Tatăl şi cei zece feciori Alexandru Mitru

Vai de feciorul care-şi izgoneşte tatăl din pragul casei sale, că fapta lui nu poate fi iertată. Un tată avusese zece feciori. Şi aşa cum se întâmplă câteodată, s-a apucat bătrânul să-şi dea averea celor zece copii. A împărţit-o în părţi drepte. — O să mănânc la unul, m-oi odihni la altul... Că sunt copiii mei! gândea bătrânul. Puţină vreme după asta, plecă la fiul său cel mare. — Voi sta la el la masă! îşi zise tatăl. Dar buna prevedere îl făcea să-şi ia cu el bucate ce mai avea prin casă: puţină brânză, pită şi vin. Băiatul cel mai mare stătea la masă cu soţia şi copiii. Când vede prin fereastră că vine tatăl, începe să ascundă sub pat străchinile şi oalele cu mâncare. — Ce să-i mai dăm şi lui? zise şi soaţa. N-avem destul copiii noştri ca să-i hrănim? Intră bătrânul în casă. - Ei, ce mai faceţi? îi întrebă. Aţi stat la masă? — Am stat! răspunde iute feciorul cel mai mare. — Păcat — mai glăsuieşte bătrânul — vă adusesem aicea în traistă nişte buruieni de leac. Caută în grabă nora în traistă şi află înăuntru brânza, pita şi vinul. — Şi-acuma plec — a spus bătrânul — mâncaţi voi singuri ce-am adus... Văzuse, pasămite, cum se îngrămădeau pisicile şi câinii pe sub pat, ca să mănânce mâncarea ce fusese ascunsă acolo. Plecă. Se duce la feciorul cel de-al doilea şi-i cere un loc să se odihnească. Feciorul prinde să se plîngă că are oaspeţi şi n-are loc în casă. Şi-1 duce pe bătrân în grajd, îi dă o pătură numai zdrenţe şi îi arătă o grămadă de fân, zicîndu-i să se culce acolo. Bătrânul rupse pătura în două şi jumătate o dădu înapoi feciorului. — De ce-o rupi în două? se miră feciorul. — Pentru că jumătate vreau s-o dai feciorilor tăi, s-o păstreze şi să ţi-o dea ţie când vei fi la rândul tău gârbov şi le vei cere adăpost! a glăsuit cu amărăciune moşneagul. Feciorul însă n-a înţeles înţelepciunea bătrânească. L-a lăsat singur pe tatăl său în grajd şi a plecat să se desfete cu oaspeţii care-i avea în casă. În celelalte zile a pornit iar bătrânul la drum. A mers la fiecare dintre feciorii săi. Şi fiind acum sărac, niciunul nu-1 băgă-n seamă. Care n-avea bucate!... Care n-avea loc!... Care,

Dar lasă. Şi numai după moarte veţi afla unde e. Să fi văzut cum alergau feciorii şi nurorile cu pruncii după ele: — Tătucă. iacătă — şi-a zis bătrânul — un tată a ţinut zece feciori. Iar alături de el. l-au mângâiat. „Ei.. de-a fir-a-păr ce şi cum făcuse. A umplut un ulcior cu pietricele şi a început să-1 zdrăngăne. bătrânul a lăsat o scrisoare la notar. L-au luat feciorii. Abia atunci au înţeles feciorii greşeala pe care-o făptuiseră. Şi voi vedea eu cine mă iubeşte cu adevărat. . la care să mănânce. ce bine că v-am păstrat. În răvaşul acesta le povestea. l-au îngrijit până la moarte. să sune pietricelele şi a rostit ca pentru sine: — Dragii mei dragi gălbenaşi. şi zece feciori nu pot să sprijine un tată. Şi-n ea spunea unde-i ascuns ulciorul...că are oaspeţi!. — Bun! a rostit bătrânul. S-au luat la sfadă.. Îi apucase dragostea de tată. Feciorii au alergat şi au dezgropat ulciorul. Voi sta pe rând la fiecare câte o săptămînă... vor înţelege odată purtarea ce se cuvenea s-o aibă!" Nu s-a mai dus pe urmă la niciunul dintre feciori. vroia fiecare să-i arate cât îl iubeşte.. un răvaş. la care să stea. Voiesc să fiţi decât ai acelui fecior ce m-o iubi şi m-o îngriji mai bine! Sluga a alergat îndată să vestească pe feciori că tatăl mai are un ulcior plin cu galbeni şi c-a hotărât să dea ulciorul aceluia dintre feciori care îl va iubi şi-1 va îngriji mai bine... Vin-la mine! — Ba la mine. — Noi te iubim mai mult! — Ba noi. care să-1 îngrijească.. Văzând feciorii că nu mai vine tatăl. Şi tot aşa... Abia atunci au înţeles mâhnirea din inima aceluia ce le fusese tată.. Când a închis ochii. Văd eu că mă iubiţi cu toţii. au gândit c-a murit. În ulcior nu erau decît pietricele. şi-au trimis o slugă să vadă şi să iscodească. Bătrânul a văzut că vine sluga. Ulciorul îl voi îngropa într-un loc ştiut numai de mine..

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful