Stephen Marshall, omul care a transformat media Stephen Marshall este unul dintre cei mai mari producători

media din lume şi realizator de documentare. Pe cel mai recent, „Holy Wars”, l-a prezentat, personal, anul acesta la festivalul de film One World România. A făcut videoclipuri pentru Eminem, 50 Cent şi Beastie Boys. Şi nici măcar n-am început să vă spunem cât de grozav este de fapt... Interviu de: Andreea Vasile De ce avea lumea nevoie de un site ca Guerrila News Network în 2000? (n.red. GNN a fost, între 2000 şi 2010, cel mai important site de ştiri pentru tineri din lume) Am intrat în media întâmplător. Mergeam în jurul lumii şi filmam documentare despre cele mai dure subiecte: sărăcie, consum de droguri, prostituţie. Atunci mi-a venit ideea de media pentru tineri, care nu erau interesaţi de ştiri pentru că ştirile erau atât de plictisitoare. Am fost în Indonezia, Nigeria, Africa de Sud, am filmat mult şi la final am obţinut un material din care am fost convins că nimeni nu va înţelege nimic. Nu a fost niciodată difuzat. Am fost deprimat din cauza eşecului aşa că am lăsat deoparte documentarele şi m-am apucat de DJ-ing. Însă un tip din New York, care lucra la MTV, mare fan al Channel Zero (n.red. site-ul unde îşi difuza poveştile înainte să apară GNN), mi-a propus să fac ceva pentru postul de muzică. Acolo am venit cu ideea site-ului GNN. Aveam 26 de ani. La vremea respectivă, subiectul “diamanteleor însângerate” era în vogă, aşa că am făcut documentarul “The Diamond Life”. Ne-au ajutat muzicianul Peter Gabriel, o organizaţie care avea material filmat cu problemele din Sierra Leone şi un om care scăpase, cu viaţă, din violenţele care aveau loc în acea ţară. Simţeam că tinerii nu înţeleg problemele serioase pentru că nu le sunt livrate în pachetele potrivite şi asta încercam să fac, să le ofer ceva atractiv. Misiunea GNN era să apropie lumea de probleme importante la nivel global. Care erau aceste probleme atunci şi care sunt azi? Majoritatea erau legate de drepturile omului. Ne-a interesat povestea banilor pe care CIA îi investea în cercetarea controlului asupra minţii umane, aşa că am făcut documentarul “Crack the CIA”, cu care am câştigat Online Sundance Film Festival. Azi, cred că e crucial să ne reconectăm ca familie globală. Nu cred că înţelegem foarte bine cât influenţează acţiunile noastre alte persoane, în alte părţi ale lumii. Vreau să trăiesc într-o lume în care oamenii să fie conştienţi de alegerile pe care le fac când votează cu un partid sau altul. Să ştie că decizia lor îi afectează pe ceilalţi la fel cum eu mă gândesc că decizia mea îi afectează pe ei. Vreau să fim cât mai mulţi cei care înţelegem ideea de comunitate şi de conştiinţă globală şi să ne purtăm ca atare. Avem exemple legate de cum ne afectăm vieţile unii altora în filme ca “Babel”. E o temă care te preocupă când regizezi documentare? Clar. N-aş spune că am urmărit tema prea mult în GNN, unde filmele erau de scurtă durată şi slabe calitativ, dar primul film ca lumea, “Battleground”, filmat în Irak, a vorbit

despre asta. Am făcut interviuri cu copiii de acolo şi nu era vorba despre a fi pro sau anti americani, era vorba despre oameni care-şi iubesc ţara şi despre faptul că noi aduceam trupe acolo încercând să distrugem ceva ce nu înţelegem. Mi-am dat seama cât de legaţi suntem unii de alţii şi cât de mult ne băgăm, ca politică statală, în lucruri pe care nu le înţelegem. Călătoresc foarte mult, mă simt cetăţean global şi de fiecare dată când mă întorc acasă, în S.U.A., mă întreb “ce dracului facem?” Însă lucrurile se schimbă în bine, generaţia ta e mai intuitivă, vă simţiţi cetăţeni globali, vă pasă mai mult unii de alţii. Cum reacţionează oamenii la documentarele tale? Unii oameni aşteaptă de la mine filme radicale, dar nu asta mă interesează. Vreau să spun poveşti care vin din inimă. Sistemul s-a simţit vreodată ameninţat de filmele tale aşa cum s-a întâmplat cu cele ale lui Michael Moore? Nu. GNN devenise la un moment dat cel mai important şi vizualizat site care vorbea de probleme cruciale la nivel mondial, pe limbajul tinerilor şi pe înţelesul lor. Pe forum se vorbea liber, fără moderator şi lucrurile au luat-o razna după evenimentele din 11 septembrie când lumea nu vorbea decât de faptul că totul e o conspiraţie a guvernului american. Noi n-am luat poziţie, mulţi au fost enervaţi de asta, lucrurile au degenerat şi în cele din urmă am închis site-ul. Cum îţi alegi temele pentru documentare? Nu aleg subiectul, subiectul mă alege pe mine. E un element mistic pe care îl am în raport cu arta, acela de-a nu mă gândi prea mult la ce urmează să fac. Începând cu Channel Zero, totul a fost o provocare pentru mine ca să aflu care-i scopul meu în viaţă. În acest sens, “Holy Wars”, ultimul meu documentar, a fost cea mai grea experienţă de până acum. Am dedicat 5 ani din viaţă acestui proiect care m-a schimbat foarte mult. În cartea “True Lies” vorbeşti despre agenţiile de ştiri care nu verifică veridicitatea informaţiilor şi le furnizează aşa cum le primesc de la guverne şi organizaţii. De ce se întâmplă asta? Teoria din spatele cărţii e una psihologică. Să ne imaginăm că eşti parte dintr-o familie foarte mare în care tatăl abuzează una dintre fiice. Tu nu te poţi uita la aşa ceva. Vezi ce se-ntâmplă în jurul tău, văd şi ceilalţi, dar nimeni nu face nimic, negi ce se întâmplă. Despre asta e vorba şi-n carte, despre negare şi despre telespectatori care cred că teoria mea e o prostie, cum să crezi că un post ca NBC ar putea face aşa ceva? Ştiu oameni din mediile astea, genul ăsta de “familii”, şi nu vorbesc despre lucrurile astea, nu vor să accepte că se întâmplă. Ei văd ratele la casă, la maşină şi asta e ceea ce-i preocupă, nu adevărul. Toate agenţiile mari, care sunt sunt afiliate unei corporaţii, fac asta. Respiră împreună acelaşi oxigen şi nu vor să taie sursa. Şi oricât de absurde ar fi unele ştiri, ei nu le văd drept conspiraţii, drept informaţii de investigat, ci ca pe nişte coincidenţe, adică neagă evidenţa ca să nu fie nevoie să ia atitudine şi să-şi păstreze cald locul în care sunt.

Cum ai găsit personajele principale din “Holy Wars”, pe Aaron, predicatorul creştin şi pe Khalid, predicatorul islamic (n.red. documentarul pune întrebarea: “dacă milioane de oameni cred într-un război sfânt, poate el să devină realitate?” Stephen a urmărit doi misionari, unul american şi unul islamist, prin lume, şi a surprins încercarea lor de-a converti oamenii la propriile religii)? Aaron Taylor era crucial. Le-am zis producătorilor că voi găsi un misionar american care merge în locuri periculose din ţările musulmane să convertească oamenii la creştinism. Dar n-am găsit niciunul, am sunat la toate organizaţiile de gen din S.U.A. şi nimeni nu vroia să apară pe cameră, nimeni nu vroia să fie urmărit când merge în locuri periculoase şi să fie filmat convertind oamenii. Era o nebunie. Şi în momentul ăla mi-a fost frică. Dar ne-a sunat tipul ăsta, Aaron Taylor, care scrisese un articol, “A time for war”, în care susţinea că va fi un război iminent între creştinism şi islamism. Era perfect. Singurul om, singurul creştin misionar din S.U.A. care a acceptat să facă asta. De Khalid am dat din ziare, era la Londra. Liderul lor spiritual fusese exilat din Anglia după atacurile din iulie 2007 şi Khalid era parte din gruparea condusă de liderul respectiv. Eram în Israel când mi-a răspuns, în cele din urmă, la telefon, i-am zis cine sunt şi mi-a spus “ne vedem mâine în parcul cutare”. Am luat imediat avionul şi-am zburat la Londra. Am filmat 4 ore în parcul în care ne-am întâlnit, apoi în maşină, în drum spre casa lui, mi-a zis că are soţie şi-un copil pe nume Osama. Un an mai târziu, l-am întrebat pe Khalid dacă ar vrea să se întâlnească cu Aaron şi a fost de acord. După asta se întâmplă nişte nebunii în film, Khalid pleacă în Pakistan să găsească gruparea talibanilor şi să se alăture lor. Eu l-am urmărit în tot acest timp. Care a fost concluzia ta la finalul filmului? Am pierdut multe pe parcursul filmului. M-am despărţit de iubita mea cu care eram de 5 ani, filmul era să ajungă de două ori într-un punct mort şi altele. Mi-am găsit propriul “război sfânt”. Unul dintre producători chiar mi-a spus: “tu credeai că vei face un film despre războiul sfânt fără să treci prin propria transformare?” Nu ne naştem cu credinţă, ci trecem prin evenimente grele care ne determină, în cele din urmă, să avem credinţă.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful