1

MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR
INSPECTORATUL GENERAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ
















BULETINULUI POMPIERILOR

Nr. 1/2011












Editura Ministerului Administraţiei şi Internelor
Bucureşti, 2011

Publicaţie editată de
INSPECTORATUL GENERAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ


Fondat – 1955, Apare semestrial
Nr. 1 – 2011



COLEGIUL DE REDACŢIE:

Preşedinte: Colonel Marcel LUCACIU
Redactor-şef: Colonel Valentin UBAN
Secretar de redacţie: Locotenent-colonel dr. ing. Cristian DAMIAN








www.igsu.ro/publicatiidespecialitate
www.revista.pompieri.go.ro/altepublicatii

© Copyright: I.G.S.U.
® Drepturile asupra materialelor publicate aparţin autorilor
















Editură acreditată de Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior –
COD CNCSIS 270
4


CUPRINS


Secţiunea 1
Lucrări cu caracter profesional

1. Capitalul social şi situaţiile de urgenţă
ing. Marin Bîldea, Centrul Zonal de Pregătire de Protecţie Civilă Craiova .................................. 7
2. Planificarea acţiunilor structurilor specializate pentru situaţii de urgenţă în cazul
producerii unor evenimente deosebite
col. drd. Claudiu BRATU, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă ............................. 16
3. Definiţii conexe ale conceptelor de risc şi securitate
lt. col. lector univ. dr. ing. Garibald Popescu, Academia de Poliţie „Al.I. Cuza“,
Facultatea de Pompieri .............................................................................................................. 23
4. Evoluţia conceptului de infrastructură critică
lt. col. drd. ing. Virgil Toma, I.S.U. Căpitan. „Puică Nicolae” al Judeţului Argeş........................ 26
5. Dezastre naturale produse în lume între anii 1975-2009
lt. asistent univ. drd. ing. Constantin Popa, student sg. Vladimir Ghenciu, Academia de
Poliţie „Al.I. Cuza“, Facultatea de Pompieri .......................................................................... 33
6. Detecţia incendiilor din satelit în managementul situaţiilor de urgenţă
lt. col. conf. univ. dr. ing. Emanuel Darie, cpt. asistent univ. dr. ing. Dragoş-Iulian
Pavel, student sg. Gheorghiţă Matei, Academia de Poliţie „Al.I. Cuza“, Facultatea
de Pompieri .......................................................................................................................... 39
7. Tehnică modernă pentru salvarea persoanelor de sub dărâmături
lt. col. lector univ. drd. ing. Ionel-Alin Mocioi, student sg. Sergiu Zehan, Academia de
Poliţie „Al.I. Cuza“, Facultatea de Pompieri ......................................................................... 45
8. Sisteme de alarmă la incendiu în clădirile automatizate şi sistemele de control
lt. col. conf. univ. dr. ing. Emanuel Darie, student sg. Florin Balea, Academia de Poliţie
„Al.I. Cuza“, Facultatea de Pompieri ..................................................................................... 52
9. Case de lemn. Noi tehnologii de construcţie
lt. col. conf. univ. dr. ing. Emanuel Darie, lt.-col. lector univ. dr. ing. Garibald Popescu,
cpt. asistent univ. dr. ing. Dragoş-Iulian Pavel, student sg. Marius Radu, Academia de
Poliţie „Al.I. Cuza“, Facultatea de Pompieri .......................................................................... 60
10. Crearea şi implementarea planurilor operative de intervenţie în format 3D în S2AD
cpt. lector univ. dr. ing. Aurel Trofin, student sg. Radu Paul, student sg. George
Antonache, Academia de Poliţie „Al.I. Cuza“, Facultatea de Pompieri ................................ 67
11. Detectoare optice de fum liniare
lt. col. conf. univ. dr. ing. Manuel Şerban, student sg. Ion Sârbu, student sg. Bogdan
Pascariu, Academia de Poliţie „Al.I. Cuza“, Facultatea de Pompieri .................................... 74
12. Măsuri de prevenire a incendiilor/exploziilor pentru autoalimentatoarele care
încarcă/descarcă carburant în staţiile de distribuţie a carburanţilor şi care se
deplasează pe drumuri publice. Măsuri pentru controlul riscurilor determinate
de electricitatea statică
lt. col. lector univ. dr. ing. Garibald Popescu, student sg. Şandor Cristian, Academia de
Poliţie „Al.I. Cuza“, Facultatea de Pompieri...................................................................................... 81
13. Instalaţii fixe de stingere a incendiilor cu FM200
lt. col. lector univ. drd. ing. Alin Mocioi, student sg. Iulian-Mihai Savu, Academia de
Poliţie „Al.I. Cuza“, Facultatea de Pompieri ........................................................................ 84
14. Dispozitive portabile de pulverizare a apei
lt. col. lector univ. drd. ing. Corina Bălan, lt. col. conf. univ. dr. ing. Manuel Şerban,
student sg. Călin Domşa, student sg. Cristian Măroiu, Academia de Poliţie „Al.I.
Cuza“, Facultatea de Pompieri ........................................................................................... 90
15. Hidranţi interiori cu furtun semirigid
lt. col. lector univ. drd. ing. Bălan Corina, student sg. Nistor-Ioan Ott, Academia de
Poliţie „Al.I. Cuza“, Facultatea de Pompieri ................................................................. ........95
16. Sistem individual de salvare de la înălţime
lt. col. lector univ. drd. ing. Alin Mocioi, student sg. Cătălin Silaghi, Academia de
Poliţie „Al.I. Cuza“, Facultatea de Pompieri .................................................................100

5
Secţiunea a 2-a
Lucrări cu caracter ştiinţific

1. Modelarea proceselor termice conductive în ANSYS
lt. col. conf. univ. dr. ing. Emanuel Darie, lt. col. lect. univ. dr. ing. Garibald Popescu,
student sg. Iulian Pipin, Academia de Poliţie „Al.I. Cuza“, Facultatea de Pompieri.............. 106
2. Senzori inteligenţi, aplicaţii ale acestora în managementul dezastrelor
lt. col. dr. ing. Cristian Damian, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă .................. 113
3. Modelarea celulelor fotovoltaice
conf. univ. dr. ing. Eleonora Darie, Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti,
Facultatea de Instalaţii; lt. col. conf. univ. dr. ing. Emanuel Darie, Academia de Poliţie
„Al.I. Cuza“, Facultatea de Pompieri ................................................................................... 136
4. Conceptul de electricitate/fenomen electric în contextul dezvoltării fizicii ca
obiect de studiu
lt. col. lector univ. dr. ing. Garibald Popescu, lt. col. conf. univ. dr. ing. Emanuel Darie,
Academia de Poliţie „Al.I. Cuza“, Facultatea de Pompieri ......................................................142

Secţiunea a 3-a
Varia

1. Evaluarea activităţii desfăşurate de Inspectoratul General pentru Situaţii de
Urgenţă şi unităţile subordonate în anul 2010
colectiv I.G.S.U......................................................................................................................... 155
2. Sinteza evenimentelor şi acţiunilor desfăşurate în anul 2010 pe linia protecţiei şi
promovării drepturilor omului de către Inspectoratul General pentru Situaţii de
Urgenţă şi unităţile subordonate
col. ing. Eugen Vişan................................................................................................................ 166
3. Riscuri şi vulnerabilităţi în contextul politico-militar internaţional actual
col. drd. ing. Decebal Chifulescu, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă............... 174
4. Corpul Pompierilor în perioada domnitorului Alexandru Ioan Cuza
muzeograf prof. Loredana Oprica, Muzeul Naţional al Pompierilor ......................................... 180
5. Producerea, transportul, distribuţia şi utilizarea energiei electrice în perioada
1800-1940 în România şi în Occident
lt. col. lector univ. dr. ing. Garibald Popescu, Academia de Poliţie „Al.I. Cuza“,
Facultatea de Pompieri ............................................................................................................ 185
6. Aplicaţii ale funcţiilor ) (x ch şi ) (x sh
lt.col. lector univ. dr. ing. Garibald Popescu, lt. col. conf. univ. dr. ing. Emanuel Darie,
student cap. Ştefan Herbel, student cap. Cristian Vălcăuan, student cap. Vintilă
Marius, Academia de Poliţie „Al.I. Cuza“, Facultatea de Pompieri ......................................... 197
7. Rezolvarea unor probleme de algebră şi analiză matematică date la admiterea în
Facultatea de Pompieri, Academia de Poliţie „Al.I. Cuza“ în perioada 2005-2009
lt. col. lector univ. dr. ing. Garibald Popescu, lt.-col. conf. univ. dr. ing. Emanuel Darie,
Academia de Poliţie „Al.I. Cuza“, Facultatea de Pompieri .......................................................207
8. Domenii de definiţie ale unor funcţii. Subiecte propuse pentru admiterea în
învăţământul superior
lt.col. lector univ. dr. ing. Garibald Popescu, lt. col. conf. univ. dr. ing. Emanuel Darie,
Academia de Poliţie „Al.I. Cuza“, Facultatea de Pompieri .......................................................212
9. Subiecte de fizică propuse pentru admiterea în învăţământul superior
lt. col. lector univ. dr. ing. Garibald Popescu, lt. col. conf. univ. dr. ing. Emanuel Darie,
Academia de Poliţie „Al.I. Cuza“, Facultatea de Pompieri .......................................................219
10. Personalităţi ale lumii ştiinţifice internaţionale: Thomas Alva Edison
lt. col. lector univ. dr. ing. Garibald Popescu, Academia de Poliţie „Al.I. Cuza“, Facultatea
de Pompieri; conf. univ. dr. ing. Eleonora Darie, Universitatea de Construcţii Bucureşti,
Facultatea de Instalaţii; student sg. Ionuţ Geru, Academia de Poliţie „Al.I. Cuza“,
Facultatea de Pompieri .......................................................................................................237

















Secţiunea 1

LUCRĂRI CU CARACTER PROFESIONAL
7


CAPITALUL SOCIAL
ŞI SITUAŢIILE DE URGENŢĂ

Ing. Marin BÎLDEA
Centrul Zonal de Pregătire de Protecţie Civilă Craiova



În ultimii ani, experienţa cu dezastrele şi, de asemenea, orice împrejurare care s-ar
putea constitui în hazard pentru viaţa socială a comunităţilor a fost intens mediatizată prin orice
mijloace. Atenţia este focalizată pe victime şi pierderi, precum şi predicţii mai mult sau mai
puţin exacte despre cât de rău vor evolua lucrurile. În acelaşi timp, relatările, prezentările,
analizele şi dezbaterile conţin referiri la „maladii” asociate: ineficienţă, indiferenţă, corupţie,
incapacitate sau divergenţă. Toate acestea sugerează că viaţa socială, oricum destul de fragilă,
este influenţată critic de dezastre care creează probleme de multe ori de nerezolvat.
Pe de altă parte, aproape fiecare comunitate, într-un anumit moment al existenţei sale,
a supravieţuit dezastrelor şi a continuat să crească şi să prospere. Multe dintre aceste dezastre
sunt acum uitate; altele ocazional amintite de scriitori şi istorici, câteva chiar celebrate. Dar a
ne aminti despre dezastre este un lucru extrem de important pentru a înţelege cum comunităţile
răspund în situaţii de urgenţă, cât de vulnerabile sunt la hazarduri şi cum continuă să existe şi
după.
În ultima perioadă s-au depus eforturi considerabile pentru dezvoltarea de politici
îndreptate către prevenirea dezastrelor. Multe cercetări au ca obiect înţelegerea hazardurilor –
dezvoltarea de scale pentru măsurări seismice, inundaţii, viteza vântului etc. – rezultatele
obţinute fiind aplicate deseori în dezvoltarea de noi tehnici în construcţii, noi materiale sau
sisteme de siguranţă. Mult mai recent, câteva direcţii în cercetare au fost îndreptate către
vulnerabilitatea populaţiei şi identificarea condiţiilor speciale de risc, precum şi încurajarea
dezvoltării de comunităţi rezistente la dezastre. În mare parte, aceste eforturi constau în
identificarea hazardurilor locale şi consolidarea fizică a infrastructurii sau mediului, în acelaşi
timp acordându-se destul de mică atenţie sistemelor sociale ale comunităţilor respective. Astfel
este acordată o mică atenţie adaptării şi elasticităţii sistemelor sociale şi cum pot fi acestea
modificate şi utilizate pentru răspunsul la dezastre sau diminuarea vulnerabilităţii.


1. IDEEA CAPITALULUI SOCIAL

O imagine a modului în care comunităţile răspund de dezastre poate fi obţinută utilizând
conceptul de capital social. În plus la imaginea economică convenţională a importanţei uneltelor –
„capitalul fizic” – a fost adăugată şi argumentată importanţa „capitalului uman” – după cum este de
interesat, educat, antrenat, pregătit şi apt fizic, astfel este obţinută şi creşterea economică. Mergând
mai departe cu această imagine s-a descoperit „capitalul social” – un termen care cuprinde norme şi
modalităţi de organizare care facilitează acţiuni colective. Conceptul de capital social a fost utilizat
în analiza multor probleme ale acţiunilor colective, inclusiv familiale, şcolare şi educaţionale, de
muncă şi organizare, democraţie şi de guvernare sau dezvoltare. Însă, în cazul răspunsului în situaţii
de urgenţă care reprezintă o situaţie clasică de implicare în acţiuni colective pentru un beneficiu
colectiv, conceptul a fost aplicat destul de puţin.
8
Rădăcinile ştiinţifice ale conceptului de capital social sunt multe şi variate. În acest
moment, teoria capitalului social abundă de diversitate, funcţie de diferiţi teoreticieni care o
abordează. Există însă un consens conform căruia capitalul social constă în resursele înglobate
în organizări şi structuri sociale care pot fi mobilizate. Alte puncte de vedere susţin numai
organizarea socială sau „capitalul cultural” ca şi produs al acestuia. De asemenea, avansate sunt
şi preocupările despre cum ar trebui măsurat capitalul social care este dependent de diferite
variabile, cum ar fi de exemplu implicarea civică la cât mai multe niveluri.
Intenţia aici nu este aceea de a critica acest concept, ci de a-l utiliza în explorarea
răspunsului în situaţii de urgenţă şi vulnerabilităţii la nivelul comunităţilor. Evident, la nivelul
aceleiaşi societăţi există diferenţe în cadrul capitalului social şi aceste diferenţe este necesar a fi
explorate dacă într-un anume sens conceptul este folositor mai mult decât la nivel general.
Capitalul social face referire la aspecte privind structura socială care reprezintă
valoarea actorilor sociali ca resurse care pot fi mobilizate în urmărirea propriilor interese. Şi
situaţiile de urgenţă creează cadrul în care se manifestă unul dintre cele mai acute interese:
viaţa şi proprietatea. Capitalul social nu reprezintă şi nu este sinonim cu capitalul uman. El
constă în primul rând în relaţiile şi modul de organizare între şi cu actorii sociali. Capitalul
social se prezintă într-o varietate de forme şi are două elemente comune:
(1) capitalul social apare ca un aspect al structurii sociale şi
(2) actorii sociali pot utiliza capitalul social ca o resursă pentru rezolvarea scopurilor.
Capitalul fizic este creat datorită schimbărilor la nivel material astfel încât să rezulte
unelte care să faciliteze producţia; capitalul uman este creat datorită schimbărilor la nivelul
persoanelor prin dobândirea de deprinderi şi capacităţi, dar capitalul social este creat atunci
când relaţiile dintre persoane schimbă modalităţile de facilitare a acţiunilor. Capitalul fizic este
ceva tangibil înglobat în forme observabile. Capitalul uman este mai puţin tangibil înglobat în
deprinderi şi cunoştinţe, dar capitalul social este chiar mai puţin tangibil atât timp cât este
înglobat în relaţiile dintre persoane.
Sunt identificate în momentul de faţă şase forme ale capitalului social:
a) Obligaţii şi aşteptări. Orice sistem social se bazează în mare parte pe acţiuni
reciproce şi implică obligaţii şi aşteptări din partea participanţilor. În particular în situaţii de
urgenţă există elemente critice pentru această formă a capitalului social, precum nivelul de
încredere al mediului respectiv.
b) Potenţialul informaţional. Informaţia este importantă pentru că furnizează o bază
pentru acţiune. Răspunsul în situaţii de urgenţă este un proces proactiv, anticipativ şi planificat
şi nevoia de date, cunoştinţe, expertiză este cu atât mai mult resimţită. Un mijloc prin care
informaţia poate fi obţinută este utilizarea relaţiilor sociale care sunt menţinute pentru alte
scopuri. Prin interacţiunea în diverse împrejurări, indivizii îşi pot ridica nivelul de cunoaştere
fără a obţine informaţia direct.
c) Norme şi sancţiuni efective. Normele susţin şi furnizează direcţionarea precisă şi
desfăşurarea de acţiuni. Normele care încurajează aşezarea interesului comunităţii înaintea
celui personal sunt o puternică formă a capitalului social. Aceasta facilitează acţiuni concrete şi
le constrânge pe altele în condiţiile în care situaţiile de urgenţă sunt caracterizate în general
printr-un mare grad de incertitudine şi instabilitate.
d) Relaţii de autoritate. În interiorul grupurilor organizate pentru a îndeplini sarcini
specifice, un lider este de regulă mandatat să ia decizii şi să răspundă în numele grupului. În
acest transfer al deciziei către un singur individ, liderul are acces la o reţea extinsă a capitalului
social care sporeşte capitalul fiecărui individ considerat separat. În acest caz capitalul social
este identificat în rădăcinile organizaţiilor care răspund în situaţii de urgenţă şi acţiunile
concertate ale grupurilor care susţin acest răspuns.
e) Organizaţii sociale specifice. Organizaţiile sociale sunt uzual create pentru un scop
particular şi după ce scopul a fost atins, organizaţia îşi poate redefini acţiunile. Un exemplu de
9
organizaţii sociale specifice unui anumit scop sunt serviciile voluntare pentru situaţii de
urgenţă. Utilizarea voluntarilor s-a dovedit o problemă critică pentru managementul situaţiilor
de urgenţă în cadrul comunităţilor. Voluntari, individuali sau serviciile voluntare se constituie
în furnizori de asistenţă, calificări şi resurse care pot fi utilizate înainte, în timpul sau după
apariţia unei urgenţe.
f) Organizaţii sociale particulare. Dezvoltarea de organizaţii sociale necesită
investiţii în proiectarea structurii, a responsabilităţii, autorităţii, normelor. În crearea acestor
organizaţii nu este important numai interesul acelora care investesc în ele, dar şi crearea de
bunuri publice de care beneficiază şi alţii care nu sunt implicaţi direct.


2. SITUAŢIILE DE URGENŢĂ DIN PERSPECTIVA CAPITALULUI
SOCIAL

Pe lângă definirea dezastrelor din perspectiva capitalului uman (victime) şi
perspectiva capitalului fizic (distrugeri materiale) există o a treia modalitate de a defini
dezastrele şi din perspectiva capitalului social. Astfel, un dezastru e o situaţie creată la nivelul
unei comunităţi când eforturi suplimentare şi extraordinare se depun pentru protecţia şi în
beneficiul resurselor sociale şi când existenţa acestora este percepută ca fiind ameninţată. Din
această perspectivă, în situaţii de urgenţă atenţia este focalizată pe comunitate ca şi sistem
social.
Situaţiile de urgenţă sunt caracterizate convenţional fiind raportate la dimensiunea în
timp – pregătire, răspuns, restabilire şi prevenire. Cel mai dificil de studiat este răspunsul, în
primul rând datorită faptului că această fază este scurtă ca timp şi de cele mai multe ori
neaşteptată. De asemenea, cercetările în domeniul răspunsului la dezastre sunt de regulă
oportuniste şi nu oferă o continuitate pentru a putea dezvolta generalizări, după cum dacă sunt
realizate târziu de la momentul evenimentelor nu mai pot fi utilizate eficient.
Multe dintre preocupările în domeniul cercetării dezastrelor se fixează pe deteriorarea
capitalului fizic. Altele acordă atenţie sporită pierderilor de capital uman. Puţină atenţie însă
este acordată pierderilor şi deteriorării capitalului social. Pe timpul unei situaţii de urgenţă
generată de un dezastru, capitalul social serveşte ca resursă de bază pentru răspunsul
comunităţii. În plus, capitalul social este singura formă de capital comunitar care este reînnoită
şi îmbunătăţită pe timpul unei situaţii de urgenţă. Însăşi urgenţa în sine este o creaţie a
capitalului social.
Poate părea paradoxal, dar chiar problemele majore la nivelul comunităţii obligă la
experimentarea de noi forme de organizare, situaţie care nu poate fi acceptată ca o regulă. O
comunitate fără probleme cotidiene, ca multe dintre comunităţile de azi, suferă din cauza lipsei
organizării sociale specifice gestionării situaţiilor de urgenţă. Fiecare problemă, fiecare
eveniment negativ, fiecare situaţie de urgenţă necesită structuri organizatorice latente care să
fie activate şi să răspundă corespunzător.
Există două direcţii dinamice de urmărit cu privire la obligaţiile şi responsabilităţile
care apar pe timpul unei situaţii de urgenţă generată de un dezastru. Funcţionarea „normală”
predezastru a comunităţii este orientată către diferite valori – muncă, familie, educaţie sau
recreere. Un dezastru schimbă această situaţie dramatic, mai ales atunci când resursele
comunităţii nu pot proteja toate aceste valori. Astfel, spre exemplu domeniul sănătăţii şi cel al
asistenţei medicale este totdeauna important datorită victimelor dezastrului, pe când educaţia
care de regulă are prioritate, devine mai puţin importantă, aşa încât infrastructura şcolară şi
personalul pot fi utilizaţi pentru susţinerea efortului de răspuns la urgenţă. Într-un anume sens
derularea firească a activităţilor este reordonată şi obligaţiile de asemenea schimbate după
relevanţa acestora în funcţie de impactul dezastrului.
10
Cea de-a doua direcţie este dată de extinderea rolului membrilor comunităţii. În
vremuri „normale”, obligaţiile cetăţenilor pot fi clasificate ca modeste. Dezastrele creează
probleme necunoscute, ameninţări la adresa vieţii şi proprietăţii şi furnizează oportunitatea
pentru o mai puternică identificare şi apartenenţă la comunitate. În aceste împrejurări obligaţiile
membrilor comunităţii sunt amplificate şi rolul acestora în răspunsul la situaţia de urgenţă
creată devine unul important, uneori critic. Datorită acestui rol apar multiple obligaţii şi
aşteptări, majoritatea acestora însă din partea comunităţii, în general şi a activităţilor sociale, în
special. De exemplu, un considerabil interes este acordat conflictului dintre obligaţiile
personale şi cele generate de dezastru pentru comunitate. În general, această stare de conflict
este dezamorsată de capacităţile adaptive ale indivizilor şi organizaţiilor.
În contextul dezastrelor, individul are potenţialul de a juca diferite roluri, precum
membru al familiei, vecin, angajat, coleg şi nu în ultimul rând rolul de cetăţean. Dar, spre
exemplu, sentimentul obligaţiei pentru structura de răspuns în situaţii de urgenţă a membrilor
acesteia este irelevant pentru cei care beneficiază de asistenţă din partea acestora. Orice victimă
a unui dezastru are dreptul să fie ajutată de indivizi care au obligaţii în acest sens, alţii decât
familia, vecinii, colegii sau prietenii.
Perspectiva capitalului social extinde în cazul impactului dezastrelor rolul
cetăţeanului, ca şi sursă de obligaţii. Este amplificată obligaţia de a participa la acţiuni care să
reducă ameninţarea la adresa comunităţii, chiar dacă familia sau alţi apropiaţi nu sunt direct sub
influenţa impactului dezastrului. O asemenea situaţie este caracterizată printr-un număr
semnificativ de voluntari care devin implicaţi într-o largă varietate de acţiuni de ajutorare. De
multe ori însă activitatea voluntarilor este descrisă, în special de mass-media, ca o consecinţă a
eşuării organizaţiilor de a-şi mobiliza membrii permanenţi. De regulă, voluntarii sunt
consideraţi o sursă importantă, dar nu semnificativă de resurse în situaţii de urgenţă.


3. POTENŢIALUL INFORMAŢIONAL, FORMĂ A CAPITALULUI
SOCIAL

Rolul potenţialului informaţional ca şi capital social poate fi identificat în câteva
aspecte ale comportamentului şi reacţiei în situaţii de urgenţă. Desigur, una dintre observaţiile
universale despre o situaţie de urgenţă este necesitatea informaţională ridicată. Când o stare de
normalitate se schimbă şi un dezastru stă la baza acestei schimbări, indivizii şi unităţile sociale
au nevoie de noi informaţii pentru a-şi orienta acţiunile. Prioritar impactului, informaţia este
utilă mai ales pentru activităţi de prevenire. În acest caz, legăturile sociale furnizează canalele
prin care indivizii dezvoltă percepţia riscului care poate motiva anumite acţiuni de prevenire.
Utilizarea potenţialului informaţional ca şi capital social este ilustrată foarte bine
în activităţile de alertare şi evacuare pe timpul situaţiilor de urgenţă. Există împrejurări concrete
în care alertarea publicului este pusă sub semnul întrebării din cauza prezumţiei de panică şi
evacuarea considerată o măsură nesigură datorită experienţei din trecut. Dar însăşi descrierea
eficienţei procesului de alertare şi evacuare subliniază importanţa informaţiei publice ca şi
formă a capitalului social.
Considerând exemplul alertării publicului în situaţii de urgenţă, cercetări în acest
domeniu au definit procesul în sine ca fiind împărţit în cinci faze distincte: auzi, înţelegi, crezi,
personalizezi şi decizi/răspunzi. Fiecare dintre aceste faze este interactivă şi nu este dependentă
obligatoriu de stări mentale individuale. Elementul comun rămâne însă capitalul social
exprimat prin necesitatea informaţională critică în situaţii de urgenţă şi aceste forme de
manifestare ale sale: recepţionare de mesaje, înţelegere şi credinţă, adaptare şi decizie. Oamenii
răspund, în general, la alertă corespunzător unui proces psihosocial susţinut de relaţiile sociale
la nivelul grupurilor sau comunităţilor şi nu ca rezultat al unei şanse sau reacţii involuntare a
persoanelor aflate în pericol.
11
Importanţa relaţiilor sociale pentru potenţialul informaţional pe care îl furnizează
poate fi cel mai bine apreciată atunci când acţiunile protective eşuează. Una dintre problemele
cheie pentru autorităţile şi managerii în domeniul urgenţelor este să înţeleagă pluralitatea
acestor legături sociale şi faptul că sunt necesare diferite canale de transmitere a informaţiei şi
recepţionare a feedbackului. De fapt aspectul decisiv de abordat este penetrarea informaţiei
publice în cadrul structurilor pe care se sprijină relaţiile sociale: dacă nu sunt recepţionate
mesaje este aproape imposibil de înţeles, crezut, personalizat sau decis şi răspuns.


4. NORME, SANCŢIUNI, AUTORITATE

Normele şi regulile care funcţionează la nivelul comunităţilor constituie o puternică
formă a capitalului social care poate facilita sau constrânge acţiuni. Se constată existenţa unor
relaţii între situaţiile de urgenţă şi emergenţa unui comportament altruistic care de cele mai
multe ori pune sub semnul întrebării validitatea unor acţiuni:
a) Cu cât este mai mare proporţia victimelor şi dimensiunea pierderilor, cu atât apare
mai mult nevoia de comunicare şi informaţie despre pierderile suferite de victime.
b) Când există conexiuni informaţionale sociale puternice cei aflaţi în suferinţă sunt
mult mai proeminenţi ca referinţă pentru grupurile din care provin.
c) Diferitele interpretări sociale ale impactului influenţează percepţia despre cauze.
d) Cu cât există mai multă comunicare şi date despre pierderile suferite de victime, cu
atât sunt mai mulţi cei care suferă alături de acestea.
e) Conectarea informaţională socială creează oportunităţi de ajutor şi asistenţă.
f) Cu cât este mai mare proporţia celor care simpatizează cu victimele, cu atât sunt
mai mulţi cei care furnizează ajutor efectiv.
Caracteristicile acestor relaţii sugerează faptul că situaţiile de urgenţă furnizează
condiţii optime de dezvoltare a normelor sociale. Aceste norme pentru asemenea situaţii sunt în
general independente de disputele ideologice care afectează canalele de comunicare. Dacă
impactul este brusc şi creează pierderi sociale aleatorii, aceasta conduce de regulă la
stigmatizarea celor care sunt în suferinţă. Toate aceste condiţii se pot combina pentru a crea
obligaţia de a aproba ajutorul dezinteresat ca normă în comunitate.
În plus la condiţiile care stabilesc suportul normativ al comportamentului bazat pe
ajutor, dezvoltarea unui consens de urgenţă provoacă o ierarhizare a valorilor astfel încât grija
pentru victime şi restaurarea serviciilor şi sistemelor de bază ale comunităţii beneficiază de
prioritate în faţa altor preocupări. De asemenea, se constată o reducere a constrângerilor prin
creşterea gradului de responsabilitate faţă de societate în ansamblu.
Un alt aspect al capitalului social guvernat de norme şi reguli este reprezentat de
proprietatea privită ca un tip de relaţie socială – cine şi ce se poate face cu resursele
comunităţii. Uzual există în acest sens norme legale care indică utilizarea corespunzătoare,
controlul şi disponibilizarea resurselor private necesare răspunsului la urgenţe într-o
comunitate. Problema care apare aici e legată de „teama” deţinătorilor de resurse de a pierde
bunuri fără o despăgubire ulterioară, cu toate că există un consens mutual în situaţii de urgenţă
generate de dezastre naturale mai ales, că pot fi suspendate anumite drepturi cu privire la
proprietate. Pe de altă parte, societatea exercită adversitate puternică împotriva utilizării de
bunuri pentru uzul strict personal, în condiţiile în care la nivelul comunităţii există nevoi
de urgenţă majore.
Respectarea de reguli în situaţii de urgenţă este afectată de anumite circumstanţe,
speciale uneori, în interiorul comunităţilor care experimentează răspunsul în asemenea
împrejurări. Prima, se constată dezvoltarea unei „subculturi a dezastrelor”, expresie a percepţiei
greşite a impactului pe care dezastrele îl au asupra comunităţii, precum şi definirea precară a
12
ceea ce înseamnă hazard sau factor de risc. Asemenea subculturi apar în comunităţi care au
experienţe repetate cu hazarduri particulare astfel încât un dezastru generat de aceste hazarduri
devine parte a vieţii în comunitate ca referinţă permanentă într-un calendar.
O a doua circumstanţă apare la adoptarea planurilor de răspuns în situaţii de urgenţă
de către organizaţiile care au responsabilităţi în domeniul public. În aceste cazuri sunt
dezvoltate norme aplicabile în situaţii de urgenţă, care rămân „latente” în restul timpului.
Aceste norme se adresează de exemplu responsabilităţilor de monitorizare a hazardurilor
particulare, planificarea activităţilor sau funcţionarea extensiilor şi mecanismelor de
comunicare organizaţională. Multe dintre aceste norme latente sunt extensii ale activităţilor de
rutină din cadrul organizaţiilor. De asemenea, există sancţiuni stabilite pentru încălcarea acestor
norme în contextul situaţiilor de urgenţă. Astfel, normele de urgenţă sunt unice numai în sensul
de temporizare a implementării acestora, dar sunt bazate pe structura predezastru a
organizaţiilor.
Deşi dezastrele sunt privite frecvent ca situaţii de „dezorganizare legală”, de fapt,
procesele sociale sunt cele care furnizează condiţii pentru prioritate şi eficienţă. Dezvoltarea
unui consens de urgenţă acordă prioritate ridicată asistenţei victimelor şi restaurarea serviciilor
esenţiale pentru comunitate în detrimentul altor activităţi comunitare astfel încât resursele
materiale şi umane să fie relocate către direcţiile prioritare. În aceste condiţii suportul altruistic
este unul considerabil şi acesta îşi are originea în zvonuri, pilde, relatări, comentarii care
subliniază un comportament specific în aceste situaţii. Popularizarea şi accentuarea planificării
pentru situaţii de urgenţă furnizează importante informaţii despre comportamentul necesar în
situaţii de urgenţă. Toţi aceşti factori se constituie în capital social în situaţii de urgenţă.
Tratarea relaţiilor de autoritate ca şi formă a capitalului social în răspunsul pentru situaţii
de urgenţă este, paradoxal, în special când dezastrele sunt convenţional considerate ca prototip al
dezorganizării sociale, efectul pierderii autorităţii. Pierderea autorităţii în situaţii de urgenţă este
aspectul relevant invocat de politicile publice pentru necesitatea creării de structuri de „comandă şi
control” ca şi elemente centrale ale managementului situaţiilor de urgenţă. Pe de altă parte,
societatea în particular, dezvoltă un scepticism al autorităţii din toate categoriile şi o respingere
pentru aceia care invocă autoritatea fără nicio justificare socială. Aceasta sugerează că este dificil de
menţinut autoritatea în situaţii speciale şi cele mai multe forme ale relaţiilor de autoritate continuă
ca şi capital social să funcţioneze în situaţii de urgenţă. Majoritatea acestor relaţii de autoritate pot fi
modificate, adaptate şi transformate astfel încât să servească în circumstanţe particulare.
Consecvent este extrem de utilă aducerea la cunoştinţa şi verificarea autorităţii în contextul
grupurilor, organizaţiilor sau comunităţilor ca şi unităţi sociale.
Existenţa diferitelor organizaţii la nivelul comunităţilor asigură susţinerea majorităţii
eforturilor de răspuns în situaţii de urgenţă. Constituţia acestor organizaţii se reflectă în două
dimensiuni: structură şi responsabilităţi. Anumite organizaţii îndeplinesc aceleaşi
responsabilităţi în situaţii de urgenţă ca şi în activitatea normală, de rutină, dar altele primesc
noi atribuţii. Multe organizaţii funcţionează după aceleaşi relaţii şi pe timpul dezastrelor şi în
situaţii de normalitate. Însă, în alte cazuri este posibil ca noi structuri şi relaţii să asigure
funcţionarea organizaţiilor în situaţii de urgenţă.
Utilizând această tipologie se pot determina implicaţiile pentru relaţiile de autoritate.
Astfel, există organizaţii care se implică în răspunsul la dezastre cu aceleaşi relaţii de autoritate
şi structură pe care le utilizează în activitatea obişnuită. Alte organizaţii păstrează relaţiile de
autoritate, dar îşi modifică dimensiunea prin suplimentarea personalului cu voluntari care au
experienţă în a lucra în astfel de condiţii. De asemenea, un alt tip de organizaţii care se implică
în răspunsul în situaţii de urgenţă sunt cele care au o existenţă predezastru şi îşi extind
responsabilităţile şi în acest domeniu.
Tipologia implicării organizaţiilor ilustrează faptul că relaţiile de autoritate din
interiorul acestora furnizează capital social necesar pentru toate fazele răspunsului în situaţii de
13
urgenţă. Relaţiile de autoritate nu este necesar a fi redefinite în contextul situaţiilor de urgenţă
şi continuitatea de la faza predezastru este de regulă o tranziţie uşor de realizat. Organizaţiile de
răspuns la urgenţe rămân totuşi o nouă formă de capital social, creat pentru probleme şi situaţii
de risc. Aceste organizaţii tind a fi orientate pe domenii specifice şi relaţiile de autoritate din
interiorul acestora şi faţă de comunitate sunt construite pe criterii funcţionale şi nu pe statut.


5. NECESITĂŢI ŞI STANDARDE EDUCAŢIONALE

Pregătirea în domeniul managementului situaţiilor de urgenţă, bază a capitalului
social, formală sau informală, prin însăşi natura sa, este etnocentrică şi îngrădită legislativ şi
administrativ-teritorial. Mai mult, se aşteaptă ca procesul de dobândire a competenţelor
specifice, început încă din şcoala tradiţională, să răspundă exigenţelor construirii unei cariere
de profesionist în domeniu. Ultima decadă a secolului XX, şi, mai ales începutul secolului XXI
este însă martorul unei schimbări radicale în acest sens.
Cantitatea de cunoştinţe transmise prin învăţământul formal a crescut considerabil. De
asemenea, şi numărul anilor de şcoală absolviţi s-a mărit exponenţial în ultimele decenii.
Numărul anilor de învăţământ obligatoriu necesar integrării profesionale şi sociale a crescut şi a
fost însoţit de o extindere în timp a sistemului de învăţământ formal. Cu toate acestea, educaţia
ca întreg, dobândită formal sau vocaţional nu îi asigură individului competenţa necesară
gestionării situaţiilor de criză, indiferent de factura acestora. Într-o societate supusă
schimbărilor rapide, într-un mediu cu probabilitate ridicată de apariţie a hazardurilor, în condiţii
de risc permanente, prin apariţie şi evoluţie care obligă la o calitate ridicată a capitalului social
sunt mereu necesare competenţe şi cunoştinţe noi. Acestea nu mai pot fi furnizate de
„pachetele” tradiţionale de discipline. Este nevoie de abordări transdisciplinare, „module”
flexibile, uşor de adaptat la condiţii şi situaţii concrete.
Contextul dominant al educaţiei din perspectiva capitalului social în domeniul
managementului situaţiilor de urgenţă şi a competenţelor pe care aceasta le cultivă este dat de
globalizare, depăşirea graniţelor funcţionale şi jurisdicţionale. Particularităţile specifice ale
cunoştinţelor dobândite separat pentru discipline complementare nu mai au o importanţă atât de
mare. Responsabilităţi multiple implică o abordare multidisciplinară.
Conform oricărei teorii economice, capitalul uman este unul dintre principalii factori
de producţie. Conform teoriei managementului situaţiilor de urgenţă, capitalului uman este
factorul cel mai important, iar capitalul social factorul critic, menit să influenţeze evoluţia unei
situaţii de urgenţă, înainte ca aceasta să ajungă în faza de criză. De aceea, este de o importanţă
covârşitoare să se acorde o prioritate deosebită formării capitalului uman, întrucât fără o
dezvoltare adecvată a acestuia, ceilalţi factori – în special capitalul social – pot fi chiar
contraproductivi.
Reconsiderarea investiţiei în capitalul uman se datorează nu numai comparării
rezultatelor obţinute în situaţii de urgenţă reale, ci şi unui sentiment, uneori subiectiv, de succes
şi superioritate, ataşat ideii de credibilitate şi autoritate socială de care s-ar bucura sistemul de
management al urgenţelor.
În managementul situaţiilor de urgenţă centrat pe o atitudine proactivă şi anticipativă,
resursele şi mijloacele, în sensul clasic al acestor noţiuni, nu reprezintă decât instrumente
menite să mobilizeze şi să stimuleze acţiunea umană. Mobilizarea resurselor umane sau a
capitalului social depinde totodată de mulţi alţi factori. Cei mai mulţi dintre aceştia sunt de
natură „soft”, precum motivaţia şi dorinţa de a obţine performanţe – factori greu de cuantificat
şi de calificat. Creşterea nivelului de eficienţă al sistemului de management al urgenţelor
necesită şi stimularea acestor factori. Există, însă, impresia generală că societatea modernă nu
realizează acest lucru, cauzând deficienţe sub aspect economic, social şi funcţional.
14
Necesitatea pregătirii şi calificării managerilor şi responsabililor din domeniul situaţiilor
de urgenţă este cu atât mai evidentă, cu cât nu numai că aceştia se vor confrunta cu un mediu de
lucru tot mai complex, cu cerinţe mai dure şi cu grade de libertate crescânde şi tot mai dificil de
gestionat, dar va trebui să-şi însuşească şi cunoştinţe specifice altor domenii de activitate. Ei trebuie
să aibă abilitatea de a percepe, de a înţelege, de a şti să conducă şi să prevină sau să atenueze
riscurile. Din păcate, înţelegerea actuală a managementului riscului şi a aspectelor specifice
transferului de risc este încă inadecvată, ceea ce impune pentru viitor un capital uman mai bun,
poate cel mai bun care există. Această cerinţă este legată şi de responsabilităţile pe care domeniul
managementului urgenţelor şi le-a asumat în dezvoltarea societăţii moderne. La nivel economic şi
social, aceste responsabilităţi rezidă în faptul că managerul situaţiilor de urgenţă este o funcţie
indispensabilă. Fără aceasta multe riscuri nu vor putea fi asumate, iar iniţiativele şi activităţile
(economice sau administrative) vor fi restrânse dinamic.
Din perspectiva comunităţilor, responsabilităţile reies din convingerea că managerii
urgenţelor trebuie să îşi desfăşoare activitatea ţinând seama nu numai de criteriul eficienţei, dar
şi de cele mai înalte standarde etice. Trebuie manifestată responsabilitate în administrarea
situaţiilor de urgenţă care apar şi a resurselor încredinţate pentru acest scop. Domeniul depinde,
într-o mare măsură, de încrederea care i se acordă de către membrii comunităţilor şi de
abilitatea de a se confrunta cu situaţiile de urgenţă care vor apărea în viitor, niciodată însă
fixate bine în timp. Mai mult decât în alte domenii, încrederea trebuie dovedită permanent,
pentru a se evita ca managementul urgenţelor să eşueze lamentabil într-o situaţie reală, poate
chiar de rutină. Încrederea într-o activitate performantă de management al situaţiilor de urgenţă,
se bazează îndeosebi pe capacitatea oamenilor cu care se lucrează şi care reprezintă domeniul.
Pentru a se lucra performant este absolută nevoie de un nivel de educaţie şi instruire adecvat.
Cum putem garanta că, în situaţii de urgenţă din ce în ce mai complexe, înţelegerea şi
cunoştinţele adecvate sunt la îndemâna managerilor noştri? Cum putem garanta că ei vor fi
capabili să îndeplinească sarcinile cu care sunt învestiţi la standardele cele mai înalte? Cum
reuşim să menţinem organizaţiile de răspuns la urgenţe „în formă”, cu ajutorul unor acumulări
adecvate de capital uman eficient şi adaptarea sa la condiţiile în continuă schimbare? Cum
soluţionăm dilema provocată de nevoia dobândirii de cunoştinţe şi de capacitatea oamenilor de
a învăţa, pe de o parte, şi de a aplica, pe de altă parte, ceea ce au învăţat în activitatea practică?
Răspunsuri la aceste întrebări se pot găsi în gama largă de experienţe şi iniţiative –
încă dispersate şi incomplete, ca urmare a lipsei de informaţii şi de comunicare – în scopul
creării unui sistem educaţional eficient în domeniul managementului situaţiilor de urgenţă.
Guvernul este preocupat mai mult de alocarea de resurse necesare restabilirii, ca urmare a
situaţiilor de urgenţă. Organizaţiile şi comunităţile s-au implicat destul de recent în procesul
educaţional prin reciclarea capitalului uman şi susţinerea educaţiei informaţionale. Toate aceste
încercări de aşezare pe baze solide a sistemului educaţional în domeniul managementului
urgenţelor pot fi interconectate într-o viziune reală, bazată pe câteva idei noi:
– o abordare comună a problematicii referitoare la cele două aspecte ale
managementului urgenţelor, educaţia şi practica, ambele evidenţiindu-şi
sensibilităţile într-o societate a cunoaşterii;
– acceptarea implicaţiilor profunde ale pregătirii continue, care dobândesc valoare
doar când cele două segmente, al educaţiei şi al practicii, coexistă;
– acordarea de responsabilităţi maxime capitalului uman în domeniul managementului
situaţiilor de urgenţă pentru a putea fi percepută mai uşor necesitatea pregătirii
continue;
– introducerea consecventă de programe de pregătire individuală, preluate din
sistemul educaţional obişnuit;
– rolul esenţial al educaţiei instituţionalizate în domeniul managementului urgenţelor
şi riscului, care facilitează, orientează şi supraveghează procesul;
15
– folosirea de module combinate ca o nouă unitate de cunoaştere în completarea
cursurilor şi tematicilor;
– elaborarea unei hărţi a cunoaşterii în domeniul managementului urgenţelor şi
riscului, realizată ca o schemă de module.
În consecinţă, ideile majore ale secolului XXI, cum sunt interdisciplinaritatea şi
învăţarea permanentă, pot prinde viaţă în condiţiile creşterii fără precedent a ameninţărilor la
adresa securităţii comunităţilor. Astfel, dincolo de afilierea la orice doctrine politice, economice
sau sociale, şi, fără a ignora subiectele sensibile ale finanţării şi evaluării, se poate adopta o
abordare directă şi pragmatică a managementului situaţiilor de urgenţă. Acest proces poate fi
facilitat prin atragerea, în realizarea sa, a unor factori importanţi de decizie (guvern, autorităţi,
organisme, companii şi societate civilă). Exerciţiul cooperării dintre aceşti factori în problema
pregătirii în domeniul managementului situaţiilor de urgenţă poate fi benefic tuturor. Această
problematică se poate considera ca fiind un „binoclu” prin care se poate scruta viitorul. Aceasta
dezvăluie ceea ce ar putea fi o tendinţă importantă care va afecta comunităţile în dorinţa
supremă de dezvoltare a acestora.



BIBLIOGRAFIE

1. Bîldea, M., Comunitate şi vulnerabilitate: percepţie, comunicare, reducerea riscului dezastrelor,
Editura Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, Bucureşti, 2007
2. Bîldea, M., Răspuns la urgenţe: planificare, coordonare, comunicare, Editura Reprograph, Craiova, 2006
3. Russell, R.D., The Importance of Social Capital in Disaster Response, University of Delaware,
Disaster Research Center, Newark, SUA, 2002
4. Geis, D.E., By Design: The Disaster Resistent and Quality of Life Community, in Natural Hazard
Review, no 1, 2000
5. Woolcock, M., Social Capital and Economic Development: Toward a Theoretical Synthesis and
Policy Framework, in Theory and Society, no 27, 1998
6. Coleman, J., Community Disorganization, in Contemporary Social Problems, ed Merton R.,
Hardcourt Brace and World, NY, 1990
7. Dynes, R.R., Coming to Terms with Community Disaster, in What is a Disaster: Perspectives on the
Question, ed by E.L. Quarantelli, London, Routledge, 1998
8. Dynes, R.R.; Quarantelli, E.L.; Wenger, D., The Organizational and Public Response to the
September 1985 Earthquake in Mexico City, Mexico, Newark, DE, Disaster Research Center, 1988
9. Fitzpatrick, C.; Mileti, D., Public Risk Communication, in Disasters, Collective Behavior, and
Social Organizations, ed. by Russel R. Dyes and Kathleen Tierney, Newark, DE, University of
Delaware Press, 1994
10. Drabek, T.E., Human System Response to Disaster, New York, Springer-Verlag, 1986
11. Wenger, D., DRC Studies of Community Functioning, in Organizational and Community
Responses to Disasters Seminar, Newark, DE, Disaster Research Center, 1992
12. Giarini, O.; Maliţa, M., Dubla spirală a învăţării şi a muncii, Editura Comunicare.ro, Bucureşti, 2005
16


PLANIFICAREA ACŢIUNILOR STRUCTURILOR
SPECIALIZATE PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ
ÎN CAZUL PRODUCERII UNOR EVENIMENTE DEOSEBITE

Colonel drd. Claudiu BRATU
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă



Rezumat:
Abordarea sistemică a managementului situaţiilor de urgenţă la nivel naţional este o
caracteristică exclusivă a actualei concepţii privind prevenirea şi gestionarea situaţiilor de
urgenţă.
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, ca organ de specialitate din subordinea
Ministerului Administraţiei şi Internelor, asigură coordonarea unitară şi permanentă a
activităţilor de prevenire şi gestionare a situaţiilor de urgenţă, precum şi, potrivit
competenţelor legale, cooperarea şi reprezentarea la nivel naţional în domeniile protecţiei
civile, apărării împotriva incendiilor şi gestionării situaţiilor de urgenţă.



Natura, complexitatea şi amploarea situaţiilor de urgenţă, precum şi organizarea
structurilor de intervenţie în domeniul situaţiilor de urgenţă sau cu responsabilităţi asociate
acestui domeniu impune planificarea şi desfăşurarea acţiunilor de prevenire şi, mai ales post
eveniment în toate mediile, într-un sistem de conducere şi coordonare unic. Pentru ca
structurile de intervenţie să-şi îndeplinească misiunile, acestea trebuie să aibă un cadru de
planificare şi de execuţie comun, simplu, capabil să sincronizeze acţiunile entităţilor, din cadrul
fiecărei categorii de forţe de intervenţie, în proceduri standard multifuncţionale de operare.
Planificarea apărării României este un proces prin care se stabilesc volumul,
structura şi modul de alocare a resurselor naturale, umane, materiale şi financiare, necesare
îndeplinirii obiectivelor fundamentale ale securităţii naţionale şi apărării armate a României.
Planificarea apărării este atributul exclusiv şi inalienabil al autorităţilor publice naţionale
stabilite prin Constituţia României: Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul României,
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării. Planificarea apărării se realizează pe baza opţiunilor şi
deciziilor politice şi strategice ale Parlamentului României, precum şi ale celorlalte instituţii publice
care, potrivit legii, au răspunderi în domeniul securităţii şi apărării naţionale.
Pe baza Strategiei de Securitate Naţională a României şi a Programului de Guvernare,
ministerele şi celelalte instituţii publice cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice şi
siguranţei naţionale elaborează strategii, directive, planuri şi programe departamentale
proprii menite să realizeze obiectivele şi interesele de securitate ale României.
Potrivit concepţiei de apărare a ţării, activitatea de protecţie civilă este, de asemenea, de
interes naţional, are caracter permanent fiind o componentă a sistemului securităţii naţionale.
Conducerea de ansamblu a forţelor sistemului naţional de protecţie civilă se
realizează prin Parlament, Preşedintele României, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării,
Guvernul, Primul-ministru, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, autorităţile publice
centrale şi locale cu atribuţii în domeniu.
17
Prim-Ministrul este şeful Protecţiei Civile în România şi coordonează Comitetul
Naţional pentru Situaţii de Urgenţă prin ministrul administraţiei şi internelor.
Potrivit deciziilor autorităţii naţionale de conducere, la nivel naţional se constituie
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă
1
în componenţa Ministerului Administraţiei şi
Internelor căruia îi revine responsabilitatea executării conducerii operaţionale în domeniul
protecţiei civile. Coordonarea unitară a activităţilor de apărare împotriva dezastrelor revine
Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă în cazul în care efectele dezastrelor, ca arie de
manifestare şi amploare, pun în pericol securitatea naţională.
Structura Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă la pace şi la război,
precum şi procedurile de lucru pentru elaborarea concepţiilor, planurilor şi documentelor
organizatorice de aplicare a acestora sunt similare standardelor Alianţei Nord-Atlantice şi celor
ale U.E. Procesul de standardizare şi interoperabilitate cu structuri similare din celelalte ţări
membre NATO are drept scop perfecţionarea conducerii structurilor de intervenţie la toate
nivelurile.
Din cele prezentate mai sus rezultă că prin cadrul de acţiune specific apărarea
naţională şi protecţia civilă contribuie la menţinerea ordinii constituţionale, protecţia
valorilor economice, culturale ale statului şi, deopotrivă, a cetăţenilor săi.
Potrivit legii, protecţia civilă
2
este o componentă a sistemului securităţii naţionale şi
reprezintă un ansamblu integrat de activităţi specifice, măsuri şi sarcini organizatorice, tehnice,
operative, cu caracter umanitar şi de informare publică, planificate, organizate şi realizate în
scopul prevenirii şi reducerii riscurilor de producere a dezastrelor, protejării populaţiei,
bunurilor şi mediului împotriva efectelor negative ale situaţiilor de urgenţă, conflictelor armate
şi înlăturării operative a urmărilor acestora şi asigurării condiţiilor necesare supravieţuirii
persoanelor afectate.
Astfel, în Strategia de Securitate Naţională, sunt evidenţiate ca posibile riscuri la
adresa României, deopotrivă o serie de ameninţări noi, asimetrice, de natură militară sau
nonmilitară, precum şi de fenomene grave, de natură geofizică, meteo-climatică ori
asociată, provenind din mediu sau reflectând degradarea acestuia, inclusiv ca urmare a unor
activităţi umane periculoase, dăunătoare sau iresponsabile. Între acestea se pot înscrie:
catastrofele naturale sau alte fenomene geo- sau meteo-climatice grave (cutremure, inundaţii,
încălzirea globală şi alte modificări bruşte şi radicale ale condiţiilor de viaţă); tendinţa de
epuizare a unor resurse vitale; catastrofele industriale sau ecologice având drept consecinţe
pierderi mari de vieţi omeneşti, perturbarea substanţială a vieţii economico-sociale şi poluarea
gravă a mediului pe teritoriul naţional şi în regiunile adiacente; posibilitatea crescută a
producerii unor pandemii.
În acest context, în domeniul protecţiei civile este elaborată legislaţia de bază şi
subsecventă asigurării managementului şi gestionării situaţiilor de urgenţă, dintre care se
evidenţiază O.U.G. nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de
Urgenţă, aprobată prin Legea nr. 15/2005, Legea nr. 481/2004 privind protecţia civilă şi
H.G.R. nr. 2288/2004 pentru aprobarea repartizării principalelor funcţii de sprijin pe care le
asigură ministerele, celelalte organe centrale şi organizaţiile neguvernamentale privind
prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă.
Astfel, la nivelul Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă sunt avizate
3
şi
aprobate prin ordine comune ale miniştrilor cu atribuţii în domeniul managementului şi
gestionării situaţiilor de urgenţă şi cel al ministrului administraţiei şi internelor, în calitate de
preşedinte al C.N.S.U., regulamente privind prevenirea si gestionarea situaţiilor de urgenţă.

1
Hotărârea nr. 1490/2004 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare şi a organigramei
Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.
2
Legea nr. 481/2004 privind Protecţia Civilă.
3
H.G.R. nr.1489/2004 privind organizarea şi funcţionarea C.N.S.U.
18
Componentele strategiei în domeniul situaţiilor de urgenţă pot fi: viziunea,
misiunea, valorile declarate, obiectivele şi resursele.
Viziunea trebuie să asigure unitatea organizaţiei prin alegerea unui obiectiv comun. În
domeniul managementului situaţiilor de urgenţă acesta ar putea fi: eficientizarea acţiunilor
structurilor cu atribuţii în domeniul situaţiilor de urgenţă pentru prevenirea şi contracararea
surprinderii în cazul producerii unor evenimente deosebite.
În acest context trebuie evidenţiate obiectivele, măsurile şi priorităţile Inspectoratului
General pentru Situaţii de Urgenţă, ca organ de specialitate din subordinea Ministerului
Administraţiei şi Internelor, care asigură coordonarea unitară şi permanentă a activităţilor de
prevenire şi gestionare a situaţiilor de urgenţă
4
.
Misiunea exprimă motivul principal, scopul pentru care organizaţia există şi pentru
care a fost creată.
Desigur că în cazul autorităţilor publice misiunea derivă din textul legii, dar în esenţă
legea de organizare care se referă la acea instituţie defineşte şi scopul pentru care a fost creată
aceasta şi atribuţiile ei. Misiunea se enunţă sub formă de angajament.
Potrivit legislaţiei în domeniu, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă are
următoarele atribuţii principale:
– analizează, evaluează şi monitorizează tipurile de risc, efectuează prognoze asupra
evoluţiei acestora în scopul identificării stărilor potenţial generatoare de situaţii de urgenţă,
propunând totodată măsuri pentru avertizarea populaţiei şi prevenirea agravării situaţiei;
– asigură coordonarea aplicării unitare, pe întreg teritoriul ţării, a măsurilor şi
acţiunilor de prevenire şi gestionare a situaţiilor de urgenţă;
– coordonează derularea programelor naţionale de pregătire în domeniul apărării
împotriva dezastrelor;
– asigură coordonarea tehnică şi de specialitate a centrelor operaţionale şi a centrelor
operative şi asigură menţinerea permanentă a fluxului informaţional cu acestea;
– cooperează cu organismele de profil pe plan internaţional, pe baza convenţiilor la
care statul român este parte, şi urmăreşte respectarea acestor convenţii în domeniul situaţiilor
de urgenţă;
– avizează regulamentele privind gestionarea situaţiilor de urgenţă specifice tipurilor
de risc, elaborate de comitetele ministeriale, şi le prezintă spre aprobare;
– coordonează planificarea resurselor necesare gestionării situaţiilor de urgenţă la
nivel naţional şi elaborează proiectul planului de asigurare cu resurse umane, materiale şi
financiare pentru astfel de situaţii;
– elaborează rapoarte şi alte documente pentru informarea Comitetului Naţional,
primului-ministru, Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, Preşedintelui României şi comisiilor
de specialitate ale Parlamentului;
– funcţionează ca punct naţional de contact în relaţiile cu organismele şi organizaţiile
internaţionale guvernamentale şi neguvernamentale cu responsabilităţi în domeniul situaţiilor
de urgenţă.
Angajamentul privind misiunea structurilor implicate presupune introducerea cu
succes a unui nivel acceptabil şi măsurabil de prestare pentru populaţie a serviciilor pe termen
lung. Astfel, un exemplu de formulare este:
– reducerea riscurilor şi efectelor acestora în situaţia manifestării;
– coordonarea unitară a structurilor cu responsabilităţi în domeniul situaţiilor de
urgenţă;
– salvarea vieţii oamenilor;
– să servească drept exemplu de urmat de către celelalte servicii publice.

4
O.U.G. nr. 21/2005 pentru aprobarea Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă.
19
Valorile declarate pe care I.G.S.U. le urmăreşte, precum şi celelalte structuri cu
atribuţii în domeniul situaţiilor de urgenţă, sunt: salvarea vieţii indiferent care ar fi ea şi în mod
deosebit omul, care constituie valoarea supremă în cadrul societăţii.
Principiile avute în vedere în acţiunile desfăşurate potrivit competenţelor în domeniu
sunt:
 flexibilitatea: capacitatea de a răspunde rapid la situaţiile de urgenţă;
 transparenţa: capacitatea de a furniza la timp informaţie obiectivă şi corectă
despre activitatea desfăşurată;
 neutralitatea politică: abordarea neutră a clasei politice din România, concomitent
cu cooperarea cu instituţiile statului alese democratic;
 eficienţa: utilizarea optimă a resurselor în vederea atingerii misiunilor din
responsabilitatea structurilor cu atribuţii în domeniul managementului şi gestionării situaţiilor
de urgenţă;
 răspunderea publică: în centrul acţiunilor stă interesul public.

Obiectivele principale, specifice, realizează descrierea efectelor unor intervenţii ale
unui plan proiect, program, într-un mod cuantificabil.
Obiectivele reprezintă prima componentă operaţională a strategiei şi se bazează pe
misiunea organizaţiei, stabilită pe baza analizei interne şi externe a organizaţiei, precum şi a
mediului în care aceasta există şi îşi desfăşoară activitatea.

Obiective strategice:
Obiectivele acţiunilor structurilor ce asigură managementul tipurilor de risc şi
gestionarea situaţiilor de urgenţă produse sunt:
1. Creşterea gradului de siguranţă şi protecţie pentru cetăţeni.
2. Restabilirea autorităţii structurilor de aplicare a legii, descentralizarea şi reforma
instituţională necesară consolidării serviciilor comunitare şi a celor de ordine publică din
România, precum şi realizarea interoperabilităţii acestora.

Direcţii de acţiune:
1. Adoptarea unui program coerent şi continuu de pregătire, instruire, perfecţionare şi
antrenament în funcţie de specificul atribuţiilor.
2. Intensificarea cooperării şi schimbului de date şi informaţii cu toate instituţiile de
aplicare a legii.
3. Îmbunătăţirea managementului situaţiilor de urgenţă şi a protecţiei civile prin
întocmirea hărţilor de risc în colaborare cu autorităţile locale şi cu alte instituţii de resort,
inclusiv introducerea unor sisteme standard de alarmare în cazul producerii situaţiei de urgenţă.
Resursele reprezintă setul de elemente de natură fizică, umană, informaţională,
financiară şi de timp, necesar în organizaţie, care poate fi apelat şi este disponibil pentru ca
strategia să devină operaţională.
Pentru îndeplinirea misiunilor specifice, Inspectoratul General pentru Situaţii de
Urgenţă întrebuinţează următoarele structuri:
– Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Bucureşti;
– 41 inspectorate pentru situaţii de urgenţă judeţene;
– Unitatea Specială pentru Intervenţii în Situaţii de Urgenţă Ciolpani.

În scopul realizării unei planificări strategice corecte menită să contribuie la definirea
sau după caz revederea locului şi rolului în cadrul Sistemului Naţional de Management al
Situaţiilor de Urgenţă poate fi utilizată analiza strategică care presupune, printre altele,
următoarele tipuri de analiză:
• Analiza factorilor interesaţi;
• Analiza situaţiei actuale;
20
• Analiza obiectivelor;
• Analiza strategiilor.

Analiza factorilor interesaţi
Factorii interesaţi sunt definiţi ca persoane, grupuri de persoane, instituţii, organizaţii
profesionale, companii care pot avea o legătură directă sau indirectă cu tema schimbării ce va fi
supusă planificării strategice în domeniul situaţiilor de urgenţă.
În acest context, se impune a se identifica toţi acei factori, adică structuri care pot
influenţa pozitiv sau negativ planificarea strategică în domeniul situaţiilor de urgenţă. Opinăm
că trebuie identificate instituţiile publice centrale, organizaţiile neguvernamentale şi operatorii
economici sau companiile care pot sprijini dezvoltarea în domeniul situaţiilor de urgenţă,
precum şi acele entităţi organizaţionale care, prin redefinirea competenţelor şi a
responsabilităţilor nu sunt în consens cu obiectivele pe care factorii responsabili în asigurarea
unui răspuns prompt şi eficient în domeniul situaţiilor de urgenţă îl au. Astfel, printre
documentele care trebuie să fundamenteze misiunile în domeniul situaţiilor de urgenţă îl
constituie H.G.R. nr. 2.288/2004 care, în acest context, trebuie elaborată sub alte auspicii.
În ceea ce priveşte punerea în aplicare a celor rezultate din planificarea în domeniul
situaţiilor de urgenţă, evidenţiez modalităţile prin care se asigură conducerea acţiunilor pentru
prevenirea şi contracararea surprinderii în situaţii de urgenţă.
Atât la nivel strategic, operativ, cât şi tactic, planificarea activităţilor de pregătire a
intervenţiilor cuprinde următoarele etape:
a) iniţierea planificării: stabilirea scopurilor şi obiectivelor; executarea recunoaşterilor în
teren; identificarea direcţiilor principale de concentrare a efortului; însuşirea misiunii; stabilirea
principalelor elemente necesare planificării acţiunilor de intervenţie rezultate din analiza situaţiei şi
elaborarea documentaţiei specifice;
b) orientarea personalului implicat în planificarea acţiunii de intervenţie şi transmiterea
dispoziţiilor preliminare;
c) elaborarea concepţiei: stabilirea etapelor şi fazelor de intervenţie, în funcţie de
evoluţia probabilă a situaţiilor de urgenţă; definirea obiectivelor (niveluri, acţiuni, termene);
crearea de scenarii pe baza acţiunilor de dezvoltare, a premiselor referitoare la condiţiile
viitoare (completarea alternativelor faţă de obiectivele urmărite; identificarea şi alegerea
alternativei de acţiune optime şi care recomandă planul de acţiune ce urmează să fie aplicat);
selectarea cursului optim de acţiune şi stabilirea dispozitivului de intervenţie; luarea deciziei şi
precizarea/transmiterea acesteia la structurile proprii şi cele de cooperare;
d) elaborarea planului acţiunii: planificarea acţiunilor forţelor şi mijloacelor
structurilor profesioniste şi private, precum şi a celor abilitate pentru asigurarea funcţiilor de
sprijin; organizarea sistemului de comunicaţii şi informatică; identificarea şi planificarea
elementelor de cooperare; planificarea logisticii; planificarea asigurării acţiunilor şi protecţiei
subunităţilor şi formaţiunilor; determinarea locului şi rolului inspectoratului şi ale subunităţilor
în raport cu obiectivele preconizate, prin evaluarea stadiului curent faţă de starea de lucruri
dorite în viitor; formularea planurilor de sprijin; elaborarea documentelor necesare întocmirii
planificării acţiunilor (program de măsuri, plan de muncă, planuri de intervenţie, plan de
acţiune, fişe operative, grafice de acţiuni etc.); aplicarea planului şi evaluarea rezultatului
(stabilirea de măsuri corective în cazul abaterii de la obiectivele planificate);
e) revederea planului acţiunilor de intervenţie, cercetarea, completarea şi modelarea
acestora în vederea reluării ciclului.
Planificarea acţiunilor de intervenţie este atributul prim-adjunctului inspectorului
general sau a inspectorului-şef (similar) la nivel judeţ şi este iniţiată pe baza ordinului primit de
la eşalonul superior sau din proprie iniţiativă, ca răspuns la evenimentele şi/sau la acţiunile ce
au loc în zona de competenţă.
21
Planificarea, coordonarea, conducerea şi executarea acţiunilor de răspuns specifice,
cooperarea cu celelalte instituţii şi organisme implicate, folosirea forţelor şi mijloacelor proprii,
constituirea dispozitivelor de intervenţie şi asigurarea comunicaţiilor se realizează integrat, în
scopul îndeplinirii în mod unitar şi coerent a atribuţiilor stabilite prin lege.
Pentru îndeplinirea misiunilor specifice în domeniul gestionării situaţiilor de urgenţă,
structurile subordonate Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă acţionează, potrivit
domeniului de competenţă, la ordinul sau, după caz, la solicitarea:
– prim-ministrului Guvernului, în calitate de coordonator ale C.N.S.U.;
– preşedintelui Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă;
– preşedintelui Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă al M.A.I.;
– conducerii M.A.I.;
– preşedinţilor comitetelor pentru situaţii de urgenţă organizate la ministere şi
instituţii publice centrale;
– preşedinţilor comitetelor judeţene pentru situaţii de urgenţă;
– preşedinţilor comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă.
Conducerea şi coordonarea efectivelor unităţilor subordonate inspectoratului general
se asigură de către I.G.S.U. şi I.S.U.J./I.S.U.M.B. potrivit procedurilor privind gestionarea
situaţiilor de urgenţă.
Pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă de amploare şi complexitate ridicată, potrivit
procedurilor în vigoare, se activează următoarele structuri de coordonare/conducere a
intervenţiei:
– Centrul Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei (C.N.C.C.I.) –
asigură coordonarea la nivel strategic şi operativ;
– centrele judeţene de coordonare şi conducere a intervenţiei (C.J.C.C.I.), cu
locaţiile stabilite de către comitetele judeţene/al municipiului Bucureşti pentru situaţii de
urgenţă – asigură coordonarea la nivel operativ.
În exercitarea atribuţiilor funcţionale, structurile menţionate la alineatul precedent
execută următoarele:
– elaborează concepţia şi planurile de acţiune ale structurilor prevăzute să intervină;
– elaborează documentele de conducere şi coordonare a acţiunilor de intervenţie;
– evaluează necesarul de forţe şi mijloace pentru îndeplinirea misiunilor ce revin în
competenţa inspectoratului general şi structurilor subordonate şi coordonează activităţile de
planificare a misiunilor ce revin în responsabilitatea acestora;
– gestionează fluxul informaţional cu structurile de conducere şi coordonare
aparţinând componentelor Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă
(la nivel naţional, judeţean şi local);
– asigură informarea conducerii M.A.I. sau inspectoratului general, după caz, cu
privire la activităţile desfăşurate în cadrul procesului de planificare şi desfăşurare a intervenţiei.
În regim de normalitate (la rutină), activitatea C.N.C.C.I. este asigurată de personal
din cadrul Centrului Operaţional Naţional al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă,
care monitorizează situaţia naţională şi internaţională în domeniul situaţiilor de urgenţă şi
reprezintă nucleul de activare al C.N.C.C.I.
Este de evidenţiat faptul că la rutină şi activarea parţială, fără implicarea structurilor
din afara M.A.I., C.N.C.C.I. asigură elementele de cooperare de nivel operativ, în folosul
structurilor ministerului.
La nivel judeţean/al municipiului Bucureşti – Centrul Operaţional Judeţean/al
municipiului Bucureşti care îşi desfăşoară activitatea pe timp de rutină îşi creşte capacitatea de
management prin alertarea personalului din structurile proprii şi din alte structuri specializate,
activându-se C.J.C.C.I., respectiv C.M.B.C.C.I.
Atât la nivel naţional, cât şi la nivel judeţean, C.N.S.U., respectiv comitetele
judeţene/al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă, funcţionează în aceeaşi locaţie cu
22
C.N.C.C.I., respectiv C.J.C.C.I./C.M.B.C.C.I. atunci când evoluţia situaţiei de urgenţă va
impune activarea centrelor, în baza procedurilor aprobate, pe cele trei faze.
În funcţie de locul, natura, amploarea şi evoluţia evenimentului, intervenţiile
serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă sunt organizate şi conduse pe urgenţe, potrivit
Concepţiei specifice de acţiune în situaţii de urgenţă a Inspectoratului General pentru Situaţii
de Urgenţă.
Intervenţia structurilor subordonate Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă
se realizează pe două priorităţi (urgenţe) de bază, în funcţie de particularităţile situaţiei de
urgenţă.
Din cele prezentate rezultă că PLANIFICAREA presupune RELAŢIONAREA
resurselor, misiunilor şi viziunii/proiecţiei astfel încât utilizând forţe şi mijloace identificate,
definind misiunile strategice, operative şi tactice şi având în vedere angajamentele pe termen
mediu şi lung să identificăm OBIECTIVELE pe cele trei niveluri de decizie.
În ceea ce priveşte ANALIZA FACTORILOR INTERESAŢI, aceasta asigură
identificarea gradului de relaţionare a structurilor cu atribuţii în domeniul managementului
situaţiilor de urgenţă şi pe cele de consecinţă în identificarea structurilor cu care se impune
REALIZAREA COOPERĂRII în scopul atingerii obiectivelor specifice.
Referitor la aspectele care vizează ANALIZA STADIULUI actual s-a avut în vedere
identificarea stării de fapt a structurilor (forţe şi mijloace, pregătire, relaţii instituţionale etc.)
relaţionarea cu MISIUNILE care trebuie îndeplinite potrivit legislaţiei, identificarea punctelor
tari, a celor slabe, oportunităţilor, temerilor în ceea ce priveşte structurile organizatorice
analizate, APLICAREA MĂSURILOR DE CORECŢIE, stabilirea şi implementarea
PLANURILOR DE ACŢIUNE materializate în planuri strategie, planuri de acţiune şi
identificarea modalităţilor de IMPLEMENTARE.



BIBLIOGRAFIE

1. H.G.R. nr. 1490/2004 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare şi a
organigramei Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă
2. Legea nr. 481/2004 privind protecţia civilă
3. H.G.R. nr. 1489/2004 privind organizarea şi funcţionarea C.N.S.U.
4. O.U.G. nr. 21/2005 pentru aprobarea Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă
5. H.G.R. nr. 762/2008 pentru aprobarea Strategiei naţionale de prevenire a situaţiilor de urgenţă
6. H.G.R. nr. 318 din 20 aprilie 2000 pentru aprobarea Strategiei militare a României
7. Glosarul internaţional al termenilor de bază specifici managementului dezastrelor, editat de
Departamentul Afacerilor Umanitare – DHA, Geneva 1992, 1993, 1996, sub egida O.N.U.
23


DEFINIŢII CONEXE ALE CONCEPTELOR
DE RISC ŞI SECURITATE

Locotenent-colonel lector univ. dr. ing. Garibald POPESCU
Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”
Facultatea de Pompieri


Rezumat
Articolul prezintă un punct de vedere cu ajutorul căruia se demonstrează că este necesar să se
reformuleze definiţia prin intermediul căreia se realizează legătura dintre risc şi securitate ca
şi concepte conexe, aşa cum rezultă din standardul ISO TR 13387-1: 1999(E) Fire Safety
engineering – Part 1: application of fire performance concepts to design objectives.



Introducere

Între risc şi securitate există o relaţie de complementaritate dată de
1 ) ( ) ( = + x S x R (100%), în care 1 ) ( 0 < < x R , 1 ) ( 0 < < x S , cu observaţia că ) (x R şi ) (x S nu
pot lua simultan valoarea 0 sau 1.
Demonstraţia se realizează utilizând teoria probabilităţilor.

Formularea problemei
În standardul ISO TR 13387-1: 1999(E) Fire Safety engineering - Part 1: application
of fire performance concepts to design objectives este emisă o relaţie între risc şi securitate
care admite expresia:
1 ÷
= Risk Safety .(1)

Ne propunem să evaluăm valoarea de adevăr a acestei formulări plecând de la
conceptul de probabilitate aplicat conceptelor securitate şi risc.

Rezolvare
Exprimarea din text se mai poate scrie:
1 ÷
= Risk Safety · 1 = · Risk Safety . (2)

Notăm cele două variabile cu a şi respectiv b.
Plecând de la conceptul de probabilitate, relaţia de demonstrat este 1 = · b a , în
condiţiile în care 1 0 < < a şi 1 0 < < b şi a, b nu pot lua simultan valoarea 0 sau 1 (conform
cerinţelor care definesc conceptele de probabilitate şi fiabilitate).

Soluţia 1
Demonstraţie în sens direct.
Utilizând notaţiile pentru risc, funcţia a x R = ) ( iar pentru securitate b x S = ) ( .
Fie:
0 > a , 0 > b cu 1 = + b a .(3)
24
Se pleacă de la:
ab b a 2 > + · 0 ) (
2
> ÷ b a , (4)

care este adevărată 0 , ) ( > ¬ b a , cu
1 = + b a ¬ ab 2 1 > ¬
4
1
s ab . (5)
Deoarece:

0 > a , 0 > b ¬ 0 > · b a .(6)

În concluzie, se poate scrie că:
4
1
0 s · < b a ·
(
¸
(

\
|
e ·
4
1
; 0 b a . (7)

Soluţia 2
Demonstraţie în sens direct

Dacă 1 0 < < a , 1 0 < < b şi 1 = + b a , considerăm că x b a = · .

Atunci, din
¹
´
¦
= ·
= +
x b a
b a 1
·
¦
¹
¦
´
¦
=
= +
a
x
b
b a 1
¬ 1 = +
a
x
a · 0
2
= + ÷ x a a . (8)

Discriminantul ecuaţiei (7) admite expresia:

( ) x x · ÷ = · · ÷ ÷ = A 4 1 1 4 1
2
.(9)

Condiţia necesară şi suficientă pentru ca ecuaţia să admită soluţii reale şi egale este:

0 > A ·
4
1
s x ·
4
1
s · b a . (10)
Deoarece:

0 > a , 0 . > b ¬ 0 > · b a . (11)

În concluzie, rezultă că:
4
1
0 s · < b a ·
(
¸
(

\
|
e ·
4
1
; 0 b a . (12)

Analizând cele două soluţii, rezultă că raportarea risc/securitate aşa cum este dată în
textul standardului, este necesar să fie modificată.

Soluţia 3
Demonstraţie în sens invers.
Pentru a întări observaţiile emise prin soluţia 1, se dă o altă aplicaţie:
Dacă 1 0 < < a , 1 0 < < b şi 1 = · b a , să se determine valorile pe care le ia funcţia
b a + .
25
Din:
b a
b a
· >
+
2
· 1
2
>
+ b a
· 2 > + b a · | ) +· e + , 2 b a .(13)

Rezultă astfel că, cea mai mică valoare pe care expresia b a + o poate lua este 2,
adică:

2 ) ( ) ( = + x S x R , (14)

în contradicţie cu cerinţele conceptuale care implică

1 ) ( ) ( = + x S x R , (15)
pentru condiţiile specificate.


Concluzii/observaţii

Relaţia (1), aşa cum este redată în textul standardului, nu relevă faptul că riscul este o
funcţie inversă funcţiei securitate, situaţie care necesită o discuţie separată.
Relaţia (1) dezvoltată prin relaţia (2) reprezintă o neconformitate în raport cu expresia (15).



BIBLIOGRAFIE

1.*** ISO TR 13387-1: 1999(E) Fire Safety engineering - Part 1: application of fire performance
concepts to design objectives
2. Constantin, U.; Ionel, Ţ; Ion, N.; Viorel, C.; Marin, G.; Livia, B., Matematică, manual pentru
clasa a XI-a, M 1, Editura Fair Parteners, 2006
3. Popescu, G., Evaluarea riscului de incendiu/explozie, Note de curs, Facultatea de Pompieri –
Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza“, Bucureşti, 2011
4. Popescu, G., Asupra unei definiţii referitoare la relaţia risc/securitate. Puncte de vedere, Building
Services And Ambiental Comfort, International Conference 20-th edition, april (7-8), 2011
Timişoara, Editura Politehnica, 2011
26


EVOLUŢIA CONCEPTULUI
DE INFRASTRUCTURĂ CRITICĂ

Locotenent-colonel ing. drd. Virgil TOMA
I.S.U. „Cpt. Puică Nicolae” al Judeţului Argeş


Abstract
In June 2004 the European Council asked for the preparation of an overall strategy to protect
critical infrastructures. On 17 November 2005 the Commission adopted a Green Paper on a
European programme for critical infrastructure protection which provided policy options on the
establishment of the programme and the Critical Infrastructure Warning Information Network.
The responses received to the Green Paper emphasised the added value of a Community
framework concerning critical infrastructure protection. The need to increase the critical
infrastructure protection capability in Europe and to help reduce vulnerabilities concerning
critical infrastructures was acknowledged. This Directive constitutes a first step in a step-by-step
approach to identify and designate ECIs and assess the need to improve their protection.



Securitatea şi economia statelor din spaţiul euro-atlantic, precum şi bunăstarea
cetăţenilor săi depind, în mod direct, de anumite infrastructuri vitale şi de serviciile pe care
acestea le asigură. Distrugerea sau întreruperea funcţionării unor infrastructuri care asigură
servicii importante pot duce la pierderea de vieţi omeneşti, pierderea bunurilor personale sau
chiar scăderea dramatică a moralului populaţiei şi pierderea încrederii în capacitatea de
guvernare a statelor.
În acest context trebuie acordată o mai mare atenţie acestor zone de interes ce vizează
în mod direct societatea civilă, dar şi securitatea naţională, având în vedere amploarea şi
urmările negative ce pot decurge din perturbarea funcţionării acestor domenii sau sectoare de
activitate care sunt denumite generic „infrastructuri critice”.
Evoluţiile din ultimele două decenii au arătat creşterea vulnerabilităţilor societăţii
cauzate, în special de defectarea, distrugerea şi/sau întreruperea infrastructurilor tehnologice
(transporturi, energie, informatică etc.) provocate de acte de terorism, dezastre naturale,
neglijenţe, accidente, şi, nu în ultimul rând, de erori umane sau activităţi criminale premeditate.
Sunt problemele actuale ale unui mediu geopolitic caracterizat de situaţii noi,
complexe, cu implicaţii majore, în care conceptul de securitate a încetat de mult să reprezinte
un domeniu exclusivist al strategilor militari sau al cercurilor academice de specialitate.
Securitatea nu mai este de mult o teorie, ci o realitate din ce în ce mai vulnerabilă, iar România
conştientizează şi acceptă noile abordări şi evoluţia firească a noului concept – protecţia
infrastructurii critice, în cadrul mai larg, al sistemului de securitate şi apărare naţională.
Factorul declanşator al noii dezbateri publice privind definirea locului şi rolului pe
care îl joacă actualmente conceptul de infrastructură
5
în societate l-a constituit de fapt
conştientizarea existenţei unor elemente de infrastructură care, în funcţie de starea în care se
găsesc la un moment dat, pot avea un efect critic asupra funcţionării întregii infrastructuri. Cu
alte cuvinte, elementele infrastructurii critice au devenit atât de interdependente încât

5
Cadrul activelor relaţionate care cuprinde industrii identificabile, instituţii sau capacităţi de distribuţie care
asigură un flux continuu de bunuri şi servicii.
27
disfuncţionalitatea unuia poate avea consecinţe grave asupra altuia. Din aceste motive, consider
că determinarea „nivelului critic” al elementelor de infrastructură care corespund atât unor
criterii de evaluare sectoriale, cât şi intersectoriale reprezintă un proces de evaluare variabil în
timp.
În definiţia canadiană a infrastructurii critice termenului critic îi sunt atribuite
următoarele referinţe „...un impact serios asupra sănătăţii, siguranţei, securităţii sau bunăstării
economice a canadienilor sau de funcţionarea eficientă a guvernului”
6
. În Germania, termenul
critic se referă la „...perturbări semnificative pentru ordinea publică sau alte consecinţe
dramatice”
7
. În abordarea olandeză a termenului „critic” ca atribut al infrastructurii, acesta
reprezintă cauza „... perturbărilor sociale majore”, „...a pierderilor de vieţi” şi „...a daunelor
economice“. În DEX, termenul „critic”, „...se referă la un punct sau la un moment de criză,
care premerge o schimbare bruscă (în rău); care poate determina o schimbare decisivă (în
rău), sau definind stări de agregare ale materiei: temperatură critică – temperatura maximă la
care un gaz mai poate fi lichefiat sau stare critică – stare a unui fluid aflat la temperatură
critică, în care lichidul şi vaporii acelui fluid au aceeaşi densitate, astfel încât nu se poate spune
dacă este lichid sau gaz etc.
În general, în literatura de specialitate care tratează infrastructura critică, termenul
„critic” se referă la „infrastructura care, dacă este perturbată sau distrusă, ar conduce la
catastrofe şi pagube majore”
8
.
Unele elemente de infrastructură pot fi „critice” tot timpul existenţei lor aşa cum altele
pot primi sau pierde acest atribut, la un moment dat, în funcţie de rezilienţa acestora dar şi de
dinamica economică şi social-politică a societăţii. În sprijinul acestor teorii vin cu un exemplu
ce marchează poate unul din primele momente de fixare a caracterului „critic”, ca atribut al
unei infrastructuri într-o situaţie şi la un moment dat, astfel, în anul 1941, în noaptea de 6 spre
7 decembrie, şase port-avioane nipone s-au apropiat în tăcere de Hawai, nefiind detectate de
americani. La emiterea codului de atac (faimosul „Tora! Tora! Tora!“), 350 de avioane s-au
năpustit asupra bazei de la Pearl Harbour, considerată de militariştii niponi „un cuţit la
beregata Japoniei”. Atacul a durat mai puţin de două ore, dar pierderile americane au fost
considerabile: 2.335 morţi, 8 vase mari de luptă scufundate, dintre care 3 distrugătoare, 188 de
avioane distruse şi alte 155 grav avariate. Totuşi, ulterior s-a demonstrat că atacul nu a avut
eficienţa maximă asupra infrastructurilor americane din baza respectivă, deoarece acesta n-a
avut efectul scontat prin distrugerea totală a elementelor vitale. Faptul că alte trei „faimoase"
port-avioane americane nu se aflau în port, şi că nu au fost atinse depozitele de combustibil şi
nici baza de submarine, le-a permis americanilor să refacă puterea flotei din Pacific în mai
puţin de un an.
Dar, în cel mai recent exemplu, la 11 septembrie 2001, în Statele Unite s-a demonstrat
că, deşi cu resurse umane şi tehnico-materiale relativ puţine poate fi afectată grav o anumită
infrastructură, de asemenea avea să demonstreze că o ţară, oricât de puternică ar fi, nu poate
să-şi asigure de una sigură, apărarea eficientă a tuturor centrilor săi vitali. După dezastrul
produs în urma loviturii teroriste, SUA a decis să unească în jurul lor statele lumii care doresc
să lupte împotriva acestui flagel mondial – terorismul.
Iniţial, conceptul a fost dezvoltat în Statele Unite ca urmare a dezbaterilor din anii '80
referitoare la starea infrastructurii, şi anume la condiţiile tehnice improprii de funcţionare,
adecvanţa tehnologică, precum şi dezvoltarea acestora pentru a face faţă nevoilor crescânde ale
societăţii. În urma acestor dezbateri, s-au identificat categoriile de infrastructură (de tipul: capacităţi
de producţie şi servicii publice) a căror funcţionare este „critică” pentru economia naţională.

6
About Critical Infrastructure, Public Safety Canada accessed January 2008, (www.ps-sp.gc.ca).
7
Critical Infrastructure Protection in Germany. Federal Office for Information Security
(www.bsi.de/english/topics/kritis/KRITIS_in_Germany.pdf).
8
Netherlands – Report on Critical Infrastructure Protection; Ministry of the Interior, September 2005, p. 4.
28
Anii ’90 au accelerat procesul de definire a conceptului de „infrastructură critică”, ca
rezultat direct al încercărilor de a defini şi implementa o nouă ordine mondială, care să
răspundă în mod adecvat formelor noi de manifestare a pericolelor şi ameninţărilor specifice
perioadei de după terminarea Războiului Rece.
Conceptul de infrastructură critică a fost promovat în acei ani în statele federative
(Statele Unite, Canada, Australia) din nevoia unei abordări holistice a siguranţei în funcţionarea
marilor sisteme distribuite, reglementate de către norme federale, dar şi de către autorităţile
locale.
Dacă primele studii în domeniu au identificat obiectivele considerate „critice”, încă
din anii ’80, sintagma „infrastructură critică” a fost folosită, în mod oficial, în iulie 1996, când
preşedintele SUA a decretat „Ordinul Executiv nr. 13.010 pentru Protecţia Infrastructurilor
Critice”. În preambulul la acest act normativ se explică noţiunea de infrastructura critică ca
fiind „... acea parte din infrastructura naţională care este atât de vitală încât distrugerea sau
punerea ei în incapacitate de funcţionare pot să diminueze grav apărarea sau economia
SUA”
9
. Se considera că aceasta cuprindea: telecomunicaţiile, sistemul de aprovizionare cu
electricitate şi apă, depozitele de gaze şi petrol, finanţele şi băncile, serviciile de urgenţă
(medicală, poliţie şi pompieri), precum şi continuitatea guvernării. Acesta reprezintă primul act
normativ care defineşte noţiunea de infrastructură critică, enumără elementele sale componente
şi pune în funcţiune un mecanism de gestionare al problemei.
În toamna aceluiaşi an, a fost înfiinţată Comisia Prezidenţială pentru Protecţia
Infrastructurilor Critice care a apreciat că securitatea, economia şi chiar supravieţuirea lumii
industrializate depind de trei elemente interrelaţionate: energia electrică, comunicaţiile şi
computerele
10
.
Un an mai târziu, în 1997, un grup de experţi americani a elaborat, la cererea
preşedintelui Bill Clinton, un studiu care s-a referit la cele mai importante sfidări posibile în
următoarele decenii la adresa guvernului Statelor Unite şi necesitatea elaborării unor măsuri în
legătură cu protejarea efectivă a infrastructurilor critice. Acest studiu (urmat ulterior de două
Directive Prezidenţiale şi mai multe acte normative specifice) punctul de plecare pentru
definirea noului concept. Prin aceste reglementări se dorea să se stabilească noi standarde de
calitate şi performanţă ce vizau măsurile de prevenire, protecţie şi intervenţie aplicabile în
vederea reabilitării funcţionării infrastructurilor vitale societăţii şi asigurarea siguranţei
cetăţeanului, coordonarea acţiunilor structurilor abilitate şi transferul de responsabilitate către
parteneriatul public-privat în rezolvarea măsurilor specifice implementării acestui concept.
Urmare a atentatele teroriste de la 11.09.2001 din Statele Unite, în 2003 a fost creat
Department of Homeland Security (Departamentul de Securitate Internă), cu 180.000 de
angajaţi, care are ca misiune principală unirea tuturor eforturilor pentru asigurarea securităţii
Americii în faţa atacurilor teroriste, a dezastrelor naturale şi tehnologice.
Dintre organizaţiile internaţionale cu preocupări legate de protecţia infrastructurii
critice, NATO a fost prima care a realizat paşi concreţi. Problematica protecţiei infrastructurilor
critice a devenit unul dintre subiectele importante de pe agenda NATO, elaborându-se în acest
sens o serie de analize şi studii asupra gradului de pregătire a statelor membre în ceea ce
priveşte identificarea şi protejarea infrastructurilor critice. Aceste studii au fost iniţiate de către
comisiile de specialitate aflate în subordinea Comitetului de Planificare în Domeniul
Urgenţelor Civile (Senior Civil Emergency Planning Committee –SPEC), principalul organism
al NATO care reglementează intervenţia protecţiei civile în situaţiile de urgenţă.
La nivel european, în contextul general al creşterii ameninţărilor teroriste, precum şi
al unei abordări mai pragmatice a răspunsului în cazul unor dezastre naturale, Comisia

9
Executive Order Critical Infrastructure Protection, 15 iulie 1996, Washington, D.C., p. 1,
http://www.fas.org/irp/offdocs/eo1301htm.
10
http://en.wikipedia.org/wiki/Critical_Infrastructure_Protection.
29
Europeană a adoptat, la 20 octombrie 2004, o Comunicare privind protecţia infrastructurilor
critice în cadrul luptei împotriva terorismului
11
, care prezenta opţiunile Comisiei privind
modalităţile de îmbunătăţire a protecţiei infrastructurilor critice prin asigurarea măsurilor de
prevenire a atacurilor teroriste şi a acţiunilor de răspuns la aceste atacuri.
Un alt pas important l-a reprezentat faptul că, la 17 noiembrie 2005, Comisia a
adoptat o Carte verde
12
- privind un Program european de protecţie a infrastructurilor critice,
în care au fost cuprinse o serie de opţiuni privind instituirea programului şi a Reţelei de alertă
privind infrastructurile critice – CIWIN
13
. Reacţiile la această Carte verde au evidenţiat
valoarea adăugată a unui cadru comunitar în materie de protecţie a infrastructurilor critice. A
fost recunoscută necesitatea de a spori capacitatea de protecţie a infrastructurilor critice în
Europa şi de a ajuta la reducerea punctelor vulnerabile ale acestor infrastructuri. În luna
decembrie a anului 2005, Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne a invitat comisia să prezinte o
propunere pentru un „Program european privind protecţia infrastructurilor critice (EPCIP), şi
a decis că acesta ar trebui să se bazeze pe o abordare care să acopere toate riscurile, acordând
prioritate ameninţării teroriste.
Deşi a avut ca punct de plecare tot exacerbarea fenomenului terorist, Comunitatea
Europeană a ales ulterior o altă abordare. Începând din 2006, a fost iniţiat un „Program
european de protecţie a infrastructurilor critice”, cu scopul principal de a identifica
infrastructurile critice la nivel european, a le analiza vulnerabilităţile, dependenţele şi
interdependenţele şi de a găsi soluţii pentru securitatea acestora”.
În aprilie 2007, Consiliul Europei a adoptat concluziile cu privire la Programul
european de protecţie a infrastructurilor critice (PEPIC), în care a reiterat faptul că statelor
membre le revine responsabilitatea finală de a gestiona măsurile de protecţie a infrastructurilor
critice din interiorul frontierelor naţionale, salutând în acelaşi timp eforturile comisiei de a
elabora o procedură europeană pentru identificarea şi desemnarea infrastructurilor critice
europene (ICE) şi evaluarea nevoii de îmbunătăţire a protecţiei acestora.
În acest sens, în data de 8 decembrie 2008 a fost adoptată şi intrată în vigoare în ziua
următoare, Directiva 2008/114/CE care îşi propune organizarea, la nivel european, a protecţiei
infrastructurii critice de tip „european”. Deşi s-a dorit iniţial un document general, care să
conducă la un cadru coerent pentru toate categoriile de infrastructură critică, directiva
abordează doar două domenii, şi anume energie şi transporturi şi va fi revizuită după trei ani,
pentru a evalua impactul şi necesitatea de a include şi alte sectoare în domeniul de aplicare,
printre altele sectorul Tehnologiei Informaţiilor şi Comunicaţiilor. Trebuie subliniat faptul că
responsabilitatea implementării conceptului revine statelor membre, activitatea pentru protecţia
infrastructurii critice urmând principiile subsidiarităţii şi proporţionalităţii. Deşi nu sunt
exprimate în mod direct şi explicit, obligaţiile statelor membre sunt trasate prin raportările care
trebuie efectuate periodic. De altfel, din textul directivei reiese faptul că în unele sectoare la
nivelul statelor membre sunt instituite măsuri suficiente pentru protecţia infrastructurilor critice
şi un sistem bine organizat de monitorizare a capacităţii acestora de a face faţă ameninţărilor
provocate de dezastre naturale sau de acţiuni umane şi, în aceste condiţii, „...directiva
completează măsurile sectoriale existente la nivelul Comunităţii, precum şi în statele membre.
Acolo unde sunt deja instituite mecanisme comunitare, acestea ar trebui să fie utilizate în

11
Communication from the Commission to the Council and the European Parliament: Critical Infrastructure
Protection in the Fight against Terrorism, COM (2004) 702 final, Bruxelles, Belgium, 20 octombrie 2004.
12
Green Paper on an European Programme for Critical Infrastructure Protection (presented by the Commission)
COM (2005) 576 final, Bruxelles, Belgium, 17 noiembrie 2005.
13
Iniţiativa reţelei de alertă privind infrastructurile critice CIWIN (Critical Infrastructure Warning Information
Network) face parte din Programul european de protecţie a infrastructurilor critice (EPCIP) şi abordează, în
special, procesul de schimb de informaţii între statele membre UE şi sistemul de tehnologie a informaţiei prin care
se realizează acest proces.
30
continuare şi să contribuie la punerea în aplicare globală prezentei directive. Ar trebui evitate
suprapunerile sau contradicţiile între diferite acte sau dispoziţii”
14
.
În aceeaşi ordine de idei, se presupune că, în majoritatea statelor europene există un
sistem organizatoric adecvat la nivel naţional unde sunt implicaţi toţi factorii care au roluri în
protecţia infrastructurilor critice, atât din rândul autorităţilor statului, dar şi din cadrul
operatorilor de infrastructură critică.
Unele state membre europene au identificat deja infrastructurile lor critice naţionale şi
au impus măsuri ferme de protecţie a acestora, altele printre care şi ţara noastră au de făcut
eforturi serioase în acest sens. Totuşi, am putea evidenţia câteva din acţiunile concrete şi
evenimentele care au avut ca scop promovarea conceptului Protecţia Infrastructurilor Critice,
la nivelul ţării noastre: acestea au debutat în 1997, cu prezentarea de către Fundaţia Eurisc a
„Raportului Clinton privind protecţia infrastructurii critice” la nivelul Statului Major General
al Armatei României, ulterior, alte preocupări notabile au fost înregistrate la nivelul Instituţiei
Prezidenţiale, Parlamentului României (Comisia de Apărare, Siguranţă şi Ordine Publică din
cadrul Camerei Deputaţilor), Serviciului Român de Informaţii (Centrul de Informare pentru
Cultură de Securitate), Ministerului Administraţiei şi Internelor, cât şi în cadrul Ministerului
Economiei (prin Structura de Securitate şi Direcţia Generală de Politici Energetice) şi
Compania Naţională Transelectrica S.A. Din cadrul sectorului privat, putem menţiona
Fundaţia Eurisc cu realizări remarcabile, practic fiind la originea principalelor acţiuni ce au
avut loc în ţara noastră şi nu numai pentru implementarea acestui concept, de asemenea, Grupul
UTI, Compania RASIROM S.A. şi alţii cărora le suntem recunoscători pentru rezultatele
concrete obţinute în acest domeniu.
Chiar dacă la acest moment managementul infrastructurilor critice la nivel naţional
nu este încă gestionat unitar, cu normative şi responsabilităţi stabilite prin legi special
dedicate, există suficiente elemente de referinţă în diferite abordări literare ale unor reputaţi
scriitori, militari şi civili, de asemenea, în cadrul legislativ în domeniul securităţii statului, al
situaţiilor de urgenţă, de organizare şi funcţionare a ministerelor, toate acestea, în mod
particular sau în ansamblu pot să constituie baza desfăşurării activităţilor specifice de protecţie
a infrastructurilor critice naţionale.
Aduc în atenţie, în primul rând lucrarea pe care o consider, de referinţă în promovarea
acestui nou concept în ţara noastră, apărută în anul 2006, scrisă de reputaţii analişti militari, Grigore
Alexandrescu şi Gheorghe Văduva - cercetători în cadrul Centrului de Studii Strategice de Apărare
şi Securitate, intitulată „Infrastructuri critice. Pericole. Ameninţări la adresa acestora. Sisteme de
protecţie” şi o altă lucrare cu rol important în dezvoltarea conceptului, din anul 2008, apărută la
Editura Psihomedia, intitulată „Managementul Protecţiei Infrastructurii Critice” scrisă de un
reputat cercetător în domeniu, dr. Radu Andriciuc, pe care o consider cea mai completă investigaţie
asupra componentelor de referinţă ale managementului protecţiei infrastructurii critice – ca
fundament pentru studiile cu obiective aplicative.
În ceea ce priveşte legislaţia în acest domeniu, în puţinele abordări existente,
conceptul este pomenit tangenţial sau contextual, nefiind încă emis un act normativ care să
instituţionalizeze managementul infrastructurilor critice în ţara noastră. Astfel, în ultimii ani,
au fost adoptate o serie de reglementări care, prin domeniul de competenţă, includ elemente de
management al situaţiilor de urgenţă generate de evenimente la obiective şi infrastructuri
critice, accidente tehnologice, calamităţi sau dezastre naturale care pot influenţa negativ
funcţionarea normală a unor obiective incluse în infrastructurile critice. De exemplu, în
H.G.R. nr. 2288/2004
15
, sintagma infrastructură critică este doar menţionată, fără a se face alte

14
Ibidem, art. 1. alin. 10.
15
Hotărârea Guvernului 2288, din 9 decembrie 2004, pentru aprobarea repartizării principalelor funcţii de sprijin
pe care le asigură ministerele, celelalte organe centrale şi organizaţii neguvernamentale privind prevenirea şi
gestionarea situaţiilor de urgenţă, publicată în M.O., Partea I, nr. 9 din 04/01/2005, anexa nr. 1.
31
referiri, iar în Strategia naţională de protecţie civilă din 2005, de asemenea în Strategia
naţională de prevenire a situaţiilor de urgenţă aprobată cu Hotărârea nr. 762/2008 sau în
Legea nr. 481/2004 privind protecţia civilă, republicată în 2008, această sintagmă nu este nici
măcar amintită.
Atât în Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă la orizontul anilor
2013-2020, cât şi în Legea nr. 535 din 25 noiembrie 2004 – privind prevenirea şi combaterea
terorismului sunt enumerate, la modul general, elementele de infrastructură care au impact
asupra activităţilor specifice domeniilor legiferate mai sus. Nu în ultimul rând, trebuie
menţionat Proiectul de lege privind activitatea de informaţii, contrainformaţii şi securitate.
Aici se defineşte, în mod clar, domeniul de cuprindere al infrastructurilor critice, dar doar din
perspectiva muncii de culegere, analiză şi valorificare a informaţiilor.
În cadrul Strategiei de Securitate Naţională (document adoptat în şedinţa Consiliului
Suprem de Apărare a Ţării din 17 aprilie 2006, prin Hotărârea nr. 62), la capitolul XI, cu titlul
„Dezvoltarea şi sporirea gradului de protecţie a infrastructurii” sunt prezentate abordările
generalitate pentru domeniul protecţia infrastructurilor critice, din perspectiva securităţii naţionale,
iar în proiectul Legii securităţii naţionale a României din 2007, Capitolul II - „Riscuri şi ameninţări
la adresa securităţii naţionale a României”, alin. 9 – „Punerea în pericol a infrastructurii critice”,
de asemenea, se face o referire sumară, o enumerare a principalelor elemente şi acţiuni ce
constituie riscuri şi ameninţări la adresa securităţii naţionale a României.
Un important document ce tratează problematica în discuţie, este „Ghidului de
identificare a elementelor de infrastructură critică în economie” aprobat cu

Ordinul nr. 660 din
noiembrie 2005 al ministrului economiei. Din păcate, ghidul nu face însă nicio referire la
definirea terminologiei, la criteriile cantitative sau metodologia folosită pentru identificarea
elementelor de infrastructură critică.
O altă abordare legislativă, specifică domeniului energetic, este proiectul Strategiei
Energetice a României în perioada 2007-2020, elaborat în luna mai 2007. Având ca integrator
de concept Societatea Naţională TRANSELECTRICA S.A., la nivelul Ministerului Economiei
se desfăşoară o activitate susţinută pentru definirea şi stabilirea unor metodologii de abordare a
managementului riscului şi protecţiei infrastructurii critice din domeniul energetic.
În baza Hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă luată în cadrul
reuniunii de lucru din 23 martie 2007, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a fost
desemnat Punct Naţional de Contact privind infrastructura critică în relaţia cu statele membre
U.E. şi Comisia Europeană, precum şi pentru proiectul CIWIN şi să coordoneze şi gestioneze la
nivel naţional toate aspectele privind infrastructura critică.
Ulterior, s-a considerat că, prin completarea structurii I.G.S.U. cu un serviciu
specializat în implementarea conceptului la nivel naţional, se va asigura interoperabilitatea cu
structurile abilitate ale Uniunii Europene şi eficientizarea activităţii în domeniu, precum şi
creşterea gradului de siguranţă şi protecţie a cetăţenilor. Demersul iniţiat şi expus într-o Notă
de fundamentare în anul 2009 s-a concretizat prin crearea unui Serviciu specializat în
asigurarea protecţiei infrastructurii critice naţionale, la nivelul Inspectoratului General pentru
Situaţii de Urgenţă.
În cadrul aceleiaşi reuniuni din 23 martie 2007 a Comitetului Naţional pentru Situaţii
de Urgenţă a fost constituit Grupul de lucru interministerial care gestionează, la nivel naţional,
toate aspectele privind infrastructura critică. În cadrul Grupului de lucru interministerial sunt
reprezentate ministerele care au atribuţii în gestionarea sectoarelor şi subsectoarelor definite ca
aparţinând infrastructurii critice. Acesta, în perioada imediat următoare trebuie să stabilească
măsurile necesare definitivării procesului de identificare a infrastructurii critice naţionale care
se încadrează în criteriile de desemnare ca infrastructură critică europeană şi a operatorilor
implicaţi, în vederea elaborării planurilor de protecţie specifice, urmând ca armonizarea
cadrului legislativ naţional pentru domeniul de referinţă să se facă în baza Directivei
2008/114/CE a Consiliului Europei.
32
De altfel, Directiva impune statelor membre să-şi armonizeze legislaţia internă, să
stabilească normativele şi să aplice măsurile necesare pentru a se conforma acesteia până la
data de 12 ianuarie 2011, fiind obligate să informeze şi să comunice Comisiei Europene textele
cuprinzând măsurile respective, precum şi normativele de concordanţă a acestora cu această
reglementare.
Ca o primă concluzie, consider oportun ca la nivel naţional activitatea de protecţie a
infrastructurii critice să fie dezvoltată având la bază o legislaţie dedicată, care să răspundă
următoarelor probleme generale: stabilirea unor criterii generale şi sectoriale de includere a
diverselor infrastructuri în categoria infrastructurilor critice; stabilirea unui cadru organizatoric
prin care să se definească activităţile şi rolurile concrete ale autorităţilor abilitate ale statului şi
ale operatorilor de infrastructură critică; stabilirea unei strategii coerente de asigurare a
continuităţii activităţilor la nivel de infrastructură critică, sectorial şi intersectorial; abordarea
coerentă a interdependenţelor atât la nivel sectorial şi intersectorial, cât şi la nivel naţional şi
regional; abordarea protecţiei infrastructurii critice din domeniul privat şi dezvoltarea
parteneriatului public-privat în cadrul activităţii de protecţie a infrastructurii critice; stabilirea
unui cadru de diseminare a informaţiilor către cei interesaţi, în vederea împărtăşirii experienţei
dobândite şi crearea premiselor privind generalizarea unor strategii de securitate coerente la
nivel naţional.
Apreciez că, demersurile legislative iniţiate în sensul implementării conceptuale şi a
celor ce vizează operaţionalizarea prin măsuri specifice a protecţiei infrastructurii critice, în
majoritatea statelor dezvoltate ale lumii cunoaşte o dinamică deosebită. Sunt tot mai multe
semnale că şi în ţara noastră se întâmplă la fel. De asemenea, pentru pregătirea viitorilor
specialişti în domeniu, la nivel mondial există deja o reţea extinsă de universităţi, colegii şi
institute de stat, dar şi private, care au introdus planuri de învăţământ şi cercetare pe tematica
aflată în discuţie. Este necesar ca toate aceste activităţi să fie desfăşurate într-o strânsă
colaborare între entităţile interesate competente şi într-un cadru de lucru coerent şi eficient atât
la nivel naţional, cât şi european.
33


DEZASTRE NATURALE PRODUSE ÎN LUME
ÎNTRE ANII 1975-2009

Locotenent asistent univ. drd. ing. Constantin POPA
Student sg. Vladimir GHENCIU
Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”
Facultatea de Pompieri


Abstract
This paper represents a short analysis of the natural disasters that took place in the years of
2009 and 2010, as well as a comparison between the effects and frequency of these events
with similar kind of events that were happening 40 years earlier.

Keywords: Disaster, Disaster Statistics, Natural Disasters, Haiti Earthquake



INTRODUCERE

Riscul producerii dezastrelor naturale este strâns legat de procesul de dezvoltare al
oamenilor. Dezastrele supun procesul de dezvoltare riscului; în acelaşi timp însă, opţiunile de
dezvoltare alese individual, de comunităţi sau de naţiuni pot genera noi riscuri de dezastru. În
această situaţie nu trebuie să fie cazul, deoarece dezvoltarea umană poate contribui într-un mod
considerabil la reducerea riscului de dezastre.
Hazardurile naturale şi tehnologice generează, în fiecare an, numeroase pierderi de
vieţi omeneşti şi pagube materiale uriaşe care afectează direct procesul de dezvoltare
economică şi socială. Uraganele violente, cutremurele puternice, inundaţiile, alunecările de
teren distrug numeroase localităţi, devastează terenuri agricole, avariază şosele şi căi ferate.
Amploarea şi
frecvenţa hazardurilor
prezintă o evidentă
tendinţă de creştere
(figura 1) în legătură
cu creşterea rapidă a
populaţiei globului,
care se extinde tot mai
mult în regiunile
nefavorabile, expuse
producerii unor
fenomene extreme, şi
cu dezechilibre din ce
în ce mai accentuate
ale mediului.

Fig. 1 Statistica dezastrelor naturale între anii 1975–2009 [1]
34
În acelaşi timp, hazardurile cunoscute încă din vechime şi-au modificat tiparele, s-au
extins şi au devenit mai frecvente, fiind din ce în ce mai dificilă prognozarea lor. În aceste
condiţii, eforturile de prevenire a hazardurilor şi de atenuare a impactului lor asupra societăţii
sunt incluse în politicile de dezvoltare durabilă.
În ultimele decenii, omul a influenţat din ce în ce mai mult mediul Terrei,
determinând apariţia unor hazarduri care, prin amploarea lor, au devenit fenomene globale. În
această categorie se încadrează fenomenul de încălzire al Terrei cauzat de efectul de seră,
ridicarea nivelului Oceanului Planetar şi reducerea stratului de ozon. În ultimele patru decenii
costul global al dezastrelor naturale a crescut cu peste 800% (figura 2) în strânsă legătură cu
creşterea vulnerabilităţii populaţiei care trăieşte în zonele cu risc mare.


Fig. 2 Pagube cauzate de dezastre naturale în perioada 1975–2009 [1]

Statistica dezastrelor din lume în anul 2009
În anul 2009, 335 de dezastre naturale au fost raportate în întreaga lume. Acestea au
provocat decesul a 10.655 persoane, au afectat alte 119 milioane de persoane şi au cauzat daune
materiale în valoare de aprozimativ 41 miliarde USD. Absenţa dezastrelor naturale cu un
impact foarte puternic asupra populaţiei a fost reflectată în scăderea numărului de decese,
victime şi daune economice, comparativ cu mediile anuale din perioada anilor 2000–2008.
Asia a experimentat în 2009, încă o dată, cea mai mare parte a dezastrelor naturale
raportate (40,3%), reprezentând aproximativ 89,1% din numărul total de victime de pe glob, şi
38,5% din totalul pagubelor provocate de dezastrele naturale. Continentul american a suferit în
2009 circa 21,8% din totalul dezastrelor naturale raportate, 32,1% din daunele materiale
provocate de dezastre şi doar 4,8% din numărul total de victime.
35

Fig. 3 Răspândirea dezastrelor naturale anul 2009 [2]

Cel mai mare număr de victime s-a înregistrat în urma cutremurului din Sumatra,
Indonezia în data de 30 septembrie. Acest cutremur a cauzat decesul a 1.117 perosane şi a
afectat alte aproximativ 2,5 milioane. Evenimentul care a afectat cele mai multe persoane în
2009 au fost inundaţiile din sudul şi centrul Chinei din luna iulie, afectând 39,4 milioane de
oameni. Furtuna de iarnă „Klaus” care a lovit Franţa, Italia şi Spania în ianuarie 2009 a cauzat
cele mai mari daune materiale (5,1 miliarde USD). Zece dintre cele mai importante dezastre în
ceea ce priveşte numărul de decese, de persoane afectate şi daune economice au contat pentru
52,1%, 82,8% şi 54,4% respectiv, din totalul înregistrat în 2009. Din 111 ţări care au fost
afectate de dezastre naturale, 18 din ele au înregistrat 79%, 95,1% şi 86,7% din numărul de
persoane decedate, afectate şi daune economice respectiv. Aceasta reflectă distribuţia inegală a
greutăţilor pe care dezastrele naturale le cauzează societăţii.
Tendinţa ascendentă ce se observă în anii precedenţi cu privire la numărul dezastrelor
naturale s-a stabilizat în 2009. Numărul anual de dezsastre raportate în 2009 a scăzut în
comparaţie cu 2008 (350), şi de asemenea a rămas sub media anuală de 392 de dezastre din
perioada anilor 2000-2008. Această descreştere s-a datorat în principal unui număr mai mic de
evenimente meteorologice în 2009 (85), comparativ cu media evenimentelor ce au avut loc
între anii 2000-2008. O descreştere a avut loc şi în rândul evenimentelor hidrologice, geofizice
şi climatice. Toate continentele, cu excepţia Africii pe teritoriul căreia s-au manifestat un
număr egal de dezastre, au înregistrat o scădere a numărului de deazastre naturale în comparaţie
cu media anilor 2000-2008.
În general, există o variaţie mare a numărului de decese şi victime de la un an la altul.
Aceasta se datorează în principal evenimentelor unice care au un impact teribil asupra
umanităţii, cum ar fi seceta din India din 2002 (300 milioane victime), tsunami-ul din Oceanul
Indian din 2004 (226.408 decedaţi în 12 ţări) sau ciclonul „Nargis” din Myanmar în 2008
(138.366 decedaţi). Prin urmare este dificilă identificarea unei tendinţe clare în timp.
Dezastrele hidrologice au rămas cele mai comune evenimente şi în anul 2009, contând
pentru 53,7% din numărul total de dezastre raportate, urmate de dezastrele meteorologice
(25,4%). Numărul de victime afectate de dezastre meteorologice în 2009 (50,6 milioane) a fost
mai mare decât media anilor 2000-2008 (38,8 milioane). Aceasta s-a datorat, în cea mai mare
parte, taifunului „Kiko”, care a lovit Taiwanul, China, insulele Filipine, taifunului „Parma” şi
36
furtunii tropicale „Ketsana” ce au afectat în principal insulele Filipine şi Vietnamul, ciclonului
„Aila” din Bangladesh şi India şi furtunii de zăpadă ce a lovit China. Impactul dezastrelor
climatice a rămas relativ mic în 2009 comparativ cu anii anteriori. În 2009, dezastrele geofizice
au reprezentat 2,7% din totalul dezastrelor raportate, această cifră fiind sub media anuală a
perioadei 2000-2008 care este de 3,9%. Diferenţa este şi mai mare comparativ cu perioada
anului 2008, când 21,7% din numărul total de victime au fost cauzate de dezastre geofizice, în
principal din cauza cutremurului Sichuan din China. Din 2000 până în 2008 cutremurele au
cauzat 58,7 % din numărul total de decese înregistrate. În 2009, această cifră a fost de 17%, în
timp ce inundaţiile au cauzat 32,4% iar furtunile 31% din numărul toatl de fatalităţi.


FURTUNILE DIN EUROPA ŞI ASIA

Deşi furtuna de iarnă „Kyrill”, care a lovit în mare parte nordul Europei în 2007, a
fost catalogată de experţii germani drept „odată la zece ani”, furtuna „Klaus” a lovit ţările
Europene doar doi ani mai târziu. De această dată, Klaus a afectat partea de sud-vest a Europei
şi ţări ca Franţa, Spania şi Italia.
Furtunile de iarnă de acest gen, de obicei trec de-a lungul coastei de nord a Marii
Britanii, spre Norvegia, dar vântul le poate duce spre sud, generând mase de aer ce pot avea
puterea unui ciclon de gradul 4, aşa cum a fost cazul furtunii „Lothar” din 1999. Furtunile
„Kyrill” (9,3 milioane USD), „Erwin” (6,2 milioane USD) şi „Klaus” ( 5,1 milioane USD) au
cauzat cele mai multe pagube din punct de vedere material, după furtuna“Lothar” care a cauzat
prejudicii de 14,6 milioane dolari.
Ar putea fi acest impact relativ mic asupra populaţiei, pe care l-au avut cele mai
recente furtuni, pus pe seama sistemelor de alertă adecvate? În 2007, 21 de ţări au lansat un site
oficial numit Meteoalarm (www.meteoalarm.eu), pentru a preveni populaţia asupra vremii
severe din Europa. În conformitate cu Meteoalarm „Clima noastră este în continuă schimbare
iar vremea extremă este posibil să se manifeste mult mai des, crescând pericolul asupra vieţii şi
proprietăţii”. Tocmai din acest motiv mai mult de 30 de ţări europene acum folosesc reţeaua
publică europeană de supraveghere meteo din cadrul Organizaţiei Meteorologice Mondiale.
În contrast, vremea severă încă are un impact devastator asupra populaţiei din insulele
Filipine şi Taiwan. În Filipine, taifunul „Parma” în 2009 a ajuns până în provincia nordică
Cagayan, iar la o săptămână după acesta taifunul „Ketsana” a inundat capitala Manila. Cele
două taifunuri au cauzat decesul a 1.040 persoane şi au afectat alte 9,4 milioane. După ravagiile
din Filipine, taifunul Ketsana s-a mutat în Vietnam. Datorită anunţării din timp despre furtuna
iminentă, 200.000 de oameni au putut fi evacuaţi la timp de către serviciile de urgenţă.
„Avertizarea din timp salvează vieţi”, a declarat administratotul Programului de
Dezvoltare a Naţiunilor Unite, Helen Clark, „având în vedere schimbările climatice care se
produc în ultima perioadă, acest domeniu trebuie îmbunătăţit pentru a-i putea ajuta pe cei mai
vulnerabili la acest tip de calamităţi” a adăugat aceasta. Agenţiile Naţiunilor Unite s-au
mobilizat pentru a putea acorda ajutor de recuperare pe termen lung unor ţări din Asia şi
Pacific, unde o serie neîndurătoare de furtuni tropicale, cutremure şi tsunamiuri au afectat
vieţile a milioane de oameni în 2009.
Insulele Filipine au fost lovite de 25 de dezastre în 2009.


SITUAŢIA DEZASTRELOR ÎN LUME ÎN ANUL 2010

Tendinţele impactului dezastrelor asupra societăţii sunt puternic influenţate de
evenimente unice majore cu impact devastator asupra populaţiei. Aceste evenimente au dus la o
37
variaţie largă a cifrelor ce simbolizează impactul dezastrelor asupra societăţii de la un an la
altul. Deşi specialiştii apreciază anul 2009 ca fiind un an „relativ calm” din punct de vedere al
dezastrelor naturale, 2010 a spulberat toate statisticile, fiind considerat cel mai letal an din
ultimul deceniu, şi pe locul 3 din ultimii 40 de ani (figura 5). Prin comparaţie cu anul 2009, în
care s-au înregistrat doar 10.665 persoane decedate în urma tuturor dezastrelor naturale, în
2010 un singur eveniment a cauzat decesul a aproximativ 250.000 de oameni, şi anume
cutremurul de 7,0 grade pe scara Richter din Haiti.

Fig. 5 Decese înregistrate în ultimii 40 de ani [3]
Astfel, în 2010 s-au înregistrat un număr de 373 de dezastre naturale care au cauzat
decesul a 296.800 de oameni, au afectat alte 207 milioane de locuitori şi au provocat pierderi
materiale de circa 109 miliarde dolari. Cele mai importante dezastre din 2010 au fost:
Tabelul 1 Top 10 dezastre naturale din 2010
Eveniment Luna Ţara Nr. de decese
Cutremur Ianuarie Haiti 222.570
Val de Căldură Iulie/August Russia 55.736
Cutremur Aprilie China 2968
Inundaţii Iulie/August Pakistan 1985
Alunecări de teren August China 1765
Inundaţii Mai-August China 1969
Cutremur Februarie Chile 562
Cutremur Octombrie Indonezia 530
Val de Frig Iulie-Decembrie Peru 409
Alunecări de Teren Februarie-Martie Uganda 388
38
Cutremurul din Haiti s-a produs la data de 12 ianuarie 2010, la ora locală 16:53.
Este vorba de un grav cutremur de pământ cu magnitudinea de 7,0 grade pe scara Richter.
Epicentrul cutremurului s-a aflat în imediata apropiere de capitala Port-au-Prince. Cele mai
mari pagube s-au înregistrat chiar în centrul capitalei, unde imediat au fost date dispărute mii de
persoane.
Şi înainte de cutremur, infrastructura statului Haiti (străzile, aprovizionarea cu apă,
alimente şi medicamente, canalizarea, locuinţele, poliţia, întreprinderile şi locurile de muncă
ş.a.m.d.) era precară, majoritatea localnicilor trăind la limita sărăciei; dar acum, după catastrofă
şi puţinul a fost distrus aproape în întregime. După marele cutremur au mai avut loc cel puţin
52 de replici, măsurând până la 4-5 grade Richter. 250.000 de rezidenţe şi 30.000 de clădiri
comerciale s-au prabuşit sau au fost grav avariate.
La 28 ianuarie 2010, numărul de victime găsite sub dărâmături ajunsese la circa
170.000 morţi. La 4 februarie numărul total de victime a fost apreciat la 230.000 morţi,
300.000 răniţi şi 1.000.000 de oameni rămaşi fără adăpost.
SUA, precum şi numeroase alte state şi organizaţii de pe tot globul acordă ajutoare
masive pentru ca Haiti să poată depăşi tragedia.
Una din consecinţele cutremurului din Haiti a apărut în octombrie 2010, când, din
cauza înrăutăţirii aprovizionării cu apă potabilă, a izbucnit o epidemie de holeră. Mai este
posibil şi ca epidemia să fi fost cauzate de persoane străine, venite în Haiti să dea ajutoare. Încă
din primele zile au fost număraţi sute de morţi. La 19 noiembrie 2010 numărul morţilor
ajunsese la circa 1.100.
Din cauza epidemiei de holeră în cursul lui noiembrie 2010 au avut loc manifestaţii de
protest în diferite locuri din ţară. Manifestanţii îi consideră vinovaţi de izbucnirea epidemiei pe
unii participanţi la forţele ONU pentru menţinerea păcii în Haiti.



BILBLIOGRAFIE

1. http://www.emdat.be/natural-disasters-trends
2. http://www.emdat.be/maps-2009
3. Deberati Guha-Sapir (2011), „Disasters in Numbers 2010”, Geneva
4. http://www.emdat.be/publications
39


DETECŢIA INCENDIILOR DIN SATELIT
ÎN MANAGEMENTUL SITUAŢIILOR DE URGENŢĂ

Locotenent-colonel conf. univ. dr. ing. Emanuel DARIE
Locotenent asistent univ. dr. ing. Dragoş-Iulian PAVEL
Student sg. Gheorghiţă MATEI
Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”
Facultatea de Pompieri


Abstract
The study proposes a possible implementation in the near future remote sensing system,
monitoring and control of fires from satellite, in emergency situations. As we detail in the
model, the initial project work has been done by a Spanish company which cooperated with a
German one, a decade ago. It should be noted that the results were satisfactory. The need for
such a system is very effective, but also involves high costs. Passing over these, we think that
people lives, the animals, vegetation and the ecosystems should be protected regardless of the
costs that are necessary.

Keywords: Satellite Fire Detection, Remote Sensing System, Emergency Situations Management



1. INTRODUCERE

Incendiile de vegetaţie şi incendiile forestiere sunt o ameninţare în creştere pentru
mediu, atât în regiunile tropicale, cât şi în cele boreale.
La nivel mondial într-un an ard:
• aproximativ (350–500) x 10
6
ha zonă de savană;
• aproximativ (5–10) x 10
6
ha pădure tropicală (inclusiv terenuri turbă);
• aproximativ (5–20) x 10
6
ha păduri boreale (inclusiv terenuri turbă).
Ameninţarea focului asupra vieţii umane şi a proprietăţii, precum şi impactul negativ
al incendiilor asupra sănătăţii oamenilor sunt coerent în creştere cu încălzirea globală. Se
estimează că incendiile de vegetaţie contribuie la nivel global cu o încălzire de aproximativ
30%. Costul fiecărui hectar ars este între 1.000 şi 5.000 euro, ca să nu menţionăm efectele lor
negative asupra mediului.
Incendiile, în afară de impactul lor major asupra zonei locale, sunt o problemă
globală, ca urmare a impactului acestora asupra marilor ecosisteme, precum şi efectul de seră
cauzat de emisiile globale de gaze. În plus, incendiile majore izbucnesc adesea în zone foarte
îndepărtate şi în cazul în care detectarea apare destul de târziu aceste incendii devin mari şi
dificil de stins.
Parlamentul European, în funcţie de atribuţiile sale, are şi rolul de a identifica acest
lucru ca pe o problemă regională substanţială şi a solicitat ţărilor membre detectarea şi
monitorizarea incendiilor folosind datele prin satelit. Comisia Europeană trebuie să găsească
modalităţi de îmbunătăţire a situaţiei. Acest lucru, probabil, va trebui să se concentreze asupra
pădurilor şi ameliorarea fenomenului de incendiu.
40
În acest context, reducerea daunelor ecologice şi economice va necesita întotdeauna o
stingere a incendiilor eficientă, iar ca principală componentă esenţială a sa, detectarea timpurie
a incendiilor forestiere. Metodele clasice, bazate pe depistarea de la sol, nu sunt întotdeauna
eficiente pentru oferirea de informaţii precise privind localizarea incendiului, mărimea şi
intensitatea, datorită câmpului mic de observare de la sol. De multe ori, acesta este redus de
vegetaţie sau de terenul dificil.
Teledetecţiea s-a dovedit a fi o sursă valoroasă de date în diferite faze ale
supravegherii incendiilor atât înainte (faza de prevenire), cât şi după incendiu (evaluarea
gradului de distrugere).


2. GENERALITĂŢI DESPRE SISTEMELE DE TELEDETECŢIE

Utilizarea de sateliţi pentru a detecta incendii este o opţiune tehnologică, prin care
permanent, depistarea în timp real a incendiilor este deosebit de utilă. Observaţiile din zone
izolate pe o scară mare în ţări precum, Canada, Brazilia sau Rusia pot fi efectuate apoi pe bază
de rutină (statistică).
Senzorii actuali de operare prin satelit nu sunt proiectaţi pentru observarea
evenimentelor de temperaturi mari şi, prin urmare, nu permit o analiză detaliată a parametrilor
de incendiu caracteristici.
Actualii senzori spaţiali, cum ar fi NOAA AVHRR – de mai mulţi ani au fost utilizaţi
pentru a genera produsele de date care vizează estimarea următoarelor evenimente:
(A) susceptibilitate de incendiu (risc de incendiu/pericol), prin intermediul datelor de
timp-serie cu situaţia vegetaţiei înainte de incendiu (verdeaţă/uscăciune).
(B) erupţie vulcanică şi apariţia incendiului (frecvenţa şi locul) prin detectarea de noi
surse de căldură şi fum/cenuşă, şi
(C) zona afectată de incendiu prin cartografierea zonei dupa incendiu cu „urme”.
Cu toate acestea, existenţa şi planificarea senzorilor de exploatare, continuă să arate
limitări serioase cu privire la detectarea, monitorizarea şi recuperarea cantitativă a parametrului
de evenimente de înaltă temperatură (HTE), cum ar fi:
– saturaţia canalelor IR la un semnal de nivel relativ scăzut, limitează identificarea în
timp util a incendiilor din medii mai fierbinţi (de exemplu, savane în timpul sezonului uscat) şi
prevenirea cuantificării intensităţii evenimentelor de înaltă temperatură pentru incendii şi
vulcani.
– rezoluţie spaţială relativ slabă cu privire la evenimentele de înaltă temperatură, mai
mică, şi incertitudine în interbanda de înregistrare spaţială care limitează sever precizia de
caracterizare HTE şi analiza cantitativă.
– rezoluţia spaţială relativ slabă şi acoperirea temporală rară a măsurătorilor de curent
spectro-radiometrice.
Totuşi, aşa cum s-a demonstrat prin proiecte satelit ca BIRD, tehnologia senzorului
este disponibilă momentan pentru a evalua detecţia incendiilor cu un diametru în interval de
metri. Din cauza unor considerente ale orbitei, o constelaţie de mici sateliţi utilizaţi pe mica
orbită a pămîntului este necesară pentru a garanta o scurtă perioadă de timp între observaţii din
aceleaşi locaţii.
Pentru a obţine informaţii în timp real, o „staţie de pământ” este necesară pentru a
înregistra datele din zonele observate. O zonă pe o rază de aproximativ 2.000 km poate fi
acoperită de obicei în jurul unei „staţii de pământ” locale. Desigur că şi datele stocate în „staţia
de pământ” sunt, de asemenea, o opţiune valabilă.
41

Fig. 1 Vizibilitatea amprentei satelitului BIRD (560 km înălţime pe orbită), realizată de „staţia de
pământ” ESA Villafranca
Figura 1 prezintă o vizibilitate tipică pentru satelitul BIRD de pe staţia ESA din
Villafranca (Spania), care arată de asemenea modelul orbital pentru trasee consecutive şi zile
calendaristice. Cerinţele utilizatorilor, ale autorităţilor de stingere a incendiilor (pompieri) pot fi
împărţite în următoarele patru grupe de aplicaţii din tabelul numărul 1:

Tabel nr. 1 Cerinţele utilizatorilor
Rata de înnoire a datelor Precizia de amplasare a locaţiei Detecţia
marimii
incendiului
Evaluarea riscului Zile-Luni Scazută –
Detecţia
incendiului
30 minute 300 m – 1 km 50 m
2

Monitorizarea
incendiului
1-2 ore 50 m – 200 m 50 m
2

Harta zonei arse Zile-Luni 10 – 30 m –

Evident, există o dificultate în a satisface cerinţele pentru o rezoluţie spaţială înaltă şi
un timp de corectare redus în cadrul unui sistem prin satelit. Tabelul numărul 2 ilustrează
proprietăţile tipice scăzute faţă de pământ şi orbitele geostaţionare pentru detecţia incendiilor
din satelit.
Tabel nr. 2 Proprietăţi tipice
LEO GEO
Mărimea pixelilor 400 m 3 – 4 km
Timpul de revizuire Zile Vizibilitate permanentă

Un sistem util de configurare – în prezent în curs de investigare de către ESA – ar
putea consta dintr-o constelaţie de sateliţi apropiaţi Terrei, pentru a obţine o soluţionare
adecvată şi timp de revizuire mult redus. Cu o constelaţie de patru sateliţi în LEO (low earth
orbit–orbită apropiată pământului) şi o înclinaţie a orbitei de 47°, poate fi realizat un timp de
42
actualizare la fiecare 8 ore. În plus, zonele observate de pe teren pot fi limitate la cele cu un risc
ridicat, numai de incendiu. Ca un exemplu: în Europa de Sud, aceasta cuprinde, în principal
zonele de coastă ale Bazinului Mediteranei. Ca o consecinţă, reducerea volumului de date care
urmează să fie accesate şi prelucrate de la sol poate fi realizată, ceea ce va impune cerinţe
suplimentare privind proiectarea satelitului.
Urmărind idei ale (GMES) Monitorizarea Globală pentru Mediu şi Securitate, datele
emise de alţi sateliţi, cum ar fi MODIS, au fost folosite pentru a genera produse de date
suplimentare, cum ar fi zonele de risc specifice şi indicii, necesare pentru compararea şi
verificarea produsele de date BIRD.
În tabelul numărul 3 sunt arătate câteva exemple de senzori, sateliţi, utilizaţi pentru
detectarea şi monitorizarea incendiilor.

Tabel nr. 3 Senzori utilizaţi pentru detectarea incendiilor
Senzori sateliţi NOAA-
AVHRR
DMSP-OLS TERRA-
MODIS
LANDSAT-
TM
SPOT-HRV/
HVIR
Număr benzi
spectrale
1: roşu
2: NIR
3:MWIR
4, 5: termală
1: vizibil
2: termală
36 benzi de
acoperire
vizibile, NIR,
SWIR, MWIR,
termală infra-
roşu
1: albastru
2: verde
3: roşu
4: NIR
5, 7:SWIR
6: bandă
termală
pancromatică
1: verde
2: roşu
3: NIR
4: bandă
pancromatică
SWIR
Rază de
acoperire
cca. 2.000 km cca. 2.000 km cca. 2.000 km cca. 100 km cca. 60 km
Rezoluţia
spaţială
1 km 2.7 km 2 benzi de 250
m şi 5 benzi de
500 m în
vizibil, NIR şi
SWIR; 1 km în
MWIR şi
termală infra-
roşu
30 m
multispectral;
15 m
pancromatic
20 m
multispectral;
10 m
pancromatic
Frecvenţa
temporală
zilnic zilnic zilnic O dată la 16
zile
Aproape zilnic
cu 3 sateliţi
Aplicaţii Detecţia
emisiilor
termice a
incendiilor
active (locuri
fierbinţi)
Detectarea
emisiilor de
lumină a
incendiilor
noaptea
Detectarea
emisiilor
termice de la
incendiile
active;
detectarea
amprentei
incendiilor
Detectarea şi
realizarea
graficului
amprentei
incendiului;
specifică felul
vegetaţiei şi al
terenului
Detectarea
precisă a zonei
incendiate;
realizează
graficul
amprentei
incendiului;
specifică felul
vegetaţiei şi al
terenului


3. PROIECTUL FIREBIRD

Institute precum DLR, INSA şi ESA au început proiectul demonstrativ „Pasărea de
foc”, ca parte în faza de consolidare FUEGOSAT pentru a demonstra conceptul de detecţie a
incendiilor din spaţiu în timp real.
Campania este încorporată într-un studiu de fezabilitate, prin intermediul ESA care să
arate punerea în aplicare a perspectivei, dedicată sistemului de sateliţi pentru detectarea
43
incendiului şi monitorizare. Firebird a demarat o campanie pentru a detecta şi a evalua
incendiile din spaţiu, începând cu mai 2003 şi ulterior devenind un element necesar în timpul
verii, serviciilor de pompierilor din Spania, când ţara a fost cuprinsă de flăcări.
Campania a utilizat senzori în infraroşu din satelitul BIRD aparţinând DLR, pe o
lungime de bandă de 190 km din teren, în timp de 10 minute, deasupra provinciei spaniole
Galicia şi a realizat un grafic cu puncte termice fierbinţi. La început, INSA, primul contractor
spaniol, a controlat incendiile stabilite ca fiind un test pentru a vedea dacă incendiile ar putea fi
detectate în mod corespunzător şi dacă datele geografice au fost exacte, dar campania a
continuat şi temperaturile înregistrate au fost alese din întreaga Europă. Proiectul a sprijinit
apoi pompieri din Spania şi Portugalia. Fluxul de ansamblu al datelor este afişat în figura 2.


Fig. 2 Configurarea generală şi fluxul de date al campaniei Firebird
În decurs de o lună, echipa ESOC a avut staţia Villafranca pregătită pentru campanie.
Infrastructura a fost deja ataşată, dar a trebuit să fie modernizată pentru performanţe superioare
– în decurs de şase minute au fost puse la dispoziţie un volum de date de 180 MB. O altă
premieră pentru această campanie a fost transferul direct de trecere a datelor de la un server
securizat FTP la staţia de sprijin, mai degrabă decât o interpunere directă la centrul de control.

Fig. 3 Design de bază de la suportul „staţiei de pământ” FireBIRD, ESA Vilspa şi DLR
44
Figura 3 arată configurarea principală a sistemului. Componentele integrate în mod
special pentru suportul Firebird care susţine „staţia de pământ” Villafranca sunt firewall-uri
redundante şi servere FTP. Firewall-urile formează servere FTP care sunt conectate la o reţea
separată LAN, disponibile echipamentului de bază, precum şi la ceilalţi utilizatori din afară
conectaţi prin WAN. Firewall-uri sunt solicitate continuu.
Pentru campania „Firebird”, satelitul Bird a fost utilizat în timp real, astfel încât
senzorul de date a transferat semnalul direct la downlink. Rezistenţa „staţiei de pământ” este
desigur sensibilă dacă sunt stocate toate datele primite în timp real.
Odată cu trecerea timpului, datele au fost stocate pe echipamentul de bază. Imediat
după pierderea semnalului, un scenariu a fost iniţiat, iar copierea de date de aproximativ 180
Mbyte trece direct din LAN în staţia de servere FTP. Acest lucru este posibil, iar datele sunt
recuperate de către DLR prin intermediul WAN. Internetul a fost folosit pentru această
campanie ca un compromis, din nou dictat prin perioada scurtă de implementare disponibilă.
Centrul Aerospaţial German DLR din Berlin a preluat datele de la serverele FTP
pentru calibrare şi s-au alăturat de asemenea primului iniţiator spaniol INSA, prin intermediul
internetului, pentru a fi prelucrate pentru produse, livrate utilizatorilor şi validate cu datele GPS
luate de pe teren. Înainte ca satelitul BIRD să facă o rotire completă, pompierilor locali li s-au
furnizat hărţi geo-referenţiate hot-spot, împreună cu un index de risc care indică cu
probabilitate ridicată, unde se poate propaga incendiul, precum şi reprezentări ale focarelor. [1].


4. REZULTATELE EXPERIMENTULUI

La începutul campaniei, la sfârşitul lunii mai, incendiile controlate au fost observate
în provincia spaniolă Galicia la scurt timp înainte de trecerea satelitului. În timpul acestei faze
iniţiale, care a durat trei zile, toate focarele – teste realizate au fost detectate corect de proiectul
Firebird. Mai mult, BIRD a fost utilizat operaţional în timpul devastatoarelor incendii de
pădure în Portugalia, în prima jumătate a lunii august 2003: Satelitul BIRD a supravegheat
Portugalia pe 04, 14, şi 15 august, 2003. Figura 4 arată o imagine surprinsă de staţia BIRD a
unor focare din mijlocul Portugaliei, cu indicarea temperaturilor medii din zonele de incendiu
(cel mai mare ocupă o suprafaţă de 3 km x 6 km).








Fig. 4 Harta focarelor din regiunea Castelo Branco
din Portugalia (dimensiunea imaginii aproximativ
147x110 km) obţinută pe 4 august 2003 la 12:02
GTM

BIBLIOGRAFIE
1. Billig, G.; Leibrandt, W.; Lorenz, E., Fire Detection by Satellite – a Global Challenge Spaceops,
Montréal, Québec, Canada, Mai 17-21, International conference on space operations, 2004.
2. http://www.aiaa.org/spaceops2004archive/downloads/papers/SPACE2004sp-template00094F.pdf
45


TEHNICĂ MODERNĂ PENTRU SALVAREA PERSOANELOR
DE SUB DĂRÂMĂTURI

Locotenent-colonel lector univ. drd. ing. Ionel-Alin MOCIOI
Student sg. Sergiu ZEHAN
Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”,
Facultatea de Pompieri



Abstract
This work presents a number a modern gear for extrication and save persons from damage
buildings and also few procedures for its utilization.

Keywords: Modern Saving Technique, Extrication, Damage Buildings



1. INTRODUCERE

Scopul principal al oricăreia dintre operaţiunile de susţinere de urgenţă este acela de a
crea rapid o zonă de siguranţă pentru operaţiunile de salvare. Ţinând cont de faptul că la locul
accidentului operaţiunile de salvare au început deja, echipa care urmează să instaleze susţinerea
de urgenţă are misiunea:
– să protejeze rutele de acces şi de ieşire la/de la pacienţii încarceraţi;
– să creeze zone de lucru sigure prin susţineri de urgenţă ce pot mai târziu să fie
înlocuite prin susţineri secundare.



Fig. 1 Susţinere construită pentru a proteja scena unei salvări
46
2. SISTEME DE SUSŢINERE PENTRU UŞI ŞI FERESTRE

Aceste sisteme pot fi folosite şi în clădirile în care pragul de sus al uşilor sau pervazul
superior al ferestrelor au fost deteriorate. Popii trebuie preasamblaţi într-un loc sigur şi
poziţionaţi apoi la faţa locului.
Acest sistem de susţinere foloseşte doi popi cu o grindă de lemn (lungimea grinzii este
egală cu lăţimea deschiderii) la un capăt şi o alta la celalalt capăt. Sistemul de susţinere trebuie
construit într-o locaţie sigură şi apoi adus şi montat în locul pentru care a fost construit.

Fig. 2 Sisteme de susţinere pentru uşi şi ferestre

Procedură:
– mai întâi se măsoară sau se estimează lăţimea deschiderii;
– pe baza măsurătorii se taie sau se aleg două bucăţi de lemn potrivite, pentru a le
folosi la baza şi în partea de sus a sistemului.


Fig. 3 Măsurarea deschiderilor

– după plasarea acestora una deasupra celeilalte în deschidere, măsuraţi lungimea
popilor de care aveţi nevoie;
– se selectează popii potriviţi şi extensiile necesare pentru spaţiul măsurat şi se
asamblează doi popi cu aceeaşi lungime;
– popii fiind asamblaţi, se fixează capetele superioare de grinda de lemn, cu ajutorul
cuielor. Se are în vedere ca popii să rămână paraleli;
– în anumite cazuri, s-ar putea să fie nevoie să se monteze popii mai spre interiorul
grinzii astfel încât să rămână loc pentru montarea ulterioară a unor popi de lemn;
– punctele de legătură hidraulice trebuie poziţionate întotdeauna în exteriorul uşii sau
a ferestrelor;
47
– sistemul de popi asamblat poate fi acum plasat în locul pentru care a fost construit;
– se extind popii şi se asigură utilizând sistemul de blocare a acestora.


3. SUSŢINERE ÎN FORMĂ DE „T”

Acest sistem de susţinere trebuie asamblat într-o zonă sigură şi apoi mutat în locul
pentru care a fost construit. Se instalează de obicei cu grinzi de lemn sus şi jos pentru a
redistribui greutatea.
În funcţie de natura terenului pe care lucraţi, ar putea fi cel mai bine să folosiţi la bază
capete înclinate.
Pentru a obţine o zonă stabilă, trebuie să calculaţi numărul exact de popi de care aveţi
nevoie pentru sprijin. Specialistul în rezistenţă din echipa dumneavoastră este cel care vă va
ajuta cu aceste calcule.

Fig. 4 Măsurarea deschiderilor

Procedură:
Se fac mai întâi măsurători sau estimări pentru a determina lungimea popului de care
va fi nevoie.


Fig. 5 Măsurarea deschiderilor
48
Dacă există deja un sistem de popi montat la uşa, se poate măsura doar distanţa dintre
tocul de sus al uşii şi tavan. Adunând această distanţă cu lungimea popilor deja instalaţi, se
determină lungimea popilor care trebuie construiţi.
Se selectează apoi popii potriviţi şi extensiile necesare pentru lungimea calculată şi se
asamblează sistemul într-un loc sigur. Se fixează prin cuie un cap suport grindă pe mijlocul
grinzii de lemn.
Dacă este necesar, la baza popului se poate monta, de asemenea, o grindă.
Sistemul de popi cu grinzile ataşate poate fi acum fixat în locul pentru care a fost
construit.
Se extind popii şi se asigură, utilizând sistemul de blocare a acestora.


4. RIDICAREA ÎN TREPTE

Se efectuează ridicarea doar atunci când aveţi o perspectivă largă asupra situaţiei.
Ridicarea structurii într-o parte poate afecta grav întreaga structură.


Fig. 6 Ridicarea în trepte

Procedură:
Se începe prin a se asigura că tot echipamentul de ridicare necesar este la îndemână.



Fig. 7 Echipament pentru ridicarea în trepte
49
Se continuă prin crearea unei deschizături pentru a introduce pernele cu presiune
înaltă. În cele mai multe cazuri acest lucru se face cel mai bine cu ajutorul unui cric hidraulic
pană.
Spaţiul creat de acest cric trebuie asigurat prin folosirea unor pene.


Fig. 8 Realizarea unei deschizături

Se introduce perna de ridicare în spaţiul astfel creat. Poate fi de ajutor o pană pentru a
împinge în aşa fel încât degetele să nu fie în pericol. Se introduce perna de ridicare complet,
sub structură (centrul ei trebuie să fie complet acoperit), înainte de a se începe umflarea.


Fig. 9 Introducerea pernei

Pe măsură ce perna de ridicare este umplută cu aer, trebuie să se pregătească
următoarea unealtă de ridicare. În acest caz, deschiderea creată permite introducerea unui cric
de ridicare.
Dacă perna de ridicare este menţinută sub structură, se recomandă folosirea unui
furtun de închidere cu valvă de siguranţă.
Structurile ridicate cu perne mai mari pot fi asigurate şi cu ajutorul unui pop cu
blocare automată.
50


Fig. 10 Introducerea cricului


5. ECHIPAMENTE HIDRAULICE

Foarfecele hidraulice sunt disponibile în diferite mărimi şi forme. Foarfecele cu
putere mare sunt utilizate pentru a tăia componentele dure şi mari ale vehiculelor. Tocmai din
acest motiv, foarfecele hidraulic este considerat o componentă esenţială a unui set complet de
echipamente de salvare.



Fig. 11 Foarfece hidraulic

În operaţiunile de susţinere şi de ridicare, foarfecele de dimeniuni mai mici sunt, de
asemenea, foarte utile pentru că pot taia lacăte sau bare groase de ranforsare care se află în
locaţii greu de accesat, cu spaţiu limitat. Popularitatea acestui tip de foarfece creşte printre
membrii echipelor de salvare datorită versatilitaţii sale.

Cilindrii hidraulici sunt utilizaţi, în principal, în situaţii unde este necesară
descarcerarea din vehicule, aceştia împingând componentele vehiculelor din jurul victimelor
încarcerate. De asemenea, cilindrii hidraulici pot fi folosiţi şi în situaţiile când este nevoie de o
forţă de împingere pe o distanţă mare. Dacă le montaţi capetele potrivite, unii cilindrii pot fi
folosiţi împreună cu lanţuri pentru a deveni unelte de tragere.
51

Fig. 12 Cilindru hidraulic

În general, cilindrul hidraulic nu este considerat o unealtă de ridicare. Din acest motiv
nu este recomandată folosirea cilindrilor hidraulici pentru operaţiuni de ridicare, întrucât orice
destabilizare a încărcăturii poate îndoi pistonul, fapt care ar deteriora sever cilindrul hidraulic.
Trebuie să ştiţi că cilindrii hidraulici nu au blocare mecanică, ei depinzând întotdeauna de
menţinerea presiunii hidraulice pentru a susţine încărcătura.
Uneltele hidraulice autonome au devenit foarte populare în ultimii ani. Aceste unelte
funcţionează, de obicei, ori cu ajutorul pompelor manuale încorporate, ori cu ajutorul bateriilor.
Tehnologia bateriilor a avansat semnificativ în ultimii ani, acest lucru însemnând că folosirea
uneltelor hidraulice cu motoare electrice alimentate de baterii este mai eficientă decât era
înainte. Folosirea uneltelor alimentate de baterii a fost întotdeauna posibilă, însă până acum era
necesară o baterie cu volum mare, mai puţin practică la locul descarcerării.

Fig. 13 Unelte autonome

Uneltele combinate adună mai multe funcţii într-un singur echipament.

Fig. 14 Unealtă combinată

Cel mai mare avantaj al unei asemenea unelte este că puteţi depărta, ridica, strânge şi
tăia fără a fi nevoiţi să schimbaţi uneltele în timpul intervenţiei. Totuşi, ar trebui menţionat că
uneltele combinate au o capacitate mai mică decât depărtătoarele şi foarfecele construite special
pentru depărtare, respectiv tăiere. În anumite cazuri s-ar putea să aveţi nevoie, deci, de o
foarfecă sau de un depărtător clasic. Puteţi folosi această unealtă şi pentru tragere, împreună cu
accesoriile corespunzătoare.


BIBLIOGRAFIE

1. www.holmatro.com
52



SISTEME DE ALARMĂ LA INCENDIU ÎN CLĂDIRILE
AUTOMATIZATE ŞI SISTEMELE DE CONTROL

Locotenent-colonel conf. univ. dr. ing. Emanuel DARIE
Student sg. Florin BALEA
Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”,
Facultatea de Pompieri


Abstract
Integrating fire alarm systems with building automation systems can result in many economic
and operational benefits. Such integration requires communication standards and careful
design practices. The paper presents the system BACnet™ as an internationally recognized
communication protocol standard, specifically designed for integrating building automation
and control systems. Thousands of BACnet systems can be found around the world, and its
popularity is growing.

Keywords: Automation System, Control System, BACnet™



1. INTRODUCERE

Integrarea sistemelor de alarmă pentru incendiu în sistemele automatizate ale clădirii
poate conduce la multe beneficii pe plan economic şi în funcţionare. O asemenea integrare
necesită standarde de comunicare şi practici atente de design. BACnet este un standard de
comunicare protocolară recunoscut la nivel internaţional destinat pentru integrarea
automatizărilor la clădiri şi a sistemelor de control. Mii de sisteme BACnet pot fi întâlnite pe
glob, şi popularitatea acestora este în creştere. Noile îmbunătăţiri propuse la BACnet l-au
perfecţionat devenind astfel foarte potrivit pentru integrarea sistemelor de alarmă la incendiu cu
sistemele automatizate pentru clădiri.
Integrarea sistemelor de alarmă la clădiri este necesară şi pentru implementarea unor
standarde de comunicare adecvate. Folosirea celor mai bune designuri, a procedurilor de testare
şi modernizarea clădirilor sunt de asemenea necesare.


2. SISTEME DE AUTOMATIZARE ŞI CONTROL

Tehnologia de automatizare a clădirilor şi cele de control (BACnet) au avansat rapid în
ultimii douăzeci de ani. Tehnologia din zilele noastre oferă proprietarilor de locuinţe şi designerilor
o paletă variată de opţiuni şi flexibilitate. Puternicele calculatoare personale şi aparatele de
comandă inteligente ce sunt distribuite pot procesa rapid şi eficient algoritmi complecşi ce
caracterizează stadiul de artă în automatizarea clădirilor şi a sistemelor de control. Asemenea
progrese ale tehnologiei s-au petrecut în cadrul multor funcţii ce deservesc clădirea, cum ar fi:
încălzirea, ventilarea, sistemele de control ale aerului condiţionat, sistemele de control pentru
iluminat, sistemele de control pentru acces şi sistemele de alarmare în caz de incendiu.
53
În ciuda acestor avantaje, proprietarii clădirilor au fost frustraţi de neputinţa de a oferi
proiecte competitive şi care să integreze produsele inovatoare fabricate de producători la
nevoile dispozitivelor proprii. Problema principală a fost incompatibilitatea protocoalelor de
proprietate pentru comunicare. Adoptarea BACnet, ca şi protocol standard de comunicare
pentru integrarea produselor de control în clădiri, a modificat industria şi a deschis posibilităţi
de noi, inovaţii în tehnologia controlului în clădiri şi adevărata integrare a sistemelor anterioare
în care clădirile erau izolate din punct de vedere al automatizării.
În Statele Unite, Asociaţia Naţională de Producere a Semnalizării, Protecţiei
Electrice (NEMA) şi Secţia de Comunicaţie (3SB) a recomandat folosirea BACnet drept
modul preferat de integrare a sistemelor de alarmă la incendiu cu alte sisteme de control
ale clădirilor.
Asociaţia Naţională de Protecţie la Foc (NFPA) este în curs de revizuire a NFPA 72,
care se adresează problemelor de design referitoare la integrarea sistemelor de alarmă la
incendiu cu celelalte sisteme ale clădirilor. Prima generaţie BACnet (produse ale sistemului de
alarmă la incendiu) este deja disponibilă pe piaţa din Statele Unite şi Europa. Rezultatele
obţinute au reliefat indicatori evidenţi de interes în integrarea sistemelor de alarmă la incendiu
cu celelalte sisteme ale clădirilor prin folosirea protocolului BACnet ca mijloc de a obţine acest
scop.


2.1 BACnet o structură de ansamblu
BACnet este un protocol standard de comunicaţie dezvoltat de Asociaţia
Americană a Inginerilor de Încălzire, Refrigerare şi Condiţionare a Aerului (ASHRAE). A
fost adoptat ca un standard provizoriu şi a fost propus să devină un standard ISO. Astăzi
sunt mai mult de 70 de companii înregistrate ca furnizori BACnet. Aceste companii au
locaţiile în America de Nord, Europa, Asia şi Australia. Ofertele comerciale de produse
BACnet se întind de la dispozitive folosite pentru conectarea sistemelor proprietarilor
pentru a completa familia de produse ce folosesc BACnet, ca principalul sau singurul
mijloc de comunicaţie. Există mii de sisteme instalate ce se remarcă prin complexitate,
începând de la simplul dispozitiv de conectare a diferitelor calculatoare până la clădirile
foarte mari de birouri care conţin de sus până jos sisteme simple BACnet, până la
universităţile sau oraşele care sunt sisteme întinse ce conectează mai multe clădiri.
Produsele BACnet includ comenzile HVAC, comenzile pentru iluminat, cele de acces şi
sistemele pentru detecţie la incendiu.
În mod fundamental, BACnet, ca orice protocol de comunicaţie, reprezintă un set de
reguli ce asigură un mod de a schimba informaţii. BACnet a fost proiectat şi optimizat în
special pentru a preîntâmpina nevoile automatizării la clădiri şi controlul aplicaţiilor, şi să
transmită informaţiile cerute de aceste aplicaţii, printr-o organizare logică. BACnet nu defineşte
configuraţia internă, structura informaţiilor sau organizarea logică a comenzilor.
BACnet este proiectat să fie accesibil începând de la dispozitivele foarte mici, cu
preţ scăzut, la sistemele complexe foarte mari care ar putea integra mii de dispozitive şi
clădiri multiple ce sunt localizate oriunde pe planetă. Realizează aceasta prin combinarea
unei reprezentări orientat-obiect a informaţiilor care urmează să fie schimbate, opţiuni
flexibile pentru tehnologia de reţea locală (LAN), o capacitate de a interconecta reţelele
locale, şi capacitatea de a utiliza protocoale Internet (IP) pentru a lega clădiri prin reţele de
arie largă.
Structura de protocol BACnet şi relaţia sa de interconectare cu modelul de bază este
prezentat în figura 1.
54

Fig. 1 BACnet Arhitectura Protocolului

BACnet reprezintă informaţiile şi funcţionalitatea oricărui dispozitiv prin definirea
colecţiilor legate de informaţii denumite „obiecte”, fiecare având un set de proprietăţi care îl
caracterizează. De exemplu, o intrare analogică este reprezentată de un obiect analog BACnet
de intrare, care are un set de proprietăţi ce includ valoarea actuală, senzor de tip, locaţie,
limitele de alarmă, şi altele. Unele proprietăţi sunt necesare, iar altele sunt opţionale. Un
dispozitiv este reprezentat de o colecţie adecvată de obiecte vizibile în reţea. Odată ce
informaţiile şi funcţionalitatea dispozitivului sunt reprezentate în reţea în termeni de obiecte
standard şi proprietăţi, mesajele pot fi definite să acceseze şi să manipuleze aceste informaţii
într-un mod standard. Această combinaţie, de obiecte standard şi mesaje standard pentru a
accesa şi manipula proprietăţile lor, constituie stratul de aplicare BACnet.
Odată ce informaţiile care trebuie schimbate şi structurile mesajelor sunt definite, este
necesar să se furnizeze o metodă de transfer al informaţiilor dintr-un loc în altul. BACnet
asigură o alegere a cinci tehnologii LAN pentru a preîntâmpina această necesitate. Câteva
alegeri sunt asigurate deoarece diferite aplicaţii de control ale clădirilor trebuie să se regăsească
în diferite costuri şi constrângeri de performanţă. O singură tehnologie de reţea nu poate
cuprinde necesităţile tuturor aplicaţiilor. O reţea LAN este definită de o combinaţie de legături
de date şi stratul fizic al modelului OSI. Opţiunile LAN disponibile în BACnet sunt prezentate
în figura 1.
Prima opţiune este ISO 8802-3, mai bine cunoscută drept “Ethernet”. Este cea mai
rapidă opţiune şi este folosită în mod obişnuit pentru a conecta staţiile de lucru şi dispozitivele
tip sfârşit de câmp. A doua opţiune este ARCNET, care este produsă pentru o viteză modest de
mare sau în versiunea mai lentă, cu preţuri mai scăzute. BACnet defineşte MS/TP, reţeaua
destinată să treacă peste cablurile torsadate. Proprietatea Echelon, reţeaua LonTalk poate de
asemenea să fie utilă. Opţiunile Ethernet, ARCNET, şi LonTalk toate pot sprijini o varietate de
suporturi fizice. BACnet, de asemenea, defineşte o conexiune dial-up sau „punct-la-punct”
numit PTP pentru utilizarea pe liniile de telefon sau conexiuni cablate EIA-232.
Un punct important este acela că mesajele BACnet sunt acelaşi indiferent de
LAN-ul, care este folosit. Aceasta face mai uşor de combinat tehnologiile LAN într-un
singur sistem. Scopul stratului reţelei este de a oferi un mod de a realiza aceste
55
interconexiuni. Este obişnuit în sistemele mari să combini reţelele de viteză mare (şi cost
ridicat) cu reţelele de viteză mică (şi preţ scăzut) într-un singur sistem. Un asemenea sistem
este ilustrat în figura 2, care, de asemenea, ne demonstrează că BACnet are o capacitate de a
acoperi o suprafaţă mai mare de reţea decât cea implementată folosind IP.


Fig. 2 Structură ierarhică pentru sistemele de control la clădiri

În general, mesajele BACnet pot fi transportate de orice tehnologie de reţea. Aceasta
înseamnă că tehnologii care încă nu au fost inventate vor putea, în viitor, să convertească
mesajele BACnet, şi vor putea fi integrate în sistemele existente în acelaşi mod în care
tehnologiile de reţea existente pot fi combinate astăzi. Lipsa de dependenţă a tehnologiei
existente este o foarte importantă caracteristică BACnet.
Structura obiect-orientat poate oferi o cale de a adăuga o funcţionalitate nouă
aplicaţiei pentru BACnet prin definirea de noi obiecte şi/sau servicii noi de aplicare. Acest
lucru se face pentru a adăuga funcţionalitatea necesară pentru sistemele de alarmă la incendiu.
Două noi obiecte BACnet, Zona de Viaţă Sigură şi Punctul de Viaţă Sigur, au fost dezvoltate.
Obiectul Zona de Viaţă Sigură reprezintă caracteristicile unui dispozitiv de detectare sau
enunţare. Obiectul Zona de Viaţă Sigură reprezintă statutul unei colecţii sau “zone” de
dispozitive salvatoare de vieţi. Când aceste obiecte detectează o alarmă, statutul de alarmă se
blochează până când este executată o comandă de resetare. Un nou serviciu de aplicaţii a fost
de asemenea dezvoltat, ceea ce asigură un mod de a reseta alarmele blocate şi să blocheze
dispozitivele de anunţare. Toate aceste noi completări au fost dezvoltate cu cooperarea
industriei din domeniul alarmelor de incendiu şi au fost aprobate de comitetul BACnet. Ele
momentan trec printr-un proces de revizuire publică şi este de aşteptat ca să fie aprobate ca o
parte din standardul BACnet.

2.2 Integrarea sistemelor de alarmă la incendiu cu celelalte sisteme
ale clădirii

Sunt multe motive pentru care sunt integrate sistemele de alarmă la incendiu cu alte
sisteme de control şi automatizări ale clădirilor (figura 3). Exemplele includ controlul fumului,
56
accesul de la un singur loc la informaţiile despre clădire, mentenanţă mai uşoară, senzor pentru
schimbul de informaţii, obţinerea de informaţii despre localizarea persoanelor pe durata unei
situaţii de urgenţă, şi asigurarea infrastructurii pentru noua tehnologie cu scopul de a
îmbunătăţii performanţele şi siguranţa.

Fig. 3 Sistemul de control şi automatizare al clădirii

Sistemul de detecţie la incendiu a fost integrat împreună cu yalele uşilor şi cu
ventilatoarele HVAC, dispozitivele de control pentru managementul fumului, sistemele de
alarmă de incendiu. Acest tip de integrare a implicat în principal sistemele HVAC cu volum
constant şi necesită doar poziţiile închis şi deschis la controlul ventilatoarelor şi amortizoarelor
pentru a fi setate la poziţiile deschise în totalitate sau complet închise.
Multe sisteme moderne HVAC sunt mult mai complexe. Sistemele de volum variabil
de aer sunt folosite pentru a reduce consumul de energie. Sistemele necesită algoritmi de
control sofisticaţi pentru a opera fie un ventilator de viteză variabilă în mod continuu sau
paletele ghid de intrare pentru a controla presiunea statică în conducta de alimentare cu aer.
Cutii de aer-variabil controlează fluxul de aer din conducta de alimentare în camere individuale
prin modularea amortizoarelor. Algoritmii de control pentru aceste sisteme sunt complicaţi şi
necesită blocare şi siguranţă pentru a preveni suprasolicitarea tubulaturii, în cazul în care
amortizoarele nu se deschid atunci când ventilatoarele sunt pornite. Managementul fumului este
mult mai complicat cu aceste sisteme şi depăşeşte capabilitatea majorităţii sistemelor de alarmă
la incendiu. Ceea ce devine necesar este o metodă pentru sistemul de alarmă la incendiu care să
comande sistemul de control HVAC pentru a introduce un modul de control al fumului şi a lăsa
controlorii HVAC să gestioneze echipamentul.
Noii senzori sunt dezvoltaţi pentru a recunoaşte elementele contaminate din aer
ceea ce poate reprezenta o semnătură a incendiului sau un hazard contaminat care constituie
o ameninţare la securitatea vieţii. Într-un sistem integrat, aceşti senzori ar putea fi folosiţi
de sistemul de control HVAC pentru a comanda succesiunea folosită de ventilare, fără a
avea impact asupra funcţiilor proprii de viaţă sănătoasă. Multiple folosinţe pentru aceeaşi
informaţie îl face mult mai eficient la cost pentru punerea în aplicare a noii tehnologii de
senzori.
57
În unele clădiri, sistemele de control-acces monitorizează locaţia ocupanţilor acestora.
Permiţând accesul la această informaţie, funcţionarea sistemelor de siguranţă ar putea fi foarte
utilă în caz de urgenţă. Personalul de intervenţie în caz de urgenţă ar trebui să ştie unde să caute
ocupanţii care au nevoie să fie evacuaţi. Ei ar putea reduce, de asemenea, riscul pentru propriile
persoane prin evitarea zonelor periculoase în care oamenii nu sunt prezenţi.
Sunt în curs de desfăşurare cercetări la Institutul Naţional de Standarde şi Tehnologie
(NIST) pentru a dezvolta o nouă generaţie de panouri inteligente de alarmă la incendiu care pot
face utilizarea datelor de la senzor din sistemul integrat pentru a calcula fluxul termic degajat
într-un incendiu. Folosind această informaţie, un model de incendiu într-un panou poate arăta
cum evoluează şi se răspândeşte incendiul. Personalul de intervenţie de urgenţă poate folosi
aceste anticipări pentru a planifica o strategie pentru lupta cu incendiul. Ar putea chiar să fie
transmise de sistemele clădirii la detaşamentul de pompieri sau la autospecialele de stins
incendiu astfel încât planificarea poate începe înainte ca personalul de intervenţie să ajungă la
amplasament. Poate însemna îmbunătăţirea timpului de răspuns, salvarea de vieţi şi reducerea
pierderilor de bunuri materiale.
Pentru toate aceste motive, integrarea sistemelor de alarmă la incendiu cu celelalte
sisteme ale clădirilor are foarte mult sens. Tehnologia este deja îndreptată în această direcţie şi
de forţa pieţei, care promovează tehnologiile noi în construcţii.

2.3 Alte probleme de integrare

Principalele probleme sunt date de asigurarea integrităţii sistemelor de alarmă la
incendiu în situaţii de urgenţă şi izolarea lor de interferenţe cauzate de defecţiuni ale sistemelor
de la alte clădiri sau din reţeaua de automatizare.
Menţinerea integrităţii sistemelor de alarmă la incendiu şi protejarea de eşecuri în
sisteme de construcţii reprezintă în primul rând o chestiune de practică în proiectarea
sistemului. Astăzi această problemă este gestionată prin utilizarea porţii de intrare pentru a
izola sistemul de alarmă la incendiu de amestecul din exterior. Toate componentele sistemului
de alarmă la incendiu trebuie să fie montate pe o latură a porţii de intrare şi să comunice
utilizând protocoalele de proprietate în acelaşi fel în care au făcut înainte de BACnet. Poarta de
intrare BACnet oferă o modalitate pentru alte sisteme de construcţii spre a obţine informaţii de
la sistemul de alarmă la incendiu, dar îl protejează împotriva interferenţelor din exterior, fără să
limiteze însă posibilitatea de integrare.
Prin selectarea adecvată a tehnologiei de reţea şi a utilizării optime a dispozitivelor de
interconectare locală şi folosind filtrarea traficului, problemele de interferenţă şi preocupările
de siguranţă cu privire la accesul la banda de reţea în caz de urgenţă pot fi eficient eliminate.
Sistemele de reţea de uz general utilizate recent nu prezintă niciun motiv pentru care nu pot fi
utilizate de sistemele de automatizare ale clădirii.
Procedurile de testare şi certificare a noilor sisteme de automatizare ar trebui să fie
mult mai rapide pentru implementarea acestor măsuri de siguranţă sporite. Prin combinarea de
bune practici de design, cu teste care asigură integritatea sistemului de alarmă la incendiu în
condiţii ce pot apărea în cazul în care practicile de proiectare sunt respectate, problemele de
siguranţă pot fi satisfăcute, fără a sacrifica avantajele integrării. În unele locaţii, proiectele
clădirilor necesită să fie modificate astfel încât să fie bazate pe criteriile de performanţă în loc
de cerinţe prescriptive.
În sistemele de alarmă la incendiu este foarte important să se asigure prin proceduri
faptul că numai personalul autorizat poate să blocheze sau să reseteze alarmele şi să efectueze
alte operaţiuni care afectează, în mod semnificativ, performanţa sau starea sistemului. Într-un
sistem integrat, ar putea fi multe staţii de lucru cu abilitatea să trimită mesaje la componentele
58
sistemului de alarmă la incendiu. Panourile de alarmă la incendiu trebuie să fie protejate de
întreruperi accidentale sau intenţionate de la alte dispozitive sau staţii de lucru din clădire.
BACnet furnizează mecanisme pentru autentificarea mesajelor, dar ele nu sunt puse în aplicare
pe scară largă. Aceasta este o altă problemă de design ce trebuie să fie abordată în viitor.

2.4 Activităţi internaţionale standard

După cum a fost declarat, BACnet a fost adoptat drept standard în Statele Unite şi ca
standard provizoriu în Comunitatea Europeană. Comisia Tehnică 205 a Organizaţiei
Internaţionale de Standardizare (ISO) a hotărât adoptarea BACnet drept standard internaţional.
A fost făcută ca o parte din activităţile Grupului de Lucru 3, Design-ul Sistemului de Control al
Clădirilor. Participanţii în aceste activităţi sunt reprezentanţi din Statele Unite, Europa, Japonia
şi Australia. BACnet este în prezent la etapa „Comitetul de Proiectare” (CD) şi este de aşteptat
să avanseze la etapa curentă „proiectarea standard internaţională”(DIS).
Activităţile ISO coordonate privind mentenanţa BACnet este în curs de desfăşurare în
Statele Unite. Se intenţionează să se încorporeze în standarde toate caracteristicile necesare
pentru obţinerea acceptării internaţionale a protocolului. Este, de asemenea, de aşteptat ca
viitoarele modificări care vin din partea procesului continuu de mentenanţă, să fie încorporate
în standardul ISO. Este realizat un efort care coordonează testarea BACnet şi certificarea
programelor în Statele Unite şi Europa. Există un puternic consens internaţional în ceea ce
priveşte circulaţia liberă a produselor BACnet pe piaţa din întreaga lume. Un standard comun şi
certificatele de recunoaştere bilaterale vor fi benefice în acest sens.


3. CONCLUZII

Sunt o varietate de motive importante pentru integrarea sistemelor de alarmă la
incendiu cu sistemele de automatizare ale clădirilor. Acestea includ controlul fumului, accesul
de la un singur loc la informaţiile despre clădire, mentenanţă mai uşoară, senzor pentru
schimbul de informaţii, obţinerea de informaţii despre localizarea persoanelor pe durata unei
situaţii de urgenţă, şi asigurarea infrastructurii pentru noua tehnologie cu scopul de a îmbunătăţi
performanţele şi siguranţa. Un protocol standard de comunicare este un component critic de
infrastructură pentru a face integrarea posibilă. BACnet este un asemenea protocol şi câştigă
popularitate pe tot globul.
Sistemele trebuie proiectate şi menţinute la niveluri care vor asigura integritatea
sistemului de alarmă la incendiu chiar şi atunci când alte componente din sistemul de
automatizare ale clădirii eşuează. Este de asemenea necesar să proiectăm un sistem astfel încât
lăţimea de bandă este disponibilă sistemului de alarmă la incendiu când se iveşte situaţia de
urgenţă. Cele mai bune orientări de practică pot rezolva aceste nevoi. Testarea UL şi
procedurile de certificare trebuie să fie actualizate astfel încât să se adreseze sistemelor
deschise integrate. În unele cazuri, proiectele clădirilor necesită să fie revizuite la abordările
bazate pe performanţă. Piaţa actuală a construcţiilor se îndreaptă deja către industria sistemelor
integrate. Tehnologia dezvoltată va indica, drept rezultat final, clădiri care sunt mai uşor de
controlat şi mai sigure pentru ocupanţi.






BIBLIOGRAFIE

1. ASHRAE 135. BACnet - A Data Communication Protocol for Building Automation and Control
Networks. American Society of Heating Refrigerating,and Air-Conditioning Engineers, Atlanta,
Georgia
2. NFPA 72. National Fire Alarm Code National Fire Protection Association,Quincy, Massachusetts,
1999
3. ENV 1805-1: European Comittee for Standardization
4. ENV 13321: European Comittee for Standardization
5. ISO 7498, Information Processing Systems - Open Systems Interconnection-Basic Reference Model,
International Organization for Standardization, 1984
6. Addendum to ASHRAE 135, First Public Review Draft, 2000, American Society of Heating,
Refrigerating, and Air-Conditioning Engineers, Atlanta, Georgia
7. Bushby, S.T., BACnet,
TM
A Standard Communication Infrastructure for Intelligent Buildings
Automation in Construction 6. Elsevier, pp. 529-540
8. www.sfpe.org
60



CASE DE LEMN. NOI TEHNOLOGII DE CONSTRUCŢIE

Locotenent-colonel conf. univ. dr. ing. Emanuel DARIE

Locotenent-colonel lector univ. dr. ing. Popescu GARIBALD

Locotenent asistent univ. dr. ing. Dragoş-Iulian PAVEL

Student sg. Marius RADU

Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”,
Facultatea de Pompieri



Abstract
In the paper, new wood buildings technologies are revealed. These innovations are very
important today, because of possible and important material and financial resources
economy. Looking at the prevention in the emergency situations, it is crucial to know the new
buildings technologies in order to adapt the modality of intervention in these cases.

Keywords: Wood Buildings, New Buildings Technologies, Prevention of the Emergency Situations.



1. ASPECTE GENERALE PRIVIND PĂDURILE DIN ROMÂNIA
Pădurea este aurul verde al pământului. De aceea, ea se bucură de un interes deosebit
în politica de dezvoltare durabilă a oricărei ţări, deşi în zilele noastre există o tendinţă mare de
despădurire.
Ţinându-se seamă de natura speciilor determinante ce intră în componenţa pădurilor,
zona forestieră din ţara noastră se împarte, de jos în sus, în trei zone:
1. zona stejarului;
2. zona fagului;
3. zona coniferelor.
Trebuie remarcat faptul că aceste zone nu sunt strict limitate, aşa încât pe măsura
înaintării de jos în sus îşi fac apariţia spontan, intercalându-se, speciile de arbori care sunt
caracteristice zonelor apropiate.
Pentru clarificarea particularităţilor fondului forestier al României este necesar să se
caracterizeze fiecare zonă în parte, astfel:

Zona stejarului
Are ca limită inferioară silvostepa, iar ca limită superioară zona fagului.
Climatul zonei stejarului este umed, precipitaţiile variază între 500–700 l/m
2
anual,
umiditatea relativă atmosferică mare, temperatura medie anuală între 9–11
o
C, vânturi
moderate.
În zona stejarului întâlnim următoarele specii lemnoase: stejar, gorun, stejar pufos. Pe
lângă speciile de mai sus în zona stejarului mai pot fii întâlnite şi altele, precum: jugastru,
alunul turcesc, ghimpele, nucul, arţarul, păducelul etc.
61
Zona fagului
Această zonă mai este numită şi „mantaua inferioară”. Zona fagului este cea mai
întinsă suprafaţă împădurită a ţării noastre, reprezentând peste 55% din aceasta.
Climatul zonei fagului este favorabil dezvoltării, precipitaţiile fiind destul de
numeroase, până la 1.000 l/m
2
anual. Temperatura medie anuală este mai scăzută, între 7–10
o
C, iar umiditatea relativă mai ridicată.
Pe lângă fag se mai întâlnesc următoarele specii: carpenul, frasinul, mesteacănul,
alunul, cireşul sălbatic etc.

Zona coniferelor
Este situată deasupra zonei fagului.
Climatul acestei zone este prielnic dezvoltării coniferelor, fiind caracterizat prin
precipitaţii abundente care cresc cu altitudinea, atingând un maxim spre limita superioară a
pădurilor, aproximativ 1.000–1.200 l/m
2
anual. Tempera medie anuală se menţine sub 8
o
C
menţinându-se la o valoare maximă pe versanţii sudici. Vânturile bat aproape în permanenţă
fără a produce doborâturi grave.
Această zonă este caracterizată prin pădurile sale pururea verzi, întunecoase, umede şi
monotone constituite din specii puţine, în care predomină molidul şi bradul. Dintre coniferele
spontane, în afara molidului şi bradului se pot întâlnii: pinul, tisa, zada, ienupărul.


2. CASE DE LEMN. NOI TEHNOLOGII DE CONSTRUCŢIE

2.1 Cerinţe esenţiale ale caselor din lemn. Ignifugarea lemnului

Potrivit legii numărul 123 din 2007 cerinţele esenţiale ale construcţiilor sunt
următoarele:
 rezistenţă mecanică şi stabilitate;
 securitate la incendiu;
 igienă, sănătate şi mediu;
 siguranţa în exploatare;
 protecţie împotriva zgomotului;
 economie de energie şi izolare termică.
În ceea ce priveşte cerinţa esenţială ,,securitate la incendiu” construcţiile trebuie să fie
proiectate şi executate astfel încât, în cazul izbucnirii unui incendiu în faza de utilizare a
acestora, să se asigure:
 stabilitatea la foc a construcţiei pentru o perioadă determinată;
 protecţia şi evacuarea utilizatorilor, ţinând seama de destinaţia construcţiei;
 limitarea pierderilor de bunuri;
 preîntâmpinarea propagării incendiilor;
 protecţia pompierilor şi a altor forţe care intervin pentru evacuarea şi salvarea
personalului surprins în interior, protejarea bunurilor periclitate, limitarea şi stingerea
incendiului şi înlăturarea efectelor negative ale acestuia.
Protecţia lemnului sub acţiunea focului se realizează prin tratarea cu substanţe
denumite ignifuge, care au scopul de a mării rezistenţa materialelor lemnoase la ardere. Prin
natura organică, aceste materiale (lemnul şi produsele din lemn) fac parte din categoria
substanţelor combustibile şi prin ignifugare nu pierd total această proprietate.
Tratarea lemnului cu substanţe ignifuge conduce la o întârziere a aprinderii. Efectul de
întârziere a procesului de ardere este limitat şi conduce în practică la prelungirea timpului
necesar pentru producerea incendiului, făcând posibilă luarea măsurilor de stingere.
62
2.2 Fundaţia caselor de lemn
 
Fundaţia reprezintă un subansamblu
structural proiectat să preia încărcările care
acţionează asupra construcţiei şi să le transmită
terenului de fundare.
Încărcările trebuie repartizate pe talpa
fundaţiei, astfel încât să nu se depăşească capacitatea
portantă a terenului, iar tasările care rezultă să fie cât
mai uniforme şi să poată suporta construcţia.


Fig. 1 Părţile structurale ale casei

Modul de realizare a fundaţiei depinde de preferinţele beneficiarului şi modul de
realizare a firmei de execuţie. Spre exemplu fundaţia casei din lemn poate fi de tip pahar
realizată până la adâncimea de îngheţ şi grinda armată de 30X40 cm, urmată de placa armată
sau dublu armată de 10 cm. Având în vedere că încărcarea fundaţiei pentru o casă pe structură
de lemn este de patru ori mai mică decât încărcarea pentru o casă tradiţională, se recomandă
pentru casă o fundaţie redusă, costurile acesteia reducându-se cu până la 25%. Elevaţia
standard a fundaţiei este de 30 cm.
În faza realizării fundaţiei se montează coloanele principale de apă şi scurgerile.
După realizarea fundaţiei, înainte de montajul structurii, partea care rămâne în exterior
se izolează (cu polistiren extrudat ) şi se hidroizolează.
Structura este prinsă de fundaţie cu buloane de 14–18 cm. Îmbinarea panourilor de
structură alăturate se realizează cu tije metalice, piuliţe şi şaibe.
 
2.3 Pereţii caselor din lemn
 
Reprezintă principalele elemente de rezistenţă şi stabilitate ale construcţiei care
asigură preluarea sarcinilor verticale din greutatea planşeelor şi a şarpantei, precum şi a
sarcinilor orizontale din seism şi vânt. Pereţii transmit aceste încărcări fundaţiei.
Pereţii caselor din lemn reprezintă un element cheie datorită funcţiilor pe care aceştia
le îndeplinesc:
– preiau sarcinile verticale din greutatea planşeelor şi a şarpantei;
– preiau sarcinile orizontale rezultate în urma acţiunilor seismelor sau a vântului;
– izolează termic;
– izolează fonic;
– asigură estetica construcţiei, prin diverse stiluri de
placare sau finisare.




Fig. 2 Structura pereţilor caselor de lemn

1. placaj exterior;
2. structură de rezistenţă din lemn (50 – 150 mm);
3. vată minerală de 50 mm, de 100 mm sau de 150 mm grosime;
4. barieră de vapori (folie PE);
5. placaj interior.
63
Tipuri de pereţi pentru casele din lemn:

Pereţi din bârne – caracteristici:
– pentru realizarea unor pereţi din bârne se pot folosi bârne cu grosimi diferite (120
mm, 160 mm şi 200 mm);
– pentru clima ţării noastre se pot folosi bârne de 160 mm ce asigură un indice de
confort termic suficient (k= 0.69);
– pentru zonele cu o climă foarte rece se poate opta pentru varianta de 200 mm.
Pentru o îmbinare cât mai eficientă, bârnele din lemn care formează pereţii casei sunt
străbătute de o serie de găuri având destinaţii precise, precum: montarea tijelor de strângere din
oţel galvanizat, altele pentru alinierea pereţilor, iar altele pentru montarea unor porţiuni din
traseele de instalaţii interioare.
O caracteristică a caselor din grinzi masive sau bârne de lemn este folosirea lemnului
prelucrat pe patru feţe. Aceste case sunt ridicate şi încheiate prin îmbinarea elementelor fără
cuie sau alte elemente metalice, rezultând la final o construcţie masivă şi compactă, ce asigură
un grad ridicat de izolare termică şi fonică.

Pereţi dubli – aceştia se pot realiza prin alăturarea a două straturi de lemn la o
anumită distanţă. Acest tip de perete dublu oferă avantajul montării traseelor pentru instalaţii,
în plus acest spaţiu va fi ulterior umplut cu material izolator.
Atât pereţii din bârne simpli, cât şi pereţii dubli presupun un anumit tip de îmbinare:
– asamblarea la colţ;
– asamblarea tip coadă de rândunică;
– îmbinarea în cruce;

Pereţi din panouri izolante tip sandwich – structura pereţilor din panouri tip
sandwich se realizează din dulapi (răşinoase) cu grosimea de 60 mm, asamblaţi în cadre
spaţiale modulare. Asamblarea lor se face cu ajutorul şuruburilor.


Fig. 3 Structura pereţilor tip sandwich

Spre deosebire de alte structuri, peretele de tip sandwich include pe lângă structura de
rezistenţă şi stratul de izolaţie, bariera de vapori, traseele instalaţiilor, precum şi straturile
interioare şi exterioare de finisaj. Ca şi în cazul pereţilor de cărămidă sau beton, pereţii caselor
din lemn se pot finisa cu aproape orice tip de finisaj.
64
2.4 Planşeele caselor de lemn
 
Planşeele sunt elementele de construcţie orizontale, care realizează preluarea
încărcărilor rezultate din greutatea oamenilor şi mobilierului şi o transmit pereţilor. În acelaşi
timp, acestea asigură conlucrarea pereţilor în plan orizontal şi distribuirea sarcinilor orizontale
datorate vântului şi seismelor.
Casele construite pe structură din lemn se particularizează prin excepţionale calităţi termo
şi fonoizolatoare ale planşeelor. Stratul izolator de vată minerală sau polistiren expandat reglează
transferurile de căldură pe verticală şi amortizează foarte eficient chiar şi zgomotele cele mai
stânjenitoare (călcătura unor pantofi cu toc înalt, tropăitul copiilor, căderea unui obiect greu).
Principalele elemente de rezistenţă ale planşeelor sunt grinzile. Grinzile sunt alcătuite
din dulapi de lemn (răşinoase), cu secţiuni de 50×150, 50×200, 50×250, 50×300 mm, dispuse
la interspaţii de 400-600 mm şi rigidizate în sens transversal, cu distanţiere din dulapi cu
aceeaşi secţiune. Acest sistem de grinzi şi distanţieri transversali împreună cu duşumeaua
alcătuiesc un ansamblu rezistent şi rigid, având o comportare de şaibă rigidă.
La partea superioară, pentru îmbunătăţirea comportării structurii de rezistenţă a
caselor din lemn la solicitări seismice sau la
solicitări ale vântului cu intensitate mare,
grinzile planşeelor se vor placa cu plăci
fibrolemnoase tip OSB sau cu două rânduri
de scânduri dispuse încrucişat la 45 de grade.
De curând s-au lansat pe piaţa
românească grinzile cu zăbrele din lemn cu
conectori metalici de tip multicui Posi-Strut,
pentru planşeele prefabricate.
Planşeul din lemn tip grindă cu
zăbrele placat cu OSB 3 de 22 mm la partea
superioară este cel mai inteligent sistem de
planşeu, atât pentru casele din lemn, cât şi
pentru casele de zidărie. Elasticitatea sporită
măreşte rezistenţa la cutremur a caselor din lemn. Aceste grinzi se pot folosi pentru realizarea
planşeelor caselor din lemn ca ultim planşeu peste ultimul etaj, în vederea realizării mansardei.
Grinzile Posi-Strut sunt un sistem deschis cu zăbrele. Asta înseamnă că grinda are o
talpă superioară şi una inferioară conectate cu zăbrele metalice uşoare. Se economiseşte astfel
materialul din mijlocul grinzii, unde din punct de vedere structural nu este necesar, creând
costuri suplimentare nedorite la celelalte
sisteme de planşee. Sistemele deschise
cu zăbrele reprezintă cele mai recente
soluţii calculate pentru planşeele rigide,
robuste, uşoare şi cu costuri optimizate.
Deoarece grinzile Posi-Strut
sunt calculate individual sunt luate în
considerare toate elementele care
interacţionează cu planşeul, precum
instalaţiile, scările, golurile, coşurile de
fum etc. Sistemul de grinzi Posi-Strut
vine pe şantier etichetat şi numerotat
individual cu planuri complete de
montaj. Golurile de scară sau alte goluri sunt deja realizate. Acestea conduc la o economie de
muncă pe şantier şi la eliminarea erorilor costisitoare. Dacă un perete portant are nevoie de
Fig. 4 Planşeu tip grindă cu zăbrele
Fig. 5 Instalaţii montate în grindă
65
punct de sprijin mai solid, atunci grinda Posi-Strut este pur şi simplu proiectată mai solid decât
grinda vecină.
Folosind grinzi Posi-Strut aveţi libertatea de a monta instalaţiile în planşeu în orice
direcţie. Electricianul sau instalatorul pur şi simplu amplasează componentele instalaţiilor unde
este necesar, fără să fie nevoiţi sa facă nicio gaură sau spărtură în beton.
Riscul de a face greşeli costisitoare, prin crearea unor goluri în locuri nepotrivite care
deteriorează integritatea structurală a grinzilor, este redus foarte mult.

2.5 Şarpanta caselor din lemn

Reprezintă elementul de închidere situat la partea superioară a construcţiei, având atât un
important rol practic prin protejarea clădirii de intemperii, cât şi un rol estetic, contribuind în mare
măsură la aspectul construcţiei, respectiv şi contra efracţiei. De altfel multe din construcţiile din
lemn se individualizează prin forma şarpantei. Şarpanta se compune din structura de rezistenţă,
stratul suport al învelitorii şi învelitoarea. Structura de rezistenţă a acoperişului se poate executa în
două variante, şi anume: şarpantă pe scaune şi şarpantă pe ferme.
Şarpantele pe scaune sunt alcătuite din popi şi pane din lemn ecarisat de răşinoase, cu
secţiuni de 90x90 mm, 90x135 mm, 135x135 mm, 135x180 mm, 135x230 mm care formează
împreună un cadru de rezistenţă rigid, întărit prin contravântuiri şi căpriori care se reazemă pe
pane, îmbinaţi prin chertate. Căpriorii au dimensiunile secţiunii de 50x90 mm, 50x135 mm,
50x180 mm, 50x230 mm.
Şarpantele pe grinzi cu zăbrele sunt alcătuite
din ferme cu zăbrele din lemn realizate din dulapi de
45x90 mm, îmbinaţi la noduri cu pene cu gheare, prin
presare. Grinzile cu zăbrele se contravântuiesc la talpa
superioară pentru a crea un cadru rigid în planul
învelitorii.
Detalii privind structura acoperişului cu
explicaţii sunt date în figura de mai jos:
1 – învelitoare;
2 – şipci din lemn;
3 – astereală (din scândură de 25 mm grosime);
4 – structura (căpriori având grosimea de 100 -150
mm). Între căpriori se inserează termoizolaţia din vată
minerală de 100 – 150 mm grosime);
5 – bariera de vapori (folie PE);
6 – placare interioară (gipscarton, OSB sau lambriu).

Avantajele şi dezavantajele caselor din lemn
Lemnul este de aproximativ şase ori mai izolant decât cărămida şi de aproximativ
15 ori mai izolant decât betonul, fapt ce conduce la economii de încălzire importante. De
exemplu, consumul mediu de energie al unei familii suedeze este cu 50% mai mic decât al unei
familii franceze.
Utilizarea lemnului permite realizarea unei importante economii de energie. În
vederea prelucrării acestuia se folosesc mult mai puţine resurse energetice decât pentru
prelucrarea altor materiale de construcţii, folosite la alte tipuri de construcţii:
– de 4 ori mai puţine decât pentru beton;
– de 24 de ori mai puţine decât pentru oţel;
– de 126 de ori mai puţine decât pentru aluminiu.
Din punct de vedere al comportării la cutremur, principiul de transmitere al greutăţii
caselor de lemn este acelaşi cu cel al structurilor în cadre, cu diferenţa că materialul folosit este
lemnul, care este mult mai elastic comparativ cu materialele de construcţii clasice. Acest fapt,
Fig. 6 Structura acoperişului pentru
case din lemn
66
împreună cu greutatea proprie redusă permite construcţiilor executate pe structură de lemn să
reziste la seisme cu magnitudine de peste 8 grade pe scara Richter.
Totuşi, în cazul nefericit în care se prăbuşeşte o casă din lemn, se creează mult mai
multe goluri de aer, adică de supravieţuire faţă de o casă din beton/cărămidă. Posibilitatea unei
prăbuşiri în cazul unei case din lemn în timpul unui cutremur este minimă, deoarece aceasta nu
este atât de grea precum o casă din cărămizi, aşadar nu va ceda sub propria greutate.
O casă din lemn este mai ieftină, uneori aproape la jumătate, dar întreţinerea ei în timp
este mai pretenţioasă. O casă de cărămidă este mai trainică şi rezistentă la incendii, dar în ea
iarna este mai rece şi vara mai cald decât într-o casă din lemn. O casă din lemn este mai
flexibilă şi mai puţin periculoasă în caz de cutremur, dar o casă din cărămidă nu este atacată de
carii, năpădită de furnici etc. şi exemplificările ar putea continua.
Avantajele caselor din lemn:
– sunt mai ieftine cu 30-40% decât cele din cărămidă. Gradul mare de industrializare
(sistem prefabricate) face ca preţul să fie şi mai scăzut;
– se execută rapid, într-o lună, maximum trei luni;
– sunt flexibile şi uşoare şi nu sunt periculoase în caz de cutremur;
– sunt bune izolatoare termic, vara fiind mai răcoroase, iar iarna mai călduroase.
Pierderile de căldură au fost calculate de specialişti ca fiind cu 30–40% mai mici decât la casele
din cărămidă. Popoarele nordice preferă această tehnologie, ceea ce demonstrează faptul că ele
sunt eficiente în lupta cu temperaturile foarte scăzute (casele norvegiene şi suedeze sunt
realizate după metoda sandwich);
– spaţiul interior poate fi uşor compartimentat sau modificat. Fiind case uşoare,
acestea nu necesită prea mulţi stâlpi de susţinere, ceea ce face ca spaţiul interior să fie uşor de
modelat. Ele nu sunt pretenţioase în ceea ce priveşte tipul terenului pe care pot fi amplasate; pot
fi construite şi pe terenuri slabe sau nisipoase. Instalaţiile pot fi ascunse în pereţi; pereţii fiind
prefabricaţi şi casele de lemn fiind construite de regulă după proiecte tip, se poate prevedea
traseul firelor de cablu sau a conductelor de utilităţi;
– străinii spun că sunt mai sănătoase, lemnul este un element natural, ecologic. Într-o
casă din zidărie poate apărea igrasia, condensul. Se spune că o casă de lemn ,,respiră” şi nu
suferă din cauza vaporilor.
Dezavantajele caselor din lemn:
– „trăiesc” mai puţin decât cele din cărămidă. Constructorii apreciază că durata de
viaţă a unei case din panouri de lemn este cu 20-30% mai scurtă decât a uneia din cărămidă;
totuşi, există biserici de lemn şi case bătrâneşti construite din lemn masiv, dar care au rezistat în
timp mai mult decât palatele din oraşe;
– nu asigură o izolare fonică perfectă;
– întreţinerea în timp este migăloasă şi cere bani; la un interval de cinci-şase ani
trebuie verificate cu atenţie şi făcute toate reparaţiile necesare; în plus, trebuie tratate împotriva
insectelor, iar dacă au lambriuri sau bârne la exterior, acestea trebuie lăcuite;
– nu pot fi prea înalte, o casă de lemn nu trebuie să aibă mai mult de două etaje,
conform specialiştilor, din punct de vedere al stabilităţii.




BIBLIOGRAFIE

1. www.mitek.ro;
2. Legea nr. 123 din 2007 pentru modificarea Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii.
67




CREAREA ŞI IMPLEMENTAREA PLANURILOR OPERATIVE
DE INTERVENŢIE ÎN FORMAT 3D ÎN S2AD


Căpitan lector univ. dr. ing. Aurel TROFIN
Student sg. Radu PAUL
Student sg. George ANTONACHE
Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”,
Facultatea de Pompieri



Abstract
This project presents S2AD (Integrated Decision Support System Information), which is a
system of decision support border and inter-institutional, which allows managing in real time
data concerning risk sources, and also intervention resources in case of calamities.
The system is composed of more modules that assure: operations management of evacuating
persons in case of emergency, identifying dangerous substances and the way of managing
them in case of an event, determining the best way to the intervention zone, emergency
management, specifically the registration in the system and the view of associated data (the
moment when it was produced, the event’s type, the location).
We are focusing on the module DIO in which we will try to implement some 3D plans of the
touristic objective from Băile Felix.

Keywords: 3D Emergency Plans, S2AD (Integrated Decision Support System Information),
Operation Plans



1. CE REPREZINTA S2AD?

S2AD (Sistemul Integrat Informaţional de Asistenţă Decizională) este un sistem de
asistenţă decizională transfrontalier şi interinstituţional care vine în completarea sistemelor
naţionale de asistenţă decizională. Acest sistem a fost derulat de către Direcţia Ape Crişuri, cu
sprijinul financiar al Uniunii Europene, în cadrul proiectului „Prevenirea inundaţiilor şi
reducerea urmărilor acestora prin fundamentarea deciziilor folosind un sistem informaţional
integrat”.
Acest proiect a apărut datorită necesităţii creării unei punţi informatice între
instituţiile cu rol de decizie în gestionarea unei situaţii de urgenţă, în scopul identificării si
activării rapide a resurselor disponibile.
În timp ce Direcţia Apelor CRIŞURI are responsabilitatea primară în urmărirea
cotelor apelor, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă CRIŞANA are responsabilitatea primară
în vederea prevenirii şi limitării efectelor în cazul unor inundaţi. S2AD este implementat la
nivelul ambelor instituţii şi permite schimbul de date în timp real atât între ele, cât şi între
echipajele de intervenţie şi punctul de comandă mobil.
68
2. ARHITECTURA SISTEMULUI


Fig. 1 Arhitectura hardware şi software a Sistemului Informaţional Integrat de Asistenţă Decizională

Partea software este formată din mai multe subprograme cu funcţii specializate şi bine
determinate.

Fig. 2 Arhitectura software a Sistemului Informaţional Integrat de Asistenţă Decizională
69

Fig. 3 Interfaţa S1AD

2.1 Modulul TEVAC este destinat gestionării operaţiunilor de evacuare, în caz de
urgenţă locală sau transfrontalieră. Este un instrument folosit pentru înregistrarea persoanelor
evacuate şi repartizarea acestora pentru cazare. Repartizarea persoanelor se face automat, în
funcţie de capacitatea spatiilor de cazare pe niveluri şi încăperi, preînregistrate anterior în
situaţia de normalitate şi a datelor persoanelor evacuate. Modulul realizează repartizarea
persoanelor urmărind cazarea în comun a familiilor, gruparea persoanelor din aceeaşi localitate
şi cazarea la etajele inferioare a persoanelor în vârstă.
2.2 Modulul MAPER (materiale periculoase) este destinat identificării substanţelor
periculoase, prognozei efectelor unor eventuale poluări accidentale sau accidente în care sunt
implicate aceste substanţe şi identificarea măsurilor de urgenţă ce trebuie întreprinse. Aplicaţia
permite determinarea automată a zonelor de izolare şi de protecţie care sunt generate direct pe
hărţile digitale, fiind evidenţiate clădirile vulnerabile din aceste zone: cum ar fi: grădiniţe, şcoli
sau spitale. Modulul permite gestionarea datelor privind operatorii economici care depozitează
sau produc materiale periculoase, informaţiile sunt preluate din planurile de urgenţă externă şi
din planurile operative de intervenţie.
2.3 Modulul RAPSO (rapoarte operative) este un instrument care permite generarea
automată a rapoartelor operative şi a celor de sinteză privind situaţiile de urgenţă produse.
Fiecare instituţie poate defini, în felul acesta, noi formulare în funcţie de modificările
legislative şi nevoile instituţionale.
2.4 Modulul DROP (drum optim) este dedicat calculării drumului optim către locul
de producere a unei situaţii de urgenţă. Acesta poate fi utilizat din dispecerate sau de către
echipajele mobile de intervenţie utilizând terminalele mobile, tablet PC-urile de pe
autospeciale. Acesta permite determinarea drumului optim către locul intervenţie, iar
eventualele blocaje produse ca urmare a lucrărilor sau a accidentelor de circulaţie sunt evitate
datorită introducerii acestor evenimente de către dispeceri în baza de date şi sunt folosite în
timp real pentru recalcularea drumul optim către locul intervenţiei. Modulul DROP are rolul şi
70
de identificare a celui mai apropiat echipaj mobil, de locul producerii unor situaţii de urgenţe
majore, când majoritatea forţelor de intervenţie nu sunt la subunităţi ci intervin pentru
rezolvarea unor alte evenimente.
2.5 Modulul EVRIS (evaluarea riscului) permite înregistrarea probabilităţii de
producere şi a distribuţiei geografice a efectelor probabile asociate fiecărui tip de eveniment de
urgenţă, este posibil astfel reprezentarea intuitivă a nivelului de risc ca produs între gravitate şi
probabilitate. Modulul EVRIS permite introducerea datelor privind efectele situaţiilor de
urgenţă în timp real pe durata producerii acestora.
2.6 Modulul MEPREV este dedicat transmiterii de mesaje SMS către telefoanele
mobile ale membrilor comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă din zonele afectate, ale
membrilor Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, ale reprezentanţilor instituţiilor cu
funcţii de sprijin, permiţând, de asemenea, alertarea personalului propriu de intervenţie al celor
două instituţii române partenere. Automatizarea completă a acestui proces degrevează
dispecerii de un volum important de muncă şi reduce radical durata transmiterii mesajelor, de la
5 ore la 15 minute. Mesajul este transmis simultan unui grup de persoane predefinit în aplicaţie
sub forma unor liste sau lanţuri de notificare. Mai mult decât atât aplicaţia monitorizează
răspunsurile primite de la persoanele notificate şi în cazul în care nu se recepţionează o
confirmare a primirii mesajului într-un interval de timp predefinit, permite escaladarea acţiunii
de notificare la un pe următorul nivel. De asemenea, modulul permite vizualizarea pe o hartă
tematică a stadiului procesului de alertare a persoanelor responsabile de zonele afectate.8
2.7 Modulul DIO (date de interes operativ) este modulul dedicat managementului
situaţiilor de urgenţă. Acesta permite înregistrarea în sistem a situaţiilor de urgenţă şi
vizualizarea stării sau datelor asociate evenimentelor raportate anterior. Fiecărei situaţii de
urgenţă înregistrată în sistem îi sunt asociate informaţii de interes operativ cu privire la:
momentul producerii, tipul evenimentului, localizare, subunitatea de intervenţie care trebuie
alertată şi date de contact. Acest modul este integrat cu Sistemul Naţional de Management al
Resurselor de Apă WIMS, care în momentul depăşirii cotei de pericol pe un curs de apă se
înregistrează în baza de date o alertă, acesta declanşează în sistemul S2AD generarea automată
a un eveniment care ulterior este preluat şi monitorizat. Modulul permite de asemenea
interfaţarea cu Sistemul de Management Informaţional pentru Situaţii de Urgenţă SMISU.

Fig. 4 Interfaţa modulului DIO (Date de Interes Operativ)
71
Aplicaţia DATE DE INTERES OPERATIV permite identificarea rapidă a datelor
privind un obiectiv pentru gestionarea intervenţiilor pe teritoriul judeţului Bihor (de exemplu
localitate, itinerar, stradă, repere etc.). Pentru uşurinţa identificării, datele au fost grupate în
cinci categorii (Grup de Intervenţie, Subunitate de Intervenţie, Unitate Administrativ –
Teritorială, Localitate, Stradă).

FUNCŢIILE MODULULUI DIO:
– aflarea rapidă a subunităţii de intervenţie care intervine în localitatea sau pe strada
căutată;
– vizualizarea rapidă a datelor de contact în vederea alarmării echipajelor de
intervenţie;
– localizarea georeferenţiată pe hărţi schematice cu afişare intermitentă a zonei;
– vizualizarea de hărţii digitale pentru o localizare exactă a situaţiei de urgenţă;
– afişarea pe hartă a elementelor specifice localizării (hidranţi, poduri, drumuri, ape,
relief);
– afişarea datelor conţinute de nomenclatoarele localităţilor şi a străzilor;
– afişarea rapidă a itinerariilor, distanţelor şi a timpilor de răspuns în situaţia
producerii situaţiilor de urgenţă;
– introducerea şi tipărirea notei de anunţ cu date necesare la locul intervenţiei;
– afişarea rapidă a datelor de contact a persoanelor cu răspunderi în domeniul
situaţiilor de urgenţă (Membrii Comitetelor Locale pentru Situaţii de Urgenţă, inspectori P.S.I.,
membri ai Serviciilor Voluntare);
– vizualizarea mărită a datelor de contact şi apelarea rapidă prin modem telefonic;
– obţinerea sintezelor legate de zone, raioane, sectoare de competenţă din punct de
vedere al protecţiei civile;
– sintetizarea datelor caracteristice unităţilor administrative;
– vizualizarea dotărilor Serviciilor Private şi a celor Voluntare pentru Situaţii de
Urgenţă;
– operare rapidă prin taste speciale (Pause, Insert, Backspace adânc, + , –);
– accesează datele actualizate prin aplicaţia ISUTEL- Date de contact.


3. REALIZAREA PLANURILOR OPERATIVE DE INTERVENŢIE
ÎN FORMAT 3D ŞI INTRODUCEREA ACESTORA ÎN DIO

Modulul DIO este realizat şi oferă informaţii de interes operativ până la nivelul
străzilor. Modulul nu este suficient de bine dezvoltat la următorul nivel de „zoom in” şi anume
la nivelul operatorilor economici, datele oferite despre aceştia sunt doar date de contact al
persoanelor în cazul producerii unui eveniment. Din cauza acestor neajunsuri în acest material
ne-am propus axarea pe completarea cu informaţii de interes operativ la nivelul operatorilor
economici, prin realizarea unui pachet de informaţii nestandardizat, care să difere în funcţie de
tipul operatorului economic, principalele tipuri de riscuri şi informaţiile care trebuie avute în
vedere în momentul realizării intervenţiei în cadrul agentului economic.
Datorită avantajului de a avea la îndemână tableta PC, pe timpul deplasări spre locul
intervenţiei şi pe timpul desfăşurării acesteia, este foarte util utilizarea acestor pachete de
informaţii în scopul optimizării acţiunilor de intervenţie şi fixarea din timp a procedurilor care
trebuie întreprinse la locul intervenţiei.
În cadrul acestei lucrări am executat un model de pachet de informaţii pentru un
operator economic din domeniul turismului, şi anume Hotel Poieniţa. Situat la 200 m distanţă
de centrul staţiunii Băile Felix, Hotelul Poieniţa dispune de: 14 camere single, 140 duble şi 4
72
apartamente. Hotelul are o sală de restaurant (300 de locuri), o bază de tratament (instalaţii si
proceduri de hidroterapie, kinetoterapie, electroterapie, termoterapie, elongaţii, inhalaţii-
aerosoli, masoterapie şi saună), salon de cosmetică, sală de conferinţe (80 locuri). Clădirea este
structurată pe cinci niveluri cu locuri de cazare, restaurant, recepţie, un nivel tehnic şi
hidroterapie.
În cazul unei intervenţii într-un asemenea obiectiv principalul element care trebuie
avut în considerare este factorul uman. Fiind un obiectiv turistic în interiorul acestuia sunt
multe persoane care nu cunosc configuraţia clădirii şi fiind în concediu vigilenţa acestora este
scăzută, din acest motiv trebuie acordată o atenţie deosebită evacuării persoanelor.
Pachetul de informaţii realizat este structurat astfel încât să ofere comandantului
intervenţiei informaţii utile şi strict necesare pentru realizarea în condiţii optime a intervenţiei,
şi anume:
-numărul căilor de evacuare;
-sursele interioare de apă;
-alte mijloace de stins incendii - în cazul acestui obiectiv singurele mijloace de stins
incendii sunt stingătoare portative cu spumă chimică;
-informaţii privind riscurile specifice care pot apărea pe timpul intervenţiei;
-informaţii care trebuie avute în vedere în momentul alegerii tipului de dispozitiv si
realizarea intervenţiei.
Aceste informaţii au fost realizate şi adaptate pentru fiecare dintre etajele clădirii. Pe
lângă aceste informaţii pachetul mai include şi planuri în format 3D, având configuraţia clădirii
pentru o mai bună vizualizare a detaliilor, necesare pentru a se putea determina din timp căile
de evacuare, accesul spre zona de intervenţie, vecinătăţile, pentru a se putea determina spaţiile
care trebuie protejate, amplasarea hidranţilor interiori.


Fig. 5 Informaţii specifice oferite pentru nivelul restaurant
73
4. CONCLUZII

Planurile operative de intervenţie asigură, profesioniştilor pentru situaţii de urgenţă,
informaţii utile privind căile de acces (unde sunt amplasate în obiectiv şi câte sunt), sursele de
apă (hidranţi interiori, exteriori, alte surse de apă), riscuri specifice obiectivului sau zonei de
intervenţie, locuri destinate pentru evacuarea utilizatorilor şi bunurilor de valoare şi nu în
ultimul rând configuraţia obiectivului ce permite o intervenţie mai rapidă şi eficientă;
Dispunând de aceste informaţii în timp util, pe timpul deplasării spre locul acţiunii
servanţii vor putea studia planurile obiectivului şi vor acţiona direct spre locul evenimentului
(focar), recunoaşterea efectuându-se pe două căi: prima făcându-se prin mijloace informatice:
dispecerat ISU ----> punct mobil de comandă ----> tablet PC (aflate în dotarea autospecialelor)
şi la ajungerea în obiectivul unde se intervine;
Acest sisteme moderne sporesc eficienţa servanţilor profesionişti şi asigură cu un
procentaj ridicat eforturile acestora pentru a salva persoanele, evacua bunuri materiale de
valoare şi protecţia mediului.



BIBLIOGRAFIE

1. Manualul privind implementarea S2AD
2. Managementul situaţiilor de urgenţă – Neacşa Florin
3. Manual utilizare Autocad
4. http://www.s2ad.ro/
5. http://www.s2ad.ro/Documente/Resurse/Brosura%20S2AD.pdf
6. http://www.finantare.ro/stire-14083-Finalizarea-proiectului-Prevenirea-inundatiilor-si-reducerea-urmarilor-
acestora-prin-fundamentarea-deciziilor-folosind-un-sistem-informational-integrat.html
74


DETECTOARE OPTICE DE FUM LINIARE

Locotenent-colonel conf. univ. dr. ing. Manuel ŞERBAN
Student sg. Ion SÎRBU
Student sg. Bogdan PASCARIU
Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”,
Facultatea de Pompieri


Abstract
Optical beam smoke detectors are a good way to protect large areas against unwanted events
such as fires. In this paper I will analyze these detectors, in terms of composition, mode of
operation, existing types and methods of placement in different situations.

Keywords: Smoke Detectors, Optical Beam, ECS, Fire, Light Beam, Shuttering



1. INTRODUCERE

Protecţia la incendiu este din ce în ce mai importantă. Distrugerile provocate de
incendii sunt cu multe ordine de mărime mai mari decât pierderile provocate prin efracţie, de
exemplu, pericolul pierderilor de vieţi omeneşti este foarte mare.
În cazul suprafeţelor foarte mari (hale, supermarketuri, biserici, depozite) folosirea
detectoarelor de fum clasice este aproape imposibilă. Unele standarde naţionale limitează
înălţimea la care se pot monta detectorii clasici la 10 m pentru protecţia persoanelor şi 15 m în
cazul protecţiei proprietăţilor. De asemenea, aria acoperită de un detector clasic, conform
standardelor, este un cerc cu rază de aproximativ 7,5 m. Pentru o acoperire completă a unei
suprafeţe, detectorii se montează la o distanţă de cca 7,5 m distanţă unul de celălalt.
Principiul de funcţionare al detectoarelor optice de fum este relativ simplu: emiţătorul
emite un semnal optic care este recepţionat de modulul receptor pentru cele cu emiţător şi
receptor separat, iar la cele cu reflectare semnalul optic este retrimis de către prismă. În
condiţiile în care vizibilitatea este redusă din cauza prezenţei fumului, se declanşează alarma.
Chiar dacă fumul se împrăştie pe o suprafaţă mai mare, probabilitatea de detecţie nu scade
semnificativ, pentru că detecţia nu este punctiformă. Aria supravegheată are lăţimea de 15 m şi
lungimea în funcţie de model, poate fi de 50 sau 100 m.
Exemplu: pentru a acoperi o suprafaţă de 100 m x 15 m, este nevoie de 16 detectoare
clasice, cu cablare/întreţinere aferentă. Aceeaşi suprafaţă se poate acoperi cu o singură barieră
de fum. În unele cazuri, datorită înălţimii tavanului (peste 10 sau 15 m), nici nu se pot folosi
detectoare clasice. La o înălţime aşa de mare fumul se împrăştie pe o suprafaţa mare,
detectoarele punctiforme nefiind capabile să detecteze prezenţa fumului. Detectoarele optice de
fum liniare (bariere IR) se pot monta până la o înălţime de 25 m.
Detectoarele optice de fum liniare sunt extrem de utile şi în mediu industrial, fiind
mult mai rezistente la impurităţi. În detectoare pătrunde şi se acumulează praful, fiind imposibil
de curăţat. Întreţinerea detectoarelor optice de fum liniare este însă mult mai simplă: se şterge
fereastra de praf şi impurităţi.
În concluzie, detectoarele optice de fum liniare (bariere de fum) sunt o opţiune de luat
în calcul, acolo unde detectoarele clasice nu se pot utiliza unde detectorii clasici nu fac faţă.
75
Pentru a evalua oportunitatea folosirii lor, trebuie luate în calcul şi costurile de montaj şi
întreţinere, mai mici decât în cazul detectorilor clasici.


2. DETECTOARE OPTICE DE FUM LINIARE

2.1 Alcătuirea detectoarelor optice de fum liniare
Detectoarele optice de fum liniare (bariere IR) au în componenţă următoarele
elemente:
– emiţătorul – sursa ce generează raze infraroşii şi le proiectează peste spaţiul de
protejat până la receptor;
– receptorul – senzor fotosensibil ce transmite semnalul către ECS;
– echipamentul de control şi semnalizare dedicat – analizează semnalul şi permite
activarea funcţiilor programate pentru a fi efectuate de ECS în caz de alarmă.


2.2 Clasificarea barierelor IR

În prezent există două tipuri de detectoare de fum cu
laser, şi anume:
a) Model emiţător/receptor
Emiţătorul (E) şi receptorul (R) sunt instalaţi la capetele
ariei de protejat (până în 100 de metri). Receptorul este conectat
la ECS situat la nivelul solului.
Avantaj: aliniere mai simplă, imunitate mai mare la vibraţii/mişcare.
Dezavantaj: cablarea se face la ambele capete.
b) Model emiţător – oglindă – receptor
Emiţătorul (E) şi receptorul (R) sunt conţinute în cadrul
unei singure unităţi. Fascicolul de lumină infraroşie transmisă este
reflectată înapoi de o oglindă (prismă) montată în celălalt capăt al
încăperii de protejat, dar distanţa dintre reflector şi unitate nu
trebuie să fie mai mare de 100 de metri. Receptorul este conectat
la un echipament de control care poate fi în aceeaşi unitate cu
receptorul şi emiţătorul sau instalat la nivelul solului.
Avantaj: cablarea se face la un singur capăt (la celalalt
capăt fiind un reflector prismatic).
Dezavantaj: eroarea la aliniere este dublă, sensibilitate la mişcare/vibraţii dublă faţă
de modelul cu receptor.

2.3 Conexiunea cu echipamentul de control şi semnalizare
Detectoarele de fum cu laser sunt
compatibile cu orice ECS, astfel pot fi
adăugate la orice sistem adresabil,
indiferent de modul de comunicare dintre
ECS şi detectoare. Liniile de
legătură(conductorii electrici) dintre sursa
de alimentare, ECS şi detectoare sunt
alimentate de curenţi slabi(12÷24V)
76
3. FUNCŢIONAREA DETECTOARELOR OPTICE DE FUM LINIARE

3.1 Elementele fascicolului detectoarelor optice de fum liniare

Zona centrală: regiunea efectivă
corespunzătoare centrului, care
conectează transmiţătorul cu
receptorul. Zona centrală conţine
suficientă energie infraroşie
pentru ca sistemul să funcţione-
ze.
Zona împrăştiată: în această
zonă nu este prezentă destulă
energie pentru a asigura
funcţionarea corespunzătoare a
sistemului.
Extremitatea fascicolului:
regiunea de tranziţie dintre zona
centrală şi zona împrăştiată.

Funcţionarea detectoarelor optice de fum liniare
Detectorul de fum cu laser funcţionează pe principiul obturării razei laser. Astfel în
condiţii normale elementul fotosensibil al receptorului primeşte fascicolul de lumină provenit
de la transmiţător. Detectoarele cu laser sunt sensibile la acumulările opace din raza de acţiune
ale acestora. O combinaţie de fum dens şi distanţa liniară din raza de acţiune poate crea această
obscuritate pe raza de lumină proiectată. Astfel obscuritatea produsă, în mare măsură, este cea
care produce întreruperea razei laser.


Condensarea poate fi considerată ca un fenomen care produce opacitatea. Deoarece
obturarea bruscă şi totală a razei laser nu e un fenomen tipic fumului, detectorul va semnala
aceasta ca pe o defecţiune nu o alarmă. De obicei, producătorul stabileşte nivelul de
sensibilitate, astfel minimalizându-se posibilitatea unei alarme nedorite cauzate de blocarea
razei laser de eventuale obiecte solide, cum ar fi o scară amplasată din greşeală în calea razei.
De asemenea, atunci când în raza de acţiune a laserului apar schimbări lente,
schimbări care nu sunt tipice fumului, detectorul va sesiza acest lucru şi nu va trimite semnalul
de alarmare mai departe spre ECS. Aceste modificări pot fi cauzate de condiţiile de mediu, cum
ar fi praf, murdărie etc.
Modificările cauzate de condiţiile de mediu sunt, de obicei, compensate printr-un
control automat al amplificării (ECS). La punerea în funcţiune a detectoarelor optice de fum
77
liniare, se presupune nivelul semnalului luminos la acel moment ca un punct de referinţă pentru
o stare normală.
Dacă calitatea semnalului luminos se degradează în timp, ECS-ul va compensa
această schimbare. Rata de compensare este limitată, pentru a se asigura că detectorul cu laser
îşi va menţine sensibilitatea, şi, de asemenea, va detecta incendiile lente sau mocnite.
Când ECS-ul nu mai poate să compenseze pierderea semnalului (datorită acumulărilor
excesive de praf sau murdărie) detectoarele de fum vor semnaliza ca defect în funcţionare astfel
încât să se efectueze întreţinerea echipamentului.
Exemplu: pentru a acoperi o suprafaţă de 100m x 15m, este nevoie de 16 detectori
clasici, cu cablare/întreţinere aferentă. Aceeaşi suprafaţă se poate acoperi cu o singură barieră
de fum. În asemenea situaţii barierele de fum sunt soluţia optimă. În unele cazuri, datorită
înălţimii tavanului (peste 10 sau 15 m), nici nu se pot folosi detectori clasici. La o înălţime aşa
de mare fumul se împrăştie pe o suprafaţa mare, detectorii punctiformi nefiind capabili să simtă
prezenţa fumului, detectorii cu laser se pot monta până la o înălţime de 25 m.


4. UTILIZĂRI PENTRU DETECTOARELE OPTICE DE FUM
LINIARE

4.1 Utilizări uzuale

Detectoarele de fum cu laser se folosesc pentru a supraveghea spaţii largi, unde
folosirea celor tradiţionale punctuale nu este rentabilă (instalare, cablare şi întreţinere),
permiţând acoperirea unei zone mari la un cost minim.
Detectoarele cu laser sunt de asemenea ideale pentru situaţii în care avem tavane
înalte, medii cu praf şi murdărie sau medii cu schimbare bruscă de temperatură.
Câteva exemple de aplicaţii: atriumurile, centre de expoziţie, centre comerciale,
clădiri istorice, biserici, muzee, hangare, depozite grajduri etc.

4.2 Utilizări speciale

Ca şi detectoarele punctuale detectoarele cu laser nu se pot folosi în aer liber. În aer
liber este imposibil de detectat fumul, datorită condiţiilor de mediu, cum ar fi: zăpadă, ploaie,
lapoviţă, ceaţă etc. Care pot îngreuna buna funcţionare a detectoarelor laser.
În astfel de zone se pot folosi detectoare de flacără sau de scânteie. Iată câteva astfel
de zone: rafinării, magazine cu lichide inflamabile, magazine de gaz inflamabil, platforme
industriale şi depozite, staţii de alimentare.

4.3 Amplasarea detectoarelor de fum cu laser

În funcţie de tipul acoperişurilor sau a înălţimii tavanului detectoarele de fum cu laser
vor avea o anumită amplasare. Aceste detectoare au, în general, o gamă de funcţionare de 100
de metri. Cu toate acestea, nu înseamnă că fascicolul de lumina infraroşie scade brusc după
100 de metri, dar începe să nu mai funcţioneze la capacitatea optimă. La detectoarele de fum cu
laser reflectate fascicolul de lumină infraroşie execută această distanţă de 100 metri dus-întors.
Pentru astfel de detectoare lăţimea recomandată de detectare de fiecare parte a axei fascicolului
de lumina cu infraroşu este de 7,5 metri pentru detectare in încăperi cu plafon plat.

Un detector de fum cu laser poate fi folosit pentru o arie de aproximativ 1.500 m
2
.
78
Detectoarele de fum cu laser sunt ideale pentru spaţii cu tavan înalt, în cazul în care
fascicolul de lumina infraroşie e puţin probabil sa fie obturat. Dar spaţiile cu plafonul ridicat,
cum ar fi: atriumurile, săli de sport, arene sportive, muzee, fabrici şi depozite nu sunt spaţii
unde sunt folosite exclusiv detectoarele de fum cu laser, ci se pot folosi şi alte tipuri de
detectoare.




O mare importanţă o reprezintă amplasarea corectă a detectoarelor cu laser pentru a
minimaliza timpul de detectare. Experimentele au arătat că fumul provenit de la un incendiu nu
se ridică în sus, datorită producerii unei diluări a fumului şi efectelor căldurii cu aer rece
provenit de la ventilatoare.
Timpul de semnalizare a unui incendiu depinde de localizarea detectorului cu laser
din încăpere, volumul şi densitatea fumului produs, construcţia clădirii, acoperişului,
modalităţile de ventilare din zona protejată.
Se recomandă montarea detectoarelor de fum cu laser la o distanţă de 0,3 – 0,6 metri
sub plafon pentru ca fascicolul de lumina infraroşie să fie in stratul de fum, deoarece deasupra
acestei zone se creează un strat de căldură static. Cu toate acestea, în cazul în care există
obiecte sub plafon care ar putea sa obtureze calea fascicolului fiind necesară ajustarea
transmiţătorului şi a receptorului, acesta poate fi determinat prin teste de fum. De asemenea,
trebuie luate în considerare efectele stratificării atunci când se amplasează detectoarele de fum
cu laser.
Sunt foarte multe moduri de amplasare a detectoarelor de fum cu laser. Cele mai
comune sunt descrise în paginile următoare.
79
4.3.1 Amplasarea detectoarelor în spaţii cu plafon drept


4.3.2 Amplasarea detectoarelor în poduri cu acoperiş într-o singură apă cu o
pantă mai mare de 4,5 grade




4.3.3 Amplasarea detectoarelor în spaţii cu fără plafon cu acoperiş în două ape cu
pantă mai mare de 4,5 grade
În astfel de situaţii gradul de acoperire lateral al detectoarelor cu laser se calculează în
funcţie de panta acoperişului, utilizând formula:
X = 7.5 + (7.5xφ/100) metri
De exemplu:
În cazul în care panta este de 20º acoperirea laterala va fi majorată de la 7,5 m de
fiecare parte a axei fascicolului de lumină, astfel:
X = 7,5+(7,5 x 20/100)
X = 7,5+(1,5)
X = 9 metri
80
Această regulă se aplică la creşteri de pantă de pană la 25º rezultând o distanţă
maximă laterală X de 9,375m, iar pentru locurile unde panta este mai mare de 25º se va folosi
distantă maximă admisă de 9,375m.




4.3.4 Amplasarea detectoarelor laser în atriumuri

Scopul acestei abordări este de a detecta masa de
fum, decât pentru detectarea stratul de fum ridicat. Pentru
aceasta abordare detectoarele de fum cu laser se vor
amplasa destul de aproape unele de altele pentru a se
asigura că se vor detecta norii de fum produşi de incendiu.
Distanţa (X4) dintre detectoarele de fum cu laser se
bazează pe lăţimea probabilă a norului de detectare la
înălţimea (X5), de obicei X4 este 25% din X5.
Dacă detectorul optic de fum liniar este amplasat într-un
atrium, sau lângă suprafeţe de sticlă sau suprafeţe lustruite,
receptorul sau reflectorul ar trebui amplasate astfel încât
fascicolul de lumină infraroşie să poată ajunge în cele mai
bune condiţii la receptor. În astfel de condiţii aparatele
folosite la detecţie pot fi asamblate şi în poziţie oblică astfel încât fascicolul de lumina reflectat
de emiţător trebuie sa fie returnat în condiţii bune la receptor.


5. CONCLUZII

Utilizarea barierelor de fum în majoritatea cazurilor unde este necesară detecţia pe
suprafeţe mari sau a spaţiilor cu înălţime mare, poate reduce considerabil multe dintre
problemele care pot apărea la instalare şi mentenanţă deoarece numărul de elemente necesar
este redus, şi de asemenea, echipamentele pot fi instalate şi pe pereţii laterali, care uzual sunt
mai accesibili decât tavanele. La instalare trebuie ţinut cont întotdeauna de datele de referinţă
oferite de producătorii echipamentelor pentru instalarea acestora, de condiţiile existente, date
pentru fiecare obiectiv şi de standardele impuse la nivel european.


BIBLIOGRAFIE

1. FIRERAY, Optical beam smoke detectors - Product guide, Hertfordshire, England, www.ffeuk.com
81




MĂSURI DE PREVENIRE A INCENDIILOR/EXPLOZIILOR LA
AUTOALIMENTATOARELE CARE ÎNCARCĂ/DESCARCĂ
CARBURANT ÎN STAŢIILE DE DISTRIBUŢIE A CARBURANŢILOR ŞI
CARE SE DEPLASEAZĂ PE DRUMURILE PUBLICE.
MĂSURI PENTRU CONTROLUL RISCURILOR DETERMINATE DE
ELECTRICITATEA STATICĂ

Locotenent-colonel lector univ. dr. ing. Garibald POPESCU
Student sg. Şandor CRISTIAN
Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza“,
Facultatea de Pompieri


Rezumat
În articol, se prezintă principalele măsuri de prevenire a incendiilor/exploziilor la
autoalimentatoarele care încarcă/descarcă carburant în staţiile de distribuţie a carburanţilor
şi care se deplasează pe drumurile publice şi măsuri pentru controlul riscurilor determinate
de electricitatea statică.



1. CONCEPTE/TERMINOLOGIE CARE REZIDĂ DIN LEGISLAŢIA
ÎN VIGOARE/CONEXĂ ŞI DE SPECIALITATE

Explozie – reacţie bruscă de oxidare sau de descompunere care produce o creştere de
temperatură, de presiune sau ambele simultan.
Incendiu – ardere autoîntreţinută care se desfăşoară fără control în timp şi spaţiu,
care produce pierderi de vieţi omeneşti şi/sau pagube materiale şi necesită o intervenţie
organizată în scopul întreruperii procesului de ardere.
A.D.R. – abreviere pentru „Acordul European referitor la transportul rutier
internaţional de mărfuri periculoase”; acesta a fost încheiat la Geneva la 30 septembrie 1957;
începând cu data de 1 ianuarie 1995, România respectă prevederile acestui acord la care a
aderat prin Legea nr. 31/1994, promulgată prin Decretul nr. 75/1994 al preşedintelui României
(publicat în Monitorul Oficial, partea I, nr. 136/31 mai 1994).
Risc de explozie – probabilitate de iniţiere a unei explozii; admite sinonimele: risc de
iniţiere a unei explozii; risc la explozie.
Risc de incendiu – probabilitate de iniţiere a unui incendiu; admite sinonimele: risc
de iniţiere a unui incendiu; risc de apariţie a unui incendiu; risc la incendiu; risc de izbucnire a
unui incendiu;
Risc de incendiu – criteriu de performanţă care reprezintă probabilitatea globală de
izbucnire a incendiilor, determinată de interacţiunea proprietăţilor specifice materialelor şi
substanţelor combustibile cu sursele potenţiale de aprindere, în anumite împrejurări, în acelaşi
timp şi spaţiu.
82
2. CONCEPTE/TERMINOLOGIE NEDEFINITĂ CARE REZIDĂ
DIN LEGISLAŢIA ÎN VIGOARE/CONEXĂ ŞI DE SPECIALITATE

Atmosferă explozivă; electricitate statică; electrizare; inflamabil; densitate de
sarcină termică; interval de explozie; energie minimă de aprindere; legătură de
echipotenţializare; limită de explozie; limită inferioară de explozie; limită inferioară de
inflamabilitate; limită superioară de explozie; limită superioară de inflamabilitate;
prevenire a incendiilor; priză de pământ; sursă de aprindere; temperatură de aprindere;
temperatură de inflamabilitate; zonă cu pericol de explozie; rezistenţă electrică de
dispersie a unei prize de pământ.


3. MĂSURI SPECIFICE DE PREVENIRE DATORATE
ELECTRICITĂŢII STATICE

La vehicularea/transvazarea carburanţilor (lichide inflamabile/combustibile), pentru
limitarea şi controlul riscurilor referitoare la încărcarea/descărcarea cu/de sarcini
electrostatice este necesar să se adopte principalele măsuri:
– legarea la pământ, în mod sigur, a tuturor părţilor metalice ale traseului prin care se
realizează vehicularea lichidelor inflamabile;
– legarea la pământ în mod eficient a corpului metalic al rezervoarelor în care se
transferă lichide combustibile;
– utilizarea de rezervoare cu capac plutitor, în scopul eliminării zonei gazoase de
deasupra lichidului combustibil, atunci când acest lucru este posibil;
– limitarea vitezei de transvazare a lichidelor combustibile în scopul menţinerii
curentului de încărcare electrostatică la valori care să confere siguranţă în exploatare
(intensitatea curentului de încărcare electrostatică este direct proporţională cu viteza de curgere
a lichidului);
– lichidele inflamabile trebuie să fie păstrate în stare curată şi anume, să nu conţină
particule de praf sau picături de apă, care, de regulă, sunt purtătoare de sarcină electrică
excedentară;
– se interzice transvazarea lichidelor inflamabile prin: site, ventile, diafragme etc.,
pentru a putea fi astfel limitate riscurile ca intensitatea curentului de încărcare
electrostatică, care poate fi generat de regimul de curgere, în cel mai defavorabil caz,
turbulent, să crească;
– autocisternele în care s-au transportat diverse produse petroliere vor fi descărcate de
sarcina electrică acumulată pe durata transportului, imediat după sosire, prin conectarea părţilor
metalice la pământ, înainte de începerea operaţiilor de încărcare/descărcare;
– se va acorda atenţie deosebită legăturilor la pământ de la rampele de încărcare/
descărcare; acestea trebuie verificate vizual, zilnic, iar periodic va fi determinată rezistenţa
electrică de dispersie a acestora (în conformitate cu reglementările în vigoare);
– este interzisă utilizarea ambalajelor din material plastic pentru păstrarea sau
transportarea produselor lichide combustibile;
– indicatoarele de nivel utilizate la autoalimentatoare, rezervoare etc. vor fi construite
din bronz/alamă;
– periodic se execută determinări/măsurători pentru rezistenţele de dispersie ale
prizelor de pământ şi ale continuităţilor la instalaţiile electrice, numai de către personal
autorizat în acest sens.
83
4. MĂSURI DE SECURITATE ŞI SĂNĂTATE ÎN MUNCĂ

Principalele măsuri de securitate în muncă sunt:
– utilizarea muniţiei aeronavelor în condiţii de siguranţă, fiind necesară, în acest sens
respectarea cerinţelor prevăzute de cărţile tehnice de exploatare;
– personalul care deserveşte aeronavele, trebuie să fie instruit din punct de vedere al
securităţii muncii, conform legislaţiei române în vigoare.


5. RISCURI/PERICOLE INERENTE/ASOCIATE/CONEXE

Principalele riscuri/pericole inerente/asociate/conexe sunt de: incendiu; explozie;
deces; vătămare corporală; fibrilaţie/electrocutare; inflamare; încărcare/transport sarcini
electrostatice/descărcare electrostatică; riscuri/pericole tehnice/tehnolgice (electrice,
mecanice, termice etc.); combinări de riscuri/pericole; riscuri/pericole mecanice;
riscuri/pericole electrice; riscuri/pericole termice; riscuri/pericole generate de zgomote;
riscuri/pericole generate de: vibraţii; radiaţii; materiale şi substanţe.



BIBLIOGRAFIE

1. Golovanov, N.; Popescu, G., ş.a. – Evaluarea riscurilor generate de descărcările electrostatice,
Editura Tehnică, Bucureşti, 2000
2. Golovanov, N.; Popescu, G. – Fenomene de încărcare electrostatică în industrie, ca surse de
incendii şi explozii, revista „Alo, 981!”, nr.8(52), 1996
3. *** O.M.I. nr. 108/01 09 2001, pentru aprobarea dispoziţiilor generale privind reducerea riscurilor
de incendiu generate de încărcări electrostatice D.G.P.S.I. - 004, publicat în Monitorul Oficial al
României nr. 597/ 24.09.2001
4. Popescu, G. – Elemente de fenomen privind producerea sarcinilor electrostatice la încărcarea sau
descărcarea cisternelor auto sau de cale ferată, revista „Alo, 981!”, nr. 6 (36)/1995
5. Golovanov, N.; Popescu, G. – Fenomene de încărcare electrostatică în industrie, ca surse de
incendii şi explozii, publicaţia “Îndrumător legislativ, economic şi tehnic”, nr. (428- 431)/1999
6. Popescu, G.– Încărcarea electrostatică a lichidelor inflamabile din instalaţiile de transport şi
stocare, revista Pompierii Români nr. 12/1992
7.*** SR ISO 8421 - 1/1999 – Protecţie împotriva incendiilor. Vocabular, partea 1: Termeni generali
şi fenomene ale focului
8.*** SR ISO 8421 - 1/A1/2000 – Protecţie împotriva incendiilor. Vocabular, partea 1: Termeni
generali şi fenomene ale incendiilor
9. Lepădatu, M. – Transportul rutier de mărfuri periculoase A.D.R., Editura I.F.P.T.R. Miercurea-Ciuc, 2000
10.***NP 004/2004 – Normativ pentru proiectarea, executarea, exploatarea/dezafectarea şi
postutilizarea staţiilor de distribuţie a carburanţilor la autovehicule (benzinării), Editura I.P.C.T.
S.A., Bucureşti 2004
11. *** Legea nr. 307/2006 – Legea apărării împotriva incendiilor, publicată în Monitorul Oficial al
României nr. 633 din 21.07.2006
12. Popescu, G.; Bălănescu., L. – Prevenirea incendiilor la autovehicule, Editura Ministerului
Administraţiei şi Internelor, Bucureşti, 2005
13.***Benga, M.; Popescu, G.; Vintilă, I. – Instruirea în domeniul situaţiilor de urgenţă, Editura
Măiastra, Târgu-Jiu, 2010
84


INSTALAŢII FIXE DE STINGERE
A INCENDIILOR CU FM200

Locotenent-colonel lector univ. drd. ing. Ionel Alin MOCIOI
Student sg. Iulian-Mihai SAVU
Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”,
Facultatea de Pompieri


Abstract
In this article is presented the fire extinguishing system using agent FM200. The system
caracteristics and extinguishing mechanism are developped according to environmental
safety standards and to protect the Earth ozone layer.

Keywords: Extinguishing System; Extinguishing Product; Fire



1. INTRODUCERE

Substanţa chimică gazoasă tip FM200 folosită la stingerea incendiilor este produsă
conform standardelor ISO 9002 şi trebuie să corespundă prevederilor standardului NFPA 2001
(pentru S.U.A.). FM200 este un produs de stingere gazos care este foarte potrivit pentru toate
sistemele de stingere cu inundare totală. Produsul de stingere este de fapt Heptafluoropropan
(formula chimică fiind CF3CHFCF3).
FM200 are următoarele caracteristici:
 acţiune rapidă: stinge incendiile înainte ca acestea să provoace pagube importante;
 curat: produsul nu lasă reziduuri şi nu afectează materialele şi echipamentele;
 inofensiv: utilizarea produsului nu este periculoasă pentru fiinţele umane;
 compact: FM 200 este înmagazinat în fază lichidă în cilindri, ceea ce înseamnă că
o mare cantitate de gaz poate fi înmagazinată într-un volum mic de stocare;
 nu atacă stratul de ozon al Pământului.
Fiind un produs sigur şi care poate fi utilizat pentru stingere în prezenţa oamenilor
FM200 trebuie să fie extrem de pur. În acest sens, se precizează următoarele proprietăţi:
 puritate moleculară: minim 99%;
 HCL echivalent, în concentraţie gravimetrică: maxim 3,0%;
 conţinutul de apă, în concentraţie gravimetrică: maxim 0,001%.
Proprietăţi chimice ale lui FM200
÷greutatea moleculară 170,03
÷numărul de înregistrare CAS 431-89-0
÷desemnarea ASHRAE HFC-227ea
Acest produs de stingere poate fi folosit la stingerea incendiilor din clasele A, B şi C.
Este recomandat ca produsul să nu fie utilizat la stingerea incendiilor cu ardere mocnită, care
formează cenuşă multă, a anumitor pulberi înalt reactive sau explozive sau la stingerea
combustibililor care conţin în molecula lor oxigenul necesar combustiei lor (nitraţi, pulberi
explozive). FM200 nu se utilizează în prezenţa acestor produse, deoarece în contact cu ele se
pot produce efecte distructive. La concentraţiile normale de utilizare, de ex. 8% de FM200 în
85
aer, conţinutul de oxigen al incintei de protejat scade de la 21% la 19,3%. Această mică scădere
a concentraţiei de oxigen nu reprezintă un pericol pentru organismul uman.
Efecte adverse pot apărea de la o concentraţie mai mare de 10,5% de FM200 în aer.
Având influenţe asupra organismului uman, într-o incintă unde concentraţia este mai mică de
9% (% pe volum) este recomandată evacuarea, iar la o concentraţie de 9%-10,5% evacuarea
trebuie să fie posibilă sub un minut.
Măsurile de siguranţă ce trebuie luate pentru evacuarea persoanelor din diferite tipuri
de incinte (conform NFPA 2001 şi EPA) sunt prezentate în tabelul nr. 1.

Tabelul 1 – Măsuri de siguranţă pentru evacuarea persoanelor din incinte,
la utilizarea FM200
Tip incintă
Concentraţia volumică de
substanţă tip FM200 în aer
[%]
Măsuri de siguranţă
Incintă în mod normal
ocupată
C < 9%
9% < C < 10,5%
Evacuare recomandată
Evacuare posibilă sub 1 minut
Incintă în mod normal
neocupată
C > 10,5%
Evacuare posibilă sub 30s, sau
trebuie folosite aparate de respirat

Instalaţiile fixe de stingere a incendiilor cu substanţe de stingere tip FM200 se pot
utiliza în sistem de:
 inundare totală;
 stingere locală.
Sistemul de inundare totală este folosit pentru stingerea incendiilor în incinte închise,
iar atunci când nu sunt îndeplinite condiţiile necesare se utilizează sistemul de stingere locală.
Sistemele de stingere cu FM200 se folosesc, în special, pentru obiective, cum ar fi:
telecomunicaţii, săli de calculatoare, biblioteci, camere de comandă, arhive, teatre, exploatări
petroliere. Un exemplu în acest sens este prezentat în figura 1.

1. sistemul automat de alarmă;
2. sistemul manual de alarmă;
3. echipamentul de control şi semnalizare;
4. echipamentul acustic de alarmă;
5. echipamentul optic de alarmă;
6. agentul de stingere;
7. duzele de refulare ale instalaţiei.



Fig. 1 Sistem de stingere FM200


Clorofluorocarburile şi compuşii cu conţinut de brom, ca de exemplu halonii (halon
1301; halon1211. Acestea au o toxicitate mică, sunt neinflamabile, necorozive şi este
compatibil cu alte substanţe. În plus faţă de altele, oferă proprietăţi termodinamice şi fizice care
le fac ideale pentru o varietate mai largă de utilizări. CFC-urile au fost utilizate ca agenţi
frigorifici, substanţe de înfoiere pentru spume fluoroproteinice, substanţe de curăţare pentru
componente metalice şi electronice şi în multe alte aplicaţii. Halonii au fost folosiţi ca produse
de stingere a incendiilor şi de eliminare a posibilităţii apariţiei exploziilor, de protecţie a
86
echipamentelor şi materialelor de mare valoare şi sunt introduse în stingătoare portabile, în
sisteme cu inundare totală şi sisteme de inundare punctuală/locală.
Cu toate acestea, stabilitatea atmosferică a acestor produse şi conţinutul de brom
şi/sau de clor au dus la distrugerea parţială a stratului de ozon. În consecinţă, DuPont a oprit
producerea de CFC şi haloni şi a introdus alternative ecologice acceptabile, asemeni lui
FM200. Acesta nu conţine brom sau clor şi, ca urmare, nu contribuie la distrugerea stratului de
ozon. De exemplu, FM200 are un potenţial de distrugere a stratului de ozon nul.
FM200 este clasificat ca un înlocuitor acceptabil pentru halonul 1301 şi halonul 1211
prin Programul de noi politici alternative al Agenţiei Statelor Unite pentru Protecţia Mediului.
FM200 este un produs de stingere a incendiilor prin inundare totală, utilizat în sisteme
fixe şi portabile stingere. Este necoroziv, nu conduce electricitatea, nu prezintă reziduuri şi este
caracterizat ca având o toxicitate redusă.


2. MECANISMUL DE STINGERE

2.1 Acţiunea de stingere

În general, substanţele de stingere a incendiilor acţionează asupra unuia din cele trei
elemente care fac posibilă combustia, respectiv:
 carburantul;
 comburantul;
 sursa de aprindere.
Acţiunea FM200 asupra incendiului este de tip chimic şi se realizează prin inhibarea
reacţiilor de oxidare ce se produc între combustibil şi oxigen.
În timpul descărcării apar şi efecte termice: gazul, circulând în fază lichidă prin
conducte, se transformă în vapori la destinderea prin duzele de refulare din incinta protejată.
Destinderea substanţei de stingere este însoţită de o scădere a temperaturii din incinta protejată.
Răcirea în continuare a atmosferei face ca aerul să condenseze, creând o ceaţă groasă, după
refulare. Datorită eliberării rapide a agentului gazos, în incintă presiunea creşte. De fapt, având
în vedere efectul de răcire, suprapresiunea în cameră datorată produsului de stingere este de
aproximativ 1 mbar.
Prin mecanismul de stingere al FM200 are loc descompunerea unor molecule.
Produsul de descompunere esenţial este acidul fluorhidric (HF). Pericolul asociat cu produsele
de descompunere al FM200 depinde de concentraţia de HF din cameră. Concentraţia de acid
fluorhidric depinde de raportul dintre mărimea incendiului şi volumul camerei şi de timpul
scurs pentru detecţia şi stingerea incendiului.
Emanaţia de HF are un miros iritant chiar şi în cantităţi mici. Acest miros constituie
un indiciu pentru personal de a nu intra în cameră decât după ce aceasta a fost complet
ventilată. În plus, produsele rezultate în urma arderii pot fi toxice şi, de aceea, personalul
specializat care intră în cameră după stingerea incendiului trebuie să fie echipat cu aparat
autonom de respiraţie.

2.2 Descrierea sistemului de stingere

Instalaţiile fixe de stingere cu FM200 sunt instalaţii folosite la stingerea unui focar de
incendiu, depozitarea substanţei de stingere în stare lichidă făcându-se în recipiente – butelii de
înaltă presiune, la temperatura mediului ambiant de 21° C, presiunea de lucru fiind cuprinsă
între 42 şi 45 bari. Pentru calcule, presiunea de înmagazinare se consideră egală cu 42 bari.
87
Instalaţiile fixe de stingere cu FM200 se compun din:
 recipiente (butelii) cu FM200, grupate în două sisteme de alimentare:
- sistem de alimentare principal (baterie activă principală);
- sistem de alimentare de rezervă (baterie activă de rezervă).
 colector de substanţă de stingere de tip FM200 (sau conducte colectoare în cazul
sistemelor cu mai multe baterii principale sau de rezervă);
 dispozitive de acţionare;
 dispozitive şi echipamente de semnalizare şi comandă;
 conducte pentru transportul şi distribuţia substanţei de stingere;
 duze (ajutaje) pentru refularea FM200;
 aparatură pentru control.
Centrala de semnalizare şi stingere a incendiului este o centrală autonomă pentru
comanda automată a sistemelor de stingere a incendiilor cu FM200, permiţând monitorizarea
activării vanelor şi oferind informaţii precise în cazul operării în regim de urgenţă. Instalaţia
este echipată cu detectoare de fum cu cameră de ionizare şi detectoare de fum optic. Aceste
detectoare automate de incendiu semnalizează foarte rapid incendiul în centrala de stingere.
Alarmarea se face cu ajutorul sirenelor şi panourilor luminoase.
Deversarea agentului de stingere în incintă este semnalizată în centrală. Bateria activă
principală se dimensionează în funcţie de volumul încăperii şi de destinaţia acesteia. Bateria
poate fi acţionată electric sau manual. Bateria activă de rezervă este identică cu cea activă.
Dacă incendiul nu se stinge din diverse motive, dacă reizbucneşte sau apare o defecţiune la
bateria activă principală, atunci, prin comutatorul manual de transfer al alarmei se acţionează
electric butelia activă de rezervă. Existenţa bateriei active de rezervă este obligatorie.
Instalaţia de ventilare-exhaustare a produselor, ce ar rezulta în urma unui eventual
incendiu, este obligatorie la incintele închise protejate cu instalaţii fixe de stingere. Această
instalaţie trebuie să fie alta decât instalaţia normală de ventilare sau climatizare a clădirii.
Evacuarea produselor ce ar rezulta în urma unui eventual incendiu se face numai în exteriorul
clădirii. Incinta de amplasare a staţiei de butelii (recipiente) cu agent de stingere trebuie să fie
prevăzută, în mod obligatoriu, cu instalaţie de ventilare-exhaustare.
Instalaţia de stingere este echipată cu detectoare de fum cu cameră de ionizare şi
detectoare optice de fum. La semnalizarea unui detector, centrala de semnalizare declanşează
„pre-alarma”, iar atunci când două detectoare (aparţinând fiecare unei bucle diferite de detecţie)
semnalizează simultan sau sunt acţionate de un buton de incendiu, centrala de semnalizare
declanşează comanda de stingere. După o temporizare, variind între câteva secunde şi două
minute, centrala trebuie să dea comanda pentru declanşarea stingerii, prin deschiderea vanei de
sector corespunzătoare incintei în care a izbucnit incendiul şi apoi acţionează vana de pe
recipient (butelie) pentru deversarea substanţei de stingere.

2.3 Condiţii generale privind executarea instalaţiilor de stins incendii
cu FM200

Condiţiile generale privind executarea instalaţiilor de stins incendii cu FM200 sunt
următoarele:
 trebuie asigurate condiţii pentru depozitarea în siguranţă a subansamblelor
instalaţiei, a echipamentelor şi materialelor, până la terminarea montajului şi punerii în
funcţiune a instalaţiei;
 înainte de montarea conductelor şi a celorlalte accesorii aferente acestora, se va
verifica starea lor, neadmiţându-se trecerea la montaj dacă prezintă modificări ale formei sau
secţiunii acestora;
88
 se iau măsuri pentru ca, în interiorul conductelor, să nu pătrundă corpuri străine,
care ar putea stânjeni transportul sau refularea substanţei de stingere;
 reţele de distribuţie pe care se montează duzele vor fi fixate rigid cu ajutorul
bridelor pentru a fi în măsură să preia efortul de reacţie produs la refularea substanţei de
stingere prin duze. Conductele de transport şi distribuţie a substanţei de stingere se conectează
la instalaţiile de legare la pământ;
 buteliile cu scăpări de FM200 nu se montează în instalaţie, se înlocuiesc şi se
trimit la verificat;
 după montare conductele se curăţă, iar înainte de montarea duzelor se suflă cu aer
sub presiune (sau alt gaz) pentru îndepărtarea eventualelor corpuri străine pătrunse accidental.
La montajul duzelor de deversare se are în vedere ca acestea să nu se astupe cu praf sau cu alte
materiale;
 după executarea instalaţiilor de stingere are loc o verificare a rigidităţii îmbinărilor
prin probe hidraulice, de rezistenţă la presiune şi probe de etanşeitate cu aer comprimat.
Pentru fiecare instalaţie de stins incendii, trebuie întocmite şi afişate instrucţiuni de
exploatare privind:
 modul de înlocuire a recipientelor şi de transport;
 instruirea personalului operator;
 declanşarea inundării cu substanţă de stingere, indicându-se condiţiile iniţiale
obligatorii în care trebuie să se găsească întotdeauna instalaţia;
 operaţiunile obligatorii înaintea declanşării şi manevrele operaţiei de declanşare;
 operaţiile specifico-administrative de restabilire a stării normale de funcţionare.


3. SIGURANŢA ÎN UTILIZARE

Utilizatorii de FM200 ar trebui să studieze şi să înţeleagă importanţa siguranţei
materialelor şi a specificaţiilor tehnice. Copii ale FM200 pot fi obţinute de la serviciul de clienţi
DuPont în Elveţia sau de la birourile internaţionale ale companiei.

3.1 Măsuri de precauţie în utilizarea FM200

Respectarea regulilor de mânuire a FM200 sunt stricte, astfel:
 se foloseşte echipamentul de protecţie: mănuşi, ochelari, încălţăminte adecvată
atunci când deplasăm recipientele;
 se evită contactul cu pielea a FM200, deoarece poate provoca degerături;
 a nu se încălzi un recipient la o temperatură mai mare de 52° C;
 a nu se reumple cilindrii fără aprobarea DuPont;
 să nu se folosească un magnet sau lanţuri pentru a ridica recipientele; ridicarea se
poate face numai folosind o platformă care să poată ridica recipientele;
 să nu se folosească recipientele ca suluri, suporturi sau în orice alt scop decât cel
iniţial;
 să nu se umble la dispozitivele de siguranţă de la valve sau recipient;
 protejaţi recipientele de alte obiecte care rezultă din tăieri sau prin abraziune;
 a nu se încerca să se repare sau modifica recipientele sau valvele;
 să nu se forţeze racordurile dacă nu se potrivesc; asiguraţi-vă că filetele de la
regulator sau alt echipament auxiliar sunt aceleaşi cu cele ale valvelor de ieşire;
 valvele se ţin strânse bine cu capetele acestora ferite de locul unde se foloseşte
recipientul;
89
 atunci când se depozitează recipientele afară, depozitaţi-le sub un acoperiş şi
protejaţi-le de condiţiile meteo nefavorabile;
 a se folosi un sistem de recuperare a vaporilor pentru a colecta FM200 după liniile
de transfer după descărcare.

3.2 Acţiunea prin inhalare asupra organismului

a) Inhalarea
FM200 nu prezintă riscuri acute sau cronice, atunci când este manipulat în
conformitate cu recomandările DuPont şi atunci când expunerea este menţinută sub limite.
Cu toate acestea, inhalarea în concentraţii mari de vapori FM200 provoacă depresie
temporară a sistemului nervos, cu efecte anestezice, cum ar fi ameţeală, dureri de cap, confuzie,
pierderea coordonării şi chiar pierderea cunoştinţei. Expunerea mai mare la vapori poate
provoca modificarea temporară a activităţii inimii cu puls neregulat, palpitaţii sau circulaţie
inadecvată. Abuzul intenţionat sau deliberat prin inhalare poate cauza moartea.
Dacă o persoană se confruntă cu oricare din simptomele iniţiale, aceasta ar trebui
mutată la aer curat şi să îşi păstreze calmul. Dacă nu respiră, se face respiraţie artificială. Dacă
respiraţia este dificilă, se poate monta o mască de oxigen. Se solicită asistenţă medicală de
urgenţă.

b) Sensibilitatea cardiacă
În cazul în care sunt inhalaţi vapori la o concentraţie de 105.000 ppm şi mai mare,
inima poate deveni sensibilă la adrenalină, ceea ce poate să conducă la nereguli cardiace şi,
eventual, efecte de blocaje cardiace.
Probabilitatea acestor probleme cardiace, în creştere, apar în cazul în care persoana
este sub stres emoţional.
Pragul de sensibilizare cardiac, este cel mai scăzut nivel observat cu efecte adverse
pentru FM200 este 105.000 ppm (10,5%) şi nivelul observat cu niciun efect advers observat
este 90.000 ppm (9%).

c) Contactul cu pielea şi ochii
La temperatura camerei vaporii de FM200 au un efect mic sau niciun efect pe piele
sau ochi. Cu toate acestea, în formă lichidă, FM200 poate îngheţa în contact cu pielea sau ochii,
provocând degerături. În cazul în care contactul cu lichidul se produce, se umectează zona
expusă cu apă călduţă, nu rece sau fierbinte. În toate cazurile, se solicită asistenţă medicală cât
mai curând posibil. Se va purta întotdeauna echipament de protecţie atunci când există un risc
de expunere la stropirea cu lichide FM200. La manipularea FM200 se vor purta echipa ochelari
şi mască de protecţie.



BIBLIOGRAFIE
1. Specificaţia tehnică DuPont FM-200 (HFC-227ea) Fire Extinguishing Agent – Properties, Uses,
Storage, and Handling
90



DISPOZITIVE PORTABILE DE PULVERIZARE A APEI

Locotenet-colonel lector univ. drd. ing. Corina BĂLAN
Locotenet-colonel conf. univ. dr. ing. Manuel ŞERBAN
Student sg. Călin DOMŞA
Student sg. Adrian MĂROIU
Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”,
Facultatea de Pompieri



Abstract
This work presents some of the protection and portable extinguishing devices with water
spray. Spraying water in comparison with compact jet is done in order to increase the ratio of
external surface of the droplets and their mass to obtain a better contact between water and
environment in the furnace. So results a fire extinguisher faster.

Keywords: Installations, Water Spray, Temperature, Fire, Extinguishing, Device



1. INTRODUCERE

Pulverizarea apei, în comparaţie cu jetul compact se realizează în scopul creşterii
raportului dintre suprafaţa exterioară a picăturilor şi masa lor, şi pentru intensificarea
transferului de căldură. Astfel, rezultă o stingere mai rapidă a incendiului.

2. DISPOZITIVUL PORTABIL DE STINGERE CU APĂ
PULVERIZATĂ (HiPress)

Domeniile de utilizare a dispozitivului de stingere cu apă pulverizată sunt:
– incendii de apartamente;
– incendii la autovehicule aflate în parcări sau implicate în accidente rutiere;
– incendii de gaze sau butelii presurizate cu substanţe inflamabile etc.
Multe dintre intervenţiile pompierilor sunt la incendiile de mică anvergură
(autoturisme, apartamente etc.). Procedurile de stingere utilizate până în prezent implică o
cantitate mare de echipament, personal şi substanţe de stingere, care de cele mai multe ori
produc pagube mai mari decât incendiul propriu-zis.
Aceste probleme au fost, în parte, rezolvate prin utilizarea dispozitivului portabil de
stingere a incendiilor cu apă pulverizată la înaltă presiune HiPress. Utilizarea unei cantităţi mici
de apă sau altă substanţă de stingere (apă aditivată, spumant etc.), o singură persoană care
acţionează dispozitivul şi eficienţa mărită la stingere sunt principalele avantaje ale utilizării
acestui dispozitiv.
Principiul de stingere este extrem de simplu. Prin ejectarea agentului de stingere la
presiune înaltă, lichidul este vaporizat în picături foarte fine de apă, de ordinul a 100-150
microni. Astfel puterea de acoperire a flăcărilor este mare, absorbţia căldurii făcându-se cu o
cantitate apreciabil mai mică de apă. Apa din butelie este antrenată prin intermediul aerului
presurizat într-o butelie la 200 sau 300 bari.
91
Principiul de funcţionare al aparatului este prezentat în fig. 1:

Fig. 1 Principiul de funcţionare a dispozitivului de stingere cu apă pulverizată

Elementele componente ale dispozitivului, precum şi schema detaliată a acestuia sunt
prezentate în fig. 2:

Legendă:
1. mâner de purtare;
2. disc de siguranţă;
3. valvă de descărcare (supapă de presiune);
4. capac;
5. aer comprimat (încărcătură de propulsie);
6. învelitoare;
7. ştuţ tubular de racordare, pentru umplere;
8. indicator de presiune pentru butelia cu aer
comprimat;
9. agent stingător;
10. rezervor de presiune cu volum de umplere de 6 sau
10 litri, reîncărcarea se face în 60 s, timpul de reacţie
33 sau 20 s;
11. conductă de alimentare;
12. dispozitiv de fixare a buteliei;
13. butelie de aer comprimat de 2l/200 bar sau 2l/300
bar (poate fi umplută prin intermediul unei alte butelii
în cascadă);
14. suport de protecţie;
15. mufă de conectare rapidă;
16. robinet;
17. valvă de sens;
18. furtun de presiune (debitul substanţei de stingere
10,9 sau 31 l/min);
19. pistol de refulare de înaltă presiune (presiunea de
funcţionare 24 bar sau 31 bar, bătaia jetului 10 m sau
12 m).

Pentru a îmbunătăţi şi mai mult
capacitatea de stingere, în butelie se pot adăuga
diverşi aditivi care fac posibilă stingerea incendiilor de lichide combustibile.
92
Formele jeturilor obţinute prin utilizarea dispozitivului portabil de stingere cu apă
pulverizată(Hi Press) sunt prezentate în fig. 3:

Fig. 3 a) jet compact Fig. 3 b) jet pulverizat


3. TEHNOLOGIA IFEX

Tehnologia stingerii incendiilor prin impuls (IFEX) a adus o schimbare în domeniul
luptei împotriva incendiilor. Modul de funcţionare (fig. 4) este relativ uşor de explicat: sistemul
descarcă agentul de stingere în interval de milisecunde cu viteză foarte mare direct în focar.


Viteza mare de descărcare se datorează
presiunii de 25 bar din camera de presiune;
agentul de stingere (de obicei apa) este presurizat
la 6 bar în camera de apă. Încărcătura este
azvârlită datorită unei valve cu deschidere rapidă
aflată între cele două camere, valvă ce se deschide
pentru doar 0,02 secunde.

Fig. 4 Mod de funcţionare IFEX

Rezistenţa aerului acţionează asupra jetului de apă, spărgând picăturile de la 700 μm la
100 μm (fig. 5). Astfel suprafaţa de răcire a unui litru de apă creşte de la cea normală de 5,8 m
2
la
60 m
2
şi temperatura poate fi redusă, în spaţii închise, de la 1.000
o
C la 40
o
C în câteva secunde.
În figura de mai jos se prezintă comparaţia între picăturile de apă din jetul realizat de
IFEX şi o ţeavă cu ajutaj pulverizator.





Fig. 5 Comparaţie între picăturile de apă din jetul realizat de IFEX
şi o ţeavă cu ajutaj pulverizator
Picătură de apă în cazul ţevii cu ajutaj pulverizator (cea din stânga)
Picătură de apă în cazul IFEX (cea din dreapta)
93
Acest sistem este capabil să folosească mai multe tipuri de agenţi de stingere:
substanţe chimice uscate, agenţi spumanţi, apă sărată, chiar nisip uscat sau ciment pentru
stingerea incendiilor de metale. Totuşi, în realitate se folosesc mai mult apa şi aerul, fiindcă
sunt cei mai ieftini şi mai la îndemână agenţi.
Unitatea portabilă IFEX (fig. 6) este compusă dintr-o butelie de oţel de 13 litri cu
agent de stingere, o butelie de aer presurizat de 2 litri şi un regulator de presiune cu două ieşiri
ce furnizează aer cu presiune atât buteliei cu agent de stingere, cât şi tunului portabil. Acestea
se montează pe un harnaşament rezistent la foc şi pe o placă metalică ca suport ce poate susţine
butelia de aer pentru aparatul de respirat, ataşată pentru protecţia căilor respiratorii ale
servantului ce utilizează acest echipament.


Fig. 6 Unitatea portabilă IFEX

Tunul IFEX (fig. 7, 8) este piesa cea mai importantă în această tehnologie. Se
compune dintr-o cameră de putere, o valvă cu deschidere rapidă, un mâner cu trăgaci şi o
cameră pentru agentul de stingere. Când valva se deschide aerul comprimat forţează ieşirea pe
ţeavă a agentului de stingere cu o viteză foarte mare în câteva milisecunde.


Fig. 7 Tunul IFEX

Caracteristicile tunului de la IFEX sunt următoarele:
– valva rapidă/piston aluminiu F52/titan;
– mâner pistol şi trăgaci aluminiu turnat;
– diafragma gurii ţevii cauciuc special;
– agent eliberat: min. 0,25 litri şi max. 1 litru;
– distanţă maximă de aruncare: 16 metri;
– presiune de lucru: 35 bar;
– presiune de testare: 40 bar;
– viteza la gura ţevii: 120 m/s;
– timp deschidere şi închidere a valvei: 20 milisecunde.
94

Fig. 8 Tunul IFEX montat în dispozitiv


4. CONCLUZII

În practică, este important să se aleagă, în funcţie de tipurile probabile de focar, acele
dispozitive de pulverizare a apei, care produc un diametru mediu al picăturilor ce vor avea
durata de viaţă necesară pentru ca acestea să ajungă şi să se evaporeze chiar în zona de ardere,
astfel încât să fie lichidate incendiile.
Se caută adoptarea instalaţiilor de limitare şi stingere a incendiilor cu apă pulverizată
în situaţiile în care rezervele de apă sunt limitate, când alimentarea cu apă se face în condiţii
anevoioase, când nu pot fi asigurate rezervele intangibile de apă necesare pe tot timpul teoretic
de funcţionare, precum şi în situaţiile în care utilizarea apei sub formă de jeturi compacte nu
poate fi folosită la stingere, datorită naturii şi conţinutului substanţelor şi materialelor
combustibile.
Trebuie să se ţină seama de faptul că reţeaua de hidranţi exteriori de incendiu la
nivelul oraşelor este slab dezvoltată sau chiar inexistentă în alte locuri (comune sau sate), de
multe ori pompierii s-au confruntat cu imposibilitatea realimentării autospecialelor în cazul
intervenţiilor de durată.
Deci, se pune tot mai des problema proiectării unor sisteme de pulverizare a apei
pentru a se reduce consumul specific de apă şi a nu se mai ajunge la situaţii în care se rămâne
fără apă la intervenţie sau să fie necesară realimentarea autospecialelor.



BIBLIOGRAFIE

1. Enciu, V.; Constantin, A., Utilizarea jeturilor de apă pulverizată în stingerea incendiilor, Proiect
de Diplomă, Facultatea de Pompieri, Bucureşti, 2005
2. Enciu, V.; Pavel, D., Utilizarea apei pulverizate în stingerea incendiilor, Calitatea materialelor,
construcţiilor şi instalaţiilor – Cerinţă Esenţială de protecţie la foc, Conferinţă cu participare
internaţională, Editura Politehnica, Timişoara, noiembrie 2004, pag. 88-98
3. Pavel, D., Referatul nr. 1 din cadrul tezei de doctorat: Metode şi instalaţii de stingere a incendiilor
cu ajutorul apei, Universitatea Politehnica Bucureşti, Facultatea de Energetică, decembrie, 2004
4. http://mmut.mec.upt.ro/mh/Conferinta_Buc/Lucrari/S1/S1L15.pdf
95


HIDRANŢI INTERIORI CU FURTUN SEMIRIGID

Locotenent-colonel lector univ. drd. ing. Corina BĂLAN
Student sg. Nistor-Ioan OTT
Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”,
Facultatea de Pompieri


Rezumat
Instalaţiile de semnalizare şi stingere a incendiilor, folosind apa ca agent de stingere, se
proiectează conform prevederilor Decretului Consiliului de Stat nr. 290 din 1977,Normelor
generale de protecţie împotriva incendiilor la proiectarea şi realizarea construcţiilor şi
instalaţiilor, Normelor tehnice de proiectare şi realizare a construcţiilor privind protecţia la
acţiunea focului, indicativul P 118-83 şi normelor de dotare ale ministerelor şi celorlalte organe
central, ale comitetelor executive ale consiliilor populare judeţene şi ale municipiului Bucureşti.
Apa este utilizată la combaterea incendiilor deoarece sub forma de jet sau pulverizată în
picături fine, absoarbe o mare cantitate de căldură şi răceşte corpurile care ard.


1. CE REPREZINTĂ HIDRANTUL INTERIOR DE INCENDIU?

Hidrantul de incendiu interior este un robinet de colţ, cu ventil, prevăzut la intrare cu
filet exterior pentru racordarea la o conductă de oţel cu diametrul de 2”, iar racordul la ieşire cu
filet exterior pentru înşurubarea unui racord fix la care se îmbină furtunul şi ţeava de refulare.

Fig. 6 Hidrantul interior de incendiu

Hidranţii interiori se pot monta aparent sau îngropat, marcându-se corespunzător.
Instalaţiile se proiectează astfel încât să se poată acţiona imediat la izbucnirea incendiului.
Robinetul hidrantului de incendiu, împreună cu echipamentul de serviciu format din
furtun, tamburul cu suportul său şi dispozitivele de refulare a apei se montează într-o cutie
specială, amplasată în nişă sau firidă în zidărie, la înălţimea de 0,80 m – 1,50 m de la
pardoseală, conform STAS 3081.
Nişele hidranţilor de incendiu interiori nu trebuie să străpungă pereţii antifoc, pe cei
care despart încăperi cu pericol de incendiu diferit sau care delimitează căi de evacuare. În
cazul în care se montează în nişă, rezistenţa la foc a peretelui, trebuie să rămână neschimbată.
1 – corp hidrant;
2 – cap hidrant;
3 – tijă;
4 – ventil;
5 –roată de manevră.
96
2. AMPLASAREA HIDRANŢILOR INTERIORI

Echiparea cu hidranţi de incendiu interiori a construcţiilor, compartimentelor de
incendiu şi a spaţiilor, potrivit scenariilor de siguranţă la foc elaborate, se asigură după caz la:
 construcţiile închise din categoriile de importanţă excepţională şi deosebită (A şi
B), încadrate conform legislaţiei în vigoare, indiferent de aria construită sau desfăşurată şi
număr de niveluri;
 construcţii civile (publice), cu aria construită de peste 600 m
2
şi mai mult de patru
niveluri supraterane, cu excepţia imobilelor de locuit;
 clădiri înalte şi foarte înalte, precum şi construcţii cu săli aglomerate, indiferent de
destinaţie, de ariile construite şi numărul de niveluri;
 construcţii de producţie sau depozitare din categoriile A, B sau C de pericol de
incendiu, definite conform normelor în vigoare, cu arii construite de minimum 750 m
2
şi
densitatea sarcinii termice mai mare de 420 MJ/m
2
;
 depozite cu stive înalte, pentru produse combustibile (peste 6 m înălţime) şi
densitatea sarcinii termice mai mare de 420 MJ/m2, indiferent de aria construită;
 construcţii sau spaţii publice (cu excepţia locuinţelor) şi de producţie sau
depozitare subterane, cu aria desfăşurată mai mare de 600 m
2
;
 parcaje sau garaje subterane pentru mai mult de 20 de autoturisme şi cele
supraterane închise cu mai mult de două niveluri.
Hidranţii interiori de incendiu se montează în locuri ferite de îngheţ, vizibile şi uşor
accesibile.
Amplasarea şi numărul hidranţilor interiori de incendiu se stabilesc în funcţie de
următorii factori:
 numărul de jeturi ce trebuie să atingă fiecare punct din interiorul clădirii (numărul
de jeturi în funcţiune simultană);
 raza de acţiune a hidranţilor;
 caracteristicile constructive ale clădirii;
 amplasarea mobilierului, a materialelor şi a utilajelor în clădire.
Numărul de jeturi ce trebuie să atingă fiecare punct din interiorul clădirii se stabileşte
în funcţie de destinaţia clădirii, volumul construit şi numărul de persoane. Astfel, pentru o
clădire de nefamilişti a rezultat un număr de un jet ce trebuie să atingă fiecare punct al clădirii
conform STAS 1478-1990. Acest lucru este redat în tabelul 1:

Tabel 1. Debitul specific, numărul jeturilor în funcţiune simultană şi debitul de calcul al instalaţiei cu
hidranţi interiori

Lungimea
minimă a
jetului
compact
l
c
Debitul
specific
minim al
unui jet
q
ih
Debitul
de calcul
al
instalaţiei
Q
ih

Destinaţia şi caracteristicile clădirii
protejate
[m] [l/s]
Numărul
jeturilor în
funcţiune
simultană
[l/s]
Blocuri de locuinţe, clădiri pentru cazare
comună, clădiri care adăpostesc birouri,
şcoli, localuri pentru alimentaţie publică,
vestiare, băi şi spălătorii publice, gări:
a) cu un volum mai mic de 25.000 m
3
;
b) cu un volum mai mare de 25.000

m
3

sau egal



6
6



2,5
2,5



1
2



2,5
5
97
Raza de acţiune a hidranţilor este determinată de lungimea furtunului şi de lungimea
jetului de apă, conform relaţiei:
R=L
f
+L
j
[m] (2.1)

R – raza de acţiune a hidranţilor [m];
L
f
– lungimea proiecţiei orizontale a furtunului [m];
L
j
– lungimea proiecţiei orizontale a jetului de apă [m].
Lungimea proiecţiei orizontale a furtunului (L
f
) se consideră de 20 sau 30 m.
Lungimea proiecţiei orizontale a jetului de apă (L
j
) se stabileşte cu relaţia:

j
L =
2 2
) 25 , 1 ( ÷ ÷ h L
c
[m] (2.2)
unde:
L
c
– lungimea minimă a jetului compact m luată din tabelul 1;
h – înălţimea încăperii m;
1,25 – distanţa de la pardoseală la nivelul ţevii de refulare [m].

Lungimea minimă a jetului compact (L
c
) se consideră că, în funcţie de destinaţia
clădirilor, este de 6 m (tabelul 2).
Caracteristicile constructive ale clădirii constituie un alt factor care trebuie avut în
vedere la stabilirea locului de amplasare a hidranţilor interiori de incendiu. Astfel, trebuie să se
ţină cont de dimensiunile încăperii, poziţia pereţilor, a golurilor din aceştia, a uşilor şi a căilor
de evacuare. În cazul de faţă s-a ales amplasarea hidranţilor în casa scări.
Amplasarea mobilierului, materialelor şi utilajelor trebuie să se facă ţinând cont de
zona de intervenţie a fiecărui hidrant.

Fig. 2 Raza de acţiune a hidrantului interior

R – raza de acţiune a hidrantului interior;
L
f
– lungimea proiecţiei orizontale a furtunului;
L
j
– lungimea proiecţiei orizontale a jetului;
L
c
– lungimea jetului compact;
h – înălţimea încăperii;
1,25 - distanţa de la pardoseală la nivelul ţevii de refulare.
98
3. CLASIFICAREA HIDRANŢILOR INTERIORI

Hidranţii de incendiu interiori se echipează cu furtunuri semirigide (STAS SR EN
671-1/2002) sau cu furtunuri plate (standard de referinţă STAS SR EN 671-2/2002) şi cu ţevi
de refulare universale montate la extremităţile furtunurilor pentru a forma, dirija şi controla
jetul de apă.

Clasificarea hidranţilor cu furtun semirigid

Hidranţi interiori cu furtun semirigid se clasifică, astfel:
-T-AD 650x650x285
Hidranţi interior cu furtun semirigid cu lungimea de 20 sau 30 metri, cu posibilitate de
a comanda şi tipul din tablă inoxidabilă, mai ales pentru clădiri compartimentate şi cu trafic
intensive. Aceşti hidranţi pot fi cu uşă de tablă sau cu uşă cu sticlă, montaţi pe perete sau în
perete la cerinţe cu ramă de acoperire. Tamburul cu furtun poate fi montat pe perete fără cutia
cu ajutorul conzolului de susţinere pe perete. Mai există un tip de hidrant cu tambur cu cot
rabatabil din cutia de hidrant.




Fig. 3 Hidrant interior cu furtun semirigid tip T-AD 650x650x285

Dimensiuni: 650x650x280 mm
Robinet hidrant D-25
Furtun rigid D-25 20 sau 30 metri
Ţeavă de refulare D-25

Accesorii:
Tambur furtun
Culoare: conform RAL(standard RAL 3000)
Racordare: 4 posibilităţi semiperforate

-T-ADK 1000x700x285
Hidranţi interior cu furtun semirigid cu lungimea de 20 sau 30 metri, cu posibilitate de
a comanda şi tipul din tablă inoxidabilă, mai ales pentru clădiri compartimentate şi cu trafic
intensive. Aceşti hidranţi pot fi cu uşă de tablă sau cu uşă cu sticlă, montaţi pe perete sau în
perete la cerinţe cu ramă de acoperire, având compartiment lateral sau dedesubt separate pentru
stingător.
99












Fig. 4 Hidrant interior cu furtun semirigid tip T-ADK 1000x700x285

Dimensiunii: 1000x700x285 mm
Robinet hidrant D-25
Furtun rigid D-25 20 sau 30 metri
Ţeavă de refulare D-25
Tambur furtun


Accesorii:
Compartiment pentru stingător
Culoare: conform RAL(standard RAL 3000)
Racordare: 2 şi 4 posibilităţi semiperforate
4. CONCLUZII
Avantajele şi dezavantajele sistemului de stingere cu furtun semirigid:
a) nu necesită cunoştinţe de specialitate, poate fi manevrat cu uşurinţă de către oricine;
b) e suficientă derularea de pe tambur a lungimii dorite, după care se poate stinge
instantaneu (rapiditate mult sporită);
c) eventualele fluctuaţii de presiune ale apei nu atrag după sine pericole de accidentare;
d) nu există posibilitatea de răsucire a furtunului;
e) lungimea permisă de către standard este de 30 metri, faţă de 20 metri, în cazul
furtunului plat, în consecinţă este nevoie de mai puţine coloane pentru reţeaua de hidranţi (în
loc de 3 vor fi 2, în loc de 6 ar fi 4 ş.a.m.d.);
f) este adevărat însă că acest sistem este ceva mai scump, datorită furtunului întărit, şi
tamburului.
Menţionăm că actualmente în cazul sistemelor cu furtun semirigid se foloseşte
preponderent varianta de 1“ (25 mm), dar în ultimul timp câştigă teren şi varianta cu furtun de
19 mm diametru.



BIBLIOGRAFIE

1. Normativ pentru proiectarea, executarea şi exploatarea instalaţiilor de stingere a incendiilor, NP 086-05
2. www.tehnicainstalatiilor.ro
3. http://marinaprod.bizoo.ro
4. http://www.hidrant-hidranti.ro/Cutie-de-hidrant-cu-furtun-semirigid.html
5. http://melindainstal.ro
100



SISTEM INDIVIDUAL DE SALVARE DE LA ÎNĂLŢIME

Locotenent-colonel lector univ. drd. ing. Ionel-Alin MOCIOI
Student sg. Cătălin Paul SILAGHI
Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”,
Facultatea de Pompieri


Abstract
This article highlights the problem of rescuing persons from high-rise buildings in case of
emergency situations.
Urban and modern living conditions have led to the very fast vertically development of
buildings in all countries all around the world, including our country.
TITUM specialists have created and produced TITUM rescue equipment to rescue people
trapped inside high-rise buildings without having a way out, in case of an emergency
situation.

Keywords: High-Rise Buildings, Rescue System, Savior, Emergency Situations



1. INTRODUCERE

Marile aglomerări urbane şi condiţiile vieţii moderne au determinat dezvoltarea
construcţiilor pe verticală, înălţimea construcţiilor administrative, socioculturale şi de locuit
crescând în mod considerabil.
Ritmul în care se înmulţesc construcţiile înalte în toate ţările lumii (numai la Moscova
sunt peste 1.500), inclusiv în ţara noastră, impune creşterea aprofundată a particularităţilor de
exploatare a unor asemenea construcţii şi, implicit, luarea celor mai adecvate măsuri de
precauţie a oamenilor împotriva accidentelor de orice natură, inclusiv împotriva incendiilor.
Apărarea clădirilor înalte împotriva incendiilor constituie o problemă de foarte mare
importanţă, având în vedere dificultăţile ce apar pentru evacuarea şi salvarea persoanelor din
interior, precum şi cele în legătură cu stingerea incendiilor, datorită vitezei mari de propagare a
arderii, degajării unei însemnate cantităţi de fum şi gaze toxice şi, nu în ultimul rând, datorită
panicii create.
Toate acestea se răsfrâng asupra persoanelor care se găsesc în interior, consecinţele
fiind cu atât mai tragice, cu cât numărul de persoane din interior este mai mare. Totul se
amplifică dacă incendiul se observă cu întârziere şi dacă nu se intervine imediat cu forţele şi
mijloacele adecvate.


2. SISTEM INDIVIDUAL DE SALVARE DE LA ÎNĂLŢIME

Scopul acestui articol este scoaterea în evidenţă a problemei salvării persoanelor aflate
la înălţime în timpul situaţiilor de urgenţă, analizarea factorilor şi condiţiilor principale şi
prezentarea unor noi mijloace de salvare de-a lungul faţadei clădirii, cum ar fi noul sistem
101
TITUM. Realizarea tehnicii noi pentru salvare trebuie să îndeplinească noi reguli în
concordanţă cu legile de construcţie şi securitate la incendiu.

Generalităţi despre sistem
TITUM LLC a fost creat pentru a implementa un nou principiu de salvare a
persoanelor de la înălţime. Potrivit acestei tehnici, în caz de incendiu, orice persoană
nepregătită poate să se autoevacueze din clădire, de-a lungul faţadei clădirii, fără ajutor
profesional.
La această oră, în cazul unei situaţii de urgenţă într-o clădire putem evidenţia
următoarele aspecte:
– ieşirile de urgenţă sunt blocate de incendiu sau de fum;
– persoanele nu au posibilitatea de a se autoevacua, deci ei sunt forţaţi să sară pe
geamuri sau să moară în clădire;
– salvatorii şi pompierii nu pot efectua o salvare eficientă la înălţime.
Nu sunt eficiente tehnicile de salvare curente, astfel că este nevoie de noi tehnici de
salvare.

Problema
Problema este pierderea de vieţi în cazul incendiilor la înălţime. Prin înălţime se
înţelege nivelul la care persoanele nu se pot evacua independent fără a-şi pune viaţa în pericol.

Bazele problemei
Pentru a găsi o soluţie trebuie să luăm în considerare următoarele aspecte:
– situaţia curentă, la nivelul construcţiei;
– legile de prevenire a incendiilor pentru clădiri;
– echipamentul şi capacitatea serviciilor de salvare.
Au fost realizate prin diverse studii statistici care se referă la începutul şi dezvoltarea
situaţiilor de urgenţă înăuntrul unei clădiri. Au fost luate interviuri salvatorilor şi martorilor
tragediilor, de către specialişti. Pe baza acestor date au fost determinate bazele problemei ca
fiind incendii, cutremure, atacuri teroriste, dezastre tehnologice. Acestea sunt situaţiile de
urgenţă care sunt foarte greu de controlat şi imposibil de prevăzut. Riscurile pe timpul
situaţiilor de urgenţă cresc odată cu densitatea construcţiilor din oraşe.

Factorii pentru o salvare eficace
1. Principalul factor este timpul. Timpul este necesar pentru luarea deciziilor, pentru
anunţarea serviciilor de salvare, alertarea unităţii, transportul salvatorilor la locul intervenţiei,
delimitarea şi evacuarea locului intervenţiei, realizarea dispozitivelor de salvare şi, în sfârşit,
pentru acţiunea de salvare.
2. Factorul moral-psihologic este un criteriu important, datorită atitudinilor
nefavorabile pe care le adoptă persoanele aflate în pericol – panică.
3. Al treilea factor este starea echipamentelor şi a tehnicii de intervenţie a
pompierilor şi starea clădirii afectate.

Condiţii
Condiţiile de trafic, de parcare a autovehiculelor şi de implementare proastă a
regulilor de prevenire a incendiilor au un impact foarte mare asupra intervenţiei.

Soluţionare
Luând în calcul toate cauzele, factorii şi condiţiile existente putem elabora un nou
principiu de salvare utilizând faţada clădirii.
102
Noul principiu
1. Făcând referinţă la partea practică de implementare, noul principiu este bazat pe
instalarea de echipamente de salvare în timpul proiectării construcţiei şi întreţinerii clădirii.
Echipamentele trebuie să îndeplinească următoarele reguli:
- să asigure o salvare eficientă pentru orice persoană nepregătită, de la orice
înălţime şi din orice clădire, indiferent de complexitate;
- să fie certificat, în concordanţă cu standardul european EN341 clasa D;
- să fie permanent fixat în interior, în apropierea faţadei clădirii şi gata pentru a fi
folosit oricând.
2. Făcând referire la partea de implementare legislativă: implementarea noului principiu
de salvare este legată de adoptarea şi dezvoltarea unor legi speciale, care fac referire la
obligativitatea clădirilor de a fi prevăzute cu astfel echipamente. Scopul este ca fiecare persoană să
aibă acest echipament, localizat în clădire la o înălţime mai mare sau egală cu opt metri.
Implementarea acestor noi principii de salvare va ameliora numărul de victime şi va
întări siguranţa în interiorul clădirii. Problema şocului psihologic, de a fi prins în interiorul
clădirii fără a avea o cale de salvare, ar putea fi astfel rezolvată.

Echipamentul de salvare TITUM
Echipamentul de salvare TITUM este creat şi produs de specialiştii TITUM, şi este
realizat în conformitate cu toate regulile de bază ale noului principiu de salvare.
Echipamentele mici de salvare sunt fixate în apropierea ieşirilor la faţada clădirii
(geamuri, balcoane). În caz de urgenţă este uşor de folosit: deschideţi echipamentul, echipaţi-vă
cu triunghiul de siguranţă, părăsiţi clădirea.

Echipamentul prezentat coboară automat persoana în cauză şi dă şansa de salvare
pentru persoane cu greutatea cuprinsă între 20 şi 150 de kg, de la orice înălţime şi din orice tip
de construcţie. Salvarea în masă a persoanelor inconştiente este, de asemenea, posibilă.
De exemplu: imaginaţi-vă un zgârie-nori de 120 m cu 2000 de persoane captive
înăuntru în caz de urgenţă. În cazul în care construcţia este prevăzută cu echipamente TITUM,
nu va lua mai mult de 3 minute pentru a evacua toate persoanele.
Caracteristici:
– greutatea admisă între 20–150 kg;
– salvare de la orice înălţime (modelele standard au o lungime de 60 m);
– viteze de coborâre de la 0,5–2 m/s (depinde de masa utilizatorului);
– temperatură de funcţionare între -40
o
C +90
o
C;
– tipul de coardă – coardă dublă din oţel nerotativă, de 4 mm, cu o rezistenţă la o
tensiune de 1.340 kg;
103
– mărimea universală a triunghiului;
– sistemul de frână asigură o coborâre lentă şi este activat sub presiune;
– dispozitivul de antiblocare a corzii.


Dispozitiv TITUM de autosalvare de la înălţimi
Avantajele şi opţiunile echipamentului TITUM:
- Instalare permanentă în locuri accesibile adulţilor şi copiilor (dispozitivul nu poate
fi pierdut, lăsat undeva sau să cadă pe geam).
- Pregătit pentru a fi folosit oricând (dispozitivul nu are nevoie de ajustări
adiţionale, în caz de urgenţă poate fi folosit oricum).
- Uşor de folosit – orice persoană fără experienţă poate să îl folosească în condiţii
de siguranţă.
- Oferă posibilitatea de autosalvare când asistenţa nu poate fi acordată.
- Salvare simultană în masă (dacă mai multe persoane coboară în acelaşi timp riscul
de blocare a corzilor este mic, iar în caz de încâlcire, frânele redistribuie încărcătura pentru a
avea o coborâre lentă.
- Instalarea echipamentului este posibilă în timpul construcţiei clădirii sau chiar în
timp întreţinerii.
- Dispozitivul uşurează şocul psihologic cauzat de faptul că poţi fi prins la înălţime
fără cale de scăpare.


TITUM este un dispozitiv individual şi de unică folosinţă
104
3. CONCLUZII

Creând un nou principiu pentru salvări, specialiştii TITUM au fost ghidaţi de nevoile
oamenilor surprinşi înăuntrul clădirilor, în cazul apariţiei unei situaţii de urgenţă, fără a avea
vreo cale de scăpare.
Mai multe ţări au adoptat deja o legislaţie care prevede implementarea acestui sistem
de salvare.



BIBLIOGRAFIE

1. Construction Regulations and Rules of the Republic of Kazakhstan. “Fire Safety of Buildings and
Constructions”SNiP RK 2.02-05-2002 (Attachment 13-1), 2007
2. European Standard EN 341. “Personal Protective Equipment Against Falls from a Height.
Descender Devices.”(Point 3.2 NOTE 2, point 4.7), December 1992
3. Latvian Construction Regulation (LBN 201-07) “Fire Safety of Buildings” (point 177),
December 30, 2007
4. US standard ASTM E2484-06 “Standard Specification for High-Rise Building External Evacuation
Controlled Descent Devices”, December 2006












Secţiunea a 2-a

Lucrări cu caracter ştiinţific
106


MODELAREA PROCESELOR TERMICE
CONDUCTIVE ÎN ANSYS

Locotenent-colonel conf. univ. dr. ing. Emanuel DARIE
Locotenent-colonel lector univ. dr. ing. Garibald POPESCU
Student sg. Iulian PIPIN
Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”,
Facultatea de Pompieri


Abstract
It is necessary to use the thermal modeling when a technical project is in an incipient phase
or even in the test stage. During modeling process, is very easy to change parameters,
dimensions, characteristics, with practical no significant additional cost. A very strong Finite
Element Method tool for this purpose is presented by ANSYS software platform. The paper
shows the main procedures to exchange data and communicate in the foreword mentioned
platform language, based on a steady state heat conduction problem, in a flat plate.

Keywords: Thermal Processes, Heat Conduction, ANSYS, Modeling



INTRODUCERE

ANSYS este un instrument unic pentru analiză cu element finit, un veritabil laborator
de simulare a prototipurilor virtuale create pe calculator, cu aplicabilitate în cele mai diverse
domenii, pornind de la dispozitive microelectronice (MEMS) până la aplicaţii complexe oferind
soluţii pentru: industria energetică, industria metalurgică, industria de construcţii, industria
aeronautică, industria uşoară, industria auto, transporturi, turbo-maşini, apărare, construcţii
maritime, biomecanică, medicină, domeniul energiei regenerabile etc.
Este cel mai cuprinzător instrument pentru analiza fenomenelor cuplate existent pe
piaţă, care permite utilizatorului să combine efectul a două sau mai multe fenomene fizice
(structural, termic, electric, magnetic, electromagnetic, electrostatic, curgere fluide).
Este un program complex de simulări inginereşti care a fost dezvoltat în Canonsburg,
Pennsylvania, Statele Unite ale Americii. Compania a fost fondată în 1970 de către dr. Jojn A.
Swanson şi numită iniţial Swanson Analysis System Corporation.
Astăzi piaţa afacerilor este bogată în provocări competitive, cereri din partea clienţilor
şi presiuni financiare. Datorită acestui mediu a rezultat nevoia de a găsi noi metode inginereşti,
noi produse inovatoare şi procese de fabricaţie diminuând în acelaşi timp costurile şi timpul de
procesare. Realmente toate ramurile industriale recunosc faptul că una dintre strategiile de
succes este integrarea unor programe computerizate bazate pe simulări inginereşti încă din faza
de proiectare a unui proces, dând posibilitatea inginerilor să remodeleze şi să perfecţioneze
planuri şi procese la un nivel la care costul de producţie să fie minimal.
Timp de 40 de ani compania a susţinut dezvoltarea aplicaţiilor şi a metodelor de
rezolvare a celor mai exigente probleme de inginerie. După un raport publicat în revista
BusinessWeek dintre cele mai bune 20 de companii inovatoare din lume, 16 sunt clienţi ai
ANSYS datorită avantajelor oferite de acesta.
107
În principiu, aproape toate procesele care apar în diverse situaţii au legături strânse cu
transferul de căldură.
Una dintre cele mai noi metode de aplicare a planului unui proiect, în primă fază, este
MODELAREA. Acest procedeu implică mai mulţi factori:
– planul proiectului;
– platforma de modelare (soft ANSYS);
– factorul uman: inginerul modelator.
Pentru început, platforma are o interfaţă cuprinzătoare, intuitivă şi ergonomică în
acelaşi timp:

Fig. 7 Interfaţa platformei ANSYS

ETAPELE MODELĂRII ÎN ANSYS:

1. Pre-procesarea – GEOMETRIA – definirea obiectului studiat
– alegerea materialului: Preprocessor > Element Tzpe > Add/Edit/Delete
În funcţie de modul analizei care se va efectua, se alege un anumit element şi o
anumită structură a acestuia. Se va folosi Thermal Mass cu structura Quad 4node 55. Numărul
de referinţă reprezintă numărul de obiecte care se introduc, fiecare având propriile lui
proprietăţi.

Fig. 2 Alegerea materialului
108
– alegerea proprietăţilor materialului: Preprocessor > Material Props > Material
Models.
În funcţie de materialul pe care se face modelarea, se introduc date caracteristice care
se găsesc în tabele. În cazul de faţă, se alege un material izotrop cu conductivitate termică
cunoscută.

Fig. 3 Alegerea proprietăţilor materialului
– configurarea geometrică a acestuia pe cele trei axe în sistemul Oxyz: Preprocessor
> Modeling > Create > Areas > By Dimensions.
Se trece la conceperea geometriei, în plan, după coordonate, în sistemul xOy.

Fig. 4 Configurarea geometriei materialului
109
2. Procesarea
– pregătirea materialului pentru procesare (mesh): Preprocessor > Meshing > Modify
Mesh > Refine At > Areas
Se creează un sistem „plasă” (mesh) ce va genera o reţea formată din linii şi noduri.
Cu cât împărţirea este mai complexă, cu atât rezultatele reflectă un grad mare de exactitate.
Precizia este esenţială în stabilirea unor valori ale rezultatelor cât mai apropiate de realitate.

Fig. 5 Planul cu reţeaua de calcul (MESH)
– alegerea unei metode de calcul adecvate: platforma ANSYS foloseşte cu precădere
metoda elementelor finite, una dintre cele mai complexe metode, de rezolvare numerică a
problemelor de transfer termic;
– introducerea de date, formule şi condiţii necesare de îndeplinit (condiţii la limită
termice): Solution > Define Loads > Apply > Thermal > Temperature > On Lines.
Sunt impuse, în regim nestaţionar, anumite temperaturi pe liniile extremităţilor planului;
astfel pentru latura: din stânga (200
o
C), de sus (100
o
C), din dreapta (100
o
C), de jos (100
o
C).

Fig. 6 Introducerea datelor
110
– rezolvarea procesului de transfer termic conductiv: Solution > Solve > Current LS.
Programul verifică datele introduse şi raportează eventualele neconcordanţe sau erori
în impunerea unor parametri. În cazul în care totul decurge fără erori va apărea un mesaj de
confirmare a obţinerii soluţiei problemei.

Fig. 7 Rezolvarea procesului

3. Post-procesarea: transpunerea rezultatelor în formatul solicitat de beneficiar
– alegerea modului de afişare şi datele care prezintă interes: General Postproc > Plot
Results > Contour Plot > Nodal Solution.
Platforma va prezenta exact rezultatele care prezintă interes, cele calculate în nodurile
reţelei, urmând a folosi o scară de culori pentru evidenţierea diferitelor zone de echi-temperatură.

Fig. 8 Transpunerea rezultatelor
111
– forma rezultatului: se va vizualiza în planul de lucru după alegerea modului de
afişare. La nevoie se poate configura prezentarea unor temperaturi locale aleatorii sau în zonele
de interes.

Fig. 9 Forma rezultatului

Fig. 10 Forma particularizată a rezultatului

CONCLUZII

În articol s-au prezentat procedurile generale de obţinere a soluţiei unei probleme de
transfer termic conductiv într-o placă plană, simplă, cu proprietăţi constante, în regim staţionar,
folosind platforma software de modelare cu elemente finite, ANSYS. Se observă că, în etapa de
proiectare sau de testare a unui model, folosirea capabilităţilor ANSYS poate conduce cu
siguranţă la optimizarea produsului obţinut. Pentru etapa de prevenire a situaţiilor de urgenţă,
acest software poate deveni un instrument nepreţuit de verificare a comportării sub sarcină
termică a oricărei structuri supuse analizei.



BIBLIOGRAFIE

1. http://www.ansys.com/
2. Tim, Langlais, ANSYS Short Course, New York, 1998
113


SENZORI INTELIGENŢI, APLICAŢII ALE ACESTORA
ÎN MANAGEMENTUL DEZASTRELOR

Locotenent-colonel dr. ing. ing. Cristian DAMIAN
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă



Rezumat
În această lucrare se prezintă importanţa utilizării şi alegerii corespunzătoare a detectoarelor de
incendiu, prezentându-se evoluţia şi creşterea continuă a performanţelor acestora în vederea
obţinerii unei cât mai bune supravegheri a spaţiului în care se desfăşoară monitorizarea, prin
eliminarea sau cel puţin reducerea posibilităţilor de alarme false. Se prezintă conceptul modern
de senzori şi traductoare inteligente precum şi evoluţia acestora, realizându-se optimizarea
amplasării unui sistem de senzori wireless, pentru o eficienţă maximă. Este realizată optimizarea
unei reţele de senzori de tip wireless, în scopul obţinerii unei acoperiri maxime a suprafeţei
monitorizate cu un număr fixat de senzori, utilizând algoritmul de optimizare de tip multiagent de
inspiraţie naturală Particle Swarm Optimization.

Abstract
This paper presents the importance of proper use and selection of fire detectors, showing the
evolution and continued growth of their performances, to offer the best possible secure of
surveillance, of the area in which monitoring takes place, by eliminating or reducing the
possibilities of false alarms. It presents the modern concept of smart sensors and transducers
and their development, realizing optimizing the fire sensors location in a network sensor
wireless for maximum efficiency. Optimization is made of a type of wireless sensor networks,
in order to obtain a maximum surface coverage monitored, by a fixed number of sensors,
using multiagent optimization algorithm for natural inspiration Particle Swarm Optimization.

Cuvinte-cheie: particle Swarm optimization, wireless.


1. INTRODUCERE

Operaţiile de măsurare în sistemele automate sunt efectuate de traductoare, care sunt
dispozitivele ce stabilesc o corespondenţă între mărimea de măsurat şi o mărime cu un domeniu
de variaţie calibrat, aptă de a fi recepţionată şi prelucrată de echipamentele de conducere
(regulatoare, calculatoare de proces etc.). Structura traductorului cuprinde următoarele blocuri
funcţionale principale: element sensibil şi adaptor. Aceste blocuri corespund funcţiilor de
intrare, respectiv ieşire, detectare, prelucrare-calcul sau sesizare, măsurare-comparare. Pentru
securitatea clădirilor la evenimente de tip incendiu, care sunt exemplificate în acest referat ca
elementele cel mai des întâlnite din categoria dezastrelor, se utilizează pe scara largă
traductoarele inteligente sub forma detectoarelor de incendiu analog adresabile.


2. DETECTOARE DE INCENDIU

Detectoarele de incendiu sunt elemente ale instalaţiilor de semnalizare a incendiilor
prin care se supraveghează, în mod continuu sau la anumite intervale de timp, un parametru
114
fizic şi/sau chimic asociat incendiului, [1], [2]. În caz de incendiu, detectoarele declanşează un
semnal care este transmis la centrală prin intermediul circuitelor de legătură. Oricare ar fi tipul
de detector, rolul său într-o instalaţie de semnalizare constă în a depista şi semnaliza cât mai
repede incendiul. Pentru a indica local intrarea în stare de alarmă, detectoarele de incendiu sunt
prevăzute cu indicator optic local. Dispozitivele optice utilizate în acest scop emit lumină de
culoare roşie, uşor vizibilă de la distantă. În construcţia detectoarelor, trebuie avut în vedere că
o eventuală defectare a circuitelor, care poate scoate din funcţiune aparatul sau împiedică
iniţierea şi transmiterea semnalului de incendiu la centrală, să fie semnalizată la centrală, ca
stare de defect.

2.1. Caracteristici generale pentru detectoarele de incendiu utilizate
în clădiri, [2], [3], [4]

Fiecare detector este prevăzut cu indicator integrat roşu, prin care detectorul
individual, care declanşează o alarmă, poate fi identificat, până când starea de alarmă este
resetată. Alte stări ale detectorului pot fi indicate vizual, ele trebuie să fie clar distinctibile de
indicaţia de alarmă, excepţie când detectorul este comutat în modul de întreţinere. Pentru
detectoare detaşabile indicatorul se poate integra cu soclul sau cu capul detectorului.
Indicatorul vizual trebuie să fie vizibil de la o distanţă de 6m direct sub detector într-o lumină
ambiantă de intensitate până la 500 lux. Dacă detectorul este prevăzut pentru conectarea unor
dispozitive auxiliare (de exemplu: indicatoare la distanţă, relee de control), defectele prin
întrerupere sau prin scurtcircuit ale acestor conexiuni nu trebuie să afecteze funcţionarea
corectă a detectorului. Pentru detectoare detaşabile este prevăzut un mijloc pentru ca sistemul
de monitorizare la distanţă (de exemplu echipamentul de control şi semnalizare-centrală) să
detecteze detaşarea detectorului din soclu, pentru a da un semnal de defect. Schimbarea
setărilor producătorului trebuie să fie posibilă numai prin mijloace speciale (de exemplu un cod
sau a unei scule speciale, sau prin ruperea sau îndepărtarea unui sigiliu). Detectorul trebuie să
fie proiectat astfel încât o sferă cu diametru (1,3 ± 0,05) mm să nu poată pătrunde în
camera(ele) senzorului(ilor).


3. CLASIFICAREA DETECTOARELOR DE INCENDIU

Se poate face [1],[7]:
1. După parametrul supravegheat:
- detector de temperatură;
- detector de fum;
- detector de gaze de combustie;
- detector de flacără.
2. După modul de răspuns:
- detector cu acţionare statică;
- detectoare cu acţionare diferenţială;
- detectoare cu acţionare velocimetrică.
3. După configuraţia senzorului:
- detector punctual;
- detector multipunctual;
- detector liniar.
4. După modul de reutilizare:
- detector reutilizabil;
- detector parţial reutilizabil;
- detector nereutilizabil.
115
4. MĂRIMI TIPICE ALE INCENDIULUI

Incendiul este un fenomen care se dezvoltă aleatoriu şi nu poate fi descris printr-o
schemă simplă sau unică[1]. În general sunt acceptate în evoluţia unui incendiu cinci perioade
posibile ale evoluţiei sale în timp: apariţia focarului, ardere lentă, ardere activă, ardere
generalizată şi regresie. În detectarea şi semnalizarea incendiului primele două faze, apariţia
focarului şi faza de ardere lentă, sunt hotărâtoare pentru realizarea acţiunilor de alarmare,
evacuare şi protecţie, intervenţie pentru stingere. Pentru apariţia focarului este de interes, în
principal, studierea surselor de aprindere, şi a energiei de aprindere. De regulă, o energie de
ordinul sutelor de jouli uneori mai mică poate fi suficientă pentru iniţierea unui focar. În ceea
ce priveşte sursele de aprindere statisticile realizate pe perioade mari de timp indică pentru
clădiri: surse de aprindere necunoscute, aprinderi intenţionate, căldura mecanică, scântei de
frecare, jocul copiilor cu focul, autoaprindere, instalaţii electrice necorespunzătoare. În faza de
ardere lentă aria de combustie este limitată la zona focarului, durata poate fi extrem de variată,
de la câteva minute la ore, poate lipsi sau poate dura zile sau săptămâni. Aria de combustie este
limitată la zona focarului, unde incendiul se propagă la materialele din vecinătate. Temperatura
creşte lent, fără a atinge valori importante. Dimensiunile flăcărilor sunt mici, în comparaţie cu
dimensiunile încăperii. Din descompunerea materialelor se degajă gaze care, împreună cu aerul,
formează un amestec combustibil ce poate fi aprins de flăcări. În funcţie de degajările de gaze
sunt posibile două situaţii în mediu gazos optic transparent când influenţa mediului gazos
asupra propagării fluxului termic de radiaţie este neînsemnată şi optic dens când se ţine cont de
componenta radiantă a fluxului termic. În această fază cu cât combustibilul se aprinde mai uşor,
cu atât căldura degajată este mai mare şi propagarea are loc mai rapid.

4.1. Fumul ca parametru de incendiu

Fumul este un aerosol care se compune dintr-un mediu de dispersie: CO, CO
2
, HCl,
HCN, NO
2
etc. şi o fază dispersă formată din particule lichide şi solide rezultate în urma
procesului de ardere: particule de funingine, particule de apă, etc. Mediul de dispersie este un
gaz rezultat din amestecul dintre aer şi gazele de ardere CO, CO
2
, HCl, HCN, NO
2.
Faza
dispersă este formată din particule lichide şi solide rezultate în urma procesului de ardere a
materialelor combustibile. Faza dispersă a fumului este caracterizată în principal de forma şi
mărimea particulelor, concentraţia particulelor, distribuţia mărimii particulelor, structura
particulelor care este în funcţie de neomogenitatea materialelor, indicele de refracţie şi de
constanta Birkard a particulelor. Frecvent, în fum se întâlnesc particule de funingine formate
din carbon pur, printre acestea găsindu-se particule fine de apă şi particule de funingine care
sunt îmbrăcate într-o peliculă fină de apă. În funcţie de mărimea şi concentraţia particulelor
care îl alcătuiesc fumul poate fi vizibil sau invizibil. În plus, în funcţie de compoziţia chimică a
materialelor care ard, fumul poate prezenta diverse nuanţe coloristice, însoţite în unele cazuri
de anumite mirosuri caracteristice. Întrucât detectoarele de fum utilizate în mod obişnuit nu
reacţionează decât la anumite caracteristici specifice ale fumului, este bine de ştiut că aerosolii
emişi de focarele cu flăcări, gen acetonă, benzină, lemn, alcool etilic, păcură evoluează cu o
granulometrie medie centrată pe valoarea de 0,2 m µ . Numai metanolul emite aerosoli foarte
fini, acesta reprezentând tipul perfect de focar cu flăcări la care granulometria este sub 0,01 m µ .
Evoluţia aerosolilor emişi de arderile mocnite, bumbac, PVC, lemn, carton este lentă,
favorizând formarea unor aerosoli cu masă mare, la care coagularea este favorizată de viteza de
deplasare redusă, determinată de cantitatea scăzută de căldură care se degajă în exteriorul
focarului. Numai doi combustibili, cartonul şi sodiul au emis, în condiţii de ardere mocnită,
aerosoli cu o granulometrie mai mare de 1 m µ . Variaţia diametrului aerosolilor este relativ
116
mică, în medie fiind de ordinul 10, pe când variaţia de volum a acestora poate depăşi valori de
ordinal 10
3
. Astfel, masa aerosolilor generaţi este concentrată într-un număr mic de particule la
care sedimentarea (căderea la sol) este importantă pentru acelea ce au un diametru mai mare de
1 m µ . În funcţie de poziţia lor în raport cu focarul, se constată că granulometria aerosolilor
creşte pe măsură ce distanţa se măreşte faţă de focar, acest lucru fiind explicabil prin efectul de
coagulare. Detectoarele de fum răspund la faza dispersă a fumului, fază care, datorită
produselor ce se degajă pe durata arderii, reprezintă un amestec neomogen de particule.
Dimensiunile acestor particule pot varia în limite foarte largi. Pentru detectoarele de fum, de un
real interes sunt particulele ale căror dimensiuni sunt cuprinse în intervalul de la 5 nm la 5 m µ .
Particulele cu un diametru mai mare de 5 m µ sunt puţine la număr şi în majoritatea cazurilor au
şi o concentraţie prea mică pentru a avea importanţă practică. Particulele cu un diametru mai
mic de 5 nm nu sunt durabile şi se coagulează prea repede pentru a avea importanţă reală.
Deplasarea acestuia în clădiri are loc prin difuzie, convecţie sau mişcări provocate ale aerului.
La arderile lente fumul se repartizează uniform şi are loc o stratificare a fumului cu temperatura
descrescătoare către părţile inferioare. Pentru arderile normale, la focarele cu flacără, se
formează curenţi turbionari de convecţie care deplasează particulele de fum. Particulele de fum
formează un con răsturnat, cu vârful în jos deasupra focarului, dacă în încăpere nu există
mişcări puternice ale aerului. Unghiul diedru al conului de fum este direct proporţional cu
mărimea suprafeţei incendiului şi cu intensitatea acestuia. Deplasarea fumului depinde de
presiunea şi temperatura aerului, efectul de coş, viteza vântului, geometria şi ventilaţia clădirii.
Viteza de generare a fumului este dată de relaţia (1) dintre debitul de gaze şi concentraţia
gazelor [1]:
( ) ( ) ( )2
1
273 / 273 2 t g bA C W
p f f
+ A = µ
(1)
unde: b – coeficient de curgere;
A – secţiunea de curgere;
p
A – diferenţa de presiune;
µ – densitatea fumului;
t – temperatura fumului;
şi ( )
|
.
|

\
|
=
I
I
L
C
f
0
ln
1
coeficient de extensie a fumului.

4.2 Căldura ca parametru de incendiu

Energia termică – căldura – care se degajă la incendiu, ca urmare a arderii
substanţelor şi materialelor combustibile, se transmite mediului înconjurător prin conducţie,
convecţie şi radiaţie. În cazul detectorului de temperatură, o importanţă deosebită o are
transportul de energie termică ce se realizează prin convecţie. Transmisia căldurii prin
conducţie are loc atunci când două corpuri, unul cald şi unul rece, sunt în contact direct.
Caracteristică a fluidelor, convecţia termică este un fenomen complex, deoarece conţine
intrinsec conducţia interioară. La incendiu, fluidul în mişcare este constituit din aer, gaze,
vapori şi reziduurile gazoase ale arderii. De obicei, corpul mai cald se numeşte sursă de
căldură, iar cel mai rece se numeşte receptor de căldură. Transmisia căldurii prin convecţie are
loc atunci când schimbul de căldură se efectuează prin intermediul unui mediu care desparte
corpurile şi care poate fi aerul, apa. Mediul, care de regulă este lichid sau gazos, prezintă o
coeziune moleculară mai mică decât în cazul corpurilor solide, facilitează transmiterea căldurii
prin intermediul particulelor componente. Transmisia căldurii prin radiaţie se realizează după
legi similare cu cele ale propagării radiaţiei electromagnetice. Deplasările maselor de gaz sunt
asigurate de diferenţele de densitate, consecinţă a diferenţei de temperatură. Regimurile de
117
curgere ale curenţilor de convecţie pot fi laminare sau turbulente, în funcţie de valoarea
criteriului de similitudine Reynolds. Temperatura considerată constantă în secţiunea
transversală a conului de convecţie pentru faza iniţială a incendiilor este dată de relaţia (2).
2
5
3
2
26 , 0
÷
= h Q T (2)
unde: T – creşterea de temperatură la înălţimea h faţă de focar în raport cu temperatura
mediului
Q – fluxul de căldură transferat de la focar prin convecţie în unitatea de timp;
h – distanţa faţă de focar.


5. PRINCIPII DE FUNCŢIONARE A DETECTOARELOR DE
INCENDIU

5.1 Detectoare de fum

Detectoarele de incendiu sunt elemente periferice ale instalaţiilor de detecţie-
semnalizare a incendiilor prin care se supraveghează, în mod continuu sau la anumite intervale
de timp, cel puţin un parametru fizic şi/sau chimic asociat incendiului. În funcţie de metoda de
măsurare a parametrilor fumului şi a tipului de senzor, se disting două mari categorii de
detectoare de fum, funcţionând pe principiul optic şi pe principiul camerei de ionizare. Cum
fiecare detector răspunde la un produs particular al incendiului, viteza relativă a răspunsului
este dependentă de tipul incendiului detectat. Cum fumul este prezent la o fază de început în
cele mai multe incendii, detectoarele de fum sunt considerate cele mai utile tipuri disponibil
pentru a da o avertizare rapidă. Primele detectoare de fum au fost cele cu ionizare. Acestea îşi
bazează funcţionarea pe un senzor cu cameră de ionizare.

5.2 Detectoare cu cameră de ionizare (detectoarele cu ionizare)

Utilizează o sursă radioactivă, care generează un flux de particule ionizate între doi
electrozi încărcaţi electric. Principiul utilizat în funcţionarea acestor detectoare constă în
ionizarea aerului în camera de măsură sub acţiunea radiaţiilor emise de o sursă radioactivă. Pe
cei doi electrozi ai camerei de ionizare se aplică o tensiune U, între electrozi aerul este ionizat
uniform, la camera bipolară, cu ajutorul unei surse radioactive închise, de regulă Am 241 –
radiaţie alfa, în volum existând astfel un număr egal de ioni pozitivi si negativi. La trecerea prin
aer a particulelor emise de sursa radioactivă din cauza ciocnirilor neelastice cu moleculele de
aer se produce ionizarea şi se stabileşte un curent electric între electrozi. La pătrunderea în
cameră a particulelor de fum au loc o serie de fenomene dintre care cel mai important este cel
al formării de perechi de particule de fum – ioni care duc la micşorarea vitezei de deplasare a
ionilor din cauza masei mari a particulelor de fum şi implicit se produce o scădere a curentului
dintre electrozi. Detectorul va declanşa alarma la diminuarea de către particulele de fum a
curentului dintre aceşti electrozi. Din cauza emisiei radioactive detectoarele cu cameră de
ionizare mai sunt utilizate doar în aplicaţii speciale, de obicei militare. Costurile depozitării şi
prelucrării deşeurilor radioactive sunt ridicate, putând genera cheltuieli importante în cazul unui
incendiu.

5.3 Detectoare optice de fum

Detectoarele optice de fum se bazează, în funcţionare, pe un senzor TYNDALL la
care se utilizează proprietatea de refracţie a fazei de dispersie a fumului. Proprietatea
118
caracteristică a fazei dispersă a fumului care este utilizată în acest caz este indicele de refracţie.
Senzorul este practic o cameră neagră, etanşă la lumină, în care sunt dispuse un emiţător şi un
receptor de lumină astfel încât lumina să nu ajungă în aer curat pe receptor. La pătrunderea
fumului în cameră lumina este difuzată – împrăştiată spre receptor. Pentru valori ale raportului
dintre mărimea particulelor şi lungimea de undă a radiaţiei incidente de până la 0,1, intensitatea
luminii difuzate este invers proporţională cu puterea a 4-a a radiaţiei incidente, pentru valoarea
aceluiaşi raport între 0,1 si 4,0 intensitatea luminii difuzate este direct proporţională cu puterea
a 2-a a radiaţiei incidente, iar la particule mai mari fenomenul se poate aproxima cu o reflexie
pe suprafaţa respectivă. Domeniul de interes pentru detectarea incendiului pe baza fumului este
de la 5nm la 5µm. Relaţia dintre densitatea optică a fumului şi transmisia luminii este
prezentată în relaţia (3):
( ) ( ) ( ) P P d m / lg / 10
0
= (3)
unde: m – densitate optică
d – lungimea optică de măsură

0
P – puterea radiaţiilor primite de receptor în absenţa aerosolilor
P – puterea radiaţiilor primite de receptor măsurată la momentul alarmei

5.4 Detectoare funcţionând pe principiul difuziei radiaţiei

Aparatul este alcătuit, în principiu, dintr-o cameră etanşă la lumină, o sursă şi un
receptor de radiaţie dispuse astfel încât intensitatea luminii să afecteze receptorul ca urmare a
unui proces de difuzie. În lipsa fumului, elementul receptor nu primeşte radiaţii datorită
paravanului care are rolul de a suprima pe cele directe şi cele reflectate de pereţii interiori ai
camerei de măsură. Atunci când particulele de fum intră în camera de măsură, se ajunge la
difuzia luminii de către particule şi prin aceasta la schimbarea stării de iluminare a receptorului.
Elementul receptor este un element fotosensibil; au loc variaţii de curent care, prin intermediul
unor circuite electronice, formează şi transmit semnalul de alarmă.

5.5 Detectoare funcţionând pe principiul atenuării radiaţiei

Un astfel de detector este alcătuit, în principiu, dintr-o cameră de măsură unde se află
emiţătorul şi receptorul de lumină care sunt astfel alcătuite încât intensitatea luminii asupra
receptorului scade în prezenţa fumului, pe baza proprietăţii de absorbţie a luminii de către fum.
În absenţa fumului, în camera de măsură, receptorul primeşte o radiaţie maximă de lumină. În
condiţiile apariţiei în camera de măsură a particulelor de fum radiaţia luminoasă iniţială este
atenuată, fapt care este sesizat de elementul al receptor. Variaţia de intensitate luminoasă
conduce la modificarea curentului din elementul receptor, astfel încât să se formeze şi să se
transmită semnalul de alarmă. Detectoare de fum prin aspiraţie sunt utilizate, în special, acolo
unde este necesară o detectare timpurie a incendiului şi unde este cerută o sensibilitate mai
mare a detectorului. Pot fi folosite, de asemenea, pentru aplicaţii unde este dificil de utilizat
detectorul punctual de fum: încăperi în care există curenţi de aer, care pot conduce la diluţia
fumului şi detectarea târzie a acestuia, încăperea protejată este prea înaltă şi/sau pot apărea
probleme la stratificarea aerului; din motive estetice, instalaţia trebuie să fie invizibilă pentru
utilizatori. Acestea sunt detectoare de mare precizie, alcătuite din următoarele elemente
principale: unitatea de procesare, control şi semnalizare, unitatea de detectare a fumului şi
unitatea de aspiraţie şi transport al aerului. Spre deosebire de sistemele clasice de detectare a
fumului, la care deplasarea produselor de ardere către camera de măsură a detectoarelor de fum
se face prin convecţie naturală, la aceste detectoare transportul produselor de ardere la
elementul de detecţie se realizează printr-o convecţie forţată. Captarea aerului din spaţiul
119
protejat se realizează prin intermediul unor conducte în care sunt practicate nişte orificii de
dimensiuni relativ reduse, de ordinul milimetrilor, apoi printr-o reţea de conducte de transport
aerul este aspirat şi dirijat către detector. Numărul total de orificii de eşantionare variază de la
producător la producător, dar trebuie ţinut cont de faptul că sensibilitatea detectorului este
împărţită la numărul de orificii de eşantionare asociate acestuia. Cu cât detectorul este mai
sensibil, cu atât există mai multe orificii de eşantionare. În camera de analiză a detectorului se
măsoară cantitatea de particule aflate în suspensie în aerul prelevat. Semnalul furnizat este
transmis în unitatea de procesare, control şi semnalizare care îndeplineşte, în principiu, aceleaşi
funcţiuni ca şi cele de la detectoarele punctuale de incendiu. Detectoarele liniare de fum
constituie o soluţie alternativă de protecţie la incendiu pentru anumite spaţii în care nu mai este
posibilă utilizarea detectoarelor de incendiu obişnuite. Astfel de situaţii se pot întâlni în cazul în
care înălţimea spaţiului de protejat depăşeşte valorile maxime de instalare ale detectoarelor
punctuale de fum sau când se doreşte protecţia unor spaţii speciale cum ar fi săli de concerte,
construcţii tip mall, clădiri istorice, săli de conferinţe, muzee. Detectoarele liniare de fum
funcţionează pe principiul optic. În principiu, un astfel de detector este alcătuit dintr-un
emiţător în infraroşu I.R. care emite o radiaţie infraroşie modulată, un sistem optic de focalizare
a radiaţiei I.R. şi un receptor de radiaţii infraroşii. Emiţătorul şi receptorul sunt astfel amplasate
încât să se protejeze un spaţiu de 1.500–1.800 m.p. Lungimea de detecţie, distanţa dintre
emiţător şi receptor, este situată între 10-100 m. Suprafaţa protejată cu un astfel de detector este
echivalentul a 20-30 de detectoare punctuale de fum obişnuite. Principiul de funcţionare este
similar cu cel al detectoarelor punctuale de fum funcţionând pe principiul absorbţiei radiaţiei
emise.

5.6 Principiul detecţiei optice bidirecţionale

Spre deosebire de detectoarele optice obişnuite, detectoarele O
2
T utilizează tehnica de
evaluare în două direcţii, fiind astfel capabile să evalueze diferenţiat diferitele tipuri de
particule ajunse în camera de măsură. Astfel este posibilă diferenţierea netă a mărimilor
perturbatoare de mărimile specifice ale unui incendiu, fiind posibilă în anumite limite şi
detectarea diferitelor tipuri de fum.
Detectarea de gaz cu senzor CO şi un detector de incendiu cu senzor CO va declanşa
alarma la depăşirea unei anumite valori a concentraţiei de gaze de ardere, de exemplu
monoxidul de carbon într-o incintă. Acest senzor funcţionează pe principiul combinării chimice
a gazelor din mediu cu un compus aflat pe suprafaţa senzorului. Astfel, moleculele de gaz vor
determina sarcini electrice care vor mări conductivitatea unui semiconductor. Pentru creşterea
gradului de siguranţă, un astfel de detector va dispune de mai mulţi senzori care vor evolua în
mod inteligent şi corelat cu mărimile caracteristice incendiului.

5.7 Detectoare de căldură (de temperatură)

Au fost cele mai răspândite datorită simplităţii, costului redus si robusteţii.
Detectoarele termice sesizează creşterea temperaturii generate de ardere, reacţionând la
depăşirea unei valori, de regulă situată în jurul valorii de 60
0
C, sau la variaţii bruşte de
temperatură, prin evaluarea gradientului. Clasificarea în conformitate cu temperaturile maxime
de declanşare şi de funcţionare este definită în standardul EN 54-5. Din punct de vedere al
principiului folosit au fost construite detectoare pe baza fenomenelor de dilatare lichide,
bimetale, aliaje eutetice, fire fuzibile, pneumatice, semiconductoare cu elemente
semiconductoare termorezistente, diode care îşi modifică rezistenţa electrică sub influenţa
căldurii etc. Pentru înlăturarea fenomenelor perturbatoare s-au elaborat scheme
termodiferenţiale, termovelocimetrice sau combinate detectare de prag sau de nivel şi
120
termovelocimetric. Domeniul temperaturilor utilizate în detectarea incendiilor este de la 57
o
C
până la valori de peste 100
o
C si de la circa 5
o
C/minut la peste 10
o
C/minut în funcţie de
aplicaţii. Principalele surse de alarme false sunt radiaţia solară si căldura provenită de la
instalaţiile tehnologice sau de încălzire.

5.8 Detectoarele de temperatură

Se pretează domeniilor în care la incendiu se poate lua în considerare o dezvoltare
rapidă a incendiului, detectându-se de fapt creşterea temperaturii, nu şi a fumului şi gazelor de
ardere. Datorită utilizării unei game largi de materiale de construcţie, în clădirile moderne apar
frecvent dezvoltări ale unor incendii însoţite de degajări masive de fum, înaintea izbucnirii
flăcării deschise. Detectoarele termice se utilizează în special cu scopul de a proteja bunurile
materiale, fiind mai puţin adecvate protecţiei persoanelor. O persoană aflată în spaţiul în cauză
ar fi intoxicată de gazele de ardere înaintea atingerii temperaturii de declanşare a acestui tip de
detector.

5.9 Detectoare multisenzor

Prin combinarea în acelaşi detector a mai multor senzori (de exemplu: de fum şi
temperatură), s-au obţinut detectoarele multisenzor sau multicriteriu. Aceste detectoare sunt
indicate în general pentru spaţiile în care este posibilă apariţia unor incendii la care nu se
cunoaşte modul de evoluţie.
Combinaţia mai multor senzori într-un detector nu face altceva decât să crească
securitatea, punctual în zona supravegheată. Se obţine totodată o combinare de
caracteristici funcţionale cu o redundanţă sporită cu posibilităţi multiple de aplicaţii.
Detectoarele optice O sunt capabile să detecteze particule invizibile de aerosoli, precum
cele generate, de exemplu, de arderea lemnului într-un mediu deschis. Acest tip de detector
se va utiliza cu precădere acolo unde se generează fum rece la izbucnirea incendiului, deci
acolo unde are loc o ardere mocnită. Detectoarele OT aduc în aceeaşi carcasă principiul
detecţiei prin difuzie optică şi cel al detecţiei termodiferenţiale şi al temperaturii maxime,
termomaximale. Corelarea datelor celor două detectoare asigură o recunoaştere sigură a
incendiilor cu ardere mocnită, precum şi a celor cu dezvoltare termică accentuată. Astfel, se
îmbunătăţeşte semnificativ siguranţa detecţiei, concomitent cu reducerea ratei de alarme
false. Adesea un singur principiu pentru detectarea incendiului nu se consideră a fi
satisfăcător, un exemplu foarte simplu pentru a proba această afirmaţie fiind depozitarea
diferitelor materiale cu diverşi factori de ardere: cabluri, textile, substanţe de curăţare,
solvenţi. În astfel de situaţii principiul detecţiei multicriteriale se dovedeşte a fi optim.
Detectoarele de temperatură se folosesc cu precădere în incinte cu dezvoltări frecvente de
fum sau praf, asociate cu temperatura normală. Din cauza mărimilor perturbatoare,
detectoarele de fum ar declanşa alarme false în asemenea incinte (bucătării, spaţii de
producţie). Detectoarele optice de fum se folosesc pentru detectarea timpurie a incendiilor
cu degajare puternică de fum, în domenii ocupate de persoane. Detectoarele O
2
T vor
detecta, cu o sensibilitate constantă, incendii generate de arderea celor mai diverse
materiale. Sunt adecvate obiectivelor cu dezvoltări frecvente de mărimi perturbatoare, ca de
exemplu aburi sau praf. Datorită principiului „detecţie în două direcţii” vor fi distinşi cu
precizie atât aerosolii de culoare deschisă cât şi cei de culoare închisă. În comparaţie cu un
detector optic, aceste detectoare oferă o caracteristică de răspuns aproximativ constantă
pentru diferitele tipuri de fum. Prin tratarea diferenţială şi evaluarea mărimilor de dispersie
în două direcţii, aceste detectoare pot recunoaşte cu precizie mărimile perturbatoare
reducând astfel riscurile de alarme false. Detectoarele O
2
T vor fi utilizate pentru detectarea
121
alarmelor în mod precis din incinte, acolo unde este probabilă apariţia frecventă a
mărimilor perturbatoare, ca, de exemplu, a prafului fin utilizat în tipografii pentru hârtia
proaspăt tipărită, a aburilor proveniţi de la duşul unei camere de hotel, a microparticulelor
provenite de la umidificatoarele utilizate în muzee sau a diverselor tipuri de particule de
praf care apar cu ocazia lucrărilor de tăiere, în industria de panificaţie sau a altor tipuri de
spaţii de producţie. Detectorul OTG este un dispozitiv de tip multisenzor, integrând o
cameră optică de detecţie, un senzor de temperatură şi un element electrochimic, pentru
analizarea monoxidului de carbon. Astfel este posibilă acoperirea unui spectru larg al unor
scenarii relevante de incendiu, oferind totodată un nivel ridicat de imunitate împotriva
alarmelor false. Utilizarea detectoarelor OTG este posibilă pentru orice incintă cu ocupare
permanentă de personal, deoarece recunoaşterea timpurie a gazelor provenite de la un
incendiu este de maximă importanţă, studiile arătând că 95% din cazurile de deces la
incendiu se produc în somn, în faza de ardere mocnită a incendiului, ca urmare a emisiilor
de monoxid de carbon. Patru din cinci victime sunt intoxicate cu gazul otrăvitor.
Detectoarele OTG constituie prima opţiune acolo unde trebuie protejată viaţa ocupanţilor şi
predomină funcţia de protecţie a persoanelor. Existenţa monoxidului de carbon va fi
detectată înainte de izbucnirea vizibilă a incendiului. Alarmarea va avea loc foarte timpuriu,
prevenindu-se intoxicarea cu fum, cauza cea mai frecventă a decesului în aceste cazuri.
Detectorul OT
blue
poate fi utilizat în toate obiectivele unde s-au utilizat până acum
detectoarele optice de fum cu cameră de ionizare. Poate recunoaşte arderea lichidelor,
arderea deschisă a lemnului şi aerosoli invizibili, până la particulele care puteau fi
recunoscute doar de detectoare cu ionizare. În plus, oferă o caracteristică de răspuns
considerabil mai rapidă decât detectoarele optice standard, având, în comparaţie cu
detectoarele cu cameră de ionizare, o sensibilitate mai redusă la mărimi perturbatoare
precum curenţii de aer şi umiditatea. Este adecvat domeniilor susceptibile la producerea de
incendii cu degajări energetice mari. Spre deosebire de detectoarele cu cameră de ionizare,
funcţionează fără sursă radioactivă, nemaifiind necesare costuri de neutralizare în caz de
incendiu. Utilizarea detectoarelor OT
blue
este recomandată a se utiliza oriunde sunt
depozitate sau procesate materiale inflamabile, iar timpii de alarmare trebuie să fie foarte
mici, de exemplu în rafinării, centrale de producere a energiei, incinte IT sau laboratoare.
La proiectarea sistemelor de detecţie a incendiilor este foarte importantă alegerea tipului
potrivit de detector, conform aplicaţiei concrete de date, pentru a putea acoperi o gamă cât mai
largă de scenarii de incendiu posibile. Deoarece nu există un detector de incendiu universal,
care să reacţioneze la fel de bine la toate tipurile de incendii, recunoaşterea timpurie a
incendiilor implică stabilirea optimă a mărimilor specifice şi bazându-ne pe caracteristica de
răspuns al fiecărui tip de detector, luarea corectă a deciziei în alegerea detectoarelor.

5.10 Alte tipuri de detectoare de incendiu

Pentru aplicaţii normale de supraveghere la incendiu în clădiri sau pentru aplicaţii
speciale, se pot utiliza detectoare de construcţie specială. Acestea sunt: detectoare liniare de
fum, detectoare liniare de temperatură, detectoare multipunct care funcţionează prin aspiraţia
aerului, detectoare pentru canale de ventilaţie, detectoare de scântei, detectoare de presiune,
detectoare autonome sau alarme de fum.


6. TRADUCTOARELE INTELIGENTE

Traductoarele inteligente nu sunt altceva decât traductoare similare celor
utilizate în sistemele de automatizare având implementate, în tehnologia cu
122
microcontrolere, programe de calcul pentru realizarea funcţiilor de prelucrare din adaptor
şi de control al întregului traductor. Introducerea microprocesoarelor în construcţia
detectoarelor a avut ca scop iniţial îmbunătăţirea caracteristicilor legate de divizarea
spaţiilor de supravegheat din clădirile mari sau cu multe încăperi, la care, prin utilizarea
detectoarelor adresabile este uşurată identificarea şi localizarea pericolului fără
recunoaştere locală pentru confirmare. Pasul următor a fost cel de a implementa algoritmii
de analiză a efectelor produse de diferitele evenimente pe acelaşi suport hardware. Din
analiza mai multor tipuri de detectoare de incendiu, a rezultat că, deşi comunicaţia este
guvernată de aceleaşi principii, funcţie de producător rezultă moduri diferite de rezolvare
a problemelor de adresare şi de utilizare a întreruperilor în caz de evenimente prioritare.
Comunicaţia se iniţiază şi se realizează, de regulă, prin multiplexare de la centrală în
sensul crescător sau descrescător al numărului adresei dispozitivului sau în altă ordine
prestabilită, fiind de tip simplex. Limitările pentru timpul de reacţie al instalaţiei trebuie
să fie minime acest lucru conducând la o relaţie între timpul de baleiaj al tuturor adreselor
şi întârzierile maxime admisibile pentru comunicaţia cu adresa de la care se raportează un
eventual eveniment. La diferite protocoale de comunicaţie, modul de răspuns, numărul
impulsurilor care formează răspunsul dispozitivelor, codificarea şi nivelul diferă, acestea
nefiind standardizate, dar se obţine, de regulă, un raport optim între limitarea de timp şi
siguranţa cu care sunt identificate adresele. Puterea de calcul descentralizată a condus
aproape imediat la utilizarea sa şi pentru alte procese în afară de cel de comunicaţie, cum
ar fi: prelucrarea locală a semnalelor de la senzori, digitizarea valorilor parametrilor
măsuraţi şi transmiterea lor, compararea valorilor măsurate cu detectoare montate în
vecinătate, comunicarea interactivă a datelor. În principiu un traductor inteligent de
incendiu poate fi, de exemplu, un detector de incendiu multisenzor cu microcontroler,
analogic şi adresabil, cu algoritmi de prelucrare paralelă a semnalelor de la senzori, cu
rejectarea semnalelor false şi corectare a parametrilor de funcţionare. Parametrii măsuraţi,
proveniţi de la incendiu, sunt temperatura şi fumul. Prelucrarea semnalelor de la senzori
se efectuează la locul producerii evenimentului, funcţionarea fiind sigură şi rapidă,
utilizarea microcontrolerului pentru coordonare crescând gradul de siguranţă şi
fiabilitatea întregului sistem. La conectare poate determina tipul de circuit pe care se
găseşte şi, în consecinţă, modul de funcţionare în raport cu restul elementelor din sistem.
Se obţine astfel siguranţa în funcţionare cu sensibilitate ridicată dar şi imunitate
la semnalele perturbatoare – în consecinţă rata scăzută a alarmelor false. Detectorul are
un grad de „inteligenţă” dat de algoritmul de evaluare, control şi verificare a criteriilor de
plauzibilitate. Mai multe elemente de detectare, fum, temperatură, cu grade ierarhice
similare sunt asamblate împreună în aceeaşi carcasă şi fiecare senzor furnizează semnale,
informaţii cu un anumit grad de importanţă în evaluarea fenomenelor. Sistemul de
prelucrare a semnalelor specifice fiecărui senzor are ca funcţie aducerea valorilor
măsurate la nivelele necesare prelucrării ulterioare. Recunoaşterea în grilă a nivelelor de
semnal este modul în care valorilor obţinute prin măsurare li se atribuie ponderi necesare
în procesul de conducere, de diagnosticarea evoluată la supravegherea spaţială a
incendiului şi pentru luarea unor măsuri eficiente de corecţie împotriva alarmelor false,
fără însă a influenţa sensibilitatea detectării. Incendiile reale sunt diferite între ele,
evoluţiile lor temporale fiind caracteristici unice şi neputând fi reprezentate în totalitate
riguros. Pentru evaluare trebuie dezvoltate modele speciale pentru anumite semnale
caracteristice evoluţiei fumului, căldurii etc.
O mărime specifică incendiului este cu atât mai bine reprezentată cu cât metoda de
măsurare şi prelucrare este mai bine adaptată mărimii măsurate.
123


Fig. 1 Schema bloc detector multisenzor inteligent

Semnalele analogice primite de la senzorii detectorului sunt convertite în semnale
numerice care sunt apoi prelucrate (fig. 1). Impulsurile perturbatoare, parazite şi deviaţiile
semnalelor sunt îndepărtate prin filtre numerice. Reglarea adaptivă a sensibilităţii,
„sensibilizarea”, este o altă caracteristică a detectorului. În lumea vie, pentru anumite condiţii
de mediu date, adaptarea este un proces continuu care condiţionează existenţa indivizilor sau
speciilor de abilităţile de percepţie şi de corecţia unor funcţii vitale. „Sensibilizarea” sau
creşterea sensibilităţii în situaţiile cu pericol de incendiu este o caracteristică a detectoarelor.
Astfel, modul de funcţionare de veghe cu o anumită sensibilitate se adaptează pentru fiecare
senzor şi pentru fiecare detector la condiţiile de mediu existente şi la situaţiile de pericol. Se
poate spune că detectorul învaţă să-şi adapteze sensibilitatea la cerinţele mediului. Un detector
convenţional are o structură simplă pentru evaluare, semnalul transmis de senzor este
amplificat şi la depăşirea unui prag se generează o alarmă. Pentru a detecta rapid incendiul este
deci necesară o sensibilitate ridicată şi respectiv un prag coborât de intrare în alarmă.
Rigiditatea schemei şi implicit a modului de decizie conduce doar pentru anumite cazuri la
realizarea unei detectări optime, în multe cazuri semnalele eronate conducând la alarme false.
Fig. 2 Schema bloc a unui detector convenţional

La detectoarele convenţionale, fig. 2, mărimea de intrare la senzor x este transformată
de amplificator după o relaţie liniară în y = f(x). După compararea cu un prag fix y
g
ieşirea
detectorului, de regulă de tip releu, ia o valoare de tip logic 0 sau 1, deschis sau închis, tensiune
veghe sau tensiune alarmă, curent veghe sau curent alarmă. Operaţia de comparare poate fi
afectată şi de zgomote, factori de mediu, caracteristici neliniare ale componentelor etc. Pentru
că fiecare incendiu îşi are intensitatea şi desfăşurarea sa temporală, pragul de răspuns trebuie
Senzor optic
de fum

Convertor
analog
numeric şi
ponderare




Analiza
semnalului şi
evaluare
Interfaţa
detector cu
circuitul
conventional
sau
adresabil
x
1

y,
y
g
,
z
ALARMĂ
Senzor de
temperatură

Algoritm
x
2

t
DEFECT
ANALOGIC
REGLAJ

Senzor

Amplificator

Comparator

Releu
x
y
y
1
0
124
adaptat corespunzător. Funcţia de ieşire y = f (x(t), t) cu x(t): R ÷ R. Respectarea corelaţiei
dintre desfăşurarea temporală şi pragul de răspuns indică adaptabilitatea sensibilităţii de
detectare. În general în lipsa aerosolilor nivelul acestei corelaţii este ridicat, detectorul fiind
„mai puţin sensibil”. La apariţia aerosolilor, pragul de răspuns al detectorului evoluează până la
un anumit nivel spre valoarea măsurată a semnalului.
Punctul de intersecţie dintre pragul dinamic de răspuns şi nivelul semnalului
corespunde declanşării alarmei. Rezultă o adaptare a mărimii y
g
= g(x(t), z(t), t) Cu acest
algoritm se obţine, indiferent de modul de evoluţie al incendiului, o valoare ridicată a
sensibilităţii de detectare şi o imunitate ridicată împotriva mărimilor perturbatoare.
Înregistrările momentane ciclice şi convertite numeric sunt comparate cu valori prememorate.
Optimizarea acestor valori de referinţă este foarte importantă şi este obţinută prin evaluarea
empirică a unui număr foarte mare de încercări ale unui model de referinţă. Cu ajutorul
recunoaşterii în grilă a nivelului de semnal se evaluează elementele caracteristice de legătură cu
evoluţii tipice de incendii.
În funcţia g (x(t), z(t), t), x(t): R ÷ R şi z(t) grila predefinită. Dacă valorile
instantanee nu se încadrează în grila predefinită semnalele sunt neglijate în procesul de stabilire
a alarmei şi pot fi evaluate pentru încadrare în alte criterii: murdărire, îmbătrânire, impuls
caloric sau perturbaţie electromagnetică, acest lucru conducând la măsuri corespunzătoare.
Estimarea evoluţiei viitoare şi ajustarea succesivă a valorilor de ieşire pentru influenţele din
mediu de tipul celor care produc murdărirea, este o funcţie de corectare a alunecării
sensibilităţii în timp. Pentru nu a transmite mesaje eronate şi a păstra sensibilitatea neschimbată
în timp comparativ cu valorile iniţiale, de la instalare, se evaluează valorile fizice curente şi
condiţiile de mediu care pot influenţa funcţionarea detectorului. În starea de funcţionare
normală detectorul reacţionează imediat la apariţia unui deranjament sau la murdărirea sa. În
modul de diagnostic detectorul îşi citeşte chiar starea sa viitoare, adică poate anticipa situaţii de
tipul murdăririi sau îmbătrânirii.


7. UTILIZAREA SISTEMELOR VIDEO PENTRU DETECŢIA
INCENDIILOR

Printre cele mai noi sisteme de detecţie a incendiilor se numără şi cele care au la bază
supravegherea video a spaţiului care urmează a fi protejat. Detecţia video a incendiilor este o
metodă foarte modernă care devine din ce în ce mai utilă în condiţiile în care alte metode
considerate convenţionale nu pot fi utilizate sau nu dau rezultate satisfăcătoare, în special în
recunoaşterea focului din diverse înregistrări video. Dintre cel mai frecvent utilizate metode de
testare pentru detecţia de incendiu, ar fi cele care au la bază prelevarea de probe, de particule,
măsurători de temperatură, care din păcate necesită o apropiere de focare. În plus, aceste
metode nu sunt întotdeauna fiabile, fie că dau alarme false declanşând în absenţa unui incendiu,
fie că nu semnalează întotdeauna incendiul. Multe din metodele de detecţie vizuală ale unui
incendiu se bazează aproape exclusiv pe analize spectrale, folosind de cele mai multe ori o
aparatură de spectroscopie care are mari inconveniente şi anume este destul de rară din cauza
faptului că este foarte scumpă, acest lucru ducând la o puternică limitare a metodei.
O altă limită de detecţie incendiu este dată de utilizarea unor senzori cu preţuri mari,
de obicei ca în metodele convenţionale să avem cât mai puţine alarme false este nevoie de
detectoare de calitate, ceea ce înseamnă preţuri mari. În plus, aceste abordări sunt încă
vulnerabile existând posibilitatea unor alarme false cauzate de obiectele care au spectrul de
culoare asemănător cu al focului şi mai ales din cauza existenţei unor surse puternice de
lumină, de foarte multe ori chiar lumina solară. Healey (în 1994), şi Foo (în 1995) au prezentat
două metode video care par a fi promiţătoare.
125
Prima metodă a lui Healey din 1994 utilizează culoarea şi mişcarea pentru a clasifica
drept regiuni de incendiu sau de non-incendiu. Iniţializarea necesită crearea manuală a unor
ferestre dreptunghiulare pentru supraveghere bazate pe distanţa de la un posibil focar faţă de
cameră care trebuie să rămână staţionară. Cea de-a doua metodă Foo, din 1995, decide că avem
un incendiu utilizând metode statistice, utilizate în urma preluării imaginilor de către o cameră
digitală de mare viteză, a unor imagini alb-negru cu nuanţe de gri. Deşi ieftină ca soluţie,
această metodă funcţionează doar în cazul în care există foarte puţine posibilităţi ca imaginea
să poată fi confundată cu un foc iar camera trebuie să fie staţionară. Culoarea este adesea
utilizată în detecţia incendiului pe baza unor modele generate prin spectroscopia de culoare.
Acest lucru se va schimba doar în cazul în care există asemănări de culori de fundal şi prim
plan, dar în marea majoritate a cazurilor acest lucru nu influenţează, incendiile care pot izbucni
într-o foarte mare proporţie sunt de intensitate mai mare şi nu pot fi influenţate de mişcare şi de
componente similare, cum ar fi fundaluri asemănător colorate. Sistemele video de detecţie a
flăcării de tip FireEye prezintă o nouă generaţie de software utilizată pentru detectarea flăcării
video care pot fi uşor adăugate la oricare din sistemele existente CCTV (sistem de televiziune
cu circuit închis), utilizând camera de Webcam din reţelele obişnuite care sunt deja utilizate la
detectarea incendiilor în spaţiu deschis, fără ca acest lucru să necesite un upgrade la hardware-
ul deja existent. CCTV, ca sistem de supraveghere, pur şi simplu are în compunere instalaţii de
tip FireEye de control şi poate fi folosit chiar şi un aparat de fotografiat, ca sistem de
supraveghere video.
Dintre avantajele pe care le prezintă acest sistem, FireEye ar fi de menţionat rata
foarte scăzută de alarme false, a fost dezvoltat pentru a rezista la zgomot, nu este influenţat de
lumina soarelui strălucitor, lămpi electrice, lumina farurilor, emanaţii de gaze, de poluarea
aerului într-un nivelul normal de fum, de aerul cald şi chiar fierbinte care ar putea fi în mediul
de supraveghere. Are preţuri mici de achiziţie şi de întreţinere, în comparaţie cu sistemele
clasice şi, nu în ultimul rând, este uşor de utilizat. FireEye poate detecta flacăra la distanţe
destul de mari chiar şi în spaţiu deschis şi de aceea este o soluţie eficientă la monitorizarea
incendiilor de pădure. Poate fi foarte bine utilizat şi la supravegherea unor materiale care sunt
depozitate în clădiri de mari dimensiuni, acest lucru fiind foarte important deoarece sistemul
poate acoperi suprafeţe mari cu un număr mic de camere, chiar zeci de mii de metri pătraţi.
Având în vedere toate cerinţele de mai sus, CCTV începe să capete un rol tot mai
important în furnizarea de informaţii în timp real şi este totodată un mod foarte eficient de
avertizare la incendiu, mai ales că sistemul furnizează informaţie vizuală a ceea ce se întâmplă,
putând astfel avea certitudinea că se întâmplă, fără a avea dubii referitoare la eventuale alarme
false, acest lucru ducând într-un final la minimizarea daunelor şi a pierderii de vieţi omeneşti.
Puterea de a folosi aceste sisteme video de detecţie a incendiilor este dată tocmai de
posibilitatea asigurării monitorizării incendiilor pe distanţe mari chiar şi în spaţii deschise, ceea
ce nu se putea obţine în varianta detectoarelor clasice de incendiu. Este bine cunoscut faptul că
pot apărea turbulenţe ale flăcării atunci când avem o imagine cu o frecvenţă de aproximativ
10Hz. Prin urmare, sistemele de detecţie a incendiilor pot fi făcute mai robuste ţinând cont de
acest lucru, prin detectarea frecvenţelor mai înalte din flacără colorată.
În practică, imaginea unei flăcări va avea o frecvenţă care poate fi bine aproximată ca
fiind constantă şi pe o perioadă destul de lungă de timp nu se modifică. Prin urmare, procesul
de modelare a flăcării, bazat pe Markov, este mai robust în comparaţie cu celelalte sisteme. În
cazul în care conturul unui obiect variază rapid în timp, acest comportament este un factor
important, fiind un semn de prezenţă a flăcării în spaţiul de protejat.
O altă metodă de identificare a flăcării în cazul supravegherii video are la bază
culoarea; sistemul se bazează pe detectarea unui incendiu determinând apariţia acestor regiuni
colorate. Dacă aceste regiuni colorate se deplasează, sunt marcate ca fiind posibile regiuni de
foc monitorizate chiar şi de un aparat de fotografiat. În supravegherea video, apariţia unui
obiect, în care contururile au crominanţe sau luminozităţi care se modifică repede în timp devin
126
similare cu comportarea flăcării apărute ca urmare a izbucnirii unui incendiu. Forma regiunii de
foc este foarte bine reprezentată cu ajutorul transformatei Fourier, deoarece transformata
Fourier nu transportă în orice moment informaţii, acestea fiind calculate în ferestrele de date şi
în fereastra de dimensiuni temporală care sunt importante pentru detectarea incendiului. O altă
problemă este că nu se poate detecta o periodicitate într-o dezvoltare rapidă a unui incendiu,
deoarece limita de foc din regiunea monitorizată creşte pur şi simplu în înregistrarea video.
Modelul de culoare pentru determinarea focului şi a flăcării este utilizat pentru
definirea pixelilor din flacără. S-a constatat că, în ciuda unei mari diversităţi a tipurilor de
incendii şi a modelelor de flacără, în special în primele etape ale izbucnirii unui incendiu, în
flacără apare o gamă largă de culori, de la galben la roşu.


8. CONSIDERAŢII PRIVIND POSIBILITATEA DE OPTIMIZARE
A REŢELELOR DE SENZORI WIRELESS CU ALGORITMI DE
INSPIRAŢIE NATURALĂ ŞI SISTEME DE INTELIGENŢĂ ARTIFICIALĂ
[9], [10], [11]

8.1 Sisteme inteligente

Calculul inteligent este un domeniu al Inteligenţei Artificiale care grupează tehnici de
rezolvare a problemelor „rău-puse” sau a celor pentru care modelele formale conduc la
algoritmi foarte costisitori. Principalele direcţii ale calculului inteligent sunt:
Calcul neuronal. Este folosit în principal în rezolvarea problemelor de asociere
(clasificare, aproximare, predicţie etc.), bazându-se pe extragerea, prin învăţare, a unui model
pornind de la exemple. Sursa de inspiraţie o reprezintă structura şi funcţionarea creierului.
Calcul evolutiv. Este folosit în principal în rezolvarea problemelor bazate pe căutarea
soluţiei într-un spaţiu mare de soluţii potenţiale (în particular în rezolvarea problemelor de
optimizare).
Sursa de inspiraţie o reprezintă principiile evoluţionismului de tip darwinist.
Calcul fuzzy. Este folosit atunci când datele problemei (şi relaţiile dintre acestea) nu
pot fi descrise exact ci există un grad de incertitudine („fuzziness”). Ideea de bază este de a
înlocui valorile exacte („crisp”) cu valori fuzzy descrise prin funcţii de apartenenţă.
În fiecare dintre cele trei direcţii majoritatea prelucrărilor care se efectuează au
caracter numeric, fiind necesară o codificare numerică adecvată a problemei. Aceasta
motivează parţial prezenţa cuvântului calcul în denumirea domeniului. Pe de altă parte, în
fiecare dintre direcţiile de mai sus se încearcă simularea unor comportamente inteligente ceea
ce motivează prezenţa termenului inteligent. Principiul fundamental al calculului neuronal şi al
celui evolutiv este de a dezvolta sisteme de calcul inteligente pornind de la implementarea unor
reguli simple, comportamentul complex al acestor sisteme derivând din aplicarea în paralel şi
într-o manieră interactivă a acestor reguli.
Această abordare de tip bottom-up este în contrast cu abordarea de tip „top-down”,
specifică altor abordări din Inteligenţa Artificială. Calculul neuronal şi cel evolutiv fac parte din
sfera mai largă a calculului natural, al cărui principiu este de a prelua idei de rezolvare a
problemelor din sistemele naturale (fizice, chimice, biologice, ecologice). Obiectivul principal
al calculului natural este de a dezvolta metode de rezolvare a problemelor rău-puse şi a celor
nerezolvabile prin metodele tradiţionale (de exemplu, rezolvarea problemelor NP-complete în
timp polinomial). Pe lângă componentele amintite deja, calculul natural mai include calculul
molecular (DNAComputing), calculul cu membrane (Membrane Computing) şi calculul
cuantic (Quantum Computing). Dacă primele două direcţii sunt deja tradiţionale, ultimele trei
sunt încă în primele faze de dezvoltare. Creierul uman, în toată complexitatea lui poate lua
decizii dispunând de capacitatea de cunoaştere. Pornind de la acest lucru, cercetările ştiinţifice
127
au permis apariţia unui domeniu nou, al sistemelor artificiale inteligente. Aceste sisteme pot
lucra eficient şi rapid în folosul omului, inclusiv pentru accelerarea evoluţiei sale. Evoluţia
până astăzi a fost considerată un domeniu propriu doar organismelor vii, dar ea devine astăzi
posibilă şi pentru roboţi, vehicule autonome, maşini cibernetice de toate tipurile şi creiere
artificiale. Sistemele inteligente au la bază o viziune ultramodernă de realizare a unor procese
decizionale, precum şi a soluţionării unor probleme bazându-ne pe teoria cunoaşterii.
Inteligenţa reprezintă abilitatea unui sistem artificial de a acţiona adecvat într-un
mediu incert, imprecis, astfel încât acest sistem să îşi poată realiza, cu şanse cât mai mari de
reuşită, scopul pentru care a fost creat. Un sistem inteligent, în formele sale cele mai avansate,
trebuie să ofere capacitatea de percepere şi de înţelegere, capacitatea de a alege pe baza
raţionamentelor făcute, capacitatea de a acţiona cu succes în cazul unor multitudini de
circumstanţe, astfel încât să supravieţuiască, să prospere şi să-i asigure reproducerea într-un
mediu oricât de complex şi ostil. Inteligenţa este integrarea percepţiei, raţionamentului,
emoţiilor şi comportamentului într-un sistem care simte, percepe, cunoaşte şi ia atitudine. În
fiecare sistem inteligent, inteligenţa reprezintă mecanismul capabil să genereze cel mai
avantajos comportament, îmbunătăţind abilitatea de a acţiona eficient şi de a alege cea mai
bună dintre alternativele comportamentale. Nivelurile foarte mari de inteligenţă permit unui
sistem să îşi imagineze evenimente şi să aleagă cel mai bun raţionament pe baza căruia să
intuiască rezultatele acţiunii de întreprins. Inteligenţa biologică ce stă la baza dezvoltării acestui
domeniu, este produsul unei competiţii continue în strădaniile pentru supravieţuire. Abilitatea
de a transforma realitatea într-o reprezentare eficientă este considerată cea mai importantă
aserţiune legată de inteligenţă.
Luată din Dicţionarul Explicativ al Limbii Române (DEX), definiţia inteligenţei pune
în evidenţă capacitatea individului de a se adapta şi de a rezolva situaţii noi pe baza experienţei
acumulate anterior. Se poate remarca şi din această definiţie că intuiţia lexicografului a
devansat cercetările de Inteligenţă Artificială, care doar recent au pus pe primul plan
cunoaşterea, deplasând centrul de greutate al definiţiei IA către cunoaşterea aplicată. Definiţia
dată de Barr&Feigenbaum în 1981, [10] prezintă Inteligenţa Artificială ca fiind ştiinţa care face
parte din domeniul informaticii, având drept obiectiv proiectarea unor sisteme artificiale cu
comportament inteligent – adică sisteme ce manifestă proprietăţi pe care în mod obişnuit le
asociem cu existenţa inteligenţei în comportamentul uman – înţelegerea limbajului, învăţare,
raţionament, rezolvarea problemelor. Astfel de sisteme pot răspunde flexibil în situaţii ce nu au
fost anticipate de programator. Precursorul domeniului este considerat Norbert Wiener, care,
bazat pe tripla formaţie universitară în matematică, zoologie şi filozofie, reuşeşte să pregătească
terenul formării unui nou domeniu în cartea sa, Cibernetică sau control şi comunicaţie la om şi
maşină. În martie 2006, Agenţia Europeană pentru Monitorizare, Evaluarea Structurală şi
Control (European Network for Structural Assessment Monitoring and Control) şi-a manifestat
interesul în cercetările în reţelele fără fir de senzori, planificând un calendar de cercetare, cu
obiective destul de ambiţioase, cum ar fi crearea unei reţele de monitorizare structurală şi a
infrastructurii integrată la nivel european până în anul 2020. Priorităţile agenţiei europene sunt:
senzorii şi reţelele de senzori, cadrul computaţional, structuri inteligente, siguranţă şi securitate,
monitorizarea ciclului de viaţă, evaluarea şi analiza riscurilor. Ca şi în cazul celor mai multe
din cercetările importante şi în cazul reţelelor de senzori fără fir, acestea au fost motivate de
aplicaţiile militare, după care treptat au fost identificate şi aplicaţii civile.

8.2 Reţele de senzori wireless

Reţelele de senzori fără fir (WSN), în ultima perioadă, sunt tot mai prezente în viaţa
noastră de zi cu zi. Poate fi gândită şi dezvoltată o largă diversitate de aplicaţii, bazate pe
capacitatea mecanismelor de a extrage informaţii din mediul înconjurător, pentru a le procesa şi
utiliza. Urmare a realizărilor din domeniile microsenzorilor şi reţelelor fără fir, acestea devin
128
disponibile pentru foarte multe aplicaţii comerciale şi militare, cum ar fi monitorizarea
mediului şi factorilor înconjurători (trafic, securitate), detecţia şi diagnosticarea în domeniul
industrial (fabrici, instalaţii), monitorizarea infrastructurilor (reţele de putere, distribuţia apei,
depozitare de deşeuri) şi culegerea datelor de pe teatrele de operaţiuni. În utilizarea reţelelor de
senzori trebuie luate în considerare marile lor avantaje şi anume mobilitatea reţelei, eficienţa,
costul, robusteţea, autoconfigurarea, toleranţa la avarii, oportunitatea utilizării, durata de
exploatare a reţelei. Miniaturizarea continuă a componentelor pentru calculatoare, precum şi
creşterea masivă a puterii de procesare disponibilă computerelor mobile s-au îmbinat pentru a
aduce unui segment de populaţie cât mai mare şi mai multe aplicaţii bazate pe procesarea de
către calculator. Tehnologia wireless se bazează pe transmiterea informaţiilor cu ajutorul
undelor electromagnetice, folosind un spectru energetic din zona undelor radio, a microundelor
şi din domeniul infraroşu. Ca tipuri de reţele wireless există reţele mobile ad-hoc şi reţele
ad-hoc de senzori; acestea din urmă reprezintă o aplicaţie a primului tip de reţele. Diferenţa
esenţială între cele două tipuri de reţele este că scopul reţelelor de senzori nu este numai
comunicarea, ci detecţia şi estimarea unor evenimente de interes din reţea. Problema cea mai
importantă legată de reţele ad-hoc este păstrarea evidenţei conexiunilor dintre calculatoare; fără
această funcţie, reţeaua ad-hoc nu poate exista. Reţelele ad-hoc oferă o alternativă eficientă şi
economică pentru comunicaţii şi informatică în situaţiile în care utilizarea unei infrastructuri de
reţea nu ar fi practică sau ar fi prea costisitoare. În reţelele ad-hoc, conectivitatea dintre noduri
şi topologia reţelei pot varia foarte mult; nodurile mobile au o rază de transmitere limitată, acest
lucru implicând că pachetele pot fi dirijate prin noduri intermediare, cu scopul de a ajunge la
noduri care nu sunt în interiorul ariei de transmisie a nodului-sursă. În cazul reţelelor de
senzori, dispozitive mici care pot fi distribuite pe o anumită zonă, pentru a culege date şi mostre
din natură, care vor fi stocate şi distribuite în acea reţea, pentru ca ulterior să fie analizate.
Dintre marile avantaje ale reţelelor wireless, care le şi recomandă utilizarea, ar fi de menţionat
mobilitatea, scalabilitatea, flexibilitatea, simplitatea instalării. Dar aceste tipuri de reţele au şi
dezavantaje, dintre care principalele pentru care mai erau încă reţineri în promovarea acestui tip
de reţele, ar fi interoperabilitatea şi banda redusă, care au fost însă înlăturate pe parcurs. O reţea
ad-hoc de senzori constă într-un număr de senzori distribuiţi pe o anumită arie geografică.
Fiecare astfel de senzor poate comunica wireless şi are un anumit nivel de inteligenţă pentru
procesarea semnalelor şi transmiterea datelor. Gama foarte mare de aplicaţii arată că reţelele
wireless de senzori oferă capabilităţi şi îmbunătăţiri în aplicaţiile civile, precum şi în asistarea
efortului naţional de creştere a alertei în cazul unor ameninţări teroriste. Reţelele de senzori pot
fi clasificate după nodurile reţelei, care sunt sau nu adresabile individual, precum şi dacă datele
din reţea sunt agregate. Senzorii unei reţele pentru supravegherea unei anumite arii geografice
ar trebui să fie adresabili individual, astfel încât să se poată determina cu exactitate locul unde
au apărut probleme. Abilitatea unei reţele de senzori de a agrega datele strânse poate reduce
substanţial numărul de mesaje care trebuie transmise în reţea. O cerinţă importantă a reţelei de
senzori este ca datele necesare să fie trimise utilizatorilor care le-au cerut, existând de cele mai
multe ori cereri stricte legate de timp.
Nodurile pot să difere în ceea ce priveşte tipul şi numărul senzorilor ataşaţi; cu puteri
computaţionale între ele şi astfel se pot colecta, procesa şi ruta date de la mai multe alte noduri
cu capabilităţi mai limitate; unele noduri-senzor pot fi echipate cu dispozitive hardware
speciale, cum ar fi sistemele de poziţionare globală (GPS – Global Positioning System) care se
comportă ca nişte balize de localizare pentru alte noduri, deducând, astfel, poziţiile acestora;
alte noduri se pot comporta asemeni unor pasaje de trecere pentru reţelele de comunicaţii cu
raza mare de acţiune (de exemplu, reţelele GSM, reţelele satelitare sau internetul). Comunicaţia
fără fir între nodurile-senzor utilizează undele radio, lumina difuză, undele laser, cuplajele
inductive sau capacitive şi chiar sunetul. Cel mai des utilizată metodă pentru comunicaţie are la
bază undele radio, din moment ce acestea nu necesită un câmp de vizibilitate directă, şi
comunicaţiile de raze peste medie pot fi implementate cu un consum de putere redus şi cu
129
ajutorul unor antene de dimensiuni relativ mici (câţiva centimetri în benzile de frecvenţă uzuale
de câţiva gigahertzi). Utilizarea fasciculelor de lumină pentru comunicaţii implică un câmp de
vizibilitate directă şi există şi posibilitatea de a interfera cu lumina ambientală sau chiar cu
lumina zilei, dar se permite folosirea unor transceivere de dimensiuni mai mici, cu un consum
energetic mai eficient decât în cazul comunicaţiilor radio. Sunetul sau ultrasunetul sunt folosite,
în general, în comunicaţiile sub apă sau pentru măsurarea distanţelor bazate pe dimensionarea
timpilor de propagare. Uneori, un singur sistem de senzori, o reţea de senzori poate folosi în
cadrul aceleaşi reţele modalităţi diferite de comunicaţie. Variatele metode de comunicaţie pot fi
folosite în diferite feluri în scopul implementării unei reţele de comunicaţii. Putem spune că
există două tipuri de reţele: pe de o parte, reţelele care se bazează pe infrastructură, iar pe de
altă parte, reţelele ad-hoc. În reţelele bazate pe infrastructură, nodurile-senzor pot comunica
doar direct cu echipamente care au funcţii de staţii de bază. În reţelele ad-hoc, nodurile pot
comunica unele cu altele direct, fără aportul infrastructurii. Nodurile se pot comporta ca
routere, transmiţând mesaje, prin salturi multiple, mai departe în numele altor noduri. Din
moment ce desfăşurarea unei infrastructuri este un proces costisitor şi instalarea ei poate fi,
deseori, greu realizabilă, reţelele ad-hoc sunt preferate în majoritatea aplicaţiilor. Combinarea
celor două tipuri de reţele, ad-hoc şi bazate pe infrastructură, este folosită, uneori, unde grupuri
de noduri-senzor sunt interconectate printr-o reţea întinsă, bazată pe infrastructură. În forma ei
simplificată, o reţea de senzori formează o reţea în care fiecare comunică direct cu oricare alt
nod din sistem. Raza efectivă de acţiune a senzorilor ataşaţi unui nod senzor defineşte aria de
acoperire a acestuia. Acoperirea reţelei măsoară gradul de acoperire a ariei de interes
corespunzătoare nodurilor-senzor. Cu o acoperire împrăştiată, răzleţită, doar unele părţi din
zona de interes vor fi acoperite. Dar cu o acoperire densă, zona de interes va fi aproape complet
acoperită de senzorii respectivi. Cu o acoperire redundantă, însă, mai mulţi senzori acoperă
aceeaşi locaţie fizică. Gradul efectiv de acoperire este, în principal, determinat de acurateţea
observării şi de redundanţa necesară. Gradul de acoperire influenţează, de asemenea, algoritmii
de procesare a informaţiilor. O bună acoperire este cheia către sistemele robuste şi poate fi
exploatată pentru a extinde timpul de viaţă al reţelei prin trecerea nodurilor redundante în stare
de repaus („sleep mode”), în scopul conservării resurselor. Raza de comunicaţie şi locaţiile
fizice ale fiecărui nod-senzor în parte definesc conexiunile unei reţele. Dacă există permanent o
conexiune în reţea (posibil cu salturi multiple) între două noduri oarecare, se spune că este
vorba despre o reţea conectată. Conexiunile pot fi discontinue sau intermitente dacă reţeaua
este ocazional partiţionată. Dacă nodurile sunt izolate în cea mai mare parte a timpului şi intră în
raza de comunicaţie a altor noduri, doar ocazional, vorbim despre o conexiune sporadică. De
notat că, în ciuda existenţei partiţiilor, mesajele pot fi transportate peste acestea cu ajutorul
nodurilor mobile. Conexiunile influenţează, în principal, proiectarea protocoalelor de
comunicaţii şi a metodelor de colectare a datelor. Numărul nodurilor constituente ale unei reţele
de senzori este, în general, determinat de cerinţele relative la conexiunile reţelei, la aria ei de
acoperire şi la zona de interes. Mărimea reţelei poate varia de la câteva noduri-senzor la câteva
mii sau chiar mai mult. Dimensiunea ei determină cerinţele de scalare cu privire la protocoale şi
algoritmi. În funcţie de aplicaţie, timpul de viaţă a unei reţele poate varia de la câteva ore la
câţiva ani. Necesitatea unui timp de viaţă cât mai lung are un mare impact asupra gradului de
eficienţă energetică şi asupra robusteţii nodurilor reţelei. În funcţie de aplicaţii, o reţea de senzori
trebuie să fie capabilă să satisfacă anumite proprietăţi în ceea ce priveşte calitatea serviciilor
(QoS – Quality of Service), aspecte cum ar fi cele legate de buna funcţionare în timp real,
robusteţea reţelei, rezistenţa la atacuri, împotrivirea la tentativele de acces nepermis, secretizarea
prezenţei.

8.3 Modelarea reţelelor de senzori din perspectiva senzorilor cu
sisteme inteligente

Reacţia la dezastre reprezintă una din cel mai frecvent utilizate aplicaţii ale reţelelor
wireless de senzori. Un scenariu tipic este detecţia incendiilor din medii extraurbane, nodurile
130
echipate cu senzori de temperatură şi optice de fum, împreună cu un software adecvat, le permite
determinarea poziţiei proprii (fie în relaţia cu vecinii sau în coordonate absolute). Aceştia sunt
răspândiţi într-un perimetru extraurban (de exemplu o pădure), fie preventiv, fie din aeronave
specializate, în momentul izbucnirii unui incendiu. Din datele centralizate se formează o hartă
termică a regiunii, pe care se poate determina care sunt zonele de temperatură ridicată care sunt
accesibile terestru. Scenarii similare se pot imagina şi pentru controlul accidentelor chimice.
Unele din aplicaţiile de monitorizare a incidentelor au puncte comune cu aplicaţii de tip militar,
senzorii din componenţa nodurilor fiind proiectaţi să detecteze mişcările de trupe (în loc de
incendii). Senzorii se proiectează pentru a se obţine costuri minime, având în vedere numărul lor
mare. În aceste condiţii, cerinţele de proiectare privind durata de viaţă a acumulatorului nu sunt
foarte dure. Reţelele wireless de senzori pot fi utilizate şi în controlul calităţii mediului,
monitorizând emanaţiile de gaze, substanţe chimice periculoase, rampe de gunoi, monitorizarea
platoului marin printr-o mai bună înţelegere a fenomenelor de eroziune a acestuia. În domeniul
controlului ecologic aceste reţele de senzori se pot utiliza pentru evaluarea numărului de specii de
plante şi animale dintr-un habitat, acest lucru implicând o mapare a biodiversităţii. Principalele
avantaje ale utilizării reţelelor de senzori wireless în astfel de aplicaţii sunt legate de funcţionarea
pe o durată cât mai lungă a senzorilor în maximă proximitate cu subiecţi de interes. Deoarece
senzorii pot fi făcuţi suficient de mici, ei nu vor perturba habitatul în care sunt amplasaţi. Se
cunoaşte că în domeniul clădirilor acestea risipesc cantităţi foarte mari de energie prin utilizarea
ineficientă a surselor de aer condiţionat, ventilaţie şi controlul umidităţii (HVAC). Un sistem de
înaltă rezoluţie, în timp real pentru monitorizarea temperaturii, fluxului de aer, umidităţii şi alţi
parametri ai unei clădiri, prin intermediul unei reţele de senzori wireless pot creşte semnificativ
confortul şi scădea consumul de energie. Îmbunătăţirea eficienţei energetice şi creşterea
simplităţii în utilizare sunt unele din motivele pentru care aplicaţiile tip „clădire inteligentă” sunt
studiate cu un deosebit interes. Standardele dezvoltate includ şi dezvoltarea de componente
wireless sau au incorporate astfel de componente. Nodurile cu senzori pot fi utilizate în
monitorizarea stresului mecanic la care sunt supuse clădirile în zonele active seismic. Prin
măsurarea parametrilor mecanici, cum ar fi încărcarea la încovoiere a grinzilor, este posibil să se
stabilească, pe baza informaţiilor provenite de la reţelele de senzori, dacă o clădire mai constituie
un obiectiv sigur după un cutremur sau dacă este în pragul colapsului, în reţea putând participa şi
tipuri de senzori dedicate detecţiei formelor de viaţă prinse în clădirile prăbuşite. Avantajul
reţelelor într-o astfel de aplicaţie îl reprezintă maparea spaţială a parametrilor fizici. În funcţie de
tipul de aplicaţie, nodurile de senzori pot fi instalate în clădiri deja construite, sau incorporaţi în
clădiri aflate în construcţie. În reţelele de senzori fără fir este însă crucială oferirea de informaţii
cu o precizie specificată, la timp, în special în cazul aplicaţiilor în timp real, sau care depind critic
de timp şi cu un consum cât mai redus de resurse. Serviciile oferite de o reţea tradiţională de
comunicaţii însumează transferul de informaţie dintr-o locaţie în alta. O reţea de senzori transferă
biţii de la sursă la destinaţie, deoarece este şi o reţea de comunicaţii, dar acesta nu reprezintă
scopul ei principal. De la o reţea de senzori, utilizatorii aşteaptă răspunsuri clare şi inteligibile,
eventual chiar acţiuni specifice unei anumite sarcini trasate. Nu este deci o simplă reţea de
transport, ci o reţea inteligentă distribuită, capabilă să ofere „răspunsuri şi soluţii, nu numere”
(Steven Glasser, UC Berkeley). În viitor, concepte precum evaluarea interacţiunilor la nivel local,
fie că este vorba de regiuni geografice sau de intervale de timp, vor avea un rol predominant. Se
prevede necesitatea găsirii unor noi moduri de utilizare şi exploatare a unei reţele de senzori, a
unor noi interfeţe, mai rapide, precum şi de noi moduri de gândire referitor la serviciile oferite de
astfel de reţele.

8.4 Exemplu de optimizare a unei reţele de senzori wireless cu
ajutorul algoritmului de optimizare Particle Swarm Optimization

În domeniul sistemelor care folosesc senzori autonomi, o problemă comună tuturor
[15], [16] este cea de poziţionare a senzorului în nodurile reţelei în care a fost divizat
131
domeniul care este supravegheat. Măsura cea mai simplă, care pare a fi şi una suficientă
pentru a reduce costurile şi eforturile pentru implementarea unei reţele de senzori, dar cu
maximizarea conectivităţii şi păstrarea unei bune acoperiri a reţelei, o reprezintă
optimizarea poziţionării acestora. Există un număr mare de posibilităţi referitoare la modul
în care s-ar putea rezolva problema de acoperire şi de organizare a nodurilor unei reţele de
senzori wireless [12], [13], [17]. Pentru optimizarea plasamentului reţelei de senzori se
propune a se utiliza un algoritm de optimizare a cărei eficienţă a fost verificată în referatul
anterior, printr-un studiu comparativ care a fost efectuat în comparaţie cu o parte din cei
mai importanţi algoritmi de optimizare. Un senzor poate avea un număr de caracteristici,
fiind capabili să comunice cu un nod central, sau cu alţi senzori care sunt realizaţi de cele
mai multe ori în tehnologii diferite, cum ar fi de exemplu Bluetooth, WiFi, Zigbee, RFID
etc., aceasta oferind o gamă limitată de posibilităţi de comunicaţie între ei. Se poate pune
astfel problema comunicării între senzori care au fost realizaţi pentru a îndeplini misiuni
diferite, tratând amplasarea lor optimă fără a ţine cont de tehnologia în care aceştia au fost
realizaţi. Aspectul principal este de a descoperi abilităţile de detecţie a reţelei de senzori,
gama optimă de funcţionare a senzorilor, aria lor de detectare, pentru o bună funcţionare.
Desfăşurarea senzorilor în aria pe care aceştia o protejează poate fi asemănată cu cea a unui
roi de particule care se deplasează sub incidenţa algoritmului de optimizare Particle Swarm
Optimization, în vederea găsirii unui minim la nivel global. Acest roi poate număra de la
câteva bucăţi la multe sute, sau chiar mii de parcule, de aici şi posibilitatea abordării unei
optimizări cu Particle Swarm Optimization. Pentru ca aceste noduri să poată comunica între
ele, este necesară atât optimizarea poziţionării lor în zona de detecţie, ţinând cont de
mobilitatea lor, ca o consecinţă directă a autonomiei pe care o au, sau într-un mod manual.
Menţinerea în parametri normali ai surselor de alimentare, [1] în cazul senzorilor autonomi,
poate reprezenta o constrângere, când se analizează senzorii unei reţele wireless, apărând
astfel o limitare a duratei de viaţă a acestora, impusă, evident, de durata de bună
funcţionare a sursei de alimentare. Optimizarea poziţiei senzorilor se referă, în principal, la
aria lor de detecţie şi de aceea nu se propune crearea unor reţele care să se bazeze pe
calcule complexe, din contră scopul ar fi ca aceste calcule să fie, pe cât posibil, cât mai
simple. Rezultatele experimentale precum şi o versiune de funcţionare a optimizării
senzorilor cu PSO sunt disponibile online, [18]. Un grup de senzori pot fi optimizaţi pentru
a oferi o arie de detecţie şi o acoperire corespunzătoare a unui domeniu de supravegheat, în
condiţiile unui număr cât mai mic de senzori. În scopul de a reproduce şi testa o soluţie a
acestei probleme, a fost elaborată o platformă software, [18], simplu de utilizat, dar care în
acelaşi timp să poată demonstra în mod credibil şi să soluţioneze cu uşurinţă problema,
asemănător cu soluţia problemei din lumea reală. Cu acest soft se pot marca poziţionarea
senzorilor pe o hartă vizuală, mai eficientă decât cea în care aceştia ar fi fost reprezentaţi
doar prin coordonatele lor într-un sistem de axe.
Problema de optimizare a amplasării senzorilor necesită un set special de reguli pentru
a determina obiectivul şi comportamentul roiului de particule. Pentru a avea siguranţa că
senzorii vor acoperi cât mai mult din zona de detecţie în care sunt amplasaţi, va fi nevoie de
acceptarea unor zone care se suprapun în aria lor de detecţie, pentru a fi siguri că sistemul va
acoperi zona în întregime. Rezolvarea cât mai eficientă a problemei optimizării amplasării
impune stabilirea foarte clară a unui set de reguli care au menirea de a trata problema
optimizării, pornind de la nişte condiţii simplificatoare, impunând astfel un set de reguli care să
implementeze matematic toate aceste constrângeri:
Regula 1: O particulă nu trebuie să fie amplasată în zona de detecţie însoţită de mai
mult de alte câteva particule, reprezentând o parte mică din roi.
Regula 2: O particulă nu trebuie să fie prea aproape de orice altă particulă.
132
Regula 3: Roi-ul trebuie să comunice în permanenţă cele mai bune valori descoperite
la nivelul global.
Regula 4: Roi-ul tinde să se aglomereze spre centrul zonei care este supravegheată.
Regula 5: Roi-ul de particule trebuie să stea în suprafaţa delimitată ori de câte ori este
posibil.
Regula 6: Roi-ul trebuie să aştepte rezolvarea problemei în cel mai bun mod posibil.
În acest scop, regula 1 va restrânge numărul de senzori care să acopere aceeaşi zonă.
Senzorii nu ar trebui să acopere aceeaşi zonă de detecţie şi ar trebui să tindă să nu fie amplasaţi
prea aproape unul faţă de celălalt. Într-un caz real al implementării unei reţele de senzori de tip
wireless, particulele pot fi obligate să se raporteze la un nod central, cu care să comunice în
permanenţă. Se poate presupune că orice zonă de detecţie prezintă eventuale simetrii, şi ar fi de
dorit ca roiul de particule să fie adus spre centrul zonei, unde se va considera punctul central
care intră sub incidenţa Regulii 4. Sistemul software a fost adaptat pentru utilizarea eficientă a
acestui set de reguli speciale, fiecare particulă din cadrul roiului având proprietăţi care ajută
algoritmul să determine cât mai bine comportarea sa:
– comunications_range, în pixeli – reprezintă raza în care senzorul poate comunica
– sensing_range in pixeli – este raza în care senzorul poate lucra eficient;
– min_peer_distance in pixeli – determină distanţa minimă la care un alt senzor ar fi
considerat că este situat prea aproape;
– min_sensors_in_comms_range – este numărul minim de senzori care ar trebui să se
afle în acelaşi timp în comunicaţie;
– ratio_of_swarm_sensed – este raportul care arată cât de multe particule din roi se
găsesc în zona de detecţie;
– max_too_close – este numărul maxim de senzori care ar trebui să fie în
min_peer_distance.
Calculul se va face pornind de la stabilirea unei funcţii obiectiv, care va fi minimizată
prin algoritm şi care reprezintă poziţionarea senzorului, relaţia (4):
( ) ( ) ( )
2 2
* 4 py px fitness + ÷ =
(4)
unde (px, py) reprezintă coordonatele particulei într-un spaţiu normalizat de la poziţiile (-
1,0,1,0) la (1.0, 1.0). Această funcţie va tinde să crească spre o valoare 0,0, testând în
permanenţă dacă particula se află într-o poziţie apropiată de centrul reţelei. Pentru stabilirea
acestui lucru se utilizează testul de distanţă minimă. Acţiunea implicită a funcţiei este de
actualizare în permanenţă a poziţiei particulei, care va tinde să se deplaseze spre centrul zonei
de detecţie, poziţia particulei fiind în permanenţă actualizată, folosind relaţiile (5) şi (6):
( ) ( ) ( ) x gx bx vx x x ÷ + + = * | * *
2 1
| | o (5)
( ) ( ) ( ) y gy by vy y y ÷ + + + = * * *
2 1
| | o (6)
unde x şi y reprezintă coordonatele în sistemul cartezian de referinţă ales, vx, vy reprezintă
vitezele la un anumit moment de timp ale particulei, bx reprezintă cea mai bună poziţie
descoperită pe plan local până în prezent de particule şi gx şi gy este cea mai bună poziţie
găsită la nivel global. Valoarea o serveşte la decelerarea roiului de particule de-a lungul
timpului, folosind atributul de descreştere a roi,
1
| şi
2
| sunt valori aleatoare, care permit
actualizarea vitezei de deplasare a particulei şi de a schimba direcţia cât mai departe de centrul
sistemului, între cele mai bune valori care au fost determinate la nivel local şi cele mai bune la
nivel global. La ieşire, după ce a avut loc o rulare completă a soft-ului specializat, are loc o
reinţializare a roiului de particule, ţinându-se astfel cont de cele mai bune rezultate care au fost
obţinute atât local cât şi global, iar ca urmare a acestei poziţionări se vor obţine optimizări ale
poziţiei senzorilor, care vor fi prezentate în figurile care urmează, precum şi un fişier cu cele
mai bune poziţii, la sfârşitul fiecărui ciclu de actualizare. Pentru o mai bună urmărire a
procesului de optimizare, particulele-senzori au fost marcate ca puncte de culoare roşie, zonele
133
de detecţie sunt nişte cercuri concentrice în jurul fiecărui senzor, cu culoare verde a fost
marcată distanţa minimă între senzori, negru reprezintă plaja în care se realizează detecţia, şi cu
turcoaz a fost stabilită zona de comunicaţie între senzorii aflaţi pe poziţii învecinate. Pentru a
identifica uşor zona în care are loc detecţia, aceasta este colorată cu (galben/portocaliu). Caseta
de legătură este colorată cu albastru, sub formă de pătrat umplut cu alb, iar restul (caseta
exterioară) este gri deschis. Cercul de culoare albastră şi crucea care apar în timpul rulării
programului marchează centrul sistemului, care va reprezenta poziţia cea mai bună determinată
la nivelul global, precum şi un sistem de cruci de culoare albastră, cu dimensiuni mai mici
decât prima, care reprezintă cele mai bune poziţii individuale ale fiecărui membru al roi. A fost
rulat de un număr mare de ori softului de optimizare a poziţiei senzorilor, pornind de la
algoritmul de optimizare Particle Swarm Optimization, în care a fost convenit ca în condiţiile
unor costuri stabilite de implementarea reţelei de senzori, cu un număr fixat de senzori pe toată
perioada cât se desfăşoară optimizarea, să se modifice doar poziţionarea senzorilor, [14]. Pentru
fiecare experiment s-a folosit o zonă de supravegheat de formă pătrată cu dimensiunile 500 X
500 de pixeli, care pot fi modificate după necesităţi. Particulelor (senzorilor), li s-a permis să
părăsească domeniul de detecţie al reţelei de senzori, pentru ca în fiecare caz în parte să se
stabilească cele mai bune poziţii atât la nivel global (gBest) spre centrul zonei, centrul zonei
fiind considerat, în sistemul de coordonate, a fi punctul central (punctul 0,0) din normalizarea
(între -1.0 şi 1.0) în 2D. Acoperirea de detecţie aproximativă a unui senzor se ia cam de 75
pixeli, care reprezintă cam 7% din suprafaţa de supravegheat. Pentru exemplificare, au fost
aleşi un număr de 16 senzori, obţinându-se o acoperire optimă. Rezultatele optimizării reţelei
de senzori sunt prezentate în fig. 3. şi fig. 4.



Fig. 3 Poziţionarea iniţială a sistemului de senzori
134

Fig. 4 Optimizarea poziţionării senzorilor cu Particle Swarm Optimization



9. CONCLUZII

Reţelele inteligente de tip wireless, prin nenumăratele avantaje pe care le prezintă,
deschid calea unui nou domeniu de perspectivă, cu aplicaţii deosebite în mai toate
domeniile de activitate. Este prezentată o optimizare a poziţionării unui sistem de senzori
wireless utilizaţi la detecţia unui incendiu într-un spaţiu monitorizat, cu un număr
prestabilit de senzori. Pentru optimizarea poziţionării senzorilor a fost preferat algoritmul
Particle Swarm Optimization, ca urmare a studiului comparativ realizat între cei mai
importanţi algoritmi. Funcţia-obiectiv care este optimizată nu poate fi exprimată matematic,
ea se concretizează prin maximizarea procentului din suprafaţa de protejat care este
acoperită de sistemul de senzori a căror poziţie este în permanenţă modificată, în condiţiile
unui număr dat de senzori şi cu un cost fixat iniţial.
Avantajul mare al algoritmului multi-agent Particle Swarm Optimization, de inspiraţie
naturală, constă şi în faptul că acesta reuşeşte optimizarea unei funcţii complexe, a cărei
formulă matematică nu este cunoscută. Pentru o soluţie de protecţie împotriva dezastrelor se
pot identifica o serie de mărimi caracteristice, care se pot introduce într-un model matematic al
soluţiei respective de protecţie.
Plecând de la cerinţele soluţiei de protecţie se poate defini o funcţie obiectiv,
dependentă de mărimile caracteristice identificate ca fiind specifice senzorilor dar şi de o
serie de variabile care corespund implementării specifice a soluţiei respective (de ex.
poziţionarea senzorilor de temperatură într-o reţea wireless astfel încât să se asigure o
acoperire optimă).
Algoritmi eficienţi de optimizare, de inspiraţie naturală, se pot aplica unor astfel de
modele matematice pentru a identifica soluţia de protecţie optimală (de ex. distribuţia de
senzori care funcţionează pe principii diferite, au sensibilităţi diferite, într-un context dat: zone
cu grad diferit de periculozitate etc.).
135
BIBLIOGRAFIE
1. Standardul SR EN 54-2 – Sisteme de detectare şi de alarmă la incendi cu părţile
Partea 1: Introducere1998
Partea 2: Echipament de control şi semnalizare 2000
Partea 4: Echipament de alimentare electrica 2000
Partea 5: Detectori de căldură. Detectori punctuali 2003
Partea 7: Detectoare de fum. Detectoare punctuale care utilizează dispersia luminii, transmisia
luminii sau ionizarea 2003
Partea 10: Detectoare de flacără. Detectoare punctuale 2002
Partea 5: Detectoare de căldură. Detectoare punctuale 2001
Partea 18: Dispozitive de intrare/ieşire 2003
Partea 12: Detectoare de fum. Detectoare liniare care utilizează principiul transmisiei unui
fascicul de unde optice 2002
2. Normativ pentru proiectarea şi executarea instalaţiilor interioare de semnalizare a incendiilor si a
sistemelor de alarmare contra efracţiei din clădiri I 18/2-02
3. IGSU, Manualul Pompierilor
4. CEN European Committee for Standardization EN 54- 9 Components of Automatic Fire Detection
Systems. Fire Sensitivity Test 2004
5. Fischer, A., Performance Studies of Multi-Sensor Fire Detection Algorithms by Modelling of Fire
Signals. EUSAS Newsletter, (5):27-47, 1994.
6. Tanaka, Tuchiya, Yamamoto, Tahara, Nishiyama and Suzuki, Development of Fire Sensing
System with CCD Camera, Japan Association for Fire Science and Engineering, pp.8-9, 1996
7. Zheng-hua Tang, Shu Wang, Application of Multi-sensor/multicriteria Detector in Fire Detecting,
Sensor Technology, 2001, 20(3):33-38
8. Pfister G., Multisensori/multicriteria Fire Detection: A new Trend Rapidly becomes State of the Art,
Fire Technology, 1997, (33): 115-139
9. Barr, A., Feigenbaum, E., 1981, The Handbook of Artificial Intelligence, William Kaufmann, Inc.
10. Holger, K.; Willig, A., Protocols and Architectures for Wireless Sensor Networks, JohnWiley &
Sons 2005
11. Younis, Mohamed; Akkaya, Kemal, Energy and QoS aware Routing in Wireless Sensor
Networks
12. L., Schwiebert; S.K.S. Gupta, and J. Weinmann, Research Challenges în Wireless Networks of
Biomedical Sensors. In Proceedings of the 7th International Conference on Mobile Computing and
Networking (ACM Mobicom), pages 151–165, Rome, Italy, July 2001
13. Shixing, Gao; Ping, Yuan; Zhe, Li; Chunlin, Ji; Yangyang, Zhang, Particle Swarm
Optimization for Mobile ad hoc Networks Clustering, in Networking, Sensing and Control, 2004
IEEE International Conference on, volume 1, pages 372-375, "Sch. of Inf. Sci. Eng., Northeastern
Univ., Shen Yang, China", March 2004
14. B., Anthony Kadrouvach and Gary, B. Lamont, A Particle Swarm Model for Swarm-based
Networked Sensor Systems in SAC '02: Proceedings of the 2002 ACM symposium on Applied
computing, pages 918-924, New York, USA, 2002, ACM Press
15. R., O'Hare; G.M.P, Ruzzelli, A.; Marsh, D. Tynan, The Effects of Deployment Irregularity on
Coverage in Wireless Sensor Networks, Intelligent Sensors, Sensor Networks and Information
Processing Conference, 2005. Proceedings of the 2005 International Conference on, pages 13-18, 5-8
Dec. 2005
16. Stephan, Olariu; Mohamed, Eltoweissy and Mohamed Youni, Answer: Autonomous Networked
Sensorsystem, J. Parallel Distrib. Comput., 67(1):111-124, 2007
17. J., Ailawadhi; V., Pottie; G.J., Sohrabi; K., Gao, Protocols for Self-organization of a Wireless
Sensor Network in Personal Communications, IEEE [see also IEEE Wireless Communications]",
7(5):16{27, oct 2000
18. Matt, Stabeler, Sensor pso. http://mattstabeler.co.uk/projects/sensorpso/
136



MODELAREA CELULEI FOTOVOLTAICE

Conf. univ. dr. ing. Eleonora DARIE
1

Locotenent-colonel Conf. univ. dr. ing. Emanuel DARIE
2

1
Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti, Facultatea de Instalaţii
2
Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de Pompieri


Abstract
This paper describes some related concepts: renewable energy, photovoltaic energy
conversion and develops a modeling of the photovoltaic cell in Matlab/Simulink software.

Keywords: Photovoltaic Cell, Photovoltaic Energy Conversion, Solar Radiation Modeling.



1. GENERALITĂŢI

Sursele regenerabile de energie sunt cele mai curate surse de energie, din punct de
vedere ecologic. Acestea au două calităţi esenţiale, care le includ în strategia globală a
dezvoltării durabile: au emisii zero, nu depind de o infrastructrură de aprovizionare şi se
autogenerează. Alegerea unui anumit tip de generator de energie, care foloseşte conversia
surselor regenerabile, nu este totdeauna şi o opţiune neapărat economică. Potenţialul de surse
regenerabile depinde de zona geografică şi diferă în funcţie de latitudine (energia solară), de
situarea în zonele litorale sau în interiorul continentului (energia vântului), de caracteristicile de
relief (energia hidraulică şi geotermală).
Conversiile fotovoltaică şi eoliană sunt considerate ca eventuale soluţii pentru
rezolvarea problemei energiei în zone izolate. Ele pot să fie aplicate atât ca sisteme în sine, cât
şi ca sisteme hibride.


2. DISPOZITIVE DE CONVERSIE FOTOVOLTAICĂ. CELULA
FOTOVOLTAICĂ

Radiaţia solară este descrisă de lungimea de undă (caracteristica de undă) şi de
frecvenţă (caracteristica de energie), adică de numărul de fotoni incidenţi de o anumită energie,
care însumată dă intensitatea acesteia.
Relaţia între undă şi energie este dată de constanta lui Planck:
ì
c
h f h E · = · = , (1)
unde: E – energia fotonului; f – frecvenţa radiaţiei; h – constanta lui Planck; c – viteza luminii
în vid; λ – lungimea de undă a radiaţiei.
Conform relaţiei (1), cu cât frecvenţa este mai mare, cu atât energia este mai mare.
În intervalul de lungimi de undă 280÷2800 nm, se află 97% din distribuţia spectrală a
luminii solare, din care: 44% reprezintă spectrul vizibil (radiaţia cu lungimi de undă în
intervalul 400÷700 nm), 4% ultaviolet (radiaţia cu lungimea de undă mai mică de 400 nm) şi
52 % infraroşu (radiaţia cu lungimea de undă mai mare de 770 nm).
137
Într-un semiconductor asupra căruia cade o radiaţie luminoasă (solară), se produce un
fenomen de absorbţie, adică o interacţiune fotoni-metal. Un foton, cu energia mai mică decât
banda interzisă a materialului semiconductor (E
g
), nu generează un electron în banda de
conducţie; fotonul cu energia egală cu energia benzii interzise, va genera un electron în starea
excitată, în banda de conducţie. Interacţiunea foton-electron este prezentată în figura 1.
Dacă fotonul are energia mai mare ca lăţimea benzii interzise se produce un electron
în banda de conducţie, iar diferenţa între energia sa şi lăţimea benzii interzise se va disipa sub
formă de căldură. Prin urmare, un foton va genera, eventual, un electron, dacă energia acestuia
este mai mare decât lăţimea benzii interzise.











Dacă pe materialul semiconductor se realizează o joncţiune de tip p-n, apar cele două
zone sărăcite de sarcină spaţială, deci apare un câmp electrostatic de la zona dopată de tip n
către zona dopată de tip p. Acest câmp electrostatic accelerează sarcinile libere, aflate în banda
de conducţie. În zona de sărăcire spaţială, adică în zona câmpului accelerator, se pot crea
perechi de purtători, prin interacţiunea cu o radiaţie.
Dacă timpul de viaţă al purtătorilor, generat în zona joncţiunii, este suficient de mare
faţă de timpul necesar tranzitării zonei de sărăcire de sarcină spaţială, sarcinile spaţiale se vor
deplasa în direcţia câmpului electric accelerator şi pe materialul semiconductor, va apărea o
tensiune electrică. Exprimat într-un mod simplu, procesul care se petrece într-o joncţiune
realizată într-un semoconductor, la incidenţa unei radiaţii luminoase/solare este prezentat în
figura 2.












Conversia radiaţiei solare în energie electrică se realizează cu celule fotovoltaice. O
celulă fotovoltaică este, de fapt, o joncţine-emiter de mari dimensiuni, realizată la suparafaţa
unui semiconductor.
Curentul prin celula solară este descris de ecuaţia:
ph
V m
V
s
I e I I
t
÷
|
|
.
|

\
|
÷ =
·
1 , (2)
Fig. 1 Interacţiune foton-electron într-un semiconductor

E
g
E>E
g
E=E
g
E<E
g
Nivelul excitat
banda de conducţie
Nivelul fundamental al
bandei de conducţie
E
Fig. 2 Generarea de perechi, în joncţiune
138
în care: I – curentul prin celulă; I
s
– curentul invers de saturaţie al diodei; I
ph
– curentul produs
prin efect fotovoltaic; V – tensiunea aplicată diodei; V
t
– tensiunea termică; m – factorul ideal al
diodei (m = 1÷5).
Tensiunea termică se calculează cu relaţia:
e
T K
V
t
·
= , (2)
unde: K – constanta lui Boltzmann; T – temperatura absolută; e – sarcina electronului.

Schema echivalentă simplificată a celulei solare este indicată în figura 3 şi este o
reprezentare aproximativă a comportării electrice a dispozitivului.
În realitate, performanţele electrice ale celulei solare sunt afectate în mare măsură de
rezistenţa serie a contactelor între materialul semiconductor şi contactul metalic depus pe
suprafaţa acestuia. Această rezistenţă serie depinde, în cea mai mare parte, de tehnologia de
fabricare a celulelor solare şi nu este modelată în schema echivalentă simplificată din figura 3.











O schemă echivalentă mai exactă a celulei solare se prezintă în figura 4. Pierderile
datorate rezistenţei contactelor sunt echivalate de căderea de tensiune pe rezistenţa R
s
, iar
curentul de scurgere, prezent în celulele fotovoltaice, este modelat de o rezistenţă în paralel cu
dioda şi anume R
p
. Utilizarea acestei scheme oferă rezultate suficient de bune în practică.











Modelul mai exact al celulei solare este cel cu două diode, din figura 5. Cele două
diode, în paralel, au factor ideal diferit.
Parametrii schemei echivalente din figura 5 pot fi determinaţi în laborator. Schema
din figura 5, se foloseşte mai rar decât schema echivalentă din figura 4.
Din considerente de absorbţie şi timp de viaţă al purtătorilor, randamente ridicate de
conversie ale celulelor fotovoltaice se obţin dacă joncţiunea este realizată la o adâncime de 0,6
÷0,8 μm.
Radiaţia solară absorbită de semiconductor generează perechi de purtători de sarcină,
care sunt acceleraţi în zona câmpului electric al joncţiunii, rezultând o diferenţă de potenţial de
fiecare parte a joncţiunii.
Fig. 3 Schema echivalentă simplificată a
celulei solare (cu o diodă)
Fig. 4 Schema echivalentă simplificată a celulei solare,
cu o diodă şi cu considerarea pierderilor
139












Materialele cele mai folosite pentru fabricarea celulelor fotovoltaice sunt: Si
(monocristalin, policristalin şi amorf), GaAs, CdTe şi InP.
Siliciul monocristalin este materialul semiconductor cel mai utilizat în fabricaţia de
celule fotovoltaice.


3. SIMULAREA ÎN MATLAB/SIMULINK A CELULEI
FOTOVOLTAICE

Modelul matematic al circuitului celulei fotovoltaice, este prezentat în figura 6.












I
SC
este curentul de scurtcircuit este chiar curentul maxim, generat prin efect
fotovoltaic; i
D
este curentul direct (prin dioda v
D
); i
PV
este curentul generat prin efecte optice,
numit şi fotocurent. Cei doi curenţi (i
D
şi i
PV
au sensuri opuse).
v
PV
este tensiunea fotovoltaică (fotoelectromotoare).
Dacă celula fotovoltaică funcţionează în gol (circuit deschis), la bornele ei se măsoară
tensiunea fotovoltaică, dacă celula este scurtcircuitată, se măsoară curentul de scurtcircuit I
SC
,
care este curentul maxim, generat prin efect fotovoltaic.

3.1 Ecuaţiile modelului matematic al circuitului celulei fotovoltaice

Sunt date de ecuaţia (3).
( )
¹
´
¦
÷ =
= ÷ =
D SC PV
PV D
V v
D
i I i
v v e I i
T D
, 1
/
0
, (3)
i
PV
÷ „output”
v
PV
÷ „input”.
Fig. 6 Modelul matematic al circuitului celulei fotovoltaice
Fig. 5 Modelul celulei solare cu două diode
140
Modelul obţinut în MATLAB/Simulink pentru o celulă fotovoltaică este prezentat în
figura 7.















Caracteristica curent (I) – tensiune (V), obţinută în Simulink, este prezentată în figura 8.


















Caracteristica putere (V) – curent (I), obţinută în Simulink, este prezentată în figura 9.


4. MODULE FOTOVOLTAICE

În utilizarea practică, celulele fotovoltaice sunt înseriate, pentru realizarea unor
tensiuni suficient de mari. Şirurile sunt conectate serie-paralel, pentru a realiza puterea dorită,
totul fiind încapsulat, pentru a rezista mediului în care sunt exploatate sub formă de module
fotovoltaice. Asamblarea celulelor în cadrul modulelor are rolul de a proteja celulele de mediul
ambiant agresiv şi de a oferi o structură rigidă, de asamblare mecanică.
În figura 10, puterea obţinută de la un modul fotovoltaic depinde de punctul de
funcţionare pe caracteristica I-V. Puterea maximă sau puterea de vârf este de aproximativ 80 %
din valoarea tensiunii de mers în gol. Puterea de vârf, măsurată în condiţii standard (STC), este
o cifră caracteristică a modulului fotovoltaic.
Fig. 8 Caracteristica curent –
tensiune a celulei fotovoltaice
Fig. 9 Caracteristica putere –
curent a celulei fotovoltaice
Fig. 7 Modelul Simulink al circuitului celulei fotovoltaice
141

















Puterea modulelor fotovoltaice comerciale variază în funcţie de aplicaţie. Majoritatea
aplicaţiilor fotovoltaice au o baterie de acumulatoare; ca element de stocare a energiei,
modulele fotovoltaice se proiectează, astfel ca punctul de putere maximă al caracteristicii I-V a
modulului, să se situeze aproximativ la nivelul tensiunii nominale a bateriei de stocare.


5. CONCLUZII

Limitarea nivelului de poluare a mediului şi menţinerea rezervelor de materii prime şi
energie, pentru generaţiile următoare, sunt principalele aspecte care trebuie avute în vedere la
implementarea surselor de energie regenerabilă (eoliană, solară, hidraulică, biomasă etc.),
aspecte caracteristice conceptului de dezvoltare durabilă. Acest concept implică interesul
dezvoltării a noi surse de energie şi minimizarea reziduurilor care afectează mediul. Un sistem
energetic durabil trebuie să integreze surse de energie regenerabile şi lanţuri de ardere cu
emisii reduse (accesibile şi la costuri acceptabile).
Înlocuirea energiei electrice produsă din surse clasice, cu cea produsă din surse
regenarabile, aşa-numita „energie verde” sau „energie curată”, va reduce impactul asupra
mediului, asociat generării energiei convenţionale şi va duce la creşterea independenţei
energetice a consumatorilor.



BIBLIOGRAFIE

1. Baican, R., Energii regenerabile, Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2010
3. Eleonora, Darie, The Micro Network Concept, THE 7
th
INTERNATIONAL WORLD ENERGY
SYSTEM, Technical University Gh. Asachi, Iaşi, România, 2008, June 30-July 2, Proceedings
4. Lucian, V., Surse nepoluante de producere a energiei electrice, Editura AGIR, Bucureşti, 2005
5. Lucian, V., Resurse şi instalaţii de producere a energiei electrice, Editura AGIR, Bucureşti, 2006
6. Predescu, M., Conversia energiilor regenerabile, Editura Electra, Bucureşti, 2005
7. Programul MatLAB/Simulink.
Fig. 10 Caracteristicile I-V, ale unui modul fotovoltaic,
la diferite niveluri de radiaţie solară

142



CONCEPTUL DE ELECTRICITATE/FENOMEN ELECTRIC
ÎN CONTEXTUL DEZVOLTĂRII FIZICII
CA OBIECT DE STUDIU

Locotenent-colonel lector univ. dr. ing. Garibald POPESCU
Locotenent-colonel conf. univ. dr. ing. Emanuel DARIE
Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”,
Facultatea de Pompieri


Rezumat
În material se prezintă, în mod succint, o serie de date care fac referire la etapele de
dezvoltare din ştiinţa fizicii, ca obiect de studiu, în paralel cu dezvoltarea din ştiinţă.
Sunt definite realizările din occident şi din România, pentru perioada 1.600 până în prezent.



1. SCURTĂ ISTORIE A FIZICII ÎN LUME. PREMISE ISTORICE

Mirajul electricităţii a stârnit imaginaţia oamenilor încă din antichitate, de pe vremea
lui Thales din Milet aproximativ (640-562) î.Hr., filozof şi matematician grec, autorul teoremei
ce-i poartă numele, care a prevăzut eclipsa de soare din anul 585 î.Hr. şi a pus în evidenţă
faptul că unele corpuri, printre care şi chihlimbarul, după ce sunt frecate cu anumite materiale
(stofă, diferite blănuri de animale etc.), pot să atragă alte corpuri mai uşoare (fire de păr, bucăţi
de pergament cu factor de masivitate mare etc.).
După aproximativ 2000 de ani, respectiv în anul 1600, descoperirea lui Thales din
Milet a fost dezvoltată de către medicul şi fizicianul englez William Gilbert, care a introdus
ulterior noţiunile referitoare la: electricitate, forţa câmpului electric, polul magnetic. Acesta a
observat faptul că sticla şi o serie de alte substanţe capătă o proprietate analogă celei a
chihlimbarului, dacă sunt frecate cu mătase.
De asemenea, Gilbert descoperă fenomenul de atracţie şi de respingere a polilor
magnetici, fenomenul de magnetizare prin inducţie; în anul 1605 construieşte primul model de
electroscop cu care pune în evidenţă starea de electrizare a corpurilor.
După Gilbert, în domeniul electricităţii, au avut contribuţii remarcabile: Otto von
Guericke (1602-1686), care dovedeşte că între corpurile electrizate se exercită forţe şi de
respingere, nu numai de atracţie, cum se ştia până atunci, şi căruia i se atribuie construcţia
primei maşini de electrizare prin frecare; Stephen Gray (1666-1736), care descoperă
electrizarea prin influenţă („...Proprietatea electrică poate fi transportată fără contact...”) şi
conducţia electrică.
Prin observarea diferenţei dintre corpurile conductoare şi cele izolante (1731), Charles
François de Cisternay Du Fay (1698-1739), care descoperă cele două tipuri de electricitate (de
polaritate diferită); E. G. von Kleist (1700-1748) şi Pieter van Musschenbroek (1692-1761),
care în anul 1745 realizează independent unul de altul condensatorul electric sub forma buteliei
de Leyda; Franklin, care elaborează teorii prin care încearcă să explice calitativ aproape toate
faptele ştiinţifice cunoscute la acel moment, printre care şi funcţionarea buteliei de Leyda.
În cadrul lucrărilor sale, fizicianul francez Charles François de Cisternay Du Fay a
făcut şi următoarea observaţie fundamentală: „…corpurile cel mai puţin potrivite să se
electrizeze prin ele însele sunt acelea care pot fi atrase cu cea mai mare uşurinţă şi care pot
143
transmite, la cea mai mare depărtare şi în cantitatea cea mai mare, electricitatea, pe când cele
care au cea mai mare predispoziţie pentru a deveni electrizate prin ele însele sunt, totodată, şi
cel mai puţin potrivite dintre toate să dobândească o electricitate străină şi să o transmită la o
depărtare considerabilă…”.
Referitor la cele două tipuri de electricitate, Du Fay descrie în felul următor
descoperirea sa: „…după ce am ridicat în aer o foiţă de aur cu ajutorul unui tub (tub electrizat,
care o respingea) şi am apropiat o bucată de răşină de copal, electrizată prin frecare, foiţa a fost
atrasă de aceasta imediat ... mărturisesc că mă aşteptam la un rezultat absolut invers, deoarece,
după judecata mea, răşina electrizată trebuia să respingă foiţa, care era, de asemenea,
electrizată”.
Reluând experienţele cu chihlimbar şi ceară roşie, Du Fay a observat: „Am apropiat
de foiţa respinsă de tub o bilă de cristal de rocă frecată şi electrizată; aceasta a respins foiţa, aşa
cum făcuse şi tubul... În sfârşit, nu m-am îndoit că sticla şi cristalul de stâncă se electrizau exact
contrar răşinii de copal, chihlimbarului sau cerii roşii, în aşa fel încât foiţa, respinsă de unele
din cauza electricităţii pe care o avea, era atrasă de celelalte; acest lucru m-a făcut să cred că
erau, poate, două feluri diferite de electricitate...”
După numeroase reluări ale experienţlor, ajunge la următoarea concluzie: „…Iată,
deci, în mod constant două electricităţi de natură absolut diferită, adică aceea a corpurilor
transparente şi solide, ca sticla, cristalul etc. şi aceea a corpurilor bituminoase sau răşinoase, ca
chihlimbarul, răşina de copal, ceara roşie etc.; şi unele, şi celelalte resping corpurile care au
căpătat electricitate de aceeaşi natură cu a lor şi atrag pe acelea a căror electricitate este diferită
de a lor”.
În limitele unor concepţii naive (secolul al XVII-lea), se admitea existenţa a două
fluide, unul pozitiv şi altul negativ, care ar conferi corpului electrizat tipul de sarcină.
În anul 1759, fizicianul german Franz Ulrich Theodor Aepinus (1724-1802), unul
dintre inventatorii condensatorului electric, a emis ipoteza că moleculele de „materie
obişnuită”, lipsite de electricitatea pe care în mod normal ar trebui să o aibă, se resping, ca şi
particulele de materie electrică; acesta a încercat, astfel, să explice diferenţa dintre corpurile
conductoare şi cele izolatoare şi a susţinut existenţa unei scări continue de stări intermediare
între cele două cazuri-limită.
În acest mod, a început să se formuleze teoria „fluidului unic”.
Referitor la această teorie, în anul 1763, fizicianul englez Robert Symmer a propus o
altă teorie, numită „a celor două fluide”, iar cel care a dezvoltat-o ulterior a fost chimistul şi
fizicianul suedez Torbern Olof Bergman (1735-1784); în anul 1765, acesta a explicat că, în
orice corp în stare neutră, preexistă două fluide în cantităţi egale şi că apropierea unui corp
electrizat le separă, rezultând astfel fenomenele de influenţă.
Din punct de vedere macroscopic, sarcina electrică a fost divizată în mod arbitrar, în
pozitivă şi negativă.
Ulterior, fizicianul, filozoful şi omul politic american Benjamin Franklin (1706-1790),
coautor al „Declaraţiei de Independenţă a Statelor Unite” (1776), a emis ipoteza că electrizarea
corpurilor este „efectul prezenţei sau absenţei unui singur fluid”, pentru care făcea precizarea
că prezenţa unui exces de fluid pe un corp faţă de starea normală, conferea corpului o stare de
electrizare negativă (de exemplu ebonita), iar absenţa lui indică o stare de electrizare pozitivă.
Forţele de interacţiune dintre corpurile electrizate sunt dependente de cantitatea de fluid
distribuit pe corpuri.
Referitor la „teoria fluidului unic”, Benjamin Franklin care a adoptat această teorie
aprecia că: „...Materia electrică constă din particule extrem de fine, deoarece ea poate pătrunde
prin materia obişnuită, chiar prin metalele cele mai dense, cu atâta uşurinţă şi libertate încât nu
suferă nicio rezistenţă perceptibilă. Materia electrică se deosebeşte de materia obişnuită prin
faptul că părticelele celei din urmă se atrag între ele, pe când acelea ale primei se resping. Deşi
144
părticelele de materie electrică se resping, ele sunt puternic atrase de orice altă materie. Dacă
materia conţine în general atâta cantitate de materie electrică câtă poate produce şi dacă se
reuşeşte să i se mai adauge, aceasta se ridică la suprafaţă şi formează ceea ce noi numim o
atmosferă electrică: corpul este electrizat”.
De asemenea, Franklin adăuga în altă parte: „…mai există o experienţă, care ne
surprinde şi căreia nu-i găsim nicio explicaţie satisfăcătoare ...cele care au mai puţin decât
cantitatea lor normală de electricitate (încărcate negativ) se resping între ele, ca şi cele care au
mai multă…”.
Benjamin Franklin a presupus că fluidul negativ este compus din „particule
încărcate”, indicând astfel, în mod corect, modul de electrizare pentru sticlă şi ebonită, cu
aproximativ o sută de ani înaintea descoperirii electronului, denumit astfel în anul 1874, de
către fizicianul irlandez Johnstone G. Stoney (1826-1911).
Studiind fenomenele de electricitate atmosferică, Benjamin Franklin a pus în evidenţă,
prin determinări experimentale, natura electrică a acestor descărcări, iar în anul 1752
inventează paratrăsnetul, ca fiind prima utilizare practică a unei invenţii în domeniul
electricităţii.
Deşi Franklin este cel care a definit şi operat cu conceptul de sarcină electrică sau
cantitate de electricitate, el şi succesorii săi nu au putut-o măsura. În afară de câteva încercări
care au fost abordate la vremea respectivă, toate experienţele, ca şi toate explicaţiile teoretice,
au rămas calitative.
În studiul electricităţii, trecerea de la stadiul de raţionament calitativ la cel de teorie
ştiinţifică cantitativă, prezentată în mod riguros prin ecuaţii matematice şi validată
experimental, se datorează lui Cavendish şi Coulomb.
Acesta din urmă inventează un aparat pentru determinarea forţelor deosebit de mici,
cunoscut sub denumirea de balanţă de torsiune, cu ajutorul căreia a demonstrat legea forţei
electrostatice, fiind adeptul teoriei celor două fluide; Cavendish admitea, ca şi Ulrich Aepinus,
teoria fluidului unic. Cavendish a considerat un fluid elastic, ale cărui particule constitutive,
precum şi cele ale „celeilalte” materii, ar poseda anumite proprietăţi de respingere sau de
atracţie reciprocă; astfel, a presupus că particulele aerului atmosferic au anumite proprietăţi de
respingere reciprocă, însă după o lege diferită. De asemenea, a încercat să ia în considerare
greutatea particulelor infime de fluid electric şi a presupus ca limitată cantitatea acestei materii,
care poate fi strânsă într-un spaţiu dat.
Încă înainte de anul 1771, Cavendish realizase un mare număr de experienţe şi se
poate spune chiar că toate cele care priveau electricitatea fuseseră terminate înainte de anul
1773, rezultatele fiind comunicate la Royal Society, al cărui membru era încă din anul 1760.
Publicarea acestor materiale n-a avut loc decât mult mai târziu, când valoarea
manuscrisului lucrărilor este semnalată de către fizicianul englez sir William Thomson – lord
Kelvin (1824-1907), în anul 1849. Maxwell, după ce a repetat, începând din anul 1874,
experienţele de electrostatică efectuate de Henry Cavendish între anii 1771 şi 1778, publică
rezultatele obţinute, spre cunoştinţa lumii ştiinţifice, în anul 1879. Abia în anul 1921, prin
îngrijirea Societăţii „Cavendish” de la Cambridge, opera ştiinţifică a savantului a fost publicată
în întregime.
În anul 1785, a fost publicat unul dintre cele şapte memorii ale lui Coulomb asupra
electricităţii; trebuie însă notat faptul că nici una dintre experienţele sale nu coincide cu acelea
ale lui Cavendish; noţiunea de „capacitate a unui conductor”, ca subiect de cercetare, se
datorează în întregime lui Cavendish, deoarece nimic asemănător nu se regăseşte în scrierile lui
Coulomb.
Ideea principală, care distinge cercetările lui Cavendish de cele ale predecesorilor şi
contemporanilor săi, este introducerea expresiei „grad de electrificare”, a cărei definiţie
ştiinţifică, foarte clară, arată că ea este aceeaşi cu ceea ce noi numim astăzi „potenţial”, termen
145
introdus de George Green în anul 1828 şi ulterior, independent de acesta, de către Gauss în
perioada anilor 1839-1840.
Henry Cavendish a definit înaintea lui Faraday „capacitatea inductivă specifică”
(constanta dielectrică) a diverselor substanţe, indicând valori numerice corecte şi a răspuns cu
rigoare ştiinţifică problemei fundamentale din teoria dielectricilor privind proporţionalitatea
dintre inducţia electrică şi forţa electrică produsă, altfel spus, în ce măsură capacitatea unui
condensator este aceeaşi pentru potenţiale înalte sau reduse.
Acesta a descoperit fenomenul de „absorbţie electrică”, definit în prezent ca „sarcină
reziduală” şi constituie motivul pentru care condensatoarele cu sticlă nu pot fi utilizate ca
elemente standard de capacitate în determinările de precizie.
În anul 1777, Henry Cavendish realizează un ansamblu de experienţe pentru
măsurarea rezistenţei electrice relative a unor acizi şi săruri, determină şi foloseşte o serie de
valori pentru echivalenţii chimici ai substanţelor utilizate şi stabileşte seria conductivităţilor
corespunzătoare.
Mai târziu, în anul 1781, studiind rezistenţa electrică a soluţiilor de sare pentru
bucătărie, plasate în tuburi din sticlă, Cavendish obţine rezultate care, având în vedere
măsurile care trebuiau luate la măsurarea rezistenţei electrice a electroliţilor şi în
comparaţie cu rezultatele obţinute mai târziu utilizând galvanometre, reprezintă o anticipare
de aproximativ o jumătate de secol a legii descoperite şi publicate de Georg Simon Ohm
(1787-1854), în anul 1827.
Henry Cavendish este primul care introduce conceptele şi noţiunile specifice
domeniului electrostaticii: „capacitate a unui conductor” şi „grad de electrificare”, a cărui
definiţie coincide cu cea actuală de „potenţial”; acesta şi-a imaginat „gradul de electrificare” ca
o „compresie”, adică o presiune a fluidului electric.
De asemenea, într-un raport din 28 august 1789, semnat de Lavoisier, Brisson,
Meusnier, Laplace, se afirma: „Domnul Cavendish se pare că a observat primul că apa produsă
în această ardere („a aerului inflamabil”, adică a hidrogenului în aer) este rezultatul combinării
a două gaze (hidrogen şi oxigen) şi că are o greutate egală cu a acestora”.
Cavendish construieşte baterii de condensatoare alcătuite din conductoare de diverse
forme, pe care le compară şi formează o serie gradată de condensatoare, ca echipament
principal în măsurătorile efectuate şi cu care a operat pentru măsurarea nivelului de încărcare
electrostatică a unor obiecte casnice: mobilier, pereţi etc.
De asemenea, alţi oameni de ştiinţă, înaintea lui Coulomb, au construit dispozitive
simple de măsurare. Astfel, Volta construieşte în anul 1775 un electrometru sensibil cu fir de
păr, fără a cunoaşte însă intensitatea forţei electrice care acţionează asupra acestuia.
În anul 1785, Charles Coulomb a arătat că forţa de interacţiune dintre două corpuri
încărcate electric este proporţională cu cantitatea de electricitate (denumită de acesta sarcină
electrică) a corpurilor încărcate electric şi invers proporţională cu pătratul distanţei dintre ele.
Relaţia de inversă proporţionalitate între forţa de interacţiune dintre corpurile încărcate electric
şi distanţa dintre ele era adoptată prin simpla analogie cu legea atracţiei universale a lui
Newton, nefiind încă definită unitatea de măsură pentru sarcina electrică, stabilită de catre
matematicianul şi fizicianul Gauss.
Acestuia îi revine meritul formulării teoriei matematice a câmpului magnetic terestru
şi, cu această ocazie, a introducerii primului sistem coerent de unităţi de măsură pentru
mărimile electrice şi magnetice (sistem care îi poartă, de altfel, numele).
Teoria potenţialului, datorată lui S.D. Poisson, a fost dezvoltată şi adusă la forma
actuală de George Green (1793-1841) şi de către fizicianul german Karl Friedrich Gauss
(1777-1855).
În anul 1786, Coulomb comunică ceea ce consideră a fi o nouă dovadă experimentală în
sprijinul legii privind forţa de interacţiune dintre două corpuri încărcate electric: „Sarcina
146
conductorului se distribuie numai pe suprafaţa corpurilor, interiorul acestora rămânând protejat faţă
de orice acţiune electrică”; observaţia fusese făcută însă, anterior, de Cavendish, J. Priestly şi alţii.
Comparaţia dintre forţa care apare între corpurile încărcate electric şi forţa newtoniană
care apare între două corpuri, pune în evidenţă diferenţe între cele două acţiuni. Acţiunile
mecanice între corpuri se manifestă fie direct prin contact, fie la distanţă, prin intermediul
atracţiei universale.
Forţa newtoniană, ca expresie a interacţiunii mecanice la distanţă între corpuri, este
numai de atracţie.
Legea atracţiei universale constituie expresia matematică a interacţiunii gravitaţionale
a corpurilor cu masă. Acţiunile electrice care se exercită între corpurile purtătoare de sarcină
electrică pot fi de atracţie sau de respingere: „două corpuri încărcate cu acelaşi tip de
electricitate se resping, iar corpurile încărcate cu electricitate de tipuri diferite se atrag”.
Cea de-a doua mare perioadă de dezvoltare a fizicii este caracterizată de o nouă
concepţie metafizică „energetistă”, care consideră că nu materia, ci energia este „substanţa „
lumii, „decuplând” astfel, în mod idealist, mişcarea de materie.
Istoria fizicii arată că, cu toate eforturile depuse de oamenii de ştiinţă, progresele
privind explicarea naturii electricităţii nu au fost evidente un timp îndelungat. Explicaţii
coerente au început să fie formulate spre sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului
al XIX-lea, când au fost realizate experienţe din ce în ce mai numeroase, mai ingenioase, iar
apoi a putut fi dezvoltată o teorie a electricităţii, având la bază un aparat matematic din ce în ce
mai complex.
În anul 1792, medicul şi fizicianul italian Luigi Galvani (1737-1798) realizează prima
pilă electrică, în care obiectul biologic (piciorul de broască) era în acelaşi timp electrolit şi
detector de curent, prin simpla observare a contracţiei picioarelor broaştei, la atingerea
acestora cu un cleşte format din două metale diferite.
Alessandro Volta, profesor de fizică la Universitatea din Pavia, înţelegând importanţa
descoperirii lui Galvani cu privire la electricitatea animală, continuă experienţele acestuia şi
stabileşte faptul că obiectul biologic nu joacă decât un rol secundar, adică sarcina electrică
„circulă” în orice lanţ închis, format din conductoare metalice (de primul ordin) şi cel puţin un
conductor electrolitic (de ordinul al doilea). Volta descoperea astfel, în anul 1796, curentul
electric de conducţie.
A începutul anului 1800, profesorul Alessandro Volta a inventat dispozitivul care îi
poartă numele – pila voltaică, de fapt o baterie formată din perechi de discuri zinc-cupru, în
contact direct, fiecare pereche fiind separată, de următoarea, printr-un carton umed. Cu această
ocazie, el demonstrează faptul că, într-un lanţ format numai din conductoare metalice, se
stabileşte un echilibru electric, care împiedică apariţia curentului electric.
Mai târziu, în anul 1821, T.J. Seebeck (1770-1831), descoperă efectul termoelectric,
stabilind posibilitatea apariţiei curentului electric, chiar într-un astfel de circuit, prin varierea
temperaturii în lungul acestuia.
Cercetările asupra comportării pilelor electrice se intensifică la sfârşitul secolului al
XVIII-lea şi determină ca rolul sarcinii electrice în structura materiei să fie evaluat cu mai
multă precizie.
În anul 1797, Alexander von Humboldt (1769-1859) descoperă fenomenul de electroliză.
În anul 1798, J.W. Ritter (1777-1810), observă coincidenţa dintre şirul lui Volta şi
seria de afinităţi chimice ale elementelor, separă pentru prima dată, în anul 1799, cuprul metalic
din soluţii de săruri de cupru, iar ulterior, în anul 1800, stabileşte echivalenţa dintre
electricitatea „statică” şi cea „galvanică”.
În anul 1807, chimistul şi fizicianul englez, sir Humpry Davy finalizează remarcabile
cercetări, care îl conduc la descoperirea şi separarea galvanică a metalelor alcaline, iar în anul
1803, efectuează prima electroliză.
147
Pe baza rezultatelor obţinute de către cercetătorii anteriori, Michael Faraday a reuşit în
anul 1834, să descopere legile electrolizei: „Transportul unui acelaşi tip de substanţă dizolvată
la acelaşi electrod, la trecerea curentului electric prin soluţie, arată că fiecare atom sau grup de
atomi transportă una şi aceeaşi sarcină electrică, bine determinată” (un echivalent – gram de
solvat se depune la catod în urma trecerii prin soluţie a aceleaşi cantităţi de sarcină electrică
4
10 64 , 9 · = F Coulombi, numită şi constanta lui Faraday); rezultă că prin soluţie circulă ioni
cu sarcină electrică pozitivă (ioni pozitivi) şi ioni cu sarcină electrică negativă (ioni negativi),
deci că sarcina electrică este intrinsecă atomilor substanţei.
În anul 1820, fizicianul danez Hans Cristian Öersted descoperă faptul că o sarcină
electrică în mişcare printr-un conductor, sau curentul electric, deviază acul magnetic (efectul
magnetic al curentului electric).
Studiul cantitativ al interacţiunii dintre câmpul magnetic şi curentul electric a fost
efectuat de către fizicienii francezi Jean Baptiste Biot (1774-1862) şi Felix Savart (1791-1841),
legea numită, în prezent, legea lui Biot şi Savart, fiind enunţată de Laplace, în anul 1820.
În anul 1822, fizicianul francez André Marie Ampére descoperă fenomenul invers:
„un conductor parcurs de curent electric este deviat de către câmpul magnetic”. Tot acesta a
precizat diferenţa dintre tensiunea electrică şi intensitatea curentului electric, stabilind că
intensitatea câmpului magnetic, produs de un curent electric care parcurge un conductor, este
proporţională cu intensitatea curentului electric şi invers proporţională cu distanţa dintre
punctul din spaţiu în care se măsoară şi conductor.
Ampére a emis ipoteza că magnetismul substanţelor se datorează unor curenţi electrici
elementari denumiţi şi „curenţii moleculari”, conţinuţi în anumite domenii microscopice,
ipoteză acceptată şi fructificată doar cu un secol mai târziu, iar în anul 1827 prezintă teoria
matematică a fenomenelor electrodinamice, deduse în mod univoc, din experienţă.
Între anii 1826 şi 1827, Georg Simon Ohm descoperă legea care îi poartă numele, lege
verificată cantitativ, ulterior, de către Fechner în anul 1829 şi apoi de către C. Pouillet în anul 1837.
Ohm clarifică noţiunile de: tensiune electromotoare, cădere de tensiune şi intensitate
a curentului electric şi formulează relaţia de proporţionalitate dintre căderea de tensiune şi
intensitatea curentului electric, numind coeficientul de proporţionalitate, rezistenţa electrică a
conductorului; acesta introduce, de asemenea, noţiunea de conductivitate electrică, una dintre
cele trei constante de material ce descriu comportarea materialelor în câmp electromagnetic.
Gustav Robert Kirchhoff (1824-1887) extinde teoria lui Ohm, prin formularea celor
două legi ale circuitelor parcurse de curenţi staţionari, numite teoremele lui Kirchhoff şi aduce
contribuţii deosebite la dezvoltarea teoriei elctrocineticii.
În anul 1843, Michael Faraday realizează dovada experimentală a legii de conservare
a sarcinii electrice; în acea perioadă, era în atenţie demonstrarea legii conservării energiei,
lumea ştiinţifică fiind dominată de viziunea „energetistă”. În acest mod, conservarea sarcinii
electrice era considerată ca subînţeleasă, deşi încă nu fusese realizat experimentul privind
conservarea acesteia. De asemenea, în anul 1843, într-un cadru mai larg al experimentelor
pentru verificarea principiului conservării energiei, se remarcă descoperirea, de către Joule, a
efectului caloric şi chimic ale curentului electric.
În anul 1847, fizicianul german Hermann von Helmholtz, aduce o contribuţie
fundamentală la principiul conservării energiei. Punând la baza raţionamentelor sale ipoteza
imposibilităţii reducerii tuturor fenomenelor la procese mecanice, introduce noţiunea de energie
potenţială, în care înglobează şi energia câmpului electrostatic şi a celui magnetostatic.
Acesta explica, totodată, din punct de vedere energetic, producerea curentului electric
în elementele galvanice şi termoelectrice, precum şi fenomenul de inducţie electromagnetică,
descoperit în anul 1831, de către fizicianul şi chimistul englez Michael Faraday. În anul 1833,
fizicianul rus, de origine germană, Heinrich Friedrich Emil Lenz (1804-1865), completează
aportul adus de Faraday la înţelegerea acestui fenomen, stabilind regula ce permite
determinarea sensului curenţilor induşi.
148
Până la mijlocul secolului al XIX-lea, evoluţia electrodinamicii a cunoscut o perioadă
de stagnare datorată conceptului transmiterii acţiunilor electrice şi magnetice la distanţă, în
mod instantaneu, concept care stătea la baza teoriilor formulate de: Ampére, J. von Neumann şi
Weber; determinările efectuate de Weber şi Maxwell în anul 1852 şi, respectiv 1868, au
demonstrat indubitabil, că acţiunile electrice se transmit cu o viteză foarte mare, dar finită,
egală cu viteza luminii.
O contribuţie remarcabilă la teoria electromagnetismului a adus-o Michael Faraday
prin descoperirea mai multor moduri de obţinere a curenţilor induşi la variaţia câmpului
magnetic. Acesta a dezvoltat ideea că un curent electric indus este totdeauna rezultatul unei
variaţii a configuraţiei de linii de forţă magnetică.
Ideea lui Faraday privind liniile de forţă care ocupă tot spaţiul a fost mult timp
controversată de majoritatea fizicienilor din epocă. Faraday a intuit, urmărind o ipoteză a lui
Wilhelm Eduard Weber, că forţele electrice şi magnetice acţionează la distanţă, în linie dreaptă,
şi, în plus, traversează orice spaţiu cu viteză infinită.
Fizicianul englez James Clerk Maxwell a verificat teoretic ideea liniilor de forţă a lui
Faraday, iar Heinrich Hertz a verificat experimental lucrările lui Maxwell.
Michael Faraday formulează legea inducţiei electromagnetice, dar obţine şi alte
rezultate remarcabile privind: fenomenele de electroliză, polarizarea dielectricilor, polarizarea
magnetică rotatorie etc. Pornind de la descoperirea, în anul 1837, a influenţei corpurilor
dielectrice asupra câmpurilor electrostatice, precum şi a faptului, demonstrat experimental în
anul 1846, că diamagnetismul este o proprietate comună tuturor materialelor, în timp ce
paramagnetismul este specific numai unora dintre ele, Faraday emite ipoteza că efectele
electromagnetice se transmit între corpurile conductoare, prin dielectricul dintre ele, care
devine astfel sediul câmpului electromagnetic.
Era, astfel, formulată noţiunea centrală a întregii fizici moderne şi în particular a
teoriei moderne a electromagnetismului, noţiunea de câmp de forţe, noţiune care a fost
clarificată pe parcursul experienţelor lui Faraday; această noţiune a fost definită riguros şi
utilizată ca concept de bază în teoria dezvoltată de către Maxwell.
Maxwell fundamentează teoretic, electromagnetismul şi stabileşte ecuaţiile care
descriu fenomenele câmpului electromagnetic.
Noua concepţie dezvoltată de Faraday şi Maxwell, şi anume modelul acţiunii din
aproape în aproape (prin contiguitate), poate fi formulată şi astfel: „Curentul electric, care
parcurge un circuit, determină în jurul acestuia câmp magnetic, iar interacţiunea dintre două
circuite parcurse de curenţi electrici este rezultatul interacţiunii câmpurilor magnetice
corespunzătoare”.
Lucrările lui Maxwell constituie bazele celei de-a doua mari etape în evoluţia
electromagnetismului, şi anume axiomatizarea teoriei fenomenologice (macroscopice) a
câmpului electromagnetic .
James Clerk Maxwell a sintetizat toate cunoştinţele de electricitate şi de magnetism
într-un grup de relaţii matematice, punând în evidenţă fenomenul de propagare a undelor
electromagnetice, calculând viteza luminii şi explicând propagarea acesteia ca un fenomen de
undă electromagnetică.
Lucrarea sa, „Treatise on Electricity and Magnetism”, din anul 1873, a devenit o
lucrare de bază în studiul electromagnetismului, cuprinzând, într-o teorie coerentă, rezultatele
experienţelor efectuate pe parcursul a circa 150 ani.
În anul 1888, fizicianul german Heinrich Hertz (1857-1894), aduce cea mai puternică
dovadă în sprijinul teoriei maxwelliene, prin descoperirea undelor electromagnetice, numite şi unde
hertziene, iar ulterior, în anul 1890, confirmă valabilitatea teoriei electrodinamice a lui Maxwell şi
o dezvoltă pentru corpurile aflate în repaos (mişcare) şi prezintă forma diferenţială a ecuaţiei care
defineşte legea inducţiei electromagnetice. În acest mod, sunt completate ecuaţiile lui Maxwell,
pentru corpurile în mişcare, cunoscute astăzi ca ecuaţiile lui Maxwell-Hertz.
149
Conceptul transmiterii din aproape în aproape a acţiunii în câmp electromagnetic este
precizat de către N. Umov şi J.H. Poynting, care în anul 1884, formulează în mod independent
ipoteza unui flux transportat de câmpul electromagnetic şi stabilesc mărimea care îl
caracterizează cantitativ, şi anume, vectorul densitate de putere transmisă.
În anul 1908, Planck preia această idee şi o foloseşte pentru extinderea principiului
inerţiei energiei, datorat lui Albert Einstein, şi anume că „Oricărui flux de energie i se asociază
un anumit impuls”. Această ipoteză a fost formulată încă din anul 1900 de către Henry Poincaré
(1854-1912) şi H. Lorentz.
Introducerea noţiunii de potenţial electrodinamic retardat, de către A.M. Liénard, în
anul 1898, şi de către E. Wiechert, în anul 1900, consfinţeşte propagarea cu viteză finită a
acţiunilor câmpului electromagnetic şi fundamentează teoria curentului alternativ în forma
actuală.
În cadrul studiilor efectuate cu referire la descărcările electrice în gaze rarefiate,
fizicienii experimentatori au încercat, ţinând cont de structura materiei, să extindă teoria
fenomenologică (macroscopică) la scară atomică.
În anul 1858, Julius Plücker (1801-1868) descoperă razele care vor fi numite ulterior
raze catodice; C.F. Varley va dovedi, în anul 1871, că acestea poartă sarcină electrică negativă,
iar în anul 1869, J.W. Hittorf (1824-1914), arată că acestea sunt deviate de câmpul magnetic.
În anul 1876, Eugen Goldstein (1850-1930) explică deviaţia razelor catodice în câmp
electric, iar în anul 1886 pune în evidenţă şi razele complementare, numite raze canal.
În anul 1879, experienţa lui William Crookes (1832-1919) certifică ipoteza structurii
corpusculare a razelor catodice.
Determinările experimentale referitoare la sarcina specifică a particulelor, efectuate de
către G. Fitzgerald şi E. Wichert, în anul 1897, confirmau ipoteza corpusculară şi teoriile lui
J.B. Perrin din anul 1895, precum şi ale lui sir Josep John Thomson (1856-1940), din anul 1897.
În cadrul experinţelor efectuate, J.B. Perrin pune în evidenţă faptul că razele catodice
sunt particule materiale încărcate cu sarcini electrice negative.
În anul 1888, Hertz descoperă fenomenul fotoelectric, care arată că: „Un corp iradiat
cu lumină ultravioletă, emite particule purtătoare de sarcină electrică negativă”, care purtau
deja numele de electroni, denumire dată de către Stoney, în anul 1874.
Teoria macroscopică a electricităţii a fost definitivată numai după axiomatizarea
mecanicii şi descoperirea calculului diferenţialo-integral, proces care poate fi considerat ca
încheiat în secolul al XIX-lea; edificarea teoriei microscopice, respectiv clarificarea naturii
electricităţii a devenit o realitate în acest secol, odată cu dezvoltarea fizicii atomice.
După cum se ştie, atomul este definit ca cea mai mică parte dintr-un element chimic
care mai păstrează identitatea acestuia. Această definiţie a rămas de la Democrit, considerându-
se că un element chimic nu poate fi fragmentat la infinit. În mod similar se poate concepe că o
cantitate macroscopică de sarcină electrică nu poate fi divizată oricât de mult; există o sarcină
elementară, care mai păstrează caracteristicile sarcinii macroscopice. Chimistul John Dalton
(1766-1844), considerat fondatorul teoriei atomice, a fost, ca şi Democrit, partizanul concepţiei
că atomul este limita de divizibilitate a substanţei.
În anul 1895, Antoine Henry Becquerel (1852-1908) şi ulterior Marie Curie descoperă
radioactivitatea naturală. Odată dovedit faptul că fenomenul era subatomic (emisii radiative
spontane ale atomilor cu nuclee grele), s-a pus problema structurii electrice a atomului care, ca
entitate neutră din punct de vedere electric, trebuia să conţină, pe lângă constituenţii elementari
purtători de sarcină negativă şi purtători de sarcină pozitivă.
Bazele teoriei conducţiei electronice sunt puse de J.J. Thomson, dar un model mai
complet decât cel al fizicienilor şcolii britanice, care a fost verificat experimental ulterior, este
conceput de Lorentz şi J. Larmor.
Modelul elaborat, conceput pentru teoria electronilor de conducţie, permite explicarea
aproape a tuturor fenomenelor electrice, magnetice şi optice, cunoscute până la momentul respectiv.
150
Experienţele efectuate de Roentgen, Einchenwald şi Wilson stau la baza teoriei lui
Lorentz, infirmând unele rezultate ale teoriei lui Hertz. Teoria lui Lorenz, numită şi teoria
electronilor, se bazează pe ipoteza că orice particulă elementară încărcată (numită generic
„electron”) este complet caracterizată, din punct de vedere electromagnetic, de sarcina sa
electrică. Teoria reuşea astfel să explice: polarizarea dielectrică, magnetizarea corpurilor,
dispersia normală şi anormală a indicelui de refracţie, rotirea în câmp magnetic a planului de
polarizaţie al luminii (efectul Faraday descoperit în anul 1845), efectul Zeeman, descoperit în
anul 1896 (apariţia unor linii spectrale suplimentare în câmp magnetic), efectul Stark,
descoperit în anul 1913.
Teoria electronilor, împreună cu teoria relativităţii au reuşit să interpreteze corect
rezultatele experienţelor de optică şi electromagnetism legate de mediile în mişcare; încă din
anul 1895, Lorentz arăta că majoritatea experienţelor efectuate de el presupuneau efecte de
ordinul întâi, dar şi că efectele optice şi magnetice nu pot fi decât de ordinul al doilea. Printre
acestea, experienţa lui A.A. Michelson, corectată de Lorentz, este fundamentală pentru teoria
relativităţii, dovedind indubitabil că viteza luminii este aceeaşi în orice sistem de referinţă, fiind
deci o constantă universală.
Admiţând relativitatea galileiană, mecanica newtoniană şi electromagnetismul urmau
o dezvoltare distinctă. Printr-o analiză critică a noţiunii de simultaneitate şi, de aici, a noţiunilor
de spaţiu şi timp, Albert Einstein arată, în anul 1905, că înlocuind transformările lui Galilei cu
transformările lui Lorentz, se asigură invarianţa atât a ecuaţiilor mecanicii cât şi a ecuaţiilor
electromagnetismului, pentru toate sistemele de referinţă inerţiale.
Ipoteza existenţei electronilor atomici este confirmată de J.J. Thomson în anul 1897 şi
de către H.A. Wilson, în anul 1901. Sarcina electronului, este determinată experimental în anul
1911, de către fizicianul american Robert Andrews Millikan (1868-1953), printr-o experienţă
ajunsă celebră şi care a fost denumită ulterior a „picăturii de ulei”.
Pentru fluidul negativ, introdus de Benjamin Franklin cu aproximativ un secol
înainte, sarcina elementară este cea a electronului, notată (- e), unde e > 0; în acest mod,
sarcina negativă (q_) a unui corp cuprinde un număr întreg de sarcini electrice elementare,
. e N q · ÷ =
÷

În mod natural, apărea faptul că şi sarcina electrică pozitivă poate fi definită ca
multiplu întreg de sarcină elementară e, e N q · + =
+
.
Teoria structurii atomului consideră că edificiul atomic cuprinde o parte centrală, de
masă relativ mare, încărcată pozitiv (nucleul), în jurul căruia gravitează electronii la diferite
distanţe. În ansamblul său, atomul apare neutru electric, deoarece numărul de electroni este egal
cu numărul de sarcini pozitive din nucleu. Dacă un electron părăseşte atomul, acesta rămâne cu
o sarcină pozitivă elementară necompensată, deci încărcat cu o sarcină electrică + e.
Faptul că în natură există doar ioni care au sarcina electrică multiplu întreg de sarcină
elementară ± e, a fost formulat de către Helmholtz în discursul său pronunţat în onoarea lui
Faraday: „Dacă admitem existenţa atomilor de elemente, atunci nu putem să ignorăm
consecinţa după care electricitatea, atât cea pozitivă cât şi cea negativă, se subdivizează în
cantităţi elementare care se comportă ca nişte atomi de electricitate”. Aceşti atomi de
electricitate au primit numele de electroni, denumire care s-a păstrat în timp.
Ipoteza lui Franklin are o consecinţă logică: „…dacă 2, 3..., n electroni sunt smulşi de
pe un corp (de exemplu, prin frecare) acesta se încarcă cu sarcină electrică pozitivă 2·e, 3·e,...
n·e…”. Se poate spune astfel că sarcina electrică are proprietatea de aditivitate.
Rezultă că întotdeauna numărul de sarcini electrice, extrase de pe un corp, trebuie să
fie egal cu numărul sarcinilor electrice transferate unui alt corp sau unui sistem de corpuri.
Această concluzie corespunde legii conservării sarcinii electrice, enunţată astfel:
„într-un sistem închis, suma algebrică a sarcinilor electrice rămâne totdeauna constantă”, fapt
dovedit experimental de către Faraday, în anul 1843.
151
Domeniul electrostaticii, adică partea fizicii care se ocupă cu studiul sistemelor de
sarcini electrice aflate în echilibru, datorează deosebit de mult omului de ştiinţă Henry
Cavendish, ca fiind cel care a pus bazele studiului ştiinţific al fizicii, în general, şi
electrostaticii în particular, prin modele teoretice alcătuite din concepte definite precis,
calculabile şi măsurabile.
Prima lucrare a lui Cavendish, publicată în „Philosophical Transaction”, în anul 1771,
sub titlul „An attempt to explain some of the principal phenomena of electricity by means of an
elastic fluid”, (o încercare de a explica unele fenomene principale ale electricităţii cu ajutorul
unui fluid elastic), îl arată pe acesta ca adept al concepţiei că natura are rigoare matematică, iar
cercetarea, precizia, măsurătoarea trebuie să constituie atitudinea fundamentală a unui savant în
faţa realităţii.
Cavendish a emis teoria că Universul se compune numai dintr-o mulţime de obiecte,
care pot fi cântărite, numărate şi măsurate, sistemul universal fiind guvernat de relaţii
matematice. Spiritul său ştiinţific a avut la bază pasiunea pentru exactitatea numerică, precum
şi rigoarea privind introducerea în model a tuturor parametrilor accesibili metodelor sale de
măsurare, pe parcursul analizei fenomenelor.
În lucrarea sa, Cavendish a dat sens precis expresiilor „electrizat pozitiv sau negativ”,
termeni care erau cunoscuţi la vremea aceea, dar care erau confundaţi cu cei de „over and under
charged” (supra sau subâncărcat); în particular, acesta a arătat că atunci când două conductoare
încărcate sunt unite printr-un fir conductor, acestea sunt electrizate în aceeaşi măsură; cea mai
mare parte a lucrărilor sale experimentale au fost făcute pentru sarcinile a două corpuri
electrizate în mod egal şi au dus la concluzia că sarcinile corpurilor asemănătoare sunt
proporţionale cu dimensiunile lor liniare.
Pentru măsurarea capacităţii bateriilor de condensatoare, Cavendish a utilizat metoda,
numită la aceea vreme, „a atingerilor repetate”, utilizată de altfel şi de către fizicienii germani
Weber şi Arnd Rudolf- Hermann Kohlrausch (1809-1858), în cercetările lor asupra raportului
unităţilor electrice, cel din urmă introducând în anul 1848 noţiunea de rezistivitate.
De asemenea, Henry Cavendish a arătat că forţa electrostatică variază invers
proporţional cu pătratul distanţei, în ciuda faptului că gradul de precizie a experienţelor
realizate a fost limitat de sensibilitatea electrometrului utilizat (cu bobiţe de soc). Anticipând
asupra descoperirilor lui Faraday în ceea ce priveşte capacitatea inductivă specifică (constanta
dielectrică) a diverselor substanţe utilizate (sticlă, lac, ceară de albine), acesta a dat valori
numerice apropiate de cele cunoscute astăzi; în cazul sticlei, spre exemplu, acesta a observat că
constanta electrică creşte odată cu temperatura, inventând totodată o metodă pentru a determina
experimental capacitatea solului, a zidurilor, a tavanelor şi a obiectelor din mediul înconjurător,
mărind capacitatea aparentă a unui conductor aşezat în camera unde acesta îşi desfăşura
experienţele.
Tot Cavendish a mai verificat şi ceea ce previzionase în mod teoretic, şi anume faptul
că atunci când distanţa între două conductoare creşte sau scade, capacitatea lor electrică nu se
modifică în mod simţitor.
Cea de-a doua şi ultima notă publicată de Cavendish asupra electricităţii, datează din
anul 1776 şi a fost menţionată în „Philosophical Transactions” fiind intitulată „An account of
some attempts to imitate the effects of the torpedo by electricity” (Referat asupra unor încercări
de a imita efectele peştelui-torpilă, prin electricitate).
Această lucrare era o referire la faptul că în anul 1775, la Royal Society, fuseseră
prezentate două lucrări, una a lui Walsh şi alta a lui Williamson, asupra unor peşti din ordinul
selacienilor, neamul calcanului, numiţi „peşti-torpilă” sau „peşti-electrici”, care conţinea şi
observaţiile savantului în acest sens.
152
2. SCURTĂ ISTORIE A DEZVOLTĂRII FIZICII ÎN ROMÂNIA

Istoria fizicii în România începe cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea, adică
odată cu înfiinţarea primelor universităţi şi societăţi ştiinţifice, bazate şi pe contribuţiile unor
personalităţi române de renume mondial, care iniţial s-au pregătit în străinătate.
Cu toate acestea, cea mai timpurie informaţie despre existenţa unor preocupări
ştiinţifice în domeniul electricităţii din România, este cea legată de numele astronomului
M. Hell (1720-1792), contemporan cu sir Henry Cavendish.
De asemenea, preocupări în acest domeniu, a avut şi poetul Mihai Eminescu (1850-
1889); această perioadă coincide cu aceea în care acesta a lucrat ca gazetar la publicaţia
„Timpul”.
Printre primii savanţi români care au contribuit efectiv la dezvoltarea fizicii şi a
electricităţii, în mod special, sunt de remarcat: Ştefan Micle (1820-1879), Teodor Stamati
(1812-1852), Emanoil Bacaloglu (1830-1891), Petru Poni (1841-1925), acesta fiind cunoscut
ca primul profesor român care a predat în ţară cunoştinţe sistematizate de electricitate la un
înalt nivel universitar, Dimitrie Negreanu (1858-1908), primul român care a obţinut o teză de
doctorat (la Paris), cu titlul „Despre constanta dielectrică” (dintre lucrările sale amintim:
„Studiul electric al apelor minerale ”,1905, „Rezistivitatea apelor minerale”, 1906, „Constanta
dielectrică a unor uleiuri”, 1893), Dragomir Hurmuzescu (1865-1954), care obţine în anul 1896
doctoratul în fizică (la Sorbona), cu teza „Asupra determinării raportului dintre unităţile
electrostatice şi cele electromagnetice” şi este creatorul primului laborator de cercetare în
domeniul electricităţii din România, la Universitatea din Iaşi, Constantin Budeanu (1886-1959),
este cel care a definit VAr-ul ca unitate de măsură a puterii reactive, în S.I., academician
Remus Răduleţ (1904-1984), fost preşedinte al Comisiei Electrotehnice Internaţionale,
prof. dr. doc. Constantin I. Mocanu.


3. CONSECINŢE ALE DEZVOLTĂRII ELECTRICITĂŢII ÎN
FIZICĂ. REVOLUŢIA INDUSTRIALĂ

Prima revoluţie industrială (1769-1872), marcată prin contactul oamenilor cu
fenomenul de electricitate şi magnetism într-o măsură relativ mică, a rezidat printr-un aport
nesemnificativ la dezvoltarea tehnică, în general.
Cea de-a doua revoluţie industrială a durat din deceniul opt al secolului al XIX-lea
până în deceniul şapte al secolului al XX-lea, fiind marcată de recurgerea la noi forme de
energie: electricitatea şi petrolul.
Astfel, în perioada celei de-a doua revoluţii industriale (1873-1973), contribuţia
electricităţii şi magnetismului la dezvoltarea economico-socială se remarcă prin următoarele
inovaţii tehnice: motorul electric pus la punct de către Zénobe Gramme (Belgia) în anul 1871,
care a condus la echiparea aparatelor menajere în deceniile următoare, ca: ventilatorul (1891),
aspiratorul (1908), refrigeratorul (1922), maşina de spălat (1930), becul electric, descoperit de
Thomas Edison (Statele Unite ale Americii) în anul 1879; telefonul, care este opera lui
Alexander Graham Bell (1876); punerea în funcţiune a primului tramvai electric în anul 1881
la Berlin, realizatorul fiind Werner von Siemens; telegrafia fără fir, în anul 1896 la care au
contribuit Marconi (Italia) şi Aleksandr Popov (Rusia); generatorul de electricitate realizat în
anul 1884 de către Parsons (Anglia); televiziunea (BBC, 1936); primul ordinator comercial
(Statele Unite ale Americii, 1951); microprocesorul (Intel – Statele Unite ale Americii, 1971).
Diferite aplicaţii şi studii în legătură cu fenomenul de electricitate la oameni
(bioelectricitate), s-au realizat pentru prima dată în anul 1967, când trei profesori universitari
ruşi: Pavel Guliacov, Vladimir Iabotine şi Nina Schlippenbach, de la Universitatea din
153
Leningrad, au reuşit să măsoare şi să înregistreze câmpul electric care există în jurul corpului
uman; rezultatele obţinute au fost denumite „electroaurograme” şi au pus în evidenţă faptul că
întreaga activitate a ţesuturilor vii este strâns legată de cea a biocurenţilor pe care îi generează.



BIBLIOGRAFIE

1. Popescu, I. M., Fizica, vol. I, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1982
2. Lépine, P.; Nicolle, J., Henry Cavendish, omul care a cântărit pământul, Editura Ştiinţifică,
Bucureşti, 1966
3. Bucur, I. N.; Stănescu, I. Gh.; Macovescu, M., Din istoria electricităţii, Editura Ştiinţifică,
Bucureşti, 1966
4. Gavrilă, H., Electrotehnică şi echipamente electrice, Editura Didactică şi Pedagogică R.A.,
Bucureşti, 1993
5. Emil, M.; Vasile, I.; Dană, L.M.; Vasile, Ş., Electrotehnica de la A la Z, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1985
6. *** Primul paratrăsnet din România, Revista „Ştiinţă şi Tehnică”, nr. 10/1986, Editura Tehnică,
Bucureşti, 1986
7. *** Publicaţia Libertatea, nr. 178/4787, 4 septembrie, Bucureşti, 2005
8. Golovanov, N.; Popescu, G.; Dumitrana, T.; Coatu, S., Evaluarea riscurilor generate de
descărcările electrostatice, Editura Tehnică, Bucureşti, 2000
9. Iancu, G., Fenomenele meteo îşi fac de cap. Şapte timişoreni au fost trăsniţi în timp ce jucau fotbal,
Publicaţia Libertatea, 8 iulie 2002
10. Popescu, G.; Hărcău, O., Riscuri generate de descărcările electrice atmosferice, a XXXVII-a
Conferinţă de instalaţii, „Instalaţii pentru începutul mileniului trei”, Sinaia, octombrie 2003
11. Hărcău, O.C., Primul paratrăsnet din România, Revista Pompierii Români, nr. 10/1999,
Bucureşti, 1986
12. Trăistaru, I, Paratrăsnet pentru un stejar, Revista „Pompierii Români” nr. 10/1999, Bucureşti, 1999
13. Arimia, V.; Fărău, C.; Popovici, N.; Grigorie, I.; Rădulescu, I., Istoria pompierilor militari
bucureşteni, Editor Brigada de Pompieri „Dealul Spirii” a Capitalei, Bucureşti, 1996











Secţiunea a 3-a

VARIA
155
MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR
INSPECTORATUL GENERAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ





EVALUAREA
activităţii desfăşurate de
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă în anul 2010


I. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă – I.G.S.U., instituţie
specializată a Ministerului Administraţiei şi Internelor, a asigurat continuarea punerii în
aplicare, într-o concepţie unitară, a legislaţiei din domeniul prevenirii şi gestionării
situaţiilor de urgenţă, în scopul realizării măsurilor de apărare a vieţii, bunurilor şi
mediului împotriva incendiilor şi dezastrelor.
1.1. În calitate de integrator al Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor
de Urgenţă, IGSU a coordonat acţiunile tuturor actorilor implicaţi în managementul
situaţiilor de urgenţă, asigurând, în acelaşi timp, funcţia de punct naţional de contact în
relaţia cu organizaţiile internaţionale guvernamentale şi neguvernamentale cu
responsabilităţi în domeniu.

1.2. Pentru îndeplinirea atribuţiilor prevăzute prin lege, instituţia a beneficiat de
30.495 cadre, din care 2.330 ofiţeri, 335 maiştri militari, 27.107 subofiţeri, 46 funcţionari
publici şi personal contractual şi 136 soldaţi şi gradaţi voluntari. Din totalul posturilor, 97%
sunt prevăzute în organigramele structurilor operative.
Acţiunile de răspuns în cazul situaţiilor de urgenţă au fost coordonate de 43 de
centre operaţionale şi s-au asigurat cu personalul a 279 subunităţi operative, fiind
utilizate 3.518 mijloace tehnice.
Obiectivul fundamental al activităţii desfăşurate a vizat eficientizarea acţiunilor de
prevenire şi gestionare a situaţiilor de urgenţă, în vederea menţinerii sub control a riscurilor
şi asigurarea stării de normalitate a vieţii comunităţilor umane.

1.3. În scopul abordării unitare a problematicii specifice de către toate componentele
Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, a fost continuată activitatea de
perfecţionare a cadrului normativ-juridic, fiind emise patru acte normative şi elaborate 25 de
proiecte de reglementări şi documente strategice, dintre care cele mai semnificative privesc:
– gestionarea situaţiilor de urgenţă specifice tipurilor de risc repartizate Ministerului
Administraţiei şi Internelor, regulament aprobat prin O.M.A.I. nr. 181 din 12.08.2010;
– structura-cadru a Planului roşu de intervenţie, aprobată prin ordin comun al
ministrului sănătăţii nr. 1.168 din 02.09.2010 şi ministrului administraţiei şi internelor nr. 203
din 07.09.2010;
– organizarea şi desfăşurarea programelor de pregătire a specialiştilor pentru
prevenire din serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă, aprobată prin O.M.A.I. nr. 250 din
22.11.2010;
156
– politica publică Eficientizarea Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de
Urgenţă – finalizată şi supusă dezbaterii;
– Constituirea Platformei Naţionale de Reducere a Riscului Dezastrelor, ca mecanism
naţional de implementare a politicilor de dezvoltare durabilă şi a programelor specifice de
reducere a riscului, în acord cu obiectivele rezultate din Strategia Internaţională de Reducere a
Dezastrelor (ISDR) – proiect de hotărâre a Guvernului aflat în procedură de avizare;
Pentru optimizarea organizării şi funcţionării structurilor inspectoratului general şi a
unităţilor subordonate, a fost adoptată Hotărârea Guvernului nr. 1163 din 17.11.2010 pentru
modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1490/2004 pentru aprobarea Regulamentului de
organizare şi funcţionare şi a organigramei Inspectoratului General pentru Situaţii de
Urgenţă.

1.4. Preocupările esenţiale în domeniul legislativ au vizat îmbunătăţirea
funcţionării Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă,
compatibilizarea cu structurile similare europene, întărirea cooperării regionale şi
transfrontaliere, concomitent cu alinierea României la standardele în domeniu impuse de
statutul dublu, de ţară membră a Uniunii Europene şi a Organizaţiei Tratatului
Atlanticului de Nord.
În calitate de punct naţional de contact pentru proiectele de reglementări ale statelor
membre ale UE privind cerinţa esenţială securitate la incendiu – care face parte din domeniul
reglementat de Directiva 89/106/CE privind produsele pentru construcţii, inspectoratul general
a analizat 32 de reglementări ale statelor membre şi a elaborat 2 formulare de notificare
către Comisia Europeană, pentru proiecte de reglementări naţionale.
Ca punct de contact în vederea aplicării prevederilor Regulamentului nr. 764/2008 al
Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a unor proceduri de aplicare a anumitor
norme tehnice naţionale pentru produsele comercializate în mod legal în alt stat membru, la
solicitarea unor state membre ale UE au fost formulate şi s-au transmis 5 puncte de vedere.

II. Activitatea în domeniul prevenirii situaţiilor de urgenţă a vizat consolidarea
caracterului proactiv al acesteia, iar prin prisma eficienţei acţiunilor, având în vedere că
prevenirea presupune costuri de aproape 10 ori mai mici decât cele aferente acţiunilor de
intervenţie, s-a urmărit ca dezideratul care stă la baza activităţii instituţiei, respectiv creşterea
nivelului de securitate a cetăţenilor, protejarea proprietăţii şi a mediului, să fie îndeplinit la
un nivel calitativ optim. Cu toate că inspecţiile teritoriale de prevenire au o încadrare deficitară,
media pe ţară fiind sub 70%, activitatea desfăşurată de acestea a fost eficientă.

2.1. Rezultatele celor 56.078 controale tehnice de prevenire a incendiilor efectuate,
materializate prin depistarea a 236.458 deficienţe, din care 40% înlăturate pe loc (concomitent
cu aplicarea a 10.786 amenzi în valoare de 13.181.749 lei şi a 50.352 avertismente), au
evidenţiat faptul că în ţara noastră riscul de incendiu este menţinut la un nivel acceptabil.

2.2. Comparativ cu anul anterior rata incendiilor a scăzut cu 15% în industrie şi
transport, cu 37% în agricultură şi cu 67% în silvicultură. Remarcăm scăderea cu 6% a
incendiilor la locuinţe individuale (de la 5.979 în 2009 la 5.599 în 2010), domeniu în care în
ultimii ani acest indicator a fost în continuă evoluţie şi care, de altfel, se caracterizează prin cel
mai mare număr de victime.

2.3. În ceea ce priveşte activitatea de avizare şi autorizare, au fost emise 5.415 avize
de securitate la incendiu şi 253 avize de protecţie civilă, 2.587 autorizaţii de securitate la
incendiu, 29 autorizaţii de protecţie civilă, 3.797 alte categorii de avize, iar 2.902 documentaţii
neconforme cu cerinţele reglementărilor tehnice specifice au fost respinse.
157
Pentru semnalarea unor aspecte de interes şi a deficienţelor constatate în domeniul
prevenirii incendiilor la obiectivele aflate în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea
autorităţilor administraţiei publice centrale, inspectoratul general a transmis către acestea 48
informări, însoţite de propuneri concrete pentru creşterea gradului de siguranţă în domeniul
apărării împotriva incendiilor.
Au fost notificate toate ministerele în a căror competenţă este prevăzută elaborarea
Procedurilor/metodelor de analiză de risc de incendiu specifice domeniului de competenţă şi s-a
asigurat asistenţă tehnică specialiştilor din 5 ministere care au solicitat acest lucru, în
domeniile: finanţe, cultură, comunicaţii, sănătate şi apărare.

2.4. Pentru asigurarea climatului de securitate şi siguranţă a cetăţenilor, în cooperare
cu reprezentanţi ai Gărzii Naţionale de Mediu şi Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului,
au fost efectuate 445 controale de verificare a respectării reglementărilor la operatorii
economici care utilizează, stochează sau vehiculează substanţe periculoase. Totodată, au fost
organizate şi desfăşurate 30 de exerciţii complexe de testare a planurilor de urgenţă externă la
operatorii clasificaţi cu risc crescut, concluziile relevând că sunt asigurate măsurile necesare
prevenirii riscurilor de accidente majore.
Pe căile de transport rutier au fost luate măsuri de monitorizare şi pregătire a
răspunsului pe timpul efectuării a peste 400 operaţiuni de transport de materiale sau
substanţe periculoase.

2.5. Ca urmare a măsurilor de operaţionalizare a serviciilor voluntare pentru situaţii
de urgenţă, inclusiv prin accesarea de fonduri europene, au fost introduse în dotarea acestora
84 de autospeciale, 52 de utilaje şi 336 motopompe.
Serviciile voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă au participat la 12.997
intervenţii, din care la 7.851 fără sprijinul serviciilor profesioniste. Potrivit statisticii, în anul
2010 ponderea intervenţiilor la incendii în care au fost implicate serviciile voluntare pentru
situaţii de urgenţă se menţine la acelaşi nivel faţă de anul 2009, respectiv 7% stinse
independent şi 25% în cooperare cu serviciile profesioniste.
Judeţele în care s-au înregistrat cele mai multe intervenţii ale serviciilor voluntare sau
private pentru situaţii de urgenţă au fost: Bacău, Botoşani, Iaşi şi Neamţ.
Faţă de anul 2009, numărul intervenţiilor la care au participat serviciile voluntare
şi private pentru situaţii de urgenţă a scăzut cu 11% (de la 14.661 intervenţii în 2009 la 12.997
în 2010), scăderea fiind generată de faptul că la nivelul anului trecut s-a înregistrat o scădere a
incendiilor la gospodăriile cetăţeneşti, aceste servicii acţionând preponderent în mediul rural.
Totuşi, ca urmare a diversificării activităţii serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de
urgenţă, numărul intervenţiilor la care participă acestea s-a menţinut la un nivel ridicat prin
creşterea numărului intervenţiilor SMURD.

2.6. Pregătirea autorităţilor administraţiei publice locale, a membrilor comitetelor şi
centrelor operative pentru situaţii de urgenţă, precum şi a personalului de specialitate de la
municipii, oraşe, instituţii publice şi operatori economici, s-a realizat prin cursuri organizate la
Centrul Naţional de Perfecţionare a Pregătirii pentru Managementul Situaţiilor de Urgenţă Ciolpani
şi la centrele zonale din subordinea acestuia (Bacău, Cluj-Napoca şi Craiova), şi prin convocări şi
instructaje organizate de inspectoratele pentru situaţii de urgenţă. La Centrul Naţional au fost
instruite 198 persoane cu atribuţii în domeniu, iar la centrele zonale s-au organizat şi desfăşurat serii
de pregătire la care au participat 1.920 cursanţi din diverse categorii de personal din administraţia
publică, de la înalţi funcţionari publici (prefecţi) până la secretari de comună.
158
2.7. O atenţie deosebită a fost acordată informării populaţiei în scopul formării
comportamentului preventiv al acesteia, pe timpul celor peste 54.604 instructaje, transmiterea
de mesaje prin publicarea a 8.855 de articole în presa scrisă, realizarea a peste 7.500 de
emisiuni radio şi TV, respectiv tipărirea şi distribuirea, cu sprijinul administraţiei publice
locale, a peste 172.000 afişe, broşuri şi pliante.

2.8. Ca urmare a măsurilor preventive întreprinse, potrivit statisticilor Asociaţiei
Internaţionale a Serviciilor de Pompieri şi Salvatori – CTIF, România continuă să ocupe un
loc de frunte printre statele lumii cu cel mai mic număr de incendii raportat la 1.000
locuitori, cu o valoare de 0,58.

III. Asigurarea răspunsului a presupus intervenţia în 185.399 situaţii de urgenţă, în
medie 508 pe zi, numărul acestora crescând cu 26% comparativ cu anul 2009, în special ca
urmare a creşterii solicitărilor de răspuns pentru prim-ajutor medical calificat.
3.1. Pe tipuri, urgenţele se prezintă astfel:
– 148.626 solicitări de asistenţă medicală de urgenţă şi descarcerare – reprezentând
80% din totalul intervenţiilor;
– 13.167 incendii – 7% şi 5.104 arderi necontrolate – 3%;
– 5.155 acţiuni pentru protecţia comunităţilor – 3%;
– 3.099 asistenţă persoane – 2% şi
– 10.248 alte situaţii de urgenţă – 5%.

3.2. Incendiile, ca unul din cele mai frecvente tipuri de risc, cu o medie de 36 pe zi,
s-au manifestat în procent de 43% la locuinţe particulare, 24% la anexele acestora, 12% la
mijloace de transport, 6% în industrie, 5% la activităţi de servicii colective, sociale şi personale
(inclusiv culte, cultură, sport etc.), 4% în comerţ şi alimentaţie publică şi 6% în alte domenii de
activitate.
Evenimentele au fost provocate, în principal, de utilizarea instalaţiilor şi
echipamentelor electrice defecte sau improvizate, fumat fără respectarea normelor, foc deschis,
coşuri de fum defecte sau necurăţate, mijloace de încălzire defecte/improvizate sau
nesupravegheate şi alte împrejurări.

3.3. Cu toate eforturile depuse, în urma incendiilor produse un număr de
247 persoane au decedat, iar alte 442 au suferit diferite traume. 82% din totalul deceselor s-
au înregistrat în incendiile produse la locuinţe individuale. Raportat la anul 2009, a crescut
numărul persoanelor decedate cu 6% (233), şi a scăzut numărul persoanelor rănite cu
21% (563).

3.4. Dezvoltând serviciile oferite populaţiei, în anul 2010 au fost operaţionalizate
14 module ale serviciilor mobile de urgenţă, reanimare şi descarcerare – SMURD la
5 inspectorate pentru situaţii de urgenţă judeţene (Botoşani, Harghita, Maramureş, Neamţ şi
Vrancea), numărul acestora ajungând la 193 echipaje dispuse în 35 de judeţe şi municipiul
Bucureşti.
Serviciile mobile de urgenţă, reanimare şi descarcerare SMURD au intervenit, în
medie, la 407 cazuri pe zi, fiind asistaţi 139.584 adulţi şi 12.015 copii. Faţă de anul anterior a
crescut atât numărul cazurilor de urgenţă la care au participat SMURD (cu 41%) şi
numărul persoanelor asistate (cu 57%).
Timpul mediu de răspuns al S.M.U.R.D. a fost de 9 minute.

3.5. Din totalul celor 5.155 acţiuni pentru protecţia comunităţilor, 63 au fost
efectuate pentru asigurarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor la accidente de
159
circulaţie, 930 pentru salvări de animale, 389 pentru protecţia mediului şi 3.773 alte
intervenţii.
3.6. Cele 10.248 intervenţii la alte situaţii de urgenţă au constat în 1.836 misiuni
pirotehnice (18%), 4.774 acţiuni pentru înlăturarea efectelor inundaţiilor şi alunecărilor de
teren (47%), 378 intervenţii ca urmare a fenomenelor meteorologice periculoase, altele decât
inundaţiile (4%), 19 intervenţii la accidente de transport în care au fost implicate substanţe
periculoase (procent nesemnificativ), 2.666 acţiuni asigurare măsuri specifice de apărare
împotriva incendiilor pe timpul evenimentelor publice de amploare (26%) şi 574 acţiuni
pentru sprijin tehnic de protecţie (supravegherea conductelor de gaze fisurate, a scurgerilor de
combustibili, a substanţelor periculoase ce pot genera evenimente), cu o pondere de 5%.
În cadrul celor 1.836 misiuni pirotehnice, teritoriul naţional a fost asanat de
113.811 unităţi de muniţie şi elemente ale acesteia.

3.7. Pe timpul acţiunilor de intervenţie au fost salvate 5.076 persoane (3.881 adulţi şi
1.195 copii) şi protejate bunuri în valoare de peste 2 miliarde lei. De asemenea, au fost
salvate 12.245 animale şi 43.416 păsări.
Cu toate că gradul de asigurare pentru autospecialele de intervenţie este de 73%, iar
87% din existentul de autospeciale pentru stingerea incendiilor are durata normală de utilizare
depăşită de cel puţin două ori, în anul 2010 s-a reuşit reducerea timpului de răspuns de la
15 la 14 minute.

3.8. Inundaţiile înregistrate în lunile iunie şi iulie au constituit evenimentul major al
anului 2010, cu un impact sever asupra vieţii, sănătăţii şi bunurilor materiale ale populaţiei,
prin durată, violenţă de manifestare şi efectele produse.
Au fost afectate 481 de localităţi din 37 de judeţe, la care se adaugă 92 de localităţi
în care au fost afectate terenurile agricole extravilane aparţinând unităţilor administrativ-
teritoriale ale acestora.
Creşterea gradului de pericol pentru populaţie a impus evacuarea a 19.997 persoane
în localităţi din 20 de judeţe şi declararea stării de alertă în 37 de localităţi din judeţele: Iaşi
(6), Ialomiţa (3), Neamţ (8), Suceava (12) şi Tulcea (8), în conformitate cu prevederile
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al
Situaţiilor de Urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 15/2005.
Pentru îndeplinirea misiunilor din responsabilitate, IGSU a acţionat zilnic, în medie cu
1.991 militari şi 629 mijloace tehnice diferite (163 autospeciale, 11 utilaje grele,
207 motopompe, 25 bărci cu motor, 67 camioane, 5 grupuri electrogene, 151 alte mijloace),
acestea reprezentând 61% din totalul tehnicii utilizate.
Pe perioada acţiunilor de intervenţie la inundaţii, au fost înregistrate
19.688 misiuni, dintre care cele mai numeroase au fost: salvare persoane, animale şi protejare
bunuri materiale (8%), evacuare apă (33%), monitorizare, asistenţă tehnică şi evaluare pagube
(16%), decolmatare surse de apă şi instalaţii de canalizare (26%) şi alte misiuni (17%).

3.9. Devotamentul şi profesionalismul personalului au fost probate, îndeosebi pe
timpul intervenţiilor, pentru:
– stingerea incendiului la Complexul Comercial Dragonul Roşu din Capitală din
26 iunie 2010, ale cărei consecinţe au condus la vătămarea gravă a unor membri ai echipelor de
intervenţie şi la decesul slt. p.m. Ungureanu Ionuţ-Cristian, şi pentru
– stingerea incendiului produs în data de 16 august 2010, la Secţia de terapie intensivă
a Spitalului Clinic de Obstretică şi Ginecologie Prof. dr. Panait Sârbu din Cartierul Giuleşti.
Gravitatea evenimentului a impus evacuarea completă a unităţii spitaliceşti, între care 42 de
160
nou născuţi, persoanele aflate în pericol fiind transportate la alte unităţi medicale din
municipiul Bucureşti.
Cu referire la alte tipuri de risc, se evidenţiază intervenţiile pentru asanarea unor
elemente de muniţie cu grad mare de risc din municipiul Braşov (bombă de provenienţă
germană, de 250 kg) şi din municipiul Focşani (bombă de provenienţă americană, de 500 kg).

3.10. Referitor la sprijinul oferit Republicii Moldova, în perioada 09.07–06.08.2010
România a pus la dispoziţie un Detaşament de intervenţie, format din 2 ofiţeri şi 82 subofiţeri,
care a acţionat cu 41 mijloace tehnice pentru limitarea şi înlăturarea urmărilor inundării
localităţilor Nemţeni, Cotul Morii, Obileni, Sărăteni, care au produs pagube considerabile
constând, printre altele, în inundarea a 1.234 case, sute de fântâni şi care au impus evacuarea a
3.726 persoane. Detaşamentul a executat 522 misiuni de intervenţie, în medie 18 pe zi,
constând în salvarea a 334 persoane, evacuarea şi recuperarea animalelor, păsărilor şi bunurilor
populaţiei, precum şi construcţia, consolidarea şi supraînălţarea a 1.100 m dig.
Pe timpul ceremonialului dedicat Zilei Pompierilor din România, ministrul Afacerilor
Interne al Republicii Moldova a decorat întregul personal participant la misiune, astfel: Crucea
„Pentru Merit” clasa I – comandantul acţiunii, Crucea „Pentru Merit” clasa a II-a – 1 ofiţer
şi 24 subofiţeri, şi Medalia pentru Vitejie în Situaţii Excepţionale – 58 subofiţeri.

3.11. Pe întreg parcursul anului 2010, în îndeplinirea atribuţiilor specifice, serviciile
de urgenţă profesioniste au cooperat eficient atât la nivel central, şi mai ales pe plan local, cu
toate celelalte structuri cu atribuţii în domeniu din cadrul Sistemului Naţional de Management
al Situaţiilor de Urgenţă – ministere, agenţii naţionale şi guvernamentale, structurile
Jandarmeriei, Poliţiei, Poliţiei de Frontieră, Inspectoratului General de Aviaţie, unităţi ale
M.Ap.N., S.T.S., S.R.I., S.P.P. şi cu organizaţii neguvernamentale. Doresc să le mulţumesc
tuturor reprezentanţilor acestor organisme şi structuri pentru implicarea activă şi sprijinul real
acordat pe timpul manifestării tipurilor de risc generatoare de situaţii de urgenţă.


IV. Activităţile proiectate şi realizate pe linia managementului resurselor umane în
anul 2010 au fost subsumate scopului de orientare şi dezvoltare a planurilor de activitate care să
permită folosirea eficientă a acestora şi respectarea legislaţiei muncii.

4.1. Pentru îndeplinirea misiunilor, în statele de organizare ale inspectoratului general
şi structurilor subordonate, este prevăzut un necesar de 42.101 posturi, dintre care sunt
ocupate 30.495, din care 97% sunt destinate unităţilor operative, restul de 3% fiind alocate
celorlalte structuri (instituţii de învăţământ, studii şi cercetare, baze, ateliere şi depozite de
asigurare tehnică, logistică şi de reparaţii).

4.2. Gradul mediu de încadrare cu personal este de 72,43% din total, respectiv:
78,55% la ofiţeri, 78% la maiştri militari, 72,86% la subofiţeri, 60% la funcţionari publici şi
personal contractual şi 25,95% la soldaţi şi gradaţi voluntari, valori ce asigură îndeplinirea
misiunilor.

4.3. În cursul anului 2010 au fost nou încadrate 66 persoane, din care 61 provenite
prin mutări din celelalte structuri ale ministerului, trei au fost trecute dintr-un corp în altul, iar
două provin din transferuri din cadrul altor structuri aparţinând sistemului naţional de apărare,
ordine publică şi siguranţă naţională.

4.4. În acelaşi timp, ca urmare a trecerilor în rezervă şi pensionărilor la vechime,
clasărilor medicale, mutărilor, transferurilor şi reorganizărilor, dar mai ales a demisiilor (384),
au fost înregistrate 583 plecări.
161
4.5. Pentru completarea necesarului de efective, au fost selecţionaţi în vederea
participării la concursurile de admitere în instituţiile de formare 2.269 de tineri, în urma
desfăşurării probelor fiind admişi 45 de candidaţi la Facultatea de Pompieri şi 125 la Şcoala
de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă Pavel Zăgănescu – Boldeşti, rezultând o
concurenţă medie de 12,5 candidaţi/loc. În instituţiile de învăţământ ale Ministerului Apărării
Naţionale au fost admişi şi vor fi pregătiţi pentru nevoile Ministerului Administraţiei şi Internelor
opt studenţi la Academia Forţelor Terestre Nicolae Bălcescu Sibiu, 11 studenţi la Academia
Tehnică Militară Bucureşti şi 3 studenţi la Academia Forţelor Aeriene Henri Coandă Braşov.

4.6. În scopul creşterii nivelului pregătirii individuale şi dezvoltării competenţelor
profesionale, 1.089 cadre au urmat programe de formare, de carieră sau de perfecţionare,
astfel: cursuri de carieră – 141, cursuri de perfecţionare – 726, cursuri de iniţiere – 894.
Totodată, au fost instruiţi în a doua specialitate 1.148 servanţi, pentru îndeplinirea atribuţiilor
specifice personalului paramedical în cadrul echipajelor de prim ajutor calificat.

4.7. Privitor la regimul disciplinar al personalului, pentru rezultate foarte bune în
activitatea desfăşurată peste 6.700 de cadre au fost recompensate, în timp ce pentru executarea
necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu, pentru 823 de lucrători (2,7%) au fost aplicate
sancţiuni disciplinare. Urmare a comiterii unor infracţiuni, îndeosebi pentru organizarea
concursurilor din anii 2006–2007, în anul 2010 s-a început urmărirea penală a 134 lucrători, în
prezent fiind în curs de desfăşurare acţiuni penale în diferite faze procesuale pentru 100 dintre
aceştia, iar în cazul a 34 persoane a fost dispusă neînceperea ori scoaterea de sub urmărire penală.


V. Managementul financiar desfăşurat în acest an a fost orientat spre organizarea,
analiza şi monitorizarea execuţiei bugetare, astfel încât bugetul aprobat să fie direcţionat către
obiective şi rezultate concrete, respectiv să poată asigura translaţia de la un buget de resurse, la
un buget de politici economice.

5.1. Conform ultimelor modificări aprobate de către ordonatorul principal de credite,
volumul şi structura bugetului inspectoratului general pe anul 2010 a asigurat la capitolele:
– Protecţia civilă şi paza contra incendiilor – 975,07 mil. lei;
– Învăţământ postliceal – 4,49 mil. lei;
– Asistenţă socială pentru familie şi copii – 2,91 mil. lei;
– Ajutoare la trecerea în rezervă – 7,60 mil. lei;
– Subvenţia acordată Muzeului Naţional al Pompierilor – 0,37 mil. lei.
În concluzie, din totalul bugetului afectat instituţiei în anul 2010, 94,4% a fost alocat
acordării drepturilor de personal.

5.2. Defalcat pe titluri bugetare, capitolul 61.01.05 Protecţia civilă şi paza contra
incendiilor, a asigurat la:
 Titlul I „Cheltuieli de personal” – plata drepturilor salariale în bani şi în natură, cât
şi a contribuţiilor aferente, conform numărului de indicatori aprobaţi în finanţare;
 Titlul II „Bunuri şi servicii” – cheltuielile curente de întreţinere şi funcţionare a
unităţilor, conform priorităţilor;
 Titlul VII „Alte transferuri” – cotizaţiile la organizaţiile internaţionale şi fonduri
pentru programul cu finanţare rambursabilă derulat în colaborare cu Ministerul Transporturilor;
 Titlul VIII „Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile postaderare” –
cheltuielile efectuate de ţara noastră în programele finanţate de către Comisia Europeană;
 Titlul X „Alte cheltuieli” – despăgubiri civile;
162
 Titlul XI „Active financiare” – continuarea lucrărilor de investiţii începute în anii
anteriori, consolidare, executarea de reparaţii capitale la imobile, cât şi executarea de reparaţii
capitale la mijloace fixe.


VI. Activitatea structurilor din domeniul logistic a urmărit, ca principal obiectiv,
realizarea cadrului organizatoric şi funcţional în vederea asigurării suportului material necesar
desfăşurării la parametri de performanţă a misiunilor specifice serviciilor profesioniste de
urgenţă, urmărindu-se gestionarea optimă, pe criterii de eficienţă economică, a potenţialului
logistic pe timp de pace şi în situaţii de urgenţă, realizarea unei corelaţii optime între actul de
decizie şi modalitatea de finalizare a acestuia.

6.1. În contextul crizei economice, acţiunile de înzestrare planificate pentru anul 2010
nu au mai fost bugetate, ceea ce a atras suspendarea organizării şi desfăşurării unor programe
de achiziţionare şi dotare. În acest sens amintim faptul că, din lipsa resursei financiare, procesul
de înlocuire a articolelor de echipament din compunerea noii uniforme, aprobate prin H.G.R.
nr. 1.301/2006, nu a mai avut continuitate nici în acest an. Datorită rectificărilor bugetare
negative succesive, creditele bugetare repartizate pentru achiziţionarea de accesorii p.s.i.
(furtun de refulare, racorduri şi reducţii p.s.i., scări de pompieri, spumogen lichid şi pulbere
stingătoare), precum şi a echipamentului de protecţie (căşti de protecţie, centuri de siguranţă,
mănuşi P.S.I., cizme şi bocanci de protecţie), au fost redistribuite către alte cheltuieli
funcţionale ale instituţiei.

6.2. În viitorul apropiat se impune completarea dotării cu tehnică specifică de
intervenţie, în baza unor programe de dotare multianuală, prin asigurarea financiară din credite
de angajament, având în vedere faptul că gradul de asigurare pentru autospecialele de
intervenţie este de 73%, iar 87% din autospecialele pentru stingerea incendiilor au durata
normală de utilizare depăşită de cel puţin două ori. Se menţin în continuare deficite
semnificative la substanţe stingătoare (74%) şi accesorii p.s.i. (55%).

6.3. În scopul asigurării cu echipament special a personalului militar care lucrează pe
ambulanţele SMURD, au fost întocmite specificaţiile tehnice pentru unele articole le de
echipament de protecţie şi a fost elaborat proiectul Hotărârii Guvernului pentru completarea
Normei 9 din anexa nr. 2 la H.G. nr. 1301/2006 privind stabilirea uniformelor şi a însemnelor
distinctive pentru personalul militar din Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi din
unităţile şi instituţiile subordonate acestuia. În cadrul activităţii de cercetare-dezvoltare a fost
atribuit contractul de finanţare a proiectului PS 3.1.1: Remorcă – container tractabilă auto
pentru transportul explozivilor şi muniţiilor rămase neexplodate, proiect inclus în Planul
sectorial de cercetare-dezvoltare al MAI. În cadrul aceluiaşi plan a fost prevăzut şi proiectul de
cercetare-dezvoltare Şalupă fluvială pentru activităţi de prevenire şi intervenţie rapidă la
situaţii de urgenţă, dar care nu a fost demarat din cauza lipsei fondurilor financiare.

6.4. Ca alternativă la actualele dificultăţi financiare şi materiale, inspectoratul general
şi unităţile subordonate s-au implicat în derularea a 40 programe de dezvoltare instituţională
cu finanţare externă, integrală sau parţială, aflate în diferite faze şi etape de derulare, ale căror
perioade de implementare sunt cuprinse între 6 luni şi 3 ani, valoarea acestora fiind cuprinsă
între 100 mii şi 100 milioane euro.
Prin Programul Operaţional Regional 2007-2013 Axa prioritară 3 – Îmbunătăţirea
infrastructurii sociale, până în prezent, prin intermediul Asociaţiilor de Dezvoltare
Intracomunitară „Centrul Transilvaniei” şi EURONEST, au fost preluate, în regim de comodat,
163
un număr total de 6 FRAP-uri, 6 autospeciale de descarcerare grea şi 4 autospeciale de
cercetare CBRN, programul fiind demarat şi în celelalte regiuni de dezvoltare.


VII. În domeniul relaţiilor internaţionale, în calitate de Punct naţional de contact,
inspectoratul general şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin planurile anuale de cooperare
referitoare la încheierea/negocierea de acorduri privind limitarea şi înlăturarea efectelor
dezastrelor, pe cele de iniţiere a relaţiilor de cooperare în domeniul managementului situaţiilor
de urgenţă, precum şi pe cele referitoare la atragerea şi utilizarea finanţării externe. Au fost
încheiate acorduri între Guvernul României şi Guvernul Republicii Turcia, respectiv Republicii
Azerbaidjan, şi demarate procedurile interne de negociere şi semnare a Acordului între
Guvernul României şi Guvernul Regatului Haşemit al Iordaniei.

7.1. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă s-a implicat activ în
monitorizarea urgenţelor pentru care a fost activat Mecanismul Comunitar de Protecţie Civilă şi
a întreprins demersurile procedurale în vederea oferirii de asistenţă, ca urmare a urgenţelor din
Haiti, Republica Kârgâză, Albania, Republica Muntenegru, Bosnia-Hertegovina şi Israel,
Ungaria şi Republica Moldova (ultimele două ţări beneficiind de sprijin în bunuri materiale şi
în echipe de intervenţie).
În acelaşi context, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a întreprins
demersurile procedurale în vederea primirii de asistenţă umanitară internaţională din
Austria, Belgia, Germania şi Ungaria, ca urmare a inundaţiilor care au afectat teritoriul naţional
în vara anului 2010.

7.2. Pentru atragerea de fonduri europene au fost întocmite, depuse şi aprobate de
instituţiile responsabile cererile de finanţare aferente pentru 17 proiecte de dezvoltare
instituţională, în valoare totală de peste 140 milioane euro. Implementarea acestora va conduce
la întărirea capacităţilor existente, prin îmbunătăţirea dotărilor pentru intervenţie, integrarea
resurselor existente la nivel naţional şi completarea acestora în vederea realizării unui sistem
unitar, elaborarea procedurilor de lucru şi a reglementărilor specifice, pregătirea personalului,
precum şi realizarea unor sisteme de cooperare interinstituţională sau internaţională.

7.3. Participarea sporită la activităţile de relaţii internaţionale în condiţiile diminuării
resurselor, cu precădere în ce-a de a doua jumătate a anului, s-a realizat prin obţinerea
suportului financiar, estimat la aproximativ 75.000 euro, asigurat de UE sau alte organizaţii
internaţionale.

VIII. În perioada analizată, I.G.S.U. a înregistrat, la nivelul presei centrale şi locale,
un număr de 72.359 referiri: 27.751 pozitive (38%), 466 negative (1%) şi 44.142 neutre (61%).

8.1. Un aspect important, legat de încrederea opiniei publice faţă de serviciile
profesioniste pentru situaţii de urgenţă, îl reprezintă studiul realizat de Institutul Român pentru
Evaluare şi Strategie (IRES) în luna martie 2010, care relevă faptul că serviciul de pompieri
este cel care a atras cel mai puternic capital de încredere, cu o rată de 87%, fiind urmat de
serviciul de salvare (81%) şi cel poştal (77%).

8.2. De asemenea, sondajul realizat în septembrie de către Compania de Cercetare
Sociologică şi Branding (CCSB) arată, din nou, că pompierii ocupă primul loc în ceea ce
priveşte încrederea românilor în instituţiile statului, cu 89%, fiind urmaţi de Biserică
(80%), Armată (73%), Jandarmerie (63%), mass-media (61%).
164
IX. Pe parcursul anului recent încheiat, disfuncţionalităţile manifestate în
activitatea inspectoratului general şi sesizate la nivelul întregului Sistem Naţional de
Management al Situaţiilor de Urgenţă au constat în:
– comunicarea deficitară în cadrul Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor
de Urgenţă. Acest neajuns este o consecinţă a insuficientei operaţionalizări a centrelor
operative cu activitate permanentă ce se constituie, potrivit legii, în cadrul unor instituţii ale
administraţiei publice centrale, coroborată cu tergiversarea executării lucrărilor de
operaţionalizare a centrelor de coordonare şi conducere a intervenţiei în situaţii de urgenţă;
– gradul de înzestrare cu accesorii de p.s.i. şi substanţe stingătoare, tot mai deficitar
de la an la an, ca urmare a lipsei sistematice a fondurilor necesare pentru înlocuirea
materialelor cu termenul de durată depăşit. Eficienţa la stingere a substanţelor stingătoare este
mult diminuată din cauza vechimii foarte mari, ceea ce afectează calitatea procesului de
intervenţie;
– nefinalizarea operaţionalizării serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă, ca
urmare a insuficienţei resurselor financiare alocate în acest scop. Aceasta a fost principala
cauză pentru dotarea necorespunzătoare şi stadiul avansat de uzură a autospecialelor,
echipamentului de protecţie şi accesoriilor;
– reticenţa unor primari şi consilieri locali în aplicarea prevederilor legale privind
activarea serviciilor voluntare, precum şi pentru acordarea drepturilor legale personalului
voluntar, conform reglementărilor în vigoare;
– percepţia deformată a unor reprezentanţi ai autorităţilor administraţiei publice
locale privind rolul şi responsabilităţile serviciilor de urgenţă voluntare în gestionarea
situaţiilor din domeniile de competenţă, la nivelul comunităţilor;
– imposibilitatea derulării unei campanii eficiente de informare publică la nivel
naţional, dar şi la nivel local, care să producă efecte clare în domeniul educaţiei preventive a
cetăţenilor şi comunităţilor.

X. În anul 2011, principalele direcţii de acţiune vizează:
1. îmbunătăţirea dotării şi înzestrării cu tehnică, echipamente, aparatură şi materiale
de intervenţie a structurilor operative, cu precădere prin utilizarea fondurilor nerambursabile
oferite de Uniunea Europeană;
2. creşterea calităţii asistenţei medicale de urgenţă, a tehnicii şi operaţiunilor de
descarcerare, prin îmbunătăţirea pregătirii personalului şi a sporirii investiţiilor pe linia dotării
structurilor specializate;
3. finalizarea lucrărilor de amenajare, dotarea şi operaţionalizarea centrelor de
coordonare şi conducere a intervenţiei în situaţii de urgenţă, potrivit cerinţelor prevederilor
legale;
4. finalizarea implementării Sistemului de Management Informaţional pentru Situaţii
de Urgenţă la nivel naţional şi judeţean;
5. creşterea capacităţii de răspuns a serviciilor de urgenţă profesioniste, prin
participarea la exerciţii şi aplicaţii tactice de cooperare internaţională;
6. extinderea şi dezvoltarea cooperării în cadrul mecanismului european şi
organizaţiei nord-atlantice, pe linia managementului şi gestionării urgenţelor civile;
promovarea relaţiilor de colaborare bilaterale şi regionale în domeniu;
7. implicarea activă a personalului din serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă în
ceea ce priveşte informarea preventivă a populaţiei asupra riscurilor existente, în scopul
reducerii numărului mare de victime şi incendii la gospodăriile populaţiei;
8. realizarea unui centru regional de pregătire şi coordonare a intervenţiei specifice,
care să acopere zona sud-est europeană şi a Balcanilor de Vest, în parteneriat cu Bulgaria şi
Grecia.
165
9. perfecţionarea cadrului normativ-juridic ce reglementează activitatea instituţiei, în
scopul abordării unitare a întregii problematici specifice de către toate componentele
Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă;
10. realizarea Platformei naţionale pentru reducerea riscurilor la dezastre, conform
Cadrului de acţiune Hyogo 2005–2015;
11. realizarea unei preveniri cu caracter proactiv în scopul reducerii factorilor de risc,
îndeosebi a celor specifici dezastrelor naturale;
12. îmbunătăţirea calităţii gestionării situaţiilor de urgenţă şi asigurarea unor condiţii
superioare pentru managementul tipurilor de risc de către factorii de decizie din structurile
administraţiei publice centrale, abilitaţi conform legii;
13. perfecţionarea continuă a pregătirii personalului din inspectoratul general şi
unităţile subordonate;
14. sprijinirea autorităţilor administraţiei publice locale şi a conducerilor
administrative ale operatorilor economici şi instituţiilor publice în procesul de operaţionalizare
a serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă;
15. intensificarea participării specialiştilor inspectoratului general la elaborarea şi
implementarea programelor de dezvoltare instituţională;
16. aplicarea cu stricteţe şi permanentă a prevederilor Strategiei de prevenire şi
combatere a corupţiei în cadrul unităţilor inspectoratului general;
17. sporirea climatului de încredere în instituţie, ca urmare a modului profesionist şi
echidistant de soluţionare a solicitărilor şi petiţiilor adresate de cetăţeni, în spiritul respectării
drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.


XI. Cu toate greutăţile întâmpinate, în ansamblu, activitatea s-a desfăşurat în condiţii
bune, personalul inspectoratului general şi al structurilor subordonate acţionând permanent
pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite pentru anul 2010, concomitent cu ducerea la
îndeplinire a sarcinilor şi ordinelor stabilite de conducerea Ministerului Administraţiei şi
Internelor.
Cadrul legal şi organizatoric aplicat în anul 2010 a asigurat folosirea eficientă a
resurselor naţionale puse la dispoziţie, iar rezultatele pozitive înregistrate se datorează
activităţii superioare calitativ a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, efortului
conjugat al specialiştilor din cadrul autorităţilor centrale militare şi civile cu atribuţii în
domeniu, precum şi a implicării conştiente şi active a personalului structurilor deconcentrate
componente ale sistemului local de management al situaţiilor de urgenţă.
166




SINTEZA EVENIMENTELOR ŞI ACŢIUNILOR
DESFĂŞURATE ÎN ANUL 2010 PE LINIA PROTECŢIEI
ŞI PROMOVĂRII DREPTURILOR OMULUI DE CĂTRE
INSPECTORATUL GENERAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ
ŞI UNITĂŢILE SUBORDONATE


Colonel ing. Eugen VIŞAN
Preşedintele Comitetului pentru Drepturile Omului şi Drept Umanitar


Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi unităţile subordonate acestuia şi-au
desfăşurat activitatea în baza cadrului normativ şi a legislaţiei specifice domeniilor de
competenţă şi responsabilitate.
Pentru îndeplinirea atribuţiilor ce i-au revenit, inspectoratul general a colaborat cu
structurile Ministerului Administraţiei şi Internelor, precum şi cu celelalte instituţii ale
administraţiei publice centrale şi locale, componente ale Sistemului Naţional de Management al
Situaţiilor de Urgenţă.
Obligaţiile şi acţiunile internaţionale privind integrarea şi armonizarea euroatlantică în
domeniul gestionării situaţiilor de urgenţă au fost şi sunt asumate de către inspectoratul general,
care îndeplineşte totodată şi funcţia de Punct naţional de contact în relaţia cu organizaţiile
internaţionale de profil.
Obiectivul fundamental al întregii activităţi desfăşurate la nivelul instituţiei a
vizat eficientizarea acţiunilor de prevenire şi gestionare a situaţiilor de urgenţă, în
vederea menţinerii stării de normalitate a vieţii comunităţilor umane.
Principalele obiective strategice urmărite pe parcursul perioadei supuse evaluării au
fost:
1. Continuarea perfecţionării cadrului normativ-juridic, în scopul abordării unitare
a întregii problematici specifice, de către toate componentele Sistemului Naţional de
Management al Situaţiilor de Urgenţă
În acest sens, au fost emise patru acte normative şi elaborate 25 proiecte de
reglementări dintre care cele mai semnificative au vizat:
– restructurarea pe principii de eficienţă şi performanţă a aparatului propriu şi
structurilor subordonate Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, prin adoptarea
Hotărârii Guvernului nr. 1163/17.11.2010 privind modificarea şi completarea Hotărârii
Guvernului nr. 1490/2004 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare şi a
organigramei Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă;
– stabilirea responsabilităţilor şi a competenţelor privind gestionarea situaţiilor de
urgenţă la nivelul ministerului, prin emiterea Ordinului ministrului administraţiei şi internelor
nr. 181/12.08.2010 pentru aprobarea Regulamentului privind gestionarea situaţiilor de urgenţă
specifice tipurilor de risc repartizate Ministerului Administraţiei şi Internelor;
– răspunsul coordonat al tuturor structurilor cu atribuţii de intervenţie în cazul
producerii unor accidente colective şi/sau calamităţi cu manifestări deosebit de rapide şi efecte
limitate în timp, având ca rezultat victime multiple sau potenţial de a produce victime multiple,
prin adoptarea Ordinului comun al ministrului sănătăţii (nr. 1168/02.09.2010) şi ministrului
administraţiei şi internelor (nr. 203/07.09.2010) pentru aprobarea structurii-cadru a Planului
roşu de intervenţie;
167
– politica publică Eficientizarea Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de
Urgenţă, finalizată şi supusă dezbaterii publice;
– organizarea şi desfăşurarea programelor de pregătire a specialiştilor pentru
prevenire din serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă, aprobată prin Ordinul ministrului
administraţiei şi internelor nr. 250 din 22.11.2010 şi subsecvent acestuia, Ordinul
Inspectorului General al I.G.S.U. nr. 798/IG din 02.12.2010;
– constituirea Platformei Naţionale de Reducere a Riscului de Dezastre, prin
finalizarea proiectului de hotărâre a Guvernului elaborat în acest sens;
– planificarea, pregătirea şi intervenţia în caz de accident nuclear sau urgenţă
radiologică, în conformitate cu proiectul ordinului ministrului administraţiei şi internelor de
modificare a O.M.A.I. nr. 684/2005, pentru aprobarea normelor metodologice specifice.

2. Extinderea şi dezvoltarea cooperării în cadrul mecanismului european şi
organizaţiei nord-atlantice, în domeniul de competenţă, deziderat concretizat prin:
a) extinderea colaborării bilaterale prin intrarea în vigoare a Acordurilor între
Guvernul României şi Guvernul Republicii Turcia (14.08.2010), respectiv Republicii
Azerbaidjan (21.11.2010) privind cooperarea în domeniul prevenirii, limitării şi înlăturării
efectelor dezastrelor şi demararea procedurilor interne de negociere şi semnare a Acordului
între Guvernul României şi Guvernul Regatului Haşemit al Iordaniei;
b) consolidarea poziţiei instituţiei în cadrul procesului decizional la nivelul Grupului
de Lucru privind Protecţia Civilă a Consiliului Uniunii Europene, Reuniunilor Directorilor
Generali de Protecţie Civilă şi grupurilor de lucru la nivel de experţi ai Comisiei Europene
precum şi la nivelul Comitetului de Planificare a Urgenţelor Civile şi Comitetului de Protecţie
Civilă al NATO;
c) consolidarea credibilităţii în raporturile de colaborare şi parteneriat: Divizia
Serviciilor de Urgenţă din cadrul Biroului OCHA din Geneva, acceptând planificarea
procesului de clasificare externă INSARAG a echipei române în cursul anului 2013, fapt ce va
permite includerea acesteia în baza de date a ONU şi notificarea la Comisia Europeană, ca
modul de protecţie civilă.

3. Operaţionalizarea centrelor integrate de management al situaţiilor de urgenţă
realizate la nivel naţional, ministerial şi judeţean, cu implicarea tuturor structurilor cu
responsabilităţi în domeniu
Pentru finalizarea suportului necesar organizării unui flux informaţional adecvat în
cadrul Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, au continuat acţiunile de
implementare a etapelor de realizare a Sistemului de Management Informaţional pentru
Situaţii de Urgenţă, organizat pe trei paliere: naţional, ministerial şi judeţean, în momentul
actual fiind dotate cu echipamentul necesar (hardware) structurile care fac parte din programul-
pilot (I.G.S.U., C.N.C.C.I. Ciolpani, judeţele Arad, Bihor, Botoşani, Prahova, municipiul
Bucureşti, precum şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului).
Totodată, pe parcursul anului recent încheiat, a fost finalizată testarea, la sediul
furnizorului, modulelor din cadrul aplicaţiilor, pregătirea şi validarea datelor privind rapoartele
de intervenţie din perioada 1995-2009 pentru a fi introduse în sistem, sesiunea de instruire
destinată administrării infrastucturii şi a aplicaţiilor Backoffice, pregătirea datelor pentru
testarea înaintea punerii în funcţiune faza pilot, efectuarea testelor hardware şi verificarea
procedurilor software pentru testele de precommissioning.

4. Consolidarea caracterului proactiv al activităţii de prevenire, prin:
a) Armonizarea reglementărilor tehnice interne specifice cu legislaţia europeană
Setul de acte normative elaborate în domeniu au fost focusate pe armonizarea
reglementărilor tehnice interne specifice, cu legislaţia europeană, urmărind eliminarea oricăror
168
prevederi care ar putea constitui sau ar putea fi interpretate ca bariere în calea liberei circulaţii a
produselor şi serviciilor.
Au fost elaborate şi aprobate 7 ordine ale ministrului administraţiei şi internelor
care reglementează domenii specifice, astfel:
– apărarea împotriva incendiilor la construcţii şi instalaţiile aferente – Ordinul
ministrului administraţiei şi internelor nr. 166/2010;
– apărarea împotriva incendiilor la structuri de primire turistice, unităţi de
alimentaţie publică şi unităţi de agrement – Ordinul comun al ministrului administraţiei şi
internelor şi ministrului dezvoltării regionale şi turismului nr. 118/1709/2010;
– apărarea împotriva incendiilor la spaţii pentru comerţ – Ordinul ministrului
administraţiei şi internelor nr. l87/19.08.2010;
– apărarea împotriva incendiilor la ateliere şi spaţii de întreţinere şi reparaţii
Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 211/23.09.2010;
– apărarea împotriva incendiilor la spaţii şi construcţii pentru birouri – Ordinul
ministrului administraţiei şi internelor nr. 262/02.12.2010;
– procedura de determinare a riscului de arson – Ordinul ministrului administraţiei şi
internelor nr. 234/2010;
– metodologia de autorizare a persoanelor care efectuează lucrări în domeniul
apărării împotriva incendiilor – Ordinul ministrului administraţiei şi internelor
nr. 87/06.04.2010.
De asemenea, au fost elaborate, în proiect, şi se află în procedură de avizare
Metodologia privind identificarea, evaluarea şi controlul riscului de incendiu, respectiv
Normele de prevenire şi stingere a incendiilor pentru unităţile din Ministerul Administraţiei şi
Internelor.
b) Coordonarea activităţii comitetelor tehnice naţionale de reglementări tehnice şi
standardizare
În vederea armonizării legislaţiei cu reglementările europene, s-a urmărit realizarea
Programului pentru revizuirea reglementărilor tehnice privind asigurarea cerinţei esenţiale de
securitate la incendiu a construcţiilor, aprobat de MAI şi MDRL, precum şi susţinerea
punctelor de vedere ale IGSU în şedinţele comitetelor tehnice de specialitate de sub autoritatea
MDRL (CTS-10 – Instalaţii şi echipamente aferente construcţiilor, CTS-11 – Cerinţe
funcţionale pentru construcţii şi fizica construcţiilor şi CTS-12 – Poduri şi construcţii
subterane), cu ocazia activităţilor de avizare şi analiză a proiectelor de reglementări tehnice în
construcţii fiind formulate şi transmise 25 observaţii, concomitent cu emiterea a trei avize
pentru astfel de proiecte (normative, norme, instrucţiuni etc.).
Menţionăm, de asemenea, contribuţia în cadrul comitetelor tehnice naţionale ale
Asociaţiei de Standardizare din România, cu ocazia analizării standardelor europene ce au fost
preluate ca standarde române.
În cadrul şedinţelor Consiliului Tehnic Permanent în Construcţii, cu ocazia analizării
şi avizării a 11 agremente tehnice, reprezentanţii inspectoratului general au formulat un număr
de 32 propuneri, însuşite în totalitate.
Pentru proiectele de reglementări emise în statele membre ale UE privind cerinţa
esenţială securitate la incendiu, parte din domeniul reglementat de Directiva 89/106/CE privind
produsele pentru construcţii, punct de contact fiind Ministerul Administraţiei şi Internelor prin
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă – Inspecţia de Prevenire, au fost transmise
puncte de vedere la un număr de 32 de solicitări.
Totodată, ca punct de contact în vederea aplicării prevederilor Regulamentului nr.
764/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a unor proceduri de aplicare a
anumitor norme tehnice naţionale pentru produsele comercializate în mod legal în alt stat membru
şi de abrogare a Deciziei nr. 3052/95/CE, la solicitarea unor state membre ale UE au fost formulate
şi s-au transmis 5 puncte de vedere către Direcţia Generală Logistică din cadrul M.A.I.
169
De asemenea, România, prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, a
elaborat două formulare de notificare către Comisia Europeană, acceptate, pentru
reglementările naţionale, Dispoziţii generale de apărare împotriva incendiilor la clădiri şi
spaţii pentru birouri şi, respectiv Dispoziţii generale privind apărarea împotriva incendiilor la
ateliere şi spaţii de întreţinere şi reparaţii.
c) Reglementarea activităţii de identificare, evaluare şi gestionare a riscurilor
specifice
În acest sens, au fost elaborate şi aprobate Procedura de avizare a
metodelor/procedurilor de identificare, evaluare şi control al riscurilor de incendiu, aprobată
prin O.I.G. nr. 779/19.07.2010, respectiv Metodologia de cercetare şi stabilire a cauzelor
probabile de incendiu, prin O.I.G. nr. 786/20.08.2010.
Totodată, a fost avizată Procedura de evaluare a riscului de incendiu la obiective din
subordinea M.Ap.N. şi aprobate Normele metodologice de avizare şi autorizare privind
securitatea la incendiu şi protecţia civilă.
Având în vedere concluziile rezultate din situaţia operativă, s-a dispus retragerea, în
vederea revizuirii, a Dispoziţiilor generale de apărare împotriva incendiilor la unităţi sanitare
şi unităţi medico-sociale, aflate în curs de notificare la Uniunea Europeană, şi elaborarea a două
reglementări distincte, astfel:
■ Dispoziţii generale de apărare împotriva incendiilor la unităţi medico-sociale;
■ Dispoziţii generale de apărare împotriva incendiilor la unităţi sanitare.
Au fost notificate toate ministerele în a căror competenţă este prevăzută elaborarea
Procedurilor/metodelor de analiză de risc de incendiu specifice domeniului de competenţă şi s-a
asigurat asistenţă tehnică specialiştilor din cinci ministere care au solicitat acest lucru, în
domeniile: finanţe, cultură, comunicaţii, sănătate şi apărare.
d) îndrumarea şi controlul autorităţilor administraţiei publice centrale de
specialitate, instituţiilor şi societăţilor naţionale privind îndeplinirea atribuţiilor
Pentru semnalarea unor aspecte de interes şi a deficienţelor constatate în domeniul
prevenirii incendiilor la obiectivele aflate în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea
autorităţilor administraţiei publice centrale, inspectoratul general a transmis 48 informări
miniştrilor de resort, însoţite de propuneri concrete pentru înlăturarea respectivelor deficienţe.
5. Gestionarea situaţiilor de urgenţă şi asigurarea unor condiţii superioare pentru
managementul tipurilor de risc
Inundaţiile înregistrate în lunile iunie şi iulie au constituit evenimentul major al anului
2010, având un impact sever asupra vieţii, sănătăţii şi bunurilor materiale ale populaţiei, prin
durată, violenţă de manifestare şi efectele produse.
Au fost afectate 481 de localităţi din 37 de judeţe, la care se adaugă un număr de
92 localităţi unde au fost afectate terenurile agricole extravilane aparţinând unităţilor
administrativ-teritoriale ale acestora.
Creşterea gradului de pericol pentru populaţie a impus evacuarea a 19.997 persoane
în localităţi din 20 de judeţe şi declararea stării de alertă în 37 de localităţi din judeţele
Iaşi (6), Ialomiţa (3), Neamţ (8), Suceava (12) şi Tulcea (8), în conformitate cu prevederile
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al
Situaţiilor de Urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 15/2005.
Pentru îndeplinirea misiunilor din responsabilitate, I.G.S.U. a acţionat zilnic, în medie
cu 1991 militari şi 629 mijloace tehnice diferite (163 autospeciale, 11 utilaje grele,
207 motopompe, 25 bărci cu motor, 67 camioane, 5 grupuri electrogene, 151 alte mijloace),
acestea reprezentând 61% din totalul tehnicii utilizate.
Pe întreaga perioadă a desfăşurării acţiunilor de intervenţie, au fost înregistrate
19.688 misiuni, respectiv: monitorizare, asistenţă tehnică şi evaluare pagube (16%), salvare
170
persoane, animale şi protejare bunuri materiale (8%) evacuare apă (33%), decolmatare surse de
apă şi instalaţii de canalizare (26%), alte misiuni (17%).
6. Îndeplinirea promptă, în volum complet şi de calitate a misiunilor specifice şi a
celor ordonate, pe timpul evenimentelor publice de amploare
Au fost asigurate măsurile şi întreprinse acţiunile din competenţă pentru garantarea
climatului de ordine şi siguranţă publică, prevenirea şi stingerea incendiilor şi evacuarea în
situaţii de urgenţă pe timpul desfăşurării manifestărilor cu participarea unui public numeros,
cum ar fi: alegerile parţiale pentru autorităţile administraţiei publice locale în municipiul
Bucureşti şi judeţul Vâlcea; alegerile parlamentare anticipate în Republica Moldova; deplasări
în ţară ale diferitelor delegaţii având în componenţă demnitari români şi străini; manifestări
religioase/publice; evenimente culturale; proteste ale diferitelor federaţii sindicale; sezon
estival LITORAL 2010, competiţii sportive etc. La cele 2.653 misiuni au participat 16.901
cadre, fiind utilizate 2.072 autospeciale şi mijloace specifice.

7. Elaborarea şi implementarea programelor de dezvoltare instituţională, cu
finanţare externă, din bugetele administraţiilor publice locale sau de la bugetul de stat
Pe parcursul anului recent încheiat, inspectoratul general s-a implicat în desfăşurarea a
40 programe de dezvoltare instituţională cu finanţare externă, integrală sau parţială, aflate în
diferite faze şi etape de derulare.
Proiectele au avut ca obiectiv întărirea capacităţilor existente prin îmbunătăţirea
dotărilor pentru intervenţie, integrarea resurselor existente la nivel naţional şi completarea
acestora în vederea realizării unui sistem unitar, elaborarea procedurilor de lucru şi a
reglementărilor specifice, pregătirea personalului, precum şi realizarea unor sisteme de
cooperare interinstituţională sau internaţională.
În derularea acestora s-a urmărit integrarea rezultatelor obţinute din proiectele cu
finanţare naţională şi/sau internaţională deja finalizate, asigurând, totodată, facilitarea
absorbţiei şi utilizării eficiente a fondurilor europene din domeniu.
Perioadele de implementare sunt cuprinse între 6 luni şi 3 ani, valoarea proiectelor
fiind cuprinsă între 100.000 şi 100 milioane euro.
8. Optimizarea cadrului organizatoric al Inspectoratului General pentru Situaţii de
Urgenţă, pentru asigurarea funcţionării structurilor la parametri maximi
Aspectele prioritare urmărite au vizat asigurarea condiţiilor pentru aplicarea
cerinţelor unor acte normative nou intrate în vigoare, a criteriilor operaţionale de amplasare
teritorială a subunităţilor specializate şi de stabilire a acţiunilor care se impune a fi
întreprinse pentru continuarea procesului de reformă instituţională, prin aplicarea măsurilor
de restructurare a aparatului propriu şi unităţilor subordonate, pe principii de eficienţă şi
performanţă, conform prevederilor capitolului II din Hotărârea Parlamentului României
nr. 39/2009 pentru acordarea încrederii Guvernului şi a celor dispuse de către conducerea
Ministerului Administraţiei şi Internelor în scopul eficientizării, modernizării şi optimizării
acestora.
În acest sens au fost iniţiate demersurile legale privind efectuarea următoarelor
modificări structurale:
a) înfiinţarea a 3 noi gărzi de intervenţie în localităţile Birchiş, Ştefăneşti şi Măciuca,
în cadrul Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă ale Judeţelor Arad, Botoşani şi Vâlcea,
aprobată prin O.M.A.I. nr. Ι/0542 din 15.07.2010;
b) operaţionalizarea a 14 module ale serviciilor mobile de urgenţă, reanimare şi
descarcerare la nivelul a cinci inspectorate pentru situaţii de urgenţă judeţene (Botoşani,
Harghita, Maramureş, Neamţ şi Vrancea), numărul acestora ajungând la 193 echipaje dispuse
în 35 de judeţe şi municipiul Bucureşti;
171
c) desfiinţarea Unităţii Speciale de Securitate Civilă la Obiective de Importanţă
Deosebită şi preluarea atribuţiilor acesteia de către Unitatea Specială de Intervenţie în Situaţii
de Urgenţă;
d) desfiinţarea Serviciului Protecţia Infrastructurii Critice, din structura
Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi transferul atribuţiilor către Direcţia
Generală de Management Operaţional din Ministerul Administraţiei şi Internelor;
e)reorganizarea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi a unor unităţi
subordonate, conform Calendarului stabilit în cadrul acţiunilor de modernizare şi
eficientizare a M.A.I., materializată prin O.M.A.I. nr. Ι/0551 din 18.08.2010 de aprobare a
noului Stat de organizare al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, respectiv a
organigramelor şi listelor cu posturile, pe tipuri şi categorii de funcţii, repartizate pentru
15 unităţi subordonate.

În activitatea profesională specifică instituţiei noastre, garantarea respectării
drepturilor omului de către întreg personalul este asigurată, între altele, de obligativitatea
respectării cu stricteţe a cerinţelor „Codului de etică şi deontologie al personalului din
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi din structurile subordonate”, act
normativ elaborat prin prisma respectării şi armonizării legislaţiei proprii cu cea europeană în
domeniu.
La nivelul conducerii inspectoratului general şi unităţilor subordonate s-a acţionat
pentru respectarea prevederilor legale pe linia protecţiei şi promovării dreptului omului şi
libertăţilor fundamentale. În acest sens au fost incluse, în cadrul programelor de pregătire, teme
şi noţiuni referitoare la respectarea drepturilor omului, cu trimiteri concrete la condiţiile
specifice în care acţionează personalul serviciilor de urgenţă profesioniste în contact cu
comunităţile şi cetăţenii.
În executarea misiunilor de prevenire şi de intervenţie operativă în cazul situaţiilor de
urgenţă se asigură acestora un pronunţat caracter umanitar. O atenţie prioritară s-a acordat
activităţilor preventive, în vederea preîntâmpinării producerii unor situaţii de urgenţă, care
afectează drepturile omului.
S-au desfăşurat activităţi de informare şi educare preventivă pentru publicul-ţintă:
populaţia judeţului, autorităţile locale, instituţiile publice, serviciile deconcentrate, operatorii
economici cu risc mare de incendiu; proiectanţi şi firme de proiectare, personalul cultelor
religioase, personalul instituţiilor de învăţământ, elevi şi studenţi, specialişti în domeniul
agricol etc.
Cooperarea cu societatea civilă s-a desfăşurat prin comanda inspectoratelor în cadrul
activităţilor de audienţe, întâlniri cu reprezentanţi ai autorităţilor locale în cadrul şedinţelor
centrelor operaţionale judeţene, conducători ai unor operatori economici, prin care s-au
prezentat tematici privind măsurile ce se iau şi sarcinile ce le revin în situaţii de urgenţă. De
asemenea, se menţine o cooperare permanentă, prin cadrele din inspecţiile de prevenire
judeţene cu societatea civilă, derulată prin activităţile de control, sprijin şi îndrumare
desfăşurate potrivit sarcinilor profesionale. Cooperarea în domeniu s-a desfăşurat prin apariţii
la posturile TV şi în mass-media locale.
Nu s-au constatat fapte de încălcare a drepturilor omului în cadrul instituţiei noastre.
Inspectoratul general şi unităţile subordonate au răspuns cu promptitudine
apelurilor umanitare ale persoanelor vârstnice şi sinistraţilor în urma inundaţiilor, ale
altor cadre din unităţile M.A.I. aflate în suferinţă, oferind sprijin material copiilor
instituţionalizaţi. Ca urmare a acestor demersuri au fost donate sume în valoare de
aproximativ 1.374.000 lei.
172
La nivelul unităţilor subordonate inspectoratului general s-au încheiat protocoale de
colaborare cu filialele judeţene ale Crucii Roşii Române şi, de asemenea, cu alte organizaţii
neguvernamentale, pe care le exemplificăm mai jos:

Părţi
Data semnării
(realizării)
Termen de
valabilitate
I.S.U.
„UNIREA” Alba
Crucea Roşie Română,
Filiala Alba
08.01.2008 5 ani
I.S.U.
„UNIREA” Alba
Filantropia Ortodoxă Alba Iulia
La sărbători
religioase
Permanent
I.S.U.
„UNIREA” Alba
Posturi de radio locale 01.02.2008 Permanent
I.S.U.
„UNIREA” Alba
Asociaţia „Search and Rescue” 01.06.2007 Permanent
I.S.U. „Nicolae
Iorga” Botoşani
Agenţia Teritorială a Taberelor şi Turismului
Şcolar Botoşani
07.07.2003
Durată
nedeterminată

I.S.U. „Nicolae
Iorga” Botoşani
Asociaţia Cadrelor în Rezervă şi în Retragere a
M.A.I. „O. Onicescu” Botoşani
18.07.2003
Durată
nedeterminată

I.S.U. „Nicolae
Iorga” Botoşani
Societatea Naţională de Cruce Roşie din
România - Filiala Judeţeană Botoşani
18.07.2003
Durată
nedeterminată

I.S.U. „Nicolae
Iorga” Botoşani
Protopopiatul Botoşani
Protopopiatul Săveni
Protopopiatul Dorohoi
Protopopiatul Darabani
02.07.2003
28.07.2003
28.07.2003
25.08.2003
Durată
nedeterminată


I.S.U. „Nicolae
Iorga” Botoşani
Federaţia Asociaţiilor de Proprietari Botoşani 25.08.2003
Durată
nedeterminată
I.S.U. „Nicolae
Iorga” Botoşani
Inspectoratul Teritorial pentru Regim Silvic şi
Cinegetic Suceava
28.10.2003
Durată
nedeterminată
I.S.U. „Nicolae
Iorga” Botoşani
Oficiul Judeţean pentru Protecţia
Consumatorului Botoşani
24.11.2003
Durată
nedeterminată

I.S.U. „Nicolae
Iorga” Botoşani
Centrul Judeţean de Conservare şi Valorificare a
Creaţiei Populare Botoşani
17.06.2004
Durată
nedeterminată

I.S.U. „Nicolae
Iorga” Botoşani
Agenţia de Protecţie a Mediului Botoşani 03.11.2006
Durată
nedeterminată

I.S.U. „Nicolae
Iorga” Botoşani
Inspectoratul Şcolar al Judeţului Botoşani 05.02.2008
04.02.2013

I.S.U. „Nicolae
Iorga” Botoşani
Societatea Română de Televiziune – Studioul
Teritorial Iaşi
06.05.2008
Durată
nedeterminată

I.S.U. „Nicolae
Iorga” Botoşani
Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi
Patrimoniu Cultural Naţional Botoşani
19.11.2008
18.11.2013

I.S.U. „Nicolae
Iorga” Botoşani
Agenţia Teritorială a Taberelor şi Turismului
Şcolar Botoşani
07.07.2003
Durată
nedeterminată
I.S.U. „Nicolae
Iorga” Botoşani
Asociaţia Cadrelor în Rezervă şi în Retragere a
M.A.I. „O.Onicescu” Botoşani
18.07.2003
Durată
nedeterminată

I.S.U. „Nicolae
Iorga” Botoşani
Societatea Naţională de Cruce Roşie din
România – Filiala Judeţeană Botoşani
18.07.2003
Durată
nedeterminată

173
I.S.U. „Nicolae
Iorga” Botoşani
Protopopiatul Botoşani
Protopopiatul Săveni
Protopopiatul Dorohoi
Protopopiatul Darabani
02.07.2003
28.07.2003
28.07.2003
25.08.2003
Durată
nedeterminată


I.S.U. „Nicolae
Iorga” Botoşani
Federaţia Asociaţiilor de Proprietari Botoşani 25.08.2003
Durată
nedeterminată
I.S.U. „Nicolae
Iorga” Botoşani
Inspectoratul Teritorial pentru Regim Silvic şi
Cinegetic Suceava
28.10.2003
Durată
nedeterminată

I.S.U. „Nicolae
Iorga” Botoşani
Oficiul Judeţean pentru Protecţia
Consumatorului Botoşani
24.11.2003
Durată
nedeterminată


I.S.U. „Nicolae
Iorga” Botoşani
Centrul Judeţean de Conservare şi Valorificare a
Creaţiei Populare Botoşani
17.06.2004
Durată
nedeterminată

I.S.U. „Nicolae
Iorga” Botoşani
Agenţia de Protecţie a Mediului Botoşani 03.11.2006
Durată
nedeterminată

I.S.U. „Nicolae
Iorga” Botoşani
Inspectoratul Şcolar al Judeţului Botoşani 05.02.2008
04.02.2013

I.S.U. „Nicolae
Iorga” Botoşani
Societatea Română de Televiziune – Studioul
Teritorial Iaşi
06.05.2008
Durată
nedeterminată

I.S.U. „Nicolae
Iorga” Botoşani
Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi
Patrimoniu Cultural Naţional Botoşani
19.11.2008
18.11.2013

I.S.U. „Mihai
Viteazul” Covasna
Filiala judeţeană a Crucii Roşii 7.04.2005
Durată
nedeterminată


174



RISCURI ŞI VULNERABILITĂŢI ÎN CONTEXTUL
POLITICO-MILITAR INTERNAŢIONAL ACTUAL

Colonel drd. ing. Decebal CHIFULESCU
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă



Abstract
Understanding the implications of the complex world of tomorrow, and predicting the threats
that future will pose to the nation, is exactly what defence scientists and military operational
planners are examining. Exploring the future security environment provides the necessary
context and background information to ensure military forces can establish a coherent
strategy and force structure for what lies ahead. Such analysis of the future security
environment involves the shaping and thinking of military, government, and industrial
planners, and, indeed, this knowledge is suggestive that a new method is required to address
these current and future threats. Force planning scenarios can be developed allowing the
extrapolation of probable capability requirements and the further development of a roadmap
toward future investment of limited and often completing resources in the out years.



Din punct de vedere militar, o definiţie specifică pentru vulnerabilitate o oferă
Strategia de securitate naţională a Români
1
: „Vulnerabilităţile reprezintă stări de lucruri,
procese sau fenomene din viaţa internă, care diminuează capacitatea de reacţie la riscurile
existente ori potenţiale sau care favorizează apariţia şi dezvoltarea acestora”. Astfel,
vulnerabilitatea poate fi definită drept rezultatul combinării riscurilor existente la adresa unei
societăţi cu capacitatea acesteia de a face faţă şi de a supravieţui situaţiilor de urgenţă internă şi
externă
2
.
Factorii de risc constau în acele elemente, situaţii sau condiţii, interne sau externe,
care pot afecta, prin natura lor, securitatea ţării, generând efecte contrare sau de atingere a
intereselor noastre fundamentale.
Vulnerabilităţile sunt definite ca stări de lucruri, procese sau fenomene din viaţa
internă, care diminuează capacitatea de reacţie la riscurile existente ori potenţiale sau care
favorizează apariţia şi dezvoltarea acestora.
România nu este şi nu se va afla, în viitorul apropiat, în faţa vreunei ameninţări
majore, de tip militar clasic, la adresa securităţii sale naţionale. Se poate estima că în perioada
actuală riscurile la adresa securităţii sunt preponderent de natură nemilitară şi mai ales internă,
manifestându-se în special în domeniile economic, financiar, social şi ecologic. Perpetuarea şi
conjugarea unor vulnerabilităţi existente în aceste domenii pot afecta însă securitatea ţării,
generând efecte interdependente, difuze, multidirecţionale, care impun modalităţi de prevenire
şi de acţiune adecvate şi flexibile. Neglijarea, amplificarea ori acumularea necontrolată a
acestor vulnerabilităţi poate să creeze instabilitate şi să conducă la transformarea lor în riscuri
la adresa securităţii.

1

Preşedinţia României – Strategia de Securitate Naţională a României, adoptată prin Hotărârea Consiliului
Suprem de Apărare a Ţării nr. 62 din 17.04.2006; (http://www.presidency.ro/static/ordine/SSNR/SSNR.pdf).
2
Dolghin Nicolae, Sarcinschi Alexandra, Dinu Mihai-Ştefan – Riscuri şi ameninţări la adresa securităţii
României. Actualitate şi perspectivă, Editura Universităţii Naţionale de Apărare, Bucureşti, 2004.
175
De asemenea, în cadrul conceptelor de risc şi vulnerabilitate, din punct de vedere
militar apare şi noţiunea de ameninţare. Ameninţarea reprezintă o declarare a unei intenţii de a
pedepsi sau a răni o persoană, un grup de persoane, o zonă de interes, o ţară etc. Din punct de
vedere militar, analiza ameninţării poate avea în vedere procesul continuu de compilare şi
examinare a tuturor informaţiilor disponibile la un moment dat în funcţie de un risc prezent.
Dacă luăm exemplul potenţialelor activităţi teroriste, o astfel de analiză va evidenţia atât
factorii existenţei grupărilor teroriste, capacităţile, intenţiile, istoria şi ţintele acestora, cât şi
mediul de securitate în care operează forţele proprii. Cu cât ameninţarea este mai specifică, cu
atât ţintele şi sursele sale sunt mai clare.
Ameninţările pot fi definite în raport cu riscurile, rezultând factori de risc ce
evoluează către concret, către existenţa reală, iar într-un anumit context sau mediu favorabil
capătă şi direcţie şi intenţie. Strategia de securitate naţională a României defineşte factorii de
risc drept „acele elemente, situaţii sau condiţii, interne sau externe, care pot afecta, prin natura
lor, securitatea ţării, generând efecte contrare sau de atingere a intereselor noastre
fundamentale”. Acelaşi document identifică principalii factori externi de risc la adresa ţării
noastre, asupra cărora vom reveni pe larg în următoarele capitole: posibile evoluţii negative în
plan subregional; proliferarea armelor de distrugere în masă; proliferarea şi dezvoltarea
reţelelor teroriste, a crimei organizate transnaţionale, a traficului de droguri; migraţia
clandestină şi apariţia unor fluxuri masive de refugiaţi; acţiunile de incitare la extremism,
intoleranţă, separatism sau xenofobism; decalaje între nivelurile de asigurare a securităţii şi
gradul de stabilitate ale statelor din proximitate; limitarea accesului statului român la unele
resurse şi oportunităţi regionale, importante pentru realizarea intereselor naţionale. Carta Albă
a securităţii şi apărării naţionale completează seria factorilor de risc cu: acţiuni individuale sau
colective de accesare ilegală a sistemelor informaţionale, de dezinformare şi manipulare a
informaţiilor; riscuri generate de producerea unor dezastre ecologice în regiune, precum şi de
efectele potenţiale ale unor procese naturale la nivel global.
În ceea ce priveşte riscul, în sens larg, se poate afirma că se concretizează în
discrepanţa dintre „aşteptarea pozitivă” şi „evenimentul negativ”, ce se poate produce, şi prin
probabilitatea sa de a se produce. Riscul este cauzat de nedeterminare, de imposibilitatea de a
cunoaşte cu certitudine evenimentele viitoare, reprezentând o stare potenţială, care, în anumite
condiţii, poate deveni efectivă. Sociologia defineşte riscul drept o expresie fie a nedeterminării
structurale a realităţii (caracterul probabilist obiectiv al evenimentelor), fie al incertitudinii, al
insuficienţei cunoştinţelor noastre despre procesele reale
3
. În acelaşi timp, psihologia socială
accentuează latura subiectivă a riscului, definindu-l astfel: fenomen psihologic complex
rezultând din raportul dintre probabilitatea reuşitei şi cea a eşecului unei acţiuni îndreptate spre
atingerea unui anumit obiectiv („câştig”) cu semnificaţie individuală sau socială
4
.
Riscurile ce afectează securitatea naţională pot fi clasificate în funcţie de: domenii de
activitate, de entităţi comunitare şi religioase, de arie geografică, de timp, de volum, de
importanţă şi de probabilitate
5
. Astfel, avem următoarea clasificare:

După domeniile de activitate: După importanţă (interese, gravitate):
– sociale; – importante;
– economice; – foarte importante;
– politice; – vitale;

3

Zamfir Cătălin, Lazăr Vlăsceanu, Dicţionar de sociologie, Editura Babel, Bucureşti, 1993.
4
Bogdan-Tucicov, Ana; Chelcea, Septimiu; Golu, Mihai; Golu, Pantelimon; Mamali, Cătălin; Pânzaru, Petru;
Dicţionar de psihologie socială, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1981.
5
*** Riscuri şi ameninţări la adresa securităţii. Identificarea, elaborarea şi evaluarea soluţiilor de rezolvare
nonconflictuală a diferendelor interetnice, material realizat de Centrul de Studii Strategice de Apărare şi
Securitate, „HOMINIS 2001”, CSSAS, 2002.
176
– culturale; După volum:
– informaţionale; – mici;
– tehnologice; – foarte mari;
– ecologice; – mari;
– militare. – mari.
După aria geografică şi spaţială: După timp:
– interne; – prezente;
– externe zonale; – viitoare imediate;
– viitoare pe termen lung; – viitoare apropiate;
– externe globale; – viitoare pe termen mediu;
– cosmice. – permanente.
După probabilitate: După entităţi comunitare şi religii:
– sigure (asumate); – etnice;
– previzibile (potenţiale, probabile); – religioase.
– imprevizibile.
Principalele riscuri şi ameninţări, de natură politică, economică, socială şi militară,
capabile să pună în pericol siguranţa cetăţeanului şi securitatea naţională a României, valorile şi
interesele de stat-membru al comunităţii europene şi euroatlantice, sunt, în conformitate cu
Strategia de Securitate Naţională a României, adoptată prin Hotărârea Consiliului Suprem de
Apărare a Ţării nr. 62 din 17 aprilie 2006, următoarele:
– terorismul internaţional structurat în reţele transfrontaliere;
– proliferarea armelor de distrugere în masă;
– conflictele regionale;
– criminalitatea transnaţională organizată;
– guvernarea ineficientă, în care un element important este nivelul de corupţie al
instituţiilor statului.
Aceste riscuri şi ameninţări nu trebui analizate separat, ele manifestându-se de cele
mai multe ori încrucişat. Un exemplu în acest sens poate fi conexiunea dintre corupţie şi
criminalitatea organizată sau între conflictele regioanale şi terorism.
Poziţia geostrategică a României face din zona Mării Negre o parte indispensabilă a
securităţii euroatlantice. Multe dintre ameninţările transnaţionale cu care se confruntă Europa
provin din această regiune. O mare parte din bazinul Mării Negre este dominată de stagnare
economică, frontiere nesigure şi nesecurizate, activităţi ale crimei organizate şi conflicte etnice
îngheţate. Poziţionarea României – ţară de frontieră a NATO, pe flancul sud-estic, una dintre
zonele cele mai expuse principalelor ameninţări – reprezintă atât o provocare, cât şi
responsabilitate pentru ţara noastră, în ceea ce priveşte identificarea şi promovarea unor
iniţiative şi mecanisme eficiente de ripostă la adresa ameninţărilor asimetrice şi riscurilor
conexe din regiune.
Caracterul indivizibil al securităţii impune un exerciţiu comun pentru gestionarea
eficientă a principalilor vectori de ameninţare la adresa climatului de stabilitate regional:
– conflictele îngheţate;
– conflictele etnice şi separatismul;
– caracteristica de tranzit al regiunilor;
– fragilitatea democraţiilor;
– fenomenul terorist;
– criminalitatea organizată (criminalitatea economico-financiară, traficul de persoane
şi droguri);
– proliferarea armelor de distrugere în masă;
– traficul cu armament şi materiale strategice;
– intensificarea procesului de islamizare, mai ales în statele balcanice.
177
Conflictele îngheţate din regiunea extinsă a Mării Negre se pot reinflama în orice
moment, recentele dezvoltări din Transnistria, Cecenia şi Osetia de Sud constituind un
avertisment serios în acest sens. Menţinerea unor găuri negre (Transnistria, Abhazia, Osetia
de Sud şi Nagorno-Karabah) – în care nu există principiul supremaţiei legii – ameninţă
securitatea Europei, prin proliferarea crimei organizate, a traficului de persoane şi arme şi a
terorismului transnaţional. Angajarea determinată a triadei NATO-UE-OSCE este crucială
pentru a pune capăt acestor conflicte.
Transnistria reprezintă un subiect de preocupare atât pentru statele din regiune, cât şi
pentru întreaga comunitate internaţională
6
. O situaţie extrem de volatilă se întâlneşte în această
provincie, care a devenit o piaţă atractivă pentru grupările teroriste şi ale crimei organizate, ce
pot achiziţiona arme de orice tip, inclusiv rachete sau încărcături radiologice. Regiunea
transnistreană se află în vizorul grupărilor fundamentalist-islamice Hezbollah, Fraţii
Musulmani şi Mujahedeen-e-Khalq, care urmăresc identificarea unor posibile locuri de
instruire, procurare de armament şi implicarea unor firme locale în transportul militanţilor
islamişti spre zonele fierbinţi din Orientul Mijlociu sau Caucazul de Nord.
Raţiunea fundamentală a demersurilor României în zona Mării Negre este
consolidarea vectorului de securitate la frontiera răsăriteană a comunităţii europene şi
euroatlantice. Problema transnistrieană este un conflict îngheţat, dar un conflict îngheţat poate
evolua extrem de rapid şi negativ în orice moment, fără ca lucrurile să poată fi controlate. „Noi
considerăm problema transnistreană o chestiune de securitate naţională a României”, a declarat
preşedintele României, Traian Băsescu, la revenirea din vizita de la Moscova în februarie 2005.
În ceea ce priveşte conflictele etnice şi separatismul, cel mai bun exemplu îl constituie cazul
Kosovo.
Dosarul Kosovo şi nesoluţionarea pe fond a problemei albaneze, consolidarea
influenţei fundamentalismului islamic, tendinţele naţionalist-extremiste care alimentează
tensiunile interetnice îngreunează eforturile de normalizare a situaţiei din regiune
7
. „Kosovo
este principalul dosar de interes pentru România din 2005, anul care a marcat evaluarea
cuprinzătoare a activităţii misiunii ONU şi a autorităţilor provizorii de la Pristina. Kosovo este
în vecinătatea noastră imediată şi reprezintă o problemă de securitate majoră şi un element-
cheie pentru stabilizarea regiunii, conform declaraţiilor ministrului de externe Răzvan
Ungureanu, date la conferinţa de presă după întâlnirea Comitetului Interministerial pentru
Problematica Consiliului de Securitate al ONU din februarie 2005. De asemenea, în spaţiul
postiugoslav, riscurile de securitate sunt agravate de persistenţa formaţiunilor paramilitare, de
genul Armatei Naţionale Albaneze sau al Armatei Naţionale a Muntenegrului, care propagă
idei extremist-separatiste, tensionând climatul de securitate şi aşa foarte fragil.
Exportul radicalismului islamic dinspre zonele aflate pe axa răului spre cele cu
conflicte interconfesionale latente, coroborat cu alegerea Europei de Sud-Est ca zonă de refugiu
şi refacere a grupărilor extremist-teroriste, menţine în actualitate riscul ameninţărilor teroriste.
Apariţia, pe continentul european, a celei de-a treia generaţii de luptători antrenaţi în diverse
tabere de instruire ale Al-Qaida (foşti voluntari din state occidentale care au luat parte la luptele
din Afganistan, Cecenia, Bosnia şi au revenit în statele de origine, unde au creat reţele de
sprijin pentru continuarea Jihadului împotriva SUA şi aliaţilor acestora) constituie un alt factor
de risc major pentru climatul de securitate în Europa de Sud-Est. Resurecţia preocupărilor
pentru afirmarea identităţii confesionale sau etnice inspirată de o acutizare a naţionalismului şi
a efervescenţei religioase a creat un teren mai mult decât favorabil pentru apariţia unor
manifestări extremiste şi fundamentaliste.
În acest context, în ultimii ani se poate vorbi de o ofensivă a procesului de islamizare,
mai ales în statele balcanice, a unor categorii minoritare (defavorizate economic sau medical),

6
Fulga Gheorghe, revista Defensa, nr. 320/2004 şi La Lettre Diplomatique, nr. 67/2004.
7
Ibidem.
178
îndoctrinarea acestora pentru a susţine proiectul „Statului islamic pur”, pericolele rezultate din
asocierea cercurilor islamice radicale cu mişcările sau organizaţiile naţionalist-extremiste şi
regruparea militanţilor radicali în formule organizatorice noi (fundaţii, asociaţii culturale,
religioase, de caritate etc.) care servesc interesele unor organizaţii sau state ce susţin terorismul.
Traficul cu armament şi produse strategice este componenta cu cel mai mare grad de
risc pentru securitatea şi stabilitatea regiunii, intensificarea contrabandei cu armament
convenţional şi de distrugere în masă fiind stimulată de schimbările politice şi sociale din ţările
zonei şi creşterea rolului grupărilor de tip mafiot în spaţiul postsovietic. Factorii de insecuritate
generaţi de cursa înarmărilor s-au amplificat după dezmembrarea Tratatului de la Varşovia, a
URSS şi R.F. Iugoslavia, având ca efect disponibilizarea unor mari cantităţi de armament şi
material strategic, precum şi a unei părţi a personalului militar sau civil implicat în cercetarea,
producţia, comerţul şi paza acestor materiale.
Instabilitatea regională a favorizat o creştere mai mult decât semnificativă şi a
criminalităţii organizate (a criminalităţii economico-financiare, a traficului de persoane şi a
traficului de droguri), acesta constituind o sursă majoră de venituri pentru grupările teroriste
sau de tip mafiot, în special pentru cele internaţionale. Deschiderea graniţelor a condus, de
asemenea, şi la o migraţie ilegală care a devenit foarte uşor controlabilă de marile structuri
internaţionale de tip mafiot, în special de sorginte rusă.
Caracteristica de tranzit al regiunilor face ca plasarea geografică a României pe axa
de acţiune a unor organizaţii teroriste de factură separatistă şi fundamentalistă (kurzi, albanezi,
ceceni etc.), care încearcă să creeze sau să consolideze nuclee în spaţii extranaţionale, să
reprezinte un factor major de ameninţare la adresa securităţii naţionale a României.
Statistica evenimentelor teroriste înregistrate în ultimii ani în zona Mării Negre–
Caucaz şi analiza lor cauzală au condus la identificarea următorilor vectori de propagare a
riscurilor teroriste:
• amplificarea acţiunilor grupărilor teroriste de sorginte etnico-separatistă şi
fundamentalist-islamică, dezvoltarea cooperării cu organizaţii teroriste internaţionale şi
transformarea unor grupări etnic-separatiste din regiune în celule Al-Qaida;
• radicalizarea mişcărilor autonomist-separatiste din zona caucaziană prin înfiinţarea
unor forţe paramilitare, dezvoltări favorizate, în principal, de deficitul de autoritate statală în
unele regiuni (de exemplu, Nagorno-Karabah, Transnistria), valorificat de grupări teroriste din
interiorul şi exteriorul acestor zone;
• conexiunile dintre evoluţiile din Orientul Mijlociu Extins şi dezvoltarea celulelor
teroriste din regiunea Mării Negre Extinse;
• întrepătrunderea crescândă şi, în tot mai multe cazuri, potenţarea reciprocă a
activităţilor din domeniul terorismului şi a celor desfăşurate de grupările implicate în crima
organizată internaţională.



BIBLIOGRAFIE
1. Documente
*** Preşedinţia României – Strategia de Securitate Naţională a României, adoptată prin Hotărârea
Consiliului Suprem de Apărare a Ţării nr. 62 din 17.04.2006
http://www.presidency.ro/static/ordine/SSNR/SSNR.pdf)
*** Vulnerabilităţi şi riscuri la adresa securităţii naţionale a României, material realizat în cadrul colectivului
Colegiului Naţional de Apărare, mai 2005 (http://www.mae.ro/poze_editare/AD_RepereIIA.pdf)
*** Carta Albă a securităţii şi apărării naţionale, (http://www.mapn.ro/diepa/planificare/carta_alba.htm)
*** Strategia naţională de apărare a ţării, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 30/2008
*** Javier, Solana, Strategia Europeana de Securitate “A Secure Europe in a Better World”, Decizia
Consiliului Uniunii Europene nr. 2003/529/CE
179
2. Lucrări de specialitate
*** Riscuri şi ameninţări la adresa securităţii. Identificarea, elaborarea şi evaluarea soluţiilor de
rezolvare nonconflictuală a diferendelor interetnice, material realizat de Centrul de Studii
Strategice de Apărare şi Securitate, „HOMINIS 2001”, CSSAS, 2002
*** Dolghin, Nicolae; Sarcinschi, Alexandra; Dinu, Mihai-Ştefan, Riscuri şi ameninţări la adresa
securităţii României. Actualitate şi perspectivă, Editura Universităţii Naţionale de Apărare,
Bucureşti, 2004
*** Dinicu, Anca, Globalizarea şi securitatea naţională, material realizat la Centrul de Studii
Strategice de Apărare şi Securitate
*** The Global Century. Globalization and National Security - US National Security Policy: Emerging
Priorities
***, The Global Century. Globalization and National Security - US National Security Policy: Ideas
Matter: A Diversity of Foreign Policies
*** Boncu, Simion, Securitatea europeană în schimbare. Provocări şi soluţii, Editura Amco Pres,
Bucureşti, 1995
*** Dragoman, Ion, Politica externă şi de securitate comună a Uniunii Europene, Editura AISM,
Bucureşti, 2000
*** Iliescu, Ion, Integrare şi globalizare. Viziunea românească, Editura Presa Naţională, Bucureşti, 2003
*** Cheţe, Emil Victor; Ciupei, Ioan; Raţiu, Aurelian, România în ecuaţia euro-atlantică a
securităţii şi apărării, Editura UNAP „Carol I”, Bucureşti
*** Fota, Iulian, România faţă în faţă cu globalizarea – Lumea Militară nr. 4/2005
*** Dr. Buşe, Dorel, Politica Externă a Uniunii Europene, Dimensiune de securitate şi apărare
europeană, Editura AISM, 2004., capitol IV, pag. 79.
*** Neguţ, Silviu, „Euroregiones”, Revue Roumaine de Geographie, Tome 42, 1998, Editura
Academiei Romane
*** Dragoman, Ion, Politica externă şi de securitate comună a Uniunii Europene, Editura AISM,
Bucureşti, 2000
*** Petre, Vlad Iuliu, Managementul comunicării în situaţii de urgenţă. În: Securitatea şi apărarea
spaţiului sud-est european, în contextul transformărilor de la începutul mileniului III. Sesiunea
anuală de comunicări ştiinţifice cu participare internaţională: STRATEGII XXI/2006 – 13-14
aprilie 2006, Bucureşti, Secţiunea10: Management şi educaţie. Volumul I – Management
educaţional, Bucureşti, Editura Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, 2006, p. 594-599
*** Sarcinschi, Alexandra, Security Between Objective and Subjective. The Social Representation of
Security in Romania and Europe, comunicare susţinută în cadrul celei de a 4-a Conferinţe
Internaţionale “Strategy 2005”, organizată de Institutul Elen de Studii Strategice, Atena, 3-4
noiembrie 2005

3. Mediul internet
http://www.fisd.ro/PDF/mater_noi/Raport_SSNR.pdf
http://www.fisd.ro/PDF/mater_noi/raport%20dezb_apr06.pdf
http://cssas.unap.ro/ro/pdf_studii/militar_nonmilitar_in_securitatea_nationala.pdf
http://www.acus.org/files/publication_pdfs/3/Global-Trends-2025.pdf
www.theglobalist.com/StoryId.aspx?StoryId=4629
180


CORPUL POMPIERILOR
ÎN PERIOADA DOMNITORULUI ALEXANDRU IOAN CUZA

Muzeograf prof. Loredana OPRICA
Muzeul Naţional al Pompierilor



Unirea Moldovei cu Ţara Românească, în anul 1859, a creat premisele reorganizării
armatei, potrivit noilor transformări, ca armată a statului naţional. Unificarea armatei începea
cu deplasări de unităţi militare moldovene la Bucureşti şi muntene la Iaşi; în cursul anului
1860, statele majore, instrucţia, administraţia şi intendenţa au fost aşezate sub o singură
autoritate, iar aceeaşi persoană, generalul Ion Emanoil Florescu, a fost numită în funcţia de
ministru de război în ambele ţări.
Pompierilor militari le revenea sarcina de a veghea la apărarea bunurilor materiale de
flagelul incendiilor, dar în acelaşi timp, ca parte integrantă a armatei, erau pregatiţi pentru a
interveni la nevoie în apărarea ţării.



Coif pompieri militari, model 1862

De la începutul domniei sale, Al.I. Cuza s-a preocupat intens de problemele
pompierilor militari, care, prin „importanţa misiei ce le este încredinţată, trebuie să fie în tot
timpul pe cât se poate mai complecte”. Astfel, la două luni de la alegerea sa ca domn al
Moldovei şi Ţării Româneşti, Cuza a făcut o primă inspecţie la cazarma pompierilor din
Bucureşti. Concluzia era următoarea: „Vizitând la 28 martie corpul pompierilor, l-am găsit în
cea mai plăcută stare, adică: frontul întocmit înaintea instrumentelor de foc, cu trenul lor şi al
cailor, năvălirea acestora asupra închipuitei arderi a cazarmei Sfântul Gheorghe, operarea
tuturor mijloacelor întrebuinţate cu folos, urcarea şi scoborârea pe frânghii în diferite feluri,
închipuiri de a scăpa din foc fiinţele ce puteau fi jertfe şi evoluţii egăreşti de tot felul, care toate
acestea executându-se destul de bine, ne dete dovada de cunoştinţa datoriilor pompierilor”.
Nu peste mult timp, şeful comenzii pompierilor, maiorul Pavel Zăgănescu, a fost
înălţat la gradul de colonel, în semn de preţuire din partea domnitorului pentru întreaga
activitate desfăşurată în cadrul corpului de pompieri.
181
Rezultate bune sunt consemnate şi cu ocazia altor inspecţii. Printr-un Ordin de zi către
toată oştirea română, colonelul Florescu, ministru de război, aprecia că: „Această comandă
continuă a fi fala armatei şi simţ o deosebită mulţumire şi datorie a constata acest fapt”.
În ceea ce priveşte organizarea pompierilor la momentul 1859, situaţia era diferită în
cele două Principate. La Bucureşti funcţiona vechea comandă de pompieri, înfiinţată în anul
1844 având efectivul unei companii. În anul 1861 efectivul va fi mărit la un Batalion, organizat
pe patru companii, având fiecare un comandant, pentru ca în 1865 să fie organizat pe şase
companii.

Prin Ordinul de zi numărul 205 din 9 octombrie 1862 se stabilea că pompierii erau
recrutaţi din rândurile zidarilor, învelitorilor de case, lemnarilor, fierarilor şi „...trebuiau pe cât
se poate să ştie să scrie şi să citească”. Talia soldaţilor trebuia să fie de minim 1,64 m, iar la
completarea efectivelor se puteau primi soldaţi şi din alte arme „care cereau să-şi împlinească
în pompieri timpul serviciului lor”.
La Iaşi, vechea Roată de pojarnici, constituită în 1835 şi transformată în Divizion, avea în
anul 1860 un efectiv de 10 ofiţeri şi 220 soldaţi. După modelul primei companii de pompieri din
Iaşi, au fost înfiinţate în principalele oraşe ale Moldovei comenzi de pompieri, care funcţionau
asemănător celor din Ţara Românească, superioritatea lor constând în faptul că cei care le
compuneau aveau grade militare, uniforme şi erau încazarmaţi. În anul 1860 domnitorul hotărăşte
ca „pompierii districtelor din Moldova, care prin chiar constituirea şi ierarhia lor militară urmează
de acum înainte a fi supuşi legii ostăşeşti, precum sunt dorobanţii şi grănicerii din Ţara
Românească”.
În anul 1860 avea să se stabilească uniforma pompierilor în ambele Principate; ea avea
culoarea bleumarin cu epoleţi metalici în formă de solzi, coif metalic cu egretă, semnul de armă
fiind două toporaşe încrucişate de culoare roşie. Ulterior se va recurge la simplificarea ţinutei
de incendiu.

Uniforma pompierilor militari, 1860
Preocuparea de a dota pompierii cu utilaje moderne în perioada lui Cuza, s-a
concretizat prin trimiterea unor ofiţeri pompieri în Franţa pentru a procura astfel de materiale.
Poate fi citat, în acest sens, Înaltul Ordin de zi numărul 82 din mai 1865, prin care se stabilea
trimiterea maiorului N. Dimitrescu, comandantul batalionului de pompieri Bucureşti, în Franţa,
pentru a cumpăra 44 de pompe. La înapoiere a fost citat prin Înalt ordin de zi al ministrului de
război, pentru modul în care şi-a îndeplinit misiunea.

Pompă manuală pentru stins incendii
182
O altă preocupare a constituit-o pregătirea cadrelor. În acest sens a fost reorganizat
învăţământul militar. În cadrul măsurilor luate pentru ridicarea nivelului de pregătire militară,
s-a stabilit ca în comenzile de pompieri să funcţioneze şcoli de gradul I, având drept scop „...să-i
înveţe pe soldaţi scrisul şi cititul, pentru a le da posibilitatea a-şi dezvolta inteligenţa, a le înălţa
inima, a-i face să-şi închine voios viaţa pentru ţară”.
La 27 noiembrie/9 decembrie 1864, avea să fie adoptată Legea de organizare a puterii
armate. Se păstra dubla dependenţă a unităţilor de pompieri faţă de Ministerul de Război şi
Ministerul de Interne, prin autorităţile locale. Menţionez că, până la legea din 1864, în
principalele oraşe din Muntenia şi Oltenia funcţionau comenzi de foc urbane aflate sub
dependenţa municipalităţilor. Prin această lege se prevedea militarizarea pompierilor din
Muntenia şi Oltenia, după modelul pompierilor din Moldova, aceştia urmând să fie încazarmaţi,
să fie gradaţi, să poarte uniforme. În acest context se creau condiţii favorabile întăririi
serviciului pompierilor din întreaga ţară. Tot în spiritul întăririi serviciului pompierilor, legea
prevedea ca pentru oraşele mari să fie prevăzută „pe fiecare an o subvenţiune în bugetul
statului”.
Pentru aceste comenzi urbane, legea stabilea ca recrutarea să se facă prin voluntariat,
dintre cei care nu făceau parte din armata permanentă. Termenul de serviciu era de trei ani,
după care acesta se putea reînnoi. Se mai prevedea că, la expirarea termenului în aceste
comenzi, pompierul să treacă în garda orăşenească sau miliţie până la expirarea vârstei.
Efectivul total al pompierilor militari, în anul 1864, era de 27 de ofiţeri, 5 funcţionari şi 728 de
soldaţi.

În august 1864 s-a stabilit ca fiecare corp de oaste să aibe câte o vivandieră. Uniforma
acesteia era asemănătoare cu cea a soldaţilor, fiind completată cu o pălărioară maro cu egretă
roşie, un şorţuleţ alb şi o fustă plisată purtată pe deasupra pantalonului. În ceea ce priveşte
atribuţiile vivandierei, acestea au fost stabilite ulterior printr-un regulament special. În esenţă,
aceste atribuţii erau de natură medicală.


Vivandiere, 1864

O nouă modificare în organica Batalionului de pompieri Bucureşti a avut loc în anul
1865, efectivul acestuia fiind sporit la şase companii . La Iaşi efectivul rămîne acelaşi.
În repetate rânduri, paginile Monitorului Oficial au publicat ştiri privind incendiile
izbucnite în Capitala ţării în timpul domniei lui Al. I. Cuza. Astfel, în noaptea de 16 spre
17 martie 1860, un incendiu violent a izbucnit în mahalaua Biserica Albă. Cu acest prilej,
printr-un ordin de zi către toată oştirea românească, ministrul de război, generalul Manu, afirma
că: „se simte dator a arăta cu plăcere a sa mulţumire întregii comenzi de pompieri care... s-a
osebit în această împrejurare, stând cu bărbăţie în faţa flăcărilor la care a fost expusă în tot
timpul acestei operaţii”.
183
Domnia lui Cuza are o importanţă deosebită pentru istoria pompierilor şi din alt punct
de vedere. Până în anii Unirii, deci mai mult de un deceniu după evenimentele de la
13 septembrie 1848, lupta din Dealul Spirii n-a fost comemorată în mod oficial. La 24 mai
1860, Al. I. Cuza a promulgat legea pentru recompensarea ostaşilor participanţi la bătălia din
Dealul Spirii. Presa timpului a relatat şi comentat pe larg evenimentul. Astfel, „Steaua Dunării”
aprecia că a fost înfăptuit un act de dreptate, în timp ce ,,Românul” sublinia că „…era un act de
preţuire şi de recunoştinţă faţă de cei care, la 1848, au scăpat onoarea şi viaţa naţiunii române”.


Brevetul şi medalia „Pro Virtute Militari” 1860

Astfel, „…se acorda ostaşilor răniţi în lupta din Dealul Spirei, câte o pensie pe toată
viaţa; celor ce pot a-şi câştiga existenţa câte 15 lei lunar, iar celor ce nu pot a-şi câştiga
existenţa, câte un leu pe zi precum şi îmbrăcăminte. De asemenea se acordă tuturor ostaşilor ce
au luat parte la acea luptă medalie cu panglică tricoloră. Medalia era de bronz având pe o parte
în relief cuvintele „13 septembrie 1848 Dealul Spirei”, iar pe verso, tot în relief, vulturul şi
capul de zimbru cu un scut şi inscripţia „Pro Virtute Militari”.
Era prima medalie militară acordată în armata română. Ion C. Brătianu avea să afirme,
referitor la acţiunea din 13 septembrie a pompierilor români: „oră de eroism a pompierilor din
Dealul Spirii a făcut mai mult pentru cauza română decât toate scrierile noastre, decât toate
jalbele noastre date-n proţap pe la toţi puternicii şi împăraţii”. Medaliile vor fi împărţite mult
mai târziu, în primăvara anului 1866, după abdicarea lui Cuza. În presa vremii a fost descrisă şi
comentată pe larg festivitatea înmânării medaliei unui număr de 17 veterani participanţi la
bătălie. Iată ce relata ziarul Românul din 26 aprilie 1866: „Toate corpurile armate, garda
naţională, autorităţile civile şi militare erau prezente la această serbare a aducerii aminte. Un
imens public se grămădise în curtea cazărmii şi împrejur... Era o emoţie şi o fericire totodată pe
chipurile tuturor... Dl. colonel Haralambie a pronunţat de pe estrada ridicată în mijlocul
cazărmii următoarele cuvinte: Români! Sunt 18 ani acum. În ziua de 13 septembrie 1848 voi aţi
dovedit naţiunii şi Europei întregi că sângele strămoşesc curge în vinele voastre. Români care
aţi luat parte la aceste lupte! Din sângele vostru România a înviat! Mare şi liberă, ea vă
mulţumeşte şi drept recunoştinţă pune astăzi pe pieptul vostru astă medalie. Este singura
răsplată onorabilă ce se poate acorda bravilor. Purtaţi-o cu mândrie, sunteţi puţini care o aveţi,
iar după moarte veţi lăsa-o familiilor voastre. Generaţiile viitoare găsind-o vor răsfoi istoria şi
vor învăţa cum românul îşi îndeplineşte datoria către patrie”.
Preţuirea pe care domnitorul o acorda evenimentelor petrecute cu 15 ani în urmă este
dovedită o dată în plus, cu prilejul unui moment deosebit de important pentru viaţa militară –
împărţirea noilor steaguri; nu întâmplător a fost aleasă pentru aceasta, ziua de 13 septembrie 1863.
184
Aceste acte ale domnitorului aveau o dublă semnificaţie. În primul rând, prin ele,
Cuza slăvea, în faţa unei Europe dominate de conservatorism si contrarevoluţie, pe cei ce
luptaseră pentru apărarea Revoluţiei de la 1848. În al doilea rând, gestul său era, de asemenea,
curajos, ţinând seama de faptul că, în 1860, Principatele Unite nu-şi căpătaseră încă
independenţa şi că ele erau, formal, vasale Porţii Otomane, deci aceleiaşi puteri împotriva
căreia ridicaseră armele la 13 septembrie 1848 luptătorii din Dealul Spirei.


Uniforma pompierilor, 1868

Epoca lui Cuza, epocă de transformări structurale operate în societatea românească, de
modernizare intensă a acesteia, a marcat, prin fiecare reformă sau acţiune mai importantă, tot
atâţia paşi spre independenţă. Pregătirile militare, începute în vremea lui Cuza, au dus la
organizarea acelei armate care a consacrat, prin luptă, Independenţa, luptă la care pompierii
militari şi-au adus o contribuţie importantă.
185



PRODUCEREA, TRANSPORTUL, DISTRIBUŢIA
ŞI UTILIZAREA ENERGIEI ELECTRICE
ÎN PERIOADA 1800-1940 ÎN ROMÂNIA ŞI ÎN OCCIDENT

Locotenent-colonel lector univ. dr. ing. Garibald POPESCU
Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”
Facultatea de Pompieri


Rezumat
În material se prezintă în mod succint, o serie de date care fac referire la producerea,
transportul, distribuţia şi utilizarea energiei electrice.
Sunt definite principalele realizări din Occident şi din România, pentru perioada 1800-1940.



1. SCURT ISTORIC. PREMISE

În anul 1800 este deja descoperită pila Volta, situaţie care permitea să se întrevadă
posibilitatea utilizării energiei electrice pentru iluminat.
În perioada contemporană lui Napoleon, la Şcoala Politehnică din Paris, exista o pilă
electrică de 500 V şi 10 A.
În anul 1831, N. Faraday descoperă fenomenul inducţiei electromagnetice şi realizează
primele dispozitive de laborator pentru producerea curentului electric pe baza acestui fenomen.
În anul 1832, Pixii realizează în Franţa primul generator de curent alternativ
monofazat; ulterior, acesta realizează şi o maşină de curent continuu; realizările sunt utilizate
pentru aplicaţii industriale, abia în anul 1871, prin dinamul lui Z.T. Gramme.
În anul 1838, E.H. Lentz stabileşte principiul reversibilităţii maşinilor electrice,
deci posibilitatea realizării motorului electric.
Inginerul francez H. Fontaine, împreună cu Gramme, demonstrează în anul
1873, la Viena, faptul că dinamul poate funcţiona ca motor electric; dezavantajul acestui
prim sistem de producere, transport şi utilizare a energiei electrice, l-a constituit randamentul
scăzut.
În anul 1874, inginerul rus F.A. Piroţkii face mai multe experienţe privind transportul
energiei electrice la distanţă, utilizând şinele unei căi ferate cu lungimea de 3,5 km; acesta ajunge
la concluzia că transportul energiei electrice se poate realiza numai prin utilizarea unor
conductoare cu secţiune mare.
În anul 1880, M. Deprez, independent de D.A. Lacinov, dovedeşte că transportul
energiei electrice este posibil fără pierderi mari, prin creşterea tensiunii.
În anul 1881, Deprez, cu ajutorul patronatului societăţii AEG, construieşte o linie de
transport în curent continuu, realizându-se un randament de 25%.
În următorii doi ani, în Franţa s-au obţinut randamente de 62% cu aceeaşi
instalaţie, pentru creşteri ale tensiunii până la 6.000 V.
În perioada 1870-1881, interesul manifestat pentru iluminatul electric a
stimulat producerea de energie electrică.
În anul 1883 apar primele sisteme de curent continuu cu trei conductoare
alimentate de generatoare cu tensiuni de 2 x 220 V sau 2 x 110 V.
186
Instalaţii de distribuţie a energiei electrice, în curent continuu, au fost utilizate în
Franţa, Anglia, Statele Unite ale Americii, dar şi în ţara noastră, până în a doua jumătate a
secolului al XX-lea.
După anul 1880, când M. Deri, O. Blathy şi Kk. Zipernovsky au perfecţionat
transformatorul şi motorul de curent alternativ monofazat, au fost îndeplinite condiţiile
pentru realizarea unui sistem de producere, transport, distribuţie şi utilizare a energiei
electrice. Acest sistem, realizat şi prezentat în anul 1884, la expoziţia de la Torino de către
L. Goliar era alimentat la tensiunea de 2 kV şi avea lungimea traseului 40 km şi puterea
de 20 kW.
Sistemele monofazate corespundeau cerinţelor receptoarelor de iluminat, dar nu celor
de forţă, datorită caracteristicilor necorespunzătoare ale motoarelor monofazate; se impunea
deci, rezolvarea problemelor legate de motorul de curent alternativ, care să aibă un cuplu de
pornire mai mare.
În anul 1884, N. Tesla realizează un generator de curent alternativ bifazat şi un
electromotor corespunzător; acest sistem a fost aplicat de firma Westinghause în anul 1896, la
hidrocentrala Niagara, cea mai mare centrală electrică din lume la aceea vreme dar nu s-a putut
impune datorită celor patru conductoare de care avea nevoie, pentru doar două faze.
În anul 1889, Dolivo-Dobrovolski, sesizând avantajele sistemului trifazat faţă de
sistemul bifazat, a reuşit să rezolve problema motorului asincron trifazat, cât şi a
transformatorului. Ca urmare, acesta realizează, în anul 1890, un sistem pe stâlpi de lemn cu
izolatoare de porţelan care a funcţionat cu un randament de 80%.
Aceeaşi instalaţie a funcţionat ulterior şi la (25-30) kV şi s-a considerat că a deschis
drumul electroenergeticii contemporane; sistemul trifazat permite ridicarea şi coborârea,
relativ uşor, a tensiunii şi, deci, permite creşterea distanţelor şi a puterilor transmise.


2. PRODUCEREA, TRANSPORTUL, DISTRIBUŢIA ŞI
UTILIZAREA ENERGIEI ELECTRICE. ELEMENTE GENERALE

Pentru a putea fi utilizată de consumator, sub formă de energie electrică, este necesar ca
aceasta să fie obţinută din alte forme de energie şi apoi să fie distribuită.
Datorită necesităţilor, a fost dezvoltat transportul energiei electrice la distanţe mari.
Dezvoltarea industrială şi agricolă, după anul 1900, a determinat o creştere
considerabilă a consumului de energie; dacă la început consumul redus de energie
determina amplasarea consumatorilor lângă sursele de energie (eoliană, hidraulică etc.),
introducerea, spre exemplu, a maşinilor cu abur, a mărit independenţa omului în raport cu
unele forme de energie (vânt, apă etc.) şi, implicit, creşterea puterilor utilizate în procesele
de producţie.
Transportul energiei mecanice de rotaţie, obţinută pe cale hidraulică/pneumatică a
înregistrat, la timpul respectiv, recorduri; oraşul Londra avea, în anul 1894, o instalaţie hidraulică
de transmitere a energiei cu lungimea totală de 112 km.
Prima transmisie pneumatică s-a construit în anul 1845 pentru săparea tunelurilor şi a
minelor; Parisul avea înainte de anul 1890 o centrală de 2.000 CP şi o reţea de aer comprimat cu
lungimea totală de 60 km.
Bazele teoretice ale noului domeniu care se prefigura să se dezvolte a impus
constituirea unui nou concept al fizicii, electricitatea şi ulterior electrotehnica; fizicienii
specializaţi în acest domeniu devin electrotehnicieni.
Electroenergetica, a învins în această competiţie datorită iluminatului electric, dar şi
avantajelor determinate de energia electrică în comparaţie cu celelalte forme de energie.
187
3. ELEMENTE GENERALE CU PRIVIRE LA ISTORIA
ELECTRICITĂŢII ÎN ROMÂNIA

3.1 Evoluţia producerii, transportului şi distribuţiei de energie
electrică în România

Evoluţia electrotehnicii ca disciplină şi concept de studiu, în ţara noastră, a urmărit
îndeaproape realizările pe plan mondial.
Astfel, la un an după punerea în funcţiune de către Edison, la New York, a primei centrale
electrice, se realizează la Bucureşti primele instalaţii demonstrative de iluminat electric.
La data de 1 noiembrie 1884 se pune în funcţiune Uzina electrică de la Timişoara cu
puterea de 4 x 30 kW pentru iluminat; aceasta era destinată să alimenteze 731 de lămpi
electrice, necesare iluminatului străzilor.
Prima centrală şi reţea de distribuţie pentru curent alternativ monofazat, s-a pus în
funcţiune la Caransebeş în perioada anilor 1888-1889, având frecvenţa de 42 Hz şi tensiunea
de 2.000V.
În anul 1897, la Doftana, sunt alimentate cu energie electrică primele instalaţii de
foraj din lume, de la hidrocentrala din Sinaia, printr-o linie trifazată de 10 kV şi un post de
transformare de 10/0,5 kV.
În anul 1897, se construieşte în Valea Sadului o hidrocentrală, cotată ca fiind a treia
din lume la data respectivă.
Prima linie de 25 kV din ţara noastră este linia trifazată Câmpina – Sinaia cu
lungimea de 31,5 km, având conductoare din cupru cu secţiunea de 35 mm
2
, pe stâlpi metalici,
pusă în funcţiune, în anul 1900.
Până în anul 1900 s-au construit centrale electrice cu reţelele de distribuţie conexe şi
în oraşele: Galaţi (1892), Craiova şi Sibiu (1896), Brăila, Iaşi, Arad (1897), Sinaia şi Alba
lulia (1890), Piatra Neamţ (1895), Bacău (1900).
În perioada anilor 1906-1908 s-a realizat reţeaua de 5 kV în cablu a oraşului
Bucureşti; în aceeaşi perioadă îşi face apariţia şi tramvaiul electric: Bucureşti (1894),
Timişoara (l899), Iaşi (1900) şi concomitent încep să crească şi valorile tensiunilor liniilor de
transport, acestea ajungând în anul 1930 la 110 kV.
Prima linie în cablu subteran de 60 kV se construieşte în anul 1950 între Giurgiu şi
Ruse.
În anul 1961 se pune în funcţiune linia electrică aeriană de 220 kV între Bicaz şi
Luduş, iar în anul 1963 linia aeriană de 400 kV între Luduş şi Mucacevo (fosta URSS).

3.2 Principalele etape ale dezvoltării SEN în România până la anul 1900

Principalele stadii/etape ale dezvoltării Sistemului Energetic al României până în anul
1900, sunt:
– 04-16.04.1857 – Bucureşti devine prima capitală din lume iluminată cu petrol
lampant şi al doilea oraş, primul fiind Praga care la vremea respectivă nu era capitală;
– 16.01.1873 – iluminarea electrică temporară a unui patinoar, în oraşul Iaşi;
– 03.09.1882 – se pune în funcţiune prima centrală electrică publică din lume,
construită de Edison la New York;
– 03.09.1882 – se pune în funcţiune prima reţea de iluminat din ţară, la Bucureşti, pe
locul actualei Biblioteci Universitare de pe Calea Victoriei şi prima centrală electrică (cu
cazane cu abur şi dinamuri Brush), care asigura printr-o linie electrică de 2 kV, curent continuu
(în cablu subteran) iluminatul palatului de pe Calea Victoriei; în anul 1883, linia s-a prelungit
188
(aerian) pe străzile Ştirbei Vodă, Plevnei şi Panduri (în total 4 km), asigurând iluminatul
Palatului Cotroceni; această linie asigura în anul 1889 şi iluminatul Grădinii Cişmigiu; în
perioada 02-14.02.1889, din aceeaşi centrală se va pune în funcţiune iluminatul exterior al
Teatrului Naţional din Bucureşti, al cărui iluminat interior fusese asigurat de o centrală
montată de firma Edison, în strada Ştirbei Vodă şi care a funcţionat începând cu data de
18.04.1885, cu ocazia premierei piesei de teatru „D-ale carnavalului” de I.L. Caragiale; astfel,
Teatrul Naţional din Bucureşti devine cel de-al treilea teatru din Europa iluminat cu
electricitate;
– 22.10.1882 – se pune în funcţiune centrala electrică din Gara de Nord, Bucureşti,
pentru iluminatul incintei acesteia;
– în anul 1882 se pune în funcţiune primul grup al centralei termoelectrice (CTE) de
la Fabrica de Hârtie din Buşteni;
– în anul 1883 – mai multe societăţi străine obţin concesiunea în România pentru
construirea de centrale electrice;
– 12.11.1884 – se realizează primul iluminat electric stradal extins din Europa (60
km de străzi cu 731 corpuri de iluminat) la Timişoara, unde se pune în funcţiune, în acest scop,
o centrală electrică (cu cazan cu abur şi dinamuri Brush de 300 CP/2000V, construită de filiala
din Viena a lui International Electric Company Limited cu sediul la Londra). Începând din anul
1887 aceasta va livra energie electrică şi particularilor, cu distribuţie bifazică 2100/105V la 42
Hz; începând cu anul 1926, se trece la sistemul trifazat de 380V (între faze) şi începând cu anul
1951, se trece la frecvenţa de 50 Hz, finalizarea acestei activităţi realizându-se la data de
19.08.1959;
– în anul 1885 se pune în funcţiune iluminatul electric al Spitalului Militar din
Bucureşti, acesta fiind primul spital din Europa, iluminat în acest mod;
– între anii 1886-1887 se pune în funcţiune CHE Iacobeni în judeţul Suceava, cu
puterea de 35 CP, pe râul Bistriţa, pentru un decovil care transporta minereu de mangan de la
mina Arşiţa;
– în anul 1887 se pune în funcţiune iluminatul electric al Teatrului Naţional din
Craiova;
– în anul 1888 se pune în funcţiune CTE Satu Mare, cu puterea de 50 CP, curent
continuu, pentru iluminatul public al pieţei centrale a oraşului şi al teatrului local;
– în anul 1888 se pune în funcţiune centrala electrică de la Abatorul din Bucureşti; de
asemenea, se pun în funcţiune primele două grupuri de 2 x 180 CP ale centralei hidroelectrice
Grozăveşti, pe râul Dâmboviţa, aceasta fiind prima centrală hidroelectrică din ţară, atestată
documentar, pentru distribuţia publică în oraş; în acelaşi an se va alimenta din această centrală
primul iluminat electric al străzilor din Bucureşti, pe bulevardele Elisabeta, Carol I şi în
Grădina Cişmigiu (150 de lămpi cu arc de10A);
– în anul 1889 se pune în funcţiune CHE Caransebeş cu puterea de 70 kW, pe râul
Sebeş, pentru distribuţia de energie publică în oraş;
– în anul 1890 se pune în funcţiune o CTE la Feteşti pentru construcţia podului peste
Dunăre;
– în anul 1890 se pune în funcţiune CHE Orăştie cu puterea de 80 kW, pe râul Sebeş;
această centrală nu este atestată documentar;
– în anul 1890 se pune în funcţiune centrala electrică de la Zlatna, pentru uzul uzinei
de prelucrare a metalelor neferoase;
– în anul 1890 se pune în funcţiune CTE a Fabricii de Ciment Brăila, cu puterea de
50 kW, pentru consumatorii din interiorul acesteia şi pentru unele lămpi destinate iluminatului
public;
– în anul 1890 se pun în funcţiune grupuri electrogene la fabricile de: spirt, zahăr,
cărămidă, cherestea şi mobilă din Tg. Mureş;
189
– în anul 1891 se pune în funcţiune CTE Docuri Galaţi, cu puterea de 340 kW, pentru
uzul exclusiv al docurilor;
– în anul 1891 se pune în funcţiune CTE Brăila – silozuri cu puterea de 720 kW,
pentru uzul exclusiv al acestor docuri;
– în anul 1892 se pune în funcţiune CHE Băile Herculane, cu puterea de 260 kW, pe
râul Cerna, pentru distribuţie publică;
– în anul 1892 se pune în funcţiune CTE de la Spitalul Sfântul Spiridon, din Iaşi, care
a deservit şi Circul – Teatrul Sidoli;
– în anul 1893 se pune în stare de funcţiune CHE Topleţ, cu puterea de 80 kW, pe râul
Bârza, pentru Fabrica de utilaj şi morărit, precum şi pentru distribuţie publică în comuna
Topleţ, prima comună electrificată din ţară;
– în anul 1893 se pune în funcţiune CTE Uzina de Apă – Galaţi, cu puterea de 340
kW, pentru consumul propriu al acesteia;
– 18.08.1894 – se realizează iluminatul public de la Piatra Neamţ alimentat din
centrala pusă în funcţiune în luna decembrie 1892;
– 09.12.1894 – sunt puse în funcţiune primele tramvaie electrice din ţară, la
Bucureşti, pe bulevardul dintre dintre Obor şi Cotroceni;
– în anul 1894 se pune în funcţiune CHE Petreşti, în prezent în judeţul Alba, cu
puterea de 110 kW, pe râul Sebeş, pentru Fabrica de cherestea din localitate;
– în anul 1894 se pune în funcţiune CTE Sighet, cu puterea de 400 CP, pentru
iluminatul oraşului; în paralel, începe distribuţia publică de energie electrică în oraş;
– în 18.05.1895 se înfiinţează întreprinderea de electricitate de la Sibiu;
– în anul 1895 se pune în funcţiune o CHE cu puterea de 140 kW, pe râul Săsar, şi o
CTE la Baia Sprie, pentru: industria minieră din zonă; CTE Zemeş de 15,5 kW; CTE Solonţ –
Stăneşti de 68 kW; CTE Ocna Mureş cu puterea de 281 kW şi pentru uzinele Solvay;
– în anul 1896 se pune în funcţiune CHE Găvojdia cu puterea de 200 kW, pe râul
Runcu, pentru: industria siderurgică din Hunedoara; a CTE Industria chimică „Mărăşeşti”
Braşov, cu puterea de 74 kW; a CTE Letea cu puterea de 183 kW; Fabrica de hîrtie; CTE
Homorod cu puterea de 55kW; întreprinderea Lomaş; CTE Borsec cu puterea de 80 kW; CTE
de la Teatrul Naţional din Iaşi;
– 26.10.1896 – se pune în funcţiune a CTE Craiova cu puterea de 430 CP şi se
realizează primul iluminat public din Craiova (cu 636 lămpi), în principal, pe Calea Unirii;
– 18.12.1896 – se pune în funcţiune, CHE Sadu I, pe râul Sadu, cu puterea de 2 x 260
CP hidro şi 270 CP abur pentru vârful de sarcină de 4,5 kV, 42 Hz (constructor Oscar von
Miller); de asemenea, se pune în funcţiune LEA monofazată de 18 km şi 4,5 kV, Sadu-Sibiu,
aceasta fiind prima linie electrică aeriană de medie tensiune din ţară, pentru electrificarea
oraşului Sibiu;
– 04.02.1897 – se pune în funcţiune CTE Arad cu puterea de 3 x 125 kW şi 42 Hz şi
începe distribuţia publică de energie electrică în oraş;
– în anul 1897 se pune în funcţiune CHE Căţănaş, cu puterea de 350 kW, pe râul
Runcu, pentru: minele de la Ghelar; CHE Hunedoara pe râul Cerna, pentru industria
siderurgică din Hunedoara; CHE Pelişor cu puterea de 70 kW la Sinaia, pe râul Prahova,
necesar iluminării castelului Peleş; CTE Anina cu puterea de 100 CP pentru consumul
industrial, precum şi pentru alimentarea CTE de la Universitatea din Iaşi;
– în anul 1897 se pune în funcţiune CTE Constanţa, pentru iluminatul public şi începe
distribuţia publică de energie electrică în oraş;
– în anul 1897 se pune în funcţiune CHE Câmpina cu puterea de 200 kW, pe râul
Prahova, care, necorespunzător amplasată, este scoasă din funcţiune în anul 1898 ca urmare a
unor inundaţii; cu energia generată de această centrală s-a realizat, în anul 1897, prima
extracţie de petrol din lume utilizând energia electrică, la schela Bucea de lângă Câmpina;
190
– în data de 05.1898 se înfiinţează „Societatea Română pentru Întreprinderi Electrice
Industriale”, cu sediul la Bucureşti;
– 01.11.1898 – se pune în funcţiune CTE Tg. Mureş cu puterea de 700 CP, necesară
alimentării cu energie electrică a Fabricii de mobilă şi pentru iluminatul public la primărie; în
acelaşi an începe distribuţia publică de energie electrică în oraş;
– în anul 1898 se pun în funcţiune: CHE Oţelu Roşu cu puterea de 320 kW, pe râul
Bistra, pentru uzina metalurgică; CHE Letea cu puterea de 100 kW, pe râul Bistriţa, pentru
Fabrica de Hârtie; CHE Buhuşi cu puterea de 120 kW tot pe râul Bistriţa, pentru uz industrial;
CHE Vatra Dornei cu puterea de 46 kW, pentru băile din localitate şi pentru distribuţie
publică; CTE Doftana cu puterea de 350 CP; CTE Fabrica de ciment Portland – Putna cu
puterea de 9kW;
– în anul 1898 se pune în funcţiune CTE Orăştie cu puterea de180 CP; în acelaşi an
începe distribuţia publică de energie electrică în oraş;
– în decembrie 1898 se pune în funcţiune CHE Sinaia I, cu puterea de 4 x 250 kW,
curent alternativ trifazat, 50 Hz, 3 kV proiectată de inginerul român Elie Radu şi construită de
societatea Lahmayer din Frankfurt pe Main; aceasta reprezintă prima producţie de energie
electrică trifazată şi prima producţie de energie electrică la frecvenţa de 50 Hz din ţară;
– 06.05.1899 – se pune în funcţiune Uzina Electrică din Iaşi, la care primul director
Laurenţiu Teodoreanu – unchiul scriitorului Ionel Teodoreanu şi personajul „Herr Direktor” din
romanul „La Medeleni” –; la aceeaşi dată începe distribuţia publică de energie electrică în oraş;
– 27.07.1899 – se pune în funcţiune sistemul de transport cu tramvaie electrice, la
Timişoara, cu lungimea totală a traseului de 10,3 km;
– în anul 1899 se pune în funcţiune: CHE Azuga cu puterea de 150 kW, pe râul Azuga,
pentru uz industrial; CHE Buşteni cu puterea de 25 kW, pe râul Jepi, pentru uz industrial; CTE
Călan cu puterea de 200 kW pentru uzina metalurgică şi CTE Fabrica de tricotaje „Moldova” –
Piatra Neamţ cu puterea de 32 kW;
– în anul 1899 se pune în funcţiune CTE Alba Iulia cu puterea de 200 kW; în acelaşi
an începe distribuţia de energie electrică în oraş;
– în anul 1899 se utilizează pentru prima dată în agricultură energia electrică pentru
acţionarea unei maşini de treierat, lângă Sibiu;
– în anul 1899 se realizează interconectarea CTE Doftana cu CHE Sinaia (ambele
centrale fiind puse în funcţiune în anul 1898), printr-o linie de 8 kV pe stâlpi de lemn; reprezintând
prima interconectare a două centrale, prima linie de interconexiune şi prima linie de 8 kV din ţară;
– 13.03.1900 – se pune în funcţiune o CTE pentru iluminatul teatrului din Oradea;
– 10.07.1900 – se pun în funcţiune primele tramvaie electrice din oraşul Brăila (cu
tensiunea de lucru 500Vc.c. şi lungimea traseului de 5 km);
– în anul 1900 s-a pus în funcţiune CTE Gura Barza cu puterea de 400 kW.


4. SCURTĂ CRONOLOGIE A ISTORIEI UTILIZĂRII ENERGIEI
ELECTRICE ÎN BUCUREŞTI. GROZĂVEŞTI, ISTORIE ŞI TRADIŢIE
ÎN ENERGETICA DIN ROMÂNIA

Principalele date cronologice, referitoare la utilizarea energiei electrice, în Bucureşti,
sunt legate de zona Grozăveşti, aceasta fiind, în egală măsură, centru de dezvoltare urbană şi
arhitecturală, dar şi o zonă din care Capitala ţării, începând cu secolul al XIX-lea, este
alimentată în mod constant şi continuu cu energie, după cum urmează:
– în anul 1885 se realizează primul proiect de utilizare complexă a Dâmboviţei, prin
„proiectul pentru distribuirea apei în oraş” al inginerului Nicolae Cucu-Starostescu care
includea şi soluţia centralei hidromecanice/hidroelectrice Grozăveşti;
191
– în anul 1889 se pune în funcţiune centrala hidromecanică/hidroelectrică Grozăveşti;
aceasta este prima instalaţie de producere a energiei electrice în zona Grozăveşti, constituind
prima CHE de utilitate publică din România, atestată documentar;
– în anul 1902 se pune în funcţiune centrala Grozăveşti, prima centrală termoelectrică
din Cotroceni, prima sursă de curent alternativ din zonă şi prima din Capitală care a folosit
frecvenţa de 42 Hz şi tensiunea de 3.000 V;
– în anul 1912 se pune în funcţiune CTE Grozăveşti, pe actualul amplasament, fiind,
din acest an şi până în anul 1954, cea mai mare termocentrală cu turbine cu abur, din România;
– în anul 1916 se instalează la CTE Grozăveşti 2 cazane cu abur tip BW, echipate cu
grătare pentru arderea lignitului; acestea au fost primele şi cele mai mari cazane energetice pe
cărbune din zonă şi din Bucureşti, singurele de acest gen consemnate până în prezent în istoria
Capitalei;
– în anul 1924 se realizează legătura între CTE Grozăveşti şi CTE Ploieşti, prima
LEA şi prima staţie de 60 kV din ţară, precum şi prima conexiune între sistemul energetic din
Bucureşti şi cel din Valea Prahovei;
– în anul 1926 se pune în funcţiune un turbogenerator de 10.400 kW, cel mai mare din
Bucureşti şi din ţară, la acea dată;
– în anul 1929 se pune în funcţiune turbogeneratorul BBC de 16.000 kW cu
parametrii aburului la intrare în turbină 1,4 MPa şi 350-380° C; este primul grup din ţară de 16
MW şi cel mai mare la momentul respectiv;
– în anul 1930, printr-o LEA de 110 kV, prima realizată în ţară la acea tensiune şi
singura de acest gen până în 1951, se face legătura cu CHE Dobrceşti şi se conectează CTE
Grozăveşti cu CTE Schitu-Goleşti, realizându-se astfel nucleul viitorului sistem
electroenergetic naţional;
– în anul 1931 se pune în funcţiune prima reţea de distribuţie a energiei pe stâlpi din
beton armat din ţară, prin LEA de 15 kV Grozăveşti – Arcuda – Ulmi;
– în anul 1931 se pune în funcţiune staţia de 30/5 kV Grozăveşti, prin intermediul
căreia se creează „suprareţeaua de 30 kV a Capitalei”, Bucureştiul fiind, la acea dată, după
Berlin, cel de-al doilea oraş din Europa dotat cu o asemenea reţea;
– în anul 1936 se instalează cel de-al treilea turn de răcire, primul turn de beton armat
de formă hiperboloidă realizat în ţară, considerat printre primele de asemenea dimesiuni din
Europa;
– în anul 1936 se pune în funcţiune turbogeneratorul BBC de 20.000 kW la 1,9 MPa
şi 350-380
0
C, primul grup din România cu puterea de 20 MW, cel mai mare la acea dată, până
în anul 1952;
– în anul 1937, sub responsabilitatea inginerului Ion S. Antoniu, se realizează primul
laborator de contoare, măsurare şi relee (PRAM) din România;
– în anul 1942 se pune în funcţiune cazanul Löffler, cel mai mare cazan utilizat în
Europa; acesta a reprezentat o perioadă mare cea mai economică instalaţie termoenergetică din
România;
– în anul 1943, CTE Grozăveşti, prin cazanele Löffler, a fost primul consumator de
gaze naturale care se racordează la o magistrală;
– în anul 1949 se pune în funcţiune LEA 60 kV Grozăveşti – Giurgiu – Ruse,
utilizându-se primul cablu subfluvial din ţară la traversarea Dunării; este prima interconexiune
cu un sistem electroenergetic al unei alte ţări, fără a funcţiona în paralel, prin care România
livrează energie electrică Bulgariei;
– în anul 1951 se înfiinţează primul punct de dispecer energetic în centrala
Grozăveşti;
– în anul 1957 se realizează instalaţia de termoficare experimentală, prima instalaţie
de termoficare urbană din Bucureşti, fiind una din primele de acest tip din România;
192
– în anul 1959 se pune în funcţiune prima turbină cu priză reglabilă de termoficare
din Bucureşti;
– în anul 1964 se pune în funcţiune cel mai mare grup de termoficare din Bucureşti, la
data respectivă generatorul electric aferent fiind primul din Capitală răcit cu hidrogen;
– în anul 1970 se pune în funcţiune primul cazan de apă fierbinte din Bucureşti şi din
România, de această capacitate, cu funcţionare şi pe păcură;
– în anul 1994 se dau în exploatare două cazane de apă fierbinte pe păcură tip 8 A, cu
noxe reduse, primele echipamente montate în Bucureşti;
– în anul 2002, CET Grozăveşti, cu o putere electrică instalată redusă la 100 MW şi o
putere termică instalată de 909 MW, continuă să funcţioneze de 100 de ani pe acelaşi
amplasament, fiind cea mai veche centrală termoelectrică din Capitală, din ţară şi, probabil,
printre puţinele din Europa şi din lume care au atins această durată de funcţionare.


5. DEZVOLTAREA SISTEMULUI ENERGETIC DIN IAŞI.
SCURT ISTORIC

Dezvoltarea stării de lucruri, a început practic, odată cu telegraful electric inventat de
Samuel Morse în anul 1840; în anul 1844, se realizează prima linie telegrafică de utilitate
publică din lume, între Washington şi Baltimore cu o lungime de 63 km.
La numai 10 ani după, telegraful este introdus în ţara noastră, laşul fiind printre
primele oraşe racordate la circuitul telegrafic european; această realizare este legată de numele
lui Costache Negri, pe atunci director al Departamentului Lucrărilor Publice din Moldova.
Prima linie telegrafică din Moldova a fost construită în colaborare cu Austria, ţară
interesată să aibă legături directe între Viena şi principalele centre Europene.
În acest sens, nota adresată la data de 2 octombrie 1854 Sfatului Administrativ, arată
printre altele faptul dat de „...importanţa de a ne uni poliţia (oraşul) Iaşi cu Cernăuţi prin care
Iaşii vor intra în nemijlocită comunicaţie telegrafică cu Viena, Berlinul, Parisul, Londra”.
Construcţia liniei telegrafice Cernăuţi – Iaşi – Galaţi, cu o lungime totală de 185 km
începe în anul 1854, iar în februarie 1855 are loc deschiderea oficială a biroului telegrafic la
Iaşi în prezenţa domnitorului Grigore Al. Ghica, la vechea curte domnească, locul actualului
Palat al Culturii; ulterior, această linie se va prelungi până la Tecuci şi Focşani.
La sfârşitul anului 1857 existau birouri telegrafice în oraşele: Iaşi, Galaţi, Tecuci,
Focşani, Bârlad, Roman, Fălticeni, Bacău, Piatra Neamţ şi Vaslui.
La 14 februarie 1876 este brevetat telefonul (Graham Bell şi Elisha Grey), iar la
numai doi ani este semnalată existenţa în Bucureşti a unui post telefonic la fabrica de aparate
telegrafice.
Prima relatare oficială în legătură cu existenţa în ţară a unui post telefonic este
prezentată în Monitorul Oficial din martie 1886.
În Moldova, primul oraş în care se introduce telefonul este laşi; acesta este instalat în
locul aparatelor telegrafice; într-un raport din anul 1898 al serviciului tehnic al Primăriei laşi se
arată „chestiunea înfiinţării şi întreţinerii posturilor telefonice comunale se agită încă din
1882, când s-au înlocuit aparatele telegrafice, de la secţiile poliţieneşti, cu aparate telefonice”.
Începând cu anul 1896, începe instalarea reţelei telefonice pentru public, iar în anul
1936 se introduce telefonia automată în oraşul Iaşi.
Cea mai spectaculoasă aplicaţie a electricităţii a avut loc în domeniul iluminatului
electric; acest miraj al noii tehnici s-a realizat „...înaintea altor nevoi de salubritate şi edilitate
publică şi poate, în detrimentul lor...” după cum arată D. Hurmuzescu, în anul 1919.
Punerea în funcţiune a celor 700 de becuri electrice, de către Edison s-a realizat în
noaptea de Anul Nou a anului 1880.
193
O perioadă de timp s-a considerat că iluminatul electric la laşi a fost introdus în anul
1896; un anunţ din ziarul „Curierul de Iassy”, din 26 ianuarie 1873, menţiona despre iluminatul
cu „un soare electric”al unui patinoar; o altă menţiune se referă la utilizarea unei lămpi
electrice, tot la Iaşi, pe data de 5 iunie 1883, pentru iluminarea grădinii Copou, la inaugurarea
statuii lui Ştefan cel Mare; în urma acesteia, primarul oraşului, Leon Negruzzi este trimis la
expoziţia de electricitate de la Viena din 10 august 1883 „...pentru a observa progresul pe care
l-a făcut electricitatea în eclerajul oraşelor”.
Este necesar să remarcăm faptul că introducerea iluminatului electric şi a tramvaiului
electric la Iaşi se datorează unor personalităţi ale vieţii culturale şi politice: V. Pogor, N. Gane,
L. Negruzzi, care alături de oamenii de ştiinţă: P. Poni, D. Hurmuzescu, au contribuit efectiv
pentru ca oraşul laşi să adopte de la început iluminatul şi tracţiunea electrică, în timp ce la
Bucureşti s-a optat pentru iluminatul cu gaz şi tramvaiul cu cai.
Într-un raport din data de 23 septembrie 1883 se dovedeşte faptul că Leon Negruzzi a
fost un precursor al problemelor legate de electricitate, acesta aprofundând problemele
specifice, determinate de descoperirile cercetătorilor: Davy, Volta, Edison, Iablocicov, Siemens,
precum şi informaţii despre stadiul lucrărilor din Timişoara, primul oraş din Europa. De
asemenea, avea să introducă iluminatul electric al străzilor la data de 12.11.1884; domnia sa
avertizează şi asupra inerentelor greutăţi de adoptare a noilor metode.
Disputa în zona soluţiei cu care să se asigure iluminatul public al oraşului Iaşi s-a
încheiat la 10 august 1895 când primăria dispune întocmirea unui caiet de sarcini pentru
„eclerajul electric al oraşului”.
Printre variantele propuse au fost iluminatul cu petrol şi cel cu gaz aerian.
În anul 1890 Ministerul de Interne recomandă adoptarea ofertei pentru „iluminatul cu
gaz aeroform”, realizat de Emil Delon, licenţiat în drept şi inginer civil; Petru Poni nu a fost de
acord cu soluţia propusă.
Un alt susţinător al introducerii iluminatului electric a fost V. Pogor, acesta fiind
primul care l-a şi introdus în propria locuinţă.
Prima uzină electrică menţionată este cea de la Spitalul Sf. Spiridon (1894) de la care
trebuia să se asigure iluminatul Teatrului „Sidoli”, în care se susţineau spectacolele Teatrului
Naţional, după incendiul de la Teatrul Mare din Copou.
Odată cu începerea construcţiei Teatrului Naţional, Nicolae Gane, primarul oraşului,
încheie la 13 noiembrie 1896 un contract cu firma AEG pentru realizarea uzinei electrice a
teatrului, necesar pentru iluminatul pieţii teatrului.
La data de 1 decembrie 1896 a fost inaugurat noul edificiu, moment în care s-au pus
în funcţiune 12 lămpi electrice cu arc, cu intensitatea de 12 A alimentate din uzina electrică
prevăzută cu două grupuri electrogene de curent continuu având puterea de 54 kW fiecare şi
tensiunea de 108 V.
În luna februarie 1897 profesorul D. Hurmuzescu realizează iluminatul electric al
Liceului „C. Negruzzi”, utilizând o maşină dinamoelectrică şi o baterie de acumulator; în
acelaşi an, în luna octombrie, la inaugurarea noii clădiri a Universităţii se realizează iluminatul
electric exterior prin doi stâlpi ornamentali cu câte trei candelabre, care se păstrează şi astăzi.
Uzina electrică a Universităţii avea, la data respectivă două grupuri electrogene cu
abur de 65 kW fiecare.
În anul 1898, Primăria Oraşului Iaşi contractează execuţia instalaţiei de iluminat din
Piaţa Unirii şi a străzii Golia (actuala stradă Cuza Vodă), montând 24 lămpi cu arc.
Instalaţia a fost executată în mod gratuit de către Uzina centrală de electricitate, care
îşi începuse lucrările în luna iunie 1898.
Această „uzina de lumină”, cum era denumită de către locuitorii oraşului Iaşi, l-a avut
ca prim director pe Laurenţiu Teodoreanu, între anii 1898-1907; lucrările au fost executate de
Societatea din Nürnberg; inginerul Teodoreanu a finalizat studiile în Germania şi a fost angajat
la serviciul tehnic al primăriei ca „inginer comunal”.
194
Uzina electrică de pe strada Moţoc (azi strada Uzinei) în incinta actualei F.R.E. Iaşi a
fost dată în funcţiune pe data de 6 mai 1899 şi era dotată cu trei maşini de abur Erste-Brüner de
400 CP, antrenând generatoare Schuckert 285 kVA, 3.000 V (monofazat); reţeaua de 3.000 V,
în cablu, alimenta, în anul 1899, un număr de 36 de posturi de transformare a tensiunii
3.000/300/150 V, cu transformatoare, fără cuvă, de 7-85 kVA, reţeaua de joasă tensiune
300/150 V fiind, în majoritate, în cablu.
La data respectivă, iluminatul public utiliza lămpi cu arc montate pe stâlpi
ornamentali confecţionaţi, în parte, la Şcoala de Arte şi Meserii din Iaşi.
Adoptarea curentului alternativ de înaltă tensiune a permis extinderea reţelei electrice
până la periferia oraşului astfel că, în anul 1899, existau deja 10,8 km de reţea de 3.000 V şi
20,4 km de reţea şi 171 de lămpi cu arc pentru iluminatul public cu 239 abonaţi (în anul 1909
numărul acestora a ajuns la 1086).
Începând cu anul 1902 s-au introdus lămpi cu incandescenţă pentru iluminatul public.
Supravegherea funcţionarii iluminatului străzilor în timpul nopţilor, la nivelul anului
1899, era asigurată de „lămpişti” care inspectau călare zonele respective.
În anul 1920 reţeaua electrică a oraşului Iaşi cuprindea: 24,3 km de reţea de 3.000 V,
54,7 km de reţea de joasă tensiune, 52 posturi de transformare, 290 lămpi cu arc, 734 lămpi cu
incandescenţă, 1.200 abonaţi.
Datorită suprasolicitărilor de energie electrică datorate consumului mare din timpul
războiului, s-a ajuns ca, în anul 1923, uzina electrică să funcţioneze numai 8 ore pe zi cu mari
restricţii la consumatori şi chiar la introducerea lămpilor cu petrol montate pe stâlpii reţelei electrice.
La data de 8 iunie 1924 a luat fiinţă Societatea Comunală de Electricitate Iaşi care a
elaborat şi realizat proiectul de reabilitare a instalaţiilor electrice.
În acelaşi context, în anul 1848, se consemnează existenţa la Iaşi a unei linii omnibuz
tractată cu cai, având traseul între „Tuffli” şi Grădina Peşter.
Preocupări pentru realizarea transportului în comun în oraşul Iaşi rezultă din „Dosarul
drumurilor de fer americani ce au a se construi în această urbie Iassy (1874)”; la 21 ianuarie
1874 s-a primit oferta firmei „English Tramway Company” pentru tramvaie cu cai, ce se
utilizau la New York din anul 1859, la Timişoara din anul 1864, la Paris şi Viena din anul 1865,
iar la Bucureşti din anul 1872.
Între anii 1894-1897 se primesc oferte pentru introducerea tracţiunii electrice; în anul
1897 se acordă Societăţii „Alegmeine Electricitaets Gesellschaft” (A.E.G.), concesiunea pentru
construirea, întreţinerea şi exploatarea unei reţele de tramvaie, la Iaşi, pe o perioadă de 40 ani.
Pentru alimentarea cu energie electrică a tramvaielor se construieşte o uzină electrică
cu trei grupuri electrogene cu maşini cu abur, fiecare de câte 160 CP, alimentarea fiind realizată
în curent continuu, la 550 V, prima linie fiind inaugurată la data de 1 martie 1900.
Locuitorii oraşului au reacţionat pozitiv la prezenţa tramvaiului electric solicitând
extinderea continuă a acestuia.


6. PRINCIPALELE REPERE DIN ISTORIA SISTEMULUI
ENERGETIC NAŢIONAL ÎN PERIOADA ANILOR 1900-1940

Principalele repere istorice ale dezvoltării Sistemului Energetic al României, în
perioada 1900-1940, sunt:
– în anul 1902 se pune în funcţiune, la Sibiu, prima staţie de convertizoare cu puterea
de 2 x 150 CP, alimentată de la baterii de acumulatoare interconectată cu CHE Sadu I;
– în anul 1902 se pune în funcţiune la CTE Craiova un grup Diesel cu puterea de
120 CP; acesta este primul grup Diesel din ţară, pus în funcţiune la doi ani după darea în
exploatare a primelor grupuri Diesel industriale din lume;
195
– în anul 1904 intră în funcţiune, la capacitate finală, CHE Grebla (Reşiţa) cu puterea
de 4.500 kW, pe râul Bârzava, cea mai mare CHE la data respectivă;
– în anul 1904 se pune în funcţiune primul troleibus din ţară la Sibiu (omnibuz fără şine);
– în anul 1905 se pune în funcţiune primul iluminat public în Brăila;
– în anul 1906 este înfiinţată Societatea Generală de Gaz şi Electricitate în Bucureşti,
prin transformarea Societăţii Campagnie de Gaz Bucharest;
– 02.03.1906 se pun în funcţiune primele tramvaie electrice la Oradea;
– în anul 1907 se pune în funcţiune primul turbogenerator din ţară, de 550 CP, 500V,
turbină Escher–Wyss, la Fabrica de Celuloză şi Hârtie Buşteni;
– în anul 1908 se pun în funcţiune cele mai mari grupuri Diesel din Europa şi, se
apreciază, din lume, la data respectivă, la CDE Filaret;
– în anul 1909 ia fiinţă Muzeul Tehnic „Ing. Dimitrie Leonida”, în Bucureşti;
– în anul 1912 se pune în funcţiune CTE Grozăveşti, în Bucureşti, cu 2 turbogeneratoare
de câte 1.000 kW fiecare; este cea mai mare centrală din ţară la data respectivă;
– în anul 1913 se pune în funcţiune prima cale ferată electrificată din ţară (cu linie de
contact), Arad – Ghioroc – Pâncota – Radna, cu lungimea de 58,4 km;
– în anul 1916 se utilizează cea mai mare tensiune nominală din România la acea dată
prin punerea în funcţiune a LEA de 55 kV Anina – Uzinele Reşiţa, cu lungimea de 24 km;
– în anul 1924 se pune în funcţiune prima LEA şi primele staţii de 60 kV din ţară utilizate
la realizarea interconexiunii sistemului energetic din Valea Prahovei cu cel din Bucureşti;
– în anul 1925 se realizează primul tronson de termoficare industrială din ţară, la
CET cu contrapresiune pentru Fabrica de Celuloză şi Hârtie Buşteni;
– în anul 1929 se pune în funcţiune, la CTE Grozăveşti, primul grup de 16 MW, cel
mai mare din ţară, la data respectivă;
– în anul 1929 se pune în funcţiune, la CDE Filaret, grupul Diesel MD de 5.000 CP,
cel mai mare grup Diesel din Europa – se apreciază ca fiind cel mai mare şi din lume la data
respectivă – instalat într-o centrală electrică;
– în anul 1930 se pune în funcţiune CHE Dobroieşti de 4 x 4 MW, pe râul Ialomiţa,
cea mai mare CHE din ţară, la data respectivă;
– în perioada anilor 1930-1931 se construieşte şi se pune în funcţiune prima reţea
electrică de distribuţie din ţară, pe stâlpi de beton armat: Grozăveşti – Arcuda – Ulmi;
– în perioada anilor 1931-1933 se pune în funcţiune reţeaua de 30 kV; în acest mod,
Bucureştiul devine, din acest punct de vedere, al doilea oraş european dotat, la acea dată, cu o
astfel de reţea, după oraşul Berlin;
– în anul 1939 se pune în funcţiune, la CTE Grozăveşti, primul turn de răcire din
România cu configuraţie arhitecturală de tip hiperboloid;
– în perioada anilor 1939-1940 se montează şi se pune în funcţiune primul cablu
subacvatic din ţară de 15 kV, care traversează lacul Snagov;
– 27.01.1940 se pune în funcţiune la CDE Filaret grupurile MD1 şi MD2, fiecare
dintre acestea cu puterea de 9.000 CP, fiind cele mai mari grupuri Diesel din Europa instalate
într-o centrală electrică, la acea dată.


7. ELEMENTE GENERALE PRINCIPALE REFERITOARE LA
DEZVOLTAREA INDUSTRIALĂ ŞI ŞTIINŢIFICĂ A ORAŞULUI
TIMIŞOARA

Deoarece Timişoara este primul oraş european iluminat electric, Banca Naţională a
României a pus în circulaţie, în scop numismatic, o monedă de argint cu tema Timişoara –
primul oraş european iluminat electric, tirajul iniţial al emisiunii fiind de 500 de exemplare cu
valoarea de 10 lei şi greutatea de 31,103 grame; pe avers se prezintă, în partea stângă,
196
valoarea nominală a acestei monede, un felinar de epocă, pentru iluminatul stradal, anul în
care aceasta a fost emisă – 2009, inscripţia „ROMÂNIA“ şi stema României, iar în partea
dreaptă se prezintă imaginea unor clădiri/monumente: Domul romano-catolic, elemente
constructive şi arhitecturale din: monumentul Sfintei Treimi, statuia Fecioarei Maria, Opera
Română, Catedrala Ortodoxă, Muzeul Banatului, podul Mitropolit Şaguna; pe revers se
prezintă inscripţia în arc de cerc pe patru rânduri: „TIMIŞOARA – PRIMUL ORAŞ
EUROPEAN ILUMINAT ELECTRIC” şi imagini care reprezintă: centrala hidroelectrică de
pe râul Bega, un grup de trei generatoare pentru curent electric şi clădirea primei centrale
electrice din Timişoara; în partea inferioară a reversului monedei este inscripţionat anul
„1884”;
– în luna noiembrie 2010 s-au împlinit 90 de ani de activitate a Universităţii
„Politehnica” din Timişoara; la începutul existenţei sale aceasta a purtat numele de Şcoala
Politehnică şi a fost înfiinţată prin Decret al regelui Ferdinand I, emis la data de 11 noiembrie
1920; primul rector a fost profesorul universitar Traian Lalescu; principalele repere în acest
sens, sunt:
– în anul 1921 se înfiinţează Revista matematică din Timişoara;
– în anul 1924 se acordă diploma de inginer primei promoţii;
– în anul 1927 a avut loc primul Congres al inginerilor absolvenţi ai Şcolii
Politehnice din Timişoara;
– în anul 1929 se înfiinţează prima Societate de Chimie din România;
– în anul 1935 primeşte dreptul să confere titlul de doctor inginer;
– în anul 1939 se conferă titlul de doctor inginer profesorului Ştefan Nădăşan;
– în anul 1970 a fost sărbătorit semicentenarul institutului, ocazie cu care se conferă
acesteia numele celebrului inventator Traian Vuia;
– după anul 1970 se înfiinţează, în cadrul acesteia, institute de subingineri în oraşele
Hunedoara şi Reşiţa;
– din anul 1991 Institutul Politehnic îşi schimbă denumirea în Universitatea
Politehnica Timişoara.



BIBLIOGRAFIE

1. ***C.E.T. Grozăveşti, un secol de energetică 1902-2002, Sucursala Electrocentrale Bucureşti, 2002
2. Ignat, J.; Popovici, G.C., Reţele electrice de joasă tensiune, Editura Matrix Rom, Bucureşti, 2003
3. Stan, P. ş.a., Dezvoltarea Sistemului Energetic al României 1995, monografie, ediţia a IV-a, Editura
N-ERGO, Galaţi, 1995
4. ***Grozăveşti, istorie şi tradiţie energetică, S.C. Termoelectrica S.A., decembrie, 2002
5. ***Monedă de argint dedicată primului oraş european iluminat electric – Timişoara, Univers
Ingineresc, nr. 23(453)/1-15 decembrie 2009
6. Mihăiţă, M., Universitatea Politehnica din Timişoara, la a 90-a aniversare, Univers Ingineresc, nr.
23(477)/1-15 decembrie 2010
197



APLICAŢII ALE FUNCŢIILOR ) (x ch şi ) (x sh

Locotent-colonel lector univ. dr. ing. Garibald POPESCU
Locotent-colonel conf. univ. dr. ing. Emanuel DARIE
Student cap. Ştefan HERBEL
Student cap. Cristian VĂLCĂUAN
Student cap. Vintilă MARIUS
Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza“,
Facultatea de Pompieri


Rezumat
În articol se prezintă o serie de aplicaţii/exerciţii care utilizează funcţiile ) (x ch şi ) (x sh .
Acestea pot să facă obiectul unor subiecte de admitere în învăţământul superior.



Problema nr. 1
Să se rezolve în R, inecuaţia: ( ) 1 !s chx .

Rezolvare:
Avem că ( ) 1 !s chx · 0 = chx şi 1 = chx .
Din 0 = chx · 0 = +
÷x x
e e 1
2
÷ = ·
x
e ¬ u e x .
Din 1 = chx · 1 = +
÷x x
e e ·
x x
e e = +1
2
· 0 1
2
= + ÷
x x
e e . Notăm t e
x
= ¬
0 1
2
= + ÷ t t . Soluţiile ecuaţiei nu sunt reale u e ¬ x .
În concluzie, u e x .


Problema nr. 2

Să se rezolve în R, inecuaţia: ( ) 1 ! s shx .

Rezolvare:
Ecuaţia ( ) 1 ! s shx · 0 = shx şi 1 = shx .
Din 0 = shx ·
x x
e e
÷
= · 1
2
=
x
e 0 = ¬ x .
Din 1 = shx · 1 = ÷
÷x x
e e · 0 1
2
= ÷ ÷
x x
e e . Se notează t e
x
= ¬
¬ 0 1
2
= ÷ ÷ t t , care admite soluţiile
2
5 1
2 , 1
±
= t .
Singura soluţie care se acceptă este
|
|
.
|

\
|
+
=
2
5 1
ln x = |
.
|

\
|
·
5
cos 2 ln
t
.

Problema nr. 3

Să se rezolve în R inecuaţia: 99 , 5 )! 1 ( s ÷ shx .
198
Rezolvare:
Problema presupune trei situaţii/cazuri: 0 1 = ÷ shx , 1 1 = ÷ shx , 2 1 = ÷ shx .
Din 0 1 = ÷ shx · 1 = shx · 1
2
=
÷
÷x x
e e
· 2 = ÷
÷x x
e e ·
x x
e e · = ÷ 2 1
2
·
· 0 1 2
2
= ÷ ÷
x x
e e .
Notăm t e
x
= ¬ 0 1 2
2
= ÷ ÷ t t ; ¬ 2 1
2 , 1
± = t . Se acceptă 2 1+ = t ¬
¬ ( ) 2 1 ln + = x .
Din 1 1 = ÷ shx · 0 = shx · 0 = ÷
÷x x
e e · 1
2
=
x
e ¬ 0 = x .
Din 2 1 = ÷ shx · 1 ÷ = shx · 1
2
÷ =
÷
÷x x
e e
· 1
2
1
2
÷ =
÷
x
x
e
e
·
x x
e e 2 1
2
÷ = ÷ ·
· 0 1 2
2
= ÷ +
x x
e e . Notăm t e
x
= ¬ 0 1 2
2
= ÷ + t t . Soluţiile ecuaţiei sunt 2 1
2 , 1
± ÷ = t
dintre care se acceptă doar 1 2 ÷ =
x
e ¬ ( ) 1 2 ln ÷ = x .
În concluzie, { } 1 2 ; 1 2 ; 0 + ÷ e x .


Problema nr. 4

Să se rezolve în R , ecuaţia: 2 )! 1 ( = ÷ shx .

Rezolvare:
2 )! 1 ( = ÷ shx · 2 1 = ÷ shx · 1 ÷ = shx · 1
2
÷ =
÷
÷x x
e e
· 1
2
1
2
÷ =
÷
x
x
e
e
·
·
x x
e e 2 1
2
÷ = ÷ · 0 1 2
2
= ÷ +
x x
e e . Notăm t e
x
= ¬ 0 1 2
2
= ÷ + t t . Discriminantul
ecuaţiei este 8 ) 1 ( 1 4 2 4
2 2
= ÷ · · ÷ = ÷ = A ac b 2 1
2 , 1
± ÷ = ¬t dintre care se acceptă doar
1 2 ÷ =
x
e ¬ ( ) 1 2 ln ÷ e x .


Problema nr. 5

Să se rezolve integrala: dx
nx sh nx ch
nx sh nx ch
I
}
÷
+
= , pentru care 0 > x , 0 > n .

Rezolvare:
Utilizând definiţiile pentru funcţiile cosinus şi sinus hiperbolic rezultă:
x
e shx chx = + respectiv
x
e shx chx
÷
= ÷ .
Integrala din text devine:
} }
= =
÷
+
= dx e dx
shx chx
shx chx
I
x 2
( ) dx e dx e
x x
'
2 2
2
1
2
2
1
} }
· = · · = c e
x
+ ·
2
2
1
.


Problema nr. 6

Să se rezolve integrala: dx
nx sh nx ch
nx sh nx ch
I n
}
÷
+
= , pentru care 0 > x , 0 > n .
199
Rezolvare:
Utilizând definiţiile pentru funcţiile cosinus şi sinus hiperbolic rezultă:
x
e shx chx = + respectiv
x
e shx chx
÷
= ÷ .
dx
nx sh nx ch
nx sh nx ch
I n
}
÷
+
= = =
}
· ·
dx e
n x 2
=
}
dx e
n
x 2
}
· dx e
n
n
x
)' (
2
2
.
2
2
c e
n
x
n
+ · =


Problema nr. 7

Să se rezolve integrala: dx
x n sh x n ch
x n sh x n ch
I n
}
÷
+
= , pentru care 2 > n , N n e , 0 > x .

Rezolvare:
Utilizând definiţiile pentru funcţiile cosinus şi sinus hiperbolic, definite prin
2
x x
e e
x ch
÷
+
= şi
2
x x
e e
x sh
÷
÷
= ,
rezultă:
x n
e x n sh x n ch = + respectiv
x n
e x n sh x n ch
÷
= ÷ .

În aceste condiţii integrala din text devine:
= =
÷
+
=
} }
· · ·
dx e dx
x n sh x n ch
x n sh x n ch
I
n x n
n
2
=
}
dx e
x 2
= · ·
}
dy y e
y 2
2
= = ·
}
dy y e
y ' 2
) (
}
= ÷ · dy e e y
y y 2 2
}
= · ÷ · dy e e y
y y ' 2 2
) (
2
1

= = + · ÷ · c e e y
y y 2 2
2
1
.
2
1 2
2
1 2
2 2
c e
x
c e
y
x y
+ ·
÷ ·
= + ·
÷ ·

Pentru rezolvarea integralei din text au fost utilizate următoarele calcule:
x y x y x y = · = · =
2
2
1
cu dy y dx · · = 2
şi
y y f = ) ( ; 1 ) (
'
= y f ;
' 2 '
) ( ) (
y
e y g = ;
y
e y g
2
) ( = .


Problema nr. 8

Să se calculeze aria domeniului din plan cuprins între graficele funcţiilor chx x f = ) ( şi
shx x g = ) ( , pentru ] 1 , 0 [ e x

Rezolvare:
Aria domeniului din plan =
}
= ÷
1
0
)) ( ) ( ( dx x g x f
}
= ÷
1
0
) ( dx shx chx
dx
e e e e
x x x x
} |
|
.
|

\
| ÷
÷
+
=
÷ ÷ 1
0
2 2
}
= =
÷
1
0
dx e
x
dx e
x '
1
0
) (
÷
}
÷ ÷ =
1
0
x
e
÷
÷ = = ÷ ÷
÷
) (
0 1
e e
e
e 1 ÷
.
200
Problema nr. 9

Să se rezolve în R, ecuaţia : + )! (
n
x n sh (
n
x n ch )! 2 = , 0 > x , n este par.

Rezolvare:
Cazul 1:
¹
´
¦
=
=
0
0
n
n
x n ch
x n sh
·
¦
¹
¦
´
¦
= +
= ÷
0 1
0 1
n
n
x
n
x n
e
e
¬ 0 = x .

Cazul 2:
¹
´
¦
=
=
1
1
n
n
x n ch
x n sh
¬ 0 = x şi
n
n
x
(
¸
(

¸

+ · =
2
) 2 1 ( 2 ln .
Pentru calcule s-a utilizat faptul că · =1
n
x n sh 0 1 2
2
= ÷ ÷
n n
x x
e e .
Se acceptă numai ) 2 1 ( 2 + · =
n
x
n
e ¬
n
n
x
(
¸
(

¸

+ · =
2
) 2 1 ( 2 ln .
Cazul 3:
¹
´
¦
=
=
1
0
n
n
x n ch
x n sh
¬ 0 = x şi
n
n
x
(
¸
(

¸

+ · =
2
) 2 1 ( 2 ln .
Cazul 4:
¹
´
¦
=
=
0
1
n
n
x ch
x sh
¬ 0 = x .

În concluzie,
¦
)
¦
`
¹
¦
¹
¦
´
¦
(
¸
(

¸

+ · e
n
n
x
2
) 2 1 ( 2 ln ; 0 .


Problema nr. 10

Să se rezolve integrala
}
= dx thx I .

Soluţie:
Metoda 1
} } } } } }
+
÷
+
=
+
÷
=
+
÷
= = =
÷
÷
dx
e
dx
dx
e
e
dx
e
e
dx
e e
e e
dx
chx
shx
dx thx I
x x
x
x
x
x x
x x
1 1 1
1
2 2
2
2
2
.
| |
1
2
1
2 2
2
2
1
1 ln ) 1 ln(
2
1
) 1 ln(
2
1
1
c e c e dx e d dx
e
e
I
x x x
x
x
+ + = + + · = + =
+
=
· · ·
} }
.
} }
=
+
=
+
=
) 1 ( 1
2 2
2
t t
dt
e
dx
I
x
dt
t
t
t
}
|
.
|

\
|
+
÷
1
1
2
=
+
+
÷ =
+
·
÷ =
} } }
1
) 1 (
2
1
ln
1
2
2
2
t
t d
t
t
dt t
t
dt

( ) | |
2
2 2
2 2
1
ln
1
ln ) 1 ln(
2
1
ln 1 ln
2
1
ln c
e
e
t
t
t t t d t
x
x
+
+
=
+
= + ÷ = + ÷ =
·
}
.

În concluzie,
= I ÷ +
·
1 ln
2 x
e c
e
e
x
x
+
+
·
1
ln
2
= c e e c
e
e
x x
x
x
+ + = +
+
÷
·
) ln(
1
ln
2
.
201
Pentru rezolvare s-au utilizat:
t
dt
dx tdx dx e dt e t
x x
= ¬ = = ¬ = ; =
+ ) 1 (
1
2
t t 1
1
2
+
÷ =
t
t
t
.
Metoda 2
| | c e e e e d dx
e e
e e
dx
chx
shx
dx thx I
x x x x
x x
x x
+ + = + =
+
÷
= = =
÷ ÷
÷
÷
} } } }
) ln( ) ln( .


Problema nr. 11

Să se rezolve integrala
}
= dx cthx I .

Soluţie:

Metoda 1
} } } } } }
÷
+
÷
=
÷
+
=
÷
+
= = =
÷
÷
dx
e
dx
dx
e
e
dx
e
e
dx
e e
e e
dx
shx
chx
dx cthx I
x x
x
x
x
x x
x x
1 1 1
1
2 2
2
2
2
.
| | . 1 ln ) 1 ln(
2
1
) 1 ln(
2
1
1
1
2
1
2 2
2
2
1
c e c e dx e d dx
e
e
I
x x x
x
x
+ ÷ = + ÷ · = ÷ =
÷
=
· · ·
} }

} }
=
÷
=
÷
=
) 1 ( 1
2 2
2
t t
dt
e
dx
I
x
dt
t t
t
}
|
.
|

\
|
÷
÷
1
1
2
÷
÷
÷
= ÷
÷
=
} } }
dt
t
t
t
dt
dt
t
t
1
) 1 (
2
1
1
2
' 2
2 }
t
dt
=
= = · ÷ ÷
2 2
ln
2
1
) 1 ln(
2
1
t t .
1
ln
1
ln
1
ln
2
1
2
2
2
2
2
2
2
c
e
e
t
t
t
t
x
x
+
÷
=
÷
=
÷
·
·
·

În concluzie,
. ) ln(
1
ln
1
ln 1 ln
2
2
2
2
c e e c
e
e
c
e
e
e I
x x
x
x
x
x
x
+ ÷ = +
÷
= +
÷
+ ÷ =
÷
·
·
·
·


Pentru rezolvare s-au utilizat:
t
dt
dx tdx dx e dt e t
x x
= ¬ = = ¬ = ;
) 1 (
1
2
÷ t t t t
t 1
1
2
÷
÷
= .
Metoda 2
=
÷
+
= = =
} } } ÷
÷
dx
e e
e e
dx
shx
chx
dx cthx I
x x
x x
| | = ÷
÷
}
) ln(
x x
e e d . ) ln( c e e
x x
+ ÷
÷



Problema nr. 12

Să se rezolve în R ecuaţia 1 = x sh , 0 > x .

Rezolvare:
Din 1 = x sh · 1
2
=
÷
÷ x x
e e
· 0 2 = ÷ ÷
÷ x x
e e · 0 1 2
2
= ÷ ÷
x x
e e .
Se notează
x
e t = ¬ 0 1 2
2
= ÷ ÷ t t 2 1
2
8 2
2
2 , 1
± =
±
=
A ± ÷
= ¬
a
b
t .
202
Se acceptă doar 2 1+ = =
x
e t ·
2 1+
= e x ¬
) 2 1 ( 2 +
= e x .
În mod analog, se rezolvă 1
2
= x sh , 1
3
= x sh , 1
4
= x sh , ... cu generalizarea
1 =
n
x sh sau m x sh
n
= , 2 > n , . 0 > m
În mod analog, se rezolvă 1
2
= x ch , 1
3
= x ch , 1
4
= x ch , ... cu generalizarea
1 =
n
x ch sau m x ch
n
= , 2 > n , 0 > m .
În mod analog, se rezolvă 1
2
= x th , 1
3
= x th , 1
4
= x th , ... cu generalizarea
1 =
n
x th sau m x th
n
= , 2 > n , . 0 > m
În mod analog, se rezolvă 1
2
= x cth , 1
3
= x cth , 1
4
= x cth , ... cu generalizarea 1 =
n
x cth
sau m x cth
n
= , 2 > n , . 0 > m
În mod analog se rezolvă 1 ) ( = x shf , 1 ) ( = x chf , 1 ) ( = x thf , 1 ) ( = x cthf .
În mod analog se rezolvă m x shf = ) ( , m x chf = ) ( , m x thf = ) ( , m x cthf = ) ( , 0 > m


Problema nr. 13

Să se rezolve în R ecuaţia 1 = shx .

Rezolvare:
Din 1 = shx · 1
2
=
÷
÷x x
e e
· 0 2 = ÷ ÷
÷x x
e e · 0 1 2
2
= ÷ ÷
x x
e e . Se notează
x
e t = ¬ 0 1 2
2
= ÷ ÷ t t 2 1
2
8 2
2
2 , 1
± =
±
=
A ± ÷
= ¬
a
b
t .
Se acceptă doar 2 1+ = =
x
e t ¬
2 1+
= e x .
În mod analog, se rezolvă ecuaţiile: 1 = shx , 2 = shx , 3 = shx , ... cu generalizarea m shx = ,
. 0 > m
În mod analog, se rezolvă ecuaţiile: 1 = shx , 2 2 = x sh , 3 3 = x sh , ... cu generalizarea
n shnx = , 0 > n .
În mod analog, se rezolvă ecuaţiile: 1 = shx , 2 2 = x sh , 3 3 = x sh , ... cu generalizarea
m shnx = , 0 > n , 0 > m .


Problema nr. 14

Să se rezolve în R ecuaţia: 0 = + chx shx .

Soluţie:
Din 0 = + chx shx · 0
2 2
=
+
+
÷
÷ ÷ x x x x
e e e e
· 0 =
x
e u e ¬ x .
În mod analog, se rezolvă ecuaţiile: 0 = + chnx shnx sau 0 = + chmx shnx , 0 > n , 0 > m .


Problema nr. 15

Să se rezolve în R ecuaţia: 0 = ÷ chx shx .
203
Soluţie:
Din 0 = ÷ chx shx · 0
2 2
=
+
÷
÷
÷ ÷ x x x x
e e e e
· 0 = ÷
÷
x
e u e ¬ x .
În mod analog, se rezolvă ecuaţiile: 0 = ÷ chnx shnx sau 0 = ÷ chmx shnx , 0 > n , 0 > m .

Problema nr. 16

Să se rezolve în R ecuaţia: 1 = + chx shx .

Rezolvare:
Din 1 = + chx shx · 1
2 2
=
+
÷
÷
÷ ÷ x x x x
e e e e
· 2 =
x
e ¬ 2 ln = x .
În mod analog, se rezolvă ecuaţiile: 1 = + chnx shnx şi m chnx shnx = + , 0 > n , 0 > m .



Problema nr. 17

Să se rezolve în R ecuaţia: 1 = ÷ chx shx .
Din 1 = ÷ chx shx · 1
2 2
=
+
÷
÷
÷ ÷ x x x x
e e e e
· 2 = ÷
÷x
e ·
2
1
÷ =
x
e u e ¬ x .
În mod analog, se rezolvă ecuaţiile: 1 = ÷ chnx shnx şi m chnx shnx = ÷ , 0 > n , 0 > m .


Problema nr. 18

Să se determine domeniul maxim de definiţie al funcţiei:
chx shx
m
x f
÷
= ) ( , { } 0 \ R me .
Rezolvare:
Condiţia care se impune este:
0 = ÷ chx shx · 0
2 2
=
+
÷
÷
÷ ÷ x x x x
e e e e
· 1 =
x
e ¬ { } 0 \ R x e .
În mod identic, se rezolvă pentru funcţiile:
chnx shnx
m
x f
÷
= ) ( , { } 0 \ R me , 0 > n .
În mod identic, se rezolvă pentru funcţiile:
chnx shnx
a
x f
÷
= ) ( , { } 0 \ R me , 0 > n .
. R a e


Problema nr. 19

Să se determine domeniul maxim de definiţie al funcţiei:
chx shx
m
x f
+
= ) ( , { } 0 \ R me .

Rezolvare:
Condiţia care se impune este: 0 = + chx shx · 0
2 2
=
+
+
÷
÷ ÷ x x x x
e e e e
· 0 =
x
e ¬
¬ u e x .
204
Se rezolvă în mod identic pentru funcţiile:
chnx shnx
m
x f
+
= ) ( , { } 0 \ R me , 0 > n .
Se rezolvă în mod identic pentru funcţiile:
chnx shnx
a
x f
+
= ) ( , { } 0 \ R me , 0 > n .
. R a e


Problema nr. 20

Se dă funcţia shx chx x f + = ) ( . Să se calculeze derivata de ordinul (n) a funcţiei f.

Soluţie:
Deoarece shx chx x f + = ) ( =
x
e ¬
x n
e f =
) (
.


Problema nr. 21

Se dă funcţia shx chx x f ÷ = ) ( . Să se calculeze derivata de ordinul (n) a funcţiei f.

Soluţie:
Deoarece shx chx x f ÷ = ) ( =
x
e
÷
, derivata de ordinul (n) este:
=
) (n
f
x
e
÷
, dacă = n par, 1 > n
x n
e f
÷
÷ =
) (
, dacă = n impar, 1 > n


Problema nr. 22

Se dă funcţia chx shx x f ÷ = ) ( . Să se calculeze derivata de ordinul (n) a funcţiei f.

Soluţie:
Deoarece shx chx x f ÷ = ) ( ÷ =
x
e
÷
, derivata de ordinul n este:
=
) (n
f
x
e
÷
÷ , dacă = n par, 1 > n
x n
e f
÷
=
) (
, dacă = n impar, 1 > n


Problema nr. 23

Fie chx x f = ) ( , ) , 0 ( : · ÷ R f . Să se calculeze ). (
1
x f
÷


Soluţie:
Din y
e e
chx x f
x x
=
+
= =
÷
2
) ( · y
e
e
x
x
=
·
+
2
1
2
· 0 1 2
2
= + · ÷
x x
e y e . Notăm
x
e t =
¬ 0 1 2
2
= + ÷ yt t cu rădăcinile 1
2
1 2 2
2
2
2 , 1
÷ ± =
÷ · ±
= y y
y y
t . Cum 1
2
÷ ± = y y e
x

¬ ) 1 ln( ) (
2 1
÷ + = =
÷
y y x f x , care defineşte funcţia inversă.
205
Observaţie
Funcţia ) (
1
x f
÷
nu comportă în mod necesar şi/sau suficient, impunerea unei condiţii anume,
deoarece 0 1
2
> ÷ y · 0
2
1
2
2
>
|
|
.
|

\
|
·
÷
x
x
e
e
, ( ) R x e ¬ .


Problema nr. 24

Fie shx x f = ) ( , ) , 0 ( : · ÷ R f . Să se calculeze ). (
1
x f
÷


Soluţie:
Din y
e e
shx x f
x x
=
÷
= =
÷
2
) ( · y
e
e
x
x
=
·
÷
2
1
2
· 0 1 2
2
= ÷ · ÷
x x
e y e . Notăm
x
e t =
¬ 0 1 2
2
= ÷ ÷ yt t cu rădăcinile 1
2
1 2 2
2
2
2 , 1
+ ± =
+ · ±
= y y
y y
t . Cum 1
2
+ ± = y y e
x

¬ ) 1 ln( ) (
2 1
+ + = =
÷
y y x f x , care reprezintă funcţia inversă.


Problema nr. 25

Fie thx x f = ) ( , ) , 0 ( : · ÷ R f . Să se calculeze ). (
1
x f
÷


Soluţie:
Din
thx x f = ) ( =
x x
x x
e e
e e
chx
shx
÷
÷
+
÷
= = y
e
e
x
x
=
+
÷
1
1
2
2
y
y
e
x
÷
+
= ·
1
1
2
¬
y
y
x f x
÷
+
= =
÷
1
1
ln ) (
1
, care
defineşte funcţia inversă.

Observaţie
Funcţia ) (
1
x f
÷
nu comportă în mod necesar şi/sau suficient impunerea unei condiţii anume,
deoarece 0
1
1
>
÷
+
y
y
· 0
2
>
x
e , ( ) R x e ¬ .


Problema nr. 26

Fie cthx x f = ) ( , ) , 0 ( : · ÷ R f . Să se calculeze ). (
1
x f
÷


Soluţie:
Din
cthx x f = ) ( =
x x
x x
e e
e e
shx
chx
÷
÷
÷
+
= = y
e
e
x
x
=
÷
+
1
1
2
2
1
1
2
÷
+
= ·
y
y
e
x
¬
1
1
ln ) (
1
÷
+
= =
÷
y
y
x f x , care
defineşte funcţia inversă.
206
Funcţia ) (
1
x f
÷
nu comportă în mod necesar şi/sau suficient, impunerea unei condiţii anume,
deoarece 0
1
1
>
÷
+
y
y
· 0
2
>
x
e , ( ) R x e ¬ .


Problema nr. 27

Să se rezolve inecuaţia 0 5 > x cth , ( ) R x e ¬ .

Soluţie:
Deoarece
1
1
5
5
5
5
5
5 5
5 5
÷
+
=
÷
+
= =
÷
÷
x
x
x x
x x
e
e
e e
e e
x sh
x ch
x cth 0 > · ) , 0 ( +· e x .
În mod analog, se rezolvă inecuaţiile: n chnx > , m chnx > , n, 0 > m .


Problema nr. 28

Să se rezolve inecuaţia 1 3 s x th , ( ) R x e ¬ .

Soluţie:

Deoarece
1
1
3
3
3
3
3
3 3
3 3
+
÷
=
+
÷
= =
÷
÷
x
x
x x
x x
e
e
e e
e e
x ch
x sh
x th 1 s · 0
1
2
3
s
+
÷
x
e
· R x e .
În mod analog, se rezolvă inecuaţiile: n thnx s , m thnx s , n, 0 > m .


Problema nr. 29

Să se rezolve inecuaţia 1 ! ) ( > nx cth , ( ) R x e ¬ , . N n e

Soluţie:
Deoarece
( )
= =
! ) (
!
! ) (
nx sh
nx ch
nx th =
÷
+
! ) ( ! ) (
!
) ( ! ) (
nx nx
nx nx
e e
e e
0
1
2
! ) ( 2
>
÷
· nx
e
u e ¬ x .



BIBLIOGRAFIE

1. Constantin, U.; Ionel, Ţ.; Ion, N.; Viorel, C.; Marin, G.; Livia, B., Matematică, manual pentru
clasa a X-a, M 1, Editura Fair Parteners, 2004
2. Constantin, U.; Ionel, Ţ.; Ion, N.; Viorel, C.; Marin, G.; Livia, B., Matematică, manual pentru
clasa a XI-a, M 1, Editura Fair Parteners, 2006
3. Craiu, M.; Oprişan, Gh.; Stănăşilă, O.; Udrişte, C. ş.a., Teste de matematică, Enunţuri şi soluţii,
Editura Politehnica Press, Bucureşti, 2010
207


REZOLVAREA UNOR PROBLEME DE ALGEBRĂ ŞI
ANALIZĂ MATEMATICĂ DATE LA ADMITEREA ÎN
FACULTATEA DE POMPIERI – ACADEMIA DE POLIŢIE
„ALEXANDRU IOAN CUZA” în perioada 2005/2009

Locotenent-colonel lector univ. dr. ing. Popescu GARIBALD
Locotenent-colonel conf. univ. dr. ing. Emanuel DARIE
Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de Pompieri


Rezumat
În material se prezintă unele probleme de algebră şi analiză matematică date la admiterea în
Facultatea de Pompieri, în perioada 2005/2009;
Acestea se adresează, în egală măsură, elevilor care susţin bacalaureatul, viitorilor candidaţi
la Facultatea de Pompieri, dar şi viitorilor candidaţi care urmează să susţină examene la
disciplinele puse în discuţie.



Subiectul 1

Dacă
}
+ +
=
1
0
2
) 1 )( 1 ( x x
dx
I , atunci:
a) = I
4
2 ln
4
1 t
+ · ; b) = I 16 ln ; c) = I
8
t
;
d) = I
2
2 ln
4
1 t
+ · ; e) = I
8
2 ln
4
1 t
+ · ; f) = I
8
2 ln
2
1 t
+ · .

Soluţie:
Din
1 1 ) 1 )( 1 (
1
2 2
+
+
+
+
=
+ + x
C Bx
x
A
x x
· ) 1 )( ( ) 1 ( 1
2
+ + + + = x C Bx x A ·

¦
¹
¦
´
¦
= +
= +
= +
·
0
0
1
C B
B A
C A
.

Din
¹
´
¦
= +
= +
0
0
C B
B A
·
¹
´
¦
= ÷ ÷
= +
0
0
C B
B A
¬ 0 = ÷ C A .

Din
¹
´
¦
= ÷
= +
0
1
C A
C A
¬
2
1
= = C A .
Din
¦
¹
¦
´
¦
=
= +
2
1
0
A
B A
¬
2
1
÷ = B .
208
Rezultă că:
) 1 ( 2
1
1
1
2
1
) 1 )( 1 (
1
2 2
+ ·
÷
+
+
· =
+ + x
x
x x x
.

Atunci,
}
+ +
=
1
0
2
) 1 )( 1 ( x x
dx
I
} }
+
÷
+
+
=
1
0
2
1
0
1
) 1 (
2
1
1 2
1
x
dx x
x
dx
=
} } }
+
÷
+
+
+
1
0
2
1
0
2
1
0
1 2
1
1 2
1
1 2
1
x
x
x
dx
x
dx
=
= · ÷ · + · =
2
2 ln
2
1
4 2
1
2 ln
2
1 t
8
2 ln
4
1 t
+ · ¬ răspunsul corect este e).

Pentru calcule s-au utilizat:
=
1
I 2 ln 1 ln
1
1
0
1
0
= + =
+
}
x
x
dx
; =
2
I
4 1
1
0
1
0
2
t
= =
+
}
x arctg
x
dx
;
=
3
I dx
x
x
}
+
1
0
2
1
= dx
x
x
}
+
1
0
2
1
2
2
1
dx
x
x
}
+
+
=
1
0
2
2
1
)' 1 (
2
1
| | = + =
}
dx x
'
1
0
2
) 1 ln(
2
1
1
0
2
) 1 ln(
2
1
+ x =
2
2 ln
.


Subiectul 2

Suma elementelor matricei X din
|
|
.
|

\
|
=
|
|
.
|

\
|
÷
÷
·
0 1
0 1
1 1
1 2
X este:
a) 2; b) 1; c) 3; d) 0; e) 4; f) 5.

Soluţie:
Ecuaţia este de tipul B A X = · , în care
|
|
.
|

\
|
÷
÷
=
1 1
1 2
A şi
|
|
.
|

\
|
=
0 1
0 1
B .
Pentru B A X = · înmulţim cu
1 ÷
A la dreapta ¬
1 1 ÷ ÷
· = · · A B A A X ·
·
1 ÷
· = A B X .
Calculăm
1 ÷
A . Atunci, 0 1
1 1
1 2
. det = =
÷
÷
= A .
Matricea transpusă admite forma
|
|
.
|

\
|
÷
÷
=
1 1
1 2
T
A .
Matricea adjunctă admite forma
|
|
.
|

\
|
=
|
|
.
|

\
|
=
2 1
1 1
22 21
12 11 *
a a
a a
A , în care
( ) 1 1 1
1 1
11
= · ÷ =
+
a ; ( ) 1 ) 1 ( 1
2 1
12
= ÷ · ÷ =
+
a ; ( ) 1 ) 1 ( 1
1 2
21
= ÷ · ÷ =
+
a ; ( ) 2 2 1
2 2
22
= · ÷ =
+
a .
În aceste condiţii,
|
|
.
|

\
|
=
|
|
.
|

\
|
= =
÷
2 1
1 1
1
2 1
1 1
. det
*
1
A
A
A .
Atunci,
1 ÷
· = A B X
|
|
.
|

\
|
·
|
|
.
|

\
|
=
2 1
1 1
0 1
0 1
|
|
.
|

\
|
=
1 1
1 1
.
Atunci suma elementelor matricii X este
¿
= 4 X ¬ răspunsul corect este e).
209
Subiectul 3

Soluţia reală a ecuaţiei 1 1 = ÷ ÷ + x x x este:
a) 1; b)
5
1
; c) 2; d)
25
16
; e)
4
3
; f) 0.

Soluţie:

Metoda 1

Se impun condiţiile necesare şi suficiente pentru domeniul de definiţie al radicalilor:

¦
¹
¦
´
¦
> ÷ ÷
> ÷
>
0 1 1
0 1
0
x
x
x
·
| |
¹
´
¦
> ÷ ÷
e
0 1 1
1 , 0
x
x
·
| |
¹
´
¦
s ÷
e
1 1
1 , 0
x
x
· | | 1 , 0 e x .

Se consideră funcţia = ) (x f 1 1 ÷ ÷ ÷ + x x x

Prin încercări se calculează 0 ) 1 ( = f ; 0 ) 5 1 ( = f ; 0 ) 25 16 ( = f ; 0 ) 4 3 ( = f ; 0 ) 0 ( = f ¬d).

Metoda 2

Se impun condiţiile necesare şi suficiente pentru domeniul de definiţie al radicalilor:

¦
¹
¦
´
¦
> ÷ ÷
> ÷
>
0 1 1
0 1
0
x
x
x
·
| |
¹
´
¦
> ÷ ÷
e
0 1 1
1 , 0
x
x
·
| |
¹
´
¦
s ÷
e
1 1
1 , 0
x
x
· | | 1 , 0 e x .

Se rezolvă ecuaţia din text, astfel:

1 1 = ÷ ÷ + x x x ·
2 2
) 1 ( ) 1 ( x x x ÷ = ÷ ÷ · x x x x + ÷ = ÷ ÷ 2 1 1 ·
· x x x x + ÷ = ÷ ÷ 2 1 1 ·
2 2
) 1 1 ( ) 2 ( x x ÷ + = · x x x ÷ + ÷ + = 1 1 2 1 4 ·
· x x x ÷ + ÷ + = 1 1 2 1 4 ·
2 2
) 1 2 ( ) 2 5 ( x x ÷ = ÷ · x x x ÷ = + ÷ 1 4 4 20 25
2
·
· x x x 4 4 4 20 25
2
÷ = + ÷ · 0 16 25
2
= ÷ x x · 0 ) 16 25 ( = ÷ x x ¬ 0
1
= x care nu se verifică
în ecuaţie şi
25
16
2
= x , care se verifică în ecuaţie; răspunsul corect este d).


Subiectul 4

Să se determine R me , 0 = m astfel încât
m
dx e
x mx
1
2
1
ln
2
=
}
+
.
a) 2; b) 4; c) -ln2; d) ln2; e) 3; f) 1.
210
Soluţie:
Se face substituţia
x
e y
ln
= · y x = .
Atunci = I =
}
+
dx e
x mx
2
1
ln
2
dy y e
my
·
}
2
1
2
=
( ) ( ) dy e dy my e
m
my my '
2
1
'
2
2
1
23 2
2
1
} }
= · = ( )
m
e e
m
m m
1
2
1
2
= ÷ · = · 0 2
2
= ÷ ÷
m m
e e .

Notăm t e
m
= ¬ 0 2
2
= ÷ ÷ t t . Se acceptă doar 2 = =
m
e t ¬ 2 ln = m .
În concluzie răspunsul corect este d).


Subiectul 5

Valoarea determinantului
ca bc ab
c b a
a
c
c
b
b
a
, pentru care { } 0 \ , , R c b a e este;
a) ) )( )( ( a c c b b a ÷ ÷ ÷ ; b) ) ( c b a abc + + ; c) abc ;
d) ) )( )( ( a c c b b a + + + ; e) 0; f) ) ( ca bc ab abc + + .

Soluţie:
Utilizăm regula lui Sarrus pentru descompunerea determinantului:
=
ca bc ab
c b a
a
c
c
b
b
a
÷ · · · ÷ · · · ÷ · · · + · · · + · · · c c b
b
c
a
c
b b a c
c
b
b a
a
c
c b a a c b
b
a

b
a

c
b

a
c


a b c

= · · · ÷ a c
c
b
a = · ÷ · ÷ · ÷ · + · + ·
2 2 2 2 2 2
c b a c c b b a c b a c ) )( )( ( a c c b b a ÷ ÷ ÷ .
Răspunsul corect este a).


Subiectul 6

Să se determine R me astfel încât sistemul
¦
¹
¦
´
¦
= + +
= + +
= + +
0
0
0
mz y x
z y mx
y my x
să admită soluţii nenule
(nebanale).
a) { } 1 e m ; b) u e m ; c) { } 1 ; 2 ÷ e m d) { } 2 ; 1 e m ; e) { } 1 ; 1 ÷ e m ; f) R me .
211
Soluţie:
Pentru ca sistemul să admită soluţii nenule (nebanale) este necesar şi suficient ca determinantul
sistemului să îndeplinească condiţia:

0 = A · 0
1 1
1 1
1 1
=
m
m
m
· 0 2 3
3
= + ÷ m m · 0 ) 2 )( 1 (
2
= ÷ + ÷ m m m ·
· 0 ) 2 ( ) 1 (
2
= + ÷ m m 1
2 , 1
= ¬m şi 2
3
÷ = m .
În concluzie, răspunsul corect este c).


Subiectul 7

Fie ( ) R f ÷ +· ÷ , 1 : , ) 1 ln( ) ( x e x f
x
+ ÷ = . Atunci:
a) f este descrescătoare pe ) , 1 ( · ÷ ; b) f este crescătoare pe ( ) · , 0 ;
c) f este crescătoare pe ) , 1 ( · ÷ ; d) f nu este crescătoare pe nici un interval;
e) f admite un maxim local; f) f admite două puncte de extrem local.

Soluţie:
| | 0
1
1
) 1 ln( ) (
'
'
=
+
÷ = + ÷ =
x
e x e x f
x x
· 1 ) 1 ( = + x e
x
0 = ¬ x .
Pentru 0 = x ¬ 1 ) 0 ( = f care este punct de minim; pe intervalul ) 0 , 1 (÷ , funcţia f este
descrescătoare iar pe intervalul ( ) · , 0 funcţia f este crescătoare.
Răspunsul corect este b).



BIBLIOGRAFIE

1. Constantin, U.; Ionel, Ţ.; Ion, N.; Viorel, C.; Marin, G.; Livia, B., Matematică, manual pentru
clasa a X-a, M 1, Editura Fair Parteners, 2004
2. Constantin, U.; Ionel, Ţ.; Ion, N.; Viorel, C.; Marin, G.; Livia, B., Matematică, manual pentru
clasa a XI-a, M 1, Editura Fair Parteners, 2006
3. *** Grilă de subiecte – algebră şi analiză matematică date la admiterea în Facultatea de Pompieri,
www.academia de poliţie. ro
4. Craiu, M.; Oprişan, Gh.; Stănăşilă, O.; Udrişte, C., ş.a., Teste de matematică, Enunţuri şi soluţii,
Editura Politehnica Press, Bucureşti, 2010
212



DOMENII DE DEFINIŢIE ALE UNOR FUNCŢII.
SUBIECTE PROPUSE PENTRU ADMITEREA
ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL SUPERIOR

Locotenent-colonel lector univ. dr. ing. Garibald POPESCU
Locotenent-colonel conf. univ. dr. ing. Emanuel DARIE
Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”
Facultatea de Pompieri


Rezumat
În material se prezintă o serie de probleme de algebră şi analiză matematică.
Acestea se adresează elevilor care susţin bacalaureatul, candidaţilor la facultăţile şi
universităţile în care algebra şi analiza matematică sunt discipline de examen.



Subiectul 1

Fie
1 1 x
x
) x ( f
÷ +
= . Domeniul maxim de definiţie D al funcţiei f(x) este:
a) ( ) · + = , 0 D ; b) { } 2 , 0 ÷ = D ; c) | ) · + ÷ = , 2 D ;
d) { } 2 , 0 ÷ = x ; e) | ) · + = , 1 D ; f) R D = .


Soluţie:
Condiţiile care se impun sunt:
| ) · = ÷ + · + e · > 0 1 1 , 0 0 x şi x x { } 0 , 2 x 1 1 x 1 1 x ÷ = · ± = + · = + .
În concluzie ( ) ) a , 0 D ¬ · + e .


Subiectul 2

Fie R D : f ÷ , dată prin R m ,
2 x 2 x
m x 2
) x ( f
2
e
+ +
+
= . Domeniul maxim de definiţie D al
funcţiei f(x) este:

a) { } 1 , 1 , 0 \ R x ÷ e ; b) = D N; c) u e x ;
d) { } 1 , 0 \ R x e ; e) { } 1 , 0 x = ; f) = D Z.

Soluţie:
Condiţia ce se impune este: 0 2 x 2 x
2
= + + . Se rezolvă ecuaţia
¬ < ÷ = ÷ = · · ÷ = ÷ = A = + + 0 4 8 4 2 1 4 2 4 , 0 2 2
2 2 2
ac b x x ecuaţia nu are rădăcini reale deci
) 0 2 2
2
c R în x x ¬ = + + .
213
Subiectul 3

Fie R D : f ÷ , dată prin ( ) 2 x 2 x x sgn ) x ( f
2 3
÷ + ÷ = . Domeniul maxim de definiţie al funcţiei
f(x) este:
a) | | 1 , 1 x ÷ e ; b) { } 1 \ R x e ; c) | ) · + e , 1 x ;
d) { } 0 \ R x e ; e) e x R ; f) ( ) 1 , x · ÷ e .

Soluţie:
( ) =
¦
¹
¦
´
¦
< ÷ + ÷
= ÷ + ÷
> ÷ + ÷ ÷
= ÷ + ÷
0 2 2 , 1
0 2 2 , 0
0 2 2 , 1
2 2 sgn
2 3
2 3
2 3
2 3
x x x dacă
x x x dacă
x x x dacă
x x x
( )
( )
)
1 , , 1
1 , 0
, 1 , 1
e R D
x dacă
x dacă
x dacă
¬ = ¬
¦
¹
¦
´
¦
· ÷ e
=
· + e ÷
= .

Se observă că ( ) ( ) ( )( ) 1 x 2 x 1 x 2 1 x x 2 x 2 x x
2 2 2 3
÷ + = ÷ · + ÷ · = ÷ + ÷ căruia îi stabilim
semnul:

x · ÷ 1 · +
2 x 2 x x
2 3
÷ + ÷
– – – – – – – – – – 0 + + + + + + + + + +


Subiectul 4

Fie R D : f ÷ , dată prin ( ) x 2 , 1 x max ) x ( f
2
+ = . Domeniul maxim de definiţie D al funcţiei
f(x) este:
a) u = D ; b) N D = ; c) { } 1 \ R D = ;
d) R D = ;
e) Q D = ; f) C D = .

Soluţie:
( ) ¬
¹
´
¦
u e
e +
=
¦
¹
¦
´
¦
+ >
> + +
= +
x dacă x
R x dacă x
x x dacă x
x x dacă x
x x
, 2
, 1
1 2 , 2
2 1 , 1
2 , 1 max
2
2
2 2
2
) d R x ¬ e .


Subiectul 5

Fie R D : f ÷ , dată prin ( ) 0 m , 3 m x m 1 mx ) x ( f
303
2
= ÷ + · ÷ + = . Domeniul maxim de
definiţie D al funcţiei f(x) este:

a)
*
R D = ; b) { } 1 \ R D
*
+
= ; c) 1 m dacă R D = =
+
;
d) ( ) 1 , \ R D · ÷ = ; e) N \ R D = ; f) R D = .

Rezolvare:
Deoarece indicele radicalului este număr impar, rezultă că R D = pentru ) f 0 m ¬ = .
214
Subiectul 6

Fie R D : f ÷ , dată prin 1 x 3 x ) x ( f ÷ ÷ = . Valorile lui x pentru care funcţia f(x) este
definită sunt:
a) ( | 1 , x · ÷ e ;
b)
|
|
.
|

¸

· +
+
e ,
2
5 3 9
x ;
c) | ) · + e , 1 x ;
d) ( | 1 , \ R x · ÷ e ; e)
|
|
.
|

¸

+ ÷
e
2
5 3 9
,
2
5 3 9
x ; f) ( ) · + e , 1 \ R x .

Soluţie:
Condiţiile ce se impun sunt: | ) · + e · > ÷ , 1 x 0 1 x şi
( ) 0 9 x 9 x 1 x 9 x 1 x 3 x 0 1 x 3 x
2 2
> + ÷ · ÷ · > · ÷ > · > + ÷ .
Rezolvăm ecuaţia: 0 9 x 9 x
2
= + ÷
( )
2
5 3 9
a 2
b
x ; 45 36 81 9 1 4 9 ac 4 b
2 , 1
2 2
±
=
A ± ÷
= = ÷ = · · ÷ ÷ = ÷ = A .
Pentru a stabili semnele, se redactează tabelul de variaţie:

x
· ÷
2
5 3 9 ÷

2
5 3 9+
· +
9 x 9 x
2
+ ÷
+ + + + + + + + 0 – – – – – – – – 0 + + + + + +
Din
|
|
.
|

¸

· +
+
(
¸
(

\
|
÷
· ÷ e · > ÷ ÷ ,
2
5 3 9
2
5 3 9
, x 0 1 x 3 x  .
Soluţia este:
| ) ) b ,
2
5 3 9
,
2
5 3 9
2
5 3 9
, , 1 x ¬
|
|
.
|

¸

· +
+
=
¦
)
¦
`
¹
¦
¹
¦
´
¦
|
|
.
|

¸

· +
+
(
¸
(

\
|
÷
· ÷ · + e   .


Subiectul 7

Fie R D : f ÷ , dată prin ( ) 1 1 x log ) x ( f
2
÷ ÷ = . Domeniul maxim de definiţie D al funcţiei f(x)
este:
a) u = D ; b) R D = ; c) { } 1 \ R D = ;
d) ( ) 1 , · ÷ = D ; e) { } 0 \ R D = ; f) { } 2 \ R D = .

Soluţie
Condiţia ce se impune este 1 1 x 0 1 1 x > ÷ · > ÷ ÷ . Se rezolvă inecuaţia, prin explicitarea
modulului:
| )
( )
¹
´
¦
÷ · ÷ e ÷
· + e ÷
= ÷
1 , x dacă , x 1
, 1 x dacă , 1 x
1 x
Cazul 1: | ) ( ). , 2 2 1 1 1 1 ; , 1 , , 1 1 · + e ¬ > · > ÷ · > ÷ · + e ÷ = ÷ x x x x x dacă x x
Soluţia cazului este: | ) ( ) ( ) · + = · + · + e , 2 , 2 , 1 x  .
215
Cazul 2: ( ) ( ). 0 , 0 1 1 1 1 ; 1 , , , 1 1 · ÷ e ¬ < · > ÷ · > ÷ · ÷ e ÷ = ÷ x x x x x dacă x x
Soluţia cazului este: ( ) ( ) ( ) 0 , 0 , 1 , x · ÷ = · ÷ · ÷ e  .
În concluzie soluţia finală este ( ) ( ) ) a , 2 0 , x ¬ u = · + · ÷ e  .


Subiectul 8

Fie N D : f ÷ , dată prin
1
x
C
1
) x ( f = . Valorile lui D x e pentru care funcţia f(x) este definită
pe domeniul maxim de definiţie este:

a) u = x ; b) N x x e > , 1 ; c) { } ... , 4 , 3 = x ;
d) 3 > x ; e) { } 1 , 0 = x ; f)
+
= >
*
, 5 Z x x .

Soluţie
Condiţia ce se impune este
( )
( )
( )
0
! 1
! 1
0
! 1 ! 1
!
0
1
=
÷
· ÷
· =
÷ ·
· =
x
x x
x
x
C
x
0 x = · . În plus se
impune şi condiţia N x e . În concluzie { } ... , 3 , 2 , 1 x e sau ) b N x , 1 x ¬ e > .


Subiectul 9

Fie
+
÷R D : f , dată prin
x x x
x
5 4 3
6
) x ( f
÷ +
= . Domeniul maxim de definiţie D pentru care
funcţia f(x) are sens este:

a) N x e ; b) R x e ; c) u e x ;
d)
+
e
*
Z x ; e) { } 0 \ R x e ; f) { } 2 \ R x e .

Soluţie
Condiţia ce se impune este 2 x 5 4 3 0 5 4 3
x x x x x x
= ¬ = + · = ÷ + sau { } ) f 2 \ R x ¬ e .


Subiectul 10

Fie R D : f ÷ , dată prin
1 x
5 , 2 1
x
) x ( f
÷
÷
= . Domeniul maxim de definiţie D pentru care funcţia
f(x) are sens este:

a)
*
R x e ; b) 1 x s ; c) 1 x > ;
d) { } 1 \ R x e ; e) u e x ; f) | | 0 \ R x e .

Soluţie:
Condiţia ce se impune este · = · = ÷
÷ ÷ 1 x 0 1 x
5 , 2 5 , 2 0 5 , 2 1
{ } ) d 1 \ R x 1 x 0 1 x ¬ e · = · = ÷ · .
216
Subiectul 11

Fie N D : f ÷ , dată prin ( )
1
! x 1 ) x ( f
÷
÷ = . Domeniul maxim de definiţie D, pentru care funcţia
f(x) are sens este:
a) u e x ; b) { } 1 , 0 \ R x e ; c) { } 1 , 0 \ N x e ;
d) N x e ; e) C x e ; f) { } 1 \ R x e .

Soluţie:
( )
! x 1
1
! x 1 ) x ( f
1
÷
= ÷ =
÷
. Condiţia care se impune este · = ÷ 0 ! x 1 { } 1 , 0 x 1 ! x = ¬ = · . În
concluzie { } ) c 1 , 0 \ N x ¬ e .


Subiectul 12

Fie R D : f ÷ , dată prin
1
2
) (
÷
÷
=
x
x
x f
n
, 2 > n . Domeniul maxim de definiţie D, pentru care
funcţia f(x) are sens este:
a) { } 1 \ R x e ;
b) { } 0 , 1 , 2 \ R x ÷ ÷ e ;
c) { } 0 , 1 , 2 \ R x ÷ ÷ e ;
d) 31 x > ; e) C x e ; f) u e x .

Soluţie:
Condiţia ce se impune este { } ) 1 \ 1 0 1 a R x sau x x ¬ e = · = ÷ .


Subiectul 13

Fie R D : f ÷ dată prin
2 x x 2 x
1
) x ( f
4 5
÷ ÷ +
= . Valorile D x e pentru care f(x) are sens,
sunt:
a) { } 1 \ R x e ; b) { } 0 , 1 , 2 \ R x ÷ ÷ e ; c) { } 0 , 1 \ R x ÷ e ;
d) 1 x > ; e) C x e ; f) u e x .

Soluţie:
Se impune condiţia ( ) ( ) · = + ÷ + · · = ÷ ÷ + 0 2 x 2 x x 0 2 x x 2 x
4 4 5

( ) ( ) ( ) ( ) ( )
( ) ( ) ( ) ( ) { } ). b 0 , 1 , 2 \ R x 0 1 x 1 x 1 x 2 x
0 1 x 1 x 2 x 0 1 x 2 x
2
2 2 4
¬ ÷ ÷ e ¬ = + · + · ÷ · + ·
· = + · ÷ · + · = ÷ · + ·



Subiectul 14
Domeniul maxim de definiţie al funcţiei
( ) x ln , 1 max
2
) x ( f = este:
a) 0 > x ; b) 2 > x ; c) ) 1 , 0 ( e x ;
d) 4 > x ; e) 3 > x ; f) { } e R x \ e .
217
Soluţie
Explicitând funcţia se obţine:
( )
| |
( )
¹
´
¦
· + e
e
=
¦
¹
¦
´
¦
s
>
=
, e x dacă , x ln
e , 1 x dacă , 1
x ln 1 dacă , x ln
x ln 1 dacă , 1
x ln , 1 min
În concluzie, condiţia ce se impune, este dată de 0 ln = x · e x = · { } e R x \ e ) f ¬ .


Subiectul 15

Domeniul maxim de definiţie al funcţiei ( ) 1 , ) 1 ( ln max ) (
2
x x f + = , este:
a) x R e ; b) 2 > x ; c) ) 1 , 0 ( e x ;
d) { } 1 , 0 = x ; e) 3 > x ; f) | | 2 , 0 e x .

Soluţie
Explicitând funcţia f(x) se obţine:
( )
( |
| | ¦
¹
¦
´
¦
÷ e
÷ e +
=
=
¦
¹
¦
´
¦
< +
> + +
= + =
. 1 , 0 , 1
2 , 1 ), 1 ln(
1 ) 1 ln( , 1
1 ) 1 ln( ), 1 ln(
1 ), 1 ( ln max ) (
2
2
2 2
2
e x dacă
e x dacă x
x dacă
x dacă x
x x f

Condiţia ce se impune este 0 ) 1 ln(
2
= + x { } 0 = · x ¬ R x e ) a ¬ .


Subiectul 16

Valoarea integralei = I ( )dx x x 2 , 3 min
2
2
1
+
}
÷
este:
a) 13/2; b) 1/5; c) 2/3;
d) 0; e) 2/5; f) 11/3.

Soluţie:
( )
( | | )
( ) ¦
¹
¦
´
¦
e +
· + · ÷ e
=
=
¦
¹
¦
´
¦
+ > +
+ s
= +
2 , 1 x dacă , 2 x
, 2 1 , x dacă , x 3
2 x x 3 dacă , 2 x
2 x x 3 dacă , x 3
2 x , x 3 min
2
2 2
2
2


Integrala din text devine:
= I ( ) ( ) ) a
2
13
dx 2 x dx x 3 dx 2 x , x 3 min
1
1
2
1
2 2
2
1
¬ = + + = +
} } }
÷ ÷



Subiectul 17
Fie funcţia
1 x 1
1 x 1
) x ( f
2
2
÷ ÷
÷ +
= . Domeniul maxim de definiţie al funcţiei f(x) este:
a) x ( | | ) { } { } 2 \ , 1 1 , ± +· ÷ · ÷ e b) | ) +· e , 1 x ; c) ( | 1 , · ÷ e x ;
d) { } 2 \ ± eR x ; e) | ) { } 2 \ , 1 ± +· e x ;
f) u e x .
218
Soluţie:
Condiţiile ce se impun sunt: 0 1 x 1
2
= ÷ ÷ şi 0 1 x
2
> ÷ .
Din condiţia 2 x 0 2 x 0 1 x 1
2 , 1
2 2
± = ¬ = ÷ · = ÷ ÷ .
Din condiţia ( | | ) · + ÷ · ÷ e · > ÷ , 1 1 , x 0 1 x
2
 .
Soluţia problemei este: ( | | ) { } { } 2 \ , 1 1 , ± · + ÷ · ÷ e  x ) a ¬ .


Subiectul 18

Fie funcţia 1 x 2 x ) x ( f ÷ ÷ = . Domeniul maxim de definiţie al funcţiei f(x) este:
a) | ) +· e , 0 x ; b) | ) +· e , 3 x ; c) | ) +· e , 1 x ;
d) | ) +· ÷ e , 1 x ; e) | ) +· e , 4 x ; f) | ) +· e , 2 x .

Soluţia 1
Se observă că ( ) 1 1 x 1 1 x 1 x 2 x ) x ( f
2
÷ ÷ = ÷ ÷ = ÷ ÷ = .
Condiţia care se impune este: | ) ) , 1 0 1 c x x ¬ · + e · > ÷ .

Soluţia 2
Condiţiile ce se impun sunt 0 1 x 2 x > ÷ ÷ şi 0 1 x > ÷ . Din
( ) ( ) 0 2 x 1 x 4 x 1 x 2 x 0 1 x 2 x
2 2
> ÷ · ÷ > · ÷ > · > ÷ ÷ care este adevărată R x ) ( e ¬ .
Corelând cu condiţia | ) ¬ · + e , 1 x c).



BIBLIOGRAFIE

1. Constantin, U.; Ionel, Ţ.; Ion, N.; Viorel, C.; Marin, G.; M Livia, B., Matematică, manual pentru
clasa a X-a, M 1, Editura Fair Parteners, 2004
2. Constantin, U.; Ionel, Ţ.; Ion, N.; Viorel, C.; Marin, G.; Livia, B., Matematică, manual pentru
clasa a XI-a, M 1, Editura Fair Parteners, 2006
3. Craiu, M.; Oprişan, Gh.; Stănăşilă, O.; Udrişte, C., ş.a., Teste de matematică, Enunţuri şi soluţii,
Editura Politehnica Press, Bucureşti, 2010
219



SUBIECTE DE FIZICĂ PROPUSE
PENTRU ADMITEREA ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL SUPERIOR

Locotenent-colonel lector univ. dr. ing. Garibald POPESCU
Locotenent-colonel conf. univ. dr. ing. Emanuel DARIE
Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”
Facultatea de Pompieri


Rezumat
În material se prezintă o serie de probleme de fizică care se adresează elevilor ce susţin
bacalaureatul, candidaţilor la facultăţile şi universităţile în care algebra şi analiza
matematică sunt discipline de examen.



Problema 1

Un corp cu masa kg m 2 , 0 = se deplasează pe o suprafaţă orizontală după legea
3 10 2 ) (
2
+ · + · = t t t x metri. Energia cinetică a corpului după 10 = t secunde de deplasare
admite valoarea:
a) 250 J; b) 300 J; c) 200 J;
d) 100 J; e) 350 J; f) 150 J.

Rezolvare:
Legea vitezei este dată de:
10 4 ) 3 10 2 (
) (
) (
2
+ · = + · + · = = t t t
dt
d
dt
t dx
t v m/s.
Energia cinetică a corpului este:
. ) 10 4 (
2
1
2
1
2 2
+ · · = = t m mv E
c

Energia corpului după 10 = t secunde de la pornire este:
= + · · · =
2
) 10 10 4 ( 2 , 0
2
1
c
E 250 J.
Răspunsul corect este a).


Problema 2

Un corp cu masa kg m 1 , 0 = , se deplasează pe verticală de jos în sus după legea
2
11 10 ) ( t t t h ÷ · + = metri. Dacă
2
/ 10 s m g ~ , energia potenţială a corpului după 3 = t secunde
de deplasare admite valoarea:
a) 28 J; b) 40 J; c) 34 J;
d) 29 J; e) 31 J ; f) 20 J.
Soluţie:
Energia potenţială a corpului este dată de:
= · · = ) (x h g m E
p
) 11 10 (
2
t t g m ÷ · + · · .
220
Energia potenţială a corpului după 3 = t s, admite valoarea numerică:
34 ) 9 3 11 10 ( 10 1 , 0 = ÷ · + · · =
p
E J.
Răspunsul corect este c).


Problema 3

Un corp cu masa kg m 1 , 0 = , se deplasează pe o suprafaţă orizontală după legea
3 10 2 , 1 ) (
2
+ · + · = t t t x metri. Variaţia impulsului pentru s t s 6 4 s s admite valoarea:

a) 2
s
m kg ·
; b) 1
s
m kg ·
; c) 0,5
s
m kg ·
;
d) 1,5
s
m kg ·
; e) 0,8
s
m kg ·
; f) 2,5
s
m kg ·
.

Rezolvare:
Legea vitezei este dată de:
10 4 ) 3 10 2 (
) (
) (
2
+ · = + · + · = = t t t
dt
d
dt
t dx
t v m/s.
Variaţia impulsului la care este supus corpul material în intervalul de timp predefinit, este:
8 , 0 ) ( 4 ) (
1 2 1 2
= ÷ · · = ÷ · = A · = A t t m v v m v m p
s
m kg ·
.
Răspunsul corect este e).


Problema 4

Un corp cu masa kg m 1 , 0 = se deplasează pe o suprafaţă orizontală după legea
3 10 2 , 1 ) (
2
+ · + · = t t t x metri. Forţa care acţionează asupra corpului material în intervalul de
timp s t s 6 4 s s admite valoarea:
a) 0,7 N; b) 3 N; c) 0,4 N;
d) 2,5 N; e) 3,5 N; f) 2,2 N.

Rezolvare:

Metoda 1
Legea vitezei este dată de:
10 4 ) 3 10 2 (
) (
) (
2
+ · = + · + · = = t t t
dt
d
dt
t dx
t v m/s.
Variaţia impulsului la care este supus corpul material în intervalul de timp predefinit este:
) ( 4 ) (
1 2 1 2
t t m v v m v m p ÷ · · = ÷ · = A · = A
s
m kg ·
.
Forţa care acţionează asupra corpului material în timpul mişcării se determină utilizând variaţia
impulsului în unitatea de timp dată de:
4 , 0 4
4
= · =
A
A · ·
=
A
A
= m
t
t m
t
p
F N.
Răspunsul corect este c).
221
Metoda 2
Legea vitezei este dată de:
10 4 ) 3 10 2 (
) (
) (
2
+ · = + · + · = = t t t
dt
d
dt
t dx
t v m/s.
Acceleraţia corpului în intervalul de timp predefinit este
= = =
2
2
) ( ) (
dt
t x d
dt
t dv
a 4 ) 10 4 ( = + t
dt
d
2
/ s m .
Forţa care acţionează asupra corpului material în intervalul de timp s t s 6 4 s s admite
valoarea:
4 , 0 4 1 , 0 = · = · = a m F N.
Răspunsul corect este c).


Problema 5

Un corp cu masa kg m 2 = se deplasează pe o suprafaţă orizontală după legea
3 2
3 , 0 2 1 , 0 ) ( t t t t x · + · ÷ · = metri. Forţa care acţionează asupra corpului material după şapte
secunde de la începutul mişcării admite valoarea:
a) 15 N; b) 17,2 N; c) 19 N;
d) 25 N; e) 20 N; f) 22 N.

Rezolvare:
Legea acceleraţiei corpului este:
|
.
|

\
|
= = =
dt
t dx
dt
d
dt
t x d
dt
t dv
a
) ( ) ( ) (
2
2
= ) 9 , 0 4 1 , 0 (
2
t t
dt
d
· + · ÷ t · + ÷ = 8 , 1 4
2
/ s m .
Din legea fundamentală a dinamicii:
= · = a m F = · + ÷ · ) 8 , 1 4 ( t m = · + ÷ · ) 7 8 , 1 4 ( 2 2 , 17 N.
Răspunsul corect este b).


Problema 6

Un corp cu masa kg m 5 , 0 = se deplasează pe o suprafaţă orizontală după legea
3 2
2 1 ) ( t t t t x · + + ÷ = metri. Impulsul care acţionează asupra corpului material după cinci
secunde de la începutul mişcării admite valoarea:
a) 90 N; b) 120 N; c) 114,75 N;
d) 95 N; e) 125 N; f) 110 N.

Rezolvare:
Legea vitezei admite expresia:
2 3 2
2 3 2 1 ) 2 1 (
) (
) ( t t t t t
dt
d
dt
t dx
t v · + · + ÷ = · + + ÷ = = s m/ .
Impulsul admite expresia:
) 2 3 2 1 ( ) (
2
t t m t v m p · + · + ÷ · = · =
Valoarea numerică a impulsului după cinci secunde de la începutul mişcării este:
= · + · + ÷ · = ) 5 2 3 5 2 1 ( 5 , 0
2
p 114,75
s
m kg ·
.
Răspunsul corect este c).
222
Problema 7

Vectorul de poziţie al unui corp material este descris de ecuaţia j t i t t r · + + · = ) 3 ( ) (
2
. Ecuaţia
traiectoriei particulei, este:
a) ) ( ) (
2
t y t x = ; b) 2 ) ( ) ( + = t x t y ; c) ) ( 3 ) (
2
t x t y + = ;
d) ) ( 2 3 ) ( t y t x · + = ; e) 1 ) ( ) ( ± = t x t y ; f) 3 ) ( ) (
2 2
= ÷ t x t y .

Rezolvare:
Componentele vectorului de poziţie sunt:
¹
´
¦
+ =
=
2
3 ) (
) (
t t y
t t x
·
¹
´
¦
+ =
=
2
3 ) (
) (
t t y
t x t
¬
) ( 3 ) (
2
t x t y + = ¬ , care defineşte o parabolă.
Răspunsul corect este c).


Problema 8

Un corp material este acţionat de o forţă care variază după legea x x F · + = 2 1 ) ( N. Să se
determine lucrul mecanic efectuat de forţa F asupra punctului material în intervalul
| | 10 , 0 e x metri.
a) 100 N; b) 120 N; c) 110 N;
d) 90 N; e) 115 N; f) 125 N.

Soluţie:
Lucrul mecanic al forţei F este:
}
= =
10
0
Fdx L
}
· +
10
0
) 2 1 ( dx x 110 = N.
Răspunsul corect este c).


Problema 9

Un mobil se deplasează după legea t t v · + = 3 1 ) ( metri. Spaţiul parcurs în intervalul de timp
4 2 s s t secunde este:
a) 20 m; b) 18 m; c) 17 m;
d) 19 m; e) 21 m; f) 22 m.

Soluţie:
Din dt t v t dx
dt
t dx
t v · = · = ) ( ) (
) (
) ( ¬
}
· =
4
2
) ( ) ( dt t v t x =
}
· +
4
2
) 3 1 ( dt t 20 = m.
Răspunsul corect este a).


Problema 10

Un corp se deplasează după legea
2
2 20 10 ) ( t t t x · ÷ · + = . Viteza medie a corpului material
între momentele de timp 2
1
= t s şi 5
2
= t s este egală cu:
a) 2 m/s; b) 3 m/s; c) 4 m/s;
d) 5 m/s; e) 6m/s; f) 7m/s.
223
Soluţie:

Metoda 1
Legea vitezei:
) 2 20 10 (
) (
) (
2
t t
dt
d
dt
t dx
t v · ÷ · + = = t · ÷ = 4 20 m/s.
Valorile numerice/punctuale ale vitezelor sunt:
12 2 4 20 ) (
1
= · ÷ = t v m/s şi 0 5 4 20 ) (
2
= · ÷ = t v m/s.
Viteza medie este:
6
2
) ( ) (
2 1
=
+
=
t v t v
v
m
m/s.
Răspunsul corect este e).

Metoda 2
Valorile numerice ale spaţiului la momentele de timp
1
t şi
2
t sunt:
= · ÷ · + = =
2
1
2 2 2 20 10 ) 2 ( ) ( x t x 42 m
= · ÷ · + = =
2
2
5 2 5 20 10 ) 5 ( ) ( x t x 60 m.
Viteza medie este :
6
2 5
42 60
1 2
1 2
.
=
÷
÷
=
÷
÷
=
A
A
=
t t
x x
t
x
v
med
m/s.
Răspunsul corect este e).

Metoda 3
Din legea spaţiului dată de:
2
0 0
2
1
) ( at v x t x · ± + = ,
identificând cu datele din textul problemei, rezultă:
10
0
= x m; 20
0
= v m/s;
2
/ 4 s m a ÷ = .
Legea vitezei:
t t a v t v · ÷ = · ÷ = 4 20 ) (
0
m/s.

Valorile numerice/punctuale ale vitezelor sunt:
12 2 4 20 ) (
1
= · ÷ = t v m/s şi 0 5 4 20 ) (
2
= · ÷ = t v m/s.
Viteza medie este:
6
2
) ( ) (
2 1
=
+
=
t v t v
v
m
m/s.
Răspunsul corect este e).


Problema 11

Un corp se deplasează după legea
2
8 10 ) ( t t t x ÷ · + = . Acceleraţia medie a corpului material
între momentele de timp 2
1
= t s şi 3
2
= t s este egală cu:
a) 1 m/s; b) 2 m/s; c) 1,5 m/s;
d) 2,5 m/s; e) 0,75 m/s; f) 0,25m/s.
224
Soluţie:
Legea vitezei:
) 8 10 (
) (
) (
2
t t
dt
d
dt
t dx
t v ÷ · + = = = t · ÷ 2 8 m/s.
Valorile numerice/punctuale ale vitezelor sunt:
4 2 2 8 ) 2 ( ) (
1
= · ÷ = = v t v m/s şi 2 3 2 8 ) 3 ( ) (
2
= · ÷ = = v t v m/s.
Acceleraţia medie este:
1 2
1 2
t t
v v
t
v
a
m
÷
÷
=
A
A
=
2
/ 2
2 3
4 2
s m ÷ =
÷
÷
= .


Problema 12

Vectorul de poziţie al unui corp material este descris de ecuaţia j t i t t r · + + · = ) 1 ( ) (
2
. Ecuaţia
traiectoriei particulei, este:

a) ) ( 1 ) (
2
t y t x ÷ = ; b) 2 ) ( ) ( + = t x t y ; c) 1 ) ( ) (
2
÷ = t x t y ;
d) ) ( 2 3 ) ( t y t x · ± = ; e) 1 ) ( 3 ) ( ± · = t x t y ; f) 3 ) ( ) (
4 4
= ÷ t x t y .

Rezolvare:
Componentele vectorului de poziţie sunt:
¹
´
¦
÷ =
=
1 ) (
) (
2
t t y
t t x
·
¹
´
¦
÷ =
=
1 ) (
) (
2
t t y
t x t
¬ 1 ) ( ) (
2
÷ = t x t y ,
care defineşte o parabolă.
Răspunsul corect este c).


Problema 13

Vectorul de poziţie al unui corp material este descris de ecuaţia k j t i t t r + · + · = 2 ) (
2
.
Modulul vectorului viteză, după 1s faţă de momentul iniţial este:
a) 3m/s; b) 2,7 m/s; c) 2,5 m/s;
d) 3,5 m/s; e) 3m/s; f) 2m/s.

Rezolvare:
Deoarece:
k r j r i r t r
z y x
· + · + · = ) ( ,
vectorii componenţi ai vitezelor sunt:
1 = = =
dt
dt
dt
dr
v
x
x
; 2 2
) 2 (
2
· · = = = t
dt
t d
dt
dr
v
y
y
; = =
dt
dr
v
z
y
0
) 1 (
=
dt
d
.
Vectorul viteză este:
= · + · + · = k v j v i v t v
z y x
) ( j t i · · · + 2 2 .
Modulul vectorului viteză este:
= · · + = + + =
2 2 2 2 2
) 2 2 ( 1 t v v v v
y y x
3 8 1
2
= · + t m/s.
Răspunsul corect este e).
225
Problema 14

Vectorul de poziţie al unui corp material este descris de ecuaţia k j t i t t r + · · + · = 2 ) (
2
.
Modulul vectorului acceleraţie este:
a) 3
2
/ s m ; b) 2,7
2
/ s m ; c) 2,5
2
/ s m ;
d) 3,5
2
/ s m ; e) 2 2
2
/ s m ; f) 2
2
/ s m .

Rezolvare:
Deoarece:
k r j r i r t r
z y x
· + · + · = ) ( ,
vectorii componenţi ai vitezelor sunt:
1
) (
= = =
dt
t d
dt
dr
v
x
x
; 2 2
) 2 (
2
· · =
·
= = t
dt
t d
dt
dr
v
y
y
; = =
dt
dr
v
z
y
0
) 1 (
=
dt
d
.
Vectorul viteză este:
= · + · + · = k v j v i v t v
z y x
) ( j t i · · · + 2 2 .
Vectorul acceleraţie este:
= · + · + · = k a j a i a t a
z y x
) ( j · · 2 2 .
Modulul vectorului acceleraţie este:
2 2 2 2 2 2 2
/ 2 2 0 ) 2 2 ( 0 s m a a a a
y y x
= + · + = + + = .
Răspunsul corect este e).


Problema 15

Vectorul de poziţie al unui corp material este descris de ecuaţia k t j t i t t r · + · + · =
2 3 4
) ( ,
exprimat în centimetri. Modulul acceleraţiei după 1s de la iniţierea mişcării, este:
a) 10
2
/ s cm ; b) 13,56
2
/ s cm ; c) 12,5
2
/ s cm ;
d) 9 c
2
/ s m ; e) 2 8
2
/ s m ; f) 12
2
/ s cm .

Rezolvare:
Deoarece:
k r j r i r t r
z y x
· + · + · = ) ( ,
vectorii componenţi ai vitezelor sunt:
3
4
4
) (
t
dt
t d
dt
dr
v
x
x
· = = = ;
2
3
3
) (
t
dt
t d
dt
dr
v
y
y
· = = = ; = =
dt
dr
v
z
y
t
dt
t d
· = 2
) (
2
.
Vectorul viteză este:
= · + · + · = k v j v i v t v
z y x
) ( j t t i t · · + · + · · 2 3 4
2 3
s cm/ .
Vectorul acceleraţie este:
= · + · + · = k a j a i a t a
z y x
) ( k j t i t · + · · + · · 2 6 12
3
s cm/ .
Modulul vectorului acceleraţie este:
4 36 144 ) 2 ( ) 6 ( ) 12 (
4 6 2 2 2 3 2 2 2
+ · + · = + · + · = + + = t t t t a a a a
y y x

2
/ s cm .
După o secundă de la iniţierea mişcării, acceleraţia este: 56 , 13 = a
2
/ s cm .
Răspunsul corect este b).
226
Problema 16

Mişcarea unui corp material este descrisă de ecuaţia
2
2 10 4 ) ( t t t x · ÷ · + = metri, t fiind
exprimat în secunde. Viteza corpului la momentul de timp s t 2 = , este:
a) s m/ 3 ; b) s m/ 2 ; c) s m/ 1 ;
d) 4 s m/ ; e) s m/ 5 , 2 ; f) s m/ 5 , 1 .

Soluţie:

Metoda 1
Forma generală a mişcării uniform variate este:
2
0 0
2
1
) ( t a t v x t x · · + · + = ,
care se identifică cu relaţia din textul problemei şi rezultă:
m x 4
0
= , s m v / 10 = ,
2
/ 4 s m a ÷ = .
În aceste condiţii, legea vitezei este:
t t a v t v · ÷ = · + = 4 10 ) (
0
s m/ .
Viteza corpului la momentul de timp s t 2 = este: 2 2 4 10 ) 2 ( = · ÷ = v s m/ .
Răspunsul corect este c).

Metoda 2
Legea vitezei este:
= · ÷ · + = = ) 2 10 4 (
) (
) (
2
t t
dt
d
dt
t dx
t v t · ÷ 4 10 s m/ .
Viteza corpului la momentul de timp s t 2 = este: 2 2 4 10 ) 2 ( = · ÷ = v s m/ .
Răspunsul corect este c).


Problema 17

Două puncte materiale, se deplasează după legile de mişcare date de ecuaţiile:
) 1 ( 2 ) (
1
t t x ÷ = metri şi 3 ) (
2
2
÷ = t t x metri.
Momentul de timp când acestea se întâlnesc este:
a) 5 1+ = t ; b) 3 1+ = t ; c) 7 1+ = t ;
d) 6 1+ = t ; e) 2 1+ = t ; f) 10 1+ = t .

Rezolvare:
Momentul de timp când cele două puncte materiale se întâlnesc, este dat de:
) ( ) (
2 1
t x t x = · = ÷ ) 1 ( 2 t 3
2
÷ t · 0 5 2
2
= ÷ + t t ,
care admite soluţiile 6 1
2 , 1
± ÷ = t . Se acceptă doar soluţia 6 1+ = t s.
Răspunsul corect este d)


Problema 18

Două puncte materiale, se deplasează după legile de mişcare date de ecuaţiile:
2 ) (
2
1
+ = t t x metri şi 1 ) (
3
2
÷ = t t x metri şi t se exprimă în secunde.
227
Momentul de timp la care vitezele devin egale, sunt:
a) 5 , 1 = t s; b) 1 = t s; c) 3 = t s;
d) 2 = t s; e) 5 , 2 = t s; f) 9 , 1 = t s.

Soluţie:
Vitezele admit expresiile:
t
dt
t dv
t v · = = 2
) (
) (
1
s m/ şi
2
2
3
) (
) ( t
dt
t dv
t v · = = s m/ .
Momentul de timp la care vitezele devin egale, sunt:
) ( ) (
2 1
t v t v = · 0 2 3
2
= · ÷ · t t ,
de unde rezultă 0
1
= t s, soluţie care nu se acceptă şi 5 , 1
2
= t s, soluţie care se acceptă.
Răspunsul corect este a).


Problema 19

Un corp cu masa 5 , 0 = m kg se deplasează pe orizontală sub acţiunea unei forţe care se
deplasează după legea 1 ) (
2 4
+ ÷ = t t t x metri. Valoarea forţei F la momentul s t 3 = este egală
cu:

a) N 25 ; b) N 20 ; c) N 44 ;
d) N 18 ; e) N 10 ; f) N 15 .

Soluţie:
Legea vitezei admite expresia:
t t
dt
t dv
t v · ÷ · = = 2 4
) (
) (
3
s m/ .
Acceleraţia admite expresia:
2 12 ) 2 4 (
) (
) (
2 3
÷ · = · ÷ · = = t t t
dt
d
dt
t dv
t a
2
s
m
.
Expresia forţei F este:
t t t t a m F ÷ · = · ÷ · · = · =
2 2
2 ) 2 4 ( 5 , 0 N.
La momentul s t 3 = , valoarea numerică a forţei F este: N F 15 = .
Răspunsul corect este f).


Problema 20

Un punct material se deplasează după legea de mişcare definită prin vectorul de poziţie
j t i t t r · ÷ + · ÷ = ) 1 ( ) 1 ( ) (
2
metri, pentru care t se măsoară în secunde.

Modulul vitezei, este:
a) t 4 1+
s
m
b) t 5 , 3 1+
s
m
; c) t 5 1+
s
m
;
d) t 3 1+
s
m
; e) t 5 , 4 1+
s
m
; f) t 5 , 3 1+
s
m
.
228
Soluţie:
Vectorul viteză se defineşte ca fiind:
j v i v j t i
dt
t r d
t
t r
t v
y x
t
+ = · + = =
A
A
=
÷ A
2
) ( ) (
lim ) (
0
s
m
.
Modulul vectorului viteză este:
t v v v t v
y x
4 1 ) (
2 2
+ = + = =
s
m
.
Răspunsul corect este a).


Problema 21

Un punct material se deplasează după legea de mişcare definită prin vectorul de poziţie
j t i t t r · ÷ + · ÷ = ) 1 ( ) 1 ( ) (
2
metri, pentru care t se măsoară în secunde.
Modulul vitezei, după 5 s de la pornire este:
a) 6
s
m
; b) 5,20
s
m
; c) 4
s
m
;
d) 58 , 4
s
m
; e) 50 , 4
s
m
; f) 3,50
s
m
.

Soluţie:
Vectorul viteză se defineşte ca fiind:
j v i v j t i
dt
t r d
t
t r
t v
y x
t
+ = · + = =
A
A
=
÷ A
2
) ( ) (
lim ) (
0
s
m
.
Modulul vectorului viteză este :
t v v v t v
y x
4 1 ) (
2 2
+ = + = =
s
m
.
Numeric, modulul vitezei este 58 , 4 = v
s
m
.
Răspunsul corect este d).


Problema 22

Un punct material se deplasează după legea de mişcare definită prin vectorul de poziţie
k j e i e t r
t t
+ · ÷ + · ÷ = ) 1 ( ) 1 ( ) ( metri, pentru care t se măsoară în secunde.
Modulul acceleraţiei , după 2 s de la pornire este:
a) 10 ~
2
s
m
; b)
2
12
s
m
~ ; c) ~ 9,5
2
s
m
;
d) 9 ~
2
s
m
; e) ~ 8
2
s
m
; f) 5 , 7 ~
2
s
m
.

Soluţie:
Vectorul viteză se defineşte ca fiind:
j v i v j e i e
dt
t r d
t
t r
t v
y x
t t
t
· + · = · + · = =
A
A
=
÷ A
) ( ) (
lim ) (
0
2
s
m
.
229
Vectorul acceleraţie se defineşte ca fiind:
j a i a j e i e
dt
t v d
t
t v
t a
y x
t t
t
· + · = · + · = =
A
A
=
÷ A
) ( ) (
lim ) (
0
2
s
m
.
Modulul vectorului acceleraţie :
2 ) (
2 2
· = + = =
t
y x
e a a a t a
2
s
m
.
Modulul acceleraţiei, după 2 s de la pornire, este:
= · = 2
2
e a 40 , 10 41 , 1 38 , 7 = ·
2
s
m



Problema 23

Vectorul viteză al unei particule în mişcare rectilinie şi uniformă este definit prin
j i v 3 4 ÷ = s m . Dacă poziţia iniţială a vectorului de poziţie este i t r · = 2 ) (
0
metri, atunci
) (t r admite în metri, expresia:
a) j i t t r 2 ) 1 2 ( ) ( + + = ; b) j t i t t r 3 ) 1 2 ( 2 ) ( ÷ + = ; c) j i t t r 2 ) 1 ( ) ( + + = ;
d) j i t r + = ) ( ; e) j i t r ÷ = ) ( ; f)
t
e j i t r · ÷ = ) ( ) ( .

Soluţie:
Vectorul viteză este:
dt j i dt v r d
dt
r d
v ) 3 4 ( ÷ = · = ¬ = ¬ j d i c j t i t t r + + · ÷ · = 3 4 ) ( .
Cum însă i t r · = 2 ) (
0
şi = = ) 0 ( ) (
0
r t r j d i c + ¬ 2 = c şi 0 = d .
În aceste condiţii ¬ j t i t i j t i t t r · ÷ · + = + · ÷ · = 3 ) 1 2 ( 2 2 3 4 ) ( metri.
Răspunsul corect este b).


Problema 24

Două mobile se deplasează fiecare pe două traiectorii diferite cu vitezele
1
v şi
2
v care fac
unghiul o .Valoarea minimă a vitezei rezultante vector pe direcţia axei ox, în s m este:
a)
2 1
2 v v i ÷ · ; b) i v v · + ) (
2 1
; c)
2
2
2
1
v v i + · ;
d)
2 1
v v i ÷ · ; e) i v v · ÷
2 1
; f)
2
2
2
1
v v i ÷ · .

Soluţie;
Vectorul rezultant, admite din punct de vedere vectorial, expresia 2 1 v v v + = .
Din punct de vedere analitic, vectorul rezultant, admite expresia:
o cos 2
2 1
2
2
2
1
2
· · · + + = v v v v v .
Deoarece o o cos ) ( = f , în care ] 1 , 1 [ : ÷ ÷ R f , avem două situaţii extreme date de
1 cos = o şi 1 cos ÷ = o .
Se observă că pentru 1 cos ÷ = o ¬
2 1
2
2 1 . min
) ( v v v v v ÷ = ÷ =
Răspunsul corect este e).
230
Problema 25

Două mobile se deplasează fiecare pe două traiectorii diferite cu vitezele
1
v şi
2
v care fac
unghiul o .Valoarea maximă a vitezei rezultante vector, în s m este:
a)
2 1
2 v v i ÷ · ; b) i v v · + ) (
2 1
; c)
2
2
2
1
v v + ;
d)
2 1
v v i ÷ · ; e) i v v · ÷
2 1
; f)
2
2
2
1
v v i ÷ · .

Soluţie:
Vectorul rezultant, admite din punct de vedere vectorial, expresia 2 1 v v v + = .
Din punct de vedere analitic, vectorul rezultant admite expresia :
o cos 2
2 1
2
2
2
1
2
· · · + + = v v v v v .

Metoda 1
Deoarece o o cos ) ( = f , în care ] 1 , 1 [ : ÷ ÷ R f , avem două situaţii extreme date de
1 cos = o şi 1 cos ÷ = o .
Se observă că pentru 1 cos = o ¬
2 1
2
2 1 . max
) ( v v v v v + = + = .
Răspunsul corect este b).

Metoda 2
Din:
o cos 2
2 1
2
2
2
1
2
· · · + + = v v v v v ¬ o cos 2
2 1
2
2
2
1
· · · + + = v v v v v .
Calculăm extremul:
=
o d
dv
( ) = · · + + o
o
cos 2
2 1
2
2
2
1
v v v v
d
d
=
· ·
÷
o
o
cos
sin
2 1
v v
0 .
Din ecuaţie rezultă · = 0 sino ( ) 0 0 arcsin 1 = · ÷ =
k
o sau 1 cos = o .
Este necesar să determinăm natura extremului, astfel calculăm:
=
2
2
o d
v d
=
|
|
.
|

\
| · ·
÷
o
o
o
cos
sin
2 1
v v
d
d
0
cos cos 2
sin cos cos 2
2
2 1
<
· ·
+ ·
· · ÷
o o
o o o
v v .
Rezultă astfel că avem un maxim, care admite valoarea numerică:
1 cos = o ¬
2 1
2
2 1 . max
) ( v v v v v + = + = .
Răspunsul corect este b).


Problema 26

Ecuaţia vitezei unui corp punctual în mişcarea uniform variată este t t x ÷ =11 ) ( metri. Dacă la
momentul iniţial ( ) 0
0
= t , coordonata vectorului de poziţie este m x 5
0
= atunci coordonata
vectorului de poziţie în metri, la momentul 5
1
= t s este:
a) 40; b) 45; c) 5 , 47 ;
d) 43; e) 42; f) 50.

Soluţie:
Metoda 1
Ecuaţia vitezei unui corp punctual în mişcarea uniform variată este t a v t v · + =
0
) ( . Rezultă că
s m v 11
0
= şi
2
1 s m a ÷ = .
231
Ecuaţia mişcării uniform variate, este:
2 2
0 0
2
1
11 5
2
1
) ( t t t a t v x t x · ÷ · + = · · + · + = m.
La 0
0
= t s 5 ) 0 (
0
= ¬ x m. La 5
1
= t s ¬ = ) 5 (
1
x 5 , 47 m.
Răspunsul corect este c).

Metoda 2
Deoarece:
¬ =
dt
t dx
t v
) (
) ( ¬ · = dt t v t dx ) ( ) (
}
= = dt t v t x ) ( ) (
}
= ÷ dt t) 11 ( c t t + · ÷ ·
2
2
1
11 .
Deoarece la 5 0
0 0
= ¬ = x s t m¬ 5 = c m.
În aceste condiţii, ecuaţia mişcării uniform variate este:
2
2
1
11 5 ) ( t t t x · ÷ · + = m.
Răspunsul corect este c).


Problema 27

Două mobile au vitezele: j i v 2
1
+ = s m şi j i v 2 2 ÷ = s m . Atunci:
a) j i v v ÷ = + 3 2 1 s m ; b) 3 2 2 1 = ÷ v v s m ;
c) ) (
5
1
1 1
j i v v + · = ; d) 1 2 1 ÷ = · v v ;
e) 3 2 1 = + v v ; f) 0 2 1 = ÷ v v .

Soluţie
i j i j i v v 2 2 2 2 1 = ÷ + + = + s m .
4 16 4 2 2 2 1 = = = + ÷ + = ÷ j j i j i v v s m .
) 2 (
5
5
2 1
2
/
2 2
1 1 j i
j i
v v + =
+
+
= s m .
= ÷ + = · ) 2 )( 2 ( 2 1 j i j i v v = · · ÷ · · + · · ÷ · j j i j j i i i 4 2 2 1 4 0 2 0 2 1 · ÷ · + · ÷ . 3 ÷ =
sau
= ÷ + = · ) 2 )( 2 ( 2 1 j i j i v v 3 ) 2 ( 2 1 1 ÷ = ÷ · + · .
= ÷ + + = + j i j i v v 2 2 2 1 5 2 ) 2 ( 1 2 1
2 2 2 2
= ÷ + + + s m .
= ÷
2
1 v v = ÷ ÷ + j i j i 2 2 0 ) 2 ( 1 2 1
2 2 2 2
= ÷ + ÷ + s m .
Răspunsul corect este f).


Problema 28

Două mobile au vitezele: j i v + · = 2
1
s m şi j i v · ÷ · = 3 2 2 s m .
232
Unghiul determinat de cele două viteze este:

a)
14
1
arccos = o ; b) 3 arccos = o ;
c)
2
6
arccos = o ; d) 2 arccos = o ;
e)
39
1
arccos = o ; f) 2 3 arccos = o .
Soluţie:
39
1
13 3
) 3 ( 1 2 2
) 3 ( 2 1 2
) 3 2 )( 2 (
cos
2 2 2 2
2 1
2 1
=
·
÷ · + ·
=
÷ + · +
÷ +
=
·
·
=
j i j i
v v
v v
o ¬
¬
39
1
arccos = o .
Răspunsul corect este e).


Problema 29

Două mobile se deplasează după legile de mişcare definite prin:
3 2
1
4 20 ) ( t t t t x + ÷ + = şi
4 2
2
2 ) ( t t t t x ÷ ÷ + = , în care ) (
1
t x şi ) (
2
t x se măsoară în metri şi t în secunde.
Vitezele celor două corpuri sunt egale la momentul de timp:

a) 5 , 0 = t s; b) 2 = t s; c) 5 , 2 = t s;
d) 5 , 1 = t s; e) 1 = t s; f) = t 3 s.

Soluţie:
Vitezele mobilelor sunt:
2 1
1
3 8 1
) (
t t
dt
t dx
v · ÷ · ÷ = = şi
3 2
2
4 2 2
) (
t t
dt
t dx
v · ÷ · ÷ = = .
Din condiţia de egalitate a vitezelor avem:
) ( ) (
2 1
t v t v = ·
3 2
4 2 2 3 8 1 t t t t · ÷ · ÷ = · ÷ · ÷ · 0 1 6 3 4
2 3
= ÷ · ÷ · + · t t t .
Se observă că 1
1
= t s este singura soluţie reală a ecuaţiei.
Răspunsul corect este e).


Problema 30

Două mobile se deplasează după traiectoriile:
2
1
1 ) ( at t t x ÷ ÷ = şi
3
2
) ( t t t x + = în care ) (
1
t x şi
) (
2
t x se măsoară în metri şi t în secunde.
Valorile lui R a e pentru care cele două mobile au aceeaşi viteză şi timpul de întâlnire este:

a) | | 3 , 3 ÷ e a ; b) | | 2 , 2 ÷ e a ; c) ( | | ) +· ÷ · ÷ e , 6 6 , a ;
d) | | 6 , 6 ÷ e a ; e) | | 5 , 5 ÷ e a ; f) ( | | ) +· ÷ · ÷ e , 3 3 , a .
233
Soluţie:
t a t a t
dt
d
dt
t dx
t v · · ÷ ÷ = · ÷ ÷ = = 2 1 ) 1 (
) (
) (
2 1
1
s m .
2 3 2
2
3 1 ) (
) (
) ( t t t
dt
d
dt
t dx
t v · + = + = = s m .
Din condiţia de egalitate a vitezelor, rezultă:
t a · · ÷ ÷ 2 1
2
3 1 t · + = · 0 2 2 3
2
= + · · + · t a t ¬
6
6 2
2
2 , 1
÷ ± · ÷
=
a a
t .
Condiţia care se impune este: 0 6
2
> ÷ a · ( | | ) +· ÷ · ÷ e , 6 6 , a .
Răspunsul corect este c).


Problema 31

Două mobile se deplasează după traiectoriile
2
1
3 ) ( t a t t x · ÷ ÷ = şi = ) (
2
t x 1
3
+ t în care ) (
1
t x
şi ) (
2
t x se măsoară în metri şi t în secunde.
Dacă acceleraţiile mobilelor sunt egale la 50 = t s de la începerea mişcării mobilelor
valoarea R a e , este:
a) 10 ÷ = a ; b) 11 = a ; c) 10 = a ;
d) 15 ÷ = a ; e) 12 = a ; f) 9 = a .

Soluţie:
at at t
dt
d
dt
t dx
v 2 1 ) 3 (
) (
2 1
1
÷ ÷ = ÷ ÷ = = ;
2 3 2
2
3 ) 1 (
) (
t t
dt
d
dt
t dx
v = + = = ;
a at
dt
d
dt
t dv
a 2 ) 2 1 (
) (
1
1
÷ = ÷ ÷ = = ; t t
dt
d
dt
t dv
a 6 ) 3 (
) (
2 2
2
= = = .
Din condiţia de egalitate a acceleraţiilor: 2
1
a a = · t a 6 2 = ÷ ¬ 15 ÷ = a .
Răspunsul corect este d).


Problema 32

Două mobile au vitezele: i v · = 3
1
şi i v · = 2
2
. Viteza relativă a celor două mobile dacă primul
mobil pleacă din repaus mai târziu faţă de cel de-al doilea mobil este:

a) s m 75 , 0 ; b) s m 2 ; c) s m 1 ;
d) s m 5 , 2 ; e) s m 5 , 0 ; f) s m 5 , 1 .

Soluţie:
Prin definiţie, s m v 3
1
= şi s m v 2
2
= . Deoarece mobilele se deplasează în aceiaşi direcţie şi
sens, viteza relativă este = r v ÷
1
v =
2
v s m 1 .
Răspunsul corect este c).
234
Problema 33

Două mobile au vitezele: i t v · · = 3
1
şi i t v · · = 2
2
. Viteza relativă a celor două mobile după
, 5s t = dacă primul mobil pleacă din repaus mai târziu faţă de cel de-al doilea mobil este:
a) s m 5 ; b) s m 2 ; c) s m 3 ;
d) s m 5 , 2 ; e) s m 4 ; f) s m 5 , 1 .

Soluţie:
Prin definiţie, s m t v · = 3
1
şi s m t v · = 2
2
. Deoarece mobilele se deplasează în aceiaşi
direcţie şi sens, viteza relativă este = r v ÷
1
v =
2
v s m t .
Deoarece mobilele se întâlnesc după s t 5 = , viteza relativă este s m vr 5 = .
Răspunsul corect este a).


Problema 34

Două mobile au vitezele: i t v · · = 5
1
şi i t v · · ÷ = 3
2
. Viteza relativă a celor două mobile după
, 3s t = este:
a) s m 25 ; b) s m 21 ; c) s m 20 ;
d) s m 22 ; e) s m 14 ; f) s m 24 .

Soluţie:
Prin definiţie, s m t v · = 5
1
şi s m t v · = 3
2
. Deoarece mobilele se deplasează în aceiaşi
direcţie şi sens contrar, viteza relativă este = r v +
1
v =
2
v s m t · 8 .
Deoarece mobilele se întâlnesc după s t 3 = , viteza relativă este s m vr 24 = .
Răspunsul corect este f).


Problema 35

Un punct material se deplasează rectiliniu uniform în raport cu un sistem de axe xoy. La
momentul iniţial s t 0
0
= , punctul material are poziţia ) 3 , 1 (
0
A m iar la momentul s t 3
1
= are
poziţia ) 9 , 5 (
1
A m. Distanţa parcursă între punctele
0
A şi
1
A este:
a) m 5 2 ; b) m 13 2 ; c) m 11 2 ;
d) m 5 3 ; e) m 11 3 ; f) 11 m .

Rezolvare
Prin definiţie = ÷ + ÷ = ÷ + ÷ =
2 2 2
0 1
2
0 1 1 0
) 3 9 ( ) 1 5 ( ) ( ) ( ) ( y y x x A A d 13 2 m.
Răspunsul corect este ). b
235
Problema 36

Un punct material se deplasează rectiliniu uniform în raport cu un sistem de axe xoy. La
momentul iniţial s t 0
0
= , punctul material are poziţia ) 3 , 1 (
0
A m iar la momentul s t 3
1
= are
poziţia ) 9 , 5 (
1
A m. Modulul vectorului viteză este:
a) s m 4 ; b) s m 5 ; c) s m 1 ;
d) s m 40 , 2 ; e) s m 6 ; f) s m 3 .

Rezolvare:
În mişcarea uniformă, ecuaţiile de mişcare sunt:
t v x x
x
· = ÷
0 1
şi t v y y
y
· = ÷
0 1
,
care trebuie verificate de punctele de coordonate definite de
0
A şi
1
A . Se obţine:
x
v · = ÷ 3 1 5 şi
y
v · = ÷ 3 3 9
respectiv
s m v
x
33 , 1 = şi s m v
y
2 = .
Vectorul viteză este:
j i j v i v v
y x
· + · = · + · = 2 33 , 1 .
Modulul vectorului viteză, este:
s m v v v
y x
40 , 2 2 33 , 1
2 2 2 2
= + = + = .
Răspunsul corect este d).


Problema 37

Un punct material se deplasează rectiliniu uniform în raport cu un sistem de axe xoy. La
momentul iniţial s t 10
0
= , punctul material are poziţia ) 12 , 3 (
1
A m iar la momentul s t 16
1
=
are poziţia ) 19 , 10 (
2
A m. Ecuaţia traiectoriei, este:
a) x y = m; b) 9 + = x y m; c) x y ÷ = 2 m;
d) 1 2 ÷ = x y m; e) 3 ÷ = x y m; f) x y + = 2 m.

Rezolvare:
În mişcarea uniformă, ecuaţiile de mişcare, sunt:
t v x x
x
· = ÷
1 2
şi t v y y
y
· = ÷
1 2
,
care trebuie verificate de punctele de coordonate definite de
0
A şi
1
A . Se obţine:
x
v · = ÷ 6 3 10 şi
y
v · = ÷ 6 12 19
respectiv
s m v
x
16 , 1 = şi s m v
y
16 , 1 = .
Vectorul viteză este:
j i j v i v v
y x
· + · = · + · = 16 , 1 16 , 1 .
Modulul vectorului viteză este:
s m v v v
y x
63 , 1 16 , 1 16 , 1
2 2 2 2
= + = + = .
Ecuaţiile de mişcare sunt:
t v x x
x
· = ÷
1 2
şi t v y y
y
· = ÷
1 2
,
236
respectiv
t x · + = 66 , 1 3 şi t y · + = 66 , 1 12
Ecuaţia traiectoriei, este:
9
66 , 1
3
66 , 1 12 + =
÷
· + = x
x
y m.
Răspunsul corect este b).


Problema 38

Ecuaţiile parametrice ale mişcării uniforme ale unui mobil, pe axele de coordonate xoy sunt
3 4 ) ( ÷ = t t x m şi t t y 3 2 ) ( ÷ = m, în care t este exprimat în secunde. Ecuaţia traiectoriei admite
expresia:
a) x y = ; b)
4
1
) (
4
5
) ( ÷ · = t x t y ; c)
4
1
) (
4
5
) ( ÷ · ÷ = t x t y .
d) 1 2 ÷ = x y ; e) 3 ÷ = x y ; f)
4
1
) (
4
3
) ( ÷ · ÷ = t x t y .

Rezolvare:
Din:
3 4 ) ( ÷ = t t x ¬
4
3 ) ( +
=
t x
t ,
care înlocuit în ) (t y rezultă:
=
+
· ÷ =
4
3 ) (
3 2 ) (
t x
t y
4
1
) (
4
3
÷ · ÷ t x | | 1 ) ( 3 25 , 0 + · · ÷ = t x .
Răspunsul corect este f).



BIBLIOGRAFIE

1. Cone, G., Teste grilă de fizică cu soluţii. Mecanică, termodinamică, electricitate şi magnetism,
Editura Fairs Partners, Bucureşti, 1999
2. Andrei, I.R., Onea, C.; Toma, I., Fizică, manual pentru clasa a IX-a, Grupul Editorial Art,
Bucureşti, 2005
3. Dumitrescu, M.; Mantea, D.; Drăgulin, S.; Avramescu, D.; Ştefănescu, T.; Bruss, R.; Stănescu,
V., Probleme de fizică pentru clasa a IX-a, Ghid de rezolvare, Editura Arc Press, 2007
237



PERSONALITĂŢI ALE LUMII ŞTIINŢIFICE
INTERNAŢIONALE
Thomas Alva Edison

Locotenent-colonel lector univ. dr. ing. Garibald POPESCU
Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza“, Facultatea de Pompieri
Conf. univ. dr. ing. Eleonora DARIE
Universitatea de Construcţii Bucureşti - Facultatea de Instalaţii
Student sg. Ionuţ GERU
Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza“, Facultatea de Pompieri


Rezumat
În articol se prezintă principalele realizări ale omului de ştiinţă Thomas Alva Edison (1847-1931).



Thomas Alva Edison s-a născut în Milan – Ohio, Statele Unite ale Americii (statul
Ohio) la data de 11 februarie 1847 şi a decedat la data de 18 octombrie 1931.
Micul Tom citea mult şi simţea o puternică atracţie pentru tehnică.
Încă de la vârsta de nouă ani, repetă singur experienţele (mai ales cele de chimie)
citite în Filozofia naturală şi experimentală de Richard Green-Parker, volum enciclopedic menit
să familiarizeze publicul larg cu multele cunoştinţe ştiinţifice/tehnice ale timpului.
La vârsta de 12 ani se angajează ca vânzător de ziare şi fructe la compania de căi
ferate; extrem de muncitor, dârz şi hotărât, plin de iniţiativă, cu un ascuţit spirit comercial,
pasionat de ştiinţă şi tehnică, paradoxal, fără înclinaţii către matematică.
La vârsta de doar 13 ani, constatând interesul publicului pentru ştirile telegrafice
privitoare la războiul de secesiune, publică un ziar, scriind el însuşi ştirile; realizează inclusiv
vânzarea.
Pregătirea tehnică/ştiinţifică şi-a realizat-o printr-o neobosită muncă de studiu şi
experienţă practică individuală.
Încă din tinereţe acesta a fost un întreprinzător; la vârsta de 12 ani părinţii i-au permis
să lucreze ca vânzător de ziare şi dulciuri în trenul care făcea legătura între Port Hurton şi
Detroit; acesta nu s-a limitat la activităţile respective şi a organizat în vagonul de bagaje al
trenului un laborator de chimie şi o tipografie, unde a realizat „The Weekly Herald“ primul ziar
editat, tipărit şi difuzat într-un tren, în mişcare.
În cursul opririlor la Detroit, Edison îşi petrecea multe ore studiind în biblioteca
publică; la data respectivă se apreciază că acesta studiase toate cărţile de literatură din
inventarul bibliotecii.
În august 1862, la vârsta de 15 ani, drept recunoştinţă pentru faptul că i-a salvat
băiatul de la un accident, pe linia trenului, un funcţionar de la compania de căi ferate, îl iniţiază
pe Edison în tainele telegrafiei; acesta devine un foarte bun telegrafist şi în anul 1863 pleacă la
Stratford Junction – Ontario, unde lucrează câteva luni ca operator de noapte.
În timpul relativ liber de care dispunea realiza experienţe de chimie într-un laborator
volant, amenajat în vagonul de marfă.
238
După câţiva ani de activitate în diferite posturi de telegrafist, tânărul Thomas intră în
anul 1868 ca operator-telegrafist la Societatea „Western Union” din Boston, fiind recunoscut,
urmare unui concurs, drept cel mai rapid telegrafist din compania respectivă.
După o serie de invenţii, Edison începe să studieze problema telegrafiei duplex, care,
practic începuse să ia amploare în Europa.
Încercările realizate în faţa unui onorat auditoriu compus din tehnicieni ai companiei
„Western Union” n-au avut rezultatul scontat, din cauza neîndemânării telegrafistului cu care
acesta comunica.
Dezamăgit, dar plin de speranţe, Edison pleacă la NewYork. Aici urmează o perioadă
de viaţă plină de lipsuri materiale. Cu ocazia diverselor încercări realizate pentru a se afirma,
obţine un prim mare succes: pune la punct un nou aparat „Universal ticker”, care înregistra, în
timp real, cursurile de la bursă, succesul obţinut fiind extraordinar.
„Stock Exchange” şi Bursa din Londra îi cumpără aparatul şi urmare câştigului
nesperat de mare, Edison reuşeşte să-şi deschidă un atelier particular în Newark; şi
perfecţionează telegraful automat realizat iniţial de britanicul Little (cu bandă perforată),
eficient doar pentru distanţe reduse, utilizat cu succes în Statele Unite ale Americii şi în Marea
Britanie.
În anul 1877, Edison pune bazele laboratorului de la Menlo-Park, aflat în apropiere de
New Jersey.
Pentru sistemul telegrafic cuadruplex, pe care l-a inventat şi l-a introdus pe multe linii
telegrafice aparţinând lui Jay Gould, denumit „regele căilor ferate”, Edison nu a fost plătit.
După ce acesta a inventat telefonul, Edison s-a preocupat de perfecţionarea acestuia şi
în principal a microfonului.
Microfonul cu cărbune a fost primul utilizat cu bune rezultate. Prin utilizarea
microfonului, îmbunătăţirea audiţiei faţă de telefonul lui Bell era mult mai mare, dar ineficientă
pentru convorbiri la distanţe mari.
Edison a introdus în circuitul microfonului o bobină de inducţie care transforma
curentul de joasă tensiune în curent alternativ de înaltă tensiune, care se propaga mai uşor la
distanţe mari, asigurând şi o mai bună calitate a audiţiei.
În aceste condiţii, devine posibilă dezvoltarea tehnicii telefonice.
În anul 1877, la vârsta de 30 de ani, Edison inventează fonograful, care doar numai
după aproape doisprezece ani de muncă a fost perfecţionat suficient de bine.
Până în anul 1910, Edison patentează peste 100 de brevete.
Deşi, fonograful a fost invenţia preferată a lui Edison, sistemul de iluminat electric
modern, care implica producţia centralizată de energie electrică, distribuţia acestuia prin reţele
până la fiecare lampă, constituie un ansamblu de invenţii care reprezintă cea mai importantă
contribuţie a lui Edison la progresul aplicaţiilor în domeniul electricităţii.
În scurt timp, Edison şi colectivul său inventează şi pun la punct elemente
constructive/accesorii necesare punerii în funcţiune a iluminatului.
Marele inventator alege pentru cercetări lampa cu incandescenţă în ideea unei soluţii
simple, reducând astfel cheltuielile cu mentenanţa.
Acesta descoperă că în vid intensitatea luminoasă este cu mult mai mare decât în
atmosfera nevidată astfel că, în octombrie 1879, reuşeşte să obţină un vid de aproape o
milionime de atmosferă, performanţă extraordinară pentru acele timpuri.
La data de 21 octombrie 1879, primul bec electric cu filament din fir de bumbac
carbonizat a funcţionat timp de 48 de ore.
În noaptea Anului Nou a anului 1880, 700 de becuri alimentate de la un dinam au
iluminat Menlo-Park în prezenţa a mii de persoane.
În anul 1882, prima uzină electrică construită de către Edison în Pear Street din New
York alimenta simultan 13.000 de lămpi, 617 macarale şi 55 de elevatoare.
239
În scurt timp, publicul, la fel şi mediul de afaceri a fost „câştigat” de soluţiile date de
Edison referitoare la utilizarea sistemului de iluminat electric şi distribuţie a curentului electric
în comparaţie cu cel care utiliza gazul.
După anul 1880, Edison inventează o locomotivă electrică punând în funcţiune în anul
1882 prima linie ferată electrică cu lungimea de 4,5 km; în anul 1889, creează în colaborare cu
William K.L. Dickson cinetoscopul, un aparat fără ecran în care privind printr-o lentilă se
puteau reda imagini în mişcare.
În anul 1890, realizează o instalaţie industrială de separare magnetică a
minereului, iar în anul 1896, un ecran fluorescent pentru radiaţiile X şi în anul 1901,
acumulatorul alcalin.
Una din maximele pe care acesta le enunţa periodic este relevată de formularea:
„geniul ... este 1% inspiraţie şi 99% transpiraţie”.
Edison a conlucrat în activitatea sa cu persoane care într-un mod sau altul şi-au adus
un aport important la dezvoltarea problemelor care au determinat apariţia realizărilor
materializate prin invenţii; câţiva dintre aceştia sunt: muncitorul John Lieb, care ulterior a ajuns
proiectant la Menlo-Park, John Kruesi, apreciat ca unul dintre cei mai buni modelori din lume
la momentul respectiv, Edward Acheson, inventatorul carborundului, inginerul Charles Clarke,
care a ajuns unul din conducătorii uriaşei corporaţii de mai apoi „General Electric Company“,
August Weber, inventatorul unui nou tip de porţelan, Francis Upton, strălucit matematician,
fost student al lui Helmholtz etc.
Pregătirea tehnică şi ştiinţifică şi-a realizat-o printr-o neobosită muncă de studiu şi
experienţă practică individuală.
Prima sa invenţie profitabilă o realizează în anul 1870: telegraful cu imprimator la
bursa de valori, pentru care primeşte suma de 40.000 $ de la Gold & Stok Telegraph Company,
sumă cu care construieşte la Newark – New Jersey, un atelier pentru fabricarea componentelor
necesare telegrafelor şi imprimatoarelor.
În anul 1876, acesta construieşte la Menlo Park (aproximativ 20 de km de Newark)
primul laborator de cercetări industriale din Statele Unite ale Americii şi probabil din lume,
unde acesta produce prima centrală electrică comercială din lume, denumită „centrala electrică
Edison”, care furniza curent electric la tensiune constantă; aceasta a fost amplasată în zona de
sud a oraşului New York, pe Pearl Street nr. 255/257, fiind pusă în funcţiune la data de 4
septembrie 1882.
În anul 1886 Edison începe construcţia celui de-al doilea laborator la Glenmont, o
reşedinţă în West Orange – New Jersey.
La data de 21 octombrie 1879 Edison construieşte prima lampă electrică cu
incandescenţă, situaţie care a condus la dezvoltarea/utilizarea iluminatului electric în întreaga
lume.
Momentul realizării primului bec cu glob din sticlă, vid înaintat şi filament sub formă
de potcoavă, a fost imortalizat într-o pictură din epocă; 50 de ani mai târziu, cu ocazia
„Jubileului de aur al luminii” în laboratorul transferat de la Menlo-Park la Greenfield
Village de către singurii supravieţuitori: Edison şi unul din principalii săi colaboratori, Francis
Jehl.
Menţionăm faptul că, dintre numeroasele sale invenţii, 365 de patente au fost
înregistrate în domeniul electricităţii, printre care: lampa electrică (becul electric), fonograful,
microfonul şi motorul electric.
Este important de menţionat faptul că, în anul 1885, Francis Jehl, asistentul lui
Edison, american de origine română, a instalat la Bucureşti, în curtea Teatrului Naţional, o
centrală electrică pentru iluminatul interior al acestuia şi al unor imobile din vecinătate.
Unul dintre cele două dinamuri Edison montate în centrala respectivă se păstrează la
Muzeul Tehnic „Prof. Dimitrie Leonida” din Bucureşti.

BIBLIOGRAFIE

1. Cook, G.J., Edison – the man who turned darkness into light Thomas, Alva Edison Foundation Inc.
New York, 1978, 1979, 1986
2. Ţuţuianu, O., Edison şi începuturile iluminatului electric în România, în: Producerea, transportul şi
distribuţia energiei electrice şi termice, nr. 10, octombrie 1997
3. Bălan, Şt.; Mihăilescu, N., Istoria ştiinţei şi tehnicii în România, Date cronologice, Editura
Academiei, 1985
4. Ţuţuianu, O.; Tennyson, C., Thomas Alva Edison a Secular Bridge between USA and Romania în:
Natural Resources and Energy IACNRE, New York, vol. 3 no.1-4, 1997
5. Olivotto, C., Făuritorii de miracole: Franklin, Edison, Coandă, Editura ARA, Bucureşti, 1991
6. Ţuţuianu, O., Edison Memorial, revista Energetica, vol. 49, nr. 12/2001
241

MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR
INSPECTORATUL GENERAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ

BULETINULUI POMPIERILOR
Nr. 1/2011

Editura Ministerului Administraţiei şi Internelor Bucureşti, 2011

Publicaţie editată de INSPECTORATUL GENERAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ Fondat – 1955, Apare semestrial Nr. 1 – 2011

COLEGIUL DE REDACŢIE: Preşedinte: Colonel Marcel LUCACIU Redactor-şef: Colonel Valentin UBAN Secretar de redacţie: Locotenent-colonel dr. ing. Cristian DAMIAN

www.igsu.ro/publicatiidespecialitate www.revista.pompieri.go.ro/altepublicatii
© Copyright: I.G.S.U. ® Drepturile asupra materialelor publicate aparţin autorilor

Editură acreditată de Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior – COD CNCSIS 270

CUPRINS
Secţiunea 1 Lucrări cu caracter profesional
1. Capitalul social şi situaţiile de urgenţă ing. Marin Bîldea, Centrul Zonal de Pregătire de Protecţie Civilă Craiova .................................. 7 2. Planificarea acţiunilor structurilor specializate pentru situaţii de urgenţă în cazul producerii unor evenimente deosebite col. drd. Claudiu BRATU, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă .............................16 3. Definiţii conexe ale conceptelor de risc şi securitate lt. col. lector univ. dr. ing. Garibald Popescu, Academia de Poliţie „Al.I. Cuza“, Facultatea de Pompieri ..............................................................................................................23 4. Evoluţia conceptului de infrastructură critică lt. col. drd. ing. Virgil Toma, I.S.U. Căpitan. „Puică Nicolae” al Judeţului Argeş........................26 5. Dezastre naturale produse în lume între anii 1975-2009 lt. asistent univ. drd. ing. Constantin Popa, student sg. Vladimir Ghenciu, Academia de Poliţie „Al.I. Cuza“, Facultatea de Pompieri .......................................................................... 33 6. Detecţia incendiilor din satelit în managementul situaţiilor de urgenţă lt. col. conf. univ. dr. ing. Emanuel Darie, cpt. asistent univ. dr. ing. Dragoş-Iulian Pavel, student sg. Gheorghiţă Matei, Academia de Poliţie „Al.I. Cuza“, Facultatea de Pompieri .......................................................................................................................... 39 7. Tehnică modernă pentru salvarea persoanelor de sub dărâmături lt. col. lector univ. drd. ing. Ionel-Alin Mocioi, student sg. Sergiu Zehan, Academia de Poliţie „Al.I. Cuza“, Facultatea de Pompieri ......................................................................... 45 8. Sisteme de alarmă la incendiu în clădirile automatizate şi sistemele de control lt. col. conf. univ. dr. ing. Emanuel Darie, student sg. Florin Balea, Academia de Poliţie „Al.I. Cuza“, Facultatea de Pompieri..................................................................................... 52 9. Case de lemn. Noi tehnologii de construcţie lt. col. conf. univ. dr. ing. Emanuel Darie, lt.-col. lector univ. dr. ing. Garibald Popescu, cpt. asistent univ. dr. ing. Dragoş-Iulian Pavel, student sg. Marius Radu, Academia de Poliţie „Al.I. Cuza“, Facultatea de Pompieri .......................................................................... 60 10. Crearea şi implementarea planurilor operative de intervenţie în format 3D în S2AD cpt. lector univ. dr. ing. Aurel Trofin, student sg. Radu Paul, student sg. George Antonache, Academia de Poliţie „Al.I. Cuza“, Facultatea de Pompieri ................................ 67 11. Detectoare optice de fum liniare lt. col. conf. univ. dr. ing. Manuel Şerban, student sg. Ion Sârbu, student sg. Bogdan Pascariu, Academia de Poliţie „Al.I. Cuza“, Facultatea de Pompieri .................................... 74 12. Măsuri de prevenire a incendiilor/exploziilor pentru autoalimentatoarele care încarcă/descarcă carburant în staţiile de distribuţie a carburanţilor şi care se deplasează pe drumuri publice. Măsuri pentru controlul riscurilor determinate de electricitatea statică lt. col. lector univ. dr. ing. Garibald Popescu, student sg. Şandor Cristian, Academia de Poliţie „Al.I. Cuza“, Facultatea de Pompieri......................................................................................81 13. Instalaţii fixe de stingere a incendiilor cu FM200 lt. col. lector univ. drd. ing. Alin Mocioi, student sg. Iulian-Mihai Savu, Academia de Poliţie „Al.I. Cuza“, Facultatea de Pompieri ........................................................................ 84 14. Dispozitive portabile de pulverizare a apei lt. col. lector univ. drd. ing. Corina Bălan, lt. col. conf. univ. dr. ing. Manuel Şerban, student sg. Călin Domşa, student sg. Cristian Măroiu, Academia de Poliţie „Al.I. Cuza“, Facultatea de Pompieri ........................................................................................... 90 15. Hidranţi interiori cu furtun semirigid lt. col. lector univ. drd. ing. Bălan Corina, student sg. Nistor-Ioan Ott, Academia de Poliţie „Al.I. Cuza“, Facultatea de Pompieri ................................................................. ........95 16. Sistem individual de salvare de la înălţime lt. col. lector univ. drd. ing. Alin Mocioi, student sg. Cătălin Silaghi, Academia de Poliţie „Al.I. Cuza“, Facultatea de Pompieri .................................................................100

4

......... Subiecte de fizică propuse pentru admiterea în învăţământul superior lt......... dr. 106 2................185 6...... col.... Aplicaţii ale funcţiilor ch(x ) şi sh(x) lt.....I.......166 3...... drd..155 2. conf... ing... Vintilă Marius... Academia de Poliţie „Al. univ........ conf.......... ing. student sg.......... ing... Emanuel Darie....... Facultatea de Pompieri..... Eleonora Darie.. ing... Facultatea de Instalaţii..... ing. lt..... Garibald Popescu.. student sg...... Cuza“. Emanuel Darie. Academia de Poliţie „Al.. col... dr......... Academia de Poliţie „Al..... Facultatea de Pompieri....... Modelarea proceselor termice conductive în ANSYS lt...I..237 5 ........................I....... Cuza“ în perioada 2005-2009 lt..197 7... ing. Ionuţ Geru....... Riscuri şi vulnerabilităţi în contextul politico-militar internaţional actual col......col...... Facultatea de Instalaţii.. lect.. Garibald Popescu.... univ.. univ. aplicaţii ale acestora în managementul dezastrelor lt................. student cap........ Modelarea celulelor fotovoltaice conf........ Domenii de definiţie ale unor funcţii....... lt...... Academia de Poliţie „Al... lector univ. transportul...I........... Corpul Pompierilor în perioada domnitorului Alexandru Ioan Cuza muzeograf prof.... univ.. Personalităţi ale lumii ştiinţifice internaţionale: Thomas Alva Edison lt.. col.. Facultatea de Pompieri .... dr.. ing.......... dr.......... conf......... col.... Cuza“.. conf.. Cuza“.. ing... ing...... lt..... dr.. conf. Garibald Popescu.. lt...... Cristian Damian.........I..... univ.............. Academia de Poliţie „Al. col................ Academia de Poliţie „Al.... Emanuel Darie................. Cuza“.... col.... univ.113 3. distribuţia şi utilizarea energiei electrice în perioada 1800-1940 în România şi în Occident lt... Cristian Vălcăuan...... Academia de Poliţie „Al................. lector univ.... dr.................. dr......... Sinteza evenimentelor şi acţiunilor desfăşurate în anul 2010 pe linia protecţiei şi promovării drepturilor omului de către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi unităţile subordonate col...... Garibald Popescu.. Facultatea de Pompieri .. conf...I................. univ....... Cuza“. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă ....col. lt..... Garibald Popescu..I. Producerea.... Cuza“.... lt............ Senzori inteligenţi......... Eleonora Darie.Secţiunea a 2-a Lucrări cu caracter ştiinţific 1.............. ing. ing.... Eugen Vişan.. ing.207 8......... conf.. Conceptul de electricitate/fenomen electric în contextul dezvoltării fizicii ca obiect de studiu lt............. lector univ.I... Cuza“........... col. lector univ... Cuza“........ Emanuel Darie......180 5.............. Rezolvarea unor probleme de algebră şi analiză matematică date la admiterea în Facultatea de Pompieri.... dr........... Ştefan Herbel........ Academia de Poliţie „Al..... dr.. Muzeul Naţional al Pompierilor .... 136 4... Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti...I......... col......... Evaluarea activităţii desfăşurate de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi unităţile subordonate în anul 2010 colectiv I.............. ing.... ing................ lector univ.-col.. Emanuel Darie..... Garibald Popescu..... Academia de Poliţie „Al..I. Emanuel Darie. Academia de Poliţie „Al.. col. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.....212 9........... Iulian Pipin.. Universitatea de Construcţii Bucureşti... ing. Subiecte propuse pentru admiterea în învăţământul superior lt... Garibald Popescu... lector univ... lt......... univ.... Facultatea de Pompieri . Facultatea de Pompieri ... dr..219 10. conf.... ing.......... Cuza“. Garibald Popescu...... univ............G. dr....... univ. Facultatea de Pompieri ........ dr.. lector univ. Facultatea de Pompieri ........ dr... dr.......... ing...174 4........ ing.. dr... Loredana Oprica.... student cap... Facultatea de Pompieri .U...I.... Facultatea de Pompieri............ dr.. col........... col............ dr... Cuza“.. Academia de Poliţie „Al................S........ col.. dr.. Decebal Chifulescu. col............ ing.... Emanuel Darie.... ing..... student cap......142 Secţiunea a 3-a Varia 1.

Secţiunea 1 LUCRĂRI CU CARACTER PROFESIONAL .

indiferenţă. Conceptul de capital social a fost utilizat în analiza multor probleme ale acţiunilor colective. Marin BÎLDEA Centrul Zonal de Pregătire de Protecţie Civilă Craiova În ultimii ani. IDEEA CAPITALULUI SOCIAL O imagine a modului în care comunităţile răspund de dezastre poate fi obţinută utilizând conceptul de capital social. cât de vulnerabile sunt la hazarduri şi cum continuă să existe şi după. corupţie. într-un anumit moment al existenţei sale. Multe dintre aceste dezastre sunt acum uitate. de muncă şi organizare. Atenţia este focalizată pe victime şi pierderi. În ultima perioadă s-au depus eforturi considerabile pentru dezvoltarea de politici îndreptate către prevenirea dezastrelor. altele ocazional amintite de scriitori şi istorici. şcolare şi educaţionale. aceste eforturi constau în identificarea hazardurilor locale şi consolidarea fizică a infrastructurii sau mediului. de asemenea. Însă. în cazul răspunsului în situaţii de urgenţă care reprezintă o situaţie clasică de implicare în acţiuni colective pentru un beneficiu colectiv. Multe cercetări au ca obiect înţelegerea hazardurilor – dezvoltarea de scale pentru măsurări seismice. 7 . 1. Mult mai recent. – rezultatele obţinute fiind aplicate deseori în dezvoltarea de noi tehnici în construcţii. pregătit şi apt fizic. câteva chiar celebrate. inundaţii. În plus la imaginea economică convenţională a importanţei uneltelor – „capitalul fizic” – a fost adăugată şi argumentată importanţa „capitalului uman” – după cum este de interesat. experienţa cu dezastrele şi. Pe de altă parte. inclusiv familiale.CAPITALUL SOCIAL ŞI SITUAŢIILE DE URGENŢĂ Ing. prezentările. Mergând mai departe cu această imagine s-a descoperit „capitalul social” – un termen care cuprinde norme şi modalităţi de organizare care facilitează acţiuni colective. noi materiale sau sisteme de siguranţă. precum şi predicţii mai mult sau mai puţin exacte despre cât de rău vor evolua lucrurile. analizele şi dezbaterile conţin referiri la „maladii” asociate: ineficienţă. Astfel este acordată o mică atenţie adaptării şi elasticităţii sistemelor sociale şi cum pot fi acestea modificate şi utilizate pentru răspunsul la dezastre sau diminuarea vulnerabilităţii. conceptul a fost aplicat destul de puţin. a supravieţuit dezastrelor şi a continuat să crească şi să prospere. democraţie şi de guvernare sau dezvoltare. este influenţată critic de dezastre care creează probleme de multe ori de nerezolvat. Dar a ne aminti despre dezastre este un lucru extrem de important pentru a înţelege cum comunităţile răspund în situaţii de urgenţă. în acelaşi timp acordându-se destul de mică atenţie sistemelor sociale ale comunităţilor respective. relatările. viteza vântului etc. antrenat. orice împrejurare care s-ar putea constitui în hazard pentru viaţa socială a comunităţilor a fost intens mediatizată prin orice mijloace. Toate acestea sugerează că viaţa socială. oricum destul de fragilă. În acelaşi timp. educat. aproape fiecare comunitate. precum şi încurajarea dezvoltării de comunităţi rezistente la dezastre. câteva direcţii în cercetare au fost îndreptate către vulnerabilitatea populaţiei şi identificarea condiţiilor speciale de risc. incapacitate sau divergenţă. În mare parte. astfel este obţinută şi creşterea economică.

Rădăcinile ştiinţifice ale conceptului de capital social sunt multe şi variate. Intenţia aici nu este aceea de a critica acest concept. Capitalul social nu reprezintă şi nu este sinonim cu capitalul uman. De asemenea. la nivelul aceleiaşi societăţi există diferenţe în cadrul capitalului social şi aceste diferenţe este necesar a fi explorate dacă într-un anume sens conceptul este folositor mai mult decât la nivel general. În interiorul grupurilor organizate pentru a îndeplini sarcini specifice. organizaţia îşi poate redefini acţiunile. cunoştinţe. Normele care încurajează aşezarea interesului comunităţii înaintea celui personal sunt o puternică formă a capitalului social. indivizii îşi pot ridica nivelul de cunoaştere fără a obţine informaţia direct. capitalul uman este creat datorită schimbărilor la nivelul persoanelor prin dobândirea de deprinderi şi capacităţi. Alte puncte de vedere susţin numai organizarea socială sau „capitalul cultural” ca şi produs al acestuia. Aceasta facilitează acţiuni concrete şi le constrânge pe altele în condiţiile în care situaţiile de urgenţă sunt caracterizate în general printr-un mare grad de incertitudine şi instabilitate. În acest transfer al deciziei către un singur individ. avansate sunt şi preocupările despre cum ar trebui măsurat capitalul social care este dependent de diferite variabile. Normele susţin şi furnizează direcţionarea precisă şi desfăşurarea de acţiuni. dar capitalul social este chiar mai puţin tangibil atât timp cât este înglobat în relaţiile dintre persoane. Capitalul uman este mai puţin tangibil înglobat în deprinderi şi cunoştinţe. dar capitalul social este creat atunci când relaţiile dintre persoane schimbă modalităţile de facilitare a acţiunilor. În particular în situaţii de urgenţă există elemente critice pentru această formă a capitalului social. Un mijloc prin care informaţia poate fi obţinută este utilizarea relaţiilor sociale care sunt menţinute pentru alte scopuri. Capitalul social se prezintă într-o varietate de forme şi are două elemente comune: (1) capitalul social apare ca un aspect al structurii sociale şi (2) actorii sociali pot utiliza capitalul social ca o resursă pentru rezolvarea scopurilor. Şi situaţiile de urgenţă creează cadrul în care se manifestă unul dintre cele mai acute interese: viaţa şi proprietatea. Orice sistem social se bazează în mare parte pe acţiuni reciproce şi implică obligaţii şi aşteptări din partea participanţilor. În acest moment. cum ar fi de exemplu implicarea civică la cât mai multe niveluri. Sunt identificate în momentul de faţă şase forme ale capitalului social: a) Obligaţii şi aşteptări. un lider este de regulă mandatat să ia decizii şi să răspundă în numele grupului. d) Relaţii de autoritate. e) Organizaţii sociale specifice. El constă în primul rând în relaţiile şi modul de organizare între şi cu actorii sociali. anticipativ şi planificat şi nevoia de date. c) Norme şi sancţiuni efective. Organizaţiile sociale sunt uzual create pentru un scop particular şi după ce scopul a fost atins. Informaţia este importantă pentru că furnizează o bază pentru acţiune. funcţie de diferiţi teoreticieni care o abordează. Capitalul social face referire la aspecte privind structura socială care reprezintă valoarea actorilor sociali ca resurse care pot fi mobilizate în urmărirea propriilor interese. Prin interacţiunea în diverse împrejurări. Evident. expertiză este cu atât mai mult resimţită. b) Potenţialul informaţional. Capitalul fizic este ceva tangibil înglobat în forme observabile. În acest caz capitalul social este identificat în rădăcinile organizaţiilor care răspund în situaţii de urgenţă şi acţiunile concertate ale grupurilor care susţin acest răspuns. precum nivelul de încredere al mediului respectiv. Răspunsul în situaţii de urgenţă este un proces proactiv. teoria capitalului social abundă de diversitate. Există însă un consens conform căruia capitalul social constă în resursele înglobate în organizări şi structuri sociale care pot fi mobilizate. ci de a-l utiliza în explorarea răspunsului în situaţii de urgenţă şi vulnerabilităţii la nivelul comunităţilor. Capitalul fizic este creat datorită schimbărilor la nivel material astfel încât să rezulte unelte care să faciliteze producţia. Un exemplu de 8 . liderul are acces la o reţea extinsă a capitalului social care sporeşte capitalul fiecărui individ considerat separat.

Poate părea paradoxal. capitalul social serveşte ca resursă de bază pentru răspunsul comunităţii. normelor. Fiecare problemă. Din această perspectivă. a responsabilităţii. educaţie sau recreere. dar şi crearea de bunuri publice de care beneficiază şi alţii care nu sunt implicaţi direct. 2. individuali sau serviciile voluntare se constituie în furnizori de asistenţă. situaţie care nu poate fi acceptată ca o regulă. O comunitate fără probleme cotidiene. Într-un anume sens derularea firească a activităţilor este reordonată şi obligaţiile de asemenea schimbate după relevanţa acestora în funcţie de impactul dezastrului. În crearea acestor organizaţii nu este important numai interesul acelora care investesc în ele. devine mai puţin importantă. spre exemplu domeniul sănătăţii şi cel al asistenţei medicale este totdeauna important datorită victimelor dezastrului. Dezvoltarea de organizaţii sociale necesită investiţii în proiectarea structurii. suferă din cauza lipsei organizării sociale specifice gestionării situaţiilor de urgenţă. Astfel. dar chiar problemele majore la nivelul comunităţii obligă la experimentarea de noi forme de organizare. în situaţii de urgenţă atenţia este focalizată pe comunitate ca şi sistem social. Cel mai dificil de studiat este răspunsul. În plus. Situaţiile de urgenţă sunt caracterizate convenţional fiind raportate la dimensiunea în timp – pregătire. Voluntari. Funcţionarea „normală” predezastru a comunităţii este orientată către diferite valori – muncă. De asemenea. în timpul sau după apariţia unei urgenţe. Puţină atenţie însă este acordată pierderilor şi deteriorării capitalului social. Însăşi urgenţa în sine este o creaţie a capitalului social. un dezastru e o situaţie creată la nivelul unei comunităţi când eforturi suplimentare şi extraordinare se depun pentru protecţia şi în beneficiul resurselor sociale şi când existenţa acestora este percepută ca fiind ameninţată. fiecare eveniment negativ. Utilizarea voluntarilor s-a dovedit o problemă critică pentru managementul situaţiilor de urgenţă în cadrul comunităţilor. calificări şi resurse care pot fi utilizate înainte. după cum dacă sunt realizate târziu de la momentul evenimentelor nu mai pot fi utilizate eficient. f) Organizaţii sociale particulare. autorităţii. mai ales atunci când resursele comunităţii nu pot proteja toate aceste valori. aşa încât infrastructura şcolară şi personalul pot fi utilizaţi pentru susţinerea efortului de răspuns la urgenţă. Există două direcţii dinamice de urmărit cu privire la obligaţiile şi responsabilităţile care apar pe timpul unei situaţii de urgenţă generată de un dezastru. cercetările în domeniul răspunsului la dezastre sunt de regulă oportuniste şi nu oferă o continuitate pentru a putea dezvolta generalizări. Pe timpul unei situaţii de urgenţă generată de un dezastru. capitalul social este singura formă de capital comunitar care este reînnoită şi îmbunătăţită pe timpul unei situaţii de urgenţă. Altele acordă atenţie sporită pierderilor de capital uman. SITUAŢIILE DE URGENŢĂ DIN PERSPECTIVA CAPITALULUI SOCIAL Pe lângă definirea dezastrelor din perspectiva capitalului uman (victime) şi perspectiva capitalului fizic (distrugeri materiale) există o a treia modalitate de a defini dezastrele şi din perspectiva capitalului social. Astfel. răspuns. restabilire şi prevenire. pe când educaţia care de regulă are prioritate. Un dezastru schimbă această situaţie dramatic. Multe dintre preocupările în domeniul cercetării dezastrelor se fixează pe deteriorarea capitalului fizic. fiecare situaţie de urgenţă necesită structuri organizatorice latente care să fie activate şi să răspundă corespunzător. în primul rând datorită faptului că această fază este scurtă ca timp şi de cele mai multe ori neaşteptată. 9 . ca multe dintre comunităţile de azi.organizaţii sociale specifice unui anumit scop sunt serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă. familie.

în general şi a activităţilor sociale. obligaţiile cetăţenilor pot fi clasificate ca modeste. Oamenii răspund.Cea de-a doua direcţie este dată de extinderea rolului membrilor comunităţii. această stare de conflict este dezamorsată de capacităţile adaptive ale indivizilor şi organizaţiilor. De multe ori însă activitatea voluntarilor este descrisă. adaptare şi decizie. POTENŢIALUL INFORMAŢIONAL. uneori critic. voluntarii sunt consideraţi o sursă importantă. Există împrejurări concrete în care alertarea publicului este pusă sub semnul întrebării din cauza prezumţiei de panică şi evacuarea considerată o măsură nesigură datorită experienţei din trecut. ca şi sursă de obligaţii. coleg şi nu în ultimul rând rolul de cetăţean. alţii decât familia. cercetări în acest domeniu au definit procesul în sine ca fiind împărţit în cinci faze distincte: auzi. De exemplu. Când o stare de normalitate se schimbă şi un dezastru stă la baza acestei schimbări. informaţia este utilă mai ales pentru activităţi de prevenire. Considerând exemplul alertării publicului în situaţii de urgenţă. precum membru al familiei. un considerabil interes este acordat conflictului dintre obligaţiile personale şi cele generate de dezastru pentru comunitate. la alertă corespunzător unui proces psihosocial susţinut de relaţiile sociale la nivelul grupurilor sau comunităţilor şi nu ca rezultat al unei şanse sau reacţii involuntare a persoanelor aflate în pericol. Fiecare dintre aceste faze este interactivă şi nu este dependentă obligatoriu de stări mentale individuale. înţelegi. legăturile sociale furnizează canalele prin care indivizii dezvoltă percepţia riscului care poate motiva anumite acţiuni de prevenire. 3. Dar. angajat. În vremuri „normale”. În contextul dezastrelor. individul are potenţialul de a juca diferite roluri. FORMĂ A CAPITALULUI SOCIAL Rolul potenţialului informaţional ca şi capital social poate fi identificat în câteva aspecte ale comportamentului şi reacţiei în situaţii de urgenţă. ca o consecinţă a eşuării organizaţiilor de a-şi mobiliza membrii permanenţi. Perspectiva capitalului social extinde în cazul impactului dezastrelor rolul cetăţeanului. În aceste împrejurări obligaţiile membrilor comunităţii sunt amplificate şi rolul acestora în răspunsul la situaţia de urgenţă creată devine unul important. dar nu semnificativă de resurse în situaţii de urgenţă. în special de mass-media. majoritatea acestora însă din partea comunităţii. Utilizarea potenţialului informaţional ca şi capital social este ilustrată foarte bine în activităţile de alertare şi evacuare pe timpul situaţiilor de urgenţă. în general. spre exemplu. O asemenea situaţie este caracterizată printr-un număr semnificativ de voluntari care devin implicaţi într-o largă varietate de acţiuni de ajutorare. Prioritar impactului. colegii sau prietenii. Datorită acestui rol apar multiple obligaţii şi aşteptări. De regulă. Orice victimă a unui dezastru are dreptul să fie ajutată de indivizi care au obligaţii în acest sens. Desigur. chiar dacă familia sau alţi apropiaţi nu sunt direct sub influenţa impactului dezastrului. vecin. personalizezi şi decizi/răspunzi. Este amplificată obligaţia de a participa la acţiuni care să reducă ameninţarea la adresa comunităţii. una dintre observaţiile universale despre o situaţie de urgenţă este necesitatea informaţională ridicată. Dezastrele creează probleme necunoscute. Elementul comun rămâne însă capitalul social exprimat prin necesitatea informaţională critică în situaţii de urgenţă şi aceste forme de manifestare ale sale: recepţionare de mesaje. 10 . crezi. sentimentul obligaţiei pentru structura de răspuns în situaţii de urgenţă a membrilor acesteia este irelevant pentru cei care beneficiază de asistenţă din partea acestora. În acest caz. vecinii. indivizii şi unităţile sociale au nevoie de noi informaţii pentru a-şi orienta acţiunile. În general. ameninţări la adresa vieţii şi proprietăţii şi furnizează oportunitatea pentru o mai puternică identificare şi apartenenţă la comunitate. înţelegere şi credinţă. în special. Dar însăşi descrierea eficienţei procesului de alertare şi evacuare subliniază importanţa informaţiei publice ca şi formă a capitalului social.

societatea exercită adversitate puternică împotriva utilizării de bunuri pentru uzul strict personal. În plus la condiţiile care stabilesc suportul normativ al comportamentului bazat pe ajutor. NORME. Un alt aspect al capitalului social guvernat de norme şi reguli este reprezentat de proprietatea privită ca un tip de relaţie socială – cine şi ce se poate face cu resursele comunităţii. Problema care apare aici e legată de „teama” deţinătorilor de resurse de a pierde bunuri fără o despăgubire ulterioară. c) Diferitele interpretări sociale ale impactului influenţează percepţia despre cauze. cu atât sunt mai mulţi cei care furnizează ajutor efectiv. se constată dezvoltarea unei „subculturi a dezastrelor”. d) Cu cât există mai multă comunicare şi date despre pierderile suferite de victime. Se constată existenţa unor relaţii între situaţiile de urgenţă şi emergenţa unui comportament altruistic care de cele mai multe ori pune sub semnul întrebării validitatea unor acţiuni: a) Cu cât este mai mare proporţia victimelor şi dimensiunea pierderilor.Importanţa relaţiilor sociale pentru potenţialul informaţional pe care îl furnizează poate fi cel mai bine apreciată atunci când acţiunile protective eşuează. SANCŢIUNI. Uzual există în acest sens norme legale care indică utilizarea corespunzătoare. De fapt aspectul decisiv de abordat este penetrarea informaţiei publice în cadrul structurilor pe care se sprijină relaţiile sociale: dacă nu sunt recepţionate mesaje este aproape imposibil de înţeles. Prima. De asemenea. b) Când există conexiuni informaţionale sociale puternice cei aflaţi în suferinţă sunt mult mai proeminenţi ca referinţă pentru grupurile din care provin. expresie a percepţiei greşite a impactului pe care dezastrele îl au asupra comunităţii. cu atât sunt mai mulţi cei care suferă alături de acestea. personalizat sau decis şi răspuns. precum şi definirea precară a 11 . crezut. că pot fi suspendate anumite drepturi cu privire la proprietate. Caracteristicile acestor relaţii sugerează faptul că situaţiile de urgenţă furnizează condiţii optime de dezvoltare a normelor sociale. dezvoltarea unui consens de urgenţă provoacă o ierarhizare a valorilor astfel încât grija pentru victime şi restaurarea serviciilor şi sistemelor de bază ale comunităţii beneficiază de prioritate în faţa altor preocupări. Pe de altă parte. Aceste norme pentru asemenea situaţii sunt în general independente de disputele ideologice care afectează canalele de comunicare. Respectarea de reguli în situaţii de urgenţă este afectată de anumite circumstanţe. cu atât apare mai mult nevoia de comunicare şi informaţie despre pierderile suferite de victime. aceasta conduce de regulă la stigmatizarea celor care sunt în suferinţă. controlul şi disponibilizarea resurselor private necesare răspunsului la urgenţe într-o comunitate. e) Conectarea informaţională socială creează oportunităţi de ajutor şi asistenţă. Dacă impactul este brusc şi creează pierderi sociale aleatorii. AUTORITATE Normele şi regulile care funcţionează la nivelul comunităţilor constituie o puternică formă a capitalului social care poate facilita sau constrânge acţiuni. speciale uneori. se constată o reducere a constrângerilor prin creşterea gradului de responsabilitate faţă de societate în ansamblu. Toate aceste condiţii se pot combina pentru a crea obligaţia de a aproba ajutorul dezinteresat ca normă în comunitate. f) Cu cât este mai mare proporţia celor care simpatizează cu victimele. Una dintre problemele cheie pentru autorităţile şi managerii în domeniul urgenţelor este să înţeleagă pluralitatea acestor legături sociale şi faptul că sunt necesare diferite canale de transmitere a informaţiei şi recepţionare a feedbackului. 4. în condiţiile în care la nivelul comunităţii există nevoi de urgenţă majore. cu toate că există un consens mutual în situaţii de urgenţă generate de dezastre naturale mai ales. în interiorul comunităţilor care experimentează răspunsul în asemenea împrejurări.

Majoritatea acestor relaţii de autoritate pot fi modificate. în alte cazuri este posibil ca noi structuri şi relaţii să asigure funcţionarea organizaţiilor în situaţii de urgenţă. Însă. normele de urgenţă sunt unice numai în sensul de temporizare a implementării acestora. Utilizând această tipologie se pot determina implicaţiile pentru relaţiile de autoritate. de rutină. relatări. În aceste condiţii suportul altruistic este unul considerabil şi acesta îşi are originea în zvonuri. procesele sociale sunt cele care furnizează condiţii pentru prioritate şi eficienţă. dar altele primesc noi atribuţii. există organizaţii care se implică în răspunsul la dezastre cu aceleaşi relaţii de autoritate şi structură pe care le utilizează în activitatea obişnuită. care rămân „latente” în restul timpului. efectul pierderii autorităţii. Aceste norme se adresează de exemplu responsabilităţilor de monitorizare a hazardurilor particulare. în special când dezastrele sunt convenţional considerate ca prototip al dezorganizării sociale.ceea ce înseamnă hazard sau factor de risc. Multe organizaţii funcţionează după aceleaşi relaţii şi pe timpul dezastrelor şi în situaţii de normalitate. Existenţa diferitelor organizaţii la nivelul comunităţilor asigură susţinerea majorităţii eforturilor de răspuns în situaţii de urgenţă. Tipologia implicării organizaţiilor ilustrează faptul că relaţiile de autoritate din interiorul acestora furnizează capital social necesar pentru toate fazele răspunsului în situaţii de 12 . Multe dintre aceste norme latente sunt extensii ale activităţilor de rutină din cadrul organizaţiilor. Dezvoltarea unui consens de urgenţă acordă prioritate ridicată asistenţei victimelor şi restaurarea serviciilor esenţiale pentru comunitate în detrimentul altor activităţi comunitare astfel încât resursele materiale şi umane să fie relocate către direcţiile prioritare. Anumite organizaţii îndeplinesc aceleaşi responsabilităţi în situaţii de urgenţă ca şi în activitatea normală. Constituţia acestor organizaţii se reflectă în două dimensiuni: structură şi responsabilităţi. adaptate şi transformate astfel încât să servească în circumstanţe particulare. Asemenea subculturi apar în comunităţi care au experienţe repetate cu hazarduri particulare astfel încât un dezastru generat de aceste hazarduri devine parte a vieţii în comunitate ca referinţă permanentă într-un calendar. O a doua circumstanţă apare la adoptarea planurilor de răspuns în situaţii de urgenţă de către organizaţiile care au responsabilităţi în domeniul public. dar sunt bazate pe structura predezastru a organizaţiilor. Alte organizaţii păstrează relaţiile de autoritate. planificarea activităţilor sau funcţionarea extensiilor şi mecanismelor de comunicare organizaţională. există sancţiuni stabilite pentru încălcarea acestor norme în contextul situaţiilor de urgenţă. Astfel. societatea în particular. Popularizarea şi accentuarea planificării pentru situaţii de urgenţă furnizează importante informaţii despre comportamentul necesar în situaţii de urgenţă. comentarii care subliniază un comportament specific în aceste situaţii. de fapt. În aceste cazuri sunt dezvoltate norme aplicabile în situaţii de urgenţă. Pierderea autorităţii în situaţii de urgenţă este aspectul relevant invocat de politicile publice pentru necesitatea creării de structuri de „comandă şi control” ca şi elemente centrale ale managementului situaţiilor de urgenţă. De asemenea. Tratarea relaţiilor de autoritate ca şi formă a capitalului social în răspunsul pentru situaţii de urgenţă este. Consecvent este extrem de utilă aducerea la cunoştinţa şi verificarea autorităţii în contextul grupurilor. Toţi aceşti factori se constituie în capital social în situaţii de urgenţă. Deşi dezastrele sunt privite frecvent ca situaţii de „dezorganizare legală”. paradoxal. Pe de altă parte. dezvoltă un scepticism al autorităţii din toate categoriile şi o respingere pentru aceia care invocă autoritatea fără nicio justificare socială. Astfel. pilde. De asemenea. organizaţiilor sau comunităţilor ca şi unităţi sociale. dar îşi modifică dimensiunea prin suplimentarea personalului cu voluntari care au experienţă în a lucra în astfel de condiţii. Aceasta sugerează că este dificil de menţinut autoritatea în situaţii speciale şi cele mai multe forme ale relaţiilor de autoritate continuă ca şi capital social să funcţioneze în situaţii de urgenţă. un alt tip de organizaţii care se implică în răspunsul în situaţii de urgenţă sunt cele care au o existenţă predezastru şi îşi extind responsabilităţile şi în acest domeniu.

În managementul situaţiilor de urgenţă centrat pe o atitudine proactivă şi anticipativă.urgenţă. bază a capitalului social. de succes şi superioritate. Conform oricărei teorii economice. într-un mediu cu probabilitate ridicată de apariţie a hazardurilor. înainte ca aceasta să ajungă în faza de criză. se aşteaptă ca procesul de dobândire a competenţelor specifice. De aceea. întrucât fără o dezvoltare adecvată a acestuia. Acestea nu mai pot fi furnizate de „pachetele” tradiţionale de discipline. mai ales începutul secolului XXI este însă martorul unei schimbări radicale în acest sens. Există. în condiţii de risc permanente. Într-o societate supusă schimbărilor rapide. Cantitatea de cunoştinţe transmise prin învăţământul formal a crescut considerabil. este etnocentrică şi îngrădită legislativ şi administrativ-teritorial. prin însăşi natura sa. 5. şi numărul anilor de şcoală absolviţi s-a mărit exponenţial în ultimele decenii. Cei mai mulţi dintre aceştia sunt de natură „soft”. şi. Aceste organizaţii tind a fi orientate pe domenii specifice şi relaţiile de autoritate din interiorul acestora şi faţă de comunitate sunt construite pe criterii funcţionale şi nu pe statut. De asemenea. prin apariţie şi evoluţie care obligă la o calitate ridicată a capitalului social sunt mereu necesare competenţe şi cunoştinţe noi. însă. Mai mult. dobândită formal sau vocaţional nu îi asigură individului competenţa necesară gestionării situaţiilor de criză. în sensul clasic al acestor noţiuni. început încă din şcoala tradiţională. Cu toate acestea. ceilalţi factori – în special capitalul social – pot fi chiar contraproductivi. cauzând deficienţe sub aspect economic. educaţia ca întreg. Mobilizarea resurselor umane sau a capitalului social depinde totodată de mulţi alţi factori. să răspundă exigenţelor construirii unei cariere de profesionist în domeniu. creat pentru probleme şi situaţii de risc. precum motivaţia şi dorinţa de a obţine performanţe – factori greu de cuantificat şi de calificat. Contextul dominant al educaţiei din perspectiva capitalului social în domeniul managementului situaţiilor de urgenţă şi a competenţelor pe care aceasta le cultivă este dat de globalizare. uneori subiectiv. Creşterea nivelului de eficienţă al sistemului de management al urgenţelor necesită şi stimularea acestor factori. NECESITĂŢI ŞI STANDARDE EDUCAŢIONALE Pregătirea în domeniul managementului situaţiilor de urgenţă. nu reprezintă decât instrumente menite să mobilizeze şi să stimuleze acţiunea umană. ataşat ideii de credibilitate şi autoritate socială de care s-ar bucura sistemul de management al urgenţelor. menit să influenţeze evoluţia unei situaţii de urgenţă. indiferent de factura acestora. iar capitalul social factorul critic. uşor de adaptat la condiţii şi situaţii concrete. Organizaţiile de răspuns la urgenţe rămân totuşi o nouă formă de capital social. formală sau informală. „module” flexibile. social şi funcţional. Responsabilităţi multiple implică o abordare multidisciplinară. Reconsiderarea investiţiei în capitalul uman se datorează nu numai comparării rezultatelor obţinute în situaţii de urgenţă reale. Ultima decadă a secolului XX. resursele şi mijloacele. Conform teoriei managementului situaţiilor de urgenţă. Numărul anilor de învăţământ obligatoriu necesar integrării profesionale şi sociale a crescut şi a fost însoţit de o extindere în timp a sistemului de învăţământ formal. capitalului uman este factorul cel mai important. 13 . capitalul uman este unul dintre principalii factori de producţie. Este nevoie de abordări transdisciplinare. impresia generală că societatea modernă nu realizează acest lucru. ci şi unui sentiment. Relaţiile de autoritate nu este necesar a fi redefinite în contextul situaţiilor de urgenţă şi continuitatea de la faza predezastru este de regulă o tranziţie uşor de realizat. este de o importanţă covârşitoare să se acorde o prioritate deosebită formării capitalului uman. depăşirea graniţelor funcţionale şi jurisdicţionale. Particularităţile specifice ale cunoştinţelor dobândite separat pentru discipline complementare nu mai au o importanţă atât de mare.

într-o mare măsură. pentru a se evita ca managementul urgenţelor să eşueze lamentabil într-o situaţie reală. ca urmare a lipsei de informaţii şi de comunicare – în scopul creării unui sistem educaţional eficient în domeniul managementului situaţiilor de urgenţă. niciodată însă fixate bine în timp. înţelegerea şi cunoştinţele adecvate sunt la îndemâna managerilor noştri? Cum putem garanta că ei vor fi capabili să îndeplinească sarcinile cu care sunt învestiţi la standardele cele mai înalte? Cum reuşim să menţinem organizaţiile de răspuns la urgenţe „în formă”. Guvernul este preocupat mai mult de alocarea de resurse necesare restabilirii. responsabilităţile reies din convingerea că managerii urgenţelor trebuie să îşi desfăşoare activitatea ţinând seama nu numai de criteriul eficienţei. cu cerinţe mai dure şi cu grade de libertate crescânde şi tot mai dificil de gestionat. Ei trebuie să aibă abilitatea de a percepe. Din perspectiva comunităţilor. de a şti să conducă şi să prevină sau să atenueze riscurile. bazată pe câteva idei noi: – o abordare comună a problematicii referitoare la cele două aspecte ale managementului urgenţelor. educaţia şi practica. Domeniul depinde. poate chiar de rutină. dar şi de cele mai înalte standarde etice. orientează şi supraveghează procesul. ceea ce impune pentru viitor un capital uman mai bun. Din păcate. al educaţiei şi al practicii. cu cât nu numai că aceştia se vor confrunta cu un mediu de lucru tot mai complex. Încrederea într-o activitate performantă de management al situaţiilor de urgenţă. care facilitează. Fără aceasta multe riscuri nu vor putea fi asumate. care dobândesc valoare doar când cele două segmente. – rolul esenţial al educaţiei instituţionalizate în domeniul managementului urgenţelor şi riscului. 14 . pe de altă parte. La nivel economic şi social. – acceptarea implicaţiilor profunde ale pregătirii continue. cu ajutorul unor acumulări adecvate de capital uman eficient şi adaptarea sa la condiţiile în continuă schimbare? Cum soluţionăm dilema provocată de nevoia dobândirii de cunoştinţe şi de capacitatea oamenilor de a învăţa. Cum putem garanta că. de a înţelege. iar iniţiativele şi activităţile (economice sau administrative) vor fi restrânse dinamic. de încrederea care i se acordă de către membrii comunităţilor şi de abilitatea de a se confrunta cu situaţiile de urgenţă care vor apărea în viitor. Mai mult decât în alte domenii. încrederea trebuie dovedită permanent. înţelegerea actuală a managementului riscului şi a aspectelor specifice transferului de risc este încă inadecvată. ca urmare a situaţiilor de urgenţă. dar va trebui să-şi însuşească şi cunoştinţe specifice altor domenii de activitate. – acordarea de responsabilităţi maxime capitalului uman în domeniul managementului situaţiilor de urgenţă pentru a putea fi percepută mai uşor necesitatea pregătirii continue. pe de o parte. Toate aceste încercări de aşezare pe baze solide a sistemului educaţional în domeniul managementului urgenţelor pot fi interconectate într-o viziune reală. poate cel mai bun care există. se bazează îndeosebi pe capacitatea oamenilor cu care se lucrează şi care reprezintă domeniul. Organizaţiile şi comunităţile s-au implicat destul de recent în procesul educaţional prin reciclarea capitalului uman şi susţinerea educaţiei informaţionale. – introducerea consecventă de programe de pregătire individuală. şi de a aplica. în situaţii de urgenţă din ce în ce mai complexe. coexistă. Pentru a se lucra performant este absolută nevoie de un nivel de educaţie şi instruire adecvat. aceste responsabilităţi rezidă în faptul că managerul situaţiilor de urgenţă este o funcţie indispensabilă. ceea ce au învăţat în activitatea practică? Răspunsuri la aceste întrebări se pot găsi în gama largă de experienţe şi iniţiative – încă dispersate şi incomplete. Această cerinţă este legată şi de responsabilităţile pe care domeniul managementului urgenţelor şi le-a asumat în dezvoltarea societăţii moderne. preluate din sistemul educaţional obişnuit. ambele evidenţiindu-şi sensibilităţile într-o societate a cunoaşterii. Trebuie manifestată responsabilitate în administrarea situaţiilor de urgenţă care apar şi a resurselor încredinţate pentru acest scop.Necesitatea pregătirii şi calificării managerilor şi responsabililor din domeniul situaţiilor de urgenţă este cu atât mai evidentă.

ed by E. comunicare. DRC Studies of Community Functioning. Coming to Terms with Community Disaster.R. cum sunt interdisciplinaritatea şi învăţarea permanentă. Editura Ministerului Internelor şi Reformei Administrative. Bîldea. D. Maliţa. Human System Response to Disaster.. The Organizational and Public Response to the September 1985 Earthquake in Mexico City. Social Capital and Economic Development: Toward a Theoretical Synthesis and Policy Framework. realizată ca o schemă de module. DE. pot prinde viaţă în condiţiile creşterii fără precedent a ameninţărilor la adresa securităţii comunităţilor. în realizarea sa. R. New York. Dyes and Kathleen Tierney. Routledge. ideile majore ale secolului XXI. Quarantelli. Newark. fără a ignora subiectele sensibile ale finanţării şi evaluării. by Russel R... Wenger.L. Newark. companii şi societate civilă). M.R. Editura Reprograph. Woolcock. University of Delaware. Disaster Research Center. economice sau sociale.– folosirea de module combinate ca o nouă unitate de cunoaştere în completarea cursurilor şi tematicilor. University of Delaware Press. Geis. and Social Organizations. in Contemporary Social Problems. in Disasters.. Giarini. in Theory and Society. Collective Behavior. Disaster Research Center. coordonare. Editura Comunicare. Bucureşti. Quarantelli. 1998 8. M. 1990 7. J. 1992 12. Răspuns la urgenţe: planificare. 2006 3. 2000 5. Fitzpatrick. BIBLIOGRAFIE 1. 1988 9. Springer-Verlag.. Acest proces poate fi facilitat prin atragerea. 2007 2. 1986 11. D. M. Disaster Research Center. În consecinţă. in Natural Hazard Review. NY. Wenger. ed. a unor factori importanţi de decizie (guvern. Coleman. Exerciţiul cooperării dintre aceşti factori în problema pregătirii în domeniul managementului situaţiilor de urgenţă poate fi benefic tuturor. Mexico... organisme. M.. 2005 15 . By Design: The Disaster Resistent and Quality of Life Community. R. Dynes. Mileti. Newark.ro. Bucureşti. no 1. C. Community Disorganization. – elaborarea unei hărţi a cunoaşterii în domeniul managementului urgenţelor şi riscului. Newark.. Aceasta dezvăluie ceea ce ar putea fi o tendinţă importantă care va afecta comunităţile în dorinţa supremă de dezvoltare a acestora. The Importance of Social Capital in Disaster Response. Hardcourt Brace and World. R. D.. comunicare.. autorităţi. Dubla spirală a învăţării şi a muncii.. DE. Craiova.. DE. Bîldea. Dynes.E. E. Drabek. 1994 10.D.E. Russell. 2002 4. Comunitate şi vulnerabilitate: percepţie. se poate adopta o abordare directă şi pragmatică a managementului situaţiilor de urgenţă... in What is a Disaster: Perspectives on the Question. Această problematică se poate considera ca fiind un „binoclu” prin care se poate scruta viitorul. 1998 6. O. D. SUA. şi. Astfel... dincolo de afilierea la orice doctrine politice.L. London. reducerea riscului dezastrelor. ed Merton R. Public Risk Communication. in Organizational and Community Responses to Disasters Seminar. no 27. T.

ministerele şi celelalte instituţii publice cu atribuţii în domeniul apărării. din cadrul fiecărei categorii de forţe de intervenţie. capabil să sincronizeze acţiunile entităţilor. Guvernul. Preşedintele României.PLANIFICAREA ACŢIUNILOR STRUCTURILOR SPECIALIZATE PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ ÎN CAZUL PRODUCERII UNOR EVENIMENTE DEOSEBITE Colonel drd. mai ales post eveniment în toate mediile. necesare îndeplinirii obiectivelor fundamentale ale securităţii naţionale şi apărării armate a României. Preşedintele României. Planificarea apărării României este un proces prin care se stabilesc volumul. precum şi organizarea structurilor de intervenţie în domeniul situaţiilor de urgenţă sau cu responsabilităţi asociate acestui domeniu impune planificarea şi desfăşurarea acţiunilor de prevenire şi. potrivit competenţelor legale. Planificarea apărării este atributul exclusiv şi inalienabil al autorităţilor publice naţionale stabilite prin Constituţia României: Parlamentul. complexitatea şi amploarea situaţiilor de urgenţă. de asemenea. asigură coordonarea unitară şi permanentă a activităţilor de prevenire şi gestionare a situaţiilor de urgenţă. autorităţile publice centrale şi locale cu atribuţii în domeniu. Claudiu BRATU Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă Rezumat: Abordarea sistemică a managementului situaţiilor de urgenţă la nivel naţional este o caracteristică exclusivă a actualei concepţii privind prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă. Primul-ministru. au răspunderi în domeniul securităţii şi apărării naţionale. cooperarea şi reprezentarea la nivel naţional în domeniile protecţiei civile. ordinii publice şi siguranţei naţionale elaborează strategii. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă. Conducerea de ansamblu a forţelor sistemului naţional de protecţie civilă se realizează prin Parlament. Potrivit concepţiei de apărare a ţării. materiale şi financiare. Pe baza Strategiei de Securitate Naţională a României şi a Programului de Guvernare. Planificarea apărării se realizează pe baza opţiunilor şi deciziilor politice şi strategice ale Parlamentului României. Consiliul Suprem de Apărare a Ţării. în proceduri standard multifuncţionale de operare. are caracter permanent fiind o componentă a sistemului securităţii naţionale. acestea trebuie să aibă un cadru de planificare şi de execuţie comun. 16 . Pentru ca structurile de intervenţie să-şi îndeplinească misiunile. umane. Consiliul Suprem de Apărare a Ţării. directive. Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. activitatea de protecţie civilă este. apărării împotriva incendiilor şi gestionării situaţiilor de urgenţă. Guvernul României. potrivit legii. simplu. structura şi modul de alocare a resurselor naturale. de interes naţional. planuri şi programe departamentale proprii menite să realizeze obiectivele şi interesele de securitate ale României. într-un sistem de conducere şi coordonare unic. precum şi. Natura. precum şi ale celorlalte instituţii publice care. ca organ de specialitate din subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor.

organizate şi realizate în scopul prevenirii şi reducerii riscurilor de producere a dezastrelor. Hotărârea nr. culturale ale statului şi.N. operative. deopotrivă o serie de ameninţări noi. măsuri şi sarcini organizatorice. planurilor şi documentelor organizatorice de aplicare a acestora sunt similare standardelor Alianţei Nord-Atlantice şi celor ale U. sunt evidenţiate ca posibile riscuri la adresa României. de natură geofizică.U. 3 H. Între acestea se pot înscrie: catastrofele naturale sau alte fenomene geo.G. 2288/2004 pentru aprobarea repartizării principalelor funcţii de sprijin pe care le asigură ministerele. Legea nr. de natură militară sau nonmilitară.G. 15/2005. cu caracter umanitar şi de informare publică. dintre care se evidenţiază O.R.Prim-Ministrul este şeful Protecţiei Civile în România şi coordonează Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă prin ministrul administraţiei şi internelor. provenind din mediu sau reflectând degradarea acestuia. conflictelor armate şi înlăturării operative a urmărilor acestora şi asigurării condiţiilor necesare supravieţuirii persoanelor afectate.S. planificate. 481/2004 privind protecţia civilă şi H. Astfel. bunurilor şi mediului împotriva efectelor negative ale situaţiilor de urgenţă. protecţia civilă2 este o componentă a sistemului securităţii naţionale şi reprezintă un ansamblu integrat de activităţi specifice. precum şi de fenomene grave. asimetrice. pun în pericol securitatea naţională. 1490/2004 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare şi a organigramei Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă. În acest context. în Strategia de Securitate Naţională. Potrivit deciziilor autorităţii naţionale de conducere. precum şi procedurile de lucru pentru elaborarea concepţiilor. în domeniul protecţiei civile este elaborată legislaţia de bază şi subsecventă asigurării managementului şi gestionării situaţiilor de urgenţă.. Structura Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă la pace şi la război.U. Din cele prezentate mai sus rezultă că prin cadrul de acţiune specific apărarea naţională şi protecţia civilă contribuie la menţinerea ordinii constituţionale. 2 Legea nr. deopotrivă. a cetăţenilor săi.N. nr. aprobată prin Legea nr. tehnice. catastrofele industriale sau ecologice având drept consecinţe pierderi mari de vieţi omeneşti.sau meteo-climatice grave (cutremure. la nivel naţional se constituie Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă1 în componenţa Ministerului Administraţiei şi Internelor căruia îi revine responsabilitatea executării conducerii operaţionale în domeniul protecţiei civile.U.S. Potrivit legii. celelalte organe centrale şi organizaţiile neguvernamentale privind prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă.1489/2004 privind organizarea şi funcţionarea C. nr.G. la nivelul Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă sunt avizate3 şi aprobate prin ordine comune ale miniştrilor cu atribuţii în domeniul managementului şi gestionării situaţiilor de urgenţă şi cel al ministrului administraţiei şi internelor. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă.R. inundaţii. posibilitatea crescută a producerii unor pandemii. dăunătoare sau iresponsabile. regulamente privind prevenirea si gestionarea situaţiilor de urgenţă. tendinţa de epuizare a unor resurse vitale. protecţia valorilor economice. meteo-climatică ori asociată. nr. ca arie de manifestare şi amploare. Coordonarea unitară a activităţilor de apărare împotriva dezastrelor revine Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă în cazul în care efectele dezastrelor.E. încălzirea globală şi alte modificări bruşte şi radicale ale condiţiilor de viaţă). perturbarea substanţială a vieţii economico-sociale şi poluarea gravă a mediului pe teritoriul naţional şi în regiunile adiacente. Astfel. în calitate de preşedinte al C. protejării populaţiei. 1 17 . 481/2004 privind Protecţia Civilă. Procesul de standardizare şi interoperabilitate cu structuri similare din celelalte ţări membre NATO are drept scop perfecţionarea conducerii structurilor de intervenţie la toate nivelurile. inclusiv ca urmare a unor activităţi umane periculoase.

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă are următoarele atribuţii principale: – analizează. Angajamentul privind misiunea structurilor implicate presupune introducerea cu succes a unui nivel acceptabil şi măsurabil de prestare pentru populaţie a serviciilor pe termen lung. măsurile şi priorităţile Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă. elaborate de comitetele ministeriale. şi le prezintă spre aprobare. valorile declarate. – elaborează rapoarte şi alte documente pentru informarea Comitetului Naţional. scopul pentru care organizaţia există şi pentru care a fost creată. Potrivit legislaţiei în domeniu. pe baza convenţiilor la care statul român este parte. – asigură coordonarea tehnică şi de specialitate a centrelor operaţionale şi a centrelor operative şi asigură menţinerea permanentă a fluxului informaţional cu acestea. ca organ de specialitate din subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor. efectuează prognoze asupra evoluţiei acestora în scopul identificării stărilor potenţial generatoare de situaţii de urgenţă. Misiunea exprimă motivul principal. dar în esenţă legea de organizare care se referă la acea instituţie defineşte şi scopul pentru care a fost creată aceasta şi atribuţiile ei. pe întreg teritoriul ţării. materiale şi financiare pentru astfel de situaţii. Misiunea se enunţă sub formă de angajament. şi urmăreşte respectarea acestor convenţii în domeniul situaţiilor de urgenţă. – salvarea vieţii oamenilor. evaluează şi monitorizează tipurile de risc. 4 O. 21/2005 pentru aprobarea Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă. – coordonează planificarea resurselor necesare gestionării situaţiilor de urgenţă la nivel naţional şi elaborează proiectul planului de asigurare cu resurse umane. primului-ministru. care asigură coordonarea unitară şi permanentă a activităţilor de prevenire şi gestionare a situaţiilor de urgenţă4. În acest context trebuie evidenţiate obiectivele.Componentele strategiei în domeniul situaţiilor de urgenţă pot fi: viziunea. Desigur că în cazul autorităţilor publice misiunea derivă din textul legii. – cooperează cu organismele de profil pe plan internaţional. a măsurilor şi acţiunilor de prevenire şi gestionare a situaţiilor de urgenţă. În domeniul managementului situaţiilor de urgenţă acesta ar putea fi: eficientizarea acţiunilor structurilor cu atribuţii în domeniul situaţiilor de urgenţă pentru prevenirea şi contracararea surprinderii în cazul producerii unor evenimente deosebite. misiunea. Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. propunând totodată măsuri pentru avertizarea populaţiei şi prevenirea agravării situaţiei. obiectivele şi resursele. nr. – coordonează derularea programelor naţionale de pregătire în domeniul apărării împotriva dezastrelor. – avizează regulamentele privind gestionarea situaţiilor de urgenţă specifice tipurilor de risc. Preşedintelui României şi comisiilor de specialitate ale Parlamentului. – funcţionează ca punct naţional de contact în relaţiile cu organismele şi organizaţiile internaţionale guvernamentale şi neguvernamentale cu responsabilităţi în domeniul situaţiilor de urgenţă.U. – asigură coordonarea aplicării unitare. Viziunea trebuie să asigure unitatea organizaţiei prin alegerea unui obiectiv comun. 18 . un exemplu de formulare este: – reducerea riscurilor şi efectelor acestora în situaţia manifestării. – să servească drept exemplu de urmat de către celelalte servicii publice. – coordonarea unitară a structurilor cu responsabilităţi în domeniul situaţiilor de urgenţă.G. Astfel.

Obiective strategice: Obiectivele acţiunilor structurilor ce asigură managementul tipurilor de risc şi gestionarea situaţiilor de urgenţă produse sunt: 1. Intensificarea cooperării şi schimbului de date şi informaţii cu toate instituţiile de aplicare a legii. Adoptarea unui program coerent şi continuu de pregătire. le urmăreşte.  eficienţa: utilizarea optimă a resurselor în vederea atingerii misiunilor din responsabilitatea structurilor cu atribuţii în domeniul managementului şi gestionării situaţiilor de urgenţă. descentralizarea şi reforma instituţională necesară consolidării serviciilor comunitare şi a celor de ordine publică din România. Obiectivele reprezintă prima componentă operaţională a strategiei şi se bazează pe misiunea organizaţiei. Restabilirea autorităţii structurilor de aplicare a legii. într-un mod cuantificabil. următoarele tipuri de analiză: • Analiza factorilor interesaţi. Direcţii de acţiune: 1. program. • Analiza situaţiei actuale. 19 . Îmbunătăţirea managementului situaţiilor de urgenţă şi a protecţiei civile prin întocmirea hărţilor de risc în colaborare cu autorităţile locale şi cu alte instituţii de resort. Obiectivele principale. precum şi realizarea interoperabilităţii acestora. – Unitatea Specială pentru Intervenţii în Situaţii de Urgenţă Ciolpani. – 41 inspectorate pentru situaţii de urgenţă judeţene. financiară şi de timp. instruire. specifice. necesar în organizaţie. care constituie valoarea supremă în cadrul societăţii.  transparenţa: capacitatea de a furniza la timp informaţie obiectivă şi corectă despre activitatea desfăşurată. umană. stabilită pe baza analizei interne şi externe a organizaţiei.G. sunt: salvarea vieţii indiferent care ar fi ea şi în mod deosebit omul.Valorile declarate pe care I. 3. care poate fi apelat şi este disponibil pentru ca strategia să devină operaţională. 2.  neutralitatea politică: abordarea neutră a clasei politice din România.  răspunderea publică: în centrul acţiunilor stă interesul public. precum şi celelalte structuri cu atribuţii în domeniul situaţiilor de urgenţă. Pentru îndeplinirea misiunilor specifice. informaţională.U. realizează descrierea efectelor unor intervenţii ale unui plan proiect. 2.S. Resursele reprezintă setul de elemente de natură fizică. Principiile avute în vedere în acţiunile desfăşurate potrivit competenţelor în domeniu sunt:  flexibilitatea: capacitatea de a răspunde rapid la situaţiile de urgenţă. Creşterea gradului de siguranţă şi protecţie pentru cetăţeni. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă întrebuinţează următoarele structuri: – Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Bucureşti. perfecţionare şi antrenament în funcţie de specificul atribuţiilor. precum şi a mediului în care aceasta există şi îşi desfăşoară activitatea. În scopul realizării unei planificări strategice corecte menită să contribuie la definirea sau după caz revederea locului şi rolului în cadrul Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă poate fi utilizată analiza strategică care presupune. inclusiv introducerea unor sisteme standard de alarmare în cazul producerii situaţiei de urgenţă. concomitent cu cooperarea cu instituţiile statului alese democratic. printre altele.

grafice de acţiuni etc. Astfel. Atât la nivel strategic. se impune a se identifica toţi acei factori.R. organizarea sistemului de comunicaţii şi informatică. acţiuni. c) elaborarea concepţiei: stabilirea etapelor şi fazelor de intervenţie. În ceea ce priveşte punerea în aplicare a celor rezultate din planificarea în domeniul situaţiilor de urgenţă. d) elaborarea planului acţiunii: planificarea acţiunilor forţelor şi mijloacelor structurilor profesioniste şi private. elaborarea documentelor necesare întocmirii planificării acţiunilor (program de măsuri. În acest context. completarea şi modelarea acestora în vederea reluării ciclului. printre documentele care trebuie să fundamenteze misiunile în domeniul situaţiilor de urgenţă îl constituie H. companii care pot avea o legătură directă sau indirectă cu tema schimbării ce va fi supusă planificării strategice în domeniul situaţiilor de urgenţă. formularea planurilor de sprijin. fişe operative. grupuri de persoane. selectarea cursului optim de acţiune şi stabilirea dispozitivului de intervenţie. a premiselor referitoare la condiţiile viitoare (completarea alternativelor faţă de obiectivele urmărite. trebuie elaborată sub alte auspicii. nr. e) revederea planului acţiunilor de intervenţie. ca răspuns la evenimentele şi/sau la acţiunile ce au loc în zona de competenţă. cercetarea. identificarea direcţiilor principale de concentrare a efortului.288/2004 care. în funcţie de evoluţia probabilă a situaţiilor de urgenţă. planificarea logisticii. determinarea locului şi rolului inspectoratului şi ale subunităţilor în raport cu obiectivele preconizate. executarea recunoaşterilor în teren. • Analiza strategiilor. în acest context. stabilirea principalelor elemente necesare planificării acţiunilor de intervenţie rezultate din analiza situaţiei şi elaborarea documentaţiei specifice. crearea de scenarii pe baza acţiunilor de dezvoltare. instituţii. Analiza factorilor interesaţi Factorii interesaţi sunt definiţi ca persoane. Planificarea acţiunilor de intervenţie este atributul prim-adjunctului inspectorului general sau a inspectorului-şef (similar) la nivel judeţ şi este iniţiată pe baza ordinului primit de la eşalonul superior sau din proprie iniţiativă.). însuşirea misiunii. plan de acţiune.• Analiza obiectivelor. precum şi acele entităţi organizaţionale care. precum şi a celor abilitate pentru asigurarea funcţiilor de sprijin. planificarea activităţilor de pregătire a intervenţiilor cuprinde următoarele etape: a) iniţierea planificării: stabilirea scopurilor şi obiectivelor. planificarea asigurării acţiunilor şi protecţiei subunităţilor şi formaţiunilor. definirea obiectivelor (niveluri. b) orientarea personalului implicat în planificarea acţiunii de intervenţie şi transmiterea dispoziţiilor preliminare. planuri de intervenţie. prin redefinirea competenţelor şi a responsabilităţilor nu sunt în consens cu obiectivele pe care factorii responsabili în asigurarea unui răspuns prompt şi eficient în domeniul situaţiilor de urgenţă îl au. prin evaluarea stadiului curent faţă de starea de lucruri dorite în viitor.G. termene). luarea deciziei şi precizarea/transmiterea acesteia la structurile proprii şi cele de cooperare. organizaţiile neguvernamentale şi operatorii economici sau companiile care pot sprijini dezvoltarea în domeniul situaţiilor de urgenţă. identificarea şi alegerea alternativei de acţiune optime şi care recomandă planul de acţiune ce urmează să fie aplicat). operativ. 20 . evidenţiez modalităţile prin care se asigură conducerea acţiunilor pentru prevenirea şi contracararea surprinderii în situaţii de urgenţă. cât şi tactic. identificarea şi planificarea elementelor de cooperare. Opinăm că trebuie identificate instituţiile publice centrale. organizaţii profesionale. 2. plan de muncă. adică structuri care pot influenţa pozitiv sau negativ planificarea strategică în domeniul situaţiilor de urgenţă. aplicarea planului şi evaluarea rezultatului (stabilirea de măsuri corective în cazul abaterii de la obiectivele planificate).

C. conducerea şi executarea acţiunilor de răspuns specifice. coordonarea. constituirea dispozitivelor de intervenţie şi asigurarea comunicaţiilor se realizează integrat. în folosul structurilor ministerului.Planificarea.C. În regim de normalitate (la rutină). structurile menţionate la alineatul precedent execută următoarele: – elaborează concepţia şi planurile de acţiune ale structurilor prevăzute să intervină. – preşedinţilor comitetelor judeţene pentru situaţii de urgenţă.I.I.I. respectiv comitetele judeţene/al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă. care monitorizează situaţia naţională şi internaţională în domeniul situaţiilor de urgenţă şi reprezintă nucleul de activare al C. – gestionează fluxul informaţional cu structurile de conducere şi coordonare aparţinând componentelor Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă (la nivel naţional.C. fără implicarea structurilor din afara M. sau inspectoratului general.C. La nivel judeţean/al municipiului Bucureşti – Centrul Operaţional Judeţean/al municipiului Bucureşti care îşi desfăşoară activitatea pe timp de rutină îşi creşte capacitatea de management prin alertarea personalului din structurile proprii şi din alte structuri specializate.G. – asigură informarea conducerii M. Conducerea şi coordonarea efectivelor unităţilor subordonate inspectoratului general se asigură de către I.N. – preşedinţilor comitetelor pentru situaţii de urgenţă organizate la ministere şi instituţii publice centrale.N. În exercitarea atribuţiilor funcţionale.B.J.S.. Este de evidenţiat faptul că la rutină şi activarea parţială.A.N. cu locaţiile stabilite de către comitetele judeţene/al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă – asigură coordonarea la nivel operativ. activitatea C. judeţean şi local).C. cu privire la activităţile desfăşurate în cadrul procesului de planificare şi desfăşurare a intervenţiei. – centrele judeţene de coordonare şi conducere a intervenţiei (C.U.S. după caz.I... după caz. C.U.A. Pentru îndeplinirea misiunilor specifice în domeniul gestionării situaţiilor de urgenţă.N.I.I.N.M. structurile subordonate Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă acţionează.C.U.C.I. Pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă de amploare şi complexitate ridicată.S. potrivit procedurilor în vigoare. – evaluează necesarul de forţe şi mijloace pentru îndeplinirea misiunilor ce revin în competenţa inspectoratului general şi structurilor subordonate şi coordonează activităţile de planificare a misiunilor ce revin în responsabilitatea acestora. în calitate de coordonator ale C. – conducerii M.A. Atât la nivel naţional.C.U.C. cooperarea cu celelalte instituţii şi organisme implicate.I.I.C.C.). se activează următoarele structuri de coordonare/conducere a intervenţiei: – Centrul Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei (C.U.J.S. folosirea forţelor şi mijloacelor proprii. – preşedinţilor comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă.C.I.C.. potrivit domeniului de competenţă.S. activându-se C.. asigură elementele de cooperare de nivel operativ. cât şi la nivel judeţean. – preşedintelui Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă al M.M.N.I. C. – elaborează documentele de conducere şi coordonare a acţiunilor de intervenţie.. în scopul îndeplinirii în mod unitar şi coerent a atribuţiilor stabilite prin lege. respectiv C./I. şi I. la solicitarea: – prim-ministrului Guvernului.C.B.J. potrivit procedurilor privind gestionarea situaţiilor de urgenţă.) – asigură coordonarea la nivel strategic şi operativ. – preşedintelui Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. funcţionează în aceeaşi locaţie cu 21 .A. este asigurată de personal din cadrul Centrului Operaţional Naţional al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă. la ordinul sau.

1489/2004 privind organizarea şi funcţionarea C. 22 . nr.B.C. definind misiunile strategice. APLICAREA MĂSURILOR DE CORECŢIE.C.C. sub egida O. relaţii instituţionale etc. nr. O.U. 1490/2004 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare şi a organigramei Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă 2. Din cele prezentate rezultă că PLANIFICAREA presupune RELAŢIONAREA resurselor.N. H. H. aceasta asigură identificarea gradului de relaţionare a structurilor cu atribuţii în domeniul managementului situaţiilor de urgenţă şi pe cele de consecinţă în identificarea structurilor cu care se impune REALIZAREA COOPERĂRII în scopul atingerii obiectivelor specifice.C. respectiv C.I. H. Legea nr.G. intervenţiile serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă sunt organizate şi conduse pe urgenţe. 4. amploarea şi evoluţia evenimentului.R. natura. 1993. 762/2008 pentru aprobarea Strategiei naţionale de prevenire a situaţiilor de urgenţă 6.G. 21/2005 pentru aprobarea Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă 5. operative şi tactice şi având în vedere angajamentele pe termen mediu şi lung să identificăm OBIECTIVELE pe cele trei niveluri de decizie.R.N. oportunităţilor.C. nr.R.G./C.C. identificarea punctelor tari.G. 318 din 20 aprilie 2000 pentru aprobarea Strategiei militare a României 7. Intervenţia structurilor subordonate Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă se realizează pe două priorităţi (urgenţe) de bază.U..J. Geneva 1992. în baza procedurilor aprobate. 481/2004 privind protecţia civilă 3.S. temerilor în ceea ce priveşte structurile organizatorice analizate.M. nr. H. atunci când evoluţia situaţiei de urgenţă va impune activarea centrelor. În ceea ce priveşte ANALIZA FACTORILOR INTERESAŢI.U. a celor slabe. nr.R. misiunilor şi viziunii/proiecţiei astfel încât utilizând forţe şi mijloace identificate. în funcţie de particularităţile situaţiei de urgenţă. pregătire. În funcţie de locul. BIBLIOGRAFIE 1.) relaţionarea cu MISIUNILE care trebuie îndeplinite potrivit legislaţiei. potrivit Concepţiei specifice de acţiune în situaţii de urgenţă a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă. planuri de acţiune şi identificarea modalităţilor de IMPLEMENTARE.N. stabilirea şi implementarea PLANURILOR DE ACŢIUNE materializate în planuri strategie. pe cele trei faze. editat de Departamentul Afacerilor Umanitare – DHA. 1996.I.I. Glosarul internaţional al termenilor de bază specifici managementului dezastrelor. Referitor la aspectele care vizează ANALIZA STADIULUI actual s-a avut în vedere identificarea stării de fapt a structurilor (forţe şi mijloace.C.G.

b nu pot lua simultan valoarea 0 sau 1 (conform cerinţelor care definesc conceptele de probabilitate şi fiabilitate).(3) 23 . b  0 cu a  b  1 . (2) Notăm cele două variabile cu a şi respectiv b. Fie: a  0 . în care 0  R( x)  1 . Formularea problemei În standardul ISO TR 13387-1: 1999(E) Fire Safety engineering . 0  S ( x)  1 . Utilizând notaţiile pentru risc. Demonstraţia se realizează utilizând teoria probabilităţilor. Plecând de la conceptul de probabilitate. Garibald POPESCU Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Facultatea de Pompieri Rezumat Articolul prezintă un punct de vedere cu ajutorul căruia se demonstrează că este necesar să se reformuleze definiţia prin intermediul căreia se realizează legătura dintre risc şi securitate ca şi concepte conexe.Part 1: application of fire performance concepts to design objectives este emisă o relaţie între risc şi securitate care admite expresia: Safety  Risk 1 . Introducere Între risc şi securitate există o relaţie de complementaritate dată de R ( x)  S ( x)  1 (100%). funcţia R( x)  a iar pentru securitate S ( x)  b .(1) Ne propunem să evaluăm valoarea de adevăr a acestei formulări plecând de la conceptul de probabilitate aplicat conceptelor securitate şi risc. cu observaţia că R(x) şi S (x) nu pot lua simultan valoarea 0 sau 1. ing. dr. aşa cum rezultă din standardul ISO TR 13387-1: 1999(E) Fire Safety engineering – Part 1: application of fire performance concepts to design objectives. Soluţia 1 Demonstraţie în sens direct. în condiţiile în care 0  a  1 şi 0  b  1 şi a. Rezolvare Exprimarea din text se mai poate scrie: Safety  Risk 1  Safety  Risk  1 .DEFINIŢII CONEXE ALE CONCEPTELOR DE RISC ŞI SECURITATE Locotenent-colonel lector univ. relaţia de demonstrat este a  b  1 .

(7) 4  4 Dacă 0  a  1 . 0  b  1 şi a  b  1 .  . b. să se determine valorile pe care le ia funcţia a b. 0  b  1 şi a  b  1 . (5) 4 Deoarece: a  0 . 4 4 (10) Deoarece: a  0 . se poate scrie că: 0  a b  Soluţia 2 Demonstraţie în sens direct 1  1  a  b   0 . b  0  a  b  0 . 24 . Atunci. (11) În concluzie. (4) care este adevărată () a. Soluţia 3 Demonstraţie în sens invers. a  a  (8) Discriminantul ecuaţiei (7) admite expresia:    1  4  1  x  1  4  x . este necesar să fie modificată. rezultă că: 0  a b  1  1  a  b  0 . b  0 .  .Se pleacă de la: a  b  2 ab  ( a  b ) 2  0 . 4  4 (12) Analizând cele două soluţii. Pentru a întări observaţiile emise prin soluţia 1.  0  a  b  0 . se dă o altă aplicaţie: Dacă 0  a  1 . rezultă că raportarea risc/securitate aşa cum este dată în textul standardului. din a  b  1   a b  x a  b  1 x  2  b  x  a  1  a  a  x  0.(6) În concluzie. cu a  b  1  1  2 ab  ab  1 . considerăm că a  b  x .(9) 2 Condiţia necesară şi suficientă pentru ca ecuaţia să admită soluţii reale şi egale este: 0  x 1 1  a b  .

Puncte de vedere. G.(13) 2 2 Rezultă astfel că... Matematică. International Conference 20-th edition. Relaţia (1) dezvoltată prin relaţia (2) reprezintă o neconformitate în raport cu expresia (15).. B. Marin. manual pentru clasa a XI-a. situaţie care necesită o discuţie separată.Din: ab ab  a b   1  a  b  2  a  b  2 . 2006 3.. Ion.. Viorel. 2011 Timişoara. Note de curs. Ţ. Editura Politehnica. Evaluarea riscului de incendiu/explozie. C. nu relevă faptul că riscul este o funcţie inversă funcţiei securitate. în contradicţie cu cerinţele conceptuale care implică R ( x)  S ( x)  1 . adică: R ( x)  S ( x)  2 . G. pentru condiţiile specificate. Constantin. aşa cum este redată în textul standardului. G.*** ISO TR 13387-1: 1999(E) Fire Safety engineering . Building Services And Ambiental Comfort. (15) (14) Concluzii/observaţii Relaţia (1). M 1. Livia. BIBLIOGRAFIE 1.. Editura Fair Parteners. Facultatea de Pompieri – Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza“. Popescu. cea mai mică valoare pe care expresia a  b o poate lua este 2.Part 1: application of fire performance concepts to design objectives 2. Bucureşti. Asupra unei definiţii referitoare la relaţia risc/securitate.   . 2011 4. 2011 25 . april (7-8). Popescu. N.. U. Ionel.

The responses received to the Green Paper emphasised the added value of a Community framework concerning critical infrastructure protection. Evoluţiile din ultimele două decenii au arătat creşterea vulnerabilităţilor societăţii cauzate.) provocate de acte de terorism. Virgil TOMA I. 5 26 . Securitatea şi economia statelor din spaţiul euro-atlantic. de erori umane sau activităţi criminale premeditate. ci o realitate din ce în ce mai vulnerabilă. Factorul declanşator al noii dezbateri publice privind definirea locului şi rolului pe care îl joacă actualmente conceptul de infrastructură5 în societate l-a constituit de fapt conştientizarea existenţei unor elemente de infrastructură care. precum şi bunăstarea cetăţenilor săi depind. distrugerea şi/sau întreruperea infrastructurilor tehnologice (transporturi. accidente. în special de defectarea. în mod direct. în funcţie de starea în care se găsesc la un moment dat. având în vedere amploarea şi urmările negative ce pot decurge din perturbarea funcţionării acestor domenii sau sectoare de activitate care sunt denumite generic „infrastructuri critice”. dezastre naturale.U. This Directive constitutes a first step in a step-by-step approach to identify and designate ECIs and assess the need to improve their protection. Sunt problemele actuale ale unui mediu geopolitic caracterizat de situaţii noi. drd. informatică etc. în cadrul mai larg. şi.S. complexe. On 17 November 2005 the Commission adopted a Green Paper on a European programme for critical infrastructure protection which provided policy options on the establishment of the programme and the Critical Infrastructure Warning Information Network. Cu alte cuvinte. Puică Nicolae” al Judeţului Argeş Abstract In June 2004 the European Council asked for the preparation of an overall strategy to protect critical infrastructures. elementele infrastructurii critice au devenit atât de interdependente încât Cadrul activelor relaţionate care cuprinde industrii identificabile. cu implicaţii majore. în care conceptul de securitate a încetat de mult să reprezinte un domeniu exclusivist al strategilor militari sau al cercurilor academice de specialitate. The need to increase the critical infrastructure protection capability in Europe and to help reduce vulnerabilities concerning critical infrastructures was acknowledged. nu în ultimul rând.EVOLUŢIA CONCEPTULUI DE INFRASTRUCTURĂ CRITICĂ Locotenent-colonel ing. al sistemului de securitate şi apărare naţională. „Cpt. neglijenţe. dar şi securitatea naţională. Distrugerea sau întreruperea funcţionării unor infrastructuri care asigură servicii importante pot duce la pierderea de vieţi omeneşti. energie. iar România conştientizează şi acceptă noile abordări şi evoluţia firească a noului concept – protecţia infrastructurii critice. În acest context trebuie acordată o mai mare atenţie acestor zone de interes ce vizează în mod direct societatea civilă. instituţii sau capacităţi de distribuţie care asigură un flux continuu de bunuri şi servicii. pierderea bunurilor personale sau chiar scăderea dramatică a moralului populaţiei şi pierderea încrederii în capacitatea de guvernare a statelor. pot avea un efect critic asupra funcţionării întregii infrastructuri. Securitatea nu mai este de mult o teorie. de anumite infrastructuri vitale şi de serviciile pe care acestea le asigură.

După dezastrul produs în urma loviturii teroriste. Atacul a durat mai puţin de două ore. adecvanţa tehnologică. „. s-au identificat categoriile de infrastructură (de tipul: capacităţi de producţie şi servicii publice) a căror funcţionare este „critică” pentru economia naţională. astfel încât nu se poate spune dacă este lichid sau gaz etc. care poate determina o schimbare decisivă (în rău). cât şi intersectoriale reprezintă un proces de evaluare variabil în timp. considerată de militariştii niponi „un cuţit la beregata Japoniei”. de asemenea avea să demonstreze că o ţară. Unele elemente de infrastructură pot fi „critice” tot timpul existenţei lor aşa cum altele pot primi sau pierde acest atribut. termenul „critic”. deoarece acesta n-a avut efectul scontat prin distrugerea totală a elementelor vitale. în funcţie de rezilienţa acestora dar şi de dinamica economică şi social-politică a societăţii.gc. Totuşi. 27 .bsi. Faptul că alte trei „faimoase" port-avioane americane nu se aflau în port.. în literatura de specialitate care tratează infrastructura critică.. nu poate să-şi asigure de una sigură. siguranţei. la un moment dat.. ar conduce la catastrofe şi pagube majore”8. În sprijinul acestor teorii vin cu un exemplu ce marchează poate unul din primele momente de fixare a caracterului „critic”. 350 de avioane s-au năpustit asupra bazei de la Pearl Harbour. 188 de avioane distruse şi alte 155 grav avariate. dacă este perturbată sau distrusă. în care lichidul şi vaporii acelui fluid au aceeaşi densitate.a daunelor economice“. nefiind detectate de americani. termenul „critic” se referă la „infrastructura care.. În general. La emiterea codului de atac (faimosul „Tora! Tora! Tora!“). dar pierderile americane au fost considerabile: 2. „.335 morţi. September 2005. 8 vase mari de luptă scufundate. acesta reprezintă cauza „.. şi anume la condiţiile tehnice improprii de funcţionare. la 11 septembrie 2001.. Ministry of the Interior. Public Safety Canada accessed January 2008. în cel mai recent exemplu. apărarea eficientă a tuturor centrilor săi vitali. (www.. consider că determinarea „nivelului critic” al elementelor de infrastructură care corespund atât unor criterii de evaluare sectoriale. în anul 1941. În Germania. şi că nu au fost atinse depozitele de combustibil şi nici baza de submarine. În urma acestor dezbateri.se referă la un punct sau la un moment de criză. sau definind stări de agregare ale materiei: temperatură critică – temperatura maximă la care un gaz mai poate fi lichefiat sau stare critică – stare a unui fluid aflat la temperatură critică.a pierderilor de vieţi” şi „. securităţii sau bunăstării economice a canadienilor sau de funcţionarea eficientă a guvernului”6. le-a permis americanilor să refacă puterea flotei din Pacific în mai puţin de un an.perturbări semnificative pentru ordinea publică sau alte consecinţe dramatice”7. dintre care 3 distrugătoare. SUA a decis să unească în jurul lor statele lumii care doresc să lupte împotriva acestui flagel mondial – terorismul. conceptul a fost dezvoltat în Statele Unite ca urmare a dezbaterilor din anii '80 referitoare la starea infrastructurii. În definiţia canadiană a infrastructurii critice termenului critic îi sunt atribuite următoarele referinţe „. Dar.ca).. În abordarea olandeză a termenului „critic” ca atribut al infrastructurii.disfuncţionalitatea unuia poate avea consecinţe grave asupra altuia. Federal Office for Information Security (www. Critical Infrastructure Protection in Germany. ulterior s-a demonstrat că atacul nu a avut eficienţa maximă asupra infrastructurilor americane din baza respectivă..ps-sp.... p. care premerge o schimbare bruscă (în rău).de/english/topics/kritis/KRITIS_in_Germany. În DEX. Din aceste motive. astfel. termenul critic se referă la „. perturbărilor sociale majore”. 4. Iniţial. şase port-avioane nipone s-au apropiat în tăcere de Hawai. oricât de puternică ar fi. 8 Netherlands – Report on Critical Infrastructure Protection.un impact serios asupra sănătăţii. în Statele Unite s-a demonstrat că. 6 7 About Critical Infrastructure. ca atribut al unei infrastructuri într-o situaţie şi la un moment dat.pdf). în noaptea de 6 spre 7 decembrie. precum şi dezvoltarea acestora pentru a face faţă nevoilor crescânde ale societăţii. deşi cu resurse umane şi tehnico-materiale relativ puţine poate fi afectată grav o anumită infrastructură.

. În preambulul la acest act normativ se explică noţiunea de infrastructura critică ca fiind „. Canada.010 pentru Protecţia Infrastructurilor Critice”. în contextul general al creşterii ameninţărilor teroriste. în iulie 1996. În toamna aceluiaşi an. poliţie şi pompieri). principalul organism al NATO care reglementează intervenţia protecţiei civile în situaţiile de urgenţă. precum şi al unei abordări mai pragmatice a răspunsului în cazul unor dezastre naturale. finanţele şi băncile. Se considera că aceasta cuprindea: telecomunicaţiile.org/irp/offdocs/eo1301htm. Acest studiu (urmat ulterior de două Directive Prezidenţiale şi mai multe acte normative specifice) punctul de plecare pentru definirea noului concept.Anii ’90 au accelerat procesul de definire a conceptului de „infrastructură critică”. elaborându-se în acest sens o serie de analize şi studii asupra gradului de pregătire a statelor membre în ceea ce priveşte identificarea şi protejarea infrastructurilor critice. care să răspundă în mod adecvat formelor noi de manifestare a pericolelor şi ameninţărilor specifice perioadei de după terminarea Războiului Rece. comunicaţiile şi computerele10. în mod oficial. La nivel european. Problematica protecţiei infrastructurilor critice a devenit unul dintre subiectele importante de pe agenda NATO. http://www. protecţie şi intervenţie aplicabile în vederea reabilitării funcţionării infrastructurilor vitale societăţii şi asigurarea siguranţei cetăţeanului. Dintre organizaţiile internaţionale cu preocupări legate de protecţia infrastructurii critice. cu 180. 13. încă din anii ’80. reglementate de către norme federale. Dacă primele studii în domeniu au identificat obiectivele considerate „critice”. Aceste studii au fost iniţiate de către comisiile de specialitate aflate în subordinea Comitetului de Planificare în Domeniul Urgenţelor Civile (Senior Civil Emergency Planning Committee –SPEC).. în 2003 a fost creat Department of Homeland Security (Departamentul de Securitate Internă). 15 iulie 1996. depozitele de gaze şi petrol.org/wiki/Critical_Infrastructure_Protection. ca rezultat direct al încercărilor de a defini şi implementa o nouă ordine mondială. care are ca misiune principală unirea tuturor eforturilor pentru asigurarea securităţii Americii în faţa atacurilor teroriste. 9 28 . precum şi continuitatea guvernării.C. serviciile de urgenţă (medicală. p. economia şi chiar supravieţuirea lumii industrializate depind de trei elemente interrelaţionate: energia electrică. 1. un studiu care s-a referit la cele mai importante sfidări posibile în următoarele decenii la adresa guvernului Statelor Unite şi necesitatea elaborării unor măsuri în legătură cu protejarea efectivă a infrastructurilor critice. a dezastrelor naturale şi tehnologice. NATO a fost prima care a realizat paşi concreţi. a fost înfiinţată Comisia Prezidenţială pentru Protecţia Infrastructurilor Critice care a apreciat că securitatea. Acesta reprezintă primul act normativ care defineşte noţiunea de infrastructură critică. Australia) din nevoia unei abordări holistice a siguranţei în funcţionarea marilor sisteme distribuite. Prin aceste reglementări se dorea să se stabilească noi standarde de calitate şi performanţă ce vizau măsurile de prevenire.fas. acea parte din infrastructura naţională care este atât de vitală încât distrugerea sau punerea ei în incapacitate de funcţionare pot să diminueze grav apărarea sau economia SUA”9. Un an mai târziu.000 de angajaţi. sintagma „infrastructură critică” a fost folosită. când preşedintele SUA a decretat „Ordinul Executiv nr. Washington. sistemul de aprovizionare cu electricitate şi apă. 10 http://en. un grup de experţi americani a elaborat. D.. enumără elementele sale componente şi pune în funcţiune un mecanism de gestionare al problemei.09. Urmare a atentatele teroriste de la 11. Comisia Executive Order Critical Infrastructure Protection. dar şi de către autorităţile locale.wikipedia. Conceptul de infrastructură critică a fost promovat în acei ani în statele federative (Statele Unite. în 1997.2001 din Statele Unite. la cererea preşedintelui Bill Clinton. coordonarea acţiunilor structurilor abilitate şi transferul de responsabilitate către parteneriatul public-privat în rezolvarea măsurilor specifice implementării acestui concept.

Deşi nu sunt exprimate în mod direct şi explicit. salutând în acelaşi timp eforturile comisiei de a elabora o procedură europeană pentru identificarea şi desemnarea infrastructurilor critice europene (ICE) şi evaluarea nevoii de îmbunătăţire a protecţiei acestora. dependenţele şi interdependenţele şi de a găsi soluţii pentru securitatea acestora”. Comisia a adoptat o Carte verde12 .Europeană a adoptat. Reacţiile la această Carte verde au evidenţiat valoarea adăugată a unui cadru comunitar în materie de protecţie a infrastructurilor critice. În aprilie 2007. Comunitatea Europeană a ales ulterior o altă abordare. în care au fost cuprinse o serie de opţiuni privind instituirea programului şi a Reţelei de alertă privind infrastructurile critice – CIWIN13. activitatea pentru protecţia infrastructurii critice urmând principiile subsidiarităţii şi proporţionalităţii. precum şi în statele membre.privind un Program european de protecţie a infrastructurilor critice. obligaţiile statelor membre sunt trasate prin raportările care trebuie efectuate periodic. în care a reiterat faptul că statelor membre le revine responsabilitatea finală de a gestiona măsurile de protecţie a infrastructurilor critice din interiorul frontierelor naţionale. 12 Green Paper on an European Programme for Critical Infrastructure Protection (presented by the Commission) COM (2005) 576 final. a le analiza vulnerabilităţile. şi a decis că acesta ar trebui să se bazeze pe o abordare care să acopere toate riscurile.directiva completează măsurile sectoriale existente la nivelul Comunităţii. în special. acordând prioritate ameninţării teroriste. acestea ar trebui să fie utilizate în Communication from the Commission to the Council and the European Parliament: Critical Infrastructure Protection in the Fight against Terrorism. COM (2004) 702 final. 20 octombrie 2004. pentru a evalua impactul şi necesitatea de a include şi alte sectoare în domeniul de aplicare. Bruxelles. De altfel. 11 29 . Consiliul Europei a adoptat concluziile cu privire la Programul european de protecţie a infrastructurilor critice (PEPIC). care prezenta opţiunile Comisiei privind modalităţile de îmbunătăţire a protecţiei infrastructurilor critice prin asigurarea măsurilor de prevenire a atacurilor teroriste şi a acţiunilor de răspuns la aceste atacuri. În acest sens. A fost recunoscută necesitatea de a spori capacitatea de protecţie a infrastructurilor critice în Europa şi de a ajuta la reducerea punctelor vulnerabile ale acestor infrastructuri. din textul directivei reiese faptul că în unele sectoare la nivelul statelor membre sunt instituite măsuri suficiente pentru protecţia infrastructurilor critice şi un sistem bine organizat de monitorizare a capacităţii acestora de a face faţă ameninţărilor provocate de dezastre naturale sau de acţiuni umane şi. cu scopul principal de a identifica infrastructurile critice la nivel european. care să conducă la un cadru coerent pentru toate categoriile de infrastructură critică. procesul de schimb de informaţii între statele membre UE şi sistemul de tehnologie a informaţiei prin care se realizează acest proces. la 17 noiembrie 2005. Deşi s-a dorit iniţial un document general. directiva abordează doar două domenii. Un alt pas important l-a reprezentat faptul că. a protecţiei infrastructurii critice de tip „european”. în aceste condiţii. Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne a invitat comisia să prezinte o propunere pentru un „Program european privind protecţia infrastructurilor critice (EPCIP). Începând din 2006. 17 noiembrie 2005. În luna decembrie a anului 2005. şi anume energie şi transporturi şi va fi revizuită după trei ani. Trebuie subliniat faptul că responsabilitatea implementării conceptului revine statelor membre. Directiva 2008/114/CE care îşi propune organizarea. Acolo unde sunt deja instituite mecanisme comunitare. „.. la 20 octombrie 2004. Deşi a avut ca punct de plecare tot exacerbarea fenomenului terorist. la nivel european. Belgium. în data de 8 decembrie 2008 a fost adoptată şi intrată în vigoare în ziua următoare. o Comunicare privind protecţia infrastructurilor critice în cadrul luptei împotriva terorismului11. Bruxelles. 13 Iniţiativa reţelei de alertă privind infrastructurile critice CIWIN (Critical Infrastructure Warning Information Network) face parte din Programul european de protecţie a infrastructurilor critice (EPCIP) şi abordează. a fost iniţiat un „Program european de protecţie a infrastructurilor critice”.. Belgium. printre altele sectorul Tehnologiei Informaţiilor şi Comunicaţiilor.

Chiar dacă la acest moment managementul infrastructurilor critice la nivel naţional nu este încă gestionat unitar. calamităţi sau dezastre naturale care pot influenţa negativ funcţionarea normală a unor obiective incluse în infrastructurile critice. se presupune că.R. apărută în anul 2006. în mod particular sau în ansamblu pot să constituie baza desfăşurării activităţilor specifice de protecţie a infrastructurilor critice naţionale. dar şi din cadrul operatorilor de infrastructură critică. scrisă de reputaţii analişti militari. toate acestea. În aceeaşi ordine de idei. publicată în M. la nivelul ţării noastre: acestea au debutat în 1997. 10. prin domeniul de competenţă. sintagma infrastructură critică este doar menţionată. Radu Andriciuc.G. cu prezentarea de către Fundaţia Eurisc a „Raportului Clinton privind protecţia infrastructurii critice” la nivelul Statului Major General al Armatei României. din anul 2008. în ultimii ani. în cadrul legislativ în domeniul securităţii statului. de organizare şi funcţionare a ministerelor. fără a se face alte 14 15 Ibidem. Din cadrul sectorului privat. Aduc în atenţie.continuare şi să contribuie la punerea în aplicare globală prezentei directive. pentru aprobarea repartizării principalelor funcţii de sprijin pe care le asigură ministerele. 1. 1. art.cercetători în cadrul Centrului de Studii Strategice de Apărare şi Securitate. Siguranţă şi Ordine Publică din cadrul Camerei Deputaţilor). al situaţiilor de urgenţă. nr. am putea evidenţia câteva din acţiunile concrete şi evenimentele care au avut ca scop promovarea conceptului Protecţia Infrastructurilor Critice.. cât şi în cadrul Ministerului Economiei (prin Structura de Securitate şi Direcţia Generală de Politici Energetice) şi Compania Naţională Transelectrica S. în primul rând lucrarea pe care o consider.A. apărută la Editura Psihomedia. nr. şi alţii cărora le suntem recunoscători pentru rezultatele concrete obţinute în acest domeniu. ulterior. Sisteme de protecţie” şi o altă lucrare cu rol important în dezvoltarea conceptului. intitulată „Infrastructuri critice. în H. putem menţiona Fundaţia Eurisc cu realizări remarcabile. Partea I. Astfel. Ar trebui evitate suprapunerile sau contradicţiile între diferite acte sau dispoziţii” 14. 9 din 04/01/2005. De exemplu. de referinţă în promovarea acestui nou concept în ţara noastră. accidente tehnologice. Totuşi.A. alin. din 9 decembrie 2004. de asemenea. Ministerului Administraţiei şi Internelor. includ elemente de management al situaţiilor de urgenţă generate de evenimente la obiective şi infrastructuri critice. conceptul este pomenit tangenţial sau contextual. în puţinele abordări existente. pe care o consider cea mai completă investigaţie asupra componentelor de referinţă ale managementului protecţiei infrastructurii critice – ca fundament pentru studiile cu obiective aplicative. practic fiind la originea principalelor acţiuni ce au avut loc în ţara noastră şi nu numai pentru implementarea acestui concept. cu normative şi responsabilităţi stabilite prin legi special dedicate. militari şi civili. în majoritatea statelor europene există un sistem organizatoric adecvat la nivel naţional unde sunt implicaţi toţi factorii care au roluri în protecţia infrastructurilor critice. atât din rândul autorităţilor statului. 2288/200415. anexa nr. Hotărârea Guvernului 2288. 30 . alte preocupări notabile au fost înregistrate la nivelul Instituţiei Prezidenţiale. Pericole. nefiind încă emis un act normativ care să instituţionalizeze managementul infrastructurilor critice în ţara noastră. au fost adoptate o serie de reglementări care. Compania RASIROM S.O. Ameninţări la adresa acestora. Unele state membre europene au identificat deja infrastructurile lor critice naţionale şi au impus măsuri ferme de protecţie a acestora. altele printre care şi ţara noastră au de făcut eforturi serioase în acest sens. Parlamentului României (Comisia de Apărare. Serviciului Român de Informaţii (Centrul de Informare pentru Cultură de Securitate). celelalte organe centrale şi organizaţii neguvernamentale privind prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă. Grigore Alexandrescu şi Gheorghe Văduva . Grupul UTI. de asemenea. există suficiente elemente de referinţă în diferite abordări literare ale unor reputaţi scriitori. dr. intitulată „Managementul Protecţiei Infrastructurii Critice” scrisă de un reputat cercetător în domeniu. În ceea ce priveşte legislaţia în acest domeniu.

660 din noiembrie 2005 al ministrului economiei. de asemenea. la capitolul XI. această sintagmă nu este nici măcar amintită. 31 . o enumerare a principalelor elemente şi acţiuni ce constituie riscuri şi ameninţări la adresa securităţii naţionale a României. cât şi în Legea nr. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a fost desemnat Punct Naţional de Contact privind infrastructura critică în relaţia cu statele membre U. la nivelul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă. Nu în ultimul rând. la modul general. cu titlul „Dezvoltarea şi sporirea gradului de protecţie a infrastructurii” sunt prezentate abordările generalitate pentru domeniul protecţia infrastructurilor critice. republicată în 2008. iar în Strategia naţională de protecţie civilă din 2005. iar în proiectul Legii securităţii naţionale a României din 2007. Din păcate. prin completarea structurii I. elaborat în luna mai 2007. specifică domeniului energetic. Atât în Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă la orizontul anilor 2013-2020. 62).referiri.. în vederea elaborării planurilor de protecţie specifice. precum şi pentru proiectul CIWIN şi să coordoneze şi gestioneze la nivel naţional toate aspectele privind infrastructura critică. 9 – „Punerea în pericol a infrastructurii critice”. Capitolul II . În cadrul Strategiei de Securitate Naţională (document adoptat în şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării din 17 aprilie 2006.G. 535 din 25 noiembrie 2004 – privind prevenirea şi combaterea terorismului sunt enumerate. din perspectiva securităţii naţionale. este proiectul Strategiei Energetice a României în perioada 2007-2020. trebuie menţionat Proiectul de lege privind activitatea de informaţii. se va asigura interoperabilitatea cu structurile abilitate ale Uniunii Europene şi eficientizarea activităţii în domeniu. în perioada imediat următoare trebuie să stabilească măsurile necesare definitivării procesului de identificare a infrastructurii critice naţionale care se încadrează în criteriile de desemnare ca infrastructură critică europeană şi a operatorilor implicaţi. domeniul de cuprindere al infrastructurilor critice. În cadrul Grupului de lucru interministerial sunt reprezentate ministerele care au atribuţii în gestionarea sectoarelor şi subsectoarelor definite ca aparţinând infrastructurii critice. este „Ghidului de identificare a elementelor de infrastructură critică în economie” aprobat cu Ordinul nr.A.S.„Riscuri şi ameninţări la adresa securităţii naţionale a României”. 481/2004 privind protecţia civilă. analiză şi valorificare a informaţiilor. la nivel naţional. Un important document ce tratează problematica în discuţie. dar doar din perspectiva muncii de culegere. elementele de infrastructură care au impact asupra activităţilor specifice domeniilor legiferate mai sus. contrainformaţii şi securitate. în mod clar. Ulterior.U. O altă abordare legislativă. la nivelul Ministerului Economiei se desfăşoară o activitate susţinută pentru definirea şi stabilirea unor metodologii de abordare a managementului riscului şi protecţiei infrastructurii critice din domeniul energetic. la criteriile cantitative sau metodologia folosită pentru identificarea elementelor de infrastructură critică. 762/2008 sau în Legea nr. cu un serviciu specializat în implementarea conceptului la nivel naţional. ghidul nu face însă nicio referire la definirea terminologiei. Aici se defineşte. În cadrul aceleiaşi reuniuni din 23 martie 2007 a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a fost constituit Grupul de lucru interministerial care gestionează. Acesta.E. s-a considerat că. precum şi creşterea gradului de siguranţă şi protecţie a cetăţenilor. Având ca integrator de concept Societatea Naţională TRANSELECTRICA S. se face o referire sumară. alin. Demersul iniţiat şi expus într-o Notă de fundamentare în anul 2009 s-a concretizat prin crearea unui Serviciu specializat în asigurarea protecţiei infrastructurii critice naţionale. toate aspectele privind infrastructura critică. de asemenea în Strategia naţională de prevenire a situaţiilor de urgenţă aprobată cu Hotărârea nr. urmând ca armonizarea cadrului legislativ naţional pentru domeniul de referinţă să se facă în baza Directivei 2008/114/CE a Consiliului Europei. prin Hotărârea nr. În baza Hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă luată în cadrul reuniunii de lucru din 23 martie 2007. şi Comisia Europeană.

Ca o primă concluzie. demersurile legislative iniţiate în sensul implementării conceptuale şi a celor ce vizează operaţionalizarea prin măsuri specifice a protecţiei infrastructurii critice. abordarea protecţiei infrastructurii critice din domeniul privat şi dezvoltarea parteneriatului public-privat în cadrul activităţii de protecţie a infrastructurii critice. stabilirea unui cadru organizatoric prin care să se definească activităţile şi rolurile concrete ale autorităţilor abilitate ale statului şi ale operatorilor de infrastructură critică. abordarea coerentă a interdependenţelor atât la nivel sectorial şi intersectorial. sectorial şi intersectorial. Apreciez că. fiind obligate să informeze şi să comunice Comisiei Europene textele cuprinzând măsurile respective. consider oportun ca la nivel naţional activitatea de protecţie a infrastructurii critice să fie dezvoltată având la bază o legislaţie dedicată. dar şi private. în majoritatea statelor dezvoltate ale lumii cunoaşte o dinamică deosebită. 32 . Directiva impune statelor membre să-şi armonizeze legislaţia internă. cât şi la nivel naţional şi regional. care au introdus planuri de învăţământ şi cercetare pe tematica aflată în discuţie. pentru pregătirea viitorilor specialişti în domeniu. la nivel mondial există deja o reţea extinsă de universităţi. în vederea împărtăşirii experienţei dobândite şi crearea premiselor privind generalizarea unor strategii de securitate coerente la nivel naţional. stabilirea unui cadru de diseminare a informaţiilor către cei interesaţi. stabilirea unei strategii coerente de asigurare a continuităţii activităţilor la nivel de infrastructură critică. să stabilească normativele şi să aplice măsurile necesare pentru a se conforma acesteia până la data de 12 ianuarie 2011. De asemenea. cât şi european.De altfel. care să răspundă următoarelor probleme generale: stabilirea unor criterii generale şi sectoriale de includere a diverselor infrastructuri în categoria infrastructurilor critice. Sunt tot mai multe semnale că şi în ţara noastră se întâmplă la fel. colegii şi institute de stat. precum şi normativele de concordanţă a acestora cu această reglementare. Este necesar ca toate aceste activităţi să fie desfăşurate într-o strânsă colaborare între entităţile interesate competente şi într-un cadru de lucru coerent şi eficient atât la nivel naţional.

Constantin POPA Student sg. expuse producerii unor fenomene extreme. Keywords: Disaster. numeroase pierderi de vieţi omeneşti şi pagube materiale uriaşe care afectează direct procesul de dezvoltare economică şi socială. opţiunile de dezvoltare alese individual. 1 Statistica dezastrelor naturale între anii 1975–2009 [1] 33 . în acelaşi timp însă. şi cu dezechilibre din ce în ce mai accentuate ale mediului. Uraganele violente. Disaster Statistics. de comunităţi sau de naţiuni pot genera noi riscuri de dezastru. alunecările de teren distrug numeroase localităţi. drd. în fiecare an. Vladimir GHENCIU Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Facultatea de Pompieri Abstract This paper represents a short analysis of the natural disasters that took place in the years of 2009 and 2010. Fig. avariază şosele şi căi ferate. Dezastrele supun procesul de dezvoltare riscului. inundaţiile. deoarece dezvoltarea umană poate contribui într-un mod considerabil la reducerea riscului de dezastre. Natural Disasters. care se extinde tot mai mult în regiunile nefavorabile. Hazardurile naturale şi tehnologice generează. ing. Haiti Earthquake INTRODUCERE Riscul producerii dezastrelor naturale este strâns legat de procesul de dezvoltare al oamenilor. Amploarea şi frecvenţa hazardurilor prezintă o evidentă tendinţă de creştere (figura 1) în legătură cu creşterea rapidă a populaţiei globului.DEZASTRE NATURALE PRODUSE ÎN LUME ÎNTRE ANII 1975-2009 Locotenent asistent univ. as well as a comparison between the effects and frequency of these events with similar kind of events that were happening 40 years earlier. cutremurele puternice. devastează terenuri agricole. În această situaţie nu trebuie să fie cazul.

Continentul american a suferit în 2009 circa 21. 32. determinând apariţia unor hazarduri care. comparativ cu mediile anuale din perioada anilor 2000–2008. reprezentând aproximativ 89. În această categorie se încadrează fenomenul de încălzire al Terrei cauzat de efectul de seră. victime şi daune economice. În aceste condiţii. fiind din ce în ce mai dificilă prognozarea lor. şi 38. 2 Pagube cauzate de dezastre naturale în perioada 1975–2009 [1] Statistica dezastrelor din lume în anul 2009 În anul 2009. În ultimele patru decenii costul global al dezastrelor naturale a crescut cu peste 800% (figura 2) în strânsă legătură cu creşterea vulnerabilităţii populaţiei care trăieşte în zonele cu risc mare. au devenit fenomene globale.8% din totalul dezastrelor naturale raportate. eforturile de prevenire a hazardurilor şi de atenuare a impactului lor asupra societăţii sunt incluse în politicile de dezvoltare durabilă. 34 . Asia a experimentat în 2009.1% din numărul total de victime de pe glob.1% din daunele materiale provocate de dezastre şi doar 4.În acelaşi timp. cea mai mare parte a dezastrelor naturale raportate (40. au afectat alte 119 milioane de persoane şi au cauzat daune materiale în valoare de aprozimativ 41 miliarde USD. omul a influenţat din ce în ce mai mult mediul Terrei. s-au extins şi au devenit mai frecvente. Acestea au provocat decesul a 10.3%).5% din totalul pagubelor provocate de dezastrele naturale. 335 de dezastre naturale au fost raportate în întreaga lume.655 persoane. prin amploarea lor. încă o dată.8% din numărul total de victime. ridicarea nivelului Oceanului Planetar şi reducerea stratului de ozon. Fig. Absenţa dezastrelor naturale cu un impact foarte puternic asupra populaţiei a fost reflectată în scăderea numărului de decese. hazardurile cunoscute încă din vechime şi-au modificat tiparele. În ultimele decenii.

Fig. 3 Răspândirea dezastrelor naturale anul 2009 [2]

Cel mai mare număr de victime s-a înregistrat în urma cutremurului din Sumatra, Indonezia în data de 30 septembrie. Acest cutremur a cauzat decesul a 1.117 perosane şi a afectat alte aproximativ 2,5 milioane. Evenimentul care a afectat cele mai multe persoane în 2009 au fost inundaţiile din sudul şi centrul Chinei din luna iulie, afectând 39,4 milioane de oameni. Furtuna de iarnă „Klaus” care a lovit Franţa, Italia şi Spania în ianuarie 2009 a cauzat cele mai mari daune materiale (5,1 miliarde USD). Zece dintre cele mai importante dezastre în ceea ce priveşte numărul de decese, de persoane afectate şi daune economice au contat pentru 52,1%, 82,8% şi 54,4% respectiv, din totalul înregistrat în 2009. Din 111 ţări care au fost afectate de dezastre naturale, 18 din ele au înregistrat 79%, 95,1% şi 86,7% din numărul de persoane decedate, afectate şi daune economice respectiv. Aceasta reflectă distribuţia inegală a greutăţilor pe care dezastrele naturale le cauzează societăţii. Tendinţa ascendentă ce se observă în anii precedenţi cu privire la numărul dezastrelor naturale s-a stabilizat în 2009. Numărul anual de dezsastre raportate în 2009 a scăzut în comparaţie cu 2008 (350), şi de asemenea a rămas sub media anuală de 392 de dezastre din perioada anilor 2000-2008. Această descreştere s-a datorat în principal unui număr mai mic de evenimente meteorologice în 2009 (85), comparativ cu media evenimentelor ce au avut loc între anii 2000-2008. O descreştere a avut loc şi în rândul evenimentelor hidrologice, geofizice şi climatice. Toate continentele, cu excepţia Africii pe teritoriul căreia s-au manifestat un număr egal de dezastre, au înregistrat o scădere a numărului de deazastre naturale în comparaţie cu media anilor 2000-2008. În general, există o variaţie mare a numărului de decese şi victime de la un an la altul. Aceasta se datorează în principal evenimentelor unice care au un impact teribil asupra umanităţii, cum ar fi seceta din India din 2002 (300 milioane victime), tsunami-ul din Oceanul Indian din 2004 (226.408 decedaţi în 12 ţări) sau ciclonul „Nargis” din Myanmar în 2008 (138.366 decedaţi). Prin urmare este dificilă identificarea unei tendinţe clare în timp. Dezastrele hidrologice au rămas cele mai comune evenimente şi în anul 2009, contând pentru 53,7% din numărul total de dezastre raportate, urmate de dezastrele meteorologice (25,4%). Numărul de victime afectate de dezastre meteorologice în 2009 (50,6 milioane) a fost mai mare decât media anilor 2000-2008 (38,8 milioane). Aceasta s-a datorat, în cea mai mare parte, taifunului „Kiko”, care a lovit Taiwanul, China, insulele Filipine, taifunului „Parma” şi 35

furtunii tropicale „Ketsana” ce au afectat în principal insulele Filipine şi Vietnamul, ciclonului „Aila” din Bangladesh şi India şi furtunii de zăpadă ce a lovit China. Impactul dezastrelor climatice a rămas relativ mic în 2009 comparativ cu anii anteriori. În 2009, dezastrele geofizice au reprezentat 2,7% din totalul dezastrelor raportate, această cifră fiind sub media anuală a perioadei 2000-2008 care este de 3,9%. Diferenţa este şi mai mare comparativ cu perioada anului 2008, când 21,7% din numărul total de victime au fost cauzate de dezastre geofizice, în principal din cauza cutremurului Sichuan din China. Din 2000 până în 2008 cutremurele au cauzat 58,7 % din numărul total de decese înregistrate. În 2009, această cifră a fost de 17%, în timp ce inundaţiile au cauzat 32,4% iar furtunile 31% din numărul toatl de fatalităţi.

FURTUNILE DIN EUROPA ŞI ASIA
Deşi furtuna de iarnă „Kyrill”, care a lovit în mare parte nordul Europei în 2007, a fost catalogată de experţii germani drept „odată la zece ani”, furtuna „Klaus” a lovit ţările Europene doar doi ani mai târziu. De această dată, Klaus a afectat partea de sud-vest a Europei şi ţări ca Franţa, Spania şi Italia. Furtunile de iarnă de acest gen, de obicei trec de-a lungul coastei de nord a Marii Britanii, spre Norvegia, dar vântul le poate duce spre sud, generând mase de aer ce pot avea puterea unui ciclon de gradul 4, aşa cum a fost cazul furtunii „Lothar” din 1999. Furtunile „Kyrill” (9,3 milioane USD), „Erwin” (6,2 milioane USD) şi „Klaus” ( 5,1 milioane USD) au cauzat cele mai multe pagube din punct de vedere material, după furtuna“Lothar” care a cauzat prejudicii de 14,6 milioane dolari. Ar putea fi acest impact relativ mic asupra populaţiei, pe care l-au avut cele mai recente furtuni, pus pe seama sistemelor de alertă adecvate? În 2007, 21 de ţări au lansat un site oficial numit Meteoalarm (www.meteoalarm.eu), pentru a preveni populaţia asupra vremii severe din Europa. În conformitate cu Meteoalarm „Clima noastră este în continuă schimbare iar vremea extremă este posibil să se manifeste mult mai des, crescând pericolul asupra vieţii şi proprietăţii”. Tocmai din acest motiv mai mult de 30 de ţări europene acum folosesc reţeaua publică europeană de supraveghere meteo din cadrul Organizaţiei Meteorologice Mondiale. În contrast, vremea severă încă are un impact devastator asupra populaţiei din insulele Filipine şi Taiwan. În Filipine, taifunul „Parma” în 2009 a ajuns până în provincia nordică Cagayan, iar la o săptămână după acesta taifunul „Ketsana” a inundat capitala Manila. Cele două taifunuri au cauzat decesul a 1.040 persoane şi au afectat alte 9,4 milioane. După ravagiile din Filipine, taifunul Ketsana s-a mutat în Vietnam. Datorită anunţării din timp despre furtuna iminentă, 200.000 de oameni au putut fi evacuaţi la timp de către serviciile de urgenţă. „Avertizarea din timp salvează vieţi”, a declarat administratotul Programului de Dezvoltare a Naţiunilor Unite, Helen Clark, „având în vedere schimbările climatice care se produc în ultima perioadă, acest domeniu trebuie îmbunătăţit pentru a-i putea ajuta pe cei mai vulnerabili la acest tip de calamităţi” a adăugat aceasta. Agenţiile Naţiunilor Unite s-au mobilizat pentru a putea acorda ajutor de recuperare pe termen lung unor ţări din Asia şi Pacific, unde o serie neîndurătoare de furtuni tropicale, cutremure şi tsunamiuri au afectat vieţile a milioane de oameni în 2009. Insulele Filipine au fost lovite de 25 de dezastre în 2009.

SITUAŢIA DEZASTRELOR ÎN LUME ÎN ANUL 2010
Tendinţele impactului dezastrelor asupra societăţii sunt puternic influenţate de evenimente unice majore cu impact devastator asupra populaţiei. Aceste evenimente au dus la o 36

variaţie largă a cifrelor ce simbolizează impactul dezastrelor asupra societăţii de la un an la altul. Deşi specialiştii apreciază anul 2009 ca fiind un an „relativ calm” din punct de vedere al dezastrelor naturale, 2010 a spulberat toate statisticile, fiind considerat cel mai letal an din ultimul deceniu, şi pe locul 3 din ultimii 40 de ani (figura 5). Prin comparaţie cu anul 2009, în care s-au înregistrat doar 10.665 persoane decedate în urma tuturor dezastrelor naturale, în 2010 un singur eveniment a cauzat decesul a aproximativ 250.000 de oameni, şi anume cutremurul de 7,0 grade pe scara Richter din Haiti.

Fig. 5 Decese înregistrate în ultimii 40 de ani [3]

Astfel, în 2010 s-au înregistrat un număr de 373 de dezastre naturale care au cauzat decesul a 296.800 de oameni, au afectat alte 207 milioane de locuitori şi au provocat pierderi materiale de circa 109 miliarde dolari. Cele mai importante dezastre din 2010 au fost:
Tabelul 1 Top 10 dezastre naturale din 2010 Eveniment Cutremur Val de Căldură Cutremur Inundaţii Alunecări de teren Inundaţii Cutremur Cutremur Val de Frig Alunecări de Teren Luna Ianuarie Iulie/August Aprilie Iulie/August August Mai-August Februarie Octombrie Iulie-Decembrie Februarie-Martie Ţara Haiti Russia China Pakistan China China Chile Indonezia Peru Uganda Nr. de decese 222.570 55.736 2968 1985 1765 1969 562 530 409 388

37

Cutremurul din Haiti s-a produs la data de 12 ianuarie 2010, la ora locală 16:53. Este vorba de un grav cutremur de pământ cu magnitudinea de 7,0 grade pe scara Richter. Epicentrul cutremurului s-a aflat în imediata apropiere de capitala Port-au-Prince. Cele mai mari pagube s-au înregistrat chiar în centrul capitalei, unde imediat au fost date dispărute mii de persoane. Şi înainte de cutremur, infrastructura statului Haiti (străzile, aprovizionarea cu apă, alimente şi medicamente, canalizarea, locuinţele, poliţia, întreprinderile şi locurile de muncă ş.a.m.d.) era precară, majoritatea localnicilor trăind la limita sărăciei; dar acum, după catastrofă şi puţinul a fost distrus aproape în întregime. După marele cutremur au mai avut loc cel puţin 52 de replici, măsurând până la 4-5 grade Richter. 250.000 de rezidenţe şi 30.000 de clădiri comerciale s-au prabuşit sau au fost grav avariate. La 28 ianuarie 2010, numărul de victime găsite sub dărâmături ajunsese la circa 170.000 morţi. La 4 februarie numărul total de victime a fost apreciat la 230.000 morţi, 300.000 răniţi şi 1.000.000 de oameni rămaşi fără adăpost. SUA, precum şi numeroase alte state şi organizaţii de pe tot globul acordă ajutoare masive pentru ca Haiti să poată depăşi tragedia. Una din consecinţele cutremurului din Haiti a apărut în octombrie 2010, când, din cauza înrăutăţirii aprovizionării cu apă potabilă, a izbucnit o epidemie de holeră. Mai este posibil şi ca epidemia să fi fost cauzate de persoane străine, venite în Haiti să dea ajutoare. Încă din primele zile au fost număraţi sute de morţi. La 19 noiembrie 2010 numărul morţilor ajunsese la circa 1.100. Din cauza epidemiei de holeră în cursul lui noiembrie 2010 au avut loc manifestaţii de protest în diferite locuri din ţară. Manifestanţii îi consideră vinovaţi de izbucnirea epidemiei pe unii participanţi la forţele ONU pentru menţinerea păcii în Haiti.

BILBLIOGRAFIE
1. http://www.emdat.be/natural-disasters-trends 2. http://www.emdat.be/maps-2009 3. Deberati Guha-Sapir (2011), „Disasters in Numbers 2010”, Geneva 4. http://www.emdat.be/publications

38

vegetation and the ecosystems should be protected regardless of the costs that are necessary. probabil. are şi rolul de a identifica acest lucru ca pe o problemă regională substanţială şi a solicitat ţărilor membre detectarea şi monitorizarea incendiilor folosind datele prin satelit. Remote Sensing System. a decade ago. but also involves high costs. Se estimează că incendiile de vegetaţie contribuie la nivel global cu o încălzire de aproximativ 30%. INTRODUCERE Incendiile de vegetaţie şi incendiile forestiere sunt o ameninţare în creştere pentru mediu. It should be noted that the results were satisfactory. • aproximativ (5–10) x 106 ha pădure tropicală (inclusiv terenuri turbă). Acest lucru. Dragoş-Iulian PAVEL Student sg. the initial project work has been done by a Spanish company which cooperated with a German one.DETECŢIA INCENDIILOR DIN SATELIT ÎN MANAGEMENTUL SITUAŢIILOR DE URGENŢĂ Locotenent-colonel conf. Parlamentul European. incendiile majore izbucnesc adesea în zone foarte îndepărtate şi în cazul în care detectarea apare destul de târziu aceste incendii devin mari şi dificil de stins. ing. ca să nu menţionăm efectele lor negative asupra mediului. Emergency Situations Management 1. ing. we think that people lives. dr. As we detail in the model. Costul fiecărui hectar ars este între 1. Gheorghiţă MATEI Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Facultatea de Pompieri Abstract The study proposes a possible implementation in the near future remote sensing system. dr. Incendiile.000 euro. the animals. în afară de impactul lor major asupra zonei locale. • aproximativ (5–20) x 106 ha păduri boreale (inclusiv terenuri turbă). În plus. Ameninţarea focului asupra vieţii umane şi a proprietăţii. in emergency situations. cât şi în cele boreale. Comisia Europeană trebuie să găsească modalităţi de îmbunătăţire a situaţiei. univ. Keywords: Satellite Fire Detection. în funcţie de atribuţiile sale. precum şi efectul de seră cauzat de emisiile globale de gaze. 39 . monitoring and control of fires from satellite. Emanuel DARIE Locotenent asistent univ. precum şi impactul negativ al incendiilor asupra sănătăţii oamenilor sunt coerent în creştere cu încălzirea globală.000 şi 5. atât în regiunile tropicale. ca urmare a impactului acestora asupra marilor ecosisteme. Passing over these. sunt o problemă globală. La nivel mondial într-un an ard: • aproximativ (350–500) x 106 ha zonă de savană. va trebui să se concentreze asupra pădurilor şi ameliorarea fenomenului de incendiu. The need for such a system is very effective.

aşa cum s-a demonstrat prin proiecte satelit ca BIRD. 2. limitează identificarea în timp util a incendiilor din medii mai fierbinţi (de exemplu. existenţa şi planificarea senzorilor de exploatare. (B) erupţie vulcanică şi apariţia incendiului (frecvenţa şi locul) prin detectarea de noi surse de căldură şi fum/cenuşă. şi (C) zona afectată de incendiu prin cartografierea zonei dupa incendiu cu „urme”. Actualii senzori spaţiali. bazate pe depistarea de la sol. Desigur că şi datele stocate în „staţia de pământ” sunt. depistarea în timp real a incendiilor este deosebit de utilă. cum ar fi NOAA AVHRR – de mai mulţi ani au fost utilizaţi pentru a genera produsele de date care vizează estimarea următoarelor evenimente: (A) susceptibilitate de incendiu (risc de incendiu/pericol). o constelaţie de mici sateliţi utilizaţi pe mica orbită a pămîntului este necesară pentru a garanta o scurtă perioadă de timp între observaţii din aceleaşi locaţii. şi incertitudine în interbanda de înregistrare spaţială care limitează sever precizia de caracterizare HTE şi analiza cantitativă. Totuşi. continuă să arate limitări serioase cu privire la detectarea. Pentru a obţine informaţii în timp real. tehnologia senzorului este disponibilă momentan pentru a evalua detecţia incendiilor cu un diametru în interval de metri. o opţiune valabilă. – rezoluţie spaţială relativ slabă cu privire la evenimentele de înaltă temperatură. savane în timpul sezonului uscat) şi prevenirea cuantificării intensităţii evenimentelor de înaltă temperatură pentru incendii şi vulcani. iar ca principală componentă esenţială a sa. GENERALITĂŢI DESPRE SISTEMELE DE TELEDETECŢIE Utilizarea de sateliţi pentru a detecta incendii este o opţiune tehnologică. detectarea timpurie a incendiilor forestiere. Teledetecţiea s-a dovedit a fi o sursă valoroasă de date în diferite faze ale supravegherii incendiilor atât înainte (faza de prevenire). de asemenea. nu permit o analiză detaliată a parametrilor de incendiu caracteristici. Senzorii actuali de operare prin satelit nu sunt proiectaţi pentru observarea evenimentelor de temperaturi mari şi. cât şi după incendiu (evaluarea gradului de distrugere). Canada. 40 . cum ar fi: – saturaţia canalelor IR la un semnal de nivel relativ scăzut.În acest context. nu sunt întotdeauna eficiente pentru oferirea de informaţii precise privind localizarea incendiului. monitorizarea şi recuperarea cantitativă a parametrului de evenimente de înaltă temperatură (HTE). prin intermediul datelor de timp-serie cu situaţia vegetaţiei înainte de incendiu (verdeaţă/uscăciune). Brazilia sau Rusia pot fi efectuate apoi pe bază de rutină (statistică). De multe ori.000 km poate fi acoperită de obicei în jurul unei „staţii de pământ” locale. prin care permanent. o „staţie de pământ” este necesară pentru a înregistra datele din zonele observate. Cu toate acestea. acesta este redus de vegetaţie sau de terenul dificil. prin urmare. O zonă pe o rază de aproximativ 2. – rezoluţia spaţială relativ slabă şi acoperirea temporală rară a măsurătorilor de curent spectro-radiometrice. reducerea daunelor ecologice şi economice va necesita întotdeauna o stingere a incendiilor eficientă. mai mică. Din cauza unor considerente ale orbitei. mărimea şi intensitatea. datorită câmpului mic de observare de la sol. Metodele clasice. Observaţiile din zone izolate pe o scară mare în ţări precum.

pentru a obţine o soluţionare adecvată şi timp de revizuire mult redus. Tabel nr. realizată de „staţia de pământ” ESA Villafranca Figura 1 prezintă o vizibilitate tipică pentru satelitul BIRD de pe staţia ESA din Villafranca (Spania). 1 Cerinţele utilizatorilor Rata de înnoire a datelor Evaluarea riscului Detecţia incendiului Monitorizarea incendiului Harta zonei arse Zile-Luni 30 minute 1-2 ore Zile-Luni Precizia de amplasare a locaţiei Scazută 300 m – 1 km 50 m – 200 m 10 – 30 m Detecţia marimii incendiului – 50 m2 50 m2 – Evident. care arată de asemenea modelul orbital pentru trasee consecutive şi zile calendaristice. există o dificultate în a satisface cerinţele pentru o rezoluţie spaţială înaltă şi un timp de corectare redus în cadrul unui sistem prin satelit.Fig. 2 Proprietăţi tipice Mărimea pixelilor Timpul de revizuire LEO 400 m Zile GEO 3 – 4 km Vizibilitate permanentă Un sistem util de configurare – în prezent în curs de investigare de către ESA – ar putea consta dintr-o constelaţie de sateliţi apropiaţi Terrei. poate fi realizat un timp de 41 . Tabelul numărul 2 ilustrează proprietăţile tipice scăzute faţă de pământ şi orbitele geostaţionare pentru detecţia incendiilor din satelit. Cerinţele utilizatorilor. Cu o constelaţie de patru sateliţi în LEO (low earth orbit–orbită apropiată pământului) şi o înclinaţie a orbitei de 47°. ale autorităţilor de stingere a incendiilor (pompieri) pot fi împărţite în următoarele patru grupe de aplicaţii din tabelul numărul 1: Tabel nr. 1 Vizibilitatea amprentei satelitului BIRD (560 km înălţime pe orbită).

au fost folosite pentru a genera produse de date suplimentare. NIR. detectarea amprentei incendiilor LANDSATTM 1: albastru 2: verde 3: roşu 4: NIR 5. 7:SWIR 6: bandă termală pancromatică cca. Campania este încorporată într-un studiu de fezabilitate. 2. 100 km 30 m multispectral. Ca o consecinţă. 10 m pancromatic Rază de acoperire Rezoluţia spaţială cca. numai de incendiu. PROIECTUL FIREBIRD Institute precum DLR. zonele observate de pe teren pot fi limitate la cele cu un risc ridicat. 60 km 20 m multispectral. Ca un exemplu: în Europa de Sud. aceasta cuprinde.actualizare la fiecare 8 ore. În tabelul numărul 3 sunt arătate câteva exemple de senzori. 15 m pancromatic SPOT-HRV/ HVIR 1: verde 2: roşu 3: NIR 4: bandă pancromatică SWIR cca.000 km 1 km cca. În plus. termală infraroşu cca. reducerea volumului de date care urmează să fie accesate şi prelucrate de la sol poate fi realizată. specifică felul vegetaţiei şi al terenului 3. 3 Senzori utilizaţi pentru detectarea incendiilor Senzori sateliţi Număr benzi spectrale NOAAAVHRR 1: roşu 2: NIR 3:MWIR 4. Urmărind idei ale (GMES) Monitorizarea Globală pentru Mediu şi Securitate. 2. prin intermediul ESA care să arate punerea în aplicare a perspectivei. NIR şi SWIR. sateliţi. ca parte în faza de consolidare FUEGOSAT pentru a demonstra conceptul de detecţie a incendiilor din spaţiu în timp real. 1 km în MWIR şi termală infraroşu zilnic Detectarea emisiilor termice de la incendiile active. necesare pentru compararea şi verificarea produsele de date BIRD. 2. Tabel nr. INSA şi ESA au început proiectul demonstrativ „Pasărea de foc”. ceea ce va impune cerinţe suplimentare privind proiectarea satelitului. în principal zonele de coastă ale Bazinului Mediteranei. specifică felul vegetaţiei şi al terenului Aproape zilnic cu 3 sateliţi Detectarea precisă a zonei incendiate. SWIR. realizează graficul amprentei incendiului. MWIR. utilizaţi pentru detectarea şi monitorizarea incendiilor.000 km 2 benzi de 250 m şi 5 benzi de 500 m în vizibil.000 km 2. 5: termală DMSP-OLS 1: vizibil 2: termală TERRAMODIS 36 benzi de acoperire vizibile. datele emise de alţi sateliţi. cum ar fi MODIS.7 km Frecvenţa temporală Aplicaţii zilnic Detecţia emisiilor termice a incendiilor active (locuri fierbinţi) zilnic Detectarea emisiilor de lumină a incendiilor noaptea O dată la 16 zile Detectarea şi realizarea graficului amprentei incendiului. cum ar fi zonele de risc specifice şi indicii. dedicată sistemului de sateliţi pentru detectarea 42 .

O altă premieră pentru această campanie a fost transferul direct de trecere a datelor de la un server securizat FTP la staţia de sprijin. 3 Design de bază de la suportul „staţiei de pământ” FireBIRD. Fluxul de ansamblu al datelor este afişat în figura 2. Fig.incendiului şi monitorizare. Fig. 2 Configurarea generală şi fluxul de date al campaniei Firebird În decurs de o lună. deasupra provinciei spaniole Galicia şi a realizat un grafic cu puncte termice fierbinţi. ESA Vilspa şi DLR 43 . dar campania a continuat şi temperaturile înregistrate au fost alese din întreaga Europă. Proiectul a sprijinit apoi pompieri din Spania şi Portugalia. primul contractor spaniol. a controlat incendiile stabilite ca fiind un test pentru a vedea dacă incendiile ar putea fi detectate în mod corespunzător şi dacă datele geografice au fost exacte. începând cu mai 2003 şi ulterior devenind un element necesar în timpul verii. dar a trebuit să fie modernizată pentru performanţe superioare – în decurs de şase minute au fost puse la dispoziţie un volum de date de 180 MB. echipa ESOC a avut staţia Villafranca pregătită pentru campanie. în timp de 10 minute. serviciilor de pompierilor din Spania. INSA. pe o lungime de bandă de 190 km din teren. mai degrabă decât o interpunere directă la centrul de control. când ţara a fost cuprinsă de flăcări. La început. Firebird a demarat o campanie pentru a detecta şi a evalua incendiile din spaţiu. Campania a utilizat senzori în infraroşu din satelitul BIRD aparţinând DLR. Infrastructura a fost deja ataşată.

iar datele sunt recuperate de către DLR prin intermediul WAN. 2004. 4. din nou dictat prin perioada scurtă de implementare disponibilă.pdf 44 . Firewall-urile formează servere FTP care sunt conectate la o reţea separată LAN. precum şi reprezentări ale focarelor. http://www.. Lorenz. împreună cu un index de risc care indică cu probabilitate ridicată. Rezistenţa „staţiei de pământ” este desigur sensibilă dacă sunt stocate toate datele primite în timp real. Mai mult. Componentele integrate în mod special pentru suportul Firebird care susţine „staţia de pământ” Villafranca sunt firewall-uri redundante şi servere FTP. REZULTATELE EXPERIMENTULUI La începutul campaniei. Québec.. precum şi la ceilalţi utilizatori din afară conectaţi prin WAN. în prima jumătate a lunii august 2003: Satelitul BIRD a supravegheat Portugalia pe 04. Înainte ca satelitul BIRD să facă o rotire completă. astfel încât senzorul de date a transferat semnalul direct la downlink. şi 15 august. Odată cu trecerea timpului. Fire Detection by Satellite – a Global Challenge Spaceops. [1]. unde se poate propaga incendiul. Mai 17-21. incendiile controlate au fost observate în provincia spaniolă Galicia la scurt timp înainte de trecerea satelitului. la sfârşitul lunii mai. pompierilor locali li s-au furnizat hărţi geo-referenţiate hot-spot. 14. E. cu indicarea temperaturilor medii din zonele de incendiu (cel mai mare ocupă o suprafaţă de 3 km x 6 km). Firewall-uri sunt solicitate continuu. Leibrandt. disponibile echipamentului de bază.org/spaceops2004archive/downloads/papers/SPACE2004sp-template00094F. BIRD a fost utilizat operaţional în timpul devastatoarelor incendii de pădure în Portugalia. Centrul Aerospaţial German DLR din Berlin a preluat datele de la serverele FTP pentru calibrare şi s-au alăturat de asemenea primului iniţiator spaniol INSA. Acest lucru este posibil. W. International conference on space operations. datele au fost stocate pe echipamentul de bază. pentru a fi prelucrate pentru produse. Pentru campania „Firebird”. Imediat după pierderea semnalului. Figura 4 arată o imagine surprinsă de staţia BIRD a unor focare din mijlocul Portugaliei. un scenariu a fost iniţiat. livrate utilizatorilor şi validate cu datele GPS luate de pe teren. 4 Harta focarelor din regiunea Castelo Branco din Portugalia (dimensiunea imaginii aproximativ 147x110 km) obţinută pe 4 august 2003 la 12:02 GTM BIBLIOGRAFIE 1. 2. care a durat trei zile. Montréal.aiaa. Canada. Fig. Billig. În timpul acestei faze iniţiale. prin intermediul internetului. iar copierea de date de aproximativ 180 Mbyte trece direct din LAN în staţia de servere FTP. toate focarele – teste realizate au fost detectate corect de proiectul Firebird. Internetul a fost folosit pentru această campanie ca un compromis. 2003.Figura 3 arată configurarea principală a sistemului. G. satelitul Bird a fost utilizat în timp real..

echipa care urmează să instaleze susţinerea de urgenţă are misiunea: – să protejeze rutele de acces şi de ieşire la/de la pacienţii încarceraţi. Keywords: Modern Saving Technique. drd.TEHNICĂ MODERNĂ PENTRU SALVAREA PERSOANELOR DE SUB DĂRÂMĂTURI Locotenent-colonel lector univ. Ţinând cont de faptul că la locul accidentului operaţiunile de salvare au început deja. Damage Buildings 1. Facultatea de Pompieri Abstract This work presents a number a modern gear for extrication and save persons from damage buildings and also few procedures for its utilization. ing. – să creeze zone de lucru sigure prin susţineri de urgenţă ce pot mai târziu să fie înlocuite prin susţineri secundare. 1 Susţinere construită pentru a proteja scena unei salvări 45 . Fig. Extrication. Ionel-Alin MOCIOI Student sg. INTRODUCERE Scopul principal al oricăreia dintre operaţiunile de susţinere de urgenţă este acela de a crea rapid o zonă de siguranţă pentru operaţiunile de salvare. Sergiu ZEHAN Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”.

Fig. – pe baza măsurătorii se taie sau se aleg două bucăţi de lemn potrivite. Fig. 3 Măsurarea deschiderilor – după plasarea acestora una deasupra celeilalte în deschidere. Sistemul de susţinere trebuie construit într-o locaţie sigură şi apoi adus şi montat în locul pentru care a fost construit. – punctele de legătură hidraulice trebuie poziţionate întotdeauna în exteriorul uşii sau a ferestrelor. cu ajutorul cuielor. – se selectează popii potriviţi şi extensiile necesare pentru spaţiul măsurat şi se asamblează doi popi cu aceeaşi lungime. Acest sistem de susţinere foloseşte doi popi cu o grindă de lemn (lungimea grinzii este egală cu lăţimea deschiderii) la un capăt şi o alta la celalalt capăt. 2 Sisteme de susţinere pentru uşi şi ferestre Procedură: – mai întâi se măsoară sau se estimează lăţimea deschiderii. Se are în vedere ca popii să rămână paraleli. se fixează capetele superioare de grinda de lemn. SISTEME DE SUSŢINERE PENTRU UŞI ŞI FERESTRE Aceste sisteme pot fi folosite şi în clădirile în care pragul de sus al uşilor sau pervazul superior al ferestrelor au fost deteriorate. Popii trebuie preasamblaţi într-un loc sigur şi poziţionaţi apoi la faţa locului. măsuraţi lungimea popilor de care aveţi nevoie. pentru a le folosi la baza şi în partea de sus a sistemului. s-ar putea să fie nevoie să se monteze popii mai spre interiorul grinzii astfel încât să rămână loc pentru montarea ulterioară a unor popi de lemn.2. 46 . – în anumite cazuri. – popii fiind asamblaţi.

– se extind popii şi se asigură utilizând sistemul de blocare a acestora. Fig. SUSŢINERE ÎN FORMĂ DE „T” Acest sistem de susţinere trebuie asamblat într-o zonă sigură şi apoi mutat în locul pentru care a fost construit. Fig.– sistemul de popi asamblat poate fi acum plasat în locul pentru care a fost construit. Specialistul în rezistenţă din echipa dumneavoastră este cel care vă va ajuta cu aceste calcule. ar putea fi cel mai bine să folosiţi la bază capete înclinate. Se instalează de obicei cu grinzi de lemn sus şi jos pentru a redistribui greutatea. 4 Măsurarea deschiderilor Procedură: Se fac mai întâi măsurători sau estimări pentru a determina lungimea popului de care va fi nevoie. În funcţie de natura terenului pe care lucraţi. 5 Măsurarea deschiderilor 47 . 3. trebuie să calculaţi numărul exact de popi de care aveţi nevoie pentru sprijin. Pentru a obţine o zonă stabilă.

Sistemul de popi cu grinzile ataşate poate fi acum fixat în locul pentru care a fost construit. 6 Ridicarea în trepte Procedură: Se începe prin a se asigura că tot echipamentul de ridicare necesar este la îndemână. se poate măsura doar distanţa dintre tocul de sus al uşii şi tavan. Dacă este necesar. la baza popului se poate monta. Adunând această distanţă cu lungimea popilor deja instalaţi. se determină lungimea popilor care trebuie construiţi. Se selectează apoi popii potriviţi şi extensiile necesare pentru lungimea calculată şi se asamblează sistemul într-un loc sigur. Fig. Ridicarea structurii într-o parte poate afecta grav întreaga structură. RIDICAREA ÎN TREPTE Se efectuează ridicarea doar atunci când aveţi o perspectivă largă asupra situaţiei. o grindă. utilizând sistemul de blocare a acestora. de asemenea. Fig. Se extind popii şi se asigură. 7 Echipament pentru ridicarea în trepte 48 .Dacă există deja un sistem de popi montat la uşa. 4. Se fixează prin cuie un cap suport grindă pe mijlocul grinzii de lemn.

Fig. În cele mai multe cazuri acest lucru se face cel mai bine cu ajutorul unui cric hidraulic pană. 8 Realizarea unei deschizături Se introduce perna de ridicare în spaţiul astfel creat. În acest caz. 9 Introducerea pernei Pe măsură ce perna de ridicare este umplută cu aer. 49 . Poate fi de ajutor o pană pentru a împinge în aşa fel încât degetele să nu fie în pericol. Se introduce perna de ridicare complet.Se continuă prin crearea unei deschizături pentru a introduce pernele cu presiune înaltă. înainte de a se începe umflarea. Fig. Spaţiul creat de acest cric trebuie asigurat prin folosirea unor pene. Dacă perna de ridicare este menţinută sub structură. se recomandă folosirea unui furtun de închidere cu valvă de siguranţă. sub structură (centrul ei trebuie să fie complet acoperit). Structurile ridicate cu perne mai mari pot fi asigurate şi cu ajutorul unui pop cu blocare automată. deschiderea creată permite introducerea unui cric de ridicare. trebuie să se pregătească următoarea unealtă de ridicare.

50 . Popularitatea acestui tip de foarfece creşte printre membrii echipelor de salvare datorită versatilitaţii sale.Fig. De asemenea. Dacă le montaţi capetele potrivite. Tocmai din acest motiv. aceştia împingând componentele vehiculelor din jurul victimelor încarcerate. unii cilindrii pot fi folosiţi împreună cu lanţuri pentru a deveni unelte de tragere. cilindrii hidraulici pot fi folosiţi şi în situaţiile când este nevoie de o forţă de împingere pe o distanţă mare. foarfecele de dimeniuni mai mici sunt. cu spaţiu limitat. 11 Foarfece hidraulic În operaţiunile de susţinere şi de ridicare. foarfecele hidraulic este considerat o componentă esenţială a unui set complet de echipamente de salvare. Cilindrii hidraulici sunt utilizaţi. în situaţii unde este necesară descarcerarea din vehicule. de asemenea. ECHIPAMENTE HIDRAULICE Foarfecele hidraulice sunt disponibile în diferite mărimi şi forme. 10 Introducerea cricului 5. foarte utile pentru că pot taia lacăte sau bare groase de ranforsare care se află în locaţii greu de accesat. în principal. Fig. Foarfecele cu putere mare sunt utilizate pentru a tăia componentele dure şi mari ale vehiculelor.

Tehnologia bateriilor a avansat semnificativ în ultimii ani. Folosirea uneltelor alimentate de baterii a fost întotdeauna posibilă. În anumite cazuri s-ar putea să aveţi nevoie.com 51 . Din acest motiv nu este recomandată folosirea cilindrilor hidraulici pentru operaţiuni de ridicare. împreună cu accesoriile corespunzătoare. cilindrul hidraulic nu este considerat o unealtă de ridicare. strânge şi tăia fără a fi nevoiţi să schimbaţi uneltele în timpul intervenţiei. Aceste unelte funcţionează. ridica. ei depinzând întotdeauna de menţinerea presiunii hidraulice pentru a susţine încărcătura. Puteţi folosi această unealtă şi pentru tragere. 14 Unealtă combinată Cel mai mare avantaj al unei asemenea unelte este că puteţi depărta. respectiv tăiere. întrucât orice destabilizare a încărcăturii poate îndoi pistonul. ar trebui menţionat că uneltele combinate au o capacitate mai mică decât depărtătoarele şi foarfecele construite special pentru depărtare. de obicei. fapt care ar deteriora sever cilindrul hidraulic. ori cu ajutorul pompelor manuale încorporate. de o foarfecă sau de un depărtător clasic. acest lucru însemnând că folosirea uneltelor hidraulice cu motoare electrice alimentate de baterii este mai eficientă decât era înainte. Uneltele hidraulice autonome au devenit foarte populare în ultimii ani. 12 Cilindru hidraulic În general. Totuşi. mai puţin practică la locul descarcerării. ori cu ajutorul bateriilor. 13 Unelte autonome Uneltele combinate adună mai multe funcţii într-un singur echipament.holmatro. deci. Trebuie să ştiţi că cilindrii hidraulici nu au blocare mecanică.Fig. Fig. însă până acum era necesară o baterie cu volum mare. BIBLIOGRAFIE 1. www. Fig.

Thousands of BACnet systems can be found around the world. BACnet este un standard de comunicare protocolară recunoscut la nivel internaţional destinat pentru integrarea automatizărilor la clădiri şi a sistemelor de control. sistemele de control pentru acces şi sistemele de alarmare în caz de incendiu. cum ar fi: încălzirea. Keywords: Automation System. Mii de sisteme BACnet pot fi întâlnite pe glob. sistemele de control pentru iluminat. ventilarea. univ. The paper presents the system BACnet™ as an internationally recognized communication protocol standard.SISTEME DE ALARMĂ LA INCENDIU ÎN CLĂDIRILE AUTOMATIZATE ŞI SISTEMELE DE CONTROL Locotenent-colonel conf. Integrarea sistemelor de alarmă la clădiri este necesară şi pentru implementarea unor standarde de comunicare adecvate. and its popularity is growing. 2. şi popularitatea acestora este în creştere. sistemele de control ale aerului condiţionat. SISTEME DE AUTOMATIZARE ŞI CONTROL Tehnologia de automatizare a clădirilor şi cele de control (BACnet) au avansat rapid în ultimii douăzeci de ani. specifically designed for integrating building automation and control systems. Folosirea celor mai bune designuri. Tehnologia din zilele noastre oferă proprietarilor de locuinţe şi designerilor o paletă variată de opţiuni şi flexibilitate. INTRODUCERE Integrarea sistemelor de alarmă pentru incendiu în sistemele automatizate ale clădirii poate conduce la multe beneficii pe plan economic şi în funcţionare. Florin BALEA Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”. Asemenea progrese ale tehnologiei s-au petrecut în cadrul multor funcţii ce deservesc clădirea. Control System. Emanuel DARIE Student sg. Puternicele calculatoare personale şi aparatele de comandă inteligente ce sunt distribuite pot procesa rapid şi eficient algoritmi complecşi ce caracterizează stadiul de artă în automatizarea clădirilor şi a sistemelor de control. Such integration requires communication standards and careful design practices. Facultatea de Pompieri Abstract Integrating fire alarm systems with building automation systems can result in many economic and operational benefits. a procedurilor de testare şi modernizarea clădirilor sunt de asemenea necesare. dr. ing. Noile îmbunătăţiri propuse la BACnet l-au perfecţionat devenind astfel foarte potrivit pentru integrarea sistemelor de alarmă la incendiu cu sistemele automatizate pentru clădiri. 52 . BACnet™ 1. O asemenea integrare necesită standarde de comunicare şi practici atente de design.

inovaţii în tehnologia controlului în clădiri şi adevărata integrare a sistemelor anterioare în care clădirile erau izolate din punct de vedere al automatizării. Astăzi sunt mai mult de 70 de companii înregistrate ca furnizori BACnet. printr-o organizare logică. Protecţiei Electrice (NEMA) şi Secţia de Comunicaţie (3SB) a recomandat folosirea BACnet drept modul preferat de integrare a sistemelor de alarmă la incendiu cu alte sisteme de control ale clădirilor. 2. Aceste companii au locaţiile în America de Nord. a modificat industria şi a deschis posibilităţi de noi. cu preţ scăzut. Realizează aceasta prin combinarea unei reprezentări orientat-obiect a informaţiilor care urmează să fie schimbate.1 BACnet o structură de ansamblu BACnet este un protocol standard de comunicaţie dezvoltat de Asociaţia Americană a Inginerilor de Încălzire. BACnet. începând de la simplul dispozitiv de conectare a diferitelor calculatoare până la clădirile foarte mari de birouri care conţin de sus până jos sisteme simple BACnet. ca şi protocol standard de comunicare pentru integrarea produselor de control în clădiri. În Statele Unite. Europa. o capacitate de a interconecta reţelele locale. Structura de protocol BACnet şi relaţia sa de interconectare cu modelul de bază este prezentat în figura 1. până la universităţile sau oraşele care sunt sisteme întinse ce conectează mai multe clădiri. BACnet a fost proiectat şi optimizat în special pentru a preîntâmpina nevoile automatizării la clădiri şi controlul aplicaţiilor. BACnet este proiectat să fie accesibil începând de la dispozitivele foarte mici. comenzile pentru iluminat. structura informaţiilor sau organizarea logică a comenzilor. Adoptarea BACnet. 53 . A fost adoptat ca un standard provizoriu şi a fost propus să devină un standard ISO. reprezintă un set de reguli ce asigură un mod de a schimba informaţii. Prima generaţie BACnet (produse ale sistemului de alarmă la incendiu) este deja disponibilă pe piaţa din Statele Unite şi Europa. opţiuni flexibile pentru tehnologia de reţea locală (LAN). Problema principală a fost incompatibilitatea protocoalelor de proprietate pentru comunicare. Rezultatele obţinute au reliefat indicatori evidenţi de interes în integrarea sistemelor de alarmă la incendiu cu celelalte sisteme ale clădirilor prin folosirea protocolului BACnet ca mijloc de a obţine acest scop. proprietarii clădirilor au fost frustraţi de neputinţa de a oferi proiecte competitive şi care să integreze produsele inovatoare fabricate de producători la nevoile dispozitivelor proprii. şi să transmită informaţiile cerute de aceste aplicaţii. BACnet nu defineşte configuraţia internă. Ofertele comerciale de produse BACnet se întind de la dispozitive folosite pentru conectarea sistemelor proprietarilor pentru a completa familia de produse ce folosesc BACnet. Există mii de sisteme instalate ce se remarcă prin complexitate.În ciuda acestor avantaje. cele de acces şi sistemele pentru detecţie la incendiu. Asociaţia Naţională de Protecţie la Foc (NFPA) este în curs de revizuire a NFPA 72. Asia şi Australia. ca principalul sau singurul mijloc de comunicaţie. Asociaţia Naţională de Producere a Semnalizării. Produsele BACnet includ comenzile HVAC. şi capacitatea de a utiliza protocoale Internet (IP) pentru a lega clădiri prin reţele de arie largă. În mod fundamental. Refrigerare şi Condiţionare a Aerului (ASHRAE). la sistemele complexe foarte mari care ar putea integra mii de dispozitive şi clădiri multiple ce sunt localizate oriunde pe planetă. ca orice protocol de comunicaţie. care se adresează problemelor de design referitoare la integrarea sistemelor de alarmă la incendiu cu celelalte sisteme ale clădirilor.

1 BACnet Arhitectura Protocolului BACnet reprezintă informaţiile şi funcţionalitatea oricărui dispozitiv prin definirea colecţiilor legate de informaţii denumite „obiecte”. De exemplu. BACnet. Opţiunile LAN disponibile în BACnet sunt prezentate în figura 1. Un punct important este acela că mesajele BACnet sunt acelaşi indiferent de LAN-ul. cu preţuri mai scăzute. senzor de tip. O singură tehnologie de reţea nu poate cuprinde necesităţile tuturor aplicaţiilor. o intrare analogică este reprezentată de un obiect analog BACnet de intrare. Prima opţiune este ISO 8802-3. ARCNET. Este cea mai rapidă opţiune şi este folosită în mod obişnuit pentru a conecta staţiile de lucru şi dispozitivele tip sfârşit de câmp. care este produsă pentru o viteză modest de mare sau în versiunea mai lentă. Odată ce informaţiile şi funcţionalitatea dispozitivului sunt reprezentate în reţea în termeni de obiecte standard şi proprietăţi. Odată ce informaţiile care trebuie schimbate şi structurile mesajelor sunt definite. Proprietatea Echelon. Un dispozitiv este reprezentat de o colecţie adecvată de obiecte vizibile în reţea. reţeaua LonTalk poate de asemenea să fie utilă. de asemenea. şi altele. care este folosit. Unele proprietăţi sunt necesare. iar altele sunt opţionale. şi LonTalk toate pot sprijini o varietate de suporturi fizice. Aceasta face mai uşor de combinat tehnologiile LAN într-un singur sistem. fiecare având un set de proprietăţi care îl caracterizează. mai bine cunoscută drept “Ethernet”. A doua opţiune este ARCNET. BACnet asigură o alegere a cinci tehnologii LAN pentru a preîntâmpina această necesitate. BACnet defineşte MS/TP. Scopul stratului reţelei este de a oferi un mod de a realiza aceste 54 . defineşte o conexiune dial-up sau „punct-la-punct” numit PTP pentru utilizarea pe liniile de telefon sau conexiuni cablate EIA-232. locaţie. constituie stratul de aplicare BACnet. reţeaua destinată să treacă peste cablurile torsadate. Câteva alegeri sunt asigurate deoarece diferite aplicaţii de control ale clădirilor trebuie să se regăsească în diferite costuri şi constrângeri de performanţă. este necesar să se furnizeze o metodă de transfer al informaţiilor dintr-un loc în altul. Această combinaţie. care are un set de proprietăţi ce includ valoarea actuală. mesajele pot fi definite să acceseze şi să manipuleze aceste informaţii într-un mod standard. limitele de alarmă. O reţea LAN este definită de o combinaţie de legături de date şi stratul fizic al modelului OSI.Fig. Opţiunile Ethernet. de obiecte standard şi mesaje standard pentru a accesa şi manipula proprietăţile lor.

de asemenea. ne demonstrează că BACnet are o capacitate de a acoperi o suprafaţă mai mare de reţea decât cea implementată folosind IP. mesajele BACnet pot fi transportate de orice tehnologie de reţea. Un asemenea sistem este ilustrat în figura 2. în viitor. Obiectul Zona de Viaţă Sigură reprezintă caracteristicile unui dispozitiv de detectare sau enunţare.2 Integrarea sistemelor de alarmă la incendiu cu celelalte sisteme ale clădirii Sunt multe motive pentru care sunt integrate sistemele de alarmă la incendiu cu alte sisteme de control şi automatizări ale clădirilor (figura 3). Obiectul Zona de Viaţă Sigură reprezintă statutul unei colecţii sau “zone” de dispozitive salvatoare de vieţi. Lipsa de dependenţă a tehnologiei existente este o foarte importantă caracteristică BACnet. Toate aceste noi completări au fost dezvoltate cu cooperarea industriei din domeniul alarmelor de incendiu şi au fost aprobate de comitetul BACnet. şi vor putea fi integrate în sistemele existente în acelaşi mod în care tehnologiile de reţea existente pot fi combinate astăzi. Aceasta înseamnă că tehnologii care încă nu au fost inventate vor putea. au fost dezvoltate. Structura obiect-orientat poate oferi o cale de a adăuga o funcţionalitate nouă aplicaţiei pentru BACnet prin definirea de noi obiecte şi/sau servicii noi de aplicare. Exemplele includ controlul fumului. să convertească mesajele BACnet.interconexiuni. Când aceste obiecte detectează o alarmă. 55 . Acest lucru se face pentru a adăuga funcţionalitatea necesară pentru sistemele de alarmă la incendiu. care. Două noi obiecte BACnet. Un nou serviciu de aplicaţii a fost de asemenea dezvoltat. ceea ce asigură un mod de a reseta alarmele blocate şi să blocheze dispozitivele de anunţare. 2 Structură ierarhică pentru sistemele de control la clădiri În general. 2. Este obişnuit în sistemele mari să combini reţelele de viteză mare (şi cost ridicat) cu reţelele de viteză mică (şi preţ scăzut) într-un singur sistem. Fig. Zona de Viaţă Sigură şi Punctul de Viaţă Sigur. Ele momentan trec printr-un proces de revizuire publică şi este de aşteptat ca să fie aprobate ca o parte din standardul BACnet. statutul de alarmă se blochează până când este executată o comandă de resetare.

şi asigurarea infrastructurii pentru noua tehnologie cu scopul de a îmbunătăţii performanţele şi siguranţa. Managementul fumului este mult mai complicat cu aceste sisteme şi depăşeşte capabilitatea majorităţii sistemelor de alarmă la incendiu. obţinerea de informaţii despre localizarea persoanelor pe durata unei situaţii de urgenţă. Sistemele de volum variabil de aer sunt folosite pentru a reduce consumul de energie. 56 . sistemele de alarmă de incendiu. Ceea ce devine necesar este o metodă pentru sistemul de alarmă la incendiu care să comande sistemul de control HVAC pentru a introduce un modul de control al fumului şi a lăsa controlorii HVAC să gestioneze echipamentul. fără a avea impact asupra funcţiilor proprii de viaţă sănătoasă. aceşti senzori ar putea fi folosiţi de sistemul de control HVAC pentru a comanda succesiunea folosită de ventilare. în cazul în care amortizoarele nu se deschid atunci când ventilatoarele sunt pornite. Multiple folosinţe pentru aceeaşi informaţie îl face mult mai eficient la cost pentru punerea în aplicare a noii tehnologii de senzori. Fig. Noii senzori sunt dezvoltaţi pentru a recunoaşte elementele contaminate din aer ceea ce poate reprezenta o semnătură a incendiului sau un hazard contaminat care constituie o ameninţare la securitatea vieţii. 3 Sistemul de control şi automatizare al clădirii Sistemul de detecţie la incendiu a fost integrat împreună cu yalele uşilor şi cu ventilatoarele HVAC. senzor pentru schimbul de informaţii. Multe sisteme moderne HVAC sunt mult mai complexe. dispozitivele de control pentru managementul fumului. Într-un sistem integrat. Acest tip de integrare a implicat în principal sistemele HVAC cu volum constant şi necesită doar poziţiile închis şi deschis la controlul ventilatoarelor şi amortizoarelor pentru a fi setate la poziţiile deschise în totalitate sau complet închise. Cutii de aer-variabil controlează fluxul de aer din conducta de alimentare în camere individuale prin modularea amortizoarelor. Sistemele necesită algoritmi de control sofisticaţi pentru a opera fie un ventilator de viteză variabilă în mod continuu sau paletele ghid de intrare pentru a controla presiunea statică în conducta de alimentare cu aer. mentenanţă mai uşoară.accesul de la un singur loc la informaţiile despre clădire. Algoritmii de control pentru aceste sisteme sunt complicaţi şi necesită blocare şi siguranţă pentru a preveni suprasolicitarea tubulaturii.

3 Alte probleme de integrare Principalele probleme sunt date de asigurarea integrităţii sistemelor de alarmă la incendiu în situaţii de urgenţă şi izolarea lor de interferenţe cauzate de defecţiuni ale sistemelor de la alte clădiri sau din reţeaua de automatizare. un model de incendiu într-un panou poate arăta cum evoluează şi se răspândeşte incendiul. Folosind această informaţie. cu teste care asigură integritatea sistemului de alarmă la incendiu în condiţii ce pot apărea în cazul în care practicile de proiectare sunt respectate. integrarea sistemelor de alarmă la incendiu cu celelalte sisteme ale clădirilor are foarte mult sens. ar putea fi multe staţii de lucru cu abilitatea să trimită mesaje la componentele 57 . Toate componentele sistemului de alarmă la incendiu trebuie să fie montate pe o latură a porţii de intrare şi să comunice utilizând protocoalele de proprietate în acelaşi fel în care au făcut înainte de BACnet. Prin combinarea de bune practici de design. problemele de interferenţă şi preocupările de siguranţă cu privire la accesul la banda de reţea în caz de urgenţă pot fi eficient eliminate. Menţinerea integrităţii sistemelor de alarmă la incendiu şi protejarea de eşecuri în sisteme de construcţii reprezintă în primul rând o chestiune de practică în proiectarea sistemului. Prin selectarea adecvată a tehnologiei de reţea şi a utilizării optime a dispozitivelor de interconectare locală şi folosind filtrarea traficului. dar îl protejează împotriva interferenţelor din exterior. Pentru toate aceste motive. Tehnologia este deja îndreptată în această direcţie şi de forţa pieţei. Sunt în curs de desfăşurare cercetări la Institutul Naţional de Standarde şi Tehnologie (NIST) pentru a dezvolta o nouă generaţie de panouri inteligente de alarmă la incendiu care pot face utilizarea datelor de la senzor din sistemul integrat pentru a calcula fluxul termic degajat într-un incendiu. sistemele de control-acces monitorizează locaţia ocupanţilor acestora. fără să limiteze însă posibilitatea de integrare. Poate însemna îmbunătăţirea timpului de răspuns. Ar putea chiar să fie transmise de sistemele clădirii la detaşamentul de pompieri sau la autospecialele de stins incendiu astfel încât planificarea poate începe înainte ca personalul de intervenţie să ajungă la amplasament. Personalul de intervenţie în caz de urgenţă ar trebui să ştie unde să caute ocupanţii care au nevoie să fie evacuaţi. Permiţând accesul la această informaţie.În unele clădiri. riscul pentru propriile persoane prin evitarea zonelor periculoase în care oamenii nu sunt prezenţi. În unele locaţii. Ei ar putea reduce. care promovează tehnologiile noi în construcţii. problemele de siguranţă pot fi satisfăcute. 2. în mod semnificativ. În sistemele de alarmă la incendiu este foarte important să se asigure prin proceduri faptul că numai personalul autorizat poate să blocheze sau să reseteze alarmele şi să efectueze alte operaţiuni care afectează. Într-un sistem integrat. Astăzi această problemă este gestionată prin utilizarea porţii de intrare pentru a izola sistemul de alarmă la incendiu de amestecul din exterior. proiectele clădirilor necesită să fie modificate astfel încât să fie bazate pe criteriile de performanţă în loc de cerinţe prescriptive. de asemenea. salvarea de vieţi şi reducerea pierderilor de bunuri materiale. Procedurile de testare şi certificare a noilor sisteme de automatizare ar trebui să fie mult mai rapide pentru implementarea acestor măsuri de siguranţă sporite. performanţa sau starea sistemului. funcţionarea sistemelor de siguranţă ar putea fi foarte utilă în caz de urgenţă. fără a sacrifica avantajele integrării. Poarta de intrare BACnet oferă o modalitate pentru alte sisteme de construcţii spre a obţine informaţii de la sistemul de alarmă la incendiu. Sistemele de reţea de uz general utilizate recent nu prezintă niciun motiv pentru care nu pot fi utilizate de sistemele de automatizare ale clădirii. Personalul de intervenţie de urgenţă poate folosi aceste anticipări pentru a planifica o strategie pentru lupta cu incendiul.

Un protocol standard de comunicare este un component critic de infrastructură pentru a face integrarea posibilă.4 Activităţi internaţionale standard După cum a fost declarat. Sistemele trebuie proiectate şi menţinute la niveluri care vor asigura integritatea sistemului de alarmă la incendiu chiar şi atunci când alte componente din sistemul de automatizare ale clădirii eşuează. Acestea includ controlul fumului. Testarea UL şi procedurile de certificare trebuie să fie actualizate astfel încât să se adreseze sistemelor deschise integrate. Există un puternic consens internaţional în ceea ce priveşte circulaţia liberă a produselor BACnet pe piaţa din întreaga lume. Este. mentenanţă mai uşoară. Un standard comun şi certificatele de recunoaştere bilaterale vor fi benefice în acest sens. Europa. senzor pentru schimbul de informaţii. Japonia şi Australia. În unele cazuri. accesul de la un singur loc la informaţiile despre clădire. Participanţii în aceste activităţi sunt reprezentanţi din Statele Unite. BACnet furnizează mecanisme pentru autentificarea mesajelor. 2. Comisia Tehnică 205 a Organizaţiei Internaţionale de Standardizare (ISO) a hotărât adoptarea BACnet drept standard internaţional. BACnet este în prezent la etapa „Comitetul de Proiectare” (CD) şi este de aşteptat să avanseze la etapa curentă „proiectarea standard internaţională”(DIS). Design-ul Sistemului de Control al Clădirilor. Activităţile ISO coordonate privind mentenanţa BACnet este în curs de desfăşurare în Statele Unite. 3. de aşteptat ca viitoarele modificări care vin din partea procesului continuu de mentenanţă. A fost făcută ca o parte din activităţile Grupului de Lucru 3. Panourile de alarmă la incendiu trebuie să fie protejate de întreruperi accidentale sau intenţionate de la alte dispozitive sau staţii de lucru din clădire. şi asigurarea infrastructurii pentru noua tehnologie cu scopul de a îmbunătăţi performanţele şi siguranţa. Este realizat un efort care coordonează testarea BACnet şi certificarea programelor în Statele Unite şi Europa. Piaţa actuală a construcţiilor se îndreaptă deja către industria sistemelor integrate. de asemenea. dar ele nu sunt puse în aplicare pe scară largă. CONCLUZII Sunt o varietate de motive importante pentru integrarea sistemelor de alarmă la incendiu cu sistemele de automatizare ale clădirilor. Se intenţionează să se încorporeze în standarde toate caracteristicile necesare pentru obţinerea acceptării internaţionale a protocolului. să fie încorporate în standardul ISO. drept rezultat final. obţinerea de informaţii despre localizarea persoanelor pe durata unei situaţii de urgenţă.sistemului de alarmă la incendiu. Este de asemenea necesar să proiectăm un sistem astfel încât lăţimea de bandă este disponibilă sistemului de alarmă la incendiu când se iveşte situaţia de urgenţă. Cele mai bune orientări de practică pot rezolva aceste nevoi. clădiri care sunt mai uşor de controlat şi mai sigure pentru ocupanţi. 58 . Tehnologia dezvoltată va indica. proiectele clădirilor necesită să fie revizuite la abordările bazate pe performanţă. BACnet este un asemenea protocol şi câştigă popularitate pe tot globul. BACnet a fost adoptat drept standard în Statele Unite şi ca standard provizoriu în Comunitatea Europeană. Aceasta este o altă problemă de design ce trebuie să fie abordată în viitor.

Georgia 2. International Organization for Standardization.T. Information Processing Systems . Atlanta. Addendum to ASHRAE 135. First Public Review Draft. 529-540 8.Open Systems Interconnection-Basic Reference Model. National Fire Alarm Code National Fire Protection Association. S. 2000.org . 1999 3. NFPA 72. American Society of Heating. BACnet . Elsevier. www. ASHRAE 135. American Society of Heating Refrigerating.TM A Standard Communication Infrastructure for Intelligent Buildings Automation in Construction 6..BIBLIOGRAFIE 1.sfpe.Quincy. 1984 6. Georgia 7. Massachusetts. ENV 1805-1: European Comittee for Standardization 4.and Air-Conditioning Engineers. Bushby. ISO 7498.A Data Communication Protocol for Building Automation and Control Networks. BACnet. Atlanta. pp. and Air-Conditioning Engineers. Refrigerating. ENV 13321: European Comittee for Standardization 5.

Climatul zonei stejarului este umed. deşi în zilele noastre există o tendinţă mare de despădurire. because of possible and important material and financial resources economy. zona stejarului. precum: jugastru. Marius RADU Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”. stejar pufos. New Buildings Technologies. zona coniferelor. arţarul. Emanuel DARIE Locotenent-colonel lector univ. De aceea. în trei zone: 1. Facultatea de Pompieri Abstract In the paper. aşa încât pe măsura înaintării de jos în sus îşi fac apariţia spontan. speciile de arbori care sunt caracteristice zonelor apropiate. it is crucial to know the new buildings technologies in order to adapt the modality of intervention in these cases. dr. ing. temperatura medie anuală între 9–11o C. NOI TEHNOLOGII DE CONSTRUCŢIE Locotenent-colonel conf. de jos în sus. alunul turcesc. iar ca limită superioară zona fagului. ing. ea se bucură de un interes deosebit în politica de dezvoltare durabilă a oricărei ţări. intercalându-se. Popescu GARIBALD Locotenent asistent univ. Keywords: Wood Buildings. nucul. astfel: Zona stejarului Are ca limită inferioară silvostepa. Ţinându-se seamă de natura speciilor determinante ce intră în componenţa pădurilor. univ. Prevention of the Emergency Situations. These innovations are very important today. 60 . Trebuie remarcat faptul că aceste zone nu sunt strict limitate. Pe lângă speciile de mai sus în zona stejarului mai pot fii întâlnite şi altele. new wood buildings technologies are revealed. 1. precipitaţiile variază între 500–700 l/m2 anual.CASE DE LEMN. păducelul etc. zona fagului. Dragoş-Iulian PAVEL Student sg. 2. gorun. ing. vânturi moderate. dr. dr. umiditatea relativă atmosferică mare. 3. zona forestieră din ţara noastră se împarte. ASPECTE GENERALE PRIVIND PĂDURILE DIN ROMÂNIA Pădurea este aurul verde al pământului. Looking at the prevention in the emergency situations. În zona stejarului întâlnim următoarele specii lemnoase: stejar. Pentru clarificarea particularităţilor fondului forestier al României este necesar să se caracterizeze fiecare zonă în parte. ghimpele.

ţinând seama de destinaţia construcţiei. În ceea ce priveşte cerinţa esenţială . aceste materiale (lemnul şi produsele din lemn) fac parte din categoria substanţelor combustibile şi prin ignifugare nu pierd total această proprietate. cireşul sălbatic etc.200 l/m2 anual. Ignifugarea lemnului Potrivit legii numărul 123 din 2007 cerinţele esenţiale ale construcţiilor sunt următoarele:  rezistenţă mecanică şi stabilitate.  siguranţa în exploatare. reprezentând peste 55% din aceasta. Vânturile bat aproape în permanenţă fără a produce doborâturi grave. zada. Protecţia lemnului sub acţiunea focului se realizează prin tratarea cu substanţe denumite ignifuge. Zona fagului este cea mai întinsă suprafaţă împădurită a ţării noastre. frasinul. limitarea şi stingerea incendiului şi înlăturarea efectelor negative ale acestuia. Zona coniferelor Este situată deasupra zonei fagului. mesteacănul. care au scopul de a mării rezistenţa materialelor lemnoase la ardere.000–1.Zona fagului Această zonă mai este numită şi „mantaua inferioară”.  securitate la incendiu. alunul.  igienă. Pe lângă fag se mai întâlnesc următoarele specii: carpenul.  protecţie împotriva zgomotului. să se asigure:  stabilitatea la foc a construcţiei pentru o perioadă determinată.securitate la incendiu” construcţiile trebuie să fie proiectate şi executate astfel încât. iar umiditatea relativă mai ridicată.  economie de energie şi izolare termică. Climatul acestei zone este prielnic dezvoltării coniferelor. în care predomină molidul şi bradul. Climatul zonei fagului este favorabil dezvoltării.  preîntâmpinarea propagării incendiilor. precipitaţiile fiind destul de numeroase.000 l/m2 anual. Efectul de întârziere a procesului de ardere este limitat şi conduce în practică la prelungirea timpului necesar pentru producerea incendiului. atingând un maxim spre limita superioară a pădurilor. umede şi monotone constituite din specii puţine. în cazul izbucnirii unui incendiu în faza de utilizare a acestora.  protecţia pompierilor şi a altor forţe care intervin pentru evacuarea şi salvarea personalului surprins în interior.  limitarea pierderilor de bunuri. întunecoase. Prin natura organică. până la 1.1 Cerinţe esenţiale ale caselor din lemn.. CASE DE LEMN. NOI TEHNOLOGII DE CONSTRUCŢIE 2. făcând posibilă luarea măsurilor de stingere. aproximativ 1. sănătate şi mediu. Tempera medie anuală se menţine sub 8o C menţinându-se la o valoare maximă pe versanţii sudici. Această zonă este caracterizată prin pădurile sale pururea verzi. în afara molidului şi bradului se pot întâlnii: pinul. tisa. Tratarea lemnului cu substanţe ignifuge conduce la o întârziere a aprinderii.  protecţia şi evacuarea utilizatorilor. Dintre coniferele spontane. fiind caracterizat prin precipitaţii abundente care cresc cu altitudinea. 2. între 7–10o C. protejarea bunurilor periclitate. ienupărul. Temperatura medie anuală este mai scăzută. 61 .

de 100 mm sau de 150 mm grosime. barieră de vapori (folie PE). structură de rezistenţă din lemn (50 – 150 mm). 4. Îmbinarea panourilor de structură alăturate se realizează cu tije metalice. precum şi a sarcinilor orizontale din seism şi vânt. placaj interior. 1 Părţile structurale ale casei Modul de realizare a fundaţiei depinde de preferinţele beneficiarului şi modul de realizare a firmei de execuţie.   2. Structura este prinsă de fundaţie cu buloane de 14–18 cm. Fig. După realizarea fundaţiei.2. Având în vedere că încărcarea fundaţiei pentru o casă pe structură de lemn este de patru ori mai mică decât încărcarea pentru o casă tradiţională. Fig. 62 . 5. – asigură estetica construcţiei. partea care rămâne în exterior se izolează (cu polistiren extrudat ) şi se hidroizolează. urmată de placa armată sau dublu armată de 10 cm. iar tasările care rezultă să fie cât mai uniforme şi să poată suporta construcţia. – izolează termic. Pereţii caselor din lemn reprezintă un element cheie datorită funcţiilor pe care aceştia le îndeplinesc: – preiau sarcinile verticale din greutatea planşeelor şi a şarpantei. 2.2 Fundaţia caselor de lemn   Fundaţia reprezintă un subansamblu structural proiectat să preia încărcările care acţionează asupra construcţiei şi să le transmită terenului de fundare. placaj exterior. – izolează fonic. înainte de montajul structurii. 2 Structura pereţilor caselor de lemn 1. Pereţii transmit aceste încărcări fundaţiei. piuliţe şi şaibe. astfel încât să nu se depăşească capacitatea portantă a terenului. Spre exemplu fundaţia casei din lemn poate fi de tip pahar realizată până la adâncimea de îngheţ şi grinda armată de 30X40 cm. Încărcările trebuie repartizate pe talpa fundaţiei. Elevaţia standard a fundaţiei este de 30 cm. În faza realizării fundaţiei se montează coloanele principale de apă şi scurgerile. – preiau sarcinile orizontale rezultate în urma acţiunilor seismelor sau a vântului.3 Pereţii caselor din lemn   Reprezintă principalele elemente de rezistenţă şi stabilitate ale construcţiei care asigură preluarea sarcinilor verticale din greutatea planşeelor şi a şarpantei. prin diverse stiluri de placare sau finisare. 3. vată minerală de 50 mm. costurile acesteia reducându-se cu până la 25%. se recomandă pentru casă o fundaţie redusă.

Fig. – îmbinarea în cruce. precum şi straturile interioare şi exterioare de finisaj. – pentru clima ţării noastre se pot folosi bârne de 160 mm ce asigură un indice de confort termic suficient (k= 0. bariera de vapori. 3 Structura pereţilor tip sandwich Spre deosebire de alte structuri. Asamblarea lor se face cu ajutorul şuruburilor. ce asigură un grad ridicat de izolare termică şi fonică. O caracteristică a caselor din grinzi masive sau bârne de lemn este folosirea lemnului prelucrat pe patru feţe. altele pentru alinierea pereţilor. în plus acest spaţiu va fi ulterior umplut cu material izolator. Aceste case sunt ridicate şi încheiate prin îmbinarea elementelor fără cuie sau alte elemente metalice. cât şi pereţii dubli presupun un anumit tip de îmbinare: – asamblarea la colţ.69). Pentru o îmbinare cât mai eficientă. iar altele pentru montarea unor porţiuni din traseele de instalaţii interioare. – asamblarea tip coadă de rândunică. 63 . precum: montarea tijelor de strângere din oţel galvanizat. rezultând la final o construcţie masivă şi compactă. – pentru zonele cu o climă foarte rece se poate opta pentru varianta de 200 mm. 160 mm şi 200 mm). asamblaţi în cadre spaţiale modulare. peretele de tip sandwich include pe lângă structura de rezistenţă şi stratul de izolaţie. bârnele din lemn care formează pereţii casei sunt străbătute de o serie de găuri având destinaţii precise.Tipuri de pereţi pentru casele din lemn: Pereţi din bârne – caracteristici: – pentru realizarea unor pereţi din bârne se pot folosi bârne cu grosimi diferite (120 mm. Ca şi în cazul pereţilor de cărămidă sau beton. Acest tip de perete dublu oferă avantajul montării traseelor pentru instalaţii. Atât pereţii din bârne simpli. pereţii caselor din lemn se pot finisa cu aproape orice tip de finisaj. Pereţi din panouri izolante tip sandwich – structura pereţilor din panouri tip sandwich se realizează din dulapi (răşinoase) cu grosimea de 60 mm. traseele instalaţiilor. Pereţi dubli – aceştia se pot realiza prin alăturarea a două straturi de lemn la o anumită distanţă.

cât şi Fig. 50×200. precum instalaţiile.2. 4 Planşeu tip grindă cu zăbrele pentru casele de zidărie. Dacă un perete portant are nevoie de 64 . 5 Instalaţii montate în grindă individual cu planuri complete de montaj. pentru planşeele prefabricate. robuste. Aceste grinzi se pot folosi pentru realizarea planşeelor caselor din lemn ca ultim planşeu peste ultimul etaj. Sistemele deschise cu zăbrele reprezintă cele mai recente soluţii calculate pentru planşeele rigide. uşoare şi cu costuri optimizate. La partea superioară. Casele construite pe structură din lemn se particularizează prin excepţionale calităţi termo şi fonoizolatoare ale planşeelor. grinzile planşeelor se vor placa cu plăci fibrolemnoase tip OSB sau cu două rânduri de scânduri dispuse încrucişat la 45 de grade. care realizează preluarea încărcărilor rezultate din greutatea oamenilor şi mobilierului şi o transmit pereţilor. Deoarece grinzile Posi-Strut sunt calculate individual sunt luate în considerare toate elementele care interacţionează cu planşeul. Grinzile sunt alcătuite din dulapi de lemn (răşinoase). Elasticitatea sporită măreşte rezistenţa la cutremur a caselor din lemn. atât pentru casele din lemn. golurile. Asta înseamnă că grinda are o talpă superioară şi una inferioară conectate cu zăbrele metalice uşoare. acestea asigură conlucrarea pereţilor în plan orizontal şi distribuirea sarcinilor orizontale datorate vântului şi seismelor. Sistemul de grinzi Posi-Strut vine pe şantier etichetat şi numerotat Fig. coşurile de fum etc. căderea unui obiect greu). în vederea realizării mansardei. Planşeul din lemn tip grindă cu zăbrele placat cu OSB 3 de 22 mm la partea superioară este cel mai inteligent sistem de planşeu. Acest sistem de grinzi şi distanţieri transversali împreună cu duşumeaua alcătuiesc un ansamblu rezistent şi rigid. unde din punct de vedere structural nu este necesar.4 Planşeele caselor de lemn   Planşeele sunt elementele de construcţie orizontale. cu distanţiere din dulapi cu aceeaşi secţiune. 50×250. Se economiseşte astfel materialul din mijlocul grinzii. Acestea conduc la o economie de muncă pe şantier şi la eliminarea erorilor costisitoare. Principalele elemente de rezistenţă ale planşeelor sunt grinzile. tropăitul copiilor. De curând s-au lansat pe piaţa românească grinzile cu zăbrele din lemn cu conectori metalici de tip multicui Posi-Strut. dispuse la interspaţii de 400-600 mm şi rigidizate în sens transversal. Grinzile Posi-Strut sunt un sistem deschis cu zăbrele. creând costuri suplimentare nedorite la celelalte sisteme de planşee. Stratul izolator de vată minerală sau polistiren expandat reglează transferurile de căldură pe verticală şi amortizează foarte eficient chiar şi zgomotele cele mai stânjenitoare (călcătura unor pantofi cu toc înalt. scările. cu secţiuni de 50×150. În acelaşi timp. 50×300 mm. Golurile de scară sau alte goluri sunt deja realizate. pentru îmbunătăţirea comportării structurii de rezistenţă a caselor din lemn la solicitări seismice sau la solicitări ale vântului cu intensitate mare. având o comportare de şaibă rigidă.

este redus foarte mult. 90x135 mm. cu secţiuni de 90x90 mm. prin presare. Fig. 65 Avantajele şi dezavantajele caselor din lemn . Şarpantele pe grinzi cu zăbrele sunt alcătuite din ferme cu zăbrele din lemn realizate din dulapi de 45x90 mm. consumul mediu de energie al unei familii suedeze este cu 50% mai mic decât al unei familii franceze. Folosind grinzi Posi-Strut aveţi libertatea de a monta instalaţiile în planşeu în orice direcţie. Acest fapt. contribuind în mare măsură la aspectul construcţiei. Şarpanta se compune din structura de rezistenţă. 5 – bariera de vapori (folie PE). folosite la alte tipuri de construcţii: – de 4 ori mai puţine decât pentru beton. 2. 50x230 mm. Între căpriori se inserează termoizolaţia din vată minerală de 100 – 150 mm grosime). 50x135 mm. Din punct de vedere al comportării la cutremur. având atât un important rol practic prin protejarea clădirii de intemperii. Căpriorii au dimensiunile secţiunii de 50x90 mm. Structura de rezistenţă a acoperişului se poate executa în două variante. fără să fie nevoiţi sa facă nicio gaură sau spărtură în beton. De altfel multe din construcţiile din lemn se individualizează prin forma şarpantei. 6 Structura acoperişului pentru 6 – placare interioară (gipscarton. îmbinaţi prin chertate. Utilizarea lemnului permite realizarea unei importante economii de energie. Grinzile cu zăbrele se contravântuiesc la talpa superioară pentru a crea un cadru rigid în planul învelitorii. 135x230 mm care formează împreună un cadru de rezistenţă rigid. îmbinaţi la noduri cu pene cu gheare. atunci grinda Posi-Strut este pur şi simplu proiectată mai solid decât grinda vecină.5 Şarpanta caselor din lemn Reprezintă elementul de închidere situat la partea superioară a construcţiei. 135x180 mm. Electricianul sau instalatorul pur şi simplu amplasează componentele instalaţiilor unde este necesar. care este mult mai elastic comparativ cu materialele de construcţii clasice. cu diferenţa că materialul folosit este lemnul. 2 – şipci din lemn. Şarpantele pe scaune sunt alcătuite din popi şi pane din lemn ecarisat de răşinoase. În vederea prelucrării acestuia se folosesc mult mai puţine resurse energetice decât pentru prelucrarea altor materiale de construcţii. – de 24 de ori mai puţine decât pentru oţel. 4 – structura (căpriori având grosimea de 100 -150 mm). 50x180 mm. fapt ce conduce la economii de încălzire importante. stratul suport al învelitorii şi învelitoarea. – de 126 de ori mai puţine decât pentru aluminiu. principiul de transmitere al greutăţii caselor de lemn este acelaşi cu cel al structurilor în cadre. Detalii privind structura acoperişului cu explicaţii sunt date în figura de mai jos: 1 – învelitoare.punct de sprijin mai solid. 135x135 mm. Riscul de a face greşeli costisitoare. şi anume: şarpantă pe scaune şi şarpantă pe ferme. întărit prin contravântuiri şi căpriori care se reazemă pe pane. OSB sau lambriu). prin crearea unor goluri în locuri nepotrivite care deteriorează integritatea structurală a grinzilor. 3 – astereală (din scândură de 25 mm grosime). cât şi un rol estetic. respectiv şi contra efracţiei. case din lemn Lemnul este de aproximativ şase ori mai izolant decât cărămida şi de aproximativ 15 ori mai izolant decât betonul. De exemplu.

conform specialiştilor. 2. Pierderile de căldură au fost calculate de specialişti ca fiind cu 30–40% mai mici decât la casele din cărămidă. într-o lună. Posibilitatea unei prăbuşiri în cazul unei case din lemn în timpul unui cutremur este minimă. acestea nu necesită prea mulţi stâlpi de susţinere. la un interval de cinci-şase ani trebuie verificate cu atenţie şi făcute toate reparaţiile necesare. – sunt bune izolatoare termic. dar o casă din cărămidă nu este atacată de carii. pot fi construite şi pe terenuri slabe sau nisipoase. Avantajele caselor din lemn: – sunt mai ieftine cu 30-40% decât cele din cărămidă. din punct de vedere al stabilităţii.ro. Ele nu sunt pretenţioase în ceea ce priveşte tipul terenului pe care pot fi amplasate. se creează mult mai multe goluri de aer. vara fiind mai răcoroase. Într-o casă din zidărie poate apărea igrasia. se poate prevedea traseul firelor de cablu sau a conductelor de utilităţi. – întreţinerea în timp este migăloasă şi cere bani.împreună cu greutatea proprie redusă permite construcţiilor executate pe structură de lemn să reziste la seisme cu magnitudine de peste 8 grade pe scara Richter. trebuie tratate împotriva insectelor. iar dacă au lambriuri sau bârne la exterior. maximum trei luni. acestea trebuie lăcuite. – nu asigură o izolare fonică perfectă. O casă din lemn este mai ieftină. şi exemplificările ar putea continua. 10/1995 privind calitatea în construcţii. – sunt flexibile şi uşoare şi nu sunt periculoase în caz de cutremur. dar în ea iarna este mai rece şi vara mai cald decât într-o casă din lemn. O casă din lemn este mai flexibilă şi mai puţin periculoasă în caz de cutremur. Popoarele nordice preferă această tehnologie. pereţii fiind prefabricaţi şi casele de lemn fiind construite de regulă după proiecte tip. Totuşi. 123 din 2007 pentru modificarea Legii nr. există biserici de lemn şi case bătrâneşti construite din lemn masiv. în cazul nefericit în care se prăbuşeşte o casă din lemn. condensul. adică de supravieţuire faţă de o casă din beton/cărămidă. Gradul mare de industrializare (sistem prefabricate) face ca preţul să fie şi mai scăzut. – nu pot fi prea înalte. Constructorii apreciază că durata de viaţă a unei case din panouri de lemn este cu 20-30% mai scurtă decât a uneia din cărămidă. lemnul este un element natural. Instalaţiile pot fi ascunse în pereţi. – străinii spun că sunt mai sănătoase. Legea nr. uneori aproape la jumătate.respiră” şi nu suferă din cauza vaporilor. – se execută rapid. aşadar nu va ceda sub propria greutate. www. deoarece aceasta nu este atât de grea precum o casă din cărămizi. în plus. ceea ce demonstrează faptul că ele sunt eficiente în lupta cu temperaturile foarte scăzute (casele norvegiene şi suedeze sunt realizate după metoda sandwich).. ecologic. iar iarna mai călduroase. ceea ce face ca spaţiul interior să fie uşor de modelat. totuşi. O casă de cărămidă este mai trainică şi rezistentă la incendii. 66 . dar care au rezistat în timp mai mult decât palatele din oraşe. – spaţiul interior poate fi uşor compartimentat sau modificat. Fiind case uşoare. o casă de lemn nu trebuie să aibă mai mult de două etaje.mitek. Se spune că o casă de lemn . BIBLIOGRAFIE 1. Dezavantajele caselor din lemn: – „trăiesc” mai puţin decât cele din cărămidă. năpădită de furnici etc. dar întreţinerea ei în timp este mai pretenţioasă.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă CRIŞANA are responsabilitatea primară în vederea prevenirii şi limitării efectelor în cazul unor inundaţi. The system is composed of more modules that assure: operations management of evacuating persons in case of emergency.CREAREA ŞI IMPLEMENTAREA PLANURILOR OPERATIVE DE INTERVENŢIE ÎN FORMAT 3D ÎN S2AD Căpitan lector univ. which is a system of decision support border and inter-institutional. cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. S2AD (Integrated Decision Support System Information). dr. cât şi între echipajele de intervenţie şi punctul de comandă mobil. S2AD este implementat la nivelul ambelor instituţii şi permite schimbul de date în timp real atât între ele. Radu PAUL Student sg. în cadrul proiectului „Prevenirea inundaţiilor şi reducerea urmărilor acestora prin fundamentarea deciziilor folosind un sistem informaţional integrat”. the location). specifically the registration in the system and the view of associated data (the moment when it was produced. în scopul identificării si activării rapide a resurselor disponibile. În timp ce Direcţia Apelor CRIŞURI are responsabilitatea primară în urmărirea cotelor apelor. ing. which allows managing in real time data concerning risk sources. George ANTONACHE Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”. emergency management. CE REPREZINTA S2AD? S2AD (Sistemul Integrat Informaţional de Asistenţă Decizională) este un sistem de asistenţă decizională transfrontalier şi interinstituţional care vine în completarea sistemelor naţionale de asistenţă decizională. Acest sistem a fost derulat de către Direcţia Ape Crişuri. We are focusing on the module DIO in which we will try to implement some 3D plans of the touristic objective from Băile Felix. determining the best way to the intervention zone. Acest proiect a apărut datorită necesităţii creării unei punţi informatice între instituţiile cu rol de decizie în gestionarea unei situaţii de urgenţă. Keywords: 3D Emergency Plans. and also intervention resources in case of calamities. identifying dangerous substances and the way of managing them in case of an event. Aurel TROFIN Student sg. 67 . Operation Plans 1. the event’s type. Facultatea de Pompieri Abstract This project presents S2AD (Integrated Decision Support System Information).

ARHITECTURA SISTEMULUI Fig. Fig.2. 1 Arhitectura hardware şi software a Sistemului Informaţional Integrat de Asistenţă Decizională Partea software este formată din mai multe subprograme cu funcţii specializate şi bine determinate. 2 Arhitectura software a Sistemului Informaţional Integrat de Asistenţă Decizională 68 .

în funcţie de capacitatea spatiilor de cazare pe niveluri şi încăperi. 3 Interfaţa S1AD 2. 2. iar eventualele blocaje produse ca urmare a lucrărilor sau a accidentelor de circulaţie sunt evitate datorită introducerii acestor evenimente de către dispeceri în baza de date şi sunt folosite în timp real pentru recalcularea drumul optim către locul intervenţiei. Modulul DROP are rolul şi 69 . în caz de urgenţă locală sau transfrontalieră. Repartizarea persoanelor se face automat. Aplicaţia permite determinarea automată a zonelor de izolare şi de protecţie care sunt generate direct pe hărţile digitale. tablet PC-urile de pe autospeciale. gruparea persoanelor din aceeaşi localitate şi cazarea la etajele inferioare a persoanelor în vârstă. Acesta poate fi utilizat din dispecerate sau de către echipajele mobile de intervenţie utilizând terminalele mobile. Fiecare instituţie poate defini. Modulul permite gestionarea datelor privind operatorii economici care depozitează sau produc materiale periculoase. preînregistrate anterior în situaţia de normalitate şi a datelor persoanelor evacuate. Modulul realizează repartizarea persoanelor urmărind cazarea în comun a familiilor. în felul acesta.3 Modulul RAPSO (rapoarte operative) este un instrument care permite generarea automată a rapoartelor operative şi a celor de sinteză privind situaţiile de urgenţă produse. 2.Fig. şcoli sau spitale. Este un instrument folosit pentru înregistrarea persoanelor evacuate şi repartizarea acestora pentru cazare. fiind evidenţiate clădirile vulnerabile din aceste zone: cum ar fi: grădiniţe.1 Modulul TEVAC este destinat gestionării operaţiunilor de evacuare. noi formulare în funcţie de modificările legislative şi nevoile instituţionale. informaţiile sunt preluate din planurile de urgenţă externă şi din planurile operative de intervenţie.4 Modulul DROP (drum optim) este dedicat calculării drumului optim către locul de producere a unei situaţii de urgenţă.2 Modulul MAPER (materiale periculoase) este destinat identificării substanţelor periculoase. prognozei efectelor unor eventuale poluări accidentale sau accidente în care sunt implicate aceste substanţe şi identificarea măsurilor de urgenţă ce trebuie întreprinse. Acesta permite determinarea drumului optim către locul intervenţie. 2.

permiţând. 4 Interfaţa modulului DIO (Date de Interes Operativ) 70 . Acesta permite înregistrarea în sistem a situaţiilor de urgenţă şi vizualizarea stării sau datelor asociate evenimentelor raportate anterior. 2. este posibil astfel reprezentarea intuitivă a nivelului de risc ca produs între gravitate şi probabilitate. ale membrilor Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. acesta declanşează în sistemul S2AD generarea automată a un eveniment care ulterior este preluat şi monitorizat. de locul producerii unor situaţii de urgenţe majore.de identificare a celui mai apropiat echipaj mobil. De asemenea. care în momentul depăşirii cotei de pericol pe un curs de apă se înregistrează în baza de date o alertă. Fiecărei situaţii de urgenţă înregistrată în sistem îi sunt asociate informaţii de interes operativ cu privire la: momentul producerii. Fig. ale reprezentanţilor instituţiilor cu funcţii de sprijin. Acest modul este integrat cu Sistemul Naţional de Management al Resurselor de Apă WIMS.5 Modulul EVRIS (evaluarea riscului) permite înregistrarea probabilităţii de producere şi a distribuţiei geografice a efectelor probabile asociate fiecărui tip de eveniment de urgenţă. Mai mult decât atât aplicaţia monitorizează răspunsurile primite de la persoanele notificate şi în cazul în care nu se recepţionează o confirmare a primirii mesajului într-un interval de timp predefinit. localizare. de asemenea.7 Modulul DIO (date de interes operativ) este modulul dedicat managementului situaţiilor de urgenţă. de la 5 ore la 15 minute. subunitatea de intervenţie care trebuie alertată şi date de contact. când majoritatea forţelor de intervenţie nu sunt la subunităţi ci intervin pentru rezolvarea unor alte evenimente. 2.6 Modulul MEPREV este dedicat transmiterii de mesaje SMS către telefoanele mobile ale membrilor comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă din zonele afectate. alertarea personalului propriu de intervenţie al celor două instituţii române partenere. Modulul EVRIS permite introducerea datelor privind efectele situaţiilor de urgenţă în timp real pe durata producerii acestora. permite escaladarea acţiunii de notificare la un pe următorul nivel. tipul evenimentului. Automatizarea completă a acestui proces degrevează dispecerii de un volum important de muncă şi reduce radical durata transmiterii mesajelor.8 2. modulul permite vizualizarea pe o hartă tematică a stadiului procesului de alertare a persoanelor responsabile de zonele afectate. Modulul permite de asemenea interfaţarea cu Sistemul de Management Informaţional pentru Situaţii de Urgenţă SMISU. Mesajul este transmis simultan unui grup de persoane predefinit în aplicaţie sub forma unor liste sau lanţuri de notificare.

Date de contact. 3.Aplicaţia DATE DE INTERES OPERATIV permite identificarea rapidă a datelor privind un obiectiv pentru gestionarea intervenţiilor pe teritoriul judeţului Bihor (de exemplu localitate. Pentru uşurinţa identificării.. – accesează datele actualizate prin aplicaţia ISUTEL. – vizualizarea de hărţii digitale pentru o localizare exactă a situaţiei de urgenţă. distanţelor şi a timpilor de răspuns în situaţia producerii situaţiilor de urgenţă. este foarte util utilizarea acestor pachete de informaţii în scopul optimizării acţiunilor de intervenţie şi fixarea din timp a procedurilor care trebuie întreprinse la locul intervenţiei. poduri. Hotelul Poieniţa dispune de: 14 camere single. Situat la 200 m distanţă de centrul staţiunii Băile Felix. – vizualizarea dotărilor Serviciilor Private şi a celor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă. pe timpul deplasări spre locul intervenţiei şi pe timpul desfăşurării acesteia. În cadrul acestei lucrări am executat un model de pachet de informaţii pentru un operator economic din domeniul turismului. drumuri. REALIZAREA PLANURILOR OPERATIVE DE INTERVENŢIE ÎN FORMAT 3D ŞI INTRODUCEREA ACESTORA ÎN DIO Modulul DIO este realizat şi oferă informaţii de interes operativ până la nivelul străzilor.). – afişarea pe hartă a elementelor specifice localizării (hidranţi. – localizarea georeferenţiată pe hărţi schematice cu afişare intermitentă a zonei. Localitate.I. FUNCŢIILE MODULULUI DIO: – aflarea rapidă a subunităţii de intervenţie care intervine în localitatea sau pe strada căutată. itinerar. Stradă). Insert. şi anume Hotel Poieniţa. – afişarea datelor conţinute de nomenclatoarele localităţilor şi a străzilor. principalele tipuri de riscuri şi informaţiile care trebuie avute în vedere în momentul realizării intervenţiei în cadrul agentului economic. repere etc. ape. Modulul nu este suficient de bine dezvoltat la următorul nivel de „zoom in” şi anume la nivelul operatorilor economici. – vizualizarea rapidă a datelor de contact în vederea alarmării echipajelor de intervenţie. datele au fost grupate în cinci categorii (Grup de Intervenţie. inspectori P. – obţinerea sintezelor legate de zone. + . datele oferite despre aceştia sunt doar date de contact al persoanelor în cazul producerii unui eveniment. Datorită avantajului de a avea la îndemână tableta PC. care să difere în funcţie de tipul operatorului economic. Subunitate de Intervenţie. relief). sectoare de competenţă din punct de vedere al protecţiei civile. Unitate Administrativ – Teritorială. –). – afişarea rapidă a itinerariilor. Din cauza acestor neajunsuri în acest material ne-am propus axarea pe completarea cu informaţii de interes operativ la nivelul operatorilor economici. prin realizarea unui pachet de informaţii nestandardizat.S. stradă. – vizualizarea mărită a datelor de contact şi apelarea rapidă prin modem telefonic. – operare rapidă prin taste speciale (Pause. – sintetizarea datelor caracteristice unităţilor administrative. membri ai Serviciilor Voluntare). 140 duble şi 4 71 . – introducerea şi tipărirea notei de anunţ cu date necesare la locul intervenţiei. Backspace adânc. – afişarea rapidă a datelor de contact a persoanelor cu răspunderi în domeniul situaţiilor de urgenţă (Membrii Comitetelor Locale pentru Situaţii de Urgenţă. raioane.

sală de conferinţe (80 locuri). kinetoterapie.apartamente. inhalaţiiaerosoli. sursele interioare de apă. accesul spre zona de intervenţie. Aceste informaţii au fost realizate şi adaptate pentru fiecare dintre etajele clădirii. Fig. Hotelul are o sală de restaurant (300 de locuri). o bază de tratament (instalaţii si proceduri de hidroterapie. Fiind un obiectiv turistic în interiorul acestuia sunt multe persoane care nu cunosc configuraţia clădirii şi fiind în concediu vigilenţa acestora este scăzută. Pe lângă aceste informaţii pachetul mai include şi planuri în format 3D. având configuraţia clădirii pentru o mai bună vizualizare a detaliilor. vecinătăţile. restaurant. şi anume: numărul căilor de evacuare.în cazul acestui obiectiv singurele mijloace de stins incendii sunt stingătoare portative cu spumă chimică. recepţie. termoterapie. Clădirea este structurată pe cinci niveluri cu locuri de cazare. În cazul unei intervenţii într-un asemenea obiectiv principalul element care trebuie avut în considerare este factorul uman. un nivel tehnic şi hidroterapie. informaţii privind riscurile specifice care pot apărea pe timpul intervenţiei. salon de cosmetică. electroterapie. alte mijloace de stins incendii . 5 Informaţii specifice oferite pentru nivelul restaurant 72 . pentru a se putea determina spaţiile care trebuie protejate. masoterapie şi saună). necesare pentru a se putea determina din timp căile de evacuare. din acest motiv trebuie acordată o atenţie deosebită evacuării persoanelor. amplasarea hidranţilor interiori. informaţii care trebuie avute în vedere în momentul alegerii tipului de dispozitiv si realizarea intervenţiei. elongaţii. Pachetul de informaţii realizat este structurat astfel încât să ofere comandantului intervenţiei informaţii utile şi strict necesare pentru realizarea în condiţii optime a intervenţiei.

html 73 .pdf 6. informaţii utile privind căile de acces (unde sunt amplasate în obiectiv şi câte sunt).ro/stire-14083-Finalizarea-proiectului-Prevenirea-inundatiilor-si-reducerea-urmariloracestora-prin-fundamentarea-deciziilor-folosind-un-sistem-informational-integrat. http://www. locuri destinate pentru evacuarea utilizatorilor şi bunurilor de valoare şi nu în ultimul rând configuraţia obiectivului ce permite o intervenţie mai rapidă şi eficientă.ro/ 5. Acest sisteme moderne sporesc eficienţa servanţilor profesionişti şi asigură cu un procentaj ridicat eforturile acestora pentru a salva persoanele. Manualul privind implementarea S2AD 2.s2ad. Manual utilizare Autocad 4.finantare. CONCLUZII Planurile operative de intervenţie asigură. http://www. Managementul situaţiilor de urgenţă – Neacşa Florin 3.4. http://www. riscuri specifice obiectivului sau zonei de intervenţie. recunoaşterea efectuându-se pe două căi: prima făcându-se prin mijloace informatice: dispecerat ISU ----> punct mobil de comandă ----> tablet PC (aflate în dotarea autospecialelor) şi la ajungerea în obiectivul unde se intervine. BIBLIOGRAFIE 1. profesioniştilor pentru situaţii de urgenţă. evacua bunuri materiale de valoare şi protecţia mediului. pe timpul deplasării spre locul acţiunii servanţii vor putea studia planurile obiectivului şi vor acţiona direct spre locul evenimentului (focar). exteriori.ro/Documente/Resurse/Brosura%20S2AD. alte surse de apă). sursele de apă (hidranţi interiori. Dispunând de aceste informaţii în timp util.s2ad.

La o înălţime aşa de mare fumul se împrăştie pe o suprafaţa mare. probabilitatea de detecţie nu scade semnificativ. datorită înălţimii tavanului (peste 10 sau 15 m). iar la cele cu reflectare semnalul optic este retrimis de către prismă. univ. ECS. Aria supravegheată are lăţimea de 15 m şi lungimea în funcţie de model. detectoarele optice de fum liniare (bariere de fum) sunt o opţiune de luat în calcul. se declanşează alarma. Ion SÎRBU Student sg. Bogdan PASCARIU Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”. INTRODUCERE Protecţia la incendiu este din ce în ce mai importantă. Unele standarde naţionale limitează înălţimea la care se pot monta detectorii clasici la 10 m pentru protecţia persoanelor şi 15 m în cazul protecţiei proprietăţilor. cu cablare/întreţinere aferentă. mode of operation. Principiul de funcţionare al detectoarelor optice de fum este relativ simplu: emiţătorul emite un semnal optic care este recepţionat de modulul receptor pentru cele cu emiţător şi receptor separat. Pentru o acoperire completă a unei suprafeţe. dr. fiind imposibil de curăţat. Aceeaşi suprafaţă se poate acoperi cu o singură barieră de fum. Light Beam. acolo unde detectoarele clasice nu se pot utiliza unde detectorii clasici nu fac faţă. 74 . supermarketuri. Detectoarele optice de fum liniare (bariere IR) se pot monta până la o înălţime de 25 m.DETECTOARE OPTICE DE FUM LINIARE Locotenent-colonel conf. In this paper I will analyze these detectors. Distrugerile provocate de incendii sunt cu multe ordine de mărime mai mari decât pierderile provocate prin efracţie. De asemenea. Întreţinerea detectoarelor optice de fum liniare este însă mult mai simplă: se şterge fereastra de praf şi impurităţi. În concluzie. de exemplu. Facultatea de Pompieri Abstract Optical beam smoke detectors are a good way to protect large areas against unwanted events such as fires. pericolul pierderilor de vieţi omeneşti este foarte mare. ing. in terms of composition. Shuttering 1. conform standardelor. În condiţiile în care vizibilitatea este redusă din cauza prezenţei fumului. Exemplu: pentru a acoperi o suprafaţă de 100 m x 15 m. detectoarele punctiforme nefiind capabile să detecteze prezenţa fumului. este nevoie de 16 detectoare clasice.5 m. depozite) folosirea detectoarelor de fum clasice este aproape imposibilă. Chiar dacă fumul se împrăştie pe o suprafaţă mai mare. detectorii se montează la o distanţă de cca 7. pentru că detecţia nu este punctiformă. este un cerc cu rază de aproximativ 7. În cazul suprafeţelor foarte mari (hale. În unele cazuri. Optical Beam. Detectoarele optice de fum liniare sunt extrem de utile şi în mediu industrial. poate fi de 50 sau 100 m. existing types and methods of placement in different situations. biserici.5 m distanţă unul de celălalt. În detectoare pătrunde şi se acumulează praful. nici nu se pot folosi detectoare clasice. Keywords: Smoke Detectors. Manuel ŞERBAN Student sg. aria acoperită de un detector clasic. Fire. fiind mult mai rezistente la impurităţi.

trebuie luate în calcul şi costurile de montaj şi întreţinere. DETECTOARE OPTICE DE FUM LINIARE 2. Receptorul este conectat la un echipament de control care poate fi în aceeaşi unitate cu receptorul şi emiţătorul sau instalat la nivelul solului. 2.2 Clasificarea barierelor IR În prezent există două tipuri de detectoare de fum cu laser.1 Alcătuirea detectoarelor optice de fum liniare Detectoarele optice de fum liniare (bariere IR) au în componenţă următoarele elemente: – emiţătorul – sursa ce generează raze infraroşii şi le proiectează peste spaţiul de protejat până la receptor. b) Model emiţător – oglindă – receptor Emiţătorul (E) şi receptorul (R) sunt conţinute în cadrul unei singure unităţi. imunitate mai mare la vibraţii/mişcare. Liniile de legătură(conductorii electrici) dintre sursa de alimentare. ECS şi detectoare sunt alimentate de curenţi slabi(12÷24V) 75 .Pentru a evalua oportunitatea folosirii lor. dar distanţa dintre reflector şi unitate nu trebuie să fie mai mare de 100 de metri. – receptorul – senzor fotosensibil ce transmite semnalul către ECS. şi anume: a) Model emiţător/receptor Emiţătorul (E) şi receptorul (R) sunt instalaţi la capetele ariei de protejat (până în 100 de metri). indiferent de modul de comunicare dintre ECS şi detectoare. mai mici decât în cazul detectorilor clasici. Avantaj: aliniere mai simplă.3 Conexiunea cu echipamentul de control şi semnalizare Detectoarele de fum cu laser sunt compatibile cu orice ECS. Receptorul este conectat la ECS situat la nivelul solului. – echipamentul de control şi semnalizare dedicat – analizează semnalul şi permite activarea funcţiilor programate pentru a fi efectuate de ECS în caz de alarmă. Dezavantaj: eroarea la aliniere este dublă. astfel pot fi adăugate la orice sistem adresabil. Dezavantaj: cablarea se face la ambele capete. sensibilitate la mişcare/vibraţii dublă faţă de modelul cu receptor. Avantaj: cablarea se face la un singur capăt (la celalalt capăt fiind un reflector prismatic). 2. 2. Fascicolul de lumină infraroşie transmisă este reflectată înapoi de o oglindă (prismă) montată în celălalt capăt al încăperii de protejat.

O combinaţie de fum dens şi distanţa liniară din raza de acţiune poate crea această obscuritate pe raza de lumină proiectată. de obicei. Deoarece obturarea bruscă şi totală a razei laser nu e un fenomen tipic fumului. Modificările cauzate de condiţiile de mediu sunt. Aceste modificări pot fi cauzate de condiţiile de mediu. murdărie etc. Zona împrăştiată: în această zonă nu este prezentă destulă energie pentru a asigura funcţionarea corespunzătoare a sistemului. De asemenea. FUNCŢIONAREA DETECTOARELOR OPTICE DE FUM LINIARE 3. în mare măsură. cum ar fi o scară amplasată din greşeală în calea razei. detectorul va sesiza acest lucru şi nu va trimite semnalul de alarmare mai departe spre ECS. La punerea în funcţiune a detectoarelor optice de fum 76 . producătorul stabileşte nivelul de sensibilitate. Astfel obscuritatea produsă.3. atunci când în raza de acţiune a laserului apar schimbări lente. De obicei. schimbări care nu sunt tipice fumului. care conectează transmiţătorul cu receptorul. cum ar fi praf. Zona centrală conţine suficientă energie infraroşie pentru ca sistemul să funcţioneze. compensate printr-un control automat al amplificării (ECS). Funcţionarea detectoarelor optice de fum liniare Detectorul de fum cu laser funcţionează pe principiul obturării razei laser. detectorul va semnala aceasta ca pe o defecţiune nu o alarmă. astfel minimalizându-se posibilitatea unei alarme nedorite cauzate de blocarea razei laser de eventuale obiecte solide. Condensarea poate fi considerată ca un fenomen care produce opacitatea. este cea care produce întreruperea razei laser. Detectoarele cu laser sunt sensibile la acumulările opace din raza de acţiune ale acestora. Extremitatea fascicolului: regiunea de tranziţie dintre zona centrală şi zona împrăştiată.1 Elementele fascicolului detectoarelor optice de fum liniare Zona centrală: regiunea efectivă corespunzătoare centrului. Astfel în condiţii normale elementul fotosensibil al receptorului primeşte fascicolul de lumină provenit de la transmiţător.

Un detector de fum cu laser poate fi folosit pentru o arie de aproximativ 1. Detectoarele cu laser sunt de asemenea ideale pentru situaţii în care avem tavane înalte. hangare. În unele cazuri. detectorii cu laser se pot monta până la o înălţime de 25 m. cum ar fi: zăpadă. Care pot îngreuna buna funcţionare a detectoarelor laser. Când ECS-ul nu mai poate să compenseze pierderea semnalului (datorită acumulărilor excesive de praf sau murdărie) detectoarele de fum vor semnaliza ca defect în funcţionare astfel încât să se efectueze întreţinerea echipamentului.5 metri pentru detectare in încăperi cu plafon plat. magazine de gaz inflamabil. în general. ploaie. ECS-ul va compensa această schimbare. datorită condiţiilor de mediu. detectorii punctiformi nefiind capabili să simtă prezenţa fumului. ceaţă etc. unde folosirea celor tradiţionale punctuale nu este rentabilă (instalare. În astfel de zone se pot folosi detectoare de flacără sau de scânteie. lapoviţă. La detectoarele de fum cu laser reflectate fascicolul de lumină infraroşie execută această distanţă de 100 metri dus-întors. cu cablare/întreţinere aferentă. UTILIZĂRI PENTRU DETECTOARELE OPTICE DE FUM LINIARE 4.3 Amplasarea detectoarelor de fum cu laser În funcţie de tipul acoperişurilor sau a înălţimii tavanului detectoarele de fum cu laser vor avea o anumită amplasare. biserici. Cu toate acestea. platforme industriale şi depozite. Iată câteva astfel de zone: rafinării. centre comerciale.liniare. pentru a se asigura că detectorul cu laser îşi va menţine sensibilitatea. este nevoie de 16 detectori clasici. magazine cu lichide inflamabile. datorită înălţimii tavanului (peste 10 sau 15 m). şi. o gamă de funcţionare de 100 de metri. dar începe să nu mai funcţioneze la capacitatea optimă. Pentru astfel de detectoare lăţimea recomandată de detectare de fiecare parte a axei fascicolului de lumina cu infraroşu este de 7.1 Utilizări uzuale Detectoarele de fum cu laser se folosesc pentru a supraveghea spaţii largi. nici nu se pot folosi detectori clasici. 4. Câteva exemple de aplicaţii: atriumurile. În asemenea situaţii barierele de fum sunt soluţia optimă. Dacă calitatea semnalului luminos se degradează în timp. staţii de alimentare. clădiri istorice.500 m2. permiţând acoperirea unei zone mari la un cost minim. 4. depozite grajduri etc. Exemplu: pentru a acoperi o suprafaţă de 100m x 15m. va detecta incendiile lente sau mocnite. În aer liber este imposibil de detectat fumul. La o înălţime aşa de mare fumul se împrăştie pe o suprafaţa mare. 4. Aceste detectoare au. Aceeaşi suprafaţă se poate acoperi cu o singură barieră de fum. medii cu praf şi murdărie sau medii cu schimbare bruscă de temperatură. cablare şi întreţinere). nu înseamnă că fascicolul de lumina infraroşie scade brusc după 100 de metri.2 Utilizări speciale Ca şi detectoarele punctuale detectoarele cu laser nu se pot folosi în aer liber. 77 . se presupune nivelul semnalului luminos la acel moment ca un punct de referinţă pentru o stare normală. muzee. Rata de compensare este limitată. centre de expoziţie. de asemenea.

Cu toate acestea. acoperişului. muzee. construcţia clădirii. cum ar fi: atriumurile. Timpul de semnalizare a unui incendiu depinde de localizarea detectorului cu laser din încăpere. arene sportive. în cazul în care există obiecte sub plafon care ar putea sa obtureze calea fascicolului fiind necesară ajustarea transmiţătorului şi a receptorului. trebuie luate în considerare efectele stratificării atunci când se amplasează detectoarele de fum cu laser. acesta poate fi determinat prin teste de fum. săli de sport.Detectoarele de fum cu laser sunt ideale pentru spaţii cu tavan înalt. fabrici şi depozite nu sunt spaţii unde sunt folosite exclusiv detectoarele de fum cu laser. Sunt foart