REFERAT LA TEORIA EDUCATIEI FIZICE SI SPORTULUI

Profesor coordinator: Lector dr. Sandor IOSIF

Student: Szemes RADU Gr.108+103

UBB CLUJ NAPOCA, FEFS, 18.02.2008

Stiinta este cel mai impresionant rezultat al rationalizarii umane. Ea nu se rezuma la generalizari si explorari inductive, ci merge mai departe dnd explicatii , elabornd modele si teorii predictive ce pot fi supuse unei riguroase testari obiective. Vom recurge la sursele clasice din literatura de specialitate pentru a defini stiinta si pentru ai prezenta caracteristicile. Orice stiinta studiaza fenomenele naturii, societatii si gndirii, descopera legi si legitati noi care stau la baza schimbarii si dezvoltarii fenomenelor n scopul de a le stapni si a le folosi n interesul progresului uman. Dictionarul de filozofie consemneaza urmatoarea definitie a stiintei, ea fiind : un ansamblu veridic de cunostinte despre natura, societate si gndire. Cunostintele referitoare la un domeniu al realitatii se ncheaga ntr-o stiinta, numai atunci cnd sunt reunite ntr-o teorie pe baza unor legi si principii. Stiinta reprezinta totalitatea disciplinelor stiintifice. Domeniul practicarii exercitiilor fizice a existat din totdeauna. Modul de practicare a fost diferit, el evolund de la un aspect pur empiric (cnd se practicau acte motrice necesare existentei umane) pna la aspectul actual de practicare, pe baze stiintifice. Definirea domeniului de practicare a exercitiilor fizice a ridicat numeroase semne de ntrebare. Astfel n anii 60 s-a conturat si s-a constituit stiinta educatiei fizice si sportului incluznd cele doua tipuri de activitati motrice. n ultimii ani au aparut tot mi multe denumiri ale stiintei care studiaza motricitatea umana, iar termenul de stiinta a educatiei fizice si sportului a nceput sa fie din ce n ce mai putin utilizat. Astfel M. Epuran a utilizat

termenul de stiinta activitatilor corporale, ea studiind omul n miscare si reuneste tot sistemul de cunostinte medicale, fiziologice, sociologice, psihologice, biomecanice, ergonomice care stau la baza formarii generalstiintifice a oricarui specialist. n Franta, Parlebas vorbeste despre stiinta activitatii motorii iar n Canada, Landry foloseste termenii de stiinta activitatii fizice. La ora actuala acestor termeni se mai adauga termenul sport si astfel avem stiinta activitatilor fizice si sportive, denumire tot mai des utilizata n Franta si chiar n Europa. n Germania se utilizeaza denumirea de stiinta sportului iar n Belgia, Olanda, Cehia se foloseste tot mai des termenul de kinantropologie . O stiinta trebuie sa se fundamenteze pe o teorie rationala bazata pe o argumentare logica ,pe sistematizare, pe metode de cercetare si prospectare a domeniului. Aparitia gndirii teoretice n domeniul practicarii exercitiilor fizice se leaga de necesitatea generalizarii experientei n domeniu, de necesitatea explicarii acestui proces si n acelasi timp de necesitatea prospectarii activitatii de educatie fizica si sport n strnsa corelatie cu evolutia vietii, cu privire la formarea si perfectionarea fiintei umane. Daca astazi se utilizeaza tot mai des termenul de stiinta a activitatilor motrice, automat aceasta trebuie sa dispuna de o teorie proprie care studiaza fenomenul miscare din punctul de vedere al teoriei sistemelor pornind de la trinomul, cauza-conditie-efect. Aceasta teorie, denumita teoria activitatilor motrice cuprinde un ansamblu de idei, asertiuni adevarate, organizate ntrun sistem logic coerent, ce descrie si explica o realitate dinamica-motricitatea umana. Teoria educatiei fizice si sportului trebuie sa-si gaseasca autonomia n

cadrul stiintelor motricitatii si sa interpreteze cu rigurozitate anumite zone din motricitate (educatia fizica si sportul ) scotnd n evidenta att notele comune ale acestora ct si cele diferentiale. Termenul de teorie provine din grecescul theoria si reprezinta o categorie filosofica, care desemneaza reflectarea conceptuala cu ajutorul abstractiilor a realitatii obiective. Din punct de vedere psihologic teoria este constructie conceptuala, care uzeaza de: deductii, ipoteze, sinteza si generalizare, n vederea formularii unor principii explicative, a dezvoltarii unei doctrine. Teoria este n strnsa corelatie cu practica, si are originile n aceasta si la nivel stiintific reprezinta un mod optim de dezvoltare a acesteia. Teoria educatiei fizice si sportului poate fi definita ca fiind: o generalizare a practicii educatiei fizice si sportului sub forma cunostintelor stiintifice ordonate sistematic, care reflecta si dezvaluie esenta si legile aplicarii ei. T.E.F.S. explica, sintetizeaza, informeaza si prospecteaza realitatea domeniului si tendintele sale de evolutie. T.E.F.S. - stabileste functiile si directivele tuturor subsistemelor E.F.S. n functie de cerintele sociale. -sintetizeaza mijloacele E.F.S. - formuleaza :principii, norme, metode, forme de organizare procesului instructiv-educativ. Primul autor romn care a elaborat o teorie a educatiei fizice si sportului a fost Ion Siclovan, el precizeaza ca obiect de studiu al T.E.F.S.-PERFECTIONAREA DEZVOLTARII FIZICE SI A CAPACITATII MOTRICE A OAMENILOR Astazi exista o viziune putin diferita , referitor la obiectul de studiu al T.E.F.S. acesta constituindu-l activitatile de educatie fizica ;relatiile dintre

acestea sistemul de reglare transformare a informatiilor specifice, principiile care le genereaza si finalitatile, pe de o parte; activitatile sportive, pe de alta parte. Functiile T.E.F.S. : 1.Functia cognitiva relevata prin: - analiza permanenta a tuturor aspectelor domeniului - explicatia cauzala a noutatilor si generalizarea acestora - prezentarea idealului, functiilor, obiectivelor E.F.S. n raport cu comanda sociala - prezentarea celor mai eficiente forme de organizare a procesului instructiveducativ.

BIBLIOGRAFIE

1) iclovan Ioan 1979, Teoria Educaiei Fizice i

Sportului, Ed. Sport Turism, Bucureti. LR

2) 3. Dragnea Adrian & colab-2000, Teoria Educaiei

Fizice i Sportului, Ed. Cartea colii 2000,Bucureti. LR 3) 8. Sandor Iosif 2005, Teoria Educaiei Fizice i Sportului, Curs, Uz intern, Cluj-Napoca, LR, LM