GHID

Wildlife

O incursiune în fotografierea păsărilor din Delta Dunării Recomandări tehnice şi aparatura necesară

NR. 2 / 2010

10LEI

REVISTĂ DE CULTURĂ FOTOGRAFICĂ / WWW.FOTOCLASS.RO

CAMERA REVIEW OBIECTIVE

Canon 1000D Nikon D3000 Sony A230 Olympus PEN E-P2 Samsung NX10 FujiFilm S200 EXR

ZOOM STANDARD
12 modele pentru diverse monturi

WORKSHOP David Neacşu MAKING OF Mircea Savu
Expediţie în Antarctica

Fotografia de nud
COLOR MANAGEMENT
Balansul de alb tehnici şi accesorii Management de culoare pentru fotografi

Cosmin Gogu

CĂLĂTORIE

DOSARUL EDIŢIEI

Acest număr al revistei FotoClass cuprinde o serie de materiale destinate pasionaţilor de fotografie care doresc să-şi achiziţioneze primul DSLR, începând cu prezentările de aparate entry-level Canon 1000D, Nikon D3000, Sony A230, la care se adaugă zoom-urile standard, acestea fiind primele care captează interesul fotografilor. Dintre aparatele mirrorless cu obiective interschimbabile care câştigă din ce în ce mai mult teren, atât din zona compactelor cât şi din cea a DSLR-urilor, vă prezentăm noul Samsung NX alături de un review Olympus E-P2 realizat de Cosmin Bumbuţ. Celor care doresc un aparat versatil şi capabil, în special pentru fotografia de călătorie, dar care nu presupune obiective interschimbabile, le-am pregătit un articol despre modelul bridge Fujifilm Finepix S200EXR. Dosarul ediţiei este consacrat unui subiect de interes pentru majoritatea fotografilor, redarea culorilor în fotografia digitală, completat cu un articol excelent documentat despre calibrarea monitorului. Pasionaţii de fotografie wildlife au la dispoziţie un ghid de fotografie de păsări semnat de Bogdan Tronac, cei preocupaţi de still-life, un making of cu Mircea Savu, iar fotografii de studio vor urmări cu plăcere incursiunea într-un worksop de fotografie de nud susţinut de Cosmin Gogu. La acestea se adaugă notele de călătorie în Antarctica ale exploratorului David Neacşu, însoţite de imagini realizate în condiţii extreme.

La realizarea acestei ediţii au colaborat:

Cosmin Bumbuţ, Marcel Eremia, Cosmin Gogu, Miron Iancu, Ovidiu Iordache, Mugur Mihăiţă, David Neacşu, Mircea Savu, Bogdan Tronac, Sorin Voicu
Coordonator:

Foto copertă: ©2010 Cosmin Gogu

Radu Grozescu

Lumina... Fără ea nu există imagine. În fotografia profesională este esenţial să măsurăm cu acurateţe lumina pentru a calcula efectul acesteia asupra imaginii. Compania japoneză Kenko vine în sprijinul acestui demers oferind fotografilor o gamă de trei instrumente: două cu funcţiuni de exponometru/flashmetru (KFM-1100, KFM-2100) şi un colorimetru (KCM-3100). Toate încorporează cele mai noi tehnologii, iar designul inspirat şi structura logică a comenzilor asigură o ergonomie deosebită. Sunt instrumente de clasă profesională, proiectate pentru a satisface cerinţele de vârf privind precizia şi fiabilitatea.

Revista Foto Class este un proiect media realizat de F64Studio
©2010 - Toate drepturile rezervate.

în România prin www.f64.ro

REVISTĂ DE CULTURĂ FOTOGRAFICĂ WWW.FOTOCLASS.RO

NR. 02/2010

10

AGENDA

34 Samsung NX10

16

6 Noutăţi/ Evenimente

un prim aparat dintr-o nouă gamă, alternativă la DSLR un bridge excelent pentru utilizatorii pretenţioşi

CAMERA REVIEW
10 Canon 1000D 16 Nikon D3000 22 Sony A230
culori frumoase, sensibilitate bună, folosire rapidă un excelent prim DSLR pentru pasionaţii de fotografie DSLR entry level la un foarte bun raport calitate/preţ e mic, are senzorul mare şi obiective interschimbabile

38 FujiFilm S200 EXR

OBIECTIVE
40 ZOOM Standard
avantaj major - flexibilitatea care permite abordarea majorităţii subiectelor foto; vă prezentăm12 modele pentru diverse monturi Carl Zeiss Distagon T* 3,5/18

28 Olympus PEN E-P2

48 WIDE

22 28

40

DOSARUL

EDIŢIEI

COLOR MANAGEMENT
52 Balansul de alb - armonia cromatică 54 Accesorii pentru balansul de alb 56 Management de culoare pentru fotografi

64 72

SUMAR
GHID
64 Wildlife
o incursiune în fotografierea păsărilor din Delta Dunării

76

MAKING OF
72 Mircea Savu
Still-life: Atmosferă pascală

NOTE DE CĂLĂTORIE
76 David Neacşu
Expediţie în Antarctica

SEMINAR/WORKSHOP
84 Cosmin Gogu
Fotografia de nud

84

AGENDA

Pentax 645D -utilizare comodă şi fiabilitate maximă
Construit pe baza seriei de aparate de format mediu pe film şi compatibil cu seria de obiective Pentax 645, noul 645D este proiectat pentru o maximă fiabilitate, optimizat pentru fotografierea în exterior, fiind protejat la apă şi praf, cu ecranele LCD acoperite cu sticlă de mare duritate şi cu o ergonomie excelentă. Aparatul rezistă şi la folosirea la temperaturi joase, ceea ce îi va încânta pe fotografii de peisaj. Captorul este un CCD de 44x33mm cu o rezoluţie de 40 MP care generează imagini de 7264x5440 pixeli, cu gamă dinamică de 11.5 trepte de expunere şi sensibilitatea între 200-1000 ISO, cu extindere între 100 şi 1600 ISO. Senzorul este protejat de praf de un dispozitiv piezoelectric DR II care induce vibraţii ultrasonice în filtrul UV/IR care protejează captorul. Pentru obţinerea clarităţii maxime în redarea detaliilor şi exploatarea completă a rezoluţiei native a fost eliminat filtrul AA prezent pe majoritatea aparatelor digitale. Conversia analog/digital se face în 14 bit pentru a se obţine o cât mai bună redare a culorilor şi a tranziţiilor de tonuri, iar aparatul dispune de două sloturi pentru carduri SD/SDHC a căror utilizare poate fi personalizată după dorinţă, similar cu DSLR-urile profesionale. Pentru imaginile salvate în format RAW fotograful poate alege între PEF şi DNG, dar se poate fotografia şi în jpeg sau RAW + jpeg. Vizorul este optic, cu o acoperire de 98%, iar datorită utilizării unei prisme trapezoidale ocupă un volum destul de mic. Ecranul LCD este de 3”, cu o rezoluţie de 921.000 pixeli şi protejat de un ecran de sticlă pentru a rezista rigorilor utilizării în condiţii grele.

Sistemul AF este foarte modern, dispunând de 11 puncte de măsurare dintre care cele 9 centrale în cruce, iar măsurarea expunerii se face pe 77 zone, folosind şi informaţii legate de orientarea camerei, distanţa până la subiect şi scara imaginii. Obturatorul oferă între 30s şi 1/4000s, cu sincron de flash la 1/125, fiind testat la 50.000 cadre. Printre funcţiile interesante amintim posibilitatea de a obţine imagini HDR, Dynamic Range Expansion, nivela electronică pentru alinierea aparatului, compensarea automată pentru distorsiune şi aberaţia cromatică, modurile Hyper Program şi Hyper manual, mirror lock-up. Anunţat odată cu Pentax 645D, noul obiectiv 55/2.8 încorporează o serie de caracteristici şi tehnologii moderne care prefigurează viitoarele obiective din seria dedicată formatului mediu. Acoperind formatul clasic de film 6x4.5cm, pe care este un wide moderat, el echivalează un obiectiv normal când este folosit pe modelul 645D al cărui senzor are o diagonală de exact 55mm, fiind utilizabil pentru o largă serie de subiecte, de la peisaje la portrete ambientale. Construcţia obiectivului este la cele mai înalte standarde profesionale, oferind protecţie la praf şi apă, inelul de diafragmă a fost eliminat pentru simplificarea design-ului, diafragma are 9 lamele şi formează o deschidere circulară, motorul de AF este de tip ultrasonic şi permite intervenţia manuală pentru focalizare. Optic, obiectivul cuprinde o lentilă asferică hibridă şi foloseşte suprafeţe tratate prin nano-tehnologia Aero Bright în timp ce lentila frontală beneficiază de tratamentul Pentax SP care respinge praful, apa şi urmele, iar în cazul murdăririi facilitează curăţarea. Calitatea optică este optimizată pentru a exploata pe deplin rezoluţiile extreme ale aparatelor digitale de format mediu.

6

FOTOCLASS

AGENDA

Lansare Olympus E-PL1
Olympus România şi F64 au găzduit pe 25 martie la Aqua Chique un eveniment prilejuit de lansarea noului aparat Olympus E-PL1, la care au fost invitaţi atât jurnalişti din presa scrisă şi audiovizuală cât şi o serie de fotografi interesaţi de noua clasă de aparate Micro Four Thirds. Evenimentul a fost deschis de doamna Elena Bostan, Marketing Manager Olympus Romania, care a făcut o prezentare a seriei de aparate MFT inaugurată de către Olympus la jumătatea anului trecut cu modelul E-P1 şi a subliniat succesul acestui sistem pe plan mondial, unde şi-a creat un segment stabil de piaţă atrăgând atât utilizatori de aparate compact cât şi de DSLR-uri. Prezentarea modelului Olympus E-PL1 a fost făcută de domnul Adrian Ionescu, Product Manager la F64 Studio, care, pe lângă principalele calităţi ale aparatului, a subliniat că este un aparat compact care oferă calitatea unui DSLR, cu un meniu foarte nou, simplu şi uşor de utilizat chiar de către persoanele care nu au cunoştinţe tehnice despre fotografie, menţionând şi prezenţa celor 6 filtre Art care în premieră includ şi un filtru Sepia. Olympus E-PL1 preia cele mai importante calităţi ale modelului de vârf E-P2, senzorul de 12 MP stabilizat, protejat de sistemul SSWM de eliminare a prafului, posibilitatea de a utiliza un performant vizor electronic extern, sau de adăugare a unui microfon stereo pentru filmare la care adaugă flash-ul intern cu posibilitate de comandă wireless a flash-urilor Olympus, totul într-o carcasă mai uşoară şi la un preţ mai abordabil. La finalul evenimentului aparatul a putut fi testat de către participanţi, dintre care în special jurnaliştii au apreciat posibilitatea de a face fotografii de foarte bună calitate cu un aparat de forma şi dimensiunile unui compact, care nu atrage atenţia asupra fotografului şi poate fi folosit cu succes în situaţii mai sensibile. Ei au fost încântaţi de faptul că E-PL1 dispune de o interfaţă atât de prietenoasă încât poate fi folosit cu succes şi de către cei care nu sunt şi fotografi, iar posibilitatea de filmare în format HD cu sunet îl transformă într-o excelentă alegere pentru jurnalismul modern.

FOTOCLASS

7

AGENDA

Sigma - 5 noi obiective
Sigma, fabricantul independent cu portofoliul cel mai mare de obiective destinate DSLR-urilor, se distinge printr-o serie de obiective unice, care nu se regăsesc în oferta altor fabricanţi. Astfel, zoom-ul 8-16/4.5-5.6 destinat aparatelor de format redus oferă cea mai mare acoperire de pe piaţă, fiind echivalentul zoom-ului Sigma 12-24/4.5-5.6 compatibil cu aparatele full-frame, şi el cel mai larg din această categorie. Noul zoom oferă un unghi orizontal de 114º, cu o calitate optică sprijinită de cele patru lentile din noua sticlă FLD cu caracteristici de dispersie similare fluoritei, şi trei asferice. Sigma 85/1.4 oferă pasionaţilor de obiective luminoase un excelent obiectiv de portret, compatibil cu DSLR-urile full-frame, pilotat de un motor de focalizare HSM. Diafragma din 9 lamele ajută la crearea unui bokeh plăcut, foarte apreciat în fotografia de portret. O premieră Sigma este adaptorul pentru parasolar, care îi măreşte lungimea pentru o mai mare eficacitate atunci când obiectivul este folosit pe aparatele de format redus.

Sigma 17-50/2.8 OS este o rafinare a zoom-ului standard 18-50/2.8, cu un unghi uşor mai mare în zona de wide şi cu sistemul de stabilizare Sigma OS. Zoom-ul încorporează lentile din noua sticla Sigma FLD, elemente asferice, are un filet de filtre de 77mm şi o distanţă minimă de focalizare de 28cm. Sigma 50-500/4-6.3, binecunoscut şi apreciat de fotografi, alintat cu numele de ”Bigma”, este la rândul său modernizat prin adăugarea stabilizării, dispunând de o schemă optică nouă, este compatibil cu teleconverterele 1.4x şi 2x iar filetul de filtre este de 95mm. Ca şi la 70-200/2.8 OS, sistemul de stabilizare este activ inclusiv în monturile Pentax şi Sony, putând fi utilizat şi cu aparatele care beneficiază de stabilizare internă. Sigma 70-200/2.8 este unul dintre cele mai apreciate teleobiective datorită versatilităţii şi luminozităţii, iar acum dispune şi de stabilizare care promite un avantaj de până la patru trepte de expunere. Construcţia sa include lentile din sticlă FLD şi SLD, diafragma din 9 lamele, filet de filtre de 77mm, focalizare ultrasonică HSM şi este livrat cu un adaptor de extindere a parasolarului pentru utilizare pe aparatele de format redus.

Primul obiectiv Tamron cu motor ultrasonic - 70-300/4-5.6 VC USD
Este primul obiectiv Tamron care dispune de un motor de focalizare Ultrasonic Silent Drive, similar cu al sistemelor Canon USM, Nikon SWM şi Sigma HSM. Acesta permite o focalizare rapidă şi silenţioasă peste care se poate interveni oricând cu corecţii manuale, fără a se decupla mecanismul AF. Astfel, obiectivul devine foarte potrivit pentru fotografierea subiectelor în mişcare rapidă, putând face faţă fotografiei sportive sau wildlife. Zoom-ul utilizează sistemul de stabilizare pe trei axe Tamron VC, deja introdus în obiectivele 18-270/3.5-6.3 VC şi 17-50/2.8 VC, care promite posibilitatea de a fotografia cu timpi de expunere cu până la patru trepte mai lungi decât în cazul unui obiectiv fără stabilizare. Compatibil cu aparatele full-frame, zoom-ul include o lentilă din sticlă XLD, cu o dispersie joasă similară fluoritei, care, împreună cu alte lentile LD, permite corectarea aberaţiilor cromatice la un nivel excepţional asigurând o claritate sporită pe toată suprafaţa cadrului. Focalizarea este internă, facilitând utilizarea filtrelor de polarizare şi a parasolarului dedicat în formă de petale.

Diafragma este din 9 lamele pentru o redare cât mai plăcută a zonelor neclare. Raportul maxim de reproducere este 1:4 la focala de 300mm, la o distanţă de focalizare de 1.5m, astfel că pe un aparat de format redus încadrează un câmp de 64x96mm, excelent pentru fotografierea de la o distanţă rezonabilă a vietăţilor sperioase. Din îmbinarea motorului ultrasonic cu stabilizarea optică şi utilizarea sticlelor speciale a rezultat un obiectiv de categorie premium care completează foarte bine zoom-ul standard 17-50/2.8 VC, şi ne dă speranţe pentru introducerea acestor sisteme şi în apreciatele zoom-uri 28-75/2.8 şi 70-200/2.8, eventual şi în reapariţia lui 17-35/2.8-4.

8

FOTOCLASS

AGENDA

Noi obiective DSLR Nikon: Nikon 16-35/4 VR + Nikon 24/1.4
Destinat în primul rând aparatelor full-frame, Nikon 16-35/4 VR este primul zoom superangular cu stabilizare optică. Construit la standarde profesionale, cu exteriorul din metal şi prevăzut cu protecţie la praf şi umezeală, obiectivul se doreşte o alternativă mai abordabilă la zoomurile wide cu luminozitatea 2.8, având un preţ de aprox. 70% din cel al lui 14-24/2.8. Pe lângă diferenţa de preţ şi plaja focală foarte utilă, avantajul major al lui 16-35 faţă de 14-24 este posibilitatea de a monta filtre, atât de protecţie cât şi de polarizare. În schema optică sunt nu mai puţin de două lentile ED şi trei asferice, alături de utilizarea Nano Crystal Coat, ansamblul oferind o calitate excelentă atât în ceea ce priveşte distorsiunea cât şi controlul aberaţiilor de la diafragme foarte deschise. Focalizarea este asigurată de un motor SWM performant şi silenţios. Sistemul de stabilizare VR II promite un avantaj de până la patru trepte de expunere la fotografierea din mână, ceea ce face acest obiectiv foarte potrivit pentru imagini realizate în condiţii de lumină slabă, de la fotografia documentară şi de reportaj, până la interioare de muzee în fotografia de călătorie. Beneficiind de ultimele tehnologii în materie de construcţie optică, 24/1.4 umple un mare gol în gama de obiective profesionale Nikon, lăsat de scoaterea din fabricaţie a legendarului 28/1.4.

Luminozitatea de 1.4 permite obţinerea unor timpi de expunere de patru ori mai scurţi decât cea de 2.8 prezentă pe zoom-urile profesionale, maximizând şansele de obţinere de imagini clare cu subiecte în mişcare. Diafragma 1.4 oferă o imagine mult mai luminoasă din vizor, apreciată atât de fotograf la utilizarea în condiţii slabe de lumină, cât şi de sistemul AF care va funcţiona mai rapid şi mai precis. Proiectat pentru calitate optimă încă de la diafragme foarte deschise, acesta va deveni standardul pentru fotografia de reportaj în condiţii dificile de iluminare. Perechea ideală pentru 24/1.4 este 85/1.4, despre care sperăm că în curând va beneficia de AF-S, eventual poate chiar de stabilizare.

Premieră tehnică: Leaf Aptus-II 10R
O inovaţie interesantă, de această dată de ordin mecanic, apare pe acest back digital dedicat aparatelor de format mediu şi mare, care permite rotirea senzorului cu 90º fără demontarea de pe aparat, printr-o comandă externă. Posibilitatea de a roti senzorul este foarte importantă în cazul unui aparat de format mediu deoarece acestea sunt extrem de dificil de rotit în timpul fotografierii, chiar dacă se fotografiază din mână, cu atât mai puţin dacă se lucrează de pe trepied. În mod obişnuit rotirea se face prin demontarea back-ului de pe aparat, iar inovaţia Aptus evită expunerea senzorului la praf. Astfel se poate comuta extrem de rapid în timpul şedinţei foto între cadrele pe verticală şi orizontală, putându-se obţine cu uşurinţă o varietate de compoziţii fără a risca depunerea prafului pe captor. Aptus-II 10R are şi o altă calitate importantă, lungimea senzorului fiind de 56mm, similară cu lăţimea clasică a formatului de film de format mediu, astfel că nu mai apare factorul de crop caracteristic majorităţii back-urilor digitale. Senzorul are o rezoluţie de 56MP, (9288 x 6000 pixeli) înregistrare în 16bit, la o cadenţă maximă de 1cadru/s,

iar un RAW necomprimat are 112MB din care se poate genera un Tiff în 16bit de 345MB. Gama dinamică atinge 12 trepte de expunere, iar intervalul de sensibilitate este 80-800 ISO. Dispune de un ecran LCD de 6x7cm, cu o diagonală de 3.5” şi este compatibil cu majoritatea aparatelor de format mediu, iar cu adaptoarele potrivite şi cu o serie de aparate de format mare.

FOTOCLASS

9

DSLR CAMERA Canon 1000D

Canon
Text & foto: Mugur Mihăiţă

1000D

A

m făcut pasul de la un aparat compact satisfăcător, Canon S2IS, pe care l-am folosit cu succes câţiva ani, dar începuse să-şi arate limitele. Pasionat fiind de fotografie, şi în special de fotografia de călătorie, un aparat bridge fusese iniţial alegerea evidentă deoarece îmi oferea într-un aparat foarte portabil un zoom generos, cu luminozitate bună şi stabilizare, ecran LCD rabatabil, vizor electronic, moduri scenă uşor de utilizat, într-un cuvânt cam tot ce aveam nevoie. Problema este că de la el nu mai puteam cere mare lucru, iar costurile spre exemplu pentru un adaptor de wide erau mult prea mari, plaja de sensibilitate era modestă, nu puteam să-i adaug un flash extern, vizorul avea rezoluţie prea mică şi nici rezoluţia captorului nu mă mai mulţumea fiind deja concurată de telefoanele mobile. Oricum, mai devreme sau mai târziu încercam un DSLR, convins fiind de avantajele acestora atât în ceea ce priveşte calitatea imaginii, devenisem mai pretenţios, cât şi posibilitatea de a aborda subiecte greu de fotografiat cu un aparat care, oricât de bine dotat, tot din clasa compact era. Prin simpatia pe care am dobândit-o faţă de S2IS am rămas fidel brandului şi cum nu aveam prea mulţi bani disponibili, am luat cel mai ieftin DSLR, Canon 1000D.

Am DSLR! Acum, am cu ce… se numeşte 1000D! Rezoluţie, culori frumoase, sensibilitate bună, folosire rapidă, tot ce trebuie pentru fotografii de calitate.
10
FOTOCLASS

1
foto1: Canon 1000D, 18mm, 1/20s, F3.5, ISO 1600; foto2: Canon 1000D, 25mm, 1/800s, F18, ISO 400;

2

Îl am de ceva vreme dar mai are până “împlineşte” 1 an, totuşi nu încetează să mă surprindă. E altceva! Am pornit entuziast pe drumul noii experienţe, pentru că e cu totul diferit faţă de aparatul compact, şi oriunde m-am dus, 1000D-ul nu mi-a lipsit. Aparatul este mic, chiar cam mic pentru nişte mâini mari, dar cele 9 butoane externe ajută în manipularea rapidă. Carcasa este totuşi rezonabil de solidă pentru un aparat atât de abordabil, iar cu un grip se ţine foarte bine în mână. Captorul are o rezoluţie mult mai mare, iar cei 10 MP ajung pentru printuri mari, cu toate că în ultimul timp nu prea mai pun fotografii pe hârtie, dar când am peisaje sau portrete reuşite mai fac câte un A3. Sporul de calitate vine şi din faptul că pixelii fiind mari obţin o claritate mult mai bună a imaginilor care au în plus tonuri şi culori mai frumoase. Dimensiunea mare a captorului, comparată cu a aparatelor compact, mă ajută să surprind portrete în lumină foarte slabă… imagini pe care altfel le prindeam numai cu blitz-ul şi nu aveau aceeaşi atmosferă autentică. Fotografiile la 800 ISO arată precum cele făcute cu aparatul vechi între 100-200 ISO, acela având sensibilitatea de bază la 50 ISO, aşa că dispun de noi posibilităţi pentru fotografii în lumină existentă, imposibil de făcut cu aparatele compact.

Fotografiile la 1600 au într-adevăr granulaţie, dar prefer să am imagini cu zgomot decât imagini mişcate, aşa că dacă e nevoie nu ezit să folosesc chiar şi această sensibilitate, iar dacă zgomotul mă deranjează prea tare, le convertesc la alb-negru şi arată foarte bine. Pe lângă sensibilitatea mai mare pot acum să fac portrete cu fundalul neclar, astfel subiectul este mult mai bine pus în valoare prin jocul cu profunzimea, mai ales la focalele mai mari ale teleobiectivului. De mare folos este un obiectiv luminos, mult mai eficient în obţinerea acestui efect, iar fotografiile mele sunt din ce în ce mai apreciate. La început am fost îngrijorat de praful care ar putea pătrunde în aparat, ştiind că acesta se va aşeza inevitabil pe captor, dar sistemul antipraf al aparatului este deosebit de eficient, aşa că acum schimb obiectivele după cum am nevoie, fără să mă mai gândesc prea mult la protecţia captorului. Evit totuşi să schimb obiectivele în zonele cu praf sau nisip, în special când bate vântul, pentru a nu ajunge prea repede cu captorul la curăţat. Am reuşit expuneri chiar şi de 2 minute, excelente pentru fotografiile nocturne care mă pasionează de multă vreme, iar cu ajutorul unui trepied pot acum să fotografiez cele mai diverse peisaje urbane la orele cele mai favorabile pentru a surprinde iluminarea cea mai potrivită.

FOTOCLASS

11

DSLR CAMERA Canon 1000D
Vizorul reflex îmi arată lumea în timp real, nu cu întârzierea caracteristică vizoarelor electronice, unde scena vizată este deja de domeniul trecutului şi se descurcă mult mai bine în lumină scăzută, fără granulaţia colorată şi scăderea frecvenţei cu care eram obişnuit de la vechiul meu bridge. Vizarea optică este bună la imagini de acţiune, iar aici mă ajută şi promtitudinea la declanşare a aparatului, net superioară oricărui aparat compact, astfel încât reuşesc sa fotografiez ceea ce doresc, chiar în momentul în care se întâmplă, eliminând frustările avute cu aparate compact cu care nu puteai surprinde mimica sau gesturile cuiva, sau orice fel de scenă de mişcare. De multe ori am prins momentul cheie al unei declanşări reuşite folosindu-mă de “rafală”, care chiar modestă în raport cu aparatele profesionale este totuşi de mare folos. Monitorul de 2.5” are culorile strălucitoare şi este destul de bun chiar în lumină puternică pe timp de zi pentru a verifica fotografiile pe care le fac şi pentru eventualele schimbări în meniu. LCD-ul foloseşte drept centru de comandă, unde văd rapid toţi parametrii de fotografiere şi pot schimba rapid setările în funcţie de subiectul fotografiat.

Dimensiunea mare a captorului, comparată cu a aparatelor compact, mă ajută să surprind imagini reuşite chiar şi în lumină foarte slabă.

A devenit cu atât mai important cu cât cunoştintele mele de fotografie au evoluat rapid şi m-am desprins de modul Auto şi de modurile scenă şi m-am aventurat din ce în ce mai des în priorităţile de timp şi diafragmă, iar în ultimul timp şi în modul de lucru manual, care în multe cazuri prezintă avantaje interesante. Sunt încântat de posibilitatea de a personaliza meniul folosind opţiunea My menu unde am aranjat setările de care am nevoie cel mai des la fotografiat, astfel nu trebuie să mai parcurg meniurile în căutarea lor şi pot fotografia mult mai repede. Expunerea măsurată de aparat mă mulţumeşte de cele mai multe ori, iar dacă tinde să supraexpună zonele luminoase aplic o corecţie de expunere folosind butonul dedicat, cu toate că au reuşit să-l pună cam aproape de vizor, dar m-am obişnuit şi acum pare la îndemână. La nevoie folosesc măsurarea parţială, sau trec pur şi simplu în modul de expunere manual.

12

FOTOCLASS

DSLR CAMERA

Canon 1000D , 17mm, 1/320s, F 14, ISO 200.

Canon 1000D , 200mm, 1/200s, F 5.6, ISO 100.

Canon 1000D , 20mm, 1/60s, F 5, ISO 100.

Canon 1000D , 100mm, 1/320s, F 9, ISO 200.

FOTOCLASS

13

DSLR CAMERA Canon 1000D

Canon 1000D , 30mm, 1/40s, F 14, ISO 400.

Canon 1000D , 80mm, 1/15s, F 18, ISO 1600.

Canon 1000D , 270mm, 1/250s, F 6, ISO 400.

Canon 1000D , 80mm, 1/30s, F 5, ISO 1600.

Canon 1000D , 42mm, 1/125s, F 7, ISO 200.

Canon 1000D , 18mm, 25s, F 3.5, ISO 400.

14

FOTOCLASS

DSLR CAMERA
Balansul de alb automat e de ajutor în multe cazuri, mai puţin în lumină artificială de becuri, unde imaginile sunt cam portocalii şi folosesc sau Live-View pentru a găsi setarea optimă, fie modul manual. Modul Live-View este foarte practic şi pentru o focalizare precisă de pe trepied, are chiar şi test de profunzime de câmp. Dirijez redarea culorilor şi contrastelor alegând cel mai potrivit Picture Style dintre Standard, Portrait, Landscape, Neutral, Faithful. Pentru alb-negru nu folosesc Monochrome ci fac conversiile la procesare, deoarece din color pot să fac oricând alb-negru, dar nu şi invers. Focalizarea este mult mai rapidă şi precisă decât mă aşteptam, iar cele 7 puncte sunt foarte bune pentru a evita de cele mai multe ori necesitatea de recadrare după AF, mărind viteza de fotografiere. La focalizarea pe întuneric se poate folosi flash-ul intern ca lampă de asistenţă, dar aş fi preferat o lampă clasică, cu lumină continuă. La fotografiat prefer formatul jpeg, dacă expunerea şi balansul de alb sunt bune rezultatele sunt spectaculoase. Pentru subiectele dificile folosesc RAW, dar bufferul este mic şi cadenţa de fotografiere se reduce la jumătate, aşa că pentru subiectele obişnuite folosesc în continuare jpeg. Flash-ul integrat este OK, dar pentru fotografia serioasă este mult mai bun un flash extern în patină, pot să difuzez lumina prin reflexie în tavan sau pereţi şi imaginile arată mult mai bine decât cu lumina drept în faţă. Aparatul funcţionează cu oricare flash compatibil Canon EX, de la cele mici la cele profesionale. La achiziţionare am primit “la ofertă” obiectivul 18-55 cu stabilizare, un gemuleţ de protecţie pentru ecranul LCD, un card SD de 4 GB şi un filtru UV. Bine sfătuit, am cumpărat şi cel mai ieftin obiectiv luminos, Canon 50/1.8, foarte bun pentru portrete, şi un tele, de asemenea abordabil, un 70-300 care completează foarte bine trusa. DSLR-ul mi-a permis să împrumut de la un alt pasionat de fotografie un obiectiv fisheye, aşadar o altă perspectivă fotografică… când voi mai strânge bani, e pe listă! În total am cheltuit 2700 RON ceea ce înseamnă cu doar 500 ron mai mult decât “fratele mai mare” al lui S2IS, SX 20 IS, tot cu senzor de compact, cu limita de expunere de 30 sec, şi doar un cadru şi ceva pe secundă. Mărturisesc, mi-a fost greu la început pentru că trebuiau schimbate obiectivele. Îndemânatic şi “experimentat” le-am mai scăpat şi pe jos… dar aşa e la început! Cu timpul mi-am achiziţionat şi un grip, extraordinar pentru o mai bună priză a mâinii, mai ales că aparatul este destul de mic, şi desigur de mare ajutor atunci când nu am cum să-mi încarc acumulatorii, merge perfect şi cu 6 baterii alcaline pe care le găsesc oriunde. Aşadar pot spune că am un set perfect pentru poze de călătorie!

Canon 1000D
DATE TEHNICE
CAPTOR REZOLUŢIE SIS. ANTIPRAF BODY FORMATE IMG. FILMARE AUTOFOCUS OBTURATOR CADENŢĂ FLASH SENSIBILITATE VIZOR MONITOR LIVE VIEW STABILIZARE IMG. STOCARE ALIMENTARE DIMENSIUNI GREUTATE INFO CMOS, 22.2 x 14.8 mm 10 MP, 3888 x 2592 pixeli Piezoelectric + antistatic exterior plastic, şasiu de oţel jpeg, RAW + jpeg nu 7 puncte, senzor CMOS 30-1/4000s, flash 1/200ss 3 cadre pe secundă N.G. 13 / 100 ISO 100-1600 + Auto ISO pentamirror, 0.81x, 95% 2.5”, 230.000 pixeli Da, AF cu detecţia contrastului În obiective carduri SD, SDHC LP-E5, 1050 mAh 126 x 98 x 62 mm 502 g cu baterie www.F64.ro

AVANTAJE
- imagini excelente fără efort - sensibilitate bună, zgomot mic - soft-uri profesionale, gratuit - bateria ţine mult - Live-view, uneori de mare folos - uşor de utilizat, butoane externe - AF competent în majoritatea cazurilor - mic şi uşor, bun pentru călătorii - nu intimidează începătorii - preţul foarte abordabil - acces în sistemul Canon

CONCLUZIE
Canon 1000D este excelent pentru trecerea de la aparate compact şi bridge la un sistem DSLR deoarece are toate caracteristicile principale care fac o adevărată plăcere din fotografiere. Rezoluţie, culori frumoase, sensibilitate bună, folosire rapidă, tot ce trebuie pentru fotografii de calitate. Mă gândesc că atunci când voi trece la un aparat mai performant, acesta va fi ideal pentru back-up! Oricum mai bine porţi un aparat mai ieftin în geantă zi de zi.

DEZAVANTAJE
- buffer limitat, cadenţă mică în RAW - balansul de alb în lumină artificială - nu are telecomandă IR - supraexpunere ocazională - vizorul cam mic

FOTOCLASS

15

DSLR CAMERA Nikon D3000

Nikon
D3000
Text: Radu Grozescu Foto: Sorin Voicu

P

oziţionat ca entry-level în gama Nikon, D3000 oferă principalele avantaje ale DSLR-urilor într-un aparat mic, abordabil, uşor de utilizat, care nu intimidează utilizatorii de aparate compact ce îşi doresc o calitate superioară a imaginilor şi o versatilitate sporită. Cu toate ca este unul dintre cele mai mici DSLR-uri de pe piaţă şi exteriorul este din plastic, construcţia este solidă, tipică Nikon, fără a prezenta zgomotele de protest la strângerea în mână caracteristice altor aparate din această categorie. Priza în mână este surprinzător de fermă, favorizată şi de numărul mic de butoane externe bine poziţionate, astfel încât apăsările accidentale şi posibilităţile de confuzie sunt reduse la minimum. Vizorul este de tip pentamirror, ceea ce asigură dimensiuni şi greutate reduse şi oferă o acoperire de 95% la un factor de mărire de 0.78x, valori obişnuite pentru această clasă de aparate. Pentru utilizatorii de aparate compact, primul contact cu un vizor reflex care oferă imagini în timp real va reprezenta o surpriză plăcută deoarece, alături de promtitudinea declanşării rezolvă una din principalele probleme ale aparatelor din categoria compact şi anume surprinderea momentelor importante din scenele de acţiune.

Mic, uşor şi abordabil, Nikon D3000 este un excelent prim DSLR pentru pasionaţii de fotografie care doresc să depăşească limitările impuse de aparatele compact.
16
FOTOCLASS

2

1

3

foto1: Nikon D3000, 85mm, 1/40s, F4, ISO 1600; foto2: Nikon D3000, 85mm, 1/80s, F7, ISO 200; foto3: Nikon D3000, 85mm, 1/30s, F5, ISO 1600;

Ecranul LCD de 3” este mare pentru un aparat entry-level, dar are doar rezoluţia standard de 230.000 de pixeli, semnificativ mai mică faţă de cele de 960.000 pixeli prezente pe aparatele performante. Cu toată rezoluţia scăzută, ecranul este luminos şi oferă imagini clare, inclusiv la folosirea în meniuri, fiind mai dificil de utilizat doar la verificarea clarităţii imaginilor la măriri importante. Pentru o utilizare uşoară în interior, ecranul dispune de o funcţie automată de reducere a luminozităţii. Dirijarea aparatului se face pe baza informaţiilor de pe LCD, folosind un mimim de butoane externe, similar cu a multor aparate din categoria compact, ceea ce va face tranziţia mai uşoară pentru proaspeţii posesori de DSLR. Există o singură rotiţă de comandă spre deosebire de cele două ale aparatelor cu pretenţii profesionale, tocmai în ideea de a nu complica prea mult manipularea aparatului. Este inclus şi un mod Ghid, de mare folos pentru fotografii începători şi un meniu Help care poate fi accesat cu uşurinţă. D3000 foloseşte sistemul de Picture Controls caracteristic tuturor DSLR-urilor Nikon moderne care dispun de procesoare Expeed, ceea face posibilă obţinerea de imagini cu un aspect similar cu aparate diferite. Conceptul Expeed permite modificarea setărilor de sharpness, saturaţie şi contrast pe baza modurilor predefinite şi salvarea lor pentru utilizare ulterioară sau transferul pe alte aparate.

Captorul este un CCD de 10MP care oferă o foarte bună redare a detaliilor în special la sensibilităţi mici şi medii, apropiată de cea a aparatelor de 12MP şi o redare excelentă a tonurilor şi culorilor. Cu o suprafaţă mult mai mare decât a captoarelor aparatelor compact, oferă avantaje incontestabile la fotografierea cu sensibilităţi mari, redarea mult mai bună a detaliilor şi tonurilor şi posibilitatea de a folosi profunzimea de câmp selectivă pentru separarea subiectului de fundal. Gama de sensibilitate este între 100 şi 1600 ISO, cu posibilitate de extindere la 3200 ISO iar comportarea la sensibilităţi mari este bună, zgomotul fiind foarte bine gestionat în gama 100-800 ISO. Reducerea zgomotului intervine automat începând cu 800 ISO, dar setarea pe ON o va activa şi pentru sensibilităţile mai mici, iar efectul la sensibilităţile mari va fi mai pregnant. Nikon a optat pentru reducerea în special a zgomotului de culoare pentru a proteja redarea detaliilor şi a texturilor, ceea ce duce la printuri de o calitate foarte bună. Captorul este protejat împotriva prafului de un sistem piezoelectric cu vibraţia filtrului AA care funcţionează fie automat la pornirea şi oprirea aparatului, fie activat din meniu. Acesta este asistat şi de sistemul Airflow de dirijare a curenţilor de aer generaţi de mişcarea oglinzii la declanşare care împing particulele de praf către un spaţiu aflat la baza aparatului.

FOTOCLASS

17

DSLR CAMERA Nikon D3000
Ca formate de imagine se pot folosi RAW, jpeg şi RAW + jpeg dar în acest caz jpeg-urile sunt la compresia maximă. Buffer-ul este generos, iar datorită vitezei procesorului şi a scrierii pe card se pot obţine 100 imagini jpeg sau 6 RAW în secvenţă la cadenţa maximă de fotografiere de 3 cadre pe secundă. Stocarea se face pe carduri SD/SDHC, mici, comode, care nu mai prezintă riscul îndoirii pinilor din aparat la manipularea neglijentă, cu un raport excelent preţ/capacitate. Spre deosebire de aparatele mai scumpe, D3000 nu dispune de corectarea automată a aberaţiei cromatice în aparat, sau de controlul în trepte al funcţiei Active D-Lighting, dar aceasta funcţionează excelent în cazul subiectelor contraste, oferind detalii în zonele umbrite în timp ce protejează luminile. Măsurarea expunerii se face cu un senzor RGB de 420 pixeli care beneficiază şi de recunoaşterea scenei pentru o precizie suplimentară, rezultatele fiind influenţate şi de alegerea punctului de focalizare. Pe lângă măsurarea matricială, fotografii pretenţioşi pot alege din variantele integral ponderat sau spot. Aparatul nu dispune de funcţia de bracketing a expunerii, dar compensarea de expunere este plasată ergonomic şi are o gamă de +/-5 trepte. Pe lângă modul Auto în care utilizatorul nu trebuie decât să încadreze şi să declanşeze, aparatul dispune de seria obişnuită de moduri scenă, dar şi de modurile clasice Program, priorităţile de timp de expunere şi diafragmă şi manual, care se vor dovedi de folos fotografilor mai avansaţi. Focalizarea este asigurată de modulul Multi-CAM 1000, cu 11 zone de focalizare, care dispune de următoarele moduri: Single point, Dynamic area, Auto area şi 3D Tracking. Modulul AF este foarte avansat pentru un aparat entry-level, el fiind creat iniţial pentru aparatul semiprofesional D200, apoi utilizat în D90 şi D5000. Pentru focalizarea în lumină slabă sau în întuneric complet, aparatul dispune de o lampă de asistenţă, nefiind necesară ridicarea flash-ului pentru focalizare. Aparatul poate focaliza doar cu obiective cu motor încorporat, dar performanţele sunt excelente, neexistând diferenţe notabile de viteză faţă de modelele superioare dacă este folosit cu obiective AF-S performante.

Dirijarea aparatului se face pe baza informaţiilor de pe LCD, folosind un mimim de butoane externe, similar cu a multor aparate din categoria compact, ceea ce va face tranziţia mai uşoară pentru proaspeţii posesori de DSLR

18

FOTOCLASS

DSLR CAMERA

Nikon D3000 , 27mm, 1/30s, F 8, ISO 200.

Nikon D3000 , 150mm, 30s, F 4, ISO 100.

FOTOCLASS

19

DSLR CAMERA Nikon D3000

Nikon D3000 , 150mm, 1/100s, F 4, ISO 200.

Nikon D3000 , 127mm, 1/125s, F 4, ISO 100.

20

FOTOCLASS

DSLR CAMERA
Pentru focalizarea manuală se poate folosi sistemul electronic de asistenţă, precis şi intuitiv de utilizat, prezent în vizor. Obturatorul este similar cu al altor aparate din categoria sa, cu timpi până la 1/4000s şi sincron flash la 1/200s, suficient pentru majoritatea utilizărilor, de la fotografia subiectelor aflate în mişcare rapidă până la utilizarea flash-ului pentru iluminarea subiectelor aflate în contralumină. Flash-ul integrat poate fi activat fie în mod automat de către aparat într-unul din modurile automate, fie manual de către fotograf. Butonul este electronic, deci nu se poate activa accidental când aparatul este oprit, şi este folosit şi pentru setările flash-ului. Flash-ul nu poate fi folosit drept master în sistemul Nikon CLS, dar folosind un flash SB-900, SB-800 sau un commander SU-800 în patină D3000 poate beneficia de toate facilităţile acestuia. Bateria EN-EL9a este aceeaşi cu cea folosită în D5000 şi oferă o autonomie în jur de 500 cadre, mai mult decât suficientă pentru o zi de fotografiat, mai ales ca aparatul nu dispune de Live-View sau de filmare, ceea ce permite economisirea semnificativă a energiei. Aparatul este compatibil cu telecomanda prin infraroşu ML-L3. Pentru cei care preferă să fotografieze în loc să stea în faţa computerului prelucrând imagini, D3000 oferă procesarea fotografiilor direct în aparat, atât a jpeg-urilor cât şi conversia de fişiere RAW. Există o serie de filtre şi efecte interesante, printre care posibilitatea de a creea un clip video din imagini separate pentru ilustrarea scenelor în mişcare. Unul dintre avantajele majore ale DSLR-urilor este accesul la o gamă foarte mare de obiective şi accesorii cu caracteristici dintre cele mai diverse. Pe lângă clasicul obiectiv de kit 1855/3.5-5.6 VR, într-un buget rezonabil ar putea intra zoom-ul tele 55-200/4-5.6 VR, eventual şi un flash Nikon SB600. Ulterior, în funcţie de preferinţele fotografului, se pot adăuga un zoom superwide gen 10-24 sau 12-24 şi un obiectiv macro de 60 sau 105mm. Apartenenţa la un sistem de top, în cazul nostru Nikon, înseamnă că la eventuala schimbare a aparatului toate obiectivele şi accesoriile vor continua să fie folosite cu succes încă mulţi ani pe noile DSLR-uri. În ciuda clasificării entry-level, a dimensiunilor reduse şi a preţului similar cu al aparatelor compact de top, Nikon D3000 este un aparat mult mai capabil decât pare la prima vedere, oferind vizare optică reflex, un captor de calitate, un sistem AF excelent, reglaje manuale de expunere şi balans de alb şi accesul la cel mai performant sistem de flash-uri, putând face faţă celor mai multe provocări fotografice.

Nikon D3000
DATE TEHNICE
CAPTOR REZOLUŢIE SIS. ANTIPRAF BODY FORMATE IMG. FILMARE AUTOFOCUS OBTURATOR CADENŢĂ FLASH SENSIBILITATE VIZOR MONITOR LIVE VIEW STABILIZARE IMG. STOCARE ALIMENTARE DIMENSIUNI GREUTATE INFO CCD 23.6 x 15.8 mm 10 MP, 3872 x 2592 pixeli piezoelectric + airflow exterior plastic RAW, jpeg, RAW + jpeg nu 11 puncte Multi-CAM 1000 30-1/4000s, flash 1/200s 3 cadre pe secundă N.G. 12 / 100 ISO 100-3200 ISO + Auto pentamirror, 0.78x, 95% 3”, 230.000 pixeli nu în obiective carduri SD, SDHC EN-EL9a, 1080 mAh 126 x 97 x 64 mm 536 g cu baterie www.F64.ro

AVANTAJE
- calitatea imaginii la sensibilităţi mici - sistem AF performant - calitatea construcţiei - interfaţă prietenoasă - compensare de expunere +/- 5EV - sistem excelent de flash - Active D-lighting funcţional - durata de viaţă a bateriei - reducerea zgomotului eficientă - procesarea imaginilor în aparat - preţ abordabil

CONCLUZIE
Mic, uşor şi abordabil, Nikon D3000 este un excelent prim DSLR pentru pasionaţii de fotografie care doresc să depăşească limitările impuse de aparatele compact. Pe lângă posibilitatea de a lucra în moduri automatizate, apreciate de începători, D3000 oferă un acces facil la majoritatea funcţiilor importante pentru dezvoltarea aptitudinilor tehnice ale utilizatorului, permiţând accesul la întreg sistemul Nikon de obiective, flash-uri şi accesorii.

DEZAVANTAJE
- nu are Live-View - rezoluţie mică a LCD-ului - nu are bracketing - uşoară tendinţă de supraexpunere - nu are test de profunzime de câmp

FOTOCLASS

21

DSLR CAMERA Sony A230

SONY
Text & foto: Sorin Voicu

A230

S

ony Alpha A230 este un aparat foto entry level destinat în special celor ce doresc să facă pasul de la un aparat compact sau bridge la un DSLR. Înlocuind Alpha A200, noul model se situează în aceeaşi gamă de aparate entry level ca şi Nikon D3000, Olympus E-450, Pentax K-m şi Canon EOS 1000D. Toate au aceeaşi rezoluţie a senzorului, 10 megapixeli. Sony se diferenţiază însă prin numărul mai redus de cadre pe secundă (2,5) faţă de competitori care oferă cel puţin 3 cadre pe secundă, dar şi prin stabilizatorul de imagine din corp (exceptând modelul de la Pentax). De remarcat faptul că este primul aparat Sony care acceptă două tipuri de carduri de memorie, Memory Stick PRO duo şi carduri SDHC (vechile modele foloseau carduri Compact Flash). Un lucru îmbucurător. Un aparat foto entry level cu două sloturi de carduri de memorie! Dual slot-ul nu este însă unul automat. Utilizatorul va trebui să comute manual între cele două tipuri de carduri de memorie. Dacă în aparat nu se află nici un card, sau selectorul este comutat pe un card greşit, aparatul afişează un mesaj prin care înştiinţează utilizatorul că nu există card în aparat. Având aparatul la testare şi necitind în acel moment manualul, am folosit un card SD şi mare mi-a fost mirarea când eram înştiinţat că nu există card în aparat.

Sony A230 este un DSLR entry level la un raport calitate/preţ bun, destinat amatorilor care nu sunt mulţumiţi cu ceea ce le oferă un aparat foto compact sau bridge.
22
FOTOCLASS

Ca şi la celelalte aparate foto cu stabilizator de imagine în corp, la Sony A230 funcţionarea şi efectul acestuia nu poate fi observat prin vizor, dar în schimb sunt „stabilizate” toate obiectivele.

Am crezut iniţial că am cardul defect. Mi-am dat seama de greşeală numai după ce am deschis „uşiţa” din stânga aparatului şi am văzut comutatorul de selectare. Din punct de vedere constructiv, A230, ca de altfel toate modelele noi de la Sony, nu mai are nimic din modelele anterioare, unde designul a fost preluat de la Konica Minolta. Gripul este şi el diferit faţă de celelalte aparate DSLR, la prima vedere dând senzaţia de neterminat. Distanţa dintre rotiţa din faţă şi declanşator este neobişnuit de mare. Dar datorită formei sale, se pot folosi ambele degete, arătătorul pe declanşator, degetul mijlociu pe rotiţa de selectare. Plasticul este decent, nu se deosebeşte cu nimic faţă de competitori. Ce mi-a plăcut este cauciucul care îmbracă ambele părţi frontale ale aparatului. Rotiţa de selectare a modurilor de fotografiere este semi-îngropată pe partea stângă. Numărul butoanelor este redus pentru a nu zăpăci utilizatorul. Lipseşte însă un buton dedicat pentru selectarea punctului de focalizare. Lipsa posibilităţii selectării rapide a punctului de focalizare poate fi foarte frustrant în anumite situaţii (punctul de focalizare poate fi ales prin apăsarea tastei Fn, apoi navigând în submeniul AF area – zonă punct autofocus, apoi alegând zona Local; şi ca totul sa fie şi mai îngreunat, selectarea se poate face

numai prin săgeţile stânga-dreapta, un adevărat chin pentru a selecta un „simplu” punct de focalizare). În plus, în lumină slabă, la capătul lung al obiectivului (tele), focalizarea este extrem de dificilă. Când spun lumină slabă nu mă refer la întuneric, ci lumina într-o zi noroasă, atunci când pentru a nu obţine fotografii mişcate ridici valoarea ISO la 400 sau chiar 800. De asemenea simt lipsa butonului de ridicare a blitzului încorporat. Pentru a-l putea folosi trebuie apăsată tasta destinată blitzului şi selectată apoi opţiunea dorită. Blitzul se va ridica la o jumătate de apăsare a butonului de declanşare. Lipsa butoanelor dedicate cu siguranţă nu zăpăceşte un utilizator începător în ale DSLR-ului, dar setarea aparatului foto este astfel îngreunată. Senzorul CCD de 10 megapixeli şi 23,6 × 15,8 mm, în format APS-C, cu o densitate a pixelilor de 2.8 MP/cm², oferă suficiente detalii pentru printuri A3 şi chiar mai mari. Sensibilitatea se situează între ISO 100 – 3200, iar fotografiile captate sunt perfect utilizabile până la ISO 1600. Între ISO 1600 şi 3200 apare zgomotul de imagine, dar m-a impresionat în mod foarte plăcut modul în care aparatul controlează zgomotul atunci când se fotografiază în format jpeg. După ce am comparat aceeaşi imagine în format RAW şi JPEG, consider că A230 se descurcă de minune cu filtrul destinat diminuării zgomotului de imagine.

FOTOCLASS

23

DSLR CAMERA Sony A230
Senzorul se află montat pe o platformă mobilă care se mişcă pentru a contrabalansa tremuratul mâinii. Ca şi la celelalte aparate foto cu stabilizator de imagine în corp, funcţionarea şi efectul acestuia nu poate fi observat prin vizor, dar în schimb sunt „stabilizate” toate obiectivele (mai ales când vine vorba de obiectivele fixe, cum ar fi un 50mm 1.8). Redarea culorilor este plăcută, naturală, dar ca orice aparat foto, dificultăţile apar atunci când există surse de lumină de temperaturi diferite. În astfel de situaţii se poate folosi un greycard, cum ar fi Micnova Digital Grey Card MQ-DGC1, bineînţeles cu setarea aparatului pe balans de alb particularizat. A230 stochează imagini în format RAW, JPEG şi RAW+JPEG. Măsurarea expunerii se face prin TTL, cu celulă de măsurare SPC în formă de fagure cu 40 de segmente. Modurile de măsurare disponibile sunt cele uzuale pentru un DSLR: multisegment, preponderent central, punct. Expunerea se poate face complet automat, cu program automat, prioritate de diafragmă, prioritate de timp, complet manuală. Bineînţeles că există şi modurile tip scenă, indispensabile la un aparat entry-level (portret, peisaj, macro, sport, apus, fotografie de noapte). Se poate observa existenţa detaliilor chiar şi în condiţii de lumină slabă. Sistemul de măsurare al luminozităţii lucrează bine având în vedere existenţa zonelor întunecate combinate cu zone de lumină intensă. Procesorul folosit este cel obişnuit la aparatele foto DSLR Sony – Bionz. Aparatul este gata de fotografiere în 0,6 secunde, durata de la apăsarea declanşatorului şi până la captarea imaginii este de 0,194 secunde cu autofocus şi 0,107 secunde cu prefocalizare. Punctele de focalizare sunt şi ele mai mari, fiind astfel mult mai vizibile faţă de cele ale modelelor precedente.

SONY A230 - Focalizare în nocturnă: Imagine generală şi crop

SONY A230 - Comportament pe scara ISO: Imagine generală şi crop pentru şase trepte de sensibilitate

ISO 100

ISO 200

ISO 400

ISO 800

ISO 1600

ISO 3200

24

FOTOCLASS

DSLR CAMERA

SONY A230 , 55mm, 1/125s, F 8, ISO 100.

SONY A230 , 55mm, 1/100s, F 14, ISO 100.

FOTOCLASS

25

DSLR CAMERA Sony A230

SONY A230 , 55mm, 1/125s, F 6.3, ISO 800.

SONY A230 , 55mm, 1/20s, F 6.3, ISO 1600.

26

FOTOCLASS

DSLR CAMERA
O altă diferenţă majoră faţă de modelele vechi: obiectivul de kit este un 18-55, mai scurt şi mai uşor decât vechiul 18-70mm şi primul din linia de obiective SAM - Smooth Autofocus Motor – motor de autofocalizare lin. Alpha A230 este compatibil cu toate obiectivele Sony Alpha şi cu obiectivele cu baionetă A de la Minolta şi Konica Minolta. Printre obiective recomand următoarele: Tamron 55-200mm f/4-5.6 (o completare la obiectivul de kit), Sony DT 50mm f/1.8 SAM (un obiectiv luminos, excelent pentru portrete), Tamron AF 70-300mm f/4-5.6 Di LD Macro (un tele puternic cu valenţe de macro 1:2), Sony AF D 75-300mm f/4.5-5.6 Alpha Series (tele clasic), Sony SAL 28mm f/2.8 (un 42mm luminos), Sigma 18125mm F3.8-5.6 DC HSM (o alternativă de obiectiv all around, de zi cu zi, datorită plajei focale oferite, cu motor ultrasonic silenţios), Tamron AF SP 17-50mm f/2.8 XR Di II LD IF (un excelent înlocuitor pentru obiectivul de kit), Sigma 10-20mm f/4-5.6 (un obiectiv ultrawide). Ce ar mai fi de spus: lipseşte funcţia de antişoc prin care se diminuează mişcările provocate de vibraţiile apărute la deplasarea oglinzii şi butonul de previzualizare a profunzimii de câmp. Funcţia de Auto-ISO lucrează numai între ISO 100 – 400, fără posibilitate de setare a intervalului de valori (se pot seta însă manual valorile până la ISO 3.200). O altă bilă neagră, totodată amuzantă, este pseudo-capacul pentru obiectiv. Acesta este dintr-un plastic foarte subţire, semitransparent. Tot în zona deosebitului se poate enumera şi capacul pentru corpul aparatului, din plastic alb, lucru atipic.

SONY A230
DATE TEHNICE
CAPTOR REZOLUŢIE SIS. ANTIPRAF BODY FORMATE IMG. FILMARE AUTOFOCUS OBTURATOR CADENŢĂ FLASH SENSIBILITATE VIZOR MONITOR LIVE VIEW STABILIZARE IMG. STOCARE ALIMENTARE DIMENSIUNI GREUTATE INFO CCD, 23,6 x 15,8mm 10,2 MP, 3872 x 2592 pixeli Piezoelectric + antistatic şasiu din aluminiu, exterior plastic RAW, jpeg, RAW + jpeg Nu TTL, detecţie de fază 30s-1/4000s, flash 1/160s 2,5 cadre pe secundă N.G. 10 / 100 ISO 100-3200 ISO pentamirror, 95%, mărire 0,83x 2,7”, 230.400 pixeli Nu Steadyshot Memory Stick Pro, SD/SDHC InfoLithium NP-FH50 128 x 97 x 67,5mm 450 g www.F64.ro

CONCLUZIE
Sony A280 este un DSLR entry level la un raport calitate/ preţ bun, destinat amatorilor care nu sunt mulţumiţi cu ceea ce le oferă un aparat foto compact sau bridge. Rezolvă onorabil majoritatea situaţiilor de fotografiere, bineînţeles împreună cu obiectivele adecvate (macro, tele sau ultrawide).

AVANTAJE
- calitatea imaginilor - obiectivul de kit decent - AF rapid cu punctele de focalizare mari - două tipuri de carduri de memorie - comportamentul la valori ISO până la 1600 - stabilizatorul de imagine din corp - zgomotul redus al obturatorului - vizorul bun pentru un aparat entry-level - conectivitate HDMI - senzorii de sub vizor care sting ecranul la ducerea la ochi a aparatului concomitent cu prefocalizarea automată (cea din urmă funcţie putând fi dezactivată)

DEZAVANTAJE
- lipsa Live View-ului - lipsa unor butoane cu funcţii directe - nu există posibilitatea de a vizualiza profunzimea de câmp - viteză mică pentru fotografierea în rafală

FOTOCLASS

27

MFT CAMERA

Olympus PEN E-P2

Olympus

PEN E-P2 - o părere

N

u mă pricep să număr pixeli şi nici să caut noise într-un grafic. Atunci când ţin un aparat în mână ştiu că vreau de la el câteva lucruri clare, aşa că voi scrie un simplu review de utilizator, care se bazează pe experienţa mea de-a lungul timpului cu alte camere digitale. Ultimele pe care le-am folosit au fost Canon 5D mk2 şi Leica M9. Mi-am dorit întotdeauna o cameră mică, pe care să o pot ţine în buzunar, după principiul: Mai bine o poză zgomotoasă sau neclară, decât deloc. Însă eram mereu nemulţumit de calitatea imaginilor. Multă lume mi-a recomandat seria G de la Canon, dar eu aveam nevoie de obiective luminoase, interschimbabile şi de un senzor mai mare. Atunci când mi-am cumpărat PEN-ul, argumentele principale pentru mine au fost: e mic şi pot să îl ţin în buzunar, are senzor mare şi video HD, obiectivele se pot schimba şi are un design frumos. Nu mi-au plăcut niciodată camerele care au dimensiunea unui DSLR cu booster – sunt prea mari şi arată ca nişte noptiere. Pe vremea când foloseam Canon 5D, am împrumutat un Canon 1 DS mk2 de la cineva. Eram în tren, pe culoar, şi îl ţineam la şold. Când l-am ridicat şi l-am pus la ochi, toţi pasagerii care erau pe culoar în momentul acela şi-au întors capul spre mine, înainte să apuc să declanşez.

Text & foto: Cosmin Bumbuţ

Înainte nu îmi luam aparatul decât în anumite condiţii, dar pe acesta îl port în buzunarul de la haină, iar la vară o să-l ţin într-o husă, la curea.
28
FOTOCLASS

1 2

3 4

1) Olympus E-P2, Lumix G 20/F1.7 ASPH, 1/30s la f/1.7, ISO 1000; 2) Olympus E-P1, LEICA SUMMILUX-M 1:1.4/35 ASPH. cu adapt.VM, 1/125s la f/1.4, ISO 640; 3) Olympus E-P1, LEICA SUMMILUX-M 1:1.4/50 ASPH. cu adapt.VM, 1/40s la f/1.4, ISO 640; 4) Olympus E-P2, Lumix G 20/F1.7 ASPH, 1/160 sec la f/4, ISO 200. Toate fotografiile publicate au avut noise reduction-ul setat pe off, atât în meniul aparatului, cât şi în Lightroom.

Aşa că de atunci le-am asemănat cu nişte noptiere. Încă ceva: în cei 19 ani de când fac fotografii, am avut un singur zoom. Pe care l-am folosit doar şase luni. Dacă nu zboară gloanţe în jurul meu, nu văd de ce nu aş avea timp să înlocuiesc un obiectiv fix cu un altul. Acestea sunt mai mici, mai bune şi mai luminoase. Părerea mea e că zoom-urile adorm spiritul unui fotograf şi îl lenevesc. Şi, până la urmă, după cum zicea un fotograf celebru, cel mai bun zoom este pasul. Aşa că nici măcar nu mi-a trecut prin cap să cumpăr zoom-ul de 14-42 mm 1:3.5-5.6 de la Olympus. E mare, adică nu-mi încape în buzunar – la raportul acesta de mărime mă refer – şi este prea întunecat pentru standardele mele. Am cumpărat două obiective: Olympus M 17 mm 1:2.8 şi Panasonic Lumix G 20 mm 1:1.7 ASPH. Primul este mai mic şi mai uşor, iar cel de-al doilea este puţin mai mare şi mai gros. Avantajul celui de-al doilea este că e mai luminos cu o treaptă şi jumătate decât primul. Au fost câteva lucruri care m-au deranjat la PEN. Cel mai supărător dintre ele este că imaginea nu se vede în momentul declanşării. Mai exact, când apăsam declanşatorul, aparatul nu mai afişa nimic preţ de o secundă. E foarte deranjant să nu văd ce se întîmplă în cadru, mai ales că sunt obişnuit cu aparate de

tip rangefinder. Din cauza asta am început să trag în rafală: dacă în momentul declanşării nu pot să văd nimic, măcar să am trei imagini de acolo. Mă puteam uita pe lîngă display cu celălalt ochi şi să încerc să anticipez ce se va întîmpla în cadru. Dar atunci când i-am ataşat view finder-ul electronic (EVF) şi am fotografiat de la piept, la 90 de grade, am avut surpriza ca, după ce am declanşat, subiectul să nu mai fie demult în cadru şi să fiu nevoit să îl caut. Focus prea lent. Autofocusul lui e mai încet decât manual focus-ul meu la un rangefinder. Asta ziua. Seara sau noaptea autofocusul e aproape imposibil de făcut pe siluete întunecate. La fel, în condiţii slabe de iluminare, display-ul şi EVF-ul afişează o imagine pixelată rău, fără detalii – din cauză că nu vezi bine, nu poţi nici măcar să faci focus manual. Funcţiile continuous focus şi continuous focus cu tracking activat funcţionează pe subiecte de tipul unui copil de şase luni care se târăşte pe burtă spre aparat. Sau melc în apus. Asta poate să urmărească. De la broască ţestoasă încolo, lucrurile se complică. Am încercat să filmez un copac în timp ce mă îndreptam încet spre el, iar aparatul făcea clarul din doi în trei metri, pentru că în timpul mişcării caută înainte şi înapoi. Din 20 de secunde filmate, numai începutul, sfârşitul şi o parte de la mijloc sunt clare, adică vreo patru sau cinci secunde.

FOTOCLASS

29

MFT CAMERA

Olympus PEN E-P2
Datorită dimensiunilor reduse, PEN ar trebui să exceleze la fotografia de stradă. Dar cum obiectivele nu au scală de distanţe şi de profunzimi, nu poţi să prefocusezi manual. Aşa că trebuie să inventezi nişte artificii bazate mai mult pe ghicit şi pe experienţă. Am focalizat obiectivul de 17 mm la doi metri, am pus diafragma la valoarea 4 şi am presupus că am o profunzime aproximativă a câmpului de la unu la şase metri. Am reuşit să fac asta uitându-mă pe scala profunzimilor de la obiectivul Leica de 24 mm şi am interpretat, mai degrabă ghicit, cum ar fi la 17 mm. Deci, teoretic, dacă mergi pe stradă cu clarul fixat la doi metri, diafragma în jurul valorii de 5.6 şi un timp de expunere la 1/500 sau 1/1000, poţi surprinde tot ce se întâmplă interesant în faţa ochilor. O să iasă. Poţi să închizi display-ul şi să tragi de la şold. Asta, din nou, vine odată cu exerciţiul îndelungat: trebuie să vizualizezi care va fi câmpul de cuprindere al unui 34 mm (echivalent). Cum am pus clarul la doi metri? Am setat din meniu ca obiectivul să nu se reseteze când închid aparatul, astfel că acesta a ţinut minte ultima distanţă la care a fost focusat. Ca să pot face clarul la doi metri m-am îndepărtat de un zid la distanţa căutată, am făcut autofocusul pe el şi nu l-am mai mişcat (am selectat înainte din meniu ca butonul de AEL să facă focusul, iar declanşatorul doar să declanşeze). Pentru mine a fost o problemă că am primit PEN-ul iarna, când nu mai aveam stare să ies în frig şi să fac fotografie de stradă. Recunosc, nici oamenii din Bucureşti nu mă mai inspiră. În schimb, am fotografiat cu el detalii şi interioare. Fotografii de teatru. Am făcut chiar un material de şase pagini pentru revista Tabu. Pentru fotografiile făcute în teatru am folosit vizorul electronic şi, uneori, adaptorul pentru obiective Leica, atunci când le foloseam pe acestea. Am deschis diafragma la 1.4 ca să pot face clarul manual, prin EVF. Zgomotul în imagine e măricel. Mai mare decât cel de Leica M9 şi mult mai mare decât cel de la Canon 5D mk2. Cu toate astea, am renunţat la Canon pentru că prefer ca aparatul meu să fie mic şi discret, chiar dacă face imagini zgomotoase, decât să fie mare, incomod şi ostentativ.

30

FOTOCLASS

MFT CAMERA
Toate fotografiile publicate au avut noise reduction-ul setat pe off, atât în meniul aparatului, cât şi în Lightroom.

Olympus E-P2, Lumix G 20/F1.7 ASPH, 1/2000s la f/1.7, ISO 1250

E-P2, LEICA SUMMILUX-M 1:1.4/35 ASPH. cu adapt.VM, 1/60s la f/1.4, ISO 1250

Olympus E-P2, Olympus M.17 mm F2.8, 1/1250 sec la f/2.8, ISO 1000

E-P2, LEICA SUMMILUX-M 1:1.4/75 cu adap.VM, 1/120 sec la f/1.4, ISO 320

Olympus E-P2, Lumix G 20/F1.7 ASPH, 1/100 sec la f/1.7, ISO 1250

Olympus E-P2, Lumix G 20/F1.7 ASPH, 1/6 sec la f/1.7, ISO 2000

Olympus E-P2, Lumix G 20/F1.7 ASPH, 1/400 sec la f/1.7, ISO 400

Olympus E-P2, Lumix G 20/F1.7 ASPH, 1/100 sec la f/1.7, ISO 400

FOTOCLASS

31

MFT CAMERA
Toate fotografiile publicate au avut noise reduction-ul setat pe off, atât în meniul aparatului, cât şi în Lightroom.

Olympus PEN E-P2

Olympus E-P2, Lumix G 20/F1.7 ASPH, 1/800s la f/1.7, ISO 100

E-P1, LEICA SUMMILUX-M 1:1.4/35 ASPH. cu adapt.VM, 1/50s la f/1.4, ISO 1600

Olympus E-P1, Olympus M.17 mm F2.8, 1/1250s la f/2.8, ISO 2000

Olympus E-P2, Lumix G 20/F1.7 ASPH, 1/125s la f/1.7, ISO 400

Olympus E-P2, Lumix G 20/F1.7 ASPH, 1/400s la f/1.7, ISO 400

Olympus E-P1, Olympus M.17 mm F2.8, 1/160s la f/2.8, ISO 2000

32

FOTOCLASS

MFT CAMERA
Ca să reduc zgomotul, trebuia să micşorez ISO. Ca să pot micşora ISO aveam nevoie ori de obiective mai luminoase, ori de stabilizare de imagine. Folosind obiectivul Panasonic Lumix G 20 mm 1:1.7 ASPH şi stabilizatorul de imagine încorporat în Olympus PEN am rezolvat ambele probleme. Am putut seta din meniul aparatului pentru ce focale să funcţioneze stabilizarea, astfel încît şi obiectivele pe baioneta M de la Leica pe care le-am folosit au beneficiat de acest lucru. Am folosit stabilizarea de imagine şi pentru filmare. Aici am filmat din mână cu obiectivul Panasonic Lumix G 20 mm, folosind ISO de la 100 la 1600: http://vimeo.com/9733286 şi http://vimeo.com/9613894. Iar aici am filmat de pe trepied, la 400 ISO, cu obiectivul Leica Summilux-M 1:1.4/35 ASPH: http:// vimeo.com/9580331. Viewfinder-ul optic de la obiectivul de 17 mm este imprecis din punct de vedere al cadrajului: nu are un marcaj care să îţi arate unde e centrul şi să ştii pe ce focalizezi. În schimb, imaginea e continuă, nu lipseşte în momentul declanşării. Dar aparatul nu se poate ţine în buzunar cu view finder-ul ataşat. În cazul vizorului electronic, se întîmplă acelaşi lucru. Dacă îl montezi, aparatul e mai înalt decât Leica M9 şi, la fel, nu mai poate fi transportat în buzunar. Iar bateria se consumă mai repede vizând cu el. În plus, suferă de lipsa imaginii în timpul declanşării, la fel ca şi display-ul. Dacă tragi o rafală de 3 imagini/sec., nu vezi ce fotografiezi, te uiţi ca o găină oarbă într-un tunel negru. Eu cred că dacă i-ar scoate toate gadget-urile, tracking-urile, face detection-urile şi alte aplicaţii inutile şi s-ar concentra mai mult la secunda în care lipseşte imaginea în timpul declanşării (şi ar pune pe obiective scala de profunzimi şi de distanţe), atunci ar fi un concurent redutabil pentru aparatele serioase. Am putut face lucruri bune cu el doar în momentul în care i-am scos toate aceste facilităţi şi am trecut aparatul pe funcţii manuale, folosindu-mă de setările de bază. Dintre cele două aparate Olympus PEN pe care le-am folosit, mi-a plăcut mai mult PEN 1 alb: finisajul e mai „moale“ şi se lipeşte altfel în palmă.

OLYMPUS PEN E-P2
DATE TEHNICE
CAPTOR REZOLUŢIE SIS. ANTIPRAF BODY FORMATE IMG. FILMARE AUTOFOCUS OBTURATOR CADENŢĂ FLASH SENSIBILITATE VIZOR MONITOR LIVE VIEW STABILIZARE IMG. STOCARE ALIMENTARE DIMENSIUNI GREUTATE INFO 4/3” Hi-Speed Live MOS 12,3MP, 4032 x 3024 pixeli Supersonic Wave Filter exterior metalic RAW, jpeg, RAW + jpeg HD 720p, AVI Motion JPEG cu detecţie de contrast 60-1/4000s, flash 1/180s 3 cadre pe secundă opţional extern, dedicat 100-6400 ISO, Auto EVF extern VF-2 3”, 230.000 pixeli Da, folosit pentru vizare în aparat carduri SD, SDHC BLS-1 LiIon, 1150 mAh 121 x 70 x 36 mm 335g fără baterie www.F64.ro

CONCLUZIE
Cu toate nemulţumirile mele, am cumpărat Olympus PEN pentru că e mic, are senzorul mare şi obiective interschimbabile. Îl car peste tot cu mine – chiar peste tot. Înainte nu îmi luam aparatul decât în anumite condiţii, dar pe acesta îl port în buzunarul de la haină, iar la vară o să-l ţin într-o husă, la curea.

AVANTAJE
- aparat portabil cu senzor mare - construcţie excelentă - calitate bună a imaginii - acces la obiective fixe, luminoase - filmare HD cu sunet stereo - vizor electronic opţional - posibilitate microfon extern

DEZAVANTAJE
- vizarea se întrerupe la declanşare - focalizare lentă, inclusiv la filmare - vizorul îi creşte volumul - obiective fără scală de distanţă - zgomot la sensibilităţi mari - lipsă flash încorporat

FOTOCLASS

33

MIRRORLESS

Samsung NX10

Samsung

NX 10

A

paratele digitale cu obiective interschimbabile dar fără sistemul de vizare reflex caracteristic DSLR-urilor au apărut abia la mijlocul anului trecut, istoria lor fiind atât de scurtă încât această clasă de aparate nu are încă un nume generic prin care să poată fi cu uşurinţă recunoscute. Aceasta nu le-a împiedicat să aibă un succes foarte mare pe piaţă, doar în sistemul MFT promovat de Olympus şi Panasonic apărând nu mai puţin de opt aparate care vor fi urmate în scurt timp de altele. Succesul fulminant al sistemului Micro Four Thirds, care în anumite zone precum Japonia şi Marea Britanie a capturat între 10 şi 20% din piaţa DSLR-urilor nu a trecut neobservat de ceilalţi fabricanţi, iar primul aparat mirrorless cu obiective interschimbabile în afara sistemului MFT este Samsung NX10. Samsung intenţionează să mai lanseze în curând încă două aparate din seria NX şi are planuri serioase în ceea ce priveşte obiectivele pentru a consolida noul sistem. Fără îndoială, acest trend va fi urmat şi de ceilalţi fabricanţi consacraţi de aparatură foto. Samsung NX10 combină uşurinţa şi stilul de utilizare al unui aparat compact cu calitatea imaginii caracteristică DSLR-urilor, asigurată de un captor format 16x24mm, la care se adaugă versatilitatea adusă de obiectivele interschimbabile şi accesul la flash-uri externe dedicate.

Text & foto: Radu Grozescu

Samsung NX10 oferă o serie de surprize foarte plăcute, de la design-ul inspirat şi calitatea construcţiei, până la calitatea vizorului şi ecranului principal şi meniurile uşor de utilizat.
34
FOTOCLASS

1 3

2 4

foto1: Samsung NX10, 19mm, 1/10s, F5.6, ISO 800; foto2: Samsung NX10, 25mm, 1/15s, F5.6, ISO 800; foto3: Samsung NX10, 55mm, 1/2s, F16, ISO 800; foto4: Samsung NX10, 30mm, 1/2s, F5.6, ISO 200;

Corpul aparatului păstrează aspectul clasic al unui DSLR, dar datorită eliminării oglinzii este mult mai îngust, distanţa de la montura obiectivului la captor fiind redusă cu aprox. 20mm faţă de sistemele reflex tradiţionale. Este evident că designul tipic DSLR a fost păstrat datorită ergonomiei deosebite pe care o oferă chiar în acest corp mai plat, având un grip surprizător de confortabil, vizorul electronic plasat central, iar flash-ul integrat completează aspectul clasic al unui aparat reflex. Aspectul este apreciat atât de către utilizatorii de aparate compact care îşi doreau un DSLR dar fără dimensiunile, greutatea şi complexitatea acestuia cât şi de utilizatorii de DLSR-uri care se găsesc pe un teren familiar în utilizarea modelului NX10. Vizorul electronic cu o rezoluţie de 920.000 pixeli care operează la 30fps oferă o imagine de o calitate surprinzător de bună pentru un EVF, cu avantajul că permite vizualizarea unei imagini apropiată de cea care va fi înregistrată de aparat şi afişarea unei vaste serii de informaţii. Totuşi apar şi câteva dezavantaje faţă de vizarea optică proprie DSLR-urilor, printre care întârzierea la afişare, lipsa de fineţe şi comportarea mai dificilă la iluminare slabă. Ecranul principal de 3” este realizat în noua tehnologie AMOLED şi are 614.000 pixeli, cu o calitate a imaginii cel puţin egală cu a ecranelor LCD.

Din păcate ecranul nu este rabatabil, dar unghiul mare de vizualizare face posibilă utilizarea şi pentru încadrări mai neconvenţionale. Trecerea între ecran şi vizor se face automat, la ridicarea aparatului la ochi. Captorul este un CMOS format APS-C cu o rezoluţie de 14.6 MP şi un interval de sensibilitate de 100-3200 ISO. Captorul este protejat de un sistem de reducere a prafului care induce vibraţii de 60.000 Hz în filtrul care protejează senzorul, rolul acestuia fiind strict necesar deoarece obturatorul stă deschis aproape în permanenţă, cu excepţia momentelor imediat înainte şi după o expunere. Dispozitivul poate fi setat să funcţioneze automat la pornirea aparatului. Calitatea imaginilor este foarte bună între 100-400 ISO, dar zgomotul începe să devină vizibil la 800 ISO. Reducerea zgomotului este performantă, cu toate că tinde să atenueze şi redarea detaliilor, în special la fotografierea in format jpeg. Redarea culorilor este foarte plăcută, iar aparatul dispune de o serie de ”Picture Wizards” presetate plus trei setări custom, în toate dintre acestea se poate interveni asupra contrastului, saturaţiei, sharpness-ului şi nuanţelor. Măsurarea expunerii funcţionează foarte bine, iar în modul Smart Auto aparatul face detecţia scenei pentru alegerea optimă a parametrilor.

FOTOCLASS

35

MIRRORLESS

Samsung NX10
Optimizarea imaginii în zonele luminate şi cele umbrite poartă aici numele de Smart Range. Balansul de alb are şase preseturi, Auto, Manual şi scară de temperatură de culoare, dispunând şi de posibilitatea de bracket. Meniurile sunt bine organizate şi uşor de parcurs după o scurtă familiarizare, făcând mai puţin necesar manualul aparatului în deplasări. Focalizarea este cu detecţie de contrast pe senzor, în mod tradiţional semnificativ mai lentă în comparaţie cu DSLR-urile care folosesc detecţia de fază, dar Samsung a reuşit obţinerea unei focalizări surprinzător de rapide, pe deplin comparabilă cu a DSLR-urilor entry-level. Precizia focalizării este foarte bună, aici avantajul fiind de partea detecţiei de contrast, acest sistem nefiind supus riscului de front/back focus. Pentru focalizarea în lumină foarte slabă, NX10 dispune de o lampă auxiliară. Dimensiunile punctului central de AF pot fi alese din patru mărimi diferite, pentru ajustarea la tipul de subiect de fotografiat. Focalizarea manuală dispune de mărirea automată a imaginii pe ecran sau în vizor pentru a spori precizia acesteia. Obturatorul permite timpi de expunere între 30s şi 1/4000s, cu sincron de flash la 1/180s, cadenţa maximă de 3 cadre pe secundă, valori similare cu ale DSLR-urilor entry-level.

Samsung NX10, 55mm, 1/50s, F5.6, ISO 3200

Flash-ul integrat are un număr ghid de 11 la 100 ISO, o valoare relativ modestă, şi este activat de un buton dedicat, dar poate fi activat şi automat în modurile Auto şi scenă. Aparatul are şi o patină pentru conectarea flash-urilor externe dedicate SEF20A sau SEF42A. Samsung NX10 oferă filmare în format HD 720p la 30 cadre pe secundă folosind standardul H.264, cu înregistrarea mono a sunetului cu microfonul încorporat care dispune şi de un filtru Wind-cut. Se pot folosi modurile Program sau prioritate de diafragmă pentru un control mai bun asupra profunzimii de câmp, iar aspectul imaginii poate fi modificat folosind setările Picture Wizards. Se poate face zoom în timpul filmării, dar sistemul AF va trebui să refocalizeze, ceea ce se manifestă ca o pierdere momentană a clarităţii, iar zgomotul focalizării se va înregistra pe coloana audio. Folosirea focalizării manuale elimină aceste incoveniente, dar este puţin mai delicată. Pentru rezultate optime se recomandă folosirea unui trepied, deoarece filmarea în format HD este mai pretenţioasă şi amplifică efectele vibraţiilor.

Corpul aparatului păstrează aspectul clasic al unui DSLR, dar datorită eliminării oglinzii este mult mai îngust, distanţa de la montura obiectivului la captor fiind redusă cu aprox. 20mm faţă de sistemele reflex tradiţionale.

36

FOTOCLASS

MIRRORLESS
Pentru NX10 sunt disponibile deja trei obiective, zoom-urile 18-55/3.5-5.6 OIS, 50-200/4-5.6 ED OIS şi un fix luminos 30/2.0 foarte compact, în format pancake. Ambele zoom-uri sunt stabilizate optic dar prin caracteristici se încadrează în gama obiectivelor de kit similare cu cele oferite pentru majoritatea DSLR-urilor. Datorită noutăţii sistemului, gama de obiective disponibilă este încă foarte restrânsă, dar Samsung o va completa cu siguranţă pentru a-i da o şansă de a concura cu formatul Micro Four Thirds care dispune deja de o serie mult mai completă. Deoarece captorul este de format APS-C, obiectivele vor avea dimensiuni similare cu cele pentru DSLR-uri, semnificativ mai mari decât cele dedicate formatului Micro Four Thirds folosit de Olympus şi Panasonic. Obiectivul Samsung 30/2 este momentan singurul cu care NX10 arată cu adevărat compact, valorificând avantajul designului mirrorless. Dimensiunile mici şi posibilitatea de a fi utilizat ca un aparat compact, cu vizare pe ecranul principal, modurile Auto şi filmarea HD îl fac foarte atractiv pentru utilizatorii de aparate compact care doresc o alternativă mai avansată pentru practicarea fotografiei. Utilizatorii de DSLR-uri ar putea fi atraşi de NX10 prin dimensiunile mici ale aparatului, dar acest avantaj se păstrează doar la utilizarea cu obiective mici, iar unicul exponent este acum 30/2, dar dacă în viitorul apropiat vor mai apărea două obiective fixe, un wide şi un teleobiectiv de portret suficient de luminos, ar putea tenta mulţi fotografi care l-ar prefera în timpul liber în situaţiile în care nu doresc sa-şi transporte trusa DSLR. Calitatea imaginii este net superioară aparatelor compact şi bridge, datorită captorului mare care pe lângă un comportament mult mai bun la sensibilităţi mari permite şi un control corespunzător asupra profunzimii de câmp, dar care totuşi rămâne la nivelul DSLR-urilor abordabile. Teoretic dimensiunea captorului îi oferă un avantaj în calitatea imaginii faţă de aparatele Micro Four Thirds, dar în practică acesta este greu de observat. Posibilitatea de a utiliza focalizarea continuă în timpul filmării reprezită totuşi un avantaj asupra DSLR-urilor actuale, cu toate că nu este suficient de silenţioasă pentru a nu afecta înregistrarea audio, iar despre promtitudinea de focalizare putem spune că este perfectibilă. Dorinţa Samsung de a deveni un concurent serios pe piaţa aparatelor mirrorless este evidentă din palierul de preţ pe care a fost plasat NX10, mai abordabil decât aparatele MFT şi la nivelul DSLR-urilor entry-level, cu care are o serie de caracteristici comune. Raportul calitate/preţ este favorabil, chiar dacă sistemul NX nu este consolidat, posibilităţile de alegere fiind încă inexistente.

Samsung NX 10
DATE TEHNICE
CAPTOR REZOLUŢIE SIS. ANTIPRAF BODY FORMATE IMG. FILMARE AUTOFOCUS OBTURATOR CADENŢĂ FLASH SENSIBILITATE VIZOR MONITOR LIVE VIEW STABILIZARE IMG. STOCARE ALIMENTARE DIMENSIUNI GREUTATE INFO CMOS, 23.4 x 15.6 mm 14 MP, 4592 x 3056 pixeli Super sonic drive exterior plastic, şasiu metalic RAW, jpeg, RAW + jpeg 720p, MP4 detecție de contrast 30-1/4000s, flash 1/180s 3 cadre pe secundă N.G. 11 / 100 ISO 100-3200 ISO + Auto EVF, 0.86x, 100%, 921.000 pixeli 3”, 614.000 pixeli Da, pentru vizare în obiective carduri SD, SDHC BP1310, 1300 mAh 123 × 87 × 39.8 mm 353g fără baterie www.F64.ro

AVANTAJE
- imagine de bună calitate - focalizare rapidă şi precisă - construcţie solidă - comenzi plasate ergonomic - ecran principal excelent - EVF de calitate - raport bun calitate/preţ - modul Smart Range util

CONCLUZIE
Pentru un prim aparat dintr-o nouă gamă, în special propusă de un fabricant cu o prezenţă destul de recentă în producţia de aparate foto, Samsung NX10 oferă o serie de surprize foarte plăcute, de la design-ul inspirat şi calitatea construcţiei, până la calitatea vizorului şi ecranului principal şi uşurinţa de utilizare a meniurilor.

DEZAVANTAJE
- utilizare mai lentă în RAW - reducerea de zgomot accentuată - flash integrat cu valoare relativ modestă - calitatea video perfectibilă - jpeg-urile sunt uşor soft - gama încă restrâsă de obiective

FOTOCLASS

37

BRIDGE

FujiFilm S200EXR

FujiFilm

S200 EXR
Text: Radu Grozescu

F

uji Finepix S200EXR este un bridge superzoom care oferă imagini de bună calitate şi flexibilitate maximă fără a apela la un DSLR cu obiectivele aferente, având practic aceleaşi dimensiuni cu un DSLR entry level cu un zoom de kit 18-55, dar datorită zoom-ului 14x oferă o versatilitate net superioară. Corpul aparatului este din plastic de o calitate comparabilă cu a DSLR-urilor medii şi dă o impresie incontestabilă de soliditate. Zoom-ul este integrat în construcţia aparatului, eliminând pătrunderea prafului şi asigurând o aliniere foarte bună cu captorul. Încadrarea se face fie folosind vizorul electronic de 0.2” cu 200.000 pixeli, fie eranul LCD de 2.7” cu 230.000 pixeli. Ambele oferă o acoperire de 100% şi un timp de răspuns foarte bun, care permite urmărirea subiectelor aflate în mişcare. Ecranul LCD nu este rabatabil, dar are un unghi de vizualizare de 160º. Ergonomia este foarte reuşită, combinând o priză foarte bună în mână cu o serie de butoane externe pentru accesarea rapidă a funcţiilor importante, fără riscul de apăsare accidentală în timpul utilizării, iar zoom-ul manual permite o precizie foarte mare a încadrărilor. Captorul este un Super CCD EXR de 1/1.6”, sensibilitatea poate fi setată între 100-3200 ISO sau Auto cu precizarea sensibilităţii maxime, iar la o rezoluţie redusă de 3MP pot fi folosite 6400 şi 12800 ISO.

Un bridge excelent care oferă atât automatizări multiple, cât şi o multitudine de reglaje manuale pentru utilizatorii pretenţioşi.
38
FOTOCLASS

BRIDGE
Senzorul EXR permite trei moduri de utilizare: HR - rezoluţie maximă, SN - sensibilitate mare şi DR - gamă dinamică extinsă. În modurile SN şi DR rezoluţia maximă este de 6MP. Alegerea modului de lucru se poate face de către utilizator sau în mod automat de către aparat. Calitatea imaginilor este foarte bună la fotografierea în lumină suficientă, iar performanţele la sensibilităţi mai mari sunt superioare majorităţii aparatelor compacte cu aproximativ o treaptă, sensibilitatea de 800 ISO fiind utilizabilă. Reducerea zgomotului poate fi setată în trei trepte, Standard, High şi Low. În noul mod Pro Low-light aparatul realizează 4 imagini în succesiune rapidă pe care le combină pentru a reduce şi mai mult zgomotul la sensibilităţi mari. Pentru a modifica aspectul imaginilor există 5 simulări de filme: Velvia/Vivid pentru imagini contraste şi saturate, Provia/ Standard pentru fotografie generală, Astia/Soft pentru portrete şi redarea delicată a tonurilor şi culorilor, alb-negru şi sepia pentru imagini monocrome. În primele 3 moduri gama dinamică poate fi setată manual până la o valoare de 800% pentru a asigura redarea detaliilor atât în zonele luminate cât şi în umbre. În modul Auto EXR aparatul încadrează scena fotografiată în unul dintre genurile: Portret, Nocturnă, Macro, Peisaj, Portret seara, Portret în contralumină şi optimizează atât focalizarea, balansul de alb, expunerea, flash-ul şi sensibilitatea cât şi modul de lucru al senzorului alegând automat dintre modurile HR, SN şi DR. Există nu mai puţin de 17 moduri scenă la care se adaugă setările C1 şi C2 în care se pot stoca preferinţele utilizatorului pentru parametrii imaginii. La acestea se adaugă modurile preferate de fotografii avansaţi, Program, priorităţile de timp şi diafragmă şi Manual. Se poate face bracketing pe simulările de filme, gama dinamică şi expunere. Utilizatorii pretenţioşi pot fotografia simultan în format RAW plus jpeg, iar aparatul dispune de o memorie internă de 47MB şi foloseşte carduri SD/SDHC pentru stocare. Stabilizarea imaginii este duală, un sistem optic completat de utilizarea sensibilităţilor ridicate care favorizează timpii scurţi de expunere. Viteza de răspuns la declanşare este foarte bună iar cadenţa maximă de fotografiere este de aproape 2 fps la rezoluţia maximă, sau 5 fps la 3MP. Pe lângă setările clasice de focalizare există noul Pro Focus Mode care combină 2-3 imagini pentru o imagine clară a subiectului suprapusă pe un fundal neclar. Flash-ul încorporat este completat de o patină cu sincron central care poate fi folosită pentru flash-uri externe nededicate, pentru un GPS extern, sau alte accesorii. Obiectivul echivalează 30.5-436mm, oferind o mare flexibilitate în zona tele, dar un unghi relativ modest la wide, cel puţin în comparaţie cu alte aparate bridge. Atracţiile principale sunt luminozitatea 2.8 la wide şi comanda mecanică a zoomului, similara cu a obiectivelor pentru DSLR-uri. Funcţia video este limitată la 640 x 480pixeli la 30 fps, dar zoom-ul optic poate fi folosit în timpul filmării, sistemul AF asigurând refocalizarea. Bateria oferă o autonomie medie, în jurul a 370 cadre, deci o rezervă ar fi utilă.

FujiFilm S200 EXR
DATE TEHNICE
CAPTOR REZOLUŢIE BODY FORMATE IMG. FILMARE AUTOFOCUS OBTURATOR CADENŢĂ FLASH SENSIBILITATE VIZOR MONITOR LIVE VIEW STABILIZARE IMG. OBIECTIV STOCARE ALIMENTARE DIMENSIUNI GREUTATE INFO 1/1.6 „ Super CCD EXR 12 MP, 4000 x 3000 pixeli exterior plastic RAW, jpeg, RAW + jpeg VGA la 30 fps, AVI detecţie de contrast 30s-1/4000s 1,6-5 cadre pe secundă max. 7,2m la Auto ISO 100-3.200 ISO + Auto EVF 0.2”, 200.000 pixeli 2.7”, 230.000 pixeli pentru vizare optică 7.1-101.5/2.8-5.3 47MB intern, SD, SDHC Li-ion Fuji NP-140 133 x 94 x 145 mm 835g fără baterie www.F64.ro

AVANTAJE
- calitate excelentă a imaginii - gama dinamică extinsă - patină flash extern - ergonomie similară DSLR-urilor - construcţie solidă - imagini bune la sensibilităţi mari - Pro Focus Mode şi Pro Low-light - zoom mecanic, utilizabil la filmare - obiectiv de bună calitate

CONCLUZIE
FujiFilm Finepix S200EXR este un bridge care oferă atât automatizări multiple cât şi o multitudine de reglaje manuale pentru utilizatorii pretenţioşi. Modurile HR, SN, DR oferite de senzorul EXR, posibilităţile oferite de Pro Focus Mode şi Pro Low-light şi ergonomia excelentă îl fac potrivit pentru o gamă foarte largă de subiecte, cu toate că nu poate concura un DSLR la sensibilităţi mari.

DEZAVANTAJE
- nu are filmare HD - unghi modest la wide - plaja zoom este sub concurenţă - nu are flash dedicat extern - captor de dimensiune compact - cost apropiat de un kit DSLR

FOTOCLASS

39

OBIECTIVE

Zoom standard

standard
Text & foto: Radu Grozescu

ZOOM
Canon 15-85/3.5-5.6, 35mm, 1/200s, F 11, ISO 100

Z

oom-ul standard acoperă plaja wide moderat - tele moderat. Pe DSLR-urile de format redus, la care focala normală este în jur de 30-35mm, acestea acoperă cel puţin zona 17-50mm, iar pe Full frame în jurul zonei 28-70mm. Spre deosebire de clasa superzoom-urilor cu plaje de focale în jur de 10x, cele standard oferă în general sub 5x, iar cele cu luminozitate constantă au doar în jur de 3x, în ideea asigurării unei calităţi optice superioare. Avantajul major al zoom-urilor standard este flexibilitatea, permiţând încadrări de la un unghi rezonabil de mare pe setarea wide, suficient de larg pentru peisaje, arhitectură şi interioare, până spre zona de portret la focala maximă. Astfel, ele pot acoperi o mare parte din subiectele fotografiate în mod curent atât de profesionişti cât şi de fotografii amatori. Datorită popularităţii acestei clase de zoom-uri, fabricanţii oferă un număr mare de modele cu caracteristici şi performanţe diferite, destinate atât aparatelor de format redus cât şi celor Full frame. O primă clasificare se poate face în funcţie de plaja de focale şi de luminozitate, existând o categorie de zoom-uri la care prioritară este flexibilitatea, oferind plaje de focale extinse, dar cu preţul unei luminozităţi mai mici, în jurul valorilor 3.5-5.6. În zona de wide luminozitatea 3.5 este suficientă pentru majoritatea subiectelor, dar 5.6 în zona de teleobiectiv nu este suficientă pentru o separare netă a subiectului de fundal prin utilizarea profunzimii selective. În prezent, multe zoom-uri standard oferă stabilizare optică, foarte apreciată pentru posibilitatea de a fotografia din mână la timpi de 3-4 ori mai lungi în condiţii de iluminare scăzută, dar care oferă un spor de claritate chiar în condiţii medii de iluminare.

40

FOTOCLASS

Nikon 16-85/3.5-5.6, 24mm, 1/200s, F 6.3, ISO 100

Tamron 28-75/2.8, 70mm, 1/100s, f/5.0, ISO 400

Dintre cele mai cunoscute zoom-uri standard cu luminozitate variabilă sunt Canon 15-85/3.5-5.6 IS, Nikon 18-105 /3.5-5.6 VR şi 16-85/3.5-5.6 VR, Sigma 17-70/2.8-4.5, Sony 16-80 /3.5-4.5. Cu plaje de focale în jur de 5x, ele ajung până la un echivalent de 105-135mm în zona de teleobiectiv, care acoperă mai mult decât satisfăcător şi zona de portret, iar în anumite condiții oferă şi o separare suficientă a subiectului de fundal, în pofida luminozității scăzute. Datorită distanţelor minime de punere la punct atent alese şi având scări de reproducere între 0.2 şi 0.4x, aceste zoom-uri pot fi folosite cu succes şi pentru fotografia de aproape, devenind şi mai flexibile pentru fotografia generală. Pe lângă flexibilitate, ele se caracterizează prin dimensiuni, greutate şi preţuri medii, fiind foarte apreciate atât de fotografii amatori cât şi de către cei avansaţi care doresc truse mai compacte şi uşor de transportat. O alta clasă importantă de zoom-uri standard este cea caracterizată prin luminozitatea 2.8, constantă la toate focalele, care permite atât folosirea unor timpi de expunere mai scurţi cât şi o mai bună separare a subiectului de fundal folosind profunzimea selectivă. Acestea însă au plaje de focale mai modeste, în jur de 3x, şi de multe ori sunt mai voluminoase, mai grele şi mai scumpe decât cele cu luminozitate variabilă. În această clasă intră atât zoom-urile profesionale produse de fabricanţii de aparate cât şi o serie de obiective interesante propuse de fabricanţii independenţi la preţuri uneori mult mai abordabile. Zoom-urile standard luminoase sunt fabricate atât pentru aparatele de format redus cât şi pentru cele Full frame.

Cele mai cunoscute sunt Canon 17-55/2.8 IS, Nikon 1755/2.8, Sigma 18-50/2.8, Tamron 17-50/2.8, Tokina 16-50/2.8 pentru aparatele de format redus şi Canon, Nikon, Sony, Sigma 24-70/2.8, Tamron 28-75/2.8 pentru aparatele Full frame. Foarte preţuite de fotografii profesionişti şi de către pasionaţii mai pretenţioşi, aceste zoom-uri oferă o calitate foarte bună a imaginii de la diafragme deschise, cele profesionale putând fi folosite chiar de la diafragma 2.8, ceea ce le face utile inclusiv pentru fotografia în lumină existentă în condiţii precare de iluminare. Zoom-urile profesionale beneficiază de o construcţie extrem de solidă, cu exterioare metalice, de protecţie la praf şi umezeală pentru a rezista la o exploatare intensivă în condiţii dure de lucru, şi de motoare performante de focalizare, dar dimensiunile, greutatea şi preţul sunt semnificativ mai mari. Calitatea optică este excelentă, în unele cazuri comparabilă şi chiar superioară obiectivelor fixe existente în aceeaşi plajă de focale, fapt de neconceput cu câțiva ani în urmă cand zoomurile erau vizibil inferioare optic în comparație cu obiectivele cu focală fixă. Cele propuse de fabricanții independenți oferă o calitate optică foarte bună iar construcția urmează două linii directoare: soliditate la Tokina şi Sigma, volum şi greutate redusă la Tamron. În concluzie, alegerea celui mai potrivit zoom standard se face în primul rând între flexibilitate şi luminozitate, apoi în cazul celor luminoase între cele “originale”, mai scumpe dar cu o calitate superioară atât optică cât şi a construcţiei şi cele oferite de fabricanţii independenţi, care de multe ori oferă un raport excepţional calitate/preţ.

FOTOCLASS

41

OBIECTIVE

Zoom standard
Canon 24-105mm f/4L IS

Canon 15-85/3.5-5.6 IS

Destinat aparatelor de format redus, zoom-ul Canon 15-85 are o plajă de focale de 5,67x, echivalentă cu 24-136mm pe Full frame, oferind o flexibilitate excelentă în majoritatea situaţiilor de fotografiere. Designul exterior este nou, cu o finisare texturată care se potriveşte mai bine cu exteriorul DSLR-urilor Canon, iar calitatea generală a construcţiei este caracteristică obiectivelor mai pretenţioase, chiar dacă nu face parte din seria L. Focalizarea este asigurată de un motor USM performant, care permite intervenţia manuală fără decuplarea AF. Schema optică este complexă şi cuprinde elemente UD şi asferice, lentilele fiind tratate cu acoperirea Super Spectra pentru performanţe excelente în condiţii dificile de iluminare. Sistemul de stabilizare promite un avantaj de până la patru trepte de expunere şi este capabil să detecteze automat mişcarea de panning şi folosirea trepiedului. Diafragma este formată din 7 lamele rotunjite pentru un efect plăcut în redarea zonelor neclare. Parasolarul dedicat este opţional, dar recomandat pentru protecţia atât împotriva luminii parazite cât şi pentru protecţia generală a lentilei frontale. Filetul de filtre este de 72mm, iar obiectivul este compatibil cu inelul intermediar Canon EF12 II dar nu şi cu teleconverterele Canon EF1.4x II and EF2x II. Canon 15-85 este un zoom extrem de atractiv pentru utilizatorii DSLR-urilor Canon de format redus, prin flexibilitatea extremă cuplată cu sisteme performate AF şi de stabilizare.

Un zoom standard profesional, aparţinând seriei L, Canon 24-105 prezintă o serie de particularităţi interesante care îl fac unic între ofertele fabricanţilor. Cu o plajă de focale de 4,3x, considerabilă pentru un zoom de clasă profesională, o luminozitate constantă F:4.0 şi un sistem de stabilizare cu o eficacitate de 3 trepte de expunere, acesta oferă o mare flexibilitate penttru fotografierea majorităţii subiectelor. Plaja focală îl face foarte potrivit pentru aparatele Full frame, unde 24mm reprezintă un superangular suficient în cele mai multe ocazii, 105mm este focala clasică de portret iar diafragma 4.0 este suficientă pentru a asigura o separare a subiectului de fundal. Construcţia este caracteristică obiectivelor de serie L, la care nu se fac nici un fel de compromisuri în alegerea materialelor şi calitatea asamblării, obiectivul dispunând şi de protecţie la praf şi umezeală. Cu o greutate de doar 670 grame, 24-105 se dovedeşte o alegere excelentă şi pentru fotografia de călătorie. Datorită utilizării sticlei Super UD şi a unor suprafeţe asferice, calitatea imaginilor este remarcabilă, în special având în vedere plaja extinsă de focale, distorsiunea şi aberaţia cromatică fiind bine corectate. Focalizarea este excelentă datorită motorului USM cu un cuplu foarte mare, care bineînţeles permite şi intervenţia manuală peste AF. Obiectivul este compatibil cu inelele intermediare Canon EF 12 II şi EF 25 II, cu acesta din urmă doar în zona de teleobiectiv, dar nu şi cu teleconverterele EF 1.4x II şi EF 2.0x II.

DISTANŢA FOCALĂ LUMINOZITATE MONTURA CONSTRUCŢIE DIST. MIN. DE FOCALIZARE RAPORT MAXIM DE REPRODUCERE CONSTRUCŢIE DIAFRAGMĂ FILET FILTRE DIMENSIUNI GREUTATE ACCESORII INFO

SPECIFICAŢII

35cm 0.21x 7 lamele rotunjite 72mm 81.6 x 87.5 mm 575g capace, opţional parasolar EW-78E www.f64.ro

SPECIFICAŢII

15-85 mm 3.5 - 5.6 Canon EF-S 17 elemente / 12 grupe

DISTANŢA FOCALĂ LUMINOZITATE MONTURA CONSTRUCŢIE DIST. MIN. DE FOCALIZARE RAPORT MAXIM DE REPRODUCERE CONSTRUCŢIE DIAFRAGMĂ FILET FILTRE DIMENSIUNI GREUTATE ACCESORII INFO

24-105 mm 4.0 Canon EF 18 elemente / 13 grupe 45cm 0.23x 8 lamele rotunjite 77mm 83.5x107 mm 670g capace, prs. EW-83H, husă LP1219 www.f64.ro

42

FOTOCLASS

OBIECTIVE
Nikon 16-85/3.5-5.6 VR Nikon 24-70/2.8

Este cel mai performant zoom standard cu stabilizare destinat DSLR-urilor Nikon Format DX. Construcţia este de o calitate net superioară zoom-urilor mai abordabile, vizibilă prin alegerea materialelor şi o foarte bună precizie a asamblării care minimizează “jocurile” inclusiv când este extins la focala maximă. Cu o plajă de focale de 5.3x, corespunzătoare cu 24128mm pe Full frame, şi cu un sistem de stabilizare care dă rezultate până la 4 trepte de expunere, Nikon 16-85 poate fi folosit în cele mai diverse scopuri, de la fotografia de peisaj şi interioare, la evenimente şi portrete. Dimensiunile, greutatea şi performanţele îl fac foarte potrivit şi pentru fotografia de călătorie, în special pentru fotografii care doresc performanţe superioare superzoomurilor. Raportul maxim de reproducere de 0.22 permite încadrarea unui câmp de aprox. 11 cm de la o distanţă rezonabilă, ceea ce poate fi de folos în fotografia de aproape fără pretenţii de macrofotografie. Focalizarea este rapidă şi silenţioasă, asigurată de un motor SWM care permite şi intervenţia manuală, spre deosebire de alte obiective mai “uşoare”. Diafagma din 7 lamele rotunjite oferă o redare bună a zonelor neclare, cu toate că la 85mm diafragma 5.6 nu este destul de largă pentru o separare netă a subiectului prin efectul profunzimii, cu excepţia fotografierii de aproape. Calitatea optică este foarte bună, în special după ce se închide o treaptă de diafragma în zona de wide, dar la 85mm este excelentă de la diafragma 5.6.

Este zoomul standard profesional propus de Nikon pentru aparatele Full frame, pe care îşi pune într-adevăr în valoare calităţile. Pe aparatele DX are o plajă de focale echivalentă cu 35-105, mai potrivită pentru portrete şi utilizare generală şi mai puţin pentru fotografia de eveniment. Construcţia este la cele mai înalte standarde, cu un exterior metalic şi protecţie la praf şi umezeală. Calitatea construcţiei este evidentă din dimensiunile şi greutatea de 900g, însă forma este foarte zveltă, permiţând o manipulare uşoară în timpul fotografierii. Se echilibrează bine pe aparate mai grele, eventual prin folosirea unui grip. Schema optică este complexă, beneficiind de lentile ED, suprafeţe asferice şi de acoperire Nano Crystal Coat, pentru asigurarea unei calităţi excelente a imaginii la toate focalele, începând de la diafragme foarte deschise. Focalizarea este internă, iar modificarea dimensiunilor la schimbarea distanţei focale se petrece în interiorul parasolarului care este montat pe exteriorul obiectivului, astfel că este invizibilă în utilizare. Motorul de focalizare este foarte rapid şi precis iar diafragma din 9 lamele rotunjite asigură o redare bună a zonelor neclare. Focala de 70mm la diafragme deschise permite separarea subiectului de fundal în cazul portretelor. Distanţa minimă de punere la punct permite fotografierea de relativ aproape, ceea ce îi sporeşte versatilitatea. Filetul de filtre de 77mm este standardul majorităţii obiectivelor profesionale, permiţând economii la achiziţionarea filtrelor.

DISTANŢA FOCALĂ LUMINOZITATE MONTURA CONSTRUCŢIE DIST. MIN. DE FOCALIZARE RAPORT MAXIM DE REPRODUCERE CONSTRUCŢIE DIAFRAGMĂ FILET FILTRE DIMENSIUNI GREUTATE ACCESORII INCLUSE INFO

SPECIFICAŢII

0.38m 0.22x 7 lamele rotunjite 67mm 72x85 mm 485g capace, prs. HB-39, husă CL-1015 www.f64.ro

SPECIFICAŢII

16-85 mm 3.5-5.6 Nikon AF-S 17 elemente / 11 grupe

DISTANŢA FOCALĂ LUMINOZITATE MONTURA CONSTRUCŢIE DIST. MIN. DE FOCALIZARE RAPORT MAXIM DE REPRODUCERE CONSTRUCŢIE DIAFRAGMĂ FILET FILTRE DIMENSIUNI GREUTATE ACCESORII INCLUSE INFO

24-70 mm 2.8 Nikon AF-S 15 elemente / 11 grupe 0.38m 0.27x 9 lamele rotunjite 77mm 83x133 mm 900g capace, prs. HB-40, husă CL-M3 www.f64.ro

FOTOCLASS

43

OBIECTIVE

Zoom standard
Sigma 17-70/2.8-4.5 Macro

Olympus 12-60/2.8-4.0

Este un obiectiv de clasă profesională, care beneficiază de o construcţie excelentă, cu exterior metalic, cu protecţie la praf şi umezeală. Dispune de cel mai performant motor de focalizare Olympus, care poate atinge performanţe uimitoare pe aparatele profesionale şi permite intervenţia manuală în modul de focalizare Single. Datorită formatului 4/3, obiectivul beneficiază de o plajă de focale impresionantă, echivalentă cu 24-120mm, la diafragme superioare majorităţii zoom-urilor cu luminozitate variabilă, ceea ce prezintă un avantaj la fotografierea în lumină slabă. Sistemul Olympus beneficiază de stabilizare în corpul aparatului la multe dintre modelele de DSLR-uri, ceea ce face ca practic toate obiectivele să fie stabilizate pe aceste aparate. Dimensiunile captorului determină şi avantaje în domeniul fotografiei de aproape, putând încadra un câmp cu latura mare de 65mm, o performanţă foarte bună pentru un zoom standard, dedicat în mod normal fotografiei generale. Calitatea optică este excelentă, sprijinită de 3 lentile asferice, una cu sticlă SED şi două ED. Similar cu majoritatea zoom-urilor performante, diafragma dispune de lamele rotunjite. Pentru o versatilitate sporită este compatibil cu teleconverterul EC-14 şi cu inelul intermediar EX-25. Obiectivul se lungeşte la trecerea la distanţe focale mai mari, dar partea anterioară nu se roteşte, ceea ce face posibilă utilizarea unui parasolar dedicat şi nu pune probleme la folosirea filtrelor de polarizare.

Destinat exclusiv aparatelor de format redus, zoom-ul Sigma oferă o luminozitate bună la capătul wide, care poate deveni interesantă pentru realizarea imaginilor în lumină existentă. Cu o plajă focală puţin peste 4x, oferă flexibilitatea dorită pentru majoritatea subiectelor, echivalând 26-105mm pe Full frame, la o luminozitate cu 1/2 de treaptă mai bună decât a zoom-urilor de kit, sau a altor zoom-uri cu luminozitate variabilă, şi cu o calitate optică foarte bună. O altă caracteristică interesantă este raportul maxim de reproducere care la 70mm atinge aproape 1/2, permiţând încadrarea unui câmp de aproximativ 60mm, de unde şi specificaţia macro. Schema optică include o lentilă SLD şi două lentile asferice care asigură o claritate sporită şi corecţii optime pentru aberaţiile cromatice şi distorsiune. Tratamentul Super Multi-Coating asigură un contrast optim pe toată suprafaţa cadrului la toate focalele. Cu toate ca nu face parte din gama Sigma EX, construcţia este îngrijită şi toleranţele de montaj sunt suficient de mici pentru a limita jocurile mecanice, chiar la focala maximă când lungimea totală creşte cu aproape 44mm. Focalizarea este asigurată de un motor standard, nu de performantele motoare Sigma HSM dar datorită unei curse foarte scurte viteza este suficientă pentru majoritatea aplicaţiilor dar mai puţin silenţioasă. Astfel, Sigma 17-70 reprezintă o alternativă flexibilă, cu câteva caracteristici interesante, la un preţ relativ abordabil.

DISTANŢA FOCALĂ LUMINOZITATE MONTURA CONSTRUCŢIE DIST. MIN. DE FOCALIZARE RAPORT MAXIM DE REPRODUCERE CONSTRUCŢIE DIAFRAGMĂ FILET FILTRE DIMENSIUNI GREUTATE ACCESORII INCLUSE INFO

SPECIFICAŢII

0.25m 0.28x 7 lamele rotunjite 72mm 80x99 mm 575g capace, parasolar LH-75B, husă www.f64.ro

SPECIFICAŢII

12-60 mm 2.8-4.0 4/3 14 elemente / 10 grupe

DISTANŢA FOCALĂ LUMINOZITATE MONTURA CONSTRUCŢIE DIST. MIN. DE FOCALIZARE RAPORT MAXIM DE REPRODUCERE CONSTRUCŢIE DIAFRAGMĂ FILET FILTRE DIMENSIUNI GREUTATE ACCESORII INCLUSE INFO

17-70mm 2.8-4.5 Canon, Nikon, Pentax, Sigma, Sony 15 elemente / 12 grupe 0.2m 0.43x 7 lamele 72mm 79x82.5 mm 455g capace, parasolar dedicat, husă www.f64.ro

44

FOTOCLASS

OBIECTIVE
Sigma 24-70/2.8 HSM Sony Zeiss 16-80/3.5-4.5

Un reuşit exponent al gamei Sigma EX, 24-70/2.8 este un zoom standard luminos, dedicat aparatelor Full frame. Folosit pe aparate de format redus echivalează un 35105mm, foarte potrivit pentru utilizare generală şi portrete, cu toate că se sacrifică zona de wide ceea ce îl face mai puţin atractiv pentru fotografia de eveniment. Fiind un zoom cu pretenţii profesionale, calitatea construcţiei şi a asamblării este la cele mai înalte standarde Sigma, pentru a rezista în condiţii dure de exploatare. Acestea se reflectă în dimensiunile şi greutatea sa, semnificativ mai mari decât ale zoom-urilor cu luminozitate variabilă. Focalizarea este internă, asigurată de un motor HSM rapid şi silenţios care permite intervenţia manuală fără decuplarea sistemului AF. Calitatea imaginii este asigurată de o schemă optică elaborată care cuprinde lentile SLD şi ELD şi nu mai puţin de trei lentile asferice, integral din sticlă. Diafragma este compusă din 9 lamele, cu efecte benefice asupra aspectului imaginii în zonele neclare. Filetul de filtre de 82mm este mai mare decât cel de 77mm prezent pe majoritatea obiectivelor de acest tip, probabil pentru a evita vignetarea la folosirea filtrelor, în special la capătul wide la diafragme deschise. Prin caracteristicile sale, acesta poate reprezenta o soluţie semnificativ mai abordabilă decât zoom-urile “originale” profesionale, oferind luminozitatea constantă 2.8 pe plaja de focale caracteristică unui zoom standard pentru aparatele Full frame.

Un zoom foarte interesant pentru utilizatorii DSLR-urilor Sony de format redus, cu un design realizat de Carl Zeiss şi prezentat sub numele Vario-Sonnar T*. Plaja focală este 5x, echivalentă cu 24-120 pe un aparat Full frame, iar luminozitatea la capătul tele este uşor superioară altor zoom-uri cu luminozitate variabilă care au doar 5.6. Construcţia şi asamblarea sunt de bună calitate, chiar la focala de 80mm unde zoom-ul are lungimea maximă jocurile mecanice sunt bine controlate, caracteristic categoriei ”prosumer” din care face parte. Emblema albastră Zeiss de pe laterala obiectivului completează în mod fericit design-ul sobru, caracteristic designer-ului german. Focalizarea se realizează cu motorul din aparat, obiectivul nedispunând de motor intern, ceea ce duce la o silenţiozitate mai redusă, dar inelul de focalizare nu se roteşte la AF pentru o utilizare comodă. Cu un raport maxim de reproducere de 1:4 la focala maximă, zoom-ul poate încadra un câmp de 10cm, foarte practic pentru fotografia de aproape. Calitatea imaginilor este excelentă la toate focalele, cu accent pe obţinerea unei rezoluţii foarte bune, aşa cum era de aşteptat de la un obiectiv semnat Zeiss, dar datorită plajei 5x există totuşi imperfecţiuni, în special la capătul wide unde se observă o distorsiune vizibilă şi urme de aberaţie cromatică. Ca la majoritatea zoom-urilor moderne, lamelele diafragmei sunt rotunjite pentru a oferi o deschidere cât mai circulară la majoritatea setărilor.

DISTANŢA FOCALĂ LUMINOZITATE MONTURA CONSTRUCŢIE DIST. MIN. DE FOCALIZARE RAPORT MAXIM DE REPRODUCERE CONSTRUCŢIE DIAFRAGMĂ FILET FILTRE DIMENSIUNI GREUTATE ACCESORII INCLUSE INFO

SPECIFICAŢII

0.38m 0.19x 9 lamele 82mm 82.6x94.7 mm 790g capace, parasolar dedicat, husă www.f64.ro

SPECIFICAŢII

24-70 mm 2.8 Canon, Nikon, Pentax, Sigma, Sony 14 elemente / 12 grupe

DISTANŢA FOCALĂ LUMINOZITATE MONTURA CONSTRUCŢIE DIST. MIN. DE FOCALIZARE RAPORT MAXIM DE REPRODUCERE CONSTRUCŢIE DIAFRAGMĂ FILET FILTRE DIMENSIUNI GREUTATE ACCESORII INCLUSE INFO

16-80 mm 3.5-4.5 Sony Alpha 14 elemente / 10 grupe 0.35m 0.25 7 lamele rotunjite 62mm 72x83 mm 440g capace, parasolar dedicat www.f64.ro

FOTOCLASS

45

OBIECTIVE
Sony Zeiss 24-70/2.8

Zoom standard
Tamron 17-50/2.8

Semnat de Carl Zeiss, Vario-Sonnar T* 24-70/2.8 este zoom-ul profesional pentru aparatele Sony Full frame, destinat să concureze cu modelele similare de la Canon şi Nikon pentru a impune definitiv pe piaţă DSLR-urile Sony ca alternativă viabilă pentru utilizarea profesională. Construcţia este excelentă, cu o utilizare extinsă a metalului, ceea ce se reflectă în volumul şi greutatea obiectivului. Design-ul este extrem de sobru, cu o formă aproape cilindrică, întreruptă doar de selectorul AF/MF care înconjoară butonul de blocare a focalizării. Parasolarul dedicat este metalic, căptuşit cu material absorbant, dar în mod surprinzător se fixează de partea extensibilă a zoom-ului, nu de exterior ca la obiectivele profesionale similare, având astfel o eficienţă mai scăzută atât optic cât şi în protecţia mecanică. Focalizarea este asigurata de un motor SSM, de tip ultrasonic, foarte rapid şi silenţios, care oferă o punere la punct foarte precisă, dar cu un consum de energie superior motorului clasic de focalizare din aparat. Calitatea imaginii este superbă, exact cum ne putem aştepta de la un obiectiv Zeiss fabricat în Japonia, iar obiectivul dispune de tratamentul Zeiss T* pentru asigurarea unui contrast optim al imaginilor. Rezoluţia este excelentă, aberaţiile foarte bine controlate, singurul punct discutabil fiind aspectul zonelor neclare la 70mm F/2.8. Este într-adevăr zoom-ul care poate pune în valoare rezoluţia captoarelor Full rame de 24MP de pe aparatele Sony A850 si A900.

Construit conform filozofiei Tamron de reducere maximă a dimensiunilor şi greutăţii obiectivelor, este unul dintre cele mai portabile zoom-uri standard luminoase, fiind extrem de comod atât în ultilizare cât şi la transport. Calitatea construcţiei este remarcabilă, mai ales având în vedere greutatea redusă, folosind în exterior materiale sintetice de bună calitate, baioneta fiind în continuare metalică. Astfel, se sacrifică o parte din rezistenţa la şocuri, fiind necesară o utilizare mai atentă a acestui gen de obiective, dar performanţele optice nu sunt compromise în nici un fel. Calitatea imaginilor este foarte bună, iar datorită plajei focale şi luminozităţii este un obiectiv excelent atât pentru fotografia de eveniment cât şi pentru cea de călătorie, având avantajul unui volum redus, care nu atrage în nici un fel atenţia, similar cu al zoom-urilor cu luminozitate variabilă. Recent, Tamron a introdus şi o variantă cu stabilizare optică, care beneficiază de o schemă optică mai complexă, cu 19 elemente în 14 grupe, filet de filtre de 72mm, o construcţie vizibil mai solidă, reflectată într-un volum, greutate şi preţ mai mare. Acesta are avantajul sistemului Tamron de stabilizare pe 3 axe care oferă performanţe excelente şi este disponibil în monturile Canon şi Nikon. Alegerea între aceste două zoom-uri se face în funcţie de importanţa acordată stabilizării, în detrimentul preţului şi greutăţii semnificativ mai mari, varianta fără stabilizare fiind în continuare o alternativă viabilă.

DISTANŢA FOCALĂ LUMINOZITATE MONTURA CONSTRUCŢIE DIST. MIN. DE FOCALIZARE RAPORT MAXIM DE REPRODUCERE CONSTRUCŢIE DIAFRAGMĂ FILET FILTRE DIMENSIUNI GREUTATE ACCESORII INCLUSE INFO

SPECIFICAŢII

0.34m 0.25x 9 lamele rotunjite 77mm 83x111 mm 955g capace, parasolar dedicat www.f64.ro

SPECIFICAŢII

24-70 mm 2.8 Sony Alpha 17 elemente / 13 grupe

DISTANŢA FOCALĂ LUMINOZITATE MONTURA CONSTRUCŢIE DIST. MIN. DE FOCALIZARE RAPORT MAXIM DE REPRODUCERE CONSTRUCŢIE DIAFRAGMĂ FILET FILTRE DIMENSIUNI GREUTATE ACCESORII INCLUSE INFO

17-50 mm 2.8 Canon, Nikon, Pentax, Sony 16 elemente / 13 grupe 27cm 0.22x 7 lamele rotunjite 67mm 74 x 82 mm 430g capace, parasolar dedicat, husă www.f64.ro

46

FOTOCLASS

OBIECTIVE
Tamron 28-75/2.8 Tokina 16-50/2.8

Compatibil cu aparatele Full frame, este cel mai mic şi mai uşor zoom standard cu luminozitatea 2.8 pe toată plaja de focale, datorită utilizării tehnologiei Tamron XR. Folosit pe DSLR-uri de format redus oferă o plajă de focale echivalentă cu 42-112, mai potrivită portretelor decât fotografiei generale, iar pentru fotografia de eveniment va trebui completat cu un obiectiv wide. Construcţia este foarte îngrijită şi suficient de solidă pentru utilizările curente ale unui zoom standard, dar nu se poate compara cu variantele cu exterior metalic oferite de alţi fabricanţi. Avantajul principal al design-ului este comoditatea în utilizare şi transport, fiind aproape de 2 ori mai uşor decât obiectivele profesionale cu caracteristici optice similare. Obiectivul îşi modifică lungimea cu aproape 5cm la focala de 75mm, focalizarea este internă, deci se pot folosi comod filtrele de polarizare şi parasolarul dedicat. La varianta Nikon focalizarea se face cu motorul din aparat şi e mai puţin silenţioasă decât în cadul motoarelor interne ultrasonice, dar datorită cursei mici este foarte rapidă. Calitatea optică este remarcabilă, putând fi folosit de la deschideri relativ mari ale diafragmei, iar distanţa minimă de punere la punct îl face interesant şi la fotografia de aproape. Zoom-ul 28-75/2.8 este extrem de atractiv pentru posesorii de aparate Full frame care dispun de un buget mai redus în urma achiziţiei aparatului, având un raport calitate/ preţ extrem de favorabil.

Caracteristica principală a zoom-urilor moderne Tokina este calitatea excepţională a construcţiei, de la design-ul inspirat până la alegerea materialelor şi precizia asamblării. Zoom-ul 16-50/2.8 nu face excepţie, prezentând caracteristici profesionale de design şi construcţie. Aspectul exterior aminteşte de zoom-urile Tokina 12-24/4 şi 11-16/2.8, foarte apreciate de fotografii amatori şi profesionişti. Cu toate că este destul de voluminos, alegerea inspirată a materialelor duce la o greutate medie pentru acest gen de obiective. Filetul de filtre este 77mm, comun cu al acestor obiective, este similar cu al altor zoom-uri profesionale, facilitând utilizarea unui singur set de filtre. Calitatea optică este foarte bună, prezentând totuşi urmele de aberaţie cromatică caracteristice zoom-urilor Tokina la setările wide, dar acestea sunt în general automat corijate la DSLR-urile moderne direct în aparat. Elementul frontal beneficiază de noua acoperire WR care facilitează curăţarea fără a lăsa urme a petelor de apă şi a amprentelor. Trecerea între focalizarea automată şi cea manuală se face prin glisarea inelului de punere la punct, caracteristic zoom-urilor Tokina, o manevră foarte facilă în timpul utilizării. Varianta Nikon nu dispune de motor de focalizare în obiectiv, deci nu poate focaliza automat pe anumite aparate. Tokina 16-50/2.8 este o alegere excelentă pentru cei care fotografiază in condiţii grele, dar nu au bugetul pentru zoom-urile profesionale ”originale”.

DISTANŢA FOCALĂ LUMINOZITATE MONTURA CONSTRUCŢIE DIST. MIN. DE FOCALIZARE RAPORT MAXIM DE REPRODUCERE CONSTRUCŢIE DIAFRAGMĂ FILET FILTRE DIMENSIUNI GREUTATE ACCESORII INCLUSE INFO

SPECIFICAŢII

0.33m 0.26x 7 lamele 67mm 73x92 mm 510g capace, parasolar dedicat www.f64.ro

SPECIFICAŢII

28-75 mm 2.8 Canon, Nikon, Pentax, Sony 16 elemente / 14 grupe

DISTANŢA FOCALĂ LUMINOZITATE MONTURA CONSTRUCŢIE DIST. MIN. DE FOCALIZARE RAPORT MAXIM DE REPRODUCERE CONSTRUCŢIE DIAFRAGMĂ FILET FILTRE DIMENSIUNI GREUTATE ACCESORII INCLUSE INFO

16-50mm 2.8 Canon, Nikon 15 elemente / 12 grupe 0.3m 0.2x 9 lamele 77mm 84x97.4 mm 610g capace, parasolar BH-777 www.f64.ro

FOTOCLASS

47

OBIECTIVE

Distagon T* 3,5/18

DISTAGON T* 3,5/18
Text & foto: Miron Iancu
n decembrie 2005, o serie de anunţuri-teaser au apărut pe site-ul firmei din Oberkochen: “Milioane de de fotografi vor descoperi, în curând, o nouă dimensiune a imaginilor” sugera producătorul german Carl Zeiss. La scurt timp, în ianuarie 2006, Zeiss anunţa lansarea pe piaţă a unei noi serii de obiective cu montură F pentru aparatele fotografice Nikon. La vremea respectivă nu era foarte clar gradul de integrare al obiectivelor cu sistemele electronice din aparat şi nici dacă erau prevăzute cu un cip. Ce se ştia sigur era faptul că toate vor avea focalizare manuală şi că primele introduse pe piaţă aveau să fie un Planar T* 50mm F/1.4 şi 85mm F/1.4. Cert este că după patru ani, încă şapte obiective adăugate seriei şi multă vâlvă asociată fiecărei lansări, Zeiss realiza un upgrade de proporţii echipând întreaga gamă cu interfeţe electronice, cip intern şi incrementa versiunea la “ZF.2”. Într-o perioadă (2006) în care Nikon era în căutarea unei formule magice care ar fi trebuit să o propulseze în fruntea ierarhiei producătorilor de echipamente fotografice profesionale de mic-format, lansarea unei noi linii de obiective dedicată monturii F produse de un concurent părea o mişcare contracurent, deloc adaptată situaţiei “din teren”. Să nu uităm că, în vara aceluiaşi an 2006, Nikon de-abia reuşise (aparent) o cosmetizare a liniei sale de prim rang prin adăugarea unor funcţionalităţi şi a unui sufix la D2x, piesa de rezistenţă a gamei sale de aparate fotografice profesionale. Gigantul nipon părea a se fi resemnat cu poziţia dominantă a celor de la Canon şi dădea semne că se fixa definitiv pe segmentul sistemelor cu senzori APS-C.

Carl Zeiss

Î

În acelaţi timp, Zeiss părea să-şi permită luxul aparent falimentar al unei (noi) linii de obiective dedicate sistemelor Nikon. Analogice şi digitale. Foarte puţini au citit printre rânduri. Puţini au remarcat un amănunt aproape lipsit de importanţă: faptul că obiectivele puteau fi utilizate pentru orice format de senzor şi se puteau utiliza cu sisteme “analogice şi digitale”. Nu trebuia multă informaţie din “interior” (şi nici înţelepciune tantrică) pentru ca oricine să înţeleagă că anunţul celor de la Zeiss prefigura lansarea lui D3, mai precis a primului full-frame produs de Nikon, sistem care a schimbat cu totul regulile jocului pe piaţa dSLR-urilor. Extrem de controversată (pe latura pozitivă a caracteristicilor) linia ZF de obiective de la Zeiss iese în evidenţă prin eleganţă şi calitatea execuţiei. Mulţi se întreabă, probabil, ce sens are să cheltuieşti o găleată de bani pe o componentă optică care pare mai degrabă un vestigiu recondiţionat şi anacronic (dar superb!) în condiţiile în care oferta grandangularelor cu focalizare automată şi - uneori - stabilizare de imagine te pune în dificultate prin multitudinea opţiunilor din care ai de ales. Şi a preţului modest. Mărturisesc că mi-am pus aceeaşi întrebare. Fiind un fervent utilizator al echipamentelor Nikon, aveam la îndemână un concurent de temut pentru acest Zeiss, zoom-ul de 14-24, o bestie perfectă, care a provocat atâta agitaţie la lansarea sa şi care a confirmat de atunci în toate circumstanţele. Invariabil, utilizatorii vor pune aceeaşi întrebare şi, din păcate, nu vor primi niciodată un răspuns tranşant:

48

FOTOCLASS

OBIECTIVE
“Sunt aceste obiective mai bune decât corespondentele de la Nikon şi Canon ?” Nu există un răspuns fără echivoc. Depinde de modul şi de situaţiile în care le folosiţi. Dacă facem abstracţie de orice brand-addiction, există, însă câteva aspecte pe care le luate în discuţie de toţi fotografii: calitatea mecanică, aspectul imaginii, preţul. Fără îndoială, calitatea construcţiei este caracteristica care iese cel mai mult în evidenţă. Precizia prelucrării metalului, uniformitatea rotaţiei inelului de focalizare şi amortizarea perfectă la capetele cursei, clichetul de precizie al inelului diafragmei, inscripţionarea de precizie (adică pe care te poţi baza!) distribuţia perfectă a centrului de greutate în combinaţie cu corpul aparatului fotografic (eu l-am folosit pe un D700), ideal pentru fotografia din mână, toate acestea fac din experienţa utilizării Distagon-ului o permanentă bucurie. Dacă vă plac lucrurile de calitate, acest obiectiv nu vă va dezamăgi. E un instrument de precizie, un fel de ceas elveţian. Unul dintre lucrurile care mi-a atras atenţia şi m-a impresionat este certificatul de inspecţie tehnică, semnat, livrat cu obiectivul (vezi imaginea). Acest mic detaliu atrage atenţia într-un mod neostentativ asupra condiţiilor în care ies pe poarta fabricii aceste bijuterii. Mulţi dintre dv. sunteţi obişnuiţi cu variaţii în performanţele obiectivelor achiziţionate de la alţi producători, variaţii pe care majoritatea forumiştilor le numesc “sample variation” - principala cauză a ezitărilor pe care le resimţiţi atunci când doriţi să cumpăraţi un obiectiv nou. Existenţa unui certificat care atestă trecerea cu succes a unui control de calitate, la standarde germane, personalizat prin semnătură, constituie o asigurare reconfortantă într-o lume a consumului de polimeri de proastă calitate. Obiectivul este livrat cu un parasolar metalic care stă bine fixat în baioneta de pe elementul frontal. Capacul frontal poate fi pus şi îndepărtat cu uşurinţă datorită unui design superior al sistemului cu dublă clamă centrală, similar celui de la Nikon, dar cu identaţii mai ample, mai comode şi mai potrivite dimensiunilor degetelor. Deşi este unica componentă din plastic, manevrarea acestui capac se poate face fără probleme chiar dacă aţi fixat parasolarul, lucru care nu e valabil în cazul altor obiective. Elementul frontal este prevăzut cu un filet pentru filtre de 82mm. Deşi mai scumpă decât în cazul cvasi-obişnuitelor filtre de 77mm, utilizarea unui filtru de 82 are avantajul unui risc mai redus de vinietare a imaginii din cauza evazării mai mari a elementului frontal. Chiar aşa, simplul fapt că puteţi monta un filtru reprezintă un avantaj faţă de, de pildă, zoom-ul de 14-24 de la Nikon care a sacrificat această funcţionalitate în favoarea unei performanţe colţ-la-colţ absolut incredibilă (datorată geometriei elementului optic frontal). Dacă vă gândiţi să achiziţionaţi acest obiectiv pentru un sistem full-frame Nikon, luaţi în considerare alternativele. Nu uitaţi că obiectivul Zeiss oferă doar focalizare manuală. Asta nu ar trebui să fie o problemă foarte mare pentru majoritatea fotografilor deoarece domeniul obişnuit de utilizare al acestor grandangulare nu necesită sisteme AF rapide. În plus, sunt situaţii în care focalizând manual puteţi surprinde mai eficient “momentul decisiv”.

Nikon D700, 18mm, 1/400s, F 5.6, ISO 400 Nikon D700, 18mm, 1/80s, F 5.6, ISO 400

Nikon D700, 18mm, 1/500s, F 5.6, ISO 400

FOTOCLASS

49 37

50
Nikon D700, 18mm, 1/160s, F 5.6, ISO 400 Nikon D700, 18mm, 1/250s, F 5.6, ISO 400 Nikon D700, 18mm, 1/800s, F 5.6, ISO 400 Nikon D700, 18mm, 1/80s, F 5.6, ISO 400

FOTOCLASS

Nikon D700, 18mm, 1/125s, F 5.6, ISO 400

Nikon D700, 18mm, 1/125s, F 5.6, ISO 400

Nikon D700, 18mm, 1/400s, F 5.6, ISO 400

Nikon D700, 18mm, 1/640s, F 5, ISO 400

OBIECTIVE
Nimic mai adevărat dacă selecţia punctelor pentru focalizarea automată (sau recadrarea) consumă timp. În plus, tehnica de focalizare centrală cu recadrare nu este indicată când utilizaţi obiective cu curbură de câmp accentuată ca în cazul acestui Zeiss. Un alt criteriu de selecţie este gama de filtre disponibile. Un filtru de 82mm este un factor de cost suplimentar deoarece, în majoritatea cazurilor, este mult mai scump decât unul de 77mm şi mult mai greu de găsit pe stoc (din cauza preţului, evident). Claritatea colţ-la-colţ este sub nivelul unui Nikon 14-24 care, în plus, oferă focalizare automată şi o deschidere constantă de 2.8, fiind un obiectiv cu aproape un stop mai luminos decât Zeiss-ul. Un alt aspect este grija pe care o afişaţi faţă de manifestarea aberaţiilor cromatice. Dacă obiectivul se comportă bine în ceea ce priveşte claritatea pe tot cadrul şi excepţional de bine în privinţa controlului reflexiilor parazite, nu acelaşi lucru este valabil în privinţa controlului aberaţiilor cromatice. Trebuie să mărturisesc că acesta este un alt aspect pentru care sunt impresionat de performanţele zoom-ului 14-24 de la Nikon. Dar, dacă sunteţi fericitul posesor al unei licenţe Capture NX2, puteţi oricând apela la tab-ul “Camera & Lens Corrections” unde veţi găsi două checkbox-uri extrem de utile: “Auto Lateral Color Aberration” şi “Axial Color Aberration” (plus “Adjustment”). Aceste funcţionalităţi rezolva 99% dintre problemele produse de aberaţiile cromatice. Vă las plăcerea să le descoperiţi singur. Dar care sunt, totuşi, punctele forte ale acestui obiectiv ? Cu siguranţă este contrastul remarcabil, reproducerea ireproşabilă a gradientelor şi profunzimea de dioramă a culorilor. S-a speculat mult pe internet în privinţa calităţii tridimensionale a imaginilor şi cauzele care le face să pară aşa. Personal cred că este rezultatul unei combinaţii între caracteristicile optice ale sistemelor utilizate şi modul în care le interpretează creierul. Acest obiectiv face parte din familia celor care dau acest aspect imaginilor. Dar, în opinia mea, de aici intrăm pe un teritoriu imposibil de subiectiv. Fiindcă, deşi pixel-per-pixel performanţele nu se ridică la nivelul altor obiective, imaginile obţinute cu acest Zeiss au o frumuseţe greu de descris în cuvinte şi, sincer, imposibil de copiat. Nu ştiu ce le face să fie aşa şi nici nu mă aventurez să speculez. Poate echilibrul perfect între contrast şi claritate sau aspectul catifelat al contururilor defocalizate şi profunzimea gradientelor în umbre, sau, poate, aportul pe care îl aduc imperfecţiunile în reproducerea generală a unei imagini. Oricum ar fi, toate sunt datorate iscusinţei şi experienţei centenare a inginerilor de la Zeiss. Privind fotografiile realizate cu acest grandangular devine evident că imaginile abundă de naturaleţe. Nu ştiu dacă l-aş (putea) cumpăra. Există variante mai flexibile şi mai ieftine, sau mai scumpe şi “mai perfecte”. Toate - nu neapărat “mai bune”. Dar, când mă gândesc la asta, trăiesc aceeaşi dilemă ca atunci când, dorind o maşină japoneză, franceză sau americană, îmi configurez până la urmă una germană.

FOTOCLASS

51

DOSAR

Color Management

Balansul de alb - armonia cromatică
Text & foto: Radu Grozescu

52

FOTOCLASS

DOSAR

R

edarea corespunzătoare a culorilor este, alături de expunerea corectă si focalizare, una dintre condiţiile esenţiale pentru o fotografie bună din punct de vedere tehnic. Aceasta nu înseamnă neapărat o reproducere exactă, ci aceea care transmite cel mai bine mesajul dorit de creatorul imaginii. Pentru a dirija redarea culorilor avem la dispoziţie reglajul de balans de alb, care în general dispune de setările Auto, preset-uri, temperatură de culoare şi manual. Aparatele moderne dispun şi de posibilitatea de a modifica fiecare din aceste setări pe două axe, cald/rece şi verde/magenta pentru a ajunge la reglajele dorite de către utilizator. În Auto, aparatul încearcă să determine reglajul optim, iar în condiţii de iluminare apropiată de cea a luminii de zi sau de flash majoritatea aparatelor de descurcă foarte bine chiar fără intervenţia fotografului. Reglajul Auto însă nu face bine faţă în condiţii de lumină artificială unde sunt accentuate tonurile calde şi de multe ori nici afară pe vreme nefavorabilă, unde multe aparate produc imagini prea reci. În aceste situaţii, prima soluţie este trecerea pe setările standard definite în aparat. Preset-urile cele mai des întâlnite sunt lumină de zi, cer acoperit, umbră, flash, tungsten, fluorescent, dar există şi unele mai exotice cum ar fi acvariu sau subacvatic. Cel pentru lumina de zi poate fi suplinit cu succes de modul Auto, însă este folositor dacă doriţi să aflaţi ce culoare emite în realitate o anumită sursă de lumină, este suficient să faceţi o fotografie de probă cu această setare. În cazurile în care fotografiaţi în interioare iluminate cu becuri clasice folosiţi modul tungsten deoarece aproape nici un aparat digital nu reuşeşte să corecteze automat dominanta portocalie caracteristică acestei iluminări. Modul flash este de multe ori util pentru a obţine o redare plăcută a tonurilor pielii la fotografia cu flash-uri cât şi pentru a păstra o setare constantă deoarece modul Auto poate duce la fotografii cu tente uşor diferite de culoare în cadrul aceleiaşi şedinţe foto. Foarte important este reglajul pentru lumina fluorescentă deoarece aceasta este emisă într-un spectru discontinuu, iar datorită numărului mare de tipuri de corpuri de iluminat nu poate fi descrisă printr-un singur reglaj. Majoritatea aparatelor dispun de reglaje multiple pentru lumina fluorescentă, singura posibilitate pentru determinarea reglajului optim fiind realizarea unor fotografii de probă sau folosirea LiveView. La unele aparate poate fi reglată direct temperatura de culoare în grade Kelvin, în general între 2.500 şi 10.000 K, ceea ce este de mare folos în situaţiile de iluminare mai dificile şi în special în cazurile în care subiectul este iluminat cu un amestec de culori datorită surselor diverse. La aparatele care au LiveView acesta se poate folosi pentru a se obţine rapid o estimare a celui mai potrivit reglaj. Temperatura de culoare nu poate însă descrie cu precizie lumina emisă de tuburile fluorescente datorită spectrului discontinuu. Astfel, ajungem la posibilitatea cea mai precisă de reglaj a balansului de alb, setarea manuală. Unele aparate mai avansate dispun chiar de multiple memorii pentru a stoca măsurătorile pentru mai multe situaţii, unele chiar cu posibilitatea de a le da nume distincte, ceea ce este foarte comod atunci când se trece în mod repetat între câteva situaţii dificile de iluminare. Setarea manuală se poate face fie în lumină reflectată, fie prin măsurarea luminii care cade pe subiect. Pentru o măsurare precisă se pot folosi o serie de accesorii dedicate, a căror utilizare este tratată pe larg în articolul următor.

Custom White Balance
1
Pentru măsurarea în lumină reflectată, puneţi un obiect alb sau gri neutru în zona subiectului principal, îndreptat către direcţia de unde veţi fotografia. Setaţi balansul de alb pe Custom. Încadraţi umplând cadrul cu obiectul respectiv. Decuplaţi sau blocaţi focalizarea automată. Asiguraţi-vă că aveţi expunere corectă, altfel aparatul va refuza să măsoare. În funcţie de marca şi modelul aparatului, fie îl treceţi în modul de măsurare WB şi declanşaţi, fie declanşaţi şi îi cereţi să folosescă imaginea ca etalon pentru balansul de alb. Salvaţi setarea respectivă. Este imperios necesar să citiţi cu atenţie manualul aparatului, deoarece conţine amănunte care depind de marcă şi model. Pentru măsurarea culorii luminii incidente, acoperiţi obiectivul cu un Expodisc, sau accesoriu similar şi vă plasaţi pe locul subiectului principal cu aparatul îndreptat în direcţia din care veţi fotografia, apoi reluaţi punctele 2-4.

2

3

4 5

FOTOCLASS

53

DOSAR

Color Management

1

2

4

5 3 6 7

Accesorii
Text & foto: Radu Grozescu

pentru balansul de alb

Grey cardurile (1,2) Grey cardurile se utilizează ca ”ţintă” calibrată pentru a realiza manual balansul de alb prin reflexie. Ele au o culoare neutră şi reflectă aprox. 18% din lumină, putând fi folosite şi pentru determinarea precisă a expunerii. În imaginea alăturată ”1” este un grey card simplu, de carton, iar ”2” este o blendă de 30cm Fancier RE 2013 cu 2 feţe - una gri neutru pentru balansul de alb, cealaltă albă pentru a fi folosită ca blendă pentru subiecte mici. Desenul din centrul suprafeţei gri este util pentru a nu mai fi nevoie de blocarea focalizării la măsurarea balansului de alb, sistemul AF având pe ce să pună la punct. Pentru utilizare se aşează cardul în zona subiectului orientat spre locul din care se fotografiază, astfel încât sa primească aceeaşi lumină cu subiectul principal şi se măsoară balansul de alb, fig. ”A”. Avantajul ei este că se pliază pentru transport, dar la utilizare oferă o suprafaţă suficient de mare. Micnova Digital Grey Card (3) Micnova Digital Grey Card, constă în trei mini-carduri de plastic în culorile alb, gri, negru. Dimensiunile foarte mici fac dificilă măsurarea balansului de alb la fotografiere, dar în realitate ele sunt destinate reglajului fin la prelucrare. Pentru utilizare se face o fotografie în aceleaşi condiţii de iluminare, dar în care cardurile apar în imagine în apropierea subiectului, vedeţi fig. ”B”. La prelucrare se pot stabili atât nivelele de alb şi negru cât şi balansul de alb, folosind ca reper cele trei carduri care oferă alb, negru şi gri calibrate.

R

edarea culorilor în fotografia digitală se realizează prin reglarea balansului de alb, fie la fotografiere, fie ulterior la procesarea imaginii. În continuare ne vom referi la accesoriile utilizate pentru obţinerea unui balans de alb manual cât mai precis în faza de fotografiere şi la cele care facilitează o precizie sporită în faza de procesare. Dacă optaţi pentru modificarea balansului de alb exclusiv la procesare, este imperios necesar să fotografiaţi în format RAW deoarece fişierele jpeg, datorită unei adâncimi de culoare de doar 8 biţi, nu rezistă la modificări semnificative ale expunerii, iar balansul de alb constă în modificarea, uneori drastică, a expunerii pe canalele de culoare. Varianta optimă este obţinerea unui balans de alb cât mai apropiat de intenţiile fotografului încă de la fotografiere, deoarece astfel se reduce nivelul necesar procesării, ceea ce duce la imagini de mai bună calitate şi la o însemnată economie de timp. Ideal ar fi de făcut un balans de alb manual la fotografiere care apoi să fie ajustat fin la prelucrare, pentru obţinerea unor culori cât mai plăcute, sau cât mai exacte, după dorinţa fotografului.

54

FOTOCLASS

DOSAR
X-Rite ColorChecker Passport (4) X-Rite ColorChecker Passport, poate fi utilizat atât pentru a măsura balansul de alb la fotografiere, folosind suprafaţa neutră aflată pe partea interioară a coperţii, dar scopul lui principal este de a obţine un profil de culoare foarte exact al aparatului de fotografiat, în condiţiile respective de iluminare, ceea ce duce la o redare a culorilor extrem de precisă. Acesta se face fotografiind mirele de culoare în vecinătatea subiectului, vedeţi fig. ”C”, apoi imaginea rezultată este analizată cu softul X-Rite care generează profile de culoare compatibile cu Adobe Camera RAW şi Adobe Lightroom, care sunt apoi utilizate la conversia fişierelor RAW. Kaiser ProDisk (5) Kaiser ProDisk este un kit versatil care include un grey card, o paletă de referinţă pentru culori, panou translucid pentru măsurarea balansului de alb şi o suprafaţă albă pe exterior. Panoul translucid se foloseşte pentru măsurarea balansului de alb al luminii incidente şi are suprafaţa acoperită de prisme pentru a integra lumina într-un unghi cât mai larg. Grey cardul şi mira de culori se pot folosi la reglarea finală a balansului de alb la prelucrare şi la aprecierea redării culorilor, folosind o fotografie de test ca în fig. ”D”. Kit-ul există în două variante, de 6 şi 9 cm, acesta din urmă fiind destinat fotografilor cu obiective profesionale. Datorită construcţiei şi versatilităţii este un accesoriu extrem de practic şi foarte uşor de transportat. Expodiscul (6) Expodiscul este dispozitivul de referinţă pentru măsurarea balansului de alb prin transmisie, datorită unei calităţi excelente a construcţiei cât şi calibrării precise. Dispune de o suprafaţă cu prisme în formă de fagure pentru a capta lumina pe un unghi de aproape 180º, caracteristică utilă când subiectul este iluminat de mai multe surse. Expodiscul se fabrică în două variante, cel neutru fiind calibrat pentru redarea cât mai exactă a culorilor, cel warm fiind destinat fotografilor de portret şi nunţi care doresc o redare mai caldă a tonurilor pielii. De asemenea, se livrează cu diametrele corespunzătoare filetelor de filtre ale obiectivelor curente şi dispune de un sistem rapid de ataşare la obiectiv. Se recomandă achiziţionarea unuia singur, de diametrul celui mai mare obiectiv de care dispuneţi, putând fi ţinut cu mâna în faţa obiectivelor cu diametre mai mici. Pentru utilizare, aparatul este poziţionat în planul subiectului principal, orientat în direcţia de unde se va fotografia, vedeţi fig. ”E”. DataColor Spyder Cube (7) DataColor Spyder Cube este destinat reglajului balansului de alb şi a nivelelor de alb şi negru la procesare. Este construit dintr-un material plastic special de tip ABS, cu o mare rezistenţă la foc şi lovituri, iar culorile sunt impregnate în masă pentru a-şi păstra calibrarea un timp îndelungat. Cubul se sprijină pe un colţ care are un filet de prindere pe un stand şi are zone albe şi gri 18% pe 2 feţe orientate la 90º, astfel încât una dintre ele va prinde lumina optimă, iar a treia faţă vizibilă este neagră şi are un orificiu către interior, care este de asemenea negru, oferind un etalon de negru perfect. Pentru utilizare, este inclus în scena care trebuie fotografiată şi se face o imagine de probă. Aceasta este apoi folosită pentru determinarea setărilor optime la procesare care sunt apoi aplicate tuturor imaginilor, vedeţi fig. ”F”.

A

B

C

D

E

F

FOTOCLASS

55

DOSAR

Color Management

Marcel Eremia
www.amedesign.ro

Management de culoare pentru fotografi
Foto: Radu Grozescu
56
FOTOCLASS

DOSAR

D

eşi pare puerilă întrebarea „Ce este culoarea” răspunsurile ce derivă din ea dau un sens mai mare conceptului de management de culoare şi implicaţiile lui activitatea zilnică a fotografilor. O culoare apare cu concursul a trei participanţi (fig.1): - sursa de lumină - obiectul “colorat” - observatorul Fără aportul fiecăruia dintre cei trei participanţi, culoarea nu există ca fenomen perceput. Tot din această simplă schemă se mai deduce clar dependenţa de caracteristicile fiecărui participant. De exemplu dacă lumina existentă diferă (are altă lungime de undă) percepţia avută de observator este diferită. Lumina este primul participant în acest eveniment. Comportamentul dual corpuscul (susţinut de Newton)-undă (demonstrată de Huygens) a fost cumva unificat în conceptul de foton. După cum ştim, spectrul vizibil al luminii este aceea parte din spectrul electromagnetic existent, situat între lungimea de undă de cca 380nm şi cca 700nm (fig.2). Caracteristica luminii are un efect hotărâtor în stabilirea culorii unui obiect. De aceea s-au stabilit nişte standarde de iluminare iar pentru fotografi cele mai importante sunt D50 şi D65 având o temperatură de culoare de 5000K respectiv 6500K. Suprafaţa obiectului interacţionează cu lumina absorbind o parte din ea (anumite lungimi de undă) şi reflectând altă parte (alte lungimi de undă).

1

2
Spectrul vizibil al luminii în cadrul spectrului electromagnetic

3

Modele de culoare, spaţii de culoare
Există mai multe modele de reprezentare a culorilor din care, pentru început, trebuie să reţinem două foarte importante. Modelul aditiv (RGB) şi cel substractiv (CMYK) (fig.3). Ce trebuie reţinut este faptul că sistemul aditiv este folosit la monitoare, proiectoare, scanner-e, echipamente de impresionare prin expunerea materialelor fotosensibile, etc., adică de acele echipamente care compun culoarea prin proiectarea a trei surse de lumină RGB, având intensităţi diferite în funcţie de valoarea RGB a fiecărui pixel din imagine (componentele se adună), iar sistemul substractiv este folosit de către toate sistemele de imprimare cu cerneală, toner, vopsea, acolo unde culoarea se realizează prin „scăderea” din spectrul luminii ce cade pe o suprafaţă pe care este depus un strat de colorant, pigment, a spectrului absorbit de către material. Prin suprapunearea două câte două a culorilor primare dintr-un model rezultă alte culori numite complementare în acel model. Bazate pe aceste modele există spaţiile de culoare care definesc totalitatea numărului de nuanţe posibil a fi reprodus de un anumit echipament. Astfel, pentru modelul RGB există ca standard următoarele spaţii mai des folosite: ProPhoto, Adobe RGB 1998 şi sRGB IEC61966 (scrise în ordinea descrescătoare mărimii lor - fig.4). Specific pentru fiecare echipament în parte, fie că este monitor fie că este un echipament de printare, există profilele specifice, ce descriu sau caracterizează acel echipament şi care dau sens acelor valori RGB existente în fişier, pentru fiecare pixel. Aici îşi intră în rol dispozitivele de calibrare a căror utilizare (pentru dispozitivul Colormunki de la Xrite şi Spyder3 Pro de la Datacolor) o voi descrie mai târziu. Un model de culoare deosebit îl prezintă acela inspirat din modul în care oamenii percep culorile, bazat pe oponenţa perechilor de culoare roşu-verde şi albastru-galben, modelul CIE (CIE LAB este folosit in Photoshop), un model foarte relevant în managementul de culoare. Practic toate conversiile între diverse spaţii de culoare se bazează pe acest model.

Modelul aditiv (RGB)

Modelul substractiv (CMYK)

Spaţii de culoare pentru modelul RGB

4
ProPhoto

Adobe RGB 1998

sRGB IEC61966

FOTOCLASS

57

DOSAR

Color Management
Măsurarea culorii
Titlul de fapt exprimă o contradicţie, aproape un non sens, deoarece noi nu măsurăm cu adevărat culoarea ci doar lumina, pentru că aşa cum am precizat la început, culoarea apare ca un eveniment cu trei participanţi. Se utilizează următoarele tipuri de echipamente: - DENSITOMETRE - Măsoară densitatea, adică gradul cu care o suprafaţă reflectivă absoarbe lumina sau o suprafaţă transparentă o lasă să treacă. - COLORIMETRE - Măsoară valori colorimetrice, numere care modelează răspunsul conurilor din retina ochiului. Sunt limitate la un anumit standard de iluminare. Nu detectează metamerismul culorilor. Pentru majoritatea aplicaţiilor de măsurare colorimetrică aceste instrumente sunt suficiente (inclusiv pentru calibrarea monitoarelor). - SPECTROFOTOMETRE - Măsoară conţinutul spectral al unei surse de lumină ce cade pe un obiect sau este reflectată sau transmisă de către/prin acesta. Cu alte cuvinte, cât de multă lumină (având diverse lungimi de undă) este reflectată sau transmisă. Pot aprecia şi metamerismul culorilor. Modelele RGB şi CMYK se numesc modele de culoare dependente de echipamente, deoarece culoarea obţinută de către un set dat de valori RGB sau CMYK este dependentă de acel echipament care produce culoarea. Acest lucru înseamnă următoarele două lucruri: - un acelaşi set de valori RGB sau CMYK vor produce culori diferite pe echipamente diferite; - pentru a produce o aceiaşi culoare pe diverse echipamente trebuie să modificăm valorile RGB sau CMYK pe care le trimitem la acele echipamente. Ca exemplu, aveţi în foto5 două fişiere având aceleaşi valori RGB pentru fiecare pixel, corespunzător aceleiaşi poziţii în imagine, dar cu aspect foate diferit pentru că au profile diferite, profile ce descriu alte spaţii de culoare. Evident că apar întrebări fireşti referitoare la cum putem şti şi de fapt ce valori RGB trebuie să aibă fiecare pixel din imagine, pentru a putea reproduce o anumită culoare sau să ştim efectiv dacă o culoare într-un spaţiu dat poate fi reprodusă în alt spaţiu de culoare diferit sau mai mic? Iată cum începem să înţelegem mai bine necesitatea unui sistem de management de culoare.

Valori RGB egale în profile diferite

5

6

Gestiunea culorii în Photoshop
Calea unde se găsesc şi se instalează profilele de culoare utilizate în Photoshop (versiunea pentru PC) este: C:\Program Files\Common Files\Adobe\Color\Profiles. Un exemplu de setări ale acestui program (meniul Color settings) recomandat de mine este dat în foto 6-7. Foarte importante sunt următoarele setări: - Spaţiul de lucru din Photoshop să fie unul cât mai mare (ProPhoto sau Adobe RGB 1998). NU se setează ca spaţiu de lucru, profilul monitorului sau spaţiul destinaţie al vreunui echipament de printare. - La deschiderea fişierelor este obligatoriu să se folosească profilul inclus. Doar aşa valorile RGB sau CMYK dintr-un fişier au sens, fiind definite de profilul asociat. Preferinţa mea de a bifa confirmările la deschiderea unui fişier, sau la copierea unei imagini cu un profil în altă imagine cu alt profil, este justificată doar de faptul că doresc un control maxim al acestui proces. Este bine ca toate fişierele ce pleacă de la fotografi să fie asociate cu un profil de culoare (cel inclus - „embedded” sau asignat) deoarece în caz contrar veţi fi dependenţi de spaţiul de lucru al calculatorului pe care se va deschide fişierul în cauză

7

58

FOTOCLASS

DOSAR
şi este posibil să i se asocieze un profil care poate nu ar fi cel mai potrivit. Dacă dorim să convertim la un profil destinaţie (de exemplu profilul pe hârtie lucioasă) este recomandat ca în majoritatea cazurilor să folosim modul de conversie - intent, „relative colorimetric” - având neapărat activată şi opţiunea „Use black Point Compensation”. În acest caz culorile din spaţiul iniţial şi care pot fi reproductibile în spaţiul final nu se vor schimba iar cele din afara spaţiului de culoare de printare vor fi aduse la marginea acestuia. În cazul în care avem foarte multe culori nereproductibile este preferabil să folosim modul de conversie „Perceptual” deoarece în acest caz se păstrează o relaţionare mai corectă între diferite culori, rezultând un aspect mai plăcut, chiar dacă ele vor diferi faţă de cele din spaţiul de culoare iniţial. În majoritatea cazurilor se foloseşte opţiunea de conversie la un spaţiu de culoare destinaţie, funcţia de asignare fiind utilă doar atunci când echipamentul care a generat acel fişier (de ex. scanner sau cameră foto) nu poate include acelui fişier profilul care descrie echipamentul în cauză. Atunci vom asigna fişierului grafic, în mod voluntar şi conştient, profilul aferent. va fi ok, pentru că aşa cum am scris deja, datorită tehnologiei în ton continuu, fiecare pixel va fi fidel reprodus de către echipamentul de printare. Datorită dimensiunilor mari ale imaginii, evident că o vom derula şi vizualiza întregul ei conţinut (tasta „SPACE” + derulare cu un click de mouse pe imagine). Dacă dorim să mai facem nişte ajustări (de exemplu un filtru USM) sau să curăţăm imaginea de eventuale scame sau pete pe senzor, le realizăm numai în acest mod de vizualizare. Pentru controlul culorilor fişierul trebuie convertit la profilul aferent materialului pe care se printează (profilele sunt puse la dispoziţia tuturor, putând fi descărcate de pe site-ul firmei http://www.amedesign.ro/romana/despre_toate.htm, sau individual la adresele: http://www.amedesign.ro/downloads/AME_Matte.icc pentru hârtie mată http://www.amedesign.ro/downloads/AME_Glossy.cc pentru hârtie lucioasă http://www.amedesign.ro/downloads/AME_Metallic.icc pentru hârtie metalică http://www.amedesign.ro/downloads/AME_Trans.icc pentru film trans şi se salvează în acelaşi loc în care se găsesc şi celelalte profile de culoare din Photoshop: C:\Program Files\Common Files\Adobe\Color\Profiles. Un ghid de pregătire al fişierelor grafice este disponibil la adresa: http://www.amedesign.ro/ downloads/ PregatireaFisierelorGrafice.pdf.

Pregătirea fişierelor grafice pentru printarea lor în tehnologia fotografică de printare (expunere şi developare chimică RA4)
Tehnologia fotografică de printare nu este o tehnologie nouă. Este deja o tehnologie matură, stabilă şi cu rezultate predictive. Ea constă în expunerea cu 3 laseri RGB a unor materiale fotosensibile (hârtie mată, lucioasă, metalică şi film de casetă luminoasă) şi apoi developarea în proces tradiţional RA4, aşa cum se realizează fotografiile la minilaboratoarele foto. Practic, echipamentul folosit este un laborator foto de mari dimensiuni, realizându-se fotografii de 1,27m o latură, celalaltă putând merge şi la 50 de metri! Este singura tehnologie de „printare” în ton continuu, adică nu are puncte de raster, fiecare pixel din imagine reproducându-se perfect în imaginea finală. Practic o suprafaţă cu acelaşi ton (chiar şi foarte deschis la culoare) este uniform „tipărită”, fără absolut niciun punct de raster, pentru că el de fapt, nu există. Fiecare pixel dintr-o imagine are valorile RGB cunoscute. Aceste valori duc la modularea corespunzătoare a intensităţii laserului aferent şi în final la impresionarea diferită, în funcţie de culoarea fiecărui pixel, a materialului fotosensibil. Datorită monocromaticităţii laserilor spaţiul de culoare este extrem de stabil şi bine definit. Înainte de a pregăti un fişier pentru printarea lui (în continuare se va exemplifica doar pentru tehnologia fotografică de printare) trebuie să urmărim nişte obiective. Ele sunt: a) controlul detaliilor şi rezoluţiei finale a imaginii; b) controlul culorilor. Întrebarea cea mai des pusă de către doritorii de fotografii mari şi foarte mari a fost: Cât de mare poate să fie imaginea finală (ca să arate bine) dacă am un fişier ce provine dintr-o cameră digitală de X Mpixeli? Răspunsul la întrebare nu poate fi dat decât de beneficiarul acelui print, deoarece se introduce un anumit subiectivism în această abordare. Formula „magică” utilizată este: 1:1/200ppi la 50% - care tradusă ar însemna: Se aduce imaginea la formatul de printare, adică la scara 1:1, la o rezoluţie de 200 ppi şi se vizualizează la un zoom de 50%. În acel moment de vizualizare, 1 centimetru de pe ecran este cam cât şi cel din realitate şi dacă imaginea vizualizată este ok din punct de vedere al rezoluţiei, detaliilor, zgomotului de imagine, al lipsei de scame sau pete de pe senzor, atunci şi printul final

FOTOCLASS

59

DOSAR

Color Management

Spyder 3 Pro
Asta înseamnă că funcţionarea va fi limitată la un număr de calculatoare, ceea ce nu mi se pare deloc corect. Pe site-ul Datacolor scrie că la o aceeaşi locaţie fizică programul se poate instala pe unul sau mai multe calculatoare şi pe alte 5 laptop-uri, notebook-uri sau alte calculatoare portabile, fără a da alte indicaţii. Cum face programul distincţie între un calculator desktop şi unul portabil (considerând că pot face parte şi portabilele dintr-un reţea internă cu aceiaşi clasă de IP-uri) asta numai ei ştiu. Oricum, recomand tuturor astfel de echipamente, pe care le consider elementare în dotarea unui fotograf. Acest colorimetru se poate eventual achiziţiona şi într-un grup de prieteni (conform celor de mai sus, maxim 6 persoane) care îşi pot împrumuta unul altuia dispozitivul. Programul are două componente, Spyder3Utility şi aplicaţia Spyder3Pro propriu-zisă. Componenta utilitară este folosită pentru a rula la pornirea sistemului şi pentru monitorizarea luminii ambientale, dacă suferă variaţii faţă de cea folosită la calibrarea monitorului, prin aprinderea intermitentă a unei luminiţe roşii de avertizare. La pornirea programului acesta va solicita alegerea dispozitivului ce urmează a fi calibrat (foto1). După ce se alege tipul de monitor dorit (LCD, CRT sau de laptop, se selectează controalele avute de monitor (foto2). Bifăm toate controalele la care avem acces din interfaţa monitorului pe care-l calibrăm.

F

ăcând parte din cea de a 3-a generaţie de colorimetre de la Datacolor, Spyder3 Pro se adresează, după cum scrie pe site-ul firmei producătoare, tuturor „fotografilor serioşi şi profesionişti” care au nevoie de un înalt grad de acurateţe a redării culorilor. Pentru o descriere mai detaliată şi plină de atribute de marketing, recomand vizitarea site-ului firmei Datacolor, inclusiv pentru o comparaţie între diferite versiuni ale acestui colorimetru. Testul de funcţionare a demarat prin instalarea programului propriu-zis, aflat pe CD. După instalare, aşa cum m-am obişnuit şi în cazul altor programe, am căutat pe site+ul producătorului ultimul update al programului. După descărcarea, instalarea şi rularea acestuia am constatat cu uimire că la noua versiune se cere activarea programului!

60

FOTOCLASS

DOSAR
După bifare apare o nouă fereastră în care se face recomandarea să resetăm monitorul la valorile implicite. În principiu este ok pentru că este posibil ca valorile avute la un moment dat să nu ne permită un alt reglaj (de exemplu glisoarele RGB), fiind la capăt de scală. Este bine să verificăm dacă ele se situează în interiorul gamei de reglaj, pentru a putea avea posibilitatea de a le ajusta într-o parte sau alta. Programul nu este chiar cel mai bun din punct de vedere al logicii de funcţionare şi ale setărilor necesare, cum ar fi de exemplu în cazul în care dorim ca reglajul de alb să îl realizăm prin glisoare RGB. Dacă ne dorim o astfel de variantă atunci trebuie să închidem fereastra de atenţionare ce tocmai a apărut (foto3) şi să mergem în preferinţe să bifăm activarea acestei opţiuni. Câteodată americanii sunt mai greu de înţeles în ceea ce fac, iar aici pe lângă o lipsă de simplitate în setări, au utilizat ferestre în exces. Alegând această variantă iar apare o fereastră (v-am spus că le plac ferestrele) cu alte indicaţii. Apoi iar nişte indicaţii... şi în sfârşit o altă fereastră cu setările implicite recomandate. Pe care le recomand şi eu (foto7). Următorul pas este poziţionarea colorimetrului pe centrul ecranului, conform unui desen (foto5). Poziţionarea fizică a dispozitivului (fără să se îndepărteze de ecran) mi-a creat ceva probleme, finalizîndu-le prin ţinerea cu mâna a acestuia până la finalizarea procesului de calibrare (nu durează chiar aşa de mult). După primele citiri ale culorilor de pe ecran, programul stabileşte şi afişează valorile canalelor RGB citite, printr-o grafică intuitivă, vizualizând aceste valori prin nişte coloane colorate, a căror margine superioară trebuie să fie în interiorul unui dreptunghi. Acum este momentul de a regla din glisoarele RGB ale monitorului (accesibile prin meniul propriu al monitorului) pănă cănd aceste margini superioare se vor regăsi în interiorul acelui dreptunghi (foto7). În acel moment se consideră că reglajul de alb al monitorului a fost realizat corect. După fiecare ajustare a glisoarelor RGB ale monitorului, pentru ca dispozitivul să citească noile valori, trebuie să dăm click pe butonul de update. După care dăm click pe butonul „next” având ca rezultat demararea citirii altor pătrăţele de culoare şi crearea propriu-zisă a profilului specific monitorului şi a plăcii grafice ce-l comandă (save profile, foto8). După salvare, avem posibilitatea să vizualizăm aspectul unei imagini, comparativ, înainte şi după calibrare (foto 9). În acest moment aveţi monitorul calibrat. Se poate verifica în proprietăţile sistemului existenţa noului profil. Concluzia este că programul, deşi foloseşte cam multe ferestre (în special la prima rulare), este foarte intuitiv, iar echipamentul oferă rezultate foarte bune în ceea ce priveşte calibrarea monitoarelor. Pentru mai multe opţiuni şi caracteristici superioare recomandarea este pentru modelul Spyder3 Elite.

1

4

7

2

5

8

3

6

9

FOTOCLASS

61

DOSAR

Color Management

ColorMunky
Poziţia la un moment dat a indicatorului luminos de pe disc este imediat afişată şi în fereastra de lucru, într-un mod foarte intuitiv. După poziţionarea corectă a discului selector, se apasă pe butonul de calibrare de pe instrument, sau se dă click pe butonul „Calibrate” de pe ecran. În câteva secunde, echipamentul se recalibrează şi urmează să repoziţionăm senzorul în poziţia de măsurare a luminanţei mediului ambiant. Aşa cum era deja de bănuit, după calibrare mai apare, în fereastra de pe ecran, o altă bulină verde de confirmare a finalizării acţiunii şi o săgeată de orientare a sensului necesar de rotire (vezi foto3).

A

cest dispozitiv este mai complex decât Spyder3 Pro, pentru că pe lângă un monitor poate calibra şi un echipament de printare, de exemplu imprimanta color cu jet de cerneală. Cutia dispozitivului conţine următoarele: dispozitivul propriu-zis, 1 cablu USB, 1 CD cu software. Prima fereastră este denumită „Home page” şi ne permite să alegem tipul de echipament pe care dorim să-l calibrăm (foto 1,2). După ce am dat click pe „Next” apare o fereastră în care ni se indică necesitatea autocalibrării echipamentului. Acest lucru este necesar deoarece în timp instrumentul se mai decalibrează şi este nevoie de o recalibrare, raportându-se în această etapă la o referinţă internă. Astfel, trebuie să rotim discul selector până la poziţia indicată cu un cerculeţ galben. Dacă instrumentul este conectat la portul USB al calculatorului şi este recunoscut de acesta (după instalarea driverelor), în faţa textului „Connected” va apărea o bulină verde de confirmare a conexiunii cu calculatorul (vezi foto3).

Pasul următor este (dacă am selectat anterior acest lucru) să măsurăm nivelul de luminanţă al mediului ambiant. El se realizează după poziţionarea corectă pentru măsurare (fapt care se confirmă când apare cea de-a treia bulină verde). Tot ce mai trebuie să facem este să scoatem husa instrumentului şi să-l punem lângă monitor. Atenţie la fiecare rotire să nu apăsăm din greşeală pe butonul de calibrare de pe instrument pentru că se va declanşa procedura de calibrare şi cum discul selector central nu este poziţionat pentru acest scop va trebui să reluăm acest proces (bulina verde se transformă într-una roşie, ceea ce înseamnă că s-a anulat aceea etapă). După ce am poziţionat instrumentul lângă monitor, apăsăm pe butonul de start de pe aparat, sau dăm click pe „measure”. În scurt timp pe ecran va fi afişată valoarea luminanţei măsurate (foto4). În funcţie de această valoare se va stabili valoarea luminozităţii monitorului.

62

FOTOCLASS

DOSAR
După măsurare, dăm click pe „next” şi ajungem în fereastra următoare. După cum ne arată şi desenul, trebuie să rotim din nou discul selector, în sens invers, pentru ca să ajungem cu senzorul de citire în partea de jos a instrumentului. După poziţionarea discului selector în locaţia corectă se colorează în verde şi ultima bulină de confirmare (foto 5). După această etapă, poziţionăm instrumentul pe ecran, în dreptul suprafeţei înprejmuite de chenarul galben. În acest scop ajustăm cureaua de prindere a suportului astfel încât să fie bine poziţionat pe ecran (foto 6). După ce realizăm această poziţionare, se demarează procesul propriu-zis de citire a dreptunghiurilor colorate şi de generare în final a profilului specific monitorului calibrat. Profilul astfel creat se salvează cu denumirea implicită sau modificată, după dorinţă (foto 7). Avem şi posibilitatea setării unui „reminder” pentru a ne avertiza asupra vechimii profilului creat (foto 8). Bineînţeles că avem şi aici posbilitatea vizualizării unei imagini înainte şi după calibrare (foto 9). Pentru calibrarea unei imprimante lucrurile stau tot atât de simplu şi de intuitiv ca în cazul calibrării monitorului. Diferenţa esenţială este că în acest caz, trebuie să tipărim două A4 cu 50 de patch-uri colorate pe care trebuie să le citim cu acest dispozitiv de calibrare. Evident că în cazul calibrării imprimantei trebuie să ţinem cont de următoarele aspecte: - calibrarea se face pentru TOATE suporturile pe care imprimăm; - se dezactivează managementul de culoare din driverul imprimantei; - se alocă un timp suficient pentru uscarea cernelii, dacă dorim să calibrăm o imprimantă cu jet de cerneală. Pentru cazul unei imprimante cu toner (laser) această perioadă de uscare nu mai este necesară După citirea celor două seturi de patch-uri de culori, prin program se calculează profilul specific imprimantei respective (suportă ambele moduri de printare RGB şi CMYK), în relaţie directă cu perechea suport – cerneală/toner. În urma testelor, profilul creat a fost unul rezonabil, iar ceea ce este foarte util este faptul că putem să îmbunătăţim aproape la nesfârşit prin reprintarea de patch-uri şi apoi recitirea lor, cu nuanţe extrase din anumite imagini ce ne interesează mai mult, mărind astfel precizia de calibrare pentru acele nuaţe de interes, toate aceste noi culori adăugându-se la cele iniţiale. De exemplu putem să extragem dintr-o imagine doar culorile asemănătoare tonurilor de culoare a pielii umane, putând astfel să îmbunătăţim redarea acestor tonuri. O altă facilitate a echipamentului Color Munki este citirea spot a unor mostre de culoare a unor diverse printuri sau chiar a unor obiecte, iar rezultatul citirii conduce la aflarea valorilor RGB/CMYK ale acelor culori, posibilitate deosebit de utilă pentru designeri sau departamente de creaţie în construcţia de palete de culori din acea gamă.

1

4

7

2

5

8

3

6

9

FOTOCLASS

63

GHID

Wildlife

ZBOR
Canon EOS-1D Mark II N, 700mm, 1/4000s, F 5,6, ISO 250

pe tărâmul dintre pământ şi apă

O incursiune în fotografierea păsărilor din Delta Dunării
Text & foto: Bogdan Tronac

A

m pornit în urmă cu mai mulţi ani într-o călătorie lungă printr-un tărâm fermecat, uitat la făurirea lumii între pământ şi apă. Am păşit cu smerenie într-un templu al vieții în toate formele ei, umil spectator al unei reprezentații unice de formă şi culoare. Am contemplat plutire şi zbor, clipocit de apă, foşnet, şoaptă de vânt, unduire de trestie, viață. Am privit şi am rămas vrăjit de locul care odată văzut te cheamă mereu la el, de Delta Dunării. Şi mă întorc acolo de fiecare dată. Există puține locuri în lume care să ofere fotografului de păsări şansa şi oportunitățile pe care le oferă Delta Dunării, începând cu explozia de viață din primăvară şi terminând cu peisajele pustiite de ger din timpul iernii. Fotografierea păsărilor în Delta Dunării este deopotrivă interesantă şi dificilă. Interesantă pentru că aduce fotograful în mijlocul naturii, martor privilegiat al spectacolului vieţii sălbatice în toată splendoarea ei. Dificilă pentru că necesită pe lângă stăpânirea perfectă a tehnicilor şi echipamentului de fotografiere şi multă răbdare şi deloc puţină şansă, pentru a fi în momentul potrivit la locul potrivit, cu echipamentul potrivit. În plus, abordarea acestui subiect fotografic presupune cunoştinţe privind comportamentul păsărilor, din mai multe motive: - au o acuitate vizuală deosebită, care face necesară fie pânda dintr-o locaţie camuflată, fie apropierea extrem de lentă şi prudentă; - se mişcă rapid sau foarte rapid, sunt imprevizibile şi uneori zboară pe traiectorii greu de urmărit prin obiectivul camerei, care necesită acțiuni prompte din partea fotografului; - sunt active în perioade ale zilei când lumina este scăzută – la răsărit şi la apus.

Canon EOS-1D Mark II N, 700mm, 1/1600s, F 5,6, ISO 200

64

FOTOCLASS

GHID
Echipamentul Motivele prezentate anterior fac necesară alegerea unui echipament fotografic pretenţios: cameră foto capabilă să fotografieze în rafală, prevăzută cu un sistem de autofocus elaborat, care să focuseze rapid şi să păstreze focus-ul pe ţinte aflate în mişcare, pe fundaluri diverse, echipată cu obiective cât mai luminoase, cu distanţe focale mari şi, pe cât posibil prevăzute cu sisteme de stabilizare a imaginii. Astfel de echipamente sunt de regulă voluminoase şi grele, de aceea se folosesc împreună cu trepiede cu deblocare rapidă pe cele 3 axe, capabile să le susţină greutatea şi să permită mişcarea rapidă în plan orizontal şi vertical pentru urmărirea subiectului. Senzorul camerei este de dorit să aibă sensibilitate ridicată, mergând până la valori ale ISO de 1600. Formatul „full frame”, 24/36 mm nu este o necesitate, mai ales că senzorii din seriile APC-H (factor de decupaj 1,3) sau APS-C (factor de decupaj 1,6) de exemplu, ajută în domeniul tele şi super-tele oferind senzaţia “apropierii” subiectului. Obiectivele sunt componenta esenţială a echipamentului folosit pentru fotografierea păsărilor. Ele pornesc teoretic de la distanţe focale de 300-400 mm şi trebuie să fie cât mai luminoase posibil –f 2,8 atunci când bugetul o permite, f4 sau f5,6. Un obiectiv luminos dă posibilitatea, pe de-o parte, să se lucreze la lumină scăzută fără a se folosi sensibilităţi ISO la care zgomotul de imagine să fie deranjant, iar pe de altă parte să se obţină un bokeh (efectul de înceţoşare a fundalului unui subiect, în afara planului de focalizare) corespunzător. Daca sunt echipate cu stabilizator de imagine, acesta din urmă ajută la fotografierea “din mână”, mai ales a păsărilor în mişcare, păstrând imaginea clară atunci când se folosesc timpi de expunere mai ridicaţi. Atunci când este folosit, stabilizatorul trebuie să lucreze în modul de panoramare (panning) altfel poate avea efecte contrare celor scontate. Spre exemplu, la un obiectiv cu care se fotografiază „din mână”, una dintre regulile empirice spune că timpul minim de expunere nu ar trebui trebui să fie mai mare de 1/distanţa focală. La un obiectiv de 500mm aceasta ar însemna 1/500 secunde, pentru ca imaginea să fie clară. Dacă un astfel de obiectiv este prevăzut cu sistem de stabilizare a imaginii (IS la Canon sau VR la Nikon) se poate fotografia cu valori superioare ale timpului de expunere, cu una până la 3 trepte. Un obiectiv luminos ajută de asemenea atunci când se folosesc teleconvertoare pentru mărirea distanţei focale, pentru că acestea micşorează cantitatea de lumină care trece prin obiectiv. Teleconvertorul 1,4X de la Canon închide diafragma cu un ordin de mărime (un obiectiv cu f 2,8 ajunge la f 4) iar cel 2X cu două ordine de mărime (un obiectiv cu f 2,8 ajunge la f 5,6). Am folosit de-a lungul timpului atât teleobiective cu zoom de tipul 70-200mm şi 100-400mm, cât şi teleobiective cu distanţă focală fixă de 400mm şi 500mm. Fiecare are avantajele şi dezavantajele lui, cele cu distanţe focale mai mici fiind mai uşoare dar neoferind de regulă o apropiere suficientă a subiectului, în timp ce supertele-urile de 400mm şi 500mm apropie suficient însă sunt incomod de manevrat datorită mărimii şi greutăţii. În cele mai multe situaţii teleobiectivele cu distanţă focală fixă oferă o claritate a imaginii care nu poate fi egalată de zoom-uri.

Canon EOS-1D Mark II N, 700mm, 1/4000s, F 5,6, ISO 250

FOTOCLASS

65

GHID
Canon EOS-1D Mark II N, 700mm, 1/1250s, F 10, ISO 320

Wildlife
Pentru fotografierea “din mână” un teleobiectiv de 500mm este maximul rezonabil, din motive de greutate şi implicit manevrabilitate. Greutatea unui ansamblu camera DSLR + teleobiectiv de 500mm ajunge la 6-7 kg, ceea ce îl face incomod de manevrat mai ales pentru şedinţele lungi de fotografiere dar, pentru fotograful serios de wild-life în general şi păsări în special, un astfel de obiectiv, prevăzut eventual cu un teleconvertor 1,4X, este cea mai bună alegere. Camera DSLR folosită pentru fotografia wild-life este de asemenea deosebit de importantă şi reprezintă o investiţie care trebuie atent evaluată. O cameră DSLR din zona entry-level nu oferă de cele mai multe ori câteva dintre facilităţile importante în fotografierea păsărilor: - exponometru încorporat capabil de măsurare ponderată central şi măsurare punctuală - timpi de expunere foarte mici, mergând până la 1/8000 sec. - sistem de autofocus cu senzori multipli, sensibili atât pe orizontală cât şi pe verticală (senzori în cruce) algoritmi de păstrare a focus-ului corespunzători - senzor performant care să ofere sensibilitate de pînă la ISO 1600 sau peste şi procesoare de imagine care să reducă la minimum zgomotul la sensibilităţi atât de ridicate - obturator electromecanic capabil să declanşeze rapid şi să lucreze în rafală de 5...10 cadre pe secundă, dublat de procesoare capabile să prelucreze rapid volumul de date rezultat - protecţie la apă şi praf, având în vedere condiţiile în care se fotografiază Aceste facilităţi sunt de regulă întâlnite în zona camerelor profesionale, de exemplu modelele din seria 1D de la Canon sau D3 de la Nikon. Trepiedul este din punctul meu de vedere un element opţional pentru fotografierea păsărilor, în afara cazului în care se fotografiază dintr-o poziţie fixă. Motivul este acela că adaugă un plus de greutate echipamentului şi aşa destul de greu care trebuie transportat şi limitează mult sau anulează posibilităţile de urmărire a traiectoriei unei păsări în zbor. Dacă fotograful optează pentru folosirea unui trepied, el trebuie să fie pe cât posibil uşor (fabricat din grafit sau fibre compozite) şi prevăzut cu un cap care să ofere suficiente grade de liberate şi posibilitatea de blocare-deblocare rapidă pe una sau mai multe axe.

Canon EOS-1D Mark II N, 700mm, 1/3200s, F 5,6, ISO 250

66

FOTOCLASS

GHID
De asemenea, ansamblul trepied+cap trebuie să fie capabil să suporte greutatea camerei foto şi obiectivului. Unele dintre modelele cele mai reuşite folosite pentru fotografierea păsărilor sunt Black Widow Gimbal de la Jobu Design, sau Wimberley. Atunci când trepiedul nu este o opţiune viabilă şi nu se doreşte fotografierea exclusiv „din mână” se recurge la o soluţie intermediară, anume folosirea unui monopied, în speţă un „picior” format din segmente telescopice care oferă un punct de sprijin util în anumite cazuri, permiţând rotirea rapidă a camerei în plan orizontal, pentru urmărirea subiectului. Şi în cazul monopiedului trebuie avută grijă la greutatea maximă suportată şi la sistemul de fixare a segmentelor telescopice, fiind destul de puţine modelele care să suporte un DSLR profesional echipat cu un teleobiectiv cu distanță focală mare. Un accesoriu important pentru cei care doresc sa işi păstreze echipamentul curat şi uscat, în afara rucsacului, este husa pentru ploaie. Acest accesoriu este disponibil atât pentru camera foto (în funcţie de mărime) cât şi pentru teleobiective. Recomand cu căldură folosirea acestui accesoriu mai ales pentru cei care fotografiază din barcă, pentru că apa poate oferi surprize deosebit de neplăcute şi costisitoare. Tehnica de fotografiere Probabil la fel de importantă ca şi echipamentul pentru reuşita fotografiilor de păsări este tehnica folosită de fotograf, în funcţie de subiectul fotografiat (specia şi mărimea păsării), viteza de deplasare, fundalul, condiţiile de iluminare. Ca prim pas înainte de a începe şedinţa de fotografiere la păsări este importantă studierea comportamentului şi obiceiurilor lor. Există păsări care permit fotografului să se apropie la o distanţă convenabilă înainte de a încerca să zboare, există alte păsări care dispar din câmpul vizual înainte ca apropierea să fi fost suficientă. Dat find că decolarea şi zborul păsărilor sunt subiecte extrem de interesante, fotograful trebuie să intuiască din timp mişcările păsării şi să fie pregătit să le imortalizeze. Apropierea de subiect trebuie făcută lent, „cu paşi mici” astfel încât să nu se creeze senzaţia de pericol pentru pasăre şi să dea acesteia timp să se obişnuiască cu prezenţa fotografului. În mod ideal fotograful ar trebui să se afle într-o poziţie camuflată, cât mai apropiată de pasăre, acesta însă fiind un deziderat greu de atins practic. Diafragma Este ştiut că diafragma influenţează direct profunzimea de câmp, respectiv distanţa în faţa şi în spatele planului de focus în care elementele componente ale imaginii apar clare. O diafragmă mare are ca şi consecinţă obţinerea unei profunzimi mici de câmp şi permite „izolarea” subiectului de fundal şi este ideal de folosit atunci când se fotografiază subiecte singulare. Pe de altă parte, lucrul cu diafragma deschisă la maximum nu este potrivit pentru fotografiile care au ca subiect de exemplu coloniile de pelicani, pentru că profunzimea de câmp nu va fi suficientă pentru păsările aflate în spatele subiectului principal. În funcţie de teleobiectivele folosite şi de distanţa faţă de subiect, sunt cazuri în care profunzimea de câmp este de ordinul centimetrilor. Aceasta înseamnă că un pelican fotografiat din faţă va avea doar capul clar reprezentat pe fotografie, restul corpului fiind „în ceaţă”. Diafragma are efect asupra celorlalţi doi parametri extrem de importanţi, anume timpul de expunere şi sensibilitatea ISO, influenţându-i pe câte unul sau pe ambii. O diafragmă deschisă la maximum permite fie scurtarea timpului de expunere, fie micşorarea sensibilităţii ISO, fie ambele, pentru că permite unei cantităţi mai mari de lumină să ajungă la senzor. Teleobiectivele de top folosite pentru fotografierea păsărilor au diafragme, deschise la maximum, de f2,8...4. Timpul de expunere Este cel mai important factor în fotografierea păsărilor, pentru că permite „îngheţarea” mişcării rapide a acestora. Există specii de păsări mari cum sunt pelicanii, lebedele, stârcii şi egretele, la care mişcarea este mai lentă şi care permit folosirea unor timpi de expunere într-o plajă destul de largă, pornind de la 1/500 sec. În schimb raţele sălbatice, lişiţele şi păsările de mici dimensiuni, cum este pescărelul albastru (Alcedo atthis) necesită timpi de expunere foarte mici, mergând pînă la 1/8000 sec. Un aspect care trebuie avut în vedere este acela că, la păsările aflate în zbor, viteza de mişcare a aripilor este mult mai mare decât a restului corpului şi ca atare un timp de expunere de 1/500 sec. poate asigura reprezentarea clară a corpului păsării dar nu va fi suficient pentru îngheţarea mişcării aripilor.

FOTOCLASS

67

GHID
Canon EOS-1D Mark II N, 700mm, 1/1000s, F 10, ISO 250

Wildlife
De asemenea, mai ales atunci când se fotografiază „din mână” timpul de expunere trebuie corelat, cum am spus şi anterior, cu distanţa focală a teleobiectivului folosit. Pentru un teleobiectiv de 500 mm timpul maxim de expunere ce poate fi folosit nu trebuie să coboare sub inversul distanţei focale, respectiv 1/500 sec. Ca recomandare generală, fotograful de păsări ar trebui să lucreze cu camera în prioritate de obturator/ timp de expunere (Shutter priority) şi să nu folosească valori mai mari de 1/1000 sec. Sensibilitatea Până nu demult, în era fotografiei pe peliculă fotosensibilă, sensibilitatea era unul dintre factorii care limitau posibilităţile de a obţine fotografii în condiţii de lumină scăzută. Valorile ISO disponibile atunci, în gama uzuală 100...400, au fost depăşite de zeci de ori la începuturile fotografiei digitale, ajungând la ISO 1600...3200 şi culminând în zilele noastre cu un incredibil 102400 la aparatele DSLR din gama profesională. Sensibilitatea este importantă pentru că permite jonglarea cu diverse valori ale diafragmei şi timpului de expunere. În condiţii de lumină scăzută, dimineaţa devreme şi la amurg, posibilitatea de a fotografia la valori mari ale sensibilităţii este o condiţie necesară pentru a obţine fotografii de calitate. Având în vedere necesităţile puse în faţa fotografului de păsări – să poată alege o diafragmă care să-i asigure fie izolarea subiectului de fundal (deschidere maximă a diafragmei), fie reprezentarea clară a subiectului şi fundalului (diafragmă închisă pentru profunzime de câmp), în condiţiile unor timpi foarte mici de expunere, sensibilitatea capătă o importanţă deosebită. Valorile uzuale pleacă de la ISO 400 pentru zilele însorite şi merg pînă la ISO 1600 sau chiar peste.

Canon EOS-1D Mark II N, 700mm, 1/8000s, F 5.6, ISO 250

68

FOTOCLASS

Canon EOS-1D Mark II N, 700mm, 1/1600s, F 5.6, ISO 400

Canon EOS-1D Mark II N, 700mm, 1/1600s, F 5.6, ISO 400

Canon EOS-1D Mark II N, 700mm, 1/640s, F 11, ISO 200

GHID
Valorile ISO de peste 1600 au reprezentat o problemă serioasă până la generaţia a treia de camere DSLR datorită zgomotului de imagine, care era foarte pronunţat, însă cu noua serie de camere profesionale (de exemplu Canon 1D Mark IV, care foloseşte două procesoare DIGIC 4), valori de ISO 6000, 8000, sau 12800 sunt perfect utilizabile în condiţiile unui zgomot de imagine nederanjant. Este de menţionat o funcţie extrem de utilă apărută şi pe ultimile modele profesionale de la Canon cu privire la reglarea sensibilităţii, anume „Auto ISO Speed”, care reglează automat valoarea ISO pentru obţinerea unei expuneri corecte în condiţiile unei diafragme şi timp de expunere presetate. Autofocus-ul Calitatea sistemului de autofocus al unei camere DSLR, împreună cu algoritmii de autofocus folosiţi şi tipul de teleobiectiv sunt deopotrivă importante pentru fotografii reuşite de păsări, mai ales atunci când acestea sunt fotografiate în zbor. Aparatele foto actuale din gama profesională lucrează cu un număr mare de senzori, 45 din care 39 în cruce (Canon) respectiv 51, din care 15 în cruce (Nikon). Senzorii normali de autofocus sunt sensibili pe o singură direcţie – orizontală – în timp ce senzorii în cruce sunt sensibili atât pe orizontală cât şi pe verticală. În cele ce urmează descriu principalele setări pe care le folosesc la sistemul de autofocus pe un aparat Canon seria 1D. Pentru păsările în zbor folosesc în mod exclusiv setarea AI servo, care urmăreşte să menţină subiectul focusat pe toată durata urmăririi traiectoriei lui şi executării fotografiilor. La aparatele Canon există două setări importante pentru sistemul de autofocus, regăsite printre funcţiile ajustabile: 1) Sensibilitatea sistemului AI Servo (AI servo tracking sensitivity) 2) Metoda de urmărire a sistemului AI servo (AI servo AF tracking method) Prima dintre ele, cu setări de la „redus” la „rapid” reglează sistemul de autofocus astfel încât acesta să nu fie perturbat de eventualele obstacole apărute pe traiectoria de urmărire, între aparat şi subiect, atunci când este setată pe „redus”. Folosirea setării “rapid” permite focalizarea mai uşoară a unui subiect care intră brusc din lateral în cadrul imaginii. A doua funcţie ajustabilă meţionată are ca opţiuni „prioritatea punctului principal de focus (Main focus point priority)” şi „prioritate pentru urmărirea continuă AF (Continuous AF track priority)”. În cazul folosirii primeia dintre ele, sistemul de autofocus decide întotdeauna focalizarea subiectului celui mai apropiat care apare în cadru, în timp ce în cazul celei de-a doua orice subiect apărut în cadru ulterior focalizării pe subiectul principal va fi ignorat. Setările pe care le folosesc uzual pentru aceste două funcţii sunt sensibilitate medie a sistemului AI servo, respectiv prioritate pentru urmărirea continuă AF. O inovaţie deosebită la sistemul nou de autofocus dezvoltat pe camerele profesionale DSLR din seria a patra de la Canon este posibilitatea de a face spot metering (măsurare punctuală a iluminării) pe oricare din senzorii de AF, lucru care era posibil în trecut doar pentru senzorul central. În funcţie de tipul de teleobiective folosite trebuie avut în vedere că nu pentru toate sistemul de AF poate să lucreze cu toţi senzorii, mai ales atunci când se folosesc teleconvertoare. În general, cu cât teleobiectivele sunt mai luminoase (f2,8...f4) cu atât mai mulţi senzori AF vor putea fi folosiţi.

Canon EOS-1D Mark II N, 700mm, 1/1000s, F 13, ISO 250

Canon EOS-1D Mark II N, 700mm, 1/1600s, F 5.6, ISO 250

Canon EOS-1D Mark II N, 700mm, 1/2500s, F 5.6, ISO 250

FOTOCLASS

69

GHID

Wildlife
În unele cazuri este recomandabil să se folosească o uşoară supraexpunere, de 1/3 , uneori 2/3 diafragme, uşor de asigurat prin sistemul de compensare a expunerii, dar aceasta se face numai în funcţie de condiţiile concrete de fotografiere. Post procesare sau nu? Am considerat mult timp că o fotografie în general şi cea a păsărilor în special este cu atât mai valoroasă cu cât nu are nevoie de nici o prelucrare ulterioară pentru reglarea setărilor de expunere, contrast, culoare, balans de alb, etc. Am rămas în mare parte consecvent acestei opinii, însă dat fiind că astfel de fotografii necesită pe lângă pricepere şi echipament şi o cantitate deloc neglijabilă de noroc, am făcut un armistiţiu cu mine însumi şi accept ideea că post procesarea în limite rezonabile nu lipseşte fotografia de valoare. Situaţiile menţionate anterior, în care se fotografiază păsări pe fundaluri foarte luminoase sau foarte întunecate, îl pun de regulă pe fotograf în faţa unui subiect corect expus aflat pe un fundal fie „ars” datorită supraexpunerii, fie subexpus. În aceste situaţii post-procesarea folosind programele software dezvoltate de producătorul camerei şi cele consacrate pot ajuta în mare măsură pentru corectarea inconvenientului. Închei sperând că v-am făcut o invitație de nerefuzat la contemplarea zborului pe tărâmul dintre pământ şi apă şi că v-am putut transmite o părticică din emoția fotografiei de păsări în Delta Dunării. Mă opresc aici, lăsând imaginile să vorbească...

Măsurarea iluminării şi expunerea Am să mă refer din nou la sistemul regăsit pe aparatele Canon, care îmi este familiar. Exponometrul încorporat în aparatele din seria 1D permite măsurarea luminozităţii subiectului în 4 moduri: - sistemul de măsurare estimativă – evaluative metering – care măsoară iluminarea generală a cadrului; - sistemul de măsurare parţială – partial metering – care lucrează cu zona centrală a vizorului, util atunci când fundalul cadrului este mai luminos decât subiectul; - sistemul de măsurare punctuală – spot metering – care determină parametrii de expunere pe baza măsurării luminozităţii unei suprafeţe circulare foarte mici în zona centrală a vizorului; - sistemul de măsurare ponderat central – center weighted averaged metering – care face determinarea luminozităţii în zona centrală a vizorului şi apoi o mediază cu valorile luminozităţii din celelalte zone. Cele mai folosite în fotografierea păsărilor sunt ultimele două. Spot metering-ul dă în general rezultate bune în cazul păsărilor mici şi a celor cu penaj relativ uniform colorat, însă în zilele cu soare puternic, atunci când păsările sunt fotografiate pe cer sau pe zăpadă produce supraexpunerea fundalului. Spot metering-ul trebuie evitat atunci când se fotografiază păsări deschise la culoare pe un fundal mai întunecat, deoarece fundalul va fi serios subexpus. Modul de măsurare ponderat central este util în cele mai multe situaţii, expunând corect subiectul şi oferind un compromis acceptabil pentru fundal.

Canon EOS-1D Mark II N, 700mm, 1/1600s, F 13, ISO 400

Canon EOS-1D Mark II N, 700mm, 1/1000s, F 16, ISO 400

Canon EOS-1D Mark II N, 700mm, 1/1250s, F 9, ISO 400

70

FOTOCLASS

Canon EOS-1D Mark II N, 700mm, 1/1600s, F 13, ISO 400

Wildlife kit
Pentru rezultate optime în fotografia wildlife şi mai ales de păsări ar fi de dorit utilizarea echipamentului de top constând în aparatele profesionale de vârf împreună cu super-teleobiective luminoase. Pasionaţii care vor fotografia wildlife doar ocazional au însă la dispoziţie alternative mult mai prietenoase din punct de vedere al bugetului necesar şi care permit totuşi obţinerea de rezultate bune. DSLR-urile cele mai potrivite sunt cele care au o densitate mare de pixeli pentru a permite utilizarea eficientă a teleobiectivelor. Acestea sunt cele de format redus, cu factor de crop 1.5 - 1.6, care au efectul de amplificare cu acelaşi factor a puterii de apropiere a obiectivelor. Celelalte calităţi importante ale aparatului sunt comportarea la sensibilităţi mari, promtitudinea la declanşare, cadenţa maximă de fotografiere şi protecţia la praf şi umezeală. Aceste caracteristici le regăsim la modelele Canon 50D şi mai ales 7D şi la Nikon D300/ D300s. Ataşarea unui grip poate servi la o mai bună priză a aparatului, la sporirea autonomiei, iar în cazul Nikon şi a cadenţei de fotografiere. După cum am menţionat, obiectivele trebuie să aibă focală mare şi luminozitate bună, dar dacă nu dispunem de bugete astronomice va trebui să facem mici compromisuri. Alternativele posibile ar fi utilizarea de teleconvertere pe obiective luminoase sau apelarea la zoom-uri care oferă focale mari. Converterele moderne, montate pe teleobiective performante oferă rezultate bune, iar în cazul fotografiei de păsări suntem oricum mai interesaţi de calitatea imaginii în centrul cadrului şi mai puţin în colţuri. Avantajul converterelor originale este că sunt optimizate special pentru gama de teleobiective luminoase ale fabricantului respectiv deci vor oferi rezultatele cele mai bune posibil. Pentru un spor de calitate optică, în condiţii de lumină favorabilă se poate închide diafragma cu o 1/3 sau 1/2 de treaptă. Astfel, cu un zoom 70-200/2.8 cu teleconverter 2x pe un aparat de format redus se obţine un echivalent de 600/5.6 pe full frame, iar daca zoom-ul are şi stabilizare avantajul este de partea fotografului. O altă soluţie interesantă este montarea unui converter de 1.4x pe un 300/4, ceea ce duce la o focală echivalentă între 630-670mm în funcţie de modelul aparatului cu care se lucrează, la o calitate optică excelentă dar fără posibilitatea de zoom. Profunzimea obţinută va fi corespunzătoare diafragmei rezultate din aplicarea converterului, deci maximum 5.6, cu avantajele şi dezavantajele menţionate anterior. Dintre zoom-urile care oferă focale mari Canon şi Nikon au maximum 400mm cu stabilizare în 100-400/4.5-5.6 IS respectiv 80400/4.5-5.6 VR, iar fabricanţii independenţi oferă câteva variante cu 500mm: Sigma 50-500/4-6.3 HSM, Sigma 150-500/5-6.3 OS HSM, Tamron 200-500/5-6.3. Aceste zoom-uri au însă luminozitate mică în zona de tele, ajungând la 6.3 la 500mm ceea ce iese din zona în care sistemele AF funcţionează eficient, deci mai ales în condiţii de lumină mai nefavorabile viteza şi precizia de focalizare vor suferi în mod vizibil. Datorită luminozităţii reduse nu se pune problema folosirii teleconverterelor pe aceste zoom-uri. În plus, la focala maximă şi cu diafragma deschisă zoom-urile se vor afla în zona în care oferă calitatea optică cea mai fragilă. Există şi o serie de obiective catadioptrice care oferă focale mari la lungimi, greutăţi şi preţuri surprinzător de mici, dar majoritatea sunt cu focalizare manuală ceea ce pune mari probleme la fotografierea păsărilor în zbor: Samyang 500/8, 500/6.3, 800/8. Acestea pot fi totuşi o soluţie pentru cei care doresc să încerce fotografia cu teleobiective de focală mare fără investiţii semnificative.

Canon EOS-1D Mark II N, 700mm, 1/800s, F 5.6, ISO 100

FOTOCLASS

71

MAKING OF

Mircea Savu

Atmosferă pascală
Text & foto: Radu Grozescu

still-life:

72

FOTOCLASS

C

u câteva zile înainte de Paşte am avut prilejul să asist, în studioul domnului Mircea Savu, la crearea unei imagini care evocă atmosfera sărbătorilor. O imagine simplă în aparenţă, dar am avut de învăţat multe lucruri pe parcursul şedinţei foto. Ideea de bază a fost realizarea unei imagini cu mesaj foarte clar, cu un număr cât mai mic de obiecte în cadru, care să fie puse în valoare printr-o iluminare bine aleasă. Totul a început cu alegerea obiectelor, în afară de ouăle roşii şi de cozonac sunt doar 3 elemente, coşul, şervetul şi fundul de lemn. Pentru a se păstra aspectul neîncărcat au fost folosite doar 3 ouă decorate printre celelalte vopsite simplu în roşu. După o primă aranjare a luminilor şi probele preliminare a fost tăiat cozonacul care urma să facă parte din imaginea finală. Pentru obţinerea unui aspect corespunzător a fost folosită o maşină de feliat, un accesoriu nelipsit din arsenalul oricărui fotograf de food. După aranjarea cozonacului, fundul a fost curăţat cu o pensulă pentru a îndepărta firimiturile care ar fi dat un aer neglijent imaginii. A fost folosit un fundal roşu aprins, în tonuri apropiate de ale subiectului pentru a se asigura un aspect unitar imaginii, iar alegerea iluminării a permis integrarea perfectă în cadru. Datorită unghiului de fotografiere nu a fost nevoie de un fundal prea mare. Fotografia still-life se face exclusiv de pe trepied pentru a putea menţine precizia încadrării în timp ce se fac toate pregătirile, testele şi micile modificări care duc la o imagine finală finisată. În acest caz s-a folosit un Gitzo de studio, masiv şi extrem de stabil, cu o coloană centrală cu cremalieră, foarte comodă pentru micile modificări de înălţime ale aparatului. Pentru a ne demonstra că pentru acest gen de fotografie nu este strict necesar un Nikon D3x cu obiective cu corecţie de perspectivă, dl. Mircea Savu a folosit un Nikon D80, pe care a montat un Micro-Nikkor 55/2.8 AIS cu focalizare manuală, argumentând că orice aparat care asigură rezoluţia necesară utilizării imaginii şi dispune de reglaje manuale de expunere şi balans de alb este suficient pentru fotografia still-life.

FOTOCLASS

73

MAKING OF

Obiectivul folosit a asigurat atât calitatea optică necesară cât şi perspectiva dorită de către fotograf, deoarece montat pe un DSLR de format redus focala echivalentă devine 82mm. Preferinţa pentru obiective cu focalizare manuală vine atât din faptul că aceasta este folosită de predilecţie la still-life cât şi din prezenţa scalei de profunzime, care permite determinarea cu precizie a diafragmei necesare pentru zona de claritate dorită. În acest caz diafragma determinată a fost corectată prin închiderea cu o treaptă pentru a compensa utilizarea unui aparat de format redus, mai pretenţios cu puterea de separare a obiectivului. Parasolarul a fost nelipsit de pe obiectiv, utilizarea acestuia fiind recomandată în toate cazurile, indiferent de genul de fotografie abordat sau de tipul de iluminare folosit. Măsurarea luminii a fost făcută cu un flashmetru Sekonic, în lumină incidentă, modul normal de măsurare în cazul fotografiilor de studio. Acest flashmetru permite retragerea emisferei pentru măsurarea raţiilor de lumină, un fotograf experimentat putând să regleze precis contrastul între zonele luminate şi cele umbrite folosind rezultatele măsurătorilor. Pentru măsurarea finală a luminii, emisfera a fost ridicată în poziţia normală şi a fost îndreptată către aparat, pentru a integra lumina primită de subiect. În epoca digitală utilizarea unui flashmetru pentru măsurarea luminii pare inutilă, mai ales în condiţiile în care un flashmetru de top poate ajunge la un preţ comparabil cu cel al unui DSLR abordabil, dar în condiţiile iluminărilor complexe, cu surse multiple, măsurătorile sunt o metodă mai rapidă şi mai precisă pentru stăpânirea contrastelor decât realizarea fotografiilor de probă.

74

FOTOCLASS

Iluminarea a fost asigurată de doar două surse, una pe fundal şi cealaltă pe subiect, completate de reflectoare, oglinzi şi gobo-uri pentru a obţine efectele dorite. Pe fundal a fost folosit un flash dotat cu un sistem de lentile Fresnel cu care s-a focalizat parţial imaginea unui insert perforat care a dat acele pete de lumină foarte naturale. O focalizare mai precisă ar fi condus ochiul privitorului prea accentuat către fundal şi ar fi afectat naturaleţea imaginii. În lipsa unui sistem Frenel s-ar fi putut folosi un snoot cu grid si un panou perforat pentru un efect oarecum asemănător. Lumina principală a fost dată de un flash cu reflector standard pe care a fost montat un grid care să ofere lumină direcţională pe subiect. Partea superioară a gridului a fost acoperită cu un gel CTO pentru a da o lumină mai caldă în zona de sus a imaginii. Pentru obţinerea jocului de lumini şi umbre pe subiect a fost folosită o mască perforată confecţionată din carton. Umplerea umbrelor a fost făcută doar parţial, folosind două oglinzi metalice, orientate cu nişte accesorii extrem de utile în acest gen de fotografie, Magic Arm. Cel mai mult timp a fost necesar pentru obţinerea unei distribuţii mulţumitoare de lumini şi umbre, fiind necesare multiple repoziţionări ale accesoriilor, în special ale oglinzilor care asigurau redarea detaliilor în zonele umbrite. Pentru a se controla mai bine aspectul final, a fost nevoie de mascarea porţiunii inferioare a unei oglinzi şi de adăugarea unei fâşii de material translucid pentru difuzia unei raze de lumină de la flash-ul principal, ambele vizibile în aceste imagini. Expunerea a fost în modul Manual, cu timpul de 1/125s asigurând sincronizarea cu flash-urile de studio de putere.

FOTOCLASS

75

MAKING OF

Schema de iluminare
Diafragma 16 a asigurat profunzimea necesară fără o micşorare semnificativă a clarităţii generale datorită difracţiei, iar balansul de alb a fost reglat manual pe 5600K, corespunzător cu temperatura de culoare a flash-urilor. Declanşarea s-a făcut cu o telecomandă IR pentru a evita eventuala mişcare a aparatului nu datorită pericolului de a obţine fotografii neclare, pericol inexistent datorită fotografierii cu flash-uri ci pentru a nu se risca modificarea, oricât de mică, a cadrului ales. Sincronizarea flash-urilor a fost făcută cu cablu, din nou datorită dorinţei de a se folosi echipamentul cel mai simplu cu putinţă. S-a fotografiat în format RAW deoarece cu majoritatea aparatelor se obţin imagini superioare, atât ca rezoluţie cât şi în redarea culorilor şi tonurilor prin conversia RAW faţă de fotografierea în format jpeg. Spaţiul de culoare a fost AdobeRGB deoarece acesta asigură redarea unui număr mai mare de culori decât sRGB, iar imaginea este pretenţioasă atât din punct de vedere al nuanţelor de roşu prezente cât şi al tonurilor. Prelucrarea imaginii finale a fost minimală deoarece atât expunerea generală cât şi raportul de contrast dintre diferitele zone ale imaginii au fost rezolvate încă de la fotografiere.

76

FOTOCLASS

Mircea Savu este prin excelenţă un fotograf de still-life, preferând să-şi construiască imaginile într-un stil propriu, în care atmosfera este foarte importantă. Pentru aceasta el foloseşte într-un mod foarte creativ tehnicile de studio împreună cu o gamă foarte mare de accesorii de modificare a luminii, de multe ori construite de el însuşi. Unele din imaginile sale evocă prin lumină şi atmosferă stilul pictorilor renascentişti, dar realizează şi imagini conceptuale de o factură foarte modernă. Şi-a început activitatea ca fotograf profesionist în 1994 în publicitate iar în ultimii ani e din ce în ce mai atras de fotografia culinară, o zonă a fotografiei still-life care oferă artistului fotograf provocări dintre cele mai interesante, dar abordează şi fotografia de arhitectură iar timpul liber şi-l consacră fotografiei de călătorie. O mică parte a lucrărilor sale le puteţi vedea pe situl MirceaSavu.ro Începând cu 2008 a susţinut o serie de workshop-uri de fotografie de produs care s-au bucurat de succes printre fotografii care doresc să abordeze acest gen dificil dincolo de fotografia de catalog, cele mai interesante fiind cele consacrate fotografiei de food. Printre clienţii pe care i-a avut în cei peste 15 ani de activitate se regăsesc Activ Ad Communication, Art Design, Axis, Display Group, Folio Q Advertising, Francorossi / Arc Trading, Friday Advertising, Graffiti BBDO, Hepta, Icon Advertising, In Review, Leo Burnett & Target, Mercury Promotions, Noi Media Print, Notorious Advertising, Plus Advertising Lintas, 2000 Plus, Propaganda Advertising, Rhythm & Brands Communication, Spring Time, TBWA, Vel Pitar, Walter & Smith, Xavier Laurent.

FOTOCLASS

77

Leica D-LUX3, 28mm, 1/640s, F 8, ISO 100

Leica C-LUX1, 28mm, 1/800s, F 5,6, ISO 100

78

FOTOCLASS

NOTE DE CĂLĂTORIE

ANTARCTICA
Expediţie în

Olympus S840, 32mm, 1/250s, F 5, ISO 64

Text & foto

David Neacşu

M

otivul pentru care am plecat în Antarctica‚ supranumită şi Pustiul Alb ‚ a fost Vârful Vinson, cel mai înalt vârf de pe acest continent. După 30 de ani de alpinism în care am participat la 32 de expediţii prin munţii lumii a venit şi rândul Antarcticii. O expediţie foarte grea, cu o logistică gândită cu un an înainte, cu nişte costuri imense (aproximativ 40.000 Euro) şi cu foarte multe ture de antrenament prin munţii ţării (în jur de 2-3 zile pe săptămână). Timp de un an de zile am reuşit să adun echipamentul de care aveam nevoie pentru a supravieţui în acele condiţii extreme. Începând de la ciorapi, bocanci, etc. până la cort, sac de dormit, mănuşi şi terminând cu aparatul de fotografiat. Am avut două aparate foarte mici, un Leica digital şi un Olympus împrumutat de la un prieten. Fiecare cu câte 2 baterii de schimb. Temperaturile din Antarctica în perioada expediţiei au fost între -15°C şi - 52°C pe vârf. Ştiam la ce mă expun aşa că nu am riscat nimic. Tot ce era electronic (aparatele foto, bateriile, telefonul prin satelit şi ceasul special care era atârnat de gât) stăteau tot timpul sub haine, cât mai aproape de piele.

Olympus S840, 28mm, 1/500s, F 7, ISO 64

Olympus S840, 40mm, 1/500s, F 3, ISO 64

Olympus S840, 40mm, 1/640s, F 5, ISO 64

FOTOCLASS

79

Nikon D80, 255mm, 1/2000s, F 5.6, ISO 200

Leica C-LUX1, 28mm, 1/2000s, F 5,6, ISO 100

Olympus S840, 28mm, 1/800s, F 5, ISO 64

Leica C-LUX1, 100mm, 1/640s, F 11, ISO 100

80

FOTOCLASS
Leica C-LUX1, 54mm, 1/1300s, F 8, ISO 100 Leica C-LUX1, 28mm, 1/800s, F 5,6, ISO 100

NOTE DE CĂLĂTORIE

Tot timpul aveam în mâini două perechi de mănuşi din care cea exterioară de puf cu un singur deget. Atunci când făceam o fotografie apucam cu dinţii mănuşa exterioară, o scoteam urgent de pe mână şi mă grăbeam să scot aparatul de la piept. Nu prea era timp şi nici loc de artă! Mişcările trebuiau să fie precise şi gândite din timp. Orice expunere a extremităţilor la gerul pătrunzător mai mult de un minut sau maxim două putea fi fatală. Dovadă stă faptul că pe vârf am avut vânt de 80 km/h şi temperaturi de - 52°C şi am pierdut în furtună masca de schi care îmi proteja nasul şi buzele. Am degerat instantaneu, dar nu s-a resimţit acest lucru decât peste 3 zile când am ajuns la tabăra de bază unde am dat de temperaturi mai mari de 0 grade. Pur şi simplu zonele degerate au explodat şi timp de o lună de zile am mâncat cu paiul. De fapt frigul şi vânturile sunt marile probleme de pe acest continent, iar atunci când sunt cumulate singura scăpare e să stai într-un cort foarte bine ancorat. Din punctul ăsta de vedere am fost norocos. Am ajuns în Antarctica după o furtună cruntă care a durat 3 săptămâni şi am plecat de acolo cu furtuna în spate. Adică am apucat o fereastră de 2 zile fără vânturi puternice.

Olympus S840, 28mm, 1/500s, F 5, ISO 100

Leica D-LUX3, 28mm, 1/800s, F 8, ISO 100

Canon G9, 45mm, 1/1250s, F 4,5, ISO 80

FOTOCLASS

81

Nikon D80, 255mm, 1/2000s, F 5.6, ISO 200

Nikon D80, 36mm, 1/400s, F 10, ISO 100

Leica C-LUX1, 28mm, 1/2000s, F 5,6, ISO 100

Nikon D80, 27mm, 1/320s, F 9, ISO 100 Olympus S840, 40mm, 1/800s, F 5, ISO 64

82

FOTOCLASS
Leica C-LUX1, 28mm, 1/125s, F 2.8, ISO 100 Canon 1000D, 55mm, 1/200s, F 11, ISO 200 Canon 1000D, 18mm, 1/400s, F 13, ISO 200

NOTE DE CĂLĂTORIE

Leica C-LUX1, 28mm, 1/1000s, F 5,6, ISO 100

Astfel, avionul militar care ne-a dus înapoi la Punta Arenas în Chile a putut ateriza pe luciul gheţii din Patriot Hills. Avionul stă acolo maxim o oră, cu motoarele pornite, timp în care se descarcă provizii pentru baza de acolo, se încarcă apoi foarte rapid şi decolează imediat spre Chile. Participarea la aceasta expediţie a fost internaţională, 5 dintre cei 8 membri ai expediţiei erau la ultimul vârf din celebrul “Seven Summit”. Unul nu a putut face vârful şi am putut citi dezamăgirea şi tristeţea greu de exprimat în cuvinte. Unul dintre alpinişti (mai exact un ecuadorian) avea un aparat de fotografiat mare. Un Canon. Fotografiile lui au fost cele mai reuşite, fantastice, de o profunzime perfectă, dar din păcate 2 degete i-au degerat. Acesta a fost preţul pentru acele fotografii de vis. Las la latitudinea cititorilor să hotărască dacă a meritat sau nu acest sacrificiu.
Canon EOS DigitalRebel XS, 46mm, 1/400s, F 16, ISO 200

Leica C-LUX1, 28mm, 1/1300s, F 5,6, ISO 100

Olympus S840, 40mm, 1/640s, F 5, ISO 64

Olympus S840, 40mm, 1/30s, F 3, ISO 80

Canon EOS DigitalRebel XS, 30mm, 1/200s, F 11, ISO 200

FOTOCLASS

83

WORKSHOP

Cosmin Gogu
Foto : Cosmin Gogu

Fotografia de nud
Text: Ovidiu Iordache (www.zacovi.ro) Foto: Cosmin Gogu, Ovidiu Iordache
FOTOCLASS

seminar/workshop:

84

D

e la intersecţia cu facultatea Hiperion, pe calea Calăraşilor, la 50m se află studioul lui Cosmin Gogu, la etajul 2 într-o fostă fabrică, o clădire care văzută din exterior nu te duce cu mintea că acolo ar exista un studio foto. Imediat ce intri acolo îţi dai seama că ai de a face cu un profesionist, care pune mare accent pe decoruri şi spaţiu în tot ceea ce înseamnă arta fotografiei. Un studio de 500m², transformat în mai multe încăperi, pentru diferite scenarii. “Seamănă cu un atelier al unui bunic strângăreţ care a păstrat de-a lungul vieţii o grămadă de lucruri” aşa cum spune şi Cosmin în turul de prezentare pe care l-a făcut pentru cursanţi. Ar fi trebuit să începem la ora 11, dar aşa cum bine se ştie, în fotografia de studio îţi ia ceva timp să aranjezi luminile şi decorul. În acest timp am reuşit să mă acomodez cu studioul principal unde urma să susţină seminarul şi unde el îşi are şi calculatorul pe care, cred, îşi prelucrează toate lucrările. Deci, cum spuneam, am început cu o mică întârziere, timpul în care Cosmin a fost într-o permanentă mişcare, nu reuşea să stea pe loc 5 secunde decât dacă avea de montat un softbox sau un alt accesoriu de studio. O muzică ambientală foarte potrivită pentru a te introduce în atmosfera unui astfel de seminar. La un moment dat m-am gândit chiar să-i cer play-listul, te făcea să te binedispui şi să nu reuşeşti să fredonezi nici o melodie pentru că nici una nu era aşa dintr-un repertoriu al vreunui radio sau al vreunui post TV de muzică. Ingredientele seminarului: 9 cursanţi, un make-up artist, un model, asistentul şi el, Cosmin Gogu.

Şi cum eu încep aşa încet, încet, să cunosc această lume a fotografilor şi să vreau să cunosc şi mai mult persoanele care reuşesc să scoată fotografii în faţa cărora să zici “jos pălăria”, pot spune că tot timpul cât am asistat la seminar am analizat fiecare colţ al studioului, fiecare gest a lui, de la cum sunt montate şi poziţionate luminile, la cum se aranjează decorul, pe scurt la cum ar trebui să arate o zi de shooting într-un studio. Ce am remarcat la Cosmin din prima clipă era o mică gentuţă pe care o purta tot timpul prinsă de blugi: o gentuţă G-Star RAW - şi chiar mă întrebam ce ţine în ea, şi la ce-i foloseşte. Mă gândeam că e acel support de telefon prins de cureaua blugilor, cum mai vezi la unele persoane (nu prea estetic de altfel). Pe parcurs mi-a răspuns la întrebare, dar fără să-i fi cerut eu: „Şi dacă doriţi să intraţi în tainele fotografiei, şi să iasă ceva bun din mâinile voastre, trebuie să aveţi mereu cu voi un carneţel în care să vă aruncaţi ideile grafice, şi nu trebuie să aveţi mare experienţă în pictură sau în desen, dar e bine să-l aveţi mereu cu voi”. Deci era suportul pentru carneţelul lui şi nu vreun gadget ţinut la vedere. Un fotograf de fiţe fără fiţe :-) De pe laptopul asistentului Sorin, cu ajutorul unui proiector, am început o scurtă incursiune în arta nudului. „E nevoie de o cultură vizuală pentru un fotograf” spunea Cosmin. Începem cu vremea pictorilor, un slide-show de poze iar la fiecare dintre aceştia Cosmin avea un comentariu bine ştiut. Oare a terminat o facultate de arhitectură, pictură, arte? Astfel i-am descoperit pe: Leonardo da Vinci, Rafael Sanzio, Boticelli, Rubens, Renoir, Modigliani, Botero.

FOTOCLASS

85

Apoi am trecut la perioada din jurul anului 1840 când se spune că a fost şi începutul fotografiei, apoi la anii 1960-70 când sexualitatea era la ea acasă. „Lumea gândea frumos în această perioadă, o perioadă foarte îndrăzneaţă în arta fotografiei”. - Man Ray: „dă valenţe grafice fotografiei”, combină tehnici de colaj şi experimentale, un fost prieten cu Brancuşi. - Jeanloup Sieff: un promotor al fotografiei de modă, un magician al imaginilor alb negru. - Bourdin: un deschizător de drumuri şi un vizionar în fotografia de modă şi a revistelor glossy. - Newton: continuă tradiţia lui Bourdin mergând mai departe cu personalitatea femeii moderne. În acea perioadă a revoluţiei sexuale, toate femeile lui Newton sunt mega puternice şi confidente, îşi arată sexualitatea cu dezinvoltură şi virtute. - Andy Warhol: personalitate marcantă a culturii pop, deschide porţi noi către experimente plastice şi combină fotografia şi colajul cu pictura şi serigrafia. - Ellen von Unwerth: o elevă a lui Newton, duce mai departe în zilele noastre tradiţia de a exploata în imaginile sale unele dintre cele mai frumoase imagini ale senzualităţii feminine. - Terry Richardson: fotografii de-a dreptul vulgare, îndrăzneţe, cu făţişe conotaţii sexuale. Cosmin Gogu ne-a făcut atenţi la un model foarte solicitat de aceşti fotografi în acea perioadă, pentru corpul ei negru ca abanosul şi cu o anatomie de-a dreptul sculpturală, Grace Jones. http://k-punk.abstractdynamics.org/archives/grace7.jpg - Saudek: fotograf de origine cehă, interesant prin consecvenţa temelor şi a stilului original, tratând tot felul de anatomii de la femei normale la supraponderale, fiind atras de carnaţie şi morfologia anatomică. - Robert Mapplethorpe: artist foarte interesant care a tratat atât tema senzualităţii florale cât şi nuduri bărbăteşti, unele dintre ele controversate şi acum, prin violenţa temelor sale fiind unul dintre artiştii homosexuali declaraţi ai perioadei. - Lachapelle: un adevărat promotor al artei pop contemporane, imagini puternice şi foarte îndrăzneţe, coloraturi saturate, şi el un descendent al lui Newton şi un artist care transpune în zilele noastre aceleaşi concepte revoluţionare. - Annie Leibowitz: fotografa a cărei carieră începe în anii ‘70 cu portrete ale vedetelor şi personalităţilor marcante, deschide drumuri către fotografia creativă prin atmosfera dată de scenografie şi lumini. - Eugenio Recuenco: aici am remarcat o asemănare a stilului abordat de Cosmin în lucrările lui personale. „Se poate orice dar nu oricum” zicea Cosmin Gogu că a învăţat şi el replica asta de prin facultate, facultatea de pictură, un răspuns primit la o întrebare anterioară. O incursiune de o oră în arta nudului, frumos prezentată, o iniţiere şi o recomandare în ceea ce priveşte “cultura vizuală a unui fotograf”. A urmat apoi o continuă joacă cu luminile, am trecut de la o singură lumină continuă de studio şi am ajuns la 5 lumini. Aici am aflat şi de luminile Fresnel, foarte utile pentru iluminarea precisă a unor zone bine alese din cadru. Un spiriduş, aşa l-aş descrie pe Gogu. Nu reuşea să se uite la cursanţi, era într-o permanentă mişcare, focusat pe fotografie, pe decoruri, pe poziţionarea luminilor, main light, fill light, lumina de contur, toate pentru a scoate în evidenţă corpul modelului care se afla în faţa noastră. Lumini pentru a da dimensiune fotografiei. Pentru mine a fost şi un adevărat seminar de lumini de studio, ca în reclame: doi într-unul.

86 84

FOTOCLASS

WORKSHOP

FOTOCLASS

87

WORKSHOP NOTE DE CĂLĂTORIE
DAY 2 Cosmin Gogu: fotografia de nud - workshop Pe o zi călduroasă şi senină am ajuns din nou la Cosmin Gogu la studio. De această dată eram mai mulţi acolo: 13 cursanţi, un make-up artist, două modele, asistentul Sorin şi Cosmin Gogu. Ne-am împărţit în 2 echipe, şi pe la ora 12:20 am început să ne “jucăm” cu aparatele şi cu modelele. În această perioadă Gogu a montat tot ce era necesar: decoruri, lumini, modele. El a fost “grip-boy” pentru noi, acum în spate aranjând luminile, acum în faţă uitându-se la cum se vede şi gândind următoarea mutare, aranja decorul, iar în faţă pe jos făcând şi el o poză, discutând cu modelul cu care trebuie să ai o permanentă colaborare. Un one-man-show, un tip care are o calitate în a se juca cu luminile, pentru că totul în fotografie ţine de lumină. Fără lumină nu ar exista fotografie. Ce am mai reţinut de la Cosmin: 1. Întâi aranjezi decorurile ştiind deja unde vrei să ajungi (acel carneţel ar fi de mare folos); 2. aranjezi luminile, eventual revii la pasul 1; 3. acum intervine aparatul, lentila: “şi acum se vine cu un Smena şi se face poza”. Ce pot să mai spun după un astfel de weekend decât că e mult de muncă dacă vrei să devii fotograf în adevăratul sens al cuvântului, trebuie să te dedici, trebuie să-ţi sacrifici mult timp, trebuie să investeşti şi bani, trebuie să-ţi şi placă, trebuie să ai şi acel har în ale artei, acea viziune, să vezi acel CEVA, să te inspire o lumină şi unghiul pe care-l are faţă de subiect, faţă de aparat, pentru ca totul ţine de lumină cand vine vorba de fotografie. Un fotograf de fiţe fără fiţe, un artist, un profesionist, un părinte, un fotograf, o persoana de la care ai multe de învăţat… El e Cosmin Gogu aşa cum l-am vazut eu, prin lentila unui cursant la început de drum în arta fotografică.

88 84

FOTOCLASS

Fotografii : © 2010 Cosmin Gogu

KNOW HOW

Cursuri, Seminarii, Workshop-uri
Vă prezentăm câteva dintre activităţile care sunt programate pentru următoarele luni. Detalii şi înscrieri la adresa www.f64.ro

Seminarii de utilizare aparate foto DSLR Canon şi Nikon
“F64 a declarat război modului “AUTO”. Învaţă alături de un profesionist să-ţi foloseşti aparatul într-un mod creativ !” este titlul sub care continuă să fie organizată cu regularitate de către F64 Studio o serie de seminarii de utilizare a aparatelor DSLR. Dedicate utilizatorilor Canon şi Nikon, seminariile sunt grupate după gama de aparate de care sunt interesaţi participanţii, ”entry-level”, respectiv “mid şi high level” pentru a le permite să aprofundeze noţiunile necesare exploatării DSLRului ales. Seminariile dureaza în jur de 4 ore şi se încheie cu sesiuni de întrebări şi răspunsuri care duc la discuţii deosebit de interesante. Clienţii care şi-au achiziţionat DSLR-urile de la F64 Studio beneficiază de un discount de 66% din preţul seminariilor. Seminariile se adresează atât începătorilor în fotografie cât şi amatorilor mai pretenţioşi care doresc să controleze în cât mai mare măsură felul în care se va înregistra imaginea dorită pe senzorul aparatului, şi care doresc să ştie cât mai mult din potenţialul aparatului DSLR pe care îl deţin. Dintre problemele abordate: măsurarea expunerii, moduri de expunere, reglajul avansat al balansului de alb, modalităţi de declanşare, exploatarea sistemului AF, posibilităţile oferite de

LiveView, verificarea rapidă a imaginilor realizate, personalizarea funcţiilor, comanda wireless a flash-urilor dedicate, utilizarea Auto ISO. Participanţii sunt încurajati să-şi aducă aparatura proprie pentru a testa noţiunile abordate şi pentru a putea pune întrebări despre problemele pe care le-au întâmpinat în folosirea aparatului. Seminariile Canon sunt susţinute de dl. George Nicolae, iar cele Nikon de dl. Adrian Năsturică, cunoscut printr-o întreagă serie de cursuri şi seminarii foto pe care le organizează. În cadrul seminariilor entry-level sunt abordate noţiunile de bază ale fotografiei, cu aplicabilitate directă în utilizarea unui DSLR, în timp ce seminariile Mid şi High Level se concentrează asupra noţiunilor mai avansate, oferind soluţii pentru exploatarea tuturor posibilităţilor oferite de aparatele DSLR mai pretenţioase.

Retorica fotografică de la tehnică la emoţie Tehnici moderne de iluminare. Design, Echipamente, Aplicaţii:
Seminariile şi atelierele de lucru susţinute de Imatech propun o viziune total înnoită asupra didacticii fotografice atât în ceea ce priveşte tematica abordată, cât şi în palierul de plus valoric, presupus de structura propriu-zisă a mesajului educaţional, la rândul său, construit prin cooptarea, unitară şi coerentă, a registrelor epistemei estetice, a fundamentelor tehnic-teoretice şi, nu pe un plan secund, a experienţelor practic-aplicative. Astfel, plecând de la conceptele esteticii fundamentale, prezentate, explicate şi exemplificate în cadrul discursului didactic de către prof. drd. Ciprian DAD – discurs presărat cu numeroase accente de interacţiune şi semnificative provocări ale dezbaterii studiilor de caz – şi trecând prin pasajul, salutar ca utilitate clarificatoare, al aprofundării noţiunilor tehnice, cu sprijinul ing. Mihai Musceleanu, cursanţii ajung să angajeze practic, într-o generoasă soluţie de câştig al unor noi abilităţi, aplicaţii diverse, susţinute de către artistul vizual Horaţiu Şovăială în consecinţa elementelor teoretice asimilate de către auditoriu în secvenţele pedagogice prealabile. Dată fiind această orientare, aproape exhaustivă, a conţinuturilor ştiinţifice şi construcţia laborioasă, extrem de meticulos analizată şi exigent proiectată şi planificată, a demersului educaţional, cursanţii seminariilor şi atelierelor de lucru susţinute de Imatech întâlnesc şansa unei formări complexe, consolidată într-o latitudine ce cuprinde, deopotrivă, eficienţa tempo-ului dens şi eficacitatea obiectivelor

didactice novatoare, autenticizate în fiecare dintre temele seriei Retorica fotografică de la tehnică la emoţie - Tehnici moderne de iluminare. Design, Echipamente, Aplicaţii: - Reflecţii cu reflexii. Tehnici moderne de iluminare în fotografia cu personaje umane; - Între diafanul fotografic şi fotocompoziţiile dramatice. Tehnici moderne de iluminare de la High Key la Low Key. Ciprian DAD

90

FOTOCLASS

Adventure 7 Adventure 9

Adventure 6

For all the latest digital gear, Tamrac offers the ultimate carrying
solutions with most products equipped with digital features. This year, Tamrac has introduced 20 new products specifically designed to meet the needs of the digital photographer - from the novice to the pro! Because Tamrac has the strongest product line and most consistently advertised brand, customers will be asking for a Tamrac Carrying System.
Adventure 74

Adventure 4 Velocity 8 Adventure 3

Explorer 10

Explorer 2

Neo's 7 Neo's 5 Neo's 3 Neo's Phone Case

S.A.S.™ Phone Case T4

T20 T8

No Matter What You Carry...No One Carries It Off Better.
Tamrac, Inc., 9240 Jordan Avenue, Chatsworth, CA 91311 www.tamrac.com
© 2006 Tamrac, Inc.

Tamrac Carrying Systems - în România prin F64Studio. Pentru oferta completă şi detalii tehnice accesaţi: www.f64.ro

Leica - în România prin F64Studio. Pentru oferta completă şi detalii tehnice accesaţi: www.f64studio.ro

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful