UNIVERSITATEA “AL.I.

CUZA” IASI FACULTATEA DE GEOGRAFIE SI GEOLOGIE DEPARTAMENTUL DE GEOGRAFIE

TELEDETECŢIE ŞI FOTOINTERPRETARE

Lect.dr. Daniel CONDORACHI

1

CURSURI TELEDETECTIE SI FOTOINTERPRETARE- LECT DR.DANIEL CONDORACHI Web • Tutoriale • http://rst.gsfc.nasa.gov/ • http://earth.esa.int/applications/data_util/SARDOCS/spaceborne/Radar_Courses/ • http://www.crisp.nus.edu.sg/~research/tutorial/image.htm • http://www.ccrs.nrcan.gc.ca/ccrs/learn/tutorials/fundam/fundam_e.html • http://octopus.gma.org/surfing/satellites/index.html • Glosar de termeni http://www.ccrs.nrcan.gc.ca/ccrs/learn/terms/glossary/glossary_e.html • Alte surse: • NASA www.nasa.gov • NASAs Visible Earth (source of data): http://visibleearth.nasa.gov/ • European Space Agency earth.esa.int • NOAA www.noaa.gov • Remote sensing and Photogrammetry Society UK www.rspsoc.org • IKONOS: http://www.spaceimaging.com/ • QuickBird: http://www.digitalglobe.com/ Scurt istoric al fotografiei si al platformelor aeriene

În anul 1545 în lucrarea lui Gemma Frisius De radio astronomico et geometrico liber s-a prezentat pentru prima dată desenul unei camere obscure, deşi referiri existau încă cu cîteva sute de ani înainte, iar cu cinci ani mai tîrziu, în 1550, G. Cardano menţiona posibilitatea montării unei lentile convexe la camera obscură. PRIMA FOTOGRAFIE Prima fotografie a fost realizată în anul 1826 (imaginea pozitivă şi timpul de expunere de 8 ore, folosind o emulsie de bitum de Iudeea, un fel de asfalt) de către Joseph Nicephore Niepce. Acesta este considerat şi inventatorul fotografiei. Fotografii realizate de pe platforme aeriene • Ornitoptere • Baloane • Zmee • Rachete • Porumbei • Planoare si avioane

2

Traian Vuia (1872 . s-a menţionat posibilitatea utilizării fotografiei pentru întocmirea hărţilor topografice. D. unde s-a ocupat de studiul constructiei aeronavelor mai grele decât aerul. începînd a fi folosită în diferite scopuri. pentru ca în 1857 Helmholz să realizeze stereoscopul cu patru oglinzi. Prima fotografie aeriana cunoscuta. in 1858. Lowe (copyright Smithsonian Institution. Julius Neubronner a patentat o camera foto montata pe pieptul porumbeilor. asemănător cu cel folosit azi. Aparate foto montate pe porumbei In 1903. a plecat in 1902 la Paris. Balonul Intrepid Intrepid a fost folosit in timpul Razboiului Civil in batalia de la Fair Oaks pe 1 iunie. C. Argao a comunicat punerea la punct a dagherotipiei după o îndelungată perioadă de perfecţionare. cu lucrările efectuate în anul 1850.). La 18 martie 1906. F. cu lentile. 1860. Washington. Preocupat de problema realizarii zborului mecanic. Franta.C. cu oglinzi şi de D. la Academia de Arte şi Ştiinţe din Franţa. la Montesson. W. • Primele stereoscoape au fost realizate de R. cu o singura elice si cu tren de aterizare prevazut cu roti pneumatice. Talbot în Anglia. echipat cu motor cu anhidrida carbonica. in imagine pregatirea pentru zbor folosind sistemul portabil de generare a hidrogenului realizat de Thaddeus S.1950) Inventator român. King si J. considerat părintele fotogrammetriei. Daguerre pe baza cercetărilor lui Niepce. • Lucrări asemănătoare au fost executate şi de N. Washington. Brewster în 1849. • Este o fotografie oblica realizata de pe balonul Hippodrome folosind o camera pancromatica. intre 1918 si 1922 a conceput si construit doua tipuri de elicoptere. cu aripi din pânza de in impermeabila. realizata de Gaspard Felix Tournachon (Nadar) dintrun balon captiv aflat la cca 500 m deasupra Parisului. Intre 1903 si 1906 a conceput si a construit un avion monoplan cu cadru din tevi de otel. Laussedat.La 7 ianuarie 1839. A urmat o lungă perioadă în care fotografia a fost tratată cu deosebit interes în multe ţări. avea doar 70 de g. Wheatstone în 1838. • Procedeul a fost realizat de J. • Prin anii 1840. Acest lucru l-a demonstrat A.C. M. D. Fotografierea din balon Fotografie aeriana oblica asupra centrului orasului Boston realizata de catre Samuel A. In continuarea preocuparilor sale in domeniul zborului mecanic. 3 . Black dintr-un balon aflat la cca 400 m in 13 octombrie. Vuia a efectuat cu acest avion primul zbor din lume realizat exclusiv cu mijloacele proprii de bord ale aparatului.). Este prima fotografie aeriana realizata dintr-un balon captiv in USA (copyright Smithsonian Institution. F. intinsa pe un schelet metalic si având forma aripilor liliacului. pionier al aviatiei mondiale. 1862.

• Sateliţii meteorologici TIROS şi Nimbus. monitorizarea calităţii mediului etc.U. a fost condiţionată de fabricarea detectorilor sensibili la anumite lungimi de undă. dar în special după război. folosind fotografii aeriene şi filme pancromatice alb-negru. Meydenbauer cu privire la metodele de măsurare cu ajutorul fotografiei. Maddox a inventat în anul 1871 plăcile fotografice uscate. agricultura. de menţionat că în jurul anului 1895 Hauron a realizat separarea în trei culori folosind pigmenţi roşii. Wright. în septembrie 1913. S. către anul 1960.R. la Centocelle în Italia. L. într-un articol scris de A. de către un însoţitor al cunoscutului pionier al aviaţiei W. Italia. fabricarea acestora pe cale industrială începînd în 1874 în Anglia şi curînd în Germania şi S. s-a înfiinţat la 29 august 1930. Realizarea radiometrelor de baleiere în infraroşu sau multispectrală. folosindu-se patru camere Hasselblad şi diferite tipuri de filme. Germania. • Primele experimentări cu privire la identificarea şi clasificarea tipurilor de vegetaţie. care. Langley a efectuat experimente în regiunea infraroşie a spectrului. Societatea Naţională Română de Fotogrammetrie. • În ceea ce priveşte fotografia color. Înregistrarea nefotografică (digitală) • În anul 1879. Rusia şi Ungaria. Anul 1910 a marcat înfiinţarea la Viena a Societăţii Internaţionale de Fotogrammetrie. Eastman în anul 1885. au fost primii care au purtat în spaţiu sensori de baleiere în infraroşu. hidrologia. La 24 aprilie 1909 s-a realizat prima fotografie aeriană din avion. 4 . Suportul transparent din celuloid a fost introdus de G. silvicultura. După anul 1930 se poate vorbi de o utilizare intensivă a fotointerpretării aeriene în domenii ca geodezia. agricolă şi forestieră. Prima organizaţie românească. P. color. după numai trei ani. respectiv 1964. Franţa. lansaţi începînd cu anul 1960. • În 1931. Utilitatea militară a fost în primul rînd constatată în ce priveşte marcarea obiectivelor şi în 1942 s-a produs filmul fals-color pentru detectarea camuflajelor prin folosirea ideii de a introduce emulsie sensibilă la infraroşu într-un film color. alb-negru si infraroşu color au fost efectuate în anul 1956 de Colwell. dar brevetul cu privire la un film color cu multe straturi a fost obţinut de Mannes şi Godowsky în anul 1924. Despre primele fotografii aeriene luate din avion în scopuri cartografice a amintit Tardivo în lucrarea sa de la primul Congres Internaţional de Fotogrammetrie (1913). galbeni şi albaştri. acoperite de emulsii cu gelatină. În 1893 a fost folosit pentru prima dată termenul de fotogrammetrie. • Primele fotografii multispectrale ale Pământului din satelit (Apollo 9) au fost realizate în anul 1969 în scopul inventarierii resurselor naturale şi urmăririi mediului înconjurător. dar abia în anii ‘50 s-au făcut înregistrări în infraroşul termic.A. infraroşu. Perfecţionarea filmelor color şi a mijloacelor de preluare din aer s-a realizat în timpul războiului. • Utilizarea fotografiei aeriene convenţionale în diferite domenii de activitate pentru fotointerpretarea unor obiecte sau fenomene a fost precedată de utilizarea în scopuri fotogrammetrice pentru întocmirea de planuri şi hărţi sau în scopuri militare. Rezultatele obţinute au fost deosebit de bune. unde a prezentat şi un fotoasamblaj al oraşului Benghăzi din Libia. din necesităţi militare. Stevens a experimentat cu succes un film sensibil la infraroşu pentru efectuarea de fotografii aeriene dintr-un balon aflat la mare înălţime. organizează primul Congres Internaţional de Fotogrammetrie la care au participat în jur de 70 de reprezentanţi din Austria.

cînd s-a realizat cel dintîi tip de SLAR (Side Looking Airborne Radar). specializat pentru înregistrări de teledetecţie s-au obţinut imagini multispectrale cu un sistem de baleiere şi cu un complex de camere de televiziune. precum şi nefotografice. după unele încercări telescrutare. Această tehnică multidisciplinară. precum şi asupra altor proprietăţi specifice. sau se produc în linişte (fără zgomot). Hulsmeyer a făcut cercetări cu privire la detectarea undelor radio reflectate de către o navă şi a obţinut un brevet.m. în condiţii atmosferice mai puţin favorabile. se pot obţine informaţii asupra formei şi dimensiunilor sale. în portugheză sensorizmento remoto ş. • Primul sistem radar de înregistrare aeriană a suprafeţei terenului a fost pus la punct către anul 1954. după corespondentul francez télédetection. cu un an mai tîrziu. 3 ELEMENTE GEOMETRICE SI MATEMATICE ALE FOTOGRAMELOR Sir Isaac Newton a descoperit ca lumina alba poate fi dispersata in componentele sale spectrale prin trecerea acesteaia printr-o prisma • 5 . începînd cu anul 1960. • Dacă la început radarul cu formarea de imagini nu avea posibilitatea decât de a separa suprafeţele de teren de cele acoperite cu apă. Acest sistem a fost utilizat ulterior cu suficient succes pentru obţinerea de imagini aeriene în zone puţin accesibile. CURSUL NR. iar prin lansarea în iulie 1972 a satelitului LANDSAT 1 (numit iniţial ERTS 1) ieşit din serviciu în 1980 (care a furnizat peste 1 milion de imagini). • Teledetecţia se ocupă cu obţinerea de informaţii cît mai complete de la distanţă asupra unor obiecte sau fenomene care se află. formele principale de relief şi oraşele. Programul LANDSAT continuă şi în prezent cu sateliţii LANDSAT 5 (care are peste 20 de ani de funcţionare) şi 7 şi urmează să fie lansat LANDSAT 8. înregistrările radar. Găsind mijlocul cel mai potrivit de a capta cele mai subtile radiaţii ale unui obiect aflat la distanţă. putînduse realiza ziua şi noaptea. exploatează faptul că toate obiectele sau fenomenele se descoperă singure. în italiană telerilevamento. teleobservare . din satelitul meteorologic TIROS 1. în spaniolă perception remota. de obţinerea unor înregistrări fotografice convenţionale sau neconvenţionale. după anul 1950 s-au pus la punct radare mai perfecţionate. În ţara noatră.d. nici un obiect neputînd rămîne nedetectat. obţinându-se imagini mult îmbunătăţite.În 1903. refracţie şi absorbţie. cu privire la detector de obstacole şi navigaţia vapoarelor. de teledetecţie. compoziţiei şi temperaturii sale. asupra stării. cît şi prin emisie.a. • După anul 1960 numeroase programe de cercetare spaţială s-au preocupat. • Este cunoscut că toate corpurile interacţionează cu radiaţia electromagnetică atât prin fenomene de reflexie. În germană se găseşte un echivalent în ferner-kundung. dacă se folosesc sensorii cei mai potriviţi. • Denumirea generică prin remote sensing a acestui complex de tehnici se pare că aparţine cercetătoarei Evelyn L. • Înregistrări sistematice ale Pământului de pe orbite circumterestre s-au executat. dacă se transmit către acesta anumite radiaţii şi se înregistrează răspunsul spectral. relativ nouă. în principal sau în secundar. în lungimi de undă cunoscute. Marconi studia în anul 1922 posibilităţile de detectare a obiectelor prin radio.în anul 1971 se acceptă termenul de teledetecţie. Pruitt.

Acesta din urmă se poate prelucra şi direct cu ajutorul sistemelor de calcul. urmând a fi convertit în imagine vizuală selecţionată sau clasificată. asupra planetelor sau altor corpuri din spaţiul cosmic. de sisteme de înregistrare. De obicei un sistem de teledetecţie foloseşte zone test de teren (situri) specifice fiecărui domeniu de aplicare şi înregistrări asupra acestora în cadrul a trei trepte: de teren. sensori care lucrează în zonele amintite ale spectrului electromagnetic Pentru transportul acestor sensori deasupra obiectelor aflate pe suprafaţa Pământului. utilizând un sistem de afişare (display) sau poate fi stocat pe suporturi magneto-optice (convertibil în imagine vizuală). aeriană (de la înălţimi mici-medii. în imagine vizuală convenţională. pentru înregistrări de teledetecţie asupra Lunii. În scopul obţinerii acestor înregistrări au fost puse la punct o serie de aparate. infrarosu (IR). tot cu ajutorul sistemelor electronice de calcul. context si asociere CURS NR. de transformarea acestora în imagine fotografică convenţională (analogică) sau în semnale (imagine digitală) şi transmiterea către memoria unui calculator. pe baza unor programe corespunzătoare. Putem subîmpărţi teledetecţia în: terestră. pe scurt captori-sensori de teledetecţie. de prelucrarea. corectarea şi transformarea. Tehnicile de teledetecţie. utilizînd diferite zone ale spectrului electromagnetic: vizibil. nu numai în zona vizibilă. În unele cazuri se poate renunţa la treapta aeriană. 4 TELEDETECTIE – NOTIUNI GENERALE Teledetecţia este definită de complexul activităţilor legate de perceperea de la distanţă a informaţiilor de către un sensor. Aceste înregistrări de teledetecţie se fac în diferite zone ale spectrului electromagnetic.Elemente in aerofotografierea verticala Geometria aerofotogramelor verticale care au zona mare de suprapunere • Puncte centrale • Ordonarea fotogramelor dupa directia de zbor ELEMENTE ALE FOTOINTERPRETARII Marimea Forma Loc. precum şi de utilizarea acestora în diferite domenii de activitate. Acest semnal poate fi vizualizat direct ca imagine televizată. 6 . permit obţinerea de date asupra obiectelor aflate la distanţă. fie sub formă digitală. platforme aeriene sau spaţiale. selecţionată sau clasificată. se folosesc. ceea ce numim global. Lunii. la înălţimi mari) şi spaţială (cu înregistrări asupra: Pământului. cu posibilităţi de extrapolare pe suprafeţe mari a informaţiilor din zonele test. planetelor sau altor corpuri cosmice). radar si microunde. aeriană şi spaţială. Înregistrările de teledetecţie pot fi obţinute fie sub formă fotografică (analogică). puse la punct pînă în prezent.

.y. z – adancime sau altitudine. etc. Advantajele Teledetectiei • Teledetectia este neinvadanta/nepenetranta daca senzorul este pasiv si inregistreaza radiatia electromagnetica reflectata sau emisa de catre obiectul cercetat. urmărirea celor cunoscute. Remarca despre teledetectie Teledetectia este o unealta sau o tehnica asemanatoare cu matematica.. datele originale de teledetectie trebuie sa fie calibrate in doua moduri distincte: 1) Ele trebuie sa fie calibrate geometric (x. 2) Datele de teledetectie trebuie. sa fie calibrate (comparate) cu ceea ce se afla in teren. in termeni biofizici (de ex.Resursele naturale ale Pământului.z) si radiometric (de ex. infrastructura. Functioneaza in armonie cu alte tehnici si echipamente de colectare spatiala a datelor sau mijloace din stiintele cartografice care includ cartografia si GIS-ul. absorbite sau reflectate de obiectele materiale sau prin sesizarea influenţei obiectelor asupra mediului înconjurător.y localizare. biomasa. estimarea necesarului de apa. biomasa. in mod normal. a mediului înconjurător. studii asupra eutrofizarii. Un instrument de teledetectie colecteaza informatii despre un obiect sau fenomen in cadrul unei zone de vizualizare fara a fi in contact direct cu acesta. surse de poluare difuze) si culturale/antropice (de ex. Teledetectia pasiva nu deranjeaza in nici un fel obiectul sau zona de interes. Dezavantajele teledetectiei 7 . • Echipamentele de teledetectie pot fi programate sa inregistreze data in aceeasi maniera ca in cazul aerofotografierii. Senzorul este localizat pe o platforma suborbitala sau un satelit. indexul foliar. o persoana care intelege cum sa colecteze informatii relevante in teren despre fenomenele cercetate este in mai mare masura sa foloseasca datele obtinute intr-o mainera mult mai adecvata. estimarea populatiei).) • Informatia obtinuta din teledetectie este in prezent cruciala pentru modelarea cu succes a proceselor naturale (de ex. etc).. • In conditii atent monitorizate teledetectia poate furniza informatii importante privind date biofizice ale obiectului studiat (x. Astfel. conversia utilizarii terenurilor in zona periurbana. etc) sau aspecte antropice (utilizarea terenului. sunt ascunse de mediul înconjurător. Crearea teledetecţiei ca sistem interdisciplinar. procentul reflectantei) astfel incat datele de teledetectie obtinute la date diferite sa poata fi comparate unele cu altele. Cercetarea in teren este astfel necesara pentru a atinge ambele obiective. densitatea populatiei. Colectarea sistematica de date poate inlatura erorile de masurare care apar in unele metodologii de colectare a datelor in situ. Pentru a avea cea mai mare valoare. prin depistarea şi înregistrarea radiaţiilor emise. Utilizarea senzorilor pentru masurarea cantitatii de radiatie electomagnetica care este emisa sau reflectata de catre un obiect sau zona geografica detectata de la distanta si care foloseste algoritmi matematici si statistici este cunoscuta ca fiind stiinta. temperatura. atît de necesare menţinerii şi dezvoltării civilizaţiei umane. estimarea resurselor de apa. umezeala. în special a teledetecţiei spaţiale. a facut posibilă descoperirea de noi resurse.

ETAPE MAJORE IN PROCESUL DE TELEDETECTIE Şapte etape majore sunt implicate în procesul de teledetecţie. • Omul selecteaza sistemul de teledetectie adecvat. • Sistemele de teledetectie active care emit propria radiatie electromagnetica (de ex. specifica diferitele rezolutii ale senzorului. informatiile extrase din datele acestor senzori justifica cheltuielile. Furnizeaza doar unele informatii spatiale. 1.. spectrale si temporale valoroase intr-o maniera care noi speram ca este eficienta si economica.Cel mai mare dezavantaj este ca teledetectia este supraestimata. • Pot fi introduse erori in momentul in care sunt specificate instrumentul de masurare si parametrii misiunii de colectare a datelor. Din fericire. dezvăluie informaţii noi sau ne permite să putem rezolva o anumită problemă. nu în contact direct cu obiectul) pentru a colecta şi a înregistra radiaţia electromagnetică. hotaraste cand vor fi colectate datele si cum vor fi procesate acestea. 6. Achizitia datelor de teledetectie Cantitatea de radiatie electromagnetica. RADAR. Înregistrarea energiei de către senzor . Radiaţia şi atmosfera – pe măsură ce energia călătoreşte de la sursă spre ţintă. 3. 5.. Sursa de energie sau iluminarea – deoarece prima cerinţă pentru teledetecţie este de a avea o sursă de energie care iluminează sau furnizează o sursă electromagnetică spre ţinta care ne interesează. • Instrumentele de teledetectie se pot decalibra. Interacţiunea cu ţinta (obiectul) – odată ce energia traversează atmosfera ea interacţionează cu ţinta (obiectul) în funcţie de proprietăţile acestuia dar şi ale radiaţiei incidente. • Datele satelitare pot fi foarte scumpe si dificil de analizat. SONAR) pot fi invazive si pot influenta fenomenul care este cercetat. aceasta va veni în contact şi va interacţiona cu aceasta pe parcursul traversării acesteia.Transmisia. un element dintr-o imagine digitala) este o functie a: • 8 . 7. spre o staţie de recepţie şi prelucrare unde datele sunt prelucrate într-o imagine (fie analogică dar mai ales digitală). alege platforma care va purta senzorul. LIDAR. wati pe metru patrat pe steradian) inregistrata in zona de vizualizare de catre un sistem optic de teledetectie (de ex. de regulă în formă electronică. L (wati m-2 sr-1. recepţia şi prelucrarea – energia electromagnetică înregistrată de senzor trebuie să fie transmisă. calibreaza senzorul. 2. Nu reprezinta o solutie universala in stare sa furnizeze toate informatiile necesare pentru a efectua cercetari in domeniul fizic. 4. Este necesar realizarea de cercetari suplimentare pentru a determina cum si cat de intruzivi sunt acesti senzori. Interpretarea şi analiza – imaginea prelucrată este apoi intrepretată. este necesară prezenţa unui senzor (aflat la distanţă. vizual. Această traversare şi interacţiune va fi dublă dacă luăm în considerare şi faptul că energia trebuie să ajungă de la ţintă la senzor. biologic sau social. Aplicaţia – partea finală a procesului de teledetecţie este realizată în momentul în care informaţia pe care am reuşit să o extragem din imaginea digitală cu scopul de a o înţelege mai bine. de unde rezulta informatii necalibrate provenite de la senzor.după ce energia a fost reflectată sau emisă de către obiect. digital sau electronic cu scopul de a extrage informaţii despre obiectul (ţinta) care a fost iluminată.

reflectate şi emise. reflectate sau difuzate de către obiecte. adica. emise. z localizarea unui element grafic si marimea acestuia (x. Cea mai bună valoare obţinută pentru viteza luminii în vid este de 299 792 ± 0. durata de emisie după terminarea recepţiei. constau în posibilitatea de a măsura: cantităţile.marimea elementelor din zona de vizualizare. de ex. timpul de întîrziere dintre recepţie şi reflexie sau emisie. Lungimea de unda (l) si frecventa (u) pot fi folosite alternativ datorita relatiei lor cu viteza luminii (c) unde: sx. fără a intra deci în contact nemijlocit cu acesta. y) t = informatia temporala. o parcela cu porumb). valoare care se ia practic pentru viteza luminii. lungimea de undă (frecvenţa). • Radiometrica – sensibilitatea senzorilor de a detecta micile variatii in energia electromagnetica.z = x. reprezintă o cale extrem de rapidă de a afla informaţiile dorite.3 km/s. infrarosu termic. Propagarea acestor radiaţii între obiecte (sursă) şi sensor se face cu viteza de 3 • 108 m/s. Rezultă deci că pentru teledetecţie cea mai mare relevanţă este interacţiunea dintre radiaţia incidentă şi ţintele care ne interesează. 9 . reflectate. acestea fiind absorbite. cand si cat de des este achizitionata informatiaq = setul de unghiuri care descriu relatiile geometrice intre sursa de radiatie (de ex. iar alte cantităţi sînt transmise sau reflectate. ENERGIA ÎN NATURĂ.. transmise. si sistemul de teledetectie P = polarizarea energiei primite si inregistrate de senzor W = rezolutia radiometrica (precizia) la care indormatiile (de ex. emise. l = lungimea de unda (raspunsul spectral masurat in diferite benzi spectrale sau la anumite frecvente). NATURA ŞI PROPRIETĂŢILE RADIAŢIEI ELECTROMAGNETICE Folosirea radiaţiei electromagnetice ca mijloc de comunicare între obiectul aflat la distanţă şi sensor. y. Din energia incidentă (recepţionată) la un obiect o cantitate este înmagazinată de acesta. de ex. Avantajele utilizării proceselor de recepţie şi împrăştiere a energiei radiante de către materie. zona tinta (de ex. • Spectrala .y. albastru.numarul si marimea regiunilor spectrale in care senzorul inregistreaza informatii. formă şi dimensiuni. 10 x 10 m. Rezolutia senzorilor de teledetectie Spatiala . RADIAŢII În natură energia electromagnetică se propagă prin radiaţii. (polarizarea) şi (faza) pentru energiile primite. rosu. schimbările în timp a tuturor elementelor amintite.unde.. microunde (radar) • Temporala – cat de frecvent senzorul achizitioneaza informatii. de ex. infrarosu apropiat. obiectul emiţînd totodată energie luminoasă şi termică.. temperatură sau unele proprietăţi specifice. pentru cercetarea de la distanţă. compoziţie. sau remise) sunt inregistrate de catre sistemul de teledetectie. Soarele). Prin sesizarea şi înregistrarea radiaţiilor unui obiect în lungimi de undă cunoscute se obţin informaţii asupra acestora cu privire la stare. verde. la fiecare 30 zile.

Ea este măsurată în hertzi (hz) şi este echivalentă cu un ciclu pe secundă. 10 . metri. prin care se afirmă că într-un punct în care două unde separate se intersectează elongaţia rezultată este egală cu suma algebrică a elongaţiilor lor. se va modifica lungimea de undă. Direcţia cîmpului electric stabileşte. legate direct de energia radiaţiei electromagnetice şi mărimi fotometrice. etc. sau centimetri. Pe baza acestei observaţii se poate reduce interacţiunea dintre undă şi obiect la suma interacţiunilor fiecărei unde componente cu acel obiect. Ele sunt în relaţie inversă. calităţii şi direcţiei radiaţiilor electromagnetice care parvin de la o sursă aflată la distanţă se obţin informaţii cu privire la aceasta. Reciproc o undă complexă poate fi analizată ca suprapunerea mai multor unde monocromatice (sinusoidale). fiecare reprezentînd o componentă spectrală a undei (o undă complexă cu numai două componente spectrale). frecvenţa devine tot mai mică. convenţional. Lungimea de undă este lungimea unei oscilaţii şi este distanţa dintre două creste succesive ale unei sinusoide şi se măsoară în nanometri (10-9). Reprezentările complicate ale undelor sînt compuse din sinusoide suprapuse. care se referă la măsurarea senzaţiei vizuale produse de radiaţia electromagnetică din spectrul vizibil. Radiaţia electromagnetică se compune din două cîmpuri de forţe aflate în strînsă legătură. Proprietăţile spectrale ale unui material sînt acelea care specifică răspunsul materialului la componentele sinusoidale ale undelor pentru fiecare frecvenţă sau lungime de undă. Într-un spaţiu liber radiaţiile electromagnetice se propagă cu viteza amintită. Măsurarea fluxului radiant purtat de fiecare componentă sinusoidală se face cu ajutorul dispozitivelor spectrografice. se numesc proprietăţi spectrale. dar într-un material viteza de propagare depinde de proprietăţile materialului şi frecvenţa undei. care caracterizează răspunsul acestuia la undele sinusoidale componente pentru fiecare frecvenţă sau lungime de undă.Radiaţia electromagnetică este o formă dinamică a energiei care se manifestă prin interacţiunea sa cu materia şi se bazează pe conceptul de câmp de forţă. Deci o undă electromagnetică care se reflectă sau străbate un material este alcătuită din suprapunerea undelor componente. unul electric şi unul magnetic. Proprietăţile materialului. de regulă se folosesc multipli de hertzi. Acţiunea simultană a două sau mai multe unde asupra unui corp poate fi redată ca acţiunea unei singure unde complexe conform principiului interferenţei. Câmpul electric oscilează în unghi drept faţă de cel magnetic iar ambele sunt perpendiculare faţă de direcţia de deplasare a undei. Cunoscându-se că frecvenţa nu se schimbă la trecerea dintr-un mediu în altul. Cu cât lungimea de undă este mai mică. Frecvenţa se referă la numărul de cicluri sau oscilaţii sinusoidale care traversează un punct pe unitatea de timp. Prin măsurarea mărimii. La acestea două sunt caracteristicile cele mai importante: lungimea de undă şi frecvenţa. Mărimile referitoare la energia undelor electromagnetice se împart în: mărimi radiometrice (energetice). micrometri (10-6). Cu cât lungimea de undă este mai mare. frecvenţa este tot mai mare. iar determinarea naturii răspunsului spectral este în funcţie de direcţiile acestora. direcţia de polarizare a undei electromagnetice.

iar violetul.mai este denumită şi radiaţie ionizantă.7 x 10-7 Frecvenţă 4 x 1014 . Folosite pentru cuptoarele cu microunde.. norii şi fumul oferă o bună imagine asupra Pământului.0. Are un rol foarte important în teledetecţie. ploaia.7. Microundele folosite pentru RADAR sunt doar cu câţiva centrimetri mai mari.4 .etc.3 x 1016 INTERACŢIUNI ALE RADIAŢIILOR CU ATMOSFERA 11 .592 ..5 x 1014 Din spectrul vizibil roşul are lungimea de undă cea mai mare.620 . Violet: 0.620 mm Red: 0.. UV Lungime de undă 1 x 10-8 . pentru transmisii date şi deoarece pot penetra ceaţa.Ozonul absoarbe această radiatie. Plaja mai scurtă a microundelor este folosită pentru teledetecţie.. de regulă este împărţită în canalele principale de RGB.446 mm Blue: 0. televiziune şi telefonie celulară). Spectrul vizibil Cu lungimi de undă cuprinse între 400 şi 700 nm (10 la -9) Optical Lungime undă 4 x 10-7 .578 . INTERACTIUNI ALE RADIATIEI CU ATMOSFERA SI SUPRAFATA ACTIVA Acesta variază de la cele mai scurte lungimi de undă (care cuprind razele gamma şi razele X) la cele mai lungi (care cuprind microundele şi undele radio).0.0.. Sunt folosite în telecomunicaţii (radio. Undele radio Acestea au cele mai mari lungimi de undă din spectrul electromagnetic. Este absorbită foarte puternic de majoritatea substanţelor solide si de către atmosferă. Radio > lungime de undă 1 x 10-1 Frecvenţă < 3 x 109 Microundele Au lungimi de undă submetrice până la câţiva centrimetri. Ele sunt folosite în aceeaşi manieră ca la radarul doppler pentru prognoze meteo. zăpada.500 mm Green: 0.0.4 x 10-7 Frecvenţa 7.0.. Energia ridicată a acestor radiaţii duce la ionizarea multor molecule.. CURS NR.592 mm Orange: 0. cu lungimi de undă mai mici.446 . Din întregul spectru electromagnetic există doar câteva regiuni care sunt utile pentru teledetecţie.500 .7 mm Radiaţia ultravioletă (UV) Aceasta se află situată imediat lângă spectrul vizibil.5 x 1014 . lungimea de undă cea mai mică. 5 ENERGIA IN NATURA.0.Asemenea măsurători se efectuează cu ajutorul radiometrelor.578 mm Yellow: 0. SPECTRUL ELECTROMAGNETIC.

Împrăştierea se produce atunci când mici particule sau molecule mari de gaze prezente în atmosferă interacţionează cu sau redirecţionează radiaţia electromagnetică de la direcţia sa originală. polenul. Împrăştierea Rayleigh care constă în principal de împrăştierea datorată gazelor din atmosferă. verde şi roşie sunt împrăştiate în proporţii aproximativ egale (r+g+b = lumina albă) Absorbţia – este cel de-al doilea mecanism care funcţionează atunci când radiaţia electromagnetică interacţionează cu atmosfera. Intensitatea împrăştierii depinde de câţiva factori dintre care amintim lungimea de undă a radiaţiei. Împrăştierea neselectivă este ultimul mecanism ca importanţă. Împrăştierea Mie are loc mai ales în atmosfera joasă acolo unde şi concentraţia particulelor de mărimi mai mari este ridicată şi practic domină atunci când cerul este acoperit complet de nori.Înainte ca radiaţia să ajungă la suprafaţa Pământului aceasta trebuie să traverseze atmosfera. 12 . Aceasta se întâmplă în cazul în care particulele sunt cu mult mai mari decât lungimea de undă a radiaţiei electromagnetice. fumul sunt cauzele obişnuite ale împrăştierii Mie şi aceasta tinde să influenţeze lungimile de undă mai mari decât cele influenţate de împrăştierea Rayleigh. Pe măsură ce lungimea de undă scade. În absenţa acestui fenomen cerul ar apărea negru. concentraţia de particule sau gaze şi distanţa pe care radiaţia o traversează prin atmosferă. Prin împrăştiere nu se produce o transformare energetică ci doar o modificare în distribuţia spaţială a energiei. dioxidul de carbon şi vaporii de apă sunt cei trei constituenţi atmosferici majori care absorb radiaţia. Particulele şi gazele componente ale atmosferei influenţează lumina şi radiaţia incidentă. Deoarece albastrul are lungimea de undă cea mai scurtă el va fi împrăştiat mai mult decât celelalte culori ale spectrului vizibil. În contrast cu împrăştierea. Ozonul are rolul se a absorbi radiaţia ultravioletă cu efect biocid pentru majoritatea fiinţelor vii. Acest efect poate fi eliminat prin adăugarea unui filtru care nu permite trecerea radiaţiilor cu lungimi mici de undă. Împrăştierea Rayleigh este. portocaliu. Particulele şi gazele componente ale atmosferei influenţează lumina şi radiaţia incidentă. vaporii de apă. roşu. Ozonul. una din cauzele principale ale apariţiei „ceţii” pe imaginile spaţiale. Acest lucru se întâmplă atunci când particulele care cauzează împrăştierea au dimensiuni mai mici decât lungimea de undă a radiaţiei care intră în contact cu ele. acest fenomen determină ca moleculele din atmosferă să absoarbă energia diferitelor lungimi de undă. Aceste efecte sunt cauzate de mecanisme de împrăştiere (disipare) şi de absorbţie. Acest tip de împrăştiere este responsabilă de culoarea albastră a cerului şi este dominantă la partea superioară a atmosferei. Acest tip de împrăştiere este cauza faptului că ceaţa şi norii apar albe pentru ochii noştri deoarece lumina albastră. Picăturile mari de apă sau particulele mari de praf generează acest tip de împrăştiere. de asemenea. Doar la răsărit şi la apus lumina parcurge o distanţă mai mare prin atmosferă şi permite ca împrăştierea albastrului să fie completă lăsând astfel ca lungimi mai mari de undă sa penetreze atmosfera şi cerul să fie colorat parţial şi în galben. Din punctul de vedere al percepţiei vizuale această ceaţă diminuează contrastul unei imagini. Praful. I se spune neselectivă deoarece toate lungimile de undă sunt împrăştiate aproximativ egal. creşte intensitatea împrăştierii. Împrăştierea Mie are loc atunci când particulele au aproximativ aceeaşi mărime cu lungimea de undă a radiaţiilor. În fotografiile color apare ca un fond albăstruicenuşiu. mai ales când imaginile sunt luate de la altitudini mari.

Acele zone ale spectrului electromagnetic care nu sunt în mod dramatic influenţate de către absorbţia atmosferică şi astfel utile pentru senzori de teledetecţie. Apoi zona infraroşu şi microundele. cea mai sensibilă pentru ochii noştri.72 2. Energia totală incidentă va interacţiona cu suprafaţa în mai mult de aceste trei tipuri principale. Aceasta deoarece el tinde să absoarbă mai puternic radiaţia din plaja infraroşului îndepărtat – zonă care este asociată cu radiaţia cu efect termic – şi care blochează căldura în cadrul atmosferei. MIR 1. TELEDETECTIA PASIVA SI ACTIVA – SENZORI INTERACŢIUNI RADIAŢIE – OBIECT Radiaţia care nu a fost absorbită sau împrăştiată în atmosferă poate ajunge şi interacţiona cu suprafaţa terestră. Mai precis avem: Zona vizibilă cu lungimea de undă 0. MODELE DE RASPUNSURI SPECTRALE. ferestrele atmosferice prin care acestea pot fi transmise spre sau de la obiecte de pe suprafaţa activă. Acestea sunt: absorbţia. transmisia şi reflexia.0 – 15.15. CURS NR. FIR (termic) 7. de lungimea de undă a radiaţiei electromagnetice. Parţial vizibilă 0. Există trei forme forme de interacţiune atunci când radiaţia este incidentă pe suprafaţă. putem defini acele lungimi de undă pe care le putem folosi cel mai eficient în teledetecţie.30 .00 Emisivă 4. Partea vizibilă a spectrului electromagnetic.Dioxidul de carbon – referinţele la el este făcut deseori în sensul că acesta este un gaz cu efect de seră. poartă numele de ferestre atmosferice.38 – 3. Proporţia fiecărei interacţiuni va depinde.00 Microunde şi radar 1mm – 1m Important de reţinut este interacţiunea şi interdependenţa dintre sursele primare energie electromagnetică.30 3. de sensibilitatea spectrală a senzorilor existenţi care detectează sau înregistrează acea energie.38 – 0.0 1. 13 . 6 INTERACTIUNI RADIATIE-OBIECT.30 – 3. de materialul pe care de face incidenţa şi starea în care se află acesta. NIR 0. iarăşi. Deoarece aceste gaze absorb energia electromagnetică în anumite zone ale spectrului electromagnetic ele influenţează zonele în care noi putem să “vedem” obiectele prin teledetecţie.0 micrometri Reflectivă 0.72 – 1. Vaporii de apă – prezenţi în atmosferă aceştia absorb o bună parte din radiaţia infraroşie cu lungime mare de undă şi microundele cu lungime mică de undă (între 22 micrometri şi 1 m) şi au o variabilitate spaţială extrem de mare a concentraţiei lor. corespunde atât unei ferestre atmosferice cât şi a maximumului de energie emisă de către soare. Prin compararea caracteristicilor a celor mai importante surse de energie/ surse de radiaţie (Pământul şi Soarele) cu ferestrele atmosferice pe care le avem.

Reflexia difuză – se produce pe o suprafaţă aspră. acest lucru depinde de rugozitatea suprafeţei obiectului alături de lungimea de undă a radiaţiei incidente. Reflexia speculară – se produce atunci când radiaţia incidentă se reflectă de pe o suprafaţă netedă. Dacă un obiect reflectă radiaţia specular sau difuz. Răspunsul cel mai puternic este între 0. Apa-radiatiile din spectrul vizibil cu lungimi de unda mai mari . De fapt masurarea si monitorizarea reflectantei in infrarosu apropiat este una din modalitatile cele mai importante pt ca un cercetator sa-si dea seama cat de sanatoasa e sau nu vegetatia. De exemplu. acest lucru duce la o mai bună reflectanţă şi prin urmare la o percepţie mai strălucitoare a apei.Din aceasta cauza apa apare de regula de culoare albastra sau verzui-albastra pt ca reflecta mai puternic aceste lungimi de unda si inchisa la culoare spre negru daca este vizualizata in infrarosu sau rosu Dacă avem aluviuni în suspensie.dar reflecta foarte bine verdele Structura internă a frunzelor sănătoase se comportă ca un reflector difuz excelent pentru radiaţiile infraroşii.ca si infrarosul. 14 . Dacă lungimile de undă sunt mult mai mici decât variaţia în suprafaţă a elementelor componente care alcătuiesc respectiva suprafaţă reflectantă. chiar dacă în spectrul vizibil arată identic. asemănătoare unei reflexii în oglindă. măsurătorile de reflectanţă pe acest domeniu permit deseori să se facă discriminări între specii. un nisip fin va apărea foarte neted pentru microundele cu lungime de undă mare dar va apărea foarte aspră pentru spectrul vizibil. sau undeva între cele două tipuri. Culoarea aparentă a apei va avea o uşoară glisare către lungimi de undă mai lungi. copacii ar fi extrem de strălucitori pe această lungime de undă.3 micrometri în principal datorită structurii interne a frunzelor. Să luăm două exemple de obiecte de pe suprafaţa terestră şi să vedem modul în care spectrul vizibil şi infraroşul interacţionează cu ele: Vegetatia-clorofila din frunze absoarbe foarte puternic in spectrul vizibil albastrul si rosul. Majoritatea suprafeţelor active terestre se află undeva între o suprafaţă reflectantă complet speculară şi una perfect difuză. Cea speculară şi cea difuză.este absorbita in cantitate mai mare decat radiatiile din spectrul vizibil cu lungimi de unda mai mici.7 şi 1. Dacă noi am putea vedea în infraroşu. Deoarece această structură este foarte variabilă între speciile de plante. iar radiaţia este reflectată într-o singură direcţie.Absorbţia (A) – are loc atunci când radiaţia (energia) este absorbită de către obiect Transmisia (T) are loc atunci când radiaţia trece prin obiect Reflexia (R) are loc atunci când radiaţia se “ciocneşte” de obiect şi este redirecţionată Prezentăm doar două tipuri extreme de reflecţie a radiaţiei. în partea superioară a apei. iar energia este reflectată aproape uniform în toate direcţiile. va domina reflecţia difuză. extrem de neregulată. Sedimentele în suspensie pot fi uşor confundate cu ape puţin adânci (dar limpezi). deoarece cele două fenomene apar foarte asemănător.

La acest lucru trebuie adăugat faptul că există efecte temporale şi spaţiale care sunt implicate în orice analiză pe care o dorim să o efectuăm. Prin compararea modelelor de răspuns a diferitelor obiecte putem să facem discriminări între ele. acolo unde în alt mod nu am putea să le diferenţiem. se poate aprecia că aceste două categorii mari sunt în mod normal relativ uşor de recunoscut. ca atunci când le-am compara utilizând o singură lungime de undă. apa şi vegetaţia pot avea o reflectanţă oarecum asemănătoare în spectrul vizibil. De exemplu.Din aceste două exemple putem vedea că. transmisie şi reflecţie. în funcţie de modul în care vizualizăm obiectele şi de lungimile de undă implicate. Ele pot fi distinctive sau caracteristice dar nu neapărat necesar unice. 15 . Deoarece răspunsurile spectrale ale diferitelor obiecte măsurate de către senzori deseori permit o evaluare a tipului sau stării diferitelor obiecte. Acest fapt nu este cazul în modelele spectrale observate în natură. Prin măsurarea energiei care este reflectată (sau emisă) de către diferitele obiecte de pe Pământ nou putem construi răspunsuri spectrale pentru acele obiecte. Însă. Răspunsul spectral. dacă obiectivul analizei noastre este de a identifica starea diferitelor obiecte de acelaşi tip. este necesar să ne bazăm tocmai pe această variabilitate a răspunsului spectral. Răspunsurile spectrale şi curbele spectrale de emisie (pentru lungimi de undă mai mari de 3 micrometri) sunt deseori numite semnături spectrale. chiar şi pentru acelaşi tip de obiect şi poate. Însă gradul de separare dintre ele este o funcţie a modului unde privim din punct de vedere spectral. Acest lucru are explicaţia în faptul că termenul de signatură sau semnătură tinde să presupună un model care este absolut şi unic. Ştiind unde să te “uiţi” din punct de vedere spectral şi să înţelegi factorii care influenţează răspunsul spectral al obiectelor care ne interesează. MODELE DE RĂSPUNSURI SPECTRALE Gândindu-ne la caracteristicile reflectanţei spectrale a celor două exemple de mai sus. poate fi extrem de variabil. există răspunsuri extrem de diferite a mecanismelor de absorbţie. Această variabilitate poate genera probleme dificile în analiza datelor spaţiale dacă se doreşte identificarea spectrală a diferitelor elemente de pe suprafaţa terestră. fenofazele). însă. sunt elemente cruciale în a interpreta corect interacţiunea dintre radiaţia electromagnetică şi suprafaţa activă. Modelele de răspunsuri spectrale au dimensiuni cantitative dar acestea nu sunt absolute. la aceste răspunsuri s-a făcut întotdeauna referire ca fiind semnături spectrale. de asemenea. Efectele temporale sunt toţi acei factori care modifică în timp caracteristicile spectrale ale unui obiect (de ex. dar aproape întotdeauna putem să facem o diferenţiere între ele în infraroşu. Deşi este adevărat că multe din caracteristicile suprafeţei terestre au semnături spectrale distincte sau reflectanţe şi emisivităţi distincte aceste caracteristici au ca rezultat mai degrabă modele de răspunsuri spectrale decât semnături spectrale. Acest lucru ne permite să identificăm vegetaţia bolnavă faţă de una sănătoasă în cadrul aceleiaşi specii. Deşi termenul de semnătură spectrală este deseori folosit în literatura de specialitate trebuie să reţinem variabilitatea semnăturilor spectrale. vegetaţie şi apă. Atât apa cât şi vegetaţia pot reflecta aproximativ egal în spectrul vizibil dar ele sunt întotdeauna separabile în infraroşu apropiat. varia temporal (variaţia culorii frunzelor) şi spaţial (localizare).

Majoritatea sistemelor pasive folosite în teledetecţie operează în spectrul vizibil. acest lucru este neglijabil. infraroşu. În analiza pe areale mici. infraroşu temic şi porţiuni din microundele spectrului electromagnetic. un radiometru este identificat prin porţiunea din spectru care o acoperă: de ex. infraroşu apropiat şi infraroşu mediu. dar când analizăm imagini satelitare. SENZORI Sistemele de teledetecţie care măsoară energia aflată în mod natural în mediul înconjurător poartă numele de senzori pasivi.spectrometrul – este un instrument creat pentru a detecta. atâta vreme cât această energie emisă este suficient de intensă pentru a putea fi înregistrată.a. vegetaţia.radiometru de imagine – este un radiometru care are abilitatea de a scana şi a genera un şir de pixeli bidimensionali din care se poate realiza o imagine. deoarece penetrează norii şi ploaia.spectroradiometrul – este un radiometru care măsoară intensitatea radiaţiei pe multiple lungimi de undă (adică multispectrale). TELEDETECŢIA PASIVĂ ŞI ACTIVĂ. unde pot să existe condiţii cu totul deosebite de mediu. Senzorii pasivi cuprind diferite tipuri de radiometre şi spectrometre. Cei sensibili la microunde. precum şi în zăpadă sau în aisberguri. vizibil. . Energia care este emisă în mod natural de către Pământ (cum este infraroşul termic) poate fi detectată atât ziua cât şi noaptea. Pentru toată gama de energie reflectată activitatea de teledetecţie poate avea loc doar în perioada în care Soarele iluminează Pământul.radiometrul hiperspectral – este un senzor multispectral avansat care detectează sute de benzi spectrale extrem de înguste şi acoperă domeniul vizibil. Spectrometrele convenţionale utilizează plase sau prisme pentru a dispersa radiaţia putând astfel să realizeze discriminarea spectrală. caracteristicile sistemelor noroase. . . De multe ori benzile sunt de înaltă rezoluţie spectrală. culoarea oceanului. aceste locaţii pot sa fie la sute de kilometri depărtare. 16 . o altă agrotehnică ş. îi fac senzori utilizabili pentru orice vreme (all weather sensors). infraroşu sau microunde.Efectele spaţiale se referă la acei factori care determină ca aceleaşi tipuri de caracteristici (cum ar fi porumbul) la un anumit moment sa aibe caracteristici diferite în diferite localizări geografice. Această scanare poate fi realizată mecanic sau electronic prin utilizarea unui set de astfel de detectori. .radiometru – un instrument care măsoară cantitativ intensitatea radiaţiei electromagnetice în anumite bande din cadrul unui spectru. Senzorii pasivi pot fi folosiţi doar atunci când această energie este disponibilă în mod natural. măsura şi analiza conţinutul spectral al radiaţiei electromagnetice incidente. De regulă. Aceşti senzori cuprind: . Pe timpul nopţii nu există energie trimisă de către soare iar teledetecţia nu poate avea loc. Efectele spaţio-temporale influenţează practic toate activităţile de teledetecţie. bazându-se pe răspunsul spectral diferit în fiecare din aceste benzi extrem de înguste. creaţi pentru a detecta parametri specifici cum ar fi temperatura suprafeţei mării. Foarte înalta rezoluţie spectrală a acestui tip de senzor permite o discriminare extrem de fină între diferitele obiecte. de a identifica elemente chimice aflate în atmosferă. adică soluri şi climate diferite.

Timpul necesar pentru undele radar să ajungă la ţintă şi să se întoarcă la senzor determină distanţa până la ţintă.. perpendicular pe linia de zbor. Senzorul emite radiaţie care este direcţionată către ţinta sau obiectul care trebuie cercetat. Radiaţiile reflectate se pot întoarce spre locul de emisie sau se pot propaga în altă direcţie. adică radar aeropurtat cu emisie laterală. Se constată însă că undele radar nu suferă numai o reflexie. furnizează propria lor sursă de energie pentru iluminare. idiferent dacă este aeropurtat sau instalat pe un satelit emite microunde într-o serie de pulsuri de la o antenă. Un senzor radar activ.sounder – este un instrument care măsoară distribuţia verticală a parametrilor atmosferici cum ar fi temperatura. în funcţie de unghiul sub care undele întîlnesc suprafaţa obiectelor şi în funcţie de natura şi rugozitatea acestei suprafeţe. Deasupra oceanelor. Însăşi reflexia se face diferit. Atunci când energia atinge o ţintă. folosind informaţii multispectrale. ele sînt depolarizate parţial. Senzorii activi pot fi utilizaţi pe lungimi de undă care nu sunt emise în cantităţi suficiente de către Soare. în funcţie de natura şi forma obiectului. Lidarul poate să realizeze profile atmosferice ale aerosolilor. . de o parte şi de alta a aparatului. măsurătorile cu acest instrument pot fi folosite pentru a genera hărţi cu viteza şi direcţia vântului la suprafaţa apei. Pe de altă parte. Sistemul operativ de radar pentru teledetecţie este cunoscut sub numele de SLAR (Side Looking Airborne Radar). Radiaţia reflectată de către ţintă este detectată şi măsurată de către senzor. Radarul cu emisie pe verticală din aparatele de zbor se utilizează pentru determinarea înălţimii de zbor şi trasarea profilului reliefului de-a lungul liniei de zbor. Prin înregistrarea semnalelor şi intensitatea acestora de la toate obiectele peste care sistemul radar trece se generează o imagine digitală bidimensională a suprafeţei.difractometrul – este un radar care foloseşte microunde de frecvenţă mare creat special pentru a măsura radiaţia reflectată. Distanţa până la obiect este măsurată prin intervalul de timp scurs de la emiterea pulsului şi până la înregistrare. cum ar fi microundele. Efectele interacţiunii lor cu obiectele sînt multiple.LIDAR – este un senzor care este sensibil la lumină pentru detectare şi măsurarea distanţelor şi care foloseşte un laser pentru a transmite un puls de lumină şi un receptor cu detectori foarte sensibili pentru a măsura lumina reflectată sau difuzată. Undele radar ajunse la senzor sunt detectate. indiferent de momentul zilei sau de sezon. 17 . o parte din ea este reflectată către senzor. în funcţie de orientarea suprafeţei obiectului faţă de emiţător-receptor. presiunea şi compoziţia. măsurate şi cronometrate. Dacă radiaţiile emise au fost polarizate. Pentru teledetecţie se face uz de radar aeropurtat cu emisie laterală pe direcţie oblică faţă de suprafaţa terestră căci în acest caz diferenţierea în modificările suportate de radiaţiile reflectate este mai accentuată. atunci. Dintre senzorii activi menţionăm: . în interacţiune cu obiectul. . Însă aceste sisteme active necesită generarea a unor cantităţi însemnate de energie pentru a ilumina în mod adecvat ţintele. senzorii activi. Este vorba de radar transportat cu un aparat de zbor şi care emite fasciculele de radiaţii lateral. sau pentru a avea un control mult mai bun asupra modului în care sunt iluminate ţintele. Avantajele senzorilor activi includ posibilitatea de a efectua oricând înregistrări. Ca exemple putem aminti laserul sau radarul cu apertură sintetică (SAR).radarul – este o detecţie radio care are propria sa sursă de energie electromagnetică.

sateliţii permit o acoperire repetitivă a suprafeţei Pământului în mod continuu. SPOT.Pentru explorarea fundului bazinelor acvatice. Majoritatea sateliţilor de observaţie ai Pământului cum ar fi Landsat. nu pot fi folosite decât undele sonore şi ultrasunetele.sounder – un instrument care măsoară distribuţia pe verticală a precipitaţiilor şi alte caracteristici ale atmosferei. de asemenea. acestea pot fi folosite pentru a caracteriza mai bine obiectul care este vizualizat cu alţi senzori. Platformele aeriene sunt reprezentate în principal de avioane dar sunt folosite şi elicopterele. dar. o altitudine constantă este necesară pentru cercetările aeriene. 7 PLATFORME. care se propagă prin apă. etc. Senzorii de la sol sunt deseori folosiţi pentru a înregistra informaţii detaliate despre suprafaţa activă care apoi sunt comparate cu informaţiile obţinute de senzorii aflaţi pe avion sau satelit. Platformele cu cea mai mare altitudine sunt saetliţii geosincroni cum este GMS (Geosynchronous Meteorological Satellite) care are o altitudine de 36.norilor şi a altor constituenţi din atmosferă. Aici ele sînt reflectate şi. Coborând în altitudine. SATELIŢI. clădiri înalte. avem naveta spaţială (240-280 km). Semnalele electrice modulate de microfon sunt amplificate şi vizualizate pe un monitor. de pe întreaga suprafaţă terestră. în timp de altitudini diverse sunt necesare pentru a cerceta structura verticală a atmosferei.a. Selectarea platformei depinde. un generator de ultrasunete este lansat în apă la mică adancime şi emite ultrasunete care se propagă pînă la fundul bazinului acvatic. Factorul cheie în alegerea unei platforme este altitudinea care determină rezoluţia la suprafaţa activă dacă câmpul de vizualizare instantaneu al senzorului este constant. se întorc spre suprafaţă. 18 . Platformele pentru senzori pot fi situate pe sol.000 m). Datorită orbitelor lor. etc. de scopul pentru care ele sunt folosite. cum ar fi norii. GPS Pentru ca un senzor. În spaţiu. CURS NR. În unele cazuri. teledetecţia este câteodată efectuată de pe naveta spaţială. MOS.d. . pe un avion sau balon (sau altă platformă aflată în atmosfera terestră) sau pe o navă cosmică sau satelit în afara atmosferei terestre. putându-se astfel să se înţeleagă mai bine informaţia din aceste surse. Aeronavele sunt deseori folosite pentru a colecta imagini foarte detaliate şi acestea pot fi achiziţionate practic oricând. Înălţimea platformei de zbor în raport cu suprafaţa terestră este folosită pentru a identifica topografia suprafeţei peste care zboară. comunicaţii şi telemetrie (localizare şi navigaţie). .sistemul SONAR . el trebuie să fie montat pe o platformă stabilă şi care să nu fie în contact direct cu obiectul care trebuie observat. de pe sateliţi. fie pasiv sau activ. Sateliţii artificiali includ aceste platforme şi sunt folosiţi pentru teledetecţie. cel mai adesea. Senzorii pot fi montaţi pe scări. De exemplu. Pământul. SATELIŢI Drumul parcurs de către un satelit este cunoscut sub numele de orbită.m. Orbitele sateliţilor sunt astfel alese încât să corespundă cu posibilităţile şi obiectivul senzorilor pe care-i poartă. avioanele cu reacţie de mare altitudine (10 km).000 km la Ecuator. să recepteze şi să înregistreze energie reflectată sau emisă de la o sursă sau de la o suprafaţă. unde sunt captate de microfoane speciale (geofoane). macarale. braţe telescopice. Sateliţii sunt obiecte care se rotesc în jurul altui obiect. în cazul de faţă. radio sondele (sub 100 km). avioane radiocontrolate (sub 500 m) ş. Costurile sunt deseori un factor decisiv în a alege între diferitele tipuri de platforme. In sistemul SONAR (radar cu ultrasunete). în parte. orbitează la cca 900 km şi au o orbită heliosincronă. avioane de altitudine medie şi joasă (500 – 8.

Sistemele care ofera informatii despre pozitia si timpul utilizatorului vin sa se adauge la multitudinea de mijloace menite sa satisfaca necesitatile tot mai mari privind schimbul de informatii globale. În mişcarea lor aparentă deasupra suprafeţei terestre aceştia se deplasează spre nord şi apoi coboară spre sud în emisfera sudică.000 km şi sateliţii plasaţi pe astfel de orbite se rotesc cu viteze care sunt identice cu viteza de rotaţie a Pământului astfel că aceştia par a fi nemişcaţi relativ la suprafaţa terestră. Acest lucru este un element important pentru monitorizarea schimbărilor care au loc. poziţia soarelui pe cer în momentul în care satelitul trece deasupra va fi aceeaşi întrun anotimp. astfel de orbite. în tandem cu mişcarea de rotaţie a Pământului (de la vest la est). Orbita heliosincronă. etc. în timp ce trecerea descendentă să fie pe partea iluminată a acestuia. Acest lucru permite sateliţilor să observe şi să colecteze constant informaţii despre anumite locaţii. Astfel se asigură o iluminare constantă atunci când se înregistrează imagini ale unei anumite zone pentru un anotimp pe parcursul mai multor ani. Rezultă vă înregistrarea imaginilor se va face doar pe traseul descendent. aviatie. GLOBAL POSITIONING SYSTEM GPS Comunicatiile prin satelit au devenit un loc comun fiind utilizate in telefonie. Adică sunt heliosincroni. televiziune. numit timpul solar local. Rezultă că avantajul major al acestui tip de orbită este faptul că observaţiile se fac în aceleaşi condiţii şi mai ales este menţinut un unghi constant al radiaţiei solare incidente. retele de calculatoare. Aceste orbite sunt oblice. Dacă orbita satelitului este şi heliosincronă. adică pe parcursul întregii sale orbite. trecerea ascendentă este foarte probabil să fie pe partea umbrită a Pământului. înregistrate pe diferite imagini sau pentru mozaicarea imaginilor adiacente şi care nu mai trebuie să fie corectate pentru că au condiţii de iluminare diferite. Foarte multe platforme de teledetecţie sunt create să urmeze o orbită (în general. transporturi. pescuit. Orbita geosincronă este la altitudini de cca 36. Pe lângă aceştia există şi sateliţi cu orbite polare. unii sateliţi meteorologici pot monitoriza vremea şi sistemele noroase pe suprafeţe care pot ajunge la maxim o întreagă emisferă terestră. orientarea ei şi rotaţia acesteia relativ la Pământ. dar apropiate de planul polar. 19 . respectiv ei acoperă aceeaşi suprafaţă terestră la acelaşi moment al zilei. Datorită altitudinii foarte mari.Selectarea orbitei poate varia în termenii altitudinii acesteia. de regulă. Majoritatea sateliţilor au astfel de orbite. Adică planul orbital se roteşte la unison cu mişcarea de revoluţie a Pământului într-un an în jurul Soarelui. Dacă pe platformă există senzori activi înregistrarea se va face pe ambele trasee. adică trec chiar pe deasupra polilor. Sateliţii meteorologici au. unde suprafaţa este iluminată. le permite să acopere aproape integral suprafaţa terestră într-un anumit interval de timp. Aceste trasee se numesc treceri ascendente şi descendente. La o latitudine dată. de la nord la sud) care.

Fiecare satelit / sateliti este dotat cu ceasuri atomice de foarte mare precizie şi transmite semnale radio sub forma a două unde: L1 cu o frecvenţă de 1575.59/GandG/tr8350_2. Sistemul este compus din 24 sateliţi (1992) pe orbite circulare înalte (apoximativ 20000 km). înclinate la aproximativ 55° faţă de ecuator. Sectorul utilizatori este constituit din totalitatea utilizatorilor (civili şi militari) care folosesc un receptor GPS. Menţionăm faptul că. să determine poziţia lui pe glob. Este mult mai precisă (10-20 mm). Sistemul are la bază procedeul numit triangulaţie spaţială. acesta din urma emite un semnal identic. Determinarea pseudo-distanţei Determinarea distanţei faţă de satelit / sateliti se face pe baza diferenţei de timp necesare semnalului emis de satelit / sateliti să ajungă la receptor.214. dintre acestea Colorado Springs din S. Acest sistem. dar necesită o 20 . se poate determina distanţa. fără a utiliza reperele geodezice existente. este şi principalul beneficiar. sau pe scurt GPS. De menţionat că acest sistem utilizează ca sistem de coordonate de bază coordonatele geografice în WGS 84 (World Geodetic System 1984.42 MHz şi L2. Un receptor GPS este un aparat capabil să recepţioneze semnalele emise de sateliti şi.GPS (Global Positioning System).A.2. în funcţie de acestea. Acest decalaj se poate măsura foarte precis. Rolul acestor staţii este de a recepţiona continuu semnalele tuturor satelitilor. de altfel.Se considera ca in viitor nevoia cuiva de a+si cunoaste precis pozitia spatiala va fi tot atat de importanta ca si nevoia de a-si cunoaste momentul de timp la care se gaseste in acel loc. fiind cea care controlează întregul sistem. Principii de funcţionare Pentru a putea determina coordonatele unui punct de pe suprafaţa Pământului (sau din apropierea acesteia) este nevoie de semnale provenind de la cel puţin patru sateliti. cu o frecvenţă de 1227. în care pe lângă staţia mobilă de la sol sunt implicaţi încă patru sateliţi.U. Actualmente este posibil să se măsoare poziţia geodezică a unui punct de pe suprafaţa Pământului. Stabilirea poziţiei spaţiale a unui punct se poate face prin determinarea pseudo-distanţei sau prin determinarea fazei. cu o perioadă de revoluţie de aproximativ 12 ore. Pentru a determina foarte precis intervalul de timp necesar semnalului emis de satelit / sateliti să ajungă la receptor.html). Aceşti sateliţi sunt repartizaţi pe şase planuri. apărut în anul 1990 se numeşte NAVSTAR (NAVigation Satellite Timing And Ranging) . finanţat de Guvernul SUA este în permanenţă monitorizat de către Departamentul Apărării care. care va fi decalat faţă de cel provenit de la satelit. Dintre acestea.Pseudo Random Number). cu o eroare de câţiva centimetri.http://164. Acest program spaţial. Fiecare satelit poate fi identificat pe baza unui număr atribuit (PRN . distanţa satelit-receptor este împărţită într-un număr întreg de lungimi de undă şi o fracţiune de lungime de undă. Cunoscând intervalul de timp şi viteza propagării semnalului (viteza luminii). L2 având doar utilizatori militari. Această metodă necesită utilizarea unui receptor capabil să determine această valoare. în orice moment şi în orice punct de pe glob se pot "vedea" cel puţin 4 sateliţi. de a calcula "efemeridele" (date referitoare la poziţia fiecărui satelit). număr care este inclus în semnalul radio emis. doar L1 poate fi folosită de către utilizatorii civili. Sectorul de control este alcătuit din cinci staţii de control repartizate pe glob. Sectorul spaţial include în prezent 24 de satelit i amplasaţi pe orbite la aproximativ 20 200 km de Pamânt.60 MHz. Determinarea fazei În acest caz. de a verifica precizia ceasurilor satelit ilor şi de a retransmite aceste date fiecărui satelit.

SA) introdus de către Departamentul Aparării al S. Modul diferenţial (d GPS) "În acest caz se folosesc două receptoare GPS.staţionare de cel puţin 10 minute într-un punct. precizia măsurătorilor GPS. Până la 1 mai 2000 se obţinea poziţia unui punct în timp real. Pentru a diminua influenţa acestui factor este indicată utilizarea unor antene de bună calitate. determinat de precizia măsurării timpului. Acesta include: GDOP (Geometric Dilution Of Precision) şi TDOP. Există firme care realizează antene combinate (GPS . datorită în special unui bruiaj (Selective Availability . aceste diferenţe se pot înregistra într-un mesaj de tip RTCM (Radio Techical Commision for Marine) şi acesta se transmite cu ajutorul unui emiţător radio. deci numărul de satelit i de la care poate recepţiona informaţii şi tipul de antenă. timp în care receptorul trebuie să fie absolut imobil şi să nu fie perioade fără semnal GPS. arbori sau alte obstacole. etc. pentru a lucra în timp real se apelează la firme specializate. printr-o decizie luată de Casa Albă. . În general. A doua variantă asigură o mai bună recepţie a semnalului în diferite condiţii de relief. Factori care influenţează precizia măsurătorilor: Între factorii care influenţează. s-a aprobat întreruperea bruiajului. Începând cu 1 mai 2000. în funcţie de receptorul utilizat şi de condiţiile de lucru.U. care asigură o acoperire destul de bună a teritoriului. deci în prezent se poate obţine o precizie de 10-15 m. Principalii factori implicaţi în precizia măsurătorilor sunt: .numărul de satelit i vizibili (minimum patru pentru a lucra în trei dimensiuni).Radio). dar cu o precizie mică (±100 m sau mai mic de 10m pentru uz militar). numărul de canale. Pentru a lucra în timp real. O altă variantă pentru recepţionarea corecţiilor în timp real este utilizarea sistemului de telefonie mobilă (GSM). se numără: capacitatea de a măsura pseudo-distanţa sau pseudo-faza. Prin utilizarea dGPS se obţin precizii de 1-5 m (şi chiar <1m). 8 21 . În plus. Modul absolut era utilizabil în cazuri în care nu se cere o precizie mare: navigare pe mare.A. care asigură transmiterea semnalului RTCM utilizând o reţea de emiţătoare radio deja existentă sau un satelit de telecomunicaţii. din care unul (staţie de bază) este instalat într-un punct de coordonate cunoscute şi care măsoară diferenţa dintre coordonatele cunoscute şi coordonatele rezultate din analiza semnalelor GPS . raliul Paris -Dakar. în general. CURS NR. pentru a limita erorile determinate de un traseu prea lung prin atmosferă al semnalului GPS. Se recomandă să se recepţioneze semnalele de la satelitii care au acest unghi de peste 15°.reflectarea semnalului GPS de către clădiri. Mod de funcţionare Recepţia semnalelor emise de sateliti şi calculul poziţiei se poate face în două moduri: în mod absolut sau autonom şi în mod diferenţial (în timp real sau în post-procesare). GDOP = VDOP + HDOP unde: VDOP este determinat de aranjarea în plan vertical a sateliţilor şi HDOP este determinat de aranjarea în plan orizontal a sateliţilor. Receptorul GPS are nevoie în acest caz de o antenă suplimentară pentru recepţionarea semnalului RTCM. Modul absolut (autonom) În acest caz se foloseşte un singur receptor GPS. PDOP (Position Dilution Of Precision) este un coeficient de diminuare a preciziei ca urmare a poziţionării satelitilor vizibili. factor destul de dificil de cuantificat.

din verde + albastru rezultă cyan iar din roşu + verde + albastru rezultă alb. neschimbându-se nuanţa. Atributele culorii Culoarea are următoarele atribute importante: nuanţă. Aceste elemente interacţionează unul cu celălalt şi produc senzaţia de culoare. obiecte colorate şi ochii/creierul observatorului uman. albastră este reflectată de obiect şi ajunge la ochiul observatorului. Astfel: Nuanţa (HUE) descrie "culoarea" culorii. Toate trei trebuie să fie controlate pentru a reproduce culoarea. cyan. SISTEME DE CULORI GLOBAL POSITIONING SYSTEM SISTEME DE CULORI Culoarea este senzaţia vizuală care implică o sursă de lumină. verde. saturaţie şi strălucire. etc. verde şi albastră iar nuanţa percepută ca fiind culoarea unui obiect depinde de câtă lumină roşie. Acest lucru explică de ce condiţiile de vizualizare cu o lumină având o culoare constantă şi intensitate uniformă sunt importante pentru evaluarea culorii în diferite locaţii. galben (YELLOW). ţinând cont de definirea lor. Saturaţia (SATURATION) descrie intensitatea culorii şi depărtarea faţă de gri. Efectul vizual poate fi diferit depinzând de obiect. condiţiile de vizualizare şi observator. Orice obiect tipărit apare colorat deoarece este acoperit de pigmenţi sau vopsele iar acestea absorb/transmit sau reflectă părţi din spectrul luminii ce ajunge la ele. Cantităţi diferite din cele trei culori primare produc gama de culori (COLOR GAMUT) al acelui echipament ce foloseşte acest sistem (ex. dacă este roşie. în locul în care se suprapun toate cele trei culori. Pentru a demonstra această teorie proiectăm trei lumini având culorile de mai sus. 22 . Un exemplu pentru schimbarea saturaţiei este adăugarea de pigment în vopsea. pe o suprafaţă albă. din roşu + verde rezultă galben. verde. sursa de lumină. muşcată). De exemplu. Teoria aditiva a culorii Din combinarea luminii albastre cu roşu rezultă magenta. echipamente de printare laser RGB). Nuanţa rezultă din lungimea de undă dominantă a luminii. verde (GREEN) şi albastru (BLUE). Teoria aditiva a culorii Această teorie descrie cum împreunarea culorilor unei lumini produce alte culori.GPS. în locurile de suprapunere a câte două fascicule luminoase se vor regăsi culorile cyan (CYAN). Strălucirea (BRIGHTNESS) descrie iluminarea culorii putând fi mai închisă sau mai deschisă. Dacă aproximăm spectrul vizibil în trei grupuri acestea au ca şi culori predominante (se mai numesc şi primare) roşu (RED). Obiectele iluminate de o lumina slabă pot fi văzute dar ochii sunt incapabili să le perceapă culoarea. Ochiul omului este sensibil la lumina roşie. un roşu foarte saturat poate fi închis (un vin roşu) sau strălucitor (o floare ex. acestea reflectând toate culorile spre observator. In procesul de tipărire cu 4 culori (aşa numita policromie) culorile sunt compuse cu ajutorul celor trei pigmenţi transparenţi (cyan. Cu cât se adaugă mai mult pigment cu atât creşte saturaţia. Teoria substractiva a culorii Acest procedeu se foloseşte în afisarea culorilor pe suprafeţe albe. galbenă. observatorul are senzaţia că vede o lumină albă. putând să varieze de la tare la slab. magenta (MAGENTA). magenta. albastră. monitor.

verde sau albastru. Din această cauză pentru a avea nuanţe închise în zonele de umbră este necesară şi o a patra culoare şi anume negru. Este reflectat de rocile si solurile cu un continut bogat de fier. din cauza impurităţii culorilor. culturi agricole. Spectrul RGB este mult mai larg decât spectrul CMYK. Albastru cu lungimi de unda cuprinse de regula intre cca 0.5 _m. poluare. Este folosit cu precadere in studiul vegetatiei. Yellow. Are un maxim de reflectanta in cazul vegetatie sanatoase cu un continunt ridicat de clorofila. Infrarosu mediu cu lungimi de unda cuprinse intre cca 1.70-0.75 _m.6 _m. Rocile cu un cotinut bogat in bogat de argila si carbonati absorb energie spre deosebire de cele cu silice. roca dezgolita ce reflecta energie rezultand in valori ale numerelor digitale mari. reflectanta crescand pe masura ce creste continutul in oxid de fier. culoarea rezultată este. un maro închis. iar coniferele absorb) Principalele combinatii de benzi spectrale (RGB): 23 . Este un bun indicator pentru umiditate. Este absorbit de clorofila. Este folosit in studiul vegetatiei. Este folosit cu precadere pentru studiile in zonele acvatice. Rosu cu lungimi de unda cuprinse intre cca 0.50-1. Infrarosu mediu: cu lungimi de unda cuprinse intre cca 2-2. Este folosit pentru interpretari in geologie cu precadere in studiile de mineralogie. Datorită vechiului termen din tipar pentru negru (în engleză "key") se foloseşte iniţiala K pentru a nu se crea confuzii cu litera B de la BLUE (albastru). ele absorb două treimi din spectrul vizibil şi crează culorile roşu. Este considerat ca limita in separarea suprafetelor cu vegetatie de cele fara vegetatie. De asemenea mai este folosit pentru diferentierea vegetatiei de foioase de conifere (foioasele reflecta mai mult. sedimente.50 _m. in studiul vegetatiei. putand penetra apa pana la adancimi considerabile. Este folosit pentru a detecta intensitatea energiei emise de suprafata terestra si obiectele ce se gasesc pe ea cu aplicatii in studiul vegetatiei. Este absorbit in apa de unde este un bun indicator pentru separarea suprafetelor acvatice. • Un spectru complet de redare al culorilor din natură în cele două sisteme ar putea fi exemplificat în cele două imagini de mai jos. praf. Dacă oricare două culori de proces sunt tipărite împreună. Acest lucru probabil că l-au observat foarte mulţi care concep un fişier în RGB având culori strălucitoare dar după tiparul CMYK strălucirea nuanţelor se diminuează simţitor.5-0. Infrarosu apropiat cu lungimi de unda cuprinse intre cca 0. Fiecare cerneală absoarbe o treime din spectrul vizibil şi transmite celelalte două. fiind un un bun indicator pentru zonele cu vegetatie. Descrirea principalelor benzi spectrale Infrarosu termal: cu lungimi de unda cuprinse intre cca10-13_m. de fapt. batimetrie. Se foloseste in direntierea zapezii de nori (zapadaabsoarbe. nori-reflecta). Verde cu lungimi de unda cuprinse de regula intre cca 0. în practică. Este folosit cu precadere in studiul vegetatiei.90 _m.4-0. Dacă toate cele trei culori de proces sunt tipărite împreună şi suprapuse se va absorbi toată lumina rezultând negru.6-0.magenta şi galben) numiţi şi culori de proces şi identificaţi cu iniţialele cuvintelor în engleză Cyan. Magenta. cu reflectanta maxima pe masura cresterii intensitatii culorii verde si in studiul sedimentelor in suspensie.7 _m. soluri si roci. Este absorbit de catre apa rezultand valori digitale mici. atat pentru vegetatie cat si pentru sol. una fiind în spectru RGB iar cealaltă în CMYK: Se observă clar că există diferenţe în numărul de nuanţe redate în cele două sisteme.

recunoaşterea formelor (pattern matching. CURS NR. fiind mai rar folosita pentru analize.Albastru-Verde-Rosu (sau 3-2-1 pentru imaginile obtinute de satelitii: Landsat. Dar acest parametru nu este singurul folosit. . se folosesc procesoare dedicate numite procesoare digitale de semnal (DSP = Digital Signal Processing). Rosu-Verde-Albastru (sau 1-2-3 pentru imaginile obtinute de satelitii: Landsat. facandu-se cel mai bine distinctia intre tipurile de vegetatie si utilizare a terenurilor. . dar cu precadere in studiul vegetatiei. shape recognition. adică măsurători ale unor obiecte. . emisiile de radiaţii (cu diverse lungimi de undă) ale unor galaxii etc.fotogrammetrie.preluarea. compresia şi stocarea imaginilor. Implementarea algoritmilor specifici se poate face pe sisteme clasice (PC-uri). radiometrice.restaurarea şi ameliorarea imaginilor prin corecţii geometrice. Spot. de timp real. SEGMENTARE. o imagine este o descriere a variaţiei unui parametru pe o suprafaţă. . de exemplu o imagine poate fi generată de temperatura unui circuit integrat. convertite în imagini clasice (prin pseudocolorare de exemplu) pentru ca operatorul uman să poate face Prelucrarea de imagine şi în general preducrarea digitală a semnalelor presupune un consum relativ mare de resurse de calcul şi memorie. FILTRE. Ikonos. dar pentru sistemele dedicate. QuickBird. Însă aceste tipuri de imagine sunt. fenomene făcute pe baza unor imagini. Are aplicatii in studiile de batimetrie. ajustări de contrast. QuickBird. 9 PRELUCRAREA IMAGINILOR. OrbImage) Este folosita cu precadere in studiile suprafetelor acvatice. robot vision). . 24 . Nu are o importanta deosebita in studiile de teledectie. imagini generate de calculator. Ikonos. filtrarea zgomotului (teledetectie). Infrarosu mediu-Infrarosu apropiat-Verde (sau 7-4-2 pentru Landsat) Este foarte des utiizata in studiile de geologie. cu precadere in studiile pentru vegetatie si utilizare a terenurilor. Ikonos. De exemplu. Prelucrarea imaginilor include sau este legată mai multe discipline: .sinteza de imagini.inteligenţa artificială. Infrarosu apropiat-Infrarosu mediu-Rosu (sau 4-5-3 pentru Landsat) Este foarte des folosita. etc. a sedimentelor in suspensie. face recognition). Infrarosu apropiat-Rosu-Verde (sau 4-3-2 pentru Landsat.vederea artificială (computer vision.de obicei. OrbImage) -> imaginea in culori naturale. ETC Într-un sens cât mai general. imaginile (în sensul clasic) sunt rezultatul variaţiei intensităţii luminii întrun plan bidimensional. . QuickBird) – Este una dintre cele mai utilizate combinati de benzi cu aplicatii in majoritatea analizelor de teledectie.

• Opţional. de exemplu întreaga imagine care se imparte în mai multe regiuni. 25 . până când criteriul de extindere nu mai este satisfăcut. Se bazează pe determinarea zonelor din imagine care conţin pixeli cu caracteristici similare de strălucire. Atunci factorul va fi 1 iar deplasamentul va fi 127 (o valoare obisnuita). Kirsch şi Laplace. iar suma valorilor ponderate este impartita la un factor si cateodata se aduna si un deplasament. prin atribuirea pixelilor individuali la aceste submulţimi (denumite şi clase). cu metoda pragului şi metoda regiunilor 1. în general. culoare sau textură. de exemplu pătrate de mărime fixă. De obicei factorul este suma tuturor ponderilor. -similitudine. 255. se continuă impartirea până când se obţin regiuni omogene (care satisfac un anumit criteriu de omogenitate). Sunt cazuri in care suma ponderilor este 0 (de exemplu filtrele emboss). Segmentarea prin divizare şi unificare („ split & merge ”) Se pleacă de la regiuni de mărime medie. • Extragerea conturului prin aceşti operatori constă într-o succesiune de convoluţii dintre imaginea iniţială şi nucleul (masca) operatorului. 2 principii: -discontinuitate. 3x3 este o dimensiune normala dar exista de exemplu si filtre 7x7. pentru a lumina imaginea finala. la finalul convoluţiilor se poate face o segmentare cu prag pentru a obţine o imagine binară a hărţii muchiilor.PRELUCRAREA IMAGINILOR Segmentarea imaginilor Segmentarea este un proces de partiţionare a imaginii digitizate în submultimi. de exemplu de un pixel. Segmentarea prin extindere si unificare • Extragerea conturului • Există mai mulţi operatori pentru extragerea conturului. 3. Segmentarea prin extindere („merging”) Pornind de la o regiune mică. PRELUCRAREA IMAGINILOR FILTRE Un filtru de convolutie este in esenta o matrice de forma 000 010 000 /1+0 aplicata punctului curent si punctelor din jurul lui. pentru fiecare operator. 2. având ca principală metodă detecţia conturului. astfel incat valoarea finala sa fie in intervalul 0 . Algoritmii de segmentare au la bază. Fiecare punct capata astfel o pondere. se unifică regiunile similare şi apoi se divizează regiunile care nu au fost unificate (nesatisfăcând criteriul de unificare). Dacă regiunile obţinute nu sunt omogene.. rezultând obiecte distincte din scenă. Segmentarea prin divizare („ splitting ” ) Se pleacă de la o zonă mare. • Aceşti operatori (filtre) sunt de tipul fereastră glisantă. se dezvoltă regiunea treptat.. Sunt prezentaţi trei operatori “clasici”: Sobel. 4. Filtrele de convolutie sunt de dimensiuni variate.

-1 -1 -1 -1 9 -1 -1 -1 -1 / 1 + 0 FILTRE . Functionarea se bazeaza pe diferente intre punctele adiacente: suma ponderilor este zero. este tot un filtru de accentuare. Filtrul este: 121 242 121 / 16 + 0 Acest filtru da un efect circular deoarece pixelii care sunt mai departe de margine au pondere mai mica. Dar sharpen functioneaza doar pe orizontala si pe verticala pe cand acest filtru actioneaza si pe diagonale. Gradul de accentuare este stabilit de ponderea din centru. scopul lui este detectarea diferentelor intre pixeli si accentuarea acestor diferente. Pentru o matrice 3x3 precum cea din exemplu va ramane cate un pixel neprelucrat pe fiecare margine. Efectul obtinut este similar cu o fotografie pentru care distanta focala nu a fost bine aleasa. altele sunt nesimetrice. Formula sa este: 0 -2 0 -2 11 -2 0 -2 0 /3+0 Cu cat mai mare este diferenta intre punctele cu ponderi negative si punctul care este modificat cu atata este mai mare schimbarea valorii punctului central. Cu cat un filtru este de dimensiune mai mare cu atat va ramane o margine mare care nu poate fi prelucrata. Un exemplu de implementare ar fi: -1 0 -1 04 0 -1 0 -1 / 1 + 127 Filtru median (Median Filter) 26 . aplicate uniform punctelor din jur.Unele din filtre sunt simetrice.Sharpen Este aproximativ inversul filtrului blur. inclusiv a propriei valori.Emboss Este de fapt un filtru de detectare a marginilor obiectelor. FILTRE . nu neaparat 127) pentru a lumina imaginea finala. valoarea centrala poate fi modificata pentru a modifica gradul de accentuare.Uniformizarea (smooth) Aceasta operatie presupune crearea unui pixel care are ca valoare media tuturor punctelor din jur. cum ar fi filtrele de detectare a marginilor. FILTRE . Se foloseste de obicei un offset de 127 (sau orice alta valoare. FILTRE .Eliminarea mediilor (mean removal) Ca si sharpen. astfel cu cat diferentele intre puncte sunt mai mari cu atat valoarea finala va fi mai mare. Tot la fel.Uniformizarea triunghiulara (blur) Filtrul triunghiular localizeaza schimbarile de culoare dintr-o imagine si creeaza culori intermediare pentru a netezi marginile. Putem scrie deci matricea ca : 111 111 111 /9+0 Un filtru alternativ ar putea fi matricea 5x5 cu toate ponderile 1 si factorul 25 FILTRE . Valoarea ponderilor va fi deci 1 pentru toate punctele iar factorul va fi 9.

(linear or nonlinear edge enhancement techniques). adica nu se modifica pe directia in care se distribuie discontinuitatile (punct.. A doua convoluţie nucleul este rotit cu 90o. • • Aplica cea mai mare imbunatatire de contrast pentru frecventa cea mai mare a pixelilor pe plaja de gri. se adauga o constanta K ( de regula 127) pentru a centra rezultatele intre 0 si 255 si a le face pozitive. margine. 3 x 3 pixeli) si inlocuieste valoarea de stralucire a acelui pixel cu valoarea minima sau maxima intalnita. operatorul Sobel are şi un efect de reducere (într-o anumită măsură) a zgomotului. 27 . etc. cea mai pretioasa informatie se afla la marginile care inconjoara diferitele obiecte studiate.Un filtru median are anumite avantaje cum ar fi: 1) nu modifica marginile 2) degradarea minima a marginilor permite aplicare succesiva a acestui filtru care sterge detaliile fine iar arealele mari iau valori identice de stralucire (se numeste posterizare) Filtre de Minim sau Maxim Operand cu un singur pixel la fiecare trecere. Rezultatul operatorului Sobel este suma sau maximul dintre cele două convoluţii. Filtru de frecventa mare Este aplicat imaginilor pentru a indeparta componentele cu variatie redusa a valorilor si de a imbunatati variatiile cu frecventa mare.out) din de doua ori valoarea pixelului central original BV5. ceea ce duce la o mai buna identificare si analiza. Primul nucleu este folosit pentru muchiile orizontale. Reduce contrastul in zonele foarte deschise sau inchise ale imaginii fata de distributia normala a histogramei. Ameliorarea marginilor folosind filtrul de convolutie Laplaciana Convolutia Laplaciana este o derivata statistica de ordinul doi (spre deosebire de gradient – care este de ordinul I) si nu se schimba functie de directie. În acelaşi timp. Ameliorarea directionala primara a marginilor (Directional First-Difference Linear Edge Enhancement) Rezultatul scaderii poate fi atat pozitiva cat si negativa si. linie. Fiecare mască corespunde unei derivări pe o direcţie perpendiculară pe direcţia muchiei. Marginile pot fi ameliorate folosind fie tehnici lineare sau non-lineare de ameliorare.) Pentru operatorul Sobel prima convoluţie se realizează cu masca afisata anterior. aceste filtre examineaza valorile de stralucire ale pixelilor invecinati pe o distanta specificata (de ex. iar al doilea pentru cele verticale. Egalizarea histogramei • Estimeaza valorile radiometrice dintr-o banda spectrala si atribuie un numar aproximativ egal de pixeli pentru valorile afisate (de regula 256). Ameliorarea (Imbunatatirea) marginilor (frontierelor) Pentru multe aplicatii de teledetectie. (HFF5. Filtrul non-linear Robert pentru margini The Robert’s edge detector is based on the use of only four elements of a 3 x 3 mask. Imbunatatirea marginilor delimiteaza aceste margini si evidentiaza mai clar formele si detaliile. de aceea.out) Se calculeaza prin scaderea rezultatului filtrului de minim (LFF5.

Marea majoritate a algoritmilor din această categorie sunt operaţii simple. Cei mai folosiţi operatori morfologici sunt erodarea şi dilatarea. însă în practică acest grad de sofisticare nu este întotdeauna necesar.OPERATORI MORFOLOGICI Identificarea obiectelor dintr-o imagine este de multe ori dificil de realizat. Fundamentele prelucrării morfologice a imaginilor are un suport matematic riguros. asemanatori cu cei prezentati mai sus. 28 . O metodă de a simplifica această operaţie este binarizarea imaginilor în nivele de gri şi apoi aplicarea unor operatori morfologici.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful