AI VORBIT MULT DESPRE IUBIRE, RELAŢII, UNIUNE, ETC. EXISTĂ O CONTOPIRE ÎNTRE TAO ŞI TANTRA?

TANTRA ÎNSEAMNĂ TEHNICĂ – şi Tao nu poate avea nici o relaţie cu nici o tehnică, oricare ar fi ea. Tao este non-metodologic, non-tehnic. Tao înseamnă spontaneitate. Cum poate spontaneitatea să aibe o tehnică? Nu o poţi practica; dacă o practici o pierzi. Nu există nici o modalitate de a o cultiva; o spontaneitate cultivată ar putea fi orice altceva dar nu ar putea fi spontaneitate. Tao înseamnă abandon. Oriunde se mişcă energia ta, permite-i să se mişte. Nu înota – pluteşte cu râul. Înotul este o tehnică – dacă doar curgi cu râul de ce tehnică e nevoie? Tehnica înseamnă că ai o direcţie, vrei să ajungi undeva. Tehnica înseamnă că vrei să-ţi impui voinţa ta asupra realităţii, vrei să fii cineva, undeva, într-o stare anume; ai o dorinţă, ai o proiecţie. Tao spune că tu eşti deja acolo, eşti deja acel lucru. Nu există nici un loc în care trebuie să mergi şi nimic altceva care să fii, aşa că relaxează-te şi lasă lucrurile să se întâmple. Şi orice se întâmplă este bine – pentru că în Tao nu există nici o negare, nici o respingere, nici o reprimare. Este cea mai mare atitudine rebelă posibilă. Niciodată nu s-a ridicat inteligenţa omului mai sus decât în Tao. Dar nu este nici o cale spre asta. Nu poţi fi ghidat spre asta. Buddha a vorbit despre cinci căi de a ajunge la adevăr. Pe prima o numeşte calea SHEELA, calea moralităţii, a caracterului, a virtuţii. Pe a doua o numeşte calea cunoaşterii. A treia o numeşte calea DHYANEI, a meditaţiei; a patra o numeşte calea devoţiunii; şi pe a cincia o numeşte ASHEKSHA – ceea ce nu poate fi predat. Aceasta a cincea este Tao. Nu poate fi predată. Poate fi învăţată dar nu poate fi predată. Şi când spun că poate fi învăţată, vreau să spun că dacă te relaxezi, dacă dai voie vieţii să ţi se întâmple, dacă nu creezi o barieră, dacă eşti gata să mergi oriunde te duce, o vei învăţa. Este cea mai periculoasă cale pentru că nu vei fi tu în control. Mintea ta nu poate manipula; mintea ta nu se poate pregăti în nici un fel. Va trebui să trăieşti clipă de clipă – aşa cum trăiesc copacii, aşa cum trăiesc stelele, aşa cum trăiesc munţii. Va trebui să trăieşti în acelaşi fel, în acelaşi fel natural. Tao este natură. Deci Tantra indiană nu poate avea nici o contopire cu Tao. Tantra indiană este foarte ştiinţifică. Este ştiinţa despre cum să transformi energia sexuală în energie spirituală; cum să creezi dispozitivul care schimbă, transformă, transmutează energia; cum să te mişti de la partea de jos la partea de sus; cum să mergi de la pământ la cer. Este o cale de la sex la supraconştiinţă. Este foarte tehnologică. Tao nu are nici o tehnică – acesta este primul lucru de înţeles. Dar mai este un alt lucru de mare importanţă – şi anume, că Tao are propria sa tantra. Dar nu este o tehnică. Nu este posibilă nici o întâlnire între Tantra indiană şi Tao chinezească, nu este posibilă nici o întâlnire. Ele sunt departe una de alta, la poli opuşi, şi este imposibil să le amesteci. Dacă cineva încearcă să le amestece, Tao va fi distrusă, Tantra nu va fi distrusă. Aminteşte-ţi întotdeauna că de fiecare dată când amesteci un punct de vedere mai înalt cu unul mai de jos, cel mai înalt este distrus, nu cel mai de jos. Întotdeauna cel mai înalt este cel care pierde pentru că cel mai înalt este delicat, cel mai înalt este foarte, foarte vulnerabil, fragil, ca o floare. Dacă zdrobeşti o floare cu o piatră, piatra nu va fi distrusă. Piatra poate că nici nu va şti că a avut loc o ciocnire. Dar floarea se va duce – zdrobită, distrusă. Tao este cea mai înaltă posibilitate şi Tantra o poate distruge. Deci ţine mine să nu le amesteci. Dar Tao are propria sa Tantra pentru că Tao este o perspectivă totală asupra lumii. Are tot ceea ce este posibil. Este întregul. Aşa că trebuie să existe ceva în ea pentru iubire, pentru sex există.

1

Ce este tantra Taoistă? Trebuie să folosesc cuvântul „tantra”, ţine minte, dar nu îl folosesc în sensul indian. Ce este tantra Taoistă? Este spontaneitatea în sexualitate; este spontaneitatea în iubire. De exemplu, dacă citeşti un manual de Tantra, un manual de Tantra indiană, există mult ritual în el. Fiecare pas este foarte clar indicat. Nu este uşor să practici Tantra indiană – va trebui să devii adeptul ei. Nu te prosti. Nu te gândi că atunci când faci dragoste cu o femeie practici Tantra. Tantra este dificilă. Este un lung proces. Şi este nevoie de ani de zile pentru a fi antrenat în el. Cel mai mare antrenament implicat şi cea mai dificilă problemă care apare este că Tantra permite unui bărbat să facă dragoste cu o femeie doar când bărbatul şi-a pierdut toată atracţia sexuală faţă femeie. Nu există deloc atracţie sexuală. Acesta este tot procesul. Femeia devine aproape o mamă pentru tine, sau o soră, o zeiţă. Ea trebuie să fie venerată. În ritualul de Tantra femeia trebuie să fie venerată ca o zeiţă. Şi timp de luni de zile împreună trebuie să practici acea veneraţie. Femeia stă goală în faţa ta pe un tron iar tu o venerezi şi i te închini şi te rogi la ea şi creezi ideea în cel mai adânc miez al conştiinţei tale că ea este doar un reprezentant al întregii feminităţi, al maternităţii. Ea este o zeiţă. Zi de zi, încet, încet, îţi pierzi tot interesul sexual faţă de ea. Devii autohipnotizat de propria ta idee. În ziua în care îţi pierzi tot interesul sexual faţă de corpul ei şi o poţi privi iar şi iar, şi corpul ei nu te mai face să tresari, corpul ei nici măcar nu mai este văzut, ea devine luminoasă, ea este doar o prezenţă, doar atunci Maestrul îţi permite să faci dragoste cu ea. Acum iubirea va avea o calitate complet diferită. Nu este deloc sex implicat în ea, nici o atracţie implicată în ea, nici o parte fizică implicată în ea. Este absolut spirituală – o întâlnire dintre două suflete. Dar este un proces îndelungat. Multe ritualuri, multe rugăciuni, multe YANTRE, multe meditaţii sunt necesare. După ani de antrenament ajungi în punctul în care femeia nu mai este femeie pentru tine, aproape că a devenit o mamă – a apărut „maternitatea”. Ai proiectat acea maternitate asupra ei. Îi vezi sânii, dar ei nu mai provoacă nici o sexualitate în tine, doar ideea unei mame. Îi vezi corpul şi începi să simţi că eşti o parte din corpul ei, exact aşa cum ai fost o parte din corpul mamei tale. Înseamnă a recrea mama. Şi este un proces îndelungat. Tantra este foarte procedurală, ritualistică, şi un mare experiment în hipnoză, în auto-hipnoză. Şi este un mare experiment în a scăpa de ideea de sex. Nu este deloc sexuală, aşa cum este greşit înţeleasă în mod obişnuit. Este o atitudine total diferită, deloc sexuală. Este foarte pioasă. Şi când faci dragoste cu o femeie după ce ai devenit un adept al Tantrei şi Maestrul ţia permis…Trebuie să depindă de acordul Maestrului, nu depinde de tine. Când Maestrul vede în ochii tăi că tot sexul a dispărut, că trupul tău a devenit aproape asexual, el vede că acum stai în faţa femeii ca un copil mic, inconştient de sexualitate – tu eşti gol, ea este goală, dar nu eşti deloc interesat de sexualitate – când Maestrul confirmă acest lucru, când îţi dă un semnal, atunci ţi se permite. Depinde de Maestru. El trebuie să urmărească, să urmărească cu atenţie. E nevoie de luni de zile, uneori ani, pentru a te pregăti de acest lucru. Tao are propria sa tantra. Primul lucru: Tao nu împarte niciodată în inferior şi superior, aceasta este frumuseţea ei. În momentul în care împarţi realitatea în inferior şi superior devii schizofrenic. În momentul în care spui că ceva este sacru şi ceva este profan ai divizat. În momentul în care spui că ceva este material şi ceva este spiritual, ai divizat, ai despicat realitatea. Realitatea este una. Nu există nici materie, nici spirit. Realitatea este una. Se exprimă pe sine în multe forme: pe un nivel ca materie, pe un alt nivel ca ceva spiritual. Spiritualul nu este superior şi materialul nu este inferior – ele stau pe acelaşi nivel. Aceasta este atitudinea Taoistă. Viaţa este una. Existenţa este una. Este o imensă unime şi nu există nici o evaluare.

2

Primul lucru în Tao este să renunţi la dualitate. Sexul nu este inferior şi samadhi-ul nu este superior. Samadhi-ul şi sexul sunt ambele expresii ale aceleiaşi energii. Nu este nimic lăudabil la samadhi şi nu este nimic condamnabil în sex. Acceptarea în Tao este totală, absolută. Nu este nimic greşit cu corpul şi nu este nimic frumos la spirit – ambele sunt frumoase. Diavolul şi Dumnezeu sunt una în Tao, raiul şi iadul sunt una în Tao, bine şi răul sunt una în Tao – este cea mai măreaţă înţelegere non-duală. Nu există nici o condamnare şi nici o pregătire. Să te pregăteşti pentru ce? Nu ai decât să te relaxezi şi să fii. Dacă poţi să iubeşti o femeie în mod spontan…De fapt, Tao va spune că Tantra are o atitudine greşită, pentru că trebuie să te pregăteşti. Pregătirea înseamnă că te pregăteşti pentru viitor. Tao cunoaşte un singur timp – care este acum; şi cunoaşte un singur loc – care este aici. Acum este singurul timp şi aici este singurul loc. Aici este rai şi acum este nirvana. Deci nu te pregăti. Dacă într-un anumit moment iubirea curge, iubirea pune stăpânire pe tine, mergi cu ea. Nu împinge râul. Nu încerca să îi dai nici o formă. Nu încerca să o fixezi în nici un ritual. Doar mergi cu ea. În profundă încredere, în profundă recunoştinţă, mergi cu ea. În timp ce faci dragoste cu o femeie nu încerca să dovedeşti nimic – aşa cum încearcă să facă în Occident. Nu încerca să dovedeşti nimic – pentru că atunci când începi să încerci să dovedeşti, mintea ta a intrat în scenă. În timp ce faci dragoste cu o femeie uită complet faptul că tu eşti bărbat şi ea este femeie. Lasă graniţele să se contopească şi să se amestece. Nu rămâne un bărbat, altfel vei pierde – pentru că din nou intervine un dualism: tu eşti bărbatul şi ea este femeia. Nimeni nu ştie de ce două persoane fac de fapt dragoste. De multe ori se întâmplă ca bărbatul să devină femeia şi femeia să devină bărbatul. Cui îi pasă cine e cine? Şi dacă te gândeşti la asta atunci mintea este acolo şi mintea este bariera; nu permite ca unisonul să se întâmple total. Deci Tao spune simplu: mergi spontan, fără nici un ritual, fără nici o idee de a dovedi ceva. Şi ţine minte, nu folosi niciodată sexualitatea pentru nimic. Tantra o foloseşte ca pe un pas spre samadhi. Tao spune: nu folosi niciodată nimic drept mijloc. Totul este un scop în sine. În momentul în care începi să te gândeşti să mergi undeva, să ajungi undeva, să obţii un rezultat din asta, nu eşti total, mintea ta este divizată, eşti deja în viitor. Nu există mijloace şi scopuri. Totul este pur şi simplu în mod intrinsec un minunat scop în sine. În Tao acest lucru este de bază. Iubeşte, mănâncă, mergi la o plimbare de dimineaţă, înoată în râu, stai la soare, uită-te la stele – dar lasă ca totul să fie simplu, nu pentru altceva. Cântă un cântec, dar nu pentru un rezultat anume. Priveşte la acest copac, dar nu pentru un rezultat anume. Mergi la o plimbare matinală, dar nu pentru sănătate! Nu fi un naturopat! Doar mergi la o plimbare, este minunat. Sănătatea este un produs secundar; nu trebuie să îţi faci griji pentru ea, se întâmplă. Întinde-te la soare, bucură-te de el, dar nu pentru altceva. Stai acolo pentru faptul în sine. Asta e Tao. Şi în acea atitudine relaxată, viaţa începe să se reverse în tine de peste tot. Toate uşile se deschid, toate ferestrele se deschid. Existenţa curge în tine, tu curgi în existenţă. Tao este foarte simplu; de aceea, pentru că noi suntem foarte complecşi, este foarte dificil. Lucrurile simple nu ne atrag. Tantra atrage mulţi oameni, dar Tao nu are atât de mult succes. Tao atrage foarte rar. Dacă Tao te atrage, consideră-te norocos. Chiar posibilitatea să fii interesat de Tao este o mare binecuvântare. Când traduci totul în termeni de Tao, devine spontaneitate. (Sursa: Osho, Tao- the pathless path, vol 2, cap.4, întrebarea 1, februarie 1977)

3

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful