Universitatea “Valahia”, Târgovişte Facultatea de Ştiinţe Umaniste Specializarea: română - engleză Anul II

LUCRARE DE SEMINAR

Coordonator, Studente,
Lect. Ancuţa Negrea Popa Iulia- Georgiana Radu Andreea

2010
1

............. L................... om sucit”....................................14 Bibliografie.................................................3      “O făclie de Paşte”. Caragiale Cuprins: Introducere..........9 “Ȋn vreme de război”.................................................6 “Cănuță............. L............................................Limbajul ȋn nuvelele lui I.................................3 Limbajul şi stilul lui I....5 “La hanul lui Mânjoală”................... Cargiale...............................8 “Kir Ianulea ”...................................................................................................................................................................11 Concluzii ....15 2 .....................................

p. Vladimir Streinu. “Ȋn vreme de război”(1898). Ion Creangă. pentru prima jumătate a secolului în care ne aflăm.Editura Cantemir.Ion Luca Caragiale (1852-1912) INTRODUCERE: Despre Ion Luca Caragiale s-a scris enorm. p. 202 3 1 . Caragiale. Mihai Eminescu.Ibrăileanu.Dimensiuna comică a operei.Lovinescu. publicist aparținând generației marilor clasici alături de Titu Maiorescu.L. 1993. prefață Mircea Horia Simionescu . ilustrată de schițe și comedii.Bucureşti. Tudor Vianu. George Călinescu şi mulţi alţii. “Limba și literatura română”. probând disponibilități creatoare de excepție. Şerban Cioculescu.această listă de nume ilustre ale istoriei noastre literare stabilind. o dramă. Pompiliu Constantinescu. momente și schițe. se completează cu cea tragică din drama “Năpasta” și din nuvele. Opera sa se caracterizează prin diversitate : comedii. Gherea.6 2 Mircea Martin (coordonator). Art. “Momente şi schiţe”. locul marelui prozator şi dramaturg în cea mai strălucitoare constelaţie de pe firmamentul literaturii noastre clasice.1 I. poate mai mult şi mai pătrunzător decât despre oricare alt scriitor român. Bucureşti. Iorga la E.2 LIMBAJUL ȘI STILUL NUVELELOR LUI CARAGIALE: Prima impresie pe care o comunică lectura nuvelelor lui Caragiale este aceea a unui univers de infinită varietate. “Păcat…” (1890). L. Paul Zarifopol. ca “O făclie de Paște” (1889). prozator. Ioan Slavici. 2006.Pentru că fiecare bucată ȋn parte are farmecul I. Ed. guvernat ȋnsă de o lege unică. Caragiale (1852-1912) este dramaturg. de la Maiorescu.

tragedia lui e psihologică. iar toate ȋmpreună capătă valoarea ansamblului pitoresc şi coerent. ȋn care atacă liberalismul. p. Caragiale se situează ȋntre tragic și grotesc. L. Viața românească. e un scriitor tragic. Această operă ȋntreagă se poate clasifica. p. când satirizează mahalaua. “Căldură mare”. construind un impresionant spectacol al lumii prin creații realiste.“Semnificația socială a operei lui Caragiale”.unei miniaturi finisate desăvârşit. L. om sucit”. “Cănuță. Minerva. pentru a determina principalele incidențe care concură la definirea imaginilor. nr. ȋn perioada a doua. un pictor de stări sufletești. procedeele multiple de realizare a efectului comic prin evidenţierea contrastului dintre cuvinte şi fapte. ȋn care detaliile nu se dizolvă ci se ȋncarcă de noi sensuri.3 Nuvelele lui I. V G. Nuvelele realiste ilustrează eroi ce se află la limita dintre tragic și comic aşa cum sunt cei din “Două loturi”. a “Făcliei de Paști” și a nuvelei “Păcat”. cu alte cuvinte. apud “Spiritul critic în cultura românească ”. de care e a “Năpastei”. apoi.. prefață Ștefan Cazimir.252 4 3 4 . Caragiale este un creator de stări sufleteşti. Caragiale e un scriitor satiric. tehnica ″ acţiunilor narate″ în teatru şi cea a notaţiei aparent stenografice în proză urmăresc cuprinderea unui număr I.10 .4 Stilul său concentrat. ȋntre comic și macabru. a treia.Ed. Cariera literară a lui Caragiale se ȋmparte ȋn trei perioade: ȋntâia e a comediilor. ȋn două categorii: ȋn perioada ȋntâia și a treia. prin efectul revelator al perspectivelor conjugate. psihologice sau fantastice. “Inspecțiune”.Mai departe: ca satiric Caragiale este un pictor de moravuri. a doua.Ed. Caragiale. ca tragic. ȋn proza psihologică şi realistă . iar ȋn comedii este un necruțător critic de moravuri sociale şi defecte caracteriale. Ibrăileanu . Diversitatea peisajului uman ȋngăduie şi chiar impune scrutarea lui din mai multe unghiuri.1909. a “Momentelor” etc. satira lui e social.

L. urmau machinal gandul tremurând repede. năucită ȋ ntr-un colț.povestirile) rămâne caracteristică pentru mentalitatea artistică. această nuvelă ne apare ca o remarcabilă înfăţişare a dramei singurătăţii într-o societate în care perceptul mult trâmbiţat al dragostei de semen este golit de orice conţinut.nuvela evită tot ce stă ȋn directă legătură cu acțiunea principală. în prima dintre nuvelele lui Caragiale. ocolirea stăruitoare a digresiunilor colorate.Sobră și concentrată.1970.L. trece prin cele mai mari 5 6 I. maestru neȋntrecut al frazei.mai ales înfăţişarea translucidă a atmosferei saturată de ameninţări. Caragiale ne apare cu aceleași calități ca și ȋn dramă: psiholog asânc. p. stilist meticulos: “Suntem ȋn sâmbata Paștilor și Leiba Zibal.op. şi.22 5 .Caragiale.32 Constantin Loghin. “Nuvele şi povestiri”. o fire extrem de fricoasă și neputincioasă. Călinescu socotea că proza (nuvelele. care populează o adevărată istorie comică a burgheziei româneşti.5 “O FǍCLIE DE PAȘTE”: G.L. o horcăială surdă…Și cea din urmă jertfă. ” (p.impresionant de tipuri caracteristice. . Construcţia avară a frazei. cit. p.Editura Tineretului.Caragiale. iar Delavrancea aprecia că I. după fiece gâlgâitură de sânge. “Istoria literaturii române de la ȋnceput până ȋn zilele noastre”.Nuvela psihologică “O făclie de Paște” este una dintre cele mai bune din literartura noastră. p. 294 7 I. Caragiale este scriitorul cel mai zolist . Valoarea deosebită a nuvelei stă tocmai în profunzimea analizei interioare.asistă la toate astea aşteptându-şi rândul(…)Buzele lui Leib.6 De asemenea. fripte de friguri.12) Ȋ n nuvelele sale. prin deschizătura căruia iese. care. indică. Tipografia Mitropolitul Silvestru. “Nuvele şi povestiri”.București. un remarcabil înnoitor al genului în literatura noastră7: “Țipetele nebune ale copilului retezate de junghiul care-i despică pântecele…Gâtul spart de secure.1937.

amintiri. adaptată mediului și stării sufletești a personajului..Caragiale. cu atâta uşurinţă. op. 1937. prepoziţii. “Nuvele. „dugheană” etc. 294 9 I.10 “LA HANUL LUI MÂNJOALǍ ”: Limba lui Caragiale nu este curat literară.Caragiale. altele se înrudesc. ”8 Nuvelele. fraza scurtă. aici ar fi mers împotriva impresiei. În “O făclie de Paşte” (acţiunea se petrece în Moldova). p.crize sufletești.1981. de o corectitudine gramaticală clasică11: Constantin Loghin.cit.varia”. Editura Minerva. perfecţiunea „sintaxei” sale. p. siguranţă.Cu toate aceste.17 10 I.Caragiale. asteptând ȋntâlnirea fatală cu Gheorghe. şi în general povestirile de mai lungă respiraţie ale lui Caragiale. cu replici indicate adesea numai prin pauze.”Nuvele şi povestiri”. 297 6 8 . mai curând cu dezbaterile dense şi grave care au caracterizat în dramaturgie.L. Nimeni nu ştie sa conducă o frază ca I. scrisul este foarte scrupulos. 432 11 Constantin Loghin. Şi se pare că acest admirabil stilist are oroare de acele cuvinte monosilabice. cele două acte ale “Năpastei”9. care le permite să se juxtapună perfect. chiar atunci când vorbeşte el. Bucureşti. întrebuinţate de el în “Păcat…”. nu pot alcătui un compartment unitar. op. scrie „ogradă”. Formele munteneşti („curte”) obişnuite lui Caragiale. cit. pronume scurte cu care nu se împacă deloc stilul lapidar.L. Stilul este eliptic. pe care autorul caută s-o producă în cititor prin toate mijloacele. ci o limbă specială. p. “Istoria literaturii române de la ȋnceput până ȋn zilele noastre”. cu caractere schițate mai mult din gest și intenție decât din vorbă. cu exclamații și ȋntrebări ȋnlocuind de cele mai multe ori fraza. ed. Fraza pare alcătuită din blocuri de marmură de o formă geometrică regulată.cit .povestiri. energică. conjuncţii. p.L. Caragiale. Câteva prelungesc filonul comicului satiric.

” ( “La hanul lui Mânjoală” . Descrierea viscolului irumpând “ȋn astâmpărul desăvârșit ca-n puterea nopții”. o 12 Tudor Vianu . Ed. (p. făceau un fel de cântare cu nenumărate și ciudate ȋnțelesuri . Ȋn ȋnalt. când mai gros .123-139 7 .” – Bine v-am găsit cocoană Marghioalo. pe câmp. L. Ȋn “Hanul lui Mânjoală”. a unui peisaj scuturat de viscol. “Arta prozatorilor români” . apud I. ploaie rece de toamnă. nici prea răcoare. nori după nori zburau opăciți ca de spaima unei pedepse de mai sus. reține pe Caragiale și altă dată. susținută de notații orgnice și de unele trăsături vizuale. Caragiale. și la miezul nopții. când mai subțire. lăsat ȋn gol ȋntr-adins la umezeală.p. – Bine-ați venit.ȋn bucata “ Ȋn vreme de război” : “Afară plouă mărunțel.Viforul creștea scuturându-mă după șa. miș-miș pân păiș. pp. – Mai s-o fi găsind ceva de mâncare? – Pentru oameni de omenie ca dumneata. amănunte climatice care sugereză respiraţia penibilă.Dovada muzicalității lui Caragiale stă ȋn felul ȋn care el a evocat natura. predeluind ȋn clipe largi. și apa cum gâlgâia afară din ghizdul fântânii printre pietricele…”(p.cucoane Fănică. Frigul ud pătrundea. despre melomania lui pasională. 1941. 107)12 Valoarea simbolică a atmosferei este obţinută în nuvelistică printr-o aglomerare tăcută de amănunte grele. așa liniște de toate patru părțile. impregnate de o tristeţe devorantă. ȋn care nici “glas de câine un se mai auzea”. simțeam că-mi ȋngheață pulpele și brațele ”(p. 67) Contemporanii au vorbit adeseori despre remarcabile ȋnclinații muzicale ale limbajului lui Caragiale. și boabele de apă prelingându-se de pe streșini și picând ȋn clipe rítmate pe fundul unui butoi dogit. nici suflare. 208). lumina ostenită a sfertului din urmă. 70). se cristalizează ȋntr-o puternică pagină : “Să fi mers o bucată bună de drum. alții pe deasupra la deal. selectate sever dintre esenţele pătrunzătoare. Contemporană. ȋn vol. de vânt. Câteva elemente de decor. descrierea. unii la vale de dedesupt. că se puteau auzi cum țârâiau și forfoteau gângăniile.Ȋn acest sens stau notațiile din “Calul dracului”: “Nici prea cald .

19 15 Ibidem. 80) Stilul lui Caragiale ȋn nuvela “Două loturi” este inconfundabil și ilustrat cu maiestria inegalabilă din schițe. pe unde e măturat și cu cenușă pe jos? Ai?. substanţa cuvintelor se despărţise treptat de înţelesul lor iniţial14 : “– Unde ai căzut. Popescu. pân ulicioară alunecă.Un ceas pentru o palmă de loc?. Criticând societatea fondată pe inegalitate. “strada Pacienții”) și al personajelor ( Lefter Popescu.71) “CǍNUȚǍ. ȋncepe să cearnă mărunt și-nțepos (…)Ȋndemn calul cât pot. op. lumină cețoasă. “să hie al dracului”.20 Ibidem. jupâne.este un inadaptabil înfricoşat. Popescu?... OM SUCIT”: Eroul primei nuvele de substanţă satirică – Cănuţă. căruia mirajul unei rente parazitare îi dă ţifne ciocoieşti. scriitorul supune examenului satiric şi pe Lefter. “hauleu!”.gesticulaţie de un anume ritm. I...Câțiva pași și iar stă sforăind… Iar căprița… Ȋl opresc.78) “– Unde ai stat până acuma. el se-ntoarce-n loc și porneștenapoi.”Nuvele şi povestiri”.. cu frica-n sân. – Pe podul Mogoșoaiei?. p. strângându-l din zăbală. Pornește …Câțiva paşi…Iar căprița… Norii s-au subțiat de tot. iar destrămarea acestui vis îi provoacă o vizibilă explozie de frazeologie liberală. – Am fost la d. ȋl ȋntoc. Comicul este reprezentat mai ales prin numele străzilor (“strada Emancipării”. precum și prin limbajul acestora (“belete”. Ambianţa generală joacă un rol covârţitor în proza lui Caragiale. cit. – Pentru ce ai apucat pân ulicioară. care-şi trăieşte..L. Scriitorul evită mereu barocul printr-o stilizare iscusită care acceptă pitorescul într-o lucrătură de filigran subţire13: “Dar vântul s-a mai potolit . – Am dat pe podul Mogoșoaii. nemernicule? zbiară jupânul.. p. s-a mai luminat a ploaie. căpitan Pândele ).19 8 13 14 .” (“La hanul lui Mânjoală”... (p. ticălosule?” – La colț la ulicioră.. când printr-un proces de dezagregare organică. Cănuţă se încăpăţânează să ia lucrurile ce i se spun în sensul lor nominal.ca să caști gura la prăvălii!. p.Caragiale. ȋi dau câteva lovituri.”Te faci că nu ştii. p. ”(p. afuruisitule? Un puteai merge pe podul Mogoșoaii. – -La d. drama dezacordului său cu societatea burgheză. “boiarule”. comisar Turtureanu.15Această nuvelă combină elemente comice cu cele tragice. comediile și tragediile sale..

p. Eroii acestei nuvele sunt ȋn sensul vechi de locuitori de pe lângă metocuri. Ianulea fiind negustor încheie “daraveri”. adică cetățeni dintr-un cartier specializat. iar ne cheamă deseară la serviciu extraordinar turbatul (turbatul e șeful). om cu hristoitie.16Vocabularul epocii fanariote este adus pentru a denota nuanțe sufleteşti locale. Limbajul lor este violent. că dumneata ești. fă?”.Bucureşti . . dă bărbatului “cu tifla”. e “agiamie” la joc. ca să se recomande ministrului că e grozav”. Tâca e “pardon ȋ n poziție” adică gravidă). 92 9 . mă-nțelegi. mă-nțelegi. Dracii sunt “afurisiți”. “KIR IANULEA”: O altă nuvelă a sa. e “zuliară”. “Hai. pe frate îl face “haple”. aduce mărfuri de la “tacsid” şi din pricina cheltuielilor nebune e scos la “selemet” ca “mufluzii”. ȋn cazul de față din negustorime. mahalagii. să ne canonească până la miezul nopții. Ei un sunt triviali şi ridicoli pentru că un li s-a ivit ȋncă disproporția ȋntre cuprins şi formă. Cartea Românească. Lefter. cu toate însuşirile acestui gen. “zevzeci”. Grațiile ei verbale sunt fanariote: “Cum pofteşti dumneata. se ȋnfurie ca d. Călinescu.Narațiunea se ȋnvârte în jurul istericalelor. cu un subiect luat dintr-o poveste care circulă în lumea mare. răspunde ȋntocmai nivelului lor. parighoria tu kosmu”. fes-mu. e dus la Domnie la Bucureşti “techermecher” în fața domniței cu “ pandalii” care nu-l poate “honipsi”.26 G. p. “Marii prozatori”. “procleți”. casa îi e plină de musafiri cărora le dă “zumaricale. ȋnsă el nu e caraghios17: “– Ascultă-mă. mai ȋndrăcită decât talpa Iadului. Kir Ianulea.Acrivița “apilpisită” joacă “otusbir”. Ed. “Kir Ianulea” este o adevărată nuvelă istorică. E remarcabilă măsura ce păstrează autorul în privinţa vocabularului. adică ȋnvinețite ȋn bătaie. “mucaliți”.1998. pe soț “ budala” şi “capsoman”. ”dracu n-a venit să le ia”. El nu utilizează din limba vremii decât ceea ce este caracteristic…şi nu e numai vocabularul. țigăncile sunt arestate și “murcisite”. și oricât de 16 17 Ibidem. ”ghiordum”. meridional. să mai zici o vorbă măcar despre o femeie care-nu poți spune dumneata toate murdăriile ce-ți trec prin gandul dumitale! – este mai cumsecade ca dumneata. fac “lafuri” şi “giumbuşlucuri”. Negoiță merge la Craiova “haidea-haidea”. Acrivițo!nu-ți dau voie.Acrivița are “ ifose”. vutci”.gaşperiță?” “Unde-i mă-ta.

p.amintiri. dar şi pentru a sublinia faptul că unii critici au spus că scrisul lui Caragiale nu cunoaşte decât stilul telegrafic. Bucureşti. Este limbajul firesc. hoțule și pehlivanule!. ȋn reabilitarea mahalagismului. râtane!. cit.Dacă te-ai ȋmbătat și ai poftă de băut. 189) Caragiale respectă melodia frazei : “Și’nsfârşit.L.blajin să fie omul. 445 10 18 19 . du-te de-ți bate țiitoarele de pân fundul mahalalelor. dar nici stilul ei un face impresia. şi tot mai larg. Ed. Acrivița izbucnește ȋntr-un mod teribil. că puiu să te leagă și te trimit la Balamuc. Când cercul unui gând ajunse-n fine aşa de larg încât conştiinţei îi era peste putinţă din centru să-l mai urmărească din ce se tot depărta. dar ceva mai intemperant decât Doamna Chiajna: “– Săriiți ! săriiți. şi tot mai domol. Geniul lui Caragiale este ȋn restabilirea momentului degenerate. lăsat gol întradins la umezeală.”18(p. arvanitul!.. op. oameni buni! că mă omoară păgânul. “Marii prozatori”.Caragiale.... apoi încet-încet se rotiră din ce în ce mai domol. Călinescu. la supărare. p. pe care le-ndopi cu pumnii de lire și-n casă te calicești până la lețcaie. al unei negustorese cu pandalii. pentru că în el se vede atât de frumos cum pregăteşte scriitorul pe hangiul lui pentru vedeniile grozave care-l aşteaptă.. 93 Paul Zarifopol apud I.povestiri. mă-nțelegi !”(p. în cercuri din ce în ce mai largi. făceau un fel de cântare cu nenumărate şi ciudate înţelesuri.. şi boabele de apă prelingându-se de pe streşini şi picând în clipe ritmate pe fundul unui butoi dogit. ai? După ce-ți râzi de casă și de cinstea mea. Legănate de mişcarea sunetelor.varia”. a stil de periferie. dacă-ți place.. ȋl scoți din toate răbdările! Să taci din gură. omului i se pare că aude afară un cântec de trâmbiţe…>> Am ales acest lung exemplu. 189). Minerva. ȋn pitorescul acelui lumi. Kir Ianuleo! De unde nu. scorpie nebună. Ȋi să ne vedem când mi-oiu vedea ceafa…fără oglinzi!” “ȊN VREME DE RǍZBOI”: „Gustul lui Caragiale pentru situaţii extreme şi coincidenţe ciudate apare şi în nuvela „În vreme de război” slujit de aceeaşi virtuozitate ca în cele două nuvele mari ( „Păcat” şi „O făclie de Paşti”) : <<Afară plouă mărunţel.Acrivița izbucnește ca o mahalagioaică cu vază. ploaie rece de toamnă..”19(Paul Zarifopol) G. Mă bați . 1981. du-t’te plimbă.”Nuvele. gândurile omului începură să sfârâie iute în cercuri strâmte.

cu mânecile cămăşii sumese până la subţiori. proza lui Caragiale procedează ȋn mai multe cazuri la configurarea individualizărilor prin categoria lor profesională. Celălalt sentoarce mânănd înainte o fată voinică şi frumoasă. starea sufletească a eroilor. E îmbulzeală mare înăuntru în prăvălie şi afară subt umbrar. spre finalul tragic. Pierzându-şi răbdarea. uimitor de exact. p. pe nesimţite. op. descrierea fizică a eroilor este I. cit.Ed. Propoziţiile se înşiră calm.Caragiale. Iată un citat reprezentativ din povestirea “La Conac”: „Încet-încet. op. acele amănunte care fixează. ea-şi întoarce capul râzând…”(p. el o cheamă-napoi. profesia este aceea care le va modela profilul ȋn sensul propriilor ei exigențe.București. XVI 22 I. ea scapă şi pleacă. Flăcăul vrea s-o aăuce de braţ. “Căldură mare”.20 Paralel cu definirea zonelor sociale prin atmosferă..”Nuvele şi povestiri”. într-un joc subtil de culori. aduce pe o tavă uscătură şi udătură (…) Fata lasă tava pe masă şi porneşte.85). dar cuvintele sunt încărcate de imagini şi miresme. Caragiale. Din această succesiune de însemnări telegrafice se compune nu numai atmosfera vie a „conacului”. În relatarea zgârcită a faptelor sunt surprinse. se şterge de sudoare şi suflă din adânc. aproape stenografic. ca şi atmosfera.”Nuvele şi povestiri”. negustorul se scoală de la masă şi merge-n cârciumă. dar şi reacţia eroului faţă de aglomeraţia neobişnuită de senzaţii care-l covârşesc.. Nu se poate tăgădui că între substratul amar al comicului din bucăţile scurte şi pateticul sumbru din unele povestiri mai ample există o corespondenţă de simţăminte şi preocupări. L. din fragmente disparate subliniate aluziv.Caragiale. în fraze scurte şi bolovănoase.19 11 20 21 . care.26 Ștefan Cazimir apud I. Oamenilor lipsiți de o notă distinctă şi puternică a caracterului. Tânărul stă foarte aprins la locul lui. nimeni nu-i aude. cit. Minerva. tovarăşii s-au înfierbântat bine…dar…le trebuie vin şi degeaba bat în masă şi strigă.Aparent stilul nuvelelor lui Caragiale este sumar. Nimic din minuţia balzaciană nu intervine în desenul incomplet al contururilor.22 Tipologia prozei lui Caragiale se constituie.21 Înţelegerea dramelor care se nasc în atmosfera sufocantă a birocratismului burghez nu lipseşte operei lui Caragiale. cu goluri şi omisiuni deliberate. p.L. p. Cel mai des. Sub aparenţa descrierilor grăbite se ascunde tocmai taina transmiterii ritmului precipitat al acţiunii care se rostogoleşte.L.1970. limbaj şi comportamente specifice.

destui de puţini după ei. subţirică. în incorectitudinea şi în desfigurarea lor. De aceea toată arta lui Caragiale tinde către prezentarea directă a omului. 1996.55) Stilul empatic şi cel indirect liber sunt oarecum treptele care conduc în centrul însuşi al artei scriitoriceşti a lui Caragiale. oricât de incorectă s-ar arăta. fiecare întorsatură de frază. “Critică dramatică”. Ele sunt modalităţi tehnice ale unui scriitor care îşi vede şi îşi aude eroii. p. oacheşă". 445 Mihail Dragomirescu. păstrează totuşi o simetrie de mişcare. a vocabularului şi a inflexiunilor care ne uimesc în proza lui Caragiale. Oamenii lui Caragiale se găsesc totdeauna în acţiune.Caragiale.de pauze. aceeaşi intuiţie exactă a sintaxei vorbite.L. care nu poate să scrie despre ei decât privindu-i şi ascultându-i.p. Nimeni înaintea lui. numai Creangă în acelaşi timp cu el.povestiri. adică în dialog. în acţiunea orală. care avea "o aluniţă cu păr d-asupra sprâncenii din stânga şi se poartă legată la cap cu roşu" (“Două loturi”. iar pe de alta. Fiecare cuvânt.varia”.23 Concluzii: Oricât de coruptă ar fi limba ce o vorbesc mai multe din personajele lui Caragiale. viziunea omului este în proza lui efectul chipului în care omul vorbeşte şi este ascultat. amator de amănunte concrete şi de culori vii. ea nu încetează nici un moment de a fi elegantă. făcându-i să se mişte şi să grăiască.24 23 Paul Zarifopol apud I. Eminescu.extrem de lapidară:"o damă -naltă. Bucureşti. Dar cum autorul nuvelelor nu este un descriptiv. care ne fac să simțim cu cea mai mare uşurință în toata adâncimea lui fondul sufletesc pe care îl exprimă. ed. Ed. Vorbirea lui este o întrebare sau un răspuns. 95 12 24 . de accent. exprimă pe de o parte un fond propriu. de expresie. un ochi plastic.amintiri. oricât de deformat ar fi.”Nuvele. frumoasă. cit . p. au fost scriitorii care au adus în notarea graiului viu aceeaşi precizie a auzului.

CARAGIALE. Ed. I.varia”. Editura Tineretului. Gramar 100+1 Gramar. Minerva.1970. CARAGIALE. Bucureşti. I.. Ed.. L.povestiri. Bucureşti.BIBLIOGRAFIE: CARAGIALE. “Nuvele. I. L. L..2002. 13 . .. Bucureşti.1981. L.”Nuvele şi povestiri”. 1972. “Nuvele şi schițe”. CARAGIALE. București. Editura Minerva. “Căldură mare”.amintiri. I.

Tudor. Constantin. 1998 .George. Bucureşti.2006.“Spiritul critic în cultura românească ”. Viața românească. 10 . Bucureşti. “Arta prozatorilor români” . “Limba și literatura română”. Bucureşti.1909. Ed. Mircea(coordonator). “Istoria literaturii române de la ȋnceput până ȋn zilele noastre”. 1996. Contemporană. Art. Eminescu.Ed. IBRǍILEANU.nr. “Marii prozatori”. LOGHIN. Semnificația socială a operei lui Caragiale”.Ed. Tipografia Mitropolitul Silvestru. Garabet. 1941. VIANU.Editura Cartea Românească. MARTIN.1937. “Critică dramatică”. Ed. 14 . Mihail. DRAGOMIRESCU.CǍLINESCU.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful