Dilema Paștelui

Dr. Gleb Nosovsky

DILEMA PAŞTELUI
de Dr. Gleb Nosovsky Acest articol provine din următorul volum al seriei “Istoria: Ficţiune sau Ştiinţă”. Paştele, de asemenea cunoscut ca şi Pasca, Sărbătoarea Învierii, Duminica Învierii sau Ziua Învierii, este cea mai importantă sărbătoare religioasă a Creştinătăţii, situată între sfârşitul lui Martie şi sfârşitul lui Aprilie la Occidentali, şi Începutul lui Aprilie la începutul lui Mai la Creştinii Orientali. Se consideră că Primul Consiliu Ecumenic de la Niceea (Niceea este un oraş în Bithynia, Asia Mică) a elaborat şi aprobat un calendar bisericesc, în anul 325 E.N.. Biserica Creştină a considerat această Carte a Paştelui (în Vest), de asemenea cunoscută ca şi Pascalia (în Est), ca fiind de cea mai mare importanţă de atunci încoace. Cercetarea făcută de proeminentul matematician Academician Doctor Profesor Anatoly Fomenko şi echipa acestuia (de la Universitatea de Stat din Moscova) asupra Cărţii Paştelui sau Pascalia (pe rit Bizantin), prezentată în această carte, dovedeşte categoric că Consiliul de la Niceea nu a putut avea loc înainte de anul 784 E.N.. Unele întrebări aferente pot apărea: când şi unde a fost născut Isus Hristos, când a fost acesta crucificat? A fost Vechiul Testament elaborat înainte sau după Noul Testament? Căutaţi răspunsurile în seria “Istoria: Ficţiune sau Ştiinţă?”, ISBN 2913621074.

1 Tradus de SaDAng 22 februarie 2012

Dilema Paștelui

Dr. Gleb Nosovsky

INTRODUCERE
Enciclopedia Britanică îl titularizează pe Joseph Justus Scaliger (1540 - 1609 E.N.) şi discipolul acestuia Dionysius Petavius (1583 – 1652 E.N.) ca fiind fondatorii cronologiei consensuale. Această cronologie se fundamentează pe doi piloni – data naşterii lui Isus Hristos şi data Primului Consiliu Ecumenic din Niceea, care de obicei este menţionat ca şi “Consiliul de la Niceea”. Versiunea cronologică a lui Scaliger este bazată în mare măsură pe data zilei de naştere a lui Isus Hristos şi cea a Primului Consiliu Ecumenic de la Niceea, deoarece era în primul rând întocmită ca fiind cea a istoriei bisericeşti. Cronologia seculară a timpurilor antice a fost reprezentată în munca lui ca fiind derivată, și fundamentată pe sincronizarea cu evenimentele bisericeşti. Vom face aici o expunere detaliată, de ce una din aceste date fundamentale, care este cea a Primului Consiliu Ecumenic din Niceea este categoric greşită. Metoda principală de cercetare la care ne referim aici, este cea a calculului astronomic. Oricum, înţelegerea problemei nu necesită cunoştinţe profunde de astronomie sau alte articole stiinţifice speciale. Fondatorul cronologiei, Joseph Justus Scaliger s-a considerat el însuşi un mare matematician. Păcat, dar demonstraţiile sale au fost destul de greşite – de exemplu, el s-a lăudat că a rezolvat clasica problemă „antică” a “Cuadraturii Cercului”, care s-a dovedit ulterior ca fiind nerezolvabilă. Problemele calendaristice sunt parte a cronologiei. Cronologia a aparţinut paradigmei matematice şi ştiinţifice. Acesta a fost cazul secolelor XVI-XVII, când a fost creată versiunea consensuală a cronologiei de către Scaliger şi Petavius. De atunci, percepţia cronologiei s-a schimbat, iar în secolul al XVIII, cronologia era deja considerată ca aparținând umanităţii. Dar deoarece esenţa acesteia nu poate fi schimbată, ea a rămas o subdiviziune a matematicii aplicate până astăzi. Despre istorici se presupune că se ocupă ei înşişi cu cronologia. Oricum, fără o educaţie matematică suficientă – şi în cazul studiilor cronologice, suficient înseamnă fundamental – istoricii sunt forţaţi să evite soluţia şi chiar discuţia despre problemele destul de complexe ale cronologiei. Fiecare ciudăţenie şi contradicţie istorică este ascunsă cu grijă atenţiei publice; în locurile periculoase şi alunecoase istoricii i-au o înfăţişare serioasă, zicând că “totul este defapt în regulă” şi că “î-ţi vor da o explicaţie completă” mai târziu.

2 Tradus de SaDAng 22 februarie 2012

Dilema Paștelui

Dr. Gleb Nosovsky

CE ŞTIM ASTĂZI DESPRE CONSILIUL DE LA NICEEA Nu există fapte sau acte ale acestui Consiliu care sa fi ajuns până în timpurile noastre, dar istoricii afirmă: “… operele Sfântului Atanasie al Alexandriei, Socrate, Eusebiu de Cezareea, Sozomenus, Theodoritus şi Rufinus conţin destule detalii pentru a avea o bună idee despre Consiliu, împreună cu cele 20 de reguli, iar supravegherea Consiliului... Împăratul (Constantin Cel Mare – Aut.) a ajuns în Niceea pe 4 sau 5 Iulie, iar în ziua următoare Consiliul a fost chemat în sala mare din palatul Împăratului... consiliul a rezolvat problema determinării datei de celebrare a Paştelui... şi a stabilit 20 de reguli... După Consiliu, Împăratul a emis un decret pentru a convinge pe toată lumea să adere la confesiunea proclamată de către consiliu.” [988], tome 41, pages 71-72. S-a presupus astfel că odată cu proclamarea uniunii confesionale Ortodox-Catolice, care s-a despărţit mai târziu, Consiliul de la Niceea a determinat de asemenea metoda prin care ar trebui celebrat Paştele, sau cu alte cuvinte, a creat Cartea Paştelui. În ciuda faptului că nu a rămas nici un decret original al Consiliului de la Niceea, se zice că Consiliul a emis decretele în pretinsul an 325 E.N, când “metodele actuale de calculare a datelor Paştelui fuseseră deja bine dezvoltate”, și a fost elaborat tabelul cu datele Paştelui “care au fost folosite de secole”. Acesta din urmă este destul de firesc, deoarece “la fiecare 532 de ani, ciclul Paştelui Creştin se repetă de la început... tabelele Pascale pentru fiecare an din cei 532 existau deja”. [817], page 4. Astfel, calcularea unui nou tabel Pascal de 532 de ani se reduce la o simplă schimbare a celui anterior pentru alţi 532 de ani. Această ordine este încă validă: ultimul Mare Indiction a început în 1941 E.N. şi este versiunea transferată a Marelui Indiction anterior (a anilor 14091940), care, la rândul lui, derivă din Marele Indiction al anilor 977-1408, etc. Astfel, când trecem la tabelul Pascal modern cu un factor aplicabil divizibil cu 532, ar trebui să obţinem exact acelaşi tabel cum a fost introdus de Consiliul de la Niceea. Așadar, forma primară a Cărţii Paştelui poate fi reconstruită cu uşurinţă, şi vom arăta cititorilor cum cea mai veche dată posibilă de realizare a Cărţii Paştelui poate fi dedusă din aceasta.

3 Tradus de SaDAng 22 februarie 2012

Dilema Paștelui

Dr. Gleb Nosovsky

CONSILIUL DE LA NICEEA ŞI CARTEA PAŞTELUI
Cartea Paştelui bisericească este compusă din două părţi – o parte statică şi una mobilă. Partea statică a calendarului bisericesc este calendarul normal civil, cunoscut de asemenea ca şi calendarul Iulian, deoarece elaborarea acestuia este adesea legată de numele lui Iulius Cezar. Anul Iulian conţine 12 luni, şi la fiecare 4 ani se adaugă o nouă zi – ziua de 29 Februarie. Asemenea ani se cheamă ani bisecţi. Este posibil ca unii cititori să nu ştie cât de strâns este legat calendarul Iulian cu serviciul divin Creştin. Aşa numitele sărbători statice ale bisericii Creştine sunt toate distribuite pe întreg calendarul Iulian. Le numim statice deoarece ele cad în aceiaşi zi a aceleiaşi luni a calendarului Iulian, în fiecare an. Partea mobilă a calendarului bisericesc determină datele Duminicii Pascale şi alte câteva sărbători bisericeşti numărate de la Paşti, cum sunt, Înălţarea Domnului, Sfânta Treime, şi începutul Postului Mare al Sfântului Petru. Numărul de săptămâni bisericeşti, de asemenea, aparţine părţii mobile a calendarului bisericesc. Numărătoarea începe cu Duminica Paştelui; numărul săptămânii este important deoarece el determină ordinea serviciului zilnic. Duminica Paştelui şi sărbătorile al căror proprie dată depind de aceasta, sunt numite sărbători mobile deoarece poziţia acestora în calendarul Iulian variază de la an la an. Regula Pascală care determină data apariţiei anuale a Paştelui este una destul de complexă şi este foarte strâns relaţionată cu un număr de concepte astronomice pe care le vom acoperi mai jos. Ne vom referi la combinaţia părţilor statice şi mobile ale Cărţii Paştelui, sau mai simplu, Pascalia, având în vedere că dincolo de regula care determină data corectă a Paştelui, ea conţine de asemenea şi calendarul regulat Iulian care serveşte ca şi cadru pentru care această regulă este validă.

4 Tradus de SaDAng 22 februarie 2012

Dilema Paștelui

Dr. Gleb Nosovsky

CARTEA PAŞTELUI
Vedem o varietate de tabele voluminoase care determină relaţiile între un mare număr de unităţi calendaristice şi astronomice referitoare la calendarul Iulian. Asemenea unităţi ca cele descrise in Cartea Paştelui, servesc cadrului intern al calendarului Iulian cât şi legăturilor pe care acesta le are cu diferite fenomene astronomice. Între ele, putem găsi câteva concepte ca Indictionul, Cercul Solar, Cercul Lunar, epacta, baza, cheia alfa, cheia limită, vrutseleto [un vechi calendar manual Slavic, literalmente “Anul în mâna cuiva”], etc. Unul din tabele ne permite să determinăm ziua celebrării Paştelui pentru orice an dorit. Datele tabelului pot fi accesate prin intermediul aşa numitei chei limită a anului în cauză, una care trebuie determinată în prealabil din alte tabele ale Cărţii Paştelui [701]. Un factor important este acela că, Cartea Paştelui este bazată pe presupunerea că indicii calendaristici utilizaţi pentru calcularea datei Paştelui, reapar în exact acelaşi mod la fiecare 532 ani. Acest ciclu de 532 de ani este numit Marele Indiction în calendarul Iulian, iar el coordonează reapariţia Paştelui, cât şi valorile Indictionului, al Cercului Solar si al celui Lunar, menţionate mai jos. Tabelele complete ale Paştelui includ o gamă largă de informaţii calendaristice asortate, pentru întregul Mare Indiction de 532 de ani [701]. Începutul “primului” Mare Indiction coincide cu începutul erei Bizantine “de la Adam”, sau “de la Geneză”, iar asta nu este doar o simplă coincidenţă. Ultimul Mare Indiction a început în anul 1941 E.N. şi încă continuă. Cel anterior, a început în 1409 E.N.; cel anterior în 877 E.N., etc., [701], [393].

5 Tradus de SaDAng 22 februarie 2012

Dilema Paștelui

Dr. Gleb Nosovsky

CICLURILE PAŞTELUI: CERCUL SOLAR ŞI CERCUL LUNAR.
Vom începe cu Cercul Lunar, sau “Ciclul lui Methon”, asa cum mai este el numit. Calcularea Paştelui necesită cunoaşterea zilei din Martie sau Aprilie a anului în cauză, când cade Luna Plină. Nu trebuie să observăm cerul sau să facem calcule astronomice de fiecare dată; realizând un tabel a lunii pline pentru lunile Martie şi Aprilie pentru oricare perioadă dată de 19 ani, ar trebui să fie suficient ca referinţă ulterioară. Motivul este că fazele lunii se repetă la fiecare 19 ani în calendarul Iulian, iar reapariţia ciclului rămâne neschimbată pentru secole la rând, – dacă luna plină cade pe 25 Martie într-un an dat, ea va apărea pe data de 25 Martie peste 19 ani, peste 38 (19x2) ani, etc. Erorile în ciclu vor apărea după 300 de ani, deoarece dacă acoperim 300 de ani în cicluri de 19 ani, luna plină va începe gradual să migreze către locaţia vecină din calendar. Aceiaşi regulă se aplică lunii noi şi tuturor celorlalte faze ale lunii. În acest fel, dacă marcăm zilele din lunile Martie sau Aprilie în calendarul Iulian pe baza observaţiilor anuale ale fazelor lunii şi care corespund cu acestea, vom descoperi că fazele lunare care cad în aceste zile, se schimbă după un ciclu de 19 ani. Acest ciclu se cheamă Cercul Lunar. Cartea Paştelui conţine un tabel din care se poate obţine faza lunii pentru orice zi, din orice an, realizat într-o secvenţă de 19 ani şi conţinând 19 celule. Fiecare celulă conţine două numere – numărul de ordine pentru fiecare din aceşti 19 ani, şi data corespondentă a primei apariții a lunii pline după data de 21 Martie. Acest număr de ordine este valoarea actuală a Cercului, şi este dată o singură definiţie pentru fiecare an. Tabelele Pascale dau valoarea Cercului pentru oricare an al Indictionului curent. Acesta poate fi calculat cu uşurinţă, pentru oricare alt an, deoarece Cercul Lunar se repetă pe el însuşi la fiecare 19 ani. Versiunea Latină a Cărţii Paştelui utilizează aşa numitul Număr de Aur [393], pagina 75. Este acelaşi ciclu de 19 ani, dar unul care fost început într-un an diferit – şi anume, Ciclul Vestic European al Numerelor de Aur care depăşeşte Cercul Lunar Bizantin şi pe cel Rusesc cu un coeficient egal cu 3, astfel dacă valoarea Cercului pentru un anumit an este egală cu 1, Numărul de Aur corespunzător va fi egal cu 4, vedeţi [393], pagina 76. Se consideră că aceste cicluri lunare au fost descoperite de astronomul “antic” Grec Methon, în presupusul an 432 I.E.N ([704], page 461). Datarea precisă a descoperirii făcute de Methon in anul 432 Î.E.N. – il face să preceadă existenţa calendarului Iulian cu câteva secole – este o altă greşeală evidentă a cronologiei lui Scaliger. Cercul Solar, faţă de Cercul Lunar, nu are nici o legătură directă cu fenomenele astronomice, şi în mod special, nu are nimic de a face cu observaţiile solare. Numele, Cercul Solar, ste mai degrabă unul ales arbitrar, deoarece acest ciclu este unul pur calendaristic. Cercul Solar este un ciclu de 28 de ani a reapariţiei zilelor săptămânii în calendarul Iulian. Să explicăm că zilele săptămânii pot reapărea în datele calendaristice într-o perioadă mai mică de 28 de ani, cum se poate observa studiind calendare care sunt vechi de câţiva ani.
6 Tradus de SaDAng 22 februarie 2012

Dilema Paștelui

Dr. Gleb Nosovsky

Ca o regulă, cineva poate găsi un calendar mai recent de 28 de ani, care coincide cu cel al anului curent. Oricum, numarul minim de ani după care un calendar al oricărui an Iulian se va repeta în întregime, este de 28 de ani. Cercul Solar pentru un anumit an în Cartea Paştelui este reprezentat ca un număr întrun ciclu de 28. Fiecărui an îi este ataşat un număr într-un ciclu de 28 (de la 1 la 28). Fiecare dintre aceste numere, la rândul lui, corespunde unui foarte bine definit tabel calendaristic al zilelor săptămânii, corespunzând numărului lunii. Ca şi în cazul Cercului Lunar, Cercul Solar este dat direct de tabelele Pascale pentru fiecare an al Indictionului curent de 532 de ani. El poate fi calculat pentru toţi ceilalţi ani, deoarece se repetă la fiecare 28 de ani. Cercul Solar este utilizat la calcularea Peştelui pentru a descoperi dacă o anumită zi din lună, dintr-un anumit an este o zi de Duminică, ceea ce este important, deoarece Paştele poate avea loc doar Duminica. Aceasta este una din regulile de a determina Paştele. Deoarece fiecare al patrulea an din calendarul Iulian este un an bisect, ciclul anilor normali şi bisecţi este egal cu 4, fiecare ciclu de 4 ani conţine exact 3 ani normali şi un an bisect, aşa că numărul conţinând cantitatea minimă din amândouă tipurile de ani care este divizibilă cu 7 este 28 (7x4=28). Întradevăr, fiecare perioadă de 28 de ani va conţine 21 (7x3) de ani normali, şi 7 (7x1) ani bisecţi. Un număr mai mic de ani (decât 28) va conţine un număr de ani normali sau bisecţi (sau de amândoi) care nu este divizibil cu 7; prin urmare 28 este numărul ciclului de reapariţie a zilelor săptămânii, sau mărimea Cercului Solar. Cercul Lunar şi Cercul Solar pot de asemenea fi calculate prin utilizarea următoarei reguli simple. Trebuie să luăm numărul anului din cronologia Bizantină de la Adam, şi să descoperim resturile rezultate din diviziunea acestuia cu 19 şi 28. Aceste resturi reprezintă valorile Cercului Lunar şi Cercului Solar al anului curent. Prin urmare, primul an de la Adam al erei Bizantine are amândouă aceste valori egale cu 1 (vezi de asemenea [393], pagina 78).

7 Tradus de SaDAng 22 februarie 2012

Dilema Paștelui

Dr. Gleb Nosovsky

CRONOLOGIA VECHIULUI INDICTION
Deoarece am menţionat ciclurile Pascale, să facem câteva observaţii care privesc întreaga cronologie istorică şi nu doar datarea Consiliului de la Niceea. Astăzi noi am devenit atât de obişnuiţi cu aceiaşi constantă a scalei cronologice și a epocii, încât pur şi simplu nu conştientizăm că nu este nimic simplu sau care se explică de la sine, despre această metodă cronologică. Când utilizăm un număr de 4 cifre pentru a ne referi la anul curent nu suntem conştienţi cu adevărat despre cât de excesivă este utilizarea zilnică a unui număr atât de mare. Ne petrecem aproape 10 ani la şcoală, şi ca rezultat, suntem mai mult sau mai puţin obişnuiţi cu numerele mari. Ele nu ne mai sperie deloc – oricum, acesta nu era cazul în zilele de demult când conceptul de numere mari şi abilitatea de a le scrie erau un privilegiu al oamenilor educaţi. Chiar şi astăzi, adesea omitem primele două cifre când ne referim la ani – zicem ’98 în loc de 1998, ’99 în loc de 1999, etc. Nu este dificil să realizăm că pe timpul unei ere imuabile, cronologia nu a fost, şi nu ar fi putut fi metoda primordială, originală de a face referire la date. Majoritatea covârşitoare a populaţiei medievale, pur şi simplu nu ar fi fost capabilă să o înţeleagă, iar o cronologie care este înţeleasă doar de un număr mic de oameni educaţi, nu are nici un sens. Mult mai precis, o asemenea metodă ar fi putut fi utilizată într-un context special, în tratate astronomice antice, de exemplu. Dar utilizarea ei ar fi deja imposibilă în contextul cronicilor, deoarece acestea trebuie sa fie accesibile oricui sau aproape oricui. Diferit faţă de reguli şi observaţii astronomice, evenimentele trecute au fost mereu de interes pentru legiuitori şi guvernatori, ale căror fapte au fost descrise în cronici, împreună cu cele ale predecesorilor lor. Conducătorii nu trebuiau să posede cunoştinţe speciale – mai mult de atât, în Evul Mediu ei erau ocazional analfabeţi. Datele cronologice trebuiau să fie înţelese de scribii conducătorilor, preoţii din mânăstiri, etc. Aceasta însemnă că modul în care se făcea referire la date în cronici trebuia să corespundă cronologiei de zi cu zi folosită de mase – aşa cum este cazul şi în zilele noastre. Inabilitatea populaţiei antice şi medievale de a gestiona numere mari poate fi bine ilustrată de istoria valorilor monetare. Este cunoscut că unităţile monetare în Evul Mediu erau mult mai mari decât cele actuale, şi valorile cu care acestea operau erau semnificativ mai mici. Marea majoritate a populaţiei medievale nu putea gestiona sume mari de bani, datorită incapacităţii acestora de a manevra numere mari. Aşadar, ei nu puteau mânui numere mari nici în cronologie, ceea ce înseamnă că nu puteau utiliza o cronologie bazată pe o eră imuabilă. Asemenea cronologie se putea dezvolta doar la un stadiu destul de ridicat al dezvoltării cunoaşterii umane. Aparent, recurgerea la cronologia unei ere imuabile a fost, în general, o măsură luată din pură necesitate, când umanitatea a ajuns într-o dilemă reală privitoare la evenimentele trecutului îndepărtat şi cronologia acestora. Ceea ce noi percepem ca natural şi uşor în zilele noastre este rezultatul obişnuinţei – care s-a dezvoltat pe parcursul câtorva secole.

8 Tradus de SaDAng 22 februarie 2012

Dilema Paștelui

Dr. Gleb Nosovsky

Suntem astfel confruntaţi cu o întrebare foarte importantă despre cum documentele cu adevărat vechi puteau reprezenta datele în formă scrisă – originalele, nu falsurile sau reeditările secolului al XVII-lea. Răspunsul este foarte bine cunoscut. Una din cele mai frecvent utilizate metode era numărarea anilor de la începutul domniei unui domnitor. Era larg utilizată în vremurile antice şi în Evul Mediu, şi este încă utilizată în Japonia, de exemplu, unde numărul anilor începe cu primul an al domniei Împăratului. Această modă este de mică importanță, cronologic vorbind dacă anii de domnie ai unui domnitor aşa cum sunt menţionaţi în cronicile antice sunt demult uitaţi – deci înţelegerea unei asemenea date necesită translatarea anilor domniei unui domnitor în cronologia modernă, posibil prin compararea anilor respectivi cu cei ai regilor antici bine cunoscuţi şi bine dataţi. Nu întotdeauna aceasta poate fi făcută în siguranţă şi în mod pozitiv, şi necesită un mare număr de “regi cunoscuţi şi dataţi”. În ciuda simplicităţii acesteia, metoda de numărare a anilor de la începutul domniei unui rege, conţine un număr de disfuncţionalităţi. De exemplu, fiecare schimbare la domnie, induce o deplasare a numărului anilor, aleatorie la un moment dat. Urmărind o asemenea cronologie, chiar şi numai cu 50-100 de ani în urmă, poate fi deja o treabă complicată, deoarece poate necesita calcularea a câţi ani au trecut de la al treilea an a celui de al doilea rege care la precedat pe ultimul. Aceasta necesită recolectarea anilor ultimelor două domnii şi secvenţa acestora, care nu poate fi foarte convenabilă în uzul cotidian. Înafară de asta, trebuie considerat şi faptul că pe durata turbulenţelor politice şi a frecventelor schimbări a domnitorilor, o asemenea “cronologie” î-şi încetează complet funcţionarea. De aceea vechile cronici au o altă metodă de numărare a anilor; una mult mai complicată. Această metodă nu a necesitat cunoaşterea numerelor mari, şi de asemenea nu depinde de numele şi domnia regilor, dar a furnizat o numărare a anilor mult mai fină, fără nici o translatare sau salturi bruşte. Ea a putut de asemenea să servească pentru un timp îndelungat – teoretic, poate fi acoperită o perioadă de aproximativ 8000 de ani. Această metodă este foarte strâns legată de Cartea Paştelui şi de calendarul Iulian. Să ne referim la ea ca la metoda Indictionului, sau una a numărării anilor Indictionului. Să elaboram această metodă. Numărul anului nu era dat ca un număr mare, aşa cum se face astăzi, ci mai degrabă ca o secvenţă de 3 numere mici. Aceste numere au propriul lor nume – Indiction, Cercul Solar şi Cercul Lunar. Fiecare din ele se mărea cu o unitate în fiecare an, dar se returna la valoarea minimă, după ce atingea valoarea maxima specifică. Exact așa este, se întoarce înapoi la 1, şi apoi va porni să crească din nou cu o unitate, odată cu trecerea fiecărui an. Astfel, în locul numărării teoretice la infinit a anilor, aşa cum facem astăzi, metoda Indictionului necesită numărarea a trei numere finite ciclice, şi referirea la un an ca la o serie de numere mici, fiecare dintre ele menţinându-se între limitele lui specifice. Acestea sunt: - Indictionul care creşte de la 1 la 15, iar apoi revine la valoarea 1; - Cercul Solar care creşte de la 1 la 28 şi apoi revine la valoarea 1; - Cercul Lunar care creşte de la 1 la 19 si apoi revine la valoarea 1;
9 Tradus de SaDAng 22 februarie 2012

Dilema Paștelui

Dr. Gleb Nosovsky

Un scrib care a utilizat cronologia Indictionului putea scrie, “Acest eveniment a avut loc în al 14 Indiction, când Cercul Solar era egal cu 16, iar Cercul Lunar era egal cu 19. În anul următor s-a întâmplat altceva în Indictionul 15, cu Cercul Solar egal cu 17, iar Cercul Lunar egal cu 1. La un an după asta s-au întâmplat următoarele, şi au avut loc în primul Indiction, cu Cercul Solar egal cu 18, iar cercul Lunar egal cu 2”. Şi tot aşa mai departe. Deoarece numerele limită în cronologia Indictionului (15, 28 şi 19) sunt toate mutual indivizibile, oricare din combinaţiile acestora poate reapărea doar după un număr de ani egal cu produsul acestor numere: 7980 = 15 x 18 x 19. Astfel, reapariţia unei date din Indiction poate avea loc doar după 7980 de ani, ceea ce înseamnă că cronologia Indictionului poate furniza o dată perfectă, neechivocă pentru orice an din perioada de timp de 7980 de ani. Metoda Indictionului este strâns legată de calendarul Iulian, de Cartea Paştelui şi de Paştele Creştin. Se pare că aceasta a fost inventată împreună cu Paştele şi tabele Pascale. Motivul este că două din cele trei cicluri utilizate de datarea folosind cronologia Indictionului, numite Cercul Solar şi Cercul Lunar, au fost rezultate din calendarul Iulian, anii bisecţi ai acestuia, zilele săptămânii şi diviziunea pe luni. Amândouă ciclurile au o relaţie directă în definirea Paştelui ca fiind duminica de după prima Lună Plină de primăvară. Aşadar, metoda cronologică a Indictionului este în cea mai mare măsură bazată pe indici calendaristici daţi de Cartea Paştelui şi este intrinsec dezvoltat din aceasta din urmă. Este cunoscut că cronologia Indictionului a fost utilizată în textele antice. Se consideră ca a fost utilizată în principal în operele medievale Bizantine, scrise “cu mult timp în urmă”. Dar valorile Indictionului au fost utilizate pentru a face referire la datele festive recente ale secolelor XVII şi chiar XVIII, împreună cu datările “de la Geneză” sau “de la Hristos”. Datele Indictionice au o altă particularitate în ceea ce priveşte datele care aparţin unei epoci necunoscute. Datele Indictionice în sine, fără calcule sofisticate, nu spun nimic despre cât de departe sunt acestea faţă de epoca contemporană scribului, sau faţă de oricare altă dată, Indictionică sau nu. Mai mult decât atât, o dată Indictionică îndepărtată nu spune daca ea face referire la un moment din trecut sau din viitor. Datele Indictionice nu sunt deloc aranjate în vre-o ordine. Pentru a înţelege care Indiction îl precede pe celălalt, trebuiesc făcute calcule complicate, care sunt aproape imposibile fără un calculator, si unul programabil, pentru a putea începe. Ca urmare, cronologii medievali care studiau o cronică antică chiar puteau face o greşeală în evaluarea momentului desfășurării unui eveniment, dacă acesta a avut loc cu mult timp în urmă, sau aparține unei profeţii din viitorul îndepărtat. Ca rezultat, profeţiile despre viitor care erau destul de frecvente în Evul Mediu, puteau fi amestecate cu evenimente trecute, în timpul copierii ulterioare. Cel mai probabil, datele Indictionice au fost înlocuite de cronologie încă de la Geneză, cu siguranţă în această eră, în epoca încercărilor de a defini cronologia corectă a vremurilor antice. Aceasta aparent s-a întâmplat în secolele XIV-XV.

10 Tradus de SaDAng 22 februarie 2012

Dilema Paștelui

Dr. Gleb Nosovsky

Începutul primei ere “globale” trebuie să fi fost calculată utilizând sistemul existent de date Indictionice ca şi fundament, care este bazat pe Cartea Paştelui. Şi anume, a fost calculat anul a cărui Indiction, Cerc Solar şi Cerc Lunar au fost toate egale cu 1. Un asemenea “remarcabil” an se repetă pe el însuşi doar odată la 15 x 28 x 19 = 7980 de ani. În mod natural, a fost ales cel mai apropiat an din trecut. Acesta s-a întâmplat să fie primul an al erei Ruseşti sau Bizantine, de la Adam sau de la Geneză. Alte calcule bazate pe alte cicluri similare celor ale cronologiei Indictionice puteau da puncte de referinţă iniţiale diferite. Acesta trebuie să fie modul în care a apărut numărul de ere “de la Geneză”. Aparent, asemenea calcule au fost prima dată realizate în jurul anului 1409, când anteriorul Mare Indiction s-a încheiat, şi a început următorul. Cu câteva decade înainte de 1492, care s-a întâmplat să fie al 7000-lea an, sau ultimul conform “erei” adevărate, calculată de cronologii medievali. Din această cauză Sfârşitul Timpurilor, perceput ca fiind sfârşitul lumii a fost programat pentru anul 1492.

11 Tradus de SaDAng 22 februarie 2012

Dilema Paștelui

Dr. Gleb Nosovsky

CONSILIUL DE LA NICEEA DIN ANUL 325 E.N. CONTRAZICE CARTEA PAŞTELUI
Există un consens tradiţional de opinii conform cărora calendarul Pascal bisericesc a fost canonizat pe durata primului Consiliu Ecumenic de la Niceea. Pare că nimeni nu este conştient, oricum, că toate acestea contrazic în mod evident datarea făcută de Scaliger despre Consiliul de la Niceea – anul 325 E.N., şi epoca celui de al IV-lea secol în general. Problema este că, Cartea Paştelui constă dintr-un număr de calendare şi tabele astronomice. Timpul la care acestea au fost realizate poate fi calculat din conţinutul lor. Cu alte cuvinte, Cartea Paştelui poate fi datată pe baza propriului conţinut astronomic. Vedem că rezultatul datării Cărţii Paştelui contrazice datarea Consiliului de la Niceea ca având loc în secolul al IV-lea. Contradicţia a fost descoperită cu mult timp în urmă, şi a fost menţionată la începutul secolului al XX-lea de către specialiştii în tabelele Pascale. Oricum, până astăzi, nu a fost dată o explicaţie competentă a acestui fenomen. Care pare a fi problema aici? Răspunsul este că probabil este implicată datarea Consiliului de la Niceea făcută de Scaliger, şi aceasta este extrem de important pentru cronologie. Pe aceasta se bazează cronologia bisericească în cea mai mare măsură, ceea ce este la fel cu a zice că întreaga istorie medievală, a pornit cu pretinsul secol al IV-lea cel puţin. Datarea eronată (aşa cum înţelegem noi acum) a Consiliului de la Niceea făcută de Scaliger, a fost folosită de asemenea şi la pregătirea reformei celebrului calendar Gregorian. Specialiştii au fost firesc prudenţi în a atinge acest punct sensibil al cronologiei lui Scaliger, fiind perfect conştienţi de importanţa problemei pentru întreaga concepţie a istoriei medievale. Alterarea datării Consiliului de la Niceea conduce la o completă revizuire a întregii cronologii a lui Scaliger, dintre secolele IV şi XIV. Aparent, acesta este cu siguranţă motivul pentru care toţi specialiştii care au observat discrepanţa serioasă între conţinutul Cărţii Paştelui şi datarea Consiliului de la Niceea, au fost prea timizi în a elibera concluzii, preferând poziţia de tăcere încăpăţânată, ca şi cum problema nu ar fi existat de loc.

12 Tradus de SaDAng 22 februarie 2012

Dilema Paștelui

Dr. Gleb Nosovsky

REGULILE PENTRU CELEBRAREA PAŞTELUI
Să ne întoarcem la tratatul canonial bisericesc medieval – Colecţia de Reguli Elaborate de Sfinţii Părinţi a lui Matei Vlastar, sau Alfabetul Syntagma, [518], [17]. Această carte destul de voluminoasă reprezintă interpretarea regulilor formulate de Consiliile Ecleziale şi Locale ale Bisericii Ortodoxe. Matei Vlastar este considerat a fi fost un Sfânt Ierarh din Tesalonic, care a scris tratatul în secolul al XIV E.N. [17], pagina 18. Copiile din zilele noastre, sunt făcute după o dată mult mai târzie, desigur. O mare parte din Colecţia de Reguli Elaborate de Sfinţii Părinţi a lui Matei Vlastar, conţine regulile pentru celebrarea Paştelui. Între alte lucruri, acesta afirmă: “Regulilor Paştelui li se aplică următoarele două restricţii: nu ar trebui să fie celebrat împreună cu Iudaicii, şi poate fi celebrat doar după echinocţiul de primăvară. Altele două au fost adăugate mai târziu, si anume: se celebrează după prima lună plină de după echinocţiu, dar nu în orice zi – ea ar trebui celebrată în prima Duminică după echinocţiu. Toate aceste restricţii, exceptând-o pe ultima, sunt încă valide (în vremea lui Matei Vlastar – secolul XIV E.N.), deşi de multe ori în zilele noastre noi celebrăm în Duminica care vine mai tărziu. Şi anume, mereu numărăm două zile după Paştele Legal (Paştele Iudeilor sau luna plină) şi terminăm cu Duminica următoare. Aceasta nu se întâmplă din ignoranţă sau din lipsa de întelegere a Bătrânilor, ci datorită deplasării lunii” [518], partea 11, capitolul 7, de asemenea vezi [17]. Să subliniem că citata Colecţia de Reguli Elaborate de Sfinţii Părinţi a lui Matei Vlastar, este un volum canonic bisericesc medieval, care conferă tuturor o mai mare autoritate, deoarece ştim că până în secolul XVII E.N., Biserica Ortodoxă a fost foarte meticuloasă cu imuabilitatea literaturii canonice şi a păstrat textele exact aşa cum erau; orice modificare era o problemă complicată şi discutată pe larg, care nu ar fi trecut neobservată. Aceasta înseamnă că putem spera ca textul lui Matei Vlastar să ne dea o idee destul de precisă despre opiniile deţinute de savanţii Constantinopolului secolului al XIV-lea E.N., în legătură cu tema Paştelui. Aşa cum putem vedea, Matei Vlastar spune următoarele: Suplimentar faţă de cele două reguli Apostolice ale Paştelui, şi anume: 1) Să nu se celebreze Paştele împreună cu Iudaicii. 2) Să se celebreze Paştele doar după echinocţiul de primăvară. Înţelepţii Consiliului care au introdus Cartea Paştelui, au adăugat două reguli suplimentare, deoarece cele doua anterioare nu defineau destul de explicit ziua Paştelui: 3) Să se celebreze Paştele după prima lună plină într-o anumită primăvară. Asta este, după Paştele Iudeilor adesea denumit şi „Paştele Legal” în literatura bisericească clasică – Paştele celebrat conform legii lui Moise – sau, alternativ, cel al celei de a “14-cea Lună”. 4) Paştele nu poate fi celebrat în orice zi a săptămânii; celebrarea trebuie să aibă loc în prima Duminică după această lună plină, sau Paștele Iudeilor.

13 Tradus de SaDAng 22 februarie 2012

Dilema Paștelui

Dr. Gleb Nosovsky

A PATRA REGULĂ ÎNCĂLCATĂ
Primele trei reguli din patru sunt încă valide în secolul XIV E.N., conform lui Vlastar, în timp ce a 4 regulă a Duminicii Paştelui ca fiind prima Duminică după luna plină a fost deja încălcată. Mai departe, Matei Vlastar dă o explicație astronomică perfect corectă, de ce regula a fost încălcată. Motivul este că Cercul Lunar (Ciclul lui Methon) nu este complet precis. Există o foarte mică deplasare a datei lunii pline în relaţie cu data statuată de Cercul Lunar de care Înţelepţii Consiliului nu ar fi fost conştienţi. Oricum, în vremea lui Matei Vlastar, se ştia deja despre deplasare. Vlastar era conştient de ea şi i-a dat valoarea corectă – aproape 24 de ore în 300 de ani. De acea, nu trebuie să treacă mai puţin de două zile între luna plină şi Paşti (conform lui Vlastar, şi aplicabil la vremea lui). Problema este că, calculele pentru Paştele Creştin sunt bazate pe valorile calendaristice ale Cercului Lunar, spre deosebire de datele reale ale lunii pline furnizate de astronomie. Când, odată cu trecerea timpului, discrepanţa de două zile dintre Cercul Lunar şi reala lună plina avea loc, aceasta nu putea să nu influenţeze distanţa între echinocţiul de primăvară astronomic şi Duminica Paştelui. Dacă distanţa precedentă era egală cu “zero sau mai mult” (așa că Paştele nu putea să cadă înainte de luna plină), ea devenea “egală cu doi sau mai mult”, aşa că Paştele nu putea cădea mai devreme decât cu două zile după luna plină. Cu toate acestea, cel mai des, numărul de zile care separă luna plină şi Duminica Paştelui, este mai mare de doi, totuși, regulile sunt de aşa natură, încât trebuie aşteptată venirea Paştelui de la luna plină de primăvară până la cea mai apropiată Duminică, aproape trei zile (jumătate de săptămână) în medie, şi mai mult de două zile în majoritatea cazurilor. Deci, distanţa de două zile care s-a acumulat la vremea lui Vlastar nu s-a manifestat mereu, şi nici o regulă nu s-a încălcat în anii când câteva zile trebuiau să treacă între luna plină şi Paşti. Cu toate acestea, în anumiţi ani, când distanţa s-a dovedit a fi mai mică de două zile, a patra regulă a Paştelui era încălcată, şi anume, Duminica Paştelui cădea în a doua Duminică după luna plină de primăvară. De exemplu, dacă Paştele Iudeilor cade într-o Sâmbătă, Paştele trebuie celebrat a doua zi, Duminică. Cu toate acestea, datorită distanţei de două zile acumulate, Cartea Paştelui va defini Paştele Iudeilor calendaristic, ca apărând cu două zile mai târziu, adică Luni; iar Paştele astfel va cădea în Duminica următoare. Cu alte cuvinte: în vremea lui Vlastar, Paştele era celebrat în prima Duminică, la două zile după echinocțiul de primăvară. În acest fel, fiecare regulă din cele patru era urmată, exceptând cazul când a patra regulă trebuia încălcată.

14 Tradus de SaDAng 22 februarie 2012

Dilema Paștelui

Dr. Gleb Nosovsky

UN CALCUL APROXIMATIV A DATEI CÂND A FOST CREATĂ CARTEA PAŞTELUI
Astfel, cunoaştem destule, aproape totul, despre Cartea Paştelui. Deci, de ce contextul astronomic al Cărţii Paştelui contrazice datarea lui Scaliger (pretinsul an 325 E.N.) despre Consiliul de la Niceea unde a fost canonizată Cartea Paştelui? Această contradicţie poate fi uşor văzută din aproximarea calculelor. 1) Diferenţa între luna plină Pascală şi cea reală creşte cu o rată de o zi la 300 de ani 2) O diferenţă de două zile se acumulase în vremea lui Vlastar, care este datat aproximativ în anul 1330 E.N.. 3) Aşadar, Cartea Paştelui a fost realizată undeva în jurul anului 730 E.N., deoarece 1330 - (300 x 2) = 730. Se înţelege că, Cartea Paştelui putea fi canonizată de Consiliu doar cândva mai târziu. Dar aceasta nu corespunde deloc cu datarea lui Scaliger a canonizării acesteia, ca având loc în anul 325 E.N.. Să accentuăm, că Matei Vlastar însuşi, nu a văzut nici o contradicţie aici, deoarece el aparent nu este conştient de faptul că Consiliul de la Niceea este datat în pretinsul an 325 E.N.. O ipoteză firească: această datare tradiţională a fost introdusă mult mai târziu decat timpurile lui Vlastar. Cel mai probabil, a fost prima dată calculată în timpul lui Scaliger. Este de asemenea scris că “În stabilirea datei Paştelui conform cu Cartea Paştelui Ortodoxă trebuie să existe certitudinea că Paştele nu coincide cu Paştele Iudeilor… Tabelul… dă datele pentru celebrarea Paştelui Iudeilor începând cu anul 900 E.N. (?! – Aut.)” [816], pagina 14. De ce data începe cu anul 900 E.N.? Poate fi asta din cauză că, coincidenţele menţionate aici, și-au oprit apariţia în secolul al VIII-lea E.N.? Să trecem la rezolvarea problemei datării Consiliului de la Niceea, conform Cărţii Paştelui, în aceiaşi manieră în care se confruntau cu aceasta cronologii secolelor XIV-XVI E.N.. Dar, diferit faţă de ei, noi v-om utiliza o teorie astronomică precisă care nu le era disponibilă lor.

15 Tradus de SaDAng 22 februarie 2012

Dilema Paștelui

Dr. Gleb Nosovsky

DATAREA CĂRŢII PAŞTELUI DUPĂ ACTUALA DEFINIŢIE A PAŞTELUI
Am fost martori că regula – principală – Apostolică a Paştelui necesită necoincidenţa Paştelui Creştin cu cel Iudaic. Mai mult de atât, textele canonice bisericeşti ne dau o definiţie clară şi directă a ce se înţelege prin “Paşti Iudaic” – prima lună plină de primăvară. Să observăm că metoda de calcul a datei Paştelui Iudaic, aşa cum este folosită de tradiţia Iudaică contemporană este cumva diferită. În prezent, lunile noi pot fi calculate cu precizie extremă, deoarece există o teorie puternică a mişcării lunare. Cu toate acestea, o asemenea precizie nu era necesară scopurilor noastre, aşa că am utilizat formulele clasice Gaussiene, care dau datele apariției lunii pline de primăvară în trecut, mai degrabă decât timpul precis al acestui eveniment. Aceste formule sunt creaţia lui Karl Friedrich Gauss, matematicianul eminent al secolului XIX E.N., iar conform scopului acestora este exact ceea ce avem nevoie – calcularea Paştelui. Le-am utilizat pentru programarea soft-ului care ne-a furnizat datele calendarului Iulian pentru fiecare echinocţiu de primăvară încă de la anul 1, care au fost apoi comparate cu datele Paştelui Ortodox, conform cu Cartea Paştelui. Vom omite detaliile de calcul şi tabelele, deoarece cititorul interesat le poate repeta utilizând algoritmii specificaţi. Concluziile la care am ajuns: PRIMA DECLARAŢIE: Consiliul care a introdus Cartea Paştelui – conform tradiţiei moderne cât şi celei medievale, a fost Consiliul de la Niceea – nu putea avea loc înainte de anul 784 E.N., deoarece acesta a fost anul când data calendaristică pentru Paştele Creştin a încetat să mai coincidă cu luna plină a Paştelui Iudaic, datorită deplasării lente astronomice a fazelor lunare. Ultima asemenea coincidenţă a apărut în anul 784 E.N., şi după acel an, datele Paştelui Creştin şi ale Paştelui Iudaic s-au îndepărtat pentru totdeauna. Aceasta înseamnă că, Consiliul de la Niceea nu putea canoniza Cartea Paştelui în secolul IV E.N., când Duminica calendaristică a Paştelui ar fi coincis cu Paştele Iudaic de 8 ori – în 316, 319, 323, 343, 347, 367, 374 şi 394 E.N., si l-ar fi precedat cu două zile de 5 ori, ceea ce este strict interzis de a patra regulă a Paştelui, în anii 306 şi 325 E.N. (deja la un an după presupusul Consiliu de la Niceea), precum şi în anii 346, 350 şi 370 E.N.. Astfel, dacă urmăm versiunea cronologică consensuală, va trebui să considerăm celebrarea primului Paşti după Consiliul de la Niceea ca fiind în flagrantă contrazicere cu trei din cele patru reguli pe care Consiliul le-a decretat special pentru această sărbătoare! Pretinsele reguli sunt încălcate chiar în anul următor, după ce Consiliul le-a decretat, şi sunt încă urmate cu zel şi în toate detaliile, la cinci secole(!) dupa acea. Să reţinem faptul că J.J. Scaliger nu ar fi putut observa acest nonsens evident, pe durata realizării cronologiei consensuale antice, deoarece calcularea adevăratelor date ale lunii pline pentru trecutul îndepărtat nu era o problemă rezolvată în epoca lui.

16 Tradus de SaDAng 22 februarie 2012

Dilema Paștelui

Dr. Gleb Nosovsky

Absurditatea menţionată mai sus a fost observată mult mai târziu, când nivelul ştiinţei astronomice a devenit satisfăcătoare pentru scopul declarat, dar era deja prea târziu, deoarece versiunea cronologică a lui Scaliger era deja canonizată, întărită şi botezată “ştiinţific”, cu toate corecţiile majore ulterioare interzise.

DATAREA DUPĂ LUNILE PLINE ALE PAŞTELUI IUDAIC
Am văzut că, conform regulilor bisericeşti, Duminica Paştelui a fost iniţial calculată astronomic ca fiind prima Duminică după prima lună plină de primăvară. Apoi Consiliul de la Niceea a dezvoltat un număr de reguli calendaristice pentru definirea datei Paştelui. De atunci, Paştele a fost un eveniment calendaristic. Nu era necesară observarea cerului pentru a determina data Paştelui, ci se putea face aceasta simplu prin folosirea calendarului. Totuşi, sensul originar astronomic al definiţiei Paştelui, poate fi precis determinat din actualele tabele Pascale. Întradevăr, unele din aceste tabele conţin o listă separată a datelor Paştelui Iudaic, care pot fi utilizate ca un punct de referinţă pentru a defini următoarea Duminică a Paştelui. Această listă – “Cercul Lunar” – conţine 19 date, deoarece s-a estimat că ciclul lunii pline de primăvară se repetă complet după 19 ani. În acest fel, structura tabelelor Pascale reflectă sensul astronomic al Paştelui, acesta fiind definit ca prima Duminică după prima lună plină de primăvară (Paştele Iudaic). Datele lunii pline a Paştelui Iudaic conform Cărţii Paştelui, diferă considerabil faţă de datele lunii pline din zilele noastre. Ar trebui să ne referim la aceste date din Cartea Paştelui ca fiind datele lunii pline Pascale, pentru a le putea diferenţia faţă de datele lunii pline reale, astronomice. Totuşi, compilatorii Cărţii Paştelui nu aveau cunoştinţă de aceasta şi au considerat calendarul lor despre lunile pline de primăvară ca fiind perfect precis. Nu acesta este cazul, deşi discrepanţa este una mică, şi necesită trecerea câtorva secole pentru a se manifesta. Adevăratele luni pline de primăvară ale ciclului de 19 ani, migrează uşor spre înapoi în calendarul Iulian, în timp ce cele din tabelele Pascale sunt statice. Asta face ca datele astronomice de apariţie a lunii pline de primăvară sa preceadă datele calendaristice din tabelele Pascale, cu o rata de 24 de ore la fiecare 300 de ani. Faptul că Consiliul de la Niceea a crezut că valoarea Cercului Lunar Pascal va fi corect pentru totdeauna şi că mereu va corespunde cu valorile lunii pline astronomice, este reflectat în sursele bisericeşti – Matei Vlastar este un bun exemplu. Dar Cercul Lunar corect din punct de vedere astronomic – ciclul de 19 ani al lunii pline de primăvară – trebuie să fie exact ceea ce găsim în Cartea Paştelui. Această simplă considerare permite o datare aproximativă a compilării Cărţii Paştelui. Este suficient să comparăm tabelele Pascale ale lunii pline de primăvară cu tabelele moderne precise ale fazelor lunii din trecut, şi să găsim perioada de timp când acestea au coincis. Astfel am ajuns la concluzia reflectată în următoarea declaraţie.

17 Tradus de SaDAng 22 februarie 2012

Dilema Paștelui

Dr. Gleb Nosovsky

A DOUA DECLARAŢIE: O coincidenţă satisfăcătoare a lunii pline a Paştelui Iudaic calendaristic cu luna plină a Paştelui Iudaic astronomic, a existat doar între anii 700 E.N. şi 1000 E.N. (prin care înţelegem apariţia acestora într-un interval de 24 de ore, una faţă de cealaltă). Înainte de aceasta (anul 700 E.N. –n.t.), lunile pline calendaristice mereu aveau loc după Paştele Iudaic, iar după anul 1000 E.N., acestea aveau loc înainte de Paştele Iudaic. Începutul celui de al 13-lea Mare Indiction (anul 877 E.N.) cade în perioada de coincidenţă ideală între lunile pline calendaristice ale Paştelui Iudaic şi cele astronomice. Aceasta înseamnă că, Cartea Paştelui putea să fi fost compilată doar în perioada cuprinsă între secolele IX şi XI E.N.. Coincidenţă, datarea Consiliului de la Niceea (ca şi Consiliul care a introdus Cartea Paştelui) este posibilă, doar în intervalul de timp dintre secolele VII-XI E.N., cel mai probabil fiind epoca secolelor X-XI E.N., după anul 877 E.N.. Iată de ce. Este de înțeles că Consiliul a introdus Cartea Paștelui pentru a o putea utiliza imediat. Nu ar fi ciudat ca să compilezi un tabel al Paștelui pentru 532 de ani, care să poată fi folosit doar după trecerea a câtorva zeci sau chiar sute de ani? Dar exact asta este ceea ce ne oferă versiunea cronologică a lui Scaliger: anul 325 E.N. este data când Consiliul de la Niceea a canonizat Cartea Paștelui, conform lui Scaliger, cu cel mai apropriat Mare Indiction (ca marcând începutul tabelului) începând peste 20 de ani, mai precis în anul 345 E.N.. Aceasta este foarte neverosimil. Acest lucru poate fi văzut din simplul fapt că, Cartea Paștelui include tabelul complet al datelor de sărbătorire a Paștelui, pentru o perioadă lungă de timp, egală cu cea a Marelui Indiction de 532 de ani, mai mult de atât, după trecerea acestui timp, tabelul poate fi mutat înainte în timp și să acopere următorii 532 de ani. De aceea, schimbarea tabelului care coincide cu începutul unui nou Mare Indiction este un eveniment extrem de rar, unul care se poate întâmpla doar odată sau de două ori întrun mileniu. Dar ce observăm? Începutul unuia dintre cele mai Mari Indictioane – anul 877 E.N. – coincide cu perioada de timp când colaborarea dintre lunile pline calendaristice și astronomice sunt perfecte! O ipoteză firească este că anul 877 E.N., a fost exact anul în care Consiliul care a introdus Cartea Paștelui, a decis și începutul Marelui Indiction. Este clar că acest an putea fie să coincidă cu anul Consiliului, fie putea să-l preceadă. De exemplu, acest an ar fi putut fi legat de un anumit eveniment care ar fi fost considerat important (și poate chiar unul antic) de către Înțelepții Consiliului. NOTĂ: Începutul unuia dintre cel mai Mari Indictioane coincide cu punctul de referință din cronologia Bizantină pentru era de la Adam, sau de la Geneză, astfel cum ulterior s-a făcut referire la acesta. Indictionul corespunzător este considerat a fi fost primul Indiction - punctul inițial față de care toate celelalte Mari Indictioane au fot numărate.

18 Tradus de SaDAng 22 februarie 2012

Dilema Paștelui

Dr. Gleb Nosovsky

Astfel, observăm că, cronologia de la Adam, care a fost larg utilizată în Evul mediu, este strâns legată de calcularea Paștelui astronomic. Acest lucru este indirect confirmat de faptul că, despre această cronologie se zice că a fost introdusă pe vremea domniei Împăratului Constantin, imediat după Consiliul de la Niceea. Se zice că: “Un loc important în calculele cronologice… este ocupat de două ere Bizantine. Conform primei ere, cronologia a început într-o Sâmbătă, pe data de 1 Septembrie anul 5509 Î.E.N.. Această eră a fost concepută sub domnia Împăratului Constantin (337-361 E.N.)… Din secolul VI, Bizanțul a început utilizarea unei ere diferite, “de la Geneză”, care se presupunea că a apărut pe 1 Martie 5508 Î.E.N.” [393], pagina 38. Aparent, data la care a avut loc compilarea și canonizarea Cărții Paștelui, a fost mutată înapoi în timp, în versiunea cronologică a lui Scaliger, împreună cu data cronologiei „de la Adam”, acest lucru probabil întâmplându-se după stabilirea anului 877 E.N. ca fiind anul începutului Marelui Indiction. Așa cum s-a observat mai sus, începutul cronologiei “de la Adam” trebuie să fi fost calculată prin numărarea înapoi în timp, de la o numita dată, a unui anumit număr de Mari Indictioane. Începutul erei trebuie să se fi crezut ca fiind începutul Indictionului, a cărui prim an dă prima valoare a Indictionului. Datorită incomparabilității Marelui Indiction cu ciclul de 15 ani ai unui Indiction normal, această combinație poate apărea doar odată la 7980 de ani: 15 x 532 = 7980. Astfel, prima dată a fost dedus punctul de referință pentru începutul unuia din Marile Indictioane, iar apoi, după calcule extrem de complexe (pentru acea epocă), a fost găsită data “unicului” Mare Indiction corelată cu valoarea Indictionului. Această dată a fost folosită pentru a indica începutul erei “de la Adam”, ca urmare a unor consideraţii care au fost perfect naturale pentru înțelegerea medievală, cu înclinaţia acesteia de a atribui semnificaţie divină proporţiilor elegante numerice. Cunoscuta “dată Apocaliptică” care era așteptată în anul 1492 E.N. (anul 7000 de la Adam), și care poartă o “semnificație specială” conform cu unele considerații, trebuie să fi fost calculată într-o manieră asemănătoare, iar toate aceste calcule par să fi fost făcute în secolele XIII-XIV E.N.. Punctul inițial de referință trebuie să fi fost începutul actualului Mare Indiction, care a început în anul 877 E.N. și s-a încheiat în anul 1408 E.N..

19 Tradus de SaDAng 22 februarie 2012

Dilema Paștelui

Dr. Gleb Nosovsky

DATAREA DUPĂ MÂNA LUI DAMASCHIN
Cartea Paștelui nu conține nici un nume al compilatorilor acesteia. Singurul nume care este menționat în tabele este cel al preotului Ioan Damaschinul. Cartea Paștelui conține, între altele, un tabel reprezentat ca o pereche de mâini umane. Tabelul permite un număr de calcule Pascale prin utilizarea numerelor care sunt mental plasate de-a lungul încheieturii degetelor. Acesta poartă denumirea de: “Palma lui Damaschin”. Să observăm faptul că Palma lui Damaschin reprezintă mai degrabă o metodă ingenioasă de calcul care are sens doar în absența unor tabele complete ale Paștelui, fără a intra în detalii. Tabelele Pascale dau aceleași date cu cele calculate de Mâna lui Damaschin; înainte de Consiliul de la Niceea. Aceasta înseamnă că Preotul Ioan Damaschinul trebuie să fi trăit înainte sau pe durata epocii Consiliului. Totuși, cronologia lui Scaliger datează perioada de viață a lui Ioan Damaschinul la sfârșitul secolului VII și începutul secolului VIII E.N., cu mai mult de 300 de ani față de datarea Consiliului de la Niceea făcută de Scaliger, și de canonizarea Cărții Paștelui (care se presupune că ar fi avut loc în anul 325 E.N.). În acest fel, conform cronologiei lui Scaliger, metoda de calculare a datei după Palma lui Damaschin a fost inventată când tabelele Pascale deja conținând datele necesare, erau în existență de 300 de ani! Chiar dacă credem pentru un moment că Ioan Damaschinul a fost născut la sfârșitul secolului VIII (pe când el a trăit cu mult mai târziu), logic urmează că, Cartea Paștelui a fost canonizată în anul 700 E.N., cel mai devreme. Cu alte cuvinte, datarea lui Scaliger despre canonizarea Cărții Paștelui și datarea tradițională a perioadei de viață a lui Ioan Damaschinul, se contrazic una pe cealaltă.

DATAREA EXPLICITĂ OBȚINUTĂ DE MATEI VLASTAR
Este întradevăr uimitor că, Colecţia de Reguli Elaborate de Sfinţii Părinţi a lui Matei Vlastar – cartea la care fiecare cercetător al Cărții Paștelui face referire – conține o datare explicită a timpului când aceasta a fost compilată. Este chiar mult mai uimitor că nici unul din numeroșii cercetători ale textelor lui Vlastar nu au observat aceasta (?!), în ciuda faptului că data este dată imediat, direct după locul celui mai des citat din cartea lui Vlastar, despre regulile de calculare a datei Paștelui. Mai mult de atât, toate citatele se opresc brusc, imediat înainte de punctul în care Vlastar dă această dată în mod explicit. Care ar putea fi, eventual, problema? De ce comentatorii moderni nu sunt capabili să citeze restul textului lui Vlastar? Noi credem că ei încearcă să ascundă față de cititor, fragmente din textele antice care ar arunca în aer întregul edificiu al cronologiei lui Scaliger. Vom cita această parte complet:

20 Tradus de SaDAng 22 februarie 2012

Dilema Paștelui

Dr. Gleb Nosovsky

Matei Vlastar: “Există patru reguli cu privire la Paști. Primele două sunt regulile apostolice, iar celelalte două sunt cunoscute din tradiție. Prima regulă este că Paștele ar trebui celebrat după echinocțiul de primăvară. A doua regulă este că nu ar trebui celebrat împreună cu cel al Iudeilor. A treia: nu chiar după echinocțiu, ci după prima lună plină care urmează echinocțiului. Și a patra: nu imediat după luna plină, ci în prima Duminică care urmează lunii pline… Actuala Carte a Paștelui a fost compilată și dată bisericilor de către părinții noștri, în deplină credință că ea nu contrazice nici unul din citatele postulate. (Aici este locul în care citarea, in mod normal se oprește, așa cum am menționat deja – Aut.). Ei au creat-o în felul următor: 19 ani consecutive au fost luați, începând cu anul 6233 de la Geneză (= 725 E.N. – Aut.) și până în anul 6251 (= 743 E.N. – Aut.), iar data primei luni pline după echinocțiul de primăvară a fost găsită pentru fiecare an în parte. Cartea Paștelui, face evident momentul când Bătrânii au creat-o; la echinocțiul care a căzut pe 21 Martie” ([518]). Astfel, Cercul Lunar – fundamentul Cărții Paștelui – a fost conceput conform observațiilor dintre anii 725 la 743 E.N.; prin urmare, Cartea Paștelui nu ar fi fost posibil să fie compilată, să nu mai vorbim de canonizată, înainte de această dată. Matei Vlastar, care a trăit în secolul XIV, nu a avut nici un dubiu despre faptul că Bătrânii au conceput ciclul Pascal de 19 ani după anul 743 E.N.. El știa deja că lunile pline astronomice migrau la date anterioare în calendarul Iulian, cu o rată de 24 de ore la aproximativ 304 ani, și a scris următoarele: “Dacă considerăm ciclul de 19 ani, 304 ani după ce Bătrânii l-au conceput – acesta ar trebui să fie al 17-lea, care a început în anul 6537 (= 1029 E.N. – Aut.) – noi ar trebui să vedem primele luni pline de primăvară că preced cu o zi lunile pline ale primului ciclu de 19 ani… dacă considerăm un alt ciclu de 19 ani într-o manieră asemănătoare, cel care a pornit în anul 6842 (= 1333 E.N.), vom descoperi că lunile pline le preced pe cele reale cu încă o zi… De aceea aceste două zile sunt adăugate la Paștele Legal (Paștele Iudeilor - Aut.)” ([518]). Așa precum am demonstrat mai sus – vezi “A Doua Declarație” – această considerație a lui Vlastar este în întregime confirmată de calculele astronomice moderne. Lunile pline ale Paștelui Iudaic au apărut cu adevărat două zile mai târziu decât cele reale în anul 1333 E.N., cu aproximativ 1 zi mai târziu în anul 1029 E.N., și coincid cu acestea în a doua parte a secolului VIII, care este secolul în care au fost compilate, conform lui Vlastar – totuși, aceasta contrazice cronologia consensuală.

21 Tradus de SaDAng 22 februarie 2012

Dilema Paștelui

Dr. Gleb Nosovsky

REZUMATUL DATĂRILOR CONSILIULUI DE LA NICEEA
Cartea Paștelui ar fi putut fi compilată în următoarele intervale de timp: - nu mai devreme de 784 E.N., conform definiției actuale a Paștelui; - nu mai devreme de 700 E.N. datorită coincidenței lunilor pline Pascale și cele astronomice; - nu mai devreme de 700 E.N. conform Palmei lui Damaschin; - nu mai devreme de 743 E.N. conform lui Matei Vlastar; Prin urmare, Cartea Paștelui a fost prima dată compilată cel mai devreme în jurul celei de a doua jumătăți a secolului VIII E.N.. Aceasta a fost canonizată la Consiliul de la Niceea care a avut loc în secolele XI-XIV. Cartea Paștelui s-ar putea foarte bine să fi conținut anumite concepte astronomice ale secolelor VII-XI care erau deja parte a tradiției bisericești la acel timp.

„PRIMUL ȘI AL DOILEA” CONSILIU ECUMENIC CARE A CANONIZAT CARTEA PAȘTELUI
Cartea Paștelui ar fi putut fi creată înainte de Consiliul de la Niceea, unde aceasta a fost aleasă (din alte câteva versiuni), și canonizată. Evident, primul tabel Pascal complet de 532 de ani era deja compilat la acea vreme, și de atunci a fost inclus în literatura bisericească. Epoca canonizării Cărții Paștelui trebuie să fi avut loc de asemenea, în timpul când începutul Marelui Indiction a fost conceput – anul cu care începe tabelul Pascal. Deoarece, așa cum am văzut, Cartea Paștelui nu a fost creată mai devreme de secolul VIII, acest an putea sa fie doar anul 877 E.N. – începutul celui de al “13-lea” Indiction – care a fost întradevăr primul și singurul, începând să se facă referire la el ca și al 13-lea, după ce au început să numere Indictioanele de la începutul cronologiei, de la Geneză. Cineva ar fi tentat să caute urme ale Consiliului de la Niceea în epoca anilor 877 E.N., care a fost exact anul în care a început primul Mare Indiction, și astfel poate obține ceva informații despre Consiliu, în jurul acestei date în versiunea cronologică a lui Scaliger. Se dovedește că asemenea urme există, și unele foarte evidente. Și anume, așa numitele “Primul și al Doilea Consiliu Ecumenic” (două consilii în realitate cuprinzând unul) care au avut loc spre sfârșitul secolului al IX-lea. Conform cu versiunea lui Scaliger, anul 877 E.N. coincide cu mijlocul domniei Împăratului Bizantin, Vasile I Macedonianul (867-886). Consiliul Ecumenic cu numele oarecum ciudat de Primul și al Doilea Consiliu Ecumenic au avut loc în timpul domniei lui. Consiliul în cauză este primul Consiliu Ecumenic care a avut loc pe timpul domniei lui Constantin cel Mare (deasemenea cunoscut ca și Vasile I Macedonianul), iar următorul trebuie să fi fost Al Doilea Consiliu Ecumenic care se pare că a avut loc la scurt timp după acea. Să ne amintim că, Cartea Paștelui a fost canonizată la Primul Consiliu Ecumenic de la Niceea. Mai departe, se presupune că la Primul și al Doilea Consiliu s-au discutat un număr de probleme cronologice, cât si problemele legate de ordinea și canonizarea literaturii bisericești [518], pagina 12. De exemplu, Nomocanonul lui Fotius, considerat unul din cele mai influente colecții canonice de reguli bisericești din Evul Mediu.
22 Tradus de SaDAng 22 februarie 2012

Dilema Paștelui

Dr. Gleb Nosovsky

Dar se consideră că aceleași întrebări, sau unele strâns legate, între care – cronologia, Cartea Paștelui și determinarea datei curente “de la Adam”, canonizarea regulilor bisericești și a cărților – au fost în centrul agendei Primului și a celui de al Doilea Consiliu. Acestea sunt vremurile când întâlnim dezordine perfectă și confuzie în cronologia și istoria bisericească timpurie, pe care cronologii medievali au încercat să o reconstruiască. Ei au eșuat să o facă corect, iar astfel Primul și Al Doilea Consiliu Ecumenic au fost plasate ultimele în lista de Consilii cunoscute, urmând cel de al Șaptelea. Aceasta pare a fi rezultatul unei erori cronologice făcută încă din secolele XIII-XIV, când cronologii Bizantini încercau să dateze Consiliile Ecumenice. Primul și al Doilea Consiliu Ecumenic au fost datate încă din secolul al IX-lea, iar Consiliile Ecumenice de la al Treilea până la al Șaptelea au fost împinse înapoi în timp , și anume în epoca secolelor IV la VIII. Ca rezultat, Primul și al Doilea Consiliu au trebuit să fie puse iar primele, dar deja ca două Consilii diferite, separate de o perioadă de 52 de ani. NOTĂ: Este cel mai remarcabil lucru, că Colecţia de Reguli Elaborate de Sfinţii Părinţi a lui Matei Vlastar, cât și cele mai multe din tratatele canonice bisericești aparținând tradiției Ruse și Bizantine a secolelor XIV-XVI, nu dau datarea directă a vechilor evenimente ca și regulă – de exemplu, nici unul din Consiliile Ecumenice nu sunt datate in acestea, și nici cele locale. În mod normal, este doar menționat că unul sau alt Consiliu a avut loc sub domnia unuia, sau altui Împărat, sau câți ani au trecut între diferite Consilii. Dar astfel de indicații parțiale cronologice, nu sunt suficiente pentru construirea unei cronologii exacte și neîntrerupte a evenimentelor. Cineva poate avea impresia că, compilarea cronologiei globale a fost începută în Bizanț, în secolele XIV-XVI. Totuși, această versiune incompletă și brută a cronologiei a fost utilizată ca bază pentru cronologia lui Scaliger, Petavius și alți cronologi din vestul Europei, care si-au construit întregul lor edificiu cronologic pe aceasta, și care este cea pe care istoricii o folosesc încă astăzi, neîndrăznind să o supună unei analize critice în profunzime.

Bibliografie 988 - The Encyclopaedic Dictionary. Vols. 1-82; supplementary volumes 1-4. St. Petersburg, Brockhaus and Efron, 1890-1907. 817 - Stepanov, N.V. The Calendarian and Chronological Reference Book (for the Solution of Chronographic Time Problems). Moscow, Synodal typography, 1915. 701 - The book of Psalms with Appendices. Published in the Great City of Moscow in the Year 7160 [1652 ad], in the Month of October, on the 1st Day. New edition: Moscow, The Vvedenskaya Church of St. Trinity Coreligionist Typography, 1867. 393 - Klimishin, I. A. Chronology and the Calendar. Moscow, Nauka, 2nd edition, 1985. 518 - Vlastar, Matthew. Collection of Rules Devised by Holy Fathers. Balakhna, P. A. Ovchinnikov, The F. P.Volkov typography, 1908. 704 - Ptolemy, Claudius. Almagest or the Mathematical Tractate in Thirteen Volumes. Translated by I. N.Veselovskiy. Moscow, Nauka, Fizmatlit, 1998. 17 - The Alphabetic Syntagm of Matthew Vlastar. Translated from Greek by Rev. Nikolai Ilyinsky, a teacher from the Seminary School of Tauris. Simpheropol, 1892. A new edition: Moscow, Galaxy Publications, 1996.

23 Tradus de SaDAng 22 februarie 2012

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful