UNIVERSITATEA “PETRE ANDREI” IAŞI COLEGIUL UNIVERSITAR DE INSTITUTORI

ROLUL JOCULUI DIDACTIC IN DEZVOLTAREA VORBIRII LA VÂRSTA PREŞCOLARĂ

IAŞI -2004-

1

CUPRINS

ARGUMENT.......................................................................................................................4

1.DEZVOLTAREA VORBIRII LA VÂRSTA PREŞCOLARĂ........................................5 1.1. IMPORTANŢA DEZVOLTĂRII VORBIRII LA VÂRSTA PREŞCOLARĂ ......................................................................................................7 1.2. ROLUL ŞI SCOPUL METODICII DEZVOLTĂRII LA VÂRSTA PREŞCOLARĂ..............................................................................................9 1.3. PREŞCOLARUL ŞI REPREZENTĂRILE....................................................13 1.4. CULTIVAREA LIMBAJULUI ŞI A GÂNDIRII – PREMISE ALE DEZVOLTĂRII VORBIRII.........................................................................14 1.4.1. TULBURĂRILE DE VORBIRE...........................................................14 1.4.2. PREVENIREA ŞI ÎNLĂTURAREA GREŞELILOR DE EXPRIMARE.................................................................................................19 2. ATENŢIA, MEMORIA ŞI IMAGINAŢIA – BAZĂ A EXPRIMĂRII CORECTE.... 21 2.1. ATENŢIA. DEFINIRE. FORME. CALITĂŢI. EDUCAREA ATENŢIEI....21 2.2. MEMORIA. DEFINIRE. PROCESELE SI FORMELE MEMORIEI...........22 2.3. IMAGINAŢIA................................................................................................24

3. JOCUL DIDACTIC.......................................................................................................26 3.1. IMPORTANŢA JOCULUI DIDACTIC.........................................................27 3.2. CONDUCEREA JOCURILOR DIDACTICE................................................29 3.2.1. PREGĂTIREA JOCULUI DIDACTIC.................................................29 3.2.2. ORGANIZAREA JOCULUI DIDACTIC.............................................34 3.2.3. DESFĂŞURAREA JOCULUI DIDACTIC..........................................35 3.3. VALENŢE FORMATIVE ALE JOCULUI DIDACTIC...............................40 3.3.1. SPECIFICUL JOCULUI DIDACTIC...................................................43 3.3.2. LEGĂTURA DINTRE JOCUL DIDACTIC ŞI CELELALTE JOCURI....................................................................................44

2

4. ROLUL JOCULUI DIDACTIC ÎN ÎMBOGĂŢIREA VOCABULARULUI LA VÂRSTA PREŞCOLARĂ..........................................................................................46 4.1. JOCUL DIDACTIC ŞI ACTIVIZAREA LIMBAJULUI...............................51 4.2. DEZVOLTAREA COMUNICĂRII ŞI A GÂNDIRII PRIN JOCURI DIDACTICE.................................................................................................52 4.3. ORGANIZAREA ACTIVITĂŢILOR DE EDUCARE A LIMBAJULUI.....54 4.4. STRATEGII DIDACTICE. EVALUAREA. .................................................56 4.4.1. OBSERVAREA.....................................................................................57 4.4.2. POVESTIREA.......................................................................................57 4.4.3. CONVERSAŢIA...................................................................................58 4.4.4. DEMONSTRAŢIA................................................................................59 4.4.5. METODELE DE SIMULARE..............................................................59 4.4.6. EVALUAREA.......................................................................................59 4.5. ROLUL MATERIALULUI DIDACTIC ÎN DEZVOLTAREA VORBIRII.61.

CONCLUZII.....................................................................................................................63. ANEXE..............................................................................................................................65 BIBLIOGRAFIE................................................................................................................99

3

deprinderea unei vorbiri coerente. ca mijloc de bază în dezvoltarea vorbirii. a copilului în mod deosebit. expresive.ARGUMENT Preşcolarizarea este apreciată tot mai mult ca vârstă ce cuprinde cea mai importantă experienţă educaţională din viaţa unei persoane. aceea de ai învaţa pe copii o varietate de noţiuni. Sarcinile dezvoltării limbajului. ştiindu-se că defectele de vorbire pot dăuna copilului (acesta poate deveni tăcut. modalitate de exprimare şi povestire a informaţiilor. ea este totodată mijlocul cel mai eficace prin care acesta ajunge să cunoască limba cu valorile ei materiale şi spirituale. jucându-se în mod organizat. Jocul didactic. Bogatul conţinut cognitiv şi formativ al activităţilor din gradiniţa de copii devine accesibil copilului prin intermediul limbajului şi se transformă în deprinderi hotărâtoare pentru profilul personalităţii acestuia. În această lucrare am încercat. Problema educării unei pronunţii corecte este de o deosebită însemnătate. pe parcursul ei. Însuşirea limbii moderne are o importanţă deosebită in formarea personalităţii omului în general. să compare. logice. şi o serie de sarcini speciale şi anume: educarea unei pronunţii şi a unei vorbiri corecte. însuşirea limbii condiţionează dezvoltarea gândirii. de inversare. timid). a vorbirii copiilor trebuie abordate într-o viziune interdisciplinară. în etapele ulterioare ale evoluţiei sale. să selecteze. de omisiune. socializare a individului. să scot în evidenţă importanţa deosebită pe care o are dezvoltarea vorbirii la vârsta preşcolară. În jocurile didactice cu material sau orale în care copiii trebuie să denumească. retras. Dată fiind vârsta copiilor. educatoarea va valorifica pe deplin fiecare posibilitate de cultivare a exprimării verbale a copiilor în diferite împrejurări. realizează una dintre cele mai importante cerinţe ale educaţiei preşcolare. a celorlalte procese psihice şi intelectuale şi îi ajută să-şi însuşească treptat acele deprinderi şi abilităţi care-i fac apţi pentru activităţi de tip şcolar. mai ales că în vorbirea preşcolarului sunt frecvente fenomene de substituire. însă ceea ce am vrut să subliniez. să alcătuiască mulţimea obiectelor de 4 . să identifice. grădiniţei îi revin. pentru că limba constituie principalul mijloc de comunicare. pe lângă îmbogăţirea vocabularului. se înregistrează ritmurile cele mai pregnante în dezvoltarea individualitaţii umane şi unele din cele mai semnificative achiziţii cu ecouri evidente pentru etapele ulterioare ale dezvoltării sale. mai ales în a doua parte a lucrării este rolul pe care îl are jocul didactic în dezvoltarea vorbirii. să descrie. În ce priveşte preşcolarii. în primul rând.

DEZVOLTAREA VORBIRII LA VÂRSTA PREŞCOLARĂ “Limba este întâiul mare poem al unui popor” (Lucian Blaga) Nu numai în dezvoltarea istorică a omului. iar educatoarei nu îi revine decât sarcina de a organiza şi planifica experienţele de limbaj ale fiecăruia. Ordinea de tratare în lucrare urmează o cale logică. Această determinare pune în evidenţă funcţiile: comunicativă. atractiv. A face jocul eficient şi atractiv înseamnă a satura conţinutul cu imagini şi reprezentări. se îmbogăţeşte vocabularul copiilor. Vorbirea poate fi asemuită cu o unealtă care i-a dat omului posibilitatea să acumuleze şi să stocheze cunoştinţe teoretice şi experienţă practică într-o formă uşor transmisibilă şi utilizată la maximum. Prezenta lucrare vizează importanţa dezvoltării vorbirii în grădiniţă.acelaşi fel. se precizează şi se fixează atât cuvintele noi. Particularităţile vorbirii preşcolarilor sunt legate în primul rând de vârsta acestora. Limbajul se dezvoltă şi progresează în permanenţă la copil. O atenţie sporită a fost dată capitolului al II-lea analizându-se cele trei procese psihice. limbajul este definit ca un instrument de comunicare interumană. emoţii şi sentimente. dezvoltarea capacităţilor de comunicare ocupă un loc principal. organizarea şi desfăşurarea jocului didactic. să interpreteze cântece etc. cognitivă şi acţional reglatorie a limbajului. În procesul instructiv-educativ din grădiniţă. limbajul fiind una din condiţiile esenţiale ale formării personalităţii copilului. îndeosebi. cât şi cele însuşite în activităţile anterioare. cu dorinţe şi năzuinţe. pornind de la noţiunile introductive în care se subliniază importanţa dezvoltării vorbirii la vârsta preşcolară.. în funcţie de ritmul propriu de dezvoltare. Un capitol extins se ocupă cu conducerea jocurilor didactice – pregătirea. 1. prin activităţile specifice de cultivare a limbajului se perfecţionează vorbirea copiilor sub aspect fonetic. a imaginaţiei in exprimare. a celor urmărind dezvoltarea memoriei. esenţiale pentru desfaşurarea activităţii de dezvoltare a vorbirii. 5 . sub aspect metodic. Grija pentru educarea limbajului la copii trebuie să constituie o preocupare permanentă a părinţilor şi mai ales a educatorilor. evaluarea vorbirii prin prin activităţile la liberă alegere. În ultimul capitol se precizează strategiile didactice. atât în activităţile obligatorii cât şi în afara lor. cu reluarea rolului materialului didactic. aceste aspecte se constituie în strategii didactice. precum şi rolul materialului didactic. Prin întregul proces instructiv-educativ din grădiniţă şi. cu fapte şi acţiuni. desfăşurarea activităţilor de cultivare a limbajului şi a gândirii. În mod curent. ca si ale asigurării necesarului şcolar. al evaluării vorbirii prin activităţi la liberă alegere. detaliind. dar şi în dezvoltarea ontogenetică a psihicului rolul limbajului este considerabil. a înlesni comunicarea vie dintre educatoare-copii. Valorificarea rolului formativ al jocurilor didactice de dezvoltare a vorbirii la vârsta preşcolară nu este posibilă fără a conferi activităţilor ludice un caracter plăcut. se lărgeşte sfera vocabularului activ şi pasiv. se consolidează formele corecte gramatical.

Atât în grădiniţă. de analiză şi de interpretare a datelor obţinute. ghiceşte ce este ”. de nevoile sale afective şi de activitatea sa fundamentală: jocul. cultivarea vorbirii se realizează şi prin alte activităţi decât cele obligatorii sau decât în lecţiile de educare a limbajului. să-i arate însuşirea. la sectorul „ştiinţă” activităţile care vin în sprjinul dezvoltării vorbirii îmbracă o varietate de forme de realizare. Obiectivul major al educării copiilor în grădiniţă şi anume.păstrându-şi farmecul vorbirii. . pregătirea copilului pentru activitatea de şcolar. noua programă le propune educatoarelor obiective cadru cum ar fi: . că este folosit de o anumită categorie de oameni şi că poate fi înlocuit cu altul mai frumos. Astfel. lexical şi gramatical. ritm. să indice acţiuni în care obiectul e implicat.educarea unei exprimări verbale corecte din punct de vedere gramatical. accent. Curiozitatea specifică vârstei preşcolare constituie o bază pentru formarea deprinderii copilului de a se informa prin întrbări. plante. Un aspect inportant al educării limbajului îl constituie depistarea şi eliminarea din vorbirea copiilor a cuvintelor preluate din medii mai puţin educatecu care copiii au luat contact în absenţa părinţilor şi uneori chiar în familie. ceea ce înseamnă. adică prin intonaţie. Observând „Aspecte de iarnă”. ca bază pentru îmbogăţirea şi nuanţarea exprimării. 6 . activează vocabularul preşcolarilor cu cuvinte specifice fructelor sau legumelor gustate. stimularea copilului de a vorbi. Obiectivele cadru sunt urmărite de educatoare de-a lungul intregii perioade a preşcolarităţii şi constituie repere ale activităţilor de aducarea limbajului. Jocul senzorial „Spune ce ai gustat. iar copilului.În procesul de îndrumare a educării limbajului la preşcolari. În activităţile libere şi obligatorii. Activităţile de cunoaştere a mediului oferă educatoarei material pentru îmbogăţirea vocabularului. animale. . formarea unor deprinderi muncii şcolare. atitudinile faţă de oameni. cât şi în clasa I.dezvoltarea creativităţii şi expresivităţii limbajului oral. Toate acestea impun copilului folosirea cuvintelor prin care să cunoască obiectul. determinându-i în acelaşi timp să răspundă în propoziţii corecte din punct de vedere gramatical.dezvoltarea exprimării orale. posibilitatea de a-şi comunica impresiile şi cunoştinţele. înţelegerea şi utilizarea corectă a semnificaţiei structurilor verbale orale. constituie un motiv important pentru care cultivarea limbajului are un rol hotărâtor. sentimentele. Copilul trebuie convins că un anumit cuvânt sună urât. Obiectivul principal al activităţii instructiv-educative din grădiniţa de copii este formarea personalităţii individuale a copilului. ţinând seama de ritmul său propriu. împrejurări concrete sau întâlnitte în poveşti. O primă categorie de obiective ale dezvoltării limbajului în grădiniţă vizează lărgirea orizontului de cunoaştere al copilului. În toată activitatea din grădiniţă copilul trebuie să-şi exprime emoţiile. de comparare. dezvoltarea şi educarea limbajului preşcolarului presupune perfecţionarea comunicării sub aspect fonetic. copilul este dirijat să cunoasă lumea înconjurătoare utilizând toate simţurile şi evoluând treptat prin folosirea unor mijloace de cuantificare. situaţii pozitive sau negative. de procese. trăirile afective. pentru precizarea sensului unui cuvânt. pe lângă obiective de altă natură. Mai multe obiective ale educării limbajului în grădiniţă urmăresc cu prioritate expresivitatea comunicării. În acest sens.

Copiii care practică „jocul de masă” verbalizează în funcţie de temă. cu tema „De-a grădinarii”. greblă etc. Chiar şi sectorul „artă” în care ponderea o deţine activitatea practică (pictură. mijloacelor de învăţământ în calitatea lor de „instrumente de acţiune sau purtătoare de informaţii”(I. sistematizându-şi cunoştinţele despre toamnă. modelaj etc. Cerghit).) oferă copiilor posibilitatea de a verbaliza: numesc culorile. La temele: „De-a gospodinele”. dezvoltă spiritul de observaţie al copiilor şi măreşte interesul pentru cunoaştere. obiectivele.preşcolarii le descriu. „De-a doctorul” comunicarea cu partenerii. Multe cunoştinţe. generate de varietatea jocurilor. Toate activităţile libere ale preşcolarilor favorizează un climat afectiv de comunicare verbală liberă şi civilizată între copii. IMPORTANŢA DEZVOLTĂRII VORBIRII LA VÂRSTA PREŞCOLARĂ Ca didactică specială. legume) precum şi frunzele ruginii etc. Cu cât se imprimă lecţiilor un caracter intuitiv (astfel acţionându-şi laturile psihice ca: atenţia. dar trebuie să şi verbalizeze.1. consolidează actul comunicării în formele cele mai variate. stropitoare. dansuri. 7 . metodele şi modalităţile de organizare şi de desfăşurare a muncii de cultivare a limbajului preşcolarilor în cadrul grădiniţei de copii. folosind cuvinte adecvate: coş. 1. a urmăririi unor diafilme („Scufiţa Roşie”). pot fi uşor înţelese atunci când se foloseşte cu pricepere ilustrarea lor. la tema „Lego”. priceperea. La sectorul „construcţie”. apreciază propriile lucrări şi pe acelea ale colegilor. copiii raportează anotimpurile la schimbările atmosferice survenite în natură şi reuşesc să-şi exprime aprecierile asupra fieărui anotimp. aplicaţii. (pentru a le povesti) realizării lecturii după imagini din viaţa plantelor. memoria. Prin folosirea jocului „Când se întâmplă ?” organizat pe baza unor imagini cu cele patru anotimpuri. La tema „Caută locul meu!”. copiii mânuiesc piesele trusei respective. care par la început dificile. este o latură esenţială a activităţii. piese de teatru. ei motivează acţiunea întreprinsă şi selectează elementele corespunzătoare toamnei (fructe. a exerciţiilor ritmice. într-un dialog civilizat. teatru de păpuşi etc. instrumentele. metodica dezvoltării vorbirii studiază conţinutul. La tema „De-a serbarea”. în termeni adecvaţi temei. descriind construcţia obţinută şi dialogând între ei pentru a selecta piesele necesare tipului de construcţie ales. imaginaţia. folosind cuvinte specifice anotimpului rece. creativitatea. a cântecelor. dialogul se referă la o varietate de puncte specifice serbării: poezii. În procesul de instruire şi educare a copiilor un rol important revine materialului didactic. Sectorul „bibliotecă” oferă preşcolarilor posibilitatea reconstituirii basmelor din bucăţele. motivându-şi obţiunile. copiii dialoghează. descriu obiectele obţinute. Folosirea din plin a materialului didactic are o importanţă hotărâtoare în asimilarea temeinică şi conştientă a cunoştinţelor. În cadrul sectorului „joc de rol”. materialele. a dialogului pe tema unor cărţi. animalelor sau a oamenilor. gândirea) cu atât activitatea va oferi copilului un câştig mai deplin. temă la alegere. a reconstituirii unor scene din poveştile îndrăgite (recunoaşterea şi caracterizarea personajelor) povestirea unor întâmplări care i-a impresionat.

Cu toate eforturile educative făcute. Unii psihologi. exsistenţa lor e foarte improbabilă: o fetiţă de 8 ani (găsită în India). Întelegerea cuvintelor impune o percepţie clară şi antrenează memoria semantică. a principiului însuşirii temeinice a cunoştinţelor şi deprinderilor etc. el însuşi înregistrând. celui al accesibilizării şi individualizării învăţământului. În principiul studierii metodicii dezvoltării vorbirii. Copilul apelează la realitate. ea n-a reuşit să rosteaască decât 50 de cuvinte îmbinate în propoziţii extrem de simple.D. fonetic. Studierea metodicii dezvoltării vorbirii impune elevului şi educatoarei cunoaşterea metodelor şi a mijloacelor de învăţământ şi stimulează adaptarea acestora la specificul muncii de cultivare a limbajului în grădiniţa de copii. în care respectăm conştiinţei o serie de reguli.E. Desigur se pot da nenumărate exemple. vorbirea capătă o organizare complexă. chiar dacă folosim uneori şi expresii devenite automate. dirijarea însuşirii limbii şi aceasta în 8 . Când spunem: „Câinele care aleargă pe sradă este al meu”. Fr. Cât despre structurile sintactice. cu scopul de a influenţa auditorul. Metodele şi formulele specifice de organizare şi desfăşurare a activităţilor de dezvoltarea vorbirii sunt determinate de aplicabilitatea practică a principiului însuşirii conştiente şi active a principiului învăţământului sistematic. în strânsă corelare cu particularităţile psihologice ale copiilor. prin uz frecvent. corectarea greşelilor. învăţarea limbajului presupune modelul adulţilor. îşi aminteşte situaţiile trecute. Concepţia lui este un simplism evident. Aşadar. pronumele posesiv „al meu” se acordă cu subiectul „câinele”. considerate de N. 1994. să-i ofere model de comportament inclusiv în ce priveşte folosirea limbii materne. cum e B. Limbajul este funcţia de utilizare a limbii în raporturile cu ceilalţi oameni. în procesul formării deprinderilor de exprimare corectă la vârsta preşcolară. Chomsky ereditare.Complexitatea şi varietatea activităţilor de cultivare a limbajului în grădiniţă oferă cadrul larg pentru aplicarea şi respectarea principiilor didacticii. Limbajul are un rol important în dezvoltarea psihică a preşcolarului. sistematic şi continuu.P. Vorbirea este o conduită voluntară. au subestimat acest aspect. gramatical şi al expresivităţii. vorbirea la rândul ei”impune gândirii exigenţele sale culturale. contribuind în felul acesta la restructurarea ei. 86). în această perioadă transformări la toate nivelurile limbii – lexical. al asigurării conexiunii inverse. dar. Bucureşti. Bresson caracterizează gândirea ca un sistem al conduitelor de comunicare orală. Este o funcţie complexă care presupune o indisolubilă conlucrare a celorlalte funcţii. datorită căreia gândirea structurează exprimarea şi îşi găseşte expresia în limbaj. imaginea şi gândirea. admitem că limbajul se manifestă în strânsă legătură cu gândirea. prin limbaj se depărtează de ea. în virtutea frecventelor asocieri anterioare. în practica pedagogică preşcolarul îşi formează propria imagine despre personalitatea educatoarei care pe lângă creativitate şi competenţă. face deducţii valide” (Psihologia copilului – manual pentru şcoli normale. cele ale proceselor intelectuale la vârsta preşcolară dau o dimensiune specifică principiului intuiţiei. stabileşte raporturi. succesiunea cuvintelor într-o frază nu e altceva decât o succesiune de reflexe condiţionate: fiecare vorbă declanşează pe următoarea.. În general. trebuie să iubească şi să respecte copilul. o legătură biunivocă. nu putea vorbi deloc (urla ca şi lupii). fiind însă la cinci cuvinte distantă de el. Particularităţile de gândire. iar rostirea sau scrisul implică priceperi motorii foarte complexe. în special a celor intelectuale şi motorii. În raport cu semnificaţiile ce trebuie transmise. crescută de lupi. pag. Skinner. o conduită atentă şi voluntară. După el.

prin intermediul limbajului este dirijată învăţarea. 54). Astfel. pedagogia şcolară. să-şi insuşească un instrument superior de investigare şi de cunoaştere a lumii înconjurătoare. 1. de neesenţial. la perfecţionarea acesteia. Bucureşti. a tot ce.. însă. filozofic. să deosebească ce este esenţial. metodele şi formele de predare. să compare. Făcând parte din sistemul ştiinţelor pedagogice. iar însuşirea şi dezvoltarea limbajului au loc în procesul comunicării copilului cu adulţii. legendar ” limba română este depozitarea istoriei şi eroismului românesc. Copilul rosteşte primele vorbe în jurul vârstei de 1 an. se bazează pe legile fundamentale ale activităţii nervoase superioare. de modul în care acestea au influenţat dezvoltarea vorbirii preşcolarului. De asemenea. asigurând stabilirea condiţiilor optime de însuşire pentru dezvoltarea vorbirii copiilor în aspect interdisciplinar. mitologic. „Limba este întâiul mare poem al unui popor” (Lucian Blaga) şi dacă poem înseamnă „o operă de amploare cu caracter istoric. a literaturii. Prin cuvânt. metodica dezvoltării vorbirii valorifică creator metodele şi procedeele cele mai eficiente pentru a asigura durabilitate cunoştinţelor. el utilizează propoziţii de cuvinte. a credinţelor legendelor şi miturilor româneşti. dar nu e surprinzător.primii ani de viaţă. însuşirea limbii este o preocupare permanentă şi se realizează o exersare extrem de intensivă: ploaia de întrebări din partea copilului de 3-4 ani este destinată îndeosebi aflării denumirilor pe care le au lucrurile ori fenomenele înconjurătoare. se intercondiţionează. Editura Academiei. se bazează pe cunoaşterea perticularităţilor dezvoltării fizice a copiilor. este ajutat să analizeze. pentru a regla mecanismul formării reflexelor condiţionate.” (Dicţionarul explicativ al limbii române. cont de aspectele afective şi volitive proprii vârstelor preşcolare. în funcţie de obiect. printr-o varietate de modalităţi de cercetare şi de cunoaştere a realităţii obiective. metodica dezvoltării vorbirii absoarbe cunoştiinţe din domeniile limitrofe: psihologia copilului. a concepţiei despre viaţă. să grupeze. informaţii care. ROLUL ŞI SCOPUL METODICII DEZVOLTĂRII VORBIRII Concepută ca „parte a didacticii generale. 1975. să clasifice limba. în cadrul activităţilor din grădiniţă. care studiază principiile. chiar din anul al doilea. delimitând sistemul acestora la nivelul grupelor. Pe la 18 luni. E drept că îşi însuşeşte destul de repede o vorbire corectă gramatical (cu puţine erori). întrucât. metodica. perceperea lumii înconjurătoare. ţinând. precum şi pe igiena preşcolară. copilul este pregătit să facă trecerea de la perceptie la reprezentare. dar şi cu pictura şi chiar cu muzica. Copilul este condus astfel. 9 . semnificativ. igiena preşcolară. pentru a cunoaşte capacitatea de muncă intelectuală şi fizică a preşcolarului. Diferenţele manifestate în capacitatea de comunicare a copiilor la venirea în grădiniţă sunt determinate de condiţiile familiale diferite în care au trăit. în ani. reorganizate sub aspect metodic. pag. Abia după 2-3 ani expreimarea devine mai dezvoltată. anatomia şi fiziologia copilului şi pediatria.2. normează aceste metode şi forme. s-a transfigurat în specificul naţional românesc. contribuind direct la stimularea proceselor gândirii. În grădiniţă. La baza activităţii umane stă comunicarea verbală. Metodica dezvoltării vorbirii are strânse legături cu domeniul gramaticii.

fluidităţii verbale. în condiţiile cunoaşterii factorilor de mediu şi ale învăţământului bine organizat. Ca toate metodicile. cu cea informaţională şi formativ-educativă. a disponibilităţilor de acţiune şi relaţionare optimă în grupul de copii. perfectându-se sub aspect fonetic. lexical. care. jocurilor didactice în condiţiile unei anumite grupe de vârstă sau ale grupei combinate. Ele trebuie să releve gradul de conlucrare a copilului cu cadrul didactic. a lecturilor după imagini. noţiuni mai abstracte începând să dispună de principalele operaţii logice: comparaţia. la gradul de utilizare a influenţelor formative” (Kulcsar) prin evaluarea cunoştinţelor copiilor. iar jocul devine activitate specifică. se dezvoltă procesele voliţionale. orientarea în raport cu o situaţie viitoare la care să adere intelectual. în activităţile care stimulează procesele de cunoaştere. bine organizat de educatoare. funcţiile şi obiectivele activităţilor de dezvoltare a vorbirii din învăţământul preşcolr se confundă cu cele ale predării limbii române la nivel şcolar. Ameliorarea comunicării preşcolarilor. se susţine . oboseşte mai greu decât antepreşcolarul. el devine mai rezistent la efort. mişcările îi devin coordonate şi mai diferenţiate. în această primă treaptă. creşte receptivitatea. îmbogăţindu-i percepţiile şi reprezentările . setea de cunoaştere. Criteriile evaluării vor decurge din obiectivele programei de dezvoltare a limbajului. Comportarea preşcolarului este mai stăpânită. formarea noţiunilor. Realizarea acestor deziderate şi ale altora în procesul instructiv-educativ din grădiniţă.Funcţiile şi obiectivele dezvoltării vorbirii în grădiniţă se integrează contextului mai larg al funcţiilor şi obiectivelor generale ale acestei prime trepte a învăţământului. pentru asigurarea unei învăţări eficiente. acomodarea ritmului de activitate propriu cu cel al grupului. afectiv şi voliţional copilul). i se dezvoltă intens procesele intelectuale. gramatical. ca modalitate obiectivă de punere în evidenţă a randamentului obţinut. Având o 10 . evoluează datorită diferitelor forme de activităţi organizate în grădiniţă în cadrul dezvoltării vorbirii. Funcţia instrumentală alternează. Educatoarea trebuie să ştie că la vârsta preşcolară creşte forţa fizică generală a copilului. metodica dezvoltării vorbirii se vrea o utilă aprofundare a problematicii privind conducerea acţiunilor educaţionale. bogăţiei lexicale. Un obiectiv important al lucrării îl constituie preocuparea pentru „raportarea gradului de transferare a celor învăţate. trăirile emotive mai variate. comunicarea preşcolarului cu adultul. De altfel. abstractizarea. i se dezvoltă procesele psihice de cunoaştere. îşi vor insuşi evolutiv. Rolul metodicii dezvoltării vorbirii este şi acela de a oferi posibilităţi de fixare şi de control al eficienţei activităţilor de povestire. pornind de la simple noţiuni şi judecăţi. se schiţează unele trăsături morale. Sub influeţa procesului instructiv. Intelectual preşcolarul se dezvoltă în procesul învăţării. generalizarea. al capacităţii de receptare a informaţiilor logico-verbale. a activităţilor specifice obiectului. impulsivitatea mai atenuată. de memorizare a convorbirilor. capacitatea de concentrare şi orientare selectivă a atenţiei. de asemenea. de asemeni se pot depista eventualele tulburări de vorbire. asigurând îmbinarea armonioasă a metodologiei clasice şi moderne în stimularea prin diverse activităţi. având în vedere faptul că prin dezvoltarea vorbirii se urmăreşte formarea în fază incipientă a unor intrumente ale muncii intelectuale. abilităţile cognitive specifice (capacitatea de a memora sistematic. al formării deprinderilor de exprimare corectă. în vederea pregătirii preşcolarului pentru integrarea fără dificultăţi în clasa I. aspectele instrumentale. se bazează şi pe nivelul mai evoluat al gândirii preşcolarilor.

contribuţie substanţială la realizarea sarcinilor dezvoltării vorbirii şi la educarea atenţiei sub aspectul ei voluntar. pag. De la grădiniţă la şcoală. efectuându-se exerciţii de pronunţare. Scopul principal al metodicii dezvoltării vorbirii rămâne stimularea comunicării verbale a preşcolarilor. prin lecturi după imagini. Eficienţa activităţii didactice a educatoarei este determinată de personalitatea sa. Înţelegerea cuvintelor noi şi a expresiilor insuşite în cadrul diverselor activităţi se fixează prin activizarea acestora. 1975. copiii trebuie antrenaţi în actul verbalizării. prin memorizări sau jocuri didactice. ideilor. precizarea. formarea corectă a pluralului. cadrul didactic va exercita influenţă pozitivă asupra preşcolarului prin claritatea şi 11 . în toate activităţile comune şi la alegere. de conversaţie şi de povestire. memoria este stimulată prin activităţi specifice. Facând dovada bunei pregătiri profesionale. formarea deprinderilor de vorbire dialogată. „Accentul principal în această privintă este pus pe activităţile de comunicare. editat de „Revista de Pedagogie”). Bucureşti. exprimarea în propoziţii simple. a gândurilor. Expresivitatea exprimării preşcolarilor este. Adeziunea preşcolarilor la o vorbire corectă din punct de vedere gramatical trebuie privită în relaţie cu formarea deprinderilor de a-şi exprima gândurile într-o comunicare coerentă şi corectă. Îmbogăţirea. Ei au permanent ca model conduita verbală a educatoarei. pe formarea deprinderilor de exprimare ordonată a gândurilor. dar şi de gradul în care ele au fost interiorizate la vârsta maximei receptivităţi. cunoaşterea şi folosirea în comunicare a pronumelui de politeţe şi a principalelor părţi de vorbire neflexibile. de însuşire treptată a structurii gramaticale a limbii materne. Principalele direcţii de dezvoltare ale învăţământului preşcolar în ţara noastră. De gradul de corectitudine şi expresivitate al exprimării preşcolarilor depin însuşirea tuturor cunoştinţelor din programă şi planul de învăţământ în mod conştient. de exprimare. precum şi viitoarele succese şcolare. cerându-se copiilor să la utilizeze în contexte noi. de cantitatea şi calitatea cunoştinţelor transmise. deoarece întreaga experienţă instructiv-educativă din grădiniţă atestă posibilitatea şi utilitatea cultivării limbajului oral. sentimentelor. Accentul se pune pe folosirea unui material intuitiv adecvat şi accesibil preşcolarilor. precum şi deprinderea de a le intona corect şi de a face pauzele necesare în timpul vorbirii. un principal obiectiv al activităţilor de dezvoltare a vorbirii. folosirea corestă a flexiunii verbale şi a celei nominale. Pe primul loc se situează dezvoltarea auzului fonematic. a consoanelor (în difeite poziţii). Astfel se are în vedere. specifice vârstei. a părinţilor şi a celolalţi adulţi din jurul lor.. Paralel cu însuşirea sunetelor limbii române se pune accent pe corectarea defectelor de vorbire. pe dialogul liber. depreindere dobândită şi prin activităţi de povestire. apoi în propoziţii dezvoltate. precum şi ale unor copii ce prezintă dificultăţi de pronunţie mai accentuată. 121.. vizând perceperea şi pronunţarea corectă a vocalelor. în vol. iar acasă. de asemenea. În realizarea acestui deziderat. acordul predicatului cu subiectul şi al adjectivului cu substantivul. fixarea şi activizarea vocabularului se face concomitent cu însuşirea noilor cunoştinţe şi cu fixarea acestora la nivelul fiecărui grupe. ”(Maria Ştefănescu. a silabelor. a diftongilor şi a grupurilor de sunete. la nivelul fiecărei grupe. gradat. Programarea activităţilor instructiv-educative în grădiniţa de copii stabileşte principalele obiective privind dezvoltarea vorbirii preşcolarilor corelate cu conţinutul şi mijloacele de realizare a acestora. în strânsă legătură cu dezvoltarea operaţiilor gândirii.

precizia conceptelor puse în discuţie, prin realizarea unei permanente acţiuni interdisciplinare; aceasta presupune informarea sa la zi în cât mai multe domenii, cunoaşterea problemelor metodologice şi epistemologice.

1.3. PREŞCOLARUL ŞI REPREZENTĂRILE „Procesele intelectuale, emotive şi voliţionale, precum şi diferitele particularităţi ale personalităţii nu sunt date de la natură, ci se formează şi se dezvoltă pe parcursul diferitelor perioade de vârstă.” (A..Chircev şi colectiv, Psihologia pedagogică, E.D.P., Bucureşti, 1962, pag. 35 ), începând cu vârsta sugarului şi continuând cu vârsta antepreşcolară, preşcolară, pentru a ajunge la vârsta şcolară şi chiar şi după aceea. Supunându-se unui riguros determinism, evoluţia copilului este marcată de o suită de contradicţii, cum ar fi acelea dintre trebuinţe, cerinţe, năzuinţe şi nivelul dezvoltării şi al posibilităţilor interne; dintre sarcinile cognitive şi posibilităţile intelectuale; dintre deprinderile anterioare ale copilului şi cerinţele adultului; dintre trăsăturile vechi şi cele noi care se dezvoltă. Raporturile interfuncţionale dintre procesele psihice conferă a structură dinamică specifică, prin care se deosebeşte o perioadă de vârstă de alta, sub aspect psihic şi fizic, ca expersie a legităţii şi relaţiei interne dintre procesele psihice aflate la un moment dat la un anumit nivel de dezvoltare. Calea spre reprezentări o constituie, desigur, dezvoltarea senzaţiilor şi a percepţiilor copiilor cu accent pe dezvoltarea sensibilităţii vizuale (pentru perceperea culorilor, a tonurilor). Educatoarea trebuie să cunoască şi principalele tulburări ale vederii colorate, cum ar fi cele care ţin de anomaliile refracţiei ochiului (miopia, astigmatizmul, hipermetropia) pentru a recomanda familiei, în situaţii speciale, consultarea medicului. Pe măsură ce trec de la o vârstă biologică la alta, sensibilitatea vocal-auditivă a copiilor devine tot mai fină, se ritmează respiraţia, creşte volumul vocii, se reglează ritmul vorbirii, dezvoltându-se, în acelaşi timp, auzul fonematic. Percepţia evoluează de la analiză spre sinteză, de la percepţia neorganizată la cea orientată într-un scop precis, acela al învăţării. La vârsta preşcolară percepţia evoluează în funcţie de sarcinile cognitive: percepţia formei, a mărimii obiectelor, a poziţiei spaţiale, a distanţei, a direcţiei. În dirijarea percepţiilor se au în vedere impresiile tactilchinestezice şi vizuale, primite de la obiectele observate, sub îndrumarea educatoarei. Dintre toate percepţiile, cea a relaţiilor temporare se constituie mai târziu, de aceea copilul va opera mai dificil în acest plan, chiar şi la vârsta şcolară mică, nu numai în perioada preşcolară. Reprezentările sunt procese psihice care redau „imaginea senzorială a obiectelor şi fenomenelor realităţii, evocate mintal, în absenţa acestora, pe baza percepţiilor anterioare” (Dicţionarul explicativ al limbii române, Editura Academiei, 1975, pag 799) ale preşcolarului, volumul şi calitatea acestora. Bagajul de reprezentări dovedeşte câtă influenţă au avut asupra analizatorilor (vizual, auditiv, tactil etc.) preşcolarilor, obiectele şi fenomenele lumii înconjurătoare şi cât de bine au fost conduşi copiii spre generalizări. Vârsta preşcolară se caracterizează prin reprezentări sărace în conţinut, fragmentare, neprecise, lacunare şi neclare, cu o

12

palidă stabilitate şi o redusă individualitate. Dar, prin activităţile desfăşurate în instituţiile de învăţământ preşcolar, de o mare varietate şi concepute în acord cu nivelul dezvoltării publice al vârstei şi individual (de la activităţi având drept predominantă jocul – la grupa mică, până la activităţi cu grad din ce în ce mai mare de dificultate), reprezentările preşcolarilor sporesc în conţinut. Copiii trec de la forma primară, la nivelul primului sistem de semnalizare, în care nu-şi pot face loc amplasarea şi structurarea în imagine a însuşirilor şi elementelor caracteristice ale obiectelor, la accentuarea posibilităţilor de generalizare, în al doilea sistem de semnalizare, prin recunoaştere şi selecţionare. Încadrată intr-o structură mai amplă de imagini, spre sfârşitul perioadei preşcolare, reprezentările se bazează pe un sistem de relaţii mai larg şi mai complex, fiind mai clare şi diferenţiate, mai uşor şi mai rapid elaborate. Beneficiind de variate activităţi, din grădiniţă, în principal, jocuri distractive, preşcolarii îşi perfecţionează reprezentările în diverse domenii percepând relaţiile dintre fenomenele naturii şi viaţa plantelor, a oamenilor şi a animalelor, succesiunea fenomenelor naturii. Alături de reprezentările vizuale şi auditive, un rol important îl joacă reprezentările chinestezice, care constau în imagini mentale ale propriilor mişcări. „În timpul reprezentării chinestezice se produc micromişcări în grupurile de muşchi corespunzătoare. Sunt actele ideomotorii care pregătesc desfăşurarea viitoarelor mişcări. Pe acestea se bazează realizarea antrenamentelor ideomotorii care presupun, doar, reprezentarea mişcărilor” (Paul Popescu-Neveanu şi col., Psihologie, E.D.P., Bucureşti, 1991, pag. 49). După gradul de generalizare, atât la preşcolar, cât şi la şcolarul mic, întâlnim reprezentări individuale şi generale. La nivelul acestei vârste, reprezentările individuale cele mai frecvente rămân acelea despre obiectele şi fenomenele, fiinţele cele mai apropiate: mama, tata, grădiniţa, şcoala mare şi chiar o întâmplare care i-a atras, în mod deosebit, atenţia. Nota dominantă a reprezentărilor individuale o constituie mulţimea detaliilor, copilul nereuşind să selecţioneze cu uşurinţă esenţialul. Paralel cu reprezentările individuale, chiar la grădiniţă se urmăreşte a se pune bazele celor generale; la intrarea copilului în ciclu primar, se instalează, mai timid la început, apoi mai temeinic, reprezentările generale, cuprinzând înduşiri comune, ale unei clase de obiecte (flori, legume, figuri geometrice etc.) pe baza cărora se formează conceptele. După nivelul operaţiilor implicate în generalizări şi în conformitate cu cercetările lui Jean Pioget şi ale colaboratorilor săi, reprezentările se structurează în reprezentări reproductive şi reprezentări anticipative. Cele mai accesibile sunt cele reproductive, prin care copilul evocă obiectele sau fenomenele percepute în timp, fie reflectându-le static, la un moment dat, fie în evoluţie, începând cu clasa I, când elevul poate reflecta în reprezentările sale transformările suferite de obiect. Mult mai complexe sunt reprezentările anticipative, care includ schimbările nepercepute, bazate doar pe intervenţia operaţiilor gândirii şi pe procedeul imaginaţiei. Psihologii au mai folosit şi alte criterii de clasificare a reprezentărilor, după procesul psihic mai complex în care se integrează (reprezentări ale memoriei, ale imaginaţiei );tipul de activitate în care se integrează (reprezentări literare, istorice, geografice); prezenţa sau absenţa intenţiei şi a efortului voluntar (reprezentări involuntare, reprezentăti voluntare).

13

Cadrele didactice care lucrează cu preşcolari trebuie să ştie că, dacă culoarea se imprimă mai uşor în imagine, cu predilecţie când este specifică pentru un anumit obiect, reprezentarile dimendionale se formează mai greu, cu excepţia celor care prezintă raporturile mare-mic, gros-subţite, lung-scurt, întrucât nu pot fi suficient generalizate. Întrucât am observat că nici după ce s-au conştientizat, raporturile dimensionale nu prea sunt respectate de preşcolari în lucrările lor de construcţie, de modelaj şi de desen, educatoarele trebuie să le fie reactualizate permanent prin activităţi de observare artisticoplastice, psihomotrice sau chiar în activităţi la alegerea copiilor, libere şi creative. Aceeaşi observaţie se poate face relativ la reprezentările de orientare spaţială, întrucât şi relaţiile spaţiale sunt greu integrate în imagini de către preşcolari: poziţia obiectelor (sus-jos, pe, lângă, în), direcţia obiectelor (dedesubt, deasupra, înainte, înapoi, stânga, dreapta, alături), reprezentările după număr (unul, multe, mai multe etc.). Reprezentările temporale nu sunt funcţionale în perioada preşcolarităţii decât parţiale, urmărind să se perfecţioneze în clasele primare, când elevii – dintr-o utilitate practică – obţin o reprezentare mai mult decât relativ a duratei minutului, orei, săptămânii, lunii, anotimpului, anului. Dacă la preşcolari se ţine seama de relaşia dintre percepţie – acţiune – cuvânt, efectuând acţiuni variate numai în plan obiectual, la vârsta şcolară mică se trece cu mai multă uşurinţă la „simbolurile figurative”, care apoi vor sta la baza desfăşurării şirului de raţionamente în vederea realizării unor probleme. Cuprinzând în structura lor însuşiri comune şi caracteristice, reprezentările pregătesc şi uşurează generalizările din gândire. Deşi generalizările din gândire sunt controlate şi prin aplicarea lor la situaţiile reprezentate, adesea acest control îl anticipează pe cel logic. 1.4. CULTIVAREA LIMBAJULUI ŞI A GÂNDIRII – PREMISE ALE DEZVOLTĂRII VORBIRII Gândirea îndeplineşte în sistemul psihic uman un rol central, orientează, conduce şi valorifică toate celelalte procese şi funcţii psihice (limbajul, memoria, imaginaţia, atenţia), este definitorie pentru om ca subiect al cunoaşterii logice, raţionale. Se defineşte ca un proces cognitiv care, prin intermediul abstractizării şi generalizării, extrage şi prelucrează informaţii despre relaţiile categoriale şi determinative. Are ca fundament principiile raţiunii şi postulatele ştiinţei, ca operaţiuni, judecăţile şi raţionamentele, iar ca instrument – noţiunea. Fiind o activitate generică, gândirea foloseşte inducţii, deducţii, abstracţii şi generalizări, compară cunoştinţele despre fenomene (percepţii, intuiţii şi reprezentări ale acestora) privitoare la însuşirile lor (senzaţii) cu scopul de a forma – mintal – întreaga clasă de fenomene asemănătoare (noţiunile); compară înţelesurile noţiunilor între ele, în mod direct cu scopul de a fixa raporturile de calitate, cantitate, relaţie şi modalitate (judecăţi) şi compară judecăţile între ele (noţiunile) în mod indirect pentru a aplica fenomenele în derivaţia lor cauzată (raţionamente).

14

de la concret la abstract şi. îşi aminteşte situaţiile trecute.) ce compară. multiplicarea schemelor diferenţiate şi asimilate reciproc. cere explicaţii cauzale asupra unor obiecte. stabileşte asemănări şi deosebiri între obiecte. se caracterizează prin interiorizarea acţiunilor. se intră în stadiul operaţiilor concrete (situat ăntre 6 şi 10-12 ani).Gândirea face necontenit comparaţii între înţelesurile noi cucerite de ştiinţă – ca fond al gândirii – derivând prin inducţie şi deducţie din judecăţi vechi (premise). fenomene. a semnalizării şi comunicării verbale. În finalul perioadei preoperaţionale apar grupările operaţionale care permit conceptualizări şi coordonări ale conceptualizării. prin cunoştinţele acumulate de memorie şi reactualizate selectiv. Limbajul şi gândirea se intercondiţionează. La baza orcărui proces de cunoaştere stă comparaţia ca determinare a asemănărilor şi deosebirilor. prin datele experienţei personale etc. copilul face deducţie. preşcolarul devine capabil de a sesiza configuraţia ansamblului cu ajutorul cuvântului. contribuie efectiv la constituirea. copilul se eliberează de limitele acţiunilor motorii concrete. este o perioadă de intensă verbalizare şi organizare a limbajului. greutate. a mesajelor. Stadiul preoperaţional ce cuprinde perioada de la 2 la 7 ani reprezintă o perioadă de intensă dezvoltare. în sensul ascendent. Prin limbaj. utilitate etc. aş inteligenţei senzoriomotorii cuprinde perioada de la 0 la2 ani. Dezvoltarea intelectuală a copilului de la naştere până la adolescenţă cunoaşte mai multe stadii. gusturi. expansiunea simbolicii reprezentative. este o gândire egocentrică şi magică. în această perioadă. prin asimilaări şi acomodări reciproce ale schemelor. se caracterizează prin trecerea de la nivelul reflexelor necondiţionate ale copilului la organizarea unor acţiuni senzoriomotorii coerente sub forma reacţiilor circulare. stocarea unor reprezentări şi dobândirea unor semne ce pot simboliza obiecte. le înlocuieşte în cadrul jocului prin acte simbolice. mărime. în sensul descendent. de la particular la general. precizarea şi vehicularea exactă a gândirii. de descompunere a întregului în părţi şi recompunere în întreg. ţinînd seama de un anumit criteriu (culoare. În acest stadiu gândirea preşcolarului este preconceptuală şi intuitivă. cuvântul şi propoziţia constituind mijloace de schematizare. volum. Pe măsura dezvoltării limbajului preconceptele căştigă în generalitate. Nu există limbaj nesemantic. Treptat. care este indisociabil de gândire. judecăţi noi drept concluzii ale raţionamentelor inductive şi deductive. În toată activitatea psihică participă operaţii de analiză şi sinteză. de a la grupa în sisteme unitare. făcând-o consistentă şi comunicabilă. posibilităţile de sistematizare şi integrare ale gândirii preşcolarului cresc. între comunicare şi cunoaştere existând un raport 15 . formarea unor deprinderi motrice. se dezvoltă capacitatea de a coordona între ele operaţiile gândirii. a vorbi bine înseamnă a te conforma esenţei limbajului. copilul reuşeşte să-şi reprezinte realitatea. integrare şi clasificare a obiectelor şi elementelor după diferite criterii. clasifică. care este un simbol. Primul stadiu. de la abstract la concret şi de la general la particular. De la cea mai fragedă vârstă fiinţa umană se raportează la lumea concretă. comunicarea fiind un proces de transmitere a informaţiilor. stabileşte raporturi. Modalităţile de operare a gândirii sunt. Relaţiile intelectuale sunt mijlocite prin limbaj. ale unor conduite. primare. situaţii. secundare şi terţiare. formă. Srâns legat de evoluţia gândirii este şi evoluţia limbajului. devine posibilă reversibilitatea prin inversiune.

dezvoltarea spiritului de observaţie. acesta având multiple funcţii: de comunicare. copilului i se oferă posibilităţi optime de exprimare liberă. au. vibrante. memoria. În activităţile organizate cu întreaga grupă de copii. câştigă în coerenţă. la însuşirea fondului lexical şi a semnificaţiei. a independenţei în gândire şi acţiune. colorat. persuasivă. insistându-se asupra mişcărilor de articulare corectă a sunetelor (fricative. de modul în care grădiniţa asigură achiziţionarea de informaţii. pe idei şi imagini. Nu se poate gândi fără mijloacele limbajului. velare etc. proiectare. În grădiniţă. prin valorificarea la maximum a fiecărei posibilităţi de cultivare a exprimării verbale în activităţile ce se organizează în grădiniţă. prevenirea şi corectarea unor defecte de vorbire.). Dezvoltarea limbajului preşcolarului are la bază experienţa cognitivă a acestuia în relaţiile cu cei din jur. stimularea vorbirii coerente şi expresive. a creativităţii verbale a copiilor. este centrat pe înţelesuri. din prima etapă a zilei până la etapa a IV-a. Încă de la grupa mică trebuie urmărită dezvoltarea aparatului fonoarticular (baza articulatorie). de povestirile educatoarei. din limbajul monologat se dezvoltă o nouă formă – limbajul interior care sporeşte posibilităţile copilului de a-şi planifica mintal activitatea. în crearea unor povestiri. limbajul. stimularea permanentă a inteligenţei şi creativităţii copiilor. precum şi a diftongilor ai. a vorbirii corecte. accentul trebuie pus pe exprimarea copiilor pentru ca limbajul să fie viu. imaginaţia. tulburările din vorbirea unor copii. a unor roluri. Paralel cu această activitate accentul trebuie pus şi pe 16 . ludică. Preşcolaritatea este perioada de organizare şi pregătire a dezvoltării gândirii. de pronunţie a sunetelor. vocabularul activ creşte de la 800-1000 de cuvinte la 3 ani. caracterul organizat al activităţii copiilor se răsfrâng direct asupra limbajului lor care se îmbogăţeşte cantitativ de la o etapă la alta. cognitivă. Limbajul interior îndeplineşte funcţii de anticipare. sub aspect morfologic şi sintactic. de gradul de elaborare a tipurilor superioare de activitate. de experienţa de viaţă a copilului. astfel încât preşcolarii să-şi insuşească raporturile gramaticale ale limbii. formarea la copii a deprinderilor de exprimare corectă. atenţia voluntară etc. a fluenţei şi originalităţii în gândire şi vorbire se asigură prin stimularea imaginaţiei acestora în interpretarea unor imagini.. simbolic-reprezentativă. de relaţiile sale cu ceilalţi copii. intonaţia să fie expresivă. în cadrul activităţii de intercomunicare cu copii din grupă sau cu adulţii. Limbajul oral dialogat sau monologat contribuie la dezvoltarea laturii fonetice a limbajului. O mare parte a sarcinilor recomandate de programa şcolară mizează dezvoltarea bazei fonetice a limbajului. în acelaşi timp. acest lucru realizându-se în orice moment al zilei de la venirea lui în grădiniţă şi până la plecare. Dezvoltarea limbajului şi a comunicării. cât şi în cele individuale. Activităţile desfăşurate în grădiniţă. Trecerea de la intuitiv la verbal-abstract depinde de bogăţia experienţei intuitivacţionate. până la 3500-4000 de cuvinte la 7 ani. ei. ea. corectându-se . expresivă. Treptat. urmăreşte organizarea judicioasă a activităţii de instruire.de unitate. fonetic şi lexical. Materialul necesar desfăşurării normale a gândirii şi limbajului este furnizat de realitate. contribuie substanţial la dezvoltarea intelectuală a copilului. Grădiniţa oferă variate posibilităţi de exersare şi cultivare sistematică a limbajului activ. în cadrul jocurilor care au asemenea sarcină didactică. cultivă procesele psihice de cunoaştere: gândirea. reglatorie.

ale analizatorului verbomotor şi analizatorului auditiv de care depinde pronunţia corectă. Aceste tulburări se numesc defecte de vorbire şi ele pot apărea.). b) Substituire (înlocuirea unor sunete): inlocuirea siflantelor cu şuierătoarele: ş – j: jece pentru zece. albume etc. noţiuni referitoare la culori (rosu. exerciţiile de observare a obiectelor. alb. de a face motivaţii. aşezarea în spaţiu (sus. dar şi datorită unor particularităţi ale aparatului fonator. j. Dezvoltarea vorbirii şi a gândirii preşcolarului urmăreşte pregătirea copiilor prentru şcoală şi stabileşte o strânsă legătură între conţinutul muncii instructiv-educative din grădiniţă şi integrarea cu succes în învăţământul primar al copiilor. acestea se omit complet sau sunt pronunţate doar în combinaţie cu vocalele. galben. pensulă. 1.1. exerciţiile pentru descrierea unui fapt (eveniment) concret care presupune relatare. acuarelă etc. ieri. în dezvoltarea vorbirii preşcolarilor şi şcolarilor mici pot să apară unele tulburări de vorbire care au tendinţa să se stabilizeze sau chiar să se agraveze. înlocuirea siflantelor şi şuierătoarelor cu africatele: t – ş: ţase pentru şase.4. de stabilre a relaţiilor şi interdependenţe dintre acestea şi motivarea verbală. de a utiliza cuvântul în forma gramaticală corectă. urâte etc.). reviste. în principal. desenat. z. logice. - 17 .). deci în context. datorită unor deprinderi greşite de vorbire cauzate sau susţinute de o educaţie lacunară sau incompetentă. culcat etc. exerciţiile de mimică şi gest. disgrafii). mici. scris. de a pronunţa cuvântul izolat sau inclus în propoziţii. acţiuni (spălat. albastru. înlocuirea şuierătoarelor cu siflantele: s – ş: sase pentru şase.). Dislalia este o tulburare de vorbire care se manifestă prin omiterea. dimineaţa. frumoase. Jocurile-exerciţiu pentru însuşirea exprimării orale corecte. seara etc. imagini din cătţi. Neputând fi pronunţate. în scopul îmbogăţirii vocabularului activ şi a celui pasiv.dezvoltarea. verde etc.). oferă variate posibilităţi pentru cultivarea limbajului şi a gândirii preşcolarului. învăţarea conţinutului poeziilor predate în activităţile obligatorii. calităţi ale obiectelor (înalte. farfurie. ci cu ţ: ţinţi pentru cinci. povestirile după desen. înlocuirea africatelor între ele: ce. sub. portocaliu. precum şi de redare dialogată în interpretări de roluri cunoscute şi îndrăgite de copii. ş. deasupra etc. a fenomenelor. tulburări ale limbajului cititscris (dislexii. jos. substituirea sau denaturarea pronunţiei unui sau a mai multor sunete: a) Omiterea unor sunete: s. timp (azi. coerente. creion. TULBURĂRILE DE VORBIRE Pe lângă particularităţile fireşti. comentare în scopul comunicării fluente. picturi. tulburările de ritm şi fluenţa vorbirii (bâlbâiala şi bradilalia). Cele mai răspândite dintre aceste tulburări sunt cele de pronunţie (dislalia şi rinolalia). În aceste activităţi copiii sunt puşi în situaţia de a exprima verbal acţiunile întreprinse. caiet. îmbogăţirea fondului principal de cuvinte care denumesc cuvinte utilizate de copil în activitatea cotidiană (cană.). tulburări de dezvoltare a limbajului (mutismul electiv sau voluntar). scurte. Dezvoltarea limbajului la vârsta preşcolară se realizează prin toate activităţile din etape (în grupuri mici şi individuale).

de obicei „la dislalici sunt afectate consoanele şi. foarte rar vocalele deoarece acestea au un mod de articulare mai simplu”. dislexiile şi disgrafiile constau în confuziile pe care preşcolarii le fac între fenomenele asemănătoare acustic. se înlătură definitiv bâlbâiala. Tulburările de dezvoltare a limbajului mutismul efectiv sau voluntar se manifestă printr-un refuz temporar de a comunica cu anumite persoane. dar. la 4-5 ani. adăugiri şi omisiuni ale acestora. Aceasta se datorează unei capacităţi respiratorii insuficiente. prin crearea unor condiţii speciale de revenire la vorbirea normală. putând deveni chiar o boală a întregii personalităţi cu repercursiuni asupra comportamentului: devine suspicios. „În bâlbâiala clonică apar întreruperi ale fluenţei vorbirii. în funcţie de gravitatea acestuia. deteriorări ale sunetelor (m-n ). de obicei. când au loc mutaţii importante în activitatea nervoasă a acestuia. unui ritm dereglat de respiraţie. Este una din diferenţele care poate afecta grav nu numai vorbirea. prin prezenţa unui spasm articulatoriu ce poate dura mai mult sau mai puţin. determinate de prelungirea sau repetarea unor sunete şi silabe. 18 . Vorbirea pe inspiraţie. povestiri şi chiar în vorbirea spontană. de obicei. datorită unor condiţii de mediu nefavorabile şi a unor greşeli educative. Aceste greşeli de pronunţie sau de vorbire nu au un caracter fiziologic. Forma mixtă este cea mai complexă deoarece sunt prezentate caracteristicile primelor două. literele şi grafemele lor. Boşcaiu în „Prevenirea şi corectarea tulburărilor de vorbire în grădiniţa de copii”.” În unele cazuri bâlbâiala poate să dispară de la sine. neîncrezător. Printr-un comportament de apopiere şi încredere această tulburare poate dispărea. Mai sunt şi alte tulburări de ritm şi fluenţă ca tahilalia (vorbirea într-un tempo rapid) şi bradilalia (vorbirea într-un tempo rar). citit-scrisului. Se corectează cu timpul prin repetarea unor versuri. Rinonalia sau nazalizarea este o alterare patologică a vocii provocată de vegetaţiile de polipi ce duc la tulburări de articulaţie. Preşcolarii vorbesc pe inspiraţie la recitări. ci întreaga personalitate a copilului. tonică şi mixtă. comunicarea. se înscriu în limitele normalului şi pot fi uşor corectate. În forma tonică se produce un blocaj la nivelul primului cuvânt din propoziţie. Prin intervenţia timpurie în înlăturarea cauzelor predispozante şi declanşatoare.După cum arată E. Boala este determinată de traume psihice puternice şi eventual repetată pe un fond de mare sensibilitate afectivă. copilul devine conştient de defectul său şi bâlbâiala se agravează. odată cu dezvoltarea limbajului propoziţional sau odată cu intrarea copilului în şcoală. Bâlbâiala afectând ritmul şi fluenţa vorbirii este mai mult decât un defect de vorbire. Inhibiţiile în vorbire se pot datora unor cauze hiperemotive. precum şi unei imaturităţi psihomotrice. povestiri insistând să nu se vorbească când inspiră. anxios. încăpăţânării sau unei deprinderi greşite de conduită verbală. este o tulburare de comunicare. în inversiuni. Emil Verza în „Manualul de psihopedagogie specială” consemnează trei forme de bâlbâială: clonică. S-a impus părerea că bâlbâiala apare. Tulburările limbajului. negativist.

a dentiţiei. împiedică însuşirea cunoştinţelor prevăzute de programele şcolare. Meodele şi procedeele folosite în terapia handicapurilor de limbaj se aleg în funţie de fiecare caz în parte. expirarea şi inspirarea alternativă pe gură şi pe nas. În activitatea de corectare a tulburărilor de vorbire se disting trei etape: a) Etapa de depistare şi cunoaştere a tulburărilor de vorbire presupune ca educatoarea să-şi întocmească o evidenţă clară a copiilor cu dificultăţi de vorbire. La aceste vârste corectarea se realizează mai uşor. la cursivitatea vorbirii. o fişă pentru fiecare copil. folosirea unor exerciţii pentru dezvoltarea organelor fonoarticulatorii. la conformaţia maxilarelor. b) Etapa de formare. Constatările din etapa depistării se înregistrează în fişa de observaţie a copilului. dezvoltarea auzului fonematic. t. pentru corectarea acestora.Tulburările de articulaţie sau de pronunţie se întâlnesc frecvent atât la preşcolari cât şi la şcolarii mici. identificarea şi diferenţierea cuvintelor sinonime şi paronime. iar transformarea lor în depreinderi greşite ar avea urmări grave asupra dezvoltării ulterioare a personalităţii copiilor: frânează dezvoltarea vorbiri. îi fac timizi. Se va acţiona pe linia formării şi consolidării unor deprinderi articulatorii. de vârsta şi nivelul de dezvoltare psihică a subiectului. cu referiri asupra sunetelor incorecte. ţ. La început. j. activitatea corectiv-recuperativă trebuie să înceapă cu copiii preşcolari şi şcolarii mici deoarece la aceste vârste tulburările sunt mai frecvente. la poziţia limbii în timpul pronunţiei. 19 . de specificul fiecărei categorii de tulburări. ci) pronunţate cu limba aşezată între dinţi. în care se consemnează datele rezultate din examinarea limbajului. esenţial este ca educatoarea să desfăşoare o activitate sistematică. PREVENIREA ŞI ÎNLĂTURAREA GREŞELILOR DE EXPRIMARE Prevenirea şi înlăturarea tulburărilor de vorbire. progresele obţinute pe parcursul anului şcolar. recitarea unor poezii ritmice. realizarea unei mobilităţi sporite a organelor articulatorii. atunci când tulburările de limbaj sunt de natură organică. pe dezvoltarea auzului fonematic. fixare şi consolidare a unor deprinderi articulatorii corecte se caracterizează prin formarea unor deprinderi de respiraţie corectă. 1. a mişcărilor fonoarticulatorii. z. ş. pe educarea respiraţiei şi a echilibrului dintre expiraţie şi inspiraţie. cu îndrumarea medicului logoped. la rubrica „observaţii asupra dezvoltării limbajului”. ce. să întocmească la început de an şcolar. jocuri de ghicire a vocii celor care strigă.4. pentru evitarea transformării acestora în deprinderi greşite greu de eliminat mai târziu. dezvoltarea capacităţii toracice şi pulmonare. imitarea onomatopeelor specifice unor animale. Pentru prevenirea şi înlăturarea tulburărilor de vorbire constatate se pot folosi exerciţii cum sunt: jocurile în aer liber. se va urmări modul de pronunţie a sunetelor din punct de vedere al emiterii (s.2.

„Cu ce ne jucăm?”. „Cu ce sunet începe cuvântul?”). Se prezintă o imagine: „ce este aceasta? Casă! Fii atent cum spun eu cuvântul casă. Educatoarea trebuie să dovedească mult tact pedagogic în activitatea pe care o desfăşoară cu copiii cu handicap de limbaj în vederea integrării lor corespunzătoare în colectivitate. De exemplu: „Casa are acoperiş”. descrierea de către copil a unei imagini. după care se introduce sunetul în alte silabe: „sa-pă.” Se izolează cuvântul „ca-să. recitarea unor poezii. Timpul de corectare poate varia de la un copil la altul. exerciţiile de imitarea poziţiei corecte a aparatului bucal în timpul emisiei. Se exersează de mai multe ori. eliminaării stărilor negativiste comportamentale. a zgomotului făcut de unele obiecte. c-a-sss-ă”.c) Etapa de muncă individuală sau colectivă pentru corectare. limba. Între metodele specifice de corectare a limbajului se înscriu exerciţiile de vorbire ritmată. citirea imaginilor. n-am spus bine”. poezii. su-mă. a unor fenomene naturale. Acum spune şi tu. „Când se întâmplă?”. fără prezenţa altor copii. nesociabil. Munca de corectare propriu-zisă se recomandă a se efectua individual. povestiri. exerciţiile de imitarea unor module cu vorbire corectă. suspicios. cum se aşează buzele. 20 . în funcţie de gradul de dificultate şi de receptivitate a copilului. copilul devine neîncrezător. După obţinerea pronunţării corecte a sunetului se trece la consolidarea lui prin reproducerea de texte. jocurile didactice („Am spus bine. so-lar. ilustraţii. povestirea unei întâmplări reale sau imaginare. se demonstrează în oglindă modul în care se formează sunetul. fixare şi consolidarea deprinderii de emitere a sunetelor şi cere multă răbdare şi întelegere. dinţii. se trece la exprimarea unei scurte propoziţii în componenţa căreia intră un cuvânt ce conţine sunetul ce trebuie corectat. se-re. as-cuns”. Dereglările de limbaj influenţează negativ personalitatea. alcătuirea de povestiri. necooperant în activitate. La început se efectuează câteva exerciţii respiratorii. fiinţe.

în aceea voluntară şi abstractă. concret sau abstract faţă de obiectul fizic sau psihic către care ea este îndreptată. de a reţine în centrul luminos conştient cât mai mult şi după voie fenomenele psihice (intelectuale. Atenţia mai poate fi: concentrată sau distributivă. ATENŢIA. Utilizarea repetată a atenţiei voluntare generează atenţia post voluntară. analitică sau sintetică. concentrare şi orientare a energiei psihonervoasă. spontană. intenţională sau neintenţională. EDUCAREA ATENŢIEI Atenţia face parte din fenomenele psihice care susţin energetic activitatea. După direcţia ei principală de orientare putem vorbi de atenţia externă şi atenţia internă. perseverentă sau intermitentă. involuntară. noutatea – actualizarea unor motive şi trăirea afectivă a relaţiei cu obiectele prin care se satisface şi se menţine nivelul energiei şi gradul ei de concentrare fără efort. primitivă. Când se îndreaptă către fenomenele fizice pentru a le percepe vibraţiile poate fi numită: concretă. de a face posibilă trecerea de la gândirea subiectivă (psihologică) la aceea obiectivă (logică). ATENŢIA. senzorială. intelctual. de a ajuta gândirii în operarea de comparaţii pe care aceasta le face între cunoştinţe (noţiuni.1. CALITĂŢI. derivată. stabilitatea. Educaţia atenţiei la preşcolari urmăreşte a transforma atenţia spontană şi concretă. FORMARE. Atenţia nu se manifestă în acelaşi fel în toate activităţile omului. care se vor transmite prin nervii senzitivi centrilor nervoşi pentru prelucrarea lor în fenomene sufleteşti.2. evoluată. judecăţi şi raţionamente). adaptabilă sau rigidă. timp îndelungat. Atemţia este un fenomen psihic de activitate selectivă. în sfera acestora intervenind cele trei forme de atenţie: involuntară. de a adapta cunoştinţele (intelectul ). ele constau în volumul atenţiei. concentrarea. voluntară. Atenţia se bazează pe: interesul apropiat sau depărtat. Atunci când obiectul atenţiei este deja cunoscut. voluntară şi postvoluntară. de a aduce din subconştient (unde fenomenele tind să se păstrze) în conştient pe acelea necesare înţelegerii fenomenelor nou formate (apercepţia). afectiv sau voluntar. Însuşirile. energia atenţiei scade până la dispariţie şi odată cu ea scad şi gândirea şi voinţa de comparaţie a cunoştinţelor (judecata şi raţionamentul). când se îndreaptă către fenomenele psihice poartă denumirile de : abstractă. slujindu-ne în acest demers pe interesul 21 . afective şi voluntare) elaborate de centrii nervoşi. Există forme simple şi forme complexe de atenţie. conştientă sau inconştientă. MEMORIA ŞI IMAGINAŢIA – BAZĂ A EXPRIMĂRII CORECTE 2. distributivitatea şi mobilitatea sau flexibilitatea atenţiei. intelectuală. fixă sau variabilă. cu scopul multiplu: de a deprinde vibraţiile energiei. calităţile atenţiei se formează ca un rezultat al funcţionării la un anumit nivel calitativ. involuntară. naturală. DEFINIRE. rapidă sau lentă. cu sentimentele (activitatea) şi cu îndemnurile către mişcare (voinţa).

În activităţile de dezvoltare a limbajului. Atenţia voluntară este esenţială pentru desfăşurarea activităţii de dezvoltare a vorbirii şi contribuie la stimularea gândirii pe baza îmbogăţirii şi activizării limbajului. a unor roluri. informaţiile achiziţionate se tipăresc. de intenţia de a memora. cu atât mai mult. prin observări repetate. îi impresionează puternic. inteligenţă şi imaginaţie. prezente la unii copii de vârstă preşcolară. în prevenirea şi corectarea unor defecte de vorbire.2. emoţiile. impresiile. gândirile. selectiv. creativitate. a experienţei. a comuniunii orale atenţia joacă un rol important în formarea deprinderilor de exprimare corectă. Memoria îndeplineşte în viaţa omului funcţii reflectorii informaţionale. a jucăriilor etc. la trecerea de la limbajul concret-situativ spre limbajul contextual. memoria preia şi fixează informaţiile în concordanţă cu necesităţile individului. a fluenţei şi originalităţii în gândire şi în vorbire. ele vor fi reţinut cu uşurinţă în 22 . Cu cât informaţiile cu care copiii vin în contact le stârnesc interesele. pentru creaţiei şi adaptare la mediu. b) memorare voluntară sau intenţionată (când memorăm cu un anumit scop ne propunem deliberat acest lucru. Ca proces activ. înlăturând obstacolele de orice fel care ar putea provoca neatenţie. MEMORIA. Memoria involuntară este mai puţin organizată. Reflectarea este activă. complexitatea ei derivând din aceste caracteristici reflectorii. înlăturând surmenajul. relativ fidelă. gramatical. realizându-l cu un efort mai mare sau mai mic). se declanşează neintenţionat şi deci nu e direcţionată dinainte cu un scop. un proces de depozitare şi reactualizare selectivă a informaţiilor. se fixează. care să ducă la plăcerea de muncă şi de creaţie proprie. selectivă. de efortul voluntar şi procedeele de reţinere se distind două forme de memorare: a) memorarea involuntară sau neintenţională (când memorăm fără să ne propunem dinainte acest lucru cu un efort minim). gândire şi limbaj. PROCESELE ŞI FORMELE MEMORIEI Memoria este procesul psihic care reflectă lumea şi relaţiile omului cu lumea. se reţin şi se conservă în memorie pentru ca mai apoi să fie scoasă la lumină şi refolosite. 2. stimularea imaginaţiei şi interpretarea unor imagini. la dezvoltarea creativităţii verbale a copiilor. sub aspect fonetic. formării funcţiei umane ca personalitate socială: cunoaştere şi învăţare. la însuşirea treptată structurilor gramaticale. sunt facilitate de volumul atenţiei şi de distributivitatea şi flexibilitatea acestuia. de pronunţie a sunetelor. mijlocită. în stimularea vorbirii coerente şi expresive. involuntar. cu respectarea igienei şi a unui ritm favorabil de activitate şi repaus. ea este implicată în componentele esenţiale ale vieţii. Dezvoltarea creativităţii verbale. situaţională. Imaginile. Educarea atenţiei se realizează prin stimularea simţurilor la nivelul concretului şi intuitivului. În funcţie de scop.copilului pentru activitate. în acest proces contează mai mult gradul de interacţiune a intereselor individului cu activitatea pe care o desfăşoară. inteligibilă. lexical. contribuind la îmbogăţirea conţinutului vieţii psihice. Memoria este o capacitate psihică absolut necesară omului. DEFINIRE. în precizarea utilităţii obiectelor.

utilizarea unor procedee speciale pentru a facilita memorarea. descriptiv sau explicativ raţional. oboseală. relaţie cu obiectele de învăţare. de repetare a materialului memorat. de povestirile educatoarei. Capacitatea de a învăţa. trăinicia păstrării informaţiilor. atitudini. la vârsta preşcolară. dar şi de propria memorie a copiilor. achiziţionate în familie şi în grădiniţă. datorită dezvoltării gândirii şi a limbajului interior. pe măsura îmbogăţirii experienţei copilului şi a perfecţionării instrumentelor sale intelectuale. afectivă. idei. Materialul utilizat în operarea în plan mental şi în comunicare este furnizat de realitatea înconjurătoare. Strâns legată de evoluţia gândirii. cu un consum mai mare sau mai mic de energie. memoria îşi formează o serie de calităţi: la nivelul organelor de simţ (memorie vizuală. gustativă etc. În procesul funcţionalităţii sale. Memoria voluntară este organizată.). prin activităţile variate pe care le oferă preşcolarilor. nu există unele forme de memorare productive şi altele neproductive. odihnă. la nivelul conţinutului activităţii psihice (memorie verbal-logică. Astfel. În relaţiile cu lumea. reactualiza experienţa lui de viaţă. este şi evoluţia limbajului. de efort. copilul îşi formează treptat şi capacitatea de a întipări. Între memorarea involuntară şi cea voluntară există o strânsă interacţiune. susţinerea eforturilor ca şi pregătirea psihologică a copilului pentru activitatea de învăţare. Procesele memoriei se realizează mai uşor sau mai greu. memoria având în acea etapă un caracter spontan. boală. Acestei forme de memorare îi datorăm cea mai mare parte din experienţa achiziţionată. se depărtează de ea. cuvinte. memorare. păstra. de trăsăturile psihofiziologice ale subiectului (sănătate. alături de memorarea mecanică se formează şi cea logică. apar şi primele manifestări ale memoriei voluntare. Actul educaţional înseamnă pregătire intelectuală. interese. Se memorează stări afective. pe la vârsta preşcolarităţii mijlocii. cunoştimţe despre mediul înconjurător. exactitatea actualizării etc. Limbajul se îmbogăţeşte cantitativ pe măsura 23 . îşi aminteşte situaţiile trecute. fiecare dintre ele fiind necesare în funcţie de condiţiile şi solicitările concrete.). rapiditatea întipăririi. Toate aceste calităţi pot fi educate prin acţiuni de cunoaştere. a înţelegerii. receptivitate etc. dar şi prin limbaj. Grădiniţa. face deducţii.). mişcări. motivaţie. util sau lipsit de importanţă pentru subiect). de a reţine. vocabularul dobândit înlesnesc integrarea copilului în circuitul învăţării şcolare. alături de cea involuntară se dezvoltă şi cea voluntară. contribuie la a pune bazele capacităţii generale pentru a învăţa. formarea intereselor. Copilul apelează la realitate. Fondul cunoştinţelor active ale copilului. lărgirea orizontului. memoria informaţiilor achiziţionate constituie parametrii principali ai dezvoltării mentale a copilului. odată cu formarea primelor reflexe condiţionate. se realizează în funcţie de stabilirea conştientă a scopului pentru realizarea căruia se depune un efort voluntar sporit. a memoriei. Formele elementare ale memoriei se dezvoltă încă din perioada antepreşcolară. imagini.memorie. motorie) la nivelul proceselor memoriei (volumul memoriei. auditivă. ce se manifestă în raport cu satisfacerea unora dintre trebuinţele copilului. pentru a elimina reţinerea mecanică a informaţiilor. în funcţie de prezenţa sau absenţa gândirii. de particularităţile materialului de memorat (intuitiv sau abstract. stabileşte raporturi.

amplificării raporturilor dintre copii şi realitatea înconjurătoare. fenomene. evenimente. Limbajul situativ şi cel contextual coexistă pe toată perioada preşcolarităţii. solicitarea copilului prin întrebări. limbajului copiilor. la peste 3000 de cuvinte la 5-6 ani. punerea lor în variate relaţii. expunerea selectivă a ideilor şi reprezentărilor. Pe copiii de această vârstă nu-i atrage numai jocul. vorbind cu sine copilul îşi poate ordona acţiunile. trăsăturile profunde ale evenimentelor. În cel mai neînsemnat joc ei văd cele mai serioase lucruri. a amplificării activităţii ce o desfăşoară în grădiniţă. cugândirea. IMAGINAŢIA Prin imaginaţie desemnăm procesul cognitiv şi capacitatea individuală omenească de a crea noi reprezentări sau idei pe baza percepţiilor. Ea este proprie numai omului. asupra activităţii desfăşurate. sentimentele care o însoţesc şi o stimulează.3. precizarea obiectelor activităţii şi îndrumarea copiilor în ceea ce au de făcut. Dorul şi rolul central în creaţia preşcolarului îl are imaginaţia. La preşcolar chiar are loc o adevărată explozie a imaginaţiei. Dezvoltarea imaginaţiei depinde în mare măsură de nivelul limbajului. reprezentărilor sau ideilor acumulate anterior. gândirii. Apariţia limbajului interior (între 4 şi 5 ani) sporeşte posibilităţile copilului de a-şi planifica mintal activitatea. când reproduce povestirile auzite de la adult. de cunoaştere. ghida produsul imaginaţiei. basme. de investigaţie. 2. lucru posibil de realizat prin lărgirea sferei intereselor copiilor. gândirii. În preşcolaritate se dezvoltă mult latura fonetivă a limbajului. Copilul imaginează şi creează multe lucruri: ascultând poveşti. se bucură ori suferă. ceea ce permite şi însuşirea structurii gramaticale a limbajului. cu limbajul. inteligenţei revenindu-i rolul de a îndruma. el 24 . Vocabularul activ al copilului creşte de la circa 300-400 de cuvinte la 2 ani. jucându-se ei nu numai că râd. De la limbajul situativ specific antepreşcolarităţii . experienţa de viaţă. Jocul şi învăţarea oferă copilului numeroase ocazii de a-şi combina şi recombina reprezentările de care dispune. povestiri. dar trăiesc şi emoţii profunde. Cuvântul permite exprimarea. se realizează productiv prin trezirea atenţiei involuntare şi menţinerea atenţiei voluntară pentru o perioadă mai îndelungată de timp. prezentarea materialelor etc. achiziţionarea limbajului. prezent şi viitor. Dezvoltarea unor elemente componente ale memoriei. pentru ei reprezintă interes activitatea în care sunt viu exprimate elemente ale muncii productive. dezvoltarea inteligenţei susţin productivitatea imaginativă. Particularităţile vieţii afective a preşcolarilor condiţionează şi specificul activităţii lor. prin intermediul ei sfera cunoaşterii umane se lărgeşte mult şi se poate realiza unitatea între trecut. Imaginaţia interacţionează cu memoria. Nivelul crescut al afectivităţii. găseşte soluţii. se trece la limbajul contextual. prin îmbogăţirea cunoştinţelor. una din problemele fundamentale ale preşcolarităţii. În timpul jocului nu există oameni mai serioşi decâz copiii mici. aceasta are o mare importanţă în dezvoltarea intelectuală a copilului. iar cel contextual. cel situativ predominând când copilul se referă la experienţa sa nemijlocită. pe baza îmbogăţirii fondului lexical şi a însuşirii semnificaţiei cuvintelor.

tehniconstructivă. desene. substituie structura existentă a unui element. de proiectare şi anticipare a imaginaţiei. elemente de ideaţie. la crearea unor povestiri scurte după modelul dat etc.dintr-un basm. contribuie la stimularea spiritului de creaţie. auditiv motrică etc. La vârsta preşcolarităţii se dezvoltă capacitatea copilului de a integra psihicul în real. la formarea unor deprinderi de vorbire expresivă. plastică. diapozitive. artistică. la stârnirea interesului pentru nou. imagini din tablouri. îşi îmbogăţesc şi activează vocabularul. Imaginaţia valorifică toate combinările care apar în sfera subconştientului şi inconştientului. inventează altele noi.. Activităţile propuse de programa pentru dezvoltarea vorbirii vizează dezvoltarea capacităţii de exprimare corectă. realul. fotografii. ea explorează necunoscutul. ştiinţifică. îşi formează deprinderea de a nara cu ajutorul ilustraţiilor episoade dintr-o povestire. capacităţi de figurare etc. povestirile. incocând. inventând. jocurile didactice contribuie la combinarea de imagini şi idei. Convorbirile. Prin intermediul de creaţie preşcolarii îşi formează deprinderi de pronunţare corectă a diferitelor sunete ale limbii. diafilme. se regăseşte în toate tipurile de activitate. memorizările.reconstruieşte mental momentele naraţiunii. Imaginaşia reproductivă şi imaginaţia creatoare sunt forme active şi voluntare de prelucrare a unui material cognitiv divers: imagini. îşi îmbogăţesc capacitatea de exprimare. deprinderea de a alcătui logic şi închegat o povestire. la valorificarea tuturor disponibilităţilor angajate în dezvoltarea capacităţii de a vorbi. Imaginaţia este reproducerea cunoştinţelor în combinări noi. literară. la dezvoltarea memoriei vizuale. amplifică sau diminuează structurile iniţiale. lărgind considerabil fondul cunoaşterii. repovestirile. lectura unor texte. la descrierea şi interpretarea nuanţată şi originală a conţinutului unor poveşti ascultate anterior. multiplică sau omite numărul de elemente structurale. existentul. a unei funcţii. Imaginaţia colorează exprimarea. idei. funcţiile de completare. muzicală. la lărgirea orizontului de cunoaştere. este susţinută de procesele afectiv-motivaţionale. fără ca rezultatul acestor combinări să contrazică raţionalul. 25 .

aceea de a-i învăţa pa copii o varietate de noţiuni jucându-se în mod organizat. desigur. Pentru a scoate mai bine în evidenţă specificul jocului didactic. acţiunea de joc – forma distractivă pe care o păstrează permanent. Jocul didactic se desfăşoară atât în activităţile obligatorii (frontale). care antrenează întreag grupă de copii. Ponderea mai mică sau mai mare a uneia dintre aceste două componente poate duce la denaturarea jocurilor didactice. regulile jocului. În comparaţie cu celelalte jocuri cu subiecte şi reguli stabilite de educatoare. nu este însă suficient să-l analizăm numai în raport cu celelalte feluri de activităţi şi jocuri. deosebită de celelalte activităţi care se practică în grădiniţă. Din punct de vedere al proiectării didactice se va ţine seama de următoarele aspecte: sarcina didactică. Jocul didactic se caracterizează printr-o structură specifică. jocurile 26 . conţinutul jocului. în echilibrul dintre sarcina didactică şi acţiunea de joc. dezvoltării vorbirii şi însuşirii număratului şi socotitului. ca mijloc de bază în dezvoltarea vorbirii. este creat de el şi intră în fondul mijloacelor lui pedagogice. elementele de joc. jocul didactic este apreciat drept unul dintre cele mai accesibile şi mai eficiente mijloace instructiveducative folosite la vârsta preşcolară. procesul asimilării şi al adâncirii cunoştinţelor este adaptat la cerinţele şi specificul vârstei preşcolare. Jocul didactic organizat este o formă de instruire a copiilor. desfăşurat sub conducerea directă a educatoarei. Datorită unităţii depline pe care o realizează între sarcina didactică şi acţiunea ludică. De exemplu. Printr-o alegere judicioasă. realizează una dintre cele mai importante cerinţe ale educaţiei preşcolare. El îşi aduce. Componentele de bază ale jocului didactic sunt următoarele: sarcina didactică. contribuţia şi la educaţia morală şi estetică a copiilor.3. respectiv ale cunoaşterii mediului înconjurător. jocul didactic este destinat mai cu seamă rezolvării unor sarcini ale educaţiei intelectuale. De asemenea. Jocul didactic. ei depunând eforturi de gândire şi exprimare dar fără a conştientiza aceasta. Jocul didactic prin natura sa se deosebeşte de celelalte activităţi cu conţinut asemănător. Esenţa şi specificul jocului didactic constă în întrepătrunderea şi interacţiunea acestor componente. originală (el îmbină organic jocul cu instruirea). cât şi în diferite momente ale zilei – etapa jocurilor la liberă alegere. JOCUL DIDACTIC Jocul didactic este unul dintre cele mai eficiente mijloace pentru dezvoltarea vorbirii şi a gândirii logice a preşcolarilor. la schimbarea profilului lor. regula de joc. ca şi formei distractive pe care o îmbracă şi o păstrează permanent. Jocul didactic este subordonat pedagogului. considerând că se joacă. Problema principală care se pune în acest sens constă în determinarea structurii sale. acţiunea de joc. prin care îşi menţine esenşa de joc şi specificul de activitate didactică. Eficienţa jocului didactic faţă de celelalte activităţi obligatorii constă în faptul că la desfăşurarea lui participă toţi copiii.

cu tot aspectul lor atractiv. de la grupa mijlocie. deoarece el poate fi practicat în orice moment din programul zilei şi poate fi extins chiar şi în viaţa de familie a copilului. Jocul didactic se poate desfăşura atât în cadrul activităţilor obligatorii cât şi în afara lor. în mod individual. se fixează denumirile diferitelor unelte şi materiale folosite la construcţia unei clădiri. în schimb el are o contribuţie largă în prezentarea. 3.didactice în care elementul de joc este slab exprimat. consolidarea. prin jocul „Ce-a găsit păpuşa?”. oval. Deşi rolul lui este mai neînsemnat în privinţa transmiterii noilor cunoştinţe. O mare parte dintre jocurile didactice comandate în tematica programei are drept scop sistematizarea cunoştinţelor copiilor. cine vine?”. prin jocul didactic „Cine are aceeaşi figură?”. atunci când acţiunea ludică devine predominantă. de la grupele mici. Astfel. Jocurile didactice solicită în mare măsură activitatea gândirii. Cea mai mare parte a jocurilor didactice. pentru a putea apoi arăta modificarea făcută de conducătorul jocului – ceea ce implicit duce la dezvoltarea memoriei voluntare. ele reclamând întotdeauna rezolvarea. accentul căzând numai pe rezolvarea sarcinii instructive. a unor probleme. Valoarea jocului didactic nu se răstrânge însă numai la atât. De exemplu. jocurile didactice „Cu ce călătorim?”. fiind repetat de către copii la iniţiativa unuia dintre ei sau la sugestia educatoarei. Sfera de utilizare a jocului didactic este foarte largă. prin jocul „Cu ce construim?”. copiii trebuie să deosebească obiectele mari de cele mici („Este mic. „Ghiceşte la ce ne-am gândit” antrenează în mod deosebit activitatea creatoare a preşcolarului. se transformă pur şi simplu în exerciţii cu material. jocurile de tipul „Ce s-a schimbat?” sau „Ghiceşte ce lipseşte?” solicită copiii să reţină felul obiectelor şi aşezarea lor. jocul didactic se transformă într-o activitate pur distractivă. de la aceeaşi grupă. jocurile didactice influenţează în mod nemijlocit activitatea tuturor analizatorilor. adâncimea. IMPORTANŢA JOCULUI DIDACTIC Jocul didactic revzolvă prin conţinutul său o mare parte din problemele educaţiei intelectuale. cuprind valoroase exerciţii senzoriale şi mintale. în cadrul unor jocuri didactice.1. „Telefonul”. Un deosebit aspect îl au jocurile didactice în educarea memoriei. De exemplu. dreptunghi. El are o largă contribuţie mai cu seamă în stimularea şi dezvoltarea tuturor proceselor psihice. îşi pierde caracterul instructiv. „Spune unde trăieşte?”. De exemplu. a calităţilor ei. de asemenea. De exemplu. jocurile „Spune cun face?” sau „Cine face aşa?” contribuie la dezvoltarea sensibilităţii vizuale şi tactile. triunghi. se precizează şi se verifică denumirea diferitelor culori învăţate anterior. în jocul „Ghiceşte ce ai gustat?” accentul cade pe perfecţionarea sensibilităţii gustative şi olfactive. Spiritul creator. se actualizează reprezentările de formă: cerc. se activizează unele cuvinte care denumesc jucării. pătrat. prin jocul didactic „Găseşte aceeaşi culoare” de la grupa mare. sistematizarea şi verificarea cunoştinţelor. De exemplu. „Anotimpurile” sau „După mine. îşi pierd caracterul ludic. de a plăsmui o povestire. jocurile „Ghiceşte cine este?”. este 27 . imaginaţia sunt stimulate intens prin jocurile care pun în faţa copiilor sarcina de a inventa o ghicitoare. Astfel. în convorbiri sau în convorbiri după imagini. şi invers.

mare?”), pe cele lungi de cele scurte („Panglicuţele”), să compare obiectele în funcţie de forma, de culoarea lor („Caută-ţi căsuţa”). Alte jocuri didactice pun pe copii în situaţia de a efectua clasificări ale obiectelor după diferite criterii concrete („Ce se potriveşte?”), clasificări ale unor obiecte după anotimp („Spune unde trăieşte?”), clasificări ale unor animale după mediul şi locul unde trăiesc ele etc. în aceste cazuri, copiii sunt deprinşi să efectueze generalizări şi abstractizări. Sunt jocuri didactice, care presupun stabilirea unor judecăţi şi raţionamente simple. Astfel, în jocul didactic „Cine a trimis scrisoarea?” copiii trebuie să deducă după produsul său unealta desenată pe o ilustraţie, ce meseriaş a trimis scrisoarea. În strânsă legătură cu dezvoltarea gândirii, jocul didactic contribuie la dezvoltarea limbajului. În acest sens, în afară de jocurile didactice prin care se fixează, se precizează şi se activizează vocabularul copiilor, se planifică şi jocuri speciale, care ajută la îmbunătăţirea pronunţării unor consoane mai greu de rostit pentru preşcolari. De exemplu jocurile „Spune cum face?” pentru pronunţarea corectă a consoanelor c, m, h, r; „Ce face Andrei?” pentru pronunţarea corectă a consoanelor r, s, ş, t, ţ, cât şi a unor grupuri de consoane etc. Alte jocuri didactice rezolvă probleme mai complexe, şi anume, în legătură cu formarea unor reprezentări generale şi noţiuni, cum ar fi: animale domestice, animale sălbatice, îmbrăcăminte, încălţăminte, mobilă, veselă etc. În sfârşit, contribuţia unor jocuri didactice constă în obişnuirea copiilor cu formarea pluralului („Eu zic una, tu zici multe”), cu acordul corect între predicat şi subiect („Răspunde repede şi bine”), cu folosirea frazelor în a căror componenţă să existe propoziţii subordonate, cauzale sau temporale în jocul didactic „Când se întâmplă?” Jocul didactic contribuie fie direct, fie indirect şi la educarea emoţiilor, a sentimentelor morale şi a trăsăturilor pozitive ale voinţei şi caracterului. Jocuri ca: „Cine ştie mai bine?”, „Cine a trimis scrisoarea?” ş.a. îmbogăţesc reprezentările copiilor, contribuie la formarea noţiunilor şi judecăţilor morale. În multe jocuri didactice se dezvoltă cinstea, răbdarea, spiritul critic şi autocritic, stăpânirea de sine. În jocurile didactice „Ce s-a schimbat?” sau „Unde a zburat pasărea?” se cere copiilor să fie cinstiţi, să nu privească în timp ce educatoarea schimbă sau ascunde jucăriile. O situaţie asemănătoare se creează şi în jocul didactic „Găseşte şi taci”, în care regula impune copilului să se reţină de la manifestarea spontană pe care ar avea-o la găsirea obiectului ascuns. Aceasta, cu scopul de a nu deruta pe ceilalţi jucători. În unele jocuri, regula interzice copiilor să se uite la vecini, să copieze după aceştia. Jocul didactic are un aport valoros la închegarea colectivului şi la formarea disciplinei conştiente. În joc, copilul este obligat să respecte iniţiativa colegilor lui, să le aprecieze munca şi să le recunoască meritele; de asemenea, să respecte regulile jocului, să reacţioneze în conformitate cu ele, să-şi autoregleze propria activitate. Trebuie subliniat, de asemenea, influenţa pe care o au jocurile didactice în educarea estetică a copiilor. Mânuind diferite materiale artistic realizate, făcând aprecieri asupra lor, copiii învaţă să aprecieze frumosul, îşi dezvoltă gustul estetic.

28

3. 2. CONDUCEREA JOCURILOR DIDACTICE 3.2.1. PREGĂTIREA JOCULUI DIDACTIC Inclus în categoria activităţilor frontale (obligatorii), jocul didactic trebuie pregătit în prealabil cu multă atenţie, pentru a asigura toate condiţiile unei desfăşurări metodice. Cele mai importante măsuri de care trebuie să se ţină seama sunt: planificarea jocului didactic; - cunoaşterea conţinutului acestuia; - întocmirea proiectului didactic de activitate; - stabilirea mijloacelor didactice, asigurarea materialului didactic necesar şi corespunzător; - pregătirea sălii de grupă şi a copiilor în vederea desfăşurării în condiţii optime a jocului didactic. Planificarea jocului didactic Jocurile didactice pentru dezvoltarea vorbirii trebuie proiectate în planurile anuale şi calendaristice, respectându-se scopul acestora (precizarea, verificarea, consolidarea cunoştinţelor, corectarea pronunţiei, însuşirea unei structuri gramaticale corecte a limbii române). Acestea se planifică întotdeauna după ce au fost predate cunoştinţele referitoare la obiecte, animale, fenomene, relaţii spaţiale etc. De exemplu, anterior jocului didactic „Când facem aşa?” copiii au fost familiarizaţi cu adverbele de timp: seara, dimineaţa, ziua; în activităţile de observare, de convorbire, jocul „Cu ce ne jucăm?” impune reconoaşterea şi denumirea corectă a jucăriilor şi a materialelor de joc accesibile copiilor. Jocul „Să vorbim corect!” urmăreşte o pronunţare clară a grupurilor de consoane, vocale situate în diferite poziţii în cuvânt şi se planifică după ce în prealabil s-a afectut jocuri-exerciţii repetate de pronunţarea corectă a sunetelor (consoanelor) şi a grupurilor de litere. În proiectarea jocurilor didactice educatoarea trebuie să se orienteze întotdeauna după sarcina didactică pe care acestea o cuprind. În acelaşi timp, se ţine seama de ansamblul activităţilor care se desfăţoară în grădiniţă. Cunoaşterea conţinutului jocului didactic Jocul didactic trebuie studiat cu atenţie mărită înainte de a fi executat cu gupa de copii. Educatoarea trebuie să cunoască bine sarcina didactică de joc, elementele de joc ce se pot întrebuinţa, să respecte regulile de joc, aplicându-le corect în activitatea pe care o conduce. Efectuarea „jocului de probă” pentru constatarea însuşirii componentelor mai sus enumerate, introducerea variantelor de joc accesibile şi atractive vârstei trebuie aplicate creator, cu tact pedagogic, contribuind astfel activ la imbogăţirea structurii jocului didactic, la adaptarea acestuia la grupa la care se desfăşoară.

29

Se impune, deci, studierea structurii jocului didactic de către educatoare, pentru a desfăşura corect din punct de vedere metodic şi, în acelaşi timp, pentru a-i îmbogăţi conţinutul. Exemplu concludent de aplicare creatoare a unui joc didactic la grupa mică (3-4 ani) este jocul didactic „Spune ce face?” care are ca sarcină didactică recunoaşterea animalelor şi reproducerea onomatopeelor corespunzătoare fiecăruia. Regulile jocului sunt: la primirea jucăriei sau a imaginii, copilul trebuie să imite glasul animalului respectiv, iar ceilalţi copii să-l recunoască şi să-l denumească. La semnalul dat, toţi copiii sau doar un grup imită onomatopeele specifice animalului şi execută mişcări corespunzătoare acestuia. În desfăşurarea jocului, se impune o succesiune în prezentarea imaginilor sau a jucăriilor, începând cu onomatopeele mai uşor de pronunţat (pisica: miau!) şi terminând cu celelalte, ale căror onomatopee prezintă oarecare dificultate (albina: bâzz, cocoşul: cucu-ri-gu!) se va urmări ca reproducerea onomatopeelor să se facă la început individual, apoi în grupuri mici şi, în final, în colectiv, iar cu copiii care prezintă dificultăţi în pronunţarea unor sunete se va lucra separat şi în mod individual. Pentru a stârni atenţia, gândirea şi interesul pentru joc, educatoarea poate întrebuinţa variante de joc, în funcţie de grupă: două-trei la grupa mică, trei-patru la grupa mijlocie, cinci-şase la grupa mare. Se reia jocul, dar mătind dificultatea sarcinii. Copiii ascultă onomatopeea produsă de educatoare, repetate de către un copil (sau înregistrată pe bandă de magnetofon), apoi alege jetonul care ilustrează animalul al cărui glas l-a auzit şi-l reproduce individual sau în grupuri mici, după indicaţiile date. O altă variantă în complicarea jocului ar fi următoarea: Copiii stau la măsuţe cu capul pe masă, fără a avea voie să privească. Educatoarea aşează un animal-jucărie în dreptul unuia dintre ei. Cel care a primit jucăria reproduce onomatopeea corespunzătoare denumind, totodată, animalul. Pisica face „miau”, ceilalţi copii imită acţiunile caracteristice animalului şi repetă onomatopeea specifică acestuia. O altă variantă: copilul chemat la masa educatoarei ia o jucărie şi o duce în dreptul unui copil ales de el. Acesta răspunde la întrebarea „Cine este şi cum face?”. Răspunsurile corecte date de copii se pot recompensa cu aplauze şi alte stimulente. Acesta este un simplu exemplu din care rezultă faptul că educatoarea are posibilitatea să desfăşoare jocuri didactice interesante, instructive, creând condiţii favorabile pentru perceperea clară a imaginilor, a obiectelor de către toţi copiii şi, în consecinţă, rezolvând optim sarcina didactică. Asigurarea şi pregătirea materialului didactic adecvat Cea mai mare parte a jocurilor didactice, chiar şi cele de dezvoltare a vorbirii, se desfăşoară cu material didactic, intuitiv, ţinând cont de faptul că, la vârsta preşcolară, gândirea copilului este concret intiutivă. Materialul didactic trebuie procurat din timp şi selecţionat potrivit jocului care se organizează. Astfel, sunt jocuri didactice în care putem întrebuinţa ca material didactic jetoane, ilustrate, ediatate sau confecţionate de către educatoare. Trusele de material didactic: „Alegeţi şi grupaţi”, „Basme în bucăţele”, „Răspunde corect”, „Piramida”, „Animale sălbatice”, „Domino” pot fi competitive ca jocuri de masă şi, în acelaşi timp, adaptate următoarelor jocuri didactice: „Cine eşti?”, „Ce se potriveşte?”, „Oglinda fermecată” etc. Materialul didactic întrebuinţat în jocurile didactice trebuie să îndeplinească cerinţe speciale în afară de cele cunoscute (accesibilitate, aspect atrăgător, calităţi

30

nu trebuie să fie încărcat. sala de grupă poate fi pregătită în prealabil astfel: copiii pot fi aşezaţi în formă de semicerc pe scăunele. joc în care copiii trebuie să recunoască unele personaje din poveştile cunoscute şi să verbalizeze acţiunile întreprinse de acestea. Jocul didactic „Găseşte cuvinte potrivite” având ca sarcină didactică completarea unei propoziţii cu cuvântul corespunzător. fructe etc. Materialul copiilor constă în unu-două jetoane de dimensiuni mai mici reprezentând aceleaşi obiecte. pe stativ. fiinţe. anotimpuri. „Ce s-a schimbat?”. câte doi la o măsuţă. în funcţie de sarcina didactică a jocului. „Să servim musafirii”. greoi. poate fi pregătit prin jocul „Spune cum este mai bine?”. verificarea sau sistematizarea unui nunăr mai mare de cunoştinţe se simte nevoia pregătirii în prealabil a copiilor. să trezească interesul copiilor pentru jocul didactic. Când roata s-au oprit. atunci când jocul are caracter de competiţie. materialul demonstrativ este format dintr-un disc cu mai multe diviziuni în care sunt desenate expresiv obiecte. sau pe măsuţă. execută sau imită onomatopeea şi acţiunea. În analiza. materialul fiind aşezat în faţa lor. pe tablă. sau în formă de plasă. o atenţie specială şi un efort susţinut din partea educatoarei care în acelaşi timp. jetoanele trebuie să fie desenate expresiv. O denumesc. condiţionează eficienţa jocului didactic. Materialul distributiv trebuie să aibă dimensiuni mai mici. Atunci cănd unui copil i se distribuie 10-12 jetoane (jocul „Ce se potriveşte?”. a sălii de grupă pentru jocul didactic În funcţie de natura jocului. înţelegerea jocului.artistice). „Aşează la locul potrivit”) ele trebuie să fie mai mici decât cele două sau trei jetoane. trei la o masă. Astfel. pentru jocul „Căsuţa fermecată”. indiferent de natura lui. copiii mai pot fi aşezaţi în grupuri mici de câte doi. prin procedeul folosit. În acest caz jetoanele întrebuinţate trebuie să fie de dimensiuni mai mari pentru a fi bine percepute de către copii. În majoritatea cazurilor. copiii au desenat pe jetoane aceeaşi imagine în dreptul căreia s-a oprit roata. trebuie să găsească soluţii interesante de prezentare a acestuia astfel încât. fiinţe. Pentru unele jocuri didactice care prin natura lor sunt mai complexe şi presupun precizarea. Materialul didactic trebuie să fie corespunzător şi din punct de vedere al dimensiunii. materialul mânuit de către educatoare diferă de cel pe care-l utilizează copilul. jocul didactic „Să aşezăm cartonaşe” poate fi pregătit. să reprezinte un singur personaj care să fie situat în prim-plan. pentru a nu-i împiedica pe copii în rezolvarea sarcinii didactice. De exemplu. când jocul impune selectarea jetoanelor mărunte. aşadar. în etapa jocurilor la alegere liberă. Pregătirea materialului didactic necesită. planificarea lui judicioasă şi pregătirea copiilor în vederea participării lor active şi în condiţii optime. Pregătirea şi îndrumarea jocurilor didactice desfăşurate în afara activităţilor obligatorii 31 . prin focul „Cum aranjăm cartonaşele?”. în jocul „Unde s-a oprit roata?”. Pregătirea copiilor. necesare unui copil care are sarcina să le grupeze unu-două pe coloane de dimensiuni mai mici. (depinde la care grupă este proiectat jocul didactic). anotimpuri. Sunt jocuri în care întrebuinţând numai material demonstrativ: „Spune ce faci?”. Materialul didactic. o descriu – şi.

precum şi de unele lacune pe care aceştia le prezintă şi care. care presupun sinteza şi sistematizarea de cunoştinţe cum sunt: convorbirile după imagini sau jocurile orale despre un anumit anotimp (eventual despre toate anotimpurile). maşini. de asemenea. despre activitatea adulţilor. mărimi sau a altor cunoştinţe care li se transmit şi care pot fi implicate în jocurile didactice. alături de celelalte materiale şi jucării pe care le vor folosi copiii în jocurile şi activităţile lor. avioane. despre unelte şi maşini. 32 . Uneori pot fi date copiilor chiar materialele folosite în activităţile respective. fie să corespundă jocurilor didactice suplimentare prevăzute în programă pentru grupele respective. Trecând la celelalte grupe (mijlocie şi mare). Aceeaşi varietate de materiale trebuie să fie asigurată copiilor mici şi atunci când este vorba de însuşirea şi fixarea cunoştinţelor despre culori. ce vor face obiectul activităţilor obligatorii care urmează. Educatoarea poate prevedea de aesemenea şi unele jocuri cu caracter pregătitor. Operarea cu materiale diferite este mai atractivă pentru copii (mânuirea aceloraşi obiecte ducând la lipsă de interes şi chiar la oboseală). despre mijloace de locomoţie. bile. pentru corectarea pronunţiei. oferindu-se copiilor cu fiecare împrejurare numai un singur fel de material. Materialele pregătite pentru jocurile didactice care se desfăşoară în afara activităţilor obligatorii vor fi aşezate pe o masă ori într-un loc anume destinat. Preşcolarii mijlocii şi mari îşi vor lua singuri obiectele de joc necesare. este necesar să figureze şi câteva materiale didactice. De exemplu. pentru familiarizarea copiilor cu forme de exprimare corectă din punct de vedere gramatical tec. în vederea înţelegerii lor cît mai depline şi a asimilării trainice a acestor cunoştinţe. la grupele mai micipot fi pregătite materiale cât mai variate pentru jocurile didactice de numărat (obiecte denumind: baloane. pot fi înlăturate. pe calea jocului (reluat în mai multe etape). în perioadele destinate jocurilor şi activităţilor alese de ei. este necesar. materialele se eşalonează trepatat pe un interval mai mare de timp. de regulă legate de ultimele jocuri desfăşurate în activităţile obligatorii. jocuri a căror practicare să înlesneascăpreşcolarilor înţelegerea unor teme mai dificile. evident ţinând seama de importanţa lor pentru dezvoltarea intelectuală a copiilor. Adesea este necesar să fie pregătite şi materiale noi. Tot în legătură cu activităţile obligatorii vor fi eşalonate în timp şi jocurile didactice suplimentare.Pentru jucăriile şi materialele pe care educatoarea le pune la îndemâna copiilor. în timp ce preşcolarii mici este necesar să le fie distribuite personal de către educatoare. şi în acelaşi timp facilitează pe plan mintal trecerea de la particular la general. diverse fructe ori animale). Prin urmare în selecţionarea jocurilor didactice vor avea întâietate cele care au legătură mai directă şi mai strânsă cu volumul de cunoştinţe transmis în ultimul interval de timp. Jocurile didactice practicate în afara activităţilor obligatorii trebuie să fie în strânsă legătură cu jocurile didactice. să se ofere copiilor pentru jocuri pe lângă materialele folosite în activităţile obligatorii. pentru a se acoperi nevoia repetării în mai multe forme şi în contexte diferite a aceloraşi cunoştinţe. având rolul de a preciza şi îmbogăţi unele cunoştinţe transmise prin intermediul activităţilor respective. şi altele noi care să fie astfel alcătuite. încât fie să se preteze la modalităţi noi de rezolvare a sarcinilor didactice incluse în aceste activităţi şi chiar la aplicarea lor. pot fi prevăzute unele jocuri didactice menite să pregătesacă teme cu subiecte mai cuprinzătoare. De exemplu. Fireşte.

un sprijin mult mai larg şi mai susţinut. jocurile didactice destinate preşcolarilor de 6-7 ani au o durată mult mai mare în comparaţie cu cele care se practică la grupa mică şi. fireşte. În cea mai mare parte a lor. jocurile didactice desfăşurate la grupele mici trebuie să fie organizate de către educatoare şi trebuie să cuprindă. Educatoarea trebuie să urmărească atent felul cun rezolvă fiecare copil sarcina didactică a jocului şi să-l ajute. cu maşinile. Îndrumarea acestor jocuri comportă la rândul ei diferenţieri de la o grupă de copii la alta şi de la un moment de influenţare la altul. este bine să fie planificate numai de două ori pe săptămână. ori de câte ori este nevoie. La grupa mică educatoarea trebuie să acorde copiilor.Spre a nu suprasolicita copiii. educatoarea trebuie să organizeze personal jocurile didactice ale copiilor. în timp ce colegii lor dezvoltă jocuri mai uşoare. Cei mici sunt rar dispuşi să se concentrze în jocuri care îi solicită pe plan intelectual mai intens. Faţă de frupa anterioară însă. captivată de un anumit joc. dat fiind faptul că jocurile didactice îi angajează în mai mare măsură pe plan intelectual în comparaţie ce celelalte jocuri. sunt mai constanţi şi mai deprinşi să solicite sprijinul educatoarei atunci când consideră că au dificultăţi. ca îndrumându-i la nevoie să soluţioneze corect problemele pe care le ridică jocurile respective. prin comparaţie. prin urmare. Jocurile didactice suplimentare vor fi organizate. pe de altă parte. nedisciplinaţi sau prezintă unele întârzieri în dezvoltarea intelectuală. întreaga grupă de copii sau grupruri mai numeroase de preşcolari care să fie urmăriţi îndeaproape şi cu toată atenţia. uneori educatoarea trebuie să organizeze şi jocuri didactice individuale sau în grupuri mai restrânse de copii. În concluzie. la grupa mică . ceea ce este mai greu. Acest lucru este greu realizabil în condiţiile în care copiii din grupă ar fi angajaţi în jocuri foarte variate. şi în definitiv mai atrăgătoare (cu păpuşile. să le îndrume atent. atunci când întraga grupă. a căror eficienţă atârnă de rezolvarea corectă a sarcinilor instructive implicate. atenţia le este continuu sustrasă de jocul celelolalţi copii. transformându-le în activităţi inutile. Aceleaşi jocuri pot fi repetate de mai multe ori. iar educatoarea ar fi obligată să-şi distribuie în mod egal atenţia asupra tuturor. în al doilea rând. cum este şi normal. urmărind rezolvarea corectă a sarcinilor didactice implicate. să-şi aleagă singuri o temă şi să o dezvolte în mod cuprinzător (educatoarea este. începând cu momentele de organizare a jocului şi sfârşind cu încheierea lui. La aceste grupe jocurile didactice desfăşurate de copii trebuie să fie urmărite cu toată atenţia de către educatoare. ca atare. . ei primind recomandările necesarepe măsură ce acestea se desfăşoară. atunci când unii dintre ei au evidente rămâneri în urmă datorate absenţelor de la grădiniţă sau faptului că sunt distraţi. Totuşi. mai ales când este vorba de activităţi necunoscute (jocurile didactice suplimentare prevăzute în programă) şi. Pe de o parte. să o înţeleagă şi să o soluţioneze corect. Temeiurile care stau la baza acestei recomandări sunt mai multe: în primul rând faptul că preşcolarii mici nu au experienţa necesară să-şi selecţioneze singuri materialele de care au nevoie şi. faptul că fiind vorba de jocuri didactice. copiii se angajează în joc cu mai multă seriozitate. copiii nu pot fi lăsaţi să le desfăşoare la întâmplare. optează în unanimitate pentru el. educatoarea are şanse mai mari de supraveghere şi îndrumare a jocurilor individuale sau colective. pentru început. 33 . cu întreaga grupă de copii. cu materialele de construcţii). Practic în asemenea condiţii. dar care le răpesc din timp şi din energie. aceea care trebuie să organizeze jocurile copiilor mici şi să le distribuie cele necesare desfăşurării lor). Educatoarea va alege în aceste cazuri jocurile didactice potrivite recuperării cunoştinţelor copiilor şi aducerii lor la nivelul celorlalţi.

lăsând liberă cea mai mare parte a ei. fapt care necesită. pregătirea materialului didactic.) este necesar să se utilizeze un spaţiu cât mai mare pentru ca jocul să se poată desfăşura în voie. şi anume: aranjarea mobilierului. aranjarea magazinului.2. pentru a ajuta copiii să-şi mărească treptat capacitatea de a rezolvaîn mod independent sarcini cu caracter didactic. lângă peretele la care au fost strânse mesele. Atunci când nu este nevoie ca el să fie intuit. la mesele copiilor. de organizarea acestuia. iar acesta se află pe masa educatoarei. materialul poate fi pus în plicuri sau în coşuleţe acoperite. materialul distributiv. În ceea ce priveşte aranjarea sălii de clasă aceasta trebuie să se facă totdeauna potrivit jocului didactic care urmează a se desfăşura. se recomandă ca educatoarea să grupeze la o singură masă copiii care au optat pentru asemenea jocuri. „De-a magazinul”. ORGANIZAREA JOCULUI DIDACTIC Reuşita jocului didactic depinde de felul în care se asigură condiţiile necesare bunei lui desfăşurări. La grupele mijlocie şi mare. „Animalele şi puii lor”. sau după caz. subînţelegându-se de la sine că cele colective nu se pot desfăşura decât în acest sistem. O atenţie specială necesită şi aranjarea sau distribuirea materialului care va fi folosit în joc. „Cu ce se îmbracă păpuşa? ”. de asemenea. De exemplu jocul: „Ce se potriveşte?”. un grup mai mare de copii. a machetelor etc. De exemplu în jocurile „Ghici ce face păpuşa?”. în majotitatea cazurilor sunt aceleaşi ca la orice activitate obligatorie de dezvoltare a vobirii. sau atunci când prezenţa lui ar stânjeni urmărirea atentă a explicaţiei de către copii. mai promţi şi cu mai multă perspicacitate. care. amenajările necesare. după caz. în prealabil. „Unde s-a oprit roata? ” etc. de a colabora între ei în vederea celor mai bune soluţionări. unele amenajări. adunarea copiilor şi aşezarea lor după cerinţele jocului. poate fi repartizat la mese înainte de începerea activităţii. în jocurile didactice de cunoaşterea mediului înconjurător. 3. la jocurile didactice care presupun mişcare („Caută-ţi căsuţa”. În felul acesta copiii pot percepe mai uşor materialul care va fi mânuit în joc. „Aşează la locul potrivit”. În acest sens.2. În jocurile la care se foloseşte numai material demonstrativ. Jocurile didactice trebuie să fie cultivate în mod special. În aceste cazuri. la aşezarea mobilierului. de exemplu. În partea opusă se vor face . Pentru o mai bună urmărire şi îndrumare a jocurilor didactice individuale. în semicerc. mobilierul trebuie strâns şi aşezat într-o parte a sălii.educatoarea are posibilitatea să urmărească şi să îndrume concomitent atât jocurile didactice cât şi celelalte jocuri iniţiate de către copii. În majoritatea cazurilor. Scăunelele se pot aşeza pe o singură latură a încăperii. Organizarea jocului presupune un complex de măsuri predabile. Acestea pot fi păstrate pe masa educatoarei până la începerea jocului sau chiar repartizate. Unele jocuri didactice trebuie să se desfăşoare la măsuţe. Astfel. încurajate şi îndrumate cu tact. cea mai bună distribuire a meselor şi a scăunelelor este aceea în sistem liniar (ca la şcoală) deoarece copiii pot fi supravegheaţi uşor de către educatoare. „Anotimpurile” etc. trebuie antrenaţi şi copiii de serviciu. copiii pot fi aşezaţi pe scăunele. de a deveni mai atenţi. 34 . În faţa semicercului se va aşeza masa educatoarei.

Materialul demonstrativ trebuie să fie astfel aranjat încât să poată fi văzut sau mânuit uşor de către toţi copiii. scurte povestioare. pe tablă. unde trăieşte: pe lângă casa omului. Va avea în vedere şi aranjarea măsuţelor şi a scăunelelor. versuri. descoperind animalele jucării ori bibelouri şi informându-i pe copii că se vor juca cu acestea. jocul de probă. în pădure? 35 .2. care i-au plăcut mult. fie prin două-trei ghicitori referitoare la recunoaşterea animalelor puse în joc. Jocul didactic „Al cui este?” la grupa mijlocie. reluarea jocului. observaţii. O altă sarcină care revine educatoarei pentru a asigura buna desfăşurare a jocului o constituie adunarea copiilor şi aşezarea lor la locuri. activitatea copiilor. În organizarea activităţiii. are ca sarcină didactică denumirea puiului de animal reprezentat într-o imagine intuită sau prezentarea puiului şi numirea animalului căruia îi aparţine (folosind corect cazul genitiv în exprimare. scenariul desfăşurării activităţii. distribuirea acestuia pe măsuţele copiilor sau pe masa educatoarei. evaluarea. fie printr-o scurtă convorbire cu copiii despre animalele observate în avtivităţile de cunoaşterea mediului înconjurător.3. De exemplu. care se poate efectua chiar cu ajutorul copiilor din grupă sau cu copii de serviciu. se vor organiza: exlicarea şi demonstrarea jocului. educatoarea urmăreşte pregătirea materialului didactic. pe stativ. În conţinutul unei activităţi de dezvoltare a vorbirii cu forma de realizare joc didactic. convorbiri în funcţie de tema jocului didactic. . repoducerea onomatopeelor caracteristice). executarea jocului de către copii. educatoarea povesteşte copiilor că în grădiniţa lor a venit în vizită un ursuleţ-jucărie. cu mărirea dificultăţii sarcinii sau obţinerea performanţei. în jocul didactic „Ce-a găsit ursuleţul?” care se organizează cu grupa de 3-4 ani. enunţarea sarcinilor. După aceasta educatoarea prezintă săculeţul şi ursuleţul şi anunţă jocul pe care copiii îl vor executa în continuare. Ultima etapă este încheierea activităţii. Captarea atenţiei se poate realiza fie direct. 3. Actualizarea cunoştinţelor se realizează în funcţie de grupa la care se desfăşoară activitatea prin prezentarea unor siluete desenate. Etapa captării atenţiei poate fi realizată prin ghicitori. DESFĂŞURAREA JOCULUI DIDACTIC Principalele momente-etape care trebuie respectate în desfăşurarea jocurilor de dezvoltare a vorbirii sunt: Introducerea în activitate care cuprinde: -organizarea activităţii – cu următoarele faze: captarea atenţiei. pe care copiii le denumesc şi răspund la întrebările educatoarei referitoare la ce fel de animal este: domestic sau sălbatic. actualizarea cunoştinţelor. cântece. pe scurt. să asigure în clasă un spaţiu anumit pentru recreere şi reorganizare. reprezentând animale cunoscute şi puii lor. strategii didactice abordate. evaluarea activităţii. Le-a strâns într-un săculeţ şi acum a venit să le arate copiilor.dirijarea noii învăţări: în funcţie de obiectele urmărite. El a găsit în sala de joc mai multe jucării. în proiect vor apărea: activitatea educatoarei. Educatoarea poate să scoată copiii din sala de grupă înainte de aranjarea mobilierului sau în caz că nu are unde. Acesta este.

„Cu acestea şi cu celelalte animale pe care vi le-am adus. educatoarea arată în amănunt felul cum decurge acţiunea jocului şi regulile care trebuie respectate. spunând: „Puiul ascuns în plicul meu se numeşte miel. 36 . sau a doi copii. mai ales în jocurile bazate pe o anumită acţiune cu material distributiv. la grupele mică şi mijlocie metodele folosite sunt explicaţia şi demonstraţia. apoi îl va aşeza pe panoul din faşa clasei. educatoarea trebuie să facă pe deplin înţelese atât acţiunea jocului cât şi regulile care îl reglementează. aceasta permiţând educatoarei să constate măsura în care copiii au reţinut necesitatea acţiunilor şi cum le pot aplica. jocul „Cine face aşa?”. educatoarea trebuie să demonstreze mai întâi procedeul de mânuire a acestuia. trec’nd prin faţa copiilor: „Balonul uşor pluteşte Şi pe tine te pofteşte Să spui frumos Care-i puiul cel ascuns? Şi al cui este oare?” Educatoarea trebuie să se exprime accesibil când explică regulile jocului şi elemente de joc adecvate. metodele şi procedeele la care recurge educatoarea pentru a-l face înţeles de la caz la caz. Va efectua jocul de probă. El face: mee!” În următoarea fază. Vor fi familiarizaţi cu materialul didacticîntrebuinţat – cel distributiv (priviţi ce aveţi în plicurile din faţa voastră!). Cu ajutorul acestor metode. Mama lui este oaia. După ce a împodobit bradul.Enunţarea obiectivelor. pentru fiecare copil. Doi-trei copii vor repreta titlul jocului. În alte cazuri. O sarcină mai diicilă care revine educatoarei în conducerea jocului didactic este aceea a explicării lui la nivelul de înţelegere al copiilor. copilul poftit să răspundă va privi imaginea din plicul său şi va spune numele puiului şi al animalului adult. verificând înţelegerea informaţiilor date. ne vom juca azi. educatoarea recită. În explicaţiile pe care le dă. cu ajutorul unui. Educatoarea anunţă tema: azi vom juca un joc didactic cu tema „Al cui este?”. unde şi în ce moment. jocul de probă. Explicarea jocului. Această situaţie se întâlneşte in jocul „Să împodobim bradul”. Educatoarea explică şi demonstrează copiilor modul în care se va desfăşura jocul. Cu un balon în mână.” Dirijarea (conducerea) noii învăţări are ca faze: Explicarea şi învăţarea jocului. după natura şi complexitatea lui ca şi după posibilităţile de înţelegere a grupei. Deci educatoarea demonstrează în prealabil acţiunea jocului şi apoi trece la fixarea regulilor. în care educatoarea trebuie să arate în prealabil copiilor felul cum vor aşeza globurile în brad. educatoarea precizează regulile. educatoarea dirijează şi explică fiecare acţiune. pentru a cunoaşte animalele şi puii lor. Sunt jocuri la care acţiunea poate fi prezentată paralel cu reguluile: de exemplu. şi anume: copiii trebuie să aşeze o jucărie de aceeaşi culoare cu cea arătată de educatoare şi numai la locul indicat de ea. în plic va fi pus câte un pui de animal cunoscut. În general. pentru ca după aceea să treacă la precizarea regulilor.

Pentru buna desfăşurare a jocului nu este întotdeauna suficient ca educatoarea să enunţe regulile. educatoarea poate să eşaloneze explicaţia. . Executarea jocului cu întrega grupă de copii 37 . În unele jocuri cu o acţiune mai complicată. În concluzie. şi anume. încă din timpul explicaţiei. Educatoarea trebuie să folosească în acelaşi timp un limbaj simplu. educatoarea descrie următoarele faze ale jocului: . în jocul „Oglinda fermecată”. Ea trebuie să se asigure dacă toţi copiii şi le-au însuşit corect. la rezolvarea problemei didactice puse şi înţeleg.indicaţii cu privire la folosirea materialului. din exemplele concrete date de educatoare felul cun se ve desfăşura activitatea. .descrierea acţiunilor jocului. precum şi a rezultatului urmărit. Acest procedeu este nimerit la jocurile „Ce se potriveşte?” de la grupa mare. Astfel copiii sunt antrenaţi. . Jocul de probă permite educatoarei să constate măsura în care copiii au reţinut succesiunea acţiunilor şi pot să aplice corect regulile transmise. De exemplu. Pentru a ajuta pe copii să înţeleagă cea mai complexă sarcină a jocului. în timpul explicaţiei şi exemplificării. Iată cum se poate explica jocul în care se cere copiilor să găsească cuvinte cu sens contrar celor date de educatoare. Apoi se precizează regulile jocului. Eu o să vă spun un cuvânt iar voi trebuie să găsiţi repede inversul lui. În unele jocuri. educatoarea poate descrie la început fazele acţiunii jocului şi apoi. arată copiilor regulile şi apoi exemplifică sau demonstrează parţial acele aspecte ale jocului carear putea să fie înţelese mai greu de ei. poate să prezinte o serie de reguli şi în timpul desfăşurării jocului. De exemplu. Explicaţia trebuie făcută în mod precis şi concis..În alte jocuri. să se completeze propoziţii eliptice de predicat sau de subiect. cuvintele de presos care ar îngreuna înţelegerea celor arătate.. eu o să vă spun înalt: voi ce trebuie să răspundeţi?”. De exemplu. în succesiunea lor firească. . povestirea episodului din ilustraţie. fixarea regulilor se poate face prin intermediul „jocului de probă” (educatoarea dirijează şi explică copiilor fiecare acţiune). intervine cu unele sublinieri la sfârşitul explicaţiei. s-o facă în mai multe etape. să se compună ghicitori despre obiecteleprezentate etc. . trebuie să reţinem că indiferent de grupa la care se face explicaţia şi de modul în care decurge.oprirea „oglinzii” la copilul la care s-au terminat versurile. în care sarcina didactică cere să se găsească cuvinte cu sens contrar.trecerea „oglinzii” din mână în mână. educatoarea apelează şi la copii. înainte de a începe jocul propriu-zis. De multe ori educatoarea îşi dă seama încă din timpul explicaţiei dacă copiii au înţeles sau nu regulile jocului şi în consecinţă ia măsurile adecvate. De exemplu. educatoarea poate recurge la exemplificare: deschide oglinda şi povesteşte episodul sugerat de ea. uitându-se excesul de vorbire. ea trebuie să cuprindă următoarele: . tot la grupa mareeducatoarea poate recurge la o cale deductivă.recitarea versurilor de către copii. însoţit de gesturi şi mimcă adecvată. să treacă la precizarea regulilor. în jocurile didactice orale de la grupa mare. Astfel. „Care este culoarea ta?” de la grupa mea. şi anume.deschiderea „oglinzii” şi povestirea episodului ilustrat pe imaginea din oglindă. .precizarea sarcinilor copiilor. Când acesta este mai dificil. La grupa mare. „Trebuie să ascultaţi cu atenţie.formarea clară a regulilor jocului.

introducerea unor noi variante de joc. sau să plaseze un jeton pe un anumit spaţiu de pe loton (de exemplu.Jocul trebuie să se realizeze în varianta explicată a sarcinii didactice precizate. asigurarea unui ritm vioi de joc. În unele jocuri didactice în care copiii trebuie să aducă un anumit material la masa educatoarei. iar apoi copiii sunt îndrumaţi şi ajutaţi să le aplice corect (lucru care se poate face în jocul de probă). nu au răbdare să li se dea marfa şi o iau singuri din raft etc. care are loc sub conducerea educatoarei. în jocul didactic „Ce se potriveşte?”) este suficient ca educatoarea să privească cu atenţie felul cum au rezolvat practic sarcina respectivă şi să intervină în joc numai în cazul nerezolvării corecte a problemei date. educatoarea trebuie să urmărească în egală măsură şi respectarea regulilor de către toţi copiii. Sunt nenumărate cazurile când copiii omit unele acţiuni. apoi se va trece treptat la denumirea şi descrierea unor imagini sau jucării mai puţin familiare lor. insistânu-se pe o exprimare clară. coerentă. trebuie să se urmărească mai multe probleme. În jocurile didactice în care copiii nu mânuiesc permanent şi direct materialul. Ea poate să ceară copiilor să respecte acţiunile respective.) Educatoarea este obligată să intervină ori de câte ori constată asemenea abateri. Dacă încă de la inceput se insistă ca regulile să fie respectate. Abaterile de la regulă trebuie semnalate de fiecare dată. din dorinţa de a mânui mai repede „marfa”. îndeplinirea corectă a sarcinilor didactice. menţinerea disciplinei. reamintirea lor atunci când este necesar. Sunt jocuri didactice la care educatoarea poate grada sarcinile date copiilor. de a se juca cu ea (nu aşteaptă la rând. bineînţeles numai după ce s-a precizat cu unu-doi copii pronunţarea corectă a cuvintelor respective. activitatea evoluează fără dificultăţi de natură să necesite 38 . să privească atent „marfa” expusă şi apoi să şi-o aleagă. pregătirea copiilor pentru autoconducerea jocului. educatoarea controlează pe cale verbală rezolvarea problemei. sprijinirea celor care nu reuşesc să efectueze corect sarcina. trebuie să salute vînzătorul. De exemplu. apoi limitele cerute de joc). în propoziţii. aşa cum spuneam mai sus. Numai astfel jocul devine eficient. Toată atenţia trebuie însă acordată desfăşurării jocului în prima etapă. aceasta depinde de specificul fiecărui joc. Conducând jocul. în special în cele de corectare a pronunţiei. De exemplu. să spună clar „vânzătorului” ce doresc să cumpere. În această etapă. ei trebuie să-şi ia „banii” înainte de a pleca „la magazin”. În ceea ce priveşte urmărirea felului cum rezolvă copiii sarcina didactică. educatoarea trebuie să urmărească. iar în anumite jocuri didactice. şi anume: îndeplinirea acţiunilor în succesiunea dată. să plătească înainte de a pleca. se poate alterna răspunsul individual cu cel colectiv. pentru a le îndeplini corect. De exemplu. complicarea lui. îndeplinirea de către copii a sarcinilor în succesiunea dată. iar copiii în cauză vor fi ajutaţi să le aplice corect. cu sens logic. respactarea regulilor. atragerea în joc a tuturor copiilor. îmbinarea armonioasă a elementelor de joc cu cele educative. să aştepte până primesc marfa. În desfăşurarea jocului. sarcinile date sunt mai simple. a unei atmosfere corespunzătoare lui. în jocul „Roata animalelor”. în jocul „De-a magazinul”. le poate cere treptat eforturi sporite (se crează pentru început o perioadă de acomodare. în jocul didactiv „Cine face aşa?” sau „Ghici cum face?” sunt puşi mai mulţi copii să repete răspunsul corespunzător. copiii vor denumi şi vor descrie mai întâi imaginile care le sunt foarte cunoscute. Educatoarea atrage în joc întreaga gupă de copii.

creşterea ritmului desfăşurării jocului. De exemplu. există jocuri didactice care. În aceste cazuri. conducerea rigidă a jocului se soldează întotdeauna cu rezultate slabe. activizarea lor permanentă. De exemplu. alcătuindu-se o ghicitoare. să recunoască cinstit greşeala făcută şi să accepte penalizarea dată de colectiv sau de către conducătorul jocului. să mânuiască materialul demonstrativ. pe machetă animalul 39 . educatoarea respectivă i-a antrenat să participe în comun la alcătuirea ghicitorii. un rol pasiv. Educatoarea denumeşte puiul (mânzul). În timpul jocului. educatoarea trebuie să fie atentă şi în ceea ce priveşte stabilizarea unor relaţii corespunzătoare între copii. trebuind să-l selecteze. în loc să conducă copiii prin întrebări. Dacă educatoarea ar fi folosit mult mai puţine şi în forme mai variate întrebările: din ce este format. lăsându-le în acelaşi timp toată iniţiativa. În această privinţă. Fiecare dintre ei completa. din ce material este făcut. Aceeaşi activitate ţinută de o altă educatoare şi-a schimbat complet caracterul.întreruperea jocului. copiii acţionează pe rând cu materialul demonstrativ. Deci. dându-le sarcini atractive în joc. intervenirea unor elemente de întrecere. Se cere să caute. Intervenţiile prea numeroase. prin insăşi structura lor. În general educatoarea trebuie să-şi dozeze la maximum intervenţiile pentru ca jocul să nu-şi piardă cursivitatea şi intensitatea – fapt care face ca preşcolarii să nu-l mai urmărească cu interes. („Roata animalelor ”). să acţioneze cu el întrun anumit fel. atrageri de atenţie. „Ce se potriveşte?”. apoi. la jocurile „Găseşte aceeaşi culoare”. În aceste condiţii. „Ştiţi unde trăiesc?” etc. În alte jocuri didactice. să răspundă numai când sunt întrebaţi şi să urmărească răspunsul colegilor. Intervenţiile educatoarei erau făcute numai după ce copiii îşi aduceau aportul lor la construirea ghicitorii şi numai în cazul când aceasta era incompletă sau nesatisfăcător realizată. i-a interesat pe toţi. Ei trebuie deprinşi treptat să acţioneze numai atunci când suntsolicitaţi sau când jocul o cere. copiii retraşi. ar fi creat o atmosferă mai propice jocului. transformând până la urmă jocul într-o convorbire plictisitoare. să nu stingherească pe alţii în timpul jocului. să nu repete ceea ce s-a mai spus. În acest sens. cine o foloseşte. activitatea îşi atinge ţelul. dacă era nevoie pe cel care era numit s-o facă. Principala sursă de dezordine şi de confuzie în joc o constituie necunoaşterea şi nerespectarea acestor reguli elementare de comportare. educatoarea trebuie să găsească procedee potrivite pentri care să menţină atenţia şi interesul copiilor chiar şi atunci când ei nu acţionează direct în joc. la un moment dat. este important ca educatoarea să stimuleze copiii timizi. asigură o participare activă a copiilor. apoi se sintetizau toate propunerile. proiectând cu retroproectorul imaginea în negativ a animalului pe care îl ghicesc copiii. „Caută-ţi semnul”. Dorind să sprijine cât mai mult copiii în compunerea ghicitorilor. o educatoare a uzat de foarte multe întrebări. i-ar fi lăsat pe copii să se manifeste mai degajat şi mai spontan. Ne referim la jocurile didactice în care ei mânuiesc permanent material distributiv. La compunerea ghicitorii participau toţi copiii. Educatoarea trebuie să urmărească permanent antrenarea în joc a tuturor copiilor. în jocul „Al cui este?”. folosirea unor amendamente pentru cei neatenţi pot să sctivizeze copiii care au. De exemplu. Complicarea jocului constituie următoarea fază. În aceeaşi ordine de idei. în care se realizează o altă variantă de joc. explicaţii suplimentare. Iată un exemplu: jocul „Ghiceşte la ce m-am gândit?”. să plaseze jucăriile la locul potrivit („Aşează la locul potrivit”) etc. indiscutabil.

Următoarea variantă este prin prezentarea unor ghicitori sau strofe din poeziile învăţate despre animalele implicate în joc. şi de copiii de 4 ani şi jumătate. Jocul „Cine trebuie să plece?” poate fi introdus la preşcolarii mai mari. pe tabla magnetică sau chiar pe masă (când se joacă de către mai puţini copii) a unor figurine (siluete decupate şi pictate) reprezentând toate personajele principale şi elementele importante (plante.3 VALENŢE FORMATIVE ALE JOCULUI DIDACTIC Orice proces de însuşire a unor cunoştinte (receptare şi fixare) activează o serie de procese psihice (atenţie. cu cel formativ – în doze foarte variate – ceea ce dă educatoarei posibilitatea să acorde după dorinţă prioritate fie unui aspect. fie celuilalt sau să le îmbine în proporţii oarecum egale. de asemenea. cu unii sau cu toţi copiii grupei. într-un anumit moment.. Se va proceda ca şi în cazul variantelor enumerate. în jocul didactic „Cine trebuie să plece?” pe lângă latura cognitivă cu caracter de fixare (folosirea unor cunoştinţe dobândite anterior). în cazul de faţă. Activităţile care se pretează în cea mai mare măsură la atingerea acestui scop sunt jocurile. se întrebuinţează procedee atractive prin care se anunţă încheierea jocului. De exemplu. 3. în general. aceste variate procese psihice se pot dezvolta. Se poate urmări. posibilitatea de adaptare a jocului didactic la necesităţile procesului de învăţământ desfăşurat într-un anumit loc. evaluarea activităţii. Este potrivit vârstei de 5 ani. Tot timpul se va avea în vedere întrebuinţarea corectă a cazului genitiv. Totuşi. Toate aceste acţiuni se verbalizează de către copil. lucruri. unui grup de copii sau unei grupe întregi din grădiniţă. gândire etc. solicitându-i pe copii să-şi aleagă căte un pui sau animal îndrăgit şi să organizeze un minitetru de păpuşi. memorie. El constă în expunerea pe flanelograf. În jocurile didactice pot fi întrunite aspectul cognitiv.şi să aşeze puiul lîngă mama lui. în care să mânuiască animalele. dacă se folosesc mijloacele care li se adresează în mod special sau activităţile în care se cere atenţia să fie îndreptată cu precădere asupra lor. că pot fi folosite în etapa activităţilor alese sau în aceea a activităţilor obligatorii. imitând onomatopeea. în special. Între figurine trebuie să se păstreze oarecare proporţie. dar poate fi jucat în anumite cazuri. pe stativ. Încheierea activităţii se face prin aprecierea şi evidenţierea copiilor care au dat răspunsuri bune şi au participat mai activ la activitate. apare deosebir de accentuată latura formativă. Ele mai prezintă avantajul că se pot adresa – în funvţie de necesităţi – unui copil. într-o măsură mult mai mare şi într-un ritm mult mai rapid..(„aşez mânzul lângă mama lui. spunându-le numele şi imitând onomatopeele. În acest sens. şi cele didactice . Ultima fază. Încheierea activităţii nu trebuie să fie bruscă. pentru a nu diminua dispoziţia copiilor faţă de joc. (obţinerea performanţei) se poate realiza. iapa”). animale) ale unei poveşti. (Nu vor 40 . Educatoarea va face aprecieri asupra felului cum s-au jucat copiii şi cum au mânuit materialul.) fără de care însăşi însuşirea n-ar putea avea loc.

fata moşului). mama vitregă cu oglinda în mână. un scrânciob cu bărcuţe şi unul cu lanţuri ). Nu este necesar să apară mama Scufiţei. capcaunul. în joc nu vor apărea persoane din suita împăratului. animalele cărora fetele le-au dat mâncare. deci nu ajută la definirea uneia dintre ele. Dacă povestea nu cuprinde un astefel de personaj se alege acela care întovărăşit de unul sau mai multe accesorii să poată fi situat numai într-o anumită poveste. Acesta trebuie să fie astfel ales încât să sugereze neaparat povestea din care face parte. Nu vor fi expuse elemente sau personaje secundare. fântâna. lăzile pe care le-au luat. care pot figura în diverse basme.fi la fel de mari cele ce reprezintă adulţi cu cele ce reprezintă copii sau cele ce reprezintă oameni şi cele ce reprezintă animale mici ca şoareci. baba. vânătorul. copiii urmând să recunoască din care poveste este personajul introdus şi să-l elimine. acestea fiind elemente neesenţiale pentru cunoaşterea poveştii. flori. În nici un caz nu va fi aleasă Cenuşăreasa deoarece ar putea fi confundată cu alte personaje reprezentând fie fete sărace (de pildă. În povestea „Puf alb şi Puf gri” pot figura numai acei doi iepuraşi şi mama lor şi borcanul cu dulceaţă (eventual şi o scenă din iarmaroc. Figurinele trebuie să reprezinte toate personajele principale ale poveştii. care mai mult ar încurca pe copii.). casa ei şi cei a bunicii. împăratul. În cazul în care nu se poate alege un personaj nici în aceste condiţii. care ar putea fi întâlnit în altă poveste sau care nu este suficient de sugestiv. De asemena. Nu va fi necesară prezenţa pădurii sau a lacului. Albă ca zăpada şi cei şapte pitici sau Albă ca Zăpada şi împărăteasa transformată în negustoreasă. nu trebuie să lipsească accesoriile caracteristice care contribuie la recunoaşterea poveştii. printre personajele poveştii va fi introdus şi un personaj din alt basm. insecte etc. din basmel „Cenuşăreasa” va putea fi ales feciorul de împărat cu pantoful în mână. lupul. deoarece fiecare dintre aceştia luaţi separat ar putea reprezenta şi personaje din alte poveşti. De asemenea. vânătorul. căinele. De exemplu. piticii. prinţul care au roluri secundare în poveste. Astfel. fiica lui. Nu vor figura: fraţii băiatului. care pot ajuta pe copii să recunoască povestea. Astfel. de plidă. elemente de decor. Nu va fi necesar să apară nici baba (mama vitregă în diferite ipostaze) care deşi deţine roluri principale nu mai este necesară pentru necunoaşterea poveştii. La fel din povestea „Turtiţa” va fi aleasă Turtiţa şi nu moşul sau baba ori vreunul din animalele pe care le întâlneşte. fata moşului. Turtiţa pentru că în multe poveşti este vorba de moşi şi babe sau de diferite animale. 41 . carul cu peşte. insecte. distrăgându-le atenţia spre lucruri neesenţiale. fie zâne (când este îmbrăcată pentru bal). copacul. se va alege un grup de personaje care vor fi reprezentate împreună. În povestea „Ursul păcălit de vulpe” vor fi folosite figurinele reprezentând: moşul. din povestea „Puf alb şi Puf gri” va fi ales numai iepuraşul cu borcanul de dulceaţă. pădurea. nu vor figura decât elemente absolut necesare recunoaşterii ei. Nu vor fi expuse: drumul. nici fiica şi nici căpcăunul şi nici chiar stăpânul pisicii. caleaşca. În povestea „Motanul încălţat” vor apărea motanul (încălţat şi cu păşărie cu pene). În basmul „Alba ca Zăpada şi cei şapte pitici” personajele reprezentate vor fi: Alba ca Zăpada. secerătorii etc. din povestea „Fata moşului şi fata babei ” vor figura: moşul. care constituie personaje şi accesorii nesugestive. stăpânul sau (îmbrăcat sărăcăcios). casa la care au ajuns. În momentul expunerii. ursul. mama Albei ca Zăpada. De exemplu. Totuşi. Nu se va alege un personaj chiar principal. Nu va fi ales împăratul. De exemplu. pădurea. cuptorul. fata babei. Nu vor figura: împăratul. în povestea „Scufiţa Roşie” vor fi necesare următoarele personaje: Scufişa Roşie. din povestea „Motanul încălţat” va fi ales chiar motanul cu pălărie cu pene şi încălţat cu cizme. baba (Sfânta Vineri). vulpea. păsări. suita împăratului.

a tablei magnetice sau a mesei. Figurinele odată expuse se va explica preşcolarilor că în faţa lor au fost aranjate personajele principale (eroii) dintr-o poveste. motanul încălţat poate fi introdus în grupul de figurine ce reprezintă povestea „Turtiţa”. De exemplu. nici la urmă. iepuraşul din povestea „Puf alb şi Puf gri” să fie surprins trăgând borcanul cu dulceaţă sau plângând mânjit cu dulceaţă sau plângând mânjit cu dulceaţă şi borcanul spart pe jos. nu vor fi aşezate nici la începutul expunerii. printre figurinele poveştilor amintite mai sus mai pot figura şi alte personaje. 42 . Aceste figurine pot fi introduse printre personajele aceleiaşi poveşti cu care cea de-a doua a fost combinată anterior sau printre personajele altei poveşti. Este bine ca la început să se introducă numai câte un personaj străin. Expunerea siluetelor poate fi făcută linear (la început). accesoriile şi atitudinile personajelor din ambele poveşti să fie astfel alese încât să constituie caracteristici ale poveştii respective. De exemplu. precum şi care personaj nu este din acea poveste şi trebuie să plece.întinzându-i un măr sau Albă ce Zăpada şi vânătorul. Este bine ca intr-o activitate să fie folosit un personaj (sau grup) iar în alta. După ce copiii se obişnuiesc cu acest joc ele pot fi răspândite pe toată suprafaţa flanelografului. vulpea din povestea „Ursul păcălit de vulpe” să aibă în bot un peşte. moşul cu căruţa cu peşti din povestea „Ursul păcălit de vulpe” sau din acelaşi basm poate fi aleasă vulpea cu un peşte în bot sau ursul stând cu coada în lac. Expunerea figurinelor introduse va fi făcută în aşa fel încât copiii să nu observe în timpul memorării că ele nu aparţin primei poveşti. Din povestea „Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici” pot fi introduse printre personajele altei poveşti fie Albă ca Zăpada cu piticii. Aceste combinaţii variate permit ca jocul să prezinte mereu interes pentru copii. Este bine totuşi să nu se introducă multe personaje din cea de-a doua poveste deoarece acest lucru ar putea deruta pe copii în stabilirea celor ce sunt intruse şi a celor ce reprezintă povestea în care au fost introduse. Cu timpul. Combinaţiile pot fi extrem de variate. fie Albă ca Zăpada şi împărăteasa transformată în babă. fie numai împărăteasa cu oglinda în mână în care se priveşte. De aceea. Alba ca Zăpada şi piticii) se va atrage atenţia că mai multe personaje din alt basm s-au rătăcit acolo. alt personaj (sau grup de personaje) din aceeaşi poveste. şi abia după ce copiii s-au deprins cu jocul să se introducă mai multe personaje străine din povestea reprezentată. În alte şedinţe. nici nu vor fi situate separat (pe altă linie sau într-un colţ). Se recomandă ca îmbrăcămintea. eventual cu un accesoriu sugestiv. Când va fi introdus un grup un grup de personaje din a doua poveste (de exemplu. fie Albă ca Zăpada şi vânătorul. dar că printre ele s-a rătăcit şi un personaj din altă poveste. de pildă. iepuraşul din povestea „Căsuţa vulpii şi căsuţa iepuraşului” va fi reprezentat plângând lângă o buturugă. În situaşia aceasta poate fi vorba chiar de introducerea unei scene caracteristice numai unei poveşti prin care aceasta va fi recunoscută. fie în grupul reprezentând povestea „Fata moşului şi fata babei”. după ce copiii s-au obişnuit cu jocul acesta. oferindu-i mărul sau cingătoarea sau pieptănele. să spună despre ce basme este vorba. Ei trebuie să le privească bine pe toate. Dacă din a doua poveste se introduce un grup de personaje sau un personaj întovărăşit de anumite accesorii acestea trebuie grupate la un loc pentru a uşura recunoaşterea poveştii din care fac parte. pentru a se cere copiilor recunoaşterea acesteia în moduri variate de reprezentări a ei.

ci ei vor indica numai pe cel ce „trebuie să plece”.conţinutul jocului. Să aşezăm cartonaşe – la grupa mare. Ponderea mai mare a unei dintre aceste componente în defavoarea alteia poate duce la denaturarea jocului didactic sau la schimbarea profilului acestuia. a unei vorbiri corecte din punct de vedere gramatical: Focul şi Văntul. Ghiceşte ce spun eu?. Jocul poate cuprinde pe toţi copiii unei grupe. În acest caz operaţia mintală de recunoaştere a poveştii şi a intrusului este implicită.nu li se va mai cere să spună din ce basme sunt toate personajele. într-o activitate de acest gen. . filme) şi se exersează în principal capacitatea de analiză (alegerea basmelor dintre cele cunoscute şi a personajelor dintr-un basm ales). Educatoarea trebuie să cunoască exact modul de dozare a acestor componente. pierzându-şi caracterul instructiv şi nu reuşeşte să îşi atingă scopul şi obiectivele operaţionale. 43 .sarcina didactică.1. transformându-se în simple exerciţii. Repetă ce spun eu – la grupa mijlocie. de selecţie după un anumit criteriu (alegerea personajelor după importanţa lor de reprezentarea a poveştilor respective). Elementele sale componente. dar poate fi jucat şi individual (sau ăn grupuri mici). Îndreaptă greşeala. Pe de altă parte. Cu ce sunet începe cuvântul?. deoarece riscă să transforme activitatea într-una pur distractivă. în aşa fel încât. trăsăturile caracteristice. în acelaşi timp. În aceste joc se face apel în mod implicit la memorie şi la imaginaţie reproductivă. Cocoşul şi Gâsca. Săculeţul fermecat. . Astfel întâlnim: a) Jocuri didactice pentru dezvoltarea vorbirii prin care se urmăreşte formarea unei pronunţări clare. Este importantă existenţa întrepătrunderii şi a interacţiunii acestor componente precum şi păstrarea unui echilibru între sarcina didactică şi elementele de joc. jocul didactic în care elementul de joc este slab.elementele de joc (acţiunea de joc). 3.3. de sinteză (gruparea personajelor într-un basm). copiii trebuind să-şi reamintească şi să-şi reprezinte basmele auzite (sau văzute în diafilme. prin care îşi menţine esenţa de joc şi. să nu predomine numai elementul de joc. Cine spune mai multe cuvinte?.regulile jocului. accentul punându-se pe rezolvarea sarcinii instructive îşi pierde caracterul ludic. în convorbiri sau convorbire după ilustraţii. Şarpele şi Albinuţa. Jocul poate fi jucat de mai multe ori. SPECIFICUL JOCULUI DIDACTIC Specificul şi valoarea jocului didactic nu constă în contribuţia sa la dezvoltarea multilaterală a copiilor. Cine spune mai departe?. . specificul său de activitate didactică se exprimă prin: . Conţinutul şi felul jocului didactic pentru dezvoltarea vorbirii Varietatea jocurilor didactice pentru dezvoltarea vorbirii desfăşurate în grădiniţa de copii impune găsirea unor criterii de exemplificare a acestora. Trenul şi Vântul – la grupa mică. schimbând mereu basmul reprezentat.

„Completează ce lipseşte!”. La grupa mică: Spune cum te cheamă?. În comparaţie cu jocurile didactice cu neobiecte şi reguli. sistematizarea şi verificarea cunoştinţelor. b)Jocuri didactice fără material didactic sau orale. în mare măsură. Jocurile didactice de tipul „găseşte cuvântul potrivit!”. Cine te-a chemat la telefon? De-a circulaţia. abstractizarea. Prin jocul didactic copiii au posibilitatea să aprofundeze cunoştinţele dobândite în alte activităţ obligatorii şi să-şi dezvolte creativitatea. Ştiţi cine este?. adâncirea. Jocul culorilor.3. Ce ne trebuie în casă? La grupa mare: Găseşte ce se potriveşte. semnificaţia unei noţiuni. Jocurile didactice mai pot fi clasificate şi din punct de vedere al utilizării materialului didactic. La cine se află steguleţul? La grupa mijlocie: Dea grădiniţa. este creat de către pedagog şi condus de acesta. De-a magazinul. a)Jocuri didactice cu material didactic. Eficienţa jocului didactic în dezvoltarea vorbirii depinde. Aceasta presupune o foarte bună cunoaştere a copiilor sub raportul nivelului atins în dezvoltarea limbajului. Să primim musafiri. jocul didactic îşi aduce contribuţia la precizia. La grupa mare: De-a poştaşul. sarcini ale educaţiei intelectuale. Prin intermediul jocului se fixează. ceea ce lărgeşte sfera folosirii acestor cuvinte şi dezvoltarea operaţiilor gândirii: analiza. E ziua mamei. forme. de modul în care educatoarea ştie să selecteze jocul. „Ce e bine. învaţă cuvinte. De asemenea. Desenează numai ce ţi se cere. în raport cu situaţiile concrete existente în grupa de copii. se precizează şi se activizează vocabularul copiilor.2.b) Jocuri didactice pentru dezvoltarea gândire logice. precum şi sub aspectul defectelor de vorbire. la grupa mijlocie: Găseşte o poză la fel. Prin jocul didactic copiii învaţă să recunoască mărimi. Cunoaşterea conţinutului şi a felurilor didactice le ajută pe educatoare să se orienteze cu uşurinţă în alegerea şi în conducerea metodică a acestora. jocul didactic se deosebeşte prin conţinut şi prin faptul că accentul cade pe rezolvarea unor sarcini de joc dar acestea urmăresc. Să facem ordine. sinteza. relaţii spaţiale. LEGĂTURA DINTRE JOCUL DIDACTIC ŞI CELELALTE JOCURI Jocul didactic intră în rândul formelor de organizare a activităţii didactice. jocul este un mijloc foarte eficient pentru corectarea pronunţiei şi însuşirea unor construcţii gramaticale. 3. ce e rău?”. La grupa mică: Ce daruri putem oferi lui Radu?. consolidarea. generalizarea. „Cu ce sunet 44 . de fapt. Sub aspectul dezvoltării vorbirii jocul didactic poate oferi posibilitatea de a percepe cuvintele ca unităţi lexicale deschizând căi în vederea analizei pe unităţi lexicale (operaţii de analiză şi sinteză silabică a cuvintelor). c) Jocuri didactice pantru însuşirea normelor de comportare civilizată.

să sesizeze esenţialul prin exersarea memoriei voluntare. Altele ca: „Oglinda fermecată”. în jocurile „Ce s-a schimbat?”. copiii învaţă să-şi antreneze propriile activităţi. În strânsă legătură cu gândirea se dezvoltă limbajul. Jocul „Ce ai pipăit?” dezvoltă sensibilitatea vizuală şi tactilă. „exterioare inteligenîei copiilor”.începe cuvântul?”. Valoarea educativă a jocului didactic constă în stimularea cinstei. activi şi interesaţi la actul instruciv. Gândirea este exersată şi solicitată mai ales în jocurile „Spune unde trăieşte?”. Este cunoscut faptul că jocurile didactice. de exemplu. Aportul jocului didactic la educarea memoriei este deosebit. cât şi a materialului corespunzător. de exemplu jocurile didactice „Spune cum facem?”. au un caracter instructiv mult mai pronunţat şi se utilizează în grădinită mai cu seamă în scopul îmbunătăţirii şi aprofundării experienţei cognitive a copiilor. * Valoarea educativă principală a jocului rezidă în faptul că îi face pe copii participanţi direcţi. sunet şi propoziţie. „Ghiceşte ce lipseşte!” care solicită copiii să reţină însuşirile obiectelor şi aşezarea lor în spaţiu. Întrebuinţând un material adecvat – realizat estetic. iar jocul „Spune ce ai gustat?” dezvoltă sensibilitatea gustativă şi pe cea olfactivă. precum şi la îmbogăţirea vocabularului de cuvinte care denumesc obiecte. finale). ţ. Ce s-a schimbat?). a regulilor de joc. prin comparaţie cu celelalte jocuri. „Poştaşul” ajută la pronunţarea corectă a sunetelor situate în diferite poziţii în cuvinte (iniţiale. r. jocul încheagă colectivul de copii al grăniţei sau al grupei educându-i pe copii să devină disciplinaţi. a stăpânirii de sine (Găseşte şi taci!. este mic?”. prin respectarea sarcinilor de joc. a spiritului critic. „Este mare. rolul jocului didactic în educarea estetică a copiilor. „Cu ce trebuie să lucrăm?”. m. fenomene. Jocurile „Ghiceşte cum este?”. „Cine a venit?”. Apreciem . însuşiri. ajută la îmbunătăţirea pronunţiei unor consoane mai greu de rostit de către copii – c. „Spune cum face?” contribuie la dezvoltarea sensibililităţii auditive. a răbdării. paralel cu celelalte forme de joc. fiinţe. Faptul acesta are o importanţă deosebită pentru antrenarea atenţiei voluntare. Prin efectul distractiv. fără aceasta rămân. jucându-se de fapt prin utilizarea metodelor active de educaţie. Dată fiind substanţa şi finalitatea acestori jocuri ele trebuie să se participe în mod curent şi în afara activităţilor obligatorii. ci reuşesc să asimileze realităţi care. t. copiii învaţă să aprecieze 45 . Jocurile didactice care facilitează dezvoltarea limbajului fixează şi activează vocabularul copiilor. „Ce face copilul?”. Prin jocul didactic se exersează nemijlocit analizatorii. de asemenea. mediane. precum şi în vederea dezvoltării optime a proceselor şi funcţiilor psihice. jocul didactic favorizează efortul intelectual şi susţine vie atenţia copiilor în timpul jocului. acţiuni. silabă. contribuie la consolidarea cunoştinţelor privitoare la cuvânt. artistic.educativ. „Spune mai departe” etc. g. Pentru ca jocurile didactice să se poată desfăşura cu eficienţa scontată şi în perioadele care depăşesc cadrul strict al activităţilor obligatorii se impune să se asigure copiilor de fiecare dată toate condiţiile materiale necesare şi în acelaşi timp să se prevadă sarcinile didactice care vor face obiectul acestor jocuri – în raport cu volumul de cunoştinţe şi deprinderi însuşite anterior. Astfel. trăiri afective.

ROLUL JOCULUI DIDACTIC ÎN ÎMBOGĂŢIREA VOCABULARULUI LA VÂRSTA PREŞCOLARĂ Jocul – ca şi limbajul – a constituit obiectul a numeroase studii şi cercetări care au relevat valenţele lor formative la vârsta preşcolară. constă în recunoaşterea şi denumirea mobilierului. de ghicire. la dezvoltarea formelor de analiză şi de sinteză verbală. Fenomenul este riguros comentat ştinţific. cea mai eficientă în dezvoltarea multilaterală a copilului. Datele cercetăriilor şi observaţiile psihologice arată că jocul însuşi ca formă a „preînvăţării” contribuie la dezvoltarea proceselor şi însuşirilor psihice. copilul îşi îmbogăţeşte sistematic cunoştinţele şi vocabularul. dar mai ales a însuşirii cuvintelor în percepţia obiectului. în perceprea şi înţelegerea lumii înconjurătoare. urmărind îmbogăţirea şi activizarea lexicului. 4. copilul se exersează în ceea ce priveşte pronunţia. La grupa de 3 ani. are loc dezvoltarea intensă a limbajului activ. Sarcina didactică. în stimularea dorinţei preşcolarului de a cunoaşte şi de a-şi exprima gândurile şi impresiile. dezvoltarea vocabularului se înscrie ca parte inseparabilă a probelmelor privind cunoaşterea mediului înconjurător. În jocul „Ce-a găsit ursuleţul?”. în jocurile: „Săculeţul cu surpize”. însă nu în mod organizat. sarcina didactică. În practica educaţiei preşcolare. Începând cu vârsta de trei ani. a situaţiei – cale oferită plenar de specificul jocurilor didactice. În îmbogăţirea lexicului calea cea mai adecvată a verbalizării activităţii prezente şi trecute. a acţiunilor naturale. îţi îmbogăţeşte şi îşi activează vocabularul.fenomenul dezvoltându-şi gustul estetic. „Ce trebuie la masa 46 . jocul didactic constiutie activitatea cea mai firească. Astfel. în joc. Toate acestea potenţează considerabil valoarea educativă a jocului didactic pentru dezvoltarea vorbirii. Deci. „Spune ce este?”. Majoritatea jocurilor didactice vizează îmbogăţirea şi activizarea vocabularului în strânsă unitate cu extinderea sferei cognitive. învăţă să facă unele generalizări care duc la precizarea conţinutului noţional. apare sub forma unor probleme de recunoaştere. ponderea cea mai mare în activităţile speciale de dezvoltarea vorbirii o deţin jocurile didactice. Jocurile reprezintă forma de activitate care îmbină în mod armonios sarcinile instructice cu latura distractivă. ceea ce aduce cu sine noi modalităţi în activitatea cognitivă a copilului şi exercită o influenţă reglatoare asupra conduitei sale. de denumire. Îmbinând elementele de învăţare cu cele de joc şi invers. Este cunoscut că. respectiv problema intelecuală. sub influenţa mediului şi a educaţiei. de comparare. de care se leagă direct sensul principal al jocului şi atracţia copilului pentru el. copiii sunt solicitaţi să recunoască şi să denumească jucăriile. Prin intermediul lor se realizează în practica preşcolară dezideratul „învăţării prin joc”. în jocurile „Cu ce să îmbrăcăm păpuşa?”. numai dacă devine activitate obligatorie (de tipul jocului didactic). la nivelul potenţialului intelectual al fiecărei vârste.

fără a uita că jocul trebuie să rămână tot joc. Copiilor nu le este uşor să înţeleagă sarcina didactică. atunci când se urmăreşte îmbogăţirea şi activizarea vocabularului la vârsta preşcolară. preşcolarii mici nu reuşesc să desfăşoare în mod independent jocul didactic. În ce priveşte dezvoltarea lexicului există mari diferenţe individuale independente de mediu. De exemplu. în procesul comunicării cu cei din jur. dat fiind specificul jocului la această vârstă. „Spune cum face?” activează vocabularul referitor la animalele cunoscute. de situaţia lui nemijlocită. Desigur că valorificarea rolului formativ al jocului didactic privind îmbogăţirea şi activizarea lexicului nu este deloc uşoară.jos). Este unanim recunoscut că eficienţa acţiunilor educative exercitate prin activitatea ludică este condiţionată concepţia noastră teoretică despre jocul didactic ca mijloc de dezvoltare a vorbirii. în jocul „Când facem aşa?” se formează unele reprezentări temporale. de educaţie.mic). sunt necesare corelarea jocului didactic cu conţinutul informaţional şi lexical însuşit în activităţile anterioare. ca: „Este mare. să respecte regulile. investigaţiilor. să folosească creator indicaţiile metodice şi materialele auxiliare depinde de aportul jocului didactic la dezvoltarea vocabularului. Prin alte jocuri.Îndrumarea jocurilor de dezvoltarea vorbirii prin aplicarea mai mult sau mai puţin selectivă a indicaţiilor metodice.păpuşii?” copiii recunosc şi denumesc articolele de îmbrăcăminte. De asemenea. este mic?”. racordarea metodologiei jocului la particularităţile vârstei 47 . a materialelor auxiliare. Condiţiile psihologice sumar examinate mai sus se cer a fi luate în considerare în stabilirea conţinutului informaţional şi lexical. chiar dacă este didactic. Jocul „Ghiceşte ce face păpuşa?”vizează recunoaşterea şi denumirea părţilor corpului omenesc şi diverse acţiuni. precum şi asigurarea condiţiilor materiale optime pentru desfăşurarea jocului. în gradarea exerciţiilor de îmbogăţire şi de activizare a lexicului. De măiestria cu care educatoarea ştie să aplice teoria ştiinţifică despre joc şi despre legităţile însuşirii cuvintelor. a materialelor auxiliare. Metodicile şi materialele auxiliare oferă indicaţii generale. spiritului creator referitor la optimizarea jocului în scopul dezvoltării vorbirii. pe de o parte. precum şi cu registrul psihologic lexical al fiecărui copil. În îndrumarea jocurilor se impune selectare şi îmbinarea laturii instructive cu cea distractivă. Unele jocuri didactice au drept sarcină cunoaşterea şi precizarea însuşirilor obiectelor. Îndrumarea jocurilor de dezvoltarea vorbirii prin aplicarea creatoare a teoriei. În practica educaţiei preşcolare s-a conturat în acest sens. Impresiile concrete acţionează mai puternic decât cuvântul educatoarei. pătrat) şi dimensiunile (mare . Jocurile didactice „Cine face aşa?”. veselă. promovarea practicii empirice. diametral opuse şi anume: 1. pe de altă parte. în raport cu specificul jocului şi cu vocabularul posibil vârstei. După cum se ştie. Sunt atraşi de acţiunea ca atare a jocului. ignorarea recomandărilor de principii. şi particularităţile de vârstă şi individuale ale limbajului sub aspect lexical. În jocul „Unde sunt jucăriile?” copilul se familiarizează cu raporturile spaţiale (sus . a sarcinii didactice. două modalităţi de îndrumare a jocului. să realizeze acţiunile de joc. imită şi verbalizează unele acţiuni. precum şi schiţe sumare în legătură cu fiecare joc didactic. lăsând câmp liber căutărilor. Toate acestea ridică probleme de ordin psihopedagogic şi metodic. 2. în jocul „Cu ce ne jucăm?” copiii diferenţiază culorile şi odată cu aceasta învaţă şi denumirea lor. În literatura psihologică şi pedagogică găsim recomandări de principiu privitoare la îndrumarea jocului didactic. „Ce formă are jucăria ta?” ei învaţă să deosebească şi să denumească formele (rotund.

În variantele menţionate s-a folosit numai materialul demonstrativ al educatoarei. „Săculeţul cu surpize ”(mobilierul). este greu de descifrat în ce măsură jocul astfel desfăşurat a clarificat sensul unor cuvinte şi a activizat cuvintele însuşite anterior. indiferent de particularităţile individuale lexicale. În exerciţiile desfăşurate se respectă riguros schemele din materialele auxiliare. educatoarea poate cunoaşte cum au fost însuşite 48 . la potenţialul intelectual şi lexical al copiilor. cu aport scăzut în dezvoltarea vorbirii. deosebirea constând în antrenarea tuturor copiilor la răspunsuri. însă aproape 50% din ei au rămas simpli spectatori. este îndeobşte cunoscut că. Îndrumarea jocului didactic cu accent pe exerciţii de vorbire adecvate registrului psihologic lexical al fiecărui copil. În joc participă un număr restrâns de copii în raport cu numărul obiectelor date (recunoaştere. Fireşte. denumire). Îndrumarea jocului are loc. prin care se stimulează dezvoltarea gândirii. ca şi în cazul precedent. se cer aplicate adecvat cu potenţialul intelectual al copiilor. facilitând rezolvarea sarcinii didactice. Materialul didactic fiind limitat la cel demonstrativ (al educatoarei). În respectarea sarcinii didactice. Elementele de joc sunt limitate la folosirea surprizei în prezentarea materialului. copilul se joacă. (Ce este?. Ori. O parte din copii au dat răspunsuri exprimate printr-un singur cuvânt.psihologice. Ca şi în variantele precedente. în raport cu întrebarea pusă. Ce vedeţi?. cu vocabularul grupei. educatoarea trece pe plan secundar elementele de joc care conferă activităţii ludice un caracter plăcut. Ce face cu el?. se realizează relaţia „obiect-cuvinte”. la deplasarea copiilor de la măsuţa lor la masa educatoarei. (obiecte de uz personal). cu evoluţii numeroase şi cu perspective diferite în dezvoltarea vocabularului prin folosirea jocului didactic. Referitor la prima modalitate prezentăm câteva variante surprinse în desfăşurarea jocurilor: „Ce este şi ce faci cu el?”. promovarea unei experienţe didactice pozitive în problema abordată. Astefel. copiii sunt dirijaţi să-şi încadreze răspunsurile în formulele date de educatoare. în cele trei variante prevalează latura instructivă a jocului didactic. „Ce-a găsit ursuleţul?”(jucăriile). pentru a denumi şi recunoaşte obiectele. Arată-mi ce-a găsit ursuleţul?) în raport cu materialul perceput. Un lucru este cert şi anume: în cazul în care în rezolvarea sarcinilor didactice sunt antrenaţi doar copiii comunicativi. uitându-se uneori faptul că ele. Rezolvarea sarcinii didactice – rezolvarea intelectuală – a fost dirijată prin formule stereotipizate. având un caracter orientativ. Metodologia variantelor amintite a dus la rezultate diferite . c. Ambele modalităţi de abordare a jocului prezintă variante diferite cu implicaţii psiho-pedagogice. „Ce trebuie la masa păpuşii?” variante care se por desfăşura după cum urmează: a. După cum este bine de observat. b.În îndrumarea jocului accentul cade pe dezvoltarea vorbirii prin exerciţii de recunoaştere şi denumire a obiectelor prevăzute în indicaţiile metodice şi în materialele auxiliare. a verbaliza acţiunile. un număr restrâns de copii au ajuns să-l mâniuască. ele au contribuit efectiv la îmbogăţirea şi activizarea vocabularului la copiii solicitaţi să răspundă. dar în acelaşi timp învaţă să deosebească formele obictelor şi denumirea lor. fără a neglija particularităţile individuale privitoare la lexicul copiilor. Pornind de la ideea că „exerciţiul” este elementul constitutiv al jocului. în prima variantă. mânuind materialul didactic. elementele de joc sunt în mare parte estompate. să-l lege nemijlocit de semnalele verbale. anihilate.

se transformă într-un exerciţiu rigid. În jocurile didactice este absolut necesar ca problema intelectuală (sarcina didactică) să fie prezentată într-o formă atractivă. majoritatea copiilor participă la joc. stimulează vorbirea. Unii răspund corect. educaţie) şi interne. rezolvând sarcina didactică mai mult sau mai puţin corespunzător. alţii dau răspunsuri confuze. trezeşte la copii dorinţa de a-şi comunica gândurile.şi activizate cuvintele programate doar de către câţiva copii. De aici necesitatea utilizării materialului distributiv raţional dozat. după cum se ştie. alţii răspund monosilabic. care să determine reacţii verbale la toţi copiii. jocul devine o activitate irezistibilă. prin care copilul îşi dezvoltă vorbirea. În această situaţie apare necesitatea de a cunoaşte nivelul de dezvoltare a vocabularului şi pornind de aici să programăm îmbogăţirea şi activizarea vorbirii în activităţile următoare. Altă variantă pe care o adoptă unele educatoare pentru a potenţa valenţele formative ale jocului păcătuieşte în sens contrar. Numai astfel pot fi cât de cât verificate rezultatele jocului desfăşurat. a folosirii unor preocedee adecvate. În jocurile didactice de dezvoltare a vorbirii. Pe această cale. copiii rămâneau deseori nereceptivi. Rezultatele sumar prezentate confirmă din plin ideea că jocul didactic în care elementul de joc este slab exprimat. capacitiatea de asimilare a cunoştinţelor. de a se mai juca. îşi pierde caracterul ludic. Lipsind elementele de joc. procesul însuşirii lexicului se produce în fiecare caz în mod riguros individualizat. Fenomenul se explică prin lipsa de diferenţiere a problemei intelectuale (sarcinii) ridicate în raport cu nivelul fiecărui copil. saturată de elemente de joc. educatoarea nu este informată despre efectul acţiunii educative asupra tuturor copiilor. bazat pe un bogat material didactic demonstrativ şi distributiv. În îndrumarea jocului. alţii repetă mecanic răspunsurile colegilor. în pofida indicaţiilor verbale ale educatoarei privind regulile. Această relaţie se stabileşte în cursul vieţii fiecărui individ cu prilejul însuşirii limbii în procesul comunicării”. În varianta a treia (c) copiii participă pe măsura disponibilităţilor individuale iar dialogul educatoare-copil este rigid. nediferenţiate.educatoare) este incompletă. mai devreme sau mai târziu. accentul punându-se pe latura instructivă. a interdicţiilor în lanţ. se poate admite că orice copil este capabil să realizeze nivele evolutive succesiv progresive în dezvoltarea limbajului sub aspect lexical. Dar. care facilitează rezolvarea sarcinii didactice. mai accelerat sau mai încetinit. în dependenţă de o serie de condiţii externe (mediu. Acestea trebuie aplicate selectiv. chiar dacă se întâmplă ca influenţele să fie neindividualizate. formularea răspunsurilor. recomandările metodice de principiu ne ajută numai dacă găsim o încadrare adecvată fiecărui caz particular. respectiv despre contribuţia jocului la îmbogăţirea şi la activizarea vocabularului. întrucât copiii nu pot fi uniformizaţi. sarcina. de denumire cu obiectul respectiv. nu urmăreau cu interes mersul jocului. Se uită faptul că jocul este eficient dacă sunt luate în considerare diferenţele posibile între copiii de aceeaşi vârstă. Evident. Concluzia pedagogică este lesne de deprins. de îmbogăţire a vocabularului. fragmentară. În astfel de condiţii. impresiile. Legătura inversă (de la copil. privind nivelul de experienţă (informaţie-formaţie) specificul fiecărei individualităţi la efort intelectual. În varianta a doua (b). cu atât mai mult în dezvoltarea vocabularului. Numai astfel acţiunea formativă este în acord cu legitatea lexicală potrivit căreia „cuvântul este purtătorul informaţiei despre obiect numai în măsura în care se află în relaţie de designare. iar sarcina 49 . prevalează elementele de joc. fapt ce diminuează valoarea lui formativă.

În desfăşurarea jocului. dar în lipsa exerciţiului cuvintele predate şi mai ales cele actualizate riscă să rămână pe mai departe în vocabularul pasiv al copiilor. într-un alt caz. Valorificarea rolului formativ al jocurilor didactice de dezvoltare a vorbirii nu este posibiliă fără a conferi activităţilor ludice un caracter plăcut. să deosebească însuşirileformă. Pe calea jocului toate aceste sarcini vor rămâne nedezvăluite ca atare pentru copii. pe grupe restrânse şi individuale. Nu în orice împrejurare aceste prescripţii sunt valabile. De exemplu. În stabilirea conţinutului informaţional şi lexical se porneşte de la datele psihologice. culoare. dar verbalizarea este minimă. majoritatea copiilor imită acţiunile sugerate de educatoare. un număr restrâns de copii este solicitat să răspundă la întrebările formulate stereotip (Ce este?. A face jocul eficient şi atractiv înseamnă a satura conţinutul cu imagini şi reprezentări. El se va juca şi în fiecare zi va învăţa să denumească obiectele corect. Jocurile pe grupe mici de copii. ghicire. sarcinile didactice sunt dozate gradat. imită acţiunile. Sarcinile didactice se diferenţiază de la caz la caz. Nu încape îndoială că perceperea nemijlocită a obiectelor asociate cu denumirea lor (realizată numai de câţiva copii) precizează sensul cuvintelor noi. Aceste succinte sublinieri atestă aserţiunea că jocurile în care prevalează acţiunea ludică se transformă într-o activitate pur distractivă. activează vocabularul. într-un caz sarcina urmărită este de a-i învăţa pe unii copii să denumescă corect unele obiecte. se deplasează. de la nivelul grupei. fapt ce minimalizează aportul lor în dezvoltarea vorbirii sub aspect lexical. fie pe cea distractivă. fără a fi puşi în situaţia să-şi exerseze vorbirea. 50 . a înlesni comunicarea vie dintre educatoare-copii. emoţii şi sentimente. Un rol deosebit de important pentru dezvoltarea limbajului sub aspect lexical îl deţin jocurile didactice repetate în etapa de jocuri şi activităţi alese. respectiv cele folosite pentru înbogăţirea şi activizarea vocabularului sunt selectate potrivit scopului urmărit. culorilor. „Unde s-a oprit roata?”. îmbogăţindu-şi şi activizându-şi vocabularul. cât şi cele individuale se organizează cu copiii care dovedesc evidente rămâneri în urmă în ceea ce priveşte identificarea unor obiecte. cu dorinţe şi năzuinţe. mişcare. Metodele de predare. surprize. se desfăşoară sub îndrumarea permanentă a educatoarei. Cum se poate ieşi din impas ca să apărăm copilăria cu jocul şi totuşi să stimulăm dezvoltarea vocabularului? A doua modalitate de îndrumare a jocurilor didactice încearcă să aplice creator recomandările prescrise de teoria pedagogică.didactică rămâne pe plan secundar. precum şi de materialele auxiliare. vorbire). cu fapte şi acţiunim. mărime. aleg din materialul distributiv obiectul cerut. Practica educaţiei preşcolare desfăşurată în condiţii optime ne cere să aplicăm în mod creator măsurile prescrise de teoria pedagogică referitoare la jocurile didactice de dezvoltarea vorbirii. denumirea lor. Ilustrative sunt în acest sens câteva aspecte surprinse din desfăşurarea jocurilor: „Al cui glas este?”. diferenţierea şi denumirea formelor. fixare. valorificarea maximă a rolului formativ al jocului didactic de dezvoltare a vorbirii nu este posibilă prin adoptarea variantelor puse în discuţie. latura instructivă se îmbină armonios cu acţiunile de joc (ghicire. să deosebească însuşirile acestora. Ce fac cu el?). Într-un astfel de joc copii trăiesc momente plăcute de aşteptare. surpriză. mânuiesc materialul. adecvate cu disponibilităţile lexicale ale copiilor şi cu particularităţile individuale. După cum se poate vedea. dat fiind caracterul lor general. atractiv. Acesta cu atât mai mult atunci când se urmăreşte îmbogăţirea vocabularului. în care accentul cade fie pe latură instructivă. Se organizează cu toată grupa. aşteptare.

cât şi practic. îi apare ca o activitate plină de plăcere. JOCUL DIDACTIC ŞI ACTIVIZAREA LIMBAJULUI În cadrul jocurilor didactice cea mai mare pondere o deţin metodele de învăţare prin acţiune efectivă (joacă). metode şi forme de organizare este evidentă. după R. de găsire a unor soluţii de natură să-l satisfacă. Ionescu ). reprezentând în acelaşi timp şi câmp de acţiune a principiilor didactice” (M. Este ceea ce numea Karl Buhlea „plăcerea funcţională” care acţionează în joc. dinamica acestor categorii pedagogice. Oboseala. cât şi interni. trebuie găsit mijlocul de a-l face să considere orice sarcină un joc. În aplicarea metodologiei didactice se are permanent în vedere atât factori obiectivi. Procedând astfel copilul este dornic de cunoaştere.1. care cunoaşte precis motivaţia şi sarcinile jocului nu există din punct de vedere subiectiv. care ţin de natura finalităţii. atitudini). Asigurarea design-ului internaţional şi ambiental este cerinţa obiectivă şi subiectivă a reuşitei fiecărei activităţi. acţiunea. pe care o depune bucuros. de logica şi specificul activităţii desfăşurate. prezentarea materialului stimul. Raportul dintre principiile învăţământului şi metodologia didactică. 51 . cei interni vizează stările interne care devin posinbile pentru reactualizarea cunoştinţelor. sunt condiţionate de înţelegerea caracterului iterativ al predării şi învăţării. priceperi. cauzată de joc. Ştiind că una dintre principalele trebuinţe ale copilului este jocul. Fixarea cunoştinţelor însuşite a fost desfăşurată de fiecare dată sub altă formă. sunt încorporaţi în principiile sistematizării şi continuităţii şi însuşirii temeinice a cunoţtinţelor. impresia de oboseală sau aceea de stare de apatie.4. Pentru copilul care se joacă. particularităţile de vârstă şi individuale ale preşcolarilor. anunţarea obiectivelor şi motivarea acestora). Având în vedere aceste principii am planificat jocurile didactice şi jocurileexerciţiu în aşa fel încât o predare să fie urmată de un joc de fixare şi apoi consolihdare a cunoştinţelor predate. mişcarea fiind elementele specifice jocului. de legităţile actului învăţării. interes pentru joc (anunţarea subiectului. dorinţă internă şi exteriorizare. a materialului însuşit anterior (cunoştinţe. Orice formă de activitate a cuplului educatoare-preşcolar este „o înmănunchere de metode şi procedee. Să stabilm o deplină concordanţă între trebuinţă. cât şi factori subiectivi: psihologia şi nivelul grupei. pentru evitarea monotoniei. În desfăşurarea jocului trebuie să căutăm să trezim trebuinţe. deprinderi. în memoria copilului. Iagne. La însuşirea temeinică a cunoştinţelor participă atât factori externi. atât în plan teoretic. Factorii externi. Întrepătrunderea între principii.

inapt în participarea la jocuri şi activităţi. de colaborare. în care procesul este accentuat. capabilă să facă faţă sistemului social în care să-şi găsească locul şi să funcţioneze corect. estimării de sine. iar pe de altă parte. bineînţeles). le folosim ca vectori în activităţile pe care la desfăşurăm cu copiii. în care dialogul informează reciproc părţile despre comportamentul copilului. precum şi alte procese reglatorii. are totuşi de suferit în privinţa alterării imaginii de sine. O consecinţă a unei atare perecepţii exterioare a sa este rejectarea din colectiv. comunicarea devine procesul primar şi esenţial de cunoaştere. reuşeşte să cântărească cât de cât situaţia şi să o evalueze (la nivelul său. adică trecerea către şi în mediul şcolar de învăţământ. copilul se manifestă circumspect. chiar dacă are un fond psihic solid ori. şi trebuie subliniat faptul că o colaborare bună cu familia. Trebuie remarcat. în parte. intensificat. pa care noi. Atât copilul are de suferit. prin izolare.4. grădiniţa prevede numeroase obiective şi conţinuturi specifice fiecărui nivel de vârstă. Această situaţie conduce la profunde sentimente de frustare. de achiziţie (însuşire) de informaţii. La nivelul grupelor mari din grădiniţă se intensifică activităţile de antreanare a gândirii şi comunicării. când copilului i se solicită şi i se antrenează susţinut spre dezvoltare procesele psihice (semzoriale) şi procesele cognitive (superioare). pe de o parte datorită unui factor intern – accelerarea naturală al dezvoltării copilului – corespunzătoare stadiului evidenţiat de j.2. Piaget ca fiind cel operaţional. cu deosebire la grupa mare. în primul rând. accelerat. datorită cerinţelor unui factor extern – necesităţile de raportare la sistemul social. Inapt în stabilirea relaţiilor de prietenie. care îl împiedică pe copil să stabilească relaţii cu colegii săi în activităţile comune. copilul izolat în colectiv. La vârsta preşcolară trebuie avut în atenţie dezvoltarea comunicării verbale şi a limbajului corporal al copiilor. cât şi familia sa. ce înseamnă nedobândirea deprinderilor de comunicare sau ce implică aceasta: la nivelul comportamental se manifestă o formă de timiditate. fiind perceput de colegii săi ca fiind inapt. condtituie o premisă de normalitate sau normalizare a cazului. eventualul eşec şcolar sau manifestări de agresivitate. astfel încât să nu se îndrepte spre eşec şi agresivitate. DEZVOLTAREA COMUNICĂRII ŞI A GÂNDIRII PRIN JOCURI DIDACTICE La vârsta preşcolară. mai departe. 52 . fără a avea un impact emoţional negativ asupra sa. Pentru a face faţă acestor evoluţii de dezvoltare şi integare a copilului. educatoarele. ori în care exersarea sau extinderea activităţilor din grădiniţă sunt preluate şi continuate acasă. categorisindu-se singur la un nivel inferior celui al colegilor săi. reţinut. prin gândire. Pe de altă parte. prin antrenarea gândirii. care generează neadaptare socială şi şcolară şi. în a face şi a realiza alături de ei scopurile impuse sau propuse. în vederea formării sale ca fiinţă umană cu personalitate.

sau exact ce anume trebuie – în opinia fiecăruia – să fie corectat.se poate aplica jocul „Să ne cunoaştem” în care fiecare copil este rugat să-şi facă o descriere. insistând pe desfăşurarea celor care solicită atenţia şi concentrarea. cea mai la îndemână prin multitudinea tematică şi de formă. în care „echipele de scenă” sau mixte – copiii mai volubile cu cei mai timizi. modelat). tăietor de lemne. • Pentru dezvoltarea gândirii. numind copiii cu reţineri în comunicare să exprime ceea ce au desenat ei (pictat. Iată câteva mijloace generale şi particulare prin care se încearcă dezvoltarea gândirii şi a comunicării preşcolarilor: • Pentru comunicarea orală – jocuri cu întrebări şi răspunsuri. limbaj etc. vânt.). prot etc. apoi am asociat numelui său porecla „francezul” astfel încât să aibă permanent ca sprijin o consemnare pozitivă a „calităţilor”. în mod particular legând soluţionarea lor de analiza cunoştinţelor în privinţa 53 . anumiţi copii. • Pentru comunicarea gestică. mare. pe fiinţe (pisică. pe lângă jocurile care servesc şi dezvoltările verbale.Astfel de situaţii (deficitare) trebuie avute în vedere în planificările de activităţi şi. De un deosebit ajutor este jocul „Mima” în care se porneşte de la exprimarea gestică a unui singur cuvânt (substantiv) şi se ajunge la exprimarea propoziţiei întregi: „Ce sunt eu?” – pe meserii (pianist. pentru cei cu tulburări de vorbire (dislalie. De notat este că aceste (auto)aprecieri sau (auto)evaluări se notează pe fişe. iar analiza acestora arată diferenţele de percepţie asupra fiecărui subiect în parte. pe accentuarea şi nuanţarea corespunzătoare a vocii. apoi. La fel. arătând (de exemplu) prin jocul „Ce vreau să spun?” că o propoziţie exprimată cu aceleaşi cuvinte poate avea înţelesuri diferite în funcţie de cele expuse mai sus (intonaţie. iarnă. Se includ aici jocuri distractive şi recreative de tipul puzzle şi labirint. cerşetor. • Tot pentru dezvoltarea comunicării orale şi deprinderea gesticii se aplică jocuri de rol: interpretarea de pasaje din scene ori impunerea de roluri după un subiect ales sau impus. în vederea evitării sau a stopării lor trebuie prevăzute mijloace de reglare specifice lor: jocurile didactice fiind cea mai de bază metodă (dar şi mijloc sau instrument) de educare a copiilor. cât şi comportamentală sau caracterială. se aplică jocuri matematice şi logice. şi cea mai acceptată şi mai agreată de copii. Bineînţeles. în special cei mai timizi sau mai retraşi sunt numiţi să facă descrieri ale colegilor lor.). dar să încerce să exprime şi ceea ce deduc din realizările colegilor lor.). pentru peltici („englezul”) etc. bătrân. pe fenomene ale naturii (ploaie. rotacism etc. nuanţare etc. aşa încât să faciliteze dobândirea de către copii a deprinderii de interrelaţionare şi a formării unei imagini de sine pozitive. doctor.) se aplică jocuri didactice cu exersare şi corectare a pronunţiei. • Pentru estimarea de sune .. • Pentru dezvoltarea expresivităţii trebuie insistat pe deprinderea asocierii conţinutului cu intonaţia. atât fizică (corporală). cei cu un vocabular activ mai bogat schimbă replici cu cei mai puţin deprinşi cu vorbirea emplă etc. numind cel mai frecvent pentru răspuns copiii cu deficienţe (în comunicare. trebuie înlăturate dezaprobările şi dispreţul colegilor faţă de o anumită greşeală de pronunţie a cuiva. se poate mula pe fiecare obiectiv şi conţinut educaţional. la cel care frecvent inversează literele – „anagramistul” (povestindu-le copiilor despre anagrame şi valoarea lor intelectuală).). copac etc). poliţist. identificând-o cu o situaţie intens pozitivă: pentre graseire (rotacism) am asociat copilul cu un vorbitor nativ de limbă franceză. Se utilizează jocuri de creaţie – atât creaţie verbală cât şi artisticoplastică. dactilograf etc.

3. cât şi şcolarul mic. acestea ar fi direcţiile esenţiale în care se exersează şi se perfecţionează actul vorbirii: 1. din grădiniţă. povestiri. atât de preşcolar. isteţ. mijloacele şi posibilităţile materiale. Foarte mult ţine reuşita corectării de talentul şi aptitudinile noastre. cu posibilitatea schimbării emiţătorului cu receptorul (observări.. 54 . 4. despre viaţa familială. bun desenator. pentru a ilustra o logică internă a asimilării limbajului. interpretarea unor roluri în scenele scurte sau dramatizări). sentimentele şi trăirile copiilor. sfera realităţii înconjurătoare. Astfel. sensibilitatea receptoare (repovestire). în faţa colegilor. cu educatoarea. convorbiri). motivaţiile individuale. 4. medalii. diplome. Vorbirea în grupuri. Vorbirea despre experienţele. cu intenţia de a urmări capacitatea de receptare a fiecărui copil. ORGANIZAREA ACTIVITĂŢILOR DE EDUCAŢIE A LIMBAJULUI Ca primă verigă a limbajului diferenţiat după funcţii. curat. ale educatoarelor. ajung să primească un premiu.personajelor pe care la figurează: „Să ajutăm pisica să-şi găsească puii” (labirint) era urmat de discuţii libere pe tema „Ce ştiu despre pisică?”. • Tot pentru estimarea pozitivă de sine se consideră oportun ca educatoarea să decerne premii. Cei care se evidenţiază de mai multe ori sau la mai multe capitole. memorizări). în scopul de a efectua o selecţie şi lua o decizie (povestiri. prin componentele sale legate de tehnica vorbirii. . vorbirea trebuie înţeleasă. printre aceştia îşi găsesc „un titlu” cei cu probleme în comunicare şi relaţionare. Desigur.. pe niveluri. ca fiind un mijloc de comunicare directă a lui cu familia. indiferent de forma de realizare a acestora. confecţionate la activităţile practice cu copiii şi decorate artistic de către ei. Vorbirea în public. „Ce poveşti. poezii sau cântece cunoaştem despre pisică?” etc. cu colegii. se accentuează pregnant obiectivele generale.3. (liniştit. iute dezlegător de exerciţii. de devoţiunea cu care ne aplecăm asupra lucrului cu copiii. În activităţile de dezvoltare a limbajului preşcolarilor. 5. cuminte. respectând legăturile logice dintre idei (povestiri create de copii) pe teme variate: despre ei. 2. dintrea acestea fiecare educatoare o poate găsi pe cea optimă în funcţie de specificul cazului – amploarea deficienţei. pentru o perioadă de timp poate funcţiona poziţia „Copilul zilei” – pe care era numit „Cel mai . „Copilul lunii ” este ales dintre cei evidenţiaţi pe zile (săptămâni) şi primeşte o medalie. Cuvântul va acoperi astfel. lecturi după imagini. despre colegi. Vorbirea asupra unor texte cunoscute prin ascultare. a lumii materiale şi fenomenele pe deplin accesibile preşcolarului şi şcolarului mic. Transmiterea informaţiei cu caracter instructiv-educativ la nivelul grupelor sau al claselor.)”. • Sunt multe posibilităţi de a suscita interesul copiilor de a se schimba ei înşişi. După unii cercetători.a spectatorilor (recitarea expresivă. bun coleg etc. modul de percepţie a acestuia în cadrul grupei. de gradul nostru de implicare activă şi interesul de a face ceva concret.

copiii învaţă mai întâi să-şi exprime liber şi cu uşurinţă impresiile despre povestirile sau basmele audiate.De aceea. în propoziţii şi fraze corect alcătuite. spre exemplu. treptat. presupunând o exprimare. particularităţile diferenţiale în conduita lor verbală. aspecte diferenţiale în exprimare. Cunoscându-se. ca nucleu central al comunicării interumane. conţinutul ideatic şi emoţional. această trăsătură caracteristică psihologiei umane. care începe la vârsta preşcolară. Povestirea. lecturile după imagini) se organizează diferenţiat în funcţie de grupă (mică. putând chiar reproduce conţinutul acestora.Atât educatoarea. cursivă. foloseşte povestirile ca pe un mijloc deosebit de valoros. Este o modalitate literară pe cât de simplă. la fete şi băieţi. Bucureşti. Jocul didactic este unul dintre cele mai eficiente mijloace pentru dezvoltarea gândirii şi a vorbirii logice a preşcolarilor. expresive. Memorizarea. este o „naraţiune literară de dimensiuni relativ reduse. fără a exagera în impunerea severă a regulii ascultării celuilalt. precum şi capacitatea de plasticizare a cunvântului. cât şi învăţătorul. 4. trebuie să ofere copilului structuri şi conţinuturi stimulative pentru evoluţia firească a limbajului cu consecinţe pozitive în zona întregii personalităţi. prin repovestiri se exersează şi vorbirea sub aspect fonetic. preluând modelul natural de dezvoltare a vorbirii. 2. Fiind primele exerciţii ale copiilor de a reproduce un text audiat. 129). pe atât de captivantă. formative. prin elementele împrumutate adesea fantasticului etc. Eficienţa jocului didactic faţă de celelalte activităţi obligatorii constă în faptul că la desfăşurarea lui participă toţi copiii. 1975. rolul covârşitor al comunicării dialogate în relaţiile internaţionale. din punct de vedere gramatical. constituind totodată un valoros mijloc de cunoaştere şi de dezvoltare a vorbirii expresive.Editura Academiei. dezvăluindu-i. 1. cu intonaţie variată în funcţie de momentele acţiunii. imaginaţia sunt reduse. formă esenţială a genului epic. în favoarea povestirilor copiilor. repovestirea unui basm. gândirea. memoria. care presupun o experienţă de viaţa ceva mai bogată şi o contribuţie personală substanţială. contribuţia personală. reglatorii) şi a iniţierii în „arta” ascultării. prezentă în toate variantele acesteia. lexical şi gramatical. ştiind că nivelul de dezvoltare a valorii reflectă şi nivelul intelectual al copiilor. poezia trebuie să-i cucerească prin jocul antrenant al rimelor. memorizarea. ei 55 . deoarece suscită din plin curiozitatea ascultătorului. care conţine un fond liric” („Dicţionarul explcativ al limbii române”. la grupa mijlocie repovestirile se practică în număr mai mare. mijlocie. Activitatea de memorizare contribuie la formarea deprinderii de a memora logic şi conştient ofjerind baze şi altor procese psihice ca imaginaţia. scăzând. Povestirea. Termenul implică referiri la arta de a nara. mare şi pregătitoare). logică. observarea. la celelalte grupe. apoi. logice. Procesul receptării dirijate a poeziei. precum şi aspecte protective în exprimarea copiilor. jocul didactic. Activităţile de educaţie a limbajului (povestirea. datorită funcţiilor sale cognitive. Având ca scop prioritar formarea unei exprimări corecte. îl introduce pe copil tot mai adânc în universul acesteia. Urmărind dezvoltarea principalelor procese psihice (gândirea. ca specie epică în proză. Astfel. educaţia cognitivă şi a limbajului în grădiniţă. pag. încă din antichitate. fluente. Pentru a fi receptată cât mai eficient de către copii. 3. prin cadenţa versurilor. imaginaţia). la vârsta preşcolară se pune baza iniţierii în adresarea către adulţi în conversaţie (prin dialog. creativitatea.

a aspectelor esenţiale ale obiectelor. descrierea şi mai ales. intelectual. descrierea. de forme a unor priceperi şi deprinderi etc. ca atare. Fiecare metodă dobândeşte valoare prin eficienţa cu care conduce activitatea copilului spre realizarea obiectivului propus. reprezintă o vastă acţiune de modelare a personalităţii copilului. interpretarea datelor. pe descoperirea. fixarea şi verificarea cunoştinţelor dobândite de copii la acest obiect de învăţământ este convorbirea. în cele mai multe cazuri. exerciţiul. explicaţia. cu o anumită temă. Convorbirea. 6. O altă activitate obligatorie care contribuie la realizarea sarcinilor de bază ale dezvoltării vorbirii cum ar fi consolidarea. conversaţia. Realizarea acestui deziderat presupune găsirea acelor soluţii care să conducă la dezvoltarea optimă. metoda de transmitere şi însuşire a cunoştinţelor.depunând eforturi de gândire şi exprimare dar fără a conştientiza aceasta. etice. experienţa dirijată. lecturile după imagini vizează analiza. bazate pe acţiune. demonstraţia. el necesită folosirea unor strategii. cu azutorul metodei conversaţiei. fiecare eficientă în anumite situaţii. la asimilarea de către el a conţinuturilor şi valorilor ştiinţifice. fizic. concretzate în forme de activitate. progresivă a copilului. considerând că se joacă. lingvistice. învăţare şi evaluare. În procesul de încăţământ educatorul şi subiectul educat acţionează prin intermediul unor metode de predare şi învăţare. EVALUAREA Procesul de învăţământ este un proces complex rezultat din exercitarea funcţiilor sale esenţiale – cele de predare. cu toate componenetele lui. metodele de simulare (jocurile didactice şi învăţarea prin dramatizare). Procesul de educaţie. STRATEGII DIDACTICE. tehno-practice etc. Lecturile după imagini constituie un mijloc eficient de a determina pe copii să se exprime prin intermediul imaginilor dintr-un tablou sau dintr-un şir de tablouri. 4. pe calea mai multor analizatori. strategii de acţiune. Actul de predare şi învăţare include în structura lui strategiile didactice. lectura. metode difeite. a acţiunilor înfăţişate în ilustraţii. pe cunoaşterea directă a obiectelor şi a fenomenelor lumii înconjurătoare. procedee. de explorare şi descoperire. metode. 56 . cu care operează şcoala. povestirea. Această activitate se analizează. sub toate aspectele: psihic. Didactica propune diferite criterii de clasificare a metodelor în funcţie de izvorul principal al cunoaşterii sau învăţării şcolare. este factorul cel mai de seamă care transpune în practică idealul educaţional – dezvoltarea personalităţii. 5. Dacă în cadrul observărilor accentul cade pe transmiterea de noi cunoştinţe. acel ansamblu de metode şi procedee prin care se realizează conlucrarea dintre educator şi educat în vederea predării şi învăţării unui volum de informaţii. literar-artistice. Principalele metode folosite în grădiniţă şi care fac obiectul metodicii dezvoltării vorbirii: observaţia. de formare a personalităţii copilului este foarte divers.4. singură sau asociată cu altele. Procesul de învăţământ.

cea care îşi găseşte mai larg aplicarea. Observarea este mijlocul principal de dobândire a cunoştinţelor. fenomene ale naturii. urmărirea caracteristicilor anotimpurilor. Prin intermediul povestirii sunt înfăţişate fapte. 4. cu ajutorul ei copiii pătrund cu uşurinţă în lumea basmelor. pot fi planificate sau ocazionale. durere.4. Calitatea observării este condiţionată de timpul de observare.). jocurile de creaţie. Activităţile de bază din grădiniţă: convorbirile după imagini. peisaje geografice. Ea contribuie la dezvoltarea gândirii cauzale şi a spiritului de observaţie. a limbajului. de analiză şi sinteză. a legendelor. evenimente. pot lua un caracter individual sau pe echipă. prin raportarea la întreg. prevenirea şi corectarea unor defecte de vorbire. 4. POVESTIREA Aceasta este o metodă „cu priză la copii”. vin în contact cu opere literare.1. de a pune întrebări. a memoriei.4. cea analitico-sintetică. la educarea estetică a copiilor. a miturilor. fac cunoştinţă cu întâmplări din viaţa unor personaje. OBSERVAREA Dintre modelele generale de învăţământ. le creează stări de iubire. oameni de seamă etc. copilul aflându-se în contact direct. Prezentarea obiectelor trebuie însoţită de o activitate exploratorie variată.Activităţile propuse de programa activităţilor instructiv-educative în grădiniţa de copii vizează formarea la copii a deprinderilor de exprimare corectă. de modelaj. însuşirea treptată a structurilor gramaticale. se desfăşoară în etape (urmărirea unei plante de la semănat până la rodire. stimularea şi dezvoltarea gândirii pe baza activizării limbajului. Cele în timp fac obiectul mai multor activităţi. a creşterii unor animale etc. Observările de scurtă durată au caracter obligatoriu şi fac obiectul unei singure lecţii. incită la analiză şi comparaţii. îmbogăţirea vocabularului. este observarea. fenomenele din mediul înconjurător. prin modelarea laturii sonore a limbajului. descoperiri. prin intermediul ei educatoarea face cunoscute copiilor aspectele realităţii. activităţile de desen. dezvoltarea limbajului şi a comunicării în conformitate cu normele gramaticale. formarea vorbirii coerente. din natură. ceea ce explică valoarea ei educativă. la sensibilizează sentimentele. lexical. O povestire atractivă ste urmărită cu interes de copii. majoritatea activităţilor obligatorii se realizează pe baza observărilor. sub aspect fonetic. senzorial cu realitatea de cunoscut. copilul trebuind pus în situaţia de a verbaliză. 57 .2. Observările pot fi de scurtă durată sau în zimp. ură. Observarea urmează calea proprie a cunoaşterii. analiza părţilor se face continuu. Prin tematica lor variată observările contribuie la dezvoltarea gândirii. expresive. gramatical. adecvate la context. în grădiniţă. Observarea este o metodă de cunoaştere directă a realităţii.

reprezentări depre obiecte. Acestea trebuie să fie clare. povestirea îmbracă două forme: povestirea educatoarei şi povestirea copiilor. fixării şi sistematizării cunoştinţelor însuşite (conversaţia de fixare).). imagini etc. prin care se stimulează activitatea de învăţare a acetora.Povestirea ale un caracter narartiv. generalizarea). întrebări care au ca sarcină didactică evaluarea cunoştinţelor. reconstituirea povestirii audiate (deprinderea copiilor de a ordona ideile într-un sens logic. fapte. Succesul conversaţiei depinde de măiestria educatoarei. de a-şi adapta vorbirea la context şi de a da un flux curent vorbirii). 4. Conversaţia îmbracă două forme: euristică şi catihetică. prin intermediul ei copiii asimilează expresii practice. documente. Aceasta devine mai atractivă atunci când e însoţită pe parcurs de un material intuitiv adecvat (proiecţii. sinteza. verificării orale a cunoştinţelor (conversaţia de verificare etc. Forma de iniţiere şi deprinderea de a povesti este repovestirea. Conversaţia catihetică vizează simpla reproducere a cunoştinţelor asimilate în etapele anterioare în vederea fixării şi consolidării lor. variate. solicită latura afectivă a psihicului. accesibile. deprinderi. priceperi. este un mijloc de exprimare contextuală. solicită memoria şi imaginaţia. ajutându-i să înţeleagă informaţiile şi pentru formarea de timpuriu a intereselor cognitive. Ea modelează procesele intelectuale superioare care participă la constituirea limbajului (analiza. Complexitatea conversaţiilor ca modalităţi specifice dezvoltării vorbirii solicită din partea educatoarei. cea mai solicitantă rămânând conversaţia euristică. să le completeze pe cele acumulate. fenomene. li se modelează personalitatea. contribuie la educarea lor estetică. desene. Povestirea copiilor este un util exerciţiu de dezvoltarea vorbirii şi a comunicării.4. concrete şi simple. întâmplări. cum?. cu un grup mai mic de copii sau cu un singur copil. prin întrebări. Povestirea influenţează conştiinţa copiilor. pot fi întrebări ce solicită gândirea sau îl pun pe elev în situaţia de a descoperi (de ce?. înregistrări fonice. întrebări care să contribuie la fixarea. Cinversaţia dintre educatoare şi copii poate fi prestată cu întreaga grupă. precise. metodă activă. reactualizării şi introducerii în tema nouă a lecţiei (conversaţia şi reactualizarea). o pregătire prealabilă în funcţie de sarcina didactică propusă: discuţii prin care se urmăreşte ca preşcolarii să dobândească noi cunoştinţe. la descoperirea unor noi informaţii pe baza celor deja existente în mintea lui. 58 . pentru ce? etc.). care constă în a-l conduce pe elev.). de a formula şi de a pune întrebări. sistematizarea şi generalizarea unor cunoştinţe. figuri de stil. Ce modalitate de activitate pentru dezvoltarea vorbirii. îşi îmbogăţesc vocabularul şi sensibilitatea. Ea este utilizată în predarea tuturor disciplinelor în scopul însuşirii de noi cunoştinţe (consersaţia euristică).3. CONVERSAŢIA Este un dialog ce se desfăşoară între educatoare şi copii. Conversaţia ca metodă de lucru este folosită cu scopul de a obţine antrenarea şi participarea activă a copiilor la propria instruire.

auditive). se realizează la nivelul percepţiei şi al reprezentării. de orientare a spaţiu. diafilme. mulaje. funcţiile intelectuale. adecvat nivelului grupei. jocuri senzoriale (vizualmotorii. module etc. tablourilor. filme didactice. 4.Dialogul trebuie condus cu tact. exprimarea lor se nuanţează.4. care sunt frecvent utilizate în grădiniţă. DEMONSTRAŢIA Aceasta este metoda învăţării pe baza contactului copilului cu materialul intuitiv. jocuri cu materiale (obiecte) etc. Conversaţia îşi dovedeşte eficienţa în măsura în care este corelată cu celelalte forme de activitate. vocabularul lor se îmbogăţeşte. el stimulează procesele afectiv-motivaţionale. planşelor. prin formele variate pe care le îmbracă: favorizează învăţarea. de creaţie. Din punct de vedere al materialului folosit jocurile mai pot fi grupate în jocuri orale: cu întrebări („cine ştie câşigă”).4. bogate. de cunoaştere a mediului înconjurător. fotografiilor. Contacul senzorial cu obiectul ajută la formarea unor percepţii şi reprezentări excate. înregistrări fonice. METODE DE SIMULARE Printre acestea sunt jocurile didactice şi învăţarea prin dramatizare. mai ales a celor audiovizuale. nivelului de dezvoltare psihofizică a participanţilor. Procesul de învăţare are la bază un raport concret-senzorial. de mişcare etc. particularităţilor lor de vârstă. reprezentărilor grafice. Funcţia de comunicare a limbajului este cultivată la maximum prin intermediul jocului. cultivă anumite trăsături pozitive în plan moral. copiii obţin un spor de informaţie.4. În cadrul jocului trebuinţa de comunicare se impune pentru copil. ea răspunde caracterului intuitiv al gândirii preşcolarului. 4. Demonstraţia cu ajutorul imaginilor. dezvoltă capacitatea de exprimare a copilului.5. pe bază de diapozitive. de imaginaţie. jocuri matematice. cu lumea obiectelor şi fenomenelor reale. dramatizări. După conţinutul şi obiectivele urmărite distingem jocuri de dezvoltare a vorbirii. adânceşte înţelegerea şi consolidează cunoştinţele dobândite cu ajutorul acestor mijloace. Jocurile didactice satisfac nevoia de maturitate şi gândire corectă a preşcolarilor. Demonstraţia. jocuri-ghicitori. 59 .

b) evaluare cumulativă (sumativă) şi c) evaluare continua (formativă). adoptarea deciziilor care să conducă la amelioarerea. la nivelul accesibil. Pe fondul acestor funcţii şi operaţii. înlăturarea neajunsurilor. Evaluarea randamentului şcolar cuprinde variate forme de verificare. Robinson Fl.”Învăţarea în şcoală şi introducerea în psihologia pedagogică”. să elaboreze un program de exerciţii. . pag.. la calitatea şi desfăşurarea procesului de învăţământ.Învăţarea prim dramatizare se practică sub forma citirii pe roluri sau a interpretării unor roluri ce reprezintă personaje din basme. educare pe tot parcursul anului şcolar.ajută cadrul didactic să descopere dacă a realizat activităţi. să intervină cu modificările ce se impun în următoarele secvenţe de indtruire. .6. . reglarea şi perfecţionarea acesteia. fabule etc. 60 . conţinutul cunoştinţelor transmise.. contribuie la formarea capacităţii de autoapreciere şi la stimularea trebuinţei de autoapreciere.furnizează informaţii cu privire la nivelul de pregătire a copiilor. să descopere lacunele acestora. pedagogice. dacă a folosit metode şi procedee adecvate pentru a se face înţeles. Editura Didactică şi Pedagogică. 667) care îndeplineşte câteva funcţii importante: a) de constatare şi apreciere a rezultatelor şcolare. lecţii de calitate. După modul lor de integrare în desfăşurarea activităţii didactice. evaluarea în procesul de instruire şi educare îndeplineşte o serie de funcţii specifice. reprezentând „puncul final într-o succesiune de enenimente” (AusubelD. Evaluarea este o acţiune complexă. intrepretarea şi aprecierea datelor obţinute. la rezultatele obţinute. a randamentului şcolar. explicaţii suplimentare. c) de predicţie (prognosticare). EVALUAREA Activitatea de evaluara a randamentului şcolar este o componentă esenţială a procesului didactic. le stimulează şi stimulează activitatea de învăţare. Evaluarea randamentului şcolar se află în interacţiune funcţională cu predarea şi învăţarea: .permite educatoarei. povestiri. de găsire a unor soluţii pentru eliminarea neajunsurilor din activitatea desfăşurată. survenite să recupereze retardul. Evaluarea urmează activităţilor de predare şi învăţare ale căror rezultate la măsoară. metode şi procedee de evidenţiere a performanţelor atinse. a rezultatelor. a dozat corect în cardul orei. care privesc pe participanţii la acest proces: educator-educat.oferă elevilor posibilitatea de a constata performanţele atinse sau eşecurile pe care le dirijează. pedagogii reţin trei forme: a) evaluare iniţială. în funcţie de modul în care grupa a asimilat conţinutul transmis. 4. apreciază. care presupune relizarea mai multor operaţii: măsurarea fenomenelor.4. b) de diagnosticare a activităţilor desfăşurate. este prezentată în orice activitate de instruire. în scopul îmbunătăţirii activităţii în secvenţa următoare.

probe de alcătuire de propoziţii. . valoarea lui depinde de felul în care este utilizat de educatoare.să folosească fapte de concretizare în acord cu sistemul şi normele limbii actuale literare. ROLUL MATERIALULUI DIDACTIC ÎN DEZVOLTAREA VORBIRII în procesul de instruire şi educare a copiilor un rol important revine materialului didactic. Cu cât se imprimă lecţiilor un caracter intuitiv astfel acţionându-se toate laturile psihice ca: atenţia. mijloacelor de învăţământ în calitatea lor de „instrumente de acţiune sau purtătoare de informaţii” (I. conversaţia (dialogul). studiul produselor activităţii. 61 . scrise. aplicate probe pentru verificare a corectitudinii exprimării.a. metode şi procedee: observarea atentă a comportamentului de învăţare al grupei. Sub aspect pedagogic. permiţând o anumită formă de exersare. Preocupările în problema evaluării fac parte din domeniul creşterii continue a eficienţei activităţii didactice.Datele ce permit evaluarea rezultatelor obţinute de preşcolari pot fi dobândite prin mai multe forme de verificare. practice).ca mijloc de evaluare (control).5. creativitatea şi gândirea. Folosirea din plin a materialului didactic are o importanţă hotărâtoare în asimilarea temeinică şi conştientă a cunoştinţelor. de a relata întâmplări trăite şi imaginate. Caracterul evaluării în grădiniţă trebuie să fie formativpredicativ. testele. această noţiune va fi apoi reluată şi exploatată de către educatoare. dezvoltă spiritul de observaţie al copiilor şi măreşte interesul pentru cunoaştere. pot fi uşor înţelese atunci când se foloseşte cu pricepere ilustrarea lor. mijloc care permire educatorului să verifice măsura în care au fost înţelese aceste cunoştinţe. Orice material didactic trebuie să îndeplinească anumite cerinţe de concepţie: . Materialul didactic se constituie într-un instrument de lucru pus în serviciul faptelor pe care le reprezintă. cu atât lecţia va deveni mai interesantă şi va oferi copilului un câştig mai deplin. 4. memoria.ca mijloc de aplicare a cunoştinţelor predate.ca mijloc important în formarea automatismelor. . Multe cunoştinţe care par la început dificile. didactică le clasifică în: a) mijloace informativ-demonstrative: b) mijloace de exersare şi formare a deprinderilor: c) de raţionalizare a timpului în cadrul lecţiilor: d) mijloace de evaluare a rezultatelor învăţării. probe de control (orale. a capacităţii de a pune întrebări. percepţia. Ordonate după funcţia lor pedagogică. imaginaţia. Studiul produselor activităţii se prestează la majoritatea activităţilor şi disciplinelor din grădiniţă. pentru determinarea volumului vocabularului. materialul didactic se poate utiliza în mai multe moduri: . a optimizării procesului de învăţământ. Cerghit). fişele de evaluare ş. de a purta conversaţii pe teme alese sau date.pentru a-i familiariza pe subiecţi cu o anumită noţiune pe care să o descopere. . pronunţări. probe de creativitate etc.

Gama materialelor didactice. materialele figurative – substitute ale realităţii. lecturi după un şir de imagini etc. Mijloacele de învăţământ sunt suportul material în desfăşurarea procesului instructiv-educativ. cu povestiri. filmele didactice. Orice mijloc de învăţământ abordat trebuie ales cu discernământ. . îmbogăţirea şi activizarea vocabularului. să reprezinte un instrument care să contribuie la desfăşurarea unui învăţământ activ şi concret. fotografiile. banda magnetică – magnetofonul etc. pick-up-ul. jocuri pe computer. dezvoltarea capacităţii de exprimare corectă. rezultat al măiestriei pedagogice. a mijloacelor de învăţământ este largă. gramaticale. dintr-un basm. minibolurile figurale. dezvoltarea capacităţii de audiere a exprimării unei povestiri.să fie adaptat la particularităţile de vârstă ale copiilor.). jucăriile. jocuri fonetice.să dea regulii mai mlut relief decât o poate face un enunţ expozitiv. putănd deveni un suport sigur. pronunţarea corectă a cuvintelor înţelegerea celor vorbite. jocurile. receptarea informaţiei de către copii. discul. schemele. lexicale. de conţinuturile activităţilor de dezvoltare a vorbirii. materiale şi mijloace în vederea realizării scopului propus. Cât priveşte activităţile de dezvoltarea vorbirii în grădiniţă. operaţiile gândirii. tabelele. acestea se desfăşoară pe baza unui variat şi bogat material demonstrativ. Mijloacele de exersare şi formare a deprinderilor sunt cele care asigură formarea unei exprimări corecte. creativităţii şi preocupărilor fiecărei educaoare. în funcţie de particularităţile de vârstă. să combine şi să organizeze ansamblul de metode. fişele ortografice etc. colecţiile de plante şi de minerale. de integrarea unor mijloace de învăţământ adecvate care să asigure contactul direct al celor educaşi cu realitatea. dezvoltându-le spiritul de observaţie. de formule de organizare a acestora. poezii. Reuşita lecţiilor depinde de modul în care educatoarea reuşeşte să aleagă.să reflecte fidel regula la care se referă. formarea deprinderii de a nara cu ajutorul ilustraţiilor episoade dintr-o poveste. În grupa mijloacelor informativ-demonstrativ utilizate în activităţile de dezvoltare a vorbirii. înţelegerea cunoştinţelor transmise. însuşirea vorbirii corecte. de momentul optim în care trebuie integrat. să fie corect utilizat. scenele dramatizate. fiecare material utilizat corespunzător în scenariul activităţii. Materialele şi mijloacele didactice utilizate în activităţile de dezvoltarea vorbirii se selectează în funcţie de obiectivele fundamentale ale învăţământului preşcolar şi primar. . a mijloacelor de exersare şi formare a deprinderilor de exprimare corectă intră: carte. diversă. Eficace în activităţile de dezvoltarea vorbirii s-au dovedit a fi folosirea aparatelor audiovizuale. Perioada preşcolarităţii se defineşte ca o perioadă a gândirii concret-intuitive. ceea ce presupune în desfăşurarea activităţilor utilizarea unui bogat şi variat fond de materiale şi mijloace didactice. emisiunile de radio şi televiziune. să fie uşor de manipulat. în conformitate cu normele gramaticale (receptarea corectă a sunetelor.. jocurile cu jetoane. contribuabil la concretizarea ideilor. ilustraţii. diafilmele. Eficienţa acţiunilor de instruire/educare a preşcolarilor depinde de îmbinarea reuşită a metodelor intuitive cu cel verbale. diapozitivele. cu imagini. audiţiile. planşele. lecturi după imagini. . trusele. de conţinutul de idei transmis pe cale verbală. 62 .materialul să fie realizat estetic.

intensificarea funcţiilor cognitive ale limbajului. Argumentele de ordin psihologic scot în evidenţă faptul că vârsta preşcolară este o etapă hotărâtoare în însuşirea corectă a vorbirii datorită modificărilor calitative şi cantitative care vizează însuşirea pronunţiei corecte a tuturor fenomelor.Tot ce intră în context nemijlocit cu simţurile copilului trebuie să oglindească realitatea într-un mod mai simplu sau mai bogat în detalii. de metodele de exprimare oferite de adulţi. CONCLUZII Grădiniţa rămâne prima treaptă a sistemului de învăţământ căreia îi revine nobila sarcină de a organiza cu mare grijă experienţele de limbaj ale copilului. să vorbim cu ei. copiii învaţă să aprecieze frumosul. să-i ascultăm şi să-i învăţăm să asculte la rândul lor. Până atunci trebuie să le vorbim vopiilor. în sprijinul lor. Prin jocul didactic se fixează. mărit sau micşorat. Numai o experienţă câştigată în vorbire îşi poate asigura trecerea către alte forme de limbaj mai complicate. este necesar să existe o diagnosticare a activităţii verbale şi o înregistrare practică a evoluţiei limbajului copilului. dezvoltându-şi gustul estetic. expresivitate. Întrebuinţând un material adecvat – realizat estetic. să folosim tot ce ne oferă ei ca experienţă şi limbaj. imagini. culoare. transpunându-l pe acesta în lumea frumosului prin formă. nu către ei. jocul este un mijloc foarte eficient pentru corectarea pronunţiei şi însuşirea unor construcţii gramaticale. Practica a dovedit că. asimilarea în practica curentă a structurii gramaticale etc. să-i învăţăm să le folosească şi să-i învăţăm să-şi facă propriile însemnări şi cărţi. cum sunt scrisul şi cititul. artistic. să le descifrăm împreună cu ei. Necesitatea procesului de îndrumare consecventă a educării limbajului la această vârstă prezintă argumente de ordin psihologic şi pedagogic. să le arătăm cărţi. bazate pe evaluările continue sau sumative – aceasta fiind o condiţie esenţială a procesului de îndrumare a educării limbajului la această vârstă. ţinând seama de ritmul său propriu. de comunicare. Argumentele de ordin pedagogic subliniază rolul hotărâtor pe care îl au influenţele sistematice asupra dezvoltării vorbirii copiilor cu atât mai mult cu cât acest proces este direct dependent de mediul de vorbire. se precizează şi se activează vocabularul copiilor. treapta unde comunicarea şi limbajul oral au o importanţă deosebită şi unde se poate insista pe anumite deprinderi de pregătire a scrisului. Jocul didactic constituie activitatea cea 63 . Obiectivul principal al activităţilor instructiv-educative din drădiniţa de copii este formarea personalităţii individuale a copilului. pe lângă procesul didactic în sine. de nevoile sale afective şi de activitatea fundamentală: jocul.

Concluzia pedagogică este lesne de desprins. impresiile. dacă îi acordăm atenţia cuvenită în grădiniţă copilului şi experienţelor în domeniul limbajului. în stimularea dorunţei preşcolarului de a cunoaşte şi de a-şi exprima gândurile şi impresiile. acesta va avea un ascendent la şcoală faţă de colegii care nu au frecventat deloc grădiniţa. jocul devine o activitate irezistibilă. 64 . care facilitează rezolvarea sarcinii didactice. saturată de elemente de joc. stimulează vorbirea. cea mai eficientă în dezvoltarea multilaterală a copilului în priceperea şi înţelegerea lumii înconjurătoare. Toate acestea potenţează considerabil valoarea educativă a jocului didactic pentru dezvoltarea vorbirii. prin care copilul îşi dezvoltă vorbirea. de a se mai juca.mai firească. . În esenţă. În concluzie. Pe această cale. trezeşte la copii dorinţa de a-şi comunica gândurile. În jocurile didactice este absolut necesar ca problema intelectuală (sarcina didactică) să fie prezentată într-o formă atractivă. copilul care frecventează grădiniţa şi care este sprijinit în această perioadă este apt pentru şcoală şi reuşeşte să se adapteze bine la cerinţele ulterioare ale şcolii.

Copilul numit enunţă acţiunea şi o execută împreună cu întreaga grupă. cu degetul mare şi cel arătător îşi palpează. după care grupa va imita mişcarea şi va pronunţa onomatopeea corespunzătoare. Jocul se desfăşoară prin prezentarea pe rând a celor două păsări în cadrul teatrului de păpuşi. 2. Cu această ocazie se precizează şi denumirea lor. Educatoarea poate motiva sosirea lor. Copilul solicitat va răspunde indicând ce face pasărea. După denumirea celor două păsări se pot face câteva exerciţii de pronunţare corectă a sunetelor prevăzute c şi g. astfel încât toţi să aibă scena în faţa ochilor. limba ghemuită în fundul cavităţii bucale. Educatoarea prezintă modul de articulare: se va urmări ca limba să fie retrasă spre fundul cavităţii bucale. în timp ce. Regulile jocului: copiii imită sunetele emise de păsările care apar pe rând la teatrul de păpuşi. COCOŞUL ŞI GÂSCA Sarcina didactică: recunoaşterea păsării. vor fi solicitaţi să încerce articularea. Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului Aşezarea copiilor se poate face în semicerc sau ca la vizionările de spectacole pe 4-5 rânduri a câte 4-5 scaune. denumirea acesteia. 65 . prin poziţia gurii larg deschise. FOCUL ŞI VÂNTUL Sarcina didactică: redarea corectă a unor sunete izolate şi a sunetelor din componenţa unor cuvinte. apăsând uşor regiunea superioară a gâtului. mai ales pentru gâscă. imitarea sunetelor emise.JOCURI DIDACTICE PENTRU DEZVOLTAREA VORBIRII GRUPA MICĂ 1. NOTĂ Copiii care au dificultăţi în pronunţarea consoanelor c-g. pasăre mai puţin cunoscută de către copiii de 3-4 ani. În cursul jocului vor fi executate cu cele două păsări diferite acţiuni menţionate mai sus. construirea unei propoziţii simple care să se refere la acţiunea percepută.

Şarpele se retrage la locul său ferindu-se să nu fie înţepat.. În acest scop se vor prezenta pe rând cele două ilustraţii şi se vor denumi fenomenele : foc şi vânt. apoi cea a albinelor. Focul făcea. execută deplasarea pe un traseu dat imitănd sunetele emise de şarpe. Copiii vor imita zgomotul focului. În continuare. educatoarea introduce exerciţiile de pronunţare în contextul unei poveşti simple. Regula jocului cere copiilor ca atunci când povestea se întrerupe. În partea a doua a jocului educatoarea imită unul din fenomenele discutate mai sus. Afară era frig şi bătea vântul. respectând sensul acesteia. în timp ce albinele stau într-o parte a sălii de grupă. Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului Educatoarea va amenaja înainte de începerea jocului un cadru care să sugereze o poiană cu flori. Copiii vor reproduce mişcarea vântului. Jocul se continuă schimbându-se rolurile. ŞARPELE ŞI ALBINUŢA Sarcina didactică: pronunţarea corectă a consoanelor s şi z. apoi tata a ieşit în curte să aducă altele. cerându-se copiilor să reproducă onomatopeele fâşş-fâşş. Grupul de copii reprezentând şarpele se va deplasa pe traseul desenat dinainte in linie şerpuită reproducând şuieratul şarpelui: sss. În introducerea activităţii se vor reactualiza reprezentările despre foc şi vânt. La alt semnal albinele pornesc spre şarpe ca să-l alunge reproducând zumzăitul acestora.. vâjj-vâjj. 66 .. „S-au ars lemnele şi focul s-a stins. De exemplu: „În casă s-a făcut frig. grupul de copii care alcătuieşte şarpele. Mama a pus lemne în sobă şi a aprins focul. Grupa de copii va fi împărţită în două. 3. La un semnal al educatoareo copiii-albine vor imita zborul şi zumzetul acestora înaintând spre şarpe. iar copiii formulează propoziţii simple în legătură cu acţiunea percepută: „focul arde” sau „focul face fâşş-fâşş” (educatoarea şi copiii mimează acţiunea de aprindere a focului) sau „vântul bate” (educatoarea şi copiii leagănă puternic braţele deasupra capului). iar restul vor alcătui şarpele.Regulile jocului: copiii reproduc prin mişcări şi onomatopee fenomenele despre care se relatează în povestirea educatoarei. fie pe covor în semicerc.. o parte dintre ei vor fi albine. Povestea poate continua sau poate fi reluată într-o altă formă asigurându-se repetarea pronunţării de către copii a sunetelor corespunzătoare. eventual marcat. Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului Copiii vor sta fie pe scăunele. zgomotul produs de acesta (vâj-vâj)..”. Educatoarea conduce jocul indicând deplasarea şarpelui.”. Regulile jocului: la semnalul educatoarei. ei să reproducă sunetele corespunzătoare fenomenului enunţat în contextul poveştii. În pronunţarea onomatopeelor care încep cu consoanele f-v. Fiecare din subgrupe va avea un rol prestabilit.. se recomandă articularea exgerat conturată prin aducerea buzei inferioare sub incisivii superiori.

Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului 67 . iar ceilalţi copii trebuie să-l recunoască şi să-l denumească. z). Se recomandă articularea exagerat conturată prin strângerea dinţilor. în spatele incisivilor inferiori. 5. albina etc. (acţiune însoţită de mişcarea braţelor).TRENUL ŞI VÂNTUL Sarina didactică: pronunţarea corectă a consoanelor ş şi j. copilul trebuie să imite glasul animalului respectiv.În cursul jocului se vor asigura momente de odihnă. ş). evitându-se prelungirea acestuia. Nu se va scăpa din vedere faptul că. La alt semnal.s). vârful limbii este inspre palat şi gura rotunjită. j (braţele lateral). z. alergând cu o viteză mai mare. oaia. având în vedere că alergarea poate să influenţeze corectitudinea emiterii sunetelor prin modificările în respiraţie. în articularea consoanelor ş-j dimpotrivă. ş. cocoşul. j. La semnalul dat. un alt grup ajunge trenul. trenul (ş. ş. ş. iar colţurile gurii puternic trase în părţi. un grup de copii execută deplasarea pe un traseu. Educatoarea conduce jocul indicănd deplasarea trenului ş. pisica. Regulile jocului: la privirea jucăriei sau a imaginii. toţi copiii imită glasul animalului şi execută mişcări corespunzătoare acestuia. în cazul în care copiii articulează incorect. Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului Educatoarea va avea înainte de începerea jocului un cadru care să sugereze linia ferată. SPUNE CUM SE FACE Sarcina didactică: recunoaşterea animalelor şi reproducerea onomatopeelor corespunzătoare glasului acestora. cu limba ieşită printre dinţi consoanele s-z. găina. 4. j. În pronunţarea unor onomatopee care încep cu consoanele s-z. în timp ce pronunţă j. Material didactic: animale-jucării sau imagini reprezentând câinele. În acelaşi scop se va doza atent timpul afectat alergării. şarpele (s. În partea a doua a jocului. acţiunea se amplifică prin prezenţa a patru grupe: albinuţele (z. reproducând vântul. calul. se recomandă atragerea atenţiei asupra locului de articulare. imitând trenul. Jocul continuă schimbând-se rolurile. Regulile jocului: la semnalul dat de educatoare. dacă consoanele s-z necesită articularea prin plasarea limbii în spatele incisivilor inferiori şi colţurile gurii bine trase în părţi. vrabia. A doua grupă de copii aşteaptă semnalul pentru a depăşi trenul. limba va fi plasată jos. Grupa de copii va fi împărţiă în două. ca spaţiul deschis să nu fie mai mare de 1-2 mm. j). vântul (j. gâsca. raţa.

Formularea corectă a genitivului. 68 . Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului Organizarea grupei de copii se realizează în semicerc pe scăunele. La întrebarea „Spune ce face?” copilul atins pe umăr exprimă verbal acţiunea. prosop. măturică. . pensulă. - 7. începând cu cele al căror glas este mai uşor de pronunţat (pisica) şi terminând cu cele al căror glas (onomatopee) prezintă oarecare dificultate în reproducere. cuburi. AL CUI GLAS ESTE ? Sarcina didactică: recunoaşterea copiilor din grupă după glas. Ţinând seama de cunoştinţele copiilor intuirea se face integral. Acţiunea jocului cuprinde câteva momente pe care copiii la vor desprinde din desfăşurare: chemarea unui copil lângă educatoare. În complicarea jocului se modifică ordinea acţiunilor. selectiv sau nu se face deloc.alegerea de către copil a obiectului necesar acţiunii. lingură. după cum li se cere. înregistrată pe bandă de magnetofon) apoi aleg animalul al cărui glas l-au auzit şi-l reproduc individual sau în colectiv. . se va asigura o anumită succesiune în prezentarea imaginilor sau a jucăriilor. 6. Material didactic: creion. pieptăne. Copiii vor fi aşezaţi pe scăunele în jurul mesei cu materialul de joc.executarea acţiunii de către copil. Copiii ascultă onomatopeea (reprodusă de educatoare. pahar. .Materialul necesar jocului va fi acoperit sau introdus într-un săculeţ (coşuleţ) pentru a crea surpriza la prezentare şi a da posibilitatea să se perceapă pe rând fiecare animal al cărui glas va trebui imitat. Se va urmări sistematic ca reproducerea să se facă la început individual.exprimarea în propoziţii scurte a acţiunii percepute de către copilul atins pe umăr sau numit de educatoare. Regulile jocului: copilul indicat de către educatoare printr-un gest. SPUNE CE FACE Sarcina didactică: indicarea acţiunii executate. Cel strigat va trebui să numească copilul care l-a trezit. perie. apoi se va trece la pronunţarea în mod individual cu copiii care întâmpină dificultăţi în pronunţarea unor sunete. . păpuşă. va da semnalul de sculare al copilului care simulează că doarme. În desfăşurarea jocului. minge etc. Pentru executarea acţiunilor necesare desfăşurării poate să fie invitat un copil mai mare (la început) sau se face apel la toţi copiii din grupă. Regulile jocului: copilul chemat de educatoare execută mişcarea indicată.indicarea unei acţiuni astfel încât să nu fie auzită de ceilalţi copii.

9. Copiii vor căuta alte obiecte de aceeaşi culoare cu a balonului educatoarei şi vor denumi culoarea acestora.Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului Copii stau pe scăunele în semicerc. iar copiii răspund: „Ne jucăm cu baloanele roşii” etc. În răspunsul său copilul va formula o propoziţie ca: „Este glasul lui Vasilică Popescu”. 8. cu capul pe braţe şi va simula că doarme... iat copiii indicaţi caută pe o masă special pregătită obiectele sau imaginile acestora de aceeaşi culoare... ţinând seama de tendinţele preşcolarilor de a extinde forma masculină. În acest timp se va face linişte desăvârşită pentru a se crea condiţii de somn. le vor ridica şi vor preciza culoarea baloanelor cu care se joacă. Acesta va spune: „Trezeşte-te. formularea corectă a propoziţiei respectând acordul dintre substantiv şi adjectiv. La întrebarea „Cine este şi ce face?” copiii răspund pe rând denumind animalul şi precizând de fiecare dată altă acţiune posibilă. El se va aşeza cu spatele la grupă. CINE ESTE ŞI CE FACE ? Sarcina didactică: denumirea corectă a fiinţelor şi a acţiunilor specifice acestora. Se va acorda atenţie în mod special folosirii corecte a genitivului substantivelor proprii feminine. Regulile jocului: copiii deschid şi închid ochii la semnalul educatoarei. Se vor utiliza şi întrebări adresate în mod individual: „Cu ce balon te joci?” pentru a determina şi folosirea singularului. NE JUCĂM CU BALOANE Sarcina didactică: recunoaşterea şi denumirea culorilor. În partea a doua a jocului. Educatoarea va trece apoi prin dreptul copiilor (pe la spatele lor) şi va atinge pe unul din ei. În faţa semicercului se va aşeza la o mică distanţă o masă cu un scaun la care va sta copilul numit de educatoare (trimis la culcare). „Este glasul Ioanei Manolescu” etc. formulând corect o propoziţie care să cuprindă atât substantivul cât şi adjectivul corespunzător. educatoarea ridică un anumit balon. Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului Copiii vor fi aşezaţi la măsuţele dispuse în careu deschis. Copilul în cauză se va întoarce cu faţa spre grupă şi va răspunde la întrebarea adresată în cor: „Al cui glas este?”. Se va insista asupra acordului corect între substantiv li adjectivul care îl însoţeşte: balon roşu – minge roşie. balon albastru – rochiţă albastră etc. cu braţele pe masă. Regulile jocului: copiii care au jetoanele de coloarea corespunzătoare balonului prezentat de educatoare. Mihai. Copiii vor denumi culoarea baloanelor respective.. În prima parte a jocului se va urmări ridicarea corectă de către copii a jetonului cu imaginea balonului de aceeaşi culoare cu culoarea aceluia ridicat de educatoare.”. Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului 69 . În acest sens educatoarea pune întrebarea „Cu ce baloane ne jucăm?”.

ciripeşte 5. fuge vrăbiuţa: 1. La semnal copiii privesc ce s-a aflat la flanelograf sau la tablă. mianună 2. se va preciza în introducere semnificaţia cuvintelor utilizate mai frecvent – respectiv: dimineaţa şi seara.Mobilierul va fi aşezat în formă de careu deschis. serveşte micul dejun. În timp ce copiii stau cu capul aplecat pe masă. păzeşte casa 2. La mijlocul cadranului este un ac indicator ce poate fi îndreptat spre oricare din imagini. UNDE S-A OPRIT ROATA ? Sarcina didactică: diferenţierea şi enunţarea corectă a substantivelor la singular şi la plural constituind corect propoziţia. se spală la chiuvetă. de exemplu: Câinele: 1. zboară Pentru stimularea copiilor să găsească un număr cât mai variat de acţiuni (să utilizeze cât mai multe verbe). zgârie 4. Regulile jocului: copiii trebuie să recunoască imaginea la care s-a oprit roata şi să indice corect dacă este a unui obiect sau a mai multor obiecte. copilul indicat relatează cele observate iar ceilalţi copii imită acţiunile caracteristice în succesiunea lor. se urcă în pat. latră pisica: 1. La întrebarea educatoarei. prinde şoareci 3. 11. educatoarea afişează silueta unui animal. Pe fiecare parte se vor fixa câte trei-patru imagini reprezentând acţiuni efectuate de copii: pentru dimineaţă: un copil se dă jos din pat. muşcă 2. Răspunsul copilului întrebat va cuprinde atât denumirea animalului cât şi a unei acţiuni pe care acesta o poate efectua. Regulile jocului: copiii trebuie să recunoască acţiunea din imaginea la care s-a oprit acul cadranului şi momentul în care se petrece ea.. 10. În desfăşurarea jocului. roade oase 3. educatoarea le poate sugera acţiunea prin mişcări imitative sau crearea de situaţii-problemă. CÂND FACEM AŞA ? Sarcina didactică: determinarea momentului din zi în care se efectuează o anumită acţiune. se joacă etc. La grupe avansate se pot folosi şi alte adverbe de timp. copilul face duş. prin mişcarea acului se vor alterna acţiunile de dimineaţă cu cele de seară. de exemplu: la prânz. Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului Pentru a asigura reuşita jocului. 70 . Material didactic: un cadran din carton sau placaj (material plastic) – împărţit în două – una din părţi fiind colorată deschis (eventual un soare deasupra acesteia). pentru seară: copilul se dezbracă. iar cealaltă parte fiind de culoare inchisă. pleacă spre grădiniţă. doarme.

de exemplu „Roata s-a oprit la creionul albastru”. o pisică pentru animale. se descoperă pe rând o singură imagine. raportarea lui la alte obiecte. cretă. Regulile jocului: copiii la care se opreşte săculeţul la semnalul educatoarei. În funcţie de nivelul de dezvoltare a grupei se poate cere copiilor să însoţească substantivele de adjectivul care arată culoarea obiectului din imagine. Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului Copiii vor fi aşezaţi pe scăunele dispuse în semicerc. 13. În timpul jocului se va acorda atenţia formulării corecte de către copii a propoziţiilor: „Roata s. solniţă etc. La semnalul educatoarei săculeţul se opreşte. şerveţel. Copiii numiţi vor alege de pe masă un jeton reprezentând un obiect sau mai multe obiecte după cum indică imaginea de pe disc. cratiţă.a oprit la măr”. îl denumeşte şi-l oferă vecinului cu rugămintea de a-l aşeza la locul potrivit. A SPUS BINE SAU N-A SPUS BINE ? 71 . Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului Înainte de începerea jocului educatoarea aşează pe panou sau pe mai multe mese câte un obiect care să indice criteriul de clasificare a obiectelor găsite de copii în săculeţ. îl denumesc şi îl aşează la locul potrivit pa masă sau panou. Copilul la care s-a oprit săculeţul trebuie să scoată un singur obiect. Rochiţă pentru obiecte de îmbrăcăminte. SĂCULEŢUL FERMECAT Sarcina didactică: denumirea corectă a obiectului scos din săculeţ. chibrit. GRUPA MIJLOCIE 12. De exemplu: masă pentru mobilier. Prin învârtirea acestuia. scot obiectul (imaginea lui). batistă. Acesta va căuta grupul de obiecte corespunzător şi va motiva aşezarea efectuată. Se discută cu copiii ce alte obiecte pot fi aşezate alături de cele aflate pe mese în funcţie de criteriul utilităţii. Materialul didactic: un săculeţ de pânză de dimensiune mică în care se introduc jucării sau alte obiecte de uz personal ca de exemplu: creion. prosop. Pe acest disc este fixat de un ax. pieptăne pentru obiecte de uz personal. un alt disc cu un segment lipsă. de aceeaşi categorie. Ele vor fi date copiilor aşezaţi în semicerc pentru a le trece din mână în mână.Materialul didactic: un disc cu segmente pe care sunt desenate obiecte într-un grup sau într-un singur exemplar. În săculeţ vor fi introduse obiecte din categorii diferite.

se va avea în vedere ca sunetul respectiv să fie articulat prin vibraţii ale vârfului limbii. Apoi educatoarea va interveni cu întrebarea leit-motiv a jocului – „A spus bine sau n-a spus bine?”. Aşchiuţă) va prezenta pe rând câte un obiect şi-l va denumi pronunţând unele cuvinte corect. Regulile jocului: educatoarea va pronunţa o anumită silabă (sau un cuvânt). Unul din copii se deplasează şi arată imaginea corespunzătoare onomatopeii. iar atunci când este greşit întrerupe păpuşa printr-un semnal convenit. după caz. Educatoarea va supune pe Aşchiuţă unui examen de vorbire corectă pentru a stabili dacă mai trebuie să înveţe în grădiniţă sau nu. 15. Va descoperi obiectele de pe masă şi va cere păpuşii să aleagă una dintre ele să spună copiilor cum se numeşte. după care răspunde la întrebarea pusă. Regulile jocului: păpuşa (Ţăndărică. Regulile jocului: copii trebuie să aleagă imaginea corespunzătoare onomatopeii pronunţată de educatoareşi să răspundă complet. Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului Introducerea în joc se poate realiza prin prezentarea personajului de la teatru de păpuşi in jurul căruia se poate purta o scurtă discuţie.Sarcina didactică: compararea pronunţării corecte cu cea incorectă. bunica toarce (fusul sfârâie sfârr) etc. pronunţarea onomatopeii în contextul unei propoziţii. cu musculatura facială încordată. Grupa repetă onomatopeea şi redă prin mişcare acţiunea. Pe baza comparaţiei cu forma corectă copiii vor reacţiona repetând forma corectă sau corectând păpuşa. Unul din copii va pronunţa forma corectă iar un altul va construi o propoziţie cu acel cuvânt. Deoarece consoana r este extrem de dificilă de pronunţat. iar altele eronat. Grupa repetă cuvântul în cor atunci când este corect spus. La semnalul educatoarei toţi copiii imită onomatopeea. 14. Material didactic: obiecte cunoscute de copii sau imagini ale acestora. găsirea formei corecte de pronunţare a cuvintelor auzite. trebuie să repete şi să găsească o altă silabă 72 . REPETĂ CE SPUN EU Sarcina didactică: găsirea unor silabe paronimice. un ceas deşteptător (sună ţrrr). iar copilul cu care aceasta dă mâna. Material didactic: ilustraţii reprezentând: un copil rupe o creangă uscată (prrr). CINE (CE) FACE AŞA ? Sarcina didactică: reprezentarea corectă a onomatopeii la acţiunea ilustrată. Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului Educatoarea pronunţă sunetele emise de unul din obiectele sau personajele ilustrate şi pune întrebarea: „Ce (cine) face aşa?”. ridicat în spatele incisivilor superiori.

Atmosfera de joc va fi imprimată prin rapiditatea cu care educatoarea va solicita copiilor răspunsurile provocând o întrecere pentru găsirea silabei sau cuvântului corespunzător. iar altul cu două sau mai multe elemente. POŞTAŞUL 73 .asemnănătoare (sau un alt cuvânt). Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului Pentru fiecare substantiv propus în joc vor exista două cartonaşe. Dacă cel solicitat nu răspunde promt. 16. unul cu un singur element. Regulile jocului: copilul chemat de educatoare vine la masa ei. Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului Se vor pronunţa silabe perechi după cum urmează: pa-ta fa-va ma-la ca-ga sa-ca şa-ga la-ra etc. Copilul la care se află cartonaşul cu o singură floare se ridică şi spune: „Eu am cartonaşul cu o singură floare”. ridicând un cartonaş cu mai multe elemente copilul spune: „Eu am pe cartonaş multe flori”. educatoarea trece la un alt copil. În partea a doua a jocului educatoarea (sau copiii) spune un cuvânt la singular (sau plural). TU SPUI MULTE Sarcina didactică: alegerea corectă a jetonului cu una sau mai multe imagini şi exprimarea corectă a singularului şi pluralului. repede şi formulează propoziţia. ridică acel cartonaş sus. Copilul care se află la masa educatoarei trece la plural propoziţia respectivă. iar copiii trebuie să spună acelaşi cuvânt la plural – respectiv la singular. diferind doar printr-un singur sunet. Pe rând câte un copil vine la masa educatoarei şi alege un cartonaş. Apoi copilul formulează propoziţia despre floare. De exemplu. Copilul care are jetonul cu imaginea mai multor elemente de acelaşi fel (sau o imagine a obiectului). 17. EU SPUN UNA. alege un cartonaş şi spune dacă pe el este reprezentat un element sau mai multe elemente. Apoi se vor căuta combinaţii de silabe care să aibe un sens: casa-masa cal-car corn-horn mere-pere ceaţă-gheaţă varză-barză aşă-raţă cine-ţine muscă-muşcă lac-rac vine-şine patru-patu etc.

Regulile jocului: copilul care a primit scrisoarea de la poştaş. sau: „Eu am primit scrisoarea de la bucătar. Copilul răspunde: „Fiindcă pe ea este desenat un mosor cu aţă”. Urmează cea de-a doua întrebare: „De unde şti?”. CARE ESTE CULOAREA TA ? Sarcina didactică: recunoaşterea şi denumirea culorilor. 18. La semnalul educatoarei: „Care este culoarea ta?” copiii care au obiecte de aceeaşi culoare trebuie să le aducă la masa educatoarei şi să le grupeze în funcţie de culoare. În partea a doua a jocului. Pentru stimularea vorbirii se va putea cere copiilor să construiască propoziţii despre acelaşi material cum ar fi: „Steguleţele roşii împodobesc casele noastre”. se va avea grijă ca rolul poştaşului să fie interpretat. Propunerea acţiunii o face la începutul jocului educatoarea. La grupele cu nivel mai dezvoltat se va putea solicita denumirea uneltei sau a pronumelui de către un alt copil. Copilul precizează: „Croitorul coase cu aţa”. „Panglica mea are culoarea albastră”).Sarcina didactică: recunaşterea şi denumirea lucrătorului care foloseşte anumite unelte sau face anumite produse. Grupa de copii mimează a acţiune specifică lucrătorului de la care a primit scrisoarea. deoarece pe ea este desenat un cozonac pe care-l pregăteşte bucătarul”. copilul poate răspunde: „Eu am primit scrisoarea de la croitor. accentul va cădea pe gruparea obiectelor în funcţie de culoare. trebuie să spună de cine a fost trimisă. În cursul jocului. formularea corectă a propoziţiilor. De exemplu: „De la cine ai primit scrisoarea?” copilul răspunde: „De la croitor”. orientându-se după imaginile uneltelor sau a produsului din ilustrată. două şi chiar mai multe obiecte pentru a utiliza adjectivele nu numai la genul masculin şi feminin ci şi la singular şi plural. copiii denumesc obiectele primite şi precizează culoarea acestora („Coşuleţul meu este roşu”. Până când copiii pot formula fraze atât de lungi se pot folosi două sau chiar trei întrebări consecutive. grupa va mima dacă se poate. Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului În organizarea jocului se va urmăricrearea atmosferei prin anunţarea şi sosirea poştaşului. A treia întrebare va fi: „Ce face croitorul cu aţa?”. La început educatoarea va utiliza un exemplu cu ajutorul căruia va explica şi demonstra. 74 . o acţiune specifică profesiunii respective. deoarece pe ea este desenat acul cu care el coase”. apoi o pot sugera copiii. După „lectura” scrisorii. Astfel. Regulile jocului: copilul întrebat de educatoare va trebui să răspundă repede şi corectcare este culoarea obiectului primit. pe rând de mai mulţi copii. la întrebarea: „De la cine ai primit scrisoarea?”. În prima parte a jocului. Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului Copiii vor fi aşezaţi la măsuţe dispuse în careu deschis. Educatoarea va avea grijă să ofere alternativ un obiect.

reproducând aceeaşi relaţie spaţială. UNDE AM AŞEZAT JUCĂRIA ? Sarcina didactică: folosirea corectă a cuvintelor care indică poziţia în spaţiu. Astfel. DE-A MAGAZINUL CU JUCĂRII Sarcina didactică: folosirea corectă a formulelor de adesare. La început va acţiona cu un singur obiect – realizând aşezarea unei jucării sau a alteia pe ceva sau sub ceva. copilul va aşeza păpuşa tot pe scaun sau dacă piticul se află în spatele scaunului.19. Scăunelele din fiecare grup vor fi aşezate în semicerc. diverse jucării cunoscute de copii. În complicarea jocului educatoarea poate folosi flanelograful sau o machetă cu personaje din poveşti cunoscute şi va efectua unele schimbări. Îninţial educatoarea va interpreta rolul de vânzător pentru a putea orienta mai bine modul în care copiii descriu jucăria. Vânzătorul eliberează jucăria numai dacă a fost bine descrisă. În desfăşurarea jocului. Fiecare echipă ocupă un grup de scăunele. Regulile jocului: solicitarea jucăriei se face nu prin denumirea ei ci prin descriere şi menţionarea jocului în care va fi folosită. Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului Copiii sunt aşezaţi la măsuţe aranjate ăn careu deschis. În introducere copiii vor vizita „magazinul de jucării” pentru a vedea ce se află în el de vânzare. În acest scop va 75 . compararea poziţiei obiectelor unele faţă de altele. 20. păpuşa va fi aşezată în aceeaşi poziţie. În funcţie de numărul copiilor educatoarea îi împarte apoi îm 3-4 echipe şi oragnizează trimiterea pe rând a reprezentanţilor la magazin. solicitând copiilor să le transpună în acţiunea cu obiectele. De exemplu: să aşeze păpuşa în aceeaşi poziţie cu piticul de pe machetă. Un alt copil va modifica poziţia unei jucării din sala de grupă. Materialul didactic: rafturi sau mese pentru amenajarea cadrului asemănător unui magazin de jucării. Regulile jocului: copiii închid şi deschid ochii la semnal. descrierea jucăriei preferate subliniind unele caracteristici ale acesteia. El are voie să pună întrebări referitoare la structura şi caracteristicile jucăriei. Ulterior vor putea fi utilizate două jucării deodată. dacă piticul stă pe scaun. iar unul dintre ei să răspundă la întrebarea acestuia. Ei trebuie să observe ce schimbări de poziţie a jucăriilor a efectuat conducătorul jocului (educatoarea). pentru a-şi alege jucărille pe care doresc să le cumpere. Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului Scăunelele pe care se vor aşeza copiii sunt grupate în funcţie de numărul de echipe ce se vor forma. educatoarea va respecta o anumită gradare în succesiunea modificărilor.

echipa respectivă fiind în situaţia de a avea mai puţine jucării la sfârşitul jocului. Acţiunea de corectare a greşelilor va fi motivată prin necesitatea de a-l învăţa pe Aşchiuţă să pronunţe cuvintele corect. CE E BINE. Se pronunţă un cuvânt greşit. Jocul poate începe cu prezentarea lui Aşchiuţă sau a unui alt personaj de la teatrul de păpuşi.putea pune întrebări de genul: „Ce părţi are jucăria?”. Acolo unde nivelul grupei permite. GRUPA MARE 21. jocul începe după ce echipele şi-au stabilit fiecare tema. Se vor face greşeli – de omisiune a unor sunete: pâne-pâine ahăr-zahăr macaoane-macaroane – cheion-creion gaben-galben abastru-albastru de înlocuiri de sunete: mală-mamă pală-pară cată-casă coln-corn 76 . apoi altele cu un grad de dificultate mai mare în pronunţare. răspunde pronunţând cuvântul corect. În cazul în care descrierea jucăriei este necorespunzătoare. Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului Copiii stau pe scăunele în semicerc. „În ce jocuri vrei s-o foloseşti?”. fiecare echipă îşi va desfăşura jocurile preferate. cumpărătorul n-o va primi. CE E RĂU ? Sarcina didactică: găsirea greşelilor în pronunţarea unor cuvinte şi enenţarea lor în forma corectă. În a doua parte a jocului se va renunţa la întrebări pentru a obţine o descriere independentă a jucăriei. iar cel care a primit mingea. se poate recomanda ca să se fixeze tema unui joc şi în funcţie de aceasta să se cumpere jucăriile corespunzătoare din magazin. Înainte de solicitarea jucăriei copiii din fiecare echipă se vor sfătui asupra jucăriei ce urmează a fi cumpărată şi eventual asupra modului de descriere. În desfăşurarea jocului educatoarea va acorda atenţie la început alegerii unor cuvinte mai cunoscute de copii. În încheiere. „Din ce material este făcută?”. În acest caz. Regulile jocului: copiii aplaudă atunci când Aşchiuţă (sau alt personaj) pronunţă corect cuvintele şi îl corectează atunci când acesta greşeşte.

Se notează pe echipe numărul răspunsurilor corecte sau al jetoanelor corect alese. pentru ş: şarpe. ş. v. greblă. ş-j. r. şapcă. scară etc. ji. j. Pe rând fiecare copil din echipă va fi solicitat să denumească o imagine din cele alese de echipa din care face parte. CINE SPUNE MAI MULTE CUVINTE ? Sarcina didactică: alegerea imaginilor corespunzătoare unor cuvinte care încep cu sunetul dat şi pronunţarea corectă a cuvintelor. je. Având în vedere că stigmatismul interdentar reprezintă cea mai frecventă articulare uncorectă a consoanelor (s-z. menţionând numărul silabelor din fiecare cuvânt spus. scafandru. ţ. de pildă s: sanie. gutuie. 2) prin prezentarea unor propoziţii cu dezacorduri sau cu alte greşeli de ordin gramatical. solniţă. În încheierea jocului se stabileşte echipa câştigătoare totalizând punctele obţinute de fiecare echipă. ce. şopârlă etc. 3) prin prezentarea unor propoziţii simple formate din mai multe cuvinte pronunţate greşit. guler. şorţ. şosete.cascaval-caşcaval laţă-raţă În cursul jocului se poate complica pe trei căi: 1) prin găsirea unor cuvinte cu un grad de dificultate mai mare în pronunţare: portocală. JOCUL SILABELOR Sarcina didactică: să completeze silaba dată cu alte silabe pentru a obţine un cuvânt. Regulile jocului: la semnalul dat. castravete etc. pătrunjel. portocaliu. sac. 22. Să alcătuiască propoziţii cu cuvântul dat şi să despartă apoi toate cuvintele în silabe. 77 . Câştigă echipa care în timupl acordat selectează corect cele mai multe imagini. grădină. Educatoarea va pronunţa un sunet de preferinţă din sunetele mai dificil de pronunţat: c. ţ) educatoarea va pronunţa cuvinte care încep cu unul din sunetele amintite în mod corect sau incorect. şoşoni. echipele selectează din imaginile obiectelor primite pe acelea a căror denumire începe cu sunetul dat. sacoşă. şi va cere copiilor să aleagă acele imagini care corespund cuvintelor ce încep cu sunetul respectiv. zarzavat. g. Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului Fiecare echipă formată din 5-6 copii primeşte un coşuleţ cu 20-25 jetoane reprezentând diferite obiecte cunoscute. s. sapă. Se va exersa distingerea după auz a articulaţiilor greşite şi corecte şi cu alte ocazii. Copiii au un timp limitat pentru alegerea imaginilor. 23. ci. scaun. grâu. şoarece. sau pentr g: gâscă.

După ce educatoarea va da exemple. taburet. macara tavă. Fiecare echipă trebuie să respecte timpul dat pentru consultare: la sunetul clopoţelului să pună întrebarea sau să dea răspunsul. Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului 78 . Nu va limita copiii în ceea ce priveşte numărul sau structura silabelor. de exemplu: a) casă. Echipele n-au voie să repete un cuvânt care s-a mai spus. RĂSPUNDE REPEDE ŞI BINE Sarcina didactică: găsirea antonimelor unor cuvinte. la. Educatoarea organizeazăîn introducere cîteva exerciţii de analiză a structurii unor cuvinte cunoscute. cană masă. pentru a familiariza copii cu noţiunea de silabă. ca etc. Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului Copiii vor sta pe scăunele în cerc. Material didactic: ilustraţii care să sugereze copiilor diferite cuvinte cu silabele mai frecvent întâlnite în vorbire. cu palmele bine întinse oblic. mănuşă. va începe jocul. castravete creion. mătură ladă. carte. copiii pot asocia pronunţarea silabelor cu bătăi ritmice din palme. Ea se deplasează prin spatele copiilor şi atinge pe rând copiii cu bagheta punându-i în situaţia de a completa silaba spusă pentru a forma un cuvânt. mălai. castel. pe rând. În amplificarea jocului. da. castană. formularea unor propoziţii cu acestea. stropitoare. lamă. pa. Câştigă echipa care cele mai multe din steguleţele primite. scrisoare. parc. na. steguleţe (câte 20 de fiecare echipă) aşezate într-un vas sau pe un suport. Va putea accepta şi cuvinta care au silaba în interiorul cuvântului. Ea pronunţă o silabă din cele mai frecvent întâlnite în structura cuvintelor: ma. patru . taxi măgar. mazăre. cretă. în faţă. Copiii vor căuta alte cuvinte care să aibă în cuprinsul lor aceeaşi silabă şi se vor anunţa să le spună. lăsând doar un loc pentru educatoare. crap. cadă. Pentru înviorarea jocului se poate utiliza întrecerea între copii. porc. Regulile jocului: fiecare echipă are dreptul să spună. Material didactic: un clopoţel sau un alt instrument cu care se poate da un semnal auditiv.Regulile jocului: copilul indicat prin intermediul unei baghete va pronunţa silaba enunţată de educatoare şi o va completa construind un cuvânt. pentru ca pauzele necesare să fie cât mai bine maracte. se poate introduce cerinţa de a se formula propoziţii cu cuvinte găsite. 2-3 cuvinte la care cealaltă echipă trebuie să-i găsească antonimul. 24. şi lasă timp copiilor. Echipa care nu se încadrează în timp sau nu răspunde corect pierde un punct sau un steguleţ din cele ce i-au fost repartizate la început. lacăt b) cuvinte care conţin două-trei consoane consecutive: capră.

grutate. . . formularea unor propoziţii în care să se includă în mod logic un cuvânt dat. completează cuvântul care lipseşte din propoziţie.. Alegerea unui conducător nu este o cerinţă obligatorie ci rămâne la latitudinea educatoarei. care va avea latitudinea să ofere echipei necâştigătoare un dar de consolare.La începutul jocului copiii vor fi împărţiţi în două echipe.Cireşele. curajos-fricos. ajungând până la însuşiri morale: harnic-leneş. cu un număr egal de membri. intensitate. educatoarea va formula propoziţii eliptice începând cu cele cărora copilul trebuie să le adauge fie complementul. Regulile jocului: copilul atins pe umăr cu bagheta.Toamna. Conducătorul jocului spune un 79 .. copiii pot fi solicitaţi să găsească mai multe cuvinte potrivite pentru aceeaşi propoziţie. se va stabili echipa câştigătoare. Astfel se pot utiliza propoziţii de tipul: . rapiditate. corect-incorect. vesel-trist. Se va stimula spiritul de creativitate a copiilor în găsirea unor antonime cât mai variate pornind de la aspecte concrete: dimensiuni. temperatură. Se va urmări respectarea regulii de a nu enunţa de mai multe ori acelaşi cuvânt şi nici ca aceeaşi copii să fie mereu reprezentanţii echipei (la întrebări şi răspunsuri). copiii merg la . pomii. fie subiectul. . În partea a doua a jocului va acorda independenţă cât mai mare copiilor în rezolvarea sarcinilor jocului. 25. bun-rău.. De asemenea. în funcţie de nivelul dezvoltării copiilor. ascultătorneascultător. asperitate.. se modifică sarcina didactică. În funcţie de nivelul grupei. fie atributul. Se va insista pe baza unui exemplu sau două asupra însuşirii tehnicii de a adresa o întrebare de către un grup prin reprezentantul său şi a tehnicii de a se consulta în formularea întrebării şi în alegerea reprezentantului.Merele se culeg din.. În partea a doua a jocului pot să fie antrenaţi copiii în calitatea de conducători ai jocului. GĂSEŞTE CUVINTELE POTRIVITE Sarcina didactică: completarea propoziţiei enunţate de conducătorul jocului cu cuvântul corespunzător. Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului Copiii vor fi aşezaţi pe scăunele dispuse în semicerc. Educatoarea va participa alternativ la o echipă sau la alta în prima parte a jocului pentru a-i organiza în consultarea reciprocă şi la alegerea reprezentantului. fie predicatul.. În genere. culori. reluând apoi întreaga propoziţie cu un cuvânt dat..Primăvara..... Grupa de copii aprobă prin aplauze răspunsurile corecte. În încheiere. Unul din copii sau educatoarea va avea grijă ca la fiecare greşeală să îndepărteze un steguleţ din colecţia echipei respective. duritate..

Copilul care are imaginea coşului plin o aduce la masă şi spune o propoziţie în care cuprinde elementul redat cu caracteristica lui: „Coşul plin este greu” sau „Mama aduce acasă un coş plin cu fructe”. Regulile jocului: traversarea străzilor numai la semnalul dat de educatoare şi numai acolo unde întâlnesc indicatoarele: trecere pietoni (zebre şi semafor). denumeşte succint elementul cu caracteristica lui – „un coş gol”. o masă pătrată. În partea a doua a activităţii copiii vor veni şi vor alege indicatoarele după cum le spune educatoarea. apoi din dreapta. o masă rotundă. copiii vor fi deprinşi să circule numai pe partea „stângă” pentru observarea vehiculelor care vin din faţă. educatoarea împarte copiilor jucării având caracteristici diferite: o păpuşă mare. CUM CIRCULĂM ? Sarcina didactică: traversarea numai prin locurile marcate sau cu circulaţie dirijată. 80 . CUM ESTE ? Sarcina didactică: găsirea răspunsului corect. Un copil din fiecare echipă va fi însoţitorul grupului. În partea a doua a jocului. Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului Jocul se va desfăşura în curtea grădiniţei sub formă de întrecere între două echipe. iar copiii trebuie să construiască o propoziţie cu sens în care să fie inclus cuvântul respectiv. copiii trebuie să treverseze asigurându-se întâi din stânga până la jumătatea şoselei dacă nu vin maşini. 27. În cursul jocului de conducător va fi interpretat la început de educatoare .cuvânt.să circule numai la culoarea verde a semaforului. le aşează pe şosele . Educatoarea va avea rolul poliţistului care va schimba mereu culorile semaforului pentru a-i face atenţi pe copii la trecere. Regulile jocului: alegerea şi descrierea imaginii de pe cartonaş de către copil se va face la indicaţia conducătorului jocului. Pe străzile fără indicatoare. În mediul rural. Cel care are cartonaşul ce exprimă inversul se va anunţa foarte repede şi va răspunde. Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului Copiii vor primi atâtea cartonaşe câte răspunsuri li se vor cere. Conducătorul face un semn ca la „jocul tăcerii” prin mişcarea degetului arătător. 26. o păpuşă mică. un tren scurt. iar după însuşirea lor de către copii. exprimarea corectă a motivului: găsirea indicatoarelor cerute şi aşezarea lor acolo unde se potrivesc. un tren lung. Copilul indicat vine la masa educatoarei şi alege un cartonaş.

copiii sunt împărţiţi în 2-3 echipe şi alcătuiesc în mod independent ghicitori despre obiecte şi unelte care n-au mai fost discutate în cursul jocului. cazma. După ce se însuşeşte tehnica alcăuirii în comun a ghicitoarei. În această situaţie vor fi trimişi în afara clasei tot atâţia copii câte echipe au fost stabilite (dacă sunt trei echipe – câte un copil din fiecare echipă).28. forma şi materialul din care sunt făcute obiectele sau uneltele. Totodată. Îi va stimula să-şi spună fiecare părerile cu privire la unealta pusă în discuţie. Pentru o mai bună coordonare. se va stabili în comun care din copii va expune ghicitoarea pentru cel care a fost izolat temporar. Ghicirea se va face numai pe baza descrierii. va acorda însă ajutor numai atunci când copiii nu reuşesc să se descurce în grup. Regulile jocului: copiii vor face ghicitori numai despre obiecte sau unelte. Ghicitoarea trebuie să se refere la părţile componente. stropitoare. ciocan. foarfece. rindea etc. calapod. Dacă cei întrebaţi nu reuşesc să ghicească au voie să pună grupei întrebarea: „La ce foloseşte”. GHICEŞTE LA CE M-AM GÂNDIT ? Sarcina didactică: alcătuirea unei ghicitori prin unificarea tuturor sugestiilor date de un grup de copii. fiecare echipă poate să-şi aleagă un conducător. degetar. Copilul sau copiii care trebuie să ghicească vor sta în afara clasei în timpul cât se alcătuieşte ghicitoarea şi vor reveni numai la chemarea educatoarei. Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului Copiii vor fi aşezaţi pe scăunele în semicerc. ferăstrău. 81 . ac cu aţă. În prima parte a jocului educatoarea va participa împreună cu copiii la compunerea ghicitorilor. centimetru. Va aprecia în final echipa care a creat cele mai frumoase ghicitori şi care a colaborat în cele mai bune condiţii. Educatoarea va urmări toate echipele. Ele se vor folosi numai în cazul unei grupe de copii cu greutăţi în elaborarea ghicitorul fără ajutorul unui suport intuitiv. maşină de cusut. Material didactic: imagini reprezentând obiectele despre care ar urma să se alcătuiască ghicitoarea ca: greblă. Apoi va sugera copiilor să valorifice cele discutate elaborând ghicitoarea.

O4 – să formuleze propoziţii corecte din punct de vedere gramatical şi fonetic. O6 – să îndrăgească limba literară şi să dorească să vorbească corect româneşte. . O2 – să despartă corect cuvintele în silabe. 82 .03. OBIECTIVE OPERAŢIONALE O1 – să perceapă şi să pronunţe clar cuvintele limbii române.să distingă sunetele ce compun cuvintele şi să le pronunţe corect.să-şi îmbogăţească vocabularul activ şi pasiv pe baza experienţei. lexical şi sintactic. O3 – să diferenţieze cuvintele după numărul de sunete ce la compun. activităţii personale şi a relaţiilor cu ceilalţi şi să utilizeze un limbaj oral corect din punct de vedere gramatical.2004 GRUPA: pregătitoare DENUMIREA ACTIVITĂŢII: TEMA ACTIVITĂŢII: TIPUL ACTIVITĂŢII: DURATA: 30’-35’ Educarea limbajului joc didactic: „-Să vorbim corect româneşte!” consolidarea cunoştinţelor OBIECTIV CADRU Educarea unei exprimări verbale orale corecte din punct de vedere fonetic. O5 – să completeze corect fişele de evaluare. OBIECTIVE DE REFERINŢĂ .PROIECT DE ACTIVITATE DATA: 16.

copiii vor enunţa silaba cu care încep cuvintele prezentate în imagini.. M. problematizarea. stimulente. „Jocuri didactice pentru grădiniţa de copii”. Va alege o imagine. copilul numit rezolvă sarcina didactică.. fişe. copilul va recunoaşte imaginea de pe cub. Şi colectiv. În complicarea jocului. Z. MIJLOACE DE ÎNVĂŢĂMÂNT: jetoane cu diferite imagini. formulează propoziţii conform imaginilor sugerate de cubul ilustar. surpriză. Bucureşti. Bucureşti. Domşa. aplauze. închiderea şi deschiderea ochilor. E. „Dezvoltarea vorbirii în grădiniţa de copii şi în clasele I şi a II-a”. 83 . REGULILE JOCULUI – la semnalul educatoarei. exerciţiul.colectivă BIBLIOGRAFIE 1) Ministerul Educaţiei Naţionale. STRATEGII SINTACTICE METODE ŞI PROCEDEE: explicaţia. va enenţa silaba de început.D. va spune sunetul cu care începe cuvântul şi va despărţi cuvântul în silabe. ORGANIZAREA GRUPEI SARCINI: . lucrează independant pe fişe.P.D. Ivănuş. 1976. M. 2000 2) Taiton.individuale ORGANIZAREA . apoi va formula o propoziţie cu cuvântul respectiv. 3) Domşa. I. va spune ce reprezintă. 1996.. E. Bucureşti. clopoţel. conversaţia. despart cuvintele în silabe. va despărţi cuvântul în silabe. „Programa activităţilor instructiv-educative din grădiniţa de copii”.frontale .individuală .SARCINA DIDACTICĂ – denumirea corectă a imaginilor..P. cub ilustrat. ELEMENTE DE JOC – sunetul de clopoţel.

84 .

partea cuvântului rostită cu o singură deschidere a gurii: ma-ma.. Conversaţia Ce este sunetul ? . care se numeşte „Să vorbim corect româneşte!” În acest joc. activitate. În plicul cu scrisoarea Expunere elevii au pus şi un set de jetoene cu care să se joace... cea mai mică parte sonoră a cuvântului: a. vom recunoaşte împreună sunetele. Ce este silaba ? . vom silabisi cuvinte şi vom forma propoziţii. pregătesc pentru -aranjarea mobilierului în formă de semicerc. -intrarea ordonată a copiilor în sala de grupă. se -pregătirea materialului didactic. o. l. Educatoarea va citi o scrisoare surpriză de la Ascultă şcolarii din clasa I. mobilierului. 2 CAPTAREA ATENŢIEI ANUNŢAREA TEMEI ŞI A OBIECTIVELOR 3 CONŢINUTUL INFORMAŢIONAL STRATEGII DIDACTICE ACTIVITATEA EDUCATOAREI ACTIVITATEA ELEVILOR Se vor asigura condiţiile bunei desfăşurări a Ajută la activităţii: aranjarea -aerisirea sălii de grupă. crt 1 ETAPELE ACTIVITĂŢII MOMENT ORGANIZATORIC OB. Eu Receptează m-am gândit să ne jucăm astăzi un joc foarte frunos.Nr. Elevii clasei I v-au trimis aceste jetoane.. EVALUARE 85 . Controlul ţinutei pe scăunele.

să-l despartă în silabe.ţrrr ! . să spună ce reprezintă. pe care educatoarea îl va rostogoli. pot.. îl va despărţi în silabe şi va formula o propoziţie care să conţină cuvântul găsit. Rică nu ştie să zică Rău răţuşcă rămurică. urmărind ca toate răspunsurile lor să fie clare şi corecte. pot. Cere copiilor că la sunetul clopoţelului. o va arăta copiilor. Materialul este un cub ilustat. Exerciţiul Exerciţiul 86 . Răspund cerinţelor.. să alcătuiască propoziţii cu cuvântul respectiv. Răspund: . Copilul. va spune sunetul cu care începe cuvântul. să enunţe sunetul cu care începe cuvântul. Cere unui copil să vină pentru a desfăşura jocul de probă... Exerciţiul Participă la activitate. copilul numit să aleagă un jeton..4 DESFĂŞURAREA ACTIVITĂŢII O1 O2 O3 O4 Cere copiilor să se facă exerciţii de pronunţie a unor onomatopee: . Să şterg ursul pe bot. Va antrena toţi copiii în joc. Cere copiilor să emită sunetul cu care începe cuvântul. în dreptul căruia se va opri cubul.Cum sună telefonul ? . Foloseşte cât mai multe elemente de joc şi cere copiilor să dea exemple şi de alte cuvinte care încep cu acelaşi sunet ca cel din imagine şi să-l despartă apoi în silabe..Cum bate vântul ? Acum repetaţi după mine: Pot. apoi să despartă cuvântul în silabe.vâjj ! Repetă Receptează Explicaţia Un copil Exerciţiul efectuează jocul de probă.

evidenţiind pe copiii care au răspuns corect. corectitudinea rexolvării fişelor. vor desena atâtea Desenează buline câte cuvinte are propoziţia: „Eu vorbesc româneşte” Cere unui copil să recite poezia „Limba Recită românească” de G. Expunrea 87 . să reprezinte prin liniuţe numărul silabelor.Va folosi versurile: „Cubul se rostogoleşte. cuvintelor din căsuţe. Va aprecia buna desfăşurare a activităţii. Se distribuie jetoene cu brăduleţi. La explică ce au de făcut: să recunoască cuvintele care încep Rezolvă cerinţele cu acelaşi sunet. Ghici la cine se opreşte ?” Copilul la care se opreşte spune: „ Chiar la mine s-a oprit Şi voi spune ce-am găsit” Muncă independentă Evaluare sumativă 5 EVALUAREA ACTIVITĂŢII 6 ÎNCHEIEREA ACTIVITĂŢII Difuzează copiilor o fişă. Sion. În spaţiul rămas liber.

lexical şi sintactic. OBIECTIV DE REFERINŢĂ Să-şi îmbogăţească vocabularul activ şi pasiv pe baza experienţei. REGULILE JOCULUI: Grupa se împarte în două echipe. ELEMENTE DE JOC: surpriza. formularea unor propoziţii cu aceste cuvinte.PROIECT DE ACTIVITATE DATA: 8. O3 – să formuleze propoziţii în care să utilizeze substantivele respective.2004 GRUPA: mare DENUMIREA ACTIVITĂŢII: TEMA ACTIVITĂŢII: TIPUL ACTIVITĂŢII: DURATA: 30’-35’ OBIECTIV CADRU Educarea unei exprimări orale corecte din punct de vedere fonetic.03. aplauzele. activităţii personale şi a calităţilor cu ceilalţi şi să utilizeze un limbaj oral corect din punct de vedere gramatical. sunetul de clopoţel. Educatoarea numeşte un copil dintr-o echipă să spună un cuvânt care indică un obiect sau mai multe obiecte. tu spui multe” consolidarea cunoştinţelor 88 . după cerinţe. Educarea limbajului joc didactic: „Eu spun una. Un alt copil din cealaltă echipă enunţă substantivul la numărul opus. O4 – să găsească adjective corespunzătoare din punct de vedere al sensului şi al formai substantivelor date. O2 – să găsească formula de singular sau plural a substantivelor. Pe masa educatoarei se află jetoane cu imagini. în funcţie de cerinţa exprimată de educatoare sau de una din echipe. SARCINA DIDACTICĂ: găsirea formelor de plural şi singular a unor substantive. OBIECTIVE OPERAŢIONALE O1 – să manifeste iniţiativă în comunicarea orală şi interes pentru semnificaţia cuvintelor.

MIJLOACE DE ÎNVĂŢĂMÂNT: jetoane cu imagini. 89 . şi colectiv. M. 3) Domşa.D. E. Bucureşti. 2000. Bucureşti. Ivănuş. explicaţia. „Jocuri didactice pentru grădiniţa de copii”. M. 1976. I. 2) Taiton. exerciţiul. Z. ORGANIZAREA GRUPEI SARCINI: frontale ORGANIZAREA: colectivă BIBLIOGRAFIE: 1) Ministerul Educaţiei Naţionale. Domşa..P. fişe de muncă independentă. demonstraţia. conversaţia.STRATEGII DIDACTICE METODE ŞI PROCEDEE: problematizarea.. 1996. Bucureşti. – „Dezvoltarea vorbirii în grădiniţa de copii şi în clasele I şi a II-a”. „Programa activităţilor instructiveducative în grădiniţa de copii”..

Apoi. împărţiţi în efectuează un joc de probă. Educatoarea explică modul de Receptează desfăşurare a jocului-concurs. 3 ANUNŢAREA TEMEI ŞI A OBIECTIVELOR 4 DESFĂŞURAREA ACTIVITĂŢII CONŢINUTUL INFORMAŢIONAL STRATEGII DIDACTICE ACTIVITATEA EDUCATOAREI ACTIVITATEA ELEVILOR Educatoarea pregăteşte sala de grupă Copiii se pregătesc pentru activitate. cuc.Nr. copaci). tu spui multe” sub formă de jocului. două echipe. Explicaţia Împarte grupa în două echipe şi Copiii. educatoarea enunţă Ascultă şi îşi Expunerea obiectivele activităţii într-o formă însuşesc cele spuse. apoi invers. preşVa proceda la fel cu jetoanele ce colarii găsesc forma reprezintă imagini ale unor de singular. furnici. albină. Copiii vor spune substantivul la numărul singular (floare. concurs. Explicatia numeşte. plural. Educatoarea spune copiilor că pe Denumesc obiectul masă se află imagini cu jetoane şi din imagine. pe rând. regulile jocului. clară şi accesibilă copiilor. crt 1 2 ETAPELE ACTIVITĂŢII MOMENT ORGANIZATORIC REACTUALIZAREA CUNOŞTINŢELOR OB. Alţi copii vor spune pe rând. substantive la numărul plural. plural dată. stele. spun EVALUARE Formativă Formativă 90 .pentru forma de lui la numărul plural. patru-cinci copii să Copiii solicitaţi aleagă un jeton şi să spună spun forma coressubstantivul ce denumeşte imaginea punzătoare a subs(substantivele vor fi la numărul tantivelor la numărul singular). forma corespunzătoare a substantivu. -Astăzi ne vom juca jocul „Eu spun Recepteazî titlul Expunerea una.

COMPLICAREA JOCULUI 5 6 EVALUAREA ACTIVITĂŢII ÎNCHEIEREA ACTIVITĂŢII La semnalul educatoarei. copii. Copiii rezolvă cerinţele. Apoi. 91 . garoafă. Echipa a II-a: copertă. cuvântul şi formează substantivului Exerciţiul numărul singular sau plural . Educatoarea prezintă câte o imagine pentru fiecare echipă şi cere să alcătuiească o propoziţie (substantivul este la numărul singular). grădini. Fiecare răspuns corect a fost notat cu un punct. le cere să treacă substantivul la numărul plural respectând acordul substantivului cu adjectivul Câştigă echipa care a realizat cele mai multe puncte. din echipa adversă. trandafir. Echipa I: creion. un copil dintr-o echipă spune un cuvânt (substantiv) care indică un obiect sau mai multe obiecte. Copiii care spun cuvântul vor fi aleşi în mod alternativ. fetiţe. Un alt copil. păduri. formulează concluzii. observaţii. Educatoarea face aprecieri. Difuzează fiecărei echipe câte o fişă ce conţine patru imagini (substantive) pentru care vor găsi un adjectiv potrivit şi apoi vor trece substantivul însoţit de adjectiv la numărul contrar. Exerciţiul Sumativă Receptează aprecierile. Rezolvă prima variantă a jocului. din fiecare echipă. Rezolvă cerinţele Exerciţiul jocului. enunţă substantivul la numărul opus.după caz.

35’ OBIECTIV CADRU Dezvoltarea exprimării orale.PROIECT DE ACTIVITATE DATA: 18. Ei vor trebui să spună cum se numeşte povestea respectivă. atât în calitae de vorbitor. ce se întâmplă în imagine. -să audieze cu atenţie un text.2004 GRUPA: mijlocie DENUMIREA ACTIVITĂŢII: educarea limbajului TEMA ACTIVITĂŢII: joc didactic – „Televizorul” TIPUL ACTIVITĂŢII: consolidarea cunoştinţelor DURATA: 30’. REGULILE JOCULUI: copiii vor privi un film la televizor. SARCINA DIDACTICĂ: recunoaşterea şi denumirea poveştii. la întrebările educatoarei. înţelegerea şi utilizarea corectă a semnificaţiilor structurii verbale orale. ce personaje din poveste apar în imagine. O6 – să răspundă clar şi concis. să reţină ideile acestuia şi să demonstreze că l-a înţeles. aplauzele. explicate de educatoare. O5 – să reproducă dialogul dintre personaje. cât şi în calitate de auditor. ELEMENTE DE JOC: surpriza. inclusiv la activităţile de joc. O4 – să descrie personajele din poveste atât fizic cât şi moral. după ilustraţii reprezentând personajele. 92 . Vor apărea imagini din poveşti învăţate de ei până acum. OBIECTIVE DE REFERINŢĂ -să participe la activităţile de grup. O7 – să manifeste interes pentru a participa la activitate. reproducerea dialogului dintre personaje. întrecerile. O3 – să povestească momentul din poveste. O2 – să recunoască şi să denumească povestea şi personajele acesteia ilustrată în imagine.03. OBIECTIVE OPERAŢIONALE O1 – să reţină regulile jocului. corespunzător imaginii. -să înţeleagă şi să transmită mesaje simple: să reacţioneze la acestea.

– „Dezvoltarea vorbirii în grădiniţa de copii şi în clasele I şi a II-a”. MIJLOACE DE ÎNVĂŢĂMÂNT: un televizor confecţionat dintr-o hârtie de carton (în care pot fi introduse ilustraţiile). conversaţia. imagini stimulente. exerciţiul. Z. 2) Domşa. 2000. „Programa activităţilor instructiv-educative în grădiniţa de copii”. 93 . M.individuale ORGANIZAREA – individuală BIBLIOGRAFIE: 1) Ministerul Educaţiei Naţionale. Bucureşti. Ivănuş. Bucureşti.D.. I.. problematizarea.. costumaţii pentru personaje. E. Domşa. ORGANIZAREA GRUPEI SARCINI: . 1996.frontale . invitatul surpriză. un televizor mai mare din carton (la care vor apărea personajele poveştilor).P.STRATEGII DIDACTICE METODE ŞI PROCEDEE: explicaţia.

De aceea v-am adus un cadou. v-am adus cadou un joc. „Copii eu sunt Zâna Bună şi am venit astăzi Ascultă la voi pentru că ştiu că sunteţi nişte copii deştepţi şi cuminţi cărora le place să înveţe la grădiniţă şi să se joace. STRATEGII DIDACTICE EVALUARE Expunere 94 . 2 CAPTAREA ATENŢIEI CONŢINUTUL INFORMAŢIONAL ACTIVITATEA EDUCATOAREI ACTIVITATEA ELEVILOR Sala de grupă va fi decorată în lumea Ajută la poveştilor. personaje din poveste. pregătesc În faţa lor. care se numeşte „Televizorul”. copii”. împachetat. aranjarea sălii de pe două rânduri. pentru activitate. la care vor apărea în a doua parte a activităţii. Acum trebuie să plec şi la ceilalţi copii. Zâna Bună îi salută pe copii şi le explică de ce a venit. Receptează După plecarea zânei. pentru că. crt 1 ETAPELE ACTIVITĂŢII MOMENT ORGANIZATORIC OB. În acel moment intră în sală „Zâna Bună” cu un cadou mare. Îi anunţ că sala lor a fost transformată aşa. este aşezat televizorul cel mare. grupă. Le urez copiilor „bun venit în lumea poveştilor”. Doamna educatoare vă va anunţa regulile jocului şi o să vă placă Vă iubesc pe toţi. vor avea un invitat surpriză.Nr. desfac cadoul şi găsesc televizorul şi deasupra o scrisoare de la Zâna Bună: „Copii pentru că îmi sunteţi foarte dragi. Zâna Bună”. ca la sala de cinema. Copiii vor fi aşezaţi pe scăunele. La revedere.

Din ce poveste face parte imaginea ? Imaginea face parte din povestea „Ursul păcălit de vulpe”. Va trebui să spuneţi cum se numeşte povestea. eu vă voi explica regulile. La acest televizor vom privi un film care se numşte „Lumea poveştilor”. Căruţa este trasă de doi boi. Prima imagine care apare este din povestea O vulpe într-o Conversaţia „Ursul păcălit de vulpe”. astăzi.Copii. căruţă cu peşte Copii. vom recunoaşte împreună Receptează personajele din poveşti care apar la televizor. vor apărea imagini dim Explicaţia poveşti învăţate de voi până acum. ce se întâmplă în această imagine. pe care vi l-a adus în dar Zâna Bună. În acest joc. O1 Conversaţia 4 DESFĂŞURAREA ACTIVITĂŢII O2 O3 Pentru că până acum nu aţi mai jucat acest joc. ce personaje din povestea respectivă apar în imagine. la activitatea „Educarea limbajului” vom juca jocul „Televizorul”. Cine va răspunde corect va primi câte o bombonică din coşuleţul fermecat şi va fi aplaudat.3 ANUNŢAREA TEMEI ŞI A OBIECTIVELOR . Atenţie copii înceoe jocul. În acest film. Ce personaj apare în poveste ? Vulpea. ce observaţi în această imagine ? care este condusă de un tăran. Ce face vulpea ? Vulpea cea Conversaţia 95 .

Povestea „Capra cu trei iezi” – scena în care lupul arde în flăcări iar capra mamă cu iedul cel mic se bucură că a fost pedepsit. Dar vulpea a şi început să descarce căruţa de peşte imediat ce a pornit omul cu carul. O6 După răspunsurile corecte. După prima variantă a jocului le spun Exerciţiul Copiii răspund la întrebările educatoarei. Povestea „Scufiţa Roşie” – scena în care se întâlnesc cele două personaje în pădure. copiii vor primi bomboane. a fost pusă de ţăran în căruţa cu peşte. după ce s-a prefăcut că e moartă în drum.şireată şi hoaţă. Exerciţiul Participă cu interes la activitate Complicarea jocului 96 . Vor urma imaginile: Povestea „Puf alb. Astfel se va desfăşura prima parte a jocului. şi nici măcar ursuleţul nu vroia. Povestea „Maricica” – scena în care Maricica stă deoparte la grădiniţă pentru că ceilalţi copii vor nu să se joace cu ea pentru că era murdară. Puf gri” – scena în care Puf gri dă vina pe Puf alb în faţa mamei lor că a vărsat borcanul cu dulceaţă. ca s-o ducă acasă.

să-l numiţi. Ei vor apărea la televizor. să-i aducă de Când copiii răspund. Ce vrea să facă Scufiţa Roşie ? Ea vrea să mear. 97 . În timp ce ei cântă voi lua cinci copii şi îi voi costuma repede.Problematigă la bunica ei zarea bolnavă. După ce termină de cântat le spun copiilor: Cântă „Aţi observat că unii dintre colegii voştri nu Explicaţia sunt lângă voi. 1. să spuneţi în ce poveste îi întâlnim şi să-l descrieţi cum este îmbrîcat. La fel voi proceda şi la celelalte personaje. înfăţişează personajul despre care au vorbit. Dar până atunci.copiilor că putem juca jocul şi în alt mod. Scufiţa Roşie Sărăcuţa-i bolnăvioară Bunătăţi am să-i ofer”. dar costumaţi în personaje din poveste.„Am scufie roşioară La bunica vreau să merg. le spun copiilor să cânte un cântecel. Ce personaj aţi urmărit ? Scufiţa Roşie Din ce poveste face parte ? Cu ce este îmbrăcată ea ? Cu o scufie roşie pe cap şi cu o rochiţă roşie. Voi Ascultă trebuie să ghiciţi personajul. dacă este bun sau rău” Înainte de apariţia primului Fiecare personaj va recita câte un mic rol personaj copiii sau o ghicitoare: aplaudă. le dau stimulente care mâncare.

Vulpea cu peşte se ospăta Ascultă Şi am tras odată bine Şi acum mor de ruşine” Ursul (Ursul păcălit de vulpe) „Vreau un sfat ca să-l urmaţi Cu apă şi săpun să vă spălaţi.Voi pune aceleaşi tipuri de întrebări ajutătoare. văleu sunt foarte supărat Coada-n lac mi-a îngheţat Când trăgeam tare de ea. Părul să vi-l pieptănaţi. Şi râdea lumea toată Dar de când mă îngrijesc Toţi copiii mă iubesc” Maricica „Sunt o mamă-ndurerată Doi copii eu mi-am pierdut Dar m-am răzbunat cu bine Pe vicleanul şi hapsânul Pe cumătrul nostru lup” Capra mamă – „Capra cu trei iezi”. Nu făceam aşa odată. „Am urechi lungi şi frumoase Puful alb şi îngrijit Conversaţia 98 . Dinţii să vi-i periaţi. Răspund la Personajele: întrebări „Văleu.

copiii vor primi bomboane. Vor fi lăudaţi cei care au răspuns cel mai bine.5 EVALUAREA ACTIVITĂŢII 6 ÎNCHEIEREA ACTIVITĂŢII Mama. După răspunsurile corecte. Puf gri”) După ce toţi copiii şi-au spus rolurile vor fi aplaudaţi şi merg la locurile lor. Se va realiza prin întrebări. chiar aşa m-a şi numit” Puf alb – („Puf alb. ce am făcut astăzi la activitatea „Educarea limbajului” ? Fac aprecieri generale şi individuale cu privire la activitatea copiilor. Răspund la întrebări Am jucat jocul „Televizorul” 99 . Copii.

Metodica jocului şi a programului distractiv în grădiniţa de copii.. Dezvoltarea vorbirii în grădiniţa de copii şi în clasele I şi a II-a.. 1976. 1971. Manasia. Bucureşti 2000. Bucureşti.BIBLIOGRAFIE 1) 2) Ministerul Educaţiei Naţionale. M. Editura Didactică şi Pedagogică. E. Editura Didactică şi Pedagogică. Bucureşti. Taibon. Domşa. I. 1996. Programarea activităţilor instructiv-educative în grădiniţa de copii. Bucureşti. M. Z. Taibon. supliment trimestrial al revistei de pedagogie. El.. şi colectiv . 2002 5) 6) 7) 8) 100 . 3) Taibon. Bucureşti. Editura Didactică şi Pedagogică.. Ivănuş. Bucureşti. 4) Domşa. Învăţământul preşcolar. M. V. 1965 Revista Învăţământului preşcolar. Varzari. Editura Didactică şi Pedagogică.. 1972 Revista Învăţământului preşcolar.. Cunoaşterea mediului înconjurător şi dezvoltarea vorbirii.. 1996. Jocuri didactice pentru grădiniţa de copii... Bucureşti. Bucureşti. Gheorghion. M.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful