Timpurile verbale în limba română Prezentul Prezentul indicativ are următoarele valori: • valori absolute, în propoziţie principală, prin

care exprimă:
 

o acţiune din momentul vorbirii: Scriu o scrisoare.

o acţiune care are loc în mod obişnuit cu o anumită periodicitate (prezent iterativ): Zilnic trec prin piaţă. o acţiune trecută (prezent istoric sau narativ): Ştefan cel Mare devine domn în 1457 şi moare în 1504.
    

o acţiune viitoare: propriu-zisă: Plec peste o oră. ordonată (valoare de imperativ): Pleci imediat!

o acţiune permanentă, un adevăr considerat ca atare (prezent gnomic sau etern): Pământul este rotund.

valori relative, în propoziţie subordonată:
 

o acţiune simultană cu o acţiune trecută: N-am observat că vine după mine. o acţiune simultană cu o acţiune viitoare: Ai să vezi că vine.

Prezentul conjunctiv poate exprima:

cu valoare absolută:
    

o acţiune viitoare: propriu-zisă: Să plec sau nu? ordonată (valoare de imperativ): Să pleci imediat! o acţiune nesituată precis în timp: Eu să muncesc şi el să tragă foloasele?

o acţiune din momentul vorbirii (numai când este folosit în locul prezentului prezumtiv): Să nu ştie că avem şedinţă? = N-o fi ştiind că…?

cu valoare relativă:
 

o acţiune simultană cu cea exprimată de verbul regent: Am început să cânt. o acţiune posterioară celei exprimate de verbul regent: Mi-a spus să plec.

Prezentul condiţional-optativ exprimă:

cu valoare absolută:
 

o acţiune viitoare: Aş veni şi eu. o acţiune din momentul vorbirii: Parcă ar fi musafir. o acţiune simultană cu cea din principală: Mi s-a părut că ar fi tristă.

cu valoare relativă:

o acţiune viitoare: Mâine o fi plecând vreun avion? o acţiune nesituată în timp (prezent iterativ): Va fi trecând zilnic prin piaţă.una scurtă (a face) şi una lungă (facere). Prezentul prezumtiv:  cu valoare absolută:     o acţiune din momentul vorbirii: Va fi ştiind el ceva. Prezentul infinitiv are două forme . o acţiune simultană cu cea din principală: Credeam că va fi ştiind.   o acţiune posterioară celei a verbului regent: complement circumstanţial de scop: A intrat pentru a vedea filmul. dacă are funcţia de complement: Pot / Am putut / Am să pot urca. o acţiune permanentă (prezent etern): Pământul va fi fiind rodnic pe acolo.[2] care au valori temporale diferite după funcţiile lor sintactice:  o acţiune nesituată precis în timp (infinitiv atemporal):   subiect: A munci e o datorie.(infinitivul lung)  complement circumstanţial de timp: A ieşit înainte de a se termina spectacolul. o acţiune posterioară celei din principală: Mi-a spus că ar veni bucuros.  cu valoare relativă:   o acţiune posterioară celei din principală: Mă întrebam dacă a doua zi o fi plecând vreun avion. (infinitivul lung)  atribut: obligaţia de a rezista (infinitivul scurt) / obligaţia de returnare (infinitivul lung) o acţiune viitoare (infinitivul cu valoare de imperativ): A se scutura înainte de întrebuinţare!  o acţiune simultană cu cea a verbului regent. nume predicativ: Obligaţia ta este a învăţa. (infinitivul scurt) / Dorinţa noastră este de asigurare a locurilor de muncă. (infinitivul scurt) / Formularul se depune spre păstrare la seif. (infinitivul scurt) / Ea închide fereastra înainte demâncare (infinitivul lung)  [modificare]Trecutul Imperfectul exprimă cel mai adesea o acţiune trecută durativă simultană cu altă acţiune trecută. Această valoare poate fi: .

o acţiune posterioară: Până să fi venit un medic. = Dacă aş fi ştiut. răspunse ea.  absolută. o acţiune trecută faţă de momentul vorbirii: Să fi cumpărat nişte fructe măcar!   cu valoare relativă. – M-am plimbat în parc. O valoare relativă este exprimarea unei acţiuni posterioare faţă de o acţiune trecută: Avusese cele mai bune rezultate în anul care se încheia.  Altă valoare absolută. O valoare excepţională a imperfectului este cea de condiţional perfect: Dacă ştiam. Perfectul simplu are aceeaşi valoare absolută ca perfectul compus. de viitor apropiat: Acuma chiar am plecat. este cea de a exprima acţiuni repetate în trecut (imperfect iterativ): Se certau mereu. de viitor anterior: Până vine el s-a zis cu tine. Mai mult ca perfectul are numai valoare relativă. Este preferat acestuia în naraţiuni. fie anterioară alteia .). i-aş fi despărţit. l-aş fi îngrijit eu. dar în limba română standard este rezervat limbii literare. Acţiunea la care se raportează poate fi în aceeaşi frază (Terminasem de scris când ai venit tu. Perfectul conjunctiv poate exprima: cu valoare absolută. veneam şi eu. cea de a exprima o acţiune terminată înaintea altei acţiuni încheiate în trecut. Perfectul condiţional-optativ cu valoare absolută exprimă în general o acţiune trecută faţă de momentul vorbirii (Aş fi venit şi eu. frecventă.) sau în contextul mai larg. înaintea propoziţiei în care se foloseşte: Spre seară terminasem de scris. o acţiune simultană: Să fi asistat la ceartă. aş fi venit şi eu. dacă cealaltă acţiune nu este exprimată (imperfect narativ sau descriptiv): Acolo locuiam în copilărie. dacă cealaltă acţiune este exprimată în aceeaşi frază: În timp ce mânca a sunat telefonul. Uneori este folosit şi cu valori relative:    de mai mult ca perfect: Înainte de a pleca le-a explicat de ce a venit. faţă de o altă acţiune trecută:    o acţiune anterioară: Nu-mi amintesc să fi spus aşa.relativă. ca însoţitor al vorbirii indirecte: – Unde ai fost? întrebă el. cea de a exprima o acţiune efectuată şi încheiată în trecut. Perfectul compus se foloseşte de regulă cu valoare absolută. fiind concurat şi în aceasta de perfectul compus. iar cu valoare relativă – o acţiune trecută. faţă de momentul vorbirii: Am făcut o excursie.

). exprimând o acţiune care urmează să se efectueze după momentul vorbirii:Am să sosesc / O să sosesc / Voi sosi la ora cinci. dar înaintea altei acţiuni viitoare. Participiul are totdeauna valoare temporală de trecut: Data este fixată.) sau a posteriorităţii (Credeam că va veni. dacă are funcţia de complement circumstanţial de timp: Înainte de a fi venit el. Perfectul prezumtiv exprimă. mă simţeam bine.). Poate fi folosit şi ca timp relativ. s-a înscris la facultate.). vom trage concluziile. dar ţi-am trimis bani. sau posterioară. iar ca timp relativ o acţiune trecută de obicei anterioară (Nu-şi amintea dacă o fi dormit sau nu. [modificare]Viitorul Viitorul propriu-zis se foloseşte de obicei cu valoare absolută. viaţă trăită. dar n-a fost aşa.). dar uneori exprimă şi acţiuni anterioare celei ale verbului regent (Absolvind liceul.. care îţi vor fi servit. distanţa fiind mare. pentru exprimarea anteriorităţii (După ce vom ascultatoate părerile. Viitorul anterior este exclusiv un timp relativ. exprimând o acţiune care urmează să se efectueze după momentul vorbirii. [modificare] .). ca timp absolut. de regulă anterioară celei a verbului regent (Faptul de a fi declarat adevărul l-a pus într-o lumină proastă.) faţă de acţiunea predicatului propoziţiei principale. o acţiune trecută faţă de momentul vorbirii (O fi ştiut el ceva. Se mai utilizează şi cu valoarea modală a imperativului: Veţi lua măsurile necesare. fie simultană: Dacă aş fi asistat la ceartă. Perfectul infinitiv exprimă o acţiune trecută. prezentă în aceeaşi frază (Nu vom putea ajunge la o concluzie definitivă până nu vom fi demonstrat…) sau în contextul mai larg: Până atunci îşi va fi făcut efectul. uneori posterioară: N-am putut veni. n-aş fi ţinut partea nimănui.) sau un prezent etern ca fond al unei acţiuni trecute sau viitoare: N-a putut / Nu va putea ajunge la timp.) sau simultană (L-a putut vedea când o fi trecut pe acolo. [modificare]Valorile temporale ale gerunziului şi ale participiului Gerunziul ia în general valorile temporale ale verbului al cărui complement este (Pofta vine / ne-a venit / are să ne vină mâncând.(Am auzit că ar fi absolvit facultatea.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful