Filiala Iaşi Proiect finantat de UNIUNEA EUROPEANA

Justiţia pentru minori în interesul superior al copilului - Practici de lucru cu copilul victimă -

- 2008 -

2

............... psiholog Cătălin Luca ................................... 104 Dreptul copilului de a fi protejat împotriva abuzului.........................................................................Curprins Semne de recunoaştere a copilului abuzat..........................................şt.................dr........dr............................... 142 Disciplina pozitivă.. 121 Bune practici în intervievarea persoanelor cu dificultăţi în managementul furiei şi controlul impulsurilor – cercet....................................... 46 Evaluarea copiilor şi pregătirea acestora pentru abordarea sistemului de justiţie – psiholog Diana Muntean ........................... 78 Clarificări conceptuale............................................................. particulare situaţiei traumatice şi psihopatologice – psiholog Cătălin Luca................. 96 Asistarea socială a copilului victimă – asistent social Nelu Ivănuşcă ............ Consecinţele abuzului asupra dezvoltării şi integrării psiho-sociale a copilului – psihoterapeut Corina Mighiu .............................................. o nouă abordare în dezvoltarea abilităţilor parentale – cercet....................................................................................şt....................... Liviu Măgurianu............ 164 3 .......................... neglijenţei şi traficului din perspectiva reglementărilor internaţionale – avocat Ioana Atasiei .. 134 Rolul psihologului în lucru cu copilul abuzat/neglijat – psihoterapeut Corina Mighiu....... 71 Memoria – elemente generale............................ 5 Audierea copilului abuzat/traficat în procedurile judiciare penale – judecător Sofia Luca. 17 Copiii în faţa instanţei civile – judecător Adriana Stoinel ............ Liviu Măgurianu ............... extinderea şi impactul violenţei domestice – psiholog Diana Muntean ...............

4 .

3. implicând stres post-traumatic. copiii abuzaţi resimt disfuncţionalităţi psihologice. ei sunt traumatizaţi în timpul perioadei celei mai critice din viaţa lor: când se formează părerile despre sine. afect dureros şi distorsiuni cognitive. despre alţii şi despre lume. implicând comportamente cooperante pentru a creşte siguranţa şi /sau scădea durerea în timpul victimizării.sau hiperponderal. Ca şi alte victime. Elaborare pe termen lung şi acomodare secundară: (a) consecinţele reacţiilor iniţiale şi acomodările legate de abuz asupra dezvoltării psihologice ulterioare a individului. • neigienizat. cu vocabular sumar. • care nu-şi cunoaşte ziua naşterii ori primeşte în dar obiecte nepotrivite. în ciuda unui intelect bun (pseudoretard mental). când îşi stabilesc relaţiile cu propriile stări şi când sunt dobândite pentru prima dată abilităţile de cooperare. Asemenea reacţii post-traumatice pot avea cu uşurinţă impact asupra maturizării psihologice şi sociale ulterioare. Indiferent de tipul specific de maltratare. să poată identifica cazurile de maltratare. rămânând mult timp nesupravegheat. • cu aspect vestimentar neadecvat. consecinţele abuzului asupra dezvoltării copilului par să apară în măcar trei stadii: 1. să se joace sau cu o "foame de stimuli" (extrem de instabil). cu retard şcolar. ducând la o dezvoltare potenţial atipică şi disfuncţională. incapabil să comunice. Consecinţele abuzului asupra dezvoltării şi integrării psiho . introvert. director de programe Salvaţi Copiii Iaşi 5 . • bolnăvicios. Reacţiile iniţiale la victimizare. schimbări ale dezvoltării normale a copilăriei.sociale a copilului Corina Mighiu* În literatura de specialitate sunt prezentate o serie de semne specifice ale neglijării şi abuzului. insuficient de matur ca dezvoltare volitivă. 2. (b) răspunsurile cooperante ale supravieţuitorului la disforia legată de abuz. SEMNE ALE NEGLIJĂRII Semnele fizice ale neglijării • copil înfometat ori alimentat nepotrivit. Corina Mighiu este psihoterapeut principal în terapie de familie. • hipo. ajută profesionistul care lucrează cu copii. Spre deosebire de adulţi. Cunoaşterea acestor semne specifice. Acomodare la continuarea abuzului. • care nu are cu cine vorbi despre problemele sale ori nu are un program de viaţă adecvat vârstei sale. slab motivat pentru efort cognitiv. incapabil de a stabili relaţii interpersonale durabile. neataşat. * • • • • • • • • • Semnele afectiv-comportamentale ale neglijării un comportament variind de la polul inhibiţiei până la agitaţie. • pedepsit să nu mănânce sau să nu doarmă.Semne de recunoaştere a copilului abuzat.

poate conduce la traume psihice şi variază de la lovirea cu palma până la utilizarea unor obiecte dure. pare excesiv de docil. legarea. encomprezis. • leziuni la nivelul sistemului nervos central (dizabilităţi motorii. în neconcordanţă cu faptele comise. Nu este curios. diverse cenestopatii). risc substanţial pentru sănătate /integritate corporală. tăieturi inexplicabile in zona genitala. escoriaţii (urme de zgârieturi). are tulburări de atenţie. cu reacţii de apărare fizică nemotivate . SEMNE ALE DIFERITELOR FORME DE ABUZ Abuzul fizic Orice adult crede că-şi poate exercita liber dreptul de a-l pedepsi pe copil. prin repetare. însuşire deficitară a normelor etico-morale. deficite 6 Semne afectiv-comportamentale • Manifestări comportamentale. fuga de acasă. • anorexie mentala. • echimoze. (b) In plan social stabileşte contacte interpersonale fragile. somatizează uşor (cefalee. prea ridicat de toleranţă a frustrărilor. • hematoame în locuri neobişnuite. hipervigilent. dimpotrivă. • deficit al limbajului. atitudini provocatoare. carenţe alimentare. La fel poate fi considerată exploatarea prin muncă a copilului. evită orice confruntare cu părintele. are dificultăţi de adaptare şi încearcă să-şi suplinească nevoile nesatisfăcute. un prag prea scăzut sau. Copilul neglijat este marcat de o atitudine de indiferenta sau timiditate si de incapacitatea de a-si organiza activitatea liber. Pedeapsa fizică este folosită pentru a provoca durere. motivează ciudat urmele de pe corp /nu-şi aminteşte cauza lor. din nevoia . sau folosită impropriu. dureri abdominale. uneori prin fapte antisociale (individual sau aderând la grupuri de delicvenţi) cu consum de droguri. Pedeapsa minoră. • zgârieturi. tabloul poate fi extrem de diferit. împietrit ori bizar. • insomnie precoce. greţuri. Semnele abuzului fizic Semne fizice • întârzierea dezvoltării staturo-ponderale şi mentale. nu este dispus să facă efort cognitiv. deformări ale membrelor. cât şi asistarea acestuia la scenele de violenţă dintre părinţi. cea care nu periclitează fizic copilul. nu are nivel de aspiraţii pe termen lung (nu se poate proiecta in viitor). par smuls. absenteism. vărsături. tulburări de somn.Consecinţe ale neglijării: (a) In plan emoţional. • rahitism. provocarea de arsuri. arsuri. dermatoze (pete pe piele). • fracturi osoase. dislocări. rănirea. pe fata. mai ales când este vorba despre propriul copil. pedeapsa gravă devine abuz fizic. trasul de păr sau chiar otrăvirea. fie spre instabilitate: - nu vrea să se aşeze. • nanism psihosocial. cap. În măsura în care lovirea produce vătămare. manifestând teribilism şi violenţă în relaţiile interpersonale. • enurezis. polarizate fie spre ascultare necondiţionată.

În plan social: Copilul victima ("ţapul ispăşitor") nu recunoaşte. Se produce o stranie identificare cu acest model. coşmar. coma). Ca adult va adopta atitudini masochiste (caută să-şi provoace propria suferinţă). curiozitate scăzută sau absentă. teamă. dificultăţi de învăţare. comportament retractil sau instabilitate motorie. atitudini revendicative.senzoriale. lipsa de control. vise. maltratarea şi nu o denunţă. marcată de violenţă. - hiperactivitate generată de frustrările repetate. mânie. dificultăţi de contact interpersonal. • Trăiri emoţionale: neîncredere. . Poate refuza chiar şi separarea de părintele agresor. vigilenţă anxioasă. dificultăţi de autocontrol. copil "meduzat" (înlemnit) faţă de anturaj. Consecinţe ale abuzului fizic: În plan emoţional: Sentimentele de inferioritate persistă şi la vârsta adultă. mai ales dacă a fost un model parental de agresivitate. Comunicarea este dificilă.comportamente dezordonate. Violenţa este trăită ca o modalitate de schimb. paralizii oculare. 7 . motivaţie săracă. convulsii. dificultăţi de înţelegere. uneori. • hemoragii cerebrale sau retiniene. vulnerabilitate la situaţii stresante. frica de separare. • leziuni ale organelor interne. disperată de a atrage atenţia. ca un ataşament interpersonal. somnolenţă. hemiplegii. pentru că violenţa a fost percepută de copil ca un semn al interesului părintelui faţă de el.

dezvoltarea şi echilibrul emoţional. • dezvoltare motorie lentă. afectându-i. • absenteism şcolar. • lipsa motivaţiei. • nelinişte excesivă. • furie excesivă. • somnambulism. 9 – 13 ani • agresivitate. • răneşte / omoară animalele. • absenteism şcolar. • întârzieri în dezvoltarea limbajului. • loveşte mama. • implicare în găşti. alcool). • sadic cu animalele. • agresivitate. de un adult lipsit de căldura afectivă. depresie. Abuzul emoţional reprezintă: 1 Adaptat după Marjorie Cusick. • întârzieri în dezvoltarea motorie. • comportament antisocial. insomnii. 4 – 8 ani • verbalizarea fricii şi a mâniei.Câteva comportamente manifestate de copiii care trăiesc în familii violente1 0 – 3 ani • eşecuri. • fuga de acasă. tentative suicidare. • izolare autoimpusă. în momente semnificative sau repetat. batjocoreşte. • lipsa abilităţilor limbajului. • lipsa relaţiilor de egalitate pozitive. devalorizează. • minciuni. • poate să înceapă consumul de substanţe (droguri. coşmaruri. Abuzul emoţional Este un comportament comis intenţionat. care jigneşte. • coşmaruri. ironizează. MFCC Batterd Women’s Alternatives (925) 676-8010 8 . tremur nocturn. sentiment de neputinţă. • balans al capului. nedreptăţeşte sau umileşte verbal copilul. • depresie. fraţii. • teama exagerată de separare. comportament suicidar. în acest fel. • identificare puternică cu rolurile de sex. • plictiseală. teama de a merge la culcare.

magice sau pseudoreligioase. efectele sunt particulare. sentimente de vinovăţie. grădiniţa. Consecinţe ale abuzului emoţional In plan emoţional: întârzie dezvoltarea sentimentului de sine. să se exprime prin joc. dificultăţi de adaptare durabile repetate într-un mediu nou (familie adoptivă. lipsa de iniţiativă. închizându-l in spatii întunecoase. Asupra fiecărui copil. toate celelalte forme de abuz au o componentă emoţională. minţindu-l. ameninţarea cu abandonul. neîncredere. excesiv sau discontinuu. Abuzul sexual Este dificil de descoperit un copil abuzat sexual prin intermediul testelor psihologice. dezvoltarea unui nucleu de manifestări nevrotice. de autonomie. dezamăgindu-l. Comportament social: conduce la eşec permanent (care-i confirmă copilului incapacitatea şi sentimentul de nonvaloare). simptomele depinzând: 9 . manifestări agresive. ostilitate. fără drept de negociere. care sufoca supunerea la practici bizare . abordarea copilului cu atitudini inconsecvente pentru acelaşi tip de greşeli. timiditate. şcoala). iritabile. comunicare intr-o manieră neclară. dificultăţi de adaptare (refuzul grădiniţei sau fobie şcolară) şi dificultăţi de comunicare. anxietate. prea încărcată. In plan social: fuga de acasă. sau insensibilă. nefericire. acte antisociale. interiorizare. făcându-l să aştepte cu încordare. de creativitate. inhibiţie socială. a maturizării emoţionale şi a capacităţii empatice. înfricoşarea copilului prin izolare. anxietate de separare sau de anticipare inclusiv la vârsta adultă. dominatoare. tendinţe autoagresive sau heteroagresive.- respingerea copilului ca fiinţă fie prin intruziunea emoţională. Copilul abuzat emoţional nu ştie să se joace. atitudini masochiste. blamându-l. depresive sau obsesive. Semnele abuzului emoţional Trăiri emoţionale: stima redusă de sine. atitudinea autoritară. ambivalentă. fie prin ignorarea emoţiilor pozitive sau negative. îngrijirea şi controlul independenţa copilului. "călirea" prin reguli stricte.

furie. frica.- de vârsta copilului de gradul de apropiere relaţională faţă de agresor. cum sunt cefaleea şi durerile abdominale. înroşirea sau lezarea orificiului anal sau vaginal . tipul actului sexual la care a recurs agresorul ( gravitatea faptelor fiind mai mare dacă a avut loc penetrarea copilului). responsabilitate tensionată de păstrare a secretului. teama de deteriorarea sexuală şi a reproducerii. panica. degradarea imaginii de sine. tulburările digestive. agravarea unor boli cu componenta psihică (astmul). de locul de desfăşurare a evenimentului. . de forţa acestuia. Aprecierea gravităţii faptelor comise în cazurile de abuz sexual asupra copiilor se realizează în funcţie de : vârsta copilului (cu cât copilul este mai mic ca vârstă cronologică cu atât faptele sunt considerate mai grave). Semne fizice ale abuzului sexual: Semnele psihologice ale abuzului sexual Trăiri emoţionale: 10 culpabilitate. • • • • - de frecventa situaţiilor abuzive. depresie. se pot adăuga simptomele vagi. pedeapsa. sentiment de murdărire corporala. "numai" vulnerabilitate la bolile cu transmitere sexuala (inclusiv negi genitali."reflexul dilatării" (in cazul contactului anal). gonoree). de somn. relaţia dintre agresor şi victimă (fapta este mai gravă cu cât relaţia dintre agresor şi victimă este mai strânsă). ostilitate. gradul forţei aplicate (fapta este mai gravă cu cât forţa utilizată este mai mare). tendinţe suicidare. nespecifice. tulburările de instinct alimentar.

greutate. Sentimente identificate la copiii abuzaţi sexual Frică de agresor de a cauza probleme de a pierde afecţiunea adulţilor de a fi excluşi din familie de a fi „diferiţi” • Furie faţă de agresor faţă de adulţii care nu i-au protejat faţă de ei înşişi (se simt vinovaţi) • Izolare pentru că „ceva este în neregulă cu mine” deoarece se simt singuri în experienţa trăită deoarece nu pot vorbi despre abuz Tristeţe în legătură cu ceva care li s-a luat în legătură că au pierdut o parte din ei deoarece cresc prea repede deoarece au fost trădaţi de cineva în care au avut încredere Vinovăţie pentru că nu pot opri abuzul deoarece cred că „au consimţit abuzul” pentru că mărturisesc abuzul – dacă spun că au fost abuzaţi pentru că au păstrat secretul – dacă spun că nu au fost abuzaţi Ruşine în legătură cu implicarea lor într-o astfel de experienţă în legătură cu faptul că corpul lor a răspuns abuzului Confuzie (debusolare) pentru că ei pot iubi în continuare agresorul pentru că sentimentele lor se schimbă mereu. tendinţa de confesare (la fete) sau ascunderea cu obstinaţie a secretului dureros. 11 • • • • . postura corpului exprimând copleşire.Manifestări comportamentale: • regresie. nepăsare faţă de sine. ostilitate sau agresiune fata de alte persoane. pierderea deprinderilor sociale. letargie. atitudine protectoare faţă de părinţi.

Sindromul acomodării copiilor cu abuzul sexual Acest sindrom a fost descris de către Summit (1983) şi delimitează astfel câteva stadii ale abuzului sexual luând în considerare în principal copilul. • Îl iubesc pe tata. ceea ce conduce la repetarea abuzului.Imposibilitatea de reacţie şi de obişnuinţă – în ciuda sentimentului de vinovăţie pe care îl are. dar mă face deosebit. Posibile semnificaţii ale incestului pentru copii: • Îmi place. ambigue care pot fi interpretate ca simptoame comportamentale. Dezvăluirea poate lua mai multe forme: Copiii pot face declaraţii largi. de obişnuire al copilului cu abuzul sexual. Copiii folosesc disocierea ca mecanism de apărare pentru a face faţă realităţii dureroase – singura persoană care poate opri abuzul este cel care abuzează. Stadiul 4 – Dezvăluirea abuzului sexual . frică de rămâne singur acasă cu părintele. Apariţia unor boli: enurezis. Stadiul 2 – Sentimentul neajutorării – există un dezechilibru al puterii între un adult şi un copil. agresorul se simte încurajat de faptul că nu există o reacţie promptă. • Îmi place şi este permis. Schimbări semnificative în comportament: izbucniri comportamentale. Scopul acestora este de a testa reacţia ascultătorilor – dacă cel care ascultă este şocat sau are o reacţie de repulsie. Copilul începe să se simtă vinovat de a fi provocat într-un anume fel abuzul. Copilul se simte lipsit de ajutor. accese de furie. deci copilul se va comporta bine dacă vrea ca abuzul să fie oprit. dar nu este bine. 12 . Acest model oferă posibilitatea înţelegerii modului de adaptare. frica de a merge la culcare. un alt simptom comportamental este când un copil mic încearcă să simuleze un act sexual cu un alt copil. • Nu – mi place şi nu-mi este bine. Stadiul 5 – implicarea anumitor servicii de specialitate. La adolescenţi apare consumul de alcool exagerat. dar îl urăsc pentru asta. ameninţarea. Copilului i se poate spune direct “ acesta este unicul nostru secret” sau acest lucru poate fi lăsat să se înţeleagă. Şantajul. Stadiul 3 . agresivă din partea copilului. copilul poate spune că a minţit – dar astfel de reacţii directe arată că ceva s-a întâmplat. fuga de acasă sau prostituţia. • Ştiu că nu-mi este bine. acesta trebuie să se supună adultului şi nu poate să spună NU. Stadiul 1 – Păstrarea secretului – nici un copil nu este pregătit să facă faţă abuzului sexual. ceea ce înseamnă că trebuie să accepte solicitările sexuale.poate avea loc imediat după abuz sau la o perioadă mai mare de timp. copilul este lipsit de ajutor şi prins într-o capcană. boli venerice sau chiar o sarcină. insomnii. Copiii pot face declaraţii adulţilor / prietenilor că au fost abuzaţi sexual. în funcţie de reacţia părinţilor. mituirea sunt folosite pentru a menţine copilului frica de a dezvălui.

Consecinţe pe termen lung al abuzului asupra copilului Deşi unele din reacţiile iniţiale ale victimelor abuzului pot scădea în timp. din cauza mea greşesc părinţii mei. dar mama este foarte supărată pe mine. împreună cu comportamentele de coping specifice abuzului. toate fiind găsite adesea la adolescenţii si adulţii care au fost abuzaţi în copilărie: • Stresul post-traumatic. Nu – mi place. eşec şcolar. Singurul mod de a supravieţui este să fac asta. Îmi place să-i fac geloşi pe fraţii mei. Nu-mi place dar mama vrea să fac asta. De ce se simte un corpul meu bine când fac lucruri rele? Tata cred că mă iubeşte foarte mult. Acum îi am cu ceva la mână pe părinţi. Specifice sunt şapte tipuri majore de tulburări psihologice. • Disociere. a subliniat că mai ales femeile cu 13 . Ca adulţi pot avea un comportament sexual neadecvat. • Distorsionarea imaginii de sine. Consecinţele abuzului sexual asupra dezvoltării psiho-emoţionale a copilului şi integrării sale sociale În plan emoţional: introversiune. dificultăţi în alegerea partenerului şi în rolul de părinţi (se distanţează faţă de proprii lor copii pentru că asociază afecţiunea cu contactul fizic). Gold (1986). împreună cu alte atribuiri disfuncţionale. depresie. încredere scăzută în sine şi învinovăţirea. • Referire slabă la sine. autoestimare deficitară. Îmi place. În plan social: fuga de acasă. • Evitare. masturbare compulsivă. dar astfel îmi apăr fraţii / surorile. alcool. prostituţie. încrederea şi autoritatea socială. • Distorsiuni /deformări cognitive.• • • • • • • • • • • Sunt mândru că sunt tratat ca un adult. tipic pentru aceste tulburări. tulburări emoţionale. Literatura de specialitate subliniază faptul că adulţii abuzaţi sau neglijaţi în copilărie au dificultăţi cu intimitatea. astfel de probleme pot avea consecinţe negative de lungă durată asupra vieţii persoanelor abuzate. • Tulburări emoţionale. De asemenea. de exemplu. este să se generalizeze şi să se complice pe termen lung dacă nu sunt tratate. dacă riscă atâta. consum de droguri. Sunt rău. Deoarece acest gen de oameni sunt evitaţi. Mama ar pleca dacă nu aş face asta cu tata. Distorsiuni /deformări cognitive Studiul consecinţelor cognitive ale violenţei sexuale leagă molestarea în copilărie de vina. vor fi luate în considerare şi implicaţiile sechelelor post-abuz de “co-dependenţă” şi tulburarea personalităţii de tip borderline.

o istorie de abuz sexual în copilărie atribuie evenimentele negative factorilor interni, stabili şi globali, la fel ca şi propriului caracter şi comportament. Aceste femei sănătoase mental aveau tendinţa de a atribui cauzele evenimentelor pozitive factorilor externi. Asemenea urmări cognitive pot contribui sau acţiona ca mediatori ai simptomatologiei negative care este evidentă la supravieţuitorii adulţi ai abuzului sexual în copilărie. Deşi percepţiile false despre sine sunt legate de toate formele majore de abuz la copil, se pare ca baza pentru asemenea distorsionări cognitive este abuzul emoţional. Atât experienţa clinică, cât şi cercetarea empirică sugerează că unele din consecinţele de pe plan cognitiv, atribuite abuzului fizic sau sexual se datorează probabil abuzului psihologic care co-existentă sau maltratării psihologice inerente în asemenea tip de abuz. Gândurile negative legate de abuz apar probabil din două surse: • reacţii psihologice la evenimentele specifice abuzului • încercarea victimei de a înţelege abuzul. Anxietatea legată de abuz pare să implice în mod tipic următoarele: • Hipervigilenţa la pericol în mediul înconjurător, indiferent dacă este obiectivă sau nu; • Preocupare pentru control, cu credinţa că până şi cea mai mică pierdere a hotărârii şi protecţiei de sine pot duce la pericol sau catastrofă; • Interpretare greşită a stimulilor obiectivi neutri sau pozitivi interpersonali ca dovadă a ameninţării sau pericolului. Disocierea este definită ca o rupere a legăturilor care apar în mod normal între sentimente, gânduri, comportament şi amintiri, invocate conştient sau inconştient pentru a reduce tulburarea psihologică. Deşi etiologia simptomatologiei disociative este complexă, un număr de scriitori şi cercetători leagă începutul unor asemenea comportamente cu evenimente traumatice din punct de vedere psihologic, majoritatea traume importante care au apărut în copilărie. Mai ales studiile recente, realizate în USA, leagă fenomenul disociativ de abuzul sexual în copilărie, sugerând direct sau indirect că molestarea poate motiva dezvoltarea stadiilor disociative ca o apărare împotriva tulburării posttraumatice. Dificultăţi de relaţionare. Perturbarea intimităţii Consecinţele pe planul relaţiilor interpersonale ale abuzului pot fi înţelese ca derivând din două surse: • răspunsurile cognitive imediate şi condiţionate faţă de victimizarea pe termen lung (de ex. neîncrederea în ceilalţi, mânie şi / sau frică de cei mai puternici, îngrijorare în privinţa abandonului conştientizarea nedreptăţii /tratamentului injust, respect de sine diminuat);

14

răspunsurile de adaptare faţă de continua brutalizare (de ex. evitarea celorlalţi, pasivitate, sexualizare, caracter recalcitrant sau depresie cauzată de abuz). Aceste reacţii şi răspunsuri diverse, uşor de înţeles prin prisma experienţei de viaţă restrânse a victimei abuzului, se suprapun totuşi peste funcţionarea interpersonală şi astfel, au acces către elementele sociale importante, precum relaţiile, acceptarea şi sprijinul. Majoritatea abuzurilor asupra copiilor apar în contextul relaţiilor şi intimităţilor apropiate. De aceea, este firesc ca acei copii abuzaţi să se teamă, să se ferească sau să manifeste ambivalenţe faţă de apropierea interpersonală. Persoanele abuzate sexual, de exemplu, au adesea dificultăţi la stabilirea şi menţinerea relaţiilor intime (Courtois, 1988; Elliott & Gabrielson – Cabush, 1990; Finkelhor et al., 1989), tot astfel ca adulţii ce au trăit în copilărie experienţe de violenţă domestică (McCann & Pearlman, 1990). Problemele de intimitate ale persoanelor abuzate par a fi centrate mai ales pe ambivalenţe şi frică privind ataşamentul interpersonal. Deşi abuzul sexual este foarte adesea asociat cu disfuncţiile ulterioare în raporturile intime, ambivalenţa relaţiilor umane apropiate se poate dezvolta chiar înainte de astfel de tratamente. Probabil unul dintre cele mai dureroase şi tulburătoare aspecte ale abuzului copilului este impactul asupra capacităţii persoanei de a avea încredere. Necesitând o suprimare a activităţii defensive şi un sentiment de siguranţă în relaţia cu celălalt, încrederea este greu de manifestat, mai ales la persoane abuzate grav în copilărie cel puţin în absenţa unor relaţii de durată cu caracter încurajator. Sexualitatea modificată Experienţa clinică sugerează că adolescenţii şi adulţii care au fost abuzaţi în copilărie vor avea foarte probabil probleme în viaţa sexuală (Maltz, 1988). Astfel de probleme pot fi: a) disfuncţii sexuale, raportate la teama de vulnerabilitate şi revictimizare; b) o neîncredere generală în partenerii sexuali, manifestată atât de bărbaţi cât şi de femei (Courtois, 1979; Jehu et al., 1984-1985; Meiselman, 1978); c) tendinţa, în pofida fricii şi suspiciunii, de a depinde de sau de a idealiza pe cei cu care persoana abuzată are relaţii sentimentale (Courtois, 1988; Elliott & Gabrielson-Cabush, 1990; Herman, 1981) d) preocupare spre gânduri sexuale şi tendinţa de a sexualiza relaţii care în mod normal nu s-ar dori sexuale (Courtois, 1988); e) experienţă de relaţii multiple, superficiale şi scurte care se încheie odată cu apariţia intimităţii reale (Courtois, 1979; Herman, 1981) Bazându-se pe experienţele de victimizare din copilărie de unul sau mai mulţi tutori, un mare număr de persoane adulte abuzate par să asocieze relaţiile apropiate cu maltratarea. Ca atare, ei pot, fie: a) să evite complet intimitatea interpersonală;
15

b) să accepte o anumită doză de agresiune în relaţia interpersonală ca fiind normală sau firească. Convertirea de la copilul victimă (băiat), la adultul care abuzează este considerată ca derivând din: • • probabilitatea ca persoana care comitea abuzul asupra copilului să fi fost tot bărbat, şi astfel să fi servit ca model pentru comportamentul agresiv din relaţiile interpersonale ulterioare; susceptibilitatea acestor persoane faţă de mesaje sociale comportând folosirea violenţei, sau cel puţin dominarea celorlalţi mai slabi, de către cei tari.

Comportamentul agresiv Studii empirice şi experienţa clinică sugerează că agresivitatea copiilor faţă de ceilalţi – exprimată adesea prin bătăi, dominare sau atacarea altor copii – este o etapă frecventă de tranziţie către diverse tipuri de maltratări: abuz fizic (de ex. George & Main, 1979; Reidy, 1977), abuz sexual (de ex. Erickson et al., 1989; Gomes-Schwartz et al, 1990), abuz psihic şi insensibilitate emoţională (de ex. Egeland, 1989; Vissing et al.,1991). În general, se pare că acest comportament reprezintă o exteriorizare generică a traumei copilului cauzată de abuz şi depresie, precum şi probabil a efectelor copierii comportamentului părintelui abuziv. După cum se menţionează de către câţiva autori, efectul clar al acestei agresiuni este adesea izolarea socială şi lipsa de popularitate (de ex. Egeland, 1989).

Anumiţi adolescenţi şi adulţi, victime ale abuzului sexual par a fi înclinaţi mai mult către victimizarea asupra copiilor sau femeilor (de ex. Langevin, Handy, Hook, Day, & Ruson, 1985; Rokous, Carter & Prentky, 1988; Stukas-Davis, 1990), în timp ce majoritatea studiilor de abuz la copii şi abuz a adulţilor, au descoperit legături cu incidente din copilărie, privind maltratarea fizică (de ex. McCord, 1983; Pollock et al., 1990; Widom, 1989).
Bibliografie: 1. Briere, J. N., Child abuse trauma, London, Sage Publications, Inc., 1992. 2. Fischer, G., Riedeser, P., Tratat de psihotraumatologie, Bucureşti, Editura Trei, 2001. 3. Ionescu, Ş., Copilul maltratat –Evaluare, prevenire, intervenţie, Bucureşti, 2001. 4. Roth – Szamoskozi, Maria, Protecţia copilului – Dileme, concepţii şi metode, Cluj – Napoca, Editura Presa Universitară Clujeană, 1999. 5. Lopez, G., Violenţele sexuale asupra copiilor, Cluj, Editura Dacia, 2001. 6. Shapiro, S., Dominiak, G., Sexual trauma and psychopatology clinical intervention with adult survivors, New York, Lexington Book, 1991.

16

159 din 14 mai 2004 . 576 din 14 decembrie 2004 . ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. DECIZIA nr. publicata in M. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. DECIZIA nr. prezintă relevanţă identificarea şi aplicarea dispoziţiilor legale care guvernează participarea minorului în procedurile penale.. Of. Participarea copilului în procesul penal presupune o serie de ipostaze în care acesta se poate găsi. formator al Institutului Naţional al Magistraturii în domeniul justiţiei pentru minori. 207 din 15 noiembrie 2000 .1. 289 din 14 noiembrie 1996. LEGEA nr.Audierea copilului abuzat/traficat în procedurile judiciare penale Judecător Sofia Luca∗ Psiholog Cătălin Luca∗∗ Secţiunea A. LEGEA nr. DECIZIA nr. 356 din 21 iulie 2006 . 704 din 3 decembrie 2001 .086 din 20 noiembrie 2007 .058 din 14 noiembrie 2007 . ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr.cu modificările si completările aduse de: ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. LEGEA nr. IV din Legea nr. care se aplică în mod corespunzător. în special a celor săvârşite cu violenţă. 31 din 19 martie 2008 . la modul şi condiţiile de ascultare a acestuia. 296 din 7 iunie 2001 . audierea minorului victimă a unei infracţiuni nu este reglementată în mod expres de normele procedural penale. Partea I. menit să conducă la prezervarea integrităţii fizice. de drepturi şi obligaţii care îi pot incumba. 78 din 30 aprilie 1997.75-77 C. 480 din 8 noiembrie 2004 . 160 din 30 mai 2005 . ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 169 din 10 aprilie 2002 . 1. LEGEA nr. 756 din 27 decembrie 2001 . 57 din 19 martie 2008. pentru protejarea drepturilor sale procesuale şi pentru asigurarea unui climat optim. în capitolul destinat mijloacelor de probă. 17 . LEGEA nr. 100 din 9 martie 2004.pen. 109 din 24 octombrie 2003 .proc. unul din cele mai importante aspecte referindu-se la audierea copilului victimă a unei infracţiuni. LEGEA nr. ∗∗ Cătălin Luca este psiholog şi director executiv la Asociaţia Alternative Sociale. rezultă că ascultarea părţii vătămate se face potrivit dispoziţiilor privitoare la ascultarea învinuitului sau inculpatului. LEGEA nr. LEGEA nr. psihice şi morale a acestuia. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 456 din 18 iulie 2001 . 79 din 26 martie 2007 . LEGEA nr. LEGEA nr. nr. făcându-se referire doar la declaraţiile învinuitului şi inculpatului. 55 din 25 iunie 2004 . LEGEA nr. Necesitatea reglementării Copiii se regăsesc adesea în postură de victimă a infracţiunilor. 2 Codul de procedura penala a fost publicat in Buletinul Oficial nr. DECIZIA nr. Deşi de importanţă majoră asupra cursului ulterior al procesului penal. Ori există aspecte relevante care circumstanţiază persoana victimei de cea a infractorului şi mai mult. Perspectiva legală II. 281 din 24 iunie 2003 . dacă participă în procesul penal. În acest context ia naştere calitatea acestora de persoană vătămată sau. Of. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 302 din 28 iunie 2004 . 141/1996 . republicat in M. LEGEA nr. 58 din 23 mai 2002 ***). ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. LEGEA nr. 145-146 din 12 noiembrie. nr.2. 482 din 9 noiembrie 2004 . DECIZIA nr. Partea I. ori a infracţiunilor privitoare la viaţa sexuală. în timp ce din conţinutul art. in temeiul art. persoana adultului de cea a minorului. 190 din 26 februarie 2008 . 1. de parte vătămată sau/şi de parte civilă. LEGEA nr. 66 din 10 iunie 2003. Pentru buna desfăşurare a procesului penal care se poartă în legătură cu un copil. 190 din 21 noiembrie 2005 . ∗ Sofia Luca este judecător la Tribunalul Iaşi. 60 din 6 septembrie 2006. 72 din 30 septembrie 2004 .

. 4 3 18 . privind protecţia copiilor împotriva exploatării sexuale4.pdf. se impune ca cel care efectuează audierea să ţină seama de o serie de chestiuni prealabile ascultării propriu-zise. studiile psihologice3 situează copilul în categoria persoanelor cu o vulnerabilitate victimală crescută. precum şi abordarea tuturor aspectelor legate de cunoaşterea copilului. desfăşurat în perioada 2004-2005. privitoare la locul unde se va desfăşura audierea. Din Recomandarea 16/2001. par. dispoziţiile legale în vigoare nu conţin reglementări exprese.bice.2.08. desfăşurat în perioada 2000-2001 şi Instanţa pentru minori-extindere la nivel de judeţ (Paşcani.Astfel. Aspecte prealabile audierii copilului victimă a unei infracţiuni Ori de câte ori este necesară audierea unui copil victimă a unei infracţiuni în cursul unor proceduri judiciare penale. dar şi o categorie specială de părţi cu calitate procesuală. administrate de către Asociaţia Alternative Sociale. a etapelor de dezvoltare psihologică a acestuia. pregătirea celui care realizează audierea.R. Casa de editură şi presă “Şansa” S. p.md/UserFiles/File/Rec_CM_rom/REc%20_2001_%2016%20-%20ROMANIAN. pregătirea copilului în vederea audierii. rezultă necesitatea asigurării unor spaţii adecvate. a. Botoşani. martori şi familiile lor cât şi pentru a creşte credibilitatea declaraţiilor lor în sensul respectării demnităţii acestora. Bucureşti. De aceea. disponibilă pe http://www. cu implicaţii directe asupra conduitei de urmat din partea celui care instrumentează cauza. particularităţi care fac din ei victime facile. II. desfăşurat în perioada 2002-2003 şi Instanţa pentru minori Botoşani şi Vaslui. Deşi în legătură cu locul în care se realizează audierea în faza urmăririi penale. Hârlău. privind protecţia copiilor împotriva exploatării sexuale adoptată de Comitetul Miniştrilor. „Vicima şi victimologia” în Psihologie judiciară. Hârlău. precum şi identificarea şi implementarea unor bune practici în materia audierii copilului victimă a unei infracţiuni. datorită particularităţilor psihocomportamentale şi de vârstă specifice. au capacitate empatică redusă. au capacitate redusă de anticipare a unor acte comportamentale proprii sau ale altora. Locul în care se realizează audierea.2008. 6 Proiectele Instanţa pentru minori. accesat la data de 08. Vaslui.L..30 5 Parchetele şi instanţele din Iaşi. din practica parchetelor şi instanţelor5 care au implementat proiecte6 referitoare la buna administrare a justiţiei pentru minori precum şi din practica judiciară a altor ţări în domeniul justiţiei pentru minori.. la 31 octombrie 2001. Răducăneni ). sunt creduli şi sinceri. prevăzute explicit sau care se pot deduce din prevederile normelor penale şi de procedură penală ori din legi speciale. Copiii sunt lipsiţi aproape complet de posibilităţile fizice şi psihice de apărare. rezultă necesitatea instaurării pentru copiii victime sau martori ai cazurilor de exploatare sexuală a unor condiţii speciale de audiere pentru a reduce numărul audierilor şi efectele traumatizante pentru victime. posedă o capacitate redusă de înţelegere a efectelor şi consecinţelor unor acţiuni proprii sau ale altor persoane. este deosebit de importantă identificarea şi aplicarea tuturor dispoziţiilor referitoare la copiii victime. Răducăneni şi Paşcani. la cea de-a 771-a reuniune a Delegaţilor Miniştrilor.84. destinate audierii minorilor victime ale unor infracţiuni. 1994. neputând distinge între intenţiile bune şi rele ale altor persoane. N.Mitrofan. Recomandarea Rec (2001) 16. persoanele chemate să participe la audiere.

pen.procuror. Atmosfera în care va avea loc audierea trebuie să fie lipsită de factori stresanţi.290 C.2006. în cursul cercetării judecătoreşti. Or este evident că victima unei infracţiuni. de orice element de distragere a atenţiei victimei. trafic de persoane sau al altor infracţiuni săvârşite cu violenţă. de inhibiţie. la cererea procurorului. demnităţii sau vieţii intime a unei persoane. loc în care în mod obişnuit intră şi alte persoane. De aceea. cu mediu ambiental solemn. sobre. judecătorul va aprecia. de emoţie.. În speţă. chiar contactul vizual cu acesta. precum şi cu antecamere care să permită aşteptarea fără ca minorii să fie puşi în situaţia de a intra în contact cu inculpaţii sau cei care îi însoţesc. astfel încât eventualele zgomote venite din afară. prin vestimentaţia austeră a persoanelor implicate în proces . Totodată. ci într-un spaţiu special amenajat cu un mobilier simplu. utile pentru înregistrarea declaraţiei victimei.102 din 22. cu atât există mai multe şanse să se obţină cele mai relevante informaţii. este deosebit de util ca pentru audierea cauzelor cu minori. judecător şi avocaţi -. dotată cu tehnică de înregistrare audiovideo. participarea copilului la judecată presupune şi intrarea acestuia în locul destinat desfăşurării şedinţei. instanţa. minora în vârstă de 8 ani. fapt ce este de natură să declanşeze un sentiment de teamă. este necesar să protejeze persoana copilului victimă. nr. Cu cât atmosfera va fi mai relaxantă. a părţilor ori din oficiu. înlăturând astfel riscul eventualelor influenţe pe care aceştia le-ar putea exercita asupra minorului. cât şi posibilitatea întâlnirii cu agresorul sau familia acestuia.. este indicat ca audierea copilului să nu se facă în biroul poliţistului sau al procurorului. raportat la situaţia concretă.] moralei. mai ales dacă minorul se găseşte pentru prima dată într-un astfel de rol. refuzând. este deosebit de vulnerabilă la expunerea în public7. audierea victimei realizându-se în lipsa inculpatului (asistat de apărător ales şi 19 . sent. definitivă prin dec. potrivit art. de o utilitate deosebită se dovedeşte geamul despărţitor unidirecţional. camera în care se realizează audierea trebuie să fie izolată fonic. în culori calde. nu trebuie etalate ostentativ. 7 Judecătoria Iaşi. nepublicată. menit să creeze o ambianţă care să atenueze starea de nelinişte a copilului şi care să-i confere siguranţă emoţională. mai ales dacă este vorba de un copil. să nu disturbe audierea.Astfel. copilul urmând a fi informat că declaraţia sa va fi înregistrată.03. dacă. tip oglindă. fie ei victime sau infractori. Contactul cu persoana care audiază trebuie să aibă loc într-un timp cât mai scurt de la intrarea copilului în instituţie. Instanţa a decis judecarea cauzei în şedinţă secretă. victimă a unor acte de corupţie sexuală a solicitat ca la audierea sa în faţa instanţei să nu participe inculpatul. realizat prin mobilier de culori închise. care permite identificarea agresorului fără ca victima să ia contact direct cu acesta. nr. Totodată. penal “dacă judecarea cauzei în şedinţă publică ar putea aduce atingere [. prin declararea şedinţei secrete. să fie aleasă o sală de dimensiuni mai mici. Mijloacele de înregistrare audio-video. Astfel.02. astfel încât să se evite atât aşteptarea un timp îndelungat (dată fiind răbdarea limitată a copiilor). dar prietenos. 1626 din 31. poate declara şedinţă secretă pe tot cursul sau pentru o anumită parte a judecării cauzei”.2007 a Tribunalului Iaşi. însă nu trebuie nici ascunse. de regulă săli mari. care să fie mobilată cât mai simplu. În ceea ce priveşte faza de judecată. pen. De asemenea. în instrumentarea cauzelor cu victime ale infracţiunilor de abuz sexual.

Editura Phobos. care a pregătit-o în prealabil în vederea audierii. a faptului că solicitarea pentru organul judiciar trebuie să vină din partea părţii vătămate sau a părţii civile. care. (preferabil înaintea momentului audierii sale). I. 8 Recomandarea (2002)5 a Comitetului Miniştrilor către statele membre referitoare la protecţia femeilor împotriva violenţei. 20 . o situaţie specială. Butoi. după caz.pen. Legea nr. fără a fi văzute de către cei aflaţi în camera de audiere de la poliţie sau parchet ori în sala de şedinţă. persoanele aflate în situaţii speciale pot fi audiate.Recomandarea nr. luarea declaraţiei într-o altă încăpere a tribunalului. iar pe de altă parte. iar minora a fost însoţită la audiere de un psiholog din cadrul Organizaţiei Salvaţi Copiii.pen. după caz.T. alin.coe. de asemenea. potrivit art. în prezent. spusele lor au fost mai clare. prin intermediul unei reţele video şi audio. prin intermediul mijloacelor tehnice prevăzute în alineatele următoare. accesat la data 19. fără prezenţa acuzatului).Butoi.. la protecţia drepturilor copiilor în timpul procedurilor”. 9 T. mai fluente. referitoare la procuror sau la instanţa de judecată. prevăzând că judecarea cauzelor privind traficarea victimelor minore şi a pornografiei infantile se face prin derogare de la principiul publicităţii. Astfel. la cea de-a 794-a 1 http://www. dotate cu aparatura necesară. Filiala Iaşi.112.” Aceasta înseamnă că.proc. textul art. dovedind totodată că starea emoţională a copiilor a fost influenţată în bine de folosirea televiziunii cu circuit închis (respectiv. Mai mult. este cea a victimelor traficului de fiinţe umane. Bucureşti. În legătură cu acest aspect.ro/ptcoe/Rec%20(2002)5%20a%20CM%20catre%20statele%20membre%20referitoare%20la%20p rotectia%20femeilor%20impotriva%20violentei.678/2001 instituie o măsură de protecţie specială. sunt relativ puţine situaţiile în care victimele diferitelor infracţiuni sunt audiate în condiţiile speciale prevăzute de art. datorită. observaţiile făcute au arătat că toţi copii care au depus mărturie prin sistemul TV au fost mai siguri pe ei. procurorul ori. în locul în care se desfăşoară şedinţa de judecată. ceea ce presupune ca aceasta să fie informată în legătură cu acest drept.45. s-au concentrat bine şi au cooperat atât cu acuzarea cât şi cu apărarea. 2003. referă o serie de studii pilot efectuate în Portugalia. care chemate în vederea audierii. remarcată în practică. datorită faptului că. „ în cazul în care poate fi periclitată viaţa. împrejurare ce rezultă din sintagma „ poate încuviinţa”. pe de o parte.proc. de teama de a nu fi recunoscut şi indicat în sala de şedinţă a dorit să nu fie de faţă la audierea fetiţei). prin măsuri specifice. doar la instanţele mari din ţară sunt amenajate camerele speciale. p. instanţa de judecată poate încuviinţa ca aceasta să fie ascultată fără a fi prezentă fizic la locul unde se află organul care efectuează urmărirea penală sau. Tratat Universitar de Psihologie Judiciară-teorie şi practică.2008.77 indice 1 C. adoptată de Comitetul Miniştrilor la 30 aprilie 2002.doc.5 din 2002 a Comitetului Miniştrilor către statele membre referitoare la protecţia femeilor împotriva violenţei8 impune organelor judiciare „să vegheze. datorită mijloacelor tehnice video şi audio.08. până la acest moment. Cu toate acestea. Studiile psihologice9 au confirmat faptul că unul din factorii cei mai stresanţi pentru copii o constituie confruntarea cu acuzatul.1. integritatea corporală sau libertatea părţii vătămate ori părţii civile sau a rudelor apropiate ale acesteia. 77 indice 1 C. par.24 statuând că „şedinţele de judecată…nu sunt publice”. Australia şi Noua Zeelandă care relevă impresii favorabile despre procedura folosirii mijloacelor televiziunii cu circuit închis. se confruntă.

Din acestea se desprinde şi necesitatea citării reprezentanţilor legali ai victimei minore.supra. dar atrage atenţia asupra necesităţii de reglementare a modului în care instanţele pot să asigure protecţia victimelor traficului. normele procedural penale conţin dispoziţii referitoare la copilul victimă doar în mod adiacent. actele juridice ale minorilor cu capacitate de exerciţiu restrânsă (copii cu vârsta cuprinsă 10 11 12 Tribunalul Iaşi. însă. Sigur că o atare argumentare nu poate fi primită. în special. Persoanele chemate să asiste la audierea copilului. în scopul bunei soluţionări a cauzei. unele instanţe10 au apelat la sprijinul lucrătorilor poliţiei de frontieră care au însoţit victimele de la domiciliu în ziua audierii acestora. pe parcursul desfăşurării procesului penal.par.par. legat de aceeaşi teamă de traficanţii aflaţi în libertate ori prietenii acestora. nu de puţine ori.5 din 2002 a Comitetului Miniştrilor către statele membre referitoare la protecţia femeilor împotriva violenţei13. În legislaţia internă.par. se pot desprinde dintr-o serie de dispoziţii ale unor legi speciale. sau. ori a abuzurilor sexuale. instanţele „se izbesc” de refuzul părţilor vătămate de a compărea în faţa instanţei.până la începerea procesului cu ameninţările proferate şi influenţele exercitate de reţeaua de traficanţi care sunt judecaţi în stare de arest sau de libertate. Recomandarea nr.30. impune statelor membre (obligaţia revenind în mod implicit organelor judiciare) „să facă posibil ca minorul/ii să fie însoţit/i în timpul oricărei audiţii de reprezentantul legal sau de o persoană majoră desemnată de el/ei.8 din 30 ianuarie 1954.supra.. astfel încât. pentru a le permite să fie audiaţi. Cit. dacă e necesar. 14 Publicat în Buletinul Oficial nr.9 şi art. Cit. însă reglementări referitoare la minori. ori cu prietenii şi rudele acestora. fără a se aduce atingere drepturilor autorilor prezumtivi”. De altfel. de către avocaţii inculpaţilor. Recomandarea nr. Astfel. 13 Cit. problema posibilităţii de influenţare a victimei de către poliţistul care o însoţeşte având în vedere împrejurarea că acesta face parte din structura organului de cercetare care a instrumentat cauza în faza cercetării penale.supra. b. potrivit dispoziţiilor art. În practică. cu excepţia unei decizii contrare motivate luate de un tribunal în numele acestei persoane”. de inconvenientul locului în care sunt nevoite să aştepte începerea procesului.44. Complet specializat în judecarea cauzelor cu minori (cauză aflată în curs de soluţionare). 21 . art. În aceste condiţii s-a ridicat însă. Recomandarea 16/2001..5 din 2002 a Comitetului Miniştrilor către statele membre referitoare la protecţia femeilor împotriva violenţei11 stabileşte ca imperativ prevederea în legislaţiile statelor membre de „măsuri pentru a asigura protecţia eficace a victimelor împotriva ameninţărilor şi riscurilor răzbunării”..44.11 din Decretul 31/1954 14. victimele traficului sunt confruntate şi cu dificultatea de a veni la instanţă. privind protecţia copiilor împotriva exploatării sexuale 12 impune „Asigurarea protejării drepturilor şi intereselor copiilor pe toată durata procesului. să fie reprezentaţi. asistaţi. cu aplicabilitate în fazele procesului penal. S-a pus astfel problema asigurării protecţiei victimei până la instanţa de judecată. Dincolo.

Totodată. împrejurare ce rezultă şi din conţinutul art. iar pentru cei fără capacitate juridică (copii cu vârsta până în 14 ani) se încheie de către reprezentanţii lor legali. se desprinde necesitatea ca. persoană care ar fi indicat să-l însoţească pe parcursul audierii.08.272/2004. nesiguranţa.Butoi.210/1998 a Curţii de Apel Iaşi. oportunitatea prezenţei părinţilor la audierea propriu-zisă. 18 T. ceea ce înseamnă că atât inculpaţii cât şi părţile vătămate minore se poate împăca doar în prezenţa sau cu încuviinţarea reprezentanţilor lor legali. Asociaţia Alternative Sociale. Cei cu capacitate de exerciţiu restrânsă se pot împăca cu încuviinţarea persoanelor prevăzute de lege”.între 14 şi 18 ani) se încheie de către aceştia cu încuviinţarea prealabilă a părinţilor sau a tutorelui. Este posibil ca la audiere. Din interpretarea textelor de lege menţionate rezultă necesitatea citării reprezentanţilor legali.R (85) 11 of the Committee of Ministers to member States on the position of the victim in the framework of criminal Law and procedure ( Adopted by the Committee of Ministers on 28 June 1985 at the 387th meeting of the Ministers' Deputies). definitivă prin nerecurare.org/legislation.11 din 1985. trebuie apreciată în fiecare caz în parte. care impune ca familia să fie implicată în toate deciziile privitoare la copii. îi pot înlătura emoţia.cit. ori de câte ori un minor este implicat în procedurile judiciare. când relaţiile acesteia cu părinţii săi nu sunt de comunicare. Aşa cum rezultă însă şi din Recomandare16. copiii să fie chestionaţi doar în prezenţa părinţilor lor ori a reprezentanţilor legali sau a altor persoane calificate să îi asiste. victimă a unui viol.3407/1997.2008. 17 Judecătoria Iaşi. „ pentru persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu împăcarea se face numai de reprezentanţii lor legali. p. Totodată. nr. „Protecţia minorului victimă în cursul cercetării judecătoreşti” în Ghid de practici instituţionale în instrumentarea cauzelor cu minori.php?tid=99&lid=4845. din Recomandarea nr. sentinţa penală nr. op. faptă cunoscută şi tolerată de celălalt părinte17. Cu privire la copii. definitivă prin decizia penală nr. care a reprezentat interesul copiilor victimă în procesul de rele tratamente intentat mamei. accesat la data de 06. să nu fie oportună prezenţa unuia dintre părinţi. În ipoteza în care minorul este victima unei infracţiuni săvârşite de către reprezentanţii săi legali19se vor cita în proces persoanele desemnate de către autoritatea competentă să ocrotească minorul. 132 alin. 16 Idem.penal. p. art. privind poziţia victimei în cadrul procesului penal15. ori de câte ori este posibil şi recomandat. atunci când se pune problema audierii unei adolescente.2 din Legea nr. nepublicată. inculpata. 22 .3 C. 2005. citată de S. sent. ori există un sentiment acut de jenă în abordarea unor chestiuni legate de aspectele intime. Iaşi.115 19 Judecătoria Iaşi. la o asistentă maternală dijn cadrul Direcţiei generale de asistenţă socială. conform disp.T. din faza urmăririi penale s-a luat măsura plasamentului familiar. Alegerea acestei persoane are o mare însemnătate deoarece prezenţa sau sfaturile ei pot influenţa în mod deosebit declaraţiile minorului.pen. În aceste împrejurări este necesar să aflăm de la copil care este persoana în care acesta are încredere. a exercitat în mod repetat acte de violenţă asupra a doi dintre aceştia. spre exemplu. disponibilă în limba engleză pe http://www.. În speţă.legislationline. ca urmare a măsurilor dispuse în 15 Recommendation No. sau dacă unul dintre părinţi este agresorul victimei. asigurându-i liniştea necesară pentru darea declaraţiei18.58.5408/2008. nepublicată. culminând cu forţarea fetiţei de 5 ani să-ţi aşeze mâinile pe plita încinsă. Luca. mama a trei copii.Butoi. I.

„ Intervenţia” în Copilul maltratat . 25 Judecătoria Iaşi. pe timp de iarnă.Mighiu. vezi Judecătoria Iaşi. săracă. 21 Judecătoria Iaşi. având în vedere că între mamă şi copii existau interese contrare.12. copii folosesc diferite moduri de exprimare. în condiţiile în care tatăl copiilor executa o pedeapsă privativă de libertate. spunându-şi părerea de specialist în domeniu. în cazul infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului20). .151. 20 23 .M.09. în mod repetat. Există. Copii victimă sunt adesea incapabili să transpună în cuvinte cele petrecute. În speţă. a întreţinut raporturi sexuale cu partea vătămată L. 22 C. reeditată de Asociaţia Altenative Sociale. Minora a fost audiată încă din faza de urmărire penală. cu ajutorul căruia a fost transpusă în scris declaraţia copilului.255/2003 a Tribunalului Iaşi menţinută prin decizia penală 254/28.Evaluare. psihologul care a asistat la audierea victimelor minore în cursul urmăririi penale a depus mărturie în cauză.4114 din 30. Referatul de evaluare a fost întocmit de psihologi din cadrul Direcţiei de protecţia copilului Iaşi care a fost citată în cauză. de art. o fetiţă de 4 ani a fost supusă unor acte de perversiune sexuală (penetări vaginale cu degetul urmate de masturbarea şi ejacularea agresorului). nepublicată. În descrierea abuzului. mama a fost trimisă în judecată pentru abandon de familie. plecând la stâna acestuia. C. sent. în vârstă de nouă ani şi şase luni acte de perversiune sexuală. în aceeaşi perioadă. 2001. p. “ Rolul psihologului în lucrul cu copilulul abuzat/neglijat” în Ghid de bune practici pentru prevenirea abuzului asupra copilului. prin care s-a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. nu au tendinţa de exagerare şi nici nu fac afirmaţii nereale”. c. situaţii în care audierea copilului nu poate fi făcută decât după o prealabilă pregătire şi în prezenţa unui psiholog datorită faptului că exprimarea copilului cu privire la evenimentul traumatizant nu poate fi transpusă în forma unei declaraţii decât cu sprijinul specialiştilor21. art. Din conţinutul acestuia a rezultat că partea vătămată prezintă:o imagine de sine deteriorată (se consideră uitucă. ei pot doar omite unele aspecte faptice. 24 Judecătoria Iaşi.202 Cod penal. leneşă şi obraznică) . şi-a abandonat copii pentru întreţinerea unei relaţii de concubinaj cu un cioban. intelectuală şi morală a acestora. apreciindu-se că lăsarea fără hrană a copiilor. cit.M. constând în aceea că în perioada septembrie 2001 – mai 2002. prev. şi B. emoţiile sunt resimţite puternic. modificată şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. Psihologul este perceput ca un specialist24 în dezvoltarea copilului. Muntean. Bucureşti.198 alin 1 Cod penal. Ulterior. de către un bărbat angajat de familia acesteia pentru depunerea de diverse munci gospodăreşti şi în care copilul avea încredere. în funcţie de vârstă şi dispoziţie22. în cursul judecăţii încadrarea juridică fiind schimbată în infracţiunea de rele tratamente aplicate minorului. p. sentinţa penală nr. numindu-l „bunicul. Filiala Iaşi. sentimente de culpabilitate (afirmă că din cauza sa are o familie necăjită . instanţa a dispus desemnarea unui curator care să reprezinte interesele minorilor în instanţă.a C. sentinţa penală nr. de asemenea.2004.acest sens de organul judiciar (de exemplu.686 din 29. În speţă. Pe parcursul judecării cauzei.09. nepublicată.M. nr. În acest context minorii de vârstă şcolară au abandonat şcoala pentru că nu mai aveau în ce să se îmbrace sau încalţe şi pentru a se putea ocupa de cei doi copii mici. prevenire. după interpretarea limbajului folosit de acesta pentru a denumi organele genitale ori lichidul seminal.penal. abuzate fizic dar şi sexual de concubinul mamei. În cauză s-a dispus.2002. favorizat de complicitatea acesteia care manifesta un sentiment patologic de gelozie faţă de fiica sa.2003 a Curţii de Apel Iaşi. Fundaţia Internaţională pentru Copil şi Familie. 2005. nepublicată. orfană. întrucât limbajul lor s-ar putea să nu fie atât de dezvoltat încât să le permită expunerea evenimentului traumatizant23.pen. psihologul a fost chemat de organul de urmărire penală să asiste la audierea victimelor minore (un băiat şi o fată).2004.12. dar nu sunt uşor exprimate. în vârstă de 13 ani precum şi în aceea că.306 C. pe intervale de la 2 săptămâni la 1 lună a fost de natură să pună în pericol grav dezvoltarea fizică. rămasă definitivă prin neapelare.5962 din 21. a practicat acte de perversiune sexuală şi a exercitat atât în prezenţa cât şi asupra părţilor vătămate L. lucrare colectivă coordonată de Şerban Ionescu.. Organizaţia Salvaţi Copiii. cerşind alimente de la vecini.Luca.57. mama a patru copii cu vârste între 1 an şi 14 ani. în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale.în cursul cercetării judecătoreşti. în prezenţa mamei şi a unui psiholog din cadrul Organizaţiei Salvaţi Copiii. 23 A. sentinţa penală 6965/11. Alte persoane chemate la audierea copilului victimă.2005 a Tribunalului Iaşi. din declaraţia acestuia rezultând că „cei doi copii nu au tendinţa de a minţi. intervenţie. iar dacă este necesară implicarea lui legală.305 lit. Ulterior descoperirii faptei.03.201 Cod penal şi art. rămasă definitivă prin decizia penală nr. Iaşi. de art. poate fi considerat un expert25 care îşi spune punctul Judecătoria Iaşi. prev.supra.3407/1997.penal. chemat ca specialist. dat fiind specificul infracţiunilor şi vârsta fragedă a părţilor vătămate efectuarea unor evaluări psihologice ale minorelor. În speţă.

d. a consecinţelor comportamentelor abuzive asupra copilului. la cerere.. o infracţiune intenţionată care a avut ca urmare vătămarea corporală gravă a victimei. precum şi diagnosticul în ce priveşte recuperarea acestuia26.06. derogări speciale pentru victimele minore în sensul că acestea nu au obligaţia îndeplinirii condiţiei sesizării organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată în termen de 60 de zile. 24 .de vedere în privinţa dezvoltării psihologice a copilului. li se acordă. prev. art. sau victimelor al căror venit lunar pe membru de familie este cel mult egal cu cu salariul de bază minim brut pe ţară). 197. neclarităţile sau lacunele ivite în declaraţia unei părţi în această fază a procesului.113 din 17 octombrie 2007. cetăţenia victimei şi locul desfăşurării procesului.198. art. În legislaţia internă. putând fi speculate ulterior de către apărătorul părţii adverse. 26 C. C. locul săvârşirii faptei.505/04. aşa cum legea o solicită celorlalte categorii de victime.173 alin.174-176 din Codul penal.cit. conform textului de lege menţionat „când dispoziţia este uşor depresivă (afirmă că are un trecut amărât.11 din 1985. par.Luca. anumitor categorii de victime (persoanele asupra cărora a fost săvârşită o tentativă la infracţiunile împotriva vieţii. Asigurarea asistenţei juridice. potrivit art. privind poziţia victimei în cadrul procesului penal27.201 alin. credibilitatea victimei este adeseori pusă sub semnul întrebării. de art. pe motiv că aceasta nu şi-ar putea face singură apărarea.pen.182 C..2-5 din Codul penal.Mighiu. condiţionat de aprecierea organului judiciar asupra necesităţii asigurării acestui serviciu părţii. suferă intens. este deosebit de important ca încă din prima fază a procesului. p. În acest scop este deosebit de important ca victima minoră ori reprezentantul legal al acesteia să fie informat cu privire la drepturile pe care Legea 211/2004 i le conferă.14 din Legea 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea protecţiei victimelor infracţiunilor28. Aşa cum se subliniază în Recomandarea nr. când victima ia contact cu poliţistul. cu atât mai mult cu cât în instrumentarea cauzelor referitoare la infracţiuni sexuale.41. act sexual cu un minor şi perversiune sexuală.3 C. 28 Publicată în M. art. o copilărie care a fost „cam tristă”). o infracţiune de vătămare corporală gravă.penal. cu îndeplinirea anumitor condiţii referitoare la urgenţa sesizării.este de asemenea necesară. de art.2004.. ori la traficul de persoane. de art. prev.A 1. care sub denumirea marginală “Asistenţa celorlalte părţi” consacră dreptul părţii vătămate sau al părţii civile de a beneficia de asistenţa juridică din oficiu.proc. 27 Cit.Of. asistenţă juridică gratuită. acesta să o informeze asupra posibilităţii de a obţine asistenţă juridică calificată. nr. cu modificările si completările aduse de Ordonanţa de Urgenţă nr. Practica judiciară demonstrează că asistenţa juridică a copilului victimă a unei infracţiuni. prev. o infracţiune de viol. Astfel. mai ales atunci cînd este vorba de infracţiuni grave – săvârşite cu violenţă sau în legătură cu viaţa sexuală . în urma decesului mamei. op. încă din faza de urmărire penală. Posibilitatea de a desemna un apărător din oficiu pentru victima unei infracţiuni rezultă din disp. Actul normativ prevede. supra. în această privinţă.

organul judiciar apreciază că din anumite motive partea vătămată, partea civilă (...) nu şi-ar putea face singură apărarea, dispune din oficiu sau la cerere luarea măsurilor pentru desemnarea unui apărător din oficiu”. Este evident că victimele copii fac parte din categoria persoanelor care nu-şi pot face singure apărarea, astfel încât, în practică, în special în cazul infracţiunilor grave, cum sunt cele referitoare la viaţa sexuală sau a traficului de minori, cel puţin în faza de judecată, instanţele desemnează apărători din oficiu, care să asigure asistenţa juridică a victimei. Legea 678/2001, privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane29, instituie în art. art. 44 dreptul la asistenţă juridică obligatorie pentru victimele traficului de fiinţe umane, astfel încât acestea să îşi poată exercita drepturile în cadrul procedurilor penale prevăzute de lege, în toate fazele procesului penal, şi să îşi susţină cererile şi pretenţiile civile faţă de persoanele care au săvârşit infracţiunile prevăzute de prezenta lege, în care ele sunt implicate. Prin această dispoziţie s-a derogat de la regula consacrată în legea procedural penală, conform căreia numai învinuitul sau inculpatul are drept la asistenţă juridică obligatorie30. Raţiunea creării acestui drept în beneficiul victimelor traficului de persoane este asigurarea unei apărări calificate, din partea unui apărător ales sau numit din oficiu, pentru ca aceste persoane să aibă posibilitatea exercitării depline a drepturilor lor procesuale. e. Pregătirea copilului victimă. În ceea ce priveşte pregătirea copilului victimă în vederea audierii, dispoziţiile procedural penale nu evidenţiază existenţa şi eficienţa acestei faze. Cu toate acestea, este deosebit de important, în anumite situaţii, ca victimei minore să i se acorde o pregătire prealabilă31, în care să fie informată de către o persoană avizată, asupra procedurilor pe care le urmează o pricină de genul celei în care este implicată, precum şi ce presupune audierea propriu-zisă, importanţa acestei audieri pentru identificarea şi pedepsirea agresorului, toate acestea cu scopul de a evita traumatizarea secundară a copilului victimă, ca şi pentru obţinerea unei declaraţii relevante. În conformitate cu art.77 indice 1 din Codul de procedură penală, doar în condiţiile în care victima face parte din categoria acelora cărora le poate fi periclitată viaţa, integritatea corporală sau libertatea, organul judiciar are obligaţia să-i aducă la cunoştinţă dreptul de a solicita audierea în prezenţa unui consilier pentru protecţia victimelor, din cadrul serviciilor de probaţiune. Aceasta nu presupune contactul anterior al victimei cu angajatul serviciului de probaţiune, dar nu îl exclude, rolul acestuia fiind în mod evident consilierea victimei pe parcursul audierii, în sensul acordării unui suport moral, care să ajute victima să facă faţă expunerii sale unui proces penal.

Publicată în M.Of. nr.783/11.12.2001, actualizata până la data de 16 octombrie 2005, cu modificările si completările aduse de: ORDONANTA DE URGENTA nr. 143 din 24 octombrie 2002 ; LEGEA nr. 39 din 21 ianuarie 2003 ; ORDONANTA DE URGENTA nr. 79 din 14 iulie 2005 ; LEGEA nr. 287 din 11 octombrie 2005 30 Prin această dispoziţie s-a derogat de la regula consacrată în legea procedural penală,conform căreia numai învinuitul sau inculpatul are drept la asistenţă juridică obligatorie. (în acest sens, vezi disp. art.171 C.proc.pen.) 31 Judecătoria Iaşi, sent. pen. nr. 1626 din 31.03.2006, cit. supra.

29

25

În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile Legii 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului32, care în art.95, prevăd posibilitatea luării declaraţiei copilului, victimă a abuzului sau neglijării, faţă de care s-a luat o măsură de plasament în regim de urgenţă. Astfel, potrivit textului de lege menţionat „Audierea are loc numai în camera de consiliu, în prezenţa unui psiholog şi numai după o prealabilă pregătire a copilului”. Legat de această chestiune se pune problema dacă declaraţia dată de copil, în cadrul procedurii civile urmate în vederea instituirii plasamentului, poate fi utilizată în cadrul procesului penal. Răspunsul nu poate fi decât negativ, datorită procedurilor specifice care impun investigarea abuzului, în primă fază de către organul de cercetare penală sau procuror, urmând ca în situaţia în care existenţa abuzului se confirmă, să decidă trimiterea în judecată a persoanei vinovate. Cu toate acestea, atâta timp, cât în vederea luării unei măsuri de protecţie, Legea nr.272/2004, lege specială referitoare la protecţia drepturilor copilului, instituie obligaţia asistenţei copilului de către un psiholog, apreciem că aceasta se impune, cu atât mai mult, în cadrul unei proceduri penale, care implică audierea repetată a copilului, în faţa mai multor organe judiciare. f. Pregătirea profesionistului. În scopul realizării unei complete audieri a copilului victimă a unei infracţiuni este necesară de asemenea pregătirea persoanei care va audia copilul, respectiv poliţist, procuror sau judecător. Această etapă se referă la două aspecte distincte. În primul rând, este relevantă pregătirea profesională a persoanei care intervievează copilul, sub acest aspect fiind important ca cel care audiază să posede cunoştinţe privitoare la psihologia dezvoltării copilului33; consecinţele psiho-sociale ale abuzului asupra copilului; tehnici de investigarea copilului victima etc. Recomandarea nr.5 din 2002 a Comitetului Miniştrilor către statele membre referitoare la protecţia femeilor împotriva violenţei34 impune statelor membre „să garanteze un tratament comprehensiv şi adaptat copiilor de către un personal specializat, la toate nivelurile (primire iniţială, poliţie, ministerul public, magistraţi) şi să facă posibil ca asistenţa prevăzută să răspundă necesităţilor copiilor.” De asemenea, Recomandarea nr.11 din 1985, privind poziţia victimei în cadrul procesului penal35 impune ca ofiţerii de poliţie să fie formaţi în lucrul cu victimele, astfel încât să asigure o manieră de abordare constructivă, liniştitoare şi empatică. În al doilea rând, această pregătire trebuie să privească toate datele şi probele referitoare la cazul în speţă şi se referă la întocmirea unui plan de ascultare a victimei, alcătuit din problemele ce urmează a fi lămurite prin audierea acesteia. În acest sens este necesară analiza întregului material relevant pentru cazul dat ( cine a sesizat organele judiciare despre posibila existenţă a unui abuz, care au fost împrejurările ce au determinat o astfel de acţiune, antecedenţa penală a învinuitului/inculpatului, plângeri anterioare ale victimei, etc.)
32 Publicată în M.Of.nr.557/23.06.2004, cu modificările si completările aduse de: HOTARAREA nr. 2.393 din 21 decembrie 2004 **); HOTARAREA nr. 1.762 din 22 decembrie 2005 ; HOTARAREA nr. 9 din 9 ianuarie 2008 . 33 Infra, C.Luca, „Perspectiva psihologică” 34 Cit.supra., par.31. 35 Cit.supra., par.1.

26

g. Alte chestiuni prealabile audierii. Înainte de începerea audierii, este necesară verificarea funcţionării mijloacelor tehnice, în condiţiile în care cel care intervievează optează pentru audierea prin intermediul reţelei audio video, în condiţiile impuse de art.77 indice 1 C.proc.pen. ori doreşte înregistrarea declaraţiei victimei. Legat de această împrejurare există o serie de argumente în favoarea prezervării declaraţiei victimei prin utilizarea tehnicilor audio-video, referitoare la: memoria se poate şterge cu timpul, ori poate fi influenţată de factori exteriori36 ; de asemenea victima îşi poate schimba ulterior declaraţiile, datorită presiunilor membrilor familiei, ale agresorului sau ale altor persoane de a retracta cele spuse cu ocazia audierii sale; înregistrarea poate fi folosită ulterior în faţa primei instanţe, ori în căile de atac37, reducând astfel numărul de audieri la care este supus copilul; înregistrează emoţiile copilului şi oferă indicii non-verbale. Printre argumentele ce pledează în defavoarea înregistrării declaraţiei minorului38 se numără cele referitoare la: posibilitatea ca aparatul să nu funcţioneze; copilul poate vorbi prea încet sau prea repede ori neinteligibil; datorită inhibiţiei sau a insuficientei ori necorespunzătoarei pregătiri prealabile, copilul poate să nu dezvăluie faptele săvârşite asupra sa decât după terminarea audierii, ori la o dată ulterioară. Părerea profesioniştilor în domeniul psihologiei copilului39 este în sensul că se pot ivi dificultăţi cu privire la audierea înregistrată video de către specialişti la momentul oportun, atunci când amintirea evenimentului este încă proaspătă dar nu mai este asupritoare pentru copil. II. 3. Audierea propriu-zisă a copilului victimă a unei infracţiuni Aşa cum s-a menţionat deja, Codul de procedură penală, reglementează în art. 75-77, modalităţile de ascultarea a părţii vătămate şi a părţii civile, conform dispoziţiilor referitoare la inculpat, care se aplică în mod corespunzător şi care sunt prevăzute în disp. art. 69-74 C.proc.pen.
Infra C. Luca, Memoria. Elemente generale, particulare situaţiei traumatice şi psihopatologice. În dosarul nr.30261/2002 instrumentat iniţial de Judecătoria Iaşi şi, ulterior strămutat conform art.55 Cod procedură penală, victimele minore (în număr de şapte) ale infracţiunilor de „act sexual cu un minor” şi „corupţie sexuală”, fapte ce constau în aceea că în perioada anilor 1997-2001 au fost supuse de către inculpat la acte sexuale anormale precum şi la acte de corupţie sexuală în timp ce se aflau în centre de plasament, au fost audiate în camera special amenajată pentru audierea minorilor-părţi vătămate sau învinuiţi din cadrul Poliţiei Iaşi, de către ofiţerul repartizat pentru efectuarea unor astfel de anchete. Declaraţiile părţilor vătămate au fost înregistrate pe suport magnetic audio-video şi au fost luate în prezenţa asistenţilor sociali, iar la finalizarea cercetărilor casetele video au însoţit dosarul la instanţa de judecată. Trebuie făcută precizarea că declaraţiile imprimate pe suport magnetic corespund situaţiei de fapt cuprinse în actul de sesizare a instanţei de judecată. Interesat sau dezinteresat, pe parcursul desfăşurării cercetării judecătoreşti cinci dintre minorii victimă au revenit asupra declaraţiilor iniţiale creând chiar un scandal mediatic, în condiţiile în care inculpatul, cetăţean francez, era arestat de câteva luni, măsura preventivă putând apărea în acest context ca nelegală. La acestea s-au adăugat dificultatea dovedirii faptelor, în lipsa unor probe materiale(urme de spermă, fotografii, etc). În lipsa acelor casete video care atestau faptul că declaraţiile celor implicaţi au fost luate cu respectarea dispoziţiilor legale ar fi existat probleme serioase, în dovedirea faptelor şi în consecinţă, în pronunţarea unei sentinţe de condamnare. Inculpatul a fost găsit vinovat şi condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de „corupţie sexuală” şi „perversiune sexuală” la o pedeapsă privativă de libertate de patru ani. 38 R. Moisescu, „ Minorul victimă în cursul urmăririi penale” în Ghid de practici instituţionale în instrumentarea cauzelor cu minori, Asociaţia Alternative Sociale, Iaşi, 2005, p.39. 39 G.Lopez, Violenţele sexuale asupra copiilor, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2001, p.79.
37 36

27

perspectiva procesual penală şi psihologică.Butoi. Buneci. este necesar ca limbajul folosit în audierea copilului să fie adaptat la posibilităţile intelectuale ale acestuia.proc. de caracteristicile de vârstă şi de personalitate a copilului41.T. deşi. de cooperare. utilizarea unor termeni pe care copilul nu îi înţelege având ca efect inhibarea acestuia sau obţinerea de relaţii neconforme cu cele întâmplate. internat intr-un centru de reeducare sau intr-un institut medical educativ. nu una de încredere. deoarece aici se pot identifica anumite mecanisme psihologice care pot 40 Spre ex. legiuitorul nu prevede o procedură specială de ascultare a victimei. ca parte vătămată. 41 P.T. de tipul infracţiunii căreia i-a căzut victimă. de orice fel . etapele ascultării au o importanţă deosebită. Martorul pe terenul Justiţiei.. sub aspectul drepturilor procesuale recunoscute de legiuitor40.118. 28 . precum si in alte cazuri prevăzute de lege. Bucureşti. stări de agitaţie sau incoerenţe.În consecinţă. Cum mare parte din starea pe care o avem la un moment dat o transmitem nu numai prin cuvinte dar şi prin gesturi (unele involuntare).pen. între adult şi copil există deosebiri esenţiale. a.Butoi.pen.S. Casa de editură şi presă “Şansa”. (3). Din dispoziţiile procedurale referitoare la ascultarea inculpaţilor rezultă că aceasta priveşte trei etape distincte. Totodată. când este reţinut sau arestat chiar in alta cauza..L. respectiv. p. persoana care audiază să ţină cont. I. p.cit. Din perspectiva psihologiei judiciare43. care vor fi analizate în cele ce urmează din perspectiva audierii victimei minore. Persoana care procedează la audierea copilului trebuie să adopte o atitudine profesionistă de calm. „Ancheta judiciară din perspectivă psihologică” în Psihologie Judiciară. prin folosirea unui ton blând. mai întâi asupra unor chestiuni generale. a valorii probante a declaraţiei copilului victimă. In cursul judecăţii. Abordarea victimei minore trebuie să fie diferită de abordarea inculpatului. pe de o parte. inculpatul şi victima nu se află pe aceiaşi poziţie.171 alin.de enervare. conform art. 2004. de încurajare şi de respect. în primul rând. op. este necesar să ne cenzurăm atât limbajul cât şi semnalele corpului. şi cu atât mai puţin a victimei minore. astfel încât trecerea la obiectul audierii să se facă treptat42.Zdrenghea. ca ori de câte ori se impune audierea unui minor.R. creând totodată convingerea că este bine informată. Etapele ascultării. etapa relatării spontane şi etapa întrebărilor propriu-zise. asistenţa juridică este obligatorie si in cauzele in care legea prevede pentru infracţiunea săvârşita pedeapsa detenţiunii pe viata sau pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare. iar pe de altă parte.156. O abordare autoritară şi formalizată poate induce victimei o atitudine de complezenţă. 43 V. acordarea asistenţei juridice celorlalte părţi în proces este facultativă. de egalitate.proc. 42 T.115. De aceea este necesar.Butoi. etapa întrebărilor prealabile. de aprobare sau dezaprobare – rămânând impasibili la contradicţii. cu particularităţile ce ţin de vârsta şi de dezvoltarea acesteia. p. prin folosirea unei terminologii simple. în timp ce conf. art. T.173 c. prin evitarea gesturilor. Editura Pinguin Book. I. Butoi. asistenţa juridică este obligatorie „când învinuitul sau inculpatul este minor. a factorilor care influenţează declaraţia victimei. precum şi din perspectiva dezavantajelor audierii repetate a copilului victimă. când fata de acesta a fost dispusa măsura de siguranţă a internării medicale sau obligarea la tratament medical chiar in alta cauza ori când organul de urmărire penala sau instanţa apreciază ca învinuitul ori inculpatul nu si-ar putea face singur apărarea.2 şi 3 C. 1994.

Manual multiprofesional pentru abuzul sexual al copilului . Opre. degajat.Butoi.Mighiu. astfel încât. D. op.Management integrat. p. În această etapă atitudinea şi comportamentul profesionistului sunt foarte importante. p. toate acestea conferind un fond psihologic general pozitiv49. aptitudini.. vezi C. cursivitatea exprimării. disponibilitatea de a asculta.cit. În acest sens. toleranţa. a. a unui dialog deschis.Buş. Timişoara. De asemenea. „Ancheta judiciară din perspectivă psihologică” în Psihologie Judiciară.152. terapie şi intervenţie legală. 2004. este necesar crearea unui climat de siguranţă. probleme de perspectivă. M.100. intervenţie. scop în care discuţia este orientată iniţial asupra unor aspecte care nu au legătură cu cauza. p.151. C. 50 M.57. T. stare care poate fi amplificată de labilitatea psiho-comportamentală. Acest lucru este necesar pentru că în cazul persoanelor sincere dar labile emoţional.T. urmărind relatările victimei. şcolară. şi de care acesta trebuie să ţină seama. pasiuni etc.Zdrenghea. T. p. Nerealizarea acestui climat poate duce la inhibiţii emoţionale artificiale cu manifestări mimicogesticulare şi neuro-vegetative48. la importanţa şi rolul victimei sunt de natură să reducă stresul şi teama de necunoscut.cit. 51 Ibidem. o încălzire a relaţiei interpersonale. 47 V. p. În această etapă trebuie explicat rolul pe care îl are magistratul în proces.Prună. a problemelor pe care le va cauza45. „ Evaluarea situaţiilor de maltratare a copilului” în Copilul maltratat . siguranţa de sine şi contradicţiile posibile ale celui audiat. David. de solemnitatea locului în care se află ori datorită poziţiei în care se găseşte.Furnis.28. tactul. “ Rolul psihologului în lucrul cu copilul abuzat/neglijat” în op. p. 45 Studiile psihologice arată că în cele mai multe cazuri copilul victimă îşi asumă o parte din vină.Roth Szamoskozi. prevenire.69.cit. Editura Waldpress. Esenţiale în acest demers sunt răbdarea. la starea de sănătate. 1992.Evaluare.. 49 I. disponibilitate empatică.. astfel. care favorizează chestionarea ulterioară cu privire la faptă47. cu cât va înţelege mai bine scopul audierii cu atât copilul fi mai activ în oferirea de răspunsuri50. În acest mod se poate obţine o deconectare a subiectului.cit. de încredere reciprocă. Editura Fundaţia Chemarea.Miclea.1. 48 Idem. ajutând anchetatorul la determinarea nivelului de dezvoltare a copilului46. cel care audiază va observa logica expunerii. întrucât informaţiile cu privire la fazele anchetei. p. Cluj Napoca. Realizarea contactului psihologic presupune stabilirea de raporturi cu copilul prin discuţii introductive cu referire la situaţia familială. Această etapă este importantă pentru a atenua starea emoţională a copilului.Luca.să-l ajute pe cel care audiază. Dacă declaraţia copilului urmează a fi înregistrată. A.Roth Szamoskozi. Psihologie judiciară-curs postuniversitar 2004-2005. 44 29 . Etapa explicaţiilor şi întrebărilor prealabile este etapa menită să faciliteze contactul psihologic dintre persoana care realizează audierea şi copilul victimă. Universitatea Babeş Bolyai. op. 46 M.. Prelegeri de psihologie judiciară. Iaşi. cum sunt minorii. este bine ca atât copilului cât şi reprezentantului legal al acestuia să i se aducă la cunoştinţă această împrejurare51. de teama consecinţelor dezvăluirii faptei44 pentru el sau familia acestuia. stăpânirea de sine etc. cooperant.66. op. copilul trebuie asigurat că versiunea lui este importantă. Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei.69... p.

în funcţie de necesităţile acesteia.pen. informarea constă în încunoştinţarea victimelor infracţiunilor cu privire la: a) serviciile şi organizaţiile care asigură consiliere psihologică sau orice alte forme de asistenţă a victimei. În această etapă. precum şi la protejarea deplasărilor martorului. d) condiţiile şi procedura pentru acordarea asistenţei juridice gratuite. ofiţerul sau agentul de poliţie la care se prezintă victima. detaliile sunt foarte importante. de asemenea. agenţilor de poliţie dacă competenţa de a efectua cercetarea penală revine acestora.pen. 86 indice 2. atenţia că declaraţia de participare în proces într-una din cele două calităţi se poate face în tot cursul urmăririi penale. 86 indice 4. c) dreptul la asistenţă juridică şi instituţia unde se pot adresa pentru exercitarea acestui drept. În prezent. organul de urmărire penală sau instanţa de judecată pune în vedere persoanei vătămate că poate participa în proces ca parte vătămată. a. presupune lăsarea copilului victimă să spună tot ce ştie privitor la faptă. la care s-a mai făcut referire în capitolul de faţă. la protecţia datelor de identificare a martorului. ale părţii vătămate şi ale părţii civile.Este necesar ca profesionistul să explice victimei ( mai ales in cazul victimelor abuzate sexual sau traficate) într-un limbaj simplificat. Pentru a se putea dovedi respectarea dispoziţiilor privind informarea victimelor.proc. într-o limbă pe care aceasta o înţelege. pentru a demonstra prin mijloace independente că ceea ce s-a întâmplat este adevărat şi că trebuie să facă tot posibilul să-şi amintească şi să povestească tot ce s-a întâmplat. fără întreruperi. Informaţiile de care s-a făcut vorbire vor fi aduse la cunoştinţa victimei de către persoanele sus arătate. 86 indice 5 din Codul de procedură penală. procurorul. copilului victimă şi reprezentantului acestuia îi sunt aduse la cunoştinţă drepturile sale procesuale. ofiţerilor.77 indice 1 C. 30 . f) condiţiile şi procedura pentru a beneficia de dispoziţiile art. fără să ascundă nimic. Etapa relatării libere. b) organul de urmărire penală la care pot face plângere.356/2006. respectiv procurorului. de dispoziţiile art. faptul că s-au îndeplinit obligaţiile legale se consemnează într-un proces verbal care se înregistrează la instituţia din care face parte judecătorul.2. victimele beneficiază şi de măsurile de protecţie oferite de textul art. 52 Legea face trimitere în mod expres.86 indice 1. Această obligaţie revine instituţiei sau mai exact persoanei îndrituite să ia primul contact cu victima infracţiunii. g) condiţiile şi procedura pentru acordarea compensaţiilor financiare de către stat. faptul că într-un proces credibilitatea victimei poate fi pusă la îndoială şi de aceea. precum şi de dispoziţiile Legii 682/2002 privind protecţia martorilor52. e) drepturile procesuale ale persoanei vătămate. în scris sau verbal. la modalităţile speciale de ascultare a martorului. Potrivit art. la audierea martorului sub 16 ani în anumite cauze. atrăgându-i-se.4 din Legea 211/2004. prin modificarea survenită prin Legea nr. iar în faţa primei instanţe de judecată. că se poate constitui parte civilă. sens în care va primi informaţiile prev.proc. până la citirea actului de sesizare. iar dacă a suferit o pagubă materială sau o daună morală. Potrivit textului legal.76 C. în această etapă a explicaţiilor prealabile.

ascultarea victimei nu poate începe prin citirea sau reamintirea declaraţiilor pe care aceasta le-a dat anterior în cauză. sau cum numeşte agresorul .71 C. menită să încurajeze vorbitorul să continue discuţia şi să furnizeze cât mai multe date54.Butoi. pentru a lămuri cauza sub toate aspectele şi subsumat scopului de a evita reaudierea acestuia.Butoi. întrebările trebuie să aducă explicaţii referitoare la autorul faptei (date care să ajute la identificarea acestuia dacă este o persoană necunoscută. T. o importanţă deosebită o reprezintă modul de adresare a întrebărilor.dacă este o persoană ştiută de copil . experienţei. la copii. cicatrice. să fie exprimate într-o formă accesibilă copilului. tatuaje. aprobarea sau dezaprobarea afirmaţiilor copilului. să observe. Astfel. Întrebările vor viza faptele percepute direct de către copil. Este indicat să se evite sugestiile de orice fel. art.sens în care i se va cere să descrie hainele suspectului. întrebările adresate copilului victimă trebuie să fie clare.cit. limitând opţiunea victimei pentru una sau alta dintre alternativele pe care întrebarea însăşi le indică.cit. precum şi manifestările de satisfacţie sau mulţumire55.33. I.proc. precise şi concise.Zdrenghea.. magistratul trebuie să abordeze ascultarea activă. p. detalierea faptelor în termenii descrişi de copil ( descrierea de către copil a locului incidentului. poate fi analizat modul în care victima îşi formulează declaraţiile sub aspectul veridicităţii. se trece la etapa adresării de întrebări. aspectele cu privire la care apar contraziceri. ezitările.. Infra C. la fel cum aceasta nu poate prezenta ori citi o declaraţie scrisă mai înainte. relatarea victimei în această etapă se poate constitui în cea mai veridică dovadă care poate fi obţinută. dacă i s-au oferit droguri 53 54 R. Etapa adresării de întrebări. la care face trimitere art. 56 T. de punere în dificultate şi nu vor fi sugestive56. a modului în care a ajuns în postura de victimă. În această etapă.3. şi să noteze omisiunile. op. Perspectiva psihologică 55 V. Butoi. potrivit vârstei. persoane extrem de influenţabile. sugestia conduce la acceptarea fără examen critic a ideilor altor persoane. cu precizarea că se poate însă servi de însemnări asupra amănuntelor greu de reţinut. cel care audiază având posibilitatea să studieze.pen.T. p. poate fi estimată sinceritatea şi buna credinţă a victimei. p.cit. Relatarea spontană prezintă o serie de avantaje prin aceea că: victima poate relata împrejurări necunoscute de organul judiciar până la acea dată. „Ancheta judiciară din perspectivă psihologică” în op. a ceea ce a perceput prin propriile simţuri . 31 .156. op.Moisescu.. Menite să lămurească toate aspectele cauzei. pot apărea date din care să rezulte săvârşirea (şi) a altor fapte penale de către învinuit sau inculpat53.269. După ce copilul victimă a epuizat relatarea.Aşa cum rezultă din disp. pregătirii şi inteligenţei sale. Pe parcursul relatării libere. mirosul deodorantului de corp -. Luca. nu vor conţine elemente de intimidare. Este de menţionat că în special.precum şi descrierea relaţiei cu această persoană). corpul. Limbajul non verbal al profesionistului trebuie să reflecte atenţie şi interes pentru ceea ce spune victima. a.77 din Codul de procedură penală.

sau alcool etc.); stabilirea datei săvârşirii faptei (data şi ora incidentului prin referire la momente specifice, caracterul repetitiv sau singular al faptei ). Recomandarea nr.5 din 2002 a Comitetului Miniştrilor către statele membre referitoare la protecţia femeilor împotriva violenţei57 impune statelor membre „să se asigure că regulile procedurii permit evitarea interogatoriile deplasate şi/sau umilitoare pentru victime sau martorii violenţei, ţinându-se cont de traumatismele la care au fost supuşi şi pentru a evita alte traumatisme”. De asemenea, Recomandarea nr.11 din 1985, privind poziţia victimei în cadrul procesului penal58 impune ca, în orice stadiu al procedurii victimele să fie interpelate într-o manieră care să le asigure înţelegerea situaţiei personale, a drepturilor şi a demnităţii lor. b. Tipuri de întrebări folosite în explorarea abuzului sexual. În cazul infracţiunilor privitoare la viaţa sexuală, problemele victimelor sunt, cu siguranţă, mai grave şi mai delicate decât în cazul celorlalte fapte penale, victimele agresiunilor sexuale fiind în mod special afectate şi suferind, de regulă, un traumatism multiplu: fizic, psihic, emoţional etc. Pe lângă aceste traume, provocate în mod nemijlocit prin faptele la care au fost supuse, victimele agresiunilor sexuale sunt nevoite să „înfrunte” şi cortegiul de interogatorii, expertize, confruntări etc., necesare desfăşurării procesului penal, putând suferi o nouă traumă. Nu de puţine ori, datorită incapacităţii profesionistului care realizează audierea de a stabili o relaţie de încredere cu copilul victimă, ori, datorită ameninţărilor exercitate de agresor faţă de copil, abuzul sexual suferit devine un sindrom al secretului59. Din acest punct de vedere, este oportună prezentarea unor particularităţi de ordin tehnic în investigarea cazurilor de abuz sexual, fizic şi emoţional, ai căror protagonişti sunt copiii. În investigarea abuzului sexual, etapa adresării întrebărilor trebuie să cuprindă întrebări generale, întrebări centrate şi întrebări cu alegere multiplă, mai rar indicată fiind folosirea întrebărilor închise şi nerecomandate fiind întrebările direcţionate, aşa cum se va evidenţia în cele ce urmează60. Întrebările generale se folosesc ca întrebări introductive, având rolul de a orienta discuţia asupra problemelor copilului. Astfel de întrebări pot fi: „Poţi să-mi spui de ce stăm de vorbă astăzi?” sau „Ţia spus cineva de ce ai venit la mine să discutăm?”. Este posibil ca minorii (în special cei aflaţi la vârsta adolescenţei) să spună că nu cunosc motivul audierii, chiar dacă, în prealabil, au fost pregătiţi de adultul care îi însoţeşte. Copiii mai mici s-ar putea să recunoască motivul şi să dea răspunsuri vagi, sub forma unor întrebări („să spun de lucruri rele?” sau „ să spun ce a făcut tata cu mine?”).
57 58

Cit.supra., par.43. Cit.supra., par.8. 59 C.Mighiu, C.Luca, op.cit., p.57. 60 M.Roth Szamoskozi, op.cit., p.75.

32

În aceste circumstanţe, cel care audiază va fi nevoit să le adreseze întrebări direcţionate pentru ca răspunsurile care privesc experienţele lor de abuz să fie mai clare. Arareori copii dezvăluie în mod spontan un abuz şi de aceea ei trebuie ajutaţi prin adresarea de întrebări centrate. Întrebările centrate pot fi întrebări: - orientate asupra oamenilor şi comportamentului acestora, spre exemplu: „Cum te înţelegi cu tatăl tău?”; “Sunt lucruri pe care le face în special cu tine?”;„Face el vreodată ceva ce nu îţi place?” - orientate asupra circumstanţelor abuzului, spre exemplu: „Există secrete în familia voastră?”; “Ce face mama ta când este foarte supărată pe tine?”; „Ce se întâmplă când mama merge la lucru şi tu rămâi acasă cu tatăl tău?” - orientate asupra părţilor corpului. În acest scop, copilul poate fi întrebat mai întâi cum defineşte el diferite părţi ale corpului, ulterior putându-se formula întrebări centrate, cum ar fi: “Ai văzut tu cum arată…?”; „Te-a durut vreodată…?”; Te-a atins vreodată acolo cineva? ”. Unele întrebări centrate pot porni de la sentimentele copilului, ca de exemplu: “ Am auzit că astăzi ţi-a fost foarte frică să te duci acasă. Poţi să-mi spui de ce? Discuţia deschisă despre sentimentele trăite de copil poate ajuta la depăşirea unor blocaje şi la destăinuirea unui abuz. De exemplu, relevarea sentimentului de frică produsă de un tată violent poate fi un punct de plecare extrem de important pentru un copil care fuge în mod repetat din familie. Întrebările cu alegere multiplă au rolul de a obţine informaţii atunci când acestea nu sunt obţinute prin întrebări centrate. Ele trebuie astfel construite încât să includă răspunsul corect. Astfel, spre exemplu, după afirmaţia copilului că un alt copil a văzut ce s-a întâmplat, dar nu spune cine, poate fi adresată o întrebare de genul „ Face parte dintre prietenii tăi sau este altcineva?”. Folosirea acestui tip de întrebări este recomandată pentru a afla date despre circumstanţele abuzului şi nu despre abuzul însuşi: În schimb, nu sunt recomandate întrebările cu alegere multiplă prin care se cere copilului să aleagă dintr-un număr limitat de răspunsuri posibile care pot să nu acopere realitatea. Astfel de întrebări pot duce în eroare atât pe cel care realizează audierea cât şi pe copil. Întrebările „da-nu” se folosesc destul de rar, când întrebările deschise nu duc la răspunsuri lămuritoare, dar practicianul continuă să creadă că minorul a fost abuzat. Deşi în activitatea judiciară se folosesc destul de frecvent ele nu sunt recomandate pentru că tendinţa acestor întrebări este de a incita la răspunsuri social dezirabile. Spre deosebire de întrebările da-nu, cele centrate identifică atât abuzatorul cât şi comportamentul incriminat. Întrebările direcţionate sau sugestive sunt cele care conduc copilul către un anumit răspuns care, de fapt, este cuprins în întrebare şi forţează copilul să clarifice situaţia. Nu sunt recomandate pentru investigarea abuzului la copii.
33

La finalul audierii este indicat ca, pentru ajutorul acordat, copilului să i se mulţumească, să i se spună că a dat dovadă de curaj, că a făcut ceea ce trebuia, şi că a ajutat astfel la înţelegerea a ceea ce s-a petrecut în realitate. II.4. Valoarea probantă a declaraţiei copilului victimă a unei infracţiuni. Potrivit disp. art. 63 alin.2 C.proc.pen. nici o probă nu are o valoare dinainte stabilită. „Aprecierea fiecărei probe se face de către organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului”. Din conţinutul normei legale rezultă necesitatea examinării declaraţiilor copilului victimă prin coroborarea acestora cu celelalte mijloace de probă administrate. Formarea declaraţiilor este însă precedată de un proces psihologic deosebit de complex, marcat de capacitatea de recepţionare a informaţiilor, de prelucrarea şi stocarea memorială a acestora, precum şi de existenţa unor factori obiectivi şi subiectivi de distorsiune, ce influenţează recepţia61. În consecinţă, la aprecierea declaraţiilor copilului se va ţine seama de factorii care influenţează declaraţia victimei unei infracţiuni, respectiv: a) modul în care a păstrat în memorie evenimentul: întrucât evenimentele traumatizante sunt ascunse în memorie, aducerea lor în prezent cauzează durere, disconfort, astfel că, de cele mai multe ori victimele vor să uite evenimentul să nu şi-l amintească; b) modul în care victima a perceput incidentul: deşi minorii au, în general un spirit de observaţie mai dezvoltat decât majorii, atenţia lor se îndreaptă spre lucruri şi amănunte lipsite de importanţă, astfel încât nu percep ceea ce este important întro împrejurare. Mai mult, unele emoţii frecvente la copii, pot determina denaturarea unor evenimente pe care aceştia le percep62. La acestea se adaugă un coeficient de denaturare a realităţii determinat de afectivitatea, sugestibilitatea şi personalitatea victimei; c) modul în care victima poate să şi amintească evenimentul traumatizant: în această privinţă se va ţine seama de faptul că noţiunile copilului sunt vagi, neprecizate, iar lipsa de experienţă, gândirea nematurizată şi neînţelegerea justă a lucrurilor sunt factori care afectează perceperea, memoria şi redarea evenimentelor63; d) modul în care copilul victimă poate să se exprime: cultura, gradul de instruire, limbajul, lipsa de experienţă, emoţia, sugestibilitatea explicabile în sala de şedinţă64, teama de inculpat şi de răzbunarea acestuia, pot influenţa redarea evenimentului traumatizant. Astfel, impresia subiectivă a unei persoane, victimă a unei infracţiuni, despre evenimentul traumatic poate fi mai importantă decât evenimentul în sine65;

61 62 63

T. Butoi, I.T.Butoi, op.cit., p.286. Idem, p.109. Ibidem. 64 Idem, p.110. 65 C.Mighiu, C.Luca, op.cit., p.46.

34

Teama de inculpatul care se află în sala de judecată poate denatura conţinutul declaraţiei furnizate in prezenta acestuia71. II. Totodată. Se va ţine seama. a mass-mediei. cit.5 din 2002 a Comitetului Miniştrilor către statele membre referitoare la protecţia femeilor împotriva violenţei69 impune statelor membre instaurarea unor condiţii speciale de audiere a victimelor „pentru a evita repetiţia mărturiilor şi pentru a reduce efectele traumatizante ale procedurilor”. 35 . de o serie de factori socio-culturali. victima capătă atenţia specială a familiei. 66 67 T.Butoi. 68 Cit.6. cu amănunte ceea ce s-a întâmplat.supra.12.09. ori chiar cu dificultăţi de exprimare70.cit. I. cadrul în care se desfăşoară judecata. este necesar să se acorde mai multă atenţie. sentinţa penală nr. pe care le vom prezenta în cele ce urmează: Copiii au o capacitate de percepere şi verbalizare redusă iar atenţia lor se îndreptă spre lucruri care.e) modul în care vrea şi este interesată să exprime evenimentul traumatizant. materiale şi sociale ale victimei. în special de a depune mărturie.2173/2005.pen. putând fi impresionat de o serie de factori. precum gravitatea acţiunii. Totodată. apreciinduse că în acest scop. 72 Judecătoria Iaşi. cit. în acest context. suferinţelor fizice. existând chiar riscul ca victima să-şi schimbe declaraţia72. Dezavantajele audierii repetate a copiilor victimă În preambulul Recomandării nr. op. Subsumat acestor Recomandări este de reţinut că există o serie de dezavantaje ale audierii repetate a copilului victimă. sunt lipsite de importanţă.4114 din 30. sentinţa penală nr. în cadrul procedurilor penale.2004. nu în ultimul rând. privind poziţia victimei în cadrul procesului penal68 se subliniază importanţa creşterii încrederii victimei în actul de justiţie.supra. care duce la modificarea comportamentului iniţial66. nr. 69 Cit.supra. p. psihologice.T. Recomandarea nr. de obicei.123. sent. 70 Judecătoria Iaşi. Mai mult.pen..33. încurajării cooperării acesteia. precum şi de impactul traumei suferite. de frecvenţa evenimentelor traumatizante. ţinuta vestimentară a persoanelor oficiale. De asemenea.110. de particularităţile de personalitate ale persoanei audiate şi. definitivă prin dec. de intervalul scurs între percepţia şi redarea evenimentului traumatizant67. fluent. la aprecierea declaraţiei victimei se va ţine seama de faptul că dezvoltarea psihicului fiinţei umane este condiţionat de vârsta sa biologică. de asemenea. Butoi. par.. copiii sunt persoane cu capacităţi reduse de redare verbală a evenimentelor traumatizante. de multe ori. 71 Judecătoria Iaşi.5962 din 21. Timpul relativ mare scurs între eveniment şi luarea declaraţiei în cursul cercetării judecătoreşti este de natură să afecteze fidelitatea relatării.supra. minorul poate fi pentru prima dată într-un astfel de rol.11 din 1985.17/MF/22.2004. Idem. p. apărând fenomenul psihologic denumit “schimbare de rol”.2007. Sugestibilitatea si emotivitatea explicabilă în ambianţa sălilor de judecată ar putea face ca victima să nu poată relata cursiv.02.

. Trauma produsă de comiterea infracţiunii asupra unui copil este suficientă. utilizarea tehnicilor de audiere adaptate fiecărui caz în parte. Poythress. astfel încât acesta nu mai prezintă stări de greaţă şi vomă. Faţă de aceste precizări instanţa a apreciat că reaudierea nemijlocită a minorului victimă în vârstă de 7 ani. procuror.576 din 24. De exemplu. să fie evitată. Repere psihologice în audierea copilului victimă Cunoaşterea de către persoana care audiază un copil victimă a unei infracţiuni (poliţist. Ţinând cont de această particularitate în audierea acestor copii întrebările trebuiesc adresate pe un ton clar. a tehnicii de înregistrare audio-video. Petrila. 1997. nu mai are accese de plâns. Psychological Evaluations for the Courts. judecător) a elementelor de psihologia dezvoltării copilului dar şi a consecinţelor sociale. să aibă încredere. ceea ce demontrează nedepăţirea totală a traumei. întrucât interpelat asupra abuzului. London. Second Edition. legale. 73 Tribunalul Iaşi. în realizarea unui deziderat suprem. o caracteristică a copiilor din etapa şcolarităţii timpurii este tendinţa acestora de a minţi cu uşurinţă74. C. să nu le fie ruşine sau teamă să spună adevărul. constând în act sexual oral cu un băiat de 14 ani). Slobogin. încă de la început. Din raportul întocmit de psihologii din cadrul Asociaţiei Alternative Sociale a rezultat că simptomele manifestate de copilul victimă ca urmare a evenimentului traumatic la care a fost supus în luna februarie 2006 s-au ameliorat.Audierea repetată are un efect nociv asupra psihicului incomplet dezvoltat al copilului şi asupra dezvoltării sale ulterioare73.G. nu este necesară existând un risc crescut de retraumatizare a acestuia. J.09. facilitarea comunicării dintre practician şi copil cât şi înţelegerea comportamentului „neadecvat” al copilului. având în vedere că audierea miorului (victimă a unui viol. tulburări ale somnului etc. utilizarea. reaudierea succesivă a victimelor pe parcursul procesului penal. Perspectiva psihologică II. încă din faza urmăririi penale.2007. care se realizează în principal prin ocrotirea sănătăţii mentale a acestuia. 36 . În continuare însă copilul prezintă nervozitate şi disconfort când trebuie să povestească despre evenimentul traumatic. comportamentale apărute în urma traumatizării poate avea ca beneficii. fără a mai pune victima în situaţia să o retrăiască cu ocazia audierii sale. rămasă definitivă prin neapelare. prin care. 74 G. În speţă. sentinţa penală nr. blând şi neagresiv. Secţiunea B. Un prim pas ar fi ridicarea standardelor de calitate în luarea depoziţiei victime în cursul urmăririi penale de către poliţist şi procuror prin: respectarea regulilor procedurale referitoare la audierea minorilor. care poate fi o consecinţă a traumei. p.1. realizarea unei audieri iniţiale amănunţite. Melton. instanţa a solicitat sprijinul psihologilor. Mai mult. A Handbook for a Mental Health Professionals and Lawyers. interesul superior al copilului. care a mai dat trei declaraţii cu privire la abuzul sexual pe parcursul celor două faze procesuale. asupra tuturor aspectelor de fapt. asistarea victimelor minore de către un psiholog. să nu mintă.B. interpelările repetate ar putea însemna pentru copil că declaraţiile sale sunt puse sub semnul întrebării. debitul său verbal devenind mai accelerat. atrăgându-li-se atenţia. în faţa primei instanţe nu s-a putut realiza. The Guilford Press. care să realizeze consilierea minorului şi pregătirea acestuia în vederea reaudierii dacă aceasta este posibilă. N. psihologice.454. utilizarea evaluării psihologice. a abuzului suferit. nepublicată. De aceea este deosebit de importantă găsirea unor soluţii eficace. copilul s-a blocat neputând să scoată nici un cuvânt. determinându-l la răspunsuri dezirabile. Se contstată de asemenea instalarea uitării spontane şi a confuziei unor aspecte legate de evenimentul traumatic.

op. E. Abia după vârsta de 4 ani copilul reţine voluntar informaţiile. până la 4 ani memoria este mecanică şi involuntară. a. 37 . p. . Psihologia vârstelor. 75 76 77 Infra C.Verza. imposibilă realizarea audierii. în general. 61. În jurul vârstei de 2-3 ani se dezvoltă considerabil capacităţile copilului. În această perioadă este. Prezentăm în continuare.Pe de altă parte. nu îşi aduce aminte aspecte ale episodului traumatic cu toate că uneori are imagini foarte clare şi puternic încărcate emoţional din timpul incidentului traumatic. gândire. datorită nivelului de dezvoltare psihologică (limbaj. Şchiopu. Psihologia copilului şi a adolescentului. 2007.cit. De exemplu.6/7 ani) Această perioadă mai este denumită „vârsta de aur” a copilăriei78 şi este împărţită în următoarele etape79: . Elemente generale. anestezia emoţională se traduce prin lipsa de către copil a durerii pe care cei din jurul lui se aşteptau ca acesta să o simtă. Munteanu. Editura Didactică şi Pedagogică. O prezenţă caldă.3 ani) O caracteristică a primului an de viaţă este instalarea la copil a stării de încredere sau de neîncredere care ţine de calitatea relaţiei care se stabileşte între mamă (persoana care îl îngrijeşte) şi copil. O caracteristică a perioadei de 2-3 ani a copilului este negativismul. memorie.a preşcolarului mic (3 – 4 ani). tonică şi receptivă la trebuinţele copilului poate inocula acestuia sentimentul optimismului şi a siguranţei de sine76. Copilul victimă. practic. adică tendinţa acestuia de a spune în mod curent „nu”.a preşcolarului mare (5 – 6/7 ani). . A.”Memoria. inhibanţi sau prea exigenţi vor eroda încrederea copilului în forţele proprii şi vor determina apariţia îndoielii şi ruşinii77. Dacă aceste abilităţi naturale vor fi stimulate de părinţi se schiţează sentimentul de autonomie. dimpotrivă. Perioada preşcolară (3. Prima copilărie (1. consecinţele traumei asupra copilului sunt multiple75. Informaţiile furnizate verbal. 1997 79 A. comportamental sau prin desen de către copiii aparţinând acestei vârste nu pot fi decât indicii probatorii. aspecte privind dezvoltarea copilului care ar putea sprijini practicianul în înţelegerea şi abordarea acestuia atunci când îl audiază. atenţie) a copilului. 191. Luca. una dintre ele fiind disocierea. Bucureşti. Amnezia temporară poate fi o altă manifestare a disocierii traumatice. fără a avea pretenţia exhaustivităţii.a preşcolarului mijlociu (4 ani). Timişoara. ciclurile vieţii. Editura Eurobit. Aceasta se manifestă printr-o serie de atitudini şi comportamente care ar putea surprinde profesionistul care-l audiază pe copil. p. părinţii vor fi hiperprotectivi. Munteanu. b. adică nemanifestarea vreunei emoţii cu privire la evenimentul traumatic şi consecinţele acestuia asupra sa. particulare situaţiei traumatice şi psihopatologice”. Dacă. Idem 78 U.

dur şi inflexibil. performanţe. La această vârstă activismul şi spiritul interogativ al copilului devin debordante. În schimb dacă această atitudine este penalizată. Afectivitatea preşcolarului sub aspect general are un caracter exploziv şi instabil. La această vârstă se memorează mai uşor informaţia care este ilustrată prin imagini plastice. traumatizantă. La 5 ani apare sindromul bomboanei amare ce constă în starea afectivă pe care o traversează copilul atunci când primeşte o recompensă nemeritată. De exemplu. 213.eliminarea minciunii intenţionate. copilul reţinând ceea ce l-a emoţionat intens. merite fictive pentru a se valoriza şi a suscita admiraţie. În consecinţă el îşi va atribui faţă de părinţii săi sau alte persoane (de regulă copii). ori de câte ori este posibil inoculându-i copilului convingerea că o greşeală recunoscută va fi pe jumătate iertată. La 4 ani se schiţează mândria. fie negativ. să gratifice sinceritatea copilului. se va refugia în tot felul de fabulaţii. care germinează în jurul vârstei de 4 ani. Minciuna de compensaţie se alimentează din dorinţa copilului de a evada dintr-o situaţie sau stare neplăcută. Caracteristic pentru această vârstă sunt minciunile reflexe care constau în negarea faptelor de către copil. crezând că astfel le poate anula. În plus.Memoria la această vârstă este puternic încărcată afectogen. Părinţii trebuie să intervină discret dar 80 A. Atenţia la această vârstă înregistrează ameliorări succesive. la preşcolarul mijlociu 20-25 de minute iar la preşcolarul mare de 40-45 de minute.cit.) din jurul copilului trebuie să stimuleze. op. educatori etc. Există mai multe tipuri de minciuni care sunt împărţite în funcţie de resortul care le generează şi scopul urmărit: Minciuna de apărare se produce din teama copilului că va fi pedepsit. Pentru a elimina acest tip de minciună. Prezenţa acestui tip de minciună poate semnala un sistem educativ parental prea aspru. La 6 ani se manifestă criza de prestigiu. calităţi. bunici. un copil izolat şi rejectat la grădiniţă de către colegii săi. astfel: la preşcolarul mic este de 5-7 minute. La 3 ani se instalează sentimentul de vinovăţie şi pudoare manifestate prin eritemul de pudoare (înroşire a feţei copilului atunci când se simte ruşinat). fie pozitiv. . Până la 4 ani nu putem vorbi de minciuna intenţionată ci de exerciţii fabulatorii80.capacitatea conştientizării greşelilor de către copil. părinţii sunt prea punitivi şi reticenţi. sever. adică disconfortul pe care îl trăieşte copilul ori de câte ori este mustrat în public. adulţii (părinţi. împreună cu ceilalţi colegi. copilul va dezvolta un sentiment de culpabilitate extrem de nociv. Dacă familia sprijină această atitudine se cristalizează spiritul interogativ. relatând acasă multiple experienţe pe care le-a trăit în ziua respectivă. Munteanu. În edificarea moralităţii se impun două linii strategice: . adulţii din jurul copilului trebuie să înţeleagă că este mult mai indicat din punct de vedere educativ „să achite un vinovat decât să pedepsească un nevinovat”. p. 38 .

82 A.). op. Acest gen de minciună apare frecvent în familiile separate. (aceasta cunoaşte momentul de apoteoză în jurul vârstei de 8 ani). Afectivitatea nu mai este caracterizată de aşa o mare instabilitate emoţională ca în perioada precedentă şi apar primele trăsături de caracter. prezent şi viitor). Minciuna de seducţie. R. iar întrebările vor fi adresate copilului într-un limbaj accesibil lui. preponderent. voinţă. p. divorţate unde copilul joacă rolul unui „agent dublu” între cele două cămine povestind fiecărui părinte fapte inventate. 34. pe măsura înaintării sale în vârstă creşte capacitatea de reproducere 81 Moisescu. diferenţele dintre fete şi băieţi fiind încă minore. Se dezvoltă capacitatea de memorare şi de redare în mod succesiv a unor fapte şi evenimente. înregistrându-se o adevărată criză de anorexie în jurul vârstei de 6 ani82. 2005. La vârsta şcolară mică predomină memoria mecanică. Atitudinea potrivită pentru părinţi este de a renunţa la a mai stimula bârfele copilului. Acest gen de minciună apare frecvent o dată cu naşterea unui nou copil în familie şi când părinţii gravitează doar în jurul noului născut. memorând uşor ceea ce este neesenţial şi detaliat. astfel se dezvoltă capacitatea acestuia de a aprecia corect durata de desfăşurare a fenomenelor. L. cea involuntară şi cea de scurtă durată. Datorită particularităţilor specifice acestei perioade de vârstă (memorie.cit. Mursa. p. Asociaţia Alternative Sociale... ceea ce l-a impresionat mai mult. ceea ce provoacă celuilalt copil sentimente de marginalizare şi abandon. De exemplu citirea corectă a ceasului. c. cunoaşterea succesiunii anotimpurilor. iar în înălţime cu 20 de cm. Munteanu. „Protecţia drepturilor copilului victimă în legislaţia internă” în Ghid de practici instituţionale în instrumentarea cauzelor cu minori. scurte şi precise81. Iaşi. Raportul dintre capacitatea de recunoaştere şi reproducere se modifică: dacă la 6-7 ani procesul de recunoaştere este mai activ. Pofta de mâncare fluctuează. vor fi directe. În această etapă se observă o dezvoltare fizică şi psihică mai accentuată.operativ pentru a-i oferi copilului compensaţii reale. pe un ton blând. Datorită implicării copilului în diferite activităţi şcolare se îmbunătăţeşte vizibil percepţia spaţiului şi a timpului. încadrarea clară a evenimentelor pe cele trei dimensiuni temporale (trecut. În jurul vârstei de 7 ani copilul reţine. dezorganizate. care vor substitui treptat pe cele imaginare. dar obligatoriu puţin măgulitoare despre celălalt. Minciuna de agresivitate are scopul de a polariza către sine atenţia şi afecţiunea parentală. Şcolaritatea timpurie (6/7 – 10 ani). a lunilor şi a zilelor săptămânii. copilul minte deoarece doreşte să facă o impresie bună şi să atragă afecţiunea cu orice preţ. Se va pune accent pe relatarea spontană. atenţie etc. se recomandă ca audierea să se facă în prezenţa unui psiholog sau asistent social specializat în dezvoltarea copilului. ca să-şi probeze dragostea şi fidelitatea faţă de acesta. 39 . Abia din clasa a treia copilul face eforturi de a-şi cultiva voluntar memoria. copilul creşte în greutate cu aproximativ 10 kg.

care nu mai este fidelă textului citit. Cu toate acestea. & R. Relatarea liberă. să nu-i fie teamă sau ruşine de a spune adevărul. În această etapă a dezvoltării. nevoia de socializare afectivă.Vartoukian. Paralel cu această capacitate creşte şi volumul memoriei. aşa încât îl va retuşa sau modifica integral pe următorul. prezintă uneori tendinţe spre mitomanie din dorinţa de a se impune pe plan social şi de a-şi exagera Eul. iar relatarea trebuie pusă sub semnul întrebării deoarece ea poate fi influenţată apriori de către persoanele în care acesta are încredere. au pus în evidenţă că evocările subiecţilor sunt mai precise la 7 ani decât la 5 ani. Se dezvoltă spiritul de observaţie. copilul crede că primul său răspuns a fost eronat. posibilităţile de orientare spaţială şi temporală se lărgesc şi se îmbunătăţeşte capacitatea de verbalizare a trăirilor sale. Memoria face un salt cantitativ şi calitativ prin apariţia componentelor logice. Întrebările adresate copilului se vor formula pe un ton cât se poate de clar. copilul este afectat de sensibilitate. Cercetările83 arată că. încă de la început. Tot în această etapă se manifestă în mod incipient personalitatea. La această vârstă copilul face distincţia dintre adevăr şi minciună şi prezintă o sugestibilitate ceva mai redusă decât la perioadele de dezvoltare anterioară. adică nevoia copilului de a fi tratat ca un egal al adultului. „The effects of Repetated Questioning on Young Children’s Eyewitness Testimony” în British Journal of Psychology.403-415. Scade sugestibilitatea în detrimentul afectivităţii. uitarea apare frecvent în jurul vârstei de 7 ani. Este indicat ca şi la această categorie de vârstă. Pubertatea (10-14 ani) Această perioadă este corespunzătoare gimnaziului şi este caracterizată de o creştere somatică spectaculoasă şi o maturizare evidentă. Tonul persoanei care audiază trebuie să fie blând. Datorită caracteristici specifice acestei vârste. a tendinţelor de interpretare.Memon. 40 . minte cu uşurinţă. referitor la efectele pe care le are asupra memoriei. caracterizat de o conduită contradictorie. interogaţiile repetate adresate unor copii (care au fost martorii unui eveniment regizat). este procedeul de audiere cel mai indicat. audierea să se facă în prezenţa unui specialist în dezvoltarea copilului. în sensul de a exagera pentru a-şi da importanţă. 1996 pp. trebuie asigurat sentimentul copilului că este crezut şi luat în seamă. atrăgându-se atenţia. a capacităţii de abstractizare şi generalizare. micul şcolar fiind tentat să facă mici reorganizări ale textului asimilat. dar sugestibilitatea nu dispare ceea ce duce la ideea că în timpul audierii nu trebuiesc folosite întrebări care să conţină răspunsul deoarece i se poate induce o realitate distorsionată. se manifestă adultismul. O caracteristică comună ambelor vârste este aceea că atunci când întrebările amănunţite sunt repetate. Persoana care realizează audierea trebuie să folosească această caracteristică si să dea sentimentul copilului că este luat în serios şi tratat de la egal la egal. 83 A. neagresiv. să nu mintă. d. 87.

86 U. Şchiopu. Există câteva dominante care conferă specificitate acestei etape şi anume: aspiraţia adolescentului faţă de independenţă. individualizarea.În paralel cu dezvoltarea discernământului şi sentimentelor morale pot să-şi facă apariţia şi unele probleme de voinţă sau de educaţie dezvoltându-se astfel comportamente agresive. „vârsta dramei”. singur şi pe neaşteptate. La această vârstă noţiunile sunt cristalizate iar discernământul devine pregnant. cum ar fi cele de violenţă domestică sau cele referitoare la viaţa sexuală. Datorită faptului că la această vârstă copiii au un puternic spirit critic. Idem. 250. Adolescenţa (14-18 ani) Datorită unei perpetui oscilaţii între extreme. Puberii sunt atraşi de fapte senzaţionale. Continuă dorinţa de relevare pregnantă a Eului în comunitate şi în special în grupul restrâns de prieteni din care face parte. cruzime şi sensibilitate. Adolescentul este tentat să releve aspecte pe care le-a perceput prin prisma propriei sale personalităţi. Memoria se dezvoltă foarte mult iar reproducerea evenimentelor trăite se realizează prin filtrul propriei personalităţi. informaţiile dobândite deseori de la anturaj facilitează relatarea de atitudini sau fapte privitoare la aspecte intime. adolescenţa a fost denumită diferit: „vârsta dificilă”. op. Munteanu.146. între copilărie şi maturitate. care îi fac să exagereze. e. fiind astfel uşor de influenţat. E. „vârsta integrării sociale” „ vârsta de aur” etc84. 41 . Singura diferenţă dintre adolescent şi adult este experienţa de viaţă şi din acest motiv audierea adolescentului nu diferă mult de audierea adultului. a persoanelor pe care ei le consideră lideri şi pe care doresc sa-i substituie. Deseori apare imitaţia persoanelor pe care le admiră.Verza. iar ascultarea acestora este de preferat să se facă dacă este posibil. între exuberanţă şi apatie. ce se structurează concomitent cu desăvârşirea particularităţilor de sex şi a impactului provocat de influenţele mediului85. „criza de originalitate”. 84 85 A. să schimbe impresii şi informaţii cu oricine despre ceea ce i s-a întâmplat. 249. a văzut şi a auzit. „vârsta marilor idealuri”. op. p.cit. Datorită faptului că memoria logică devine forma principală de reţinere. să braveze. adaptându-le în funcţie de influenţele majore ce provin de la modelele pe care şi le asumă. sugestibilitatea şi influenţabilitatea scad foarte mult. În această perioadă de vârstă.p. În audierea copiilor puberi trebuie să se ţină cont de dorinţa acestora de bravură. influenţa anturajului este de 85%. iar acesta facilitează relatarea cu multă uşurinţă a evenimentelor traumatizante. Sensibilitatea continuă să se dezvolte însă acum este dominată de erotizare.cit. p. interiorizarea activităţii mentale (risipită până la această vârstă într-o multitudine de acte). ţinându-se seama că o relatare detaliată poate să provină şi din sugestiile care i le poate induce o persoană apropiată şi de încredere. hărnicie şi lene. iar restul revine familiei şi şcolii86.

ai răbdare atunci când asculţi. Copilul victimă trebuie informat cu privire la următoarele aspecte87: . . Ascultarea activă face posibilă soluţionarea problemelor apărute prin forţe proprii. simple. “Audierea victimei traficului de finţe umane” în Traficul de fiinţe umane. Asociaţia Alternative Sociale şi Asociaţia Magistraţilor Iaşi.victima să fie întrebată dacă are nelămuriri până la această etapă.Persoana care realizează audierea trebuie să aibă în vedere că procesul de formare a declaraţiilor este asemănător adulţilor (percepţie.persoana care audiază trebuie să se asigure că victima a înţeles clar tot ceea ce i-a explicat. Această amnezie este caracteristică persoanelor care au suferit sindrom de stres posttraumatic. 87 C. . Iată câteva sugestii pentru a putea realiza o ascultare activă: . însă va fi marcat de următorii factori: . Reguli şi tehnici utile în audierea copilului victimă Pentru ca audierea copilului să se desfăşoare în condiţii optime. .sugestibilitatea ridicată (din acest motiv redarea liberă trebuie urmată de întrebări directe. . Explicaţiile aduse victimei trebuie adaptate nivelului ei de educaţie.în timpul audierii. fără să ascundă nimic faţă de anchetator. astfel încât audierea să se desfăşoare cât mai eficient. necesită un efort susţinut. 2. . neechivoce). . . 42 . . Luca.că poate oricând să ceară clarificări cu privire la orice întrebare sau activitate care se desfăşoară în timpul interviului.victima să fie întrebată dacă este de acord să participe la anchetă.că poate cere mai mult timp pentru unele răspunsuri sau poate cere o pauză ori de câte ori simte nevoia. adoptarea unei atitudini mentale corecte. 2005.că este puţin probabil să-şi amintească toate lucrurile care i s-au întâmplat şi că nu este nicio problemă dacă nu-şi aminteşte unele evenimente. Iaşi. Victimă. menţinerea atenţiei pentru a relaţiona logic dar şi pentru a obţine o înţelegere deplină. vârstă şi înţelegere. Ascultarea activă presupune o serie de activităţi menite să asigure receptarea corectă a mesajului şi reţinerea lui optimă.106.lipsa experienţei de viaţă şi nivelul scăzut de cunoştinţe. memorare. p.că trebuie să facă tot posibilul să povestească tot ce-şi aduce aminte.ascultă întreaga argumentaţie chiar dacă intenţionezi să o refuzi. . căutând un răspuns corect la ceea ce ni se comunică. II.că poate oricând să spună dacă nu înţelege o întrebare. decodare. înainte de începerea efectivă a acesteia este indicat ca persoana care realizează audierea să stabilească împreună cu victima câteva reguli simple de comunicare. Infracţiune. Infractor. . practicianul care o va audia poate include unele întrebări privind evenimente care pot întrista copilul victimă sau îi pot readuce în prezent amintiri dureroase. reactivare). O tehnică care vine în sprijinul persoanei care realizează audierea este ascultarea activă. Este util de folosit atunci când victima relatează liber faptele.

. . Miclea. Editura Şansa.Bolylai.. Harper Pernnial. 2003 Lopez. P.T. Martorul pe tărâmul justiţiei. Timişoara.. Bucureşti.repetă ideile principale ale argumentaţiei vorbitorului. C.V. 2001 43 . terapie şi intervenţie legală. nu critica şi nu te lansa în argumentaţii inutile. conţinutul de esenţă este perceput. I. Victimologie-curs universitar. . Beginning to Heal-A First Book for Survivors of Child Abuse. Zdrenghea..permite aflarea tuturor informaţiilor necesare.. Rolul ei în procesul judiciar.sprijină comunicarea deschisă. Respectarea sugestiilor enumerate poate produce următoarele efecte: ..climatul discuţiei se îmbunătăţeşte în mod sensibil. . Bucureşti... Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei.în cazul unui volum mare de informaţii. T. Acesta se poate realiza prin menţinerea contactului vizual cu victima. Bibliografie pentru Secţiunea A Bass. Cap. Butoi. Davis... Editura Dacia. . D. . ..curs postuniversitar 20042005.reduce dificultăţile de înţelegere.. L.. Corina. Salvaţi Copiii. E. Bucureşti. . dar fără ai da senzaţia că o fixează şi prin oferirea de confirmări şi încurajări verbale. Psihologia judiciara.Management integrat.încurajează interlocutorul să comunice. Universitatea Babeş. 2001 Mitrofan. Editura Holding Reporter.Revista de drept penal. A. 2004 Buş. Editura Waldpress.V.. 1993 Buneci.Sântea.T. Cluj Napoca. ..2. I.fii empatic. David. Viaţa sexuală şi politica penală. 2004 Butoi. G. Serviciul Editorial şi Cinematografic.Ghid de bune practici pentru prevenirea abuzului asupra copilului.1992.Opre. 2004 Mighiu.. Cluj-Napoca. nr. Limbajul nonverbal al persoanei care realizează ancheta trebuie să reflecte atenţie şi interes pentru ceea ce spune victima.T. Luca.N. New York. Rolul psihologului în lucrul cu copilul abuzat/neglijat. Bucureşti.V.Violenţele sexuale asupra copiilor.nu produce sentimente sau senzaţii negative..facilitează o mai bună înţelegere a celor cu care intrăm în contact.. Victima . 1994 Furnis.. M. Bucureşti 1998 Cioclei. Butoi.un actor mare într-un rol minor.fii flexibil şi obiectiv.. I. Editura Pinguin Book. 2004 Bogdan. Bucuresti.nu te grăbi să dai sfaturi. anul VIII. Bucureşti. Psihologi. Analiza psihologică a victimei. Psihologie judiciarăn .optimizează relaţiile personale. Paşca. . Manual multiprofesional pentru abuzul sexual al copilului . Editura Pinguin Book.. .T.

Bucureşti. J.Healing the trauma of childhood sexual abuse. 2000 Marcelli.. Editura tehnică. 1994 Brich. Iaşi. London.. Bucureşti. (coordonator).. Editura Didactică şi Pedagogică. 1991 Beverly. 2001 Prună.. A. Ivy Books. Handbook on qestioning children. Maria. Bucureşti. Psihologia dezvoltări. London. Marele dicționar al psihologiei. Editura Fundaţiei Generaţia. A.. prevenire. „The effects of Repetated Questioning on Young Children’s Eyewitness Testimony” în British Journal of Psychology. Routledge. Davis L. & R.. New York. Atkinson. Editura Eurobit. The Right to innocence. McGraw-Hill.. Psychologicaly testing at work. 1993 Băiceanu. Ursula .. 1992 Raport of the Consultation on Child Abuse Prevention – WHO. Editura Tehnică. “Intervenţia în Copilul maltratat” în Evaluare.. American Bar Association . Bucureşti. 1999 Roth. Violenţele sexuale asupra copiilor. 1999 Şchiopu. G. 2006 Lopez. E. Verza. Cluj Napoca. Dileme. Smith.. 2002 Fischer. Editura Dacia.. K.. Cluj Napoca. 87. D. București. 1994 Bibliografie pentru Secţiunea B Atkinson. concepţii şi metode. E. G. intervenţie. Editura Trei.trauma. Fundaţia Internaţională pentru Copil şi Familie.H. New York. Bucureşti. 1996 Bass. Fundaţia Internaţională pentru Copil şi Familie. 2000 Hoffman. R. Handbook for treatment of attachment. 2004 Beverly.. Ana. Ş.E. Beginning to Heal – A first book for survivors of child sexual abuse.R.. G. lucrare colectivă coordonată de Şerban Ionescu. 2001 Killen. Introducere în psihologie Ediţia a XI-a. Harper Perennial. Copilul Maltratat. Bucureşti.Evaluare. 29-31march. a guide to practice.D.. Bem.Muntean. Editura Fundaţiei Chemarea.R. Haward L. 2001 Gudjonsson.. ABA Center on Children and the Low.. & Riedesser P. Prelegeri de psihologie judiciară.. Geneva.C. Editura Presa Universitară Clujeană. Forensic Psychology..The Free Press. Tratat de Psihotraumatologie. L. Bucureşti. 1997 Walker. Protecţia Copilului.G... Dicţionar ilustrat de psihologie englez-român. T. Timişaoara. Psihologia vârstelor. problems in children. 1998 Ionescu. J. prevenire. E. Tratat de psihopatologia copilului... 2000 Larousse.C.Memon.. Copilul Maltratat .L. 2002 A. Editura Trei. 2003 44 . intervenţie.SUA. Bucureşti. New York. E.Vartoukian.. Editura Tehnică..E.

Psihologia vârstelor. Verza E... J. Petrila. recovery and growth. 1997. A guide to healing. The Post-Traumatic Stress Disorder.Psihologia Copilului şi Adolescentului. ciclurile vieţii. 1997 Salvaţi Copiii România.G. Sourcebook. Second Edition. Bucureşti 2003 Schiraldi. 1997 Verza E. Bucureşti. Timişoara. Editura Augusta. 1993 45 . 1993 Munteanu. Munteanu. Editura Augusta. Şchiopu Ursula. C. Stadiile Dezvoltării... Anca.G. Lowell House. The Guilford Press New York. Psihologia Vârstelor..Melton. Psychological Evaluations for the Courts. Timişoara . Poythress. 1999.. N.. Bucureşti. Anca. Slobogian. Editura Didactică şi Pedagogică. A handbook for the Mental Health Professionals and Lawyers. Editura Hyperion XXI. R. Ghid de bune practici pentru prevenirea abuzului asupra copilului. G. Los Angeles.

iar încălcarea lor este un abuz şi o desconsiderare a nevoilor copilului. 770/2003 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia copilului şi Adopţiei.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor minorilor Legea nr. instanţa judecătorească. Legea nr.Dispoziţii legale naţionale şi internaţionale aplicabile dreptului familiei Dispoziţii interne aplicabile domeniului care reglementează dreptul familiei şi ocrotirea copiilor se regăsesc în: Constituţia României. încheiate la Haga la 29 mai 1993 Legea nr. judecător Tribunalul Iaşi. 217/2004 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie Hotărârea Guvernului nr.art. la cerere sau din oficiu.274/2004 privind înfiinţarea şi funcţionarea Oficiului Român pentru Adopţii Legea nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi juridice Legea nr.Copiii în faţa instanţei civile Adriana Stoinel* Lucrarea de faţa îşi propune să ofere sugestii de bune practici în domenii punctuale în care. 12/2001 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului şi Adopţie Legea nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi juridice Decretul nr. etc. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă Legea nr. 84/1994 pentru ratificarea Convenţiei pentru protecţia copiilor şi cooperării în materia adopţiei internaţionale. Dintre dispoziţiile interne. formator la Şcoala Naţională de Grefieri în domeniul protecţiei drepturilor copilului şi familiei 46 .275/2004 pentru modificarea OUG nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului reprezintă cadrul legal în materie. sunt astăzi consfinţite atât de legislaţia română. este chemată să decidă cu privire la modul cum părinţii îşi exercită drepturile şi îndatoririle părinteşti. actul normativ instituind prevederi noi referitoare la: garantarea exercitării drepturilor prevăzute de Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite referitoare la drepturile copilului. Drepturile copilului.49 Codul familiei Codul civil Codul de procedura civilă Decretul nr. 1. la fel ca şi drepturile omului. judecător desemnat să soluţioneze cauzele cu minori şi familie–complete specializate–în materie civilă. cât şi de legi internaţionale. cu o vechime de 15 ani în magistratură. * Adriana Stoinel.

Convenţia asupra protecţiei copilului şi cooperării în materia adopţiei internaţionale.182/1999 privind interzicerea celor mai grave forme ale muncii copiilor şi acţiunea imediată în vederea eliminării lor 47 .11. În privinţa reglementărilor internaţionale putem enumera: Declaraţia Universală a Drepturilor Omului adoptată la 10. 20 iunie 1956). iar statul intervine complementar fără a se putea substitui oricum şi oricând părinţilor. sunt introduse noi instrumente de lucru: planul individualizat de servicii şi planul individualizat de protecţie (vezi anexe). este reglementată obligaţia autorităţilor locale de a acorda asistenţă specială copilului în scopul creşterii.1948 Pactul internaţional cu privire la drepturi civile şi politice (care are două protocoale facultative) Pactul internaţional cu privire la drepturile economice. este redefinit rolul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului. încheiată la Haga la 23 mai 1993 şi ratificată de România prin Legea nr. la care România a aderat prin Legea nr.of nr.84/1994 (publicata in M.1950 şi intrată în vigoare în 1953. în mod expres. se precizează că părinţii sunt responsabili pentru creşterea.298/21 octombrie 1994). se precizează că responsabilitatea colectivităţii locale este subsidiară. îngrijirii şi educării acestuia în familie. inumane sau degradante adoptată în 1984 Convenţia asupra drepturilor copilului adoptată în 1989 Convenţia europeană pentru protecţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului – adoptată la 4. Convenţia Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului (1989) Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr. 25 octombrie 1980). Divorţul părinţilor nu trebuie să afecteze raporturile copilului cu fiecare părinte decât dacă acest lucru este în interesul său superior.12. exercitarea de către ambii părinţi a drepturilor şi obligaţiilor părinteşti în mod egal. sunt redefinite serviciile de la nivelul autorităţilor locale. sociale şi culturale Convenţia internaţională asupra eliminării tuturor formelor de discriminare rasială adoptată în 1965 Convenţia asupra eliminării tuturor formelor de discriminare asupra femeii adoptată în 1979 Convenţia împotriva torturii şi altor pedepse ori tratamente crude. inclusiv după divorţul acestora.26/1991 Convenţia de la Haga asupra aspectelor civile ale răpirii internaţionale de copii (Haga.în mod expres. Declaraţia de la Geneva (1924) Declaraţia Drepturilor Copilului (1948) Declaraţia privind Drepturile Copilului (1959) Convenţia pentru obţinerea pensiei de întreţinere în străinătate (NewYork. îngrijirea şi dezvoltarea copilului.

1206/2001 al Consiliului Uniunii Europene.2000 referitor la Procedura de Insolvabilitate (Regulamentul European de Insolvabilitate) Regulamentul (CE) Nr. Convenţia Europeană în materia adopţiei de copii.2000 referitor la remiterea actelor judiciare şi extrajudiciare în materie civilă şi comercială (Regulamentul European de Notificare) Regulamentul (CE) Nr. Convenţia europeană asupra exercitării drepturilor copiilor Convenţia europeană asupra cetăţeniei femeii căsătorite Convenţia privind consimţământul la căsătorie. 101/1992. Protocoalele opţionale la Convenţia cu privire la drepturile copilului.05. cu privire la copii în conflictele armate şi. prostituţia şi pornografia copiilor. prin care s-a revizuit Convenţia de la Haga din 1961.Convenţia OIM nr. Protocoalele opţionale la Convenţia pentru drepturile copilului adoptate de adunarea Generală a Naţiunilor Unite în cea de a 54-a sesiune plenară În aprilie 2000. 1346/2000 al Consiliului din 29. cu privire la responsabilitatea părinţilor şi la măsurile de protecţie a copiilor. În 2001.2000 referitor la competenţa judecătorească şi recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială Regulamentul (CE) Nr. încheiată la Strasbourg la 15 octombrie 1975 la care România a aderat prin Lega nr. cu privire la vânzarea de copii. Regulamentul (CE) Nr. La 26 iunie 2000. 1206/2001 privind cooperarea între autorităţile de jurisdicţie ale Statelor membre în domeniul obţinerii de probe în materie civilă sau comercială (conform «regulamentului»). încheiată la Strasbourg la 24 aprilie 1967 şi intrată în vigoare la 26 aprilie 1968 Convenţia europeană asupra recunoaşterii şi executării hotărârilor în materie de încredinţare a copiilor şi de restabilire a încredinţării copiilor. adoptată la Luxembourg la 20 mai 1980. prin Rezoluţia 54/263. respectiv. 138/1973 privind vârsta minimă de încadrare în muncă Convenţia de la Haga din 5 octombrie 1961 privind competenţa autoritaţilor şi legea aplicabilă în materie de protecţia copilului Convenţia de la Haga din 19 octombrie 1996 (ratificată de România). 44/2001 a Consiliului din 22.05. Comisia Naţiunilor Unite pentru drepturile omului a aprobat prin Rezoluţia 2000/59 două protocoale opţionale la Convenţia pentru drepturile copilului. Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a adoptat. 1348/2000 a Consiliului din 29.12. vârsta minimă pentru căsătorie şi înregistrarea căsătoriilor Convenţia asupra aspectelor civile ale răpirii internaţionale de copii Regulamente ale Consiliului Europei aplicabile în materie amintim: Regulamentul (CE) Nr. Convenţia Europeană asupra statutului juridic al copiilor născuţi în afara căsătoriei. 805/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului de la 21 aprilie 2004 despre introducerea titlului european de executare pentru cauze nelitigioase 48 . Consiliul Uniunii Europene a adoptat Regulamentul (CE) nr. Ele intră în vigoare la trei luni de la depunerea celui de al zecelea instrument de ratificare.

În cadrul proiectului PHARE – Sprijin pentru îmbunătăţirea justiţiei pentru minori .Reguli speciale de procedură în cauzele cu minori Cadru legal privind instanţele pentru minori şi familie din România este asigurat de Legea nr. Prin strategia guvernului privind reforma justiţiei. 272/2004. iar ulterior rămânând doar o opţiune pentru instanţe. fără personalitate juridică.Regulamentul (CE) Nr. Aceste instanţe soluţionează şi alte cauze. Specializarea în justiţie juvenilă şi dreptul familiei implică o instruire şi o înclinaţie specială. urmează să hotărască. 2201/2003 a Consiliului din 27. managementul cauzelor şi preocupări legate de carieră. părinţii copilului sau copilul care a împlinit vârsta de 14 ani. ce urma să servească model pentru înfiinţarea altor instanţe.304/2004 privind organizarea judecătorească. de ocrotirea părinţilor săi. atacă în instanţă măsura de protecţie specială instituită de comisia pentru protecţia copilului. precum şi. Legea prevede. Cu toate acestea. profesioniştii instanţelor fiind obligaţi să cunoască toate aspectele legate şi de alte cauze pe care le au de soluţionat. în unele 49 . considerăm că aceleaşi reguli speciale sunt de urmat şi în cazul în care se solicită instanţei modificarea sau încetarea măsurii hotărâte pe cale judecătorească. Altele. a fost creat un astfel de Tribunal la Braşov. prevăzute de art.11. dosare cu adulţi. tribunalelor şi curţilor de apel. printre care şi instanţa de la Iaşi. 124-131 din Legea nr. instanţă pilot. Obstacolele unei specializări reale a secţiilor instanţelor în cauze privind minorii şi familia sunt generate de mai mulţi factori: personal insuficient. fie instanţa de judecată. 247/2005. de asemenea. iar la secţiile penale. derogatorii de la dreptul comun. Cu excepţia Tribunalului pentru minori Braşov. care stipulează că pot fi înfiinţate secţii sau complete specializate în cadrul judecătoriilor . fie comisia pentru protecţia copilului. iniţial ca măsură obligatorie. au decis să înfiinţeze secţii speciale care să soluţioneze cauze de familie şi justiţie juvenilă. judecătorii desemnaţi să le judece au în vedere că procedura se particularizează prin câteva reguli speciale. 2. Alte instanţe.2003 referitor la competenţa şi recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie matrimonială şi în cauzele referitoare la responsabilitatea parentală. precum şi atunci când în exercitarea dreptului conferit prin art. cum ar fi cele privind proprietatea. ”specializate” numai în domeniul protecţiei minorului şi dreptul familiei. în anul 2003 s-a decis înfiinţarea unor tribunale specializate pentru minori. indiferent de forma de organizare aleasă nici una din aceste structuri nu sunt. în funcţie de situaţia în care se află copilului. fie direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia drepturilor copilului prin directorul său. în mod treptat în perioada 2004-2006. în fapt. Deşi legiuitorul pare să aibă în vedere strict numai cauzele având ca obiect stabilirea unei măsuri de protecţie specială. au optat pentru complete specializate care să soluţioneze cauze de dreptul familiei şi probleme de justiţie juvenilă. 57. ori de câte ori cauzele care au ca obiect stabilirea unei măsuri de protecţie specială ajung în faţa instanţei. În aceste condiţii ”specializarea ”este pur formală. Cu privire la măsura de protecţie specială a copilului lipsit temporar sau definitiv. că instanţele specializate pentru minori şi familie pot fi înfiinţate la nivel judeţean şi la nivelul municipiului Bucureşti. modificată prin Legea nr.

50 . ţinând seama de vârsta şi gradul său de maturitate. (2) în materie de supraveghere specială). 24 alin. Instanţa competentă este tribunalul de la domiciliului copilului sau. potrivit precizărilor din art.125). condiţiile în care acesta a crescut şi a trăit. instanţa care a dispus luarea măsurii de protecţie specială are competenţa să dispună modificarea. Audierea copilului care a împlinit 10 ani este obligatorie. chiar dacă are peste 10 ani. 66 alin. 61 alin. precum şi copilul au dreptul de a solicita instanţei modificarea sau ridicarea măsurii (art. Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului de la domiciliul copilului sau în a cărei rază teritorială a fost găsit copilul.nu obligatorie. după caz. însă poate fi ascultat şi copilul mai mic de 10 ani. (3) în materie de plasament în regim de urgenţă. Audierea copilului este posibilă . în prezenţa unui psiholog şi numai după o prealabilă pregătire a copilului (art. iar participarea a procurorului este obligatorie. art. starea fizică şi mentală a copilului. dacă domiciliul copilului nu este cunoscut. Obligaţia de a sesiza instanţa în vederea instituirii uneia dintre măsurile de protecţie specială. întocmeşte şi prezintă instanţei raportul referitor la copil. direcţia generale de asistenţă socială şi protecţia copilului.68). tribunalul în a cărui circumscripţie teritorială a fost găsit copilul (art. în toate cazurile. 130 alin. propuneri privind persoana. dacă este respectată. proba prin declaraţia scrisă a copilului sau prin declaraţia înregistrată prin mijloace tehnice audio-video cu consimţământul copilului şi cu asistenţa obligatorie a unui psiholog. art. (3). dreptul de a fi ascultat conferă copilului posibilitatea de a cere şi de a primi orice informaţie pertinentă. (2) în materie de plasament. de a fi consultat. (1) şi art.124). antecedentele sociomedicale şi educaţionale ale copilului. opinia copilului ascultat va fi luată în considerarea şi i se va acorda importanţa cuvenită.67 alin.dintre ipoteze. dacă instanţa consideră necesară audierea copilului. orice alte date referitoare la creşterea şi educarea copilului de natură să contribuie la soluţionarea cauzei. Potrivit art. date referitoare la personalitatea. opoziţia persoanelor care au în îngrijire ori asigură protecţia copilului. precum şi asupra consecinţelor oricărei decizii care îl priveşte. dimpotrivă. sau după caz încetarea măsurii. În acord cu principiul celerităţii în luarea oricărei decizii cu privire la copil. de a îşi exprima opinia şi de a fi informat asupra consecinţelor pe care le poate avea opinia sa. Termenele de judecată nu pot fi mai mari de 10 zile. în regim de urgenţă. iar părinţii sau un alt reprezentant legal al copilului. Părţile sunt legal citate dacă citaţia le-a fost înmânată cu cel puţin o zi înaintea termenului de judecată. familia sau serviciul de tip rezidenţial în care ar putea fi plasat copilul. care va cuprinde. Comisia pentru protecţia copilului sau. în funcţie de existenţa sau lipsa acordului părinţilor în ceea ce priveşte instituirea măsurii sau de atitudinea cooperantă sau. 94 alin. (1). (art. se dispune citarea reprezentantului legal al copilului. 95). Aceeaşi direcţie este obligată să sesizeze instanţa în vederea modificării sau încetării măsurii. În cazul copilului abuzat sau neglijat poate fi administrată. din oficiu. este în sarcina direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului (a se vedea art. aceasta poate avea loc numai în camera de consiliu. dacă instanţa apreciază că aceasta este necesară pentru soluţionarea cauzei.

în funcţie de vârsta şi gradul de înţelegere al copilului. precum şi asupra consecinţelor oricăror decizii care îl privesc. prin natura funcţiei.273/2004). potrivit vârstei şi gradului lui de maturitate. persoanele care au în plasament copii. a libertăţii de opinie a copilului capabil de discernământ. copilul este audiat în prezenţa părintelui. precum şi persoanele care. Instanţa pronunţă o hotărâre în ziua în care au luat sfârşit dezbaterile. 32 lit. a reprezentantului legal sau. părinţii sau după caz. dacă nu are. ideile şi opiniile. pare acum aproape derizorie în comparaţie cu dimensiunile pe care le implică recunoaşterea.272/2004 părinţii sunt obligaţi să informeze copilul despre toate actele şi faptele care l-ar putea afecta şi să ia în considerare opinia acestuia. pronunţarea poate fi amânată cel mult două zile (art. în spiritul principiului ascultării copilului şi luării în considerare a opiniei acestuia. unei opinii exprimate de copil în cunoştinţă de cauză. Audierea minorului se realizează în virtutea dreptului său fundamental la exprimare atât în relaţiile „oficiale" cu autorităţile judiciare sau administrative. promovează şi asigură respectarea drepturilor copilului au obligaţia de a-i oferi informaţii. art.128. La fel de explicit. c) din Legea nr. 130 alin. 129). Avem în vedere dispoziţia conform căreia dreptul de a fi ascultat conferă copilului posibilitatea de a solicita şi de a obţine orice informaţie pertinentă. Audierea copilului în cadrul proceselor civile În cadrul proceselor civile. Potrivit art. trebuie redactată şi se comunică părţilor în termen de cel mult 10 zile de la pronunţare (art. dacă este respectată. Aceste reguli speciale se completează în mod corespunzător cu prevederile Codului de procedură civilă (art. Se urmăreşte obţinerea. În acelaşi sens. 127). 23 alin. Hotărârea instanţei de fond este definitivă şi executorie. se va întocmi un raport şi din partea serviciului de reintegrare şi supraveghere de pe lângă instanţa judecătorească [art. 126). potrivit art. cu rang de drept fundamental. 51 . întâlnit mai cu seamă în legătură cu soluţionarea cererii privind încredinţarea sa spre creştere şi educare. Principiul consultării obligatorii a copilului în procedurile judiciare sau administrative care îl implică. (3) din aceeaşi lege. de a-şi exprima opinia şi de a fi informat asupra consecinţelor pe care le poate avea opinia sa.4 din Legea nr. referitoare la etapele şi durata procesului de adopţie. în prezenţa reprezentantului autorităţii tutelare ori a unei persoane desemnate de către instanţa de judecată să îi apere drepturile.În cadrul proceselor având ca obiect stabilirea. înlocuirea sau încetarea măsurilor de protecţie specială a copilului care a săvârşit o faptă penală şi care nu răspunde penal. cât şi în relaţiile cu părinţii. la efectele acesteia. atât cât permit circumstanţele personale (gradul de maturitate). (2)]. direcţia generală pentru asistenţă socială şi protecţia copilului este obligată să ofere copilului informaţii şi explicaţii clare şi complete. explicaţii şi sfaturi. alţi reprezentanţi legali ai copilului. de a fi consultat. în orice problemă care îl priveşte. în materie de adopţie. Termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii. în cazurile de scindare a ocrotirii părinteşti. în situaţii deosebite. precum şi la adoptator sau familia adoptatoare şi rudele acestora (art. precum şi de a-i permite să-şi exprime punctul de vedere.

legat de instituirea măsurilor de protecţie specială. instanţa poate trece peste refuzul acestuia de a-şi exprima consimţământul. anularea actelor notariale şi soluţionarea plângerilor împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de îndeplinire a unui act notarial. Dacă aceasta este regula. Pe scurt. stabilirea şi contestarea filiaţiei. 52 . dimpotrivă. aşa cum se întâmplă în cazul adopţiei. partajul judiciar. b) din Legea nr.(1) “Cauzele prevăzute de prezenta lege privind stabilirea măsurilor de protecţie specială sunt de competenţa tribunalului de la domiciliul copilului. cu moderaţia cuvenită în raport de vârsta şi gradul său de maturitate. anularea.cererile pentru încuviinţarea. încredinţarea copiilor. Art. însă decizia se va lua prin prisma interesului superior al copilului.2 alin 1 lit. g) din codul de procedură civilă . Competenţa materială în cauzele cu minori • Competenţa judecătoriei Cu titlul de exemplu faţă de cele mai sus amintite arătăm că judecătoria are competenţă în materia înregistrării tardive a naşterii. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei). ci. în situaţii temeinic motivate. de directorul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului din unitatea administrativ teritorială unde se găseşte copilul găsit sau abandonat sau de instanţa judecătorească. cu precizarea că. (1) lit. 272/2004 . Este posibil ca în unele materii să intereseze însuşi consimţământul copilului.Se cuvine o distincţie necesară între dreptul copilului de a fi ascultat şi măsura în care opinia sa este receptată. când. modificarea. stabilire de drepturi de vizitare a minorului sau orice altă modalitate de exercitare a drepturilor părinteşti şi obligaţii părinteşti. stabilire sau modificare plată pensiei de întreţinere. Într-o manieră asemănătoare. (3) din Legea nr. în baza dispoziţiilor exprese ale legii. 53 alin. Legiuitorul nu instituie pentru nimeni obligaţia de a se conforma pur şi simplu cererilor copilului. nu doar opinia sa. Competenţa tribunalului Tribunalul judecă în primă instanţă printre altele şi: Potrivit art. excepţiile nu fac decât să o confirme. 124. manifestarea de voinţă a copilului care a împlinit 10 ani are semnificaţia unui element constitutiv al operaţiunii juridice (art. 11 alin. şi nu de luarea consimţământului acestuia. Competenţa în materia protecţiei copilului Potrivit Legii nr. 272/2004 pretinde consimţământul copilului care a împlinit 14 ani faţă de măsura propusă. rectificarea sau completarea actelor de stare civilă. obligaţia este aceea de a se ţine seama (şi) de opinia copilului. indiferent de circumstanţe. orice alte obligaţii pentru care nu se prevăd prin dispoziţii legale alte competenţe. desfacerea căsătoriei. art. nulitatea sau desfacerea adopţiei. este vorba de consultarea copilului. în cazurile referitoare la tutela şi curatela minorului. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului măsurile de protecţie specială se stabilesc după caz de către comisia pentru protecţia copilului.din Legea nr.

Potrivit art. • În competenţa curţii de apel se regăsesc recursurile în cazul divorţului. 115. Procedura de punere sub interdicţie este reglementată de Decretul nr. Legea nr. etc. proc. precum şi de toţi cei prevăzuţi în art. 32/1954. potrivit legii.c. (2) Instanţele judecătoreşti române sunt exclusiv competente să judece procesele privind încuviinţarea deschiderii procedurii adopţiei interne. din cauza alienaţiei mintale ori debilităţii mintale. Potrivit acestui text. tribunalele judecă „recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii. 2 din Lege ) cât şi parte din doctrină sunt evazive şi menţionează doar o sintagmă generică „instanţa judecătorească” fără a o determina însă.3 C. 61. Competenţa tribunalelor. O chestiune asupra căreia există discuţii atât în practică cât şi în doctrină este cea legată de instituirea tutelei. de către instanţa de judecată în cauzele cu minori. 1 C. nu sunt supuse apelului”. 273/2004 art.2 pct.Interdicţia poate fi cerută de autoritatea tutelară. 53 . 143. Sub aspect teritorial nu există dubii privind competenţa. adopţiei. şi îşi produce efectele de la data când hotărârea a rămas definitivă.. cu concluziile procurorului. Fam. 304/2004 privind organizarea judecătorească. care face referire şi la incapacitatea minorului . 1 pct. proc. Cauzele pentru judecarea cărora nu se poate determina instanţa competentă se judecă de Tribunalul Bucureşti. 39 din lege.(2) Dacă domiciliul copilului nu este cunoscut. ca măsură de protecţie alternativă. care. ca instanţe de apel.2 C. Pot fi puşi sub interdicţie şi minorii. civ. tribunalele judecă „apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii în primă instanţă”. tribunalele de drept comun vor judeca cererile menţionate până la înfiinţarea tribunalelor specializate.p. competenţa revine tribunalului în a cărui circumscripţie teritorială a fost găsit copilul”. 35 din Legea nr. 144. C. . 40 alin. Art.Cel care nu are discernământ pentru a se îngriji de interesele sale.Interdicţia se pronunţă de instanţa judecătorească. Potrivit art. Potrivit art.. civ. încredinţarea în vederea adopţiei şi încuviinţarea adopţiei dacă cel ce urmează a fi adoptat are domiciliul în România şi este cetăţean român sau străin fără cetăţenie. Sub aspect material legislaţia actuală (art. va fi pus sub interdicţie. Incapacitatea celui pus sub interdicţie nu va putea fi opusă unui al treilea decât de la data transcrierii hotărârii. partajelor judiciare. Art.(1) Instanţele judecătoreşti române sunt competente să judece cererile prevăzute de prezenta lege dacă cel puţin una dintre părţi are domiciliul în România. .. este stabilită în art. Există opinii în practică că sub aspect material judecătoria ar fi instanţa competentă a institui tutela potrivit art. (3) Cererile prevăzute de prezenta lege sunt de competenţa tribunalului în a cărui rază teritorială se află domiciliul adoptatului. 2 pct. Potrivit art. afară numai dacă cel de-al treilea a cunoscut interdicţia pe altă cale. 142.

are un efect covârşitor asupra copilului.24 C.). nu şi pentru măsurile de protecţie alternativă. se dovedesc a fi insuficiente. A doua opinie susţine că tribunalul este instanţa competentă să soluţioneze cauzele care privesc instituirea tutelei ca măsură de protecţie alternativă în baza art. cum este tutela s-a apreciat în doctrină şi practică că judecătoria este instanţa competentă să soluţioneze cererea de instituire a acestei măsuri.124 face referire expresă doar la cele privind măsurile de protecţie specială. altele decât tutela şi adopţia. ceea ce a urmărit legiuitorul fiind judecarea cu celeritate şi cu respectarea anumitor norme de procedură speciale şi derogatorii de la normele generale. 272/ 2004 întrucât ar trebui să existe identitate de competenţă pentru toate măsurile de protecţie fie ca sunt alternative sau speciale. nu redau elemente determinante ale dezvoltării psihosociale a 54 .) şi în cazul copilului din afara căsătoriei care şi-a stabilit filiaţia faţă de ambii părinţi (art. 40. îndepărtarea de la tutelă a tutorelui. Cu toate că art. 124 alin. pe părinţi şi pe copiii respectivi. fam. pentru respectarea simetriei juridice sunt de competenţa judecătoriei unele măsuri ca înlocuirea tutorelui. 40 alin. Atribuţiile instanţei privind ocrotirea părintească Instanţa judecătorească este chemată să decidă într-o serie de situaţii anume determinate de lege cu privire la modul în care părinţii îşi execită drepturile şi îndatoririle părinteşti şi anume: A) Încredinţarea copiilor în cazul divorţului părinţilor (art. ca măsuri de protecţie alternativă. în ceea ce priveşte tutela legiuitorul a reglementat doar situaţiile şi condiţiile în care se poate dispune instituirea tutelei chiar în cuprinsul legii nr.fam). 40 art. 2. dacă au împlinit vărsta de 10 ani (cu posibilitatea de a-i asculta şi sub această vârstă în condiţiile arătate anterior).65 C. 42 . 272/2004 prin art. al desfiinţării căsătoriei (art. 41. De multe ori anchetele sociale nu sunt efectuate de specialişti. instanţa este obligată să asculte autoritatea tutelară. 68 alin. art. etc. O hotărâre judecătorească pronunţată în materia dreptului familiei.42 C. 55 din Legea 272/2004. respectiv cele reglementate de art. doar pentru măsurile de protecţie specială. Pentru a decide. Dacă în cazul adopţiei legiuitorul a instituit reglementări speciale prin Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei inclusiv în privinţa instanţei competente. Cu toate acestea atunci când legiuitorul stabileşte competenţa materială de soluţionare a cauzelor ce privesc instituirea măsurilor speciale de protecţie alternativă. 2 din lege se referă exclusiv la instituirea tutelei. Cum dispoziţiile referitoare la competenţă sunt de strictă interpretare şi cum Legea 272/2004 cuprinde dispoziţii exprese în acest sens. 2 din Legea nr. în art. încetarea tutelei. Un argument suplimentar invocat este cel al simetriei. În anumite procese se efectuează de către autoritatea tutelară de la domiciliu copilului ancheta socială. fam.tutela este definită de legiuitor ca formă de protecţie alternativă alături de adopţie şi de măsurile alternative. De aceea în practica instanţelor de judecată în asemenea litigii se citează autoritatea tutelară ca instituţie menită să ocrotească interesele acestora.

părăsirea căminului) • Sarcini legate de o situaţie de criză: depăşirea unor momente dificile . Exprimarea afectivităţii şi implicarea. Unul dintre cele mai utilizate modele-cadrul de evaluare a familiei este modelul McMaster. • Exprimarea sentimentelor între membrii familiei. McMaster prezintă patru stiluri de control al comportamentului: • Stilul rigid . Se va urmări a se determina dacă: • Există comunicare între membrii familiei/Este aceasta satisfăcătoare? (mesajul este transmis direct persoanei căreia îi este adresat sau prin intermediul altor persoane. „cel mai deştept”). • Sarcini de dezvoltare: adaptarea la schimbările determinate de evoluţia familiei (naşterea copiilor. etc. 55 . 2. Comunicarea. clar/ambiguu. Realizarea sarcinilor. rezolvarea problemelor. plecarea lor la şcoală. Ancheta socială Ancheta socială este un instrument de evaluare a unui context social. protejarea familiei. • Distribuţia rolurilor comportamentale („oaia neagră”.) 3. etc. Rolurile (contribuţia fiecărui membru al familiei la funcţionarea acesteia). Ancheta socială conţine elemente de specificitate în funcţie de destinaţia şi de scopul realizării acesteia.ce vini i se atribuie? 4.relevante . veniturile. educaţia. interesele şi activităţile fiecăruia dintre membri 5.din evoluţia situaţiei respective. persoanele care întocmesc aceste anchete se mărginesc a lăsa la aprecierea instanţei soluţia. conţinând informaţii referitoare la momente importante .şi a unor sancţiuni pentru nerespectarea acestora creează probleme în funcţionarea familiei). decesul unui dintre membri.boală. este transmis complet.explicite sau implicite . Se vor evalua: • Rolurile fiecărui membru al familiei şi gradul de satisfacere a nevoilor familiei ca întreg. condiţiile de locuit. fără a face propuneri concrete. adică: • Sarcina de bază: asigurarea hranei. Controlul comportamentului (lipsa unor reguli . Chiar şi în concluzii. • „Ţapul ispăşitor” . ce recomandă urmărirea competenţelor familiei în 5 domenii: 1. Adesea devin o formalitate rezumându-se la a reda numărul membrilor de familie. • Modul de repartizare a rolurilor şi setul de sancţiuni pentru neîndeplinirea sarcinilor.copilului. • Implicarea emoţională dovedită a membrilor familiei pentru nevoile.cu reguli şi sancţiuni stricte.

adresa.26/1991. cu treceri imprevizibile de la stilul rigid la cel „laisser-faire". când aceştia nu se înţeleg. cetăţenia şi profesia sa. fie că neînţelegerea se iveşte în cazul divorţului părinţilor (art. pentru a obţine pensia de întreţinere din partea debitorului. în afară de cazul că ea consideră cererea ca nefiind de bunăcredinţă.controlul şi sancţiunile nu sunt reglementate clar. 24 C. • expunere detaliată a motivelor pe care se întemeiază cererea. în măsura în care creditorul are cunoştinţă.65 C.42 C.Stilul flexibil.). însoţită de o fotografie a creditorului şi. instanţele se confruntă cu un număr mare de acţiuni care au ca obiect stabilirea unei pensii de întreţinere faţă de unul din părinţi care se află în străinătate. Instanţa judecătorească decide cu ascultarea autorităţii tutelare . • Stilul haotic. Stilul „laisser-faire" . are ca obiect să faciliteze unei persoane (creditor). numele şi adresa reprezentantului său legal. obţinerea pensiei de întreţinere la care ea pretinde că are dreptul din partea unei persoane (debitor). Cererea trebuie să cuprindă: • numele şi prenumele. Creditorul poate să adreseze o cerere unei autorităţi transmiţătoare a statului unde se află. Cererea trebuie să fie însoţită de toate documentele pertinente şi mai ales. fam). data naşterii. precum şi. B) Stabilirea întinderii. felul şi modalităţile de executare a obligaţiei de întreţinere datorate minorului de către părinţi. dacă este cazul. cetăţenia şi profesia creditorului. fam). obiectul acesteia • orice alte date pertinente privind mai ales resursele şi situaţia familială ale creditorului şi debitorului. de o fotografie a debitorului. cererea va fi. dacă este cazul. adresele sale succesive din cursul ultimilor cinci ani. • numele şi prenumele debitorului şi. Convenţia privind obţinerea pensiei de întreţinere în străinătate încheiată la New York la 20 iunie 1956 şi la care România a aderat prin Legea nr. dacă este posibil. Pentru o înţelegere mai exactă a cerinţelor instanţelor cu privire la conţinutul acestor anchete sociale astfel încât ele să reprezinte un instrument util în soluţionarea cauzelor la care ne-am referit ne permitem să anexăm la finalul acestui material un astfel de model (anexa 1). fam. familia funcţionând după reguli şi sancţiuni adoptate din mers. precum şi în cazul copilului din afara căsătoriei care şi-a stabilit filiaţia faţă de ambii părinţi (art. de o procură care autorizează instituţia intermediară să acţioneze în numele creditorului ori să desemneze o persoană împuternicită să acţioneze în numele creditorului. Autoritatea transmiţătoare trimite dosarul instituţiei intermediare desemnată de statul debitorului. 56 • • . de asemenea. care se află sub jurisdicţia unei alte părţi contractante (statul debitorului). data sa de naştere. fam) ori cel al desfiinţării căsătoriei (art.107 C. fie că nu sunt despărţiţi (art. În prezent. care se găseşte pe teritoriul uneia dintre părţile contractante (statul creditorului).

pdf. nr. cât şi în limba oficială a statului unde se trimite dosarul. o cerere tip (anexa 2) şi o procură tip (anexa 3). autorităţii centrale desemnată de statul contractant. la cererea creditoarei. Franţa. Cehia. Tunisia. Serbia şi Muntenegru (prin declaraţie de succesiune). Turcia. autoritatea centrală transmiţătoare din statul contractant transmite cererea creditorului şi actele anexate acesteia. la care se anexează o copie a sentinţei Biroului Naţional Interpol din cadrul Inspectoratului General de Poliţie Bucureşti. Ministerul Justiţiei. inclusiv în materie de drept internaţional privat. Sector 5. În relaţia dintre România şi statele care sunt parte la Convenţia de la New York din 1956 privind obţinerea pensiei de întreţinere în străinătate. Spania. China. în calitate de autoritate centrală transmiţătoare. în vederea obţinerii pensiei de întreţinere de la debitorul cu domiciliul în România. Italia. (prin declaraţie de succesiune). transmiterea cererilor de asistenţă judiciară având ca obiect comunicarea/notificarea unor acte judiciare şi extrajudiciare se efectuează: 57 . Bucureşti . Ministerul Justiţiei cooperează cu autorităţile centrale ale celorlalte state părţi la Convenţie şi comunică creditorului din România actele/informaţiile primite din străinătate. Ungaria. Nu sunt acceptate simple fotocopii. Slovenia.Dosarul cuprinde o listă de acte (anexa 1). care sunt în acelaşi timp. În calitate de autoritate centrală transmiţătoare. 3-5.instituţia intermediară competentă să aplice prevederile Convenţiei. Ministerul Justiţiei a fost desemnat ca autoritate centrală transmiţătoare în baza art. Strada Dr. Dacă nu se cunoaşte domiciliul celui în cauză. Cererea şi procura se adresează către autoritatea centrală a statului parte la Convenţia de la New York (în funcţie de domiciliul celui obligat la pensia de întreţinere-anexa 4 autorităţi intermediare). iar debitorul obligat la plata pensiei de întreţinere are domiciliul într-unul din statele semnatare ale Convenţiei şi se cunoaşte exact acest domiciliu. Toate documentele din dosar se trimit atât în limba română. dosarul pe care aceasta îl întocmeşte. Polonia. Râureanu. Slovacia (prin declaraţie de succesiune). iar procedura de executor sau de obţinere a unei noi hotărâri este supusă legii statului debitorului. Dacă România este stat solicitat.nl/upload/wop/ny_conv. iar Baroul de avocaţi Bucureşti a fost desemnat ca instituţie intermediară. După actele originale se execută fotocopii care se legalizează la notariat şi se traduc de către traducătorii autorizaţi. Cuba. Durata şi procedurile de soluţionare a dosarelor sunt în exclusivitate de competenţa autorităţilor străine. creditorul urmează să se adreseze cu o cerere. În cazul în care România este statul solicitant. parte şi la Convenţia de la New York din 1956 privind obţinerea pensiei de întreţinere în străinătate: Algeria.e-vision. transmite. Maroc. Belgia. 2 paragrafele 1 şi 2 din Convenţie. Baroului de avocaţi Bucureşti. dar cu care au fost încheiate şi tratate/convenţii bilaterale în domeniul asistenţei judiciare în materie civilă sau comercială. Instituţia intermediară competentă poate fi identificată accesând: http://hcch. În domeniul recunoaşterii şi executării hotărârilor judecătoreşti privind obţinerea pensiei de întreţinere în străinătate se mai pot aplica prevederile convenţiilor/tratatelor bilaterale încheiate de România cu următoarele state.

Calea de transmitere şi adresa organului primitor se determină cu ajutorul atlasului judiciar. Lituania. 58 . Polonia. Grecia. În general. Siria. hotărârea rezultantă va fi recunoscută şi intrată în vigoare conform unor reguli diferite.  • fie în baza convenţiei/tratatului bilateral (în funcţie de opţiunea statului . 1347/2000) nu se aplică obligaţiilor de întreţinere Obligaţiile de întreţinere şi răspunderea părintească sunt adesea rezolvate în aceeaşi acţiune legală.htm După 01. 805/2004 din 21 aprilie 2004 privind stabilirea unui titlu executoriu european pentru creanţele necontestate cu statele membre UE (cu excepţia Danemarcei): Austria. În domeniul recunoaşterii şi executării hotărârilor judecătoreşti în materia obţinerii pensiei de întreţinere se mai aplică prevederile convenţiilor/tratatelor bilaterale încheiate de România cu următoarele state care nu sunt parte la Convenţia de la New York: Albania.2008 statele membre aplică Regulamentul Parlamentului European şi al Consiliului privind competenţa.01. Cehia. După aderarea la UE si până la 01. legea aplicabilă. Bulgaria. Estonia. Anexele Regulamentelor cuprind mai multe formulare tip de cereri care se vor transmite direct între instanţe. pe când partea hotărârii cu privire la răspunderea părintească ar fi recunoscută şi intrată în vigoare conform regulilor noului Regulament II de la Bruxelles. Suedia. recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială şi Regulamentul Consiliului (CE) nr. Coreea de Nord. Mongolia. Rusia. Obligaţiile de întreţinere nu sunt.parte). Slovenia. Moldova. Belgia. Partea hotărârii cu privire la întreţinere ar fi recunoscută şi intrată în vigoare într-un alt stat membru conform regulilor din Regulamentul I de la Bruxelles. Irlanda. Egipt.europa. recunoaşterea şi executarea hotărârilor şi cooperarea în materia obligaţiilor de întreţinere (proiectul se află în stadiu avansat de negociere). Luxembourg. o instanţă care este competentă conform Regulamentului va avea cu toate astea competenţă de a hotărî asupra problemelor de întreţinere prin aplicarea articolului 5(2) din Regulamentul I de la Bruxelles. Ungaria. http://ec.2008 România a aplicat Regulamentul nr. Finlanda. Italia. Malta. Deşi cele două probleme ar fi rezolvate în aceeaşi acţiune. 2201/2003 din 27 noiembrie 2003 cu privire la jurisdicţia.• fie în baza Convenţiei de la New York. Portugalia. având în vedere că sunt deja guvernate de Regulamentul I de la Bruxelles. Spania. acoperite de Regulament. Marea Britanie. Cipru.01. Slovacia. recunoaştere şi executarea hotărârilor în domeniul matrimonial şi al răspunderii părinteşti. Această dispoziţie permite unei instanţe care este competentă să se ocupe de o problemă de răspundere părintească şi de a decide cu privire la întreţinere dacă această chestiune este auxiliară problemei de răspundere părintească. Olanda. Franţa. Regulamentul II de la Bruxelles (Regulamentul Consiliului (CE) Nr. 44/2001 din 22 decembrie 2000 privind competenţa. totuşi. dar cu respectarea întocmai a procedurii prevăzute de convenţia/tratatul respectiv. Germania. Letonia.eu/justice_home/judicialatlascivil/html/index_en. care a abrogat Regulamentul (CE) Nr.

64 C. învăţătura sau pregătirea profesională a copilului nu se face în spirit de devotament faţă de România. Decăderea din drepturile părinteşti nu scuteşte pe părinte de a da întreţinere copilului.nr.64 lit. . 59 .fam).pen. educarea.44 C. .civ. Potrivit art. învăţătura sau pregătirea profesională a copilului ar fi primejduită. constituie. în opinia Curţii de Apel Alba Iulia. E) Stabilirea locuinţei copilului în cazul în care părinţii nu locuiesc împreună şi nu se înţeleg cu privire la locuinţa acestuia (art.59/2006). respingerea cererii privind stabilirea unui program de vizitare formulată de părintele căruia nu i-a fost încredinţat minorul.fam. prin purtare abuzivă sau prin neglijentă gravă în îndeplinirea îndatoririlor de părinte. putând perturba fetiţa (dec. ori dacă educarea.111 din Codul familiei. afară numai dacă prin aceste legături. dacă sunt îndeplinite condiţiile art.nu constituie un motiv. prin aceasta încălcăndu-se dreptul copilului de a menţine legătura cu familia (dec.stabilirea unui program de vizitare de 6 săptămăni în vacanţa de vară.) H) Soluţionarea neînţelegerilor dintre părinţi cu privire la modalitatea de exercitare a dreptului pe care îl are părintele căruia nu i s-a încredinţat copilul de a avea legături personale cu acesta . pentru a refuza dreptul bunicilor de a menţine legăturile personale cu minorul. autoritatea tutelară. este autorizată să permită părintelui decăzut din drepturile părinteşti să păstreze legături cu copilul. cu mama sa căreia i-a fost încredinţat. va pronunţa decăderea părintelui din drepturile părinteşti. G) Redarea exerciţiului drepturilor părinteşti. dacă au încetat împrejurările care au impus această măsură(art.100 C. perioada fiind prea lungă.d şi art.109 C.civ.constituie o încălcare a drepturilor copilului. F) Decăderea părintelui din drepturile părinteşti. Instanţa judecătorească decide cu ascultarea autorităţii tutelare şi a copilului dacă a împlinit 14 ani.C) Încuviinţarea copilului din afara căsătoriei de a purta numele părintelui faţă de care şi-a stabilit filiaţia (art. la cererea autorităţii tutelare. creşterea. conform art.. un abuz de drept. Astfel. ori cele ale art.fam) D) Modificarea măsurilor privitoare la drepturile şi obligaţiile dintre părinţii divorţaţi şi copiii lor.109 din Codul familiei „dacă sănătatea sau dezvoltarea fizică a copilului este primejduită prin felul de exercitare a drepturilor părinteşti.dacă împrejurările avute în vedere la luarea acestor măsuri s-au schimbat (art.fam. nr.71 din C. . părintele este sancţionat cu decăderea din drepturile părinteşti. Instanţa decide cu ascultarea autorităţii tutelare şi a copilului dacă a împlinit 10 ani. instanţa judecătorească. Citarea părinţilor şi a autorităţii tutelare este obligatorie”.fam). În cazul neîndeplinirii culpabile a obligaţiilor părinteşti. În această materie instanţele naţionale au reţinut în decizii de speţă următoarele: .52/2006 a Curţii de Apel Iaşi).112 C.refuzul tatălui de a permite deplasarea minorului în străinătate în scopul de a se stabili acolo. faptul că aceştia domiciliază în altă localitate. pentru minoră nu este de natură să corespundă interesului superior al acesteia. Instanţa va reda părintelui decăzut din drepturile părinteşti exerciţiul acestor drepturi dacă au încetat împrejurările care au dus la decădere. pe considerentul că acesta domiciliază în străinătate.

autorităţi. Asemănătoare cu cauzele în care statul trebuie să acţioneze în concret pentru a permite menţinerea legăturii dintre părinţi şi copil. În acest tip de cauze. În ceea ce priveşte rolul părţilor în procedurile de executare. În concluzie. de alte opinii majoritare din jurisprudenţă sau de norme comunitare ce vor fi asimilate de dreptul intern. ci pentru neîndeplinirea obligaţiilor pozitive ce îi revin.trebuie să depunem eforturi să remediem. persoane . să nu fie împărtăşite sau după un timp să fie contrazise de noi reglementări legislative. după ce unul dintre părinţi a obţinut un drept părintesc.E. În privinţa executări unor hotărâri judecătoreşti privind drepturile legate de copii împotriva României amintim trei hotărâri judecătoreşti: Ignaccolo-Zenide şi Pini şi Bertani. pentru care. Intervine aşadar efectul pe care Convenţia îl poate avea între persoane de drept privat. printr-o hotărâre a unei instanţe judecătoreşti. de regulă.D. este posibil ca sugestiile de bune practici care le oferă acest material. deci în îngrijirea statului. 60 . ceea ce înseamnă o neexecutare a titlului executoriu. instituţii. Manera şi Atripaldi. Curtea consideră că iniţiativa în urmărirea (continuarea) executării silite trebuie să revină autorităţilor naţionale din momentul în care reclamantul a prezentat aceste dovezi cu privire la nerespectarea drepturilor sale. cu toţii . deci contează şi că este unic. Statul nu mai răspunde direct pentru acţiunile sale. deci important.O. deoarece acesta se află în plasament. întâmpină dificultăţi în exercitarea dreptului efectiv. deoarece „debitorul” obligaţiei de a permite exercitarea dreptului este o persoană fizică. să eliminăm situaţia defavorabilă în care se află şi să-l asigurăm că nu este ignorat. Un lucru însă e cert: în sala de judecată rămâne un copil.Exercitarea efectivă a drepturilor părinteşti (executarea hotărârilor judecătoreşti prin care se consacră unul dintre drepturile părinteşti) în lumina C. Monory. aceste cauze sunt diferite totuşi.

cine a fost întâlnit şi când) Detalii privind copilul Nume Data naşterii Locul naşterii Adresa de domiciliu Adresa de rezidenţă Religie Origine etnică Părinţi Mama Nume Adresa de domiciliu Adresa de rezidenţă Data naşterii Locul naşterii Religie Origine etnică Ocupaţia Locul de muncă Tatăl Nume Adresa de domiciliu Adresa de rezidenţă Data naşterii Locul naşterii Religie Origine etnică Ocupaţia Locul de muncă Data naşterii Alţi membri ai familiei (fraţi. alte persoane care locuiesc cu copilul) Nume Relaţia faţă de copil Situaţia economico-socială a familiei Climatul familial Reţeaua socială/legătura cu comunitatea 61 . surori. Ancheta Socială Persoana care completează ancheta socială Nume Funcţia Instituţia Data întocmirii Sursa sesizării Alte surse de informare (materiale accesate.Anexe Anexa 1.

Situaţia economică (venit etc. utilităţi etc. mobilă.) Satisfacerea nevoilor medicale Istoric familial relevant Descrierea problemei/problemelor copilului/familiei Prezentarea situaţiilor/evenimentelor Identificarea nevoilor Sumar al concluziilor asistentului social Recomandările asistentului social Semnătura asistentului social Semnătura şefului de serviciu Data Data 62 .) Educaţia copilului/copiilor Locuinţa (condiţii sanitare.

................................................ Serviciul public de asistenţă socială al Primăriei ................ Planul de servicii Judeţul ........................./data . Mama ................................................................................ CNP ................ Tata ................................... Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului a sectorului ...... Dosar nr.................... Responsabilul de caz prevenire .. .............................................. Membrii echipei şi instituţia din care provin ........................................ Data realizării/revizuirii Planului de servicii .............................................................................................. Prestaţii Tipul Cuantumul/ cantitatea Autoritatea locală/instituţia/ OPA responsabilă Data începerii Perioada de acordare Servicii pentru copil Tipul Instituţia responsabilă Obiective generale Data începerii Perioada de desfăşurare Responsabil de intervenţie/ persoana responsabilă Prevenirea separării copilului de părinţi Educaţie formală şi nonformală/informală Sănătate Reabilitare Altele 63 .................. Managerul de caz care asigură coordonarea metodologică a responsabilului de caz prevenire ............................................................. ..................................................................................................................................... Bucureşti PLANUL DE SERVICII Numele şi prenumele copilului .. ............................................................. Reprezentantul legal al copilului ................................................................. Motivul întocmirii/revizuirii Planului de servicii ......................................................................Anexa 2............................... ...................................... Domiciliul .......................................................................................

.. Responsabil de caz prevenire........ 64 ...................... ....Servicii pentru familie Tipul Instituţia responsabilă Obiective generale Data începerii Perioada de desfăşurare Responsabil de intervenţie/ persoana responsabilă Prevenirea separării copilului de părinţi Educaţie formală şi nonformală/informală Sănătate Reabilitare Altele Servicii pentru persoana faţă de care copilul a dezvoltat legături de ataşament Tipul Instituţia responsabilă Obiective generale Data începerii Perioada de desfăşurare Responsabil de intervenţie/ persoana responsabilă Prevenirea separării copilului de părinţi Educaţie formală şi nonformală/informală Sănătate Reabilitare Altele Observaţii ...................... Membrii echipei................................................................ ............

........... Finalitatea ................. Membrii echipei şi instituţia din care provin .................................... CNP ...... Obiectivul general ............ Delegarea totală/parţială a responsabilităţilor către responsabilul Planului de intervenţie specifică (PIS) ...................................................... nr................/data .................................................. efectuată de ........................................ Schimbarea managerului de caz (motive) ........... Prestaţii Tipul Cuantumul/ cantitatea Autoritatea locală/instituţia/ OPA responsabilă Data începerii Perioada de acordare Servicii pentru copil Tipul Instituţia responsabilă Obiective generale Data începerii Perioada de desfăşurare Responsabil de caz protecţie specială/ persoana responsabilă Protecţia copilului Educaţie formală şi nonformală/informală Sănătate Reabilitare Socializare şi petrecere a timpului liber Menţinerea legăturilor cu familia Dezvoltarea deprinderilor 65 ......... Instituţia/Persoana responsabilă pentru aplicarea măsurii de protecţie .........................................................................................................................../data .............................. PLANUL INDIVIDUALIZAT DE PROTECŢIE Numele şi prenumele copilului ...................... Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului sau organism privat acreditat .................................. Manager de caz ......... Domiciliul ........... Măsura de protecţie .........................................../data ......... Referire din partea ...................................................Anexa 3..... În baza Hotărârii (Comisia pentru protecţia copilului/instanţa judecătorească) ........................... Cererea pentru instituirea unei măsuri de protecţie specială nr................................................................................................. Planul individualizat de protecţie Judeţul/Sectorul ................................ Dosar nr.................................................................. Data realizării/revizuirii Planului individualizat de protecţie .............................................................. Reprezentantul legal al copilului ...................................................................

................ .................... ......................... .. Directorul instituţiei responsabile.......................................... 66 ..................... Manager de caz................................................................................. Membrii echipei: ....... ............................ Şef compartiment.....de viaţă Reintegrarea în familie Altele Servicii pentru familie Tipul Instituţia responsabilă Obiective generale Data începerii Perioada de desfăşurare Responsabil de caz protecţie socială/ persoana responsabilă Protecţia copilului Educaţie formală şi nonformală/informală Sănătate Reabilitare Altele Servicii pentru persoana faţă de care copilul a dezvoltat legături de ataşament Tipul Instituţia responsabilă Obiective generale Data începerii Perioada de desfăşurare Responsabil de caz protecţie socială/ persoana responsabilă Protecţia copilului Educaţie formală şi nonformală/informală Sănătate Reabilitare Altele Observaţii ..............................

...................................................................................................................................................................1...................... 3.................observaţii: .......................... Rangul ...................3............................săptămânal/lunar/trimestrial/anual/deloc .......................... Serviciul rezidenţial/familia extinsă/familia substitutivă este în relaţie cu familia biologică (specificaţi tipul de relaţie): ............................................................................................................................. 3......... Dezvoltare fizică/motricitate .......................observaţii: .....................................săptămânal/lunar/trimestrial/anual/deloc ..................... Data şi locul naşterii ... EVALUAREA PSIHICĂ ŞI FIZICĂ A COPILULUI 1........................................................ Copilul merge în familie: ..............................6................................................Anexa 4 I..............................................................................)..observaţii: ................. 67 ............................. MEMBRII FAMILIEI BIOLOGICE SAU AI FAMILIEI ÎN CARE VA FI INTEGRAT COPILUL Nume şi prenume Data naşterii Ocupaţie Adresa Observaţii 3............................................ INFORMAŢII GENERALE 1........... II.. Copilul scrie/telefonează familiei: ............. Domiciliul ................................... Alte persoane decât familia biologică care manifestă interes faţă de copil (de exemplu: alte rude............................................... 3...................... specificaţi cine şi în ce fel ................................. 3..................... vecini etc.................... RELAŢIA COPILULUI CU FAMILIA BIOLOGICĂ 3......................... Familia vizitează copilul: ..........................4.. Familia telefonează/scrie copilului: ....................săptămânal/lunar/trimestrial/anual/deloc .............................................. Prenume .................. 2...................... Sex ................................................................................. 3.........................săptămânal/lunar/trimestrial/anual/deloc ............observaţii: ............................................................................................ COPILUL Nume .........................................2...............................................................................................5...........

...... III................................................................................................. Autoîngrijire (alimentaţie............................................................ IV...................................................................................................................................................................... EVALUAREA FAMILIEI BIOLOGICE SAU A FAMILIEI ÎN CARE VA FI INTEGRAT COPILUL 1................................................................................................................................... .......................................... Psiholog (nume şi prenume): ...................................... Semnătura: .......................................................................................................................................................................... PROPUNERI ....... îmbrăcare........... 3.............................................................................................................................................. 68 ...................................................................... 3. ....... COMENTARII ...................................... 5........................ Dezvoltare socio-afectivă (inclusiv modalităţi de relaţionare cu celelalte persoane......................................................................................................... atitudinea faţă de propria persoană......................................................................................... Dezvoltare cognitivă (inclusiv aspecte legate de identitatea de sine........................... V................................ Observaţii ................................ aptitudini şi interese..................................................................... valori) ............. Data finalizării evaluării: .......................................................................... încrederea în sine) ....................................................................................................... Limbaj (comunicare verbală şi nonverbală) ...............................2........................................ igienă) ............................................................................................................................................................................................................................................................................................ Pentru fiecare membru al familiei se evaluează următoarele aspecte: Dezvoltare cognitivă Dezvoltare socio-afectivă Relaţiile cu ceilalţi membri ai familiei Atitudini şi comportamente faţă de copilului care urmează să fie reintegrat/integrat ................................................................................ Observaţii ........................ Resursele familiei pentru o integrare armonioasă a copilului ..................................................................................... 2................. 4......

UNICEF. 7.P.Mihaela.H...be/sky53820/RO/index1. Filipescu. Florian. Filipescu.html www. Drept procesual civil. UNICEF. ediţia 5. 10.ro www. Bucureşti.ms. Ion. 2007 5.H. Ion.skynet. Ion. 11.anpf. Bucureşti.BECK. Edit.edu. Editura Oscar Print. edit.. 2004. 3. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului. 9.Andrei I. 6 . 2006. Editura Vanemonde. Dreptul familiei. Bucureşti.ro www.ro http://users.mmssf. Bucureşti. Bucureşti.robcc. LUMINA LEX. Dreptul familiei.. Alexandru. 2004.anph. Tratat de dreptul familiei. Tratat de dreptul familiei. Bacaci.BECK.ro www.copii. Bucureşti. Adopţia.htm BIBLIOGRAFIE 1.unicef. 8. 2.ro http://www.P. 4. Solidarităţii Sociale şi Familiei Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ministerul Sănătăţii Autoritatea Naţională pentru Persoane cu Handicap Agenţia Naţională pentru Protecţia Familiei Ministerul Administraţiei şi Internelor UNICEF Asociaţia Naţională a Birourilor de Consiliere pentru Cetăţeni Programul de dezvoltare instituţională a serviciilor sociale din România www. Filipescu. edit. 2005. Oficiul Român pentru Adopţii – www.ro www. Ediţia a III-a .just.ro www.ro www. C. Universul Juridic.adoptiiromania. Bucureşti. Editura Universul Juridic. Manual pentru Implementarea Convenţiei cu privire la drepturile copilului. 2006. 2006. Editura Trei.drepturilecopiilor.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.ro 12.ro www.ro 69 .copii.childrenfirst. Centrul de Resurse Juridice. Bucureşti.Anexa 5 Surse de informaţii în domeniul protecţiei copilului şi familiei Site-uri internet Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului Proiectul Phare pentru Drepturile Copilului (Drepturile copiilor sunt lege!) Programul Phare "Copiii mai întâi" Ministerul Muncii. Manual pentru Implementarea Legii nr. I. Evaluarea sistemului de justiţie restaurativă din România. C. 2006. Editura Vanemonde. www. Dumitrache.ro www. Emese. Ministerul Justiţiei – www. Andrei I.qov. Rolul Judecătorilor şi Procurorilor în Protecţia şi promovarea Drepturilor Copilului. Filipescu. 2005. edit.ro. Imbrescu. Viorica Claudia. Bucureşti. vol. 2006. ediţie revizuită. Tăbărcă.mai.org/romania/activities.

ro/eBooks/StiinteEDU http://www. Smarandache.com/knowhow.formator.ncrel.com/info/sitemap.htm http://www.htm http://www. 2008 Webografie http://wwu7.inm-lex.criticalthinking. http://www.jsboard.imibuc.shtml.ro http:/M^. formatori.ajs.unesco.uk/magistrates/candidates/training.dca.lawnerds.eu/civiljustice/ 14.ro 16.13. Avocatul Poporului – www.europa.w.html http://www.org/sdrs/ai"eas/issue/students/learning/ http://www.html http://www.dca.uk/judicial/faqs.htm http://www.ro/ghid.shtml http://www. Carmen. Institutul Naţional al Magistraturii – www. 1 educat.avp. crips.org/js/materials.Reţeaua Judiciară Europeană http://ec.ro în materie civilă şi comercială: 15.gov.gov.org/resources/articles/ct-moral-integrity.html Dreptul familiei şi protecţia minorilor-Curs de formare 70 .co.htm http://theworldcafe.uk/tribunals/ttp/2006/ttp_08.org/educatiori/pe^rtal/e_learning/index.

în detrimentul considerării pericolului pe care un părinte violent îl poate constitui afectând dezvoltarea normală a copilului – în special atunci când nu se raportează în mod explicit situaţii de violenţă ca motivaţie pentru divorţ. recuperarea terapeutică şi evitarea punerii în pericol ulterior sau retraumatizării. cu aprofundarea următoarelor arii: 1) Istoria dezvoltării copilului înainte şi după traumă. urmărim mai multe aspecte: protejarea copiilor. Evenimentele traumatice sunt în general bruşte şi neaşteptate. O schemă generală trebuie avută în considerare atunci când se ia o decizie. 71 * . Domeniile asupra cărora se va centra evaluarea: 1) Rezumat asupra circumstanţelor şi secvenţelor traumei ‐ Informaţiile acurate despre evenimentele traumatice permit înţelegerea răspunsurilor copiilor. secvenţe ale evenimentelor. nivelului jocului simbolic. 2) Observarea interacţiunii dintre părinte şi copil. participanţii. simptome care preced sau însoţesc evenimentele traumatice. Diana Muntean este psiholog. deciziile având la bază mai degrabă o evaluare exclusivă (relativ mai facil de probat) a condiţiilor materiale pe care părintele le poate oferi copiilor. desenului. Aceste informaţii includ: circumstanţele traumei. În mod optimal. preşedinta Asociaţiei Române pentru Terapia şi Studiul Traumei (ARTEST). Ca o bună practică a evaluării se recomandă. evaluarea va creiona o perspectivă comprehensivă asupra dezvoltării copilului din punct de vedere al reglării neurofiziologice. în special atunci când se pune problema custodiei copiilor. disponibilitatea părinţilor şi a altor persoane de ataşament şi secvenţele după traumă. povestirilor şi altor materiale evocative. al exprimării şi modularea afectelor. În România aceste aspecte sunt uneori trecute în subsidiar. specializat în violenţă domestică. 3) Nararea experienţelor traumatice de către copil prin intermediul jucăriilor. se produc rapid. executată de către specialişti. evaluarea impactului pe care trauma a produso asupra sa. funcţionării senzoriomotorii. astfel încât diferite persoane implicate pot avea amintiri şi percepţii diferite asupra celor întâmplate. abilităţilor lingvistice. calităţii relaţiei cu părinţii şi alte persoane importante pentru copil. a câte trei sesiuni de 45-50 de minute pe şedinţă pentru a realiza evaluarea. modul în care copilul a fost implicat. ariile de vulnerabilitate şi punctele forte.Evaluarea copiilor şi pregătirea acestora pentru abordarea sistemului de justiţie Diana Muntean* Evaluarea copiilor este o componentă importantă în cadrul procesului de luare a deciziilor în cazurile de divorţ.

copiii sunt capabili să nareze evenimentele traumatice pe care le-au trăit în perioada preverbală. agresivitate – în scopul autoprotejării – sau frici generalizate şi preocupări excesive spre sine astfel încât atenţia sa este consumată în detrimentul explorării mediului. Copiii mici pot manifesta co-ocurenţa simptomelor externalizate şi pot alterna episoadele de „agăţare” cu frică şi episoade de furie şi sfidare. copiii mai timizi/rezervaţi tind să răspundă la traumă prin comportamente internalizate cum ar fi răcirea afectivă. confirmând tendinţa copilului la neîncredere în ceilalţi şi întărind astfel acele componente psihologice care interferează cu învăţarea şi formele de adaptare sănătoasă la mediu. studiile arată că sunt capabili să encodeze şi reamintească experienţele timpurii. anxietate de separare şi frici. fie pe termen lung. 1995. Răspunsul copilului la traumă poate fi influenţat şi de caracteristicile sale temperamentale. copiii foarte activi sunt înclinaţi să răspundă prin comportamente externalizate cum ar fi neglijenţa. Afectele negative la copil se pot manifesta ca ambivalenţă. dramatic şi declanşează emoţii intense. Terr. şi că produc puneri în scenă comportamentale chiar în absenţa narativului verbal (Gaensbauer. Experienţele traumatice pot deregla capacitatea copilului de învăşare fie temporar. Există variaţii culturale în valoarea pe care părinţii o alocă funcţionării autonome a copiilor şi deasemenea tendinţe în folosirea părinţilor ca bază de ataşament pentru copii în încercarea lor de a tolera frustrările cotidiene. Asta nu înseamnă că tot ceea ce copilul spune sau pune în scenă despre experienţa traumatică este acurat din punct de vedere al faptelor petrecute. în scopul determinării impactului asupra dezvoltării copilului. De exemplu. Contrar credinţelor populare că cei mici nu-şi pot reaminti evenimente. odată ce achiziţionează limbajul. prin mecanisme ca hipervigilenţa. Funcţionarea cognitivă se prijină pe capacitatea copilului de reamintire. reducerea capacităţii exploratorii. accesele de furie. agresivitatea şi ostilitate. Spre exemplu. sfidare sau noncomplianţa copilului în timpul procesului de referire şi evaluare. un 72 . Distorsiuni şi omisiuni pot apărea datorită diferiţilor factori. În contrast. Dezvoltarea cognitivă a copilului mic este strâns legată de funcţionarea sa socială şi emoţională. Din perspectivă clinică. fără îndoială că un eveniment traumatic poate fi considerat memorabil pentru că este unic. inclusiv datorită unor neînţelegeri a scopului acţiunilor. Deoarece comportamentele externalizate tind să fie mai frecvent raportate decât simptomele de anxietate şi depresie. aria de afectivitate orientată către alte persoane. furie şi retragere emoţională faţă de părinţi sau îngrijitori. rejectare. evaluarea trebuie să caute probe sistematice pentru comportamentele internalizate cînd părinţii sau îngrijitorii raportează agresivitate. Unele studii clinice relevă faptul că. socială şi cognitivă a copilului Evaluarea trebuie să includă o perspectivă asupra funcţionării copilului înainte şi după traumă. interpretări eronate sau ostilitate orientată către ceilalţi.2) Funcţionarea emoţională. 1988). Nivelul funcţionării emoţionale şi sociale este manifestat de copil prin calitatea ataşamentului pentru părinţi. capacitatea de a face faţă cerinţelor vârstei sale. izolare socială.

3) Calitatea relaţiei cu părinţii Evenimentele traumatice pot avea un impact de alienare a relaţiei părinte-copil. Anumite procese defensive pot să apară. supraidentificarea cu copilul sau alte mecanisme care interferează cu disponibilitatea emoţională a părintelui. manifestată prin pierderea sentimentului de intimitate şi comportament afectuos. Relaţia părinte-copil poate fi agravată la modul negativ de circumstanţe externe. Încrederea copilului în părinte ca sursă de protecţie şi securitate poate fi afectată pe termen lung. controlului şi comportamentelor punitive orientate către părinte. sporirea furiei. Aceste schimbări în funcţionarea sistemului nervos central (SNC) pot lăsa unui copil traumatizat sentimentul de anxietate continuă sau amorţire psihică. 4) Declanşatori de reamintire Comportamentul copilului poate fi puternic influenţat de stimuli care acţionează ca triggeri pentru amintirile traumatice. uneori ireversibil. restaurarea încrederii în propriile simţuri şi sprijinirea lui în evaluarea realistă a ameninţărilor. 73 . cum ar fi implicarea sistemului de justiţie sau plasamentul copilului pentru îngrijire foster. ca furios sau indiferent faţă de copil. izolarea afectivă.sugar sau copil mic poate interpreta o procedură medicală invazivă ca pe un atac furios asupra sa şi să răspundă prin frică intensă la vederea doctorilor mult timp după ce procedura s-a încheiat. rejectării. afundând copilul în imagini intrusive sau alte experienţe senzoriale ori perceptive. vina are un efect paradoxal creând în părinte o diminuare a atenţiei către nevoile copilului. Când trauma este produsă de către părinte. Copilul poate să prefere un părinte în detrimentul celuilalt. sirena ambulanţei sau maşinii poliţiei. vederea unui poloţist sau intrarea în holul unui spital unde copilul a fost dus în urgenţă. Stimulii senzoriali pot acţiona ca declanşatori pentru răspunsurile de stres când sunt asociaţi cu stresul secundar traumei. motiv de creştere a tensiunilor. poate afecta calitatea reamintirii evenimentului traumatic. Elementele de reamintire pot să rămână neidentificate atunci când operează înafara conştiinţei copilului sau când acesta nu poate folosi limbajul ca să descrie ce se întâmplă. efectul unui eveniment particular poate fi amplificat de stresul cauzat de anumite tulburări psihologice. De asemenea pot produce la copil experienţierea unor frici continue şi generalizate. De exemplu. conflictele familiale şi dereglări în parentare. Copiii mici au expectanţe adecvate că părinţii îi protejează în toate circumstanţele şi percep experienţa traumatică astfel ca pe un indicator al incapacităţii părintelui de al proteja. cum ar fi negarea. de exemplu prin abuz fizic sau expunerea la violenţă domestică severă. De aceea intervenţiile ar putea avea ca scop restaurarea în copil a unui sentiment al predicitibilităţii mediului şi a relaţiilor interumane. Când trauma este rezultatul unui accident.

1999). O evaluare atentă a circumstanţelor familiale este fundamentul pentru determinarea factorilor protectivi şi de risc în procesul de recuperare şi tratament al copilului. Sărăcia. Îndată ce ţi-a spus ce s-a întâmplat. şomajul. Pregătirea copiilor pentru prezentarea în faţa instanţelor şi a sistemului de Justiţie Este o fază necesară mai ales în lucrul cu copiii. obţinerea deschiderii şi cooperării lor. de înţelegeri eronate. având mai multe scopuri clar definite: evitarea situaţiilor de retraumatizare a copiilor intraţi în sistemul legal. În circumstanţe foarte severe. Aceste tulburări pot acţiona ca stres secundar care amplifică efectele imediate ale evenimentului traumatic. Astfel literatura de specialitate aduce următoarele aspecte ca relevante: Dacă un copil a raportat un abuz. 6) Circumstanţe familiale Identificarea contextului familial ajută în determinarea ariilor de rezilienţă şi vulnerabilitate în recuperarea după traumă. alţi factori care pot determina distorsiuni). introducând elemente adiţionale de incertitudine (Pynoos. 74 . boli mentale netratate şi neglijarea ori abuzul copilului. incluzând servirea mesei şi ritualurile de adormire care ancorează copilul într-un sens al predictibilităţii. Un eveniment traumatic care survine ca un episod discret. Steinberg & Piacentini. nu poza neîncredere. poate fi depăşit dacă copilul este înconjurat de un mediu familial capabil să furnizeze resurse materiale şi emoţionale pentru recuperarea copilului.5) Continuitate versus tulburarea rutinelor zilnice Un eveniment traumatic are adesea un efect disruptiv asupra vieţii familiale. Rutinele pot fi alterate. evitarea “contaminării” memoriei copiilor ca probă (fie generată de stres. Facilitează victimei contactul cu sistemul Nu negocia „înţelegeri” cu victima despre elemente ale situaţiei care presupun modificabilitatea faptelor. în special a celor traumatizaţi. cum ar fi abuzul de substanţe. deşi dăunător în sine. Nu comenta asupra cisrcumstanţelor sau comportamentului abuzatorului. carenţele în educaţie sau probleme de aculturaţie în familiile de imigranţi pot duce la inaccesul către servicii pentru copilul care ar avea nevoie de acestea. spune-i că nu e vina sa. Focalizează-te pe nevoile sale ca victimă. traumatizarea copilului este o reflectare a contextului haotic sau periculos în care trăieşte acesta. Alternativ apare situaţia în care circumstanţe familiale stresante copleşesc copilul şi familia. Evaluarea oferă oportunitatea de a strânge informaţii asupra rutinelor cotidiene şi abordarea cu părintele a capacităţii de restaurare a structurii zilelor. pentru situaţiile în care a fost victimă.

Durata de timp cât durează procesele. sănătate etc. Ce îngreunează contatul victimei copil cu sistemul: Când nu cunoaşte cum funcţionază sistemul sau la ce să se aştepte. Ce să spună atunci când nu ştiu să răspundă la anumite întrebări. 75 . Să nu aibă control asupra a ceea ce se întâmplă. Ce va urma unor ameninţări care au fost proferate asupra lor. Ce se va întâmpla cu mama. Stânjeneala de a vorbi despre abuz. Cine îi va crede. tata. Copil neînsoţit de către persoanele importante pentru el. Oferiţi sprijin deasemenea persoanelor adulte care au grijă de copil informaţii despre sistem. cu alimentaţia. Pentru a facilita contactul cu copilul anumite lucruri sunt relevante de a fi cunoscute referitoare la acesta. Călătoria în altă locaţie pentru a putea fi prezent în faţa instanţei. cum ar fi: ce îi place să mănânce? ce prieteni are? care sunt persoanele preferate în familia sa? s-au produs în viaţa lui pierderi sau schimbări majore mai ales în ultimii ani? ce anume speră copilul să se întâmple?. etc. Ce îi poate îngrijora pe copii în acest proces: Că îl revede pe abuzator. ghidare despre cum să protejeze copilul de un posibil ulterior abuz. NU-uri Nu interoga insistent copilul despre abuz . Dacă este luat de acasă şi dacă se va putea reîntoarce. Nu face comentarii despre abuzator sau membri ai familiei care nu l-au sprijinit. DA –uri Pentru a oferi suport şi sprijin copiilor în sistemul de justiţie e preferabil ca acesta să fie însoţit de o persoană de încredere care să şi cunoască sistemul şi să-i poată da sprijin în accesarea acestuia şi educarea adulţilor referitor la nevoile copiilor. Oamenii care îl chestionează. .) procurorul şi consilierul copilului să fie informaţi despre acestea.Respectă dorinţa victimei copil când acesta doreşte nedezvăluirea anumitor aspecte în faţa părinţilor sau altor persoane. Dacă îngrijitorii copilului exprimă îngrijorări referitoare la comportamente ale copilului (probleme cu somnul.

J. 1994. ce întrebări i se vor pune: că s-ar putea să fie întrebări care îl pot stânjeni sau întrista. Investigation. W. M. R. Dacă copilul a fost luat de acasă spre plasament. Cohen. judecătoria.. Long-term retention of infant memories. Exploring Three Functioning in Child Custody Evaluation for the relocation case: Prediction. 76 . J. W. dar că e important ca el să răspundă la toate întrebările. 3. Friedman.com. Fivush... 3. available online at http://jcc. Explicaţi copilului care sunt regulile în sălile de judecată..).. Ce se poate arăta copilului despre sălile de judecată: Unde este sala. W.Nu promite copilului că abuzatorul va merge la închisoare.. Ce se poate spune copilului despre instanţe: Ce este tribunalul. să spună că nu a înţeles întrebarea.haworthpress. F. Nu promite copilului că “lucrurile se vor termina în curând” – instanţele sunt notorii pentru termenele variabile. M. avocaţi. Trauma. Se poate face un desen despre aşezarea persoanelor în sală. J..care este rolul judecătorului. perel. să îşi ia cât timp are nevoie pentru a răspunde. London: Erlbaum. & Putnam. Confirmă-i faptul că o persoană curajoasă se află acolo. Violence and Abuse. M.1300/J190v03n03_04.. 2. Explicaţi copilului cine va fi în sală şi ce se va întâmpla (judecător. etc. and Making Reccomendations for a Long-Distance Parenting Plan. Austin. nu îi promite că va merge acasă după ce procesul se va termina. procuror. Bibliografie: 1. G. 91-108. că e în regulă în cazul în care nu înţelege vreo întrebare care îi este adresată. J.. dacă nu ştie anumite răspunsuri să nu ghicească şi că nu e nici o problemă să spună că nu ştie. doi: 10.. cine îl va însoţi. Nu spune copilului că trebuie să depună mărturie pentru că astfel alţi copii vor fi protejaţi. 2002. Gould. A. Ce este un martor şi ce face acesta. D. 2006. DeBellis. Treating traumatized children: Clinical Implications of the psychobiology of PTSD.

2004. Heim. L. Intervention and Treatment. Psychobiology of Posttraumatic Stress Disorders. Horn.. 1995. B. 8. Pynoos.4. 1995. 46. A. Handbook of Preschool Mental Health. in J. Chr. Nemeroff. vol. Iasi. 2007 12. Van. Trauma Stress. Newport. ed. Disorders. Guilford Press.. Young Children and Trauma. Fundamente. C. and Treatment. 2007 77 . Van. In “Biological Psychiatry”. Therapeutic approaches to posttraumatic stress disorder in infant and toddlers. L. 16(4).). Fishler. 7. A developmental psychopathology model of childhood traumatic stress and intersection with anxiety disorders. 2001. Kolk. J.. In Osofsky. J. 2007. New York – London. Guilford Press. 2003. Gaensbauer. 13. Psihopatologia Copilului.. 319-338. J. Dissociation and the fragmentary nature of traumatic memories: Overview and exploratory study. (ed. S. D. J. Osofsky. P. Ch. in Biological Psychiatry. Van... D. & Siegel. Panksepp. Wilmshurst. T. Bessel A. & Piacentini. in Textbook of Biological Psychiatry. Ed. 2006 5. J (ed. Steinberg. 10. 6. 292-305. (ed. Bessel A. Neurobiology of Posttraumatic Stress Disorder. 49: 1023-1039. New York. Nemeroff. C. 9. J. Luby. 11.. Focus. J. 1542-1554. Partnership for Young Children in Court: How Judges shape Collaboration Serving Traumatized Children. Kolk. I.. “Young Children and Trauma” – Guilford Press.).. R. M. Hitchens. H. R. in Infant Mental Health Journal. New York – London.. Wiley & Sons Publ.. Ch.. 1994. Polirom. 9: 505525. Development.). J. The Role of Childhood Trauma in the Nurobiology of Mood and Anxiety Disorders: Preclinical and Clinical Studies. No. D. 3:313-321. B..

acest stadiu poartă denumirea de stocare a informaţiei. 2005. adică aţi reţinut informaţia encodată pe parcursul perioadei scurse dintre cele două întâlniri. J.elemente generale. Editura ASCR. p. maxim câteva minute cee ce înseamnă o capacitate de stocare a memoriei foarte limitată în ∗ Cătălin Luca este psiholog specializat în psihologie judiciară şi director executiv la Asociaţia Alternative Sociale.739.343.249. E. în momentul celei de-a doua întâlniri. Editura Tehnică. Bem. Orice comportament uman este inexorabil legat de trecutul său. Din perspectiva perioadei de timp în care informaţia este menţinută în memorie unii autori91 împart memoria în memoria de scurtă durată şi memoria de lungă durată. Acest proces s-a realizat transformând undele sonore care conţineau numele persoanei într-un tip de cod sau reprezentare acceptată de memorie. R. Să presupunem că într-o dimineaţă în biroul dumneavoastră cunoaşteţi o nouă persoană implicată în dosarul pe care îl instrumentaţi.Smith. Larousse. Schaffer. Acest stadiu se numeşte encodare. Vom observa procesul prin care dumneavoastră v-aţi adus aminte foarte clar numele persoanei nou cunoscute: Atunci când aţi făcut cunoştinţă cu Cristian Brăduleanu aţi introdus în memorie numele acestuia. Acest stadiu se numeşte stadiul reactualizării. D. Idem. ne-am întâlnit azi dimineaţă”. memoria de scurtă durată este activă timp de câteva secunde.Atkinson. Pe aceasta o cheamă Cristian Brăduleanu. de a encoda informaţia extrasă din experienţa lui cu mediul. a modelelor de relaţii sociale. p. Introducere în psihologia copilului. p. a competenţei de a opera sau funcţiona fără ca atenţia să fie constant solicitată88. În fine. Introducere în psihologie. natural sau artificial. L. 88 89 78 . stadiul stocării şi stadiul reactualizării informaţiilor. aţi readus numele din stocaj. Atkinson. efectele cumulative ale experienţei trecute se află la originea cunoştinţelor noastre. în cel de-al treilea stadiu. 2002.Memoria . particulare situaţiei traumatice şi psihopatologice Cătălin Luca∗ 1. În al doilea stadiu aţi reţinut numele persoanei. 2006. Pentru a observa procesul de formare a memoriei prin cele trei stadii putem să le exemplificăm folosind o experienţă comună. de a stoca într-un format adecvat şi apoi de a recupera şi utiliza în acţiunile sau operaţiunile pe care le efectuează”89. În realizarea procesului de memorare au fost identificate trei stadii90 implicate astfel: stadiul encodării. Memoria este definită de Marele Dicţionar de Psihologie Larousse ca fiind „capacitatea unui sistem de procesare. a individualităţilor. Astfel. R. 90 R. În după-amiaza aceleiaşi zile la sala de sport reîntâlniţi persoana în postura de antrenor şi-i ve-ţi spune: „Tu eşti Cristian Brăduleanu. a capacităţilor de comunicare prin limbaj.C.Editura Trei. Marele Dicţionar al Psihologiei. Consideraţii generale asupra memoriei. 91 H. această reprezentare s-a plasat apoi în memorie. E.

ani sau o viaţă întreagă. E. Putem memora de exemplu poezii şi să le recităm cuvânt cu cuvânt. D. seminar la care au mai participat alături de judecători. Este mult mai uşor să ne amintim o listă de nume sau cuvinte dacă am encodat informaţia în categorii.387. fie că informaţia se stinge cu trecerea timpului. Reactualizarea informaţiilor din memoria de lungă durată se va face cu atât mai uşor cu cât materialul supus encodării este mai bine organizat. În memoria de lungă durată poate fi folosit codul acustic.Atkinson. Bem. p. Aceasta este alcătuită din trei componente92: un depozit vizual-spaţial. Diferit de memoria de scurtă durată. Memoria de lungă durată primeşte informaţia reţinută în memoria de scurtă durată şi o poate reţine luni de zile. D. J. deci este inaccesibilă. cum ar fi spre exemplu amintirile din copilăria unui adult. În această situaţie a fost codată nu numai semnificaţia poeziei ci şi cuvintele în sine. care se limitează la informaţia auditivă. cit. Plastic exprimat. decât dintr-o pierdere a informaţiei în sine.363. cum ar fi coordonarea informaţiei care trece prin sistemul de scurtă durată şi aplicarea repetiţiei sau alte strategii. R.Smith. abilitatea de reactualizare a numelor colegilor din clasa a VIII-a s-ar îmbunătăţi considerabil dacă veţi merge pe 92 93 R. a încerca să reactualizezi un item din memoria de lungă durată este ca şi cum ai încerca să găseşti o carte într-o bibliotecă mare. Memoria de scurtă durată a mai fost denumită ca „spaţiu de lucru” mental pentru rezolvarea anumitor probleme. op. care îndeplineşte funcţii de nivel mai înalt.C. E. E. deşi uneori codăm la fel de bine şi alte aspecte. adică 7 plus . op. un depozit fonologic. mai târziu. impresiile vizuale. Atkinson. De exemplu. Un al doilea factor care favorizează reactualizarea informaţiei este contextul în care a fost encodată şi stocată informaţia. iar apoi o reactualizăm categorie cu categorie95.Atkinson.minus 2 itemi. Apoi vă veţi pune întrebarea: Cine erau procurorii pe care i-am întâlnit? Dar psihologii? etc.p. gustul şi mirosul. Cu toate acestea memoria de scurtă durată nu pare a fi implicată în înţelegerea frazelor relativ simple93.C. 79 . Faptul că nu vei găsi cartea nu înseamnă că ea nu există în bibliotecă. Când veţi încerca. Uitarea în memoria de scurtă durată94 apare din două cauze: fie atunci când se atinge limita memoriei de scurtă durată.Smith. procurori. De exemplu să presupunem că a-ţi participat la un seminar cu tema justiţia juvenilă. E.timp. Atkinson. psihologi şi asistenţi sociali. Ibidem 94 Ibidem 95 R. L. cit. poliţişti. Informaţia din memoria de lungă durată este encodată în mod principal în funcţie de semnificaţia informaţiei. să vă amintiţi numele lor. Bem. uitarea din memoria de lungă durată rezultă dintr-o pierdere a accesului la informaţie. ar fi mai bine dacă iniţial veţi organiza informaţia cu privire la profesie. o componentă executivă centrală. R. J. cum ar fi calculul aritmetic mental şi răspunsurile legate de textul citit. adică un item nou poate pătrunde în memoria de scurtă durată doar prin înlocuirea unuia vechi. ci poate că o cauţi într-un loc greşit sau poate că este pur şi simplu înregistrată greşit. O memorie săracă reflectă un eşec de rectualizare şi nu unul de stocaj. L. spre exemplu sunetul unei voci anume. care este responsabil de informaţia primită pe calea sistemului vizual.

97 96 80 .1985. Cercetările experimentale98 arată că emoţia poate influenţa memoria de lungă durată în cel puţin cinci modalităţi distincte: 1. după nouă luni de la producerea lui. Dar scafandrii care au fost testaţi într-un mediu diferit de cel în care au învăţat şi-au amintit cu 40% mai puţin decât scafandrii care au învăţat şi şi-au amintit informaţiile în acelaşi mediu. dacă un individ trăieşte un eveniment în timpul căruia este sub influenţa unui anumit drog (cum ar fi alcoolul sau marijuana).365. Atkinson. Bem.C. dovada învăţării dependente de stare este controversată. 99 McCloskey.Atkinson. D. Sunt cercetători99 care susţin că nu ar fi implicate mecanisme speciale de memorare.Gooden şi A. Daryl. Situaţiile cu încărcătură emoţională pozitivă sau negativă se reţin mai uşor decât situaţiile neutre. adică mediul înconjurător. s-a cerut subiecţilor să spună unde se aflau şi ce făceau când au auzit despre dezastru.R. memory and integrated item/context imagery. Psihologul E. A treia modalitatea în care emoţiile pot influenţa memoria este atunci când emoţiile negative blochează procesul de reactualizare. Baddeley96 în 1975 astfel: un grup de scafandri de mare adâncime au învăţat o listă de cuvinte în diferite medii ambientale. Efectele contextului ambiental asupra reactualizării au fost studiate de D. anumite aspecte au fost uitate. adică starea internă a individului.coridoarele şcolii generale.366. un alt grup de scafandi au învăţat lista în timp ce se aflau la 4-5 metri sub apă. op. acestea fiind înregistrări vii şi relativ permanente ale unor evenimente foarte importante (cutremure. op.Atkinson. J. Context. Este ca şi cum ai face o fotografie a momentului. Deşi. Ei susţin că amintirile blitz devin cu timpul mai puţin reactualizabile cum se întâmplă cu amintirile de lungă durată normale. 1998 într-un studiu realizat la câteva zile după explozia lui Challenger. 98 Neisser apud Rita L.p. a lansat conceptul de învăţare dependentă de stare. pp. În acest caz memoria este parţial dependentă de starea internă din timpul învăţării.Smith. J. în anul 1985. Aceeaşi situaţie este şi cu abilitatea de a reactualiza un moment emoţionant petrecut cu prietenii din copilărie. Journal of Experimental Psychology: Learning. L. care va fi mai mare dacă vă veţi întoarce la locul unde s-a petrecut întâmplarea. 2. pe contextul intern. 3. Eich. Nu s-a constatat nici un efect general al faptului că iniţial scafandrii au învăţat cuvintele pe plajă sau sub apă.). acesta mută atenţia din timpul encodării de pe contextul extern. Deşi indivizii au detaliat în mod deosebit amintirile evenimentului. Eich97 . apud R. cit. 1975. Eduard E. Aceste evenimente declanşează un mecanism special de memorare. ea sugerează că memoria întradevăr se îmbunătăţeşte dacă starea internă din timpul reactualizării corespunde cu cea din timpul encodării. De exemplu.D. E. Cohen. Situaţia în care memoria este afectată de amintirile blitz. nouă luni mai târziu aceloraşi persoane li s-au pus aceleaşi întrebări. E.Smith. Ulterior fiecare grup de scafandri a fost împărţit în jumătate şi scafandrii au încercat să-şi amintească cuvintele învăţate fie în acelaşi mediu fie într-un mediu diferit. inundaţii. care înregistrează permanent orice lucru pe care persoana îl trăieşte la un moment dat. pierderi etc. de aceea se numeşte amintire blitz. Bem. fără încărcătură emoţională. 293-308. În situaţiile în care Gooden & Baddeley. Wible. E. în timp ce erau pe plajă. cit. Memory and Cognition. Richard C. p. Atkinson. Cf. R. probabil că poate reactualiza cel mai bine informaţia când este din nou într-o stare indusă de drog.

persoana nu are încredere în forţele proprii şi are de traversat o situaţie stresantă. R. M. De la vârsta de aproximativ 5 ani această cantitate creşte brusc. foarte multe depind de intervalul dintre evenimentul observat şi reactualizare. „The Sugestibility of Children’s Memory” în Annual Review of Psychology. cel puţin în privinţa evenimentelor importante care au semnificaţie personală. care implică evenimente regizate pe care copiii trebuie să le reactualizeze după un anumit interval. . E. E. 50. Refularea reprezintă un ultim eşec de reactualizare. începând cu vârsta de 6 ani. diferenţele de vârstă la nivelul acurateţii devin mai pronunţate: peste această perioadă copiii mai mici uită mai mult decât cei mai mari. L. D. cit. Reproducerea informaţiei este foarte bună atunci când emoţia dominantă din timpul reactualizării corespunde cu cea din timpul encodării100. Bem. & Ceci.stima de sine este scăzută. p. este mai probabil ca ei să fie impresionaţi de persoana care pune întrebări şi să îşi schimbe mărturia în consecinţă. pp. Atunci când aceasta este mai mare de o lună. op. fie ca răspuns la un interviu au prezentat următoarele concluzii: . fie liber.Atkinson. Acesta spune că unele experienţe emoţionale din copilărie sunt atât de traumatice încât pătrunzând în conştiinţă mulţi ani mai târziu. răspunsul la stimulii din mediu este redus. Refularea este un concept din cadrul teoriei lui Freud.J. cea mai mare parte a cercetărilor experimentale101. Cu privire la memoria persoanlă a copiilor şi a fidelităţii datelor obţinute de la ei. O dată cu starea emoţională din timpul învăţării este o parte a contextului. . 1999. de exemplu de susţinut un examen.Totuşi. . nu găseşti cuvintele ca să răspunzi.419-439. accesul la amintirile ţintă este blocat în mod activ şi este diferit calitativ de uitare. Bruck.Smith. apar semnele de panică. Atunci când se pun întrebări care induc în eruare.cantitatea de informaţii pe care şi-o pot aminti copiii în reactualizarea liberă variază în funcţie de vârstă. anxietatea declanşată la prima întrebare se extinde şi la următoarea. există în mod surprinzător puţine diferenţe de vârstă. Acurateţea copiilor de şcoală în reactualizarea liberă este la fel de bună ca şi cea a adulţilor. individul este total copleşit de anxietate.Copiii mai mici sunt mai susceptibili de a fi sugestionaţi în timpul interviului. dacă materialul pe care îl învăţăm ne face să fim trişti. J. de exemplu abia înţelegi întrebarea adresată. Mecanismul constă în stocarea informaţiilor în inconştient. cea mai bună reactualizare se va face atunci când suntem iarăsi trişti. S. dacă se retrăieşte o anumită emoţie asociată cu aceasta. ele pot fi reactualizate. 4. Copiii mai mici oferă de obicei material mai puţin.În ceea ce priveşte acurateţea amintirilor. Gândurile legate de eşec produse pe fondul anxietăţii vor interfera cu orice încercare de a reactualiza informaţia relevantă pentru întrebare iar acesta poate explica de ce memoria eşuează în mod absolut. 81 .368. Atkinson. 100 101 R.C. astfel persoana intrând cmplet în panică. 5.

sesizăm diferenţe considerabile datorate vârstei la nivelul calităţilor la care sunt atenţi la ceilalţi şi al etichetelor utilizate în caracterizarea lor astfel: 1. 102 John Livesley şi Dennis Bromley apud H. cei mai mari nuanţează şi introduc gradaţii permiţând descrieri mai precise („. O dată cu înaintarea în vârstă descrierile persoanei devin mai obiective.R. Pe măsură ce cresc încep să-şi dea seama de complexitatea personalităţii şi permit existenţa contradicţiilor în construcţia oricărei persoane.Schaffer. incluzând felul în care este condus interviul. posesiunile şi alte atribute externe ale persoanelor. Cu cât copilul este mai mic cu atât este mai probabil ca oamenii să fie văzuţi în termenii impactului lor asupra copilului însuşi („este draguţ pentru că îmi dă jucării”). Pe de altă parte copiii mai mari. În descrierile copiilor mai mici. De la general la specific. încearcă să creeze o imagine coerentă. Copiii mai mici tind să vorbească în termeni absoluţi („ea este rea”).ASCR. Organizarea. De la egocentric la sociocentric.. De la simplu la complex. Cercetătorii John Livesley şi Dennis Bromley102 au realizat un studiu cu peste 300 de copii cu vârsta cuprinsă între 7 şi 15 ani în care aceştia erau rugaţi să descrie diferite persoane pe care ei le cunosc concetrându-se pe ce tip de persoană este individul şi nu doar pe înfăţişarea lui. 6. 4.Cu toate acestea. În timp ce înainte sunt întâlnite rareori. - 82 . Calităţile psihologice sunt menţionate la vârstele mai mari. Copiii tind să utilizeze etichete generale precum „drăguţ” sau termeni evaluativi ca „bun” şi „rău” . 5. astfel că ei nu pot înţelege că un individ poate fi şi bun şi rău dacă cineva un bun sportiv el nu poate fi şi mincinos. În ciuda instrucţiunilor copiii mai mici au descris mai ales înfăţişarea. De la global la diferenţiat. Acest experiment a pus în vedere că dacă ascultăm descrierile spontane pe care le fac copiii persoanelor pe care le cunosc. Introducere în psihologia copilului. astfel încât să iasă în evidenţă mai clar unicitatea individului. La vârstele mici copiii au tendinţa de a face afirmaţii unilaterale despre oameni. „Copilul pe care l-am văzut părea chiar mai timid de cât mine”. 2005.. apelând la cuvinte precum „modest” şi „nervos” care oferă mai multă informaţie specifică despre persoana descrisă. Comparaţia socială. fie cu alţii. 3. Aceaste comparaţii sunt făcute fie cu sine. Cluj Napoca. pp. De la atributele externe la cele interne. 2. copilul numai are poziţia centrală în impresia exprimată. sugestibilitatea depinde de o gamă largă de factori. 7. tipul întrebărilor şi rolul perceput al intervievatorului.este chiar mai timid decât mine când este în preajma străinilor şi cu toate acestea este foarte vorbăreţ cu cei pe care-i cunoaşte şi îi place”). Mai mult copiii înţeleg că persoane diferite pot avea idei diferite despre unul şi acelaşi individ. mulţi nu au menţionat nici măcar o alitate psihologică. în jurul vârstei de 10 -11 comparaţia socială devine accentuată. referirile la caracteristicile multiple sunt pur şi simplu puse la un loc.258-260. După un timp ei devin mai exacţi.

permiţând identificarea copilului cu părintele de acelaşi sex. ducând deseori la o incapacitate ulterioară de a face faţă situaţiilor de conflict.Consideraţii generale. de fugă. 104 103 83 .8. rezolvându-se de la sine. 108 Refularea este un proces de îndepăratre a pulsiunilor care îşi văd refuzat accesul la conştiinţă. 2. Trauma psihică104 este consecinţa unui eveniment suferit de un subiect care are din această cauză o foarte puternică reacţie afectivă şi emoţională. face faţă vieţii şi în special unei situaţii stresante şi reuşeşte să o stăpânească (Dicţionar La Rousse de Psihologie). The Post-traumatic Stress Disorder. Schiraldi. trăiri. copiii înţeleg mai bine că se pot aşteptacel puţin la o minimă consistenţă în comportamentul unei persoane. auditivi. Lowell House. De exemplu violenţele fizice dintre părinţi în prezenţa copilului depăşeşte capacităţile copilului de aface faţă acestei situaţii. Recovery and Growth.1236. Odată cu vârsta. masivitatea şi violenţa lor par să inunde într-o manieră sistematică. olfactivi. Psihoticul ignoră tulburările. În majoritatea cazurilor normale aceste complexe sunt lipsite de importanţă. 105 Decompensarea este stare de epuizare sau de depăşire a resurselor unui organ. L. 2006. Larousse. Decompensare nevrotică este criza asociată cu prăbuşirea defenselor nevrotice obişnuite la un subiect a cărui nevroză era până atunci relativ compensată şi care este brusc confruntat cu o situaţie dificilă din punct de vedere afectiv sau periculoasă. În această situaţie pot apărea două tipuri de reacţii la copil: 1) refuzul de a vedea şi a auzi cu atitudini de retragere. 2000. gustativi. pot interveni o serie de probleme. ce-i pune în joc echilibrul psihologic şi duce adesea la o decompensare de tip psihotic sau nevrotic105 sau la diverse somatizări106. Aceste informaţii nu sunt în totalitate conştiente şi sunt izolate de restul memoriei de lungă durată şi formează memoria evenimentului traumatic103. (Dicţionar de Psihiatrie La Rousse) Nevroticul este conştient de dificultăţi. datorită autoaprecierii propriilor sale capacităţi şi motivaţii. G. astfel încât să se poată prezice acţiunile viitoare pe baza celor trecute. izolându-se de lumea exterioară. De exemplu o neînţelegere sau separare a părinţilor în perioada oedipiană107 a copilului poate să meargă direct în sensul dorinţei oedipiene şi să suscite la copil o culpabilitate intensă. de exemplu o cauză a nevrozei la adult poate fi un complex al lui Oedip nerezolvat. A Guide to Healing.Editura Trei. 107 Teoria psihanalitică a lui Freud explică că în perioada de vârstă 3-6 ani al dezvoltării psihosexuale a copilului. 109 Copingul este un proces activ prin care un individ. de violenţă şi de stres prin exces de refulare108. Memoria evenimentelor traumatice. energia libidinală se concentrează la nivelul organelor genitale. 106 Tendinţă de a simţi şi a exprima o suferinţă somatică în chip de răspuns la un stres sau la un traumatism psihic. Sourcebook. În acest stadiu apare celebrul colmplex al lui Oedip (băiat-mamă) repectiv Electra (fiică-tată). 14. Stabilitatea. p. sentimente. prezenţi în evenimentul traumatic. Marele Dicţionar al Psihologiei. b) sunt traumatice evenimentele de o asemenea natură sau intensitate încât depăşesc capacităţile de a daptare ale Eului copilului. chinestezici. capacităţile subiectului de „a face faţă” adică de a-şi activa mecanismele de coping109. Memoria evenimetului traumatic cuprinde reţinerea unui cumul de stimului vizuali. care nu-i poate face faţă pe plan emoţional. Los Angeles. sexuale. La copil pot fi numite traumatice două tipuri de evenimente: a) sunt traumatice situaţiile ş evenimentele care intră în rezonanţă cu dorinţele sau fricile fantasmatice actuale ale copilului în funcţie de nivelul său de maturizare. 2) cele care prin brutalitatea.1. iar trăirile devin în mod clar. p. Copiii mai mici dau dovadă rareori că se gândesc la asemenea regularităţi comportamentale şi tind să îşi limiteze descrierile la trecut sau la prezent. Însă în caz contrar. 2.

refuzul unui traseu..Marcelli. reacţia acută de stres111 care se manifestă prin comportament agitat şi dezorganizat sau un comportament situat la cealaltă extremă manifestat printr-o atitudine rigidă cu atenţie forţată în orele şi zilele următoare. cu cât cât copilul este mai mic cu atât conţinutul coşmarurilor este mai inprecis. de exemplu jocuri cu păpuşi în care acestea se agresează fizic sau sexual etc.Marcelli. anxietate majoră.op. care la copil pot avea particularităţi semiologice114. desene în care revine aceeaşi temă într-o manieră repetitivă. vârsta şi sexul copilului. reacţia individuală sau de grup dacă trauma s-a produs în grup113. nivelul de maturitate psihologică. 110 D. Bucureşti. 111 Durata reacţiei acute la stres fiind de la câteva zile la maxim patru săptămâni. 113 Ibidem 114 Semiologia este parte a medicinei care se ocupă cu descrierea simptomelor şi a semnelor diferitelor boli. 2003. Tulburările specifice sindromului de stres posttraumatic la copii durează mai mult de o lună şi încep în primele trei luni după traumatism112. Procesul de coping este procesul de adaptare la mediul fizic şi social. Sindromul de repetiţie se poate observa la copil prin: jocuri repetitive. cit. durata şi intensitatea expunerii. Pentru a evalua reacţia trebuie luaţi în calcul următorii parametri: natura traumatismului.2. 84 . calitatea legăturilor familiale. manifestări de evitare.2. reacţii inadecvate prin intensitatea lor cu ocazia unei poveşti sau istorisiri imaginare. eventuala repeţitie. simptome de hiperactivitate neurovegetativă. coşmaruri.. trafic de persoane etc. În faţa acestor evenimente poate apărea la copil ca reacţie imediată tranzitorie.1 Reacţia acută la stres În mod special la copii. Manifestări de evitare: refuzul de a merge cu un anumit mijloc de transport. p. 2. Reacţia acută la stres şi sindromul de stres posttraumatic la copil 2.2 Sindromul de Stres Posttraumatic Acesta survine în săptămânile care urmează unui traumatism grav la care copilul a fost supus sau a fost martor ca de exemplu abuz sexual. incedii. precum şi a metodelor de a le pune în evidenţă şi a le diagnostica. coşmaruri. moarte brutală într-un accident. o situaţii cauzatoare de traume sunt evenimentele care-i afectează pe cei apropiaţi şi al căror spectator este copilul: răni grave. Editura Fundaţiei Generaţia.442. adică mobilizarea tuturor resurselor personale pentru a face faţă stresului.2. această stare cuprinde trei categorii de manifestări: sindromul de repetiţie. dificultăţi de somn. atitudine retrasă sau agitată. situaţii care presupun venirea salvării şi a pompierilor110. nivelul socio-economic şi cultural.444. în care o parte a traumatismului este pusă în scenă. Similar adultului. 112 D. p. a unui loc care seamănă sau poate să conducă la locul traumatismului.Tratat de psihopatologia copilului.2.

hipervigilenţă. haşiş etc.75. L.444. probleme ale tractului digestiv.)117 Anxietatea este o emoţie generată de anticiparea unui pericol difuz. Oboseală mentală: confuzie. O situaţie specială poate fi atunci când un scor 115 116 Care se înfurie. Aceasta se transformă în frică în faţa unui pericol bine identificat118. disociere. frică. accese coleroase115 . Sindromului de stres posttraumatic îi sunt des asociate simptome de anxietate. 2. p. senzaţii de jenă la nivelul epigastrului sau strânsoare la nivelul gâtului.Marcelli. Briere. oboseală.. Humanitas. tremur.Doron. Psychological Assessment Resources.op.13. la surpriză. Anxieta poate fi însoţită de o serie de simptome: Fizice: tensiune motrică cu contracţii musculare. cit. De exemplu scorurile ridicate la testele care investighează anxietatea la copil120 pot indica prezenţa unei tulburări de anxietate sau hipervigilenţă. cotidiene sau izolate. Chestionar de simptome ale traumei pentru copil. dificultăţi de concentrare cu scăderea eficienţei şcolare. mâniază uşor. p. 118 R. Hiperactivitate neurovegetativă: dificultăţi de adormire. copilul păstrând în timpul zilei o atitudine calmă şi chiar uneori cuminte. pierderea încrederii.Parot. iar în plus la copilul mai mare sau preadolescent consumul de substanţe (alcool. Dicţionar de Psihologie. amnezii temporare119. sentiment de viitor eşuat. în manifestarea sa se pot întâlni toate stările intermediare de la reacţii limitate la un domeniu sau la un comportament. 120 J. Bucureşti. Schiraldi. 119 G. mai rar se pot observa scăderea interesului sentiment de detaşare. Tulburări neuro-vegitative: uscarea gurii. 117 Idem p.3. senzaţii de sufocare şi atacuri de panică. supără. creşterea ritmului cardiac. emoţii exagerate. 85 . treziri nocturne. mâncărimi ale mâinii şi ale feţii. hiperventilare pulmonară. dispoziţie fluctuantă. Sindromul de strs posttraumatic nu este totdeauna complet. iritabilitate. transpiraţii. incapacitate de concentrare sau incapacitate de a lua decizii. Acstea mai pot indica temeri posttraumatice asociate cu victimizări anterioare sau cu asistarea la un act de violenţă asupra altei persoane. tutun. Oboseală emoţională: iritare. op.angoasă de separare sau refuzul de a se separa de figurile de care este ataşat (uneori această angoasă de separare poate lua forma unei fobii de grădiniţă sau şcoală). cit. până la sindromul complet116. sau jocuri repetitive mai ales când copilul este singur). stări de surzenie. 2006. greaţă.445. D. tocire afectivă. (spre exemplu coşmaruri intense. greu de prevăzut şi controlat. asociate cu tulburarea de stres posttraumatic sau chiar ambele. reacţii de alarmă exagerate la zgomot. de depresie. F. p. Inc.

Ieşirea din depresie. picioare sau alte părţi ale corpului. În doemniul de studiu al memoriei. Individul poate evada mental dintr-o experienţă actuală neplăcută printr-o fugă din realitate sau poate evada temporar dintr-o amintire traumatică. Iaşi. 86 . 2005. amintirea evenimentelor traumatice puternice. 124 Distimia este o modificare în sens depresiv a tonusului afectiv. Este posibil ca indivizii cu scoruri ridicate să evite interacţiunile sociale cu alţi copii şi să se izoleze fizic. fenomenul de disociere face mai greu de reactualizat o amintire. 2005. Infractor. Bucureşti. Cf. îşi fac piercing-uri. sau de autovătămare. idei de suicid.122 Copiii şi adolescenţii prezintă dezinteres. Modalităţile de expresie ale copilului şi adolescentului dobândesc o mare diversitate în modul lor de apariţie: refuz şcolar. ruşine. Scorurile ridicate la scala depresiei în testele psihologice aplicate copilului pot indica prezenţa unui episod depresiv. inhibiţie intelectuală. auto-mutilare. Mintea acestei persoane poate apărea ca fiind separată de experienţa corporală traumatizantă trăită. 125 Larousse. Editura Trei. pierde sentimentul a ceea ce se întâmplă. În loc ca el să fie conectat la toate amintirile sale. sentimentul distrugerii permanente până la pesimism. Scorurile mari se mai pot asocia cu copmportamente suicidare. tristeţe. detaşare emoţională şi o tendinţă de evitare cognitivă a emoţiilor negative.. se disociază. Disocierea este un proces mental prin care persoana încearcă să scape de amintirile sau situaţiile tulburătoare.Parot. inhibiţie şi fobii. 126 Ibidem. adicţii123..28. Marele Dicţionar al Psihologiei.Editura Trei. nu există sentimente. „Psihologia traficului de fiinţe umane” în Traficul de fiinţe umane. p. lipsă de speranţă. se izolează. lapsus-uri. Depresia merge de la stimă de sine scăuztă. Barbier.368. 227. Asociaţia Alternative Sociale şi Asociaţia Magistraţilor. p. o reacţie depresivă sau un episod distimic124 de lungă durată. angoasă. amnezie. Victimă. sentiment de pierdere. medicamente sau psihoterapie. separând şi îndepărtând amintirea. nu simte durerea aşteptată ca urmare a evenimentului traumatic. Depresia este una dintre patologiile cele mai vechi şi cele mai frecvente (5-10% din întreaga populaţie)121.Doron.ridicat la factorul anxietate poate poate indica proiecţia anxietăţii copilului în temeri nerealiste referitoare la evenimente inexistente. se ard pe braţe. visează cu ochii deschişi în mod excesiv. abordare negativă a existenţei. Idem. Disocierea este o ruptură a unităţii psihice care provoacă o slăbire a proceselor asociative pe care se consideră că se bazează funcţionarea mentală125. se taie. 127 C. op. emoţiile sunt amorţite. nelinişte. nefiind integrată în memoria de lungă durată. dezorientare spaţio-temporală etc. neatenţie. dacă starea internă a organismului este diferită de cea din faza de achiziţie a acesteia126. tulburări alimentare. p. posibil să se perceapă ca fiind răi sau inutili şi pot avea sentimente de ură faţă de sine. 2006.. Indiactori ai disocierii127: corpul devine rigid. Luca. cit. D. anxietate. fiind îndepărate pentru un timp. tulburări ale somnului. (mai ales la adolescenţi). Tot scorurile ridicate mai pot 121 122 123 R. Infracţiune. delincvenţă sau comportamente de opoziţie. Scorurile ridicate la testele psihologice care măroară disocierea la copil arată că aceştia manifestă de multe ori reacţie scăzută la mediul extern. F.

2000. New York. creierul face legătura între diferite 128 Adaptare după G. Astfel. Lowell House.A Guide to healing. o persoană care în copilărie s-a simţit în siguranţă şi iubită poate aborda o nouă provocare cu gândul „Sunt în siguranţă. Sourcebook. în condiţii normale. p. G.arăta o preocupare spre fantezie. Handbook. Mecanismul memoriei traumatice din perspectiva disocierii128. Memoria asociată. în eforturile de adaptare. Editura Trei. 129 87 . 2. corelează între ele în mod constant sau sunt integrate. 2004. L. părţi diferite ale creierului sunt activate pentru a procesa amintirile într-un mod organizat. Figura alăturată prezintă modul în care memoria asociată şi cea disociată sunt stocate în creier. Spitanly. Cercetătorii130 au descoperit că. În partea dreaptă a peretelui despărţior se găseşte materialul mental asociat. recovery and growth.79. Bucureşti. Schiraldi.” Toate amintirile poartă cu ele sentimentul că eşti aceeaşi persoană129. Tratat de psihotraumatologie. lecţiile învăţate şi ideile folositoare din experienţele de viață . Aceasta înseamnă că amintirile normale. 130 K. Norton. adică individul poate introduce în conştiinţa actuală şi folosi.4. Los Angeles. 2001. p. P. mergând până la excluderea lumii reale şi a necesităţilor care derivă din ea.15. p. Riedesser. 125. probabil totul va fi bine. Astfel. The Post-traumatic Stress Disorder. Fischer. “Clinical Findings Regarding PTSD in Children and Adolescents” în Postraumatic Stress Disorders in Children and Adolescents. normal.

În partea stângă a peretelui despărţitor se află materialul traumatic disociat. de exemplu. Acesta este foarte permeabil. în prezent trăieşte teruarea acelor momente atunci când se apropie de un lift. netraumatice sunt procesate la nivel logic şi verbal. la un moment dat. Memoria disociată. materialul traumatic este separat înainte de a se încheia procesarea acestuia. Persoana poate să nu fie conştientă de acest gând nerostit dar în schimb ea simte foarte puternic emoţia ce rezultă din gândul respectiv. este ca un tavan cu fisuri care curge. Peretele despărţitor. fiind cu uşurinţă declanşate de aspecte ce pot aminti de traumă.aspecte ale unei singure amintiri pentru a forma un întreg unitar. Dacă procesarea verbală este cât de cât realizată. nerostite şi dezorganizate. Materialul disociat este puternic încărcat cu emoţii şi este relativ nonverbal. Părţi ale creierului care în mod normal ar fi trebuit să înmagazineze amintirile traumatice în memoria de lungă durată au fost distruse în timpul traumatizării. iar gândurile ce au legătură cu trauma vor fi gânduri automate. adică primesc o semnificaţie. Declanşatorul sau ceea ce declanşează amintirile intruzive pot să nu fie evidente în momentul în care traversează conştiinţa. În mod obişnuit. 88 . Pe parcursul unei traume o persoană poate să fi rostit următorul gând „Sunt complet neajutorat. În comparaţie cu amintirile normale care sunt procesate la nivel logic şi verbal înainte să fie stocate. În acest caz simplele idei care ar putea să ajute persoana să facă faţă amintirilor traumatice sunt deja stocate în amintirile asociate. De exemplu un pompier blocat în trafic îşi aminteşte că se simţea neputincios pentru că nu putea ajuta un copil aflat într-o clădire în flăcări. magazinele supraetajate în general au devenit înspăimântătoare pentru ea. Iată câteva acracteristici ale acestui material: Zidul despărţitor este puternic instabil. iar procesul se numeşte compensare dependentă de dispoziţie. Această amintire este adăugată altor amintiri astfel încât persoana să o poată plasa în timp şi spaţiu. De fapt se simte înspăimântată de fiecare dată când trebuie să meargă la un magazin chiar dacă pentru a ajunge la acesta nu trebuie să folosească liftul. Acum ambele situaţii pot declanşa amintiri intruzive. Ele sunt mai întâi înţelese. iar acum orice situaţie stresantă declanşează în mod automat acelaşi gând. Amintirile normale. vulnerabil”. amintirile traumatice rămân în apropierea conştiinţei. pentru ca apoi să fie înmagazinate în memoria de scurtă sau lungă durată. Acestea se numesc amintiri dependente de stare. o persoană care a fost abuzată în copilărie poate retrăi abuzul în situaţia în care este criticată de şeful său. Persoana afectată consumă multă energie încercând să nu permită scurgerea amintirilor traumatice care pătrund mereu în câmpul conştiinţei. Deşi amintirile conţin emoţiile adecvate momentelor encodării şi stocării. de obiecei este incompletă. O nouă asociere s-a format între lift şi faptul de a face cumpărături. doar cu un bărbat într-un lift a unui magazin. sau chiar lucruri asociate cu stimulul declanşator. De când a intrat. De exemplu o femeie care a fost violată în lift acum doi ani. Uneori amintirile traumatizante pot fi declanşate şi de emoţii ce au legătură cu situaţii stresante şi care par să nu aibă nicio legătură cu trauma. ele pot fi reactualizate fără componenta afectivă. Astfel.

Într-un fel aceştia amintesc de traumă şi aduc amintirile traumatice în prezent. Eventual părintele acordă copilului atenţie şi intruziunea ia sfârşit. 2001. 89 . Editura Trei. De exemplu. op. senzaţia de mişcare. se pot reîntoarce amintirile până acum clivate ale evenimentelor traumatice. Conţinuturile temei traumatice nu pot să fie amintite verbal conştient.. gusturi şi amintiri kinetezice (senzaţii tactile. în timpul unei şedinţe de psihoterapie. mirosuri. ca de exemplu senzaţiile fizice şi mirosurile. Părintele îşi doreşte câteva momente de linişte. p. Declanşatorii sunt stimuli din mediu. în special cele pentru care s-au luat măsurile de siguranţă specifice. fiind totuşi trăite sub forma simptomelor corporale. în cazurile deosebit de grave. au fost declanşate de miros. durere. Cu toate acestea materialul traumatic intruziv. Dintr-o dată a devenit anxioasă şi i s-a făcut rău de la stomac. comportamente. care sunt legate de afectele şi emoţiile originare. înscenărilor comportamentale şi stărilor excepţionale. Riedesser.225. Dacă părintele vede în acel program un copil îşi aminteşte de propriul copil care ţipă. Idem. Bucureşti. se ajunge la deformări ale memoriei. La recunoaşterea semnelor particulare ale acestor amintiri (impresii senzoriale 131 132 G. imagini. traumatice132.cit. care au fost asociaţi cu trauma originală.Problematica falselor amintiri. Materialul traumatic nu este doar separat de materialul adaptativ asociat: amintirea traumatizantă însăşi poate fi fragmentată în diferite aspecte. Datorită fragmentării. tensiune sau poziţie). Mulţi stimuli din mediul înconjurător pot deveni declanşatori care activează materialul traumatic şi stimulează intruziunile. emoţiile aferente amintirii traumatizante pot inunda conştiinţa în absenţa aspectelor legate de alte amintiri sau imagini. Foarte nouă această problematică a falselor amintiri a apărut cu prilejul multiplelor plângeri de abuz asupra copilului produs în mediul intrafamilial şi are ca temă centrală de discuţie validitatea amintirilor depre abuzul sexual infantil pe care le poate avea un adult131. emoţii. identitate şi senzaţii fizice. 2. Declanşatori.p. inofensivi. Senzaţiile fizice includ sunete. Cele mai multe din victimele abuzurilor sexuale nu pierd niciodată amintirea evenimentelor traumatice la care au fost supuse. Aspecte ale amintirii includ gânduri. Nu-şi dăduse seama că unul dintre bărbaţii din grupul de prieteni se dăduse cu acelaşi parfum pe care-l avea bărbatul care o violase. în care abuzul sexual se leagă de maltratarea agresivă prelungită.255. În acest caz doar fragmente ale amintirii neprocesate. Fischer.persoana ştie că nu toate situaţiile o fac să se simtă în nesiguranţă. Iată un exemplu în acest sens: Maria se bucura într-o seară alături de prietenii ei la o cină. Ele devin inaccesibile memoriei explicite. dar cu cât ignoră copilul cu atât acesta cere mai multă atenţie şi părintele depune tot mai mult efort asupra programului pe care doreşte să-l urmărească.79. p. P. Materialul traumatic este ca un copil care ţipă în mijlocul sufrageriei în timp ce părintele încearcă să se uite la televizor. separat de această gândire adaptativă îi domină trăirile.

explicând că ele nu erau altceva decât manifestarea unor evenimente „reprimate” ce se produseră înaintea vârstei de trei ani. Dintre toate întrebările la care trebuiau să răspundă studenţii. Susţinătorii falselor amintiri spun că apariţia unor imagini mnezice până atunci latente sau refulate se datorează numai unor sugestii din partea terapeutului. când de fapt nu le executaseră133. 2007. Mai ales. vii şi hiperclare. Cealaltă jumătate constituia grupul de control şi nu a participat la această fază. Ciccotti. Psihologul dădea apoi propria interpretare a visului studentului. „Ai fost abandonat (temporar) de părinţii tăi?” şi „Te-ai aflat vreodată singur şi pierdut într-un loc puţin familiar?”. toţi participanţii primind aceeaşi sugestie: „Din 133 S. Profesorii Tomas şi Loftus (2002) le-au cerut studenţilor să participe la experimentul lor. în timp ce alţi participanţi trebuiau să-şi imagineze că doar le realizează. Acţiunnea familiară costa în aruncarea unei monede.mecanismele comportamentelor cotidiene. adică 25. Amintirea falsă apare atunci când subiectul nu-şi aminteşte clar sursa informaţiei. cecetătorii le-au prezentat participanţilor o listă de acţiuni. În continuare. iar acţiunea bizară consta în zdrobirea unei ciocolate cu o cutie de aţă dentară. sau de a fi abandonat de părinţi. 150 de experimente în psihologie pentru cunoaşterea celuilalt. . de unde anume ştie el acea informaţie. Cercetătorii i-au păstrat pentru a doua fază a experimentului doar pe cei 50 de participanţi care răspunseseră cu negativ la aceste întrebări. amintirea fragmentelor situaţionale aparent lipsite de context în legătură cu afectele traumatice. 90 .33. numai trei îi interesau realmente pe cercetători: „Teai rătăcit vreodată într-un spaţiu public?” . după o verificare atentă. Iaşi. Crezînd că participă la o cercetare privind validarea unui instrument de măsurarea a frecvenţei evenimentelor rare produse foarte devreme în copilărie.dacă acele acţiuni fusese prezentate în prima fază a experimentului. Conţinutul viselor nu era luat în considerare. complice al experimentatorului. Loftus de la Universitatea din California a realizat o serie de studii prin care atrage atenţia asupra faptului că este posibil ca să nu fi fost trăite vreodată o parte din amintirile avute. Surprinzător. au primit după un timp telefon de la un psiholog clinician. p. Un alt experiment realizat de E. studenţii au spus că-şi amintesc unele acţiuni bizare ce figurau pe listă. Unii dintre ei trebuiau să execute acţiuni bizare şi familiare. de iluzii de memorie.dacă şi le imaginaseră sau le executaseră. Jumătate dintre ei. Loftus arată că uneori ne fabricăm amintiri şi că memoria noastră nu este infailibilă cum ne place să credem. acestea se pot diferenţia fiabil. participanţii erau invitaţi să-şi descrie visul şi să-l comenteze. Psihologul Elizabeth F. 128 de studenţi au primit spre completare un chestionar. sugestii sau falsificare intenţionată. Două săptămâni mai târziu. dar care nu le fusese prezentate în şedinţa iniţială. au raportat că-şi aiminteau că au efectuat unele dintre acţiuni. care le solicita participarea la un studiu despre vise şi somn. de exemplu faptul de a se fi rătăcit într-un loc public. întrebându-i: . Polirom.disociate. În acdrul unei discuţii individuale terapeutul făcea o scurtă prezentare a funcţiei viselor.

Cecetătorii au constat atunci că subiecţii care participaseră la faza de interpretare a viselor deveniseră mult mai convinşi decât cei din grupul de control de ideea că fuseseră abandonaţi sau pierduţi de părinţi înaintea vârstei de trei ani134. accidente. traumatizante trăite de student într-o zi în care fusese singur. realizând o îndepărtare a subiectului de prezent. dar trăite intens (evenimente deosebite de viaţă. E.Tudose. în nevrozele Idem. insuccese. uimit. succese. Dacă participantul declara că s-a visat urcând de unul singur spre vârful unui munte şi îi era frig. Bucureşti 2002 136 E. Minkowski136 consideră memoria ca fiind o conduită de ordin temporal care stabileşte relaţia dintre „înainte” şi „după” . Hipermneziile. cu caracter plăcut sau neplăcut din viaţa subiectului.Tudose. atunci psihologul insista. iar în practică aceste tipuri de perturbare mnezică sunt în majoritatea cazurilor intricate.1 Dismnezii cantitative: 3. Asta însemnă că studenţii îşi modificaseră amintirile. constau în evocări involuntare. O lună mai târziu. tâlhării. încerca să inducă ideea că în „inconştientul” studentului era refulată amintirea unui abandon. rapide şi uşoare. Iar dacă subiectul.34-35. memoria este în acelaşi timp un produs al dezvoltării social-istorice umane. Minkowski apud F. 135 134 91 .Tudose. p.Dobranici. pp. evocările sunt legate de evenimente deosebite. Patologia memoriei 135. clinicianul argumenta prin faptul că experienţele dezagreabile trăite în copilărie pot fi refulate în memorie. spunând că „a visa că escaladezi un pisc reprezintă o provocare pe care ţi-o lansezi pentru a depăşi o amintire angoasantă. conservare (păstrare) şi reactualizare prin recunoaştere şi reproducere a experienţei anterioare a omului.Tudose. Definită ca ansamblul proceselor de întipărire (memorare). cutremure. L.visul tău se degajă o experienţă critică. fiind legată de celelalte componente ale sistemului psihic uman. C. L.. unele oligofrenii139.1. Clasificarea următoare a funcţiilor mnezice este strict didacticistă în tulburări cantitative şi tulburări calitative. 67. La persoanele cu afecţiuni psihice se întâlneşte în psihopatia137 paranoidă şi paranoia138. La persoanle aflate în starea de normalitate. debutul demenţei luetice140. prin care se pare că ai trecut în primii ani ai copilăriei. cei 50 de studenţi au completat un al doilea chestionar referitor la evenimentele de viaţă.. C.). susţinea că adoră muntele. dar se refrâng în vise. Bucureşti 2002. Psihopatologie şi psihiatrie pentru psihologi. Editura InfoMedica. deoarece pentru a fi tulburată calitativ memoria trebuie să fi suferit mai întâi tulburări cantitative. 3. 3. tumultoase şi multiple. Psihopatologie şi psihiatrie pentru psihologi.Dobranici. psihologul îi explica semnificaţia acestui vis punînd-o pe seama unei experienţe „reci”. Acestea se pot întâlni în condiţii normale cât şi patologice. psihologul foarte amabil. Pornind de la orice vis. Adaptare după F.”. Editura InfoMedica. între ce a fost. Când participantul susţine că nu-şi aminteşte de un asemenea eveniment. câştiguri neaşteptate etc.a. ceea ce este şi ceea ce va fi.

Se întâlneşte în situaţii de pericol existenţial iminent. Forme particulare de hipermnezie sunt mentismul şi viziunea retrospectivă: Mentismul reprezintă o derulare involuntară caleidoscopică a unor amintiri şi idei.obsesionale şi isterice. consecinţă a stărilor febrile.b. în stări predemenţiale. în condiţii speciale (detenţie. anumite evenimente care păreau uitate. În afecţiunile psihice apare în nevroze prin deficit prosexic.). 137 Psihopatie stare mentală patologică. în aproxisme anxioase. 140 Demenţa este o deteriorare mentală. stocajul fiind relativ nealterat. Anecforia este o uşoară stare de tulburare a funcţiei mnezice. Amneziile. Acest tip de amnezii se pot întâlni în stări nevrotice. memoria este alterată. care obligă subiectul la găsirea unor situaţii de conjunctură. Ca şi hipermneziile. fapt care ar putea permite considerarea amneziei anterograde o disociere între memoria imediată (a prezentului) şi memoria evenimentelor îndepărtate (a trecutului) având ca moment de referinţă momentul agresiunii factoriale. amneziile sunt anterograde (de fixare) şi retrograde (de evocare). Lapsusul este o dificultate pasageră de evocare cu aspect lacunar de element al frazei. în toxicomanii şi epilepsie. 139 Oligofrenia este o deficienţă mentală globală de origine organică. deviaţie caracterială (afectivitate. Viziunea retrospectivă este o formă supremă a himermneziei şi constă în retrăirea de către subiect în câteva momente a evenimentelor principale din întreaga sa viaţă. O deficienţa acestui tip de amnezie se datorează fixării informaţiei. dar fără deteriorare intelectuală şi fără afectarea funcţiilor instrumentale. Acestea sunt tulburări cantitative ale funcţiei mnezice şi constau în prăbuşirea funcţiei mnezice cu imposibilitatea evocării sau fixării realizând o situaţie particulară. sunt caracterizate prin imposibilitatea fixării imaginilor şi evenimentelor după agresiunea factorială. în funcţie de sens. 92 . Amneziile anterograde (de fixare). toate funcţiile sunt atinse.1. în stări confuzionale halucinatorii. barbiturice. dar cu conservarea evocărilor anterioare agresiunii factoriale. în oligofrenie prin insuficienta dezvoltare cognitivă. prizonerat etc. 3. judecata este perturbată. În funcţie de debutul evenimentului şi sistematizarea sa. Demenţa luetică.1. sărace şi trunchiate cu tot efortul făcut. intoxicaţii uşoare cu eter. prelucrate în stări de oboseală sau surmenaj. Hipomneziile sunt tulburări cantitative ale funcţiei mnezice şi constau în evocări lente şi dificile. în care subiectul evocă cu ajutorul anturajului. putându-se considera ca fiind o perturbare a memoriei imediate. 3. în timp ce memoria evenimentelor îndepărtate este conservată. câmpul conştiinţei se îngustează. în crize de epilepsie141 temporală. hipomneziile se pot întâlni în situaţii normale cât şi patologice: la persoanele normale apare când în activitatea curentă legată de evenimente insuficient fixate sau neglijate. voinţă) care determină conduite antisociale. asociat cu tulburări de judecată şi de percepţie. 141 Boală a sistemului nervos central care se manifestă prin crize convulsive şi prin pierderea cunoştinţei. fără culpabilitate aparentă. atenţia devine deficitară. acest tip de demenţă este datorată unei leziuni cerebrale organice de natură infecţioasă (sifilitică). caracterizată printr-un delir în general bine construit şi sistematizat. realizându-se o situaţie jenantă pentru subiect în momentul respectiv. cloroform. 138 Paranoia este o psihoză cu caracter cronic.c. Forme particulare a hipomneziei sunt lapsusul şi anecforia.

Bolnavul pare confuz şi distrat. în timp ce fixarea memoriei evenimentelor recente este conservată. Korsakov (1854-1900).. stocajul alterat. „alteori au fost rupte ultimile pagini şi continuă să fie rupte de la sfârşit la început – aceasta este amnezia retrogradă”. 3.Tudose. având ca moment de referinţă momentul agresiunii factoriale. Amnezii retrograde progresive. cât şi fixarea (memoria prezentului). unele amintiri înregistrate sunt „uitate” inconştient pentru că sunt de obicei dezagreabile. „pasaje care se referă la anumite evenimente sau anumite persoane care s-au şters astfel încât au devenit nelizibile – aceasta este amnezia electivă” . dar cu conservarea posibilităţii de fixare pentru evenimentele situate posterior agresiunii factoriale. J. 144 Prezbiofrenie.2. la fel de rapid ca şi instalarea ei. cu încărcătură afectivă. Dismnezii calitative (paramnezii) Dacă în tulburările cantitative cu deficit mnezic prezentate anterior. 145 J. p. 143 Psihoza maniaco-depresivă este o maladie mentală caracterizată prin dereglări de dispoziţie. etapă. infecţios).69. Amnezii retrograde localizate (lacunare) pot fi considerate rezultatul absenţei sau superficialei fixări a unui moment. Amnezii retrograde elective sunt totdeauna psihogene. stări de confuzie mintală. o adevărată „pauză de fixare”. cu conservarea de obicei a amintirilor din copilărie şi tinereţe. Deficienţa se datoreşte evocării.. Dealay apud F. dar nu mai fixează nicio amintire nouă. el îşi aminteşte de fapte trecute. apoi amnezia progresează spre trecut. descrisă de S. Dobranici. C. Acestea sunt considerate ca o alterare generală a funcţiei mnezice care interesează atât evocarea (memoria trecutului). subiectul uitând întreg trecutul. inclusiv identitatea sa. formă de demenţă senilă în care. subiectul evidenţiază doar deficitul mnezic. psihoză maniaco-depresivă143. Amneziile elective sunt uneori globale. 93 . Tudose. S-a observat că amintirile cele mai recente se pierd primele.eveniment. Amnezii retrograde (de evocare).Sindromul Korsakov142 (alcoolic. fapt care permite considerarea amneziei retrograde drept o disociere între memoria imediată (a prezentului). o adevărată lacună care se extinde fără a mai fi demarcată de momentul de referinţă (agresiunea factorială). La aceste tulburări se asociază de obicei dureri. uitarea este însă reversibilă. Editura InfoMedica. ceea ce va face ulterior imposibilă evocarea. L. este dezorientat în timp şi în spaţiu. în perioada iniţială. păstrată şi memoria evenimentelor îndepărtate (a trecutului) alterată. traumatic. afectarea memoriei predomină faţă de deteriorarea intelectuală. Pentru a-şi acoperi lacunele memoriei.. fixarea este relativ nealterată. presbiofrenie144.. în tulburările calitative subiectul afectat încearcă 142 Sindromul Korsakov este o afecţiune mentală de origine toxică (alcoolism cel mai adesea). care evoluează prin accese ce se detaşează mai mult sau mai puţin net unele de altele şi de starea normală. tulburare mnezică caracterizată prin imposibilitatea evocării imaginilor şi evenimentelor situate anterior agresiunii factoriale. Delay145 compară memoria cu un caiet: „. o diminuare a reflexelor şi o atrofie musculară. în care uneori cîteva pagini au rămas albe-aceasta este amnezia lacunară”. Psihopatologie şi psihiatrie pentru psihologi.. el fabulează cu aplomb. fenomen ce poate apărea periodic (memorie alternativă). Bucureşti 2002. putându-se considera o perturbare a memoriei evenimentelor îndepărtate.S..

Acestea sunt întâlnite în sindromul Korsakov. Criptomnezia. fantastice şi onirice. face eforturi de a-şi suplini lacunele. fie schimbând poziţia sa faţă de evenimentul evocat. fără o legătură cu realitatea trăită de subiect. Tulburări ale sintezei mnezice imediate (iluzii mnezice). cu ultimile resurse ale criticii sale şi cu conştiinţa parţială a perturbărilor funcţiei mnezice. deşi trăite nu sunt recunoscute de subiect ca proprii. confuzia mintală. de încurcătură. Subiectul aflat în această situaţie. neîncadrate corect în timp şi spaţiu. sau care. confabulaţiile. “déja vecu149” Sentimentul poate fi limitat la o singură persoană. În funcţie de gradul de deteriorare sau de nedezvoltare a personalităţii. Această categorie de tulburări are ca trăsătură comună o alterare a noţiunii de „timp trăit”. obiect sau stare a conştiinţei. este o iluzie mnezică în care o persoană necunoscută anterior de subiect este considerată drept cunoscută. 146 147 Din limba franceză:deja văzut Din limba franceză:deja auzit 148 Din limba franceză:deja istorisit 149 Din limba franceză:deja trăit 94 . mnezice. Falsa recunoaştere poate fi difuză sau generală creând impresia de “déja vù146”. fie sub aspect cronologic. confabulaţiile pot fi ierarhizate în: confabulaţii de perplexitate. sau de „micile adausuri sau omisiuni” ale copilului sau ale adultului normal în situaţii când doreşte să altereze adevărul. Mult mai rar se întâlneşte iluzia de recunoaştere care constă în credinţa persoanei afectate că cunoaşte pe care nu le-a văzut şi nu este sigur că cunoaşte persoane deja văzute. oligofrenie şi în accesul maniacal (confabulaţii cu caracter ludic). cuprind evocări eronate ale trăirii subiectului. Pentru individ sentimentul că prezentul şi trecutul îi aparţine se estompează sau se prezintă în contratimp.să compenseze deficitul mnezic prin aranjarea evenimentelor fie în altă ordine cronologică. încredinţat fiind că evocă trecutul trăit. act făcut fără alt scop decît de a suplini lacunele. de jenă. “déja entendu147”. fie sub aspectul realităţii. Confabulaţiile reprezintă falsificare mnezică sub aspectul situării în real şi constau în reproducerea de către persoana afectată a unor evenimente imaginare. Paramneziile se caracterizează prin evocări deteriorate ale evenimentelor produse recent sau îndepărtat. “déja raconté148” . Confabulaţiile trebuie diferite de „micile schimbări de ordine cronologică”. intrecalându-se printre evenimentele reale cât de cât subordonate cronologic. prin carcterul net intenţional şi absenţa deficitului mnezic.

. Editura Tehnică. C... Fischer. R. L. R. E. J. Ionescu... Editura Trei.G. 2006 5. Second Editions. Melton. Gafta. 2000 16.. Bucureşti. Handbook for Mental Health Professionals and Lawyers.. Tratat de psihotraumatologie. Eich. New York. 2001 95 . 13. Bucureşti. Ş.C. Infractor.Editura Trei. L. Routledge.H. D. Smith. Orrell. Journal of Experimental Psychology: Learning. R. Mateuţ..Psihopatologie şi psihiatrie pentru psihologi. 1997. Hayes. 2003 12. Marele Dicţionar al Psihologiei. Tratat de psihopatologia copilului.R.. Bucureşti. Atkinson. 10.V. C.. Prună. J. D.. E.. Essentials of Forensic Psychological Assesment.. 8. A guide to practice... 3. L. memory and integrated item/context imagery. Iaşi.. Introducere în psihologie. S.The Post-traumatic Stress Disorder. Hawoard. Editura ASCR. Schiraldi. Ştefăroi. Forensic Psychology. medicamente sau psihoterapie?.S....Dublea.. New York. P.. J.. 2000 14. E. Gudjonsson. Bem. Bucureşti.. D. Traficul de fiinţe umane. 1998.Ediţia a III-a.. F.. Marcelli.. Bucureşti.C. Introducere în psihologie. Editura Humanitas. Fundaţia Internaţională pentru Copil şi Familie.1985 7.The Guilford Press. Lowell House. R. Doron. L. 2005 15..B. D. 2002 2.M. 2001. R.G. F. 2003 9. Editura Trei...N.. Ieşirea din depresie.. Parot. Bucureşti. A. Tudose. intervenţie. L. Poythress.A Guide to healing. Editura Fundaţiei Generaţia. Luca. Context. Atkinson. 4. Editura InfoMedica. G.. Onu. E. Memory and Cognition. G. N. Petrila. C. Introducere în psihologia copilului. Luca. Barbier. Tudose.N. Slobogin. Los Angeles. G. G. Sourcebook. Larousse.. Akerman. recovery and growth. Toronto. 1999. R. 2005. Dobranici. Iovu. prevenire. Schaffer. H. Bucureşti. John Wyley & Sons.Bibliografie 1. Evaluare. Riedesser.Inc. Victimă. Infracţiune.. A 12. E.Copilul maltratat... Dicţionar de Psihologie. Petrescu.. Bucureşti 2002 11. G. 2006 6.. Tărniceriu. Psychological Evaluation for the Courts.(coordonator). Editura All. Asociaţia Alternative Sociale şi Asociaţia Magistraţilor Iaşi. Bucureşti.

transferul ei din sfera privată în cea publică a reuşit să implice cu mai mult „curaj” autorităţile responsabile cu asigurarea sănătăţii. în cadrul unei relaţii intime 3) se produce cu majoritate statistică asupra femeilor 3) o regăsim şi în cadrul cuplurilor neoficializate sau liber constituite 4) se produce după un tipar (pattern) similar şi în cuplurile de homosexuali de gen feminin ori masculin. cum o fac celelalte concepte 2) acest tip de violenţă se regăseşte cu precădere. vom folosi conceptul de violenţă domestică din mai multe motive: 1) nu limitează atât de mult sfera noţiunii. Ea include abuzuri de natură fizică. 96 .Clarificări conceptuale. argumentele fiind aduse redus pe parcursul lucrării. extinderea şi impactul violenţei domestice psiholog Diana Muntean** Până nu demult. Produsă asupra copiilor. abuzul asupra copiilor. este de departe cea care a reuşit sa aducă rezultate notabile în rezolvarea eficientă a situaţiilor. aplicate sistematic şi repetitiv. factorilor. efectele asupra acestora sunt similare cu * Diana Muntean este psiholog. în lucrarea de faţă. relevă că din punct de vedere al traumei. personale. dar nu exclusiv. în cadrul unei relaţii intime. Fiecare dintre aceste abordări definesc conceptul luînd în considerare anumite criterii. interesul manifestat pentru studiul violenţei interpersonale produsă în cadrul cuplurilor şi familiilor este de dată relativ recentă. după două decade de abordare a violenţei de acest tip. preşedinta Asociaţiei Române pentru Terapia şi Studiul Traumei (ARTEST). justiţiei sociale. în spaţiul privat. violenţa domestică era considerată o problemă a sferei private. a politicilor statelor civilizate. constituită din paternuri de comportamente de atac şi coerciţie. deoarece. în funcţie de abordarea psihologică. specializat în violenţă domestică. psihologică. violenţă în cuplu. tipurilor şi mediului de producere. studii referitoare la copiii martori. abuzul asupra partenerului/partenerei sau soţiei. violenţă intimă. ataşate unei inegalităţi a distribuirii puterii în cadrul relaţiei. etc. Definiţia de lucru pe care o vom utiliza pe parcurs este mai degrabă cu conotaţii feministe din raţiuni practic-aplicative. Ca atare. violenţă domestică. astfel că. economică şi socială. în scopul controlării şi dominării partenerei/partenerului. Violenţa domestică are un impact negativ asupra tuturor persoanelor implicate. În plus. “în spatele uşilor închise” – sintagmă ades folosită în domeniile care abordau acest fenomen. sociologică ori feministă care o supun decantării. de exemplu. apărarea drepturilor omului. Anii ’70 au adus o dată cu mişcarea feministă şi transferul acestui subiect din mediul privat în sfera publică. violenţa domestică este regăsită în abordări sub numele de maltratarea. violenţa domestică reprezintă forma de violenţă interpersonală. Ca atare. Majoritatea fac apel la incluziunea în sfera noţiunii a cauzelor. sexuală. Numită ca violenţă în familie. Am preferat să decantăm o definiţie care include punctele comune şi de interes practic. definirea acesteia este conformă cu. sau diferită.

violenţa domestică afectează sănătatea femeilor de vârstă reproductivă (15-44 ani) comparabil cu scurtarea ratei de viaţă în boli cum ar fi SIDA. ceea ce denotă un grad de control şi intenţionalitate. însă doar o parte foarte mică apelează la instituţii cu atribuţii specifice în domeniu (în Cercetare naţională privind violenţa domestică şi la locul de muncă. precum şi “fixaţia” pe victima-partener sau victima-copil. etc. 2003). Cu alte cuvinte. rezultatul fiind reducerea şanselor de stopare a ei. deasemenea.) – ducând la confuzie în ceea ce priveşte diferenţa dintre cauzele şi factorii favorizanţi. ele nu sunt limitate la atacuri singulare ori incidentale. atunci schimbarea comportamentelor violente nu mai este atribuită individului.: consumul de alcool. Există în aceste cazuri o istorie a violenţei. dacă externalizăm cauzalitatea unui fenomen cum este violenţa domestică. pe statisticile şi studiile relevante în domeniu care spun: a) Comportamentele violente pe care un agresor domestic le aplică asupra partenerei se repetă. b) Comportamentele abuzive se constituie în paternuri repetitive şi aplicate sistematic asupra victimei. ci referitor la consumul de alcool şi la stres.000 de românce sunt victime ale violenţei domestice. care au drept scop c) menţinerea puterii şi controlului de către cel care le aplică. Problema aici ar fi că acest consum de alcool este folosit ca o justificare şi o neasumare a responsabilităţii schimbării. O cercetare recentă pe un eşantion reprezentativ al populaţiei României. pe când factorii favorizanţi catalizează producerea unui anumit fenomen. iar mai mult de jumătate dintre acestea au fost violate (WHO-1996) (apud Bassuk&Donelan. Deasemenea. nu vom aborda agresorul referitor la comportamentul său violent şi rolul acestuia. violenţa domestică este cea mai extinsă formă de violenţă interpersonală de pe glob asupra femeilor. Spre exemplu. realizat de Gallup pentru Centrul Parteneriat pentru Egalitate în anul 2003. estimează că un număr de 800. Cu alte cuvinte. 2003). cancerul sau afecţiunile cardio-vasculare (WHO-1996). această definiţie are şi un grad mai mare de eficienţă în abordarea fenomenului. Definiţia se bazează. efectele violenţei domestice asupra copiilor martori nu sunt mai “blînde” decât abuzul fizic direct asupra copilului. Vom ajunge în cercul: „consum alcool pentru 97 . Cauzele produc în mod direct un efect. CPE.cele produse de abuzurile fizice. în funcţie de regiune. Studii cantitative realizate pe populaţii din 24 de ţări de pe patru continente spun că 20-50% din totalul femeilor au fost cel puţin o dată maltratate fizic de către partenerul lor. punerea accentului pe factori “externi” (de ex. De departe. Banca Mondială estimează că. ca atare sunt considerate intenţionale. asta deoarece d) doar în jur de 10% dintre agresorii domestici suferă de psihopatologii care ar grefa o violenţă pe care cel afectat nu o poate ţine sub control. precum şi faptul că e) agresorii domestici nu se comportă identic-agresiv în alte medii (spre exemplu la serviciu ori în alte grupuri sociale). întrucât: a) psihopatologizarea violenţei absolvă de responsabilitate agresorul. istoria de viaţă. ci unor „entităţi” exterioare. stresul.

evitarea situaţiilor ori a stimulilor similari şi hipervigilenţă..” În tot acest discurs. majoritatea agresorilor domestici nu îşi bat şefii la serviciu când sunt furioşi (pentru a nu-şi pierde slujba. comportamentele se produc pentru că beneficiile în termeni psihologici şi sociali sunt mai mari decît costurile (de ex. reduce violenţa domestică în condiţii de monitorizare strictă a rezultatului. neputinţă sau oroare. referindu-ne atât la evenimentele traumatice şi experienţa subiectivă (ca impact psihologic şi biologic). b) responsabilizarea celui violent referitor la faptele sale. c) repetarea sistematică şi repetată a abuzurilor denotă caracterul funcţionalinstrumental şi intenţional al comportamentelor abuzive. d) Un procent de aproximativ 40% dintre băieţii crescuţi în familii cu violenţă nu devin bătăuşi. cauza se confundă cu efectul şi factorul. În cazul violenţei domestice. Pentru a da un exemplu simplu. Trauma în contextul violenţei domestice Studiile şi interesul pentru traumă au evoluat oarecum paralel cu cele referitor la violenţă.că sunt stresat. îmi bat soţia atunci când consum alcool pentru ca sunt sub influenţa lui şi mă stresează când realizez ce am făcut. Concluzionăm că violenţa domestică are un caracter instrumental. răspunsul persoanei se regăseşte în frica intensă. prin repetare.) prin urmare la serviciu. Elemente asociate sunt retrăirea şi amintirile recurente. ci este învăţată. Cu alte cuvinte. ori moartea cuiva apropiat. dar nu prin bătaie. Nu insistăm asupra definirii acestor termeni decât în măsura înţelegerii acestora în contextul de faţă. modificarea comportamentelor acestuia. Ca răspunsuri tipice la expunerea traumatică regăsim tulburări precum stresul acut. intenţional şi învăţat. Preferăm o accepţiune mai largă a termenului de traumă. stresul posttraumatic şi simptome disociative. important de reţinut acest lucru în abordarea clinică. pedeapsa). agresorul îşi atinge scopul de control şi dominare. unul dintre cele mai frecvente efecte ale expunerii la violenţă domestică este stresul post-traumatic (SPT). statusul material. el va găsi alte moduri de a rezolva conflictele şi înfrâna furia. un comportament se produce atât timp cât el aduce beneficii celui care îl produce sau..]” iar la copii apare „comportament agitat sau dezorganizat” (DSM IV-TR). etc. internalizată ca model comportamental de exprimare şi rezolvare a situaţiilor de disconfort şi conflict. Astfel. care implică “experienţierea directă a unui eveniment ce comportă ameninţarea cu moartea. cât şi la efectele şi răspunsurile pe care trauma le produce. vătămarea serioasă sau ameninţare a integrităţii corporale proprii [. conform teoriei cost-beneficiu. ceea ce poate atrage ideea că violenţa domestică nu are un fundament genetic. a cogniţiilor şi emoţiilor asociate. 98 . juridică şi socială a cazurilor. persistă atât timp cât costurile plătite sunt mai mici decât beneficiile aduse.

pentru că validează experienţele supravieţuitorilor şi diagnosticul de SPT. regizorul David Linch o aduce pe frumoasa actriţă Isabella Rosellini în filmul Catifea Albastră (engl. amorţirea afectivă servesc apărării împotriva sentimentelor de neputinţă şi frică. precum şi severitatea simptomelor . vulnerabilitatea persoanelor în situaţii de reexpunere la traumă cât şi asocierea cu consumul de substanţe. Blue Velvet). efect care joacă un rol important în tulburările mnezice şi comportamentale ale persoanelor cu stres post-traumatic apud MacIntosh & Whiffe (2005). spun autorii citaţi. Simptome ca depersonalizarea şi derealizarea. desemenea.Acest tip de stres apare într-o mare măsură la femeile care au suferit bătăi repetate şi abuzuri sexuale. Se produce şi o hipotrofiere a hipocampusului. ele sunt vivid retrăite de către supravieţuitor. Implicaţiile clinice ale acestor descoperiri sunt evidente. în exces. În general. când alte modalităţi de scăpare au eşuat. amnezia. Unul dintre rezultatele studiilor referitoare la traumă şi consecinţele sale. având o influenţă neurotoxică). MacIntosh & Whiffen (2005) conchid că aceste amintiri tind să fie disociate de sfera conştientului şi stocate ca fragmente senzoriale ce au puţină forţă narativă asociată. Unele rapoarte arată că un procent de 60% până la 80% dintre femeile care caută adăpost ca refugiu pentru violenţă. Bevans & all (2005). atunci când sunt bombardaţi de semnalele interne ale pericolului. ele fiind considerate de către practicieni o categorie grav afectată. manifestă simptome de SPT. fiind insuficient numai a vorbi despre traumă. aceste amintiri sunt reactivate într-o stare de alertă psihologică sau amorsate de către un stimul senzorial legat de evenimentul original. Simptomele disociative sunt o componentă semnificativă a răspunsului la traumă şi apar fie în perioada imediat următoare evenimentului traumatic. Victimele şi supravieţuitorii din violenţa domestică sunt mărturii vii ale acestor influenţe şi modificări pe care trauma le generează. sprijin pentru client în gestionarea sau 99 . incluzînd şi tehnici din hipnoză (văzută ca o disociere controlată şi structurată). ceea ce explică. au la bază modificări pe axa hipotalamo-pituitaro-hipofizară (prin secreţia de cortizol şi catecolamine. La reactualizare însă. care-i ţine captivi pe fiul şi soţul său. Aceste simptome sunt amendabile prin psihoterapie. primul dintre dintre ele. Terapia include accesarea şi restructurarea amintirilor disociate. Dificultăţile narative pe care SPT le induce au o bază neurobiologică. în primul rând. amnezia şi amorţirea afectivă ca modalitate de a rezista şi supravieţui acestui context dramatic. pentru că se extrage necesitatea de a lucra cu aceştia la toate nivelele. să creăm o semantică şi memorie autobiografică ce în ultimă instanţă le poate permite alinarea durerii şi autoreglarea afectelor. se referă la natura amintirilor traumatice. în care personajul Dorothy Vallens este supusă unei traume repetate prin cumplite violuri de către un străin psihopat. Cercetările din acest domeniu sunt consistente în concluzia că nivele repetate de expunere la traumă. fie ca stres post-traumatic. ca beneficiu pentru lucrul clinic cu supravieţuitorii. adăposturile fiind văzute ca refugii de ultimă instanţă.” În 1986. în al doilea rînd. Continuă ideea că e important ca în lucrul cu supravieţuitorii “să-i ajutăm a encoda fragmentele senzoriale în narativ. Dorothy Vallens manifestă simptome disociative precum depersonalizarea. drogodependent şi violent.

memoria de lucru. Unele studii clinice relevă faptul că. Friedman & Putnam. Pot 100 . Cercetările ilustrează că se pot produce alterări neurobiologice atunci când răspunsul adaptativ al copilului este copleşit de experienţa traumatică. Acest concept se referă dacă evenimentele au valoare de reamintire peste timp. şi că produc puneri în scenă comportamentale chiar în absenţa narativului verbal (Gaensbauer. datorită progresului rapid în dezvoltare. incluzând o a) hiperactivitate a amigdalei – formaţiune implicată în procesarea mnezică şi a modulării emoţiilor. Memoria implicită presupune participarea unor părţi a creierului care sunt maturate încă de la naştere. Funcţionarea senzorio-motorie. 1994). 1990). Aceste schimbări în funcţionarea sistemului nervos central (SNC) pot lăsa unui copil traumatizat sentimentul de anxietate continuă sau amorţire psihică. un sugar sau copil mic poate interpreta o procedură medicală invazivă ca pe un atac furios asupra sa şi să răspundă prin frică intensă la vederea doctorilor mult timp după ce procedura s-a încheiat. Evaluând ceea ce constituie un eveniment memorabil din perspectiva unui copil mic este un aspect cheie în cercetarea memoriei timpurii. Perel. studiile arată că sunt capabili să encodeze şi reamintească experienţele timpurii. 1995. DeBellis. copiii sunt capabili să nareze evenimentele traumatice pe care le-au trăit în perioada preverbală. Contrar credinţelor populare că cei mici nu-şi pot reaminti evenimente. odată ce achiziţionează limbajul. norepinefrina şi serotonina – implicţi în planificarea comportamentului. în special cînd aceasta ia forma maltratării (Cohen. Asta nu înseamnă că tot ceea ce copilul spune sau pune în scenă despre experienţa traumatică este acurat din punct de vedere al faptelor petrecute. b) disfuncţii ale axei hipotalamo-pituitaroadrenocorticală care mediază răspunsul la stres. care în mod normal eliberează neurotransmiţători ca dopamina. este de tip nonverbal şi destul de înafara conştiinţei şi a fost demonstrată experimental în studiile pe nou-născuţi şi sugari în primele luni de viaţă. socială şi cognitivă poate fi interpretată în contextul unui model comportamental creier-psihic. emoţională. Terr. schimbării intereselor şi abilităţilor în primii ani de viaţă. O întrebare-cheie în determinarea faptului dacă sugarii şi copiii mici îşi reamintesc pe termen lung. De exemplu. la modul general în literatura de specialitate: implicită (sau nondeclarativă) şi explicită (sau declarativă). este memorabilitatea evenimentului (Nelson.managementul afectelor dureroase şi folosirea relaţiei terapeutice pentru suport şi reasigurare. Sunt descrise două tipuri de memorie. c) slăbirea reactivităţii în cortexul medial prefrontal. motivaţia şi abilitatea de a diferenţia între lumea externă şi cea internă. 2002). presupune atenţie focalizată pentru encodare şi un sens subiectiv asociat reactualizării. Distorsiuni şi omisiuni pot apărea datorită diferiţilor factori. Memoria explicită. fără îndoială că un eveniment traumatic poate fi considerat memorabil pentru că este unic. Din perspectivă clinică. Funcţionarea cognitivă se prijină pe capacitatea copilului de reamintire. inclusiv datorită unor neînţelegeri a scopului acţiunilor. (Cardena şi Spiegel. de obicei exprimată verbal. dramatic şi declanşează emoţii intense. incluzând amigdala şi alte arii limbice asociate cu emoţia. Aceste alterări neurobiologice pot implica schimbări în structura şi funcţionarea creierului. 1988).

În cadrul abordărilor psihoterapeutice ale persoanelor afectate facem o distincţie didactică între “victimă” şi “supravieţuitor”. Exercitarea puterii în mod distructiv. Copiii şi bătrânii reprezintă două categorii de populaţii vulnerabile. cum sunt: . Comportamentele violente sunt învăţate. economic. 101 . Efectele psihologice generate de aceasta sunt cu atât mai grave. Ea manifestă reacţii normale pentru situaţiile anormale la care face faţă.produce la copil experienţierea unor frici continue şi generalizate. . Concluzii: Trauma produsă în contextul violenţei domestice. intervenţiile ar putea avea ca scop restaurarea în copil a unui sentiment al predicitibilităţii mediului şi a relaţiilor interumane. pierdere. Persoanele care o experienţiază pot fi afectate. în alte planuri de funcţionare. debilizate economic) sunt expuse în măsură mai puternică. mecanismele de coping sunt considerate strategii de supravieţuire. social. vinovăţie. ce diferenţiază acest tip de violenţă faţă de alte forme ale violenţei produse de om.prin multiple tipuri de comportamente abuzive. ca formă de violenţă interpersonală. afectate de boală şi handicap. repetitiv şi aplicarea sistematică a tacticilor de control şi abuzurilor integrate unei traiectorii istorice personale. ataşamentul traumatic. De aceea. Efectele depind şi de intensitatea. . afectate de asemenea de acest tip de violenţă. violenţa domestică fiind considerată orientată pe gen. sentimentele de gol. Grupurile cu risc crescut ale acestor categorii (deprivate social şi material. debilizează capacitatea de luare a deciziilor şi rezolvarea de probleme. Dintre reacţiile de stres traumatic amintim tulburarea de stres acut. ruşine pot duce la izolarea socială parţială sau totală – considerată element important de sprijin pentru ieşirea din situaţii de violenţă de nivel mediu. caracterul intenţional. Majoritatea covârşitoare a victimelor este reprezentată de către femei. Abuzurile directe şi indirecte din copilărie sunt factori de risc. intenţionale şi internalizate.este produsă în mod repetat şi impredictibil. cu cît ea cumulează mai mulţi indicatori. violenţa domestică având o componentă de transmitere intergeneraţională. . profesional. restaurarea încrederii în propriile simţuri şi sprijinirea lui în evaluarea realistă a ameninţărilor. sindromul Stockholm. încrederea în sine şi în ceilalţi oameni. Violenţa domestică şubrezeşte sensul securităţii. este una dintre cele mai devastatoare experienţe pe care o persoană o poate trăi.şi trăită începând din copilărie. deşi o victimă este supravieţuitoare după fiecare “scăpare cu viaţă” din actul violent. de asemenea. tulburarea de stres post-traumatic. neputinţă. severitatea actelor de violenţă. reprezintă elemente definitorii pentru violenţa domestică.este produsă de către o persoană de încredere sau îngrijire. dependenţa reciprocă. frecvenţa. cum ar fi traiectoria dezvoltării la copil sau somatic. controlul şi dominarea partenerei. al ataşamentului şi autonomiei. şcolar.

4. Vargha. Folosirea metaforelor are un rol fundamental în aceste demersuri. Iaşi. acţiuni de advocacy. Este recomandat tinerilor terapeuţi ori acelora aflaţi la început de carieră sau neexperimentaţi în lucrul cu victime. Springer Publishing Company. Centrul Parteneriat pentru Egalitate. Vankos.. A. Sunt situaţii în care trauma lasă o creştere post-traumatică.H. Women’s Resources and Use of Strategies as Risk and Protective Factors for Reabuse Over Time. Foy. 6. M.. A. Exploring the Counselor’s Experience of Working with Perpetrators and Survivors of Domestic Violence..B.. Trauma Exposure and Alcohol Use in Battered Women. Goodman. A. Iliffe. New York. de asemenea.. intervizarea având. 15. Dutton. J. 1. Bevans.. în special rolul de plantare în inconştient a seminţelor pentru vindecare. K. L. 2005. Steed.. 6. 102 . 2003. N.. de influenţare a politicilor precum şi acţiuni caritabile pentru sprijinirea victimelor sunt doar câteva exemple de efecte pozitive. Brunner-Routledge. Weinfurt. 2005. 2000. K. Bucureşti. sprijinul imediat şi necondiţionat.. 20.. asigurarea securităţii cu primordialitate. Journal of Interpersonal Violence. L. să apeleze la supervizare. 37-48. 393-412.. Journal of Interpersonal Violence. Inc.G. M. Stress and Trauma. Violence Against Women. Polirom. Kendall-Tackett.A. Bibliografie: 1. Sunt contraindicate folosirea tehnicilor confuzive şi a metaforelor foarte elaborate ori subtile. Intimate Partner Violence: Implications for Women’s Physical and Mental Health. alianţa şi suportul terapeutic sunt principii fundamentale în abordarea clientelor afectate de violenţa domestică.. Clark. generată prin expunerea secundară la materialul traumatic. Hipnoza clinică..G. CPE. dar aceasta nu a fost abordată empiric relevant la victimele violenţei domestice.3. Dutton.A. Nu secundară ca importanţă. Kendall-Tackett (ed) Handbook of Women. Dafinoiu.. Overstreet. Cercetare naţională privind violenţa în familie şi la locul de muncă... 2. Advances and Future Directions in the Study of Children’s Neurobiological Responses to Trauma and Violence Exposure. Campbell. S.L. Empowering and Healing the Battered Women: a Model for Assessment and Intervention. 4. 5..A. J. 2003. Implicarea supravieţuitorilor în activităţi prosociale. scanarea prin întrebări directe pentru identificarea abuzurilor fizice şi sexuale. Strategii terapeutice. 418-425. Cerbone. K. în K. 8.Considerăm că de-psihopatologizarea efectelor şi a adicţiilor. New York. 311-336. 7. 2005. însă uneori neglijată clinic. G. Violence against Women. 1992. 11. 3. 2000. L. Tehnici de inducţie. este traumatizarea vicariantă a psihoterapeuţilor şi consilierilor. un rol terapeutic şi suportiv. ultimele abordări integrează apariţia efectelor negative şi asupra cercetătorilor din domeniul traumatologiei.C. 4. I.

Whiffer. Muntean.. 11. CRJ şi ICPC (eds. 2001. Muntean. Iaşi. S. În Magazine for Hypnosis and Hypnotherapy. D. Gucciardi. R. Journal of Interperssonal Violence. H. 2005. în G. Spiegel.. 103 . D.). 1998. Stanley.E. 2003. P. Revista de Securitate Comunitară. John Wiley & Sons. Violenţa domestică: ghid de recunoaştere şi asistare. 12. 2001. 4. 10. http://www. 394-402.. 15.hypnogenesis. 16-21. Twenty Years of Progress in the Study of Trauma. 2005. Journal of Interpersonal Violence. V. 13. Bloom (eds..htm.com/isathree. 20.. West Sussex. D. Dissociation and Trauma. I. 14. CMSC. Prevenirea şi Intervenţia Eficientă în Violenţa Domestică. Faţa nevăzută a violenţei domestice – consideraţii etologice şi efecte psihologice. 20..9. Burrows. Muntean. Hypnotherapy and Post Traumatic Stress Disorder. J. 4. LTD. Bucureşti.B. D. Intimate Partner Violence and Post-Traumatic Stress Disorder Symptoms in Women.. 488-492. Woods. MacIntosh. 2002. I.): International Handbook of Clinical Hypnosis. Hypnosis. 2.

Definiţii de lucru Traficul de minorii neacompaniaţi ( neînsoţiţi) Recrutarea. recrutarea sau oferirea unui copil în scopul prostituării. Forme grave ale muncii copilului Cele mai grave forme ale muncii copilului sunt: • toate formele de sclavie sau practicile similare. • obligarea la practicarea cerşetoriei. 1. cazarea. • ţinerea în stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare de lipsire de libertate ori de aservire. Acest material este destinat specialiştilor în asistenţa socială dar şi altor specialişti care interferează cu domeniul protecţiei copilului sau care relaţionează cu minorul victimă. transferarea. sau preluarea unui minor în scopul exploatării lui. considerăm necesar pentru început enunţarea unor definiţii de lucru precum şi enumerarea instituţiilor care vor fi amintite în acest material şi care este natura colaborării lor. • obligarea la practicarea prostituţiei. sănătate şi securitate. Interesul pentru acest subiect dar şi motivaţia lucrului pe cazuri ne fac să considerăm că acest subiect are nevoie de o abordare mai clară şi de înţelegerea situaţiilor cu care se confruntă copilul. la manifestări pornografice în vederea producerii şi difuzării de materiale pornografice sau la alte forme de exploatare sexuală. vicepreşedinte Asociaţiei Române pentru Terapia şi Studiul Traumei (ARTEST). ca de exemplu: vânzarea sau comerţul cu copii. In acest material vom încerca sa abordam copilul victimă a abuzului fizic. cu încălcarea normelor legale privind condiţiile de muncă. salarizare. în mod forţat. Pentru a înţelege mai multe despre natura. respectiv pentru: • executarea unei muncii sau îndeplinirea de servicii. se consideră trafic de minori. * Nelu Ivănuşcă este asistent social grad principal. transportul. psihologic si sexual din perspectiva situaţiilor sau contextelor în care a fost traficat sau exploatat. producţiei de material pornografic sau de spectacole pornografice. servitutea pentru datorii şi munca de servitor. precum responsabilităţile atunci când sunt implicate în cazurile de trafic şi exploatare urmând ca ulterior să ne îndreptăm spre cauze şi partea de asistare socială. frecvenţa şi intensitatea domeniului. • prelevarea de organe chiar şi cu consimţământul victimei. precum şi munca forţată sau obligatorie inclusiv recrutarea forţată sau obligatorie a copiilor în vederea utilizării lor în conflictele armate. 104 . • utilizarea.Asistarea socială a copilului victimă asistent social Nelu Ivănuşcă* A scrie despre un subiect atât de cotidian pentru specialişti este cu siguranţă o mare responsabilitate.

Dacă întro situaţie sau alta cazul ce implică unul sau mai mulţi copii ajunge la DGASPC sau la IPJ aceste structuri se vor anunţa reciproc. Serviciul Public de Asistentă Socială. Inspectoratul de Poliţie Judeţean. Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră. psiholog sau jurist din partea unei autorităţi. 182 din 17 iulie 1999 privind interzicerea celor mai grave forme ale muncii copiilor şi acţiune imediată în vederea eliminării lor. • muncile care prin. victima se vedea sau chiar era pusă să aştepte împreună cu agresorii. iar aceste servicii sunt autorizate de către autorităţile locale. aşa cum le definesc convenţiile internaţionale pertinente. atunci când minorul se afla întrun centru de tranzit din cadrul DGASPC sau în familie. combaterea traficului. Victima minoră. Inspectoratul Şcolar Judeţean. cât şi pe timpul aşteptării sau desfăşurării investigaţiei atât la poliţie şi parchet. părinte sau o altă persoană adultă din familie sau un asistent social. cât şi reprezentantul legal sau specialistul care o asistă vor beneficia de protecţie cu personal specializat din partea IPJ. iar cazul va fi investigat împreună pentru început urmând ca ulterior să fie implicate şi alte instituţii funcţie de nevoile cazului sau necesităţile persoanelor afectate. au obligaţia atunci când identifică o suspiciune de trafic sau o victimă a traficului adultă sau minoră să anunţe la telefonul 112. natura lor sau prin condiţiile în care se exercită dăunează. Autoritatea de Sănătate Publică. care participă la recuperarea şi integrarea socială a acestuia. ONG-urile care au servicii pentru minori în situaţiile anterior menţionate. Autorităţile menţionate. iar victimizarea acestuia sa fie minimalizată. Centrul Regional din cadrul Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane. atunci când el se deplasează pentru audieri sau alte proceduri juridice la poliţie. Tribunalul cu parchetul de pe lângă acesta. recrutarea sau oferirea unui copil în scopul unor activităţi ilicite. parchet sau instanţă acesta va fi obligatoriu însoţit de reprezentantul legal. iar aceştia prin protocolul de lucru pe care îl au vor anunţa structurile specializate din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean precum si Direcţiile Generale de Asistenţă Socială si Protecţia Copilului. Această nevoie de protecţie vine dintro nevoie reală surprinsă în practică atunci când din cauza unor aspecte neprevăzute sau scăpări procedurale. exploatării şi reintegrarea minorilor victime ale traficului si exploatării sunt Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului. astfel încât timpul de acţiune şi de recuperare a minorului să fie cât mai mic. mai ales pentru producţia şi traficul de stupefiante. ) 2. precum şi altele cu responsabilităţi în prevenirea. traficanţii iar acest timp aceştia 105 • . securităţii sau moralităţii copilului.Principalele instituţii cu responsabilităţi în prevenirea. Pe parcursul derulării investigaţiei. dar în special la instanţe. ( Convenţia nr. dar şi cu tehnică atât pe timpul deplasării la (şi de la) audiere (sau altă procedură juridică). combaterea şi asistenţa minorilor victime a traficului şi exploatării Instituţiile care au în componenţă structuri specializate ce au responsabilităţi şi sunt implicate în prevenirea. combaterea şi asistenţa copilului victimă.utilizarea.

precum şi aspecte emoţionale şi intelectuale şubrede gata să cedeze cu uşurinţă. formaţi în instituţii de învăţământ superior care au dobândit competenţe şi abilităţi 106 . 4. urmând ca SPAS. de lipsă de informare şi educaţie. victimele sunt manipulate şi intoxicate cu naraţiuni cum că în altă parte curge „miere şi lapte”. Deschiderea cazului şi asistarea socială Abordarea acestor cazuri poate fi realizată de către asistenţi sociali specializaţi. „postură de victimă “. DGASPC şi ONGurile să continue planul de servicii şi/sau de intervenţie pentru reintegrarea şi monitorizarea medicală. putem spune că aceste aspecte triste însă reale ţin de apartenenţa la anumite grupuri.cereau indulgenţe şi milă sau chiar ameninţau cu moartea în cazul în care această îi incrimina. şcolar sau social real. . ASP. minorii provenind din familii cu un venit scăzut care se confruntă cu dificultăţi materiale. ceea ce tinde să determine uneori. dar în special prin „cercul de prieteni sau alte persoane de încredere” creează în victimă entuziasm. adică a celor care muncesc (de obicei) în alte zone geografice decât cea în care se află victima fie că se află în tară sau în afara ţări. de o dorinţă de câştig imediat fără a avea sau a şti ce înseamnă o calificare profesională căutată pe piaţa muncii. ISJ. stimă de sine scăzută. Sumarizând. că „viaţa este uşoară” şi că în general ce trebuie să faci dacă vrei să îţi fie bine este doar să „mergi acolo şi totul va fi în favoarea ta”. Când autorităţile implicate (IJP. Această sintagmă poate sugera neadaptare şcolară. lipsă de încredere în sine. Parchetul şi Instanţa) încheie investigarea şi finalizează cazul trebuie să informeze în scris DGASPC şi să menţioneze dacă minorul nu mai se află în pericol. o înflăcărează. 3. ceea ce se numeşte în literatura de specialitate. Astfel de mesaje transmise pe mai multe canale. şcolară. psihologică. .Cauzele traficului şi exploatării minorilor Aşa cum ne arată practica noastră de zi cu zi dar şi din analiza de cazuri şi practica altor instituţii există cauze ce ţin de următoarele: .aspecte educaţionale arătându-ne în general că nivelul de instruire este redus. chiar este sfătuită să nu vorbească cu prea multă lume “că nu sunt locuri pentru toţi pentru început”. ea se mobilizează şi îşi doreşte să plece cât mai repede.aspectele socio-economice care implică nivelul de trai. promovarea în exces a poveştilor de succes. familială şi în general socială a minorului.aspecte ce ţin de “modelul de succes”. fără un suport familial. Menţionăm că ameninţările erau inclusiv la adresa persoanei care o însoţea pe victimă reprezentant legal sau specialist aceştia fiind chiar fotografiaţi cu telefonul mobil de către rudele sau apropiaţii agresorilor cu ocazia aşteptării pe holul sau în sălile instanţelor de judecată. copii fiind în general neglijaţi în unele cazuri până la limita abandonului.

medicul de 107 . educaţie. Astfel. recomandăm ca procesul de evaluare iniţială şi complexă să fie iniţiate de urgenţă. Printre informaţiile primare trebuie să se descrie o situaţie de abuz în care să fie necesară o intervenţie imediată. evidenţierea altor factori interni sau externi. şcoala. evidenţierea resurselor personale. vecini. 5. sănătate. există şi alte victime (alţi copii sau adulţi). Etapa de evaluare propriu-zisa şi asistarea socială Presupune explorarea problemei. persoane cu care beneficiarul locuieşte şi date despre locul unde locuieşte. atât pentru copil şi familia acestuia cât şi pentru specialist. culegerea informaţiilor din teren. 6. observarea stării sociale individuale. urmând ca cea de-a doua întrevedere să fie obligatoriu în locul în care beneficiarul locuieşte. dar nu înainte de verificarea stării de fapt (a informaţiei). Evaluarea este corelată cu evaluările celorlalţi specialişti pentru a crea o strategie de intervenţie ce are în vedere un ansamblu de măsuri şi servicii ce se vor plia pe nevoile beneficiarului dar şi pe resursele comunitare existente. venituri etc. potrivit nevoilor sociale identificate la beneficiar. rude.profesionale în procesul de formare profesională continuă atât din punct de vedere teoretic cât şi practic în acest domeniu. au mai fost sesizate şi alte instituţii şi protecţia imediată a victimei Prima întrevedere pe care o avem cu victima trebuie să aibă loc în condiţii bune. bineînţeles după confirmarea abuzului. educaţionale. Astfel. Pentru a completa tabloul informaţional asistentul social poate culege date de la rude. Ca regulă generală la început se procedează la culegerea datelor de identificare. Astfel din momentul în care cazul a fost desemnat asistentului social de către managerul de caz. familiale. întrevederea poate avea loc atât la domiciliul clientului cât şi la locul de muncă al asistentului social sau într-un loc stabilit de comun acord. informaţii despre conjunctura în care s-a desfăşurat episodul traumatizant. iar recomandările specialistului să ajungă la coordonatorul de caz pentru a putea fi corelate cu recomandările şi concluziile celorlalţi specialişti solicitaţi să evalueze cazul în vederea măsurilor de protecţie ce se impun. familiale sau comunitare care pot ajuta victima. pentru a putea dezvolta şi stabilii relaţii reciproce de încredere. informaţii şcolare. social şi psihologic şi identificarea nevoilor individuale de baza pentru stabilirea primilor paşi până la evaluarea şi intervenţia propriuzisă. Evaluarea are ca scop elaborarea unei strategii de suport care să conţină un ansamblu de măsuri şi servicii. locul de munca. în momentul în care avem confirmarea unui episod de abuz se stabilesc timpii de intervenţie în funcţie de riscul ca abuzul să se repete. Etapa de evaluare iniţială şi asistarea socială După sesizare şi înregistrarea cazului etapa de evaluare iniţială presupune culegerea informaţiilor primare de la cei care au referit cazul presupune informaţii din domeniul medical. informaţii despre grupul de prieteni. de sănătate.

ce probleme personale au părinţii şi cum afectează acestea cadrul general al familiei sau în particular copilul şi care sunt reacţiile acestuia. poliţistul de proximitate. preotul comunităţii. care este gradul traumei. 108 . iniţierea în educaţia antreprenorială etc. care sunt „scările” prin care el conştient sau inconştient încearcă să iasă singur din această situaţie sau cum acţionează sistemul propriu de autoprotecţie. Fără o reclădire a stimei de sine şi a încrederii în sine demersul va fi un eşec încă din faza de propunere şi copilul îşi va pierde siguranţa. al grupului de apartenenţă şi al comunităţii în general. personalitatea în dezvoltarea a copilului. să creadă în depăşirea problemelor apărute în reuşita sa. Esenţa acestei acţiuni are la bază mobilizarea tuturor resurselor din jurul copilului adică familia. În ceea ce priveşte reţeta de succes ea nu poate fi enunţată decât de la caz la caz în funcţie de problematica implicată. grupul de prieteni alte resurse. mai precis care a fost frecvenţa şi intensitatea formei sau formelor de abuz precum şi cum încearcă victima să depăşească singur aceste momente. completarea studiilor în diferite forme de învăţământ. După această etapă de lucru care chiar dacă a fost enunţată prima nu se finalizează prima urmează aflarea situaţiei familiale. educaţia şi starea de sănătate. modelele familiale cunoscute dezvoltate şi practicate de părinţi în special în cazul în care copilul nu răspunde la stimulul lor (nu face ce spun aceştia). al familiei. refacere şi recuperare care trebuie să duca la mobilizarea copilului şi la reclădirea sa în punctele în care a fost afectată. participarea la cursuri de calificare pentru o ocupaţie mai bine plătită sau mai căutată pe piaţa muncii. care sunt relaţiile familiale. mediul de viata. mobilizat şi convins să creadă în sine. Familia beneficiarului va fi informată despre acest demers şi despre scopul sau final. Din momentul conferinţa de caz s-a finalizat şi asistentul social a primit cazul în evaluare toţi paşii importanţi de urmat au ca obiectiv principal completarea tabloului informaţional cu date corecte şi concrete despre victimă şi agresor şi tot ceea ce se petrece în jurul acestora precum şi tabloul abuzului. etc. O altă etapă este cea legată de evaluarea familiei din punct de vedere material si sprijinul acesteia prin căutarea de resurse imediate pe termen scurt precum şi încercarea de a crea la nivelul familiei a unei autonomii financiare sau materiale şi mobilizarea beneficiarilor în găsirea unui loc de muncă. 7. Descrierea sumară a activităţii asistentului social şi asistarea socială Activitatea asistentului social în cadrul echipei de investigare şi de reintegrare a victimei constă în primul rând în identificarea împreună cu ceilalţi specialişti a formei de abuz. comunitatea în general. asistentul social. După recomandările finale asistentul social şi clientul discută situaţia reală şi împreună creează şi negociază un program de intervenţie. Doar astfel clientul va putea fi motivat. După finalizarea culegerii de informaţii din sursele susmenţionate asistentul social procedează la sistematizarea materialului pe categorii şi stabileşte în acelaşi timp factorii cauzali şi de risc care au produs trauma astfel încât prin măsurile pe care le recomandă să îndrume beneficiarul către resurse reale care există la nivelul său personal.familie.

. asistentul social îşi propune un plan de lucru care are în vedere: . a mediului de viaţă.monitorizare. Misiunea principală a asistentului social actuale este de a evalua situaţia în care se afla victima precum şi de a le asista pe acestea cu mijloacele specifice muncii de asistent social. de gelozie.De la primele contacte cu aceştia asistentul social va aduce în atenţie copilului şi familiei acestuia. de izolare sau de autoizolare. rolul pe care îl are în investigarea cazului. Toate cele enumerate mai sus intra în categoria stărilor. de accesul la arme (de foc sau albe) sau la obiecte cu care anterior au mai fost săvârşite fapte penale. precum şi a modelelor comportamentale pe care copilul le cunoaşte şi ar putea să le preia. În baza analizei nevoilor de bază. . de consumul de droguri (în special alcool). de starea de sănătate psihică (depresia). .consiliere. cu alte servicii guvernamentale sau neguvernamentale şi prin implicarea membrilor comunităţii. asistentul social va urmări aspecte legate de riscul de recidivă (de a deveni din nou victimă sau chiar de a prelua modelul şi a deveni agresor) a clientului său. de comportamentul de control al furiei (managementul furiei).sprijin material. În cadrul itemilor cantitativi ai evaluării asistentul social va surprinde date de identificare ale părţilor. calitatea lor. putem face aprecieri legate de situaţia de risc şi gradul de recidivă. În evaluarea sa specialistul va surprinde prin mai mulţi itemi viaţa şi problematica clientului atât din punct de vedere cantitativ cât şi calitativ. După conferinţa de caz în care echipa interdisciplinara hotărăşte tipul intervenţiei şi după ce s-a decis preluarea cazului de către serviciul social. . Astfel. clientului în legătură cu drepturile sale şi demersurile ce ar putea iniţiate precum şi finalitatea acestora. a gradul de relaţionare cu familia sau cu mediul de apartenenţă. comportamentelor şi atitudinilor de „culoare galbenă” adică „de atenţie”. de starea de tensiune între părţi şi de escaladarea violenţei.evaluarea socială: . a stării de sănătate şi de dezvoltare a copilului (fizică şi psihică).evaluarea primară. precum şi limitele profesionale în care se poate încadra şi care sunt rolurile lor. date de contact de la persoane apropiate sau 109 . în componenţa calitativă a evaluării. .referire către alte instituţii care ar putea completa paleta intervenţiilor sociale sau care pot oferii aceleaşi servicii pe un timp mai îndelungat sau care sunt specializate pe un anumit tip de serviciu.informarea. a gradului de implicare în procesul de educaţie sau de instrucţie (implicare şi rezultate). Activitatea asistentului social nu poate fi imaginată altfel decât în parteneriat cu alţi specialişti.îndrumarea şi însoţirea clientului la diferite instituţii şi autorităţi şi intermedierea relaţiei cu acestea. Un alt segment calitativ ce are în atenţie recidiva este legat de ameninţări promovate de părţi (victima – făptuitor). .

planul conţine obiective care trebuie atinse. trebuie să evidenţieze importanţa şi consecinţele abuzului prin trafic sau exploatare. iar familia a devenit autonomă şi poate să răspundă tuturor nevoilor minorului fără sprijinul serviciilor sociale. În toate demersurile sale alături de copil. precum şi persoana. profesionale. Asistentul social poate aprecia ca reuşită. medicale şi sociale aflate în dezechilibru. programe de evitare a riscului de victimizare prin expunerea la persoane periculoase sau situaţii ameninţătoare. aspecte familiale ce trebuie schimbate. deci în general abordarea unor tactici de descurajare a agresorului şi minimalizare pericolelor. intervenţia sa.specialişti din instituţii ce au intrat în contact cu clienţii şi pot oferi informaţii despre aceştia în scopul identificării altor victime sau a potenţialelor victime. Închiderea cazului Închiderea cazului poate fi făcută în momentul în care beneficiarul a ieşit din perioada de monitorizare şi au dispărut factorii de risc care au dus la abuz. competenţe parentale. Întâlnirile de grup cu părinţii şi specialiştii se fac în scopul discuţiilor deschise despre nevoi. Astfel. instituţia. De asemenea pot fi menţionate alte servicii comunitare ce pot acorda asistenţă beneficiarului. Servicii şi asistarea socială a copilului victimă Serviciile şi asistarea copilului victimă presupun propuneri concrete şi ameliorarea aspectelor comportamentale. 10. care în esenţa lor formulează strategii. 8. Monitorizarea Evaluarea şi reanalizarea planului de către specialist şi părinte după perioadă stabilită. 110 . asistentul social îi va propune acestuia măsuri de protecţie şi autoprotecţie. 9. Planul de servicii pe care părintele îl ia la cunoştinţă porneşte de la măsurile ce trebuiesc luate pentru a putea soluţiona situaţia în care se află copilul. Concluzii Asistarea socială a copilului victimă (abuz şi/sau trafic de persoane) pot sa aibă un impact pozitiv asupra sa numai prin participarea la şedinţele de consiliere şi la activităţile întreprinse în cabinetele specializate. evidenţierea progreselor cât şi a stagnărilor şi eventual prelungirea lui până la atingerea obiectivelor propuse în lucrul cu minorul victimă şi familia sa. factori ai abuzului care trebuie eliminaţi. educaţionale. rolul. disciplină pozitivă şi mai ales. atunci când nevoile copilului implicat au revenit în normalitate. ameliorate sau monitorizate. adică atunci când a fost restabilit un minim echilibrul în sistem. Finalitatea intervenţiei sociale în acest caz are ca scop reechilibrarea în plan social şi emoţional şi a minimalizării efectelor negative dezvoltate în plan personal şi comunitar. resursele şi timpul pus la dispoziţie pentru ca specialistul să lucreze la intervenţie alături de familie.

2004 17. R. A.. Ghid de prevenirea a traficului de fiinţe umane. Gafta. Bucuresti. Violenţă domestică şi maltratarea copilului.. Alternative Sociale Iaşi..crj. Roth-Szamoskozi Maria..ro/reforma. D. S. 2006 14. 2000. Infracţiune. Rădulescu. Organizaţia Salvaţi Copiii. Bibliografie 1. N. Iaşi. Organizaţia Salvaţi Copiii.. Mariana. Editura MarLink . Elemente de asistenţă socială. 2. Luca. Tratat de asistenţă socială. Ştefăroi.. UNICEF. 9. 2005 13. Bocancea. Krogstrug . Onu. Petrescu. M.V.UNICEF. S.G. Bucureşti. Muntean. G. 1999. http://www. Introducere în asistenţa socială a familiei şi protecţia copilului.. 5. Iovu. G. 2005 15. 1999. L. 2006 16. trebuie să se ţină cont de formarea specialiştilor şi diversificarea serviciilor sociale atât pentru victimă cât şi pentru agresor. 2003 6. Prună. Neamţu. Devianţă. Iaşi.. Model restaurativ de asistare complexă a cazurilor ce au ca obiect infracţiuni comise de minori. Editura Eurostampa. 3. 4. 2000 12. Mateuţ. 2005. Ghid juridic privind protecţia copiilor şi a familiei. ). Victimă.. Editura Lumina LEX. Centrul de Mediere şi Securitate Comunitară Iaşi.copii. criminalitateşi patologie socială. 8... 2007.. Neamţu. ( coord. C. Ana. Editura Polirom.Rezultatele lucrului cu copilul victimă pot consta în faptul că acesta învaţă să recunoască situaţiile de abuz potenţial. Alternative Sociale Iaşi. să se apere cunoscându-şi drepturile şi să vorbească despre situaţiile problemă profesioniştilor din jurul său. R. Tărniceriu. Corneliu. să-şi respecte propriile sentimente. Editura Tehnică Chişinău. http://www. 11. Editura IMPAKT.. Cluj Napoca. Spânu. Pentru o mai bună eficientizare şi o evoluţie a serviciilor în domeniul protecţiei copilului victimă. Asociaţia Alternative Sociale şi Asociaţia Magistraţilor Iaşi. Violenţele intrafamiliale. Editura Polirom Iaşi. Infractor.. Traffiching in human beings in south eastern europe. Traficul de fiinţe umane. Bucureşti. Protecţia copilului.Dublea. Iaşi . Loghin. Practica asistenţei sociale.ro 18. 2006.php 111 . Bucureşti. Ghid de bune practici pentru prevenirea abuzului asupra copilului. C. G. E. Ghid de informare. 10.. 1998. E. Luca. Bucureşti 7. 2004. Editura Polirom Iaşi. Ghid de practici institutionale în instrumentarea cauzelor cu minori.

Anexe Fişă iniţială de preuare a cazului Data _______________ Ora ____________ Numele şi prenumele persoanei solicitante: __________________________________________________________________________ __________________________________________________ Adresă / Numărul de telefon: __________________________________________________________________________ __________________________________________________ Prezentarea problemei pe scurt __________________________________________________________________________ __________________________________________________________________________ __________________________________________________________________________ __________________________________________________________________________ __________________________________________________________________________ __________________________________________________________________________ __________________________________________________________________________ __________________________________________________________________________ __________________________________________________________________________ __________________________________________________________________________ __________________________________________________________________________ ______________________________________________________ Concluzii / Recomandări __________________________________________________________________________ __________________________________________________________________________ __________________________________________________________________________ __________________________________________________________________________ __________________________________________________________________________ __________________________________________________________________________ __________________________________________________________________________ __________________________________________________________________________ __________________________________________________________________________ __________________________________________________________________________ __________________________________________________________________________ ______________________________________________________ 112 .

Specialist ___________________ Fişa şedinţei de consiliere individuală Data ________________ Locul desfăşurării___________________________________________________ Numele şi prenumele ____________________________________ Vârsta ____________ Ocupaţia _____________________________ Conţinut __________________________________________________________________________ __________________________________________________________________________ __________________________________________________________________________ __________________________________________________________________________ __________________________________________________________________________ __________________________________________________________________________ __________________________________________________________________________ __________________________________________________________________________ __________________________________________________________________________ __________________________________________________________________________ __________________________________________________________________ Probleme remarcate de specialist __________________________________________________________________________ __________________________________________________________________________ ______________________________________ Concluzii / Recomandări __________________________________________________________________________ __________________________________________________________________________ __________________________________________________________________________ __________________________________________________________________________ __________________________________________________________________________ ________________________________________________________________ Specialist ______________________________ 113 .

Date generale despre copil: Nume Sex Data naşterii Z Z L L A A Nivel de educaţie (nr. ultima şcoala pe care a frecventat-o U Localitatea R Domiciliul legal Judeţul Adresa . clase absolvite) Frecventează şcoala: Da Nu Dacă Da. care Dacă Nu.Fişă de monitorizare (cazuri exploatare prin muncă) Prenume Vârstă Rangul naşterii Porecla I.

Date despre părinţii copilul Prenume Nume Tata Mama .Adresa la care locuieşte: U Localitatea R Judeţul Adresa Da Nu Unde trăieşte copilul În familia naturală În centru de plasament Da Nu La familia lărgită Da Nu La o persoană / familia Da Nu La asistent maternal profesionist Da Altele Nu Z Z L L A A Data la care a fost găsit muncind Locul în care a fost găsit muncind II.

Nivel de educaţie Mama Tata Fără şcoală Şcoală primară Şcoală generală Şcoală profesională Şcoală complementară Liceu Studii postliceale şi universitare Nivelul veniturilor Tata Mama Ocupaţia Muncitor calificat Muncitor necalificat Şomer Zilier Patron Fără ocupaţie Altele Domiciliul legal/ reşedinţa – tata Localitate Judeţul Adresă .

ore Pe sapt fara 1. Nu Dacă DA care: Victima traficului intern Victima traficului extern Prostituţie Pornografie Trafic de droguri Cerşetorie Munca de servitor Munca în agricultor Alte activităţi ilicite: Da 1. 5. Durata zile sapt luni pe zi cu fara cu Perioada Contract Plata Forme ale muncii copilului (Convenţia 182/1999) Nr. 2. 7. 4. . 3. 6. 9. crt Tipul de activitate Nr. 4. 8. 2. 3.Adresa la care locuieşte mama Localitate Judeţul Adresă II.

12. . 20. 11. 13.III. 22 Munca sub pământ (în mină) Munca în construcţii şi/sau demolări Munca în spaţii restrânse Munca prin manipularea de maşini. 4. 14. 2. 21. Forme ale muncii copilului (conform recomandării 190/1999) 10. 16. 18. materiale sau instrumente periculoase Munca prin manipularea de maşini. 3. 19. materiale sau instrumente periculoase Munca prin manipularea sau transportul unor greutăţi Munca la temperaturi extreme (sub 0ْ C sau peste 40ْC) Munca în condiţii de zgomot Munca pe o perioadă prelungită Munca în timpul nopţii Muncă în condiţii de vibraţii Munca la înălţime Altele: Da Nu 1. 15. 17.

Tulburări de nutriţie 3.2) e. Tuberculoză 4.a.3) IV.3) Da Nu Da Nu De ce munceşte? a) pentru „bani de buzunar” b) m-au forţat părinţii c) m-a forţat “şeful găştii” d) c asă mă întreţin e) trebuie să-mi ajut părinţii f) Altele/ care: f.1) e. Infecţii cu transmitere sexuală 5.La cine munceşte? a) părinţii – în gospodăria proprie b) rude c) angajator sistem privat d) angajator sistem public e) alte persoane / care e.Dacă Da câte absenţe 2. Accidente 10.2) f. Boli dermatologice . Delincvenţă Da Nu 1. Consecinţe ale exploatării copilului prin forme grave de muncă Da Nu 8.Frecvenţa redusă la şcoală 1.1) f. Handicap 12. A devenit copil al străzii 11. a dacă Da câte zile 9.

Tipul intervenţiei Data începerii intervenţiei Modalităţi specifice de intervenţie pe caz Data finalizării Nr. 5. 2. luna SPSPC IT IJP IŞJ DSP OPA Sindicate Patronate Altele V. 3. b) IV. Nr. a) 13. 8. A necesitat spitalizare 13. 4. 3. Altele / specificaţi: 13. 7. A primit tratament ambulatoriu 7. înregistrare a cazului 1.6. Copil retras din formele grave de muncă Acţiuni de reabilitare Caz închis prin semnalare nejustificată Caz în monitorizare Semnătura _______________________ . 9. 6. 4. 2. crt Modul de rezolvare a cazului Modul de rezolvare a cazului 1. Instituţia Nr.

Unicitatea copiilor – potenţialul şi vulnerabilitatea acestora. din anul 1948. Copiii. anul adoptării Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului. statutul minorităţilor etc. neglijenţă sau trafic. Statele trebuie să militeze pentru încetarea justificării adulţilor privind violenţa asupra copiilor. Franţa. veniturile şi originea etnică. sunt îndreptăţiţi să se bucure de toate drepturile garantate de numeroasele instrumente internaţionale ale drepturilor omului care au fost adoptate de-a lungul timpului. exploatarea economică sau implicarea copiilor în conflictele armate . Totuşi. . Nu poate exista nici un compromis în contestarea violenţei asupra copiilor. Conform Global Initiative to End All Corporal Punishment of Children (Iniţiativa Globala pentru Încetarea tuturor Pedepselor Corporale aplicate Copiilor). Fiecare societate. studiile privind violenţa asupra copiilor confirmă că există violenţă în toate ţările lumii. fie că aceasta este acceptată ca „tradiţie” sau mascată sub forma „disciplinei”. ci necesită schimbarea „mentalităţii” societăţilor şi a condiţiilor economice şi sociale de bază asociate cu violenţa. În fiecare regiune. Fiecare copil are dreptul la protejarea integrităţii sale fizice şi psihice împotriva oricărei forme de abuz. cel puţin 106 ţări nu interzic aplicarea pedepselor corporale în şcoli. violenţa asupra copiilor este aprobată din punct de vedere social şi este frecvent legală şi autorizată de stat. începând cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Aceasta nu înseamnă doar pedepsirea abuzatorilor. neglijenţei şi traficului din perspectiva reglementărilor internaţionale Ioana Atasiei* La nivel mondial peste 275 milioane de copii sunt expuşi abuzurilor. în contradicţie cu obligaţiile privind drepturile omului şi cu nevoile de dezvoltare ale copiilor. au fost elaborate. clase sociale. poate opri violenţa asupra copiilor. peste 60 de tratate şi convenţii internaţionale ce privesc abolirea sclaviei. Astfel. administrarea justiţiei. dependenţa de adulţi – face să devină imperativ faptul că au nevoie de mai multă.au provocat întotdeauna o reacţie energică a comunităţii internaţionale şi o unanimă condamnare a lor deşi nu există încă o modalitate rapidă de a interveni şi de remedia situaţia. Toate au drept concepte * Ioana Atasiei este avocat în Baroul Iaşi şi psihopedagog. Are un master în Drepturile Omului la Universitatea Central Europeană din Budapesta. nu de mai puţină protecţie împotriva violenţei. de contextul economic sau social.Dreptul copilului de a fi protejat împotriva abuzului. 147 de ţări nu interzic aplicarea acestora în instituţii de îngrijire alternativă şi doar 16 ţări au interzis aplicarea pedepselor corporale acasă. traversând culturi. mutilarea genitală . Ungaria şi a lucrat ca şi avocat asistent la Curtea Europeana a Drepturilor Omului din Strasbourg. educaţia. traficul. Formele extreme de violenţă asupra copiilor – incluzând exploatarea sexuală. indiferent de cultura acesteia. Această problema este una dintre cele mai mari provocări ale timpurilor noastre în ceea ce priveşte drepturile omului. ca şi persoane.

să fie pedepsite prin lege. conţin prevederi ce se referă la eliminarea violenţei împotriva copiilor sau la măsuri specifice de protecţie a copiilor. Drept urmare. Astfel. ambele elaborate în anul 1966. civile. economice. Sociale şi Culturale include dispoziţii care prevăd ca statele membre ce ratifică Convenţia să ia toate măsurile necesare în vederea protejării copiilor împotriva exploatării economice şi sociale. adoptată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite în 1959 a prevăzut un număr de 10 principii. copiii beneficiază de drepturile şi procedurile stabilite în Convenţia Internaţională cu privire la Drepturile Economice. securitate socială. este instrumentul legal internaţional acceptat de cel mai mare număr de state. incluzând copiii. care au urmărit a stabili drepturi separate pentru copii (dreptul la educaţie. incluzând de asemenea prevederi ce se referă la tratamentul adecvat aplicat copiilor acuzaţi sau condamnaţi în urma proceselor penale şi anume separarea acestora de adulţi în instituţiile unde aceştia sunt încarceraţi. Aceste tratate internaţionale. sociale şi culturale formulate pentru a răspunde nevoilor specifice ale copilului. încă din etapele de început ale activităţii Naţiunilor Unite. dar şi pentru ca folosirea copiilor în activităţi ce sunt periculoase sănătăţii şi dezvoltării acestora. Este primul document care face referire la drepturile copilului. Declaraţia din 1959 a însemnat primul pas către recunoaşterea copilului ca persoană cu propriile sale drepturi. din punct de vedere legal. opţionale din punct de vedere legal. copii au fost protejaţi. a fost adoptată de Naţiunile Unite în anul 1989. Deşi.discriminarea. Convenţia. de către instrumente internaţionale ce se referă la drepturile omului în general. Acestea 122 . Convenţia stabileşte o serie de principii legale şi standarde detaliate care ar trebui să guverneze toate legile. exceptând cazurile când legea aplicabilă copilului stabileşte limita majoratului sub această vârstă”. Cele 42 de articole principale stabilesc o serie de drepturi politice. Declaraţia Drepturilor Copilului. Convenţia Internaţională cu privire la Drepturile Civilie şi Politice interzice expres aplicarea pedepsei cu moartea copiilor şi tinerilor sub 18 ani.1 ca fiind „ orice persoană cu o vârstă mai mică de 18 ani. egalitatea în drepturi şi recunoaşterea demnităţii fiecărei persoane. Convenţia Internaţională cu privire la Drepturile Economice. comunitatea internaţională a recunoscut nevoia unei reglementări specifice care să protejeze drepturile copilului în special şi nu într-un context al drepturilor omului în general. De asemenea.). Sociale şi Culturale şi în Convenţia Internaţională cu privire la Drepturile Civilie şi Politice. care recunoaşte fără nici un dubiu personalitatea distinctă şi într-o continuă dezvoltare a copilului. Convenţia cu privire la Drepturile Copilului. protejare împotriva oricărei forme de abuz şi neglijenţă etc. definit de Convenţie în art. la fel cum toate aceste instrumente internaţionale precizează că drepturile ce le promovează se aplică tuturor persoanelor. politicile şi practicile ce se referă la copii. obligatorii pentru statele care le-au ratificat. nume şi cetăţenie. ce prevede standarde obligatorii din punct de vedere legal.centrale non . pe baza egalităţii de şanse. fiind ratificat de un număr de 192 de state. însă Declaraţia cuprinde în exclusivitate drepturi protective şi nu cuprinde proceduri care să asigure implementarea acestora.

de către o persoană sau un grup. inclusiv abuz sexual. pornografiei şi prostituţiei infantile. De asemenea. dar şi sub formă de tentativă. adoptat în sesiunea a patruzeci şi doua a Comitetului din iunie 2006. a reprezentantului ori reprezentanţilor legali sau a oricărei persoane căreia ia fost încredinţat”. vătămare sau abuz. 2002): „folosirea în mod intenţionat a forţei fizice sau a puterii. dar şi sprijin în reintegrarea lor în sânul societăţii. care are sau poate avea ca rezultat afectarea de fapt sau potenţială a sănătăţii. de abandon sau neglijenţă. în vederea protejării copilului împotriva oricăror forme de violenţă. Astfel. Protocolul prevede faptul ca statele membre să ia măsurile necesare pentru a închide orice locaţie unde au fost săvârşite infracţiunile prevăzute în prezentul Protocol dar şi de a confisca toate instrumentele care au ajutat sau au rezultat în urma săvârşirii activităţilor incriminate. Numeroase articole ale Convenţiei prevăd drepturi ale copilului la integritate fizică şi personală şi stabilesc standarde ridicate pentru protecţie. în timpul cât se afla în îngrijirea părinţilor sau a unuia dintre ei. care prevăd dispoziţii mai detaliate în ceea ce priveşte protecţia copiilor împotriva unor forme speciale de violenţă şi abuz. Aceste obligaţii au fost susţinute şi de către Comitetul pentru Drepturile Copilului de la Geneva care a subliniat în numeroase ocazii necesitatea ca orice formă de violenţă asupra copilului să fie interzisă.al Comitetului pentru Drepturile Copilului. dezvoltării sau demnităţii copilului”. fizic sau mental. Convenţia cu privire la Drepturile Copilului este suplimentată de către două Protocoale Opţionale. Protocolul prevede dispoziţii care se referă la tratamentul copilului victimă a traficului. Astfel. Comentariul General nr. sociale şi educative corespunzătoare. ambele adoptate în anul 2000. În ultimul Raport al expertului independent pentru studiul ONU privind violenţa asupra copilului se relevă următoarele statistici în ceea ce priveşte impactul violenţei asupra copiilor: 123 . Prostituţia şi Pornografia Infantilă defineşte într-o primă fază aceste forme de abuz asupra copilului după care cere statelor membre să incrimineze aceste activităţi nu numai în forma lor terminată. Protocolul Opţional cu privire la implicarea copiilor în conflicte armate limitează implicarea copiilor în conflicte armate la cei peste 18 ani şi obligă statele să ia toate măsurile necesare pentru a asigura reabilitarea fizică şi psihică a acestora. Această definire a violenţei este reluată de definiţia din Raportul mondial privind violenţa si sănătatea (World Report on Violence and Health. art.cu privire la Protecţia Copilului împotriva oricărei forme de pedeapsă sau tratament inuman . supravieţuirii. evidenţiază obligaţia statelor de a interzice şi de a elimina orice formă de pedeapsă corporală şi alte forme de pedeapsă degradante prin măsuri legislative şi educative adecvate.includ promovarea protecţie copiilor împotriva violenţei. administrative.8 . Nu în cele din urmă. prin ameninţare sau de fapt. de rele tratamente sau de exploatare. Protocolul Opţional cu privire la Vânzarea Copiilor. copii sunt expuşi celor mai grave forme de violenţă. 19 din Convenţie prevede ca „Statele părţi vor lua toate măsurile legislative. împotriva unui copil. În întreaga lume. neglijenţei şi oricărei forme de trafic.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a estimat. Acestea includ copiii cu dizabilităţi. 3 milioane de fete şi femei sunt supuse mutilării genitale în fiecare an. Estimările UNICEF. 1. 9. OMS estimează că rata omorurilor în rândul copiilor a fost în anul 2002 de două ori mai mare în ţările cu venituri mici. joacă un rol important. că aproape 53. statutul. 124 • .21 la 100. copiii cu vârste mai mici prezintă un grad mai ridicat de risc la violenţa fizică. • Conform unei estimări OMS. iar cu 25% mai puţini copii erau implicaţi în munci periculoase. Cele mai mari rate ale omorurilor în rândul copiilor apar la adolescenţi.09 pentru băieţi). respectiv 1. dintre care 126 de milioane erau implicaţi în munci periculoase. rolurile stereotipizate şi factorii socioeconomici. prin folosirea datelor limitate existente la nivel naţional. Global School-based Health Survey (Studiul global privind sănătatea. 150 de milioane de fete şi 73 de milioane de băieţi sub 18 ani au fost forţaţi să întreţină raporturi sexuale sau au trecut prin alte forme de violenţă sexuală care au presupus contact fizic.2 milioane erau victime ale traficului. Totuşi. incidenţa exploatării copiilor prin muncă a scăzut cu 11%. • Conţinând informaţii despre un număr mare de ţări în curs de dezvoltare. în special băieţi cu vârste între 15 şi 17 ani (3.28 pentru fete. 2. comparativ cu estimările publicate în 2002. Estimările din anul 2000 arătau că 5. vârsta. • OMS estimează că. De asemenea. iar 1. modelele sociale şi culturale de comportament. dar fetele prezintă un risc mai ridicat la violenţa sexuală. • Estimări recente ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM) indică faptul că. în timp ce violenţa sexuală îi afectează predominant pe cei care au ajuns la pubertate sau la adolescenţă. neglijare şi la prostituţia forţată. publicate în 2005.000 de persoane).06 pentru băieţi) şi în rândul copiilor între 0 şi 4 ani (1. sexul sunt printre numeroşii factori asociaţi riscului la violenţă cauzatoare de moarte.7 milioane de copii erau victime ale muncii forţate. Băieţii prezintă un grad mai ridicat de risc la violenţa fizică decât fetele. Dezvoltarea economică. ca urmare a omorurilor. Studiile realizate la scară redusă scot în evidenţă faptul că anumite grupuri de copii sunt deosebit de vulnerabile la abuzuri.58. între 100 şi 140 de milioane de fete din lume au fost victimele unei forme de mutilare genitală a femeilor. cum sunt veniturile şi educaţia.8 milioane erau implicaţi în prostituţie şi pornografie.99 pentru fete. 218 milioane de copii erau exploataţi prin muncă. Terorizarea copiilor este frecventă şi în ţările industrializate. în anul 2002.000 de copii au murit în lume. Conform studiilor realizate de OMS. realizat în şcoli) a descoperit recent că între 20% şi 65% din copiii de vârstă şcolară au fost agresaţi verbal sau fizic într-un interval de 30 de zile. în anul 2002. sugerează că în Africa Subsahariană. în anul 2004. Egipt şi Sudan. comparativ cu ţările cu venituri mari (2.

precum şi atingând obiectivele asupra cărora s-a căzut de acord la nivel internaţional. Abuzatorii pot varia în funcţie de vârsta şi gradul de maturitate al victimei şi pot include părinţii.violenţă fizică. cum sunt Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului. Abordând aceste provocări. comportamentul agresiv. cu sau fără aprobarea publică sau tacită a ministerelor educaţiei şi a altor autorităţi care coordonează şcolile. Convenţia cu privire la Drepturile Copilului cere Statelor Părţi să ia toate măsurile corespunzătoare pentru a se asigura că disciplina în şcoli este administrată într-un mod care corespunde cu convenţia. sexuală şi psihologică. Abuzurile asupra copilului în mediul educaţional pot fi destul de frecvente. Terorizarea este frecvent asociată cu discriminarea elevilor care provin din familii sărace sau din grupuri etnice marginalizate sau cu caracteristici individuale speciale (de ex. În anumite societăţi. urbanizarea. Pedepse corporale cum sunt bătaia sau lovirea cu băţul reprezintă practici standard în şcolile dintr-un mare număr de ţări.pe cei aparţinând minorităţilor şi altor grupuri marginalizate. Apariţia violenţei sexuale în mediul familial este recunoscută din ce în ce mai mult. statele lumii trebuie să încerce eliminarea violenţei asupra copiilor. inclusiv bătăile sunt percepute drept o problemă disciplinară minoră. Violenţa profesorilor şi a personalului didactic. prevalenţa violenţei părinţilor sau a altor membri ai familiei asupra copiilor . alţii decât tatăl sau tatăl vitreg. în cele mai multe cazuri de membri de sex masculin ai familiei. care a inclus ţări dezvoltate şi în curs de dezvoltare. conform Raportului expertului independent pentru studiul ONU privind violenţa asupra copilului. Cele mai multe abuzuri au apărut în cercul familiei. un studiu realizat de OMS în mai multe ţări. Terorizarea este în mod obişnuit verbală. Violenţa în şcoli apare şi sub forma bătăilor şi a terorizării elevilor. copiii refugiaţi şi cei dislocaţi din anumite zone. dar aplicarea nu se face în mod uniform. Astfel. progresul tehnologic şi conflictele armate afectează modul în care tratăm copiii. dizabilitate fizică sau mentală).. include pedepse corporale. Inegalitatea din ce în ce mai mare a veniturilor. migraţia. ameninţările la adresa sănătăţii. precum şi neglijarea deliberată – au fost recunoscute şi documentate în ultimele decenii. înfăţişare. Abuzurile asupra copilului pot apărea în diferitele medii pe care copilul le frecventează. În mod similar. globalizarea. dar apare şi violenţa fizică. O trecere în revistă a studiilor din 21 de ţări (cele mai dezvoltate) a arătat că 7-36% dintre femei şi 3-29% dintre bărbaţi au declarat o victimizare sexuală în timpul copilăriei. fraţi sau surori. Şcolile sunt afectate şi de 125 . Din fragedă copilărie. Global Initiative to End All Corporal Punishment of Children (Iniţiativa Globală pentru Încetarea tuturor Pedepselor Corporale aplicate Copiilor) precizează că 102 ţări au interzis pedepsele corporale în şcoli. iar majoritatea studiilor au arătat că fetele au fost abuzate de 1. până la vârsta de 18 ani. a arătat că între 1% şi 21% dintre femei au declarat că au fost abuzate sexual înaintea vârstei de 15 ani. violenţă sexuală şi diferenţiată pe criterii de gen şi terorizarea copiilor. forme crude şi umilitoare ale pedepselor psihologice. copiii sunt vulnerabili la diferite forme de violenţă în casele lor. copiii străzii şi cei în conflict cu legea. în special HIV/SIDA. alţi membri ai familiei sau cei care au copiii în îngrijire. părinţii vitregi sau adoptivi.5-3 ori mai mult decât băieţii.

a vagabondajului sau a faptului că nu au un adăpost. poliţie. antrenori sportivi. Această creştere bruscă a violenţei în rândul copiilor de peste 15 ani apare chiar şi în regiuni cu rate reduse ale omorurilor şi implică luarea de măsuri pentru a restrânge comportamentul violent. în rândul elevilor de 13-15 ani. inclusiv al violenţei între cei de aceeaşi vârstă. rata omorurilor la băieţii între 15 şi 17 ani este de cel puţin trei ori mai mare decât la băieţii între 10 şi 14 ani. Datele disponibile indică faptul că. O creştere foarte mare şi bruscă a fost observată în ceea ce priveşte ratele violenţei (victimizarea şi abuzarea). Violenţa sexuală este comună atunci când este comisă de o persoană cunoscută copilului. profesori. răpirilor şi traficului. pălmuiţi sau răniţi în mod intenţionat de către un prieten sau o prietenă în ultimele 12 luni. ca şi 9% din fetele şi 16% 126 . arată un nivel ridicat de violenţă fizică în cadrul relaţiilor de prietenie dintre elevi. clerici. Copiii aflaţi în detenţie sunt adesea victimele violenţelor personalului. al celei legate de armele de foc şi de alte tipuri de arme. adesea pentru infracţiuni minore. angajatori). Copiii pot fi bătuţi. ci aşteaptă procesul. inclusiv ca formă de control sau de pedepsire. iar fetele prezintă un risc mărit la violenţe sexuale şi pe criterii de gen. în special în rândul băieţilor în jurul vârstei de 15 ani. Copiii sunt vulnerabili la violenţa sexuală şi la exploatarea de către membrii comunităţii. dar şi atunci când este comisă de o persoană pe care copilul nu o cunoaşte. Cercetări recente arată că violenţa este o caracteristică frecventă a relaţiilor dintre adolescenţi. 15% dintre fetele şi 29% dintre băieţii din Iordania au răspuns „da”. acestea fiind importante înainte şi în perioada adolescenţei. Comunitatea este o sursă de protecţie şi de solidaritate pentru copii. închişi în spaţii izolate şi supuşi unor tratamente umilitoare. În cel puţin 77 de ţări. cum ar fi dezbrăcarea în pielea goală şi lovirea cu băţul în faţa celorlalţi deţinuţi. Cei mai mulţi dintre aceştia au fost acuzaţi de delicte sau de infracţiuni minore şi au comis astfel de fapte pentru prima oară. pedepsele corporale şi alte pedepse violente sunt acceptate ca măsuri disciplinare legale în instituţiile penale. de exemplu. majoritatea copiilor aflaţi în detenţie nu au fost condamnaţi pentru o infracţiune. dar poate fi şi locul violenţei. a poliţiei. s-a estimat că. al violenţei bandelor. în cele mai multe părţi ale lumii. În ciuda obligaţiilor specificate în articolul 37 al Convenţiei cu privire la Drepturile Copilului de a se asigura că detenţia copiilor trebuie folosită doar ca măsură la care se recurge în ultimă instanţă şi pentru cea mai scurtă perioadă de timp. al violenţei fizice şi sexuale. Întrebaţi dacă au fost loviţi. în anul 1999. Mulţi sunt deţinuţi din cauza chiulului de la şcoală. cum ar fi membri ai familiei sau adulţi aflaţi într-o poziţie de încredere (de exemplu. în special cele legate de droguri.evenimentele din comunitate. În unele ţări. Copiii de vârste mai mari prezintă un risc mai mare la violenţă în comunitate. indicând că o serie de factori se întrepătrund la vârsta adolescenţei şi fac ca violenţa între cei de aceleaşi vârste să fie un lucru obişnuit. 1 milion de copii au fost privaţi de libertate. cum este. Rezultatele preliminare ale Studiului Global privind Sănătatea realizat în Şcoli. loviţi cu băţul. incidenţa culturii bandelor şi activităţile criminale ale acestora.

forţarea unui copil sa stea într-o poziţie incomodă sau jenantă. neglijare sau pedepse stochează aceste experienţe traumatice în memoria vieţii lui personale. traficul de persoane trebuie să fie combătut în Europa la fel de ferm ca şi traficul de droguri sau spălarea banilor. Atunci când victima este copil. ciupirea sau tragerea acestuia de păr. asupra căreia s-a căzut de acord la nivel internaţional. 6% dintre fetele şi 8% dintre băieţii din Zair şi 18% dintre fetele şi 23% dintre băieţii din Zambia. trântirea copilului. după traficul de arme şi cel de droguri. umilinţa. o curea. reprimarea şi pedepsirea traficului de persoane. relevante pentru combaterea traficului de persoane. etc. la rândul ei. Banca Mondiala si Salvaţi Copiii. Adeseori asociat cu crima organizată. traficul de persoane este a treia operaţiune ilegală în lume. fie ele universale sau regionale. Abuzul asupra copilului este o problema gravă şi în sânul societăţii româneşti. traficul de persoane poate fi naţional sau transnaţional. lovirea. fraudă. având ca punct de plecare Protocolul de la Palermo şi luând în considerare şi alte instrumente juridice internaţionale. Protocolul privind prevenirea. adăpostirea sau primirea de persoane. Convenţia Consiliului Europei.din băieţii din Namibia. Aplicarea unei „corecţii educative" sub forma bătăii provoacă nu doar durere fizică. ci şi durere psihică. potrivit unor anumite estimări. Protocolul de la Palermo conţine prima definiţie a termenului „trafic de persoane”. Într-adevăr. îşi propune să întărească protecţia oferită de acele instrumente şi să ridice nivelul standardelor pe care acestea le-au impus. bruscarea. transferul. traficul de persoane indică „recrutarea. prin ameninţare de recurgere sau prin recurgere la forţă ori la alte forme de constrângere. transportul. Fenomen global. Pedeapsa fizica reprezintă o formă de violenţă îndreptată asupra copiilor aplicată de adulţi în scopul "educării copiilor". înşelăciune. neputinţa. bici. abuz de autoritate sau de o situaţie de vulnerabilitate ori prin oferta sau acceptarea de plăţi ori avantaje pentru a obţine consimţământul unei persoane având autoritate asupra alteia în scopul exploatării. în special al femeilor şi copiilor. sau sa facă un număr mare de exerciţii fizice. iar studiile si cercetările realizate în acest domeniu prezintă dimensiunea acestui fenomen. Incidenţa abuzului fizic asupra copilului este de 75% conform unui studiu realizat de Salvaţi Copiii in 2000 si de 84% conform unei cercetări naţionale realizate in 2001 de ANPCA. prin răpire. în cadrul căreia reprezintă una dintre activităţile cele mai profitabile. Traficul de fiinţe umane reprezintă.” 127 . OMS. Astfel.). pantof. adiţional la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva Criminalităţii Transnaţionale Organizate şi adiţional la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva Criminalităţii Transnaţionale Organizate (numit în continuare „Protocolul de la Palermo”) a pus bazele acţiunii internaţionale împotriva traficului de persoane. Pedeapsa fizică include lovirea copilului cu mâna sau cu un obiect (un băţ. În acest context. cu atât consecinţele negative la nivel fizic şi psihologic asupra dezvoltării acestuia sunt mai puternice. Copilul care a cunoscut violenţa prin lovituri. una dintre cele mai grave forme de încălcare a drepturilor fundamentale ale omului.

• Convenţia pentru Suprimarea Traficului de Persoane şi a Exploatării Prostituţiei altora. un beneficiu financiar sau un unul de ordin material. el poate exista şi la nivel naţional. 29) din 28 iunie 1930. 128 . În timp ce scopul contrabandei cu emigranţi este trecerea ilegală a graniţei pentru a obţine. Mai mult. privind vânzarea copiilor. prostituţia şi pornografia infantilă. Decizia Cadru a Consiliului din 19 iulie 2002. din 18 decembrie 1979. din 2 decembrie 1949. direct sau indirect. maritimă şi aeriană. Aceasta din urmă face subiectul unui protocol separat care completează Convenţia Naţiunilor Unite împotriva Criminalităţii Organizate Transfrontaliere (Protocolul împotriva Contrabandei cu Migranţi pe cale terestră. în cazul copiilor neavând importanţă dacă s-au folosit sau nu metode de constrângere. Experienţa a arătat că implementarea instrumentelor legale la nivel regional consolidează semnificativ acţiunile împotriva traficului de persoane la nivel global. referitoare la Interzicerea şi Acţiunea Imediată pentru Eliminarea Celor mai Rele Forme de Muncă a Copilului. pot fi amintite următoarele: • Convenţia privind Munca Forţată (nr. Există şi alte instrumente internaţionale care au o contribuţie în combaterea traficului de persoane şi în protejarea victimelor acestuia. • Convenţia Organizaţiei Internaţionale pentru Muncă. • Convenţia privind Drepturile Copilului. din 25 mai 2000. În contextul european. • Protocolul Opţional al Convenţiei Drepturilor Copilului. (termenul de „copil” fiind similar cu cel adoptat de Convenţia ONU cu privire la Drepturile Copilului: orice persoană sub 18 ani) şi mijloacele de recrutare. referitoare la combaterea traficului de persoane şi Directiva Consiliului 2004/81/EC din 29 aprilie 2004 referitoare la permisul de rezidenţă emis naţionalilor din state terţe.Traficul de copii este definit în aceeaşi manieră. • Convenţia referitoare la Eliminarea Tuturor Formelor de Discriminare împotriva Femeilor. scopul traficului de persoane este exploatarea. Dintre instrumentele Naţiunilor Unite. din 17 iunie 1999. din 20 noiembrie 1989. care sunt victime ale traficului de persoane şi au fost supuşi unei acţiuni care a facilitat imigrarea ilegală sau care cooperează cu autorităţile competente reglementează unele dintre întrebările referitoare la traficul de persoane. Este important să se sublinieze la acest moment că trebuie să se facă distincţie între traficul de persoane şi contrabanda cu emigranţi. adiţional la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva Criminalităţii Organizate Transfrontaliere). • Convenţia privind Statutul Refugiaţilor din 28 iulie 1951 şi Protocolul său adiţional privind Statutul Refugiaţilor. traficul de persoane nu presupune neapărat un element transnaţional. Decizia Cadru a Consiliului din 15 martie 2001 referitoare la statutul victimelor pe parcursul procesului penal este de asemenea relevantă în domeniul traficului de persoane. diferenţa constând în vârsta victimei.

Mai mult. De aceea. Legislaţia antitrafic. În cazul în care aceste mecanisme nu există. Drepturile victimelor trebuie protejate şi respectate. Nu există nici o posibilitate de a ieşi din reţeaua de traficare dacă nu există mecanisme optime de recuperare şi reintegrare a victimelor. vânzarea sau traficul de copii în orice scop şi sub orice formă”. ca punct central al abordării traficului de copii. cea mai probabilă alternativă pentru acesta este retraficarea. 35 CRC stipulează: “Statele Părţi vor lua toate măsurile necesare.De asemenea au fost adoptate două instrumente legale ale Consiliului Europei. ale cărui victime sunt în cea mai mare parte femei şi copii: . . Abordarea traficului de copii nu este doar o problemă de securitate şi control a criminalităţii. R (2000)11 a Comitetului de Miniştri către statele membre cu privire la acţiuni împotriva traficului de persoane în scopul exploatării sexuale. dar şi a ONGurilor care activează în domeniu. 129 . Traficul de copii şi alte abuzuri adiacente. dar şi în combaterea traficului de copii. pe plan naţional.Recomandarea nr. ieşirea din reţeaua de exploatare reprezintă o adevărată încercare. prevenirea şi reintegrarea copiilor traficaţi. este de o importanţă crucială ca aceste politici să fie adoptate atât în ţările de destinaţie. o abordare din prisma drepturilor copilului. programele şi intervenţiile nu trebuie să interfereze cu drepturile omului şi demnitatea persoanelor. Art. Odată ce copilul este prins în procesul de traficare. Convenţia ONU cu privire la Drepturile Copilului (CRC) reprezintă cel mai bun instrument de protejare şi promovare a interesului superior al copilului. îi privează pe aceştia de dreptul la supravieţuire. politicile. politicile şi programele adresate copiilor traficaţi în ţările de origine şi de destinaţie trebuie să aibă ca scop protejarea interesului superior al copilului. care se concentrau exclusiv asupra traficului de persoane în scopul exploatării sexuale. nevoile speciale şi drepturile copiilor sunt recunoscute de Convenţia ONU privind Drepturile Copilului. protecţie şi dezvoltare. fără a omite toate celelalte instrumente de lucru. în special în ţările de origine. Protecţia şi promovarea drepturilor omului este în primul rând responsabilitatea Statelor şi Guvernelor (şi în particular responsabilitatea ministerelor). Complexitatea fenomenului traficului de copii necesită. implicând încălcări flagrante a unei palete largi de drepturi fundamentale ale omului. R (2001) 16 a Comitetului de Miniştri către statele membre cu privire la protejarea copiilor împotriva exploatării sexuale. chiar dacă un copil a reuşit să scape din reţeaua de traficare. În relaţie directă cu fenomenul traficului de copii. necesitând încurajarea şi sprijinul guvernelor (prin politici şi legislaţie orientate în favoarea copiilor). cât şi în cele de origine. reîntoarcerea în cercul exploatării şi abuzului. Sub incidenţa legislaţiei internaţionale privind drepturile omului. bilateral şi multilateral. pentru a preveni răpirea. Toţi actorii sociali trebuie să aibă permanent în vedere faptul că în acest proces sunt implicaţi copii.Recomandarea nr. interesul superior al copilului fiind linia directoare a acţiunilor dezvoltate în fiecare ţară privind protecţia.

Urmărirea penală a traficanţilor trebuie sa fie complementată cu legislaţie care se axează pe protecţia copiilor victimă a traficului. (ii) obţinerea consimţământului. vinderea sau deţinerea în scopurile menţionate de materiale de pornografie. livrarea sau acceptarea unui copil.2 CRC) . . 130 .1 CRC) 2) Dreptul la supravieţuire şi dezvoltare (Art. nefiind recunoscuţi ca şi copii victimă. ca intermediar pentru adopţia copiilor.împotriva exploatării economice (Art. Traficul de copii încalcă în diferitele sale stadii. atât de origine. De fapt.împotriva discriminării şi sancţiunilor (Art. în mod fraudulos.împotriva exploatării sexuale (Art. exportul. . oferirea. încât ar fi imposibilă oferirea unei liste exhaustive de drepturi ale copilului încălcate în diferitele sale stadii.împotriva violenţei fizice şi mentale (Art. 32) . o paletă largă de drepturi ale copilului. 2 c) Producerea. astfel cum este definită la art. distribuirea. Protocolul Opţional la CRC privind Vânzarea Copiilor. Art. această situaţie este direct dependentă de contextul concret al regiunilor şi ţărilor.supunerii la muncă forţată a copiilor.2 CRC) 3) Dreptul la protecţie: . 2 al protocolului defineşte vânzarea copiilor ca: “…orice act sau tranzacţie prin care un copil este transferat de orice persoană sau grup de persoane către o altă persoană ori către un alt grup contra cost sau contra oricăror avantaje materiale” Art. importul. Iată patru astfel de categorii: 1) Dreptul copilului la viaţă (Art. Prostituţia Copiilor şi Pornografia Infantilă are ca scop clarificarea acestui articol. 19. de către un individ sau de către o formă de crimă organizată: „a) … (i) Oferirea. prin încălcarea instrumentelor juridice internaţionale în materia adopţiei. 34) 4) Dreptul la participare (Art.Adoptat în 2000.1 CRC) . în scopul: . copiii traficaţi sunt arestaţi şi reţinuţi ca şi emigranţi ilegali. 2.transferului de organe de copil pentru profit. obţinerea. Ofiţerii de poliţie ce instrumentează astfel de cazuri trebuie să se asigure că minorii traficaţi pot lua legătura cu familiile lor şi cu servicii de consiliere. 6. 2” Protocolul Opţional semnat de 105 State şi ratificat de 43 de State întăreşte prevederile CRC privind exploatarea sexuală a copiilor. cât şi de destinaţie. difuzarea. b) Oferirea. 6.exploatării sexuale a copilului. În multe cazuri. şi extinde jurisdicţia asupra adulţilor care se dovedesc a fi implicaţi în aceste forme de exploatare. 3 al aceluiaşi protocol stipulează faptul că Statele Părţi vor asigura definirea următoarelor acte drept criminale. procurarea sau furnizarea copiilor pentru prostituţie. 12) Traficul de copii implică o categorie atât de largă de situaţii. indiferent sau chiar dacă ele sunt comise domestic (intern) sau transnaţional. indiferent de mijloacele utilizate. astfel cum este definită la art.

România. persoane cu dizabilităţi sau alte grupuri vulnerabile au fost vândute şi exploatate în diverse ţări (fostele state Iugoslave. prieteni sau cunoştinţe recente abordează viitoarea victimă promiţându-i o slujbă foarte bine plătită în afara ţării (de obicei bonă. chelneriţă sau menajeră) şi care nu necesită o pregătire profesională specială. Copiii cu un grad ridicat de risc de a fi traficaţi provin din comunităţi cu o incidenţă ridicată a migraţiei temporare pentru muncă în străinătate. un număr de 1. • În Europa. • În Asia de Est şi Asia Pacifică majoritatea copiilor traficaţi sunt folosiţi pentru prostituţie. Modalităţile prin care copiii ajung să fie traficaţi în scopul exploatării sexuale sau a exploatării prin muncă sunt diferite. Astfel. prin poziţia sa geografică. lipsa informaţiilor privind traficul şi lipsa unei culturi a migraţiei. copii lipsiţi de îngrijire părintească (copiii străzii. deşi nu există evidenţe oficiale în acest sens. sunt copii abuzaţi / neglijaţi.2 milioane copii sunt traficaţi în lumea întreagă în fiecare an. chiar dacă ştiu ce va urma. pe stradă sau chiar în casa părintească). Abordarea are loc în locaţii frecventate de către copil /adolescent (în discotecă. copiii sunt traficaţi de cele mai multe ori din est spre vest. copii. În cazul traficului de copii în scopul exploatării prin muncă. România este o importantă rută în tranzitul victimelor din Republica Moldova şi Ucraina.Natura invizibilă şi clandestină a traficului de persoane face dificilă o cunoaştere acurată a numărului global de copii victime ale traficului. Uneori chiar părinţii sunt implicaţi în traficarea propriilor copii. Cea mai des întâlnită modalitate de recrutare în cazul traficului în scopul exploatării sexuale este promisiunea falsă a unui loc de muncă în afara ţării. copiii separaţi sunt într-o situaţie cu grad ridicat de risc de a fi traficaţi în scopul exploatării în ţările de destinaţie. instabilitatea economică şi slăbirea controlului graniţelor au condus la extinderea alarmantă a traficului de fiinţe umane în sud-estul Europei. deşi o parte din ei sunt folosiţi şi în scopul exploatării economice ( în activităţi industriale şi agricultură). o parte din aceste victime care tranzitează România sunt exploatate aici. reflectând cererea pentru mână de lucru ieftină şi prostituţie infantilă După căderea comunismului. a unor prieteni sau rude. femei. venită din partea unor cunoştinţe recente. De asemenea. În multe cazuri este 131 . nivelul scăzut al educaţiei. ţări vestice dar şi asiatice). De asemenea. familia copilului este implicată într-un mod direct sau indirect în acest proces. dorinţa de a avea o viaţă mai bună în afara ţării. În alte cazuri. Totuşi. traficul de copii este în cele mai multe cazuri asociat cu acoperirea datoriilor pe care părinţii copiilor traficaţi le au faţă de terţi. copiii din instituţii rezidenţiale de protecţie). În Asia de Sud. a devenit o ţară de origine dar şi de tranzit a victimelor traficului. În acest sens. migraţia pentru muncă. din familii sărace. Există o strânsă legătură între traficul de fiinţe umane şi sărăcie. dându-şi acordul în scris pentru părăsirea ţării. România este în primul rând o ţară de origine pentru copiii victime ale traficului. conform ultimelor estimări ale UNICEF.

prin crearea unui mediu protectiv pentru toţi copiii. OIM exprimă îngrijorarea faţă de tendinţa de scădere a vârstei copiilor care devin victime ale traficului. UNICEF. urmărindu-se asigurarea transportului. copiii au reprezentat un procent de 18. Acest proces este văzut ca singura modalitate de a duce o viaţă cu mult mai bună. Începând cu anul 2000. Toţi indicatorii arată o creştere a numărului de victime. aceştia având un grad ridicat de risc de a fi traficaţi (Trafficking in Human Beings in South Eastern Europe. Din statisticile oferite de OIM reiese faptul că numărul copiilor repatriaţi în Romania. sunt traficaţi din Albania. copiii reprezintă un procent de aproximativ 23% din totalul victimelor repatriate. a cunoscut fluctuaţii în ultimii ani. Acţiunile de combatere a traficului de persoane trebuie să beneficieze de atenţie la nivel global.vorba de migraţia întregii familii în altă ţară. tutori. victime ale traficului. de obicei cu destinaţie vest europeană. Unele instituţii ale statului au început să acorde importanţă fenomenului. cad victime traficului pentru exploatare sexuală sau în alte scopuri. În fiecare an. Abuzul. Traficul de persoane constituie o problemă majoră a Europei zilelor noastre. fie în străinătate. Plecarea familiei este organizată din timp. reprezintă realităţi ale lumii în care trăim. La nivel regional se estimează că 10% – 15% din numărul persoanelor traficate îl reprezintă adolescente sub 18 ani traficate în scopul prostituţiei. cele în curs de dezvoltare sau sub-dezvoltate. atât fete cât şi băieţi. în timp ce la nivel naţional a fost înfiinţat Grupul Interministerial care coordonează şi monitorizează implementarea Planului Naţional privind combaterea traficului de fiinţe umane. 2003). numărul copiilor neacompaniaţi şi a femeilor care migrează a crescut. mai ales. 132 . fie în propria lor ţară. deoarece traficul ameninţă drepturile omului şi valorile fundamentale. În 2003. OSCE-ODIHR. mii de persoane. uneori ca singura şansă de supravieţuire. în cea mai mare parte femei şi copii.fenomene care afectează atât ţările industrializate cât. UNOHCHR. De obicei familia îşi pregăteşte plecarea bazându-se pe experienţa altor rude. În prezent. De asemenea. neglijarea şi traficul de copii . dezvoltarea capacităţii de protejare a copiilor împotriva abuzurilor a persoanelor care au responsabilitatea primară în îngrijirea copiilor ( părinţi.2002. Unităţi de poliţie specializate în prevenirea şi combaterea traficului de fiinţe umane operează la nivel judeţean. Copiii sub 13 ani. Este necesar să încercăm să prevenim apariţia sau dezvoltarea acestor fenomene dăunătoare dezvoltării copilului iar prevenţia se poate face. prieteni sau cunoştinţe care au mai fost plecate sau se află în străinătate. Chiar dacă numărul copiilor repatriaţi este mai mic în 2003 comparativ cu perioada 2000 . Construirea unui mediu sigur pentru copii are loc prin acţionarea la trei nivele: 1. De asemenea.4% din totalul victimelor asistate de OIM. România are un set legislativ comprehensiv privind fenomenul traficului de fiinţe umane. dezvoltând programe sau departamente specializate. Moldova şi România în ţările vestice în special în scopul exploatării prin muncă. la sfârşitul anului 2003 şi-a început activitatea Sub-grupul Interministerial privind prevenirea şi combaterea traficului de copii. iar cadrul instituţional pentru implementarea prevederilor legale a început să se dezvolte. în primul rând. a trecerii graniţei (de cele mai multe ori în mod legal) şi a asigurării unui contact în ţara de destinaţie.

obiceiurilor şi a unor practici care le-ar pune în pericol dezvoltarea.unicef.bunici etc. Mediul protectiv se referă la diferitele elemente din jurul copilului ce acţionează în mod individual sau colectiv pentru a proteja copiii împotriva abuzurilor. profesioniştii. Eliminating violence against childrenhttp://www.www. Raport al Salvaţi Copiii România către Comitetul Naţiunilor Unite pentru Drepturile Copilului – Geneva referitor la al Doilea Raport Periodic al Guvernului României pentru intervalul 1995 – 2002. în primul rând.salvaticopiii.www. 133 . Ghid de bune practici pentru asistarea copiilor traficaţi în scopul exploatării sexuale – www. un mediu protectiv pentru toţi copiii.salvaticopiii.ro/onu_romania/ 3.pdf 8. Child protection information sheet : Commercial sexual exploitation http://www. BIBLIOGRAFIE Cunoaşterea şi respectarea drepturilor copilului în Romania. dezvoltarea unor politici şi legi capabile să protejeze copiii împotriva abuzurilor dar şi dezvoltarea unor sisteme adecvate care să asigure implementarea corectă a acestor politici şi legi 3.http://www.ro 4.uk/publications/pdf/traffick3008.http://www.unicef.pdf 9. În concluzie.salvaticopiii. Bucureşti 1999 2. World report on violence against children. serviciile. Action to prevent child trafficking in South Eastern Europe. instituţiile şi forurile decizionale care formează sistemul de protecţie a copilului.onuinfo. Violence against children and international human rights law standards.org/protection/files/Trafficking.unicef. protejarea copiilor împotriva atitudinilor adverse.ro 5. neglijării şi traficului şi este alcătuit din membrii familiei. A preliminary assessment.unicef.org/protection/files/Violence_against_Children. tradiţiilor. Raport al expertului independent pentru studiul ONU privind violenţa asupra copiilor .pdf 7.) dar şi a capacităţii de recunoaştere a abuzului sau situaţiei de exploatare.org. Child protection information sheet : Trafficking http://www.ro 6.www.pdf 1.violencestudy. 2.org/protection/files/Sexual_Exploitation.org 10.Organizaţia Salvaţi Copiii în colaborare cu UNICEF România. statele trebuie să ia toate măsurile pe plan intern pentru a crea. Drepturile Copilului între principii şi realitate . comunităţii şi societăţii dar şi din politicile.

subliniază faptul că trebuie suspendată temporar judecata pentru a putea funcţiona ca un adevărat profesionist. * Liviu Măgurianu este cercetător ştiinţific doctor la Institutul de Cercetări Economice şi Sociale „Gh. Agresorii folosesc deseori limbajul nonverbal care determină o formă de abuz emoţional şi psihologic asupra victimei. astfel există şi altcineva care să înţeleagă situaţia şi care poate oferi un feed-back cu privire la cazul în lucru.Bune practici în intervievarea persoanelor cu dificultăţi în managementul furiei şi controlul impulsurilor Cercet.Desensibilizarea. Adoptarea deliberată a unui ton neutru şi anticiparea că anumite mărturisiri sau discuţii ale detaliilor agresiunii pot fi repede evitate de către agresor. Tehnicile pentru desensibilizare pentru profesionist (terapeut.Zane”. stimuli sau indivizi. 134 . Discutarea cazului cu alt profesionist poate fi realizată în managementul cazului. şt. Suspendarea judecăţii nu înseamnă că un astfel de comportament al agresorului trebuie considerat normal sau legal. Ce înseamnă să fii desensibilizat? Senzitivitatea este un termen frecvent folosit astăzi. impactul asupra victimei. dă profesionistului ocazia ca atenţia să fie îndreptată asupra lui şi oferă un răspuns neutru. În acest sens profesionistul trebuie să suspende temporar credinţele şi să afişeze reacţia care ar fi normală în faţa acestuia. Există un simţ individual al dreptăţii. Auzim deseori de traininguri de senzitivitate şi cât de important este să fii sensibil la diverse sarcini.Liviu Măgurianu* 1. În lucrul cu agresorii este foarte important să ne desensibilizăm noi înşine până la un anumit grad. anchetatori) pot include: Familiarizarea cât mai mult posibil cu cazul. de rutină. Comportamentul lor poate fi atât de îndepărtat de civilizaţie încât suntem şocaţi în mod natural. astfel încât să nu-l judece. O tehnică de realizare a unei reacţii neutre este un răspuns de genul: “lasă-mă puţin să scriu” . acest lucru întrerupe contactul vizual. Filiala Iaşi a Academiei Române. Profesionistul trebuie să înţeleagă agresorul într-un mod specific. natura delictului. dar cei cu experienţă. acest lucru este prioritar pentru primul interviu pentru a minimiza riscul de ineficienţă. dr.

Trebuie insistat ca agresorul să respecte standardele impuse de relaţia profesionist – client. Folosirea unui ton neutru al vocii. notiţe sau scrisori. Agresorii au tendinţa „de a se da bine” pe lângă profesionist. Tehnici şi strategii Cunoscând faptul că agresorii sunt de cele mai multe ori experţi în manipulare şi înşelăciune este vital pentru profesionist să dezvolte o strategie de menţinere a controlului interacţiunilor şi raporturilor cu agresorul. începe cu aceasta. Un ton neutru. De asemenea. Menţinerea controlului interacţiunilor. Dacă scopul vizitei este o discuţie despre sesiunea anterioară. nu trebuie să divulge informaţii despre ei sau familiile lor în contextul unei întâlniri cu agresorul. oricât de mic. Nu permite agresorului să mute discuţia pe alt teren mai puţin important sau să te facă să pierzi timpul cu interviul. fair-play-ului ne poate ajuta să interacţionăm mai uşor cu agresorul. Strategiile de a combate aceste tendinţe de manipulare este menţinerea profesionistului pe calea dreaptă de la început. În completare profesionistul trebuie să aranjeze 135 . avocatul victimei. pot întreba despre viaţa personală a profesionistului sau pot încerca să arate că el este mai “special. Profesionistul trebuie să respingă orice cadou sau corespondenţă subliniind faptul că acest lucru nu este normal. precum şi alte standarde de rutină cum ar fi: să-şi ia ochelarii de la ochi şi pălăria sau căciula din cap în timpul discuţiei. Dacă scopul discuţiei este obţinerea de informaţii privind. Fă referire la experienţa ta care te ajută să înţelegi cât de greu îi este agresorului să discute prima dată despre agresiune.2. Stabilirea faptului că tu comunici foarte bine cu terapeutul. Profesionistul nu trebuie să aibă la biroul său fotografii. Ei pot oferi cadouri.” Acest lucru face acţiunile de disciplinare foarte dificile. examinatorul la poligraf (dacă există) şi cu alte persoane care joacă un rol activ în monitorizarea comportamentului şi acţiunilor sale cum ar fi: parteneri. scrisori sau alt gen de informaţii personale în condiţiile în care lucrează cu astfel de agresori. Profesionistul nu trebuie să treacă cu vederea nici un comportament anormal. Acestea ar putea fi: Stabilirea propriei competenţe şi cunoştinţe. Acest lucru este foarte important pentru realizarea unei corecte evaluări şi pentru a aprecia riscul prezenţei agresorului în comunitate. o voce care să nu judece poate determina obţinerea de numeroase informaţii. Toţi membri echipei au acces la acelaşi tip de informaţii iar agresorul nu va rezolva nimic dacă va furniza informaţii diferite unui membru al acestei echipe. O bună practică profesională arată că agresorului trebuie să i se dea o foarte clară explicaţie a scopului şi naturii oricărui contact sau interviu şi cum va fi folosită această informaţie. Setarea şi menţinerea limitelor. fii la fel de clar. Astfel. de exemplu violul de care se face vinovat. fără să fie raportat şi explicat agresorului: “Ceea ce vrei tu să faci nu este normal pentru că…”. Stabilirea scopului vizitei. Demonstrează că ştii multe despre agresiune şi că ai un background serios în această privinţă. putem utiliza o serie de strategii care-i permit profesionistului să controleze aceste interacţiuni. Fii pregătit pentru orice interacţiune cu agresorul în special în timpul primului interviu. membri ai familiei etc. Afişarea respectului. Stabilirea împreună cu agresorului a standardelor de comportament şi a îmbrăcămintei.

biroul astfel încât să creeze un spaţiu neutru între birou şi scaunul pe care stă agresorul. Aminteşte-ţi că poţi fi înşelat. Mulţi agresori au abilitatea de a minţi şi de a manipula. Pentru a fi sigur verifică şi alte surse (terapeutul, ofiţerul care investighează cazul, afirmaţiile victimei, interviurile colaterale) şi toate informaţiile pe care le-ai primit despre agresor. 3. Tehnici şi strategii de interviu pentru interviurile iniţiale Tehnicile menţionate mai înainte – desensibilizarea şi menţinerea controlului interacţiunilor – sunt foarte relevante în pregătirea interviului. Folosirea mai multor tehnici este utilă cel puţin în prima perioadă a supervizării în comunitate. Acest lucru presupune faptul că profesionistul are deja obţinute documentele colaterale şi descrierea pattern-urilor agresorului. Rapoartele colaterale pot include afirmaţiile victimei, raportul poliţiei şi verificarea cazierului. Preluarea controlului interacţiunilor. Toate tehnicile descrise mai înainte se aplică aici. Onestitate în timpul stresului. Profesionistul trebuie să informeze agresorul că el se va ocupa de caz şi că va conduce un interviu detaliat. Agresorul trebuie informat că dacă minte, va fi foarte greu pentru profesionist să aibă încredere în agresor şi va suporta anumite consecinţe care se vor specifica. De exemplu, dacă un agresor nu recunoaşte agresiunea comisă nu va avea şansa unui tratament şi monitorizarea în cadrul comunităţii. Acelaşi lucru este valabil şi pentru profesionist. Agresorului nu trebuie să i se spună lucruri neadevărate sau să i se promită lucruri ce nu pot fi realizate. Istoricul general . Profesionistul trebuie să înceapă cu întrebări generale care nu sunt dificile pentru agresor. Este bine ca profesionistul să-i explice agresorului că iniţial nu doreşte să vorbească despre agresiunea comisă. Dacă profesionistul întreabă prea curând acest lucru iar agresorul neagă agresiunea, profesionistul îi dă ocazia să mintă în legătură cu fapta, iar mai târziu va fi foarte dificil să-l facă pe agresor să spună adevărul. Întrebările pot fi despre condiţiile de trai ale agresorului, mediul în care trăieşte sau alte informaţii demografice. Acest lucru îl face pe agresor să-i vină mai uşor să vorbească şi pentru profesionist să dezvolte un anumit raport cu agresorul. Distrugerea miturilor agresorului. Agresorii au aceleaşi credinţe despre agresori şi agresiune ca şi publicul larg. În timpul interviului iniţial este importantă eliminarea acestor mituri. Profesionistul trebuie să-i arate agresorului că a înţeles corect astfel încât să simtă şi agresorul că a fost bine înţeles. Profesionistul trebuie, de asemenea, să fie conştient cât îi este de greu agresorului să vorbească despre agresiune. Profesionistul trebuie să-i comunice agresorului în acelaşi timp că vede în aceasta o serioasă problemă şi că agresorul poate obţine ajutor ca să depăşească situaţia. Informaţii despre istoria sexuală a agresorului şi istoria sexuală a agresiunii. Majoritatea timpului petrecut cu agresorul trebuie folosit pentru a afla informaţii despre agresiune. Dacă este o agresiune sexuală trebuie accesată istoria sexuală a agresorului. Acest lucru trebuie făcut fără nici o abatere şi într136

o anumită manieră. Se vor lua date despre educaţia sexuală, traume sexuale, fantezii din timpul masturbaţiei, folosirea pornografiei, folosirea accesoriilor sexuale şi frecvenţa relaţiilor sexuale, disfuncţii sexuale, parafilie, caracteristicile victimei, antecedente ale agresiunii, comportamente de hărţuire sau atac, detalii despre actuala agresiune, empatie, acceptare şi responsabilitate. Lasă-i o ieşire. Este extraordinar dacă agresorul este complet sincer privind istoria sa sexuală în timpul interviului iniţial. Este important ca interviul să fie „setat” astfel încât agresorul să aibă timp în următoarele întâlniri să aducă noi informaţii. Profesionistul trebuie să-i explice că este normal să-şi aducă aminte despre un singur comportament sexual la prima întâlnire. Profesionistul trebuie să-i spună agresorului că este dificil să-şi aducă aminte toate lucrurile de la primul interviu şi că vor avea timp să discute mai mult în viitoarele întâlniri. Plan de viitor. Interviul trebuie să se termine lăsându-i o speranţă agresorului. Este relaxant şi în acelaşi timp motivant pentru agresor să ştie că cineva este interesat să-l ajute. 4.Negarea. Tipuri de negare De la majoritatea agresorilor se aşteaptă un anumit nivel al negării faptei, cel puţin în primele etape ale monitorizării. Unii dintre agresorii sunt experţi în minciuni şi manipulare. La început este bine să-i lăsăm o portiţă de amânare a adevărului însă după un anumit timp acesta trebuie confruntat cu datele reale. Negarea poate să vizeze mai multe situaţii: Negarea abuzului în sine; Negarea că agresorul ar fi avut intenţia să comită agresiunea – în special în cazurile de abuz sexual (“pur şi simplu s-a întâmplat”!); Negarea că agresorul este pe de-a-ntregul responsabil (crede că victima a iniţiat atacul şi că şi ea a vrut); Negarea altor pattern-uri sau comportamente deviante; Negarea că victima are vreo problemă. 5. Tehnici şi strategii de realizare a interviului Interviuri colaterale separate. Profesionistul trebuie să fie foarte atent când intervievează un agresor ce are legătură cu familia, deoarece ei pot să stabilească de comun acord ce să spună. De aceea, e bine ca fiecare membru al familiei, partener, prieten sau victimă să fie intervievate individual chiar de la început, astfel încât profesionistul să cunoască cel mai bine opiniile tuturor. Aceste informaţii pot fi folosite pentru a creşte influenţa profesionistului în faţa agresorului. Este bine să nu i se spună agresorului ce se ştie despre el. Anumiţi agresori încearcă să afle ce ştie profesionistul despre agresiune pentru ca să recunoască numai acest lucru. Profesionistul trebuie să informeze agresorul că ştie aproape totul, timp în care va spune câte ceva vag până când agresorul va detalia întreaga istorie fiind încurajat să nu uite nici un detaliu.
137

Dezvoltarea unui set de “Da-uri”. În prima etapă a interviului profesionistul poate să adreseze numai întrebările la care agresorul să răspundă cu “Da”. Acordul şi cooperarea cu agresorul în prima etapă este foarte importantă, chiar dacă nu se obţin informaţii decât referitoare la ziua de naştere sau unde locuieşte. Mai târziu se vor discuta aspectele mai complicate. Pot fi ignorate răspunsurile în care profesionistul nu are încredere. Eventual profesionistul poate cere agresorului să clarifice anumite puncte care generaează confuzie, decepţie sau nu concordă. Este mai uşor pentru profesionist să spună că n-a înţeles bine dacă a auzit un răspuns neadecvat. Profesionistul trebuie să reformuleze întrebarea într-o manieră relaxantă. Repetarea întrebărilor. O strategie eficientă este repetarea aceleeaşi întrebări sau adresareah de întrebări diferite pe aceeaşi temă. Agresorii dezvăluie anumite aspecte la o întrebare pentru ca la următoarea, pe aceeaşi temă, adresată mai târziu, să aducă mai multe detalii, informaţii şi explicaţii. Povara minciunilor este bine să fie lăsată pe agresor. Profesionistul trebuie să pună întrebări care angajează agresorul într-un anumit tip de comportament. De exemplu, trebuie evitate întrebările cum ar fi: “Ai făcut vreodată…?”, şi trebuie accentuate întrebările de genul: “Când ai făcut prima dată…?” sau “Cât de des ai…?”. Folosirea aproximărilor succesive. Dacă un agresor neagă faprul că a avut un anumit comportament raportat de victimă, se începe chestionarea prin stabilirea faptelor aproximative ale comportamentului. De exemplu, dacă un agresor neagă un act sexual cu victima, întrebările se recomandă să fie progresive începând cu stabilirea următoarelor lucruri: dacă era dezbrăcat în faţa victimei, dacă penisul său atingea piciorul acesteia, dacă penisul a atins vulva, dacă penisul a intrat în vagin. Alternarea suportului cu confruntarea. Agresorii dezvăluie mai multe lucruri atunci când simt că sunt înţeleşi şi sprijiniţi. În acelaşi timp ei trebuie să se simtă responsabili să spună adevărul. Profesionistul se va mişca cu abilitate înainte şi înapoi între rolul de “suporter” şi rolul celui care-l confruntă cu realitatea pe parcursul interviului. Permiterea unor raţionalizări. Unul din scopurile interviului este să deschidă canale de comunicaţie cu agresorul şi obţinerea de informaţii privind comportamentul său şi ce gândeşte agresorul despre aceasta. Dacă profesionistul îl confruntă permanent pe agresor la fiecare raţionalizare a acestuia, agresorul va evita să spună adevărul despre pattern-urile sale de gândire şi comportament în viitoarele conversaţii. Utilizarea cuvintelor. Cuvinte cum ar fi “molestator” sau “violator”, “abuzator” pot avea diferite semnificaţii pentru diferite pentru diferiţi oameni. Se recomandă a se folosi întrebări care să se refere la comportamentul specific al agresorului decât să se folosească nişte fraze care dau naştere la interpretări eronate. Accentul este bine să fie pus pe ce s-a întâmplat. Iniţial este mult mai important să se determine ce a făcut abuzatorul decât de ce a făcut-o. “De ce?” este o speculaţie şi invită la scuze. “Ce?” înseamnă comportamentul tipic.
138

că terapeutul i-a spus ceva ce contrazice cele afirmate de profesionist. 6. Este vital în 139 . Cel mai bine este să accepţi acest lucru ca un răspuns normal din partea agresorului. “Despicare” şi manipulare. Un agresor poate să cadă jos în faţa profesionistului în timpul interviului. Agresorul va testa aproape sigur echipa care îl monitorizează. scopul monitorizării este altul. Prăbuşire emoţională. Mărturisirea este pozitivă. El poate. spunând diferite informaţii la diferiţi membri ai echipei. Profesioniştii cred că sunt de folos următoarele tehnici: A nu se permite nici o negare. Profesionistul trebuie să se simtă liber să-i ceară agresorului să stea într-un anumit loc şi să nu facă pe vedeta. Permanent trebuie menţionat avantajul mărturisirii pentru a evita încarcerarea pe termen lung şi a fi admis în tratament sau pot fi prezentate alte avanzaje posibile. Lasă-l să “compună” singur scenarii scurte şi apoi treci mai departe cu interviul. Agresorul poate să facă anumite gesturi provocatoare care au rolul să-l pună în defensivă pe profesionist şi să distragă atenţia de la subiectul principal: agresiunea în sine. va discredita orice informaţie negativă despre el. să stea foarte aproape de profesionist violându-i spaţiul personal. De asemenea. de exemplu. Intimidarea. strategiile de intervievare şi control al negării se schimbă într-un fel. Pe măsură ce monitorizarea continuă. Poate să se holbeze.Evitarea întrebărilor multiple. Unul din scopurile importante ale monitorizării este acela de a ajuta agresorul să accepte responsabilitatea faptelor sale. Această strategie forţează agresorul să răspundă spontan la întrebări fără a avea timp de gândire şi acoperă materialul informaţional necesar. Nu lăsa ca acest comportament să te manipuleze. Foc-rapid de întrebări. Poate să acţioneze provocator. A fi pregătit pentru comportament neadecvat În această secţiune vom analiza sintetic anumite comportamente pe care profesionistul le poate întâlni în supervizarea agresorului şi cum se poate răspunde adecvat la acestea. De obicei majoritatea agresorilor colaborează dar profesionistul poate întâlni situaţii când un agresor vrea să intimideze. este bine să se realizeze confruntarea de fiecare dată! A se realiza în mod constant confruntarea erorilor de gândire! A nu se permite nici o diminuare a responsabilităţii agresorului pentru acţiunile sale. A întreba mai multe lucruri odată dă naştere la confuzie. Dacă la început ne interesează obţinerea de cât mai multe informaţii pentru a evalua riscul în comunitate al agresorului. de exemplu. întreruperea fluenţei interviului poate permite agresorului să răspundă numai în parte la întrebări.

care pot fi manipulaţi de agresor sau care cred că agresorul s-a schimbat sunt persoanele care vor favoriza accesul agresorului la victimă. au înţeles ce înseamnă şi că le vor respecta. aceasta are nevoie de asistenţă profesională. partenerul (de obicei mama) trebuie să fi urmat şi ea un tratament. profesionistul trebuie să ştie că dacă îl plasează pe agresor înapoi în familie atunci îl pune într-o situaţie de risc crescut. este important să le dăm instrucţiunile în scris iar ei să semneze pentru acestea precum că le-au primit. uşile de la baie sau de la dormitor sunt deschise iar celălalt părinte dă semne că doarme buştean. fermoarul de la pantaloni deschis sau au intrat în timp ce fiica lor făcea baie. victime. Incestul Este foarte dificil de lucrat pentru profesionist atunci când celălalt părinte neagresor vrea să rămână împreună cu părintele agresor. Chiar dacă un agresor incestuos prezintă risc mic pe scala de risc. Deoarece capacitatea mamei de a hrăni şi proteja copilul poate fi cel mai important factor în recuperarea victimei. Membrii familiei care neagă comportamentul agresorului. Partenerii neagresori. 140 . comportamentele şi pattern-urile sale. ciclul agresiuni şi cu strategiile de prevenire a recăderii pentru a identifica din timp semnele care marchează repetarea agresiunii. Agresorii sunt maeştri în interpretarea informaţiei în favoarea lor. În acest fel va fi foarte greu pentru agresor să distrugă echipa şi să manipuleze anumiţi membri ai acesteia. Pentru început este bine de stabilit clar atât pentru agresor cât şi pentru partenerul său că trebuie să-şi recâştige rolul şi dreptul de părinte. Înainte de împăcare. Mulţi agresori dezvăluie în timpul tratamentului că în mod “accidental” au lăsat uşa de la baie deschisă când erau dezbrăcaţi. le-au citit. Ea este deseori pusă între sentimentele pentru bărbatul pe care l-a iubit sau pe care îl iubeşte încă. 7. fraţi. Fiecare demers se recomandă a fi îndeplinit cu atenţie pentru a obţine tratamentul familiei sau educaţie pentru parteneri. Deseori spun că au fost provocaţi de atingerile copiilor lor. copiii săi şi membrii din familia extinsă. Interpretare creativă a condiţiilor sau a oricăror instrucţiuni. trebuie să fie familiarizată complet cu modul de atac al agresorului. În această situaţie ea este o victimă secundară la fel cum sunt şi fraţii Ea este deseori o victimă nerezolvată a abuzului sexual din trecut furioasă pe sistem şi are nevoie de ajutor profesional pentru a nu fi dependentă de partener şi a şti să acorde suport victimei. Managementul cazurilor de abuz sexual în familie Profesionistul trebuie să fie instruit privind dinamica familiei privind incestul. O întâlnire supervizată la un restaurant sau un birou în afara casei este total diferită de intimitatea de acasă. De aceea.acest caz ca profesionistul să comunice deschis şi constant cu ceilalţi membri ai echipei. unde copii nu sunt îmbrăcaţi.

1995. 3. Save the Children Sweden. Vaxjo. Svensson. Provocările în aceste cazuri depind de relaţiile dintre membri familiei. Nyman. Handbook of Sexual Assault: Issues. Supervision of the Sex Offender. Greene.). trebuie avut în vedere faptul că fiecare caz în parte necesită o intervenţie specifică. 1997. National Survey of Adolescents and Young Adults: Sexual Health Knowledge.. Svensson.. Liberty. Kaiser Family Foundation. O. Theories.E. Radda Barnen. Center for Sex Offenders Office of Justice Program. Safer Society Press. 1990. Julia. Laws. 2003. 2001. Risberg. Attitudes and Experiences.). and Barbaree. Davis.Incestul din familia extinsă. Cu alte cuvinte. 5. Marshall. Hoff. Incestul poate să fie comis de către orice membru al familiei (fraţi.L. and Buell. Cumming. Young Offenders. bunici şi nepoţi etc. U. H. nepoţi şi nepoate. unchi şi mătuşi. În cazul unui incest între bunic şi nepot părinţii sunt puşi în situaţia de a alege între cuvântul unui om bătrân şi matur şi cel al unui copil. Henry J. toate aceste tehnici trebuie adaptate şi adesea îmbunătăţite în funcţie de fiecare client. Chiar dacă în această lucrare au fost prezentate o serie de tehnici şi reguli de abordare a agresorilor pe parcursul evaluării lor. and Treatment of the Offender. A.Department of Justice. W. 6. Boys – Sexual Abuse and Treatment. Bibliografie generală 1. (eds. Eforturile trebuie îndreptate către toţi membrii familiei care au un rol în viaţa victimei şi a agresorului. G. Menlo Park. Kaiser Family Foundation. modalităţi de intervenţie în echipă interdisciplinară. terapia acestora.S.. D. 2. De asemenea. Unele din aceste dinamici pot avea loc chiar dacă agresorul nu este din familie. creativitatea fiecărui profesionist în abordarea cazurilor poate constitui un factor de succes în acest tip de intervenţie. tehnici de interviu. Printed by Grafiska Punkten. Nu se poate da o reţetă standard de aplicare a unui interviu însă tehnicile prezentate de noi pot orienta un posibil interviu. Sweden. 4.R. nu în ultimul rand. M. 141 . California.. managementul furiei şi. CSOM Training Curriculum: Educating the Community About Sexual Assault and About a Comprehensive Approach to the Management of Sex Offenders in the Community. B... Pregătirea unui chestionar sau a unui ghid de interviu de către profesionist poate fi de mare utilitate în practică. Concluzii Interviul pentru persoane cu dificultăţi în managementul furiei şi controlul impulsurilor impune o formare prealabilă pe teme precum: psihologia agresorilor. Sexual Abuse and Treatment. 1999. Nyman. Tina. A.. B.

Dacă este necesară implicarea lui din punct de vedere legal. • factorilor care determină apariţia comportamentelor abuzive asupra copilului. Nevoi ale copiilor abuzaţi fizic • Copilul trebuie abordat într-o manieră caldă. De asemenea. în cadrul echipei. • Este bine ca în cazul în care nu doreşte să dea informaţii în mod voluntar despre abuz să nu fie presat în acest sens. psihologul are un rol important în echipa multidisciplinară implicată în investigarea.Rolul psihologului în lucru cu copilul abuzat / neglijat Corina Mighiu* Psihologul poate fi implicat atât în procesul de evaluare a abuzului. deschisă şi de suport. În cadrul acestui proces el realizează o evaluare psihologică a copilului care poate fi utilă în înţelegerea: • mecanismelor care stau la baza comportamentului şi atitudinii copilului. profesor. Psihologul. a consecinţelor comportamentelor abuzive ce s-au petrecut asupra copilului. este considerat ca un expert ce poate depune mărturie în privinţa dezvoltării psihologice a copilului. precum şi prognosticul în ceea ce priveşte recuperarea acestuia. Intervenţia acestuia este cerută în general de către asistentul social medic. psihologul este perceput ca un specialist în dezvoltarea copilului. • caracteristicile personale ale copilului. De asemenea. inclusiv dezvoltarea socială şi emoţională. * Corina Mighiu este psihoterapeut principal în terapie de familie. evaluarea şi intervenţia cazurilor de abuz asupra copilului. director de programe Salvaţi Copiii Iaşi 142 . deţine un rol important în procesul de evaluare a abuzului. • calitatea interacţiunilor cu părinţii. cât şi în procesul terapeutic de recuperare a copilului care suferit o formă de abuz. • efectele abuzului asupra dezvoltării psihosociale a copilului. avocat sau alţi profesionişti implicaţi în asistarea unui caz de abuz sau neglijare. alteori s-ar putea să se teamă de eventuale repercusiuni sau nu va dori să cauzeze neplăceri părinţilor. • Uneori copilul va vorbi cu uşurinţă despre abuz. Domeniul de evaluare Evaluarea psihologică a copilului în privinţa dezvoltării include trei domenii: • nivelul de dezvoltare cognitiv.

150 Adaptat după notele Grupului de Consiliere. Nu discutaţi detaliile agresiunii cu fraţii şi surorile. Rezolvă problemele legate de anxietate (ex: să poată dormi în propriul pat). • Consultă medicul indicat cu privire la nevoia examenului medical şi / sau a tratamentului. etc. • Părinţii trebuie să-şi facă timp să discute situaţia cu o persoană de încredere – membru de familie. reguli. Stabilirea aspectelor reale ale abuzului 2. • Părinţii sau alte persoane care îngrijesc copilul trebuie să-l încurajeze să respecte regulile casei (îndatoriri obişnuite. Evaluare şi tratament bazat pe dezvoltarea vârstelor Copii până la 4 ani Prezentare nu sunt învăţaţi să-şi facă nevoile la oliţă. 143 . Discutaţi şi exprimaţi ceea ce simţiţi. preot. Sursa originală necunoscută. Terapia Terapie prin joc (2 –8 şedinţe) Scopul: Ajută copilul să-şi exprime furia faţă de părintele abuzator. • Asigură copilul în mod repetat că este în siguranţă. mamele cooperează.Nevoi ale copiilor abuzaţi sexual după agresare sau dezvăluire sunt150: • Continuă să crezi copilul şi nu-l acuza pentru cele întâmplate.). tatăl abuziv de obicei pleacă de la şedinţele de terapie (sau este îngrijorător de tăcut). dar nu insista să vorbească despre aceasta. • Părinţii trebuie să-i informeze pe fraţii/surorile copilului că acestuia i s-a întâmplat ceva. înroşirea vulvelor. • Răspunde calm şi firesc întrebărilor şi sentimentelor pe care copilul le exprimă în legătură cu molestarea. se tem de bărbaţi. au probleme cu somnul. • Respectă dreptul copilului la viaţa privată. consilier (dar nu de faţă cu copilul/copiii). confidenţialitate şi interzicând chestionarea copilului de către alte persoane care nu sunt implicate direct în instrumentarea cazului. Evaluarea abuzului sexual asupra copilului are două faze: 1. • Instruieşte copilul să-ţi spună imediat dacă agresorul încercă din nou contactul sexual sau îl deranjează în vreun fel. vorbeşte despre sex Probleme localizarea principalelor semnificaţii. ore de culcare. Asiguraţi-vă că toţi copiii din familie au primit suficientă informaţie petru a se feri de agresor.. dar că este în siguranţă şi că totul va fi bine. se agaţă în mod excesiv de orice persoană. Ajută copilul să-şi ia rămas bun de la tatăl abuzator care va pleca. Dezvoltarea strategiei aplicate în tratament.

Probleme Conflicte între părinţi. copilul foloseşte metafore. depresii. vorbesc despre ceea ce s-a întâmplat din dorinţa de a se face dreptate. exprimă sentimentele de învinovăţire pentru relaţia incestuoasă: copilul trebuie îndepărtat de la domiciliu până la rezolvarea situaţiei maritale. desene pentru evitarea discutării directe a problemelor. promiscuitate.. Există posibilitatea divorţului . au note scăzute la şcoală (de la începerea abuzului). Scurgeri vaginale. Copilul se simte vinovat şi se înstrăinează de mamă. în fazele iniţiale victimele explorează detalii c privire la incidente şi la relaţiile emoţionale ale membrilor familiei. se simte vinovată Terapia terapia de grup. frica de sarcină. Mama este furioasă. Adolescenţa Prezentare fuga de acasă. Terapia terapia de familie este indicată. îşi priveşte critic părinţii. Probleme copilul vrea să rămână acasă (teama de pierdere). Terapia Terapie maritală (devine o terapie de divorţ) Terapie prin joc – permite copilului să – şi exprime furia faţă de ambii părinţi. teama de abuzul fizic este mai pronunţată decât aspectele sexuale ale abuzului. Gonoree faringală Depresie. încercări de suicid Probleme adolescenta îşi schimbă starea de spirit. copilul are nevoie de confidenţialitate. Manifestarea unui comportament compulsiv de a face curăţenie. Conflicte cu familia. Copii între 7 şi 12 ani Prezentare majoritatea victimelor au vârste între 9 şi 12 ani.Copii între 4-6 ani Prezentare Probleme de ordin fizic. 144 . prezintă dureri de stomac.

îngrijorările copilului. Acest proces trebuie derulat cu multă atenţie şi alocând suficient timp pentru interviu. cum se comportă atunci când este trist sau când e fericit? • cum este descris copilul de către părinţi: negativ. îl laudă fără suport? • aşteptările părinţilor privind copilul şi dezvoltarea sa sunt realiste? Interviul cu părinţii trebuie aşadar să urmărească: Înţelegerea percepţiilor părinţilor şi a sentimentelor acestora pentru copil. Datele obţinute pe parcursul interviului cu părintele include: • istoricul dezvoltării copilului. De asemenea. Întrebările specifice din care psihologul poate afla cât de bine îşi cunosc părinţii copiii sunt: • cât anume ştiu părinţii despre temerile. problemele de dezvoltare. Practicienii trebuie să evalueze gradul în care părinţii sunt conştienţi de nevoile copilului. de personalitate • scale de măsurare a diverselor simptoame (anxietate. pozitiv. dacă părinţii îşi descriu copilul ca vesel şi roşu la faţă iar specialistul îl vede mereu palid. e important să dicutaţi acest aspect). psihopedagog. • evaluarea cunoştinţelor părintelui în ceea ce priveşte copilul. În mod ideal o evaluare trebuie să includă: • interviu cu părinţii. • test de dezvoltare cognitivă. nu doar mamei. nivelul de îngrijire oferit şi reacţia copilului la acesta. constrângerile. descrise ca fiind următoarele: 145 . Observarea interacţiunilor copilului cu alţii: Istoria dezvoltării: Percepţiile copilului. Pentru a evalua percepţiile părinţilor se începe interviul cu întrebări deschise pentru a încuraja părinţiii să vorbească despre orice îi deranjează sau îngrijorează cu privire la copilul lor. stres post traumatic. Interviul cu părintele Scopul acestei etape este de a obţine date despre copil şi de a iniţia formularea unor ipoteze care pot fi confirmate sau nu pe parcursul întregii evaluări. Părinţii au nevoie să simtă că sunt ascultaţi când vorbesc despre felul în care problemele copilului îi afectează. etc) • observaţii ale interacţiunii părinte-copil. diferenţele de percepţie între părinţi şi specialist (psiholog.Procesul evaluării psihologice Natura specifică a evaluării psihologice variază foarte mult în funcţie de stilul individual şi orientarea teoretică a clinicienilor. pentru a căpăta o imagine clară a interacţiunilor în familie. exprimate vebal sau nonverbal Întrebările trebuie aplicate ambilor părinţi. asistent social. cadru didactic) trebuie discutate (de pildă.

săruturi. îmbrăţişări. acest lucru solicită răbdare şi formarea unui model pentru copil demn de a fi preluat . • Gradul de acceptare a separării de părinţi. • Gestionarea anxietăţii. timp. curăţarea locului de joacă şi gradual ajutarea să decidă singur pentru a funcţiona adecvat. de sex şi natura abuzului. Totuşi s-a observat că aceşti copii provoacă respingerea adulţilor. Nu există un patern comportamental caracteristic copilului abuzat. reguli simple şi consistente de control şi asigurarea armoniei familiale Stimularea potenţialului personal – prin încurajare. tandreţe. un mediu predictibil. mângâieri. securitate. Ei au probleme de stimă de sine.de pildă modele de onestitate şi bunătate faţă de alţii Responsabilitate – pentru lucruri mici ca îngrijirea personală. Acesta depinde de vârsa copilului. dezvoltarea abilităţilor oferind răspunsuri la întrebările copilului şi se joacă. să primească încurajări pentru a face progrese Independenţă – părinţii trebuie să încurajeze deciziile proprii şi să ajute copilul să înveţe din consecinţele acţiunilor lui dar în limitele capacităţilor copilului. promovând oportunităţile de educaţie Îndrumare şi control – educarea unui comportament social adecvat ce include disciplină. • Calitatea relaţiei părinte-copil. ţinând cont de nivelul de înţelegere al copilului. E necesară protejarea copilului. mâncare şi odihnă adecvată. admiraţie. • Modalităţile de coping. să ştie să înveţe din greşeli şi din succese. laudă. aprobare şi camaraderie Securitate – ce include continuitatea în îngrijire. de personalitatea copilului şi circumstanţele sociale. recompensă. încurajarea curiozităţii şi a comportamentului de explorare. • Nivelul de încredere . răbdare. ale persoanelor din reţeaua familială şi de particularităţile de vârstă şi dezvoltare ale acestui copil. să ţină cont de observaţiile personale. O altă trăsătură specifică abuzului sexual este prezenţa unor comportamente sexuale inadecvate vârstei lor. Observarea relaţiilor părinte-copil Un aspect important în evaluarea relaţiilor părinte – copil include : • Ataşamentul copilului faţă de părinţi. Profesioniştii trebuie să fie atenţi în evaluarea spuselor părinţilor. • Natura identificării cu părinţii. 146 .Îngrijire fizică elementară – include adăpost. unii sunt agresivi şi opoziţionişti. dar hiperprotecţia e la fel de periculoasă ca şi încurajarea responsabilităţii şi independenţei prea timpurii. igienă şi protecţie în faţa pericolelor Afecţiune – contact fizic. familie stabilă. prezenţa rutinelor de îngrijire. căldură.

psihologul trebuie să se focalizeze atât pe părinţi. Traumele care au loc în afara familiei nu zdruncină fundamental încrederea copilului în lumea exterioară deoarece se păstrează nealterată figura parentală care îl poate apăra. Începând din acest moment. Aici eforturile de compensare ale copilului ajung într-o înfundătură periculoasă. Informaţiile calitative şi cantitative obţinute din interviurile cu părinţii. să evite să se gândească la ele sau să vorbească despre ele.Pentru a obţine informaţiile privind aceste aspecte. ele fiind utile la început. Diminuarea reactivităţii la lumea exterioară şi insensibilitatea psihică (încremenirea) au semnificaţia desensibilizării în faţa durerii provocate de abuz. Schema este relativ simplă: lumea este periculoasă şi ameninţătoare. Trauma de tipul I este numită şi trauma de şoc şi este amintită detaliat. Întrebările specifice pe care trebuie să şi le spună psihologul sunt: • Cum şi ce determină diferenţa de comportament a copilului în prezenţa sau în absenţa părinţilor? • Cum răspund părinţii la nevoile şi întrebărilor copilului? Evaluarea psihologică formală a părinţilor (în afara observării relaţiilor cu copiii şi răspunsurilor din timpul interviului) nu este necesară. Cele două traume duc la percepţii şi consecinţe pe termen lung diferite. pentru punerea bazelor interpretării datelor obţinute prin observarea relaţiei părinte-copil. în cazurile violenţei familiale sau abuzului sexual în familie. Copii se străduiesc să uite de traumele lor cronice. testele formale şi observaţiile realizate pot determina o înţelegere generală a dezvoltării copilului şi nevoilor copilului. Terr (1991) deosebeşte traumele de tipul I ( rezultat în urma unui singur atac) şi cele de tipul al II-lea ( în urma unei serii de atacuri). O situaţie mult mai complexă apare atunci când. Aceste interpretări sunt strict legate de experienţa psihologului cu copiii şi de training-urile de pregătire ale acestuia. chiar persoanele de încredere au devenit agresorii. psihodiagnosticul formal include teste de personalitate proiective care pot fi folositoare în clarificarea naturii dificultăţilor de personalitate ale părinţilor. frecvent apar depersonalizarea şi disocierea. Abuzul asupra copiilor . datele empirice trebuie limitate. O traumă de gradul al II-lea este o traumă durabilă care poate avea drept consecinţe negarea şi anestezia emoţională. Aceasta se face numai dacă sunt indicii ale unui comportament bizar şi extrem. Datele din evaluarea psihologică sunt integrate în datele obţinute din evaluările celorlalţi profesionişti implicaţi. Copilul nu mai are criterii prin care să diferenţieze între figurile de relaţie 147 . dar acasă există siguranţă şi susţinere demnă de încredere. Adaptarea la traumă se realizează prin intrarea în funcţiune a mecanismele de apărare. sistemul de relaţii şi de siguranţă intrafamilială rămânând neatins. cât şi pe copii şi interacţiunile dintre aceştia.eveniment traumatic Tipologia traumei În funcţie de persistenţa stresorilor. de obicei ea este consecinţa unui singur eveniment traumatic. În aceste cazuri.

În afară de expunerea la un eveniment traumatic. PERCEPEREA AMENINŢĂRII. în termeni economici. 2. Reacţia subiectului în faţa acestui eveniment se poate traduce printr-o frică intensă. La copii. acestor manifestări li se poate substitui un comportament dezorganizat sau agitat. Studiile arată că aceia care manifestă reacţii severe (ex. relaţia cu victima este unul dintre factorii cei mai importanţi asociaţi traumei psihice. 3. un sentiment de slăbiciune sau de oroare. traumatismul se caracterizează printr-un aflux de excitaţii care este excesiv în raport cu toleranţa subiectului şi capacitatea acestuia de a le controla şi elabora psihic” În literatură sunt descrişi o serie de factori care influenţează gradul de traumatizare. cu atât mai mare este riscul de traumatizare. Cu cât mai apropiată este relaţia. a fost martor sau s-a confruntat cu evenimente în timpul cărora (…) integritatea fizică a sa sau a altuia a fost ameninţată. DMS IV menţionează că starea acută de stres intervine în cazul în care: “1. RELATIA CU VICTIMA. incapacitatea în care se găseşte subiectul de a-i răspunde în mod adecvat. 4. el va intra destul de uşor într-o relaţie. dar va avea probleme în menţinerea acesteia. Impresia subiectivă a individului despre evenimentul traumatic poate fi mai importantă decât evenimentul în sine. Cu cât persoana este mai implicată în evenimentul traumatic şi expusă o perioadă mai lungă de timp.subiectul a trăit. SEVERITATEA STRESULUI. 2. Relele tratamente au asupra copilului efectele unui eveniment traumatic. Astfel. EXPUNEREA LA TRAUMĂ. atacuri de panică sau disociere) prezinta un risc mai mare de traumatizare. cu atât este mai mare riscul dezvoltării unei psihopatologii. Pornind de la înţelegerea psihanalitică a conceptului de traumă Laplanche şi Pontalis (1994.prietenoase şi duşmănoase.” 148 . aceştia sunt : 1. tulburarea şi efectele patogene durabile pe care le provoacă în organizarea psihică. persoanele care percep evenimentul ca extrem de ameninţător vor dezvolta reacţii traumatice. ameninţătoare şi de ajutor. Nu numai răspunsul imediat la un eveniment stresant influenţează capacitatea de răspuns adaptativ. p 444) îl circumscriu ca fiind “evenimentul din viaţa subiectului care se defineşte prin intensitatea sa. Două dintre cele mai frecvente manifestări sunt tulburarea de stres acut şi tulburarea de stres posttraumatică. Aceasta are drept consecinţă incapacitatea copilului sau a viitorului adult de a stabili relaţii de durată. Reacţiile copiilor la traume Un număr semnificativ de persoane care sunt expuse unor evenimente traumatice stresante (abuzul sexual fiind un astfel de eveniment) dezvoltă reacţii psihologice de victimă.

Persoana simte o frică intensă. ameninţări serioase. pierderea unui examen.împingeri. privare Impactul stresului Stresul trebuie să fie extrem . Stressorul determină un răspuns foarte puternic subiectiv Simptomele-cheie ale Sindromului de Stres Posttraumatic Retrăirea traumei Intrusiv. nu doar sever Evenimentele includ moartea. neajutorare sau oroare. sau contact sexual cu un adult sau copii mult mai mari Lovituri. aşteptarea morţii unei persoane iubite.Prezenţa anumitor simprome severe în această perioadă pot declanşa SSPT Un tratament activ în această perioadă a fazei 149 1-3 luni . nu sunt incluse. Stresul sever cum ar fi pierderea slujbei.constrângeri. divorţ. viol. gândurilor. viol sau abuz sexual asupra copilului. emoţiilor sau discuţiilor referitoare la traumă Pierderea interesului Se simte detaşat de ceilalţi Emoţiile sunt restricţionate Insomnii Iritabilitate sau mânie Dificultăţi de concentrare Hipervigilenţă Răspunsuri exagerare de la început Evitarea Amorţire emoţională Creşterea alertei interioare Durata simptomelor Dacă simptomele durează Mai puţin de o lună Diagnosticul este Sindrom acut de stress (nu este Sindrom de stres postraumatic) SSPT acut Observaţii Acestea sunt simptome care apar în imediata apropiere a stressorului şi pot fi tranzitorii şi autolimitate.Cum se recunoaste Sindromul de stres posttraumatic ? Tipul de stress Militar Agresiune sexuală Abuz sexual asupra copilului Abuz fizic asupra copilului sau neglijare Exemple Serviciul militar într-o companie activa in lupta Viol sau tentativă de viol Incest.studierea repetată a evenimentelor stresante Amintiri flash (sentimente sau evenimente care apar în starea de veghe) Coşmaruri (sentimente sau imagini cutremurătoare în timpul visului) Reacţii fizice şi emoţionale exagerate la stimuli care-i aduc persoanei respective aminte de evenimentul traumatic Locurilor. activităţilor.

De exemplu. Terapie cognitivă: ajută la modificarea unor asumări nerealiste. Scopul terapiei cognitive este să înveţe pacienţii să identifice propriile cogniţii disfuncţionale. 150 . folosirea lifturilor după ce a fost atacată într-un lift). Terapie de expunere: ajută persoana să se confrunte cu situaţii specifice.Training de relaxare: pacienţii învaţă cum să deţină controlul furiei şi anxietăţii Exerciţii respiratorii se învaţă încet respiraţia abdominală care ajută pacientul să se relaxeze şi/sau evitarea hiperventilaţiei cu senzaţii fizice neplăcute Training pe asertivitate – participanţii învaţă cum să-şi exprime dorinţele. Ludoterapie – este pentru copii şi implică jocuri care permite introducerea unor situaţii care altfel nu pot fi introduse în mod direct şi care ajută copilul să se expună şi să reprocezeze memoria traumatică. victimele traumei se simt în mod nejustificat vinovate: o victimă a violului se poate blama pe ea însăşi pentru viol.> 3 luni SSPT cronic acute a SSPT-uli poate contrubui la reducerea considerabilă a riscului apariţiei unui SSPT cronicSimptomele pe termen lung au nevoie de un tratament mai complex şi de durată şi poate fi asociat cu incidenţa comorbidităţii Alegerea psihoterapiei iniţiale: Scurtă descriere a celor mai recomandate tehnici de psihoterapie. Expunerile repetate ajută persoana să realizeze că situaţiile care generează frică nu mai sunt periculoase iar teama va dispare dacă persoanele rămân în situaţie până scapă de ea. să le scoată în evidenţă şi să lupte împotriva lor şi să adopte o gândire realistă care să echilibreze emoţiile. memorii sau emoţii care s-au asociat cu stresorul şi acum acestea evocă o frică intensă. un veteran de război se gândeşte că poate din vina lui cel mai bun prieten a fost ucis. oameni. obiecte. Managementul anxietăţii (training de inoculare a stressului): învăţarea unor serii de abilităţi care ajută pacienţii să gestioneze stresul . opiniile în mod normal fără să ascunde pe celelalte Gândirea pozitivă: persoana învaţă cum să înlocuiască gândurile negative (sunt pe cale să-mi pierd controlul) cu gânduri pozitive (am reuşit s-o fac înainte şi acum pot din nou)la anticiparea sau confruntarea cu stressorul Oprirea gândurilor – tehnici de distragere a persoanei de la gândul traumei. Aceasta se poate realiza pe două căi: • Expunerea imaginativă – retrăiri emoţionale repetate a traumei până ce acestea nu mai evocă stresul • Expunerea reală – confruntarea cu situaţii care acum nu prezină pericol dar pe care persoana le evită pentru că persoana le asociaşă cu trauma (conducerea din nou a maşinii după ce a suferit un accident.credinţe şi gânduri automate care conduc la emoţii negative şi perturbarea activităţii.

panică şi evitare Detaşare de ceilalţi/pierderea interesului Iritabilitate / furie Terapie de expunere Terapie cognitivă Managenetul anxietăţii Terapie cognitivă Terapie cognitivă Managenetul anxietăţii Terapie cognitivă Managementul anxietaţii Terapie de expunere Managementul anxietăţii Vinovăţie/ruşine Anxietate generală (vigilenţă) Tulburări de somn . De asemenea include educaţia simptomelor şi tratamentul oricărei tulburpri comorbide. Totuşi aceasta nu este în sine suficientă. terapeuţii fac distincţie între tehnici în funcţie de proeminenţa unui anumit simptom.Aşa cum se arată în tabelul de mai jos. Se dă asigurarea că SSPT este normal şi este de aşteptat apariţa sa după o traumă şi că va trece cu timpul şi prin aplicarea tratamentului. Tehnici terapeutice orientate pe diferite simptoame Trei tehnici terapeutice: terapie de expunere. Psihoeducaţia este recomandată ca o a doua linie înaltă de acţiune pentru toate tipurile de simptome. terapia cognitivă şi managementul anxietăţii – sunt considerate cele mai folositoare în tratamentul SSPT.Psihoeducaţie: educarea pacienţilor şi familiilor lor privind simptomele SSPT şi tratamentele necesare. Cel mai proeminent simptom Gânduri intrusive Tehnici recomandate Terapie de expunere Alte tehnici luate în consideraţie Terapie cognitivă Managementul anxietăţii Psihoeducaţie Ludoterapie pentru copii Managenetul anxietăţii Terapie cognitivă Psihoeducaţie Ludoterapie pentru copii Psihoeducaţie Terapie de expunere Psihoeducaţie Terapie de expunere Psihoeducaţie Ludoterapie pentru copii Terapie cognitivă Psihoeducaţie Ludoteapie Terapie de expunere 151 Amintiri flash Terapie de expunere Trauma determina frică.

uneori brutale ale Amintiri despre traumă .frecvenţă şi intensitate mare a masturbării. povestiri sau revenirea la amintiri despre traumă. Perioada de la 2 ani şi jumătate la 6 ani Reacţii generale la traume .pierderea capacităţii de comunicare. . pot rămâne în .răspuns tipic la alarmă implicând semne şi senzaţii psihice.confuzie.Ajutaţi copilul să ale părţilor intime descrise verbal de numească ale celorlalţi.teamă de zgomot.fragmente de copilului de intensă şi traume sau imagini îngrijitorul său dacă neobişnuită. . . sentimente către copil. . plâns neobişnuit.pot reproduce prin discuţii sau desene fragmente din traumă. .atenţie deosebită asupra părţilor intime ale corpului propriu sau a altor copii. sângerări sau simptome ale unei boli cu transmitere sexuală. cuvinte simple. puternice prin inflamaţii. .masturbarea . .atingeri improprii memorie şi pot fi .izbucniri bruşte.protejaţi copilul să nu fie expus la situaţii înfricoşătoare care să-i amintească trauma : filme de groază.Menţineţi rutina neobişnuită la copilului în jurul traume pot fi părţile intime ale somnului şi al evidente în comcorpului propriu hrănirii.dureri genitale.pierderea interesului pentru activităţi zilnice. .amintirile despre . . . stare de confuzie asupra 152 Abuz sexual – reacţii specifice* . .îngrijorare / atenţie . . Reacţii generale la traume . somnambulism.ascultaţi povestirile copilului despre eveniment.Dificultăţi de concentrare Managementul anxietăţii Terapie cognitivă Psihoeducaţie Terapie cognitivă Psihoeducaţie Reacţiile copilului la traume – stadii de dezvoltare Perioada de la naştere până la 2 ani şi jumătate Abuz sexual – Amintiri despre Suport parental reacţii specifice* traumă . nu este necesar. .tulburări ale somnului: coşmaruri.întreruperi ale somnului şi nevoi repetate la toaletă. portament şi sau a altora. . teama de a merge la culcare şi de a fi singur noaptea.“îngheţare” – imobilitatea temporară a corpului. .amintiri sau fragmente vizuale despre evenimentul traumatic ce pot fi utilizate cu precădere în activitatea copilului sau în conversaţie.Evitaţi separarea acţiuni. Suport parental .inţelegerea neadecvată.jocuri sexuale cu păpuşi sau cu alţi copii.atingeri sexuale . zgomotoase. . .

comportament distrat.descrieri verbale ale unor practici sexuale. diminuarea performanţelor şcolare. . .dureri genitale. .căutarea de noi experinţe sexuale. . rememorări din 153 .reasiguraţi copilul că sentimentele legate de traumă sunt temporare şi sunt normale după un astfel de eveniment. .repetări posttraumatice ale evenimentelor ce pot avea loc în secret cu propriul corp sau cu jucării.indicaţii verbale sau comportamentale necorespunzătoare pentru vârsta copilului faţă de comportamentul sexual al adulţilor: . . . . .teama faţă de bărbaţi.acordaţi copilului să-şi înlăture frica. . . Reacţii generale la traume . .comportament şi personalitate schimbătoare. părţilor intime ale altor copii. simptome ale unei boli contagioase.încurajaţi copilul să discute despre: nelămuririle pe care le are. teama. . evidentă mai mult în joc decât în discuţii. faţă de locuri specifice.teama de repetabilitatea evenimentelor.se angajează în discuţii despre sex implicând şi alţi copii sau chiar adulţi. . vise. . . .neîncredere şi frică faţă de bărbaţi sau femei.evenimentelor . aici pot apărea repetări ale unor scene din timpul traumei. . Suport parental .pot apărea comportamente dificile şi necorespunzătoare. “aerian”. . . inflamări.copilul poate avea amintiri detaliate şi de lungă durată despre traumă. .poate fi reţinut şi tăcut sau agresiv peste limită. .facilitaţi punerea în practică de către copil a unor idei noi pentru a-şi înfrunta teama. femei sau de un anumit loc.menţineţi climatul de linişte în familie pentru a se simţi securizat.atenţie excesivă asupra unor părţi intime ale adulţilor sau asupra unor comportamente sexuale.pot apărea regresii ale copilului cu privire la activităţile din familie.teama de posibilitatea repetării traumei. .scăderea capacităţii de concentrare şi atenţie la şcoală.pierderea energiei şi a concentrării.imagini vizuale şi amintiri neplăcute despre traumă.ajutaţi copilul să numească sentimentele puternice legate de traumă. . . .concentraţi+vă atenţia asupra jocului copilului.pierderea interesului faţă de Perioada de la 6 ani la 11 ani Abuz sexual – Amintiri despre reacţii specifice* traumă .teamă şi nelinişte evidentă. .acuzarea unor dureri ale corpului sau boli care nu au o explicaţie medicală.sângerări.

Personalitate schimbătoare. Teama de a se maturiza şi dorinţa de a rămâne în continuare în sânul familiei. . Trecerea în lumea adulţilor pare a fi calea de scăpare de amintirile traumei (căsătorie timpurie. 154 . . Încercaţi să înţelegeţi comportamentul uneori violent şi autodistructiv. Perioada de la 11 la 18 ani Abuz sexual – Amintiri despre reacţii specifice* traumă Reacţii generale la traume Îngrijorarea acută despre traumă. timpul traumei.menţineţi legătura cu învăţătorii de la şcoală şi observaţi dacă copilul se încadrează în activităţile şcolare sau în cele ale comunităţii în care trăieşte. concepţie despre viaţă pesimistă. căutaţi să eliminaţi din viaţa copilului elemente care pot spori interesul la violenţă. Ajutaţii pe cei tineri să-şi găsească un sens.amintiţi copilului că aceste sunt reacţii normale posttraumatice. Încurajaţi marile decizii. în grupul de prieteni. . .acuzarea unor dureiri ale corpului fără o explicaţie medicală.tulburări ale somnului. graviditate. . părăsirea şcolii. o perspectivă de viitor a impactului traumei şi să găsească să înţeleagă cât de important este timpul de recuperare.sentimente de vinovăţie şi autoblamare. Aduceţi în discuţii cazuri de acest gen care s-au rezolvat cu ajutorul unor persoane în domeniu.activităţile care erau principale înainte de traumă. acasă. Vulnerabilitatea la depresie. Suport parental Monitorizaţi tinerii la şcoală. abandonarea grupului de prieteni).

155 .să ajungă la universul interior al copilului. . . Premise ale unei consilieri eficiente a copilului care a suferit o formă de abuz: Scopurile fundamentale ale consilierii psihologice a copilului Calităţile relaţiei copil-consilier (şi influenţa acestor calităţi asupra relaţiei părinte consilier) . .non-intrusivă. a funcţionării familiei. .terminarea consilierii.trebuie să fie liant între lumea copilului şi cea a consilierului. adică copilul să perceapă relaţia sa cu terapeutul ca o relaţie bazată pe încredere şi siguranţă.observarea copilului. . .a răspunde nevoilor copilului.facilitarea schimbării în mod activ. adică la înţelegerea sentimentelor şi percepţiilor copilului. emoţii şi comportamente.confidenţială. . .cu un scop.să accepte – să nu judecăm copilul pentru ceea ce face sau spune. . .exclusivă. .ridicarea nivelului de conştientizare şi soluţionarea problemelor pentru a facilita schimbarea. Consilerul trebuie să fie Abilităţile de a consilia copilul . şcoală şi societate.congruent.suport acordat copilului abuzat/ neglijat.suport pentru reintegrarea copilului în familie. . . . .să-l faci capabil pe copil să – şi accepte limitele şi rezistenţele lui şi să se simtă bine cu el. .a crea condiţii pentru copil astfel încât acesta să urmeze stadiile de dezvoltare.să-l faci capabil pe copil să-şi schimbe comportamentele ce au consecinţe negative. . ascultarea activă.Rolul consilierului psihologic în recuperarea copilului abuzat Terapeutul are un rol important în procesul terapeutic al copilului abuzat / neglijat. Rolurile acestuia includ: .îmbunătăţirea relaţiilor .oferirea unui model de relaţie normală adult/copil. . detaşare emoţională.sigură. .să-l faci capabil pe copil să dobândească un anumit nivel de congruenţă cu privire la gânduri. . . .să-l faci capabil pe copil să funcţioneze confortabil şi adaptativ în mediul extern ( de exemplu acasă şi la şcoală).autentică.să-l faci capabil pe copil să se vindece de problemele emoţionale. . .a fi împreună (alături) cu copilul.să-l faci capabil pe copil să se simtă bine cu el însuşi.

• Munca educaţională 4. . Urmărind aceste distorsiuni ei pot observa efectele abuzului sexual în copilărie asupra comportamentului. Terapia pentru copil care include: • Selectarea mijloacelor adecvate. 3. • Asocierea cu copilul. • Rezoluţia problemei: . Revizuirea rezultatelor terapeutice: • Evaluarea finală. Modelul prezentat de Katheryn şi David Geldard cuprinde: 1. Ei ne oferă şi o definiţie a dinamicelor traumatogene: o experienţă care alterează orientarea emoţională şi cognitivă a copilului spre lume şi provoacă traume prin distorsionarea conceptelor personale ale copilului.Confruntarea şi depăşirea transferului.Utilizarea abilităţilor de consiliere şi a mijloacelor auxiliare. • Feed-back spre sursele de referinţă (şcoală.).Abilitatea copilului de a-şi spune povestea. . etc.Procesul terapiei copilului abuzat poate include mai multe modele.Confruntarea cu rezistenţa şi depăşirea ei. Aceste dinamici sunt unice în abuzul sexual în copilărie şi nu pot apărea în alte traume ale copilăriei. • Invitarea copilului să-şi spună povestea: . . improprie prin câteva procese. Faza iniţială care include: • primirea informaţiei de referinţă. sau capacităţile afective. • Închiderea cazului. modul de a privi lumea. • contractul cu părinţii.Sexualizarea traumatică Prima dinamică explică cum este formată sexualitatea într-o manieră disfuncţională. Abordarea problemelor de sistem: • Implicarea părinţilor sau a familiei. În acest proces sunt incluse răsplata şi câştigurile secundare ale abuzatorului în comportamentul sexual 156 . Aceste dinamici traumatogene desfăşoară fiecare propria sa acţiune patogenă.Reevaluarea tipului de mediu utilizat. Modelul dimanicilor traumatogene a lui Finkelhor şi Browne Finkelhor şi Browne (1985) au elaborat un model ce propune patru dinamici traumatogene pentru a explica impactul abuzului sexual în copilărie. 2. Cele patru dinamici sunt descrise astfel: 1.

Simptome: Autoizolare. Sentimentele de înstrăinare de alţii datorită faptului că experinţele ruşinoase nu pot fi comunicate. aversiune împotriva intimităţii sexuale. Simptome : Comportament sexual compulsiv. ruşine şi vinovăţie. Sunt dezamăgite aşteptările sale de apărare şi de grijă din partea persoanelor de relaţie. copilul poate adopta comportamentul sexual pentru a manipula pe alţii pentru a obţine anumite gratificaţii. depresie. Nu sunt realizate susţinerea şi protecţia din partea unei presoane de relaţie care nu sunt abuzive. 157 . evitarea sexualităţii. amestecarea sau înlocuirea sexualităţii cu grija şi dragostea. în special în timpul dezvăluirii când judecata morală privind devianţa experienţelor lor este comunicată de alţii cum ar fi mama. Aceste mesaje pot fi comunicate de către abuzator în timpul abuzului ca o modalitate de blamare (de exemplu: “m-ai sedus. Delincvenţă. inclusiv cu proprii copii. 3. lipsa valorii. dependenţă extremă. Prostituţie. Neîncredere mai ales faţă de bărbaţi.impropriu. Consecinţe psihice: hiperaccentuarea domeniului sexual. Promiscuitate. Sexualizarea relaţiilor. Trădarea Sunt folosite încrederea şi dependenţa copilului. este nesocotit dreptul copilului la bunăstare. Sentiment de sine diminuat. Comportamnet autolitic. ca şi de normele sexuale. În anumite cazuri mesajul este perceput mai târziu. Consecinţe psihice : Sentimente de culpabilitate şi de ruşine. Consum de droguri şi de alcool. confuzie legată de propria identitate corespunzătoare vârstei. Consecinţe psihice: Doliu. Ca rezultat al câştigurilor. Copilul este făcut responsabil de către alţii. 2. vecini sau profesionişti. autorănire până la suicid. tulburări sexuale. membrii familiei. uite ce m-ai făcut să fac!”) sau injurii aduse copilului cum ar fi “Târfă !” sau comunicarea acoperită pentru a păstra secretul. Stigmatizarea Această dinamică se focalizează pe recepţionarea negativă a mesajelor care operează în experienţa abuzului. Aceasta include răutate.

• Comportament expresiv precoce. probleme şcolare. rivalitate. Transmiterera transgeneraţională la proprii copii. copilul se simte incapabil să se protejeze sau să oprească abuzul. Consecinţe psihice: Sentiment de mare vulnerabilitate a graniţelor corporale. Preluarea rolului făptaşului pentru a transforma neputinţa în putere. Slăbiciune Dinamica : Graniţele corporale sunt încălcate împotriva dorinţei copilului. Consecinţe psihice: Slabă toleranţă la frustrare. Astfel. manipulativ. dominator. • Comportament revendicativ. fobii. Comportament de cramponare. Angoasă. Sentiment scăzut al eficienţei personale. 158 . se exercită violenţă sau manipulare pentru seducerea copilului. Pericolul unei revictimizări pe baza neajutorării învăţate. fugă. pseudoadult. Supunere în relaţiile intime. Depresie. lupte pentru putere cu adulţii. Pierderea distanţei. copilul preia un rol de adult. Inversare a rolulrilor intergeneraţionale. disociere. Simptome: • Tulburări ale comportamentului social. Trebuinţa crescută de control. Vulnerabilitate crescută pentru experienţe abuzive ulterioare. Simptome: Comportament agresiv. În Tratatul de Psihotraumatologie autorii introduc un alt model care poate fi observat în cazul abuzului intrafamilial:parentificarea şi atribuiri sociale de rol deformate. ca expresie a dorinţelor de răzbunare. Pierderea copillăriei. Comportament agresiv până la delincvenţă. recompense inadecvate vârstei şi este preferat fraţilor. Adultul abuziv îi acordă o atenţie deosebită. Autopercepţie ca victimă fără apărare. • Conflicte cu colegii de generaţie.Mânie. adesea de părinte. Identificare cu agresorul. Tulburări ale comportamentului alimentar şi de somn. tulburări somatice. Simptome: Coşmare. ostilitate. 4.

De aceea este important să le explicăm copiilor ce înseamnă “secretul bun” şi “secretul rău” . Câteodată copilul refuză să vorbească despre abuz pentru că i s-a spus că acesta este un secret care trebuie fie să rămână numai între el şi abuzator. Modelul DESA : D – description – descrierea abuzului. ” 159 .expression – exprimarea sentimentelor. fie în familie. Acesta o ameninţa că dacă spune ceva atunci el va abuza şi de surorile ei. Unul din cele mai mari obstacole în a-i determina pe copii să descrie prin ceea ce au trecut este faptul că abuzul a fost în cele mai multe cazuri ţinut secret şi asociat cu ruşinea şi ameninţările. Cele patru etape ale modelului nu sunt strict delimitate. Pentru unii copii limbajul este cea mai bună modalitate. În cadrul acestei etape apar ca şi teme de abordat în cadrul terapiei: secretele. mai ales copiii mici. A – acceptance – acceptarea. S – say “NO” – situarea limitelor. Descrierea abuzului Descrierea abuzului reprezintă modul de a face “realitatea reală”. Alţii preferă în schimb să arate prin joc ce au experimentat. Totuşi pentru unii cele mai bune modalităţi de exprimare pe care le folosesc în descrierea abuzului sunt desenele şi/sau folosirea păpuşilor anatomice. Totul a fost dezvăluit că de fapt el abuza în acelaşi timp şi de surorile ei. E .Modelul “DESA” – modalitate de intervenţie terapeutică Modelul de intervenţie terapeutică DESA reprezintă modalitatea de intervenţie terapeutică în cazurile de abuz asupra copilului utilizată de terapeuţii suedezi de Clinica de Băieţi din Stockholm. Pentru unii copii poate fi imposibil să descrie abuzul la care au fost supuşi indiferent de mijloacele de expresie care îi stau la dispoziţie. În cadrul acestei etape copii folosesc diferite moduri de expresie în funcţie de vârstă şi dispoziţie. Modelul trebuie înţeles ca dimensiuni diferite ale terapiei. Acest model sintetizează anumite arii centrale şi teme de terapie care pot servi drept paşi în demersul terapeutic. în multe cazuri pot constitui aspecte diferite ale aceeaşi probleme. Secretul Secretele devin o temă terapeutică importantă în cazurile de abuz asupra copilului. De la 6 ani la 18 ani a ţinut secret ce se întâmpla între ea şi tatăl său. exprimând astfel în cuvinte actele abuzive la care au fost supuşi. procese care au centre de concentrare diferite şi care se pot să intefereze secvenţial sau concurenţial. uitarea şi disocierea. Ex: ”Diana a ţinut secret abuzul la care a fost supusă de către tatăl său timp de 12 ani.

fricii şi curajului. că este altfel şi că îi este ruşine să meargă să se joace cu ele. somatic şi emoţional prin abuz sexual riscă să violeze la rândul său limitele celorlalţi oameni. Nu este sigur faptul că copiii abuzaţi sexual vor fi vreodată capabili să îşi accepte soarta. Secretele rele însă îţi pot da coşmaruri. altfel ele vor fi greu de uitat şi teama nu va dispărea. frica. să se reconcilieze în ceea ce priveşte ce li s-a întâmplat şi să lase asta în trecut. şi mai ales ruşinea pentru mult timp de acum înainte. Ele trebuie spuse unui adult. pericolului şi siguranţei. Exprimarea sentimentelor Terapeutul depune mult efort pentru a ajuta copiii să îşi descrie sentimentele asociate abuzului. chiar dacă a promis că nu îl va spune nimănui. Ex. În acest caz nu trebuie să insistăm să ne vorbească.“Irina a ţinut secret abuzul tatălui vitreg trei ani până când bunica sa a observat anumite schimbări în dispoziţia ei. Acceptarea În final aceşti copii trebuie să înveţe să-şi vadă în continuare de viaţă. “acceptarea ” şi “infirmarea”. Folosirea poveştilor în care anumite animale pot fi simboluri ale binelui şi răului. ” 160 . să evite să cadă în identitatea de victimă. dar şi de ceilalţi. ei ar putea pur şi simplu să hotărască că nu au despre ce vorbi. Există posibilitatea ca unii copii să nu simtă ruşine sau vină. încrederii şi neîncrederii are un rol major în a-i ajuta pe copii să-şi identifice propriile lor sentimente şi trăiri. Secretele bune sunt tentante. Pentru asta aceşti copii au nevoie de mult sprijin din partea celor din jurul lor pentru a putea să se accepte ca şi normali în ciuda experienţelor neobişnuite şi anormale prin care au trecut. Ideea acceptării şi reconcilierii este o experienţă a credinţei că există o cale de ieşire din neputinţă. o fetiţă care a fost abuzată sexual mi-a spus că ea nu mai este ca celelalte fete.: ”Oana. chiar este bine să-i faci o surpriză mamei sau cuiva drag cumpărândui un cadou şi ţinându-l secret până la ziua lui. Copiii nu ar trebui să ţină astfel de secrete. ” O poveste despre secretele bune şi cele rele pot ajuta copilul. te pot speria şi îngrijora. Terapeutul în astfel de cazuri le poate spune ce ştie sau ce i s-a raportat de la investigaţiile poliţiei sau din alte surse. Aceasta este una din treptele majore ale terapiei. “a se pune în locul altei persoane”. Ameninţările cu bătaia şi cu faptul că îi omoară mama au determinat-o să ţină secretul. Ei au nevoie de ajutor în identificarea şi exprimarea emoţiilor care au legătură cu “a vrea” şi “a nu vrea”. să renunţe la ideea că trecutul poate fi refăcut sau negat şi să accepte faptul că dreptatea deplină nu va putea fi obţinută niciodată. Mulţi vor purta în suflet furia. Când am întrebat-o cum adică este altfel mi-a răspuns că se simte murdară faţă de ele şi că nu poate să se mai joace. Situarea limitelor Orice persoană căreia i s-a violat teritoriul spaţial. În această etapă sunt utilizate o gamă variată de materiale pentru a-i ajuta pe copii să-şi exprime sentimentele. a situa limite vis a vis de propriul corp.

subliniază G. Terapia sistemică include următoarele teorii: 161 . scopul ultim fiind acela de a găsi posibilităţile de schimbare şi autosugestie a subiectului. A duce dorul unui tată sau durerea de a nu fi avut unul niciodată este o temă de terapie.comportamentale au ca scop reperarea factorilor de declanşare şi de menţinere a perturbărilor percepute de subiect. Tehnicile sunt variate: • Expunerea şi desensibilizarea sistematică. cu speranţa de a obţine rezultate superioare celor ale utilizării separate a teoriilor iniţiale. integrarea metodologiei terapeutice. Tendinţa actuală este de a se trece de la lucrul intuitiv şi pragmatic la elaborarea unor principii care să aibă rol în crearea “unui cadru conceptual care sintetizează cele mai bune elemente ce aparţin la cel puţin două abordări terapeutice” ( I. Există riscul ca nu numai copilul. Terapiile cognitiv-comportamentale Terapiile cognitiv . Regulile de urmat în terapia copilului traumatizat. • Restructurarea cognitivă. Abordarea terapeutică Tratarea tulburărilor psihotraumatice necesită. Acceptarea şi reconcilierea sunt la fel de dificile şi necesare şi pentru adulţii care fac parte din viaţa copilului abuzat. dar şi cei din jurul lui să rămână cu ideea că abuzul este cauza tuturor problemelor lor. Durerea şi dorinţa devin teme importante în această parte a tratamentului. 1999). • Controlul anxietăţii prin: oprirea gândurilor. cât şi ariile centrale şi temele de terapie permit abordările integrative. O parte importantă a acceptării o constituie faptul că în cadrul terapiei îţi este permis să-ţi consumi doliul asupra faptului că lucrurile ar fi putut să fie diferite.Dafinoiu. „Aceste terapii au o eficienţă evidentă când sunt dominante comportamentele evitante caracteristice stresului post traumatic. Lopez.Este important ca aceşti copii care au fost molestaţi sexual să poată să îşi reia o parte a activităţilor pe care le fac în mod curent copii de vârsta lor.subliniind faptul că “în psihoterapie. relaxare. abuzul fiind luat ca o scuză. tehnici de control a respiraţiei. Terapiile cognitiv-comportamentale sunt foarte utile şi convin clienţilor care vor rezultate obiective pentru diminuarea tulburărilor psiho-traumatice confruntându-se direct cu problema într-un cadru terapeutic securizant. cu precădere la adolescenţi”. Copiii care au fost abuzaţi de tatăl lor biologic duc dorul unui tată “bun” şi îşi doresc de asemenea ca mama sau altcineva să fi fost în stare să-i înţeleagă şi să fi intervenit pentru ei. şi bineînţeles speranţa. integrarea este o formă de sinteză în care sunt incluse cel puţin două teorii. aşa cum este subliniat şi în literatura de specialitate.

Restabilirea limitelor structurale • societate/ familie • intergeneraţionale • interpersonale • intrapsihice 2. după Ferenczi. Intervenţii folositoare şi practice cu familia. creşterea respectului de sine al tuturor membrilor familiei 7. Căutarea altor “simptome” Concluzii Dintre aspectele psihopatologice. membrii lor sunt incitaţi să se întrebe despre propria lor istorie traumatică. Agresorul nu trebuie sub nici un pretext să ia parte la şedinţe. Terapia familială permite modificarea regulilor de funcţionare a familiei. Implicarea familiei si a societăţii în viaţa copilului 2. pentru a lupta împtriva confuziei sistemului de comunicare care guvernează aceste familii. Facilitarea echilibrării controlului extern/intern (în funcţie de vârstă) 4. copilul se aflându-se pe terenul tandreţei în timp ce adultul pe cel al genitalului. Diminuarea sentimentelor de ruşine. 162 . Obiective terapeutice pentru familii incestuoase 1. Aceasta permite familiei să suplinească sistemul său de comunicare confuz prin emoţia împărtăşită.1. De exemplu pentru a ajuta familiile incestuoase să iasă din impasul comunicaţional se poate utiliza tehnica de amplificare a crizei care urmează descoperirii incitând familia să se supună legii penale şi să denunţe vinovatul. adică pentru toate intervenţiile care i-au parte în procesul declanşat prin revelaţie. trişând. Interesul familiei şi impactul acesteia asupra copilului 3. Îmbunătăţirea comunicării în familie 6. Adultul care trece la act nu ştie sau se face că nu ştie regula jocului. identificarea cu agresorul ca un mecanism de apărare psihologică. cele care apar la copilul abuzat sunt. comunitatea Terapiile familiale şi în special cele de reţea sunt utile pentru tratamentul famililior atât cât e posibil în cazul relevării tardive a abuzului sexual în familie. confundarea limbajelor. Conjunctural. Restaurarea capacităţii de empatie (restructurarea experienţelor anterioare de victimizare) 5. Corectarea abuzului de putere • probleme ale diferenţei de sex • procese de rezolvare a conflictului • procese de rezolvare a problemelor 3. Desexualizarea şi resexualizarea relaţiilor 8. Ele postulează că trebuie să existe un interes nu numai pentru victimă ci în egală măsură pentru sistemul familial şi mai departe social. şcoala.

1991 163 . A. G. Boys –sexual abuse and treatment. 2001. Protecţia copilului – Dileme. New York.. În procesul terapeutic jocul îşi exercită de asemenea funcţia sa educativă. Elemente de psihoterapie integrativă.. 1999. 5. Cluj – Napoca. să se realizeze o evaluare corectă a simptomelor copilului. Bibliografie 1.. 4. Principiile de bază ale îngrijirii victimelor pot fi rezumate astfel: a lăsa pacientul să vorbească într-un climat de empatie activă. London. atât în camera de terapie. Editura Presa Universitară Clujeană. Dominiak. 2001.Vaxjo.. Sexual trauma and psychopatology clinical intervention with adult survivors. Maria. I. Fischer. Stevensson. Iaşi. fără grabă.. P. 1999.. prevenire. 6. 1995.. dispozitivul de apărare fără de care disocierea traumatică pare determinantă. să fie separat de abuzator.. Bucureşti. Editura Polirom. Tratat de psihotraumatologie. 7. 8. Editura Trei. În terapia copilului abuzat sexual este important să existe o persoană de suport în familie. Lopez. Dafinoiu. concepţii şi metode. este indicat să se respectate anumite principii de bază. Shapiro. acesta să fie scos din familie. jocul şi terapia prin joc stă la baza tuturor tehnicilor indiferent din ce abordare terapeutică vin. Riedeser. cât şi acasă. Oricare ar fi metoda utilizată. Geldard. şi D. Children counseilling. cu scopul de ai permite să-şi ordoneze amintirile pentru a da un sens traumatismului şi pentru a elimina. Bucureşti. Ş. Copilul maltratat –Evaluare.. 2. G. Ionescu. în cazul copiilor. 1999.K. Editura Dacia. G. Nyman. Lexington Book.. intervenţie.Indiferent de abordarea terapeutică. B. să se asigure un cadru securizant pentru copil. Cluj. 3. Violenţele sexuale asupra copiilor. Roth. S. 2001.

Alţii se simt rău atunci când nu-şi mai pot controla emoţiile. frustrantă. Liviu Măgurianu**. a planifica o apropiere eficientă faţă de copil şi a găsi soluţiile care funcţionează. adaptare după Joan E. De aceea psihologul de familie poate deveni specialistul care să propună familiei momente de reflexie cu privire la modelul de educaţie pe acare îl transmit copiilor lor. 2007. Global Initiative to End All Corporal Punishment of Children. Aceasta este o abordare de învăţare care ajută copiii să reuşească. Psihologul de familie poate începe să lucreze la dezvoltarea abilităţilor de părinte pornind de la principiile Convenţiei ONU cu privire la Drepturile Copilului. Filiala Iaşi a Academiei Române. inclusiv pedeapsa fizică.dr.Disciplina pozitivă. să-l înveţi tot ce are nevoie pentru a şti cum să-şi facă o viaţă fericită şi de succes. Provocarea este enormă – să iei de mână un nou născut şi să-l ghidezi pentru a deveni adult. Copiii au dreptul la protecţie faţă de orice formă de violenţă Art. What i tis how to do it.D. * Liviu Măgurianu este cercetător ştiinţific doctor la Institutul de Cercetări Economice şi Sociale „Gh. Durrant Ph. le dă informaţii şi le sprijină creşterea. Ca rezultat mulţi părinţi cred că disciplina nu este altceva decât a certa şi a lovi. 19 din Convenţia Drepturilor Copilului UN „Disciplina pozitivă” nu este violentă şi respectă copilul ca persoană care învaţă. Uneori nimic din ce facem nu pare a fi bine. Se recunosc de asemenea drepturile copiilor la respect şi la demnitate. Save the Children Sweden Introducere Meseria de a fi părinte este o călătorie veselă. A învăţa se bazează pe stabilirea obiectivelor pentru a studia. Arareori găsim timp pentru a planifica ce anume avem de învăţat sau ce obiective trebuie să atingem din perspectiva rolului de părinte.şt. Positive Discipline. Uneori nu ştim pur şi simplu ce să facem.Zane”. Dar de multe ori instinctele noastre sunt doar reacţii emoţionale care nu sunt exteriorizate. „A disciplina” înseamnă de fapt „a învăţa”. 164 . animată şi extenuantă. Avem puţine informaţii cu privire la dezvoltarea copilului. Şi uneori experienţele din propria noastră copilărie au fost negative sau chiar violente. o nouă abordare în dezvoltarea abilităţilor parentale cert. Aceasta garantează copiilor protecţie faţă de orice formă de violenţă. Şi alţii se simt neajutoraţi Dar există şi o altă cale. aşa că ne bazăm pe instinctele noastre sau pe experienţele din propria noastră copilărie. Există momente în viaţa părinţilor când provocarea pare să-i depăşească. Şi uneori suntem copleşiţi de toate celelalte stresuri din viaţă.

Disciplina pozitivă nu înseamnă a fi un părinte care permite orice copilului. Aceasta este formată dintr-un set de principii care se pot aplica într-o gamă variată de situaţii. El este incitat şi emoţionat de noua sa independenţă. empatia.Disciplina pozitivă înseamnă a-l învăţa pe copilul dumneavoastră să-ţi însuşească deprinderile de viaţă pe termen lung.Disciplina pozitivă înseamnă a învăţa ce înseamnă curtoazia. Disciplina pozitivă înseamnă: . Mersul schimbă totul.Disciplina pozitivă înseamnă crearea unei relaţii reciproce de respect cu copilul dumneavoastră. Părinţii au dreptul la sprijin şi asistenţă în creşterea copiilor lor.disciplina . . . Această explorare reprezintă începutul unei călătorii pe tărâmul descope165 . nu reprezintă doar o provocare. non violenţa.Disciplina pozitivă înseamnă soluţii pe termen lung care dezvoltă la copilul dumneavoastră auto . drepturile omului şi respectul faţă de ceilalţi.Disciplina pozitivă nu înseamnă lipsa de reguli. . Convenţia Drepturilor Copilului recunoaşte că părinţii au dreptul să fie sprijiniţi în ducerea la îndeplinire a rolului lor important. Îi place să exploreze orice colţ.Disciplina pozitivă nu înseamnă să laşi copilul să facă ce vrea. regulilor şi limitelor dumneavoastră. De la 1 la 2 ani Aceasta este perioada cu cele mai uimitoare schimbări. . Acum copilul poate să meargă oriunde vrea. .Disciplina pozitivă reprezintă un fundament pentru părinţi. .Disciplina pozitivă înseamnă comunicarea clară a aşteptărilor. Îi place să atingă şi să afle gustul la orice. În această etapă de vârstă. Poate să ajungă la lucrurile la care nu putea să ajungă înainte. . respectul de sine.Disciplina pozitivă înseamnă creşterea competenţei copilului şi sporirea încrederii acestuia pentru a face faţă situaţiilor care incită interesul. 18 şi19 din Convenţia ONU cu privire la Drepturilor Copilului Disciplina pozitivă pune la un loc: ceea ce ştim despre dezvoltarea sănătoasă a copiilor descoperirile făcute în cercetările referitoare la modul eficient de a fi părinţi şi principiile drepturilor copilului Disciplina pozitivă nu înseamnă . Art. Este un set de principii care vă ghidează toate interacţiunile pe care le aveţi cu copiii. de limite sau de aşteptări. copilul va începe să meargă şi va avea loc „o explozie a limbajului”. .Disciplina pozitivă nu înseamnă reacţii pe termen scurt sau pedepse alternative cum ar fi pălmuirea sau bătaia.

Atunci când un prunc spune ”nu”. să fie ascultat. Când copilul spune „nu”. ”Nu vreau să merg”. care lucruri cad. Dacă el face gălăgie. Aceasta este o ocazie minunată de a-i oferi copilului ocazia să-şi formeze un vocabular bogat şi dragostea faţă de cuvinte. Dacă ei nu ştiu să-ţi exprime sentimentele. În această etapă a vieţii sale. Nu face acest lucru ca să vă enerveze. El va afla de asemenea că lumea sa este un loc sigur. El va dori să ştie numele a tot ce vede. Aceste experimente îi învaţă câte ceva despre obiectele din lumea sa. Ei nu ştiu nici ce simt ceilalţi oameni. să atingă şi să guste. care lucruri plutesc. cu siguranţă că nu pot şti ce sentimente au alţi oameni. El va face experimente pentru a vedea care lucruri fac zgomot. Atunci când plouă şi vreţi ca el să-şi pună haina pe el şi el spune „nu”. Copiii se simt foarte frustraţi în viaţa de zi cu zi. Toţi copiii au nevoie să exploreze. Dacă ei învaţă la această etapă de vârstă să numească multe obiecte. de a configura şi restrucura mediul astfel încât lumea pe care o explorează copilul său să devină sigură. Nevoia copilului de independenţă poate determina apariţia unor mici conflicte pe care le-ar avea cu părinţii sau adulţii care îl îngrijesc. el încearcă să spună: „Nu-mi place asta”. să i se răspundă la întrebări. 166 . copilul este un mic om de ştiinţă. ”Sunt frustrat”. Aceste lucruri sunt absolut necesare pentru dezvoltarea creierului lor. Nimic din comportamentul lui nu este „rău”. este pentru că nu înţelege încă ce înseamnă să fie udat de ploaie – sau pentru că vrea să-şi aleagă singur hainele pe care să le poarte. El îşi va băga jucăriile în gură pentru a afla ce gust au. copilul nu poate înţelege ce simte şi de ce are nevoie adultul care îl îngrijeşte. Ei vor să fie independenţi. copilul dumneavoastră va învăţa foarte repede un număr uimitor de mare de cuvinte noi. El încearcă să vă spună ce simte. copiii încep să spună „nu”. Este foarte greu pentru ei să-şi exprime sentimentele. el va învăţa foarte repede multe lucruri. Prin explorările sale. Dacă pruncul său poate explora în siguranţă. ei nu ştiu încă să-şi definească sentimentele. nu înseamnă că este un copil „rău”. Este de asemenea important: să se vorbească cu copilul. La această etapă a vieţii. „Nu vreau asta”. Atunci când adultul e obosit şi are nevoie de puţină linişte.ririlor. Atunci când vă grăbiţi şi copilul dumneavoastră nu este îmbrăcat. nu înseamnă că el face intenţionat asta pentru a vă face să întârziaţi. „Vreau să-mi aleg singur hainele cu care mă îmbrac”. Este modul lui de a afla totul despre o lume care devine fascinantă cu fiecare pas pe care îl dace. Este sarcina copilului în această etapă de a-şi descoperi lumea. face acest lucru pentru că nu ştie ce simt părinţii sau cei care au grija de el. una din sarcinile importante ale părinţilor este de a i se insufla copilului primele mesaje de independenţă în creştere. Sarcina părintelui este de a securiza copilul. El face acest lucru ca să înţeleagă ce înseamnă „căderea”. Atunci când explorează. să i se citească poveşti. El are nevoie să ştie că îi veţi respecta nevoia de independenţă şi că îl veţi sprijini în dorinţa sa puternică de a învăţa. nu înseamnă că el vă sfidează sau că nu vă ascultă. Copilul îşi va băga mâna în mâncare pentru a vedea din ce-i făcută. De exemplu el va lăsa să-i cadă jucăria în mod repetat. Va scuipa mâncarea din gură pentru a vedea cum se simte. face acest lucru pentru că nu înţelege de ce trebuie să plecaţi chiar în momentul când el îşi desenează capodopera. dar nu pot întotdeauna să facă ceea ce vor. El este un explorator.

Nu au limbajul atât de bine dezvoltat pentru a-şi exprima sentimentele. se pot vedea schimbări în comportamentul copilului care pot îngrijora. Ar putea să-i fie frică de măşti. De la 2 la 3 ani În această etapă a vieţii. Acestea sunt lecţiile timpurii pentru rezolvarea conflictelor. Sau ar putea să plângă în continuu atunci când plecaţi şi îl lăsaţi liber. Mulţi părinţi pot relata aceste lucruri. Chiar şi copiii care erau foarte expansivi când erau prunci pot acţiona destul de diferit în această etapă a vârstei. Părinţii sunt adesea îngrijoraţi de asemenea schimbări însă acestea sunt semne de maturizare ale copilului. de sunete noi sau de umbre. Acestea vor întări relaţiile cu părinţii şi-şi vor însuşi deprinderi pe care le vor avea toată viaţa. El nu are destulă experienţă pentru a face diferenţa dintre imaginar şi real. putem să-i învăţăm pe copii lucruri importante cum a r fi: cum să-şi stăpânească frustrarea şi cum să-şi exprime sentimentele într-un mod constructiv. Acest 167 . Aceasta este etapa cea mai înspăimântătoare pentru copilu.Aşa că adesea ei clachează şi devin trişti. Deoarece imaginaţia copilului se dezvoltă şi poate analiza lucrurile pe care le vede. dar acestea sunt doar semnele lui de creştere şi dezvoltare. de personajele din desene animate sau de jucăriile care arată înspăimântător. sunt descurajaţi şi frustraţi. Un alt semn al dezvoltării copilului este timiditatea. el crede că va-ţi schimbat în acea creatură. Copilului poate să-i fie frică atunci când plecaţi. Ei îşi exprimă sentimentele plângând. dar nu înţelege încă faptul că întotdeauna vă întoarceţi la el. În mintea copilului totul este animat. îi respectă sentimentele şi îl protejează. copiii pot dezvolta traume sau pot fi la un pas de dezvolta o traumă emoţională. Ei simt doar frustrarea de a auzi „nu”. Acest lucru se întâmplă deoarece înţelege ce înseamnă pericolul. Dar ei nu înţeleg intenţiile noastre. el crede că există cu adevărat acel monstru. de desenele din cărţi. Frustrarea se adună în ei şi nu ştiu cum să o exteriorizeze. Copilul poate fi foarte înspăimântat atunci când este lăsat singur sau este lăsat cu persoane pe care nu le cunoaşte foarte bine.Copiii spun adesea „Nu” dar şi aud de mulkte ori acest cuvânt în jurul lor. În aceste situaţii. Atunci când nu înţelegem intenţiile copiilor noştri atunci când ei spun „nu” şi noi ne simţim frustraţi şi devenim stresaţi. Este perioada când copilului începe să-i fie frică de întuneric. El crede că ceea ce vede există cu adevărat. La această etapă de vârstă copilul dumneavoastră are mult nevoie de asigurare că totul este în regulă. În mod obişnuit aceste schimbări iau forma unor temeri. Deoarece copilul înţelege bine ce înseamnă pericolul. începe să-i fie frică de monştri şi de fantome. Aceste lucruri se întâmplă deoarece a învăţat ce înseamnă pericolul dar nu ştie încă faptul că unele lucruri nu sunt reale. învaţă să-i fie frică să nu se rănească. Copilul vrea să înţeleagă lumea din jurul său. copilul poate fi timid atunci când este înconjurat de străini. Încercăm să-i păzim pentru a fi în siguranţă şi să-i învăţăm să respecte reguli importante. El are nevoie să ştie că adultul îl înţelege. Ca rezultat. dacă-şi imaginează că sub patul său există un monstru. Pruncii sunt frustraţi de multe ori pe zi pentru că adulţii le spun „nu” atât de des. Sau ar putea să-i fie teamă de animale. Deodată. Dacă-ţi pui o mască înspăimântătoare. ţipând sau trântindu-se pe podea.

lucru este un semn al creşterii iar copilul dă dovadă că înţelege ce înseamnă relaţia dintre oameni. „ideile mele contează”. Dacă respectăm curiozitatea copiilor. Părinţii care încearcă să răspundă la întrebările copiilor lor sau îi ajută să găsească răspunsurile. dar părinţii pot construi o fundaţie solidă la dezvoltarea copiilor lor. Înseamnă că vrea să aibă autocontrol asupra propriului corp. „căutarea răspunsurilor şi rezolvarea problemelor este o activitate plăcută. Vor învăţa să fie răbdători. la ce foloseşte. Copilul dumneavoastră vrea să ştie totul. Copilul începe să-şi înţeleagă propriile sentimente. Acest lucru este un element foarte important în dezvoltarea copilului. „există multe căi de a găsi informaţiile necesare”. Atunci când vede ceva nou. de ce se mişcă în acel mod. La această vârstă. De la 3 la 5 ani Această etapă de vârstă este o etapă incitantă atât pentru copil cât şi pentru adulţi. Atunci când copiii au încredere că părinţii lor le respectă sentimentele. îi învaţă de fapt pe copiii lor să utilizeze următoarele scheme cognitive: „nu este o problemă dacă nu ştiu totul”. să nu existe ruşine în exprimarea sentimentelor prin îmbrăţişare. el nu înţelege că trebuie să plecaţi. Şi vor învăţa că este bine să dorească să înveţe. Un alt lucru în dezvoltarea copilului de care sunt îngrijoraţi părinţii este refuzul de a fi ţinut de mână sau în braţe de rude sau de prieteni. vor deveni mai încrezători pentru că se simt în siguranţă. Este un răspuns inteligent la situaţie. 168 . Atunci când copilul nu vrea să vorbească cu un străin. Când se întâmplă acest lucru nu înseamnă că el este nepoliticos. să i se spună că aveţi întotdeauna aceleaşi sentimente pentru ei. Este bine de ştiut că în această perioadă copiii nu înţeleg încă modul cum simt ceilalţi oameni. Copilul dumneavoastră înţelege ce înseamnă pericolul şi ştie să facă diferenţa dintre străini şi persoanele pe care-i cunoaşte. sarcina cea mai importantă pentru părinţi este să respecte sentimentele copiilor lor. distractivă. Mintea copilului se dezvoltă uimitor la această vârstă. respectându-le pe ale lor. Acest comportament nou nu înseamnă lipsă de politeţe sau respingere. Uneori părinţii obosesc încercând să răspundă la toate întrebările copiilor lor. el vrea să ştie denumirea acestuia. trebuie să le respectăm drepturile de a-şi controla propriile corpuri. Va trece ceva timp înainte să poată să înţelege sentimentele altor oameni. Acum el înţelege că este capabil să înveţe orice. copiii adresează foarte multe întrebări. cum funcţionează. Atunci când copilul strigă după dumneavoastră. Acest sentiment este important deoarece în scurt timp vor intra la şcoală. Îi învăţăm pe copii să respecte sentimentele altora. acesta nu înţelege că acel copil încearcă să fie prietenos. răspunzând politicos la întrebările acestora. Respectarea sentimentelor copilului înseamnă se poate realiza în diverse forme: să fie ajutat să-şi exprime sentimentele prin cuvinte. Pentru a-i învăţa pe copii să fie siguri de corpul lor şi ce înseamnă intimitatea. să nu fie pedepsit că lui îi este frică. ei vor experimenta bucuria de a învăţa. Copiii care învaţă aceste lucruri vor fi mai încrezători când sunt puşi în faţa provocărilor. La această etapă de vârstă. Vrea să decidă singur cine poate să-l atingă. Uneori nici ei nu ştiu răspunsurile.

Ei se identifică cu tot felul de obiecte. Uneori se simt absorbiţi de joc deoarece pentru ei jocul în sine este real. ei încep să înveţe să respecte reguli la această vârstă. Acesta este un alt set creativ în dezvoltarea lor. cuvinte separate şi le pot „asambla”. A se juca este „ocupaţia” copilului. Art. îşi imaginează că sunt alte persoane. Deoarece copii nu au voie să facă sau să folosească lucruri periculoase. cu atât mai mult le va respecta. Dacă ei au timp pentru a-şi dezvolta imaginaţia. „De ce soarele stă sus pe cer?” „De ce păsările zboară?” Atunci când copilul dumneavoastră vă întreabă „de ce?” el nu vă provoacă. să spele hainele. ei vor deveni mai buni în rezolvarea conflictelor. experimentează şi-şi imaginează cum funcţionează lucrurile. Cu cît copilul dumneavoastră înţelege mai multe despre motivele aplicării unor reguli. Jocul este de asemenea important pentru dezvoltarea creierului copilului. să văruiască. este viaţa lor în desfăşurare. S-ar putea să dorească să înveţe cum se aprinde o lumânare. Prin ajutor ei exersează „ucenicia”. Vrea să ştie într-adevăr răspunsul. Art. inventează lucruri noi. inclusiv adulţi. Copiii au dreptul să caute informaţii. 169 . ei vor deveni mai încrezători în a se exprima în artă. Dacă au ocazia de a aduce argumente într-o dispută. 13 din Convenţia ONU cu privire la Drepturilor Copilului Copiii au nevoie de timp pentru a se juca. sau ce s-ar întâmpla dacă scapă jos farfuria dumneavoastră preferată. Jocul este extrem de important pentru că le dezvoltă empatia. El se pune în situaţia altor oameni şi vede lucrurile prin prisma lor. sau ce s-ar întâmpla dacă vor sări dintr-un copac înalt. O altă caracteristică bună de fructificat la această etapă de vârstă este dorinţa lor de a ajuta. Copiii au dreptul să se joace. Dacă pot să deseneze şi să cânte. copiii rezolvă problemele. Este modul de a practica pe sine ceea ce alţi oameni simt.Uneori copiii vor să afle câte ceva despre lucruri periculoase. ei îşi vor da seama că pot să rezolve probleme. Prin joc. Ei învaţă şi pun în practică deprinderi importante pentru viaţă prin privit şi prin ajutor. să vopsească prin casă şi să construiască. ei vor deveni mai creativi în rezolvarea problemelor. 13 din Convenţia ONU cu privire la Drepturilor Copilului La această vârstă copiilor le place să joace jocuri imaginare. Dacă reconfigurează lucruri. Ei vor să şteargă pe jos. să facă mâncare. Copilul vrea să ştie „de ce?” De exemplu: „De ce plouă?”.

cum să se integreze fiind înconjurat de mulţi copii noi. Câteva aspecte importante ale temperamentului sunt următoarele: 1. La această etapă. nu toţi sunt gata în acelaşi timp. Şi atunci când îi lăsăm să practice ceva. se culcă sau merg la baie în fiecare zi cam la aceeaşi oră. 2. Deşi toţi copiii încep şcoala la aceeaşi vârstă. Activismul Unii copii sunt foarte activi. Temperamentul nostru este cel care ne face unici. Se poate să se trezească foarte devreme într-o zi şi să doarmă până târziu a doua zi.ci acestea sunt doar diferite. Alţi copii sunt inactivi. La această etapă de vârstă. lumea sa se schimbă. ei vor deveni mai încrezători să înveţe lucruri noi. Acesta reprezintă o mare parte din ceea ce este copilul. le arătăm că le respectăm deprinderile şi capacităţile. Regularitatea Unii copii au un ritm de viaţă uşor de prezis. le dăm şansa să înveţe. să satisfacă aşteptările multor adulţi noi. încurajându-i să-şi ofere ajutorul. De la 5 la 9 ani Această etapă marchează o schimbare majoră în viaţa copilului şi în viaţa părinţilor. Dacă văd că sunt capabili. fără părinţi. Există şi alţi copii la care gradul de activitate se situează undeva între cele două. Acest mesaj are un impact mare asupra copiilor. Copiii au temperamente foarte diferite care pot afecta mult modul lor de a răspunde solicitărilor şcolare. Cu greu stau liniştiţi. îi pot afecta sentimentele faţă de şcoală şi de învăţătură mulţi ani. răspunzând la întrebările lor sau ajutându-i să găsească răspunsurile singuri. Primele experienţe ale copilului referitor la şcoală. majoritatea copiilor vor începe şcoala. 170 . Într-o zi le este foame la prânz. să urmeze noi scheme orare. preferând activităţile liniştite. Le este foame la intervale regulate de timp şi se trezesc. Ei au puţină experienţă să facă aceste lucruri aşa că s-ar putea să nu le facă aşa cum doresc adulţii. Temperamentul copilului este înnăscut. Nu există temperamente „bune” sau „rele”. El va face faţă multor provocări şi încercări în anii care vin. Va trebui să înveţe repede: cum să se descurce singur. în altă zi se întâmplă să nu le fie foame deloc. Insuflarea încrederii copilului în abilitatea sa de a învăţa stă la baza învăţării viitoare. Atunci când încurajăm copiii să ne ajute. Nu poate fi schimbat. Dacă el începe această „călătorie” crezând că este capabil. Ritmul de viaţă a altor copii se situează undeva între cele două. Aşa cum noi nu facem prea bine o activitate pentru prima oară. părinţii au un rol important în a întări la copii încrederea în abilităţile lor. dorind să fugă. Când un copil intră la şcoală. el va fi mult mai atras să treacă peste acestea. Alţi copii îşi schimbă ritmul de viaţă. cum ar fi să se uite într-o carte sau să facă puzzle-uri mai tot timpul. să sară. Fiecare temperament are o serie de puncte tari specifice. Dar astfel ei învaţă. Ei par să fie întotdeauna în mişcare. asigurându-le timpul de joacă. tot aşa copiii au nevoie de şansa de a face greşeli şi de a învăţa. Ei nu fac lucrurile perfect.Atunci când copiii ajută. ei fac multe greşeli. să se caţere mai tot timpul.

Ei pot sta ore întregi să citească. Plâng tare când sunt trişti şi râd tare când sunt fericiţi. Ei nu vor renunţa în caz de eşec. La alţi copii. Dacă întâmpină greutăţi în rezolvarea unui puzzle. Alţi copii sunt mai puţin persistenţi. la noile locuri. Atunci când sunt fericiţi ei doar zâmbesc. ei stau şi-şi bat capul până o rezolvă. Alţi copii se retrag când sunt puşi în faţa unor situaţii noi. Alţi copii nu sunt distraţi. Le trebuie mult timp pentru a finaliza sarcinile care le-au fost date. S-ar putea să le trebuiască luni pentru a-ţi face prieteni atunci când au vecini noi. se plimbă cu grupuri noi de copii şi se alătură în jocul lor. 7.3. Ei au un obiectiv în minte şi vor continua până îl realizează. Alţi copii se adaptează mai greu. pentru a se simţi confortabil într-o nouă şcoală sau să urmeze un nou orar. pierd interesul pentru acesta. Ei prezintă o supărare şi tristeţe mare dar şi o mare bucurie. Ei zâmbesc la străini. le trebuie mult timp să se alăture noilor grupe de copii. Adaptabilitatea Unii copii se adaptează repede la noile situaţii de rutină.. Alţi copii au reacţii stăpânite. Ei fug atunci când se întâlnesc cu persoane străine. Este greu să ştiţi ce simt aceşti copii. gradul de persistenţă se situează undeva între cele două. deoarece atenţia lor este atrasă constant în diferite direcţii. scuipă mâncarea atunci când li se dă noi feluri de mâncare şi ezită sau evită să meargă în locuri noi. La alţi copii. cu oamenii noi cu care intră în contact sau cu noi feluri de mâncare S-ar putea să le trebuiască doar 2-3 zile pentru a se adapta la noul orar. răspunsurile acestora la situaţii noi se situează undeva între cele două. adaptabilitatea se situează undeva între cele două situaţii. Si este uşor să-i opreşti să facă lucruri pe care nu vor să le facă. La alţi copii. Răspunsul la noile situaţii Unii copii sunt incitaţi de situaţiile noi. Veţi şti întotdeauna ceea ce simt aceşti copii. Dacă nu reuşesc să rezolve repede un puzzle. 171 . este uşor pentru ei să-şi schimbe atenţia îndreptându-se spre altceva şi atunci îşi schimbă şi starea sufletească. le place să mănânce noi feluri de mâncare şi se bucură atunci când merg în locuri noi. La alţi copii. ei nu se ridică singuri. 5. ei plâng încet. gradul de sustragere a atenţiei se situează undeva între cele două. în funcţie de ce văd sau aud în acel moment. Atunci când sunt supăraţi. Atenţia Unii copii trec de la un lucru la altul. La alţi copii. Dar atunci când sunt trişti sau dezamăgiţi. gradul de intensitate se situează undeva între cele două. Intensitatea Unii copii au răspunsuri profunde la evenimente şi situaţii. Dacă se întâmplă să cadă. Si atunci când le este foame sau sunt trişti nu-şi schimbă uşor atenţia. Persistenţa Unii copii sunt foarte persistenţi şi atunci când li se dă o sarcină. 4. să trăiască într-o casă nouă sau să meargă la o nouă şcoală. Dar nu este uşor să-i opreşti să facă lucruri pe care vor să le facă. îşi fac uşor prieteni noi. 6. ei ţipă şi aruncă piesele acestuia.

când este pentru prima oară. În această etapă a vieţii. copiii trebuie să-şi imagineze lucruri foarte complicate. Această etapă este foarte importantă deoarece face trecerea de la copilărie la adolescenţă. Noi trebuie să fim oamenii care dorim să devină copiii noştri. rezolvă bine propriile conflicte. Trebuie să clădim pe fundaţia pe care am creat-o în primii ani. sunt grijulii şi sunt capabili. Copilul se pregăteşte pentru a deveni adult dar el este încă un copil. putem să le arătăm prin comportamentul nostru cum să respecte drepturile altor oameni. Este perioada când încep să apară multe schimbări incitante. De la 10 la 13 ani Copilul intră în perioada de pubertate. Temperamentul copilului nu se poate schimba la fel cum nu se poate schimba nici temperamentul adulţilor. pot fi identificate căi de rezolvare a diferenţei fără bătăi sau certuri. să-şi ceară scuze. să ne arătăm amabilitatea. Copiii care au fost martorii unor conflicte. să comunice cu ceilalţi chiar dacă aceştia nu sunt de acord. Află chiar mai multe lucruri despre sine. părinţii se îngrijorează pentru că pierd controlul asupra copiilor lor la această vârstă. să comunice şi să-i trateze pe ceilalţi cu respect va face acelaşi lucru cu camarazii şi cu profesorii săi. să se descurce cu lăudăroşii. să fie loial chiar şi atunci când este dificil. Noi fiind primii şi cei mai importanţi profesori ai copiilor noştri. Se poate înţelege de ce bătaia şi ţipatul la copil nu ajută. Ei se tem de toate influenţele noi pe care le au copiii lor.. Lumea copilului lor se extinde. Această situaţie poate 172 . ce cred alţii şi cum se comportă ceilalţi. Ei trebuie să înveţe cum: să rezolve conflictele cu alţi copii. Copiii care cred că sunt buni. el află multe lucruri despre oamenii din jurul lui. În primii ani de viaţă.Potrivirea dintre temperamentul adultului şi al copilului temperament poate avea un efect puternic asupra relaţiei dintre cei doi. Adultul este cel care poate găsi căi pentru a respecta şi rezolva diferenţele existente. fără agresiune sau violenţă. să-i ajutăm pe ceilalţi. să fie amabil chiar şi atunci când ceilalţi nu sunt. Copiii care au învăţat de la părinţii lor cum să asculte. bazată pe încredere cu copilul în primele etape ale vieţii îi va da tăria să rezolve situaţiile dificile. relaţia socială a copiilor a devenit din ce în ce mai importantă. furie şi stres rezolvate de părinţii lor pe cale paşnică. El învaţă mai mult despre modul cum alţii gândesc. să fie loiali. Uneori. Atunci când temperamentele nu se potrivesc. Copiii ne văd ca modelele şi ghizii lor. să se bazeze pe alţii. Recunoscând rolul temperamentului din comportamentul copilului şi propriul comportament. În această etapă a vieţii. Corpul său se va schimba. pot fi înţelese motivele care stau în spatele multor conflicte care se iscă. să se bazeze pe ei înşişi. Nu mai este un băieţel. Deprinderile şi încrederea pe care şi le-a însuşit copilul în primele etape ale vieţii formează o fundaţie puternică pentru a face faţă noilor provocări. Tot ce se face pentru a realiza o relaţie strânsă. Datoria majoră a adulţilor la această etapă a vieţii este să-şi susţină şi să-şi ghideze copiii. Dar aceasta este o parte necesară şi importantă a dezvoltării copilului lor. Copiii care ştiu că sunt susţinuţi şi acceptaţi de părinţii lor le cer adesea sfatul şi ajutorul.

173 . Prieteniile devin din ce în ce mai importante la această etapă de vârstă a copilului. Ei pot fi îngrijoraţi pentru siguranţa lor sau pentru sănătatea lor.spuneţi-i despre provocările cărora trebuie să le facă faţă în anii care vor veni şi lăsaţi-l să înţeleagă că-i veţi fi de ajutor. chiar dacă părinţii lor dezaprobă aceste lucruri.ascultaţi-i îngrijorările şi preocupările. Prietenii sunt foarte importanţi pentru starea emoţională a copiilor.fiţi onest cu el. Aceste motive împreună pot duce la frecvente conflicte de familie. Uneori vor să facă ceea ce fac camarazii lor. Îşi formează propriile crezuri şi prefigurează cum sunt ei ca indivizi. La fel ca adulţii. Ei pot fi o sursă de sprijin. Ei pot fi îngrijoraţi pentru copii lor deoarece cred că pot intra în bucluc sau pot avea rezultate slabe la şcoală. o sarcină majoră a părinţilor este să asigure siguranţa copilului.să faceţi lucrurile împreună ca o familie. . respectându-le nevoia lor de independenţă. copiii realizează că pot să nu fie de acord cu părinţii lor.duce la conflicte în familie. . Există numeroase modalităţi de a clădi siguranţa copilului: • Petrecerea timpului împreună . • La această etapă de vârstă. La această etapă de vârstă. Dar interesul din ce în ce mai mare al copiilor de a-şi face şi de a-şi menţine prietenii pot duce la îngrijorarea părinţilor. . • Schimbarea imensă care se produce în corpul copilului poate duce la schimbarea stării sufleteşti. dar părinţii sunt îngrijoraţi că ei nu posedă încă toate cunoştinţele şi deprinderile de care au nevoie pentru a lua singuri deciziile potrivite. .fiţi apropiat de el.vorbiţi cu copilul dumneavoastră despre prietenii lui. . . Uneori copiii vor face lucruri dezaprobate de părinţii lor doar pentru a fi acceptaţi de camarazii lor. părinţilor le este teamă pentru copiii lor. De la ei copilul dumneavoastră învaţă să-şi însuşească deprinderi noi şi-l ajută pe copilul dumneavoastră să-şi dezvolte interese noi. copiii au nevoie de suport social. părinţii sunt îngrijoraţi de „presiunea pe care o pot exercita camarazii” asupra copilului dumneavoastră. De ce conflictele de familie sunt atât de obişnuite la această etapă de vârstă a copilului? O parte dintre aceste motive ar putea fi următoarele: • La această etapă de vârstă. Un copil care obişnuia să fie vesel ar putea deveni deodată ursuz şi se enervează repede • Copiii petrec mai mult timp cu camarazii lor şi mai puţin timp cu părinţii lor. La această etapă de vârstă.încercaţi să-i înţelegeţi sentimentele care stau în spatele comportamentului său. copiii vor să aibă mai multă independenţă. .recunoaşteţi-i realizările. • La această etapă de vârstă. confort şi distracţie. Uneori părinţii se simt neputincioşi.

arătaţi-i că sunteţi interesat de ceea ce citeşte şi discutaţi cu el despre cartea pe care o citeşte.mergeţi la evenimentele şcolii. cum ar fi de exemplu fumatul.ascultaţi care sunt valorile sale. există şi numeroase modalităţi de a încuraja independenţa copilului: • dezbateţi împreună despre ce înţelege el prin bine sau prin rău . . • ajutaţi-l să-şi dezvolte competenţele şi sentimentul de responsabilitate . . . • Cunoaşteţi-i prietenii .încurajaţi-l să sprijine oamenii care au nevoie de ajutor. .vorbiţi-i despre activităţile riscante şi explicaţi-i de ce ar trebui să le evite.ajutaţi-l să planifice dinainte pentru a fi pregătit să facă faţă presiunii camarazilor săi.trebuie să ştiţi unde este şi cu cine este copilul dumneavoastră dar respectaţi-i nevoia de independenţă şi intimitate .ajutaţi-l să aibă un vis.implicaţi-l în crearea regulilor şi a aşteptărilor familiei. .vorbiţi cu el despre bani şi despre modul inteligent de a-i cheltui.arătaţi-i că aveţi încredere în el ţi credeţi în el.ajutaţi-l să-şi fixeze propriile obiective. • Fiţi aproape – dar şi la distanţă . 174 . • Fiţi implicat în problemele lui de la şcoală .vorbiţi cu el despre schimbările fizice şi emoţionale pe care le va avea la pubertate. .participaţi la evenimentele în care sunt implicaţi copilul dumneavoastră şi prietenii lui. . . .determinaţi-l să se implice în activităţile casnice. • ajutaţi-l să-şi dezvolte empatia şi respectul faţă de ceilalţi .vorbiţi cu el despre deprinderile şi cunoştinţele pe care ar vrea să le aibă atunci când va fi mai mare. .faceţi cunoştinţă cu familiile prietenilor copilului dumneavoastră. . să-şi imagineze cum ar vrea să-i fie viaţa. .ajutaţi-l să vadă de ce este în stare şi caracteristicile sale speciale.discutaţi cu el despre temele sale şi oferişi-vă să-l ajutaţi să le facă. • ajutaţi-l să se gândească la viitorul său . . . consumarea drogurilor şi eforturile fizice periculoase.• Clădirea stimei de sine . De asemenea. .lăsaţi-l să-şi aducă prietenii acasă pentru a-şi petrece timpul împreună.ajutaţi-l să se descopere şi să-i placă de sine.vorbiţi cu el despre presiunile cărora trebuie să le facă faţă atunci când face lucruri pe care le consideră a fi greşite sau periculoase.cunoaşteţi-i profesorii.încurajaţi-l să creadă în abilităţile sale.vorbiţi cu el despre ceea ce trebuie să facă atunci când ceilalţi nu sunt amabili. .

Copii care au fost sprijiniţi şi îndrumaţi de părinţii lor. .a planurilor de viitor.a preferinţelor culinare.a crezurilor sale. La această etapă de vârstă va folosi toate aceste deprinderi în viaţa de zi cu zi. . Există multe provocări în modul de a negocia relaţia în schimbare cu propriul dumneavoastră copil. Copilul dumneavoastră este aproape un adult. De la 14 la 18 ani Aceasta este etapa caracterizată printr-o mare bogăţie de sentimente şi evenimente.muzicii. copilul dumneavoastră experimentează noi tipuri de posibilităţi în efortul de a descoperi cine este cu adevărat.a hainelor. .a intereselor academice. Dar. El poate să aibă noi idei. Părinţii adesea spun că la această etapă de vârstă că nu-şi prea văd copiii. . El poate să exprime o schimbare bruscă în alegerea: . Toată copilăria s-a pregătit pentru această etapă. .cum să se bazeze pe sine şi pe ceilalţi.a coafurii. să-şi dezvolte propriile idei şi să-şi traseze propriul curs. El a învăţat: . Copilul dumneavoastră are un impuls puternic de a exprima cine este nu ceea ce aşteaptă alţii ca el să fie. Copiii ai căror părinţi le-au cultivat de timpuriu spiritul de încredere. Toate programele de dezvoltare pe care părinţii le folosesc în primii ani de vârstă la copii devin foarte importante acum. Relaţia care s-a creat între dumneavoastră şi copilul dumneavoastră va fi ancora în drumul lui spre adolescenţă.cum să rezolve conflictele fără violenţă. 175 . Prima sa sarcină este de a-şi descoperi propria sa identitate care este unică. . aceste provocări oferă ocazii pentru a vă învăţa copilul să ia decizii bune.cum să respecte pe celălalt. sunt mai dispuşi acum să creadă în ei.a activităţilor extraşcolare. ca întotdeauna. . par mai puţin dispuşi să fie influenţaţi negativ de camarazii lor. Copilul dumneavoastră va deveni curând adult. La această etapă.ajutaţi-l să găsească modalităţile pentru a-şi atinge obiectivele.. Copiii ai căror părinţi le-au cultivat spiritul de independenţă atunci când erau mici. A fi părintele unui adolescent este o experienţă fericită.cum să-şi exprime sentimentele în mod constructiv. Copiii ai căror părinţi le-au respectat sentimentele atunci când erau mici. capabil să discute cu dumneavoastră aproape de orice subiect.a prietenilor. sunt mai dispuşi acum să-şi exprime temerile şi îngrijorările faţă de părinţii lor. să rezolve conflictele şi să facă faţă sau să treacă peste eşec. Copilul dumneavoastră trebuie să-şi folosească deprinderile pe cont propriu. . . sunt mai dispuşi acum să se adreseze lor înainte de a intra în bucluc. . .

sau consideră că ar putea experimenta sexualitatea şi noi relaţii interumane. dându-le informaţii clare şi oneste. el trebuie mai întâi să se debaraseze de vechile obiceiuri. Este ca o omidă care-şi leapădă coconul. Trebuie să facă acest lucru pentru a apărea aşa cum este el. Câştigarea încrederii copilului dumneavoastră este acum un lucru foarte important. 13 şi 14 din Convenţia ONU cu privire la Drepturilor Copilului Părinţii au uneori temeri la această vârstă. S-ar putea ca ei să-şi vopsească părul sau să se îmbrace doar în negru. Aşa cum i-aţi oferit un mediu sigur. Acum este perioada când îşi testează încrederea. Aşa cum copilul tău când era mic făcea experimente cu obiecte. El trebuie să ştie că poate să vină la dumneavoastră fără frică pentru informaţii şi pentru sfaturi. ei fac lucruri foarte riscante deoarece cred că nimic rău nu li se poate întâmpla. Ei vor să facă lucruri pe care le-au văzut că le fac întotdeauna adulţii. Adolescenţii înţeleg greu că lucruri rele li se poate întâmpla. acum când este adolescent. Va cădea câte o dată. Ei ascultă muzica pe care părinţii lor nu „o gustă” şi nu le place. La această vârstă are nevoie de ele.să monitorizeze activităţile copilului. Copilul dumneavoastră este acum ca o pasăre care-şi testează aripile. Încă nu înţeleg pe deplin că pot fi răniţi.Copiii au dreptul la libertatea de exprimare şi de gândire. . empatia şi deprinderile de rezolvare a conflictelor pe care şi le-a însuşit. Prin clădirea încrederii şi ataşamentului de la o vârstă fragedă. deprinderile de comunicare. abilitatea de a lua decizii. Ei nu mai merg la biserică şi nu mai mănâncă anumite feluri de mâncare. respectul de sine. Dar părinţii se îngrijorează de faptul că se întreabă unde-i pot duce experimentele pe adolescenţi. Devenind foarte diferiţi de părinţii lor. Copiii lor pot avea noi crezuri religioase şi politice. că adolescentele pot rămâne însărcinate sau că pot chiar muri. el experimentează identitatea sa. spunându-le clar şi structurat ce aşteptaţi de la el şi oferindu-le un mediu sigur. el poate fi rănit în dorinţa sa de a afla ce este viaţa. Întărirea relaţiei dintre părinte şi copil Relaţia dintre părinte şi copil începe să se creeze încă de la naşterea copilului. Încearcă să-şi asume roluri de adulţi şi experimentează cu lucruri interzise lor. Ei cred că tot ce i-au învăţat pe copiii lor a fost în zadar. Aşa cum s-a rănit el când era copil. . Dar el nu trebuie să ştie că sunteţi acolo. i-aţi dat informaţii şi i-aţi susţinut şi vegheat creşterea când era copil. Uneori tinerii încearcă să experimenteze cu drogurile şi cu alcoolul. Uneori. ei pot mai bine să-şi imagineze cine sunt. influenţându-i să facă lucruri periculoase. puteţi face acelaşi lucru acum.să întărească relaţia părinte – copil. Art. Lucrurile cele mai importante pe care părinţii pot să le facă la această vârstă sunt: . când voia să afle informaţii despre obiecte. întărind relaţia în 176 . El nu vrea să fie controlat. dar va învăţa să zboare cu ajutorul dumneavoastră. Uneori în dorinţa lui arzătoare de a avea libertatea de a alege.să educe independenţa lor. incluzând aici şi pe părinţii lor. Adesea adolescenţii încearcă identităţi care sunt foarte diferite de cele ale părinţilor lor. el va face greşeli. Pentru a realiza acest lucru. Părinţii se îngrijorează de asemenea că alţii tineri îi pot influenţa pe copiii lor. poartă haine iar părinţilor lor nu le place şi au puncte de vedere pe care le susţin cu tărie iar părinţii lor le dezaprobă. El experimentează pe diferite persoane pentru a afla cu care se potriveşte cel mai bine. ca o persoană unică.

• să fie în preajma lor cât de mult posibil dar să nu fie prea insistenţi. bună şi bazată pe dragoste este mult mai uşor să-l dirijezi pe tânăr să treacă prin adolescenţă. sunt predispuşi: • să aibă relaţii pozitive cu ceilalţi adolescenţi şi adulţi. • să manifeste respect şi empatie faţă de ceilalţi. • fie nervoşi şi revoltaţi. stabile.timpul dezvoltării copilului. Dacă relaţia este caldă. • să le invite prietenii şi familiile acestora în ieşirile lor. • mintă pentru a scăpa de pedeapsă. • să-i ia adesea cu ei. Dar tânărul va decide în ce direcţie să o ia. Una dintre cele mai bune căi pentru părinte de a-şi ghida copiii să o ia pe căile cele mai sigure este prin monitorizare. Părinţii care tratează adolescenţii cu respect şi cu amabilitate par să fie trataţi la fel. • manifeste depresie şi anxietate. Monitorizarea activităţilor copilului Sarcina părintelui este să pună la dispoziţie schema de îndrumare a adolescentului/tânărului. părintele a trasat relaţia care îl va lansa pe adolescent spre maturitate. • să găsească activităţi plăcute de ambele părţi şi să facă acele lucruri împreună. • să ţină cont de sfaturile părinţilor şi să le urmeze în acţiunile lui. Pe de altă parte. • să le cunoască prietenii. Adolescenţii care au relaţii strânse cu părinţii. consistente şi predictibile. adolescenţii par să: • le fie frică de părinţi şi să-i evite. • să fie mai cooperativi cu ceilalţi. • să se revolte împotriva părinţii lor. Părintele îşi poate monitoriza copiii adolescenţi astfel: • să arate interes în activităţile lor. • să aibă încredere în sine. în aşa fel încât să-i fie respectate nevoile sale şi dreptul său la privaţiune şi la independenţă. • să vorbească adesea cu ei. Părintele îi va arăta acestuia care sunt căile mai dure şi care sunt cele mai sigure. Monitorizarea înseamnă să ştii ceea ce face adolescentul. când relaţia părinte – copil este controlată şi punitivă. • să aibă încredere în părinţi şi să menţină acea încredere. 177 . • să ştie ce fac în timpul lor liber. • să-şi exprime furia faţă de ceilalţi. • să participe la evenimentele în care sunt implicaţi copiii lor. Copiii par să treacă prin adolescenţă cu succes dacă relaţiile lui cu părintele sunt calde. • să le primească prietenii în casă şi să-i întâmpine cu amabilitate. bune şi pline de dragoste. Relaţia emoţională dintre părinte şi adolescent reprezintă contextul tuturor interacţiunilor. • să aibă o sănătate mintală mai bună.

Educarea independenţei copilului Adolescenţa oferă părinţilor ocazia finală să-şi ajute copiii să-şi pună în practică deprinderile de luarea deciziilor într-un mediu sigur şi de susţinere. Uneori părinţii descurajează fără să-şi dea seama. Ei fac acest lucru astfel: • criticând ideile copiilor lor. • ascultă şi ţin cont de sfaturile părinţilor lor. • negociind soluţii referitor la dispute. • să arate dragoste necondiţionată. • se simt relaxaţi atunci când vorbesc cu părinţii lor. bune şi bazată pe dragoste. Aceste experienţe îi determină pe adolescenţi să se simtă încrezători. • le este frică să vorbească cu părinţii lor atunci când au probleme. ei pot avea următoarele mecanisme de gândire: • văd monitorizarea părinţilor ca pe ceva grijuliu • sunt dispuşi să-şi petreacă mai mult timp cu părinţii lor şi să fie mai puţin timp ne supravegheaţi. • resping sfaturile părinţilor. • respectarea sentimentelor copiilor lor. • încurajarea copiilor lor să decidă asupra valorilor lor. Totuşi atunci când interacţiunile dintre părinte şi copil sunt negative. • se revoltă împotriva părinţilor. pozitive şi distractive cu copiii lor adolescenţi. Părinţii pot să facă uz de această ocazie de a educa independenţa copiilor lor prin: • respectarea ideilor copiilor lor chiar şi atunci când ele sunt diferite de ale noastre. tensionate şi punitive. • vor să menţină o relaţie bună / pozitivă cu părinţii lor. Monitorizarea are cel mai mare succes atunci când părinţii lor găsesc modalităţi de interacţiune frecventă. Este extrem de important ca monitorizarea să se facă în contextul unei relaţii calde. • arătând încredere în abilităţile copiilor de a lua decizii şi să facă faţă efectelor deciziilor luate de ei. • încurajarea discuţiilor lor cu copiii de la egal la egal.• să-şi susţină copiii în atingerea obiectivelor lor. • să-şi susţină copiii când aceştia fac greşeli. Atunci când tinerilor le place cum îşi petrec timpul cu părinţii lor. 178 . • încurajarea copiilor să încerce din nou atunci când aceştia eşuează. optimişti şi capabili. • să ia în consideraţie punctele de vedere ale copiilor lor atunci când aceştia simt că sunt trataţi incorect. • petrec mai puţin timp cu părinţii şi preferă să fie mai mult timp ne supravegheaţi. ei • văd monitorizarea părinţilor ca pe un control şi interferenţă.

3. aşteptând ca aceştia să ia decizii în locul lor. interesele copilului vor fi pe primul plan. importanţa prieteniei / a căldurii şi a structurii. Astfel îl veţi învăţa pe copilul dumneavoastră cum să reacţioneze în caz de frustrare. A fi părinte nu este o destinaţie ci o călătorie. În loc să reacţionaţi pur şi simplu pe moment. • respingând sentimentele copiilor lor. • fiind rigizi şi fără disponibilitatea de a negocia soluţii la diverse dispute. Toţi facem greşeli. Bucuraţi-vă de experienţa de a fi părinte! În toate acţiunile întreprinse pentru copii. Veţi oferi copilului dumneavoastră deprinderile necesare pentru a trăi fără violenţă. • spunând: „Ţi-am spus eu”. nivelul de dezvoltare al copilului dumneavoastră. Aplicarea acestor principii la situaţii de viaţă vă va ajuta să găsiţi soluţii la o gamă largă de situaţii incitante. noi răspundem cu furie şi pedepse. Gândiţi-vă un moment să oferiţi un răspuns care vă va duce la atingerea obiectivului şi să respectaţi nevoile copilului dumneavoastră. gândiţii-vă la ce înseamnă comportamentul copilului dumneavoastră şi unde îl poate duce. nervoşi şi deprimaţi. Părinţii interpretează adesea greşit motivele unor comportamente ale copiilor. Atunci când înţelegem că ei fac ceea ce vor să fac pentru a trece la etapa următoare. Nici un părinte nu este perfect. 2. suntem mai dispuşi să răspundem cu informaţii şi sprijin. Concluzii Înţelegând modul cum gândesc şi simt copiii la diferite vârste. conflict şi furie. Pentru orice călătorie trebuie să fim pregătiţi. • respingându-i atunci când aceştia au probleme. 3 din Convenţia ONU cu privire la Drepturilor Copilului 179 . Dar trebuie să învăţăm din aceste greşeli şi să facem mai bine data următoare. respiraţi adânc. Desigur este mai dificil să gândeşti clar când eşti emoţionat. Independenţa este încurajată atunci când părinţii spun copiilor lor că îi respectă şi că au încredere în ei. Art. atunci când copiii lor fac greşeli. Atunci când credem că ei ne sfidează. Aceste experienţe îi determină pe adolescenţi să devină nemulţumiţi. Si veţi câştiga respectul copilului dumneavoastră.• făcându-i să se simtă vinovaţi atunci când aceştia nu sunt de acord cu ei. • ignorând punctele de vedere ale copiilor. se bazează mai mult pe ceilalţi oameni. Atunci când simţiţi că deveniţi nervos. părinţii sunt mult mai pregătiţi să răspundă la situaţii incitante într-un mod pozitiv şi constructiv. închideţi ochii şi gândiţi-vă la: 1. Ei devin mai puţin independenţi. Ei încep să se îndoiască de valoarea lor ca oameni şi să creadă că nu sunt capabili să aibă idei bune sau să ia decizii bune. obiectivul dumneavoastră pe termen lung. • schimbând subiectul atunci când copiii lor încearcă să vorbească cu ei.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful