URSULA KNIPPING

PEDAGOGIA WALDORF ÎN GRĂDINIŢĂ

Cuprins

Pedagogia Waldorf în grădiniţă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . O dimineaţă în grădiniţa Waldorf . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Dezvoltarea copilului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Imitaţia - forţa hotărâtoare a primilor şapte ani . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Metode educaţionale în grădiniţa Waldorf . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Jocul în cerc . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Cum şi de ce povestim basme? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Jocul de degete, teatru de masă, teatru cu marionete . . . . . . . . . . . . . . . . . Pictura cu acuarele şi ceracolor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Celebrarea sărbătorilor anului - trăirea curgerii anului . . . . . . . . . . . . . . Pregătirea pentru şcoală . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Atitudinea faţă de mass-media în perioada preşcolară . . . . . . . . . . . . . . .

3 4 6 11 15 17 18 22 24 25 36 39

1

Pedagogia Waldorf în grădiniţă

Grădiniţa Waldorf ca instituţie, se sprijină pe o experienţă de peste 70 de ani. Metoda sa pedagogică este răspândită pe plan internaţional fiind aplicată în peste 2000 de grupe de grădiniţă Waldorf. Între timp, datorită schimbărilor în planul structurii sociale, (multe mame unic întreţinător de familie, un număr crescând de mame cu profesiune) mai ales în marile oraşe, a determinat o modificare a tabloului grădiniţei Waldorf, conferindu-i complexitate. Pe lângă conceptul tradiţional de grupe cu program normal, a crescut oferta pentru grupe cu program prelungit precum şi aşa numitele “creşe” unde sunt primiţi copii între 1 şi 3 ani. Cu totul nou este conceptul “Grădiniţei din Darmstadt” care propune aşa numita “grupă familială” ca va cuprinde copii între 1 şi 9 ani. În aceste grupe sunt bineveniţi şi fraţii mai mari, după orele de şcoală, oferind prin aceasta părinţilor angajaţi profesional, asistenţa tuturor copiilor familiei în acelaşi loc. Despre ce este vorba în grădiniţele Waldorf, ce concept pedagogic se află la baza sa şi cum arată transpunerea sa în practică? Folosind exemplul grădiniţei cu program normal, această broşură doreşte să lămurească modul în care pedagogia Waldorf îşi găseşte aplicarea în grădiniţă, ce se află la baza sa, precum şi modul în care caută să găsească răspunsuri noilor cerinţe ale vieţii copilului, acum, la răspântia mileniilor. Ea doreşte să invite la dialog şi este deschisă oricăror completări.

O dimineaţă în grădiniţa Waldorf

Vizitatorului care pătrunde pentru prima dată într-o grădiniţă Waldorf îi va sări în ochi modul în care este concepută aranjarea încăperii, dar mai ales lipsa jucăriilor. Intr-un colţ sunt câteva coşuri cu buturugi de copac, bucăţi din scoarţa copacilor sau rădăcini de o formă ciudată. Pe rafturi se găsesc materiale colorate, cârlige de rufe precum şi păpuşi simplu alcătuite, alături de animale tricotate. În nişte mici colţuri ale păpuşilor se găsesc păpuşi înnodate şi haine pentru păpuşi precum şi castroane şi linguri mici din lemn. In colţul magazinului se găsesc coşuri cu castane, scoici, sâmburi de caise şi piersici. La masa de bucătărie şade educatoarea care taie mere pentru mâncare din fulgi de cereale. Mai mulţi copii s-au şi prezentat aici pentru a ajuta, în timp ce alţi copii sunt ocupaţi cu construirea unui vapor pentru a călători în Africa; vapor pe care îl construiesc cu ajutorul scaunelor, al unor bucăţi de materiale şi al clemelor de rufe. Doi băieţi mai mari au construit un spital unde aduc cu ambulanţa (o bancă întoarsă, trasă pe un preş) nişte victime ale unui accident cauzat de maşinile conduse de alţi copii (maşini care constau din scaune întoarse, trase, de asemenea, pe preşuri). Într-un colţ al păpuşilor s-a stabilit o familie. Mama a gătit mâncarea, în timp ce sora mai mare a făcut temele de casă (o bucată de material împăturit este caietul, o lingură - creionul), cei mici trebuie să doarmă. După masă vor merge cu toţii la ştrand. La masa rotundă din colţ şed câţiva copii mari, care în curând vor merge la şcoală. Ei cos într-o linişte plină de concentrare la o păpuşă simplă de noduri pe care, la vară, o vor putea-o duce acasă. Ei nu se lasă deranjaţi, sau atraşi de jocul celorlalţi. O a doua educatoare stă cu ei la masă cosând de asemenea o păpuşă. După aproximativ două ore se sfârşeşte jocul liber. Urmează strânsul jucăriilor, curăţenia, care se face tot sub forma unui joc. Mamele păpuşilor îşi aşează copilaşii în pat, se face apoi curăţenie în casă, negustorii sortează sâmburii în coşurile corespunzătoare… Copiii sunt binevoitori şi sprinteni făcând această muncă în aceeaşi atmosferă de voioşie ca şi jocul liber care a prece-dat-o. Acum va fi aşezată masa pentru micul dejun care va fi luată de toţi împreună. Urmează întâlnirea tuturor pentru jocul în cerc. Prin intermediul versurilor şi al cântecelor însoţite de gesturi corespunzătoare, jocul în cerc face referire la momentul ce tocmai se desfăşoară în natură. Primăvara de exemplu se seamănă - şi se redă prin gesturi creşterea micilor plante, în preajma Paştelui se fac jocuri cu iepuraşi, iar la Rusalii zboară în jocul în cerc păsărele care tocmai şi-au întins aripile ş.a.m.d. Dacă în cursul jocului liber copiii au avut posibilitatea să se joace conform fanteziei lor, acum, la jocul în cerc, activitatea comună este plasată în primul plan. Acest moment este urmat de o scurtă rugăciune pentru masă şi de micul dejun. Urmează apoi un al doilea joc liber care de astă dată se va desfăşura în grădină. Educatoarele îngrijesc o grădină

2

După aproximativ o oră se va intra din nou în grădiniţă. maşină sau omuleţ. poate să circule prin împrejurimi sub formă de maşină sau. educatoarea povesteşte un basm al Fraţilor Grimm sau o poveste alcătuită ritmic. axele sale vizuale încă nu sunt încrucişate. închipuind un om poate merge la plimbare. De pildă o bucată de lemn poată să plutească sub forma unui vapor pe lac. alţii circulă cu “maşina poliţiei”. Dacă aceşti paşi pe care trebuie să-i facă omul. În grădiniţa Waldorf încercăm să oferim copiilor posibilitatea de a-şi dezvolta cu bucurie nevoia naturală de mişcare. şi care urmează a fi plantată cu buruieni smulse. Nişte copii şi-au amenajat o grădină a lor cu ajutorul muşchiului de copac. Cu cât este mai mult stimulată propria activitate a copilului în timpul jocului. • • • Dezvoltarea copilului Pentru a putea înţelege mai bine posibilităţile şi calităţile copilului de grădiniţă. cu alte cuvinte au voie să se joace cu bănci. Prima sarcină a sa este de a-şi lua în stăpânire corpul “bucată cu bucată”. dă din mâini şi din picioare fără nici un scop. În jurul vârstei de un an apar roadele succesului acestui exerciţiu făcut cu tenacitate şi răbdare: copilul învaţă să se ridice. Nu poate decât să se folosească de proprietatea sa de vehicol şi nici măcar nu poate fi transportat nimeni cu ea. în cele ce urmează vor fi prezentate câteva aspecte legate de evoluţia copilăriei timpurii a acestuia. apucatul cu mâinile şi. abia după ce la nivelul spatelui se instalează o anumită coordonare şi consolidare care face posibil şezutul (în jurul vârstei de 6 luni). precum şi bucuria de a fi activ. pomi fructiferi. arbuşti cu fructe comestibile. puterea de a se cufunda în joc. mese. uneori face teatru de masă. omul va trebui să suporte consecinţele prejudiciilor. Spre deosebire de aceasta. trece prin corp pentru ca în 3 . La baza celor descrise până acum se află ideea că fiecare om în cursul vieţii sale trebuie să parcurgă anumite trepte de dezvoltare la un moment determinat în timp. Care este motivul datorită căruia copiii se pot cufunda în joc cu atâta fantezie? Răspunsul poate să surprindă: Pentru că sunt mult mai puţin deranjaţi de prezenţa jucăriilor finite şi anume: jucăriile finite conţin înglobate legităţii proprii. al pietrelor. în timp ce mulţi copii se joacă la groapa cu nisip. al conurilor de brad şi al rădăcinilor. Ziua de grădiniţă se încheie cu o rugăciune şi un cântec. În încheiere. prea multe jucării. Lucrul acesta capătă o importanţă deosebită în epoca noastră când tot mai mulţi profesori se plâng de lipsa de iniţiativă şi de scăderea puterii de concentrare la elevi. fantezie. Cu ajutorul voinţei copilului bucata de lemn poate fi transformată în vapor. să stea în picioare şi să meargă. Câţiva din cei mari aleargă prin grădină de-a căluţii. vom fi plăcut surprinşi de primul zâmbet. şi care se adresează anumitor sfere ale sufletului. prea multe materiale prefabricate pentru modelat şi nu în ultimul rând. straturi cu plante medicinale. Bucata de lemn se adresează voinţei copilului prin diversitatea sa. dar şi jocurile de degete sunt posibile. poate fi pescuit sub formă de peşte.alcătuită din straturi de flori. Următoarea activitate care trebuie exersată este prinsul. bucata de lemn rămâne o simplă bucată de lemn. cu atât capacitatea sa de concentrare pentru activitatea pe care o face va creşte. scaune. În primele două luni de viaţă sugarul nu se priveşte. Încetul cu încetul toate acestea se ordonează şi în curând. Prin acest tip de joc mai este educată şi o altă calitate: capacitatea de concentrare. realizând prin aceasta baza calităţilor care-i vor fi necesare ca adult. sunt fie prea timpuriu fie prea târziu făcuţi. în jurul vârstei de trei luni. îşi schimonoseşte faţa în modul cal mai bizar. bogăţia de idei. Contemplarea paşilor evolutivi pe care îi face copilul în primii săi ani ne arată modul în care coordonarea şi îndemânarea se instalează şi se prezintă sub forma unui joc plin de sens care porneşte de la cap. Fantezia copiilor este cel mai bine stimulată prin obiecte care pot avea multiple întrebuinţări. Un copil nou născut trebuie să se obişnuiască treptat cu Pământul. Dacă copilul nu face apel la voinţa sa. jucăria-maşinuţă are o destinaţie precisă. urmează picioarele la rând. schimbând aspectul camerei după idei proprii. În grădiniţele Waldorf întreaga încăpere se află la dispoziţia copiilor.

ci dimpotrivă. În acelaşi timp se trezeşte la viaţă prima formă a amintirii. ai salutat educatoarea şi apoi…?” acesta va putea răspunde. memoria locului: Dacă mama sau tata întreabă: “cum a fost astăzi la grădiniţă?”. Murmurele cu voce scăzută au redat întocmai cuvintele şi cerinţele formulate de tată. conferă o valoare superioară aceleia dobândite prin activitate cerebrală (care trece prin cap). prin imitaţie. La această vârstă gândirea este folosită pentru a putea cuprinde în mod foarte concret lumea. utilizând drept model ceea ce se întâmplă şi se mişcă în mediul său înconjurător. conţinutul chestiunii puternic negate este nesemnificativ. anume: a fi activ prin mâini (inteligenţa teoretică începe să se dezvolte în jurul vârstei de 12 ani). este incomplet treaz şi incapabil să discearnă. toate procedurile activităţii respective. ciocanul ş. În acelaşi timp copilul îşi dobândeşte reprezentări corelate cu natura. de cele mai multe ori copilul nu va putea răspunde nimic. Învăţarea prin acţiunea propriu-zisă ce trece prin membre. Cu alte cuvinte copilul se joacă ceea ce vede. Băiatul în vârstă de patru ani a vieţuit cu totul transpus. voinţa copilului se orientează către mediul înconjurător pe care încearcă să-l transforme şi să-l conceapă cu ajutorul fanteziei. bătea cuie imaginare cu o bucată de lemn (ciocanul său). Această voinţă se manifestă în perioada de încăpăţânare prin opoziţia pe care o fac copiii adulţilor spunând de cele mai multe ori “ (eu) nu vreau!”. După câteva zile s-a putut observa cum Ralf. şi anume imitaţia. copilul poate să devină creativ în activităţile sale. Deci la această vârstă copilul învaţă prin acţiune. Această gândire nu este abstractă. Deci copilul vine încet pe Pământ. Atunci se iveşte în sine imaginea unei oale. De pildă copilul vede o pălărie de paie care stă întoarsă. Numim această perioada “vârsta întrebărilor de ce?”.final să ajungă la membre. adică. logice. dar în acelaşi timp activ. astfel încât ele. În cursul jocului se pune din nou în evidenţă forţa de care s-a folosit pentru a învăţa să vorbească. ne vom adresa de fapt inteligenţei tocmai în etapa de formare în care se găseşte. La adult de cele mai multe ori o acţiune este determinată de un proces de gândire prealabil. cu mâna concentrată. înţelege ceva. stare care se instalează în jurul celui de-al treilea an de viaţă. Am ajuns la vârsta de grădiniţă Datorită torentului fanteziei. prin acţiune imitativă. Ea este percepută acum în mod nedesluşit ca o prima manifestare de sine.m. De fapt. Dacă se face apel la inteligenţa practică a copilului prin executarea în prezenţa sa a unor activităţi clare. Ce înseamnă lucrul acesta? Copilul simte acum existenţa voinţei sale care până în acest moment a fost ocupată cu procesul învăţării mersului şi a vorbirii. În această perioadă cuvântul “plictiseală” ar trebui să fie necunoscut. După această experienţă care de cele mai multe ori este legată de faptul că acum îşi spune EU. Aici se pune în evidenţă forţa principală care susţine copilul în toată perioada preşcolară şi anume: forţa de imitaţie. întrupează desfăşurarea acţiunii care astfel devine inteligibilă. începe să umple pălăria cu nisip începând un joc “de-a mâncarea”.a. Iată un exemplu pentru acest ca Tatăl a dorit să lambriseze camera copiilor.d. adică un scaun este recunoscut ca atare indiferent dacă el este în picioare sau culcat. Deci nici această capacitate de memorare nu este abstractă. este foarte concretă. 4 . care răsună în mediul înconjurător şi pentru apariţia căreia este nevoie de aproximativ doi ani. Imitaţia reprezintă modalitatea pe care copilul o are la îndemână pentru a înţelege mediul său înconjurător. au devenit gesturile sale personale. Până în jurul vârstei de şase ani copilul îşi construieşte o lume a jocului plină de fantezie cu care se poate contopi pe de-a-ntregul şi din care poate să reapară complet satisfăcut. Acesta este momentul când copilul poate să formeze propoziţii. să cântărească. Copilul se trăieşte pe sine prin impunerea voinţei sale şi această trăire de eu este lucrul căutat de el. cu mediul înconjurător. A fost asistat de Ralf în vârstă de patru ani care-I ajuta cu multă râvnă aducând cuie. Acum când este atins un anume grad de libertate conferit de poziţia verticală şi printr-o anumită activitate pe care o pot face mâinile. Copilul este prezent. Aceste lucruri ne oferă multe puncte de sprijin legate de promovarea inteligenţei la această vârstă. copilul poată să-şi însuşească limba ce se vorbeşte în mediul său. dar într-o atitudine visătoare. Tot în jurul vârstei de trei ani copilul intră în perioada de încăpăţânare. Copilul mic realizează. Imaginile cuprinse în cuvinte pregătesc apariţia primelor demersuri ale procesului de gândire şi anume acelea legate de înţelegerea sensului acestora. fapt pentru care. prin acţiune imitativă. Modul de acţiune al copilului este diametral opus modului de acţiune al adultului. care au fost finalizate cu expresia “mi-am dat în deget” şi reacţia ulterioară a acestuia. În stare de absolută inconştienţă de sine se creează treptat limba. El percepe ceva şi. Dacă însă el sau ea conduc pe cale interioară copilul spre locul acţiunii spunând: “când ai ajuns azi dimineaţă la grădiniţă ai deschis uşa.

ochiul. După cel de al cincilea an al vieţii. Ronja şi-a recăpătat între timp cei doi copii. în educaţie ne vine în ajutor o altă treaptă a memoriei: este vorba de memoria ritmică. În această etapă a dezvoltării. dar mâine vine din nou. Astfel devine limpede că nu ar avea sens înscrierea copilului la şcoală. Abia după ce s-a cristalizat o idee comună. Moarta va fi depusă în sicriu. adică pe înviata Luisa şi o păpuşică. la adult. Acesta reproduce în structurile 5 . Prin exemplul acesta putem percepe desfăşurarea fanteziei în jurul unei teme precum şi ajutorul acordat de anumite amintiri concrete şi trăiri. conferindu-i personalitate. Cu cât copilul se apropie mai mult de perioada şcolară cu atât mai evidente sunt semnalele transmise de ea. Această activitate proprie reprezintă condiţia necesară prelucrărilor ulterioare ale materiei de învăţat. iar eu voi avea doi copii”. Pentru a clarifica acest lucru. adică apariţia unui spaţiu interior în care pot apărea imagini lăuntrice reieşite din propria activitate sufletească . cu totul dăruit mediului său înconjurător. Pentru ilustrare. Între timp se declanşează o mare furtună cu tunete şi fulgere iar fulgerul trăsneşte şi-i arde piciorul lui Jaromir. a construit un spital.nu numai prin imitarea mediului exterior. Reprezentarea pe care şi-o face copilul înainte de a începe jocul este imaginativă. ambii de 4 ani sunt copiii lor. Copilul vede un obiect care constituie stimulentul pentru jocul său. Jocul nu începe dintr-o dată. el apropiindu-se cu o atitudine de chibzuinţă de obiecte. În faţa casei se află un lac în care se poate plonja de pe tobogan. dacă vreţi. copilul este total deschis. cu nişte aşa numite “bărci de salvare” (bănci întoarse şi trase pe preşuri) iar înotătorii se transformă în bolnavi care sunt transportaţi la spital. să imităm tot ceea ce percepem? Viaţa noastră interioară. Datorită faptului că-i lipseşte acum bariera pe care o constituie gândirea care face posibilă. anume înainte de a fi parcurs această fază de dezvoltare. Acest fapt determină multe convorbiri pregătitoare. Casei i se adaugă un tobogan (o bancă aşezată oblic). După trecerea acestei etape. Încetează fenomenul de cotropire a copilului de către impulsuri ale fanteziei.forţa hotărâtoare a primilor şapte ani Ce ne împiedică pe noi adulţii. să privim unul din organele noastre de simţ. mai întâi copiii se aşează la sfat. Imaginea castelului pe care doreşte să şi-l construiască se află în faţa sufletului său. Dar ei nu au apă iar în final moare şi Jaromir. posibilitatea pe care o avem de a ne confrunta. acum intervine o anumită circumspecţie. Vor fi învăţate în joacă versuri cu ritm. amândoi de 5 ani. Într-un alt colţ Anja. Copilul se găseşte acum într-o fază de transformare care poate dura în jur de două luni. ea ia biberonul unde a pus cineva otravă şi copilaşul va muri. cu o atitudine de “adult”. în vârstă de 6 ani. Tot ceea ce este repetat în mod ritmic în cursul unei zile îşi găseşte întrupare în copil şi se transformă în obicei. personalitatea noastră. trebuie să stingem focul!”. acesta se comportă în întregul său ca un organ de simţ. creierul a atins un anumit grad de maturizare şi cu aceasta este inaugurată o altă etapă. Rudolf Steiner caracterizează astfel: “Copilul (aproximativ) până la vârsta de 7 ani este în întregime un organ de simţ” cu alte cuvinte. se poate purcede la lucru. un exemplu din grădiniţă: Ronja şi Tabea. printr-un anumit grad de detaşare pe care-l putem dobândi faţă de acesta şi datorită căruia putem discerne corect şi putem cunoaşte. şi în funcţie de această imagine el va acţiona. În planul trupului fizic se observă o alungire: corpul rotunjor al copilului mic se transformă cu încetul în trupul cu membre delicate al copilului de şcoală. copilul se va folosi în mod diferit de fantezia sa: dacă înainte fantezia îl determina să se avânte în activitate doar privind un obiect. îmbăiatul şi culcatul membrilor ei. Anja: ”Şi acum trebuie să ne rugăm”. Imitaţia . Totul se petrece întocmai cum a povestit ea. ambele în vârstă de 5 ani îşi construiesc o casă dintr-o masă şi din bucăţi de material. Hans strigă: “repede. În primul rând copilul impune o anumită distanţă între sine şi mediul său înconjurător. Combinaţia între înotători şi pacienţi îi conduce la ideea de a se transforma în înecaţi gata să moară. ca fiinţe autonome cu mediul înconjurător. Familia cu copiii se amuză dându-se pe tobogan şi înotând. Copilul la această vârstă nu beneficiază de aceste posibilităţi. Deodată apar Hans şi Moritz.Această lume a fanteziei este guvernată de legităţi proprii. delimitarea de mediul extern. după o vreme vede altul şi jocul continuă într-o cu totul altă direcţie. Ronja vine şi spune: “Luisa este copilaşul meu. Acum intră în joc o nouă calitate care este importantă pentru vârsta şcolară şi anume aceea de a-şi putea forma reprezentări. Luisa şi Jaromir. Din acest moment se desfăşoară din nou jocul “de-a familia” cu hrănirea. Amintirile care sunt stimulate de percepţii senzoriale concrete sunt cele ce determină cursul jocului.

aceste percepţii senzoriale. înseamnă că până la vârsta şcolară acesta imită lumea exterioară. conţinuturile învăţate sunt cele ce-i câştigă interesul şi astfel munca în sine îi aduce bucurie. acum apare o anumită distanţare în simţire faţă de mediul înconjurător. tot aşa şi copilul trebuie să se retragă în somn atunci când este suprasaturat de percepţii senzoriale pentru ca apoi. explică motivul pentru care sugarul doarme atât de mult. întrebări dure privitoare la realitate. unul mai intens. Această fază pe care o traversează fiecare copil. tot mai mult. se plictiseşte. Vraja ca de basm care a acoperit ca un văl până acuma viaţa este ruptă şi în locul ei sunt percepute faptele gol-goluţe ale realităţii. şi acordă o exagerat de mare atenţie la tot ce îl priveşte. pierderea stării paradisiace. este asemănătoare pentru toţi oamenii de această vârstă (aşa cum asemănătoare sunt şi desenele copiilor de pretutindeni la o anumită vârstă) fiind însă influenţate bineînţeles şi de condiţiile culturale. Părinţii care până acuma au fost acceptaţi fără rezervă trebuie să facă faţă întrebării pornite din simţire: “ de fapt cine sunteţi voi? Sunt eu cu adevărat copilul vostru?” Se pune din nou în evidenţă conştienţa propriei fiinţe. Numim această calitate şi capacitate de înregistrare. Dacă până acum copilul făcea teme de casă de dragul învăţătorului. Dacă transferăm la copil acest lucru. nu atât în accepţiunea intelectuală a cuvântului. este total deschis şi dezinteresat fiind în acelaşi timp foarte activ în procesul de a recepţiona şi de a imita. Dacă copilul şi-a dirijat forţa în perioada premergătoare şcolii înspre descoperirea şi însuşirea mediului său înconjurător. în această etapă de dezvoltare. iar jocurile de până acum sunt abandonate sub calificativul “jocuri pentru copii”. simţirea unei separări. Copilul se orientează cu profund interes spre disciplinele concrete care tratează viaţa plantelor şi a animalelor. se povesteşte Geneza din Biblie şi prezentarea Păcatului Originar. Odată cu transformarea fanteziei în forţă de reprezentare. Este vorba aici de aşa numita “intenţionalitate” de percepţie care spune că percepţia este posibilă doar în cazul în care este prezentă voinţa inconştientă. Această situaţie mult mai intensă la începutul vieţii. fortificat. După depăşirea acestei faze. asta însemnând că îl transformă într-o persoană care trebuie respectată pe baza calităţilor ce radiază din personalitatea sa. În jurul vârstei de 9 ani apare un eveniment deosebit în viaţa copilului. În această perioadă copilul este nefericit. şi este cu totul dăruit activităţii sale. Cu toate acestea. O parte din înveliş dispare.sale interioare tot ce vede. deci nu numai prin intermediul capului ci şi prin inimă. intenţia de a percepe. legate de un sentiment de vrajă faţă de mediul imediat înconjurător. tânjeşte după imaginea fermecată şi pierdută despre lume. indispensabilă procesului de învăţare. Copilul simte că există cineva care (eu descriu cazul pozitiv. Copilul trăieşte fiinţa învăţătorului ca fiind un izvor nesecat de cunoştinţe. cu situaţia când cuvântul învăţătorului are mai multă greutate decât cuvântul lor. Lucrul acesta îi conferă învăţătorului o autoritate firească. Mediul înconjurător al copilului are întotdeauna şi o componentă sufletească care va fi de asemenea însuşită în profunzime. Evoluţia descrisă mai sus şi care se desfăşoară treptat. Intre cel de-al 11-lea şi al 12-lea an al vieţii. să poată cuprinde încet-încet. trebuie să depună mereu o activitate pentru a putea percepe. percepţia propriei goliciuni). sâcâială. copilul şi-a însuşit un alt domeniu al memoriei de care are nevoie la şcoală: memoriei locale de reper i se adaugă acum memoria ritmică iar acesteia i se asociază memoria care se bazează pe imagini de reprezentare. până când va putea să se strecoare în haine noi. Pare că pentru o scurtă perioadă de timp. despre ceea ce priveşte copilul. 6 . ci mai mult în ce priveşte cunoştiinţele sale despre viaţă. Părinţii se întâlnesc. El trăieşte experienţa existenţei cuiva care ştie cum trebuiesc făcute lucrurile. În acest moment apare o nouă râvnă pentru învăţare. se exteriorizează prin critică. el îşi va construi între 6 şi 12 ani lumea sa interioară care se bazează pe simţire. copilul stând dezvelit faţă de sine însuşi. Aşa cum ochiul se închide când lumina este prea puternică pentru a se obişnui cu ea. care a reprezentat forţa hotărâtoare. gândirea se transformă treptat dintr-una eminamente concretă înspre capacitatea de abstractizare. ci dimpotrivă. deci momentul în care conştienţa omenirii a traversat etape asemănătoare (dezvrăjire. nu este pasiv ca o oglindă de pildă. conştienţa copilului se dirijează precum un reflector spre sine. Este de la sine înţeles că în această etapă responsabilitatea învăţătorului nu trebuie subapreciată. se retrage cu încetul cedând locul unei noi calităţi. care ştie cum trebuiesc trataţi copiii la această vârstă. Spre completare să aruncăm o privire asupra evoluţiei copilului până la pubertate: Începând cu vârsta şcolară imitaţia. fără a amesteca nimic propriu în această reflectare. urmarea exemplului. care conduce cu precauţie copilul din lumea grădiniţei în şcoală. care se manifestă mai ales faţă de părinţi. În planul de învăţământ din şcolile Waldorf. privirea copilului se poate orienta într-o formă nouă spre exterior. Tot ceea ce a învăţat în această perioadă va fi păstrat dacă există o legătură între acestea şi simţire. pe deplin îndreptăţită pentru această perioadă. Asemănător vârstei de 3 ani când în voinţa sa copilului simte o opoziţie cu mediul său înconjurător. altul mai puţin intens. dincolo de concreteţe. învăţători răi există peste tot) nu-i dă “pietre în loc de pâine”. Pas cu pas copilul devine capabil de a înţelege legături cauzale care. Ceea ce spune învăţătorul este crezut.

se face abia în clasa a VI-a. apoi planta trece printr-o fază de creştere care priveşte dezvoltarea frunzelor şi abia pe urmă pare floarea şi dezvoltarea fructului. care să-i ofere o atmosferă de ocrotire prietenoasă. Locul autorităţii personale este luat de competenţa profesională. El poate crea pornind de la această plenitudine doar după ce a păşit în noua etapă de dezvoltare a pubertăţii.pătrund întâmplările zilnice. la încredere de sine sau la complex de inferioritate cu toate varietăţile cunoscute de comportament ale puberilor. Ceea ce şi-a însuşit prin simţire. Pubertatea. de eliberare de sub autoritate. Deci sarcina dascălului este aceea de a conduce copilul de-a lungul acestor trepte evolutive şi să înlesnească parcurgerea lor. ci însufleţite şi concepute foarte individualizat. Se găseşte acum într-o fază de orientare. care este o culoare caldă dar activă. apoi mai mult în zona sufletească şi în cele din urmă în sfera spirituală. Dascălul sau tatăl care mai face acum apel la autoritatea sa. Începând cu ciclul primar până la liceu. perioada de desprindere. care începe pe la vârsta de 13-14 ani. Eu şi lumea suntem una Prima trăire a propriei voinţe Transformarea fanteziei în forţa de reprezent are 5-6 ani Construirea unei lumi iterioare proprii 7 ani Trăirea sinelui prin simţre Trezia capacităţii de gândire Discernământ şi trăirea sinelui în gândire abstractă 14 ani 0-1 an 2-3 ani 9 ani 12 ani Aşa cum la o plantă apare întâi mugurele şi frunzuliţele mugurelui. prin culoare şi formă. este pierdut. În acest sens trebuie înţeleasă şi utilizarea culorilor. este adesea legată de radicalitatea proprie tinerilor. În spatele acestor formulări privitoare la legităţile evoluţiei se află imaginea despre om a Antroposofiei. pare să respire. prin aceasta dezvoltându-se. dar nu static şi mecanic. aşternută în tehnică lazurată. poate fi examinat şi discernut acum. 2. Este evită o stimulare supradimensionată. după caz. centrul de greutate al evoluţiei este plasat în zona simţirii care este implicată cât se poate de diferenţiat în înţelegerea intimă lucrurilor. pe de o parte lasă libertate. în personalizarea acestora. în care ajunge la formarea primei imagini despre sine şi despre lume. de totala respingere a părinţilor. suflet şi spirit. Adolescentul poate să cântărească pro şi contra şi să-şi dobândească propriul punct de vedere. Spaţiul să fie aranjat cât se poate de simplu şi practic. 3. Omul nu este doar un trup însufleţit. Acestei faze i se asociază privirea autocritică şi conduce. Abia în liceu centrul de greutate se mută în sfera formării şi diversificării gândirii care devine capabilă să facă singură corelaţii şi să ajungă la o concluzie personală. aşa cum se 7 . şi nu un aspect rece şi pragmatic. Dacă aruncăm o privire asupra dezvoltării copilului în ansamblu. Copilul este în stare să-şi însuşească foarte multe cunoştinţe dacă este tratat corespunzător vârstei sale. se pot decela anumite centre de greutate: 1. ci este constituit din trup. În grădiniţe este aleasă adesea culoarea roz care. 2. Arhitectura şcolilor şi grădiniţelor Waldorf se străduieşte ca prin forme mai mult organice să corespundă funcţiilor clădirii: să creeze un înveliş pentru copil. Se alege roz şi nu roşu. Educatorul trebuie să abordeze pedagogic aceşti paşi pe care copilul îi face în cursul evoluţiei sale în aşa fel încât această dezvoltare să se poată desfăşura în mod sănătos. un loc în care acesta să “locuiască”. a calculului cu procente sau a ecuaţiilor cu o necunoscută. copilul este preocupat de activarea voinţei sale în cercetarea mediului înconjurător. şi dezvoltarea omului este guvernată de anumite legităţi cărora acesta se supune. Iată de ce strădania creării unei atmosfere care. prin intermediul raţiunii. pentru că rozul păstrează căldura în mod discret. pe de alta acţionează armonic. Două sunt ideile care-i stau la bază: 1. în şcoala Waldorf predarea ştiinţelor naturii. lăsând copilului în mod armonios libertate fără a-l ataca. provenită din cunoaşterea modului profund în care mediul înconjurător acţionează asupra copilului. Tocmai prin cunoaşterea legităţilor dezvoltării copilului putem acorda o atenţie deosebită individualităţii acestuia. De la naştere şi până la moarte omul parcurge diferite trepte de dezvoltare unde accentul este pus o dată mai mult pe dezvoltarea fizică. De aceea. Metode educaţionale în grădiniţa Waldorf Grădiniţa Waldorf are o concepţie deosebită. Din momentul naşterii şi până la vârsta şcolară.

Stimulaţi de activităţile pe care le face educatoarea. Mulţi dintre copiii care vin la noi trebuie în primul rând să înveţe să se joace din nou. În faţa copilului se află o încăpere care-i oferă mult spaţiu şi care. În concluzie poate fi spus că grădiniţa Waldorf este un loc unde copilul poate învăţa modul de a-şi activa şi dezvolta voinţa pe de-o parte. Obicei şi ritm. De aceea vom încerca să evităm toate întrebările. Un mare ajutor îl constituie obişnuinţa. Se creează astfel o legătură între 8 . Un ajutor important îl constituie ceilalţi copii. fără multe cuvinte. succesiunea logică a etapelor unei activităţi poate fi percepută mult mai veridic. o parte din ceea ce se schimbă în ambianţă şi în natură în funcţie de anotimp. ci în curând ajută cu multă bucurie alături de ceilalţi. In acest ritm se înscrie şi mâncarea. oricât de simpliste ar părea. al săptămânii şi al anului îi conferă copilului o bază de încredere care la rândul său îi dă siguranţă şi ocrotire. Ei sunt atât de obişnuiţi să fie activaţi şi stimulaţi în permanenţă din afară. Acestea. creează copilului cadrul sigur pe care poate îl simţi zilnic. iar pe de alta. îşi va pregăti locul de muncă. să pătrundă lucrurile complicate. în activitate. reprezintă ajutoarele noastre pentru ca. toată vorbăria care se adresează intelectului copilului sau solicitarea de a lua o decizie. Dar asta nu înseamnă că nu există câteva zile care sunt percepute ca o încoronare a unui punct culminant. căreia îi urmează faza de rânduială. să obţinem colaborarea de la sine înţeleasă a copiilor. mulţi copii se vor alătura dorind să colaboreze. cusutul) şi să le înţeleagă. au consecinţe de durată lungă: • În primul rând un om care poate să pătrundă lucrurile simple. în care se poate încrede şi care-i dă posibilitatea de a se bucura de anumite evenimente ca de pildă succesiunea anotimpurilor de care-şi aminteşte din anul trecut. prin jucăriile în forme simple dar stimulând fantezia. fie să se joace. Pentru un copil jocul reprezintă munca ce poate să-l satisfacă. În fiecare zi se mănâncă altceva. Când un copil nou venit în grupă trăieşte modul firesc în care ceilalţi copii fac ordine. ca produs secundar. Repetarea a aceluiaşi lucru dar fără monotonie. imitaţie şi firescul acţiunii care se transferă în obiceiuri şi nu prin permanente îndemnuri. Este motivul pentru care încercăm prin mişcare şi gesturi să exprimăm ceea ce dorim să trăiască copilul. nu o ocupaţie oarecare sau provocarea dezordinii. Acestui mod serios de a privi jocul îi acordăm atenţie atunci când dedicăm mult timp jocului liber. Înainte ca educatoarea să se aşeze la masa de cusut. tot ceea ce percep. A lăsa să se transforme în obişnuinţă. lucru ce poate fi observat la noi înşine. Urmează apoi desfăşurarea muncii propriu-zise. nu-i vine ideea că aceste activităţi reprezintă muncă şi că ar putea fi ceva neplăcut. Ritmul zilei. făcând-o. Jocul în cerc Un loc important în activitatea din grădiniţă este ocupat de jocul în cerc. de a se încadra în societate. lucru de care nu este capabil. Educatoarea este ocupată cu o treburi gospodăreşti. pentru că este menţinută forma. călcatul. gândite. uscatul. va reuşi. Pentru că la această vârstă copilul pricepe prin intermediul acţiunii. bucuria de a face. Încercăm să creăm la copil “obiceiuri bune” prin exemplu. În perioada preşcolară am văzut că centrul de greutate al copilului este regăsit în acţiune. Nu oferim copilului jocuri sau idei de meşterit. Într-o epocă în care munca în gospodărie este făcută predominant de maşini. corespunzătoare momentului dezvoltării în care se găseşte: deci prin activitatea practică. datorită bucuriei cu care aceasta munceşte. oferim copilului posibilitatea să vieţuiască împreună cu noi desfăşurarea proceselor simple (spălatul. încât au devenit atât de pasivi nemaiputând să aibă iniţiative proprii de joacă. Asta nu înseamnă că ne acordăm în fiecare zi dorinţei copiilor întrebându-i ce vor să facă.întâmplă cu culorile tari (mai cu seamă la roşu). Astfel desfăşurarea unei zile la grădiniţă este mereu aceeaşi şi cu toate acestea nici o zi nu e ca alta. nu nepărat conţinutul. Acest cadru de siguranţă reprezintă un punct de sprijin pentru copil. mai târziu. copiii de grădiniţă preiau profund în interiorul lor. într-un alt mod. vom strânge noi înşine sau poate vom ruga mamele păpuşilor să-şi ducă păpuşelele la culcare. Deja din grădiniţă dorim să punem bazele unor însuşiri precum independenţa şi acţiunea conformă propriei voinţe. Prin intermediul imitaţiei. nu mecanic ci în acord cu articularea ritmică a zilei. pun masa şi ajută la strânsul ei. fie să ajute. şi aceasta prin activitatea educatoarei. inteligenţa copilului poate fi stimulată în această etapă prin activităţi logice. El ne însoţeşte de-a lungul întregului an. Copiii vor fi stimulaţi să facă ei înşişi ceva. îl invită la joacă. • În al doilea rând. însuşindu-şi prin imitaţie desfăşurarea procesului. ci îl lăsăm să decidă singur ceea ce doreşte să joace astăzi. nu la nivelul capului. ori să solicităm negustorilor să-şi sorteze marfa. Prin intermediul lui apropiem copilului un crâmpei de viaţă. dar meniul săptămânal se repetă şi în curând copiii ştiu că miercurea este ziua în care se pictează şi se mănâncă pireu de mei. este un alt principiu al pedagogiei în grădiniţele Waldorf. Prin activităţile noastre încercăm să stimulăm copilul pentru activitate proprie: dacă dorim ca ei să facă rânduială. Prin aceasta îşi însuşeşte fără efort noţiunile de bază ale activităţii sociale şi.

pentru ca la repetare piticul-băiat să dea cu ciocanul său cel mic. separate. călcăm maiestos ca regii. trebuiesc făcute conştient. trează de zi. facem paşi mari ca uriaşii. având capacitatea de a gândi abstract. iar povestirea conţinutului. Despre ce este vorba? În urmă cu 100 de ani copiii nu ar fi avut nevoie de jocul în cerc pentru a stabili o legătură între ei. atunci când îi vine rândul. natură şi mediu. Cercetând epocile de 9 . Adultul de astăzi trăieşte într-o stare de conştienţă clară. Un alt aspect al jocului în cerc este reprezentat de educarea mişcării. trebuie să ne ocupăm pe scurt de originea lor. între om şi natură se interpune tehnica şi mass-media. o împărtăşeşte şi ascultătorilor săi. mic-mare. Pentru a putea sesiza diferenţa. în care gândea prin imaginiiar nu abstract. Prin însoţirea versurilor şi a cântecelor cu gesturi. Educatoarea şede în mijlocul grupei învăluindu-i pe copii. Dinamica jocului în cerc nu reiese din schimbări dramatice ci din impulsuri foarte simple: este suficient dacă piticul-bunic înalţă o singură dată ciocanul său mare.senzaţia că lucrul acela “nu mă priveşte”. natură şi anotimpuri. În mod deliberat renunţăm la educaţie fizică cu copiii. În acest sens jocul în cerc este doar una din multiplele modalităţi de realizare a acestei legături. pentru anotimp şi mediul înconjurător. Printr-o asemenea atitudine pasivă nu poate lua naştere o legătură veritabilă între om şi natură. Dacă ascultăm sonoritatea fiecăruia dintre cele două cuvinte. La întrebarea ce a putut fi atât de diferit a răspuns intrigată: la ea slugile fiului de împărat nu s-au împiedicat de un arbust ci de o tufă”. De ce trebuie spus basmul mot-á-mot? Nu este suficient dacă este redat conţinutul după sensul acestuia? Un răspuns convingător la această întrebare mi-a fost dat de o convorbire pe care am avut-o cu Maria (7ani). imaginile acestuia pătrund adânc în sufletul lor unde îşi vor desfăşura efectul. În timpul unei vizite la vecini. învaţă să exprime în limbajul corpului cele mai fine. Ea a ascultat de mai multe ori acasă basmul “Albă ca Zăpada”. repede-lent. pe când o tufă împunge cu crengi ţepoase. Astfel am ajuns la valoarea basmului care este cu totul alta decât aceea pe care o are o poveste. Dacă un lucru este repetat în mod conştient de mai multe ori. mai plastic şi mai direct. şi-a dat seama cât de profund pătrunde povestitorul în basm atunci când nu îl citeşte. ci mereu în consonanţă cu întregul. Gestul cuvântului este cu totul altul. Metoda noastră pentru educarea mişcării este jocul în cerc. Iese în evidenţă modul complet diferit în care copiii recepţionează basmul în comparaţie cu noi. avem la dispoziţie o infinitate de posibilităţi de mişcare. sau cu paşi mărunţi ca un pitic. La poveşti lucrurile stau simplu: ele au un autor care beneficiază de mai multă sau mai puţină fantezie.copil şi natură care se va manifesta în viaţa sa de mai târziu sub forma unui interes real pentru natură. acest basm a fost povestit şi de vecina. Fantezia copilului este folosită mereu. diferenţiate atitudini sufleteşti. Ea nu citeşte ci încearcă să lase să se înşiruiască imaginile basmului fidel în cuvinte. plutim ca fluturii. Pe atunci omul trăia într-o stare de conştienţă visătoare. dar cu totul altfel”. Întreaga noastră viaţă în grădiniţă este astfel concepută încât să permită realizarea şi cultivarea legăturii între om. a sensului. Astăzi. această con-vieţuire. Tocmai această pătrundere în profunzime. înţelegem ce a vrut să spună copilul: cuvântul arbust sună împlinit. Pentru că gesturile adultului să fie cu adevărat demne de a fi imitate. În felul acesta copilul descoperă unitatea existentă între mişcarea trupului şi a sufletului. niciodată nu se face o mişcare de dragul mişcării. trebuie să fim convinşi de efectul pozitiv pe care îl determină. Această detaşare are drept consecinţă o anumită atitudine sufletească ce se stabileşte între om şi celelalte regnuri naturale: este vorba de o atitudine de spectator . (noi povestim acelaşi basm timp de 1-2 săptămâni). Dacă povestim copiilor de mai multe ori acelaşi basm. Aici îşi are izvorul limbajul imagistic al basmelor. De ce este atât de important pentru noi? Oricine a încercat să urmărească succesiunea imaginilor unui basm. reprezentând zestrea folclorică iar originea lor este văzută de cercetători în timpuri în care conştienţa omenească era cu totul diferită faţă de cea de azi. păşim liniştit ca un cerb. de sute de ani. Cu alte cuvinte se poate spune că încă de la grădiniţă începem să luăm măsuri de prevenire a prejudiciilor sufleteşti ce sunt determinate de civilizaţia noastră. înseamnă zugrăvirea. şi povesteşte. Maria s-a întors acasă şi a spus: “Şi mama Sabinei a povestit Albă ca Zăpada. fâlfâim ca păsările sau tropăim ca mânjii. Iată doar cazul mersului: lunecăm repede şi fără zgomot ca un şoricel. Tot atât de multe posibilităţi ne stau la dispoziţie şi când este vorba de mişcarea mâinilor şi a braţelor. Jocul în cerc respiră prin antiteze: tare-încet. de fiecare dată a altor imagini. care are mai multă sau mai puţină experienţă cu copiii. rotunjit. În schimb basmele s-au transmis oral. Şi aici repetarea joacă un rol important. Cum şi de ce povestim basme? Cu basmul se încheie ziua în grădiniţa noastră.

Prin esenţa sa. trebuie să danseze în papuci înroşiţi în foc până cad moarte. Din înţelepciunea sa şi din legătura sa nemijlocită cu Principiile Spirituale şi-a creat imaginile care au ajutat sufletului omenesc în dezvoltarea sa ulterioară. Astfel la copilul mic regăsim această conştienţă ca de visare. făcând apel la variante interpretative. în timp ce adulţii de astăzi trebuie să se preocupe îndelung cu aceasta. Şamanul a fost inţiatorul basmelor. imagisticul a dispărut treptat din limbajul scris şi vorbit (scrierea hieroglifică. datorită asemănării surselor din care au izvorât. va fi trăit de el simţind împreună cu ceilalţi. Aceste sunt temeiurile pentru care acordăm o importanţă atât de mare basmelor. În culturile şamanică şi rituală. Cine se opreşte doar la aspectul exterior al imaginilor din basme. Basmele au o forţă tămăduitoare. Una din legităţile evoluţiei umane arată faptul că fiecare individ trebuie să refacă în propria biografie fiecare etapă a evoluţiei conştienţei omenirii. cu atât mai bogată şi mai diferenţiată va fi viaţa sa interioară în viitor. prin forţa de orientare şi prin sfârşitul bun pe care îl aveau. În vremea primelor două trepte de cultură conştienţa omului era imagistică. ea s-a cufundat în subconştient. despre faptul că evoluţia omului poate fi împărţită în patru trepte: 1. reprezentând adevărate forţe modelatoare a caracterului copilului dacă li se permite apropierea de acesta. 2. uşor. înţelepciune şi o apropiere de Divinitate. va fi surprins de grozăvia lor. Dar conştienţa imagistică nu a dispărut. Educatorul atent îşi dă seama de foamea neastâmpărată de imagini pe care o are un copil de la 4 până. gânditoare de astăzi. Imaginile basmelor şi dramatismul care le populează dau copilului un imbold moral a cărui profunzime noi adulţii nu o mai înţelegem decât amintindu-ne propria noastră vârstă a basmelor. trează. formând în sufletul copilului apt să recepteze lucrurile legate de veneraţie. Şi atunci. şi solicită forţele voinţei în năzuinţa lor spre bine. Odată cu transformarea conştienţei visătoare în conştienţa clară. căci cine poate 10 . constituind un ajutor pentru fiecare în găsirea drumului în viaţă prin claritatea lor. sau mame vitrege. Ceea ce-i va rezerva viaţa de mai târziu. Asta face să găsim în basmele fraţilor Grimm. basmele sunt concepute să cuprindă gândirea pură de contemplare a lumii de către copil. visătoare. suferind sau bucurându-se cu ei. cultura tehnocrată. ce au luat naştere după Christos. miturile şi basmele. sau ca laptele. având drept imagine arhetipală plăsmuirea basmului. la 12 ani. Cu cât i se permite unui copil să trăiască mai intens lumea basmelor. care nu pot fi înlocuite nicicând de o poveste făcută pentru amuzament. 4. Pe atunci aceste imagini erau înţelese nemijlocit. din prefaţa “Basmelor”: “Prin structura lor interioară. Ele prezintă prin imagini dezvoltarea şi maturizarea sufletului. aceşti dascăli erau numiţi şamani şi iniţiaţi. În acelaşi timp asupra copiilor s-a revărsat o mare de basme radiofonice şi filmate. De aceea limbajul basmelor este înţeles nemijlocit de copii.cultură. Lucrurile acestea străbat ca o respiraţie morală întreaga lume a basmelor. Mărturie despre acest lucru stau visele. pentru a se putea din nou apropia de ele. Ca în cazul oricărei evoluţii. Fiecare îndemn bun este lăudat. imagini asemănătoare acelora din basmele precreştine. să o hrănească nemijlocit ca mierea dulce şi hrănitoare. cultura rituală. Maria de Smoală trebuie să plângă şi să ţipe de ţi se frânge inima. 3. tot ceea ce este descris prin imagini de basm. Iată un citat al lui Wilhelm Grimm. imagistică ce se eliberează treptat (în jurul vârstei de 9 ani) de conştienţa raţională. Deoarece toate plăsmuirile basmelor sunt imagini pentru stimularea sufletului. cultura religioasă. în care li s-au vizualizat şi sau făcut auzite astfel de atrocităţi. ce i-a transformat în dascăli pentru cei din jur. Heino Gehrts vorbeşte în cartea sa “Despre imaginea omului în basme”. Basmele au apărut în această perioadă. şi cade în responsabilitatea noastră alegerea hranei sufleteşti care să potolească această foame. adeseori. nici conştienţa imagistică nu s-a încheiat brusc ci a avut locul său de cinste până în secolul al XV-lea când a fost inventat tiparul. În toate timpurile au existat oameni care erau mai înaintaţi faţă de semenii lor prin maturitate. scrierea cuneiformă). De aceea Heino Gehrts denumeşte primele două ca fiind “culturi de trăire sau de iniţiere” în timp ce ultimele sunt denumite “culturi de instruire”. fără greutate pământească”. din punct de vedere al profunzimii imaginilor. de zi. şi au un caracter profund creştin. a omului de astăzi. fiecare impuls rău este pedepsit. pentru dezvoltarea însuşirilor sufleteşti (cine nu a recunoscut în sine vrăjitoarea dar şi fiul de împărat?). pentru ca în cea de-a treia să înceapă dezvoltarea stării de conştienţă trează. care drept pedeapsă. Astfel în anii 70 s-a discutat mult dacă într-adevăr este necesar de a pune în faţa sufletului delicat al copilului asemenea grozăvii aşa cum sunt cele în care lupii mănâncă oameni. Scrierea a fost abstractizată până la a se transforma în semn. plin de dragoste. caseta sau filmul transpune în formă realistă exterioară. cultura şamanică.

nu se gândeşte la caracteristicile morfologice ale reptilei. spre deosebire de teatrul cu marionete unde păpuşile sunt conduse dinăuntru şi dezvoltă o viaţă proprie. teatru de masă. Păpuşile care stau şi sunt folosite pentru teatrul de masă sunt simple şi au caracter general. Marioneta are numai trei sfori: pentru cap şi pentru cele două mâini. Şi aici domneşte multă simplitate. chiar şi la copiii zvăpăiaţi. din imaginile sale vom dobândi impresia profundei înţelepciuni cuprinse în acestea. ci se înţelege în mod instinctiv. îi conferă ceva supranatural făcând din ea o apariţie propice basmului. Pentru aceasta întregul aranjament este făcut tot din mătase. mama. Se pot face adevărate mici reprezentări teatrale cu jocurile de degete. Fiecare joc de degete este de fapt un exerciţiu de concentrare. Dacă în grupă există copii ce prezintă întârzieri de vorbire. Poate este bine să avem un asemenea joc de degete mereu pregătit pentru momentele când un astfel de copil se apropie de noi. Printr-o caracterizare simplă sunt recognoscibili tata. Vorbirea ritmică ce ţine de acestea precum şi repetarea. Atenţia este rapid focalizată. Pânza are rolul cortinei care se ridică şi se coboară dând un început şi un sfârşit poveştii. poate le vom insera chiar şi în jocul în cerc. Această activitate interioară reprezintă unul din ţelurile noastre educaţionale care se constituie în contrapondere pentru pasivitatea societăţii noastre de ofertă şi consum. în acorduri de liră sau în cele ale unui cântec. care poate fi dramatizată cu uşurinţă. Stând în spatele mesei. În general. de exemplu: o bucată de pânză verde devine pajişte pe care se construieşte o căsuţă din buturugi de copac în care locuieşte mama. în perioada de adaptare a unui copil nou în grupă. albastru şi 11 . Pentru ocazii sărbătoreşti avem la dispoziţie o altă modalitate a jocului cu păpuşi: jocul cu marionete de mătase. senzaţia neplăcută avută). bureţi şi acuarele (roşu. jocul de degete poate fi folosit şi pentru distragerea atenţiei atunci când aceasta este necesară. sunt foarte îndrăgite de copii. La început edificiul în care se va desfăşura povestea este acoperit cu o pânză care va fi ridicată încet. bunica şi împăratul şi pot fi folosiţi astfel. găsesc mai multe mese acoperite cu muşama. Acest aranjament este animat cu multă fantezie. Câteva oiţe pasc alături de păstorii lor şi de după o piatră îşi fac apariţia piticii. În cursul unui an vom prezenta copiilor de mai multe ori teatru de masă în locul povestirii basmului. sugerând doar şi permiţând astfel fanteziei copilului să completeze tabloul. Povestea odată sfârşită. Intenţia noastră este de a stimula cu ajutorul lor în grădiniţă dezvoltarea vorbirii în general. Pictura cu acuarele şi ceracolor Într-o zi a săptămânii jocul liber se deosebeşte de toate celelalte zile. şi care formează baza de netăgăduit pentru o dezvoltare sufletească sănătoasă. Ele constituie un preţios ajutor. jocuri de degete liniştitoare. Alcătuirea ei din mătase şi modul în care ea pluteşte. Un asemenea teatru de masă are un ritual precis.suporta să i se toarne deasupra smoală clocotită? Cine nu a găsit nimic rău în povestirea unui basm din care a preluat în mod inconştient imaginile interioare (când povesteşte cineva de şarpele din sân. şi ulterior va fi foarte atent la autenticitatea basmelor pe care copilul său urmează a le savura. aranjamentul va fi acoperit cu aceeaşi pânză (din nou cu muzică). Jocuri de degete. Dacă ne preocupă vreme îndelungată un basm. teatru cu marionete Jocurile de degete sunt foarte iubite în grădiniţă. de exemplu. când copiii ajung la grădiniţă. Pe ea se găsesc mai multe vase cu apă. vom introduce mai des jocurile de degete. Câştigarea precaută a încrederii în ceilalţi copii şi în educatoare. deci cu motricitatea fină. În această zi. iar conducerea lor se face dinafară. Cum dezvoltarea vorbirii este în strânsă legătură cu îndemânarea mâinii şi a degetelor. în mai multe împrejurări. La teatrul de masă actorul care conduce păpuşile este văzut. O altă treaptă este reprezentată de teatrul de păpuşi de masă. jocurile de degete îşi găsesc largă aplicare mai ales în pedagogia curativă. Tipologia puternic conturată prin teatrul cu marionete nu este specifică perioadei de grădiniţă. poate fi uşurată făcând mai întâi cu copiii vechi apoi cu copilul nou venit. care nu suportă o transpunere greoaie în lumea reală. va fi convins de grotesc abia atunci când va auzi sau va vedea dramatizarea unui basm. aşa cum sunt toate jucăriile noastre. Teatrul de masă apare deseori în jocul liber. educatoarea conduce păpuşile în concordanţă cu desfăşurarea poveştii pe care o spune. Din cele prezentate reiese clar că se face o nedreptate basmului diminuându-i valoarea dacă este transformat într-o poveste născocită. atunci. Momentul introducerii jocurilor de degete este cu totul la latitudinea educatoarei. unde totul trăieşte liber.

cântecul este auzit şi în colţurile cele mai îndepărtate. ne poate inspira perioada recoltei. începutul lui septembrie. La pictură obiectivul principal este procesul creator. Pentru trăirea comunităţii. care încearcă să-şi transforme defectele în calităţi. Aspectul pe care îl are sărbătoarea va fi diferit în funcţie de stadiul de dezvoltare. viaţa interioară a omului are nevoie de exprimare. Nu este propusă o temă anume. într-o perioadă în care vara se apropie încet de sfârşit. Prin întâmplări exterioare. Etapa de creştere în natură a încetat şi se apropie timpul coacerii şi al recoltării. Asta nu înseamnă că trebuie să încheiem bilanţul vieţii noastre exact la Sărbătoarea Recoltei. ori de câte ori copiii doresc să coloreze. Dăruiţi cu totul culorii. decât o voi face la şcoală sau mai târziu. unul câte unul de educatoare cu un cântecel şi aşezaţi în faţa unei planşete pe care este întinsă o coală de hârtie udă. creativ. Fiecare sărbătoare are două feţe: una exterioară care este intim legată de ciclul anului. Dacă nu i se aminteşte mereu. Copiii ating o linişte interioară şi se dăruiesc procesului creator. În cursul jocului liber. La cei mari apare treptat dragostea pentru detaliu şi datorită lui petrec mai mult timp la o pictură. Evităm să pictăm copiilor ceva ca model.trăirea curgerii anului O orientare esenţială pentru activitatea noastră ne este dată de ciclul anului. Celebrarea sărbătorilor anului . devenirea. Putem întâlni mereu copii care sunt cu totul adânciţi în acest proces. Nici în acest caz nu se dă o anumită temă. care-şi extinde ştiinţa asupra esenţei lucrurilor. De aceea omul care îşi trăieşte viaţa ca o posibilitate de a-şi continua evoluţia. Un alt copil este chemat apoi cu un cântecel la dulapul de pictură. copilul uită în câteva momente rezultatul. folosind doar acele simboluri care pot exterioriza trăirea interioară în mod asemănător cu basmele. care a atins punctul culminant în miezul verii. La grădiniţă va trebui să serbez altfel o sărbătoare. pe de alta. le stimulăm mai degrabă activitatea proprie şi nici nu le dăm ceva de colorat căci un copil la această vârstă are nevoie de spaţiu pentru a lucra singur. are un efect de armonizare. prin culoare. o simfonie de culori pe coala lor de hârtie. pentru a exprima ceea ce corespunde imaginaţiei lor.galben). O observaţie interesantă arată că la diverse vârste pictura este guvernată de legităţi precise. pictând o pictură după alta cu o mare bucurie de a crea. va găsi în sărbătorile creştine un ajutor pentru trăirea vieţii sale interioare. pe scurt. cu balaurul din fiecare. Soarele. Cu Sărbătoarea Recoltei ne luăm rămas bun de la opulenţa naturii şi începem pregătirile pentru vremea când afară totul va fi liniştit şi gol. dă planşeta cu coala de hârtie la uscat. Încetul cu încetul câştigă siguranţă în acest mediu. Lucrul cu un singur element care nu necesită nici o formă şi care acţionează doar prin culoare. împreună vom împleti trăirea legată de anotimpuri cu pregătirea sărbătorilor prin ceea ce se întâmplă în jocul în cerc şi prin schimbarea aspectului mesei anotimpurilor. iar natura se va pregăti pentru marea hibernare. nu-i stabilim nici contururi pe care el să coloreze. În acest proces de observare şi autocunoaştere. După ce copilul îşi termină lucrarea. Ceea ce a fost menţionat aici va fi detailat la sărbătorirea 12 . La grădiniţă. încearcă să descopere ce face o culoare când întâlneşte o alta. să strângă fructele pe care apoi să le cântărească după valoarea lor. copilului care este intim legat de mediul său. Cei mari folosesc culorile cu intenţie. Pe de-o parte această chemare prin cântec face ca ceilalţi copii să fie mai puţin deranjaţi în jocul lor. Un ajutor în acest sens îl constituie observarea întâmplărilor din natură. ca cel ce cântăreşte faptele bune şi faptele rele). Întocmai ca şi la basm trebuie să ne prelucrăm din nou conţinutul sărbătorilor anului dacă dorim să nu o facem doar “pentru că aşa se procedează”. Aceasta reprezintă încă un aspect pentru care celebrăm sărbătorile. de cântărire a faptelor bune şi a celor rele. pot să o facă folosind ceracolor. care trebuie să aibă loc mereu în om. şi împiedică neglijarea unor procese sufleteşti importante. Copiii sunt invitaţi. şi una interioară. sărbătoarea toamnei poate constitui în acelaşi timp un simbol al unui proces interior: omul căruia i-a fost îngăduit să se bucure în viaţă de creştere şi maturizare. Abia la şcoală se propune o anumită temă. Ea va fi aşezată în dulapul special amenajat pentru pictură. cu culoarea. un om de orientare creştină. de care nu este încă separat prin barierele conştienţei şi ale gândirii. Lucrul acesta se întâlneşte mai ales la cei mici. perioada mihaelică (din vechime Sfântul Mihail a fost perceput ca un sprijin în lupta cu răul. fiecare copil poate să picteze ceea ce doreşte. Şi în această activitate domneşte libertatea şi principiul de a stimula în copil exprimarea trăirilor sale. În acest sens accentul nu este pus pe explicaţii şi discuţii prin care să conştientizăm copilului anotimpul în care tocmai ne aflăm şi care este motivul pentru care serbăm anumite sărbători. simte nevoia unei perioade în care să culeagă. Există o singură regulă: nici un colţ nu trebuie să rămână alb! Această activitate creatoare făcută cu culori. salutând această întâlnire cu veselie. dăruieşte din ce în ce mai puţină lumină şi căldură. care acţionează ca o amintire. Nu. Anul nostru şcolar începe de obicei la sfârşitul lunii august. prinde foarte bine copiilor: prima dată privesc cuprinşi de uimire modul în care penelul transpune ca vrăjit. de alcătuire în formă exterioară. îi vom alcătui sărbătoarea pornind de la această trăire împreună.

După spălarea mâinilor. Martin (un fel de plăcintă dublu răsucită. Această libertate este neapărat necesară pentru că fiecare om se deosebeşte fundamental prin individualitatea sa de ceilalţi şi de aceea. Apoi aprindem lampioanele care au fost făcute în grădiniţă în săptămânile anterioare şi facem o procesiune a lor. le-ai pârguit Dragă Soare. plină de viaţă. În timpul plimbărilor noastre strângem fructe de pe jos şi le fierbem. lumina şi căldura interioară. Sigur vor fi multe similitudini pentru că ne orientăm după acelaşi cadru. În Ziua Recoltei jocul liber este marcat printr-o activitate febrilă la bucătărie.Paştelui. drag Pământ Nu vă vom uita nicicând. Se începe cu un teatru de masă care are ca motiv împărţirea. După o plimbare în cursul căreia strângem rămurele cu frunze de toamnă pentru Masa anotimpurilor. lumina interioară trebuie purtată spre afară pentru a lumina întunericul. La sfârşit se serveşte un cornuleţ de Sf. Dacă am avea mai mult spaţiu la dispoziţie. până în această zi când este făcut în întregime pentru prima dată. îşi va regăsi locul în amintire. Jocul lampioanelor din cartea “Mici basme şi poveşti”.care vor umple masa anotimpurilor până la Sărbătoarea Recoltei. în munca fiecăruia. iar cu câteva zile înaintea Zilei Recoltei fiecare copil aduce fructe şi legume . ajutorarea (de ex. căci. ca un ciorchine). Cu cât se apropie mai mult sfârşitul anului. am invita bineînţeles şi părinţii aşa cum se întâmplă în multe alte grădiniţe Waldorf. Martin se face după-amiază târziu când este întuneric. şi va putea fi transformată într-un sprijin mereu înnoit pentru conştienţă. aşa cum spunea Goethe în Prologul său la Faust: “Activitatea umană poate să adoarmă mult prea repede. Copiii entuziaşti şi zeloşi ajută cu multă încântare la transformarea legumelor şi fructelor într-o supă bună de legume sau o pizza şi o plăcintă cu fructe.: “Globul de cristal” al Fraţilor Grimm. În jocul în cerc trăim gesturile care se fac la seceratul cerealelor. şi numai aşa poate educatoarea să imprime o atmosferă sărbătoarească. şi procesiunea lampioanelor. dată fiind această ocazie deosebită. care a fost golită de fructe şi legume pentru masă. Ne pieptănăm. şi care este rostită înainte de mâncare: Tu. Pământ. Acum ne umplem din nou coşurile cu castane şi ghindă nouă şi le îndepărtăm pe cele vechi. prin zicerea pentru masă. spre deosebire de zilele obişnuite (când mâncăm la măsuţe) va fi o masă lungă. bucată cu bucată. Cele descrise în continuare trebuie privite doar ca o posibilitate de a celebra această sărbătoare şi ar fi o concluzie pripită să credem că în fiecare grădiniţă Waldorf lucrurile se petrec la fel. formată din măsuţe mici care va fi împodobită cu o pânză lungă roşie şi cu trei sfeşnice. material se lucru pentru grădiniţele Waldorf. ne aranjăm frumos. tu. centrul de greutate este diferit plasat. împreună cu părinţii. Odată această activitate încheiată. ci doar de un cântec al lampioanelor. Sărbătorirea Sf. 5). vom trece la aranjarea mesei care. 13 . Bezna exterioară este mai bine percepută dacă procesiunea nu este precedată de vreo sărbătoare. împletim cu copiii o cunună din diferite feluri de cereale. le-ai dăruit Soare. Motivul care stă la baza sărbătorii Sfântului Martin de la sfârşitul lunii noiembrie. ornamentate cu frunze de toamnă. Jocul a crescut timp de trei săptămâni. Când păleşte lumina exterioară. unde vom face jocul în cerc destinat acestei ocazii. Masa se remarcă printr-o anume solemnitate. după pilda împărţirii mantalei Sf. care a fost coaptă dimineaţa împreună cu copiii. vol. ne vom aşeza în cerc de astă dată pentru a asculta basmul (de obicei şed foarte aproape de educatoare. La noi părinţii trebuie să se mulţumească cu descrierea colorată. Şi acest caz arată clar că sărbătorirea unei zile care presupune repetare pentru împlinirea ei. cu atât se întunecă mai devreme afară. sau “Fiica de împărat în castelul în flăcări”. dată de Christian Morgenstern. Pentru fiecare sărbătoare importantă este pregătirea. dacă nu doreşte ca aceasta să se cufunde în indiferenţa cotidiană. prin imaginea mihaelică a luptei cu dragonul. făcută în seara cu părinţii. Cu basmul se încheie dimineaţa festivă. fiecare copil va primi în căuşul palmelor câte o picătură de ulei aromat. Se iubeşte mult în inactivitate”. dar fiecare educatoare va proceda în funcţie de posibilităţile şi însuşirile sale. Prin fiecare gest făcut de educatoare se dă glas recunoştinţei faţă de pământ şi faţă de Dumnezeu. unde simbolul oferit de Iepuraş poate fi foarte clar perceput. este de a opune întunericului şi frigului de afară. de ex. Omul are tot mereu nevoie de ajutor dinafară sau dinăuntru spre a-şi ţine trează conştienţa. Martin. Pentru Sărbătoarea Recoltei de exemplu. Important şi de la sine înţeles este să găsesc o legătură cu simbolurile şi să le aflu înţelesul. care va fi împărţită cu vecinul). Se va alege un basm care are ca motiv recolta şi poartă în sine şi momentul socotelii. Numai astfel se poate lucra cu aceste lucruri în mod deschis. înainte de a intra din nou în grupă.dacă se poate din grădina proprie . transparent pentru copii. Apoi ne întoarcem în deplină ordine spre masa sărbătorească. Această recunoştinţă trăieşte de fapt şi se manifestă la noi la fiecare masă.

d. cu silinţă. O dată cu flori de paie. Puţin înainte de Crăciun apare un taler de ceară în grădiniţă. va putea să-şi aprindă iubirea de la Iubirea lui Christos. Această spirală este un simbol pentru drumul pe care trebuie să-l facă omul spre înlăuntrul său pentru a-L găsi pe Christos. nuci şi turtă dulce. Atunci legenda şi puţinele cunoştiinţe pe care le avem. descrie naşterea lui Isus. până la vacanţă. Unul după altul. În acest coşuleţ se găseşte câte o piatră frumoasă pentru grădiniţa de muşchi a fiecărui copil. iar în germana veche “Leb” înseamnă mijloc de tămăduire. şi va putea apoi să o iradieze spre exterior. în grădiniţă ia naştere un peisaj. Pe urmă apar Maria şi Iosif cu măgăruşul. dimpotrivă. El aduce copiilor mere. la copil nu va ajunge nimic neadevărat. Această purificare îşi are expresie şi în mediul înconjurător. Perioada imediat următoare sărbătorii lampioanelor este una destinată curăţeniei generale a grădiniţei şi este legată de “sărbătoarea spălatului cel mare” când vor fi spălate toate pânzele. nimic nedrept. acolo se întâmplă câte ceva. o altă formă decât cea pe care o are pâinea cea de toate zilele. Începutul Adventului este făcut cu o sărbătoare specială: “Spirala de Advent”. ne dăm seama că 14 . Turta dulce este o pâine (îmbogăţită) rafinată. Viaţa ne dă uneori nuci tari. preşurile. După Moş Nicolae începem pregătirea jocului de Crăciun la jocul în cerc care prin versuri şi cântece simple. Figurile de la iesle sunt simple păpuşi care stau. El este imaginea exterioară a solului ceresc care ne aduce merinde pentru drumul interior spre Christos.m. încetul cu încetul. vestirea naşterii sale şi adoraţia păstorilor. ci. înţelege cum acest lucruşor contribuie la crearea atmosferei de Advent. Termenul german este Lebkuchen. Adventul. ţinând în mână o lumânare pe care o vor aprinde de la lumânarea mare din centru. pe care trebuie să le spargem. Întâi apare o oiţă. Aceste grădiniţe de muşchi sunt alcătuite din farfurioare în care se pune muşchi. nuci şi turtă dulce şi un “coşuleţ misterios”. copiii vor pătrunde în această spirală însoţiţi de muzica de liră. Şi acest drum poate fi văzut pe Masa anotimpurilor unde este amenajat un peisaj cu muşchi. leac Deci turta dulce este o formă de pâine vindecătoare. apoi una şi încă una. panglicile. O cărare conduce la o colibă făcută din scoarţă de copac şi în fiecare zi de grădiniţă. coşuleţul este umplut în fiecare zi. Pentru că vine din cer are o mantie largă albastră. În perioada de Advent întunericul dimineţilor este împrăştiat doar de lumânări. feţele de pernă ş. Pentru ca sufletul să poată vieţui prezenţa lui Christos. La noi Moş Nicolae mai aduce pe lângă mere. animalele. care se îndreaptă încet spre colibă. brodată cu stele. Având în vedere bucuria cu care băieţii vor să fie Maria şi fetiţele Iosif. Este un simbol al recunoaşterii binelui de rău . Dacă omul face acest drum reuşind să ajungă până la esenţă. În timpul jocului liber împăturim stele transparente cu copiii care împodobesc. Darurile pe care le aduce au o importanţă deosebită.Pe la sfârşitul lunii noiembrie încep pregătirile pentru perioada anului care este trăită tainic şi foarte intens de copii: Perioada de Advent. Lumina şi iubirea sunt singurele lucruri care prin împărţire nu se împuţinează. Rolurile se schimbă zilnic. ci poate o adiere a spiritualităţii care l-a animat. făcând din ziua Sfântului Nicolae o rememorare a iubirii şi bunătăţii acestui episcop. Din această ceară vor fi frământate figurine care-i reprezintă pe Maria. are nevoie de pregătire. Fiecare pas pe care îl facem în evoluţia noastră pe drumul interior al sufletului pentru a-L întâlni pe Christos este asociat cu strădanie. aprinsă. Mărul aduce cu sine amintirea căderii în păcat. trebuie să fie purificat de tot ceea ce îl împiedică să remarce aceasta. care se află în centrul acestei spirale. Ea ne poate ajuta în lupta zilnică a discernerii între bine şi rău. Fiecare lumânare aprinsă va fi pusă pe spirală. Sosirea lui Christos. Dacă ne apropiem de Sf. seminţe de fag sau cochili goale de melc astfel încât. una după alta. Nicolae potrivit acestei credinţe. Preocuparea noastră a adulţilor cu imaginea Sfântului. Putem mânca nuca abia după ce facem efortul de a ajunge la miezul său dulce. Un alt eveniment important este apariţia Sfântului Nicolae. o dată cu conuri de brad. În mod misterios. Acest joc va fi făcut zilnic până la vacanţa de Crăciun. Cine a trăit aşteptarea liniştită care însoţeşte copiii zilnic la deschiderea coşuleţului. O spirală din cetină verde de brad conduce la o lumânare mare. Îngerul care le vesteşte naşterea pluteşte deasupra lor. În ultima zi de grădiniţă copiii pot lua acasă această grădiniţă de muşchi. Iosif şi Pruncul. Această perioadă se încheie cu împletirea Coroanei de Advent pe care o facem împreună cu copiii cu o săptămână înainte de primul Advent. şi unul după altul se ivesc trei păstori care păzesc oile. se luminează din ce în ce mai mult. iar încăperea care era cufundată în întuneric. Prin aceasta se deosebeşte de alţi Moşi Nicolae pe care copiii zilelor noastre îi văd în chip de reclamă în magazine şi care sunt etichetaţi cu satisfacţie ca fiind falşi pentru că “cel adevărat are mantie cerească albastră”. În ultima zi de grădiniţă înaintea vacanţei pot participa şi părinţii. ferestrele noastre.a. Căci prin el a venit păcatul în lume şi a fost nevoie de sacrificiul prin moarte a lui Christos.el se afla la început. poate să fie de mare ajutor. ne luminează în ce priveşte marele spirit care a vieţuit în acest om. sporesc.

moartea şi Învierea lui Christos. ci trebuie să “deschidem lag uşa” pentru a putea pătrunde “Fiul Domnului”. le oferim mai multe posibilităţi de travestire. la mobilitatea sa sufletească. voioşie. transformându-se într-o forfotă a cadourilor . Regii sau Magii cei înţelepţi. şi alte lucruri de care avem nevoie. Şi carnavalul oferă posibilitatea descifrării importanţei pe care o are fiecare sărbătoare şi anume dezvoltarea. Umorul este forţa sufletului care îl debarasează de greutate. O bucată mare de pânză albă pusă pe jos ne serveşte drept faţă de masă în jurul căreia ne aşezăm cu toţii savurând plăcinta şi salata de fructe. de bucurie. La copil se observă un neastâmpăr instinctiv. Bucătarii şi cofetarii fac prăjituri şi taie fructe. Câteva gânduri în ce priveşte sărbătoarea propriu-zisă a Crăciunului deşi nu are loc la grădiniţă: Ne vine din ce în ce mai greu să serbăm astăzi Crăciunul tocmai pentru că se bucură de o tradiţie atât de îndelungată dar care se aplatizează din ce în ce mai mult. Urcarea sevelor în plante îşi găseşte expresie şi la om prin ridicarea spre suprafaţă a ceea ce se numeşte instinct şi dorinţă. după solstiţiul de iarnă. Ei pot înfrumuseţa peretele cu acuarele pe un tapet vechi fixat de acesta. În timpul carnavalului devin operante bucuria copilărească nevinovată. În bucătărie este activitate febrilă. Se spune că în subconştientul omului se joacă un copil alături de bestii cumplite. trei săptămâni jucăm jocul celor trei Magi schimbând zilnic rolurile. În carnaval se regăseşte posibilitatea conştientă şi asumată a omului de a apela la forţele copilului din el. ŞiI noi înţelegem insuficient necesitatea crucificării şi de aceea ne refugiem în simbolul Paştelui povestind copiilor despre iepuraşul care aduce ouă. iar la copil. Este chemarea de a permite ca această naştere a lui Christos să se poată petrece şi în noi. care îl eliberează. un palat împărătesc. Timp de două. soarele începe să urce încet. Ca fiecare sărbătoare şi carnavalul are nevoie de perioada sa de pregătire (nu poţi să devii vesel cu o simplă apăsare de buton) şi de planificare. îţi extrag cunoştiinţele dintr-o cu totul altă sursă: ştiinţa lor despre astre şi însemnătatea înscrisului în stele le trimite solie despre naşterea unui împărat care este mai mare şi mai puternic decât ei. În perioada Bobotezei mai poate să se facă simţit ecoul Crăciunului. Esenţa acestui simbol este sortit tot mai mult uitării şi de aceea tot mai mulţi consideră inutil 15 .ca toate sărbătorile. Rolurile Magilor cer altă abordare din partea copiilor decât cele ale păstorilor. Dacă ne putem apropia imaginea persoanelor Sfintei Familii şi o putem lega de însuşirile pe care trebuie să le aibă sufletul pentru a serba evenimentul Naşterii lui Christos. Păstorilor umili. de libertate. Toate aceste oglindesc procesele ce au loc în natură. dar se păstrează suficient spaţiu pentru amenajarea lui conform cerinţelor fanteziei. După mâncare mergem prin toată clădirea în paşii unei poloneze de carnaval care va fi acompaniată de moriştile şi pocnitorile făcute de noi. Cu o săptămână înaintea carnavalului se va găsi o ladă cu costume pusă într-un colţ. grotei piticilor şi palatului împărătesc li se adaugă o grădină unde grădinarii vor planta o specie de urzici colorate. morişti şi pocnitori din nucă de cocos sau coji de nucă. Ceva din această atitudine maiestoasă trăieşte şi în copii. Masa se va lua în cu totul alte condiţii decât de obicei. scoaterea la lumină a unui alt aspect al vieţii.aici nu domneşte conştientizarea împărţirii rolurilor. În timpul jocului liber vom face ghirlande şi flori din hârtie creponată. Pentru acest lucru trebuie să fim deschişi. A trecut perioada luminii electrice la grădiniţă şi se apropie perioada Carnavalului. La grădiniţă carnavalul este sărbătorit cu surle şi trâmbiţe. Natura se pregăteşte. Odată depăşit punctul culminant al Nopţii de Ajun. încă insesizabil. Aceasta se petrece prin aducerea cu sine a unei stări de lejeritate. la fantezie. Însă amintirea evenimentului naşterii lui Isus reprezintă o altă chemare interioară. zburdălnicia şi dezlănţuirea instinctelor. Unul din cuvintele cheie pentru această perioadă este: “creştere”. pentru că toate celelalte ne preocupă mult mai mult. forfota de furnică. Sărbătoarea de Paşti. Pentru că la această vârstă copiii nu pot să joace mai multă vreme un rol. să nu închidem uşa ca “hangiţa cea rea”. Între carnaval şi Paşti este o perioadă de linişte când în jocul în cerc vom vieţui topirea zăpezii şi apropierea primăverii. dorul de a zburda. indiferent de felul în care sunt denumiţi. Peste tot în natură apar semne de viaţă. În această zi se prelungeşte jocul liber pentru că nu vom ieşi afară. sărbătoarea reînvierii şi a înnoirii nu este întâmplător la începutul primăverii. în alte haine. În ziua sărbătorii. pentru primăvară. iar plantele existente în ghiveci vor fi răsădite. Dimineaţa va fi încheiată cu multe dansuri specifice carnavalului. în taină încă. În alt colţ sunt la lucru zugravii şi vopsitorii. Crăciunul poate avea loc cu tot tărăboiul de afară. forţele de înnoire şi de creştere care trăiesc în subsonştient se activează în mod deosebit. la capacitatea de a pătrunde în alt rol. Carnavalul devine contraponderea stării de încremenire moartă a sufletului din cursul iernii şi care câştigă tot mai mult teren în viaţa noastră de astăzi atât de marcată de activitatea intelectuală. intim legaţi de pământ li s-a arătat oastea cerească şi ei au urmat-o plini de credinţă până la staul. Una după alta apare o grotă pentru pitici. Pentru copiii de vârstă preşcolară este foarte greu de înţeles evenimentul petrecut la Paşti . După întâmpinarea Domnului (la 2 februarie) creşterea zilei devine evidentă. Şi natura sărbătoreşte cu fiecare fir de iarbă ce încolţeşte din întunericul pământului trezirea din lunga şi îngheţata hibernare. atunci când pot să joace rolul unuia din aceşti trei Magi. Aceştia pornesc să-l salute datorită demnităţii lor. şi este impresionant să constaţi cât de puternic se unesc copiii cu evenimentul.

dăruire şi putere de sacrificiu care m-au înălţat la demnitatea îndurării unei vieţi noi prin Învierea Domnului. ne poate servi drept exemplu pentru omul care se străduieşte spre “înaltul lumii spirituale”. Copiii urmăresc cu atenţie procesul germinativ şi apariţia. sunt sărbători care vor fi doar pregătite nu şi serbate. Iepuraşul de Paşti aduce doar ouă. fiinţa care s-a ridicat de pe pământ în aer. Şi în acest caz se exteriorizează o întâmplare cu conţinut interior. oul este văzut ca fiind imaginea vieţii care stă să se nască. este exprimată prin căutarea ouălor. şi care înfăţişează procese intime. Privită din acest punct de vedere. Masa anotimpurilor se umple încet cu porumbei albi. Şi această sărbătoare este un imbold spre aducere aminte a celor petrecute în urmă cu 2000 de ani. gata de sacrificiu. dar foarte rar atins (de aceea este “o sărbătoare a celor avansaţi”). porumbelul alb este simbolul Sfântului Duh. şi de a merge pe această cale. Dacă mi-am pregătit sufletul în aşa fel ca Naşterea Domnului să se poată petrece şi în mine. şi aceasta este beneficiara unei lungi perioade de pregătire în grădiniţă. imaginea Iepuraşului de Paşti care aduce ouă are o cu totul altă semnificaţie. Este cunoscut faptul că la vânătoarea prin hărţuire. iarbă şi diferite tipuri de cereale. pentru că el trebuie să facă legătura între găsirea ouălor. după a treia zi. În perioada cuprinsă între Înălţare şi Rusalii. din lână netoarsă. În locul basmului vom juca acum jocuri al căror conţinut este căutarea şi găsirea. ca şi Paştile sau Crăciunul. de autosacrificiu. pe care îi vom pune în grădiniţa de Paşti. a vârfului verde al cerealei care străpunge pământul. poate fi făcut al treilea pas care înseamnă o unire cu alte evenimente spirituale care nu au legătură cu dorinţele şi slăbiciunile omeneşti. alături de un ou vopsit. cum s-a încetăţenit obiceiul (de la bicicletă până la casetă). inimii omului. Acestea sunt calităţi pe care le desemnăm ca fiind virtuţi. Încă din vechime. asemănătoare celor din basme. în grădiniţa Waldorf căutăm o imagine exterioară care să-i exprime conţinutul spiritual. Rusaliile. În miturile vechilor culturi indiene.să vorbească despre ouă odată ce ele au fost cumpărate din magazin. pe o măsuţă acoperită cu o pânză albă. Cum se poate găsi o relaţie cu revărsarea Duhului Sfânt peste apostoli. imaginea vieţii interioare pe care omul o poate percepe ca legătură a sa cu Christos. Cu trei săptămâni înainte de Paşti. În această zi dispare pomul cu ouă colorate de pa Masa Anotimpurilor. dacă am dobândit însuşiri ca generozitate. este pus în evidenţă de faptele evenimentelor de la Rusalii. În creştinism Oul de Paşti este simbolul învierii. Exteriorizarea acestei sărbători este mult mai dificilă decât celelalte pentru că se adresează în măsură mai mare sufletului. albi. când acesta cade epuizat. este aşezată o vază în care. Împreună cu copiii facem iepuraşi mici. Iepurele simbolizează deci întruparea altruismului. vorbitul în limbi străine? Un preot a numit-o o dată “Sărbătoarea celor propăşiţi”. iepurele este prezentat ca o fiinţă altruistă. Este lipsit de sens să lăsăm copiii să caute ouă înaintea Paştelui. Cereala odihneşte timp de trei zile în cetatea pământului aşa cum trupul lui Christos a străpuns întunericul pământului pentru a începe o nouă viaţă. în jocul în cerc. a dăruirii şi a sacrificiului (nu de puţine ori iepurele care fuge în locul tovarăşului său îşi pierde viaţa). Copiii sunt invitaţi în încăpere în mod festiv. urmează nişte jocuri de degete şi apoi fiecare copil primeşte 16 . fiecare copil poate să planteze într-un vas puţin adânc. Pe această cale poate avea loc pogorârea Duhului Sfânt. Această grădiniţă va fi dată copiilor la Paşti. Că şi acest lucru poate adormi în spiritul omului. Lumânările contribuie la atmosfera sărbătorească. Acesta este motivul pentru care. Şi în acest caz natura ne vine în ajutor. la grădiniţă. Podeaua din jurul mesei este acoperită de asemenea cu o pânză albă pe care este împrăştiată o mare de flori de sezon. pe o ramură. Ne semnalează desfăşurarea proceselor evolutive interioare pe care le face omul. care acum a înverzit. Este momentul să aprofundăm puţin conţinutul acestui simbol. Activitatea interioară necesară. De la paşti până la Înălţare avem timp să lăsăm evenimentul Învierii să răsune în suflet. La ce se refera? Poate la faptul că ea reprezintă a treia treaptă pe care o poţi atinge în reuşita de a te lega interior cu întâmplările Crăciunului şi ale Paştelui. În mijlocul încăperii. În multe legende budiste şi calmuce. iepurele sare în ajutorul tovarăşului său fugind mai departe în locul lui. apar păsările până cu o zi înaintea sărbătorii când la fiecare copil vine un porumbel alb pe care poate să-l ia acasă. se află câte un porumbel de Rusalii pentru fiecare copil. În preajma Rusaliilor atmosfera este plină de cântece şi zbor de păsărele care-şi însoţesc în zbor puii înaripaţi. Pentru a putea serba Rusaliile. Atmosfera de Paşti este prezentă în basm şi în jocul în cerc. Această sărbătoare este cel mai greu de înţeles dintre toate sărbătorile anului. Acest tărâm este sugerat. Ziua Învierii şi semnificaţia acesteia. La Înălţare facem o plimbare lungă în timpul căreia observăm norii. Iepuraşul este imaginea însuşirilor interioare care trebuie să fi fost dobândite. Ceea ce se întâmplă este simplu de imaginat. pentru a putea deveni purtătorul unei vieţi noi. Ca orice sărbătoare. persane şi egiptene. nu din ce în ce mai multe daruri. al forţei interioare a Învierii. Pasărea. Duminica Paştelui. Şi acest lucru este făcut sărbătoresc: În ultima parte a dimineţii are loc aşa numitul “final sărbătoresc”.

fiecare copil primeşte un fluture de mătase. Sf. purtând podoaba corespunzătoare anotimpului. oamenilor de astăzi. apoi vor fi răşpăluite. Pregătirea pentru şcoală Aşa după cum a fost descris în capitolul “dezvoltarea copilului”. după necesitate. sărbătoarea Sf. O activitate foarte îndrăgită este pregătirea darurilor aniversare pentru membrii de familie (fie că este vorba despre o păpuşă pentru sora mai mică sau despre o bucată de lemn pentru frăţior. Astfel am închis cercul sărbătorilor anului. sau invers). natură şi lumea spirituală care este creatoarea tuturor. perceperea şi trăirea lor într-o formă nouă. Este de la sine înţeles că un copil care se pregăteşte de mers la şcoală are nevoie de un alt fel de tratament decât un copil de 4 ani. cu dansuri de vară pe care le facem afară. parcă mai liberi. fantezia pare să nu-i mai ajute. poate fi perceput ca având un efect benefic. iar eu voi slăbi”. Şi în acest caz ca şi în cel al descrierii unei zile. În primul rând pentru că ajunge într-o fază în care în mod trecător. Încă un cuvânt despre Masa anotimpurilor. Procesul devenirii unui copil de şcoală însoţeşte sentimentul acestuia că este “mare”. de pildă lucruri pe care le face educatoarea de obicei. paşi pe care încercăm să-i pătrundem la grădiniţă. Crengile fixate în bancul de lucru vor fi tăiate cu multă râvnă. Lepădând tot ceea ce este pământesc. Este impresionantă bucuria cu care lucrează şi mândria de a putea duce acasă bucata de lemn “fină” ca mătasea la pipăit. Mai rămâne încă un anotimp de descris cu sărbătoarea sa: vara cu Sânzienele. Ideile pentru joacă sunt mult mai rafinate. sunt mai vioi. poate începe o viaţă nouă în plan spiritual. fără însă a fi agresivi părând să asculte tot atât de bine ca înainte. vor fi celebrate până la solstiţiu cu focuri mari. altfel spus: “eu pot mai bine decât cei mici”. Interesul meu orientat spre exterior trebuie să pălească pentru a putea creşte în intensitate interesul meu pentru cele interioare. Ioan Botezătorul. în sală domneşte o atmosferă sărbătorească. vom încerca să prezentăm această epocă şi modul în care se poate ea desfăşura în grădiniţa Waldorf. Dimpotrivă. La grădiniţă serbăm ziua de Sânziene cu jocuri şi dansuri. legătura între mediul înconjurător. Educatoarea se va adresa din ce în ce mai des capacităţii imaginative a copiilor continuând cu multă circumspecţie. O activitate potrivită pentru această etapă este cea a lucrului cu lemnul. fiind dăruiţi total căldurii şi soarelui care se apropie de punctul culminant al călătoriei sale. Iată un exemplu: 17 . Fluturele este imaginea arhetipală a transformării pe care o parcurge şi omul. Figurativ vorbind. Am putea spune şi aşa: lumina exterioară trebuie să scadă pentru ca lumina interioară să crească. între al 5-lea şi al 6-lea an de viaţă copilul face paşi importanţi în dezvoltarea sa. a trăi doar în lumea spirituală. Prin metamorfozarea intereselor pământeşti în interese din sfera spiritualului nu înseamnă a te înstrăina de lume. După Rusalii se poate observa cum copiii sunt de nestăpânit. unele idei. Lămuririle ideatice vor fi date mult mai târziu când conştienţa este în stare să cuprindă profunzimea dimensiunilor şi acest proces nu ar trebui să înceteze niciodată. Idei pentru astfel de cadouri au chiar copiii şi doar rareori ni se care sfatul. curativ. Ioan Botezătorul trebuie înţeles ca un antemergător al Domnului (“pregătiţi cărarea Domnului şi neteziţi-i urcarea”). Este aşezată într-un colţ liniştit dar vizibil al încăperii. Acum copilul este recunoscător când i se dau activităţi prin care poate să trăiască forţa sa de rezistenţă. Limbajul prin care ne adresăm acum copiilor trebuie acordat acestor aptitudini. dar trebuie să fie solicitat pentru lucruri pe care nu pot să le facă decât “cei mari”. Cum această perioadă este asociată cu pregătirea mapelor şi cu suprasolicitare. Prin ea încercăm să aducem înăuntru schimbările petrecute în natură şi să le vizualizăm. La jocul în cerc ne preocupă transformarea omizii în fluture iar la sfârşitul sărbătorii. Copilul de vârstă şcolară este foarte bucuros dacă i se permite să ajute. înlocuim basmul care necesită concentrare pentru a fi ascultat. aceasta izbucneşte înnoită. ritmul care străbate ca o respiraţie întregul an. evlavioasă. toate impurităţile sufletului vor fi arse. vor fi pilite şi în final vor fi şmirgăluite. Este vorba de perioada când soarele a depăşit punctul culminant al solstiţiului de vară şi lumina va scădea în intensitate până la solstiţiul de iarnă. După depăşirea acestei faze de sărăcie a fanteziei. Ioan Botezătorul spunea: “el se va împlini. Despre ce podoabe este vorba. atins la solstiţiul de vară. sunt sarcinile care ne stau în faţa nouă.porumbelul de Rusalii în acordurile unui cântecel. s-a arătat în descrierea ciclului anului. îmbogăţită. Cu toată simplitatea acestei acţiuni. Sânzienele. mai atotcuprinzătoare. Ea este o parte a inimii copilului de care este îngrijită cu tot atâta dragoste ca şi de educatoare. Datorită stării în care se află copiii. de exemplu. Acordăm mare importanţă redeşteptării repetate a acestei atmosfere care-i înalţă şi le împărtăşeşte presimţirea existenţei unui motiv profund. Aşa trebuie înţelese şi focurile de Sânziene.

1987. Lucrul acesta este regăsit şi în sentimentul social care trebuie mereu stimulat la această vârstă. o iau de la capăt. ci pe acest ecran gonesc puncte luminoase care ne bombardează retina de 625x800 ori. lucrând cu o adevărată bucurie. păpuşii-copil să nu-i fie frig până la terminarea garderobei. Puteţi să vă ocupaţi puţin de cei mici (care erau păpuşile) şi să zburaţi cu ei până la lac ca să faceţi o baie?” Au fost încântaţi şi s-au ocupat înduioşător de “cei mici”. Privind acest exemplu se poate observa cât de mult poate fi menţinută o idee ce ţine de imaginaţie. după dorinţă. În momentul în care au ajuns eu tocmai coceam pâinea. Am răspuns “la ora 5. Este vorba de o muncă care se întinde pe o anumită perioadă de timp (cam de la carnaval până la Rusalii). care. şi de plăcerea de a lucra. Această situaţie este dependentă de atitudinea existentă în familie faţă de ceea ce înseamnă masculinitate. şi care este funcţie de rezistenţa de care dispun. Acestui fapt se adaugă şi acela că pe ecran nu apare o singură imagine luminoasă. precum şi acţiunea logică.Doi băieţi de şase ani şi-au construit cu multă îndemânare un avion. poate ar trebui să aruncăm o privire asupra mecanismelor şi efectelor acesteia. Înainte de a ne îndrepta atenţia asupra consumului de emisiuni televizate. determinând astfel copiii să-şi termine lucrul până la o anumită dată. Noi nu am întâlnit situaţia în care un copil să se simtă obligat să facă o păpuşă. copilul de vârstă şcolară exersează capacitatea de concentrare mai îndelungată asupra unei activităţi. unul din ei a întrebat îngrijorat “când trebuie să ne întoarcem?”. deci să înveţe să se încadreze în timp. iar anul trecut cel care a terminat cel mai repede lucrând cu cea mai mare plăcere. Perioada preşcolară constituie aşa numita: “muncă a copilului de şcoală” în grădiniţa Waldorf. grija pentru cei mici). nu sunt percepute ca imagini de sine stătătoare ci sunt percepute ca un ansamblu în mişcare). Este nefondată ideea conform căreia ar fi nepotrivit ca un băiat de 6 ani care de-acum este mare să-i cerem să coase o păpuşă. 18 . pentru ca atunci când apare. se comportă de parcă ar fi “băgaţi în priză”. După 1/30 sec. Şi în cazul “muncii copilului de şcoală” vom acorda atenţie individualităţii. Siliţi de necesitate unul din ei a spus: “haide să zburăm la bunica” (bunica eram eu). Făcând această muncă. Între timp. munca pe care o fac copiii în mod independent având caracter formator. Atitudinea faţă de mass-media în perioada preşcolară Televiziunea este de neevitat în zilele noastre. Feb. După Rusalii se va găsi timpul potrivit pentru serbarea “botezului păpuşii”. După ce au zburat o vreme cu el nu au mai ştiut ce urmează. personalităţii copilului. intensiv este atât de puternic asupra celor ceva mai leneşi care lăsându-se contaminaţi de râvna celor harnici. sau să nu lucreze cu bucurie. I-am salutat cu cuvintele: “ce bine că a-ţi venit. Copilul stabileşte singur perioada de timp cât lucrează. În modul acesta copiii de vârstă şcolară ajută celor mici la îmbrăcat şi pot prelua din ce în ce mai multe sarcini care le incumbă responsabilitatea cum ar fi de pildă curăţenia într-un colţ scăpat din vedere. tocmai munceam. Astfel “munca copilului de şcoală” se constituie într-o punte de trecere între grădiniţă şi şcoală şi porneşte de la joc spre muncă. iar în drum aţi putea să zburaţi până la magazin şi să cumpăraţi nişte unt şi brânză? Nu mai avem nimic acasă”. timp în care au străbătut ecranul. Cu toate aceste se impune întrebarea: ce efect are consumul emisiunilor televizate asupra copiilor noştri? Într-o discuţie a unor experţi s-a cristalizat de mult părerea privitoare la acest subiect şi ea şi-a găsit expresie într-o rugăminte adresată atunci părinţilor şi care spunea: “Permiteţi copiilor dumneavoastră să privească la televizor abia în perioada şcolară” Ea a fost publicată în “Nürnberger Nachrichten”. casa păpuşilor de pildă. cât de mult rezistă şi cât de repede lucrează. Dimpotrivă. i-au dus la baie şi i-au învăţat să înoate. Cum ia naştere imaginea în mişcare? Trebuie să avem prezent în minte faptul că avem de-a face cu o amăgire care ţine de trândăvia ochiului (imagini care se succed în 1/30 sec. se va coase mai întâi un scutec. Dacă pentru această “muncă a copilului de şcoală” este aleasă păpuşa cu noduri. a fost un băiat. poate fi brodat. Au mai făcut o vreme baie după care au îmbrăcat păpuşile şi mi-au îndeplinit dorinţa cumpărând cele indicate. De obicei exemplul celor care lucrează repede. Pedagogii Waldorf împărtăşesc un punct de vedere asemănător. încă înainte de Crăciun întrebările referitoare la momentul când în sfârşit putem începe s-au îndesit. cât de multe detalii înglobează povestea trăită de ei şi cât de bucuroşi sunt când li se dă responsabilitate (în cazul acesta. Alegerea acestor îndeletniciri depinde de bogăţia imaginaţiei educatoarei şi poate porni de la: • confecţionarea de păpuşi cu noduri până la • păstor cu oiţe sau • casă simplă pentru păpuşi cu păpuşi care stau ori • corabie cu pânze şi oricare alte variante.

prea repede pentru capacitatea de reacţie a copilului. La adult percepţia şi actul cunoaşterii pe baza experienţei formează o unitate. se vor revărsa într-o zi în răspunsuri tip “Tom” şi “Jerry” pe care le dau învăţătorului la şcoală sau educatoarei la grădiniţă şi creează senzaţia că stai de vorbă cu o fiinţă formată din zdrenţe de filme de televiziune. Tensiunea creşte prin schimbarea rapidă a imaginii. hipnotizat. Măsurători făcute pe creierul celor ce privesc mult la TV au pus în evidenţă o scădere a undelor beta. Această privire în poziţia încremenită a ochiului (holbatul în limbaj popular) are anumite efecte asupra conştienţei treze. când suntem maturi. Au fost puse în evidenţă doar unde alfa care sunt prezente în somn sau în stare de transă (Emmery-Report 1975. datorită spaţiului mic existent între puncte. Televiziunea Produce vid interior prin preplinul de Pedagogia Waldorf Doreşte să stimuleze fantezia prin 19 . publicat în “Schafft das Fernsehen ab” . Şade inconştient. nu poate să le recunoască ca atare. odată cu atingerea vârstei de şcoală. când ochiul nu trebuie să facă mişcările normale de percepţie el rămânând înţepenit. trebuie să mişc ochiul care este activ şi care face o mişcare de tatonare. nu se poate ajunge la el. Pentru că avem de-a face cu o imagine aparent mişcătoare. Tensiunea pe care este nevoită să o creeze televiziunea pentru a nu fi deconectat televizorul este realizată prin punerea telespectatorului într-o stare de uşoară teamă care poate fi denumită şi “furnicătura nervilor”.Credem că avem o imagine care este de fapt o alcătuire datorată legilor fizice cărora li se subordonează ochiul care. nu poate fi decât privit. ochiul nostru nu parcurge traiectoria normală de deplasare. Asta înseamnă că imaginile televizate pătrund în subconştient fără a fi filtrate de conştienţa noastră trează.“Stingeţi televizorul”. care demonstrează starea de veghe. distanţarea de viaţă. ci ca un copil de vârstă preşcolară să fie pe cât posibil ocrotit. proprie a reprezentărilor imaginative • stimularea instalării pasivităţii în toate domeniile • determină apariţia unei conştienţe de spectator.: “aceasta este o casă. În cele descrise mai sus se regăseşte motivaţia pentru ritmul accelerat succesiunii imaginilor dar şi pentru conţinutul filmelor. Asta nu înseamnă că putem privi televizorul abia la vârsta de 18 ani. când privesc ceva. Rezidă în natura stimulilor simpli nevoia de a creşte intensitatea sau de a accelera succesiunea imaginilor pentru a nu deveni plictisitoare. Observăm aşadar că televizorul nu este un stimulent al dezvoltării. acesta este un copac” se dezvoltă pe baza experienţei care deocamdată lipseşte copilului. Fantezia copilului care nu acţionează cu o apăsare de buton. Din punct de vedere al pedagogiei Waldorf se poate stabili clar că ţelurile pe care pedagogia Waldorf şi le propune sunt diametral opuse calităţii de telespectator a copilului. La televizor totul merge repede. Deci ce se întâmplă cu copilul care stă în faţa ecranului? Ochii lui rămân înţepeniţi pe o suprafaţă gri şi urmăresc goana unor puncte luminoase. O dificultate în plus pentru conştienţa copilului este aceea că fiecare act al percepţiei este însoţit şi de un act de cunoaştere.calul de pe ecran nu poate fi atins. Copilul are nevoie de mai mult timp pentru că lui îi lipseşte experienţa. nu te poţi juca cu el. de Jerry Mander). televiziunea este constrânsă la rapiditate şi la găsirea unor unghiuri interesante de filmare . păzit de această acţiune care poate fi făcută treptat. Adevărata întrebare care se pune nu este dacă televizorul dăunează copilului ci: dacă acesta contribuie la stimularea procesului său de dezvoltare? Răspunsul dat de specialist sună cam aşa: Televizorul: • provoacă vicii de postură • provoacă o scădere a memoriei vizuale • determină superficialitate şi înjumătăţeşte formarea de imagine • scade capacitatea de concentrare şi stimulează gustul distructiv • îngrădeşte formarea activă. Motivul succedării cu rapiditate a secvenţelor filmate se regăseşte în televiziunea însăşi. dar şi de privit nu se poate decât pentru scurt timp. Nu acelaşi lucru se petrece în cazul privitului la televizor. Pentru a fi atractivă. ca un coş de hârtie. Această aptitudine de formare noţională ca de ex. cultura cititului scade în mod rapid) • determină o inflaţie de stimuli care suprasolicită copilul şi stimulează prin aceasta irascibilitate şi agresivitate (care sunt denumiţi de ştiinţă cu termenul de simptome ale stress-ului). îşi depăşeşte limitele şi este inactivată. În mod normal.iată astfel motivul pentru care “acţiunea” din filme prezintă în mod din ce în ce mai drastic violenţa. prin anumite tehnici de montaj şi unghiuri de filmare. dar îngreunează înţelegerea. nemişcat. o viaţă “la mâna a doua” • acţionează determinând lenevia la citit (analfabetismul este în creştere în Germania. care spune telespectatorului ce trebuie să vadă. Televiziunea prin natura sa nu poate propune decât stimuli simpli cărora nu li se poate răspunde decât în mod simplu . într-o stare de transă şi recepţionează imagini care se succed una după alta cu rapiditatea unui fulger şi care se scufundă în subconştientul său unde vor fi cantonate în straturi succesive până când.

( În decembrie 97. aşa cum o fac şi alte aparate destinate auzului (radio. ci trebuiesc “făcute” să fie atractive. prin interes Doreşte să stimuleze formarea propriei voinţe prin activitate personală Doreşte să stimuleze propria iniţiativă şi viaţa activă proprie Slăbeşte voinţa în toate domeniile. C.totuşi casetofonul mai are şi unele funcţiuni educative nedorite: el educă. În ultimii 15 ani tăria sunetelor a crescut continuu. Celor de mai sus li se pot adăuga următoarele: Aşa numitele emisiuni educative zăpăcesc copilul prin schimbul care este făcut cu monştrii sau păpuşioameni. Psihiatra Dr. Şi în acest caz se pune în evidenţă lipsa de protecţie de care beneficiază copiii în contactul cu mass-media. obişnuiţi să fie consumatori de audio-vizuale. Mesajul lor este impregnat de cele mai multe ori de agresivitate şi violenţă. Un alt aspect se referă la modul de a trata tăcerea. Un copil astfel crescut va avea mai târziu dificultăţi când va trebui să-şi facă temele acasă în linişte. citatul cam agresiv al lui Uri Bronfenbrenner. Filmele cu animale sunt interesante ceva mai târziu.D. Între timp un loc important în camera copilului a fost câştigat de casetofon. o creştere ascendentă a consumului audio-vizual. un sociolog. În consecinţă. de film” . De ce? Datorită acestei continue influenţări cu sunete care a fost descrisă mai sus şi care poate fi întâlnită peste tot pe unde treci. de fascinaţi. onoratei clientele i se picură în urechi oferte de programe muzicale pe care copiii le pot asculta apoi acasă pe casete. Încă de mici. se constată. Pentru acest motiv propria observare a unui animal este mult mai importantă (chiar dacă este vorba doar de un gândac) şi mai stimulativă decât orice film cu animale. Pragul de ascultare. Va fi neliniştit. după ce au “savurat” filmul de desene animate “Pokemon”. slăbeşte concentrare capacitatea de zestrea imaginativă Doreşte să stimuleze capacitatea de concentrare. Înaintea acestei vârste copiii înlocuiesc imaginile cu propria observaţie. discuri. o constituire superficială de cunoştinţe fără fundament. 700 de copii din Japonia au trebuit internaţi în spital cu diagnosticul spasme şi tulburări respiratorii.casetofonul va fi învelit într-un ursuleţ etc.12.1997). Urmarea este o pseudo sau o semiformare. de gameboys şi de jocuri video. Câştigul în ce priveşte învăţătura este nul.întotdeauna când o maşină tinde să înlocuiască o persoană trebuie să devenim atenţi .imagini Spulberă. nu se va putea concentra. Când urcăm în maşină este tot atât de normal să dăm drumul radioului pe cât este de firesc să ne prindem centura de siguranţă. le va fi 20 . Rika Kayama a vorbit despre faptul că: “urmările nu ar fi fost atât de dramatice dacă copiii nu ar fi fost atât de prinşi.-uri) de a asculta ignorând. La grădiniţă întâlnim copii care nu mai reacţionează la sunete joase. duce la pasivitate Viaţa “la mâna a doua” Luând în considerare toate acestea. constatăm că emisiunile televizate nu ţin cont de ele. În Supermaket. Sufletul său se aseamănă cu o ladă de gunoi care este umplută cu zdrenţe de sunete. Între timp ne-am obişnuit să trăim cu o perdea de zgomot de fond. Care este însă acţiunea lor asupra copiilor de vârstă preşcolară când ascultă cântece pentru copii sau poveşti în faţa casetofonului? Făcând abstracţie de faptul că un copil trebuie lăsat tot atât de puţin singur în faţa casetofonului ca şi în faţa televizorului . Aceşti copii sunt întotdeauna greu de mulţumit. Pentru copil nu este importantă împărtăşirea cunoştinţelor ci propria observare activă a unui animal şi trăirea de care este însoţită observaţia sa. Reiese deci că astfel de aparate nu sunt atractive pentru copii. Muzica tare a discotecilor este punctul terminus al unei lungi evoluţii care a început în camera copilului. în perioada şcolară.Schwarzwälder Bote din 18. trebuie să crească mereu pentru a putea percepe ceva. Filmele de desene animate trăiesc prin rapiditate şi prin schimonosirea proporţiilor. începând cu deceniul al 7-lea. Cum se petrece acest lucru? Dacă cercetăm dezvoltarea cunoscută de mijloacele audio-vizuale în ultimii 30 de ani. Între timp au apărut statistici care arată că 60% dintre tinerii cu vârstă între 16-25 de ani sunt hipoacuzici datorită numărului de decibeli din discotecă care este atât de ridicat încât produc perturbări ale nervului acustic. adică tăria sunetului. care aduce cu sine pericolul ca mai târziu să nu se poate atinge aprofundarea şi să se trăiască după Motto-ul:” Ştiu deja. Ei nu pot opune nimic conţinutului imaginilor vizionate care coboară până în psihic. în jurul vârstei de 10 ani. pentru că este obişnuit să fie distras de o mie de zgomote. Industria de jucării a făcut totul pentru ca funcţionalităţii şi aspectului lor prozaic să-i corespundă un aspect exterior pe măsură . nu mă interesează”. poate fi înţeles astfel: “Odată cu aprinderea televizorului se întrerupe procesul care transformă copilul într-un om matur”. de calculator. fragmente de cântece şi fâşâieli.

”moare”. tendinţa de a nu mai lăsa copilului spaţiul necesar jocului precum şi activităţii interioare şi exterioare. Întocmai cum trebuie să păzim copilul de savurarea cafelei. da şi nu. ar trebui să reflectăm asupra mijloacelor de educaţie dacă dorim să facem un bine sufletului copilului nostru . găsind tot mai să facă singuri ceva. ca adulţi. cu alte cuvinte nu există decât două posibilităţi: 0 şi 1. Dacă nu i se acordă suficientă atenţie. care se supune propriei hotărâri. a alcoolului sau nicotinei care aparţin vârstei adulte. Acest joc prezintă tendinţa spre jucăria finită descrisă în primul capitol. a te supune. dar precum nu dăm stomacului copilului nostru alimente greu digerabile.la o vârstă care ar trebui să fie dedicată mişcării şi bucuriei pe care o procură descoperirea copiii stau înţepeniţi. Nu ar trebui să cădem pe gânduri? Din păcate Tamagotschi a câştigat enorm de mult teren şi este foarte îndrăgit de copiii care dimineaţa nu se pot despărţi de “copilul” lor. orice formă ar avea. Punctul culminant al Gameboys-urilor atins până în acest moment a fost cel creat de japonezi şi numit Tamagotschi. În realitate aceste gameboys se supun doar legităţilor digitale.căci jucăria. Educarea copilului în zilele noastre înseamnă adeseori a înota împotriva curentului. Singura lor activitate este să apese un buton cu care se influenţează şi se conduce jocul. În ultimul timp au apărut “bone Tamagotschi” care se îngrijesc de fiinţă până se întoarce copilul de la grădiniţă sau de la şcoală. Pedagogia Waldorf consideră ca pe o chestiune care o priveşte direct crearea posibilităţii copilului de a se dezvolta corespunzător copilăriei pentru ca mai târziu. Adică posesorul este silit să execute toate mişcările comandate. unde au fost descrise legităţile dezvoltării copilului. 21 . A fi determinat de alţii. devotament şi îngrijire. Celor descrise li se adaugă jocurile video şi gameboys care sunt în întregime electronice şi care nu emit decât zgomote. sunt însuşiri contrare celor necesare dezvoltării libere a copilului pentru a deveni un om liber.din ce în ce mai greu să fie activi interior. să fie în stare să acţioneze din proprie iniţiativă. acţionează tot atât de educativ asupra copilului precum acţionăm noi înşine. Acest joc pe calculator atrage posesorul său în vraja conform căreia personajul pare să se comporte ca o fiinţă umană. privind fix un punct mişcător. Lumea virtuală în care pătrunde. tot astfel ar trebui să avem o atitudine de menajare faţă de “savurările sufleteşti” oferite de contactul cu mass-media. Din punct de vedere pedagogic ar fi bine să ne punem întrebarea: dacă este indicat consumul mediatic pentru copilul nostru? O măsură pentru aceasta a fost dată prin noţiunile prezentate în capitolul 2. cu responsabilitate şi să poată hotărî asupra vieţii sale. care este adusă la perfecţiune. când se poate hotărâ pentru sau împotriva lor. Şi în faţa acestora . Mass-media este o realitate a societăţii noastre. înăuntru sau afară. dacă nu doreşte să-şi piardă interesantul joc. planează în faţa sa stabilind ce sa va întâmpla. Ei aşteaptă din partea lumii să fie distraţi de aceasta.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful