CONF. UNIV. DR.

CICHI MIHAI

POMICULTURĂ

MANUAL UNIVERSITAR
pentru învăţământul la distanţă

CRAIOVA - 2010 -

CUPRINS TEMA 1. CLASIFICAREA ŞI MORFOLOGIA PLANTELOR POMICOLE ……………………………………. 4 1.1. Clasificarea sistematică, clasificarea după habitus şi clasificarea pomicolă ……………………………... 4 1.2. Particularităţile organelor hipogee ale pomilor fructiferi şi funcţiile lor ………………………………. 7 1.3. Particularităţile organelor epigee ale pomilor fructiferi ……. 12 Rezumatul temei ……………………………………………………………. 18 TEMA 2. CICLUL ONTOGENETIC AL PLANTELOR POMICOLE ŞI METODE DE CERCETARE UTILIZATE ÎN POMICULTURĂ PENTRU INVESTIGAREA SISTEMULUI RADICULAR ŞI AERIAN …………………………………………………….. 19 2.1. Perioadele de vârstă ale pomilor şi arbuştilor fructiferi ….... 19 2.2. Metode de cercetare pentru investigarea sistemului radicular..24 2.3. Metode de cercetare pentru investigarea sistemului aerian……28 Rezumatul temei ……………………………………………………………. 33 TEMA 3. CICLUL ANUAL AL SPECIILOR POMICOLE …………… 34 3.1. Fenofazele iniţiale ale organelor vegetative, ale organelor de rod şi starea de repaus ............................................................ 34 3.2. Fenofazele finale ale organelor vegetative ………………..... 38 3.3. Fenofazele finale ale organelor de rod ……………….…….. 42 Rezumatul temei ……………………………………………………………. 45 TEMA 4. PARTICULARITĂŢILE AGROECOSISTEMULUI POMICOL ŞI FACTORII PERTURBATORI AI FUNCŢIONĂRII AGROECOSISTEMELOR POMICOLE ………...………………………………………….. 48 4.1. Particularităţile agroecosistemului pomicol ………..……..... 48 4.2. Factorii perturbatori ai funcţionării agroecosistemului pomicol şi măsuri de ameliorare a mediului ……………….... 51 4.3. Degradarea mediului în agroecosistemele pomicole ….……. 56 Rezumatul temei ……………………………………………………………. 59 TEMA 5. RELAŢIILE DE INTERDEPENDENŢĂ DINTRE CLIMĂ, SOL ŞI PLANTĂ ……...………………….. 62 5.1. Comportarea speciilor pomicole faţă de căldură …………… 62 5.2. Comportarea speciilor pomicole faţă de lumină şi apă……… 67 5.3. Comportarea speciilor pomicole faţă de mediul edafic……… 71 Rezumatul temei ……………………………………………………………. 76 TEST RECAPITULATIV I .……………………………………………... 77 TEMA 6. PRODUCEREA MATERIALULUI SĂDITOR POMICOL (PEPINIERA DE POMI) ………………………. 81 6.1. Amplasarea, organizarea sectorului pepinieristic ………....... 81 6.2. Obţinerea portaltoilor şi a materialului

2

săditor pe cale generativă …………………………………….. 85 6.3. Obţinerea portaltoilor şi a materialului săditor pe cale vegetativă ……………………………………. 90 Rezumatul temei ……………………………………………………………. 96 TEMA 7. ÎNFIINŢAREA PLANTAŢIILOR POMICOLE ……………. 97 7.1. Tipuri de plantaţii (livezi), sisteme de cultură, alegerea şi organizarea terenului pentru plantare ……............ 97 7.2. Pregătirea terenului pentru plantarea pomilor……………… 102 7.3. Plantarea pomilor …………………………………………… 107 Rezumatul temei…………………………………………………………… 112 TEMA 8. IRIGAREA, ÎNTREŢINEREA PLANTAŢIILOR, INFLUENŢA TEHNOLOGIILOR INTENSIVE ………… 113 8.1. Irigarea plantaţiilor de pomi şi arbuşti fructiferi …….............113 8.2. Sisteme de întreţinere ţi lucrare a solului …………………... 118 8.3. Evoluţia solurilor sub influenţa tehnologiilor intensive ………………….…………………… 122 Rezumatul temei …………………………………………………………... 128 TEMA 9. FORME DE COROANĂ ŞI TIPURI DE TĂIERI APLICATE ACESTORA ………………………….. 129 9.1. Forme de coroană cu volum mare şi ax, cu volum mic şi ax, globuloase fără ax, aplatizate cu ax …………..……... 129 9.2. Forme de coroană aplatizate fără ax, artistice palisate ….... 134 9.3. Tăieri de întreţinere, tăieri de corectare şi tăieri de regenerare ……………………………………… 138 Rezumatul temei ………………………………………………………….. 144 TEMA 10. TĂIERI DE ÎNTREŢINERE ŞI FRUCTIFICARE APLICATE SPECIILOR POMICOLE. RĂRIREA ŞI RECOLTAREA FRUCTELOR ………………………. 145 10.1. Tăieri de întreţinere ţi fructificare la măr, păr, gutui, prun şi cais ……................................................... 145 10.2. Tăieri de întreţinere şi fructificare la piersic, cireş, vişin, nuc, migdal, semiarbuşti şi arbuşti ………………… 150 10.3. Rărirea şi recoltarea fructelor……...……………………… 155 Rezumatul temei ………………………………………………………….. 161 TEST RECAPITULATIV II …………………………………………… 162 BIBLIOGRAFIE ……………………………………………………….. 166

3

Craiova Costache I.1.. Reprografia Universităţii din Craiova Cichi M. clasificarea după habitus şi clasificarea pomicolă Clasificarea sistematică . cât şi pentru utilizarea lor în lucrările de ameliorare în vederea creării de noi soiuri. Editura Encicloped. recunoaşterea organelor componente. 4 . 4. 3. Cichi M. Principalele specii pomicole cultivate în ţara noastră aparţin familiei Rosaceae. Editura Universitaria. clasificarea după habitus şi clasificarea pomicolă. Timpul alocat temei : 6 ore Bibliografie recomandată : Andrei M. 2010 – Pomicultura. specifice unei plante pomicole. cunoaşterea speciilor pomicole după particularităţile biologice şi tehnologice ale speciilor fructifere..Tema nr. Lucrări practice pentru uzul studenţilor. Craiova. 5. Manual universitar pentru învăţământul la distanţă. 2001 – Pomicultură (Parte generală). 1. Particularităţile organelor hipogee ale pomilor fructiferi şi funcţiile lor. 1 CLASIFICAREA ŞI MORFOLOGIA PLANTELOR POMICOLE • • • Unităţi de învăţare : Clasificarea sistematică. Clasificarea sistematică. Editura Scrisul Românesc-Fundaţia. Bucureşti Baciu A. 1 (Morfologia şi anatomia plantelor). cunoaşterea speciilor pomicole după aspectul general al plantelor. 1997 – Morfologia generală a plantelor. Editura Universitaria..Speciile fructifere de climat temperat aparţin încrengăturii Angiospermae.. Prunoideae şi Rosoideae furnizează 2/3 dintre principalele specii fructifere. Particularităţile organelor epigee ale pomilor fructiferi. 2. - 1. Trei dintre cele patru subfamilii existente şi anume: Pomoideae. 2005 – Pomicultură generală.. care cuprinde 40 de specii spontane importante la formarea unora dintre soiurile actuale. 2009 – Botanica Vol. Obiectivele temei : cunoaşterea speciilor pomicole după familii şi subfamilii. a unora dintre portaltoii utilizaţi în prezent.

nucul. piersicul.Ţinând seama de aspectul general al plantelor. constituită di 2-4 tulpini care iau naştere din zona coletului. moşmon. subfamilia Pomoideae şi anume: măr. Acestea depind mult de sistemul de cultură: în livezile clasice pomii trăiesc 6 . gutui. Fructul poartă denumirea de poamă. Arbuştii Sunt plante lemnoase de vigoare redusă cu înălţimea de 1-2 m. Se înmulţesc prin seminţe. Clasificarea pomicolă .70 de ani şi încep să producă economic la 5 . prunul. înflorirea scapă de brumele târzii de primăvară. păr. socul. scoruşul. 5. Speciile de Pomoideae sunt foarte rezistente la ger. Pomacee Cuprind speciile din familia Rosaceae. agrişul. Din această grupă fac parte: gutuiul. În primul an apar tulpini simple înalte de 1-3 m. au fost alcătuite 5 grupe: 1. cireşul. 4. Mugurii florali sunt micşti. cu un singur trunchi şi o coroană omogenă. cătina albă. în livezile intensive şi superintensive trăiesc 15 . butaşi şi marcote. 5 . butaşi şi marcote. însă plantele se regenerează prin drajoni. caisul. fiind reprezentate de căpşun şi frag şi formează tufe mici de 25 . vişinul arbustoid. După recoltarea fructelor tulpinile se usucă. iar repausul de iarnă al mugurilor fiind lung. 2. Aceste specii formează fructe false. iar în cel de-al doilea an formează ramificaţii şi apoi fructifică. slab ramificate ce apar din zona coletului. Semiarbuştii Sunt plante semilemnoase cu tulpini ce trăiesc numai doi ani. speciile pomicole pot fi grupate în: 1. Se înmulţesc prin seminţe şi pe cale vegetativă prin drajoni. vişinul şi castanul dulce.După particularităţile biologice şi tehnologice ale speciilor fructifere de climat temperat. Durata vieţii este de cca. 2030 de ani iar înălţimea arbustoizilor ajunge până la 3-7 m. părul. Din această grupă fac parte: mărul. 3. Plantele fructifere semierboase Acestea fac trecerea dintre plantele arborescente şi cele ierboase. Ramurile de rod ale pomaceaelor au mugurii floriferi situaţi terminal. Înălţimea pomilor oscilează între 5-20 m şi au longevitate mare (de la 15 ani până la 100 de ani). Din această grupă fac parte: zmeurul şi murul. etc. Pomi propriu-zişi Sunt plante lemnoase de vigoare variabilă în general mare. dar se pot înmulţi şi prin seminţe. rezultate din concreşterea ovarului cu receptacolul florii. adică după habitusul lor. care prezintă numeroase tulpini de grosimi mici. Arbuştii emit rădăcini adventive şi se înmulţesc vegetativ prin drajoni.Clasificarea după habitus . alunul. Durata de viaţă în cultură a speciilor de pomaceae este mare iar intrarea pe rod relativ târzie. Arbustoizii Sunt plante lemnoase de vigoare redusă cu forma de tufă. formând tufe compacte. mărul paradis.30 cm. sorb etc. Din această grupă fac parte: coacăzul.25 de ani şi dau recolte economice începând din al doilea şi al treilea an. altoire şi prin drajoni la unele specii.7 ani.

polidrupe la zmeur şi mur. cu excepţia unor grupe de soiuri din unele specii (prun. castanul şi alunul turcesc. Reţinem: Drupaceele sunt ceva mai puţin rezistente la ger decât Pomaceele. zmeurul. 3. kaki care se cultivă în câmp. Cultura drupaceelor este cantonată în zone mai calde ale ţării. cireşul. Alunul comun este mai puţin pretenţios. etc. stoloni. stoloni şi marcote. Ele sunt puţin rezistente la geruri mari şi pretenţioase faţă de căldură mai ales nucul. au cerinţe mai reduse faţă de umiditate fiind relativ rezistente la secetă (cais. 5. iar repausul hibernal al mugurilor este mai scurt. Se înmulţesc uşor prin drajoni. migdalul. mai sunt utilizate şi specii spontane fie ca portaltoi. Ca urmare speciile din această grupă înfloresc primăvara mai devreme. 2.20 de ani (cais. formează tufe cu mai multe tulpini.). Coacăzul şi agrişul sunt specii lemnoase. Speciile de nucifere sunt reprezentate în cultură de un număr mai restrâns de soiuri. pe coline şi la câmpie. caisul piersicul. iar căpşunul face trecerea între plantele lemnoase şi ierboase. cireş. Soiurile de drupaceae sunt autofertile. În livezile clasice ele trăiesc 40 . vişin) care urcă la altitudini mai mari. Nuciferele Cuprind: nucul care face parte din familia Juglandaceae. Drupacee Cuprind speciile din familia Rosaceae. Aceste specii formează fructe uscate. piersic). specii cu însuşiri diferite ale plantelor din climatul temperat puţin răspândite în cultura ţării noastre. Observaţie: Trebuie subliniat faptul că în pomicultură.50 ani precum cireşul iar celelalte 15 . Mai fac parte şi kiwi. Grupa speciilor subtropicale Cuprinde smochinul şi citricele. În livezile intensive şi superintensive durata lor de viaţă este şi mai scurtă. vişinul. iar numărul portaltoilor este mai redus decât la pomaceae. portocalul. fie ca genitori în activitatea de creare a unor soiuri. migdal). 6 . murul şi căpşunul din familia Rosaceae. iar castanul şi alunul fac parte din familia Fagaceae. receptacul îngroşat la căpşun. Baciferele Cuprind: coacăzul roşu şi agrişul din familia Saxifragaceae. subfamilia Prunoideae şi anume: prunul. alături de speciile cultivate (alcătuite din totalitatea soiurilor).iar spre baza lor există rezerve de muguri vegetativi. drajoni. Drupaceele sunt mai pretenţioase faţă de căldură. Majoritatea soiurilor sunt autosterile şi se altoiesc pe numeroşi portaltoi. 4. zmeurul şi murul sunt semiarbuşti. iar citricele în apartament (lămâiul. Baciferele au talie mică. Din punct de vedere morfologic fructele acestor specii sunt: bace false la coacăz şi agriş. ele trăiesc 10-15 ani şi încep să rodească din al doilea an după plantare. Speciile cuprinse în această grupă emit cu uşurinţă rădăcini. Durata de viaţă a pomilor este mai scurtă.

TEST DE EVALUARE 1. Ce sunt semiarbuştii şi cine face parte din această grupă. Răspuns: Sunt plante semilemnoase cu tulpini ce trăiesc numai doi ani. Din această grupă fac parte: zmeurul şi murul. 2. Ce sunt plantele fructifere semierboase şi de cine sunt reprezentate. Răspuns:

Exerciţii. Exemplu rezolvat: 1. Care sunt speciile care fac parte din grupa nuciferelor: a) Nucul b) Prunul c) Castanul d) Alunul e) Mărul Rezolvare : a, c şi d De rezolvat: 2. Uniţi cu o linie denumirile fructelor următoarelor specii: a) Coacăz Poamă b) Agriş Bacă falsă c) Zmeur Fruct fals d) Căpşun Polidrupă e) Mur Receptacul îngroşat Rezolvare: 1.2. Particularităţile organelor hipogee ale pomilor fructiferi Plantele pomicole sunt sisteme biologice foarte complexe şi pentru a le folosi în interesul omului, este necesară cunoaşterea lor. Pentru a stabili o tehnologie de cultură corespunzătoare, necesară obţinerii producţiilor maxime, pentru fiecare specie în parte, este necesar cunoaşterea organografiei şi a cerinţelor fiecărei specii pomicole. Pomii şi arbuştii fructiferi sunt compuşi din două categorii de organe: - aeriene (tulpina, situate deasupra nivelului solului); - subterane ( rădăcina, situate în sol).

7

Şi unele şi altele au o anumită structură şi îndeplinesc anumite funcţii, dar împreună formează un tot unitar, un organism viu, de sine stătător, capabil să îşi asigure prin mijloace proprii viaţa şi să dea producţii, (fig. 1.2.1.).

Fig. 1.2.1. Principalele organe ale pomilor (după Bălan şi colab. 2001) 1-rădăcini cu direcţie verticală; 2-rădăcini cu direcţie oblică; 3-rădăcini cu direcţie orizontală; 4-pivotul; 5-coletul ; 6-lăstar de rădăcina; 7trunchiul; 8-axul coroanei; 9-şarpante; 10-subşarpante; 11-ramuri de garnisire; 12-săgeata. Organele plantelor pomicole pot fi împărţite în: - organe vegetative din care fac parte: rădăcina (organ hipogeu), tulpina, mugurii, lăstarii şi frunza. - organe de reproducere din care fac parte: florile, fructele, seminţele. După durata de viaţă, organele pomilor sunt anuale şi multianuale. Organele anuale trăiesc numai câteva zile sau luni şi apoi se transformă în alte organe sau mor. Organele multianuale au o durată de viaţă de câţiva ani sau egală cu a pomului şi asigură formarea pe ele a organelor anuale. Organele vegetative situate sub nivelul solului alcătuiesc rădăcina individului cultivat. În majoritatea cazurilor la pomi, organele hipogee (rădăcinile) sunt formate de portaltoi bine adaptaţi la mediul local şi rezistenţi la condiţiile nefavorabile, dar sunt şi cazuri când soiurile sunt cultivate pe rădăcini proprii. Rădăcina (hepibiontul) - Este partea subterană a unei plante pomicole, cu numeroase funcţii dar în principal de fixare a unei plante, de absorbţie a substanţelor nutritive şi a apei, de primă sinteză a substanţelor organice, de depozitare ş. a. Totalitatea rădăcinilor formează sistemul radicular. Rădăcinile pot fi clasificate după mai multe criterii: A - După origine, rădăcinile se încadrează în: - rădăcini embrionare ce îşi au originea în radicula embrionului. Aceste rădăcini se întâlnesc la pomii obţinuţi din seminţe şi la cei altoiţi pe portaltoi generativi;

8

- rădăcini adventive ce îşi au originea în periciclul tulpinii. Vom întâlni astefel de rădăcini la pomii înmulţiţi pe cale vegetativă (marcotaj, butăşire, microînmulţire). B - După poziţia de creştere în sol pot fi: - rădăcini orizontale - acelea ce cresc aproape paralel cu suprafaţa solului sau formează un unghi de 60 - 900 cu verticala. - rădăcini oblice - sunt cele care formează un unghi cuprins între 30 600 cu verticala imaginară. - rădăcini verticale - cele care realizează un unghi de până la 300 cu verticala. C - După dimensiuni se împart în: - rădăcini de schelet, încadrându-se în această grupă, rădăcinile de peste 30 cm lungime şi o grosime ce depăşeşte 3 mm ajungând la peste 10 - 15 cm în diametru. Prima rădăcină schelet este pivotul (sau rădăcina embrionară). Pe pivot se inseră, rădăcini de ordinul I, II, III. Aceste rădăcini trăiesc mult, unele dintre ele tot atât cât trăieşte şi pomul. Din această cauză, sunt considerate elemente permanente ale organelor hipogee. La portaltoii înmulţiţi pe cale vegetativă, pivotul lipseşte. - rădăcini de garnisire (fibroase sau de tranziţie) - ele garnisesc rădăcinile de schelet şi au dimensiuni de 0,5 - 30 cm lungime, iar grosimea de 1 - 5 mm. - rădăcini absorbante cu lungimea de 0,1 - 0,4 cm, iar grosimea de 0,1 1 mm cu o culoare albă şi o durată scurtă de viaţă 15 - 25 zile. Aceste rădăcini sunt acoperite la rândul lor cu un însemnat număr de perişori absorbanţi sau înlocuiţi la unele specii (nuc, alun, coacăz) de micoriză, ce realizează absorbţia. D - După funcţiile ce le îndeplinesc, pot fi: - rădăcini axiale, sunt rădăcinile aflate în vârful rădăcinilor de schelet cu funcţii de pătrundere în sol. Aceste rădăcini sunt albe, iar viteza şi direcţia de creştere a rădăcinilor axiale este influenţată de textura şi structura solului, de prezenţa oxigenului şi a substanţelor hrănitoare. - rădăcini absorbante, sunt rădăcini cu funcţii de absorbţie şi prima sinteză a substanţelor. Sunt de dimensiuni mai reduse (până la 4mm lungime şi 1 mm diametru), dar sunt foarte numeroase, îmbrăcând cele mai tinere segmente ale organelor hipogee. Reţinem : Din cele mai înainte rezultă că, pentru a fi bine utilizate, îngrăşămintele trebuie administrate în această zonă în care se găsesc cele mai multe rădăcini absorbante. - rădăcini intermediare, sunt cele ce provin din rădăcini absorbante şi au o durată de 10 - 15 zile cu rol de transport de la rădăcinile absorbante la conducătoare a substanţelor; - rădăcini conducătoare, sunt rădăcini a substanţelor absorbite şi a substanţelor elaborate de frunze spre rădăcini. Sunt de culoare brun închis, iar după o perioadă scurtă, în aceste rădăcini apar îngroşări secundare şi ele devin rădăcini de schelet.

9

care necesită chiar şpalier sau alt mijloc de susţinere. Această funcţie de ancorare este în legătură directă cu textura şi adâncimea solului livezii. dar se accentuează în perioadele cînd creşterile scad. praşile. căruia îi aparţin: ancorarea în sol. care este mult mai permeabilă pentru apă decât coaja tulpinii. iar numeroasele lucrări agrotehnice între care: arături. Majoritatea speciilor fructifere. în principal prin intermediul perilor radiculari. Paralel cu acest transport se desfăşoară şi deplasarea substanţelor elaborate de frunze către vârfurile de creştere ale rădăcinilor sau către locurile de depozitare. depozitarea. d) Respiraţia. a) Ancorarea în sol (sau fixarea pomului). când rădăcinile se pot usca definitiv prin pierderea foarte rapidă a apei. Studiul şi cunoaşterea arhitectonicii sistemului radicular prezintă o deosebită importanţă pentru alegerea terenului. manifestă mari nevoi faţă de oxigenul din sol. Această arhitectonică este influenţată în primul rând de însuşirile biologice ale portaltoiului şi altoiului. dar principala rămâne metoda scheletului. densităţii. Portaltoii viguroşi au o mai bună ancorare în sol decât cei de vigoare redusă. Funcţiile organelor hipogee – Rădăcinile exercită numeroase funcţii necesare pentru buna desfăşurare a activităţii sistemului plantă-individ. Această particularitate devine foarte importantă în cazul transplantărilor. dar s-a constatat că apa poate pătrunde în rădăcini şi prin intermediul scoarţei. situaţii de stres în privinţa respiraţiei pot apărea în solurile bătătorite cu textura fină sau în cele inundate.Reţinem : Întrucât creşterea tuturor organelor este influenţată de buna funcţionare a rădăcinilor. cele nou formate sunt mai pretenţioase faţă de oxigen decât cele mai în vârstă. De asemenea . este necesar a cunoaşte modul de instalare în sol. b) Absorbţia apei şi a substanţelor hrănitoare. excreţia. Factorii care influenţează creşterea totală a individului au efect direct şi asupra ancorării. absorbţia şi transportul apei şi a substanţelor hrănitoare. sinteza sau conversia substanţelor biostimulatoare etc. respiraţia. iar în secundar de particularităţile mediului edafic şi de umiditate. iar 10 . modul de creştere al acestuia. când substanţele elaborate de frunze sunt aproape în totalitate consumate. pentru stabilirea sistemului de folosire şi lucrare a solului. sinteza primară a unor compuşi organici. pentru înfiinţarea plantaţiilor. dar depinde în primul rând de particularităţile genetice ale portaltoiului în privinţa distribuţiei spaţiale. Absorbţia se efectuează. c) Transportul (sau conducerea) substanţelor absorbite către frunze este continuu de la vârful rădăcinii până la frunze. irigare sunt dependente de arhitectonica sistemului radicular. Este o funcţie principală şi are rolul de a satisface nevoile de transpiraţie şi de hrană ale pomului. Dintre rădăcini . Cunoaşterea caracteristicilor şi respectiv arhitectonica sistemului radicular se poate realiza prin numeroase metode: metoda profilului. Modul de repartizare şi spaţiu al rădăcinilor poartă denumirea de arhitectonica sistemului radicular. e) Depozitarea. metoda staţionară. Această funcţie este mai puţin accentuată în perioada de creştere activă. rezistenţei şi adâncimii rădăcinilor. îngrăşare. Rădăcinile absorbante sunt foarte sensibile la lipsa de oxigen. pentru fertilizare etc. pentru irigare.

Aceasta se datorează faptului că. Depozitele de substanţă de rezervă existente în rădăcini conferă pomilor o mare vitalitate. s-a constatat transformarea azotului anorganic absorbit din sol în substanţe organice. cu fosfor precum şi anumite erbicide reduc secreţia rădăcinilor. Pentru unele specii pomicole. gibereline. cum ar fi: prunul. se formează muguri adventivi care apoi evoluează în drajoni. zmeurul. cât şi de secreţie a rădăcinilor. acidul abscizic şi etilenul. dar în mod deosebit în solurile sărace în fosfor. 11 . murul. iar o altă categorie o constituie substanţele toxice care conduc la aleopatie. Prin aleopatie se înţelege interacţiunea negativă dintre anumite substanţe lăsate de plantă în sol şi creşterea rădăcinilor unei plante învecinate din aceeaşi specie sau din specii diferite. f) Sinteza primară a unor compuşi organici. etc. citokinine. În cadrul rădăcinilor mai ales a celor absorbante. În codiţii optime de umiditate. rădăcinile absorbante formează relaţii de micoriză cu anumite ciuperci.frunzişul atinge suprafaţa maximă. în timp de deficienţele de nutriţie cu azot. Hifele ciupercii se găsesc pe suprafaţa rădăcinii şi creează pentru rădăcinile care cresc în condiţii moderate şi cu deficienţe minerale un mediu care intensifică acumularea hidraţilor de carbon. O importantă funcţie a rădăcinilor este biosinteza şi transportul hormonilor vegetali: auxine. Prezenţa în sol a substanţelor aleopatice contribuie la apariţia fenomenului de oboseală a solului. folosind energia rezultată din descompunerea hidraţilor de carbon. ele putând fi mobilizate în diferite momente ale ciclului anual de viaţă sau în cazuri de accidente: creşterile de primăvară ale rădăcinilor. h) Secreţia (denumită excreţie) constă în eliminarea din rădăcini în mediul exterior a unor substanţe dintre care unele au acţiune solubilizantă asupra sărurilor complexe din sol. care se manifestă mult înainte de intrarea în vegetaţie a organelor epigee. altele contribuie la dezvoltarea rizosferei. Prezenţa micorizei sporeşte absorbţia substanţelor hrănitoare în general. vişinul. Aceşti drajoni dacă sunt detaşaţi şi replantaţi . rădăcinile mai au şi funcţia de înmulţire vegetativă. Această micoriză modifică structura rădăcinii. j) Substanţe aleopatice. vor da naştere la noi indivizi. Observaţie: Creşterea rapidă a rădăcinilor favorizează atât capacitatea de absorbţie. pe rădăcinile acestor specii. g) Conversia sau sinteza substanţelor bioactive. În grupa substanţelor aleopatice sunt cuprinse exsudate ale rădăcinilor sau produse rezultate din descompunerea unor ţesuturi sau a unor rădăcini întregi. De asemenea facilitează pătrunderea apei în rădăcini şi sporeşte rezistenţa rădăcinilor la atacul microorganismelor dăunătoare. dacă îmbunătăţirea condiţiilor de nutriţie a pomilor. care se înregistrează în cazul replantării cu pomi a unor suprafeţe recent defrişate. stimulând hipertrofia şi ramificarea. i) Înmulţire vegetativă.

d) Rădăcinile axiale. d) Ancorarea în sol. de absorbţie a substanţelor nutritive şi a apei. Rezolvare: 1. Ce reprezintă rădăcina? Răspuns: Este partea subterană a unei plante pomicole. Morfologic tulpina este compusă din două părţi: trunchi şi coroană. Exemplu rezolvat: 1. cu numeroase funcţii dar în principal de fixare a unei plante. de transport a sevei.de susţinere a frunzelor.TEST DE EVALUARE 1. Rezolvare : b. de creştere şi altele. După poziţia de creştere în sol a rădăcinilor. c) Rădăcinile adventive. a) Rădăcinile de semischelet. fructelor. c) Respiraţia. e) Înmulţirea generativă. e) Rădăcinile conducătoare. Care tipuri de rădăcini sunt considerate organe permanente ale organelor hipogee. 2. Tulpina îndeplineşte ca şi rădăcina numeroase funcţii : . Răspuns: Exerciţii. b) Rădăcinile de schelet. Care dintre următoarele funcţii este în legătură directă cu textura şi adâncimea solului livezii şi are rol de fixare: a) Înmulţirea vegetativă. b) Sinteza primară a unor compuşi organici. care sunt tipurile de rădăcini existente. Locul de trecere de la rădăcină la tulpină poartă numele de colet. De rezolvat: 2. Particularităţile organelor epigee ale pomilor fructiferi Partea supraterană a pomului ce începe de la colet şi până la ultima creştere anuală poartă denumirea de tulpină.3. 12 .

Ramificaţiile formate pe cele de ordinul I se numesc ramuri de ordinul II sau subşarpante. îngust piramidale. Ramurile care apar din lăstari crescuţi pe ramuri formate în anul respectiv. concurente şi ramuri lacome. Proiectarea lungimii trunchiului se poate face în livadă. Ramurile de ordinul II pot fi groase şi menţinute tot pentru scheletul pomului. cu descreşterea grosimii de la inserţie spre periferie. La pomii tineri trunchiul are scoarţa netedă. iar la la pomii maturi scoarţa devine aspră.100 cm. Înălţimea trunchiului este dependentă de tipul de livadă şi poate fi: . se numesc ramuri anticipate. După căderea frunzelor lăstarii se transformă în ramuri anuale.120 cm.60 cm.Trunchiul este porţiunea cuprinsă între colet şi prima ramură a coroanei. În funcţie de prezenţa axului putem avea coroane cu ax şi fără ax. conice.mijlociu de 60 . în funcţie de poziţia lor pe ramură. Ramurile fiice care provin din lăstari crescuţi pe ramuri mame formate în anul precedent. iar cele lipsite de ax sunt globuloase. fusiforme ş.a. Coroana este formată din axul pomului şi totalitatea celorlalte ramuri cu vârste diferite. . prezenţa sau absenţa axului. Ramurile din coroană pot fi grupate după morfologia şi biologia lor în: a) Ramuri de schelet – sunt cele care formează scheletul pomului de ordinul I. se exfoliază şi poartă numele de ritidom.. Ramurile de schelet ce pornesc direct din ax se numesc şi de ordinul I sau şarpante (braţe). În perioada de repaus toate ramificaţiile tulpinii poartă numele de ramuri.scurt de 40 . definesc forma de coroană a pomului. în primăvara anului I de la plantare când pomii se livrează din pepinieră sub formă de vergi de un an. sau proiectarea se face în câmpul II al pepinierei pentru pomii ce se livrează cu coroană. 13 . Axul pomului este prelungirea trunchiului în interiorul coroanei şi se încheie cu ultima creştere anuală numită săgeată. II şi au durată cât durata pomului. poartă numele ramuri normale. În perioada de vegetaţie ramificaţiile în creştere ale tulpinii cu frunze pe ele şi care se formează din muguri vegetativi sau micşti poartă numele de lăstari. Ele sunt groase. Indiferent de ordin ramura care generează prin ramificare altă ramură. poartă numele de ramură mamă. Culoarea şi modul de exfoliere a ritidomului este diferită de la specie la specie şi de la soi la soi şi constituie caractere de identificare. Astfel. ramurile fiice pot fi: terminale sau de prelungire. .înalt de 100 . laterale. plângătoare. Modul de grupare natural al ramurilor schelet. Coroanele cu ax pot fi: piramidale. fiind partea de tulpină neramificată. iar ramurile rezultate se numesc ramuri fiice.

Aceste unghiuri participă la formarea coroanei. poziţia în coroană a ramurei mamă.Ramurile de prelungire se formează din mugurii terminali. Sunt soiuri ce formează un număr însemnat de ramuri semischelet. Sunt ramuri ce garnisesc scheletul pomului şi au lungimea de la câţiva cm la peste 1 m. dar datorită polarităţii sunt cele mai viguroase şi ele asigură creşterea în volum a coroanei. Aceste ramuri sunt de regulă mai scurte şi mai subţiri. Vigoarea lor depinde de vârsta pomului. . Unghiul format de ramurile de ordinul II cu cele de ordinul I sau cele de ordinul I cu axul pomului. . de unghiul ei faţă de verticală etc. Înlăturarea ramurilor schelet din coroană. formând coroane dese dar şi soiuri ce formează un număr mic de ramuri semischelet realizând coroane rare. De obicei. Prin poziţia lor concurează ramura de prelungire.Ramurile laterale se formează din mugurii laterali. Unghiul format în plan orizontal. Durata lor de viaţă în medie 2 .ramuri anuale de schelet – care se formează de obicei din mugurii situaţi în prima treime a ramurilor de schelet. ele pot fi corect dirijate şi pot fi folosite la reîntinerirea pomului. . Durata de viaţă a acestor ramuri este de un an.Ramurile lacome se formează în faza de bătrâneţe a pomilor din mugurii adventivi situaţi la partea superioară şi la locurile de curbură a ramurilor de schelet.ramuri anuale de garnisire – sunt ramurile care se formează din mugurii vegetativi şi micşti. Ramurile de semischelet se întineresc periodic prin tăierile de rodire şi reîntinerire. de aceea la formarea scheletului asemenea ramuri se înlătură. deoarece prin evoluţia 14 . Nu sunt elemente stabile ale coroanei pomilor încât pot fi scurtate sau pot fi suprimate fără a schimba forma de coroană a pomilor. c) Ramurile anuale – În funcţie de dimensiunile şi poziţia lor ramurile anuale sunt de două categorii : . Aceste ramuri lacome dacă sunt bine plasate în coroana pomului.Ramurile concurente sunt acelea care se formează din muguri subterminali.. b) Ramuri de semischelet – Ele se mai numesc ramuri de legătură şi fac legătura între ramurile de schelet şi ramurile de rod. . Aceste ramuri pot fi menţinute în pom atât timp cât asigură creşterea pe ele a unor ramuri de rod viguroase cu potenţial ridicat de producţie.10 ani în funcţie de specie. se numeşte unghi de divergenţă. Se numesc lacomi datorită ritmului rapid de creştere. se numeşte unghi de inserţie. Distanţa dintre punctele de inserţie a două ramuri de acelaşi ordin sau de ordine succesive poartă numele de distanţă de ramificare. schimbă forma de coroană. între ramurile de prelungire şi cele laterale trebuie să fie o distanţă minimă de 10 cm pentru a nu se concura. Din aceste ramuri se aleg cele de prelungire a scheletului existent şi noi ramuri de schelet pentru definitivarea formei. între două ramuri ce se succed pe ax.

situaţi la baza ramurilor. gutui). Ramurile de rod propriu-zise şi în devenire roditoare sunt caracteristice pentru fiecare specie pomicolă.mugurii dorminzi provin din mugurii axilari nedezvoltaţi. . mugurii stipelari nu se dezvoltă decât în cazuri accidentale. În funcţie de felul mugurilor de pe ele ramurile de garnisire se împart în două: .2 . . .muguri laterali (sau axiali) . vişin. La rândul lor pot fi: principali şi stipelari. Se dezvoltă în lăstari laterali când sunt vegetativi sau în flori când sunt floriferi. diametru mare la bază şi mic spre mijloc şi vârf. Pot fi în devenire sau ramuri de rod tipice. gutui.4 ani în ramuri de rod propriu-zise. cais. prun. bogat în hidraţi de carbon cu durată de viaţă variabilă 1 . măr.18 ani. mugurii amplasaţi colateral sunt dezvoltaţi în muguri floriferi.ramuri de garnisire florifere sau de rod – care alături de mugurii vegetativi au şi muguri de rod (floriferi sau micşti). Mugurii stipelari (suplimentari) sunt alături de cei principali.mugurii adventivi se formează din cambiu şi felogen pe orice porţiune din tulpină sau rădăcină.mugurilor vegetativi sau micşti. Ei pot fi aşezaţi de o parte şi alta a celui principal în care caz se numesc colaterali. sau sub acesta când se numesc seriali. Ramurile de rod propriu-zise poartă muguri floriferi sau micşti sau şi muguri vegetativi şi floriferi. Mugurii laterali principali se dezvoltă la subţioara frunzelor şi sunt bine evidenţiaţi. La piersic.aşezaţi întotdeauna la vârful ramurilor cu evoluţie în lăstari când sunt vegetativi sau în flori şi frunze când sunt micşti (măr. pe ele se formează alte formaţiuni şi se transformă în ramuri purtătoare de ramuri de garnisire adică în ramuri de semischelet. Ei rămân sub scoarţă neevidenţiaţi.aşezaţi de-a lungul ramurilor. După organele pe care le generează mugurii se clasifică în: a) Muguri vegetativi.120 cm cu un ţesut spongios. Sunt formaţiuni cu lungimea de 1 cm la 60 .sunt organe cu rol de reluare anuală a procesului de creştere şi fructificare. Mugurii . Ramurile de rod în devenire poartă numai muguri vegetativi şi pot evolua în 1 . La cireş. păr. Generează întotdeauna lăstari de dimensiuni 15 . Cunoaşterea lor prezintă o deosebită importanţă în aplicarea tăierilor. După poziţia lor pe ramuri se clasifică în: .muguri terminali . . caracterizaţi printr-o formă conică. păr. Se găsesc pe ramuri de peste un an şi se dezvoltă numai în cazul unor tăieri puternice sau când o parte din ramură a fost accidentată. Mugurii adventivi de pe rădăcini evoluează în lăstari numiţi drajoni. Evoluează în lăstari sau flori în funcţie de morfologia lor.ramuri de garnisire vegetative – care au numai muguri vegetativi. d) Ramurile de rod garnisesc şi ele ramurile de semischelet sau schelet. dar pot reface organele înlăturate.

eliptic ş. constituind împreună cu marginea. . În funcţie de condiţiile interne şi externe ei pot evolua în muguri vegetativi sau floriferi.a. sunt cei care generează o rozetă de frunze şi o inflorescenţă (la măr. Toţi lăstarii apăruţi într-un an după căderea frunzelor se numesc ramuri anuale. Apar la piersic. realizând 1.5 . toate fiind în funcţie de specie şi soi. migdal sau mai multe flori la cireş.lăstarii laterali sunt cei generaţi din mugurii axiali (laterali) ai ramurilor sau axului. păstrând denumirea din clasificarea prezentă şi anume: ramuri anuale. Lăstarii pot avea grosimi. zmeur. murul.lăstarii anticipaţi se formează pe lăstarii în creştere ai aceluiaşi an din ochii de la subţioara frunzelor. . Limbul poate avea diferite forme: rotund.lăstarii lacomi se dezvoltă pe lemn vechi din muguri dorminzi sau adventivi situaţi pe ramuri schelet sau ax. vişin.5 foliole ca la căpşun. culori şi chiar mod de creştere diferit (drepţi. Fiind avantajaţi ca poziţie . După căderea frunzelor devin ramuri laterale iar în timp. Lăstarii . Evoluează într-o floare la piersic. cu număr şi forme diferite ale lenticelelor glandelor. c) Muguri micşti. sinuoşi. lacome. de obicei pe partea superioară a ramurilor din care se formează. alun) sau lăstar cu inflorescenţe (zmeur. Frunzele compuse pot fi formate din 3 . ramuri schelet sau de rod.lăstarii concurenţi sunt de fapt tot lăstari laterali situaţi imediat sub primul lăstar de prelungire. baza şi modul de pubescenţă element de identificare a soiurilor. căpşunul. După poziţia lor pe ramură din care au evoluat şi după timpul de evoluţie se clasifică în: . cais sau 2-3 la prun. Pe lăstari mugurii în formare se numesc ochi. laterale.variabile (1-200 cm). vârful. . lungimi. nucul ce prezintă frunze compuse. Speciile pomicole prezintă în general frunze simple. Prezintă o creştere verticală intensă. Suprafaţa lor poate fi pubescentă sau glabră. anticipate. cei ce se formează din mugurele terminal al unei ramuri sau al axului continuînd prelungirea lor. Ele formează în totalitate creşterile anuale ale pomului. Frunza este organul vegetativ ce se formează pe lăstar. oblong. cais. frag sau penate ca la nuc. ovat. Frunzele simple pot avea marginea limbului ca la gutui. lanceolat. Prezintă diametrul mare la mijloc şi vârful rotunjit. . 16 . Acestea poartă până toamna frunze.în fiecare primăvară din mugurii vegetativi cresc noi formaţiuni numite lăstari. ei concurează lăstarul de prelungire. păr) sau un lăstar cu o floare în vârf (la gutui) sau lăstar cu două flori în vârf (nuc. b) Muguri floriferi care sunt de obicei mai mari decât cei vegetativi.2 cm într-o singură perioadă de vegetaţie. sau dinţată ca la majoritatea speciilor. concurente.lăstari de prelungire sau terminali. terminale. geniculaţi) funcţie de specie şi soi. excepţie făcând zmeurul. coacăz). contribuind la identificarea lor. migdal.

Rezolvare : a şi b. d) Muguri floriferi. Din cine se formează ramurile lacome şi când se formează. Rezolvare: 17 . c) Muguri laterali. a) Muguri activi. d) Ramuri de rod laterale . b) Muguri vegetativi. contribuind şi ele la identificarea soiurilor. a) Ramuri de rod în devenire.Peţiolul frunzei poate fi lung sau scurt. iar în secţiune transversală poate fi cilindric sau canaliculat. e) Muguri micşti. Ce reprezintă coroana pomului şi din ce este formată? Răspuns: Coroana reprezintă un element din tulpina pomului şi este formată din axul pomului şi totalitatea celorlalte ramuri cu vârste diferite. De câte feluri sunt ramurile de rod. Clasificaţi mugurii după organele pe care le generează. De rezolvat: 2. cu glande nectarifere la baza lor sau fără acestea. c) Ramuri de rod terminale. TEST DE EVALUARE 1. e) Ramuri de semischelet. 2. Exemplu rezolvat: 1. Răspuns: Exerciţii. b) Ramuri de rod propriu-zise.

Rădăcinile exercită numeroase funcţii necesare pentru buna desfăşurare a activităţii sistemului plantă-individ şi astfel am trecut la prezentarea lor succintă. adică a celor două părţi şi anume partea subterană şi cea supraterană.REZUMATUL TEMEI În cadrul temei respective s-a realizat o scurtă prezentare pe familii a speciilor pomicole. modul de creştere al acestuia. Pentru a înţelege mai bine această interacţiune am trecut la prezentarea tuturor componentelor care alcătuiesc tulpina. dimensiunile pe care le ating organele epigee sunt determinate de particularităţile interacţiunii soi-portaltoi. este necesar a cunoaşte modul de instalare în sol. dar şi o prezentare mai succintă a speciilor pomicole după habitus adică după aspectul general al pomilor. unde sunt scoase în evidenţă cele 5 grupe după particularităţile biologice şi tehnologice. Clasificarea este întregită de ultima clasificare şi anume de cea pomicolă. stabilind raportul ce există între sistemul radicular. trunchi şi coroană. Întrucât creşterea tuturor organelor este influenţată de buna funcţionare a rădăcinilor. Acest studiu uşurează înţelegerea interdependenţei complexe între sistemul radicular şi partea aeriană. iar numeroasele lucrări agrotehnice sunt dependente de arhitectonica sistemului radicular. În condiţii identice de climă şi tehnologie. adică organul epigeu partea supraterană. între plantă şi sol. 18 . Pentru o înţelegere mai clară a structurii pomului s-a trecut la prezentarea foarte complexă a elementelor de bază ale unui pom. Studiul sistemului radicular al pomilor aduce un mare sprijin în rezolvarea unor probleme teoretice şi practice.

mare plasticitate şi capacitate de a asimila condiţii noi. stabilirea cauzelor ce determină o serie de fenomene negative în viaţa pomului. Editura Universitaria. Craiova Sina Cosmulescu 2005 – Protecţia mediului în ecosistemele pomicole..1. Editura Sitech. Perioadele de vârstă ale pomilor şi arbuştilor fructiferi A. 2009 – Pomicultură practică. Timpul alocat temei : 6 ore Bibliografie recomandată : Baciu A. Craiova. Metode de cercetare pentru investigarea sistemului aerian. 4. Cichi M. PERIOADA EMBRIONARĂ Durează de la fecundarea ovulului până la germinaţia seminţei. 2. Metode de cercetare pentru investigarea sistemului radicular. Vâlcea.... - - 1. Obiectivele temei : cunoaşterea tuturor schimbărilor morfologice şi fiziologice parcurse de pomii şi arbuştii fructiferi. efectele negative şi pozitive pe care le înregistrează partea aeriană. Editura Arves. Editura Universitaria. 2. investigarea sistemului radicular la speciile pomicole pentru a stabili posibilitatea înfiinţării unei plantaţii. Cichi M. începutul vieţii unui nou individ care are toate particularităţile unui organism tânăr: caracterele şi însuşirile insuficient consolidate. 2 CICLUL ONTOGENETIC AL PLANTELOR POMICOLE ŞI METODE DE CERCETARE UTILIZATE ÎN POMICULTURĂ PENTRU INVESTIGAREA SISTEMULUI RADICULAR ŞI AERIAN • • • Unităţi de învăţare : Perioadele de vârstă ale pomilor şi arbuştilor fructiferi. Fecundarea ovulului şi formarea embrionului marchează începutul ciclului ontogenetic. adică ciclul individual de viaţă. Manual universitar pentru învăţământul la distanţă. Editura Conphys. Craiova. 5. Rm. 2003 . exteriorizată prin alungirea radicelei. Craiova.Pomicultură modernă şi durabilă. Botu I. 2005 – Pomicultură generală.Tema nr. 2010 – Pomicultura. 3. 19 .

Rădăcinile se întind mult lateral şi pătrund mult în adâncime. În această perioadă se formează cea mai mare parte a scheletului coroanei (ramurile de ordinul I şi II). În tinereţea pomilor creşterea se manifestă puternic atât la organele epigee cât şi la organele hipogee ale pomului.După fecundare are loc formarea elementelor constitutive ale seminţelor noului individ: embrionul şi cotiledoanele. La începutul perioadei juvenile ramurile de rod lipsesc. În decursul acestei perioade pomii sunt inapţi pentru a forma fructe. Plantele juvenile obţinute din seminţe au în plus particularităţile plantelor tinere: plasticitate accentuată a caracterelor şi însuşirilor încă neformate. An de an se formează noi organe care se adaugă celor precedente. Polaritatea se manifestă puternic. Datorită faptului că soiurile valoroase se înmulţesc prin altoire. B. Aceasta se datorează faptului că nu au ajuns la maturitatea fiziologică. Fiindcă această maturitate fiziologică este denumită frecvent postmaturare. Perioada embrionară în tehnologia pomicolă este întâlnită numai în activitatea de producere a portaltoilor generativi şi în cea de producere a noilor soiuri. Vegetaţia pomilor tineri se prelungeşte până târziu toamna. apare frecvent etajarea naturală. Completa formare a acestora marchează maturitatea morfologică a seminţei care are loc pe planta mamă. iar pomii trebuie bine aprovizionaţi cu hrană şi apă. Intervenţiile din perioada de tinereţe trebuie să asigure formarea scheletului. încetarea la timp a vegetaţiei toamna pentru a spori rezistenţa la ger. manifestă compatibilitate mai bună la altoire şi emit mai uşor rădăcini în cazul butăşirii şi a marcotajului. lăstarii manifestă tendinţa de creştere spre verticală. În tehnologia pomicolă condiţiile necesare postmaturării seminţelor se realizează printr-o lucrare specifică numită stratificare. fiind în repaus. iar către sfârşitul ei se formează ramuri de rod neflorifere care garnisesc creşterile anterioare. de umiditate în jur de 30 % şi de aerisire. În vederea parcurgerii postmaturării. în primele faze au caracter de sălbatec. în tehnica de obţinere a lor nu este întâlnită perioada embrionară. 20 . strânse. Pentru formarea scheletului se utilizează dirijarea prin schimbarea poziţiei şi tăierea ramurilor. seminţele pomilor au nevoie de temperaturi cuprinse între 1 şi 4° C. coroanele se formează convergente. nu pot germina chiar dacă le punem în condiţii de umiditate şi temperaturi favorabile. Perioada embrionară din ciclul ontogenetic se încheie cu procesul complex al germinaţiei seminţelor. astfel că rezistenţa ramurilor la geruri mari de iarnă este redusă. formează frecvent variaţii mugurale. PERIOADA JUVENILĂ Această perioadă mai este denumită şi perioada de tinereţe sau de creştere. Trebuie asigurat un frunziş sănătos care să poată sintetiza această hrană. au posibilităţi mari de adaptare la condiţii noi. Perioada începe cu germinaţia seminţelor (alungirea rădăcinii) sau cu pornirea în creştere a altoiului (în cazul pomilor înmulţiţi prin altoire) şi se încheie cu apariţia primelor flori şi fructe. Seminţele pomilor mature morfologic. fenomen numit înnoire progresivă. să grăbească intrarea pomilor pe rod şi să li se asigure hrană din abundenţă.

În perioada de început a rodirii . specifice soiului. iar la drupacee 10-15 ani. ajungându-se la definitivarea coroanei. în cele intensive şi superintensive 8-10 ani. Creşterile scad în fiecare an pe măsura înaintării în vârstă. Succesiunea acestor fenomene este următoarea: creşterile mari şi numeroase dintr-un an sunt urmate de sporirea numărului de ramuri de rod şi apoi de o recoltă abundentă. Raportul acestei noi funcţii cu creşterea . Această perioadă începe o dată cu apariţia recoltelor mari. în special împotriva brumelor şi îngheţurilor târzii de primăvară. În perioada de început a rodirii se fac anumite intervenţii şi anume: se continuă formarea scheletului. fenomenul dominant rămâne creşterea. au caracterele şi însuşirile consolidate. În prima parte. În livezile clasice această perioadă se extinde pe 7-10 ani. se fac tăieri de rărire a coroanei. împiedicarea căderii premature. la rândul lor depind de creşterile anterioare. iar în cele intensive şi superintensive pe mai puţini ani. De asemenea trebuie evitat excesul de azot şi de apă în a doua jumătate a verii pentru asigurarea coacerii lemnului şi încetarea la timp a vegetaţiei toamna. Încheierea perioadei este marcată de scăderea recoltelor an de an. D. În cea de-a doua etapă fructificarea ajunge predominantă. Scurtarea perioadei de tinereţe şi grăbirea intrării pe rod se poate obţine prin utilizarea înclinării şi a arcuirii ramurilor. ÎNCEPUTUL RODIRII Începutul rodirii este marcat de apariţia primelor fructe şi durează până la obţinerea recoltelor maxime. fiind mai mari decât în anul precedent. volumul recoltelor este în directă dependenţă de numărul ramurilor de rod care. astfel că este denumită rodire şi creştere. intervin lucrările de îngrijire a rodului împotriva accidentelor climatice. susţinute an de an. completându-se cu ramurile de schelet de ordinul IV şi V. permite împărţirea perioadei în două. rodul fiind reprezentat de fructe puţine şi mari. În 21 . Coroana pomilor se îndeseşte. Ajunşi în perioada de mare producţie pomii manifestă lipsă de plasticitate. În această etapă apare o funcţie nouă în viaţa pomilor şi anume rodirea. C. creşterile pomilor sunt încă puternice. completarea coroanelor şi se urmăreşte stimularea formării ramurilor de rod într-un număr cât mai mare. Numărul ramurilor de rod sporeşte într-un ritm rapid.prin aplicarea tratamentelor împotriva bolilor şi dăunătorilor. lăstarii indicatori putând ajunge la 80 cm. dar al căror număr sporeşte an de an. care se menţin aproximativ la acelaşi nivel timp îndelungat. fără a mai reveni la nivelul anterior. denumită creştere şi rodire. se urmăreşte asigurarea hranei şi a apei în cantităţi mai mari decât în perioada de tinereţe precum şi combaterea bolilor şi dăunătorilor De asemenea. iar fructele sunt de dimensiuni normale. PERIOADA DE MARE PRODUCŢIE Este cea mai importantă din punct de vedere economic. Înnoirea progresivă este din ce în ce mai redusă. în funcţie de particularităţile speciilor. Astfel: în livezile clasice la pomacee 20-25 de ani. De fapt. dar şi de semischelet. Recoltele continuă să crească în fiecare an.

Ramurile de schelet se arcuiesc sub greutatea rodului şi formează arcadele de rodire. iar coroanele pomilor sunt răsfirate cu ramuri atârnând şi arcade suprapuse. Prezenţa rodului şi apariţia uscării permit caracterizarea începutului perioadei ca fiind. În legătură cu rodirea.rodire . etapa de rodire-uscare. care se obţine prin aplicarea îngrăşămintelor. păr. Lucrările aplicate în perioada de mare producţie urmăresc asigurarea fructificării regulate. În această etapă alternanţa de rodire se accentuează. avansează an de an spre exteriorul coroanei. E.creştere. ceea ce permite să mai fie denumită rodire. se accentuează. Practic procesul de înnoire progresivă nu mai are loc. Această denumire indică faptul că se înregistrează unii ani cu fructificare abundentă urmaţi de alţi ani complet lipsiţi de recoltă sau cu recoltă mică. Uscarea centripetă în a doua parte a perioadei. În decursul acestei perioade fructificarea domină toate celelalte fenomene. Numărul ramurilor de rod din coroana pomilor se menţine foarte mare şi aproximativ constant de un an la altul şi explică recoltele mari şi relativ constante pe întreaga perioadă. rodirea scade şi apare un fenomen nou şi anume reîntinerirea naturală prin formarea unor lăstari lacomi plasaţi pe locurile cele mai înalte ale ramurilor de schelet curbate. DIMINUAREA RODIRII Această perioadă de vârstă se instalează în viaţa pomilor o dată cu micşorarea an de an a recoltelor de fructe şi se încheie cu încetarea completă a rodirii. lungimea lăstarilor indicatori este doar de 1015 cm. care apare tot ca un fenomen nou în viaţa pomilor. Apare un fenomen nou în viaţa pomilor denumit uscare centrifugă a ramurilor de schelet.perioada de mare producţie. deoarece volumul coroanei scade. când creşterile lăstarilor indicatori sunt mici. Din această cauză fenomenul este denumit uscarea centrifugă a ramurilor de rod. Fructificarea se deplasează an de an spre exteriorul coroanei o dată cu ramurile de rod iar fructele sunt de dimensiuni normale. apare necesitatea tăierilor ceva mai severe decât în etapele anterioare. în această perioadă de vârstă. în fiecare an creşterile sunt mai mici. Către sfârşitul perioadei. la unele specii (măr. Situaţia pomilor poate fi caracterizată prin enumerarea celor trei fenomene în ordinea importanţei lor şi anume: uscare . În această perioadă apar uscături în porţiunile terminale descendente ale ramurilor arcuite sub greutatea fructelor. Noua recoltă este mai mică decât cea înregistrată cu doi. prun) mai apare un fenomen nou şi anume rodirea neregulată a pomilor sau alternanţa de rodire. 22 . asigurarea pomilor cu hrană şi apă şi prin stabilirea unei încărcături normale a pomilor cu muguri de rod. specifice soiului. Înnoirea progresivă este foarte slabă. Uscarea ramurilor de rod îmbătrânite. Vegetaţia pomilor în perioada de mare producţie începe mai devreme primăvara şi se termină timpuriu toamna. trei ani înainte. Apariţia acestor lăstari lacomi către interiorul coroanei înseamnă o înnoire regresivă.

Exemplu rezolvat: 1. Cum se poate realiza scurtarea perioadei de tinereţe şi grăbirea intrării pe rod? 23 . ca şi în perioada de rodire maximă. Pomii la care rodirea a încetat şi uscarea este accentuată au energia de creştere atât de redusă. Rodirea este în fiecare an mai mică decât în anul precedent.Accentuarea uscării centrifuge a ramurilor de rod şi lipsa creşterilor ramurilor de schelet provoacă scăderea continuă a numărului de ramuri de rod din coroana pomului. care refac coroana şi după doi-trei ani. De asemenea se combat bolile şi dăunătorii şi se iau măsuri pentru prevenirea accidentelor climatice. deoarece ele se vindecă mai greu. Uscarea se continuă de la vârfuri către bază şi cuprinde aproape toate ramurile din coroană. Se aplică tăieri mai severe decât în perioada anterioară şi se fac scurtări în lemn de 4 până la şase ani cu scopul de a stimula creşterile. Care sunt intervenţiile din perioada de tinereţe? Răspuns: Exerciţii. iar lăstarii lacomi sunt utilizaţi pentru completarea golurilor apărute în coroană. În acest timp trebuie aplicate lucrările de îngrijire ca şi în perioada de rodire maximă. În această perioadă trebuie tratate rănile de pe trunchiul şi ramurilor pomilor. Volumul coroanei se micşorează accentuat şi continuu. Aceasta se poate realiza prin tăieri de regenerare. încât nu mai pot fi reîntineriţi. se obţin recolte destul de bune încă aproximativ patru-cinci ani. TEST DE EVALUARE 1. există posibilitatea să li se prelungească durata de viaţă economică. Se întineresc ramurile de rod şi de semischelet prin tăieri de rodire. F. În urma acestor tăieri apar creşteri noi. 2. Chiar dacă recoltele scad prin lucrările aplicate se urmăreşte asigurarea pomilor cu hrană şi apă din abundenţă. Dacă fenomenul este sesizat din timp la începutul perioadei de declin. şi se caracterizează prin lipsa rodului şi prin uscarea accentuată şi progresivă a ramurilor de schelet. şi se deplasează tot mai accentuat către periferia coroanei. Când începe şi când se încheie perioada juvenilă? Răspuns: Perioada începe cu germinaţia seminţelor sau cu pornirea în creştere a altoiului (în cazul pomilor înmulţiţi prin altoire) şi se încheie cu apariţia primelor flori şi fructe. prin intermediul cărora se reduce mult volumul coroanei. PERIOADA DE DECLIN Această perioadă se mai numeşte şi perioadă de bătrâneţe. Caracterizarea succintă a situaţiei în care se găsesc pomii este uscare şi creştere.

uscarea unor ramuri. b) Tăierea ramurilor. metoda profilului. e) Fără ridicarea ramurilor pe verticală. . Rezolvare 2. 2. c) Uscarea centrifugă a ramurilor de rod. în funcţie de specie. Care sunt fenomenele care apar în perioada de mare producţie.investigarea sistemului radicular la speciile studiate pentru a stabili posibilitatea înfiinţării unei plantaţii.arhitectonica sistemului radicular şi volumul de sol explorat. . 3.stabilirea zonei cu cele mai multe rădăcini active. 4.2. asupra ramurilor de rod? a) Alternanţa de rodire.stabilirea zonei şi momentului de aplicare a îngrăşămintelor. . metoda probelor sau monolitului liber.studiul dinamicii de creştere în ciclul anual şi ontogenetic. soi. De rezolvat: 2. b) Întinerirea ramurilor de rod. apariţia de pete necrotice pe frunze. Rezolvare : a şi c. portaltoi. Metoda scheletului este cea mai utilizată şi constă în dezgroparea rădăcinilor după direcţia de creştere în sol. metoda scheletului. condiţii agrofitotehnice şi pedoclimatice. e) Îmbătrânirea ramurilor de rod. .stabilirea dinamicii de creştere. Metode de cercetare pentru investigarea sistemului radicular Obiectivele urmărite prin studiul sistemului radicular pot fi rezumate astfel: .a) Înclinarea ramurilor. metoda staţionară. . prin eliberarea treptată de pământ şi 24 .stabilirea cantitativă a sistemului radicular. căderea timpurie a frunzelor.stabilirea adâncimii de instalare a rădăcinilor orizontale şi verticale.stabilirea zonei şi momentului de aplicare a lucrărilor solului. c) Arcuirea ramurilor. d) Ridicarea ramurilor pe verticală. .stabilirea cauzelor ce determină o serie de fenomene negative în viaţa pomului. . d) Reîntinerirea naturală. sunt: 1. . Prin studiul sistemului radicular se urmăreşte: . . Metodele de cercetare pentru studierea sistemului radicular la plantele pomicole.

După dezgroparea în întregime a unui orizont cu adâncimea de 20 cm.schiţarea acestora pe hârtie milimetrică.). Rădăcinile rupte se leagă cu grijă. iar la numitor adâncimea exprimată în cm) în orice punct de schimbare a direcţiei de creştere a rădăcinii. 2.1. se efectuează măsurătorile biometrice la partea aeriană (diametrul şi înălţimea coroanei şi trunchiului). portaltoi. păstrându-se distribuţia lor normală. Dezgropatul în adâncime continuă până când nu se mai întâlneşte nici o rădăcină. sistemul radicular se 25 . i se leagă câte o etichetă ce poartă acelaşi număr ca şi pe schiţă. Fig. dă o imagine clară asupra elementelor cantitative şi calitative. Metoda permite determinarea modului de răspândire a rădăcinilor orizontale şi adâncimea rădăcinilor orizontale şi verticale. determină zona rădăcinilor absorbante şi se explică unele caracteristici de creştere în funcţie de sol. Locul rădăcinilor cu direcţie verticală este notat pe schiţă prin cerc în mijlocul căruia se află un număr de ordine. Metoda scheletului Cu toate acestea metoda este greu de executat. specie. Fiecărei rădăcini verticale. picheţii vor fi marcaţi pe lungimea lor la distanţe de 5 cm). a umidităţii. se fotografiază aspectul general al rădăcinilor cu direcţie orizontală. Dezgroparea se face pe sectoare circulare late de 1 m.2. iar procesul de creştere şi fructificare la exemplarele studiate este deranjat. se măsoară cele mai groase de 3 mm şi mai lungi de 4-5 cm. cu păstrarea scării de profil (figura 2.1. se ridică probe de sol necesare pentru stabilirea compoziţiei chimice şi fizice a solului. Pe hârtie milimetrică se face notarea lor.2. jumătate sau un sfert) şi instalarea unor picheţi gradaţi (lungi de 60-75 la distanţe de 5-10 cm pe întreaga zona ce va fi dezgropată. stabilirea volumului de dezgropare (în întregime. Pe măsură ce sunt descoperite. înlăturându-se straturi de sol de 10-20 cm. începând de la pom. notând sub forma de fracţie (la numărător grosimea exprimată în mm. după desprinderea de cele orizontale. Primele etape în desfăşurarea acestei metode sunt: se aleg pomii cei mai tipici în funcţie de obiectivul cercetării. După efectuarea acestor observaţii. indiferent de dimensiunile lor.

Fig. Probele sau monoliţii sunt blocuri mici de sol.2. Principalele avantaje ale acestei metode sunt: diagnosticarea rapidă a unor aspecte negative.Dragavtev) constă din executarea de tranşee cu direcţie perpendiculară pe rădăcinile orizontale. se ridică probe în tot cursul perioadei de vegetaţie.2. 2.  (cerc cu punct) – rădăcinile de peste 8 mm. odată cu aplicarea îngrăşămintelor şi a irigării. Arhitectonica sistemului radicular la soiul de măr Starkrimson altoit pe portaltoiul M 9 (Cichi M. tranşee cu dimensiunile de 100/100 cm. grafice. 35-55 cm. uneori 26 . rapidă şi uşor de executat. iar pentru efectuarea analizelor ele se păstrează în vase cu apă. în sens circular. 5575 cm. nu sunt puse în evidenţă rădăcinile de direcţie verticală şi anumite aspecte cantitative. se încorporează rădăcinile care pot avea dimensiuni de 20-25 cm2. practică. Urmează prelucrarea datelor obţinute şi întocmirea tabelelor şi a graficelor. permite determinarea modului de răspândire a rădăcinilor orizontale pe stratul de sol şi subsol.. iar adâncimea de săpare este până în momentul când în peretele şanţului nu mai apar rădăcini (figura 2. Probele de sol se ridică pe fiecare orizont. Prin aceasta metodă. Metoda este expeditivă. Probele ridicate sunt supuse unui curent de apă pentru separarea rădăcinilor. se poate executa tot timpul anului şi stânjeneşte în mică măsură procesul de creştere al pomilor. Metoda profilului (metoda Oscamp . Metoda probelor sau a monolitului liber este utilizată pentru studierea dinamicii de creştere a rădăcinilor şi pentru diagnosticarea rapidă a anumitor fenomene negative.). o (cerc) – rădăcinile de 4-8 mm. 2004) Urmează apoi netezirea peretelui vertical. se ridică de la trei adâncimi 0-35 cm. este o metodă simplă. iar datele obţinute se consemnează în tabele. folosind următorul cod: • (punct) – rădăcinile de 1-3 mm.reîngroapă. însă.2. Urmează apoi separarea lor pe categorii: rădăcini absorbante (culoare alb-transparentă şi mai groase). eliberarea capetelor rădăcinilor şi schiţarea lor pe hârtie milimetrică. rădăcini de trecere (culoare cenuşie.2. la periferia coroanei. După stabilirea adâncimii de situare a masei rădăcinilor de garnisire prin metoda scheletului şi a pomilor pentru studiu.

citirea efectuându-se la intervale scurte în funcţie de scopul cercetării. Datele obţinute cu privire la lungimea şi grosimea rădăcinilor. se consemnează pe hârtie milimetrică. e) Nu prezintă avantaje.portocalie) şi rădăcini de conducere (culoare brun închis). Care sunt avantajele metodei profilului? a) Diagnosticarea elementelor negative. metoda scheletului. d) Modul de răspândire a rădăcinilor orizontale. etc. distanţa de trunchi fiind de 75 cm. folosind o ramă cu geam. metoda staţionară. verticală sau oblică. c) Evidenţierea rădăcinilor cu direcţie oblică. b) Evidenţierea rădăcinilor cu direcţie verticală. Datele obţinute se reprezintă grafic.0 m. caracteristicile fizico-chimice ale solului. Prin această metodă se efectuează o observare sistematică a creşterii rădăcinilor în condiţii naturale. Rezolvare : a şi d. b) Adâncimea gropii să fie de 2. dinamică şi direcţie. 4. 2.5/1m. De rezolvat: 2. Întreaga suprafaţă a geamului este împărţită în pătrate cu latura de 3 mm. Cât se sapă groapa sau tranşeea în adâncime. în cazul metodei profilului? a) Se sapă 1. 2. 27 . Care sunt metodele de cercetare pentru studierea sistemului radicular? Răspuns: 1. Exemplu rezolvat: 1. 3.5 m. prin intermediul unui geam fixat în sol. metoda probelor sau monolitului liber. în poziţie orizontală. Observaţiile se pot efectua cu ochiul liber sau cu lupa. Metoda staţionară permite observarea permanentă a procesului de creştere până la detalii privind activitatea perişorilor absorbanţi. Ce se urmăreşte prin studiul sistemului radicular? Răspuns: Exerciţii. metoda profilului. la viteza de creştere. notându-se concomitent date privind temperatura solului. TEST DE EVALUARE 1. Dimensiunile peretelui transparent pot fi de 1.

în funcţie de caracterele morfologice esenţiale ale pomilor şi fructelor. e) Până în momentul când pe peretele şanţului apar foarte multe rădăcini. faţă de boli şi dăunători. Aceste plantaţii trebuie să cuprindă. frunzelor. etc. să fie amplasate în principalele zone climatice şi să cuprindă diferite forme de relief. Metoda aplicată singură nu mai poate fi considerată suficientă pentru caracterizarea diferitelor specii şi soiuri pomicole. la factorii climatici. precocitatea. dinamica proceselor de creştere şi fructificare. Metoda constă în studierea prin intermediul observaţiilor fenologice a dinamicii proceselor de creştere şi fructificare înregistrat într-o perioadă lungă de timp în condiţiile unei zone.de apreciere a calităţii soiurilor Metoda descriptivă.descriptivă .c) Până în momentul când în peretele şanţului nu mai apar rădăcini. soiul. tipuri de sol. În cadrul plantaţiei experimentale se aleg pentru studiu pomii tipici (în funcţie de obiectivele cercetării) având în vedere vârsta.biologică . d) Până în momentul când în peretele şanţului nu mai apar rădăcini verticale. Metoda descriptivă poate fi utilizată în continuare în pomologie pentru identificarea diferitelor specii şi soiuri. 28 . productivitatea. vigoarea. Se aleg şi se marchează ramurile tipice asupra cărora urmează a fi efectuate măsurătorile. Metoda staţională. Aceste observaţii se desfăşoară uneori de la plantare până la defrişarea plantaţiei. Metoda constă din cercetarea speciilor şi soiurilor din punct de vedere biologic. Rezolvare 2. expoziţii. comportarea faţă de factorii naturali. Este metoda care a fost cel mai mult utilizată pentru studierea speciilor şi soiurilor de pomi şi arbuşti fructiferi.anchetei .de încercare a soiurilor în condiţii de producţie . Aceasta metodă nu reflectă particularităţile agrobiologice ale soiurilor. Datele obţinute prin această metodă trebuie întregite prin date privind particularităţile de creştere şi rodire. florilor şi fructelor. rezistenţa la boli şi dăunători.3.staţională . precum şi elementele privind vigoarea şi habitusul plantelor. Metode de cercetare pentru investigarea sistemului aerian Principalele metode utilizate pentru investigarea sistemului aerian sunt: . luând în considerare caracterele morfologice ale trunchiului. portaltoiul. lăstarilor. din fiecare soi altoit pe un anumit portaltoi un număr de 10-20 exemplare. ramurilor.

Din prima categorie fac parte: dezmuguritul. etc. expoziţia. căderea fiziologică. iar în cadrul ciclului anual de creştere şi fructificare să pună în evidenţă principalele fenofazele de creştere şi rodire din cadrul ciclului anual. înflorit. apoi decadal. densitate.5 ani. Plantaţiile pomicole luate în studiu trebuie să fie studiate şi descrise în mod amănunţit. căderea frunzelor. legatul fructelor.Datele înregistrate se vor referi la întregul proces de dezvoltare ontogenetică. speciile. Aceste date nu se vor rezuma la informaţiile primite prin staţiile meteorologice obişnuite. Dintre dezavantajele acestei metode menţionăm faptul că pentru observaţii este necesară o perioadă mare de timp. nivelul apei freatice. creşterea intensivă. Se 29 . maturitatea de recoltare. calitatea producţiei de fructe apreciată sub raport fizic. Observaţiile se fac zilnic în timpul înfloritului. distanţă de plantare. agrotehnică aplicată. În afară de observaţiile fenologice se mai înregistrează vârsta la care exemplarele din fiecare soi produc primele fructe. După încheierea vegetaţiei se efectuează măsurători privind creşterile totale sau după 3-4 ani de la plantare pe ramuri de control. natura solului. la 2-3 zile înainte şi după înflorit. expoziţie. centrul pomicol sau plantaţia. Este necesar să se procedeze la o informare precisă privind factorii naturali: clima. Metoda presupune efectuarea unor observaţii într-o perioadă mult mai scurtă decât metoda staţionară. ci se vor referi la elementele de microclimat. Specii soiuri şi raportul de cultivare. Această metodă are avantajul că furnizează informaţii complete necesare pentru caracterizarea diferitelor specii şi soiuri de pomi şi arbuşti fructiferi. în prealabil efectuându-se o riguroasă verificare a autenticităţii soiurilor. raportul dintre anii cu rod şi cei fără rod. formă de relief. intrarea în pârgă. ceea ce permite să apreciem posibilitatea cultivării unui anumit sortiment într-o anumită zonă naturală. Metoda biologică. 3 ani cu fructificare normală. Metoda se bazează pe principiul că plantele pomicole pot fi considerate autoînregistratori. Concomitent cu înregistrarea datelor menţionate este necesar să fie înregistrate principalele date meteorologice şi pedologice. chimic şi organoleptic. În cadrul acestei metode se alege bazinul pomicol. cum sunt: umiditatea şi temperatura aerului şi solului la diferite înălţimi şi adâncimi. suprafaţă. încetinirea şi încetarea creşterii lăstarilor. însă obligatoriu. vârstă. expoziţie. Fenofazele de rodire se referă la dezmugurit. sub aspectul amplasării. menţionând cauzele care au determinat pierderea recoltei. relieful. producţia evaluată individual şi ca medie. După stabilirea plantaţiei şi exemplarelor ce urmează a fi luate în studiu se procedează la marcarea materialului destinat cercetărilor. soiurile şi exemplarele asupra cărora se vor face observaţii. comportarea pomilor faţă de temperaturile scăzute din timpul iernii. investiţiile sunt mari şi este necesară amenajarea unor staţii meteorologice în plantaţie. începutul creşterii lăstarilor. portaltoi. rezistenţa sau sensibilitatea la bolile şi dăunătorii specifici. relief. Cercetarea durează 4 .

Studiul trebuie să vizeze asociaţiile vegetale. Prezenţa speciilor pomicole sălbatice reflectă gradul de favorabilitate al zonei naturale respective pentru dezvoltarea pomiculturii în ansamblu. comportarea faţa de boli si dăunători. Principalele obiective urmărite: . Ancheta trebuie să fie completată prin deplasări în teren. categorii de folosinţă. procesul de degarnisire şi procesul de uscare a unor ramuri. metoda trebuie combinată cu elemente din metoda biologică de cercetare. Principalele avantaje ale acestei metode de cercetare se referă la caracterul expeditiv şi la faptul că nu necesită investiţii suplimentare. . Observaţiile privind exemplarele luate în studiu se referă la vârsta calendaristică. expoziţii. caracterul şi forma de regenerare a părţii aeriene potenţialul diferenţierii mugurilor de rod.se culeg informaţii statistice privind situaţia culturii pomilor în zona respectivă privind speciile. forma coroanei. sol. productivitatea. expoziţii variate). Metoda de încercare a soiurilor în condiţii de producţie. creşterile anuale. 30 . precum şi a speciilor pomicole sălbatice. dimensiunile trunchiului şi coroanei.se elaborează formulare – fişe. inclusiv elementele de microclimat în care se situează plantaţiile (panta. ancheta trebuie completată cu înregistrarea condiţiilor naturale specifice de climă.se extrag din evidente date privind suprafeţele de teren.fac observaţii asupra vegetaţiei lemnoase spontane. prin operaţii de sondaj făcute în diferite plantaţii pomicole din zona considerată. eficienţa etc. Dezavantajele vizează faptul că metoda biologică aplicată izolat nu permite stabilirea dinamicii procesului de creştere şi fructificare. repartizarea pe zone de relief. terase. forma de relief şi tipul de sol. Metoda anchetei pomicole. cantitatea şi calitatea producţiei. perioada de vârsta. După prelucrarea tuturor datelor. tipuri de sol. Pentru rezultate elocvente. raportul dintre ele. Aceasta metodă constă în următoarele: .îmbunătăţirea permanentă a sortimentului de specii şi soiuri de pomi şi arbuşti fructiferi. numărul de ramuri în etaje. soiurile. Vegetaţia lemnoasă spontană constituie un indicator important al factorilor edafici şi climatici din zonă. vârsta şi gradul de sănătate. cuprinzând întrebări clare asupra sortimentului şi rezultatele obţinute de sectorul pomicol din zonă. faţă de ger şi secetă. a unei anumite specii sau a unor soiuri. staţiunile didactice sau în plantaţiile de producţie. frecvenţa rodirii. relief. . Este utilizată în staţiunile experimentale. raportul dintre specii. Corelând factorii naturali cu informaţiile statistice se stabilesc concluzii privind posibilitatea de dezvoltare a sectorului pomicol într-o anumită zonă şi aceea de promovare a unui sortiment de specii şi soiuri. Se apelează la această metoda în cazul necesităţii elaborării soluţiilor urgente privind dezvoltarea sectorului pomicol într-o zonă în care studiile anterioare sunt insuficiente.

. vitamine. proteice. stabilirea gradului de rezistenţă a soiurilor respective la ger. promovării. celuloza. zahar total. tipuri. pieliţa). fermitatea structo-texturală. să cuprindă un număr cât mai mare de soiuri altoite pe cât mai mulţi portaltoi. parţi componente ale fructelor (sâmburi. În ce constă metoda descriptivă? 31 . . acid ascorbic. aciditate totală. În cadrul acestei metode este necesar să se efectueze şi unele investigaţii privind: . în vederea omologării. expoziţie. TEST DE EVALUARE 1. Aprecierea calităţii fructelor se referă la: caracteristicile fizice (dimensiuni. În acest scop cercetările vizează: determinarea cantitativă şi calitativă a producţiei de fructe. Analizele organoleptice se referă la degustări efectuate de către specialişti. condiţiile de microclimat şi elementele meteorologice din anii de experimentare. boli şi dăunători.. pigmentaţia pieliţei şi pulpei. loji seminale. relief.stabilirea unor tehnologii diferenţiate pe soiuri sau grupe de soiuri. Numărul minim de exemplare dintr-o anumită variantă în colecţiile de concurs. menţinerii sau eliminării din sortiment a unui soi sau a unui grup de soiuri. Plantaţiile experimentale trebuie să fie amplasate în condiţii cât mai variate de climă.verificarea unor hibrizi. secetă.determinarea momentului optim de recoltare în funcţie de zonă. substanţe pectice. condiţii naturale şi direcţii de valorificare sau prelucrare etc. Rezultatele obţinute prin această metodă. respectând normele pentru acest gen de analize. . Este o metodă expeditivă prin care poate fi apreciată eficienţa cultivării unui soi într-o zonă pedoclimatică. trebuie să fie cel puţin 50 de pomi sau 100 arbuşti fructiferi. sol. trebuind să cuprindă obligatoriu un ciclu de 3 ani de rodire normală. .precizarea oportunităţii. greutate specifică. forma.determinarea dinamicii de acumulare a substanţelor organice pe faze de creştere şi maturare. regularitatea recoltelor de fructe în anumite condiţii de climă şi sol.se vor stabili corelaţii cu factorii climatici şi edafici generali. precizarea cerinţelor agrotehnice diferenţiate pe soiuri. Metoda de apreciere a calităţii fructelor. dinamica acumulării de substanţe organice pe faze de creştere şi maturare. volumul. Caracteristicile chimice se referă la: acumularea componentelor chimice (apă. substanţe tanoide. coroborate cu informaţiile privind condiţiile pedoclimatice. clone. Perioada de timp necesară pentru efectuarea cercetărilor este de cel puţin 5-7 ani. raportul zahăr-aciditate etc. greutate. substanţă uscată. conduc la recomandări privind îmbunătăţirea sortimentului din zona respectivă.

Exemplu rezolvat: 1. 2. frunzelor.Răspuns: Metoda constă din cercetarea speciilor şi soiurilor din punct de vedere biologic. b) Metoda biologică. luând în considerare caracterele morfologice ale trunchiului. Rezolvare: 32 . De rezolvat: 2. c) De la plantare la defrişarea plantaţiei. precum şi elementele privind vigoarea şi habitusul plantelor. Care sunt avantajele metodei staţionale? Răspuns: Exerciţii. florilor şi fructelor. Ce metodă aplicată izolat nu permite stabilirea dinamicii procesului de creştere şi fructificare? a) Metoda anchetei pomicole. ramurilor. Rezolvare: c. e) În timpul vegetaţiei. Când se desfăşoară observaţiile în cadrul metodei staţionale? a) La începutul plantării. b) La defrişarea plantaţiei. d) Când pomii s-au uscat complet. lăstarilor. c) Metoda de încercare a soiurilor în condiţii de producţie. d) Metoda de apreciere a calităţii fructelor. e) Metoda stabilităţii.

permit intervenţia tehnicienilor pentru dirijarea fenomenelor de creştere şi de rodire. precum şi a celor existente între organele de rod şi cele vegetative. Aceasta sporeşte diversitatea speciei şi îi conferă o mare amplitudine ecologică. precum şi posibilitatea de cultivare în forme şi sisteme variate. 33 . date care pot fi corelate cu cele de la sistemul radicular.REZUMATUL TEMEI În cadrul temei numărul doi. Asocierea diferitelor soiuri cu unul din numeroşii portaltoi conduce la obţinerea de pomi ale căror particularităţi biologice constituie rezultatul interacţiunii celor doi parteneri şi sunt diferite de ale fiecăruia luat separat. pentru înfiinţarea plantaţiilor. este necesară şi cunoaşterea unor metode de cercetare privind sistemul aerian. pentru stabilirea sistemului de folosire şi lucrare a solului. după un ritm caracteristic rezultat din adaptarea lor la periodicitatea condiţiilor climatice. pentru fertilizare. Pentru stabilirea concluziilor şi a unor eventuale soluţii tehnologice. de factorii de mediu şi tehnologia de cultură. pentru irigare. Cunoaşterea corelaţiilor care se stabilesc între fenofazele recoltelor succesive. Speciile pomicole de climat temperat îşi desfăşoară procesele biologice cu intensităţi diferite în diversele anotimpuri ale anului. ca atare ciclul ontogenetic prezintă o deosebită importanţă. s-a analizat ciclul ontogenetic al plantelor pomicole dar şi studiul şi cunoaşterea arhitectonicii sistemului radicular care prezintă o deosebită importanţă pentru alegerea terenului. Cunoaşterea schimbărilor fiziologice prin care trec pomii este de mare importanţă pentru intervenţiile tehnologice. Vigoarea pomilor este determinată de asociaţia soi-portaltoi.

Fenofazele finale ale organelor vegetative.. 4. Obiectivele temei : . Editura Universitaria. ale organelor de rod şi starea de repaus Fenofazele speciilor pomicole se extind pe două perioade de vegetaţie activă. în sezonul activ ce urmează. Manual universitar pentru învăţământul la distanţă. Cichi M. Fenofazele finale ale organelor de rod. 2003 . fenofaze ce sunt influenţate de specie. Editura Arves. Vâlcea. Editura Universitaria. după care.cunoaşterea diferitelor fenofaze ale evoluţiei anuale ale pomilor fructiferi. Craiova. . Fenofazele iniţiale ale organelor vegetative. 3 CICLUL ANUAL AL SPECIILOR POMICOLE • • • Unităţi de învăţare : Fenofazele iniţiale ale organelor vegetative. Cichi M. Timpul alocat temei : 6 ore Bibliografie recomandată : Baciu A. apoi leagă fructe ce ajung la maturitate şi se recoltează. Craiova. . 2009 – Pomicultură practică.Pomicultură modernă şi durabilă. În prima perioadă de vegetaţie are loc formarea mugurilor vegetativi şi floriferi ce rămân în repaus pe durata iernii. 3. Editura ştiinţelor Agricole. Rm.1. 34 . 3. 2010 – Pomicultura. 2001 – Pomicultură aplicată.Tema nr. Craiova.cunoaşterea modului de desfăşurare a acestor fenofaze. soi. Se numesc iniţiale deoarece se desfăşoară în perioada de vegetaţie premergătoare repausului de iarnă. Botu I. 2. ale organelor de rod şi starea de repaus.cunoaşterea schimbărilor morfofiziologice prin care trec pomii în cursul ciclului anual. condiţiile ecologice şi agrotehnica aplicată. 2005 – Pomicultură generală.. 5. Editura Conphys.. Cepoiu N... Organele vegetative au o singură fenofază 1. pornesc în creştere şi înfloresc. separate de o perioadă de repaus. Bucureşti.

pe parcursul diferenţierii. cunoscută şi sub denumirea de dominanţă apicală. care îndesesc coroana. deoarece nu mai există pericolul pornirii în creştere a mugurilor. o perioadă de pregătire fiziologică în urma căreia devine posibilă transformarea mugurilor vegetativi în muguri de rod. Diferenţierea mugurilor de rod. În această etapă se pot face tăieri în verde. iar la subsuoara acestora primordii de muguri. Mugurii vegetativi se formează în timpul primăverii şi vara. La această alcătuire se ajunge la baza diviziunii celulelor (etapa embrionară a creşterii). Efectuată către sfârşitul verii. formând lateral noi primordii de frunze şi muguri. Spre partea finală a inducţiei antogene se observă la microscop o aplatizare a conului de creştere. la subsuoara frunzelor de pe lăstarii de creştere. Ei intră în etapa de alungire a celulelor. păr) şi în luna august la piersic. astfel: . Despre inducţia antogenă s-a mai stabilit că are două etape distincte: prima reversibilă şi următoarea ireversibilă. Fiecare mugure vegetativ cuprinde conul de creştere. Formarea mugurilor vegetativi. sfârşitul perioadei fiind marcat de apariţia primordiilor florale sub forma unor protuberanţe. suprimarea vârfului lăstarului nu mai este urmată de pornirea în vegetaţie a mugurilor laterali. 35 . toamna şi iarna extinzându-se până în primăvara următoare. Sub solzii mugurilor. apoi primordii de frunze.iniţială (formarea mugurilor vegetativi). pentru o mai bună luminare şi colorare a fructelor sau chiar se pot începe tăierile anuale (care de obicei se fac iarna). Aceşti muguri vegetativi sunt nişte lăstari în faşă protejaţi de catafile.protuberanţe al căror număr corespunde cu numărul de flori din mugure (sub formă de cilindri). . Inducţia antogenă are loc în perioada iunie – septembrie la pomacee (măr.diferenţierea caliciului. alcătuit din celule iniţiale şi meristemul primordial. Începutul acestei etape este marcat de apariţia primordiilor florale sub forma unor protuberanţe pe conul de creştere. Mugurii nu trec în etapa de alungire a celulelor (nu pornesc în vegetaţie) datorită inhibiţiei corelative exercitate de mugurele terminal şi de frunze. 5 lobi pe marginea superioară a cilindrului sub forma unui val circular. diferenţierea mugurilor de rod). chiar dacă frunzele nu au căzut. se formează organele florale. În general aceasta are loc în luna iulie. ceea ce demonstrează trecerea mugurilor respectivi în starea de repaus. Inducţia antogenă . Ca urmare din mugurii situaţi imediat sub locul de tăiere se formează lăstari anticipaţi. iar conul de creştere reîncepe diviziunea. iar cele de rod au două fenofaze iniţiale (inducţia antogenă. Suprimarea vârfului de creştere în prima jumătate a perioadei de vegetaţie (tăieri în verde) are ca efect pornirea în creştere a mugurilor laterali. astfel că diferenţierea se desfăşoară în a doua jumătate a verii.este perioada de început a formării mugurilor de rod.

prin diviziune reducţională (meioză). o serie de schimbări calitative.. între ei existând o serie de diferenţe de evoluţie care conduc la o eşalonare chiar a înfloririi în primăvara următoare. Figura 3. Pe parcursul iernii şi primăverii are loc desăvârşirea formării organelor sexuale (a staminelor şi pistilului) şi formarea gameţilor (polenul şi ovule).diferenţierea staminelor.diferenţierea sacilor polinici.diferenţierea sepalelor. astfel că la sosirea iernii organele florale sunt formate.1: Diferenţierea mugurilor de rod (Constantinescu şi colab. Sfârşitul stării de repaus este indicat de primele 36 . gdiferenţierea pistilului Toate aceste modificări au loc în a doua jumătate a verii şi toamna.diferenţierea petalelor. . După formarea mugurilor vegetativi şi de rod ei rămân în repaus.diferenţierea corolei. . b. dar cu un ritm mult încetinit. Alături de acestea. în timpul iernii se mai petrec o serie de procese legate de dezvoltarea lor. În mod convenţional. cu excepţia celulelor sexuale (ovule şi polen). se consideră că starea de repaus se instalează în momentul căderii frunzelor.diferenţierea pistilului. Acest fenomen are loc în luna octombrie. iar temperatura aerului scade noaptea sub 5°C. respiraţia.). în interiorul cercului sepalelor apar 5 lobi ce corespund petalelor.formarea cilindrilor. Mugurii florali se formează la date diferite în diverse părţi ale coroanei aceluiaşi pom. Starea de repaus. creşterea rădăcinilor se continuă în perioada de repaus. ca urmare a adaptării speciilor pomicole la condiţiile nefavorabile din iarnă. în interiorul corolei apar 20-40 protuberanţe în cercuri concentrice.1. Toate acestea scot în evidenţă că iarna pomii nu se găsesc într-un repaus absolut ci în repaus relativ. c. f. în interiorul florii apar 5 mameloane la pomacee şi un mamelon la drupacee (figura 3. 1967) a. când zilele sunt mai scurte de 12 ore.boltirea conului de creştere. Această adaptare se manifestă prin lipsa creşterilor epigee şi a fotosintezei şi prin sporirea rezistenţei la ger. d. care necesită temperaturi scăzute şi care conduc la desăvârşirea organelor sexuale şi la formarea gameţilor (polenul şi ovulele).. e. Celelalte funcţii: transpiraţia.

atâta timp cât în sol se menţine temperatura deasupra lui +2°C. În absenţa temperaturilor scăzute sau când nevoile de frig nu sunt satisfăcute. sporesc compuşii organici solubili în plante. ereditară.martie desfăşurându-se meioza şi formarea gameţilor masculi şi femeli. în schimb caisul şi piersicul au repausul profund scurt. Pentru desfăşurarea normală a acestor fenomene. Durata de timp de la încheierea repausului profund şi până în momentul când speciile pornesc în vegetaţie în condiţii naturale este numită repaus facultativ. După parcurgerea repausului profund speciile pomicole pot porni în vegetaţie dacă apar condiţiile necesare de temperatură şi umiditate. adică au nevoie de frig. Astfel scad monozaharidele şi sporeşte amidonul. rădăcinile continuă să crească într-un ritm încetinit. O uşoară lipsă de frig provoacă o întârziere şi o mare eşalonare în timp a înfloririi. În coroana pomilor în timpul repausului se continuă desăvârşirea formării mugurilor floriferi. absenţa totală a înfloririi sau chiar căderea în masă a mugurilor de rod. Nevoile de frig constituie o caracteristică de specie şi soi. fenomene ce duc la o mărire a rezistenţei lor la ger. În procesul respiraţiei încetinite se consumă o parte dintre substanţele de rezervă. care apar la majoritatea speciilor în luna martie. care se încheie în jur de 1 decembrie. Lipsa mai accentuată a frigului conduce la o înflorire şi legare slabe. Această etapă mai este denumită repaus profund este specifică. speciile pomicole rămân în stare de repaus până când temperatura se ridică peste pragul lor biologic. care în lunile februarie – martie. apar anumite perturbaţii în evoluţia ulterioară. Studierea amănunţită a stării de repaus a mai permis constatarea că într-o anumită etapă. vindecarea rănilor de pe rădăcini. În timpul iernii. în perioada decembrie . În decursul repausului facultativ şi mai ales spre sfârşitul lui se micşorează cantitatea de compuşi organici solubili şi creşte cantitatea de compuşi organici insolubili. Mărul şi părul au repausul profund lung. datorită consumului din timpul iernii pentru respiraţia încetinită. creşterea rădăcinilor. Datorită faptului că în climatul nostru condiţiile de vegetaţie apar ceva mai târziu. pomii din climatul nostru au nevoie ca în timpul repausului să treacă prin temperaturi scăzute. formează calus (îşi vindecă rănile) şi chiar emit noi rădăcini. în paralel cu fenomenele biochimice se mai petrec şi fenomene fiziologice. Aceasta înseamnă că rădăcinile. El este provocat numai de absenţa condiţiilor de vegetaţie. Acesta este mai mic cu 30% decât maximul de toamnă. înainte de pornirea vegetaţiei atinge un maximum de primăvară. care au fost rănite din toamnă prin arătură sau la plantarea pomilor. legată de procesul formării speciilor. precum şi a celor care urmează după intrarea în vegetaţie. În timpul repausului. 37 .simptome de reîncepere a vegetaţiei active (umflarea mugurilor). În prima jumătate a iernii. chiar dacă pomii sunt puşi în condiţii favorabile de vegetaţie (temperatură şi umiditate) ei nu pornesc în vegetaţie. Creşterea rădăcinilor şi vindecarea rănilor se face pe baza substanţelor de rezervă acumulate în ţesuturile plantei.

d) Fenofaze ale mugurilor de rod. d) Creşterea rădăcinilor. mult mai puţin aspre decât cele din timpul repausului profund. Ce reprezintă inducţia antogenă? Răspuns: Este perioada de început a formării mugurilor de rod. Din această cauză gerurile de la sfârşitul iernii.Odată cu scăderea compuşilor organici solubili în timpul repausului facultativ scade rezistenţa la ger a pomilor. b) Transpiraţia. Exemplu rezolvat: 1. e) Diferenţierea mugurilor. 2. e) Fenofaze suplimentare. b) Fenofaze iniţiale. pot provoca daune mari. c) Compuşii organici solubili. numite geruri de revenire. Ce lucrări se pot aplica în fenofaza formarea mugurilor vegetativi? Răspuns: Exerciţii. b şi d. c) Fenofaze complementare. Rezolvare: a.2. Fenofazele finale ale organelor vegetative Fenofazele organelor vegetative se referă la fazele fenologice prin care trec în fiecare an lăstarii noi. De rezolvat: 2. Pentru organele vegetative au fost stabilite patru fenofaze şi anume: 38 . Ce funcţii continuă într-un ritm mai încetinit în perioada de repaus? a) Respiraţia. TEST DE EVALUARE 1. Cum se numesc fenofazele care se desfăşoară în perioada de vegetaţie premergătoare repausului de iarnă? a) Fenofaze finale. Rezolvare: 3. o perioadă de pregătire fiziologică în urma căreia devine posibilă transformarea mugurilor vegetativi în muguri de rod.

1. Dezmugurirea şi începutul creşterii; 2. Creşterea intensă a lăstarilor; 3. Încetinirea şi încetarea creşterii lăstarilor; 4. Maturarea ţesuturilor şi pregătirea pomilor pentru iernare. Aceste fenomene se repetă an de an pe toata durata vieţii pomului, începând din tinereţe (de la încolţirea sau de la pornirea în vegetaţie a altoiului) până la perioada de declin. Cele patru fenofaze se desfăşoară într-o succesiune clară de primăvară până toamna. Durata fiecarei fenofaze este influenţată de specie, condiţii climatice, zona de cultură, agrotehnica aplicată. Dezmugurirea şi începutul creşterii începe cu umflarea mugurilor şi durează până la apariţia primei frunze tipice, adică a 5-a, a 6-a de la baza lăstarului. Această fenofază se desfăşoară în lunile martie – aprilie. Temperatura aerului şi substanţele de rezervă din plantă influenţează în mare măsură desfăşurarea acestei fenofaze. Formarea organelor noi în această fenofază se desfăşoară pe baza substanţelor de rezervă acumulate de plantă în anul anterior, fiind dependentă în mare măsură de modul cum au vegetat pomii în anul anterior. Fenofaza este rezultatul etapelor de alungire şi diferenţiere a lăstarilor existenţi în mugure, încă din anul anterior: celulele preformate se întind, ajungând la dimensiuni de 10 ori mai mari decât celulele meristematice, internodurile şi frunzele preformate se alungesc şi ele, apoi se diferenţiază ţesuturile lăstarului. Mecanismul declanşării şi al desfăşurării creşterii este de natură hormonală, cu participarea citochininelor, auxinelor, giberelinelor şi acidului abscizic. La această fenofază ritmul de creştere al lăstarului este lent (noaptea din cauza temperaturilor scăzute stagnează) dar în accelerare. Frunzele care apar în această fenofază sunt mici, anormale, subţiri şi nu reuşesc să sintetizeze decât o mică parte din substanţele consumate în procesele de creştere proprie. Pomii au nevoie în această fenofază de N şi K în lipsa cărora mulţi muguri nu pornesc sau vegetează slab, încetează repede creşterea. Pentru practică se desprinde necesitatea unei agrotehnici superioare în anul anterior, pentru acumularea unei mari cantităţi de substanţe de rezervă în ţesuturile pomilor. Întrucât dezmugurirea şi începutul creşterii se desfăşoară în principal pe baza substanţelor de rezervă sintetizate în anul anterior, ea este în mare măsură dependentă de modul cum au vegetat pomii în sezonul precedent. Fenofaza se desfăşoară aproape concomitent cu înflorirea şi legatul fructelor cu care concurează pentru hrană şi apă. Creşterea intensă a lăstarilor începe după apariţia celei de a 5-a, a 6a frunze pe lăstar şi coincide cu intrarea meristemului apexului mugurelui terminal într-o activitate de mitoză. Creşterea se datorează producerii şi întinderii internodurilor, activitate ce se desfăşoară din ce în ce mai rapid. Ca urmare a acestei activităţi intense, lăstarii cresc în lungime, numărul de frunze şi suprafaţa foliară se măresc foarte mult, frunzele sunt de

39

dimensiuni normale, internodurile din ce în ce mai lungi, nodurile mai proeminente, mugurii ce se formează atingând dimensiuni normale. Fenofaza se încheie când se constată tendinţa de micşorare a vitezei de creştere. Calendaristic, această fenofază se desfăşoară la sfârşitul primăverii şi începutul verii, în lunile mai - iunie şi durează 3 - 4 săptămâni la pomii maturi şi ceva mai mult 5-7 săptămâni la pomii tineri. Pentru creştere se utilizează substanţele sintetizate de frunzele noi, substanţe ce se consumă aproape în întregime în procesul de creştere intensă, acumulările fiind slab reprezentate. Se înregistrează o insuficienţă a zaharurilor solubile, iar conţinutul de amidon atinge în luna iunie minimul de vară. În fenofaza creşterii intense pomii au nevoi foarte mari de azot şi apă în vederea formării noilor ţesuturi, pentru sporirea volumului şi dimensiunilor coroanelor, lunile mai – iunie fiind considerate perioade critice pentru azot şi apă. Ca urmare, în această fenofază sunt necesare aplicarea îngrăşămintelor suplimentară şi udarea. Încetinirea şi încetarea creşterii lăstarilor începe cu scăderea creşterilor şi durează până la încetarea creşterii, marcată de formarea mugurelui terminal. Calendaristic, această fenofază se desfăşoară în ultima parte a lunii iunie şi începutul lunii iulie. Continuă în această fenofază formarea de noi frunze, ce ating dimensiuni normale pe lăstar, ca urmare suprafaţa totală de asimilaţie se măreşte continuu, atingând valori maxime. Intensitatea fotosintezei este mare, mugurii au dimensiuni normale şi sunt bine dezvoltaţi. Mugurii care se formează sunt de dimensiuni normale şi mai bine evoluaţi (dezvoltaţi) decât cei din fenofaza creşterii intense. În această etapă, sinteza substanţelor proteice şi a hidraţilor de carbon este intensă, apar cantităţi mari de amidon, hemiceluloze şi alte substanţe de rezervă, substanţe ce sunt depozitate ca substanţe de rezervă. Datorită faptului că acestea nu mai sunt consumate în creştere, ele sunt depozitate ca substanţe de rezervă sau pentru utilizarea lor în alte procese. În aceasta fenofază pomii au nevoie accentuată de fosfor şi potasiu, excesul de azot împiedică, însă, pregătirea pentru iarnă, prelungind vegetaţia. S-a constatat că 70 % din totalul anual pentru principalele elemente hrănitoare este absorbit de pomi în prima jumătate a perioadei de vegetaţie. Maturarea ţesuturilor şi pregătirea pomilor pentru iernare - are loc la sfârşitul verii şi începutul toamnei. Începe cu formarea mugurelui terminal şi se încheie prin căderea frunzelor. Intensitatea fotosintetică a frunzelor scade mult, substanţele rezultate din asimilarea clorofiliană sunt folosite pentru dezvoltarea mugurilor, pentru îngroşarea lăstarilor, pentru îngroşarea membranelor celulare. Cerinţele pomilor faţă de azot scad mult, substanţele proteice se sintetizează într-un ritm încetinit, deoarece frunzele au îmbătrânit. Potasiul ca element de hrană, asigură încetarea la timp a creşterilor, contribuie la coacerea deplină a lemnului şi sporeşte rezistenţa la ger a pomilor. Sporeşte cantitatea de acid abscizic care în general grăbeşte îmbătrânirea ţesuturilor, provoacă

40

degradarea clorofilei, pierderea turgescenţei şi prin acumularea lui în stratul de suber de la baza peţiolului, stimulează căderea frunzelor. Înainte de căderea frunzelor se petrece un fenomen de migrare a unora din substanţele din frunze (substanţe hidrocarbonate, săruri minerale de azot, fosfor, potasiu) în ramurile pomului. Aceste substanţe contribuie la sporirea concentraţiei sucului celular, ceea ce dă ramurilor o mai mare rezistenţă la ger. Căderea prematură a frunzelor care poate fi provocată de secetă sau dăunători este un fenomen dăunător pentru pomi. În absenţa frunzişului, pomul nu poate să acumuleze suficiente substanţe de rezervă, nu-şi maturează lemnul şi nu formează suficienţi muguri de rod. Dacă pierderea frunzişului are loc în timpul verii, poate fi urmată de apariţia unor noi frunze, care nu ajung să sintetizeze mai mult decât consumă pentru creşterea proprie. Noul frunziş creşte pe baza substanţelor de rezervă depuse din timpul verii şi prin aceasta contribuie la micşorarea rezistenţei pomului faţă de temperaturile scăzute. Rămânerea frunzelor în coroana pomului timp mai îndelungat – fenomen care se înregistrează uneori în toamnele lungi şi ploioase este dăunător. În absenţa fenomenului de migrare a substanţelor de rezervă, precum şi datorită consumului de substanţe prin respiraţia frunzelor, este prejudiciată maturarea lemnului, sunt împiedicate fenomenele de călire a pomului. Din această cauză, atunci când frunzele rămân în pom timp mai îndelungat, se iau măsuri de încetare la timp a vegetaţiei. O astfel de măsură este însămânţarea plantelor folosite ca îngrăşământ verde printre rândurile de pomi. Acestea sunt plante care se cultivă la sfârşitul perioadei de vegetaţie, când consumă apă şi hrană din sol. Nemaiavând la dispoziţie suficientă apă şi hrană pomii încetează creşterea la timp. Modul de comportare a organelor hipogee. În ritmul de creştere a rădăcinilor apar, două perioade distincte, determinate de temperatura solului şi de umiditate. În marea majoritate a cazurilor rădăcinile încep să crească primăvara înaintea apariţiei frunzelor, când solul atinge temperatura de 2° C. Ritmul de creştere se accentuează treptat, odată cu ridicarea temperaturii solului până la 16 – 18 ° C, când atinge maximum de intensitate. La temperaturi mai ridicate creşterea rădăcinilor încetineşte şi încetează complet, dacă se depăşeşte pragul superior de 30 – 35 ° C. În toamnă, odată cu revenirea temperaturilor favorabile se înregistrează un al doilea val de creştere al rădăcinilor, care se continuă toamna, după căderea frunzelor, dacă există umiditatea suficientă şi temperatura nu scade sub 2 ° C. TEST DE EVALUARE 1. Când începe dezmugurirea şi începutul creşterii ? Răspuns:

41

Creşterea fructelor. Când atinge conţinutul de amidon minimul de vară la fenofaza creşterii intense a lăstarilor? a) Tomna. 42 . • Deschiderea florilor. c) Rădăcinile. Fenofazele finale ale organelor de rod Fenofazele finale prin care trec succesiv organele fructifere ale pomilor sunt: 1. Maturarea fructelor. b) Iunie. Aceasta fenofază cuprinde: • Dezmugurirea. a 6-a de la baza lăstarului. Rezolvare :b.Începe cu umflarea mugurilor şi durează pâna la apariţia primei frunze tipice. adică a 5-a. 3. Când se desfăşoară creşterea intensă a lăstarilor? Răspuns: Exerciţii. • Apariţia petalelor. b) Formaţiunile de rod. 2. 2. Înfloritul şi legarea fructelor. d) La creşterea rădăcinilor. Rezolvare 3. c) Luna august. e) La apariţia fructelor. e) Creşterea lăstarilor lacomi. Exemplu rezolvat: 1. De rezolvat: 2. Ce fenomen prezintă la încetinirea şi încetarea creşterii lăstarilor o intensitate maximă? a) Creşterile. • Apariţia butonilor florali. d) Fotosinteza.3. Înfloritul şi legarea fructelor începe în luna martie odată cu umflarea mugurilor de rod şi se încheie în momentul în care ovarul atinge dublul dimensiunilor iniţiale la mijlocul sau sfârşitul lunii aprilie.

iar transportul polenului se face cu ajutorul insectelor (albine. La speciile anemofile (nuc. fenofaza se caracterizează prin hidroliza amidonului şi a celorlalte substanţe complexe. sau pot determina avortarea ovarului sau căderea precoce a florilor abia legate. Unele specii pomicole se autopolenizează (cais. ploaia în timpul înfloritului poate nu numai să împiedice polenizarea dar să şi provoace plasmoliza grăunciorilor de polen şi spălarea stigmatului. Nelegarea fructelor se datorează unor factori nutriţionali care pot influenţa germinarea polenului.). piersic). piersic). În aceasta fenofază se desfăşoară şi unele procese importante de care depinde producţia pomilor şi anume: microsporogeneza. păr. O legare slabă a florilor poate fi cauzată şi de nesatisfacerea nevoilor de frig. • Căderea petalelor şi a florilor nefecundate. vânt puternic). păr). 43 . castan) polenul este transportat cu ajutorul vântului la distanţe foarte mari. Polenizarea este procesul de transport a polenului din antere pe stigmat. polenizarea şi fecundarea. • Legarea fructelor. iar pe de altă parte de temperatura necesară pornirii în vegetaţie ( zero biologic). de tulburări în morfogeneza organelor florale. altele necesită polen străin (prun. de unele tratamente antiparazitare în timpul înfloritului sau când florile sunt încă în boboc şi de factorii de mediu nefavorabili (ploi.• Polenizarea şi fecundarea. Fecundarea este procesul de germinare a grăunciorului de polen pe stigmat şi de pătrundere a tubului polinic prin ţesuturile stilului până la ovar şi ovul. ca o adaptare la acest tip de polenizare. speciile pomicole pot fi cu polenizarea entomofilă şi cu polenizare anemofilă. întocmai ca şi creşterea iniţială a lăstarilor cu care se desfăşoară aproape concomitent. Existenţa acestora în ţesuturile plantei constituie cel de-al doilea factor important de care depinde desfăşurarea în bune condiţii a acestei fenofaze. Rolul primordial în declanşarea fenofazei îl are temperatura. Din punct de vedere biochimic. specii de Bombus. Acest lucru pune în evidenţă faptul că fenofaza de înflorire se desfăşoară pe baza substanţelor de rezervă acumulate în anul precedent. La unele specii pomicole fenofaza de înflorire se desfăşoară înaintea apariţiei frunzelor (migdal. Eristalis. La speciile cu polenizare entomofilă cantitatea de polen este mai mică. cireş). alun. Dintre cauzele de mediu. Polenizarea şi fecundarea urmează imediat după deschiderea florilor. măr. Fecundarea este urmată de o reluare a creşterii ovarului (la fructele adevărate) sau a ovarului şi receptaculului (la fructele false). la altele concomitent cu aceasta (măr. iar florile femele au un stigmat puternic dezvoltat pentru a favoriza polenizarea. După modul cum se execută transportul polenului de la un pom la altul. este faptul că produc foarte mult polen. Această fenofază este influenţată mult de temperatura aerului şi este dependentă de satisfacerea nevoii de frig (suma de temperaturi scăzute necesare înlăturării stării de dormans). cais. etc. influenţând negativ fecundarea.

lipsa de hrană. Pentru reducerea căderii premature a fructelor se aplică lucrări culturale care converg către realizarea unei hrăniri abundente (combaterea bolilor şi dăunătorilor. cele rămase în urmă ca dezvoltare şi cele cu puţine seminţe. Condiţii care influenţează creşterea fructelor. biologic şi tehnologici. udarea la timp) şi ca măsură directă – pulverizarea fructelor cu substanţe biostimulatoare. climatici şi biologici. apoi se accelerează devenind uniformă până în preajma maturării când este din nou lentă. Creşterea este mai întâi lentă în cadrul pomaceelor. ce coincide cu întărirea sâmburelui. iar la drupacee de o dublă sigmoidă. Căderea începe imediat după fecundare şi se accentuează. îngrăşarea. care rămân mici. iar în cadrul speciei cu soiul. fenomenele mai importante sun: creşterea propriu-zisă. care sporesc legătura fructului de ramură. Căderea prematură poate fi accentuată de secetă. 44 . căderea fiziologică şi căderea prematură. Durata creşterii intense a fructelor variază de la o specie la alta. influenţând atât creşterea cât şi maturarea fructelor. La drupacee. Factorii climatici – prezenţa apei în exces conduce la obţinerea de fructe de calibru mare. atac de boli şi dăunători. 1957).Vântul excesiv.Radu. Căderea prematură a fructelor se manifestă începând din lunile iulieaugust şi până în momentul recoltării. udare exagerată după o secetă prelungită. uscând stigmatul şi împiedicând zborul insectelor polenizatoare poate fi cauza indirectă a sterilităţii. prin intermediul căreia se tinde la stabilirea unui echilibru între încărcătura cu rod şi posibilităţile de nutriţie ale pomului (autoreglarea sau autorărire). Se consideră că fructele au intrat în pârgă când au 95% din dimensiunile normale. Se desprind şi cad fructele rezultate din flori întârziate. după care ritmul de creştere devine din nou intens. La pomacee. Căderea fiziologică se manifestă prin desprinderea unor fructe de pe ramuri. fiind mai intensă pe măsura apropierii fructelor de maturitate. Absenţa sau insuficienţa apei accentuează căderea fiziologică. Creşterea fructelor are loc în toate direcţiile. 85% din cantitatea totală de substanţă uscată şi 75-80% din pigmentaţia normală (I.F. creşterea fructelor este reprezentată de o curbă sigmoidală. Creşterea este influenţată de factori nutriţionali. climatic. Aceste condiţii sunt foarte numeroase. Creşterea fructelor începe cu legarea fructelor şi se încheie la începutul maturării (intrarea în pârgă a fructelor). În decursul fenofazei creşterii fructelor. Căderea fiziologică este o particularitate biologică a speciilor pomicole. astfel că necesită gruparea în factori: nutriţionali. ajungând la o cădere în masă la începutul lunii iunie. creşterea intensă este întreruptă de o încetinire a ritmului. până la maturare. dar cu intensităţi diferite în funcţie de specie. Factorii nutriţionali au rol deosebit atât în privinţa dimensiunilor cât şi a calităţii fructelor. reduce ritmul de creştere al fructelor.

adică starea de dezvoltare maximă a gustului şi aromei. Aprecierea maturităţii fructelor se face după anumite însuşiri. 45 . Maturarea fructelor începe cu intrarea fructelor în pârgă şi se încheie atunci când fructele realizează calităţile gustative maxime. gustul. Rolul seminţelor este determinant numai până la căderea fiziologică. în vederea reînnoirii lemnului corespunzător tipului de fructificare. Rărirea chimică a florilor folosind substanţe stimulatoare. Aplicarea tăierilor de întreţinere şi fructificare. favorizează atingerea de către fructe a unor dimensiuni mari.Factorii biologici. ceea ce coincide cu maturitatea de consum. favorizează creşterea fructelor.maturitate de recoltare ce corespunde gradului de coacere. Care sunt fenofazele finale prin care trec succesiv organele fructifere ale pomilor? 1. când fructele sunt bune pentru consum în stare proaspătă. TEST DE EVALUARE 1. conduce la obţinerea de fructe mai mari decât rărirea manuală. 3. ce permite fructelor culese să îşi desăvârşească procesul de coacere şi face posibil transportul lor la distanţe mari. Dintre factorii biologici seminţelor le revine rolul primordial. Calităţile gustative şi de păstrare ale fructelor depind foarte mult de condiţiile de hrană pe care le au fructele atât în fenofaza de creştere cât şi în cea de maturare. dintre care mai importante sunt culoarea. Alţi factori: Dacă în primele 4 – 5 săptămâni după înflorire creşterea vegetativă este foarte intensă. 2. mai ales a celor care însoţesc fructele.maturitate fiziologică când seminţele fructelor devin apte de a încolţi după ce au fost supuse procesului de postmaturaţie. Se cunosc mai multe tipuri de maturitate şi anume: .maturitate de consum. absenţa seminţelor după această etapă nu împiedică continuarea creşterii fructelor. intensitatea culorii. aroma. Ce reprezintă polenizarea? Exerciţii. Maturarea fructelor. merge în mod preferenţial spre fruct şi mai ales către seminţe. Ciupirea lăstarilor favorizează creşterea fructelor. Fosforul dacă este absorbit în cantităţi limitate. . Înfloritul şi legarea fructelor. Azotul în exces. fructele rămân mici sau chiar se desprind şi cad. . 2. Creşterea fructelor.

b) Înainte de fecundare. De rezolvat: 2.Exemplu rezolvat: 1. c) Tipul de tăiere. Rezolvare: b. e) Irigarea. d) În perioada de repaus. c) În luna iulie. Când începe să se manifeste căderea fiziologică? a) Imediat după fecundare. b) Temperatura. e) Iarna. Rezolvare: 46 . Cine are un rol important în declanşarea înfloritului şi legării fructelor? a) Substanţele de rezervă. d) Aplicarea tratamentelor.

Cunoaşterea diferitelor fenofaze ale evoluţiei anuale ale pomilor fructiferi. soi. Cunoaşterea corelaţiilor care se stabilesc între fenofazele recoltelor succesive. fenofaze ce sunt influenţate de specie. Schimbările morfologice şi fiziologice ce se succed în fiecare an în strânsă corelaţie cu condiţiile climatice ale anului respectiv. Fenofazele terminale ale unei recolte se desfăşoară concomitent cu fenofazele iniţiale ale recoltei ulterioare. formează ciclul anual al speciilor pomicole.REZUMATUL TEMEI Speciile pomicole de climat temperat îşi desfăşoară procesele biologice cu intensitate diferită în diversele anotimpuri ale anului. 47 . condiţiile ecologice şi agrotehnica aplicată. precum şi a celor existente între organele de rod şi cele vegetative permite intervenţia tehnicienilor pentru dirijarea fenomenelor de creştere şi de rodire. astfel încât să se obţină producţii mari şi constante an de an. scoate în evidenţă faptul că ele se extind pe două perioade de vegetaţie activă. după un ritm caracteristic rezultat din adaptarea lor la condiţiile climatice. cunoaşterea modului de desfăşurare a acestor fenofaze este importantă pentru stabilirea celor mai corespunzătoare zone de cultură şi pentru anumite intervenţii tehnologice. separate de o perioadă de repaus. Analiza fenofazelor. de la formarea mugurilor până la lăstarii şi fructele mature.

Ecologie şi protecţia mediului. Cichi M. Craiova. Editura Universitaria. 48 .. Manual universitar pentru învăţământul la distanţă..Tema nr. Sina Cosmulescu. Bucureşti. . 3. Popescu M.cunoaşterea pagubelor cauzate de managementul intensiv şi căile folosite pentru intensivizarea pomiculturii. Editura didactică şi pedagogică. 1982 – Pomicultură generală şi specială. Obiectivele temei : .. Editura Sitech. Constanţa. Factorii perturbatori ai funcţionării agroecosistemului pomicol şi măsuri de ameliorare a mediului. 6. 2010 – Pomicultura. Craiova. 2005 – Protecţia mediului în ecosistemele pomicole. 7. 1994 . 4 PARTICULARITĂŢILE AGROECOSISTEMULUI POMICOL ŞI FACTORII PERTURBATORI AI FUNCŢIONĂRII AGROECOSISTEMELOR POMICOLE • • • Unităţi de învăţare : Particularităţile agroecosistemului pomicol.cunoaşterea particularităţilor agroecosistemului pomicol. Degradarea mediului în agroecosistemele pomicole. 4. Editura Federaţia Ecologistă din România. Timpul alocat temei : 5 ore Bibliografie recomandată : Alexandru Ionescu şi colab. .cunoaşterea principalelor probleme care cresc riscul degradării mediului în agroecosistemele pomicole şi măsurile de ameliorare a mediului.

5. Din această cauză conexiunile care se instalează între componenţii agrobiocenozei se caracterizează printr-o complexitate redusă şi sunt numai relativ stabile. căutând să asigure fiecărui individ spaţiul necesar în mod cât mai uniform (distanţe de plantare). Ca urmare. 49 . Agroecosistemul pomicol. Craiova. subordonată activităţii economice a omului. raporturile între sexe. în condiţii economice şi sociale cât mai avantajoase. este alcătuit din biocenoză şi biotop. el este curând invadat de vegetaţia naturală. favorizând o parte din producătorii autotrofi (planta cultivată). organisme din sol. Biocenoza pomicolă cuprinde plantaţia pomicolă împreună cu toate organismele vii care populează spaţiul de cultură (buruieni dăunători. boli etc. şi limitând consumatorii şi producătorii autotrofi inutili omului (buruienile). boli). fluctuaţiile populaţiilor şi cauzele acestora. competiţia între populaţiile care formează comunitatea şi chiar dintre indivizii care alcătuiesc populaţia este dirijată de om. Agroecositemul poate fi menţinut numai prin lucrările culturale datorate intervenţiilor omului: lipsit de acestea. Populaţia este alcătuită din toţi indivizii aparţinând unei specii care ocupă un teritoriu dat. densitatea. adică o unitate funcţională a biosferei de transformare a energiei şi substanţei. populaţii care trăiesc în corelaţii trofice şi chorologice stabile. procentul intrinsec al creşterii naturale. atât ca vârstă cât şi în privinţa particularităţilor indivizilor care o compun. 4. Într-o biocenoză. Ca urmare. agroecosistemul este mai puţin stabil decât cel natural. Omul intervine şi în privinţa legăturilor chorologice. în vederea obţinerii unor producţii ridicate de fructe şi de calitate superioară. Sina Cosmulescu 2008 – Ecologia sistemelor antropice pomicole. piramida vârstelor. În agroecosisteme omul modifică şi simplifică relaţiile trofice dintre populaţii. Editura Sitech. Particularităţile agroecosistemului pomicol Orice cultură fructiferă constituie din punct de vedere ecologic un agroecosistem. Elementul de bază al biocenozei îl reprezintă biosistemul soi/portaltoi. Biocenoza (comunitatea de viaţă) este componentul organic al ecosistemului şi cuprinde populaţiile tuturor speciilor vegetale şi animale existente pe un biotop într-o epocă determinată. artificiale şi semiartificiale. dinamica populaţiilor are o importanţă deosebită care poate fi înţeleasă în cadrul ecosistemului prin interacţiunea acesteia cu factorii de mediu abiotici şi biotici. ecosistemul se reinstalează. mai sensibil la acţiunea unor factori negativi (atacuri masive de insecte. După originea lor biocenozele sunt: naturale. Caracteristicile populaţiilor sun: repartiţia spaţială a indivizilor.).1. În interiorul populaţiei plantei cultivate omul intervine în sensul uniformizării culturii. polimorfismul genetic.

Ca urmare. Biotopul are rol de factor eliminator asupra biocenozei. care depinde de intensitatea tuturor celorlalţi factori. căldura. Acest deziderat se realizează mai ales dacă planta este cultivată în locul de origine. lumina. iar la temperaturi scăzute asociate cu umiditate. unde cultura necesită cele mai mici cheltuieli. fiind o noţiune dinamică şi variază chiar în decursul ciclului anual. de exemplu favorizează elaborarea de uleiuri esenţiale de alcaloizi şi substanţe proteice. alternanţa dintre zi şi noapte etc. intervenţia pentru realizarea condiţiilor optime de cultură este sarcina principală a cultivatorului. De exemplu: în condiţii de temperatură crescută exigenţele plantelor faţă de apă sunt mai mari. Optimum pentru un factor depinde de conjunctura factorilor de la un moment dat. Astfel. Aceasta se datorează faptului că scăderea indiciului foliar individual are ritm mai lent decât mărirea indicelui foliar al culturii datorat sporirii numărului de indivizi la ha. Insuficienţa factorilor în perioada respectivă nu poate fi suplinită de existenţa lor într-o altă perioadă din viaţa plantei. În funcţie de această variaţie se pot determina anumite perioade critice. b) dacă populaţia creşte numeric în continuare. În manifestarea acestei concurenţe. Recolte nari de fructe de calitate superioară se obţin acolo unde conjunctura factorilor se înscrie în zona optimală corespunzătoare exigenţelor soiurilor. Climatul maritim favorizează acumularea de amidon şi alte zaharuri. Biotopul este componentul anorganic. Ca urmare producţia individuală utilă tinde spre zero şi antrenează şi scăderea producţiei la ha. Din această cauză. competiţia intraspecifică pentru factorii de vegetaţie nu se mai manifestă sub formă din ecosistemele naturale. Factorii climatici influenţează asupra culturii în complex. uneori în limite foarte largi. La temperaturi scăzute plantele formează ramificaţii secundare mai numeroase. între ei existând o interdependenţă strânsă: intensitatea unuia poate mări exigenţele faţă de alt factor. se disting două etape: a) diminuarea producţiei individuale fără reducerea producţiei la ha. înălţimea plantei 50 . Aceste perioade se caracterizează prin exigenţele mari faţă de unul sau mai mulţi factori într-o anumită perioadă. noţiunea de optimum pentru un anumit factor este o valoare relativă. Climatul continental. dar aceste influenţe sunt după caracterul lor dar şi după complexul conjunctural de diferite valori şi importanţe. apa. care creşte pe măsura sporirii (desimii) populaţiei. concurenţa devine mai acerbă. Biotopul provoacă şi o serie de modificări. ci prin reducerea simultană a producţiei individuale. mediul abiotic al ecosistemului şi cuprinde: solul. În realitate chiar şi în zona de origine a unui soi factorii diferă de la un an la altul. resursele biotopului devin insuficiente pentru numărul prea mare de indivizi. Toate elementele mediului abiotic exercită influenţe asupra organismelor din natură. Biotopul cuprinde toţi factorii climatici şi edafici.

Ce este agroecosistemul? Răspuns: Adică o unitate funcţională a biosferei de transformare a energiei şi substanţei. iar raportul rădăcină/organe epigee mai mare. În anii ploioşi fructele sunt mai puţin aromate. c) Influenţa factorilor climatici. d) Influenţa factorilor edafici. d) Comunitatea de viaţă. c) Factor eliminator al biotopului. ramificaţiile mai numeroase. Din ce este alcătuit un agroecosistem pomicol? Răspuns: Exerciţii.este mai redusă. climatul variază de la un an la altul. În general se poate spune că factorii abiotici pot avea asupra vieţuitoarelor cinci impacte principale: .influenţarea repartiţiei lor geografice. frunzele mai mici. Când producţia individuală utilă tinde spre zero şi antrenează şi scăderea producţiei la ha? a) Când are loc diminuarea producţiei individuale. subordonată activităţii economice a omului. Exemplu rezolvat: 1. 2. De rezolvat: 2. În aceeaşi regiune. d. Practic se favorizează dezvoltarea rădăcinii şi nu a părţii care ne oferă fructe.neadmiterea sau eliminarea unor specii din teritoriile ale căror caracteristici climatice şi fizico-chimice nu le sunt favorabile. b) Dacă populaţia creşte numeric. . se constată formarea de uleiuri esenţiale în cantitate mică.favorizarea apariţiei de modificări adaptive. . e) Dispensabilă de biotopul ei. Rezolvare: b. .modificarea densităţii speciei prin influenţarea procentului de fecunditate şi de mortalitate.provocarea de migraţii. 51 . b) Componentul organic al ecosistemului. TEST DE EVALUARE 1. Altitudinea conduce la apariţia unei coloraţii mai bune a fructelor. Ce este biocenoza? a) Componentul anorganic al ecosistemului. .

care. ca mijloace de muncă. Prin activitatea din agricultură. şi constă în interacţiunea dintre acestea şi mediul înconjurător. sunt următoarele: • Creşterea eroziunii solului. În multe cazuri. Folosirea unor utilaje grele şi substanţe chimice care distrug viaţa microbiologică din sol. luminoasă şi hidrică. sunt în mod convenţional resurse energetice epuizabile în cazul în care nu se realizează o compensare a ceea ce se extrage din sol prin nutriţia plantelor. folosirea excesivă a fertilizanţilor şi pesticidelor pe bază de petrol. mai ales ca resurse de sol. forţă de muncă. pesticide. se bazează în activitatea sa atât pe resursele ecologice aflate în teritoriul dat. cum ar fi: terasări. etc. omul exercită o influenţă asupra acestei interacţiuni. fertilizanţi. Energia radiantă. fiecare cu un anumit caracter de durabilitate şi de reînnoire. • Pierderea de zone întinse din terenul agricol productiv. cu multiple implicaţii şi folosind o diversitate de mijloace. • Folosirea unor cantităţi mari de fertilizanţi şi pesticide. Criticile aduse industrializării agriculturii se bazează pe statisticile alarmante referitoare la degradarea solului pe arii extinse. • Extinderea poluării la suprafaţă şi în pânza de apa freatică. • Creşterea compactării solului. lumină. este dată de echilibrul său intern instaurat prin mijlocirea omului.e) Dacă populaţia este ca număr mică. care descurajează măsurile de conservare. astfel încât agricultorii folosesc cantităţi tot mai mari din aceste materiale pentru asigurarea recoltelor mari.2. dar care au un impact deosebit asupra mediului. înierbarea solului. pomicultura ca agroecosistem intensiv zonal. etc. Pagubele cauzate de managementul intensiv al solului. Factorii perturbatori ai funcţionării agroecosistemului pomicol şi măsuri de ameliorare a mediului Ecologia reprezintă o reţea de raporturi între organismele vii. Resursele edafice. Rezolvare 4. este cauzată în principal de factorii economici. sunt considerate resurse energetice neepuizabile. a dus la distrugerea fertilităţii biologice a solului. Suprafeţe întinse de teren nu mai sunt adecvate agriculturii. căldură. prin intervenţiile sale reglatoare 52 . datorită practicării unor metode neadecvate de irigare sau lucrare a solului. precum şi de pesticidele şi erbicidele aplicate. în care pentru obţinerea unor producţii din ce în ce mai ridicate. pierderea stratului arabil şi reducerea activităţii biologice. Poluarea apei este cauzată de nitraţii şi fosfaţii conţinuţi de îngrăşăminte. Pomicultura este una din principalele sectoare ale horticulturii. prin metode chimice. cât şi pe resurse „adăugate“. dar ele se manifestă destul de neuniform în timp şi spaţiu. cauzează aceste probleme. Privită ca un sistem energetic. Starea de stabilitate a unui ecosistem agricol. s-au elaborat tehnologii performante. apă. produse energetice.

trebuie să asigure o producţie maximă prin folosirea optimă a factorilor naturali în condiţiile conservării calităţii mediului înconjurător. O plantaţie pomicolă reprezintă un ecosistem creat de om. Agroecosistemul pomicol este mai puţin stabil decât cel natural, mai sensibil la acţiunea unor factori negativi (atacuri masive de dăunători, boli, buruieni, etc.) şi ca urmare poate fi menţinut numai prin lucrări culturale, datorate intervenţiilor omului. Fiecare agroecosistem pomicol reprezintă o biocenoză ce include omul, planta, animalele, insectele şi microorganismele, în strânsă interrelaţie cu factorii cosmoatmosferici, de relief şi sol. Pomicultura, prin mecanizare şi chimizare, a dobândit tot mai mult caracterul unei îndeletniciri de factură industrială, îndepărtându-se în mare măsură de condiţiile regeneratoare ale biosferei. Căile folosite pentru intensivizarea pomiculturii au fost, în general, următoarele: • Introducerea, adaptarea şi folosirea celor mai perfecţionate tehnologii de cultură pentru a obţine producţii mari şi constante an de an: - sortimente cu potenţial genetic mare în ceea ce priveăte productivitatea, precocitatea şi adaptarea la mediu, - sisteme de cultură de mare desime, - dotarea plantaţiilor cu utilităţi tehnice pentru o exploatare eficientă (drumuri, lucrări antierozionale, lucrări de aducţiune a apei, etc.). • Folosirea integrală a solului şi mijloacelor de protecţie: - folosirea terenurilor cu mare randament, - consumuri de îngrăşăminte, pesticide, etc. pentru maximizarea producţiilor, - utilizarea tractoarelor şi utilajelor agricole, - folosirea raţională a sistemelor de irigaţii, a construcţiilor, etc. • Promovarea progresului tehnic. Agroecosistemele pomicole au urmat o direcţie ascendentă de intensivizare, amplificându-se cele 3 fluxuri fundamentale caracteristice oricărui ecosistem: - energetic, prin introducerea în agroecosistem a energiei furnizate de combustibili fosili, suplimentară faţă de energia solară şi cea de origine animală şi umană; - de substanţe, prin atragerea în circuitele biogeochimice a fertilizatorilor şi pesticidelor; - informaţional, prin modificarea fondului de informaţii în care se află concentrate progresele ştiinţei şi tehnologiei. În procesul de intensivizare a pomiculturii s-au manifestat şi unele aspecte negative, toate derivând din abaterea tehnologiilor de cultură de la legile ce trebuie să guverneze raporturile armonioase dintre om şi natură: degradarea capacităţii de autoconservare activă a solului, prin exploatarea lui după criterii agrochimice intensive; perturbarea echilibrului biocenotic în plantaţiile pomicole, mai ales prin producerea unor riscante perturbări la nivelele trofice, cum sunt componentele fitofage şi zoofage, precum şi cele ale

53

descompunătorilor; creşterea continuă a consumului de energie tehnologică la unitatea de suprafaţă, etc. Papacostea (1982) arăta că „o tehnologie care aduce o creştere rapidă şi importantă a producţiei vegetale dar se soldează, în timp, pe de o parte, cu alterarea solului, iar pe de altă parte cu creşterea morbidităţii în rândul consumatorilor, este o tehnologie care măreşte dezordinea biosferei şi care aduce cu sine o plată scumpă a avantajelor de scurtă durată pe care le procură“. Astfel, scăderea diversităţii ecologice din plantaţiile pomicole până la nivel de monocultură îşi găseşte reflectarea în perturbarea echilibrului biocenotic, constând în slăbirea capacităţii de autoapărare şi autorefacere ale naturii. Degradarea capacităţii de autoreglare activă a agroecosistemului pomilor a făcut necesară intervenţia omului, de cele mai multe ori prin măsuri tehnologice dezechilibrante ecologic, cu consecinţe directe asupra degradării mediului (lucrări de întreţinere a solului, protecţiei fitosanitare chimice, etc.). Măsuri de ameliorare a mediului în agroecosistemele pomicole S-a constatat că sistemele de cultură intensive măresc riscul producerii de perturbaţii în echilibrul ecologic al ecosistemelor. De aceea, este necesară remodelarea ecologică a actualului tip de progres în pomicultură, care să asigure protecţia mediului înconjurător. Aceasta nu trebuie să însemne sisteme tradiţionale de cultură, ci dimpotrivă, practicarea unor tehnologii moderne, bazate în mai mare măsură pe randamentele proceselor biologice, pe virtuţile fenomenului de fotosinteză şi utilizarea cu randament crescut a energiei solare, pe calitatea fenomenului de descompunere şi humificare, pe fertilizarea preponderent organică şi cultura de plante asociate de acoperire pedoameliorative în livezi, pe sisteme integrate de prevenire şi combatere, preponderent biologice, pe aplicarea prin alte metode a mecanizării şi irigării, în final, pe integrarea pomiculturii în agroecosisteme intensive zonale durabile şi competitive. Pentru aceasta se impune extinderea cultivării soiurilor cu rezistenţă la atacul agenţilor patogeni, la condiţiile de stres, soiuri care cultivate în zone ecologice diferite să permită exprimarea la maxim a potenţialului genetic cu care este înzestrat soiul, în special din punct de vedere productiv. Fertilizarea în pomicultura ecologică trebuie să se bazeze pe îngrăşămintele organice, cu limitarea folosirii îngrăşămintelor minerale numai pentru echilibrarea nutriţiei minerale în funcţie de cerinţele speciilor şi bilanţul elementelor minerale din sol. Fertilizarea trebuie să se bazeze pe urmărirea permanentă a însuşirilor agrotehnice ale solurilor, corelarea nivelului de aprovizionare a solului cu cerinţele pomilor, stabilirea diferenţiată a sistemului de îngrăşare sub raportul felului, dozelor şi epocilor de administrare a îngrăşămintelor. Sistemul de fertilizare trebuie diferenţiat şi în funcţie de specie, soi, portaltoi. În ceea ce priveşte fertilizarea, Godeanu şi colab. (2003), consideră necesară amplificarea cercetărilor în următoarele direcţii:

54

- monitorizarea stării de aprovizionare a solului şi a stării de nutriţie a pomilor, în vederea stabilirii valorilor optime şi aplicarea fertilizărilor diferenţiate, - elaborarea unor noi scheme de fertilizare cu îngrăşăminte organice şi organo-minerale pentru a creşte conţinutul în humus şi a menţine o intensă activitate a biocenozei edafice, - utilizarea îngrăşămintelor verzi cu leguminoase în plantaţiile tinere, - înlocuirea îngrăşămintelor chimice de sinteză cu substanţe considerate „biologice“ (Reglementările UE-2092/91), - generalizarea utilizării fertilizării extraradiculare prin care se îmbunătăţeşte starea de nutriţie a pomilor în perioadele critice, cu impact minim asupra mediului. Intervenţiile asupra solului în plantaţiile pomicole sunt destul de numeroase. Acestea implică întreţinerea solului, dar şi un număr destul de mare de treceri a agregatelor, pentru efectuarea lucrărilor de fertilizare, combaterea agenţilor patogeni. Pentru a preveni aceste fenomene negative, se impune separarea în plantaţiile pomicole a unor alei de trafic destinate numai trecerilor agregatelor, astfel încât numărul de intervenţii mecanice asupra solului să fie minim. Prin aplicarea combaterii integrate, prin îmbinarea raţională a mijloacelor chimice cu cele biologice, folosirea metodelor fizico-mecanice şi agrotehnice, permit reducerea poluării mediului. Ţinând cont de toate acestea, tot mai mulţi oameni de ştiinţă consideră necesară elaborarea unor noi concepte pentru alternative la dezvoltarea tehnologiilor de cultură, menite să ducă la remodelarea actualului tip de progres, în conformitate cu cerinţele ce stau la baza armonizării acestora cu legile naturii. TEST DE EVALUARE 1. Ce reprezintă ecologia? Răspuns: Reprezintă o reţea de raporturi între organismele vii, şi constă în interacţiunea dintre acestea şi mediul înconjurător. 2. Pe ce se bazează pomicultura ca agroecosistem intensiv zonal? Răspuns: Exerciţii. Exemplu rezolvat: 1. De cine este cauzată creşterea eroziunii solului în principal? a) Factorii umani; b) Factorii climatici; c) Factorii economici;

55

56 . . adesea poluante.sporirea consumurilor tehnologice energomateriale. Energointensivizarea tehnologiilor de cultură are consecinţe negative asupra mediului. . . Cine influenţează negativ creşterea compactării solului.creşterea consumului suplimentar de energie biologică neagroproductivă în reacţiile compensatoare pentru depăşirea stresurilor datorate condiţiilor fluctuante ale mediului şi degradării solului. care se manifestă prin: .incapacitatea mecanismelor biosferei de a asigura neutralizarea în timp util a gradului înalt de încărcătură cu factori antropogeni de aceiaşi natură şi tip. cu impact asupra mediului. pierderea stratului arabil şi reducerea activităţii biologice? a) Folosirea unor utilaje grele. d) Influenţa factorilor edafici. a avut şi are un rol deosebit în obţinerea producţiilor mari şi de calitate. De rezolvat: 2. e) Mediul climatic. Ştiut fiind faptul că fertilitatea unui sol.reducerea arealelor geografice de cultură. principalele probleme ce cresc riscul degradării mediului în agoecosistemele pomicole. producţii mari şi de calitate se pot obţine numai prin tehnologii moderne. Degradarea mediului în agroecosistemele pomicole În context. are drept consecinţe negative următoarele : . 2. Rezolvare: c. influenţează în mare parte producţiile ce se obţin. uneori slab rezistente la agenţii patogeni. Rezolvare: 4.creşterea vulnerabilităţii genetice mai ales patologice a soiurilor. Soiul. cultura pomilor pe aceeaşi suprafaţă de teren timp îndelungat. e) Plantaţiile intensive. însuşirile fizico-chimice şi biologice.d) Plantaţiile clasice. b) Folosirea unor substanţe chimice. c) Folosirea îngrăşămintelor minerale. . Monocultura. cu consum excesiv de resurse energetice şi materiale.oboseala solului sub toate formele ei de manifestare.scurtarea duratei de funcţionare economică a livezilor. atunci când este amplasat în zone ce corespund cerinţelor sale biologice. Pomii ocupă acelaşi loc o perioadă destul de lungă de timp şi preiau din sol un număr mare de elemente minerale. dăunători şi la condiţiile de stress. . Amplasând soiurile în afara arealelor de maxima favorabilitate.3. sunt: 1. Cultura unui număr restrâns de soiuri de înaltă productivitate. ca principal factor de producţie.

fertilizările. până la 30-35 cm. repetate şi de obicei pe aceleaşi urme. metode adecvate de irigaţie şi norme controlate de udare. La gruparea pomilor în benzi cu alei de trafic tehnologic. De aici rezultă o creştere a densităţii aparente şi a rezistenţei la penetrare. Suprafaţa solului. ce ajunge uneori la 2-3 t. de obicei în zone mai compacte sub urma roţilor. Gradul diferenţiat de compactare a solului are influenţă şi asupra permeabilităţii solului pentru apă. cu cât traficul agregatelor mecanice este mai intens. în pomicultură. cu sistem de întreţinere ogor lucrat şi distanţe mici între rândurile de pomi.3. se desfăşoară în condiţii de umiditate excesivă a terenului şi pe aceleaşi urme. în special a celei de aeraţie. optimizarea traficului mijloacelor mecanice utilizate. fenomenele de compactare secundară se instalează cu atât mai rapid şi afectează adâncimi mai mari de sol. o serie de secvenţe tehnologice sunt mecanizate integral sau parţial: lucrările solului. supune suprafaţa solului la presiuni mari. O soluţie care să răspundă la aceste deziderate este cultura pomilor în benzi cu alei de trafic tehnologic. atât intervalul dintre rânduri. aceste tehnologii prevăd prescripţii privind distanţele de plantare. fie în adâncime.puternice perturbări fizice. Modificările pot apare fie la suprafaţa terenului. limitând în acelaşi timp dezvoltarea normală a rădăcinilor pe solurile argilo-lutoase. luto-argiloase şi lutoase. se produc o serie de efecte negative asupra solului. tratamentelor fitosanitare. Se impune elaborarea unor tehnologii diferenţiate ecopedologic. Intrările agregatelor pe sol în timpul unui an pot depăşi în livezile intensive 20-40 de treceri. vigoarea portaltoilor folosiţi. activităţile de transport. fertilizărilor. Greutatea acestora. care să permită reducerea numărului de treceri a agregatelor. Pentru solurile avizate la compactare secundară. Umiditatea solului poate varia datorită dificultăţii circulaţiei apei prin difuziune laterală şi apariţiei intercalate a unor zone mai tasate. s-au experimentat şi se practică noi sisteme de cultură a pomilor. chimice şi biologice în sol. în aceste condiţii este supusă la presiuni considerabile prin care se micşorează porozitatea stingherind circulaţia normală a apei şi aerului. cum ar fi: . pe soluri cu textură mijlocie şi sărace în materie organică. În concluzie. Ca urmare a necesităţii tot mai mari de protejare a mediului. etc. micşorarea conductivităţii hidraulice şi a porozităţii solului. 57 . Mobilizarea şi tasarea (compactarea secundară) exagerată a solului prin trecerea repetată a agregatelor mecanice în timpul vegetaţiei pe fiecare interval dintre rândurile de pomi. În plantaţiile pomicole. Creşterea gradului de mecanizare a imprimat pomiculturii un caracter de înaltă tehnicitate. În pomicultură. treceri necesare aplicării lucrărilor solului. acestea putând fi practicabile în tot timpul anului. combaterea bolilor şi dăunătorilor. precum şi obţinerea unor producţii calitativ şi cantitativ superioare. cât şi aleile respective se înierbează.

. o parte se descompune. Poluarea în sol acţionează pe cale chimică. pot pătrunde în plante unde se localizează mai ales în fructe. . 5.cheltuieli energetice nereciclabile din ce în ce mai mari. colmatat după fiecare ploaie. nitraţi).pierderi mari de erbicide (peste 60%) ce nu intră în contact cu buruienile. . uneori poluante (nitriţi.stânjenirea proteosintezei maxime. . ecosistemele pomicole se menţin în stare de productivitate înaltă.creşterea necesităţii de afânare a unui sol fără stabilitate. . mai ales la fructe în depozitele de păstrare. fizică. care sunt generatoare de puternice dezechilibre biocenotice.creşterea riscului de poluare a mediului (solului. Unele pesticide deşi în cantităţi infime se pot integra în lanţurile trofice naturale. Intensificarea folosirii îngrăşămintelor chimice şi a erbicidelor. de a polua şi a distruge viaţa în stratul fertil al solului (bacterii. cu dezvoltarea paraziţilor şi bolilor. cât şi în mediu. 4. apei). biologică şi radioactivă. Erbicidele acţionează diferit în funcţie de sol şi climă. atât în sol. . viermi). urmată de eroziune. Metoda folosită frecvent în ecosistemele pomicole pentru eliminarea bolilor şi dăunătorilor a fost cea chimică. cu consecinţe negative asupra solului şi mediului. Pericolul deosebit pe care îl prezintă pesticidele constă în faptul că ele se pot concentra în lanţurile trofice. acestea prezintă capacitatea de a primejdui achilibrul biologic al solului.descompunerea rapidă a substanţelor organice cu stânjenirea humificării. Ea constă în introducerea în ecosistem a unui număr din ce în ce mai mare de pesticide. În sol o parte din substanţa introdusă este preluată de planta dăunătoare. Bolile şi dăunătorii produc pagube importante culturilor pomicole. Prin intrări din ce în ce mai mari de îngrăşăminte chimice şi erbicide.degradarea structurii. Intensificarea fitoprotecţiei sanitare chimice (15 . . dăunătorilor şi buruienilor. cum ar fi:. alge. sunt în acelaşi timp prielnice şi pentru dezvoltarea unui număr mare de boli şi dăunători. Cu toate progresele făcute în agricultură prin folosirea acestor substanţe chimice. odată cu circulaţia substanţei organice şi din acestea se acumulează în sol. Condiţiile edafice şi climatice favorabile culturii pomilor fructiferi. ceea ce face foarte dificilă combaterea ei imediată. 58 . ştiinţa şi tehnica au descoperit şi aplicat diferite substanţe pentru sporirea fertilităţii solului. însă s-a constatat că folosirea lor pe termen lung prezintă o serie de dezavantaje. Prin trecerea de la agricultura extensivă la cea intensivă. Prin fertilizare se urmăreşte îmbunătăţirea aprovizionării solului cu macro şi microelementele necesare unei nutriţii echilibrate. ce face crustă ori de câte ori este supus insolaţiei. pentru combaterea bolilor. ciuperci. .20 tratamente anual).sărăcirea solului în microfaună..pierderi mari de substanţe nutritive.

cel mai nociv se manifestă conţinutul de nitraţi. duce la un dezechilibru între creştere şi fructificare.scoaterea la suprafaţa solului a unor orizonturi nocive pentru plante. cu scopul protejării terenului împotriva eroziunii.sporirea necesităţii tratamentelor ca urmare a creşterii agresivităţii agenţilor patogeni.înrăutăţirea hidrologiei şi a regimurilor de apă. amendare. când putem obţine producţii mari şi de calitate? Răspuns: 59 .cheltuieli energetice din ce în ce mai mari. etc.înlăturarea stratului fertil al solului.puternice dezechilibre biocenotice mai ales la nivele trofice ce nu sunt exploatate direct. precum şi componentele descompunătorilor – de neînlocuit în circuitul materie. cuprinse în apele de infiltraţie. ce se repercutează negativ asupra calităţii fructelor. etc. Toate aceste măsuri au.creşterea pericolului de poluare chimică a aerului. Înfiinţarea plantaţiilor de pomi în zonele colinare. uneori. fapt foarte grav. desfundare. fără o prealabilă analiză chimică a solului şi plantei. solului şi apei. Aplicarea unor doze mari de azot. temperatură. de natura solului. răspândindu-se în mediu ca substanţe biocite. . influenţează foarte mult calitatea apelor de suprafaţă. Aceste lucrări se execută cu ajutorul diferitelor utilaje ce efectuează lucrări de defrişare a plantaţiilor precedente. . nivelare. . producând poluarea apelor de suprafaţă şi a celor freatice. cum sunt fitofagii şi zoofagii – indispensabili echilibrului în fitoprotecţie.pierderi mari de substanţe pesticide ce merg până la 99%. . aer. particularităţile pomilor. dezinfectare a solului. 6. Degradarea resurselor de sol prin intervenţii tehnogene pentru amenajarea terenului destinat înfiinţării de plantaţii pomicole. Înfiinţarea plantaţiilor pomicole nu se poate concepe fără aplicarea prealabilă a lucrărilor de organizare şi amenajare raţională a terenului. pe lângă influenţa pozitivă a sporirii recoltelor au şi influenţă negativă. un impact deosebit asupra mediului. Substanţele nutritive. care trebuie să asigure desfăşurarea normală a procesului de producţie pe toată perioada de exploatare. Astfel din substanţele azotate. impune măsuri de amenajare antierozională. . cum ar fi: . Amplasând soiurile în afara arealelor de maxima favorabilitate. Un rol important în procesul de degradare al erbicidelor se atribuie microorganismelor (bacterii şi actinimicete). sistemul de cultură. lucrări de curăţire.iar o parte rămâne neatinsă sau intră în combinaţiile chimice ale solului. Aportul de fertilizanţi. Consecinţele negative asupra mediului se referă la: . . fertilizare. Volumul şi natura lucrărilor de organizare şi amenajare a terenului depinde de orografia terenului. TEST DE EVALUARE 1.

c) Micşorarea numărului de tratamente. cu impact asupra mediului. e) Rezistente la condiţiile de stres.Se pot obţine numai prin tehnologii moderne. e. Ce se urmăreşte prin fertilizare ? Răspuns: Exerciţii. c) Rezistente la dăunători. b) Creşterea pericolului de poluare chimică. 2. e) Pierderi mari de substanţe pesticide. Care sunt consecinţele negative ale mediului ? a) Cheltuieli energetice mici. Rezolvare: 60 . d) Sporirea numărului de tratamente. Exemplu rezolvat: 1. De rezolvat: 2. Rezolvare: b. cu consum excesiv de resurse energetice şi materiale. c. Cum trebuie să fie soiurile pentru a micşora degradarea mediului? a) Slab productive. b) Rezistente la boli. d) Slab rezistente la condiţiile de stres.

Tehnologiile intensive practicate în pomicultură. constituie o intervenţie antropică în ecosistem şi pot duce la deteriorarea echilibrului ecosistemic. cu multiple implicaţii şi folosind o diversitate de mijloace. apare necesar ca toţi oamenii să înţeleagă esenţa ecologiei şi să cunoască principiile sale primordiale.3. s-au elaborat tehnologii performante. 61 . cu consecinţe asupra productivităţii sale. Urmare a aplicării unor tehnologii intensive. dintre care cele mai importante au fost prezentate în unitatea 4. dar care au un impact deosebit asupra mediului. devine evident folositoare şi îmbogăţeşte viaţa spirituală a oamenilor. Pentru ca aceste lucruri să prindă contururi evidente.REZUMAT TEMEI Ecologia se implică tot mai profund în viaţa contemporană şi înţeleasă ca ştiinţă a administrării raţionale a mediului. în solurile din plantaţiile intensive de pomi pot apărea efecte nedorite . Pomicultura este una din principalele sectoare ale horticulturii. omul exercită o influenţă asupra acestei interacţiuni. în care pentru obţinerea unor producţii din ce în ce mai ridicate. Prin activitatea din agricultură.

cerinţele speciilor pomicole faţă de mediul edafic. Editura Universitaria. 2. Editura Arves din Craiova. Baciu A. Craiova. 2009 – Pomicultură practică. 2010 – Pomicultura. 3. 62 . Comportarea speciilor pomicole faţă de mediul edafic. 2005 – Pomicultură generală. 2003 – Pomicultură modernă şi durabilă. Editura Universitaria.Tema nr. Timpul alocat temei : 5 ore Bibliografie recomandată : 1..cerinţele speciilor pomicole faţă de lumină şi apă.. Cichi M. . . Comportarea speciilor pomicole faţă de lumină şi apă. Craiova.. Editura Conphys. SOL ŞI PLANTĂ • • • Unităţi de învăţare : Comportarea speciilor pomicole faţă de căldură. Obiectivele temei : . Manual universitar pentru învăţământul la distanţă. Botu I. Cichi M. 4. Rm. Vâlcea.. 5 RELAŢIILE DE INTERDEPENDENŢĂ DINTRE CLIMĂ.cerinţele speciilor pomicole faţă de căldură.

„Pragul biologic“ sau „zero biologic“ reprezintă nivelul de temperatură care determină începerea activităţii metabolice intense din plantă după parcurgerea perioadei de repaus. Suma globală a gradelor de temperatură rezultă din însumarea temperaturilor medii zilnice. 1982 – Pomicultură generală şi specială. Comportarea speciilor pomicole faţă de căldură Pentru fiecare specie şi grup de soiuri din cadrul speciei. dincolo de care plantele mor. Bucureşti. parcurgerea diferitelor faze de creştere şi fructificare. etc. 8-10 °C la nuc şi castan.medie a zilei (°C ) – pragul biologic (°C) = temperatura activă (°C) Pornirea în vegetaţie şi creşterea pomilor primăvara. Pentru lucrările de zonare a pomiculturii se ia în considerare: . păr. 5. începând de la pornirea în vegetaţie până toamna la încheierea vegetaţiei.temperatura medie anuală a localităţii (izoterma). 63 . apoi creşterea este încetinită până la atingerea nivelului maxim.temperaturile medii lunare şi decadale ale aerului în perioada de vegetaţie activă şi anumite perioade critice (înflorit şi fecundare.4 °C la alun. Editura didactică şi pedagogică. la arbuştii fructiferi de 4-5 °C. Temperatura condiţionează desfăşurarea proceselor de asimilaţie. .1. 5-8 °C la prun. este necesară o anumită sumă globală a gradelor de temperatură pentru desfăşurarea normală a proceselor de creştere şi maturare.1. La pomi pragul biologic este diferit de la o specie la alta.1. perioada de viaţă latentă a pomilor în timpul repausului de iarnă.). vişin. Creşterea nu se poate realiza decât dacă plantele primesc un minim de energie termică. Aceasta reprezintă minimul fără de care plantele nu pot fi cultivate în regiunea dată (tabelul 5.1. numit „prag biologic“. Creşterea temperaturii accelerează procesul de creştere până la atingerea unei valori termice optime. Necesarul de căldură al pomilor pentru parcurgerea principalelor fenofaze se poate determina prin calcularea sumei gradelor de temperatură activă. Temperatura activă a zilei se poate obţine prin însumarea temperaturilor medii zilnice ce depăşesc pragul biologic al speciei.1.) Tabelul 5. măr. 2. respiraţie şi transpiraţie. creşterea şi maturarea fructelor.. Mai frecvent se utilizează pentru necesarul de căldură al pomilor suma globală a gradelor de temperatură. Popescu M. Pragul biologic este caracteristic pentru fiecare specie şi chiar pentru grupe de soiuri. .5. începe când se atinge un anumit grad de temperatură. etc. cireş. cu formula: temp.suma anuală a gradelor de temperatură pozitivă (peste 0°C).

modul de comportare faţă de gerurile din iarnă şi îngheţurile târzii de primăvară. dar insuficientă pentru altele. cuprinse între izotermele 8 şi 9 °C sunt favorabile pentru măr.1. nuc şi soiuri de prun puţin pretenţioase faţă de căldură (Gras românesc.2 86. informaţii importante.8 3867 80. fiind considerate optime (din punct de vedere al temperaturii) pentru măr.8 78. 64 .2 170. în fiecare zonă se realizează în cursul perioadei de vegetaţie o anumită sumă de temperaturi ce poate fi suficientă pentru unele specii şi soiuri.0 314. de care trebuie să se ţină seama la zonarea culturilor (tabelul 5. gutui. etc.8 327.5 179.9 377.7 182. Zonele cu mai puţină căldură. Din practică s-a observat că limita de rezistenţă la ger este dependentă de numeroşi factori. condiţiile de microclimă. păr. alun. 1992) Specia Soiul Suma gradelor de temperatură (0 C) necesară pentru: Umflarea DezÎnceputul Maturarea Încheierea mugurilor mugurit înfloritului fructelor ciclului de vegetaţie 96. vişin. Cerinţele speciilor pomicole faţă de căldură. Se ştie că localităţile cuprinse între izotermele 9 şi 10 °C oferă condiţii prielnice majorităţii speciilor fructifere de climat temperat. vişin.Suma gradelor de temperatură necesară parcurgerii unor faze ale creşterii şi fructificării (peste 0° C). (după M.7 86. cireş. cais şi piersic. dintre cei mai importanţi enumerăm: vârsta plantelor. plantele au un optim de temperatură şi un prag superior. nuc.4 1130. Între izotermele de 10 . prun.5 °C găsesc condiţii optime speciile migdal. arbuşti fructiferi.0 1218.6 2891. Optimul caloric nu este acelaşi pe toată durata de viaţă a plantelor.8 2866.5 293.6 2109.).7 230. el variind în funcţie de fenofaza în care se găseşte planta respectivă.8 264.. În funcţie de latitudine. expoziţie. În ţesuturile tuturor plantelor care trec prin temperaturile scăzute în timpul toamnei şi la începutul iernii se petrec o serie de procese biochimice care sporesc rezistenţa pomilor la temperaturi scăzute până la limitele caracteristice fiecărei specii (fenomenul de călire). Vinete româneşti)..0 635.11.2 1270. Rezistenţa speciilor pomicole la temperaturile minime absolute care se înregistrează în climatul nostru constituie principala cauză de limitare a arealului de răspândire a culturilor. Media anuală a temperaturilor oferă.1 243.7 374. Popescu şi colab. Optimul de temperatură variază mult în funcţie de specie.6 3652 - Măr Prun Cais Cireş Vişin Zmeur Coacăz roşu Golden delicious Jonathan Tuleu gras - În desfăşurarea proceselor vitale. de asemenea.8 974. altitudine.2. permit clasificarea în 3 categorii.

pomii tineri au o rezistenţă mai mică la temperaturi scăzute decât cei maturi. temperatură medie anuală 9-10. În perioada de vegetaţie pomii suportă mult mai greu temperaturile scăzute decât în perioada de repaus.durata perioadei de vegetaţie. gutui. Tabelul 5. Gerurile care vin treptat sunt mai puţin periculoase decât gerurile brusc. în centre cu ierni dulci şi cu frecvenţa redusă a brumelor târzii de primăvară Îngheţurile şi brumele târzii în primul rând. Dezgheţurile şi îngheţurile des repetate pot produce degerări la temperaturi mult mai puţin scăzute decât rezistă în mod normal specia respectivă. iar ambele categorii sunt mai rezistente decât pomii care au intrat în perioada de declin. starea generală a plantelor. Oscilaţiile de temperatură influenţează şi ele rezistenţa pomilor la ger. păr. 1992) Specia Migdal. cu temperatura medie 7.2. cais.5-10° C Mărul (soiurile târzii). apoi iernile aspre constituie factorii Nu sunt afectate de îngheţurile şi brumele târzii Dealurile până la 700-800 m altitudine. agrişul. cireş. Popescu şi colab.1. dar în iernile aspre degeră mugurii de rod şi o parte din ramuri Brumele şi îngheţurile târzii de primăvară compromit frecvent recoltele Partea sudică a ţării. alun. căpşun Cerinţe reduse Suportă foarte bine cele mai aspre ierni de la noi Cerinţe faţă de căldură Comportarea în timpul iernii Comportarea în timpul primăverii Zonele sau centrele din ţară convenabile pentru cultură Cele mai mari cerinţe Suportă satisfăcător iernile de la noi. agriş.5° C. epoca de recoltare a fructelor. faza de vegetaţie în care survin temperaturile scăzute. caracterul gerurilor. Comportarea speciilor pomicole cultivate în România. prun (soiuri rezistente la ger).. coacăz. vişin. coacăzul sunt stânjenite de căldurile mari din timpul verii. Speciile care încheie perioada de vegetaţie mai devreme rezistă mai bine la temperaturi scăzute decât cele care au vegetaţia prelungită până toamna târziu. piersic Nuc. temperatura medie a verii 20-21° C Măr. nivelul agrotehnic. faţă de căldură (după M. dacă sunt cultivate în Observaţii 65 . În general. prun (soiuri nerezistente la ger) Cerinţe moderate Suportă iernile de la noi. în anii cu ierni grele se produc pagube la păr şi nuc Îngheţurile târzii afectează numai nucul şi cireşul Dealurile cu 350500 m altitudine.

epuizaţi. urmaţi de ramurile anuale. apoi cei vegetativi. provocată de gerurile mari şi bruşte din timpul iernii.3 zile duc la apariţia unor crăpături în coajă şi lemn. Pomii cu starea generală bună au o rezistenţă mai mare. În perioada de repaus. Care dintre culturile pomicole din ţara noastră suferă de pe urma îngheţurilor târzii de primăvară? Răspuns: 66 . mai ales în partea lor terminală unde procesele de maturare nu sunt suficient de avansate. vătămarea cambiului care şi-a pierdut starea de călire. În mod frecvent mai întâi degeră mugurii de rod. mai rar cireşul şi nucul. Gerurile foarte mari şi prelungite la 2 . 2. Gerul acţionează asupra razelor medulare. O agrotehnică corespunzătoare asigură o rezistenţă mai bună la temperaturi scăzute. Ce reprezintă suma globală a gradelor de temperatură? Răspuns: Suma globală a gradelor de temperatură rezultă din însumarea temperaturilor medii zilnice. Un fenomen frecvent este înnegrirea lemnului.limitativi ai culturii zona de câmpie Aceasta se datorează faptului că plantele îşi pierd călirea (se petrece fenomenul de decălire). care sunt cei mai sensibili. a căror rezistenţă scade pe măsura avansării în vegetaţie. Rezistenţa la temperaturi scăzute este determinată de starea generală a pomilor şi condiţiile de vegetaţie din anul anterior. În cursul perioadei de vegetaţie temperaturile mult mai puţin scăzute afectează organele florale. S-a dovedit că în anii cu recolte mari. nu au hrană suficientă pentru coacerea lemnului şi în iernile ce urmează rezistenţa lor la temperaturile scăzute este mult redusă. O influenţă puternică asupra rezistenţei la ger a pomilor o are şi cantitatea recoltei din anii anteriori. pomii rămân slăbiţi. care pun în pericol viaţa pomilor. temperaturile foarte scăzute pot provoca moartea întregului pom sau numai a acelor părţi care sunt mai sensibile. piersicul. TEST DE EVALUARE 1. brunificându-le. Dintre culturile pomicole din ţara noastră suferă de pe urma îngheţurilor târzii de primăvară: migdalul. Oscilaţiile mari de temperatură din zilele şi nopţile de la sfârşitul iernii (februarie-martie) provoacă arsura scoarţei. începând de la pornirea în vegetaţie până toamna la încheierea vegetaţiei. prin care se consumă multe substanţe nutritive. când plantele nu sunt complet călite. caisul.

cu internoduri normale (scurte). fiind implicată în procesul de fotosinteză. La excese de lumină frunzele rămân mici membrana celulelor palisadice se îngroaşă. b) Mugurii florali. lumina ridică temperatura mediului. c) De tratamentele aplicate. Exemplu rezolvat: 1. acumularea de zahăr în fructe. De rezolvat: 2. d) Zona foliară. măreşte rezistenţa le ger. Rezolvare: 5. Ce organe sunt afectate în cursul perioadei de vegetaţie de către temperaturile mult mai scăzute? a) Mugurii vegetativi. e) Sistemul radicular. d) Datorită tăierilor severe. favorizează chimismul intern şi contribuie la instalarea unei stări fitosanitare bune. favorizează diferenţierea mugurilor floriferi.Exerciţii. b) De gerurile mari din iarnă. c) Lăstarii. Fiind însoţită de căldură. apariţia de ramificaţii numeroase. culoarea devine mai puţin intensă. ale aceluiaşi organ. pigmenţii clorofilieni se deplasează spre interiorul frunzelor. exprimate prin lăstari groşi.2. Comportarea speciilor pomicole faţă de lumină şi apă În stabilirea zonelor de cultură a diferitelor specii şi soiuri. ceea ce explică nevoile mai mari faţă de apă ale plantelor şi recoltele mai timpurii şi mai bogate în zahăr ce se obţin pe expoziţiile bine luminate. precum şi apariţia aromei şi colorarea mai intensă a fructelor. Rezolvare: b. Lumina este considerată principala sursă de energie în sintetizarea substanţelor organice şi a celorlalte procese vitale. Insuficienţa luminii sau umbrirea are influenţă negativă asupra tuturor 67 . rodirea regulată. Frecvent primăvara partea sudică a trunchiurilor pomilor ajunge la temperaturi cu 11-24°C mai mari decât latura opusă. se urmăreşte şi satisfacerea cerinţelor faţă de factorul lumină. e) Neaplicarea irigării. între porţiunile luminate şi cele umbrite. Prezenţa luminii în cantităţi suficiente conduce la creşteri viguroase. Lumina produce diferenţe de temperatură. De cine este cauzată înnegrirea lemnului? a) De razele solare. obţinerea de recolte mari.

Rezultă că orice modificare în structura coroanei care poate spori cantitatea de lumină ajunsă la nivelele inferioare până la limita de 25% din lumina naturală contribuie la sporirea randamentului acestor frunze. Speciile fructifere cultivate în climatul nostru fac parte din grupa plantelor fotofile. Cu cât acest indice este mai mare şi ajunge la maximum mai devreme. Indicele foliar – este suprafaţa totală a frunzişului unui individ sau a unei culturi raportată la unitatea de suprafaţă.).2. în raport cu expoziţia terenului faţă de punctele cardinale.1. La înălţimi mici ale soarelui formele orizontale de coroane. iar fructele ajunse la maturitate au avut dimensiuni mai mici. Indicele foliar este mult mai mic la plantele tinere. S-a mai constatat că la 1/20 din lumina normală a zilei. Din frunzişul existent. se impune amplasarea acestora în bazine în funcţie de cerinţele lor faţă de lumină. în condiţiile noastre de latitudine şi climă cel mai bine luminate sunt gardurile fructifere orientate pe direcţia N-S.proceselor vitale. Perioada critică pentru lumină în privinţa colorării fructelor cuprinde ultimele patru săptămâni înainte de cules. decât la indivizii maturi din aceeaşi specie şi soi. ceea ce permite clasificarea lor în 3 grupe (tabelul 5. Cunoaşterea cerinţelor speciilor şi soiurilor de pomi faţă de lumină este necesară la amplasarea lor pe terenurile în pantă. Umbrirea are efecte negative şi asupra colorării fructelor. În privinţa orientării rândurilor. cu atât planta şi respectiv cultura. 68 . la stabilirea formei de coroană şi a taliei pomilor. desfăşoară o fotosinteză mai intensă decât cele verticale. iar în funcţie de acestea.1. va profita mai mult de lumina existentă. a distanţelor de plantare. Încărcătura a rămas sub normal. Ţinând cont de faptul că lumina este un factor important în realizarea unor producţii cât mai apropiate de nivelul potenţialului biologic al speciilor şi soiurilor. pe când frunzele din stratele inferioare sunt luminate abia puţin peste nivelul punctului de compensaţie. părţi de pomi (şarpante) sau pomi întregi nu au diferenţiat deloc muguri de rod şi că există o legătură direct proporţională între umbrire şi căderea fiziologică a fructelor. iar pragul critic se situează la cca 25% din lumina normală. La speciile cu frunze mici lumina pătrunde în coroană cu mai multă uşurinţă. Frunzele luate individual captează lumina direct proporţional cu suprafaţa lor. fiind pretenţioase faţă de lumină. Lumina insuficientă diminuează substanţa uscată acumulată în frunze şi conduce la creşteri reduse.2. Satisfacerea cerinţelor faţă de lumină are influenţă favorabilă asupra tuturor proceselor vitale ale pomilor. la obţinerea recoltelor mari şi de calitate. Tabelul 5. Există însă diferenţe între specii în privinţa cerinţelor faţă de lumină. cel situat la exteriorul coroanei primeşte lumină mult peste pragul superior al fotosintezei.

piersicul.2. Cerinţele faţă de apă (după M. Tabelul 5. fără apă nu se poate desfăşura nici un proces fiziologic şi biochimic în plantă. temperatura ridicată şi vânturile măresc transpiraţia şi în consecinţă nevoile de apă ale plantelor.2. în zonele în care ceilalţi factori climatici sunt favorabili pomiculturii. Popescu şi colab. este al doilea factor limitativ în zonarea producţiei agricole. Cerinţele speciilor faţă de apă sunt diferite (tabelul 5. cireşul. prunul Părul.2. prunul.. Apa alături de temperatură.. Există faze critice pentru umiditate care coincid cu creşterea intensivă a lăstarilor. surplus ce justifică speranţele de sporire a randamentului la hectar printr-o mai bună utilizare a luminii. caisul. iar lumina constituie factorul limitativ. caisul. 1992) Cerinţe faţă de lumină Cerinţe mari Cerinţe mijlocii Cerinţe reduse Specii fructifere în ordinea descrescândă a cerinţelor Nucul. 69 . coacăzul. Vişinul. migdalul Zonele convenabile pentru cultură Zone cu peste 700 mm precipitaţii anuale Zone cu 700 mm precipitaţii anuale Zone cu minimum 600 mm precipitaţii anuale Zone cu minimum 500 mm precipitaţii anuale Lumina. nucul. existând un „surplus de lumină“ ce nu este folosit de plante.Cerinţele faţă de lumină (după M. mărul. agrişul Observaţii Pot creşte şi la lumină difuză În general. cireşul Părul. Ea are un rol deosebit în viaţa plantelor. vişinul Zmeurul. 1992) Cerinţe faţă de lumină Cerinţe foarte mari Cerinţe mari Cerinţe mijlocii Cerinţe reduse Specii fructifere în ordinea descrescândă a cerinţelor Arbuştii fructiferi Gutuiul. Popescu şi colab. mărul (soiuri târzii). ea depăşeşte nevoile celor mai exigente specii pomicole. mărul (soiuri de vară) Piersicul.).2.

h). prelungeşte perioada de vegetaţie. umiditatea ridicată şi ploaia spală polenul. Ci (coeficient de insolaţie) = numărul orelor de strălucire efectivă a soarelui împărţit la numărul de zile din perioada de vegetaţie activă. piersic. I = suma orelor de strălucire a soarelui în acelaşi interval de timp Valoarea coeficientului hidro-heliotermic oscilează între 10-40 şi se măreşte odată cu creşterea sumei precipitaţiilor şi sumei temperaturilor active. Pr = suma precipitaţiilor pe aceeaşi perioadă. Pomii mai viguroşi şi cu înrădăcinare mai profundă sunt mai rezistenţi la secetă. Precipitaţiile sub formă de ploaie constituie sursa principală de aprovizionare a solului cu apa. Dimpotrivă. Totuşi apa nu constituie factor limitativ. Un alt coeficient este cel hidro-heliotermic (I. temperatură şi precipitaţii. împiedică coacerea lemnului. este indicele climatic pomicol care exprimă mai larg raportul dintre climă şi plantă pentru intervale de timp (fenofaze) şi care se calculează prin formula: ICP = Ct x Ci / Cp x 10. transpiraţia va fi mai puternică. O deosebită importanţă are repartizarea precipitaţiilor în decursul anului. micşorează fotosinteza. creşterea insuficientă şi îmbătrânirea prematură.În timpul înfloritului şi coacerii fructelor şi în general spre sfârşitul perioadei de vegetaţie. Seceta manifestată prin lipsa apei. Rezistenta la seceta a unor specii fructifere este diferită şi în funcţie de combinaţia soi-portaltoi. Rezistenţa ridicată la secetă este semnalată la soiurile de cais. Un coeficient (indice) folosit în pomicultură. datorită faptului că aerul este saturat cu vapori de apă. Cp (coeficient de precipitaţii) = media zilnică a precipitaţiilor din perioada de vegetaţie activă. diluează secreţia stigmatului. micşorează coeficientul de transpiraţie. împiedică zborul insectelor. în care: Ct (coeficient de temperatură) = suma temperaturilor active împărţită la numărul de zile din perioada de vegetaţie activă. dacă umiditatea relativă a aerului este scăzută. În timpul înfloritului. deci coeficientul de transpiraţie şi consumul de apă se vor mări. provoacă scăderea recoltei. măr/M26) şi arbuştii fructiferi suferă la secetă. Perioadele cu ploi coincid cu fazele de creştere intensă a lăstarilor. 70 .h = Ta x Pr / I x 10. care se poate calcula prin formula: I. Pomii cu rădăcini superficiale (măr/M9. Excesul de apă este şi el dăunător. nevoile de apă ale pomilor sunt mai mici. în care: Ta = suma temperaturilor active de la pragul biologic până la începutul sau sfârşitul fenofazei considerate. pentru a pune în vedere interacţiunea dintre lumină. În general pentru speciile adaptate la climatul nostru nevoile lor coincid cu repartiţia cantităţii de precipitaţii. Excesul de apă poate duce la asfixierea rădăcinilor. păr şi migdal. lipsa ei putând fi substituită prin irigare. Timpul ploios şi rece opreşte creşterea. Umiditatea relativă a aerului.

de asemenea. iar valori mai mici perioade secetoase şi cu insolaţie puternică. Ce efecte negative provoacă excesul de apă asupra speciilor pomicole? Răspuns: Exerciţii. Comportarea speciilor pomicole faţă de mediul edafic Factorilor edafici (sol. e) 1-5. se reflectă în vigoarea pomilor. pânza de apă freatică.3. în cantitatea şi calitatea producţiei de fructe obţinute an de an. De rezolvat: 2. Solul şi subsolul vor fi cercetaţi pentru 71 . Rezolvare: c. Perioadele cu ploi din ţara noastră coincid cu una din fenofazele următoare. b) 15-30. de asemenea.) trebuie acordata. densitatea ramurilor. c) 5-10. subsol. culoarea frunzelor şi. c) Creşterea intensă a lăstarilor. o atenţie speciala. Valori mai mari indică perioade foarte ploioase. Se observă că fiecare specie pomicolă are un anumit domeniu de favorabilitate în care poate supravieţui şi asigura recolte economic rentabile. d) 30-40.Valorile optime ale acestui coeficient pot fi apreciate a fi între 15 si 30. TEST DE EVALUARE 1. 2. e) Legarea fructelor. Care sunt valorile optime ale coeficientului hidro-heliotermic? a) 10-40. a) Creşterea sistemului radicular. Ce exprimă indicele climatic pomicol? Răspuns: Exprimă mai larg raportul dintre climă şi plantă pentru intervale de timp (fenofaze). Exemplu rezolvat: 1. d) Înfloritul. Rezolvare: 5. b) Începutul creşterii lăstarilor. durata de viaţă. Caracteristicile solurilor adaptate culturii pomilor. etc.

terenurile avute în vedere pentru înfiinţarea plantaţiilor de pomi. structura. reacţia şi oboseala solului. fertilitatea. Plantarea altor specii pomicole pe terenurile excesiv drenate.terenuri excluse pentru folosinţa pomicolă. Factorii de sol. dar la alegerea terenurilor se folosesc numai cei esenţiali. . adâncimea. Ele opun rezistenţă considerabilă la creşterea rădăcinilor şi sunt în general considerate inferioare pentru cultura pomilor fructiferi. cireşul şi caisul dau rezultate bune pe solurile uşoare. Aceste soluri au o capacitate scăzută de reţinere a apei şi ca urmare sunt supuse secetei şi au un conţinut scăzut de materie organică. Piersicul. dezvoltării şi producţiei de fructe. drenajul) au o influenţă semnificativă asupra dezvoltării pomilor şi a capacităţii de fructificare. Solurile nisipoase.terenuri cu restricţie. în microdepresiuni. irigarea determină obţinerea unor producţii superioare cantitativ şi calitativ. În funcţie de adâncimea de apariţie a orizonturilor cu carbonaţi şi conţinut de carbonat de calciu activ în grosimea solului explorat de rădăcini. 72 . Caracteristicile majore (textura solului. Solurile lutoase au capacitate bună de reţinere a apei. determină riscul apariţiei clorozei ferocalcice în viitoarele plantaţii. Solurile excesiv drenate (nisipurile) nu au capacitate bună de păstrare a apei necesară creşterii. Pomii fructiferi nu tolerează solurile umede pe parcursul perioadei de creştere. Prezenţa carbonaţilor de calciu asociaţi cu alţi carbonaţi. nectarinul. totuşi. se pot grupa în 3 categorii: . . grosimea solului şi volumul de sol fără schelet şi adâncimea de apariţie a orizonturilor sărăturate inclusiv intensitatea salinizării şi alcalizării.terenuri fără restricţie. luto-nisipoase permit infiltrarea şi mişcarea rapidă în sol a apei. mijlocul şi vârful versantului. sunt în general fertile şi opun o slabă rezistenţă la pătrunderea rădăcinilor. Textura solului are o mare influenţă asupra reţinerii şi mişcării apei în sol. Aceştia se referă la adâncimea de apariţie a orizontului cu carbonaţi şi conţinutul de carbonat de calciu (CaCO 3 ) activ în grosimea solului explorat de sistemul radicular. sunt numeroşi la plantele pomicole.fiecare situaţie în parte (la baza. exprimaţi ca parametrii de caracterizare a relaţiilor solplantă. reacţia. Solurile cu subsol luto-nisipos şi luto-pietros sunt excelente pentru cultura pomilor. pentru reuşită. fie se defrişează. Caracteristicile solului sunt foarte importante pentru creşterea şi dezvoltarea pomilor fructiferi. panta. Solurile lutoase sunt un bun indicator pentru drenaj slab. care odată apărută fie sunt necesare costuri suplimentare pentru tratament şi obţinerea de producţii reduse. Drenajul solului este un element important de care se ţine seama la alegerea terenurilor. trebuie însoţită de irigare. condiţiile din sol. în porţiuni colmatate).

7 sunt considerate saline sau alcalice. Volumul edafic explorat este determinat de conţinutul de schelet al solului. cais (altoit pe mirobolan) şi cireş sunt necesare soluri cu grosimea de până la 2 m. gradul de alterare – fisurare a materialului parental. prun . Dacă se are în vedere localizarea părţii active a sistemului radicular pe un anumit interval de adâncime din grosimea totală a volumului edafic. diferă de la o specie la alta. reduce volumul edafic. grosimea tipului de sol. Prezenţa oricărui material în cuprinsul acestei grosimi. Speciile pomicole cultivate în ţara noastră sunt sensibile la salinizare sau alcalinizarea solului. devenind factor de restricţie.6-1 m. pentru speciile pomicole. Pentru o funcţionare normală a sistemului radicular. Fiecare plantă pomicolă explorează prin sistemul său radicular un anumit volum de sol. pentru alun. uniformitatea şi expoziţia versanţilor. criterii ce trebuie luate în seamă la alegerea terenurilor. În cazul terenurilor cu restricţii se va acorda atenţie adâncimii de apariţie a orizonturilor sărăturate şi intensităţii sărăturării. pentru arbuştii fructiferi sunt necesare soluri cu grosimea de 0. pomii au nevoie de un volum de sol explorat construit din material fin (diametrul particulelor sub 2 mm). alunecările de teren. În funcţie de acestea. rădăcinile depăşesc în extinderea lor de 1. sunt favorabile solurile cu grosimea de 1-2 m. ce se comportă ca obstacol mecanic în calea pătrunderii rădăcinilor. pentru măr franc. Dispunerea masei de rădăcini. Se consideră că pentru nuc. acestea se exclud.Adâncimea de apariţie a orizonturilor cu carbonaţi şi conţinut de carbonat de calciu activ. păr sălbatec. Valorile VEA sunt apreciate în funcţie de mărimea acestuia pentru diferite tipuri de sol: • <20% = volum activ foarte mic • 21-60% = volum activ mic • 61-80% = volum activ mediu • 81-100% = volum activ mare La înfiinţarea plantaţiilor pomicole se va ţine seama de necesităţile speciilor şi de grosimea stratului de sol. sunt de asemenea. iar în plan orizontal.5-2. afânat şi friabil pe o grosime de minim 100 cm. iar în cadrul speciei în funcţie de portaltoiul ce va fi folosit.8 sunt considerate acide. iar la care pH scade sub 5. Când fenomenul de salinizare apare la adâncimi mai mici de 100 cm. atunci avem de-a face cu volum edafic activ (VEA). Solurile la care pH-ul depăşeşte 8. pentru mărul altoit pe portaltoi vegetativi de vigoare redusă şi medie. intensitatea procesului de eroziune de suprafaţă şi adâncime. se întâlnesc 3 grupe: 73 . are loc la grosimea de 10-100 cm a profilului. vişin. de gradul de penetrare al sistemului radicular. de aceea trebuie evitate terenurile saline sau alcalice. Înclinarea. Cerinţele speciilor pomicole faţă de acest element sunt diferite. conţinutul în argilă. castan sunt necesare soluri cu adâncimea de până la 3 m.0 ori proiecţia coroanei. Reacţia solului este un element important de care trebuie să se ţină seama.

terenuri fără restricţii – adică versanţii cu panta mai mică de 10% pentru măr. Alkmene. vişin. temperatură. păr. factorii fiziologici şi factorii de recoltare şi păstrare şi de factorii pedologici (relief. C.terenuri cu restricţii – versanţii cu panta 10-15% pentru măr. iar cele de iarnă sunt mult mai bine adaptate în zona dealurilor. piersic. Wagener premiat şi în mai mică măsură Idared şi Delia. bine însorite. Jonagored. cireş. Terenurile sunt afectate de procese de eroziune de suprafaţă. Jonagold. gradul de solicitare. considerate mai moderne. La prun. cu veri calde. În acţiunea de zonare trebuie avute în vedere şi criteriile de ordin tehnic (alegerea soiurilor şi portaltoilor pentru diferite tipuri de plantaţii) şi economic (direcţii de producţie. este nivelul producţiilor ce se pot realiza. prun. principalul indicator de care se ţine seama pentru amplasarea unei specii sau soi într-o zonă sau alta. de calitate inferioară. Aceleaşi soiuri la altitudini de peste 550-600 m dau producţii mici. Soiurile de vară la măr dau rezultate bune la câmpie.soiul. Există şi soiuri care rodesc mai puţin sau alternant. superintensive) sau direcţii de consum diferite (consum proaspăt. cu producţii între 25-65 t/ha. prun. industrializare. fructele nu ajung uneori la maturitatea deplină. portaltoiul şi tehnologici). prun.. Sortimentele de soiuri sunt specifice fiecărei specii pomicole şi se găsesc într-o continuă dinamică generată de permanenta înlocuire a soiurilor mai vechi cu altele noi. cum sunt: Granny Smith. Calitatea fructelor este influenţată. Productivitatea este o însuşire complexă care este determinată genetic de baza ereditară a soiului. cais. cu desimi diferite (clasice. Alături de toţi aceşti factori. cercetări efectuate în diverse ţări. foarte puternică. La măr. Cox Orange la care productivitatea oscilează între 3-4 t/ha şi 10-12 t/ha. M26) sau mijlocie (MM106) şi cu desime de 1500 pomi/ha. de calitate satisfăcătoare la altitudini de 800-1000 m. soiurile Agen şi Anna Spath dau rezultate foarte bune în zonele colinare şi de câmpie. pe lângă factorii de cultură (biologici . etc. ca de exemplu soiurile Kalther de Boemia. vişin. lumină. cireş. Gloster. Parmen auriu. . CCa. sol. tendinţa de consum). regularitatea lor de la un an la altul şi calitatea fructelor. umiditate). altoiţi pe portaltoi de vigoare redusă (M9. La aceste altitudini. păr. se comportă bine 74 . . cu profilul solului erodat până la orizontul B. cireş.terenuri excluse – versanţii cu înclinare peste 15% pentru măr. recomandă ca soiuri productive Golden delicious şi clonele sale. vişin şi peste 10% pentru cais şi piersic. păr. dar este mult influenţată de interacţiunea dintre genotip (soi) şi condiţiile pedoclimatice ale zonei de cultură. este necesar ca pe baza studiilor să se stabilească într-un anumit loc sau zonă. La speciile pomicole există o gamă variată de soiuri şi portaltoi ce permit înfiinţarea a diferite tipuri de plantaţii. De aceea. Sunt soiuri de măr ce dau producţii mari. intensive. Idared.). Elstar. gradul de competivitate. soiurile ce întrunesc optimum de exprimare al potenţialului biologic de producţie.

soiurile de prun Gras românesc şi Vinete româneşti. orientarea rădăcinilor spre suprafaţă. Sunt puţine soiuri ce dau rezultate similare. În general. 75 . În procesul de formare ele s-au adaptat la aceste condiţii şi pentru a-şi păstra însuşirile şi caracteristicile specifice au nevoie de aceste condiţii.5 m .5-3 m. provoacă asfixia radiculară. a) Alegerea soiurilor. iar în cazul altoirii pe franc de 2-2. nuc adâncimea apei freatice trebuie să depăşească 2. orientarea rădăcinilor spre suprafaţă. O serie de factori (genetici şi ecologici) puţin cunoscuţi sau greu dirijabili. Cine constituie un important factor limitativ în alegerea terenurilor destinate noilor plantaţii de pomi? Răspuns: Exerciţii. Care sunt criteriile de ordin tehnic în acţiunea de zonare. TEST DE EVALUARE Ce efect negativ provoacă nivelul ridicat al apei freatice? Răspuns: Nivelul ridicat al apei freatice determină apariţia fenomenului de gleizare. Pentru mărul şi părul altoit pe portaltoi vegetativi acest nivel trebuie să fie de 1. b) Începutul creşterii lăstarilor. al apei freatice trebuie stabilit în funcţie de specia pomicolă şi de portaltoi. Nivelul ridicat al apei freatice determină apariţia fenomenului de gleizare. deşi soiurile dispun de complexe de gene ce le asigură multe posibilităţi de adaptare. Această diferenţiere se datorează faptului că fiecare din ele s-au format în anumite condiţii de mediu. mai bine adaptate la zonele cu umiditate mare şi căldură moderată. piersic. face ca acesta sa fie productiv într-o zonă şi slab productiv în alta. provoacă asfixia radiculară.5 m. fiecare soi dă rezultate optime numai într-o anumită zonă. Exemplu rezolvat: 1. capacitatea de adaptare. Adâncimea apei freatice – constituie un important factor limitativ în alegerea terenurilor destinate noilor plantaţii de pomi. În aprecierea acestui factor trebuie luat în considerare nivelul maxim pe care-l poate atinge apa freatică în cel mai umed sezon al anului sau în timpul altor perioade când nivelul apei se poate ridica cel mai mult. Pentru cais. faţă de suprafaţa solului. producţia şi calitatea fructelor unui soi într-o zonă dată. Nivelul minim. calitativ superioare în mai multe zone. Se consideră că nu există „soiuri universale“ valoroase pentru toate zonele de cultură ale unei specii.

De rezolvat: 2. Dacă condiţiile de cultură nu sunt cele corespunzătoare. e) Alegerea portaltoilor. deci a eficienţei economice. constante şi de calitate. c) Factorii de păstrare. b) Factorii de recoltare. se consideră că concordanţa dintre cerinţele ereditare ale plantelor şi factorii de mediu constituie prima şi cea mai esenţială condiţie a obţinerii unor producţii mari. specia sau soiul nu îşi poate pune în valoare potenţialul productiv. potrivite însuşirilor ereditare şi corespunzătoare vârstei. Rezolvare: a. Cunoaşterea acestor cerinţe este necesară pentru 76 . pe lângă factorii de cultură? a) Factorii fiziologici. Rezolvare REZUMATUL TEMEI Speciile Şi soiurile de pomi şi arbuşti fructiferi s-au format în anumite condiţii de climă şi sol. d) Factorii umani. Fiecare specie pomicolă şi soi pretinde de la mediu anumite condiţii de viaţă. Acestea influenţează pozitiv sau negativ procesele vitale din plantă. Plecând de la aceste considerente. cunoaşterea acestora prezintă o deosebită importanţă practică. chiar dacă se aplică unele tehnologii superioare. Creşterea şi dezvoltarea pomilor fiind în strânsă dependenţă de caracteristicile climatice. trebuie să stea la baza alegerii terenului destinat plantaţiilor de pomi şi arbuşti fructiferi. d) Înfloritul. definindu-şi în decursul timpului cerinţele faţă de factorii de mediu. e) Factorii pedologici. Studiile şi cunoaşterea aprofundată a condiţiilor de microclimă şi macroclimă. De care factori mai este influenţată calitatea fructelor. fazei de vegetaţie.c) Producţia. e.

altitudine. 2. Fără cunoaşterea acestor cerinţe. b) Baciferele. sau drupaceele? a) Pomaceele. baciferele. c) Nuciferele. în funcţie de condiţiile ecologice generale. TEST RECAPITULATIV I 1. calitatea şi rentabilitatea plantaţiilor pomicole. Zonarea în pomicultură se referă la repartizarea speciilor şi grupelor de soiuri pe teritoriul ţării. e) Nici una din grupe. e) Căpşun. c) Zmeur şi mur. d) Nuc şi alun. 3. poziţie geografică şi orografică. d) Drupaceele. etc. Zonarea este un concept complex ce defineşte gradul de favorabilitate al unei zone pentru o anumită structură de specii şi soiuri care se reflectă în productivitatea. Ce specii fac parte din grupa baciferelor? a) Coacăz şi agriş. La ce contribuie prezenţa în sol a substanţelor aleopatice asupra solului sau pomului? 77 . Cine prezintă un repaus hibernal al mugurilor mai scurt: pomaceele. b) Smochinul.stabilirea zonelor favorabile pentru o anumită specie şi soi. nuciferele. nu se pot obţine rezultate eficiente în producţie.

e) Muguri stadiali. 8. b) Umiditate 30%. e) Condiţii de îngheţ. d) Muguri axiali. 78 . b) La creşteri vegetative mici ale pomului. 4. c) Se formează noi organe. c) Muguri dorminzi. 5. c) La apariţia fenomenului de oboseală a solului. În ce evoluează mugurii adventivi de pe rădăcini? a) Muguri stipelari. d) La creşteri vegetative mari ale pomului.a) La nici un efect. Cum se numesc mugurii de pe rădăcinile unor specii pomicole? a) Muguri adventivi. Cum se poate scurta perioada de tinereţe şi se poate grăbi intrarea pe rod? a) Utilizarea înclinării. b) Muguri dorminzi. Care este fenomenul principal ce apare la perioada juvenilă? a) Fenomenul de înnoire progresivă. d) Lăstari lacomi. d) Drajoni. d) Apariţia ramurilor de rod florifere. b) Ramuri anuale. 7. d) Aerisire. e) La apariţia mai rapidă a formaţiunilor de rod. c) Temperaturi de 1-4° C. b) Ramurile ridicate pe verticală. 9. e) Căderea ramurilor. 6. Care sunt condiţiile pentru parcurgerea postmaturării? a) Temperaturi de -2° C. Cum se numesc lăstarii după căderea frunzelor? a) Lăstari anticipaţi. b) Muguri roditori. e) Lăstari vegetativi. b) Scăderea creşterilor. c) Ramuri laterale. e) Ramuri florifere. c) Muguri seriali.

b) Vigoarea. 13. b) Metoda scheletului. e) La venirea ploilor. în cadrul metodei staţionale? a) După încheierea vegetaţiei. 10. e) Prin tăierea completă a ramurilor. d) Reducerea formaţiunilor florifere. La alegerea pomilor pentru studiu în cadrul metodei staţionale se va ţine seama de? a) Vârsta pomului. e) La apariţia frutelor. d) Condiţiile climatice. În ce perioadă are loc inducţia antogenă? a) În luna martie. 79 . Care este metoda de cercetare pentru studierea sistemului radicular. c) La înflorit. Care este efectul de suprimare a vârfului lăstarului. 11. b) Vigoarea pomului este mai mică. c) Portaltoiul şi soiul. d) Metoda probelor. c) Trecerea mugurilor laterali în starea de repaus. e) Nu are chiar un efect. b) La începutul vegetaţiei. 12. suprimare efectuată la sfârşitul verii? a) Au loc creşteri foarte mari. e) Nu sunt criterii speciale. d) Nu are loc pornirea în vegetaţie a mugurilor laterali. c) Metoda staţionară.c) Utilizarea arcuirii ramurilor. d) Are loc în perioada de repaus. d) La începutul creşterilor vegetative. 14. b) Iunie-septembrie la pomacee. c) August la piersic. Când se efectuează măsurători privind creşterile totale. la care procesul de creştere şi fructificare la exemplarele studiate este deranjat? a) Metoda profilului. e) Metoda analitică.

e) Apariţia lăstarului lacom. c) Lungimea lăstarului. Cine provoacă creşterea intensă a lăstarilor? a) Producerea internodurilor.15. d) Formarea mugurelui terminal. 20. d) Fotosinteza. e) Nediferenţiere. d) Diferenţierea staminelor. e) Tăierile. d) Repaus relativ. fenomenul portă numele de : a) Diferenţierea corolei. 80 . Când în interiorul cercului sepalelor apar 5 lobi ce corespund petalelor. c) Diferenţierea pistilului. c) Perioada de înflorire. c) Fenofaza anterioară. b) Repaus definitiv. Cum se numeşte fenomenul în care se găsesc pomii iarna? a) Stagnarea totală. 17. c) Înflorire. b) Diferenţierea caliciului. e) Perioada de repaus. Cine marchează încetarea creşterii lăstarilor? a) Perioada de repaus. Cu ce fenofază se desfăşoară în paralel dezmugurirea şi începutul creşterii? a) Perioada de repaus. b) De satisfacerea nevoilor de frig. c) Repaus absolut. 16. 19. 18. d) Legatul fructelor. b) Formarea mugurilor laterali. d) Căderea fructelor. Cine influenţează şi de cine este dependentă fenofaza: înfloritul şi legarea fructelor? a) Temperatura aerului. e) Nu prezintă fenofază în paralel. e) Fenomen de intensificare a proceselor. b) Întinderea internodurilor. b) Creşterea fructelor.

23. d) Perioada de vegetaţie. b) Înainte de pornirea în vegetaţie. b) Microorganismelor.21. d) Indicele foliar. b) Apa. 22. b) Vânturile. e) Nu există proces de degradare. c) Perioada de repaus. 24. c) Lumina. Ce factori duc la mărirea procesului de transpiraţie? a) Apa în exces. Cine este considerată principala sursă de energie în sintetizarea substanţelor organice cu implicaţii în fotosinteză? a) Umiditatea aerului. e) Suportă foarte bine temperaturile scăzute. d) Rădăcinilor. e) Tăierile. Cui se atribuie un rol important în procesul de degradare al erbicidelor? a) Temperaturii solului. e) Temperatura scăzută. d) Temperatura ridicată. 81 . c) Structurii solului. c) Lumina. În ce perioadă pomii suportă mult mai greu temperaturile scăzute? a) În luna august.

Obţinerea portaltoilor şi a materialului săditor pe cale vegetativă. cunoaşterea sectoarelor unei pepiniere pomicole.. lângă un drum principal asfaltat. cu toamne lungi. Editura Universitaria. 2000 – Producerea materialului săditor pomicol. cunoaşterea metodelor de înmulţire vegetativă de obţinere a materialului săditor pe rădăcini proprii. Bucureşti. Craiova. Baciu A. 6 PRODUCEREA MATERIALULUI SĂDITOR POMICOL (PEPINIERA DE POMI) • • • Unităţi de învăţare : Amplasarea. cu precipitaţii anuale cuprinse între 550 şi 700 l/m2 - 82 ..Tema nr. Craiova. organizarea sectorului pepinieristic. Pepinierele se amplasează numai în zonele şi microzonele în care temperatura medie anuală este cuprinsă între 8. Editura Didactică şi Pedagogică.. Cichi M. Obţinerea portaltoilor şi a materialului săditor pe cale generativă. Timpul alocat temei : 6 ore Bibliografie recomandată : 1. 1982 – Pomicultură generală şi specială.5 şi 11°C. fără brume şi îngheţuri târzii. 2010 – Pomicultura. Craiova 5. cunoaşterea tehnologiilor de obţinere a materialului săditor pe rădăcini proprii pe cale generativă. Baciu A. Craiova. Manual universitar pentru învăţământul la distanţă. 6. arbuşti fructiferi. căpşuni.. 3.1.-26°C. 2009 – Pomicultură practică.. 2005 – Pomicultură generală. temperatura minimă absolută din perioada de repaus peste -18. Amplasarea şi organizarea sectorului pepinieristic Pepiniera – este o exploatare horticolă specializată în producerea materialului săditor din speciile fructifere: pomi. Obiectivele temei : cunoaşterea concretă a modului de amplasare şi organizare a unei pepiniere pomicole. 4. Cichi M. relativ secetoase.. Popescu M.. Pepiniera trebuie amplasată acolo unde temperatura medie din perioada de vegetaţie este de 17-20°C. se amplasează în centrul zonelor pomicole pe care le deservesc. Editura Universitaria. Editura Universitaria. şi colab. Editura Arves. 2.

şcoli butaşi. . iar fiecare sector trebuie să fie marcat prin tăbliţe indicatoare.repartizate în special în lunile mai. .2 ha. După desfundat terenul se discuieşte – lucrare ce se repetă.35 cm pentru şcolile de puieţi. din care se recoltează fructe pentru seminţele lor necesare producerii puieţilor portaltoi. în funcţie de fertilitatea terenului 300 kg superfosfat şi 150 kg sare potasică. structurale. 4.parcelarea interioară a pepinierei se face prin marcarea şi bornarea sectoarelor. în care sunt plantaţi pomi din specii sălbatice sau chiar soiuri cultivate. Bornarea se face prin borne din ţeavă.1. dar şi un insecticid. cu reacţie neutră sau uşor acidă (ph = 6.70 t/ha). iunie şi iulie fără grindină şi vânturi puternice.7). livezi producătoare de ramuri altoi şi seminceri şi la 30 .5 . pietruit. Amplasarea pepinierei pe sola culturilor de păioase care părăsesc terenul în luna iulie şi nu sunt transmiţătoare de boli virotice şi dăunători. 18 cm. . cu textură lutoasă sau luto-nisipoasă.în şcolile de puieţi sau în marcotieră. cu apa freatică sub 1. marcotiere. deci în suprafaţă de 2500 m2.aşezarea sectoarelor şi solelor trebuie astfel făcută încât să permită pe mijloc un drum principal. iar în cadrul fiecărui sector a solelor din asolament.în câmpurile de altoire şi formare . respectiv 5000 m2. astfel încât să se epuizeze toată rezerva seminţelor de buruieni. Toate acestea se încorporează sub o arătură de vară la adâncimea de cca. Pregătirea terenului în pepiniere: Această pregătire a terenului are în vedere un teren fertil. dăunătorilor şi bolilor. 83 .5 2. sud-estică sau sud-vestică.3 m şi care se menţin înierbate şi cosite repetat. parcelele interioare se delimitează cu dimensiuni de 25/100 m şi 50/100 m. parcelele au 50/200 m şi 100/200 m adică suprafaţa de 1 . late de 2 . cu expoziţie sudică. profunde. fertile. bine mărunţit. pentru ca la lucrările mecanice să se poată trece dintr-o parcelă în alta. iar solele din asolament marcate cu cifre romane (sola I. cu sola mai mică de 5 ha.5 .60 cm pentru: câmpul I. În jurul datei de 1 august începe desfundatul terenului la adâncimea de 45 . Terenul trebuie să fie plan sau uşor înclinat (3 – 5%) cu posibilităţi de irigare.2 m care se întreţin ogor lucrat. Aceste deziderate se materializează prin: 1. Organizarea interioară a pepinierei cuprinde: .în parcelele mici din şcolile de puieţi se lasă alei de 0. . 2. Într-o pepinieră pomicolă complexă activitatea se desfăşoară în următoarele sectoare: Sectorul plante mamă ce încadrează: Plantaţia mamă seminceri.0 m adâncime. După recoltarea culturii de păioase urmează administrarea cu gunoi de grajd fermentat (30 . 3. în care să debuşeze aleile dintre sole. Parcelele se dispun cap la cap. sola II). Plantaţiile seminceri. cu bună permeabilitate pentru apă şi aer. curat de buruieni şi tratat contra buruienilor.

cuprinde pomi din soiurile recent raionate. Suprafaţa totală a unei pepiniere este dependentă de cantitatea de material săditor ce trebuie s-o livreze an de an pepiniera. . dimensiunile fiecărui sector component al acesteia.câmpul III sau câmp de formare al pomilor (cu totul izolat) când pomii se livrează cu coroana formată.câmpul II numit şi câmp de creştere al altoiului. Plantaţia mamă de arbuşti. Parcelele vor fi cu dimensiunile unei plantaţii obişnuite de 5 12 ha şi amplasate tot la marginea pepinierei. încadrează: . Plantaţia mamă elită. Pornind de la acest element şi de la numărul 84 . Dimensiunile parcelelor acestui subsector pot fi de 50 / 50 m în cazul când lucrările sunt total manuale sau pot avea 250 m lungime când semănatul şi lucrările între rânduri se realizează mecanizat. puieţi din seminţe. încadrează suprafeţele uneori separate de pepinieră cu dimensiuni de 50 / 100 m. Parcelele se amplasează capăt la capăt şi sunt despărţite de alei. cuprinde butaşii puşi la înrădăcinare. solicitate de cultivatori pentru fructele lor. folosiţi fie pentru portaltoi vegetativi. Sectorul anexe . suprafeţe rezervate şoproanelor pentru sortat.şcoala de puieţi sau de seminţe în care se obţin puieţi portaltoi din seminţe. . pentru asigurarea unui asolament de 5 şi respectiv 8 ani.25 ha şi cuprinde 4 sole pentru realizarea unui asolament de 4 ani. marcote. butaşi. Suprafaţa unei parcele este de 0. . . Plantaţia mamă pentru stoloni de căpşun – (stolonieră). este plantaţia din care se recoltează butaşi şi drajoni. iar astăzi chiar a unor soiuri. În cadrul acestui sector se reţin 5 sau 8 sole egale ca suprafaţă. Stabilirea suprafeţei sectoarelor pepinierei : Scopul lucrării este de a calcula pentru orice suprafaţă de pepinieră. Sectorul de înmulţire şi formare a pomilor numit şi şcoala de pomi. Din pomii acestora se recoltează ramurile altoi. fie chiar pentru înmulţirea arbuştilor.şcoala de marcote din care se obţin marcotele pentru portaltoi vegetativi. Este organizată în parcele de 50 / 50 m şi cuprinde 4 sole pentru rotaţia speciilor. depozitat unelte şi chiar suprafeţe rezervate drumurilor.încadrează parcele înguste şi lungi amplasate la marginea pepinierei.cuprinde o suprafaţă restrânsă pe care se amplasează şanţurile pentru stratificat pomi.şcoala de butaşi. Parcelele au dimensiuni de 50 m lungime şi 100 m lăţime. Marcotiera este organizată în 2 sole pentru asolament. Suprafeţele destinate au dimensiuni de 100 / 50 m şi de obicei se amplasează spre exteriorul pepinierei.câmpul I numit şi câmp de altoire. Sectorul de înmulţire cuprinde: Sectorul de înmulţire al portaltoilor cu: . perpendiculare pe vântul dominant. Dimensiunile parcelelor pentru fiecare câmp sunt de 100 m lăţime şi 50 m lungime.

sector plante mamă seminceri. • 10 ha .0.0.pentru şcoala de marcote. 90 ha. . • 5 ha .sector de înmulţire şi formare pomi. Se obţine din exemplul nostru o suprafaţă totală de cca. b) Şcoala de pomi. TEST DE EVALUARE 1. (circa 40. avem: . Ce cuprinde sectorul anexe din cadrul unei pepiniere? Răspuns: Exerciţii. folosind pentru fiecare ha câmp I următorii indici: . Aplicând un asolament de 5 ani în care se încadrează şi câmpul I şi II. • 10 ha . vom avea 0. La aceasta se adaugă suprafeţele necesare pregătirii materialului pentru şcoala de pomi. Considerând că pepiniera livrează anual 400. Pentru sectorul anexe se rezervă 3%. şi încă 3 sole egale ca suprafaţă (10 ha) pentru alte culturi.10 ha.0.7 ha plantaţie mamă seminceri x 10 ha (pentru exemplul precizat). . • 10 ha . pomi) se stabileşte suprafaţa câmpului I.aproximativ de pomi obţinuţi la ha în câmpul II. • 5 ha . Exemplu rezolvat: 1. pomi sub formă de vergi sau chiar pentru specii repede crescătoare cu coroană.0. c) Şcoala de arbuşti.sector plante mamă elită. d) Şcoala de marcote. De cine este dependentă suprafaţa totală a unei pepiniere? Răspuns: Este dependentă de cantitatea de material săditor ce trebuie s-o livreze an de an pepiniera. pomi : 40.000 buc.7 .1 ha . 85 .pentru sector anexe.25 x 4 sole x 10 ha rezultă 10 ha pentru şcoala de puieţi.5 ha marcotieră x 2 sole = 1 ha x 10 ha = 10 ha pentru sectorul de marcote.pentru şcoala de puieţi. adică: • 50 ha . Cum se numeşte sectorul de înmulţire şi formare a pomilor? a) Şcoala de butaşi.000 pomi / ha.25 ha pentru obţinerea portaltoilor din seminţe. .7 ha plantaţie mamă seminceri.0.plantaţie mamă elită cu soiuri raionate x 10 ha = 7 .5 . obţinem pentru sectorul de înmulţire şi formare a pomilor suprafaţa de 50 ha.000 buc.000 buc.400. rezultă că suprafaţa câmpului I va fi de 10 ha. suprafaţă ce trebuie înfiinţată anual. amplificate cu 4 sole pentru asolament. rezultă 5 .

Rezolvare: 6.generativ. aeraţie. iar uneori nici cu cel patern polenizator.este de cunoaştere a modului de obţinere a portaltoilor generativi. impune numeroase lucrări între care: recoltarea fructelor. extragerea seminţelor. migdal. Aceste condiţii sunt realizate prin stratificarea seminţelor. vişin franc. prun franc. d) Şcolile de puieţi. e) Şcoala de butaşi. păr franc. se obţine fie prin seminţe . Soiurile speciilor pomicole prezintă caracteristica de a nu-şi transmite prin seminţe calităţile lor.2. b) Stolonieră. urmând stratificarea şi semănatul în şcoala de seminţe. Deşi portaltoii generativi prezintă câteva dezavantaje comparativ cu cei vegetativi. 86 . ei încă sunt utilizaţi la măr pentru măr franc. numită postmaturaţie. Scopul lucrării: însuşirea tehnică de stratificare prin care seminţele şi sâmburii parcurg perioada de postmaturare. Portaltoiul . cireş. corcoduş. Durata stratificării este dependentă de postmaturaţie. Această însuşire este determinată de polenizarea şi respectiv legarea fructelor cu polen străin.e) Şcoala de seminţe.generativ. Pentru parcurgerea postmaturaţiei. se utilizează altoirea care impune prezenţa portaltoiului şi altoiului. Obţinerea portaltoilor şi a materialului săditor pe cale generativă Scopul lucrării . nuc dat fiind posibilitatea de obţinere a seminţelor şi soiurilor mai uşor. Ele trebuie să parcurgă o perioadă de pregătire pentru germinare. Obţinerea prin seminţe . analiza calităţii lor.35 cm? a) Câmpul I. încât plantele rezultate din seminţele lor nu se aseamănă cu soiul matern şi polenizat. Perioada de postmaturaţie este diferită cu specia. c) Drajonieră. uscarea. şi ea trebuie a fi parcursă în anumite condiţii de temperatură. Rezolvare : b. fie pe cale vegetativă. Stratificarea seminţelor şi sâmburilor: Seminţele speciilor pomicole nu sunt apte pentru germinare imediat ce sunt extrase din fruct. Pentru menţinerea caracterului fidel al unui soi. condiţionarea. Pentru cine începe desfundatul terenului la adâncimea de 30 .porţiunea subterană a unei plante pomicole. De rezolvat: 2. umiditate.

Înainte de stratificare seminţele şi sâmburii se dezinfectează cu Topsin 0. În acest caz ei parcurg perioada de postmaturaţie în continuare la locul de semănat. În vederea semănatului şi apoi a obţinerii portaltoilor.1 g la 1 kg seminţe sau sâmburi. realizând astfel înălţimea de 40 cm. în şanţuri sau gropi pentru cantităţi mari sau în lăzi. se trec în încăperi la temperatura de 18 . În cazul stratificării în câmp. turbă măruntă.1%. condiţionare pot fi semănaţi din toamnă în şcoala de seminţe. Se adaugă în şanţ sau în groapă până la suprafaţă nisip reavăn dezinfectat cu 1% sulf. Epoca şi durata de stratificare este dependentă de durata de postmaturaţie. Sâmburii se aşează în straturi alternative de nisip şi sâmburi adică peste 4 . Tehnica stratificării . stratificarea poate fi realizată în ghivece sau lădiţe trecute apoi în gropi sau în pivniţe.2% şi se agită.20°C în strat subţire pentru aerisire.5 cm nisip un rând de sâmburi apoi 4 cm nisip reavăn.7 m. Se tratează seminţele şi sâmburii înainte de semănat cu Topsin M 70 (1g la 1 kg sămânţă) sau cu Benlate 50 .40 cm. încât epoca sau momentul de stratificare este diferit. Seminţele se seamănă primăvara. se desface bilonul şi se adaugă un strat de zăpadă sau gheaţă. Pentru cantităţi mici. de momentul de semănat. Se introduc într-o soluţie de NaCl .30% şi o aeraţie foarte bună. Când sesizăm că 5% din seminţe au încolţit.8 m şi lung după necesar sau gropi de 1/1/0.5 cm bine umectat. Stratificarea se poate realiza şi în amestecul materialelor amintite cu zăpadă sau gheaţă. aşezate în bazine special construite sau lăzile sunt aşezate în depozite frigorifice. O bună stratificare se consideră că a fost când 50 % din seminţe sau sâmburi sunt doar crăpaţi. La suprafaţă se efectuează un bilon de 30 . apoi un strat de 40 cm amestec o parte seminţe şi 3 părţi nisip.temperatura este necesar a fi de 1 . Înainte de semănat.7°C. se sapă şanţuri la locul ales cu adâncimea de 0.2 zile mai devreme. umiditatea de 28 . aceştia se verifică periodic. În jurul şanţului sau a gropii se realizează o rigolă pentru scurgerea apei în cazul precipitaţiilor în exces. de specie. pe toată durata.Stratificarea se realizează cu nisip sau perlit sau turbă dezinfectată cu sulf. Sâmburii stratificaţi imediat după uscare. La început de două ori pe lună apoi la fiecare 5 zile asigurând umiditatea şi temperatura optimă. seminţele şi sâmburii se scot de la stratificare cu 1 . acestea se ridică la suprafaţa solului şi se separă. Se izolează cu paie apoi se pune nisip pentru a evita creşterea colţului. perlit. Indiferent de cantitatea de sămânţă sau sâmburi stratificaţi.8 m în funcţie de cantitatea de stratificat. în care caz durata de stratificare se reduce la jumătate. sâmburii se separă de nisip prin cernere. 87 . La adâncimea precizată în şanţ sau groapă se pune un strat de nisip sau turbă de 4 . late de 0. Când se constată deshidratarea se stropesc cu apă. Când sunt sâmburi seci afectaţi de Rhynchites sp. parcurg perioada de postmaturare în întregime la stratificare. Aceste condiţii pot fi realizate în nisip reavăn.

zarzăr. Epoca de semănat este dependentă de specie. vişin.6 cm şi la adâncimea de 3 .5 cm pentru pomaceae.9 cm pentru nucifere. La distanţa stabilită şi marcată se întind cabluri sau sârme. În general drupaceele se seamănă toamna între 1-15 octombrie. Imediat după distribuirea pe rând a seminţelor. a) Semănatul mecanizat se efectuează cu maşina de cereale pentru pomaceae. Înainte de arat se aplică 60 kg/ha P 2 O 5 plus 50 kg/ha K 2 O. mahaleb.10 cm pentru a proteja seminţele de eventualele temperaturi scăzute în principal pe soluri fără zăpadă. b) Semănatul semimecanizat constă în trasarea la distanţa de semănat stabilită (50 cm sau 15 . Primăvara foarte timpuriu se înlătură bilonul pentru a favoriza răsărirea. piersic. c) Semănatul manual se utilizează fecvent pentru suprafeţe mici sau chiar pe suprafeţe mari. La semănatul din toamnă rândurile se bilonează cu un strat de sol de 6 .50 cm imediat după îngrăşare şi dezinfectare. 88 .este de cunoaştere concretă a lucrării de semănat în pepinieră a seminţelor şi sâmburilor destinaţi obţinerii portaltoilor generativi. de sol.Suprafaţa bine pregătită se marchează cu picheţi pentru fiecare parcelă şi anume: pe capătul acesteia se însemnează din 40 în 40 cm când semănatul se realizează în rânduri simple sau la 15 / 70 cm când semănatul se efectuează în benzi de 2 rânduri.6 cm pe rând. Înainte de semănat terenul se mărunţeşte foarte bine prin discuiri repetate. În zonele unde toamnele sunt secetoase şi gerurile survin timpuriu se seamănă primăvara chiar şi drupaceaele. Se distribuie cu mâna sămânţa sau sâmburii pe rigole pe rând la distanţa de 1. Concomitent se aplică 80 kg/ha Hexacloran pentru dezinfectare. Se ară la 40 . când seminţele sau sâmburii prezintă radicela vizibil mărită primăvara după scoatere de la stratificat. iar pomaceele primăvara între 1-15 III. folosind cultivatorul tras de tractor. rigolele se acoperă cu pământ reavăn şi bine mărunţit sau chiar cu mraniţă în amestec cu pământ reavăn.70 cm) a unor rigole. Adâncimea de semănat este de 3 . semimecanizat sau manual.5 cm cu excepţia nucului şi castanului ce se seamănă la 5 .6 cm pentru drupaceae şi 6 . cais. migdal. corcoduş. 4 .Semănatul în şcoala de puieţi sau de seminţe : Scopul lucrării .3. de condiţiile climatice. Pe rigole se seamănă apoi manual. cu semănătoarea de porumb pentru: prun. Semănatul se poate efectua mecanizat. Modul de semănat manual . cu semănătoarea cu linguriţe pentru: cireş. Suprafaţa de teren din cadrul pepinierei destinată obţinerii portaltoilor generativi.9 cm dependent de specie. Maşinile se reglează înainte de semănat pentru distanţa de semănat specifică 50 cm sau 15 / 70 cm şi pentru cantitatea de seminţe necesară la ha. Pe soluri grele semănatul se realizează de asemeni primăvara. În lungul lor cu săpăliga se realizează rigole paralele late de 5 . înainte de semănat se îngraşă la planta premărgătoare cu 20 t îngrăşământ organic.

în februarie se separă de nisip şi se trec în camere la întuneric sau lumină difuză cu temperatură de 12 . Pentru semănat la ghivece.20° C. Până la răsărire se asigură o temperatură de 18 . Plantarea se efectuează cu ajutorul sârmelor marcate la 15 .18° C pentru grăbirea încolţirii.6 zile înainte de plantare se descoperă total. Semănatul în câmpul I. se recomandă ca pe rigole odată cu sâmburii sau seminţele să se semene foarte rar şi plante indicatoare: salată care precizează direcţia rândurilor uşurând aplicarea primei praşile numită praşilă oarbă. 4 g bor.5 frunze începe călirea adică aerisirea prelungită. iar cu 5 . cais. Se aplică până în august lucrări 89 . vişin. În acestea se pune un amestec de pământ. 4 g sulfat de Cu. Când puieţii realizează 4 . se bilonează uşor. fie se răstoarnă cu grijă ghiveciul de plastic şi se plantează cu pământul din acesta. Soluţia utilizată conţine: 100 g sulfat de magneziu. Când au încolţit.16° C. Astăzi se practică şi semănatul sâmburilor şi seminţelor direct în câmpul I la distanţa de 80 .6 cm urmând ca după răsărire primăvara puieţii să se distanţeze la 15 . În cadrul fiecărui ghiveci se înlătură repetat buruienile. Se aplică în continuare lucrările caracteristice câmpului I pentru ca în august să ajungă puieţii la dimensiunile de altoire. iar deasupra lor se pun 2 cm nisip umed. iar pe rând distanţa de 5 . După răsărire se reţine un singur portaltoi la fiecare semn.20 cm în gropiţe realizate cu plantatorul tip I C P.3 ori prin pulverizare foarte fină. cireş. îngrăşare suplimentară. mraniţă şi nisip în părţi egale. udat. 4 g sulfat de mangan la 100 l apă. poate fi realizat şi primăvara cu seminţe de la stratificare.20 cm pe rând.4 seminţe. irigare moderată. Rezultate bune se obţin la piersic. se udă. În continuare prima toamnă se aplică praşile. În gropiţe se pune fie ghiveciul nutritiv cu puietul. fie ghivece nutritive.20 februarie în sere sau 20 februarie 10 martie pentru solar.12 cm. Lucrările sunt specifice obţinerii unor puieţi STAS care scoşi toamna sunt folosiţi la înfiinţrea câmpului I.20 cm. sere sau solarii.5 cm sau 9 . se seamănă la ghivece care sunt fie cutii de plastic. În dreptul semnelor se efectuează gropiţe în care se seamănă 3 . se udă. Se tasează pământul în jurul puietului. iar dacă puieţii cresc încet se fertilizează extraradicular de 2 . În amestec la 2 cm adâncime se pun câte 2 seminţe încolţite. prun. După semănat. Se elimină în acest caz şcoala de puieţi şi se scurtează timpul de obţinere a pomilor cu un an. iar după răsărire în spaţiile precizate se menţine temperatura de 12 . Puieţii portaltoi necesari înfiinţării câmpului I pot fi obţinuţi şi la ghivece. rărit la 4 .Întrucât puieţii de obicei răsar după apariţia buruienilor. seminţele şi sâmburii se scot de la stratificare. ghivecele sunt trecute în spaţiile protejate precizate. În acest scop la distanţa de 80 cm se întind cabluri marcate la 15 .90 cm între rânduri. Se acoperă cu pământ bine mărunţit şi reavăn. Epoca de plantare în câmpul I a puieţilor portaltoi obţinuţi la ghivece este în luna mai început de iunie. Epoca de semănat este 1 .

dar menţin celelalte caracteristici.6 cm de rând. Sortarea puieţilor se realizează pe calităţi în câmp.30 cm adâncime pe rândul de puieţi şi îi dislocă. În august se desface bilonul şi se altoiesc. 9 .25 cm fără răni mecanice sau fiziologice. Puieţii pot fi scoşi şi prin realizarea unui şanţ în lungul rândului. de 5 .15 cm.6 mm la mahaleb. Grosimea tulpinii la colet este de: 4 . Pe tulpină se suprimă de la inel ramificaţiile laterale.9 mm păr. Prin acest procedeu pe lângă scurtarea timpului de obţinere a materialului săditor se economiseşte sămânţa. fasonează. Muncitorii smulg puieţii dislocaţi. Puieţii fasonaţi se leagă în pachete de 50 buc.35%.5 .6 mm la cireş. Puieţii de calitatea a II-a sunt cei ce depăşesc grosimea la colet precizată. Puieţii de calitatea I-a sunt cei autentici. înclinând-o apoi spre rând şi şanţ. Sortarea după grosimea la colet se realizează folosind calibratoare. Puieţii se scot mecanizat sau manual. Scosul manual constă în dislocarea cu cazmaua a unor brazde împreună cu puieţii având grijă ca pivotul să aibă minim 22 cm. iar când au 25 cm se muşuroiesc pe 12 . Ei sunt utilizaţi pentru altoirea la masă în vederea completării golurilor din câmpul I. sortare şi stratificare a puieţilor portaltoi. îi stratifică provizoriu. puieţii se stropesc cu clorat de magneziu 0.sfârşitul lunii octombrie prima decadă din noiembrie. Fasonarea puieţilor se realizează imediat după calibrarea la colet. se etichetează şi se trec imediat la stratificare. apoi îi sortează. să nu prezinte ramificaţii sau vătămări de la colet până la 10 cm înălţime. Pentru scosul mecanizat se folosesc pluguri speciale fără cormană dar cu brăzdar sub formă de U. Puieţii se smulg. îi leagă în pachete de 50 cm ca imediat să-i stratifice. sănătoşi. 6 . În partea opusă rândului se înfige o cazma vertical. Pe etichete se precizează unitatea producătoare şi denumirea portaltoiului. adânc de 25 . se prestratifică şi se sortează. măr.10 mm nuc.irigare. 90 .25 cm şi a celor secundare la 0. Epoca de recoltare sau scosul puieţilor este toamna după căderea frunzelor . pe timp noros sau în adăposturi neîncălzite pe timp cu soare. Puieţii ce nu prezintă însuşirile amintite sunt înlăturaţi. Recoltarea. Ea constă în scurtarea rădăcinii principale la 22 . îi scutură de pământ.28 cm şi distanţat la 5 . Când frunzele persistă. migdal. Tractorul trece cu brăzdarul la 28 . castan.cunoaşterea modului de scoatere.1 cm. corcoduş. piersic. Acest material este utilizat pentru înfiinţarea câmpului I.25% sau Ethrel 15% + SO 4 Cu 1% sau clorat de potasiu 0.corespunzătoare . Sortarea şi Stratificarea puieţilor portaltoi: Lucrarea are ca scop . lipsiţi de boli şi dăunători cu rădăcina principală dreaptă de minim 22 .. praşile. Tulpina de minim 15 cm.

Stratificarea puieţilor se efectuează pe locuri drenate unde se realizează şanţuri adânci de 40 . Între pachete şi după fiecare rând se verifică şi se are grijă a nu rămâne goluri între rădăcini. de momentul de semănat. care determină deshidratarea sau instalarea mucegaiurilor. De rezolvat: 2. Când are loc recoltarea puieţilor portaltoi? Răspuns: Exerciţii. d şi e.15 cm din tulpină cu nisip sau pământ. De cine este dependentă epoca şi durata stratificării? a) De durata de postmaturaţie.400 mii buc. Obţinerea portaltoilor şi a materialului săditor 91 . Pentru cantităţi mici de puieţi stratificarea poate fi realizată şi în subsoluri. unde temperatura nu depăşeşte 5°C. c) Aeraţia.70 cm şi lungi după necesar. e) Calitatea sâmburilor.50 cm. b) Umiditatea. Exemplu rezolvat: 1. După stratificare se udă. În ultimul timp se foloseşte nisipul care intră mai bine printre rădăcini. TEST DE EVALUARE 1. late de 60 . se acoperă întreg sistemul radicular plus 12 . Rezolvare importanţi pentru parcurgerea 6. reavăn sau nisip. Care sunt factorii postmaturaţiei? a) Temperatura. se aşează pachetele vertical sau oblic în şanţ în rânduri paralele. Rezolvare : a. 2. de specie. c) De cantitatea seminţelor şi sâmburilor. portaltoi. La stratificare se utilizează pământ bine mărunţit. Pe fundul şanţului se pun 3 . Puieţii în acest caz se stratifică numai în nisip reavăn. b) De condiţiile climatice. După fiecare rând. De cine este dependentă epoca şi durata de stratificare? Răspuns: Epoca şi durata de stratificare este dependentă de durata de postmaturaţie. d) De specie. e) De momentul de semănat. d) Starea seminţelor.4 cm de nisip sau pământ mărunţit. La ha se obţin 300 .3.

concomitent cu bilonarea se înlătură buruienile.3 udări. Se aduce apoi plantatorul în poziţie verticală încât pământul se strânge foarte bine lângă marcotă. într-un mic şanţ unde se prind cu cârlige. Toamna (octombrie) se înlătură lăstarii laterali formaţi pe tulpină şi plantele se apleacă apoi pe direcţia rândului. 6. După plantare se udă. începe bilonarea lor.1 cm lucrare numită fasonare. În august se desfundă la 60 cm iar înainte de plantare se mărunţeşte prin 2 . şerpuitor.se însemnează cu picheţi.1). apoi acestea se mocirlesc. În practica pepinieristică se folosesc primele două feluri de marcotaj. până când bilonul are 30 cm înălţime. În gropiţe se plantează marcotele repartizate după mocirlire. Se bilonează apoi pe 20 .3 ori lucrarea. 2 . tratamente specifice. Se întind cabluri marcate la 0.25 cm.30 t/ha K 2 O. Orizontalizarea este necesar a fi perfectă. se pregăteşte prin scurtarea rădăcinilor la 0. La realizarea bilonului se utilizează pluguri speciale finisând apoi bilonul. Indiferent de porţiunea înrădăcinată a lor. utilizând procedeul marcotaj orizontal. Primăvara anului II se desface bilonul lăsând 2 .25 cm cu pământ reavăn.6 praşile.15 noiembrie sau primăvara în martie .5 m paralele cu latura scurtă pe direcţia rândului.5 m. În continuare primăvara şi vara se aplică lucrări de întreţinere a solului 5 . MM.10 cm. Modul de lucru În cadrul parcelelor pe latura lungă .5 . (fig.4 . Obţinerea portaltoilor prin marcotaj orizontal Scopul lucrării constă în însuşirea tehnologiei de înmulţire a portaltoilor sau arbuştilor pe cale vegetativă. Tulpina se scurtează la 45 . Acest mod de înmulţire este posibil pentru portaltoii vegetativi ai mărului tip M. ele se plantează pe adâncimea de 20 cm fie drept. vertical. folosind plantatorul tip T.3 discuiri. În aprilie când lăstarii de pe planta mamă au 8 . Marcotajul se face în mai multe feluri: orizontal.pe cale vegetativă Tehnologia înmulţirii prin marcotaj. Terenul destinat se fertilizează cu 20 . chinezesc. În dreptul semnelor de pe cablu se efectuează gropiţe adânci de 22 .50 cm. fie uşor oblic pe rând. dar şi pentru gutui sau pentru portaltoii vegetativi ai drupaceaelor şi chiar pentru arbuşti. Obţinerea marcotelor are loc în şcoala de marcote.capătul parcelei .aprilie. distanţa între rânduri fiind de 1. Marcotajul orizontal permite obţinerea de indivizi uniformi ca vigoare şi înrădăcinare încât este frecvent folosit în pepiniere în ultima perioadă. 92 . 2.3 cm pământ deasupra plantei mamă. Materialul pentru plantat .3.marcote sau butaşi înrădăcinaţi. Plantatorul se introduce apoi oblic lângă marcotă încât vârful lui să fie sub vârful marcotei. Epoca de înfiinţare a marcotierei poate fi toamna 1 . Se repetă de 2 . PAGEAM 1.0.

93 .5 . Marcote STAS . d – muşuroitul de toamnă.2%. Dacă vegetaţia întârzie şi frunzele nu cad. Modul de lucru. Aceeaşi marcotă prezintă tulpina sănătoasă. lignificată.se bilonează din nou pe 20 . Cu prăşitoarea mecanic se trece între rânduri şi se micşorează bilonul. sfârşit de octombrie început de noiembrie. După dezvelire.a.50 cm. şi se combat bolile şi dăunătorii caracteristici.plantarea marcotelor primăvara . Aceste marcote se fasonează imediat prin scurtarea rădăcinilor adventive la 0. Recoltarea marcotelor începe după căderea frunzelor. Se exploatează astfel 12 -15 ani.planta mamă . şi colab. La 20 zile după tratament frunzele cad.10 mm şi o porţiune înrădăcinată de minim 5 cm. se tratează cu clorat de potasiu 0.1.1 cm.1289/62 sunt cele care prezintă la mijlocul lor o grosime de 6 .1 . se taie de la punctul de inserţie de pe planta mamă . Tulpinile detaşate înrădăcinate poartă denumirea de marcote şi imediat sunt acoperite cu pământ provizoriu. 6.25 cm cu pământ reavăn pentru ca în primăvara anului III procesul de formare a marcotelor să reînceapă ca şi în anul II. Desfacerea totală a bilonului se realizează cu sape.tulpina orizontală. se îngraşă suplimentar aplicând 70 . b – fasonarea marcotelor înainte de aplecare .În aceeaşi perioadă vara se udă când este necesar. Scopul bilonării este de a asigura condiţii optime (temperatură. tipică portaltoiului cu lungimea medie de 45 . c – orizontalizarea marcotelor . fiecare tulpină înrădăcinată sau nu. aerisire) pentru formarea pe lăstari a rădăcinilor. 1978) a ..80 kg/ha azot ş. După recoltare tulpina orizontală . Sortarea marcotelor se efectuează după recoltare la umbră dependent de grosimea tulpinii şi de porţiunea înrădăcinată.0. Marcotajul orizontal (Ceauşescu I. Fig. umiditate.3. Dacă în perioada recoltării este secetă marcotiera se udă. e – desfacerea muşuroiului primăvara .

Fig. 2000 mg/l timp de 5 secunde. sunt separate la sortare şi sunt trecute pe o suprafaţă de teren pentru un an în vederea fortificării sau înrădăcinării în şcoala de butaşi. în gropi sau în beciuri unde temperatura este de 5 .10 cm.a. Când nu dispunem de substanţe stimulatoare. secţionând la 5 . fie că sunt neînrădăcinate. Se păstrează astfel până primăvara în nisip reavăn. fie că prezintă grosimea sub 6 mm. Tulpinile anuale din cadrul arbuştilor sau ramurile anuale pentru pomii propriu-zişi. Astfel pregătiţi se trec la stratificat şi se acoperă total cu nisip reavăn în şanţuri. şi se etichetează cu specia şi data recoltării.6 mm deasupra unui mugure şi 5 . necesari obţinerii butaşilor. 94 . După recoltare.Se leagă în pachete de 50 buc. 6. c – cu cârlig. Înmulţirea prin butaşi lignificaţi Înmulţirea prin butaşi este utilizată în principal pentru arbuştii fructiferi dar şi pentru portaltoii vegetativi ai mărului cu vigoare mică.2.8 mm sub ultimul mugure.3.6 cm la bază. pentru portaltoii de prun: Brompton. Grosimea lor este de 6 . Pachetele se introduc cu baza într-o soluţie de acid beta indolil butiric conc. aşa cum se observă în figura 6. b – cu călcâi. se etichetează cu denumirea portaltoiului şi se trec la şanţul de stratificare. Pachetele în şanţ se acoperă cu pământ sau nisip pe 35 .2. C 12 ş. cireş : Coltt.40 cm înălţime. lungimea lor este de 7 . Lucrarea are ca scop cunoaşterea modului de obţinere a noi plante din porţiuni anuale de tulpină sau din ramuri anuale. Marcotele ce nu prezintă caracteristicile STAS. care detaşate de planta mamă şi puse în condiţii favorabile redau o nouă plantă. Pentru obţinerea butaşilor la ghivece sau pe platforme. se recoltează toamna după căderea frunzelor.3. Aceste porţiuni cu denumirea de butaşi se leagă în pachete de 50 buc.7°C. se scurtează la lungimea totală de 18 -20 cm. Butaşi lignificaţi: a – simpli. Saint Julien.8 mm.. butaşii se mocirlesc pe 4 .

5 mm. În primul an se înfiinţează drajoniera prin deschiderea cu rariţa de şanţuri adânci de 20-25 cm. drajonii se sortează şi se leagă în pachete de 25 buc. udări în perioada de secetă şi tratamente.portaltoi . Producţia de drajoni STAS este de 200-250 mii buc.irigare. în care caz durata acestora este de 4.1-0. Altoirea pomilor Altoirea este înmulţirea vegetativă ce constă în îmbinarea unei plante pe rădăcini proprii . . Lucrările de întreţinere care se aplică sunt: .cu o porţiune de plantă sau mugure numit altoi . se efectuează în luna martieaprilie pe un teren pregătit ca şi pentru şcoala de puieţi. prelevate din vârfuri de lăstari.10 cm pe rând funcţie de modul de creştere al puietului. se leagă în pachete de 50 buc. la distanţa între rânduri de 1. Când butaşii au fost obţinuţi pentru arbuşti. Se taie bilonul pe jumătate şi se aşează vertical butaşii la 5 ./ha. Tehnologia înmulţirii prin drajoni În practica pepinieristică înmulţirea prin drajoni se practică la zmeur. ei se utilizează la înfiinţarea chiar a plantaţiilor cu arbuşti. se fasonează.cu mugure detaşat. .50 m. îngrăşarea suplimentară.90 cm între rânduri şi 5 . Toamna după căderea frunzelor se scot. Înmulţirea prin micropropagare "in vitro" Metoda se bazează pe proprietatea unei celule sau grup de celule (meristeme). Se cunosc numeroase metode de altoire grupate în trei sisteme: A). După plantare se udă. Drajonii de zmeur se pot recolta din plantaţiile de producţie. se sortează. şi sunt etichetaţi cu denumirea speciei soiului sau a portaltoiului. .care în urma suprapunerii secţiunilor . se stratifică asemănător puieţilor din şcoala de seminţe. Când sunt portaltoi. plivit pe rândul de buruieni.cu o ramură detaşată.10 cm după care se reface bilonul menţinând 1 . cu o producţie de drajoni de 40-50 mii buc/ha. Toamna în anul II.Plantarea butaşilor în şcoala de butaşi. Pe direcţia rândurilor se întind cabluri şi se efectuează biloane înalte de 20 cm.prin alipire. scosul se face cu plugul. Arbuştii fructiferi dar şi portaltoii se pot obţine şi din butaşi verzi. se folosesc la înfiinţarea câmpului I. Până toamna butaşii formează rădăcini.6 praşile între rânduri. pomul altoit. B). de 0. .2 muguri ai butaşului deasupra acestuia. TEST DE EVALUARE 95 . Distanţa de plantare este de 80 . . C). de a reproduce vegetativ planta iniţială. 5 . Drajonii se plantează la 70 cm pe rând. După plantare tulpinile se scurtează la 15-16 cm.îmbinării şi legării lor concresc şi formează un singur individ. După care se stratifică.menţinerea terenului afânat şi curat de buruieni.5 ani.combaterea bolilor şi dăunătorilor la avertizare. În timpul vegetaţiei se aplică lucrări de întreţinere.

care în urma suprapunerii secţiunilor . e) 0.altoi . 2. De rezolvat: 2. pomul altoit. b) La piersic. c) La gutui. e) La zmeur. La ce specie se practică înmulţirea prin drajoni? a) La măr. c) 10-20 cm între rânduri. d) La cireş.. Rezolvare: e. b) 5-10 cm pe rând. Exemplu rezolvat: 1.0 cm pe rând. În ce constă metoda de înmulţire in vitro? Răspuns: Exerciţii. Care este distanţa de plantare a butaşilor între rânduri şi pe rând în şcoala de butaşi? a) 80-90 cm între rânduri.cu o porţiune de plantă sau mugure numit . Rezolvare: 96 .5-1.îmbinării şi legării lor concresc şi formează un singur individ.Ce este altoirea pomilor? Răspuns: Altoirea este înmulţirea vegetativă ce constă în îmbinarea unei plante pe rădăcini proprii .portaltoi . d) 20-25 cm între rânduri.

etc. Aceste deziderate nu pot fi realizate decât în unităţi specializate denumite pepiniere pomicole. 97 . sănătos. toate aceste probleme nu-şi pot găsi soluţiile fără cunoaşterea şi folosirea corectă a înmulţirii pomicole. restructurările inerente care se impun. liber de boli virotice.REZUMATUL TEMEI Având în vedere problemele dificile cu care se confruntă pomicultura. Materialul săditor pomicol necesar extinderii şi modernizării pomiculturii trebuie să fie de înaltă valoare biologică. garantat din punct de vedere al autenticităţii soiurilor cît şi portaltoilor. bazele biologice ale înmulţirii şi problemele tehnologice specifice fiecărei verigi.. solicitările pieţelor. Sunt prezentate cunoştinţe referitoare la ce trebuie să înmulţim. în conformitate cu legislaţia în vigoare. De aceea am expus în această temă majoritatea problemelor legate de modul de organizare a unei pepiniere pomicole.

Se finalizează cu plantarea pomilor la locul definitiv. Editura Universitaria. Bucureşti. deoarece ea angrenează capitalul iniţial ce se investeşte şi lucrările ce se execută într-o perioadă mai scurtă sau mai lungă de timp.. 3... 2009 – Pomicultură practică. sisteme de cultură. 4. • Plantarea pomilor. 7 ÎNFIINŢAREA PLANTAŢIILOR POMICOLE Unităţi de învăţare : • Tipuri de plantaţii (livezi). sisteme de cultură. 2003 . Craiova 5.Tema nr..Pomicultură modernă şi durabilă. • Pregătirea terenului pentru plantarea pomilor.. Rm. cunoaşterea tipurilor de plantaţii pomicole. Timpul alocat temei : 6 ore Bibliografie recomandată : 1. Editura Conphys. Manual universitar pentru învăţământul la distanţă. Editura Arves. Craiova. 2005 – Pomicultură generală. cunoaşterea metodelor de plantare şi a epocilor de execuţie a plantării. alegerea şi organizarea terenului pentru plantare Acţiunea de înfiinţare a unei plantaţii pomicole (livezi) este de importanţă majoră. Tipuri de plantaţii (livezi). 2010 – Pomicultura. Cichi M. Baciu A. Editura Didactică şi Pedagogică. 1982 – Pomicultură generală şi specială. şi colab. Obiectivele temei : prezentarea concretă a sistemelor de cultură. - 98 . 2. 7. cunoaşterea modului de alegere şi pregătire a unui teren înaintea plantării. Vâlcea. Botu I. alegerea şi organizarea terenului pentru plantare . Cichi M. Popescu M. Craiova. Editura Universitaria.1.

1. s-au perfecţionat şi au putut fi încadrate în criterii precise de evaluare. suprafaţa de nutriţie. Sistemele şi tipurile de plantaţie.plantaţii comerciale – industriale în ferme cu suprafeţe economic viabile care asigură producţii mari de fructe pentru consum proaspăt şi pentru industrializare.plantaţii didactice existente în liceele şi facultăţile de horticultură destinate studiului şi practicii elevilor şi studenţilor. fiind situate în zona colinară şi de şes. 7. cu suprafeţe mici. destinaţia. în asociaţie cu alte culturi horticole. iar păstrarea fructelor se face în localuri simple amenajate provizoriu.plantaţii familiale. .). intrarea pe rod.1. bănci de germoplasmă. cu diferite specii şi soiuri pentru a realiza un consum eşalonat de fructe în tot timpul anului sau pentru agrement. tipul de coroană. volumul fructelor şi suprafaţa cultivată cu pomi ce trebuie luată în considerare la proiectarea unei plantaţii sau livezi: . material deosebit de valoros pentru ameliorare şi genetică.1.1. sunt dotate cu sisteme de maşini. depozite pentru păstrarea fructelor. . Fig. Plantaţii pomicole industriale . soiul. plantaţiile sunt specializate pe specii şi soiuri. Ele sunt elaborate şi perfecţionate în funcţie de o serie de criterii: specia. au o înzestrare tehnică redusă.Se deosebesc anumite tipuri de plantaţii pomicole (livezi) după particularităţile de producţie. gradul de mecanizare al lucrărilor.plantaţii experimentale destinate cercetării ştiinţifice şi cuprinde colecţii de specii şi soiuri de pomi şi arbuşti fructiferi. precum şi eşalonarea recoltărilor în ciclul biologic. . Dintre toate metodele de cultură. adăpost pentru sortarea fructelor (fig.TENDINTA MODERNĂ este că cele mai bune rezultate de producţie o dau livezile intensive şi superintensive 99 . 7. ele sunt organizate în staţiunile de cercetare.plantaţii în grădina familială. portaltoiul. înfiinţate în toate zonele ecologice în ferme mici şi mijlocii ce produc fructe pentru comercializare într-un sortiment larg de specii şi soiuri. vigoarea pomilor.

speciile de pomi 35%. calitatea I-a speciile de pomi 25%. consum forţă de muncă – 900 ore-om/ha. număr pomi la ha – până la 350. consum muncă manuală 810 oreom.datorită în principal. fructe extra – 70%. intrarea pe rod la 2-3 ani. Tabelul 7. următoarea clasificare. portaltoi vegetativi de vigoare mijloci. fructe extra – 50%. 15%. calitatea a II-a. mecanizare bună. calitatea a II-a 15%. pomi cu fructifere) coroana aplatizată sau globuloasă. distanţă medie de plantare 4x5m. productivitatea muncii – 24 ore/t. în mare. În funcţie de criteriile de mai sus specialiştii au stabilit. Superintensivă la Producţia – 30t/ha. Metodele şi sistemele de cultură pomicolă au evoluat spre noi aspecte de modernizare şi eficienţă economic. mecanizare medie. înălţimea 5-12 m. 100 . calitatea a II-a 5%. număr de pomi la ha. 5%. Intensivă la toate Producţia – 20 t/ha. păr. Caracterizarea metodelor de cultură la pomi (după Negrilă Aurel – 1975) Metodele şi sistemele Caracteristici agroeconomice de cultură Extensivă la toate Producţia – 10 t/ha. înălţime medie. intrarea pe rod la 8-10 ani. coroane globuloase şi aplatizate. 700(garduri pomicole sau 1650. intrării rapide pe rod. Alegerea terenului pentru plantaţie: În concepţia modernă. consum muncă manuală – 916 oreom. fructe extra – 80%. productivitatea muncii – 37 ore/t. intrarea pe rod la 4-6 ani. portaltoi generativi de vigoare mare. 8x8 m. rodire economică 12-15 ani. (tabelul 7. număr pomi la ha 1900piersic. plantaţiile mari (în ferme specializate) se extind în bazine şi centre cu tradiţie.1. calitatea I a speciile măr. productivitatea muncii – 88 ore/t. calitatea I-a. putând da ca exemplu plantaţia cu pomi pitici. rodire economică până la 15-20 ani.1. urmându-se concentrarea şi specializarea producţiei pomicole. pomi viguroşi cu coroana globuloasă. duratei scurte de recuperare a investiţiei şi rentabilităţii ridicate. portaltoi vegetativi. pomi (cu pomi pitici) vigoare slabă.). rodire economică până la 30-35 ani.1.1. distanţe mari de plantare 7x7. vişin 8000. distanţe de plantare mici. mecanizare bună. 34 m. vigoare slabă.

piersic Nuc. Din punct de vedere al reliefului. La alegerea solului se are în vedere că o plantaţie de pomi ocupă terenul o perioadă lungă de timp. piersicul. cu pante uniforme până la 24% în zona colinară.1. mărul (soiuri târzii). prun. căldură şi apă: Cerinţe faţă de lumină Cerinţe mari Cerinţe mijlocii Cerinţe mici Cerinţe faţă de căldură Cerinţe mari Cerinţe mijlocii Cerinţe mici Cerinţe faţă de apă Cerinţe foarte mari Cerinţe mari Cerinţe mijlocii Cerinţe mici Specii fructifere Nucul. radiaţia solară. sol şi social-economici. (soiuri nerezistente la ger) Măr. cireşul Părul. În acest sens. prun (soiuri rezistente la ger). vişin. Relieful. SV şi S-E. coacăz. relief. factorii limitativi sunt: temperatura. vişinul. Pentru sistemele cu pomi pitici şi garduri pomicole se recomandă versanţii cu pante sub 15% în zona colinară şi terenurile plane în zona de câmpie. cireş. cu expoziţie S. cele mai bune terenuri pentru livezi sunt cele situate la altitudinea mică şi mijlocie. prunul Părul.). nucul. gutui. vântul (tabelul 7. cais.La alegerea locului pentru livadă se au în vedere o serie de factori de favorabilitate şi anume: climatic. cireşul. Solul. agrişul Specii fructifere Migdal. căpşun Specii fructifere Arbuştii fructiferi Gutuiul. Condiţiile de climă sunt analizate pentru a stabili în ce măsură corespund culturii fiecărei specii pomicole. mărul. Tabelul 7. mărul (soiuri de vară) Piersic. vişinul Zmeurul.1. caisul.2. precum şi faptul că fiecare specie sărăceşte unilateral solul. Gruparea speciilor fructifere de climat temperat în funcţie de cerinţele faţă de lumină. păr. coacăzul. cais şi migdal Pentru speciile pomicole a fost stabilită izoterma optimă precum şi temperaturile extreme la care se poate face o cultură economică. prunul.2. precipitaţiile. 101 . agriş.

mărimea unei parcele poate fi până la 5 ha. Fiecare parcelă trebuie să îndeplinească în mod obligatoriu condiţia de a asigura acelaşi sistem de întreţinere şi de executare a lucrărilor. ameliorarea şi utilizarea cât mai judicioasă a fondului funciar. sistemul de cultură. Documentaţia se sprijină pe informaţia ştiinţifică şi constă în adoptarea de soluţii diferenţiate în funcţie de tipul de plantaţie. fiind pretenţioase faţă de lumină. fertile. amplasarea centrului administrativ şi a dotărilor tehnice. Parcela reprezintă unitatea teritorială de bază în cadrul unei livezi.Lucrări de amenajare a terenului ce privesc terenurile în pantă. trebuie rezolvate probleme privind parcelarea. Pe terenurile în pantă. se pot planta 2-3 rânduri de pomi. stabilirea speciilor şi soiurilor şi amplasarea lor pe teren. Pentru plantaţiile cu pomi pitici. Terasele sunt principalele amenajări antierozionale şi se construiesc pe pante uniforme cu înclinare mai mare de 15-18%. nivelul fertilităţii. impune măsuri corespunzătoare de combatere a eroziunii solului.Lucrări de organizare interioară a terenului ce se aplică în toate plantaţiile.Din acest motiv. În cadrul lucrărilor de organizare interioară a teritorului plantaţiei. permeabile. direcţia de producţie. de asigurare a condiţiilor optime de dezvoltare a pomilor şi de exploatare raţională a plantaţiei. parcelele pot avea şi altă formă. se pot grupa în 2 categorii: . Speciile fructifere cultivate în climatul nostru fac parte din grupa fotofile. al pânzei de apă freatică şi subsolul pentru fiecare specie şi combinaţie soi-portaltoi în parte. Lucrările de amenajare a terenului şi pregătire a solului trebuie să asigure conservarea. Parcelele se orientează cu latura lungă pe direcţia curbei de nivel. Pentru livezile intensive şi superintensive se recomandă solurile cu textura mijlocie şi uşoară. . trasarea şi amenajarea drumurilor. profunde. etc. în funcţie de specie. ele asigură condiţii pentru mecanizarea lucrărilor. Organizarea si amenajarea terenului pentru plantare: Lucrările ce se execută pentru organizarea teritorului. mărimea parcelei variază aproape exclusiv în funcţie de mărimea pantei şi gradul de frământare a terenului. etc. 102 . Parcelarea terenului. Pe lângă combaterea eroziunii. bine drenate cu reacţie slab acidă până la neutră. Amenajarea terenului. În general. Lăţimea teraselor este invers proporţională cu panta terenului şi variază între 6 şi 12 m. Cea mai bună formă a parcelelor este forma dreptunghiulară. Acolo unde configuraţia terenului obligă. Înfiinţarea plantaţiilor de pomi în zonele colinare. se admit şi cazuri în care o parcelă are o suprafaţă de până la 2 ha. la înfiinţarea plantaţiilor de pomi se analizează tipul de sol şi însuşirile sale. cu aceleaşi mijloace mecanizate pe toată suprafaţa sa. Pe aceste pante.

deoarece. e) Paralelogram. depozite pentru păstrarea fructelor. indiferent dacă reţeaua va fi din canale deschise sau conducte îngropate. d) Şah. Rezolvare: a. Care este cea mai bună formă a parcelelor ? a) Dreptunghiulară. apă.Reţeaua de drumuri. sunt necesare multe transporturi de materiale (îngrăşăminte. Ce este o plantaţie comercială industrială? Răspuns: Sunt plantaţiile viabile care asigură producţii mari de fructe pentru consum proaspăt şi pentru industrializare. În cazul tractoarelor U-650 lăţimea acestei zone va fi de 10 m. De rezolvat: 2. pomi. Care sunt speciile cu cerinţe foarte mari faţă de apă? a) Piersic. TEST DE EVALUARE 1. este absolut necesară existenţa sistemului de irigaţie. sunt dotate cu sisteme de maşini. În livezile cu pomi pitici şi unde precipitaţiile sunt în medie sub 400 . 2. c) Triunghi.500 mm pe an. b) Pătrat. ea fiind materializată pe teren înainte de pichetare. Lăţimea zonelor de întoarcere variază în raport cu gabaritul tractorului şi al maşinilor pe care le acţionează.). tutori. adăpost pentru sortarea fructelor. sunt specializate pe specii şi soiuri. fructe etc. Exemplu rezolvat: 1. 103 . atât la înfiinţarea lor cât şi după aceea. Executarea propriu-zisă a drumurilor poate fi amânată până după pichetare. Aceasta este o lucrare foarte importantă pentru ambele categorii de plantaţii. Important este ca această lucrare să fie prevăzută în planul de organizare. De aceea plantaţia trebuie prevăzută cu o reţea de drumuri bine stabilită. În cazul tractoarelor mai mici sunt necesari circa 6 m. Dacă nu se procedează astfel se creează greutăţi la orientarea rândurilor şi la delimitarea zonelor de întoarcere. Amplasarea reţelei de irigaţie. dar este important ca acestea să fie trasate cu multă precizie înainte de pichetarea terenului. fiind situate în zona colinară şi de şes. Ce caracteristici prezintă o plantaţie familială? Răspuns: Exerciţii.

b) Cais; c) Nuc; d) Arbuştii fructiferi; e) Mărul. Rezolvare: 7.2. Pregătirea terenului pentru plantarea pomilor Pentru a se realiza o livadă încheiată se impune ca înainte de plantare terenul să fie pregătit în cele mai bune condiţii, şi să înceapă cu cel puţin 3 - 4 luni înainte de efectuarea acestei lucrări - plantarea. În acest scop se cer executate, în prealabil, o serie de lucrări: Defrişarea, curăţarea şi nivelarea terenului. În vederea unei bune amenajări a terenului este necesar ca mai înainte să se defrişeze toţi pomii şi mărăcinişurile. Scoaterea se va face cu rădăcini cu tot, fie manual sau mecanic. Apoi se face curăţarea terenului, cu care ocazie se strâng şi pietrele de pe teren. După defrişare şi curăţare se execută nivelarea manual sau mecanizat, cu buldozerul sau grederul. În grădină se foloseşte motocultorul sau grebla. Fertilizarea de aprovizionare se face cu doze mari de îngrăşăminte. Astfel, la 1 hectar se dau 40 - 60 t gunoi de grajd, repartizat uniform pe teren. Totodată se administrează îngrăşăminte minerale cu fosfor şi potasiu în cantităţi corespunzătoare sistemului de cultură. Dozele orientative recomandate sunt de 600 - 10000 kg superfosfat şi 300 - 400 sare potasica la ha. Solurile pronunţat acide sunt neutralizate prin aplicarea a 2 - 8 t/ha amendamente calcaroase care se aplică înainte de desfundare. Arătura de desfundare. Solurile cu orizont gleizat sau carbonic sunt desfundate numai până la nivelul acestor orizonturi, iar în adâncime se face afânarea prin scarificare. Distanţa de plantare. Asigurarea unei dezvoltări normale şi rodiri abundente a pomilor, precum şi folosirea condiţiilor optime de aplicare a lucrărilor de îngrijire se realizează prin plantarea pomilor la distanţe diferite. Respectarea distanţelor de plantare este obligatorie, deoarece ele determină suprafaţa de nutriţie a fiecărui pom şi prin aceasta se evită concurenţa între plante, umbrirea reciprocă şi se creează condiţii optime pentru pătrunderea luminii solare în coroana pomului. Distanţele de plantare a pomilor se stabilesc în funcţie de specie, portaltoi şi soi în livezile intensive şi superintensive. Alegerea şi repartizarea soiurilor. Repartizarea pe teren ţine seama de condiţiile de sol, precipitaţii, expoziţia terenului, frecvenţa vântului dominant, panta terenului, talia pomilor. Pichetarea terenului Este lucrarea ce precede plantarea pomilor şi constă în marcarea cu picheţi a locului de plantare pentru fiecare pom.

104

Epoca de efectuare este după pregătirea terenului pentru plantat. Pregătirea terenului, constă în îndepărtarea vegetaţiei lemnoase, nivelarea solului, îngrăşare specifică şi desfundat la 65 - 75 cm. Terenul se pichetează, adică locul de plantare a pomului se însemnează cu 2 - 3 săptămâni înainte de săpatul gropilor. Lucrarea începe, după stabilirea distanţelor între rânduri şi pe rând şi după precizarea sistemului de pichetaj. Sistemul de pichetaj este dat de figura geometrică ce o formează 4 pomi din două rânduri alăturate. El poate fi: în pătrat când distanţa dintre rânduri şi pe rând este egală, în dreptunghi când distanţa dintre rânduri este mai mare decât pe rând, sau în triunghi echilateral, când distanţa între rânduri este egală cu distanţa pe rând ori 0,866 sau în triunghi isoscel când distanţa între rânduri este mai mare decât pe rând,dar pomii din rândul doi sunt plantaţi la mijlocul distanţei rândului unu. Lucrarea de pichetaj necesită aparatură topografică şi anume: teodolit, pantometrul pentru terenuri plane, stadii (mire), panglică sau sârme gradate, jaloane, picheţi. Suprafaţa de plantat se împarte în parcele a căror mărime este proporţională cu panta şi orografia terenului. Forma parcelei de dorit a fi dreptunghiulară sau pătrată şi numai pentru limite obligate alte forme. Parcelele se orientează cu latura lungă, paralelă cu curbele de nivel şi ele sunt delimitate de drumuri şi zone de întoarcere. Datorită tehnologiilor moderne existente astăzi, pichetajul se poate efectua cu ajutorul unui dispozitiv laser cu care se poate picheta 1,6 km de teren, cu condiţia ca în ziua respectivă să nu existe ceaţă. Alături de acest dispozitiv care se montează pe un trepied în momentul pichetării, mai sunt necesare: un receptor, o lunetă, tablou comandă laser. Pichetarea pe terenurile plane În cadrul parcelei după stabilirea distanţelor de plantare şi a sistemului de pichetaj se procedează la: - încadrarea suprafeţei parcelei; - ridicarea perpendicularelor ajutătoare; - pichetajul propriu-zis. Pentru încadrarea pe latura lungă a parcelei se vizează şi apoi se marchează cu picheţi o linie dreaptă - AB. Lungimea liniei AB este multiplul distanţei între pomi pe rând, iar depărtarea ei de marginea parcelei este de 1/2 din intervalul dintre rânduri. Din capetele ei adică din punctul A dar şi din B, se ridică folosind teodolitul sau pantometrul, perpendicularele AC şi BD. Aceste perpendiculare sunt egale ca lungime şi reprezintă multiplul distanţei între rânduri. Se cunoaşte lungimea liniei AB sau se măsoară din nou. Cu această lungime din punctul C marcat cu pichet, se măsoară o distanţă egală cu AB. Când această distanţă nu închide poligonul în D - marcat şi el cu pichet însemnează că cele două perpendiculare AC şi BD nu au fost bine trasate şi lucrarea se reia. Când distanţa AB a închis capetele CD perfect înseamnă că sa lucrat corect şi lucrarea continuă. Pe laturile scurte AC şi BD se însemnează

105

cu picheţi vopsiţi capetele de rânduri care rămân pe loc până la plantarea întregii parcele. Linia de bază AB constituie rândul unu dar el poate fi mult mai lung decât lungimea panglicii încât pentru marcarea locului de plantare a pomilor din rândul 2, 3... se ridică perpendiculare ajutătoare din 50 în 50 m. Pe linia AB la 50 m se ridică perpendiculare însemnate cu picheţi vopsiţi sau văruiţi ca şi pe liniile AC şi BD la distanţa între rânduri. Perpendicularele notate cu AC´ şi AC´´ formează suprafeţe închise, de dreptunghi cu latura scurtă de 50 m. În interiorul fiecărei suprafeţe închise se poate începe pichetajul propriu-zis folosindu-ne de panglică, jaloane, picheţi. Primul rând este pe linia AB la 1/2 din distanţa între rânduri de marginea parcelei. Celelalte rânduri se marchează la distanţa corespunzătoare dintre rânduri. Se întinde panglica între picheţii capete de rânduri şi liniile ajutătoare iar la distanţa stabilită pe rând se însemnează locul de plantare cu picheţi. Presupunând că distanţa de plantare este de 5 m între rânduri şi 4 m pe rând, primul rând este la 2,5 m de marginea parcelei, iar următoarele la 5; 5 m. Pentru distanţa pe rând primul pom este pe perpendiculara AC care este marcată la 1/2 din distanţa între pomi pe rând, de marginea parcelei, adică la 2 m,apoi se continuă cu 4; 4 m. Lucrarea se continuă prin deplasarea panglicii la rândul 2, apoi 3 ş.a.m.d. până se pichetează ultimul rând. Săpatul gropilor pentru plantarea pomilor Pentru realizarea unor condiţii optime de prindere şi de creştere a pomului, la locul de plantare se realizează gropi cu dimensiuni ce depăşesc sistemul radicular. Scopul lucrării: însuşirea modului de realizare a gropilor. Epoca efectuării gropilor este cu cca. două luni înainte de plantare pentru terenurile nedesfundate şi cu 1 - 2 săptămâni înainte pe terenurile desfundate, uneori chiar în aceeaşi zi. Pentru săpatul gropilor sunt necesare cazmale, lopeţi, picheţi şi scândură de repichetaj, în principal pe terenuri în pantă. Dimensiunile gropilor vor fi de 1,5 / 1,5 / 0,8 m pe terenuri grele nedesfundate şi nelucrate; 1 / 1 / 0,8 m pe terenuri mijlocii şi lucrate printr-o arătură la 25 - 30 cm şi pot fi de 0,6 / 0,6 / 0,8 m pe terenuri desfundate, (fig. 7.2.1).

106

şanţuri în care se plantează pomii. până după plantare. Scândură de repichetaj (după Popescu M. Tehnologia de plantare pe rigole se aplică pe terenurile mobilizate pe adâncimea de 35 .55 cm.). În dreptul crestăturilor de la capetele scândurilor se fixează câte un pichet. dar pământul rezultat se aşează în cealaltă parte a rândului tot ca muşuroi. Pe terenurile plane. dimensiunile gropii pe care dorim să o realizăm.2.. la 70 . Se păstrează în acest caz picheţii capete de rânduri ce ajută la repichetaj şi cei de pe liniile ajutătoare. Se continuă cu săpatul solului până la 80 cm. lată de 10 – 12 cm. Aceşti picheţi marginali se bat foarte bine pentru că rămân în teren.8 m.2. (fig.6 – 1. Lucrarea se desfăşoară prin dislocarea primului strat de sol cu cazmaua până la 40 cm şi aşezarea lui între rânduri sub formă de muşuroi. Teren desfundat În cazul plantaţiilor superintensive pe terenuri desfundate. 2.2.Fig. Săpatul propriu-zis al gropilor începe prin a schiţa cu lama de la cazma în jurul pichetului ce marchează locul de plantare.2. groasă de 2 cm şi prezintă o crestătură la mijloc şi câte o crestătură la fiecare capăt..75 cm se recomandă chiar deschiderea de rigole cu pluguri speciale. 1992) Pentru efectuat groapa se aşează scândura cu crestătura din mijloc pe pichetul ce precizează locul de plantare. gropile din capetele de rânduri şi de pe liniile ajutătoare se realizează după repichetare. Pe terenurile în pantă pentru săpatul gropilor se foloseşte scândura de repichetaj.2. 107 . fără a fi dislocaţi şi fără a efectua gropi.1. 7. şi colab. Fig. 7. Aceasta are lungimea de 1.

e) După precizarea sistemului de pichetaj. se aşează pământul obţinut la a doua cazma pe toată dimensiunea gropii şi chiar mai mult în aval formând un taluz.b. d) Cerc. aducând fundul gropii la orizontală. Care sunt sistemele de pichetaj care se utilizează în pomicultură? a) Dreptunghi. 2. Rezolvare: a. Care sunt etapele care se aplică după stabilirea distanţelor de plantare şi a sistemului de pichetaj? Răspuns: Exerciţii. c) După pregătirea terenului pentru plantat. Se sapă în adâncime încă o cazma 28 – 30 cm şi solul se aşează în amonte. Pentru plantat. De rezolvat: 2. Se aşează brazdele cu iarbă pe taluzul format. c şi e. Se scoate pichetul central şi se începe săpatul gropii. Exemplu rezolvat: 1. e) Triunghi isoscel. TEST DE EVALUARE Ce reprezintă pichetarea terenului? Răspuns: Este lucrarea ce precede plantarea pomilor şi constă în marcarea cu picheţi a locului de plantare pentru fiecare pom. Rezolvare: 108 . Când începe lucrarea de pichetaj? a) După stabilirea distanţelor între rânduri . d) După trecerea gerurilor mari. b) După stabilirea distanţelor pe rând. Primul strat dislocat sub formă de brazde se aşează în aval. b) Pătrat. urmând apoi plantarea cu sol fertil. Se continuă cu săpatul pe o adâncime de o cazma dar pământul nu se mai scoate ci se aşează în aval de groapă. c) Triunghi echilateral.Se ridică scândura şi se schiţează – ca şi la terenurile plane – în jurul pichetului central un pătrat cu dimensiunile gropii.

În acest sens muncitorii repartizează tutori la fiecare groapă înainte de tras pământ în acestea. Repichetarea şi umplerea parţială a gropii cu pământ Cu 2 – 3 săptămâni înainte de plantat sau uneori chiar în ziua plantării. Plantarea pomilor Scopul lucrării este de cunoaştere concretă a modului de plantare şi de pregătire a pomului pentru plantat. Gropile marginale cele de pe capetele de rânduri şi chiar cele de pe perpendicularele ajutătoare. Repichetajul cu scândura de repichetaj constă în aşezarea scândurii cu crestăturile din capătul ei pe picheţii din marginile gropii. rândurilor plantate.3. Tutorii au rolul de a preciza locul de plantare şi a favoriza în zonele frecventate de curenţi crestarea verticală a pomilor. favorizarea prinderii pomilor. aceştia se ung cu ulei ars sau se tratează cu SO 4 Cu 5 %. În dreptul crestăturii centrale. fie cu panglica sau sârme gradate respectiv cabluri. Picheţii capete de rânduri reţinuţi sunt un permanent punct de verificare a direcţiei. El se amestecă cu pământ din fundul gropii. Ei au lungimea de 1. Între aceşti picheţi se întinde panglica sau cablul gradat şi la distanţa de plantare pe rând se amplasează în fiecare groapă realizată. în cadrul fiecărei gropi se administrează 25 – 30 kg îngrăşământ organic la adâncimea gropii adică 80 – 100 cm. Repichetajul cu panglica sau cabluri marcate este utilizat pe terenurile plane şi în principal pentru plantaţii intensive sau superintensive. Lucrarea continuă cu tragerea de pământ de la suprafaţa gropii adică pământ fertil.5 – 2 m. Umplerea parţială a gropii cu pământ are ca scop. astăzi nu se amplasează tutorele şi în crestătura centrală se aşează chiar pomul pentru plantat.7. În cazul solurilor neîngrăşate la desfundare sau în cazul nisipurilor. în gropile efectuate se trage pământ fertil de la suprafaţă pe 2/3 din groapă. menţinând scândura în aceeaşi poziţie avută înainte de săpatul gropilor. grosimea de 6 – 8 cm. prin vizare. Pentru suprafeţe mici şi unde curenţii lipsesc. Pentru acest repichetaj se utilizează picheţii din capetele rândurilor care au rămas neschimbaţi. grăbirea intrării pe rod. În zonele frecventate de curenţi se amplasează concomitent şi tutorii. Pământul aruncat în groapă se nivelează uniform şi dacă nu este 109 . fie un pichet mai lung de obicei de 80 – 100 cm sau chiar pomul. Epoca de realizare este cu 2 – 3 săptămâni înainte de plantare pentru solurile nedesfundate sau chiar în ziua plantării pentru cele desfundate sau pentru plantarea pe şanţuri concomitent cu tutoratul sau repichetatul. inclusiv repichetajul lor se realizează după terminarea plantării din interiorul parcelelor mici. Repichetajul adică restabilirea locului de plantare se realizează fie cu scândura de repichetaj. unde pichetul lipseşte se amplasează tutorele ce marchează locul de plantare. fie tutore. Pe adâncimea gropii (80 cm) şi o porţiune de 20 – 30 cm ce se introduce în groapă.

scurtarea rădăcinilor principale groase doar deasupra rănilor efectuate cu ocazia scoaterii din pepinieră. Înainte de plantat la fiecare groapă se aduc 10 – 15 kg mraniţă. Este foarte important ca cei care fasonează.îndepărtarea rădăcinilor uscate. În acest ultim caz.1. 7. După mocirlire un muncitor repartizează pomii la groapă. b – bine Mocirlirea rădăcinilor este lucrarea prin care întreg sistemul radicular până la colet. . Fasonarea rădăcinilor pomilor înainte de plantare r – rău. rădăcinile principale se scurtează foarte aproape de prima secţiune. apariţia gerurilor foarte devreme – plantarea va avea loc primăvara foarte timpuriu. îngrăşământ organic proaspăt de bovine şi apă – amestec semilichid. Când plantarea se realizează primăvara. deci goluri în livadă. Pomii pentru plantat se aduc de la locul de stratificare la capătul parcelei şi se pregătesc pentru plantare prin fasonarea şi mocirlirea sistemului radicular.). sărac.3. 7. iar rădăcinile au fost fasonate la stratificare dar rănile nu s-au cicatrizat.3. el nu se utilizează la umplerea gropii. înainte de dezmugurire. Epoca optimă a lucrării este toamna după căderea frunzelor – început de noiembrie – până la apariţia îngheţurilor. eventual rănite la scoaterea din pepinieră.1. Când există cazuri excepţionale şi anume – neprocurarea materialului săditor. Fig. se introduce într-un amestec de pământ galben. când această ultimă lucrare nu a fost efectuată la scoaterea din pepinieră.scurtarea rădăcinilor subţiri de 1 – 3 mm la 8 – 10 cm. Când pământul rezultat de la fundul gropii este pietros. se trage pământ pe ½ şi chiar 2/3 din groapă. favorizează cicatrizarea rănilor. Mocirla pe rădăcini. mocirlesc şi repartizează pomii la groapă să păstreze evidenţa soiurilor şi să nu efectueze amestec. Se poate planta şi în ferestrele iernii dacă solul permite şi dacă temperatura este de peste 10°C. (fig. Cel care repartizează trebuie să 110 . Fasonarea rădăcinilor constă în: . contactul solului cu sistemul radicular şi în consecinţă favorizează prinderea pomilor. urmând a se folosi la plantare numai pământ de la suprafaţa solului. pomii pornesc mai târziu în vegetaţie şi realizează uneori neprindere. .umed chiar se tasează uşor. Imediat după fasonare sistemul radicular se mocirleşte.

Plantarea pomilor Se trage pământ şi se umple groapa total tot cu pământ mărunţit de la suprafaţă şi din nou se tasează de la marginea gropii. (10 . coletul pomului la plantare se menţine la 25 .groapa rămâne deschisă până la colet.cunoască schema de plantare şi aceasta trebuie să fie respectată întocmai pentru asigurarea polenizării şi a uniformităţii numeroaselor lucrări din livadă. bine mărunţit peste rădăcini. Pentru stabilirea corectă a adâncimii de plantare se foloseşte o şipcă plasată peste marginile gropii lângă tutore.30 cm adâncime dar pe toată durata plantaţiei. La aşezarea pomului în groapă. deci pomul să prezinte în livadă aceeaşi adâncime ca în pepinieră.când tutorii lipsesc. Odată fixată adâncimea şi locul de plantare. Fig.5 cm de pământ. 7.de pe cablu . Pentru ca pomii să fie plantaţi înainte ca mocirla de pe rădăcini să se usuce. se trage pământ fertil de la suprafaţa solului. Lângă tutore sau în dreptul semnului de plantare . scutură uşor pomul după primul strat de sol.4 cm funcţie de cele precizate mai sus. Când rădăcinile au fost acoperite cu 4 . Acest prim strat se calcă începând de la marginea gropii. Muncitorul ce ţine pomul.3.2.). amestecat cu mraniţă.3 cm. Se acoperă apoi cu un 111 .3 cm dacă suntem pe sol desfundat. Când plantarea se efectuează pe pantă sau portaltoiul este vegetativ sau zona este secetoasă. pentru ca pământul să pătrundă printre rădăcini. coletul se menţine mai sus de nivelul solului cu 2 . se efectuează în groapă un muşuroi din pământ reavăn. pe muşuroiul efectuat se stabileşte foarte bine adâncimea de plantare. neaşezat sau mai jos cu 3 . Pentru că solul nu este aşezat pe terenuri plane.15 kg).2. 7. (fig. se completează cu pământ reavăn până la marginile gropii. Se aşează apoi pomul în partea de nord a tutorelui sau în dreptul semnului de pe cablu pe muşuroiul realizat menţinând coletul mai sus cu 2 . iar încălţămintea celui care calcă solul este bine să fie cu talpă moale pentru a nu răni rădăcinile. ei se aşează în groapă în partea umbrită a acesteia şi se acoperă rădăcinile uşor cu pământ protejându-le până se plantează definitiv. Pe nisipurile din sudul Olteniei. coletul se menţine cu 3 .3. obţinând un strat orizontal. Nivelul coletului este necesar a fi pe toată durata plantaţiei la nivelul solului.4 cm sub nivelul solului faţă de cum a fost în pepinieră.

Dacă plantaţia nu este împrejmuită. 7. acesta se instalează în primul an după plantare. Când plantarea se efectuează primăvara. Care este rolul tutorelui? Răspuns: Tutorii au rolul de a preciza locul de plantare şi a favoriza în zonele frecventate de curenţi crestarea verticală a pomilor.30 l apă dacă solul este uscat. iar capătul lui se netezeşte. Care sunt epocile de plantare? a) Toamna. în aceeaşi zi se protejează împotriva iepurilor cu tulpini de floarea soarelui. imediat pomul se udă cu 20 .3. Ce reprezintă mocirlirea rădăcinilor pomilor? Răspuns: Exerciţii.4 cm grosime).3. (fig.3.). pleavă de 3 .după înfiltrarea apei în jurul trunchiului se realizează un muşuroi înalt de 30 . utilizând materiale rezistente (folie de material plastic). se udă şi pe suprafaţa respectivă imediat se aşează un strat de mulci (paie. 112 . pentru a feri pomul de eventuale răni efectuate de tutore şi de curenţi puternici.12 zile de la plantare. el se scurtează cu ferăstrăul sub aceasta. Când tutorele depăşeşte prima ramură din coroană. în jurul pomilor se efectuează o copcă. iar când este reavăn cu 10 15 l apă la fiecare pom. TEST DE EVALUARE 1. de cânepă sau chiar cârpe. După plantare. sau chiar din arătură pentru a feri sistemul radicular de îngheţ. Exemplu rezolvat: 1.3. 7. Legarea pomilor de tutore se realizează la 10 .strat foarte subţire de sol ce nu se tasează.40 cm cu pământul de la fundul gropii. În general primăvara se udă obligatoriu considerând că apar perioade de secetă. 2. Plantaţie încheiată Imediat . În cazul plantaţiilor prevăzute cu şpalier.toamna . Fig. Legarea se realizează în opt culcat.

a drumurilor de exploatare si a rândurilor de pomi. sistemul de cultura. Care este cea mai bună epocă de plantare ? a) Toamna după căderea frunzelor. mişcări de aer. Relieful. Volumul si natura lucrărilor de organizare si amenajare a terenului destinat înfiinţării plantaţiilor pomicole. c) În ferestrele iernii. etc. a reţelei de evacuare a apelor. particularităţile biologice ale pomilor. lumina.b. depind în mare parte de orografia terenului. Înfiinţarea plantaţiilor pomicole nu se poate concepe fără aplicarea prealabila a lucrărilor de organizare si amenajare raţională a terenului. c) Când solul este dezgheţat. a modului de amenajare antierozională a terenului. b) Primăvara cât mai timpuriu. natura solului. Rezolvare: a. umiditate. natura solului si factorul apa condiţionează orientarea parcelelor. se vor alege soiurile. etc. temperaturi. 113 . În funcţie de modul de repartizare a factorilor climatici în teren. d) Vara. etc.b) Primăvara. c. d) După trecerea gerurilor mari. relief. e) Primăvara cât mai târziu. Rezolvare: REZUMATUL TEMEI Plantaţiile pomicole se înfiinţează numai pe baza de proiecte tehnicoeconomice. e) Când solul este îngheţat. De rezolvat: 2. Locul destinat unei plantaţii pomicole trebuie sa corespunda din toate punctele de vedere: sol.

Cunoaşterea avantajelor şi dezavantajelor aplicării sistemelor de întreţinere respective. Obiectivele temei : Cunoaşterea metodelor de irigare. 8 IRIGAREA.Tema nr. INFLUENŢA TEHNOLOGIILOR INTENSIVE • • • • • • • • Unităţi de învăţare : Irigarea plantaţiilor de pomi şi arbuşti fructiferi. Timpul alocat temei : 6 ore Bibliografie recomandată : 114 . avantajele şi dezavantajele. Cunoaşterea sistemelor de întreţinere şi lucrare a solului. Evoluţia solurilor sub influenţa tehnologiilor intensive. ÎNTREŢINEREA PLANTAŢIILOR. Sisteme de întreţinere şi lucrare a solului. Cunoaşterea metodelor pentru determinarea stării de aprovizionare hidrică a plantelor. datorită tehnologiilor intensive. Cunoaşterea efectelor negative ce apar în soluri.

2. Editura Universitaria. Editura Sitech. şi colab. . adânci de 16 .este necesară amânarea unor lucrări agrofitotehnice până la zvântarea solului. terenuri cu pante reduse şi uniforme precum şi pe pante mai mari (15 . Irigarea plantaţiilor de pomi şi arbuşti fructiferi Dintre cele mai folosite metode. Udarea pe brazde Apa este condusă pe brazde deschise distanţate la 0.peste aceste limite se pot declanşa procese de eroziune cu efecte nefavorabile. . Editura Didactică şi Pedagogică. 2010 – Pomicultura. Craiova.. a.0 m una de alta şi la 1.8 . 8.1. Avantaje: .1. Udarea este adoptată pe solurile cu textură mijlocie.permite asocierea cu fertilizarea fazială suplimentară. Bucureşti. Cichi M.1. 1982 – Pomicultură generală şi specială.5%.20 cm cu lăţimea la bază de 30 .. Irigarea prin aspersiune 115 . (fig.consumul de apă este ridicat datorită pierderilor mari prin infiltrare şi evaporare.nu se poate folosi pe toate formele de relief.irigarea prin aspersiune . Baciu A.previne formarea crustei şi a degradării stării structurale a solului. Popescu M.1.). Cichi M. 8. Sina Cosmulescu 2005 – Protecţia mediului în ecosistemele pomicole. . Craiova 4.. Craiova. Dezavantaje: .irigarea prin picurare . Craiova. 3. Manual universitar pentru învăţământul la distanţă. . 5.1. Udarea pe brazde b. Editura Arves. Fig.50 cm.1.diminuarea investiţiei în faza iniţială şi a costurilor de exploatare ulterioare.5 m faţă de rândul de pomi.20%) orientând brazdele pe curbele de nivel cu o înclinare de 1 . .irigarea prin conducte perforate . 8.. . . 2005 – Pomicultură generală. Editura Universitaria.1. 2009 – Pomicultură practică. menţionăm : . .1.udarea pe brazde .

furnizând un debit de 50 l/sec la o presiune de 6 atmosfere.2 cm prevăzute cu 4 dispozitive de picurare pentru fiecare pom. mijlocii şi grele. 8.6 .8 . . instalate pe rândurile de pomi direct pe sol sau se fixează pe mijloacele de susţinere la înălţimea de 20 .30 cm de la sol. Aspersoarele folosite în ţara noastră sunt de tip ASJ-1-M cu unghi de înclinare a jetului de 30º.combate atât seceta atmosferică. cât şi pe cea pedologică. cu ajutorul unei conducte de material plastic sau de cauciuc cu ∅=1. . este necesară filtrarea apei la intrarea în conductă.cheltuieli ridicate pentru dotare.Sistemul realizează o economie de apă evaluată la 25 . Poate fi practicată şi sub coroana pomului şi nu spală soluţiile fungicide şi poate fi practicată în zonele cu curenţi de aer. .2. prevăzut cu 4 dopuri interschimbabile cu diametrul de 5-6-7 şi 7. (fig. Nu stânjeneşte efectuarea lucrărilor între rânduri şi nu strică structura solului. Irigarea prin conducte perforate 116 . pe sol uşor sau greu. având în vedere diametrele mici de picurare care pot fi inundate uşor cu impurităţi.realizează economie de forţă de muncă. Avantaje: . cu pante de până la 25 %.1. d. Irigarea prin picurare Constă în distribuirea apei de udare pe direcţia rândului de pomi sub formă de picături.1. Agregatul de pompare este APT 50/6 – pompă centrifugă monoetajată. amplasate pe substrat permeabil situat la mică adâncime. folosind filtre cu minim 30 orificii /cm2.). Fig.consum mare de energie. Avantaje: .30% prin evitarea scurgerilor din brazde. .5 mm. Debitul mediu pe fiecare picurător este de 1 . pe soluri uşoare. Dezavantaje: .2. 8.poate fi efectuată cu sisteme mobile sau fixe. cât şi pe cele cu microrelief frământat sau neamenajate antierozional. în ritm relativ constant.poate fi practicată pe teren denivelat.se practică atât pe terenuri plane. Irigarea prin aspersiune c. Presiunea apei în conducte este de 0.10 l/h..1 atm.

Tuburile din ceramică sau material plastic sunt plasate la adâncimea de 50-60cm.asigură distribuirea îndestulătoare şi uniformă a apei.5 atm. Având în vedere pierderea de presiune pe traseul conductei. 8. .1. Avantaje: .02 l/sec.3 atm. 1. Dezavantaje: .se poate aplica în condiţii orografice şi de sol foarte variate. . depuneri de carbonaţi sau datorită activităţii microorganismelor în interiorul conductelor.3.nu favorizează atacul bolilor criptogamice. Metoda permite optimizarea umidităţii solului chiar în zona rădăcinilor active şi prin asociere cu un regim raţional de fertilizare şi de aerare a solului poate asigura obţinerea de rezultate superioare faţă de celelalte metode de udare localizată.nu împiedică accesul maşinilor pentru efectuarea lucrărilor.5 mm. Irigarea prin conducte subterane Constă în dirijarea apei de udare în zona de răspândire maximă a rădăcinilor active cu ajutorul unei reţele de distribuţie formate din conducte perforate de material plastic. (fig.se realizează economie de apă de până la 30-40%. 117 . Pornind de la o presiune în capătul amonte al conductei de 1. .1. Se realizează debite de 0. cu un debit de 0. .reduce consumul de muncă manuală. fără ca particulele de sol să aibă acces din exterior la orificiile perforate.5 mm din material plastic fixate pe spalierul de susţinere la înălţimea de 30 . Fig.investiţia specifică mare pe hectar amenajat. Pentru a evita înfundarea trebuie folosite conducte de plastic şi utilizarea unor mijloace perfecţionate de filtrare a apei. şi ajungând în aval la 0.02 l/sec.40 cm prevăzute cu orificii protejate cu manşoane canelate din care apa se scurge sub formă de şuviţe continue sau întrerupte.pericolul de înfundare a orificiilor cu suspensii mecanice.6 . 8.odată cu irigarea se poate face şi fertilizarea suplimentară.2. diametrele orificiilor vor fi crescânde de-a lungul celor 200 m cât măsoară conducta. .6-2.). Irigarea prin conducte perforate e. . .3. în limitele de 1.Constă în distribuirea apei de udare pe direcţia rândului cu ajutorul unor conducte de distribuţie din plastic perforate cu un diametru de cca. Este o variantă mai economică a sistemului de irigare prin picurare.

Se pot aplica şi tratamente chimice cu hipoclorură în concentraţie de 1mg/l pentru dizolvarea carbonaţilor.5.4. 8. (fig. 8. (fig. o parte a peţiolului sau a pedunculului rămânând la exterior.6). 8.5). Cameră de presiune b. 8. c.4. 118 . La un moment dat se realizează un reflux al sevei şi o picătură de sevă apare la nivelul secţiunii.1.). Fig. Determinarea vitezei de circulaţie a sevei – cu echipamente care se bazează pe metoda pulsului de căldură. O butelie de azot lichefiat permite creşterea presiunii în cameră. Presiunea care există în interiorul camerei la acel moment amplificată cu valoarea potenţialului osmotic a sevei eliminate ne dau valoarea potenţialului hidric al organului respectiv.1.1. 8. Fig.1. Metode pentru determinarea stării de aprovizionare hidrică a plantelor a.1. Monitorizarea schimbului de gaze între pomi şi atmosferă se realizează cu echipamente care determină modificarea stării hidrice şi a temperaturii foliare datorită închiderii sau deschiderii stomatelor ca urmare a creşterii sau scăderii intensităţii schimbului de CO2 cu atmosfera. Determinarea stării de aprovizionare hidrică cu ajutorul camerei de presiune .eşantionul vegetal (frunză) se introduce într-o cameră de presiune. (fig.

combinat. Rezolvare : c. solul din livadă trebuie să fie lucrat şi întreţinut în mod diferenţiat. e) Realizează economie de forţă de muncă. 119 . c) Diametrele mici de picurare pot fi înfundate cu impurităţi. culturi pentru îngrăşăminte verzi. Care sunt avantajele irigării prin picurare? a) Poate fi practicată pe teren denivelat. culturi intercalate. Care metodă de udare impune un consum mare de apă ? a) Udarea prin conducte perforate. În actualele plantaţii pomicole se recomandă folosirea şi lucrarea solului după următoarele sisteme: ogorul lucrat. erbicidat. TEST DE EVALUARE În ce constă irigarea prin conducte subterane? Răspuns: Constă în dirijarea apei de udare în zona de răspândire maximă a rădăcinilor active cu ajutorul unei reţele de distribuţie formate din conducte perforate de material plastic. Rezolvare: 8. b) Udarea prin picurare. Care sunt dezavantajele irigării prin conducte subterane? Răspuns: Exerciţii.6. 8. d) Filtrarea apei la intrarea în conductă. înierbarea permanentă sau temporară şi mulcirea solului. tipul de plantaţie. Sisteme de întreţinere şi lucrare a solului În funcţie de vârsta pomilor. agrotehnica aplicată. 2. c) Udarea pe brazdă.2. e) Udarea prin conducte subterane. b) Poate fi practicată pe sol greu sau uşor. d) Udarea cu aspersorul.1. De rezolvat: 2. Exemplu rezolvat: 1.Fig. panta şi expoziţia terenului. zona pedoclimatică în care este amplasată livada.

iar în primăvară şi în cursul verii se fac 3 .6 ani şi drupaceae. mai ales în plantaţiile tinere cu sistemul radicular mai la suprafaţă.2 lucrări de discuire pentru menţinerea solului curat de buruieni. 2 săptămâni înainte de căderea frunzelor. Culturile intercalate: se practică în primii ani după înfiinţarea lor când pomii acoperă o mică suprafaţă.Aplicarea erbicidelor se face pe o bandă cu lăţimea de 0. Prefix. Pitezin-B. durata de eficacitate (cel puţin pt.1. Diquat. Fusilade. Roundup. Arătura de toamnă trebuie executată cu cca. buruienile se usucă în câteva zile. se produce rănirea sau tăierea rădăcinilor. Mărul şi părul suportă mai bine erbicidele comparativ cu sâmburoasele şi în special prunul şi caisul. Ele acţionează numai asupra organelor verzi cu care vin în contact. Supersin.14cm la portaltoii cu înrădăcinare superficială. precum şi Pitezinul 75 PU în combinaţie cu Icedin 24-LS la sâmburoase. Livezin. Ogorul combinat cu erbicide – acest sistem se poate aplica în 2 variante : . Argezin (Atrazin) la plantaţiile de măr tinere de 5 .4 discuiri şi cultivări alternativ. un ciclu de vegetaţie) şi spectrul de acţiune. 120 . Erbicide sistemice: Caragard. Paraquat. Pe rândul de pomi se erbicidează postemergent (când buruienile sunt în faza de rozetă sau au înălţimea de10 . Avantaj: se înlătură concurenţa pentru hrană dintre pomi şi buruieni. Ustinex. Pe soluri miljocii la 20 . Tiuran. Dezavantaj: favorizează procesul de eroziune a solului.a. Betanol. Venzar. Arătura se face pe solurile uşoare la 18 .12 cm în cazul portaltoilor cu înrădăcinare superficială.8 . Reglone.20cm).După efectuarea arăturii de toamnă se execută o erbicidare preemergentă pe toată suprafaţa. . b. Erbicide de contact: Gramoxone. iar în cursul perioadei de vegetaţie se mai fac 1 . Unele erbicide au efect fitotoxic: Pitezin în cultura piersicului pe solurile nisipoase în condiţii de irigare. Pe rândul de pomi solul se mobilizează manual sau mecanizat.25cm la speciile altoite pe portaltoi cu înrădăcinare profundă şi la 10 . Erbicidele de contact au remanenţă redusă. Avantaj : reduce numărul de lucrări mecanice şi manuale. Simazin.20 cm când portaltoiul utilizat are o înrădăcinare profundă şi la 10 .3 m în plantaţiile cu coroană globuloasă. Erbicidele utilizate în plantaţiile pomicole se stabilesc în funcţie de modul de acţiune asupra buruienilor anuale şi perene. Ogorul lucrat – se realizează prin executarea unei arături de toamnă pe intervale.0 m pe rândul de pomi în cazul gardurilor fructifere şi 2 . iar pe intervalele dintre rânduri se cultivă plante anuale sau perene de la care se obţine o producţie suplimentară. se aplică de 2-3 ori pe an când buruienile au înălţimea 10-20 cm. c.

121 . Pot fi : .stânjeneşte aplicarea tratamentelor fitosanitare şi a lucrărilor de întreţinere .se reduc cheltuielile cu întreţinerea plantaţiei şi se îndepărtează excesul de umiditate.700 mm anual sau în plantaţii irigate unde nu apare concurenţa pentru apă între pomi şi cultura intercalată. varză. sporesc conţinutul solului în materie organică. La alegerea speciilor cultivate în plantaţiile tinere de pomi se are în vedere să nu se cultive specii cu talie înaltă. iar în restul timpului este ocupat de culturi pentru îngrăşăminte verzi. d. mazăre) – acestea nu favorizează dezvoltarea buruienilor. îmbogăţesc solul în azot şi substanţe minerale.3 ani). d) culturi de căpşuni anuale şi multianuale (2 . morcovul).culturi de toamnă: se seamănă din luna august până la sfârşitul lunii septembrie. sorg) deoarece au talie mare şi înrădăcinare profundă. . dovlecei. iar consumul lor maxim de azot şi apă coincide cu fenofaza de creştere intensă a lăstarilor. secară) . Culturile intercalate cu plante agroalimentare nu influenţează negativ creşterea şi dezvoltarea pomilor tineri. Nu se vor cultiva cereale prăşitoare (porumb. usturoi. c) rădăcinoasele (sfecla pentru zahăr. e) culturi furajere cu condiţia să fie cosite în luna mai. Pentru culturi intercalate se recomandă : a) leguminoase pentru boabe (soia. pepeni. În intervalul când pomii au nevoi mari de apă şi elemente nutritive (creşterea intensă a lăstarilor şi creşterea fructelor) solul se întreţine ca ogor lucrat. . iar încorporarea lor în sol se face primăvara următoare înainte de înfloritul pomilor. până la intrarea pe rod a plantaţiei.sporeşte consumul de forţă de muncă la unitatea de suprafaţă datorită cultivării intervalelor.Avantaje: asigură o utilizare mai eficientă a terenului. sfecla furajeră. Culturile intercalate sunt recomandate numai în zonele cu pp mai mari de 600 . . cartofi timpurii). fasole. Sunt formate din: . nici cu înrădăcinare profundă sau de la care se consumă partea care vine în contact cu substanţele utilizate la tratamentele fitosanitare. dacă distanţa dintre rânduri este mai mare de 4 m.cereale de toamnă (orz de toamnă. . contribuie la structurarea lui. când nevoile de apă şi hrană ale pomilor sunt mari. b) legumele (ceapa. Ogorul cu îngrăşăminte verzi – este recomandat pentru zone cu precipitaţii peste 700 mm anual. iar dozele de îngrăşăminte chimice se măresc în funcţie de cerinţele culturii intercalate.reduce procesul de eroziune şi oscilaţiile termice ale solului . boabele nu vin în contact cu insectofungicidele. Dezavantaje: concurează în anumite perioade pomii în apă şi elemente nutritive .

cultura de vară – poate fi formată din: lupin galben sau albastru. care se seamănă în prima jumătate a verii şi se încorporează în sol toamna. borceagul de primăvară.). Înierbarea poate fi făcută cu graminee perene ca: Lolium perene.temporară – când după 2 . Avantaje: măreşte conţinutul solului în materie organică. La înflorire cultura se tăvălugeşte.se practică în zone cu exces de umiditate sau în plantaţii irigate. . Festuca rubra sau cu amestecuri de graminee şi leguminoase: trifoi roşu şi ghizdei.1. Fig. . iar încorporarea lor în sol se face la înflorire. e. hrişca.rapiţă sau muştar. costul de producţie pe tona de fructe este mai ridicat. (fig. Dezavantaje : pot concura pomii în consumul de apă şi hrană . orz de toamnă şi măzăriche de toamnă). . Înierbarea solului – constă în cultivarea terenului din plantaţii cu diferite ierburi perene.4 ani de la înfiinţare se desţeleneşte şi se încorporează în sol.1.2.permanentă – când înierbarea are aceeaşi durată de existenţă cu plantaţia . 8. 8. 122 . După înţelenire iarba se coseşte anual de cca. când are înălţimea de 15 . lupinul. Semănatul plantelor are loc primăvara. reduce procesul de eroziune. iar pe rândurile de pomi o bandă de 1 . Înierbarea poate fi : .culturi de primăvară . 4-5 ori. Se utilizează: trifoiul. . se toacă şi se încorporează în sol prin discuire. înlătură excesul de umiditate.20 cm şi se lasă pe sol sub formă de mulci.borceaguri de toamnă alcătuite din amestecuri de cereale şi leguminoase (secară şi măzăriche de toamnă. reduce procesul de eroziune .2 m se întreţine ca ogor lucrat. Avantaje : măreşte conţinutul solului în materie organică .2. Înierbarea poate fi făcută pe toată suprafaţa sau numai pe intervalele dintre rândurile de pomi. Dactilys glomerata. înlătură excesul de umiditate. bobul. Semănatul se face primăvara devreme sau în august.. urmând ca o perioadă similară de timp să se întreţină ca ogor lucrat.

15cm.40 t materiale organice. dacă grosimea stratului de mulci nu este mai mare de 20 cm. Mulcirea solului – poate fi naturală sau artificială.5 . nu combate buruienile perene. Exemplu rezolvat: 1.6ºC vara şi ridică cu 2 . c) Nu poate fi utilizat. 30 .0 m ca şi la căpşun. dar acesta nu satisface nevoile din punct de vedere cantitativ. Mulcirea poate fi făcută sub formă de benzi pe rândul de pomi sau pe toată suprafaţa. un ciclu de vegetaţie) şi spectrul de acţiune. Mulciul artificial – poate utiliza folia de polietilenă albă sau neagră sub formă de bandă pe o lăţime de 1. împidică procesul de eroziune. Care sunt dezavantajele mulciului artificial? Răspuns: Exerciţii. Dezavantaje: sporirea consumului de forţă de muncă şi a cheltuielilor materiale prin procurarea şi aplicarea mulciului. f. b) Pe toată suprafaţa. ceea ce conduce la ridicarea costului de producţie al fructelor. carenţa în azot este mai mare. durata de eficacitate (cel puţin pt. coceni.3 ºC temperatura solului iarna.Dezavantaje: apare antagonismul dintre rădăcinile pomilor şi ale ierburilor. stimulează dezvoltarea sistemului radicular al pomilor mai la suprafaţă. Înierbarea temporară. fân de slabă calitate) care întregi sau tocate acoperă solul într-un strat cu grosimea de 10 . în perioadele secetoase sistemul lor radicular compact împiedică pătrunderea apei. Mulciul natural – poate fi obţinut din plantaţie. împiedică creşterea buruienilor. reduce oscilaţiile de temperatură cu 3 . prin cosire repetată a ierburilor de pe intervale sau din resturi vegetale (paie. Cum se stabilesc erbicidele utilizate în plantaţiile pomicole? Răspuns: Erbicidele utilizate în plantaţiile pomicole se stabilesc în funcţie de modul de acţiune asupra buruienilor anuale şi perene. 2.2. Avantaje: menţine umiditatea din sol. TEST DE EVALUARE 1. La unitatea de suprafaţă pentru mulcire sunt necesare cca. Mulciul cel mai ieftin este cel obţinut din cosirea ierburilor din livadă. alternativă a intervalelor sub formă de benzi şi cosirea repetată a ierbii nu influenţează negativ creşterea şi fructificarea pomilor. frunze. 123 . Sub ce formă poate fi utilizat mulciul natural? a) Sub formă de benzi pe rândul de pomi.

Solul intervine în creşterea rădăcinilor prin conţinutul său de gaz carbonic. deranjează rădăcinile pomilor. e) Sub formă de pătrat. Rezolvare 8. d) Caisul. 124 . apoi creşte treptat cu concentraţia de oxigen. Aeraţia este un factor fundamental al creşterii şi a bunei funcţionări a rădăcinilor. • Compactarea adânca apare sub acţiunea greutăţii utilajelor şi afectează semnificativ subsolul. Rezolvare : a. metan. e) Piersicul.3. b) Părul. Tipuri de compactare: • Crusta de suprafaţă ce restricţionează infiltrarea apei.d) Sub formă de fâşii. ca hidrogen sulfurat. Speciile pomicole sunt diferit sensibile la conţinuturi reduse de oxigen. De rezolvat: 2. etc. Evoluţia solurilor sub influenţa tehnologiilor intensive Ca urmare a tehnologiilor intensive de cultură. Ce specii pomicole suportă mai bine erbicidele? a) Mărul. de la suprafaţă către adâncime. d. produce un drenaj slab şi duce la pierderi de nutrienţi. în solurile din plantaţiile pomicole pot apare efecte nedorite ce pot fi considerate fenomene de degradare antropică. accelerarea procesului de eroziune şi activarea alunecărilor de teren. Aceasta este greu de controlat şi modifică în permanenţă structura solului. fiind cauzată de impactul picăturilor de apă din ploi şi irigaţii asupra solului. Infiltrarea apei poate fi redusă cu o treime în zona tasată. Creşterea rădăcinilor nu începe decât peste un conţinut minim în oxigen al amestecului de aeraţie. Rădăcinile nu se dezvoltă bine decât într-un mediu aerisit corespunzător. Dintre acestea mai importante s-au dovedit: compactarea solului.Compactarea solului reduce mărimea porilor şi scade abilitatea solului de păstrare a aerului şi apei. oxigen şi produse de descompunere anaerobă. Solurile înierbate sunt mai puţin supuse formării crustei. b. prin creşterea rădăcinilor şi prin activitate biologică. c) Prunul. Compactarea secundară a terenurilor . De asemenea. • Compactarea de suprafaţă apare pe porţiunile lucrate. Stratul compactat poate fi redus prin lucrări normale. compactarea deteriorează proprietăţile fizice ale solului.

imprimă o dezvoltare anormală a sistemului radicular al pomilor şi produce dereglări de nutriţie cu consecinţe directe asupra producţiei de fructe. limitând în acelaşi timp dezvoltarea normală a rădăcinilor în direcţia intervalelor dintre rânduri. ce s-a manifestat pe o adâncime de 30 . se datorează traficului intens al agregatelor tractor. se formează un hardpan mai mult sau mai puţin continuu. Suprafaţa solului. fie în adâncime. În plantaţiile pomicole. 125 . este supusă la presiuni considerabile prin care se micşorează porozitatea stingherind circulaţia normală a apei şi aerului. reducând în mare măsură infiltraţia apei. lutoargiloase şi lutoase. acestea neputând fi încorporate la adâncimi mari. precum şi extinderea laterală a rădăcinilor în cazul tuturor portaltoilor vegetativi şi generativi la măr.• Hardpanul se poate forma pe unele tipuri de sol datorită variaţiei dimensiunilor particulelor de sol. cu sau fără formarea hardpanului. şi factorilor organo-chimici. cu cât traficul agregatelor mecanice este mai intens. Compactarea solului (tasarea). supune suprafaţa solului la presiuni mari. Modificările pot apare fie la suprafaţa terenului. cu un regim aerohidric defectuos şi rezerve reduse de elemente minerale în forme uşor asimilabile.50 cm). fenomenele de compactare secundară se instalează cu atât mai rapid şi afectează adâncimi mai mari de sol. De aici rezultă o creştere a densităţii aparente şi a rezistenţei la penetrare. Prezenţa lui perturbă mişcarea apei şi îngrăşămintelor aplicate. consolidării particulelor sub acţiunea ploii. ce ajunge uneori la 2 . micşorarea conductivităţii hidraulice şi a porozităţii solului. pe soluri cu textură mijlocie şi sărace în materie organică. de obicei în zone mai compacte sub urma roţilor. se desfăşoară în condiţii de umiditate excesivă a terenului şi pe aceleaşi urme. obligă sistemul radicular al pomilor la o repartiţie defectuoasă şi se constată că masa de rădăcini principale se deplasează către straturile mai profunde ale solului. necesitat de executarea lucrărilor din plantaţii.30 cm. Sistemul radicular nu poate valorifica nici elementele minerale introduse în sol ca îngrăşământ. Prezenţa harpanului la adâncimi diferite (20 . Pe solurile podzolice. în aceste condiţii. Greutatea acestora. Efectele tasării sunt mai puternice pe solurile argilo-lutoase. maşină. în condiţii de precipitaţii abundente. la 10 . În astfel de condiţii. cu sistem de întreţinere ogor negru şi distanţe mici între rândurile de pomi.3 t.15 cm şi o grosime de 20 . Umiditatea solului poate varia datorită dificultăţii circulaţiei apei prin difuziune laterală şi apariţiei intercalate a unor zone mai tasate. Gradul diferenţiat de compactare a solului are influenţă şi asupra permeabilităţii solului pentru apă. s-a constatat o puternică tasare a solului.40 cm. până la 30 . repetate şi de obicei pe aceleaşi urme. în special a celei de aeraţie. Aceste straturi sunt agravate prin lucrări şi traficul din livezi.35 cm.

. .creşterea laterală a rădăcinilor cu penetrare mică a rădăcinilor în straturile compacte. masive. scade capacitatea solului de reţinere a căldurii şi aerului.Accelerarea proceselor de eroziune se datorează ploilor torenţiale de intensitate mare pe versanţii cu pante mari.panta . cu regim aerohidric favorabil şi cu o activitate microbiologică intensă. . Următorii factori pot fi luaţi în considerare la evaluarea solurilor succeptibile eroziunii: • Textura solului.cu cât este mai mare.lungimea pantei – eroziunea creşte odată cu creşterea lungimii pantei. pe soluri slab protejate antierozional. . Accelerarea proceselor de eroziune . prin aplicarea unor metode neadecvate de irigaţie. datorită neîntreţinerii corespunzătoare a instalaţiei de irigare. Eroziunea duce la scăderea productivităţii livezilor. În plantaţiile pomicole. În pomicultură.plantarea rândurilor de sus în jos pe terenurile în pantă. solul şi materia organică. în plantaţiile cu sistem de întreţinere a solului ogor negru.dificultăţi de penetrare a solului. Uneori. 29 kg fosfor şi potasiu. accelerarea proceselor de eroziune poate avea loc şi pe versanţii cu pante mai mici în special pe soluri friabile. ce participă şi ele la degradarea solului. apar pierderi de apă la hidranţi şi conducte. 126 .scurgeri de apă excesive. compactarea este o problemă ce apare în stratul de 60 cm de la suprafaţă. . Semnele compactării sunt următoarele: .orientarea rândurilor . • Intensitatea ploilor – prin durată. duce la creşterea eroziunii. Solurile cu textură fină sunt mai susceptibile la eroziune. prin utilizarea unor tehnologii nediferenţiate ecopedologic. • Topografia: . . Studii efectuate asupra pierderilor de elemente minerale odată cu solul erodat. reprezentând pierderi la hectar. bogat în substanţe nutritive. intensitate. dense. • Condiţiile de sol – solurile compacte sunt mai supuse fenomenului de eroziune. au arătat o sărăcire semnificativă şi anume: 98 kg azot. compacte. 57 kg calciu. deoarece îndepărtează nutrienţii. norme necontrolate de udare. Unul dintre aceştia este utilizarea irigaţiei prin aspersiune şi folosirea unor norme excesive de udare ce provoacă uneori scurgeri de apă la suprafaţă pe linia de mare pantă. se constată o accelerare a proceselor de eroziune de suprafaţă şi în adâncime. Fertilitatea solurilor supuse eroziunii scade treptat pe măsura ce acest proces avansează şi determină o pierdere a orizontului cu humus. Aceste procese de eroziune au efecte negative atât asupra pomilor.straturi plate.creşterea slabă a plantelor. cât şi asupra solului.În general. 39 kg magneziu. Accelerarea acestor procese se datorează mai multor factori. cu atât creşte riscul apariţiei eroziunii.

5 m sub 2.48 Ogor lucrat parţial (0.3. cât şi apariţia fenomenului de cloroză în cazul apei în exces prin mărirea vitezei de difuziune a CO2 din carbonatul de calciu. în partea superioară.1.4 1.8 . amplasată pe un teren cu o pantă de 6 .4 t/ha) şi sistemul „secară benzi pentru îngrăşământ verde“ (14. Tabelul 8. se impune luarea unor măsuri şi anume: .52 proiecţia coroanei) Secară benzi pentru îngrăşământ verde 10. datorită uscării treptate a rădăcinilor groase.introducerea sistemului de întreţinere a solului prin înierbare şi mulcire. .7 1. Influenta sistemului de întreţinere a solului asupra stării de aprovizionare în humus şi a eroziunii pe terenurile în pantă Sistemul de Producţia de masă Humus întreţinere verde (t/ha) (%) Ogor lucrat 1. . . Pentru a preîntâmpina aceste efecte.2 t/ha).Prin antrenarea unei părţi din orizonturile superioare.optimizarea traficului mijloacelor mecanizate. urmat de sistemul „ogor lucrat parţial“ (28. orizonturi al căror conţinut de carbonat de calciu creşte.modernizarea şi verificarea tehnică a sistemului de irigaţie.54 Înierbare permanentă cu erbicidare pe rând 19. ce duce la pieirea atât a rădăcinilor active din orizonturile superioare cât şi a celor din orizonturi mai profunde. cu un conţinut în humus de 1. pentru a supravieţui.proiectarea şi executarea unor lucrări de oprire a eroziunii accelerate de suprafaţă şi în adâncime.2 28. .1. Un alt fenomen este dezgolirea rădăcinilor. mai ales pe terenurile în pantă (tabelul 8. Sistemul de întreţinere a solului are influenţă asupra eroziunii.10%.introducerea irigaţiei prin picurare pe versanţi.5%.2 2.4 t/ha) şi valori reduse (1.2 Cantitatea de sol erodat (t/ha) a înregistrat valori mari la sistemul de întreţinere a solului „ogor lucrat“ (46. O altă consecinţă este formarea hardpanului ca o consecinţă a pătrunderii în sol a unei cantităţi mari de apă.42 Cantitatea de sol erodat (t/ha) 46.4 14. Rezultatele prezentate au fost obţinute într-o plantaţie intensiv de măr (5 x 4 m) pe un sol podzolic argilo-iluvial pseudogleizat.3.2 1. pomii sunt obligaţi să exploreze prin sistemul radicular.aplicarea îngrăşămintelor organice bine fermentate.1). . orizonturi din ce în ce mai profunde. 127 .2 t/ha) la sistemul „înierbare permanentă cu erbicidare pe rând“.

Pentru a putea fi folosite în pomicultură. păr. grad înalt de echipare a terenului (construcţii. adâncimea maximă a planului de alunecare 2-3 m. fân menţinând în acelaşi timp stabilitatea terenului. dominant format din nuc. lemn valoros. vor fi folosite numai acele terenuri cu panta maximă 15%. unde producţiile mici de fructe erau compensate de obţinerea fânului. iar sistemul de cultură folosit era „pomi în fâneaţă”. însă. consolidarea bazei versantului. dar pomicultura tradiţională nu impunea mişcări mari de pământ şi mobilizarea adâncă a solurilor. Pentru întreţinere nu erau folosite mijloace mecanizate. pentru a nu ajunge la stratul de alunecare care este de obicei impermeabil.Practicarea pomiculturii intensive pe terenuri cu potenţial de alunecare. staţii de alimentare cu apă. restul suprafeţei fiind fâneaţa. aceste terenuri sunt folosite pentru pomicultură. • Creşterea gradului de evapotranspiraţie a solului prin menţinerea lui acoperit cu plante. lucrări superficiale de modelare. Dacă s-ar admite proiectarea şi execuţia unor lucrări mecanice şi hidrotehnice de consolidare (colectarea şi dirijarea apelor de suprafaţă. Pentru evitarea alunecărilor de teren se pot lua şi alte măsuri.Activarea fenomenului de alunecare . Sortimentul folosit trebuie adecvat acestor terenuri. Aceste specii sunt fixatoare de teren. cireş. impune executarea unor lucrări de amenajare cu mişcări mari de pământ. 128 . cu distanţe mari de 8/14 m. • Evitarea lucrărilor de adâncime mare pe versanţii cu stabilitate mică. Sistemul de cultură produce fructe. accelerarea procesului de eroziune şi activarea alunecărilor de teren. • Evitarea proiectării infrastructurii pe versanţii instabili. pentru a nu favoriza înmagazinarea unor cantităţi mari de apă şi hidratarea straturilor impermeabile.) şi trafic intens al mijloacelor mecanizate. • Evitarea plantării speciilor de talie mare pe soluri cu stabilitate redusă. cum ar fi: • Evitarea infiltrării în sol a unor cantităţi mari de apă. etc. Prin tradiţie. intercepţia şi captarea izvoarelor de coastă. modelarea terenului). iar suprafaţa afectată de instabilitate să nu depăşească 10-15% din suprafaţa unei ferme pomicole (100-150 ha). se impune elaborarea pe baza sistemului „pomi în fâneaţă“ a unui sistem modern de pomicultură specifică terenurilor cu potenţial de alunecare. Toate aceste condiţii constituie factori de destabilizare a versanţilor. Amenajarea terenurilor trebuie să se rezume la împădurirea liniilor de desprindere. costul lor ar fi neamortizabil de cele mai multe ori. TEST DE EVALUARE Care sunt efectele nedorite ce pot fi considerate fenomene de degradare? Răspuns: Compactarea solului. de infiltraţie şi subterane.

va fi aleasă o metodă sau alta de irigare. Ce fenomene accelerează fenomenul de eroziune? a) Datorită ploilor torenţiale de intensitate mare pe versanţii cu pante mari. b) Uscarea întregului pom. De rezolvat: 2. 129 . O cale tradiţională de creştere a producţiei agricole a constituit-o mult timp extinderea suprafeţei agricole. e) Uscarea rădăcinilor de absorbţie. astfel încât factorul apă este determinant în procesul de creştere şi rodire. folosind materiale ieftine. Rezolvare : a. asigură o rezervă permanentă de substanţe nutritive pentru pomi. c) Datorită ploilor torenţiale de pe versanţii cu pante mai mici. capabile să întreţină absorbţia într-un ritm susţinut. c) Moartea rădăcinilor din straturile profunde. iar pe de altă parte. Datorită eroziunii solului fenomenul de dezgolire a rădăcinilor are ca efect? a) Moartea rădăcinilor din straturile superioare. Rezolvare: REZUMATUL TEMEI Asigurarea factorului apă constituie un element determinant în desfăşurarea procesului de creştere şi producţie a pomilor. Ce măsuri se pot lua pentru evitarea alunecărilor de teren? Răspuns: Exerciţii. economisînd forţa de muncă şi combustibilul astfel încât să se obţină recolte cantitativ şi calitativ superioare de fructe. Apa trebuie să fie asigurată la un nivel optim dar în limitele unei eficienţe maxime. În funcţie de condiţiile climatice. b) Datorită utilajelor ce execută lucrări. de condiţiile economice. încât să poată desfăşura în mod normal atât creşterea şi dezvoltarea fructelor şi diferenţierea mugurilor roditori. la formarea unui număr cât mai mare de rădăcini active. Aplicarea unui sistem raţional de lucrare a solului conduce. edafice şi orografice prezente. d) Nu apar fenomene de eroziune. Exemplu rezolvat: 1. e) Arşiţa puternică. c.2. pe de o parte. Problemele ce stau în faţa agriculturii sunt generate de necesitatea sporirii continue a producţiei de alimente şi materii prime pentru industrie. d) Uscarea rădăcinilor de schelet.

globuloase fără ax. Cunoaşterea speciilor unde pot fi folosite coroanele cu volum mare şi mic. cu volum mic şi ax. cu consecinţe asupra productivităţii sale. Cunoaşterea caracteristicilor coroanelor globuloase şi aplatizate. constituie o intervenţie antropică în ecosistem şi pot duce la deteriorarea echilibrului ecosistemic.De aceea. Tehnologiile intensive practicate în pomicultură. tăieri de corectare şi tăieri de regenerare. Obiectivele temei : Cunoaşterea caracteristicilor coroanelor cu volum mare şi mic. 9 FORME DE COROANĂ ŞI TIPURI DE TĂIERI APLICATE ACESTORA • • • • • • • Unităţi de învăţare : Forme de coroană cu volum mare şi ax. artistice palisate. deci. dar şi în ţara noastră a devenit evident faptul că principala cale pentru ridicarea producţiei agricole rezidă în sporirea productivităţii agroecosistemelor deja existente prin masive adaosuri tehnologice. 130 . Se constată. aplatizate cu ax. că actualul tip de progres tehnologic în pomicultură se bazează pe un consum energo-intensiv şi chimic excesiv cu consecinţe nefaste asupra mediului. Tăieri de întreţinere. pe plan mondial. Cunoaşterea intervenţiilor de întreţinere şi corectare aplicate coroanelor pomilor. coroanele globuloase şi aplatizate. Tema nr. Forme de coroană aplatizate fără ax.

. 2010 – Pomicultura.. Editura Conphys. Editura Didactică şi Pedagogică. .fără ax. 4. Manual universitar pentru învăţământul la distanţă. Editura Universitaria.Pomicultură modernă şi durabilă. Craiova.. Timpul alocat temei : 5 ore Bibliografie recomandată : 1. Popescu M. Forme de coroană cu volum mare şi ax.coroane cu volum mic şi ax. Baciu A. .cu ax arcuit. . Cichi M. unele soiuri de prun. Cichi M. Coroanele aplatizate pot fi: . vişin.. globuloase fără ax.coroane globuloase care realizează pe sol un cerc. Craiova. 3. Etajul este format din 3 . Botu I. pe care se realizează 2 . .4 ramuri distanţate la 7 . măr. Pe Forme de coroane cu volum mare şi ax 131 . 9. în cadrul speciilor cu tendinţă accentuată de creştere etajat: păr. funcţie de soi. cireş. . şi colab. Coroanele globuloase După volumul lor şi prezenţa axului se împart în: . Caracteristici: forma de coroană este formată dintr-un trunchi de 80 cm continuat cu un ax. aplatizate cu ax După forma generală pe care o formează proiecţia coroanelor pe sol se împart în: .. cu volum mic şi ax. Rm.coroane cu volum mare şi ax.120 cm.1. Bucureşti. Editura Universitaria. distanţate la 80 . . Piramida etajată rărită Se foloseşte frecvent pentru sistemul clasic de cultură sau pomi izolaţi în grădini familiale. Craiova 5. 2.cu ax vertical.• Cunoaşterea tăierilor de reîntinerire aplicate coroanelor în perioada de mare producţie. 2005 – Pomicultură generală.coroane aplatizate care formează pe sol o elipsă. 1982 – Pomicultură generală şi specială.3 etaje. Editura Arves.15 cm. 2003 .cu ax înclinat.coroane fără ax. Vâlcea. 2009 – Pomicultură practică.

50 cm continuat cu un ax pe care se prind în spirală 10 .14 şarpante distanţate la 12 . păr. Se caracterizează printr-un trunchi de 40 . păr. Pe fiecare şarpantă sunt prezente 3 . cais.40 cm de la inserţia şarpantelor de pe ax. se poate folosi pentru plantaţii intensive sau superintensive în cadrul speciilor: măr. amplasate bilateral altern.4 subşarpante dispuse bilateral altern exterior şi distanţate la 30 .70 cm se reţine o ramură şi apoi încă două în spirală.35 cm una de alta.3 subşarpante distanţate la 30 .5 m iar interiorul coroanei este mai bine luminat. de vişin. După a 4-a sau a 5-a şarpantă axul se suprimă.7 şarpante în spirală distanţate la 30 .45 cm. pe care se reţin 4 . Fusul tufă .30 cm şi conduse la Forme de coroană cu volum mic şi ax 132 . Prima subşarpantă este la minim 40 cm de baza şarpantei. axul se suprimă.fiecare şarpantă se reţin 3 . această formă s-a îmbunătăţit şi înlocuit cu: Piramida neetajată modificată (Leader modificat) sau piramida neetajată întreruptă Se caracterizează prin pomi cu trunchi de 60 . egal repartizate în plan orizontal.40 cm şi amplasate bilateral exterior.80 cm continuat cu un ax.4 subşarpante distanţate la 30 . Se poate folosi pentru: prun. Întreg scheletul pomului este garnisit cu formaţiuni de rod şi ramuri semischelet. fără a forma etaje măr. Fiecare şarpantă are 3 . vişin.70 cm continuat cu un ax. păr. apoi altern pe şarpantă la 40 . Când rămâne la 4 ramuri în spirală poartă denumirea şi de vas întârziat. Înălţimea pomului în acest caz ajunge la 3 .3. Pe fiecare ramură de ordinul I se formează 2 . unele soiuri de prun.85 cm la înălţimea căruia se găseşte un etaj din trei ramuri distanţate la 7 . unele soiuri de măr.4 subşarpante bilateral altern. Caracteristici: Pomii prezintă un trunchi de 80 . distanţate la 30 . Datorită numărului mare de şarpante şi a înălţimii pomului.40 cm de ax şi între ele.15 cm.SPINDELBUSCH Forma de coroană fus tufă iniţiată în Germania. migdal şi chiar nuc. cireş. Şarpantele şi subşarpantele sunt garnisite cu formaţiuni de rod şi ramuri de semischelet. cireş. Se caracterizează prin trunchi de 60 .40 cm. După consolidarea celei de-a treia ramură în spirală. Fiecare subşarpantă este garnisită cu ramuri de semischelet şi de rod. Se foloseşte în plantaţii intensive de: măr. prun. Piramida neetajată (Leader) Este folosită pentru speciile cu creştere viguroasă. Piramida mixtă Este utilizată pentru sistemul clasic de cultură a pomilor sau pentru pomi izolaţi cu vigoare mijlocie sau mare. pe care se prind 5 .60 cm. vişin. Deasupra acestui etaj la 60 .5 ramuri în spirală distanţate la 25 . păr cu portaltoi şi soiuri de vigoare mică.

Pe fiecare şarpantă se formează două subşarpante prin sistemul de bifurcare.5 .60 0 cu verticala. 9. în plantaţii intensive pe suprafeţe mari. Înălţimea pomului este de 2. cu aceeaşi vigoare . migdal.1. încât se utilizează cu precădere la speciile cu cerinţe mari faţă de lumină.60 cm la înălţimea căruia pe un ax scurt se reţin trei ramuri distanţate la 10 . Distanţa mică dintre punctele de inserţie a şarpantelor determină dezbinarea uşoară a acestora şi în consecinţă s-a renunţat la utilizarea sa şi înlocuit cu vasul ameliorat.1. Formele de coroană fără ax permit o bună luminare a interiorului coroanei. Ramurile împart planul orizontal în părţi egale şi sunt conduse la 450.un unghi ce creşte de la 600 pentru primele şarpante şi la 85 .1. Se poate utiliza pentru soiurile de măr şi păr cu vigoare mică şi altoite pe portaltoi vegetativi.4 subşarpante dispuse după sistemul bilateral altern şi conduse la un unghi de 50 .900 pentru ultimele.35 cm şi se continuă cu un ax. Fiecare ramură (şarpantă) este garnisită cu 3 .).1.5 . Forme de coroană aplatizate cu ax Palmetă etajată cu braţe oblice (Baldassari) 133 .3 m. Pomii se caracterizează printr-un trunchi de 40 .15 cm. Înălţimea pomilor 2. nuc. Forma de coroană Pillar Pomii pentru această formă prezintă un trunchi de 30 . ele sunt garnisite direct cu formaţiuni de rod şi ramuri semischelet. Vasul classic (după Negrilă A. Forme de coroană globuloase fără ax Fig. măr. 1971) Vasul ameliorat se poate utiliza la: cais. 9. pe care se prind direct ramuri de semischelet şi de rod aduse la orizontală cu agrafe. Şarpantele nu prezintă subşarpante.mică .3 m.60 cm la nivelul căruia se găsesc trei sau patru ramuri schelet. În cadrul acestor forme a fost utilizat în primul rând: Vasul clasic Acesta se caracterizează printr-un trunchi de 40 . vişin şi chiar unele soiuri de cireş.şi chiar pentru piersic în sistem superintensiv. piersic.. gutui dar şi la unele soiuri de prun. dar şi în grădini familiale pe suprafeţe mici. (fig.

A fost iniţiată în Italia de către Baldassari şi utilizată în prima parte în livezile de măr. păr.10 rar 12 şarpante. Pomii conduşi sub formă liber aplatizată. Palmeta simplă Acest sistem de coroană se utilizează pentru plantaţiile de piersic şi nu necesită mijloc de susţinere. fie la distanţe şi unghiuri de ramificare diferite. Orientarea tuturor acestor şarpante este însă pe direcţia rândului.3.60 cm. Fiecare şarpantă este garnisită cu 2 ramuri de ordinul II amplasate bilateral altern. Se caracterizează prin pomi cu trunchiul de 40 .6 etaje de şarpante. iar coroana este formată din două şarpante orientate pe direcţia rândului şi dintr-un ax uşor oblic. Fiecare etaj are 2 ramuri de ordinul I şarpante . piersic.12 cm. iar dintre două şarpante de pe aceeaşi parte a pomului. pe care se prind 3 maxim 4 etaje. realizate din pomi cu vigoare mică şi mijlocie.5 m. Palmetă neetajată cu braţe oblice Acest sistem de coroană este folosit în plantaţiile de măr şi păr.120 cm funcţie de vigoarea portaltoiului şi vigoarea soiului. Înălţimea pomului format este de 2. prun.opuse cu direcţia pe rând. El se continuă cu un ax pe care sunt inserate 5 . au un trunchi de 40 . piersic.50 cm înălţime. Palmeta etajată cu braţe orizontale (Palmeta Haag) Această formă de coroană este folosită pentru soiurile de vigoare mică şi mijlocie de măr şi păr. de vigoare mică şi mijlocie dar şi la piersic. 50 . vişin. Şarpantele sunt garnisite cu ramuri de semischelet şi de rod. aflate la 50 . Unghiul de ramificare ale şarpantelor este de 50 .3. orizontale. piersic.60 cm unul de altul. continuat cu un ax pe care se găsesc 8 . Trunchiul are 40 cm. cais. Distanţa dintre etaje este de 60 .30 cm.5 . cireş. 134 . Pentru realizare este necesar şpalier cu 3 sârme. Distanţa dintre două şarpante vecine este de 25 . iar distanţa dintre şarpantele aceluiaşi etaj este de 8 . Trunchiul are 40 cm.2 m. Aceste trei elemente de schelet sunt garnisite cu ramuri de semischelet şi ramuri de rod.6 rânduri de sârme. aşezate fie în etaj. vişin. iar lăţimea lui la baza coroanei de 0. cais.0 m. Astăzi se foloseşte în cadrul plantaţiilor de măr. prun.60 cm continuat cu un ax.10 şarpante. Palmeta liberă Acest tip de palmetă este specific plantaţiilor de cireş. Unghiul de ramificare a etajului I este de 450 şi creşte cu 50 pentru fiecare etaj superior.600. este necesar un şpalier cu 5 .1. Elementele de schelet sunt garnisite cu ramuri de semischelet şi cu ramuri de rod. Înălţimea pomului 3 . păr. Acestea sunt garnisite cu ramuri de rod. Pentru formarea acestui sistem.9 . Trunchiul are 40 cm şi se continuă cu un ax pe care sunt inserate 8 .

măr.1.7 etaje. artistice palisate Tripla încrucişare (Tricroissillon Delbard) Tripla încrucişare poate fi utilizată la pomii de vigoare diferită.5 cm şi grosimea la baza coroanei de 1. Câte etaje prezintă palmeta etajată cu braţe oblice? a) 1 .8 etaje. c) 7 . Forme de coroană aplatizate fără ax.2 etaje. Exemplu rezolvat: 1.5 . se reglează vigoarea şi înălţimea. c) Piersic. b. Care sunt caracteristicile formei de coroană piramida mixtă? Răspuns: Exerciţii.4 etaje. întrucât prin modificarea unghiului de înclinare a şarpantelor şi subşarpantelor.3.5 . vişin. în cadrul speciilor cu tendinţă accentuată de creştere etajat: păr. cireş.7 m.Pomii au la sfârşitul tăierilor de formare înălţimea de 2. Rezolvare: 9. e) Nu prezintă etaje. De rezolvat: 2. c. b) 3 . Rezolvare : a. În ce sistem de cultură se poate utiliza piramida etajată rărită şi la ce specii? Răspuns: Se foloseşte frecvent pentru sistemul clasic de cultură sau pomi izolaţi în grădini familiale. Forme de coroană aplatizate fără ax 135 . e) Zmeur. grosime ce scade către vârful coroanei. b) Păr. TEST DE EVALUARE 1. d) 4 . d) Nuc.2. unele soiuri de prun. La ce specii este utilizată palmeta neetajată cu braţe oblice? a) Măr.

Fiecare şarpantă are 3 . Vasul întârziat aplatizat (după Cociu V.5 m.8 m.80 cm de la bază. Vasul întârziat aplatizat are 4 şarpante. Înălţimea pomilor formaţi este de 2. (fig. Pe partea superioară a fiecărei şarpante la 60 . Ele sunt înclinate în funcţie de vigoarea soiului şi portaltoiului sub unghiuri între 21 . este de 25 .450. Ramurile de schelet sunt garnisite cu ramuri de semischelet şi de rod. iar lăţimea la baza coroanei este de 0. Fig.1. cais şi vişin. 9.3. Sistemul Tatura Trellis Acest sistem de conducere a pomilor este relativ nou şi a fost promovat şi exploatat pentru prima dată în Australia. Unghiurile de ramificare sunt de 300. prun. Vasul întârziat aplatizat Acest sistem de coroană este folosit în livezile intensive de prun. la 40 .60 cm înălţime. Ele fac cu direcţia rândului unghiuri de câte 35 . 9.6 sârme. Distanţa dintre şarpante pe ax.490 faţă de verticală. Cele două subşarpante se orientează astfel încât fiecare dintre ele este paralelă cu şarpanta vecină.5 . Pentru realizarea acestui sistem de coroană este necesară prezenţa şpalierului şi a şipcilor de dirijare a şarpantelor. orientate opus.60 cm una de alta. În acest fel fiecare şarpantă se încrucişează cu alte trei ramuri de schelet.0.1). din care pornesc două şarpante. Ramurile de schelet sunt garnisite cu ramuri de semischelet şi ramuri de rod. pe direcţia rândului. Coroana nu are ax central şi este formată din două şarpante.Trunchiul are 30 cm. Pomii formaţi în acest sistem au un trunchi de 40 .6 . orientate perpendicular pe direcţia rândului. Şarpantele sunt garnisite cu ramuri de semischelet şi ramuri de rod. Acestea împreună cu trunchiul au formă de Ypsilon transversal. de vigoare mijlocie şi mică. Înălţimea pomilor după formare este de 3 . dar ele sunt variabile în funcţie de vigoarea pomului. Acest sistem se poate întreţine prin tăieri mecanizate. Este utilizat pentru conducerea coroanelor la măr. păr. cireş. 1993) 136 .3 m. Formarea acestui sistem necesită şpalier cu 5 .2.. piersic.30 cm.2. se formează câte o subşarpantă.4 subşarpante dispuse după principiul bilateral altern extern.

Distanţa pe rând a pomilor este de 0. Distanţa de plantare pe rând a pomilor este 0.5 m.35 cm şi 4 braţe egale. Fiecare braţ este garnisit cu formaţiuni de rod şi ramuri de semischelet scurte. Distanţa de plantare a pomilor pe rând este de 2. la nivelul căruia sunt reţinute două braţe opuse. aduse la orizontală pe distanţa de 30 cm fiecare şi apoi vârful dirijat spre verticală.25 . Caracteristic prezintă un trunchi de 35 . Cordonul oblic Se caracterizează prin trunchi vertical de 30 . Caracteristic prezintă trunchi de 30 . sistemul Cossonet ş. în cadrul speciei măr. dar chiar şi în plantaţii superintensive cu măr.25 . Se poate folosi în grădini familiale paralel cu alei de trecere.25 . distanţate la 50 cm şi egale ca înălţime. Formele artistice palisate ce pot fi date pomilor sunt numeroase.2. Axul este garnisit cu formaţiuni de rod şi ramuri de semischelet de 25 .1 m. Se utilizează fie paralel cu alei de trecere. Înălţimea pomilor este de 2. forma de "U" simplu. Înălţimea totală a pomilor 2. Se utilizează la înfrumuseţarea locului de trecere.35 cm continuat cu un ax adus pe rând la 45° cu verticala.35 cm. în special sub această formă de dirijare.5 m. Nu prezintă ax. fie pentru mascarea unor clădiri.a.35 cm. Forma de "U" dublu Se utilizează în acelaşi scop de ornament şi înfrumuseţare a locului de trecere. Forma de "U" simplu se caracterizează prin trunchi de 30 .35 cm la nivelul căruia se formează un braţ sau două opuse cu direcţia pe rând aduse paralel cu solul. Distanţa între braţe este de 60 cm.5 m. Caracteristic prezintă trunchi vertical de 30 . Cordonul orizontal Acesta poate fi simplu sau dublu. de "U" dublu. Se pretează. Forme de coroană artistice palisate 137 .8 . Ele sunt menţinute egale ca înălţime.5 m.2. dar se utilizează în principal: cordonul vertical.8 . Fiecare braţ este garnisit cu formaţiuni de rod şi ramuri de semischelet scurte. Lateral prezintă ramuri de rod şi ramuri de semischelet scurte.5 m.2 m.2). palmeta Verrier. Înălţimea pomului este de 2. Cordonul vertical Se utilizează nu numai pentru aspectul ornamental datorită locurilor de trecere. păr cu soiuri tip spur.40 cm. orizontal. continuat cu un ax pe care sunt prinse ramuri de rod şi ramuri de semischelet. Distanţa de plantare a pomilor pe rând este de 1. a căror lungime nu depăşeşte 40 cm. palmeta candelabru. oblic. ziduri ş. Înălţimea totală a pomilor este de 2. soiurile de măr şi păr.2. (fig.1 m. piersic. 9.2.a.Înfrumuseţarea oricărei grădini familiale poate fi realizată şi prin specii pomicole sub formă de coroane artistice palisate. păr.

se reţin formaţiuni de rod scurte distanţate la 12 . Palmeta candelabru cu braţe verticale simplă Caracteristic prezintă trunchi de 35 . 138 .2. 9. Forma aceasta este utilizată la soiuri de măr. dar braţele pot fi 6 . An de an se intervine pentru echilibrarea braţelor iar pe fiecare braţ. 9.2.20 cm. Forma de U dublu Palmeta Verrier Se caracterizează prin trunchi de 30 . 9. iar apoi vârful fiecăruia adus spre verticală. La înălţimea trunchiului prezintă două braţe opuse orizontalizate fiecare pe 75 cm şi apoi aduse spre verticală.8 şi chiar 16.3.Fig.2.40 cm la nivelul căruia sunt prezente două braţe opuse dirijate orizontal pe 45 cm. Braţele de pe ax se reţin în anul II vara. dirijate pe a II-a sârmă a şpalierului. păr tip spur.2.15 cm şi ramuri de semischelet distanţate la 15 . Pe ax la aproximativ 50 cm de primele braţe se formează un nou etaj cu două braţe opuse din muguri succesivi şi cu direcţie pe rând.35 cm. În primăvara anului III braţele reţinute pe ax se aduc la orizontală pe 25 cm fiecare.3). continuat cu un ax scurt. (fig. Fig. Pe partea superioară a fiecărui braţ orizontal se reţine câte un braţ vertical distanţat de trunchi la 15 cm revenind între braţele verticale distanţa de 30 cm. Palmeta candelabru cu patru braţe verticale Numărul braţelor verticale poate fi 4 când forma se numeşte palmetă candelabru simplă. Acestea din urmă prezintă poziţie oblică sau orizontală şi nu depăşesc 35 cm. iar vârful lor este adus spre verticală.

dar chiar şi la alte specii. (fig. Sistemul Cossonet (după Ghena N. au un trunchi de 30 cm continuat cu un ax.4). cu direcţie pe rând şi distanţate perechile la 50 cm. ce alternează cu palmeta cu braţe oblice. Fig.2 m.Se menţine între braţele verticale distanţa de 30 cm şi o înălţime egală a lor de 1. Palmeta cu braţe orizontale ocupă spaţiul de sub braţele palmetei oblice.2. se utilizează economic spaţiul de plantare rezervat pomilor pe rând care poate fi de 2. 9. Braţele verticale se aleg anul II vara. Se recomandă pentru măr. Sistemul Cossonet Este un gard pomicol format din palmetă cu braţe orizontale. TEST DE EVALUARE 1.5 . portaltoi cu talie joasă şi soiuri spur. păr. Care sunt caracteristicile formei de coroană palmeta verrier? Răspuns: Exerciţii. Fiecare braţ este garnisit cu formaţiuni de rod şi ramuri de semischelet reţinute scurt. Prin ce se caracterizează palmeta candelabru cu patru braţe verticale? Răspuns: Caracteristic prezintă trunchi de 35 . 139 . Etajul are 2 braţe opuse formate din muguri succesivi.40 cm la nivelul căruia sunt prezente două braţe opuse dirijate orizontal pe 45 cm. Prin acest sistem pe lângă aspectul estetic.. Se poate folosi la măr.4. iar apoi vârful fiecăruia adus spre vertical.2. păr. Fiecare braţ este garnisit cu formaţiuni de rod şi ramuri de semischelet reţinute scurt şi fără a depăşi 4 ani. Pe ax pentru fiecare pom sunt prezente 4 perechi de braţe opuse.5 m. 1977) Atât palmeta cu braţe orizontale cât şi cea cu braţe oblice. 9.

d.3. b) Păr.lungimea ei comparativ cu distanţa de plantare şi a celorlalte şarpante. Tăieri de întreţinere.Exemplu rezolvat: 1. e) Vişin. . . Se fac mai întâi tăierile de întreţinere. Tăierile de întreţinere au ca scop asigurarea unei bune luminări şi aerisiri a coroanei prin menţinerea elementelor structurale ale coroanei la caracteristicile formate şi realizarea unei desimi şi lungimi corespunzătoare a ramurilor semischelet şi de rod.lungimea creşterilor anuale. e.locul şi unghiul de inserţie al şarpantei şi a subşarpantelor de pe ax. . Rezolvare : c. e) La nici o formă. (după Godeanu I. Momentul optim de aplicare a tăierilor de întreţinere – aceste tăieri se aplică în toată perioada de repaus vegetativ simultan cu tăierile de rodire. c) Cordonul orizontal. La ce specii este utilizată forma de coroană vas întârziat aplatizat? a) Măr. 1981). Dacă volumul lucrării este mic şi dispunem de forţă de muncă suficientă. d) Forma de U simplu. b) Palmeta verierr. d) Cais. Rezolvare 9. La ce formă de coroană se reglează vigoarea şi înălţimea prin modificarea unghiului de înclinare a şarpantelor şi subşarpantelor? a) Tripla încrucişare Delbard. adică se taie mai întâi ramurile de schelet iar apoi se fac tăierile de rodire sporind asupra ramurilor de semischelet şi a celor de rod. este bine ca tăierile să se facă la sfârşitul perioadei de repaus adică după trecerea gerurilor mari până la pornirea în vegetaţie. De rezolvat: 2.modul de garnisire cu ramuri de semischelet şi de rod.. Mod de lucru: Analizăm fiecare şarpantă în parte şi se stabileşte: . c) Prun. tăieri de regenerare şi tăieri de corectare Tăieri de întreţinere Tăierile de întreţinere – sunt tăierile care se aplică ramurilor de schelet după intrarea pomului în perioada de rodire. Tăierile de întreţinere se fac necesare dat fiind 140 .

aflate sub sau deasupra şarpantelor. Tăierile de corecţie urmăresc aducerea unui pom netăiat într-o formă raţională sau refacerea coroanei unui pom distrus datorită grindinii. Lucrarea constă în suprimarea unor ramuri cu poziţie relativ verticală. Nu se îndepărtează toate ramurile pentru a nu favoriza noi creşteri lacome. zăpezii. cele viguroase ce îndesesc coroana. Acestea se aplică atât în cazul coroanelor prea rare cât şi a celor dese.substituirea axului ce creşte foarte viguros în detrimentul ramurilor laterale cu o ramură subterminală de vigoare slabă se face necesară la unele soiuri cu creştere accentuată (U. Se vor reţine spre bază ramuri semischelet mai viguroase. conducând chiar la uscarea lor.reechilibrarea şarpantelor. ramurile de schelet sau semischelet se apleacă. după trecerea gerurilor mari adică la sfârşitul perioadei de repaus (februarie – martie). a posibilităţii efectuării cu uşurinţă a recoltării fructelor ş. intervenind când este necesar cu scurtări deasupra unor ramuri subterminale sau redresarea ramurilor inferioare pentru stimularea creşterii acestora sau înclinarea celor superioare. pe parcursul anilor sub greutatea crescândă a rodului. intervenind în anul următor deasupra unor ramuri laterale în lemn de 2 ani. . . iar în zonele geroase se recomandă efectuarea acestor tăieri de corectare.limitarea înălţimii coroanei se impune tot mai mult în vederea unei eficacităţi maxime a tratamentelor. În general prin tăierile de întreţinere vor fi suprimate ramurile arcuite.a.epuizate. se suprimă ramurile lacome când nu sunt reţinute pentru completarea unui gol. se suprimă circa jumătate. Hardy) sau la obţinerea unor forme joase. În mod practic se procedează la analiza coroanei existente comparându-se cu o formă raţională în care ar putea fi transformată coroana dată în urma intervenţiei omului. Când la vârful axului sunt numeroase creşteri anuale.alungirea şi ramificarea continuă a fiecărei ramuri din coroană ceea ce determină îndesirea sa. 141 . De aceea tăierile de întreţinere se concretizează prin: . Operaţia constă în reducţia şi chiar suprimarea ramurilor de semischelet cu vârstă de peste 3 ani . Pe de altă parte. iar cele reţinute se lasă întregi. supraproducţiei sau unor tăieri necorespunzătoare.rărirea ramurilor când acestea îndesesc şi umbresc interiorul. deasupra unor ramuri cu direcţie oblică şi înafară. . cu verificarea direcţiei de creştere şi lungimii lor. În cazul formelor cu ax se vor suprima ramurile viguroase dinspre vârful axului fără a înlătura pe cele necesare. Tăieri de corectare Momentul optim de aplicare a tăierilor de corectare Tăierile de corectare se aplică în timpul perioadei de repaus. Acestea concură pe cele principale îndesind şi umbrind ramurile de semischelet. se suprimă ramurile care sub greutatea fructelor s-au aplecat şi împiedică deplasarea agregatelor. iar la punctele de curbură apar de obicei noi ramuri. sau chiar între etaje.

În cazul când ramurile depăşesc grosimile amintite acestea nu se vor suprima. . cu excepţia celor care asigură prelungirea scheletului . se trece apoi la alegerea ramurilor pentru etajul II şi III respectând cerinţele de la tăierile de formare. . pentru formarea unei piramide rărite 3 .ramurile de schelet şi semischelet care rămân. de semischelet şi de rod se taie astfel : . După alegerea ramurilor se execută obligatoriu refacerea echilibrului vertical. Suprimarea ramurilor în plus se poate face până la grosimea de 8 cm pentru speciile sămânţoase şi de 6 cm pentru speciile sâmburoase. Restul ramurilor din primul etaj se scot la inel. dacă sunt insuficient garnisite. Ramurile de schelet.subşarpantele să fie distanţate între ele la distanţa de 40-80 cm . se răresc la 7-15 cm .şarpantele suplimentare se elimină de la inel . Tăieri de corectare asupra pomilor tineri: Se stabileşte forma reală a coroanei în funcţie de sistemul de cultură.ramurile de semischelet se răresc la 20-25 cm şi se suprimă cele slabe şi epuizate .ramurile anuale de vigoare mijlocie de 40-60 cm. 142 .La coroanele dese se procedează în felul următor: se aleg de exemplu. .ramurile de rod se răresc la 5-10 cm dacă sunt prea dese. adică subordonarea şi supraordonarea ramurilor şi a axului după criteriile descrise la formarea coroanei. . ele se vor scurta deasupra unor ramuri laterale unde au grosimea precizată. pentru ca rănile ce s-au format prin tăieri să se cicatrizeze în 3-4 ani. . Se aleg şarpantele şi subşarpantele corespunzător formei respective de coroană astfel: . 6 . soi. indiferent de locul lor de inserţie. .se aleg şarpantele care corespund ca poziţie formei respective de coroană . .9 ramuri schelet plus ramificaţiile de ordine superioară. se răresc la 15-20 cm .4 ramuri pentru primul etaj. respectându-se distanţele de inserţie şi apoi distanţele de ramificare pe şarpante cunoscute de la tăierile de formare.ramurile anuale care au peste 60 cm se taie complet. specie. se taie complet numai dacă sunt inserate la partea superioară a şarpantelor şi subşarpantelor . În urma tăierilor de corectare pomul rămâne în funcţie de forma coroanei cu cca.se taie de la inel ramurile plasate pe 10 cm deasupra şi sub punctul de inserţie a subşarpantelor. .ramurile anuale de vigoare mijlocie de 40-60 cm inserate lateral. Tăierile de corectare se aplică pomilor tineri dar şi pomilor bătrâni. .se aleg pe fiecare şarpantă subşarpantele după sistemul bilateral altern extern . Toate ramurile cu diametrul sub 2 cm se orizontalizează sau se scurtează în vederea garnisirii acestora cu formaţiuni de rod. Diametrul maxim al rănilor nu trebuie să fie mai mare de 6-8 cm la sămânţoase şi 5-6 cm la sâmburoase.ramurile anuale de vigoare mică de 10-40 cm. . se scurtează cu 1/2 sau 1/3 deasupra unor formaţiuni mai tinere . în funcţie de distanţa şi numărul maxim posibil de ramuri roditoare.

Efectuarea acestor tăieri dure.5 cm.Tăieri de corectare asupra pomilor bătrâni: În cazul acestor pomi se face rărirea subşarpantelor. Dacă prelungirile ramurilor de schelet şi semischelet sunt scurte (10-15 cm) concomitent cu tăierile de corectare se fac tăieri de reducţie în lemn de 5-6 ani. La formele neetajate. astfel uşurându-se lucrările de întreţinere şi de combatere a bolilor şi dăunătorilor. Tăierile de reducţie se aplică în felul următor: . Intensitatea reducţiei se stabileşte în funcţie de: . Indiferent de forma coroanei.dacă creşterile anuale sunt de 1-12 cm. Tăieri de regenerare Datorită diferenţierii unui număr foarte mare de ramuri de rod. Dacă nu dispunem de volumul necesar de muncă şi există şi geruri mai slabe.ramura asupra căreia se face scurtarea nu trebuie să formeze cu ramura mamă un unghi mai mare de 55°. . Tăieturile mai mari de 1 cm pot fi netezite cu briceagul şi unse cu vopsea sau ceară de altoit. Scopul acestor tăieri este de a stimula creşterile vegetative.dacă creşterile sunt mai mici atunci ramurile de schelet se taie în lemn de 5-6 ani . astfel încât ramurile anuale de prelungire la ramurile de schelet şi semischelet să fie de 40 cm. Pentru aceasta la formele etajate. . 143 .martie). . Se urmăreşte şi reducerea înălţimii pomilor şi a diametrului coroanei. . de lungimea creşterilor anuale . atunci putem aplica aceste tăieri chiar din toamnă după căderea frunzelor.mărimea zonei de garnisire a ramurilor de schelet.şarpantele şi subşarpantele se scurtează deasupra unor ramuri laterale . iar diametrul ei să nu fie mai mic de 1/2 din diametrul ramurii mamă. a ramurilor de semischelet cât şi a ramurilor de rod. au rolul de a stimula apariţia de noi ramuri tinere care să le înlocuiască pe cele bătrâne. atât la pomii tineri cât şi la cei bătrâni. lăstarii au creşteri mici de 1. tăierile de regenerare se aplică ramurilor de schelet şi semischelet la pomii intraţi în a doua perioadă de maximă producţie. iar între ele etajele se subordonează faţă de prelungirea axului cu 20-25 cm pentru fiecare etaj. Pentru a avea o cicatrizare rapidă a rănilor. acestea nu trebuie să fie mai mari de 5-6 cm la sâmburoase şi de 6-8 cm la sămânţoase. Momentul optim de tăiere – tăierile de regenerare se pot aplica în perioada de repaus după trecerea gerurilor mari (februarie . De asemenea aceste tăieri au rolul de a menţine ramurile de rod cât mai aproape de ramurile de schelet pentru a fi mai bine hrănite. . care nu mai au potenţial de producţie. prelungirile şarpantelor se subordonează la 20-25 cm faţă de ax în ordinea formării lor. La scurtarea şarpantelor şi subşarpantelor se urmăreşte echilibrarea pe verticală a ramurilor de schelet. ramurile de schelet se taie în lemn de 3-4 ani . prelungirile şarpantelor din acelaţi etaj se aduc la acelaşi nivel.volumul coroanei.vârsta pomului şi starea generală a pomului .

8 ani. menţinerea pomilor fiind neeconomică în această perioadă. Când ramificaţiile şi ramurile lacome lipsesc. Toate celelalte ramuri sunt subordonate prelungirilor oprite. tăierile de regenerare se aplică ramurilor de schelet şi semischelet la pomii intraţi în a doua perioadă de maximă producţie. La nivelul acestei linii ramurile principale sunt tăiate deasupra unei ramificaţii care continuă creşterea. TEST DE EVALUARE 1. Metoda clasică constă în scurtarea ramificaţiilor coroanei cu 75 .6 cm pentru sâmburoase. Lucrarea constă în efectuarea unui şanţ de 80 cm adâncime şi 60 cm lăţime pe proiecţia coroanei şi administrarea a 6 kg îngrăşământ organic şi 10 . Pentru scurtare se foloseşte o sfoară ce se leagă în cazul coroanelor cu ax la 75 cm sub vârful acestuia.8 cm pentru sămânţoase şi 5 . Astfel.Prin aplicarea acestor tăieri de regenerare se urmăreşte echilibrarea şarpantelor şi subşarpantelor. aplicându-se tăieri asupra subşarpantelor în funcţie de dimensiunea şi poziţia lor. element provocat de vârsta diferită a ramurilor scurtate. Metoda scurtării ramurilor după aprecierea vârstei acestora.12 g s. care se face în acelaşi mod ca la tăierile de corectare.a. Reîntinerirea coroanei după această metodă constă în scurtarea ramurilor principale în lemn de 6 . Tăierile de reîntinerire sunt tot mai puţin folosite. Sfoara se roteşte apoi în jurul coroanei sub un unghi de 60˚ cu axul. a dat în experienţele întreprinse de Cornelia Parnia (1966) cele mai bune rezultate. scurtarea se poate efectua şi în zona mugurilor dorminzi. menţinând de obicei de la periferia coroanei la sfoară 75 cm. iar celelalte ramuri ce garnisesc se scurtează pe lemn de aceeaşi vârstă. Scurtarea se efectuează deasupra unei ramificaţii laterale şi are rolul asigurării creşterii ramurii scurtate. se stabileşte de unde se face scurtarea pentru fiecare şarpantă.150 cm de la periferia coroanei de obicei sub zona activă a acesteia. În ce constă metoda scurtării ramurilor după aprecierea vârstei? Răspuns: 144 . la m2 NPK. Se subordonează pe fiecare şarpantă şi subşarpantele. astfel ca prelungirile ramurilor deasupra cărora se taie să fie în acelaşi plan orizontal. Efectuând odată cu reîntinerirea părţii şi o reîntinerire a sistemului radicular se obţin rezultate din cele mai bune. Asupra căror ramuri se aplică tăierile de regenerare? Răspuns: Indiferent de forma coroanei. Metoda respectivă deşi determină o reîntinerire a pomilor poate determina şi o creştere inegală a lăstarilor. Grosimea ramurilor de schelet în punctul de scurtare nu trebuie să depăşească 7 .

Rezolvare : a. tratamente.12 cm la sâmburoase. realizării şi menţinerii echilibrului de creştere şi fructificare constantă a pomilor. îndesirea coroanei iar fructificarea sporeşte. de reînnoire şi de corectare a coroanelor pomilor sunt indispensabile deoarece în cea mai mare parte a vieţii pomilor are loc o amplificare a întregului spaţiu. b) 6 . Tăierile de întreţinere. coroane artificiale.5 . Formele de coroană utilizate astăzi în cultura pomilor. pentru facilitarea lucrărilor de tăiere.Exerciţii. să asigure producţii mari şi constante. c) 10 . d) 0. b. în vederea formării coroanei. diametrul maxim al rănilor nu trebuie să fie mai mare de? a) 5 .0 cm la sămânţoase. Exemplu rezolvat: 1. În urma aplicării tăierilor de corectare. coroane seminaturale. În cultură frecvent se utilizează formele seminaturale adică cele care ţin seama de specificul biologic de creştere al pomilor. Aceste forme de coroană trebuie să se formeze uşor şi în timp scurt de la plantare. c. d) Vara. c) În perioada de repaus.8 cm la sămânţoase. pot fi clasificate după intervenţia omului în: coroane naturale. recoltare. circulaţie uşoară a agregatelor între rânduri şi o înălţime mică a pomilor. e) 6 – 10 cm la sâmburoase Rezolvare REZUMATUL TEMEI Scopul acestei teme constă în cunoaşterea modului de intervenţie a omului asupra părţii supraterane a pomului. 145 . e) Nu se aplică. b) Februarie. dar şi de scopul cultivatorului. De rezolvat: 2.1. Care este momentul optim de aplicare a tăierilor de regenerare? a) Martie.6 cm la sâmburoase.

Obiectivele temei : Cunoaşterea tăierilor de întreţinere caracteristice fiecărei specii pomicole.Tema nr. Cunoaşterea metodelor de rărire a pomilor supraîncărcaţi de rod. vişin. nuc. Tăieri de întreţinere şi fructificare la piersic. 10 TĂIERI DE ÎNTREŢINERE ŞI FRUCTIFICARE APLICATE SPECIILOR POMICOLE. Rărirea şi recoltarea fructelor. Cunoaşterea momentului şi a metodelor de recoltare. păr. semiarbuşti şi arbuşti. migdal. RĂRIREA ŞI RECOLTAREA FRUCTELOR • • • • • • • Unităţi de învăţare : Tăieri de întreţinere şi fructificare la măr. 146 . gutui. prun şi cais. Cunoaşterea tăierilor de fructificare caracteristice fiecărei specii pomicole. cireş.

păr. Craiova. 3. Editura Conphys. La pomii tineri până la intrarea pe rod obiectivul principal este obţinerea unui amplasament al ramurilor roditoare şi un număr optim de formaţiuni de rod. Rm. prun şi cais Tăieri de întreţinere şi fructificare la măr După formarea scheletului coroanele trebuie menţinute la dimensiunile şi forma caracteristică prin tăieri de întreţinere. Editura Arves. Vor fi eliminate ramurile cu tendinţă verticală cele crescute viguros între etaje. Editura Didactică şi Pedagogică. şarpantelor şi subşarpantelor realizând totodată o rărire a coroanelor îndesite. Starkrimson) ce formează muguri de rod din primii ani chiar pe ramuri anuale. 4. Utilizarea acestei lucrări de suprimare fără scurtare şi chiar arcuirea unor ramuri anuale în cadrul unor soiuri cu intrare tărzie pe rod şi creştere viguroasă (Starking delicious) conduce la grăbirea intrării pe rod a acestor soiuri. şi colab. Editura Universitaria. 2003 .1965). operaţia principală este normarea încărcăturii cu rod şi asigurarea totodată a procesului de creştere. Cichi M. 2005 – Pomicultură generală.. Craiova 5. Pentru pomii intraţi în plină rodire până după rodirea maximă. Vâlcea. 147 . Botu I... (Negrilă A.Pomicultură modernă şi durabilă. Manual universitar pentru învăţământul la distanţă. Bucureşti. cele uscate sau atârnânde. nu este necesară arcuirea. În acest caz este necesară echilibrarea etajelor. 2009 – Pomicultură practică. Baciu A. 2. Cichi M.Timpul alocat temei : 5 ore Bibliografie recomandată : 1. Tăieri de întreţinere şi fructificare la măr. dimpotrivă este necesară suprimarea inflorescenţelor de pe ramurile de prelungire ale şarpantelor în scopul evitării formării arcadelor.. gutui. La soiurile precoce (Wagener premiat. Tăierile de fructificare se efectuează diferenţiat cu vârsta pomului.. Editura Universitaria. 1982 – Pomicultură generală şi specială. cu încărcătura de rod. Craiova.. 2010 – Pomicultura. cu soiul. Ca atare operaţia predominantă este suprimarea şi mai puţin scurtarea. Concomitent cu tăierile de întreţinere se efectuează tăierile de fructificare. În cadrul acestor soiuri din primii ani este necesară rărirea ramurilor de rod şi totodată scurtarea ramurilor în scopul stimulării procesului de creştere şi temperării procesului de rodire. Popescu M.1. 10.

10.ţepuşe. acestea se răresc la 15 .18 cm.5 ramuri de rod situate spre baza acesteia.1. Este necesară scurtarea repetată a acestor formaţiuni pentru a nu se ajunge la vetre complicate cu un număr mare de burse în care circulaţia sevei este mai anevoioasă şi pe care se obţin fructe mai mici. aceasta se scurtează în aşa fel încât să nu depăşească vârsta de 4 ani.4 muguri vegetativi de la baza lor. doar se răresc la 15 . ţepuşe nu se scurtează. la baza coroanelor se vor reţine ramurile de semischelet cu poziţie oblică mai viguroase şi se vor elimina când este necesar. Scurtarea se efectuează deasupra a 4 .2 muguri micşti. Formaţiunile . Pentru că principala verigă de rod în cadrul tăierilor respective este ramura de semischelet..18 cm. Smicelele nu se scurtează chiar când lungimea lor este peste 30 cm.1). Tăierea vetrelor de rod: a – tăierea burselor.1. ele se garnisesc în anul următor cu pinteni şi ţepuşe devenind ramuri de semischelet. ramurile de semischelet orizontale atârnânde sau îmbătrânite. 1982) 148 . mlădiţele se scurtează deasupra a 2 .pot fi scurtate după caz cu condiţia ca pe ele să se reţină cel puţin o ramură de rod . pe care se vor reţine un număr mai mare de muguri micşti. (fig.care să asigure continuitatea fructificării.vetre de rod . Când în afară de mugurul mixt din vârf poartă 4 . Ele se vor scurta numai după această garnisire deasupra a 3 . nuieluşe sau un pinten . Fig. În partea superioară a coroanei vor fi reţinute ramurile de semischelet cu poziţie relativ orizontală de vigoare mijlocie. ele doar se răresc în cazul că sunt prea dese la distanţa de 8 . Formaţiunile de rod pinten. (după Popescu M.3 muguri micşti.5 muguri micşti.1. Pentru a avea o creştere şi fructificare uniformă în cadrul coroanei. în afară de mugurul mixt din vârf mai poartă şi 1 . Când mlădiţele. 10. În evoluţia lor.Tăierea de fructificare se efectuează diferenţiat de fapt în cadrul fiecărei formaţiuni de rod şi fiecărei ramuri din coroană.10 cm. Nuieluşele nu se scurtează.4 pinteni sau ţepuşe situate la bază. iar în cazul unui număr mare de muguri micşti în coroană se pot şi scurta la 2 . b – tăierea ramificaţiilor îmbătrânite.

ele se răresc la distanţele 10 . iar creşterile vegetative sunt mici. În primul rând se înlătură ramurile de semischelet amplasate necorespunzător. Tăieri de întreţinere şi fructificare la gutui Tăierile de întreţinere sunt asemănătoare cu cele practicate la măr şi păr. 149 . Mlădiţele se scurtează la 2 3 muguri de rod. dat fiind caracteristica majorităţii soiurilor de a nu forma coroane dese. se reţin scurtându-se deasupra unei ramuri cu poziţie spre exterior sau chiar deasupra unui mugure vegetativ.ramurile de prelungire se scurtează în funcţie de vigoarea lor: cele care au 25-3 cm se scurtează la 1/2. Măciuliile păstrate. se tratează de asemenea diferit. suprimarea ramurilor uscate sau a unor ramuri lacome. nu trebuie să fie plasate la vârful unor ramuri de semischelet prea slabe. deoarece se produc arcuiri puternice şi emit mulţi lăstari lacomi. în scopul formării de noi lăstari. mlădiţe) se garnisesc lateral cu numeroase ţepuşe. sau rămân întregi. În cazul când ramurile roditoare lungi (smicele. mlădiţe) sunt numeroase. Spre deosebire însă de acesta volumul tăierilor este mai mic. Rărirea măciuliilor se face prin îndepărtarea celor prea slabe. nuieluşe. se scurtează cu 1/3.12 cm. firave şi care se rup sub povara fructelor. în faza de umflare a mugurilor. atunci se aplică tăieri de reducţie în semischelet pentru a apropia rodul de axul şarpantei şi a favoriza procesul de creştere. . cele uscate sau îmbătrânite. Ramurile lacome apărute în coroană. În acelaşi scop al reducerii încărcăturii cu rod în cazul unei supraproducţii se poate aplica şi ruperea mugurilor micşti din cadrul a jumătate din ţepuşe şi nuieluşe. fie a unor tăieri cu cioturi mari. Când prezintă o poziţie favorabilă completării unui gol. Se răresc măciuliile la 15-20 cm una de alta. dacă au 50-60 cm.Ramurile anuale vegetative.ramurile anuale concurente situate deasupra braţelor sau sub acestea se suprimă. iar o parte se lasă nescurtate pentru a se garnisi cu formaţiuni de rod.ramurile anuale necesare pomului. Tăierile de fructificare la gutui se fac îndeosebi în anii când pomii sunt garnisiţi supranumeric cu măciulii. Tăieri de întreţinere şi fructificare la păr După formarea coroanelor şi intrarea pe rod. o parte se scurtează cu 1/3 . prezente fie în interiorul coroanei sau la periferia acesteia se tratează diferenţiat şi anume: .1/2 din lungimea lor. în înlăturarea ramurilor concurente pe inelul de creştere. Tăieri de întreţinere şi fructificare la prun Tăierile de întreţinere constau în echilibrarea repetată a şarpantelor şi subşarpantelor. Se elimină porţiunea descedentă. iar când nu sunt necesare ramurile lacome se suprimă. Se ţine cont că în general gutuiul are tendinţa de a-şi îndesi coroana. se continuă anual cu tăieri de întreţinere şi fructificare ce au la bază aceleaşi principii ca şi la măr. . ca urmare fie a unei încărcături slabe de rod în anul precedent. Când formaţiunile de rod tipice (ţepuşe.

iar prin mugurii laterali iniţiali . Ramurile mixte mijlocii se menţin cât mai puţin ramificate prin tăieri deasupra primelor ramificaţii de la bază. iar altele depăşesc spaţiul rezervat la plantare.4 ani.12 cm.5 ani se recomandă ca 1/5 din ramuri să fie anual reîntinerite sau înlocuite cu ramuri de un an. În acest scop se aleg şarpantele şi subşarpantele plasate la distanţa şi poziţia corespunzătoare formei de coroană. Distanţa între ramurile roditoare să fie de 8 .Tăierile de fructificare au ca scop garnisirea uniformă cu formaţiuni de rod. În această perioadă se impun tăieri de corectare şi întinerire a scheletului. când creşterile anuale se reduc.mijlocie. perioada de rodire poate fi prelungită 4-5 ani prin aplicarea tăierilor de întinerire. marcată prin oprirea totală a creşterilor. altfel mugurii de la bază rămân dorminzi. Se suprimă unele ramuri de semischelet supranumerare din interiorul coroanei sau plasate pe partea superioară sau inferioară a şarpantelor şi subşarpantelor. deasupra unei ramuri tinere. Pentru aceasta trebuie cunoscut modul de fructificare al soiurilor şi evoluţia formaţiunilor. Spre sfârşitul perioadei de rodire. se scurtează în lemn de 3 .care să facă prelungirea ramurilor scurtate. unele şarpante îşi schimbă poziţia formând arcade. Cele supranumerare se elimină de la inel sau se scurtează deasupra unei ramuri de semischelet care are suficient spaţiu şi lumină. Ramurile mijlocii ce depăşesc 25 .mijlocii şi pe buchete de mai. Ele constau în scurtarea ramurilor schelet şi semischelet deasupra unor ramuri laterale exterioare . Acestea constau în reducerea mai puternică a ramurilor de schelet. În perioada de început a rodirii. Pentru o bună garnisire cu formaţiunile respective se recomandă scurtarea creşterilor anuale cu 1/4 din lungime. În perioada de rodire maximă se efectuează întinerirea continuă a ramurilor de semischelet. Cu toate aceste tăieri după mai mulţi ani de rodire prunul realizează creşteri mici ce conduc la producţii scăzute. Ramurile de semischelet mai bătâne de 3-4 ani se scurtează şi simplifică succesiv.mijlocii evoluează prin mugurele vegetativ din vârf întro nouă ramură mixtă . normarea încărcăturii cu rod şi reînnoirea formaţiunilor ce au fructificat. Ramurile mixte .chiar lacome .unii vegetativi.mijlocii.40 cm şi uniform repartizate. Dacă ramurile de schelet depăşesc spaţiul rezervat la plantare. Pentru a evita acest neajuns sunt necesare tăieri de reducţie în lemn de 3 . Întrucât ramurile de semischelet şi cele fructifere îşi reduc capacitatea de rodire în 4 .7 ani. Se elimină porţiunile mai bătrâne şi se menţin creşterile anuale de 2 ani pe care se găsesc buchete de mai şi ramuri mijlocii de vigoare mijlocie. tăind în lemn de 5 . Tăieri de întreţinere şi fructificare la cais 150 . începerea uscării centripete şi apariţia lăstarilor lacomi. în buchete sau ramuri mixte . În perioada de declin.30 cm se scurtează în acelaşi scop. menţinând o lungime de 30 . Prunul fructifică pe ramuri mixte .5 ani deasupra unei ramuri tinere care să asigure prelungirea. se continuă formarea de noi ramuri de schelet şi semischelet.

ce determină evoluţia a noi creşteri a căror muguri diferenţiindu-se mai târziu. la înlăturarea ramurilor uscate. rupte. eliminând pe cele slabe. Ce tăieri se vor aplica la cais. pentru a provoca formarea unor muguri de rod cu evoluţie întârziată. de regulă pe lemn de 2 ani. degarnisite sau umbrite. adesea mugurii de rod sunt distruşi de ger. rărindu-se dacă sunt prea dese. în înlăturarea ramurilor concurente pe inelul de creştere. Tăierile de întreţinere se referă la menţinerea formei. Se reîntineresc ramurile de semischelet în vârstă de 4 . Deoarece la cais. TEST DE EVALUARE 1. înfloresc în primăvară mai târziu şi scapă de brume. se păstrează în general.5 ani înlocuindu-le cu noi ramuri anuale. s-a preconizat un nou sistem de tăiere – tăierea de vară. .30%. suprimarea ramurilor uscate sau a unor ramuri lacome. mugurii de rod se formează atât pe ramuri lungi. îndesite şi afectate de ger. Ramurile mixte cu creştere moderată (40-50 cm) se păstrează. în perioada de declin? Răspuns: 151 . Prin scurtarea şi rărirea ramurilor se asigură formarea permanentă a ramurilor de înlocuire. acestea grăbind pieirea prematură a pomilor. Aceasta constă în: .3 ani când depăşesc 4 ani. cât şi pe buchete aşezate direct pe ax sau pe ramuri de schelet. periodic la 3 . anual vor fi aplicate tăieri de întreţinere şi fructificare.6 ani. se fac tăieri de reîntinerire în lemn de 5 . sau se scurtează în lemn de 2 . Buchetele de mai.4 ani. Se vor evita rănirile cu leziuni mari. Ramurile fructifere care depăşesc 80 . Lăstarii lacomi pot fi folosiţi pentru regenerarea scheletului sau se suprimă. Se răresc buchetele de mai când sunt numeroase. Tăierile de fructificare vor consta în scurtarea unor ramuri anuale ce depăşesc 80 .90 cm se vor reduce cu 1/3 din lungimea lor.scurtarea ramurilor de schelet cu intervenţii pe lemn de 3-4 ani în prima jumătate a lunii iunie. La cais.60 cm întregi şi rărirea lor la 10 . reţinerea ramurilor mijlocii de 30 . reducând din volumul coroanei până la 25 . deoarece caisul suportă mai greu rănirile. În ce constau tăierile de întreţinere? Răspuns: Tăierile de întreţinere constau în echilibrarea repetată a şarpantelor şi subşarpantelor. În perioada de declin. Ramurile de rod nu au o durată mai mare de 3-4 ani.înlăturarea ramurilor slabe. 2.90 cm cu 1/4 din lungime. ca urmare a ieşirii prea devreme din repausul obligatoriu.După obţinerea uneia din formele de coroană.15 cm. în vederea răririi coroanelor.

b) 1/3 din lungime. Rezolvare : a.Exerciţii. ce se menţin uneori. ramurile mixte ce au rodit. alături de ramura scurtată ce a rodit. În cazul în care. b) Reducerea lăstarilor lacomi. nuc. Metoda combinată se bazează pe scurtarea ramurilor mixte şi rărirea ramurilor buchete. vişin. c) Eliminarea drajonilor. ele au ca scop înlocuirea ramurilor ce au fructificat cu ramuri de un an formate spre baza ramurilor ce au rodit sau. Se vor scurta ramurile mixte la specia cais. dacă depăşesc 80 cm şi dacă da cu cât ? a) Nu se vor scurta. metoda modernă şi metoda clasică. semiarbuşti şi arbuşti Tăieri de întreţinere şi fructificare la piersic Tăierile de întreţinere menţin caracteristica formei de coroană prin realizarea an de an a echilibrului orizontal şi vertical al şarpantelor şi subşarpantelor. Se răresc ramurile mixte la distanţa de 12-15 cm. ramura poate fi suprimată total. iar restul ramurilor de rod (buchete. sunt tratate ca şi ramurile mixte. 152 . cireş. salbe) la 8-10 cm. c) 2/3 din lungime. direct din şarpantă şi crearea unor condiţii favorabile formării de noi ramuri pentru anul următor. Care este operaţia principală pentru pomii intraţi în plină rodire până după rodirea maximă. se scurtează deasupra primelor 2 ramuri mixte bine formate spre baza celor care au rodit. la specia măr? a) Normarea încărcăturii cu rod. După fructificare. d) 3/3 din lungime. De rezolvat: 2. Ramurile mixte. Dintre numeroasele metode de tăiere. e) Până la bază. d) Eliminarea ramurilor uscate. Tăieri de întreţinere şi fructificare la piersic. e. au apărut ramuri mixte direct din mugurii adventivi de pe şarpantă. migdal. se scurtează la 50-55 cm şi rămân întregi ramurile ce nu depăşesc această lungime. Rezolvare: 10.2. e) Asigurarea totodată a procesului de creştere. mai importante sunt: metoda combinată. Cele reţinute se tratează ca şi în anul anterior. Exemplu rezolvat: 1. Ramurile anticipate. Tăierile de fructificare sunt obligatorii anual. salbe şi anticipate.

În anii viitori. asupra tuturor ramurilor schelet şi semischelet corelată cu o îngrăşare corespunzătoare care să asigure creşteri anuale de 30 . se utilizează pentru tăierea piersicilor intraţi în declin.12 cm şi reţinerea din cele 3 . cealaltă se scurtează la 10-12 grupe de muguri. se pot forma cepi de 2-3 muguri.15 cm ca urmare a înăintării în vârstă. Ramurile mixte. se poate utiliza numai în primii ani de fructificare. sau se pot scurta pe punctul de curbură.12 ani. 153 . Se reţin în locul lor. apar puternice scurgeri gomoase care duc la uscarea unor ramuri.2. deoarece ramurile de rod (buchetele de mai) trăiesc destul de mult (8-15 ani). Această metodă. se pot suprima dacă prezintă spre baza lor ramuri mixte formate din mugurii adventivi. deasupra unei ramuri mixte. ceea ce asigură un ritm lent de degarnisire a semischeletului (figura 10. fie din salbe. fie din ramurile mixte.1). buchetele şi ramurile anticipate. se fac puţine intervenţii de tăiere. salbele şi ramurile anticipate. Ramurile salbe. Aceasta se bazează pe reţinerea ramurilor mixte întregi şi rărirea lor la 15-20 cm. când acestea s-au aplecat sub greutatea rodului. După rodire. indiferent de lungimea lor. a unor plantaţii slab întreţinute. Se aplică totuşi anual tăieri de întreţinere corelate cu tăieri de rodire. În acelaşi timp se limitează creşterea exagerată a şarpantelor prin transferarea lor pe subşarpante.Ramurile mixte. Metoda clasică . se scurtează la 10-12 grupe de muguri. ramurile mixte scurtate în anul precedent la 10-12 grupe de muguri. Tăieri de întreţinere şi fructificare la cireş După formarea scheletului.40 cm. iar pe rănile provocate de tăieri. fie se formează cepi de 2 muguri. În porţiunile degarnisite. se suprimă. Metoda modernă.Buchetele şi ramurile salbe ce au rodit. după fructificare.50 cm.3 ramuri laterale cu lungimea de 30 . Când în coroana pomului apar creşteri reduse. La cireş. Una din ramuri (cea de mai jos) se taie în cep de 2 muguri. se suprimă deasupra a 2 ramuri mixte formate spre baza lor. se suprimă. se suprimă total.5 ramuri crescute de obicei la vârful şarpantelor numai a prelungirilor şi a 2 . Buchetele. cireşul nu necesită tăieri deosebite dat fiind numărul suficient de ramuri de rod formate şi în special buchete de mai a căror durată de viaţă este de 10 . noi buchete şi noi salbe. Tăierea de rodire constă în rărirea ramurilor mijlocii dacă sunt prea dese la 10 .4 ani. se repetă procesul de înlocuire a ramurilor din cepi. de 10 . care constau în menţinerea formei caracteristice prin înlăturarea ramurilor supranumeroase. a celor ce se întretaie sau care sunt rupte. se pot aplica tăieri de reducţie în lemn de 3 .

Tăieri de întreţinere şi fructificare la migdal Tăierile de fructificare la migdal nu constau în înlocuirea anuală a formaţiunilor de rod ca la piersic. ci numai în rărirea (luminarea) coroanei.4. La vişin.3. se recomandă executarea tăierilor de la sfârşitul verii (august) şi evitarea operaţiunilor în uscat. Ramurile anuale de la periferia coroanei nu se scurtează dacă nu depăşesc 60 cm. ce constă în menţinerea formei de coroană şi înlăturarea ramurilor rupte şi uscate. tăierea la săgeată poate aduce revigorarea lor (după A.2.4 ani. Concomitent cu tăierile de rodire se aplică şi tăierea de întreţinere.3 ani. Atât la cireş cât şi la vişin. lacome sau prea dese.Fig. Tăieri de întreţinere la nuc În perioada de rodire se vor efectua tăieri de întreţinere prin care se vor înlătura unele ramuri ce se întrepătrund. În anul următor. Soiurile ce rodesc pe ramuri mijlocii şi buchete prezintă tăieri de rodire ca şi la cireş. Se reîntineresc eşalonat ramurile de semischelet cu vârstă de peste 4 ani prin reducţii în lemn de 2 . o parte din ele sunt pe cale de pieire (1.60 cm. ramuri degerate. 10. Când pe plete nu sunt puncte vegetative ele se ciupesc în iunie pentru ramificare. Ramurile mixte se scurtează numai dacă depăşesc 50 . ramurile formate din aceşti lăstari se vor garnisi cu numeroase buchete de mai. Intervenţiile în verde dau bune rezultate atât în plantaţiile tinere cât şi pe rod. pentru evitarea scurgerilor gomoase.12 cm.5).2.Negrilă) Tăieri de întreţinere şi fructificare la vişin În prima parte tăierile de rod şi la vişin urmăresc garnisirea uniformă cu ramuri roditoare şi prezenţa unor ramuri de semischelet în vârstă de 3 . Tăierile ca şi la cireş se efectuează cu puţin înainte de umflarea mugurilor. Ele constau în rărirea ramurilor plete (la soiurile ce fructifică pe aceste formaţiuni) la 10 .45 cm.Ramură de semischelet la cireş cu buchete de mai.1 . uscate sau cele ce stânjenesc trecerea agregatelor. Ramurile de semischelet care 154 . scurtarea anuală a 1/4 din totalul pletelor la primele ramificaţii de la bază sau la mugurii vegetativi de pe acestea. tăierea în verde se aplică după recoltarea fructelor astfel ca lăstarii periferici apăruţi să depăşească lungimea de 40 . se suprimă ramurile concurente.

La aplicarea tăierii coacăzului se va avea în vedere particularităţile lui de creştere şi fructificare şi anume: . Tăierea de întreţinere şi fructificare constă în: . se recomandă ca tulpinile cu creştere slabă să fie înlocuite cu tulpini tinere de 1 an.depăşesc vârsta de 4 ani se scurtează în lemn de 2 ani în vederea întineririi şi stimulării creşterii vegetative deasupra unor ramuri cu poziţie favorabilă şi situate spre bază.16 tulpini cu vârste diferite se aplică tăieri de întreţinere şi fructificare. . aglomerări de muguri) plasate pe creşteri anuale la limita dintre 2 valuri de creştere sau sub mugurele terminal. tulpinile reţinute în tufă se lasă să se dezvolte liber.eliminarea din tufă a tulpinilor bătrâne de peste 5-7 ani sau epuizate . Se scurtează pentru menţinerea echilibrului vertical. reducerea numărului drajonilor (tulpinilor) şi scurtarea uneori a tulpinilor reţinute. La arbuşti . Când ramurile de schelet se degarnisesc.în locul tulpinilor eliminate se lasă un număr egal de tulpini anuale crescute din zona coletului. în fiecare an se lasă 2-4 tulpini de 1 an crescute din colet. tulpinile ce au rodit şi deja sunt uscate.eliminarea tulpinilor anuale slab dezvoltate crescute din zona coletului .7 ani . tulpini ce rămân nescurtate. se reţin când înlocuiesc un gol. 155 . se efectuează la migdal şi tăieri de regenerare în lemn de 2 . se scurtează cu 10 .4 ani. creşterile viguroase se obţin pe lemn de 2 . afin După formarea tufei ce prezintă 14 . numai când au prea multe ramificaţii se taie unele din acestea. Coacăzul se conduce în tufă. rodul se deplasează spre periferie. apare degarnisirea şi uscarea formaţiunilor de rod.coacăzul roşu rodeşte pe ramuri scurte (buchete.coacăzul negru rodeşte pe lemn de 1 an.cu un număr echivalent de tulpini anuale pornite din colet. Primăvara înainte de pornirea în vegetaţie se înlătură tulpinile în vârstă de 2 ani. agriş. . Tulpinile anuale nu se scurtează întrucât poartă muguri micşti până în vârf. . Nu se scurtează ramificaţiile anuale ale tulpinilor multianule. Tăieri de întreţinere şi fructificare la semiarbuşti şi arbuşti Tăierile la zmeur şi mur (semiarbuşti) sunt concretizate în înlăturarea tulpinilor ce au fructificat. Lăstarii lacomi ce apar la migdal frecvent. Se răresc tulpinile anuale la 10 . .coacăz. Tăierile de întreţinere şi fructificare constau în înlocuirea an de an a tulpinilor cu vârstă de 6 .a celor rupte sau slabe . Tufa formată trebuie să aibă 16-20 tulpini de vârste diferite.în general.15 cm la unele soiuri tulpinile reţinute.3 ani şi mai reduse pe lemn mai bătrân. Pentru menţinerea aceluiaşi număr de tulpini în tufă. Îndepărtarea tulpinilor uscate se poate efectua şi toamna la sfârşitul vegetaţiei.15 cm prin înlăturarea celor cu vigoare slabă.

. Tulpina poartă muguri vegetativi şi de rod (micşti). Exemplu rezolvat: 1.se elimină tulpinile anuale de prisos de la nivelul solului . . O tulpină rodeşte bine până la vârsta de 5 – 6 ani. Tăierea de întreţinere şi fructificare constă în : . se impune scurtarea ramurilor anuale lungi cu 1/4 – 1/2 din lungime.tulpinile prea lungi şi cu vârfurile arcuite. În acest caz. .prelungirile anuale ale ramificaţiilor tulpinilor se lasă intacte (poartă muguri micşti pe toată lungimea lor). La tăierea de întreţinere şi fructificare a agrişului.se suprimă de la nivelul solului tulpinile ce depăşesc 6-7 ani .suprimarea ramificaţiilor prea slabe. În ce constau tăierile de fructificare la migdal? Răspuns: Exerciţii. b) Înlăturarea ramurilor rupte şi uscate. se scurtează prin tăierea porţiunii terminale pendente a tulpinii. c) Eliminarea drajonilor de la baza trunchiului pomului. O tulpină fructifică bine până la 6-7 ani. În ce constau tăierile de întreţinere şi fructificare la arbuşti? Răspuns: Tăierile de întreţinere şi fructificare constau în înlocuirea an de an a tulpinilor cu vârstă de 6 – 7 ani – a celor rupte sau slabe – cu un număr echivalent de tulpini anuale pornite din colet.nu se scurtează creşterile anuale ale tulpinilor deoarece au muguri de rod spre vârful lor . . TEST DE EVALUARE 1. se procedează astfel : .se aleg tulpinile anuale care se lasă pentru înlocuirea celor îmbătrânite . dese sau cu creştere spre interiorul tufei . după care trebuie înlocuită cu o alta în vârstă de 1 an. partea lui aeriană fiind formată din mai multe tulpini arcuite spre pământ şi prevăzute cu ghimpi. . deasupra unei ramuri anticipate. . o parte din lăstarii viguroşi ai afinului formează valul al doilea de creştere şi lăstari anticipaţi scurţi şi subţiri ce devin în totalitate ramuri anuale florifere. 156 . 2. deasupra unei ramificaţii laterale cu direcţie de creştere mai erectă . Afinul. În ce constau tăierile de întreţinere la specia vişin? a) Menţinerea formei de coroană. .Agrişul este un arbust. fructifică pe ramuri anuale scurte (6-10 cm) şi pe ramuri anuale mijlocii (25-30 cm).se răresc ramificaţiile prea dese ale tulpinilor multianuale (10-15 cm).în condiţii favorabile.

păr) se vor detaşa de punctul de inserţie al fructului cu pedunculul.20 cm la soiurile de mere cu fructe foarte mari. producţiile mari dar gustul fructelor este necorespunzător. îndepărtând pe cele deformate şi mici sau cu o poziţie necorespunzătoare. Rezolvare : a.d) Suprimarea formaţiunilor de rod. măr. 10 . e) Nu se aplică în cazul speciei vişin. doza aplicată. modul de aplicare. Care sunt formaţiunile pe care fructifică afinul ? a) Ramuri anuale scurte. e) Măciulii. În cazul piersicului rărirea trebuie încheiată înainte de întărirea endocarpului şi se poate face în două reprize. specii care nu au însuşirea de a-şi autoregla încărcătura de rod.2 fructe în fiecare inflorescenţă. chimic. b) Ramuri anuale mijlocii. Datorită faptului că această rărire manuală necesită un volum mare de muncă manuală. 5 . Dacă fructele nu sunt repartizate uniform în coroană se poate reduce în unele zone distanţa dintre fructe. Se vor îndepărta fructele gemene şi se lasă un fruct la nodurile cu fructe perechi. Rărirea fructelor se poate face manual. De rezolvat: 2. c) Pinteni. Foarte mulţi factori influenţează intensitatea răririi chimice şi anume: specia. Rărirea fructelor este necesară unor specii precum piersic. factorii climatici în timpul aplicării tratamentului. d) Smicele. Lucrarea de rărire începe de la exterior spre interiorul coroanei şi din partea superioară a coroanei. Rărirea manuală: se poate efectua după încheierea căderii fiziologice când fructele au 0. 15 .5 cm.8 . Rezolvare: 10. Rărirea chimică: constă din stropirea pomilor cu diferite substanţe chimice. Distanţele la care se lasă fructele pe ramură sunt diferite în funcţie de specie şi soi: 4 . prun. 157 . soiul. concentraţia soluţiei. Rărirea şi recoltarea fructelor Rărirea fructelor Există în plantaţiile pomicole pomi supraîncărcaţi cu rod la care fructele sunt mici şi insuficient colorate. vigoarea pomului.3. La măr şi păr se vor lăsa 1 . cais) se vor detaşa prin răsucire iar cele cu peduncul lung (măr. fenofaza în care se aplică tratamentul.15 cm.1. Fructele cu peduncul scurt (prun. păr.8 cm la soiurile timpurii de piersic. mecanic. piersic. astăzi se utilizează mai mult rărirea chimică. cais.5 cm la prun şi cais. la pere şi la soiurile de mere cu fructe mici şi mijlocii dar şi la soiurile mijlocii şi tardive de piersic. b şi c.

În general temperaturile scăzute şi umiditatea ridicată măreşte intensitatea răririi şi favorizează o mai bună absorbţie a substanţelor. (Godeanu I. cu braţul scuturător al vibratorului prinzându-se câte o şarpantă sau trunchiul pomului. Unele substanţe de tip hormonal se aplică în perioada înfloririi depline până la căderea petalelor. Rărirea florilor trebuie efectuată de la înflorirea corolei până la sfârşitul înfloririi depline. . 158 . În sens economic. fie divers prelucrate. În general cu astfel de substanţe utilizate la rărirea chimică. reprezintă una din cele mai importante lucrări din cultura pomilor. recoltarea produselor agricole şi horticole reprezintă un complex de operaţii succesive. Putem obţine o rărire satisfăcătoare dacă stropirile cu substanţe dinitro se vor aplica în perioada înfloririi depline sau după 3-4 zile. Recoltarea fructelor Recoltarea fructelor. (1976) a constatat că pentru unele soiuri de măr parţial autofertile. care au un spectru mai larg de acţiune la mai multe specii şi soiuri şi anume cele de tip dinitro. strângerii şi punerii lor în stare de a fi consumate pe o anumită perioadă de timp.N. . În cazul răririi mecanice a florilor se lovesc ramurile cu prăjini învelite.03.. Rărirea mecanică: constă din scuturarea cu mijloace mecanice a unei părţi din flori sau fructe.scuturarea unei părţi din flori cu ajutorul unui jet de apă sub presiune. În cadrul stropirilor pentru rărirea chimică se urmăresc următoarele aspecte: . Această rărire cu vibratorul trebuie făcută după 30-40 zile de la înflorire atunci când fructele au diametrul de 3. fie în stare proaspătă. iar altele în perioada iniţială de creştere a fructelor. putându-se utiliza două metode şi anume: . Se face necesar ca ea să fie foarte bine organizată. Pentru rărirea mecanică a fructelor se pot folosi vibratoarele cu braţ care prezintă 1500 de vibraţii pe minut. dintre care o parte sunt organizatorice iar o parte sunt funcţional-operatoare care se fac în scopul adunării. până când florile din pom rămân la distanţele de 5-10 cm. se obţine o rărire egală sau mai mare decât la rărirea manuală.soluţia să fie cât mai fin pulverizată.lovirea ramurilor cu prăjini protejate cu cauciuc.5 cm. 1981). În urma acestei răriri florile rămase trebuie să fie uniform repartizate pe ramurile de rod.fiecărui pom să i se aplice o singură stropire.În cazul răririi chimice a fructelor şi florilor se utilizează astfel atât pe plan naţional cât şi mondial numeroase substanţe. se recomandă folosirea unor concentraţii mai mari de 50-100% mai mari decât pentru cele autosterile. Pentru rărirea fructelor se folosesc şi unele substanţe chimice şi anume substanţele de tip hormonal cu acţiune selectivă. Iar altele cu un spectru mai puţin larg numai la unele specii. Se recomandă a se folosi în perioadele mai ploioase şi în unele zone unde apar brume târzii. Childers F.

precizarea utilajelor şi a mijloacelor de transport a fructelor. se înmulţeşte cu numărul de sectoare şi se află fructele pe pom. 30 zile înainte de recoltare. 159 . Se numără fructele pe fiecare pom.Tehnica recoltării constă în executarea operaţiilor de desprindere de pe planta mamă la momentul oportun în aşa fel încât asupra produselor respective să se exercite o presiune cât mai mică.6 sectoare. acestea având grad de maturare asemănător. Exemplu: Coroana unui pom la specia măr a fost împărţită în patru sectoare. de precizare a forţei de muncă necesare recoltării. Recoltarea integrală constă în culegerea tuturor produselor dintr-o cultură. prima este estimarea recoltei. Scopul estimării este în primul rând. Constă în efectuarea recoltării propriu-zise manual dar transportul muncitorilor şi ambalajelor se efectuează mecanizat. Recoltarea se face manual. manipularea şi încărcarea lor cu ajutorul unor dispozitive speciale mai mult sau mai puţin complexe. Aceasta se înmulţeşte cu numărul de pomi la ha şi apoi cu numărul de ha pentru a afla producţia totală pentru care se planifică forţa de muncă şi utilajele necesare. realizată în mai multe etape. Recoltarea mixtă sau semimecanizată se face în scopul scurtării perioadei de recoltare. Se numără fructele pe sector. După criteriul uniformităţii coacerii se deosebesc două metode de recoltare: integrală. 15 kg/pom x 1250 pomi/ha (pentru dist. Pe un sector am numărat 30 fructe (în medie) x 4 sectoare = 120 fructe pe total pom. Aceasta cu atât mai mult cu cât la export se face caz de integritatea stratului de pruină. folosită când coacerea produselor dintr-o cultură este uniformă şi selectivă. Pentru uşurinţă se împarte coroana în 4 . de 4/2 m) = 18. Recoltarea mecanizată realizează detaşarea produselor de pe plantă. 120 fructe x 125 g/fruct = 15000 g : 1000 = 15 kg/pom. Recoltarea manuală este operaţia principală pentru aproape toate speciile hortiviticole destinate consumului în stare proaspătă. Dintre numeroasele acţiuni întreprinse în acest sens. mecanizat şi mixt. Modul de lucru: În cadrul unei parcele se aleg 10 pomi cu producţia medie a pomilor. Unele procedee de recoltare mecanizată sunt folosite frecvent pentru produsele rezistente la şocuri mecanice şi pentru cele destinate mai ales prelucrării industriale. după cum acestea îndeplinesc condiţiile momentului optim. Recoltarea selectivă constă în culegerea produselor în două-trei reprize (uneori mai multe). printr-o singură trecere. Numărul de fructe se amplifică cu greutatea medie a unui fruct şi se află producţia pe pom.75 t/ha fructe ≈ 19 t/ha. Momentul optim de estimare este cu cca. integritate ce poate fi periclitată dacă recoltarea nu este executată cu atenţia cuvenită.

Momentul recoltării fructelor este dependent de scopul de valorificare al fructelor. momentul recoltării fructelor este necesar a fi foarte bine stabilit. Recipienţii sunt reprezentaţi prin: coşuri. întrucât recoltate prea devreme. recoltarea se realizează folosind vibrator. se împarte numărul de zile normă la numărul de zile planificat. mere şi pere de vară. caise. afinele. Pentru realizarea eficientă a lucrării sunt necesare diferite utilaje şi materiale. de la 0.la maturitatea deplină se recoltează: prunele şi zmeura. alunele. funcţie de specie şi anume: . Transportul fructelor din livadă. la sala de sortare se realizează cu vehicule prevăzute cu arcuri de obicei remorci de diverse tipuri. dependent de : . Când fructele sunt destinate industrializării. Producţia rezultată se împarte la norma de lucru şi se află forţa de muncă totală adică 380000 kg : 100 kg/normă = 3800 zile normă.cât mai târziu posibil în octombrie pentru soiurile de mere şi pere de iarnă. zmeur) la 5 . .8 kg sâmburoase şi 10 . . nucile. .la maturarea de consum sau cel mult cu 1 .exemplu: 3800 zile normă : 30 zile planificate = 126 oameni pe zi timp de 30 zile.12 kg pentru sămânţoase. agrişele întrucât nu-şi continuă maturarea după recoltare.19 t/ha x 20 ha = 380 t fructe total. Pentru mere. De la sala de sortare la depozit sau beneficiar.5 kg (căpşun. căpşuni. murele. Migdalele.6 zile înainte de maturarea de consum pentru: piersici. transportul se realizează cu autocamioane sau vagoane frigorifice . Capacitatea lor este diferită. Pentru consum în stare proaspătă.cu 4 . manevrate mecanizat. poate fi stabilit. . coacăzele. castanele se recoltează când mezocarpul pentru migdale şi nuci sau învelişul verde pentru alune şi castane s-a desprins de fruct. În cadrul lor amintim: scări şi recipienţi de recoltare. Recoltate prea târziu se realizează pierderi de recoltă sau se păstrează o perioadă scurtă.30 zile înainte de maturarea de consum pentru merele sau perele de toamnă.2 zile înainte pentru: cireşe. Întrucât recoltarea se realizează eşalonat în 20 . funcţie de specie.izoterme. Fructele destinate consumului în stare proaspătă se recoltează diferenţiat.palet“ cu capacitatea de 250 .cu 20 . Momentul de recoltare pentru fructele destinate consumului proaspăt. vişine. pere se utilizează astăzi lăzi „box . Scările pot fi de dimensiuni şi forme diferite.mărimea şi coloraţia caracteristică soiului.450 kg. gustul poate fi fad sau taninos chiar fără aromă. 160 . lădiţe uşor de mânuit prevăzute cu cârlige sau saci prevăzuţi cu bride pentru prins pe umăr.30 zile.

întrucât acestea sunt baza rodului anilor următori.1. Lucrarea nu se realizează la temperaturi ridicate. Nucile. (fig. Fructele recoltate sunt aşezate cu grijă în recipienţi fără a fi aruncate. vişinele. Platforme pentru recoltare şi tăieri TEST DE EVALUARE 161 . Tehnica recoltării fructelor Fructele destinate consumului proaspăt şi chiar o parte din cele destinate industrializării sunt desprinse de plantă cu mâna.conţinutul sucului în substanţă uscată care trebuie să rămână constantă câteva zile.desprinderea relativ uşoară de ramură deşi nu întotdeauna acest aspect este hotărâtor. migdalele se recoltează prin scuturare. necesar maturării de la înflorire la recoltare. Fructele de zmeur. alunele.1). Caisele. În acest ultim caz. Pentru fiecare specie. Recoltarea fructelor începe de la baza pomului şi se continuă spre vârf. 10. . recoltarea se poate efectua şi prin scuturare. Pentru speciile sămânţoase şi sâmburoase. recoltarea este caracteristică. Gutuile. piersicile. iar trecerea în alte recipiente se efectuează cu multă atenţie. de mur se recoltează fără receptacul. Când destinaţia fructelor este pentru industrializare. Merele. În acest caz se utilizează diverse tipuri de scuturătoare care au sub ele platforme de colectare pentru fructe. prunele se apucă de peduncul şi se detaşează cu acesta. Fig. recoltarea fructelor în nici un caz nu se realizează cu formaţiunile de rod de care sunt prinse. fermitatea se stabileşte cu penetrometre.. .înmuierea pulpei dată fiind hidroliza substanţelor pectice. caisele se recoltează fără peduncul. Căpşunile se recoltează cu sepale şi peduncul. Coacăzele se recoltează cu ciorchine.3.numărul de zile cunoscut. Recoltarea fructelor se realizează însă diferenţiat în funcţie de destinaţia producţiei. castanele. 10. fructele sunt industrializate imediat. perele se răsucesc în jurul pedunculului fără a exercita o cât mai mică presiune asupra fructelor şi evitând total loviturile. .3.

Rezolvare : a. Exemplu rezolvat: 1. Lucrările de întreţinere se aplică în principal ramurilor de schelet. De asemenea am prezentat în această temă. de precizare a forţei de muncă necesare recoltării. c) Vara. se asigură fructe mai mari. metode de rărire a fructelor. Aceste lucrări de întreţinere aplicate ramurilor de semischelet şi de rod. b) Toamna. Rezolvare: REZUMATUL TEMEI Lucrările de întreţinere a coroanelor se aplică pe cea mai mare parte din viaţa pomilor: din ultimii ani ai perioadei de început a rodirii şi până la bătrâneţe. se efectuează din tinereţe şi până la defrişarea plantaţiilor. în 162 . 2. Tăierile de fructificare constituie cea mai importantă verigă tehnologică prin intermediul căreia se menţine echilibrul dintre creştere şi rodire. se stimulează longevitatea pomilor şi fructele vor prezenta o valoare comercială ridicată. c) După ce au căzut fructele. d) Primăvara. De rezolvat: 2. Recoltarea fructelor este operaţia ce finalizează complexul de măsuri agrotehnice aplicat în livadă care determină evoluţia calităţii produselor. d) Când s-a încheiat înflorirea. precizarea utilajelor şi a mijloacelor de transport a fructelor. e) În unele zone unde apar brume târzii. e) Nu se aplică.1. De cine este dependent momentul recoltării fructelor? Răspuns: Exerciţii. În cazul răririi chimice când se pot folosi substanţele de tip hormonal cu acţiune selectivă ? a) În perioadele mai ploioase. b) Iarna. În ce perioadă se face rărirea florilor? a) De la înflorirea corolei până la sfârşitul înfloririi depline. Care este scopul estimării recoltei? Răspuns: Scopul estimării este în primul rând. metode prin care se înlătură importante acumulări de substanţe hormonale care frânează diferenţierea mugurilor de rod.

culoarea. forma.procesul de valorificare. Datorită acestor particularităţi. 163 . recoltarea fructelor devine un proces tehnologic complex. ce hotărăşte în final însăşi eficienţa culturii. grade diferite de perisabilitate şi variabilitate în ceea ce priveşte mărimea. modul de valorificare şi durata de păstrare. Multitudinea speciilor şi a soiurilor existente în cultură fac ca producţia de fructe să se caracterizeze prin coacere şi recoltare eşalonată.

e) Nu există factori de condiţionare a epocii de semănat. Din ce plantaţie se recoltează ramurile altoi? a) Plantaţia mamă de arbuşti. e) 50.0 cm. c) Câmpul de formare al pomilor. Când începe călirea în cazul puieţilor la ghivece? a) Când au 20 cm înălţime. c) De specie.0-70. b) Când puieţii au 4-5 frunze. d) Plantaţia mamă de seminceri. b) Au 4 sole. d) 10-12.0 cm. Care este adâncimea de semănat pentru pomaceae şi pentru drupaceae? a) 3-3. d) 1000 m lungime şi 200 m lăţime. 4. c) 4-6. e) Nu este necesară călirea.0 cm. d) De sol. Câte sole prezintă şcoala de marcote şi ce dimensiuni au parcelele? a) Au 2 sole. c) Când puieţii au 10 frunze. e) Plantația de butași. d) Cîmpul de semănat. 5.5 cm. e) Locul de mocirlire a pomilor. c) Plantaţia mamă pentru stoloni.TEST RECAPITULATIV II 1. c) 50 m lungime şi 100 m lăţime. Ce reprezintă câmpul II? a) Câmpul de altoire. 2. 164 . b) Câmpul de creştere a altoiului. De cine este dependentă epoca de semănat în şcoala de puieţi sau de seminţe? a) De soi. 3. 6. b) 1-2. e) 7 sole cu dimensiuni aleatorii. b) De condiţiile climatice. b) Plantaţia mamă elită. d) Cu 5-6 zile înainte de plantare.0 cm.

e) Plantaţiile didactice. Ce tipuri de plantaţii dau cele mai bune rezultate de producţie? a) Clasice. e) Mărul. 11. b) În iulie. Când se efectuează recoltarea marcotelor? a) Sfârşit de octombrie-început de noiembrie. 13. d) În aprilie.0 m. 8. 12. d) Plantaţiile familiale. 9. 10. c) Migdal. 165 . b) La 70 cm. b) După căderea frunzelor. d) Marcotajul şerpuitor. Care sunt speciile cu cerinţe mari faţă de căldură? a) Piersic. b) Intensive. c) În martie. d) Arbuştii fructiferi.7. c) În martie. Care sunt cele mai utilizate metode de marcotaj? a) Marcotajul vertical. b) Cais. b) Marcotajul orizontal.50 m. e) Marcotajul australian. La ce distanţă se plantează pe rând şi între rânduri drajonii? a) La 10 cm. d) La 1. c) La 3. c) Marcotajul chinezesc. Care este epoca de înfiinţare a marcotierei ? a) 1-15 noiembrie. d) În aprilie. e) Marcotele nu se recoltează. e) La 50 mm. c) Superintensive. e) În perioada înghețului. La ce adâncime sunt plasate conductele perforate? a) 50 cm.

Ce formă de coroană necesită pentru realizarea formelor respective.0 m. e) După mocirlire. e) Nu se aplică. Când se execută arătura de toamnă? a) Primăvara. c) După plantare. c) 10 cm.b) 60 cm. c) La 10 cm. 16. e) Când este ger. e) 3. d) Când solul este îngheţat. b) Vara. 18. Când se poate planta în ferestrele iernii? a) Când temperatura este sub 1°C. 15. e) Nu apare acest fenomen. şpalier? a) Vasul clasic. d) Când buruienile au înălţimea de 40-50 cm. La ce adâncime apare compactarea solului? a) În stratul de 60 cm. d) La 1. b) O dată pe an. c) Cu 2 săptămâni înainte de căderea frunzelor. 17. b) La 20 cm. b) Când solul este moale. c) Când temperatura este peste 10°C. b) Înainte de mocirlire. d) Când buruienile au înălţimea de 50-60 cm. Când se face fasonarea rădăcinilor? a) Înainte de plantare.5 m. 166 . d) 20 cm. 19. b) Palmeta etajată cu braţe oblice. e) Nu se aplică. c) Când buruienile au înălţimea de 10-20 cm. 14. c) Palmeta etajată cu braţe orizontale. d) Nu se aplică. Când se aplică erbicidele de contact şi de câte ori? a) De 2-3 ori pe an.

Cu ajutorul căror forme de coroane se pot înfrumuseţa grădinile familiale? a) Formele artistice palisate. Care este rolul aplicării tăierilor de regenerare? a) De stimulare a formaţiunilor de rod. 21. d) Nu se înlătură. Ce rol prezintă lăstarii lacomi. c) Pot fi folosiţi pentru regenerarea scheletului. e) Vasul suprapus. Ce efecte negative apar în momentul recoltării fructelor mult prea târziu? a) Nu apar efecte negative. 24. e) Formele atipice.d) Vasul ameliorat. d) Formele de coroană cu volum mic. 22. 20. e) Se scurtează. c) De reducere a creşterilor vegetative. b) Pierderi de recoltă. d) Fructele se păstrează o perioadă scurtă. e) Diametrul fructelor se micșorează. c) Formele globuloase fără ax. e) Nu prezintă un rol special. e) De completare a unui gol. c) Sunt sensibile la manipulare. b) Nu prezintă nici un avantaj în coroană. c) Pot fi folosiţi pentru reîntinerirea tufei. 167 . d) De reducere a înălţimii şi diametrului coroanei pomilor. în coroana unui pom? a) Rol de suprimare. b) Formele aplatizate fără ax. Când se înlătură tulpinile uscate la zmeur şi mur? a) Primăvara. b) De stimulare a creşterilor vegetative. d) De reducere a înălţimii pomilor. b) Toamna. 23.

Producerea materialului săditor pomicol. 8.. 2010 – Pomicultura... V.Cultura specială a pomilor. 21. Universitatea Agrară de Stat din Moldova. Bucureşti. Editura Arves. Editura Ceres.Pomicultură specială. Editura Conphys. Editura Universitaria. Timişoara: Mitron. Bucureşti. 1998 .BIBLIOGRAFIE 1. 2002 . Gherghi A.“Agricultura biologică – o variantă pentru exploataţiile mici şi mijlocii”. I. 12. Gherghi A. Cociu V.. Chişinau: UASM. Baciu A. Cimpoieş.. 2002 .. V. 5. 1999 . 1997 – Morfologia generală a plantelor. Craiova. Gh. M. Grădinariu G.. 2000 . 2001. Ceres.Agrochimie horticolă. Bucuresti: Matrix Rom. Bucureşti. 546p. 2009 – Botanica Vol. 2000 . 1998 . 23. Iaşi. Bucureşti 2..Pomicultura. Cimpoeş Gh. Bucuresti. 14. Editura Academiei Române. 11. 2010 – Pomicultură practică... 1986 . 219 p... Editura Universitaria. 13. 17.. Vâlcea. Coste.Pomicultura. 1994 . 1992 .Prelucrarea şi industializarea produselor horticole.. Iaşi: USAMV. Bucureşti. 4. Editura Olimp. Cepoiu N. 18. Drăgănescu E. Ghena N.. Andrei M. 343p.Pomicultura.Culturile nucifere Bucuresti: CERES.Curs de ecologie agricolă (pentru uzul studenţilor) Timişoara.. 2001 . 350p. Cichi M. 2003 . Cireaşă V. Babuc V. 2001 – Pomicultură aplicată. Craiova.Conducerea şi tăierea pomilor. 2005 – Pomicultură generală. Davidescu Viorica. 400p. 10. Braniste N. Chişinău. Pomicultură generală. 20. 452p. 16. Botu I. 6. Bucuresti. Davidescu D. Editura Encicloped. Cichi M. Grădinariu G. Davidescu.Curs litografiat. Dascălu M. 168 .Biochimia şi fiziologia legumelor şi fructelor. Editura Ion Ionescu de la Brad.Ghid pentru pomicultori. Chişinău: Museum. 3. Craiova. Branişte N. 2001 – Pomicultură (Parte generală). 1995 . Istrate M. Lucrări practice pentru uzul studenţilor. 15.. D.. Editura Ştiinţa.. Editura Academiei Române.. Reprografia Universităţii din Craiova 9. Bălan. 1 (Morfologia şi anatomia plantelor). 398p.. Rm... Costache I. Cichi M. Editura Scrisul Românesc-Fundaţia. 19. 440p. 7. Manual universitar pentru învăţământul la distanţă.. şi colab. 2001 .Pomicultură modernă şi durabilă. 22.. Iaşi. 2003 ... Barbaros. Davidescu. 2003 .. Editura ştiinţelor Agricole.

1982 – Pomicultură generală şi specială. şi colab. Popescu M.24.. Stugren. 26.Ecologie şi protecţia mediului. Editua Ceres. 316 p. Piteşti... Isac I. Bucureşti. 2002 . Sina Cosmulescu. 1993 . Parnia P..Ghidul micului pomicultor. 1982 .Bazele ecologiei generale. 27. Editura Didactică şi Pedagogică.Formarea şi intreţinerea coroanei la pomi. 2005 – Protecţia mediului în ecosistemele pomicole. 33. Şchiopu D. Iaşi 2002. 210p. şi colab. Bucuresti.. 1994. 32. Ionescu I. 31. Tuhai A. 29.Producerea. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. Cârştea S. Craiova. 195p. Elveţia. Editura “Ion Ionescu de la Brad”. 25. 1992 . 1996 . şi colab. păstrarea şi valorificarea materialului pomicol şi dendrologic. Program de acţiune pentru protecţia mediului în Europa Centrală şi de Est. Editura Pământul. 28. 2001 . 169 .. Editura Sitech. 1998 . Lucerna... 30. Răuţă C. Bucuresti:CERES. Bucureşti.Bazele ecologice ale agriculturii. 130 p. Mihăiescu G.Elemente fundamentale ale strategiei dezvoltării agriculturii durabile. 52p.. Bucureşti. Bucureşti. şi colab. B..

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful