ROLUL JOCULUI DIDACTIC IN DEZVOLTAREA VORBIRII LA VÂRSTA PREŞCOLARĂ

UNIVERSITATEA “PETRE ANDREI” IAŞI COLEGIUL UNIVERSITAR DE INSTITUTORI

ROLUL JOCULUI DIDACTIC IN DEZVOLTAREA VORBIRII LA VÂRSTA PREŞCOLARĂ

IAŞI -2004-

1

CUPRINS

ARGUMENT.......................................................................................................................4

1.DEZVOLTAREA VORBIRII LA VÂRSTA PREŞCOLARĂ........................................5 1.1. IMPORTANŢA DEZVOLTĂRII VORBIRII LA VÂRSTA PREŞCOLARĂ ......................................................................................................7 1.2. ROLUL ŞI SCOPUL METODICII DEZVOLTĂRII LA VÂRSTA PREŞCOLARĂ..............................................................................................9 1.3. PREŞCOLARUL ŞI REPREZENTĂRILE....................................................13 1.4. CULTIVAREA LIMBAJULUI ŞI A GÂNDIRII – PREMISE ALE DEZVOLTĂRII VORBIRII.........................................................................14 1.4.1. TULBURĂRILE DE VORBIRE...........................................................14 1.4.2. PREVENIREA ŞI ÎNLĂTURAREA GREŞELILOR DE EXPRIMARE.................................................................................................19 2. ATENŢIA, MEMORIA ŞI IMAGINAŢIA – BAZĂ A EXPRIMĂRII CORECTE.... 21 2.1. ATENŢIA. DEFINIRE. FORME. CALITĂŢI. EDUCAREA ATENŢIEI....21 2.2. MEMORIA. DEFINIRE. PROCESELE SI FORMELE MEMORIEI...........22 2.3. IMAGINAŢIA................................................................................................24

3. JOCUL DIDACTIC.......................................................................................................26 3.1. IMPORTANŢA JOCULUI DIDACTIC.........................................................27 3.2. CONDUCEREA JOCURILOR DIDACTICE................................................29 3.2.1. PREGĂTIREA JOCULUI DIDACTIC.................................................29 3.2.2. ORGANIZAREA JOCULUI DIDACTIC.............................................34 3.2.3. DESFĂŞURAREA JOCULUI DIDACTIC..........................................35 3.3. VALENŢE FORMATIVE ALE JOCULUI DIDACTIC...............................40 3.3.1. SPECIFICUL JOCULUI DIDACTIC...................................................43 3.3.2. LEGĂTURA DINTRE JOCUL DIDACTIC ŞI CELELALTE JOCURI....................................................................................44

2

4. ROLUL JOCULUI DIDACTIC ÎN ÎMBOGĂŢIREA VOCABULARULUI LA VÂRSTA PREŞCOLARĂ..........................................................................................46 4.1. JOCUL DIDACTIC ŞI ACTIVIZAREA LIMBAJULUI...............................51 4.2. DEZVOLTAREA COMUNICĂRII ŞI A GÂNDIRII PRIN JOCURI DIDACTICE.................................................................................................52 4.3. ORGANIZAREA ACTIVITĂŢILOR DE EDUCARE A LIMBAJULUI.....54 4.4. STRATEGII DIDACTICE. EVALUAREA. .................................................56 4.4.1. OBSERVAREA.....................................................................................57 4.4.2. POVESTIREA.......................................................................................57 4.4.3. CONVERSAŢIA...................................................................................58 4.4.4. DEMONSTRAŢIA................................................................................59 4.4.5. METODELE DE SIMULARE..............................................................59 4.4.6. EVALUAREA.......................................................................................59 4.5. ROLUL MATERIALULUI DIDACTIC ÎN DEZVOLTAREA VORBIRII.61.

CONCLUZII.....................................................................................................................63. ANEXE..............................................................................................................................65 BIBLIOGRAFIE................................................................................................................99

3

să identifice. Sarcinile dezvoltării limbajului. să alcătuiască mulţimea obiectelor de 4 . ea este totodată mijlocul cel mai eficace prin care acesta ajunge să cunoască limba cu valorile ei materiale şi spirituale. se înregistrează ritmurile cele mai pregnante în dezvoltarea individualitaţii umane şi unele din cele mai semnificative achiziţii cu ecouri evidente pentru etapele ulterioare ale dezvoltării sale. Bogatul conţinut cognitiv şi formativ al activităţilor din gradiniţa de copii devine accesibil copilului prin intermediul limbajului şi se transformă în deprinderi hotărâtoare pentru profilul personalităţii acestuia. în etapele ulterioare ale evoluţiei sale. expresive. a copilului în mod deosebit. însuşirea limbii condiţionează dezvoltarea gândirii. În această lucrare am încercat. în primul rând. realizează una dintre cele mai importante cerinţe ale educaţiei preşcolare. Dată fiind vârsta copiilor. pe lângă îmbogăţirea vocabularului. de inversare. deprinderea unei vorbiri coerente. a vorbirii copiilor trebuie abordate într-o viziune interdisciplinară. timid). În jocurile didactice cu material sau orale în care copiii trebuie să denumească. să scot în evidenţă importanţa deosebită pe care o are dezvoltarea vorbirii la vârsta preşcolară. În ce priveşte preşcolarii. de omisiune. educatoarea va valorifica pe deplin fiecare posibilitate de cultivare a exprimării verbale a copiilor în diferite împrejurări. mai ales că în vorbirea preşcolarului sunt frecvente fenomene de substituire. ştiindu-se că defectele de vorbire pot dăuna copilului (acesta poate deveni tăcut. jucându-se în mod organizat. Jocul didactic. modalitate de exprimare şi povestire a informaţiilor. să compare.ARGUMENT Preşcolarizarea este apreciată tot mai mult ca vârstă ce cuprinde cea mai importantă experienţă educaţională din viaţa unei persoane. să selecteze. şi o serie de sarcini speciale şi anume: educarea unei pronunţii şi a unei vorbiri corecte. Însuşirea limbii moderne are o importanţă deosebită in formarea personalităţii omului în general. a celorlalte procese psihice şi intelectuale şi îi ajută să-şi însuşească treptat acele deprinderi şi abilităţi care-i fac apţi pentru activităţi de tip şcolar. ca mijloc de bază în dezvoltarea vorbirii. socializare a individului. pentru că limba constituie principalul mijloc de comunicare. însă ceea ce am vrut să subliniez. mai ales în a doua parte a lucrării este rolul pe care îl are jocul didactic în dezvoltarea vorbirii. Problema educării unei pronunţii corecte este de o deosebită însemnătate. să descrie. logice. aceea de ai învaţa pe copii o varietate de noţiuni. grădiniţei îi revin. pe parcursul ei. retras.

Grija pentru educarea limbajului la copii trebuie să constituie o preocupare permanentă a părinţilor şi mai ales a educatorilor. pornind de la noţiunile introductive în care se subliniază importanţa dezvoltării vorbirii la vârsta preşcolară.acelaşi fel. Limbajul se dezvoltă şi progresează în permanenţă la copil. cu reluarea rolului materialului didactic. cognitivă şi acţional reglatorie a limbajului. 1. se îmbogăţeşte vocabularul copiilor. a celor urmărind dezvoltarea memoriei. esenţiale pentru desfaşurarea activităţii de dezvoltare a vorbirii. Particularităţile vorbirii preşcolarilor sunt legate în primul rând de vârsta acestora. Vorbirea poate fi asemuită cu o unealtă care i-a dat omului posibilitatea să acumuleze şi să stocheze cunoştinţe teoretice şi experienţă practică într-o formă uşor transmisibilă şi utilizată la maximum. se consolidează formele corecte gramatical. prin activităţile specifice de cultivare a limbajului se perfecţionează vorbirea copiilor sub aspect fonetic. atractiv. Această determinare pune în evidenţă funcţiile: comunicativă. A face jocul eficient şi atractiv înseamnă a satura conţinutul cu imagini şi reprezentări. cât şi cele însuşite în activităţile anterioare. emoţii şi sentimente. aceste aspecte se constituie în strategii didactice. Un capitol extins se ocupă cu conducerea jocurilor didactice – pregătirea. să interpreteze cântece etc. În ultimul capitol se precizează strategiile didactice. dar şi în dezvoltarea ontogenetică a psihicului rolul limbajului este considerabil. Prin întregul proces instructiv-educativ din grădiniţă şi. cu dorinţe şi năzuinţe. sub aspect metodic. Ordinea de tratare în lucrare urmează o cale logică. evaluarea vorbirii prin prin activităţile la liberă alegere.DEZVOLTAREA VORBIRII LA VÂRSTA PREŞCOLARĂ “Limba este întâiul mare poem al unui popor” (Lucian Blaga) Nu numai în dezvoltarea istorică a omului. limbajul fiind una din condiţiile esenţiale ale formării personalităţii copilului. Valorificarea rolului formativ al jocurilor didactice de dezvoltare a vorbirii la vârsta preşcolară nu este posibilă fără a conferi activităţilor ludice un caracter plăcut. O atenţie sporită a fost dată capitolului al II-lea analizându-se cele trei procese psihice. se lărgeşte sfera vocabularului activ şi pasiv. în funcţie de ritmul propriu de dezvoltare. se precizează şi se fixează atât cuvintele noi. cu fapte şi acţiuni. ca si ale asigurării necesarului şcolar. a înlesni comunicarea vie dintre educatoare-copii. 5 . precum şi rolul materialului didactic. detaliind. În procesul instructiv-educativ din grădiniţă. dezvoltarea capacităţilor de comunicare ocupă un loc principal. Prezenta lucrare vizează importanţa dezvoltării vorbirii în grădiniţă. limbajul este definit ca un instrument de comunicare interumană. atât în activităţile obligatorii cât şi în afara lor. desfăşurarea activităţilor de cultivare a limbajului şi a gândirii. a imaginaţiei in exprimare. În mod curent.. iar educatoarei nu îi revine decât sarcina de a organiza şi planifica experienţele de limbaj ale fiecăruia. îndeosebi. al evaluării vorbirii prin activităţi la liberă alegere. organizarea şi desfăşurarea jocului didactic.

Toate acestea impun copilului folosirea cuvintelor prin care să cunoască obiectul. Atât în grădiniţă. ghiceşte ce este ”. sentimentele. pregătirea copilului pentru activitatea de şcolar.dezvoltarea exprimării orale. Obiectivul major al educării copiilor în grădiniţă şi anume.păstrându-şi farmecul vorbirii. . ca bază pentru îmbogăţirea şi nuanţarea exprimării. noua programă le propune educatoarelor obiective cadru cum ar fi: . ceea ce înseamnă. Obiectivul principal al activităţii instructiv-educative din grădiniţa de copii este formarea personalităţii individuale a copilului. copilul este dirijat să cunoasă lumea înconjurătoare utilizând toate simţurile şi evoluând treptat prin folosirea unor mijloace de cuantificare. Curiozitatea specifică vârstei preşcolare constituie o bază pentru formarea deprinderii copilului de a se informa prin întrbări. stimularea copilului de a vorbi. la sectorul „ştiinţă” activităţile care vin în sprjinul dezvoltării vorbirii îmbracă o varietate de forme de realizare. de comparare. Jocul senzorial „Spune ce ai gustat. activează vocabularul preşcolarilor cu cuvinte specifice fructelor sau legumelor gustate. determinându-i în acelaşi timp să răspundă în propoziţii corecte din punct de vedere gramatical. iar copilului. constituie un motiv important pentru care cultivarea limbajului are un rol hotărâtor. pentru precizarea sensului unui cuvânt. Mai multe obiective ale educării limbajului în grădiniţă urmăresc cu prioritate expresivitatea comunicării. să-i arate însuşirea. pe lângă obiective de altă natură. cultivarea vorbirii se realizează şi prin alte activităţi decât cele obligatorii sau decât în lecţiile de educare a limbajului. Un aspect inportant al educării limbajului îl constituie depistarea şi eliminarea din vorbirea copiilor a cuvintelor preluate din medii mai puţin educatecu care copiii au luat contact în absenţa părinţilor şi uneori chiar în familie. formarea unor deprinderi muncii şcolare. înţelegerea şi utilizarea corectă a semnificaţiei structurilor verbale orale. cât şi în clasa I. lexical şi gramatical.În procesul de îndrumare a educării limbajului la preşcolari. situaţii pozitive sau negative. În activităţile libere şi obligatorii.educarea unei exprimări verbale corecte din punct de vedere gramatical. adică prin intonaţie. 6 . de nevoile sale afective şi de activitatea sa fundamentală: jocul. animale. să indice acţiuni în care obiectul e implicat. accent. ţinând seama de ritmul său propriu. . Astfel. posibilitatea de a-şi comunica impresiile şi cunoştinţele.dezvoltarea creativităţii şi expresivităţii limbajului oral. Observând „Aspecte de iarnă”. În toată activitatea din grădiniţă copilul trebuie să-şi exprime emoţiile. Obiectivele cadru sunt urmărite de educatoare de-a lungul intregii perioade a preşcolarităţii şi constituie repere ale activităţilor de aducarea limbajului. Activităţile de cunoaştere a mediului oferă educatoarei material pentru îmbogăţirea vocabularului. Copilul trebuie convins că un anumit cuvânt sună urât. atitudinile faţă de oameni. ritm. O primă categorie de obiective ale dezvoltării limbajului în grădiniţă vizează lărgirea orizontului de cunoaştere al copilului. În acest sens. că este folosit de o anumită categorie de oameni şi că poate fi înlocuit cu altul mai frumos. de analiză şi de interpretare a datelor obţinute. trăirile afective. plante. de procese. împrejurări concrete sau întâlnitte în poveşti. dezvoltarea şi educarea limbajului preşcolarului presupune perfecţionarea comunicării sub aspect fonetic.

folosind cuvinte specifice anotimpului rece. copiii mânuiesc piesele trusei respective. a exerciţiilor ritmice. În cadrul sectorului „joc de rol”. instrumentele. La sectorul „construcţie”. este o latură esenţială a activităţii. (pentru a le povesti) realizării lecturii după imagini din viaţa plantelor.1. La temele: „De-a gospodinele”. În procesul de instruire şi educare a copiilor un rol important revine materialului didactic. Toate activităţile libere ale preşcolarilor favorizează un climat afectiv de comunicare verbală liberă şi civilizată între copii. La tema „Caută locul meu!”. mijloacelor de învăţământ în calitatea lor de „instrumente de acţiune sau purtătoare de informaţii”(I. apreciază propriile lucrări şi pe acelea ale colegilor. memoria. stropitoare. La tema „De-a serbarea”. descriu obiectele obţinute. dar trebuie să şi verbalizeze. descriind construcţia obţinută şi dialogând între ei pentru a selecta piesele necesare tipului de construcţie ales. Multe cunoştinţe. dezvoltă spiritul de observaţie al copiilor şi măreşte interesul pentru cunoaştere. IMPORTANŢA DEZVOLTĂRII VORBIRII LA VÂRSTA PREŞCOLARĂ Ca didactică specială. materialele. pot fi uşor înţelese atunci când se foloseşte cu pricepere ilustrarea lor. „De-a doctorul” comunicarea cu partenerii. folosind cuvinte adecvate: coş. dialogul se referă la o varietate de puncte specifice serbării: poezii. metodele şi modalităţile de organizare şi de desfăşurare a muncii de cultivare a limbajului preşcolarilor în cadrul grădiniţei de copii. priceperea. aplicaţii. metodica dezvoltării vorbirii studiază conţinutul. a dialogului pe tema unor cărţi. teatru de păpuşi etc. consolidează actul comunicării în formele cele mai variate.) oferă copiilor posibilitatea de a verbaliza: numesc culorile. piese de teatru. Cu cât se imprimă lecţiilor un caracter intuitiv (astfel acţionându-şi laturile psihice ca: atenţia. sistematizându-şi cunoştinţele despre toamnă. în termeni adecvaţi temei. imaginaţia. a cântecelor. a urmăririi unor diafilme („Scufiţa Roşie”). la tema „Lego”. copiii raportează anotimpurile la schimbările atmosferice survenite în natură şi reuşesc să-şi exprime aprecierile asupra fieărui anotimp. greblă etc. temă la alegere. 1. dansuri. Chiar şi sectorul „artă” în care ponderea o deţine activitatea practică (pictură. modelaj etc. 7 . copiii dialoghează.preşcolarii le descriu. obiectivele. Prin folosirea jocului „Când se întâmplă ?” organizat pe baza unor imagini cu cele patru anotimpuri. Cerghit). ei motivează acţiunea întreprinsă şi selectează elementele corespunzătoare toamnei (fructe. animalelor sau a oamenilor. gândirea) cu atât activitatea va oferi copilului un câştig mai deplin. Folosirea din plin a materialului didactic are o importanţă hotărâtoare în asimilarea temeinică şi conştientă a cunoştinţelor. a reconstituirii unor scene din poveştile îndrăgite (recunoaşterea şi caracterizarea personajelor) povestirea unor întâmplări care i-a impresionat. motivându-şi obţiunile. cu tema „De-a grădinarii”. legume) precum şi frunzele ruginii etc. creativitatea. care par la început dificile. generate de varietatea jocurilor. Sectorul „bibliotecă” oferă preşcolarilor posibilitatea reconstituirii basmelor din bucăţele. Copiii care practică „jocul de masă” verbalizează în funcţie de temă. într-un dialog civilizat.

Fr. contribuind în felul acesta la restructurarea ei. Aşadar. în strânsă corelare cu particularităţile psihologice ale copiilor. corectarea greşelilor. Skinner. vorbirea la rândul ei”impune gândirii exigenţele sale culturale. admitem că limbajul se manifestă în strânsă legătură cu gândirea. stabileşte raporturi. Studierea metodicii dezvoltării vorbirii impune elevului şi educatoarei cunoaşterea metodelor şi a mijloacelor de învăţământ şi stimulează adaptarea acestora la specificul muncii de cultivare a limbajului în grădiniţa de copii. cu scopul de a influenţa auditorul.Complexitatea şi varietatea activităţilor de cultivare a limbajului în grădiniţă oferă cadrul larg pentru aplicarea şi respectarea principiilor didacticii. Cât despre structurile sintactice. exsistenţa lor e foarte improbabilă: o fetiţă de 8 ani (găsită în India). o legătură biunivocă. celui al accesibilizării şi individualizării învăţământului. vorbirea capătă o organizare complexă. să-i ofere model de comportament inclusiv în ce priveşte folosirea limbii materne. Limbajul are un rol important în dezvoltarea psihică a preşcolarului. Bucureşti. învăţarea limbajului presupune modelul adulţilor. face deducţii valide” (Psihologia copilului – manual pentru şcoli normale. Chomsky ereditare. în practica pedagogică preşcolarul îşi formează propria imagine despre personalitatea educatoarei care pe lângă creativitate şi competenţă. succesiunea cuvintelor într-o frază nu e altceva decât o succesiune de reflexe condiţionate: fiecare vorbă declanşează pe următoarea. imaginea şi gândirea. în special a celor intelectuale şi motorii. Metodele şi formulele specifice de organizare şi desfăşurare a activităţilor de dezvoltarea vorbirii sunt determinate de aplicabilitatea practică a principiului însuşirii conştiente şi active a principiului învăţământului sistematic. o conduită atentă şi voluntară. sistematic şi continuu. în această perioadă transformări la toate nivelurile limbii – lexical. Particularităţile de gândire. considerate de N. Desigur se pot da nenumărate exemple. Cu toate eforturile educative făcute.D. Bresson caracterizează gândirea ca un sistem al conduitelor de comunicare orală. chiar dacă folosim uneori şi expresii devenite automate. al asigurării conexiunii inverse. După el. dirijarea însuşirii limbii şi aceasta în 8 . iar rostirea sau scrisul implică priceperi motorii foarte complexe. cum e B. fiind însă la cinci cuvinte distantă de el.P. crescută de lupi. cele ale proceselor intelectuale la vârsta preşcolară dau o dimensiune specifică principiului intuiţiei. 86). în procesul formării deprinderilor de exprimare corectă la vârsta preşcolară. pronumele posesiv „al meu” se acordă cu subiectul „câinele”. îşi aminteşte situaţiile trecute. ea n-a reuşit să rosteaască decât 50 de cuvinte îmbinate în propoziţii extrem de simple.E. trebuie să iubească şi să respecte copilul. În general. pag. În raport cu semnificaţiile ce trebuie transmise. fonetic.. În principiul studierii metodicii dezvoltării vorbirii. gramatical şi al expresivităţii. Unii psihologi. datorită căreia gândirea structurează exprimarea şi îşi găseşte expresia în limbaj. Întelegerea cuvintelor impune o percepţie clară şi antrenează memoria semantică. în virtutea frecventelor asocieri anterioare. nu putea vorbi deloc (urla ca şi lupii). prin uz frecvent. Vorbirea este o conduită voluntară. 1994. a principiului însuşirii temeinice a cunoştinţelor şi deprinderilor etc. Este o funcţie complexă care presupune o indisolubilă conlucrare a celorlalte funcţii. el însuşi înregistrând. prin limbaj se depărtează de ea. Concepţia lui este un simplism evident. au subestimat acest aspect. dar. în care respectăm conştiinţei o serie de reguli. Copilul apelează la realitate. Când spunem: „Câinele care aleargă pe sradă este al meu”. Limbajul este funcţia de utilizare a limbii în raporturile cu ceilalţi oameni.

în ani. asigurând stabilirea condiţiilor optime de însuşire pentru dezvoltarea vorbirii copiilor în aspect interdisciplinar. anatomia şi fiziologia copilului şi pediatria. a credinţelor legendelor şi miturilor româneşti. se intercondiţionează. la perfecţionarea acesteia. însuşirea limbii este o preocupare permanentă şi se realizează o exersare extrem de intensivă: ploaia de întrebări din partea copilului de 3-4 ani este destinată îndeosebi aflării denumirilor pe care le au lucrurile ori fenomenele înconjurătoare. contribuind direct la stimularea proceselor gândirii. Pe la 18 luni. Copilul rosteşte primele vorbe în jurul vârstei de 1 an. în funcţie de obiect. informaţii care. La baza activităţii umane stă comunicarea verbală. 9 . 1. precum şi pe igiena preşcolară. Abia după 2-3 ani expreimarea devine mai dezvoltată. delimitând sistemul acestora la nivelul grupelor. reorganizate sub aspect metodic.. „Limba este întâiul mare poem al unui popor” (Lucian Blaga) şi dacă poem înseamnă „o operă de amploare cu caracter istoric. de neesenţial. de modul în care acestea au influenţat dezvoltarea vorbirii preşcolarului. normează aceste metode şi forme. se bazează pe legile fundamentale ale activităţii nervoase superioare. metodica. să compare. mitologic. însă. care studiază principiile. Prin cuvânt. E drept că îşi însuşeşte destul de repede o vorbire corectă gramatical (cu puţine erori). el utilizează propoziţii de cuvinte. prin intermediul limbajului este dirijată învăţarea. Făcând parte din sistemul ştiinţelor pedagogice. s-a transfigurat în specificul naţional românesc. copilul este pregătit să facă trecerea de la perceptie la reprezentare. pentru a cunoaşte capacitatea de muncă intelectuală şi fizică a preşcolarului. În grădiniţă. să grupeze. metodica dezvoltării vorbirii absoarbe cunoştiinţe din domeniile limitrofe: psihologia copilului. în cadrul activităţilor din grădiniţă. Astfel. Copilul este condus astfel. 1975.” (Dicţionarul explicativ al limbii române. să clasifice limba. igiena preşcolară. dar nu e surprinzător. semnificativ. dar şi cu pictura şi chiar cu muzica. este ajutat să analizeze.primii ani de viaţă. Bucureşti. Diferenţele manifestate în capacitatea de comunicare a copiilor la venirea în grădiniţă sunt determinate de condiţiile familiale diferite în care au trăit. ROLUL ŞI SCOPUL METODICII DEZVOLTĂRII VORBIRII Concepută ca „parte a didacticii generale. a tot ce. Editura Academiei. filozofic. pag. iar însuşirea şi dezvoltarea limbajului au loc în procesul comunicării copilului cu adulţii. se bazează pe cunoaşterea perticularităţilor dezvoltării fizice a copiilor. să deosebească ce este esenţial. metodica dezvoltării vorbirii valorifică creator metodele şi procedeele cele mai eficiente pentru a asigura durabilitate cunoştinţelor. perceperea lumii înconjurătoare. a concepţiei despre viaţă. pentru a regla mecanismul formării reflexelor condiţionate. cont de aspectele afective şi volitive proprii vârstelor preşcolare. chiar din anul al doilea. a literaturii. metodele şi formele de predare. 54). Metodica dezvoltării vorbirii are strânse legături cu domeniul gramaticii. legendar ” limba română este depozitarea istoriei şi eroismului românesc. De asemenea. ţinând.2. printr-o varietate de modalităţi de cercetare şi de cunoaştere a realităţii obiective. să-şi insuşească un instrument superior de investigare şi de cunoaştere a lumii înconjurătoare. pedagogia şcolară. întrucât.

se bazează şi pe nivelul mai evoluat al gândirii preşcolarilor. Criteriile evaluării vor decurge din obiectivele programei de dezvoltare a limbajului. se schiţează unele trăsături morale. capacitatea de concentrare şi orientare selectivă a atenţiei. în condiţiile cunoaşterii factorilor de mediu şi ale învăţământului bine organizat. Ca toate metodicile. oboseşte mai greu decât antepreşcolarul. se susţine . al formării deprinderilor de exprimare corectă. în această primă treaptă. a activităţilor specifice obiectului. Având o 10 . mişcările îi devin coordonate şi mai diferenţiate. Funcţia instrumentală alternează. Ele trebuie să releve gradul de conlucrare a copilului cu cadrul didactic. Rolul metodicii dezvoltării vorbirii este şi acela de a oferi posibilităţi de fixare şi de control al eficienţei activităţilor de povestire. i se dezvoltă intens procesele intelectuale. Comportarea preşcolarului este mai stăpânită. gramatical. pornind de la simple noţiuni şi judecăţi. bogăţiei lexicale. a disponibilităţilor de acţiune şi relaţionare optimă în grupul de copii.Funcţiile şi obiectivele dezvoltării vorbirii în grădiniţă se integrează contextului mai larg al funcţiilor şi obiectivelor generale ale acestei prime trepte a învăţământului. formarea noţiunilor. pentru asigurarea unei învăţări eficiente. de memorizare a convorbirilor. evoluează datorită diferitelor forme de activităţi organizate în grădiniţă în cadrul dezvoltării vorbirii. îşi vor insuşi evolutiv. Sub influeţa procesului instructiv. i se dezvoltă procesele psihice de cunoaştere. fluidităţii verbale. aspectele instrumentale. trăirile emotive mai variate. de asemenea. cu cea informaţională şi formativ-educativă. abstractizarea. jocurilor didactice în condiţiile unei anumite grupe de vârstă sau ale grupei combinate. el devine mai rezistent la efort. comunicarea preşcolarului cu adultul. impulsivitatea mai atenuată. Realizarea acestor deziderate şi ale altora în procesul instructiv-educativ din grădiniţă. metodica dezvoltării vorbirii se vrea o utilă aprofundare a problematicii privind conducerea acţiunilor educaţionale. perfectându-se sub aspect fonetic. orientarea în raport cu o situaţie viitoare la care să adere intelectual. setea de cunoaştere. funcţiile şi obiectivele activităţilor de dezvoltare a vorbirii din învăţământul preşcolr se confundă cu cele ale predării limbii române la nivel şcolar. de asemeni se pot depista eventualele tulburări de vorbire. bine organizat de educatoare. abilităţile cognitive specifice (capacitatea de a memora sistematic. se dezvoltă procesele voliţionale. acomodarea ritmului de activitate propriu cu cel al grupului. generalizarea. iar jocul devine activitate specifică. Educatoarea trebuie să ştie că la vârsta preşcolară creşte forţa fizică generală a copilului. în activităţile care stimulează procesele de cunoaştere. ca modalitate obiectivă de punere în evidenţă a randamentului obţinut. îmbogăţindu-i percepţiile şi reprezentările . De altfel. Un obiectiv important al lucrării îl constituie preocuparea pentru „raportarea gradului de transferare a celor învăţate. noţiuni mai abstracte începând să dispună de principalele operaţii logice: comparaţia. a lecturilor după imagini. având în vedere faptul că prin dezvoltarea vorbirii se urmăreşte formarea în fază incipientă a unor intrumente ale muncii intelectuale. lexical. asigurând îmbinarea armonioasă a metodologiei clasice şi moderne în stimularea prin diverse activităţi. creşte receptivitatea. Intelectual preşcolarul se dezvoltă în procesul învăţării. în vederea pregătirii preşcolarului pentru integrarea fără dificultăţi în clasa I. al capacităţii de receptare a informaţiilor logico-verbale. care. afectiv şi voliţional copilul). Ameliorarea comunicării preşcolarilor. la gradul de utilizare a influenţelor formative” (Kulcsar) prin evaluarea cunoştinţelor copiilor.

Ei au permanent ca model conduita verbală a educatoarei. la nivelul fiecărei grupe. editat de „Revista de Pedagogie”). depreindere dobândită şi prin activităţi de povestire. Adeziunea preşcolarilor la o vorbire corectă din punct de vedere gramatical trebuie privită în relaţie cu formarea deprinderilor de a-şi exprima gândurile într-o comunicare coerentă şi corectă. pe dialogul liber. 121. Expresivitatea exprimării preşcolarilor este. exprimarea în propoziţii simple. formarea corectă a pluralului.. Astfel se are în vedere. De gradul de corectitudine şi expresivitate al exprimării preşcolarilor depin însuşirea tuturor cunoştinţelor din programă şi planul de învăţământ în mod conştient. dar şi de gradul în care ele au fost interiorizate la vârsta maximei receptivităţi. precum şi ale unor copii ce prezintă dificultăţi de pronunţie mai accentuată. precum şi viitoarele succese şcolare. în toate activităţile comune şi la alegere. sentimentelor. deoarece întreaga experienţă instructiv-educativă din grădiniţă atestă posibilitatea şi utilitatea cultivării limbajului oral. Înţelegerea cuvintelor noi şi a expresiilor insuşite în cadrul diverselor activităţi se fixează prin activizarea acestora. Facând dovada bunei pregătiri profesionale. copiii trebuie antrenaţi în actul verbalizării. precum şi deprinderea de a le intona corect şi de a face pauzele necesare în timpul vorbirii. efectuându-se exerciţii de pronunţare. folosirea corestă a flexiunii verbale şi a celei nominale. în vol. Accentul se pune pe folosirea unui material intuitiv adecvat şi accesibil preşcolarilor. cadrul didactic va exercita influenţă pozitivă asupra preşcolarului prin claritatea şi 11 . a gândurilor. formarea deprinderilor de vorbire dialogată. prin memorizări sau jocuri didactice. în strânsă legătură cu dezvoltarea operaţiilor gândirii. specifice vârstei. apoi în propoziţii dezvoltate. Bucureşti. Îmbogăţirea. Eficienţa activităţii didactice a educatoarei este determinată de personalitatea sa. fixarea şi activizarea vocabularului se face concomitent cu însuşirea noilor cunoştinţe şi cu fixarea acestora la nivelul fiecărui grupe. gradat. vizând perceperea şi pronunţarea corectă a vocalelor. a consoanelor (în difeite poziţii). Scopul principal al metodicii dezvoltării vorbirii rămâne stimularea comunicării verbale a preşcolarilor. pe formarea deprinderilor de exprimare ordonată a gândurilor. Pe primul loc se situează dezvoltarea auzului fonematic. În realizarea acestui deziderat. de însuşire treptată a structurii gramaticale a limbii materne. iar acasă. a părinţilor şi a celolalţi adulţi din jurul lor. Paralel cu însuşirea sunetelor limbii române se pune accent pe corectarea defectelor de vorbire. 1975. De la grădiniţă la şcoală. acordul predicatului cu subiectul şi al adjectivului cu substantivul. un principal obiectiv al activităţilor de dezvoltare a vorbirii. prin lecturi după imagini. de asemenea. de exprimare. a silabelor. cunoaşterea şi folosirea în comunicare a pronumelui de politeţe şi a principalelor părţi de vorbire neflexibile. a diftongilor şi a grupurilor de sunete. de cantitatea şi calitatea cunoştinţelor transmise.contribuţie substanţială la realizarea sarcinilor dezvoltării vorbirii şi la educarea atenţiei sub aspectul ei voluntar. precizarea. de conversaţie şi de povestire. pag. „Accentul principal în această privintă este pus pe activităţile de comunicare.. Principalele direcţii de dezvoltare ale învăţământului preşcolar în ţara noastră. memoria este stimulată prin activităţi specifice. Programarea activităţilor instructiv-educative în grădiniţa de copii stabileşte principalele obiective privind dezvoltarea vorbirii preşcolarilor corelate cu conţinutul şi mijloacele de realizare a acestora. ideilor. cerându-se copiilor să la utilizeze în contexte noi. ”(Maria Ştefănescu.

precizia conceptelor puse în discuţie, prin realizarea unei permanente acţiuni interdisciplinare; aceasta presupune informarea sa la zi în cât mai multe domenii, cunoaşterea problemelor metodologice şi epistemologice.

1.3. PREŞCOLARUL ŞI REPREZENTĂRILE „Procesele intelectuale, emotive şi voliţionale, precum şi diferitele particularităţi ale personalităţii nu sunt date de la natură, ci se formează şi se dezvoltă pe parcursul diferitelor perioade de vârstă.” (A..Chircev şi colectiv, Psihologia pedagogică, E.D.P., Bucureşti, 1962, pag. 35 ), începând cu vârsta sugarului şi continuând cu vârsta antepreşcolară, preşcolară, pentru a ajunge la vârsta şcolară şi chiar şi după aceea. Supunându-se unui riguros determinism, evoluţia copilului este marcată de o suită de contradicţii, cum ar fi acelea dintre trebuinţe, cerinţe, năzuinţe şi nivelul dezvoltării şi al posibilităţilor interne; dintre sarcinile cognitive şi posibilităţile intelectuale; dintre deprinderile anterioare ale copilului şi cerinţele adultului; dintre trăsăturile vechi şi cele noi care se dezvoltă. Raporturile interfuncţionale dintre procesele psihice conferă a structură dinamică specifică, prin care se deosebeşte o perioadă de vârstă de alta, sub aspect psihic şi fizic, ca expersie a legităţii şi relaţiei interne dintre procesele psihice aflate la un moment dat la un anumit nivel de dezvoltare. Calea spre reprezentări o constituie, desigur, dezvoltarea senzaţiilor şi a percepţiilor copiilor cu accent pe dezvoltarea sensibilităţii vizuale (pentru perceperea culorilor, a tonurilor). Educatoarea trebuie să cunoască şi principalele tulburări ale vederii colorate, cum ar fi cele care ţin de anomaliile refracţiei ochiului (miopia, astigmatizmul, hipermetropia) pentru a recomanda familiei, în situaţii speciale, consultarea medicului. Pe măsură ce trec de la o vârstă biologică la alta, sensibilitatea vocal-auditivă a copiilor devine tot mai fină, se ritmează respiraţia, creşte volumul vocii, se reglează ritmul vorbirii, dezvoltându-se, în acelaşi timp, auzul fonematic. Percepţia evoluează de la analiză spre sinteză, de la percepţia neorganizată la cea orientată într-un scop precis, acela al învăţării. La vârsta preşcolară percepţia evoluează în funcţie de sarcinile cognitive: percepţia formei, a mărimii obiectelor, a poziţiei spaţiale, a distanţei, a direcţiei. În dirijarea percepţiilor se au în vedere impresiile tactilchinestezice şi vizuale, primite de la obiectele observate, sub îndrumarea educatoarei. Dintre toate percepţiile, cea a relaţiilor temporare se constituie mai târziu, de aceea copilul va opera mai dificil în acest plan, chiar şi la vârsta şcolară mică, nu numai în perioada preşcolară. Reprezentările sunt procese psihice care redau „imaginea senzorială a obiectelor şi fenomenelor realităţii, evocate mintal, în absenţa acestora, pe baza percepţiilor anterioare” (Dicţionarul explicativ al limbii române, Editura Academiei, 1975, pag 799) ale preşcolarului, volumul şi calitatea acestora. Bagajul de reprezentări dovedeşte câtă influenţă au avut asupra analizatorilor (vizual, auditiv, tactil etc.) preşcolarilor, obiectele şi fenomenele lumii înconjurătoare şi cât de bine au fost conduşi copiii spre generalizări. Vârsta preşcolară se caracterizează prin reprezentări sărace în conţinut, fragmentare, neprecise, lacunare şi neclare, cu o

12

palidă stabilitate şi o redusă individualitate. Dar, prin activităţile desfăşurate în instituţiile de învăţământ preşcolar, de o mare varietate şi concepute în acord cu nivelul dezvoltării publice al vârstei şi individual (de la activităţi având drept predominantă jocul – la grupa mică, până la activităţi cu grad din ce în ce mai mare de dificultate), reprezentările preşcolarilor sporesc în conţinut. Copiii trec de la forma primară, la nivelul primului sistem de semnalizare, în care nu-şi pot face loc amplasarea şi structurarea în imagine a însuşirilor şi elementelor caracteristice ale obiectelor, la accentuarea posibilităţilor de generalizare, în al doilea sistem de semnalizare, prin recunoaştere şi selecţionare. Încadrată intr-o structură mai amplă de imagini, spre sfârşitul perioadei preşcolare, reprezentările se bazează pe un sistem de relaţii mai larg şi mai complex, fiind mai clare şi diferenţiate, mai uşor şi mai rapid elaborate. Beneficiind de variate activităţi, din grădiniţă, în principal, jocuri distractive, preşcolarii îşi perfecţionează reprezentările în diverse domenii percepând relaţiile dintre fenomenele naturii şi viaţa plantelor, a oamenilor şi a animalelor, succesiunea fenomenelor naturii. Alături de reprezentările vizuale şi auditive, un rol important îl joacă reprezentările chinestezice, care constau în imagini mentale ale propriilor mişcări. „În timpul reprezentării chinestezice se produc micromişcări în grupurile de muşchi corespunzătoare. Sunt actele ideomotorii care pregătesc desfăşurarea viitoarelor mişcări. Pe acestea se bazează realizarea antrenamentelor ideomotorii care presupun, doar, reprezentarea mişcărilor” (Paul Popescu-Neveanu şi col., Psihologie, E.D.P., Bucureşti, 1991, pag. 49). După gradul de generalizare, atât la preşcolar, cât şi la şcolarul mic, întâlnim reprezentări individuale şi generale. La nivelul acestei vârste, reprezentările individuale cele mai frecvente rămân acelea despre obiectele şi fenomenele, fiinţele cele mai apropiate: mama, tata, grădiniţa, şcoala mare şi chiar o întâmplare care i-a atras, în mod deosebit, atenţia. Nota dominantă a reprezentărilor individuale o constituie mulţimea detaliilor, copilul nereuşind să selecţioneze cu uşurinţă esenţialul. Paralel cu reprezentările individuale, chiar la grădiniţă se urmăreşte a se pune bazele celor generale; la intrarea copilului în ciclu primar, se instalează, mai timid la început, apoi mai temeinic, reprezentările generale, cuprinzând înduşiri comune, ale unei clase de obiecte (flori, legume, figuri geometrice etc.) pe baza cărora se formează conceptele. După nivelul operaţiilor implicate în generalizări şi în conformitate cu cercetările lui Jean Pioget şi ale colaboratorilor săi, reprezentările se structurează în reprezentări reproductive şi reprezentări anticipative. Cele mai accesibile sunt cele reproductive, prin care copilul evocă obiectele sau fenomenele percepute în timp, fie reflectându-le static, la un moment dat, fie în evoluţie, începând cu clasa I, când elevul poate reflecta în reprezentările sale transformările suferite de obiect. Mult mai complexe sunt reprezentările anticipative, care includ schimbările nepercepute, bazate doar pe intervenţia operaţiilor gândirii şi pe procedeul imaginaţiei. Psihologii au mai folosit şi alte criterii de clasificare a reprezentărilor, după procesul psihic mai complex în care se integrează (reprezentări ale memoriei, ale imaginaţiei );tipul de activitate în care se integrează (reprezentări literare, istorice, geografice); prezenţa sau absenţa intenţiei şi a efortului voluntar (reprezentări involuntare, reprezentăti voluntare).

13

Cadrele didactice care lucrează cu preşcolari trebuie să ştie că, dacă culoarea se imprimă mai uşor în imagine, cu predilecţie când este specifică pentru un anumit obiect, reprezentarile dimendionale se formează mai greu, cu excepţia celor care prezintă raporturile mare-mic, gros-subţite, lung-scurt, întrucât nu pot fi suficient generalizate. Întrucât am observat că nici după ce s-au conştientizat, raporturile dimensionale nu prea sunt respectate de preşcolari în lucrările lor de construcţie, de modelaj şi de desen, educatoarele trebuie să le fie reactualizate permanent prin activităţi de observare artisticoplastice, psihomotrice sau chiar în activităţi la alegerea copiilor, libere şi creative. Aceeaşi observaţie se poate face relativ la reprezentările de orientare spaţială, întrucât şi relaţiile spaţiale sunt greu integrate în imagini de către preşcolari: poziţia obiectelor (sus-jos, pe, lângă, în), direcţia obiectelor (dedesubt, deasupra, înainte, înapoi, stânga, dreapta, alături), reprezentările după număr (unul, multe, mai multe etc.). Reprezentările temporale nu sunt funcţionale în perioada preşcolarităţii decât parţiale, urmărind să se perfecţioneze în clasele primare, când elevii – dintr-o utilitate practică – obţin o reprezentare mai mult decât relativ a duratei minutului, orei, săptămânii, lunii, anotimpului, anului. Dacă la preşcolari se ţine seama de relaşia dintre percepţie – acţiune – cuvânt, efectuând acţiuni variate numai în plan obiectual, la vârsta şcolară mică se trece cu mai multă uşurinţă la „simbolurile figurative”, care apoi vor sta la baza desfăşurării şirului de raţionamente în vederea realizării unor probleme. Cuprinzând în structura lor însuşiri comune şi caracteristice, reprezentările pregătesc şi uşurează generalizările din gândire. Deşi generalizările din gândire sunt controlate şi prin aplicarea lor la situaţiile reprezentate, adesea acest control îl anticipează pe cel logic. 1.4. CULTIVAREA LIMBAJULUI ŞI A GÂNDIRII – PREMISE ALE DEZVOLTĂRII VORBIRII Gândirea îndeplineşte în sistemul psihic uman un rol central, orientează, conduce şi valorifică toate celelalte procese şi funcţii psihice (limbajul, memoria, imaginaţia, atenţia), este definitorie pentru om ca subiect al cunoaşterii logice, raţionale. Se defineşte ca un proces cognitiv care, prin intermediul abstractizării şi generalizării, extrage şi prelucrează informaţii despre relaţiile categoriale şi determinative. Are ca fundament principiile raţiunii şi postulatele ştiinţei, ca operaţiuni, judecăţile şi raţionamentele, iar ca instrument – noţiunea. Fiind o activitate generică, gândirea foloseşte inducţii, deducţii, abstracţii şi generalizări, compară cunoştinţele despre fenomene (percepţii, intuiţii şi reprezentări ale acestora) privitoare la însuşirile lor (senzaţii) cu scopul de a forma – mintal – întreaga clasă de fenomene asemănătoare (noţiunile); compară înţelesurile noţiunilor între ele, în mod direct cu scopul de a fixa raporturile de calitate, cantitate, relaţie şi modalitate (judecăţi) şi compară judecăţile între ele (noţiunile) în mod indirect pentru a aplica fenomenele în derivaţia lor cauzată (raţionamente).

14

cere explicaţii cauzale asupra unor obiecte. stocarea unor reprezentări şi dobândirea unor semne ce pot simboliza obiecte. se dezvoltă capacitatea de a coordona între ele operaţiile gândirii. făcând-o consistentă şi comunicabilă. fenomene. Treptat. a semnalizării şi comunicării verbale. contribuie efectiv la constituirea. situaţii. stabileşte asemănări şi deosebiri între obiecte. mărime. de la particular la general. cuvântul şi propoziţia constituind mijloace de schematizare. copilul reuşeşte să-şi reprezinte realitatea. secundare şi terţiare. greutate. posibilităţile de sistematizare şi integrare ale gândirii preşcolarului cresc. care este un simbol. a mesajelor. prin asimilaări şi acomodări reciproce ale schemelor. primare. ale unor conduite. se caracterizează prin trecerea de la nivelul reflexelor necondiţionate ale copilului la organizarea unor acţiuni senzoriomotorii coerente sub forma reacţiilor circulare. Srâns legat de evoluţia gândirii este şi evoluţia limbajului. Relaţiile intelectuale sunt mijlocite prin limbaj. ţinînd seama de un anumit criteriu (culoare. prin datele experienţei personale etc. În acest stadiu gândirea preşcolarului este preconceptuală şi intuitivă. La baza orcărui proces de cunoaştere stă comparaţia ca determinare a asemănărilor şi deosebirilor. integrare şi clasificare a obiectelor şi elementelor după diferite criterii. de descompunere a întregului în părţi şi recompunere în întreg. de la abstract la concret şi de la general la particular. devine posibilă reversibilitatea prin inversiune. În finalul perioadei preoperaţionale apar grupările operaţionale care permit conceptualizări şi coordonări ale conceptualizării. îşi aminteşte situaţiile trecute. Stadiul preoperaţional ce cuprinde perioada de la 2 la 7 ani reprezintă o perioadă de intensă dezvoltare.Gândirea face necontenit comparaţii între înţelesurile noi cucerite de ştiinţă – ca fond al gândirii – derivând prin inducţie şi deducţie din judecăţi vechi (premise). le înlocuieşte în cadrul jocului prin acte simbolice. judecăţi noi drept concluzii ale raţionamentelor inductive şi deductive. clasifică. Nu există limbaj nesemantic. copilul face deducţie. în sensul descendent. de a la grupa în sisteme unitare. aş inteligenţei senzoriomotorii cuprinde perioada de la 0 la2 ani. între comunicare şi cunoaştere existând un raport 15 . expansiunea simbolicii reprezentative. formarea unor deprinderi motrice. preşcolarul devine capabil de a sesiza configuraţia ansamblului cu ajutorul cuvântului. volum. se caracterizează prin interiorizarea acţiunilor. este o gândire egocentrică şi magică. Dezvoltarea intelectuală a copilului de la naştere până la adolescenţă cunoaşte mai multe stadii. Modalităţile de operare a gândirii sunt. comunicarea fiind un proces de transmitere a informaţiilor. De la cea mai fragedă vârstă fiinţa umană se raportează la lumea concretă. este o perioadă de intensă verbalizare şi organizare a limbajului. multiplicarea schemelor diferenţiate şi asimilate reciproc. Limbajul şi gândirea se intercondiţionează. care este indisociabil de gândire. formă. în sensul ascendent. în această perioadă. prin cunoştinţele acumulate de memorie şi reactualizate selectiv. În toată activitatea psihică participă operaţii de analiză şi sinteză. Primul stadiu. Prin limbaj. utilitate etc. Pe măsura dezvoltării limbajului preconceptele căştigă în generalitate.) ce compară. gusturi. copilul se eliberează de limitele acţiunilor motorii concrete. de la concret la abstract şi. precizarea şi vehicularea exactă a gândirii. a vorbi bine înseamnă a te conforma esenţei limbajului. se intră în stadiul operaţiilor concrete (situat ăntre 6 şi 10-12 ani). stabileşte raporturi.

Treptat. în crearea unor povestiri. acest lucru realizându-se în orice moment al zilei de la venirea lui în grădiniţă şi până la plecare. a vorbirii corecte. ei. de modul în care grădiniţa asigură achiziţionarea de informaţii. Încă de la grupa mică trebuie urmărită dezvoltarea aparatului fonoarticular (baza articulatorie). până la 3500-4000 de cuvinte la 7 ani. în acelaşi timp. de povestirile educatoarei. este centrat pe înţelesuri. a independenţei în gândire şi acţiune. limbajul. Activităţile desfăşurate în grădiniţă. corectându-se . colorat. Nu se poate gândi fără mijloacele limbajului. precum şi a diftongilor ai. Preşcolaritatea este perioada de organizare şi pregătire a dezvoltării gândirii. copilului i se oferă posibilităţi optime de exprimare liberă.. persuasivă.). atenţia voluntară etc. de gradul de elaborare a tipurilor superioare de activitate.de unitate. vocabularul activ creşte de la 800-1000 de cuvinte la 3 ani. În grădiniţă. În activităţile organizate cu întreaga grupă de copii. memoria. a creativităţii verbale a copiilor. prin valorificarea la maximum a fiecărei posibilităţi de cultivare a exprimării verbale în activităţile ce se organizează în grădiniţă. expresivă. Limbajul interior îndeplineşte funcţii de anticipare. intonaţia să fie expresivă. Paralel cu această activitate accentul trebuie pus şi pe 16 . fonetic şi lexical. în cadrul activităţii de intercomunicare cu copii din grupă sau cu adulţii. din prima etapă a zilei până la etapa a IV-a. stimularea vorbirii coerente şi expresive. ea. vibrante. Dezvoltarea limbajului şi a comunicării. simbolic-reprezentativă. Materialul necesar desfăşurării normale a gândirii şi limbajului este furnizat de realitate. formarea la copii a deprinderilor de exprimare corectă. cultivă procesele psihice de cunoaştere: gândirea. în cadrul jocurilor care au asemenea sarcină didactică. urmăreşte organizarea judicioasă a activităţii de instruire. accentul trebuie pus pe exprimarea copiilor pentru ca limbajul să fie viu. dezvoltarea spiritului de observaţie. Limbajul oral dialogat sau monologat contribuie la dezvoltarea laturii fonetice a limbajului. Trecerea de la intuitiv la verbal-abstract depinde de bogăţia experienţei intuitivacţionate. de experienţa de viaţă a copilului. câştigă în coerenţă. cât şi în cele individuale. acesta având multiple funcţii: de comunicare. Grădiniţa oferă variate posibilităţi de exersare şi cultivare sistematică a limbajului activ. cognitivă. pe idei şi imagini. de pronunţie a sunetelor. velare etc. insistându-se asupra mişcărilor de articulare corectă a sunetelor (fricative. O mare parte a sarcinilor recomandate de programa şcolară mizează dezvoltarea bazei fonetice a limbajului. sub aspect morfologic şi sintactic. la însuşirea fondului lexical şi a semnificaţiei. tulburările din vorbirea unor copii. Dezvoltarea limbajului preşcolarului are la bază experienţa cognitivă a acestuia în relaţiile cu cei din jur. caracterul organizat al activităţii copiilor se răsfrâng direct asupra limbajului lor care se îmbogăţeşte cantitativ de la o etapă la alta. stimularea permanentă a inteligenţei şi creativităţii copiilor. astfel încât preşcolarii să-şi insuşească raporturile gramaticale ale limbii. a fluenţei şi originalităţii în gândire şi vorbire se asigură prin stimularea imaginaţiei acestora în interpretarea unor imagini. din limbajul monologat se dezvoltă o nouă formă – limbajul interior care sporeşte posibilităţile copilului de a-şi planifica mintal activitatea. a unor roluri. prevenirea şi corectarea unor defecte de vorbire. imaginaţia. contribuie substanţial la dezvoltarea intelectuală a copilului. au. ludică. de relaţiile sale cu ceilalţi copii. reglatorie. proiectare.

dimineaţa. dar şi datorită unor particularităţi ale aparatului fonator. oferă variate posibilităţi pentru cultivarea limbajului şi a gândirii preşcolarului. culcat etc. z. Cele mai răspândite dintre aceste tulburări sunt cele de pronunţie (dislalia şi rinolalia). tulburări de dezvoltare a limbajului (mutismul electiv sau voluntar). comentare în scopul comunicării fluente. - 17 . înlocuirea siflantelor şi şuierătoarelor cu africatele: t – ş: ţase pentru şase. acţiuni (spălat. acestea se omit complet sau sunt pronunţate doar în combinaţie cu vocalele. mici. în dezvoltarea vorbirii preşcolarilor şi şcolarilor mici pot să apară unele tulburări de vorbire care au tendinţa să se stabilizeze sau chiar să se agraveze. de a face motivaţii. frumoase. povestirile după desen. imagini din cătţi. verde etc. desenat. farfurie. noţiuni referitoare la culori (rosu. timp (azi. 1. Neputând fi pronunţate. jos. sub. înlocuirea şuierătoarelor cu siflantele: s – ş: sase pentru şase. logice. urâte etc. seara etc. alb. de a pronunţa cuvântul izolat sau inclus în propoziţii.4.dezvoltarea. de a utiliza cuvântul în forma gramaticală corectă. în scopul îmbogăţirii vocabularului activ şi a celui pasiv. Dezvoltarea vorbirii şi a gândirii preşcolarului urmăreşte pregătirea copiilor prentru şcoală şi stabileşte o strânsă legătură între conţinutul muncii instructiv-educative din grădiniţă şi integrarea cu succes în învăţământul primar al copiilor. albume etc. ş. înlocuirea africatelor între ele: ce.1. substituirea sau denaturarea pronunţiei unui sau a mai multor sunete: a) Omiterea unor sunete: s. ieri. j. calităţi ale obiectelor (înalte. caiet. creion. îmbogăţirea fondului principal de cuvinte care denumesc cuvinte utilizate de copil în activitatea cotidiană (cană. Dislalia este o tulburare de vorbire care se manifestă prin omiterea.).). TULBURĂRILE DE VORBIRE Pe lângă particularităţile fireşti. pensulă. învăţarea conţinutului poeziilor predate în activităţile obligatorii. precum şi de redare dialogată în interpretări de roluri cunoscute şi îndrăgite de copii. tulburări ale limbajului cititscris (dislexii. deci în context. Jocurile-exerciţiu pentru însuşirea exprimării orale corecte. În aceste activităţi copiii sunt puşi în situaţia de a exprima verbal acţiunile întreprinse. b) Substituire (înlocuirea unor sunete): inlocuirea siflantelor cu şuierătoarele: ş – j: jece pentru zece. coerente. Dezvoltarea limbajului la vârsta preşcolară se realizează prin toate activităţile din etape (în grupuri mici şi individuale). în principal. Aceste tulburări se numesc defecte de vorbire şi ele pot apărea. disgrafii). ale analizatorului verbomotor şi analizatorului auditiv de care depinde pronunţia corectă. exerciţiile de observare a obiectelor. de stabilre a relaţiilor şi interdependenţe dintre acestea şi motivarea verbală. tulburările de ritm şi fluenţa vorbirii (bâlbâiala şi bradilalia). ci cu ţ: ţinţi pentru cinci. portocaliu. galben. reviste.).). deasupra etc. exerciţiile pentru descrierea unui fapt (eveniment) concret care presupune relatare.). scurte. datorită unor deprinderi greşite de vorbire cauzate sau susţinute de o educaţie lacunară sau incompetentă. picturi. a fenomenelor. scris.). albastru. acuarelă etc. aşezarea în spaţiu (sus. exerciţiile de mimică şi gest.

Rinonalia sau nazalizarea este o alterare patologică a vocii provocată de vegetaţiile de polipi ce duc la tulburări de articulaţie. povestiri insistând să nu se vorbească când inspiră. Prin intervenţia timpurie în înlăturarea cauzelor predispozante şi declanşatoare. precum şi unei imaturităţi psihomotrice. în funcţie de gravitatea acestuia. de obicei. Este una din diferenţele care poate afecta grav nu numai vorbirea. comunicarea. neîncrezător. putând deveni chiar o boală a întregii personalităţi cu repercursiuni asupra comportamentului: devine suspicios. povestiri şi chiar în vorbirea spontană.După cum arată E. Preşcolarii vorbesc pe inspiraţie la recitări. dar. anxios. S-a impus părerea că bâlbâiala apare. Vorbirea pe inspiraţie. este o tulburare de comunicare. în inversiuni. încăpăţânării sau unei deprinderi greşite de conduită verbală. dislexiile şi disgrafiile constau în confuziile pe care preşcolarii le fac între fenomenele asemănătoare acustic.” În unele cazuri bâlbâiala poate să dispară de la sine. Bâlbâiala afectând ritmul şi fluenţa vorbirii este mai mult decât un defect de vorbire. tonică şi mixtă. se înscriu în limitele normalului şi pot fi uşor corectate. Printr-un comportament de apopiere şi încredere această tulburare poate dispărea. Emil Verza în „Manualul de psihopedagogie specială” consemnează trei forme de bâlbâială: clonică. de obicei. Aceasta se datorează unei capacităţi respiratorii insuficiente. la 4-5 ani. Boşcaiu în „Prevenirea şi corectarea tulburărilor de vorbire în grădiniţa de copii”. Mai sunt şi alte tulburări de ritm şi fluenţă ca tahilalia (vorbirea într-un tempo rapid) şi bradilalia (vorbirea într-un tempo rar). citit-scrisului. Tulburările limbajului. prin prezenţa unui spasm articulatoriu ce poate dura mai mult sau mai puţin. datorită unor condiţii de mediu nefavorabile şi a unor greşeli educative. determinate de prelungirea sau repetarea unor sunete şi silabe. odată cu dezvoltarea limbajului propoziţional sau odată cu intrarea copilului în şcoală. În forma tonică se produce un blocaj la nivelul primului cuvânt din propoziţie. de obicei „la dislalici sunt afectate consoanele şi. deteriorări ale sunetelor (m-n ). „În bâlbâiala clonică apar întreruperi ale fluenţei vorbirii. adăugiri şi omisiuni ale acestora. se înlătură definitiv bâlbâiala. Se corectează cu timpul prin repetarea unor versuri. Forma mixtă este cea mai complexă deoarece sunt prezentate caracteristicile primelor două. unui ritm dereglat de respiraţie. 18 . când au loc mutaţii importante în activitatea nervoasă a acestuia. Tulburările de dezvoltare a limbajului mutismul efectiv sau voluntar se manifestă printr-un refuz temporar de a comunica cu anumite persoane. Inhibiţiile în vorbire se pot datora unor cauze hiperemotive. foarte rar vocalele deoarece acestea au un mod de articulare mai simplu”. ci întreaga personalitate a copilului. literele şi grafemele lor. Boala este determinată de traume psihice puternice şi eventual repetată pe un fond de mare sensibilitate afectivă. Aceste greşeli de pronunţie sau de vorbire nu au un caracter fiziologic. negativist. copilul devine conştient de defectul său şi bâlbâiala se agravează. prin crearea unor condiţii speciale de revenire la vorbirea normală.

imitarea onomatopeelor specifice unor animale. pentru corectarea acestora. se va urmări modul de pronunţie a sunetelor din punct de vedere al emiterii (s. realizarea unei mobilităţi sporite a organelor articulatorii.4. dezvoltarea capacităţii toracice şi pulmonare. la poziţia limbii în timpul pronunţiei. a mişcărilor fonoarticulatorii. t. Meodele şi procedeele folosite în terapia handicapurilor de limbaj se aleg în funţie de fiecare caz în parte. în care se consemnează datele rezultate din examinarea limbajului. 1. a dentiţiei. progresele obţinute pe parcursul anului şcolar. cu referiri asupra sunetelor incorecte. de vârsta şi nivelul de dezvoltare psihică a subiectului. La aceste vârste corectarea se realizează mai uşor. îi fac timizi. expirarea şi inspirarea alternativă pe gură şi pe nas. la rubrica „observaţii asupra dezvoltării limbajului”. cu îndrumarea medicului logoped. Pentru prevenirea şi înlăturarea tulburărilor de vorbire constatate se pot folosi exerciţii cum sunt: jocurile în aer liber. Se va acţiona pe linia formării şi consolidării unor deprinderi articulatorii. ce. dezvoltarea auzului fonematic. z. la conformaţia maxilarelor. Constatările din etapa depistării se înregistrează în fişa de observaţie a copilului. În activitatea de corectare a tulburărilor de vorbire se disting trei etape: a) Etapa de depistare şi cunoaştere a tulburărilor de vorbire presupune ca educatoarea să-şi întocmească o evidenţă clară a copiilor cu dificultăţi de vorbire. La început. să întocmească la început de an şcolar. pe dezvoltarea auzului fonematic. recitarea unor poezii ritmice. fixare şi consolidare a unor deprinderi articulatorii corecte se caracterizează prin formarea unor deprinderi de respiraţie corectă. esenţial este ca educatoarea să desfăşoare o activitate sistematică. de specificul fiecărei categorii de tulburări. j. folosirea unor exerciţii pentru dezvoltarea organelor fonoarticulatorii.2. atunci când tulburările de limbaj sunt de natură organică. o fişă pentru fiecare copil. jocuri de ghicire a vocii celor care strigă. identificarea şi diferenţierea cuvintelor sinonime şi paronime. pentru evitarea transformării acestora în deprinderi greşite greu de eliminat mai târziu. la cursivitatea vorbirii. pe educarea respiraţiei şi a echilibrului dintre expiraţie şi inspiraţie. ţ. ş.Tulburările de articulaţie sau de pronunţie se întâlnesc frecvent atât la preşcolari cât şi la şcolarii mici. activitatea corectiv-recuperativă trebuie să înceapă cu copiii preşcolari şi şcolarii mici deoarece la aceste vârste tulburările sunt mai frecvente. ci) pronunţate cu limba aşezată între dinţi. 19 . PREVENIREA ŞI ÎNLĂTURAREA GREŞELILOR DE EXPRIMARE Prevenirea şi înlăturarea tulburărilor de vorbire. iar transformarea lor în depreinderi greşite ar avea urmări grave asupra dezvoltării ulterioare a personalităţii copiilor: frânează dezvoltarea vorbiri. b) Etapa de formare. împiedică însuşirea cunoştinţelor prevăzute de programele şcolare.

cum se aşează buzele. după care se introduce sunetul în alte silabe: „sa-pă. povestirea unei întâmplări reale sau imaginare. dinţii. citirea imaginilor. Acum spune şi tu. se demonstrează în oglindă modul în care se formează sunetul. Educatoarea trebuie să dovedească mult tact pedagogic în activitatea pe care o desfăşoară cu copiii cu handicap de limbaj în vederea integrării lor corespunzătoare în colectivitate. alcătuirea de povestiri. n-am spus bine”. „Când se întâmplă?”. 20 . Munca de corectare propriu-zisă se recomandă a se efectua individual. necooperant în activitate. se trece la exprimarea unei scurte propoziţii în componenţa căreia intră un cuvânt ce conţine sunetul ce trebuie corectat. a zgomotului făcut de unele obiecte. Se exersează de mai multe ori. exerciţiile de imitarea unor module cu vorbire corectă. Între metodele specifice de corectare a limbajului se înscriu exerciţiile de vorbire ritmată. Dereglările de limbaj influenţează negativ personalitatea. eliminaării stărilor negativiste comportamentale. povestiri. jocurile didactice („Am spus bine. fără prezenţa altor copii. recitarea unor poezii.c) Etapa de muncă individuală sau colectivă pentru corectare. După obţinerea pronunţării corecte a sunetului se trece la consolidarea lui prin reproducerea de texte. poezii. „Cu ce ne jucăm?”. La început se efectuează câteva exerciţii respiratorii. limba. descrierea de către copil a unei imagini. în funcţie de gradul de dificultate şi de receptivitate a copilului. c-a-sss-ă”. nesociabil. copilul devine neîncrezător.” Se izolează cuvântul „ca-să. De exemplu: „Casa are acoperiş”. Timpul de corectare poate varia de la un copil la altul. exerciţiile de imitarea poziţiei corecte a aparatului bucal în timpul emisiei. so-lar. Se prezintă o imagine: „ce este aceasta? Casă! Fii atent cum spun eu cuvântul casă. se-re. fiinţe. ilustraţii. su-mă. suspicios. „Cu ce sunet începe cuvântul?”). fixare şi consolidarea deprinderii de emitere a sunetelor şi cere multă răbdare şi întelegere. a unor fenomene naturale. as-cuns”.

FORMARE. concret sau abstract faţă de obiectul fizic sau psihic către care ea este îndreptată. evoluată. cu scopul multiplu: de a deprinde vibraţiile energiei. voluntară. EDUCAREA ATENŢIEI Atenţia face parte din fenomenele psihice care susţin energetic activitatea. Atenţia mai poate fi: concentrată sau distributivă. în sfera acestora intervenind cele trei forme de atenţie: involuntară. voluntară şi postvoluntară. noutatea – actualizarea unor motive şi trăirea afectivă a relaţiei cu obiectele prin care se satisface şi se menţine nivelul energiei şi gradul ei de concentrare fără efort. slujindu-ne în acest demers pe interesul 21 . Însuşirile. involuntară. calităţile atenţiei se formează ca un rezultat al funcţionării la un anumit nivel calitativ. concentrarea. de a adapta cunoştinţele (intelectul ). distributivitatea şi mobilitatea sau flexibilitatea atenţiei. stabilitatea. fixă sau variabilă. de a reţine în centrul luminos conştient cât mai mult şi după voie fenomenele psihice (intelectuale. adaptabilă sau rigidă.2. când se îndreaptă către fenomenele psihice poartă denumirile de : abstractă. Atenţia nu se manifestă în acelaşi fel în toate activităţile omului. rapidă sau lentă. cu sentimentele (activitatea) şi cu îndemnurile către mişcare (voinţa). naturală. ATENŢIA. MEMORIA ŞI IMAGINAŢIA – BAZĂ A EXPRIMĂRII CORECTE 2. ele constau în volumul atenţiei. ATENŢIA. de a aduce din subconştient (unde fenomenele tind să se păstrze) în conştient pe acelea necesare înţelegerii fenomenelor nou formate (apercepţia). intelectuală. Utilizarea repetată a atenţiei voluntare generează atenţia post voluntară. Educaţia atenţiei la preşcolari urmăreşte a transforma atenţia spontană şi concretă. judecăţi şi raţionamente). Atunci când obiectul atenţiei este deja cunoscut. afectiv sau voluntar. Când se îndreaptă către fenomenele fizice pentru a le percepe vibraţiile poate fi numită: concretă. CALITĂŢI. Atemţia este un fenomen psihic de activitate selectivă. concentrare şi orientare a energiei psihonervoasă. de a face posibilă trecerea de la gândirea subiectivă (psihologică) la aceea obiectivă (logică). afective şi voluntare) elaborate de centrii nervoşi. spontană. senzorială. Există forme simple şi forme complexe de atenţie. derivată. de a ajuta gândirii în operarea de comparaţii pe care aceasta le face între cunoştinţe (noţiuni. conştientă sau inconştientă. analitică sau sintetică.1. care se vor transmite prin nervii senzitivi centrilor nervoşi pentru prelucrarea lor în fenomene sufleteşti. Atenţia se bazează pe: interesul apropiat sau depărtat. intenţională sau neintenţională. involuntară. intelctual. timp îndelungat. DEFINIRE. primitivă. perseverentă sau intermitentă. în aceea voluntară şi abstractă. energia atenţiei scade până la dispariţie şi odată cu ea scad şi gândirea şi voinţa de comparaţie a cunoştinţelor (judecata şi raţionamentul). După direcţia ei principală de orientare putem vorbi de atenţia externă şi atenţia internă.

pentru creaţiei şi adaptare la mediu. Memoria involuntară este mai puţin organizată. lexical. a unor roluri. ele vor fi reţinut cu uşurinţă în 22 . prin observări repetate. înlăturând obstacolele de orice fel care ar putea provoca neatenţie. la trecerea de la limbajul concret-situativ spre limbajul contextual. Memoria îndeplineşte în viaţa omului funcţii reflectorii informaţionale. a fluenţei şi originalităţii în gândire şi în vorbire. gândire şi limbaj. în acest proces contează mai mult gradul de interacţiune a intereselor individului cu activitatea pe care o desfăşoară. înlăturând surmenajul. MEMORIA. În activităţile de dezvoltare a limbajului. se declanşează neintenţionat şi deci nu e direcţionată dinainte cu un scop. a experienţei. involuntar.copilului pentru activitate. realizându-l cu un efort mai mare sau mai mic). complexitatea ei derivând din aceste caracteristici reflectorii. selectivă. DEFINIRE. emoţiile. de intenţia de a memora. prezente la unii copii de vârstă preşcolară. contribuind la îmbogăţirea conţinutului vieţii psihice. se fixează. b) memorare voluntară sau intenţionată (când memorăm cu un anumit scop ne propunem deliberat acest lucru. Dezvoltarea creativităţii verbale. care să ducă la plăcerea de muncă şi de creaţie proprie. Atenţia voluntară este esenţială pentru desfăşurarea activităţii de dezvoltare a vorbirii şi contribuie la stimularea gândirii pe baza îmbogăţirii şi activizării limbajului. sub aspect fonetic. gândirile. În funcţie de scop. sunt facilitate de volumul atenţiei şi de distributivitatea şi flexibilitatea acestuia. ea este implicată în componentele esenţiale ale vieţii. a jucăriilor etc. inteligibilă. informaţiile achiziţionate se tipăresc. la însuşirea treptată structurilor gramaticale. în stimularea vorbirii coerente şi expresive. Educarea atenţiei se realizează prin stimularea simţurilor la nivelul concretului şi intuitivului. Ca proces activ. un proces de depozitare şi reactualizare selectivă a informaţiilor. a comuniunii orale atenţia joacă un rol important în formarea deprinderilor de exprimare corectă. Memoria este o capacitate psihică absolut necesară omului. impresiile. în precizarea utilităţii obiectelor. mijlocită. stimularea imaginaţiei şi interpretarea unor imagini. formării funcţiei umane ca personalitate socială: cunoaştere şi învăţare. 2. Reflectarea este activă. la dezvoltarea creativităţii verbale a copiilor.2. în prevenirea şi corectarea unor defecte de vorbire. memoria preia şi fixează informaţiile în concordanţă cu necesităţile individului. îi impresionează puternic. de efortul voluntar şi procedeele de reţinere se distind două forme de memorare: a) memorarea involuntară sau neintenţională (când memorăm fără să ne propunem dinainte acest lucru cu un efort minim). cu atât mai mult. relativ fidelă. creativitate. Cu cât informaţiile cu care copiii vin în contact le stârnesc interesele. de pronunţie a sunetelor. Imaginile. inteligenţă şi imaginaţie. cu respectarea igienei şi a unui ritm favorabil de activitate şi repaus. PROCESELE ŞI FORMELE MEMORIEI Memoria este procesul psihic care reflectă lumea şi relaţiile omului cu lumea. selectiv. se reţin şi se conservă în memorie pentru ca mai apoi să fie scoasă la lumină şi refolosite. situaţională. gramatical.

utilizarea unor procedee speciale pentru a facilita memorarea. Limbajul se îmbogăţeşte cantitativ pe măsura 23 . păstra. gustativă etc. de povestirile educatoarei. lărgirea orizontului. cunoştimţe despre mediul înconjurător. imagini. idei. memoria informaţiilor achiziţionate constituie parametrii principali ai dezvoltării mentale a copilului.). Astfel. nu există unele forme de memorare productive şi altele neproductive. relaţie cu obiectele de învăţare. face deducţii. Strâns legată de evoluţia gândirii. oboseală. alături de cea involuntară se dezvoltă şi cea voluntară. afectivă. cuvinte. rapiditatea întipăririi. Între memorarea involuntară şi cea voluntară există o strânsă interacţiune. de efort. a înţelegerii. În procesul funcţionalităţii sale. descriptiv sau explicativ raţional. achiziţionate în familie şi în grădiniţă. prin activităţile variate pe care le oferă preşcolarilor. odihnă. boală. Fondul cunoştinţelor active ale copilului. îşi aminteşte situaţiile trecute. ce se manifestă în raport cu satisfacerea unora dintre trebuinţele copilului. alături de memorarea mecanică se formează şi cea logică. Copilul apelează la realitate. în funcţie de prezenţa sau absenţa gândirii. de trăsăturile psihofiziologice ale subiectului (sănătate. de particularităţile materialului de memorat (intuitiv sau abstract. memoria îşi formează o serie de calităţi: la nivelul organelor de simţ (memorie vizuală. motivaţie. memorare. Formele elementare ale memoriei se dezvoltă încă din perioada antepreşcolară. auditivă. memoria având în acea etapă un caracter spontan. copilul îşi formează treptat şi capacitatea de a întipări. la vârsta preşcolară. Actul educaţional înseamnă pregătire intelectuală. pe măsura îmbogăţirii experienţei copilului şi a perfecţionării instrumentelor sale intelectuale.). motorie) la nivelul proceselor memoriei (volumul memoriei. este şi evoluţia limbajului. odată cu formarea primelor reflexe condiţionate. apar şi primele manifestări ale memoriei voluntare. contribuie la a pune bazele capacităţii generale pentru a învăţa. În relaţiile cu lumea. datorită dezvoltării gândirii şi a limbajului interior. dar şi de propria memorie a copiilor. util sau lipsit de importanţă pentru subiect). exactitatea actualizării etc. se depărtează de ea. receptivitate etc. reactualiza experienţa lui de viaţă. mişcări. dar şi prin limbaj. de repetare a materialului memorat. a memoriei. se realizează în funcţie de stabilirea conştientă a scopului pentru realizarea căruia se depune un efort voluntar sporit. Acestei forme de memorare îi datorăm cea mai mare parte din experienţa achiziţionată. pe la vârsta preşcolarităţii mijlocii.memorie. fiecare dintre ele fiind necesare în funcţie de condiţiile şi solicitările concrete.). stabileşte raporturi. trăinicia păstrării informaţiilor. Procesele memoriei se realizează mai uşor sau mai greu. Toate aceste calităţi pot fi educate prin acţiuni de cunoaştere. Se memorează stări afective. vocabularul dobândit înlesnesc integrarea copilului în circuitul învăţării şcolare. susţinerea eforturilor ca şi pregătirea psihologică a copilului pentru activitatea de învăţare. la nivelul conţinutului activităţii psihice (memorie verbal-logică. Materialul utilizat în operarea în plan mental şi în comunicare este furnizat de realitatea înconjurătoare. Grădiniţa. formarea intereselor. cu un consum mai mare sau mai mic de energie. Memoria voluntară este organizată. atitudini. de a reţine. pentru a elimina reţinerea mecanică a informaţiilor. interese. Capacitatea de a învăţa.

La preşcolar chiar are loc o adevărată explozie a imaginaţiei. a amplificării activităţii ce o desfăşoară în grădiniţă. trăsăturile profunde ale evenimentelor. Limbajul situativ şi cel contextual coexistă pe toată perioada preşcolarităţii. Apariţia limbajului interior (între 4 şi 5 ani) sporeşte posibilităţile copilului de a-şi planifica mintal activitatea. IMAGINAŢIA Prin imaginaţie desemnăm procesul cognitiv şi capacitatea individuală omenească de a crea noi reprezentări sau idei pe baza percepţiilor. gândirii. Dezvoltarea unor elemente componente ale memoriei. expunerea selectivă a ideilor şi reprezentărilor. se realizează productiv prin trezirea atenţiei involuntare şi menţinerea atenţiei voluntară pentru o perioadă mai îndelungată de timp. el 24 . lucru posibil de realizat prin lărgirea sferei intereselor copiilor. de investigaţie. Jocul şi învăţarea oferă copilului numeroase ocazii de a-şi combina şi recombina reprezentările de care dispune. experienţa de viaţă. asupra activităţii desfăşurate. prezentarea materialelor etc.3. dezvoltarea inteligenţei susţin productivitatea imaginativă. aceasta are o mare importanţă în dezvoltarea intelectuală a copilului. În preşcolaritate se dezvoltă mult latura fonetivă a limbajului. prin îmbogăţirea cunoştinţelor. achiziţionarea limbajului. reprezentărilor sau ideilor acumulate anterior.amplificării raporturilor dintre copii şi realitatea înconjurătoare. solicitarea copilului prin întrebări. jucându-se ei nu numai că râd. Imaginaţia interacţionează cu memoria. de cunoaştere. cu limbajul. Pe copiii de această vârstă nu-i atrage numai jocul. prezent şi viitor. una din problemele fundamentale ale preşcolarităţii. basme. iar cel contextual. când reproduce povestirile auzite de la adult. Nivelul crescut al afectivităţii. limbajului copiilor. În cel mai neînsemnat joc ei văd cele mai serioase lucruri. la peste 3000 de cuvinte la 5-6 ani. se bucură ori suferă. povestiri. Copilul imaginează şi creează multe lucruri: ascultând poveşti. De la limbajul situativ specific antepreşcolarităţii . dar trăiesc şi emoţii profunde. sentimentele care o însoţesc şi o stimulează. ceea ce permite şi însuşirea structurii gramaticale a limbajului. evenimente. Dezvoltarea imaginaţiei depinde în mare măsură de nivelul limbajului. pe baza îmbogăţirii fondului lexical şi a însuşirii semnificaţiei cuvintelor. punerea lor în variate relaţii. cugândirea. ghida produsul imaginaţiei. se trece la limbajul contextual. gândirii. vorbind cu sine copilul îşi poate ordona acţiunile. precizarea obiectelor activităţii şi îndrumarea copiilor în ceea ce au de făcut. Ea este proprie numai omului. fenomene. Dorul şi rolul central în creaţia preşcolarului îl are imaginaţia. cel situativ predominând când copilul se referă la experienţa sa nemijlocită. În timpul jocului nu există oameni mai serioşi decâz copiii mici. prin intermediul ei sfera cunoaşterii umane se lărgeşte mult şi se poate realiza unitatea între trecut. găseşte soluţii. Cuvântul permite exprimarea. 2. Particularităţile vieţii afective a preşcolarilor condiţionează şi specificul activităţii lor. Vocabularul activ al copilului creşte de la circa 300-400 de cuvinte la 2 ani. pentru ei reprezintă interes activitatea în care sunt viu exprimate elemente ale muncii productive. inteligenţei revenindu-i rolul de a îndruma.

Imaginaţia este reproducerea cunoştinţelor în combinări noi. amplifică sau diminuează structurile iniţiale. muzicală. Imaginaţia colorează exprimarea. elemente de ideaţie. a unei funcţii. la dezvoltarea memoriei vizuale. La vârsta preşcolarităţii se dezvoltă capacitatea copilului de a integra psihicul în real. este susţinută de procesele afectiv-motivaţionale. plastică. povestirile. artistică. lărgind considerabil fondul cunoaşterii. inventând.. imagini din tablouri. desene. jocurile didactice contribuie la combinarea de imagini şi idei. repovestirile. la formarea unor deprinderi de vorbire expresivă. de proiectare şi anticipare a imaginaţiei. deprinderea de a alcătui logic şi închegat o povestire. tehniconstructivă. incocând. îşi îmbogăţesc şi activează vocabularul. diafilme. Prin intermediul de creaţie preşcolarii îşi formează deprinderi de pronunţare corectă a diferitelor sunete ale limbii. îşi formează deprinderea de a nara cu ajutorul ilustraţiilor episoade dintr-o povestire. diapozitive. literară. la lărgirea orizontului de cunoaştere. 25 . ea explorează necunoscutul. capacităţi de figurare etc. la valorificarea tuturor disponibilităţilor angajate în dezvoltarea capacităţii de a vorbi. contribuie la stimularea spiritului de creaţie. funcţiile de completare. auditiv motrică etc. inventează altele noi. îşi îmbogăţesc capacitatea de exprimare. la crearea unor povestiri scurte după modelul dat etc. Imaginaţia valorifică toate combinările care apar în sfera subconştientului şi inconştientului. multiplică sau omite numărul de elemente structurale. memorizările.reconstruieşte mental momentele naraţiunii.dintr-un basm. la stârnirea interesului pentru nou. fotografii. idei. Activităţile propuse de programa pentru dezvoltarea vorbirii vizează dezvoltarea capacităţii de exprimare corectă. Convorbirile. fără ca rezultatul acestor combinări să contrazică raţionalul. existentul. ştiinţifică. Imaginaşia reproductivă şi imaginaţia creatoare sunt forme active şi voluntare de prelucrare a unui material cognitiv divers: imagini. se regăseşte în toate tipurile de activitate. substituie structura existentă a unui element. realul. lectura unor texte. la descrierea şi interpretarea nuanţată şi originală a conţinutului unor poveşti ascultate anterior.

El îşi aduce. deosebită de celelalte activităţi care se practică în grădiniţă. prin care îşi menţine esenşa de joc şi specificul de activitate didactică. procesul asimilării şi al adâncirii cunoştinţelor este adaptat la cerinţele şi specificul vârstei preşcolare. în echilibrul dintre sarcina didactică şi acţiunea de joc. Jocul didactic organizat este o formă de instruire a copiilor. desfăşurat sub conducerea directă a educatoarei. care antrenează întreag grupă de copii. elementele de joc. De exemplu. realizează una dintre cele mai importante cerinţe ale educaţiei preşcolare. Pentru a scoate mai bine în evidenţă specificul jocului didactic. acţiunea de joc – forma distractivă pe care o păstrează permanent. Jocul didactic se caracterizează printr-o structură specifică. Componentele de bază ale jocului didactic sunt următoarele: sarcina didactică. jocul didactic este apreciat drept unul dintre cele mai accesibile şi mai eficiente mijloace instructiveducative folosite la vârsta preşcolară. conţinutul jocului. cât şi în diferite momente ale zilei – etapa jocurilor la liberă alegere. Eficienţa jocului didactic faţă de celelalte activităţi obligatorii constă în faptul că la desfăşurarea lui participă toţi copiii. Jocul didactic. nu este însă suficient să-l analizăm numai în raport cu celelalte feluri de activităţi şi jocuri. desigur. ca mijloc de bază în dezvoltarea vorbirii. ei depunând eforturi de gândire şi exprimare dar fără a conştientiza aceasta. aceea de a-i învăţa pa copii o varietate de noţiuni jucându-se în mod organizat. acţiunea de joc. Jocul didactic este subordonat pedagogului. originală (el îmbină organic jocul cu instruirea). Esenţa şi specificul jocului didactic constă în întrepătrunderea şi interacţiunea acestor componente. În comparaţie cu celelalte jocuri cu subiecte şi reguli stabilite de educatoare. JOCUL DIDACTIC Jocul didactic este unul dintre cele mai eficiente mijloace pentru dezvoltarea vorbirii şi a gândirii logice a preşcolarilor. Datorită unităţii depline pe care o realizează între sarcina didactică şi acţiunea ludică. este creat de el şi intră în fondul mijloacelor lui pedagogice. Jocul didactic prin natura sa se deosebeşte de celelalte activităţi cu conţinut asemănător. Ponderea mai mică sau mai mare a uneia dintre aceste două componente poate duce la denaturarea jocurilor didactice. Din punct de vedere al proiectării didactice se va ţine seama de următoarele aspecte: sarcina didactică. Printr-o alegere judicioasă. dezvoltării vorbirii şi însuşirii număratului şi socotitului. la schimbarea profilului lor. Problema principală care se pune în acest sens constă în determinarea structurii sale.3. considerând că se joacă. jocul didactic este destinat mai cu seamă rezolvării unor sarcini ale educaţiei intelectuale. jocurile 26 . respectiv ale cunoaşterii mediului înconjurător. ca şi formei distractive pe care o îmbracă şi o păstrează permanent. Jocul didactic se desfăşoară atât în activităţile obligatorii (frontale). regula de joc. regulile jocului. De asemenea. contribuţia şi la educaţia morală şi estetică a copiilor.

de la grupa mijlocie. De exemplu. prin jocul „Cu ce construim?”. jocurile „Spune cun face?” sau „Cine face aşa?” contribuie la dezvoltarea sensibilităţii vizuale şi tactile. de asemenea. 3. se precizează şi se verifică denumirea diferitelor culori învăţate anterior. pentru a putea apoi arăta modificarea făcută de conducătorul jocului – ceea ce implicit duce la dezvoltarea memoriei voluntare. de a plăsmui o povestire. copiii trebuie să deosebească obiectele mari de cele mici („Este mic. în convorbiri sau în convorbiri după imagini. De exemplu. „Telefonul”. jocurile de tipul „Ce s-a schimbat?” sau „Ghiceşte ce lipseşte?” solicită copiii să reţină felul obiectelor şi aşezarea lor. IMPORTANŢA JOCULUI DIDACTIC Jocul didactic revzolvă prin conţinutul său o mare parte din problemele educaţiei intelectuale. El are o largă contribuţie mai cu seamă în stimularea şi dezvoltarea tuturor proceselor psihice. „Spune unde trăieşte?”. dreptunghi. „Ghiceşte la ce ne-am gândit” antrenează în mod deosebit activitatea creatoare a preşcolarului. a calităţilor ei. „Anotimpurile” sau „După mine. atunci când acţiunea ludică devine predominantă. ele reclamând întotdeauna rezolvarea. cuprind valoroase exerciţii senzoriale şi mintale. fiind repetat de către copii la iniţiativa unuia dintre ei sau la sugestia educatoarei. jocul didactic se transformă într-o activitate pur distractivă. Astfel. Valoarea jocului didactic nu se răstrânge însă numai la atât. jocurile didactice influenţează în mod nemijlocit activitatea tuturor analizatorilor. în mod individual. prin jocul „Ce-a găsit păpuşa?”. deoarece el poate fi practicat în orice moment din programul zilei şi poate fi extins chiar şi în viaţa de familie a copilului. de la aceeaşi grupă. triunghi. Un deosebit aspect îl au jocurile didactice în educarea memoriei. imaginaţia sunt stimulate intens prin jocurile care pun în faţa copiilor sarcina de a inventa o ghicitoare. Spiritul creator. se actualizează reprezentările de formă: cerc. jocurile „Ghiceşte cine este?”. Jocul didactic se poate desfăşura atât în cadrul activităţilor obligatorii cât şi în afara lor. în jocul „Ghiceşte ce ai gustat?” accentul cade pe perfecţionarea sensibilităţii gustative şi olfactive. adâncimea. accentul căzând numai pe rezolvarea sarcinii instructive. de la grupele mici. O mare parte dintre jocurile didactice comandate în tematica programei are drept scop sistematizarea cunoştinţelor copiilor. şi invers. în cadrul unor jocuri didactice. pătrat. îşi pierde caracterul instructiv. îşi pierd caracterul ludic. oval. este 27 . se transformă pur şi simplu în exerciţii cu material. De exemplu.1. în schimb el are o contribuţie largă în prezentarea. a unor probleme. De exemplu. cu tot aspectul lor atractiv. Astfel. cine vine?”. se fixează denumirile diferitelor unelte şi materiale folosite la construcţia unei clădiri. prin jocul didactic „Cine are aceeaşi figură?”. Sfera de utilizare a jocului didactic este foarte largă. consolidarea. jocurile didactice „Cu ce călătorim?”. Jocurile didactice solicită în mare măsură activitatea gândirii.didactice în care elementul de joc este slab exprimat. De exemplu. se activizează unele cuvinte care denumesc jucării. sistematizarea şi verificarea cunoştinţelor. Deşi rolul lui este mai neînsemnat în privinţa transmiterii noilor cunoştinţe. Cea mai mare parte a jocurilor didactice. prin jocul didactic „Găseşte aceeaşi culoare” de la grupa mare.

mare?”), pe cele lungi de cele scurte („Panglicuţele”), să compare obiectele în funcţie de forma, de culoarea lor („Caută-ţi căsuţa”). Alte jocuri didactice pun pe copii în situaţia de a efectua clasificări ale obiectelor după diferite criterii concrete („Ce se potriveşte?”), clasificări ale unor obiecte după anotimp („Spune unde trăieşte?”), clasificări ale unor animale după mediul şi locul unde trăiesc ele etc. în aceste cazuri, copiii sunt deprinşi să efectueze generalizări şi abstractizări. Sunt jocuri didactice, care presupun stabilirea unor judecăţi şi raţionamente simple. Astfel, în jocul didactic „Cine a trimis scrisoarea?” copiii trebuie să deducă după produsul său unealta desenată pe o ilustraţie, ce meseriaş a trimis scrisoarea. În strânsă legătură cu dezvoltarea gândirii, jocul didactic contribuie la dezvoltarea limbajului. În acest sens, în afară de jocurile didactice prin care se fixează, se precizează şi se activizează vocabularul copiilor, se planifică şi jocuri speciale, care ajută la îmbunătăţirea pronunţării unor consoane mai greu de rostit pentru preşcolari. De exemplu jocurile „Spune cum face?” pentru pronunţarea corectă a consoanelor c, m, h, r; „Ce face Andrei?” pentru pronunţarea corectă a consoanelor r, s, ş, t, ţ, cât şi a unor grupuri de consoane etc. Alte jocuri didactice rezolvă probleme mai complexe, şi anume, în legătură cu formarea unor reprezentări generale şi noţiuni, cum ar fi: animale domestice, animale sălbatice, îmbrăcăminte, încălţăminte, mobilă, veselă etc. În sfârşit, contribuţia unor jocuri didactice constă în obişnuirea copiilor cu formarea pluralului („Eu zic una, tu zici multe”), cu acordul corect între predicat şi subiect („Răspunde repede şi bine”), cu folosirea frazelor în a căror componenţă să existe propoziţii subordonate, cauzale sau temporale în jocul didactic „Când se întâmplă?” Jocul didactic contribuie fie direct, fie indirect şi la educarea emoţiilor, a sentimentelor morale şi a trăsăturilor pozitive ale voinţei şi caracterului. Jocuri ca: „Cine ştie mai bine?”, „Cine a trimis scrisoarea?” ş.a. îmbogăţesc reprezentările copiilor, contribuie la formarea noţiunilor şi judecăţilor morale. În multe jocuri didactice se dezvoltă cinstea, răbdarea, spiritul critic şi autocritic, stăpânirea de sine. În jocurile didactice „Ce s-a schimbat?” sau „Unde a zburat pasărea?” se cere copiilor să fie cinstiţi, să nu privească în timp ce educatoarea schimbă sau ascunde jucăriile. O situaţie asemănătoare se creează şi în jocul didactic „Găseşte şi taci”, în care regula impune copilului să se reţină de la manifestarea spontană pe care ar avea-o la găsirea obiectului ascuns. Aceasta, cu scopul de a nu deruta pe ceilalţi jucători. În unele jocuri, regula interzice copiilor să se uite la vecini, să copieze după aceştia. Jocul didactic are un aport valoros la închegarea colectivului şi la formarea disciplinei conştiente. În joc, copilul este obligat să respecte iniţiativa colegilor lui, să le aprecieze munca şi să le recunoască meritele; de asemenea, să respecte regulile jocului, să reacţioneze în conformitate cu ele, să-şi autoregleze propria activitate. Trebuie subliniat, de asemenea, influenţa pe care o au jocurile didactice în educarea estetică a copiilor. Mânuind diferite materiale artistic realizate, făcând aprecieri asupra lor, copiii învaţă să aprecieze frumosul, îşi dezvoltă gustul estetic.

28

3. 2. CONDUCEREA JOCURILOR DIDACTICE 3.2.1. PREGĂTIREA JOCULUI DIDACTIC Inclus în categoria activităţilor frontale (obligatorii), jocul didactic trebuie pregătit în prealabil cu multă atenţie, pentru a asigura toate condiţiile unei desfăşurări metodice. Cele mai importante măsuri de care trebuie să se ţină seama sunt: planificarea jocului didactic; - cunoaşterea conţinutului acestuia; - întocmirea proiectului didactic de activitate; - stabilirea mijloacelor didactice, asigurarea materialului didactic necesar şi corespunzător; - pregătirea sălii de grupă şi a copiilor în vederea desfăşurării în condiţii optime a jocului didactic. Planificarea jocului didactic Jocurile didactice pentru dezvoltarea vorbirii trebuie proiectate în planurile anuale şi calendaristice, respectându-se scopul acestora (precizarea, verificarea, consolidarea cunoştinţelor, corectarea pronunţiei, însuşirea unei structuri gramaticale corecte a limbii române). Acestea se planifică întotdeauna după ce au fost predate cunoştinţele referitoare la obiecte, animale, fenomene, relaţii spaţiale etc. De exemplu, anterior jocului didactic „Când facem aşa?” copiii au fost familiarizaţi cu adverbele de timp: seara, dimineaţa, ziua; în activităţile de observare, de convorbire, jocul „Cu ce ne jucăm?” impune reconoaşterea şi denumirea corectă a jucăriilor şi a materialelor de joc accesibile copiilor. Jocul „Să vorbim corect!” urmăreşte o pronunţare clară a grupurilor de consoane, vocale situate în diferite poziţii în cuvânt şi se planifică după ce în prealabil s-a afectut jocuri-exerciţii repetate de pronunţarea corectă a sunetelor (consoanelor) şi a grupurilor de litere. În proiectarea jocurilor didactice educatoarea trebuie să se orienteze întotdeauna după sarcina didactică pe care acestea o cuprind. În acelaşi timp, se ţine seama de ansamblul activităţilor care se desfăţoară în grădiniţă. Cunoaşterea conţinutului jocului didactic Jocul didactic trebuie studiat cu atenţie mărită înainte de a fi executat cu gupa de copii. Educatoarea trebuie să cunoască bine sarcina didactică de joc, elementele de joc ce se pot întrebuinţa, să respecte regulile de joc, aplicându-le corect în activitatea pe care o conduce. Efectuarea „jocului de probă” pentru constatarea însuşirii componentelor mai sus enumerate, introducerea variantelor de joc accesibile şi atractive vârstei trebuie aplicate creator, cu tact pedagogic, contribuind astfel activ la imbogăţirea structurii jocului didactic, la adaptarea acestuia la grupa la care se desfăşoară.

29

Se impune, deci, studierea structurii jocului didactic de către educatoare, pentru a desfăşura corect din punct de vedere metodic şi, în acelaşi timp, pentru a-i îmbogăţi conţinutul. Exemplu concludent de aplicare creatoare a unui joc didactic la grupa mică (3-4 ani) este jocul didactic „Spune ce face?” care are ca sarcină didactică recunoaşterea animalelor şi reproducerea onomatopeelor corespunzătoare fiecăruia. Regulile jocului sunt: la primirea jucăriei sau a imaginii, copilul trebuie să imite glasul animalului respectiv, iar ceilalţi copii să-l recunoască şi să-l denumească. La semnalul dat, toţi copiii sau doar un grup imită onomatopeele specifice animalului şi execută mişcări corespunzătoare acestuia. În desfăşurarea jocului, se impune o succesiune în prezentarea imaginilor sau a jucăriilor, începând cu onomatopeele mai uşor de pronunţat (pisica: miau!) şi terminând cu celelalte, ale căror onomatopee prezintă oarecare dificultate (albina: bâzz, cocoşul: cucu-ri-gu!) se va urmări ca reproducerea onomatopeelor să se facă la început individual, apoi în grupuri mici şi, în final, în colectiv, iar cu copiii care prezintă dificultăţi în pronunţarea unor sunete se va lucra separat şi în mod individual. Pentru a stârni atenţia, gândirea şi interesul pentru joc, educatoarea poate întrebuinţa variante de joc, în funcţie de grupă: două-trei la grupa mică, trei-patru la grupa mijlocie, cinci-şase la grupa mare. Se reia jocul, dar mătind dificultatea sarcinii. Copiii ascultă onomatopeea produsă de educatoare, repetate de către un copil (sau înregistrată pe bandă de magnetofon), apoi alege jetonul care ilustrează animalul al cărui glas l-a auzit şi-l reproduce individual sau în grupuri mici, după indicaţiile date. O altă variantă în complicarea jocului ar fi următoarea: Copiii stau la măsuţe cu capul pe masă, fără a avea voie să privească. Educatoarea aşează un animal-jucărie în dreptul unuia dintre ei. Cel care a primit jucăria reproduce onomatopeea corespunzătoare denumind, totodată, animalul. Pisica face „miau”, ceilalţi copii imită acţiunile caracteristice animalului şi repetă onomatopeea specifică acestuia. O altă variantă: copilul chemat la masa educatoarei ia o jucărie şi o duce în dreptul unui copil ales de el. Acesta răspunde la întrebarea „Cine este şi cum face?”. Răspunsurile corecte date de copii se pot recompensa cu aplauze şi alte stimulente. Acesta este un simplu exemplu din care rezultă faptul că educatoarea are posibilitatea să desfăşoare jocuri didactice interesante, instructive, creând condiţii favorabile pentru perceperea clară a imaginilor, a obiectelor de către toţi copiii şi, în consecinţă, rezolvând optim sarcina didactică. Asigurarea şi pregătirea materialului didactic adecvat Cea mai mare parte a jocurilor didactice, chiar şi cele de dezvoltare a vorbirii, se desfăşoară cu material didactic, intuitiv, ţinând cont de faptul că, la vârsta preşcolară, gândirea copilului este concret intiutivă. Materialul didactic trebuie procurat din timp şi selecţionat potrivit jocului care se organizează. Astfel, sunt jocuri didactice în care putem întrebuinţa ca material didactic jetoane, ilustrate, ediatate sau confecţionate de către educatoare. Trusele de material didactic: „Alegeţi şi grupaţi”, „Basme în bucăţele”, „Răspunde corect”, „Piramida”, „Animale sălbatice”, „Domino” pot fi competitive ca jocuri de masă şi, în acelaşi timp, adaptate următoarelor jocuri didactice: „Cine eşti?”, „Ce se potriveşte?”, „Oglinda fermecată” etc. Materialul didactic întrebuinţat în jocurile didactice trebuie să îndeplinească cerinţe speciale în afară de cele cunoscute (accesibilitate, aspect atrăgător, calităţi

30

Pentru unele jocuri didactice care prin natura lor sunt mai complexe şi presupun precizarea. pe stativ. să trezească interesul copiilor pentru jocul didactic. fructe etc. indiferent de natura lui. prin procedeul folosit. Jocul didactic „Găseşte cuvinte potrivite” având ca sarcină didactică completarea unei propoziţii cu cuvântul corespunzător. în etapa jocurilor la alegere liberă. aşadar. Materialul copiilor constă în unu-două jetoane de dimensiuni mai mici reprezentând aceleaşi obiecte. sau pe măsuţă. „Ce s-a schimbat?”. „Să servim musafirii”. necesare unui copil care are sarcina să le grupeze unu-două pe coloane de dimensiuni mai mici. poate fi pregătit prin jocul „Spune cum este mai bine?”. În majoritatea cazurilor. fiinţe. materialul mânuit de către educatoare diferă de cel pe care-l utilizează copilul. anotimpuri. trebuie să găsească soluţii interesante de prezentare a acestuia astfel încât. În acest caz jetoanele întrebuinţate trebuie să fie de dimensiuni mai mari pentru a fi bine percepute de către copii. fiinţe. Pregătirea copiilor. o descriu – şi. În analiza. Materialul distributiv trebuie să aibă dimensiuni mai mici. joc în care copiii trebuie să recunoască unele personaje din poveştile cunoscute şi să verbalizeze acţiunile întreprinse de acestea. O denumesc. Atunci cănd unui copil i se distribuie 10-12 jetoane (jocul „Ce se potriveşte?”. când jocul impune selectarea jetoanelor mărunte. Materialul didactic trebuie să fie corespunzător şi din punct de vedere al dimensiunii. prin focul „Cum aranjăm cartonaşele?”. jocul didactic „Să aşezăm cartonaşe” poate fi pregătit. a sălii de grupă pentru jocul didactic În funcţie de natura jocului. jetoanele trebuie să fie desenate expresiv. materialul demonstrativ este format dintr-un disc cu mai multe diviziuni în care sunt desenate expresiv obiecte. condiţionează eficienţa jocului didactic. „Aşează la locul potrivit”) ele trebuie să fie mai mici decât cele două sau trei jetoane. pentru jocul „Căsuţa fermecată”. în jocul „Unde s-a oprit roata?”. sala de grupă poate fi pregătită în prealabil astfel: copiii pot fi aşezaţi în formă de semicerc pe scăunele. sau în formă de plasă. pe tablă.artistice). De exemplu. Astfel. în funcţie de sarcina didactică a jocului. o atenţie specială şi un efort susţinut din partea educatoarei care în acelaşi timp. Pregătirea şi îndrumarea jocurilor didactice desfăşurate în afara activităţilor obligatorii 31 . copiii au desenat pe jetoane aceeaşi imagine în dreptul căreia s-a oprit roata. Materialul didactic. înţelegerea jocului. anotimpuri. copiii mai pot fi aşezaţi în grupuri mici de câte doi. trei la o masă. Sunt jocuri în care întrebuinţând numai material demonstrativ: „Spune ce faci?”. execută sau imită onomatopeea şi acţiunea. (depinde la care grupă este proiectat jocul didactic). Pregătirea materialului didactic necesită. materialul fiind aşezat în faţa lor. pentru a nu-i împiedica pe copii în rezolvarea sarcinii didactice. Când roata s-au oprit. câte doi la o măsuţă. nu trebuie să fie încărcat. atunci când jocul are caracter de competiţie. planificarea lui judicioasă şi pregătirea copiilor în vederea participării lor active şi în condiţii optime. greoi. verificarea sau sistematizarea unui nunăr mai mare de cunoştinţe se simte nevoia pregătirii în prealabil a copiilor. să reprezinte un singur personaj care să fie situat în prim-plan.

în timp ce preşcolarii mici este necesar să le fie distribuite personal de către educatoare. Fireşte. Preşcolarii mijlocii şi mari îşi vor lua singuri obiectele de joc necesare. de regulă legate de ultimele jocuri desfăşurate în activităţile obligatorii. despre activitatea adulţilor. Tot în legătură cu activităţile obligatorii vor fi eşalonate în timp şi jocurile didactice suplimentare. pentru a se acoperi nevoia repetării în mai multe forme şi în contexte diferite a aceloraşi cunoştinţe. încât fie să se preteze la modalităţi noi de rezolvare a sarcinilor didactice incluse în aceste activităţi şi chiar la aplicarea lor. mărimi sau a altor cunoştinţe care li se transmit şi care pot fi implicate în jocurile didactice. Prin urmare în selecţionarea jocurilor didactice vor avea întâietate cele care au legătură mai directă şi mai strânsă cu volumul de cunoştinţe transmis în ultimul interval de timp. maşini. Trecând la celelalte grupe (mijlocie şi mare). despre mijloace de locomoţie. jocuri a căror practicare să înlesneascăpreşcolarilor înţelegerea unor teme mai dificile. Aceeaşi varietate de materiale trebuie să fie asigurată copiilor mici şi atunci când este vorba de însuşirea şi fixarea cunoştinţelor despre culori. pentru corectarea pronunţiei. să se ofere copiilor pentru jocuri pe lângă materialele folosite în activităţile obligatorii. 32 . pot fi prevăzute unele jocuri didactice menite să pregătesacă teme cu subiecte mai cuprinzătoare. este necesar. ce vor face obiectul activităţilor obligatorii care urmează. precum şi de unele lacune pe care aceştia le prezintă şi care. Materialele pregătite pentru jocurile didactice care se desfăşoară în afara activităţilor obligatorii vor fi aşezate pe o masă ori într-un loc anume destinat. pe calea jocului (reluat în mai multe etape). avioane. şi altele noi care să fie astfel alcătuite. pot fi înlăturate. evident ţinând seama de importanţa lor pentru dezvoltarea intelectuală a copiilor. de asemenea. despre unelte şi maşini. este necesar să figureze şi câteva materiale didactice. diverse fructe ori animale). De exemplu. pentru familiarizarea copiilor cu forme de exprimare corectă din punct de vedere gramatical tec. care presupun sinteza şi sistematizarea de cunoştinţe cum sunt: convorbirile după imagini sau jocurile orale despre un anumit anotimp (eventual despre toate anotimpurile). Uneori pot fi date copiilor chiar materialele folosite în activităţile respective. Adesea este necesar să fie pregătite şi materiale noi. şi în acelaşi timp facilitează pe plan mintal trecerea de la particular la general. materialele se eşalonează trepatat pe un interval mai mare de timp. Educatoarea poate prevedea de aesemenea şi unele jocuri cu caracter pregătitor. De exemplu. bile. fie să corespundă jocurilor didactice suplimentare prevăzute în programă pentru grupele respective. Jocurile didactice practicate în afara activităţilor obligatorii trebuie să fie în strânsă legătură cu jocurile didactice. oferindu-se copiilor cu fiecare împrejurare numai un singur fel de material. alături de celelalte materiale şi jucării pe care le vor folosi copiii în jocurile şi activităţile lor. în perioadele destinate jocurilor şi activităţilor alese de ei.Pentru jucăriile şi materialele pe care educatoarea le pune la îndemâna copiilor. Operarea cu materiale diferite este mai atractivă pentru copii (mânuirea aceloraşi obiecte ducând la lipsă de interes şi chiar la oboseală). în vederea înţelegerii lor cît mai depline şi a asimilării trainice a acestor cunoştinţe. la grupele mai micipot fi pregătite materiale cât mai variate pentru jocurile didactice de numărat (obiecte denumind: baloane. având rolul de a preciza şi îmbogăţi unele cunoştinţe transmise prin intermediul activităţilor respective.

aceea care trebuie să organizeze jocurile copiilor mici şi să le distribuie cele necesare desfăşurării lor). La aceste grupe jocurile didactice desfăşurate de copii trebuie să fie urmărite cu toată atenţia de către educatoare. ca atare. fireşte. iar educatoarea ar fi obligată să-şi distribuie în mod egal atenţia asupra tuturor. Faţă de frupa anterioară însă. La grupa mică educatoarea trebuie să acorde copiilor. nedisciplinaţi sau prezintă unele întârzieri în dezvoltarea intelectuală. Pe de o parte. atunci când unii dintre ei au evidente rămâneri în urmă datorate absenţelor de la grădiniţă sau faptului că sunt distraţi. dar care le răpesc din timp şi din energie. . dat fiind faptul că jocurile didactice îi angajează în mai mare măsură pe plan intelectual în comparaţie ce celelalte jocuri. ei primind recomandările necesarepe măsură ce acestea se desfăşoară. sunt mai constanţi şi mai deprinşi să solicite sprijinul educatoarei atunci când consideră că au dificultăţi. ori de câte ori este nevoie. să-şi aleagă singuri o temă şi să o dezvolte în mod cuprinzător (educatoarea este. cu maşinile. prin urmare. optează în unanimitate pentru el. cum este şi normal. faptul că fiind vorba de jocuri didactice. atenţia le este continuu sustrasă de jocul celelolalţi copii. urmărind rezolvarea corectă a sarcinilor didactice implicate. ca îndrumându-i la nevoie să soluţioneze corect problemele pe care le ridică jocurile respective. 33 . cu întreaga grupă de copii. Educatoarea va alege în aceste cazuri jocurile didactice potrivite recuperării cunoştinţelor copiilor şi aducerii lor la nivelul celorlalţi. la grupa mică . transformându-le în activităţi inutile. copiii nu pot fi lăsaţi să le desfăşoare la întâmplare. Acest lucru este greu realizabil în condiţiile în care copiii din grupă ar fi angajaţi în jocuri foarte variate. ceea ce este mai greu. Practic în asemenea condiţii. captivată de un anumit joc. prin comparaţie. copiii se angajează în joc cu mai multă seriozitate. în timp ce colegii lor dezvoltă jocuri mai uşoare. Jocurile didactice suplimentare vor fi organizate. să o înţeleagă şi să o soluţioneze corect. Cei mici sunt rar dispuşi să se concentrze în jocuri care îi solicită pe plan intelectual mai intens. Îndrumarea acestor jocuri comportă la rândul ei diferenţieri de la o grupă de copii la alta şi de la un moment de influenţare la altul. pentru început. pe de altă parte. atunci când întraga grupă. uneori educatoarea trebuie să organizeze şi jocuri didactice individuale sau în grupuri mai restrânse de copii. jocurile didactice destinate preşcolarilor de 6-7 ani au o durată mult mai mare în comparaţie cu cele care se practică la grupa mică şi. cu materialele de construcţii). să le îndrume atent. în al doilea rând. a căror eficienţă atârnă de rezolvarea corectă a sarcinilor instructive implicate. jocurile didactice desfăşurate la grupele mici trebuie să fie organizate de către educatoare şi trebuie să cuprindă. şi în definitiv mai atrăgătoare (cu păpuşile.Spre a nu suprasolicita copiii. mai ales când este vorba de activităţi necunoscute (jocurile didactice suplimentare prevăzute în programă) şi. Educatoarea trebuie să urmărească atent felul cun rezolvă fiecare copil sarcina didactică a jocului şi să-l ajute. începând cu momentele de organizare a jocului şi sfârşind cu încheierea lui. un sprijin mult mai larg şi mai susţinut. Temeiurile care stau la baza acestei recomandări sunt mai multe: în primul rând faptul că preşcolarii mici nu au experienţa necesară să-şi selecţioneze singuri materialele de care au nevoie şi. Totuşi. educatoarea trebuie să organizeze personal jocurile didactice ale copiilor. este bine să fie planificate numai de două ori pe săptămână. educatoarea are şanse mai mari de supraveghere şi îndrumare a jocurilor individuale sau colective. întreaga grupă de copii sau grupruri mai numeroase de preşcolari care să fie urmăriţi îndeaproape şi cu toată atenţia. În cea mai mare parte a lor. În concluzie. Aceleaşi jocuri pot fi repetate de mai multe ori.

de asemenea. aranjarea magazinului. la jocurile didactice care presupun mişcare („Caută-ţi căsuţa”. amenajările necesare. Pentru o mai bună urmărire şi îndrumare a jocurilor didactice individuale. în semicerc. Atunci când nu este nevoie ca el să fie intuit. „De-a magazinul”. cea mai bună distribuire a meselor şi a scăunelelor este aceea în sistem liniar (ca la şcoală) deoarece copiii pot fi supravegheaţi uşor de către educatoare. după caz. de a colabora între ei în vederea celor mai bune soluţionări. a machetelor etc. mai promţi şi cu mai multă perspicacitate. Astfel. care. fapt care necesită.2. În faţa semicercului se va aşeza masa educatoarei. O atenţie specială necesită şi aranjarea sau distribuirea materialului care va fi folosit în joc. În acest sens. un grup mai mare de copii. de exemplu. de a deveni mai atenţi. la mesele copiilor. „Aşează la locul potrivit”. încurajate şi îndrumate cu tact. „Cu ce se îmbracă păpuşa? ”. lângă peretele la care au fost strânse mesele. În jocurile la care se foloseşte numai material demonstrativ. Acestea pot fi păstrate pe masa educatoarei până la începerea jocului sau chiar repartizate. sau după caz. şi anume: aranjarea mobilierului. iar acesta se află pe masa educatoarei. mobilierul trebuie strâns şi aşezat într-o parte a sălii. unele amenajări. Unele jocuri didactice trebuie să se desfăşoare la măsuţe. poate fi repartizat la mese înainte de începerea activităţii. La grupele mijlocie şi mare. „Anotimpurile” etc. materialul poate fi pus în plicuri sau în coşuleţe acoperite. În felul acesta copiii pot percepe mai uşor materialul care va fi mânuit în joc. la aşezarea mobilierului. În majoritatea cazurilor. De exemplu jocul: „Ce se potriveşte?”. În partea opusă se vor face . pregătirea materialului didactic. pentru a ajuta copiii să-şi mărească treptat capacitatea de a rezolvaîn mod independent sarcini cu caracter didactic. Scăunelele se pot aşeza pe o singură latură a încăperii. adunarea copiilor şi aşezarea lor după cerinţele jocului. În aceste cazuri. lăsând liberă cea mai mare parte a ei. subînţelegându-se de la sine că cele colective nu se pot desfăşura decât în acest sistem.educatoarea are posibilitatea să urmărească şi să îndrume concomitent atât jocurile didactice cât şi celelalte jocuri iniţiate de către copii. Organizarea jocului presupune un complex de măsuri predabile. „Animalele şi puii lor”. 34 . În ceea ce priveşte aranjarea sălii de clasă aceasta trebuie să se facă totdeauna potrivit jocului didactic care urmează a se desfăşura. ORGANIZAREA JOCULUI DIDACTIC Reuşita jocului didactic depinde de felul în care se asigură condiţiile necesare bunei lui desfăşurări. Jocurile didactice trebuie să fie cultivate în mod special. De exemplu în jocurile „Ghici ce face păpuşa?”. „Unde s-a oprit roata? ” etc. în prealabil. sau atunci când prezenţa lui ar stânjeni urmărirea atentă a explicaţiei de către copii.2. 3.) este necesar să se utilizeze un spaţiu cât mai mare pentru ca jocul să se poată desfăşura în voie. se recomandă ca educatoarea să grupeze la o singură masă copiii care au optat pentru asemenea jocuri. copiii pot fi aşezaţi pe scăunele. în majotitatea cazurilor sunt aceleaşi ca la orice activitate obligatorie de dezvoltare a vobirii. de organizarea acestuia. în jocurile didactice de cunoaşterea mediului înconjurător. materialul distributiv. trebuie antrenaţi şi copiii de serviciu.

reprezentând animale cunoscute şi puii lor. unde trăieşte: pe lângă casa omului. pe care copiii le denumesc şi răspund la întrebările educatoarei referitoare la ce fel de animal este: domestic sau sălbatic. convorbiri în funcţie de tema jocului didactic. jocul de probă. De exemplu. După aceasta educatoarea prezintă săculeţul şi ursuleţul şi anunţă jocul pe care copiii îl vor executa în continuare. Ultima etapă este încheierea activităţii. fie prin două-trei ghicitori referitoare la recunoaşterea animalelor puse în joc. O altă sarcină care revine educatoarei pentru a asigura buna desfăşurare a jocului o constituie adunarea copiilor şi aşezarea lor la locuri. . evaluarea activităţii. repoducerea onomatopeelor caracteristice). în pădure? 35 . În conţinutul unei activităţi de dezvoltare a vorbirii cu forma de realizare joc didactic. actualizarea cunoştinţelor. executarea jocului de către copii.2. strategii didactice abordate. cu mărirea dificultăţii sarcinii sau obţinerea performanţei. reluarea jocului. educatoarea povesteşte copiilor că în grădiniţa lor a venit în vizită un ursuleţ-jucărie. Jocul didactic „Al cui este?” la grupa mijlocie. Acesta este. cântece. distribuirea acestuia pe măsuţele copiilor sau pe masa educatoarei. scurte povestioare. să asigure în clasă un spaţiu anumit pentru recreere şi reorganizare. descoperind animalele jucării ori bibelouri şi informându-i pe copii că se vor juca cu acestea. Actualizarea cunoştinţelor se realizează în funcţie de grupa la care se desfăşoară activitatea prin prezentarea unor siluete desenate. Va avea în vedere şi aranjarea măsuţelor şi a scăunelelor. Captarea atenţiei se poate realiza fie direct.3. care i-au plăcut mult. scenariul desfăşurării activităţii. Le-a strâns într-un săculeţ şi acum a venit să le arate copiilor. în proiect vor apărea: activitatea educatoarei.Materialul demonstrativ trebuie să fie astfel aranjat încât să poată fi văzut sau mânuit uşor de către toţi copiii. activitatea copiilor. care se poate efectua chiar cu ajutorul copiilor din grupă sau cu copii de serviciu. Etapa captării atenţiei poate fi realizată prin ghicitori. enunţarea sarcinilor. observaţii. pe scurt. educatoarea urmăreşte pregătirea materialului didactic. fie printr-o scurtă convorbire cu copiii despre animalele observate în avtivităţile de cunoaşterea mediului înconjurător. 3. evaluarea. El a găsit în sala de joc mai multe jucării. pe tablă. are ca sarcină didactică denumirea puiului de animal reprezentat într-o imagine intuită sau prezentarea puiului şi numirea animalului căruia îi aparţine (folosind corect cazul genitiv în exprimare. Educatoarea poate să scoată copiii din sala de grupă înainte de aranjarea mobilierului sau în caz că nu are unde. în jocul didactic „Ce-a găsit ursuleţul?” care se organizează cu grupa de 3-4 ani.dirijarea noii învăţări: în funcţie de obiectele urmărite. versuri. În organizarea activităţiii. DESFĂŞURAREA JOCULUI DIDACTIC Principalele momente-etape care trebuie respectate în desfăşurarea jocurilor de dezvoltare a vorbirii sunt: Introducerea în activitate care cuprinde: -organizarea activităţii – cu următoarele faze: captarea atenţiei. se vor organiza: exlicarea şi demonstrarea jocului. pe stativ.

Cu un balon în mână. la grupele mică şi mijlocie metodele folosite sunt explicaţia şi demonstraţia. El face: mee!” În următoarea fază. Cu ajutorul acestor metode. educatoarea arată în amănunt felul cum decurge acţiunea jocului şi regulile care trebuie respectate. copilul poftit să răspundă va privi imaginea din plicul său şi va spune numele puiului şi al animalului adult. Educatoarea explică şi demonstrează copiilor modul în care se va desfăşura jocul. în plic va fi pus câte un pui de animal cunoscut. jocul de probă. „Cu acestea şi cu celelalte animale pe care vi le-am adus.” Dirijarea (conducerea) noii învăţări are ca faze: Explicarea şi învăţarea jocului. O sarcină mai diicilă care revine educatoarei în conducerea jocului didactic este aceea a explicării lui la nivelul de înţelegere al copiilor. trec’nd prin faţa copiilor: „Balonul uşor pluteşte Şi pe tine te pofteşte Să spui frumos Care-i puiul cel ascuns? Şi al cui este oare?” Educatoarea trebuie să se exprime accesibil când explică regulile jocului şi elemente de joc adecvate. educatoarea trebuie să facă pe deplin înţelese atât acţiunea jocului cât şi regulile care îl reglementează. Sunt jocuri la care acţiunea poate fi prezentată paralel cu reguluile: de exemplu. unde şi în ce moment. pentru fiecare copil. după natura şi complexitatea lui ca şi după posibilităţile de înţelegere a grupei. apoi îl va aşeza pe panoul din faşa clasei. spunând: „Puiul ascuns în plicul meu se numeşte miel. cu ajutorul unui. pentru a cunoaşte animalele şi puii lor. Explicarea jocului. Mama lui este oaia. jocul „Cine face aşa?”. metodele şi procedeele la care recurge educatoarea pentru a-l face înţeles de la caz la caz. în care educatoarea trebuie să arate în prealabil copiilor felul cum vor aşeza globurile în brad. Educatoarea anunţă tema: azi vom juca un joc didactic cu tema „Al cui este?”. În general. După ce a împodobit bradul. educatoarea recită. În alte cazuri. verificând înţelegerea informaţiilor date. educatoarea trebuie să demonstreze mai întâi procedeul de mânuire a acestuia. pentru ca după aceea să treacă la precizarea regulilor. 36 . aceasta permiţând educatoarei să constate măsura în care copiii au reţinut necesitatea acţiunilor şi cum le pot aplica. Această situaţie se întâlneşte in jocul „Să împodobim bradul”. Vor fi familiarizaţi cu materialul didacticîntrebuinţat – cel distributiv (priviţi ce aveţi în plicurile din faţa voastră!). Deci educatoarea demonstrează în prealabil acţiunea jocului şi apoi trece la fixarea regulilor. şi anume: copiii trebuie să aşeze o jucărie de aceeaşi culoare cu cea arătată de educatoare şi numai la locul indicat de ea. educatoarea precizează regulile. ne vom juca azi.Enunţarea obiectivelor. Va efectua jocul de probă. mai ales în jocurile bazate pe o anumită acţiune cu material distributiv. Doi-trei copii vor repreta titlul jocului. educatoarea dirijează şi explică fiecare acţiune. sau a doi copii. În explicaţiile pe care le dă.

indicaţii cu privire la folosirea materialului. intervine cu unele sublinieri la sfârşitul explicaţiei. din exemplele concrete date de educatoare felul cun se ve desfăşura activitatea. precum şi a rezultatului urmărit. La grupa mare. tot la grupa mareeducatoarea poate recurge la o cale deductivă. educatoarea poate descrie la început fazele acţiunii jocului şi apoi. în care sarcina didactică cere să se găsească cuvinte cu sens contrar. Eu o să vă spun un cuvânt iar voi trebuie să găsiţi repede inversul lui. arată copiilor regulile şi apoi exemplifică sau demonstrează parţial acele aspecte ale jocului carear putea să fie înţelese mai greu de ei. Când acesta este mai dificil. poate să prezinte o serie de reguli şi în timpul desfăşurării jocului. În unele jocuri. . . trebuie să reţinem că indiferent de grupa la care se face explicaţia şi de modul în care decurge.. fixarea regulilor se poate face prin intermediul „jocului de probă” (educatoarea dirijează şi explică copiilor fiecare acţiune). educatoarea descrie următoarele faze ale jocului: .În alte jocuri. s-o facă în mai multe etape. Explicaţia trebuie făcută în mod precis şi concis. povestirea episodului din ilustraţie. . însoţit de gesturi şi mimcă adecvată. . înainte de a începe jocul propriu-zis. Pentru a ajuta pe copii să înţeleagă cea mai complexă sarcină a jocului. De exemplu. să treacă la precizarea regulilor. educatoarea poate să eşaloneze explicaţia. De exemplu. la rezolvarea problemei didactice puse şi înţeleg. Educatoarea trebuie să folosească în acelaşi timp un limbaj simplu. Iată cum se poate explica jocul în care se cere copiilor să găsească cuvinte cu sens contrar celor date de educatoare. cuvintele de presos care ar îngreuna înţelegerea celor arătate. încă din timpul explicaţiei. şi anume. Pentru buna desfăşurare a jocului nu este întotdeauna suficient ca educatoarea să enunţe regulile.precizarea sarcinilor copiilor. în jocul „Oglinda fermecată”. Jocul de probă permite educatoarei să constate măsura în care copiii au reţinut succesiunea acţiunilor şi pot să aplice corect regulile transmise.deschiderea „oglinzii” şi povestirea episodului ilustrat pe imaginea din oglindă. „Care este culoarea ta?” de la grupa mea. „Trebuie să ascultaţi cu atenţie. Apoi se precizează regulile jocului. să se completeze propoziţii eliptice de predicat sau de subiect.recitarea versurilor de către copii.descrierea acţiunilor jocului. să se compună ghicitori despre obiecteleprezentate etc. De exemplu. Acest procedeu este nimerit la jocurile „Ce se potriveşte?” de la grupa mare. De multe ori educatoarea îşi dă seama încă din timpul explicaţiei dacă copiii au înţeles sau nu regulile jocului şi în consecinţă ia măsurile adecvate. uitându-se excesul de vorbire. Astfel copiii sunt antrenaţi. şi anume. în succesiunea lor firească. eu o să vă spun înalt: voi ce trebuie să răspundeţi?”. educatoarea poate recurge la exemplificare: deschide oglinda şi povesteşte episodul sugerat de ea. În concluzie.formarea clară a regulilor jocului. Executarea jocului cu întrega grupă de copii 37 . ea trebuie să cuprindă următoarele: .oprirea „oglinzii” la copilul la care s-au terminat versurile. De exemplu. Astfel. în timpul explicaţiei şi exemplificării. în jocurile didactice orale de la grupa mare. . Ea trebuie să se asigure dacă toţi copiii şi le-au însuşit corect. .trecerea „oglinzii” din mână în mână.. În unele jocuri cu o acţiune mai complicată. educatoarea apelează şi la copii.

În ceea ce priveşte urmărirea felului cum rezolvă copiii sarcina didactică. apoi limitele cerute de joc). Conducând jocul. iar în anumite jocuri didactice. să plătească înainte de a pleca. în jocul „De-a magazinul”. în jocul didactiv „Cine face aşa?” sau „Ghici cum face?” sunt puşi mai mulţi copii să repete răspunsul corespunzător. educatoarea trebuie să urmărească în egală măsură şi respectarea regulilor de către toţi copiii. în jocul didactic „Ce se potriveşte?”) este suficient ca educatoarea să privească cu atenţie felul cum au rezolvat practic sarcina respectivă şi să intervină în joc numai în cazul nerezolvării corecte a problemei date. asigurarea unui ritm vioi de joc. trebuie să se urmărească mai multe probleme. educatoarea trebuie să urmărească. De exemplu. cu sens logic. În jocurile didactice în care copiii nu mânuiesc permanent şi direct materialul. educatoarea controlează pe cale verbală rezolvarea problemei. Sunt nenumărate cazurile când copiii omit unele acţiuni. În desfăşurarea jocului. Toată atenţia trebuie însă acordată desfăşurării jocului în prima etapă. îmbinarea armonioasă a elementelor de joc cu cele educative. bineînţeles numai după ce s-a precizat cu unu-doi copii pronunţarea corectă a cuvintelor respective. din dorinţa de a mânui mai repede „marfa”. aceasta depinde de specificul fiecărui joc. le poate cere treptat eforturi sporite (se crează pentru început o perioadă de acomodare. sau să plaseze un jeton pe un anumit spaţiu de pe loton (de exemplu. Sunt jocuri didactice la care educatoarea poate grada sarcinile date copiilor. atragerea în joc a tuturor copiilor.) Educatoarea este obligată să intervină ori de câte ori constată asemenea abateri. iar copiii în cauză vor fi ajutaţi să le aplice corect. în special în cele de corectare a pronunţiei. reamintirea lor atunci când este necesar. să privească atent „marfa” expusă şi apoi să şi-o aleagă. să spună clar „vânzătorului” ce doresc să cumpere. a unei atmosfere corespunzătoare lui. În această etapă. îndeplinirea corectă a sarcinilor didactice. pentru a le îndeplini corect. introducerea unor noi variante de joc. iar apoi copiii sunt îndrumaţi şi ajutaţi să le aplice corect (lucru care se poate face în jocul de probă). aşa cum spuneam mai sus. Dacă încă de la inceput se insistă ca regulile să fie respectate.Jocul trebuie să se realizeze în varianta explicată a sarcinii didactice precizate. insistânu-se pe o exprimare clară. Abaterile de la regulă trebuie semnalate de fiecare dată. menţinerea disciplinei. Ea poate să ceară copiilor să respecte acţiunile respective. De exemplu. sprijinirea celor care nu reuşesc să efectueze corect sarcina. apoi se va trece treptat la denumirea şi descrierea unor imagini sau jucării mai puţin familiare lor. sarcinile date sunt mai simple. ei trebuie să-şi ia „banii” înainte de a pleca „la magazin”. în propoziţii. respactarea regulilor. trebuie să salute vînzătorul. activitatea evoluează fără dificultăţi de natură să necesite 38 . pregătirea copiilor pentru autoconducerea jocului. coerentă. care are loc sub conducerea educatoarei. În unele jocuri didactice în care copiii trebuie să aducă un anumit material la masa educatoarei. de a se juca cu ea (nu aşteaptă la rând. complicarea lui. în jocul „Roata animalelor”. nu au răbdare să li se dea marfa şi o iau singuri din raft etc. se poate alterna răspunsul individual cu cel colectiv. Numai astfel jocul devine eficient. copiii vor denumi şi vor descrie mai întâi imaginile care le sunt foarte cunoscute. Educatoarea atrage în joc întreaga gupă de copii. De exemplu. îndeplinirea de către copii a sarcinilor în succesiunea dată. să aştepte până primesc marfa. şi anume: îndeplinirea acţiunilor în succesiunea dată.

În aceeaşi ordine de idei. apoi se sintetizau toate propunerile. Educatoarea trebuie să urmărească permanent antrenarea în joc a tuturor copiilor. să recunoască cinstit greşeala făcută şi să accepte penalizarea dată de colectiv sau de către conducătorul jocului. alcătuindu-se o ghicitoare. educatoarea trebuie să găsească procedee potrivite pentri care să menţină atenţia şi interesul copiilor chiar şi atunci când ei nu acţionează direct în joc. apoi. Dacă educatoarea ar fi folosit mult mai puţine şi în forme mai variate întrebările: din ce este format.întreruperea jocului. „Ce se potriveşte?”. dacă era nevoie pe cel care era numit s-o facă. Educatoarea denumeşte puiul (mânzul). educatoarea respectivă i-a antrenat să participe în comun la alcătuirea ghicitorii. De exemplu. asigură o participare activă a copiilor. intervenirea unor elemente de întrecere. creşterea ritmului desfăşurării jocului. În aceste cazuri. De exemplu. i-a interesat pe toţi. transformând până la urmă jocul într-o convorbire plictisitoare. „Ştiţi unde trăiesc?” etc. copiii retraşi. atrageri de atenţie. Aceeaşi activitate ţinută de o altă educatoare şi-a schimbat complet caracterul. lăsându-le în acelaşi timp toată iniţiativa. cine o foloseşte. Complicarea jocului constituie următoarea fază. să răspundă numai când sunt întrebaţi şi să urmărească răspunsul colegilor. Principala sursă de dezordine şi de confuzie în joc o constituie necunoaşterea şi nerespectarea acestor reguli elementare de comportare. dându-le sarcini atractive în joc. trebuind să-l selecteze. În această privinţă. În acest sens. pe machetă animalul 39 . proiectând cu retroproectorul imaginea în negativ a animalului pe care îl ghicesc copiii. la un moment dat. educatoarea trebuie să fie atentă şi în ceea ce priveşte stabilizarea unor relaţii corespunzătoare între copii. „Caută-ţi semnul”. Deci. Ei trebuie deprinşi treptat să acţioneze numai atunci când suntsolicitaţi sau când jocul o cere. Fiecare dintre ei completa. la jocurile „Găseşte aceeaşi culoare”. activizarea lor permanentă. o educatoare a uzat de foarte multe întrebări. La compunerea ghicitorii participau toţi copiii. există jocuri didactice care. în loc să conducă copiii prin întrebări. să nu repete ceea ce s-a mai spus. conducerea rigidă a jocului se soldează întotdeauna cu rezultate slabe. în jocul „Al cui este?”. i-ar fi lăsat pe copii să se manifeste mai degajat şi mai spontan. să mânuiască materialul demonstrativ. Intervenţiile educatoarei erau făcute numai după ce copiii îşi aduceau aportul lor la construirea ghicitorii şi numai în cazul când aceasta era incompletă sau nesatisfăcător realizată. („Roata animalelor ”). activitatea îşi atinge ţelul. să plaseze jucăriile la locul potrivit („Aşează la locul potrivit”) etc. în care se realizează o altă variantă de joc. explicaţii suplimentare. copiii acţionează pe rând cu materialul demonstrativ. Dorind să sprijine cât mai mult copiii în compunerea ghicitorilor. Ne referim la jocurile didactice în care ei mânuiesc permanent material distributiv. din ce material este făcut. Se cere să caute. să acţioneze cu el întrun anumit fel. De exemplu. În aceste condiţii. să nu stingherească pe alţii în timpul jocului. prin insăşi structura lor. este important ca educatoarea să stimuleze copiii timizi. indiscutabil. Iată un exemplu: jocul „Ghiceşte la ce m-am gândit?”. un rol pasiv. În alte jocuri didactice. folosirea unor amendamente pentru cei neatenţi pot să sctivizeze copiii care au. Intervenţiile prea numeroase. În general educatoarea trebuie să-şi dozeze la maximum intervenţiile pentru ca jocul să nu-şi piardă cursivitatea şi intensitatea – fapt care face ca preşcolarii să nu-l mai urmărească cu interes. ar fi creat o atmosferă mai propice jocului. În timpul jocului.

animale) ale unei poveşti.) fără de care însăşi însuşirea n-ar putea avea loc. într-o măsură mult mai mare şi într-un ritm mult mai rapid. solicitându-i pe copii să-şi aleagă căte un pui sau animal îndrăgit şi să organizeze un minitetru de păpuşi. într-un anumit moment. Ele mai prezintă avantajul că se pot adresa – în funvţie de necesităţi – unui copil. apare deosebir de accentuată latura formativă. (obţinerea performanţei) se poate realiza. Se poate urmări. Este potrivit vârstei de 5 ani.şi să aşeze puiul lîngă mama lui. Totuşi. Încheierea activităţii se face prin aprecierea şi evidenţierea copiilor care au dat răspunsuri bune şi au participat mai activ la activitate. în general.3 VALENŢE FORMATIVE ALE JOCULUI DIDACTIC Orice proces de însuşire a unor cunoştinte (receptare şi fixare) activează o serie de procese psihice (atenţie. iapa”). şi cele didactice . dacă se folosesc mijloacele care li se adresează în mod special sau activităţile în care se cere atenţia să fie îndreptată cu precădere asupra lor. lucruri. pe tabla magnetică sau chiar pe masă (când se joacă de către mai puţini copii) a unor figurine (siluete decupate şi pictate) reprezentând toate personajele principale şi elementele importante (plante. pe stativ. În jocurile didactice pot fi întrunite aspectul cognitiv. (Nu vor 40 . cu cel formativ – în doze foarte variate – ceea ce dă educatoarei posibilitatea să acorde după dorinţă prioritate fie unui aspect. spunându-le numele şi imitând onomatopeele. posibilitatea de adaptare a jocului didactic la necesităţile procesului de învăţământ desfăşurat într-un anumit loc. Între figurine trebuie să se păstreze oarecare proporţie. memorie. imitând onomatopeea. Următoarea variantă este prin prezentarea unor ghicitori sau strofe din poeziile învăţate despre animalele implicate în joc. că pot fi folosite în etapa activităţilor alese sau în aceea a activităţilor obligatorii. se întrebuinţează procedee atractive prin care se anunţă încheierea jocului. de asemenea. evaluarea activităţii. Tot timpul se va avea în vedere întrebuinţarea corectă a cazului genitiv. pentru a nu diminua dispoziţia copiilor faţă de joc. În acest sens.. Activităţile care se pretează în cea mai mare măsură la atingerea acestui scop sunt jocurile. El constă în expunerea pe flanelograf. în cazul de faţă. cu unii sau cu toţi copiii grupei. gândire etc. fie celuilalt sau să le îmbine în proporţii oarecum egale. în jocul didactic „Cine trebuie să plece?” pe lângă latura cognitivă cu caracter de fixare (folosirea unor cunoştinţe dobândite anterior). Jocul „Cine trebuie să plece?” poate fi introdus la preşcolarii mai mari. De exemplu. Educatoarea va face aprecieri asupra felului cum s-au jucat copiii şi cum au mânuit materialul. în special. dar poate fi jucat în anumite cazuri. unui grup de copii sau unei grupe întregi din grădiniţă. Încheierea activităţii nu trebuie să fie bruscă. şi de copiii de 4 ani şi jumătate. aceste variate procese psihice se pot dezvolta.. 3. Ultima fază.(„aşez mânzul lângă mama lui. Toate aceste acţiuni se verbalizează de către copil. în care să mânuiască animalele. Se va proceda ca şi în cazul variantelor enumerate.

De exemplu. secerătorii etc. distrăgându-le atenţia spre lucruri neesenţiale. de plidă. Nu este necesar să apară mama Scufiţei. fie zâne (când este îmbrăcată pentru bal). lupul. vulpea. Acesta trebuie să fie astfel ales încât să sugereze neaparat povestea din care face parte. un scrânciob cu bărcuţe şi unul cu lanţuri ). caleaşca. casa ei şi cei a bunicii. care pot figura în diverse basme. fata moşului. Nu vor fi expuse elemente sau personaje secundare. Nu vor figura: fraţii băiatului. În cazul în care nu se poate alege un personaj nici în aceste condiţii. se va alege un grup de personaje care vor fi reprezentate împreună. În povestea „Puf alb şi Puf gri” pot figura numai acei doi iepuraşi şi mama lor şi borcanul cu dulceaţă (eventual şi o scenă din iarmaroc. Figurinele trebuie să reprezinte toate personajele principale ale poveştii. în joc nu vor apărea persoane din suita împăratului. vânătorul. din povestea „Motanul încălţat” va fi ales chiar motanul cu pălărie cu pene şi încălţat cu cizme. pădurea. nu vor figura decât elemente absolut necesare recunoaşterii ei. Nu va fi necesar să apară nici baba (mama vitregă în diferite ipostaze) care deşi deţine roluri principale nu mai este necesară pentru necunoaşterea poveştii. Nu se va alege un personaj chiar principal. În povestea „Ursul păcălit de vulpe” vor fi folosite figurinele reprezentând: moşul. capcaunul. din povestea „Puf alb şi Puf gri” va fi ales numai iepuraşul cu borcanul de dulceaţă. Turtiţa pentru că în multe poveşti este vorba de moşi şi babe sau de diferite animale. Nu vor fi expuse: drumul. împăratul. De asemena. stăpânul sau (îmbrăcat sărăcăcios). baba (Sfânta Vineri). mama vitregă cu oglinda în mână. baba. insecte etc. copiii urmând să recunoască din care poveste este personajul introdus şi să-l elimine. deci nu ajută la definirea uneia dintre ele. care constituie personaje şi accesorii nesugestive. care mai mult ar încurca pe copii. lăzile pe care le-au luat. nici fiica şi nici căpcăunul şi nici chiar stăpânul pisicii. Astfel. fata babei. care pot ajuta pe copii să recunoască povestea. De exemplu. păsări. Nu va fi necesară prezenţa pădurii sau a lacului. mama Albei ca Zăpada. Dacă povestea nu cuprinde un astefel de personaj se alege acela care întovărăşit de unul sau mai multe accesorii să poată fi situat numai într-o anumită poveste. animalele cărora fetele le-au dat mâncare. acestea fiind elemente neesenţiale pentru cunoaşterea poveştii. În momentul expunerii. pădurea. Albă ca zăpada şi cei şapte pitici sau Albă ca Zăpada şi împărăteasa transformată în negustoreasă. piticii. deoarece fiecare dintre aceştia luaţi separat ar putea reprezenta şi personaje din alte poveşti. prinţul care au roluri secundare în poveste. printre personajele poveştii va fi introdus şi un personaj din alt basm. De asemenea. fântâna. casa la care au ajuns. din basmel „Cenuşăreasa” va putea fi ales feciorul de împărat cu pantoful în mână. în povestea „Scufiţa Roşie” vor fi necesare următoarele personaje: Scufişa Roşie. flori. ursul. În basmul „Alba ca Zăpada şi cei şapte pitici” personajele reprezentate vor fi: Alba ca Zăpada. suita împăratului. Totuşi. nu trebuie să lipsească accesoriile caracteristice care contribuie la recunoaşterea poveştii.fi la fel de mari cele ce reprezintă adulţi cu cele ce reprezintă copii sau cele ce reprezintă oameni şi cele ce reprezintă animale mici ca şoareci. Nu vor figura: împăratul. căinele. copacul. din povestea „Fata moşului şi fata babei ” vor figura: moşul. fata moşului). insecte. La fel din povestea „Turtiţa” va fi aleasă Turtiţa şi nu moşul sau baba ori vreunul din animalele pe care le întâlneşte. elemente de decor. În povestea „Motanul încălţat” vor apărea motanul (încălţat şi cu păşărie cu pene). carul cu peşte. Nu va fi ales împăratul. În nici un caz nu va fi aleasă Cenuşăreasa deoarece ar putea fi confundată cu alte personaje reprezentând fie fete sărace (de pildă. De exemplu. 41 . Astfel. care ar putea fi întâlnit în altă poveste sau care nu este suficient de sugestiv. vânătorul.). cuptorul. fiica lui.

În alte şedinţe. Se recomandă ca îmbrăcămintea. Aceste figurine pot fi introduse printre personajele aceleiaşi poveşti cu care cea de-a doua a fost combinată anterior sau printre personajele altei poveşti. Este bine ca la început să se introducă numai câte un personaj străin. Aceste combinaţii variate permit ca jocul să prezinte mereu interes pentru copii. de pildă. fie Albă ca Zăpada şi împărăteasa transformată în babă. accesoriile şi atitudinile personajelor din ambele poveşti să fie astfel alese încât să constituie caracteristici ale poveştii respective. De aceea. precum şi care personaj nu este din acea poveste şi trebuie să plece. Dacă din a doua poveste se introduce un grup de personaje sau un personaj întovărăşit de anumite accesorii acestea trebuie grupate la un loc pentru a uşura recunoaşterea poveştii din care fac parte. iepuraşul din povestea „Puf alb şi Puf gri” să fie surprins trăgând borcanul cu dulceaţă sau plângând mânjit cu dulceaţă sau plângând mânjit cu dulceaţă şi borcanul spart pe jos. moşul cu căruţa cu peşti din povestea „Ursul păcălit de vulpe” sau din acelaşi basm poate fi aleasă vulpea cu un peşte în bot sau ursul stând cu coada în lac. nici nu vor fi situate separat (pe altă linie sau într-un colţ). iepuraşul din povestea „Căsuţa vulpii şi căsuţa iepuraşului” va fi reprezentat plângând lângă o buturugă. după ce copiii s-au obişnuit cu jocul acesta. motanul încălţat poate fi introdus în grupul de figurine ce reprezintă povestea „Turtiţa”. nici la urmă. Cu timpul. şi abia după ce copiii s-au deprins cu jocul să se introducă mai multe personaje străine din povestea reprezentată. Expunerea figurinelor introduse va fi făcută în aşa fel încât copiii să nu observe în timpul memorării că ele nu aparţin primei poveşti. vulpea din povestea „Ursul păcălit de vulpe” să aibă în bot un peşte. să spună despre ce basme este vorba. nu vor fi aşezate nici la începutul expunerii. Din povestea „Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici” pot fi introduse printre personajele altei poveşti fie Albă ca Zăpada cu piticii. Ei trebuie să le privească bine pe toate. fie Albă ca Zăpada şi vânătorul. Expunerea siluetelor poate fi făcută linear (la început). pentru a se cere copiilor recunoaşterea acesteia în moduri variate de reprezentări a ei. Combinaţiile pot fi extrem de variate. oferindu-i mărul sau cingătoarea sau pieptănele. fie numai împărăteasa cu oglinda în mână în care se priveşte. a tablei magnetice sau a mesei. fie în grupul reprezentând povestea „Fata moşului şi fata babei”. dar că printre ele s-a rătăcit şi un personaj din altă poveste. De exemplu. 42 . Este bine totuşi să nu se introducă multe personaje din cea de-a doua poveste deoarece acest lucru ar putea deruta pe copii în stabilirea celor ce sunt intruse şi a celor ce reprezintă povestea în care au fost introduse. printre figurinele poveştilor amintite mai sus mai pot figura şi alte personaje. În situaşia aceasta poate fi vorba chiar de introducerea unei scene caracteristice numai unei poveşti prin care aceasta va fi recunoscută. Figurinele odată expuse se va explica preşcolarilor că în faţa lor au fost aranjate personajele principale (eroii) dintr-o poveste. alt personaj (sau grup de personaje) din aceeaşi poveste. După ce copiii se obişnuiesc cu acest joc ele pot fi răspândite pe toată suprafaţa flanelografului. Alba ca Zăpada şi piticii) se va atrage atenţia că mai multe personaje din alt basm s-au rătăcit acolo. Este bine ca intr-o activitate să fie folosit un personaj (sau grup) iar în alta. eventual cu un accesoriu sugestiv. Când va fi introdus un grup un grup de personaje din a doua poveste (de exemplu.întinzându-i un măr sau Albă ce Zăpada şi vânătorul. De exemplu.

Astfel întâlnim: a) Jocuri didactice pentru dezvoltarea vorbirii prin care se urmăreşte formarea unei pronunţări clare. copiii trebuind să-şi reamintească şi să-şi reprezinte basmele auzite (sau văzute în diafilme.conţinutul jocului. În aceste joc se face apel în mod implicit la memorie şi la imaginaţie reproductivă. pierzându-şi caracterul instructiv şi nu reuşeşte să îşi atingă scopul şi obiectivele operaţionale. dar poate fi jucat şi individual (sau ăn grupuri mici).3. Şarpele şi Albinuţa. Jocul poate cuprinde pe toţi copiii unei grupe.elementele de joc (acţiunea de joc). deoarece riscă să transforme activitatea într-una pur distractivă. prin care îşi menţine esenţa de joc şi. în aşa fel încât. într-o activitate de acest gen. SPECIFICUL JOCULUI DIDACTIC Specificul şi valoarea jocului didactic nu constă în contribuţia sa la dezvoltarea multilaterală a copiilor. Educatoarea trebuie să cunoască exact modul de dozare a acestor componente. 43 . filme) şi se exersează în principal capacitatea de analiză (alegerea basmelor dintre cele cunoscute şi a personajelor dintr-un basm ales). trăsăturile caracteristice. Cine spune mai multe cuvinte?. jocul didactic în care elementul de joc este slab.1. de sinteză (gruparea personajelor într-un basm).regulile jocului. . Repetă ce spun eu – la grupa mijlocie. Îndreaptă greşeala. Săculeţul fermecat. În acest caz operaţia mintală de recunoaştere a poveştii şi a intrusului este implicită. Conţinutul şi felul jocului didactic pentru dezvoltarea vorbirii Varietatea jocurilor didactice pentru dezvoltarea vorbirii desfăşurate în grădiniţa de copii impune găsirea unor criterii de exemplificare a acestora. specificul său de activitate didactică se exprimă prin: . Ponderea mai mare a unei dintre aceste componente în defavoarea alteia poate duce la denaturarea jocului didactic sau la schimbarea profilului acestuia. Jocul poate fi jucat de mai multe ori. Cine spune mai departe?. Pe de altă parte. Elementele sale componente. să nu predomine numai elementul de joc. . Cocoşul şi Gâsca. schimbând mereu basmul reprezentat. în acelaşi timp.sarcina didactică. transformându-se în simple exerciţii. de selecţie după un anumit criteriu (alegerea personajelor după importanţa lor de reprezentarea a poveştilor respective).nu li se va mai cere să spună din ce basme sunt toate personajele. Trenul şi Vântul – la grupa mică. 3. accentul punându-se pe rezolvarea sarcinii instructive îşi pierde caracterul ludic. Să aşezăm cartonaşe – la grupa mare. Cu ce sunet începe cuvântul?. în convorbiri sau convorbire după ilustraţii. . ci ei vor indica numai pe cel ce „trebuie să plece”. Este importantă existenţa întrepătrunderii şi a interacţiunii acestor componente precum şi păstrarea unui echilibru între sarcina didactică şi elementele de joc. a unei vorbiri corecte din punct de vedere gramatical: Focul şi Văntul. Ghiceşte ce spun eu?.

Prin intermediul jocului se fixează. de fapt. se precizează şi se activizează vocabularul copiilor.b) Jocuri didactice pentru dezvoltarea gândire logice. „Cu ce sunet 44 . jocul didactic se deosebeşte prin conţinut şi prin faptul că accentul cade pe rezolvarea unor sarcini de joc dar acestea urmăresc. Jocurile didactice de tipul „găseşte cuvântul potrivit!”. Ce ne trebuie în casă? La grupa mare: Găseşte ce se potriveşte. Desenează numai ce ţi se cere. 3. c) Jocuri didactice pantru însuşirea normelor de comportare civilizată. generalizarea. Să primim musafiri. Sub aspectul dezvoltării vorbirii jocul didactic poate oferi posibilitatea de a percepe cuvintele ca unităţi lexicale deschizând căi în vederea analizei pe unităţi lexicale (operaţii de analiză şi sinteză silabică a cuvintelor). ce e rău?”. jocul didactic îşi aduce contribuţia la precizia. la grupa mijlocie: Găseşte o poză la fel. a)Jocuri didactice cu material didactic. Prin jocul didactic copiii învaţă să recunoască mărimi. „Completează ce lipseşte!”. în mare măsură. Cunoaşterea conţinutului şi a felurilor didactice le ajută pe educatoare să se orienteze cu uşurinţă în alegerea şi în conducerea metodică a acestora. este creat de către pedagog şi condus de acesta. consolidarea. Jocurile didactice mai pot fi clasificate şi din punct de vedere al utilizării materialului didactic. de modul în care educatoarea ştie să selecteze jocul. „Ce e bine. sistematizarea şi verificarea cunoştinţelor. în raport cu situaţiile concrete existente în grupa de copii. sarcini ale educaţiei intelectuale. LEGĂTURA DINTRE JOCUL DIDACTIC ŞI CELELALTE JOCURI Jocul didactic intră în rândul formelor de organizare a activităţii didactice. Eficienţa jocului didactic în dezvoltarea vorbirii depinde. La grupa mică: Ce daruri putem oferi lui Radu?. jocul este un mijloc foarte eficient pentru corectarea pronunţiei şi însuşirea unor construcţii gramaticale.2. La cine se află steguleţul? La grupa mijlocie: Dea grădiniţa. forme. b)Jocuri didactice fără material didactic sau orale. precum şi sub aspectul defectelor de vorbire. semnificaţia unei noţiuni. sinteza. Ştiţi cine este?. abstractizarea. Să facem ordine. Cine te-a chemat la telefon? De-a circulaţia. Aceasta presupune o foarte bună cunoaştere a copiilor sub raportul nivelului atins în dezvoltarea limbajului. De-a magazinul. În comparaţie cu jocurile didactice cu neobiecte şi reguli. învaţă cuvinte. De asemenea. relaţii spaţiale.3. Jocul culorilor. adâncirea. ceea ce lărgeşte sfera folosirii acestor cuvinte şi dezvoltarea operaţiilor gândirii: analiza. La grupa mică: Spune cum te cheamă?. E ziua mamei. Prin jocul didactic copiii au posibilitatea să aprofundeze cunoştinţele dobândite în alte activităţ obligatorii şi să-şi dezvolte creativitatea. La grupa mare: De-a poştaşul.

fenomene. acţiuni. Astfel.începe cuvântul?”. precum şi în vederea dezvoltării optime a proceselor şi funcţiilor psihice. Dată fiind substanţa şi finalitatea acestori jocuri ele trebuie să se participe în mod curent şi în afara activităţilor obligatorii. Ce s-a schimbat?). Valoarea educativă a jocului didactic constă în stimularea cinstei. „Spune cum face?” contribuie la dezvoltarea sensibililităţii auditive. fără aceasta rămân. * Valoarea educativă principală a jocului rezidă în faptul că îi face pe copii participanţi direcţi. artistic. a spiritului critic. „Ghiceşte ce lipseşte!” care solicită copiii să reţină însuşirile obiectelor şi aşezarea lor în spaţiu. „Cine a venit?”. paralel cu celelalte forme de joc. „Ce face copilul?”. este mic?”. jocul încheagă colectivul de copii al grăniţei sau al grupei educându-i pe copii să devină disciplinaţi. ajută la îmbunătăţirea pronunţiei unor consoane mai greu de rostit de către copii – c. Gândirea este exersată şi solicitată mai ales în jocurile „Spune unde trăieşte?”. jucându-se de fapt prin utilizarea metodelor active de educaţie. „exterioare inteligenîei copiilor”. „Spune mai departe” etc. jocul didactic favorizează efortul intelectual şi susţine vie atenţia copiilor în timpul jocului. „Cu ce trebuie să lucrăm?”. „Este mare. precum şi la îmbogăţirea vocabularului de cuvinte care denumesc obiecte. Altele ca: „Oglinda fermecată”. contribuie la consolidarea cunoştinţelor privitoare la cuvânt. de exemplu. Prin efectul distractiv. Aportul jocului didactic la educarea memoriei este deosebit. cât şi a materialului corespunzător. de exemplu jocurile didactice „Spune cum facem?”. însuşiri. „Poştaşul” ajută la pronunţarea corectă a sunetelor situate în diferite poziţii în cuvinte (iniţiale. r. iar jocul „Spune ce ai gustat?” dezvoltă sensibilitatea gustativă şi pe cea olfactivă. sunet şi propoziţie. Este cunoscut faptul că jocurile didactice. Prin jocul didactic se exersează nemijlocit analizatorii. ci reuşesc să asimileze realităţi care. finale). Faptul acesta are o importanţă deosebită pentru antrenarea atenţiei voluntare. prin comparaţie cu celelalte jocuri. a regulilor de joc. Jocurile „Ghiceşte cum este?”. Jocurile didactice care facilitează dezvoltarea limbajului fixează şi activează vocabularul copiilor. ţ. Pentru ca jocurile didactice să se poată desfăşura cu eficienţa scontată şi în perioadele care depăşesc cadrul strict al activităţilor obligatorii se impune să se asigure copiilor de fiecare dată toate condiţiile materiale necesare şi în acelaşi timp să se prevadă sarcinile didactice care vor face obiectul acestor jocuri – în raport cu volumul de cunoştinţe şi deprinderi însuşite anterior. fiinţe. copiii învaţă să-şi antreneze propriile activităţi. prin respectarea sarcinilor de joc. t. silabă. Jocul „Ce ai pipăit?” dezvoltă sensibilitatea vizuală şi tactilă. Întrebuinţând un material adecvat – realizat estetic. a stăpânirii de sine (Găseşte şi taci!. să sesizeze esenţialul prin exersarea memoriei voluntare. trăiri afective. a răbdării. au un caracter instructiv mult mai pronunţat şi se utilizează în grădinită mai cu seamă în scopul îmbunătăţirii şi aprofundării experienţei cognitive a copiilor. În strânsă legătură cu gândirea se dezvoltă limbajul.educativ. m. în jocurile „Ce s-a schimbat?”. g. de asemenea. activi şi interesaţi la actul instruciv. mediane. copiii învaţă să aprecieze 45 . rolul jocului didactic în educarea estetică a copiilor. Apreciem .

ROLUL JOCULUI DIDACTIC ÎN ÎMBOGĂŢIREA VOCABULARULUI LA VÂRSTA PREŞCOLARĂ Jocul – ca şi limbajul – a constituit obiectul a numeroase studii şi cercetări care au relevat valenţele lor formative la vârsta preşcolară. îţi îmbogăţeşte şi îşi activează vocabularul. Datele cercetăriilor şi observaţiile psihologice arată că jocul însuşi ca formă a „preînvăţării” contribuie la dezvoltarea proceselor şi însuşirilor psihice. jocul didactic constiutie activitatea cea mai firească. Astfel. constă în recunoaşterea şi denumirea mobilierului. a situaţiei – cale oferită plenar de specificul jocurilor didactice. copilul îşi îmbogăţeşte sistematic cunoştinţele şi vocabularul. în perceprea şi înţelegerea lumii înconjurătoare. Deci. În jocul „Ce-a găsit ursuleţul?”. În îmbogăţirea lexicului calea cea mai adecvată a verbalizării activităţii prezente şi trecute. „Ce trebuie la masa 46 . 4. sarcina didactică.fenomenul dezvoltându-şi gustul estetic. La grupa de 3 ani. de comparare. Jocurile reprezintă forma de activitate care îmbină în mod armonios sarcinile instructice cu latura distractivă. Fenomenul este riguros comentat ştinţific. „Spune ce este?”. dar mai ales a însuşirii cuvintelor în percepţia obiectului. În practica educaţiei preşcolare. numai dacă devine activitate obligatorie (de tipul jocului didactic). Este cunoscut că. are loc dezvoltarea intensă a limbajului activ. de ghicire. copilul se exersează în ceea ce priveşte pronunţia. Sarcina didactică. în joc. urmărind îmbogăţirea şi activizarea lexicului. la nivelul potenţialului intelectual al fiecărei vârste. Începând cu vârsta de trei ani. Îmbinând elementele de învăţare cu cele de joc şi invers. în jocurile „Cu ce să îmbrăcăm păpuşa?”. copiii sunt solicitaţi să recunoască şi să denumească jucăriile. Majoritatea jocurilor didactice vizează îmbogăţirea şi activizarea vocabularului în strânsă unitate cu extinderea sferei cognitive. sub influenţa mediului şi a educaţiei. de care se leagă direct sensul principal al jocului şi atracţia copilului pentru el. Prin intermediul lor se realizează în practica preşcolară dezideratul „învăţării prin joc”. la dezvoltarea formelor de analiză şi de sinteză verbală. în jocurile: „Săculeţul cu surpize”. în stimularea dorinţei preşcolarului de a cunoaşte şi de a-şi exprima gândurile şi impresiile. dezvoltarea vocabularului se înscrie ca parte inseparabilă a probelmelor privind cunoaşterea mediului înconjurător. ceea ce aduce cu sine noi modalităţi în activitatea cognitivă a copilului şi exercită o influenţă reglatoare asupra conduitei sale. însă nu în mod organizat. ponderea cea mai mare în activităţile speciale de dezvoltarea vorbirii o deţin jocurile didactice. cea mai eficientă în dezvoltarea multilaterală a copilului. respectiv problema intelecuală. a acţiunilor naturale. de denumire. învăţă să facă unele generalizări care duc la precizarea conţinutului noţional. apare sub forma unor probleme de recunoaştere. Toate acestea potenţează considerabil valoarea educativă a jocului didactic pentru dezvoltarea vorbirii.

mic). Desigur că valorificarea rolului formativ al jocului didactic privind îmbogăţirea şi activizarea lexicului nu este deloc uşoară. „Spune cum face?” activează vocabularul referitor la animalele cunoscute. în jocul „Când facem aşa?” se formează unele reprezentări temporale. precum şi schiţe sumare în legătură cu fiecare joc didactic. atunci când se urmăreşte îmbogăţirea şi activizarea vocabularului la vârsta preşcolară. să realizeze acţiunile de joc. ca: „Este mare. să respecte regulile. este mic?”. investigaţiilor. diametral opuse şi anume: 1.Îndrumarea jocurilor de dezvoltarea vorbirii prin aplicarea mai mult sau mai puţin selectivă a indicaţiilor metodice. ignorarea recomandărilor de principii. fără a uita că jocul trebuie să rămână tot joc. Metodicile şi materialele auxiliare oferă indicaţii generale. şi particularităţile de vârstă şi individuale ale limbajului sub aspect lexical. Jocurile didactice „Cine face aşa?”. În jocul „Unde sunt jucăriile?” copilul se familiarizează cu raporturile spaţiale (sus . pătrat) şi dimensiunile (mare . 2. imită şi verbalizează unele acţiuni. sunt necesare corelarea jocului didactic cu conţinutul informaţional şi lexical însuşit în activităţile anterioare. promovarea practicii empirice. Impresiile concrete acţionează mai puternic decât cuvântul educatoarei. a materialelor auxiliare. veselă. În literatura psihologică şi pedagogică găsim recomandări de principiu privitoare la îndrumarea jocului didactic. Toate acestea ridică probleme de ordin psihopedagogic şi metodic. pe de o parte. pe de altă parte. Prin alte jocuri. spiritului creator referitor la optimizarea jocului în scopul dezvoltării vorbirii. Sunt atraşi de acţiunea ca atare a jocului. De asemenea. racordarea metodologiei jocului la particularităţile vârstei 47 . În îndrumarea jocurilor se impune selectare şi îmbinarea laturii instructive cu cea distractivă. să folosească creator indicaţiile metodice şi materialele auxiliare depinde de aportul jocului didactic la dezvoltarea vocabularului. preşcolarii mici nu reuşesc să desfăşoare în mod independent jocul didactic. Este unanim recunoscut că eficienţa acţiunilor educative exercitate prin activitatea ludică este condiţionată concepţia noastră teoretică despre jocul didactic ca mijloc de dezvoltare a vorbirii. În practica educaţiei preşcolare s-a conturat în acest sens. Copiilor nu le este uşor să înţeleagă sarcina didactică.păpuşii?” copiii recunosc şi denumesc articolele de îmbrăcăminte. precum şi asigurarea condiţiilor materiale optime pentru desfăşurarea jocului. dat fiind specificul jocului la această vârstă. lăsând câmp liber căutărilor. de educaţie. în jocul „Cu ce ne jucăm?” copiii diferenţiază culorile şi odată cu aceasta învaţă şi denumirea lor. a sarcinii didactice. în procesul comunicării cu cei din jur. După cum se ştie. de situaţia lui nemijlocită. în gradarea exerciţiilor de îmbogăţire şi de activizare a lexicului. De măiestria cu care educatoarea ştie să aplice teoria ştiinţifică despre joc şi despre legităţile însuşirii cuvintelor. a materialelor auxiliare. Unele jocuri didactice au drept sarcină cunoaşterea şi precizarea însuşirilor obiectelor. în raport cu specificul jocului şi cu vocabularul posibil vârstei. Jocul „Ghiceşte ce face păpuşa?”vizează recunoaşterea şi denumirea părţilor corpului omenesc şi diverse acţiuni. chiar dacă este didactic. De exemplu. Condiţiile psihologice sumar examinate mai sus se cer a fi luate în considerare în stabilirea conţinutului informaţional şi lexical. În ce priveşte dezvoltarea lexicului există mari diferenţe individuale independente de mediu. „Ce formă are jucăria ta?” ei învaţă să deosebească şi să denumească formele (rotund. Îndrumarea jocurilor de dezvoltarea vorbirii prin aplicarea creatoare a teoriei. precum şi cu registrul psihologic lexical al fiecărui copil. două modalităţi de îndrumare a jocului.jos).

În joc participă un număr restrâns de copii în raport cu numărul obiectelor date (recunoaştere. în raport cu întrebarea pusă. este greu de descifrat în ce măsură jocul astfel desfăşurat a clarificat sensul unor cuvinte şi a activizat cuvintele însuşite anterior. pentru a denumi şi recunoaşte obiectele. educatoarea trece pe plan secundar elementele de joc care conferă activităţii ludice un caracter plăcut. După cum este bine de observat. însă aproape 50% din ei au rămas simpli spectatori. Îndrumarea jocului didactic cu accent pe exerciţii de vorbire adecvate registrului psihologic lexical al fiecărui copil. la deplasarea copiilor de la măsuţa lor la masa educatoarei. Ambele modalităţi de abordare a jocului prezintă variante diferite cu implicaţii psiho-pedagogice. Astefel. ele au contribuit efectiv la îmbogăţirea şi activizarea vocabularului la copiii solicitaţi să răspundă. copiii sunt dirijaţi să-şi încadreze răspunsurile în formulele date de educatoare. având un caracter orientativ. un număr restrâns de copii au ajuns să-l mâniuască. Pornind de la ideea că „exerciţiul” este elementul constitutiv al jocului.În îndrumarea jocului accentul cade pe dezvoltarea vorbirii prin exerciţii de recunoaştere şi denumire a obiectelor prevăzute în indicaţiile metodice şi în materialele auxiliare. educatoarea poate cunoaşte cum au fost însuşite 48 . „Ce trebuie la masa păpuşii?” variante care se por desfăşura după cum urmează: a. uitându-se uneori faptul că ele. în prima variantă. În exerciţiile desfăşurate se respectă riguros schemele din materialele auxiliare. (obiecte de uz personal). Elementele de joc sunt limitate la folosirea surprizei în prezentarea materialului. deosebirea constând în antrenarea tuturor copiilor la răspunsuri. ca şi în cazul precedent. cu evoluţii numeroase şi cu perspective diferite în dezvoltarea vocabularului prin folosirea jocului didactic. Materialul didactic fiind limitat la cel demonstrativ (al educatoarei). promovarea unei experienţe didactice pozitive în problema abordată. Ce face cu el?. Metodologia variantelor amintite a dus la rezultate diferite . c. prin care se stimulează dezvoltarea gândirii. fără a neglija particularităţile individuale privitoare la lexicul copiilor. elementele de joc sunt în mare parte estompate. la potenţialul intelectual şi lexical al copiilor.psihologice. Ori. anihilate. a verbaliza acţiunile. mânuind materialul didactic. se realizează relaţia „obiect-cuvinte”. se cer aplicate adecvat cu potenţialul intelectual al copiilor. „Săculeţul cu surpize ”(mobilierul). indiferent de particularităţile individuale lexicale. Arată-mi ce-a găsit ursuleţul?) în raport cu materialul perceput. Referitor la prima modalitate prezentăm câteva variante surprinse în desfăşurarea jocurilor: „Ce este şi ce faci cu el?”. (Ce este?. În respectarea sarcinii didactice. Ce vedeţi?. dar în acelaşi timp învaţă să deosebească formele obictelor şi denumirea lor. Un lucru este cert şi anume: în cazul în care în rezolvarea sarcinilor didactice sunt antrenaţi doar copiii comunicativi. În variantele menţionate s-a folosit numai materialul demonstrativ al educatoarei. Rezolvarea sarcinii didactice – rezolvarea intelectuală – a fost dirijată prin formule stereotipizate. facilitând rezolvarea sarcinii didactice. Fireşte. Îndrumarea jocului are loc. b. este îndeobşte cunoscut că. cu aport scăzut în dezvoltarea vorbirii. copilul se joacă. Ca şi în variantele precedente. cu vocabularul grupei. O parte din copii au dat răspunsuri exprimate printr-un singur cuvânt. denumire). să-l lege nemijlocit de semnalele verbale. în cele trei variante prevalează latura instructivă a jocului didactic. „Ce-a găsit ursuleţul?”(jucăriile).

Legătura inversă (de la copil. Rezultatele sumar prezentate confirmă din plin ideea că jocul didactic în care elementul de joc este slab exprimat. Unii răspund corect. cu atât mai mult în dezvoltarea vocabularului. Dar. de a se mai juca. îşi pierde caracterul ludic. majoritatea copiilor participă la joc.şi activizate cuvintele programate doar de către câţiva copii. de îmbogăţire a vocabularului. trezeşte la copii dorinţa de a-şi comunica gândurile. În jocurile didactice de dezvoltare a vorbirii. alţii răspund monosilabic. se transformă într-un exerciţiu rigid. rezolvând sarcina didactică mai mult sau mai puţin corespunzător. nediferenţiate. capacitiatea de asimilare a cunoştinţelor. Lipsind elementele de joc. Evident. jocul devine o activitate irezistibilă. Această relaţie se stabileşte în cursul vieţii fiecărui individ cu prilejul însuşirii limbii în procesul comunicării”. fragmentară. În jocurile didactice este absolut necesar ca problema intelectuală (sarcina didactică) să fie prezentată într-o formă atractivă. sarcina. Fenomenul se explică prin lipsa de diferenţiere a problemei intelectuale (sarcinii) ridicate în raport cu nivelul fiecărui copil. În astfel de condiţii. accentul punându-se pe latura instructivă. mai accelerat sau mai încetinit. nu urmăreau cu interes mersul jocului. educatoarea nu este informată despre efectul acţiunii educative asupra tuturor copiilor. Numai astfel acţiunea formativă este în acord cu legitatea lexicală potrivit căreia „cuvântul este purtătorul informaţiei despre obiect numai în măsura în care se află în relaţie de designare. a folosirii unor preocedee adecvate. formularea răspunsurilor. în dependenţă de o serie de condiţii externe (mediu. chiar dacă se întâmplă ca influenţele să fie neindividualizate. Acestea trebuie aplicate selectiv. Pe această cale. saturată de elemente de joc. copiii rămâneau deseori nereceptivi. procesul însuşirii lexicului se produce în fiecare caz în mod riguros individualizat.educatoare) este incompletă. mai devreme sau mai târziu. impresiile. alţii repetă mecanic răspunsurile colegilor. educaţie) şi interne. întrucât copiii nu pot fi uniformizaţi. iar sarcina 49 . alţii dau răspunsuri confuze. Altă variantă pe care o adoptă unele educatoare pentru a potenţa valenţele formative ale jocului păcătuieşte în sens contrar. În varianta a treia (c) copiii participă pe măsura disponibilităţilor individuale iar dialogul educatoare-copil este rigid. Se uită faptul că jocul este eficient dacă sunt luate în considerare diferenţele posibile între copiii de aceeaşi vârstă. În îndrumarea jocului. prevalează elementele de joc. În varianta a doua (b). privind nivelul de experienţă (informaţie-formaţie) specificul fiecărei individualităţi la efort intelectual. de denumire cu obiectul respectiv. fapt ce diminuează valoarea lui formativă. bazat pe un bogat material didactic demonstrativ şi distributiv. care facilitează rezolvarea sarcinii didactice. recomandările metodice de principiu ne ajută numai dacă găsim o încadrare adecvată fiecărui caz particular. se poate admite că orice copil este capabil să realizeze nivele evolutive succesiv progresive în dezvoltarea limbajului sub aspect lexical. Concluzia pedagogică este lesne de deprins. stimulează vorbirea. În această situaţie apare necesitatea de a cunoaşte nivelul de dezvoltare a vocabularului şi pornind de aici să programăm îmbogăţirea şi activizarea vorbirii în activităţile următoare. după cum se ştie. respectiv despre contribuţia jocului la îmbogăţirea şi la activizarea vocabularului. Numai astfel pot fi cât de cât verificate rezultatele jocului desfăşurat. care să determine reacţii verbale la toţi copiii. în pofida indicaţiilor verbale ale educatoarei privind regulile. De aici necesitatea utilizării materialului distributiv raţional dozat. a interdicţiilor în lanţ. prin care copilul îşi dezvoltă vorbirea.

Nu în orice împrejurare aceste prescripţii sunt valabile. Ilustrative sunt în acest sens câteva aspecte surprinse din desfăşurarea jocurilor: „Al cui glas este?”. Nu încape îndoială că perceperea nemijlocită a obiectelor asociate cu denumirea lor (realizată numai de câţiva copii) precizează sensul cuvintelor noi. dat fiind caracterul lor general. În stabilirea conţinutului informaţional şi lexical se porneşte de la datele psihologice. Pe calea jocului toate aceste sarcini vor rămâne nedezvăluite ca atare pentru copii. Valorificarea rolului formativ al jocurilor didactice de dezvoltare a vorbirii nu este posibiliă fără a conferi activităţilor ludice un caracter plăcut. într-un alt caz. fie pe cea distractivă. latura instructivă se îmbină armonios cu acţiunile de joc (ghicire. se desfăşoară sub îndrumarea permanentă a educatoarei. se deplasează. Practica educaţiei preşcolare desfăşurată în condiţii optime ne cere să aplicăm în mod creator măsurile prescrise de teoria pedagogică referitoare la jocurile didactice de dezvoltarea vorbirii. diferenţierea şi denumirea formelor. Metodele de predare. surpriză. respectiv cele folosite pentru înbogăţirea şi activizarea vocabularului sunt selectate potrivit scopului urmărit. culoare. A face jocul eficient şi atractiv înseamnă a satura conţinutul cu imagini şi reprezentări. ghicire. fixare. sarcinile didactice sunt dozate gradat. Cum se poate ieşi din impas ca să apărăm copilăria cu jocul şi totuşi să stimulăm dezvoltarea vocabularului? A doua modalitate de îndrumare a jocurilor didactice încearcă să aplice creator recomandările prescrise de teoria pedagogică. „Unde s-a oprit roata?”. imită acţiunile. fapt ce minimalizează aportul lor în dezvoltarea vorbirii sub aspect lexical. a înlesni comunicarea vie dintre educatoare-copii. fără a fi puşi în situaţia să-şi exerseze vorbirea. Ce fac cu el?). aleg din materialul distributiv obiectul cerut. activează vocabularul. Se organizează cu toată grupa. un număr restrâns de copii este solicitat să răspundă la întrebările formulate stereotip (Ce este?. 50 . mărime. mânuiesc materialul. culorilor. surprize. emoţii şi sentimente. adecvate cu disponibilităţile lexicale ale copiilor şi cu particularităţile individuale. atractiv. După cum se poate vedea. El se va juca şi în fiecare zi va învăţa să denumească obiectele corect.didactică rămâne pe plan secundar. În desfăşurarea jocului. pe grupe restrânse şi individuale. îmbogăţindu-şi şi activizându-şi vocabularul. să deosebească însuşirile acestora. valorificarea maximă a rolului formativ al jocului didactic de dezvoltare a vorbirii nu este posibilă prin adoptarea variantelor puse în discuţie. cu fapte şi acţiunim. Acesta cu atât mai mult atunci când se urmăreşte îmbogăţirea vocabularului. cu dorinţe şi năzuinţe. Un rol deosebit de important pentru dezvoltarea limbajului sub aspect lexical îl deţin jocurile didactice repetate în etapa de jocuri şi activităţi alese. vorbire). dar verbalizarea este minimă. precum şi de materialele auxiliare. denumirea lor. aşteptare. mişcare. în care accentul cade fie pe latură instructivă. De exemplu. de la nivelul grupei. Jocurile pe grupe mici de copii. într-un caz sarcina urmărită este de a-i învăţa pe unii copii să denumescă corect unele obiecte. dar în lipsa exerciţiului cuvintele predate şi mai ales cele actualizate riscă să rămână pe mai departe în vocabularul pasiv al copiilor. Într-un astfel de joc copii trăiesc momente plăcute de aşteptare. majoritatea copiilor imită acţiunile sugerate de educatoare. cât şi cele individuale se organizează cu copiii care dovedesc evidente rămâneri în urmă în ceea ce priveşte identificarea unor obiecte. să deosebească însuşirileformă. Aceste succinte sublinieri atestă aserţiunea că jocurile în care prevalează acţiunea ludică se transformă într-o activitate pur distractivă. Sarcinile didactice se diferenţiază de la caz la caz.

Este ceea ce numea Karl Buhlea „plăcerea funcţională” care acţionează în joc. Ionescu ). cât şi factori subiectivi: psihologia şi nivelul grupei. cât şi practic. Având în vedere aceste principii am planificat jocurile didactice şi jocurileexerciţiu în aşa fel încât o predare să fie urmată de un joc de fixare şi apoi consolihdare a cunoştinţelor predate. În aplicarea metodologiei didactice se are permanent în vedere atât factori obiectivi. Factorii externi. Ştiind că una dintre principalele trebuinţe ale copilului este jocul. de logica şi specificul activităţii desfăşurate. mişcarea fiind elementele specifice jocului. cauzată de joc. acţiunea. deprinderi. Fixarea cunoştinţelor însuşite a fost desfăşurată de fiecare dată sub altă formă. atât în plan teoretic. pentru evitarea monotoniei. de găsire a unor soluţii de natură să-l satisfacă. pe care o depune bucuros. priceperi. impresia de oboseală sau aceea de stare de apatie. Procedând astfel copilul este dornic de cunoaştere. dinamica acestor categorii pedagogice. a materialului însuşit anterior (cunoştinţe. dorinţă internă şi exteriorizare. La însuşirea temeinică a cunoştinţelor participă atât factori externi. Asigurarea design-ului internaţional şi ambiental este cerinţa obiectivă şi subiectivă a reuşitei fiecărei activităţi. reprezentând în acelaşi timp şi câmp de acţiune a principiilor didactice” (M. 51 . care cunoaşte precis motivaţia şi sarcinile jocului nu există din punct de vedere subiectiv. îi apare ca o activitate plină de plăcere. prezentarea materialului stimul. JOCUL DIDACTIC ŞI ACTIVIZAREA LIMBAJULUI În cadrul jocurilor didactice cea mai mare pondere o deţin metodele de învăţare prin acţiune efectivă (joacă). trebuie găsit mijlocul de a-l face să considere orice sarcină un joc. de legităţile actului învăţării. sunt condiţionate de înţelegerea caracterului iterativ al predării şi învăţării. după R. În desfăşurarea jocului trebuie să căutăm să trezim trebuinţe. în memoria copilului. cât şi interni. Să stabilm o deplină concordanţă între trebuinţă. Iagne. anunţarea obiectivelor şi motivarea acestora).4. Raportul dintre principiile învăţământului şi metodologia didactică. metode şi forme de organizare este evidentă. sunt încorporaţi în principiile sistematizării şi continuităţii şi însuşirii temeinice a cunoţtinţelor.1. cei interni vizează stările interne care devin posinbile pentru reactualizarea cunoştinţelor. Pentru copilul care se joacă. particularităţile de vârstă şi individuale ale preşcolarilor. Oboseala. care ţin de natura finalităţii. atitudini). interes pentru joc (anunţarea subiectului. Orice formă de activitate a cuplului educatoare-preşcolar este „o înmănunchere de metode şi procedee. Întrepătrunderea între principii.

capabilă să facă faţă sistemului social în care să-şi găsească locul şi să funcţioneze corect. care îl împiedică pe copil să stabilească relaţii cu colegii săi în activităţile comune. bineînţeles). în primul rând. Pentru a face faţă acestor evoluţii de dezvoltare şi integare a copilului. Atât copilul are de suferit. cât şi familia sa. în a face şi a realiza alături de ei scopurile impuse sau propuse. fără a avea un impact emoţional negativ asupra sa. mai departe. educatoarele. cu deosebire la grupa mare. fiind perceput de colegii săi ca fiind inapt.2. Inapt în stabilirea relaţiilor de prietenie. ce înseamnă nedobândirea deprinderilor de comunicare sau ce implică aceasta: la nivelul comportamental se manifestă o formă de timiditate. O consecinţă a unei atare perecepţii exterioare a sa este rejectarea din colectiv. şi trebuie subliniat faptul că o colaborare bună cu familia. condtituie o premisă de normalitate sau normalizare a cazului. grădiniţa prevede numeroase obiective şi conţinuturi specifice fiecărui nivel de vârstă. datorită cerinţelor unui factor extern – necesităţile de raportare la sistemul social. în care dialogul informează reciproc părţile despre comportamentul copilului. intensificat. 52 . copilul izolat în colectiv. pa care noi. astfel încât să nu se îndrepte spre eşec şi agresivitate. de achiziţie (însuşire) de informaţii. în care procesul este accentuat. copilul se manifestă circumspect. Această situaţie conduce la profunde sentimente de frustare. precum şi alte procese reglatorii. estimării de sine. reţinut. adică trecerea către şi în mediul şcolar de învăţământ. La vârsta preşcolară trebuie avut în atenţie dezvoltarea comunicării verbale şi a limbajului corporal al copiilor. iar pe de altă parte. categorisindu-se singur la un nivel inferior celui al colegilor săi. eventualul eşec şcolar sau manifestări de agresivitate. care generează neadaptare socială şi şcolară şi. inapt în participarea la jocuri şi activităţi. La nivelul grupelor mari din grădiniţă se intensifică activităţile de antreanare a gândirii şi comunicării. ori în care exersarea sau extinderea activităţilor din grădiniţă sunt preluate şi continuate acasă. are totuşi de suferit în privinţa alterării imaginii de sine. în parte. Trebuie remarcat. de colaborare. când copilului i se solicită şi i se antrenează susţinut spre dezvoltare procesele psihice (semzoriale) şi procesele cognitive (superioare). pe de o parte datorită unui factor intern – accelerarea naturală al dezvoltării copilului – corespunzătoare stadiului evidenţiat de j. comunicarea devine procesul primar şi esenţial de cunoaştere. DEZVOLTAREA COMUNICĂRII ŞI A GÂNDIRII PRIN JOCURI DIDACTICE La vârsta preşcolară. Pe de altă parte. chiar dacă are un fond psihic solid ori. Piaget ca fiind cel operaţional. prin antrenarea gândirii. reuşeşte să cântărească cât de cât situaţia şi să o evalueze (la nivelul său. accelerat. în vederea formării sale ca fiinţă umană cu personalitate. prin izolare.4. prin gândire. le folosim ca vectori în activităţile pe care la desfăşurăm cu copiii.

dactilograf etc. • Pentru dezvoltarea expresivităţii trebuie insistat pe deprinderea asocierii conţinutului cu intonaţia.Astfel de situaţii (deficitare) trebuie avute în vedere în planificările de activităţi şi. cei cu un vocabular activ mai bogat schimbă replici cu cei mai puţin deprinşi cu vorbirea emplă etc. dar să încerce să exprime şi ceea ce deduc din realizările colegilor lor. se poate mula pe fiecare obiectiv şi conţinut educaţional.. doctor. Se utilizează jocuri de creaţie – atât creaţie verbală cât şi artisticoplastică. apoi am asociat numelui său porecla „francezul” astfel încât să aibă permanent ca sprijin o consemnare pozitivă a „calităţilor”. • Pentru comunicarea gestică. aşa încât să faciliteze dobândirea de către copii a deprinderii de interrelaţionare şi a formării unei imagini de sine pozitive. pe lângă jocurile care servesc şi dezvoltările verbale. în special cei mai timizi sau mai retraşi sunt numiţi să facă descrieri ale colegilor lor. cerşetor. bătrân. pentru peltici („englezul”) etc. pentru cei cu tulburări de vorbire (dislalie. prot etc. numind cel mai frecvent pentru răspuns copiii cu deficienţe (în comunicare.). tăietor de lemne. identificând-o cu o situaţie intens pozitivă: pentre graseire (rotacism) am asociat copilul cu un vorbitor nativ de limbă franceză.). mare. şi cea mai acceptată şi mai agreată de copii. Se includ aici jocuri distractive şi recreative de tipul puzzle şi labirint. pe fenomene ale naturii (ploaie. trebuie înlăturate dezaprobările şi dispreţul colegilor faţă de o anumită greşeală de pronunţie a cuiva. sau exact ce anume trebuie – în opinia fiecăruia – să fie corectat. Bineînţeles. iar analiza acestora arată diferenţele de percepţie asupra fiecărui subiect în parte. De notat este că aceste (auto)aprecieri sau (auto)evaluări se notează pe fişe. modelat). • Pentru dezvoltarea gândirii. arătând (de exemplu) prin jocul „Ce vreau să spun?” că o propoziţie exprimată cu aceleaşi cuvinte poate avea înţelesuri diferite în funcţie de cele expuse mai sus (intonaţie. la cel care frecvent inversează literele – „anagramistul” (povestindu-le copiilor despre anagrame şi valoarea lor intelectuală). nuanţare etc. vânt. Iată câteva mijloace generale şi particulare prin care se încearcă dezvoltarea gândirii şi a comunicării preşcolarilor: • Pentru comunicarea orală – jocuri cu întrebări şi răspunsuri. copac etc). în vederea evitării sau a stopării lor trebuie prevăzute mijloace de reglare specifice lor: jocurile didactice fiind cea mai de bază metodă (dar şi mijloc sau instrument) de educare a copiilor. se aplică jocuri matematice şi logice. numind copiii cu reţineri în comunicare să exprime ceea ce au desenat ei (pictat. atât fizică (corporală). pe accentuarea şi nuanţarea corespunzătoare a vocii. în care „echipele de scenă” sau mixte – copiii mai volubile cu cei mai timizi. De un deosebit ajutor este jocul „Mima” în care se porneşte de la exprimarea gestică a unui singur cuvânt (substantiv) şi se ajunge la exprimarea propoziţiei întregi: „Ce sunt eu?” – pe meserii (pianist.) se aplică jocuri didactice cu exersare şi corectare a pronunţiei. cât şi comportamentală sau caracterială. • Pentru estimarea de sune . pe fiinţe (pisică. poliţist.). iarnă. anumiţi copii. La fel.se poate aplica jocul „Să ne cunoaştem” în care fiecare copil este rugat să-şi facă o descriere. rotacism etc.). insistând pe desfăşurarea celor care solicită atenţia şi concentrarea. limbaj etc. în mod particular legând soluţionarea lor de analiza cunoştinţelor în privinţa 53 . apoi. cea mai la îndemână prin multitudinea tematică şi de formă. • Tot pentru dezvoltarea comunicării orale şi deprinderea gesticii se aplică jocuri de rol: interpretarea de pasaje din scene ori impunerea de roluri după un subiect ales sau impus.

pentru o perioadă de timp poate funcţiona poziţia „Copilul zilei” – pe care era numit „Cel mai .3. Cuvântul va acoperi astfel. convorbiri). Astfel. diplome. poezii sau cântece cunoaştem despre pisică?” etc. povestiri. sfera realităţii înconjurătoare. de devoţiunea cu care ne aplecăm asupra lucrului cu copiii. Cei care se evidenţiază de mai multe ori sau la mai multe capitole. memorizări). acestea ar fi direcţiile esenţiale în care se exersează şi se perfecţionează actul vorbirii: 1. despre viaţa familială. • Tot pentru estimarea pozitivă de sine se consideră oportun ca educatoarea să decerne premii. confecţionate la activităţile practice cu copiii şi decorate artistic de către ei. bun coleg etc. interpretarea unor roluri în scenele scurte sau dramatizări). „Copilul lunii ” este ales dintre cei evidenţiaţi pe zile (săptămâni) şi primeşte o medalie. atât de preşcolar.. Transmiterea informaţiei cu caracter instructiv-educativ la nivelul grupelor sau al claselor. Vorbirea asupra unor texte cunoscute prin ascultare. 5. din grădiniţă. cu colegii. 3. ORGANIZAREA ACTIVITĂŢILOR DE EDUCAŢIE A LIMBAJULUI Ca primă verigă a limbajului diferenţiat după funcţii. în faţa colegilor. isteţ. printre aceştia îşi găsesc „un titlu” cei cu probleme în comunicare şi relaţionare.. modul de percepţie a acestuia în cadrul grupei. bun desenator. cu posibilitatea schimbării emiţătorului cu receptorul (observări. motivaţiile individuale. mijloacele şi posibilităţile materiale. prin componentele sale legate de tehnica vorbirii. După unii cercetători. pentru a ilustra o logică internă a asimilării limbajului. Vorbirea despre experienţele. 54 . cu educatoarea. 2. • Sunt multe posibilităţi de a suscita interesul copiilor de a se schimba ei înşişi.)”. sensibilitatea receptoare (repovestire). curat. 4.a spectatorilor (recitarea expresivă. În activităţile de dezvoltare a limbajului preşcolarilor. despre colegi. . ajung să primească un premiu. cât şi şcolarul mic. a lumii materiale şi fenomenele pe deplin accesibile preşcolarului şi şcolarului mic. lecturi după imagini. cu intenţia de a urmări capacitatea de receptare a fiecărui copil. Vorbirea în public. dintrea acestea fiecare educatoare o poate găsi pe cea optimă în funcţie de specificul cazului – amploarea deficienţei. sentimentele şi trăirile copiilor. respectând legăturile logice dintre idei (povestiri create de copii) pe teme variate: despre ei. Desigur. Vorbirea în grupuri. ca fiind un mijloc de comunicare directă a lui cu familia. ale educatoarelor. vorbirea trebuie înţeleasă. 4. se accentuează pregnant obiectivele generale. medalii. pe niveluri. de gradul nostru de implicare activă şi interesul de a face ceva concret.personajelor pe care la figurează: „Să ajutăm pisica să-şi găsească puii” (labirint) era urmat de discuţii libere pe tema „Ce ştiu despre pisică?”. cuminte. (liniştit. iute dezlegător de exerciţii. Foarte mult ţine reuşita corectării de talentul şi aptitudinile noastre. indiferent de forma de realizare a acestora. „Ce poveşti. în scopul de a efectua o selecţie şi lua o decizie (povestiri.

constituind totodată un valoros mijloc de cunoaştere şi de dezvoltare a vorbirii expresive. deoarece suscită din plin curiozitatea ascultătorului. putând chiar reproduce conţinutul acestora. această trăsătură caracteristică psihologiei umane. aspecte diferenţiale în exprimare. expresive. educaţia cognitivă şi a limbajului în grădiniţă. repovestirea unui basm. observarea. fluente. apoi. preluând modelul natural de dezvoltare a vorbirii. Cunoscându-se. trebuie să ofere copilului structuri şi conţinuturi stimulative pentru evoluţia firească a limbajului cu consecinţe pozitive în zona întregii personalităţi. prezentă în toate variantele acesteia. memorizarea. treptat. memoria. prin repovestiri se exersează şi vorbirea sub aspect fonetic. cu intonaţie variată în funcţie de momentele acţiunii. care începe la vârsta preşcolară. Memorizarea. Activitatea de memorizare contribuie la formarea deprinderii de a memora logic şi conştient ofjerind baze şi altor procese psihice ca imaginaţia. Povestirea. copiii învaţă mai întâi să-şi exprime liber şi cu uşurinţă impresiile despre povestirile sau basmele audiate. cursivă. formative. mare şi pregătitoare). gândirea. logică. ca specie epică în proză. 1975. Având ca scop prioritar formarea unei exprimări corecte. 129). la fete şi băieţi. în favoarea povestirilor copiilor. prin cadenţa versurilor. lexical şi gramatical. rolul covârşitor al comunicării dialogate în relaţiile internaţionale. foloseşte povestirile ca pe un mijloc deosebit de valoros. Procesul receptării dirijate a poeziei.Atât educatoarea. fără a exagera în impunerea severă a regulii ascultării celuilalt. 3. reglatorii) şi a iniţierii în „arta” ascultării. presupunând o exprimare. la vârsta preşcolară se pune baza iniţierii în adresarea către adulţi în conversaţie (prin dialog. ca nucleu central al comunicării interumane. 4. scăzând. la grupa mijlocie repovestirile se practică în număr mai mare. la celelalte grupe. 2. contribuţia personală. Astfel. Jocul didactic este unul dintre cele mai eficiente mijloace pentru dezvoltarea gândirii şi a vorbirii logice a preşcolarilor. poezia trebuie să-i cucerească prin jocul antrenant al rimelor. Bucureşti. ştiind că nivelul de dezvoltare a valorii reflectă şi nivelul intelectual al copiilor. mijlocie.De aceea. este o „naraţiune literară de dimensiuni relativ reduse. Activităţile de educaţie a limbajului (povestirea. lecturile după imagini) se organizează diferenţiat în funcţie de grupă (mică. din punct de vedere gramatical. care presupun o experienţă de viaţa ceva mai bogată şi o contribuţie personală substanţială. prin elementele împrumutate adesea fantasticului etc. Termenul implică referiri la arta de a nara. Fiind primele exerciţii ale copiilor de a reproduce un text audiat. Urmărind dezvoltarea principalelor procese psihice (gândirea. jocul didactic. precum şi capacitatea de plasticizare a cunvântului.Editura Academiei. Povestirea. precum şi aspecte protective în exprimarea copiilor. Pentru a fi receptată cât mai eficient de către copii. imaginaţia sunt reduse. îl introduce pe copil tot mai adânc în universul acesteia. imaginaţia). încă din antichitate. pe atât de captivantă. 1. Eficienţa jocului didactic faţă de celelalte activităţi obligatorii constă în faptul că la desfăşurarea lui participă toţi copiii. pag. conţinutul ideatic şi emoţional. care conţine un fond liric” („Dicţionarul explcativ al limbii române”. dezvăluindu-i. ei 55 . creativitatea. formă esenţială a genului epic. în propoziţii şi fraze corect alcătuite. cât şi învăţătorul. Este o modalitate literară pe cât de simplă. datorită funcţiilor sale cognitive. logice. spre exemplu. particularităţile diferenţiale în conduita lor verbală.

povestirea. strategii de acţiune. a aspectelor esenţiale ale obiectelor. concretzate în forme de activitate. Dacă în cadrul observărilor accentul cade pe transmiterea de noi cunoştinţe. acel ansamblu de metode şi procedee prin care se realizează conlucrarea dintre educator şi educat în vederea predării şi învăţării unui volum de informaţii. Realizarea acestui deziderat presupune găsirea acelor soluţii care să conducă la dezvoltarea optimă.4. În procesul de încăţământ educatorul şi subiectul educat acţionează prin intermediul unor metode de predare şi învăţare. exerciţiul. demonstraţia. Didactica propune diferite criterii de clasificare a metodelor în funcţie de izvorul principal al cunoaşterii sau învăţării şcolare. metode. Principalele metode folosite în grădiniţă şi care fac obiectul metodicii dezvoltării vorbirii: observaţia. Convorbirea. a acţiunilor înfăţişate în ilustraţii. Procesul de învăţământ. O altă activitate obligatorie care contribuie la realizarea sarcinilor de bază ale dezvoltării vorbirii cum ar fi consolidarea. STRATEGII DIDACTICE. singură sau asociată cu altele. 6. metoda de transmitere şi însuşire a cunoştinţelor. metode difeite. de forme a unor priceperi şi deprinderi etc. cu o anumită temă. fizic. 4. EVALUAREA Procesul de învăţământ este un proces complex rezultat din exercitarea funcţiilor sale esenţiale – cele de predare. descrierea. de formare a personalităţii copilului este foarte divers. reprezintă o vastă acţiune de modelare a personalităţii copilului. în cele mai multe cazuri. la asimilarea de către el a conţinuturilor şi valorilor ştiinţifice. metodele de simulare (jocurile didactice şi învăţarea prin dramatizare). progresivă a copilului. lingvistice. literar-artistice. experienţa dirijată. 56 . tehno-practice etc. interpretarea datelor. conversaţia. 5. cu toate componenetele lui. de explorare şi descoperire. învăţare şi evaluare. intelectual. Fiecare metodă dobândeşte valoare prin eficienţa cu care conduce activitatea copilului spre realizarea obiectivului propus. lecturile după imagini vizează analiza. explicaţia. Această activitate se analizează. ca atare. Actul de predare şi învăţare include în structura lui strategiile didactice. procedee.depunând eforturi de gândire şi exprimare dar fără a conştientiza aceasta. este factorul cel mai de seamă care transpune în practică idealul educaţional – dezvoltarea personalităţii. sub toate aspectele: psihic. Procesul de educaţie. pe descoperirea. considerând că se joacă. etice. lectura. cu care operează şcoala. pe cunoaşterea directă a obiectelor şi a fenomenelor lumii înconjurătoare. fiecare eficientă în anumite situaţii. fixarea şi verificarea cunoştinţelor dobândite de copii la acest obiect de învăţământ este convorbirea. el necesită folosirea unor strategii. descrierea şi mai ales. cu azutorul metodei conversaţiei. Lecturile după imagini constituie un mijloc eficient de a determina pe copii să se exprime prin intermediul imaginilor dintr-un tablou sau dintr-un şir de tablouri. pe calea mai multor analizatori. bazate pe acţiune.

Observările de scurtă durată au caracter obligatoriu şi fac obiectul unei singure lecţii. OBSERVAREA Dintre modelele generale de învăţământ. fac cunoştinţă cu întâmplări din viaţa unor personaje. adecvate la context. le creează stări de iubire. a creşterii unor animale etc. fenomenele din mediul înconjurător.4. incită la analiză şi comparaţii. ceea ce explică valoarea ei educativă. majoritatea activităţilor obligatorii se realizează pe baza observărilor. Observarea este o metodă de cunoaştere directă a realităţii. Prin tematica lor variată observările contribuie la dezvoltarea gândirii. 4. din natură. pot fi planificate sau ocazionale.Activităţile propuse de programa activităţilor instructiv-educative în grădiniţa de copii vizează formarea la copii a deprinderilor de exprimare corectă. copilul trebuind pus în situaţia de a verbaliză. expresive. durere. oameni de seamă etc. Observarea urmează calea proprie a cunoaşterii. cea analitico-sintetică. analiza părţilor se face continuu. a legendelor. POVESTIREA Aceasta este o metodă „cu priză la copii”. se desfăşoară în etape (urmărirea unei plante de la semănat până la rodire. lexical. de analiză şi sinteză.). jocurile de creaţie. urmărirea caracteristicilor anotimpurilor. prin intermediul ei educatoarea face cunoscute copiilor aspectele realităţii. Activităţile de bază din grădiniţă: convorbirile după imagini. dezvoltarea limbajului şi a comunicării în conformitate cu normele gramaticale. pot lua un caracter individual sau pe echipă. Prin intermediul povestirii sunt înfăţişate fapte. 57 . 4. fenomene ale naturii. la educarea estetică a copiilor. de modelaj. vin în contact cu opere literare.4. formarea vorbirii coerente. evenimente. la sensibilizează sentimentele. cu ajutorul ei copiii pătrund cu uşurinţă în lumea basmelor. O povestire atractivă ste urmărită cu interes de copii. îmbogăţirea vocabularului. de a pune întrebări. Cele în timp fac obiectul mai multor activităţi. sub aspect fonetic. în grădiniţă. gramatical. a miturilor. prin modelarea laturii sonore a limbajului.2. Observările pot fi de scurtă durată sau în zimp. ură. prin raportarea la întreg. este observarea. senzorial cu realitatea de cunoscut. Calitatea observării este condiţionată de timpul de observare. însuşirea treptată a structurilor gramaticale. copilul aflându-se în contact direct. peisaje geografice. a memoriei. descoperiri.1. Observarea este mijlocul principal de dobândire a cunoştinţelor. Ea contribuie la dezvoltarea gândirii cauzale şi a spiritului de observaţie. stimularea şi dezvoltarea gândirii pe baza activizării limbajului. cea care îşi găseşte mai larg aplicarea. prevenirea şi corectarea unor defecte de vorbire. a limbajului. activităţile de desen. Prezentarea obiectelor trebuie însoţită de o activitate exploratorie variată.

desene. cu un grup mai mic de copii sau cu un singur copil. Succesul conversaţiei depinde de măiestria educatoarei. reconstituirea povestirii audiate (deprinderea copiilor de a ordona ideile într-un sens logic. de a-şi adapta vorbirea la context şi de a da un flux curent vorbirii).3. povestirea îmbracă două forme: povestirea educatoarei şi povestirea copiilor. Povestirea influenţează conştiinţa copiilor. Povestirea copiilor este un util exerciţiu de dezvoltarea vorbirii şi a comunicării. imagini etc. contribuie la educarea lor estetică. 58 . concrete şi simple. verificării orale a cunoştinţelor (conversaţia de verificare etc. generalizarea). priceperi. reprezentări depre obiecte. Aceasta devine mai atractivă atunci când e însoţită pe parcurs de un material intuitiv adecvat (proiecţii. îşi îmbogăţesc vocabularul şi sensibilitatea. care constă în a-l conduce pe elev. de a formula şi de a pune întrebări. CONVERSAŢIA Este un dialog ce se desfăşoară între educatoare şi copii. Complexitatea conversaţiilor ca modalităţi specifice dezvoltării vorbirii solicită din partea educatoarei. Ce modalitate de activitate pentru dezvoltarea vorbirii. figuri de stil. întrebări care să contribuie la fixarea. solicită latura afectivă a psihicului. documente. metodă activă. fixării şi sistematizării cunoştinţelor însuşite (conversaţia de fixare). prin care se stimulează activitatea de învăţare a acetora. pot fi întrebări ce solicită gândirea sau îl pun pe elev în situaţia de a descoperi (de ce?. întrebări care au ca sarcină didactică evaluarea cunoştinţelor. întâmplări. Acestea trebuie să fie clare. 4. Ea modelează procesele intelectuale superioare care participă la constituirea limbajului (analiza. reactualizării şi introducerii în tema nouă a lecţiei (conversaţia şi reactualizarea). cum?. precise. Conversaţia catihetică vizează simpla reproducere a cunoştinţelor asimilate în etapele anterioare în vederea fixării şi consolidării lor. înregistrări fonice. li se modelează personalitatea. o pregătire prealabilă în funcţie de sarcina didactică propusă: discuţii prin care se urmăreşte ca preşcolarii să dobândească noi cunoştinţe. Ea este utilizată în predarea tuturor disciplinelor în scopul însuşirii de noi cunoştinţe (consersaţia euristică). accesibile. sinteza. la descoperirea unor noi informaţii pe baza celor deja existente în mintea lui. sistematizarea şi generalizarea unor cunoştinţe.). variate. Forma de iniţiere şi deprinderea de a povesti este repovestirea. ajutându-i să înţeleagă informaţiile şi pentru formarea de timpuriu a intereselor cognitive. Conversaţia îmbracă două forme: euristică şi catihetică.). fapte.). solicită memoria şi imaginaţia. Conversaţia ca metodă de lucru este folosită cu scopul de a obţine antrenarea şi participarea activă a copiilor la propria instruire. prin intermediul ei copiii asimilează expresii practice. să le completeze pe cele acumulate. prin întrebări.4. cea mai solicitantă rămânând conversaţia euristică.Povestirea ale un caracter narartiv. Cinversaţia dintre educatoare şi copii poate fi prestată cu întreaga grupă. este un mijloc de exprimare contextuală. deprinderi. fenomene. pentru ce? etc.

59 . de creaţie. vocabularul lor se îmbogăţeşte. După conţinutul şi obiectivele urmărite distingem jocuri de dezvoltare a vorbirii. nivelului de dezvoltare psihofizică a participanţilor. Demonstraţia. planşelor. de cunoaştere a mediului înconjurător. care sunt frecvent utilizate în grădiniţă. particularităţilor lor de vârstă. module etc.4. 4. de mişcare etc. Funcţia de comunicare a limbajului este cultivată la maximum prin intermediul jocului. cu lumea obiectelor şi fenomenelor reale. DEMONSTRAŢIA Aceasta este metoda învăţării pe baza contactului copilului cu materialul intuitiv. reprezentărilor grafice. auditive). se realizează la nivelul percepţiei şi al reprezentării. jocuri senzoriale (vizualmotorii. adecvat nivelului grupei. tablourilor. Procesul de învăţare are la bază un raport concret-senzorial. METODE DE SIMULARE Printre acestea sunt jocurile didactice şi învăţarea prin dramatizare. 4. Conversaţia îşi dovedeşte eficienţa în măsura în care este corelată cu celelalte forme de activitate.4. dezvoltă capacitatea de exprimare a copilului. jocuri cu materiale (obiecte) etc. prin formele variate pe care le îmbracă: favorizează învăţarea. funcţiile intelectuale. jocuri-ghicitori. de imaginaţie. pe bază de diapozitive. bogate. copiii obţin un spor de informaţie. adânceşte înţelegerea şi consolidează cunoştinţele dobândite cu ajutorul acestor mijloace. Demonstraţia cu ajutorul imaginilor. Din punct de vedere al materialului folosit jocurile mai pot fi grupate în jocuri orale: cu întrebări („cine ştie câşigă”). Contacul senzorial cu obiectul ajută la formarea unor percepţii şi reprezentări excate. Jocurile didactice satisfac nevoia de maturitate şi gândire corectă a preşcolarilor. fotografiilor. diafilme. cultivă anumite trăsături pozitive în plan moral. înregistrări fonice. de orientare a spaţiu.5. jocuri matematice. ea răspunde caracterului intuitiv al gândirii preşcolarului. filme didactice. el stimulează procesele afectiv-motivaţionale. exprimarea lor se nuanţează. mai ales a celor audiovizuale. În cadrul jocului trebuinţa de comunicare se impune pentru copil.Dialogul trebuie condus cu tact. dramatizări.4. mulaje.

furnizează informaţii cu privire la nivelul de pregătire a copiilor. b) evaluare cumulativă (sumativă) şi c) evaluare continua (formativă). survenite să recupereze retardul. Pe fondul acestor funcţii şi operaţii. 4. să descopere lacunele acestora. lecţii de calitate. dacă a folosit metode şi procedee adecvate pentru a se face înţeles. înlăturarea neajunsurilor. Evaluarea este o acţiune complexă. reprezentând „puncul final într-o succesiune de enenimente” (AusubelD. metode şi procedee de evidenţiere a performanţelor atinse.”Învăţarea în şcoală şi introducerea în psihologia pedagogică”. intrepretarea şi aprecierea datelor obţinute.oferă elevilor posibilitatea de a constata performanţele atinse sau eşecurile pe care le dirijează. După modul lor de integrare în desfăşurarea activităţii didactice. . care privesc pe participanţii la acest proces: educator-educat. reglarea şi perfecţionarea acesteia. apreciază. Evaluarea randamentului şcolar cuprinde variate forme de verificare. la calitatea şi desfăşurarea procesului de învăţământ.ajută cadrul didactic să descopere dacă a realizat activităţi. este prezentată în orice activitate de instruire. 60 . pedagogii reţin trei forme: a) evaluare iniţială. explicaţii suplimentare. în scopul îmbunătăţirii activităţii în secvenţa următoare. Robinson Fl. a dozat corect în cardul orei. EVALUAREA Activitatea de evaluara a randamentului şcolar este o componentă esenţială a procesului didactic. pag. povestiri. conţinutul cunoştinţelor transmise. . Evaluarea randamentului şcolar se află în interacţiune funcţională cu predarea şi învăţarea: . educare pe tot parcursul anului şcolar.. să elaboreze un program de exerciţii. la rezultatele obţinute.. adoptarea deciziilor care să conducă la amelioarerea. la nivelul accesibil.4. Editura Didactică şi Pedagogică. 667) care îndeplineşte câteva funcţii importante: a) de constatare şi apreciere a rezultatelor şcolare. pedagogice. evaluarea în procesul de instruire şi educare îndeplineşte o serie de funcţii specifice. să intervină cu modificările ce se impun în următoarele secvenţe de indtruire.permite educatoarei. fabule etc.6.Învăţarea prim dramatizare se practică sub forma citirii pe roluri sau a interpretării unor roluri ce reprezintă personaje din basme. Evaluarea urmează activităţilor de predare şi învăţare ale căror rezultate la măsoară. contribuie la formarea capacităţii de autoapreciere şi la stimularea trebuinţei de autoapreciere. b) de diagnosticare a activităţilor desfăşurate. a rezultatelor. în funcţie de modul în care grupa a asimilat conţinutul transmis. . de găsire a unor soluţii pentru eliminarea neajunsurilor din activitatea desfăşurată. a randamentului şcolar. c) de predicţie (prognosticare). care presupune relizarea mai multor operaţii: măsurarea fenomenelor. le stimulează şi stimulează activitatea de învăţare.

probe de control (orale. probe de creativitate etc. Studiul produselor activităţii se prestează la majoritatea activităţilor şi disciplinelor din grădiniţă. Caracterul evaluării în grădiniţă trebuie să fie formativpredicativ. . Sub aspect pedagogic.ca mijloc important în formarea automatismelor. metode şi procedee: observarea atentă a comportamentului de învăţare al grupei. percepţia. testele. 4. valoarea lui depinde de felul în care este utilizat de educatoare. mijloacelor de învăţământ în calitatea lor de „instrumente de acţiune sau purtătoare de informaţii” (I. a capacităţii de a pune întrebări.5. pronunţări. de a relata întâmplări trăite şi imaginate. conversaţia (dialogul). cu atât lecţia va deveni mai interesantă şi va oferi copilului un câştig mai deplin.Datele ce permit evaluarea rezultatelor obţinute de preşcolari pot fi dobândite prin mai multe forme de verificare. pot fi uşor înţelese atunci când se foloseşte cu pricepere ilustrarea lor. ROLUL MATERIALULUI DIDACTIC ÎN DEZVOLTAREA VORBIRII în procesul de instruire şi educare a copiilor un rol important revine materialului didactic. . Materialul didactic se constituie într-un instrument de lucru pus în serviciul faptelor pe care le reprezintă. didactică le clasifică în: a) mijloace informativ-demonstrative: b) mijloace de exersare şi formare a deprinderilor: c) de raţionalizare a timpului în cadrul lecţiilor: d) mijloace de evaluare a rezultatelor învăţării. aplicate probe pentru verificare a corectitudinii exprimării. a optimizării procesului de învăţământ. permiţând o anumită formă de exersare. dezvoltă spiritul de observaţie al copiilor şi măreşte interesul pentru cunoaştere. memoria. Orice material didactic trebuie să îndeplinească anumite cerinţe de concepţie: . Multe cunoştinţe care par la început dificile. Ordonate după funcţia lor pedagogică.a. imaginaţia.ca mijloc de aplicare a cunoştinţelor predate.să folosească fapte de concretizare în acord cu sistemul şi normele limbii actuale literare. fişele de evaluare ş. Preocupările în problema evaluării fac parte din domeniul creşterii continue a eficienţei activităţii didactice. probe de alcătuire de propoziţii. pentru determinarea volumului vocabularului. 61 . de a purta conversaţii pe teme alese sau date. .ca mijloc de evaluare (control). scrise. Folosirea din plin a materialului didactic are o importanţă hotărâtoare în asimilarea temeinică şi conştientă a cunoştinţelor. creativitatea şi gândirea. Cerghit).pentru a-i familiariza pe subiecţi cu o anumită noţiune pe care să o descopere. materialul didactic se poate utiliza în mai multe moduri: . această noţiune va fi apoi reluată şi exploatată de către educatoare. studiul produselor activităţii. mijloc care permire educatorului să verifice măsura în care au fost înţelese aceste cunoştinţe. Cu cât se imprimă lecţiilor un caracter intuitiv astfel acţionându-se toate laturile psihice ca: atenţia. practice).

putănd deveni un suport sigur. fotografiile. să fie corect utilizat. jocurile. ilustraţii.să reflecte fidel regula la care se referă. . materiale şi mijloace în vederea realizării scopului propus. fiecare material utilizat corespunzător în scenariul activităţii. Perioada preşcolarităţii se defineşte ca o perioadă a gândirii concret-intuitive. Gama materialelor didactice.materialul să fie realizat estetic. a mijloacelor de exersare şi formare a deprinderilor de exprimare corectă intră: carte. creativităţii şi preocupărilor fiecărei educaoare. lecturi după imagini. Mijloacele de învăţământ sunt suportul material în desfăşurarea procesului instructiv-educativ.să dea regulii mai mlut relief decât o poate face un enunţ expozitiv. Orice mijloc de învăţământ abordat trebuie ales cu discernământ. discul. 62 . În grupa mijloacelor informativ-demonstrativ utilizate în activităţile de dezvoltare a vorbirii. Mijloacele de exersare şi formare a deprinderilor sunt cele care asigură formarea unei exprimări corecte. de integrarea unor mijloace de învăţământ adecvate care să asigure contactul direct al celor educaşi cu realitatea. gramaticale.). acestea se desfăşoară pe baza unui variat şi bogat material demonstrativ. cu imagini. poezii. să reprezinte un instrument care să contribuie la desfăşurarea unui învăţământ activ şi concret. să fie uşor de manipulat. Eficace în activităţile de dezvoltarea vorbirii s-au dovedit a fi folosirea aparatelor audiovizuale. de formule de organizare a acestora. emisiunile de radio şi televiziune. dezvoltarea capacităţii de audiere a exprimării unei povestiri. receptarea informaţiei de către copii. fişele ortografice etc. în conformitate cu normele gramaticale (receptarea corectă a sunetelor. Cât priveşte activităţile de dezvoltarea vorbirii în grădiniţă. însuşirea vorbirii corecte. jucăriile. dezvoltându-le spiritul de observaţie. contribuabil la concretizarea ideilor. audiţiile. ceea ce presupune în desfăşurarea activităţilor utilizarea unui bogat şi variat fond de materiale şi mijloace didactice. Materialele şi mijloacele didactice utilizate în activităţile de dezvoltarea vorbirii se selectează în funcţie de obiectivele fundamentale ale învăţământului preşcolar şi primar. în funcţie de particularităţile de vârstă. trusele. formarea deprinderii de a nara cu ajutorul ilustraţiilor episoade dintr-o poveste. scenele dramatizate. să combine şi să organizeze ansamblul de metode. de conţinuturile activităţilor de dezvoltare a vorbirii. pick-up-ul. Reuşita lecţiilor depinde de modul în care educatoarea reuşeşte să aleagă. . jocuri fonetice.să fie adaptat la particularităţile de vârstă ale copiilor. operaţiile gândirii.. schemele. diafilmele. planşele. dintr-un basm. jocurile cu jetoane. colecţiile de plante şi de minerale. diapozitivele. lexicale. filmele didactice. Eficienţa acţiunilor de instruire/educare a preşcolarilor depinde de îmbinarea reuşită a metodelor intuitive cu cel verbale. banda magnetică – magnetofonul etc. . îmbogăţirea şi activizarea vocabularului. tabelele. diversă. de momentul optim în care trebuie integrat. cu povestiri. pronunţarea corectă a cuvintelor înţelegerea celor vorbite. minibolurile figurale. a mijloacelor de învăţământ este largă. de conţinutul de idei transmis pe cale verbală. dezvoltarea capacităţii de exprimare corectă. jocuri pe computer. înţelegerea cunoştinţelor transmise. rezultat al măiestriei pedagogice. lecturi după un şir de imagini etc. materialele figurative – substitute ale realităţii.

intensificarea funcţiilor cognitive ale limbajului. dezvoltându-şi gustul estetic. nu către ei. artistic. de comunicare. Argumentele de ordin pedagogic subliniază rolul hotărâtor pe care îl au influenţele sistematice asupra dezvoltării vorbirii copiilor cu atât mai mult cu cât acest proces este direct dependent de mediul de vorbire. să vorbim cu ei. expresivitate. să folosim tot ce ne oferă ei ca experienţă şi limbaj. Obiectivul principal al activităţilor instructiv-educative din drădiniţa de copii este formarea personalităţii individuale a copilului. jocul este un mijloc foarte eficient pentru corectarea pronunţiei şi însuşirea unor construcţii gramaticale. Până atunci trebuie să le vorbim vopiilor. pe lângă procesul didactic în sine. Practica a dovedit că. Întrebuinţând un material adecvat – realizat estetic. Numai o experienţă câştigată în vorbire îşi poate asigura trecerea către alte forme de limbaj mai complicate. CONCLUZII Grădiniţa rămâne prima treaptă a sistemului de învăţământ căreia îi revine nobila sarcină de a organiza cu mare grijă experienţele de limbaj ale copilului. să le arătăm cărţi. copiii învaţă să aprecieze frumosul. în sprijinul lor. asimilarea în practica curentă a structurii gramaticale etc. Prin jocul didactic se fixează. mărit sau micşorat. să-i ascultăm şi să-i învăţăm să asculte la rândul lor. culoare. cum sunt scrisul şi cititul. să-i învăţăm să le folosească şi să-i învăţăm să-şi facă propriile însemnări şi cărţi.Tot ce intră în context nemijlocit cu simţurile copilului trebuie să oglindească realitatea într-un mod mai simplu sau mai bogat în detalii. transpunându-l pe acesta în lumea frumosului prin formă. treapta unde comunicarea şi limbajul oral au o importanţă deosebită şi unde se poate insista pe anumite deprinderi de pregătire a scrisului. imagini. este necesar să existe o diagnosticare a activităţii verbale şi o înregistrare practică a evoluţiei limbajului copilului. să le descifrăm împreună cu ei. Argumentele de ordin psihologic scot în evidenţă faptul că vârsta preşcolară este o etapă hotărâtoare în însuşirea corectă a vorbirii datorită modificărilor calitative şi cantitative care vizează însuşirea pronunţiei corecte a tuturor fenomelor. Necesitatea procesului de îndrumare consecventă a educării limbajului la această vârstă prezintă argumente de ordin psihologic şi pedagogic. se precizează şi se activează vocabularul copiilor. Jocul didactic constituie activitatea cea 63 . bazate pe evaluările continue sau sumative – aceasta fiind o condiţie esenţială a procesului de îndrumare a educării limbajului la această vârstă. de nevoile sale afective şi de activitatea fundamentală: jocul. de metodele de exprimare oferite de adulţi. ţinând seama de ritmul său propriu.

saturată de elemente de joc. trezeşte la copii dorinţa de a-şi comunica gândurile. stimulează vorbirea. dacă îi acordăm atenţia cuvenită în grădiniţă copilului şi experienţelor în domeniul limbajului. impresiile. copilul care frecventează grădiniţa şi care este sprijinit în această perioadă este apt pentru şcoală şi reuşeşte să se adapteze bine la cerinţele ulterioare ale şcolii. În jocurile didactice este absolut necesar ca problema intelectuală (sarcina didactică) să fie prezentată într-o formă atractivă. . în stimularea dorunţei preşcolarului de a cunoaşte şi de a-şi exprima gândurile şi impresiile. În concluzie.mai firească. cea mai eficientă în dezvoltarea multilaterală a copilului în priceperea şi înţelegerea lumii înconjurătoare. 64 . acesta va avea un ascendent la şcoală faţă de colegii care nu au frecventat deloc grădiniţa. prin care copilul îşi dezvoltă vorbirea. Toate acestea potenţează considerabil valoarea educativă a jocului didactic pentru dezvoltarea vorbirii. Pe această cale. de a se mai juca. jocul devine o activitate irezistibilă. În esenţă. Concluzia pedagogică este lesne de desprins. care facilitează rezolvarea sarcinii didactice.

limba ghemuită în fundul cavităţii bucale. Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului Aşezarea copiilor se poate face în semicerc sau ca la vizionările de spectacole pe 4-5 rânduri a câte 4-5 scaune. Cu această ocazie se precizează şi denumirea lor. denumirea acesteia. FOCUL ŞI VÂNTUL Sarcina didactică: redarea corectă a unor sunete izolate şi a sunetelor din componenţa unor cuvinte. Jocul se desfăşoară prin prezentarea pe rând a celor două păsări în cadrul teatrului de păpuşi. prin poziţia gurii larg deschise. 65 . vor fi solicitaţi să încerce articularea. NOTĂ Copiii care au dificultăţi în pronunţarea consoanelor c-g. În cursul jocului vor fi executate cu cele două păsări diferite acţiuni menţionate mai sus. cu degetul mare şi cel arătător îşi palpează. Regulile jocului: copiii imită sunetele emise de păsările care apar pe rând la teatrul de păpuşi. COCOŞUL ŞI GÂSCA Sarcina didactică: recunoaşterea păsării. Copilul solicitat va răspunde indicând ce face pasărea. după care grupa va imita mişcarea şi va pronunţa onomatopeea corespunzătoare. Educatoarea poate motiva sosirea lor. astfel încât toţi să aibă scena în faţa ochilor. construirea unei propoziţii simple care să se refere la acţiunea percepută. După denumirea celor două păsări se pot face câteva exerciţii de pronunţare corectă a sunetelor prevăzute c şi g. Copilul numit enunţă acţiunea şi o execută împreună cu întreaga grupă. pasăre mai puţin cunoscută de către copiii de 3-4 ani. Educatoarea prezintă modul de articulare: se va urmări ca limba să fie retrasă spre fundul cavităţii bucale. apăsând uşor regiunea superioară a gâtului.JOCURI DIDACTICE PENTRU DEZVOLTAREA VORBIRII GRUPA MICĂ 1. mai ales pentru gâscă. în timp ce. imitarea sunetelor emise. 2.

ei să reproducă sunetele corespunzătoare fenomenului enunţat în contextul poveştii. Povestea poate continua sau poate fi reluată într-o altă formă asigurându-se repetarea pronunţării de către copii a sunetelor corespunzătoare. vâjj-vâjj. apoi cea a albinelor. Jocul se continuă schimbându-se rolurile.”.”. Fiecare din subgrupe va avea un rol prestabilit. eventual marcat. În continuare. execută deplasarea pe un traseu dat imitănd sunetele emise de şarpe. Copiii vor imita zgomotul focului. în timp ce albinele stau într-o parte a sălii de grupă.. o parte dintre ei vor fi albine. Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului Educatoarea va amenaja înainte de începerea jocului un cadru care să sugereze o poiană cu flori. se recomandă articularea exgerat conturată prin aducerea buzei inferioare sub incisivii superiori. Afară era frig şi bătea vântul.. Grupa de copii va fi împărţită în două. iar copiii formulează propoziţii simple în legătură cu acţiunea percepută: „focul arde” sau „focul face fâşş-fâşş” (educatoarea şi copiii mimează acţiunea de aprindere a focului) sau „vântul bate” (educatoarea şi copiii leagănă puternic braţele deasupra capului). De exemplu: „În casă s-a făcut frig. În introducerea activităţii se vor reactualiza reprezentările despre foc şi vânt. grupul de copii care alcătuieşte şarpele. zgomotul produs de acesta (vâj-vâj). Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului Copiii vor sta fie pe scăunele. La un semnal al educatoareo copiii-albine vor imita zborul şi zumzetul acestora înaintând spre şarpe. cerându-se copiilor să reproducă onomatopeele fâşş-fâşş. Grupul de copii reprezentând şarpele se va deplasa pe traseul desenat dinainte in linie şerpuită reproducând şuieratul şarpelui: sss. iar restul vor alcătui şarpele. respectând sensul acesteia. La alt semnal albinele pornesc spre şarpe ca să-l alunge reproducând zumzăitul acestora. În pronunţarea onomatopeelor care încep cu consoanele f-v. 66 . ŞARPELE ŞI ALBINUŢA Sarcina didactică: pronunţarea corectă a consoanelor s şi z. Mama a pus lemne în sobă şi a aprins focul.. Regulile jocului: la semnalul educatoarei.Regulile jocului: copiii reproduc prin mişcări şi onomatopee fenomenele despre care se relatează în povestirea educatoarei. Şarpele se retrage la locul său ferindu-se să nu fie înţepat. „S-au ars lemnele şi focul s-a stins. În partea a doua a jocului educatoarea imită unul din fenomenele discutate mai sus. Focul făcea. fie pe covor în semicerc. Educatoarea conduce jocul indicând deplasarea şarpelui. În acest scop se vor prezenta pe rând cele două ilustraţii şi se vor denumi fenomenele : foc şi vânt. educatoarea introduce exerciţiile de pronunţare în contextul unei poveşti simple. 3. Copiii vor reproduce mişcarea vântului... apoi tata a ieşit în curte să aducă altele.. Regula jocului cere copiilor ca atunci când povestea se întrerupe.

s). în articularea consoanelor ş-j dimpotrivă. limba va fi plasată jos. Grupa de copii va fi împărţiă în două. raţa. În acelaşi scop se va doza atent timpul afectat alergării. (acţiune însoţită de mişcarea braţelor). un grup de copii execută deplasarea pe un traseu. în timp ce pronunţă j. Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului Educatoarea va avea înainte de începerea jocului un cadru care să sugereze linia ferată. se recomandă atragerea atenţiei asupra locului de articulare. Se recomandă articularea exagerat conturată prin strângerea dinţilor. toţi copiii imită glasul animalului şi execută mişcări corespunzătoare acestuia. Jocul continuă schimbând-se rolurile. acţiunea se amplifică prin prezenţa a patru grupe: albinuţele (z.TRENUL ŞI VÂNTUL Sarina didactică: pronunţarea corectă a consoanelor ş şi j. reproducând vântul. ca spaţiul deschis să nu fie mai mare de 1-2 mm. copilul trebuie să imite glasul animalului respectiv. ş. j). 4. vârful limbii este inspre palat şi gura rotunjită. 5. ş. Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului 67 . SPUNE CUM SE FACE Sarcina didactică: recunoaşterea animalelor şi reproducerea onomatopeelor corespunzătoare glasului acestora. La semnalul dat. gâsca. În pronunţarea unor onomatopee care încep cu consoanele s-z. z).În cursul jocului se vor asigura momente de odihnă. vântul (j. alergând cu o viteză mai mare. evitându-se prelungirea acestuia. trenul (ş. Nu se va scăpa din vedere faptul că. j. cu limba ieşită printre dinţi consoanele s-z. iar ceilalţi copii trebuie să-l recunoască şi să-l denumească. găina. iar colţurile gurii puternic trase în părţi. j (braţele lateral). dacă consoanele s-z necesită articularea prin plasarea limbii în spatele incisivilor inferiori şi colţurile gurii bine trase în părţi. albina etc. ş. A doua grupă de copii aşteaptă semnalul pentru a depăşi trenul. În partea a doua a jocului. având în vedere că alergarea poate să influenţeze corectitudinea emiterii sunetelor prin modificările în respiraţie. Regulile jocului: la semnalul dat de educatoare. în spatele incisivilor inferiori. ş). un alt grup ajunge trenul. în cazul în care copiii articulează incorect. Material didactic: animale-jucării sau imagini reprezentând câinele. calul. pisica. şarpele (s. cocoşul. Regulile jocului: la privirea jucăriei sau a imaginii. Educatoarea conduce jocul indicănd deplasarea trenului ş. La alt semnal. z. imitând trenul. j. oaia. vrabia.

după cum li se cere. Copiii ascultă onomatopeea (reprodusă de educatoare. Copiii vor fi aşezaţi pe scăunele în jurul mesei cu materialul de joc. Cel strigat va trebui să numească copilul care l-a trezit. . - 7. lingură. 68 . apoi se va trece la pronunţarea în mod individual cu copiii care întâmpină dificultăţi în pronunţarea unor sunete. pensulă. Regulile jocului: copilul indicat de către educatoare printr-un gest. . perie. Pentru executarea acţiunilor necesare desfăşurării poate să fie invitat un copil mai mare (la început) sau se face apel la toţi copiii din grupă. selectiv sau nu se face deloc. În desfăşurarea jocului. SPUNE CE FACE Sarcina didactică: indicarea acţiunii executate. 6.alegerea de către copil a obiectului necesar acţiunii. Acţiunea jocului cuprinde câteva momente pe care copiii la vor desprinde din desfăşurare: chemarea unui copil lângă educatoare.indicarea unei acţiuni astfel încât să nu fie auzită de ceilalţi copii. va da semnalul de sculare al copilului care simulează că doarme. măturică. păpuşă. Formularea corectă a genitivului. cuburi. Se va urmări sistematic ca reproducerea să se facă la început individual.Materialul necesar jocului va fi acoperit sau introdus într-un săculeţ (coşuleţ) pentru a crea surpriza la prezentare şi a da posibilitatea să se perceapă pe rând fiecare animal al cărui glas va trebui imitat. . .exprimarea în propoziţii scurte a acţiunii percepute de către copilul atins pe umăr sau numit de educatoare. Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului Organizarea grupei de copii se realizează în semicerc pe scăunele. AL CUI GLAS ESTE ? Sarcina didactică: recunoaşterea copiilor din grupă după glas. înregistrată pe bandă de magnetofon) apoi aleg animalul al cărui glas l-au auzit şi-l reproduc individual sau în colectiv. Regulile jocului: copilul chemat de educatoare execută mişcarea indicată. Material didactic: creion. se va asigura o anumită succesiune în prezentarea imaginilor sau a jucăriilor. La întrebarea „Spune ce face?” copilul atins pe umăr exprimă verbal acţiunea. În complicarea jocului se modifică ordinea acţiunilor. prosop. pahar. începând cu cele al căror glas este mai uşor de pronunţat (pisica) şi terminând cu cele al căror glas (onomatopee) prezintă oarecare dificultate în reproducere.executarea acţiunii de către copil. Ţinând seama de cunoştinţele copiilor intuirea se face integral. minge etc. pieptăne.

Regulile jocului: copiii care au jetoanele de coloarea corespunzătoare balonului prezentat de educatoare. Mihai. Copiii vor căuta alte obiecte de aceeaşi culoare cu a balonului educatoarei şi vor denumi culoarea acestora. educatoarea ridică un anumit balon. În prima parte a jocului se va urmări ridicarea corectă de către copii a jetonului cu imaginea balonului de aceeaşi culoare cu culoarea aceluia ridicat de educatoare.Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului Copii stau pe scăunele în semicerc. Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului Copiii vor fi aşezaţi la măsuţele dispuse în careu deschis.. Se va acorda atenţie în mod special folosirii corecte a genitivului substantivelor proprii feminine. le vor ridica şi vor preciza culoarea baloanelor cu care se joacă. iat copiii indicaţi caută pe o masă special pregătită obiectele sau imaginile acestora de aceeaşi culoare. În acest timp se va face linişte desăvârşită pentru a se crea condiţii de somn. „Este glasul Ioanei Manolescu” etc. cu braţele pe masă.. Educatoarea va trece apoi prin dreptul copiilor (pe la spatele lor) şi va atinge pe unul din ei. balon albastru – rochiţă albastră etc. Copiii vor denumi culoarea baloanelor respective.. În partea a doua a jocului. ţinând seama de tendinţele preşcolarilor de a extinde forma masculină.”. CINE ESTE ŞI CE FACE ? Sarcina didactică: denumirea corectă a fiinţelor şi a acţiunilor specifice acestora. formularea corectă a propoziţiei respectând acordul dintre substantiv şi adjectiv. Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului 69 . cu capul pe braţe şi va simula că doarme. formulând corect o propoziţie care să cuprindă atât substantivul cât şi adjectivul corespunzător. La întrebarea „Cine este şi ce face?” copiii răspund pe rând denumind animalul şi precizând de fiecare dată altă acţiune posibilă.. Se va insista asupra acordului corect între substantiv li adjectivul care îl însoţeşte: balon roşu – minge roşie. Regulile jocului: copiii deschid şi închid ochii la semnalul educatoarei. Se vor utiliza şi întrebări adresate în mod individual: „Cu ce balon te joci?” pentru a determina şi folosirea singularului. În faţa semicercului se va aşeza la o mică distanţă o masă cu un scaun la care va sta copilul numit de educatoare (trimis la culcare).. 9. iar copiii răspund: „Ne jucăm cu baloanele roşii” etc. NE JUCĂM CU BALOANE Sarcina didactică: recunoaşterea şi denumirea culorilor. Copilul în cauză se va întoarce cu faţa spre grupă şi va răspunde la întrebarea adresată în cor: „Al cui glas este?”. El se va aşeza cu spatele la grupă. În acest sens educatoarea pune întrebarea „Cu ce baloane ne jucăm?”. În răspunsul său copilul va formula o propoziţie ca: „Este glasul lui Vasilică Popescu”. 8. Acesta va spune: „Trezeşte-te.

zboară Pentru stimularea copiilor să găsească un număr cât mai variat de acţiuni (să utilizeze cât mai multe verbe). mianună 2. prinde şoareci 3. serveşte micul dejun. de exemplu: Câinele: 1. se va preciza în introducere semnificaţia cuvintelor utilizate mai frecvent – respectiv: dimineaţa şi seara. zgârie 4. iar cealaltă parte fiind de culoare inchisă.. roade oase 3. Pe fiecare parte se vor fixa câte trei-patru imagini reprezentând acţiuni efectuate de copii: pentru dimineaţă: un copil se dă jos din pat. copilul face duş. Răspunsul copilului întrebat va cuprinde atât denumirea animalului cât şi a unei acţiuni pe care acesta o poate efectua. copilul indicat relatează cele observate iar ceilalţi copii imită acţiunile caracteristice în succesiunea lor. de exemplu: la prânz.Mobilierul va fi aşezat în formă de careu deschis. Regulile jocului: copiii trebuie să recunoască imaginea la care s-a oprit roata şi să indice corect dacă este a unui obiect sau a mai multor obiecte. doarme. ciripeşte 5. CÂND FACEM AŞA ? Sarcina didactică: determinarea momentului din zi în care se efectuează o anumită acţiune. pleacă spre grădiniţă. La mijlocul cadranului este un ac indicator ce poate fi îndreptat spre oricare din imagini. La grupe avansate se pot folosi şi alte adverbe de timp. educatoarea afişează silueta unui animal. 10. păzeşte casa 2. fuge vrăbiuţa: 1. Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului Pentru a asigura reuşita jocului. educatoarea le poate sugera acţiunea prin mişcări imitative sau crearea de situaţii-problemă. 70 . În desfăşurarea jocului. Regulile jocului: copiii trebuie să recunoască acţiunea din imaginea la care s-a oprit acul cadranului şi momentul în care se petrece ea. latră pisica: 1. muşcă 2. La întrebarea educatoarei. pentru seară: copilul se dezbracă. UNDE S-A OPRIT ROATA ? Sarcina didactică: diferenţierea şi enunţarea corectă a substantivelor la singular şi la plural constituind corect propoziţia. prin mişcarea acului se vor alterna acţiunile de dimineaţă cu cele de seară. se spală la chiuvetă. se joacă etc. 11. se urcă în pat. La semnal copiii privesc ce s-a aflat la flanelograf sau la tablă. Material didactic: un cadran din carton sau placaj (material plastic) – împărţit în două – una din părţi fiind colorată deschis (eventual un soare deasupra acesteia). În timp ce copiii stau cu capul aplecat pe masă.

o pisică pentru animale. prosop. GRUPA MIJLOCIE 12. La semnalul educatoarei săculeţul se opreşte. Rochiţă pentru obiecte de îmbrăcăminte. În funcţie de nivelul de dezvoltare a grupei se poate cere copiilor să însoţească substantivele de adjectivul care arată culoarea obiectului din imagine. Copiii numiţi vor alege de pe masă un jeton reprezentând un obiect sau mai multe obiecte după cum indică imaginea de pe disc. îl denumeşte şi-l oferă vecinului cu rugămintea de a-l aşeza la locul potrivit. Materialul didactic: un săculeţ de pânză de dimensiune mică în care se introduc jucării sau alte obiecte de uz personal ca de exemplu: creion. 13. îl denumesc şi îl aşează la locul potrivit pa masă sau panou. A SPUS BINE SAU N-A SPUS BINE ? 71 .Materialul didactic: un disc cu segmente pe care sunt desenate obiecte într-un grup sau într-un singur exemplar. De exemplu: masă pentru mobilier. se descoperă pe rând o singură imagine. Se discută cu copiii ce alte obiecte pot fi aşezate alături de cele aflate pe mese în funcţie de criteriul utilităţii. În săculeţ vor fi introduse obiecte din categorii diferite. batistă.a oprit la măr”. solniţă etc. şerveţel. de exemplu „Roata s-a oprit la creionul albastru”. Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului Copiii vor fi aşezaţi pe scăunele dispuse în semicerc. Ele vor fi date copiilor aşezaţi în semicerc pentru a le trece din mână în mână. cratiţă. Acesta va căuta grupul de obiecte corespunzător şi va motiva aşezarea efectuată. chibrit. un alt disc cu un segment lipsă. cretă. Prin învârtirea acestuia. de aceeaşi categorie. SĂCULEŢUL FERMECAT Sarcina didactică: denumirea corectă a obiectului scos din săculeţ. Pe acest disc este fixat de un ax. Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului Înainte de începerea jocului educatoarea aşează pe panou sau pe mai multe mese câte un obiect care să indice criteriul de clasificare a obiectelor găsite de copii în săculeţ. În timpul jocului se va acorda atenţia formulării corecte de către copii a propoziţiilor: „Roata s. raportarea lui la alte obiecte. pieptăne pentru obiecte de uz personal. Regulile jocului: copiii la care se opreşte săculeţul la semnalul educatoarei. Copilul la care s-a oprit săculeţul trebuie să scoată un singur obiect. scot obiectul (imaginea lui).

bunica toarce (fusul sfârâie sfârr) etc. cu musculatura facială încordată. după caz. după care răspunde la întrebarea pusă. iar copilul cu care aceasta dă mâna. trebuie să repete şi să găsească o altă silabă 72 . iar altele eronat. Apoi educatoarea va interveni cu întrebarea leit-motiv a jocului – „A spus bine sau n-a spus bine?”. un ceas deşteptător (sună ţrrr). Material didactic: obiecte cunoscute de copii sau imagini ale acestora. se va avea în vedere ca sunetul respectiv să fie articulat prin vibraţii ale vârfului limbii. Grupa repetă onomatopeea şi redă prin mişcare acţiunea. Educatoarea va supune pe Aşchiuţă unui examen de vorbire corectă pentru a stabili dacă mai trebuie să înveţe în grădiniţă sau nu. Pe baza comparaţiei cu forma corectă copiii vor reacţiona repetând forma corectă sau corectând păpuşa. Va descoperi obiectele de pe masă şi va cere păpuşii să aleagă una dintre ele să spună copiilor cum se numeşte. Regulile jocului: copii trebuie să aleagă imaginea corespunzătoare onomatopeii pronunţată de educatoareşi să răspundă complet. Unul din copii va pronunţa forma corectă iar un altul va construi o propoziţie cu acel cuvânt. Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului Introducerea în joc se poate realiza prin prezentarea personajului de la teatru de păpuşi in jurul căruia se poate purta o scurtă discuţie. Aşchiuţă) va prezenta pe rând câte un obiect şi-l va denumi pronunţând unele cuvinte corect. ridicat în spatele incisivilor superiori. CINE (CE) FACE AŞA ? Sarcina didactică: reprezentarea corectă a onomatopeii la acţiunea ilustrată. găsirea formei corecte de pronunţare a cuvintelor auzite. La semnalul educatoarei toţi copiii imită onomatopeea. Deoarece consoana r este extrem de dificilă de pronunţat. Regulile jocului: păpuşa (Ţăndărică. Grupa repetă cuvântul în cor atunci când este corect spus. Unul din copii se deplasează şi arată imaginea corespunzătoare onomatopeii. pronunţarea onomatopeii în contextul unei propoziţii. Regulile jocului: educatoarea va pronunţa o anumită silabă (sau un cuvânt). 15. iar atunci când este greşit întrerupe păpuşa printr-un semnal convenit. Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului Educatoarea pronunţă sunetele emise de unul din obiectele sau personajele ilustrate şi pune întrebarea: „Ce (cine) face aşa?”. 14. Material didactic: ilustraţii reprezentând: un copil rupe o creangă uscată (prrr).Sarcina didactică: compararea pronunţării corecte cu cea incorectă. REPETĂ CE SPUN EU Sarcina didactică: găsirea unor silabe paronimice.

unul cu un singur element. Atmosfera de joc va fi imprimată prin rapiditatea cu care educatoarea va solicita copiilor răspunsurile provocând o întrecere pentru găsirea silabei sau cuvântului corespunzător. Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului Se vor pronunţa silabe perechi după cum urmează: pa-ta fa-va ma-la ca-ga sa-ca şa-ga la-ra etc. Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului Pentru fiecare substantiv propus în joc vor exista două cartonaşe. POŞTAŞUL 73 . Apoi se vor căuta combinaţii de silabe care să aibe un sens: casa-masa cal-car corn-horn mere-pere ceaţă-gheaţă varză-barză aşă-raţă cine-ţine muscă-muşcă lac-rac vine-şine patru-patu etc. 17. educatoarea trece la un alt copil. Regulile jocului: copilul chemat de educatoare vine la masa ei. repede şi formulează propoziţia. Copilul la care se află cartonaşul cu o singură floare se ridică şi spune: „Eu am cartonaşul cu o singură floare”. În partea a doua a jocului educatoarea (sau copiii) spune un cuvânt la singular (sau plural). iar altul cu două sau mai multe elemente. ridică acel cartonaş sus. ridicând un cartonaş cu mai multe elemente copilul spune: „Eu am pe cartonaş multe flori”. diferind doar printr-un singur sunet. Dacă cel solicitat nu răspunde promt. De exemplu. Pe rând câte un copil vine la masa educatoarei şi alege un cartonaş.asemnănătoare (sau un alt cuvânt). alege un cartonaş şi spune dacă pe el este reprezentat un element sau mai multe elemente. Copilul care se află la masa educatoarei trece la plural propoziţia respectivă. TU SPUI MULTE Sarcina didactică: alegerea corectă a jetonului cu una sau mai multe imagini şi exprimarea corectă a singularului şi pluralului. Apoi copilul formulează propoziţia despre floare. iar copiii trebuie să spună acelaşi cuvânt la plural – respectiv la singular. EU SPUN UNA. 16. Copilul care are jetonul cu imaginea mai multor elemente de acelaşi fel (sau o imagine a obiectului).

De exemplu: „De la cine ai primit scrisoarea?” copilul răspunde: „De la croitor”. CARE ESTE CULOAREA TA ? Sarcina didactică: recunoaşterea şi denumirea culorilor. Copilul răspunde: „Fiindcă pe ea este desenat un mosor cu aţă”. 74 . La semnalul educatoarei: „Care este culoarea ta?” copiii care au obiecte de aceeaşi culoare trebuie să le aducă la masa educatoarei şi să le grupeze în funcţie de culoare.Sarcina didactică: recunaşterea şi denumirea lucrătorului care foloseşte anumite unelte sau face anumite produse. Educatoarea va avea grijă să ofere alternativ un obiect. la întrebarea: „De la cine ai primit scrisoarea?”. Astfel. orientându-se după imaginile uneltelor sau a produsului din ilustrată. grupa va mima dacă se poate. Regulile jocului: copilul întrebat de educatoare va trebui să răspundă repede şi corectcare este culoarea obiectului primit. Urmează cea de-a doua întrebare: „De unde şti?”. accentul va cădea pe gruparea obiectelor în funcţie de culoare. Până când copiii pot formula fraze atât de lungi se pot folosi două sau chiar trei întrebări consecutive. În cursul jocului. formularea corectă a propoziţiilor. deoarece pe ea este desenat acul cu care el coase”. Propunerea acţiunii o face la începutul jocului educatoarea. În partea a doua a jocului. deoarece pe ea este desenat un cozonac pe care-l pregăteşte bucătarul”. În prima parte a jocului. Copilul precizează: „Croitorul coase cu aţa”. Grupa de copii mimează a acţiune specifică lucrătorului de la care a primit scrisoarea. copiii denumesc obiectele primite şi precizează culoarea acestora („Coşuleţul meu este roşu”. După „lectura” scrisorii. La început educatoarea va utiliza un exemplu cu ajutorul căruia va explica şi demonstra. La grupele cu nivel mai dezvoltat se va putea solicita denumirea uneltei sau a pronumelui de către un alt copil. Regulile jocului: copilul care a primit scrisoarea de la poştaş. Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului Copiii vor fi aşezaţi la măsuţe dispuse în careu deschis. „Panglica mea are culoarea albastră”). două şi chiar mai multe obiecte pentru a utiliza adjectivele nu numai la genul masculin şi feminin ci şi la singular şi plural. trebuie să spună de cine a fost trimisă. o acţiune specifică profesiunii respective. pe rând de mai mulţi copii. Pentru stimularea vorbirii se va putea cere copiilor să construiască propoziţii despre acelaşi material cum ar fi: „Steguleţele roşii împodobesc casele noastre”. copilul poate răspunde: „Eu am primit scrisoarea de la croitor. se va avea grijă ca rolul poştaşului să fie interpretat. apoi o pot sugera copiii. 18. sau: „Eu am primit scrisoarea de la bucătar. A treia întrebare va fi: „Ce face croitorul cu aţa?”. Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului În organizarea jocului se va urmăricrearea atmosferei prin anunţarea şi sosirea poştaşului.

pentru a-şi alege jucărille pe care doresc să le cumpere. Regulile jocului: copiii închid şi deschid ochii la semnal. În introducere copiii vor vizita „magazinul de jucării” pentru a vedea ce se află în el de vânzare. De exemplu: să aşeze păpuşa în aceeaşi poziţie cu piticul de pe machetă. Scăunelele din fiecare grup vor fi aşezate în semicerc. educatoarea va respecta o anumită gradare în succesiunea modificărilor. dacă piticul stă pe scaun.19. DE-A MAGAZINUL CU JUCĂRII Sarcina didactică: folosirea corectă a formulelor de adesare. copilul va aşeza păpuşa tot pe scaun sau dacă piticul se află în spatele scaunului. Materialul didactic: rafturi sau mese pentru amenajarea cadrului asemănător unui magazin de jucării. Un alt copil va modifica poziţia unei jucării din sala de grupă. păpuşa va fi aşezată în aceeaşi poziţie. La început va acţiona cu un singur obiect – realizând aşezarea unei jucării sau a alteia pe ceva sau sub ceva. În desfăşurarea jocului. Ulterior vor putea fi utilizate două jucării deodată. 20. Astfel. În funcţie de numărul copiilor educatoarea îi împarte apoi îm 3-4 echipe şi oragnizează trimiterea pe rând a reprezentanţilor la magazin. diverse jucării cunoscute de copii. solicitând copiilor să le transpună în acţiunea cu obiectele. reproducând aceeaşi relaţie spaţială. Ei trebuie să observe ce schimbări de poziţie a jucăriilor a efectuat conducătorul jocului (educatoarea). Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului Copiii sunt aşezaţi la măsuţe aranjate ăn careu deschis. În complicarea jocului educatoarea poate folosi flanelograful sau o machetă cu personaje din poveşti cunoscute şi va efectua unele schimbări. compararea poziţiei obiectelor unele faţă de altele. Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului Scăunelele pe care se vor aşeza copiii sunt grupate în funcţie de numărul de echipe ce se vor forma. iar unul dintre ei să răspundă la întrebarea acestuia. El are voie să pună întrebări referitoare la structura şi caracteristicile jucăriei. Vânzătorul eliberează jucăria numai dacă a fost bine descrisă. Îninţial educatoarea va interpreta rolul de vânzător pentru a putea orienta mai bine modul în care copiii descriu jucăria. Regulile jocului: solicitarea jucăriei se face nu prin denumirea ei ci prin descriere şi menţionarea jocului în care va fi folosită. În acest scop va 75 . UNDE AM AŞEZAT JUCĂRIA ? Sarcina didactică: folosirea corectă a cuvintelor care indică poziţia în spaţiu. descrierea jucăriei preferate subliniind unele caracteristici ale acesteia. Fiecare echipă ocupă un grup de scăunele.

În desfăşurarea jocului educatoarea va acorda atenţie la început alegerii unor cuvinte mai cunoscute de copii. jocul începe după ce echipele şi-au stabilit fiecare tema. Acţiunea de corectare a greşelilor va fi motivată prin necesitatea de a-l învăţa pe Aşchiuţă să pronunţe cuvintele corect. În a doua parte a jocului se va renunţa la întrebări pentru a obţine o descriere independentă a jucăriei. fiecare echipă îşi va desfăşura jocurile preferate. echipa respectivă fiind în situaţia de a avea mai puţine jucării la sfârşitul jocului. Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului Copiii stau pe scăunele în semicerc. Regulile jocului: copiii aplaudă atunci când Aşchiuţă (sau alt personaj) pronunţă corect cuvintele şi îl corectează atunci când acesta greşeşte. răspunde pronunţând cuvântul corect. Se vor face greşeli – de omisiune a unor sunete: pâne-pâine ahăr-zahăr macaoane-macaroane – cheion-creion gaben-galben abastru-albastru de înlocuiri de sunete: mală-mamă pală-pară cată-casă coln-corn 76 . „În ce jocuri vrei s-o foloseşti?”. CE E RĂU ? Sarcina didactică: găsirea greşelilor în pronunţarea unor cuvinte şi enenţarea lor în forma corectă. se poate recomanda ca să se fixeze tema unui joc şi în funcţie de aceasta să se cumpere jucăriile corespunzătoare din magazin. apoi altele cu un grad de dificultate mai mare în pronunţare. Acolo unde nivelul grupei permite. Se pronunţă un cuvânt greşit. cumpărătorul n-o va primi. În acest caz. GRUPA MARE 21.putea pune întrebări de genul: „Ce părţi are jucăria?”. Înainte de solicitarea jucăriei copiii din fiecare echipă se vor sfătui asupra jucăriei ce urmează a fi cumpărată şi eventual asupra modului de descriere. iar cel care a primit mingea. În cazul în care descrierea jucăriei este necorespunzătoare. În încheiere. Jocul poate începe cu prezentarea lui Aşchiuţă sau a unui alt personaj de la teatrul de păpuşi. „Din ce material este făcută?”. CE E BINE.

Regulile jocului: la semnalul dat. şopârlă etc. scafandru. sau pentr g: gâscă. 3) prin prezentarea unor propoziţii simple formate din mai multe cuvinte pronunţate greşit. şorţ. Se va exersa distingerea după auz a articulaţiilor greşite şi corecte şi cu alte ocazii. Pe rând fiecare copil din echipă va fi solicitat să denumească o imagine din cele alese de echipa din care face parte. echipele selectează din imaginile obiectelor primite pe acelea a căror denumire începe cu sunetul dat. ţ. ce. 22. 77 . Copiii au un timp limitat pentru alegerea imaginilor. ţ) educatoarea va pronunţa cuvinte care încep cu unul din sunetele amintite în mod corect sau incorect. 2) prin prezentarea unor propoziţii cu dezacorduri sau cu alte greşeli de ordin gramatical. scaun. je. ji. menţionând numărul silabelor din fiecare cuvânt spus. guler. scară etc. de pildă s: sanie. g. s. JOCUL SILABELOR Sarcina didactică: să completeze silaba dată cu alte silabe pentru a obţine un cuvânt. CINE SPUNE MAI MULTE CUVINTE ? Sarcina didactică: alegerea imaginilor corespunzătoare unor cuvinte care încep cu sunetul dat şi pronunţarea corectă a cuvintelor.cascaval-caşcaval laţă-raţă În cursul jocului se poate complica pe trei căi: 1) prin găsirea unor cuvinte cu un grad de dificultate mai mare în pronunţare: portocală. şi va cere copiilor să aleagă acele imagini care corespund cuvintelor ce încep cu sunetul respectiv. pentru ş: şarpe. greblă. ci. Să alcătuiască propoziţii cu cuvântul dat şi să despartă apoi toate cuvintele în silabe. şapcă. v. portocaliu. solniţă. şoarece. Câştigă echipa care în timupl acordat selectează corect cele mai multe imagini. ş. zarzavat. şosete. castravete etc. pătrunjel. r. sac. Educatoarea va pronunţa un sunet de preferinţă din sunetele mai dificil de pronunţat: c. sapă. 23. grădină. j. În încheierea jocului se stabileşte echipa câştigătoare totalizând punctele obţinute de fiecare echipă. ş-j. gutuie. sacoşă. Având în vedere că stigmatismul interdentar reprezintă cea mai frecventă articulare uncorectă a consoanelor (s-z. şoşoni. grâu. Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului Fiecare echipă formată din 5-6 copii primeşte un coşuleţ cu 20-25 jetoane reprezentând diferite obiecte cunoscute. Se notează pe echipe numărul răspunsurilor corecte sau al jetoanelor corect alese.

steguleţe (câte 20 de fiecare echipă) aşezate într-un vas sau pe un suport. mătură ladă. na. crap. 2-3 cuvinte la care cealaltă echipă trebuie să-i găsească antonimul. porc. pe rând. lăsând doar un loc pentru educatoare. se poate introduce cerinţa de a se formula propoziţii cu cuvinte găsite. cu palmele bine întinse oblic. Fiecare echipă trebuie să respecte timpul dat pentru consultare: la sunetul clopoţelului să pună întrebarea sau să dea răspunsul. pentru ca pauzele necesare să fie cât mai bine maracte. În amplificarea jocului. mănuşă.Regulile jocului: copilul indicat prin intermediul unei baghete va pronunţa silaba enunţată de educatoare şi o va completa construind un cuvânt. Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului Copiii vor sta pe scăunele în cerc. RĂSPUNDE REPEDE ŞI BINE Sarcina didactică: găsirea antonimelor unor cuvinte. mălai. cană masă. macara tavă. Ea pronunţă o silabă din cele mai frecvent întâlnite în structura cuvintelor: ma. Va putea accepta şi cuvinta care au silaba în interiorul cuvântului. Echipele n-au voie să repete un cuvânt care s-a mai spus. Ea se deplasează prin spatele copiilor şi atinge pe rând copiii cu bagheta punându-i în situaţia de a completa silaba spusă pentru a forma un cuvânt. în faţă. castravete creion. scrisoare. taxi măgar. cretă. parc. şi lasă timp copiilor. taburet. formularea unor propoziţii cu acestea. lamă. cadă. copiii pot asocia pronunţarea silabelor cu bătăi ritmice din palme. pentru a familiariza copii cu noţiunea de silabă. Echipa care nu se încadrează în timp sau nu răspunde corect pierde un punct sau un steguleţ din cele ce i-au fost repartizate la început. Nu va limita copiii în ceea ce priveşte numărul sau structura silabelor. castană. lacăt b) cuvinte care conţin două-trei consoane consecutive: capră. Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului 78 . Regulile jocului: fiecare echipă are dreptul să spună. Material didactic: un clopoţel sau un alt instrument cu care se poate da un semnal auditiv. patru . la. Educatoarea organizeazăîn introducere cîteva exerciţii de analiză a structurii unor cuvinte cunoscute. ca etc. de exemplu: a) casă. carte. castel. Pentru înviorarea jocului se poate utiliza întrecerea între copii. Copiii vor căuta alte cuvinte care să aibă în cuprinsul lor aceeaşi silabă şi se vor anunţa să le spună. pa. 24. stropitoare. mazăre. Câştigă echipa care cele mai multe din steguleţele primite. va începe jocul. da. Material didactic: ilustraţii care să sugereze copiilor diferite cuvinte cu silabele mai frecvent întâlnite în vorbire. După ce educatoarea va da exemple.

. care va avea latitudinea să ofere echipei necâştigătoare un dar de consolare. grutate.. educatoarea va formula propoziţii eliptice începând cu cele cărora copilul trebuie să le adauge fie complementul. completează cuvântul care lipseşte din propoziţie. În genere. fie atributul. Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului Copiii vor fi aşezaţi pe scăunele dispuse în semicerc. Se va insista pe baza unui exemplu sau două asupra însuşirii tehnicii de a adresa o întrebare de către un grup prin reprezentantul său şi a tehnicii de a se consulta în formularea întrebării şi în alegerea reprezentantului. corect-incorect. Conducătorul jocului spune un 79 . intensitate.. rapiditate. temperatură. vesel-trist.Merele se culeg din. Alegerea unui conducător nu este o cerinţă obligatorie ci rămâne la latitudinea educatoarei. pomii.Toamna. se va stabili echipa câştigătoare. copiii pot fi solicitaţi să găsească mai multe cuvinte potrivite pentru aceeaşi propoziţie.Primăvara. Unul din copii sau educatoarea va avea grijă ca la fiecare greşeală să îndepărteze un steguleţ din colecţia echipei respective.. În partea a doua a jocului pot să fie antrenaţi copiii în calitatea de conducători ai jocului. reluând apoi întreaga propoziţie cu un cuvânt dat. GĂSEŞTE CUVINTELE POTRIVITE Sarcina didactică: completarea propoziţiei enunţate de conducătorul jocului cu cuvântul corespunzător. În partea a doua a jocului va acorda independenţă cât mai mare copiilor în rezolvarea sarcinilor jocului. Educatoarea va participa alternativ la o echipă sau la alta în prima parte a jocului pentru a-i organiza în consultarea reciprocă şi la alegerea reprezentantului. De asemenea.. fie subiectul. În încheiere.La începutul jocului copiii vor fi împărţiţi în două echipe. formularea unor propoziţii în care să se includă în mod logic un cuvânt dat.. ajungând până la însuşiri morale: harnic-leneş. cu un număr egal de membri. curajos-fricos. ascultătorneascultător. copiii merg la . Se va stimula spiritul de creativitate a copiilor în găsirea unor antonime cât mai variate pornind de la aspecte concrete: dimensiuni.. asperitate.. bun-rău. se modifică sarcina didactică. culori. fie predicatul.. ..Cireşele... Grupa de copii aprobă prin aplauze răspunsurile corecte. . 25. În funcţie de nivelul grupei. Se va urmări respectarea regulii de a nu enunţa de mai multe ori acelaşi cuvânt şi nici ca aceeaşi copii să fie mereu reprezentanţii echipei (la întrebări şi răspunsuri). duritate. Regulile jocului: copilul atins pe umăr cu bagheta. în funcţie de nivelul dezvoltării copiilor. . Astfel se pot utiliza propoziţii de tipul: .

Regulile jocului: traversarea străzilor numai la semnalul dat de educatoare şi numai acolo unde întâlnesc indicatoarele: trecere pietoni (zebre şi semafor). un tren lung. Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului Copiii vor primi atâtea cartonaşe câte răspunsuri li se vor cere. educatoarea împarte copiilor jucării având caracteristici diferite: o păpuşă mare. Copilul indicat vine la masa educatoarei şi alege un cartonaş. Conducătorul face un semn ca la „jocul tăcerii” prin mişcarea degetului arătător. copiii vor fi deprinşi să circule numai pe partea „stângă” pentru observarea vehiculelor care vin din faţă. apoi din dreapta. În partea a doua a activităţii copiii vor veni şi vor alege indicatoarele după cum le spune educatoarea. Copilul care are imaginea coşului plin o aduce la masă şi spune o propoziţie în care cuprinde elementul redat cu caracteristica lui: „Coşul plin este greu” sau „Mama aduce acasă un coş plin cu fructe”. CUM CIRCULĂM ? Sarcina didactică: traversarea numai prin locurile marcate sau cu circulaţie dirijată. iar copiii trebuie să construiască o propoziţie cu sens în care să fie inclus cuvântul respectiv. În cursul jocului de conducător va fi interpretat la început de educatoare . Regulile jocului: alegerea şi descrierea imaginii de pe cartonaş de către copil se va face la indicaţia conducătorului jocului. În mediul rural. 80 . exprimarea corectă a motivului: găsirea indicatoarelor cerute şi aşezarea lor acolo unde se potrivesc. 27. În partea a doua a jocului. 26. copiii trebuie să treverseze asigurându-se întâi din stânga până la jumătatea şoselei dacă nu vin maşini.să circule numai la culoarea verde a semaforului. iar după însuşirea lor de către copii. Pe străzile fără indicatoare.cuvânt. Un copil din fiecare echipă va fi însoţitorul grupului. o păpuşă mică. Educatoarea va avea rolul poliţistului care va schimba mereu culorile semaforului pentru a-i face atenţi pe copii la trecere. denumeşte succint elementul cu caracteristica lui – „un coş gol”. CUM ESTE ? Sarcina didactică: găsirea răspunsului corect. o masă rotundă. Cel care are cartonaşul ce exprimă inversul se va anunţa foarte repede şi va răspunde. Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului Jocul se va desfăşura în curtea grădiniţei sub formă de întrecere între două echipe. le aşează pe şosele . o masă pătrată. un tren scurt.

va acorda însă ajutor numai atunci când copiii nu reuşesc să se descurce în grup. forma şi materialul din care sunt făcute obiectele sau uneltele. cazma.28. foarfece. Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului Copiii vor fi aşezaţi pe scăunele în semicerc. maşină de cusut. calapod. După ce se însuşeşte tehnica alcăuirii în comun a ghicitoarei. Ghicirea se va face numai pe baza descrierii. Copilul sau copiii care trebuie să ghicească vor sta în afara clasei în timpul cât se alcătuieşte ghicitoarea şi vor reveni numai la chemarea educatoarei. 81 . Pentru o mai bună coordonare. Va aprecia în final echipa care a creat cele mai frumoase ghicitori şi care a colaborat în cele mai bune condiţii. degetar. ciocan. În prima parte a jocului educatoarea va participa împreună cu copiii la compunerea ghicitorilor. centimetru. stropitoare. Apoi va sugera copiilor să valorifice cele discutate elaborând ghicitoarea. rindea etc. copiii sunt împărţiţi în 2-3 echipe şi alcătuiesc în mod independent ghicitori despre obiecte şi unelte care n-au mai fost discutate în cursul jocului. GHICEŞTE LA CE M-AM GÂNDIT ? Sarcina didactică: alcătuirea unei ghicitori prin unificarea tuturor sugestiilor date de un grup de copii. ac cu aţă. Îi va stimula să-şi spună fiecare părerile cu privire la unealta pusă în discuţie. Material didactic: imagini reprezentând obiectele despre care ar urma să se alcătuiască ghicitoarea ca: greblă. Regulile jocului: copiii vor face ghicitori numai despre obiecte sau unelte. Dacă cei întrebaţi nu reuşesc să ghicească au voie să pună grupei întrebarea: „La ce foloseşte”. se va stabili în comun care din copii va expune ghicitoarea pentru cel care a fost izolat temporar. Totodată. Ele se vor folosi numai în cazul unei grupe de copii cu greutăţi în elaborarea ghicitorul fără ajutorul unui suport intuitiv. Ghicitoarea trebuie să se refere la părţile componente. ferăstrău. Educatoarea va urmări toate echipele. În această situaţie vor fi trimişi în afara clasei tot atâţia copii câte echipe au fost stabilite (dacă sunt trei echipe – câte un copil din fiecare echipă). fiecare echipă poate să-şi aleagă un conducător.

OBIECTIVE OPERAŢIONALE O1 – să perceapă şi să pronunţe clar cuvintele limbii române.să distingă sunetele ce compun cuvintele şi să le pronunţe corect. O2 – să despartă corect cuvintele în silabe.2004 GRUPA: pregătitoare DENUMIREA ACTIVITĂŢII: TEMA ACTIVITĂŢII: TIPUL ACTIVITĂŢII: DURATA: 30’-35’ Educarea limbajului joc didactic: „-Să vorbim corect româneşte!” consolidarea cunoştinţelor OBIECTIV CADRU Educarea unei exprimări verbale orale corecte din punct de vedere fonetic. O5 – să completeze corect fişele de evaluare.03. O3 – să diferenţieze cuvintele după numărul de sunete ce la compun.PROIECT DE ACTIVITATE DATA: 16. .să-şi îmbogăţească vocabularul activ şi pasiv pe baza experienţei. lexical şi sintactic. activităţii personale şi a relaţiilor cu ceilalţi şi să utilizeze un limbaj oral corect din punct de vedere gramatical. O4 – să formuleze propoziţii corecte din punct de vedere gramatical şi fonetic. OBIECTIVE DE REFERINŢĂ . O6 – să îndrăgească limba literară şi să dorească să vorbească corect româneşte. 82 .

copilul numit rezolvă sarcina didactică. va spune ce reprezintă.. formulează propoziţii conform imaginilor sugerate de cubul ilustar. 2000 2) Taiton. problematizarea. 1996.D. Şi colectiv. copilul va recunoaşte imaginea de pe cub. va spune sunetul cu care începe cuvântul şi va despărţi cuvântul în silabe. Va alege o imagine. 1976. conversaţia. lucrează independant pe fişe. cub ilustrat. REGULILE JOCULUI – la semnalul educatoarei. STRATEGII SINTACTICE METODE ŞI PROCEDEE: explicaţia. stimulente. Bucureşti. 83 . clopoţel. ELEMENTE DE JOC – sunetul de clopoţel.. despart cuvintele în silabe. Z. M.frontale . „Dezvoltarea vorbirii în grădiniţa de copii şi în clasele I şi a II-a”.individuală .. surpriză. Bucureşti. „Programa activităţilor instructiv-educative din grădiniţa de copii”. E. fişe. E.P. va despărţi cuvântul în silabe.SARCINA DIDACTICĂ – denumirea corectă a imaginilor..P. copiii vor enunţa silaba cu care încep cuvintele prezentate în imagini. M. închiderea şi deschiderea ochilor.colectivă BIBLIOGRAFIE 1) Ministerul Educaţiei Naţionale. În complicarea jocului. MIJLOACE DE ÎNVĂŢĂMÂNT: jetoane cu diferite imagini. Ivănuş. ORGANIZAREA GRUPEI SARCINI: .D. apoi va formula o propoziţie cu cuvântul respectiv. „Jocuri didactice pentru grădiniţa de copii”. va enenţa silaba de început. Bucureşti. I. 3) Domşa. aplauze.individuale ORGANIZAREA . Domşa. exerciţiul.

84 .

cea mai mică parte sonoră a cuvântului: a. vom silabisi cuvinte şi vom forma propoziţii. EVALUARE 85 . pregătesc pentru -aranjarea mobilierului în formă de semicerc. o. vom recunoaşte împreună sunetele. se -pregătirea materialului didactic. crt 1 ETAPELE ACTIVITĂŢII MOMENT ORGANIZATORIC OB. mobilierului.. Educatoarea va citi o scrisoare surpriză de la Ascultă şcolarii din clasa I. l. Eu Receptează m-am gândit să ne jucăm astăzi un joc foarte frunos. Ce este silaba ? . Elevii clasei I v-au trimis aceste jetoane. partea cuvântului rostită cu o singură deschidere a gurii: ma-ma. În plicul cu scrisoarea Expunere elevii au pus şi un set de jetoene cu care să se joace. 2 CAPTAREA ATENŢIEI ANUNŢAREA TEMEI ŞI A OBIECTIVELOR 3 CONŢINUTUL INFORMAŢIONAL STRATEGII DIDACTICE ACTIVITATEA EDUCATOAREI ACTIVITATEA ELEVILOR Se vor asigura condiţiile bunei desfăşurări a Ajută la activităţii: aranjarea -aerisirea sălii de grupă. care se numeşte „Să vorbim corect româneşte!” În acest joc.Nr. Conversaţia Ce este sunetul ? .. -intrarea ordonată a copiilor în sala de grupă. Controlul ţinutei pe scăunele. activitate...

copilul numit să aleagă un jeton. Să şterg ursul pe bot. o va arăta copiilor. Cere copiilor să emită sunetul cu care începe cuvântul. să spună ce reprezintă... să alcătuiască propoziţii cu cuvântul respectiv. Răspund: .. îl va despărţi în silabe şi va formula o propoziţie care să conţină cuvântul găsit. Cere unui copil să vină pentru a desfăşura jocul de probă. pot.Cum sună telefonul ? . Foloseşte cât mai multe elemente de joc şi cere copiilor să dea exemple şi de alte cuvinte care încep cu acelaşi sunet ca cel din imagine şi să-l despartă apoi în silabe.ţrrr ! . Rică nu ştie să zică Rău răţuşcă rămurică..4 DESFĂŞURAREA ACTIVITĂŢII O1 O2 O3 O4 Cere copiilor să se facă exerciţii de pronunţie a unor onomatopee: .. în dreptul căruia se va opri cubul. pot.. pe care educatoarea îl va rostogoli. Exerciţiul Participă la activitate.vâjj ! Repetă Receptează Explicaţia Un copil Exerciţiul efectuează jocul de probă. să enunţe sunetul cu care începe cuvântul. apoi să despartă cuvântul în silabe. Exerciţiul Exerciţiul 86 . Răspund cerinţelor. Cere copiilor că la sunetul clopoţelului. va spune sunetul cu care începe cuvântul. Materialul este un cub ilustat.Cum bate vântul ? Acum repetaţi după mine: Pot. urmărind ca toate răspunsurile lor să fie clare şi corecte. să-l despartă în silabe. Va antrena toţi copiii în joc. Copilul.

Va folosi versurile: „Cubul se rostogoleşte. La explică ce au de făcut: să recunoască cuvintele care încep Rezolvă cerinţele cu acelaşi sunet. corectitudinea rexolvării fişelor. vor desena atâtea Desenează buline câte cuvinte are propoziţia: „Eu vorbesc româneşte” Cere unui copil să recite poezia „Limba Recită românească” de G. Expunrea 87 . În spaţiul rămas liber. Se distribuie jetoene cu brăduleţi. Va aprecia buna desfăşurare a activităţii. să reprezinte prin liniuţe numărul silabelor. cuvintelor din căsuţe. evidenţiind pe copiii care au răspuns corect. Sion. Ghici la cine se opreşte ?” Copilul la care se opreşte spune: „ Chiar la mine s-a oprit Şi voi spune ce-am găsit” Muncă independentă Evaluare sumativă 5 EVALUAREA ACTIVITĂŢII 6 ÎNCHEIEREA ACTIVITĂŢII Difuzează copiilor o fişă.

tu spui multe” consolidarea cunoştinţelor 88 . Un alt copil din cealaltă echipă enunţă substantivul la numărul opus. activităţii personale şi a calităţilor cu ceilalţi şi să utilizeze un limbaj oral corect din punct de vedere gramatical. O3 – să formuleze propoziţii în care să utilizeze substantivele respective. OBIECTIVE OPERAŢIONALE O1 – să manifeste iniţiativă în comunicarea orală şi interes pentru semnificaţia cuvintelor. Educarea limbajului joc didactic: „Eu spun una. Pe masa educatoarei se află jetoane cu imagini.PROIECT DE ACTIVITATE DATA: 8. sunetul de clopoţel. după cerinţe. O4 – să găsească adjective corespunzătoare din punct de vedere al sensului şi al formai substantivelor date. O2 – să găsească formula de singular sau plural a substantivelor. Educatoarea numeşte un copil dintr-o echipă să spună un cuvânt care indică un obiect sau mai multe obiecte. lexical şi sintactic. SARCINA DIDACTICĂ: găsirea formelor de plural şi singular a unor substantive.2004 GRUPA: mare DENUMIREA ACTIVITĂŢII: TEMA ACTIVITĂŢII: TIPUL ACTIVITĂŢII: DURATA: 30’-35’ OBIECTIV CADRU Educarea unei exprimări orale corecte din punct de vedere fonetic. REGULILE JOCULUI: Grupa se împarte în două echipe. OBIECTIV DE REFERINŢĂ Să-şi îmbogăţească vocabularul activ şi pasiv pe baza experienţei. aplauzele. în funcţie de cerinţa exprimată de educatoare sau de una din echipe. formularea unor propoziţii cu aceste cuvinte.03. ELEMENTE DE JOC: surpriza.

explicaţia.P.STRATEGII DIDACTICE METODE ŞI PROCEDEE: problematizarea. M. E. I.. Ivănuş. Bucureşti.D. Z. MIJLOACE DE ÎNVĂŢĂMÂNT: jetoane cu imagini. 89 . conversaţia. şi colectiv. Domşa. Bucureşti. ORGANIZAREA GRUPEI SARCINI: frontale ORGANIZAREA: colectivă BIBLIOGRAFIE: 1) Ministerul Educaţiei Naţionale.. Bucureşti. exerciţiul. M. demonstraţia.. 2) Taiton. „Jocuri didactice pentru grădiniţa de copii”. 1976. fişe de muncă independentă. „Programa activităţilor instructiveducative în grădiniţa de copii”. 1996. 2000. – „Dezvoltarea vorbirii în grădiniţa de copii şi în clasele I şi a II-a”. 3) Domşa.

regulile jocului. Apoi.pentru forma de lui la numărul plural. Copiii vor spune substantivul la numărul singular (floare. cuc. stele. Explicaţia Împarte grupa în două echipe şi Copiii. Alţi copii vor spune pe rând. -Astăzi ne vom juca jocul „Eu spun Recepteazî titlul Expunerea una. plural. împărţiţi în efectuează un joc de probă. apoi invers. spun EVALUARE Formativă Formativă 90 . Explicatia numeşte. clară şi accesibilă copiilor. copaci).Nr. Educatoarea spune copiilor că pe Denumesc obiectul masă se află imagini cu jetoane şi din imagine. crt 1 2 ETAPELE ACTIVITĂŢII MOMENT ORGANIZATORIC REACTUALIZAREA CUNOŞTINŢELOR OB. două echipe. concurs. preşVa proceda la fel cu jetoanele ce colarii găsesc forma reprezintă imagini ale unor de singular. albină. plural dată. furnici. Educatoarea explică modul de Receptează desfăşurare a jocului-concurs. patru-cinci copii să Copiii solicitaţi aleagă un jeton şi să spună spun forma coressubstantivul ce denumeşte imaginea punzătoare a subs(substantivele vor fi la numărul tantivelor la numărul singular). tu spui multe” sub formă de jocului. 3 ANUNŢAREA TEMEI ŞI A OBIECTIVELOR 4 DESFĂŞURAREA ACTIVITĂŢII CONŢINUTUL INFORMAŢIONAL STRATEGII DIDACTICE ACTIVITATEA EDUCATOAREI ACTIVITATEA ELEVILOR Educatoarea pregăteşte sala de grupă Copiii se pregătesc pentru activitate. educatoarea enunţă Ascultă şi îşi Expunerea obiectivele activităţii într-o formă însuşesc cele spuse. substantive la numărul plural. forma corespunzătoare a substantivu. pe rând.

formulează concluzii. Rezolvă cerinţele Exerciţiul jocului. Fiecare răspuns corect a fost notat cu un punct. 91 . Difuzează fiecărei echipe câte o fişă ce conţine patru imagini (substantive) pentru care vor găsi un adjectiv potrivit şi apoi vor trece substantivul însoţit de adjectiv la numărul contrar. observaţii. le cere să treacă substantivul la numărul plural respectând acordul substantivului cu adjectivul Câştigă echipa care a realizat cele mai multe puncte. din fiecare echipă. cuvântul şi formează substantivului Exerciţiul numărul singular sau plural . copii. fetiţe. enunţă substantivul la numărul opus. trandafir. Educatoarea prezintă câte o imagine pentru fiecare echipă şi cere să alcătuiească o propoziţie (substantivul este la numărul singular). Un alt copil. garoafă. Copiii care spun cuvântul vor fi aleşi în mod alternativ.după caz. Copiii rezolvă cerinţele. Rezolvă prima variantă a jocului. Apoi.COMPLICAREA JOCULUI 5 6 EVALUAREA ACTIVITĂŢII ÎNCHEIEREA ACTIVITĂŢII La semnalul educatoarei. un copil dintr-o echipă spune un cuvânt (substantiv) care indică un obiect sau mai multe obiecte. grădini. din echipa adversă. Echipa I: creion. Exerciţiul Sumativă Receptează aprecierile. Educatoarea face aprecieri. Echipa a II-a: copertă. păduri.

ce se întâmplă în imagine. Vor apărea imagini din poveşti învăţate de ei până acum. REGULILE JOCULUI: copiii vor privi un film la televizor. O4 – să descrie personajele din poveste atât fizic cât şi moral. -să audieze cu atenţie un text. -să înţeleagă şi să transmită mesaje simple: să reacţioneze la acestea.2004 GRUPA: mijlocie DENUMIREA ACTIVITĂŢII: educarea limbajului TEMA ACTIVITĂŢII: joc didactic – „Televizorul” TIPUL ACTIVITĂŢII: consolidarea cunoştinţelor DURATA: 30’. OBIECTIVE OPERAŢIONALE O1 – să reţină regulile jocului. la întrebările educatoarei. O6 – să răspundă clar şi concis. să reţină ideile acestuia şi să demonstreze că l-a înţeles. O3 – să povestească momentul din poveste. OBIECTIVE DE REFERINŢĂ -să participe la activităţile de grup.35’ OBIECTIV CADRU Dezvoltarea exprimării orale. atât în calitae de vorbitor. întrecerile. corespunzător imaginii. explicate de educatoare. înţelegerea şi utilizarea corectă a semnificaţiilor structurii verbale orale. aplauzele. O2 – să recunoască şi să denumească povestea şi personajele acesteia ilustrată în imagine.03. ELEMENTE DE JOC: surpriza. după ilustraţii reprezentând personajele.PROIECT DE ACTIVITATE DATA: 18. reproducerea dialogului dintre personaje. SARCINA DIDACTICĂ: recunoaşterea şi denumirea poveştii. Ei vor trebui să spună cum se numeşte povestea respectivă. cât şi în calitate de auditor. O7 – să manifeste interes pentru a participa la activitate. O5 – să reproducă dialogul dintre personaje. ce personaje din poveste apar în imagine. inclusiv la activităţile de joc. 92 .

2000. problematizarea. invitatul surpriză. Bucureşti. ORGANIZAREA GRUPEI SARCINI: . 1996. un televizor mai mare din carton (la care vor apărea personajele poveştilor). costumaţii pentru personaje. Bucureşti. „Programa activităţilor instructiv-educative în grădiniţa de copii”. 2) Domşa. 93 . E.P. M.frontale . imagini stimulente. Domşa. MIJLOACE DE ÎNVĂŢĂMÂNT: un televizor confecţionat dintr-o hârtie de carton (în care pot fi introduse ilustraţiile). conversaţia. Z. Ivănuş.individuale ORGANIZAREA – individuală BIBLIOGRAFIE: 1) Ministerul Educaţiei Naţionale.. exerciţiul. – „Dezvoltarea vorbirii în grădiniţa de copii şi în clasele I şi a II-a”...D.STRATEGII DIDACTICE METODE ŞI PROCEDEE: explicaţia. I.

ca la sala de cinema. Zâna Bună îi salută pe copii şi le explică de ce a venit. crt 1 ETAPELE ACTIVITĂŢII MOMENT ORGANIZATORIC OB. pentru că. care se numeşte „Televizorul”. aranjarea sălii de pe două rânduri. personaje din poveste. desfac cadoul şi găsesc televizorul şi deasupra o scrisoare de la Zâna Bună: „Copii pentru că îmi sunteţi foarte dragi. la care vor apărea în a doua parte a activităţii. „Copii eu sunt Zâna Bună şi am venit astăzi Ascultă la voi pentru că ştiu că sunteţi nişte copii deştepţi şi cuminţi cărora le place să înveţe la grădiniţă şi să se joace. copii”. v-am adus cadou un joc. Acum trebuie să plec şi la ceilalţi copii. Le urez copiilor „bun venit în lumea poveştilor”. pentru activitate. Receptează După plecarea zânei. Doamna educatoare vă va anunţa regulile jocului şi o să vă placă Vă iubesc pe toţi.Nr. Copiii vor fi aşezaţi pe scăunele. 2 CAPTAREA ATENŢIEI CONŢINUTUL INFORMAŢIONAL ACTIVITATEA EDUCATOAREI ACTIVITATEA ELEVILOR Sala de grupă va fi decorată în lumea Ajută la poveştilor. este aşezat televizorul cel mare. pregătesc În faţa lor. Zâna Bună”. Îi anunţ că sala lor a fost transformată aşa. grupă. vor avea un invitat surpriză. La revedere. De aceea v-am adus un cadou. STRATEGII DIDACTICE EVALUARE Expunere 94 . În acel moment intră în sală „Zâna Bună” cu un cadou mare. împachetat.

În acest joc. În acest film. La acest televizor vom privi un film care se numşte „Lumea poveştilor”. Din ce poveste face parte imaginea ? Imaginea face parte din povestea „Ursul păcălit de vulpe”. Căruţa este trasă de doi boi. căruţă cu peşte Copii. la activitatea „Educarea limbajului” vom juca jocul „Televizorul”. ce observaţi în această imagine ? care este condusă de un tăran. astăzi. pe care vi l-a adus în dar Zâna Bună.Copii. Ce face vulpea ? Vulpea cea Conversaţia 95 . Cine va răspunde corect va primi câte o bombonică din coşuleţul fermecat şi va fi aplaudat. Atenţie copii înceoe jocul. vom recunoaşte împreună Receptează personajele din poveşti care apar la televizor. Va trebui să spuneţi cum se numeşte povestea. ce personaje din povestea respectivă apar în imagine.3 ANUNŢAREA TEMEI ŞI A OBIECTIVELOR . eu vă voi explica regulile. O1 Conversaţia 4 DESFĂŞURAREA ACTIVITĂŢII O2 O3 Pentru că până acum nu aţi mai jucat acest joc. vor apărea imagini dim Explicaţia poveşti învăţate de voi până acum. ce se întâmplă în această imagine. Prima imagine care apare este din povestea O vulpe într-o Conversaţia „Ursul păcălit de vulpe”. Ce personaj apare în poveste ? Vulpea.

Povestea „Scufiţa Roşie” – scena în care se întâlnesc cele două personaje în pădure. Povestea „Maricica” – scena în care Maricica stă deoparte la grădiniţă pentru că ceilalţi copii vor nu să se joace cu ea pentru că era murdară. Povestea „Capra cu trei iezi” – scena în care lupul arde în flăcări iar capra mamă cu iedul cel mic se bucură că a fost pedepsit. Dar vulpea a şi început să descarce căruţa de peşte imediat ce a pornit omul cu carul. Astfel se va desfăşura prima parte a jocului. ca s-o ducă acasă. Vor urma imaginile: Povestea „Puf alb. O6 După răspunsurile corecte. şi nici măcar ursuleţul nu vroia. După prima variantă a jocului le spun Exerciţiul Copiii răspund la întrebările educatoarei. după ce s-a prefăcut că e moartă în drum. Puf gri” – scena în care Puf gri dă vina pe Puf alb în faţa mamei lor că a vărsat borcanul cu dulceaţă.şireată şi hoaţă. a fost pusă de ţăran în căruţa cu peşte. Exerciţiul Participă cu interes la activitate Complicarea jocului 96 . copiii vor primi bomboane.

dar costumaţi în personaje din poveste. dacă este bun sau rău” Înainte de apariţia primului Fiecare personaj va recita câte un mic rol personaj copiii sau o ghicitoare: aplaudă. Ce personaj aţi urmărit ? Scufiţa Roşie Din ce poveste face parte ? Cu ce este îmbrăcată ea ? Cu o scufie roşie pe cap şi cu o rochiţă roşie. Ce vrea să facă Scufiţa Roşie ? Ea vrea să mear.„Am scufie roşioară La bunica vreau să merg. 97 . le dau stimulente care mâncare. să spuneţi în ce poveste îi întâlnim şi să-l descrieţi cum este îmbrîcat. Voi Ascultă trebuie să ghiciţi personajul.copiilor că putem juca jocul şi în alt mod. La fel voi proceda şi la celelalte personaje.Problematigă la bunica ei zarea bolnavă. Ei vor apărea la televizor. Dar până atunci. 1. Scufiţa Roşie Sărăcuţa-i bolnăvioară Bunătăţi am să-i ofer”. să-l numiţi. înfăţişează personajul despre care au vorbit. În timp ce ei cântă voi lua cinci copii şi îi voi costuma repede. le spun copiilor să cânte un cântecel. După ce termină de cântat le spun copiilor: Cântă „Aţi observat că unii dintre colegii voştri nu Explicaţia sunt lângă voi. să-i aducă de Când copiii răspund.

Răspund la Personajele: întrebări „Văleu. văleu sunt foarte supărat Coada-n lac mi-a îngheţat Când trăgeam tare de ea. Dinţii să vi-i periaţi. Părul să vi-l pieptănaţi. Vulpea cu peşte se ospăta Ascultă Şi am tras odată bine Şi acum mor de ruşine” Ursul (Ursul păcălit de vulpe) „Vreau un sfat ca să-l urmaţi Cu apă şi săpun să vă spălaţi. „Am urechi lungi şi frumoase Puful alb şi îngrijit Conversaţia 98 .Voi pune aceleaşi tipuri de întrebări ajutătoare. Şi râdea lumea toată Dar de când mă îngrijesc Toţi copiii mă iubesc” Maricica „Sunt o mamă-ndurerată Doi copii eu mi-am pierdut Dar m-am răzbunat cu bine Pe vicleanul şi hapsânul Pe cumătrul nostru lup” Capra mamă – „Capra cu trei iezi”. Nu făceam aşa odată.

5 EVALUAREA ACTIVITĂŢII 6 ÎNCHEIEREA ACTIVITĂŢII Mama. chiar aşa m-a şi numit” Puf alb – („Puf alb. ce am făcut astăzi la activitatea „Educarea limbajului” ? Fac aprecieri generale şi individuale cu privire la activitatea copiilor. copiii vor primi bomboane. Se va realiza prin întrebări. Copii. Puf gri”) După ce toţi copiii şi-au spus rolurile vor fi aplaudaţi şi merg la locurile lor. Răspund la întrebări Am jucat jocul „Televizorul” 99 . Vor fi lăudaţi cei care au răspuns cel mai bine. După răspunsurile corecte.

. Gheorghion. 2002 5) 6) 7) 8) 100 .. Taibon. Dezvoltarea vorbirii în grădiniţa de copii şi în clasele I şi a II-a. M. El.. Taibon.. 1996.BIBLIOGRAFIE 1) 2) Ministerul Educaţiei Naţionale. 1965 Revista Învăţământului preşcolar. I. M.. Învăţământul preşcolar. 3) Taibon. Ivănuş. E. Programarea activităţilor instructiv-educative în grădiniţa de copii. Domşa. Bucureşti. Bucureşti. Editura Didactică şi Pedagogică. 1972 Revista Învăţământului preşcolar. Bucureşti. M. Jocuri didactice pentru grădiniţa de copii. Editura Didactică şi Pedagogică. Bucureşti. 4) Domşa. 1996. şi colectiv . Cunoaşterea mediului înconjurător şi dezvoltarea vorbirii. Bucureşti.. Bucureşti 2000. Editura Didactică şi Pedagogică.. supliment trimestrial al revistei de pedagogie.. 1971. Bucureşti. Metodica jocului şi a programului distractiv în grădiniţa de copii. Varzari. V. Z. 1976. M. Manasia.. Bucureşti. Editura Didactică şi Pedagogică.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful