REVISTÃ A COLEGIULUI NAÞIONAL TEHNOLOGIC MÃTÃSARI - GORJ Anul XV

DUMITRU D D L U RU RU

Nr. 60-61

noiembrie 2011

32 PAGINI
DUMITRU DĂDĂLAU

C

tatea lumin e
30

de ani de înv ţ mânt liceal în M t sari

de înfiinţ re de la înf nţarea înfiinţarea e C EGIULUI COLEGIULU COLEGIULUI TEHNIC M T SARI SARI ARI

10 an 10 ani

COLEGIUL TEHNOLOGIC MĂTĂSARI
marmură, scrisă cu litere aurii: “Acest simbol este dovada recunoaşterii valorii celor 107 ani de învăţământ, primar şi secundar inferior, şi 20 de ani de învăţământ secundar superior în Mătăsari, în judeţul Gorj”. 9 noiembrie 2000, ministrul Educaţiei Naţionale, Andrei Marga. S-au vizitat sălile de clasă, cabinetele, laboratoarele, toate dotate cu mobilier nou, cu pereţii lambrisati, cu instalaţii electrică, sanitară şi termică, cu televiziune cu circuit închis şi televizor color în fiecare clasă, cu calculatoare, video, retroproiectoare şi ecrane în fiecare sală, s-a intrat în bibliotecă, în sala de sport care găzduia şi cinematograful propriu, grădiniţa şi Muzeul Jilţului, unde, domnul ministru Andrei Marga, în dialog cu domnul Nicolae Mischie, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, şi-au arătat cunoştinţele în faţa războiului de ţesut, a celorlalte obiecte de tradiţie locală, au ascultat, din gura unei bătrâne, povestea celor cinci fiice ale Jilţului, care, îmbrăcate în straie de sărbătoare,îşi întâmpinau oaspeţii dragi, cu pâine rumenită, scoasă din cuptorul nostru, cu turtă coaptă în ţăst şi cu toate bucatele obţinute din roadele pământului strămoşesc. S-a apreciat activitatea Fundaţiei şi Revistei Murmurul Jilţului, care, timp de 15 ani, a obţinut titlul de Laureat la Concursul Naţional de Reviste Şcolare. Domnul ministru, în cabinetul de română, după ce a văzut şi a pus mâna pe cărţi , reviste şi alte publicaţii vechi, mape tematice şi portofolii, articole din ziare, toate donate de către elevi de-a lungul anilor, a aprobat, pentru şcoala noastră, o “tiparniţă” care a ajuns, în următoarele zile în Gorj şi s-a oprit la Târgu-Jiu, iar noi, continuăm să tipărim revista Murmurul Jilţului şi 14 cărţi cu aceleaşi mijloace ca şi înainte. De pe marea scenă în aer liber, din Mătăsarii Gorjului, domnul ministru Andrei Marga a anunţat întreaga asistenţă, toată ţara, despre măsurile instituţionale pe care urma să le aplice în domeniul investiţiiilor din învăţământ, mărirea alocaţiei fondurilor bugetare pentru dezvoltarea infrastructurii, dotarea cu reţele de calculatoare, cu material didactic pentru laboratare, biblioteci, săli de sport, cu microbuze şcolare, îmbunătăţirea curricumului, a programei şi manualelor şcolare alternative, pentru salarizarea corespunzătoare a profesorilor. Era fericit ministrul de ce văzuse în Mătăsari, convins, pe deplin, că reforma, iniţiată de domnia sa, va învinge în toată ţara. Asa a fost şi va fi pentru că Gorjul, implicit Mătăsari, a fost inclus în rândul unităţilor administrativ - teritoriale ( 7 în total) beneficiare ale Programului Mondial de reabilitare a şcolilor din mediul rural. Fiind un pirvilegiu de a fi în postura de naş, la acea oră, domnul ministru Marga a confirmat că cei peste 2000 de elevi, ai celei mai mari insituţii de învăţământ din Gorj, vor resimţi, peste ani , o mândrie teribilă când vor putea spune: “ eu am făcut nu orice şcoală, ci Colegiul Tehnologic de la Mătăsari”, a luat această mărime şi ca un indiciu al unei reforme reale care s-a făcut şi din punct de vedere al cuplării în instituţii publice a diferitelor nivele de învăţământ preuniversitar, dar mai presus de toate, esenţial, a văzut o unitate care, cu adevarăt, trăieşte prin comunitate şi comunitatea trăieşte prin acest colegiu. Toţi cei care au venit în acest colegiu, înainte şi după, au apreciat că, în acest liceu, se plămădesc suflete nobile, au fost preocupări serioase, ale strungarilor în suflete, care, au meritat să se bucure de susţinerea mai marilor zilei, pentru că, aici, în această uzină cu foc continu, cetate a luminii din valea Jilţurilor, citadelă a învăţământului din Gorj s-a ştiut ce să se facă cu banii, s-a folosit şi inteligenţa, dar s-a ştiut să se exploateze şi bogăţiile subsolului spre binele tuturor, al hărniciei oamenilor din această zonă. Colegiul din Mătăsari a devenit,în cei peste 10 ani, o instituţie de învăţământ de temut, puternică, având cel mai mare număr de dascăli şi elevi din judeţ, cu o avere impresionantă, cu un nivel de instrucţie, cu o gamă largă de specializări în matematică-informatică, chimie-biologie, protecţia mediului, economic, filologie, electronişti automatizări, cu copii la grădiniţă, învăţământul primar şi gimnazial, cu manifestări tradiţionale ca : Sărbătoarea Fiilor Jilţului,Zilele Liceului , Ziua Colegiului, Zilele Mitropolitului, Majoratului, Absolveniţilor, Adolescenţilor, Târgul Ofertei Educaţionale, Alaiul Obiceiurilor de iarnă, Serbările primăverii, cu programe internaţionale Comenius, Gruntdwing, Leonardo DaVinci etc. În Mătăsari a existat şi există un învăţământ orientat pe valori. Suntem conectaţi la tot ce este mai nou în materie de informaţie, lecţiile se predau pe calculator, cu video şi retroproiector, colectivul de dascăli ne face cinste, fantezia elevilor se întrece pe sine, aici se face un învăţământ de calitate, performant, fapt ce ne-a permis să intrăm în consorţiu cu Universitatea Constantin Brâncuşi din Târgu-Jiu şi, prin extindere, implicit, cu Universitatea Babeş Bolyai din Cluj-Napoca. O fostă absolventă a Colegiului Tehnic din Mătăsari, Alexandra Bouleanu, actualmente inspec-

Omul sfințește locul Partea I

ii

Întâmpl ri de su et

Editura RENE

2011

Editura RENE

2011

Pe 9 noiembrie 2000, într-o atmosferă de mare sărbătoare, în prezenţa conducerii politice şi administrative a judeţului Gorj, ministrul Andrei Marga, împreună cu secretarul de stat, Adrian Gorun şi Gheorghe Gămăneci, inspectorul şcolar general al judeţului Gorj, veneau în Mătăsari, să proclame oficial, trecerea, din anul şcolar 2000-2001 a Grupului Şcolar Industrial Minier în poziţia de Colegiu Naţional Tehnologic. A fost un moment istoric, când , pentru prima dată în România, un liceu plasat într-o comună, într-un sat rural, devenea colegiu naţional. Ne-a venit nouă întâietatea în istoria învăţământului românesc de a avea primul colegiu naţional amplasat într-o localitate rurală.Mătăsari, capitala sufletelor noastre, avea, de acum, colegiu, după ce, în Gorj, se mai înfiinţase, tot în timpul ministeriabililor, colegiile Tudor Vladimirescu, Ecaterina Teodoroiu, Spiru Haret din Târgu-Jiu, George Coşbuc din Motru.A fost meritul autorităţilor locale şi de la nivelul judeţului, al colectivului profesoral, care au dat curs iniţiativei pline de devoţiune a directorului Dumitru Dădălău, când au aprobat documentaţia însuşită în ziua de 27 octombrie 2000 de către strungarii în suflete care-şi desfăşurau activitatea pe ogorul şcolii în aceste locuri binecuvântate de Dumnezeu. Această faptă a ilustrat cu prisosinţă tradiţia gorjenească a unor oameni dinamici, cinstiţi, competenţi, care s-au angajat pe drumul reformei, iniţiate de ministrul Andrei Marga, au înţeles că şcoala este a lor, că ea, până la urmă, arată şi funcţionează aşa cum o fac ei să arate şi să funcţioneze. Acest lucru confirmă, dacă mai era nevoie, rezultatele remarcabile obţinute în cei 107 ani de şcoală organizată aici, de 20 de ani de învăţământ liceal, o istorie plină de lucruri frumoase, de care beneficiază, acum , copiii, părinţii, profesorii de aici, din Gorj, din România. A fost o seară memorabilă, plină de emoţii şi satisfacţii, cu reverberaţii adânci în inimile celor prezenţi, şi nu numai, când s-a dezvelit placa de

tor de specialitate în Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului afirma că începând cu 9 noiembrie 2000 când ministrul Andrei Marga a păşit pentru prima oară în acel punct de pe hartă, un colţ uitat de lume, Mătăsarii s-a făcut remarcat dintr-o dată.În momentul în care a fost întâmpinat cu pâine şi sare, când a tăiat panglica de inaugurare, nouă ni s-a deschis un orizont, două porţi mari, un nou început, o lume în care păşeam cu dreptul. Casa noastră a fost declarată Colegiul Naţional Tehnologic, lucru inscripţionat pe vecie pe placa de marmură amplasată în zidul colegiului. De atunci, noi am început o viaţă nouă, plină de împliniri, de atunci, viaţa pentru noi a fost prosperă şi mereu în ascensiune. De atunci noi suntem noi, suntem schimbaţi şi ne e drag să venim la şcoală. Noi îi mulţumim sufletului Colegiului pentru că ne-a deschis ochii, ne-a făcut să aspirăm întotdeauna spre mai bine. Acum când se vorbeşte de Colegiul Naţional Tehnologic din Mătăsari, instantaneu, se pronunţă şi numele profesorului Dumitru Dădălău. Iată ce sublinia Mitropolitul Olteniei, IPS Teofan , azi Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, în scrisoarea adresată conducerii Colegiului Naţional Tehnologic Mătăsari, după vizita facută pe 18 decembrie 2001: “Conduceţi un liceu de excepţie, un liceu cald, un liceu cu chip curat, lumina din ochii elevilor dumneavoastră m-a reconfortat sufleteşte şi mi-a întărit în misiunea ce-o avem de îndeplinit cu toţii.L-am rugat pe bunul Dumnezeu să reverse darurile Sale asupra directorului, asupra cadrelor didactice şi asupra elevilor Colegiului din Mătăsari. Aceleaşi gânduri frumoase au rămas scrise de ministrul nostru în Cartea de Onoare: “ Un sincer omagiu competentului corp profesoral, direcţiunii şi directorului, plin de iniţiativă şi devoţiune, excelenţilor elevi ai Colegiului Naţional Tehnologic Mătăsari ”ANDREI MARGA - 9 NOIEMBRIE 2000
DUMITRU DĂDĂLĂU

M u r m u r u l J i l þu l u i
MJ 15 ani

N r. 60-61

Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului și Sportului a organizat, în ultimele trei luni de zile, Concursul Naţional de Eseuri “Călătorie prin Uniunea Europeană”, concurs culturalartistic, care a avut ca scop stimularea potenţialului creator al elevilor cu aptitudini literare, din școli, licee, cluburi și palate ale copiilor. Participanţii au trimis eseurile, redactate într-una din limbile de circulaţie europeană (engleza, franceză, spaniolă, italiană, germană), fie în limba română, până la data limită: 30 aprilie 2011. Eseurile prezentate la faza finală a concursului au cuprins descrierea unui moment de civilizaţie din istoria popoarelor Europei, a unei călătorii într-o ţară, regiune sau localitate, a unui moment cultural (prezentarea unei instituţii, a unei personalităţi, a unei opere reprezentative etc.) a unor obiceiuri tradiţionale (port popular, muzică, dansuri, tradiţii culinare etc.) sau altor genuri de manifestări culturale reprezentative. La evaluarea și selectarea lucrărilor la etapa finală s-a pus accentul pe originalitatea subiectelor, pe corectitudinea exprimării în limbă străină aleasă/română, s-a luat în considerare, ca și criteriu de evaluare - stilul și adaptarea temei

abordate la vârsta elevilor participanţi. Pentru obiectivitatea jurizării, lucrările nu au fost semnate și nu au purtat niciun element de identificare al autorun lui. Fiecare lucrare a avut un c motto, care s-a regăsit pe un plic e sigilă, în care se regăseau datele t despre autor. Judeţul Gorj a fost reprezentat la acest concurs na, ţional de elevii Cismaru Laura, ă Tănăsoiu Adriana, Paliţă u Grigore, Popescu Maria, Butaru , Adriana, Ciobanu Florica, ă Ceaușescu Ion, Gheorghiţă u Adriana, Balcan Naomi și Frîntu c Mădălina de la Colegiul Tehnic Mătăsari, îndrumaţi de profesou rul Dumitru Dădălău, care au l prezentat eseuri despre: Muzeul , Vasa Musset din Stockholm, a despre orașele Veneţia și Verona din Italia, Belfast-Irlanda, Palatul din Knossos-Grecia, Turnul Eiffel din Paris, Muzeul Britanic, Palatul Buckingham din Londra, despre Viena și Munţii Alpi din Austria, despre Palatul Brukenthal și despre Raiul de pe Pământ cu locurile sfinte din România. După jurizarea celor peste 450 de eseuri selectate pentru etapa

finală, juriul naţional a atribuit locul al treilea elevei Cismaru Laura, clasa a XI-a B, matematică-informatică, pentru eseul “Vasa Museet din Stockholm” și menţiune elevei Frîntu Mădălina, clasa a X-a D, economic, pentru eseul “Raiul de pe Pământ cu locuri sfinte din România”, de la Colegiul Tehnic

Mătăsari, judeţul Gorj. Tuturor, felicitări, în cel de-al 15-lea an de jurnalistică în Mătăsari, de când revista “Murmurul Jilţului”, an de an, obţine titlul de laureat al concursurilor naţionale ale revistelor școlare. Prof. Ion Elena, GORJEANUL 24 MAI 2011

REVISTA MURMURUL JILŢULUI
călimară, Rugă pentru mama, Cornel Bălescu: Suferinţa stelelor, Ochiul magic, Referendum. -A publicat informaţii despre proiectele internaţionale Comenius, Gruntdwing, Leonardo DaVinci cu care Colegiul Tehnic Mătăsari are parteneriate cu școli din Anglia, Franţa, Italia, Ger mania, Statele Unite ale Americii, Olanda, Polonia, Turcia, Grecia, Cipru, Republica Moldova, Letonia, Estonia. -Anual, între 2-6 elevi, redactori ai re vistei Murmurul Jilţului au participat la taberele naţionale ale revistelor școlare și de jurnalistică organizate de MECTS în judeţul Iași. -A organizat schimb de experienţă cu redacţiile revistelor din liceele judeţului Gorj. -Redacţiile revistei sunt prezente, de-a lungul anilor, la manifestările culturale organizate pe plan judeţean, naţional și internaţional ca: Festivalul Tudor Arghezi, memorialul durerii de la Sighetul Marmaţiei, zile de istorie a Gorjului în Banat, Festivalul Logodna vinului cu ulcica, Focuri peste zăpezi și altele. -Are legături permanente cu Fundaţiile și Revistele Gheorghe Magheru, Dăruie Vieţii Farmec (DVF) și din Republica Moldova. -A organizat, cu sprijinul ISJ Gorj și DJDS Tabăra de creaţie literară și pictură la Săcelu. Tismana, 21-22 mai 2011

17 reviste gorjene la faza naţională a Concursului de Reviste Şcolare
În perioada 21-22 mai 2011 s-a desfășurat la Tismana faza judeţeană a Concursului Naţional al Revistelor Școlare și ”Tinere Condeie” de la Tismana. Din juriu au făcut parte: conf. univ. dr. Ion Popescu – Brădiceni – președinte de onoare; prof. Ion Elena-președinte; prof. dr. Marius Buzera-vicepreședinte, prof. Cornel Șomîcu – vicepreședinte și Ion Predoșanu – ziarist. După îndelungate deliberări s-au consemnat următoarele reviste calificate la faza naţională: Revista ”JURNAL 11” (Școala Generală ”Pompiliu Marcea”); Revista GRAIUL APELOR (Școala Generală Ceauru – B ă l e ș t i ) ; R e v i s t a I Z VO RU L SÂMBOTEANU (Școala Generală ”Sfântul Nicolae”); Revista ”Puterea cuvântului” (Șc. Gen. ”Constantin Brâncuși”); Revista ”Palia” (Șc. Gen. Constantin Săvoiu”); Revista ”Magia cuvintelor” (Șc. Gen. Nr 1 Ţicleni); Revista ”Speranţe novăcene” (Școala Generală Novaci); ”Revista Săvoiu” (Șc. Gen. ”Constantin Săvoiu”); Revista ”Atlas” (Șc. Gen. Ţicleni); Revista ”CUGET LIBER” (Colegiul Tehnic ”General Gheorghe Magheru”); ”Freamătul” (GSI Bustuchin); ”Recreaţia mare”(Gr. Șc. Ind. Tismana”); Revista ”Historia CNET” (CNET); Revista ”Murmurul Jilţului” (Colegiul Tehnic Mătăsari); Revista ”Studium” (CNET); Revista ”Interval” (CNSH); ”Ecou” (Colegiul Comercial ”Virgil Madgearu”).

2

-Apare la 1 Decembrie 1996 -Publicaţie trimestrială a elevilor și cadrelor didactice de la Colegiul Tehnic Mătăsari, aflată în al 15-lea an, cu 59 de numere, tipărite în câte 1000 de exemplare fiecare. -Primele 10 numere au apărut în format A4, iar următoarele în format A3 cu 16 pagini. -Redacţia revistei este Fundaţia Murmurul Jilţului din cadrul Colegiului Tehnic Mătăsari, ISSN nr. 1583-2287. -Are colectiv de redacţie alcătuit din elevi și cadre dicdactice îndrumaţi de profesorul Dumitru Dădălău, directorul Fundaţiei și al revistei, care a obţinut de 14 ori titlul de Laureat al Concursului Naţional al Revistelor Școlare. -Are r ubrici permanente: Sărbătoarea Fiilor Jilţului, Zilele

Colegiului și ale Liceului, ale Mitropolitului, Adolescenţilor, Absolvenţilor, Femeii și Copilului, Alaiul Sărbătorilor de Iarnă, Serbările Primăverii, Taberele Naţionale de reviste școlare și jurnalistică de la Ciric și Muncelu, Târgul Ofer tei Educaţionale, Concursuri Școlare, Activităţi metodice, Schimburi de experienţă, Simpozioane, Consfătuiri, etc. -Are 10 subredacţii în judeţ și în ţară. -Articolele din reviste au constituit baza cărţilor documentare: Cetatea Luminii, Inimă de licean, Iubirea mea, Muzeul Jilţului, Fiii Jilţului, De la Mătăsari la Ciric, Album didactic, 110 ani de învaţământ în Mătăsari, Fereastra Sufletului, Mătăsari-file de monografie, Alin Dobromirescu: Îngerul cu

D. Dădălău

Aura Stoenescu, 25 Mai 2011,Vertical

19 9 6  1 DE C E M B R I E  2 011 

N r. 60-61

M u r m u r u l J i l þu l u i
MJ 15 ani

Călătorie prin Uniunea Europeană

MUZEUL VASA MUSEET DIN STOCKHOLM
”Mintea nu-i un vas care să fie umplut, ci un foc care trebuie întreţinut”
În ultimii ani, s-a observat o schimbare subtilă în atitudinea suedezilor. Dragostea de pământ și pârtie este adânc înrădăcinată în suedezi. Nu cu mult timp în urmă, ţara era o fortăreaţă introvertită, Suedia stând stânjenită la marginea Europei de Vest. Într-adevăr, mulţi suedezi încă vorbesc de călătoria “în Europa”, de parcă s-ar afla pe un alt continent. Dacă se întâmplă să călătorească mai departe, obișnuiesc să spună într-un mod ciudat că “ies în lume”. Chiar și imnul naţional Du gamla du fria nu vorbește despre glorie, onoare său război, ci despre un ţinut cu munţi înalţi, liniște și bucurie. Dreptul fiecărui om este un vechi obicei suedez care garantează dreptul oricărei persoane de a se bucura de natură, fără niciun fel de restricţie. Puteţi trece peste orice câmpie, pădure, atâta timp cât respectaţi intimitatea proprietarilor, prin faptul că nu vă puneţi tabăra aproape de casele lor, nu vă plimbaţi pe terenuri împrejmuite și nu călcaţi pe pământul cultivat. De asemenea, vă puteţi plimba cu barca pe orice apă, puteţi culege în voie flori, fructe de pădure și ciupercă. În Suedia sunt peste 26 de parcuri naţionale, toate aflate în posesia statului. Scopul urmărit este ca zonele cu valoare și frumuseţe naturală să fie protejate în interesul omului și al naturii. Padjelanta este cel mai mare parc naţional din Europa. Numele vine dintr-un cuvânt lapon, care înseamnă “muntele cel înalt”, și este una dintre cele mai frumoase zone muntoase din Europa, având depresiuni masive și muntoase și lacuri uriașe, ca Vastenjaure și frumosul Virihaure. Există multe pârâie pe care laponii le numesc jok și acestea au constituit întotdeauna o sursă importantă de apă pentru turmele lor de reni. Aici, este sănătos să beţi din apa de pârâu și să vă bucuraţi de gustul său special. La celălalt capăt al ţării și la o altitudine diferită se află Norra Kvill, o pădure din sudul Suediei, în Smaland. Copacii nu au mai fost tăiaţi de peste 150 de ani și unii pini sunt mai bătrâni de 350 de ani. Flora este surprinzător de variată și acest parc este un El Dorado al iubitorilor naturii. Călătoria în jurul Suediei o poţi face cu trenul, metroul, taxiul, bicicleta, vaporul sau feribotul... Pentru o ţară care se laudă cu cele 96.000 de lacuri și nenumărate râuri și canale, transportul pe apă joacă un rol surprinzător de mic în sistemul de transport public din Suedia. Dacă alegeţi autobuzul în locul vaporului și intraţi pe insulă pe la Djur-gardsborn, venind dinspre Strandvagen, primul muzeu întâlnit în cale este Nordiska Musset, care prezintă viaţa din nord, începând cu secolul al XIX-lea. Aici sunt expuse costume populare, o colecţie specială de rochii de mirese și tradiţionalele coroane de aur și argint purtate de miresele suedeze, cultura laponă, arta populară și, mai mult decât atât, aspecte ale vieţii suedezilor. Vasa Museet. La vest de Nordiska Museet, pe malul mării, se află uriașa Vasa Museet, adăpostit de clădirea cu o formă ciudată, Galarvarvet, unde se află vasul de război Vasa, inaugurat în 1990. Acest vas a fost construit în anii 1620, de Gustav al II-lea Adolf, în onoarea fondatorului dinastiei, Gustav Vasa. Era un vas magnific, decorat cu frunze aurite la pupă, având urme de bronz și 700 de sculpturi pentru decorare. În 1628, a părăsit portul din Stockholm, fiind urmărit de rege, curte și întregul popor. Vasul cântărea 1300 de tone, fiind prins de o rafală neașteptată de vânt, apa a pătruns în interior și s-a scufundat, majoritatea celor aflaţi la bord înecându-se. A zăcut pe fundul mării până în 1956, când un arheolog, Andres Franzen, l-a găsit și și-a petrecut următorii ani restaurându-l. În 1961, vasul a crăpat din nou. Iar munca de restaurare a reînceput. Peste 24000 de obiecte au fost salvate de pe vas, inclusiv schelete, îmbrăcăminte, unelte, monede, arme, rom și multe ustensile folosite zi de zi. Arheologii marini au găsit de asemenea mii de fragmente, mai mici și mai mari, din vas, care au fost numerotate și poziţiile le-au fost înregistrate. De-a lungul ultimilor 25 de ani, vasul a fost pus laolaltă, bucată cu bucată, iar acum, Vasa și-a recâștigat splendoarea iniţială. Faptul că Vasa s-a scufundat atât de repede, fără vreun foc sau explozie, este indicat de faptul că majoritatea obiectelor au fost recuperate, iar această colecţie valoroasă ne dezvăluie multe despre viaţa unui vas din secolul al XVII-lea. Pentru majoritatea oamenilor, aceste ustensile simple vorbesc despre viaţa de zi cu zi și sunt la fel de fascinante indiferent de utilitatea lorun kista (dulap) al marinarului care conţinea pipa sa, periile da pantofi și toate cele necesare unei călătorii lungi, dar și cabina amiralului, unde dormeau 12 ofiţeri. Cea mai lungă galerie de artă din lume. E greu de înţeles ce a inspirat designerii suedezi să acopere pereţii metroului subteran din Stockholm cu picturi, întrun moment când toate celelalte ţări făceau ca totul să strălucească în staţia de metrou. Dar, acest lucru a transformat staţia de metrou în ceva mai mult decât un simplu sistem de transporturi. La baza scărilor se deschide o lume plină de culoare, textură și formă, oferind Stockholmului cea mai lungă galerie de artă din lume. Casa de bilete, tavanul și platforma oferă o infinită varietate de culori și stiluri-toate doar la preţul unui bilet de metrou. Jumătate din cele 99 de staţii au tablouri, sculpturi, mozaicuri și gravuri, la care au contribuit mai mult de 70 de artiști. T-Centralen, centrul reţelei, a devenit căminul primelor înfrumuseţări. Egon Moller-Nielsen a amplasat bănci pe platforma de sus; pereţii au fost decoraţi de alţi artiști cu clopoţei și figurine din ceramică, dar și prisme din sticlă de culori și forme diferite. Un an mai târziu, decoraţia lui Tom Moller, Capra, a apărut la Hammerbyhojden. Stockholmezii nu se pot hotărî care este cea mai bună gistă de la Osyermal anustorget prezintă interesul timpuriu al suedezilor pentru Cismaru Laura Diana egalitatea dintre sexe la Vallingby, Casimir Djuric a transformat pilonii platformei în copaci uriași. Drottningholm - Versailles-ul suedez. Reședinţa de vară a regalităţii suedeze, construit pe locul unui castel mai vechi, actualul palat s-a vrut încă de la construcţie (în jurul anilor 1700) o copie a celebrului Versailles. Drottning înseamnă regină în suedeză, palatul fiind construit pentru regina Katarina, pe la 1579. Acel castel a ars, urmând reconstrucţia altuia nou asemeni Versailles-ului. În mare parte s-a reușit, căci măreţia și opulenţa le aseamănă. Desigur, este la o scară mai mică, dar este extrem de frumos ornamentat cu statui, picturi, săli somptuoase și luxoase. Interesant este pavilionul chinezesc, căci în perioada aceea era o modă a importului de artă și obiecte din China. Acest pavilion s-a montat în câteva zile pentru o altă regină, Lovisa Ulrika, de către soţul ei și este adus integral din China. Înăuntru se găsesc numai obiecte chinezești, picturi, porţelanuri. Grădinile sunt mari, frumoase și aduc oarecum cu cele ale Versailles-ului. Este o idee pentru o excursie de o zi din Stockholm, cu metroul și apoi cu un autobuz, dacă nu optaţi pentru mai spectaculoasă variantă de a lua un vaporaș chiar de lângă Gamla Stan. Stockholm.La Stockholm, ca și în întreaga Suedie de altfel, noul se împletește cu vechiul cum se împletește apa cu pământurile și convieţuiește cu el în deplină armonie de sensuri și culori. O toamnă la Stockholm este o bucurie a ochiului și luminii. Americanii numesc toamna suedeză “sărbătoarea luminilor” și este într-adevăr: marea cu reflexele ei oţelii, imensele masive de verdeaţă, cenușiul stâncilor răzleţe, acoperișurile de cupru coclit ale orașului vechi, zidurile cenușii, patina monumentelor, liniile suple ale clădirilor noi cu ritmica lor de beton, sticlă și aluminiu, cu tentă lor viu pastelată, cerul de o puritate caldă, podurile fără număr, miile de ambarcaţii, mici și mari, ce lunecă în toate direcţiile și zborul ca o nălucă albă a pescărușilor. Fiecare lucru își are lumina lui, iar culoarea lui restituie luminii reflexele. Stockholm se găsește într-un punct în care Lacul Malaren se întâlnește cu Marea Baltică spaţiul ideal pentru acest oraș a fost fondat la jumătatea secolului XIII, fiind iniţial o fortăreaţă, care, pe măsură ce s-a dezvoltat, s-a extins pe continent și pe insulele din jur. Orașul este un loc vibrant, cu aventuri în orice colţ: pe străzi, pe scene, în muzee și în parcuri. În fiecare săptămână au loc diverse expoziţii, diverse premiere, filme și spectacole; evenimente de dimensiuni diferite încep unul după altul. Indiferent de preferinţele și interesele fiecăruia, există întotdeauna ceva de experimentat în capitala Suediei. Astăzi, Stockholm include mai multe peninsule și 14 insule, legate între ele printr-o reţea de poduri și canale. Este unul dintre orașele europene pline de parcuri, pieţe și bulevarde spaţioase, un exemplu clasic de arhitectura nordică împletită cu tendinţele și necesităţile moderne, fără a pierde farmecul trecutului. Prima atestare documentară a orașului datează din 1252, când era o piaţă importantă în comerţul de fier din minele de la Bergslagen. Se spune că orașul a fost fondat de Birger Jarl, cu scopul de a proteja Suedia de la invazia maritimă a forţelor străine și pentru a împiedica jefuirea unor cetăţi ca Sigtuna pe lacul Mälaren.Se spune despre Stockholm că este un oraș-arhipelag, deși elementele sale fundamentale se întind și se înalţă pe numai 13 dintre cele 24.000 de insule, insuliţe și ostroave de la acea margine răsăriteană a Suediei, unde apele Mării Baltice se întâlnesc cu cele ale marelui lac Malar. O insulă a muzeelor.
continuare in pagina 9

linie a picturilor, dar drumul spre Akalla este o deţinătoare de picturi extraordinare. Trenul pleacă de pe platforma de jos din T-Centralen, iar dacă coborâţi cu al doilea șir de scări rulante, veţi descoperi o peșteră misterioasă. Platforma și pereţii au fost decoraţi cu piatră naturală, lăsată în forma ei iniţială și acoperită cu un strat de frunze albastre, pe un impresionant fundal în alb și albastru. Pe măsură ce treceţi de diferitele staţii, merită să priviţi și spre vastra Skogen, având o terasă de 18 metri, înfăţișând un profil uman, forme din mozaic și pietre de râu. Dar, atracţia principală a acestui loc este Solna Centrum, care merită o oprire specială. În spatele liniilor se află păduri și dealuri înverzite, care contrastează cu fundalul roșu. Scena reprezintă un bărbat cântând la acordeon și, cu cât priviţi mai mult lucrarea, cu atât veţi găsi mai multe de văzut. Această temă a mediului înconjurător, Suedia în anii ‘70, a fost terminată în anul 1975, de Karl-Olov Bjork și Andres Aberg.De cealaltă parte a liniei se află Tensta, una dintre cele mai mari comunităţi de imigranţi unde sunt reprezentate peste 30 de naţionalităţi. Tabloul prezintă un Tribut pentru imigraţi. Dar mulţi consideră că staţia cea mai interesantă este Kungstradgarden, care are două intrări minunate. Alte exponate mai neobișnuite sunt sculptura Pasărea Verde de la Rasved, simbolurile știinţifice de inginerie și cele matematice de la Teniska Hogkolan și gândacii fantasmagorici din recipientele de sticlă de la Garder. Temele Eliberarea femeilor, Pacea și Mișcarea ecolo-

3

19 9 6  1 DE C E M B R I E  2 011 

M u r m u r u l J i l þu l u i
MJ 15 ani

N r. 60-61

Călătorie prin Uniunea Europeană

4

Istoria ne-a legat, istoria ne-a desparţit. Însă, ne-a despărţit doar la niFrântu Mădălina vel de frontiere. Trebuie să recunoaștem că avem același sânge, vorbim aceeași limbă, trăim aceleași probleme. Cei care nu vor să recunoască aceasta, au impresia că trăiesc într-o falsă istorie, într-o falsă realitate, dar fiecare are dreptul să creadă în ceea ce crede el că este cu adevarat și că reprezintă istoria poporului său. Pentru mine România este a doua casă, e ţara mea dragă cu oameni frumoși și harnici, apreciaţi de o lume întreagă, cu tineri bine educaţi care vorbesc o română perfectă și manifestă interes faţă de tot ce este bun și frumos. Este locul în care mă formez din punct de vedere profesional și locul în care mi-am făcut prieteni buni și devotaţi alături de care o să îmi mai petrec o bună perioadă din viaţa mea. Este locul de care îmi va fi dor atunci când va trebui să mă despart,dacă va fi nevoie.România e locul unde îmi petrec cei mai frumoși ani din viaţa. Sunt aici locuri pe care le-am bătut cu piciorul deja de sute de mii de ori și pe care încă le mai descopăr și o să le descopăr de acum în colo. Sunt locuri care deja fac parte din mine și nu mai pot renunţa la ele. Le voi lua cu mine, indiferent unde mă vor purta pașii vieţii. Oriunde voi merge o să port România cu mine în suflet . Pentru că poporul român, prin origine nu poate fi despărţit niciodată, pentru că oriunde ar fi și indiferent de cum ar gândi, poporul român va trăi mereu.Mă simt în România ca acasă, pentru că aici mi-e casă, mi-e mama, îmi sunt prietenii. Iubesc România pentru că aici sunt oameni minunaţi care mă înconjoară, pentru că tot râul , dealul, ramul, e tot, al nostru românesc. Pentru că trăim astăzi pe ce-au muncit secole de-a rândul strâmoșii noștri, care au luptat toată viaţa lor să vadă o Românie Mare. Iubesc România pentru că cei care au fost Mircea, Ștefan cel Mare sau Mihai Viteazul care au asprirat mereu la un ideal, idealul acela românesc, pe care ignorându-l, le incălcăm visul și speranţa lor de secole. Iubesc România pentru că e ţara mea, e tot ce avem noi mai sfânt. Iubesc România, și vorba cântecului : „ Vreau poporul român, Opere complete.Sunt deja cateva luni de când m-am stabilit in Gorjul cel frumos, și de nenumărate ori mi-am pus întrebarea : de ce am ales România? E unica întrebare care se vaietă în interiorul meu și care mă provoacă la reacții variate, dând naștere la răspunsuri diverse. În săculețul meu interiorior aș putea găsi nenumărate adevăruri referitoare la sentimentele mele față de România. Când eram acasă, în orașul meu, pe malul Jiului, România era țara spre care priveam cu visare, îmi era atât de aproape, și totodată atât de departe. Mă uitam zilnic peste apele plângătoare ale ei. Am îndrăgit România încă de mică, crescută fiind sub acordurile celor care mi-au insuflat curajul de a vorbi o română pură. Și dragostea mea creștea din ce în ce mai mult, fiind întreținută și chiar consolidată în momentele de ceartă cu unii colegi și dascăli referitoare la ideea originii .. Acum pentru mine România este mai mult decât îmi imaginam eu, este țara în care mă simt liberă, liberă să gândesc, să mă exprim și să iubesc românește. Am găsit aici ceea ce îmi lipsea uneori acolo: amabilitate, voință și încredere. Am putere și energie, dar cel mai important e că am dobândit acel confort interior de care duceam lipsă, poate unii ar spune că sunt aberații și filozofeli, dar eu știu că e ceea ce simt.Astăzi, România e ca o mamă care ne cuprinde în brațele sale. Și… da… poate ar fi mai bine să ne strângă în brațe așa cum a făcut-o cândva… dar e o chestie ce ține de timp, conștiință și gândire.” România, care pentru mine este un concept prea îngust pentru a îngloba ceea de ce

sunt eu cu adevărat îndrăgostită: Poporul Român . Toti locuitorii statului sunt români. Spunea cineva ca în România trăiesc români și vorbitori de limbă română. Au mai zis-o și romanii: nu contează de unde ești, ci cine ești. O zic și eu: astăzi din păcate poporul român nu prea poate fi identificat prin teritoriu. În aceste vremuri, pe care le consider cele de pe urmă a existenţei noastre ca neam, criteriile de bază ale identificării sunt istoria, limba, credinţa, și recunoașterea eroilor comuni. Menţionez că aceste elemente pot coexista doar împreună. Românul autentic spre care tind și eu, se află în sufletul bătrînilor noștri de la ţară, care povestesc nepoţilor povești românești … Tot român este cel care e interesat de istoria sa, nu pentru că i-o cere școala ci pentru că atunci cînd iubești încerci să afli cît mai multe, ești intrigat să răscolești trecutul persoanei iubite. La fel este și cu poporul: noi nu ne putem naște iubind neamul românesc, așa cum nu-l putem iubi nici la comandă. Adevărata dragoste se naște din cercetare și cunoaștere. Și eu am început să-mi iubesc poporul numai cînd am început a afla din ce seminţie mă trag, cu ce eroi mă pot mîndri. Acum, poporul român reprezintă pentru mine ide-

alul. Nu mă văd trăind în altă parte decît pe pămînt românesc. Sufletul meu deja s-a format românește și să mă pună să trăiesc în sînul altui popor ar fi ca și cum aș îmbrăca o haină croită pe silueta altcuiva. Ce frumoasă ar fi Romania,dacă toate orașele ar arăta precum sufletele noastre bune! Pot spune ca sunt o persoană cu adevărate rădăcini românești și de aceea vreau să prezint trăirea din propriul orășel,care mi-aș dori să existe cu adevărat în România noastră. fost o întâmplare,care dacă nu s-ar fi întâmplat nu mi-aș fi dorit să mai zâmbesc niciodată... Este vorba de acel moment,căci dacă nu ar fi fost inima mea ar fi îngheţat,iar trupul meu ar fi suferit multe modificări.. Au fost momente când visul meu se apropria spre sfârșit,dar tocmai în acele momente am reușit să ajung în acel loc magnific... Atunci viaţa mea a devenit mult mai frumoasă,pentru că orașul acela mi-a vindecat rănile și mi-a binecuvântat drumul in viaţa Îmi doresc ca acest vis care tocmai mi-a dat aripi să mă ducă prin locuri necunoscute,deoarece doresc să am parte de multe descoperiri în această viaţă.Îmi doresc ca acest foc care mi-a invadat sufletul să nu se stingă niciodată... Undeva,unde doar eu am reușit să ajung,unde numai eu am fost invitat,se află acest oraș..Poate că era mai mult decat un oraș,dar am știu din prima clipă de când am pășit pe tărâmul lui,că este orașul vieţii mele..Așa cum mi-l închipuiam...Sunt foarte fericita că am reușit să ajung acolo,chiar dacă au trecut atâţia ani de la acea întâmplare..Nu contează că nu am mai ajuns niciodată acolo,deoarece știu că în clipa când voi fi eliberat de pe această planetă,voi ajunge iarăși in acel loc...Voi

fi,pentru totdeauna,numai acolo,în paradisul orașului în care,mai mult ca sigur,am fost creat...Pentru că sunt atrasa de acel loc,invizibil oamenilor..Voi încerca să vă prezint în următoarele rânduri pe care le voi scrie,câteva întâmplări din acea călătorie de neuitat..Desigur,sunt foarte multe,am reușit să aflu răspunsul la multe întrebări,dar sunt și lucruri pe care nu le pot spune nimănui..Așadar,mă voi teleporta pentru câteva minute în trecut,voi redeveni acea persoană care a reușit să ajungă într-un loc strălucitor...Adică,voi fi eu, care sunt așa cum sunt...Iată că am ajuns in sfârșit acolo,pentru prima dată am reușit să asist la un moment magic,încântător,eram chiar acolo,la îmbrăţisarea ţărmului cu marea..Era un apus,dar în același timp,în acele împrejurări putea fi și un răsarit.Peisajul în care mă aflam era minunat…priveam acest răsarit ,această renaștere a acestui univers,nu era un vis,era cu siguranţa ceva real,deoarece auzeam acea melodie a mării... valurile,desi nu erau prea mari imi trimiteau privirea spre lumi necunoscute..dar totuși,parcă ceva lipsea.nu era totul perfect..soarele se reflecta cu mândrie în limpezimea apei,iar eu rămăsesem pe ţărmul aproape îngheţat,căci eu absorbisem toată căldura lui.În faţa mea se află un copac..Poate,singurul care-mi aducea aminte de experienţa trăita pe pământ...Însă,nu era un copac obișnuit,deoarece era diferit și totuși foarte cunoscut mie...Era copacul inimii mele,o imagine perfectă a tot ceea ce conţinea acea cămăruţă,care nu a fost niciodată deschisă...Deodată,nu știu cum pot explica ceea ce s-a întâmplat,dar printr-o minune copacul a început să-mi vorbească:Privește-mă sunt copacul inimii tale,din care au cazut aproape toate frunzele,aproape toate amintirile,constat că a înflorit totuși o floare. Floarea aceea este pentru tine, numai a ta...Îmi este teamă de acel moment când o vei lăsa să părăsească aceste ramuri..Cred...că din acel moment,care sp er să nu vină niciodată,vor curge numai lacrimi,și vor fi lacrimile tale... Rădăcinile sunt în căutare de lacrimi,pentru a putea crește. Furtuna spală rănile provocate de lupta cu singurătatea...Dupa ce a șters toate urmele singurătăţii,furtuna dispare...Atunci are loc apariţia curcubeului..Care îmi zâmbește mulţumit pentru că am avut puterea să-mi înving propriile limite.După ce totul pare terminat se produce apariţia celui mai frumos fenomen..Vorbesc de apariţia ta...de apariţia unei fiinţe angelice...Atunci când apari,îmi înconjori trupul obosit de atâta luptă...Atunci îmi dau seama că floarea care s-a născut în acest copac al inimii mele este iubirea.. Fructele ei sunt momentele magice de neuitat...Iar tu,ești armonia din jurul meu..Ești mirosul ametitor al naturii...Ești zâmbetul soarelui care-mi încălzește trupul..Tu ești vântul care îmi cutreieră ramurile...Iar eu,sunt cel mai fericit copac din acest loc..Dar unde mă aflu?Cine ești tu?Cum poţi știi atâtea lucruri despre mine?,ma intrebam eu.... Păi,sunt singurul care știe tot ceea ce tu ai simţit în călătoria ta spre cunoaștere și împlinire.Știu că mă crezi,totul este așa cum ţi-am spus.Acum,poţi pleca,deoarece te afli în orașul tău,unicul loc din această lume,unde se află imaginile sentimentelor tale,trăirilor tale,gândurilor tale..Aici este orașul propriului tău suflet.Aici nu vei găsi oameni,nu vei găsi ceea ce te așteptai să găsești,deoarece aici te vei găsi pe tine însuși...Te vei găsi,așa că nu mai aștepta..,Imposibil,dar totuși,sunt convinsă că ai dreptate.Încă ceva,pe unde să o iau?Am nevoie de un ghid,nu cunosc acest oraș!Ghidul ești chiar tu,numai tu poţi găsi drumul corect prin acest labirint,sunt sigur că îl știi deja,trebuie să-l urmezi..Nu-ţi fie frică,ești capabil de orice luptă,tu nu poţi ieși învins,deoarece aici ai venit pentru a învinge.Nu am mai zis nimic,pentru o fracţiune am reușit să clipesc,deoarece până atunci priveam
continuare in pagina 8

19 9 6  1 DE C E M B R I E  2 011 

N r. 60-61

M u r m u r u l J i l þu l u i
MJ 15 ani

Călătorie prin Uniunea Europeană

Călătoriile cu distanțe mari față de casă îmi par mult interesante datorită traseului parcurs și felul de a trăi temporar într-o lume nouă, pe cont propriu. Excursiile ne oferă șansa de a cunoaște și de a experimenta mai mult decât ne-am imagina. Locurile noi vizitate ne pregătesc mereu surprize pe care le putem povesti prietenilor ce nu călătoresc alături de noi. Rucsacul pregătit, uneltele de drumeție și alte accesorii sunt mereu folositoare deoarece ne putem aștepta la orice problemă ce ar interveni în tot acest timp. Cele mai importante sunt depozitele de bani ținute în siguranță cu actele de identitate. Aparatul de fotografiat cu rezerve de acumulatori nu trebuie niciodată uitat. Acesta marchează multe momente și stări petrecute, dar și peisaje descoperite. Pentru traseele din afara țării trebuie găsite întotdeauna puncte de odihnă făcând verificări asupra hotelurilor, dar și asupra prețurilor. Chiar dacă nu dețin experiență în aspectul călătoriilor internaționale pot spune că cel mai utilizat mod de circulație este cel oferit de companiile de zbor. Timpul este mai scurt, dar eu consider că, în ciuda opririlor dese pentru alimentare cu combustibil sau pentru taxe vamale, mașina personală este mult mai potrivită. Aceasta, când sunt deja în țara ce doresc să o vizitez, ajută la deplasarea din oraș în oraș fără a fi nevoie de apelul la serviciile de taximetrie. Înainte de călătorie trebuie să ne cunoaștem obiectivele care vrem să ne mulțumească din punct de vedere al experiențelor oferite, să fim informați. Dispozitivele de orientare – aparatele GPS sau, mai nou, smartphone-urile ce folosesc acest sistem – sunt indispensabile când suntem ghidul propriei noastre persoane. Muzica și ea trebuie pregătită. Datorită drumurilor lungi am nevoie de momente de relaxare, iar muzica creează un efect psihologic antiplictis. Un prieten alături care are pricepere în a conduce mașina este binevenit, astfel oboseala este evitată prin schimbul de locuri. Călătoria cu mașina este cea pe care o prefer deoarece până la destinație aș putea întâlni multe elemente interesante de peisaj: relieful ce se schimbă din țară în țară, iar așezările urbane și rurale de asemenea. Dacă aș face o alegere spontană pentru o destinație în care doresc să-mi petrec câteva zile după absolvirea liceului aș decide să pornesc spre Italia. Deși ochii nu au efectuat o atingere directă cu peisajul, cea ce știu despre această țară europeană îmi sporește dorința de a ajunge acolo .Fascinat de artă sunt sigur că Veneția îmi va oferi piața drept bază culturală de inspirație abstractă. Sunt atras de festivalurile organizate în această zonă. Felul în care actorii, dansatorii, muzicienii, dar și turiștii plăcut surprinși se maschează și formează o unitate a necunoscutului valorificând numai expresia culorilor și a măștilor pe care le poartă îmi induce imaginar un cadru reprezentativ contaminat cu sărbătoare și bucurie. Plimbările lungi printre diferitele caractere necunoscute pot elibera în tine un personaj nou și reușești să te imaginezi precum acestea. Contagiosul joc al formelor lăsate de costumele din pânze îți insufla nevoia de a prticipa la spectacol .Îmi doresc să

mă aflu în nucleul acestui carnaval al misterului, să pășesc în această lume și să surprind fotografii sub aspectul decorului floral luminat de culoare pentru a păstra vie această experiență în galeria amintirilor. După vizita la muzeele din Veneția aș fi îndemnat să pornesc spre culturile de vin din partea de nord a țării, cele din jurul Veronei. Poate că aș înnopta la una din căsuțele ce păstrează accentul tradițional din acea zonă numai ca să las soarele să mă trezească în a doua zi și să fotografiez peisajul cu plantațiile ce trec peste coline în lumina dimineții când roua este încă la locul ei strălucind pe frunzele încrestate de vie și pe boabele negre, roșii sau deschise în verde ale strugurilor. Poetul nostru român, Vasile Alecsandri, a afirmat că „O limpede picătură de rouă reflectă mai mult cerul decât pământul”, așa că printr-o focalizare apropiată am realiza splendoarea alb-albastră a cerului în inversul efect al luminii refractate .Datorită acestei bogății pământești aș fi încântat să gust licoarea roșie și dulce a Italiei născută sub ploile văratice. Gustul ce obișnuiește a-mi energiza papilele m-ar face să-mi imaginez creșterea unui fir de viță de vie cu frunze subtil maturizate ce se lasă mișcate de vânt și dezvoltarea bobițelor de struguri în sfere cu suc încălzit de soare ce urmează a fi acumulat abia după ce boabele vor fi zdrobite și lăsate să fie purificate. Cu siguranță aș cumpăra două sticle cu băutură aleasă de proprietar ca să păstrez și pentru cei de acasă acel gust cu finețe mediteraneană .Din câte știu este o perioadă când, în preajma acelor culturi, se organizează sprint-uri competitive de ciclism. Este posibil să mă aflu și eu la întrecerea sportivă ca spectator, dar numai pentru

câteva minute deoarece m-aș îndrepta spre oraș, în Verona, ale cărui felinare acordă lumină romantică, dar și o atmosferă a unei cine în aer liber alinată pe muzica lui Vivaldi sau Verdi. Fructele din Mediterană cu paste sau mult întâlnita pizza alături de care un pahar cu vin să fie servit ar constitui o seară ce deschide sufletul fiecărui turist, eliberându-l de necazuri sau griji. Locatarii poate că sunt obișnuiţi cu această atmosferă liniștită, dar sunt mândri că reușesc să mulțumească vizitatorii prin ceea ce au de oferit .Italia este afirmația împăraților romani, astfel își expune bogăția istorică prin artefacte și dovezi ale vechilor timpuri. O călătorie spre Roma m-ar face să descopăr măreția Imperiului Roman care era în concordanța cu arhitectura gigantelor construcții, în special Colosseumul ce se impune în centrul Romei cu o întinsă suprafață circulară unde societatea își consuma plăcerea pentru luptele între gladiatori, lupte care amintesc de autoritatea împărătească, făcându-l pe conducătorul imperiului să se bucure de acest joc ce implica forță fizică, arme de luptă și strategie. Cruzimea era antrenată în sângele gladiatorilor, iar aceștia au devenit deja un simbol al curajului și izbândei în luptă. Precum luptele între neîmblânziții gla-

diatori, erau admirate în r â n d u l populației și vânătorile anim a l e l o r. Doborârea leuCeaușescu Ion lui cu răcnet puternic, a til f grului sau a altor animale feroce, ispitite să ia o mușcătură din carnea persoanelor aflate în centrul acestui inel al morții, aducea onoare în personalitatea vânătorului. Am putea crede că leul era în dezavantaj deoarece vânătorul era echipat cu arme și apărătoare din metal sau lemn, dar vânătorul ar putea deveni vânat deoarece leul este și acum un oponent cu mult peste măsura omului, cu atitudine dominantă, iar uneori oamenii erau meniți să piară – de exemplu credincioșii din primii ani ai creștinismului - lăsând cu sângele lor câteva pete absorbite în nisip sau uscate pe blana animalului. Nimic nu conta atunci decât entuziasmul publicului și pariurile din timpul luptelor. Pariul pe participantul la luptă potrivit, fie sclavul antrenat drept gladiator, fie animalul adus din întinsul imperiu, influența câștigul spectatorului. Se poate spune că era dificil să se parieze pe un luptător deoarece bătălia putea avea o întoarcere neprevăzută de situație cauzată de un accident, sau era, în secret, destinată să aibă un câștigător ales dinainte de confruntarea în arenă .Acum Colosseumul alături de Columna lui Traian , Pantheonul și alte construcții este dovada capacităților tehnice ale romanilor din vremea respectivă. Un loc turistic care să ne amintească de grandoarea imperiului care continuă să fie așezat la locul lui deși a avut numeroase pierderi din construcție datorită necesității marmurei care a fost furată , eroziunilor cauzate de trecerea anilor sau cutremurele provocate. Sper doar ca atunci când voi avea șansa de ajunge la Colosseum acesta să nu fie în perioada de renovare. Deși este un alt stat, Vaticanul se află pe teritoriul peninsulei Italice înconjurat de construcțiile Romei. Razele civilizației catolice conduc în întreaga Europă schimbările pe plan religios astfel aici sunt des organizate pelerinaje ce simbolizează credința catolicilor în Dumnezeu, dar tot aici este locul unde se iau deciziile și ordinele religioase, papa fiind conducătorul statului. Consider acest spațiu un loc bun pentru vizitele împreună cu prietenii pentru a avea cu cine să trăiesc și să împărtășesc bucuria descoperită și după timpul petrecut în centrul orașului ar merita o înghețată gustată la malul Mediteranei, petrecerea timpului pe plajă și distracția printre prieteni , să simt că-mi trăiesc adolescența. Posibil, pe teritoriul Italiei, voi face câteva schimbări ale traseului la care m-am gândit deoarece sunt de părere că această țară îmi poate oferi mai mult decât eu aștept, iar eu aș dori să nu ocolesc aceste surprize. Voi fi mult mai fascinat după ce voi trăi momente de emoție și extaz din acest ținut și dacă am șansa am să vă povestesc în detaliu cea ce îmi vor asculta ochii. Consider că această călătorie va avea mare influență în deciziile pe care în viitor le voi lua pe motiv că aș putea găsi o ocazie de a mă lansa pe plan profesional.Viitorul este neprevăzut și nu știu ce ar putea să îmi rezerve. Pasionat de design, în general, mă voi lăsa condus și spre fashionul italian al renumitelor agenții de modă Giorgio Armâni sau Moschino care în România au inspirat mulți designeri vestimentare. Modul de îmbinare al elegantului cu modernul caracterizează ținutele în stiluri diferite. Armâni a pornit pe o linie în care asociază negrul cu bej, iar Moschino urmărește la fel negrul accesorizat cu auriu. Desigur că în crearea unei garderobe au influență și alte culori pe diferite materiale – blănuri, piele, țesături de mătase, bumbac, lână sau vâscoză. Croiala precisă și sublimă alături de acordul culorilor închise precum roșul suedez, maroniul lemnos, albastrul naval și în special negru îmbracă extravaganța pe corpul doamnelor și impune un stil sofisticat asupra bărbaților. Deseori și albul împreuna cu, sau fără, culori deschise se potrivesc pe ținute, depinzând de sezon sau eveniment.
continuare in pagina 10

5

19 9 6  1 DE C E M B R I E  2 011 

M u r m u r u l J i l þu l u i
MJ 15 ani

Cursă sentimentală
În buchetul de flori al familiei Elena și Ion Ciortan se prinde un boboc de floare și singurul, pe 27.08.1951, la Mătăsari, o veche așezare izolată de pe văile Jilţului, cunoscută azi prin bogăţiile secoIului - ,, aurul negru”, un reușit oximoron al economiei noastre. Fiica familiei Ciortan urmează studiile pe rând în Mătăsari(clasele I-VIII), la liceul Ecaterina Teodoroiu (nr.2), actual „Spiru Haret”, Facultatea de matematică la Universitatea București.Fiind îndrăgită și respectată de elevi, foști elevi, părinţi și cet ăţ e n i - F L O A R E A D ĂDĂLAU, profesoara de matematică cu peste 35 ani de învăţământ la Colegiul Naţional Tehnologic Mătăsari, devine sufletul activităţilor din această instituţie alături de distinsul său soţ ,, cel mai iubit mătăsărean”, profesorul director DUM I T RU DĂDĂLĂU, omul despre care s-au scris multe rânduri, dar care nu au reușit să cuprindă enigmaticul său suflet, când mai vesel, când mai trist, dar niciodată învins de viaţă, omul fără de pereche, atât ca dascăl, cât și ca model pentru gorjenii noștri. Doamna Cicel, cum îi spune toată lumea acum, o fiinţă dragă tuturor celor care o văd, celor care își aduc aminte de ea cu dragoste și respect, este un om simplu, cu figură blândă și de o bunătate rară. În acești peste 35 ani a demonstrat cele mai alese calităţi de dascăl, de coleg, de cetăţean, având la bază o viguroasă pregătire profesională, pregătind elevi olimpici.Ce o face să fie atât de bună într-o lume atât de întoarsă pe dos? Răspunsul este clar:este „un om între oameni’’, merge pe principiul

Portret de dascăl

N r. 60-61 Doamna profesoară de matematică
Doamna Dădălău Floarea a fost profesoara mea în clasa a XI-a la Colegiul Tehnic Mătăsari și pot spune că în toată nebunia prin care trece învățământul românesc aș putea să vorbesc puțin despre cum ar trebui să fie un profesor model,un exemplu pentru oricine.O profesoară foarte exigentă, care cerea mereu de la elevii ei un pic mai mult decât puteau ei să dea. Încerca să-i facă să gândească ei singuri, nu să le dea exercițiile făcute de-a gata. O profesoară care știa cum să scoată din ei tot ce puteau să dea pentru că avea suficientă empatie încât să știe de unde să înceapă și unde să se oprească, știa când e nevoie de o vorbă bună și când e nevoie să pună piciorul in prag. Doamna profesoară îi făcea pe elevi să le placă materia pe care o preda prin faptul că avea răbdare și le explica până înțelegeau, nu conta cât timp era necesar sau câtă bătaie de cap îi dădeau, lucra cu toți elevii chiar dacă erau slabi la învățătură sau nu. Nu stătea în spatele clasei să dea doar niște simple indicații ci se implica cu totul. La un moment dat ne dădea și lecții de viață iar în ziua de azi nu mulți profesori mai fac aceste lucruri. La începutul clasei a XII-a am aflat că, din păcate, dânsa nu ne mai preda și o altă profesoară a înlocuit-o. Ne-a părut rău dar ne-am bucurat că am avut-o ca profesoară. Gheorghiță Adriana

„respectă pentru a fi respectat” și ţine la normele morale. Chiar dacă autoritatea în faţa elevilor o face mai sobră, atunci când stai de vorbă ‘’de la egal la egal” realizezi că este prea bună pentru o astfel de lume care se transformă din ce în ce mai rău. Floarea Dădălau este mama a două fiice care au preluat trăsăturile părintești, medic și economist în capitala ţării noastre, două „flori mătăsărene” de tăria, parfumurilor” acestor minunate locuri. Chiar dacă ,, infernul femeilor este bătrâneţea”, cum spunea La

Rochefoucauld, dor inţa doamnelor, a doamnei Cicel și a domnului Tică Dădălău, este aceea de a fi sănătoși, pentru a-și crește nepoţeii, fiicele fiind încă necăsătorite. Îmbinând atât de bine și frumos familia cu cariera, având experienţă în ambele „domenii’’, consideră căsătoria ca fiind:,, situaţia cea mai frumoasă și cea mai sigură din câte există pe lume. Aceasta este fericită când este o lungă conversaţie care pare întotdeauna prea scurtă”.

MIA PITARU

60

“FLOAREA JILŢULUI”
acești copii era și Floarea Dădălău, -Cicel -, cum îi spunem cu toţii acum, când un numeros colectiv de cadre o solicită permanent în orice problemă de interes didactic. Era de statură mică, cu privirea blândă și de o bunătate rară. Avea autoritate între cei mici, făcea și desfăcea” planuri”de joacă, antrena mulţi copii de vârsta ei în felurite activităţi atractive. Era primul semn al viitoarei sale profesii ! Și s-a format: școala primară și gimnazială în satul natal, liceul la Tg.Jiu și facultatea la București. A susţinut ,cu cele mai notabile rezultate, examenele pentru obţinerea gradelor didactice, a participat la cursurile de perfecţionare și este și azi o prezenţă activă în munca de formare a măiestriei pedagogice din liceu. În cei peste treizeci de ani de muncă, Cicel a demonstrat cele mai alese calităţi de dascăl, de coleg, de cetăţean. Dispune de o viguroasă pregătire profesională, reușind performanţe cu elevii săi. Este un metodist de elită dar și un animator al vieţii și muncii în colectiv. Știe când să acţioneze, declanșează pasiuni, șterge, ca un abil magician, orice stare emotivă a elevilor, făcând din colectivele claselor pe care le conduce, adevărate “unităţi de monolit”. În acești mulţi ani de activitate, doamna profesoară a îndrumat munca educativă din școală, punând accent pe cultivarea dragostei faţă de învăţătură, pe cinste și demnitate, pe sinceritate și devotament. Elevii din Mătăsari au demonstrat, în confruntări publice, talent, cunoștinţe, dezinvoltură, făcând din” Mătăsari” un nume respectat și prezent permanent în conștiinţa gorjenilor. Ce o apropie mai mult de oameni? se întreabă cititorul nostru. Păi, simplu: este “ un om între oameni”, salută pe oricine, ajută cu drag pe cei nevoiași, participă deopotrivă la bucuriile și necazurile oamenilor, este activă și model, în același timp, la muncă sau la joc. Am văzut-o în horă, cu costumul ei înflorat, semeaţă și zâmbitoare, ca o zi de primăvară cu revărsarea coloritului florilor de câmp: romaniţa și sunătoarea, scânteioarele și ciubotica-cucului … Este o gospodină de prim rang: sărmăluţele, cozonacii, salatele și alte feluri de mâncare poartă cu sine amprenta unui adevărat măiestru. Te întrebi, când are timp pentru toate? Și îţi va răspunde:”Timp este berechet, numai să știi cum să-l planifici și să-l folosești cu drag: atunci totul este posibil”, matematic… Am lăsat mai la urmă viaţa de familie, dar numele exprimat la începutul acestor rânduri deja a clarificat problema: Cicel este soţia “ celui mai iubit mătăsărean”, profesorul-director Dumitru Dădălău. Cicel este mamă a doua fiice, purtătoare a trăsăturilor părinţilor, medic și respectiv economist în capitala ţării noastre, două “flori mătăsărene “ de tăria “parfumurilor” acestor minunate locuri.

Din buchetul de “flori” al învăţământului am ales, la ceas de sărbătoare, una dintre cele mai îndrăgite și mai respectate de elevi, părinţi și cetăţeni - Floarea Dădălău, profesoara de matematică de la Colegiul Naţional Tehnologic din Mătăsari . Firește, o viaţă de om care se dedică unei asemenea meserii, pornește încă din copilărie, când, în loc de “ Auraș, păcuraș…”Floarea” noastră număra “ Doi pe faţă, doi pe dos”, îndrăgind munca migăloasă alături de Elena, mama sa, cu acul sau cu cârligele, deprinzând cele mai autentice meserii de acum mai bine de o jumătate de secol. Îmi aduc bine aminte de Mătăsarii de pe atunci, de simplitatea oamenilor, de dragostea lor faţă de munca fizică, dar și de aspiraţiile celor ce creșteau pe aceste legendare meleaguri. Unul dintre

6

La Grupul Școlar Industrial Minier Mătăsari, am participat la o lecţie deschisă de dirigenție pe tema «UNICEF și copiii lumii», la o clasă a VII a B, extrem de receptivă. Contând ca a treia activitate metodică a comisiei diriginţilor de la clasele V – VIII, acţiunea a prilejuit doamnei profesoare Floarea Dădălău să-și demonstreze reale calităţi pedagogice, dialogul cu clasa fiind de un bun nivel al informaţiei și impecabil la capitolul educaţiei. N-au lipsit camera video, reportofonul mânuite cu dexteritate de un elev isteţ Daniel Ionuţ Dădălău. Pavazată cu gust (huse de catifea pentru bănci, draperie acoperind tablă, un ceas uriaș pe peretele din stânga, o expoziţie de desene ale copiilor și una de curte pentru copii, vase cu flori la ferestre), încăperea a deve-

Şi porumbeii chiar au zburat
nit... neîncăpătoare atunci când, în timpul programului muzical-coregrafic, porumbeii au zburat de adevăratelea, când copiii au fluturat deasupara capetelor balonașe roșii, galbene și albastre, când echipele de dansatori au zburat în splendide dansuri populare ale zonei, pe muzică interpretată la două orgi electronice de Radu Vasile și Purcel Florin Alexandru.Luând cuvântul pe marginea lecţiei deschise, profesoarele Dădălău Floarea, Zizi Ceaușescu (responsabila comisiei metodice a diriginţilor), Adriana Popescu, au subliniat oportunitatea temei, aceasta reușind să sensibilizeze auditorul, eficienţa orei și mai ales în plan educaţional, capacitatea de discernământ a elevilor.

Prof. Gheorghe Lungan

Ion POPESCU, Gorjeunul, nr. 2128, miercuri, 4 iunie 1997

19 9 6  1 DE C E M B R I E  2 011 

N r. 60-61

M u r m u r u l J i l þu l u i
MJ 15 ani

Călătorie prin Uniunea Europeană

Turnul Eiffel
“Ceea ce vezi este mai uimitor decât ceea ce ştii!”
Eram deasupra Franţei,într-un avion care decolase în urmă cu 3 ore de pe aeroportul Henri Coandă de la București ,din România și avea destinaţia aeroportul din zona Paris Metropolitan.Piloţii anunţaseră că a venit momentul să aterizeze și ne atenţionau că o să ne simţim puţin mai diferit.Pe geamurile avionului în jos nu se vedea mai nimic,pentru că era o zi întunecată,neputând să văd nimic de la distanţe mari de sus. Simţeam cum pierdeam altitudine și începeam să ajungem la nivelul norilor,începând să trecem de nori în jos deja se limpezea imaginea unui oraș uimitor,care părea o întindere de-a lungul unui râu care îl srtrăbătea șerpuind prin el, și imediat mi-am adus aminte că de fapt acel râu este chiar Sena.În momentul aterizării eram străbătut de gândul că am ajuns și eu în orașul în care foarte puţini reușesc să ajungă,un oraș care este cunoscut de toată lumea, orașul în care Constantin Brâncuși ajungea pe jos din România pentru a sculpta ca să poată să își câștige existenţa, orașul în care chiar Henri Coandă, personalitate a cărei nume este purtată chiar de aeroportul de pe care decolasem eu, studiază și reușește să realizeze în anul 1910 primul avion cu reacţie din lume, prin acesta punând bazele construcţiei motoarelor cu reacţie, care au revoluţionat industria transportului aerian, locul în care au studiat foarte multe personalităţi de-a lungul timpului.Am coborât din avion și am început să mă gândesc la locul care ar fi cel m-ai important de vizitat și pe care ar trebui să îl văd neapărat, deoarece nu aveam decât o zi la dispoziţie, după care trebuia să mă întorc în România și să renunţ la splendoarea locului în care mă aflam. În timp ce mă îndreptam către ieșirea din aeroport m-am gândit că cel mai important lucru pe care ar trebui să îl vizitez ar fi Turnul Eiffel, un uriaș de oţel, și așa aș putea să admir și splendoarea Senei mai de aproape.Din cauza faptului că nu mă descurcam foarte bine cu franceza am hotărât să iau un metrou care să mă ducă mai aproape de uriașul de oţel. Am cumpărat un bilet, și m-am urcat în metrou pornind spre marea construcţie. După cam cincisprezece minute metroul ajunsese în zona care eram cel mai aproape de destinaţie.Am ieșit din staţie,mă aflam cam la o distanţă de 500 de metri faţă de marele uriaș. Deși distanţa era foarte mare totuși marea construcţie se vedea foarte clar și foarte mare. Am început să pornesc ușor către turn. Drumul mi se părea totuși destul de lung și cu cât mă apropiam mai mult de turn mă gândeam cum de a reușit un inginer să facă o asemenea construcţie. În apropierea turnului se cunoștea faptul că sunt foarte mulţi turiști, în parcările din jurul turnului erau foarte multe autocare, și pe lângă faptul ăsta dovada că foarte mulţi sunt turiști mai era dată și de faptul că auzeam foarte multe limbi diferite, iar cei care încercau să vorbrească în franceză nu aveau accentul corespunzător, nici eu nu știam prea bine franceza dar făceam diferenţa între o persoană care se străduiește să vorbească franceza și o persoana care a vorbit franceză de o viaţă întreagă, dar totuși erau și câţiva francezi în jurul turnului, dar mult mai puţini decât turiști.În momentul în care am ajuns lângă construcţie am scos aparatul de fotografiat pentru a-i face o poză, dar am realizat faptul că acea construcţie este prea mare și nu pot să o cuprind pe toată pe ecranul aparatului meu. Atunci mi-am adus aminte că uriașa construcţie de oţel are o dimensiune de 324 de metri înălţime și că în momentul în care ea a fost finalizată, și anume în anul 1889, a fost cea mai mare construcţie din lume. De fapt eu știam mult mai multe despre turn, dar datorită splendoarei lui uitasem foarte multe, așa că m-am hotarât să mă mai plimb puţin în jurul său pentru a-mi mai aminti.În timp ce mă plimbam eu, admirând construcţia, mi-am adus aminte mai multe. Mi-am adus aminte de faptul că Turnul Eiffel a fost contruit de către marele inginer francez Alexandre Gustave Eiffel, care era un specialist în construcţii metalice, care a proiectat și Grand Hotel Traian, un hotel din municipiul Iași în anul 1882, dar acest inginer a proiectat și structura metalică a Statuii Libertăţii de la New York care a fost un cadou făcut de către francezi americanilor. Dar mi-am amintit și de faptul că el nu ar fi reușit să pună uimitoarea construcţie pe picioare dacă nu ar fi fost ajutat de tehnologia inventată de românul Gheorghe Pănculescu, care s-a născut la Vălenii de Munte, ba chiar inginerul francez a venit dupa inginerul român chiar în România, pentru a vedea tehnologia sa, după care i-a povestit despre o construcţie uriașă de oţel, care trebuia să reprezinte un arc de intrare la Expoziţia Universală organizată la Paris din anul 1889 cu ocazia Centenarului Revoluţiei Franceze. Eiffel avea la dispoziţie doi ani pentru a finaliza construcţia, de aceea a apelat și la inginerul timpul de plecare. Dar înainte să plec m-am hotăPaliţă Grigore rât să admir o dată turnul din m aj interior, așa că am luat liftul și am urcat la ultimul etaj. ultimul etaj De acolo se vedea tot Parisul, era o imagine splendidă, o imagine pe care oricine ar fi dorit să o vadă, am stat cam 10 minute să admir peisajul, moment în care mă tot gândeam la cei 300 de muncitori care au lucrat pentru a termina uimitoarea construcţie într-un timp atât de scurt.După cam 10 minute am coborât la etajul al doilea tot cu liftul, pentru că între etajele doi și trei nu existau scări. În momentul în care am ajuns la etajul al doilea am realizat că nu se poate să existe un loc mai bun pentru a admira toată splendoarea Parisului. Am crezut că nu există nici un loc în lume care să fie mai frumos decât admirarea Parisului din Turnul Eiffel de la etajul al doilea.Mai aveam o ora la dispoziţie pentru a mă bucura de ceea ce era cu adevărat uimitor. După ce am admirat și am analizat foarte atent Parisul, m-am hotărât să cobor pe scări, și am coborât de la etajul al doilea până jos de tot pe scări, și nu am mai stat le etajul unu pentru că pe acolo trecusem deja.În timpul pe care l-am mai avut la dispoziţie m-am învartit de vreo câteva ori în jurul turnului, realizând faptul că turnul deși a fost construit cu peste un secol în urmă arăta ca și cum ar fi fost construit de cateva zile, gândindu-mă la cât de bine a fost întreţinut. În acel moment mi-am adus aminte de faptul că ultima dată turnul a fost vopsit tot de o echipă de români, iar o dată la 7 ani sunt folosite aproximativ 50 de tone de vopsea maro închis, care ajută la păstrarea oţelului în condiţii necesare pentru a nu rugini .În momentul în care trebuia să plec am făcut mai multe poze turnului din diferite unghiuri, și încă o dată mi-am dat seama că dimensiunea turnului nu este tot timpul constantă și are o variaţie de 18 centimetri datorită dilatării oţelului la temperaturi mari. În momentul îndepărtării de turn mi-am adus aminte că trebuia să scrie pe undeva pe turn câteva nume, deoarece inginerul francez Gustave Eiffel a gravat pe turn numele a 72 de personalităţi franceze, persoane pe care el le considera importante.În momentul plecării era cam ora 16 și am primit un telefon de la un prieten de-al meu care trebuia să vină în România, persoana cu care mă întorceam eu acasă. Când am ajuns în locul în care mă aștepta prietenul meu, nu la o distanţă foarte mare de turn, i-am mai făcut o poză în care se prindea toată imaginea turnului, și m-am urcat în mașină, îndreptându-ne către România. M-am gândit tot drumul până în România, care a durat aproape o zi și o noapte la câtă splendoare poate avea Parisul și mai ales simbolul său.

român,si el dorea, ca această construcţie să câștige concursul organizat de Guvernul Francez, având ca adversari peste alte 100 de construcţii, una dintre acestea reprezentând centrul Parisului.Gustave Eiffel reușește să finalizeze turnul între anii 1887 și 1889, construcţia fiind finalizată pe 31 martie 1889 și deschisă publicului pe 6 mai acelaș an. În momentul în care încă nu eram hotărât dacă să mai plec să mai văd și alte construcţii ale Parisului m-am hotărât să mai stau să mai admir construcţia uimitoare, aducându-mi aminte de faptul că simbolul Franţei, și anume acest turn a fost construit din 18,038 de piese din oţel, care au fost fabricate chiar în România, ţara din care venisem eu să îl văd, și anume fabricat cu oţel produs la Reșiţa și transportat bucată cu bucată la Paris.Am auzit zvonuri cum că pe fiecare din cele 18038 de bucăţi din oţel ar fi scris MADE IN ROMANIA, dar nu aveam cum să văd lucrul acesta. Tot eram străbătut de gândul că uriașul de oţel, care cântărește peste 10000 de tone era produs cu oţel din România.Mi se făcuse foame și am hotărât să urc în turn pentru a mânca ceva. Am platit o taxa care mi-a fost cerută la intrare și am pornit cu liftul către etajul unu, etaj la care se afla un restaurant. Știam foarte bine că turnul are trei etaje, la etajele unu și doi aș fi putut să urc și pe scări, dar am preferat liftul până la etajul unu. Am comandat un meniu care m-a costat 17,5 euro, un preţ nu prea mare dacă stau să ma gandesc la condiţiile în care se afla restaurantul respectiv, mi-a luat cam 40 de minute pană am luat masa, și începea să se apropie

Paliţă Grigore

7

19 9 6  1 DE C E M B R I E  2 011 

M u r m u r u l J i l þu l u i
MJ 15 ani

N r. 60-61

Călătorie prin Uniunea Europeană

Acum o săptămână m-am întors dintr-o expediție făcută la decizia mea și la acordul părinților prin Regatul Unit. Nu am plecat singur, ci am fost însoțit de doi prieteni, Andra și Mihai care sunt cu un an mai mari decât mine. Totul a început din dorința noastră de a vizita Anglia și Scoția. Nu numai din faptul că aceasta ar putea fi o experiență personală testându-ne competențele de comunicare cu persoane străine, dar și pentru a cunoaște acest ținut unde celebrele lungmetraje și povești cu Sherlock Holmes și Cavalerul Negru au luat naștere .Acest loc ascunde o mulțime de legende. O parte care le-am aflat am să vi le prezint chiar eu, dar pe parcurs. Nu am fost mereu cazați în același apartament deoarece aproape în fiecare dimineață porneam spre o nouă „aventură”.Prima zi a fost una de odihnă după zborul cu avionul. Am rămas în camera de hotel până seara. Nu am decis să luăm cina în restaurantul hotelului, ci să o servim în centrul vechi al Londrei când felinarele aprindeau deja lumina pe trotuare. Am început să discutăm încă de atunci ce vom face în această excursie și ce am vrea să vizităm mai întâi. Ne-am plimbat mult în acea seară ca să ne obijnuim cu atmosfera istorică, iar plimbările lungi ne lăsau să discutăm multe subiecte interesante condimentate cu bârfă : muzica, noile filme, recentele întâmplări. Abia târziu am ajuns la hotel și aici am consumat niște batoane de ciocolată ca desert în timp ce televizorul ne cânta cu sonor încet topul melodiilor. Am avut plănuit pentru dimineața următoare să vizităm din nou Londra, de data aceasta ne-am folosit de un autobuz etajat care ne-a oferit un traseu cu diferite obiective și din care am văzut parcurile, monumentele și clădirile ce pastreză aspectul arhitectural de acum sute de ani. Aici în Londra înghețata este foarte bună.

Am trecut prin parcul de dinstracții și am reușit să vedem întregul oraș de la înălțime când am luat bilete la imensa roată a Londrei.Ca să fie mai placut nu am ezitat să mergem și la un circ. Deși trucurile de magie pentru mine nu sunt foarte interesante este de apreciat faptul că pentru a crea o iluzie trebuie depus mult efort în exercițile practicate mulți ani consecutivi. Seara ne-a interesat să mergem și la un club de noapte modern astfel am dansat pe muzică nouă mixată pe placul nostru. A trebuit să închiriem o mașină pentru a ajunge la Stonehnge . Locul cu multiple întâmplări legendare. Arealul în care cavalerii și magicienii și-au început activitatea în timpuri vechi. Zonă de câmpie cu aspect mistic care te încurajează să o studiezi întreaga zi. Ziua următoare ne-am coborât în Scoția. Tărâm al dragonilor și al vikingilor. Vikingii erau partea unui popor nordic curajos. Se spune despre aceștia că participau la luptă numai din plăcere și erau foarte duri. Aici am auzit o poveste interesantă, în Edingburgh s-a remarcat cel mai bun prieten al omului. Era un personaj cu caracter. Deși în trup de animal acesta avea un spirit protector față de stăpânul său. Acest câine acomodat cu stăpânul a simțit o imensă durere cand l-a pierdut pentru vecie. Stăpânul cu numele John Gray murise iar câinele Bobby i-a păzit mormântul timp de 14 ani până când a sfârșit și el de bătrânețe, dar poate și din cauza durerii pe care o suporta. Atunci noi am trecut pe la mormântul lui

Bobby care îsi avea îngropat aproape și stăpânul. Alături este ridicată și o statuie ca simbol al prețuirii față de animale. Lângă mormânt multe persoane, adulți și copii lasă câte o fotografie cu cățelul pe care l-a pierdut. Acest lucru dovedește intens dragostea pe care oamenii de acolo o au pentru animalele și cât de mult le respectă existența. Povestea lui Bobby a devenit celebră fiind subiect de inspirație pentru cartea care poartă numele animalului. Aceste zile, deși puține, au fost interesante pentru noi pentru că orice experiența de acest fel ne este prielnică. Să cunoaștem din ce ne prezintă televizorul nu se compară cu cea ce cunoaștem din propriul nostru interes în călătorii.

Ion Gabriel

urmare din pagina 4
himnotizat ramurile acelui copac..Erau fragile,dar superbe..Eram atras de tot ceea ce se afla pe acest copac vorbitor..ciudat,cunoscut..Deci eram eu,nu existau motive de îndoială.Am mers firește în căutarea altor răspunsuri..Nu-mi venea să cred,dar nu îmi era teamă..Era ceva minunat,poate că era un vis,dar dacă ar fi fost așa,cât de mult mi-aș fi dorit să nu mă trezesc niciodată. Zâmbeam,pentru că eram în locul unde nu puteam fi at acat ă,trădat ă s au minţit ă.Aici eram în siguranţă,deoarece eram înconjurată de tot ceea ce se afla în mine:iubire,adevăr și nevoie de cunoaștere..Pur și simplu,nu mă temeam de eșec,nu eram înspăimântată de posibilitatea de a descoperi că aș putea fi și eu o fiinţă care trăiește numai din minciuna,prostie si tristeţe..Eu eram așa cum mă știam,deoarece aceasta eram...Nu am fost niciodată o persoană care să respire ură,eu am respirat un aer numit iubire...Numit adevăr și lumină..Viaţă

8

eternă...Și totuși,mi-aș fi dorit să găsesc închisoarea defectelor mele,deoarece le-aș fi eliberat(Am uitat oare să vă spun?Aici sunt alte reguli..Aici nu se închid,nu se păstrează ceea ce trebuie aruncat..Se eliberează,se trimite spre alte ţinuturi).Desigur,acest oraș are biserică,primărie,școală și o secţie de poliţie...În biserică am pășit puţin sfioasă,deoarece știam ce se află în interiorul ei...Oare cui mă rugam cu adevărat?Mă rugam în primul rând mie,fiindca eu eram singura persoană în care aveam perfectă încredere.de la mine așteptam ajutor,deoarece îmi plăcea întotdeauna să lupt,să înving tot ceea ce e considerat imposibil...Eram în mijlocul acelui lăcaș,înconjurat de icoanele persoanelor în care aveam încredere,am privit în sus,dorind să văd cupola.. Și,am rămas surprinsă..Nu era desenat chipul îngerilor,era o imagine,mărită,a ochilor mei...Doi ochii care,deși stăteau nemișcaţi,fără să clipească,emanau acea senzaţie de mișcare permanentă..Un dans poate angelic,sau poate omenesc..O iluzie reală sau o realitate a unui vis..Dar,erau ochii mei.. Ceva ciudat,dar eram foarte obișnuita..Of,de ce mă temeam cel mai mult,nu am put evita..M-am îndrăgostit de proprii mei ochi,de strălucirea lor atât de profundă,încât cutremurau orice persoană.. Oricine îi privea rămânea hipnotizat..Ochii mei trimiteau raze puternice,deoarece erau creaţia soarelui..În jurul meu,în acea biserică,era atâta liniște,încât am reușit să aud bătăile inimii mele...Dar,am decis să-mi continui călătoria prin acel oraș.Da,acolo era primăria, tribunalul-locurile unde atunci când făceam greșeli veneam pentru a le corecta..

Pentru că aici eram judecătorul,dar în același timp vinovatul..Eram cel care condamnă,dar și cel care era condamnt.Eu eram legea,dar tot eu o încălcam...Legile acestui oraș erau foarte diferite:VIAŢA ESTE IUBIRE,IAR IUBIREA ESTE VIAŢĂ!.Eram creatorul și demonul acelui oraș.Acel oraș era o minunaţie din România,și de asemenea din sufletul meu!..Era un spaţiu mic,dar era insula mea..Aici,puteam trăi fără să fiu afectata de prostia și răutatea oamenilor.Dar totuși,aveam nevoie de oameni.Doream să plec din propriul meu oraș,deoarece visul meu era să cuceresc lumea.Cât de naivă puteam fi,era cu neputinţă ca eu să fiu conducătorul universului,dar era visul de care aveam nevoie pentru a trăi!Eu nu pot trăi în singurătate,nu pot fără vise...Chiar dacă ele,uneori sunt imposibile..Și de aceea,atunci când acest gând mi-a străbătut mintea,am ajuns în faţa unei porţi. Știam că acea poartă ducea spre planeta oamenilor..Și am deschis-o,deși conștientizam că dacă o voi deschide,nu voi mai ajunge poate niciodată în acest oraș..Dar nu mi-a fost teamă..Orașul urma să rămână pentru totdeauna în sufletul meu,să mă ajute atunci când voi avea nevoie...Am deschis ușa,am făcut doi pași,si ușa s-a închis..Însă,înainte de a mă despărţi de locul acela minunat,am auzit un sunet-era o lacrimă care se izbise de pământul atât de fraged al corpului meu.În aceste momente sunt aici,pe pământ..Îmi aduc aminte cu bucurie de acea experienţă.Îmi dau seama că eu pot fi orice:pot fi un trandafir,al cărui parfum ar vrăji orice făptură,pot fi un copac,sau un oraș,dar cel mai mult îmi place să fiu un om...Despre orașul acesta în care trăiesc,doresc să nu comentez..Pot vorbi alţi oameni despre el,eu am ales să vă prezint un oraș adevărat,creat de fiecare dintre noi...Sunt convinsa că fiecare om are propriul lui oraș în care trăiește.Sunt foarte mândra,deoarece orașul meu este înconjuraat de apele atât de liniștite ale vieţii mele,în centrul orașului se aflăvisul meu, de a atinge cerul,de a-i mângâia norii și de a îmbrătișa acea minge de foc.Sunt munte,apă dar și copac...Pentru că sunt un om,capabil de orice lucru.

19 9 6  1 DE C E M B R I E  2 011 

N r. 60-61

M u r m u r u l J i l þu l u i
MJ 15 ani

Călătorie prin Uniunea Europeană

Mâine trebuie să plec într-o călătorie pe care o visam de când eram mică. În mod normal nu ar fi nimic prea important în vizitarea unei țări străine, pentru mine însă fiind prima dată când părăsesc țara și visând asta de foarte mult timp, emoția este foarte mare. Îmi petrec seara dinaintea plecării făcând bagajele și refăcând, găsind de fiecare dată lucruri inutile și tot mai multe alte lucruri pe care aș vrea le iau cu mine. Pentru mine aceasta experiență reprezintă o călătorie spre un El Dorado al viselor și al ideilor preconcepute. Oare chiar voi găsi acolo acea civilizație care nouă ca națiune ne lipsește ?Voi găsi acea prosperitate la care noi toți visăm? Cu gândul la marea zi adorm destul de târziu doar pentru a mă trezi foarte devreme ca să plec spre aeroport. Vor urma trei luni în care voi auzi despre România eventual la știri sau din discuțiile pe care le voi avea cu prietenii la telefon.Mă îndrept spre Băneasa, sătulă de drumurile jalnice de la noi și parcă totul mi se pare o atmosferă funerară.În aeroport toate merg fără lipsă de sincronizare și felul în care sunt verificate mă înjosește, dar mă gândesc că pentru o perioadă voi scăpa de toate astea. După o întârziere, în sfârșit avionul pleacă ; e prima dată când urc într-un avion, motiv pentru care sunt foarte speriată de tot ceea se întamplă.Sunt deja la zece mii de metri altitudine, deja țara noastră pare departe și Occidentul din ce în ce mai aproape. Ne oprim în Londra, pe undeva pe la periferie, Luton se numește aeroportul respectiv, dar doar pentru a schimba avionul.Ținta mea finala este Belfast, partea a Marii Britanii, unde va trebui să stau o perioadă destul de lungă.Contactul cu pământul britanic este destul de emoționant, mă face să mă simt, nu știu, poate o persoană împortantă. Aici toate sunt puse la punct. Totul e bine organizat , bine construit, civilizatia parcă se recomandă fata de mine. Totul e nou și aștept cu emoție să mă îmbarc spre avionul care mă va duce în Belfast. Totuși apare și o frustare, pentru fiecare informație trebuie să fac un efort ți sa folosesc o limba pe care credeam ca o cunosc foarte bine, dar se pare ca nu mai sunt și să de sigura pe deprinderile mele. Începutul unui vis frumos.Mă îndrept spre avion întâmpinată de un vânt care mă ia prin surprindere, soarele sclipește puțin și mă așteaptă ascunzându-se după nori ; parcă jucând un fel de joc cu mine, dar e bine, în câteva minute avionul e iar la zece mii de metri altitudine și eu pot să mă bucur iar de soarele care acasă mă topea... Avionul merge spre nord ca mai apoi să meargă spre vest, ca noi să aterizăm în Hibernia, pământul marilor titani, o lume pe care românii au evitat să o adopte pentru ca de cucerit, oricum nu se punea problema ,nu aveau cu cine lupta.Printre nori văd o lume care pare mai mult o tablă de șah, atât de bine sunt aranjate aceste terenuri încât sunt impresionată de acea ordine care pe unii îi poate enerva.Ajungem la destinație, avionul aterizează, coborând parcă niște scări, asta datorită vântului care bate în rafale puternice. De la aeroport plecăm spre oraș mergând pe o stradă ce trece

prin mijlocul unui câmp înverzit după ce plecasem dintr-o căldură care uscase toată vegetația noastră, ceea ce mă făcea să cred că aici Dumnezeu e mai aproape de oameni.În final am ajuns la gazda mea care m-a așteptat și m-a servit cu rigozitate pe care o voi întelege mai târziu ca fiind clasic englezească. Dezamagirea.Au trecut două luni ; am cunoscut lumea, obiceiurile și mi-am facut prieteni. Au fost și unii conaționali care m-au făcut să mă simt jenata de originile mele, însă prietenii au înțeles ca românii sunt de mai multe feluri și că pot găsi în mine o prietenă bună și un om cel puțin normal și muncitor.Au început să-mi lipsească multe, în primul rând soarele, apoi luna, iar după nu mai stiu, îmi lipseau atâtea...Am observat că țara aceea era verde , dar dacă ceva se maturiza, datorită umidității, acela era doar mucegaiul. Am început să înțeleg că soarele acela care acasă îl uram, făcea ca pâi-

nea noastră coaptă în cuptoarele acelea aproape căzute de pe la țară să fie așa gustoasă ; aici totul e fără gust și pe pereți curge apa. Am început să caut părțile bune ale acestei lumi, acele părți logice și nu cele la care visam. M-au impresionat fermele de animale, oricum doar asta pot face ; la ei nimic nu se coace și nu pot fi folosite decât pentru vite.A ÎNCEPUT SĂ-MI FIE DOR DE ȚARA MEA ! Ploaia asta care se oprește doar uneori, cu foarte mult timp în urmă nu s-a oprit mai bine de un an, declanșând ceea ce s-a numit în istorie Marea Foamete. Am început să înțeleg că țara noastră e, daca nu binecuvantată, mult mai echilibrată. Visul meu occidental începea să pălească. Am înțeles că doar faptul, că englezii au reușit să construiască cândva un imperiu de pe a cărui suprafață niciodată nu apunea soarele, i-a făcut să fie așa de prosperi.Noi oamenii niciodată nu am subjugat pe alții, poate de asta suntem mai săraci, dar a început să mă facă puțin mândră de asta. Totuși cimitirul plin de crucile mai mult picate din timpul Marii Foamete îmi da un sentiment ciudat. A ve-

nit timpul să mă întorc acasă, și am ales să trec prin Amsterdam, pentru asta a trebuit s ă călătoresc prin Țările de Jos. Lupta pentru istorie.Țările de Jos Butaru Adriana a u f ar m e c u l l or. Prima dată m-am lovit de uriașii, cu care Don Quijote se lupta în vremuri de mult apuse…Acești uriași încă mai veghează locurile cu brațele ridicate spre cer parcă slăvind o lume pe care acum doar ei și-o mai amintesc. Acum pompele electrice țin acest pământ deasupra apei, pământ pe care cu vremuri în urmă îl protejau acești uriași, însuflețiți de vânt. Oamenii acestor locuri și-au scos țara din mare cu mult timp în urmă, construind mori de vânt care împingeau apa departe spre ocean. Acum tehnologia a facut misiunea acestor mori de vânt inutilă, acestea rămânând doar ca noi , călătorii să vedem de la distanță ,că atunci când omul își pune în gând să facă ceva măreț și când alții se aliază la acest scop, de preferabil nobil, nici marea, nici vântul și poate nici îngerii nu pot sta împotrivă.Îmi aduc aminte de Porțile de Fier, de Casa Poporului și alte obiective care ne fac să nu fim absenți din istorie. Și mândria mea mă face să îmi amintesc că Eiffel, inginerul a venit în România ca să învețe cum să facă simboluri mari în lume. Oare ce se întâmplă cu oamenii din țara noastră care au dat cu piciorul la toate aceste fapte istorice și au facut din decadență și corupție un simbol josnic al României actuale ??? Mergând printre canalele elaborate care țin pământul locuibil, ajung într-un târziu în Amsterdam,un oraș pe care visam să-l vizitez, dat un oras în care nu mi-aș crește copiii, acesta fiind un Sodoma și Gomora al omului modern.După o scurtă vizita în Amsterdam plec spre casă. Aterizez din nou în Băneasa care e un loc neschimbat . Dacă înainte eram intrigată de faptul că nimeni nu modernizează această mică aerogară, acum știu că este printre primele din estul Europei fiind un monument este un drept să rămână așa cum a fost creat.Deși am părăsit România cu un gust amar,m-am întors cu credința că avem o țară frumoasă, care ne oferă tot ceea ce avem nevoie și sunt convinsă că locul nostru în Europa este ales de zei cu mult înainte ca sfinții să ne aducă pe Dumnezeu pe aceste meleaguri, atunci când românii veneau să se împrumute de la noi cu aur, grâne și alte lucruri.Acum, după ce am vizitat o mare parte din această Uniune tardivă, mă voi întoarce acolo doar pentru a-mi rezolva anumite probleme, purtând tot timpul țara mea în suflet și sunt convinsă că în viitor vom avea putere să ne unim noi înșine ca națiune și să scoatem din țară decadența !!

MUZEUL VASA MUSEET DIN STOCKHOLM
urmare din pagina 3
După cum i-a rămas și numele, Insula Djurgarden era, încă din secolul al XVI-lea, o minunată grădină, un parc rezervat numai membrilor familiei regale, oferind și azi o oază de liniște, printre pajiști, plantaţii de flori și stejari, vile și baze nautice, dar acum pentru toţi cei un milion de locuitori ai orașului. S-a păstrat aici, pentru vizitatorii contemporani, superba reședinţă a celui care a fost fratele regelui Gustav al V-lea, Prinţul Eugen, un talentat pictor peisagist din prima jumătate a veacului 20, care a adunat în palatul său, alături de propriile-i creaţii, multe picturi și sculpturi din vremea sa. Dar atracţiile prioritare pentru turiștii străini sunt, fără îndoială, cele trei muzee de renume internaţional. Skansen - Muzeul Satului. În marele muzeu etnografic există și o adevărată grădină zoologică, cu specific scandinav, alături de nenumăratele reprezentări ale arhitecturii autohtone din vechi timpuri. Abba - la Muzeul Nordic. Muzeul este adăpostit de un palat special construit, în 1907, purtând amprenta arhitecturii Renașterii din ţările scandinave. În patrulaterul din interiorul său, încadrat de patru cupole uriașe, te pierzi într-o sală înaltă cât trei etaje, în mijlocul căreia tronează masiva statuie a prea măritului rege Gustav Vasa, cioplită în lemn de stejar și pictată multicolor de către prodigiosul sculptor suedez Karl Milles. Prin mii și mii de exponate, acest muzeu e o adevărată enciclopedie vizuală a evoluţiei civilizaţiei materiale, spirituale, artistice a lumii din nordul Europei. Și nu m-am mirat să văd, inaugurat de curând, în cadrul său, un compartiment expoziţional dedicat faimoasei formaţii Abba! Dar câte alte descoperiri, precum cele de mai sus, nu se pot face explorând toate cele 13 insule pe care freamătă un oraș tentacular ca Stockholmul! Ele pot fi considerate adevărate Insule ale Comorilor! Bulevarde lichide. Din cauza acestei îngrămădiri uluitoare de pământuri insulare este atât de greu să distingi la Stockholm unde începe și unde se sfârșește marea. În Stockholmul de azi, nici nu-ţi prea dai seama când treci de pe o insulă pe alta, în păienjenișul de poduri, de toate mărimile, pe care-l străbaţi, încercând să ajungi la locurile cele mai deosebite de pe cuprinsul său. Poate că ţi-ar fi lesne să explorezi tot acest univers insolit folosind numeroasele mijloace de transport nautic, în majoritatea lor vase de călători, care, zi și noapte, înconjoară insulele, de-a lungul ţărmurilor, ca niște adevărate bulevarde lichide, care îţi oferă din plin priveliștile cele mai surprinzătoare ale nordicului oraș. Sala ceremoniilor Nobel. Pe un istm al Insulei Kungsholmen, pe malul Golfului Riddarfjarden, te oprești în faţa Primăriei orașului, o clădire nu prea

veche, dar care, prin aspectele ei arhitecturale, amintește de cele mai impunătoare clădiri din trecutul Stockholmului. E toată îmbrăcată în cărămidă roșie și are chiar o coloană în stil veneţian - doar Stockholmul e considerat și el o Veneţie a Nordului, nu?!... În plus, are un turn cu muchii pătrate, înalt de 115 m, încheiat cu un far străjuit de trei simbolice coroane de aur ale Suediei. Iar în interiorul palatului te lasă mut de admiraţie marea sa sală aurită, cu pereţii acoperiţi de imense basoreliefuri care zugrăvesc istoria orașului. În această sală au loc strălucitele banchete care succed celebrelor ceremonii de decernare a premiilor Nobel.

Cismaru Laura Diana

9

19 9 6  1 DE C E M B R I E  2 011 

M u r m u r u l J i l þu l u i
MJ 15 ani

N r. 60-61

Călătorie prin Uniunea Europeană

Marea foamete din Marea Britanie
întotdeauna cînd îți pui toate ouăle în acelasi coș, riscul este maxim în caz de epidemie. Care epidemie a lovit la un moment dat sub forma manei cartofului care a distrus câțiva ani la rând aproape în totalitate producția de cartofi a irlandezilor.Groaznica foamete din 1817, suprapopularea, reducerea loturilor de pământ, a determinat cultivarea celei mai productive plante, cartoful. În 1845 o ciupercă lovește cultura de cartof ce îi provoacă putrezirea. Anglia, dar mai ales Irlanda vor fi foarte afectate de această ciupercă. Marea Foamete din 1845 – 1849 a provocat distrugerea oricărei speranţe de îmbunătăţire a unei legături între cele două popoare. Cartoful a fost introdus în Irlanda în 1590, deoarece creștea ușor fără prea multă preocupare, în condiţii sărăcăcioase. „Cauza epidemiei a fost phytophthora infestans, o ciupercă purtată de vânt, ploaie și insecte ce a venit în Irlanda din Anglia, respectiv continentul european” .Teoria economică dominantă în politica britanică la mijlocul secolului al XIX-lea era laissez-faire. În ciuda acestei atitudini, răspunsul inițial pentru rezolvarea problemelor provocate de epidemie a cabinetului de la Londra condus de Robert Peel a fost unul intervenționist, trimițând în Irlanda o comisie științifică pentru a studia problema.La sfârșitul anului 1845, prețul la alimente a crescut inclusiv la cartof dublându-se! În același timp producția de grâu din Irlanda era direcționată către metropolă. În adunări publice s-a cerut să fie oprit exportul de grâu și chiar încurajat importul. Începând cu anul 1845, guvernul de la Londra a scăzut inițial apoi a anulat taxele vamale ce priveau importul de cereale. În ciuda acestor măsuri o bună parte din populația Irlandei era atât de săracă încât nu își permitea să cumpere la nici un prxeț cereale. Anul 1848 nu a schimbat situația agriculturii irlandeze, cartoful fiind atacat de acea ciupercă blestemată. Procesul început în 1845 și-a găsit desăvârșirea în 1848 când trupuri neînsufleţite se puteau găsi pe străzi. Sfârșitul acestei perioade tragice (1845-1849) pentru irlandezi, a schimbat mentalul colectiv, așa cum nici un război sau politică ostilă nu mai reușise. Vechea animozitate faţă de vecinul englez s-a transformat într-o adevărată ură (Anglofobie). Irlandezii supravieţuitori au sădit în cultura lor un „a nu mai fi niciodată ce a fost” un sentiment similar evreilor vizavi de ororile produse de holocaust în epoca contemporană. Privind retrospectiv și obiectiv faţă de ambele părţi, trebuie precizat că un principal vinovat nu putem găsi pentru „marea foamete” deoarece nu a existat. Asemenea inundaţiilor, incendiilor, cutremurelor, epidemia a fost o calamitate naturală la care nu s-au găsit cele mai fericite soluţii în acel moment. Există însă numeroși istorici irlandezi care susţin că un export substanţial de alimente ar fi putut aduce la minim mortalitatea. Marea Foamete a provocat culturii și limbii irlandeze pagube mai mari decât oricare război sau invazie străină. La cincizeci de ani după dezastru, aproximativ 600.000 de irlandezi își mai vorbeau limba. Marea Foamete este totodată și un factor modernizator, după epidemie Irlanda transformându-se radical și încercând să-și reînvie tradiţiile.

Contextul în care a izbucnit „Marea Foamete Irlandeză” este marcat de faptul că la acea vreme Irlanda cunoștea „jugul” Marii Britanii. Catolicilor irlandezi le era interzis prin lege să dețină suprafețe mari de pămînt, să voteze, să fie reprezentați politic, le era îngrădit accesul la educație sau la o profesie calificată. Fără a mai intra în alte amănunte, o consecință directă a acestei stări de fapt și o cauză majoră a foametei a fost fărîmițarea terenului agricol. Oamenii dețineau suprafețe mici de pămînt unde singura producție rentabilă era cea a cartofului. Prin urmare trăsăturile caracteristice ale societății irlandeze la acea vreme erau: sărăcia, dependența alimentară de un singur produs – cartoful – care la rîndul lui nu este printre cele mai hrănitoare, de aici probabil o stare generală de sănătate precară. În plus, ca

Adriana Cris

Pe piciorul Europei
urmare din pagina 5
Am urmărit câteva prezentări și ținutele lucrate manual m-au făcut să înțeleg valoarea ridicată de care dispune. Nu oricine își permite să își întreţină aspectul vestimentar folosindu-se de asemenea mărci de modă.... Nici eu nu îmi permit, dar nici nu recomand să fie purtate cu excepția persoanelor care lucrează în domenii înalte de afaceri, celor care participă la evenimente caritabile sau de gală... sau în viața cotidiană au posibilitatea financiară de a avea întreg rafinamentul prin care moda se remarcă. Familiile de români sunt multe stabilite pe acest teritoriu, așa că nu aș fi surprins să aud pe străzile Italiei câteva cuvinte rostite în a mea limbă maternă. Multe persoane și-au construit un viitor aici pentru un trai mai bun. Poate că au fost influențați și de succesul unor cunoștințe și acum urmează aceiași pași în progresul unui câștig. Dar nu toți câștiga banii cu ușurință, un euro trebuie muncit pentru a putea fi valorificat drept câștig, iar în cazul neadaptaților banul nu se poate spune că este câștigat atâta timp cât este obținut prin metode ilegale care să le ușureze existența în aceste locuri. În cazul în care se va întâmpla să fiu însoțit de unul din prieteni care are pasiune pentru muzică și țintește spre Conservator, aici, în Italia vom profita de ocazie și vom fi interesați de felul în care au loc înscrierile, dar și modul de învăţare pe parcursul anilor de studiu. A studia în Italia, și nu numai la Conservator, înseamnă a demonstra că acea persoană este capabilă să reușească ceva în viitorul ei. Nu este ușor precum unii ne imaginăm. Concurența este ridicată de multe talente, dar asta înseamnă că dacă reușim ce alții nu au îndrăznit atunci aprecierea celorlalți va fi mult sporită și recunoscută. Să revin totuși la excursia pe care mi-o doresc. Deși comunicarea va fi puțin dificilă, petrecând mai mult timp voi avea parte să cunosc și câțiva tineri de vârsta mea și să-mi formez prieteni de care să mă atașez...și cine știe...cum mă voi afla pe un pământ vegheat de spiritul romantic voi întâlni din nou dragostea de vară. Interesul de a cunoaște numele unei fete drăguţe, de unde este, cu ce se ocupă și dorința amândurora de a ne distra împreuna ar putea provoca o idilă scurtă, dar o amintire vie. Momentele însemnate de fericire alături de cineva prin locuri speciale la care rar ai posibilitatea de a ajunge nu se uită. Aerul fermecat de tărâmul venusian în apusul soarelui reprezintă un omogen scenariu al înfiripării sentimentelor comune și al bucuriilor împărtășite. Jocul de declarații încetinite de emoție implică și realizarea unei relații dense de prietenie. Somnul într-o astfel de atmosferă este inexistent deoarece aș fi distras de întregul fenomen al iubirii și voi dori să profit de ultima și prima rază ce va lumină printre trupurile noastre. Dar dragostea nu este un sentiment ce se așteaptă, ea pur și simplu se naște din scânteia unei simpatii, sentiment inevitabil în prezența peisajului oferit ce are în centru caracterul feminin. Efectele unei astfel de călătorii sunt mereu benefice personalității noastre, ajuta la comunicare, for-

marea unui bagaj cultural, ambiționarea în îndeplinirea visurilor și în alegerile ce trebuie făcute și crearea unei diferențe dintre metodele de organizare ale statului privind turismul și investițiile efectuate pentru un profit ce ridică PIB’ul. Recunosc că România este în formare la capitolul turism și încearcă să-și promoveze valorile, iar acest ținut european excelează în acest domeniu convingând turiștii să se întoarcă pentru o retrăire a amintirilor. Nu ezit să vă scriu că Italia îmi va oferi noi date informative pe care le voi adăuga într-un album special realizat pentru această peregrinare. Trăiesc cu speranța că acest lucru se va întâmpla și mă consider capabil de acest fapt pentru că dorința și capacitatea contribuie mult în realizările plănuite.

10

Ceaușescu Ion

19 9 6  1 DE C E M B R I E  2 011 

N r. 60-61

M u r m u r u l J i l þu l u i

Te păstrez în suflet, DIRECTORE…
gul, familia, şcoala şi copiii prea devreme… Răspunsul la această plecare din lumea noastră este unul singur: “DUMNEZEU l-a dorit să fie cât mai aproape de EL, înrolându-l în plutonul său pentru a-i apăra VEŞNICIA”.Din tot ce trece în viaţă nimic mai statornic nu rămâne decât acest miracol care este memoria. Au trecut trei ani de zile de când excelentul dascăl şi om ION DĂDĂLĂU a trecut din lumea cu dor, în lumea fără dor…Acum DORUL, despre cel care a plecat dintre noi, nu poate fi stăpânit pentru că atunci când se stinge o flacără o aprinzi din nou, dar când se stinge o viaţă o plângi mereu…Nu-mi vine să cred că directorul ION DĂDĂLĂU a intrat prea repede în noaptea cea mai lungă…În întreaga sa activitate, dascălul ION DĂDĂLĂU a respectat cele trei valori ale vieţii: binele, adevărul şi frumosul şi, prin exemplul faptelor sale însufleţitoare le-a transmis urmaşilor, întelegând că a trăi înseamnă a lupta şi pentru ca să fii iubit trebuie să iubeşti…ION DĂDĂLĂU a fost mai mult decât un om, sau decât un dascăl, a fost o instituţie, o şcoală…Nu ştiu dacă acestui director i se va ridica vreodată o statuie în mijlocul şcolii, pe care a condus-o de peste două decenii, ştiu însă că acest dascăl are asemenea statui ridicate de multă vreme în cugetul generaţiilor de elevi pe care i-a educat.La trei ani, de când a plecat dintre noi, sufletul meu se cutremură când îşi aminteşte de acest bun prieten şi coleg, iar tristeţea nu mi-o pot alina decât dedicându-i versurile: “Azi, peste timp, Mă închin cu evlavie În faţa fotografiei tale Și plâng… Plâng că îmi ești departe, Departe în grădina Dincolo de moarte Unde florile nu se veștejesc niciodată… Pentru dragostea ta de până mai ieri Plâng, plâng și iar plâng”…

Orice om , întrebat fiind despre oameni, depre istoria și despre frumuseţea miraculoasă a plaiurilor Croicilor din Mătăsari, ţi-ar răspunde, declamând și cântând versurile: “ De la Gorj te duci și vii, Dorul n-are căpătâi”… Dor de meleagul natal, dor de părinţi, dor de soţie, dor de copii, dor de oameni, dor şi iar dor…Cuvântul “Dor” mi-a cutreierat sufletul şi m-a determinat să aştern pe această hârtie, în semn de aducere-aminte, numele, frumuseţea fizică şi moralitatea unui dascăl crescut şi format în ţinutul Croicilor, dascăl de mare valoare intelectuală, bun şi iscusit director de şcoală care s-a stins aici pe pământ, dar s-a aprins acolo sus printre îngeri.Doamne, nu-mi vine să cred că, în locurile acestea înzestrate de natură cu istorie, cu frumuseţi și cu oameni minunaţi, omul, dascălul şi directorul de o inegalabilă cultură pedagogică, ION DĂDĂLĂU, a părăsit melea-

Profesor, Ion Priescu

Cu mulţi ani în urmă, prin 1982, pășind pentru prima dată în liceul din Mătăsari, am întâlnit un om deosebit, cu zâmbetul pe buze și foarte primitor, în persoana domnului director, profesorul Ion Dădălău.Am fost copleșită de felul în care am fost primită de acest om minunat și de felul în care am fost prezentată colectivului de cadre didactice, la fel de deschise și de ospitaliere ca și conducătorul lor. Fiind un foarte bun coleg și de o moralitate inegalabilă, reușea să câștige aprecierea și simpatia celor pe care îi „păstorea”. De aceea eu și mulţi alţi dascăli l-am preţuit foarte mult, veneam cu drag la serviciu, făcându-ne meseria, nu de teama acestui distins conducător, ci din respect și recunoștinţă faţă de această personalitate a învăţământului nostru gorjenesc. De aceeași apreciere se bucura și în rândul multor profesori din afara liceului, cărora le vorbeam despre noii mei colegi și despre directorul liceului din Mătăsari, despre care și ei știau lucruri frumoase. Prin munca, seriozitatea și calitatea preocupărilor sale, domnul director Ion Dădălău a făcut cinste învăţământului și comunei Mătăsari. Pe lângă competenţa profesională, pasiunea pentru profesie și responsabilitatea, care-l caracterizau, s-a preocupat foarte mult pentru a întemeia impunătoarea clădire a noului liceu, de care era, pe bună dreptate, foarte mândru. Pentru aceasta nu a precupeţit nici timp, nici muncă șă-și adune alături, cu mult har și prietenie, folosind cuvinte care să se îmbărbăteze,colegii ca să construiască acest edificiu cultural,deschis dascălilor și elevilor care aveau să muncească, dar și să fie instruiţi și edu-

Un om de o aleasă omenie

MJ 15 ani

caţi. Cu bun gust , bun simţ, sensibilitate și putere de dăruire, consultându-și colegii, a înzestrat această clădire, pe care cu multă mândrie o prezenta celor care-i treceau pragul. Se mândrea și cu subalternii și cu elevii din liceu, dar își iubea ca pe ochii din cap, familia, cei doi copii minunaţi și soţia, o distinsă profesoară, cu care Dumnezeu l-a hărăzit. Miamintesc de unul din momentele grele ale bolii, când soţia sa, Luminiţa Dădălău, care-i era aproape pe lângă patul spitalului, spunea că atunci când i-ar veni unuia dintre ei sfârșitul, ar fi bine ca Dumnezeu să-i ia pe amândoi, căci cel rămas n-ar mai putea supravieţui lipsei celuilalt.Ne înţelegea pe toţi și niciodată nu se grăbea când trebuia să-l asculte pe cel care i se adresa cu vreo problemă, găsind mereu o vorbă bună, un sfat, cu care să-l consoleze pe cel care avea nevoie de ele.Așa l-am cunoscut eu pe cel care a trecut prea devreme în lumea celor sfinţi și drepţi, pe domnul director Ion Dădălău, o fire pretenţioasă, plină de solicitudine, dornică să placă și să nu supere pe nimeni. Avea forţa omului de a trece peste toate încercările vieţii cu fruntea sus, lăsând în urmă a sa bună dispoziţie și preţuire.

60 de ani

Prof. Firan Chivuţa, Tg-Jiu

La „Crucea din Sat”: Eternă recunoştinţă profesorului ION DĂDĂLĂU
Ori de câte ori trec prin satul Croici, comuna Mătăsari, nu pot să nu fac un popas la mormântul celui ce a fost profesorul şi directorul Colegiului Tehnic din Mătăsari – ION DĂDĂLĂU, lăsându-i un semn de lumină vie spre a-i fi ţărâna uşoară. Dacă ar fi trăit, ar fi împlinit vârsta de 60 de ani în această toamnă aurie, l-am fi văzut exercitându-şi atribuţiile de serviciu, semeţ şi fericit, alături de toţi care i-au fost dragi şi recunoscători. L-am cunoscut direct prin anul 1985, când am fost numită ca profesor suplinitor pe o catedră de limba engleză, dar nu am funcţionat mai mult de o lună în acea şcoală, unică, în felul ei, pentru dotarea materială, existentă pe atunci. În toată această perioadă, am putut să-mi dau seama de capacităţile sale profesionale, de bunătatea şi altruismul faţă de elevi, profesori şi părinţi, aşa încât mi-a părut rău că nu am rămas până la finalul anului şcolar, convinsă fiind de acumulări didactice, şi nu numai, de la un asemenea profesor şi manager.Era un om ordonat, cu un scris impecabil şi un discurs atrăgător, îmbrăcând diferitele forme: blând şi cu încărcătură emoţională, sever şi imperativ, sfătos, uneori, dar cu apropiere şi mulţumire astfel încât, fiecare se angaja în rezolvarea sarcinilor de serviciu fără niciun comentariu.Domnul Ion avea solide cunoştinţe din diferite forme de activitate, nu numai din domeniul învăţământului, dar şi din altele, specifice zonei miniere. Avea „în sânge” programul zilei de muncă, de aceea s-a imprimat la toate nivelurile: elevi, cadre didatice, părinţi…Gospodar desăvârşit, atât acasă, cât şi la şcoală, a creat o bază materială de invidiat. Local ridicat sub directa lui grijă , sală de sport, centrală termică, bază sportivă, laboratoare – iată ce a lăsat în urma sa acest minunat fiu al comunei Mătăsari! În timpul liber – puţin cât mai avea – se integra rapid în grupuri prieteneşti, râzând cu poftă la glumele inteligente. Vorbele sale erau o reală mângâiere, un izvor de optimism în munca noastră. L-am îndrăgit şi l-am urmat… şi nu am greşit! Era cu sfinţenie un apostol al neamului. Orişicând poate sta alături de „Domnul Trandafir”, „Basil Drăgoşescu”, „Dascălul Clăiţă” şi mulţi alţii, care au constituit modele demne de urmat din literatura română.Pregătit în mai multe domenii – profesor de chimie, inginer chimist sau maior în rezervă - Domnul Ion s-a distins prin volumul mare de cunoştinţe acumulate de-a lungul unei vieţi, prin promptitudine în executarea ordinelor, prin tenacitate şi ambiţie profesională. Toate acestea i-au permis să obţină un respect şi o prezenţă meritorie în structurile de conducere la nivelul comunei: membru în consiliul comunal, deputat, recenzor- şef, director de cămin cultural etc.Una din cele mai atrăgătoare şi complete monografii ale comunei Mătăsari a scos la iveală preocuparea domnului profesor Dădălău Ion pentru tot ce s-a petrecut acolo şi cum Mătăsariul devenise ceea ce acest OM iubea mai mult. La trei ani de la decesul său, toţi care l-am cunoscut şi preţuit îi păstrăm o vie amintire şi îi vom pomeni numele său cunoscut ca pe un apostol al neamului, iar familiei îndoliate promitem să fim alături la tot ce se desfăşoară de-a lungul timpului. Tg.Jiu, 03.09.2011

Prof. Luminiţa-Mili Popescu

11

19 9 6  1 DE C E M B R I E  2 011 

M u r m u r u l J i l þu l u i
MJ 15 ani

N r. 60-61

Călătorie prin Uniunea Europeană

Cea mai grozavă excursie
„Pierderile te vor ajuta să prețuiesti ceea ce ai...”
fost și la turnul Londrei, c a s t e l u l Wi n d s o r, Warwick Castle , dar bineînțeles nu în aceeași zi.Am mai învățat în cadrul lecțiilor de geografie că englezii au jucat un rol foarte important în dezvoltarea artelor și științelor(acest lucru a fost confirmat de cei de acolo),iar multe din cele mai importante figuri din gândirea științifică și filozofică au trăit în A n g l i a : S i r Is s a c Newton, Francis Bacon, Michael F a r a d a y, Charles Darwin, John Stuart Mill împreună cu alții. Ceea ce mi-am dorit foarte mult a fost să vizitez instituție a învățat și prințul Charles.În Anglia sporturiGheorghiță Adriana le moderne au fost sistematizate în timpul secolului al XIX-lea, printre care cricketul, uniunea și liga de rugby, fotbalul, tenisul si badmintonul. Cele mai populare sporturi ale ţării rămân cricketul și rugbyul.Echipa națională de fotbal a Angliei este poziționată pe locul 15 de către FIFA și a câștigat Cupa Mondială în 1966 care a avut loc în Anglia. De atunci nu a reușit să obțină o finală la nicio competiție sportivă internațională majoră, deși a ajuns în semi-finalele Cupei Mondiale. Cluburile de rugby ca „Leicester Tigers”, „London Wasps” și „Northampton Saints” au avut succes în Cupa Heineken a Europei. Echipa ligii naționale de rugby a Angliei este considerată de către Liga de Rugby pe locul 3 în lume și prima în Europa.La televizor am văzut sportivi renumiți precum Wayne Rooney care joacă fotbal la Manchester United, Frank Lampard care joacă la Chelsea FC, Steven Gerrard care joacă la Liverpool FC și mulți alții care provin din această țară plină de surprinze plăcute.Deși Anglia are o climă temperată, cu multă ploaie în timpul anului,ne-am descurcat. Am avut întotdeauna o umbrelă în sacoșă și haine pentru o temperatură nu prea ridicată pentru că acolo vremea este cel mai des blândă și umedă. Unii au trebuit să-și cumpere de vreo trei-patru ori umbrele pentru că le uitau în cofetăriile sau în restaurantele în care ne opream.Tot ce pot să mai spun este că-mi doresc nespus de mult să mai vizitez Anglia, dar și alături de familia mea. Ei nu au reușit încă să iasă din țară și de aceea mi-aș dori să-i duc în Anglia să vadă cu proprii ochi ceea ce am văzut și eu.

12

Sunt elevă în clasa a XII-a și pot să spun că am fost în numeroase excursii și tabere.Am vizitat foarte multe locuri și am văzut foarte multe priveliști, dar ceea ce m-a fascinat a fost excursia în Anglia.Anglia face parte din Regatul Unit alături de Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord, dar și alte teritorii independente.La orele de geografie am învățat că Anglia are o cultură vastă și influenţe care cuprinde, atât elemente vechi, cât și noi. Cultura modernă a Angliei este uneori dificil de identificat și greu de separat de cultura întregului Regat Unit, deoarece națiile ei sunt atât de întrepătrunse.Dar oricum cultura tradițională și istorică engleza rămâne distinctă cu diferențe regionale substanțiale. Anglia are ,de asemenea, o gamă largă de întinderi istorice, artefacte și priveliști.Când am ajuns, deși eram foarte obosiți, eram încântați că ne aflăm într-o țară cu numeroase locuri de vizitat. A doua zi am hotărât să vizităm Muzeul Britanic unde am văzut mumiile egiptene și numeroase expoziții de desene și schițe (care am înțeles că se schimbă de câteva ori pe an) , Biblioteca Britanică care este una dintre cele mai mari biblioteci din lume , deține peste 150 de milioane de articole din fiecare țară din lume în aproape toate limbile cunoscute și în multe formate : cărți , manuscrise , reviste , ziare , înregistrări muzicale , video , hărți , timbre , desene , baze de date și multe altele .Ansamblul Stonehenge este un uimitor monument pe care l-am vazut și care, la început, era construit din 30 de blocuri imense de gresie, dar acum mai sunt doar 17 pietre în picioare. Chiar dacă nu se știe rolul acestui ansamblu, se crede că cei care au construit-o aveau cunoștințe în astronomie, și că ziua de 21 iunie avea o semnificație deosebită, probabil religioasă.Stonehenge era un monument dedicat zeilor, iar la o distanță mai mare de 5 km era unul făcut din lemn. Teoria oamenilor de atunci era că zeul este nemuritor ca piatra, iar oamenii sunt muritori ca lemnul. Înainte de răsărit ei se duceau la monumentul de piatră și așteptau prima ivire a soarelui. Dintr-o anumită poziție soarele lumina foarte frumos, oamenii crezând că este fapta unui zeu. Aceștia călătoreau pe lângă un râu aflat în apropierea Stonehenge-ului de lemn unde, la asfințit, se rugau din nou la zeul lor, iar noaptea sărbătoreau.Am mai

orașele Oxford și Cambridge, lucru pe care l-am și făcut. Orașul Oxford este un oraș superb plin de alei înguste, case construite din piatră de culoarea mierii și străjuite de statui care au forma unor animăluțe. D e as emene a , orașul Oxford este și un centru universitar care include 40 de colegii, cel mai vechi fiind înființat în anul 1200. Cambridge este cunoscut ca un oraș universitar care și-a deschis porțile pentru elevi încă din secolul al XIII-lea. Ni s-a specificat că în această rem a r c a b i l a

Gheorghiță Adriana

19 9 6  1 DE C E M B R I E  2 011 

N r. 60-61

M u r m u r u l J i l þu l u i
MJ 15 ani

Călătorie prin Uniunea Europeană

Buckingham Palace
’’Călătoria influențează cunoașterea’’
În vechea celtică, teme înseamnă fluviu ,iar romanii au adoptat acest nume pentru marele curs de apă pe malul căruia au întemeiat cetatea Londinium.Când romanii au invadat Britania ei stăpâneau deja vaste întinderi din bazinul mediteranean ,dar rezistenţa crâncenă a triburilor locale a făcut din Britania un teritoriu dificil de controlat .Romanii au insistat totuși, pentru ca spre sfârșitul secolului I să își consolideze puterea în zonă. Londinium ,cu portul său,s-a transformat într-o cetate capitală. Romanii stabiliţi aici și-au ridicat noul oraș până la extremitatea cea mai răsăriteană în care se putea construi un pod folosind tehnologia vremii. De atunci Tamisa a jucat un rol esenţial în istoria Londrei. Ea a fost drumul pe care au năvălit invadatorii , a fost leagănul Marinei Militare Regale în perioada Tudorilor și artera vitală a comerţului. Astăzi , însă ,fluviul a devenit cel mai important mijloc de distracţie,fiind cel mai interesant mod de a vedea orașul.Cred că următoarele locuri la care m-aș opri ar fi :Mănăstirea Westminster Abbey , cunoscută în toata lumea drept locul de veci al britanicilor și locul unde se fac încoronările și se desfășoară alte evenimente notabile.Între pereţii ei pot fi văzute unele dintre cele mai frumoase exemple de arhitectură medievală din Londra.De asemenea conţine una dintre cele mai celebre colecţii de morminte și monumente din lume.Jumătate biserică ,jumătate muzeu, mănăstirea are un loc aparte în conștiinţa britanică.Capela de Edward adăpostește tronul încoronării și cripta de pelerinaj a lui Edward Confesorul,precum și mormintele multor monarhii din Anglia medievală.Transeptul de sud conţine ,,Colţul poeţilor ‘’ unde pot fi văzute portrete ale unor figuri ilustrate ale literaturii. Interiorul mănăstirii prezintă o gamă excepţional de variată de stiluri arhitectulare și sculpturale de la austerul gotic francez al navei până la uluitoarea complexitate a capelei în stil Tudor a lui Henric VII. Mulţi monarhi englezi au fost îngropaţi aici.Unele morminte sunt de o enormă simplitate,iar altele sunt bogat ornamentate .În același timp multe figuri marcate ale vieţii politice britanice au monumente de la politicieni până la poeţi. Parlamentul.În 1512 palatul Dwestminster a fost sediul celor două camere ale parlamentului:Camera Lorzilor și Camera Comunelor.Comunele sunt alcătuite din parlamentari aleși din diferite partide politice;partidul majoritar formează guvernul,iar conducătorul acestuia devine prim-ministru.Parlamentarii din celelalte partide alcătuiesc opoziţia.Dezbaterile din comune pot deveni foarte încinse;sunt prezidate imparţial de un parlamentar numit speaker .Camera comunelor propune legislaţia,dezbatută în ambele camere înainte de ratificare.Clădirea a fost proiectată de arhitectul victorian Sir Charles Barry în stil gotic.Turnul Victoria în stânga deţine 1.5 milioane de acte ale parlamentului notate cu începere din 1497.Big Ben , uriașul clopot a fost instalat în 1858 și bate la fiecare oră ; 4 clopote mai mici bat din sfert în sfert de oră.Pentru a fi exact , Big Ben nu este numele bine cunoscutului ceas cu patru cadrane din vârful turnului înalt de 106 metri ce se înalţă deasupra camerelor parlamentului,ci al vibrantului clopot de 14 tone care bate din oră în oră și a fost denumit după Sir Benjamin Hall,șef guvernamental de lucrări, când a fost instalat.El a fost al doilea clopot ca mărime, primul fisurându-se în cursul unui test de sunet și prezentul clopot are o mică fisură.Ceasul este cel mai mare din Anglia, cele patru cardane au 7.5 metri diametru, iar acul limitar măsoară 4.25 metri fiind confecţionat din ţeavă de cupru.Cu mici întreruperi el a dat naţiunii ora exactă încă din ziua când a fost pus pentru prima dată în funcţiune în mai 1859. Tate Gallery .Numită acum official Tate Gallery of British Art , gaeria fondatoare a unui număr de clădiri omonime adăpostește cea mai mare colecţie de operă engleze din lume în alăturată Clore Gallery se află măreaţa Moștenire Turner lăsată naţiunii chiar de peisajistul J.M.W Turner.Piccadilly si St James este artera din creștinismul timpuriu pâna la cismele lui Doc Marten ,de la picturile lui John Constavle pană la arta mistica din sud estul Asiei .Victoria si Albet mai găzduiește colecţii de sculptură , acuarele bijuterii și instrumente muzicale Natural History Museum.Oratoriul în stil Italin este un monument opulent închinat rensterii catolicismului englez de la sfârșitul secolului XIX . A fost întemeiat de Jhon Henry Newman .Părintele Frederick Willeam Faber întemeise la Chairng Cross un sobor al preoţilor din Londra.Soborul se mutase la Bromton ,la vremea aceea un cartier mărginaș al Londrei ,iar acesta urma să fie oratoriul.Biserica actuală a fost consacartă in 1884 .Faţa si cupola au fost adaugate in 1890 ,iar de atunci interiorul a fost îmbunătăţit . Museum of London.Deschis în 1976 la marginea Barbicanului muzeul oferă o vie panoramă a vieţii londoneze din preistorie până în ziua de azi . Interioarele reconstituie și scenele de stradă alternează cu exponate din viata casnica de zi cu zi și obiecte descoperite prin săpăturile arheologice ale muzelui. St Giles ,Cripplegte.Terminată în 1850 acestă biserică a scăpat de ravagiile marelui incendiu din 1666 ,dar a fost atât de lovită de o bombă în al doilea război mondial încât numai turla a răms întreagă .În 1950 a fost restaurată pentru a servi ca biserica de parohie a centrului urban Barbican, iar acum contrastează cu modernismul infelxibil al Babicanului .Aici Olivar Cromwell s-a căsătorit cu Elizabeh Bour chier în 1620 ,iar poetul John Milton a fost îngropat tot aici în 1674 .Spre sud se pot observa vestige bine conservate ale zidurilor de apărare romane și medievale. St Paul ‘ s Cathedral.În urma cumplitului incendiu din 1666 catedrala medievală St Paul a rămas în ruine .Misunea de a o reconstrui i-a revenit lui Christopher Wren,dar ideile sale au întâmpinat o serioasă opoziţie din partea conservatoristuiliui și zgârceniei decanului și ale diocezei.Planul său din 1662 aflată acum în criptă nu a fost bine primit iar în 1675 s-a adoptat un alt proiect mai economic .Cu toate aceste hotărâri ale lui au avut până la urmă câștig de cauză ,cum dovedește măreţia catedralei actuale. National Gallery.A înflorit încă de la inaugurare la începutul secolului XIX .În 1824 George IV a convins un guvern reticent să cumpere 38 de tablouri importante inclusiv lucrări de Rafael și Reambrant, iar acestea au deschis colecţia naţională carte s-a mărit cu timpul prin bunăvoinţa donatorilor în bani și opere de neoclasic de către William Wilkins și construită între 1834 - 1838 .În partea stângă se întinde noua aripă Sainsbury ,finanţata de familia băcanilor și terminată în 1891 cu o spectaculoasă colecţie de artă renascentistă timpurie. Majoritatea colecţiei se află la un singur nivel împărţit în 4 aripi .Tablourile sunt expuse cronologic.

principală din West End ,numită pe vremuri Portugal Street ,ea și-a dobândit numele actual de la gulere tari numite Pickadills purtate de gentilomii din secolul XVII . St James mai poartă și acum urme ale secolului XVIII , când acesta înconjoară cartierul regal,iar curenţii și cei din înalta societate își făceau cumparaturile și se plimbau pe aici. Buckingham Palace.Este sediul monarhiei britanice având un rol dublu, de domicile și de birou ,și mai e folosit cu ocazia unor ceremonii oficale,cum ar fi dineurile cu ocazia vizitelor sșfilor de stat.La palt lucreză cam 300 de omeni, printer care functionarii Casei Regale care orgazinzeza agenda de afaceri a reginei și personalul de serviciu. John Nash a transformat Casa Buckingham originală întrun palat pentru George IV .Atât el cât și fratele său au murit înaite de terminarea lucrărilor ,iar regina Victoria a fost primul monarh care a locuit în acest palat .Actula faţă de răsărit orinetată spre Mall a fost adaugata în 1913 .Mare parte din tradiţiile și ceremoniile londoneze vizează regalitatea .Păstrate cu scrupulozitate și azi ,unele dintre aceste ceremoni își au obârșia în Eviul Mediu, când monarhul avea putere absoluta și trebuia să fie apărat de oponenţi.Deși rolul reginei este acum în mare măsură simbolic Garda de la Buckingham încă patrulează în jurul palatului .La impresionata ceremonie a Schimbării Gărzii uniformei impecabile ,comenzi strigate , fanfara militară vechea gară aliniată în faţa palatului preda schimbul noii gărzi.Garda este formata din 3 ofiţeri și 40 de soldaţi când regina se alflă la palat ,și din 3 ofiţeri și numai 31 de sodaţi când regina este plecată. Ceremonia se desfășoară în faţa palatului .La fel se schimba sigarda Călare și cea de la Turnul Londrei . Victoria and Albert Museum.Are una dintre cele mai mari colecţii de arte frumoase și aplicate.Gama de exponate cuprinde de la obiecte de cult

continure in pagina 14

Popescu Maria

13

19 9 6  1 DE C E M B R I E  2 011 

M u r m u r u l J i l þu l u i
MJ 15 ani

N r. 60-61

Călătorie prin Uniunea Europeană

Austria
’’Exteriorul nu redă întotdeauna interiorul!’’
A oprit cu un gest scurt, autoritar, Dunărea albastră. În locul muzicii, turaţia nervoasă a motorului. Acum, mașina gonește de-a lungul unui canal aproape meschin, cu maluri perfect betonate; între ele - o apă oarecare, aparent imobilă., din ceea ce privisem pe hartă, că nu este fluviul care îl inspirase pe Strauss, doar o modalitate practică, inginerească de a scuti metropola de inundaţii și a-i colecta într-o casetă subterană dijecţiile. Soluţie preluată și de edilii bucureșteni, pe la începutul anilor ‘80, în încercarea de a face Dâmboviţa altceva decât ajunsese falnica, imperială și capitalista Vienă, reprezintă o ţintă, idealul unei vieţi cenușii de intelectuali (poate mărunţi, sigur păguboși), captivi ai unui sistem inept. Acolo era, firesc vorbind, Moscova celor trei surori cehoviene, suprafeţe multicolore și neregularităţi în loc de linii drepte. Dorinţa nepătrunsă de asimilare a copacilor sumbri, parcă speciali cu frunze multicolore de un curcubeu captivant cât și modalitatea expresionistă a creaţiei în întreaga agonie și invincibilitate ca oraș încărcat de istorie, muzicalitate , frumuseţe, cultură și creaţie, a reușit să stârnească dorinţa aprinsă ce derivă din descrierile altora, pentru a simţi pe propria-mi piele, cum vibrarea mă cuprinde din creștet până-n tălpi la vederea imensului cerc al imaginaţiei și perfecţiunii inegalabile de creaţie. Univers modern ce se completeazã în mod plãcut cu arhitectură medievalã, dând orașului o ambianţã plãcutã, unde vienezii duc o viaţă lipsitã de griji, stârnește atenţia individului ce trăiește într-o penumbră în care frumuseţea este constrânsă în spaţii strâmte și sufocante, canalizând aspiraraţia către stilul, simbolul și caracteristica locurilor, ce prin frumuseţe emană căldură, descreţind orice frunte și schimbând estetica vieţii obscure într-o percepţie ce aparţine fantasticului. Parcă după fiecare centimetru parcurs, percepţia se schimbă, concluziile înghesuindu-se astfel încât idealul frumosului este atât de accentuat încât nimeni nu-l poate cuprinde în cuvinte. Exteriorul este principala caracteristică a spiritualului ce dovedește cealaltă parte a irealului accidentat în relieful vieţii morale. Fiecare lucru mărunt exprimă revelaţia unei creaţiuni lipsită de imperfecţiune și incertitudine. Stăteam în penumbra parterului Operei din Viena și ascultam discuţia intensă între spectatori și director pe cele mai diverse teme conexe spectacolelor din acel spaţiu și mă întrebam în ce măsură un astfel de dialog, civilizat, dinamic și benefic pentru ambele părţi va putea avea loc vreodată în orgoliosul și agresivul mediu (cultural) românesc. Deși în plimbarea prin fastuoasa capitală, înzestrată cu valori esenţiale și-a făcut apariţia neîntârziată, aspiraţia spre dezvoltare a propriului mediu de viaţă contemporan în care îmi desfășor existenţa, am evitat aceste neplăceri, uimindu-mă de expresionismul și creativitatea absolută, trăind vibrantul moment, evitând întoarcerea în locul obișnuit, sinistru deseori, și lipsit chiar de virtuţi, preţuind frumosul pe care ochii au avut ocazia să-l asimileze, imprimând în imaginea-mi tot ce merită povestit. Parcul Prater are câte ceva pentru fiecare pasionat de distracţie. Ca adolescent în floarea vârstei, a fost primul aspect impresionant, ce mi-a marcat privirea prin originalitate, culoare, desen, fantastic, creând o ambianţă de poveste, unde chiar și cei cu o minte strălucit-matură, se regăsesc. Magnific este sentimentul în care începi să atingi fiecare caracter, concluzionând valoarea esenţială ce rezultă din vizibilitatea mixtă a unor lucruri, dar care rezultă a fi extravagant de esenţial. Fiind o persoană extrem de interesată de noutăţi ale naturii, de necunoscutul gata să-și facă apariţia, am rămas plăcut impresionată de parcurile istorice, care au adus un renume Austriei, devenind de altfel ca toată zona Vienei, un mediu turistic foarte populat. Conturul pe care cu ajutorul imaginaţiei, frunza, floarea și multe altele l-au primit sunt nemărginite, capătă trepte neașteptate, unice cu un spirit captiv pentru orice trecător. Puteţi face o plimbare cu trenul care vă va duce în lumea poveștilor, în “Castelul Groazei”. Înfricoșător, dar interesant, ce transmite sentimente de poveste, cantităţi de energie basmică, unde copilăria răsare dintre cărunţii ce o copleșesc, redând amintirea lipsei de griji, creării proprii, unde personajele basmice sunt așteptate pe pragul ușii pe-nserate, în care răul este total inexistent și binele triumfă ca de fiecare dată. În ceea ce privește artisticul din punct de vedere creativ, austriecii sunt bogaţi în idei, având capacitatea de a distinge lucrurile încântătoare și excluzând estetica urâtului din tipar. Liniște, simplitate, mirosul florilor sălbatice și al fânului, cerul înstelat, așa cum orășenii nu au mai văzut niciodată: se află adevăratul lux al vremurilor noastre. Se află ascuns în munţii din estul Tirolului. Alimentaţia este un proces voluntar și conștient, și de aceea educabil. În concepţia aceastora alimentaţia depinde de o decizie liberă a individului. De aceea, aderarea la obiceiurile alimentare mai sănătoase reclamă la o convingere profundă. Alimentaţia este fără îndoială, obiceiul care influenţează cel mai mult sănătatea oamenilor. Deși fiecare naţiune are un stil aparte în ceea ce privește acest important aspect, totul se rezumă la dorinţă, plăcere, gust dar și la gradul de pericol pe care îl poate avea produsul respectiv asupra umanului. Pe parcursul ultimilor ani, Austria s-a transformat într- o adevărată ţară a deliciilor. Fermieri, viticultori și hangii ambiţioși și-au redescoperit și perfecţionat elementele definitorii. Dintre se transformă, pentru vizitatori, într-un spaţiu de joacă al fanteziei. Mo du l d e Balcan Naomi parcurgere al f r u m o s u lu i oraș nu necesită neapărat un autovehicul bine dotat, în pas cu modernismul vremurilor curente. Specific celor cu adevărat preocupaţi de pătrunderea acestor tărâmuri, este exerciţiul fizic, benefic organismului, tratat prin intermediul bicicletei. Două roţi au capacitatea de a pătrunde pe cele mai înalte văi, de unde orașul poate fi privit dintr-o altă prismă, mult mai interesantă. Nici inspiraţia artistică nu lipsește din câmpul bogat de componente ale Austriei. Desenele arhitecturale privitoare la domul „Sf. Ștefan” din Evul Mediu târziu conţin dovezi unice ale artei construcţiilor gotice: de la construcţia niciunui alt dom gotic din Europa nu a supravieţuit peste secole un număr atât de mare de secţiuni de planuri pe pergament și hârtie. Arhitectura, o altă componentă, nu mai este percepută ca o formă de artă singulară, ci ca o cultură a cotidianului în contextul peisajului și al societăţii. Unui palat în stil baroc, odată cu extensia clasică îi cresc aripi: spectaculoasa extensie arhitecturală a complexului de clădiri Albertina printr-o proeminenţă numită „Soravia-Wing“ poate fi înţeleasă ca semn de deschidere și de succes incontestabil al muzeului. Componentele Austriei sunt inegalabile și imposibil de numărat. Fantezii jucăușe, îndrăzneţe, puriste sau opulente, se regăsesc în fiecare monument preistoric, atâta timp cât nu ai tendinţa de reţinere. A descrie un vienez tipic este mai mult decât dificil. În general se spune că sunt toleranţi și fermecători. Poate sunt politicoși mai mult decât este necesar, dar un lucru e sigur și comun tuturor vienezilor: se plâng despre Dumnezeu și Creaţie, preferă să fie trăsniţi și originali, decât genul de oameni îngrămădiţi în monotonia vieţii. Sunt mândri și nu se lasă criticaţi decât de cei pe care îi iubesc. Frumosul se constată la prima vedere, în ceea ce reprezintă ţara, așadar, dacă omul nu reușește să contopească natura, fenomenul poate fi degajat invers. Aceste gânduri puse pe hârtie oferă doar o scurtă prezentare, esenţială dar nu reală, a Vienei. Ea se dorește a fi o invitaţie, pe care v-o fac, de a continua și de a cerceta mai adânc istoria, tradiţia și prezentul acestui oraș încântător. Bineînţeles că cea mai grozavă experienţă va fi provocată de vizitarea Austriei. Vă doresc să puteţi realiza acest lucru. Merită!!

14

multele delicii care prosperă între Neusiedlersee și Bodensee, între dealurile cu vii și pajiștile alpine, s-au dezvoltat produse de o calitate ridicată. Nu există aproape nimic care să nu se găsească în patria vinurilor din Austria. De la vinurile albe, ușoare și seci, la cele roșii, corpolente, cu caracter, la cele nobile, dulci, premiate, și până la elegantele și înţepătoarele vinuri spumoase sau frizzante. Și toate acestea de o calitate care uimește – chiar și dacă se face abstracţie de sentimentele patriotice. Într-unul dintre cele mai frumoase locuri din centrul Vienei, în mijlocul Stadtpark pe malul râului Wien, se găsește cel mai renumit restaurant nobil al orașului: Steirereck și barul de brânzeturi adiacent. O adevărată splendoare!Muzicalitatea este o necesitate caracteristică în viaţa austriecilor. Surprinzător, dar muzica populară (folk) ce se definește prin veselie, joacă un rol important în dezvoltarea industriei în această privinţă. În Austria muzica a avut întotdeauna o importanţă majoră. Aici s-au născut mari compozitori și aici au fost create opere de renume mondial. Însă, nu doar muzica clasică este cultivată în această ţară. Unde s-au format obiceiurile rurale s-a dezvoltat și muzica populară tradiţională. Astăzi, această parte a culturii rurale este reînsufleţită, păstrată în continuare sau interpretată într-o manieră nouă. În cluburi cu lumini difuze, pe scene clasice sau în mijlocul naturii: există nenumărate variaţii pe tema „Muzica jazz în Austria“.Pe scena muzicii din Austria se întâmplă foarte multe și în afara culturii de înaltă clasă: La capitolul muzicii ușoare, de peste un deceniu, muzica electronică este cea care dă tonul. Dacă o ţară este considerată în întreaga lume ca fiind „ţara muzicii“, atunci trebuie să existe un motiv bun pentru aceasta. În realitate există mai multe motive bune – iar cel istoric este doar unul dintre ele. Să lovești odată serios în timpane ? Să dirijezi singur o orchestră ? Sau să creezi cu ajutorul unui program compozistic propria-ţi melodie ? Având drept motto “Urechile dumneavoastră vor face ochi“, Casa Muzicii

19 9 6  1 DE C E M B R I E  2 011 

N r. 60-61

M u r m u r u l J i l þu l u i
MJ 15 ani

Călătorie prin Uniunea Europeană

La schi în Alpi
“Omul e o trestie gânditoare”
Cum intri în valea Őtztal te întâmpină niște munţi impunători, care parcă, se rostogolesc peste tine. Câţiva brazi răzleţi abia se agaţă de versantul drept. Din stâncile golașe curg ţurţuri mari, așa de mari că un autocar ce urcă pe drumul șerpuit din vale pare o biată jucărie. Din când în când, norii se apropie și pișcă din vârful culmilor, gata să le înghită. Dar munţii zgârie înapoi și norii trec repede, cu coada între picioare, lăsând ăn urmă crestele albe, de balaur îngheţat. Piscurile sunt atât de înalte, încât, după ce admiri o vreme peisajul, simţi cum totul se prăvălește într-un vertij halucinant.,,Eu n-am să schiez aici”, mi-am spus hotărâtă deși tocmai pentru asta venisem. Alpii Őtztal au devenit foarte cunoscuţi la nivel mondial, în septembrie 1991, odată cu senzaţionala descoperire a lui Őtzi, omul gheţii, dar amatorii de schi cunoșteau regiunea cu mult înainte de acest eveniment. Munţii sunt aspri și abrupţi, cu văi largi și adânci, lăsate în urmă de gheţari de mult topiţi. Peisajul este simplu, dar magnific – dedesubt, o mare imaculată de creștere înzăpezite ; deasupra, oceanul nesfârșit al cerului. Pădurile dense de pin și foioase, cu marmote și capre negre, se întind până la 1700 m. De aici, cedează locul pășunilor montane. Localnicii sunt oameni ai munţilor, roșii în obraji și cu părul blond. Aproape că nu există casă în vale care să nu primească oaspeţi. Indiferent dacă e iarnă sau vară, instructorii de schi, fermierii, ghizi montani, toţi sunt implicaţi, într-un fel sau altul, în turism. Ajunsă în Sölden , una din cele mai importante staţiuni din vale, am descoperit un paradis alb, cu 34 de instalaţii de cablu și 146 kilometri de pârtie. În plus, Sölden oferă ceva unic în întreaga Austrie:două zone de schi pe gheţari și trei piscuri de peste 3000 metri, accesibile cu telescaunul. Și asta nu este tot, ansamblul alpin ,,Big 3 Őtztal “ – Gaislackogl (3058 m), Tiefenbachkogl (3309 m) și Schwarze Schneid (3370 m) – reprezintă o altă atracţie deosebită. Pe cele trei vârfuri accesibile cu telecabina, s-au construit platforme panoramice, care te îmbie să zăbovești, pentru a savura spectacolul lumii privite de sus. Cu ajutorul instalaţiilor complexe de cablu, poţi să ajungi rapid pe orice pârtie, chiar și pe cele cocoţate în vârful muntelui. Schiorii mai puţin experimentaţi, cum sunt și eu, pot să se bucure de pârtii largi și domoale în timp ce coborârile razante și, mai ales, variantele din văile abrupte, de sub creste, fac deliciul împătimiţilor acestui sport. Tot aici se găsește și pârtia pe care se desfășoară competiţiile din cadrul Cupei Mondiale, loc unde sportivii de performanţă se întâlnesc în fiecare an la inaugurarea sezonului de schi și snowboard. Pârtiile sunt marcate cu albastru, roșu sau negru în funcţie de gradul de dificultate, cele din urmă fiind cele mai periculoase. Este indicat să parcurgi traseele alături de un profesor de schi, care cunoaște bine ternul și poate să aleagă rutele potrivite. Așa m-am împrietenit și eu la rândul meu cu Peeter Reindl instructor de schi și un bun cunoscător al locurilor. Arca lui Noe din Alpi. Adânc, în inima văii, se găsește Aqua Dome, o staţiune termală și un centru de recreere pentru turiști de toate vârstele. Apa ce ţâșnește direct din inima muntelui este cel mai bun tratament pentru relaxarea mușchilor solicitaţi de efortul fizic. Din cele trei bazine suspendate de forma unor cupe de șampanie, cu apă bolborosindă poţi privi cerul înstelat. Afară sunt -10ºC , dar eu sunt perfect relaxată în apa termală, cu temperatura ideală (+ 36 º C), mă simt la fel de liberă și fericită ca și copiii care se distrează trăgând o bălăceală zdravănă sau cucerind ,,Alpen Arche Noah” (Arca lui Noe din Alpi), un loc special amenajat pentru ei, cu un tobogan gigantic, un perete de căţărare și un restaurant cu preparate pe gustul celor mici.,,Valea fulgerului din Kitz”. La câţiva kilometri de Sölden se află staţiunile Obergurgl – Hochgurgl. Situate la închiderea văii Őtztal, la 2000300 metri altitudine, ele sunt apreciate pentru telegondola Top Express, care face legătura între ele, precum și pentru cel mai lung sezon de iarnă din Alpi (de la începutul lunii noiembrie până în mai). Cel mai sus urcă telecabina care pleacă din Hochgurgl și ajunge tocmai pe vârful Wurmkogl . Prin anii ´40 în valea pe deasupra căreia trece cablul era un gheţar care între timp s-a topit, lăsând în urmă o pantă abruptă, ce constituie o provocare chiar și pentru cei mai experimentaţi sportivi. ,,Aici se antrena legendarul Tony Sailer”, îmi spune cu mândrie Peeter, instructorul de care aminteam mai devreme. Supranumit ,,Blitz from Kitz”, adică ,,Fulgerul din Kitz”, Sailer a devenit vedetă după ce la Jocurile Olimpice din 1956 a câștigat aurul la toate cele trei probe de schi alpin: coborâre, slalom și slalom uriaș ,,Pe atunci fiindcă nu erau instalaţii pentru urcare, Sailer putea să facă doar o coborâre pe zi și asta după un urcuși istovitor, de câteva ore cu schiurile în spinare”, povestește Peeter.Acum instalaţiile de telegondolă, telescaun și teleschi se întind ca o pânză de păianjen peste întregul munte, într-o adevărată reţea ce facilitează accesul pe partii. În creeri munţiilor.Cobor din telecabină, pe vârful Wurmkogl și nu îmi pot stăâni uimirea la vederea Top Montain Star, o platformă cu bar panoramic, construită în creeri munţilor la 3082 metri înălţime. Aici schiorii se odihnesc sau admiră peisajul, încălzindu-se cu M i - ar p l ă c e a mult să ajung și la lacurile glaciare din Alpi de care am auzit foarte multe lucruri. De exemplu Lacul Léman ,lac de origine glaciară. I se poate spune “Marea din Alpi”. Lung de aproape 73 de kilometri și lat de aproape 14, este al doilea lac al Europei, după Balaton, și cel mai mare dintre lacurile alpine. Capătul vestic se află la Geneva, cel mai cosmopolit dintre orașele elveţiene, locul de unde Rhonul iese din lac și pornește cu o viteză ameţitoare spre Burgundia și apoi spre Mediterană. Capătul de est se află la Montreux, cu festivalurile și cu nu mai puţin celebrul său cazinou. Între acestea, pe malul nordic elveţian și pe cel sudic francez se aliniază orașe și sate pline de farmec, castele și plaje. Lacul este situat între Franţa și Germania, are o suprafaţă de 581.5 kmp,iar adâncimea maximă este de 309 m. Lacul prin care Rhônul își vehiculează apele,lacul cu ţărmuri contrastante și pitorești, Lémanul sau Geneva, cum i se mai spune după orașul situat în extremitatea vestică, este unul din cele mai pitorești în Europa vestică. Dacă pe coastele nordice, însorite,ale cantonului elveţian Vaud-de o parte și de alta a pitorescului oraș Lausanne se dezvoltă viţa de vie,cele sudice,ale munţilor Savoy,sunt abrupte, stâncoase și umbrite de galeria piscurilor înalte alpine. Fundalul panoramei admirate de la Lausanne și Geneva este dominat de Mont Blanc, cel mai înalt pisc al Alpilor și al Europei (4810 m).Acest decor a atras foarte mulţi oameni de litere și arte,de știinţă și politică. Voltaire și Goethe, Rousseau și Byron, Alexandre Dumas (tatăl) sunt numai câţiva care au găsit liniștea și inspiraţia pentru realizarea capodoperelor lor. Lémanul a constituit locul și lacul unde s-a născut știinţa despre lacuri-limnologia. Aici,pe ţărmul nordic, F.A.Forel, profesor la Facultatea de știinţe ale naturii din Lausanne, a studiat și a scris trei volume asupra lacului Léman(1892-1895),primul tratat de limnologie (1901), punând prin acestea piatra fundamentală a unei știinţe interdisciplinare,care avea să se dezvolte foarte repede în prima jumătate a secolului XX. Lacul Léman este constituit și prin câteva particularităţi ale apei și anume:are culoarea cea mai albastră dintre lacurile alpine; datorită diferenţelor de presiune care se înregistrează pe suprafaţa lui se produc seișe care ajung la cca. 1 m lungime; deși este într-o zonă temperată și flancată de munţi înalţi cu zăpezi veșnice, lacul îngheaţă numai la margini,aceasta datorită rezervei mari de căldură înmagazinată. Forel a făcut un calcul și a ajuns la concluzia că între 19-24 decembrie 1879, la o scădere a temperaturii apei cu 0.2°C căldura eliberată a fost estimată la 10 miliarde calorii, echivalentul a 1 250 000 tone cărbuni. Rezervă mare de căldură acumulată în apa lacului creează și un topoclimat mai blând în jur, ceea ce a dus la dezvoltarea unor staţiuni balneoclimaterice ca Vevey și Montreux, în Elveţia,Evian-les-Bains și Thonon-les- Bains, în Franţa. Șoseaua ce dă ocol lacului se agaţă de abruptul muntelui, apoi coboară prin orașele și sate inundate de flori, șerpuiește printre podgoriile savoiarde, da ocol terenurilor de golf, proprietăţilor burgheze și castelelor parcă neschimbate din vremurile marchizilor, trece razant cu porturi pentru iahturi și mici ambarcaţiuni cu vele. Lacul Como ,denumit și Lario, este împărţit în 3 ramuri cu aproape aceeași lungime. Lac de origine glaciară, are o suprafaţă de 145.9 kmp și o adâncime maximă de 410 m. Lacul Como este al treilea lac ca mărime și primul în ceea ce privește adâncimea din Italia. Are o configuraţie mai aparte faţă de celelalte lacuri nord-italiene, fiind sub forma lui Y răsturnat. Acesta este drenat de râul Adda, unul din principalii afluenţi ai fluviului Po. Lacul este străjuit pe ambele părţi de culmi muntoase care ajung până la 2610 m, în vf. Legnone. Între cele două braţe ale lacului, în partea sudică, vf. Nesso atinge numai 1685 m.

o cană de ceai fierbinte. Construită mai mult din sticlă și metal platforma oferă o perspectivă de 360 º. Priveliștea de pe creasta principală a Alpilor care este cu adevărat spectaculoasă. La o aruncătură de băţ se află graniţa cu Italia și locul pe unde, nu de mult, treceau contrabandiștii italieni. Se spune că mai la vale, pe gheţarul Gurgler Ferner, se află locul unde, pe 27 mai 1930 profesorul Auguste Picard – primul om care a reușit să zboare în atmosferă înaltă (15.785 m)- a aterizat forţat, în balonul său cu hidrogen, micul sat Obergurgl cu cele 14 gospodării ale sale devenind brusc popular în toată lumea. Pârtieeeee!!!!.Pe Wurmkogl, răspunsul invariabil la întrebarea: ,,Unde mergem acum?” este,, la vale”. Cum aproape toate variantele duc direct până jos, în staţiune, ne punem schiurile în picioare și ne aventurăm pe pârtie; alegând una albastră, binenţeles. Cu gândul la o cabană comodă și un ceai fierbinte, nici nu am observat când Peeter a ocolit traseul obișnuit. Îl urmez fără să înţeleg de ce virajele devin tot mai dificile. ,,Când le e teamă, oamenii de aici cântă ,,Iodlere”, strigă el în timp ce se distanţase de mine. Curând nu îi mai aud decât iodlerele. Atunci încep să cânt și eu nu prea tare, însă ca să nu stârnesc vreo avalanșă. Metoda funcţionează! Restul coborârii a fost pură plăcere. Jos, la cabană îl găsesc pe Peeter cu mâna întinsă:,,Felicitări, nu ţi-am spus de la început, dar tocmai ai coborât pe o pârtie neagră, a doua ca dificultate de pe Wurmkogl râde el spre mine. A fost o plăcere să fac asta și îmi doresc să mai merg la schi cu tine am spus eu. Alpii mi-au plăcut foarte mult, m-au fascinat cu adevărat Și mi-aș dori să văd toate cele 128 vârfuri cu înălţimi peste 4000 m. Deși formează o barieră naturală, Alpii nu au fost niciodată de netrecut. Încă din vechime, ei au fost traversaţi în scopuri beligerante sau comerciale, iar mai apoi în scopuri religioase, știinţifice și turistice. Locurile prin care sunt traversaţi se numesc pasuri sau trecători, acestea fiind de fapt văi înguste, adânci și lungi, cu pereţii abrupţi, săpate de apele curgătoare.

19 9 6  1 DE C E M B R I E  2 011 

Continuare în pag 21

15

M u r m u r u l J i l þu l u i
MJ 15 ani

A fost...UN OM!
Un adevărat artizan al noului, al științei și patrimoniului local
Am zis că a fost...UN OM, fiindcă fizic acesta nu mai există printre noi, dar în sufletul oamenilor, în istoria scrisă sau nescrisă a ţinuturilor de pe Jilțuri, acesta va dăinui atâta timp cât vor dăinui și aceste locuri mirifice de pe malurile celor șapte Jilțuri. Acest om se numește DĂDĂLĂU ION, fost profesor și directorul unui liceu, pe care, alături de fratele său, l-au dorit și l-au realizat pentru sătenii ce l-au avut în sufletul lor din fragedă pruncie. și azi îl au doar în suflet și în pământul natal pe care l-a iubit și l-a călcat palmă cu palmă. Acesta este Liceul Industrial MĂTĂSARI. Pe cei doi mi-i amintesc cu circa 50 de ani în urmă, când doi copilandri, Ion și Tică, așa-i alintau ceilalți copii ce-i însoţeau, treceau Dealul Croicilor din satul natal CROICI, sat ce a aparţinut cândva de comuna Miculești pentru a viziona filmele ce rulau la Cinematograful sătesc din Miculești .Erau doi tineri setoși de cunoaștere, ce urmăreau cu multă atenţie acţiunile din filmele ce rulau într-o sală de clasă. Așa au trecut dintr-o vale a Jilţurilor într-o altă vale de zeci de ori ca să urmărească cu atenţie șirul filmelor din dorinţa de a afla cât mai multe din tainele vieţii. Erau doi copilandri sfioși și respectuoși. Anii au trecut și i-am întâlnit apoi tineri elevi la liceul din Tg-Jiu sau lucrători în diverse sectoare de muncă, până au ajuns la deplină maturitate, fiind numiţi profesori la Mătăsari, comuna natală. Nu au uitat niciodată satul în care s-au născut, unde s-au stabilit, luptând pentru a scoate din necunoscut un sat și o comună de care nu se știa prea mult. Așa au reușit să realizeze, cu sprijinul celor în drept, Liceul Mătăsari-liceu ce azi este mândria tuturor mătăsărenilor, iar rezultatele din acest liceu sunt cunoscute în toată ţara. Revista liceului obţinând multe premii naţionale, făcând ca acest liceu să strălucească nu numai în sufletul satului prin clădirea impunătoare, ci și prin rezultatele școlare la care cei doi profesori au fost alături de colegi și apoi de fraţi, elevi ce au revenit ca profesori la liceu, adevărați artizani ai noului, ai știinţei și mai ales ai patrimoniului liceal. Rezultatele școlare, activităţile legate de viaţă și de cultura mătăsărenilor sunt în atenţia acestor iluștri dascăli ce nu și-au uitat satul natal, comuna și mai ales oamenii în mijlocul cărora au trăit și au muncit.După cum vedeți am vrut să vorbesc despre prof. Dădălău Ion, care în urmă cu 3 ani a plecat din mijlocul colegilor și sătenilor pe care i-a iubit și i-a preţuit, dar e foarte greu, fiindcă acești copii, Tică și Ion, pe care i-am cunoscut în urmă cu 50 de ani, au fost nedespărţiţi și uniţi în gând și în fapte, au realizat, împreună cu colegii și prietenii, liceul ce se află azi la Mătăsari cu care se mândresc azi toţi, fie că sunt din Mătăsari, din Croici, din Brădet sau Runcurel, fie că sunt din judeţul Gorj. Anii au trecut și vor mai trece, dar chipul plin de zâmbet și blândețe al lui Ion, ce azi nu mai este printre noi, nu poate să dispară din mintea celor ce l-au cunoscut, l-au preţuit și l-au iubit. Chipul, dar mai ales faptele unor asemenea oameni NU POT SĂ FIE UITATE! În urma lui au ramăs copiii, foștii lui elevi, care continuă drumul deschis de ei la Mătăsari. O amintire plăcută despre un om de valoare, ce merită să nu fie uitat! Acesta este prof.ing.Dădălău Ion, ce în urmă cu trei ani a plecat în lumea celor drepţi, mult prea devreme, lăsând în urmă durere, regrete, dar mai ales amintiri plăcute. Toate acestea îl fac nemuritor!

N r. 60-61

DIAMANTUL învăţământului mătăsărean
Azi, ca zi de mare tristeţe şi zi de trecere a 3 ani de la dispariţia bunului meu prieten şi naş – Ion Dădălău mi-am pus în „gând” și eu întrebări: Care sunt lucrurile bune din viaţa mea? Am luat în considerare banii, oamenii cunoscuţi în timp, realizările profesionale, cam tot ce compune un bărbat la mijlocul vieţii. Și am ajuns la concluzia că absolut toate nu reprezintă nimic pe lângă familia mea, din care a făcut parte și nașul Ion Dădălău, cel care mi-a ţinut în braţe pruncii la botez. De aceea, acum, un gând, un vis, o dorinţă mă face să trăiesc un moment de aducere aminte faţă de marele OM, Ion Dădălău, pe care l-am cunoscut atunci când trebuia, devenind persoana căreia puteam să-i împărtășesc din gândurile mele și OMUL dispus să se bucure alături de noi, cei primiţi la școala din Mătăsari, sau să ne consoleze atunci când eram triști. Acest mare OM și dascăl al școlii din Mătăsari a reușit, cel puţin pentru mine, să ne facă să înţelegem că: „Prietenii adevăraţi nu vor nimic de la tine, în afara faptului că vor să fie lângă tine, să se simtă bine în prezenţa ta”. Doamne, de ce l-ai luat pe cel ce mi-a fost mai mult decât un prieten? Poate că acest prieten bun şi om de mare caracter a fost gata pregătit să moară pentru mine. E greu să înţeleg acest lucru acum când nu mai este printre noi, dar ușor să spun că a fost bun, blând, gentil și milos, fiind capabil să ierte și să uite pe cei ce i-au creat greutăţi. Greutăţile noastre și greutăţile lui, bucuriile noastre și bucuriile lui, plâng acum alături de mine și mă fac să simt durerea pierderii celui mai bun prieten și om, Ion Dădălău. Dar mă bucur în același timp că am cunoscut un mare om, care mi-a fost cel mai bun prieten care nu mă lăsa la greu, care a avut multe calităţi ce trebuie amintite. Acel om de mare caracter și prieten bun, a fost atent, știa să observe când îmi era greu și era mereu acolo unde și când am avut nevoie. A fost iubitor, știa să mângâie, știa să se comporte frumos, avea capacitatea să iubească necondiţionat, acest prieten nu avea despre sine o părere mai bună, și era egalul tău, acest prieten avea întotdeauna ușa deschisă și gata să te primească cu dragoste. Pe drumul vieţii, greu și anevoios, atunci când am întâmpinat greutăţi, acest mare om și prieten a știut să se uite înapoi, să se întoarcă să-mi dea mâna, să mă ajute să mă ridic și mai mult să mă ajute să merg mai departe. Toate acestea mă fac să strig tare că s-a stins un diamant al școlii din Mătăsari care și-a făcut datoria cu simţ de răspundere pentru tot ceea ce a întreprins cât a fost dascăl al acesteia. Regret profund pierderea acestui mare om și prieten atât pentru familia mea, a dumnealui, a școlii mătăsărene și gorjene. Și pentru toţi care știu să-l aprecieze acum mai mult ca niciodată. Acum, pentru toţi ce-am rămas în urma lui, consider că am împărtăşit un adevărat om şi prieten de nădejde, cu o tristeţe alinată de speranţa că de acolo de unde este ne va veghea paşii ce ne-au mai rămas până la el. Pentru toţi ce vor lectura aceste gânduri, un simplu sfat le dau: selectaţi-vă prietenii! Nu uitaţi că adevăraţii prieteni întro viaţă se pot număra pe degetele de la o mână și încercaţi să le acordaţi în sensul propriu al prieteniei o parte a sufletului vostru doar celor care merită spre a nu fi dezamăgiţi în final. Un gând curat pentru Omul, prietenul și nașul Ion Dădălău

60 de ani

Prof.Căpitanescu Nicolae

Ing. Ciciu Cornel

IN MEMORIAM
Deşi timpul trece, amintirea unui adevărat OM nu se şterge... Am avut privilegiul de a cunoaşte un asemenea OM într-o împrejurare deosebită. Era o zi frumoasă de toamnă, când, unul dintre mentorii mei, prof. univ. Ion Vîrtopeanu, mă invita să-l însoţesc la Mătăsari, să cunosc o persoană deosebită în persoana directorului Ion Dădălău, de la liceul din Mătăsari, căruia îi promisese câteva culegeri de matematică. Mirarea mea a fost mare, ştiind că dumnealui este profesor de fizică. Ştiam asta, deoarece renumele profesorului Ion Dădălău depăşise cu mult graniţele Mătăsariului, fiind cunoscut şi apreciat în tot judeţul. Am descoperit un adevărat om şi dascăl, deschis către comunicare, nou, dezvoltare personală, sprijin pentru cei tineri. Ne-am reîntâlnit, după o vreme, la Novaci, în timpul examenului de capacitate, unde domnul profesor Ion Dădălău era preşedintele comisiei. Omul Dădălău ştia să lucreze în echipă, să creeze o atmosferă relaxată, să facă pe fiecare să se simtă util, important. Ca urmare a cestei colaborări extraordinare, noi, membrii comisiei, i-am acordat o diplomă de excelenţă. Eu, personal, am avut multe de învăţat de la un profesionist desăvârşit. După numai câteva zile ne-am reîntâlnit la Motru, la examenul de Bacalaureat, unde eu deţineam responsabilitatea de vicepreşedinte, dânsul fiind membru al comisiei. Am avut prilejul să aplic cele învăţate de la profesorul şi omul Ion Dădălău, să te, respect din toată fiinţa lui. Aşa s-a legat o prietenie care a dăinuit peste timp, prietenie completată şi de profesori universitari din Timişoara, precum prof. Ilarie Bordeiaşu. Prietenia dintre noi a depăşit rapid mediul şcolar, extinzându-se şi în plan personal, având bucuria de a ne cunoaşte familiile. Ion Dădălău era un familist convins, dedicat familiei, dedicat gospodăriei. E greu de spus care erau priorităţile în inima acestui om. Avea o inimă atât de mare, că încăpeau în ea, în acelaşi plan, familie, prieteni, şcoală, comunitate... Întâlnirile cu Omul Ion Dădălău erau prilej de bucurie, relaxare. Era o plăcere să-l asculţi recitând propriile poezii, povestind întâmplări, în care picura sfaturi, poveţe. Vestea că Omul Ion Dădălău a părăsit, mult prea timpuriu, această lume, a creat un mare gol în sufletul meu. Împreună cu familia dumnealui profit de fiecare întâlnire pentru a-l pomeni, pentru a depăna amintiri, pentru a povesti întâmplări, pentru a-l simţi aproape de sufletele noastre. Am pierdut, prin voinţa soartei, un prieten, dar amintirea lui, tot ce a reuşit să transmită de-a lungul timpului, va dăinui mereu.

16

găsesc în dânsul un sprijin, un sfătuitor. Avea un har deosebit de a lega oamenii între ei, de a emana bunăta-

Prof. Ion Pasăre, Grupul Şcolar Industrial Turceni

19 9 6  1 DE C E M B R I E  2 011 

N r. 60-61

M u r m u r u l J i l þu l u i

Ion Dădălău şi valoarea modelului universal
Din șirul cunoștinţelor legate de viaţa de elev la Liceul Tudor Vladimirescu și cea petrecută în internatul liceului,îi văd pe Ion Dădălău, un tânăr cu o evoluţie spirituală, cu multe ocoluri și încercări teoretice disperate de a împăca doctrine ce unesc apa cu focul. Atunci când vorbea despre el și despre metafizica locurilor sale natale, transforma totul într-o ecuație personală . Pe baza acestor note subiective se poate reconstitui un portret moral cu multe judecaţi drepte și originale. Spirit iritabil,de cele mai multe ori, simpatic și încăpăţânat, avea plăcerea de a selecta din orice subiect două sau trei aspecte, de a disocia si de a întocmi tablouri sinoptice din sfera ideilor morale. Avea o concepţie limpede despre mecanismul vieţii sociale,cu toate acestea,recomanda morala provinciei natale și, cu o simpatică insolență ridica felul de viaţă de pe Jilţ la valoarea unui model universal. Atmosfera cazonă a școlii și a internatului n-a influenţat, totuși, prea mult, pe Ion Dădălău, temperament anarhic, în ceartă mereu cu regulile date de alţii. Politeţea, când era vorba de idei, era suspendată, ideile priveau toate fenomenele sociale și spirituale pe tânărul mândru de originile sale rurale. Era mândru de performanţele inteligenţei românești și de atitudinile morale ale înaintașilor. Românul, plecat dintr-un anumit mediu, va trece prin tragi-comedia raporturilor cu comunitatea și în acest proces el poate îmbrăţișa poziţia oportunistă sau se poate replia în interiorul psihologiei proprii. Se înflăcăra când discutam despre marile spirite ale culturii și vieţii noastre sociale date de Oltenia, de emanaţia spiritului oltenesc, subliniind că un oltean nu se dezrădăcinează niciodată. Era nespus de agreabil un partener în dispute știinţifice, care te captiva nu numai prin logică argumentelor, ci și prin farmecul expunerii,prin acel limbaj colorat, de fac-

Amintiri despre un suflet nobil
Istoria CNT Mătăsari poate fi confundată cu istoria familiei Dădălău. Prea multe au fost momentele în care respectiva familie și-a lăsat totul pentru a se dedica menirii pe care i-a hărăz it - o D umnez e u : dascăli.O familie model, nu folosesc cuvinte bombastice ,cuvintele simple exprimă tot timpul adevărul. Dacă despre cel în viaţă, domnul Dumitru (Tică) Dădălău, voi mai avea prilejul să vorbesc, să scriu și am să o fac cu plăcere, despre cel plecat mult prea devreme dintre noi- Domnul Ion Dădălău-scuze, folosesc în continuareDOMNUL –scriu cu litere mari, deoarece pentru toată lumea a fost un Domn. Acest lucru a reieșit cu tot mai mult în evidenţă, cu cât atunci când l-am cunoscut, toţi eram „tovarăși”. Eram tovarăși în toate activităţile, dumnealui a fost un Domn printre tovarăși.Din noianul de amintiri am să depăn una care m-a convins că am de-a face cu un om , un om cinstit și un om pe cinste. Tânăr profesor ieșit de pe băncile facultăţii, m-a rugat cineva să-l ajut într-o problemă extrem de delicată în acele timpuri: un elev, bun în clasele a IX-a și a X-a, nu reușise să treacă examenul –treapta –se dădea la finalul clasei a X-a pentru a se continua liceul. Problema era destul de serioasă, atât elevul cât și familia erau disperaţi deoarece nu se mai puteau continua studiile, cine nu termina liceul era socotit prost în satul lui.Am hotărât să încerc să vorbesc cu domnul director de la liceul din Mătăsari, deși nu-l cunoșteam, auzisem că este un om cu suflet bun și dacă poate, te ajută. Am ajuns la locuinţa domnului din Croici. Nu știam unde stă, într-un sat este ușor să găsești pe cineva, cu atât mai mult un profesor cum era domnul profesor Ion Dădălău. M-a întâmpinat un om simplu, jovial, cu zâmbet cald, voce domoală și blândă, ospitalitatea omului simplu de la ţară, chiar dacă domnul era un profesor recunoscut. Am stat de vorbă la un pahar de apă rece şi o dulceaţă, pe timpul acela cafeaua nu se consuma ca acuma. Domnul Director m-a ascultat cu atenţie aşa cum asculta pe toată lumea şi datorită calităţilor de om de care a dat dovadă tot timpul vieţii, a cunoştinţelor pe care le avea, găsindu-se o portiţă de scăpare, cazul a fost corect rezolvat, elevul respectiv a absolvit liceul, facultatea, acum este un om de care societatea are nevoie şi acest lucru datorită omului Dădălău. Nu s-a pus problema de vreo recompensă, era prea cinstit ca să ne permitem să vorbim aşa ceva, l-am fi jignit profund, avea de toate, poate tocmai pentru cinstea, bunătatea sa , Dumnezeu l-a chemat acolo sus, poate este director la CN al îngerilor. De acolo cred că ne priveşte cu aceeaşi privire blândă, tristă însă, nu ne mai poate ajuta. Dumnezeu să-l odihnească în pace, tihnă şi linişte, o linişte de care nu prea a avut parte în viaţă, fiind prea ocupat cu problemele şcolii.

MJ 15 ani

tură deopotrivă popular și livrească, cu împerecheri neașteptate de cuvinte și sintagme. În discuţiile purtate cu profesorul Ion Dădălău se simţea mlădierea vie a graiului popular,un spor de autenticitate, în stare să creeze, uneori, iluzia unui colocviu intim. Pe de altă parte, îmi amintesc cu plăcere, o discuție cu profesorul Ion Dădălău în legătură cu cele patru tipuri de limbaje:muzical, poetic, uzual și știinţific. În acest sens,tânărul profesor,pe atunci, îmi expunea valorile de sugestie ale limbajului matematic bazându-se pe aplicarea unor structuri matematice deterministe, dovedindu-se un susţinător al studiilor consacrate limbajului matematic, în speţă,invocă pe Solomon Marcus cu lucrarea sa, Poetică Matematică. Contradicţiile dintre limbajul poetic și cel matematic sunt într-adevăr foarte puternice. Din punctul său de vedere,limbajul matematic este un limbaj general, explicabil, lipsit de ambiguitate, îndeplinind o funcţie naţională, având o semnificaţie discretă, relativ independenta faţă de structură și de expresie, manifestându-se sub semnul lucidităţii și al rutinei.

Prof. Marcel Bâzu, Targu Jiu
re an, toamna, v-aţi așteptat bobocii trăind ca nimeni altul, nu o copilărie sau o tinereţe, ci un noian de copilării și tinereţi, căci deși aţi trăit propria viaţă, mereu eraţi ancorat în copilărie. Acum a mai venit o toamnă, o altă toamnă, un alt început, încă o copilărie sau o tinereţe pe care nu o mai puteţi adăuga la zestrea dumneavoastră de copilării și tinereţi. Chiar dacă acest lucru nu se va mai întâmpla, sunt sigură că nimeni nu vă va putea înlocui în inimile noastre, căci nu oricine știe să dăruiască așa cum o făceaţi dumneavoastră. Pentru tot ce aţi realizat pentru învăţământul mătăsărean, veţi rămâne întotdeauna în conștiinţa tuturor ca exemplu de dăruire și bunătate.

Aflându-mă acum în faţa acestei grele misiuni, gândurile îmi zboară undeva departe în lumea amintirilor, într-un loc hărăzit anume. Simt vocea generoasă a trecutului și deschid cu sfială sertarul mărturiilor. Nu... nu este deloc ușor pentru mine să vorbesc despre dascălul ION DĂDĂLĂU. Și asta nu pentru că nu ar exista cuvinte care să descrie un profesor, ci pentru că îmi vine greu să le aleg, căci cel care a mângâiat începutul tinereţii multora dintre noi și a îndrumat cu măiestrie anii atâtor deveniri a fost mult mai mult decât un simplu profesor. Fiecare dintre noi poate răscoli oricând taina acelui început. Fiecare vrea să aibă în juru-i darul primit de la acest minunat om în vremea anilor de învăţătură. Înţelegem, însă, că nu se poate și ne liniștim la gândul că noi înșine suntem în-

Vocaţia dăruirii

truchiparea multelor sale poveţe. Cu siguranţă i-a fost dat să fie om ales, să facă parte din categoria celor înzestraţi cu vocaţia dăruirii. Școala i-a fost viaţă, elevii zidiri în care și-a topit sufletul plin de bunătate și înţelepciune. Pot spune că a fost norocos pentru că a muncit împreună cu tot ce-i mai frumos și mai pur pe lume: copilul – tânărul - adolescentul, dar niciodată n-a uitat că între cele două instrumente de lucru de la clasă, creta și tabla, se află elevii, fiecare cu problemele lui, cu grijile și gândurile, cu frământările și aspiraţiile, dar mai ales cu întrebările lui. A bătut la poarta sufletului să modeleze esenţa umană, educând atâtea generaţii. Atâta duioșie, puritate, candoare. Și toate astea întâlnite la cote maxime într-o singură fiinţă, într-o singură inimă, scăldată într-o mare de iubire. În fieca-

60 de ani

Prof. Bertea Felicia, Şc. Generală Valea 1

Prof. Victor Stuparu, Director Şcoala Generală Bolboşi

Potop cu lacrimi de durere Se varsă astăzi cu mult dor Bazin de înot să faci din ele Iubitul nostru profesor

Lacrimi cu durere
Urmașii tăi îţi sunt azi fală Că ai știut cum să ţi-i crești Te poartă în suflet ca icoană Și simt că încă-i mai iubești

În satul tău din deal, la Croici, Și la catedră, la școală. N-a fost să fie așa cum vrem Căci moartea crudă te-a răpus, Aveai de atins un ţel suprem Și-ai fost din lumea noastră dus.

Tu ai plecat pe drum de veci În zi de august, către seară N-ai așteptat ca să mai treci Măcar o nouă primăvară. Noi ţi-am dorit ca să petreci Mai multe primăveri în viaţă,

Și noi, cei ce ţi-am fost prieteni Păstrăm în suflet chipul tău C-ai fost model în timpul vieţii Defunct profesor, Ion Dădălău

Radoşi, 23 august 2011, Prof.Gh. Dănescu

N.B. În memoria regretatului profesor Ion Dădălău, susţinător înflăcărat al Revistei Murmurul Jilţului, decedat în ziua de 23 august 2008, care, dac-ar fi trăit, pe 17 noiembrie 2011 ar fi împlinit 60 de ani.

17

19 9 6  1 DE C E M B R I E  2 011 

M u r m u r u l J i l þu l u i
MJ 15 ani

Călătorie prin Uniunea Europeană

N r. 60-61

”Cultura, aura fiinţei noastre”
Pentru început vreau să povestesc mai mult o întâmplare din viaţa mea care cred că se potrivește la acest eseu. Înainte de a spune despre ţările care fac parte din Uniunea Europeană vreau neapărat să spun faptul că ţara noastră are multe valori și multe locuri care ne fac mândri că suntem români. După cum am spus anterior îmi doresc să povestesc despre un loc foarte frumos. Un loc care m-a atras din prima clipă de când l-am văzut. Într-o vară, la sfărșitul anului școlar am avut marea plăcere de a participa la o excursie în Sibiu. Mi-a plăcut foarte mult aici pe lângă faptul că m-am distrat foarte mult am avut ocazia să intru într-un adevărat muzeu care m-a uimit foarte mult. Acesta fiind Muzeul NAŢIONAL BRUKENTHAL care își are locul în PALATUL BRUKENTHAL. La intrare am primit papuci și nu am realizat cât de repede s-a terminat acest înconjur al muzeului care m-a fascinat prin naturaleţea și starea lui de spirit foarte plăcută, aveam impresia că sunt în acele vremuri din care erau galeriile de arta. Un ghid ne-a povestit despre istoria acestui muzeu minunat începând cu creatorul acestuia Samuel von Brukenthal care construiește aici la Sibiu un palat în stilul Barocului Târziu, după modelul palatelor vieneze. Acesta a fost Numit Guvernator al Marelui Principat al Transilvaniei, funcţie pe care a ocupat-o între anii 1777 și 1787. Palatul Brukenthal este unul dintre cele mai însemnate monumente în stil baroc din România, construirea clădirii petrecânduse în etape, între anii 1778 –1788. Edificiul a fost ridicat pentru a servi drept reședinţă oficială a baronului și sediu al colecţiilor sale. Faţada principală a palatului, ieșită mai în faţă în comparaţie cu frontul celorlalte clădiri din piaţă, este o realizare târzie, într-un stil Baroc auster. Elementul central al faţadei este ancadramentul de piatră al portalului, susţinut de coloane deasupra cărora se ridică antablamentul. Ancadramentul este decorat cu elemente de plastică precum blazonul aurit al lui Samuel von Brukenthal și alte elemente decorative baroc: urne, rozete și festoane. Portalul principal se deschide spre pasajul de trecere (compartimentat în trei travee) prin care se poate accede în curtea palatului. Palatul construit de către Samuel von Brukenthal are un plan dreptunghiular, închizând între laturile sale o curte interioară.Un al doilea portal se află în fundalul primei curţi. Deși are un concept similar cu cel al primului portal, nu este susţinut de coloane. Prin acest portal se face trecerea în curtea a doua, unde iniţial se aflau grajdul și alte anexe gospodărești. SUBSOL.Expoziţiile din subsolul Palatului Brukenthal au fost organizate potrivit unor proiecte de valorificare a spaţiilor având condiţii de conservare specifice, concretizate în expoziţii de concept și atmosferă precum expoziţia Copii în ghips după sculpturi celebre (2008) și expoziţia Gothic: trăirea neo-gotică vs. modelul iluminist (2010). GOTHIC: TRAIREA NEO-GOTICA vs. MODELUL ILUMINIST. Deși a generat o largă diversitate de studii știinţfice în domenii precum literatura, film, sociologie, psihologie, etc., Gothic-ul ca experienţa autentică a fost prea puţin ilustrat în expoziţii. Expoziţia Gothic deschisă la Muzeul Naţional Brukenthal este prima cu profil permanent care explorează rădăcinile fenomenului în artele vizuale ale sfârșitului de secol XVIII și pe parcursul secolului al XIX-lea, evidenţiind sursele literare și contextul istoric al reacţiei neo-gotice la Iluminism. Conceptul expoziţiei vine în întâmpinarea preferinţelor publicului pentru poveștile gotice, într-o abordare educativă și raţională, bazată pe tiparele estetice oferite de obiectele de muzeu, creând astfel o imagine vie a perioadei caracterizată de neliniște culturală și îndrăzneţe invenţii artistice. COPII ÎN GHIPS DUPA SCULPTURI CELEBRE.Tradiţia reproducerii operelor de artă de mare valoare este veche, întorcându-se până la practica romanilor de a copia statuile grecești. În vremurile modernităţii, aproape fiecare muzeu deţinea copii sau reproduceri ale capodoperelor sculpturii universale. Colecţia de ghipsuri a Muzeului Naţional Brukenthal cuprinde peste 100 de piese de mari dimensiuni, cărora li se adaugă rondele, copii de medalii, efigii. O astfel de expoziţie întâmpină o largă diversitate de preocupări, de la documentarea istorică, la studiul mitologiei și la aplecarea spre artă. În cele trei încăperi de la subsolul palatului, piesele sunt dispuse în ordine cronologică, de la sculptură grecească și romană la cea renascentistă și modernă.Sculptura transilvăneană în piatră din secolele XIII-XIX PARTER. Sculptura transilvăneană în piatră din secolele XIII-XIX Colecţia de piese sculpturale transilvănene medievale și moderne timpurii din piatră a fost constituită treptat, începând cu prima jumătate a secolului al XIX-lea. Ea cuprinde piese databile în secolele XIII-XIX. În decursul secolului al XIX-lea, dar și în secolul al XX-lea, numărul acestora a crescut continuu, mai ales prin achiziţii și donaţii. Marea majoritate a pieselor provine însă din Sibiu, ca rezultat al permanentelor transformări de natură edilitară, survenite cu precădere în cursul ultimelor două secole. Expoziţia permanentă intitulată Sculptura transilvăneană în piatră din secolele XIII-XIX cuprinde exposervi drept reședinţă oficială a baronului și sediu al colecţiilor sale. La etajul I se află saloanele de recepţie, expoziţia de artă medievală transilvăneană și expoziţia de pictură germană și austriacă. Pentru a preceda prezentarea școlii de pictură germană și austriacă, noul sector al artei medievale transilvănene suplinește lipsa lucrărilor din perioada Goticului Târziu și a Renașterii în colecţiile muzeului, expunând lucrările unor meșteri locali inspirate după modele diverse, larg răspândite în spaţiul central-european, între lucrările prezentate aflându-se adevărate capodopere. Prezentarea picturii germane și austriece a fost reorganizată în anul 2008, pe baza unui proiect de extindere a spaţiului de expunere, pentru a putea cuprinde un număr mai mare de lucrări între care tablouri ce nu au fost expuse în ultimele decenii. Sunt prezentate 150 de lucrări din totalul de 430 de tablouri ale colecţiei. SALOANELE DE RECEPTIE.Constituind o regulă generală în Palatul Brukenthal, dispunerea camerelor la toate nivelele este lineară, astfel încât fiecare cameră se deschide succesiv spre următoarea. Urmând uzanţa timpului, primul etaj a fost rezervat scopurilor ceremoniale și apartamentelor. Între încăperile remarcabile ale acestui etaj, trebuie menţionate salonul de muzică și camerele ce îl flanchează, destinate doamnelor (în dreapta), respectiv domnilor (în stânga).Saloanele de recepţie păstrează tapetul original din mătase, pânză pictată sau carton decorat cu motive orientale (copaci, flori și păsări). De asemenea se remarcă prin calitatea execuţiei stucaturile, lemnăria, sobele de faianţă aduse de la Viena și candelabrele de cristal. O valoare deosebită o au medalioanele aurite, sculptate în lemn de tei, plasate deasupra ușilor, numite supraporte. ȘCOALA GERMANĂ ȘI AUSTRIACĂ.Cea mai bogată dintre colecţiile de pictură europeană ale Pinacotecii Brukenthal, este cea germană și austriacă, numărând aproape 500 de tablouri din perioada secolelor XV-XVIII. Prin bogăţie și diversitate, lucrările ilustrează toate stilurile și genurile practicate de pictorii acestei școli, de la Goticul medieval și Renaștere, continuând cu pictura Manierismului, apoi cu cea a Barocului, Rococoului și Clasicismului, până la peisagistica Romantismului timpuriu. Dintre numele de faimă din colecţie sunt de menţionat cele ale lui Lucas Cranach cel Bătrân și Hans Schwab von Wertinger pentru Renaștere, apoi Hans von Aachen și Johann Rottenhammer pentru Manierism. Cele mai multe lucrări sunt însă din secolele XVII-XVIII și ilustrează diversele tendinţe ale Barocului, fie influenţate de pictura flamandă și olandeză ca în cazul peisagiștilor Janneck și Brand, sau de cea italiană ca în cazul lui Schönfeld sau Peter Strudel și Rottmayr. Sub alte influenţe, maniere și inspiraţii, lucrează portretiști importanţi ca Paudiss, Kupetzky sau Martin Meytens, și pictori de naturi moarte ca Hinz, Stuven, Berentz și Werner Tamm. O notă aparte au peisajele clasiciste ale lui Faistenberger, tablourile lui Paul Troger, sau ale lui Caspar Sambach. Puţine și nesemnificative artistic sunt lucrările de secol XIX. ETAJUL II.Alături de expoziţia Capodopere ale Colecţiei Brukenthal, prezentarea picturii flamandolandeze și italiene a fost reorganizată la etajul al IIlea al Palatului Brukenthal, pe baza unui proiect de extindere a spaţiului de expunere pentru a putea cuprinde un număr mai mare de lucrări între care tablouri ce nu au fost expuse în ultimele decenii. Alături de tablourile din secolele XVI – XVIII în expoziţie au fost introduse valoroase piese de mobilier. Evoluţia Pinacotecii Brukenthal de-a lungul timpului a fost marcată atât de îmbogăţirea fondului prin intermediul donaţiilor și achiziţiilor, de alăturarea importantului segment al picturii românești moderne și contemporane, dar și de evenimente regretabile precum confiscarea în anul 1948 a unui număr de 19 lucrări din Pinacoteca Brukenthal și transferarea lor la Muzeul Naţional de Artă al României din București (potrivit centralizatoarei politici comuniste) sau furtul a 8 lucrări (suferit în anul 1968), dintre care doar 4 lucrări au fost recuperate.

18

nate structurate pe mai multe categorii. Criteriul cronologic și ordinul arhitectonic primează, dar au fost avute în vedere și materialele din care au fost realizate piesele sau anumite particularităţi de natură stilistică. În cadrul expoziţiei pot fi regăsite piese ale unor elemente arhitectonice, statui, blazoane, inscripţii de construcţie, monumente sau elemente ale unor ansambluri funerare, reliefuri decorative. Remarcabile sunt exponatele realizate din alabastru (blazoane și alte reliefuri decorative), o statuie alegorică din calcar, reprezentând Luxuria și piesele considerate în sec. XIX drept antichităţi romane. CABINETUL DE STAMPE.Inaugurat în anul 2007, cabinetul este un spaţiu expoziţional permanent, exclusiv destinat genurilor artei grafice.Datorită exigenţelor de conservare impuse lucrărilor pe suport de hârtie caracterul expoziţiilor găzduite de acest spaţiu este unul temporar, 4, 5 expoziţii fiind vernisate aici în decursul unui an calendaristic cuprinzând selecţii din cele peste 12000 de lucrări, structurate în: - Colecţia Samuel von Brukenthal (gravură europeană, secolele XVI-XVIII) aproape 1000 de stampe alături de 2000 de planșe incluse în albume. Nume importante prezente în colecţia Brukenthal sunt Albrecht Dűrer, Marcantonio Raimondi, Agostino Carracci, Hendrick Goltzius, Egidius Sadeler, Boetius și Schelte Bolswert, Cornelis Galle, Lucas Vorsterman, Jan Saenredam, Cornelis Bloemaert, Jacques Callot, Antoine Masson, Claude Mellan, Robert Nanteuil, Giambattista Piranesi, Giovanni Battista Tiepolo. - Colecţia de grafică transilvăneană, ce întrunește peste 3000 de desene, acuarele și gravuri din secolele XVIII-XIX. - Achiziţii și donaţii, din a doua jumătate a secolului XX, între care lucrări ale maeștrilor artei românești precum Theodor Aman, Ștefan Luchian, Theodor Pallady, Gheorghe Petrașcu, Nicolae Tonitza. - Un important fond de desene și gravuri ale artiștilor contemporani. ETAJ I.Palatul Brukenthal a fost ridicat pentru a

19 9 6  1 DE C E M B R I E  2 011 

Continuare în pag 21

Tănăsoiu Adriana

N r. 60-61

M u r m u r u l J i l þu l u i
MJ 15 ani

Călătorie prin Uniunea Europeană

Palatul din Knossos
“A călători pentru cei tineri înseamnă educaţie, iar pentru cei mai vârstnici o parte a experienţei”
Într-o zi de vară,pregătită să încep o aventură plănuită cu luni în urmă,așteptam cu nerăbdare plecarea avionului ce avea să mă ducă în Republica Elenă, în Grecia, acesta fiind unul din visele copilăriei mele.Îmi făcusem planuri ce am să fac când ajung acolo cu mult timp înainte, dar când am urcat în avion și a simţit că nu mai am pământul sub picioare toate planurile mele se schimbaseră în totalitate.Vă scriu cum am văzut eu Grecia și cum am perceput-o eu fără foarte multe date istorice sau geografice care se găsesc în lucrările de specialitate,ci ca îndemn pentru a merge și dumneavoastră să vă convingeţi de realitate,să vă trăiţi propriile vise acolo și mai ales să vedeţi peisajul mirific al Greciei în toată splendoarea ei. După ce am ajuns și am fost cazată nu am mai stat și am plecat ca un mic cercetător să explorez cât mai multe locuri și să aflu cât mai multe lucruri. Din amurg și până noaptea târziu aveam să mă bucur de ospitalitatea orașului.Am intrat în oraș odată cu instalarea amurgului care dădea strălucire și culoare străzilor aglomerate...Soarele încă mai strălucea și de asemenea eram și eu plină de bucuria întâlnirii cu visul și realitatea,cu istoria și trăirile clipei prezente.Ghidul,un om deosebit,cu o cultură vastă povestea despre populaţia acestei Republici,despre frumuseţea insulelor,a mării,despre frumuseţea clădirilor vechi sau ce a mai rămas din ele, pentru că au fost în mare parte dărâmate și au construit o arhitectură încântătoare,autentică și potrivită orașului. Pot să spun în adevăratul sens al cuvântului că Grecia m-a cucerit foarte mult deoarece este o ţară fascinantă. Marea am observat că are un efect magic asupra tuturor, dar și asupra mea și aș privi la nesfârșit imensitatea mării cu nuanţele ei unice, fascinante de albastru,verde și turcoaz. Nu îmi venea să cred cât de frumos era, parcă eram într-o lume paralelă sau parcă intrasem într-un basm în care eu mă simţeam în rolul principal, dar într-un final am reușit să îmi dau seama că eu vizitam cele mai frumoase locuri din Grecia și aflam frumoasa ei poveste din trecut și ce au mai rămas din poveștile pe care le spuneau bătrânii din neam în neam și ce se mai vorbește și în zilele noastre despre trecutul strămoșilor datorită cărora avem astăzi un scop de a călători și vizita cele mai frumoase locuri din toată Europa. Peisajul Greciei este de o frumuseţe sălbatică, zona de coastă fiind presărată pe alocuri cu stânci, în interior existând masive muntoase, defileuri și stânci,cu vulturi și alte păsări de pradă. Diversitatea fantastică a vegetaţiei este determinată de clima mediteraneană. Grecia are o diversitate extraordinară de flori deoarece aici se cunosc cel puţin 6000 de specii. Bogăţia florală se datorează în parte diversităţii,de la zonele umede,câmpiile litorale până la munţii acoperiţi de zăpadă. Una din atracţiile botanice ale Greciei este marea varietate de orhidee sălbatice deoarece toate au inflorescenţe și forme ciudate care uneori sunt colorate. Pentru că am călătorit prin acest stat și am găsit liniște, relaxare, peisaje interesante, oameni primitori și pot să spun că a fost într-adevăr o călătorie pe care cu siguranţă aș mai vrea să o fac și majoritatea lucrurilor pe care le știu despre Grecia le-am învăţat acolo, vizitând foarte multe locuri și aflând cât am putut despre anumite obiective care sunt foarte vizitate și totodată sunt cele mai interesante. Palatul din Knossos, care este principala atracţie turistică din una din insulele care aparţine Greciei și anume insula Creta, Peștera Melissani care se află la nord-vest de orașul Sami,Templul lui Poseidon din Sounion care de asemenea este unul dintre cele mai importante sanctuare din regiunea Attica,Peștera Drogaraţi care este legată și aceasta de orașul Sami. Am aflat și despre civilizaţia Greciei,despre religia lor și de ce ei aveau mai mulţi zei și credeau în ei când ,de exemplu, noi românii avem un singur zeu și acela este Dumnezeu,acest lucru nu îl înţelegeam și nu îi găseam explicaţie, dar încet, încet am aflat de ce ei aveau o asemenea credinţă.Deși îmi plac foarte mult tradiţiile și sărbătorile, am învăţat și despre acestea multe lucruri, la fel cum am învăţat și foarte multe dansuri specifice zonei, la fel cum am fost interesată și de arta culinară. Așa că am să vă spun și dumneavoastră ceea ce am învăţat eu și mi-a plăcut foarte mult și am să încep cu ce am aflat. Atracţia inegalabilă a Greciei continentale, multitudinea de vestigii antice, atracţiile clasice din sud, din jurul Atenei,pe ţărmurile Anticii ale Pelopones-ului și mănăstiri și biserici bizantine se găsesc în toată țara, în special pe insula sfântă a Muntelui Athos.Deși este una dintre cele mai vizitate ţări europene,este puţin cunoscută deoarece nu prea are legătură cu imaginea atât de populară a Greciei antice. Am aflat că Grecia era o grupare de state care se autoguvernau, însă acum este o ţară mirifică, iar statele nu se mai autoguvernează.Grecia ocupă partea sudică a Peninsulei Balcanice și foarte multe insule dim Marea Mediterană, Marea Ionică și Marea Egee. Prima civililumii moderne civilizaţia greacă este imensă. În arta greacă, religia grecilor este politeistă, deoarece aceștia Ciobanu Florica credeau că toţi zeii lor trăies c în Olimp. Am aflat că grecii iubeau ordinea, dar religia lor părea foarte dezordonată, deoarece aveau foarte multe zeităţi. Ei credeau în onoare și totuși zeii se comportau foarte urât și prostește,erau cruzi și câteodată nedrepţi. Zeii grecilor aveau puteri supranaturale,dar se comportau ca niște oameni de rând, deoarece aveau aceleași plăceri, aceleași vicii, aceleași certuri în familie, în căminul lor de pe muntele unde locuiau, adică pe muntele Olimp. Grecii spuneau multe povești despre zei, dar și în ziua de astăzi aceste povești încă nu și-au pierdut farmecul și sunt spuse în continuare copiilor noștri,nepoţilor noștri, strănepoţilor noștri și așa aceste povești nu o să se piardă niciodată. La fel am mai aflat că festivalurile religioase se ţineau în cinstea zeilor. Aceste petreceri, ca să le spun așa, aveau în plan sacrificii și competiţii. Așa cum în Atena aceste festivaluri ţineau 60 de zile. Palatul din Knossos. Obiectivele turistice cele mai importante din Grecia se află pe anumite insule sau se află în anumite orașe care fac parte din acest stat. În Grecia, la fel ca în orice ţară, există foarte multe obiective turistice. Această parte mie mi-a plăcut foarte mult,să vizitez și să aflu multe povești interesante, de care arătam un interes foarte mare și ascultam și priveam cu cea mai mare atenţie la tot ce îmi auzeau urechile și nu îmi scăpa niciun detaliu. Am fost să vizitez multe locuri, dar cel mai mult m-a fascinat că atât Grecia, cât și locuitorii săi, primesc cu braţele deschise miile de vizitatori din întreaga lume ce se înghesuie să admire și să exploreze această fermecătoare ţară și bogăţia ei culturală. Unul dintre locurile care mi-a plăcut mie foarte mult a fost pe insula Creta, unde se află faimosul Palat din Knossos. Această insulă este una muntoasă și înconjurată de ape și aprovizionează Grecia cu ulei de măsline datorită plantaţiilor foarte mari de măslini și tot pe această insulă se găsesc unele cetăţi grecești descoperite și restaurate. Înainte să ajungem la acest palat, a trebuit mergem pe un drum foarte îngust, aglomerat; am trecut pe bustul de bronz al lui Arthur Evans, am aflat că el a descoperit palatul. Când am ajuns acolo, ghidul nostru ne zicea tot timpul să nu ne îndepărtăm unii de ceilalţi, deoarece acest palat fiind un labirint, ne putem pierde cu ușurință. Palatul din Knossos este locul cel mai cunoscut al civilizaţiei Minoniene.Așa cum spuneau strămoșii noștri, acest loc a fost locul legendarului rege Minos și sunt legate de el senzaţionalele legende ca cea a Labirintului și a Minotaurului.Ghidul nostru ne spunea că în inima palatului a fost închis legendarul Minotaurl de care auzisem de când eram mică,acesta fiind jumătate om și jumătate taur.Toată lumea știe că Minotaurul era monstrul cu cap de taur și corp de om care a crescut cu rămășiţe umane și fata lui Minos, îndrăgostindu-se de minotaur, l-a ajutat să scape din labirint. Mă uitam în jur și vedeam zidurile dărâmate, dar totuși ceea ce vedeam îmi plăcea.Acest palat era foarte înalt, iar nivelele lui multe comunicau unele cu celelalte prin trepte și era un lucru rar întâlnit în vremea aceea. Avea foarte multe camere care erau legate prin coridoare și formau un adevărat labirint,acel labirint de unde minotaurul a reușit să scape. Am mai aflat că pentru construcţia palatului au fost nevoie de mai mult de trei secole. Pot să spun că acest loc m-a fascinat în totalitate, deși în Grecia sunt foarte multe atracţii care îi fascinează în adevăratul sens al cuvântului, pe toţi turiștii, inclusiv pe mine.

zaţie s-a dezvoltat în Creta. Cunoaște cea mai avansată civilizaţie și o dezvoltare deosebită și datorită cunoașterii,arta greacă atinge un nivel foarte mare de dezvoltare, nemaipomenit și la celelalte popoare din antichitate. Pot spune că civilizaţia greacă este o civilizaţie deschisă și este foarte diferită de celelalte civilizaţii, deoarece Grecia a ajuns astăzi un loc foarte frumos și apreciat datorită schimburilor comerciale și culturalartistice. Totuși civilizaţia greacă este influenţată și de alte zone geografice, dar la rândul ei este cunoscută în lume. Astăzi, Grecia este un stat organizat în orașe-state, iar în aceste orașe existau anumite conflicte pentru realizarea celor mai frumoase sculpturi sau construcţii. Pentru greci, construcţia sau mai bine zis arhitectura, înseamnă spiritul artei care se adresa unor fiinţe convingând prin echilibru,armonie și prin ordine. Arhitectura proprie este un zid care înconjoară o cultură și a plecat din teritoriile locuite de traci. Grecii au realizat construcţii simple care mă înconjurau pretutindeni și erau evidenţiate prin linii clare și totodată cu simplitate și cu un simţ accentuat al ordinii. Construcţiile acestora dau o impresie de calm,echilibr u,stabilitate,durabilitate și inspiră o siguranţă de neimaginat, iar pentru realizarea acestor construcţii, grecii au folosit foarte mult matematica, calculând raporturi dintre verticale și orizontale,structură și decoraţie,plin și gol,de aici fiind cei mai cunoscuţi matematicieni și inventatori din Grecia, iar unul dintre ei a fost Archimede. De exemplu Templul,lăcașul zeilor a fost cea mai de seamă realizare a grecilor și acesta degaja simplitate,calm și totodată frumuseţe. Datorită

Continuare în pag 21

Ciobanu Florica

19

19 9 6  1 DE C E M B R I E  2 011 

M u r m u r u l J i l þu l u i
MJ 15 ani

N r. 60-61
Goteborg păstrează un caracter distinctiv olandez, chiar dacă două din canale au fost umplute cu mult timp în urmă și sunt astăzi două străzi numite Osra Hamngatan și Vastra Hamngatan. Goteborg nu se aseamănă deloc cu Vechiul Oraș al Stockholmului; acest lucru se datorează și celor cinci incendii majore care au avut loc aici. Centrul istoric al orașului din interiorul fortăreţei este un amestec arhitectural de stiluri și perioade. Înotul în oraș. Chiar dacă Goteborgul este un oraș industrial, se mândrește cu protejarea mediului înconjurător. Apa din râul Gota este acum la fel de pură cum era acum 100 de ani și există mulţi pești, ca somonul, de exemplu. Cât despre înotul în Goteborg, există lacuri de scăldat la doar câţiva km de centrul orașului și plaja se află la mai puţin de o jumătate de oră depărtare. Amuzament. Una din atracţiile de bază pentru acești jucători tineri-și, de fapt, pentru orice vizitator din Goteborg- este Liseberg Nojespark, un parc de distracţii care se numără printre cele mai mari atracţii turistice din Europa. Liseberg oferă nu numai vată de zahăr, popcorn și jocuri incitante pentru adulţi și copii, ci puteţi și să-i vedeţi și să-i ascultaţi pe unii dintre cei mai mari artiști suedezi, pe scena principală. În plus, parcul are 29 de restaurante, un teatru, dar și grădini spectaculoase. Aici veţi afla și despre iepurele verde pe care l-aţi văzut probabil peste tot în oraș: este simbolul parcului de distracţie, nu al orașului. Vizavi de Liesberg se află Svenska Massan, centrul suedez pentru congrese și expoziţii, unde au loc în fiecare an în jur de 40 de târguri și expoziţii publice.

Călătorie prin Uniunea Europeană

Goteborg
Cum centrul orașului și atracţiile sale sunt bine puse la punct, Goteborg ar trebui vizitat. Dacă nu vă surâde ideea, există o reţea de autobuze, feriboturi și tramvaie bine organizate-puteti folosi aceleași bilete pentru fiecare, dar natura subsolului nu permite realizarea unui sistem subteran de transport. Indiferent dacă sosiţi pe mare sau cu trenul, una din primele clădiri pe care o vedeţi vedea este Goteborgsutkiken, un puternic punct de referinţă, turnul principal din Goteborg, situat chiar lângă Podul Gotaalv. O privire asupra portului. Construită într-un stil îndrăzneţ, ca o barcă îndrăzneaţă, Goteborgsoperan merită vizitată, fie chiar doar pentru arhitectură. Aproape de Operă se află Maritima Centrum din Goteborg. În Packhuskajen, se spune că ar fi cel mai mare muzeu plutitor de nave, conţinând 15 vase, inclusiv un submarin, un vas de război și un far plutitor. Pentru a vedea un exemplu interesant al modului în care uzina de port redundantă poate fi reînnoită, urmaţi debarcaderul și luaţi feribotul spre Alvsnabben. Această fostă zonă de staţionare a vaselor este acum locul complexului Eriksbergshallen, care include săli de concerte și expoziţii, un teatru, hoteluri și restaurante. Există încă aici o porţiune navală, Terra Nova. Acesta este locul unde o relicvă a lui East Indiaman, Gotheborg III, care s-a scufundat în afara orașului în 1745, se află în construcţie. Vechi și nou. Saluhallen este o piaţă mare, umplută cu specialităţi suedeze, cum sunt fructele de mare, brânză, carne de viţel, berbec și vânat.La tarabele emigranţilor se vând condimente exotice și legume. Acesta este un loc bun pentru a sta și a savura o ceașcă de cafea, o gustare ușoară, sau un prânz complet. Locul în care se întâmplă totul. Avenyn, de 40 m lăţime și sub un km lungime, un bulevard cu copaci, restaurante, baruri și cafenele, dar și muzicieni, negustori ambulanţi de fructe și diferite mărunţișuri. Este una din puţinele ocazii de a experimenta partea mai deschisă a caracterului suedez. Tinerii monopolizează multe restaurante și locuri de amuzament, dar o anumită tradiţie predomină, și anume, aceea că multe din clădirile de-a lungul Avenyn-ului au fost locul de întâlnire pentru generaţii succesive de Goteborg. Un oraș cu istorie. Inginerii olandezi care au construit Goteborg pentru Gustav al II-lea Adolf, erau conștienţi de faptul că subsolul este instabil și au sfătuit să nu se construiască clădiri care să aibă mai mult de două sau trei etaje.Se pare că Gustav al II-lea Adolf a fost, în orice caz, mulţumit de alegerea pe care a făcut-o pentru locul respectiv, pentru că solul argilos îl împiedica pe rivalul său să ia cu asalt orașul cu artileria grea. Constructorii olandezi i-au dat, firește, Goteborgului un aspect tipic olandez, cu canale și fortăreaţa apărată de șanţuri. Centrul orașului

Cismaru Laura Diana

Urmare din pag. 19

Palatul din Knossos
marcate, care au o foarte mare atenţie, așa cum se acordă sărbătorilor,valorilor tradiţionale,trecutului chiar și de către tinerii moderni, care la prima vedere par interesaţi numai de discoteci și baruri. Un obicei pe care l-am remarcat și eu cât timp am fost în Grecia a fost că magazinele sunt închise între orele 13 și 17 atât din cauza căldurii, cât și pentru siesta de după amiază. Sau am aflat că nicio pisică nu este părăsită și nu va umbla după apă și mâncare, deoarece locuitorii Greciei îngrijesc pisicile ca și cum ar fi ale lor de când o pisică a prins într-o biserică un șoricel ce voia să se arunce în apa sfinţită, pisicile au dreptul să se plimbe libere prin biserici și sunt protejate de localnici.Ce a fost pentru mine o uimire a fost că atunci când faci un accident, se face o bisericuţă albă cu cupolă albastră, nu mănânce datorită postului și să nu-i vorbească pe ceilalţi de rău,fără nas ca să nu miroasă mâncărurile,cu urechi ca să audă și cu mâinile încrucișate sau împreunate pentru a se ruga,iar în fiecare vineri se ia câte un picior al păpușii până la Paște. Sărbătorile de sfârșit de an din Grecia încep în Ajunul Crăciunului și durează până la Bobotează sau mai exact acestea durează 12 zile și în aceste zile numeroasele tradiţii sunt celebrate în toată Grecia. Dansurile grecești și tradiţiile culinare.Grecii sunt persoane care știu să se distreze și acest lucru îl arată numeroasele dansuri pe care le au și le arată la fiecare petrecere.De exemplu unul dintre dansuri este ballosul,acest dans se dansează pe perechi mai mult decât în cerc,apoi se rup perechile și dansează ballos fără a se opri.Acest dans este cunoscut în toate insulele grecești.La fel ca și dansul Kalamatiano,acesta este un dans din antichitate și reprezintă una dintre variantele dansului târât. Dansul Leriko este un dans din insula Leros, iar muzica a devenit din ce în ce mai rapidă.La acest dans mâinile trebuie ţinute în cruce, iar fiecare dansator are mâinile, fie sub, fie deasupra mâinilor dansatorilor de lângă ei.La fel de multe lucruri le-am aflat și despre gastronomia grecilor care este o parte importantă a culturii unui popor.Începuturile bucătăriei grecești se pierd în vremurile de demult, când zeii din Olimp coborau printre muritori.Bucătăria grecească a evoluat timp de mii de ani,absorbind cu ușurinţă diverse influenţe.Cel mai vechi ingredient al bucătăriei grecești este uleiul de măsline, care dă gustul caracteristic și este folosit la orice fel de mâncare,sau desert. Legumele cele mai folosite sunt vinetele,roșiile,ardeii grași, iar mierea provine de la lămâi,portocale, dar și de la cimbru. Felurile principale de mâncare și cele mai cunoscute sunt supele care au denumiri specifice cum ar fi avgolemono, adică supă de carne,pește sau legume,fas olada s au supă de fas ole c u roșii,morcov,ţelină și ulei de măsline,trahana este un amestec de cereale și iaurt și psarosoupa sau mai bine zis supă de pește cu legume.Principalul tip de carne este carnea de miel.Bucătăria tipic grecească este simplă, dar totodată plină de culoare și arome specifice.Aceste lucruri le-am învăţat eu în călătoria mea de care o să îmi aduc aminte toată viaţă și aceste lucruri am să le spun mai departe.Și am citit într-o carte despre dezvoltarea personală că este bine să mergi în călătorii într-un loc necunoscut pentru a cunoaște oameni și civilizaţii noi.

20

Iar peninsula Kassandra este o îmbinare perfectă și încântătoare între munte și mare.Golfuri fascinante, leandru cu flori viu colorate, păduri de pini și livezi de măslini.Varietatea peisajului te provoacă să-l explorezi deoarece are și un hotel care se numește Kassandra Palace și este situat într-o grădină foarte frumoasă,direct pe plajă. Peștera Melissani este o altă atracţie care se află la nord-vest de orașul Sami pe insula Kefalonia, care este cea mai mare și mai muntoasă insulă ionică. Această peșteră constă de fapt într-un lac care s-a format când o parte din terenul de la suparafată s-a surpat,în timpul unui cutremur.Este plină de apă albastră care izvorăște din subteran într-un mod miraculos.Este uimitor. Un alt loc care cu siguranţă merită văzut și vizitat este Peștera Drogarăţi care este legată de orașul Sami printr-un drum asfaltat și este împărţită în două părţi datorită tavanului căzut.Această peșteră a avut foarte mult de suferit de pe urma celui de-al doilea război mondial deoarece armata germană s-a folosit de ea pentru a se antrena. Pe insula Mykonos se află un pelican de piatră care a fost găsit după o furtună și acesta fiind atât de popular a mai fost adus un alt pelican și pe insulă există acum doi pelicani.Tot pe insula Mykonos există un district faimos datorită balcoanelor colorate ce sunt deasupra apei.Această insulă a Greciei este o insulă a morilor de vânt,a petrecilor nocturne și această destinaţie nu este indicată pentru oamenii liniștiţi care sunt dornici de relaxare, ci pentru tinerii energici care se distrează. Insula este una dintre cele mai vestite ale Greciei deoarece are peisaje superbe,plaje cu nisip fin,sate și orașe cu un farmec aparte. Unul dintre cele mai importante temple sau sanctuare din regiunea Attica se află Templul lui Poseidon din Sounion care a avut 34 de coloane iar astăzi mai sunt în picioare 15 iar pe unul dintre coloane Byron și-a scris numele. Sanctuarul este menţionat prima dată în Odisee. De altfel Turnul Alb datează din secolul al XVI lea și este un simbol al orașului Salonic, deși nu mai este de foarte multă vreme de culoare albă. Acest turn a fost construit ca parte a zidurilor de apărare a orașului, iar după un timp a devenit închisoare. Astăzi însă în acest turn se află un muzeu și o cafenea. Grecia este o ţară unde tradiţiile vechi de secole poate și chiar mai mult au fost păstrate cu cea mai mare grijă ca o importantă emblemă a identităţii naţionale.De exemplu, cultura populară elenă s-a păstrat până astăzi și este fascinantă pentru turiști și respectată de greci cu sfinţenie. Unele obiceiuri le-am aflat când am fost în Grecia, iar altele mi le-a spus o rudă care este stabilită în Grecia și așa am aflat de aceste obiceiuri și sărbători.Grecia este o ţară tradiţională și are obiceiuri bine

iar la biserică se pune o fotografie a persoanei respective.Un alt obicei este că, cafenelele grecești sunt numai pentru bărbaţi, iar la sate țăranii sunt foarte revoltaţi când văd femei în cafenea. Sărbătorile Naţionale.La greci este ziua de 25 martie, iar sărbătorile religioase sunt:Vasilopita aceasta fiind tradiţie și cult și are o mare semnificaţie, fiind sărbătoarea tăierii pitei Sfântului Vasile cel Mare, numită și Vasilopita și este sărbătorită de fiecare familie în prima zi a anului nou.Cu acest prilej în prima zi a anului se face o pită sau o plăcintă în care se introduce un bănuţ și în jurul ei se adună toată familia și se taie pita de către capul familiei și se împarte de la cel mai bătrân până la cel mai tânăr, iar cel care va găsi banul în felia sa, va fi norocosul anului. Sau o altă tradiţie sau obicei este acela că de Paști, în Insulele Grecești, se face o păpușă Kira-Saracosi care are șapte picioare câte săptămâni mai sunt până la Paște,fără gură ca să

19 9 6  1 DE C E M B R I E  2 011 

N r. 60-61

M u r m u r u l J i l þu l u i
MJ 15 ani

”Cultura, aura fiinţei noastre”
Urmare din pag. 18
PICTURA FLAMANDĂ ȘI OLANDEZĂ.Parte integrantă a Pinacotecii Brukenthal, colecţia de pictură flamandă și olandeză însumează aproximativ 450 lucrări.Asemenea colecţionarilor vienezi contemporani lui, Samuel von Brukenthal a manifestat un interes deosebit pentru pictura Ţărilor de Jos, datorită varietăţii metodelor de exprimare în înfăţișarea realităţii. Atât marii cât și mai micii maeștri formaţi în renumitele centre de pictură de la Anvers, Bruxelles, Gand, Amsterdam, Haga, Leida, Utrecht, s-au remarcat prin personalitate și originalitate artistică. Lucrările din Pinacoteca Brukenthal sunt o mărturie în favoarea măiestriei pictorilor flamanzi și olandezi, permiţând urmărirea evoluţiei stilistice, din secolul XVI până în secolul XVIII, cu accent pe secolul XVII, „secolul de aur” al artei din Ţările de Jos. De o mare diversitate, pictura flamandă și olandeză prilejuiește întâlnirea cu teme religioase și mitologice din creaţia lui Marinus van Reymerswaele, Frans Floris van Vriendt, Hendrik van Balen, Frans II Francken, cu fastul picturilor aristocratice ale lui Peter Paul Rubens sau Anthon van Dyck, cu decorativismul naturilor statice ale lui Frans Snyders, Jan Fyt, Jacob Jordaens, Jan Davidsz de Heem, atmosfera intimă a scenelor de gen pictate de Frans I van Mieris, Jan Gerritsz van Bronkhorst și Hendrick ter Brugghen, cu cronica vieţii cotidiene din Ţările de Jos ilustrată de Joost Cornelisz Droochsloot, Jan Bylert, Harmen Fransz Hals, dar și cu varietatea peisajelor realizate de Frans Boels, Jodocus de Momper, Andries van Ertvelt. PICTURA ITALIANĂ.Fondul de pictură italiană al Pinacotecii Brukenthal cuprinde aproximativ 220 de lucrări, fiind caracterizat de varietate exponenţială sub aspectul curentelor artistice, de la Renaștere la Manierism, Baroc și Rococo, ilustrând produsul artistic al celor mai importante centre italiene. O preocupare deosebită pentru școala veneţiană reiese din numărul mare de lucrări venete, rezultat al multiplelor influenţe stilistice, îngăduind pictorilor (Paris Bordone, Jacopo Negretti, Paolo Veronese, Francesco Maffei, Johann Carl Loth, Giovanni Battista Langetti, Sebastiano Riccci, Guido Cagnacci) să dezvolte o artă centrată în lumină și culoare, caracterizată de fineţea tușei.În Roma ultimilor ani ai secolului al XVI-lea și a primei jumătăţi a secolului al XVII-lea, unul dintre stilurile prevalente ale picturii a fost determinat de naturalismul lui Caravaggio. Între cei care au împărţit atelierul cu Caravaggio se află Antiveduto Gramatica. Massimo Stanzione a apropiat tendinţele caravagiste de școala bologneză.Clasicismul s-a impus ca un filon

caracteristic al picturii secolului al XVII-lea prin promovarea sa în provincia Emilia Romagna de către Annibale Carracci.Barocul napoletan își hrănește apetenţa pentru clasicism din vastul repertoriu de modele oferit de dezgroparea orașelor Pompei și Herculaneum în secolul al XVIII-lea, după cum se poate remarca și în opera lui Giacomo del Po.Toate acestea mi-au plăcut foarte mult și o să îmi aduc aminte cu plăcere și îmi doresc să mai am ocazia de a mai vizita Palatul Brukenthal.

Tănăsoiu Adriana

La schi în Alpi
urmare din pagina 15
Ca și în cazul celorlalte lacuri subalpine,masele de aer calde mediteraneene pătrund în lungul lacului, determinând un climat mai blând. Apele curate și reci ale afluenţilor(Adda și Mera) și scurgerea din lac tot din artere hidrografice mari asigură o bună primenire a volumului de apă. Ţărmul vestic al lacului Como,cunoscut sub numele de riviera Tremezzina, este foarte propice turismului. De altfel,aici au fost făcute primele amenajări turistice,ulterior extinzându-se pe toată lungimea ţărmului.Pintenul Nesso dintre cele două ramuri lacustre, oferă o frumoasă panoramă asupra lacului și culmilor înalte alpine. În partea sudică a pintenului Nesso,în regiunea deluroasă Brianza, se găsesc câteva lacuri mici (Annone,Alserio),care reprezintă un preludiu al marelui lac Como,dar folosite și acestea în turism. În Localitatea Como, situată în ultima prelungire a braţului vestic,se găsesc vestigiile unui atractiv oraș roman.Priveliștea din jurul lacului este frumoasă, aceasta și datorită reliefului care îmbină apa cu munţii, sate pitorești, vile luxoase și parcuri. Climatul este blând, temperat continental, asigurând o activitate turistică într-o mare pare a anului.Lacul Como era pe vremuri al aristocraţilor, al filosofilor și al artiștilor neînţeleși. În plus, oligarhii ruși și-au găsit aici loc de joacă. Mai ales în ultima vreme, cauzând, pe lângă distrugerea simbolică a Lacului Como, și o explozie a pieţei imobiliare. Pentru că localnicii nobili care au supravieţuit “intemperiilor” refuză cu orice preţ să-și vândă conacele cu vârste de secole miliardarilor estici, aceștia au ajuns să ofere preţuri care depășesc cu mult imaginaţia și de câteva ori preţul real al caselor respective. Și totuși, în mijlocul acestei “crize turistice”, Lacul Como rămâne unul dintre acele spaţii care fac ca toate celelalte obiective turistice ale lumii să pălească serios. Măcar pentru o vreme, cel puţin. Dintre toate lacurile de origine alpină ale Europei,Lacul Como este cel mai adânc (la Aregegno,el atinge 410 m) și desigur cel mai variat.El se întinde spre miază-noapte de-a lungul a două șiruri de munţi (a căror altitudine începe de la vreo 500 m și crește în partea superioară până la 2600 m) urmând linia lor șerpuită și presărată cu golfuri și golfuleţe. Pe ţărmurile sale se găsesc păduri de foioase sau conifere care acoperă uneori coamele munţilor, orașele și satele sale primitoare, porturi, castele vechi sau libéis în care reușesc să convieţuiască împreună mă slini,duzi,chiparoși,castani,smochini,nuci dafin de culoare roz sau lămâi. Lacul Garda(Benaco).Lac de origine glaciară. Este situat în Italia ,are o suprafaţă de 370 km și o adâncime maximă de 342 m. Pe versantul sudic al Alpilor,în zona de contact cu câmpia Padului, se află cel mai mare lac al Italiei, situat într-o vale modelată de gheţarii din pleistocen. Peisajul,foarte variat,se schimbă de-a lungul celor 51 km lungime ai lacului,pe măsură ce pătrunde în interiorul lanţului alpin.Ţărmul estic este dominat de masivul calcaros Baldo,care atinge 2218 m altitudine,constituind un obstacol în calea maselor de aer mai reci din nord și nord-est. Volumul de apă din lac și adăpostul muntelui creează un climat blând, (ceea ce permite dezvoltarea optimă a pomilor fructiferi mediteraneeni (măslini,duzi, smochini, lămâii,viţă de vie). În lac se varsă râul Sarca,care izvorăște din masivul Adamello,cu altitudine de 3554 m, acoperit spre vârf cu zăpezi veșnice. Scurgerea către râul Pad se face prin râul Mincio, asigurându-se o primenire continuă a apelor și condiţii bune de dezvoltare a crapului, păstrăvului și a altor specii de pești. Condiţiile climatice, peisajul geografic atrăgător,distanţa mică faţă de marile orașe - Milano,Veneţia, Bologna-a condus la dezvoltarea intensă a turismului. Ţărmul vestic și sud-vestic al lacului,numit și Riviera Benaceuse, include staţiunile de odihnă Riva,Garda,Gargano,Salo,iar pe cel estic Malcesine și Brenzone. Lacul Iseo(Sebino).Lac de origine glaciară.Este simat blând, mediteranean, care a determinat dezvoltarea vegetaţiei specifice.Pe malul lacului se găsesc staţiuni balneoclimaterice binecunoscute ca Bornate și Marone, centre industriale ca Sarnico, Tavernola, Bergamasco și în special Lovere și Pisogne.Lacul este bogat în peste (Salmo truto-pastrav,Tinca vulgaris-lin) fiind folosit în piscicultură, transport, pe lângă funcţia principală-turismul. Lacul Lugano(Ceresio).Lac de origine glaciară. Este situat între Elveţia și Italia, are suprafaţa de 50.5 km și adâncimea maximă de 288 m. Ocupă o veche vale glaciară de forma puţin obișnuită, mai mult o depresiune interioară alungită,deoarece nu este drenată de un râu principal spre sud, așa cum se întâmplă cu toate celelalte lacuri de vale glaciară de pe versanţii sudici ai Alpilor. Forma acestui lac se aseamănă foarte mult cu cea a lacului Vierwaldstätter (Celor patru cantoane) din Elveţia. Apa lacului Lugano se scurge printr-o vale îngust-Tresa-în lacul Maggiore.Cea mai mare parte a lacului aparţine Elveţiei(cca. 2/3).Peste lacul Lugano,între localităţile Melide și Bissone,s-a construit un pod de cale ferată și o șosea ce leagă Milano de Elveţia, legătura ce se realizează apoi prin tunelul St. Gothard.Regiunea lacului Lugano este comparabilă-sub aspectul peisajului și potenţialului turistic-cu cele vecine,ale lacurilor Maggiore și Como. Orașul Lugano,așezat în porţiunea centrală de pe ţărmul vestic al lacului,este cel mai mare din partea sudică a Elveţiei,un important centru turistic.Pe malul estic al lacului se găsește o mică enclavă italiană (Campiane),de 2.5 kmp,pe teritoriul elveţian. Lacul Maggiore. Lac de origine glaciară.Este situat între Elveţia și Italia,are o suprafaţă de 212.2 kmp și o adâncime maximă de 372 m. Face parte din aceeași categorie a marilor lacuri norditaliene,de pe versantul sudic al Alpilor. Lacul ocupă cca.65 km din valea râului Ticino,afluent important al fluviului Po.Pe valea lui Ticino,în amonte de lac,se găsește calea ferată și șoseaua care mai în nord trece prin tunelul St.Gothard din Italia în Elveţia. Pe un alt afluent al lacului,Toce,la izvoare,se găsește renumitul tunel Simplon,care leagă orașele Milano și Geneva. Lacul Maggiore se leagă de alte trei lacuri mai mici:Orta,în vest,cu 18.2 kmp și 143 adâncime,Varese cu 15 kmp și 26 m, și Lugano cu 50.5 kmp și 288 m,ultimele două în partea estică, formând un adevărat complex lacustru montan. Deși pătrunde mult în interiorul lanţului alpin,deschiderea largă pe care o are spre sud,permite influenţa climatului submediteraneean aproape în toată lungimea lacului. Regiunea lacului Maggiore este cea mai importantă din punct de vedere turistic din seria marilor lacuri alpine nord-italiene. Lacul este folosit intens pentru diferite sporturi de apă, transport de pasageri și mărfuri, pescuit.

tuat în Italia, are o suprafaţă de 65.3 km și o adâncime maximă de 250 m. Face parte din seria lacurilor norditaliene,cu suprafaţa mai mică,dar cu adâncime destul de mare.Lacul Iseo primește și din el se scurge râul Oglio,unul din afluenţii principali ai fluviului Po. Deși înălţimile culmilor muntoase din jur nu depășesc 2000 m (vf. Guglielmo 1949 m) totuși diferenţa este mare faţă de nivelul lacului, care este la 185 m. În partea centrală a lacului se găsește Monte Isola- așa după cum arată și numele fiind o insulă, un martor de eroziune detașat din zona muntoasă înconjurătoare-cu altitudinea de 599 m (cu 414 m deasupra lacului) și suprafaţa de 6 km .Pe această insulă se găsește un bloc eratic enorm(73 mc) împins de gheţarul de vale și care constituie un important punct de atracţie turistică. Regiunea lacului Iseo se caracterizează printr-un cli-

Tănăsoiu Adriana

21

19 9 6  1 DE C E M B R I E  2 011 

M u r m u r u l J i l þu l u i
MJ 15 ani

N r. 60-61

Profesorul meu de limba românã
Preocupat de pregătirea noastră pentru bacalaureat. Profesorul meu de limba română Dădălău Dumitru, nu este un oarecare profesor, încă îşi păstrează tinereţea sufletului şi are darul de a ghici ce se petrece dincolo de zidul aparent de netrecut al elevului. Eu fiind în clasa a XII-a, domnul profesor s-a ocupat foarte mult pentru pregătirea noastră pentru bacalaureat, lucru pe care nu mulţi profesori l-ar fi făcut pentru noi. Vă mulţumesc mult pentru ce aţi făcut pentru mine în cei doi ani şi jumătate în care mi-ați fost profesor, vă mulțumesc şi pentru faptul că aţi avut încredere în mine că pot merge mai departe, m-aţi înţeles în toate problemele şi mi-aţi oferit sprijinul necesar promovării. O să fac tot posibilul ca la bac să vă mulţumesc cu nota pe care o să o obţin. Aceste mici rânduri sunt scrise din inimă şi sper să fie pe placul dumneavoastră. Să trăiți, să fiţi bun, să fiți bun pentru a putea fi fericit, căci cei răi nu pot fi fericiți. Ei pot avea satisfacţii, plăceri, noroc chiar, dar fericire nu. Sper să vă aduceţi aminte de mine, căci eu cu siguranţă îmi voi aduce. Cu respectul cuvenit: Andreianu Gheorghe Ascultat  şi respectat de elevi. Încă nu îmi vine să cred că termin clasa a XII-a. Eram conştient că o nouă etapă din viaţa mea va veni, dar nu mi-am dat seama că aşa de repede. Cei patru ani de liceu au trecut foarte repede, dar am multe amintiri plăcute legate de această perioadă. Sunt încântat că trec la o nouă etapă, dar în acelaşi timp mă îngrozeşte gândul că programul pe care îl aveam în timpul şcolii şi grijile pe care nu mi le făceam, nu o să mai existe. Vine banchetul şi o sămi iau la revedere de la colegii, dirigintele şi profesorii mei, dar şi adio de la viaţa pe care am dus-o până acum. La limba română sunt pe linia de plutire şi încerc să învăţ din răsputeri, dar eu ştiu că profesorul meu nu vrea decât să mă ajute ca atunci când mă duc la bacalaureat să fiu pregătit. Tot ceea ce eu făceam la limba română până acum era să ascult, să ascult profesorul şi pe colegii mei, însă acum a venit timpul în care eu sunt cel care trebuie să vorbească, eu sunt cel ascultat. Anii de liceu au trecut foarte repede, dar sunt sigur că aşa vor trece şi anii ce vor urma. O să-mi aduc aminte de anii de liceu cu drag şi ştiu că nu vor mai fi alţi ani mai frumoşi ca aceştia. Armăşoiu Florin Profesor nemaipomenit. Cu dedicaţie pentru profesorul meu de limba română, Dădălău Dumitru. “Cum mângâie dulce, alină uşor/Speranţa pe toţi muritorii!/Tristeţe, durere şi lacrimi, amor/Azilul îşi află în sânu-i de dor/Şi pier, cum de boare pier norii  «  .(“Speranţa”, Mihai Eminescu). Acest om a pus suflet în tot ce a făcut. Atunci când noi nu înţelegeam sau nu reuşeam ceva, el era întotdeauna lângă noi; voia să ne înveţe tot ce ştia el, să fim cu mult înainte faţă de vârsta noastră, să putem trece peste acel capitol şi să învăţăm ceva nou. Este un profesor nemaipomenit…Un om deosebit pe care îl respect şi pentru care am toată admiraţia, dânsul este cel care m-a învăţat să scriu în adevăratul sens al cuvântului, să descopăr adevărata semnificaţie a textelor. Ceea ce citiţi aici se datorează în cea mai mare parte dumnealui, datorită dânsului am ajuns să scriu aşa, am ajuns să gândesc mai departe de sensul de lemn al cuvintelor. Am o recunoştinţă sinceră pe care i-o port pentru tot ceea ce a făcut pentru mine. Au trecut deja 2 ani de când l-am cunoscut şi cum spuneam (chiar dacă uneori orele par foarte lungi) or să treacă şi ultimii trei, aşa e să fie, chiar dacă am vrea să reluăm ceea ce a fost. Îmi amintesc şi acum prima oră de limba română din clasa a zecea, cu toţii ne-am spe riat, credeam că e foarte dur, iar lucrul după care alergam cu toţii, nota zece s-a lăsat aşteptată, trebuia să muncim din greu pentru ea, lucru de care neam dat seama şi   în cele din urmă am izbutit să o dobândim, alături de un zâmbet. Este omul care chiar înseamnă ceva pentru mine şi despre care îmi voi aminti mereu cu plăcere. Biţu Vasile Daniel Transmite mândria cultului românesc,a întâlnirilor de suflet. Să fiu sigur că am şansa de a-mi confirma gândurile ce m-au cuprins în toți aceşti ani ce includ o sumedenie de întâmplări am să scriu, măcar acum, câteva din părerile mele.În centrul întâmplărilor ce urmează a fi scrise este domnul Dădălău Dumitru, profesor ce s-a afirmat pe plan cultural şi profesional cunoaştere. Am auzit şi eu o vorbă care spune că pentru a cunoaşte un om trebuie să consumi cu el un sac cu sare. Am fost de acord încă de la început cu mesajul acestei ziceri, dar pot spune că şi în acest scurt timp am reuşit să înţeleg interesul domnului profesor pentru elevii care îi instruieşte. Cred că dânsul mereu a voit să păstreze natura cultului românesc şi să transmită mândria pe care a simțit-o în momentele în care a avut parte de mari întâlniri culturale cu mai marii poeți, prozatori, critici literari sau alți oameni deosebiți ai țării. În timpul a doi ani şi jumătate eu şi colegii am fost coordonați să păşim printre file de cultură şi sfătuiți să reuşim în

22

folosindu-se de mijloace inovative ce se bazează pe propriul spririt de

direcția în care pornim, dar acesta este momentul culminant... să vedem dacă ştim să ne bazăm pe ceea ce domnul profesor ne-a explicat. Mi s-a spus că ar trebui ”să fiu de partea oamenilor cu vaste cunoştințe...” şi să înlătur mediocritatea din jurul meu pentru ca succesul să cadă deasupra mea, dar viitorul este imprevizibil şi promi siunile pe termen lung nu pot fi făcute din partea mea, pentru că am învățat să rezolv situațiile- problemă fără să fac promisiuni.Ce îmi rămâne de transmis este : ”A fi om e lucru mare...”şi acest lucru ESTE! Sem nează cu amintiri distinse, încă elevul clasei a XII-a B, Ceaușescu Ion Gabriel. Ne-a dezvăluit tainele literaturii. Au trecut deja patru ani de când am început liceul la Colegiul Tehnic Mătăsari  şi îmi amintesc cu nostalgie anii petrecuți împreună cu colegii şi profesorii mei. Clipele sunt ca nişte secvențe dintr-un film în care personajele principale sunt colegii mei. Astăzi îmi amintesc prima zi de liceu, era o zi frumoasă de toamnă în care păşeam cu emoții într-o nouă etapă a vieții în care cunoaşteam figurile blânde ale

profesorilor şi noii mei colegi. Din momentul acela, profesorii aveau sămi devină părinți, iar şcoala a doua mea casă. În toți aceşti ani am cunoscut profesori deosebiți, care ne-au instruit pentru a cunoaşte noile taine ale vieții. Printre aceşti profesori se numără şi profesorul meu de limba română pe care am avut plăcerea să-l cunoaştem în clasa a X-a. Prima oră petrecută cu dânsul a fost plină de emoții deoarece din spusele altor colegi,era un profesor care avea mari aşteptări din partea elevilor.Însă profesorul nostru, Dădălău Dumitru, care pe lângă faptul că ne-a dezvăluit tainele literaturii, ne-a învățat şi o mulțime de lucruri de care ne izbim în fiecare zi, un om care prin duritatea şi seriozitatea lui ne-a redat încrederea în noi înşine şi de asemenea prin modul lui de a ne preda ne-a învățat cum să avem o discuție, un om care s-a zbătut să avem un minim de cultură.Domnul profesor ne-a luat de la început sub aripa dânsului pentru a fi pregătiți pentru orice în viață. Deşi la prima vedere pare un om dur pe care ți-e frică să nu-l superi cu ceva, acesta are o inimă mare, el dorindune binele. Domnul profesor Dumitru Dădălău este un exemplu pentru profesori deoarece ştie să ne impună şi să se facă respectat şi care îşi dă interesul pentru a avea elevi cât mai buni la învățătură.Orele petrecute cu dânsul au fost cele mai emoționante din liceu. Deja ajung în pragul bacalaureatului, emoțiile fiind din ce în ce mai mari, sper să nu-l dezamăgim pe domnul profesor care are încredere în noi, pentru a ajunge şi noi ceva în viață.Pentru mine domnul profesor de limba română o să rămână în inima mea ca fiind un profesor cu inimă de aur, care a ştiut să ne învețe să trecem peste greutățile cotidiene.Cei mai frumoşi ani sunt aceia care i-am petrecut la acest liceu, de care mi-a fost foarte greu să mă despart de colegi, de prieteni şi de profesori. Deşi toți ne dorim să terminăm mai repede, după ce absolvim vom dori să ne întoarcem la aceşti ani frumoşi care sunt de neînlocuit. Din punctul meu de vedere anii de liceu sunt cei mai importanți, iar oamenii care ne învață nu ne cer nimic la schimb. Fac asta şi rămân cu satisfacția realizărilor pe care le avem noi elevii. Pentru mine anii petrecuți la liceu o să rămână o amintire vie. Chireaţa Tudora

Continuare în pag. 27

19 9 6  1 DE C E M B R I E  2 011 

SCRISORI CĂTRE PRIETENI

N r. Nr. 60-61

M u r m u r u l J i l þu l u i
-Dragă prietene, îţi trimit cu mare drag această scrisoare ca simbol al prieteniei noastre, care ne leagă de foarte mulţi ani. Află că eu sunt bine și sănătos și vreau să-ţi povestesc despre viaţa mea personală și că la școală merge foarte bine, iar la română pe semestrul II am făcut foarte multe poezii frumoase de anumiţi poeţi, dar cel mai mult mi-a rămas în amintire poezia ‘’ LACUSTRĂ” care mi-a plăcut foarte mult. Bacovia este obsedat de ploaia nesfârșită de toamnă ce cade stăruitor, apăsător, și de zăpezile imense ce se prăvălesc peste oraș și mi-a mai plăcut cum George Bacovia vorbește despre moarte și descompunerea cadavrelor în orașul bacovian care creează o atmosferă infectă. Bunul și vechiul meu prieten, cam atât am avut de spus și sper cu mare drag că ne vom revedea în curând și că vom discuta și mai multe despre noi doi și între timp mai aștept cu nerăbdare vești de la tine și sper să fie bine cum a fost și până acum. Nu vreau să-mi iau pur și simplu rămas bun de la tine, dar atât am avut de spus despre mine și sper că și tu la rândul tău îmi vei scrie. Aștept cu nerăbdare răspunsul tău. Cu drag, prietenul tău Drulescu Ionuţ Dănuţ -DRAGĂ IONUŢ, după cum știi, am studiat poeziile și operele lui G.Bacovia. Voiam să-ţi spun că sunt impresionat de felul acestuia de a scrie și că îmi plac poeziile lui . La fel cum mi-ai spus și tu, cred că este un poet extraordinar și că poeziile lui sunt excepţionale. De la primul său volum de versuri, Plumb, 1916, G.Bacovia își afirmă o fizionomie distinctă. Pot să zic că stările, trăirile sentimentele pe care le expune Bacovia în poezii se regăsesc și în noi. O dată în viaţă suntem și noi cuprinși de monotonie și vedem totul în , , gri”. Vreau să-ţi spun că Bacovia este obsedat mai ales de ploile nesfârșite de toamnă, ce cad stăruitor, apăsător, și de zăpezile imense, ce se prăvălesc peste oraș. Poetul aude și vede cum vântul poartă prin piaţa dezolantă , , hârtii și frunze de-a valma”. Poezia Lacustră a apărut iniţial în revista Viaţa nouă, 1903, fiind republicată în volumul Plumb (1916).Sper să ne vedem cât mai curând să îmi împărtășești noile impresii. Cu drag, al tău prieten, Costel - Draga Adrian, aș vrea să știu cum îţi mai merge. Nu ne-am văzut de foarte mult timp și sper că ne vom reîntâlni curând. Anul acesta nu am avut mari realizări. Am pus accentul pe învăţat . Am studiat poeţi foarte importanţi care m-au impresionat nu numai prin articolele publicate, ci și prin viaţa trăită de ei. Cel care m-a fascinat în mod deosebit a fost George Bacovia. A fost un scriitor român format la școala simbolismului literar francez. Este autorul unor volume de versuri și proză scrise în baza unei tehnici unice în literatura română, cu vădite influențe din marii lirici moderni francezi pe care-i admira. Este un om nesentimental, care nu plânge și cu atât mai puţin s-a destăinuit c-o face, deși a plânge sau a cânta pentru un poet este altceva decât pentru cineva din afara viciilor. Bacovia era întratât de obsedat de Eminescu, încât i-a și replicat în felul său….”aici n-ar sta nicio iubită”, vers care poate fi luat oricând un motto. Era un om care prefera singurătatea, acest lucru evidenţiindu-l în poezia sa, “Lacustră”. Tema poeziei ilustrează condiţia nefericită a poetului într-o lume ostilă, meschină, incapabilă să înţeleagă arta adevărată, prin folosirea motivelor specific bacoviene, ca motivul singurătăţii, al nevrozei, al golului sufletesc, motivul ploii, al terorii de apă, iar muzicalitatea versurilor, dată de verbele la gerunziu, exprimă sentimentul de claustrare a eului liric în această lume sufocantă, apăsătoare. Ideea poeziei o constituie starea de dezolare și disperare a poetului, dată de imposibilitatea de adaptare și de supravieţuire într-o lume mediocră, superficială, supusă degradării morale și materiale. Aștept cu nerăbdare ziua în care ne vom reîntâlni , însă cât vom sta împreună nu vom avea timp să ne povestim unul altuia greutăţile și realizările pe care le-am avut până în acest moment. Mult succes și sper că acea reîntâlnire va fi curând. Cu drag, Alexandru ! - Dragul meu prieten Mihai, îţi scriu această scrisoare să te informez și pe tine despre noile mele cunoștinţe despre Tudor Arghezi și sper să îţi placă și să rămâi profund impresionat la fel ca mine. Tudor Arghezi s-a născut la data de 21 mai 1880 la București; el este fiul lui N. Teodorescu și al Mariei. Între anii 1887 și 1891 a fost elev al școlii primare PETRACHE POENARU. La vârsta de 11 ani, din cauza situaţiei familiei, este nevoit să se întreţină singur. L a vârsta de 19 ani a intrat la mănăstirea Cernica unde a stat 4 ani până în 1904. În operele sale ne mărturisește că nu este atras de cariera de călugăr, căci autorul Psalmilor era un eretic și nu un spirit mistic. Una din cele mai frumoase poezii scrise de Tudor Arghezi, care m-a impresionat cel mai mult este poezia Testament, o poezie cu un caracter programatic care figurează în mod semnificativ în fruntea întâiului volum de versuri CUVINTE POTRIVITE. Poezia Testament sintetizează esenţa gândiri i, deea fundamentală a poeziei este legătura indisolubilă, organică între poet și strămoșii lui. În această poezie sunt concentrate esenţe de idei în care nici un cuvânt nu este de prisos, niciun cuvânt nu poate fi substituit. O altă creaţie a lui Arghezi este Psalmi, care este cea mai importantă. El îlcăuta pe Dumnezeu ca dovadă a certitudinii... Astea sunt unele din lucrurile pe care le-am descoperit studiind opera lui Tudor Arghezi. Sper să îţi placă, să îl apreciezi la fel de mult ca mine pentru că este ș i va fi unul dintre cei mai mari poeţi ai României... Cu drag, Mădălina. - Dragă Mihaela, îţi scriu această scrisoare din două motive, în primul rând să te întreb ce mai faci și din al doilea rând pentru a te convinge să citești poezia Psalm, de Tudor Arghezi. Vreau să-ţi spun că poezia Psalm este o specie a genului liric. Poezie religioasă cu caracter imnic. Psalmul exprimă pietatea, încrederea, umilinţa, proslăvirea lui Dumnezeu. Am remarcat foarte mult poezia deoarece este atât de veche, trăirile sufletești menţionate cât și dramatismul căutării lui Dumnezeu, sunt elemente moderniste.. Vreau să-ţi spun, dragă Mihaela că nu o să regreţi dacă o vei citi. Aparţinând liricii filozofice și religioase, psalmii exprimă drama omului modern silit să trăiască într-o lume profană, părăsită de Dumnezeu și lipsită de miracole, de care lumea veche era plină. Titlul evidenţiază pregnant diferenţele izbitoare dintre spiritualitatea creștină și mentalitatea modernă, neliniștită, chiar tragică, pragmatică din neputinţa unei transfigurări naive sau din imposibilitatea depersonalizării, atât de lesnicioase în vremea profeţilor. Omul modern, apăsat de singurătate, covârșit de frustrări, aspiră la divinitate, cu care vrea să comunice, dar o face într-o manieră aparte, adică egoistă, sfidătoare, minimalizatoare. Această sinceritate brutală dovedită de omul modern în încercarea lui de a primi harul ori de a provoca, chiar printr-un gest profanator, apariţia lui Dumnezeu, constituie noutatea problematicii propuse de Arghezi. Nu știu dacă vei înţelege ceva din ce ţi- am scris, dar sunt convins că după ce o să citești o să rămâi uitată. Sper că te-am făcut curioasă în legătură cu această poezie și o să-mi asculţi sfatul de a citi Psalm. Aștept următoarea scrisoare în care sper că îmi vei împărtăși opiniile tale în legătură cu ea. Cu drag, Nebancea Ilarie. -Dragul meu verișor Ionuţ, prin această scrisoare, trimisă din tot sufletul meu, te salut și îţi urez numai de bine. Știu că-ţi place să citești și ești pasionat de Limba și Literatura Română. Am ales ca să-ţi împărtășesc ţie câteva păreri personale despre opera argheziană. Sincer, îmi pare rău că nu mai este în viaţă, să pot discuta cu el și să mă lămurească. Dar știu că și ţie îţi place acest mare poet și poate o să-mi dai și un răspuns. Fie că citesc Psalmii la număr de 16 în care ne vorbește în mare parte despre nemulţumirea lui faţă de Dumnezeu pentru singurul fapt că a creat omul și apoi l-a părăsit. Eu zic că această supărare este neîntemeiată. Dumnezeu a făcut omul. Omul alege dacă vrea ca Dumnezeu să fie lângă el. Cum este Dumnezeu lângă noi? Prin fapte bune. Nu neapărat dacă mergi la biserică ești aproape de Dumnezeu. Trebuie să-ţi respecţi aproapele la fel ca pe Dumnezeu, pentru a te respecta și Dumnezeu pe tine. Dacă faci fapte rele și zici că nu ai nevoie de Dumnezeu, nu-ţi răspunde cu aceeași monedă. Adică nu te părăsește, te îndreaptă pe calea cea bună. În Testamentul original scrie clar că, Dacă primești o palmă, să întorci și obrazul celălalt”. Cred că este puţin o exagerare. Tu poate o să crezi că ţi-am trimis această scrisoare să-ţi spun că mă pocăiesc și o să râzi pe cinste. Vreau să-ţi spun că am încercat să-l analizez pe Arghezi cu mintea mea fragedă, nu cu o gândire academică. Am observat din puţinele poezii studiate că eului liric nu prea-i place să viseze. Să fac o comparaţie între Eminescu și autorul poeziei Flori de mucigai”. Poezia eminesciană știm cu toţii că este o poezie romantică.De dragoste. Pentru tineret. Pentru sufletele ce se îndrăgostesc și iubesc.La polul opus avem o creaţie realistă, filozofică (Flori de Mucigai), socială, tristă. Însă nu mai tristă decât opera lui Bacovia. Sunt sigur că și tu ai observat asta. Eu zic că Tudor Arghezi a creat o operă cu multă literatură, dar nu pentru copii. Opera lui Bănulescu e o operă mai plăcută, dar cu mai puţină literatură. Tu acum zici: Verișorul ăsta al meu a început să pună burta pe carte. Nu știu dacă putem să numim așa. Poate că m-am îndrăgostit de literatură. Sunt Român. Asta nu este o explicaţie. Ionuţ, tu ai văzut că se

Scrisori către prieteni
- Dragă prietene, te salut! Ce faci? Cum ești? Eu sunt bine și îţi scriu această scrisoare ca semn al dragostei și prieteniei mele pe care o am faţă de tine și vreau să-ţi spun că-mi lipsesc momentele petrecute împreună atunci când stăteam amândoi și ne bucuram de fiecare clipă, când stam și ne delectam cu comorile lăsate moștenire de Tudor Arghezi. Chiar dacă nu ești lângă mine, pot să spun că am ajuns să-l înţeleg cât mai bine pe Arghezi. Prin frumoasa poezie “Testament”, am înţeles că aceasta exprimă concepţia despre artă a lui Arghezi și definește programatic întreaga creaţie lirică a poetului, în care cuvântul este atotputernic stăpân absolut al universului, iar opera literară este rolul harului divin și al trudei. Și am mai înţeles cum Tudor Arghezi considera poezia o domniţă răsfăţată, aleasă, plină de sensibilitate și de nobleţe spirituală:’’Întinsă leneșă pe canapea\ Domniţa suferă în cartea mea”. Sper ca în viitorul apropiat să ne întâlnim și să studiem alte opere ale poeţilor noștri preferaţi. Te rog să transmiţi salutări calde părinţilor tăi. Îţi doresc tot binele din lume și sănătate. Cu multă dragoste, Badea C-tin Andrei -Dragă prietene, vreau să te anunţ de la început că îmi este foarte dor de tine și de prietenii noștri comuni cu care nu m-am mai întâlnit de mult. Eu m-am gândit să îţi scriu deoarece aș vrea să te întreb prin această scrisoare dacă ai putea să îmi răspunzi bineînţeles, cum merge la tine cu școala. Eu vreau să îţi spun că acum foarte recent am studiat împreună cu domnul profesor de română poezia „Lacustră” de G. Bacovia, despre care pot spune că mi-a plăcut foarte mult. În primul rând pot spune despre acesta că este unul dintre cei mai buni și cei mai de seamă poeţi cunoscuţi de mine. Mi-a plăcut foarte mult felul lui de a ne face pe noi să înţelegem ce vrea să ne spună prin această poezie. Abia acum mi-am dat seama că atunci când sunt supărată și nu am ce face, dacă citesc aceste poezii scrise de Bacovia sau poate și de alţi poeţi încep să mă simt mai bine, deoarece citindu-le, îmi amintesc de toate lucrurile bune pe care ni le oferă viaţa, dar numai că noi, oamenii, suntem nedrepţi și nu le preţuim. Prin poezie eu cred că cel mai mult și cel mai bine învăţăm cum să preţuim oricare lucru pe care ni-l oferă viaţa sau o persoană pe care noi nu o luăm în seamă când ne vorbește despre lucruri pe care noi nu le putem afla niciodată decât citind sau atunci când ascultăm sfaturile unei persoane mai în vârstă. Cel mai mult îmi place la toate poeziile scrise de Bacovia că el își exprimă starea lui sufletească și ne vorbește prin poezie despre oricare lucru care lui i se întâmplă. Practic, el prin poezie, își exprimă și sentimentul iubirii și oricare alt sentiment la care omul este supus. Aș vrea dacă se poate să îmi răspunzi la această scrisoare, să aud și eu de la tine ce îţi place la un poet sau poate chiar ai continua ce am început să zic eu despre G. Bacovia. Ţi-aș spune mai multe lucruri, dar nu am cuvinte să mă exprim la ceea ce aș putea spune despre un asemenea poet, care după părerea mea cred că orice om dacă ar fi citit poeziile scrise de el ar învăţa mult mai multe lucruri pe care încă nu le știm și nici nu le putem afla decât citindu-le. Oricum, eu sunt foarte mulţumită că ţi-am scris și ţi-am vorbit despre G. Bacovia deoarece mă simt mult mai bine știind că am ajutat încă o persoană să preţuiască mult mai mult munca depusă de alţii decât pe cea care o facem noi și aproape că nu înseamnă nimic. Sper să ne auzim și să ne întâlnim cât mai repede deoarece sunt foarte nerăbdătoare să îţi povestesc și alte lucruri pe care eu le fac în timpul liber stând singură și gândindu-mă la voi toţi.Cu drag, a ta prietenă, Milodin Elisabeta Petruţa

MJ 15 ani

23

19 9 6  1 DE C E M B R I E  2 011 

M u r m u r u l J i l þu l u i
MJ 15 ani
speculează că Eminescu nu ar fi murit de tumora la cap? Asta ar însemna că munca de o viaţă a lui Călinescu referitoare la Eminescu ar fi contestată. Am făcut această paralelă între acești mari poeţi pentru a nu te plictisi vorbind doar de Arghezi. Așa spunea la un interviu, că opera lui are prea multă literatură și poate plictisi cititorul. Creangă, când a fost întrebat de ce scrie povești atât de mari, a răspuns pentru că nu poate să scrie mai puţin. Eu scriu atât de mult, pentru că îmi face plăcere să vorbesc cu tine. Îmi pare foarte rău că suntem atât de departe. Tu ești sânge din sângele meu. Sunt sigur că nu o să mă lași la greu. Probabil nebunia asta o s-o împărtășim împreună. Probabil tu o să-mi trimiţi părerile tale despre Nichita Stănescu, poet pe care-l studiez din greu ca să văd ce a fost în mintea lui când a făcut jocurile de cuvinte. Probabil gândul său a fost la un lucru sau fiinţă care nu-i plăcea. Sigur a dorit să impresioneze prin acest stil. Sper că această scrisoare să nu o rupi. Peste câţiva ani o să ne întâlnim la o bere și o să povestim și râde pe acest subiect. Semnează al tău verișor, Ovidiu Olaru - Draga mea prietenă Maria, țin să te anunţ că am primit scrisoarea de la tine, m-am bucurat nespus de mult că îţi merge bine cu școala și că îţi place româna de clasa a X a. Eu nu o prea agreez pentru că e foarte grea, dar în același timp și frumoasă. Este plăcut să înveţi și să auzi despre poeţii români. Eu nu știam că George Bacovia s-a născut pe 17 septembrie în 1881 în casa comerciantului Dimitrie Vasiliu și a Zoei Vasiliu și că la vârsta de 6 ani începe să înveţe limba germană. În 1891 a fost încris la Școala Primară Domnească din Bacău. Este un poet cu un contur distinct de la primul său volum de poezii “Plumb”, prin care se impune ca un poet autentic și original, cu o tonalitate cu totul nouă în vremea noastră de până atunci. În cadrul poeziei noastre simboliste, alături de Dimitrie Anghel, de Ion Minulescu și alţii, Bacovia ocupă un loc aparte, tratând teme legate de peisajul vârstelor geologice, de decorul așezărilor lacustre, ca și de viziunile provinciale mohorâte și funebre din volumul”Plumb”. Prin poeziile sale, el creează încă de la început--cum avea să scrie E. Lovinescu--”o atmosferă copleșitoare, de dezolare, de toamne reci cu ploi putrede, cu arbori cangrenaţi, limitat într-un peisaj de mahala din orașul provincial, între cimitir și abator, o atmosferă de plumb, în care plutește obsesia morţii și o descompunere a fiinţei organice”. Draga mea prietenă, să-mi spui și mie ce poezie sau operă ţi-a plăcut ţie cel mai mult de-a lui Bacovia, mie mi-a plăcut”Ploaia”, deoarece este un poet al ploii, poate cel mai mare poet al sunetelor pluviale din literatura noastră, iar poezia”Nervi de toamnă” îmi place fiindcă este vorba despre toamna care e sumbră, mohorâtă, înfiorată de frigul din camere, de clipocitul murdar al noroiului călcat în picioare pe trotuare, de melancolia sumbră a tuberculoșilor. Întregul peisaj e cuprins de fiorul îngheţat al toamnei, al decorului macabru care servește ca fundal preferat gravei tristeţi a poetului, ea fiind înlocuită uneori cu tăcerea apăsătoare a iernii, străbătută din când în când de croncănitul cârdurilor negre de corbi. În poezia”Decembre” există impresia unei înzăpeziri totale, a unei izolări complete a oamenilor între ei, în care întregul pare a fi transformat într-un cimitir, ușile nu se mai pot deschide, zăpada a invadat totul. Iarna este surprinsă în măreţia ei, poetul îi surprinde tocmai momentul critic, topirea, amestecul de ploaie și de fulgi, de frig și de singurătate, caracteristic mai ales începutului anotimpului alb. Primăvara bacoviană este lipsită de tumultul, de veselia, de speranţa pe care le aduce acest anotimp. Reînvierea naturii, care este pentru poet doar”o nouă primăvară pe vechile dureri”, îi trezește melancolia și-i intensifică până la înfiorare gândul unei existenţe inutile, așa cum semnifică poezia „Nervi de primăvară”. Aceste poezii mi-au’ plăcut mie, dar și iubirea bacoviană inspiră și ea amprenta descompunerii, a perisabilităţii.Cu toate acestea, poetul peregrinărilor interminabile, sfâșiat de chinurile sale interioare, poartă cu sine, deși timid și insuficient conturat, un vis de iubire pe care i-l sugerează chipul pur al unei fete, răscolită și ea de sentimentul singurătăţii interminabile și de dorinţa împlinirii, prin totală devoţiune, a unui ideal de dragoste din ce în ce mai estompat. Viziunea aceasta, pe care o simte ca pe o himeră, este cultivată cu o nemărginită sfială, cu o delicateţe și pudoare care îi sunt specifice, dar speriat parcă de umbra propriului vis, poetul își reia vagabondajul, devenit o modalitate dominantă de existenţă. Într-adevăr, e aproape de necrezut cât de nefericit se simte poetul între cei patru pereţi ai camerei lui și cum caută în permanenţă liniștea și rătăcirile sale fără de sfârșit. Bacovia este un inadaptat în societate ca și Eminescu și la fel ca acesta, manifestă o aversiune puternică faţă de această orânduire, își deplânge soarta care-l obligă să trăiască într-o societate clădită pe inechitate.De aceea universul său îl vor forma: copiii, fecioarele, palidele muncitoare, poetul însuși rătăcind fără sens prin parcuri solitare, ascultând somnul, plânsul, golul, frigul, tristeţea, umezeala, răceala, nevroza. Culorile sale concentrate-dar abundă negrul (culoarea morţii), albul (culoarea purităţii), galbenul (culoarea maladivului și a mizeriei), cenușiul care sugerează singurătatea vecină cu moartea, mai întâlnim violetul, roșul incidental, verdele, fumuriul etc. Bacovia este și va rămâne poetul meu preferat. Maria, să ai grijă de tine și aștept să-mi scrii să îmi spui dintre poeţi care ţi-a plăcut ţie cel mai mult! Cu drag, P.Mihaela -Dragă Alina, în primul rând te salut și-ţi spun că-mi este foarte dor de tine. În zilele astea am făcut o mare realizare. Am învăţat la școală de Georgie Bacovia. M-a impresionat modul lui de a scrie. Sincer să fiu, eu nu prea am înţeles rostul tristeţii în poezia lui. Probabil a fost dezamăgit în dragoste de a scris atât de negru. Plumb îmi provoacă fiori. Când aud de morminte și flori de plumb simt în mine o stare de panică. Lacustra îmi place. Am înţeles că e vorba de societatea prezentată de Bacovia. Născut la Bacău, dezamăgit de câteva lucruri, după aceea în București pentru a se afirma. La tine în București, se dă ora exactă. Îmi este dor de tine și aștept să ne revedem și să vorbim de Bacovia. Roman Ion - Dragă Miaheala, încă din primele rânduri vreau să te anunţ că sunt sănătoasă, ceea ce-ţi doresc ţie și familiei tale. Tu ce mai faci? Cum o mai duci cu școala? Părinţii tăi sunt sănătoși? Tu ce note ai mai luat, știu că îţi place mult limba și literatura română; din câte mi-ai spus tu, știu că ai citit multe cărţi de poezie și romane. Și eu am citit poezii de mai mulţi poeţi, dar cel mai mult mi-a plăcut Tudor Arghezi. Din toate poeziile lui Tudor Arghezi cel mai mult îmi place poezia Flori de mucegai, deoarece atunci când era bolnav și pe întuneric , î și aduna puterile scriind pe un perete cu unghia, că nu era lumină și nici foaie la îndemână. M-a surprins datorită faptului că poetul spune adevărul din partea sa. Prin această poezie am învăţat să apreciez gesturile poetului datorită faptului că depunea un efort. Tu când mai citești poezii, te rog să îmi trimiţi și mie o scrisoare cu ce ţi-a plăcut ţie din ele.Roman Otilia. - Dragă Nicoleta, regret că nu ţi-am răspuns mai devreme la scrisoare, dar‚ în ultimul timp am fost ocupată cu examenele de sfârșit de an școlar. În scrisoarea ta mă întrebai dacă îti pot împrumuta un volum de poezii ale unui poet simbolist. Am găsit în pod printre cărţile mamei o carte de poezii a lui George Bacovia. Am de gând să ţi-o trimit și ţie imediat după ce o voi termina de citit. Trebuie să-ţi mărturisesc că acest poet nu este ca ceilalţi ale căror opere le-am citit. Bacovia preferă să refuze relaţiile de orice categorie, să se concentreze asupra propriului univers lăuntric. Mediul prezent în poezie este deprimat, privește realitatea ce îl înconjoară cu un pesimism contagios. El descrie fenomenele naturii ca fiind un real coșmar de care nici printr-o izolare completă nu poate scăpa. Acesta, în micul și pustiul său univers dorește să dărâme graniţele negre care îl împiedică să atingă ce nu poate fi atins. Pentru Bacovia moartea înseamnă uitare și liniște, distrugere nu numai a trupului, ci și a sufletului. Singurătatea pentru el crea un dezechilibru sufletesc care nu putea fi prin nimic anihiat: ’’Sunt singur și mă duce-un gând’’. El spune că iubirea nu duce niciodată la renaștere și eliberare. Lui îi este refuzată iubirea și din acest motiv el nu mai crede în acest sentiment, și vede iubirea ca fiind fantomatică și ftizică. El este obsedat de ploile nesfârșite ale toamnei, ce cad apăsător, de zăpezile imense ale iernii ce se prăbușesc peste oraș, de primăvara care reușește să încălzească sufletul său însingurat și de căldurile toride ale verii care descompuneau cadavrele. Anotimpurile se succed chinuitor, iar cadrul natural pare întotdeauna trist. Vreau să-ţi mai vorbesc și despre poezia Lacustră’’ a lui George Bacovia, pe care sper că o vei citi de îndată ce îţi voi trimite cartea. Lacustra este o locuinţă primitivă,

N r. Nr. 60-61

Scrisori către prieteni
temporară, construită pe apă și susţinută de patru piloni. În poezie vei găsi date despre podul care făcea legătura cu lumea terestră, noaptea el fiind tras de la mal pentru a-i proteja pe locatarii casei de pericolul lumii exterioare. Cu siguranţă versurile îţi vor suna în urechi precum niște cuvinte grele, însă treptat, străduindu-te să întelegi cuvânt cu cuvânt, doar atunci, poezia lui ţi se va părea sinceră și reală. Să-ţi scriu și câteva versuri, ca atunci când vei citi poezia să-ţi aduci aminte că ţi le-am scris și eu în scrisoare: De-atâtea nopţi aud plouând, / Aud materia plângând.../ Sunt singur și mă duce-un gând /Spre locuinţele lacustre.Aș vrea să-ţi mai scriu, dar am treabă cu părinţii pe la grădină, doar știi cum este. În ceea ce privește cealaltă întrebare a ta: -Dacă pot veni la meciul de handbal? Voi face tot posibilul să vin să te încurajez. Mi-e dor de tine. Ne revedem în curând. A ta prietenă, Mihaela -Iubită prietenă, îţi scriu această scrisoare ca simbol al frumoasei și sincerei noastre prietenii, pentru a-ţi face cunoscut și ţie modul prin care TUDOR ARGHEZI își scrie creaţiile, transmiţând iubitorilor cititori sentimentul trist, obscur și întunecat trăit de marele nostru român. TUDOR ARGHEZI în creaţiile sale: TESTAMENT, PSALMI, LINIA DREAPTĂ, INSCRIPŢIE PE UN PORTRET, FLORI DE MUCIGAI etc, își scrie propria viaţă, trăirile sufletești, acestea fiind la modul trist. O să-ţi prezint poezia ce m-a marcat, ce mi-a pătruns în adâncul inimii datorită adevărului ce îl transmite mesajul acestei poezii, puterea faptului împlinit: Flori de mucigai. Arghezi este poetul autentic ce se manifestă prin creaţiile sale, manifestări negative, prea puţin pozitive. În FLORI DE MUCIGAI, ARGHEZI eliberează poezia de constrângerile clasicizate sub aspectul limbajului și al structurii compoziţionale. La nivelul scriiturii, textul este constant construit pe împletirea funcţiei poetice cu funcţia expresivă a limbii. Sper cât mai curând să-mi dai un răspuns despre mesajul scris, aștept reîntâlnirea cu tine cu foarte mult entuziasm. A ta prietenă, IRINA -Dragă Rahela, vreau să îţi spun că îmi este foarte dor de tine, însă momentele petrecute împreună mă ajută să depășesc acest sentiment. Eu sunt bine, însă, nu vreau să vorbesc despre mine ci despre creaţia unui poet care m-a marcat într-un mod fabulos. George Bacovia este pentru mine cel mai sincer poet, iar creaţiile sale sunt precum o legendă vie în sufletele cititorilor. Am admirat naturaleţea și maturitatea pe care ne-a dovedit-o, în mod special descrierea ‘’ ploii’’ din poezia “Lacustră”, fiind foarte realist și conștient că și noi, oamenii, avem aceleași temeri, adică frică de stropii reci de ploaie care ne poate inunda locuinţa și chiar întregul univers. George Bacovia este considerat cel mai mare poet al ploii și al ninsorii, iar lumea creată de el este un infern acvatic. Îţi recomand cu toată dragostea să fii o bună căutătoare a comorii valoroase a marelui creator George Bacovia. Cu dragoste, prietena ta, Romina -Dragă Roxana, îţi mai aduci aminte, dragă prietenă, când locuiai la mine în sat și cum în fiecare vară mergeam pe câmpul înverzit cu a noastră bunică să plimbăm bobocii de care ţie îţi era atât de drag? Știi că într-o zi ai venit cu două cărţi la mine și ai zis că una e a ta și una e a mea? Tu, care erai în clasa a VI- a, știai să citești foarte bine și erai atât de încântată de acea carte. Din ziua aceea veneai mereu cu cartea după tine și te puneai pe o băncuţă în mijlocul câmpului și citeai, și citeai și erai așa de fericită când terminai câte o pagină de citit.

24

19 9 6  1 DE C E M B R I E  2 011 

N r. 60-61

M u r m u r u l J i l þu l u i
tea creștină este aceea care rupe aceste limite marcate prin simbolurile ochi”, flori”, buze”, morminte”. În poezia, Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”, când eul poetic interior intuiește acest drum prin cunoaștere și mărturisește că are cheia iubirii.sub crusta cristalelor, adică a conceptelor, principiilor, categoriilor, simbolurilor, legilor filosofice, ochiul atent al cercetătorului descoperă modelul creștin-ortodox al gândirii lui Lucian Blaga în poezia lui, acolo unde cunoașterea se face cu ochiul inimii. Aceasta e una din poeziile citite care m-a impresionat, cealaltă fiind, Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”. Poezia și chiar volumul întreg pleacă de la un simbol dominant în lirica lui Blaga, lumina. Poezia este o artă poetică, deoarece autorul își exprimă crezul literar precum și rolul creatorului. Spre deosebire de Tudor Arghezi, care sugerează în poezia „Testament” tehnici ale creaţiei sale, interesul lui Blaga este deplasat spre relaţia poet-lume, poet-creaţie. Tema poeziei o reprezintă atitudinea poetică. Blaga afirmă că există două tipuri de cunoaștere: cunoașterea poetică, ce îmbogăţește orizontul, numită și cunoaștere luciferică și cunoașterea raţională de tip logic, care elucidează misterul, numită și cunoaștere paradisiacă. Poezia este formată din 3 secvenţe poetice care se bazează pe o relaţie antitetică. Prima secventă prezintă perspectiva subiectivă a eului liric asupra lumii, cea de a doua secventă reprezintă perspectiva obiectivă impersonală a celorlalţi, iar cea de a treia secventă, concluzia. Titlul reprezintă cunoașterea luciferică. Pronumele „eu” reprezintă atitudinea poetului filozof de a proteja misterele lumii. „Nu strivesc” exprimă refuzul cunoașterii raţionale și alegerea cunoașterii poetice. „Corola de minuni” reprezintă o imagine a perfecţiunii, a absolutului în care florile, buzele, ochii, mormintele, reprezintă petalele corolei, adică misterele universului. Începutul poeziei reprezintă o reluare a titlului, sensul său fiind întregit de versurile finale. În poezie este prezent lirismul subiectiv evidenţiat de folosirea formelor pronominale și verbale de persoana întâi fiind o poezie de tip confesiune. Există două planuri poetice. Primul plan este cel în care eul liric pledează pentru menţinerea misterului prin alegerea unei atitudini contemplative în raport cu diferite întrupări (flori-sugerează vegetalul, ochii-cunoasterea, buzele-afectivitatea, mormintelemoartea). Al doilea plan este planul celorlalţi care încearcă să cunoască raţional lumea și prin acest lucru îi spulberă misterul. Există relaţii de opoziţie (lumina mealumina altora), relaţii de simetrie (eu nu strivesc-eu sporesc). „Lumina altora” semnifică cunoașterea paradisiacă, iar „Lumina mea” cunoașterea luciferică. „Largi fiori de sfânt mister” exprimă emoţia poetică, extazul în faţa misterelor universului. Cuvântul cheie al poeziei este mister cu sinonimele sale (taină, nepătruns ascuns, întunecata zare, neînţeles). Versul este liber, metrica este variabilă, iar ritmul este interior, determinat de gândirea metaforică. În comparaţie cu poezia, Munte vrăjit „ poezia, Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” mi-a plăcut mai mult. Mi se pare că are ceva aparte de celelalte. În încheiere, draga mea, vreau să îţi mulţumesc pentru minunata carte pe care mi-ai dăruit-o cu ani în urmă și de care nu m-aș despărţi nicio clipă. De fiecare dată când o deschid îmi aduc aminte de tine și de zâmbetul pe care îl aveai mereu când citeai din cartea ta. Această carte ţine în ea și imaginea ta pentru că simt că sunt mai aproape de tine când citesc din ea și mă simt acel copil mic ce te privea când citeai și erai așa de inocentă. Sper că și tu recitești poeziile lui Lucian Blaga și sper că ne vom vedea cât mai curând pentru că de data asta eu vreau să îţi citesc poezii și tu să stai să mă privești. Din toată inima, prietenul tău, ȘUIU AURELIAN CRISTIAN - Dragă Andreea, îţi scriu câteva rânduri în speranţa că te găsesc cu bine. Abia aștept să ne vedem în vacanţa de vară pentru a-ţi dărui o carte pe care tocmai am descoperit-o. Este un volum de poezii scris de Tudor Arghezi care sigur ţi se va părea interesantă. Am să-ţi descriu în câteva cuvinte activitatea pe care autorul a avut-o pe parcursul vieţii sale. Arghezi în timpul vieţii sale a scris atât poezii, cât și proză. În cadrul poeziei filozofice urmărește ars poetica în poeziile Rugă de seară, Testament, Portret; lirica sociogonică în “Cântarea omului” și lirica existenţială în căutarea lui Dumnezeu și în confruntarea cu moartea. În Psalmi, poezia filozofică argheziană se adapă din singurătate, ca fiinţă gânditoare a omului pe pământ. Sursa ei se află în permanenta căutare a unui “Dumnezeu” care refuză a se arăta și care determină o stare sufletească de permanentă pendulare între credinţă și tăgadă. Poetul acceptă și refuză succesiv existenţa Dumnezeului, trecând prin cele mai felurite și contradictorii stări de spirit. Eșecul lui Arghezi de a ajunge la revelaţia divină l-a condus pe acesta la o viziune panteistică asupra vieţii atâta vreme cât cerul rămâne mut. În tema confruntării omului cu moartea distingem trei atitudini: spaima de nefiinţă, de neant, acceptarea ca pe un dat firesc, în sens mioritic, a morţii, spaima de moarte care este atenuată de gândul că, atât cât trăiește, omul se ilustrează prin realizările și împlinirile sale. Poezia socială în concepţia lui Tudor Arghezi este una de angajare socială, de participare activă la transformarea naturii și a omului însuși, a societăţii așa cum este în Rugă de seară, Testament, Belșug, Plugul, Caligula, Blesteme, Cântare omului. Poezia erotică argheziană se resimte de influenţa eminesciană. Poezii de dragoste întâlnim în volumul Cuvinte potrivite. Două atitudini se pot defini în trăirea sentimentului de dragoste: una de reticenţă, de amânare a clipei erotice și împlinirea erotică care este urmărită și exprimată în ambianţa universului casnic din care natura vegetală și animală, în toată bogăţia, varietatea și splendoarea ei, nu poate lipsi. Sper că aceste informaţii te-au făcut curioasă și cartea va fi pe măsura așteptărilor tale. Cu drag, Dan Timofte. - Dragă Lavinia, după cum bine știi, școala se va termina curând, iar pe noi ne așteaptă o bine meritată vacanţă. Tare m-aș bucura să-ţi văd faţa când citești rândurile acestei scrisori! Eu sunt nerăbdătoare să iau vacanţa de vară pentru a-mi petrece mai mult timp cu tine, știind cât de mult îmi duci lipsa. Vreau să îţi comunic că îmi merge destul de bine în privinţa școlii, anul acesta am studiat operele lui George Bacovia și mi-au plăcut foarte mult. În general, eu am o predilecţie pentru poeziile lui George Bacovia. Mi s-a părut impresionantă poezia” Decor” din volumul“Plumb”. Îmbinarea culorilor alb –negru, amestecul imaginilor auditive, vizuale. În general George Bacovia a folosit culorile roșu, albu, negru, galben, violet. Am studiat la clasă poezia “Lacustră” publicată în volumul Plumb, apărut în 1916. Poezia aparţine esteticii simboliste prin câteva trăsături: simbolul, sugestia și analogiile, corespondenţele, temele și motivele literare, muzicalitatea interioară, specificul imaginarului și al limbajului poetic. Când o să ne mai întâlnim vom vorbim mai multe. Sper să fie curând pentru că îţi simt lipsa foarte mult, sunt nerăbdătoare să te revăd, să îţi zic ce am mai făcut în ultimul timp. Cu drag, prietena ta, Daniela - Dragă Alina, sunt plăcut surprinsă de ultima ta scrisoare pe care mi-ai trimis-o acum o săptămână deoarece am constatat că avem o pasiune comună și anume plăcerea, ambiţia și dorinţa de a exploata persoana, poetul și filosoful Lucian Blaga. Simt nevoia să-ţi mărturisesc că pasiunea pentru Blaga a fost trezită în mine încă de când eram un copil, apoi aceasta s-a amplificat pe măsură ce am crescut. Foarte interesant ai vorbit în scrisoare despre cugetările filosofice ale poetului asupra vieţii, morţii și evoluţiei. Mai mult la școală am învăţat că analiza operei lui Blaga trebuie făcută luând în vedere atât gândul filosofic, cât și cel poetic al lui Blaga, care au fost consubstanţiale firii sale intelectuale și care nu trebuie confundate. M-ai întrebat dacă sunt fascinată de opera acestui poet. Ei bine, ai aflat răspunsul, creaţia poetică și filosofică a lui Blaga m-a fascinat prin faptul că poezia se modelează prin armonia cuvintelor al căror scop este de a căuta sensul fundamental; mai mult, fiorul liric freamătă de întrebări, iar cugetarea filosofică m-a surprins prin viziunea poetică, abundenţa și bogăţia metaforică. Sper să ne putem întâlni pentru a dezbate temele esenţiale ale creaţiei blagiene, să discutăm despre misterele lumii și umilinţa abandonului de sine în faţa realităţii. Câte date știi despre acest poet, bănuiesc că îţi este cunoscută afirmaţia lui Novalis : ” Separaţia dintre filosof și poet e doar o aparenţă și este în detrimentul ambilor”. Foarte interesant și profund afirma și criticul George Gana : ” Sub piatra sub care este înmormântată opera filosofică a scriitorului este închisă și poezia lui”. Până la urmă, subiectul Blaga este inepuizabil; de aceea aștept cu nerăbdare să cugetăm împreună asupra formulei de construire a universului blagian care este reprezentată prin lirismul trecut prin filtrul gândirii sau gândirea trecută prin filtrul sensibilităţii, astfel poezia lui Blaga forţează admiraţia, pe când filosofia stârnește diferite reacţii. Cu drag a ta prietenă, Leonica

Scrisori către prieteni
Eram curios să știu ce te face așa fericită și când te-am întrebat ai spus că poeziile lui Lucian Blaga. Nesemnificativ pentru mine, care eram în clasa a II- a. Nici cititul nu mă pasiona. Dar azi, când mi-am adus aminte de tine și când am văzut cartea de la tine mi-am zis că n-ar fi rău dacă aș citi măcar puţin din ea. Am citit poeziile, Munte vrăjit” și, Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”. Mi-am dat seama că poetul Lucian Blaga e o personalitate, un poet unic. Știu despre el că a fost al nouălea copil al familiei lui Isidor Blaga și al Anei. Acesta nu a vorbit până la vârsta de patru ani. S-a autodefinit într-un vers celebru, Lucian Blaga e mut ca o lebădă.”Dar nu-ţi mai spun viaţa lui pentru că sunt sigur că știi mult mai multe decât știu eu. Ţin doar să-ţi spun că poezia Munte vrăjit m-a impresionat într-un mod foarte plăcut. Această poezie face parte din volumul La cumpăna apelor” (1933). Această poezie are ca temă drumul spre conștiinţa de sine, obiectiv al esteticii expresioniste și este sugerat ca un drum în interiorul unui munte ca ipostază a eului poetului. Explorarea este posibilă pentru cine are cheia cunoașterii. Poarta de fier separă binele de rău, poarta de piatră separă viaţa de moarte, poarta de lemn separă eul de lumea patimilor, sunt etape decisive ale drumului spre conștiinţa de sine. Vor urma poarta de ape care simbolizează dobândirea darului deosebirii duhurilor, poarta ţarinei care aduce separarea sufletului de trup, poarta iubirii care separă spiritul de legăturile spirituale cu lumea imaginilor, a iluziei, maya, poarta luminii sau penetrarea conștiinţei universale. Lucian Blaga nu are însă această depășire a limitelor oniricului și această penetrare a extazului mistic. El trăiește separarea de lacurile vinete” a spiritelor malefice și deschiderea spre lumea infinită- Ce vreme înaltă”. Acest drum este pândit de spiritul rău definit prin vulpea de aur”, de vicleană ispitire a sectelor, a filosofiilor, care caută să stingherească opţiunea decisivă spre eliberarea sufletului. Este o poezie echivalentă sub raportul evoluţiei eului cu cea a lui Mihail Eminescu. Simbolul feriga” sugerează viaţa inconștientă, vegetativă, de care se desparte, ca moment al încheierii războiului cu trupul prin renunţare, când toate vicleniile, patimile nu mai pot opri eliberarea spiritului. Este momentul când începe războiul cu demonii definiţi prin jivine” care sunt stranii”, vrăjite”, cu ochii întorși”, adică văzând totul pe dos, nu adevărul, ci minciuna. Metafora somnul cristalelor” sugerează modelul poetic, conceptele cristalizate, sublimate sub formă de legi, principii, categorii, simboluri, prototipuri, modele, imagini, ca forme concentrate ale gândului. Conceptele cercetate de gândurile - albine ale morţii - pot ieși din viaţa psihică, pot trece în nefiinţă, fiindcă ele, conceptele, ca niște fiinţe se nasc, trăiesc și mor. Viaţa este un drum marcat de această trecere de la un concept la altul străbătut de albinele morţii”, de ispitele gândului, care vor să împiedice drumul spre cunoașterea de sine, ca și esenţial al vieţii, fiindcă înseamnă dobândirea vieţii veșnice. Este de făcut aici o paralelă la basmul Harap Alb” al lui Ion Creangă, la basmul Tinereţe fără bătrâneţe și viaţa fără moarte.”. Odată atins sacrul, toate elementele exterioare își pierd valoarea, fiindcă timpul, spaţiul, care le generează, devin inutile, sunt depășite. Anii marchează această limită în care trebuie parcurs drumul prin labirintul lumii, pentru a obţine cheile, pentru a dobândi mirabila sămânţă” a eului, eternă. Cunoscătorul este privit ca cel mai iubit de cel ce se definește pe sine drept Sinele Suprem. În creștinism, dragos-

MJ 15 ani

25

19 9 6  1 DE C E M B R I E  2 011 

M u r m u r u l J i l þu l u i
MJ 15 ani

N r. 60-61

MUNCEL 2011

„Aici încă se mai aud paşii lui Vodă…”
Curtea Domnească este o aşezare în care nu doar eu ca om,mă bucur că sunt cetăţean român, ci şi ochii mei care se pierd în rândurile de frumuseţe pe care le oferă zi de zi. Drumul asfaltat de la poalele pădurii până la podul care te duce direct în cetate,cu asta te întâmpină fortăreaţa fiind obiectiv istoric din Târgul Neamţ. Prin urmare drumul este cât se poate de accesibil. Ţinutul Neamţului impresionează prin bogăţia monumentelor istorice şi de artă şi prin cadrul natural deosebit de frumos şi totodată romantic. Istoricii noştri preferă astăzi denumirea de cetatea Neamţ. Am aflat că aceasta este o cetate medievală moldovenească la marginea oraşului Târgului Neamţ. Ştiu că a fost construită la sfârşitul veacului al XIV-lea de voievodul Petru Muşat. Monedele din timpul domniei lui Muşat fiind considerate o dovadă sigură că această cetate a fost ridicată când Moldova a cunoscut o continuă dezvoltare economică. Ea este una dintre cele mai bine întărite cetăţi de care dispunea Moldova pe atunci. De cum a venit Ştefan cel Mare la domnie,a înţeles îndată nevoia construirii de clădiri întărite în Moldova. El a ridicat primele mânăstiri fortificate şi le-a întărit pe cele aflate deja în vremea aceea. Considerând că Neamţul nu e destul de întărit,el a ordonat supraînălţarea zidurilor cetăţii cu 6 respectiv 7 metri şi construirea ferestruicilor prin care apărătorii puteau să supravegheze şi să lovească vrăjmaşii. Cetatea are ziduri groase şi rezistente cu înălţime de până la 30 de metri şi a fost incendiată cu excepţia Hotinului,dar având ziduri foarte groase,nu a suferit distrugeri prea mari arzând numai lemnăria şi prăbuşindu-se anumite plafoane. A fost fortificată în secolul XV şi inclusă pe lista monumentelor istorice din judeţul Neamţ. Cetatea în acel secol avea un pod de numai 4 metri,nu ca în zilele noastre, doar că nu avea balustrade. La capătul podului din exterior se afla imediat o ,,cursă de şoareci” unde vrăjmaşii cădeau deoarece cei din spate nu ştiau că se află această cursă şi îi împingeau pe cei din faţă în aşa fel încât toţi cădeau în gol în acea gaură. Unii mureau datorită căderii, iar alţii dacă nu mureau la cădere, erau lăsaţi să moară de sete şi de foame. Podul în timpul acela avea o curbură fiind făcută cu scopul împiedicării berbecilor pentru a nu se intra în cetate. Deşi cetatea avea zidurile de 3 metri, iar singura cale de a intra erau porţile, mărimea berbecilor împiedicau accesul la porţile cetăţii, dar chiar dacă reuşeau să ajungă până acolo, nu aveau loc pentru a-şi lua avânt. Legenda spunea că doar Ştefan cel Mare putea pătrunde în cetate călare,asta însemnând că nimeni nu avea voie intrând pe cal. Cetatea Neamţ pe atunci era doar o cetate a apărării şi avea şi o ieşire secretă în cazul în care duşmanii intrau, iar acea ieşire ducea spre Transilvania sau spre Suceava. În cetate era nevoie de apă, hrană şi armament şi de asemenea era o sală a armelor şi mai exact locul unde erau confecţionate şi pe care am observat-o cu atenţie, mai este o sală de provizii, două săli de întâlnire, două temniţe, monetăria, camera domniţelor, temniţa neagră şi totodată Paraclisul Sfântului Nicolae. După vizitarea Cetăţii Neamţului am mers la Humuleşti, satul de la poalele acestei cetăţi şi mai anume locul unde marele scriitor, Ion Creangă s-a născut şi pe care îl descrie în ,,Amintiri din copilărie”. Descriind zona unde a copilărit, el aminteşte de vechea cetate şi chiar el a mărturisit că Cetatea Neamţ se oglindeşte cu mâhnire de atâtea veacuri, lucru care este în totalitate adevărat şi aşa o să rămână multe veacuri de acum înainte.

Ciobanu Florica Cristiana

26

19 9 6  1 DE C E M B R I E  2 011 

N r. 60-61

Profesorul meu de limba românã
zi să putem zbura şi să nu ne lăsăm bătuţi oricât de tare ar bate vântul şi oricât de mari ar fi piedicile. Mi-a rămas întipărit în minte atât portretul fizic, cât şi moral al unui profesor îndrăgit şi stimat,ce ştie să îşi apropie cu căldură umană pe cei din jurul său. Ca odinioară, dascălul descris de Sadoveanu în, ,Domnu’ Trandafir « ca şi acum, un pedagog înnăscut nu se dă uitării de generaţii întregi datorită respectului faţă de meserie. Dând dovadă de multă iscusinţă şi pricepere m-a dus din sfera mea de copil emotiv într-un, ,om « vorbăreţ şi stăpân pe el care să nu se mai lase pradă sentimentelor. De la dânsul am învăţat să simt respect pentru oameni şi ruşinea provenită din respect, am început să înţeleg noţiuni de genul “demnitate”, “utilitate”, “bun simţ”.Toate orele au decurs plăcut şi într-o bună armonie pentu noi toţi, deşi a trebuit să învăţăm, dânsul ne-a smuls de multe ori câte un zâmbet făcând ora mai plăcută şi mai plină de viaţă. Tehnica sa de a-şi arăta calităţile este una diferită de a celorlalţi şi astfel a reuşit în timp util să ne instruiască pentru a da piept cu viaţa . Cuvinte sunt multe, dar tot ce e mai important rămâne acolo unde nimeni nu o să poată să intre şi să şteargă. Aşa că pentru mine, domnul profesor de română rămâne cea mai de preţ amintire din anii de liceu. Drăguț Alina Tratează cu seriozitate pregătirea lecțiilor. Termin  şi ultima săptămână din clasa a XII-a, ultimul an din anii de liceu, generaţia 2007-2011. Oricât de mult mi-aş dori să cred că nu o să-mi fie dor de aceşti ani sunt convinsă că nu vor trece nici doi ani şi gândul mi se va întoarce la liceul din Mătăsari, Colegiul Tehnic Mătăsari.O să mă gândesc la colegii pe care i-am avut, la locul pe care o să-l ocupe alt elev în banca în care am stat, la profesorii care ne-au suportat atât de mult timp şi pe care cu siguranţă nu o să-i uităm. În prima zi când am venit în acest liceu, prima oră la care am fost prezentă a fost ora de limba şi literatura română cu domnul profesor Dumitru Dădălău. Au trecut anii foarte repede, nici acum nu-mi vine să cred că sunt pe punctul de a mă duce în banchet împreună cu profesorii şi colegii pentru a ne lua „La revedere!” de la aceşti minunaţi ani care nu se vor mai întoarce.Sunt sigură că nu o să uit orele de română în care, pe lângă seriozitatea cu care tratam lecţiile, mai erau şi momente în care exista puţină pauză de a ne amuza, de a scăpa de atmosfera încordată care se creea. Fiecare dintre noi a rămas cu amintiri plăcute sau mai puţin plăcute din perioada liceului, dar cu toate astea o să ne lipsească foarte mult să ne întâlnim cu toţii la şcoală.La fel ca şi ceilalţi o să îmi amintesc de porecla sau pot spune poreclele care mi-au fost spuse : „Gheorghiţa lu’ Ceapă” este un personaj feminin dintr-o poezie a lui Marin Sorescu din volumul III „La lilieci”,„Naruţo” care este numele unui personaj amuzant, dar şi ambiţios din desene animate.Ceea ce voiam să spun, pe scurt, este că eu nu voi uita întâmplările din liceu, orele de română, orele de matematică, năzbâtiile pe care le făceam în pauze, dar la fel sunt şi ceilalţi colegi cărora le-a rămas întipărit în minte câte ceva din anii de liceu care acum se vor temina şi îi regăsim doar în amintirile noastre. Gheorghiţă Adriana Model de bunătate sufletească. Profesorul meu este un om care atrage atenţia de cum te întâlnești pentru prima dată cu domnia sa,cu ochii blajini , când zâmbește se arată pe întreg chipul dragostea faţă de noi. Învăţătura sufletească ne-o dă , nu pentru că trebuie , nici pentru că i se plateşte , ci pentru că avea un prisos de bunătate în el şi pentru că în acel suflet este ceva din curăţenia unui apostol.Are un suflet cald , plin de bunătate , care vrea să formeze minţile şi sufletele copiilor şi este pentru noi un model de bunătate sufletească . Ne învaţă din dragoste şi devotament , fără a-i păsa de lume şi de “ viforul de nemulţumiri “ din jurul său.Îmi aduc aminte şi acum ca şi când ar fi fost ieri , momentul în care domnul profesor a venit şi s-a aşezat la catedră , privindu-ne fix , acest lucru făcându-l să pară un om foarte aspru , dar după ce a vorbit mi-am dat seama că în spatele acelei figure aspre şi încruntate se ascundea un om care iubea copiii şi care trăia doar pentru a fi în mijlocul nostru. Între domnul profesor şi noi , elevii s-a format o legătură sufletească , acesta devenind părintele şi confidentul nostru. Ori de câte ori avem câte o problemă, domnul profesor a ştiut să ne asculte, să ne dea poveţe, aşa cum un părinte îşi sfătuieşte copilul. Domnul profesor ne mai şi cearta dar, chiar şi atunci când o face, o face cu blândeţea specifică unui tată drag.La orele de limba şi literatură română, de fiecare dată, domnul profesor reuşeşte, prin experienţa domniei sale de viata, să ne facă să fim atenţi întru-totul, să ne facă să aşteptăm cu nerăbdare să ne spună lucruri noi, să ne facă să ne dorim, din ce în ce mai mult, să descoperim minunata lume a literaturii române. Nu pot să afirm cu tărie că am multe materii la care mă simt aşa cum mă simt la orele de limba şi literatura română.Acum, când se apropie sfârşitul anilor de liceu, parcă mă încearcă sentimente din ce în ce mai intense, parcă mi-e dor de începutul anilor de liceu, când aşteptam sfioşi în bancă, să ne cunoaştem profesorii care aveau să ne lumineze. Şi eu, pot să o spun cu toată tăria, am avut de la cine învaţă, de la cine să primesc lumina. Pentru toate acestea, şi pentru multe altele care ar mai fi de spus, ţin să îi mulţumesc profesorului meu de limba şi literatura română, care în toţi aceşti patru ani de zile, a ştiut să îmi creeze amintiri de care să îmi aduc aminte cu drag, peste ani şi ani de zile.Vă mulţumesc, domnule profesor şi vă doresc să rămâneţi asemenea, mii de ani de acum înainte! Gârjoabă N. Cristian Om deosebit,foarte bine pregătit profesional,cu experiență de viață desăvârșită. Uneori cuvintele sunt mai puţin importante şi poate nu îndeajuns pentru ceea ce vrem să exprimăm.Spun asta când mă gândesc la domnul meu profesor de română care m-a ajutat foarte mult.Un om deosebit,foarte bine pregătit profesional şi cu experienţă de viaţă desăvârşită ,atât în domeniul pentru care este pregătit, cât şi pentru viaţa de zi cu zi.Un exemplu bun de urmat pentru ceea ce este şi pentru ceea ce face pentru noi, elevii dânsului, de care are grijă ca de proprii săi copii.Deşi după prima oră de curs am avut impresia ca este o persoană mai dură şi l-am înţeles greşit cu ceea ce a vrut să ne transmită, am înţeles după o săptămână adevărata esenţă ce se regăsea în vorbele sale pline de învăţătură.Ca în orice lucru există atât o parte bună,cât şi una rea ,aşa este şi cu ora de română : partea bună este că reuşim să învăţăm ceva, iar partea rea e atunci când nu suntem pregătiţi la nivelul la care ar trebui să fim. Este normal pentru că pregătirea pe care o are este una complexă şi este normal să aibă aşteptări măreţe de la noi. Poate de multe ori am uitat de tema la română ,poate de multe ori nu am învăţat chiar tot, însă fiind un om nobil a învăţat ce e iertarea şi mi-a acceptat micile escapade cu pretenţia ca data următoare să vin mult mai pregătită. Nu ştiu cât de mult reuşesc să mă ridic la standardele la care ar trebui, însă un lucru e cert, am învăţat enorm de multe de la dânsul. De la lucruri minuscule până la lucruri măreţe ,tot de la dânsul am învăţat cât de dificilă e viaţa şi trebuie luată ca atare şi nu trebuie să te laşi bătut de dragul altora ,tot timpul trebuie să fi un învingător aşa cum este dânsul .Lucrul ce mă impresionează cel mai mult la dânsul este faptul că îi pasă de noi,de sănătatea noastră şi de ce se întâmplă cu noi,tot timpul s-a oferit să ne ajute cu tot ce îi stă în putinţă.Aşa cum marilor poeţi,actori,li se ridică o statuie sau un bust ,tot un loc atât de mare îl are şi dânsul în inimile noastre .În concluzie, sunt un alt om datorită dânsului şi tot ce am

M u r m u r u l J i l þu l u i
MJ 15 ani

Urmare din pag. 22
Are rezultate bune cu elevii săi. A fi profesor, trebuie să recunoaştem că este foarte greu, există multe motive pentu care mulţi oameni nu vor să fie profesori .Un profesor nu trebuie să fie prea calm sau trist atunci când vine la oră, pentru că elevii nici măcar nu îl observă .Dacă un profesor nu pedepsește niciodată, pune note de 10 și nu știe să impună respect, elevii nu îl bagă în seamă nici măcar atunci când încearcă să predea, iar în clasă este un haos total parcă ar fi o junglă.Ca să fi profesor nu trebuie doar să-ţi cunoști meseria .Trebuie să știi cum să predai să îţi placă ceea ce faci și să respecţi dacă vrei să fi respectat cu adevărat .Există, din păcate puţini oameni care predau de plăcere care și-au ales meseria asta pentru că acesta a fost visul lor de când se știu, care sunt mulțumiți de ceea ce fac .Printre acești oameni se numără și domnul meu profesor de română, Dădălău Dumitru.Domnul meu profesor de română este un om care știe să impună respect și să te motiveze să înveți mult mai mult decât crezi că poți. Este un profesor care face elevii să fie respectuoși,să vină la școală îmbrăcaţi în uniformă, nu în tot felul de haine colorate care arată oribil.Domnul profesor este exigent, însă are și rezultate foarte bune de la elevii săi, care pe lângă faptul că ia note bune participă și la diferite concursuri pe care au ieșit chiar și pe locul întâi .Vorbind despre orele de română s-au desfășurat bine, au fost și emoții fiindcă uneori nu prea învățăm și luăm note mici, dar toate acestea ne motivau să învățăm mai bine .Mai sunt câteva zile până la terminarea acestui an școlar, pentu mine este și terminarea liceului de care o să-mi fie foarte dor, deoarece anii de liceu sunt cei mai frumoși, așa buni și răi cum au fost, dar într-un final totul a fost bine .O să îmi fie dor de colegii mei, de pauzele în care făceam mici năzbâtii, de orele de română la care ne duceam de fiecare dată cu emoții. Totul a fost așa frumos, păcat că se termină totul, așa parcă brusc.De orele de română o să îmi aduc aminte mereu și de domnul profesor care cu toții îi datorăm atâtea mulțumiri pentru că ne-a învățat atâtea lucruri pe tot parcursul acestor ani frumoși.Vă mulțumesc, domnule profesor și vă doresc să rămâneți la fel ca până acum! Cruceru Corina. Se apropie cu căldură de cei din jurul său. Cea mai de preț amintire. Cine îşi alege meseria de profesor în primul rând trebuie să iubească copiii,să dea dovadă de iscusinţă, de talent, răbdare şi multă dăruire în domeniul ales, de asta a dat dovadă şi profesorul nostru de română. Detaliile am învăţat să le observ de la domn` profesor. Aşa am înţeles că o compunere nu stă în cuvinte grase şi frumoase, ci în sentimente. Îmi amintesc de zilele acelea de şcoală în care eram învăţaţi de profesorul nostru de română cum să ne întindem aripile pentru ca într-o

Cu consideraţie, Domnului dir.profesor D.Dădălău, un susţinător al tinerilor gorjeni cu har scriitoricesc și un apropriat al autorilor gorjeni de carte. Al.Doru Șerban,11.6.2007

De Sfinţii Constantin și Elena,2005. Domniei sale, Domnului Profesor, Director, și Prietenului mai vechi ca vinul vechi, aceste versuri noi, cu gândul bun al autorului, Romulus-Iulian Olariu

învăţat i se datorează dânsului. MULŢUMESC, DOMNULE PROFESOR DUM I T RU DĂ DĂ L Ă Hî rc e anu Georgiana Modest și răbdător. Am deosebita plăce de a putea să-mi expun câteva gânduri și aprecieri pe care le am despre profesorul meu de limba română, Dumitru Dădălău.Sunt elevă în clasa a XII-a B și am avut ocazia să îl am ca profesor de limba română pe domnul Dumitru Dădălău. Nu vreau să îl ridic în slavi, însă vreau ca și colegii mei și toate celelalte persoane să știe cât mai multe informaţii despre un om care nu poate fi uitat.Este o persoană unică, cu un stil unic, felul în care te face părtaș al înţelepciunii din carte care poate să te capteze în a descifra adâncimea înţelesurilor ei, aceasta este calitatea pe care doar un om care a trecut prin toate încercările vieţii o poate avea.În ciuda faptului că în acești ani de liceu am stat departe de părintii mei, printe oameni noi și persoane care nu au nici o legătură cu mine, domnul Dumitru Dădălău a transmis asupra mea un aer părintesc care mi-a dat putere să ajung să scriu acum aceste lucruri în ultimele zile de școală ale clasei a XII-a. În ciuda măștii de om exigent, se află un om foarte sufletist și ușor de abordat în orice situaţie legată de activitatea școlară. Deși dorește să pară un om foarte dur, eu știu prea bine că nu este deloc așa, iar această atitudine o are doar pentru binele nostru, pentru a ne ajuta să privim altfel lucrurile, pentru a căpăta încredere în noi și pentru a ne determina să obţinem rezultate cât mai bune care ne vor ajuta foarte mult în viaţă.Om matur, în puterea cuvântului, a știut în anii în care a condus cea mai mare unitate de învăţământ, un Colegiu Tehnic, să îmbine exigent cu libertatea părerilor și sugestilor. Orice s-a spus corect și trainic s-a aplicat hotărâtor și cu succes.Dumnealui, pot spune, că este profesorul perfect deoarece are pretenţii de la elev dorind ca munca de atâţia ani să-i fie respectată și acest lucru nu poate fi realizat decât prin faptul că alţii au avut ce învaţă de la dânsul. În ziua de azi un profesor bun este o specie pe cale de dispariţie. Un profesor bun te lasă în pace dar în acelaşi timp te urmăreşte cu atenţie. Ştie cât poţi şi cât trebuie să dai. Te ascultă, îţi vorbeşte, iar când îţi spune ceva parcă îţi cresc aripi. Este modest și răbdător, dar când te prinde cu “mâţa în sac” nu te iartă. Acest model de profesor este domnul Dumitru Dădălău, profesorul meu de limba română, care știe cu adevărat să îmbine utilul cu plăcutul.Toate lucrurile pe care le-am aflat au fost foarte interesante, lucruri pe care nu le voi uita ușor, sau mai bine spus niciodată, deoarece tot ceea ce este cu adevărat interesant nu se uită, așa cum nu voi uita niciodată de domnul profesor Dumitru Dădălău. Militaru Georgiana.

27

19 9 6  1 DE C E M B R I E  2 011 

M u r m u r u l J i l þu l u i
MJ 15 ani

N r. 60-61

Dezvoltarea relaţiei profesor-părinte
Tendinţa actuală de descentralizare a sistemului de învăţământ pune accentul pe stabilirea unor parteneriate puternice între școală și comunitatea locală prin care se urmărește optimizarea și creșterea calităţii procesului educativ. Una din premisele ce trebuie îndeplinite pentru atingerea performanţelor vizate este stabilirea de legături puternice între profesori și părinţi, ca părţi active în cadrul procesului de formare a viitorilor adulţi. Nu se pot obţine rezultate notabile dacă cele două părţi nu participă la procesul educativ. Cercetările au confirmat în acest sens că atunci când părinţii sunt implicaţi în activităţi de parteneriat cu școala, rezultatele obţinute de elevi sunt mai bune, iar rata eșecului școlar este mai scăzută. Una din problemele pe care profesorii o ridică în permanenţă este aceea a lipsei de interes și de implicare din partea părinţilor pentru procesul educativ, atât școlar, cât și extrașcolar. Se întâmplă ca părintele să se intereseze de activitatea copilului atunci când sunt probleme foarte mari, când dirigintele sau profesorul reușește să intre în contact cu acesta și ajunge la școală pentru a constata un “dezastru”. Ședinţele cu părinţii sunt o formalitate, deoarece la acestea, de regulă, ajung părinţii ai căror copii nu au probleme de natură școlară sau disciplinară. Cu greu se înţelege că procesul educativ și adevărata performanţă se obţine și prin implicarea activă a părinţilor, nu doar pentru aflarea veștilor proaste despre activitatea școlară.  Dacă evoluţia copilului nu este urmărită constant, atât la școală, cât și în mediul extrașcolar, nu se pot controla eventualele carenţe și dereglări în procesul de formare și integrare socială. Simpla motivare a lipsei timpului, a oboselii din cauza programului încărcat nu este o scuză valabilă care să justifice nepăsarea și neimplicarea. Părinţii așteaptă prea mult de la școală și nu fac mai nimic pentru dezvoltarea unei relaţii mai strânse. Pentru ei școala este singura responsabilă de educaţia copiilor. Dezinteresul părinţilor poate nărui tot efortul pe care profesorii îl depun la orele de curs. Tocmai pentru reglarea acestui dezechilibru, se recurge la înfiinţarea Asociaţiilor de părinţi. Aceste Asociaţii pot contribui semnificativ la dezvoltarea relaţiei profesori-părinţi, prin organizarea unor activităţi variate, în care sunt antrenaţi părinţii care pot astfel interacţiona în mod direct cu profesorii, pot forma o echipă care își aduce un important aport la eficientizarea demersului instructiv-educativ. Beneficiile pot fi multiple:asigurarea unei comunicări reale, descoperirea problemelor existente în cadrul familiei care pot afecta copilul și găsirea unor soluţii, obţinerea unor venituri din diverse activităţi ce pot fi folosite pentru dotarea claselor, laboratoarelor școlare, dezvoltarea unui climat favorabil unei educaţii sănătoase, în concordanţă cu cerinţele societăţii actuale. Profesorul este interesat să știe mai multe despre situaţia pe care elevul o are acasă, despre preocupările și modul de viaţă al acestuia. Câteva ore pe zi la școală nu sunt îndeajuns pentru a descoperi talentele și abilităţile copilului în condiţiile în care se lucrează cu aproximativ 30 de elevi. De aceea, informaţiile pe care le oferă un părinte despre propriul copil sunt vitale și de un real folos, înlăturând multe bariere dintre profesor și elev. Schimbul de informaţii privind copilul trebuie să aibă loc în ambele sensuri ale relaţiei profesor-părinte. Frecvenţa și consistenţa acestui schimb de informaţii se dovedește de cele mai multe ori un test dificil de trecut pentru fiecare participant. Fără implicarea și ajutorul părinţilor, sistemul educativ nu își găsește singur căile prin care îţi poate îmbunătăţi performanţa și modul de lucru. Observarea sistematică acasă sau în mediul școlar a copiilor este de real folos în depistarea de timpuriu a problemelor de comportament sau de adaptare la sarcinile școlare.  Cunoașterea acestora permite adoptarea unui program și a unor metode adecvate,  fiind mai ușor să previi decât să corectezi problemele deja instalate. Este sarcina profesorilor să informeze părinţii cu privire la modul în care se pot implica activ în viaţa și modul de lucru al copiilor. Dar cum ar trebui efectiv să funcţioneze acest cuplu, profesor-părinte? Să ne referim la câteva exemple concrete. Dacă părintele vrea să afle cât mai multe detalii legate de evoluţia copilului său sau dacă pur și simplu vrea să știe ce note are, cel mai bine este să meargă să discute cu învăţătorul/ dirigintele, să-l întrebe de situaţia școlară a copilului, situaţia sa intercolegială și situaţia sa în raport cu profesorii.  De asemenea, majoritatea profesorilor organizează ședinţe la sfârșit de an pentru a le vorbi părinţilor despre situaţia școlară a elevilor, progresul sau regresul acestora, situaţiile de corigenţă sau repetenţie. E necesar ca părintele să privească aceste întâlniri ca pe o modalitate excelentă de a afla cum s-a descurcat copilul său în activităţile educaţionale. În cazul în care locul de muncă nu-i permite să ajungă la școală, poate da un telefon învăţătorului/ dirigintelui să-l roage-l să-i dea informaţii despre situaţia școlară a copilului său. Cu siguranţă, majoritatea cadrelor didactice răspund cu plăcere acestor cereri și sunt mulţumite de interesul manifestat de către părinţi. În aceeași ordine de idei, în ultima perioadă, pe internet, profesorii și-au creat cataloage online, unde părinţii sau oricine altcineva poate verifica notele sau absenţele de la materia pe care dascălul respectiv o predă. Se întâmplă ca uneori copilul să vină furios acasă, bombănind întruna despre profesorul lui. Acesta are impresia că este subestimat și că profesorul “are ceva cu el”.  Nu trebuie ignorată nefericirea lui, ci trebuie ajutat să-și îmbunătăţească relaţia cu profesorul de la clasă. Deși sunt foarte sensibili și fini observatori, elevii pot cu ușurinţă interpreta greșit comportamentul altor oameni. Dacă elevul se plânge că un profesor nu - l place, e posibil ca el să fi interpretat greșit ceva ce a spus sau făcut profesorul respectiv. Părintele trebuie să-i ceară detalii referitoare la ceea ce-l deranjează, fără a-i lua de la bun început partea. Odată ce s-a calmat, i se poate prezenta și un alt punct de vedere. Nu trebuie ca părintele să critice profesorul în faţa copilului. Dacă va face asta, nu va reuși decât să-i sporească teama, spulberându-i astfel orice șansă de a îmbunătăţi relaţia cu profesorul. În schimb, îl poate asigura pe copil că îl preocupă problema și că este optimist în ceea ce privește rezolv a re a e i . Peste o zi sau două, se impune să-l întrebe ce se mai întâmplă la școală. Câteodată este nevoie doar ca două persoane să se obișnuiască una cu alta. Profesorul nu trebuie să fie cel mai bun prieten al elevului pentru a învăţa pentru materia lui. Acest lucru este foarte important. O să fie multe  situaţii în viaţă, când copilul va trebui să lucreze cu persoane care nu corespund chiar persoanei ideale. Atât timp cât situaţia nu este abuzivă, ci doar o diferenţă de personalităţi, poate fi o ocazie de a scoate tot ceea ce e mai bun dintr-o problemă. Copilul trebuie ajutat să găsească calităţi pe care să le admire la profesor, chiar dacă nu îl poate place cu adevărat. Relaţia părintelui cu profesorul trebuie să fie bazată pe respect reciproc. Este necesar să se creeze un parteneriat de rezolvare a problemelor copilului cu profesorul și nu să se încerce contrazicerea sau criticarea cadrului didactic de fiecare dată când îl avertizează în privinţa comportamentului copilului. Contactul cu profesorul este unul dintre primele și cele mai importante contacte pe care un copil îl are cu o persoana adultă. Trebuie lăsat să descopere singur lumea celor „mari” și să înveţe să se adapteze în diferite situaţii. Bineînţeles că pentru fiecare, copilul lui este cel mai deștept, cel mai frumos și că nu poate greși nicicum, dar un părinte care își laudă prea mult odrasla, riscă să determine profesorul să creadă că nu are încredere în capacităţile sale de a-i instrui copilul. Este important să i se vorbească profesorului despre pasiunile copilului , dar nu să i se impună ceea ce ar trebui să-l pună să facă. De asemenea, profesorul este responsabil de modul în care este perceput mesajul său de către părinte. Astfel, el trebuie să-și adapteze inclusiv limbajul la nivelul de cultură al părintelui pentru a se putea face în mod corect înţeles. De modul în care comunică toţi factorii implicaţi în procesul educativ depinde prezentul și mai ales viitorul copiilor. Ei sunt beneficiarii seriozităţii cu care ne implicăm în toate fazele procesului educativ.

Prof. Elena Dima

Paradox
Ce toamnă dulce e afară, Ce gând tomnatic mă–nfioară! Ce mult e totuși până mâine… Ce noapte inefabilă, suavă Am să petrec prin nedormire Gustând din fiecare amintire… Ce ireală voluptate, Ce paradox găsesc în toate… Un tot sau un nimic sau poate… Mai este totuși până mâine! Ce mirabilă mixtură De dulce, dur, sensibil, rece! Un increat fior mă trece… Ce inefabilă textură Va mai avea doritul mâine?

28

L.E.D.

19 9 6  1 DE C E M B R I E  2 011 

N r. 60-61

Puls

2011 Puls 2011 Puls 2011
Irinucăi ?! La stânga se vedea Humuleștiul, iar la dreapta Pipirigul, sate, locuri cunoscute din operele lui Ion Creangă. În plan îndepărtat se zăreau Mânăstirile Secu,Neamţ, Sihăstria, semn că în Moldova trăiesc oameni cu sănătoasă moralitate, cu frică de Dumnezeu. Ne vom reîntoarce cu plăcere și cu emoţie dacă vom mai avea această ocazie minunată.

M u r m u r u l J i l þu l u i
MJ 15 ani

Drumul inițierii
Pe foaia albă care așteaptă să fie scrisă, alunecă din gândul meu dorinţa amintirilor. Parcă au trecut luni, și totuși parcă a fost ieri când am ajuns în tabăra naţională a revistelor școlare de la Muncel și iată-mă din nou aici. Prea repede a trecut timpul, prima zi a taberei a fost un secol de tăcere și asta doar din cauza mea deoarece aveam atâtea de spus și le înăbușeam în noianul de întrebări pe care nu le puteam spune nimănui. Nu scriu cu o mână care aparţine unei eleve timide și totuși plină de entuziasm, ci cu o mână a unei viitoare jurnaliste , care își caută locul și ordinea în haosul de lângă noi. Am întâlnit aceiași oameni deosebiţi, de la reprezentanta Ministerului Educaţiei și Cercetării, doamna Cristina Vasiliu, la directorul Florin Manoliu și administratorul taberei Francisc care ne-au primit din nou cu dragoste, cu voie bună, convingându-ne că toate activităţile care vor fi organizate, vor fi numai în folosul nostru. Toate sfaturile și toate zâmbetele dumnealor la deschidere îmi dau garanţia că totul se va desfășura ca la carte, programul va fi organizat la modul superlativ, iar noi vom beneficia de clipe de neuitat. Supravegherea profesorului care m-a călăuzit pas cu pas, mai din umbră, mai direct, mă face acum să ridic fruntea din foi și să mă simt atât de mândră și puternică pentru simplul motiv că am fost aleasă să reprezint Colegiul meu, judeţul Gorj, la acest concurs naţional la care au participat mulţi, dar au fost aleși puţini, și asta pentru că a fost cineva în spatele catedrei care a spus:”Poţi! Nu te da deoparte.” Cum să nu-mi tresalte inima de bucurie când am posibilitatea să mă întâlnesc cu colegi de vârsta mea, de pe tot cuprinsul ţării, să calc pe urmele lui Ștefan cel Mare, să văd cum Creangă se juca cu șfara de motăcei, cum Sadoveanu umbla prin dumbrava minunată, că peste ani, voi putea spune că am fost și eu tot o bucată de humă însufleţită plecată pe drumul iniţierii în tainele jurnalisticii? Nu numai aceste gânduri frumoase îmi vin acum în minte, ci și amintirile care îmi vor rămâne întipărite peste ani, că am avut o șansă unică de a veni din ţara lui Litovoi, de acolo de unde pasărea măiastră a lui Brâncuși a zburat în eternitate în urmă cu 135 de ani, din locurile pline de legende ale lui Tudor Vladimirescu și ale Ecaterinei Teodoroiu, în patria limbii române a lui Mihai Eminescu. Mulţumesc lui Dumnezeu că am avut posibilitatea să învăţ ceea ce nu știam, să cunosc oameni de cultură, din domeniul ziaristicii, să vizitez locuri cu o mare încărcătură istorică, să o iau de la început, să mă apuc serios de treabă și să scriu despre ceea ce văd și ceea ce simt, bucuroasă de clipele pe care le trăiesc. Am trăit momente fericite pe care nu le voi uita toată viaţa mea pentru că am fost impresionată de cei din jurul meu,am pătruns în unele mistere nebănuite care mi-au creat noi întrebări și m-au făcut să vreau mai mult și să lupt pentru ceea ce îmi doresc să fac.

Neagoe Mădălina Majorat în Moldova
Muncel, locul unde ne aflăm, este un loc care după prima vedere îţi va rămâne în minte pentru tot restul vieţii, este un colţ de rai. Eu am rămas impresionat de aerul curat și liniștea de aici. Oamenii pe care i-am cunoscut aici sunt foarte comunicativi și prietenoși. Nu îi voi uita niciodată. Acesta este locul unde eu am împlinit frumoasa vârstă de 18 ani pe data de 5 iulie. În aceeași zi a fost organizată o excursie la Neamţ, unde am vizitat Cetatea Neamţului, Casa memorială Ion Creangă, Casa memorială Veronica Micle, Casa memorială Mihail Sadoveanu și mănăstirile Neamţ, Secu și Sihăstria. Am fost 14 elevi care am participat la această excursie, formată din două grupuri: Gorj și Timiș. La întoarcere în autocar, la aflarea veștii că este ziua mea,toţi cei prezenţi au început să-mi cânte “La Mulţi Ani!!!”. Pentru mine a fost un cadou deosebit. Seara după cină, când a început discoteca, toţi colegii din tabără mi-au urat La mulţi ani! și recunosc că am fost emoţionat când toţi au început să-mi cânte. Pot spune că a fost o seară extraordinară,o seară pe care cu siguranţă nu o voi uita niciodată.

nu îţi mai vine să pleci. Dacă ajungi în Iași nu ai cum să uiţi să treci pe la Anticariatul domnului Grumăzescu, unde întâlnești plăcutul miros de carte veche. Un domn cu scaun la cap și foarte glumeţ de la care nu îţi mai vine să mai pleci. În Moldova cultura este la ea acasă. Moldova e zonă monahală cu oameni foarte credincioși. Ei respectă cu stricteţe regulile bisericești și au o tradiţie diversificată și captivantă care te face să nu te mai desparţi de aceste locuri sfinte. Raiul pe pământ este Moldova.

Ovi.Ola România corectă
Trăim în România. Cu bune și cu rele ne mândrim că suntem români, chiar dacă starea actuală a României nu este foarte bună. Se spune prin presă că am fi loviţi de criza mondială. Majoritatea locurilor de muncă oferite de Ceaușescu au fost privatizate și apoi falimentate de un guvern condus de oameni cu diferite interese în defavoarea cetăţenilor. Am mâncat democraţie pe pâine. În ultimii 20 de ani România a mers mai mult spre rău decât spre bine. Starea economică actuală este mai proastă decât in 1989. Se spune că abia în 2015 vom avea un buget ca în anul 2008. Nu dau toată vina pe demnitari. Românul este învăţat să fie împins de la spate pentru a face ceva. Nepăsarea și lenea sunt majoritare. Dreptatea nu este pentru cetăţenii de rând, ci pentru cei influenţi. Corupţia este o problemă majoră greu de rezolvat. Parlamentarii își amintesc de norod doar în Campania electorală, doar atunci oferă muzică, mici și bere. S-a mai deșteptat poporul. Se aruncă cu noroi în Boc și Băsescu. Toate greșelile parlamentare sunt aruncate în spinarea lor. Trebuie să înţelegem cu toţii că măsurile acestea drastice, nu au fost luate cu drag. Credeţi că ei nu voiau să fie totul bine pentru a-i iubi poporul? Nu trebuie să ne minţim la nesfârșit. În momentul actual nu găsim doar lapte și miere. Asta este ograda noastră de unde putem alege. E greu să faci românul neamţ, dar nu imposibil. În ţara noastră nesimţirea este la ea acasă. Pentru o Românie mai bună trebuie să contribuim cu toţii, doar cu lucruri bune. Nu este de vină Băsescu că tu nu ai ce să pui pe masă, dacă lenevești toată ziua. Eu cred că în momentul de faţă trebuie investit în România. Avem destule resurse. Trăim într-o ţară bogată cu oameni inteligenţi. Trebuie să luptăm cu toţii pentru o Românie corectă.

Croitoru Adrian

Olaru Ovidiu Vizită prin istorie
Mânăstirea Neamţ, un loc de o frumuseţe deosebită ,este situată la 12 kilometri faţă de Cetatea Neamţului, pe valea râului Nemţișor. Mânăstirea mai este numită și „Ierusalimul ortodoxiei române”. O inscripţie de pe un clopot din veacul al XIX-lea spune: „Acest clopot s-a vărsat din materialul clopotului făcut la 1393 de domnul Ștefan cel Mare cel dintâi și care s-au topit la arderea mânăstirii Neamţ la 20 noiembrie1862. În tradiţia locală, înregistrată și de cronicari, se pomenește însă și de niște călugări care ar fi venit de prin părţile Dunării- unii spun că acești călugări ar fi fost discipolii lui Nicodim, organizatorul vieţii mânăstirești în Ţara Românească – și ar fi întemeiat un schit chiar cu un veac mai înainte. Acești ucenici au ridicat aici o biserică din lemn numită de istorici „Biserica Albă”, pe locul de azi al bisericii „Boboslovul” ,din cimitirul mânăstirii construită mult mai târziu,în 1835 .Petru Mușat a zidit și prima biserică din piatră, pe locul unde se găsea până nu demult, biserica Sfântul Gheorghe. După cutremurul din 1471 , ctitoria lui fiind zdruncinată din temelii, Sfântul Ștefan cel Mare va înălţa o nouă biserică , alături de cea veche și care va fi sfinţită cu alai mare după izbânda de la Codrii Cosminului. Sfântul Ștefan cel Mare va avea o deosebită grijă pentru mânăstire , întărindu-i privilegiile acordate de domnitorii dinaintea lui, înzestrândo cu un clopot în 1485 , cu un panaghiar în 1502. Din construcţiile de atunci nu au ajuns până la noi decât biserica lui Ștefan cel Mare și partea inferioară a turnului, clopotniţa ,zidită de Alexandru cel Bun. Pe latura dinspre vest a patrulaterului ,incinta la mijloc străjuiește clopotniţa , străbătută la bază de gangul boltit al intrării. Partea inferioară a turnului, clopotniţa este zidită ,probabil, pe vremea domnitorului Alexandru cel Bun ,iar cele două părţi superioare,mai târziu. O parte din bolta semicilindrică a gangului- aceea dinspre răsărit –este acoperită cu picturi ,reprezentând scene inspirate din vechiul roman popular „Varlaam și Ioasaf ”.

Muzeul Unirii
Miercuri, 6 iulie a avut loc o excursie la Iași unde am vizitat sediile TVR și Radio Iași,Muzeul Unirii, Mitropolia Moldovei, Teiul lui Eminescu, dar și Anticariatul domnului Grumăzescu. Pe mine m-a impresionat cel mai mult Muzeul Unirii. În acest muzeu a locuit Alexandru Ioan Cuza, Domnul Principatelor Române, cel care a înfăptuit pentru prima dată Unirea din 1859. În muzeu sunt expuse vase de ceramică, tacâmuri de argint ștanţate cu emblema Casei Regale, obiecte de vestimentaţie pe care le-a purtat însuși domnul. În următorul salon era expusă o colecţie de monede specifice vremii. Camerele erau amenajate specific vremii, de exemplu salon, sufragerie, dormitor. M-a impresionat în mod deosebit o ţesătură imensă, lucrată manual din lână care înfăţișa, în prim-plan, pe domnul Alexandru Ioan Cuza, pe lângă care erau numeroși boieri. În final, vă recomand dacă o să treceţi prin Moldova, să nu rataţi ocazia de a vizita Muzeul Unirii, care, după părerea mea, este unul dintre cele mai importante din România.

Cismaru Laura Impresii…
Muncel este un loc minunat pe care nu l-am mai văzut niciodată. Tărâmul Moldovei este un loc mistic, plin de cultură. Am regăsit atâtea lucruri știute din lecţiile de română, istorie, geografie și religie. Mi-a plăcut foarte mult excursia de la Neamţ. Cetatea Neamţului splendidă și impunătoare ca în „ Sobieskii și Românii”. Ghidul ne-a explicat că a fost refăcută în 2007-2008. Personajele expuse dădeau culoare epocii evocate, neau făcut să credem că trăim alături de vornici, paharnici, pârcălabi, domniţe, alături de Ștefan cel Mare. Panorama văzută din cetate era încântătoare și plină de istorie, te izbea limpezimea cristalină a Ozanei, pe un mal se afla o turmă de capre….. să fi fost oare ale

Frîntu Mădălina Raiul moldovenesc
Cu toţii vrem să ajungem în Rai. Eu am ajuns. Am pășit pe paradisul de pe pământ. Unde? Pe meleagurile moldovenești. Frumoasă priveliște, aproape de Dumnezeu, unde majoritatea scriitorilor s-au inspirat și au scris opere remarcabile ce au surprins întreaga suflare. Păsărelele cântă și joacă repede bătute moldovenești. Floricelele ascultă liniștea și le place ritmul. Cresc atât de armonios și emană un parfum divin. Parfum care te îmbată și te face să spui : aici e Moldova ! aici e Raiul pe pământ! Stai pe iarba verde la umbra teiului lui Eminescu, de mână cu iubita ta cea dragă de

Terci Dan,Colegiu Tehnic Mătăsari,Gorj

29

19 9 6  1 DE C E M B R I E  2 011 

M u r m u r u l J i l þu l u i
MJ 15 ani

N r. 60-61

MICULEŞTI
-sat cu nume de legendă şi cu un trecut istoric de invidiatsenator, prefect de Gorj, poet și președinte al Tribunalului din DrobetaTurnu-Severin, a candidat pentru domnia Ţării Românești, pierzând la câteva voturi în favoarea lui Gheorghe Bibescu-un alt oltean din zona Corcovei (Mh. ). Acesta se numea GRIGORE MICULESCU, strămoșul lui Angelo Miculescu (din guvernul Ceaușescu) și al lui Adrian Năstase (prima soţie) (politicianul din zilele noastre). Trebuie să remarcăm că în anul 1834 se menţionează localitatea Miculești ca târg (în zona Știucani de azi) de mare importanţă și ziua de 6 august ce era zi de târg a ajuns până în zilele noastre NEDEIA ȘTIUCANI. În anul 1838 satul Miculești se menţionează în documente, cu școală-una din primele școli din Oltenia, având un număr de 42 de elevi și alături de Școlile din Strehaia, Glogova și Ciuperceni, fiind unele din școlile renumite ale perioadei. Nu este de mirare faptul că de aici s-au ridicat o serie întreagă de oameni de seamă, eroi ai Primului Război Mondial (în număr de 77 de eroi) sau generalii Carlaonţ Dumitru și Iancu, eroi ai celui de-al II lea Război Mondial. Nu trebuie să uităm că Dincă Schileru și dr. Hasnas Nicolae vizitau mereu satul Miculești, contribuind la ridicarea Monumentului Eroilor din Miculești în anul 1921. Între familiile Schileru și Știucan erau strânse legături de prietenie ce s-au transformat mai târziu în legături de rudenie-copiii acestora căsătorindu-se. În 1921 apare monumentul sus amintit prin donaţiile făcute de boierii Știucan ce donează terenul pentru monument și biserică. Biserica nu s-a mai făcut și cărămida dată de boieri a fost folosită la construirea celui de-al II lea local de școală din Miculești (1955). Primul local de școală se face însă în 1909 odată cu construirea și Clădirii Primăriei Miculești, desfiinţată în 1968 și demolată aproape după anul 2000 când s-au luat sobele de teracotă, ce au fost cândva ale boierilor Știucan, sobe aduse din străinătate și au rezistat peste 200 de ani, pana în 2008 când au dispărut. Nu trebuie uitat faptul că tot aici se află și două biserici, monumente istorice, Miculești 1872 și Știucani 1878, biserici de o construcţie specială din lemn. Cea din Miculești a fost construită în locul unei mai vechi troiţe ce ţinea loc de biserică, iar cea din Știucani a fost mutată din satul Bujorăști, ce avea peste 400 de ani-conform unei legende locale. Biserica din Știucani în urmă cu câţiva ani a fost mutată din cauza lucrărilor miniere, distrugându-se multe din lucrurile ce ţineau de tradiţiile locale. De remarcat că în anul 1964 un profesor craiovean a vizitat această biserică și a găsit mai multe cărţi bisericești scrise în limba slavonă, un Octoih-ce conţinea semnătura lui Tudor Vladimirescu. Toate au fost luate la Craiova. Eu fiind trimis de primarul comunei de atunci Cimpoieru Gheorghe să-l însoţesc la biserică fiind necunoscător de ce îl însoţesc și pe ce bază vizitează biserica. Profesorul a luat toate cărţile și a plecat cu ele. Aceste lucruri scot în evidenţă faptul că localitatea Miculești a avut un rol important în viaţa spirituală și istorică a ţării, are monumente de mare valoare istorică (monumentul și cele două biserici) și personalităţi de mare valoare naţională (generalii Carlaonţ, Căplescu, Grigore Miculescu etc), iar în era noastră ing. Zăvoianu Ion (Nicu) ce a realizat D. J. Șiacu-Motru din cererile ce le-a făcut la Direcţia de Construcţii Silvice (Rm. Vâlcea) Oltenia cu sediul la RâmnicuVâlcea, făcut Erou al Muncii Socialiste și onorat cu mai multe ordine și medalii pentru că a contribuit cu unitatea sa la construirea Transfăgărășanului. Tot de aici au plecat și au ajuns oameni mari prof. univ. dr. Lupsoiu C-tin, Parpală Emilia, marele artist Horaţiu Mălăele, ce și-a petrecut copilăria pe meleaguri miculeștene etc. La acestea se adaugă zeci de medici, juriști, magistraţi, educatoare, învăţători, profesori și sute de ingineri și economiști ce încă se mai află în activitate. La aceste descoperiri și prefaceri trebuie să remarcăm că un rol însemnat în scoaterea în evidenţă a celorlalte l-au avut ing. Zăvoianu Ion (Nicu), amiral Gherghinescu C-tin, înv. Zăvoianu Vasile (cu care am organizat încă din 1972 Zilele culturii miculeștene, Întâlnirea cu fiii satului, Serbările florii de salcâm și multe alte activităţi cultural-educative, ofiţer Ceaușescu Gheorghe-CE AZI NU MAI SUNT-au fost niște oameni de valoare ce nu și-au uitat satul și oamenii în mijlocul cărora au trăit și muncit-dornici să facă ceva pentru ei, au fost puţini spre deosebire de alţii care s-au gândit doar la ei. Despre fiecare etapă enumerată în această scurtă prezentare , promit că voi scrie în viitor, completând cu date și fotografii.

Monumentul Eroilor din Miculeştila 90 de ani
În anul 1921 la Miculești avea să fie înălţat Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial, ca unul din cele mai impunătoare monumente, atât ca înălţime, cât și ca realizare artistică din zona celor șapte Jilţuri. A fost ridicat în cinstea celor 72 de eroi miculeșteni căzuţi în luptele de la Mărăști, Mărășești sau Oituz. Alţi zeci de miculeșteni s-au retras acasă și au contribuit la realizarea monumentului:preot Runcanu Ion fost și senator în primul parlament al ţării și înv. Constantin Pârvulescu, fost și revizor școlar, ambii ofiţeri. Pentru realizarea acestui monument s-a constituit un colectiv de

Denumirea de Miculești apare nu prea de mult timp, în anul 1723, într-o hartă germană, unde din zona Jilţului este scoasă în evidenţă doar comuna Miculești. Numele, fără nici o îndoială, vine de la familiile de boieri Miculescu (Micu) ce-și aveau moșii în această zonă. Comuna Miculești apare prin unirea celor trei sate Ciorani-cel mai vechi sat, apărut la începutul secolului al XVI-lea și se află in zona moșiei din Miculeștiul de azi;Bujorești-satul ce se află în culmea Roșiuţei de azi și care la sfârșitul secolului al XVII-lea, începutul secolului al XVIII-lea, o dată cu apariţia boierilor. Știucani se va transfor ma în ma ha laua Șt iucani (Nebunilor) și apoi satul Știucani și Grigorește ce se întindea pe culmea Dealului Runcurel până în dreptul satului Croiciambele sate menţionate pentru prima oară la începutul secolului al XVI-lea. Toate cele trei sate mutate pe valea Grigorescului spre răsărit au format satul Miculești, ce a fost în permanenţă comuna până la reforma administrativă din anul 1968, când a intrat în componenţa comunei Slivilești. În comuna Miculești în cei aproape 250 de ani de existenţă au mai aparţinut și alte sate:Croici, ce azi se află în componenţa comunei Mătăsari, Cojmanești și chiar Slivilești, pentru o perioadă scurtă, sate ce azi aparţin de comuna Slivilești și satul Băzăvani, ce azi aparţine de comuna Samarinești. De-a lungul existenţei sale comuna Miculești s-a remarcat prin fapte de răsunet în toate etapele istorice ale vitregei Românii. Astfel în Războiul de Independenţă 1877-1878 și -au avut reprezentanţi, iar doi dintre ei ce și-au dat viaţa în luptele pe pământ străin au devenit eroi:Carlaonţ Vasile și Nebunu Pandelie. În anul 1842 boierul miculeștean, ce avea mai multe moșii și în alte zone ale Olteniei, fost

prof. Căpitănescu Nicolae

Profesorul Priescu Ion, la trei sferturi de veac
Născut la Telești în urmă cu 75 de ani,l-am cunoscut pe dascălul Priescu Ion în urmă cu circa 50 de ani pe când eram studenţi la fără frecvenţă la Institutul Pedagogic din Craiova,Facultatea de limba și literatura română și ne întâlneam doar în sesiunile de examene și la unele cursuri de pregătire.De atunci am remarcat la acel tânăr setea de a învăţa,puterea de muncă și mai ales prietenia și colegialitatea.Eu pe atunci lucram în raionul Strehaia,iar el în raionul Tg-Jiu.Din anul 1968 am trecut cu toată zona Motru în judeţul Gorj. Aici aveam să întâlnesc mai mulţi colegi de facultate, prof. Calotă Liliana,Lungan Gheorghe,Priescu Ion,Popescu Nicu și alţii. De acum aveam să-i cunosc în plină activitate pe acești superbi colegi. Prof.Priescu Ion pe atunci era șeful Secţiei Cultural-artistice din cadrul Consiliului Judeţean al Organizaţiei Pionerilor,iar eu eram director de școală și din această funcţie eram chiar săptămânal la judeţ,unde bineînţeles mă întâlneam cu acești foști colegi și dascăli de excepţie. Până la acea dată prof.Priescu Ion a trecut prin toate treptele de învăţământ. A fost învăţător doi ani de zile, apoi timp de 8 ani a fost profesor,a fost director în comuna Stănești. În continuare îl găsim 15 ani profesor și director în comuna Telești, alţi cinci ani profesor-director la Școala Generală nr.13 Tg-Jiu. În toţi acești ani ne întâlneam la ședinţele cu directorii,unde își aducea contribuţia prin prelegeri competente. Din anul 1990, timp de 8 ani, prof. Ion Priescu a fost inspector școlar, șef serviciu personal. În această funcţie ca și în celelalte activităţi și-a adus bogata activitate în desfășurarea învăţământului gorjean. La nivel naţional a făcut mai multe comunicări legate de învăţământul românesc și dezvoltarea știinţifică a acestuia. Îmi aduc aminte cu plăcere de comunicările bine documentate: „Conducerea știinţifică în școli”sau „Mobilitatea personalului didactic”.După ce a plecat de la Inspectoratul Școlar, chiar atunci a fost:- responsabil al Cercului pedagogic al directorilor din centrul Tg-jiu;-coordonator știinţific la lucrările de gradul I pentru educatoare și învățători, iar după ce a ieșit la pensie a lucrat ca șef serviciu resurse umane la Primăria Municipiului Tg-Jiu;-profesor asociat la Colegiul Universitar de pe lângă Universitatea „Constantin Brâncuși” Tg-Jiu.În afară de activitatea la clasă,ca director,activist la pioneri,repectiv inspector școlar a avut și fructuoasa activitate cultural-artistică și mai ales publicistică. A coordonat și publicat volumul „Stihuri gorjene” cu prelegeri ale elevilor gorjeni. A scris foarte multe articole de specialitate,cu profil literar sau pedagogic în „Revista învățătorimii gorjene”,în „Didactica”,în „Revista de pedagogie” și altele. A scris articole despre:Mihai Eminescu,Ion Creangă,C.Brâncuși,sărbători și obiceiuri tradiţionale gorjene, personalităţi gorjene etc. Pentru vasta sa activitate didactică și socială a primit mai multe diplome și Medalia”25 de ani de la Proclamarea Republicii”.A primit mai multe premii personale sau pentru elevi ce cu măiestrie i-a îndrumat,iar ca inspector școlar a primit în anul 1997 Premiul I pe ţară la evaluarea inspectorilor de personal.Asemenea dascăli sunt de remarcat,fiindcă la locul de muncă au desfășurat o activitate plină de satisfacţie.Fiind mereu în mijlocul dascălilor cu sfaturi și exemplu de comportare în toate școlile din judeţul Gorj,fiind alături de alţi dascăli sau inspectori școlari precum Romanescu Vasile, Mărtoiu Mihail, Băviţa Elena, Gămăneci Gheorghe, Mergea Nicu, Ion Elena, Blendea Ion sau Lungan Gheorghe,exemple demne de urmat și de cei de după revoluţie. În același timp trebuie să remarcăm că asemenea dascăli nu pot fi uitați niciodată,cu toate că unii dintre aceștia nu mai sunt printre noi.

iniţiativă format din:1. Aristide Schileru-președinte-fiul lui Dincă Schileru și viitorul ginere al lui Tănasie Știucan. 2. Tănăsie Știucan-donator prin act de donaţie a terenului pe care s-a ridicat monumentul și terenul unde sunt școlile primare din Miculeștiteren donat pentru a se construi o biserică. 3. preot Runcanu Ion-președinte ac tiv4. învăţ ător C onst ant in Pîrvulescu-casier5. Petre M. Croitoruprimar6. Dumitru C. Zăvoianu-notar și în număr de 12 membri:Gheorghe M. Băleanu, Dumitru Ion, Gheorghe Croitoru, Gheorghe Tulic, Dumitru Carlaonţ, N. Bărbulescu, C. D. Ciortan, I. Cocoșatu, Benon Băleanu, I. Carlaonţ, I. Mercuţ și C. M. Hoară. În fiecare an de înălţare la monument se desfășurau activităţi culturale pe lângă cele bisericești. Erau adevărate zile de înălţare. În anul 1945, un primar cu 4 clase și un notar de aceeași teapă, fac concurs pentru a doborî vulturul din înălţimea monumentului-sparg vulturul din bronz și-l aruncă în fântâna lui Dincă Ceaușescu. În anul 1971, la aniversarea a 50 de ani, la iniţiativa viceprimarului com. Slivilești, Căpitănescu Nicolae și directorul căminului cultural se fac reparaţii capitale:chituiri, fixări de stâlpi, repictare și rescriere și din 1972 la ziua de 9 mai aveau loc activităţi deosebite, ce apoi în perioada 2025 mai au fost incluse în cadrul activităţilor realizate cu ocazia „Zilelor culturii miculeștene”. Aceste vaste activităţi cultural artistice s-au desfășurat timp de 35 de ani până în anul 2007, când s-a desfiinţat în mod abuziv învăţământul gimnazial din Miculești. Tot în anul 2007, prin hotărâre a Consiliului local Slivilești, se aloca o sumă de bani pentru mici reparaţii și revopsire. Nu s-a reușit nimic. De atunci și până în prezent nu s-a mai făcut nimic, monumentul arătând jalnic. Plâng în morminte eroii ce și-au dat viaţa pentru ţară când văd nepăsarea ’’eroilor’’ de azi. Preotul paroh Ciobotea Dumitru se documentează și găsește și eroii din cel de-al II-lea Război Mondial pe care i-a scris pe două plăci de marmură. Aș vrea ca acest material să fie un imbold pentru cei ce conduc destinele comunei în vederea găsirii timpului necesar pentru a cinsti așa cum se cuvine EROII NEAMULUI.

30

prof. Căpitănescu Nicolae

Prof. Căpitănescu Nicolae

19 9 6  1 DE C E M B R I E  2 011 

N r. 60-61
tăţii colaboratorilor cât și capacităţii de a se implica în toate evenimentele semnificative ale vieţii culturale. Ea însăși a generat evenimente organizând dezbateri cu ecouri multiple în rândul cititorilor, iniţiind anchete, interviuri, angajându-se în polemici pe teme de larg interes, orientând atenţia publicului spre adevăratele valori artistice. „Murmurul Jilțului“ este prima publicaţie din județul nostru care a fost difuzată în formă electronică pe Internet.“ Este promotoarea unei culturi fără frontiere, a circulaţiei ideilor și formelor, a unui spirit democratic în selectarea și difuzarea valorilor ce se petrec în incita școlii și nu numai. Această revistă, cu caracter constructiv, tine să păstreze vii amintirile ce s-au făurit în inimile celor ce au fost părtași la primele evenimente petrecute în liceul din Mătăsari. Păstrăm vie speranța că aceasta va continua a încânta, stârni surâs și emoție ori de cate ori va trece prin mâinile cititorilor însetați după cunoaștere. Prin bunăvoința celui ce a înființat revista “Murmurul Jilțului” domnul profesor de Limba și Literatura Română, Dumitru Dădălău, despre care se poate spune că a luat parte încă de la început la înființarea liceului din Mătăsari și a tuturor schimbărilor care au avut loc, până în prezent, numele liceului din neînsemnatul Mătăsari, a căpătat trecere în fața mai marilor noștri prin îndeplinirea sau chiar depășirea standardelor ce impun promovarea unei reviste. Evenimentele, trăirile și emoțiile unor timpuri străvechi au rămas vii datorită revistei “Murmurul Jilțului” ce ține să ni le reamintească sublim și cald. Fiecare elev a avut oportunitatea de a afla originea școlii în care studiază prin revista ce dăinuiește și azi și totodată prin site-ul organizat cu acest scop. Revista școlii a avut în vedere asigurarea unor alternative diverse de raportare la valorile culturii umane, permiţând libertatea de cunoștinţă și exprimare a elevilor, dincolo de obligativitatea temelor studiate la ore, ce a vegheat spre împlinire. A evidențiat întotdeauna talentul și capacitatea de exprimare liberă a elevilor susținând și promovând realizările lor. Amprenta muncii lăsată de toți contribuitorii la această revistă va dăinui veșnic și peste vremi, când le vor

M u r m u r u l J i l þu l u i

Murmurul Jilțului la 15 ani
revedea vor fi cuprinși de fiorul mulțumirii datorită efortului depus pentru cei ce s-au confruntat cu aspecte problematice în diferite aspecte și care au căpătat soluții realiste. Revista, din punct de vedere profesional este o adevărată reușită și din punct de vedere sentimental, o cucerire, a căpătat admirație în timp, va rămâne constantă, ce nu se va învechi o dată cu noi, și ale cărei cuvinte nu se vor șterge indiferent de câți factori vor atenta la lunga-i durată. Ștampila pe care a reușit să o pecetluiască în amintirea tuturor e veșnică! Azi avem, mâine s-ar putea să pierdem, nimic nu e al nostru și nimic nu ne aparține! Un singur lucru marchează definitiv viața unui om -amintirea! Balcan Naomi

MJ 15 ani

Cel mai nepătruns lucru pe care l-ar putea exprima o ființă sunt puținele cuvinte cu țărmuri infinite. Simplitatea este cel mai dificil accesoriu pe care revista “Murmurul Jilțului” îl are ca punct de plecare. Deși a citi nu face parte din viața tuturor oamenilor acest fapt presupune o nemărginită importanță. Revista noastră a trezit mereu interes și dăruire, așteptând citire nu din obligații sau cerințe ale anumitor profesori sau contribuitori ai acesteia, ci din plăcerea și căldură pe care au emis-o. Pronumele posesiv “noastră” trezește în noi sentimente de mândrie și satisfacție datorită celor 15 ani în care revista “ Murmurul Jilțului” a ridicat prestigiul școlii și al celor ce o parte din viață, au petrecut-o în incinta acestei instituții. Poate suna absurd sau inexplicabil de ce ne raportăm deseori la această revistă ca la o persoană, este într-adevăr nefiresc dar precum ochii n-au obosit să privească, la fel omul are puterea de a da lucrurilor viață în propria-i imaginație. Viața nu înseamnă numai mișcare și gândire, înseamnă și simțire. “Murmurul Jilțului” a satisfăcut, cu fiecare număr, toți cititorii ce-și dedică timpul în a se informa și a participa la toate evenimentele prescrise, ce au în vedere activitatea Colegiului Tehnic din Mătăsari. Niciodată cuvintele nu au capacitatea de a emite cu exactitate gândurile și intențiile pe care le are omul atunci când caută să-și exprime mulțumirea față de un lucru care i-a depășit așteptările. Autoritatea intelectuală a revistei “ Murmurul Jilțului” și prestigiul de care se bucură sunt datorate atât personali-

Anul I.NR.1.1 Decembrie 1996.redactor- şef -Ghiţan Elena-X A;redactor- şef adjDobromirescu Alin-XI A;secretar redacţie -Ciutureanu Căplescu Ştefan-XII B;redactori: Corega Oana-X A; Mohora Dan-XII B; Copăcescu Georgeta-XII A; Covaci Ramona-XII A; Oaie Maria-X B; Kovacs Adela-XII A; Purcel Adriana-IX A; Radu Cristian-X A. Anul II.NR2.Februarie 1997.redactor-şef -Ghiţan Elena-X A;-redactor-şef adj-Dobromirescu Alin-XI A;secretar redacţie -Ciutureanu Căplescu Ştefan-XII B ;redactori: Corega Oana-X A; Mohora Dan-XII B; Copăcescu Georgeta-XII A; Dădălău Daniel Ionuţ-VII B; Oaie Maria-X B; Radu Cristian-X A ; Purcel Adriana-IX A; Fuiorea Anca Elvira-VII B. Anul II.NR3.Aprilie 1997.redactor- şef -Ghiţan Elena-X A;redactor şef- adj-Dobromirescu Alin-XI A;secretar redacţie -Ciutureanu Căplescu Ştefan-XII B;redactori: Corega Oana-X A; Mohora Dan-XII B; Copăcescu Georgeta-XII A; Dădălău Daniel Ionuţ-VII B; Oaie Maria-X B; Radu Cristian-X A ; Purcel Adriana-IX A; Fuiorea Anca Elvira-VII B. Anul II.NR4.Octombrie 1997.redactor- şef -Ghiţan Elena-X A;redactor-şef adj-Dobromirescu Alin-XI A;secretar redacţie -Ciutureanu Căplescu Ştefan-XII B;redactori: Corega Oana-X A; Mohora Dan-XII B; Copăcescu Georgeta-XII A; Dădălău Daniel Ionuţ-VII B; Oaie Maria-X B; Radu Cristian-X A ; Purcel Adriana-IX A; Fuiorea Anca Elvira-VII B. Anul II.NR5.Decembrie 1997.redactor- şef -Ghiţan Elena-X A;redactor- şef adjDobromirescu Alin-XI A;secretar redacţie -Ciutureanu Căplescu Ştefanstudent;redactori: Corega Oana-XI A; Popescu Cristian-IX A; Zabulică Vasilica-IX A; Fuiorea Anca Elvira-VIII B; Dădălău Daniel Ionuţ-VIII B; Stoichiţoiu Andreea-VII-A ; Purcel Adriana-X A;Purdescu Camelia-X B. Anul II.NR6-7. Aprilie 1998.redactor- şef -Ghiţan Elena-X A;redactor- şef adj-Dobromirescu Alin-XI A;secretar redacţie -Ciutureanu Căplescu Ştefan-student;redactori: Corega Oana-XI A; Popescu Cristian-IX A; Zabulică Vasilica-IX A; Fuiorea Anca Elvira-VIII B; Dădălău Daniel Ionuţ-VIII B; Stoichiţoiu Andreea-VII-A ; Purcel Adriana-X A;Purdescu Camelia-X B. Anul II NR8-9. Octombrie 1998.redactor- şef -Ghiţan Elena-XI A;redactor- şef adjDobromirescu Alin-XII A;secretar redacţie -Ciutureanu Căplescu Ştefanstudent;redactori: Corega Oana-XI A; Popescu Cristinel-IX A; Zabulică Vasilica-IX A; Fuiorea Anca Elvira-VIII B; Dădălău Daniel Ionuţ-VIII B; Stoichiţoiu Andreea-VII-A ; Purcel Adriana-X A;Purdescu Camelia-X B. Anul IV.NR10.Ianuarie 1999.redactor- şef -Ghiţan Elena-XI A;redactor- şef adjDobromirescu Alin-XII A-secretar redacţie -Ciutureanu Căplescu Ştefanstudent;redactori: Corega Oana-XI A; Popescu Cristinel-IX A; Zabulică Vasilica-IX A; Fuiorea Anca Elvira-VIII B; Dădălău Daniel Ionuţ-VIII B; Stoichiţoiu Andreea-VII-A ; Purcel Adriana-X A;Purdescu Camelia-X B. Anul IV .NR11.Mai 1999.redactor- şef -Ghiţan Elena-XI A;redactor- şef adj-Dobromirescu Alin-XII A-secretar redacţie -Ciutureanu Căplescu Ştefan-student;redactori: Corega Oana-XI A; Popescu Cristinel-IX A; Zabulică Vasilica-IX A; Fuiorea Anca Elvira-VIII B; Dădălău Daniel Ionuţ-VIII B; Stoichiţoiu Andreea-VII-A ; Purcel Adriana-X A;Purdescu Camelia-X B. Anul IV. NR12.Octombrie 1999.redactor- şef -Ghiţan Elena;redactor- şef adj-Dobromirescu Alin-secretar redacţie –Bebe Ciutureanu;redactori:Oana Corega; Adriana Purcel; Camelia Purdescu; Cristi Popescu; Vasilica Zbulica, Andreea Stoichiţoiu, Oana Rusu, Alina Bădoi Anul IV. NR13.Noiembrie 1999.redactor- şef -Ghiţan Elena;redactor- şef adj-Dobromirescu Alin-secretar redacţie –Bebe Ciutureanu;redactori:Oana Corega; Adriana Purcel; Camelia Purdescu; Cristi Popescu; Vasilica Zbulica, Andreea Stoichiţoiu, Oana Rusu, Alina Bădoi Anul V.NR14.Februarie 2000.redactor- şef -Ghiţan Elena;redactor- şef adj-Dobromirescu Alin;secretar redacţie –Popescu Cristi;redactori:Pârjol Daniel;Adriana Purcel; Camelia Purdescu; Mihaela Popescu; Duţan Emilia; Pârvu Cătălin; Alina Bădoi. AnulV.NR15.Aprilie 2000.redactor- şef -Ghiţan Elena ;redactor- şef adj-Dobromirescu Alin;secretar redacţie –Popescu Cristi;redactori:Pârjol Daniel;Adriana Purcel; Camelia Purdescu; Mihaela Popescu; Duţan Emilia; Pârvu Cătălin; Alina Bădoi. Anul V.NR16. Octombrie 2000.redactor- şef -Ghiţan Elena;redactor- şef adj-Dobromirescu Alin-secretar redacţie –Popescu Cristi;redactori:Pârjol Daniel;Adriana Purcel; Camelia Purdescu; Mihaela Popescu; Duţan Emilia; Pârvu Cătălin; Alina Bădoi, Oana Rusu. Anul V.NR17.Decembrie 2000.redactor- şef -Ghiţan Elena;redactor- şef adj-Dobromirescu Alin-secretar redacţie –Popescu Cristi;redactori:Pârjol Daniel;Adriana Purcel; Camelia Purdescu; Mihaela Popescu; Duţan Emilia; Pârvu Cătălin; Alina Bădoi, Oana Rusu.

Anul VI.NR18-19.Martie Aprilie 2001.redactor- şef- Popescu Cristi;redactor- şef adj-Dobromirescu Alin-secretar redacţie-Pârjol Daniel;redactori: Adriana Purcel; Camelia Purdescu; Mihaela Popescu;Bouleanu Mircea; Pârvu Cătălin; Alina Bădoi, Oana Rusu. Anul VI.NR20. Octombrie 2001.redactor- şef- Popescu Cristi;redactor- şef adjDobromirescu Alin-secretar redacţie-Pârjol Daniel;redactori: Adriana Purcel; Camelia Purdescu; Mihaela Popescu;Bouleanu Mircea; Pârvu Cătălin; Alina Bădoi, Oana Rusu. Anul VI .NR21.1 Decembrie 2001.redactor- şef-Postelnicu Ionela;redactor- şef adj-Dobromirescu Alin;secretar redacţie-Bouleanu Alexandra;redactori:Moţi Denisa, Mogârzan Monica, Mirela Popescu, Popescu Alin, Pârvu Cătălin, Boulean Mircea, Oana Rusu. Anul VII.NR22. Februarie 2002.redactor- şef-Postelnicu Ionela;redactor- şef adjDobromirescu Alin;secretar redacţie-Bouleanu Alexandra;redactori: Moţi Denisa, Mogârzan Monica, Mirela Popescu, Popescu Alin, Pârvu Cătălin, Boulean Mircea, Oana Rusu, Alina Bădoi. Anul VII.NR23.Aprilie 2002.redactor- şef-Postelnicu Ionela;redactor- şef adj-Dobromirescu Alin;secretar redacţie-Bouleanu Alexandra;redactori: Moţi Denisa, Mogârzan Monica, Mirela Popescu, Popescu Alin, Pârvu Cătălin, Boulean Mircea, Oana Rusu, Alina Bădoi. Anul VII.NR24. Octombrie2002.redactor- şef-Postelnicu Ionela;redactor-şef adjDobromirescu Alin;secretar redacţie-Bouleanu Alexandra;redactori: Moţi Denisa, Mogârzan Monica, Mirela Popescu, Alin Burău, Floarea Persu, Lavinia Pădureţ, Oana Săftău, Alexandra Bădoi. Anul VII.NR25. 1 Decembrie 2002.redactor- şef-Postelnicu Ionela;redactor- şef adj-Dobromirescu Alin-secretar redacţie-Bouleanu Alexandra;redactori: Moţi Denisa, Mogârzan Monica, Mirela Popescu, Alin Burău, Floarea Persu, Lavinia Pădureţ, Oana Săftău, Alexandra Bădoi. Anul VII.NR26. Februarie 2003.redactor- şef-Postelnicu Ionela;redactor- şef adjDobromirescu Alin;secretar redacţie-Bouleanu Alexandra;redactori: Ciciu Dan, Mogârzan Monica, Mirela Popescu, Alin Burău, Floarea Persu, Lavinia Pădureţ, Oana Săftău, Alexandra Bădoi. Anul VII.NR27. Aprilie 2003.redactor- şef-Postelnicu Ionela;redactor- şef adj-Dobromirescu Alin;secretar redacţie-Bouleanu Alexandra;redactori: Ciciu Dan, Mogârzan Monica, Mirela Popescu, Alin Burău, Floarea Persu, Lavinia Pădureţ, Oana Săftău, Alexandra Bădoi. Anul VII.NR28. Octombrie 2003.redactor- şef-Baboi Simona;redactor- şef adj-Dobromirescu Alin;secretar redacţie-Bouleanu Alexandra;redactori: Ciciu Dan, Mogârzan Monica, Monea Elena, Alin Burău, Floarea Persu, Lavinia Pădureţ, Pârvu Ilie, Cătălin Bănică. Anul VII.NR29. 1 Decembrie 2003.redactor- şef-Baboi Simona;redactor- şef adjDobromirescu Alin;secretar redacţie-Bouleanu Alexandra redactori: Ciciu Dan, Mogârzan Monica, Monea Elena, Alin Burău, Floarea Persu, Lavinia Pădureţ, Pârvu Ilie, Cătălin Bănică. Anul VIII.NR30.Februarie 2004.redactor- şef-Baboi Simona;redactor- şef adj-Dobromirescu Alin-secretar redacţie-Bouleanu Alexandra;redactori: Ciciu Dan, Mogârzan Monica, Monea Elena, Alin Burău, Floarea Persu, Lavinia Pădureţ, Pârvu Ilie, Cătălin Bănică. Anul VIII.NR31. Aprilie 2004.redactor- şef-Baboi Simona;redactor- şef adj-Dobromirescu Alin-secretar redacţie-Bouleanu Alexandra;redactori: Ciciu Dan, Mogârzan Monica, Monea Elena, Alin Burău, Floarea Persu, Lavinia Pădureţ, Pârvu Ilie, Cătălin Bănică. Anul VIII.NR32.Octombrie 2004.redactor- şef-Baboi Simona;redactor-şef adj-Dobromirescu Alin;secretar redacţie-Bouleanu Alexandra;redactori: Ciciu Dan, Mogârzan Monica, Monea Elena, Alin Burău, Floarea Persu, Lavinia Pădureţ, Pârvu Ilie, Cătălin Bănică. Anul VIII.NR33. 1 Decembrie 2004.redactor- şef-Baboi Simona;redactor- şef adjDobromirescu Alin;secretar redacţie-Bouleanu Alexandra;redactori: Ciciu Dan, Mogârzan Monica, Monea Elena, Alin Burău, Floarea Persu, Lavinia Pădureţ, Pârvu Ilie, Cătălin Bănică. Anul VIII.NR34. Februarie 2005.redactor- şef-Baboi Simona;redactor- şef adj-Dobromirescu Alin-secretar redacţie-Oana Băzăvan;redactori: Ciciu Dan, Mogârzan Monica, Monea Elena, Alin Burău, Floarea Persu, Lavinia Pădureţ, Ionela Gârjoabă, Cătălin Bănică. Anul VIII.NR35. Aprilie 2005.redactor- şef-Baboi Simona;redactor- şef adj-Dobromirescu Alin-secretar redacţie-Oana Băzăvan;redactori: Ciciu Dan, Mogârzan Monica, Monea Elena, Alin Burău, Floarea Persu, Lavinia Pădureţ, Ionela Gârjoabă, Cătălin Bănică.

Anul VIII.NR36. Octombrie 2005.redactor- şef-Baboi Simona;redactor- şef adjDobromirescu Alin;secretar redacţie-Oana Băzăvan;redactori: Ciciu Dan, Mogârzan Monica, Monea Elena, Alin Burău, Floarea Persu, Lavinia Pădureţ, Ionela Gârjoabă, Cătălin Bănică. Anul VIII.NR37. Decembrie 2005.redactor- şef-Baboi Simona;redactor- şef adjDobromirescu Alin;secretar redacţie-Oana Băzăvan;redactori: Monea Elena, Alin Burău, Floarea Persu, Andrei Danciu. Anul IX.NR38. Februarie 2006.redactor- şef-Ionela Gîrjoabă;redactor- şef adj-Dobromirescu Alin-secretar redacţie-Nasta Elena;redactori: Monea Elena, Alin Burău, Floarea Persu, Andrei Danciu. Anul IX. NR39. Aprilie 2006.redactor- şef-Ionela Gîrjoabă;redactor- şef adj-Dobromirescu Alin-secretar redacţie-Nasta Elena;redactori: Monea Elena, Alin Burău, Floarea Persu, Andrei Danciu. Anul IX. NR40. Octombrie 2006.redactor- şef-Ionela Gîrjoabă;redactor- şef adjDobromirescu Alin;secretar redacţie-Andrei Danciu;redactori:Flavius Purcel, Panfiloiu Adrian, Mădălina Ivan, Nasta Elena. Anul X.NR41. Decembrie 2006.redactor- şef-Ionela Gîrjoabă;redactor- şef adj-Dobromirescu Alin;secretar redacţie-Andrei Danciu;redactori:Flavius Purcel, Panfiloiu Adrian, Mădălina Ivan, Nasta Elena. Anul XI.NR42. Februarie 2007.redactor-şef-Ionela Gîrjoabă;redactor- şef adj-Dobromirescu Alin-secretar redacţie-Andrei Danciu;redactori:Flavius Purcel, Panfiloiu Adrian, Mădălina Ivan, Nasta Elena. Anul XI. NR43. Aprilie 2007.redactor- şef-Ionela Gîrjoabă;redactor- şef adj-Dobromirescu Alin-secretar redacţie-Andrei Danciu;redactori:Flavius Purcel, Panfiloiu Adrian, Mădălina Ivan, Nasta Elena. Anul XI.NR44. Octombrie 2007.redactor- şef-Ionela Gîrjoabă;redactor- şef adjDobromirescu Alin-secretar redacţie-Andrei Danciu;redactori:Flavius Purcel, Panfiloiu Adrian, Mădălina Ivan, Drăguţ Alina. Anul XI.NR45.Decembrie 2007.redactor- şefIonela Gîrjoabă;redactor- şef adj-Dobromirescu Alin-secretar redacţie-Andrei Danciu;redactori:Flavius Purcel, Panfiloiu Adrian, Mădălina Ivan, Drăguţ Alina. Anul XII.NR46. Februarie 2008.redactor- şef-Ionela Gîrjoabă;redactor- şef adj-Dobromirescu Alin-secretar redacţie-Andrei Danciu;redactori:Flavius Purcel, Panfiloiu Adrian, Mădălina Ivan, Drăguţ Alina. Anul XII.NR47. Aprilie 2008.redactor- şef-Ionela Gîrjoabă;redactor- şef adj-Dobromirescu Alin-secretar redacţie-Andrei Danciu;redactori:Flavius Purcel, Panfiloiu Adrian, Mădălina Ivan, Drăguţ Alina. Anul XII.NR48. Ianuarie 2009.redactor- şef-Ionela Gîrjoabă;redactor- şef adj-Dobromirescu Alin-secretar redacţie-Andrei Danciu;redactori:Panfiloiu Adrian, Mădălina Ivan, Drăguţ Alina, Ceauşescu Ion;Tehnoredactate computerizată- Mariana Jdeică. Anul XIII.NR49. Februarie 2009.redactor- şef-Flavius Purcel;redactor- şef adj-Dobromirescu Alin;secretar redacţie-Andrei Danciu;redactori:Panfiloiu Adrian, Mădălina Ivan, Drăguţ Alina, Ceauşescu Ion;Tehnoredactate computerizată- Mariana Jdeică. Anul XIII.NR50. Martie 2009.redactor- şef-Flavius Purcel;redactor- şef adj-Dobromirescu Alin;secretar redacţie-Andrei Danciu;redactori:Panfiloiu Adrian, Mădălina Ivan, Drăguţ Alina, Ceauşescu Ion;Tehnoredactate computerizată- Mariana Jdeică. Anul XIII.NR51. Aprilie 2009.redactor- şef-Flavius Purcel;redactor- şef adj-Dobromirescu Alin;secretar redacţie Andrei Danciu;redactori:Panfiloiu Adrian, Mădălina Ivan, Drăguţ Alina, Ceauşescu Ion;Tehnoredactate computerizată- Mariana Jdeică. Anul XIII.NR52. Octombrie 2009.redactor- şef-Flavius Purcel;redactor- şef adj-Dobromirescu Alin;secretar redacţie-Cismaru Laura;redactori:Panfiloiu Adrian, Mădălina Ivan, Drăguţ Alina, Ceauşescu Ion;Tehnoredactate computerizată- Mariana Jdeică. Anul XII.NR53. Decembrie 2009.redactor- şef-Flavius Purcel;redactor- şef adj-Dobromirescu Alin;secretar redacţie-Cismaru Laura;redactori:Panfiloiu Adrian, Mădălina Ivan, Drăguţ Alina, Ceauşescu Ion;Tehnoredactate computerizată- Mariana Jdeică. Anul XIV.NR54. Februarie 2010.redactor- şef-Flavius Purcel;redactor- şef adj-Dobromirescu Alin;secretar redacţie-Cismaru Laura;redactori:Panfiloiu Adrian, Mădălina Ivan, Drăguţ Alina, Ceauşescu Ion;Tehnoredactate computerizată- Mariana Jdeică. Anul XIV.NR55. Martie 2010.redactor- şef-Flavius Purcel;redactor- şef adj-Dobromirescu Alin;secretar redacţie-Cismaru Laura;redactori:Panfiloiu Adrian, Mădălina Ivan, Drăguţ Alina, Ceauşescu Ion;Tehnoredactate computerizată- Mariana Jdeică. Anul XIV.NR56-57. Noiembrie 2010.redactor- şef-Ceauşescu Ion;redactor- şef adjDobromirescu Alin;secretar redacţie-Cismaru Laura;redactori:Tănăsoiu Adriana, Terci Dan, Bărbăcioru Andreea;Tehnoredactate computerizată- Mariana Jdeică. Anul XV.NR58-59. Martie 2011.redactor- şef-Ceauşescu Ion;redactor- şef adj-Dobromirescu Alin;secretar redacţie-Cismaru Laura;redactori:Tănăsoiu Adriana, Terci Dan, Bărbăcioru Andreea;Tehnoredactate computerizată- Mariana Jdeică. 31

19 9 6  1 DE C E M B R I E  2 011 

M u r m u r u l J i l þu l u i

Lucruri care nu se spun
şeală! Credeţi că ar fi fost posibile atâtea înfăptuiri remarcabile fără o atitudine fermă? V-aţi gândit vreodată că poate a fost nevoit să poarte acea mască imperturbabilă tocmai pentru a reuşi în ce şi-a propus? V-aţi gândit vreodată că poate în sufletul său era dezgustat că trebuie să procedeze aşa, că inima-i în realitate sângera, în timp ce voi percepeaţi doar duritate şi cinism? Sensibilitatea unui om reiese din fapte, mai puţin din vorbe. Analizaţi faptele! „Valoarea unui om rezidă în ceea ce dă el şi nu în ceea ce este capabil să primească. „(Einstein) Credeţi că-i place să fie lăudat, că a publicat atâtea cărţi, a impus calitate şi a construit o imagine de invidiat a Colegiului pentru gloria personală? Nimic mai fals! Doar că „toate trebuiau să poarte un nume!” A ajutat foarte mulţi oameni, mai ales tineri, să-şi traseze o traiectorie în viaţă. De multe ori, fără să ştie, fără să-şi dea seama de ecoul vorbelor şi faptelor sale. Un exemplu viu şi elocvent sunt eu însămi. La început, lipsa maturităţii în gândire, m-a făcut să percep intervenţiile verbale şi faptice ale acestui om ca pe nişte factori inhibatori. Mult timp mi-a fost mai la îndemână să-l învinovăţesc pe dumnealui pentru lipsa mea de personalitate, în loc să caut adevăratele cauze de natură intrinsecă. Primele decizii importante în viaţă le-am luat fără să mă gândesc prea mult: m-am căsătorit, am avut primul copil, m-am înscris la o facultate... fără să ştiu dacă mi le doresc cu adevărat, fără să ştiu dacă sunt pregătită pentru toate acestea. Trăiam o stare de efervescenţă haotică, o perioadă în care simţeam nevoia să evadez din mine însămi, să demonstrez că pot face şi eu ceva. A fost un fel de răzbunare pe insuccesele trăite şi pe persoanele care, credeam eu, mă complexaseră în anii de până atunci. Apoi, din orgoliu, am terminat facultatea, mi-am câştigat pe merit un loc de muncă stabil, am luptat să-mi păstrez familia, să am realizări materiale şi profesionale şi... mi-a prins bine! Când m-am trezit, într-o zi, eram deja o persoană realizată din toate punctele de vedere. Atunci am realizat cu adevărat influenţa benefică a acestui om asupra existenţei mele. În felul său, mai aparte, m-a determinat să merg înainte, indiferent de cât de dificil este uneori drumul în viaţă. Un tată dur pe dinafară şi sensibil până la risipire pe dinăuntru. De multe ori îmi părea inexplicabil faptul că mă cunoaşte atât de bine, încât îmi ghicea şi cele mai ascunse gânduri sau intuia că s-a întâmplat ceva cu mine. Acum, mai mult ca niciodată, îmi dau seama cât de mult contează să laşi ceva în urma ta, să laşi posterităţii lucruri cu care se poate mândri, lucruri perene şi calitative. O şcoală modernizată la standarde europene, o revistă a şcolii care în ultimii ani a obţinut titlul de laureată a concursurilor de reviste şcolare, o fundaţie cultural-ştiinţifică, un muzeu al zonei, peste 15 cărţi până în prezent, elevi premiaţi la importante concursuri de creaţie literară: Tinere condeie, Tudor Arghezi, Moştenirea Văcăreştilor ş.a... Sunt doar în mare realizările pentru care şi-a câştigat preţuirea generaţiilor viitoare. Recunosc că sunt teribil de invidioasă. Puţini sunt aceia care sunt dispuşi să-şi sacrifice nopţile şi zilele, sănătatea şi tabieturile din dorinţa de a lăsa ceva celor care vin. Şi e mereu

N r. 60-61

Uneori, intensitatea trăirilor ne copleşeşte într-atât încât raţiunea capitulează, iar noi avem impresia că tumultul din noi devine accesibil şi celui care ni l-a provocat. Realizăm atunci sau mai târziu că sunt lucruri care nu pot fi rostite, care nu-şi pot găsi un corespondent lexical, care sunt mai presus de cuvinte, mai presus de orice care ar putea fi redat printr-o formă de orice natură. Sunt lucruri care nu se spun, ci se simt, se intuiesc. E adevărat că există puţini oameni cu o capacitate empatică mare sau cu o atât de bogată experienţă în psihologia umană. Mie mi-a fost dat să întâlnesc un astfel de om, în faţa căruia de multe ori am rămas fără cuvinte. Multe lucruri, de multe ori, aş mai fi vrut să spun, dar n-am putut. Am avut însă convingerea că dumnealui înţelege totul. N-am reuşit şi cred că n-am să reuşesc vreodată să scap de înrâurirea personalităţii sale. Toată viaţa mă va urmări, salvându-mă din derapajele periculoase. Indiscutabil, destinul meu a fost marcat, poate fără să-mi dau seama, de acest OM. N-aş putea spune exact în ce anume fel, în ce anume proporţie. Am realizat acest lucru pe măsură ce am mai urcat câte o treaptă pe scara vieţii. Mereu diferit, perpetuu, metamorfozat. Valoarea acestui OM rezidă din însăşi modestia ce-l caracterizează. Niciodată n-a vrut să se laude pe sine, ci comunitatea din care face parte. Niciodată nu şi-a asumat meritele de unul singur. Eu întotdeauna l-am auzit declarând că a avut în permanenţă sprijinul celor cu care lucrează, al celor în mijlocul cărora trăieşte. Chiar dacă în realitate sunt puţini cei care îl sprijină din devotament pentru aceeaşi cauză măreaţă, laurii i-a împărţit cu toţi. Eu susţin, şi cred că foarte mulţi îmi dau dreptate, că este omul care a făcut tot ce era omeneşte posibil şi chiar supraomeneşte pentru ca învăţământul din Mătăsari să ajungă apreciat şi răsplătit la nivel naţional. Nu pot să adopt o atitudine imună la comentariile infame publicate pe site-ul unor ziare. Voi, cei care nu ştiţi decât a arunca mereu cu noroi, lăudaţi-vă şi voi cu un singur lucru făcut pentru învăţământul mătăsărean, în mod complet dezinteresat. Dacă vă ia cam mult timp să vă gândiţi, ar trebui să vă ia şi mai mult timp înainte de a denigra un om căruia, dimpotrivă, ar trebui să-i mulţumiţi zi de zi. Pentru tot ce a realizat i s-ar putea ierta şi cea mai mare gre-

nemulţumit. Dar „cel ce nu se crede prea mare, valorează mai mult decât crede.” (Goethe) Nu s-a lăsat vreodată copleşit de laude. De la cele rostite din complezenţă, la cele ironice, la cele mai sincere, venite din suflet şi până la ridicarea în slăvi... pe toate le-a perceput la justa lor valoare. Dorinţa de a lăsa cât mai mult şi cultul pentru perfecţiune l-au determinat să nu fie mulţumit. De aceea, îi cer permisiunea de a-i transmite mesajul genialului nostru „iubit Emin”:” Când te laudă lumea, ascult-o, numai laudă ce ţi-o aduci tu singur n-o asculta. Vei vedea ce frumos se reduc laudele lumii la nimic şi cum înveţi a preţui exact valoarea propriilor tale acte.” Acest OM are merite incontestabile în tot ceea ce a devenit învăţământul mătăsărean, dar mai ales, are marele merit de a fi rămas un om integru în orice situaţie, care poate să privească pe fiecare în ochi. I-a ajutat pe toţi, dar cei mai mulţi au uitat. Nu le-a luat prea mult timp să treacă de partea cealaltă. Am încercat să rup câteva crâmpeie din noianul necuvintelor. Acest OM aşteaptă la rându-i să-i înţelegem necuvintele. Da... sunt lucruri care nu se spun, care rămân într-un colţ de suflet pentru totdeauna. Rostindu-le, şi-ar pierde din valoare. L.E.D.

SĂ CREZI ÎNSEAMNĂ SĂ-ŢI ADUCI AMINTE
Este greu să scrii despre ceva care te marchează. Şi mai greu este să scrii despre fapte şi oameni. Eram la sfârşitul unei săptămâni de muncă. Era o zi obişnuită ,o zi de vineri. Zi de muncă pentru mine - zi de muncă şi pentru un om care trebuia să fie în concediu. Am trăit două ore de viaţă. Despre aceste două ore vreau să scriu pentru că din ele am învăţat că a avea amintiri înseamnă să crezi. Mi-am dat seama că adevărata poveste a minţii omeneşti nu se păstrează în volume erudite, ci în organismul mental viu al fiecărui om. Există oameni care au amintiri cât pentru zeci de vieţi. Un om cu o viaţă ca o carte este cel care mi-a inspirat aceste rânduri. Este OMUL DUMITRU DĂDĂLĂU. Bogăţia sufletului acestui OM s-a stocat în memorie. De fapt cred că aşa se probează caracterul unui om nu dacă un om urmează moda zilei, ci dacă trecutul e viu în prezentul lui. Povestea celor două ore a plecat de la cuvintele «Ultima dată ». Au fost amintiri despre ultima coasă, ultima sapă, ultimul mers cu vacile la camp, ultimul drum cu bicicleta etc. Au fost amintiri despre părinţii pe care i-a respectat prin muncă şi fapte demne, despre fratele care era prezent în aproape toate faptele povestite, despre învăţătorul care l-a condus la internat când a luat la liceu sau despre profesorii care l-au aşteptat la poarta unei şcoli când a dat examen de admitere pentru a vedea ceea ce a făcut. Au fost fapte care au marcat viaţa, dar toate începuturile au plecat de la eşecuri şi de la ambiţii. Toate arată că este un OM care nu a ştiut să piardă în viaţă. Altfel nu-mi explic de ce toate eşecurile s-au încheiat cu un început. Pentru mulţi alţi oameni un eşec înseamnă predare. Pentru OMUL DUMITRU DĂDĂLĂU viaţa a însemnat muncă. Muncă şi dorinţă de autodepăşire. Dorinţa de a dovedi oamenilor că totul este posibil. Am momente când cred că nu există alt om pentru care să fie valabile cuvintele MEMORIA ESTE MĂRTURIA sufletului în faţa unei minţi schimbătoare. M-au ajutat enorm pentru viaţă clipele petrecute şi munca alături de o minte atât de ordonată ca a domnului director. A avea amintiri însemna că ai trăit. Numai spiritele imitatoare, numai oamenii care se tem să fie recunoscători şi sunt prea slabi ca să fie loiali trăiesc doar în prezent. Pentru o fire nobilă ca a OMULUI Dumitru Dădălău amintirile sunt o bucurie, sfânta recunoştinţă e o emoţie copleşitoare. Este un OM de la care am învăţat că din toată experienţa noastră e valoros numai ce merită să ţinem minte. Amintirea e piatra de încercare a tuturor acţiunilor. Nu putea trăi frumos decât cu o familie alături. Un om care are amintiri deosebite este cel care a fost lăsat să trăiască pentru alţii,a fost înţeles când a plecat de acasă, a fost înconjurat de vorbe calde şi credinţa că face ceea ce trebuie. Este un OM care a trăit alături de alt OM. Nu scriu aceste lucruri forţat. Au venit de la sine. Este normal ,dacă eşti realist, să te mire că mai există oameni care mai mult trăiesc pentru alţii decât pentru ei. Oare cei care sunt refractari la ceea ce face domnul director nu-şi dau seama că secretul înţelepciunii este să nu te laşi stăpânit de o dispoziţie sau de o pornire de moment, să nu te lepezi de prietenie din cauza unei supărări momentane, să nu pierzi din vedere valorile perene din cauza unui episod trecător. În acea zi de vineri am avut pentru câteva clipe împlinirea unor gânduri. De multe ori sunt fericită că am avut onoarea de a învăţa să muncesc lângă OMUL Dumitru Dădălău. De multe ori am suferit că am fost judecată greşit, dar ştiu că lucrurile care traversează viaţa noastră de zi cu zi trebuie evaluate după gradul în care ne îmbogăţesc sau nu rezerva interioară. Experienţa trăită de mine mi-a întărit ideea că sunt momente în viaţă rare. Pentru unii sunt ca stelele căzătoare - trec fără să lase nicio urmă. În alţii aprind o lumină care nu se mai stinge niciodată. Amintirile povestite şi loialitatea faţă de unele răspunsuri din acele clipe sunt forţele pe care se reazămă credinţa noatră. OMUL DUMITRU Dădălău nu este mulţumit de sine decât atunci când face ceva mai mult decât puterile sale. Crede că progresul moral al oamenilor este posibil din cauza insatifacţiei faţă de diferite obiceiuri şi moduri de comportament. Tot ce este creator se naşte dintr-o sămânţă de veşnică nemulţumire. Am învăţat de la acest OM că cea mai mare problemă nu este cum să continuăm să trăim, ci cum să ne înălţăm existenţa. Am învăţat că cea mai mare problemă a noastră nu este cum să mergem mai departe, ci cum să ne întoarcem. Acesta este sensul existenţei: să împaci libertatea cu slujirea ,ceea ce este trecător cu ceea ce durează,să împleteşti firele vremelniciei în pânza veşniciei. Domnul Director a înţeles că cea mai mare înţelepciune pe care o poate atinge omul de a şti că soarta lui este să ajute, să slujească. Trebuie să cucerim pentru a ceda, să dobândim pentru a renunţa. Sper ca viaţa să-i fie lungă pentru a putea şi alţii să trăiască ceea ce am trăit eu în acea zi. Sper să rămână acele amintiri imortalizate cândva, pe hârtie. Ar însemna puţin dacă nu sunt cunoscute şi de alţii. Mulţumesc lui Dumnezeu că există astfel de oameni.

Ing. Pădureţ Carmen

COLECTIVUL DE REDACÞIE:
CEAUŞESCU ION (redactor ºef), ALIN DOBROMIRESCU (redactor ºef adjunct), CISMARU LAURA (secretar de redacþie), TĂNĂSOIU ADRIANA, TERCI DAN, BĂRBĂCIORU ANDREEA, NEAGOE MĂDĂLINA, OLARU OVIDIU, FRÂNTU MĂDĂLINA (redactori)

REDACÞIA:
FUNDAÞIA „MURMURUL JILÞULUI„ COLEGIUL NAÞIONAL TEHNOLOGIC MÃTÃSARI - GORJ Tel/Fax. 0253 - 376.351, 0253 - 376.883;
ISSN 1583 - 2287

PRE-PRESS & TIPAR:
S.C. TIPOGRAFIA PROD COM S.R.L. Târgu-Jiu Tel. 0253-212.991

Tehnoredactare computerizată: MARIANA JDEICĂ

32

19 9 6  1 DE C E M B R I E  2 011 

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful