VOM UITA NICIODATĂ ! VÂLSAN DUMITRU: Era un om de statură mijlocie, avea ochii căprui, era cumsecade şi foarte exigent. S-a născut în satul Croici, comuna Mătăsari într-o familie de oameni muncitori şi cumsecade. A învăţat de la părinţii săi cum să treacă prin cele bune şi rele, cum să respecte ca să fie respectat şi cum să iubească să fie iubit. A făcut şcoala în Mătăsari şi apoi a absolvit facultatea devenind profesor de fizică, ceea ce şi-a dorit mereu, a predat câţiva ani în comuna natală după care a devenit directorul şcolii din Mătăsari, după mulţi ani petrecuţi ca director, a devenit un simplu profesor, iar eu personal l-am cunoscut în clasa a patra şi am rămas impresionat de stilul său de viaţă pe care îl avea şi cât de glumeţ putea să fie şi iubitor de lume. Pentru dânsul şcoala era o parte din viaţa sa, şi elevii îi erau ca proprii copii pe care îi iubea foarte mult, deoarece era un om foarte respectuos şi bun însă din păcate, răpus de o boală, s-a stins din viaţă la vârsta de 57 de ani lăsând în urmă soţia şi pe cei 2 copii frânţi de durerea ce s-a abătut asupra lor. DUMNEZEU SĂ-L ODIHNEASCĂ ÎN PACE ! BALCAN PERSIDA: Cu catalogul sub braţ, cu o autoritate fermă, iată-l intrând în clasă, elevii ridicându-se în picioare în faţa unui brav erou, profesorul Ion Dădălău. Parcă aici, în cadrul acestei instituţii de învăţământ s-ar fi născut, totuşi pentru acest institut de învăţământ inima a vibrat cu putere. A fost un om deosebit şi un bun exemplu pentru toţi care l-au cunoscut. A fost un profesor model, bun şi înţelegător cu toţi elevii, ştiind să dea sfaturi atunci când era nevoie. Un om plin de viaţă, mereu sigur pe ceea ce vroia să facă. Veţi rămâne mereu în inimile noastre, iar noi atunci când ni se va da ocazia vom putea vorbi despre dumneavoastră cu mult drag. Spiritul de dascăl şi cetăţean de onoare va rămâne viu în localitatea Mătăsari. BOIANGIU ELENA: Încă de la început pot zice că domnul 334

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

profesor de fizică era un profesor deosebit. Îmi pare rău că în aceste momente dânsul nu mai este printre noi. Fiind un domn profesor deosebit, sunt foarte multe lucruri de spus despre persoana dumnealui. Era un om de statură potrivită, ochii căprui şi părul cărunt. Din păcate s-a stins din viaţă, aceasta fiinţă nobilă, calmă şi foarte înţelegătoare. Este o durere foarte mare că am pierdut un asemenea domn profesor, dar ştiu şi sunt conştientă că nu se va putea face nimic ca dumnealui să fie din nou alături de noi. Viaţa este dură, aspră, nemiloasă uneori cu unele persoane nobile, dar trebuie să ne resemnăm cu dura realitate şi să continuăm drumul mai departe. Plecarea dumnealui prea devreme a lăsat în această şcoală o mare durere. Acum în aceste clipe nu pot spune nimic mai mult decât că va rămâne mereu în sufletele noastre adică: ÎN VECI NU ÎL VOM UITA! CÂRCIU NICOLETA: Nu numai că era un om înţelegător, bun, şi foarte deschis cu sufletul către elevii clasei, era un om de cultură generală foarte bine dezvoltată, un bun profesor şi un om inteligent. Cam aşa s-ar putea descrie imaginea domnului profesor ca un cadru didactic, dar deşi are un om deschis, sincer, direct la orice subiect de discuţie, o altă imagine i se făcea atunci când unii elevi din cei prezenţi la ascultare, nu ştiau îndeajuns lecţiile predate de dânsul. Era înţelegător şi nu era dur, era ca un părinte deoarece, se pot spune aceste cuvinte, nu doar pentru memoria dânsului acum când nu mai este printre noi, la fel ca atunci când ne era profesor, se poate observa bunătatea, respectul purtat de cunoştinţe, elevi, profesori, familie. Uneori e greu să spui cuvinte frumoase despre altă persoană, meritându-le mai mult sau mai puţin, dar fiinţa acestiu om şi domn profesor nu poate fi descrisă decât cu o infinitate de cuvinte frumoase, cum eram învăţaţi. Respectul de sine nu caracterizează pe oricine, nu da o imagine celorlalţi din jur atât de plăcută şi datorită acestor lucruri, nu poţi afla lăuntrul oricărei persoane. 335

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

CIUTUREANU ADRIAN: Domnul nostru profesor de fizică a fost o persoana deosebită, care nu a încercat să facă numai bine celor din jur şi nu cred că o persoană care l-a cunoscut cu adevărat are ceva rău de spus despre dânsul. Domnul profesor a fost o persoană cu un suflet mare care a încercat să ne înveţe ceva, prin a învăţa nu mă refer doar la carte ci la viaţa de zi cu zi. Era o persoană plinuţă care se îmbrăca la costum fiind un exemplu pentru noi, avea ochii căprui, privirea blândă, pătrunzătoare şi părul şaten. Domnului profesor îi plăcea să ne povestească întâmplări din trecutul său. Cand am aflat vestea că domnul nostru profesor a murit, m-a trecut un fior rece şi parcă nu îmi venea să cred ce auzisem. Eu cred că pentru toţi care l-au cunoscut, va rămâne în inimile lor pentru totdeauna. ION STĂNILOIU: Domnul profesor al Colegiului Tehnic Mătăsari, Ion Dădălău a fost pentru mine şi pentru colegii mei nu numai profesorul de fizică, ci a fost un adevărat părinte, un exemplu demn de urmat. De câte ori am avut probleme eu şi colegii mei, dânsul cu inima şi sufletul său bun ne-a înţeles şi ne-a ajutat să le trecem cu bine. Cu un suflet nobil, domnul profesor Ion Dădălău a ştiut întotdeauna ce vrea de la elevii săi. Chiar dacă uneori era mai exigent cu noi, a făcut-o pentru ca noi să învăţăm carte, pentru binele nostru. Domnul profesor era o persoană capabilă de orice sacrificiu, o persoană care depunea un efort imens pentru a aduce elevilor la cunoştinţă tot ceea ce se poate şti despre fizică. Era un profesor autoritar, puţin exigent privind materia de fizică, încercând să ne înveţe totul despre tainele acestei discipline. Mă bucur enorm că l-am avut profesor, deoarece în aceşti doi ani cât am făcut cu dânsul, am avut multe de învăţat de la dumnealui, care o să îmi fie utile în viaţă. Domnul profesor Ion Dădălău era cel mai bun profesor de fizică pe care l-am avut eu, şi îmi pare sincer rău că acum nu mai este printre noi. 336

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

NICOLOVICI DANIEL: O dată cu trecerea timpului miam dat seama că domnul profesor era o persoană foarte îndrăgită atât de elevi cât şi de cadrele didactice. Deşi nu mai este printre noi, dumnealui va rămâne mereu în prezent în inimile noastre. Dumnealui era un bun profesor care stai să răsplătească eforturile elevilor, ţinea foarte mult să învăţăm, îşi iubea meseria atât de mult cât şi pe cei din jur. Era o persoană veselă, îi plăcea să glumească şi să creeze o bună dispoziţie în sălile de clasă. Iubea locul natal, de care nu s-a putut despărţi nici în ziua în care şi-a dat ultima răsuflare. Nu vă voi uita niciodată, a-ţi fost, sunteţi, şi ve-ţi rămâne exemplul meu pe care îl voi urma toată viaţa. PASĂRE NICOLAE: Domnul profesor Ion Dădălău a fost pentru mine şi pentru colegii mei nu doar profesorul de fizică, ci a fost un adevărat părinte. Un om cu suflet nobil având o inima mare. A fost director foarte mult timp, dânsul a înfiinţat Colegiul Tehnic Mătăsari. Deşi am facut doar doi ani cu dânsul, am ajuns să-l cunosc foarte bine. Moartea dânsului a fost cutremurătoare, ne-a şocat pe toţi. Părera mea este că acesta nu a murit, deoarece a rămas în sufletul meu veşnic viu. Dumnezeu să-l odihnească în pace pe domnul profesor Ion Dădălău. POPESCU CLAUDIU: Domnul Ion Dădălău era un om cu suflet mare, părul negru, ochii tot la fel de negrii şi pătrunzători, care păreau un izvor de înţelepciune şi talent. Dânsul era un pedagog care ştia să aprecieze şi să răsplatească strădaniile elevilor. Îi era drag să ne înveţe din tainele cunoaşterii şi ţinea foarte mult să ajungem ceva în viaţă. Domnul Ion era un om deosebit, fiind director mulţi ani ai acestei şcoli, şi-a dedicat întreaga viaţă şcolii. Dispariţia lui a fost fulgerătoare. Sunt sigur că de acolo de sus, ne va lumina mereu. Racoceanu Gabriel: Era un om cinstit, glumeţ, vorbăreţ, calm şi cu o inimă mare. Era un om punctual, deoarece venea la ore exact când se suna de intrare. În clasa noastră, cunoş337

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

tea toţi părinţii elevilor. La unii chiar şi bunicii. S-a purtat frumos cu toţi elevii, de faţă cu toată lumea, şi regret că nu l-am putut să îl conduc pe ultimul drum. RÂSU CĂTĂLIN-NICU: Domnul Ion Dădălău profesor în cadrul Colegiului Tehnic Mătăsari, cât şi director al acestui colegiu a fost un om foarte deosebit. Mereu cu zâmbetul pe buze, încrezător în propriile forţe, mai tot timpul amuzant, deoarece nu era oră de fizică, la care să nu râdem pentru că dânsul mereu trebuia să mai zică câte ceva atunci când vedea că ne prinde moleşala. Cu toate acestea nu pot zice altceva decât că a fost un profesor model, pentru ceilalţi, şi sunt mândru că mi-a fost profesor. SĂFTĂU GABRIEL: Domnul Dădălău Ion a fost director şi profesor de fizică al C. T. Mătăsari care în momentul acesta nu se mai află printre noi. A fost unul care prin vorbele lui frumoase, şi chiar puţin mai frumoase, ne făcea să zâmbim, să ne simţim bine. Era un om de statură medie, puţin grăsuţ, cu părul şaten şi ochi căprui. Ne mândrim cu dânsul că a construit o şcoală foarte mare, una din cele mai mari din judeţul Gorj. ŞTEŢCO DĂNUŢ-ALEXANDRU: Vreau să scriu câteva rânduri, gânduri şi amintiri despre această persoană, pe care spun eu că nu am cunoscut-o de foarte mult timp, dar îndeajuns încât să scriu un roman, inspirat din liceul meu, când îl aveam pe acest domn ca profesor. Puţini erau cei care iubeau fizică, dar probabil acest om, care a învăţat carte, chiar şi pe părinţii mei, pe fratele meu, iar în cele din urmă pe mine. Frate, soţ, tată, un om împlinit, o persoană cu suflet deosebit, un om realizat, cu o facultate, profesor de fizică, cel care s-a ridicat în carieră prin propriile puteri. Am ales să scriu aceste cuvinte, în memoria domnului Ion, fiindcă, după cum spune un cunoscut scriitor român: «Scrie să nu pierzi florile gândului tău, pe care altfel le va lua vântul», este probabil, ca din mintea unora va dispărea acest nume, dar pe această hartie, va rămâne scrisă această amintire. 338

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

BLAJ FABIAN: Pe numele său Dădălău Ion, profesorul nostru de fizică, a fost un om foarte bun, atât din punct de vedere profesional cât şi sufleteşte. Felul în care îşi desfăşura activitatea la orele de curs l-a făcut să fie îndrăgit de către elevi. Din păcate viaţa este nedreaptă uneori şi Dumnezeu ne ia chiar şi fiinţele mai dragi, aşa s-a întâmplat şi cu profesorul nostru, a decedat în vara anului trecut, în urma unui atac de cord. Moartea dânsului a fost un şoc pentru toată lumea care l-a iubit şi l-a respectat. Tot ce putem face acum, este să ne rugăm pentru sufletul dânsului, şi să fim conştienţi, că de undeva, de acolo de sus, dumnealui ne zâmbeşte şi ne veghează dintre îngeri. ANDREIANU GHEORGHE: Profesorul meu de fizică DĂDĂLĂU ION, era un profesor diferit de ceilalţi profesori, dânsul avea ceva special. Era un profesor cunoscut şi agreat pentru ceea ce făcea încă de când era director la acest institut de învăţământ. Avea un simţ al umorului diferit şi atunci când vorbea cu noi, toţi il ascultam cu drag şi atenţie, căci de la dânsul aveam de învăţat numai lucruri bune. Era un părinte adevărat pentru noi, era autoritar, ne înţelegea, cum numai un tată ştia, dar ştia şi când să ne dojenească, aceasta era cea mai mare manie a sa. Îmi pare rău că a murit, acum nici o altă oră de fizică nu va mai fi la fel. AVRAM ALEXANDRU NICUŞOR: Domnul Dădălău Ion a fost profesorul meu de fizică, un an de zile, la Liceul Tehnologic din Mătăsari. Poate cuvintele sunt uneori prea sărace sau vorbitorul prea nepriceput pentru a exprima măreţia unui OM, aşa cum a fost Dădălău Ion. Era un om care la prima vedere părea să fie aspru, cu multe pretenţii de la noi, dar după ceva timp, am realizat că nu este deloc aşa cum părea. Colabora deosebit cu personalul auxiliar nedidactic ştiind să se facă înţeles astfel încât aceştia erau stimulaţi şi lucrau cu plăcere. Din păcate a plecat de lânga noi, dar chipul său rămâne în mintea tuturor oamenilor care au avut ocazia să-l cunoască. 339

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

BIŢU VASILE DANIEL: Domnul profesor de fizică Dădălău Ion era un om deştept, respectuos, inteligent. El respecta pe toată lumea şi nu făcea deosebiri între oameni. Era un profesor cunoscut şi agreat pentru ceea ce practica. Ştia mereu cum să ne facă să ne simţim bine la ora de fizică. Îmi pare foarte rău pentru că a murit…acum nici o altă oră de fizică nu va mai fi la fel, fără dânsul. CEAUŞESCU ION GABRIEL: Această mică descriere este în memoria domnului Dădălău Ion, profesorul de fizică, la Colegiul Tehnic Mătăsari, şi personaj dintr-o parte a trăirilor mele la ora pentru care preda de când am fost în clasa a IX-a. Datorită vastei experienţe acumulată într-un număr foarte mare de ani, stilul de predare şi comunicare cu elevii, îl avea format cu multă perspicacitate, şi idei în aplicarea teoriilor marilor fizicieni. Ca profesor de elită punea pasiune în fiecare lecţie pe care ne-o preda în timpul celor 50 de minute. Erau momente când simţul umorului posedat ne făcea să evadăm într-o stare de amuzament. Ziua de 22 august 2008 s-a stins din viaţă, lăsând fără cuvinte satul, comuna, şi toţi ceilalţi ce-l cunoşteau. CHIREAŢĂ TUDORA: Pe domnul Ion Dădălău îl caracterizez ca fiind un bărbat potrivit de statură şi bine făcut, cu simţul umorului dezvoltat. Deşi la prima vedere părea un om dur, discutând cu dânsul îţi poţi da seama că este doar o părere. Domnul Ion şi-a făcut mereu meseria, şi a vrut să facă ceva din copiii pentru care acesta preda, se simţea mândru cand elevi de-ai dânsului veneau şi îi spuneau că au ajuns acolo unde au vrut ei, numai cu voinţă şi carte. Dintre aceste simple cuvinte scrise despre domnul Ion Dădălău, pot spune că este doar o mică caracterizare din miile de cuvinte şi păreri care sunt despre dânsul. Cum toţi ştim că Dumnezeu vrea să aibă lângă el numai îngeri, acum domnul Ion Dădălău face parte dintre aceştia. CRUCERU CORINA: A fost unul dintre cei mai buni pro340

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

fesori ai liceului, ne puteam da seama de acest lucru şi din faptul că este unul din puţinii profesori care sunt la acest liceu de foarte mulţi ani. Ceea ce este de apreciat la dumnealui, este şi faptul că atunci când am venit pentru prima dată în clasa a IX-a, eram toţi speriaţi, nu ne cunoşteam între noi, dar dumnealui a avut foarte multă răbdare cu noi. GÎRJOABĂ N. CRISTIAN: Profesorul meu era un om bine făcut, cu ochii blajini, când zâmbea se arăta pe întreg chipul dragostea faţă de noi. Avea un suflet cald, plin de bunătate, a format minţile şi sufletele copiilor şi a fost pentru noi un model de bunătate sufletească. Atât pentru mine cât şi pentru colegii mei era un om excepţional, cu foarte multe calităţi, om respectuos, sufletist, modest, acest fapt făcând să fie respectat de toţi. Datorită bunătăţii şi a iubirii pe care o purtăm pentru dânsul eu şi colegii mei, învăţam după puterile noastre, să nu îl dezamăgim. Va fi mereu o amintire plăcută în sufletul nostru, al elevilor, şi îi vom fi veşnic recunoscători, pentru tot interesul pe care ni l-a acordat. HÎRCEANU GEORGIANA: Domnul profesor Ion Dădălău a fost un personaj care a făcut parte din viaţa mea, având un mare rol în educaţia mea. Era o persoană care nu îşi impunea respectul, ci doar îl câştiga. Deşi a avut probleme de sănătate, dumnealui era aproape tot timpul vesel, pentru ca noi să ne simţim bine. Deşi s-a stins prea devreme, amintirea dumnealui rămâne încă vie în amintirile şi sufletele noastre. Şi acolo va rămâne pentru totdeauna. Îmi pare rău că acum, ne dăm seama când nu mai este printre noi, ce mare valoare am pierdut. Regret nespus de mult că s-a întâmplat aşa, dar sper din tot sufletul, să fie fericit acolo unde dumnealui este. MILITARU GEORGIANA: Ion Dădălău, acesta este numele profesorului meu de fizică, care din nefericire a plecat dintre noi când ne aşteptam mai puţin. Un om cu foarte multe realizări 341

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

în viaţă şi cu rezultate excepţionale pe întreaga perioadă de învăţământ. Un profesor apreciat atât de colegi, cât şi de toată lumea care îl cunoştea. Din spusele mai multor persoane dar şi din spusele dumnealui, această instituţie şcolară s-a ridicat şi a reuşit, făcândo să iese în evidenţă prin liceul care îl deţine. Chiar dacă nu mai este printre noi, amintirile şi toate realizările dumnealui vor rămâne veşnic vii. POPESCU SILVIU: Am fost foarte supărat când am aflat că domnul profesor Ion Dădălău a încetat din viaţă foarte fulgerător. Era o persoană blândă, sufletistă, ne spunea că ne iubeşte ca şi cum am fi copiii dumnealui. Ne spunea să îi mulţumim lui Dumnezeu că am prins alte timpuri, nu ca acelea pe care le-a trăit dumnealui când a fost copil. Era un profesor foarte iubit în liceul din Mătăsari, deoarece îi făcea pe elevi să înveţe. O să-mi amintesc tot timpul de domnul profesor Ion Dădălău şi de câte ori o să am ocazia, am să aprind o lumânare pentru sufletul dumnealui. STĂNILOIU DANIEL DUMITRU: Domnul Dădălău Ion se numără printre cei mai vechi dascăli din Mătăsari, fiind profesor de fizică. Dumnealui a fost primul director la liceul din Mătăsari şi a contribuit foarte mult la construcţia acestuia. Chiar dacă fizica este o materie grea, prin spiritul său de glumă făcea întotdeauna să pară mai uşoară lecţia. Dar din păcate într-o zi, cea mai mare nenorocire s-a întâmplat. Multă durere şi suferinţă a căzut pe toţi cei care l-au cunoscut, şi mai ales peste familia sa. DRĂGUŢ ALINA: Se întâmpla în anul 2007, când eu eram «boboacă». Totul era minunat, toţi erau veseli, se discuta de zor, fiecare povestea întâmplări din viaţă, şi încercam să aflăm cât mai multe unii despre alţii. Atunci am început să realizăm că începe o nouă etapă în viaţa noastră. Deodată uşa se deschide larg şi se face linişte…în acel moment…intră respectabilul domn Dădălău Ion. Când s-a prezentat am putut observa cu câtă dragoste şi cu cât calm 342

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

vorbea în faţa noastră. Ca înfăţişare era un om obişnuit pentru vârsta sa, nu ieşea cu nimic în evidenţă. Dar clipe petrecute împreună la ore, au fost poate prea puţine, pentru că Dumnezeu şi-a mai dorit un înger la El şi prin urmare, domnul profesor avea să fie acela. JIANU MIHAELA: Trecând timp de când domnul profesor Ion Dădălău nu mai este pritre noi, dar totodată dânsul a rămas în inimile noastre şi în acelaşi timp în amintirile noastre a copiilor, şi a domnilor profesori din unitatea şcolarş a C. T. Mătăsari şi a familiei dumnealui. Mie-mi este foarte greu să vorbesc despre dumnealui la trecut, deoarece era un profesor foarte bun la suflet şi cred că iubea foarte mult copiii, deoarece se comporta cu noi ca şi cu proprii săi copiii, iar noi ţineam la dânsul ca la un părinte. Iubindu-şi meseria, dânsul se implica în toate problemele în care eram noi implicaţi fie unele mari sau mai mici, ne dădea sfaturi foarte bune. Într-un final vreau să spun că era un profesor foarte iubit de toţi care îl cunosc o să rămână în inimile şi în amintirile noastre tot timpul îl vom iubi mereu. Tot timpul ne-a îndrumat să facem lucruri bune şi mereu o să fie în amintirile noastre. NU VĂ VOM UITA NICIODATĂ ! LUPŞOIU ALINA GEORGIANA: Un suflet viu printre muritori «La steaua care-a răsărit/ E-o cale-atât de lungă/ Că mii de ani i-au trebuit/ Luminii să ne-ajungă. Poate de mult s-a stins în drum/ În depărtări albastre/ Iar raza ei abia acum/ Luci vederii noastre.” Caracterizarea profesorului Ion Dădălău, omul veşnic viu printre muritori, care umple sufletul şi inima atunci când i se rosteşte numele. O fire liniştitoare, plină de viaţă, în ciuda problemelor de sănătate pe care le avea, prin cunoştinţele acumulate anilor de viaţă a adus mereu zâmbetul pe buze celor din jur, să asculte persoanele de lângă dânsul cu diverse probleme. Orele alături de prezenţa sa păreau un vis, o parte ruptă din rai, care durau prea puţin, chiar dacă pare o fiinţă cu o voce impunătoare prin felul său de a fi, a fost, 343

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

este şi va rămâne un cadru didactic iubit de mulţi elevi. Întotdeauna părea a fi un bărbat sobru, dar în interiorul său ascundea un suflet de copil, care îşi iubea profesia. Şi acum parcă aud paşii grei îndreptându-se spre sala de curs în care se desfasura ora, mi-e greu să cred că acum când se deschide uşa o altă persoană îşi face apariţia, mi-e greu să cred că totul e de domeniul trecutului. Sunt convins că de acolo de sus ne veghează pe fiecare la orice pas şi uneori e dezamăgit de noi că renunţăm prea uşor atunci când ne aflăm la primul obstacol în viaţă. Va rămâne veşnic în amintirea mea un om care a iubit frumosul, cultura şi aproapele său, ca să nu mai spun că a iubit locul în care s-a născut şi a copilărit, mai mult decât propria-i viaţă. NEBUNU DANIEL: Vestea morţii domnului profesor Ion Dădălău am primit-o chiar în ziua înmormântării acestuia, fiind sunat de părinţii mei şi anunţat de cumplita tragedie, deoarece eu eram plecat la Tg-Jiu la matuşa mea în vizită. Domnul profesor era un om bine făcut cu părul negru, pe unele locuri zărindu-se câteva fire albe, avea o privire blajină, dovada sufletului său cald şi mare. Îi era drag să ne înveţe şi parcă eram copii lui. Făcea totul cu pasiune şi ne insufla pasiunea sa pentru fizică. Sub îndrumarea lui, copiii învăţau carte după puterile lor. Ne înţelegea, ştia să ne laude şi să ne dojenească. A format minţile şi sufletele copiiior, fiind pentru ei un model de bunătate şi dăruire. DUMNEZEU SĂ-L ODIHNEASCĂ ÎN PACE ! CIOBANU VALENTIN: Domnul profesor Ion era profesorul meu de fizică cu care m-am înţeles foarte bine pe parcursul anului în care a predat la clasa noastră. Era un profesor foarte bun cu noi, şi ne explica foarte bine. Orele erau foarte frumoase, pentru că dânsul glumea cu noi foarte mult. Totul s-a întunecat pentru noi, când am aflat ce s-a întâmplat cu domnul profesor, pentru că ne-am dat seama că orele nu vor mai fi niciodată la fel. GAVRILESCU DRAGOŞ: Domnul Dădălău Ion, a fost şi 344

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

va rămâne un mentor pentru toţi elevii pasionaţi de fizică. Dânsul avea un caracter mai exigent, dar cu o inima mare. De aici putem deduce că, chiar dacă acest profesor minunat era puţin mai dur, avea un suflet de neînlocuit. «O stea căzuta din cer, dar rămasă în istorie» e definiţia care i se potriveşte cel mai bine domnului Dădălău Ion.

DOMNUL ION
Se împlinesc în aceste zile dogoritoare de vară, doi ani de când a plecat dintre noi “ Domnul Ion“, fiu al legendarelor plaiuri mătăsărene, om de aleasă cultură și educaţie, cetăţean de marcă, părinte și soţ inegalabil și, dincolo de moarte, bunicul celui mai tânăr membrul al distinsei familii Dădălău - Ion Ștefan. A plecat “ în grabă”, cu seninătate, parcă voit, într-o misiune nouă în lu-mea celor drepţi, mesager al vremurilor pământene, să ducă o veste mult așteptată pentru cei mai de dinainte. A lăsat în urmă durere și lacrimi, înscrise pe o monumentală cruce de marmură, dragostea lui pentru familie și societate, pentru sat și oameni, pentru căsuţa plină de lumină și căldură din Croici localitate ascunsă între dealu-rile ţuguiate și pline de verdeaţă, unde a rămas să-și doarmă somnul de veci. “Domnul Ion” a fost omul care a îndrăgit viaţa și munca de mic, crescând într-un climat ţărănesc, cu credinţă în Dumnezeu, plin de hărnicie, cinste și demnitate, apropiat de semenii săi, respectuos și altruist, câștigându-și în același timp respect și dragoste din partea tuturor. Fire expansivă, glumeţ, dar sever, sfătuitor și drept în hotărârile ce le lua în cele peste trei decenii de activitate ca profesor și director al celui mai mare colegiu tehnic din Gorj– cel din Mătăsari, construit și îndrumat, ridicat la rangul de unitate etalon sub conducerea sa. Plin de energie și farmec, profesorul Ion Dădălău reprezenta “ o lumină” pentru cei din jur, creând o atmosferă de lucru, de reconfortare intelectuală, necesară procesului di345

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

dactic. Era pentru părinţi și cadre, pentru elevi și cetăţeni părintele sfătos și bun, sursa “cheilor” tuturor necunoscutelor”, a frământărilor și durerilor oamenilor din Mătăsari. Dragă Ioane, pentru tot ce-ai făcut în Mătăsari, pentru prietenia sinceră și adevărată, pentru înţelepciunea și bunăvoinţa omului de la catedră, pentru atitudinea în familie și societate, noi îţi mulţumim și te preţuim. Suntem convinși că bunul Dumnezeu te-a așezat în rândul meritat și că ne privești cu emoţia firească, dar și cu aceeași severitate de dinainte. Să știi că pe aici totul e bine: Doamna Luminiţa păstrează cu sfinţenie mersul familiei, Tică evocă cu evlavie dragostea de frate, anii de muncă împreună, vărsând zilnic lacrima durerii “imposibilei întoarceri”. După datina străbună, cu toţii, adresăm o rugă Divinităţii: “Bunule Dumnezeu, amintește-ţi de robul Tău ( Ion Dădălău) și iartă-i greșelile pe care le-a săvârșit în timpul vieţii, pentru că ni-meni nu este fără de păcat în afară de Tine, care ai puterea să dai pace celor plecaţi dintre cei vii. Prin Dumnezeiasca Ta înţelepciune și dragoste pentru oameni, Tu binecuvântezi și dai fiecăruia ceea ce are nevoie. Odihnește sufletul robului Tău care și-a pus nădejdea în Tine, Mântuitorule” Amin! Prof. Gheorghe Lungan - 19. 08. 2010

DRAGOSTEA NU MOARE
Suntem în această lume ceea ce rămâne în urma noastră, ctitoriile noastre materiale, iar felul cum rămânem în memoria celor între care am trăit ctitoriile noastre spirituale. Atât. E puţin? E mult? Timpul va decide. Timpul cel generos uneori, cel zgârcit adesea, niciodată drept cât trăim, etern doar pentru el însuşi. Când, în 1975, am venit în Mătăsari nu ştiam nimic de existenţa acestui loc care astăzi înseamnă pentru mine totul: viaţa mea, tinereţea mea, profesia mea, familia mea, singurul loc în care aş vrea să trăiesc până când timpul mă va reîntregi alături de tot ce a fost mai 346

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

viu, mai rotund, mai bun în viaţa mea…şi care acum îşi află odihna tot aici, în draga lui ţărână strămoşească, în umbra şcolii pe care a iubit-o cu patimă. Când Proust vorbea despre memoria lucrurilor, ştia clar că nu murim definitiv decât atunci când nimic şi nimeni nu mai amintește de noi. Altminteri ne plămădim, precum Ana în trupul bisericii, în ctitoriile noastre de unde ni-meni nu ne mai poate ucide fără a le ucide şi pe ele. Dacă mai vin cu drag la şcoală, cum am făcut-o toată viaţa, vin, pentru că el este acolo, îl văd pretutindeni, îi simt paşii pe coridoare şi-l aştept, îi simt prezenţa, ca-ntotdeauna, lângă mine. Căci El este aici, unde a fost înainte de a fi un început, unde a crezut că va fi o cetate a luminii pentru fiii acestor oameni” din văi‟. Şi, pentru că a crezut în oameni şi în sine, şi-a împlinit visul de a întemeia un liceu în Mătăsări. De la‟ țăruș‟şi până când elevii s-au aşezat în bănci n-a mai fost odihnă:” Îmi trebuie ciment, beton, bitum... N-avem oameni să…” Dar oamenii se găseau. Noi, dascălii, alături de elevi, de militarii de la unitatea militară, de muncitorii din întreprinderile Jilţului, cu toţii am muncit să avem o şcoală. Urcam pe casa scării înainte de a fi trepte, pe planul înclinat, şi coboram când terminam ce aveam de făcut, cu hainele prăfuite, cu părul îmbâcsit, dar multumiţi că totul decursese‟cum trebuie‟. Nu conta că aveam casă, familie, copii mici care ne aşteptau acasă. Era în noi toţi o emulaţie, o dăruire pe care rar le mai vezi azi pe undeva. El ştia să ne unească, să ne însufleţească, era un vizionar risipitor cu viaţa lui de dragul celor pe care-i iubea şi-i preţuia. A pornit la drum cu mâinile goale, dar cu mintea şi sufletul pline. Când îl întrebam: ‟cum poţi să crezi că vei face ceva când tu nu ai nimic? ‟îmi răspundea încrezător că, dacă aştepţi să le ai pe toate, nu o să mai faci niciodată nimic şi n-o să termini nimic din ce ai început. Şi-ca întotdeauna timpul i-a dat dreptate. Era un excelent organizator, avea un adevărat har al comunicării şi rar se întâmpla să nu obţină ce-şi dorea. Când zidă347

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

ria a fost gata, noi am făcut curăţenie. Baza sportivă s-a turnat cu sprijinul întreprinderilor din zonă. Nu aveam căi de acces, s-au făcut şi acelea, s-au turnat alei, s-au plantat garduri vii şi arbori decorativi, s-au dotat cabinete şi laboratoare, s-a îmbogăţit biblioteca şcolară, s-a dotat sala de sport. Fiindcă liceul se numea atunci GRUPUL ŞCOLAR INDUS-TRIAL MINIER MĂTĂSĂRI, era nevoie de cadre tehnice. Am pornit la drum cu inginerii Paicu Ion, Goşa, Ciciu Cornel, Soos Alexandru, Soos Iulia, Catrinoiu Constantinşi mulţi alţii care predau disciplinele tehnice primelor clase de învăţământ seral. Disciplinele fundamentale le-am predat noi, profesorii şcolii şi alţii, care pentru mai mult sau mai puţin timp s-au perindat pe la noi prin şcoală. Dintre ei amintesc: profe-sorul Pârvulescu Nicolae, Dădălău Floarea, Hoară Doina, Dădălău Luminiţa, Pamfiloiu Constantin, Ceauşescu Zizi, Tomescu Ion, Tomescu Ecaterina, Frunză Mariana, Stoichiţoiu Mircea, Bălescu Petre, Dădălău Dumitru, Pamfiloiu Floarea, Pavel Ungureanu, Ileana Valter, Toma Cornel, Dumitrescu, Purdescu Mihai, Popescu Maria, Gorun Gheorghe, Gorun Adrian, Pătrăşcoiu Cecilia, Pauna Rodica, Lupu Lelia, Ciobanu Lorica, Sorbală Alina, Domol Georgeta, Popescu Maria, Nişulescu Elizabeta, Dragomir, Tatiana Floroiu, Hotoboc Valeriu, Bordea Veronica, Firan Paraschiva…Învăţătorii: Pamfiloiu Eugenia, Stoichiţoiu Pavel, Stoichiţoiu Maria, Draga Gheorghe, Dădălău Ileana, Udrişte Maria, Ion Popescu, Cornel Lupulescu, Stirbu Maria, Stirbu Vasile, Catrinescu Ita, Popescu Cornelia şi alţii. Educatoarele Draga Elena, Militaru, Ciobotea Emilia, Dădălău Maria şi alţii. Inginerii: Paicu Ion, Goşa, Catrinoiu Constantin, Ciciu Cornel, Dragomir, Purcel Lucian, BouleanVâlca, Scortariu Oprea, Cârstea Alexandru. Maiştrii: Persu Romica, Purdescu Mihai, Andrei N, Stelescu Alex, Sboara Gheorghe. Secretariat: Persu Maria, Barbacioru Eugenia. Contabilitate: Purdescu Ana, Teslici Tatiana. Unii au plecat deja în lumea celor drepţi spre veşni348

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

ca odihnă a sufletului lorgeneros: Popescu Maria, profesor de limba româna, Bălescu Gheorghe (Lb. Româna), dar şi Dădălau Ion, plecat fără vreme la numai 56 de ani. Învăţătorii: Stoichiţoiu Maria şi Stoichiţoiu Pavel, educatoarea Draga Elena. S-au stins discret, aşa cum au trăit, dar sunt vii în memoria noastră, a colegilor şi a elevilor pe care i-au păstorit. Fiecare zi în noua şcoală era un motiv de bucurie, pentru că existam cu noua noastră identitate de unitate liceală, dar şi de nelinişte pentru că ne lipseau atâtea, se iveau mereu probleme administrative, noi provocări, pe care EL le accepta şi le înfrunta fericit că le poate supune. Când a acoperit şcoala, miamintesc cum oprea maşina în culmea Croiciului, şi-mi arăta cât de frumos se vede tot complexul şcolar, cât de armonios era în cenuşiul nostru Mătăsări pe atunci, ca o oază într-un deşert. Privea nesăţios şi mândru totul, ştia că a meritat efortul, că a făcut ceva pentru comunitatea aceasta, care l-a preţuit şi l-a iubit aşa cum a ştiut ea: poate nu destul, cât l-a avut, poate nu în zadar acum când, deşi e peste tot, nu mai este…Oricât aş vrea să vorbesc despre altceva în gândul meu, în sufletul meu e omniprezent… Nici nu ştiţi cât de mult imi lipseşte acel neastâmpar al lui, acea energie care-l mobiliza şi ne mobiliza pe toţi, meticulozitatea lui, felul lui organizat, matematic în care pregătea totul după îndelungi deliberări, pregătiri, tatonări. Îi plăcea să ne verifice, să asiste la ore, dar nu o făcea pur şi simplu, pentru că-i intra în obligaţiile de serviciu, ci pentru că voia să fie sigur că ne meritam statutul. Îşi planifica dinainte asistenţele şi se confrunta cu planificările, se documenta la bibliotecă (bibliotecarele Gruia L. şi Dădălău Doina o pot confirma) în legătură cu subiectul lecţiei la care va asista, fie că era o lecţie curentă, fie că era o lecţie deschisă, la o inspecţie sau la o comisie metodică. Tot ce-l impresiona sau îl nemulţumea era notat cu detalii în caietul de inspecţie. Era foarte drept cu fiecare dintre noi, ştia să-i corecteze fără să-i lezeze pe cei ce greşeau şi să-i recompense349

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

ze pe cei merituoşi. Nu ne lăsa nici un moment să uitam că, orice ar fi, elevii sunt pe primul loc, lor trebuie să le acordăm toată atenţia şi să le transferăm toată ştiinţa noastră, lăsându-le în acelaşi timp fiecăruia, după puterile lui, libertatea să-şi însuşească ce-i place şi ceea ce poate înţelege. Îşi iubea elevii părinteşte, şi ei au văzut în el nu numai un dascăl sau un director, ci şi un adevărat părinte. Îl intriga incompetenţa, indolenţa, iresponsabilitatea, dar aprecia competenţa acolo unde exista, până și la duşmanii săi. Nu făcea niciodată aprecieri superficiale, nu-l interesau prejudecăţile, nici nu judeca pe nimeni “plecând urechea”. În şcoală era armonie, în ciuda numeroase lor greutăţi inerente oricărui început, a fluctuaţiei de cadre, a condiţiilor grele în care am lucrat pe când, aşa cum spunea Sadoveanu, lucram la început într-o şcoală în care ne era “frig iarna şi cald vara”. Inspectoratul Şcolar îl aprecia pentru rigoarea şi promptitudinea cu care îşi îndeplinea sarcinile, pentru situaţiile impecabile pe care le trimitea, nu numai pentru liceu, ci pentru tot centrul de execuţie bugetară care i-a fost încredinţat ulterior şi care includea satele: Negomir, Dragoteşti, Corobăi, Bolboşi, Borăscu, Slivileşti, Miculeşti. Pentru rigoarea şi profesionalismul său a fost numit profesor evidenţiat şi a făcut parte din corpul de control al Ministerului Învăţământului între anii 1995 şi1997. Avea o prestanţă deosebită, o verticalitate, care nu i-a permis niciodată să facă rabat de la drumul cel drept. Cu înţelepciune, a acceptat că suntem o şcoală tehnică menită să-i pregătească pe tinerii Jilţului în meseriile necesare zonei, dar nu numai, înţelegea că nu-i poţi aşeza pe oameni într-un pat procustian, nu poţi face din toţi-aşa cum pretindeau unii că se poate face“elite”. Îl deranja falsul elitism, incapacitatea unora de a înţelege că bagajul nostru genetic este diferit şi că nu există profesii degradante şi profesii nobile. Ştia că numai noi, oamenii, degradăm sau înnobilăm o profesie, că poţi să fi un inginer mediocru, dar un muncitor foarte bun-lucru dovedit de felul în 350

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

care elevii slabi sau mediocri au devenit ulterior oameni gospodari, muncitori, corecţi, disciplinaţi, foarte apreciaţi la locul de muncă. Am avut elevi care ne fac cinste oriunde s-ar afla în această lume, fie că sunt mineri, că sunt lăcătuşi, profesori, medici, ingineri, preoţi. Mulţi dintre ei ne sunt colegi de cancelarie sau ocupă funcţii importante în zonă, ei sunt victoriile noastre, în ei ne-am plămădit viaţa şi inima noastră, fericiţi că avem ce le da. Şcoala noastră postliceală de maiştria calificat mare parte din maiştrii Jilţului care mai apoi au făcut studii tehnice superio-are la Petroşani sau înalte centre universitare. Mă gândesc acum, că au trecut35 de ani de când am venit în Matasări, că n-am lucrat niciodată înaltă şcoală şi sunt mândră de acest fapt. Mândră că am trăit intens, că am crezut în ceea ce am făcut, că am întâlnit pe cine trebuia, că am cunoscut adevărata fericire. Împreună am contribuit la întemeierea celor mai nobile ctitorii oamenii-fragile, delicate, efemere, dar n-am aspirat niciodată la longevitatea piramidelor, nici la eternitatea faraonilor. Dar dacă lumea de mâine va fi un pic mai bună, mai tolerantă, mai înţeleaptă, mai iertătoare, mai puţin violentă, şi dacă noi am putut contribui la modelarea ei după astfel de tipare, dacă”maşina lumii” a funcţionat cândva şi prin rotiţa noastră, cred că n-am muncit degeaba, că n-am trăit în zadar. Cât despre noi? Nu ştiu încă, dar EL, cu siguranţă, şi-a împlinit misi-unea, şi ceea ce mă mai consolează este că era conştient de asta, fără să ceară cuiva recunoaşterea, sceptic cu discernământul celor ce fac din efemeride totemuri scăpând esenţa lucrurilor. Închei precum Sadoveanu: locul acesta este frumos, pentru că l-a însufleţit cândva un OM, sufletul său plămadit printre tot ce înseamnă ŞCOALĂ şi COPII, ne va ocroti mereu căci…DRAGOSTEA NU MOARE… Prof. Luminiţa Dădălău

351

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

Dor de casă Noi, cei rămaşi aici la rădăcină, Să ţinem focul cald pe vatra veche Noi, ce-am făcut cu ţarina pereche Şi am pus la capul bunilor lumină. Primim pe cei plecaţi ca să ne aducă Un nume şi-un renume peste plai Cu gânduri bune şi-un pahar de ţuică Cu masa pusă şi cu viu alai. Bine-aţi venit din nou aici acasă Chiar dacă poarta scârţâie la drum Şi-au năpădit păienjeni pe casă Şi soba a uitat să scoată fum Chiar dacă cei ce vă dădură viaţa S-au dus şi au luat ce ei eternitatea Şi dorm cuminţi sub criptele de gheaţă Şi-n noi renaşte astăzi pietatea, Au mai rămas câţiva care să ţină Făclia sus şi datina aici Odaie caldă celor ce-or să vină Şi graiul blând ai bunelor bunici. Căci, ori pe unde te-ar fi dus norocul Şi cât de bine-ai duce-o prin străini Un dor în inimă-ţi aprinde focul De mamă, tată, casă, rădăcini La coada ochiului un strop de rouă Şi-n suflet altele-n cascade vii Afară-i soare dar în inimi plouă Şi-n dor de casă lacrima-îţi scriu Prin multe-ai mai trecut pe drumul vieţii 352

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

Şi alte multe-au să te-ncerce iar Dar când te-apasă prin străini pereţii Te-ntorci la matca primului hotar Prin ceaţa timpului le vezi pe toate De parc-acum se-ntâmplă ca atunci Îţi pui gătit bagajele la spate Şi-n primul tren spre casă te arunci Ce rai, o Doamne, e aici acasă Chiar dacă plouă, ninge, e noroi Ce dulce e modesta voastră masă Ce dor mi-era, străbunilor, de voi! Te poartă viaţa pe cărări ciudate Şi rai şi iad şi toate la un loc Ce bucuros le-aş da acum pe toate Pe-un strop de tihnă acasă lângă foc Şi iar mă-ntorc şi iar mă voi întoarce Să gust din pacea casei părinteşti S-aud un fus cum sfârâie când toarce Să mai aud străvechile poveşti S-o caut prin odăi din nou pe mama Dar unde-o fi, pe unde s-o ascuns? S-aud şi o dojană de la tata Dar să-i mai văd şi atât mi-ar fi de-ajuns! Şi să mă-ntorc apoi la ale mele Găsind aici puterea să trăiesc Să uit de grijă, lacrimi şi durere Să-nvăţ din nou ce-nseamnă să iubesc. Prof. Luminiţa T. Dădălău

353

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

FRATELE MAI MARE
V-am spus că sunt un om periculos Și nu mi-aţi luat avertismentu-n seamă V-am spus s-aveţi pentru persoana mea Un plus de-ngrijorare și de teamă. Sub imperiul gândurilor păunesciene, m-a invadat deodată un sentiment de revoltă contra nimicniciei umane. Mereu ne trezim prea târziu din starea de neștire în care ne îneacă lupta vieţii pentru a ne aprecia semenii valoroși, mereu conștientizăm tardiv ce suflete mari sunt printre noi sau mai bine zis au fost, fiindcă mereu suntem nevoiţi să folosim la trecut verbul a fi. Și totuși e un lucru mare și simplul fapt că am conștientizat această enormă eroare! Nu credeţi că ar fi cazul să începem să o îndreptăm? Imediat și inevitabil, gândul mi-a zburat către un om special care a pecetluit soarta învăţământului din Mătăsarii Gorjului. Și într-adevăr, întocmai ca în versurile marelui și regretatului poet, Adrian Păunescu, pentru mincinoși, invidioși și ipocriţi a fost și este un om periculos declarat. Întotdeauna, a luptat pentru ca adevărul să fie la loc de cinste, iar cei care n-au avut un plus de-ngrijorare și de teamă înainte de a-i contesta meritele, au regretat mai târziu. A fost și este un om energic, fără teamă de a spune lucrurilor pe nume, un spirit inovator, un descoperitor și un cultivator de valori. În lupta acerbă pentru adevăr și dreptate i-a stat mereu alături nepreţuitul său frate. Dar, într-o toamnă tumultoasă, când pe cărări se scuturau de floare liliecii, fratele mai mic l-a lăsat singur, fără voia lui, mergând spre alte locuri fără patimi, să vegheze asupra lumii. Cât s-a putut, cei doi fraţi au mers cot la cot, la bine și la rău, și niciodată nu s-a simţit vreo umbră de răutate sau de competiţie între ei. Se completau perfect unul pe celălalt, și oricât ar fi vorbit gurile rele, iubirea de 354

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

frate era mai presus de orice. Rămas în vâltoarea vieţii fără fratele său alături, fratele mai mare nu a încetat să lupte și să-și cinstească fratele mai mic așa cum merita. Cu regretul că timpul n-a mai avut răbdare, fratele mai mare nu a încetat să continue lupta, dar toţi au simţit că odată cu dispariţia celui pe care îl iubea atât demult, s-a rupt și ceva din fiinţa lui și nimic nu va mai putea fi la fel: nici izbânzile, nici eșecurile, nici bucuriile și nici tristeţile. Și că liniștea de-acum e-o liniște plătită atât de scump sau poate e o pace de sorginte sfântă/de se aude tăinuit cum cântă/mătasea în știuleţii de porumb, doar sufletul său o poate ști. Treziţi-vă din starea de neștire, nu mai sacrificaţi atâta timp pe altarul somnului, deschideţi ochii spre a vedea și a recunoaște sufletele mari și meritele lor cu care ne lăudăm cu toţii ! Asemenea acestui frate mai mare, haideţi să fim fiecare, la rândul lui, unul, care să-l sprijine mereu pe celălalt și să continue cu aceeași demnitate ! Și ca să închei în același ton păunescian, cred că următoarele stihuri descriu întocmai clipele când sufletul fratelui mai mare, la care m-am gândit, simte nevoia celuilalt suflet care nu-i mai poate fi aproape: De la toate pân’ la toate, /Numai tu singurătate, /Numai tu și eu și plânsu-mi, /De la eu până la însumi. L. E. D.

COLEGIUL TEHNIC MĂTĂSARI-UNITATE DE REFERINŢĂ A ÎNVĂŢĂMÂNTULUI GORJEAN
În urmă cu 30 de ani se deschidea un drum în ascensiune, de formare a tinerei generaţii din această parte a Jilţului. În procesul permanentei sale deveniri, pe drumul sinuos al găsirii propriei identităţi, Colegiul Tehnic Mătăsari a încercat și a reușit să se ancoreze foarte bine în viaţa spirituală a școlii gorjene. Ca orice proces educaţional de profunzime, presupune deosebite implicaţii, 355

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

în vederea dezvoltării, deopotrivă, a dimensiunilor manageriale și antreprenoriale. Construcţia instituţională începută sub conducerea regretatului profesor Ion Dădălău și continuată cu aceeași dăruire și vocaţie de profesorul Dumitru Dădălău a început cu câteva clase de liceu și școală profesională, ca apoi, să devină cea mai mare unitate de învăţământ, cu peste 2000 de elevi, din judeţul Gorj. O activitate managerială fundamentată pe o strategie coerentă bazată pe obiective și experienţă în domeniul activităţii procesului de învăţământ, dar și a activităţilor extracurriculare, a condus la rezultate remarcabile Tradiţia și strălucirea vieţii spirituale au constituit resorturi pentru desfășurarea unor importante evenimente din viaţa Colegiului și a comunităţii la care am petrecut cu mare plăcere și de care mă leagă amintiri frumoase. Am trăit momente inedite, rememorez fapte înălţătoare precum atribuirea denumirii de Colegiul Tehnic Mătăsari, prin participarea alături de ministrul Andrei Marga la eveniment, la care au participat, deopotrivă, elevii, cadrele didactice, locuitori și personalităţi ale administraţiilor locale și judeţene. Acum la sărbătorirea a 30 de ani de învăţământ liceal în Mătăsari și 10 ani de Colegiu Tehnic, se cuvine să adresăm sincere felicitări și să-i asigurăm de preţuirea noastră pe cei care au contribuit la dezvoltarea și afirmarea Colegiului, integrându-se cu rezultate remarcabile în marea familie a școlii gorjene. Cu aceste gânduri, urez La mulţi ani! Colegiului Tehnic Mătăsari, dascălilor acestuia și a întregii comunităţi. Prof. univ. dr. Adrian GORUN, Rector, Universitatea Constantin Brâncuși

356

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

MĂTĂSARI: 30 DE ANI DE ÎNVĂŢĂMÂNT LICEAL, 10 ANI DE LA ÎNFIINŢAREA COLEGIULUI, 45 DE ANI DE LA PRIMELE PROMOŢII DE CLASA A VIII-A.
27 octombrie 2011 Aniversarea a treizeci de ani de învăţământ liceal în Mătăsari și zece ani sub sigla“ Colegiului Tehnic” reprezintă un moment de referinţă în traiectoria acestei prestigioase unităţi a învăţământului gorjean. O sărbătoare de suflet, un prilej de bilanţ, de amintiri, de a ne bucura de dăinuirea unei tradiţii a educaţiei în această zonă a Gorjului. Rămân în urmă amintiri de neuitat, născute din dialogul profesional cu oamenii școlii din această zonă: o școală cu clasele I-VIII, o școală de referinţă, fiind coordonată, în acea vreme, de un profesor ce ţinea la ordine, disciplină și la calitatea actului didactic, profesorul Constantin Pamfiloiu. Întâlnirea cu Ministrul Andrei Marga cu ocazia acordării titulaturii de Colegiu Tehnic acestei unităţi reprezentative a învăţământului gorjean, acţiunile cultural artistice care culminau cu zilele liceului, Fiii Jilţului și nu în ultimul rând activităţile didactice, schimburile de experienţă și cercurile știinţifice ale profesorilor și directorilor. Născut dintr-o necesitate, Colegiul Tehnic Mătăsari s-a dezvoltat în paralel cu dezvoltarea economică, socială și culturală a acestei zone, ajungând acum, la vârsta bilanţului cu o frumoasă carte de vizită care îi dă identitate în marea familie a școlii gorjene. Este impresionantă și emoţionantă evoluţia în timp a Colegiului, ajungând cu câţiva ani în urmă să fie unitatea școlară cu cea mai mare populaţie școlară, peste 2000 de elevi și o bază materială de excepţie. Istoria sa reprezintă de fapt o succesiune de generaţii de elevi și profesori care au însufleţit această instituţie și care s-au aplecat asupra celei mai de seamă îndeletniciri, învăţătura de carte. Merită toată lauda și felicitările cei care cu pasiune, devotament, deontologie profesională și respect au contribuit la înfiinţarea și dezvoltarea acestei unităţi de învăţământ. 357

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

Destinul acestei școli s-a confundat adesea cu destinul unor oameni care au făcut și fac cinste școlii gorjene și care au pus bazele dezvoltării Colegiului. Amintim aici pe cei doi directori, Dădălău Ion (care a părăsit scena vieţii mult prea devreme) și Dădălău Dumitru, care au știut să pună în valoare potenţialul creativ al elevilor și profesorilor din această unitate de învăţământ. Cei doi au slujit cu demnitate, devotament și sacrificiu această remarcabilă instituţie de învăţământ. Contribuţia lor va fi onorată de generaţiile care vor urma, scoţând în evidenţă eforturile, uneori incredibile în acest demers, cu inevitabile încercări. Acum, la ceas de sărbătoare, doresc acestei instituţii un viitor cel puţin pe măsura trecutului și urarea venită din străbuni: La mulţi ani ! Prof. univ. dr. Gheorghe Gămăneci, cancelar general UCB Tg-Jiu În Amfiteatrul Colegiului Tehnic Mătăsari, într-un cadru festiv, reprezentanţi ai tuturor generaţiilor de liceu din Mătăsari s-au întâlnit cu elevii, părinţii și cadrele didactice din această instituţie, la o iniţiativă a neobositului profesor Dumitru Dădălău, pentru a marca împlinirea a 30 de ani de învăţământ liceal, a 10 ani de la înfiinţarea Colegiului Tehnic și a 45 de ani de la absolvirea primelor promoţii de 8 clase. Acţiunea, propusă și realizată în cadrul unei ore de dirigenţie, este cu atât mai lăudabilă cu cât vine să dovedească o dată în plus nobleţea muncii de dascăl, chiar și în condiţiile acestor vremuri tulburi, când dascălul a ajuns să fie pus aproape pe ultima treaptă a societăţii. La această întâlnire de suflet au fost invitaţi alături de elevii claselor IX- XII și de părinţii acestora, foști elevi ai liceului reprezentând generaţii diferite, care s-au realizat în viaţă, ajungând să ocupe funcţii importante la nivelul judeţului. Domnul prof. D. Dădălău a deschis evenimentul cu o scurtă incursiune în istoria învăţământului mătăsărean, după care și-a îmbiat invitaţii să-și depene amintirile din anii de liceu și să re358

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

trăiască astfel într-o atmosferă boemă câteva momente ale vieţii lor de adolescent. N-au lipsit glumele și voia bună, dar niciunul dintre cei prezenţi n-a uitat însă să-și aducă aminte și să pună la loc de cinste marile nume ce-au pus piatra de temelie a învăţământului din Mătăsari și care, spre regretul tuturor, au fost chemaţi mult prea devreme de către Creator spre alte îndatoriri. S-a ţinut un moment de reculegere în amintirea distinsului profesor și director Ion Dădălău, considerat pe drept cuvânt, părintele învăţământului liceal mătăsărean, a cărui muncă titanică a fost continuată până la apogeu de fratele său mai mare, prof. Dumitru Dădălău. Astfel, numele fraţilor Dădălău va rămâne înscris cu litere de aur în cartea istoriei învăţământului din Mătăsării Gorjului. Nume sonore, în frunte cu fostul profesor și director C. Panfiloiu și soţia domniei sale, dna profesoară E. Panfiloiu, cunoscutul profesor și inspector școlar Ctin Rovenţa, domnii ing. Ctin Bălescu, V. Geamănu, Ciciu Cornel, părintele Ciobotea Dumitru, foștii elevi Aristică Tănăsoiu, Ctin Ionescu, Gh. Modoran, Vasile Frântu, distinsele profesoare Floarea Dădălău și Zizi Ceaușescu, mai tinerii dascăli Bianca Ciortan, Melania Popescu, Elena Dima, au evocat figuri de dascăli și întâmplări din viaţa de liceeni și au făcut o analiză sumară a evoluţiei învăţământului mătăsărean. S-au subliniat unele idei demne de reţinut, printre care și aceea că nu este suficient, pentru a te numi dascăl cu adevărat, să vii și să-ţi faci doar datoria de la catedră pentru care oricum primești o oarecare remuneraţie. Trebuie să te implici cu sufletul, să cauţi să promovezi cât mai mult actul educativ și instituţia, să ai o ţinută impecabilă, un caracter nobil, să fii un model demn de urmat pentru elevii din faţa ta. Multiplei aniversări i s-a adăugat dubla sărbătorire a celui căruia învăţământul de pe aceste meleaguri îi datorează enorm, profesorului Dumitru Dădălău, cel care, în urmă cu 10 ani, în aceeași zi, la ora 7: 30, prezenta corpului profesoral documentaţia ce urma să plece la Minister și celelalte 359

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

organe competente pentru ca liceul să primească un nou nume de botez. La mulţi ani, domnule profesor, multă sănătate, să mai realizaţi multe lucruri măreţe pentru imaginea școlii mătăsărene! La mulţi ani, COLEGIUL NAŢIONAL TEHNOLOGIC MĂTĂSARI! Prof. Elena Dima

POLITICĂ ŞI DECENŢĂ
De curând, profesorul universitar Andrei Marga, ministrul Educaţiei Naţionale a fost pentru a treia oară într-o jumătate de an, în judeţul Gorj. Vizitele Ministrului în judeţul nostru au explicaţii majore. Cea mai importantă este aceea că cel mai înalt oficial al învăţămâtului recunoaşte şi apreciază activitatea educativă din această zonă. A doua explicaţie rezidă din faptul că de aproximativ o jumătate de an învăţământul preuniversitar (secundar ) din România este coordonat de profesorul Adrian Gorun. Ultima vizită a tandemului Andrei Marga –Adrian –Gorun are dublă conotaţie: profesională şi electorală. Această a doua componentă a vizitei n-a fost evidenţiată de către nimeni. Tocmai pentru că ne-am obişnuit cu prezenţa coordonatorilor ministerului în oraşul şi judeţul de lângă Parâng şi Vulcan, de data aceasta, Andrei Marga şi Adrian Gorun au fost în Gorj pentru a încununa (şi electoral) demersurile lor în folosul învăţământului de aici. Adrian Gorun este candidat al CDR 2000 pentru Senatul României, iar Ministrul Andrei Marga a ţinut să fie prezent alături de colaboratorul său în această agresivă şi demagogică întrecere electorală. Cei doi au contrazis total impresia generală despre politicieni. Ei s-au prezentat în faţa oamenilor cu realizări excepţionale. Prilejul vizitei profesionale şi electorale a fost transformarea Grupului Şcolar Minier din Mătăsari în Colegiul Tehnologic. Este primul Colegiu tehnologic din ţară, înfiinţat în mediul rural. El se adaugă celor patru Colegii Naţionale (,,Tudor Vladimirescu”,,,Spiru Haret”,,,Ecaterina Teodoroiu” din Tg. Jiu şi Colegiul Naţional din 360

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

Motru) şi Colegiul Comercial,,Virgil Madgearu”. Toate realizate în timpul ministeriatului Andrei Marga – Adrian Gorun (Adrian Gorun era inspector general la Gorj). La zestrea învăţământului din această parte de ţară cei doi oameni ai şcolii au mai adăugat Centrul de Formare în Studii Europene şi Centrul de Formare Continuă a Educatorilor, Învăţătorilor şi Profesorilor. Primul este singular în ţară, iar al doilea este împlinirea unei dorinţe vechi a dascălilor de aici. Ei nu mai sunt nevoiţi să se deplaseze în alte centre universitare pentru perfecţionarea periodică cerută de Statutul Personalului Didactic. Tot datorită strădaniei lui Adrian Gorun, judeţul Gorj a fost inclus în rândul unităţilor administrativ-teritoriale (7 în total) beneficiare ale Programului mondial de reabilitare a şcolilor din mediul rural. Au fost înfiinţate două unităţi liceale de mare perspectivă: Liceul Teologic (la Tg-Jiu) şi Liceul de Îmbunătăţiri Funciare (la Roşia-Jiu). Tot Andrei Marga a acreditat Universitatea,,Constantin Brâncuşi” din Tg Jiu. Nici Ministrul, nici Secretarul de Stat n-au spus aceste lucruri la întâlnirea festivă de la Mătăsari. Amândoi au considerat că toţi oamenii de bună credinţă le cunosc realizările. Nici unul n-a cerut nimănui un vot la alegerile care se apropie. Festivitatea de decernare a titlului de Colegiu Tehnologic liceului din Mătăsari a prilejuit şi alte constatări care se înscriu în rândul excepţiilor de la regula existenţei noastre cotidiane. Prima constatare comunitatea locală (primar fiind C. Purced) s-a implicat total în amenajarea unui şcoli de factură europeană. Sălile de clasă, laboratoarele, cabinetele, mobilierul, dotările sunt cele mai bune din judeţul Gorj şi între cele mai bune din ţară. A doua: un director (Dumitru Dădălău) a revalidat perenitatea proverbului,,Omul sfinţeşte locul”. Realizările lui sunt, fără exagerare, excepţionale. Nu scriu acum despre ele. Dacă profesorul Tică Dădălău realizează şi creşterea calităţii învăţământului în şcoala pe caro o conduce strălucit, el merită, să fie venerat de toată suflarea de acolo la fel ca alţi predecesori ai săi în special 361

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

Constantin Panfiloiu, dar şi Ion Dădălău; Nelu Căruntu, Nicolae Dădălău, Georgeta Danciu Petre Bălescu, Dorina Panfiloiu, C. Viaan, Ion Danciu şi alţii, pe vremea cărora din Mătăsari plecau spre cele mai prestigioase licee copii deosebiţi), Tică Dădălău poate şi trebuie să răspundă la aceasta provocare. A treia: la Mătăsări s-a susţinut şi examen politic. Examen promovat cu note maxime de către participanţi. Deşi Nicolae Mischie şi Emil Popescu, preşedintele Consiliului Judeţean şi respectiv prefectul judeţului, reprezintă părţi adversare (în campania electorală) ale Ministerului şi Secretariatul de Stat, discursurile lor au fost elogii la adresa ministeriatului lor. Decent, argumentat şi fără nici o răutate, Preşedintele Consiliului Judeţean şi Prefectul au subliniat la unison meritele incontestabile ale celor doi oaspeţi în realizarea reformei învăţământului. În special Nicolae Mischie (despre care se spune că nu prea este dus la biserică) a recunoscut calităţile umane, profesionale, manageriale şi politice ale Ministrului şi ale contracandidatului său - Adrian Gorun în competiţia pentru un loc în Senatul României. Deşi pentru Mischie era un bun prilej electoral, el s-a purtat ca un adevărat cavaler recunoscând valoarea oaspeţilor. Felicitări Domnule Preşedinte, felicitări, Domnule Prefect. Se poate şi politică decentă, civilizată. În felul acesta, cei care votează învaţă mai repede şi mai uşor regulile democraţiei. S-auzim cât mai des despre asemenea întâmplări. Gheorghe Gorun Director - Colegiul Naţional „Spiru Haret” Târgu Jiu

LICEUL INDUSTRIAL MĂTĂSARI LA CEAS ANIVERSAR
Sărbătoarea este un moment important, atât pentru elevii şcolii, cât şi pentru dascălii ei, pentru că ne dă ocazia să privim în urmă ca să înţelegem cine suntem astăzi”. Acum când se împlinesc 30 de ani de la înfiinţarea LICEULUI INDUSTRIAL MĂTĂSARI 362

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

şi 10 ani de la înfiinţarea COLEGIULUI TEHNIC MĂTĂSARI, stau şi privesc în urmă timpul. M-am născut şi am crescut în Mătăsari. În anul şcolar 1980 -1981 eram elev în clasa I şi păşeam pentru prima dată pragul şcolii; eram pentru prima oară în contact direct cu şcoala şi cu dascălii. Timpul a trecut şi auzeam că se va inaugura în toamna anului 1985 Liceul Industrial din Mătăsari. La vremea aceea sincer vă spun că nu am realizat însemnătatea momentului, dar timpul a trecut şi în anul 1993 am absolvit Liceul Industrial Mătăsari, fiind prima promoţie de absolvenţi a profilului Electronist Automatizări Miniere. Dar timpul a trecut, am fost o promoţie bună, o parte din colegi am urmat cursurile instituţiilor de învăţământ superior din ţară, graţie profesionalismului dascălilor care au reuşit să ne călăuzească paşii în viaţă. După absolvirea liceului am observat de la distanţă modificări majore în dotarea şi viaţa liceului, ceea ce a dus la creşterea prestigiului Liceului din Mătăsari. Apariţia de noi specializări în cadrul liceului a dus la o dezvoltare largă a profilelor, lucru ce a atras mai mulţi elevi din zonă care plecau spre alte licee din judeţ. De fapt, nu ar trebui să ne mirăm că Liceul din Mătăsari doreşte să devină una din şcolile de prestigiu ale judeţului, adaptându-se din mers noilor cerinţe ale reformei învăţământului românesc, anume etalarea şcolii româneşti la nivel european. Acest lucru implică o muncă suplimentară din partea factorilor implicaţi în educaţie, în primul rând din partea dascălilor, care trebuie să conştientizeze rolul major pe care îl au în îndeplinirea misiunii nobile de educatori pentru elevi şi pentru creşterea prestigiului liceului. Şi toate acestea au dat rezultate prin înfiinţarea în anul 2000 prin Ordinul Ministrului Învăţământului a Colegiului Tehnic Mătăsari ca o recompensă adusă cadrelor didactice care au depus o muncă asiduă pentru realizarea acestui obiectiv. Colegiul Tehnic Mătăsari prin ambasadorii săi a ajuns să fie cunoscut în marile centre universitare ale ţării, iar absolvenţii acestui colegiu să fie oameni de încredere la locurile lor de muncă. Acum, la ceas aniver363

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

sar, urez viaţă lungă Colegiului Tehnic Mătăsari, iar absolvenţilor şi cadrelor didactice sănătate şi multă putere de muncă! Ing. ŞEF GRIVEI ION , Exploatarea Minieră Carieră Roşia – Jiu

DESPRE CEEA CE NU ȘTIM
Proiectul L.U.C.I.D. Reflectați la amploarea incredibilă și la dimensiunile Proiectului L.U.C.I.D. În primul rând, Proiectul cere ca pentru fiecare adult și copil-chiar și pentru nou-născuți – să fie emis un card universal biometric de identitate. Fiind un card de tip “smart card” (card intelligent) și incluzand un microcip extrem de performant, cardul de identitate reprogramabil va putea stoca milioane de biti de informatie în legatură cu procesorul – fotografie lui (ei), amprenta digitală, amprenta plantară, imaginea obținută prin scanarea irisului (ochiului), codul genetic AND, anticorpii specifici, statutul financiar și curriculum vitae (date personale). L.U.C.I.D.presupune construirea unei uriașe baze de date, de tip “Big Brother”, care va căpăta o putere de amestec în viața intimă fără precedent. Fișierele ciberspațiale ale lui L.U.C.I.D.vor putea fi accesate imediat de mii de agenți de poliție și birocrați invizibili și foarte curioși, presarați pretutindeni pe fața pâmântului: CIA-ul American, FBI, KGB-ul rusesc, Interpolul și Europolul European, Mossad-ul israelian, Serviciile britanice de spionaj - acestea sunt doar cateva din agentiile militare de spionaj de dimensiuni planetare care vor avea acces la dosarul meu și al dumneavoastra. Biroul Central. Mai mult, toate datele bografice și informatiile personale despre dumneavoastra vor fi stocate și prelucrate de biroul central. În abisurile băncilor sale de date vor curge suvoie nesfârșite de informație – bilioane de biți de informații, acumulându-se imediat, în mod constant și fără ca opinia publica sa aiba habar despre acest lucru. Informatia va proveni de la scanerele laser din supermarketuri, de la magazine și sediile de posta, care vor inregistra fiecare 364

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

produs pe care il veti cumpara. în sistemul Fiarei vor intra informatii despre obiceiurile și activitatile dumneavoastra de fiecare zi și aceasta gratie satelitilor de spionaj care lucreaza fără incetare deasupra noastra, urmarindu-ne aidoma ochilor scrutatori ai unui uliu urias care planeaza pe deasupra prazii sale, gata sa se napusteasca sis a insface nefericita victima. Camerele video minuscule, ascunse, vor inregistra activitatile noastre, afara și în casa – fie zi, fie noapte -, invadandu-ne în chip nerusinat intimitatea și transmitand instantaneu miliarde de imagini la biroul central prin intermediul miraculoaselor fibre optice. Televizoarele interactive ne vor urmari în acelasi timp în care le urmarim și vor transmite informatii la computerul Fiarei de la cartierul general [sediul general]. Convorbirile telefonice vor fi interceptate automat și transcrise de Agentia Nationala de Securitate (NSA), iar apoi transmise digital prin autosrada informationala, fiecare convorbire fiind stocata și audiata (accesata) prin reteaua L.U.C.I.D.Mai précis, totul va fi inregistrat, stocat și accesta dupa bunul lor plac de agentii tehnocrati care administreaza acest sistem monstrous, L.U.C.I.D.In timp ce politistii supertehnologizati și senzorii lor vor monitoriza de la distanta vietile noastre personale, bunurile materiale vor fi de asemenea meticulous controlate de catre agentii Gestapo, cei care stapanesc și manuiesc instrumentele magice ale ciberspatiului. Un semn sau certificat de calitate va fi emis pentru fiecare fabrica producatoare de bunuri, fiecare dispozitiv, fiecare componenta, fiecare mechanism, fiecare masina, articol de imbracaminte, bijuterie, unealta – intr-un cuvant, toate bunurile – vor fi supuse controlului prin programul ISO 9000. Este necesar ca un inspector guvernamental sa acorde acelei fabrici certificatul de calitate [autorizatia], altminteri produdul respective n u poate și cumparat sau vandut..

365

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

PLANUL PROFETIC AL LUI DUMNEZEU.
Profețiile biblice, care conturează o vizune înspăimântătoare, copleșitoare a viitorului, dezvăluie faptul că veacul de pe urmă va fi o perioada agitată, de înșelăciune și apostazie. O puternică amăgire (2 Tes 2, 11) va pune stăpânire pe mințile oamenilor, astfel încat ei se vor inchina de buna-voie Balaurului (Satan) și Fiarei, denumita și Antihrist (Ap 13). Ei vor preaslavi și Noua Ordine Mondiala pe care ea o va instaura. Oamenii de pretutindeni se vor minuna din pricina ei, strigând: “Cine-i asemenea Fiarei și cine poate să se războiască împotriva-i?” (Ap 13, 4) și vor face toate acestea cu toate ca Fiarei i s-a dat “gura sa graiască vorbe mari și blasfemii” (Ap 13, 5). Aces ton nerușinat și fără lege va îndrăzni chiar să-și deschidă gura, spre blasfemii împotriva lui Dumnezeu, să-I blasfemieze numele și locuința, pe cei care locuiesc în cer (Ap 13, 5-6). Mai mult – ne atrage atenția Sfânta Scriptură - “I s-a dat să facă război asupra sfinților și să-I biruie; și I s-a dat ie stăpânire peste toata seminția și poporul și limba și neamul” (Ap 13, 7). Aceasta este proorocia care ne dezvăluie puterea și stăpânirea Fiarei. Ea va stăpâni peste tot pământul, va avea putere peste toate rasele și neamurile. Pentru a-i face pe oameni fericiți. Astăzi auzim cereri insistente pentru o “Nouă Civilizație”, o “Nouă Eră”, un “Nou Mod de a Gândi”. Ni se spune ca da, toate trebuiesc schimbate, căci oamenii trebuie să se schimbe. Lumea trebuie “reinventată”; se aplica o politică nouă a ințelesurilor, avem de a face cu un “Nou Legământ”. Aceste schimbări sunt necesare pentru: a rezolva criza imigranților, controlul armelor, a combate terorismul, a combate pornografia, a-i trage la răspundere pe cei care nu plătesc taxele, “salva Planeta-Mamă”, a proteja speciile aflate în pericol, a duce război împotriva rețelelor de traficanți de droguri, a opri crimele din starda, a preveni purificările etnice și rivalitățile între triburi, 366

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

a pune capăt crimelor săvârșite din ura și fanatism, a extinde foloasele îngrijirii medicale, a garanta reforma, a îmbunatăți educația publică… Lista de probleme acute care ar putea fi rezolvate pare să nu se mai termine. Soluția miraculoasă și astfel, pentru a-i face pe oameni fericit, liderii guvernului nostrum Big Brother, care ne iubesc așa de mult, au venit cu o soluție care poate rezolva multe, dacă nu toate problemele noastre. Eu îi spun Proiectul L.U.C.I.D. El presupune o gamă largă de elemente de știință neagră și dispozitive electronice Big Brother. Ei spun că, folosind acest system, ne așteaptă un viitor luminos, sigur. Un element de bază al acestui sistem L.U.C.I.D. este rețeaua L.U.C.I.D., un sistem universal de baze de date. Sponsorii rețelei susțin ca va fi ca o mană cerească pentru legislația mondială, în special pentru combaterea terorismului de orice fel. Totuși, în mod ciudat, rețeaua L.U.C.I.D. are nevoie de înregistrare pe computer, de supraveghere electronică constantă și de un card biometric de identitate pentru fiecare persoană, având integrat un microcip. Cartela pentru fiecare copil născut pe planetă! De ce trebuie să fie urmăriți și monitorizați bebelușii? Exista cumva vreun caz în istoria criminalitații un copil în leagan să fi comis un act de terrorism? Cei care au proiectat sistemul L.U.C.I.D. susțin că acesta este nu este încă în funcțiune, e numai o propunere. Minciuna sfruntată! Puterile care ne guvernează deja folosesc multe elemente ale acestui sistem draconic de control computerizat și fac așa fără permisiunea și mai ales fără știrea noastră! Dacă vă plângeți, vă vor replica- desigur- ca fac asta pentru binele nostrum și ca senzorii lor de control va garanteaza securitatea, siguranta. De indata ce L.U.C.I.D. e complet gata de a opera, adauga ei, va rezolva crizele despre care aflam prin toate ziarele și buletinele de stiri. Computerul – trambiteaza ei – e un instrument aflat de partea binelui. E necesar pentru a va face 367

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

fericiti! Publicul va fi inselat sa creada ca “L.U.C.I.D. e pentru binele tau, iar oricine spune altfel e sau un conspirator nebun, sau un rebel periculos”. Cu pasi repezi catre Fiara: Cardul Biometric Universal (CBU). Prin intermediul CBU Sistemul acesta de Control isi va constrange și intari puterea asupra semintiilor pamantului. Potrivit designerilor sistemului L.U.C.I.D., tehnologia computerizata, posibilitatile hard și soft sunt pregatite pentru incadrarea lor în “razade actiune a viitoarei CBU”. Cartela L.U.C.I.D. va fi un “Card Inteligent”, adica o carte de credit de marimea unui bulletin de identitate din plastic cu un microcip transparent incorporate. CBU va contine acest microcip reprogramabil. Cu alte cuvinte, în sute și mii de centre și sedii de scanare din America și de peste tot globul, acolitii Fratelui Mare va pot insera CBU, care va fi direct conectat cu Computerul Central (Computer) aflat în sediul cartierului general de la Fort Meade, Maryland sau de oriunde altundeva. Ulterior, informatia, innoita și imbunatatita poate fi depozitata în cardul dumneavoastra, aducand la zi microcipul cu toate informatiile pe acre le-au mai strans - în ceea ce priveste persoana dumneavoastra – prin spionaj și contrainformatii. Intre timp, fiecare politist sau agent al unei organizatii guvernamentale de pretutindeni în lume va avea posibilitatea de a solicita și primi “o evidenta adusa la zi a datelor personale ale fiecarui individ”. Cardul Computerizat – mandria designerului – “nu numai ca va stoca mai mult de 5 megabiti de date personale, dar va fi și citit prin intermediul unui translator amplasat impreuna cu un scaner pe unitati mobile sau immobile ale politiei”. Se afla și în ochi – și în degete și în voce…. si… Ca sa fie sigura ca c-au identificat corect, ca va localizeaza și stiu în orice moment cam pe unde va perindati și ce faceti, sistemul L.U.C.I.D. se va folosi de ceea ce este unic la fiecare om și anume de parametrii biologici (“biometrici”). în 368

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

esenta, biometria se ocupa cu “masurarea factorilor biologici”. Stiinta a fost extreme de preocupata de-a lungul anilor sa gaseasca mijloace de identificare a unei persoane prin masurarea și inregistrarea caracteristicilor fizice. Senzorii sofisticati sunt capabili astazi sa identifice dupa forma palmei, a talpii, a capului. Pot masura și identifica irisul ochiului și dispunerea cutelor în amprenta degetelor. Se pot folosi și de grupa sanguina și de structura AND care este unica pentru fiecare individ. Au fost inventate masini care va pot identifica dupa voce. Lumea va fi în curand intesata de acest tip de tehnologie și frauda va deveni realmente imposibila. Partea rea a lucrurilor este ca, oriunde te-ai afla, poti fi intotdeauna reperat prin aceasta “plasa tehnologica”. Ei ne urmaresc în fiecare moment. dacă crezi ca noul CBU va fid oar un neinsemnat instrument pe care tu și eu il vom folosi pentru a avea acces la banci, la mancare și la supermarketuri și ca altii doar vor verifica dacă suntem cine spunem ca suntem, te inseli amarnic. Aceasta este soneria de alarma, semnalul care ne avertizeaza ca ochii atoatevazatori și tentaculele electronice ale caracatitei monstruoase vor fi literalmente peste tot. Vom fi supravegheati, masurati, evaluati și resupravegheati. Cum oare? Prin intermediul senzorilor de la distanta care vor localiza și monitoriza, ascunsi fiind în unghere în care nici nu ne-am imagina ca sunt. Satelitii care ne spioneaza. Cand purtati în poseta sau în portofel un CBU nou-nout, un satelit va poate repera miscarile, și asta multumita unui sistem de sateliti care se invarte pe orbita Pamantului 24 h din 24. Sa presupunem ca tu și eu vom refuza sa purtam acest CBU, ca il vom rupe sau altera. Bine, dar atunci nu vom putea sa vindem sau sa cumparam. Nu vom putea sa conducem masina sau sa obtinem o slujba. Nu vom putea sa incasam banii de pe un cec sau sa obtinem ingrijire medicala. și asta e destul de grav, dar în cativa ani, dacă planurile Fratelui cel 369

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

Mare mereg struna, vom avea aceste CBU implantate chiar sub piele! CBU va fi o parte straina a organismului nostru. Literalmente, nu vom putea sa passim din casa fără ele. Delir sau realitate? Aceasta tehnologie va conduce în mod inevitabil la un sistem totalitar de inrobire a omenirii printr-o retea computerizata globala. în acest apropiat SISTEM FINANCIAR ELECTRONIC fără BANI GHEATA, nimeni nu va putea CUMPARA SAU VINDE nimic de nicaieri, fără biocipul Noii Ordini Mondiale “MARK” implantat pe mana sau pe frunte (semnul Fiarei). Biocipul va construe filiera prin care se vor purta toate tranzactiile financiare. fără el nu vor fi permise tranzactii de nici un soi; fără el nu vom avea hrana, imbracaminte, adapost; odata folosit la scara mondiala, sistemul satanic de de inrobire totala cu aceste catuse electronica va fi impus tuturor cetatenilor Noii Ordini Mondiale. Nimeni nu se va putea eschiva de la a purta acest “MARK” (SEMN) fără a fi pedepsit cu moartea… situatie de tipul: “ACCEPTA sau MORI”! (“Incat nimeni sa nu poata cumpara sau vinde, decat numai cel ce are semnal, adica numele fiarei, sau numarul numelui fiarei” – Apoc 13, 17). Patronii corporatiilor slujesc – constienti sau nu – cauzei lui Antihrist. Un exemplu concludent este reclama facuta de firma de carti de credit Master Card. în Colorado Christian News, editorul Joann Chiarello Bruso a semnat recent un articol intitulat “Fratele cel Mare este aici”. Flavius Purcel, X B

370

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

IV. VIE RECUNOŞTINŢĂ. ÎNSEMNĂRI
DIN CARTEA DE ONOARE
Un sincer omagiu competentului corp profesoral, direcţiunii şi directorului plin de iniţiative şi de voţiune, excelenţilor elevi ai Colegiului Naţional Tehnologic Mătăsari! Vivat, crescat, floreat, Colegiul Naţional Tehnologic Mătăsari ! Andrei Marga, 9. 11. 2000 9. XI. 2000. O iniţiativǎ şi o faptă demnă de toată lauda, ce dovedeşte că la Mătăsari, colectivul de cadre didactice şi excelentul director Dumitru Dădălău, demn urmaş la conducerea liceului al fratelui său, Ion Dădălău, sfinţesc locul şi instituţia. Este o dovadă de dăruire faţă de idealurile învăţământului românesc, de receptivitate maximă a dascălilor faţă de generaţiile cărora le-au dăruit tot ce au ştiut ei mai bine, spre a le fi de folos în viaţă şi în societate. Felicităm, din toată inima, pentru tot ceea ce au făcut în această şcoală şi pentru comunitate. Eforturile lor înseamnă muncă, cunoştinţe, demnitate şi răspundere. Transformarea liceului în Colegiu Naţional Tehnologic, reprezintă un moment de puternică trăire sufletească pentru toţi cei prezenţi. BRAVO ! Nicolae Mischie Un gând ales de mulţumire se cuvine a adresa profesorilor şi elevilor din Mătăsari, pentru frumoasa zi oferită sărbatoririi Naşterii Domnului, anul 2001. Întâlnirea cu peste 2000 de copii, s-a transformat într-un strigăt de speranţă adresatlui Dumnezeu, strămoşilor şi viitorimii. Mulţumiri alese se cuvin domnului director Dădălău Dumitru şi cadrelor didactice, pentru jertfa depusă la creşterea copiilorŢării. 18. 12. 2001, Teofan, Mitropolitul Olteniei 371

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

25 decembrie 2001. CRĂCIUNUL. Împreună cu familia, surprinşi de clipe astrale, vizităm Citadela învăţământului gorjean, în spiritul marelui dascăl-apostol Spiru Haret, Colegiul Naţional Tehnologic din Mătăsari şi suntem copleşiţi de un sentiment de preţuire şi uimire pentru echilibrul dintre forţa materialităţii şi fascinaţia spiritualităţii acestui spaţiu de educaţie-instrucţie. Cu sincere priviri împletite în relaţie cu acest miracol susţinut de familiile prof. D. D. DĂDĂLĂU. Cu bucurie şi prietenie! Doru V. Fometescu Dear everyone, thank you very much for an unforgettable visit. I appreciated the welcome I was given, and I enjoyed meeting the studentsand watching classes with Elena and Claudiu. I especially liked the folklore presentation by the students and the beautiful gifts and flowers you give me. You have an excellent school and an excellent director! ! ! Thanks again. Best of luck în the future. Sincerely, Karen Martin, English Ieacher Irainer U. S. Embrassy, February 2003 Multe trec pe dinainte În auz ne sună multe Cine ţine toate minte Şi ar sta să le asculte? Aşa a gândit şi aşa a scris marele Eminescu. Este adevărat că nu tot ce întâlneşti în viaţă îţi rămâne în minte dar, o vizită, aşa cum am făcut-o eu, laColegiul Mătăsari, nu poate fi uitată, chiar dacă te-ai trudi să o uiţi. Am rămas încântat, profund impresionat de cele ce am văzut la acest colegiu. Toată stima şi consideraţia pentru conducerea Colegiului, pentru toţi cei ce lucrează în această unitate şcolară, de excepţie, cum puţine cred, că se găsesc în România. Toate urările de bine, tuturor celor care trudesc în aceas372

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

tă unitate de prestigiu. Semnează un dascăl bătrân, care a păşit în al 89-lea an de viaţă. Emanoil Cinteză Reîntoarcerea mea, după pensionare, în activitatea didactică la ColegiulTehnologic Mătăsari, are temeiuri în performanţele acestui edificiu de cultură şi educaţie, în prietenia legată de-a lungul vremii cu profesorul Dumitru Dădălău, director al colegiului, prietenie pe care am câştigat-o cultivând în munca noastră însuşiri pe care le-am preţuit şi le preţuiesc la acest inimos dascăl. Aduc, totodată, un omagiu dascălilor şi elevilor aplecaţi, de-a lungul vremii, asupra celei mai de seamă îndeletniciri, învăţătura de carte. Dezvoltarea spectaculoasă a bazei materiale, diversificarea profilurilor de prim planuri deşcolarizare, totmai curajoase şi trebuincioase, cuprinderile extra didactice, cu multiple vibraţii spirituale, buna colaborare cu membrii comunităţii, calitatea cunoştiinţelor elevilor, reflectate în cele mai bune rezultate la testele naţionale şi bacalaureat 2007, sunt unele aspecte care mă obligă să recunosc şi să aprecieaz, tot mai mult, silinţa şi efortul depus de domnul director, Dumitru Dădălău într-o matrice cu suficiente elemente care confirmă un bun manager. Adresez tuturor îndemnul de a continua cu aceeaşi dârzenie, ambiţie, pricepere, munca pentru o dreaptă cinstirea memoriei celor care au trăit pe aceste meleaguri, iscusiţi şi talentaţi dascali, ce au zidit, cu migală, 115 ani de învăţământ în Mătăsari. Pentru toate împlinirile şi lucrurile frumoase, pe care le-am văzut şi, cu bucurie, le trăiesc, cu respect, scriu în Cartea de Onoare a Colegiului Mătăsari, astăzi, 12 octombrie 2007. Prof. Mihail Mărtoiu, Inspector general al I. S. J Gorj, 1980-1990 373

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

GENERALII GORJULUI LA MĂTĂSARI
Ion GRIGOROIU: Mult stimat auditoriu, vă rog să-mi îngăduiţi să mă alătur şi eu cu tot sufletul la sărbătoarea şcolii dumneavoastră, pe care, îmi amintesc bine cum am lăsat-o acum 39 de ani în urmăvă rog să mă credeţi, pur şi simplu mă uimesc paşii formidabili pe care i-a făcut aceastăscoală. Este îndeobşte cunoscut faptul că istoricii noştri au concluzionat că existenţa poporului român aşezat în calea greutăţilor este un miracol, este o enigmă. Parafrazând acest adevăr şi păstrând desigur proporţiile, eu afirm, fără a exagera că progresele formidabile ale şcolii din Mătăsari, constituie pentru mine un miracol, este o adevărată enigmă. Miracolul, adică minunăţia îşi găseşte explicaţie în frumoasele tradiţii ale şcolii din Mătăsari, care a avut norocul să aibă dascăli ai locului, capabili, devotaţi procesului de învăţământ. Aş remarca, în acest sens, pe redactorii BĂLEANU şi pe inimosul pedagog desăvârşit, PANFILOIU Costică, care au ridicat mult prestigiul şcolii şi al comunei. A doua expediţie a miracolului o constituie faptul că la pensionare, gazda veche a scolii a fost înlocuită cu foşti elevi ai acestora şi ei bine pregătiţi profesional, cu dragoste de şcoală să realizeze ceva. A treia explicaţie e că liceul şi apoi Colegiul Mătăsari a avut marele noroc de un director inimos, capabil, bun manager, exemplu pentru subalterni, care a ştiut să atragă şisăfolosească la maxim avantajele pe care le oferă întreprinderea minieră. A ştiut să atragă cadre didactice valoroase, apelând şi la pensionarii care au ridicat prestigiul şcolii, cu toate excepţiile pe care le-a căutat şi le-a expus. Colegiul Mătăsari continuă afi pentru mine o enigmă, prin faptul că într-o perioadă istorică, atât de scurtă a reuşit să se numere printre cele mai dotate şcoli, nu numai din Gorj, ci şi din întreaga ţară, săfie acum printre colegiile fruntaşe privind rezultatele la învăţătură, lucrând cu aproximativ 1800 de elevi şi 120 de 374

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

cadre să aibă o revistă premiată pe ţară să se mândrească cu o sumă de absolvenţi ajunşi în posturi mari. Enigma nu mai este enigmă, când ne gândim la marele adevăr exprimat poporului nostru, când zice: „Omul sfinţeşte locul!” , iar directorul şi cadrele de aici au sfinţit locul acesta. De aceea, acum la ceas festiv, aduc din adâncul sufletului meu mulţumiri colectivului didactic al Colegiului carel înconjoară pe director şi-l ajută în strădaniile sale, uneori supra omeneşti. Urez tuturor dascălilor mătăsăreni şi elevilor lor viaţă îndelungată cu sănătate, să ajungăşi să depăşească cu bine şi cu rigurozitate cei 85 de ani pe care îi am eu acum. Le urez cât mai multe succese la scoalăşi în familia lor. Să trăiască, la mulţi ani! Emanoil CINTEZĂ: Stimaţi ascultători, n-am scris cele ce voi spune, dar mă voi trudi săfi u înţeles de către dumneavoastră şi în acest mod. Am intrat în al 89-lea an de viaţă, „bătuţi pe muchie” cum zice românul. Am acumulat multe, am văzut multe, atât bune cât şi rele şi nu regret nimic din ce am făcut în viaţa mea. Aniis grei şi te apasă… Când am fost invitat de domnul director, nu ştiam ce să hotărăsc, dar m-am gândit că totuşi merită să particip la această festivitate. Discutam, în timp ce ne prezenta domnul director unitatea că, dacă n-aşfi venit aşfi pierdut mult din ceea ce am văzut şi am cunoscut în cei 88 de ani. Eu am cunoscut multe unităţi de învăţământ. Am stat în Canada o lună de zile în 1983 şi m-a interesat problema învăţământului. Că sunt cu mult mai departe de noi, e adevărat, dar condiţiile materiale care dictează, am observat că au dictat cu desăvârşire şi în unitatea dumneavoastră. Ce pot să spun, am vizitat multe şcoli în judeţ, am fost la inspectoratul judeţean, dar mă pronunţ şi susţin şi am ferma convingere că unitate deosebită cum este liceul Mătăsari –aşa cum se sublinia adineaurisunt puţine în Gorj –poate că nu există nici una sunt puţine în ţară şi poate că rivalizează şi cu ale ţări. Trebuie să ştiţi că le spunem tovarăşilor mei de discuţii şi de drum, din unitatea dumneavoastră, 375

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

că aici am intrat în altă lume, cum zicea un poet „cu alte raiuri, cu alţi zei”şi asta datorită tot oamenilor de suflet; cică, dacă nu pui suflet în ceea ce faci, degeaba încerci să mai faci pentru că nu vei reuşi niciodată. Eu am absolvit ASE-ul în 1950, după ce am venit de pe front. Mi-am lăsat soţia şi copiii în sat de munte şi m-am dus la facultate. Am fost repartizat consilier la Combinatul Hunedoarei şi am renunţat pentru a reveni în învăţământ ca dascăl; mi-a plăcut încă de când eram pe băncile şcolii. De aceea susţin că dumneavoastră aţi făcut lucruri atât de deosebite, atât de mari. E greu să le găseşti în altă parte, De aceea mă alătur celor spuse de domnul Grigoroiu şi vă felicit pentru ceea ce aţi realizat. Consider că veţi realiza şi mai multe pe viitor, căci pentru un dascăl, cea mai mare satisfacţie este să priveşti în urmă şi să vezi că n-ai trăit degeaba. Ca să nu mai lungesc discuţia, vă felicit pentru ceea ce aţi făcut dumneavoastră, vă urez în continuare succesuri şi mai mari pentru că ţara asta are nevoie mai ales de condiţii, de oameni bine pregătiţi, care să-mifie cu iertare că mă pronunţ, dar se găsesc cam rar. Vă doresc succes şi să ajungeţi bătrâni ca noi! Mihail MĂRTOIU: În primul rând vă spun sincer că sunt plăcut impresionat şi în acelaşi timp onorat că mă aflu la masă cu aceşti oameni, profesori de frunte ai judeţului Gorj, cu care am lucrat de-a lungul vieţii, fi e ca subordonat, avându-l alături pe domnul Cintezăşi ca director de liceu şi ca inspector general al Inspectoratului Şcolar, pe poziţii diferite. Împreună am învăţat să distingem lucrurile frumoase şi luminoase de lucrurile urâte şi întunecate. Cei doi seniori„plini” pe atunci, zic eu –de iubire a neamului au ştiut temporar şi au putut să înfrăţească condeiul şi abecedarul, să apere valorile tradiţionale, spirituale, culturale şi istorice ale neamului, să nu lase patrimoniul care trebuie păstrat şi nici statutul de dăscălie. Vă spun, întâlnirea cu dânşii, dintotdeauna mi-a dat emoţii. Multe lucruri am învăţat de la dânşii şi am încercat să 376

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

le aplic; sigur, numi-au ieşit întotdeauna, fiind şi diferenţe de temperament, de experienţe sau de alte naturi. Dar, prin ce s-a zidit aici la Mătăsari, de iscusiţi şi de talentaţi dascăli şi profesori, se poate scrie o carte de istorie, o carte de istorie în care vedem drept patrimoniu care trebuie păstrat şi rămâne acest statut de dascăl şi de om, pentru că, dacă în producţie şi în sfera productivă, contează foarte mult şi determină baza materială când zic că în învăţământ baza materială şi dotarea, oricât de mare arfi, dacă nu sunt oameni şi dascăli devotaţi până la sacrificiu faţă de meserie, faţă de profesia pe care şi-au ales-o, tot degeaba. Din cauza asta, sistemul de învăţământ este un sistem dinamic şi zic eu, faptul că este eterogen nu e determinat neapărat de baza materială ci în buna măsură de calitatea dascălului. De ce m-am întors aici, după pensionare? Domnul director m-a prezentat ca fiind din cei care am lăsat câte o fărâmă din sufl etul nostru aici; ori că m-am întors sa-mi recuperez fărâma de sufl et sau s-o îmbogăţesc. M-au bucurat aprecierile domnului inspector general tare mult şi îmi vine să cred că au înţeles şi mai bine de ce mi-am dorit să vin şi să lucrez aici, în cadrul Colegiului Mătăsari, dar vreau, aşa ca o paranteză, vă spun că am lăsat aici, când eram inspector general o fărâmă de sufl et, am lăsat şi o fărâmă de maşină, domnul Ion Dădălău poate să vă confirme, venind aici să constat stadiul în care erau lucrările, să pot sprijini în continuare ridicarea acestui edificiu de cultură, am parcat la şcoala 2şi am venit împreună cu domnul Ion Dădălău, să vedem şi să analizăm ce s-a mai făcut pe vremea aceea. Constatând cu mare plăcere, în duminica şi sâmbăta premergătoare, cadrele didactice de aici au făcut muncă patriotică şi descărcaseră cărămidă, au efectuat şi alte munci gospodăreşti necalificate spre a ajuta şi funcţiona construcţia. Când m-am întors, am găsit maşina tamponată, lovită, am mers cu domnul Ion Dădălău la poliţie ca să iau dovadă. Rugându-l pe şeful postului din poliţie să încerce să-l găsească pe cel vino377

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

vat să mă ajute la despăgubire, la care mi-a spus că dumneavoastră ştiţi câţi sunt în Mătăsari fără carnet de conducere şi cu asta am încheiat episodul pe care am vrut să vi-l relatez. Eu mă simt bine şi dumneavoastră aţi fost motivele pentru care eu mă simt bine în colectiv, şi am dorit să vin în continuare să lucrez aici şi mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a mai dat putere pentru acest lucru, sigur, nu ştiu, dacă am venit aşa cu un certificat de clemenţă al Inspectorului Şcolar, dar oricum aprobarea cred că am şi avut-o. Vă spun încă o data, eu sunt deosebit de încântat, vin cu plăcere la şcoalăşi mă uit cu satisfacţie, cu apreciere la conducerea unităţii de învăţământ, la directorul Dumitru Dădălău care face sacrificii enorme pentru a păstra faima acestei unităţi de învăţământ şi de a ridica tot mai sus aprecierile vrând nevrând. Fie că ne convinefi e că nu, sunt convins că se apreciază faptul şi că se lucrează în această instituţie de învăţământ care încet, încet şi-a făcut loc în elita unităţilor de învăţământ liceale, cu drag şi cu sârguinţă. Vă mulţumesc! Domnul Ion LICA: Ce pot să remarc, toate acestea au un numitor comun, munca. Munca omului pornind din copilărie şi aşa mai departe. Toţi de aici şi probabil mulţi alţii sunteţi de pe meleaguri de la ţară. Ne-am născut la ţară, am crescut la şcoli, vorba aceea eu am pornit de la şcoala primară simultan aşa am învăţat în clasele I –IV, apoi la gimnazială mai la centru, unde se adunau toţi de la sate, înfi ne. O ambiţie personală pe care mi-au satisfăcut-o părinţii, am mers la liceul Carol din Craiova unde actualmente estefi ul meu profesor de informatică, facultatea la Bucureşti am venit tot de pe meleaguri aproape natale. Prima dată la Baia de Aramă, pentru că era singurul post vacant la liceu din acea zonăşi am avut pretenţia să iau post la liceu. După aceea, am ajuns în Tg. Jiu şi în mare parte, de aici în continuare le-a spus domnul Dădălău. Poate nu ştim unde ne va arunca viitorul, eu practic mă apropii de pensie, chiar dacă sunt născut în 47, dar încet, încet ne apropiem şi eu şi 378

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

alţii. Copiii de lângă noi plecaţi, băiatul la Craiova, fetiţa în Bucureşti, ne vom duce după ei, poate ne vom duce spre ţară, oricum evoluţia în viaţă, zic eu că este legată de unele lucruri care schimbă destinul, oameni buni. Chiar dacă, spun sincer, când terminam liceul eram sigur, hotărât să dau la medicină, n-am ajuns, am ajuns profesor de matematică. Asta a fost situaţia respectivă. Sunt conjuncturi în viaţa fiecărui om, conjunctura căsătoriei şi atunci este o legătură clară, domnule, am nimerit bine sau mai puţin bine întrun anume punct de vedere, important este săfie înţelegerea familiei, deci ce este de remarcat în toate aceste, munca de care spuneam început şi-a spus cuvântul, munca tuturor, munca şi a elevilor și a cadrelor didactice, a conducerii care s-a zbătut în perioada foarte lungă de timp şi se vede realizarea. Nu degeaba, domnule director au venit aici şi alţi miniştri, au venit şi au văzut, au popularizat multe zone. Fiecare dintre ei au văzut multe şcoli, ce este drept şi domn inspector a fost în altă ţară de exemplu în Moscova, unele mai puţin bine dotate, altele mai bine dotat, depinde şi de calibrul acelei şcoli, adică şi de cum se investea în ea, în mai multe zone şi în mai multe domenii, de exemplu în domeniul militar se investea foarte mult în Moscova, era Academia de Război din Moscova, celebra. Această muncă se vede clar. Ceea ce vă doresc la toţi este săfiţi sănătoşi, să vă gândiţi, când veţi termina, la zonele de unde aţi provenit, în special cu drag la cadrele didactice carev-au format şi pe urmă să vă realizaţi în viaţă. Ne bucurăm foarte mult şi când ne întâlnim cu generaţiile de elevi la 10 ani şi să vedem ce au reuşit fiecare în parte. Nu demult, acum vreo trei săptămâni, am avut un asemenea prilej de a participa la o întâlnire a elevilor unei generaţii de acum 10 ani şi i-am găsit foarte bine realizaţi, aşa vă doresc la toţi pentru dumneavoastră, pentru copii Gheorghe GĂMĂNECI: Eu aş începe prin a vă mulţumi sincer, domnule director pentru această invitaţie şi pentru această 379

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

iniţiativăşi vreau să vă spun că tot ce s-a spus aici, aceste cuvinte m-au mişcat extraordinar de mult şi acum am şi gândul şi sufletul inundate de această emoţie firească a marcării acestui moment de a ne reîntâlni cu oameni de marcă ai învăţământului gorjean şi nu în ultimul rând poate că aş trece pe primul rând să mă reîntâlnesc cu dumneavoastră, elevi şi cadre didactice ale acestui minunat locaş de cultură unitate de învăţământ de prestigiu nu numai în Gorj, dar şi în ţară. Am început activitatea într-o localitate destul de îndepărtată, nu din punct de vedere teritorial, ci din punct de vedere economic şi social al Gorjului. Aceasta a fost şansa, pentru că repartiţia se făcea la nivel de ţarăşi erau doar două posturi: Slivileşti şi Roşia de Amaradia, o localitate care se afl a în preajma localităţii Bumbeşti. A fost greu, extraordinar, incredibil aş putea spune, pentru că am trăit primele momente şi primele emoţii ale primei inspecţii, când microbuzul trecuse pe lângă această unitate de învăţământ unde era o butie mare de vreo 20-30 de cazane, şcoala era pe roşu şi ei au crezut că le vând alcool. Am revenit şi am avut această experienţă a primei mele evaluări din cariera de dascăl când inspectorul, profesoru lŢârcă, o exigenţă în ceea ce priveşte activitatea la clasă; m-a introdus la prima orăşi într-adevăr, am avut cel mai frumos laborator pe care l-am făcut prin forţe proprii, am rămas surprins. Vreau să vă spun că, în viaţă există multe momente; am adunat şi eu în cămara sufletului meu multe amintiri care mi se constituie în acest patrimoniu personal, de care îmi aduc aminte cu mare plăcere. Multe dintre ele se schimbă odată cu trecerea timpului. Am întâlnit şi oameni minunaţi care marchează destinul. Vă mărturisesc sincer, că tot ceea ce vă spun m-a menţinut în această perioadă. Cel mai mare moment extraordinar care m-a marcat în mod deosebit, a fost după1989 când inspectorii se alegeau de cadrele didactice de specialitate şi directori şi intr-adevăr, am fost printre puţinii care au rămas şi după 1989, la propunerea 380

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

regretatei profesoare-directoare Dragomir, cu o unanimitate de voturi, am rămas şi după această perioadă care a fost o perioadă de răscruce în cariera şi în activitatea mea. Sunteţi unitatea cu cel mai mare efectiv din tot judeţul. Aţi devenit colegiu. Îmi amintesc că am fost martor ocular când l-am adus pe ministrul Marga. Era din partea convenţiei cu domnul Mischie pe scenă. Vreau să vă spun că sunt lucruri extraordinare. De-a lungul vremii, învăţământul a avut şi umbrele sale, iar acum, traversăm o perioadă de acest gen. Citeam acum două zile într-un ziar, de profesorul Dădălău că are cel mai mic calificativ acordat directorilor de unităţi din Gorj şi mi-am făcut o cruce şi mi-am zis:” Doamne, cred că am întors pagina!” Pagina era cu susul în jos. Afirmaţia nu ştiu de unde a venit, dar mi s-a părut aşa de necredibilă şi, dacă nu vom decanta lucrurile şi valoarea nu va fi pusă acolo unde este, nu vom respecta efortul şi strădania unor oameni de sufl et. Niciodată dascălul nu şi-a pus problema cât ia pe oră când a trecut pragul clasei. El a ştiut care îi este misiunea cu această ocazie a profesiei de dascăl. Sperăm să regăsim acest echilibru. Încă o dată vă mărturisesc sincer că am fost plăcut impresionat de ce s-a produs aici. Le doresc distinşilor noştri colegi o viaţă lungă, să le dea Dumnezeu sănătate şi să se bucure de toate rezultatele muncii de până acum, chiar dacă uneori această artă a vieţii este umbrită de unele suferinţe. Dumneavoastră, elevilor, să vă bucuraţi de aceste bucurii ale vârstei, pentru că nu vă veţi mai întâlni cu ele, dar tot atât de adevărat este săştiţi că existăşi foarte multe obligaţii. Acum trebuie să vă puneţi dorinţele şi să le realizaţi şi să nu uitaţi„Cartea este ca omul!” . Are valoare mare oriunde şi oricând, indiferent de vreme. Vă urez cele mai frumoase gânduri. Sunt om cu experienţă şi am considerat că este bine să o valorifi c. Am scos aceste două volume: „Şcoala gorjeană în contextul Învăţământului Românesc”şi „Istorie şi profesionalism” în care sunt o serie întreagă de date, fapte, oameni, idei, evenimente 381

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

care au marcat de-a lungul vremii şcoala gorjeanăşi au avut posibilitatea de a adăuga ceva, de a clarifica ceva. Prin cuvântul tipărit, am considerat că e bine să rămână pentru generaţiile următoare această experienţă didactică din şcoala gorjeană. Vă mulţumesc!

DIN CARTEA DE VIZITĂ A MUZEULUI JILŢULUI, INAUGURAT PE 31 OCTOMBRIE 1998
Cu uimire, cu sfială şi gratitudine am întâlnit cadre didactice şi elevii aşezămintelor de învăţământ din Mătăsari. Feţe curate, frunţi senine cu izvor de frumuseţe ţâşnit din adâncul pământului s-au transformat într-un imens cortegiu de colindători de aproximativ 2000 de inimi candide în faţa lui Hristos, Dumnezeu. Binecuvântarea lui Dumnezeu să fie cu toţi locuitorii acestor ţinuturi spre binele naţiuni române. Teofan, Mitropolitul Olteniei În vizită la Colegiul Naţional Tehnic Mătăsari. Ce zi însemnată pentru noi! Totul este neaştptat de măreţ şi copleşitor. Nu ştii ce să admiri mai întâi. Dotarea de excepţie, organizarea ireproşabilă, spiritul de dăruire totală cu care te întâmpină directorul Colegiului, profesorul Dumitru Dădălău. Muzeul Jilţului avea să fie ultima surpriză ce ne-a fost făcută de directorul Dădălău, fiu al Jilţului, născut parcă să dea din sufletul său viaţă acestor ţinuturi străvechi româneşti. Piatra de temelie a grandiosului complex şcolar vizitat, aveam să aflăm, a fost pusă tot de un Dădălău, respectatul profesor de fizică Ion Dădălău, fost director al aşezământului timp de 18 ani neântrerupt. Vivat, crescat, floreat! Prof. univ. Gheorghe Mihăiţă, Prof. univ. Gheorghe Tauru-Universitatea Constantin Brâncuşi Târgu Jiu Este de apreciat demersul domnului director al Colegiului Mătăsari în păstrarea tradiţiilor populare prin grija de a aduna multe mărturii ale devenirii noastre. Pentru tinerii din ziua de azi este 382

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

un reper şi un îndemn la păstrarea tradiţiilor. Nimic nu poate egala aceste mărturii care demonstrează ingeniozitatea ţăranului român, creativitatea şi spiritul de care a dat dovadă. Felicitări pentru sufletul mare pe care îl aveţi, pentru românism şi tradiţie. Inspector general MECT, I. Spiridon Mătăsari, ianuarie 2003. Îmi amintesc că am fost aici, prima dată, în 1976. Am scris apoi despre această zonă în două cărţi: Amintiri din Valea Luminii (1978) şi Cântec la Cumpăna Apelor (1983). După care am ajuns de prea puţine ori. Doamne, cât s-au schimbat locurile şi oamenii. Iar peste toate un punct de mare luminozitate: Colegiul Naţional Tehnologic. O şcoală cum n-am văzut în alte aşezări de aceeaşi talie. Felicitări domnului director Dădălău, cadrelor didactice ce diriguiesc treburile pe aceste locuri. Mircea Pospai, director Radio Oltenia Mă aplec cu respect în faţa prof. Dădălău şi apreciez munca depusă în realizarea acestui frumos muzeu precum şi organizarea zilei Fiilor Jilţului. Cele mai sincere felicitări şi urările de sănătate pentru relizarea acestei bijuterii“ Muzeul satului Mătăsari“ le adresez harnicului şi stimatului profesor Dumitru Dădălău şi distinsei sale soţii. Profesor Nicolae Racoceanu din Buftea-Ilfov, fiu al satului Mătăsari Un mare suflet, un om de inimă şi iniţiativă, domnul profesor Dumitru Dădălău şi-a mai clădit viaţa cu încă o realizare care va rămâne- Muzeul Jilţului. Cu emoţie şi respect pentru tot ce este frumos, durabil şi cinsteşte moştenirea, zestrea lăsată de la strămoşi. Felicitările noastre Nicolae Dragoş. Ceea ce s-a realizat în această instituţie, este demn de cartea recordurilor, iar cei implicaţi sa fie gravaţi în placa de marmură pentru posterioritate. Recordul amenajărilor, dotărilor şi al timpului 383

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

de realizare dă dreptul incontestabil al directorului instituţiei profesor Dumitru Dădălău şi colaboratorilor săi să fie scrişi într-o filă nemuritoare a existenţei Colegiului Naţional din Mătăsari. Felicitări! Prof. Vasile Mija, preşedintele USLI Gorj. Revenind, după trei ani, la Mătăsari, cu elevii, redactori ai revistei STUDIUM de la Colegiul Naţional Ecaterina Teodoroiu, regăsesc multă plăcere şi satisfacţie, aceeaşi pasiune şi exemplar devotament al dascalului de excepţie, care este directorul Dumitru Dădălău, prietenul tuturor talentelor şcolare şi al condeierilor gorjeni. Am încă o dată convingerea că “dacă zici Mătăsari, zici Dădălău„ –de aceea urez familiei de cultură de aici şi de învăţământ cele mai bune realizări pe plan profesional, strălucite succese, dimpreună cu întreaga noastră gratitudine, pentru ceasurile plăcute petrecute pe aceste meleaguri binecuvântate de Dumnezeu. Prof. Zănovie Cârlugea

TE PĂSTREZ ÎN SUFLET, DIRECTORE…
Orice om, întrebat fiind despre oameni, depre istoria şi despre frumuseţea miraculoasă a plaiurilor Croicilor din Mătăsari, ţi-ar răspunde, declamând şi cântând versurile: “ De la Gorj te duci şi vii, Dorul n-are căpătâi”… Dor de meleagul natal, dor de părinţi, dor de soţie, dor de copii, dor de oameni, dor şi iar dor…Cuvântul “Dor” mi-a cutreierat sufletul şi m-a determinat să aştern pe această hârtie, în semn de aducere-aminte, numele, frumuseţea fizică şi moralitatea unui dascăl crescut şi format în ţinutul Croicilor, dascăl de mare valoare intelectuală, bun şi iscusit director de şcoală care s-a stins aici pe pământ, dar s-a aprins acolo sus printre îngeri. Doamne, nu-mi vine să cred că, în locurile acestea înzestrate de natură cu istorie, cu fru384

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

museţi și cu oameni minunaţi, omul, dascălul şi directorul de o inegalabilă cultură pedagogică, ION DĂDĂLĂU, a părăsit meleagul, familia, şcoala şi copiii prea devreme…Răspunsul la această plecare din lumea noastră este unul singur: “DUMNEZEU l-a dorit să fie cât mai aproape de EL, înrolându-l în plutonul său pentru a-i apăra VEŞNICIA”Din tot ce trece în viaţă nimic mai statornic nu rămâne decât acest miracol care este memoria…Au trecut trei ani de zile de când excelentul dascăl şi om ION DĂDĂLĂU a trecut din lumea cu dor, în lumea fără dor…Acum DORUL, despre cel care a plecat dintre noi, nu poate fi stăpânit pentru că atunci când se stinge o flacără o aprinzi din nou, dar când se stinge o viaţă o plângi mereu…Nu-mi vine să cred că directorul ION DĂDĂLĂU a intrat prea repede în noaptea cea mai lungă…În întreaga sa activitate dascălul ION DĂDĂLĂU a respectat cele trei valori ale vieţii: binele, adevărul şi frumosul şi, prin exemplul faptelor sale însufleţitoare le-a transmis urmaşilor, întelegând că a trăi înseamnă a lupta şi pentru ca să fii iubit trebuie să iubeşti…ION DĂDĂLĂU a fost mai mult decât un om, sau decât un dascăl, a fost o instituţie, o şcoală…Nu ştiu dacă acestui director i se va ridica vreodata o statuie în mijlocul şcolii, pe care a condus-o de peste două decenii, ştiu însă că acest dascăl are asemenea statui ridicate de multă vreme în cugetul generaţiilor de elevi pe care i-a educat. La trei ani, de când a plecat dintre noi, sufletul meu se cutremură când îşi aminteşte de acest bun prieten și coleg, iar tristeţea nu mi-o pot alina decât dedicându-i versurile: “Azi, peste timp, Mă închin cu evlavie În faţa fotografiei tale Şi plâng… Plâng că îmi eşti departe, Departe în grădina 385

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

Dincolo de moarte Unde florile nu se veştejesc niciodată… Pentru dragostea ta de până mai ieri Plâng, plâng şi iar plâng”… Profesor, Ion Priescu, fost inspector şcolar al ISJ Gorj

LA „CRUCEA DIN SAT”: ETERNĂ RECUNOŞTINŢĂ PROFESORULUI ION DĂDĂLĂU
Ori de câte ori trec prin satul Croici, comuna Mătăsari, nu pot să nu fac un popas la mormântul celui ce a fost profesorul şi directorul Colegiului Tehnic din Mătăsari – ION DĂDĂLĂU, lăsându-i un semn de lumină vie spre a-i fi ţărâna uşoară. Dacă ar fi trăit, ar fi împlinit vârsta de 60 de ani în aceasta toamnă aurie, l-am fi văzut exercitându-şi atribuţiile de serviciu, semeţ şi fericit, alături de toţi care i-au fost dragi şi recunoscători. L-am cunoscut direct prin anul 1985, când am fost numită ca profesor suplinitor pe o catedră de limba engleză, dar nu am funcţionat mai mult de o lună în acea şcoală, unică, în felul ei, pentru dotarea materială, existentă pe atunci. În toată această perioadă, am putut să-mi dau seama de capacităţile sale profesionale, de bunătatea şi altruismul faţă de elevi, profesori şi părinţi, aşa încât mi-a părut rău că nu am rămas până la finele anului şcolar, convinsă fiind de acumulări didactice, și nu numai, de la un asemenea profesor şi manager. Era un om ordonat, cu un scris impecabil şi un discurs atrăgător, îmbrăcând diferitele forme: blând şi cu încărcătură emoţională, server şi imperativ, sfătos, uneori, dar cu apropiere şi mulţumire astfel încât, fiecare se angaja în rezolvarea sarcinilor de serviciu fără niciun comentariu. Domnul Ion avea solide cunoştinţe din diferite forme de activitate, nu numai din domeniul învăţământului, dar şi din altele, speci386

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

fice zonei miniere. Avea „în sânge” programul zilei de muncă, de aceea s-a imprimat la toate nivelurile: elevi, cadre didatice, părinţi…Gospodar desăvârşit, atat acasă cat şi la şcoală, a creat o bază materială de invidiat. Local ridicat sub directa lui grijă P+3, sală de sport, centrală termică, bază sportivă, laboratoare – iată ce a lăsat în urma sa acest minunat fiu al comunei Mătăsari! În timpul liber – puţin cât mai avea – se integra rapid în grupuri prieteneşti, razand cu poftă la glumele inteligente. Vorbele sale erau o reală mângâiere, un izvor de optimism în munca noastră. L-am îndrăgit şi l-am urmat… şi nu am greşit! Era cu sfinţenie un apostol al neamului. Orişicând poate sta alături de „Domnul Trandafir”, „Basil Drăgoşescu”, „Dascălul Clăiţă” şi mulţi alţii, care au constituit modele demne de urmat din literatura română. Pregătit în mai multe domenii – profesor de chimie, inginer chimist sau maior în rezervă - Domnul Ion s-a distins prin volumul mare de cunoştinţe acumulate de-a lungul unei vieţi, prin promptitudine în executarea ordinelor, prin tenacitate şi ambiţie profesională. Toate acestea i-au permis să obţină un respect şi o prezenţă meritorie în structurile de conducere la nivelul comunei: membru în consiliul comunal, deputat, recenzor şef, director de cămin cultural, etc. Una din cele mai atrăgătoare şi complete monografii ale comunei Mătăsari a scos la iveală preocuparea domnului profesor Dădălău Ion pentru tot ce s-a petrecut acolo şi cum Mătăsariul devenise ceea ce acest OM iubea mai mult. La trei ani de la decesul său, toţi care l-am cunoscut şi preţuit îi păstrăm o vie amintire şi îi vom pomeni numele său cunoscut ca pe un apostol al neamului, iar familiei îndoliate promitem să fim alături la tot ce se desfăşoară de-a lungul timpului. Tg. Jiu, 03. 09. 2011 Prof. Luminiţa-Mili Popescu 387

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

IN MEMORIAM
Deşi timpul trece, amintirea unui adevărat OM nu se şterge... Am avut privilegiul de a cunoaşte un asemenea OM într-o împrejurare deosebită. Era o zi frumoasă de toamnă, când, unul dintre mentorii mei, prof. univ. Ion Vîrtopeanu, mă invită să-l însoţesc la Mătăsari, să cunosc o persoană deosebită în persoana directorului Ion Dădălău, de la liceul din Mătăsari, căruia îi promisese câteva culegeri de matematică. Mirarea mea a fost mare, ştiind că dumnealui este profesor de fizică. Ştiam asta, deoarece renumele profesorului Ion Dădălău depăşise cu mult graniţele Mătăsariului, fiind cunoscut şi apreciat în tot judeţul. Am descoprit un adevărat om şi dascăl, deschis către comunicare, nou, dezvoltare personală, sprijin pentru cei tineri. Ne-am reîntâlnit, după o vreme, la Novaci, în timpul examenului de capacitate, unde domnul profesor Ion Dădălău era preşedintele comisiei. Omul Dădălău ştia să lucreze în echipă, să creeze o atmosferă relaxată, să facă pe fiecare să se simtă util, important. Ca urmare a cestei colaborări extraordinare, noi, membrii comisiei i-am acordat o diplomă de excelenţă. Eu, personal, am avut multe de învăţat de la un profesionist desăvârşit. După numai câteva zile ne-am reîntâlnit la Motru, la examenul de Bacalaureat, unde eu deţineam responsabilitatea de vicepreşedinte, dânsul fiind membru al comisiei. Am avut prilejul să aplic cele învăţate de la profesorul şi omul Ion Dădălău, să găsesc în dânsul un sprijin, un sfătuitor. Avea un har deosebit de a lega oamenii între ei, de a emana bunătate, respect din toată fiinţa lui. Aşa s-a legat o prietenie care a dăinuit peste timp, prietenie completată şi de profesori universitari din Timişoara, precum prof. Ilarie Bordeiaşu. Prietenia dintre noi a depăşit rapid mediul şcolar, extinzându-se şi în plan personal, având bucuria de a ne cunoaşte familiile. Ion Dădălău era un familist convins, dedicat familiei, dedicat gospodăriei. E greu 388

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

de spus care erau priorităţile în inima acestui om. Avea o inimă atât de mare, că încăpeau în ea, în acelaşi plan, familie, prieteni, şcoală, comunitate... Întâlnirile cu Omul Ion Dădălău erau prilej de bucurie, relaxare. Era o plăcere să-l asculţi recitând propriile poezii, povestind întâmplări, în care picura sfaturi, poveţe. Vestea că Omul Ion Dădălău a părăsit, mult prea timpuriu, această lume, a creat un mare gol în sufletul meu. Împreună cu familia dumnealui profit de fiecare întâlnire pentru a-l pomeni, pentru a depăna amintiri, pentru a povesti întâmplări, pentru a-l simţi aproape de sufletele noastre. Am pierdut, prin voinţa soartei, un prieten, dar amintirea lui, tot ce a reuşit să transmită de-a lungul timpului, va dăinui mereu. Prof. Ion Pasăre, Director Grupul Şcolar Industrial Turceni Lacrimi de durere Potop cu lacrimi de durere Se varsă astăzi cu mult dor Bazin de înot să faci din ele Iubitul nostru profesor Tu ai plecat pe drum de veci În zi de august, către seară N-ai aşteptat ca să mai treci Măcar o nouă primăvară. Noi ţi-am dorit ca să petreci Mai multe primăveri în viaţă, În satul tău din deal, la Croici, Şi la catedră, la şcoală. N-a fost să fie aşa cum vrem Căci moartea crudă te-a răpus, 389

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

Aveai de atins un ţel suprem Şi-ai fost din lumea noastră dus. Urmaşii tăi îţi sunt azi fală Că ai ştiut cum să ţi-i creşti Te poartă în suflet ca icoană Şi simt că încă-i mai iubeşti Şi noi, cei ce ţi-am fost prieteni Păstrăm în suflet chipul tău C-ai fost model în timpul vieţii Defunct profesor, Ion Dădălău Radoşi, 23 august 2011, Prof. Gh. Dănescu N. B. În memoria regretatului profesor Ion Dădălău, susţinător înflăcărat al Revistei Murmurul Jilţului, decedat în ziua de 23 august 2008, care, dac-ar fi trăit, pe 17 noiembrie 2011 ar fi împlinit 60 de ani.

AMINTIRI DESPRE UN SUFLET NOBIL
Istoria CNT Mătăsari poate fi confundată cu istoria familiei Dădălău. Prea multe au fost momentele în care respectiva familie şi-a lăsat totul pentru a se dedica menirii pe care i-a hărăzit-o Dumnezeu: dascăli. O familie model, nu folosesc cuvinte bombastice, cuvintele simple exprimă tot timpul adevărul. Dacă despre cel în viaţă, domnul Dumitru (Tică) Dădălău, voi mai avea prilejul să vorbesc, să scriu şi am să o fac cu plăcere, despre cel plecat mult prea devreme dintre noi- Domnul Ion Dădălău-scuze, folosesc în continuare-DOMNUL –scriu cu litere mari, deoarece pentru toată lumea a fost un Domn. Acest lucru a reieşit cu tot mai mult în evidenţă, cu cât atunci când l-am cunoscut, toţi eram „tovarăşi”. Eram tovarăşi în toate activităţile, dumnealui a fost un Domn printre to390

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

varăşi. Din noianul de amintiri am să depăn una care m-a convins că am de-a face cu un om, un om cinstit şi un om pe cinste. Tânăr profesor ieşit de pe băncile facultăţii, m-a rugat cineva să-l ajut într-o problemă extrem de delicată în acele timpuri: un elev, bun în clasele a IX-a şi a X-a, nu reuşise să treacă examenul –treapta –se dădea la finalul clasei a X-a pentru a se continua liceul. Problema era destul de serioasă, atât elevul cât şi familia erau disperaţi deoarece nu se mai puteau continua studiile, cine nu termina liceul era socotit prost în satul lui. Am hotărât să încerc să vorbesc cu domnul director de la liceul din Mătăsari, deşi nu-l cunoşteam, auzisem că este un om cu suflet bun şi dacă poate, te ajută. Am ajuns la locuinţa domnului din Croici. Nu ştiam unde stă, într-un sat este uşor să găseşti pe cineva, cu atât mai mult un profesor cum era domnul profesor Ion Dădălău. M-a întâmpinat un om simplu, jovial, zâmbet cald, voce domoală şi blândă, ospitalitatea omului simplu de la ţară, chiar dacă domnul era un profesor recunoscut. Am stat de vorbă la un pahar de apă rece şi o dulceaţă, pe timpul acela cafeaua nu se consuma ca acuma. Domnul Director m-a ascultat cu atenţie aşa cum asculta pe toată lumea şi datorită calităţilor de om de care a dat dovadă tot timpul vieţii, a cunoştinţelor pe care le avea, găsindu-se o portiţă de scăpare, cazul a fost corect rezolvat, elevul respectiv a absolvit liceul, facultatea, acum este un om de care societatea are nevoie şi acest lucru datorită omului Dădălău. Nu s-a pus problema de vreo recompensă, era prea cinstit ca să ne permitem să vorbim aşa ceva, l-am fi jignit profund, avea de toate, poate tocmai pentru cinstea, bunătatea sa, Dumnezeu l-a chemat acolo sus, poate este director la CN al îngerilor. De acolo cred că ne priveşte cu aceeaşi privire blândă, tristă însă, nu ne mai poate ajuta. Dumnezeu să-l odihnească în pace, tihnă şi linişte, o linişte de care nu prea a avut parte în viaţă, fiind prea ocupat cu problemele şcolii. Prof. Victor Stuparu, Şcoala Generală Bolboşi 391

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

UN OM DE O ALEASĂ OMENIE
Cu mulţi ani în urmă, prin 1982, păşind pentru prima dată în liceul din Mătăsari, am întâlnit un om deosebit, cu zâmbetul pe buze şi foarte primitor, în persoana domnului director, profesorul Ion Dădălău. Am fost copleşită de felul în care am fost primită de acest om minunat şi de felul în care am fost prezentată colectivului de cadre didactice, la fel de deschise şi de ospitaliere ca şi conducătorul lor. Fiind un foarte bun coleg şi de o moralitate inegalabilă, reuşea să câştige aprecierea şi simpatia celor pe care îi „păstorea”. De aceea eu şi mulţi alţi dascăli l-am preţuit foarte mult, veneam cu drag la serviciu, făcându-ne meseria, nu de teama acestui distins conducător, ci din respect şi recunoştinţă faţă de această personalitate a învăţământului nostru gorjenesc. De aceeaşi apreciere se bucura şi în rândul multor profesori din afara liceului, cărora le vorbeam despre noii mei colegi şi despre directorul liceului din Mătăsari, despre care şi ei ştiau lucruri frumoase. Prin munca, seriozitatea şi calitatea preocupărilor sale, domnul director Ion Dădălău a făcut cinste învăţământului şi comunei Mătăsari. Pe lângă competenţa profesională, pasiunea pentru profesie şi responsabilitatea, care-l caracterizau, s-a preocupat foarte mult pentru a întemeia impunătoarea clădire a noului liceu, de care era, pe bună dreptate, foarte mândru. Pentru aceasta nu a precupeţit nici timp, nici muncă şă-şi adune alături, cu mult har şi prietenie, folosind cuvinte care să se îmbărbăteze, colegii ca să construiască acest edificiu cultural, deschis dascălilor şi elevilor care aveau să muncească, dar şi să fie instruiţi şi educaţi. Cu bun gust, bun simţ, sensibilitate şi putere de dăruire, consultându-şi colegii, a înzestrat această clădire, pe care cu multă mândrie o prezenta celor care-i treceau pragul. Se mândrea şi cu subalternii şi cu elevii din liceu, dar îşi iubea ca pe ochii din cap, familia, cei doi copii minunaţi şi soţia, o distinsă profesoară, cu care Dumnezeu l-a hărăzit. Mi-amintesc de 392

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

unul din momentele grele ale bolii, când soţia sa, Luminiţa Dădălău, care-i era aproape pe lângă patul spitalului, spunea că atunci când i-ar veni unuia dintre ei sfârşitul, ar fi bine ca Dumnezeu să-i ia pe amândoi, căci ce-l rămas n-ar mai putea supravieţui lipsei celuilalt. Ne înţelegea pe toţi şi niciodată nu se grăbea când trebuia să-l asculte pe cel care i se adresa cu vreo problemă, găsind mereu o vorbă bună, un sfat, cu care să-l consoleze pe cel care avea nevoie de ele. Aşa l-am cunoscut eu pe cel care a trecut prea devreme în lumea celor sfinţi şi drepţi, pe domnul director Ion Dădălău, o fire pretenţioasă, plină de solicitudine, dornică să placă şi să nu supere pe nimeni. Avea forţa omului de a trece peste toate încercările vieţii cu fruntea sus, lăsând în urma sa buna dispoziţie şi preţuire. Prof. Firan Chivuţa, Tg-Jiu

VOCAŢIA DĂRUIRII
Aflându-mă acum în faţa acestei grele misiuni, gândurile îmi zboară undeva departe în lumea amintirilor, într-un loc hărăzit anume. Simt vocea generoasă a trecutului şi deschid cu sfială sertarul mărturiilor. Nu…nu este deloc uşor pentru mine să vorbesc despre dascălul ION DĂDĂLĂU. Şi asta nu pentru că nu ar exista cuvinte care să descrie un profesor, ci pentru că îmi vine greu să le aleg, căci cel care a mângâiat începutul tinereţii multora dintre noi şi a îndrumat cu măiestrie anii atâtor deveniri a fost mult mai mult decât un simplu profesor. Fiecare dintre noi poate răscoli oricând taina acelui început. Fiecare vrea să aibă în juru-i darul primit de la acest minunat om în vremea anilor de învăţătură. Înţelegem, însă, că nu se poate şi ne liniştim la gândul că noi înşine suntem întruchiparea multelor sale poveţe. Cu siguranţă i-a fost dat să fie om ales, să facă parte din categoria celor înzestraţi cu vocaţia dăruirii. Şcoala i-a fost viaţă, elevii - zidiri în care şi-a topit sufletul 393

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

plin de bunătate şi înţelepciune. Pot spune că a fost norocos pentru că a muncit împreună cu tot ce-i mai frumos şi mai pur pe lume: copilul – tânărul - adolescentul, dar niciodată n-a uitat că între cele două instrumente de lucru de la clasă, creta şi tabla, se află elevii, fiecare cu problemele lui, cu grijile şi gândurile, cu frământările şi aspiraţiile, dar mai ales cu întrebările lui. A bătut la poarta sufletului să modeleze esenţa umană, educând atâtea generaţii. Atâta duioşie, puritate, candoare. Şi toate astea întâlnite la cote maxime într-o singură fiinţă, într-o singură inimă, scăldată într-o mare de iubire. În fiecare an, toamna, v-aţi aşteptat bobocii trăind ca nimeni altul, nu o copilărie sau o tinereţe, ci un noian de copilării şi tinereţi, căci deşi aţi trăit propria viaţă, mereu eraţi ancorat în copilărie. Acum a mai venit o toamnă, o altă toamnă, un alt început, încă o copilărie sau o tinereţe pe care nu o mai puteţi adăuga la zestrea dumneavoastră de copilării şi tinereţi. Chiar dacă acest lucru nu se va mai întâmpla, sunt sigură că nimeni nu vă va putea înlocui în inimile noastre, căci nu oricine ştie să dăruiască aşa cum o făceaţi dumneavoastră. Pentru tot ce aţi realizat pentru învăţământul mătăsărean, veţi rămâne întotdeauna în conştiinţa tuturor ca exemplu de dăruire şi bunătate. Prof. Bertea Felicia, Şc. Generală Valea 1

DIAMANTUL ŞCOLII MĂTĂSĂRENE
Azi, ca zi de mare tristeţe şi zi de trecere a 3 ani de la dispariţia bunului meu prieten şi naş – Ion Dădălău mi-am pus în „gând” şi eu întrebări: Care sunt lucrurile bune din viaţa mea? Am luat în considerare banii, oamenii cunoscuţi în timp, realizările profesionale, cam tot ce compune un bărbat la mijlocul vieţii. Şi am ajuns la concluzia că absolut toate nu reprezintă nimic pe lângă familia mea, din care a făcut parte şi naşul Ion Dădălău, cel care mi-a ţinut în braţe pruncii la botez. De aceea, acum, un gând, un vis, o 394

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

dorinţă mă face să trăiesc un moment de aducere aminte faţă de marele OM, Ion Dădălău, pe care l-am cunoscut atunci când trebuia, devenind persoana căreia puteam să-i împărtăşesc din gândurile mele şi OMUL dispus să se bucure alături de noi cei primiţi la şcoala din Mătăsari sau să ne consoleze atunci când eram trişti. Acest mare OM şi dascăl al şcolii din Mătăsari a reuşit, cel puţin pentru mine, să ne facă să înţelegem că: „Prietenii adevăraţi nu vor nimic de la tine, în afara faptului că vor să fie lângă tine, să se simtă bine în prezenţa ta”. Doamne, de ce l-ai luat pe cel ce mi-a fost mai mult decât un prieten? Poate că acest prieten bun şi om de mare caracter a fost gata pregătit să moară pentru tine. E greu să înţeleg acest lucru acum când nu mai este printre noi, dar uşor să spun că a fost bun, blând, gentil şi milos, fiind capabil să ierte şi să uite pe cei ce i-au creat greutăţi. Greutăţile noastre şi greutăţile lui, bucuriile noastre şi bucuriile lui, plâng acum alături de mine şi mă fac să simt durerea pierderii celui mai bun prieten şi om, Ion Dădălău. Dar mă bucur în acelaşi timp că am cunoscut un mare om, care mi-a fost cel mai bun prieten care nu mă lăsa la greu, care a avut multe calităţi ce trebuie amintite. Acel om de mare caracter şi prieten bun, a fost atent, ştia să observe când îmi era greu şi era mereu acolo unde şi când am avut nevoie. A fost iubitor, ştia să mângâie, ştia să se comporte frumos, avea capacitatea să iubească necondiţionat, acest prieten nu avea despre sine o părere mai bună, şi era egalul tău, acest prieten avea întotdeauna uşa deschisă şi gata să te primească cu dragoste. Pe drumul vieţii, greu şi anevoios, atunci când am întâmpinat greutăţi acest mare om şi prieten a ştiut să se uite înapoi, să se întoarcă să-mi dea mâna, să mă ajute să mă ridic şi mai mult să mă ajute să merg mai departe. Toate acestea mă fac să strig tare că s-a stins un diamant al şcolii din Mătăsari care şi-a făcut datoria cu simţ de răspundere pentru tot ceea ce a întreprins cât a fost dascăl al acesteia. Regret profund pierderea acestui 395

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

mare om şi prieten atât pentru familia mea, a dumnealui, a şcolii mătăsărene şi gorjene. Şi pentru toţi care ştiu să-l aprecieze acum mai mult ca niciodată. Acum, pentru toţi ce-am rămas în urma lui, consider că am împărtăşit un adevărat om şi prieten de nădejde, cu o tristeţe alinată de speranţa că de acolo de unde este ne va veghea paşii ce ne+au mai rămas până la el. Pentru toţi ce vor lectura aceste gânduri un simplu sfat le dau: selectaţi-vă prietenii! Nu uitaţi că adevăraţii prieteni într-o viaţă nu se pot număra pe degetele de la o mână şi încercaţi să le acordaţi în sensul propriu al prieteniei o parte a sufletului vostru doar celor care merită spre a nu fi dezamăgiţi în final. Un gând curat pentru Omul, prietenul şi naşul Ion Dădălău Ing. Ciciu Cornel, Complexul Energetic Turceni

PROFESORUL ION GR. DĂDĂLĂU, LA 3 ANI DE LA DISPARIŢIE
Născut la data de 17 noiembrie 1951, absolvent al Liceului” Tudor Vladimirescu” în anul 1966, absolvent al facultăţii de matematică-fizică (1974) şi al facultăţii de tehnologie chimică (1980) la” Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, profesorul şi directorul Ion Gr. Dădălău a demonstrat în scurta dar tumultoasa sa viaţă, de ce este în stare, un OM, dornic de afirmare, şi” croit” să lase ceva la urma sa! Colegiul Tehnic din Mătăsari, unitate de referinţă a învăţământului gorjean, poate nu ar fi existat dacă nu ar fi fost fraţii Dădălău! Ion Dădălău alături de soţia sa, fratele său, cumnata sa şi colegii săi au făcut din Colegiul Tehnic din Mătăsari, unicul Colegiu din mediul rural din România, şi locul unde învaţă aproape 2000 de elevi de pe Valea Jieţului. A început anul şcolar 2011-2012, dar sunetul clopoţelului şi chemarea lui, nu-l mai găsesc pe profesorul Ion Gr. Dădălău în mijlocul elevilor, colegilor şi şcolii, pe care le-a iubit atât de mult, în” meteorica” sa viaţă! Ion Gr. Dădălău prin biografia sa stufoasă, prin profesia de dascăl şi director, a demonstrat din 396

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

plin, că a fost şi va rămâne, unul din marii dascăli şi educatori ai Gorjului... Din păcate, timpul nu a mai avut răbdare cu profesorul Ion Dădălău sau altfel spus:” Nimic nu trece mai în vârful picioarelor ca VIAŢA”! Aşa a trecut viaţa, pe lângă marele profesor și director, Ion Gr. Dădălău! L-am cunoscut pe profesorul Ion Gr. Dădălău, în perioada 2005-2007, când am fost detaşat în interes de învăţământ la C. C. D. Gorj şi când am avut ocazia să vizitez Colegiul Tehnic din Mătăsari. Nu mai era director... Era însă profesor, un profesor iubit de elevi şi de colegi, un om cu o carismă aparte, tăcut dar gânditor, ce ni s-a” confesat” despre problemele sale de sănătate. Se” plângea” doar de inimă! Inima i-a şi creat problemele care l-au răpit dintre noi pe Ion Gr. Dădălău în vara lui 2008! A fost un OM cu o inimă mare, un om de caracter, un ctitor de şcoală, un manager de excepţie!. .. Din păcate spunem... A fost! A fost!. .. Ar fi împlinit în noiembrie 2011, 60 de ani! Ion Gr. Dădălău a murit când nici nu împlinise 57 de ani! Câte a realizat la viaţa sa de om şi de profesor, şi câte proiecte nu mai avea!. .. Din păcate oamenii destoinici, cinstiţi, curajoşi şi de caracter nu prea trăiesc MULT! Ei trăiesc” intens”, se autodevotează prin ceea ce fac şi pier, tăcuţi şi discret!. . Discret, s-a” sustras” din viaţă şi Ion Gr. Dădălău, lăsând în urmă fratele, tot profesor, de limba şi literatura română, soţia, cumnata, să-i ducă pe mai departe proiectele educative... Ion Gr. Dădălău la 3 ani de la dispariţie, veghează din ceruri şi începutul de an şcolar 2011-2012 de la Colegiul Tehnic din Mătăsari, a doua casă a marelui dispărut!. .. Doar de 2 ori m-am întâlnit şi am discutat cu profesorul Ion Gr. Dădălău, pe coridoarele Colegiului Tehnic din Mătăsari! A fost de ajuns! Mi-am dat seama, că era o mare personalitate, un mare profesor, un ctitor de şcoală modernă!. . Modest, drept, cinstit, apreciat, iubit, hulit.. Ion Gr. Dădălău a trecut prin viaţă frumos, dar din păcate prea iute, moral şi cu demnitate, demonstrând ca nimeni altul, că un profesor din satul CROICI, a 397

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

reinventat mitul jertfei şi al zidirii!. . Viaţa lui Ion Gr. Dădălău, de nici 57 de ani, a fost intensă şi s-a desfăşurat între şcoală şi familie. A ştiut să moară frumos, să fie iubit şi apreciat de semeni! A ştiut să fie OM, cu o mare verticalitate, un OM ce a intrat pentru totdeauna în rândul marilor dascăli gorjeni, din păcate dispăruţi!. . Nici marele critic literar Pompiliu Marcea, născut în satul Colibaşi, nu a trăit mult. Era omorât până a împlini 57 de ani, de oamenii securităţii, din cauza opiniilor şi ideilor sale antitotalitare.. Nici Dădălău Gr. Ion nu a trăit mult. S-a stins din viaţă până a împlini 57 de ani, dintre care peste 35 ani pe ogorul şcolii, dar a reuşit să dea Gorjului un nume de sat – CROICI, o localitate culturală, de unde a zburat spre ETERNITATE, marele OM şi profesor... Să-i fie ţărâna uşoară, acestui mare profesor din zona Mătăsarului, de fapt” CTITORUL” Colegiului Tehnic din Mătăsari, şcoală care la 3 ani de la dispariţie, simte că nu-l mai are pe marele director şi profesor Ion Gr. Dădălău. Dumnezeu să-l ierte! Voicu T. Teodor prof. istorie Şc. Generală nr 1 Albeni. (Articol apărut în ziarul „Gorjeanul’’ din 13 septembrie 2011)

A FOST... UN OM! UN ADEVĂRAT ARTIZAN AL NOULUI, AL ȘTIINȚEI ȘI PATRIMONIULUI LOCAL
Am zis că a fost... UN OM, fiindcă fizic acesta nu mai există printre noi, dar în sufletul oamenilor, în istoria scrisă sau nescrisă a ținuturilor de pe Jilțuri, acesta va dăinui atâta timp, cât vor dăinui și aceste locuri mirifice de pe malurile celor șapte Jilțuri. Acest om se numește DĂDĂLĂU ION, fost profesor și directorul unui liceu, pe care, alături de fratele său, l-au dorit și l-au realizat pentru sătenii ce l-au avut în sufletul lor din fragedă pruncie și azi îl au 398

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

doar în suflet și în pământul natal pe care l-a iubit și l-a călcat palmă cu palmă. Acesta este Liceul Industrial MĂTĂSARI. Pe cei doi mi-i amintesc cu circa 50 de ani în urmă, când doi copilandri, Ion și Tică, așa-i alintau ceilalți copii ce-i însoțeau, treceau Dealul Croicilor din satul natal CROICI, sat ce a aparținut cândva de comuna Miculești, la Miculești pentru a viziona filmele ce rulau la Cinematograful sătesc din Miculești. Erau doi tineri setoși de cunoaștere, ce urmăreau cu multă atenție acțiunile din filmele ce rulau într-o sală de clasă. Așa au trecut dintr-o vale a jilțurilor într-o altă vale de zeci de ori ca să urmărească cu atenție șirul filmelor din dorința de a afla cât mai multe din tainele vieții. Erau doi copilandri sfioși și respectuoși. Anii au trecut și i-am întalnit, apoi, tineri elevi la liceul din Tg-Jiu sau lucrători în diverse sectoare de muncă, până au ajuns la deplină maturitate, fiind numiți profesori la Mătăsari, comuna natală. Nu au uitat niciodată satul în care s-au născut, unde s-au stabilit, luptând pentru a scoate din necunoscut un sat și o comună de care nu se știa prea mult. Așa au reușit să realizeze, cu sprijinul celor în drept, Liceul Mătăsari-liceu ce azi este mândria tuturor mătăsărenilor, iar rezultatele din acest liceu sunt cunoscute în toată țara. Revista liceului obținând multe premii naționale, făcând ca acest liceu să strălucească nu numai în sufletul satului prin clădirea impunătoare ci și prin rezultatele școlare la care cei doi profesori au fost alături de colegi și apoi de frații elevi ce au revenit ca profesori la liceu, adevărați artizani ai noului, ai științei și mai ales ai patrimoniului liceal. Rezultatele școlare, activitățile legate de viață și de cultura mătăsărenilor sunt în atenția acestor iluștri dascăli ce nu și-au uitat satul natal, comuna și mai ales oamenii în mijlocul cărora au trăit și au muncit. După cum vedeți am vrut să vorbesc despre prof. Dădălău Ion, care în urmă cu 3 ani a plecat din mijlocul colegilor și sătenilor pe care i-a iubit și i-a prețuit, dar e foarte greu, fiindcă acești copii, Tică și Ion, pe care 399

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

i-am cunoscut în urmă cu 50 de ani, au fost nedespărțiți și uniți în gând și în fapte, au realizat, împreuna cu colegii și prietenii, liceul ce se află azi la Mătăsari cu care se mândresc azi toți, fie că sunt din Mătăsari, din Croici, din Brădet sau Runcurel, fie că sunt din județul Gorj. Anii au trecut și vor mai trece, dar chipul plin de zâmbet și blandețe al lui Ion, ce azi nu mai este printre noi, nu poate să dispară din mintea celor ce l-au cunoscut, l-au prețuit și l-au iubit. Chipul, dar mai ales faptele unor asemenea oameni NU POT SĂ FIE UITATE! În urma lui au ramăs copiii, foști lui elevi, care continuă drumul deschis de ei la Mătăsari. O amintire placută despre un om de valoare, ce merită să nu fie uitat! Acesta este prof. ing. Dădălău Ion, ce în urmă cu trei ani a plecat în lumea celor drepți, mult prea devreme, lăsând în urmă durere, regrete dar mai ales amintiri plăcute. Toate acestea îl fac nemuritor! Prof. Căpitanescu Nicolae

400

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

DIN FOTOTECA FAMILIEI

401

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

402

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

403

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

404

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

405

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

406

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

407

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

408

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

409

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

410

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

411

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

412

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

413

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

414

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

415

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

416

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

417

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

418

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

419

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

420

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

421

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

422

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

423

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

424

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

425

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

426

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

427

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

428

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

429

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

430

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

431

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

432

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

433

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

434

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

435

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

436

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

437

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

438

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

439

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

440

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

441

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

442

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

443

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

444

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

445

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

446

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

CUPRINS
I. O VIAŢĂ DE OM ÎNCHINATĂ ÎNVĂŢĂMÂNTULUI DIN MĂTĂSARI .........................................................................5 Profesorul Dădălău Gr. Ion organizatorul învăţământului din Mătăsari ............................................................................5 Cercul directorilor de licee, grupuri şcolare şi şcoli profesionale din judeţul Gorj ....................................................7 Împlinirea unui ideal .................................................................17 Directorul Grupului Școlar Industrial Minier Mătăsari, profesorul Ion Gr. Dădălău este un excelent manager. ............18 Ultrascurte.................................................................................21 La ceas aniversar.......................................................................23 Cuvântarea profesorului Ion Gr. Dădălău ................................27 La sărbătoarea Fiilor Jilţului, ediţia I, 31 octombrie 1998 .......27 Întâlniri de suflet la Grupul Şcolar Mătăsari.............................30 La trecutu-ţi mare, mare viitor ..................................................36 Ion Dădălău un dascăl de prestigiu ...........................................36 O şcoală reprezentativă pentru învăţământul gorjean...............38 Dezvoltarea învăţământului în Mătăsari ...................................39 “Murmurul Jilţului”, la ceas aniversar ......................................42 Ştafeta generaţiilor, la Mătăsari ................................................44 La majoratul învăţământului liceal mătăsărean .......................45 Liceul meu, mândria mea ........................................................49 Mărturisiri ................................................................................50 Viaţă, spirit, materie.................................................................52 Mătăsari – la ceas de sărbătoare ..............................................58 La mai multe numere ...............................................................62 Statutul Fundaţiei Cultural – Ştiinţifice „Murmurul Jilţului” ..63 447

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

În fiecare zâmbet ......................................................................71 Fundaţia “Murmurul Jilţului” la ora bilanţului ........................72 Fundaţia cultural-ştiinţifică “Murmurul Jilţului” şi-a sărbătorit primul an de izbânzi.................................................................74 Un spaţiu al purităţii ................................................................75 G. S. T. M. – e tot ce am mai scump pe acest pământ .............76 Aşa să vă ajute Dumnezeu ! ....................................................78 Tradiţie şi inovaţie în învăţământ ............................................79 Impresii cu colegii mei ...........................................................81 Performanţa celor 20 de ani .....................................................85 Muzeul Jilţului .........................................................................87 Sărbătoarea “Fiilor Jilţului” .....................................................88 Ideea de timp în fizica modernă ...............................................89 „Atracţia universală - o mare lege a naturii” ...........................91 Sărbătoarea Fiilor Jilţului ........................................................94 25 De ani de învăţământ liceal în Mătăsari .............................94 Decada culturii scrise la Mătăsari ............................................95 Profesorul Ion Gr. Dădălău Directorul Grupului Şcolar Industrial Minier Mătăsari .......................................................98 Sărbătoarea majoratului .........................................................101 Timpul şl relativitatea ............................................................104 Conceptul de timp în fizica cuantică......................................108 Mişcare şi energie ..................................................................111 Şcoala-mijloc de realizare a destinelor noastre .....................114 Viața .......................................................................................115 Contribuţia economică a României în Primul Război Mondial 116 448

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

Errare humanum est ...............................................................118 Fetiţa noastră..........................................................................119 Oameni care, în cenuşiul vieţii, aduc un strop de lumină ......120 Oraşul Fericirii .......................................................................122 „Perfuzii cu cerneală” ............................................................125 Răsplata cutezanţei ................................................................139 Starea învăţământului din Mătăsari în anul şcolar 2001/2002 .140 Activitatea de formare managerială în anul şcolar 2001/2002 144 110 ani de învǎţǎmânt în Mǎtǎsari, Gorj................................148 Şcoala face omul ....................................................................150 Decada culturii scrise gorjene în liceul Mătăsari..................152 Nicolae Dragoş ......................................................................163 Femeia, eternă poveste...........................................................164 Program de măsuri privind prevenirea delicvenţei în rândul elevilor şi educarea civică şi antiinfracţională a acestora .....169 Mi-e dor .................................................................................173 Ce-am lăsat în urmă şi ce am găsit acum...............................179 Respir, cu adevărat, aer de şcoală ..........................................180 Modelul mătăsărean ...............................................................185 Destin .....................................................................................187 Banda de mină, material didactic în curtea liceului...............189 Amintiri vii ............................................................................190 Ani de liceu ............................................................................192 Elevii Colegiului Tehnic Mătăsari în vizită la Parlamentul României ................................................................................194 Drumu-i lung şi-ntortocheat ..................................................196 449

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

Studiul individual cu cartea, ziarul şi revista .........................198 Fii cult ca să citeşti, sau... citeşte pentru a fi cult? ................202 Păstrăm totul într-un buzunar... .............................................205 Tema pentru profesori, elevi şi poliţişti .................................206 Tineretul şi informaţia ...........................................................208 Despre libertate ......................................................................210 II. ION GR. DĂDĂLĂU. .........................................................213 Monografia localităţii Mătăsari..............................................213 Ion Dădălău-simbol pentru comunitatea din Mătăsari...........214 Istoria unei localităţi gorjene .................................................218 Monografia localităţii Mătăsari..............................................219 Necesitatea unui proiect bine structurat - „Promovarea imaginii culturale a Gorjului” ..............................................................219 Introducere .............................................................................221 Organizarea administrativă şi teritorială a acestor locuri până la 1990 ..................................................................................225 Istoricul satului Runcurel.......................................................229 Documente de moşneni (Brădet — Mehedinţi) ....................231 Cultura, viaţa spirituală, învăţământul ...................................251 Ansamblul cultural-artistic din comuna Mătăsari..................253 Şcolile din Mătăsari ...............................................................256 Şcoala acum 60 de ani ...........................................................260 Poşta din comuna Mătăsari ....................................................262 Viaţa spirituală, cultura şi învăţământul ................................269 Viaţa spirituală a acestor locuri..............................................270 Biserica parohială Sf. Ioan Botezătorul din satul Brădet.......272 Biserica Sfântul lerarh Nicolae din Mătăsari .........................272 Biserica Sf. Vasile cel Mare din Brădeţel ..............................273 Preotul Ioan I. Lupulescu.......................................................274 450

Fratele meu de sânge și de trudă

Dumitru Dădălău

Preotul paroh Grivei A. Ion ...................................................275 Preotul paroh Popescu Vasile.................................................275 Contribuţia locuitorilor de pe Valea Jilţului la cucerirea Independenţei României ........................................................276 Momente din lupta partizanilor de pe Jilţuri..........................277 Unele date despre monument ................................................279 III. MAI APROAPE DE DUMNEZEU «ADUCERI AMINTE L-OR TROIENI CU DRAG…» ............................281 Ion Dădălău ...........................................................................282 Profesor şi director de excepţie.............................................282 Excelenţa sa, dascălul ............................................................283 Profesorul Dădălău Gr. Ion organizatorul învăţământului liceal, postliceal, de maiştri şi profesional din Mătăsari........287 S-auzim numai de bine ..........................................................288 Satisfacere şi fericire .............................................................290 Idealurile vieţii mele au devenit temelia templului edificiului mătăsărean .............................................................................290 Viaţa spirituală a localităţii Mătăsari .....................................294 Un cadou deosebit pentru Colegiul din Mătăsari .................297 Un loc binecuvântat de Dumnezeu ........................................298 S-a reuşit ................................................................................300 Moment evocator, la Mătăsari ...............................................302 S-a împlinit un vis..................................................................302 Triste veri şi triste toamne .....................................................304 Cel mai iubit dintre dascăli ....................................................309 Mai aproape de Dumnezeu ....................................................327 Un dascăl printre îngeri .........................................................328 Domnul Ion ............................................................................344 Dragostea nu moare ...............................................................346 Fratele mai mare ....................................................................353 451

Dumitru Dădălău

Fratele meu de sânge și de trudă

Colegiul Tehnic Mătăsari-unitate de referinţă a învăţământului gorjean ...................................................................................355 Mătăsari: 30 de ani de învăţământ liceal, 10 ani de la înfiinţarea colegiului, 45 de ani de la primele promoţii de clasa a VIII-a. 356 Politică şi decenţă ..................................................................359 Liceul Industrial Mătăsari la ceas aniversar ..........................362 Despre ceea ce nu știm ..........................................................363 Planul profetic al lui Dumnezeu. ..........................................365 IV. VIE RECUNOŞTINŢĂ. ÎNSEMNĂRI .............................371 Din cartea de onoare ..............................................................371 Generalii Gorjului la Mătăsari ...............................................374 Din Cartea de vizită a Muzeului Jilţului, inaugurat pe 31 octombrie 1998 .................................................................382 Te păstrez în suflet, DIRECTORE… .....................................384 La „Crucea din Sat”: Eternă recunoştinţă profesorului ION DĂDĂLĂU ..................................................................386 În memoriam..........................................................................388 Amintiri despre un suflet nobil ..............................................390 Un om de o aleasă omenie .....................................................392 Vocaţia dăruirii.......................................................................393 Diamantul şcolii mătăsărene ..................................................394 Profesorul Ion Gr. Dădălău, la 3 ani de la dispariţie .............396 A fost... UN OM! ..................................................................398 Un adevărat artizan al noului, al științei și patrimoniului local398 Din fototeca familiei ..............................................................401

452

Editura RENE Consilier:Floarea Dădălău Culegere text: Bălan Roxana; Tănăsoiu Adriana; Armașoiu Ionuţ; Ciobanu Florica; Croitoru Adrian, Paliță Grigore; Popescu Robert; Dădălău Bogdan; Bălan Sorin; Albișoru Marinică; Nebancea Letiţia; Pupăză Mihaela; Neagoe Mădălina. Lectura/corectură: Dima Elena Tehnoredactare: Mariana Jdeică; Popescu Robert Miron Cartea a apărut cu sprijinul domnilor Copaci Gheorghe, directorul Complexului Energetic Turceni, Cinciulescu Dumitru, directorul Tipografiei PRODCOM Tg-Jiu

Pre-press & printing

S.C. TIPOGRAFIA PROD COM S.R.L. Târgu-Jiu, Gorj, str. Lt. Col. Dumitru Petrescu, nr.20 Tel. 0253-212.991, Fax 0253-218.343 E-mail: prodcom@intergorj.ro

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful