FORMAREA ŞI ALCĂTUIREA PĂRŢII ORGANICE A SOLURILOR Conf.dr.

Mircea MIHALACHE Formarea humusului Ţesuturile plantelor verzi conţin o cantitate de apă cuprinsă între 60 şi 90% din greutatea totală. Analizele efectuate în cazul resturilor vegetale, au demonstrat că un procent de 90-95% din greutatea materiei organice este constituită din carbon, oxigen şi hidrogen. În timpul fotosintezei plantele obţin aceste elemente din dioxidul de carbon şi apă, iar cenuşa şi fumul rezultate în timpul arderii sunt de 5-10 % din materialul uscat. În cenuşa rezultată pot fi găsite multe elemente nutritive luate de plante din sol cu toate că acestea sunt în cantităţi mici, joacă un rol vital în nutriţia plantelor şi animalelor. Compoziţia chimică a plantelor verzi cuprinde următoarele elemente.
Apa – 75% Materie uscată – 25%

Compuşi organici Celuloza – 45% Lignine – 20% Hemiceluloză – 18% Proteine – 8% Polifenoli – 2% Zaharuri şi amidon – 5% Grăsimi – 2%

Componente elementare Carbon – 42% Hidrogen – 8% Oxigen – 42% Cenuşă – 8%

Compoziţia chimică a plantelor verzi Materia organică aflată în diverse stadii de transformare sub acţiunea microorganismelor este alcătuită din două grupe principale de componenţi: 1. Componenţi de natură specifică (substanţe humice) formate prin procese de descompunere – sinteză – polimerizare care sunt caracteristice humificării. În solurile bogate în materie organică, bine aerate din zonele de stepă şi silvostepă cu activitate biologică bună aceşti componenţi reprezintă 80-90% din masa humusului, iar în solurilor forestiere cu litieră au un procent mult mai scăzut. 2. Componenţi de natură nespecifică (nehumici) care constau din resturi organice care păstrează structura ţesutului şi o parte din acestea sunt eliberate prin procese de descompunere în: - diferite substanţe organice ca: lignine, celuloză, hemiceluloze, substanţe pectice, proteine, etc; - produşi intermediari de descompunere: monozaharide provenind din hidraţii de carbon, aminoacizi din proteine, alţi compuşi organici cu caracter acid, fenoli provenind din lignine; grăsimi, ceruri etc. Compoziţia chimică este foarte diferită în funcţie de provenienţa resturilor vegetale, ierburile perene fiind mult mai bogate în proteine şi hemiceluloză decât resturile vegetale provenite de la vegetaţia forestieră.

bulbilor care contribuie la formarea humusului la solurile din zona de pădure. fragmente de scoarţă.20 45 – 50 15 . resturi organice moarte care formează o pătură continuă numită litieră. răşini. deoarece în pajişti.15 5 10 .10 Ceruri. vegetale şi microorganisme.40 Specii de foioase 15 – 25 10 .20 40 – 50 20 . a rizomilor. conuri.40 15 10 . În păduri pe lângă litieră solul primeşte materie organică şi din rădăcinile arborilor.25 15 – 25 20 .Compoziţia chimică pe grupe de substanţe organice a unor specii vegetale Formaţia vegetală rădăcini frunze rădăcini frunze lemn cetină lemn Muşchi Licheni Alge Bacterii Proteine 10 – 15 12 – 20 5 – 10 4 – 10 1 5–7 1 5 – 10 3–5 10 – 15 40 – 70 Celuloză Hemiceluloză Lignină 10 .60 - Modul de aprovizionare a solurilor cu resturi vegetale este diferit în funcţie de tipul de biocenoză naturală sau cultivată. Grosimea stratului de litieră variază în funcţie de cantitatea de resturi vegetale căzute anual la suprafaţa solului precum şi de tipul vegetaţiei forestiere având grosimi cuprinse între 1-3 cm în zona pădurilor de conifere şi 3-6 cm în pădurile de foioase. ace moarte. ramuri. grăsimi 10 . Aceasta este specifică solurilor din zona forestieră şi prin funcţiile ei contribuie în mare măsură la anumite particularităţi ale acestor soluri.30 Specii de răşinoase 20 15 . păduri şi culturi agricole solurile primesc anual la suprafaţă şi în interiorul lor cantităţi diferite de resturi organice moarte. În cazul solurilor de sub pădure predomină acumularea de resturi vegetale la suprafaţa solului constituită din frunze.12 3-5 20 .35 5 – 10 60 .80 5 – 10 50 .12 5 .20 Graminee 25 – 30 25 .25 15 25 .25 - Ierburi perene 20 – 25 25 .15 10 10 .30 8 . .

peptide. PROCESELE DE DESCOMPUNERE A MATERIEI ORGANICE Resturile organice constituite din ţesuturi vegetale şi animale. În pajiştile bine încheiate resturile organice din masa aeriană a ierburilor şi rădăcinilor însumează în medie cca 11000 kg.Cantitatea biomasei existente şi productivitatea producătorilor primari în ecosistemele terestre Biomasa existentă Productivitatea kg/ha kg/ha. O şi N formând lanţuri de lungime variabilă cu grad de polimerizare diferit.calde cu frunze late La solurile din zona pajiştilor la suprafaţa solului se acumulează materie organică provenită din partea aeriană şi subterană a plantelor. Resturile organice ierboase depuse la suprafaţa solului sunt repede descompuse în întregime.700.000 – 400.000 . uronide etc. chimici şi biologici suferind diferite procese de descompunere. Viteza de descompunere a resturilor vegetale şi animale este foarte mult influenţată de condiţiile climatice. Catenele laterale prezintă următoarele grupe funcţionale: grupa carboxil (COOH).800 – 12.2).000 8.000 .000 .000 14. Humificarea este un proces complex de formare a unor substanţe organice specifice solului cu un grad înalt de polimerizare. pe când la cele provenite din părţile subterane ale plantelor descompunerea este mai lentă şi sunt transformate parţial în humus. grupa fenolică (OH) şi grupa metoxil (OCH3). anual rămânând o cantitate însemnată de resturi vegetale nedescompuse sau parţial descompuse.an Tipul de ecosistem Tundră 200 .000 4. Mineralizarea reprezintă procesul prin care resturile organice depuse la suprafaţa solurilor aerate sunt supuse următoarelor faze de descompunere: hidroliza. ceea ce reprezintă o cantitate de 2-3 ori mai mare decât materia organică provenită de la vegetaţia lemnoasă.35 000 40 . Substanţele organice nou formate prezintă unităţi structurale care sunt alcătuite dintr-un nucleu aromatic (fenolic sau chinonic) şi catene laterale (lanţuri alifatice) de diferite naturi: radicali hidrocarbonaţi.800 temperate şi boreale Păduri tropicale şi 120.1 500 Pajişti 20.400 – 21.3 500 Pustiu 1. Descompunerea resturilor vegetale se desfăşoară sub acţiunea organismelor şi microorganismelor care utilizează materia organică pentru hrană şi sursă de energie. 4.300 – 21.46 000 Păduri temperate cu 90. microorganisme sunt atacate de numeroşi agenţi fizici. Nucleele aromatice sunt legate între ele prin intermediul atomilor de C.40.000 frunze căzătoare Păduri de conifere 125. Astfel în zona de stepă caracterizată prin temperaturi ridicate şi precipitaţii scăzute descompunerea resturilor vegetale se desfăşoară mult mai rapid în comparaţie cu zona de pădure şi montană unde datorită precipitaţiilor ridicate şi temperaturilor scăzute descompunerea este mai lentă.500 200 .4.000 – 450.000 . .000 3. Cantităţile de resturi organice moarte sunt variabile în funcţie de tipul de pajişti şi de tipul de sol. oxido-reducerea şi mineralizarea totală (fig.000 temperate .

CO (carbonil). CO2 Hidraţii de carbon Ligninele Substanţe le tanante comp. Mg2+ .Viteza de mineralizare şi humificare a materiei organice în soluri se desfăşoară diferit în funcţie de condiţiile de mediu. H3PO4 Săruri de Ca2+ . HNO3. H2SO4. Aceştia rezultă pe seama descompunerii resturilor vegetale de natură ierboasă bogate în elemente bazice sub acţiunea directă a bacteriilor. H3PO4. H2O. Se cunosc trei grupe de acizi huminici: acizi huminici cenuşii. Faeoziomuri. În cadrul acizilor huminici deosebim următoarele grupe funcţionale: COOH (carboxil). fiind mai rapidă în zonele cu temperaturi ridicate. NH. acizi huminici bruni şi acizi huminici himatomelanici. . H2. a) Acizi huminici cenuşii sunt foarte puternic polimerizaţi din această cauză posedă greutăţi moleculare foarte mari până la 100000. NH2. În zonele umede şi răcoroase cu o slabă activitate biologică în condiţii de aciditate pronunţată. acizi fulvici şi huminele. OCH3 (metoxil). Na+ Amoniacul (NH4) MEDIUL ANAEROB CH4.5%. NH3. OXIDO-REDUCEREA -peptide -aminoacizi alifatici şi aromatici -baze purinice şi pirimidinice -hexoze -pentoze -aminozaharide -acizi ureici -celobioză HIDROLIZA -acizi organici -alcooli -alcooli -amoniac -dioxid de carbon -apă -metan -oxiacizi -acizi organici volatili -aldehide -alcooli -dioxid de carbon -apă -metan Substanţe proteice MINERALIZARE A Mediul aerob Acizi -HNO2. polifenolici -fenoli -chinone -dioxid de carbon -apă -acizi organici volatili -hidrocarburi -dioxid de carbon -apă Lipidele Răşinile glicerină acizi graşi Etapele descompunerii componentelor organice ACIZII HUMICI Datorită formării substanţelor humice în condiţii diferite de climă şi vegetaţie alcătuirea acestora este diferită şi în funcţie de zona de formare se disting 3 mari grupe de acizi: acizi huminici. umiditate scăzută. N2. Acizii huminici – sunt compuşi rezultaţi în procesul de humificare care au un grad ridicat de polimerizare. conţinut redus de azot în materia organică iar humificarea se desfăşoară foarte lent. OH (oxidril fenolice). au culoare închisă (neagră. SO3H. Aceşti acizi predomină în general la solurile din zona de stepă bogate în carbonat de calciu (Cernoziomuri. K+. conţinutul de carbon 58-62% şi de azot până la 7. neagră-cenuşie). Rendzine). aeraţie bună şi reacţie neutră. H2S.

Determină formarea unui orizont A molic de culoare închisă. Prezintă un conţinut de carbon de 58-62% Acizii fulvici – sunt substanţele humice cu gradul de polimerizare cel mai mic. c) Acizi himatomelanici au o culoare roşie-brună şi se acumulează în materia organică aflată în diferite stadii de descompunere. negricioasă cu o reacţie neutră-slab alcalină. au culoare gălbui – brun-gălbuie şi un conţinut de carbon de 4252%. se formează pe seama vegetaţiei ierboase din zona de stepă fiind alcătuit din acizi huminici puternic polimerizaţi. Moderul se formează în soluri slab aerate cu umiditate ridicată şi temperaturi scăzute. În funcţie de natura vegetaţiei se pot întâlni: . -moderul de pajişti alpine se întâlneşte la solurile din zona montană se formează pe seama vegetaţiei ierboase constituită din graminee într-un climat foarte umed şi răcoros. 1970) distinge următoarele tipuri de humus: . -moderul calcic se formează din vegetaţia dezvoltată pe materiale parentale calcaroase cu un conţinut ridicat de humaţi de Ca de culoare închisă. au un grad de polimerizare mijlociu. Se întâlneşte la solurile din zona montană acoperite de păduri de răşinoase (molid şi brad). . o reacţie slab acidă sau moderat acidă iar raportul C:N este de 12-15. Se formează pe seama descompunerii resturilor organice provenite de la vegetaţia lemnoasă din zona de silvostepă şi pădure. Mullul – se formează pe seama materiei organice complet humificată şi amestecată intim cu partea minerală a solului. Huminele – reprezintă fracţiunea cea mai stabilă a humusului. raportul C:N este de 15-20.b) Acizi huminici bruni se carcterizează prin culori mai deschise. -moderul hidromorf se formează la solurile afectate de exces de apă prelungit (Stagnosoluri) în condiţii de anaerobioză. -mullul forestier este format pe substrat mineral necalcaros. PRINCIPALELE TIPURI DE HUMUS În funcţie de resturile organice şi de condiţiile ecopedologice ale proceselor de humificare în soluri sau la suprafaţa acestora se acumulează cantităţi şi categorii diferite de humus. Alosoluri etc. humusul format este moderat acid. Acesta se acumulează într-un orizont A de culoare neagră foarte acid.se mai numeşte şi humusul brut deoarece este constituit din resturi vegetale foarte puţin descompuse este foarte puternic acid având un raport C:N de 30-40 în orizontul organic şi 25 în orizontul A. În funcţie de zona de formare iau naştere următoarele tipuri de moder: -moderul forestier oligotrofic se formează pe seama vegetaţiei lemnoase din păduri de răşinoase. un conţinut de carbon de 50-60% şi 3-5 % azot. Planosoluri. este acumulat pe grosime mică în zona pădurilor de foioase fiind alcătuit din acizi fulvici. Greutatea moleculară este mică 2000-9000. Raportul C:N este în jur de 10. Prezintă culori brunenegricioase. Turba . în care se pot observa ţesuturi de plante nedescompuse. Se întâlnesc la soluri cu reacţie acidă Luvosoluri. Moderul – este un tip de humus alcătuit din materie organică parţial humificată. -mullul calcic este puternic saturat în ioni de calciu. Morul .în mediul în care predomină procesele de aerobioză: mull. Se întâlneşte în orizontul Oh la Rendzine. În funcţie de zona de formare se disting două tipuri de mull: mull calcic şi mull forestier. Predomină în cazul solurilor acide sau slab acide. Raportul C:N este de 15-25. fiind alcătuite din acizi huminici intim legaţi cu mineralele argiloase şi din diferite substanţe organice asemănătoare cu materia organică nedescompusă. moder şi morul. Acest tip de humus este caracteristic solurilor aerate cu o bogată activitate microbiană. În funcţie de condiţiile de aeraţie în care are loc procesul de humificare (Duchaufour.în mediul anaerob: turba şi anmoor.este constituită din resturi vegetale nedescompuse sau parţial descompuse într-un mediu saturat cu apă în cea mai mare parte a anului.

Se poate întâlni la unele soluri freatic umede la Gleiosoluri. humusul reprezintă un rezervor de elemente nutritive pentru plante. totalitatea proceselor de transformare a substanţelor şi energiei în sol. Humusul imprimă solului culori închise contribuind la mărirea absorbţiei radiaţiilor calorice cu implicaţii pozitive asupra regimului termic al solurilor. În urma procesului de mineralizare a materiei organice şi prin capacitatea mare de adsorbţie şi schimb cationic humusul asigură aprovizionarea continuă cu elemente nutritive uşor accesibile pentru plante fiind elementul esenţial al fertilităţii solului. Anmor. praf şi nisip) şi aproximativ 30% materie organică bine humificată. chimice şi biologice ale solurilor cu implicaţii asupra stării potenţialului de producţie. Phragmites (trestie) şi stuf. Substanţele humice şi alţi compuşi organici cu caracter acid provenite din humus acid eliberează ioni de H+ în sol şi măresc concentraţia acestora în soluţie crescând aciditatea solului. . ci şi un agent activ de reţinere a acestor elemente date prin fertilizarea organică şi minerală care în urma interacţiunii cu humus sunt levigate foarte uşor. moderul sunt bogate în acizi fulvici şi reprezintă o sursă importantă de ioni de H+ în sol. Turbele oligotrofe. Turba eutrofă este saturată în ioni de calciu raportul C: N este mai mic de 30. humusul brut. În soluri humusul este nu numai o sursă continuă de elemente nutritive..turba eutrofă bogată în substanţe minerale care s-a format pe seama resturilor vegetale provenite de la Carex (rogoz). Prin aceasta îmbunătăţeşte indirect însuşirile aerohidrice ale solului prin mărirea porozităţii. Este o turbă extrem de săracă în substanţe minerale. Se formează pe materiale parentale acide. De asemenea are însuşirea de a contribui la formarea agregatelor structurale contribuind prin capacitatea sa de cimentare la formarea structurii glomerulare şi grăunţoase. . Datorită conţinutului ridicat în azot şi cationi bazici legaţi sub formă de humaţi. acidă raportul C:N este de 40. Această influenţă este cu atât mai însemnată cu cât humusul este mai nesaturat şi solul este mai sărac în baze. Humusul reprezintă un substrat prielnic pentru dezvoltarea microorganismelor. Împreună cu mineralele argiloase humusul formează complexul adsorbtiv al solului având rolul de reţinere şi schimb de cationi.turba oligotrofă este constituită din muşchi în condiţii de umiditate foarte ridicată şi temperaturi scăzute din arealul montan. şi este constituit din materiale aluviale (argilă.turba mezotrofă este mai săracă în substanţe minerale şi a luat naştere din resturi organice provenite de la rogoz şi muşchi. permeabilităţii pentru apă şi aer. ROLUL HUMUSULUI Humusul reprezintă constituentul solului cu importante influenţe asupra însuşirilor fizice. Astfel este asigurată şi intensificată dinamica biochimică a solului. .se formează în cazul solurilor afectate de exces de umiditate periodic provenit din apa freatică.