Institutul Teologic Adventist Curs de Istoria Religiilor Lect. Univ. dr.

Traian Aldea

Istoria religiilor
Cursul I.

Termeni şi definiţii despre Istoria Religiilor
1.1.0 Introducere în istoria religiilor
Istoria religiilor este un subiect la limita dintre religie, filosofie şi istorie, fiind studiată deopotrivă de fiecare dintre aceste discipline. În general este un studiu laic prin care se doreşte să se cunoască ce s-a petrecut din punct de vedere religios de-a lungul istoriei. Privită şi studiată din exterior, viaţa religioasă nu poate fi înţeleasă pe deplin, nu are nici un sens. Din acest motiv institutele telogice au inclus şi un curs de istoria religiilor, iar marii istorici din domeniu au fost devotaţi şi ataşaţi unei religii. Practic, acest curs îşi propune să definească principalii termeni din domeniul vieţii religioase, să studieze principalele sisteme religioase şi să ofere un cadru general pentru fiecare mare religie din antichitate până la desfiinţarea Imperiului Roman. Există diferite abordări ale acestui subiect, de la gânditorii ateişti şi până la scriitorii profund religioşi, fiecare având propia sa interpretare şi explicaţie. Vom prezenta diferite şcoli de gândire, dar vom urma linia de dezvoltare a religiilor conform şcolii de gândire istorico-profetice, bazată pe relatarea biblică, pe dovezile istorice şi pe tema marei lupte între Hristos şi Satana. Religia este preocuparea în legătură cu supranaturalul, efortul de a pătrunde dincolo de inteligibil şi posibil. Religia este preocuparea despre divinitate, recunoaşterea unor forţe divine, faţă de care se manifestă teamă, adoraţie, dependenţă. Religia s-a mai definit şi ca lumea misterului, a necunoscutului şi a neînţelesului. Istoria religiilor este una din cele mai vechi ştiinţe din sistemul religiologiei. Prin aceasta se încearcă se se explice cum s-au constituit şi s-au răspândit religiile în lume. Orice act religios are două componente: unul veşnic şi altul uman. Elementul etern, sau sacru este transcedental, atemporal. Istoria religiilor este studierea şi înregistrarea în timp a evoluţiei ideii de sacru, a modului în care se manifestă şi este înţeles divinul de la o epocă la alta, de la un popor la altul şi în diferite spaţii culturale. Istoria religiilor este o ştiinţă foarte veche. Herodot, părintele istoriei poate fi asociat şi cu studiul religiilor lumii. El a adunat multe informaţii despre religiile popoarelor antice, nu numai ale gecilor, dar şi ale egiptenilor, popoarele Orientului Mijlociu. Strabon, Diodor din Sicilia şi Plutarh au continuat să adune material şi să scrie despre religiile popoarelor antice. Iulius Cezar va descrie pe larg religia galilor în lucrarea De bello gallico, iar Tacit pe cea a germanilor în lucrarea, Germania. Primi apologeţi creştini şi părinţi ai bisericii, care au avut diloguri aprinse cu părătorii păgânismului, ne oferă multe amănunte despre religiile din primele

1

secole ale erei creştine, dintre aceştia enumerăm: Iustin Martirul, Minicius Felix, Taţian, Clement Alexandrinul. După perioada antică nu a mai existat preocupare pentru istoria religiilor, abia la începutul epocii moderne au apărut noi cercetători şi scriitori. Dimitrie Cantemir a fost unul dintre aceştia prin lucrarea „Sistemul sau întocmirea religiei mahomedane”. Unul dintre cei ai cunoscuţi specialişti în domeniu a fost Mircea Eliade, care a scris multe cărţi, dintre care cea mai cunoscută este „Istoria credinţelor şi ideilor religioase”. Trei evenimente principale au constituit preocuparea omului din cele mai vechi timpuri: naşterea, supravieţuirea şi moartea, de aceea practicile religioase ale omului se ocupă cu supravieţuirea prin naştere, prin procurarea existenţei şi prin nemurirea sufletului după moarte. Primele forme de religie, care pot fi deduse din descoperirile arheologice sunt cele legate de moarte şi înmormântare. Îngroparea decedaţilor în preajma casei, sau chiar în podeaua casei (copiii), hrană, obiecte şi chiar calulul de luptă puse alături de decedat în mormânt, sugerează cu tărie credinţa în nemurirea sufletului. Primele forme de mormânt au fost „dolmenul”, o movilă de pietre ridicate peste locul înmormântării. Se întâlnesc astfel de dolmen-uri în Palestina şi pe locuri întinse din Europa, inclusiv în ţara noastră. Ele aparţin perioadei megalitice (epoca sfidării) din mileniul III, dar au o întindere şi mai mare. Religiile antice s-au dezvoltat ca entităţi naţionale şi locale, fără a se cunoaşte o dimensiune universală a divinităţii. Ele nu au avut nimic cu „cartea şi revelaţia”, nu au fost „religia cărţii”, acest aspect l-a avut numai religia iudeilor, care a fost universală (un Dumnezeu universal, revelată şi a avut o carte sfântă).

1.2.0 Definirea termenilor
1.2.1. Religie. Sunt sute de definii ale religiei, care mai de care mai interesante şi ciudate. Cuvântul „religie”, transliterat în toate limbile, provine din latinescul religare care însemnează legătură, a lega. - Astfel religia se defineşte ca o legătură dintre Dumnezeu (divin) şi om. - Alţii socotesc că termenul provine din relego care însemnează a reuni, a te apropia de sacru. - De asemenea poate deriva din verbul francez relinquere cu senul de a părăsi, a abandona, religia presupunând o adandonare a stării impropii, profane, iluzorii şi îndreptarea spre sacru. 1.2.2. Definiţii ale marilor personalităţi religioase: - Cicero (106 – 43 î. Hr.) Religia este îndeplinirea datoriei faţă de zei. - Augustin (354 – 430) „De vera religione” este unirea omului cu Creatorul prin iluminarea lăuntrică. Adevărata religie este adorarea unicului şi adevăratului Dumnezeu. Adorarea este trăirea mistică în comuniune, astfel, treptat religia capătă sensul de viaţă monastică. - Toma d’Aquino (1225 – 1274) este credinţa care îndeamnă la adorarea lui Dumnezeu, legătura sufletului cu Dumnezeu, o motivaţie lăuntrică care ne îndeamnă să-l adorăm pe Dumnezeu. - Calvin vedea în regilie o pietate înăscută, recunoaşterea lui Dumnezeu. - Hugo Grotius Religia este un sistem de idei şi practici pentru aducerea lui Dumnezeu în puritatea inimii şi sinceritatea vieţii personale.

2

- Schleiermacher susţinea că religia nu este nici gândire, nici acţiune, ci o contemplare intuitivă şi un sentiment. Religia este simţământul dependenţei absolute de urzitorul nevăzut al destinului nostru însoţit de dorinţa constantă de a fi în relaţii armonioase cu el. - Mircea Eliade Religia nu este o disciplină, precum filosofia, ori un grup de discipline conectate între ele, precum ştiinţele sociale, ci un aspect universal al existenţei omeneşti ce conţine un mănunchi de interese ce-i sunt unice, însă care, în acelaşi timp pătrunde în cele mai multe domenii de interes relativ în ceea ce este omenesc.” 1.3.0. Teorii referitoare la religie şi religiozitate a. Şcoala mitologică: Fraţii Grimm, Max Muller, Durkehim. Prin compararea mitologie din marile religii ale lumii, au ajuns la concluzia că aceasta reprezintă o divinizare a fenomenelor cereşti (tunete, furtuni, soarele, luna, stelele...) Oamenii nu au înţeles şi nu au putut explica aceste fenomene, de aceea le-au personificat, astfel au apărut basmele (mituri). La început această personificare era doar o metaforă, dar mai târziu a devenit ad literam. b Şcoala antropologică: Edward Tylor, H. Spencer, J. Lubbock. Aceşti au ajuns la concluzia că zeii reprezintă întruchiparea dorinţelor oamenilor. Ei au interpretat fiinţa umană pe cele două planuri: materie şi spirit. Omul are acest „alter ego”, care este sufletul (anima) care este independent de corp, supravieţuieşte, circulă, trece prin diferite alte corpuri, transmigraţie. Religia este credinţa în aceste suflete. Aceasta este religia animistă, credinţa în spiritele munţilor, apelor, animalelor, strămoşilor. Fetişismul credea că aceste spirite se întrupează în obiecte. Propietarul acelui obiect avea o putere magică, de aici rezulta magia, vrăjitoria. Mai departe s-a ajuns la talismane, pietre sacre, obiecte făcătoare de minuni. Icoanele aparţin tot acestei categorii, care este o reprezentare artistică a divinită.ţii. 1.3.1. Manifestarea intelectuală a religiei: Religia este explicarea unei realităţi neexplicabile ştiinţific, devenind astfel o completare a ştiinţei, a cunoaşterii. Ştiinţa explică doar realităţile înconjurătoare, religia le explică pe cele transcedentare. Transcedentarul se situlează dincolo de limitele cunoaşterii experimentale. Meditaţia transcedentală propune tehnici prin care putem pătrunde dincolo de cunoaşterea obişnuită. Religia afirmă posibilitatea de a pătrunde în lumea transcedentală, de dincolo, trăind experienţa sacrului. Susţinătorii acestui concept nu fac nici o deosebire între religie şi credinţă. Religia ar fi un efort intelectual, ca şi ştiinţa, dar cu scopul de a cunoaşte un domeniu inaccesibil prin mijloacele obişnuite ale ştiinţelor. Tot intelectualiste sunt şi aprecierea religiei şi a religiozităţii ca manifestare a dorinţei omului de a cuprinde idealul, de a găsi înţelegerea şi împăcarea. Filosoful antic Aristotel a făcut această împărţire: fizica se ocupă cu fenomenele naturale şi legile lor, care pot fi studiate, învăţate şi aplicate, iar meta-fizica se ocupă cu acele aspecte care nu pot fi cuprinse de cercetarea obişnuită. Cu acest subiect se ocupă filosofia (în perioada clasicismului antic, şi teologia în perioada medievală). În antichitatea veche nu se cunoşteau aceste subîmpărţiri iar religia era aspectul cel mai înalt al preocupărilor omului. a. Aspectul afectiv, principalul deschizător de drumuri a acestui concept a fost teologul şi filosoful Schleiermacher. Esenţa religiei, susţinea el, constă într-un sentiment de dependenţă absolută faţă de Dumnezeu. Viaţa religioasă nu se bazează pe concepţiile care le ai despre Dumnezeu, nici pe ceea ce faci, ci doar pe ceea ce simţi, pe emoţii. Religia ar fi astfel o stare

3

înăscută la oameni, „homines religiosi”., care din naştere rămân religioşi, aceasta ar fi o caracteristică propie fiinţei umane. Mistica este încercarea de a realiza legături directe între sufletul omului şi Dumnezeu prin revelaţie, ascetism, extaz, meditaţie, ajungând până la contopirea celor două naturi. Pe această teorie s-a dezvoltat isihastru: Omul intră în contact cu Dumnezeu pe o cale mistică, ascunsă, sau prin revelaţie directă. Sufletul omului are o calitate mistică naturală, înăscută. b. Aspectele practice ale religiozităţii - Religia este un anumit comportament specific omului credincios. Prin religie se înţelege un sistem de practici, ritualuri şi ceremonii în legătură cu sacru, sau un anumit comportament specific omului credincios. Aspectul pragmatic al religiei era văzut în capacitatea acesteia de a consolida structurile sociale şi de a împiedica haosul. Pentru Kant religia consta în cunoaşterea şi respectarea poruncilor divine, „religia este regula de morală în legătură cu Dumnezeu ca leguitor.” Religia este privită ca un principiu după care ne călăuzim cu un rol de a regla personalitatea umană şi relaţiile acestuia în societate. Iacov 1,27 oferă o definiţie practică a religiei: „Să cercetăm pe orfani şi pe văduve...şi să te păzeşti neîntinat în lume.” Isus ne spune că „viaţa veşnică (religia) constă în a cunoaşte pe Dumnezeu şi pe Isus Hristos.” (Ioan 17,3) E.G.White declară: „Adevărata religie este o izvor din care pornesc izvoarele bunăvoinţei, dragostei şi a sacrificiului de sine... Un creştin este un bărbat şi o femeie asemeni lui Hristos, care este activ în slujirea Sa şi prezent în fapte bune, prin a cărui acţiune aduce încurajare pentru alţii. Religia nu constă numai în fapte ci în fapte religioase (lucrători religioşi). ... Un creştin este acel om prin care Dumnezeu poate acţiona, aşa încât el să ţină căile Domnului pe pământ şi să descopere voinţa Sa oamenilor.” Comemtarii AZS la Iac.1,27

1.4.1. Sacru
a. Sacru este esenţa transcedentală a fenomenului religios, include supranaturalul şi divinul, care se detaşează de formele istorice. Latinescul Sacer, înseamnă sfânt, venerat, divin, interzis. Sacrul este ceea ce se bucură de un respect deosebit, este ceva rezervat, pus deoparte. Există şi un sacru neregios, monştrii sacrii, foc sacru, personalităţi din viaţă... În religie sacru există în transcendental, este intangibil şi inviolabil. Există multe categorii polare: bine – rău; frumos – urât; dar sunt restrânse la un domeniu, precum cel artistic, moral. Doar categoria: sacru – profan împartea întreaga lume, reală sau ireală în două categorii fundamental opuse. Sacrul este ceva separat, interzis, greu de definit, adevăraţii credincioşi îl simt şi îl trăiesc. Un sociolog spunea: „Este ceva ce este superior şi exterior individului, întâlnirea omului cu o realitate care îl transcede”. Religia este doar administrarea sacrului şi nu sacru însuşi. Ceea ce este sacru este superior ca demnitate şi putere. Omul nu este sacru, este inferior şi dependent de sacru. Sacrul are particularitatea de a fi venerat, stimat, devoţiune până la extaz. Sacrul reprezintă universul unei lumi desăvârşite, depline şi perfectă. b. Tabu este o formă primitivă de manifestare a sacrului, adică manifestarea unor interdicţii între profan şi sacru. Când o persoană deţine o putere sacră, iar un proan trebuie să se ţină la distanţă de el, atunci aceea persoană este tabu. Un şef de trib poate fi tabu, un

4

Balaam (Num. Vom reda câteva idei din această lucrare: „Esenţa ultimă a religiei rezidă din complexa realitate a sacrului.4. 1.brahman este tabu faţă de castele inferioare. adică simultan ai experienţa tremendum şi fascinans. adică teamă.3. un fel de nelinişte şi uimire în faţa unui lucru cu totul diferit. atât tremendum cât şi fascinans. dominată de magic. „L. iar primele fiind reprezentările schematice ale acestora. aşa se comportă omul religios în diferitele lui forme şi în diferite etape ale istoriei. secular şi evoluţionist.1-3. Persoana în cauză se mnifestă printr-o stare de extaz. teroare. Otto a numit religia primitivă. sau duhovnicesc ca o necesitate de 1 2 Manual de istoria religiilor. o religie întotdeauna minoritară. altfel spus. 427 5 . fapt care o situează pe o poziţie privilegiată faţă de toate celelalte religii. tulburare şi anularea eului în faţa transcendentului.. Prin tremendum se înţelege un sentiment care crează respingere. se fereşte de cădere sau de rămânerea în fanatism şi în misticism. Multe din concluziile lor sunt reale. În cadrul religiei maturizate. 4.24. a. pământesc în loc de profan. Un astfel de echilibru dintre iraţional (tremendum) şi raţional (fascinans) a fost realizat numai de religia creştină. R. ca de exemplu. p. saturându-se copios cu elementele raţionale. Isaia 6. lucrarea sa. iubire. Fascinans. Spiritual şi firesc În prezentările de mai sus am văzut analiza savantă a fenomenului religios făcută de pe poziţia cercetătorului neutru. har acordat de Dumnezeu.4. împlinite. anumite lucruri. Biblia ne prezintă o categorie aparte.4). Daniel 10. adică ceva care te încântă.13.irrazionale nell. Sacrul se răsfrânge asupra unor persoane. 4. orice negrijenţă aduce blasfemie. Pavel introduce al doilea cuvânt.” 1 Atunci când trăieşti experienţa sacrului. Pe de altă parte. precum: ziua a şaptea este sfântă. starea brută a religiei. perioade de timp. Ap. b.”2 Momentele raţionale şi iraţionale se împletesc. iar fascinans va avea sensul de bunătate.idea del divino e la sua relatione al razionale” publicată în 1917. 424 Ibidem. dar este obiectivul final al credinciosului (Ef. Dacă tremendum este trecut prin filtru raţional duce la elaborarea noţiunii de „mânia sfântă a lui Dumnezeu”. religia adevărată. Paradoxul experienţei sacrului: Rudolf Otto este principalul specialist în acest domeniu.3).. deoarece ei au studiat ceea ce se găseşte în interiorul majorităţii religiilor lumii. chiar o femeie în perioada de ciclu este tabu.2. Rudolf Otto a ajuns la concluzia că în religia primitivă. firesc. 1. Spiritual. animale. minune. el a fost teolog şi istoric al religiilor la Universitatea din Marburg. sacrul era perceput de oameni numai ca tremendum. Religia împlinită ar putea fi definită ca reuşind să realizeze un echilibru între elementele iraţionale şi elementele raţionale: „O religie se salvează de la prăbuşirea în raţionalism menţinând treze şi vii elementele iraţionale. obiecte. Există un spaţiu sacru şi un timp sacru. meritând numai în felul acesta să devină religie de cultură şi de universalitate. ultimele fiind cele originale. crează o strare de euforie până la beţie şi extaz. care presupune intervenţie divină. te farmecă. p. Ce are ea comun şi ce are diferit faţă de sitemele religioase alterate? Biblia foloseşte cuvântul „sfânt” în loc de sacru şi lumesc. trăieşti un paradox. păsări pot fi tabu. pe care noi o numit „religia Cărţii”. Trecerea între sacru şi profan se face prin naştere şi moarte. Este o panică plină de oroare. numele lui Dumnezeu este sfânt. manifestare neobişnuită. Sfinţenia este caracteristica lui Dumnezeu. har. 1 Tes. O astfel de stare sufletească o au profeţii în timpul viziunilor. milostenie. sacrul este perceput în ambele aspecte.

Perfectul.1. clerul înalt (Sfântul. nici prin alte acţiuni omeneşti de mortificare a trupului. a separat pe credincioşi în clerici şi laici. Adventismul este în esenţă o religie raţională. care aveau puterea absolută de acţiune şi laici. Astfel avem ritulul botezului. clar explicat de Scriptură nu este un subiect al studiului istoriei religiilor. Sunt practici rituale de purificare pentru cei decedaţi. aceste idei se aplică creştinismului). cei doi devin una. bărbaţii şi femeile cu diferite grade de sacru. adică a spaţiului sacru. o carte au caracter de sacru nu prin caracteristicile lor naturale ci prin caracterul. care trebuiau să se supună primilor. a căsătoriei. nobilă şi elevată religie. Ritualul are rolul de a menţine şi continua cultul religios. Diferite trepte de sacru. Dumnezeu a descoperit voinţa Sa prin cărţile sfinte (sacre.a înţelege lucrurile lui Dumnezeu. Astfel. deoarece cred că el are puteri deosebite (totul se datorează credinţei în acea persoană). Mare parte din ritualuri sunt motivate de ideea divinităţii care trebuie constrânsă sau înduplecată pe căi magice. care a rupt orice barieră dintre oameni sfinţi şi nesfinţi. Acest element normal. Este un sistem tradiţional de manifestare religioasă. semnificaţia care li se atribuie. (cred catolicii) Păgânismul antic a separat lume în sacru şi profan. un preot. 2. Este lumea impură din afara templului. Înaltpreasfântul. erudiţie. Bisericile s-au împărţit în două. adică între har şi teamă sfântă atunci vom face din religia noastră o adevărată putere mântuitoare. un alt obiect. clericul fiind administratorul sacrului. Socotesc că prin extinderea ideii de sacru spre sfinţenia biblică şi a ideii de profan la firescul pământesc.14). Isus ne-a învăţat că orice loc în care ne-am afla şi implorăm numele Său. Astfel lumea adevăratei religii este lumea spiritualului. deoarece doar ei aveau în mână pârghiile sacrului. pângărit. Profanul : pro – în afară şi fanum – templu. El este acolo (sacru – sfinţenie). un obiecei. clerici şi laici.1. adevăratul creştinism s-a ridicat la cea mai înaltă. Profanul percepe lumea sacrului numai în măsura în care îi este revelat. el se manifestă doar în formele imperfecte ale profanului. devin sacri prin confirmare şi orice insultă adusă lor este adusă luiDumnezeu. ci prin naşterea de nou. Ritualul presupune procese de trece din profan în sacru şi sunt simboluri care semnifică înlocuirea unei naturi şi obţinerea alteia. o ceremonie religioasă. Este un mijloc de a creia 6 . călugări. Există şi rituluri magice efectuate de un individ. 1. adică cei profani. Ritualul este o datină. Creştinismul s-a prezentat de la început ca o religie superioară. ci al teologiei practice. Sacrul este trăit prin religie. iar această atribuire se face prin revelaţie. Elementele naturale: o piatră. corpul (nava) pentru laici.6. la care se poate ajunge şi care este imperios necesară. Creştinismul apostaziat. Acest mod de gândire continuă să influenţeze încă anumite cercuri ale adventismului de astăzi. raţiune (fascinans) şi spiritual (tremendum). înaltă. Trecerea de la firesc la spiritual nu se face prin studiu. papa. preoţi. o lume absolut reală. începând din sec. Sanctitatea Sa) au ierarhizat sacru şi au introdus misticul şi ritualul ca elemente de manevră. oferindu-le preoţilor o putere discreţională. acum prin sacramente. un aliment. naţiune privilegiată şi barbară (Ef. dacă fapte nedemne au loc acolo. şi altarul pentru clerici. IV. a sfinţeniei. dar că chiar Templu poate fi profan. Preasfântul.5. o minune a harului divin prin Duhul Sfânt. dar şi spirituală şi dacă vom reuşi să păstrăm acest echilibru între cele două. (sacrul) nu poate fi văzut şi auzit în întregime. ca să poată trece în lumea sacrului. 1.

lumea este percepută cu simţuri înoite şi capătă semnificaţii noi. pământesc şi planul extrauman. depăşind condiţia sa spaţio-temporală ca să simtă în sine elementele lumii.deprinderi religioase prin repetiţii stereotipice. de exemplu. mergând până la contopirea celor două entităţi. Contemplarea mistică înseamnă vederea tainelor lui Dumnezeu. să se piardă în indefinitul lor material şi impersonal. Este o naraţiune tradiţională complexă care îşi imaginează explicarea complexă a fenomenelor şi evenimentelor enigmatice legate de începuturile pământului. Mitul derivă din grecescul mitos – poveste. prin asceză. Misterul este o epifanie. moartea. omului. Ortodocşii privesc mistica ca pe o iluminare care măreşte posibilitatea de a înţelege realităţile din jur. Mircea Eliade oferă una din cele mai complexe definiţii: Mitul este o realitate culturală extrem de complexă cu scopul de a revela modelele exemplare ale tuturor riturilor şi ale tuturor activităţilor omeneşti semnificative.1. Miturile constituie istoria faptelor fiinţelor supranaturale. ci este o stare a personalităţii de maximă luciditate. sociologii. manifestarea prezenţei Lui ascunse. Acest fapt nu este adevărat. arhetipurile sale putând fiind găsite în opera mitologică a tuturor popoarelor şi raselor. adică. căsătoria. Misterion – ceremonie misterioasă.(specific pentru hinduism). Atitudine care orientează gândirea sau existenţa către o experienţă mistică. majorul are dreptul să participe la toate actele religioase şi să oficieze. divin se crează un raport instutuţionalizat. mistica este privită ca o revelaţie obiectivă a lui Dumnezeu în Isus Hristos. adică integrarea în absolut. legătura dintre aceste două planuri se face prin rituri. Mistica şamanistă. care se află dincolo de limitele naturalului. La creştini. Teologii liberali. sau altfel spus însemnează cunoaşterea prin experienţă a 7 .8. socotind naraţiunea ei drept o mitologie. suprasenzoriale dintre sufletul omului şi divinitate. Misticul tinde să iasă din sine. Este o formă conservatoare de stabilitate religioasă.1 Misterul lat.7. chemarea adresată credincioşilor de a pătrunde în misterul Său. ce admite posibilitatea legăturii directe. 1. excluzând experimentul şi care se constituie în orice cultură primitivă. Între planul uman. a practicilor magice – se bazează pe credinţa în spirite şi forţe tainice. catolicii afirmă că misterele sunt adevăruri inaccesibile raţiunii. deoarece în Biblie avem de a face cu o istorie a mântuirii. Carl Yung consideră mitologia o expresie a inconştientului colectiv. deoarece omul are momente mari în viaţă. în fiinţa misticului se creează un gol în care eulse simte eliberat de orice constrângere şi limitare şi integrat într-o trăire relă a unităţii primordiale şi se consideră că a devenit una cu Spiritul Universal. iniţiere secretă. momente de cotitură precum: naşterea. Extazul nu este o stare de mister. Se poate vorbi de rituri de trecere. întrucât ele constituie revelaţii. şi gr. Trecerea implică primirea unui nou rol din partea subiecţilor. Mysterium – ceremonie religioasă secretă. unde faptele sunt înregistrate istoric. majoratul. Mitologia este o încercare globală de cunoaştere absolută a universului. Mistica integrării în absolut. În creştinism. 1. iniţieri succesive cade în transă. pot fi verificate până la originea lor şi au mărturia unei revelaţii concrete din partea unui Dumnezeu viu şi autentic. filosofii şi alte categorii de intelectuali seculari amestecă miturile şi mitologia păgână cu adevărul biblic. deci o filosofie incluzând universul mistic şi o ştiinţă generală. Se afirmă că atunci el intră în legătură cu spiritele de la care primeşte puteri supranaturale şi mesaje pentru comunitate.

iar în punctul culminant al procesului evoluţiei s-a situat ştiinţa. 1020 5 Dicţionar explicativ al limbii române. 372 8 . Cel ce pratică astfel de metode se numeşte mag sau şaman. atât cea albă cât şi cea neagră iar un număr foarte mare de oameni se tem de practicile magice.1 Magia „Magia este o formă primitivă de religie constând dintr-un ansamblu de practici superstiţioase menite să imprime fenomenelor un curs miraculos. Magia neagră este negativă şi acţionează împotriva omului. formule etc. Laboratoare speciale se ocupă cu astfel de studii. Această ipoteză nu a putut să fie confirmată de realitate. Bucureşti 1983. apelează la astfel de şamani. p. Şi astăzi se practică magia. mana.”6 Magia este un sistem de ceremonii şi acţiuni determinate de credinţa în puterea magului de a acţiona asupra realităţii obiective cu ajutorul forţelor supranaturale cât şi prin alte mijloace oculte sau paranormale. ed.7 Conform tiparelor evoluţioniste s-a elaborat următoarea schemă de dezvoltare: magia. Cursul II. Magia imitativă se bazează pe credinţa că săvârşirea unui act ritual are consecinţe identice şi în realitate. 516 6 Stan Alexandru. şi ceea ce a reuşit să spună este că există o anumită putere paranormală care s-a transmis de foarte multă vreme unor anumiţi oameni înzestraţi. Bucureşti. adică se invocă demonii pentru a face rău cuiva sau chiar a-i lua viaţa. Bucureşti 1975. p. kami etc) pe care invocaţia magică le poate obliga să acţioneze în favoarea omului sau împotriva lui. gesturilor prin care se crede că pot fi invocate anumite forţe supranaturale spre a produce miracole. contrar legilor naturii şi să silească forţele supranaturale să acţioneze în favoarea cuiva”4 „Totalitatea procedeelor. în realitate. p. Teologia mistică a Bisericii de Răsărit. În faza primitivă se susţine că lipsea ştiinţa.3 1. în spatele tuturor acestor practici stă prezenţa şi puterea demonilor. Magia se bizuie pe credinţa în existenţa unor forţe în sine în natură ( tehnic numite. Dicţionar de mitologie generală. Magia albă este pozitivă. Remus Rus. 1986. sau folosesc formele magice. formulelor. care a fost înlocuită de magie. 3 4 Vladimir Lossky.tainelor divine care se află dincolo de actele. fie prin rostirea unor formule sau prin folosirea anumitor imagini. cuvintele şi imaginile folosite de Dumnezeu în revelaţia Sa. care era un fel de pseudoştiinţă. Istoria religiilor. religia şi ştiinţa. 11-21 Mic dicţionar enciclopedic.9. Anastasia. Psihologia modernă încearcă să studieze şi să explice fenomenul. apoi a urmat religia. atunci când acţionează în favoarea omului. 25 7 Victor Kernbach. oameni care s-au pus în slujba lor şi fac minuni cu puterea lor. p. practica acestor procedee. p.”5 „Magia poate fi definită ca strădania omului de a stăpâni şi controla puterile naturale prin acte sau formule prestabilite datate cu puteri a căror eficacitate este considerată a fi irezistibilă.

când se încearcă. Singura religie monoteistă.18) Istoria religiilor consemnează sisteme cu o mulţime de zei. Totalitatea acestor religii au primit un termen comun. ci doar cu o revelaţie a tuturor marilor probleme fundamentale ale omului. care după moartea sa este ridicat la rangul de divinitate. Dezvoltarea clasică a politeismului este atinsă în Grecia. Elenismul este prima religie de sincretism din istorie. Nu exista ideea de universalitate. cu o anumită ierarhie şi având un zeu şef. se formează marile sisteme religioase: zoroastrismul. ci aceea de zeu local. confucianismul. sectoare de activitate. reguli. bine structurat. Zoroastru. cel de păgânism. Ea devine sistemul principal. care depăşeşte mitul prin artă. familiei. Buda şi Confucius. poporul este fără frâu. cărţi sfinte şi revelaţie. şi se reuşeşte în parte o simbioză între religiile orientului şi ale occidentului. se universalizează cultul unuia sau altuia din zeii locali şi se dezvoltă tema eroului. cum 9 . budismul. ritualul său şi mitologia sa. Principala religie a fost politeismul.VI. cu un popor sfânt. Politeismul a fixat mai întâi ideea de divinitate şi apoi pluritatea lor. Hr. Religia grecilor reprezintă apogeul politeismului antic. dar în conflict cu lumea cultă şi elevată a filosofilor. Fiecare divinitate îşi avea cultul său. Atunci când acest popor este anihilat prin ocupaţia babiloneană. care erau atei faţă de zeii lor. î. dezvoltând cultul împăratului. apar marile sisteme religioase cu marii întemeietori de religii.Păgânismul antic 1. iar mai târziu sistemele monoteiste: iuadaismul.”(Prov. Păgânismul antic o denaturare a adevăratei religii Sisteme religioase din antichitate În antichitate nu s-a dezvoltat un sistem unitar de religie. Avem de a face cu o carte sfântă. Este greu să comentăm cauzele care au condus la apariţia sistemelor complexe ale păgânismului antic. sau al unei ţări. care s-a constituit ca un bloc omogen cu multiple deosebiri de la o civilizaţie la alta.29. Se schimbă numele. dar păstrând structura de bază. hinduismul. cu un timp sfânt. Începând cu sec. Această temă va conduce mai târziu ca împăraţii romani să pretindă această divinitate încă de când erau în viaţă. ce a creat atât de multe probleme creştinilor. cu mici ajustări ale numelui zeilor. Religia mesopotamiană se răspândeşte în tot bazinul mediteranean şi la nord în Podişul Anatoliei printre hitiţi. sistemul religios încetează să mai funcţioneze se produc schimbări mari în lume. total diferită de politeimul antic. Exact atunci. organizaţi într-un panteon pe diferite funcţii. cu docme. drept şi iubitor a fost în religia iudeilor. Aici întâlnim un sistem religios complex. singura religie care avea pretenţie de religie universală. Termenul este realtiv târziu şi este dat de creştini acelor politeişti antici care refuzau să accepte creştinismul. Un element merită însă atenţie. Biblia spune: „Când nu este descoperire dumnezeiască. bun. Sisteme religioase. conducător. Aici nu avem de a face cu nici un mit. Templul lor este distrus. format pe principiul legământului. în golul religiei revelate. singurul Dumnezeu universal. Nu-mi vine să cred că toate acestea sunt întâmplătoare. creştinismul şi mahomedanismul. al cetăţii.

Dicţionar de mitologie generală. la început doar foarte puţini. Politeismul devine un mod de a gândi lumea într-o formă sistematică prin mijlocirea zeilor. care s-a manifestat printr-un rit specific şi a devenit obiectul unui mitologii. cu timpul s-a desprins. revelaţie faţă de care numai o parte a neamului omenesc a ştiut să rămână fidelă. prima formă de religie a lumii. Fiecare zeu a devenit destinatarul unui cult. Principiul mântuirii prin fapte este de origine păgână şi este preluat de la ei de către creştinismul apostaziat. iar creştinismul a fost proclamat religie de stat..”8 „Politeismul reprezintă făţiş sau discret structura esenţială consecventă a tuturor religiilor. Astfel fiecare zeu a devenit stăpânul unui anumit cerc de influenţă. (fr. realizând aşadar un fel de cădere din deplinătatea originilor. şi un număr complementar de divinităţi subalterne. 380 d. de la polys – mulţi şi theos – zeu. nu separau sau deosebeau dimensiunea religioasă de cea a celorlalte activităţi umane. variind mai mult prin forme decât în esenţă. faptele sale pentru a câştiga bunăvoinţă. Monoteismul primordial s-ar fi afirmat prin revelaţia divină adresată întregii umanităţi. viaţă sau ajutor. ca axă centrală acţiunea omului. p. Fiecare zeu se subordonează unei anumite ierarhii prestabilite în cadrul panteonului. activităţile agricole erau strâns împletite cu activitatea religioasă. care ocupă o poziţie pregnantă în orizontul religios a numeroase culturi primitive. care. un iudeu elenizat. Politeismul este produsul primelor civilizaţii antice. Termenul de politeism. p. cădere care constituie un preludiu la complexul proces involutiv. 413 Victor Kernbach. 2 – 3.paisons – ţăran). Nici o religie politeistă nu a avut o dimensiune mântuitoare. Definiţia lui Victor Kernbach9 Politeismul s-a constituit ca o viziune asupra lumii. Păgânismul antic din Imperiul Roman a fost oficial abolit la data de 28 feb. în special urbane. totodată 8 9 Marcello Massenzio. de forma religioasă cea mai înaltă şi desăvârşită. în sensul cunoscut de iudaism sau creştinism. cosmogonic sau pe funcţii. activitatea militară. Religia era o modalitate de a scăpa de răzbunarea zeului. pentru care politeismul era proiecţia celestră a formelor politice de tip democratic. care a ieşit din haos cu ajutorul zeilor. Teza lui Schmidt – monoteismul. cea mai rea dintre cele mai rele forme de organizare. Omul antic era pătruns de puterea şi forţa supraumană a zeului. dar nu sunt decât forme teologice elaborate din motive de strategie doctrinară.aceştia erau în majoritate locuitorii de la ţară. „Faza cea mai veche a umanităţii ar fi fost marcată de monoteism. Manual de istorie a religiilor. chiar ale celor ce se numesc monoteiste. Politeismul este expresia şi produsul civilizaţiilor aşa-numite evoluate sau superioare. în timp ce restul. iar ei la rândul lor limitează intervenţia altor zei în aria sa de influenţă.Hr. Regalitatea. corup total noţiunea de monoteism”. 560 10 . Popoarele antice politeiste nu aveau sensul noţiunii de „religie” aşa cum o înţelegem noi astăzi şi nu distingeau. indiferent de rang. au fost numiţi păgâni. de către împăratul Teodosie cel Mare. faţă de care nu avea decât frică. Fiecare religie incorporând o mitologie admite. prin însăşi recunoaşterea lor ca fiinţe supraumane. este tratat şi combătut de Philon din Alexandria. Humanitas 2003. Astfel religia politeistă păgână are ca element distinct. pe lângă zeul suprem selectat ca divinitate unică în monoteism. iar pe măsură ce ordinea s-a impus numărul lor a crescut şi funcţia lor s-a diversificat. delimitat geografic. de a folosi puterea lui pentru binele său. O urmă a idealului de dumnezeu în sens monoteism poate fi depistată în figura Fiinţei Supreme. cu alte cuvinte.

adică şeful colegiului pontifical a tuturor preoţilor păgâni din cetatea Roma. Kernbach declarând că în realitate păgânismul nu a dispărut.26 Altare pentru jertfă care sunt zidite din pietre simple.43. materiale şi specialişti pentru a le realiza.împăratul a renunţat la titlul de „Pontifex Maximus”. astfel de locuri sacre erau multe pe tot cuprinsul Israelului de astăzi.23. Astfel de altare au fost folosite atât de bărbaţii credinţie.. 11 .22) ridicate lângă ele pentru uzul preoţilor. acestea au fost cele mai vechi. folosit de către toţi împăraţii. 1 Împ.”2 Cron. „a îndepărtat altarele străine şi înălţimile şi a sfărâmat stâlpii închinaţi soarelui. sfărâmaţi stâlpii. A doua diferenţă o forma ritualul folosit. Lev. în aer liber şi locuri cultice închise. Se pot clasifica astfel: locuri cultice deschise. care a devenit una din cele şapte minuni ale lumii antice. începând cu Abel. „dărâmaţi altarele. mai înalte sau mai uşor accesibile. 6.33. de regulă pentru tămâiere. tăiaţi aşerele şi ardeţi în foc chipurile cioplite. sau altare mai elaborate construite din pietre cioplite.” Deut. Diferenţa era dată de două elemente: altarele bărbaţilor credinţei erau numai din pietre necioplite.1 Împ. „stălpii (obeliscurile) din Bet Şemeş (casa soarelui) Ier. Lev. maseba – masebot ) „şi-au zidit înălţimi şi stâlpi”. Aceste înălţimi erau ridicate ca nişte incinte sacre pe locurile cele mai vizibile. 6.30. „stâlpul lui Baal” 2 Împ. 2 Cron. Jud. 1 Sam.8. 33. un stâlp (maseba).2. V. sau mai mulţi. dar au fost folosite şi de către păgâni. 26. pe acoperişul unei clădiri importante şi publice. precum pe acropola unei cetăţi. Era din lemn şi de cele mai multe ori se asocia cu stâlpul de piatră (maseba) închinat soarelui. sau altare mai mici. iar din lumea greacă a fost altarul lui Zeus de la Pergam. Num. Ezc. erau folosite numai în lipsa Sanctuarului.22.52. „cu lemnele aşerei pe care o vei tăia” Jud.26.4. Rămâne de văzut cât de mult s-a realizat acest fapt şi în practică. 2 Împ. adresarea jertfei spre un zeu sau spre Iehova. Înălţimile erau un complex mai amplu care cuprindea trei elemente: un altar. camere. Avraam şi până târziu de către Ilie. la poarta unei cetăţi. 22. 7. darşi alte forme. Cele mai ample complexe de înălţime au fost cele de la Dan şi Betel. Cele mai simple locuri cultice de închinare au fost: Stâlpi de piatră (ebr. 9. Aşera era un stâlp de lemn dedicat zeităţii feminine Astarteea. 17. o aşera (?) şi un pom sacru.. care sunt cioplite dintr-o singură piatră sau sunt confecţionate din lut ars. 13. 3.17. clădiri special amenajate. luate de pe câmp. Locuri de închinare: Orice religie are un ritual pentru desfăşurarea actului de închinare şi are un loc sacru (sfânt) unde îşi desfăşoară acest ritual.5. deoarece nu au necesitat o muncă deosebită. în principal temple. 43.5. Uneori aceste înălţimi aveau şi mici construcţii (clădiri. Noe.30. „stâlpii închinaţi soarelui” Is.3. 14. Unele înălţimi erau ridicate în afara localităţilor. a) Locuri cultice deschise.13. şi erau alături de un altar. 18. 6.26.. iar altele erau în interiorul lor.. 14.

un triunghi pe faţada principală şi grinzi de piatră. Templele egiptene sau păstrat cel mai bine. dar într-un mod puţin diferit de aceea adusă unui zeu. diverse ca stil şi răspândite pe toată faţa pământului. numită favisa.Pomii sacri. foarte ample. Fiecare era diferit de celălalt care purta acelaşi nume. ei pun bileţele cu rugăciuni şi cereri în fisurile şi găurile stâncilor sfinte de la diferite locuri. unde era pusă statuia zeului. cărora după moarte li se ridica un templu mai mic. mormintele. Templul clasiv grecesc este construit pe coloane cu capiteluri. ionic şi corintic. heron-urile. aici se pot include templele. eroii. aveau alături o femeie-preot care slujea zeului.. Grecii nu au folosit bolta pentru construcţii. Se leagau mesaje în crengile acestor pomi pentru ca zeii să vină şi să le citească. Intrarea în temple era întotdeauna străzuită de animale mitologice: lei. acestea au apărut ceva mai târziu. Tot romanii introduc templul dedicat împăratului-zeu. În mijlocul sălii se afla o groapă. o clădire pentru mai mulţi zei. trei tipuri de capitel: doric. care. Indiferent de stil. acest tip de templu se numeşte Neocoros şi sunt foarte multe în lumea orientală. Templele mortuale dedicate faraonului defunct. Egiptenii aveau două tipuri de temple: Temple dedicate zeilor. Astfel de pomi. Trebuie să menţionăm că în primele faze ale istorie nu se făceau statui pentru zei. se lupta între ei. socotiţi că poartă un mesaj divin. acestea erau ridicate în vârful ziguratului. tauri înaripaţi. Hitiţii au introdus templul monumental simetric cu trei camere.. Cele mai vechi temple le găsim în Mesopotamia. Aceste temple. fiind construite din piatră şi sunt cele mai complexe şi mari ansambluri. unde li se aducea închinare. Grota lui Ilie. precum: Zidul Plângerii. semiţii au folosit 12 . b) Locuri cultice închise. Fiecare zeu îşi aveau o anumită reprezantare artistică. Ei au realizat Panteonul. Calea procesiunilor şi la mesopotamieni şi la egipteni era flancată de animale mitologice care păzeau şi ocroteau locul sacru. în sala principală era o nişă în zid care desemna locul unde se punea statuia zeului. Fiecare zeu îşi avea templul său. deoarece nu s-a găsit nici o astfel de statuie pentru Anu. sfinxi etc. În lumea elenistică erau semii zei. Şi evreii sunt tributari acestui mod de gândire. c) Statuile zeilor s-au folosit încă de foarte multă vreme. De aici se poate trage concluzia că idolatria. frumoase şi ample complexe sunt cele de la Teba. dedicate zeului Ra. fiecare avea o nişă în marea sală rotundă. care au fost cei mai buni constructori ai antichităţii au realizat cele mai mari clădiri şi temple. numit Heron. care devenea zeu după moarte şi veghea la ordinea celor decedaţi dar şi a celor vii. aparţin zeilor. Grecii vor fi aceia care vor introduce cea mai frumoasă arhitectură templară. Templele canaanite erau formate dintr-o singură cameră. erau sute şi mii de astfel de zei locali. Sub numele generic de Baal. zeul soare. mărime. iconografia este o apariţie relativ mai târzie. Egiptenii au avut zei zoomorfi. locul reşedinţei lui. zeul mesopotamian cel mai vechi. Romanii. iar după moarte li se aducea ofrande şi închinare defunctului faraon. se distrugeau şi se luau în robie. sau preot care slujea zeiţei. unde se aruncau obiectele votive colectate. cele mai măreţe. cu o nişă în zidul opus intrării şi cu banchete de lut de jur împrejurul pereţilor unde se aşezau vasele votive. sau Zeus. Templele sunt cele mai dese. cu mii de bileţele prinse de crengile lor se găsesc şi astăzi în tot Orientul. sau Apollo. se pare a constituit modelul pentru Templul lui Solomon. Pentru păgâni templul era casa zeului. numai Irod cel Mare a construit cel puţin patru temple dedicate lui Augustus. erau construite de către faraoni în timpul vieţii lor.

Grecii au realizat cele mai frumoase statui pentru zeii lor. la marginea deşertului. ţara dintre cele două râuri. de origine semită. Religia Babilonenilor Aşezarea geografică: Mesopotamia. cea mai sudică. civilizaţia lor s-a continuat prin akkadieni. atingând apogeul artei sculpturale. Babilonia şi Asiria 13 . care s-a dezvoltat şi unde a apărut prima civilizaţie.imaginea de bou pentru baal. Populaţia era de origine indo-europeană (iafetiţi). care au format două provincii. bogată şi înfloritoare datorită celor două râuri a căror apă era folosită la irigaţii. Cursul III. Sumerul a fost prima provincie. Eufrat şi Tigru. o zonă aridă.

este suveranul prin excelenţă. Lumea inferiară: Ereşigal (zeiţa morţii). care cuprinde pe sumerieni. şi Innana. babiloneni şi asirieni. numită civilizaţia mesopotamiană. Baal (fulgerul). a zeilor şi a oamenilor.Hr. a. avându-şi aşezat palatul în punctul cel mai înalt al bolţii cereşti. XIX nu mai are relevanţă. Unlil şi Enki An. şi creează o sinteză sumero-akkadiană. când au fost cuceriţi de către perşi. Nu oferă explicaţii raţionale fenomenelor naturale. Istoric: Sumeru este cea mai veche civilizaţie.şi care au continuat să existe până la 539 î. el dispare odată cu trecerea timpului. Tunetul. cu o mulţime de mituri. Dacă includem şi pe aceştia în aceiaşi mare civilizaţie. incantaţii şi ritualuri religioase. b. Dezvoltă în schimb o mitologie foarte bogată. fapt care îl protejează de cele mai înalte ape (teama de potop). apoi ultima fază Ur III între 2050 – 1950. aproximativ în 3500 apar primele texte nedescifrabile. sau Anu este reprezentat printr-o ideogramă care are următorele semnificaţii: „înalt. Limba sumeriană încetează să mai fie o limbă vorbită şi se continuă cu limba akkadiană odată cu începutul mileniului II. iar în ultima parte de limba aramaică. Akkadienii. clar. ploaie”. Hr. Teoria pan-babilonismului din sec.Hr. focul. Enlil (atmosfera) şi Enki (temeliile pământului)(Ea) Triada zeilor astrali: Şamaş (soarele). semiţi de origine. Urmează gutii pentru 200 de ani. Primul rege. cu valori sacre. Sin (luna). Triada celestră. strălucitor.. Anu este o expresie a cerului. 1. texte sacre. deoarece au foarte multe elemente comune. Stelele alcătuiesc oştirea sa iar sărbătoarea sa este Anul Nou. Au o literatură foarte bogată şi interesantă. Mesopotamienii creiază triade de zei pe diferite trepte de mărime şi importanţă: Triada marilor zei: An (cerul). Cultul său nu este prea răspândit. este numit părinte.Ei au fost inventatorii scrierii cuneiforme. cer. Anu. apoi a fost urmată de acadiana.Hr. Cultura sumeriană s-a exprimat în limba sumeriană. este rar invocat în texte. Nu se cunoaşte nici o statuie a lui. a devenit căpetenia panteonului babilonean şi primul zeu. Regele zeilor. sau Iştar ( steaua Venus)..imperiu Sargon I. mai corect este să vorbim de cultura mesopotamiană. Imperiul babilonean al lui Hamurabii din jurul anului 1750 şi ultima fază. care se întinde pe o perioadă de 3 milenii. în jurul anului 2370 î. 14 . după această dată se stinge cea mai veche civilizaţie cu cun ciclu complet. vin după sumerienii în jurul anului 2400 î. Locuinţa lui este în cer. uraganul. sau „Părinte al cerurilor”. împeriu care se întinde de la Golful Persic la Marea Mediterană. Imperiul Neo-babionean 625 – 539 î. Epopee lui Ghilgameş oferă o altă variantă a potopului. c. casa sa se numeşte „casa cerului”. 1. 3000 primele texte care s-au putut citi şi traduce. Nu au creat concepte şi nu au dezvoltat o gândire filosofică într-un sistem clasic specific antichităţii. socotită limbă sacră de către toţi semiţii. atunci avem cea mai lungă şi completă civilizaţie din istoria omenirii. cel mai cunoscut poem cosmogonic este Enuma Eliş care încearcă să explice crearea cerului. principala limbă a fost limba sumeriană socotită limbă sacră.

Istoria curată. mai este numit lugal amaru adică „stăpânul uraganelor”. Sin. Este prea mult a afirma egalitatea dintre Dumnezeul evreilor şi Anu. Controlează toate planurile cosmice dominate de legea devenirii ciclice: ape . era întruchiparea justiţiei şi putea să deosebească binele de rău. Epopee spune că o ţară. uragan. fără pocăinţă. prin faptele lor. aveau nevoie de zei. zeul atmosferei. El este cel puternic. Eclipsa lunii era un semn funestru. An este Cerul iar Ki este pământul şi încarnează cele două principii fundamentale. cu timpul ei s-au depăratat tot mai mult. Enki. vegetaţie. apoi tot ea îl aduce la viaţă. muntele continuând să rămână simbolul divinităţii cereşti supreme. masculin şi feminin. acei primi locuitori ai Sumerului. ordona ciclul menstrual la femei şi fixa destinele. aşa cum a fost ea povestită de primii părinţi este denaturată de fiii rătăcitori. pentru că nu erau de acord cu religia. reprezentată prin luceafărul de dimineaţă. Este o zeitate principală la mesopotamieni. prin tehnici mistice. această religie va deveni filosofia de bază a ciclurilor. fiind socotit ca o epifanie a lunii. el se împerechează cu femeile şi aduce copii. deşi al treilea din panteon. „istoria se repetă”. au început să-şi facă propii lor zei. O epopee intitulată „naşterea pământului” povesteşte viaţa lui Enki în contextul Paradisului. domnul pămîntului. Utu (sumeriană).en (sumeriană). ci o deviere păgână cu o foarte mare influenţă din crezul original despre Iahve). Acolo nici leul nu ucide. zeiţa lunii este reprezentată prin secera lunii. fertilitate. astfel şarpele devine un simbol al lunii. La Nippur. templul său se numea „casa strălucitoare”. Soarele. dar nu se mai intra în legătură cu el. Şamaş (akkadiană). apoi cu fata acesteia. zeul temeliilor. care L-au părăsit pe Noe şi copiii săi. templul său este numit „Casa Muntelui”. stăpânul universului. care este în capătul miazănoaptei. Preluată de greci. numele său însemnează „Domnul vântului impetuos”. fără o asemănare iconografică ( a nu se crede că Anu este Iahve. regulile şi viaţa sfântă. nici un lup nu răpeşte mielul. o religie prin care pot recâştiga paradisul. hrănirea cu anumite plante l-a adus în conflict cu soţia. Şamaş. 15 . nici moarte. o apropiere de crezul original: Dumnezeu cerului. clară a Edenului. Sin (akkadiană) şi Inanna (sumeriană) Iştar (akkadiană). 2. Era socotit ca zeul oracolelor şi a profeţiilor. Daniel însă demonstrează că acesta este Dumnezeul său. Triada astrală este formată din zeii: Soarele . era cel mai important. ci putem doar să demonstrăm asemănarea. Dilmun. Pe timpul lui Nebucadneţar acest zeu era cunoscut. care se răzbună pe el şi-l ucide. Era zeitatea care fixa timpul. apare atât ca zeitate masculină cât şi feminină. şi evident că imaginea primilor zei este mult mai aproape de idealul pe care l-au părăsit. Şarpele era asociat cu zeitatea lunii. ocupa un loc inferior sub cel al lunii. Enlil.Prezenţa lui Anu în literatura cuneiformă este o dovadă a originii comune a credinţelor. zeul atmosferei. Din legătura lor s-a născut En-lil. unde nu există nici boală. de ce oare? Pentru că nu erau capabili să recunoască păcatul şi să se pocăiască. Sin are atât aspect masculin. Venus. Luna Nana-Su. Au creat zei care mor şi înviază. dar este uneori şi zeitate feminină. ele merg pînă la confundare. Împreunarea sexuală cu soţia sa. ploaie. Soarele şi luna ating apogeul cultului lor în perioada babiloneană. o mitologie care poate fi manevrată.

iar mai tîrziu Astarteea (canaanită). Regele care caută nemurirea. zigurate reprezintă „centre ale lumii”. înrudit cu zeii. de la Bab-ilani. Ca să iasă din infern trebuie să găsească un înlocuitor. dar şi în creştinismul apostaziat. Mitul ei se prezintă ca o poveste de dragoste între zeiţă. Epopeea lui Ghilgameş. Fiinţele umane au ieşit din pământ aşa cum creşte iarba. El este luat. Omul a fost creat din sângele a două zeităţi. era fixarea destinului pentru Noul An. Omul a fost modelat din lutul pământului de anumiţi lucrători divini. 2. care devine zeul naţional al babilonenilor. dar i se oferă varianta de a sta 6 luni în infern şi a se întoarce. în sumeriană. apoi se coboară în infern pentru a smulge de la sora ei Ereşkigal puterea peste lumea întunericului. stăpânea viaţa şi moarte şi pretindea că este hermafrodită. va atinge cea mai înaltă treaptă a ascensiunii. S-a creat conceptul ciclic a vieţii. face parte dintr-un sistem religios care este o reprezentare a universului. Document despre potop. De aici s-a format mitul „coborîrea în infern”. Teme cosmogonice la babiloneni: Sunt patru mituri diferite care încearcă să explice crearea omului: 1. Această temă este reluată în epopeea Enuma eliş. T. Zeiţa Inana –Iştar se căsătoreşte cu ciobanul Dumuzii. Acest lucru era coordonat de următoarele aspecte: fiecare planetă este 16 . sau a zeilor. 2. Sanctuarele lor se numeau „legătura cerului cu pământul”. singurul care a supravieţuit potopului şi are nemurirea. Lupte dintre zei. apoi zeiţa Nammu le-a modelat inima iar zeul Enki le-a dat viaţă. dar în final o pierde. Inanna patroana cetăţii Erek şi ciobanul Dumuzi. Sistemul urban. şi care conducea totul din funcţia de „domn” (baal). care era proprietarul terenurilor. Anul Nou era o repetiţie a cosmogoniei. cât şi în N. creaţiei. Demonii vin cu ea pentru a le oferi înlocuitorul. în lumea păgână. în a patra zi. El devine centrul vieţii urbane. Coborârea în Infern. care mai târziu va deveni Tamuz. Ea este zeiţa dragostei şi a războiului. în timp ce Asur devine zeu naţional la asirieni. biruinţa lui Marduk. Acest zeu este „en”. căci pe acolo se coborau zeii pe pământ. În ce constă acest sistem de religie? Care sunt capcanele şi pericolele lui? Templul cetate este primul element specific Mesopotamiei. acesta este Dumuzi. care are în vârf un templu şi care este casa zeilor domină viaţa şi oferă siguranţă. Ideea care se transmite este aceea că omul este de natură divină. Iştar (akkadiană). Coordonatele religiei babilonene – sistemul babilonean de închinare constituie cel mai mare pericol pentru poporul lui Dumnezeu. El este prezent atât în V. Zeiţa Aruru a fost creatoarea fiinţelor umane. 4. Este prinsă şi adusă la anihilare. oraşul este „imago mundi”. Gestionarea vieţii religioase şi economice trecea prin sanctuar. din care suntem chemaţi să ieşim. care se îngrijea de organizarea activităţii productive.Inanna (sumeriană). 3. Astfel se formează mitul morţii şi învierii lui Dumuzii. deci ele au rolul de a asigra legătura dintre pământ şi cer. operă a sumerienilor. mergând în locul lui sora lui. jertfite în acest scop. Epopeea era recitită la templu cu ocazia Anului Nou. Babilon însemnând „poarta cerului. Un zigurat. Ultimul mare duşman al poporului rămăşiţei este Babilonul. care se repetă cu fiecare an şi trebuie guvernat de formule magice şi destine bune. Există un sistem de corepondenţe între cer şi pământ care făcea posibilă înţelegerea realităţilor terestre şi influenţarea lor. Utnapiştim. Crearea lumii – epopeea Enuma Eliş. soţul ei.

încât a devenit de neânlocuit. cu o doctrină şi teorie a divinaţiei. Se bazează pe principiu că omul.. cunoscând o mare înflorire. omul babilonean găseşte refugiul în rit şi în rugăciuni cu speranţa că va găsi binecuvântarea zeilor. vezi „Dialogul dintre stăpân şi sclavul său”. când astrologia s-a afirmat cu atâta forţă. Religia babiloneană pune accentul pe om. unde mişcarea aştrilor dezvăluie voinţa zeului. lumea divină e organizată într-un mod care să reflecte organizarea citadină. Aceste două triade exprimă şi orientează formele universului. replică a celui uman. Toate tehnicile divinatorii urmăreau descoperirea semnelor care se decriptau după anumite reguli 17 . Prima divinizare a unui rege este Naram-Sin 2254-2218.. Regele are origine divină. Divinaţia este o formă de rit care contribuie la sustragerea existenţei umane de sub imperiul intâmplărilor. Samaş şi Istar. care a fost creat să slujească zeilor şi care nu poate. care asigură comunicarea cu cu cerul şi zeii. un obiect metalic de o anumită culoare. Mitul babilonean de Anul Nou. Lumea babilineană este nedreaptă. dezvoltată în Mesopotamia. Astfel mânuind în chip ritulic o piatră. cu recitirea epopeii Enuma Eliş. Oraşul unde locuieşte este o „imago mundi”. ci doar un „vicar” al zeului. Un sistem de corespondenţe între cer şi pământ făcea posibilă înţelegerea realităţilor terestre şi înfluenţarea lor de către prototipurile cereşti respective. chiar dacă nu este zeu. A fost preluată de romani. un cod de lectură care pune în lumină limitele îngăduite umanităţii. Divinaţia îl ajuta să cunoască viitorul. a prevedea. Babilonul este o „Poartă a zeilor”. a-i oferi mâncarea de 3 – 4 ori pe zi. Mânuind metalele şi pietrele de diferire culori.. era un semn al reînoirii cosmice. omul se socotea sub protecţia unui zeu. iar apoi a renăscut cu multă forţă în perioada renaşterii. Elementul principal rămînea divinaţia cu toate interpretările de rigoare. Enlil şi En-ki şi triada astrală Sin.. sau „Dialogul despre mizeria umană”. Cultul babilonean constat în activitatea zilnică de a îmbrăca şi dezbrăca pe zeu. Această practică este un fel de descifrare a unei „scrieri a lumii” ce trasează coordonatele înăuntrul cărora trebuie să rămână omul şi ai cărui artizani sunt zeii. A fost respinsă de creştinism. în nici un fel. omul se considera sub protecţia zeilor respectivi. exprima o putere supranaturală care era mai pre sus de fărâmiţarea politică a cetăţilor şi care îşi avea centrul în una din cetăţile cîmpiei (Nippur). Divinaţie însemnează ghicitorie. printr-o căsătorie sacră. Este şi un instrument pentru descrierea universului şi ordonarea lui pentru a se fixa spaţiul de acţiune al omului. participând la simpatia universală este dominat şi orientat în experienţa sa de tendinţele astrale prezente şi active în momentul naşterii sale. Astrologia era un alt tip de divinaţie. Cultul prevedea sărbătorile şi toate ceremoniile. Divinaţia era practica principală a religiei. injustă şi nimeni nu a schimbă. Zeii transferaţi de pe pământ în cer.Cu tot caracterul sumbru şi pesimist al condiţiei umane. Este o religie pesimistă. coboară din cer. zădărnicia omului de a-şi depăşi situaţia nu-l ajută cu nimic. Apar mai apoi divinităţile naţionale: Marduk la babilonenei şi Asur la asirieni. Regele avea această putere şi influenţă datorită căsătoriei lui cu Inana (Iştar). Exista o literatură foarte bogată. centre ale lumii. Prezicătorii prin excelenţă erau „caldeii”.reprezentată de un metal şi de o culoare şi fiecărei planete îi corespunde un zeu. S-au creiat specialişti. Triada celestră: An. cu rituri de purificare. căci pe acolo zeii se coborau pe pământ. să obţină nemurirea. Universul divin.

o literatură religioasă cu cărţi sfinte. Unii sunt sinceri în neştiinţa lor. alţii însă cunosc şi continuă să practice acest fel de religie pentru că le place. au creat de-a lungul timpului patru imperii: a) Imperiul medo- 18 . trebuie să ai deplina cunoştiinţă dacă el este biblic sau vine din altă sursă. Creşnismul roman fiind o continuare a tradiţiilor şi filosofie romane păgâne devine astfel port drapelul vechilor culte babilonene şi deci. au foarte multe asemănări de limbă cu indienii şi au un început de istorie asemănător. Grecii au o structură a zeităţilor lor. Cursul IV. cu o religie specifică. apoi la Anatolieni. care împreună cu Mithraismul vor deveni elemente principale în religia romană. crezând că aceasta este religia strămoşească. Şamaş. etică şi existenţialism. în sensul că cunoaşterea ştiinţifică a păstrat o structură tradiţională. Atenţia acordată semnelor a dus la descoperirea unor adevăruri ştinţifice. mai întâi original la babiloneni. sau mai corect. Primii care au copiat de la ei au fost perşii. Perşii. Religia babilonenă a avut o influenţă imensă asupra religiilor lumii. cu imperii de mare amploare. Originea lor este indo-europeană. adică apostolică. Procesul de creaţie se încheie în jurul anul 1500 î. Religia perşilor Perşii sunt un popor vechi cu o istorie continuă timp de 2500 de ani. totalitară. implicâmd cosmogonie. va tece mai târziu la romani.tradiţionale. Şi unii şi alţii crează o mare civilizaţie. Este o mare responsabilitate atunci când crezi şi practici un act de închinare. iranienii. Totuşi ştiinţa babiloneană a rămas tradiţională. Istoria religiilor ne arată clar de unde îşi trag oamenii învăţăturile şi credinţele lor. aşa cum au fost numiţi de către greci. Babilonul modern.Hr. atribuindu-i lui Mithra calităţile zeului lor solar. pe direfite cercuri şi categorii de zei similară cu cea a babilonenilor. Cultul zeiţei mamă. prin Cibela. Descifrând semnele se putea cunoaşte viitorul.

Mitra va deveni Ahura Mazda. scris în limba pahlavi. istoria şi literatura zoroastriană din epoca sasanidă.persan. din care nu s-a păstrat nici o inscripţie. Mithra sau Ahura Mazda era o zeitate solară. şi care reprezintă reflexii teologice şi comentarii. erau împotriva chipurilor reprezentative pentru zei. cuprinde învăţătura zoroastriană despre creaţie. între politeismul antic şi monoteismul iudaic. redactate în sec. 255 î. referinţe la doctrina. perşii nu avea statui pentru zeităţile lor. tradişia. Dintre acestea menţionăm pe următoarele: a) Dinkard – Actele religiei. dintre care doar vreo 25. sau vreun fir istoric pentru a se putea urmări drumul parcurs de la origine până la forma actuală. – 652 d. sau Zarathustra (forma avestică).Tradiţia spune că Avesta a fost scrisă pe pieile a 12. Cea mai veche parte a Avestei sunt o serie de imnuri. Canonul Avestei s-a conturat în forma orală în perioada ahmenidă şi era format din 21 de cărţi. Hr. sau arsacid... Cele mai vechi texte au fost redactate în perioada sasanidă. c) Imperiul sasanid. Ceea ce a ajuns până astăzi este un rezumat al acestei lucrări. restul sunt răspândiţi în Pachistan şi India. Din descrierile pe care ni le furnizează autorii greci şi în deosebi Herodot. Astăzi sunt în jur de 100. unde sunt invacaţi ca martori ai tratatului zeii: Mitra şi Varuna. Hr. persecutat şi au mai rămas foarte puţini adepţii. b) Imperiul part. sau ahmenid. un dialect iranian foarte vechi din zona de est. Religia reprezentativă a perşilor poate fi numită: zoroastrism. IX d. Unii comentatori susţin că traducătorii nu au cunoscut bine nici limba. de asemenea mai este numită. reprezentată prin foc. 19 . 652 -. mazdeismul. deoarece grecii preţuiau cultura şi religia altora) şi a fost refăcută parţial din memorie. Hr..000 sunt în Iran. b) Bundahistan – Geneza sau Facerea. şi care este datată în sec. 539 – 331 î. „Religia cea bună”. după 250 d. „limba avestei”. după numele zeităţii principale Ahura-Mazda (Înţeleptul Stăpân). arsacid. Cărţile sfinte: Zoroastrismul are o singură carte sfântă. Nu există nici o continuitate istorică. Odată cu venirea mahomedanilor. deoarece se află la mijloc. Hr. Hr. 225 d.. în sec. traduse în pahlavi şi puse pe hârtie. Hr. Foarte puţine lucruri se cunosc despre această primă fază a religiei persane. care a fost scrisă într-o limbă numită. după dispariţia imperiului persan ahmenid şi începutul celei de a doua faze. – 226 d. Ceva mai târziu. Mult mai târziu. Aici este descris conflictul dintre Ahura Mazda şi Ahriman cât şi aspecte eshatologice şi mitologice. nici sensurile originale şi lucrarea scrisă diferă foarte mult de sensurile originale. numite Gathas. reluate din vechea limbă a avestei. Pentru prima dată întâlnim o referinţă la o zeitate persană în tratatul de pace încheiat între mitani şi hitiţi.000 de credincioşi. d) Iranienii mahomedani şiiţi. despe fiinţele divine şi despre oameni.000 de boi şi a fost aşezată în biblioteca regală de la Istakhr.Hr. atunci când se va organiza religia la vechii perşi. numită „Avesta”. IX d. XIV î. despre care se crede că este opera directă a lui Zoroastru. după numele lui Zoroastru (forma greacă). Hr. Aceasta a fost principală religie a primelor trei forme de imperii iraniene. cultul lui Mithra va deveni din nou elementul central. Această lucrare a fost distrusă de către Alexandru Macedon (lucru imposibil. Ceea ce există astăzi din Avesta sunt textele din limba pahlavi. Hr. zoroastrismul a fost restrâns. Acesastă religie reprezintă o importantă contribuţie la cultura religioasă mondială. ritualul.

La 30 de ani primeşte prima revelaţie şi este prezentat în faţa lui Ahura Mazda. înlocuindu-le pe toate celelalte care erau până acum. Ahriman vine şi el din veşnicii. al morţii şi întunericului din Ahriman. Religia zoroastriană este în esenţă monoteistă. La vârsta de 20 de ani îşi părăseşte familia pentru a se retrage pentru meditaţie în căutarea răspunsurilor la problemele religioase. adică o descriere a Paradisului şi a iadului făcută de înţeleptul Viraf. Grecii spun că astfel de altare erau ridicate pe vârful munţilor. ân urma unei călătorii de 17 zile în rai şi iad. probabil de la mezi. obici întâlnit şi la brahmani.ceva de genul Divina Comedie. Ohrmazd (Ahura Mazda). Despre el se spune că este 20 . dar în urma unei invazii turanice este ucis. Timp de 10 ani predică noua sa învăţătură. ci doar la final îl converteşte pe un văr de-al său. dar după doi ani este eliberat. numit Soşyans.Hr. nici localitatea geografică. dau nu câştigă nici un adept. Lumea noastră este scena de confruntare între aceste două puteri. apoi acestea erau adunate şi înhumate. bun.c) Moinyo-i-Khard – Spiritul înşelepciunii. dar în acelaşi timp acceptă o divinitate opusă – Ahriman (Angra Mainyu). Există o înviere şi o răsplată veşnică. Cadavrele celor morţi erau şi ele expuse în turnuri înalte de pe munţi până când rămâneau doar oasele. Există un Mântuitor. Focul stătea la baza originii omului şi a animalelor şi era martorul jertfelor şi elementul indispensabil al ritualurilor. care cunoştea cinci forme diferite. De acum va predica noua sa religie fără a întâmpina greutăţi. Conform tradiţiei ar fi murit ca martir. deoarece propovăduieşte o eliberare din această luptă şi viaţă şi promite intrarea într-o împărăţie a fericirii. înjunghiat în faţa altarului focului în anul 551 î. d) Art-Viraf-Namak . care va realiza acest plan. Cultul lui Mithra va apare în zoroastrismul târziu. aşa cum este povestită de tradiţie ar fi cam aşa: S-a născut probabil în anul 628. Altarul focului. apoi a primit firul sacru „kusti”. Zoroastrismul este o religie a mântuirii. Ajunge în închisoare. Zoroastru este întemeietorul acestei religii. a studiat cu un tutore până la vârsta de 15 ani. Este un personaj foarte enigmatic despre care nu se ştie nimic sigur. Se cunosc foarte puţine lucruri despre cultul lor. Spiritul pur. în perioada arsacidă. Putem spune deci că erau adoratorii cultului soarelui. Clasa preoţească era formată din magi. Omul este o fiinţă liberă. devenind singura zeitate. deoarece ei au fost poporul mai vechi şi primii care au organizat statul şi administraţia. Ohrmazd – adică Dumnezeu este veşnic. Omul va fi răsplătit pentru faptele bune pe care le-a făcut şi pentru rolul pe care l-a avut în lupta bună de partea lui Ohmuzd. El apare ca un reformator religios în zona răsăriteană a Iranului dintr-o familie de vechi preoţi iranieni. care îi dă instrucţiuni şi îi cere să devină profetul său. care are posibiliatatea să aleagă între cele două spirite şi să se alăture luptei de o parte sau alta a teberelor. acesta fiind corespondentul soarelui pe pământ. Cu cât sunt mai mulţi oameni de partea lui Orhmazd. pozitiv al lui Ohrmazd este în continuu conflict şi luptă cu spiritul răului. cu atât este ai sigură biruinţa sa. cuprinde răspunsuri date de acest spirit la 62 de întrebări puse de către un înţelep despre religie. descendenţi din ei. dreoarece cred într-o singură divinitate. nici timpul în care a trăit. era centrul rincipal. Viaţa sa. Cultul principal era în jurul focului. de aceea perşii încurajau pe supuşii lor să aibă câţi mai mulţi copii. converteşte pe regele căruia îi vindecă calul. dar va avea un sfârşit.

Mithra era soarele neînvins. Au fost puţin cunoscuţi. Cuvântul Mithra însemnează adevăr. fiind ostili faţă de orice influenţă exterioară. iar după acceptarea creştinismului ca religie oficială înlocuieşte din nou numele „soare” cu Hristos – soarele dreptăţii. Constantin cel Mare a fost un adorator al soarelui până pe patul morţii sale. ci este în întregime ziua lui Mithra persanul şi a Soarelui învingător de la romani. Astfel ziua naşterii lui Hristos din creştinism. elementul specific al „babilonismului” din care a doua solie îngerească ne cheamă să ieşim. La solstiţiu de iarnă. 25 dec. biruinţa lui. Trece la perşi prin mithraism. Acesta este aşezat în colţul de nord-est al Africii. care se răsfrângerea prin belşug. templele sale erau construite pe principiul lumii solare care trebuia să cadă direct pe altar în ziua solstiţiului de vară.ochiul lui Ahura Mazda şi stăpânul lumii. crezând că acesta le dădea puteri în lupte şi îi făcea că fie invincibili. se sărbătorea naşterea lui Mithra. o lume închisă. Religia Egiptului antic A doua mare civilizaţie a antichităţii a fost Egiptul antic. 25 dec. Romanii au preluat acet cult al lui Mithra şi l-au adus la Roma. El devine biruitor prin faptul că va sacrifica marele taur. În misterele lui Mithra actul de acceptare era îndeplinit prin botezul în sângele taurului care era sacrificat. Această masă era o prefigurare a banchetului divin. Mitraismul va deveni cel mai răspândit cult oriental. Sacrificiul taurului poartă în el un ritual al fertilităţii. Cursul V. Soldaţii romani. când ziua începea să crească. Prin acest botez iniţiatul participa la puterile dătătoare de viaţă ale taurului. datorită izolaţionalismului lor. Apoi se aşeza la masa părtăşiei care se ţinea cu pâine şi vin. centrată pe cultul astrelor şi a soarelui. arhetipul regnului animal şi astfel întreaga natură devine fertilă. Este un produs al magilor care i-au atribuit calităţile zeului solar babilonean Şamaş. Există doar foarte puţine dovezi ale influenţei mesopotamiene în civilizaţia egipteană. separat de restul lumii prin deşerturile din jur şi prin mări. S-a dezvoltat ca o civilizaţie izolată. prosperitate. cultele sale. Putem observa o continuitate neîntreruptă a religiei babilonene. Nu are nimic cu realitatea. în cea mai mare măsură. care va cuprinde tot Imperiul Roman şi dacă nu s-ar fi impus creştinismul. devenind singura religie oficială şi dedicându-i o zi de cult în calendarul anului. Hr. La solstiţiul de iarnă. puteri fizice deosebite şi în final nemurirea. ar fi devenit o religie universală. Sincretismul creat astfel a devenit religie universală. II d. dar mai ales datorită inaccesibilităţii citirii scrierii 21 . Încă din sec. erau adoratori ai mithraismului. credincioşie şi legământ. Este preluată de romani şi îi schimbă numele din Mithra în Soare pe timpul ultimilor împăraţi păgâni. schimbând mai târziu numele cu Soarele însuşi. împăraţii romani se numea „Invictus” – învingătorul. victoria lui Mithra prin uciderea taurului.

pe care egiptenii o numeau „hekau”. În textele piramidelor hieroglifele pentru şarpe erau străpunse cu mai multe lovituri de cuţit. capitalele şi aşezările de locuit. b) Regatul Mijlociu 1979 – 1648. Egiptul a început să-şi desvăluie secretele. ei le-au grupat în imagini. şi într-o oarecare măsură chiar şi grecii au folosit imagini. pentru că ele merg dincolo de legătura unor forme concrete. Istoria Egiptului antic poate fi impărţită în trei perioade mari: a) Regatul vechi. Toată magia egipteaună se baza pe o forţă secretă care produce efecte supranaturale. ca de exemplu. tablou (pictură) a omenirii. analize şi disecţii. 2750 – 2300 î. dar putea să fie folosită de către experţi. iar multe animale erau pictate fără picioare. Omul modern încearcă să înţeleagă lumea prin măsurători. Perioadele de înflorire şi dezvoltare au fost despărţite de aşa numitele. „Perioade intermedire”. spre înţelesul existenţei şi a încercat să-şi imagineze această semnificaţie prin folosirea imaginilor. prin invazi lui Napoleon în Egipt. Astfel bolta cerească a devenit una din primele cărţi de studiu. simbolurile sunt nereale şi abstracte. Egiptenii nu trăiau într-o lume a conceptelor. navigând pe raza de soare cu barca solară.hieroglife. Numele unui om nu avea doar semnificaţia identificării persoanei. Această imagine pictografică a lumii l-a condus pe om alături de divinitate. 22 . Această putere era o parte din zeu. ei înţelegând lumea ca un tot. a strica numele (a-l şterge. este lumea morţilor. ultima perioadă intermediară începe în jurul anului 1100 şi ţine până la Şeşak în 930. Egiptenii şi babilonenii antici. Oamenii cu o imagine magică a vieţii aveau standarde diferite. a doua între 1730 – 1562 şi corespunde dominaţiei hicsosilor în Egipt. Într-o analiză finală. preluat mai târziu de romani şi răspândit apoi în lumea vestică. fericită. ciopli) însemna a face rău persoanei care îl poartă. Hr. Au fost trei perioade intermediale: Prima este între 2300 -2000. total diferit de modul nostru de a cunoaşte lumea. Soarele este lumea veşnică. Abia după 1799. Soarele domină viaţa egipteanului şi împreună cu Nilul împarte ziua şi lumea Egiptului în două părţi distincte:Partea dreptă a Nilului. este epoca de aur a culturii Egiptului. Înainte ca oamenii să numere stelele. c) Regatul Nou. spre răsărit este lumea celor vii. Religia Egiptului se caracterizează printr-un mod mitic de a privi lumea. Aten sau Ra (discul solar). 1550 – 1070. unde au construit toate palatele . Egiptenii au fost primii care au avut calendarul solar de 365. luau aceste simboluri ca imagini ale realităţii.. iar apoi după 1822 prin descrifrarea hieroglifelor. preoţii mortuali a căror misiune era să exorcizeze puterile morţii şi să asigure existenţa decedatului după moarte. caracterizate de anarhie şi o lipsă de interes pentru teritoriile externe. Astăzi constituie un mare capitol al antichităţii şi o mare atracţie turistică. spre apus. Zeii Egiptului: Panteomul Egiptului este dominat de zeul soare. calcule. Faraonul defunct se întoarce la soare. Piramida şi obeliscul erau reprezentări ale razei de soare. Partea stângă a Nilului. ci în una a imaginilor. dar era o componentă a persoanei sale. Lumea Egiptenilor ne apare foarte diferită. Este greşit să credem că oamenii care gândeau în simboluri. piramidele. expansiunea şi puterea maximă a imperiului Egiptean. aici sunt toate mormintele. este epoca când se construiesc marile piramide.

Zeul soare.Fiecare ăşi are hrana sa. de aceea prinţul moştenitor trebuia să se căsătorească oficial cu aceea care deţinea acest drept.Faraonul este legitimat la tron deoarece este „discipolul lui Horus”. atunci când mor. sufletele respinse la judecată sunt preluate de el pentru a fi duse în lumea morţilor. el garantează ordinea normală a lucrurilor din natură şi din viaţa cotidiană. uneori este în întregime un şoim. Toată religia şi întreaga civilizaţie egipteană sunt condiţionate de concepţia regalităţii divine a unui zeu-rege. Osiris şi Set sunt fraţi. Haţor este zeitatea reprezentată printr-o vacă. Apis este zeul taur. Faraonul mort este personificarea lui Osiris şi din această poziţie garantează viaţa supuşilor săi. a fost mult venerat în perioada târzie după dinastia a XX. are un copil cu el. Acumse compun cele mai frumoase imnuri adresate soarelui în cre este exaltat ca un creator universal. dar se bat şi Set îl ucide pe Osiris şi-l împrăştie în bucăţi. numit Ra. Avântul acestui cult va avea loc după alungarea hicsosilor. care se numea „Mama fiilor regelui” ea avea dreptul la tron şi îl oferea aceluia cu care se căsătorea. Faraonul în viaţă este personificarea lui Horus. dar este propietarul întregii ţări şi a locuitorilor ei. iar în moartea a lui Osiris. sau Aton – Ra va domina religia egiptenilor. indiferent ce grad de rudenie avea cu el. chiar dacă uneori este numai fiul lui Ra. aceasta conferindu-i prerogative divine. Aton este creatorul seminţei în femeie. Lumea trăieşte prin tine. Zeităţile egiptene au caracteristica combinaţiei om-animal (zoomorfism). Iată câteva versuri închinate soarelui: „Soarele este începutul vieţii. Scarabeul (gândacul) era o zeitate. Toată istoria Egiptului pare caracterizată de un efort teologic menit să justifice caracterul divin al suveranului. unde regina-faraon este reprezentată sugând lapte de la vaca-Haţor. Nut şi Geb dau naştere celorlalţi zei. dar Isis. Cultul soarelui este cel mai răspândit şi mai puternic. toţi oamenii se duc la judecata lui Osiris. când grajdurile acestui taur au devenit palate şi s-au construit morminte pentru aceşti zei-tauri. este o zeitate slab conturată. cu un disc solar înaripat. Horus este zeul cu trup de om şi cap de şoim. atât cât este în viaţă este Horus iar după ce moare este Osiris.Nut este cerul. Geb este pământul şi este masculin. Un rol deosebit îl avea regina de rangul cel mai înalt.. Osiris. iar Horus are acest drept. avea bazine speciale unde erau crescuţi aceşti zei-crocodili. Faraonul este păstorul.” Acest imn a fost comparat cu Ps. Hapy este zeul Nilului şi al inundaţiilor. Anubis are cap de şacal şi este zeul care are grijă de cei morţi. are dreptul la guvernare iar faraonul devine reprezentantul său şi discipolul său. 23 . El conduce sufletele decedaţilor la judecata lui Osiris. numită Khephri. Ea apare pe templul mortuar a lui Hatsebsut. Cât de diferite sunt operele tale.. era feminin.104 Regele (Faraonul) este sinteza simbolică a unităţii Egiptului. ucigaşul tatălui său. pe Horus. deoarece lupta împotriva lor a început de la Teba. sau care era vârsta acesteia. O! Unic dumenezeu în afara căruia nu este altul. Rasele sale sărută toate ţările. Astfel Horus recâştigă tronul tatălui său. sora şi soţia lui îl adună. adică de la sanctuarul lui Ra şi a devenit zeul universal al Regatului Nou. Sobec era zeul-crocobil. care devine tot mai accentuat pe măsură ce perioadele de glorie trec. Osiris rămâne zeul morţilor şi una din cele mai importante zeităţi. În acestă virtute el acţiona ca un monarh absolut. Acest cult se va extinde rapid în tot Orientul. El este incarnarea regalităţii. Ele sunt ascunse înaintea oamenilor. Uneori apare ca un şacal şi este zeul cimitirelor. Amon-Ra. erau imitaţii de scarabei care se purtau legate de gât pentru a le oferi protecţie. deoarece el l-a învins pe Seth.

umbra. piramide şi obeliscuri Zeul apare ca un membru al comunităţii care posedă o locuinţă. Ramses III. sunt încrustate pe zidul piramidelor şi cuprind rugăciuni. este un fel de dublură a omului. Pe faţada porţii principale erau desenate şi scrise faptele faraonului care a construit ansamblu. akh. decât o adevărată reformă religioasă. a fost ansamblată şi are o lungime de 46 m. Templele mortuale erau o altă categorie de temple folosite doar pentru faraonii defuncţi. Templele egiptene din perioada Regatului Nou sunt foarte mari. Hatsebsut etc. Religia lor era în principiu o religie a morţilor. Independent de individ. în calitate de zei. pe raza de soare cu această barcă. sunt: numele. a fost mai degrabă un conflict între preoţii puternici de la Teba şi rege. sau mască mortuală. dezasamblată şi aşezată lângă piramidă pentru ca faraonul defunct să poată călători cu ea spre lumea celestră. iar templele obişnuite se găsesc pe malul drept al Nilului. vechicol al puterii celui ce îl posedă. Templul avea o cameră centrală unde se afla statuia zeului. La intrarea principală se ridicau unul sau două obeliscuri. Ka are nevoie de un trup (mumie. ba şi ka. Elemenetele esenţiale ale unei fiinţe. Erau şi templele din complexul piramidelor unde se oficiau slujbele de ispăşire a păcatelor şi de pregătirea faraonului pentru a trece prin toate vămile din lumea morţilor. Barca solară era o construcţie din lemn. de exemplu la Teba avem cele două mari complexe: Lucsor şi Karnak. Reforma lui Akenaten dintre anii 1378-1352. Cele mai mărete monumentele pe care le-au construit au fost pentru morţi. Aceştia susţineau că se află în interiorul acestor temple. reprezentat ca o pasăre cu chip de om care îl părăseşte pe defunct în clipa morţii. cu statuite şi rapoartele lui Tutmose III şi Ramses II. Ba este un principiu imaterial. O astfel de barcă s-a găsit intactă lângă piramida lui Keopt de la Gizeh. mâncare şi închinare. Există o cale a procesinuilor care conduc spre ele şi care este păzită de fiinţe mitologice. căreia i se aducea mâncare în fiecare zi de câte 3 – 4 ori. Literatura religioasă poate fi grupată în trei corpuri mari de texte magice: Textele piramidelor. Akh este un principiu solar şi este indispendabil pentru trecerea în lume cealaltă. 24 . Regele şi preoţii se separă şi astfel apar cele două centre: Palatul şi Templul. Ka este este forţa vitală a oricărei fiinţe. Templele nu au avut un rol important în perioadele mai vechi dar au luat o mare amploare în perioada Regatului Nou. care a devenit principala zeitate. în viaţa de după moarte. fără de care existenţa nu este posibilă. capabilă să se multiplice direct proporţional cu puterea posesorului. Egiptenii credeau în transmigraţia sufletului. Antropologia egipteană este foarte interesantă.Teba care a devenit capitala şi centrul religios cel mai important din Regatul Nou s-a dezvoltat ca un centru al zeul Amon-Ra. precum: Ramses II. sau altceva) pentru ca să se poată reface fiinţa. Templul devine un model al universului el fiind întruchiparea lumii astrale a zeului. adevărate complexe. Sunt multe temple – mortuare în partea stângă a Nilului în zona Teba. care se numeşte „Casa zeului” şi care devine proprietatea lui. Toate templele legate de lumea morţilor se găsesc pe malul stâng al Nilului. Numele se bazează pe forţa creatoare a cuvântului şi exprimă însuşirile destinului. sfinxi. Umbra este dublul imaterial al omului. care a introdus zeul solar Aton-Ra cu o nouă capitală la Aketaten. Temple. şi aveau nevoie de a li se aduce ofrande. care sunt cele m ai vechi. la soare.

iar akadienii din partea de vest a Semilunii Fertile erau numiţi amoriţi. a fost locuit de către canaaniţi. Întreaga viaţă este dominată de grija de a pregăti mormântul şi a se pregăti pentru lumea de dincolo. Totul se concentrează în jurul morţii. Acest pesimis conduce spre tendinţa de aşi trăi viaţa. pesimismul. aparţineau culturii mesopotamiene şi vorbeau o limbă foarte asemănătoare. care ocupă teritoriul dintre Tigru şi Eufrat şi egiptenii de pe Valea Nilului se întinde un teritoriu vast.Hr. Cursul VI. Religia canaaniţilor Cine sunt canaaniţii? Între mesopotamienii (sumerieni. nesiguranţa. care în mileniul II. Vechile populaţii mesopotamiene se numeau akadieni. Cee mai vechi texte se găsesc în piramida lui Una de la Sakkara. asirieni). ceea 25 .formule magice pentru a favoriza călătoria sufletului defunctului prin lumea morţilor spre lumea veşnică spre soare. Odată cu epoca Regatului Nou egiptenii ies din izolaţionismul lor şi intră în legătură cu lumea Orientului Mijlociu. Perioada de mare fecunditate culturală încetează. deoarece nimeni nu s-a întors din lumea de dincolo şi nu se ştie ce se întâmplă. babiloneni. de a se deda la senzualitate. Intervine şi teama. Religia egiptenilor este obsedată de moarte. Această populaţie era de origine semită. Textele sarcofagelor conţin aceleaşi gen de texte dar sunt scrise pe sarcofage şi Textele din Cartea Morţilor care sunt dintr-o epocămai recentă şi oferă date tot desptre lumea morţilor. operele lor literare nu se mai produc iar în dimeniul religios asistăm la o înmulţire exagerată a zeităţilor şi la un zoomorfism exagerat. Î.

Baal-Zebul. panteonul canaanit este format dintr-o familie de zei. „Tată al anilor”. multe din ele secrete. În această luptă intră şi femeile-zeiţe. Pe o stelă care datează din sec. Yam – zeul mării şi Mot. până la distrugerea cartaginezilor de către romani în sec. fiind cunoscuţi sub numele de fenicieni. dar acest nume comun a devenit numele propiu al zeului. cu o haină lungă. El continuă să fie suveranul suprem şi doar el poate aproba sau respinge elementele vitale. „Stăpân”. deoarece El singur este „Puternic”. Canaaniţi sunt un segment din amoriţi. Yam şi Mot. Aceşti au colonizat bazinul Mediteranei şi au întemeiat multe colonii. adică akadienii din vest. dar care la rândul lor şi ele sunt tot creaţia lui El. a 26 . a lumii morţilor. Sursele de informaţii sunt diverse.15. ei desemnând o clasă socială.000 de tăbliţe cuneiforme. Ei au ocupat toate văile fertile. au construit cetăţi puternice şi mari. Baal este zeul tunetului. anticul Ugarit în anul 1928.Hr. care deschid o nouă fereastră spre unioversul religiei canaanite. care conţin multe descrieri. BaalBerit”. El este reprezentat printr-un bărbat maiestos. Perioada de glorie a canaaniţilor a fost între 2000 -1550 î. care locuiau tot acest teritoriu vast în timpul patriarhilor. iar cu timpul s-a extins la întreaga populaţie.Hr. El este numit „Suveranu. acelea sunt numele reale. Peste 15. dintre care cea mai renumită a fost Cartagena. precum viaţa oamenilor şi a zeilor. Amoriţii au fost un grup mare de popoare. După această perioadă ei dispar de pe teritoriul clasic şi rămân doar pe ţărmul mării. Aşera. care v-a lua partea lui Baal şi îi va deveni soţie. Aşera şi Anat şi îl va exila pe El undeva departe. care corespund celor trei zone geografice: Baal – zeul pământului. cu inscripţii. împobobit cu o tiară cu multe coarne şi stând pe un tron. dar cu caractere cuneiforme. întâmplări din viaţa zeilor. fragil. constituie cea mai bună sursă de informare. Este demn de remarcat că printre tăbliţele de la Raş Şamra s-au găsit şi unele scrise într-o scriere alfabetică. fiind o combinţie: „Baal-Hadad”. Este dispreţuit de alţii. Există apoi referinţe la canaaniţi în Biblie şi în autorii antici. lupta dintre Baal şi Yam şi dintre Baal şi Mot. Religia canaaniţilor poate şi trebuie să fie studiată în toată această perioadă de aproximativ 2000 de ani. Acesta are două soţii. pe cea a negustorilor. Baal-Hamon. mai ales greci. Aşa cum ne prezintă tăbliţele din Ras Şamra. Stăpânul pământului”.ce însemna „cei din vest”. Al-lah (A în loc de E). Baal însemnează în ebraică şi alte limbi semitice. „Rege”. câmpia litoralului. El are şi alte nume. „Părinte al zeilor şi al oamenilor”.13). II î. Perechea El-Aşerat va aduce la existenţă pe toţi ceilalţi zei. iar epoca de decădere între 1550 – 1200. condusă de zeul suprem El. S-au descoperit o mulţime de cetăţi cu statui de zei. XIV î. El are sensul de „zeul” în semită şi regăsim acest nume la evrei şi la arabi în numele lui Dumnezeu: EL-ohim. Numele cu care este cunoscut şi apare pe inscripţii sunt: „Haddu sau Hadad”. ceea ce constituie un segment de trecere de la pictogramele cuneiforme la sistemul alfabetic.zeul adâncului. Rezultă că aceşti canaaniţi erau desoebiţi de bogaţi. „Taur”. Această imagine nu are nici un text alăturat. Cei trei fii principali ai lui El sunt: Baal. Numele vine din limba horiţilor. Prima şi cea mai importantă este biblioteca canaanită descoperită la Raş-Şamra. Aşera şi Anat. chinahnu – negustori de purpură. indecis. iar Baal îi va lua cele două soţii. Puternicul. influenţi şi puternici. Textele îl prezintă mai departe pe El ca un zeu slab. care sunt Luceafărul de Dimineaţă şi Luceafărul de Seară.Hr. Dumnezeu îi spune lui Avraam: „Căci nelegiuirea amoriţilor nu a atins culmea” (Gen. cu barbă. resemnat. cu excepţia lui Baal. Cu toate că a fost detronat de multe din prerogativele sale şi i-au fost luate soţiile. din epoca patriarhilor. Tăbliţele canaanite ne prezintă lupta acerbă care se dă între zei: Baal îl detronează pe El.

iar mitul cu lupta dintre Baal ţi Mot se recita cu ocazia recoltelor. Pe zidul din spate exista o nişă. Supremaţia lui Baal se va stabili definitiv prin construcţia unui palat-templu unde îşi va avea reşedinţa. Preoţii se numeau „Kohan. sau a le smulge anumite favoruri. Baal se supune. Există un templu canaanit. care are gravate pe podea trei urme ale paşilor zeului. a cărui muget este asemenea tunetului. este trimis în infern de către Mot. unde. canaaniţii au reprezentat cel mai mare pericol pentru adevărata religie. zdrobindu-l şi împrăştiindu-l. format dintr-o cameră mare. după şapte ani. O mulţime de reprezentări de tauri s-au găsit în cetăţile canaanite. în cele din urmă Yam este înfrânt şi ucis de către Baal. deoarece un zeu nu poate să moară. El. Se crede că mitul care descrie lupta dintre Baal şi Yam cu uciderea celui din urmă se recita cu ocazi Anului Nou. Yam (în ebraică însemnează mare) este zeul mării. dar nu găsim forma de închinare prin rugăciune. la semiţi acesta începea toamna. O luptă acerbă se dă între Baal şi Yam. a principiului jertfelor lipsite de rugăciune. Probabil că datorită decăderii morale fără pereche. motiv pentru care Dumnezeu a hotărât nimicirea lor. adică primăvara. În general un templu canaanit este un complex. Este asociat cu dragonul.ploii şi a vegetaţiei. În final şi Mot va reânvia. Canaaniţii practicau jertfe. El este reprezentat printr-un bou (taur). cu puterile malefice. Prin aceasta se stabileşte definitiv ordinea din lume: viaţa şi moartea.”Aceste femei consacrate practicau prostituţia sacră la temple. dar îl distruge pe Mot. Canaaniţii îşi invocau zeii. format din curtea cu altarul de jertfă. le aduceau jertfe pentru a-i îmbuna.. deoarece acesta l-a ucis pe Yam. sunt mult mai mari decât talpa piciorului unui om. Religia grecilor 27 . Ritualul canaanit. ceea ce indică faptul că zeul intra în casa lui. De jur împrejurul pereţilor era o băncuţă de piatră sau de pământ pe care eru aşezate vasele votive închinate zeului de către credincioşi. Pentru canaaniţi. Yam va fi readus la viaţă şi va exista o înţelegere între cei doi zei. kohanimi”.. o clădire specială de unde se cumpăra vasele votive ce se aduceau ca ofrandă zeilor şi un templu propiu-zis. a panteonului violent şi sângeros. iar femeile care slujeau se numeau „qadocim” (persoane consacrate pentru. care indica locul unde era aşezată statuia zeului. Monştri marini sunt o reprezentare a lui Yam. Cursul VII. Mot este zeul morţii şi îl provoacă pe Baal la luptă. În toate textele traduse din marea bibliotecă de la RasŞamra nu s-a găsit nici măcar o singură rugăciune. zeul suprem este îndurereat de pierderea lui Baal şi decide aducerea lui înapoi la viaţă. Templul era casa zeului. S-au descoperit multe temple canaanite în diferite teluri din Orientul Mijlociu şi mai ales din Israel. Anat este cea care îi găseşte trupul lui Baal şi îl reânvie. viaţa de pe pământ este dezorganizată şi suferă. dar prin lipsa lui. Ei credeau că acestea reprezintă dorinţele oamenilor care cereau aprobarea şi împlinirea lor de către zeu. Este adevărat că multe practici canaanite au fost împrumutate de către evrei şi timp de sute de ani acestea au constituit o mare ispită pentru evrei. dar în acelaşi timp este şi demon. fapt care a condus la degradarea morală fără egal printre canaaniţi.

Hestia (zeiţa focului din vatra căminului). Acum au loc luptele cu perşii şi se ajunge la apogeul culturii lor. fecioara singuratică şi nebună). prima pereche este Uranos şi Gea. operele lui Hesiod. Soflocle şi Euripide. îi învinge pe giganţi şi este primul zeul care devine puternic şi astfel stabileşte panteonul Olimpului format din 12 zei: 1.Hr. oracolelor). Hermes (curierul zeilor). Asclepios (zeul vindecărilor). dar Rhea îl salvează pe Zeus ascunzându-l într-o peşteră din Creta. Suprafaţa pământului era comună tuturor. în sudul Italiei şi creiază Magna Graecia. + 323 d.Grecii sunt un popor indo-european. Zeii olimpieni: Zeus. Pan (zeul păstorilor). Perioada elenistică 323 – 31 î. 3. Cosmogonia greacă are multe elemente comune. care şi-au păstrat unicitatea etnică şi spirituală. Sursele de informare: Izvoarele literare sunt: Iliada şi Odiseea compuse de Homer. care nu aveau acces la Olimp: Helios (soarele). 500 – 323. A doua pereche de zei primordiali a fost Cronos şi Rhea. 3. Eros. Artemis (zeiţa vânătorii. şi anume: Perioadele istoriei grecilor: 1. Perioada romană 31 î. Primii care au pătruns pe teritoriul actual al Greciei.Hr. 5. Sunt două perechi de zei primordiali. Perioada arhaică de la 700 – 500 Grecii întemeiază colonii pe ţărmul Mării Negre. Odele lui Pindar şi operele tragicilor clasici Eschil. Zeus ucide pe titani cu ajutorul fulgerelor. Izvoarele epigrafice şi arheologice oferă o mulţine de informaţii care susţin relatările din surse literare.Hr. Eroii: formau a treia categorie. Sunt de folos şi Istoriile lui Herodot şi Descrierea Eladei de Pausanias. a. Atena (zeiţa înţelepciunii şi a vitejiei) . 4. în jurul anului 1400. Leto. Afrodita (zeiţa frumuseţii şi a iubirii senzuale) . Cei trei zei: Zeus – cerul.700. Cronos îşi mânca copiii. ei sunt creaţii ale mitologiei greceşti. Poseidon –marea şi Hades – subpământul şi-au împărţit sferele de influenţă. Ares (zeul războiului). acum se produce primul mare sincretism cultural şi religios între orient şi occident. S-au stabilit cinci perioade de civilizaţie şi spiritualitate greacă antică. Teogonia (Naşterea zeilor) şi Munci şi zile. Într-o zi. Uranos îşi ascundea copiii în peşteri. cu sediul în Peloponez. care sălăsluiesc în interiorul pământului. fiul. Hera. zeiţa fertilităţii) . probabil împrumutate din religia babiloneană. de aceea Gea încerca să-i salveze oferindu-le un cuţit mare tuturor copiilor. Perioada clasică. îl castrează pe Uranos şi se eliberează. Selene (luna). ca fel ca zeii şi care se apropie de aceşti prin 28 . Eroii sunt spirite de oameni decedaţi. Dione. Zeii inferiori: A doua categorie de zei. Perioada geometrică începe de la 1025 . eolienii şi dorienii. fratele lui Zeul. Apolo (zeul artelor şi a ghicitoriei. Sunt multe variante despre originea lor. Este incertă originea lor. Demeter (pământul mamă. În lumea subpământeană locuia Hades. După ei au venit ionienii. decăderea păgânismului antic şi ridicarea creştinismului. printre care se găseau şi aheeni. care trăiesc acolo veşnic. Poseidon (zeul mării). Ei nu au format o unitate politică centralizată. au fost triburi nomade indo-europene. 2. Cronos. 2. Perioadele istorice. cu sediul în Creta şi a civilizaţiei miceniene. Civilizaţia greacă se dezvoltă pe structura mai veche a civilizaţiei minoice. Hefaistos (meşteşugarul şchiop). Dionisos. ci s-au dezvoltat ca state cetăţi (polis).

Cultul eroilor atinge apogeul în perioada elenistică. hrăniţi de animale. Ei s-au bucurat de un prestigiu religios deosebit de mare numai în Grecia. omul a sfârşit prin a realiza perfecţiunea şi sacralitatea condiţiei umane. c. valoarea sacramentală a experienţei erotice şi a frumuseţei corpului omenesc. relicvele lor sunt făcătoare de minuni. au devenit singulari. fiinţe divine cu funcţii specifice. 15. sculptură. Păgânul grec nu credea că rugăciunile lui sunt ascultate. nu şi-a stabilit o dogmă şi nu a fost acceptată de cercurile savante ale filosofilor. precum iudeii din timpul lui Isaia (cap.22.33). nu avea nici o speranţă de oferit oamenilor: nu exista viaţă veşnică. atotstăpâne şi impersonale. Eroii devin modele exemplare pentru toţi aceia care se străduiesc să depăşească condiţia efemeră de muritori. Ultimii au dezvoltat un sistem monist. Binele nu era răsplătit şi răul nu era pedepsit. Eroii se deosebesc pe zei prin faptul că sunt muritori. Religia păgână nu a scris cărţi. Lor li se aduc jertfe. Ei se apropie de condiţia divină datorită morţii lor. în Insulele fericiţilor. Ei devin divinităţi temporare. iar apoi cea modernă. tragedie şi filosofie. Rămăşiţele lor au puteri magice. Majoritatea misterelor s-au dezvoltat şi au devenit singura atracţie a păgânismului în perioada 29 . ceramică. că putea să stabilească vreo legătură cu zeii. numit Hieron (erou). întemeietorii instituţiilor umane. atât de răspândit astăzi. după moarte. Ei au pus bazele dualismului: materie – spirit.32. al zeiţei Demeter. adică credinţa. Religia grecilor s-a delimitat de filosofia grecilor. Din această cauză ei sunt înmormântaţi în cetăţi. incesturi. Deoarece zeii l-au obligat să nu treacă dincolo de limitele sale. Au devenit sursa principală şi primordială pentru ceea ce urma să fie cultura clasică antică. cu acceptarea existenţei unei singure puteri creatoare. Au realizat cele mai frumoase lucrări de artă în arhitectură. sau chiar creştinii dintre greci din Corint (1 Cor. funcţia religioasă a oricărei petreceri colective organizate. Ei sunt persoanele care-şi permit orice. a cetăţilor ei devin personajele istorice prin excelenţă. Eroii sunt un fel de semizei. El a redescoperit şi a desăvârşit sensul religios al bucuriei de a trăi. totul pentru acum şi aici. Au cel mai aberant comportament. violuri. b. crime. Au avut o viaţă foarte ciudată. născuţi din zei şi muritoare sau zeiţe şi muritori (întâlnim astfel de relaţii şi în religia babiloneană). trecând peste orice limite. sex. Misterele sunt un aspect deosebit al religiilor politeiste din Orientul mijlociu. sau li se ridică un mic templu. Mulţi dintre ei mor de moarte violentă în război. chiar în temple. Unii sunt transportaţi. spirit –nemuritor.13. sau dispar sub pământ. dar sunt diferite de cele aduse zeilor şi se aduceau seara sau în timpul nopţii. Eroii sunt primele fiinţe care au apărut pe pământ. legi sau morală.putere. poezie. Cel mai vechi mister şi cu cea mai mare implicaţie a fost misterul de la Eleusis. Acest mod de gândire îl găsim la anumite grupuri de oameni care şi-au pierdut sensul vertical al vieţii. Socrate a fost condamnat la moarte pentru ideile sale ateiste. Religia grecilor era pesimistă. Poetul Mimnermos spune: „Nu există om căruia Zeul să nu-i trimită o mie de rele”. Sunt plini de orgi în beţie. Grecii s-au complăcut în plăcere. Dar ei continuă să acţioneze şi după moarte. în viaţa prezentă. Ei devin marii inventatori. Homer compară pe om cu „frunzele rostogilite de vânt în ţărână”. Ea reprezenta accepţiunea maselor largi. alţii deişti. Filosofii au fost unii ateişti. puţin educate şi a rămas religia ţăranilor (peisan – paganos). trup muritor. răsplată. Destinul său era hotărât în clipa naşterii şi nu putea scăpa de el. au fost abandonaţi.

comparativ cu cel de „botezare” practicat de creştini. Nemurirea poate fi câştigată prin practicarea acestui mister. este o metamorfoză între Osiris. vrăjitorie şi demonologie. ci mai degrabă dezaprobaţi-le. Ritualu mitrac cuprindea sacrificiul marelui taur. Depunerea unui jurământ de fidelitate şi de păstrarea secretului. Babilonenii au dezvoltat fatalismul prin astrologie. Ele îl învaţă pe iniţiat cum pot să-şi câştige nemurirea. Omul devine soliodar cu ritmurile cosmice şi viaţa lui este determinată de mişcările stelelor. Misterele de la Eleusis sunt cele mai vechi şi mai importante pentru greci. aventuri. Zeul intervine. o eliberează pe fica ei. Bel stăpâneşte norocul oamenilor. care îşi pierde fiica. Toate acestea au făcut atractive practice misterelor. care cuprindea bestialităţi sexuale.Hr. botezul în sângele acestuia (iniţiere). canaanite şi religiile occidentale ale grecilor. Kore. Elenismul este religia care s-a format prin sincretismul dintre vechile religii orientale.” (Efes. la fel ca în sfera zeilor. 5. ghicitorie. teoria corespondenţei între macrocosmos şi microcosmos. există dovezi că au început prin 1500 î. curajului şi victoriei. băutură de ovăz. 11. zeul vinului. babilonene. şi au fost abandonate prin 500 d. anatoliene. Astfel prin practicarea misterelor se putea anula. Existenţa unui ritual de acceptare. Elemetele de bază erau: Întrunirile secrete. căci este ruşine numai să se spună ce fac ei în ascuns. care după ce au contemplat aceste mistere au plecat la hades. Religia romanilor 30 .Hr. dar Isis poate prelungi viaţa peste destinul rostit. astfel are parte de proprietăţile dătătoare de viaţă ale taurului. având o funcţionare neîntreruptă de 2000 de ani. Ele pornesc de la zeiţa Demeter (mamă). Deci sufletul iniţiatului se va bucura după moarte de o existenţă fericită. egiptene. Cursul VIII. În Imnul către Demeter se spune: „Fericit cel ce a văzut aceasta înainte de apleca sub pământ. cultul s-a preluat de la unii la alţii. zădărnicia politeismului a adus un ultim mod de a reânvia acest cult prin mistere. El cunoaşte sfârşitul vieţii. Apostolul Pavel vorbeşte despre ele. răpită de Pluto în infern. Cultul lui Isis. Serapis. sau Bachus. dar practicile. zeul suprem al morţii la egipteni şi Apis. de origine egipteană. Mitra. A avut mare trecere la romani.elenistică. Alte mistere sunt: Misterele lui Dionisos. Multe elemente s-au amestecat între ele. denumirile s-au păstrat. Cultul (Misterul) lui Mitra. Mitra persan = Şamaş babilonean = soarele. Existenţa indivizilor era rostită prin destin iar acedsta conducea la fatalism. lucru neântâlnit în păgânismul clasic. Misterele constau în drame sacre. dar aceasta trebuie să se întoarcă rei luni în infern şi trei luni să le petreacă pe pământ. soarele neânvins este un simbol al succesului. numai ei vor putea trăi. Elementul principal al religiilor eleniste a fost primisiunea mântuirii. Din acest motiv pârjoleşte toată ţara cu o torţă şi aduce secetă. O de trei ori fericiţi acei muritori. zeul medicinei. Decăderea interesului pentru religie. o moarte şi înviere simbolică. sau modifica destinul. acceptarea la ceremonii doar după un lungă perioadă de iniţiere. El cunoaşte începutul.12). pentru ceilalţi totul va fi suferinţă. Iniţierea în tainele misterelor er un fel de imitaţio dei. taurul sacru. în special din timpul noţii. Mistere acestea sunt foarte vechi. când spune: „Nu luaţi deloc parte la lucrările neroditoare ale întunericului.

Roma este şezată în mijlocul provinciei Laţium. iar ei reuşesc să-i redobândească tronul bunicului lor. este uzurpat de fratele său Amulius. Romulus trage o brazdă. de aceea ei răpesc pe fetele sabinilor iar apoi fac pace. Cetatea nu are femei. pentru ca în epoca imperială să se înregistreze peste 3000 de zeităţi. la sud. Bunicul. A fost întemeiată în anul 753 de către Romulus. iar etruscii erau puternic influenţaţi de către fenicieni. naşte cu Marte 2 fii. se spune: dacă mitul este de origine greacă. O altă trăsătură caracteristică era prestigiul dreptului. astfel numele cetăţii va fi Roma. dacă există o zeitate. Latinescul „ritus” însemnează operarea exactă şi corectă după un model tradiţional stabilit cu rigurozitate. de gintă sau de patrie.. dintrecare ritul „roman” este cel mai răspândit şi original. Regele Albei. care se făcea chiar cu o depreciere a persoanei umane. Apoi se hotărăsc să întemeieze o cetate. eu te rog. soluţia pentru problemele curente.. Religia romanilor era pecetea indentităţii. acestea fiind apanajul orientalilor. Orice minune este o anomalie şi conduce la crize a raporturilor din natură. Până astăzi există în biserica Catolică mai multe rituri. Un alt element caracteristic este conservatorismul lor. eu te implor mai ales pe tine. Romanii în prima parte a istoriei lor au fost influenţaţi de către etrusci şi greci. Religia romană era dominată de pragmatism. exista un cult al dreptăţii. de la Romulus. nu avea dreptul să practice religia romană. Ei căutau eficacitatea. Adoptarea zeilor – evocatio. Aceştia sunt găsiţi şi crescuţi de către o lupoaică şi de către nişte ciobani. care nu era cetăţean roman. Religia romană nu are mituri şi nici elemente mistice. ordinea anotimpurilor. Numitor. ceea ce se numeşte. A fost forţată să abandoneze pe cei doi copii pe malul Tibrului. Numitor. care au pătruns în tot bazinul Mediteranei. Cea mai cunoscută Ecocatio este rostită de Scipio Africanul în 146 în faţa zidurilor Cartagenei: „Dacă există un zeu. care va forma conturul cetăţii şi pentru că Remulus a trecut peste această brazdă. în schimb are foarte multe rituri. sub oblăduirea căreia s-ar afla poporul şi cetatea Cartaginei. faţă de stat. ritul este de origine latină. iar Romulus vede 12 vulturi. Explicarea minunilor se face doar de către persoane speciale: magistraţi sau şefi militari. Orice inovaţie însemnează o atingere a normei şi conduce la reântoarcea în haos. Pe măsură ce cucereau noi teritorii ei au adoptat zeii popoarelor cucerite. Există un document foarte elocvent prin care se cere ca zeitatea cetăţii învinse să-şi mute reşedinţa în cetatea Romei. Romulus şi Remulus. de fapt se spune că occidentalii nu au produs religii. această practică se numeşte „evocatio”. îi recunoaşte. Rhea Silva. „mos maiorum”. adică nici o altă persoană. între Etruscia. Cer un semn divin. Disciplina era elementul caracteristic romanilor şi însemna fidelitate faţă de un angajament. Religia romană nu are elemente specifice ei. de familie. a fost ucis.abandonaţi poporul şi cetatea 31 . Romulus şi Remulus este foarte interesantă. Numele de roman era definit prin religie şi nu prin limbă. o vestală. După descifrarea minunilor urmau ritualuri de purificare. Povestea celor doi fii. Remulus vede 6 vulturi pe cer. Religia romanilor se caracterizează pentru început în ciclul anual. adică cultul strămoşilor. Elementul central era sacralitatea colectivităţii organice. la nord şi Magna Grecia.

Zeul principal al cetăţii era Jupiter. condus de Pontifex Maximus. apoi urma Marte. Fiecare familie îşi avea altarul. Exista un cult privat în jurul focului sacru şi un cult pulbic care se îndeplinea după un ritual ciclic. de aceea erau socotite ca păzitoarele Romei. respectul faţă de relaţiile naturale: părinţi. ianuarie. fără ca să interpreteze ceva din ceea ce făceau. De la 30 -40 de ani lucrau ca educatoare pentru tinerele vestale. Religiilor. Acest colegiu hotăra actele religioase. b) Colegiul pontifical. vă făgăduiec drep ofrandă prin legământ temple şi celebrarea de jocuri. Ei oficiau numai în cursul unor ceremonii clar precizate. 102) Pietas.. erau un grup autonom şi legat de o divinitate anume. ea este ultima zeitate şi se clebrează cu câteva zile înainte de solstiţiu de vară. fixarea sărbătorilor. Un loc special îl avea sacrificiul calului.Cartaginei. Avea putere de control şi de disciplină. care avea grijă de foc şi în jurul căruia oficia toate celelalte ritualuri. 32 . care se numea şi summa. cuvânt latin.” (Manual de Ist. care avea loc în luna octombrie. Acesta consta din: Ofranda alimentară. Cultul familiei este elementul central al religiei. reprezenta cel mai important grup de deservenţi cultici din religia Romei. Împăraţii romani erau toţi Pontifex Maximus. d) Colegiul augurilor. Virginitatea era principala virtute. Romanii au împrumutat de la popoarele învinse mulţi din zeii lor. de la el s-a dat numele primei luni a anului.. rolul lor principal consta în a descoperi dacă un proiect sau altul era bun. c) Colegiul vestalelor era format din fete fecioare cu un regim special. Humanitas. are semnificaţia: respectarea scrupuloasă a ritulurilor. Libaţiile preliminare. Vesta este protectoarea oraşului. apoi erau eliberate din funcţie şi se puteau căsătorii. consacra pe flamini şi pe vestale în slujbele lor. o parte din faţă plânge şi alta râde. Între 20 -30 de ani slujeau ca vestale pentru a veghea focul sacru. adică de oficianţi numiţi sau aleşi şi de către confrerii religioase. Datoria lor era să întreţină focul sacru.. Aveau un costum special şi multe interdicţii. Ianus. Ele erau alese de la 6 -10 ani. Apoi erau Quirinius. veniţi la mine şi la ai mei. p. un alt termen specific. oameni.treceţi de partea Romei. Zeităţile romane. flacăra care arde în templu rotund. adică vatra sacră unde ardea focul care nu avea voie să se stingă. ei nu aveau un panteon precis. înainte de a descreşte ziua. părăsiţi locurile lor. aceasta ne face ca toţi oamenii să fim rude între noi şi deci avem obligaţia de a fi solidari. Tatăl era preotul familiei. care se făceau pe un altar portabil. Nu îndeplineau funcţia de ghicitori şi trebuia să păstreze cu grijă secretul pe care îl ştiau. locuieşte în pragul caselor şi pe la porţi. Acestea sunt următoarele: a) Flaminii erau în număr de 15. de regulă aceasta era la prima recoltă. care era prima. el este zeul de Anul Nou. Cultul public era controlat de stat. alese din familiile de patricieni din oraş. scoate în evidenţă că omul aparţine speciei umane.. zei. Spre deosebire de alte popoare antice. apoi de la vârsta de 10 ani până la 20 de ani avea perioada de iniţiere. Victime de animale. cetatea noastră să vă fie mai plăcute şi mai dragi. cetate. Dacă veţi proceda astfel. cărora le-au ridicat temple şi altare la Roma. iar dacă o pierdeau erau îngropate de vii în pământ.

zeiţa înţelepciunii şi a meseriilor.M ercur –zeul comerţului. a făcut o reformă esenţială introducând calendarul solar de 365 de zile. practică preluată de la popoarele orientale şi care a produs mult necaz creştinilor. Silvanus – zeul pădurilor. cu nişe pentru foarte mulţi zei. Un element interesant a fost divinizarea împăratului. influenţat de calendarul solar egiptean. Cezar. de la Iulius Cezar şi a fost corectat de papa Grigore al VII. Num ele lunilor a fost dat de către romani după zeităţile lor în majoritate. Calendarul şi cultul. şi a germanilor 33 . mai ales datorită refuzului creştinilor de a oferi tămâie pe altarul împăraţilor romani. după ce a cucerit Egiptul. Religiile celţilor. care s-a numit Pantenonul. pe lângă templele lor specifice şi un templu rotund. un pontif având datoria să observe şi să anunţe luna nouă. Creştinismul a suferit din când în când de persecuţii din partea unor împăraţi romani. el mai este numit Calendarul iulian. Faunus – zeul animaleleor sălbatice. anul 95 d. devenind calendarul gregorian.Saturn. ba chiar a avut mai multe înlesniri. Cursul IX. Iudaismul s-a bucurat de aceiaşi regulă. astfel se fixa cle trei sărbători lunare: calendele.Minerva. Primul împărat care a socotit că este divin a fost Domiţian. Hr. Romanii au fost foarte toleranţi cu religia popoarelor invinse şi toate cultele au putut funcţiona nestingerite. In prima parte a istorie lor ei au folosit calendarul lunar. nonele şi idele. Fortuna – zeiţa norocului. Romanii au construit la Roma.

spune următoarele: „Ca naţiune. în Spania şi Portugalia şi au ajuns până în Asia Mică.Celţii şi germanicii sunt populaţi indoeuropene cam de aceiaşi vechime cu romanii.”10 10 Paul Bahn. Elementul distins al lor. au cunoscut un fel de scriere. o persoană care se află în faţa unei bătălii şi se teme că va muri. Franţa şi o parte din vestul Germaniei. Au cunoscut diferite tipuri de scriere. Iulius Cezar a scris o carte monumentală. Marii clasici au scris despre ei. a sacrificiilor umane şi a barbariei de care au dat dovadă. Celţii Aria geografică ocupată de celţi corespunde cu ceea ce ar fi astăzi Anglia. iar ei aduceau foarte des astfel de jertfe. De frică face un vot către divinitate. unii au folosit alfabetul grec. Unele triburi ridicau imagini colosale făcute din nuiele impletite. galii sunt extrem de superstiţioşi şi astfel de persoane suferă serioase dureri. fapt care i-a îngrozit şi speriat. Ei cred că singurul mod de a salva viaţa unui om este să aduci o jertfă de ispăşire în faţa mâniei zeului (să îmbunezi mânia zeului) oferindu-i o altă viaţă umană în locul tău. braţele şi abdomenul fiind umplute cu fiinţe vii. unde avem cele mai multe nformaţii despre celţi. le umpleau cu fiinţe vii. de regulă robi. Datorită practicilor foarte crude. Hr. Iulius Caesar în monumentala sa lucrare „Războiul galilor”. Druizii reprezintă elita intelectuală a societăţii şi în acelaşi timp şi casta preoţească. au elaborat chiar un alfabet propiu. În perioada lor de maximă expansiune au coborât în Peninsula Italiei. apoi li se dădea foc şi ardeau ca nişte torţe. Un fapt uimitor este reapariţia actuală în societatea apuseană. Construiau schelte uriaşe din nuiele. fapt ce i-a îngrozit pe greci sau romani. 1. 46 34 . administrat de către druizi a fost trasmic pe cale orală şi în formă poetică. care le-a oferit autoritate . şi le dădeau foc. le preparau cu ulei şi le atârnau ca trofee la straşina caselor lor. pentru că în felul acesta doctrina s-ar fi răspîndit printre oamenii de rând. unde au înfiinţat Regatul Galatenilor. a fost: „cei care posedă foarte multă ştiinţă”. Ei au mai fost numiţi şi gali de către romani. şi au distrus sanctuarul de la Delfi în anul 279 î. de până la 20 de ani. Celţii întruchipau pentru popoarele din bazinul mediteranean ideea de brutalitate şi de barbarie la cel mai înalt nivel. galaţii de către greci. Cambridge Archaeology. de unde cunoaştem majoritatea datelor. Ei erau organizaţi într-un fel de castă şi se socoteau depozitarii ştiinţei. druizii au fost total respinşi din noua societate creştină care s-a format. ei aveau întotdeauna primul cuvânt. am auzit de cazuri în Scoţia. „Războaiele galilor”. dar nu ne-au rămas lucrări scrise. Ei aveau practici deosebit de crude: tăiau capetele celor învinşi. ci erau întotdeauna la dreapta lui pentru a-i oferi sfat. dar patrimoniul lor cultural. a cluburilor sau centrele de druizi. când trebuiau să înveţe o mulţime de versuri şi să se supună la o anumită disciplină. care este îndeplinit de către druizi. Cunoştiinţele despre ei le avem în special de la romani şi din descoperirile arheologice. p. ca de exemplu. sau chiar aduce atunci un sacrificiu uman. etrusc sau latin. care se vor confrunta cu violenţă pentru supremaţia în Europa. astfel ei au dispărut. Ele sunt socotite ca popoare barbare de către romani şi semi-primitive. preum Strabon. În invazia lor spre Orient au ocupat Roma în anul 390 î. Iuliu Caesar (De Bello Gallico).Hr. iar învăţăceii şi-ar pierde memoria. Pentru aceasta ei urmau o perioadă de formare. Totuşi nu au îngăuit să scrie nici una din învăţăturile lor. Practicau sacrifii umane. Ei nu intrau în conflict cu şeful tribului. sub formă de corp uman.

dedicată în întregime obiceiurilor şi tradiţiilor lor. Această fiinţă este ucisă.. tot ceea ce ştim este din literatura clasică. Panteonul este format din două grupuri de zei: Arseni şi Vanii. care avea sensul de Anul Nou pentru ei.am îmbrăcat numeroase forme înainte de a fi liber. Nu avem date că ar fi avut un corp sacerdotal consacrat. Vistula la est şi Rin la vest. „Germania”. Cunoşteau scrierea. Cel care va bea această băutură va ajunge poet sau savant. Prin acest nume se desemnează popoarele indoeuropene care cuprin Peninsula Scandinavică. Toate ceremoniile se făceau sub jurisdicţia druizilor. Vani şi Arsenii. În cele din urmă ea este accesibilă doar 35 . iar din grupa Vanii. deoarece ei nu au scris nimic despre viaţa şi practicile lor religioase. un copăcel. iar sângele său este amestecau cu miere. dar băutura este ascunsă în lumea de dincolo şi foarte greu se ajunge la ea. am fost un câine. un alt zeu care avea plăcerea ca jertfele sale să fie oameni sependaţi de arbori şi lăsaţi să sângereze până mor.” Alt text spune: „într-o vreme am fost un băiat şi o fată. Esus. Mitul creaţiei. un căprior. În cinstea lui bărbaţii sunt arşi într-un manechin din nuiele. Taranis este stăpânul luptelor şi cel mai mare dintre zeii cerului. Aceste sărbători continuă să se practice până astăzi cu aceleaşi influenţe nefaste şi dăunătoare. unde sunt introduşi şi apoi li se dă foc. Din grupul Arsenii cei mai de vază zei sunt: Tyr.. de la care se merge mai departe la transmigrarea sufletelor. centrul Europei până la Alpi în sud. cerul. Tacit a scris o lucrare. un trunchi de copac. Atunci când s-a făcut pace între cele două grupe. o pasăre şi un peşte de mare acoperit cu solzi”. pedepsirea şi impunea ordinea în societate. Jumătatea luminoasă începea la 1 Mai şi avea ca nume „Focul lui Bel”. s-a scuipat într-un vas şi din acel lichid a răsărit o fiinţă deosebit de inteligentă.Transmigraţia sufletelor era una din credinţele de bază ale celţilor. Odhin şi Thorr. Zeităţile principale ale celţilor sunt: Teutanes. Iată un text: „Am fost un somon albastru. etc. dar aveau „specialişti ai sacrului”. De asemenea folclorul a păstrat o mulţime de tradiţii. este prin uciderea şi sfârtecarea unei fiinţe antropomorfe. care se termină printr-o reconciliere. Germanii Tot ce ştim despre ei am aflat din sursele clasice romane. iar din părţile corpului acesteia s-au făcut pământul. Sărbătoarea morţilor era la 1 Noembrie şi inaugura începutul jumătăţii întunecate a anului. care ne permit să reconstituim religia lor. avem: Njordhr. un cerb. În aceea zi creau că sufletelor morţilor năvăleau peste ei. Un mit important ne descrie cum s-a ajuns la băutura poeziei şi înţelepciunii. prin care se suţinea că sufletele migrează dintr-un trup în altul. Între cele două grupe există un război lung şi indecis. era o sărbătoare a focului când se aprindeau focuri mari pe dealuri. astfel ei credeau că scapă de frica şi de spaima morţii. numită Kvasir. Freyr şi Freyja. apele. dar nu ne-a rămas o lucrare specială de la ei. în cinstea acestui zeu se aducea ca jertfă un om care era sufocat prin aruncarea într-un bazin cu apă. 2. Ei se ocupau cu aplicarea dreptăţii. Cerbul era animalul simbolic al celţilor şi imaginea acestuia apare pe multe monumente. Diodor susţinea că printre gali era la mare cinste doctrina lui Pitagora despre nemurirea sufletelor. la fel ca la babiloneni.

Thorr va deveni unul din cei mai populari zei. el înseamnă tunet iar arma sa este ciocanul. care este reprezentantul Strămoşului Divin.zeilor din Odhin. hoarde năvălesc. soarele. realizînd o simbioză cu creştinismul. puterea suveranului depinde de o forţă sacră supraterestră. unde au ridicat chiar şi anumite temple şi unde practicau sacrificiile. Religia Tracilor 36 . stele se întunecă. pământul se cutremură. iar uneori practicau şi sacrifiu uman. adică pentru a afla viitorul. Religia germanilor a fost una din cele mai complexe şi mai originale din Europa. care devine stăpânul inţelepciunii. Au loc mari catastrofe naturale. În cele din urmă va apare un pământ nou. Un deosebit prestigiu îl va avea regele. Sfârşitul lumii făcea parte din cosmologia lor. şarpele cosmic se dezlănţuie şi viaţa dispare. mai ales folosind robi de război. unde un rol important îl avea femeia. frumos şi îmbelşugat. Una din practicile foarte răspândită era aceea a divinaţiei. imagine mitică a fulgerului. luna. zeii sunt nimiciţi. care este temeiul şi garanţia ordinii universale. În ultima perioadă a păgânismului popoarelor germanice ei erau preocupaţi de eshatologie. Multe din ideolo lor se vor dezvolta în Evul Mediu. Aveau un anumit animal sacrificat fiecărei zeităţi. Nu acordau mare importantă funeraliilor şi înmormântării. Cursul X. Aveau centre sacre. de regulă în păduri.

Tracii sunt alt grup de popoare europene. apoi Strabon. Î. În mâini ţin şerpi consacraţi şui Sabazios.Hr. Erau cunoscuţi ca mari răsboinici. sec. Grecii atribuie tracilor cultul lui Dionisos şi a lui Orfeu. zeul Apolo. ci vor ajunge îăntr-un loc în care vor trăi de-a pururea şi se vor bucura de o fericire veşnică. Herodot spune: „Credinţa lor este că ei nu mor şi că cel care piere se duce la Zamolxis. El a fost sclavul lui Pitagora. Ele sunt îmbrăcate în piei de animale şi poartă pe cap coarne de animale. dar a învăţat de la maestrul său. Zamolxis este identificat cu Gebeleizis ca fiind unul şi acelaşi zeu. erau împotriva scrisului. Între timp el a pus să i se facă o locuinţă subpământeană. În dreptul lui Zamolxis a apărut întrebarea. în primul rând. În al patrulea an a apărut înaintea lor. S-a vorbit printre greci de „pofta de moarte”. însoţită de ţipete şi dans furios. d. pe atât de crud. cu ocazia morţii printre moţii din Apuseni. nu doctrina nemuririi sufletului ci 37 . care se va eleniza în mare măsură. Strabon. În timpul ospăţului el îi învăţa că nici el şi nici eu nu vor muri. Ceea ce ştim este din scrierile grecilor. I. Elş a făcut să i se clădeadcă o sală mare de primire în care îi primea şi îi gărduia pe cei mai de seamă dintre concetăţenii săi. iar mai târziu Sfântul Gheorghe iată o altă linie de manifestare a religiei trace menţionată de Herodot. Zamolxis şi imortalizarea zeităţii principale.Hr. dacă a fost om sau a fost zeu. conduc la metempsihoză şi credinţa în nemurirea sufletului. o fiinţă divină (daimon). Tracii îl regretau şi îl plângeau ca pe un mort. în care a coborât şi a trăit timp de 3 ani. Zeul solar. la lumina făcliilor şi într-o muzică sălbatică şi zgomotoasă. II. ei plângeau când se năştea un copil. dar la nord vor rămâne independenţi până în epoca romană din sec. Nu avem nici o în registrare scrisă din partea lor. dar rolul lor în istorie a fost modest. dar după alţii cei doi zei nu au nimic comun unul cu altul. Herodot. erou cavaler. are o altă variantă a lui Zamolxis.Hr. în munţi. la începutul erei creştine. Zeităţile lor nu pot fi cunoscute cu exactitate. dar cântau şi se bucurau la moartea unei persoane.Macedon vor întreprinde campanii împotriva tracilor. tracilor „li se părea frumos să moară”. D. vor ocupa partea de la sud de Dunăre. unire mistică. Dionisos şi Artemis sunt zeitpţile supreme ale tracilor. iar carnea o mânâncă crudă şi amestecată cu sânge. Există o neclaritate. pe cât de sălbatic. V. Grecii spun că erau cel mi numeros popor după inzi. şi astfel cele spuse de el au fost crezute în tocmai. la fel ca şi celţii. ţara lor fiind numită „patria lui Ares” Cultul lui Diodisos-trac prezintă un ritual. care au ocupat teritoriul de la Nistru în răsărit. Herodot poveşteşte cultul lui Zamolxis astfel: „Zamolxis a fost un vechi sclav al lui Pitagora. Se pare că Ares. Acest gen de ritual avea conceptul că sufletul poate să se unească pe această cale cu divinitatea. Doar câteva atacuri asupr Macedoniei în sev. Acest obicei se poate încă regăsi şi astăzi în practicile de priveghi. eliberat. Când ajung la paroxism. deoarece. el ar fi adunat mari bogăţi şi sar fi întors în ţara lui şi a încput să-i civilizeze pe traci. Femeile se remarcă mai mult în acest dans ritulic. De aici au mers mai departe. iar animalele rînduite pentru jertfă şi le sfâşie. Acest extaz orgiastic de tip dionisiac. Socrate vorbeşte despre ei că aveau o practică medicală mai bună decât a grecilor. Carpaţi în partea lor nord-vestică şi în sud până la Munţii Balcanici. deorece grecii le-au identificat cu unii din zeii lor şi le-au numit cu nume greceşti. Filip al II şi Al. Acest ritual se desfăşoară în timpul nopţii.

poate mai mult decât oricare altă religie păgână. Dacă murea. dar. Religiile Indiei 38 . a fost politeistă. !n momentul în care omul este învestit cu putere regală el devine zeu. Religia tracilor este enigmatică. este foarte ciudată şi diferită de restul politeimului antic şi este puternic impregnată de cultul nemuririi. Religia tracilor este greu de definit. el devine. care se realizează între natura umană şi natura divină. dacă nu murea atunci el era vinovat. dualistă sau un fel de monoteism? Avem situaţia în care un rege devine zeu. Acest cult va dispare total atunci când regele Decebal se sinucide. avea păcate şi era repudiat. aşa este el prezentat de textele antice. se puneau trei ţepe bine ascuţite în pământ. solul era acceptat de zeu. iar mi tîrziu aceştia i s-au adresat ca unui zeu. iar tânărul era luat de mîini şi de picioare. Strabon spune că acesta a călătorit îăn Egipt. clasa de nobili şi viteji este nimicită. Ultimul act pe care îl avem este cel al trimitrii solului la Zamolxis: Din 5 în 5 ani un tânăr era ales.ştiinţa ghicitoriei prin citirea aştrilor. care a făcut din el un rege preot şi magician. aruncat în sus. Graţie cunoştiinţeşor sale este asociat la conducerea ţării de către rege. iar romanii instalează o nouă ordine. prin puţinele informaţii pe care le avem. Solul era instruit ce să spună atunci când va merge la Zamolxis. care este preot şi sfetnic regal. într-un anumit fel şi un zeu. în aşa fel ca să cadă în aceste ţepe ascuţite. Se retrage într-o peşteră de pe culmea unui munte şi nu primea decât pe rege şi pe slujitorii săi.” Cultul lui Zamolxis. Întreg cult se învârte în jurul lui Zamolxis. Marea majoritate a popoarelor concep regele un produs al convergenţei fericite. Cursul XI.

care au cuprins tot Orientul îndepărtat iar de curând penetreză în forţă întreg Occidentul. În număr mai mic sunt şi în Occident. deoarece reprezintă o mare varietate. Brahman. Ele au supravieţuit tuturor schimbărilor timpurilor şi s-au adaptat cerinţelor societăţii postmoderne occidentale. Religiile care provin din India au caracteristici deosebite faţă de păgânismul clasic sau faţă de religiile monoteiste ale salvării şi au în prezent o puternică forţă de propagare. c) Jnana – medetaţia şi cunoaşterea. Lakshumi. mai ales în Anglia şi Franţa. Ele propun o rezolvare a unor stări de fapt. Este o concepţie religioasă şi nu o religie în sensul propiu zis. Hinduismul consideră că substanţa supremă spirituală este Brahman şi el este baza şi garanţia existenţei umane. oboseala. precum: durerea. Brahman are principii creatoare. Brahmanismul este cea mai veche religie indiană. Aici s-au născut mai multe sisteme religioase. formată în primele secole ale mileniului I. Lumea noastră este o reflectare empirică şi iluzorie a acestui spirit universal. elementul de bază fiind „Brahman” adică o substantă universală şi impersonală care este la originea lumii. marcate de renaşteri şi distrugeri. mai corect hinduismele (pl. hinduismul şi budismul au fost marile religii ale indienilor. b) Bhakti (devotamentul) – dragostea faţă de divinitate. epuizarea. Reprezintă ataşamentul faţă de cultura şi tradiţia indiană. să-i înţelegem mecanismul şi să distingem aspectele periculos. şi nu sunt puţine. Singapore şi Africa de Sud. la care se adaugă tamilii din Sri Lanca. În decursul procesului istoric al dezvoltării brahmanismului a existat acceptarea unei triade de zei ( Brahma. fiind acceptată astăzi de aproximativ 800 mil. ajungând să reprezinte astăzi religia majoritară a Indiei. Ei consiberă că lumea are un caracter iluzoriu. 1. Nu există o doctrină. teama şi o mulţime de oameni. Vom încerca să pătrundem în acest univers interesant. Reunion şi mari colectivităţi de indieni în Malaesia. Există cicluri în natură. 39 . dintre care foarte puţine sunt sacrificii de sânge. 2.). Brahmanismul. superior lui sau inferior. de indieni. acorporală. Un alt aspect a fost acela că toţi aceşti zei nu sunt decât o sumă de ipostaze ale unui zeu unic. este impersonală.India a fost şi continuă să fie un puternic centru de religie. Hr. şi aceea de spirit individual – Atman. dintre care unul foarte important este baia în Gange. Parvati). Vişnu şi Şiva şi triada feminină Sarasvati. şi formează nucleul de bază al tuturor celorlalte religii care vor apare mai târziu. ci doar îndelinirea acestor practici. om sau animal. S-a format în primele secole ale erei noastre din brahmanism şi budism prin diferite absorbţii şi modificări. dornici să scape de aceste piedici aderă la practicile religiilor indiene. Acest procedeu se numeşte transmigraţia sufletului. De asemenea acceptau ideea de panteism. Hinduismul. Acceptă ideea de spirit universal – Brahman. obiect şi lucru din natură. Religiile Indiei sunt mai degrabă tehnici şi practici psihologice şi fizice decât acte clasice de închinare. Conforma acestui principiu. locuitorii din Mauritius. Brahman. înrudite între ele. o aderare pe bază de convingeri. care-i permite să se renască din el însuşi. adică prezenţa divină în orice persoană. Cred în transmigraţia sufletului şi au o mulţime de zei şi de temple unde se aduc încă sacrificii. un crez. Pentru a ajunge la desăvârşirea lui Brahman există trei căi: a) Karma – îndeplinirea ritualurilor. jainismul. î. sufletul unui om defunct trebuie să se renască în altă fiinţă.

Ei cred că armonia comunităţii depinde de legea eternă – Dharma. ci doar ascultarea de un adevăr lăuntric. cu sanctuare. Elementul de bază este credinţa într-un „Absolut – Brahman”. prin care ordinea cosmosului se reflectă în ordinea socială şi în viaţa individului. I. cea originală. o adevărată puritate rituală care îl eliberează. Sacralitatea vieţii hindusului se manifestă prin regulile de puritate şi prin ritualuri. Jainiştii reping Vedele şi limba sanscrită. care este singura realitate adevărată. adică s-au eliberat de dependenţa de lucrurile terestre. cunoaşterea dreaptă şi conduita dreaptă. Ashram – locul unde se învaţă şi se practică o spiritualitate. sau a luat la cunoştiinţă o nouă situaţie. VIII î. Legarea la ochi o comentează astfel: capcana acestui trup. Jainismul este o religie practică. Zoroastru. Ei socotesc că „omul îşi este sieşi prieten” şi nu are nevoie de un alt spijin dinafară. Gândirea indiană porneşte de la identificarea durerii. Viaţa este o succesiune de reîncarnări în fiinţe inferioare sau superioare.Hr. totul este durere în lumea aceasta! Această descoperire a durerii nu conduce la pesimism sau disperare. Zeul suprem: Absolut. Întreruperea reâncarnărilor fiind actul suprem al existenţei şi atingerea absolutului. şi sursă primordială a cosmosului. Brahman este principiul universal. Înţeleptul sau ascetul indian spune că nu există decât un singur mijloc de a găsi libertatea şi fericirea: detaşarea de bunuri şi de ambiţii. iar Atman este principiul personal. adică o ordine mai profundă interioară. Jainismul este privit ca o sectă a hinduismului. Lao-tze. ci ea este elementul de la care porneşte mecanismul eliberării. izolarea desăvârşită.. Are trei principii morale. Şhiva (civa) – Binevoitorul. socotite sfinte: 40 .Hr. nu cred în nici o divinitate. Ilustraţia este aceea a unui om legat la ochi şi dus departe de casa sa. Ce este hinduismul? Acesta formează corpul principal al religiei indienilor. copii.. dar de care nu era conştient. care se resfrânge nu numai la acte fizice violente. După ce este deslegat. Li se aduc jertfe. idealul unui hindus – integrarea în absolut. Hinduismul este ordinea lucrurilor impuse de caste. sec. Vişnu – Atotpătrunzătorul. care potrivit tradiţiei s-a născut în 599 î. Este destul de vechi. increată. Ei sunt adepţii nonviolenţei. dar mai ales de flori. Dharma-varna-ashram. ataşarea faţă de familie. Primii trei zei: Prajapati (Brahma) – Stăpânul fiinţelor vii. purităţi rituale. Confucius. Eliberarea însemnează o trezire. . Religiile indiene au cărţi. soţie. o sihăstrie unde este un maestru. toate aceste reîncarnări producând multă durere.3. numite cele trei giuvaeruri: credinţa dreaptă. cere îndrumare de la oameni şi reuşeşte să se întoarcă acasă. iar trăsătura fundamentală este severitatea. Brahmanii merg şi mai departe şi susţin că adevărata ordine constă în nerespectarea nici unei ordini exterioare. Este contemporan cu mari întemeitori de religii: Buddha. Fiinţele adevărate s-au eliberat din sclavie. El înţelege că Fiinţa este ceea ce el însuşi este. numită „ahimsa”. năframa iluziei. temple şi ceremoniale. avere. dar şi la cuvinte şi gânduri. dar nu se socotesc atei. foarte rar de animale. dar reprezintă totuşi o grupare religioasă aparte. dar adevăratul fondator al jainismului este Mahavira – Marele erou. de familie. A te elibera de suferinţă este scopul tuturor filosofiilor şi tehnicilor de meditaţie indiene. Trecerea de la brahmanism la hinduism este imperceptibilă. Hinduşii au început să construiască temple şi în lumea occidentului. Există o mulţime de zei locali.

greu de înţeles şi explicat.. se poate accepta reintegrarea în castă.Hr. Sunt invocate ca bază teoretică de către brahmanism şi de către şcolile tradiţionale ale filosofiei indiene. toţi care se ocupă cu lucruri impure. ştiinţă”) sunt cele mai vechi şi cuprind patru cărţi: Rig-Veda – veda imnurilor de laudă adresate zeilor. e) Paria Pur şi impur este elementul principal al castelor: vegetarianism la brahmani Căderea provizorie din castă. Atharva-Veda – veda descântecelor şi formulelor magice. gunoieri. în om. Castele.Retragerea pentru meditaţie în pădure. VII în. Păstrează cu străsnicie aceste valori. – XVI d.. este învăţat să practice ritualurile. î. Vedele (în limba sanscrită însemnează „cunoaştere. care ocupă o poziţie specială în societate. cele mai vechi datând din prima jumătate a mileniului I. Etapele vieţii. Epoca hinduismelor – totul se petrece în interior.Iniţierea 10-12 ani. crescători de vite Caste nenobile: d) Servitorii. se închid în cercul lor şi nu permit altora să intre.Hr. 41 . subalternii Cei are nu aparţin nici unei caste. sau cele patru asrama şi ordinea vieţii: a) Brahmacarya . Societatea indiană este compusă din grupuri închise. Omul devine stăpân pe propiul său destin şi nu trebuie să se mai bazeze pe zei pentru a obţine propria izbăvire. se rupe de viaţa socială. Sunt doi termeni de bază: varna – culoare şi jati – familie. numai după îndeplinirea ritualurilor de purificare. deţinători ai cuvântului sacru b) Varna – războinicii: radjahi – regi. agricultori. Upanişadele sunt comentarii filosofico-teologice ale Vedelor. băiatul trăieşte în casa maestrului şi primeşte de la el învăţătura Vedelor. psihologi. Grupurile de bază sunt următoarele: Caste nobile: a) Brahmanii: preoţi.. b. identic cu absolutul difuz (brahman). de la căsătorie până când copiii devin maturi şi nu mai are grija şi datoria lor. dar poate depăşi acest cerc. Sama-Veda – veda cântecelor de ritual. Upanişadele – cărţile sfinte indiene. c) Vanaprasthya . datorită încălcării unor reguli. b) Garhasthya . meditează la textele vedice. ritualuri. Epoca Veda este cea mai veche. Este o perioadă intermediară. jertfa calului. Accentul era pus pe sacrificii animale.Viaţa propiu zisă cu obligaţiile ei. să fie supus şi este introdus în societatea oamenilor maturi. reprezintă un fenoment specific indian. ultimul şi cel mai important fiind baia rituală în fluviu Gange. Vadjur-Veda – veda formulelor de sacrificiu. Devine conştient că el era Atman-ul. Accentul este pus pe exterior. profesori. Trăieşte în familie şi practică ritualurile. Sunt grupuri de familii care au ceva în comun. participă la ritualuri. precum origine. meserie. astrologi. cuprind 108 capitole. maharadjahi – căpetenii c) Negustorii: meseriaşi. scrise între sec.Hr. pentru un timp.a.

pentru a căuta fericirea. Această şcoală socoteşte că originea suferinţei constă în ignoranţa cu privire la natura adevărată a lui atman. sau spiritual) Exerciţiul caută să controleze cele două surse generatoare ale fluidităţii mentale: activitatea senzorială şi cea a subconştientului. Grupul de tehnici. care corespund celor trei posibilităţi de experienţe: a) Erorile şi iluziile (visuri. Încearcă să recupereze lumina adevărată. ultimul şi cel mai anevoios stadiu al abandonării complete a lumii. diversele serii. Scopul urmărit de Yoga este abolirea primelor două categorii de experienţe şi înlocuirea lor printr-o experienţă enstatică. Cunoaşterea nu face decât să elibereze terenul în vederea cuceririi libertăţii. energii corporale şi mentale. b) Totalitatea experienţelor psihologice normale (tot ce simte. credinţă ci doar apartenenţă. ea singură. să elibereze pe om. Există mai multe ceremonii care se practică în hinduism: a. specii şi varietăţi ale stărilor de conştiinţă. primirea în castă: listă de obligaţii morale. brahmanism. c. meditaţia ioghină şi enstaza. focul este aprins de ruda cea mai apropiată Şcolile de gândire: S-au dezvoltat şase şcoli de gândire. Vedanta. una dupăalta. Astfel eliberarea vine prin practicarea unor tehnici ascetice şi a unor metode de meditaţie. c) Experienţe parapsihologice declanşate de tehnica yogină şi accesibile numai iniţiaţilor. disciplinele. Yoga clasică porneşte de la conceptul că doar cunoaşterea metafizică nu poate. Yoga a devenit principala cale de manifestare a religieifilosofie indiană. Ceremonia iniţierii -Naşterea din nou.confuzii). A fi hindus nu implică convingere. dar trei categorii. a activităţii simţurilor. Termenul Yoga desemnează orice tehnică ascetică şi orice metodă de meditaţie. Ceremonia naşterii b. ca cerşetor. Nyaya. Adevărata cunoaştere se obţine prin suprimarea acelor stări psihomentale. Ceremona nunţii. emanciparea activităţii senzoriale de contactul cu obiectele exterioare. Este folosită în hinduism. suprasenzorială şi extraraţională Yoga îşi propune să distrugă. percepe sau gândeşte cel ce nu practică yoga). sociale şi religioase. erori de percepţie. Samkhya şi Yoga.Renunţarea la tot. Aceste stări de conştiinţă (cittavrtti) sunt în număr nelimitat. să se purifice. are loc în familie 4. 42 . dar propuneau diferite căi spirituale de mântuire: Purvamimamsa. în locuri speciale. Iată aceste etape: înfrânările. Yoga este o tradiţie foarte veche de gândire şi constă în tehnici ascetice şi în metode de meditaţie. posturile corpului. Punctul de plecare al meditaţiei yoga este concentrarea supra unui singur obiect( obiect fizic. Una din definiţiile Yoga este: „Suprimarea stărilor de conştiinţă”. jainism – este reprezentată de căi spirituale. budism. Ceremonia morţii – incinerare. halucinaţii. controlul repiraţiei.d) Samnyasa . Vaiseşika. Pentru aceasta plecă în lume. care recunoşteau autoritatea Vedeleor. cât şi etapele itinerarului ascetic şi spiritual au ca punct final eliberarea.

una după alta. serii şi varietăţi ale stărilor de conştiinţă. la 29 de ani pleacă de acasă încăutarea înţelesului sensului vieţii. Viziunea brahmană şi budistă a vieţii este ciclică: naştere. tot ceea ce este meditat. Buddha este întemeitorul acestui sistem filosofic-religios şi însemnează trezitul. Neîmplinirea dorinţelor = suferinţă Calea de mijloc: cătarea fericirii prin plăceri. Unirea cu ceea ce nu iubim = suferinţă c. dakkha a. Eliberarea însemnează desprinderea de partea materială şi unirea principiului etern cu divinul. boala şi moartea = suferinţă b. apoi se retrage. Nu acceptă nici ideea de Brahman sau Atman şi nici o altă zeitate hindusă. Omul devine o umbră împinsă de vânt. de controlarea simţurilor şi de iluminare. ioghinul câştigă anumite puteri oculte: îşi cunoaşte existenţele anterioare. mijloace de existenţă corecte. Despărţirea de ceea ce iubim = suferinţă d. Această antropologie priveşte omul ca fiind format din trei componente: parte materială. sau de o întreagă clasă de obiecte. adică întreruperea ciclului de transmigraţie. care este elementul transmigrant şi elementul divin. 43 . Învaţă brahmnismul. „absenţa setei de viaţă”. călăuză şi maestru spiritual. concentrare corectă. „detaşare”. diversele specii. nici trimisul său şi care respinge însăşi ideea unui dumnezeu. Concentrându-se . meditând şi realizând samadhi faţă de un anumit obect. activitate corectă. Naşterea. îşi întrerupe fluxul existenţei. atenţie corectă. simţuri trebuie abolită şi căutarea fericirii prin ascetism exgerat. bătrâneţea. Istoria lui Buda (558. 4. ca Fiinţă Supremă. efort corect. Budismul Este singura religie a cărei întemeietor nu se declară nici profetul unui Dumnezeu. Poate fi definit ca o „încetare”. personal.Yoga îşi propune să distrugă. pentru ei nu există Absolut. sau 567 – 478. care nu mai are nici o dorinţă. posedat. gândire corectă. acestea produc durerea. După şapte ani are marea viziune care îi face cunoscut eliberarea de suferinţă. de aceea tot sistemul încearcă să oprească ciclul reîncarnărilor. de asemenea trebuie abolită. moarte şi reincarnare. Nirvana este experienţa spirituală supremă la care se poate ajunge după un lung proces de cunoaştere şi meditaţie. Yoga sutra. Propovăduirea sa are drept ţel eliberarea oamenilor de reîncarnări şi de suferinţă. „abolirea poftei”. sau 487) Născut din familie regală. înţelege sfârşitul şi recunoaşte ceea ce nu a fost creat. dar este nemulţumit. yoga. Rămâne calea de mijloc – calea celor 8 braţe: opinie corectă. Cele patru adevăruri nobile: definiţia suferinţei. principiul etern. meditează şi aproape renunţă la mâncare. dobândeşte puteri extraordinare. Însemnează eliberarea totală de acea extincţie numită eu. devine asimilat. a treia fază. vorbire corectă.

Islamul Islamul reprezintă una din cele trei mari religii monoteiste din lume. orice sentiment pentru a ajunge într-o totală desprindere de realitate. se angajează să respecte cele zece principii fundamentale şi este primit în ordin cu rangul de călugăr. aceste religii păgâne au cucerit în mare partea creştinismul lipsit de viaţă din occident. numai în Franţa sunt în jur de 600. Nu cred că poate fi o minciună mai perfidă ca aceasta pe care Satana să o fi transmis oamenilor.2 miliarde adepţi şi iudaismul cu 15 milioane de adepţi. ideal.Sunt foarte rare acele pasaje care descriu Nirvana în cărţile budiste. Eul personal este în centrul preocupărilor. pentru a dispărea în eliberarea definitivă a parinirvanei. Textele budiste ne îndeamnă să ieşim din lume fără angoasă. 14.Cu timpul aceste comunităţi au devenit sedentare şi s-au constituit în mănăstiri.000 de practicanţi. erau un fel de cerşători. văzând în aceasta idealul de atins. formaţiuni mentale. După o perioadă de noviciat şi renunţarea definitivă la lume. să nu ucizi. Comunitatea călugărilor. calmi. sau obiectiv de atins. ci căi de meditaţie şi eliberare. conştiinţă. este îmbrăcat cu veşmântul galben. în Tibet. vedem aici gândul luciferic în cea mai clară exprimare (Is. ci căutarea exclusiv interioară în vederea iluminării în această viaţă.5 miliarde. ci pur şi simplu ăşi distruge orice simţ. Alături de hinduism şi folosind aceleaşi tehnici de meditaţie şi practici de tip yoga. Religiile Indiei se deosebesc substanţial de păgânismul clasic din Orientul Mijlociu şi Bazinul Mediteranean. într-o stare controlată de meditaţie. în număr mai mic în Indonezia şi numără în jur de 500 mil. Printre reguilile călugărului sunt: renunţarea la bunuri. renaştere. o existenţă în altă formă. Individul este format din energie: fizică şi mentală care se manifestă prin 5 agregate: Materie. A scăpa de reâncarnări succesive este ţinta practicilor budiste. Foarte mulţi budişti sunt în Occident. să nu bei. Budismul este astăzi răspândit în Peninsula Indonezia. ele nu sunt religii în sensul clasic. Moartea este dezintegrare. care mergeau din sat în sat şi răspândeau învăţătura lui Buddha. Nu există nici o altă categorie superioară ci doar vechimea de când ai primit hirotonirea de călugăr. de adepţi. creştinismul fiind cel mai răspândit. să nu te ocupi de înfrumuseţarea trupului. adică Nirvana. Nirvana nu este altceva decât starea unei minţi iluminate. în Sri Lanka. foarte răspândite astăzi în statele din Himalaia. Mântuirea nu este o evadare dintr-o lume a suferinţei. peste 1. Cursul XII. acestea sunt nepermanente şi în schimbare. dar nu dispariţie. castitatea totală. acest eu poate să se ridice până la Absolut. adică până la divinitate. La început Buddha a avut o serie de ucenici care l-au urmat.12-14). dar au întemeietori 44 . reincarnare. Toate cele trei religii au un numitor comun – Avraam. este ras pe cap. percepţie. apoi islamul cu 1. să nu furi. Sau eul nu are nici un exemplu. senzaţie.

c. la rândul lui. când medita în peşteră. Islamul este adeziunea la pacea lui Dumnezeu. El a răspuns. Acest lucru s-a repetat de trei ori. un vizitator cu înfăţişare umană i-a zis: „Citeşte – iqra”. islamismul – Mahomed – mahomedani. dar şi acesta a murit la câţiva ani. Fatima. La adolescenţă Mahomed câştigă respectul tuturor celor din tribul său. Islamul este adevărata religie. pentru că au respins acţiunea de creştinare şi au profanat o biserică. Naşterea lui Mahomed. b. Hr. Era corect şi onest. La 40 de ani. aceste calităţi au fost dublate de un simţ al discernământului foarte pătrunzător. Conform Coranului. La 30 de ani Mahodem începe să mediteze la probleme precum: autenticitatea lui Dumnezeu. cel integru.” Revelaţiile se succed şi primeşte porunca de a le comunica mai departe. care au ucis pe toţi elefanţii din armată. Impresionat de această revelaţie se îndreaptă spre casă. În acel an o armată puternică şi bine organizată a etiopenilor a pornit să pedepsească pe arabii de la Mecca. Deoarece mesajul său cerea distrugerea idolilor. Mahomed s-a născut în anul 570. după care şi-au luat şi numele: iudaismul – Moise – mozaici. cultul tribului său. A fost crescut de un unchi. VII d. aceste cuvinte vor constitui primele 5 versete din Coran. iar pe drum aude cuvintele: „Eu sunt arhanghelul Gabriel şi tu eşti mesagerul Domnului. pe nume Khadija l-a luat sub protecţia ei şi i-a încredinţat conducerea tuturor afacerilor ei şi dirijarea caravanelor de cămile cu care făcea negoţ. adepţi ai păcii lui Dumnezeu. 45 . O negustoreasă bogată din Mecca. virtuoşi şi cucernici sunt muslimim curaţi. între cele trei „monoteisme” există o mare rivalitate şi luptă. deşi ea era mai în vârstă ca el cu 15 ani. Aceasta a constituit sprijinul lui lăuntric. împreună cu mama profetului. a respectat-o foarte mult. de aceea locuitorii din Mecca l-au numit „Al-Amin” – cel onest. creştinii – Hristos. Se ducea într-o peşteră unde stătea mai multe zile în meditaţie. toţi acei credincioşi sinceri. Această armată a fost decimată de intervenţie divină. apoi vizitatorul a început să citească şi să-l înveţe şi pe el. Soţia sa l-asusţinut şi încurajat. Islamul este ultima dintre religiile monoteiste. al Qurayhiţilor. a avut o viziune. Mai târziu Kahadija l-a cerut în căsătorie pe Mahomed. iar el. de pietre mari căzute din cer. Definiţia şi semnificaţia numelui Islam: a. tribul său respinge acest mesaj şi a fost urmat doar de câţiva oameni săraci şi umili. este mesajul lui Dumnezeu revelat profetului Mahomed prin mijlocirea arhangelului Gabriel. numit anul elefantului. O acţiune care derivă din verbul aslam – a mântui şi care are sensul de „mântuire”. Exact în acel an s-a născut Mahomed. dar este îăntâmpinat cu ostilitate şi reticenţă din partea concetăţenilor săi. Această religie s-a născut la Mecca în Arabia la începutul sec. astfel Mahomed a rămas complet orfan. Cu toate asemănările existente în elementele de bază. „Nu ştiu să citesc”.diferiţi. Abu Talib şi soţia acestuia. adică musulmani. a fost foarte înţeleaptă şi a ştiut să-l ajute şi să-l sprijine pe Mahomed. tatăl său a mrit la câteva luni şi a fost crescut de bunicul. susin arabii. Mahomed avea 25 de ani. din acest motiv acel an a fost numit: Anul Elefantului. iar Khadija avea 40 de ani.

Primii musulmani persecutaţi în oraşul lor au fugit de acolo şi au găsit protecţia unui rege-preot creştin deosebit de bun şi cu simţul dreptăţii. Nuimai Dumnezeu este martorul acestei declaraţii. Coranul este autoritatea supremă şi are sensul de „protecţie şi lectură”. care a primit relevaţia divină şi căpetenie civilă şi militară. intertratările. Însemnează abţinerea de orice este legitim din supunere faţă de Dumnezeu. 46 . Cei cinci stâlpi ai credinţei islamice: 1. este un sentiment profund care cuprinde toate simţuruile fiinţei. mâinilor şi picioarelor este obligatorie înainte de a te ruga. dacă omul a fost făcut din pământ. pentru ca el şi adepţii săi să-l poată învăţa de pe rost. Legea – şaria în arabă. se numeşte „salat”. buna purtare a omului faţă de adevăr. adică cultul. sau timpul măsurat de musulmani. 3. fără a cunoaşte adevărata lor existenţă şi misiune. Omniprezent. El a fost revelat profetului Mahomed pe o durată de timp de 23 de ani. este luna care comemorează prima revelaţia a Coranului.” Şaria fixează: Dreptul lui Dumnezeu. ei cred că Dumnezeu a dezvăluit mesajul Său prin mai mulţi profeţi în mai multe cărţi. Rugăciunea adunării de vineri la prânz este cea mai importantă. nici circumcizie. În tradiţia musulmană omul este mai importan decât îngerii. şi dreptul omului. atracţie. îngerii sunt făcuţi din lumină. care devni urmaşul său. legătura. pe fragmente. a convertirii. totul se rezumă la declaraţia sa. Milostenia. A fost însoţit de Abu Bakr. Mahomed moare în anul 632. cuprinde teamă. termenul exista cu mult înaintea apariţiei mahomedanismului şi defineşte pe Dumnezeul unic. doar Coranul. Atot puternic. Evanghelia şi Coranul.. Abluţiunile. sensul arab este de „puritate”. 2. Mărturia de credinţă: „Recunosc că nu există alt Dumnezeu decât Alah (Dumnezeu) şi recunosc că Mahomed este Profetul lui Dumnezeu. nici botez. Rugăciunea: Este relaţia . spălarea feţei. Era în anul 622 când are loc fuga de la mecca la Medina şi de acum începe era hegira. Mahomed a fost persecutat atât de tare la Mecca şi era pe punctul de a fi ucis. dintre care Coranul le citează pe: Tora. sau de „miros bun”. Cred în îngeri. fără a lăsa vreun succesor. Creator.5 % şi se numeşte Zakat. este un fel de impozit legat impus pe bogăţie sau pe lux şi nu depăşeşte 2. Întreg Coranul se învaţă de dinafară de către adepţii săi. sau a face Ramadanul. Mahomed organizează o armată şi se va lupta cu cei din tribul său. pentru adepţii coranul sensu este de: „calea spre Dumnezeu. este suficient să crezi şi să declari această credinţă de la punctul 1. Profetul a avut 10 scribi care au scris Coranul. Postul (sawm). ceva sinonim cu religia. adorarea. devenind omul cel mai popular în toată Arabia. La Medina el este recunoscut drept profet. Dumnezeul mahomedanilor – Alah. cel mai vechi manuscris din Coran datează din anul 644. Este o privaţiune de la orice hrană şi de la relaţii sexuale şi durează din zori şi până la apusul soarelui. adică modul în care omul ăşi tratează semenul. după 8 ani de lupte va învinge şi se va întoarce victorios în Mecca. dar a fugit din oraş chiar în noaptea respectivă. Elohim la evrei. Nu există registru de membrii. Cartea sfântă. 4. Psalmii.

care reprezintă pe Satana.5. Când pelerinul atinge piatra neagră de la Mecca. Pelerinajul (hajj) care trebuie să aibă loc cel puţin o dată în viaţă. pentru a-l ucide. el atinge într-un fel. Legislaţia musulmană se clădeşte pe fundamentul unor curente de gândire extreme: Meditaţia pură şi respectarea strictă a tradiţiei. mâna lui Dumnezeu. 47 . apoi aruncă pietre în obeliscuri.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful