EDITURA Pygmalion

C.J. CHERRYH STAŢIA ORBITALĂ A LUMII DE JOS
traducere din limba engleză de MIHAI SAMOILĂ

Premul HUGO– Pentru cel mai bun roman 1982 Nominalizat la Premul LOCUS pentru cel mai bun roman 1982

C.J. CHERRYH – Downbelow Station EDITURA PYGMALION PLOIEŞTI 1997

Steaua Pell ocupă poziţia centrală în conflictul gata să izbucnească între obositul imperiu stelar pământean şi coloniile sale, răzvrătite şi mânioase. Cel care controla staţia Pell avea in mână cheia întregii apărări terestre – sau punctul ideal de pătrundere al ofensivei pământene, cu ţelul de a-şi recâştiga imperiul pierdut. Dar Pell fusese întotdeauna neutră şi era hotărâtă să rămână astfel. Romanul are forţă, complexitate şi emoţionează, povestind despre ambiţie şi conflicte interstelare, în paginile sale veţi fi alături de multe personaje pline de viaţă, umane şi neumane, al căror viitor, ţine de rezultatul acelei titanice bătălii. Ei erau rămăşiţele Flotei, se împotriveau unei forţe vaste ce avea la îndemână, la nesfârşit, vieţi, provizii şi o mulţime de planete, pe când ei nu. După atâta vreme, o bătălie... ultima bătălie a Flotei, ultima a puterii Companiei. Îi urmărise începuturile ; luptase să menţină legătura dintre Pământ şi Uniune, trecutul şi viitorul omenirii. Suprema ironie era că Uniunea devenise partea expansionistă a acestui război, iar Compania i se împotrivea ; ironie că ei, cei care crezuseră cel mai mult în Ţinuturile de Dincolo, sfârşiseră prin a lupta împotriva lor, prin a muri pentru o Companie căreia nu-i mai păsa de ele. Pe vremuri, fusese atrasă de visul bătrânelor nave de explorare, un vis din care se trezise demult. Demult îşi dăduse seama că nu avea să fie nici un învingător. Flota continua de una singură, fără sprijinul negustorilor şi al staţiilor, tot aşa cum singură fusese mulţi ani înainte.

CARTEA ÎNTÂI

1. PĂMÂNTUL ŞI EXTERIORUL: 2005—2352
Cucerirea stelelor, asemenea tuturor aventurilor omeneşti, fusese evident lipsită de rost, o ambiţie la fel de nechibzuită şi hazardată ca şi prima aventurare în marile oceane ale Pământului, în aer, sau în spaţiul cosmic. Staţia orbitală Sol se dovedise profitabilă vreme de câţiva ani; minele, fabricile, instalaţiile energetice din spaţiu începuseră să răsplătească eforturile. Curând, Pământul se obişnui cu asta, la fel cum o făcea cu toate celelalte. Misiuni pornite de pe staţie explorară sistemul, programul era departe de a fi înţeles de către mulţime, dar nu se lovi de o opoziţie puternică, de vreme ce nu deranja pe nimeni. Aşa încât, fără prea multă vâlvă, prima sondă fără echipaj pleacă spre cele două stele mai apropiate, pentru a culege date – misiune de o complexitate considerabilă. Lansarea de pe staţie atrase oarecum interesul public, dar anii care aveau să treacă însemnau o prea lungă aşteptare a rezultatelor şi, odată ce ieşi din sistemul solar, nu mai avu parte de nici un interes. În schimb, reîntoarcerea atrase atenţia mult mai mult, provocând nostalgie pentru cei care-şi aminteau lansarea cu mai bine de un deceniu în urmă, curiozitatea din partea tinerilor care ştiau puţine despre începuturi şi se întrebau despre ce-i vorba. Fusese un succes ştiinţific, se aduseseră date suficiente să ţină ocupaţi savanţii ani de zile... dar nici un rezultat nu se dovedi a fi pe înţelesul oamenilor, nu se găsi nici o cale să se poată explica întregul rest în termenii comuni. Pentru public, misiunea fusese un eşec; îşi dorise un câştig material, comori, bogăţii, descoperiri dramatice. Sonda găsise doar o stea cu posibilităţi rezonabile pentru dezvoltarea vieţii; o centură de planetcizi, sfărâmături cumva sub dimensiunile, unei planete, interesante pentru cercetători şi o planetă, cu propriul său sistem de fragmente şi sateliţi... o planetă pustie; fierbinte, inaccesibilă. Nu era un Eden, nici un al doilea Pământ, nici mai bună decât planetele din sistemul solar, şi în plus – departe. Presa încercă să facă vâlvă, căută ceva de dat publicităţii, apoi îşi pierdu iute interesul. Nu reuşi decât să ridice probleme legate de costuri, să facă vagi şi disperate comparaţii cu expediţia lui Columb, apoi îşi îndreptă atenţia către o criză politică din Mediterana, cu mult mai uşor de înţeles şi mult mai sângeroasă.

Aşezarea ştiinţifică de pe staţia Sol oftă uşurată şi, precaută, investi o parte din bugetul său într-o modestă expediţie cu echipaj uman, într-o călătorie pe o staţie Sol în miniatură, să orbiteze o vreme în jurul acelei lumi şi să facă observaţii. Şi, în mare secret – să imite în continuare Staţia Sol, să testeze tehnicile aplicate odată, la construirea celui de-al doilea mare satelit al Pământului... în condiţii străine. Corporaţia Sol oferi o sumă generoasă, arătând o oarecare curiozitate, o oarecare înţelegere faţă de staţie şi o mare preocupare pentru propriile profituri. Acesta fusese începutul. Aceleaşi principii care făcuseră practică Staţia Sol, ocupară cu mineritul; şi pe măsură ce nevoile lor scăzu-minim de biomateriale de pe Pământ... cele mai multe un lux pentru a face viaţa mai plăcută, pentru a mări numărul de tehnicieni, savanţi şi familii cantonate aici. Se ocupară cu mineritul; şi pe măsură ce nevoile lor scăzură, începură să trimită acasă surplusul de minereuri... aşa luă naştere prima verigă a lanţului. Prima colonie demonstra că nu era deloc nevoie de o stea prietenoasă, nici măcar de o stea de tipul soarelui... doar existenţa unui vânt solar şi obişnuitele fragmente de metal, piatră şi gheaţă. Odată construită o staţie, puteau trimite un modul către steaua următoare, oricare ar fi fost aceea. Baze ştiinţifice, laboratoare; baze de la care se putea ajunge la următoarea stea; şi la următoarea, la următoarea, la umătoarea. Pământenii exploraseră într-o singură direcţie, îngustă, un mic evantai care se desfăcu mai apoi şi se lărgi. Corporaţia Sol, depăşindu-şi scopul ei iniţial şi posedând acum tot mai multe staţii, deveni, aşa cum locuitorii staţiilor orbitale o numiră, Compania Terestră. Stăpânea... cu mână de fier peste staţiile depărtate la ani-lumină în spaţiu; şi pe Pământ, unde cantităţile în creştere de minerale, medicamente şi posesia câtorva patente erau enorm de profitabile. Încetul cu încetul, pentru că sistemul era abia la început, acumularea continuă de bunuri şi idei, în care investise cu multă vreme în urmă, aduse Companiei profituri şi, ca urmare, putere asupra Pământului. Compania trimitea nave comerciale în număr din ce în ce mai mare; era tot ce trebuia să facă acum. Echipajele care pilotau navele în lungile zboruri, se transformară încetul cu încetul din pricina vieţii izolate unice şi începură să ceară doar îmbunătăţirea echipamentului pe care îl credeau de acum al lor: fiecare staţie trimitea bunurile terestre un pas mai departe, către vecinul cel mai apropiat, iar circuitul se încheia din nou pe Staţia Sol, de unde plecau, în cantităţi mari, biomateriale şi bunuri pe care doar Pământul le producea. Acelea au fost zilele de glorie: bogăţii creşteau şi se prăbuşeau; guvernele la fel; corporaţii căpătau din ce în ce mai mare putere, iar Compania Terestră, sub multele ei feţe, storcea profituri imense şi dirija afaceri între naţiuni. Era vremea neastâmpărului. Mulţi indivizi, din ţările proaspăt industrializate şi răzvrătiţii lumii porniră pe această cale lungă, în căutare de lucru, bogăţii, libertate, cuprinşi de vechea fascinaţie a Lumii Noi, repetând vechiul model de dezvoltare uman peste un alt ocean, cu mult mai larg, către pământuri străine. Staţia Sol deveni o haltă, încetă să mai fie exotică şi ajunse un loc cunoscut şi sigur. Compania Terestră înflori, începu să dea petreceri în cinstea staţiilor ei, un lucru pe care îl considera firesc.

În staţiile stelare prinse rădăcini amintirea acelei lumi de origine, plină de viaţă, Mama Terra, cu o nouă şi emoţionantă conotaţie: ea era aceea care trimitea lucruri preţioase pentru a le uşura viaţa; un confort care, în universul pustiu, le amintea că undeva exista măcar un fir de praf purtând viaţa. Navele Companiei Terestre erau cordonul ombilical... iar sondele ei – partea romantică a vieţii lor; nave uşoare, rapide, cu care se împrăştiau, încetul cu încetul, în necunoscut. Era vârsta Marelui Cerc, de fapt nu un cerc, ci o cursă pe care o parcurgeau neîncetat transportoarele Companiei Terestre, cu începutul şi sfârşitul în Mama Terra. Stea după stea, după stea... nouă cu toate, până ce găsiră sistemul Pell, care se dovedi a avea o planetă viabilă şi pe care puteau trăi. Evenimentul răsturnă toate planurile, rupse echilibrul pentru totdeauna. Steaua lui Pell şi Planeta lui Pell, numită după căpitanul sondei care o descoperise – nu doar o planetă, ci şi indigeni, băştinaşi. Trecu multă vreme până ce zvonul străbătu Marele Cerc până la Pământ; mult mai iute, ajunse la cea mai apropiată staţie stelară... cu mult înainte ca savanţii să se îngrămădească pe Planeta lui Pell. Companiile locale, simţind importanţa descoperirii, se năpustiră către stea, cu gândul să prindă şi ele un loc; se porni un adevărat exod, iar două dintre staţiile orbitând în jurul unor stele mai puţin interesante din apropiere se văzură depopulate şi până la urmă îşi încetară activitatea. În furia dezvoltării şi în avântul construirii unei staţii lângă Pell, unii ambiţioşi îşi aruncau deja privirile către două dintre stelele de mai departe, de dincolo de Pell, făcându-şi calcule la rece, pentru că Pell era ea însăşi o sursă de bunuri aidoma celor de pe Pământ, iar asta însemna o posibilă deviere a comerţului şi aprovizionării. În ceea ce privea Terra, de cum transportoarele aduseră zvonul... se grăbi furioasă să ignore Pell. Viaţă străină. Acest lucru provocă valuri de şoc prin Companie, dădu naştere la discuţii despre morală şi politică, în ciuda faptului că veştile erau vechi de aproape două decenii – ca şi cum ar mai fi putut influenţa în acel moment vreo decizie luată acolo în depărtare. Situaţia scăpase de sub control. Alt fel de viaţă. Acest lucru distrugea ideile dragi oamenilor despre realitatea cosmică. Se ridicară probleme filozofice şi religioase, iar unii preferară să se sinucidă decât să ţină piept acestei noi realităţi. Cultele luară un nou avânt. Dar, după cum raportară navele, abia sosite, extraterestrii de pe Planeta lui Pell nu erau teribil de inteligenţi, nici violenţi, nu construiseră nimic şi aduceau mai degrabă cu nişte primate inferioare cu blană maronie, fără veşminte şi cu ochi mari, veşnic miraţi. Omul legat de pământ oftă uşurat. Universul homo-centrist, Terracentrist în care Pământul crezuse dintotdeauna fusese scuturat, dar îşi revenise repede. Izolaţioniştii care se opuseseră Companiei câştigară în influenţă şi număr, ca reacţie la spaimă – şi la prăbuşirea bruscă a comerţului. Compania intră într-o perioadă de haos, îi trebui multă vreme să trimită instrucţiuni noi şi Pell se dezvoltă în afara controlului Companiei. Noi staţii, neautorizate de Compania Terestră, se îndreptară către stelele următoare, staţii numite Mariner şi Viking; şi de la ele se desprinseră Russell şi Esperance. Instrucţiunile Companiei, cerând staţiilor mai apropiate, acum golite de oameni, să întreprindă vreo anume acţiune pentru stabilizarea pieţei, deveniseră, la atâta vreme de la trimiterea lor, nonsensuri.

Se dezvoltase, de fapt, un nou fel de comerţ – Pell deţinea necesarul de biomateriale. Era mai aproape de mai toate staţiile stelare; şi acum, companiile de pe staţii, care priviseră odată Pământul ca pe o Mamă iubită, vedeau acum noi oportunităţi pe care se grăbeau să pună mâna. Se construiau alte staţii. Marele Cerc se rupsese. Câteva nave ale Companiei Terestre făcură, pe furiş, comerţ cu Noul Teritoriu de Dincolo, şi nu se găsi nici o cale de-a le opri. Comerţul continuă, fără să mai fie ca înainte. Valoarea bunurilor terestre se prăbuşi şi, drept urmare, Pământul se văzu în situaţia de a trebui să plătească sume din ce în ce mai mari ca să obţină lucrurile pe care le obţinea, altă dată, aproape pe gratis din colonii. Un al doilea şoc. O altă lume aştepta Dincolo, descoperită de un negustor întreprinzător... Cyteen. Se construiră alte staţii – Fargone şi Paradise şi Wyatt, iar Marele Cerc se întinse şi mai mult. Compania Terestră luă o nouă hotărâre: un program de impozite, o taxă peste bunuri, care să acopere pierderile recente. Invocă pentru asta principiile Comunităţii Umane, ale Datoriei Morale şi ale Recunoştinţei. Câteva staţii şi negustori plătiră taxa. Alţii o refuzară, mai ales acele staţii de dincolo de Pell şi Cyteen. Compania, motivară ei, nu avusese nici o contribuţie în dezvoltară lor şi nu avea, deci, nici un drept. Se institui un sistem de documente şi vize şi începură inspecţiile, resimţite amar de negustori, care considerau navele ca fiind ale lor. Mai mult, navele-sondă se retraseră, declaraţie tacită a Companiei că se punea oficial piedică dezvoltării pe mai departe. Navele uşoare de explorare erau înarmate, aşa cum fuseseră întotdeauna, aventurându-se în necunoscut; acum erau folosite într-un nou fel, să survoleze staţiile şi să le aducă la ordine. Lucrul cel mai trist era că echipajele navelor sondă, foştii eroi ai Ţinuturilor de Dincolo, deveniseră mâna de fier a Companiei. Negustorii aveau doar armament defensiv, transportoarele nu fuseseră construite pentru luptă, nu erau capabile de mişcări bruşte. Dar existară încăierări între navele de cercetare transformate şi negustorii rebeli, pentru că mulţi negustori se declaraseră împotriva taxelor. Rebelii se retraseră în cele mai îndepărtate colonii, la adăpost de obligaţii. Situaţia luă înfăţişarea unui război nedeclarat... sondele înarmate ale Companiei împotriva negustorilor rebeli care aprovizionau stelele îndepărtate, pentru că, de acum, exista Cyteen şi nici chiar Pell nu era indispensabil. Astfel, linia fu trasată. Marele Cerc se opri la stelele de dincolo de Fargone, fără să mai fie atât de profitabil ca înainte. Comerţul continua peste graniţă într-un chip ciudat, negustorii plătitori de taxă puteau călători oriunde, pe câtă vreme cei răzvrătiţi nu, dar actele puteau fi falsificate şi chiar şi erau. Războiul era blând, câteva focuri trase când, vreun rebel devenea o ţintă vădită. Navele Ccmaniei nu puteau readuce la viaţă staţiile dintre Pământ şi Pell; nu mai erau viabile. Populaţia se scursese către Pell, Russell, Mariner, Viking spre Fargone şi mai departe. Se construiră nave, la fel cum se făcuse cu staţiile, în Ţinutul de Dincolo. Tehnologia exista şi negustorii se înmulţeau. Atunci apăru saltul – o teorie descoperită în Noul Dincolo, pe Cyteen, prinsă repede de constructorii de nave de pe Mariner, care erau de partea Companiei.

Aceeaşi politică oarbă. pe când aceasta fusese în folosul oamenilor. unde se hotărâse reluarea în forţă a mineritului în propriul sistem al Terrei. laboratoarele de reproducere. printre rebelii din zona cea mai îndepărtată apăru o organizaţie.. Brusc. având la îndemână tehnologie din cea care aparţinuse odată Companiei. Retrageţi navele noastre şi lăsaţi-i pe ticăloşi să moară de foame.. copleşită ca număr şi trebuind să acopere un teritoriu imens. La Cyteen se petrecuse totul. bine înarmată. ci în camerele senatului şi ale ministerelor de pe Pământ şi Staţia Sol. Navele erau date în comanda unor căpitani cu ideologie potrivită. nu reuşi să pună capăt războiului nici într-un an. oriunde. Comerţul căpătă un alt curs şi strategia războiului se schimbă. Organizaţia – Uniunea. se impunea în faţa Companiei. Europa. Nu Uniunea. despre o populaţie uriaşă. ci de o mare putere în formare. se întinse apoi către alte stele şi negustorii lor. În ultimele două decenii se dezvoltase enorm în suprafaţă şi densitatea populaţiei. pentru a lucra şi a construi. temându-se de fuga celor mai bune minţi ale . Compania Terestră de pe Staţia Sol renunţă la taxe. Flota Companiei era cea care murea de foame.. folosindu-se de instalaţii deja existente. care crescuse ani de zile fără să fie raportată.. Minţile le erau preocupate de vechile probleme. lucru profitabil. pentru a umple cu viaţă vastul neant. războiul fusese pierdut nu în Teritoriile de Dincolo. se organiza. fură îndepărtaţi cu uşurinţă. Succesele Companiei deveniră mai dificile. Uniunea crescu. La început fu o coaliţie între staţia Fargone şi minele ei. Fireşte. şi la naiba cu misiunile de explorare. Se mobiliza în tăcere. nici că nu mai are de-a face cu o mână de colonii fragile răzvrătite. Şi Pământul se plictisi tot mai mult de un conflict lipsit de glorie. fără nici o legătură cu toate astea. Compania. bine hrănită. după cum îşi spusese ea – se dezvoltă în progresie geometrică. Pământul împiedică orice emigrare viitoare. sub presiunea publicului ultragiat care cerea rezultate în reglarea situaţiei. care îşi îndepărtase coloniile la început. oferind acum o ideologie cu totul nouă. acum se izola din ce în ce mai mult pe măsură ce traficul comercial scădea. Distrugeţi toate navele! se striga acum în dbmpaniile finanţatoare. Tehnologia se îmbunătăţi. însă Pământul părea incapabil să înţeleagă acest lucru. cu mult mai cruzi. îşi construi şi ea nave de luptă specializate. care luptaseră mulţi ani de capul lor. la prima ocazie. maşini de distrugere. Vechea limitare a vitezei lumină fusese depăşită. iar timpul petrecut între o stea şi alta se scurtase de la ani la luni sau zile. Uniunea nu se lăsă mai prejos. numai nave de salt. exasperant. unică a reproducerii si colonizării. Căpitanii răzvrătiţi. de interesele şi politica lor. aceeaşi dorinţă de război printre izolaţionişti. America şi altele la fel de ucigătoare. Marea Flotă. schimbându-şi politica odată cu tehnologia. staţiile se apropiaseră unele de altele. Emiţătoarele cu salt puteau să se strecoare în călătorii scurte.Şi atunci a început a treia mare criză a Pământului. Şi până la urmă. o direcţie focalizată a ceea ce fusese o rebeliune dezorganizată. îşi canaliza fondurile în construirea unei mari flote. în orice direcţie s-ar îndrepta ! Nu mai conta tehnica saltului şi faptul că stelele erau aproape. nici în cinci. Circulau zvonuri.

nici de pe staţiile controlate de Terra. Erau acum doar nişte depouri. Generaţii întregi nu văzuseră Pământul. Stelele din Urmă erau uitate. Conrad Mazian de pe Europa era un nume pe care Uniunea îl cunoscuse spre regretul ei. nevizitate. unde Uniunea se folosise de laboratoarele de reproducere să-şi extindă populaţia. Niciunul din acea generaţie nu fusese născut pe Terra. Uniunea avea în mână Ţinutul de Dincolo. deşi Uniunea descuraja acest trafic prin hărţuială subtilă.. aşa o numeau. Se bălăcea în haosul economic. acum îşi avea originea în Pell. Flota lui Mazian. şi staţiile puse la naftalină de pe Stelele din Urmă. şi restul căpitanilor Companiei. negustorii liberi se declarau oricând fie de partea Uniunii. Uniunea visa la stăpânirea întregului Ţinut de Dincolo. Tom Edger de pe Australia era altul. izolat. obsesiv. pentru că vechile staţii fuseseră închise de când comerţul cu Pământul decăzuse şi politica de schimburi de dinaintea erei saltului încetase complet. lumi primitoare la care se putea ajunge prin salt. Mika Kreshov de pe Atlantic.. lipsită de fonduri într-un război în care se angajase pe un front larg. niciunul pământean. odată.. fie de cea a Companiei. trebuia să-şi caute provizii pe unde şi cum putea. în afară de Pell care-o hrănea şi Pământul. dar unele nume încă mai circulau. iar sondele căutau alte şi alte stele.. Sursa lor de echipaje pricepute şi trupe provenea din rândul negustorilor. resturile Flotei – cincisprezece transportoare din cele cincizeci de nave mândre care fuseseră odată – se strânseră în staţiile încă deschise pentru ele. Signy Mallory de pe Norway. Înapoia lor nu mai era decât Pell. traversau liniile frontului în voie. pentru că staţiile îşi păzeau.. oameni pentru care Europa şi Atlantic erau creaturi îngrozitoare de metal. Ei încă mai serveau Compania şi Pământul. generaţii a căror mod de viaţă îl constituiau . şi asta doar pentru că fuseseră odată puşi s-o facă. se cunoşteau mai puţin acum. mânaţi de o dragoste din ce în ce mai redusă. până la cei de pe navele uşoare. iar secătuirea resurselor naturale terestre către staţii reprezintă o ţintă uşoară pentru a îndrepta nemulţumirile spre ea. pentru că nu ştiau să facă altceva. Gata cu războiul. în care navele erau atât de puţine la început încât duşmanii îşi ştiau unul altuia numele şi reputaţia. Nici un trafic comercial serios nu mai pornea acum de pe Sol. căutând să taie aprovizionarea Companiei.. mai puţin felia subţire pe care Flota lui Mazian o controla încă din fericire pentru Pământ şi Companie. care-o ignora. dincolo de Cyteen. În nebunia războiului. să capete lucrători şi soldaţi. Uniunea se extinse şi Flota Companiei abia îi mai ţinea piept. fragmentată. fără sprijinul vreunei planete. Iar mai departe. staţiile nu mai erau construite după vechiul model. Ţinutul de Dincolo pornise. Existau lumi dincolo de Pell. neutralitatea lor în război. spuseră ei şi pacea deveni brusc o bună politică. În cele din urmă. pentru a îndrepta într-acolo viitorul omenirii. De partea Uniunii. iar Uniunea le stăpânea pe toate.sale. după tradiţia Ţinutului de Dincolo. primiseră puţini înlocuitori ai celor pierduţi. închis în propria sa contemplare şi în politica sa complicată. stătea Pământul. Flota Companiei. mulţi dintre ei recrutaţi cu forţa. şi nici nu se îndrepta într-acolo. de la stelele apropiate Terrei.

stelele. infiniturile. La fel cum nu le înţelegeau nici staţiile rămase de partea Companiei. . Pământul nu putea să le înţeleagă. întinderile nesfârşite şi timp ce părea veşnic. nici negustorii liberi care făceau traficul acela ciudat între linii.

căpitanul navei Norway.). pilot de escortă. Signy Mallory.). Supravieţuise pentru că nu crezuse niciodată orbeşte în aceste estimări. nimic nu mai era sigur. Revolta Ţinutului de Dincolo era cu mult mai veche. mai toate. com — echivalentul actual al staţiilor de comunicare audiovideo (n. deşi se afla la marginea lui. se simţea mult mai în vârstă decât cei patruzeci şi nouă de ani. Lumile din îndepărtatul Ţinut de Dincolo câştigau luptă de luptă. tr. Aici era refugiul. mai multe. cauza cenuşiului din păr. cu braţul consolei tras lipit de ea. Nici o ambuscadă. de nici o parte a frontului. aruncă o privire către posturile active şi către monitoarele pe care defilau imaginile prinse de camerele video şi radare. Părul îi era argintiu-cenuşiu. îşi relaxa muşchii pe care nu-i ştiuse încordaţi şi ordonă trupelor pe loc repaus. Ea avea comanda acestui grup. la îndemână să poată verifica în permanenţă operaţiunile. Un oftat de uşurare trecu din post în post. fără să se audă pe canalele de comunicare ale navei. cele patru pupitre de comandă dirijând navele de escortă. Norway păstra legătura permanentă cu cele zece transportoare. fusese şi ea pilot de navetă. cele ale instalaţiilor de seamăn şi propriile comenzi. mai întâi Norway. 1 NCT — Navă a Companiei Terestre (n. o menţineau în jurul unei vârste biologice de treizeci şi şase de ani. Tratamentele de întinerire. pentru că Norway îşi desfăşurase cele patru nave de escortă care. şine de operaţiuni ale com-urilor2. 2 . tr. rapoarte treceau dintr-o parte în alta pe acele canale deschise doar operaţiunilor navei. Staţia de pe Lumea lui Pell primi semnalul şi răspunse cu un salut precaut. se răspândiseră în jurul Stelei lui Pell. Nici un pericol. împreună cu celelalte formaţii de apărare. Norway era prea ocupată ca să mai ia seama şi problemele oamenilor. al treilea căpitan ca grad printre cei cincisprezece din Flota lui Mazian. Se lăsă pe spate în fotoliul din care putea supraveghea şirurile de posturi înghesuite pe punte. un loc ferit în care războiul nu ajunsese încă. în serviciul Companiei Terestre. apoi cele zece cargoboturi – la urmă altele.2 I APROAPE DE PELL : 5/2/52 Convoiul apăru. Avea patruzeci şi nouă de ani. Pe puntea lui NCT 5 1 – transportorul de salt Norway – activitatea era febrilă. Chipul îi era încă tânăr. însă gândindu-se la grija pe care o purta grupului ei şi la viaţa aventuroasă.

spuse şeful comunicaţiilor. — Primim instrucţiuni de apropiere dinspre Pell.. în nici o privinţă. Comandantul staţiei protestă. tot ce putem. a gesturilor elegante. Norway era. — Graff. Am în cală oameni care mor înecaţi în propria lor mizerie. Transmite convoiului că. Navem nici alternative. Au luat tot ce-au putut. Pell avea să protesteze. o mână de indivizi adaptabili. cum au făcut şi cu navele cu refugiaţi pe care le ghidau sub protecţia lor. vremurile se schimbaseră. Şi dacă ne întârzii. se adresă ea locotenentului. nici timp. N-o să mă refuzi. domnule Konstantin. să fie înarmate şi gata de acţiune! Se întoarse către com : — Anunţă Pell că ar fi mai bine să evacueze o secţiune şi să o etanşeze. — Aşa ai să faci! rosti ea către Angelo Konstantin. n-ar fi folosit. Sperăm că şi grija . Eliberezi secţiunea aia sau o facem noi. Spune-o în aşa fel încât să te creadă ! — Am înţeles. scoţi tot ce-i de valoare sau periculos. dacă vreunul sparge formaţia în timpul apropierii. Îi dai drumul acum. Echipele de urgenţă sunt pe drum. domnule. Se aşteptase la asta. nici o alegere nu mai era greu de făcut. Se deplasau încet.. căpitane Mallory. riscând accidente de salt şi ciocniri. îl pulverizăm. Erau oameni şi Adâncul era larg. pregăteşte toate trupele. i se transmise prin comunicator. Imediat vor intra în aplicare măsurile de siguranţă. Nici un protest. toţi cei care luptau în acest război.. o să ai o mulţime de refugiaţi împrăştiaţi ca gândacii prin toată staţia. fără folos. ştiau cu toţii.. apoi: Comandantul staţiei să fie prezent în persoană. laşi pereţii goi. condu-ne în port ! Apoi deschizând cu un bobârnac un alt canal : — Di. cu viteza potrivită transportoarelor în spaţiul real pentru distanţa pe care Norway şi navele de escortă împrăştiate trebuiau s-o străbată sublu-minic. ca şi echipajul ei. Toţi o făceau. în afara planului sistemului. sau îmi trimit trupele înăuntru. Războiul luase o altă cale. Suntem pe cale să etanşăm zonele străbătute. şi erau nerăbdători. blochezi uşile şi întrerupi codurile de acces. fără acte de identitate şi îngrozitori de disperaţi. Dintre civilii neutri alesese pe cei folositori ei. ai să te procopseşti cu o încărcătură de morţi: sistemele de supravieţuire de pe Hansford sunt pe ducă. Pe navele astea sunt şapte mii de civili înspăimântaţi.Şi pentru că se adaptase. Dar era singura metodă prin care transportoarele se puteau grăbi. Se lăsă o tăcere lungă. O să te supui. Îţi punem la dispoziţie servicii medicale. Ieşiseră din salt periculos de aproape de masa Stelei Pell. părţi ale sale provenind de pe vremea războiului transportoarelor. o vreme în care duşmanii se salvau unul pe altul şi făceau schimb de prizonieri. Acum. din neamul Konstantinilor din Pell. ce-a mai rămas de pe Mariner şi de pe Steaua lui Russel. Habar n-ai ce-ţi aducem. — Am anunţat evacuarea secţiunilor docurilor galben şi portocaliu. fusese o vreme a cavalerismului de război. domnule Konstantin. Cu decenii în urmă. mai mult decât permitea întârzierea datorată distanţei. au lăsat în urmă cât mai puţin posibil. compus din resturi: de pe Brazil şi Italia şi Wasp şi Miriam B cea blestemată. Iartă-mi asprimea. Dacă nu faci treaba cum trebuie.

domnule. Strict conform procedurii. refuzând să părăsească nava. refuzând ca Hansford să fie tractat de o navă de escortă. Terminat transmisia. bineînţeles. — O să vă ajutăm. Se declară foarte supărată din pricina acestei situaţii. O să tragem la docuri cam peste. Ţine-i la distanţă de docuri şi în afara zonei. — Mulţumesc. ca să putem trata. au fost puse la punct. Terminat. Signy se relaxa încet.voastră pentru cetăţenii noştri să fie la fel de mare. Consiliul de Securitate. sabotaj. Cerem o informare mai detaliată. înainte să căpătăm nişte ostatici. dar ei ne presează.. Ea îşi alese o altă obscenitate şi o înăbuşi. Staţia nu va permite militarilor să se amestece în operaţiunile ei de securitate internă sau să îi pună în primejdie neutralitatea. — Spune-le că sunt ocupată.. Au ajuns şi la voi ştirile despre Mariner? A fost aruncată în aer. Ţine-i deoparte din calea mea. Terminat. Apreciem măsurile pe care ni le recomandaţi. fireşte. Consideră că neutralitatea staţiei Pell este ameninţată. Ce. domnule. Terminat. Vă mai anunţăm că avem în acest moment în staţie o echipă a Companiei. Ea şuieră în com a obscenitate. Şi refugiaţi de pe staţiile pierdute. dacă întârzii cât pot de mult convoiul ăsta. le vom lua cât de curând. îşi şterse tâmplele de picăturile de sudoare şi scoase un oftat de uşurare. Suntem întristaţi să aflăm despre dezastrul de pe Mariner. dar orice ajutor din partea voastră. afară aerul din piept. să nu le iei în seamă. Vă sfătuiesc să-i ţineţi pe băieţii de la Companie în afara docurilor. — Sunt împuterniciţi cu documente guvernamentale. o să fie apreciat. Terminat. Trupele mele nu pot pătrunde acolo. domnule Konstantin. înţelegeţi? Asta e. Oamenii Companiei. Echipajul era încuiat în postul de comandă şi înarmat. vor să facă poze cu colonişti înfometaţi? Ar fi o reclamă proastă. Aţi recepţionat? Terminat transmisia. Poţi. Flota evita pe cât posibil astfel de întâlniri.şi vă cer să vă îndreptaţi spre o altă staţie. — . Era nava lor. Au puterea să-şi pună în aplicare prerogativele şi cer o navă care să-i ducă mai departe. Luaţi asta în calcul şi ţineţi minte că agenţii Companiei au cerut să ia legătura cu dumneata în persoană. . căpitane. Nu putem ajunge la ei să aflăm dacă au sau nu arme. aruncă o privire spre monitoare şi strigă un ordin în com pentru trimiterea capsulei cu instrucţiuni către comanda staţiei. domnule Konstantin.. Se lăsă moale în scaun. patru ore. dar nu te-aş sfătui. chiar dacă ele fuseseră rare în ultimul deceniu. Mulţumesc. cu un calm din partea echipajului pe câre ea îl admira. — Am recepţionat patru ore. sub comanda noastră. în Ţinutul de Dincolo.. Personalul meu încearcă să le explice condiţia precară a navelor şi pericolul vital de la bordul lor. E o echipă specială a Companiei. Ea repetă obscenitatea de mai înainte şi dădu. Nu-ţi putem garanta nici măcar debarcarea lor neînarmaţi. Informaţiile curgeau fără încetare de pe Hansford cel lovit. Mureau acolo. Terminat. Aveţi suficient timp să vă pregătiţi. Am să-ţi trimit o capsulă cu recomandările mele asupra procedurilor cu refugiaţii. — Am recepţionat.

Există vreo echipă de securitate care să se prezinte la raport la galben opt ?. Oamenii înţeleseseră urgenţa: se mutau – oricine de pe staţie putea fi subiectul unui asemenea transfer de reşedinţă. Zvonul alerga pe coridoarele staţiei. patru mii de indivizi îmbulzindu-se să plece în altă parte. Anunţurile urlate prin megafoane stârneau ecouri. sau transferarea temporară pe o altă bază. Mai rămăseseră două ore.. Cei fără reşedinţă permanentă sunt mutaţi în favoarea cetăţenilor staţiei. încercând să nu se încurce unul pe altul şi să evite jaful. Compartimente disponibile pentru transformarea de urgenţă în spaţiu locuibil: două mii. Poate vreo rudă să vină de îndată la staţia de primajutor ?. case. Mulţumesc. sector care trebuie să elibereze de îndată cinci sute de locuri pentru următoarele o sută optzeci de zile. echipele de la docuri foloseau stivuitoare să mute lucrurile în afara zonei alese drept carantină. May Terner.. fuseseră disponibilizate: magazinele de pe docuri.. dar niciodată pentru aşa ceva. Suntem în deficit cu cinci sute de locuri şi asta va necesita instalarea de barăci pentru rezidenţii din interiorul staţiei. Voluntari şi lucrători indigeni ajutau la evacuare.. Apartamente disponibilizate prin condensarea locurilor ocupate: nouăzeci şi două. II Norway. Patru ore... prioritatea va fi stabilită prin tragere la sorţi. chiria pe spaţiu pentru iniţiativa privată va fi calculată în funcţie de cheltuielile per căpiţa pentru alte cazări. Valul se scurgea pe lângă sectorul albastru. nu la o asemenea scară şi nu fără să ştie unde . Era un coşmar. Toată lumea şi toate instalaţiile din sectoarele galben şi portocaliu. sub pază armată. între nivelele nouă şi cincisprezece.Rămâneau acolo şi făceau ce puteau pentru cei de la bord.. Damon Konstantin privea fix defilarea listingului şi. La Russel şi Mariner – dezastru. pentru reparaţii. amestecându-se cu confuzia şi mânia locuitorilor şi a companiilor care se vedeau alungate de acolo cu toate bunurile lor. inclusiv zonele publice şi luându-se în considerare rotaţia zilnică/periodică a activităţii ocupanţilor. din când în când. Putea să vadă prin peretele de sticlă haosul de pe docurile unde se stivuiseră. asta doar dacă deficitul nu poate fi compensat prin bunăvoinţa indivizilor de a împărţi spaţiul vital ce le-a fost atribuit.. deasupra portului unde tehnicienii se chinuiau să rezolve problemele evacuării. Ultimele estimări de la centrala staţiei indică o mie de locuri de cazare disponibile. Consiliul staţiei roagă orice persoană care poate locui la rude sau prieteni să se asigure că o poate face şi să transmită informaţia de îndată. de la distanţă. Se fac planuri pentru transformarea reşedinţelor din sectorul albastru. în jurul celui verde şi alb. — Rezidenţii de la galben unu la unu – nouăsprezece sunt rugaţi să-şi trimită un reprezentant la biroul de urgenţe: Există la staţia de prim-ajutor un copil pierdut. păşea nervos pe podeaua mată a cabinei de comandă din docul sectorului albastru.. Nu aveau parte de mulţumiri de la pasagerii care devastau nava – sau făcuseră asta până ce aerul începuse să se vicieze şi sistemele să cadă. marile sectoare rezidenţiale principale. lucrurile personalului. pentru reorganizări. Mulţimea se foia mirată şi ameţită..

iar negustorii se strecurară prin mulţime. tatălui său. Putea doar îndura pagubele şi. N-o să vină peste noi. spuse el. Cineva are probleme în sectorul evacuat.. Şi chiar dacă nu o să . cu faţa încă roşie de ceartă. iar securitatea nu le permise apropierea de navele lor. nu avea decât să rămână acolo. Elene se îndepărtă. punând întrebări. apoi au să se întoarcă. O strânse la piept. Elene era înspăimântată. Privi nervos comportamentul negustorilor furioşi şi îi trecu prin minte să trimită jos o echipă de poliţie ca protecţie pentru Elene. Unele probleme se rezolvaseră sau fuseseră amânate. şi acum s-au trezit cu poliţia între ei şi nave. navă al cărei drum obişnuit trecea pe la Russell şi Mariner. în ochii ei. din pricina izolării fonice. patru mii de vieţi tulburate. Din familie de negustori – Elene Quen. aşa cum numai ei ştiau s-o facă. Toate planurile lor fuseseră blocate. în mulţime. e cunoscută că recrutează negustori sub ameninţarea armelor. cel puţin pentru o vreme. vedea altfel lucrurile. — E vreo echipă medicală care să se poată prezenta la raport în secţiunea opt galben? întrebă molcom com-ul. ca orbital. dreptate. Elene. El. de parcă nu s-ar fi certat nicicând. Negustorii au fost evacuaţi din apartamente şi li s-a indicat să locuiască pe navele lor. Se tem că navele lor vor fi jefuite în graba evacuării. să nu încerce să ajungă la vreo navă din port. le repara.. de pe fregata Estelle. cu toată poliţia asta pe urmele lor. Dar dacă ies din Pell.aveau să fie repartizaţi. se comportau altfel în vreme de restrişte. spera Damon. Renunţase la călătorit de dragul lui.. la biroul lui. O staţie nu putea fugi. fără să se facă auzită până la el. Asta i-a mai liniştit. iar el se vedea nevoit să stea în birou şi să-şi facă griji pentru ea. Intră Elene. într-un fel. Soţia lui. Uşile liftului se deschiseră. O strânse în braţe şi o simţi răspunzândui. Negustorii celor două fregate care se aflau din întâmplare la docuri se văzură alungaţi brutal din apartamentele lor. o siluetă subţire îmbrăcată în verde pal. ca să ajungă sus. în sectorul verde. mai era şi delegaţia Companiei. rezidenţii tocmai protestau furioşi. dacă în zona natală izbucneau necazuri. Legăturile cu negustorii. Cu toţii erau înspăimântaţi. Elene dispăruse sub ferestrele înclinate. Vor să părăsească staţia. ascunzându-şi panica. fatalişti: dacă vreunul se afla într-o zonă sigură. Brusc. spuse ea. Au să rămână aici până ce trece criza. Nu fac decât să îndepărteze civilii de linia frontului. Negustorii aveau o altă filosofie. către lift. Lucrurile mergeau prost pe staţie ca în orice altă parte şi orbitalii erau. — O să fie totul bine. şi ajunsese acum să se certe cu alţi negustori furioşi care aveau. ea îi cuprinse mijlocul şi se sprijini de el fără vorbă. — Centrala a înnebunit de tot.. dacă venea timpul. la el. agitându-se în centrală. asta era slujba lui Elene. liniştit. Mallory o să-i înhaţe. rece. dacă cineva avea o slujbă sigură. a zumzetului general şi zgomotului maşinilor care se infiltra cu uşurinţă în postul de ccmandă. Se vedea clar sub masca de siguranţă. clătinând din cap nemulţumiţi. rămâneai pe loc – era singurul eroism posibil. dar ea părea să se descurce. ca să-i dovedească cât se legase de staţie. pe deasupra. şi-o păstra. răspundea cu ţipete la alte ţipete. cei îngrămădiţi acolo. — Şi ce le-ai spus ? — Să aibă răbdare şi să-şi dea seama c-o să aibă parte de o mulţime de comenzi de provizii pentru valul de refugiaţi. era acolo. să nu aibă de-a face cu poliţia. înălţară din umeri şi îşi întinseră mâinile unii altora.

se întâmple aşa. Şi o clipă mai târziu. cu personalul evacuat. privind fix prin ferestre către docurile de jos. III Norway înainta alene în faţa celorlalte nave. îşi pierdeau casa şi ea ridica din umeri.. O să facem parte dintre cei care se mută. Poate că. Fregatele nu fuseseră construite să adăpostească un număr atât de mare de pasageri şi trebuiau să se limiteze la o serie de salturi mici. pentru că se raportau avarii pe navele care se apropiau aproape târându-se. nu făceau probleme. Echipajele negustorilor de la comanda navelor cu refugiaţi se comportau bine. Elene îşi făcuse speranţe. Damon încercă să-şi imagineze situaţia şi trebui să recunoască îngrijorarea Elenei.. prinsă în vâltoarea evenimentelor. c-o să ne mutăm în sectorul albastru. în acelaşi timp. probabil într-o locuinţă deja aglomerată. Ea ridică din umeri. se retrăsese în grabă altundeva. se îndepărtase pentru moment de fregate. — N-au să vină peste noi. speriată de izbucnirea războiului. distrusă. — Compania poate fi dispusă să piardă orice – nu şi Pell. adăugă: — Trebuie să merg acolo. iar înăuntrul navelor domnea iadul. aruncată în aer. Absenţa lui Estelle din acel convoi era o veste bună şi una proastă. Konstantinii fuseseră cei care construiseră locul ăsta. iar Estelle nu figura printre navele care se întorceau. în nomenclatorul de pe Pell. S-a aranjat? — O să se aranjeze. insistă el. Russel. Se zvonea că nu aveau suficiente medicamente pentru luat în timpul salturilor şi că unii trebuiseră să se descurce fără ele. când avuseseră primele veşti despre sosire.. Asta lungea drumul cu zile întregi în spaţiul real. Lumea de jos.. O staţie. — Nu-i nimic. având pe monitoare inelul abia vizibil al lui. Pentru că Pell era casa lui. luminos. Escorta nu se mai vedea. Atunci am mai adăugat nişte sectoare.. dacă nu de curaj.. Erau siguri de asta. spuse el. într-un fel în care nici un negustor nu putea s-o înţeleagă. şi se temuse. — E aproape sigur. la mulţime şi la navele negustorilor.. Pell sub forma unui punct mare.. în zilele de început. dorind să fi putut lăsa vestea asta pentru o altă zi. încercând să-şi dea crezare propriilor cuvinte. Acum n-o să facem decât să le lărgim. când au închis ultima staţie de la Stelele din Urmă. am mai avut noi parte de afluxuri mari şi înainte. Prin com şi pe coridoare circulau zvonuri cumplite despre dezastrul de pe Mariner. Elene nu spuse nimic. atârna . Personalul de întreţinere este singurul care poate fi transferat în sectorul acela. Linia frontului ajunsese prea aproape.. Secera palidă a Planetei lui Pell. în docurile de carantină.. mânat de conştiinţă. Ea ridică din umeri pentru a doua oară.

trasat cu lumini clipitoare pe zona desemnată pentru aterizarea lor. spuse Graff. rotindu-se odată cu ea. şi când ancora staţiei îi agăţă. din pricina unei serii de reorientări. căpitane. bucăţi de haine. Conul se apropie. cu tavanul înalt şi curbat. şi ieşi prin tubul de acces în spaţiul larg şi răcoros. Staţi departe de liniile noastre. coridorul al nouălea de la mijlocul docului arăta şi el gol şi răvăşit. demonstrând retragerea grăbită. Toate procedurile se desfăşoară după cum aţi cerut. — Răspuns: Hansford soseşte dintr-o clipă în alta cu avarii la sistemele de supravieţuire şi cu posibile condiţii de revoltă. însemnul circular al gradului de căpitan de pe gulerul ei era singurul lucru care o deosebea de un negustor. SECŢIUNEA PORTOCALIE. Proviziile ajungeau atât de greu la ei şi erau atât de proaste. Pe jos zăceau răspândite resturi. Nu era o uniformă. Trupele nu erau nici ele mai bine echipate. în dreapta se ridicase o barieră. scoate imediat trupele pe docuri. pregătite de luptă. lucru confirmat de ultima răbufnire a gravitaţiei. nu avea. — Mesaj.. gravitaţia internă se micşoră de cum cilindrul intem rotativ al lui Norway încetini şi se bloca în poziţie de docare.. Guvernatorul staţiei Pell către Norway: cerem cooperare militară la birourile amenajate pentru procesarea instrucţiilor pe care le-aţi furnizat. probabil. drept dormitor. Locul era gol. — Zona docurilor e curată. dând un sens noţiunii de sus şi jos. cu un anunţ. îi ghidă uşor spre doc. deseori.în spatele staţiei. Signy porni radarul de pe consolă şi determină poziţia faţă de staţie. cu orice preţ. printre ecluze şi panouri solare. Lăsă lucrurile să-şi urmeze cursul şi se grăbi printre pupitrele arcuite ale punţii către compartimentul îngust care îi servea drept birou şi. Deschise uşa şi îmbrăcă o jachetă în buzunarul căreia strecură un pistol. Terminat. Stăpâneau întregul doc – vast. Îşi reglară cursul potrivit semnalului Staţiei Pell. Erau acum o parte stabilă şi solidă a staţiei Pell. Nimeni. cu arcadele ce separau sectoarele căzând ca nişte perdele. dar aveau cel puţin armuri: pe astea le menţineau în condiţie bună. ocupat doar de echipajele docului şi echipamentul lor. trecând printre trupele grăbite pe care Di Janz le trimisese pe punte. Poliţia orbitală e răspândită peste tot. hârtii. Vi se transmit complimentele guvernatorului staţiei. Resimţiră câteva şocuri. Vocea lui Di Janz. dând de lucru la cem unei duzini de tehnicieni. litere distorsionate pe monitoare. răvăşită de furtuni. nici aici. spuse com-ul. Curbura inelului orbital aluneca spre stânga. Di. Conul care urma să le îmbrăţişeze sonda frontală lucea albastru. — Graff. Mesaje continue răzbăteau în surdină dinspre centrala Pell şi prin canalele de comunicaţie ale navelor. din întreaga flotă. axa verticală se stabili faţă de punţile personalului de pe staţie. o uniformă reglementară. Nu se vedea nici un lucrător localnic. Magazinele şi birourile erau goale. Trecură în faza finală de apropiere. deschiseră accesul pentru echipele de la docuri. trupele de securitate şi birourile erau departe de zona lui Norway. preia comanda operaţiilor. Coborî în grabă cu liftul către coridorul inferior. nici într-o astfel de situaţie. pierzându-se la orizont. . împiedicând-o să privească dincolo.

Câţiva erau deja întinşi pe jos. poate o sută cincizeci ele oameni. brunet. Duhoarea navei se răspândea. sub pază armată. căpitane.. percheziţionaţi.. Duhoarea se răspândi în răcoarea docului. se îmbulziră nebuneşte până ce o rafală care trecu pe deasupra capetelor lor îi făcu să îngheţe. de moartea de pe Hansford înmulţită de o mie de ori. — Damon Konstantin. Acolo erau o sută. se poticnise în conul de ghidaj şi se dezechilibrase. Amararea era completă. armele fură ridicate. cu nas acvilin. ghemuiţi pe doc în poziţia fătului. o spărtură către tubul de acces. — Tu cine eşti? întreba ea. de la Biroul Juridic. apoi îşi aruncă privirea într-o parte. îngreţoşată de perspectivă. Se apropia un civil – tânăr. ţinând o tabelă în mâini şi arătând ca un om de afaceri în costumul său albastru impecabil. — Staţi! strigă Di. alţii se prăbuşiră şi începură să geamă. Receptorul pe care Signy îl avea înfundat într-o ureche continua s-o informeze despre situaţia navei Hansford. Staţia era ameninţată de răzmeriţă. cercetaţi. — Biroul Juridic. O pompă curăţă aerul din sistemele lui Hansford. Hansford trăsese prost la doc. nu avea la el nici un aparat de comunicare. un lung pomelnic de veşti proaste.. Valul se oprise. . Angelo avusese doi băieţi înainte de accidentul soţiei sale. nici acte. apoi trimişi către birouri sau cabinetele medicale. Docherii se ascunseră înapoia liniilor de trupe. dar nu înaintară. ca să fie dezbrăcaţi. mormăi Signy. făcu ea cu dezgust. stârnea ecouri în crestele de metal de deasupra.. Damon Konstantin şuieră o înjurătură şi clătină din cap. călcând unul peste altul. Graff dădea ordine de la comanda lui Norway.. — Amaraţi-o şi plecaţi! urlă Di către echipele de pe doc. Primul grup nu avea nici bagaje. căzând. Orice îmbulzeală în apropierea trupelor să fie întâmpinată cu focuri de armă. Docherii staţiei îşi începuseră activitatea. Nimic care să aibă de-a face cu legea. de prăbuşirea sistemelor.. Putea fi. sau dacă ei au nevoie. Un Konstantin. Di îi trecu pe cei care ieşiseră înapoia unei arcade. picături de transpiraţie i se iviră pe frunte. — O să fim nevoiţi să intrăm acolo. Rămâneţi pe locurile voastre şi ţineţi mâinile pe cap.ordonând desfăşurarea trupelor către zona în care trebuia să sosească Hansford. Uşile interioare se deschiseră şi un val de oameni ţâşni afară. Ţin în permanenţă legătura cu centrala. Se auzi un scrâşnet.. — Sunt aici să vă ajut dacă aveţi nevoie de ceva. Echipajul lui Hansford urma să rămână blocat pe puntea lui. ocupându-se de debarcare de la distanţă. Rampa ajunse la locul ei. Ea îi privi a doua oară. nimic de valoare. doborâţi de slăbiciune. — Mişcă ! urlă Di. Mai erau încă o mie de inşi pe nava aceea. Alături de Signy. — Spune-le să iasă. Ţipară şi strigară. Trapa se deschise. auzi ea dinspre Graff.. Signy îi urmări o clipă şi îşi muşcă nervoasă buzele. Câţiva păreau prea ameţiţi ca să înţeleagă.

Signy trecu prin decontaminare. Vomă. Câteva cadavre erau tăiate în două. nu mai reprezentau o ameninţare. Tot locul era acum înecat de o ceaţă antiseptică. Ea îl împinse deoparte. Cadavrele. Restul se curăţaseră.. mai târziu. Scoseseră afară morţii de pe Hansford. Mai pregăteşte-ne o zonă liberă unde să depunem morţii. La început. auzi ea în com-ul din ureche. luă o cafea făcută din ierburi indigene şi îşi trase sufletul privind cum sfârşeau manevrele de salvare pe Hansford. cum manevrele pe care le . Refugiaţii de pe nava Lila ieşeau mai ordonaţi. Spre sfârşit. Mulţi dintre supravieţuitori fuseseră dintre cei izolaţi în zone în care aerul era mai puţin viciat decât în magaziile prost ventilate unde se îngrămădiseră majoritatea refugiaţilor. urmau să se îndrepte. gândi ea. o nimica toată. Signy încercă să nu se gândească la propriul ei stomac. se împinseră şi se îmbrânciră. Lui Konstantin i se făcuse rău. Konstantin interveni cu folos prin megafonul portabil. Fiecare cadavru neidentificat poate fi o viitoare problemă pentru securitatea voastră. asta-i tot ce putem face. cu un stomac mai liniştit. iar asta dusese probabil la crime. Probabil că da. Signy se ridică în picioare în timp ce spectacolul continua. moarte. pentru că nu respecta instrucţiunile şi ameninţările controlorilor de trafic. propriul ei microfon. Unii dintre supravieţuitori aveau oase rupte în îmbulzeală. — Negativ. un omagiu adus morţilor înainte să fie aruncaţi în spaţiu. conform logicii orbitalilor – le descrise primejdia stricării echilibrului fragil. deşi situaţia stătea încă destul de bine. O să-i identificaţi cum puteţi. Un lucrător din echipele civile îşi găsi prost momentul în care să-i ofere un sandwich. urma un fel de serviciu religios pe bandă rulantă. Alţi câţiva supravieţuitori se iviră în trapă. Auzi raportul lui Graff şi îşi activă . Suntem ocupaţi până peste cap. trimise ea înapoi scurt. zăcând printre morţii în descompunere. Li se blocaseră sistemele. prinse de gravitaţia Lumii de Jos. Sânge. vă descurcaţi voi. Adu-mi un costum.— Am nevoie de-o echipă înarmată cu care să intru în zona contaminată. Nava Lila venea. sânge. ţinând încă în mână cana de cafea şi privind. Nu ştia nici dacă studiase cineva problema asta. după amprente. dar încetară când dădură cu ochii de trupele înarmate din faţa lor. La fel de palizi arătau şi câţiva soldaţi ai ei. supravieţuitorii nu avuseseră decât oxigenul din butelii. Porţile de izolare în caz de urgenţă se defectaseră în timpul unui incendiu. Nu prea avusese de-a face cu planetele. slăbiţi. O mână de oameni. — Potoleşte-i. nu mai putuseră respira. fotografii. într-acolo. îi spuse ea tânărului Konstantin. se aşeză pe podeaua goală a docului şi luptă cu greutatea din stomac. Un covor de trupuri pe coridoarele navei. — Mesaj de la guvernatorul staţiei. Mai găsiră încă şaptezeci şi opt de supravieţuitori. aproape incapabili să coboare rampa. apropierea acesteia provocând panică. vorbi civililor îngroziţi pe înţelesul orbitalilor. Urină. povestea aceea îngrozitoare pe care o auziseră întreaga viaţă. Putreziciune. Blochează-le accesul dacă trebuie. se dezbrăcă de costum.. se cere prezentarea căpitanului la birourile staţiei cât mai curând. Se întrebă dacă trupurile aveau să ardă în cădere.

să fie fotografiaţi şi identificaţi. Am aranjat să fie următoarea la intrare. Existau doar patru locuri. Guvernatorul staţiei întreabă dacă eşti liberă peste o oră pentru o şedinţă. spuse ea calmă. asta cu siguranţă. Îşi spălă trupul de trei ori până reuşi să îndepărteze mirosul şi gemetele din mintea ei. rezultatul – doi morţi şi isterie printre pasageri. Winifred. erau doar primii. plângerile şi cererile încetară măcar pentru câteva ore. dintre care una. Poate să izbucnească revolta pe oricare dintre nave. Nu sunt sigur. temporar. 1 Ziua alternativă — perioada nocturnă a zilei principale. artificial. şi însemna un fel de încetare a trudei. Staţia intră în ziua alternativă 1 . dar nici nu se pune în discuţie. punând capăt discuţiei. cinci nivele în două secţiuni cu cele două docuri ale lor. — Legea marţial. Noaptea era liniştitoare. în mod arbitrar. cei fără – în alta. Trebuiau să-şi găsească locuinţele care le fuseseră repartizate şi să-şi afle liniştea în mediul protector al staţiei. în vreme ce Konstantin se apropie de ea furios. .). Am prins de ştire că tipii de la Companie vor să intre în zonă. Cam strâmt. se întoarse la bordul lui Norway şi făcu baie. intervenind plin de autoritate în situaţii de neclarităţi în acte sau care depăşeau competenţa personalului staţiei. o avertiză vocea lui Graff. Pearl. Staţia ne-a anunţat că vrea să i se înapoieze cele cinci sute de locuri confiscate pentru Hansford. Sau dacă mai fuseseră unele. Barăcile aveau să rezolve o parte din probleme. Signy măsură din ochi spaţiul staţiei în care fuseseră primiţi. avea un tovarăş. şi se îndepărtă. păşi de-a lungul liniilor de soldaţi până în faţa docului unde era tras Griffin.ordonase începură să se desfăşoare normal. — Griffin se apropie de docuri. Oricum. Şi Signy păstra ştirea asta pentru ea. (n. activitatea locuitorilor se împărţea în două perioade. paza de noapte a navei Norway le făcuse să înceteze. Tânărul frumos de la Biroul Juridic se dovedi de folos şi în alte probleme. Toate operaţiunile se mutaseră aici. Maureen are un mort şi un bolnav. se numea Zi Principală. — Continuă să-i ţii deoparte.. Refugiaţii aşteptau în tăcere să îndeplinească formalităţile. Scandalul începu de la nava Dinah : un om prins la percheziţie cu o armă şi aruncat în arest. Little Bear. Signy părăsi docul.. Nu erau singurii refugiaţi. dar aveau să se descurce pentru o vreme. O echipă pricepută se pregătea să scoată de la doc nava Hansford. Care e situaţia de pe Griffin ? — Panică. Transmite respectele mele centralei. Cei cu acte într-o parte. spuse ea. deoarece staţia orbitală era supusă unui ciclu temporal. Îşi termină cafeaua. — Negativ. — Câţi mai sunt în starea asta ? — Situaţia e încordată peste tot.tr. Sosiră cu o încetineală agonizantă şi îşi descărcară refugiaţii şi mărfurile. Signy urmări evenimentele obosită. Le-am dat toate datele. nici un fel de lux. iucrurile se înrăutăţeau. Lucrurile îşi urmau încet cursul. Sita. pentru că pe Hansford nu mai rămăsese nimic de păzit. clătină din cap şi ordonă ca trupurile să fie aruncate lângă celelalte.

târziu. Petrecea uneori nopţile cu Graff. Să se ocupe de lucruri mărunte şi dureroase şi să uite de situaţia îngrozitoare de afară. netulburat şi frumos. Rareori aveau parte de asemenea drumuri.. cu trupele desfăşurate pe docuri. Niciodată. Ceva în figura lui o intriga: inocenţa. Îşi înţelegea situaţia şi. poate. Frumuseţea.. motivul pentru care supravieţuise. O privi pur şi simplu. Signy. şi uneori. îi spunea pe un nume greşit. Contrastul. prietenilor. spuse ea. Uneori. Ar fi fost sfâşiat. aşa cum făcea de fiecare dată. Signy le ura cu toată fiinţa ei. de o dorinţă de a vindeca răni.. acolo unde trăiau cu impresia de putere absolută. îi spuse. nu se arătase în acest fel celor pe care-i preţuia.Mai trebuia salvat ceva de pe Russel şi Mariner. arătând că luase la cunoştinţă. — Îţi pasă? întrebă ea. şirurile de oameni se mişcau încet. privindu-l cum stătea întins lângă ea. În staţie. cineva care nu ar fi putut călători eu altă navă decât Norway. doar clipi. când era pe jumătate adormită. cu cine i se năzărea. El ştia asta şi aprecia gestul lui Signy.. nu avea chef sâ înlesnească echipajul. Numele lui nu conta. de altfel. sub ameninţarea armelor. echipajului. — Ai să cobori aici. Îi spălaseră creierul pe Russel. cu Di. luminile indicau miezul zilei alternative. Erau obişnuiţi cu izolarea permanentă din nave. Se amesteca în mintea ei cu alte nume. de a înlătura nenorocirile. . El nu se arătă tulburat de această veste. poate. Norway rămase ultima navă oprită în carantină. însă. — Eşti norocos. la fel ca toţi ceilalţi din Flotă. de a proteja. Signy se simţea cuprinsă de un sentiment sordid. Nu-i păsa şi ăsta era. El reacţiona în acelaşi fel.

ridicând privirile către fratele său. şi ei nu trebuie să se amestece. Mă ocup eu de-acum. Dacă vreunul dintre noi trebuie să rămână aici. Trupele stăteau de gardă. fără să reuşească să se mişte. — Nu avem cui să ne plângem. Turele de zi şi de noapte. Toată vina era a Flotei şi nu puteau face nimic s-o oprească. al lui şi-al lui Emilio. — Ne descurcăm noi. realiză Damon confuz. — Bine. Nimeni nu putea explica prezenţa armei. nu către refugiaţi. apropiindu-se cu paşi mărunţi de birourile de cazare. era la comanda de noapte a centralei. — Am urmărit monitoarele. privind fix peste docuri. Opoziţia. Numai agenţilor Companiei. să supravieţuiască. I-am promis lui Elene c-am să te trimit acasă. privind drept înainte. se amestecaseră.. n-o să ne pună în pericol. Există nişte limite. Orice ar face. Nu avea nici un răspuns. Fratele mai mare. Damon îşi strânse buzele ca să-şi oprească o răbufnire de greaţă. Pell./52 Prea multă suferinţă. Se gândea la viitor. în nas. — Damon. păzind docul. un tacâm uitat în urmă de un inconştient. — Să nu-i laşi. ar fi dat naştere la revoltă. Mâna lui Emilio se desprinse de pe umărul lui. pleacă de aici. îi lipsea energia. Părea supărată. spuse el. acela sunt eu. încercând să scape de usturime. ci spre infinit. spuse Emilio.3 I PELL : 5/2 alt. probabil. refugiaţii fuseseră aruncaţi afară prea repede. Ştiu situaţia de aici. . Nu pot pune în pericol staţia Pell şi.. Îşi răsuci gâtul amorţit şi clipi. N-am fost în stare să mă lupt cu soldaţii. spuse Emilio. N-am putut face nimic. iar staţia nu avusese nici o alternativă pregătită. la ruina a tot ceea ce fusese până atunci stabil şi sigur. în acelaşi timp. Cafeaua mirosea a dezinfectant. N-am putut. — Du-te acasă. — Am văzut cum îi împuşcau. chiar şi Flota le înţelege. mirosul le persista în pori. Damon se descoperi peste măsură de epuizat. Cineva îl atinse pe umăr. peste tot. Emilio se aşezase în scaunul liber de alături şi ţinea încă mâna pe umărul lui. spuse blând Emilio. poliţia orbitală nu dăduse de urma docurilor. la fel ca mai toate lucrurile de acolo. Şi acum era noapte. Se frecă la ochi. din bucătăria unuia dintre restaurantele abandonate de pe docuri. Provenea. Ăştia împuşcă oameni pentru că nu stau cum trebuie la coadă. Emilio. aprobă el. Al lor. O să găsim o soluţie. Cineva fusese înjunghiat în barăcile din sectorul A. în care cei doi se întâlneau doar din întâmplare. Damon Konstantin luă o cană de cafea de la unul dintre lucrătorii din echipele de ajutor care trecu pe lângă bifoul lui şi se sprijini într-un cot. Ne-ar fi ocupat toată staţia. al lui şi al Elenei.

Dar e îngrijorat. — Estelle ! exclamă Damon. siluete îmblănite. mormăi Emilio. şaizeci de mii ? — Ceilalţi au ajuns în mâinile Uniunii. parcă având o revelaţie. au ajuns la noi şase mii de oameni din câţi – cincizeci. — Două staţii. cu spatele la uşă. scheunau şi strigau ascuţit unul la altul în contratimp cu ordinele date de supraveghetorii umani. — S-a dus acasă. spuse ea. Se lăsă pe scaun. sper. printre care moţăia un paznic. Era obosită sau supărată. nu ştiu. Tata zicea că venirea ta aici a fost o nebunie. de cealaltă parte a barierei ce separa staţia de carantină. . Damon. Trecu prin punctul de pază. A izbucnit focul. cu actele negustorilor refugiaţi. simţind dezastrul. străini la înfăţişare mai mult datorită măştilor de respirat pe care le purtau în afara tunelelor lor. — Elene ? Intră în bucătărie. se apropie de uşa apartamentului. Estelle a dispărut. parcă. A explodat. aruncă o privire către întârziat şi încasă un răspuns aidoma. văzu cu uşurare luminile aprinse. Damon se opri. Elene umbla după veşti. spuse Damon aţintind privirea către şirurile de oameni de pe docuri. Nu se întoarse. presupun. cred că trebuie să te duci acasă.. oftând din nou.. auzi fâsâitul familiar al plasticului în bucătărie.. N-a mai zis nimic. îl puse pe masă. toată securitatea lucra peste orele de program. Mi-a spus doar că vrea să te întorci cât mai repede acasă. mutau oameni şi încărcături cu o grabă frenetică. scheletice. se apropie şi o luă în braţe. Damon trecu pe alături. — S-au dus. continuă el. Au fost distruşi odată cu Mariner. Sau au murit pe Mariner. — La fel a fost şi când au închis staţiile din Urmă. întoarce-te la Elene. N-au reuşit să se desprindă de la doc. Ne-am procopsit cu o situaţie pe care nu sunt convins c-o s-o putem rezolva vreodată. Şi mama.. Am trecut pe la ei înainte să vin aici. îşi dădu seama ce face. în plin haos. i-am spus că vreau şi eu să fac nebunia asta şi să termin ceea ce tu n-ai apucat să faci. Ne descurcăm noi. Suferinţa ei îl întrista. Şi partea aceea a staţiei s-a dus. Nici un supravieţuitor. Ceasul temporizator al cuptorului ajunse la capăt. nu se ştie numărul morţilor de acolo. se întoarse şi îl privi. Poate că unii au ajuns pe alte nave. Ea oftă scurt. toţi care încercau să urce la bord. Lucrători indigeni i se strecurau pe dinainte. Luă liftul până în sectorul verde şi străbătu coridorul spre apartamentul lor. O descuie. Elene păzea cuptorul. după care se întoarse către fratele său. asta-i tot. A muncit şi ea destul în haosul ăsta. imaginea lui de peste cinci ani. Cei de pe Sita au văzut-o.Au şi făcut-o. al cărui chip era. i le împinse lui Emilio şi plecă grăbit. au plecat în altă parte.. Ea scoase platoul.. Se repezi în picioare. — Se întâmplă ceva. cu figura posomorâtă. cu toată lumea la bord. îşi strânse hârtiile. Chiar şi aici erau împrăştiate pachete cu lucruri. — Tata probabil că a adormit.

II — Nu. Nu era momentul să discute despre asta. apoi. refuzând să părăsească birorurile de pe Şocuri. El clipi. — Aş fi vrut să mă chemi. mancă. bolnav de spaimă. El avea o familie. Mai oftă de câteva ori. se hotărâse să încerce viaţa de pe staţie. asta însemna ceva ce el nu reuşise să înţeleagă în lunile pe care le petrecuseră împreună. Estelle. nici de uşurare că fusese cruţată. rude mai îndepărtate. mai păstra încă un iz de dezinfectant în gură. El o avea pe a lui. Damon nu spuse nimic. se întoarse. încercă să se poarte firesc. îl strânse în braţe. Ea nu-i ceru nimic şi el nu-i puse nici o întrebare. perplex. — Vreau un copil. Poate că acum era sigură. veri. O iubea. recunoscând că era doar o impresie. El se forţă să înghită. . care îşi căutau rudele. se ridică şi îi atinse braţul cu un gest tandru. ocoli masa şi o îmbrăţişa. Ea îi eliberă mâinile. Ea era un Quen. deşi răvăşită. Am să mai caut. — A mai rămas unul dintre noi. Vasilly Kressich aşteaptă. Ridică privirile brusc. Se ridică. câ stătuse deoparte de data asta. o conduse în dormitor şi o ţinu în braţe ore lungi şi cufundate în beznă. spuse ea. Mai târziu se aşeză. Pentru prima dată de când erau împreună nu o dorea. Reuşi într-un sfârşit să-i prindă privirea. deşi încă mai vorbea de nava ei. familii întregi sau nu. Negustorii aveau un nume. spuse ea. cu atâta nebunie în jur. Elene nu mai spuse nimic. Nu găsi nimic să-i spună. la fel de disperat ca toţi ceilalţi refugiaţi adunaţi acolo. Intrase în viaţa lui ieşind dintr-o navă de negustori. poate din pricina acelei priviri lucind de răzbunare pentru moartea Estellei. ştia asta. — Mi-e bine. O strânse doar la piept. fără să se uite. El o privi. încăpăţânaţi. de această dată. care aşteptau veşti. Răzbunarea îi caracteriza pe negustori. Oamenii de pe Estelle. nu acum. aşa cum cei de pe staţii aveau casă. apoi îşi dădu seama că se referea la familia Quen. pe oamenii la care numele era singura avere şi a căror reputaţie depindea de el. la rezultatele apărute. ţintă.. O lume în sine. nici un cuvânt de jale pentru pierderea ei. izbit de întunecimea din ochii ei. Poate că o mâna altceva. la fel de obosite.. Era la fel de răvăşită ca şi a refugiaţilor. Tatăl. mama.Cincizeci şi şase de oameni la bord. Patru luni. Palmele ei le acoperiră pe ale lui. cu o pornire de omenie: Stai. spuse cel de la pupitrul de comandă. cu ochii fără lacrimi. Poate că nu a iost trimisă cu numele ăsta. A ei murise. Hotărâseră să nu aibă copii până în clipn în care ea ar fi fost sigură că poate suporta viaţa sedentară. să pună o a doua porţie la cuptorul cu microunde.

Niciunul dintre răniţii transportaţi la spitalul staţiei nu se potrivea cu descrierea lor. strigă bărbatul către operator. I se făcu milă de slujbaşul care se vedea nevoit să stea acolo fără nici un rost. forţase pătrunderea la bord. Brusc. deşi erau dintre aceia care nu aveau permis de evacuare. o teamă profundă. Mulţi . Era pe listă şi nu a coborât. insista că Mallory se înşelase asupra identităţii civililor.. Computerul nu oferea nimic nou. Alţii răspunseseră la două.. Pe Griffin se citise lista cu pasageri şi se ceruseră actele de identitate. — Mare greşeală au făcut că i-au aruncat în spaţiu. Sperase că Jen şi Romy reuşiseră să urce pe Lila. încercând să menţină ordinea la postul unde fusese repartizat. în care capacitatea sistemelor avea să fie depăşită de supraaglomerare. iar gărzile se dovedeau mai preocupate să-i trimită înapoi în nave decât să păstreze ordinea şi fluxul continuu. Unii răspunseseră la nume care nu puteau fi ale lor. să capete raţii duble. după privirea pe care o căpătase de la operator. compară descrierile care nu se potriviră nici de această dată. îi numărase. Jen şi Romy nu coborâseră de pe Lila. Kressich îl privea buimac. erau prea mulţi rătăciţi ca să se poată transmite în direct toate mesajele lor. în care mulţimea înnebunită avea să intre în panică. ştia că nu avea nimic pentru el. reuşise să pătrundă la bord înainte ca valul de soldaţi să-1 oprească. Nu i-au identificat. operatorul urmări din nou. El rămăsese în urmă. Staţia Russell murise în plină panică. lista. Plângea. să ceară o nouă verificare. operatorul solicita un nou rând de date. Kressich se aşeză înapoi. o navă în care medicamentele aveau să se termine. ştiind foarte bine că nu exista nici o speranţă. Din când în când. Toţi aveau aceeaşi poveste. nu putea s-o nege. Îi fusese teamă atunci. trebuia să aibă încredere în ea.Erau douăzeci şi şapte de inşi pe băncile de lângă birouri. răbdător. Dar niciunul dintre ei nu ajunsese până la Pell. Jen şi Romy tebuiau să fi urcat înaintea lui. păzit de gărzi înarmate. era acolo. mormăi femeia de alături. Nu credea să fi fost opriţi la bord: Jen nu avea talentele de care ar fi avut nevoie Mallory. nu ieşiseră din navă. S-au dus. Erau cuprinşi de panică. Nimic. Se făcuse noapte şi venise un alt schimb de operatori la birouri. — Era acolo. Pasagerii fuseseră îmbarcaţi în grabă la bordul celei mai apropiate nave. nu se mai ştia care sunt fugari şi care pasageri legitimi. Câţiva le avuseseră. care-l îmbolnăvea. cel puţin aşa arăta lista făcută în confuzia de după lansare. alături de familia care-şi pierduse copilul în mulţime. trebuie să fi fost pe Hansford. acel braţ al staţiei întins spre ei. cu copii cu tot. măcar până ce ar fi fost descoperiţi. Soldaţii trăseseră în îmbulzeală. Griffin o păţise destul de rău. Îşi pusese speranţa în lista de pasageri. Alt bărbat se prezentase din nou la-birou. Aşteptă. pe undeva înregistrările se înşelau. Mulţimea se revărsase pe doc. uşile se închiseseră odată cu ocuparea ultimului loc. s-au dus. iar Romy. Nu fuseseră niciodată acolo. înconjurat de rude jelind. Cele mai multe nave îşi închiseseră uşile la vreme. Fuseseră printre pasagerii de pe nava aceea. Numai pe Hansford găsise gloata uşile larg deschise. Fusese doar vina lor.

care fuseseră până atunci preţuiţi şi ascultaţi. probabil mulţi cu identitate falsă. Realiză atunci situaţia de pe Hansford. un bărbat de vârstă mijlocie.ditre ei se aflau pe nave pe care nu aveau ce căuta. Jen si Romy nu erau de soiul care să-şi croiască drum până la Hansford printre brutele înarmate cu puşti. de oribil. cuţite şi răngi. Numai dacă nu se îngrijoraseră şi nu coborâseră ca să-l caute. Fusese sigur că Jen şi Romy se aflau la bord. Iar el era aici. singur şi cu un suflet teribil de gol. Se gândi la Jen şi la fiul lor. Nu era nici măcar sigur că aveau s-o lase să-1 păstreze pe Romy. Unii o preferaseră în faţa îmbarcării către un loc străin. majoritatea erau tineri.. unde stăpânea acum Uniunea. . din dragoste. Era primul care pleca. de prostesc – din teamă. Rămase întins liniştit şi privind ţintă spre tavanul metalic. nici o baie nu părea de ajuns. Se gândi la sinucidere. Se îndreptă către zona în care fusese repartizat. fără cale de întoarcere. Soluţia asta nu i se potrivea.. aşa cum făcuse şi până acum. pe Jen aveau să o transforme într-o umbră care să gândească doar ceea ce era permis şi care să nu se-mpotrivească la nimic. se întoarse printre şirurile de oameni prăbuşiţi în somn şi se aşeză. Găsi un culcuş liber şi îşi luă trusa pe care o dăduse fiecăruia. Nu-i recunoscuse printre morţii de pe navă.. către o staţie care nu le apar-ţineia. Era un dezastru pentru cei care avuseseră poziţii destul de înalte... Mai degrabă rămăseseră pe Staţia Russell. Se ridică în sfârşit şi acceptă situaţia. în barăcile rezervate bărbaţilor fără familie. Lacrimile începură să-i curgă pe obraji. hotărât să supravieţuiască. aveau s-o treacă prin Corecţie pentru că fusese soţia lui.. prin întuneric. Existau creşe unde se pregăteau soldaţi şi lucrători pentru Uniune. Numai dacă nu făcuseră ceva atât de idiot. Se spălă pentru a doua oară.

Uşurinţa de a crea obiecte fără nici un alt rost decât simpla lor existenţă. cu geometrie străină – din nou spirale. lucrate cu răbdare în lemn. lucruri de care se vorbea în şoaptă. Dacă rezidenţii nu pot stăpâni situaţia. purtând pe chipul aspru grija lui obişnuită. apoi un foaier de sticlă cu podea absorbantă fonic. carantina se trezise din nou la realitate. Peisajul se schimbă brusc. Nimeni nu încercă să se apropie de ea. din nou globuri de lemn cu ochi enormi . acum blocate. nu erau umane: figuri din Lumea de Jos. — Ocoleşte inelul cu o navetă. odată cu primul dintre refugiaţii care se îndreptase ameţit către bucătăria de campanie instalată pe doc. traversă docurile in linie dreaptă până la punctul de control al carantinei şi se îndreptă către porţile uriaşe dintre secţii. Se gândi cum ar privi orbitalii aceste măsuri extreme de precauţie şi clătină din cap. ameţită de această expresie a luxului şi civilizaţiei. la un hol bine păzit de securitatea orbitală. unii parcă ar fi vrut. Se văzură întâmpinaţi de un şir de sculpturi ciudate. — Mai putem încă s-o facem. trebuie s-o facem noi. urcă rampa către o altă uşă păzită şi pătrunse în zona centrală a staţiei. trecând de la oţelul gol al docurilor şi zonei de carantină. dar ezitau în faţa soldaţilor înarmaţi. E bine să fii pregătită. cu aerul unui grup de cetăţeni uimiţi. cunoştea doar din auzite civilizaţia şi luxul ţinut secret în inima staţiilor bogate. Lucruri uitate. pe staţie nu trăiau numai oameni: se vedea clar după împletiturile de pe podea.4 PELL: 5/3/52 Nebunia începu iarăşi odată cu venirea zilei principale. De aici era simplu: un lift prin mai multe nivele până în secţiunea administrativă. răspunse Signy. sugeră Graff. E mai sigur decât să-i aducem pe docuri. de care doar omul era capabil. trecând în revistă mesajele sosite în zori. Într-adevăr. Ideea merita discutată. Se întoarse în cabina ei şi îmbrăcă un fel de uniformă. dar cu atenţie. Signy clipi şi se holbă. având cel puţin culoarea albastru închis potrivită. după tapiseria strălucitoare de pe pereţi. trecu dincolo. Însă chipurile care se holbau din globurile stranii. Nu te aventura acolo fără un pluton complet. Deschise uşa. Staţia e mai puţin sigură acum. Oamenii ar fi folosit plasticul sau metalul. să nu punem staţia în primejdie. printre spire de lemn. spuse Graff. Artă. Cheamă consiliul staţiei şi spune-le că sunt gata să mă întâlnesc cu ei acum. Merg eu acolo. în lemn. Plecă împreună cu Di Janz şi o gardă de şase soldaţi îmbrăcaţi în armuri. — Ar fi trebuit să înlocuim schimbul de noapte în vreme ce mai era încă linişte. cu primul care se prezentă la birouri ca să capete acte şi locuinţă. pe coridorul albastru de la ultimul nivel. Signy fusese întotdeauna izolată de asemenea lucruri.

Vedeţi şi voi ce dezastru a fost pe Russell. nu eşti constrâns. spuse ea. privirile aruncate asupra lor aparţineau unor oameni. dcmnule. Di înjură încetişor când ajunseră la uşile din capătul sălii. după îmbrăcăminte. iar eu nu vă iau la bord.. poate căpătăm şi noi nişte nave. Zona de carantină a fost aranjată şi funcţionează. În încăpere se auziră şoapte pline de panică. Avem nevoie de un mijloc de transport până la cea mai apropiată graniţă. Ea pufni în râs. Civili plini de importanţă îi poftiră înăuntru şi îi conduseră în sala de consiliu. invitându-i în sala în care intraseră deja. expresia lor semăna teribil de mult cu aceea a sculpturilor străine. ca acela care se pricepe la un lucru. domnule. Aşa e obiceiul pe la voi ? — Obiceiul nostru este. mai că-mi vine să vă iau. Poate o să izbutiţi să mai lărgiţi vederile Mamei Terra. Norway e disponibilă. temporar. Oamenii Companiei. Vă sfătuiesc s-o păziţi bine. Cu. Din capul mesei se ridică un bărbat cărunt. Închiriaţi o fregată.aţintiţi către ei. În ceea ce priveşte graniţa. — Se pare că suntem constrânşi să suportăm o asemenea atitudine. să îl facă. făcu un gest cuprinzător cu mâna. Angelo Konstantin. Dacă sunteţi înţelepţi. Figurile se repetau în sculpturile de pe mobilă şi chiar de pe uşi. Vă anunţ că alte fregate au făcut saltul fără să ne ceară permisiunea şi fără să facă parte din convoiul nostru. — Vă purtaţi de parcă am fi sub comanda dumitale. — Nu. Poate c-o să vă folosească. . căpitane Mallory. Unul dintre oamenii Companiei se ridică în picioare. Eu nu mă bag – e problema voastră. toţii erau impresionaţi. Lângă masă mai erau trase încă şase scaune. Însă. De această dată. ca şi cum toţi acei ochi voiau să amintească oamenilor că Lumea de Jos era pretutindeni prezentă. — Îmi displace. Ea trase scurt aer în piept şi se ridică. holbându-se din vreun detaliu minuscul şi noduros. În sală se lăsă o tăcere mormântală. Nu există graniţe fizice. ocupate de bărbaţi şi femei care. căpitane.. în semn de politeţe. nu păreau să facă parte nici din consiliul staţiei. ea se mişcă odată cu Flota şi nimeni în afara celor vârâţi în treaba asta nu ştie unde se află. nici măcar nu răspunse zâmbetului lui Konstantin. să folosesc expresia curtea marţială. nici un gest. Ceilalţi rămaseră aşezaţi. Signy ar fi putut trimite soldaţii afară. să privească şi să înveţe. — Întrevederea noastră va fi scurtă. scutind astfel consiliul de ameninţarea armelor şi de impresia de forţă. — Dacă oamenii dumitale vor o excursie pe câmpul de luptă. Chipul bărbatului se înroşi vizibil. aşezaţi într-un amfiteatru cu şase rânduri de scaune şi la o masă ovală în mijlocul arenei. o să-mi ascultaţi sfatul şi-o să trimiteţi trupe de securitate pe fiecare navă comercială care se apropie. La prima privire. iar cel care nu. nici din Ţinutul de Dincolo. pentru că Norway nu-i disponibilă civililor. sau să stea deoparte. Nu făcu.

— Căpitane. ceea ce înseamnă că eu sunt militar. din cauza felului lor diferit de a fi. domnule Secretar Secund. — Cu motiv. O să mergeţi unde merge şi Norway. Se simţea într-un fel legată de omul acesta şi de ceilalţi. Orice alt mesaj o să mi se transmită prin corn. declară ferm Ayres. vă cerem cu insistenţă cooperarea. Signy declanşa secvenţa de acţiuni pe care o avea în minte. îi ură ea. sirena porni şi paza militară oferită staţiei Pell pentru protecţie părăsi posturile. o dovadă de politeţe neobişnuită. Ea strânse mâna puternic şi privi ţintă în ochii neliniştiţi ai bărbatului. Signy ştia părerea lui Mazian în astfel de cazuri. Nu primim nici un ordin în legătură cu asta. fără îndoială. Konstantinii construiseră Pell-ul. iar dumneata nu. până în zona Q a refugiaţilor şi acasă. Mai erau câteva detalii de pus la punct. Problema era rezolvată. câteva lucruri de făcut în staţie. tânărul care venise s-o ajute pe doc făcea parte din a şaptea. Nu am venit aici să observăm doar cele ce ni se arată. apoi adunarea porni să murmure uşor. erau cei mai buni. Să ne înţelegem bine. Navele ne-au adus de pe Sol şi ne vor conduce acolo unde le spunem noi s-o facă. peste Ayres. Pentru o clipă se lăsă liniştea. — Aparţii Companiei. Fără lux.— Nu sunteţi în poziţia să aveţi pretenţii. Ai uitat ? — Sunt căpitan terţ al Flotei. secvenţă pe care o cunoştea şi Graff. se mai întâlniseră în ultimii ani. îi întinse mâna. de studiat rapoartele şi recomandările. acolo unde ea era cea care făcea legea şi unde lucrurile stăteau după cum ştia. se întoarse şi plecă. Nici un bagaj în afară de un sac de voiaj. Chipul lui Ayres se înroşi mai mult. Secretar Secund al Consiliului de Securitate. secundul ei. — Vă convine oferta mea sau nu? Oricum. — Eu mi-am terminat treaba aici. nu vă pot oferi nimic mai mult. Se cunoşteau vag. staţia . pe Norway. Privi. Bine. luându-l cu ea pe Di cu soldaţii lui. făcu altul. Nu primesc ordine decât de la Mazian. atunci să fii gata într-o oră. o să vedem ce spaţiu avem. căpitane. Se întoarse pe drumul pe care venise. printre prieteni. Nu era numai problema evacuării. Plec. la Angelo Konstantin. câteva probleme de aranjat. Norway intră în stare de alarmă. şi tragi foloase din asta. Angelo Konstantin îşi părăsi pocul din capul mesei şi se apropie. A şasea generaţie în Ţinutul de Dincolo. Angelo Konstantin. — Segust Ayres. — Numele dumitale. domnule. — Secretar Secund. — Căpitane. constructori şi paznici. Suntem atenţi la orice lucru. indiferent dacă îţi convine ori nu. fuseseră savanţi şi mineri. dacă se luau în considerare necazurile pe care le pricinuise prin debarcarea refugiaţilor. — Nu. De ei avea grijă Flota. — Noroc. căpitane. jignit în autoritatea sa. căpitane. Dacă ai intenţia să vii. Ea îşi puse mâinile în şolduri şi îi cercetă pe rând pe fiecare.

cu acces nelimitat la forţe umane. fără sprijinul negustorilor sau al staţiilor. cu restul puterilor ei. la fel cum avea convingerea că mulţi dintre cei pe care îi adusese aici nu mai aveau să scape cu viaţă. Cedaseră şi alte staţii. Deja alte convoaie erau pe drum către Pell. După atâta vreme. Era o nebunie. văzuse altfel lucrurile.. Urmau nişte manevre care aveau sâ-i ia timp. la o anumită dată. o operaţiune secretă. Era cuprinsă de amărăciune. provizii şi planete. ultima de sub puterea Companiei. cu orice preţ. gândi ea. aşa cum o făcea de ani de zile.. Sung de pe Pacific îşi mutase cartierul general pe Esperance. şi visul vechilor exploratori o atrăsese aici. departe de zona lor de acţiune. Urma şocul cel mare. Ironia supremă era că Uniunea devenise partea expansionistă a acestui război. Angelo Konstantin cunoştea şi el problema asta. generaţia ei.Pan-Paris intrase sub administraţia lui Kreshov. fără să mai spere însă.. pe când nu cunoştea nimic despre marile nave şi puterea lor. care crezuseră cel mai mult în Ţinutul de Dincolo. Demult îşi dăduse seama că nu avea să fie vreun câştigător. sfârşiseră prin a lupta împotriva lui. ironie că ei. Poate că mulţi locuitori ai staţiei ştiau asta. dar asta ar fi însemnat să-i supraestimeze. ea doar deschisese drumul. Asta dacă supravieţuiau destule nave primei operaţiuni. prin a muri pentru o Companie căreia nu-i mai păsa de ei. Flota continua de una singură. demult încetase să mai vorbească frumos despre politica Companiei. împotrivindu-se unei puteri imense. Poate. Fusese martoră la declin. lupta. luptase pentru unitatea Pământului şi a Companiei. . Cu mulţi ani în urmă. Poate că înţelesese mesajul ei. Navele lor erau umbra Flotei. Uneori se gândea să părăsească Flota. iar Compania care o fondase se împotrivea. pentru trecutul şi viitorul omenirii. Aşa i se păru preţ de o clipă. să facă aidoma altor nave – să treacă la Uniune. Signy îi credea condamnaţi pe toţi. ultima generaţie a Flotei. fără putinţă de salvare.. Dacă Uniunea răspundea după cum sperau ei. Mutaseră tot ce putuseră. un vis ucis demult de ordinele căpitanului Companiei. apoi un salt către un rendez-vous cu Mazian. Continua să lupte. Îi răspunsese prin gestul de despărţire – îi oferise un sprijin în faţa presiunii Companiei.

rămas în picioare dinaintea biroului. Avea destule probleme. în plus. Se întoarse la pagina aceea. mai erau şi cei şase agenţi ai Companiei care voiau cu orice preţ să inspecteze frontul din Ţinuturile de Dincolo. domnule.52 Angelo Konstantin ridică priviri tăioase din spatele biroului acoperit cu note şi comunicări urgente. răsfoi interogatoriul şi îşi aminti că şeful securităţii se mai afla încă acolo. Poate reuşim să-i facem rost de un spaţiu ceva mai confortabil. În secţia de recuperare. S-a predat singur securităţii noastre.. Angelo încercă să găsească o soluţie.5 PELL : 5. Joshua Halbraight Talley. — Un prizonier de război. L-ar fi ucis. — Ce ai de gând să faci cu el ? — Să-l păstrez în blocul de detenţie. domnule. Avea pe cap cinci sute de indivizi care voiau să se întoarcă la locuinţele lor. Armscomper1. răspunse tulburat şeful securităţii. Angelo deschise dosarul. Cum o să le explicăm asta ? 1 Armscomper — militar însărcinat cu operarea computerului de bord în timpul luptelor . — Nu e bolnav.” Astea sunt cuvintele ei. — Biroul Juridic are vreo sugestie ? — Mi-a sugerat să vă întreb pe dumneavoastră. cartela de identitate a Uniunii. A fost cules de Norway dintr-o capsulă în zona staţiei Russell. În navă nu a fost lăsat liber printre refugiaţi. şi din pricina cărora mai multe birouri aveau să fie mutate.). domnule. biletul cu semnătura lui Mallory şi o mâzgălitură „Tânăr şi speriat”. nu-i mai trebuiau şi altele. — Sunt oameni lipsiţi complet de locuinţă. -— Unionist? întrebă el neîncrezător. Nimeni nu ştie ce să facă cu el. indicate de Mallory în protocolul secret. cel care calculează traiectoria optimă a navei şi direcţia precisă a focului (n. cele câteva pagini ale interogatoriului. pentru că războiul nu ajunsese niciodată acolo. se arătă de acord şeful securităţii. Era printre evacuaţii de pe Russel. tr. care cuprindeau o mare parte a sectoarelor portocaliu şi galben. Un angajat fără importanţă al flotei unioniste. — Celulele de acolo nu sunt concepute pentru cazări de lungă durată. Chipul tânărului îl obseda.. studie atent imaginea chipului tânăr. Mallory a adăugat o notă la dosarul lui: „De acum înainte e problema dumitale. — Nu suntem dotaţi pentru genul ăsta de detenţie. Pell nu avusese niciodată un prizonier de război. Deocamdată îl ţinem într-o anexă a spitalului. deşi nici un negustor nu voia să-i primească la bord.5. trebuia să rezolve alte evacuări. . — Nu.

replică Angelo. clipa aceea. Votară. de război. Oamenii Companiei părăsiră şedinţa înainte să se ft terminat. Descurcă-te cu el aşa cum poţi. Lucrurile se petrecură în modul cel mai sănătos. — Eu da. Sufla un vânt rece. mulţi dintre ei fuseseră evacuaţi din sectoarele portocaliu şi galben. iar încercarea lor de a închiria un transportor. De la schimburile comerciale interstelare. Pell trebuia să treacă la o economie internă. iar Pell îl simţea prea bine. Angelo puse dosarul deoparte pentru mai târziu. neafectat. observatorii Companiei. . domnule. Pot şi am s-o fac. Comerţul era la pământ. faţă în faţă cu cel al sectorului galben. ridicându-se de pe scaun. împotrivire care fu pur şi simplu ignorată. toţi cei ale căror instincte se formaseră în Ţinutul de Dincolo puteau să-l simtă. Şeful securităţii plecă. în baza de pe Lumea de Jos şi în coloniile miniere. Un prizonier era exact lucrul de care nu aveau nevoie în. îşi arătară împotrivirea faţă de desfăşurarea evenimentelor. Pell se trezise brusc lipsit de staţiile cu care făcea schimburi comerciale. Dar nici aşa proviziile nu ajungeau. să-şi satisfacă propriile nevoi şi. — Da. Nici un transportor nu voia să-şi schimbe rutele interne. care suferiseră cel mai mult de pe urma influxului. Va trebui să organizăm un sistem de cealaltă parte a liniei. poate. Doar câţiva refugiaţi aveau acte. Cere ofiţerilor să-şi stoarcă mintea şi adu-mi la cunoştinţă recomandările lor. în staţia orbitală. din verde şi alb – sectoare. eşuase. în felul ăsta. şi multora dintre ei nu li se potriveau amprentele şi fotografiile. trebuiau să se pregătească pentru următorul val. Ştia însă că numărul simpatizanţilor Uniunii va creşte în zona de carantină. stăpâniţi de mânie surdă. Angelo nu fu surprins să audă asta. piaţa ele desfacere dispăruse. să facă faţă altor schimbări. ceilalţi erau geloşi. cu ce ai la îndemână. Toate bunurile care aşteptau să fie expediate puteau fi consumate aici. nu voia să renunţe la cursele obişnuite către mine. se împotrivi Ayres. propuse el cnosiliului la întâlnirea din după-amiaza aceea. Le trebuiau mijloace să asigure cazarea şi hrana noilor veniţi.— Putem aranja lucrurile chiar în blocul de detenţie. cel puţin. să declanşăm un fel de alegeri şi să tratăm cu învingătorii. Nu faptul că ayeau un prizonier unionist pe cap îl îngrijora. Angelo ascultă atent potopul de plângeri. — Am să mă gândesc la o soluţie de îndată ce rezolv problemele urgente. Aveau grijile lor proprii. era neliniştit. — Mai amână. Securitatea le raportase noi agitaţii în preajma docurilor. Să scoatem un panou. Angelo se mulţumi să-i arunce doar o privire. Consilierul sectorului roşu. după cum văzuse la Signy Mallory. Ajunseră până la urmă la concluzia necesară că trebuie să scape de presiunea care apăsa staţia. Angelo îşi trecu o mână prin părul rar. — Nu mai autorizăm alte construcţii aici. de proteste şi murmure. — Avem nevoie de o legătură cu rezidenţii zonei de carantină. moneda căpătase o valoare îndoielnică. Consilierii acceptară propunerea la fel ca pe oricare alta. chiar şi la un preţ enorm în aur. mărim încăperea.

Şi agenţii Companiei. 1 (5) CT — Compania Terestră (n. un transportor de salt mic şi amărât. Ceilalţi patru reprezentanţi ai Companiei refuzară oferta şi se îmbarcară pe un transportor cu rută proprie. Nava era aceeaşi care-i adusese. vândute aici la preţuri uriaşe. sau cel puţin doi dintre ei. spre staţia Viking sau spre orice alt loc mai ferit.) . poate. din pricina rarităţii lor. singurul vas comercial cu însemnul (5) CT1 care trăsese la docurile staţiei Pell înainte să înceapă necazul. pentru că aceştia închiriaseră o navă care să-i ducă înapoi acasă. Nava era acum încărcată cu locuitori ai bazei din Lumea de Jos şi cu delicatese pentru drumul de întoarcere. dacă mai exista vreun asemenea loc în vremurile acelea nesigure. pe Sol. tr. tot aşa cum la venire adusese bunătăţi de pe Pământ.

Zgomotul era asurzitor. încă tremurând. Jon Lukas urmări câtva timp cu privirea mişcările. Vremea nu se încălzea nici p clipă şi luni de-a rândul pe cerul acoperit nu se zărea nici soarele. Pellienii se hârjoneau goi. tresăreau din pricina tunetelor care sfâşiau fără încetare cerul furios.. Ceilalţi se opriră din treabă. după o oră.52 Era furtună în Lumea de Jos. nici echipele ocupate cu peticirea acoperişurilor din care se scurgea apa. cu blana brună. — La revedere. Fusese întotdeauna conştient de defectul lui şi îl detesta. lucrători în construcţii şi câţiva tehnicieni. — Mişcaţi-vă şi le stivuiţi. stropit din nou de ploaia rece. întunecată de umezeală şi lipită de trup. Ploaia neîncetată îi transformase pe toţi cei de la bază în monştri galbeni. nici vreo stea. acum gâfâiau din pricina kilogramului în plus datorat gravitaţiei din Lumea de Jos. Nu era chip să prindă o clipă de somn până ce nu-şi aranjau un fel de spaţiu de dormit. Debarcarea pasagerilor pe terenul de aterizare continuă sub o ploaie rece. Plasticul galben lucitor al mantalei de ploaie nu-i ascundea corpolenţa de om ajuns la cincizeci de ani. strigă supraveghetorul când înghesuiala deveni evidentă. cu ochii lor rotunzi şi gurile căscate parcă într-o perpetuă mirare. înceţoşaţi din pricina burniţei. mai toţi lipsiţi de bagaje şi mulţi speriaţi de primul lor contact cu intemperiile. apoi se întoarse la domul principal. Se născuseră pe staţie. ridicându-se de la birou. îşi trase din nou haina de ploaie şi plecă spre navetă.6 I BAZA PRINCIPALA DIN LUMEA DE JOS : 5. duduitul continuu al compresoarelor. tineri.20. El le strânse mâinile. îi aruncă politicos operatorul de comunicaţii. nimeni nu se putea odihni. când coborî naveta. blesteme. de pe membrele fusiforme şi trupurile zvelte.. răpăitoare – un şir de oameni obosiţi şi mânioşi târându-şi picioarele pe drumul în pantă spre hangarele unde aveau să fie cazaţi printre mormane de rogojini şi desagi mucegăiţi cu prosh şi fikli. . Orbitalii obosiţi se bosumflară şi porniră să facă ce li se spusese. plesnetul ploii peste acoperişurile bombate. cei mai mulţi dintre ei. întinzându-se până peste mare. trecu prin uşa-ecluză subţire şi urcă treptele de lemn. încruntat. în sfârşit. detesta mersul prin noroiul până la glezne şi răcoarea care străbătea prin haine. în centrul de operaţiuni. nici indigenii. domnule. aşteptă momentul cel mai prielnic şi. Un lucru obişnuit întro lume acoperită de nori. o lume în care continentul nordic era întreaga iarnă pradă unui ger dement. nici oamenii care transportau provizii peste deal către navetă. Asculta ploaia.

Un obstructionist îndemânatic. dincolo de domuriledepozit şi barăci. desfundat. Nu de puţine ori. Se aşeză de partea opusă. Descurcă-te singur. nici un pellian nu trebuia să rămână nevaccinat. spuse Jon.. Bennett Jacint. Jon se îndreptă direct spre terenul de aterizare. Bennett Jacint. cu pereţi de oţel. supravegheate de câţiva oameni înveşmântaţi în mantale galbene. către domurile-depozit. — Canalul morii. La ce te pricepi? Pune-i la treabă pe pellienii ăia răsfăţaţi. neliniştiţi. dezbrăcă haina udă de ploaie. Jon se întoarse pe jumătate. venea întotdeauna cu obiecţii când era vorba de adus vreo îmbunătăţire bazei. Mai ia o echipă. Gândul ăsta îl chinuia. Sau aşteaptă-i pe noii stăpâni. Ordonă unui şef de echipă pellian să cureţe noroiul şi se îndreptă către lift. Jon râse. Drumul i se intersecta cu al lor. trecu printr-un coridor curat.priveau şi sporovăiau în limba lor – o bolboroseală acoperită de ploaie şi de bubuitul neîncetat al tunetelor. privind în gol. apoi se răzgândi şi fugi înapoi către moară. nici grupuri care să aştepte plecările. Proiectul terminat al unei lucrări fusese oprit din pricina lui. . E nevoie de câţiva oameni acolo cu echipament greu şi saci de nisip. păstrând doar masca. Înăuntru se aflau doi lucrători pellieni care aveau să fie transferaţi pe staţia orbitală. În sfârşit. iar pe malul celălalt începea să se formeze o mlaştină. înjură când un pellian ducând o povară trecu prea aproape de el şi avu satisfacţia să i se facă de îndată cale liberă. Privi peste câmpurile înecate. pellienii se văzură nevoiţi să şi le pună pe ale lor. continuând să meargă. ca să protesteze mai sus. cu toate încercările lor so asaneze. Bennett Jacint îl blestemă în faţă şi începu să alerge. făcându-l pe celălalt să lupte din greu până să-l ajungă prin noroi şi burniţă. porni la vale către naveta care lucea argintiu în pajiştea băltită. — Dar unde sunt ei? întrebă Jacint. Intră în cercul terenului de aterizare. — E problema ta. Lasă-i pe Konstantini să rezolve. de ce nu? Ai să-i poţi explica totul nepotului meu. urcă până la ultimul nivel. cu uşile cargoului coborâte. tufele verzi-cenuşii şi copacii-panglică pe dealurile din preajma bazei se iţeau prin perdele de ploaie. Provizii ude la moară. Jacint trecuse peste capul lui. — Domnule. Bine. Bloca uşa şl făcu schimbul de gaze. râul era o bandă largă. se înghesuiră unul în altul. Jon zâmbi şi se uită în depărtare. Baza din Lumea de Jos nu era un paradis. şi pătrunse într-un compartiment de pasageri strâmt. Când îl văzură. În răcoarea dinăuntru. şiruri de pellieni făceau drumuri dus-întors între navetă şi depozite. Ajunse pe coama dealului. făcu un semn scurt din cap către un supraveghetor uman şi urcă rampa cargoului. Ar fi părăsit-o fără nici o remuşcare şi ar fi lăsat noua echipă şi indigenii de capul lor. Păşi pe marginea cu iarbă. aşa încât drumul către puţuri rămăsese o cărare noroioasă. şuieră Jacint printre gâfâieli. — Nu mai e problema mea acum. — Nu avem timp. astfel încât el să-şi poată da jos masca. iată nenorocirea venind după el pe cărare.. mlaştina însemna boală printre muncitorii nativi. cu scaune căptuşite. noroios. Aici nu era trafic. inundată.

de la noroi.. Alicia.. atâta vreme cât nu lăsau să se audă decât numele Konstantin . transmis prin com la aterizare. Puteau manipula uşor mulţimea. Consiliul era democratic. rugăm încheiaţi afacerile şi urcaţi cu naveta cât mai curând”. ritmul. Primise doar un mesaj: „Emilio Konstantin şi Miliko Dee numiţi supervizori ai bazei din Lumea de Jos. şi al lui Angelo. Ar fi fost o dovadă de politeţe să-şi fi putut întâmpina nepotul şi soţia sa la sosire. Şi cu toate astea. Lukas-ii sosiseră pe staţia Pell în acelaşi timp. Fabricile aveau să capete utilajele suplimentare pe care el le ceruse. iar Angelo era maestru în această tactică. îşi reluase brusc. o dezertare. prezenţa ei îl deprima. o dovadă de politeţe din partea lor să fi venit de îndată la domuri cu un salut oficial. gestul ei nu adusese o alianţă cu familia Konstantin. păruse. cu tabuurile şi scuzele lor permanente. iar el o demonstrase şi ridicase producţia la cote record. unchiule”. mai degrabă. amânată timp de o decadă din pricina interminabilelor şedinţe de planificare.. De atunci. Staţia fusese atinsă de criză. Nu că ar fi avut el chef de politeţuri gratuite – să stea în ploaie. se adăuga supravegherea pellienilor semi-inteligenţi. La baza principală era cel mai rău: se amestecau mirosuri de la grânele prăfoase. datorită lui. apoi îl înlocuiseră la conducere în clipa în care ajunsese într-o etapă uşor de remarcat de către opinia publică. Konstantinii se amestecau întotdeauna în ultima fază.Aerul mirosea supărător a blană udă de pellian. bazinele de colectare prindeau drojdie. se certase cu ea din pricina asta. de eficienţa care înlocuise complacerea în ideea că pellienii nu se puteau schimba şi nu puteau înţelege noţiunea de program. el şi Alicia nu-şi mai vorbiseră decât în mod oficial. Ar fi fost. întotdeauna atunci când mai era puţin până la împărţirea laudelor. să fi rămas câteva zile cu ei pentru a schimba informaţii. însă în birourile staţiei trona o dinastie. iar dezvoltarea bazei din Lumea de Jos. de producţia crescută. Veşnic. în ultimii câţiva ani. să strângă mâini şi să sporovăiască tâmpenii cu un nepot cu care abia dacă schimbase două vorbe până atunci. Emilio. de asemenea. aşa cum fusese el în tinereţe. ca o recunoaştere a autorităţii sale în această bază – dar ei nu făcuseră asta. ori măcar să-i fi anunţat despre plecarea lui grăbită cu aceeaşi navetă. latrinele debordau. îţi mulţumim că ai lăsat baltă propria companie şi propriile afaceri. îi ocolise. trăise cu mirosul ăsta în nări vreme de trei ani. peste toate. mucegaiurile de pădure puteau face praf o mască şi ucide omul prins fără mască de rezervă – şi. Şi băieţii semănau cu Angelo. provizii şi locuri de cazare. de la baloturile cu ierburi. Emilio: fiul sorei lui. bălegar. se implicaseră la fel de mult în construirea ei – reprezentanţi ai unei companii puternice printre Stelele din Urmă. şi nici măcar aşa. Se opusese căsătoriei sorei lui. Nici măcar un „salutare. Jon. la fel ca toţi ceilalţi. Ba puteau. îţi mulţumim că ai făcut treabă bună vreme de trei ani”. Tânărul Emilio avea să conducă lucrările de construcţie. doi dintre Konstantini fuseseră trimişi pe Lumea de Jos să supravegheze lucrările. şi fumul morilor. fără să i se spună măcar „bună treabă. şi abia dacă-l mai simţea. folosise pentru asta fondurile şi echipamentul Companiei Lukas. Era mândru de realizările lui. Nepotul lui. dar Konstantinii nu scăpaseră nici un prilej să mai adune ceva putere. fără vreun cuvânt de mulţumire. Konstantinii. . utilaje îngrijite de lucrători pentru care acum existau. Din nou se petrecea acelaşi lucru: se folosiseră de echipamentul şi de forţele lui.

ca un exilat rechemat în patrie fără însă a i se ridica dizgraţia. se auzi un apel venit de la echipajul navetei şi Jon răspunse: nu se întâmplase nimic.. „Frumos”. Motive ecologice. dar omul acela putea ucide. cei doi pellieni se ţineau în braţe şi mormăiau. după moartea lui. în nici un caz. Muncise toţi anii ăştia la baza de Jos cu gândul să extindă Compania Lukas aici. Pe bancheta din faţă. Era convins că asta îl atrăsese pe Angelo în persoana Ali-ciei: Compania Lukas rămăsese cel mai mare organism independent de pe staţia Pell. Se aşeză. sau măcar pe o parte. Imediat. cu privirile pierdute aţintite undeva.bănuindu-i că doreau să pună mâna pe Compania Lukas. Urmase întocmai instrucţiunile de înapoiere. Fără ură. În sfârşit. odată cu el. îşi prinse centura de siguranţă. . De-abia aştepta să se pornească scandalul în consiliu. pentru că el era unionist. Jon se ridică în picioare. doar din datorie. căută în dulap o sticlă şi un pahar. Damon netezi iarăşi faţa de masă şi cercetă bărbatul care părea să facă eforturi să nu-l privească. Iar acum îl îndepărtase definitiv. în spatele gardianului din faţa lui. Angelo îşi dăduse seama şi convinsese consiliul să se opună. cu păr blond şi ochi care priveau prin oameni. Din datorie. dacă se afla că stocul de la moară se udase încă din prima zi a administraţiei Konstantin. Nu părea... „Suntem în război”. Se simţea stânjenit de întrevedere.. dar poate avea să însemne ceva pentru consiliu.. Dar el evitase capcana. omul acela era altfel decât criminalii cu care avea de a face la Biroul Juridic – chipul cu înger. Meritase o răsplată mai mare pentru ceea ce reuşise să facă. „Pentru că. iar el să fie unul dintre participanţi. într-o pictură. nu? îl întrebă Damon pe supraveghetor. Iradia inocenţă. chiar dacă acesta nu era pe gustul lui. Poate că era o idee copilărească. Era tulburat de ideea de a ţine în mâini viaţa şi moartea unui asemenea om. motoarele porniră şi se simţiră primele semne ale ascensiunii. să explice Angelo situaţia asta în consiliu. Nici un defect. hoţ sau scandalagiu. ora 09.00 Prizonierul stătea. pe planetă. liniştit la masă cu ceilalţi trei. plecă fără bagaje. II BLOCUL DE DETENŢIE PELL : SECTOR ROŞU UNU : 5/20/52 . iar omul acela da. deşi i se părea absurd s-o facă. din motive politice.. a ajuns la noi şi războiul”. fără ceremonie. pentru că el nu era unionist. Îşi turnă din băutura tare. lichidul de culoarea chihlimbarului făcea valuri în pahar din pricina vibraţiilor navei şi ale mâinii lui. Cu atât mai bine – să simtă şi ei greutăţile de la bază. găsise un alt moştenitor. El era acela care trebuia acum să-i hotărască soarta – nu din ură. iar ei nu. gândi Damon nefericit... — Nu ţi-a făcut probleme. cuvânt cu cuvânt.. Un chip de înger. un uman prea perfect. ca moştenitori imediaţi. îi veni în minte. pregătindu-şi nervii pentru zborul pe care-l urase dintotdeauna.. naveta începu să urce.

să te ţinem sub supraveghere. că exista o diferenţă enormă între un sabotor şi un militar activ care are ghinionul să fie cules de fracţiunea adversă. — Avocatul a lăsat să se înţeleagă că te chinui în acest spaţiu închis. nu a recomandat punerea dumitale în libertate decât în sectorul Q. Scutură din cap. în felul ăsta.. Nu e o închisoare. apoi către avocat. Nu ne putem permite să te pierdem. fulgerându-l cu o privire de un. — Eşti absolut împotrivă? îl iscodi Damon. Damon rămase privindu-l. observându-i neliniştea.. — Nu. aşa cum este ea în Q.. O mare parte dintre orbitali se află acolo. în libertate. Nu l-am rugat niciodată pe avocat să facă un asemenea aranjament. E vorba de propria noastră siguranţă. Nu-mi place ideea. viaţa. A fost nevoie de intervenţii mari să te. Se cufundă în tăcere. domnule Talley. Jocul era interzis în zona de detenţie. Nu ne-ai creat nici o problemă şi pentru asta îţi mulţumim. dar mult mai largă. am primit la docuri flota Uniunii la fel ca pe aceea a Companiei. cu voce blândă. A mai sugerat că în sectorul Q se află în libertate indivizi cu mult mai primejdioşi pentru staţie. picăturile de sudoare de pe faţă. Nu-ţi suntem duşmani. Acolo vei fi tot într-un fel de închisoare. — Ce spunea Mallory ? . Uniunea nu mai respectă neutralitatea staţiilor. Privirile lui Talley trecură tăioase de la unul la altul. Avem alte instrucţiuni. toate aranjamentele lor cădeau. Nici un răspuns. — Figura mea – e cunoscută acolo. înţelege. albastru palid. Nu în calitate de prizonieri. Damon zâmbi când prizonierul ridică ochii spre el. Despre ce vorbeşti ? — Despre carantină.. aşa că atitudinea noastră a trebuit să se schimbe. Cred că poţi înţelege asta. Putem să-ţi dăm o cartelă de identitate care să te protejeze şi care să ne permită. — Ce înseamnă Q? întrebă Talley. privind către gardian.— Nu.. pentru că vom şti întotdeauna ce faci. Talley aruncă din nou o privire către avocatul lui. Remarca îi făcu pe amândoi să clipească. Despre sectorul închis al staţiei pe care l-am amenajat pentru refugiaţi. Nu. bătrânul Jacoby. uşor neliniştită. Nu vreau să fiu dus în acelaşi loc cu ei. — Un alt convoi de refugiaţi se află pe drum. domnule Talley. Domnul Jacoby are dreptate: nu prezinţi un pericol mai mare decât unii de pe acolo. amestecăm printre ei şi să-ţi facem rost de acte false.. dar. vei avea destul loc să te mişti cum vrei. Repatrierea. în acelaşi timp. Pleacă de aici. din câte am auzit. — Eu sunt Damon Konstantin. Damon mustăci stânjenit. de la Biroul Juridic al staţiei. Celulele nu au fost concepute în scopul unei detenţii de lungă durată. să-ţi trăieşti. rugător. deveni din nou serios când deţinutul nu-i răspunse la fel. care stătea în capătul mesei. Ba dimpotrivă. nu se pune în discuţie... — Am auzit că e un bun jucător de zaruri. mirat peste poate. Cu toate astea. dar pare singura soluţie. MallGry spunea. Am aranjat lucrurile. ca şi în celelalte posturi în timpul zilei alternative.

nu-i aşa ? — Nu. — Dacă aş fi Corectat. Ai acest drept. Război şi prizonieri de război. Dar trebuie să recunosc că dumneata ai avut o traversare uşoară. Ar fi vrut să nu fie amestecat în toată mizeria asta.— Că. te-ai descurcat. mulţi dintre aceia care s-au îngrămădit în navele lui Mazian au avut mari bătăi de cap să supravieţuiască. Dacă aş ucide pe cineva. Deci. — Nici nu a fost alegerea dumitale. nu? Ai avut ce mânca si nu ţi-ai făcut griji din pricina aerului de respirat. Oficiali. — Mi-a spus Mallory. nu ? — Uniunea dumitale foloseşte procedeul ăsta pentru ostateci. Au să mă ucidă în mai puţin de o oră dacă mă trimiteţi acolo. — Cred c-ar trebui să ţi se facă nişte analize psihiatrice. Cuvintele scăpară ca dintr-un prea-plin. spuse cu amărăciune Damon. Nimeni nu te obligă. — Ţi-a spus Mallory. — Vreau să cer Corecţia. Damon rămase nemişcat. M-aţi închis ca pe un criminal. în carantină.. Vechea problemă între spaţiali şi orbitali: lasă-i pe orbitali să se sufoce şi păstrează-ţi puntea curată. Dumneata. dacă fac necazuri – o să mă transfere pe o altă navă. De rolul staţiei Pell. Cred că ştiu ce vreţi: aveţi impresia că unioniştii strecuraţi printre refugiaţi au să mă contacteze dacă au să prindă de ştire că mă aflu acolo. Am auzit eu cum e. aş avea dreptul la asta? Dacă aş fura sau. Noi nu. Ai avut parte de un tratament special. un om care să nu fi fost depepsit ? . — Nu am fost niciodată mandataţi să supunem Corecţiei un om care nu a fost pedepsit pentru crimă. Orice prizonier are dreptul să o pretindă. Celula este foarte strâmtă. nu? Şi au să mă recunoască. Jacoby îşi coborî privirea şi clătină din cap.. — Dar aţi avut vreodată. Poliţişti. — Dar când te pregătesc pentru Corecţie nu-ţi fac analize ? Damon privi către Jacoby. concluziona el. Damon îşi regretă brusc ironia. spuse deţinutul. Aşa e? Nam să supravieţuiesc atât de mult. domnule Konstantin. Ai căpătat ceva bani şi un player ? — Aş vrea. Aş putea chiar să trăiesc normal. — O cer. — Dacă mă gândesc bine. Însă. Îi era ruşine de rolul lui.. — Refuzi soluţia pe care ţi-o oferim. M-a tot rugat să transmit staţiei cererea lui şi eu n-am făcut-o. ce-ai de gând să faci? Bănuiesc că ai să continui să joci zaruri cu paznicii. — A fost din ce în ce mai deprimat. spuse Jacoby. aş putea ieşi de aici. Nu vrem să-ţi punem în primejdie viaţa şi trebuie să recunosc că asta s-ar întâmpla dacă lucrurile stau aşa cum le-ai descris dumneata.. Asta doresc. — Nu a fost chiar atât de plăcut. Mulţi dintre ei au venit cu navele acelea. veni răspunsul răguşit. întrebă ostaticul. spuse Damon. Sunt unii care mă cunosc din vedere.

Ai să-l poţi studia în întregime. — A murit demult. — Unde te-ai născut ? — Pe Cyteen. Pe navele de luptă. cu semnătura ta. Nu ai rude. recunoscu el. — Ai pe cineva? întrebă Damon. Aceeaşi voce mică şi plată. postul lui era cel mai înghesuit dintre toate. insistă Talley. spuse Talley.. cu cuvintele tale. Perfecţiune fără plată. înăuntru. A fost prelucrat la alte nivele. răspunse el încet. Întotdeauna fusese revoltat de ideea soldaţilor prefabricaţi ai Uniunii. — Pentru că vreau să ies! Damon îngheţă. Dacă mâine vei dori acelaşi lucru.şi să reiasă condiţiile care au dus la această hotărâre aspră. — Scoate dosarul de acuzare din computer. răsfoia hârtiile fără să ridice privirile. cineva care să te facă să te răzgândeşti ? Privirea îi reacţiona. aruncă dispreţuitor Talley.. spuse Talley. Celulele sunt prea mici. Corecţia nu era o procedură punitivă. se sprijini de masă şi îşi recompuse înfăţişarea uşor plânsă de dinainte. Adevăratul motiv era cel din urmă. — Asta ar rezolva toate problemele.. Mai vreau să scrii un act prin care ne absolvi de responsabilitate şi o cerere. Staţia se afla într-o criză.Dacă cererea dumitale este că reacţia la.. deşi foarte uşor. sperând să fi găsit un motiv de a se opune. Vreau să scap de aici. —. întâlnind privirea umbrită a lui Talley. prieteni. — Vreau să ştiu de ce insistă atât.. Evenimentele se precipitau. Pe cine ? — A murit.. — . parcă ruşinat de sine. Talley îşi trase răsuflarea. În principiu. spuse Jacoby. din care să reiasă că a fost ideea şi alegerea dumitale. — Am fost armscomper. domnule Talley ? — Da. Au crezut că s-a rezolvat şi mi l-au transmis. să fii închis într-o cameră de doi pe trei. spuse paznicul încet. — Nimeni nu poate cere aşa ceva. — Eu o cer. Un chip de înger. fără să clipească. avea numai părţi bune. De exemplu. Ai avut familie.— Uniunea o foloseşte. Jacoby tremura vizibil. — Nu ţi-am citit întregul dosar. — Ştii ce am să fac? rosti Damon către Talley. Existau lucruri şi mai rele decât Corecţia. spuse el paznicului. simţi o milă neţărmurită pentru omul acela sănătos. bănui el. altera comportamentul violent şi trecea uşor cu buretele peste amintirile neplăcute. iar acesta trecu ordinul prin corn. Nimic mai mult. Propria-i prejudecată îl uimi. Ţi-o cer dumitale. foarte sănătos la minte. sfidător.. că nu eşti claustrofob şi că nu suferi de nici o altă boală. . fără ferestre. vom accepta. domnule Konstantin. tăindu-i scurt replica. evenimente în care se puteau pierde vieţi. pentru toată viaţa. Am să-ţi pun dosarul în braţe. niciodată nu avusese această intenţie. Laboratoarele de reproducere? Gândul îi veni fără veste. simţindu-se de parcă i-ar fi destăinuit un coşmar. declară Damon. erau din abundenţă. Celulele de detenţie erau necesare pentru izolarea criminalilor adevăraţi din afara sectorului Q. Brusc..

Damon înmâna lui Jacoby hârtiile. în blocul de detenţie se aduceau răufăcători din Q. . într-adevăr. Am avut părinţi. dacă mi sar cere părerea. din reflex. nici codurile de acces – genul de informaţii pe care duşmanul nu trebuie să le afle.. Este chiar necesară această precizare ? — Îmi pare rău. Nu cred c-o să abuzeze de acest privilegiu. nici aici. înţelegi? Nu avem nici un interes militar. dacă Talley avea dreptate. libertate. Iar procedeul era blând. spuse el paznicului. Declaraţia ta va fi pusă la dosar. să ai informaţii pe care să le vrei şterse? Să fie acesta motivul? Te avertizez că s-ar putea să iasă la suprafaţă în timpul tratamentului. Înţelegi. fie zi.. — Eşti mulţumit de clientul tău ? — Are dreptul să facă asta. fie noapte.. Privi către Jacoby.— Ai acolo toate datele. aşteptând în zadar ca măcar avocatul lui Talley să protesteze. Jacoby sublinie locul pentru semnături şi trecu hârtiile lui Talley. Am să urmăresc cazul dumitale. chinuit încă de procese de conştiinţă.. întrebă Damon. îi dădea şansa să capete o slujbă. Dar. — Domnule Talley.. locotenent Talley. Să fii atent. nu cunoştea semnalele comp..... până la ultimul. acesta să ajungă la mine urgent. — Talley. întotdeauna fusese aşa. Nici un om întreg la minte nu încerca să se răzbune pe unul cu memoria ştearsă. în ciuda distanţei pe care o simţea. până în ultima clipă. Corecţia îl salva. să se folosească de toate întârzierile permise de lege pentru a amâna procedura. domnule Konstantin. dacă ai de gând să faci vreuna. spuse Talley. nu mai vreau”. nici o speranţă. Ai văzut vreun Corectat până acum ? — Îşi revin. iar recunoştinţa din privirea lui umezită de lacrimi îi zgudui din nou siguranţa. n-ai să mai fii capabil de nimic.. Să-i faci şi pe ceilalţi să înţeleagă. Nu acesta era motivul. Foarte rău. să-şi facă o viaţă.. să reacţioneze mai dur. aş fi de acord că în felul ăsta se rezolvă toate lucrurile. Nu ai de spus decât „opriţi. l-ar fi putut recunoaşte. oamenii aceia.. domnule. poate aşa e cel mai bine. în orice fază a tratamentului. spuse Damon. oferindu-i mâna. Şi pe noi nu ne interesează informaţiile acelea. Damon ezită. — Te poţi răzgândi. — Nu.. Nu sunt plăcut impresionat. îl scotea de acolo... — Îşi revin. Tânărul militar se ridică şi o strânse. Talley nu era ofiţer de rang superior. Dar după începerea tratamentului n-o să mai ai nici o competenţă. Dar asta ar fi însemnat ca Talley să rămână în închisoare. — Să fie oare posibil. Se îndoia puternic. Computerul anunţă sosirea dosarului Talley. ca de fiecare dată când trimite vreun mesaj. Nu cunosc nici un secret. Acesta le împături ca pe un lucru de preţ. nici pe Russell. Vreau să mă înţelegeţi: hotărârea dumitale nu este definitivă. cu mult mai periculoşi. ai vreo plângere împotriva lui Mallory sau a personalului de pe Norway ? — Nu. Nimeni nu descoperise în omul acesta ceva de valoare. nu i-ar mai fi rămas. Am fost născut. atât cât am să pot.. — Avocatul tău este prezent. ridicându-se şi. să arunce o privire peste ele.

. îi rugă el. în Q. trăgând în securitatea orbitală cu arme luate de la poliţiştii ucişi. Apoi luminile se aprinseră şi o boare răcoroasă suflă prin conducte. „Şi mai taci din gură”... Aveau o mulţime din ăştia. ORA 19. printre cei lipsiţi de conducători şi cei cuprinşi de panică. vor fi cu toţii primiţi. În cazul unui incendiu mare. centrala staţiei urma să evacueze aerul din sector. mulţi plângeau. nişte cârpe. Nu avea motive să-l întârzie pentru cercetări. Grupul lui – resturi ale poliţiei de pe Russel. la docuri. aerul dădea semne de viciere. Asta îl înspăimântă şi mai mult. I se părea că e pe cale să facă un fel de crimă. probabil. şopti cineva aproape isteric. Câţiva din grupul lui aveau cuţite. poliţia şi răzvrătiţii încă mai trăgeau unii în alţii. Ceva ardea. Panica era ultimul lucru de care aveau nevoie. se strigase prin carantină. începuse cu un zvon. apoi se ceruse ca actele să fie prelucrate mai repede: urmaseră raiduri prin barăci ale unor bande care confiscaseră actele de la cei care le căpătaseră.. spuse el. ţevi sau piese de mobilier din care improvizaseră arme. . printre tineri.. crezându-se că. chiar dacă o ascundeau. apărase holul de furia bandelor. afară. Violenţele păreau să înceteze.00 Kressich aruncă o privire scurtă pe coridor. fără să mişte un deget. Trucul nu funcţionase. iar asta ar fi însemnat moarte sigură pentru toţi. El avea mâinile goale. Afară. Damon clătină din cap. III PELL : SECTOR PORTOCALIU NOUĂ : 5/20/52 . şi le ridică repede.. — Au aprins. Uşa se deschise şuierând. Barăcile fuseseră scotocite. o mână de orbitali şi câţiva copii şi bătrâni. ieşi din încăpere cu o senzaţie mizerabilă. Nu aveau vreo valoare pentru Pell.. Kressich se ridică şi înfruntă privirile poliţiştilor cu armele ridicate. fumul ajungea la ei prin sistemul de ventilaţie.. — Nu trageţi. la o sinucidere. la fel ca şi pe cei cincizeci de inşi înghesuiţi în partea aceea a holului. „Ardeţi toate actele !”. şi mai multă lume disperată care avea să se înghesuie în locul lor strâmt. fără ele. Cei care nu-şi rupseseră singuri actele fuseseră bătuţi şi jefuiţi: li se luaseră. — Ni s-a dat foc. că asista. Unii refugiaţi se aflau acolo. Scrâşnetele încetară.— Nu. gândi.. Totul începuse cu ştirea sosirii unui alt convoi – şi mai multe nave. către uşa încuiată dincolo de care auzise un scrâşnet şi încercă să nu-şi arate groaza. Tâlharii pătrunşi cu forţa pe navele Griffin şi Hansford câştigară adepţi printre cei disperaţi. toate lucrurile de valoare. odată cu hârtiile. Aceia care suferiseră condiţiile cele mai proaste de călătorie fuseseră cuprinşi de panică.. Pentru o vreme se lăsă liniştea.

spuse un tânăr. în apropierea unui grup de poliţie. spuse Kressich. lângă perete. răniţii şi cei doi copilaşi. se amenajase un punct sanitar de urgenţă la graniţa sectorului. grămezi de materiale inflamabile ardeau mocnit. Kressich încercă să-si amintească de el. spuse ofiţerul. de unde avea să fie distribuită apa şi hrana. Noi suntem victimele. şi poliţiştii. — Puteţi pleca. bucătăriile distruse şi tacâmurile transformate în arme. Eu făceam parte din trupele de securitate.. Aruncaţi orice obiect care ar putea fi luat drept armă. pe rând. Rămase pe doc. morţii mai zăceau încă în bălţi de sânge. îi era teamă să se întoarcă pe coridoare din pricina bandelor teroriste. Nimeni. zguduit de priveliştea distrugerilor. Nino Coledy. după ce se lăsă căutat de arme. întrebările se repetară. făcu un gest cu ţeava puştii către perete. Tânărul şi-l dădu. poliţiştii mormăiau tainic între ei. Tâlharii au furat actele şi le-au ars. Ca primă reacţie. pentru că. dar nu reuşi. Grupul începu să se îndepărteze în coloană. totul funcţiona pe încredere.. piese de mobilier şi bagaje mâncate de flăcări stăteau împrăştiate peste tot. niciunul nu putea dovedi cu adevărat cine era. explică Kressich tovarăşilor lui neobişnuiţi cu asemenea proceduri. spuse şeful patrulei. circuitul de apă fusese întrerupt. în timpul revoltei. — Trebuie să vă înşiraţi. şi oamenii lui. — A fost consilier pe Staţia Russel. Ba chiar am apărat sectorul ăsta.Îngheţaseră cu toţii. în Q. Erau prea multe. Noi nu suntem amestecaţi. fără speranţa de a pleca vreodată de acolo. rămase sprijinit cu mâna stângă de peretele coridorului. orice schimbare însemna o îmbunătăţire: nu se putea mai rău decât să locuieşti în magherniţele acelea. dar orice schimbare însemna o nouă speranţă. Din com se răspândea un haos sonor. Trecu prin zona docurilor. Se înşirară cu toţii la perete. Un ofiţer cu un tabel în mână trecu de la unul la altul întrebându-i despre acte. — Numele. cu îngrijorarea întipărită pe figura mânjită cu sudoare şi sânge. nu exista nici o cale de a se raporta stricăciunile şi. Kressich se descoperi tremurând. Staţiile com fuseseră distruse. Sosi apoi un fotograf si pozară cu toţii. Aşa a început totul. Ar fi fost absurd să spere că poliţia le eliminase pe toate. — Ştim asta. Îţi voi transmite numele la cartierul general. se cercetară identităţile. echipată cu armament greu. Poliţia orbitală era pretutindeni. Una câte una. de pe Russel. Şeful echipei de poliţie. Aici. Unul îl apucă de umăr şi îl întoarse cu faţa. niciunul din cei de aici nu are vreun amestec. Nu ştia ce putea să însemne asta. . nu ştia dacă era bine sau rău. când Kressich dădu să plece şi el. ofiţerul îl prinse de braţ. — E cineva aici care poate să te recunoască? Câţiva confirmară. Tu eşti şeful grupului? Cum te numeşti şi ce origine ai ? — Vassily Kressich. — Ne-au fost furate. oricum. nici o echipă de reparaţii nu era dispusă să intre în zonă. — Vassily Kressich. — Vă rog. până şi bătrânii.

— Care noi ? Figura lui Coledy deveni şi mai. Ceva mai târziu. Nimeni nu îndrăznea. O parte din poliţia noastră orbitală se afla printre refugiaţi. poate fata cu ochii plini de ură. În schimb. Ai să ieşi în faţă. Un grup de ordine voia un reprezentant respectabil.. — N-o să scăpăm. spuse Coledy. prudent. iar proviziile ajungeau foarte greu dinspre staţia principală. Convoiul sosi fără escortă. cu mai multă fermitate decât s-ar fi aşteptat Coledy de la un bătrân obosit: Tu apucă-te să aduni oamenii şi eu am să vorbesc cu poliţia. printre alte grupuri răzleţe de refugiaţi la fel de săraci ca şi el. apărate de mica armată a poliţiei orbitale. Noi nu-i dăm de gol. spuse el. putem face să dispară toată mizeria asta. — Suntem o duzină. nimeni nu-i raporta. de o patrulă. văzu indivizi cunoscuţi ca făcând parte din bandele de tâlhari şi pe care. Până dimineaţă mai sosi un grup de câteva sute de indivizi. Îi era teamă să refuze. Kressich chibzui. Cei asemena lor aveau cele mai mari motive de teamă la un control sever al actelor. Era prea bătrân pentru asta. — Bine. Am putea da o mână de ajutor dacă am reuşi să ne înţelegem cu şefii voştri. Eu sunt Vassily Kressich. Aveau nevoie de un reprezentant. ai să vorbeşti în numele nostru. apoi. iar ei cooperează. doar că de această dată nu era vorba despre o înfruntare a navelor de război. am vorbit cu unii dintre tâlhari. Printre ei se aflau şi unionişti. Se infiltrase printre orbitali şi aceştia stăteau ca întotdeauna.. Oamenii se uitau unul la altul cu teamă. Dă-le hrană oamenilor. primejdia era printre ei – poate tânărul care-şi ferea sandwich-ul de privirile celorlalţi. Aveau să fie jefuiţi până dimineaţă. — Nu trebuie decât să vorbeşti în numele nostru. îşi spuse Kressich. Avem destule forţe. aprobă el. Erau prea mulţi. fost consilier al sectorului roşu doi din Staţia Russel. spuse Coledy. cu bagajele în mână. De mai multe ori auzi altfel de şoapte. sau poate că aveau s-o păţească şi mai rău. totuşi.. neutri şi dezarmaţi. Noii veniţi. Războiul ajunsese până la Pell. strecurându-se cu teamă printre ucigaşi. — Eşti consilier. fără violenţă.. putem potoli mulţimea – putem căpăta ceva mâncare şi băutură. serioasă. noi o s-avem grijă de tine. dă-ne un loc moale. armură contra armură. se priveau cu groază în ochi. auzi el în repetate rânduri. — Refugiaţii au făcut un soi de alegeri. Staţia are nevoie de ordine. . Cunoaştem oamenii. disperaţi.Se aşeză pe docul răvăşit şi mancă din pachetul pe care-l primise. N-o să ne mai dea drumul de aici. iar noi putem trage un câştig din asta. Un bărbat se aşeză lângă el: Nino Coledy. mirosea deja a panică.. erau cu toţii înfometaţi şi însetaţi. Puteau fi împuşcaţi. reuşi să se apropie. Echipele de pe docuri. Suntem în stare să punem unele treburi în ordine. Era convins că aceştia fuseseră primii agitatori. Voi nu.. coridoarele deveniseră o junglă. Suntem pregătiţi să forţăm coridoarele şi să facem ordine acolo. Iar nouă. porniră să descarce. birourile fuseseră devastate. Unii dintre cei care treceau pe lângă el plângeau uşor. Refugiaţii fură debarcaţi şi verificaţi atât cât se mai putea.

să apere preţiosul lor reprezentant. În sfârşit. Într-o oră. Dar se temea la fel de mult şi să fie lipsit de protecţia lor. căpitanul dădu din cap. Nu protestă. Coledy îl aştepta. Se implică. Asta îl îngrozea. folosind intimidarea pentru a pune în mişcare adunătura. Ştia ce făcuse. deţinea controlul. Ar fi avut ei grijă să fie eliminat. pentru că protestul lui ar fi fost considerat un semn de revoltă. la intrarea în coridorul nouă.Ceilalţi nu păreau convinşi. consiliere Kressich. strângându-i la un loc pe cei primejdioşi. ceva mai puţin îngrijiţi decât primii. împreună cu alţi câţiva. obosit de moarte şi înspăimântat. iar Kressich aşteptă frisonând. recunoscut de toţi. spuse Kressich şi se îndepărtă. spuse căpitanul. nu dedesupt. I se făcu frică. — Dacă situaţia ne scapă din mâini. . Nu-i mai păsa de nimic acum. docurile erau eliberate şi grupul de ordine. nu aveţi permisiunea pentru asta. Dar nu vom tolera nici o execuţie din partea voastră. În câteva clipe se adunară mai mulţi. n-o să alegem pe cei în care tragem. şi să stea undeva deasupra. domnule. Îi privi plecând. Ezitau chiar şi să anunţe prin staţie. vârsta şi faptul că figura sa era cunoscută unora: după o vreme începură să i se alăture oameni care i se adresau respectuos. Până la urmă. în afară de viaţa lui. — Aveţi încredere în noi. Le ascultă necazurile şi temerile şi furia până ce Coledy instala o gardă în apropiere. un căpitan de poliţie o făcu. îşi folosi prestanţa.

. votase după cum i se spusese. ţinuse la adăpost de haos Compania Lukas. trecând în revistă registrele. Porni sistemele consolei şi microfonul. porni recorderul. El şi Vittorio ajunseseră rapid la o înţelegere: femeia pleacă şi Vittorio rămâne în posesia unui apartament şi a unui cont gras. lojele se umpleau repede. Ceva era pe cale să se întâmple. Dinspre Staţia Esperance: atâta ştim. situaţie cu mult mai bună decât transferul la baza de Jos. încăperi mai târziu ocupate de Vittorio şi de ultima lui amantă. ascultând în com mesajele care preocupau în acel moment consiliul. Dar comandantul este Sung. Vittorio. fusese folositor. pur şi simplu. Adunarea lor fusese convocată de urgenţă. Îşi strecură receptorul în ureche. imagini care nu aduceau prea multe date în plus faţă de cele de dinainte. Vocea secretarei îi şcptea explicaţii.. Mobila îi fusese înghesuită de către lucrători în încăperile care îi rămăseseră. Convoiul de pe scaner se apropiase prea mult. desprinse. — Ştii ce se întâmplă? o întrebă Jon pe femeia de alături. acţionase conform directivelor. La ce poţi să te aştepţi de la el ? Soseau alţi consilieri. în tovărăşia ofiţerilor Companiei. se pornise o criză internă: pierduse trei camere din cinci câte avea locuinţa lui. îl ocupase în ultimii trei ani. adus de un mesaj în care se anunţa o reuniune extraordinară. Inima încă îi bătea puternic din pricina efortului. Transportorul Pacific. fără să capete vreun răspuns. Nu cooperează deloc. — Câţi sunteţi? întrebă Angelo. Munca fizică şi vremea ploioasă a Lumii de Jos nu era pe gustul lui Vittorio. Fusese un fel de reîntoarcere acasă. prin mutarea pereţilor. aici sus. Auzise zvonul tocmai de la birourile docurilor. cel puţin. Anna Morevy. delegată a sectorului verde. destul bun-simţ pentru a rezolva de unul singur problemele mici şi a cere sfatul în privinţa celor majore. unde se cerea cu disperare tineri voluntari. depăşind limita de siguranţă. având. Jon îşi petrecuse timpul. venise ca şi ceilalţi consilieri. . Ca lider. îi prezenta imagini pe ecranul pupitrului. în familie. revizuind fişele de personal şi conturile. Deja. mesaje însoţite de o succesiune de imagini ale navelor pe ecranele de deasupra capului. Ce făcuse cu contul era cu totul altă treabă. după ce reuşise să se obişnuiască cu orarul orbital. de deasupra planului sistemului solar. — Vin mai mulţi refugiaţi şi nu vor să comunice nimic. Necazurile se înteţeau. încercând să se pună Ia curent cu situaţia.7 I PELL : 5/22/52 Jon Lukas se aşeză încruntat în fotoliul de consilier pe care fiul său. pentru a primi doi veri Jacoby şi partenerii lor din ziua alternativă: unul dintre ei avea copii care băteau în pereţi şi ţipau.

Întâlni. nu mai auzea comunicarea. pentru că alarma de apropiere pornise să clipească. Probabil se votase. Transmit salutări Staţiei Pell. Am primit refugiaţi de pe Russell aduşi de nave comerciale fără escortă. Noroc. ajunse o voce până la el. Raţiuni umanitare ne împiedică să refuzăm astfel de acostări. aşezat şi el. Konstantin”. dar iată-l acum aici. de această dată din cu totul alt motiv. — Un ultim convoi. Vă cerem să informaţi comanda Flotei despre această situaţie periculoasă. după zeci de ani. Staţie Pell. Inima începu din nou să-i bată repede. „Eşti chemat să stai alături de Emilio Konstantin. Se ridică în picioare. Adunarea tăcea. ceva mai încolo. de asta era absolut sigur. am fost constrânşi să-i acceptăm. Ajuns la scaun. Continuă să-l trimiţi. Angelo îi întoarse gestul. domnule ? Din cealaltă parte se lăsă o tăcere scurtă. pe locul zece. la masă. Angelo acceptase ridicarea lui în rang pentru că fusese nevoit – asta era clar. deoparte de Cei Zece. Am înţeles. citi el. Un murmur de groază se porni în încăpere. devenind unul din Cei Zece ai staţiei Pell. influenţei şi meritelor lui. Asta depăşeşte cu mult posibilităţile noastre. mirat peste poate. dar nici în ochii lui nu se zări vreo sclipire. nici bucuria. dar ne apropiem de un punct foarte dificil. Apelăm la sprijinul Flotei. Nu pentru că Angelo îşi schimbase cumva opiniile. ca şi cum ar fi arătat că înţelege. Dosarul lui se bucurase de apreciere în consiliu. vine sub comanda lui Kresov de pe Atlantic dinspre Pan-Paris. la masa din mijlocul amfiteatrului. în sfârşit. simţi cum roşeşte nestăpânit din pricina triumfului – i se făcuse dreptate. Avem nevoie de suport militar. A. Care este numărul celor îmbarcaţi pe navele dumitale. „Bine-ai venit înapoi”. nouă mii. domnule? Vă rugăm insistent să vă consultaţi de urgenţă cu noi. în ciuda eforturilor. descriind lenta evoluţie a transportoarelor care soseau: Pacific îşi mărise viteza. rosti Angelo către corn. — Repetă-l. Aşteptaţi detalii. Câştigase câteva voturi în consiliu. avea casca fixată în ureche şi în privirea lui nu se ghicea urarea de bunvenit. numai cu buzele. Vă cerem o întrunire aici. încă mai veneau rapoarte de la centrală. imaginile de pe ecrane fluturau turbate şi se înceţoşau în încercarea de a se focaliza pe transportorul vijelios. Marii Konstantini îl ţinuseră întreaga viaţă. Consilierii se foiau în scaune. înţelegeţi. se aplecă peste umărul lui şi-i întinse o notă scrisă de mână. Repet: veniţi. în consiliu. Dorim să cooperăm. se lăsă îmbrăţişat de pielea fină şi lemnul sculptat. Jon zâmbi încordat. o consecinţă logică a lungului şi greului serviciu din Lumea de Jos. îşi scoase casca din ureche şi închise canalul. căpitane Sung ? — Nouă mii.Un emisar îşi făcu drum către rândul din spate. — Linişte! spuse Angelo. — Câţi sunteţi? întrebă Angelo. Experienţa ta privind Lumea de Jos se dovedeşte valoroasă. privirile lui Angelo. . coborî pe coridor sub privirile tuturor către locul liber din consiliul central. — Aici Sung. sosi răspunsul. Dă-mi legătura direct cu Sung. căpitane Sung.

De undeva se auzi un apel surd.. dacă este necesar. Jon nu-l mai văzuse niciodată atât de furios pe Angela. vă pot spune atât.. Cheamă tot personalul care nu-i la datorie – nu-mi pasă de câte ori va trebui să repeţi mesajul. am venit cât am putut de repede. nu au probleme cu aerul de respirat. continuă Angelo.Contactul se întrerupse brusc. nava trecuse. spuse Angelo. cu regret. — Sub nici o formă.. Scanerul fulgeră. Nu putem risca alte amenajări în staţie. deşi nu era nevoie. Detenţia nu pune nici o problemă. Până când imaginea reuşi să se stabilizeze. în sfârşit. care pot fi etanşate destul de bine. nici să pierdem nivelele superioare prin care se face accesul la docuri. În ceea ce priveşte propunerea dumneavoastră. ordonă Angelo prin com unuia dintre şefii de sector. făcând ecranele să înnebunească. trimiteţi echipe spre navete. va trebui să luăm alte măsuri. dacă nu s-ar lua în calcul cei care deja locuiesc acolo. Domnule Lukas. — Domnule Lukas. îmi cer scuze pentru notiţa scurtă. Condiţiile de viaţă. aş face toate eforturile: date fiind condiţiile. după trei ani. când alarma de coliziune încetă şi se auziră doar rapoartele referitoare la înaintarea lentă a transpoartelor către staţie : — Trebuie să lărgim spaţiul Q. După un moment. la defrişare. Murmurul din consiliu alunecă în surdină şi. chiar dacă va trebui să tragi focuri de armă. Indigenii sapă încăperi în pământ. Trebuie să mutăm populaţia undeva. vor face tot ce le spunem. o chemare la ordine adresată sectorului Q. îndrumaţi-le către docurile rezervate lor. Amfiteatrul fu străbătut de un murmur de regret şi pe monitoare apăru imediat protestul delegaţiei sectorului roşu. deranjat de comportamentul fals al lui Angelo. Se ridică în picioare. cuprins de bănuieli şi de speranţă în acelaşi timp. Care mai e situaţia ? Jon clipi. fără măcar să-l ia în seamă.. Dacă nu putem obţine sprijin din partea Flotei. Odată aveai planuri detaliate pentru lărgirea bazei din Lumea de Jos. Şi. in manufacturi. aruncând o privire în jur. neautorizată. Puneţi un cordon de poliţie în cale. ei pot fi înlocuiţi de un număr mai mare de oameni – pe câmp. va trebui să confiscăm două nivele din sectorul roşu... ea nu este imposibil de realizat: cazarea. chiar a unui număr atât de mare de indivizi. însă voia să cuprindă cu privirea întreaga sală. nu putem să dislocăm mai mulţi rezidenţi. Pellienii au fost întotdeauna cei mai eficienţi. lăsându-şi în urmă transportoarele cu mers greoi îndreptându-se către docuri. Nimeni nu se alătură lui şi nu se trecu la votare. chiar şi cazurile cele mai dificile pot fi rezolvate – ajunge să le confiscăm măştile de respirat şi nu vor mai putea fugi. — Dacă aş fi perfect informat asupra situaţiei. — Apelaţi la forţele de rezervă. Jon Lukas. parcă defectate. la construirea domurilor. dar aş fi vrut să fi ajuns la întâlnirea de ieri. există suficiente compresoare şi materie primă pentru consolidare. Păstrează ordinea acolo. sunt primitive.. se ridică Anton Eizel. în baza din Lumea de Jos ar putea fi făcută rapid şi fără probleme deosebite. Pacific apăru dinspre zenit.. megafoanele restabiliră o oarecare linişte. un bătrân prieten al lui Angelo şi un binefăcător încăpăţânat. le împărţim şi le integrăm în Q – imediat. Era un protest formal. Poate fi adus suficient personal pentru supravegherea lor. transportorul uriaş trecu la o viteză nepermis de mare pentru o asemenea distanţă de staţie. cred că am înţeles greşit ceea . Centrala.

Există tâlhari. vrei să continui ? — Voi avea cifre exacte imediat ce voi căpăta acces la computerul central. Uitaţi-vă ce dezastru aţi făcut în secţiunile acelea! Am avut case acolo. Disperarea lor. Omul părea gata să leşine. Asta e intenţia voastră ? — Domnule Kressich. Nu vreţi să ne liniştim şi să discutăm pe îndelete? Ai să fii şi dumneata ascultat. Vorbim despre cetăţeni liberi. însă în momentele de panică. Refuzăm orice transfer fără acte. Aceştia sunt refugiaţi. Populaţia trebuie transferată. — Nu. Au atacat trupele de ordine cu răngi şi cuţite de bucătărie. Sincer vorbind. trebuie să eliminăm presiunea. Numai vandalism şi distrugere. Trebuie redistribuit efortul. spuse al treilea. consiliere Kressich. Acesta se ridică. Am fost invitat ca reprezentant al sectorului Q. domnule Kressich. pentru că s-ar produce un dezechilibru. Trebuie să mă obişnuiesc cu comenzile. Toate astea s-au petrecut. Trebuie să capete acte în regulă. nervos şi palid. Cei care muncesc devin parte a sistemului. Am planurile în detaliu. o voce necunoscută celor din consiliu. suntem într-o situaţie în care trebuie. Angelo dădu din cap. Jon Lukas. Nu era un moment plăcut pentru el. Nu. Să nu transformăm planeta într-un lagăr. Staţia a aşteptat vreme de un deceniu dezvoltarea bazei din Lumea de Jos. să ne facem griji serioase pentru buna funcţionare a sistemelor de menţinere a vieţii. Oamenii pe care îi reprezint nu mai acceptă să li se întâmple iarăşi asta. domnule Kressich? întrebă Angelo. Orice altă soluţie va duce la ceea ce a spus domnul de dinainte – la un lagăr în beneficiul staţiei Pell. să ne îndepărteze din ce în ce mai mult de speranţa căpătării unei identităţi. Nu fac decât să transmit părerea celor pe care îi reprezint. pentru binele sectorului Q. Jon oftă. Dar. într-adevăr. Alte asemenea transferuri nu pot decât să adauge alte necazuri. iar răufăcătorii au fost izolaţi în blocul vostru de detenţie. spuse el repede. Au distrus totul. Trebuie să avem grijă să nu pornească . spuse Angelo. acum avem destulă mână de lucru pentru a o face pe scară largă. Am fost consilier pe Staţia Russell. domnule. strigă altcineva. Nu se pune problema ridicării unor colonii penitenciare. — Ameninţi. — Numele meu este Vassily Kressich. Da. Privirile se întoarseră către individul slab care se aşezase pe locul eliberat de Jon. spuse Angelo. — Bine ai venit. domnule Kressich. privindu-i încruntat. Ni s-a mai întâmplat odată şi uitaţi-vă la situaţia în care am ajuns. case frumoase. — Nu. acum este ordine.ce am auzit. Voi putea anunţa costul şi schema de producţie în câteva zile. Îşi vor clădi locuinţele în care vor sta. Nu putem permite ca raţia cetăţenilor staţiei Pell să ajungă pe mâna refugiaţilor. Reprezentantul sectorului Q nu este de aceeaşi părere ? — Avem nevoie de acte în regulă. — Luptăm pentru supravieţuirea noastră. şi cine ştie dacă am pus mâna pe toate armele de foc după revoltă ? — Se petrec crime acolo. putem extinde baza din Lumea de Jos. — Daţi o raită prin Q! strigă cineva din amfiteatru.

nu a fost alegerea noastră şi sunt sigur că nici a dumneavoastră. Nu putem pune în pericol staţia sau baza din Lumea de Jos. cu voce lipsită de expresivitate.. — Nu! Murmurul făcu înconjurul sălii. singura rudă pe care o agrea. putea exista o şansă. Dayin era din alt aluat.. în noaptea aceea. îi spuse fiului său. Rămase aşezat cu dinţii încleştaţi. Rămase liniştit. iar asta avea să sfârşească prin deteriorarea echipamentului şi întârzierea construcţiilor. Asta se va întâmpla. Tot ţinutul de Dincolo se scurgea în două direcţii. gândi el. Stătea serios şi îngândurat. Pace. nici acolo. Nu o făcu. de teorie socială a Konstantinilor. privind spre Angelo. ca un şuvoi: către ei şi către Uniune. ne vom regăsi cu toţii pe transportoare cu direcţia Terra. altfel. gata să se ridice în consiliu şi să dea în vileag starea de lucruri dintre ei. tăcut. Nu-şi putea imagina cu nici un chip reuşita planurilor pentru emigrarea spre planetă. Iartă-mă. Şi asta e o opţiune. sperând să facă ordine printre nelegiuiţi doar cu vorba bună. — Pell se prăbuşeşte sub ochii noştri. Rămase liniştit pe locul lui. fără nimic pe noi. lui şi lui Dayin Jacoby. de fanfaronadă a „comunităţii legale” dispreţuind securitatea şi refuzând acum să folosească forţa asupra refugiaţilor Q. Baza era condusă de Emilio Konstantin şi soţia sa.. doi dintre aceia care permiteau pellienilor să lenevească şi să-şi vadă de superstiţiile şi obiceiurile lor în voie. a treia. Iar dacă baza avea să fie populată cu refugiaţi din Q. II — Nu vom putea supravieţui. mă înţelegeţi? Ce facem: stăm şi acceptăm ? Vittorio deveni brusc palid la faţă. Se lăsă pe spate în scaun şi bău din vinul amar din Lumea de Jos.o altă revoltă. Îşi dădea seama că haosul provocat de toleranţa Konstantinilor avea să năruie şi speranţele bazei din Lumea de Jos.. domnule Kressich. Politica de catifea a lui Angelo ne va duce la pieire. de care era acum separat. imaginea pe care o avea în minte asupra viitorului planetei era dintre cele mai proaste. Vittorio. în apartamentul în care fusese stivuită mobila luijscumpă din celelalte camere. după fluxul de refugiaţi dinspre celelalte staţii.. Jon se aşeză. Insă părea atât de îndepărtată după câte se petreceau afară. iar ei nu erau echipaţi să se descurce după cum ar fi dorit Angelo.. „Ai pierdut deja”. calculând şansele şi trăgând concluzii neplăcute. aşa cum i se întâmpla de fiecare dată când discuţiile luau o turnură serioasă. — Trebuie să existe o înţelegere. spuse Jon. Ani întregi de guvernare a Konstantinilor. . El putea rezolva întreaga problemă. nici aici. Era doar o problemă de timp. Aceasta e realitatea în care trăim. dându-şi seama de echilibrul atât de fragil al staţiei Pell. Poate că ne vom alege cu gâturile tăiate în vreo revoltă dintre negocieri.

— Ştiu eu pe unul. poate chiar contacte în staţie. negustorii le cumpără. uimindu-i pe amândoi. — E un risc. doar atât cât să le dai o motivaţie. politica lui Konstantin are să ducă la o revoltă înainte ca situaţia să se liniştească.Dayin clătină din cap. — Deci.. medicamente de întinerire şi altele. Jon îşi privi ţintă fiul. e necesar. prin contactele acelea de care vorbea Vittorio. Ia povesteşte-mi. dar o să meargă. — Roseen... nu ? ... Cineva. cum găsim pe cineva să ne facă legătura cu reţeaua ? — Am să aflu. înainte să ne lovească vreun potop de refugiaţi chiar dinspre Viking. — Târfa aia a ta ? — Ea cunoaşte traficul. Dayin. dar cumpărat de traficanţi. rămânem liniştiţi. Nu putem suporta la nesfârşit. Dar cum ajung medicamentele aici? Sursa lor se află în Uniune. Sorbi din paharul cu vin cu o strâmbătură a gurii. La urma urmei. — Ar fi bine să te mişti repede.. nu era surprinzător ca Vittorio să cunoască asemenea lucruri. — Sigur că e legal. Am închiriat Hansford.. mai bine ne retragem noi decât alţii. Şi sunt convins că” asemenea uşi se găsesc prin toată staţia. spusa Vittorio. — Cât de compromise. noi căpătăm.. Interiorul arată ca după un măcel... e neapărat necesar să cunoşti două ieşiri. A înflorit aici.. A doua ieşire. Dacă vrei să încarci sau să descarci fără să vadă careva ceea ce faci – el poate să aranjeze. probabil. rezultat al trecerii anilor şi al dorinţei lui disperate de a avea un urmaş. tu puteai să le capeţi acolo.. în Lumea de Jos. Ai vreo idee ? — Una ar fi piaţa neagră – ştii tu. spuse el rece. Dacă Pell rezistă. viitorul centru al necazurilor.. în siguranţă. în afară de a se alia cu Uniunea? Compania nu e de nici un ajutor.. le aduc aici. dacă nu. Echipajul ei se mai află încă în spital. Flota nu face decât să ne sporească problemele.. am să fac eu ceva.. Faci legătura cu filiera de acolo şi încerci să pătrunzi cât de mult. Poate dăm de vreo urmă. Nu trebuie să le spui chiar tot. ceva care să fie interpretat drept un act de încredere în vitorul lui Viking.... — Nu vorbeşti serios. Există un ofiţer de securitate. proprietăţile noastre de pe Viking – trebuie să avem grijă de ele. negustori.. Îşi trecu limba peste buze. înghiţi greu. Au nevoie disperată de bani. ce putem din această asociere. — Excelent. Ce şansă are acum Pell. — Viking e. — Ba foarte serios. înţelegi. Trebuie să spui asta foarte clar Uniunii.. ei capătă un aliat. crezi că sunt aceste ieşiri? Şi unde? Vărul tău sa ocupat de cazurile câtorva refugiaţi. în cel mai rău caz.. dacă ai cheia potrivită. Un tip în regulă. undeva.. este în reţea. — E legal. Unele dispar. nu? O mulţime de transportoare au accidente. Am auzit de la Konstantin. — În vremuri ca acestea. nu ştiai? Konstantin însuşi le ia. a venit vremea să se schimbe garda. Şi tu poţi găsi un echipaj. sus de tot..

Angelo ar fi trebuit să mă lase acolo. Probabil că îşi doreşte s-o fi făcut. — Ai prefera să fii aici când se porneşte revolta ? Sau să câştigi de la un adversar recunoscător. Poate ajunge fearte incomodă. Dar care lucru nu-i ? Dayin dădu încet din cap. să-ţi aranjezi buzunarele? Sunt sigur că asta s-ar întâmpla. spuse acru Dayin.. Jon. — Aşa mă gândeam că ai să faci. n-o să fie mai bună. — Ce generos eşti.. E un joc de noroc. — Am să caut un echipaj. . în Lumea dc Jos. Poate. şi poate c-au avut noroc. Niciodată în Konstantini. — Ai prea multă încredere.— Iar eu voi fi cel care-şi riscă pielea. — Viaţa de aici. Dar consiliul a votat altfel. spuse Jon. şi sunt convins c-o meriţi. spuse Dayin. -— Numai în partea asta a familiei.

— Dă-mi stiloul. Poate că îl urau. — Noi ne ocupăm de obicei de criminali. Capeţi independenţă legală peste încă şase luni. — Şi asta e o minciună. îi poţi cheltui după dorinţa”. vreun grad.din mână şi semnă. Talley îi smulse stiloul. Dacă tratamentul continuă după program. De zile întregi suport asta. văzu o notă cu vreo şase semnături. Aparatele au arătat că minţeai. — Nu vreau să aud nimic. — Te forţează cineva? Răspunsurile tale sunt înregistrate. purtarea lor îl speria. domnule Tallev. cei cu care jucase cărţi. spuse doctorul. dar erau. niciodată nu-i aminteau gradul pe care-l purta – un obicei civil. Am întrebat dacă ai fost constrâns şi aparatele au arătat că ai minţit când ai spus că nu. În privinţa refacerii complete. Îi dădură să completeze mai multe formulare. scoase din buzunar o hârtie boţită şi îndoită de multe ori pe care i-o întinse peste masă. pentru că îi bănuia de prefăcătorie. oricine are dreptul s-o facă – fireşte. Josh o netezi. Un doctor se aşeză în faţa lui şi încercă să-i explice procedurile în detaliu. Doctorul ridică stiloul ca să nu poată ajunge la el. înţelegi că poate să apară o tulburare definitivă în capacităţile tale de integrare socială s-ar putea să fie şi alte implicaţii psihologice... Lacrimile îi înceţoşară privirea. Îi dăruiau din buzunarul lor. Nu reuşi să-şi stăpânească tremurul vocii. fără îndoială. Clătină din cap şi împături hârtia. cu câteva restricţii. Nu e destul ? — Testele tale nu au fost corecte. În acelaşi timp. mai ales că ai fost pe deplin informat şi ai înţeles toate implicaţiile. — Nu te răzgândeşti? întrebă doctorul. întotdeauna îi spuneau „domnul Talley”. ai dat răspunsuri false la interogatorii.8 PELL: 5/23/52 I-au oferit un scaun. pentru ei. sau poate înţeleseseră că aici unioniştii mai erau încă priviţi drept răzvrătiţi şi nu aveau. Din punct de vedere medical. — Uneori. Doctorul luă hârtiile şi le cercetă din priviri. În sfârşit.. ai să-ţi revii cam peste o lună. — Nu.. cu bună ştiinţă. — Pot s-o păstrez ? . care şi ei au tendinţa să mintă. „Contul tău în computerul staţiei este de cincizeci de credite. Sau că erai obosit. — Nimeni nu mă forţează. Vreau doar să semnez hârtiile. foarte rar. E o formă de sinucidere. spuse el. Ai minţit. Donaţia era semnată de şase dintre gardieni. Erau întotdeauna curtenitori. blânzi cu el şi amabili.

Scrise un paragraf despre felul în care fusese interogat de către gardieni şi despre felul în care simţea că fusese tratat. O acceptă. spuse doctorul. — Scrie-ţi impresiile tale despre Pell. Literele se înnodau una în alta. — Am să-ţi dau un tranchilizant. Vrei ? Începu. spuse doctorul şi chemă un asistent care aduse o cupă cu un lichid albastru. Fraza porni s-o ia razna. . Ţi se va înapoia totul la sfârşit. — N-o să mai conteze atunci. Doctorul întinse mâna şi îi luă stiloul. Nu mai scria pe hârtie. Doctorul îi întinse nişte foi albe şi lăsă jos stiloul. bău şi nu simţi nimic deosebit. Îi înapoie hârtia. I se ceruseră lucruri ciudate în zilele cât il testaseră. Cel puţin pentru o perioadă.— O să fie păstrată laolaltă cu celelalte lucruri ale tale. Ajunse la marginea mesei şi nu mai găsi drumul înapoi. nu ? — Nu aşa ca acum.

toate petrecute în Q. Până şi cei care fuseseră în regulă la venire aveau asupra lor acte fără confirmare: trupele de ordine confiscaseră cartelele şi actele pentru a le salva . De acolo aveau să fie mobilizaţi aceia care trebuiau să facă cercetări. nu mai era timp pentru recursuri ori amânări. Până şi această procedură era blocată în starea de lucruri prezentă. Dar erau cinci indivizi care nu trebuiau să mai ucidă vreodată. de vreme ce oamenii erau destul de nebuni să aprindă focuri pe docuri. dacă se făcuse vreuna. acolo unde domnea ameninţarea. care îi putea aduce în situaţia celor veniţi pe Hansford. Venise la birou cu trei casete video şi un teanc de formulare în care cinci indivizi erau condamnaţi la Corecţie. Furturile şi distrugerile luaseră o asemenea amploare încât nici un act nu mai era demn de crezare. Trecuseră zile întregi până să se pună în ordine actele de identitate şi celelate documente pentru Q. Procesul avea să repare nedreptatea. De vreme ce sistemele de menţinere a vieţii erau ameninţate. erau doar cinci poliţişti care fuseseră observaţi. Cele mai multe documente erau probabil false.. scrise el. nici să pună în primejdie echilibrul fragil al staţiei cu miile de vieţi ale ei. avea să se descopere la interogatoriu. Tatăl său trecuse prin chinurile iadului întreaga noapte. O copie plecă spre biroul avocatului public al apărării. Jurămintele nu valorau nimic. sau să atace secţiile de poliţie cu cuţite de bucătărie. Doar dacă s-ar fi putut dovedi existenta veunei erori. Existau cinci sute de rapoarte de furturi şi crime pe biroul lui. Computerul fusese potopit cu cereri de date. tresări la vederea crimei. mult mai vinovaţi. ca să poată lua o asemenea hotărâre propusă de consiliu. înainte. Nu exista nici o îndoială asupra delictului sau a identităţii-făptaşilor.. Viziona filmul cu fălcile încleştate. Dacă erau nevinovaţi. ceea ce însemna restructurarea personalităţii.9 I PELL: 5/28/52 Damon aruncă o privire peste raportul de pe masă. de neatins. cinci dintr-un număr mai mare. dacă se putea face acest lucru. Acuzaţii fuseseră condamnaţi pe baza declaraţiei poliţiştilor asediaţi şi a filmului care nu arăta ce se întâmplase mai înainte. să ceară recursul dacă era cazul. Nu era drept. abia dacă se confruntau cu două sau trei astfel de plângeri într-un an. iar dovezile se aflau în Q. Oamenii erau în stare să jure pe orice. cu legea marţială din Q. pentru siguranţa lor. Corecţie totală.. Simţea că face o prostie şi era speriat. Aveau de-a face cu o situaţie care putea afecta întreaga staţie. acum totul era iarăşi distrus. Biroul Juridic era asaltat de o groază de cazuri. Scoase dosarul şi completă autorizaţia. scenele de revoltă curgeau pe ecranul larg din perete. Legea marţială fusese declarată mult prea repede.. Nu se obişnuise cu procedura. un loc în care. iar cele mai credibile aparţineau celor mai puţin cinstiţi. Nedreptăţile erau şi ele posibile.

„A avut grijă de mine”. cercetează dosarul Talley dacă vrei să găseşti ceva care să-ţi tulbure somnul. tastă el o notă personală către Tom Ushant.” Închise contactul. credinţe. apăruse ameninţarea acestei temeri. Am condamnat prea aspru şi de prea multe ori. M-a sprijinit.Am să-mi arunc o privire. Lăsase în urmă. înclinând să se transforme în lucruri personale. cheamă-mă fără să ţii seama de proceduri. veni.... o prietenie ruptă. Asta îl duruse. apoi o şcoală guvernamentală. de faptul că merita să fie părăsit: avea un fel de sentiment confuz de vină în privinţa pierderii familiei. Pagină după pagină. deşi între el şi unchi nu existase niciodată dragoste. Dar Uniunea avea pretenţiile ei.. nu făcuseră decât să înrăutăţească lucrurile. teama de a fi o povară rudelor. Îi scrisese unchiului şi nu primise nici un răspuns. a primit scrisori de la mătuşă. N-aş vrea să descopăr vreuna abia după începerea procedurilor. un soldat ar putea şti cine îl comandă şi în cine trage. nici resentimente pentru situaţia de faţă. credea el. . Atitudini. Amintiri de acasă apoi. „Vrei să spui că a trecut prin asta ?” „Nu prin tratament. încercaseră cu toate forţele să elimine panica şi graba. banii statului. pe proprietatea de pe Cyteen. a fost şcolarizat. „dacă ai senzaţia că e ceva în neregulă cu aceste cazuri. mai târziu.. „M-a sprijinit uneori.. „Altfel mi-ar fi scris”. propriile interogatorii defilară pe ecran. o iubire imatură. pe cheltuiala statului. la un moment dat. Nu voise s-o lase acasă. în orice relaţie cu oricine. Avea tendinţa să se acuze de unul . Dar se temea şi mai mult să nu fi murit.. A urmat o etapă de studiu profund. pe sora mamei. cele mai multe lipsite de răspuns: numele şi numărul navelor. familia ucisă într-un raid al Flotei asupra sistemului minier de pe Cyteen. sortat. pentru că scrisorile se opriseră cu câţiva ani în urmă.. examinat. Era o nebunie. unde aflase o mulţime de secrete tehnice... simţea că meritase să fie părăsit. fusese întreţinut de stat şi l-au luat. la biroul avocatului apărării. Declara că nu are cunoştinţă de politica înaltă.” Nu se aşteptase la o replică. O vreme.. necomprimate. Pe Russell se folosea Corecţia”. se simţea vinovat că nu venise acasă. sacre. într-adevăr. Vreau să spun că s-a folosit asta la interogatoriul lui”. un frate ucis la datorie – destule motive ca să poarte ranchiună dacă dorea.. un soi de plantaţie. „Mă iubea”. de un tovarăş de muncă. antrenat militar şi nu a avut parte de permisii. alt caz în care scrisorile încetaseră să mai vină. misiuni. altă rană. îi acceptaseră doar pe acei câţiva capabili să-şi declare fără putinţă de tăgadă identitatea şi să-şi găsească un susţinător din partea staţiei – dar lucrurile se rezolvau prea încet faţă de rata influxului. dar nu mai mult. Paginile defilau în mod real.de la jaf. tipul acela de detalii intime care ieşeau la suprafaţă în timpul Corecţiei. Credea că mătuşa murise. formă numărul de acces şi afişă dosarul pe monitor. însă.. „Damon. staţia principală nu avea loc pentru ei. aceasta era cea mai profundă. se pot face greşeli. în vreme ce o bună parte a eului rămânea golit. să nu afle că ea dorise. ruptura îl duruse. Îşi iubea mătuşa. Teama de a fi părăsit.. avea o teamă profundă ca asta să nu se repete. iar această rană se adăuga celorlalte. Se legase sufleteşte. când a împlinit vârsta. vorbind despre lucruri alandala. m-a iubit”. unchiul nu i-a scris niciodată. Ea. — „Tom”..

Se simţi ruşinat de descoperirile pe care le făcuse fără să vrea. . Talley îl privise drept în ochi şi îşi aranjase propria sinucidere. poate că fuseseră sănătoşi la minte înainte să înceapă totul. oameni care. precum Mallory – începuseră să fie altfel. împotriva politicii Companiei.singur până la disperare. rămase privind ţintă la teancul de hârtii. El nu-l observase. „M-a sprijinit”. Indivizi asemenea lui însuşi. nu dorise – o recunoştea – să mai aibă de-a face cu cazul. împotriva drepturilor umane – doriseră să obţină ceva de la Talley. prizonier pe una din navele lui Mazian. până în zona de tratament. Talley se odihnea la ora aceea. care se văzuseră aruncaţi în afara civilizaţiei. ca şi Talley. Dosarul se derula înainte.. Îl luaseră din zona Mariner – de pe Mariner chiar – îl transferaseră pe Russell. când panica ajunsese la culme.. folosiseră tehnicile Corecţiei în timpul interogatoriilor. După o vreme. unde zăceau condamnările neisprăvite. cu o senzaţie neplăcută în stomac. privi dosarul fragmentar derulându-se. Damon îşi sprijini bărbia în palmă. cei aflaţi acum în Q. Îl văzuse pe Josh Talley. Groaza de întuneric. de la interogatoriul sub efectul drogurilor la evacuarea haotică.. fuseseră făcuţi ceea ce erau de oameni care nu se deosebeau de el. I se opusese. Stătea aşezat pe pat cu o expresie ciudat de limpede. nu le cercetase el însuşi. Bărbaţi şi femei se îmbarcaseră de pe Steaua lui Russel. lipsită de riduri.. şi Mallory... Tava se afla încă pe masă: mâncase bine. îşi repeta el. Stinse monitorul. Interogatoriu. aproape necondiţionat de tratamentul anterior. Avea în faţă povestea întâmplărilor din timpul lungii călătorii. Şi multe altele. mâncase. Norway. prins între bande de orbitali şi soldaţi ameninţători. Începu să descopere. un lucru pe care el nu-l avea. degetele îi erau amorţite când semnă autorizaţiile. îi spusese Tom la o masa la care mai mult băuseră decât mâncaseră. cu fruntea netedă. deşi poate că asta nu conta. Talley nu-l chemase niciodată. repetat: un loc alb. într-o patetică şi secretă singurătate. gândi el.. să impună staţiei singura acţiune care putea pune capăt chinurilor minţii lui. După cum se îndreptase spre mica secţie de Corecţie din sectorul roşu. Nu pusese la îndoială rapoartele de pe Russell. Se forţase. ca aceea a lui Talley. avea alte lucruri de rezolvat şi avea un personal care să se ocupe special devasta.. „N-am să fac contestaţie”. Un coşmar vag. se puse din nou pe treabă. Pe Russell se folosiseră droguri. Nu făcea decât să împingă spre distrugere vieţi nevinovate. Cei care coborâseră din acele nave. pentru care nu mai exista nici o speranţă. într-un loc în care civilizaţia încetase să mai însemne ceva. Oamenii din Flota lui Mazian – până şi ei. Droguri. Doriseră informaţii despre staţia aceea ameninţată.

Vreau să-ţi spun. Angelo. noastre acolo să fie distruse de panică şi dezordine? Staţia ne datorează nişte garanţii. spuse consilierul. Cred că ai să fii mulţumit. N-ai săţi muţi biroul de acolo. Către Viking cu o navă goală. — A. condus de un echipaj de la docuri şi cu Dayin Jacoby drept pasager? Dă-mi-l pe Jon Lukas la com. apoi privi în sus. Marfa transportată va acoperi costurile. — De ce Hansford ? Consilierul îşi schimbă greutatea de pe un picior pe altul. Să lăsăm interesele.. O s-o reparăm la destinaţie. dacă trebuie neapărat să ştii. — Domnule ? — Dintre două duzini de nave. domnule. tocmai Hansford are un comision de îndeplinit? Ţi se pare potrivit? Şi cu ce echipaj ? — Cred că echipajul a fost angajat de pe lista de inactivi. asta-i grija ta ! — Asta trebuie să fie grija mea când pleacă nave într-acolo fără o încărcătură suficientă pentru a justifica deplasarea lor. în starea în care se află. se linişti şi îndreptă raportul către camera video. nedumerit. — Domnule. domnule. Economie. unde serviciile sunt mai puţin aglomerate. Consilierul ieşi. îndreptându-se către o populaţie pe care nu o putem stăpâni. dacă intră în panică. la vremea asta nava deja a părăsit docul. Afaceri de continuat. Ce fel de lucruri vrei să ridici de pe Viking ? — O să încărcăm atât cât o să poată duce Hansford. Dă-mi-l pe Jon Lukas. — Vezi asta ? — Ai vreo nedumerire ? — Ce se întâmplă ? — Avem bunuri pe Viking. — Ai de gând ca în această încărcătură să incluzi şi personalul Companiei Lukas. După câteva. — Ştiu cât este ceasul. Restructurarea navei este preţul chiriei pentru care am căpătat permisiunea s-o folosim.II Angelo ridică ochii spre consilier.. — Compania Lukas. monitorul de pe birou se lumină şi apăru Jon Lukas. Angelo răsfoi prin raport. o să ne întoarcem încărcaţi cu provizii absolut necesare. Dayin este la bord ca să supravegheze şi să administreze nişte afaceri la biroul nostru de pe Viking. luă raportul navei aflate la mare distanţă şi îl parcurse. — Da. clipe. — Dar tocmai cu Hansford ? — Am avut ocazia să închiriem o navă la standarde coborâte. . Angelo trase puternic aer în piept. — Hansford nu a fost construit pentru transport de mărfuri. — Asta-i tot ? — Nu cred că pricep ce vrei să spui. sau pe alţii? N-ai să vinzi transportul de pe Viking.

Le ducem hrană şi chimicale. fiecare navă lansată este supusă acestui interogatoriu? îţi pot pune la dispoziţie registrele companiei. şi tocmai am fost anunţat că s-au găsit victimele potopului. — Domnule. dacă vrei să le vezi. Angelo. Dacă e adevărat zvonul că oamenii lui Mazian au ales Pell ca refugiu. Jon! Jon închise. gata să intre în panică. Mă auzi ? — Am discutat problema cu Dying. una tocmai mi-a scăpat printre degete.. Angelo. Viking. Şi. Nu ţi-am cerut laude. pregătit să vândă traversarea celor mai speriaţi? Sistemele noastre de menţinere a vieţii n-o să mai reziste multă vreme. Angelo ? — Nu. ca şi ai lui. o să canalizăm toate finanţele spre acţiunea asta. — Am adus chiar eu rapoartele procesate. Sectorul Q le mânca prea multe ore de muncă. Staţiile pe care se baza comerţul de acolo au fost distruse. Mulţumesc ! — Mulţumesc. spuse Angelo. şi scuză-mă. Mulţumesc. Se aşeză. Am la docuri nave sub comanda unora ajunşi la capătul nervilor. care a inundat din nou moara. Oare. Indiferent de sentimentele tale. Angelo făcu acelaşi lucru. Am avut o altă furtună în Lumea de Jos. Fiul dvs. am umplut cele două depozite ale navei. Comerţul trebuie să continue. sprijinit în coate. Jon. dar nu mă aşteptam la acuzaţii. eşti binevenit: atâta timp cât poziţiile noastre sunt pe picior de egalitate. în ce stare vor rămâne celelalte staţii? Ce se va întâmpla când vor intra în panică şi jse vor îndrepta încoace cu cargourile burduşite? Şi de unde să ştiu că nu e chiar acum cineva acolo. Ochii lui Damon păreau teribil de obosiţi. nu-i aşa? Altfel ne sufocăm. totuşi. se auzi vocea secretarului Mills. cred că Dayin merită laude pentru că a fost de acord să meargă acolo. se deschise uşa şi Damon păşi înăuntru. că nu putem risca fără rost. Dacă Dayin şi căpitanul navei pot calcula corect primejdia. Vrei registrele. Toate. Dacă ai să laşi staţia Viking să dea de greutăţi. Nu am nimic personal cu voi. că gestul este deplasat. singurele care sunt în stare să păstreze marfa. în locul unei convorbiri prin com. având în vedere circumstanţele. rămase cu ochii ţintă la raport. îl răsfoi. — Cinci indivizi nu înseamnă o tragedie. s-ar putea ca oamenii de acolo să năvălească peste noi fără să-i fi invitat. Te asigur că misiunea noastră este una de sprijin.. să vedem cine rămâne şi cine pleacă de pe staţie. şi încă două sunt gata să plece mâine. nimic din lucrurile de care duce lipsă Pell.Jon. — O să militarizăm transportoarele pe care le avem. înaintea noastră. Găsesc. Fiecare navă lansată trebuie să fie cercetată. — Am trimis cinci indivizi la Corecţie în dimineaţa asta. domnule. se aplecă peste birou. Tastă aprobarea legăturii.. în sfârşit semnă autorizaţia şi o azvârli în sertarul cu dosare. rămase oarecum surprins când. — Orice problemă ai. nici ca o singură companie să-şi scoată angajaţii favoriţi şi să declanşeze panica pe altă staţie. Făcu un gest vag către un teanc de documente. nonşalant. toate birourile se aflau în urmă cu activitatea. — Vrei să deschizi focul asupra navelor refugiate ? . spuse Damon. Am pus la punct o tragere la sorţi supravegheată de computer.

Aş vrea să vorbesc cu Elena astăzi. am ordonat să li se permită să intre mai des în bază şi am autorizat unele grupuri ceva mai antrenate să vină ca echipe de întreţinere aici sus: sistemele lor de menţinere a vieţii sunt în formă bună şi au renunţat la câţiva tehnicieni pe care îi putem perfecţiona. -— Stelele din Urmă – ştii că se discuta la un moment dat despre redeschiderea uneia dintre staţiile acelea. o populaţie născută în laboratoare pentru a umple lumea.. dacă se ia în considerare grozăvia petrecută. Una aspră. sunt în stare să supravegheze echipamentele de construcţie. Am intrat într-o nouă eră. şi toate celelalte pe care. Să las totul baltă şi să fug? Îţi închipui că o să fac asta ? — Pun răul înainte. Chipul lui Damon era foarte alb.. Iartă-mă. Îşi fac planuri cum să se retragă. Tu îţi faci probleme din pricina delicvenţilor. Se retrag încetul cu încetul. atât până acum. Sub nici o formă. dar ei nu văd lucrurile în felul ăsta. Sau pot învăţa.. ca şi tine. marionete în birourile lor. Damon. îi prinse încheietura mâinii şi o strânse. Îşi strânse buzele şi trase puternic aer printre dinţi. Urmează curând Viking. — Emilio are nevoie de ajutor acolo jos ? — A spus că nu. De aceea. — Au găsit toţi morţii? El clătină din cap. şi când spun asta mă refer până şi la mâna de lucru antrenată de pe docuri. Decât dacă Flota ar funcţiona perfect. Mă rog cerului să-i ajute pe pellieni. au să muncească pământul la baza din Lumea de Jos şi au să construiască. te rog. Dacă ne înlătură. Porturile de pe Mariner. — Noaptea trecută.. Konstantinii n-au să dispară în anii care vor veni. Şi nu . Ducem lipsă de orice.— Dacă nu ne putem înţelege cu navele care se apropie – da. Aş coopera cu ei. nu.. Pellienii construiesc stăvilare. în egoismul meu. Nu. Mâl peste tot. Uniunea a început să înlăture Flota. Bennett Jacint şi Ty Brown. la tine şi la Elene. Mulţi dintre ei au fost neliniştiţi de traficul uman. — Nu. Trimit cu naveta pe oricare vrea să coboare voluntar. Nu vom avea niciodată vreo şansă. Damon se întinse peste masă. Nu primim ajutor de pe Pământ. doar observatori. fratele tău.. erau vitale.. Soluţia pe care ne-o dă Uniunea e să devenim. ea o să stabilească primul contact cu negustorii.. Mazian nu poate rezista la nesfârşit.. — Tu şi cu Elene v-aţi gândit la varianta Terra ? — Domnule ? — Tu. să ţinem staţia Pell la adăpost de lucrurile cele mai rele. gândeşte-te mai bine.. pe Wes Kyle l-au găsit ieri după-amiază. Pământul a făcut-o deja. Vocea îi sună dogită. Moara e un dezastru. — Nu. — Un vis. Elene şi Miliko – gândeşte-te. mi-ar place să-mi văd copiii scăpaţi de aici. spuse Damon. e ca şi cum ar şterge memoria lucrurilor.. apoi i-o eliberă. nu cum să ne trimită întăritori sau nave. — Nu fi nobil. după ce au scotocit malurile şi stufărişul. Emilio şi Miliko spun că moralul este bun.. Prefer siguranţa ta decât ajutorul tău. Şi... în clipa asta nu pot simpatiza cu cei cinci răzvrătiţi. Uniunea ajunge să pună mâna. inclusiv de spaţiu în care să fugim.

— N-o să mai vorbim. îi doresc numai binele. Turbulenţii aveau să fie trimişi în Lumea de Jos şi ţinuţi din scurt. Dacă pleacă. — Te-a refuzat. la toate vârstele lor. un şir de imagini tridimensionale.. — Pe ea o trimiţi ? Angelo se încruntă. dar eu nu fac pasul ăsta. şi să producă accident după accident. zilele bune aveau să fie tot mai puţine. ştiuse de la început. în preajma centrelor vitale. — Mama ta vrea să schimbe o vorbă cu tine. continuă să lărgeşti baza nouă. Cu toată dragostea”. baza nu putea fi transformată într-o colonie penitenciară. ca voluntari”. El îi făcuse să fie aşa cum erau. Trimite-mi orice pellian priceput de care te poţi lipsi. în acelaşi timp. eliberând . Am trăit toată viaţa sub ameninţarea asta. să ucidă mii de nevinovaţi ca să scape de cei nedoriţi. chiar dacă pentru asta vei avea nevoie de echipament suplimentar. să dărâme toate visele pe care şi le făcuse pentru viitor. apoi imaginile soţiilor lor şi ale nepoţilor.. spuse Damon. Nu mai vorbesc de faptul că erai convins de la început că n-am să accept. grup după grup.vreau să te ştiu în mâinile lor. Era adevărat. succesiune de chipuri ale lui Damon şi Emilio de la copilărie până la maturitate. făcu Angelo scurt. mândru. — Nu ştii ce spui. — Nu. Era o idee îngrozitoare. Ştiu asta.. privi către perete... iar pe de alta. fiului din Lumea de Jos. Dacă noi ne retragem. cât mai repede. unde aveau să ducă ordinele lui. privind către şirul de imagini. de mai mult respect pentru tehnicienii care fuseseră convinşi să coboare acolo. şi eu fac la fel. cei mai răi aveau să rămână pe staţie. De ea depindea viaţa. se ridică şi plecă. Îşi dădea seama.. „fratele tău îţi transmite prin mine dragostea lui. — Da. îţi trimit o mie de voluntari de pe staţie. — Emilio ce a zis ? — Emilio şi cu mine încă mai discutăm. Şi tu o ştii. continuă Damon şi îşi lăsă mâna peste cea a tatălui. Ea era sprijinul staţiei Pell. Suntem ţinte valoroase. o soluţie nebunească. Din partea mea. Ei bine. şi recunoscu în sinea lui că. iar el refuza să o pună în primejdie. Pe de o parte era furios pe băieţii lui. Dar era nevoie de mai multă înţelegere din partea indigenilor. — Ştii bine că asta nu se poate. Se uită la toate chipurile adunate acolo. Angelo rămase aşezat. Alicia înainte de accident. Venise vremea nopţii când se gândi să pună la cale un accident în care toţi cei din Q să fie decomprimaţi. către securitate: „Eliberaţi-i pe toţi cei care nu se dovedesc a fi violenţi. Cu siguranţă că nu cer prea mult dacă fac şi eu un lucru egoist – cel de a-mi salva fiii. Ştiu asta.. „Emilio”. Apoi. în noroi şi în condiţii primitive. începând din acea clipă.. Dar nu plec şi nu cred că Emilio va face o altă alegere. se va declanşa panica. tânăra Alicia şi el însuşi. Îi vom trimite în Lumea de Jos. sau să-i transporte în cargouri. o. O să vorbim mai târziu. către portretele de pe raft. scrise el. trimite Sus alimentele pe care le găseşti la indigeni. Apelează la pellieni pentru ajutor.

spuse Angelo. apărând-o de stricăciuni. Lacrimile. Răsturnaseră pământ peste Bennett Jacint şi peste ceilalţi doi. avea impresia că ar putea fi capabil să aplice măsurile drastice pe care le cereau unii. în ciuda acuzaţiilor ce fuseseră aduse vreodată staţiei Pell. se porni alarma. Apoi. poate. Acesta era motivul pentru care dorea ca fiii lui să părăsească staţia. mizerabil. Care e identitatea lor ? — Transportorul Atlantic. lăsând doar noroiul şi ploaia în locul acela în care oamenii îşi aşezaseră morţii. . Nava de război îşi vedea de treabă după bunul ei plac. Ploaia făcuse din locul acela un lac mare. dar-rostul mormintelor. — Negativ. dar ea văzuse. Damon îşi pierduse somnul gân-dindu-se la cinci persoane.. îl întrerupse o voce. Nu se puteau împotrivi. Domnule. până ce ultimul om dispăru. răspunse vocea din centrală. lucrul ăsta trist hisa îl înţelegea. Din cealaltă parte se refuza contactul. cu picioarele goale cufundate în clisă. multe nu aveau un folos clar. Apoi se gândi la consecinţele unui stat poliţist. Inima îi bătea nebuneşte. — Domnule. Fă-mi legătura. cu braţele împrejurul genunchilor. aveau pentru zei. spuse el şi înghiţi greu atunci când imaginea radar ajunse pe monitor: nouă nave. hisa le înţelegea. Ne-au avertizat despre starea precară a celor de la bord. — Dă-mi-l pe Kreshov de pe Atlantic. Domnule. ameninţând cu încărcătura sa. El medita la lucruri cu adevărat îngrozitoare. cufundat în tăcere. au opt fregate în convoi. cu apa picurându-i încet de pe blană.. cu tonul ascuţit al transmisiilor din centrală. poate că oamenii le făceau pentru a mai domoli furia zeilor. — Dă-mi legătura aici. în bubuitul tunetelor. avem trafic de apropiere. Nu. până ce ajunse la limita securităţii. III LUMEA DE JOS : BAZA PRINCIPALA : 5/28/52 Ploaia continua să cadă. Tam-utsa-pitan privea oamenii venind şi plecând. îl durea. Multe dintre lucrurile pe care le făceau oamenii păreau fără sens. la viaţa pe care aveau s-o înfrunte atunci şi respinse o asemenea idee. Privi. scurmând în noroi cu degetele mari de la picioare. nu puteau primi încă un lot ca al lui Mallory. legănându-se uşor. ea se ridică în picioare şi merse către locul cu cilindri şi gropi. Uneori. Cer permisiunea să tragă la doc. Convoiul se apropie. dar ea îl ştia pe al ei. din care veneau fără încetare rapoarte despre crime şi violuri. până nu ajungem la o înţelegere. nu ştia care erau semnele pe care le făcuseră oamenii pentru ochii lor. Nu puteau primi atât de mulţi. ar fi pus în pericol valori nepreţuite de dragul unei grămezi de fier vechi. ascunse înapoia măştilor. dar slăbiciunea spiritului îl oprea.astfel staţia de povară.

Toţi pellii sunt trişti. iar ea se îndreptă de îndată şi se linişti. spuse el. El. — Am auzit. Păcat el plecat. îşi ridică faţa la atingerea lui. spuse ea şi râse.. Se opri deasupra mormântului. şuieratul unei respiraţii umane. — Ce faci aici? întrebă omul. — Iubesc oamenii buni. prinse toiagul cu ambele mâini şi îl îndesă cu putere în noroiul moale. Spunea el prieten. peste hainele galbene. Ea bâigui un da. Bun prieten pentru pellieni. Om bun. îl înconjură cu braţul şi îşi sprijini capul de pieptul lui. ofrandele de pe mormânt. Faptul că era goală o jena. Se apropie prin ploaie. înfricoşată că un om reuşise să-i ia prin surprindere auzul. ude. Se răsuci şi se feri într-o parte. şi rămase cu ochii aţintiţi pe figura acoperită cu masca de respirat. cuprinsă încă de tristeţe. mânie că murise Bennet şi nu altcineva. Toţi cei din tabăra indigenilor se vădeau binevoitori Konstantinilor.. mângâindu-i obrazul. Nu pleca iar. atât cât se lăsa descoperită privirii ei. Dat ţie daruri. iar de proeminenţele lui atârnă mărgelele şi fâşiile de piele. părea mai puţin furioasă decât promisese vocea. şi asta simţea. Pellienii muncesc tare... — Eu sunt Emilio Konstantin. şi încălzită de bunătatea lui. privi fără teamă în masca ciudată care-l făcea urât privirii. foarte păcat. toţi iubit omul-Bennett. . pe care o purtase până ce se transformase într-o cârpă şi pe care încă o mai ţinea la loc de preţ printre lucrurile ei de suflet. înclină chipul-duh astfel încât să privească în sus cât mai mult. — Bennet? o întrebă omul. Omul privi toiagul-duh. ştia că asta îi supăra pe oameni. îl îmbrăţişa solemn. Omul-Konstantin bun prieten. Iubit omul-Bennett. Foarte. aranjându-le cu grijă. marele om-Konstantin. Aflase cum se purtase Lukas. zise ea. — Care este numele tău? întrebă el. şi el ţi-ar fi mulţumit. lacrimile îi umplură ochii. — Omule-Konstantin. goală. În apropiere se auziră paşi în smârc. Figura lui. îi puse o mână pe umăr. omule-Konstantin. revenindu-şi complet şi îl atinse pe acest om mare din seminţia celor mari. Mânie. Ea se îndreptă şi îşi şterse de coapse mâinile mânjite cu noroi. — Bunul Bennet făcut Lukas turbat. apoi spre ea. Oamenii cum te strigă ? Ea deveni brusc serioasă. Îţi mulţumesc. numele şi o bucată strălucitoare de pânză roşie. Am auzit cum a fost aici. — Oamenii îmi spun Satin. un lucru hisa. spuse el. spre mândria ei. doar cu mărgelele şi fâşiile de piele pe care le purta într-un şirag pe umăr. fără să ia în seamă ploaia deasă. despre care spuneau că fuseseră întotdeauna cei mai buni oameni. Îşi mângâie cu mândrie obrazul neted ascuns de blana lucioasă din pricina umezelii. Nu avea nici un răspuns bun pentru el. care-i dădeau o senzaţie îngrozitoare. iar ea se întoarse. Bennett i-l dăduse pe acesta. în numele lui Bennett Jacint. pentru că adevăratul ei nume îi aparţinea. dar ploaia i le spălă. muncesc tare pentru Konstantin. Auzind numele rostit. aducători de daruri mai multe decât ar fi putut da hisa. Părea sinceră în vorbele ei.Ducea cu ea un toiag pe care-l meşterise Bătrânul.

Vreau. era un fel de pelerinaj. toţi fericiţi! — Vino mâine. Vreau să văd Sus. pentru că însemna o favoare. în aşteptarea primăverii. — Eu stau. şi privi mormântul peste care ploaia întindea băltoace. Dalut-hos-me era unul dintre aceştia. multe lucruri bune. Apoi se gândi întristată la datorie şi se retrase. spuse ea. privindu-l cu uimire. Si Timpul îl privea pe Bennett. Avem nevoie de aşezări Jos. Privit la el acasă. Din acel loc veneau Konstantinii (ca şi Lukas-ii. spuse ea. precum noaptea-somnului la adăpostul chipurilor. mai puţin obişnuiţi cu oamenii. îşi strânse braţele. unde veneau şi plecau nave mai uriaşe decât şi-ar putea ei imagina. — Dar cei mari ai voştri vor trebui să o spună.. Bennett le povestise despre un loc mare de metal care întindea braţele către Soare. Propunerea o tenta. de pe vremea când îl auzise pe Bennett vorbind despre ea. arătând spre tabăra oamenilor. Le dăruise imagini cu oameni de Sus. Avem nevoie de hisa Sus. spuse el. Se sprijini de Dalut-hos-me. spuse ea. dar alungă acest gând). Ea îşi întinse mâna către dealuri şi câmpia deschisă. ca să-i soarbă din putere. Soare-strălucind-printre-nori. Această călătorie pe care şi-o dorea. Eu-Satin dau asta lui om-Konstantin. Ea râse. — Cu Bennett. în intenţia de a marca Timpul. cu ploaia bătându-i peste spatele încovoiat şi curgându-i peste trup. Toate lucrurile îşi aveau originea în acel loc.. începuse să-i lase daruri în faţa rogojinei. privi mormântul iubirii pierdute. arătând către toiagul-duh. unul care nu împărtăşea optimismul ei. Ea îşi aruncă pe spate capul. Îsi închipui locul acela ca fiind la fel de strălucitor şi plin de daruri şi lucruri bune ca toate navele care veneau dintr-acolo. Din iarnă. Poate că aveau să vină şi alţii. iar gestul ei îl incită. — Vino mâine. Aştepta. Se potrivea numele de pelerinaj. încercând să-i explice un lucru pe care hisa nu-i dezvăluise nimănui. Eu dau. precum drumul până la chipurile din câmpie. pe care să le privească. — Făcut duhul lui privit către cer. care se întindea la nesfârşit.— Vrei să te întorci cu mine? întrebă el. muncă bună. — Este loc. — Ei vor hisa Sus. Măcar asta învăţaseră şi hisa. dar până şi el îl iubise pe Bennett. Puţini erau oamenii care le spuneau pe nume. de loc pentru mai mulţi oameni. încărcate de bunătăţuri. dând naştere unui Timp în viaţa ei sub Soare. spuse el şi se îndepărtă. Trebuie să vorbesc cu hisa. Tot al nostru. tu iei. o siluetă ciudată înaltă în ploaia piezişă. Tot târg. care vor. — Spui lucruri-duh. . mâini bune. — Să aduc şi alţii ? — Toţi cei mari. Visase la staţie dintotdeauna. Erau oameni şi oameni. iar Bennett plecase acum. cel venit din această călătorie. în seara tristă a lungului priveghi. Satin-Tam-utsa-pitan se aşeză pe vine. Suna ciudat în gura lor. Aş vrea să vorbesc cu tine.

care se odihnea lângă farfurie. încercând să umple liniştea. IV PELL : SECTOR ALBASTRU CINCI : 5/28/52 Aveau din nou parte de o cină rece. oricât de trist ar fi fost subiectul. — Elene ? Ea îşi retrase mâna. despre primăvară şi cuib. munceau atât de mult încât nu mai aveau ce-şi spune. gândi el. amorţiţi de oboseala de peste zi – alţi refugiaţi. îi putea simţi căldura. — Ce fel de raţionament e ăsta ? — Sunt lucruri pe care nu le discuţi cu mine. Era un fel de remediu. rosti el răguşit.. Braţul lui o înconjură. un obicei. Nu suferea. — Crezi că o să putem ţine în frâu staţia ? — Te temi că nu ? — Mă tem că tu nu crezi că ai să poţi. mai mult haos. şi dorinţa lui era ea. Acest gând îl supără şi îşi întinse mâna peste masă să o aşeze peste a ei. — Deci consideri că ai acţionat bine în privinţa lui? Nu ştiu. — Te iubesc. o descoperi pe Elene cufundată în tăcerea ei. Niciodată nu-i vorbea despre Estelle. . Buzele îi tremurară până când nu mai reuşiră să reţină zâmbetul. ridică la un moment dat privirile dându-şi seama de tăcerea în care se cufundase gânditor. Despre asta visa întotdeauna hisa. acum în pământul rece. Iar Bennett. să nu gândească. Arăta la fel de obosită ca şi el. — Am să merg. Sus. dar asta fusese dorinţa ei pentru prima călătorie. Mâna ei se crispa. repeta el ca un ecou. la vânturile calde şi la împrăştierea norilor. Ea zâmbi. — Tu ai făcut tot ce ţi-a stat în putinţă ca să-i fie bine.. târziu.— De ce-mi spui mie? întrebă Dalut-hos-me. Părea. Nu cred să existe vreo cale de a afla. Amândoi se întorseseră acasă. între ei. Era o cruzime. dorinţă care avea să crească pe măsură ce trecea iarna cenuşie şi începeau să se gândească la primăvară. El se cuibări mai aproape.. Damon mâncă. Nu suferea deloc. Nu prea vorbea. Muncise şi ea ore prea lungi – prea multe.. să-i schimbe gândurile.. tăcut.. Mâna ei se răsuci domol. în ultima vreme. E tot ce ai putut face. — El a cerut. ar fi râs cu râsul lui ciudat de om şi le-ar fi urat să fie fericiţi.. — El a cerut asta. — Primăvara mea va fi acolo. Poate. se împleti cu a lui.. spuse el. — L-am văzut pe Talley astăzi.

târziu în noapte. dacă aş şti cum. — Nu ştiu despre ce vorbeşti. — Nu ştiu ce vrei. Mentalitate de negustor. — Deci nu mai vrei să aşteptăm. în care nu încăpea mobilierul. — Cât am fost pe nava. Te-am urmărit. chiar dacă holul avea stivuite vase în dulapurile de haine. Cu blândeţea ei. unde nimic nu era în ordine. — Te-ai gândit mult. — Vreau un copil.. Ce vrei? Ce să fac eu? Să te las însărcinată şi să-ţi dau drumul să pleci? Te-aş ajuta. Eu mi-am terminat tratamentul. Spectrul Estellei părăsi micul apartament din sectorul albastru cinci. Toate regulile se aplicau mai întâi Konstantinilor. — E şi familia ta. dar nu şi-o putea imagina pe Elene printre ceilalţi. cea pe care o cunoştea. . O respect. abia o intenţie de zâmbet. rudenie. Ea reuşi să zâmbească slab. lucruri care ar fi trebuit să fie în dulapurile de pe hol. El se mulţumi să dea din cap. Nu credeam să fi venit timpul pentru discuţia asta. încă o mai numea aşa. Cere. Ce vrei să spun ? — Nu vreau să ne certăm. mă privea dacă voiam să am un copil sau nu. — Îţi pasă. — Deci. Ea îşi strânse buzele cu putere. Sprâncenele ei se încruntară. chiar dacă sufrageria se transforma noaptea în dormitor şi avea cutii înghesuite pe lângă pereţi. Mi se pare că tu încă nu. Frăţie. Sângele i se urcă în obraji. uneori sfaturi... Nu vreau ceartă. E-n regulă. bine. ghemuită în braţele lui. Iar ea vorbea. un şuvoi de amintiri pe care nu i le împărtăşise niciodată de când erau împreună. aidoma lor. Se ridicase. spunea zicala orbitală. Ţi-am spus ce vreau. Vreme de o jumătate de bătaie de inimă el se gândi să mintă.— Nu-mi spune ghicitori. alteori rugăminţi. Era vobra de războiul care se apropia.. N-am fost niciodată. Nu sunt bun la dezlegat. un voal. Dar nu ai spus cu voce tare niciunul dintre gânduri. Cu Elene. parcă. El încercă să-şi închipuie ce pierdere vedea ea în Estelle : nava ei. Dar tu cu familia ta. Stăteau întinşi pe patul ce servea drept canapea in timpul zilei. Nu era vorba numai de sectorul Q. Orice lucru e în regulă. — Uneori ştiu că nu aud tot ce spui. Văd asta. el avu senzaţia contactului cu privirea ei. spuse ea. — De ce? Ea ridică din umeri. Dacă Elene Quen vrea un copil. — Nu mai vreau să aştept. spuse el. Se simţi brusc acasă. Familia de pe navă este mai aproape în unele lucruri şi mult mai departe în altele. împletituri lucrate de mâna celor de Jos. Nu încă. Nu ştiu. pentru prima dată de săptămâni vorbea. Dar aş vrea să cunosc şi eu motivele. înţeleg. ce spui de asta ? Birourile de planning ale staţiei dădeau avertismente. Pentru prima dată de zile întregi. — Încă nu. supărată. E a ta.

Îi simţi suspinul. Chiar şi mie. ca să-l doară şi ca să lupte cu durerea. încă mai avea încredere în Elene. Ea dădu din cap. Tia James era mama ta. Ăsta-i felul nostru de viaţă. Ajunsese. semn că încordarea începea să dispară. petrecuseră împreună zilele acelea pe staţie. apoi hotărî să nu spună nimic. şi înapoi la Pell. Şi-o amintea aşa cum o văzuse prima dată. o mişcare peste braţul lui. Ea ştia. o reîntâlnire. Aş fi vrut să fi discutat înainte. insistă el.. Ce vrei să facem? Să ne prăsim între noi? Pe nava aceea erau verii mei. — Crede.negustori zurbagii coborând din navă pentru un chef pe docuri şi o şedinţă de amor cu primul venit. in biroul lui. — Mi-ar fi fost greu. spuse el. Iar Elene nu vorbise niciodată în felul ăsta. O conversaţie. abia acum.. — Ai fi fost în stare să faci un copil cu oricine? Gândul ăsta îl tulbura. Încă mai credea. Doar că acum n-a mai rămas niciunul. recunoscu el cu voce tare. Tu erai altfel. Ne iubim copiii. alta. în sfârşit. Negustorii rareori se căsătoreau. Elene o făcuse. — Nu. o sărută peste voalul părului. — S-au dus cu toţii. „Poate c-aş fi făcut-o”. Ea nu-i ceruse niciodată asta. întotdeauna mai tăcută decât ceilalţi. — Îţi pare rău.. Nu putea crede asta. — E târziu să vorbim despre asemenea lucruri. N-o văzuse niciodată bântuind barurile alături de verii ei. Să pretinzi unui Kori-stantin să părăsească Pell. se întrebă dacă ar fi făcut-o şi simţi o adâncă supărare. -— Te deranjează ? El o strânse în braţe mai tare. pe un ton limpede. Elene ? O scuturătură timidă a capului ei. — Îi spuneai tată lui Elt Quen. — Ce ai cere ? — Tocmai am făcut-o.. Aş vrea să ştim destule unul despre altul cât să putem vorbi. adăugă Elene după o clipă: Ea a părăsit staţia pe care se născuse ca să meargă cu el. Porni. spuse ea. Atât de multe lucruri nu le ştim.. N-o întrebase unele lucruri pentru că fusese convins că le cunoaşte. nu crezi? Ei aparţin întregii nave. insistă el. Îţi dai seama că eu n-am pus niciodată piciorul pe un vas mai mare decât o navetă? Că n-am ieşit niciodată din staţie? Sunt lucruri la care nu ştiu cum să mă uit. târziu. — Ai văzut Pell. Nici nu-i trecuse prin minte că ar fi putut să i-o ceară. Mă înţelegi ? — Sunt lucruri pe care nu ştiu cum să ţi le cer. „Aş fi făcut-o”. Se gândi o clipă să spună nu.. venise la el. cu-răsuflarea pe umărul lui. şi. ciudat. Chiar aşa era ? — El era. Nu sunt mulţi cei care o pot face. să-şi revizuiască toate lucrurile de care fusese sigur. îl mângâie. cu un necaz în care era amestecat un văr al ei. să vorbească despre asta. — Tu ai fost altfel. . o a doua călătorie. spuse ea. făcându-şi de cap asemenea unui negustor. Nu mai ajunsese să se îmbarce. — Altfel cum i-am fi putut avea? întrebă ea. pe care nici măcar nu mi le imaginez.

înjunghiat într-o ceartă cu un orbital.. Elene. Fără să-şi dea seama. Elene suferea din pricina pierderii navei Estelle. despre sentimente adânci. O navă moartă. nu numai despre fapte. Asta mă deranjează într-adevăr. pentru că planurile mele încercau să te facă fericită aici. cufundat în gânduri. Dar ea îi mărturisise mai mult. Numele îşi pierduse din importanţă. dar o să înţeleagă până la urmă. . pe Pell. o avere. fără măcar să încerce să înţeleagă. Asta îl nedumerea. ca s-o privească. O clipă se gândi la Mallory. — A fost mai uşor pentru mine să stau o vreme. strânsă lângă el.. Mi-ai răspuns. unde nimeni nu avea proprietate şi totuşi o avea: nava şi tot ce ţinea de ea. dar nu ştiu dacă aş fi putut face asta – după atât de puţin timp. Negustori care ar fi scuipat în faţă un şef de docuri se retrăgeau mormâind când un Mallory sau un Quen le ordonau. Un nume mort. O facem tot timpul. în pierderea navei. El îi înşelase aşteptările. Îl înspăimânta. aşa cum nu o mai făcuse în prezenţa lui niciodată. rămase privind la tavanul întunecat.. Şi un lucru incredibil. Dar şi ruşinată. — Cum ţi-am răspuns ? — Mi-ai vorbit de îngrijorarea ta.. teribil de întristată. ideea îl tulbura... Înfricoşată de orbitalii aspri care credeau că toţi negustorii sunt o apă şi-un pământ. prima dată când a pus piciorul pe o staţie. faptul că. nu fără să încerce să se stăpânească. murmura el. de multe ori o facem. într-un fel prea anonim pentru a desemna un duşman de la care să-l recupereze.. Ea începu să plângă. Asta ar fi fost cel mai amar lucru... Lumi închise şi o lege internă. Cred că e important să fie aşa.. nu fusese acolo ca s-o merite.. nu ştiu dacă aş fi putut părăsi Pell.. Că ajunsese în birourile de pe docuri unde se putea folosi de reputaţia pe care o avusese Quen. o haltă e uşor de făcut. cu mulţi ani în urmă. Poate că bănuia mila celorlalţi negustori. la vârsta de doisprezece ani. Poate că tatăl meu o să se supere. Mă auzi. mândria. Ea îi făcuse o rugăminte. Elene? Pell are destui. Şi asta mă deranjează. însă acum nu mai era sprijinită de nimic. cu siguranţă. Konstantini. Doar că nu mă gândeam să pierd Estelle.. în afară de reputaţia pe care n-o merita. Era. Despre moartea unui văr pe Mariner. Cineva îl diminuase. ca şi nava.. — Primul copil.. la aroganţa unei rase de elită. întorcându-şi capul pe pernă. mândria lui Elene suferise. pentru că e ceva care nu mi s-a mai întâmplat niciodată. Niciodată nu-ţi poţi face planul dinainte. decât pentru un Konstantin să se dezrădăcineze de pe Pell. Te iubesc.— Nu ştiu să răspund cu da sau nu. despre copilăria unui negustor. pentru o vreme. că nu fusese acolo atunci când lucrul acesta avusese importanţă. la privilegiile aristocratice. astfel încât. primul copil o să poarte numele de Quen. îl îmbrăţişa şi rămaseră aşa până dimineaţă. nici măcar nu înţelesese mânia orbitalului care îl ucisese.. Mama o să înţeleagă sigur.

încercând să se ţină deoparte din drumul ofiţerilor care trecearu grăbiţi de la un post la altul. Ayres aruncă o privire scurtă spre cei trei însoţitori. cu chipuri încruntate şi priviri îngrijorate. Şi pustiu de-a lungul curbei superioare a docurilor de dincolo. ca nu cumva să deschidă focul asupra noastră. domnule. — Avem necazuri. iar căpitanul vasului de negustori se ridică de la locul lui şi se alătură lor. nava era uriaşă. Şi dacă avem noroc. Şi ei erau cuprinşi de aceeaşi febră. Nava se apropie şi mai mult. simţi o oarecare greutate în a respira şi îşi făcu griji pentru tovarăşii lui. îmi pare rău. — Şi situaţia noastră ? — Foarte delicată. copleşind cei câţiva civili. Uneori. Nu pot promite că oamenii tăi nu vor fi reţinuţi.. o să ne lase să ne şi întoarcem.10 STAŢIA VIKING: 6/5/52 Viking atârna în imagine. prelucrarea metalelor şi mineralelor. Ceva s-a petrecut aici. Segust Ayres privea ecranele aşezat în faţa punţii fregatei. O să mai vorbim. — A intrat în câmpul nostru. o lucire în lumina unei stele furioase. Nava se apropie până ce ajunse să se vadă pe ecran. dar n-o să-l asculte nimeni.. O altă navă se apropia de ei. Nu se vedeau destui oamehi. Armele îl iritau pe Ayres. cu asta se ocupa. nu la acea distanţă de staţie. — Nu. Ayres ştia destul de bine cum să interpreteze asta. Aş sugera să bem ceva în sala principală şi pur şi simplu să aşteptăm. E una militară. Nu recunosc nava care ne urmăreşte. cu o mulţime de ecluze. Ne apropiem paşnic. Nu înţelegi cum stau lucrurile. Dar âsta-i riscul pe care ţi l-ai asumat. domnule. Suntem escortaţi. Nu. spuse el. Condus de tineri înarmaţi cu puşti de-a lungul unui doc foarte asemănător cu acela al staţiei Pell. Arme peste tot. Mineritul. Erau departe . — Crezi că Uniunea a ajuns aici ? — Aici nu suntem decât noi şi ei. distanţe goale. navele au surprize. Am să trimit un semnal de avertizare. domnule. n-ar fi trebuit să se apropie atât de mult una de alta. Ayres ridică o mână. uniforme verzi. Ceva nu era în regulă. neliniştiţi. Cinstit vorbind. — Nu. înghesuit într-un lift cu tinerii aceia revoluţionari care semănau prea mult între ei. nu cred că ne mai aflăm în teritoriul Companiei. Marsh începu să protesteze. rămaşi sub pază lângă navă. — Ai de gând să renunţi şi să fugi? întrebă Ayres. Noi am dat buzna. Dumneata ai fi în stare să dai ordinul ăsta. spuse delegatul Marsh. Toţi soldaţii pc care-i văzuse în timpul traversării docului Viking erau construiţi pe acelaşi calapod. Spaţiul e larg. o mare verde pe docuri. Cei de pe punte şuşoteau neliniştiţi de la un post la altul.

lipsiţi de disciplină. anunţă un manechin cu arma în mâini. Aici nu vedea nici urmă din astea. Suntem înspăimântaţi de ce am găsit. — Domnul Ayres. pentru că v-am capturat nava? Sunteţi liber s-o faceţi.. — Sunt secretarul secund al Consiliului de Securitate de pe Pământ. deşi la mai toate docurile erau trase nave transportoare. Nici un defect. A fost. Aveţi de gând să ne ameninţaţi cu Compania. Mizerie. fără să vrea. cu păr cenuşiu. bărbaţi sau femei. spuse tânărul căpitan şi îi făcu semn cu o mişcare a puştii să păşească în hol. Delegat al Companiei. Raşi în cap. ridică privirile uşor încruntată. presupuse el.. într-adevăr. mai multe gărzi decât ar fi cerut vârsta şi condiţia lui fizică. îşi aminti de soldaţii speriaţi de pe Norway şi de femeia căpitan a lor. Ofiţerul nu părea să aibă mai mult de optsprezece ani. Printre aceşti oameni. atrăgători. toţi la fel. poate că negustorii se pricepeau mai bine să se târguiască – soldaţii care abordaseră nava fuseseră politicoşi. — Afară. o femeie corpolentă. Lam înlăturat de la conducere pe Mazian. spuse ea. Bărbaţi şi femei. Tovarăşii mei aparţin celui mai înalt eşalon al Companiei Terestre. — Cetăţene Andilin. suntem nerăbdători să încheiem un . Am venit să văd ce aveam de văzut şi am văzut destul. cetăţene Andilin. dar reci – şi asta le dădea şanse mari să nu mai poată pleca. ca şi cum frumuseţea ar fi murit.. în altă încăpere şi în faţa unei mese la care stăteau aşezaţi bărbaţi şi femei mai în vârstă. îşi aminti de felul lor de a fi. Liftul se opri la un nivel superior.. toţi cu armele înţepenite într-o poziţie precisă.de numărul locuitorilor din Pell. deşi cu mici deosebiri în culoare şi formă. O surpriză neplăcută pentru dumneavoastră. toţi arătau de aceeaşi vârstă. eu păr sur. depăşind orice limită a responsabilităţii Companiei. Inspectarea situaţiei ne-a arătat dezordine şi militarism în Flota Companiei. o surpriză. Vârstă. Eu sunt Ines Andilin. Toţi cam de optsprezece ani. ca şi cum n-ar mai fi existat nici o deosebire între banal şi atrăgător. nici vreuna dintre celelalte de acolo. cetăţene Ayres ? Făcu câţiva paşi înainte. Îi trecu un fior. Ieşiră din lift şi luară poziţii înaintea şi în spatele lui. neobişnuită. o anume prospeţime. Prinşi în capcană. roşeaţă bolnăvicioasă şi grăsime. o cicatrice.. o uşurare teribilă. toţi. atât cât îl lăsară chipurile încruntate şi mişcarea armelor. o desfigurare de orice fel ar fi ieşit în evidenţă ca o ciudăţenie. Nici nava cu care veniseră. Simţi o uşurare văzând păr sur. nu-i aşa? Dar astfel de lucruri se întâmpla. până la birouri şi mai departe. Nu era loc pentru banal. Manechinul înainta să lase pe masă documentele de acreditare confiscate. toţi cu părul tăiat scurt. — Domnul Ayres. cu echipamentul în dezordine. — Şi ce aţi văzut. — Nu.. dar nu una neplăcută. simţi răceala cuprinzându-i pântecul în vreme ce păşea printre manechine. Ea le răsfoi. Pe coridorul ce ducea la birourile cu ferestre din faţă se aflau alţii. Aveau o înfăţişare plăcută. în faţa personajului din mijloc. În proporţie oarecum egală. Asta îl făcuse atent. Cicatrici. nu susţinem nici un teritoriu în care cetăţenii au hotărât să fie altfel guvernaţi. Ca manechinele.

Acela-i teritoriul nostru. nu era obişnuit cu asemenea salturi de la o idee la alta. Ce se întâmplă acolo ? — Nu sunt spionul dumneavoastră. — Suntem pregătiţi. Compania refuză să-şi asume responsabilitatea pentru Norway. — Nu şi pentru mine. .. Chipul lui Andilin se destinse într-un zâmbet. — Dezordine. Capul lui Andilin se înclină solemn. Ştiţi foarte bine că teritoriul ăsta vă aparţine. bineînţeles. Dar negustorii. vă căutam. Nu era obişnuit nici cu distanţele peste care circulau ştirile. Nu numai că era lipsit de sens să ascundă informaţiile.. aşa-i ? Rămase interesat pentru un moment. de fapt.. — Deci nu sunteţi pregătiţi să cedaţi toate teritoriile disputate. de ce ne-ar interesa să facem asta? Nu considerăm această întâlnire ca fiind un dezastru.. recunoscu el. dacă mă gândesc la căpitanii lui.conflict împovărător şi o aventură neprofitabilă. spuse Ayres cu voce tare. v-aţi dezis de Mazian şi de Flota. — Flota lui Mazian? Nu. Şunt uimită de raportul dumitale. Îi poţi opri pe maziani şi garanta securitatea noastră. — M-am întâlnit. Un privilegiu unic. Capetele se aplecară. proastă mânuire a lucrurilor. spuse Andilin in sfârşit. era chiar periculos. — Doreşti un tratat cu noi. şi totuşi Pell are o bună reputaţie privind odinea. Nu ne putem impune cu forţa locuitorilor din Ţinuturile de Dincolo. singurul nostru interes este să veghem asupra dezangajării noastre – a retragerii noastre – şi asupra stabilirii unei frontiere ferme ce va da ambelor părţi avantaje rezonabile. Până şi manechinele de la marginea sălii păreau tulburate. La drept vorbind. — Şi pretinzi că ai avut contact cu căpitanii lui Mazian. — Ah. înţelegem cele începând cu Fargone. cetăţene Ayres ? — Un transfer ordonat al puterii. gândi el imediat. — Totuşi. De fapt. cu căpitanul lui Norway. — Vii de la Pell. Şi care e preţul dumitale. Sectorul de expansiune al Companiei a fost dizolvat prin votul directoratului. Acesta este un pas radical. ar şti şi ar spune la fel de multe ea şi el. negarea responsabilităţii. iar pe chipurile membrilor se putea citi mirarea. să cedăm toate teritoriile disputate. nu mai avem nici un interes dincolo de graniţele de acum. — Da. — Prin disputate. Vei avea ocazia să-ţi duci oferta mai sus. câteva înţelegeri care să asigure securitatea intereselor noastre. Linia de graniţă este foarte subţire. Ayres îşi trase răsuflarea. — Signy Mallory. — Nu ne-am dezis şi de siguranţa staţiei Pell. şi. — Noi suntem o autoritate locală. În consiliu se produse mişcare. o femeie numită Mallory. Renunţi la propriile forţe şi doreşti un tratat cu noi.

— Nu-l putem controla pe Mazian. indiferent dacă am câştiga sau am pierde. Asta ne aduce aici. altfel decât înainte. pe care o reformulez. sunteţi binevenit. Eu sunt negociatorul şi. făcând cute duble sub bărbie. Vom recunoaşte formal noua administraţie care să se ocupe de afacerile noastre... — Îmi păstrez această obţiune pentru negocieri. În grija celor de pe Cyteen. spuse Andilin. Dacă vom reuşi să constrângem o parte din flota lui Ccnrad Mazian. Cel puţin. încât nu găsesc nici un motiv rezonabil pentru a continua ostilităţile. doar să retragem sprijinul material şi aprobarea noastră. Andilin clătină din cap. dacă majoritatea coloniilor vă susţin. ne scutiţi de problemele nedorite ale Ţinuturilor de Dincolo. — Nu avem nici un interes în continuarea ostilităţilor.. Putem cădea de acord asupra unei rute. cel puţin. vom retrage şi acele nave. noi ne vom retrage unele transportoare de salt şi vom înnoda relaţii comerciale. deja aţi pierdut şi te aştepţi să cedăm ceea ce am câştigat. în sfârşit. situaţie pe care o voi explica mai departe autorităţilor voastre centrale. organizaţi-vă expansiunea către Dincolo după cum vreţi. de când refuză stăpânirea noastră. negustorii nu vor ascunde nimic. Acolo unde puteţi împiedica pe maziani să acţioneze.. Cred că obiectivul nostru iniţial a fost să ne asigurăm că stelele sunt o aventură cu care merită să întreţinem relaţii comerciale. să facem concesii. Andilin îşi ţuguie buzele. Mallory a fost singură la Pell ? — Nu pot răspunde. O ultimă întrebare. — Deci încă nu v-aţi dezis de Flotă. cuiva de pe Pământ ia venit mintea la cap. în acelaşi timp. Oricum. faptul că voi guvernaţi aceste regiuni este o dovadă în acest sens. să deschidem negocierile comerciale. dacă negocierile vor fi încununate de succes. Ce faceţi în teritoriile voastre nu ne interesează... Am fost foarte deschis cu voi. Din păcate.. un pas către directorul central. Nu considerăm asta ca o înfrângere. Au trecut zece ani de când am primit ultimul raport de încredere de Dincolo.. Interesele pe care le urmărim sunt atât de diferite. Din partea mea. În sfârşit. nu ne stă în putere să le oprim. dumneata.. Toate operaţiunile militare aflate sub comanda noastră vor fi oprite. ambasador Ayres.— O soluţie rezonabilă a unei dificultăţi reciproce. . În încăpere se lăsă o tăcere de moarte. — Ştii că veţi pierde. Veţi fi recunoscuţi din toate punctele de vedere drept guvern legitim al coloniilor exterioare. v-aş sfătui să încercaţi. că directorul va avea vreo ezitare în deschiderea discuţiilor asupra acestor probleme. — Eu sunt doar un administrator regional. asupra unui loc de întâlnire între navele noastre şi ale voastre. te vom împacheta cu grijă şi te vom trimite uşurel. — Domnule Ayres. De fapt. şi suntem pregătiţi. aşa vede lucrurile un administrator regional. să faci un gest limpede în sensul acesta în timpul negocierilor. În acelaşi timp. dar nu cred. — Nu trebuie să-ţi fie teamă că ne dai informaţii vitale. Şi mai mulţi ani de când flota a scăpat de sub control.. într-un război care consumă ceea ce ar putea fi obiectul unui comerţ profitabil pentru ambele părţi. Cu marea speranţă că. Ar fi bine să demonstraţi seriozitatea propunerilor voastre. ambasadorul ad interim.

spera că nu se destăinuiseră în altă parte. Până atunci. apoi se înclină. Lipsa staţiilor intermediare. se opri cu câteva nivele mai jos. Ayres conduse afară escorta. uneori. Vom avea grijă de dumneavoastră. Negustorii se obişnuiseră cu asta. închise uşa. îşi spuse el. nu avea nici o îndoială. Veţi fi îmbarcat pe prima navă liberă. Sol însuşi trebuia să fie la comanda următorului atac. Ramona Dias. Undeva. situaţie apărută odată cu dezafectarea bazelor Din Urmă. înţeleseră şi nu spuseră nimic. — Sunt arestat ? — Absolut deloc. Staţia este abia cucerită şi încă nu prezintă siguranţă. Sfatul meu este să vă odihniţi. într-un apartament extrem de confortabil. Mazian era carne de tun pentru Uniune.— Dacă ne grăbim – vom salva vieţi. Curând. Dacă nu păstrau linia frontului. escaladase ostilităţile până la un nivel primejdios. într-adevăr. răceala de peste tot. gărzile prea asemănătoare una cu alta.. Sunteţi de acord. Karl Bela. Ofiţerul gesticula. spuse el şi Andilin chemă un tânăr ofiţer. Nici nu v-aş putea spune unde veţi dormi în noaptea de dinaintea plecării. cu care vorbi. Se forţă să rămână aşezat şi să pară relaxat în aşteptarea tovarăşilor săi. înainte de a ajunge aici... un echipaj de fregată se afla în mare dificultate. li se confisca o parte din încărcătură sau din echipaj. trebuiau să se apropie de entitatea aceea numită Uniune: înţelegeri. Izolaţioniştii îşi făcuseră de cap. îi pândea pericolul. lăsând în urmă o senzaţie de răceală. care se ghida numai după propria voinţă. reverenţios şi plecă. agravase situaţia. trebuiau să câştige timp. Ceilalţi. era vital să păstreze baza aceea. domnule ambasador. graniţe. prea mult. cercetă din priviri apartamentul şi făcu din asta un avertisment mut pentru ceilalţi să-şi păzească vorbele.. Şi aceia care-i aduseseră pe Viking aveau să reziste în .. domnule ? — De acord. Sol şi nu monstrul acela fără minte care devenise Flota. bariere. pe staţia Viking. Soldaţii vă vor conduce într-un loc sigur.. dar să aveţi în permanenţă o escortă. când dădea peste ei o navă a lui Mazian. când se strecurau dintr-un port în altul. Cel mai important era să păstreze Pell. Nu-i plăcea ceea ce vedea.. Se presupunea că negustorii puteau trece linia frontului fără să aibă mai multe necazuri decât se aşteptaseră.. Vrem să fim siguri că nu veţi fi confruntaţi cu nici un pericol. Ideea de a folosi forţele lui Mazian pentru a reactiva acele staţii Din Urmă într-o acţiune de retrasare a liniei frontului înapoia staţiei Pell îi stârnea acum milă. făcuse războiul greu de supravegheat: Mazian nu reuşise să prevină împrăş-tierea lui în tot Ţinutul de Dincolo... de această dată cu mâna. Pe staţia Sol se construia o flotă. şi ei veniră până la urmă. Consiliul de Securitate de pe Pământ nu văzuse asemenea lucruri când dăduse ordinele şi făcuse planurile. confortul îl mai linişti. — Dacă ne grăbim. În grup şi fără să pară tulburaţi de situaţia lor. vi se vor alătura şi tovărăşii dumneavoastră.. posibilitatea de a vedea Uniunea instalându-se pe acele staţii abandonate dinspre Pământ. despre care fusese asigurat că vor veni. Ted Marsh.. reţinere. Ayres se lăsă condus. Spirite practice. care refuza ordinele Companiei. Mergeţi unde doriţi. Trebuiau luate decizii grele.

într-o navă ce se îndrepta spre Uniune. fu trezit şi îmbarcat. împreună cu ceilalţi. aşa cum îl avertizase Andilin. Li se promisese că următoarea oprire avea să fie Cyteen. Spera. Nu dormi foarte bine în acea noapte. Nu mai avea cale de întoarcere. Nu-i putea ajuta cu nimic. să fie aşa. Operaţiunea începuse.detenţie până când ceea ce văzuseră aici şi pe Pell înceta să aibă valoare militară. . pentru binele lor. iar înainte de dimineaţa zilei principale. centrul de comandă al răzvrătiţilor.

aşteptând senzaţia unei alte mâini. atingând şi neatinse. „Ieşi”. Îşi amintea frica. Prinsese din nou curaj. Nu era mâna unui băiat cea pe care o întinsese: nu era mâna unui băiat cea pe care o retrăsese fără să vrea. ieşind în afara pântecului. se ridică din patul de companie. cu dorinţa să fie lăsat în pace. Ezită. dar cel pe care-l vedea acum zăcea undeva în amintiri. şi se întrebă dacă era el. Plutise în derivă prin aceasta albeaţă. SECTOR ROŞU : 6/27/52 El se întorsese. trăise multă vreme într-o uitare albă. mâinile se potriveau atât de perfect. la fel de vag ea despre orice lucru recent. în care atingerile erau vagi şi gusturile erau toate blânde. pe care nu-l simţea. mult mai puternic. un zâmbet uşor. o imagine veche: nu-şi putea aminti cine era omul acela. cu grijă. fără să dorească într-adevăr să mişte. deschisă.. Îşi aminti că putea. Nu. aşteptând atingerea. Îi văzu buzele mişcând. Dar el era îmbrăcat în alb şi aceea nu era o oglindă. păşi cu greutate. „Ieşi”. în care toate lucrurile păreau suspendate. afară. Poţi ieşi când eşti gata”. simţind mai multă curiozitate decât crezuse..11 PELL : DETENŢIA . Şi. dar străinul continuă să-l invite. se apropie de uşa care era întotdeauna. detaşat şi izolat. dar sunetul veni din altă parte. . Pentru prima dată realiză că se vindeca şi asta îl făcu şi mai curajos. Lumea adevărată se află aici. îşi aminti. Nici nu voia. cu trupul greu ca de plumb şi obosit. îşi aminti vag de propriul chip. plin de bunătate. Puse mâna pe fereastră. Trăia ca în adăpostul unui pântec. Acum era mult. că îl cunoscuse pe bărbatul acela şi că acel cm avusese un rol în ceea ce i se întâmplase. Chipul din spatele ferestrei îi zâmbea. Devenea din ce în ce mai puternic înăuntru. întinse cealaltă mână să atingă figura aceea de care era despărţit prin bariera de plastic. Răspunse în acelaşi fel. nu era faţa sa. Odată se ridicase din pat. I se întâmplaseră multe şi nu le putea pune cap la cap. De această dată îi întâlni privirea şi. putea să se ridice şi să cerceteze acest chip străin. Dincolo de folia de plastic exista un univers care putea fi atins. „Poţi să ieşi oricând doreşti. despărţit. Josh Talley privi spre fereastra camerei lui şi întâlni chipul pe care îl vedea atât de des acolo. întinse mâna şi o potrivi cu a lui pe fereastră: nervii amorţiţi se excitară. Omul din spatele ferestruicii făcu o mişcare. în care cuvintele veneau de departe. îi spusese doctorul. spunea o voce din perete. Privi ochii negri şi chipul tânăr şi neted al unui bărbat în costum maroniu. din pricina sfârşelii din mădulare – înainta către fereastră şi se apropie de chipul acela tânăr. Această revelaţie îl ameţi. de care era izolat. după cum spuneau ei.

Îl repetă mişcând buzele. — Mă mai ţii minte? întrebă Damon. — Îmi pare rău. Poate s-ar fi trezit în camera lui. dacă ar fi clipit. Ce altceva însemna. dacă bărbatul s-ar fi încruntat. Se simţi obligat să-şi amintească despre acest Damon şi nu reuşea. Josh scutură din cap. simultan. Dar ea ştie despre tine. Ne-am mai întâlnit. Reflectă o clipă şi universul se lărgi. Mi s-a spus că te refaci foarte repede. — Ce zici de nişte cărţi? Ai vrea nişte cărţi? Asta nu i se mai oferise. . Mi-a spus că vrea să te vadă. spuse tânărul. Cu fructe. chiar dacă te uit. — O cunosc şi pe ea ? — Nu. uitându-se la el. s-ar fi trezit din nou singur. Încercă să facă un sumar şi nu reuşi. eu sunt Damon Konstantin. Omul acela îl cunoştea. Mă mai ţii minte ? — Konstantin. fără nimic real de care să se agate. avea nevoie pentru asta de asociaţii de gânduri. primea oricând cerea. Acum da. ca să nu piardă contactul cu el. Soţia mea şi eu dorim asta. cu toată puterea. totul uitat. Îşi amintea întunericul şi stelele. spuse el şi se lumină amintindu-şi că îi plăcuseră cărţile. — Da. — Chiar? Când ai să te faci bine. vezi tu. Era numele unui negustor. in afară de faptul că odată fuseseră duşmani şi că acum nu mai erau. Cred că ne-am întâlnit după ce am venit aici. în pat. Mulţumesc. Brusc. Totul era curat.Şi se deschise. vreau să vii să mă vizitezi. Nu se gândise la nave. şi ale lui o luau razna. şi dacă l-ar fi atins. — Care e numele ei ? — Elene. Era o întrebare dificilă. Elene Quen. îşi încleşta gândurile de ideea asta. — Josh Talley. Privi fix la chipul lui Damon. — Să te întorci. Te rog să mai vii şi să-mi aminteşti. — Îmi amintesc. — Cum te simţi? întrebă Damon. Poate că. ar fi simţit plasticul rece. se multiplică şi brusc nu se mai simţi sigur de calea pe care o avea de urmat. spuse el. se dublă. I-am povestit. în toate direcţiile. Asta îl deranja cel mai mult. Am fost pe aici de câteva ori să te văd. nu-mi amintesc nimic foarte clar. ca să nu-l lase să-i scape. jalnic. trebui să facă faţă universului lipsit de siguranţă. Josh Talley. O avea la fiecare masă în afară de micul dejun. — Vrei ceva? întreba Damon. dar. Numele era unul puternic. spuse el. cu acest punct real într-o lume albă schimbătoare. — Budincă. Văzu bărbatul stând acolo. ar fi văzut limpede. — E firesc să fi uitat. poate. nu-şi amintea. însemna Pell şi putere. spuse el. Era felul lui favorit.

spuse el. Josh se răsuci şi se întoarse. nu de tristeţe. . — Sunt obosit. Josh plânse. Damon. mulţumit şi încurcat în acelaşi timp. doar de uşurare profundă. îi spuse Damon şi plecă. Destul cu statul liniştit. ca o răbufnire de emoţie. chiar dacă n-o să-ţi aminteşti. Păşi către pat. Atinsese lumea reală de afară şi aceasta îl atinsese pe el. mai ameţit decât ar fi crezut. nici de bucurie. lacrimile îi alunecau pe figură. şi le strânse la piept şi le legănă. Se uită împrejur şi văzu doar o încăpere de care nu mai avea nevoie. fusese adevărat sau înnebunise. Pentru o singură clipă îngrozitoare îi veni în minte că totul fusese doar închipuire. Uşa se închise. — Te simţi bine? întrebă Damon. — Du-te înapoi. Elene.— Ai să-ţi aminteşti. în care pentru prima dată îşi dorea să meargă. lucru pe care-l făcea uşor şi des. aflase detalii şi substanţă independente de voinţa lui. că făcuse parte din lumea de vis care luase formă în ceaţa aceea albă creată de mintea lui. Am să-ţi trimit cărţile. spuse Damon. Ca o purificare. pentru că picioarele îi erau slăbite. cu picioarele încrucişate în mijlocul patului. râzând fericit. în care să ajungă atunci când avea să iasă de aici. trebuia să se întoarcă în pat înainte să ameţească. spuse Damon. Uitase de cărţi. Vrei să intri ? — Trebuie să rămân în zona asta. Dar aflase nişte nume. Dar am să vin. dacă mergea avea să se facă bine mai repede. pentru că totul fusese într-adevăr real. Cărţile veniră. Privi către fereastră. Elene. patru casete împreună cu player-ul. Damon. Dincolo de ea nu era nimeni. Dădu din cap. Trebuia să meargă mai mult. Afară exista un loc care devenise real.

se îndreptă leneş pe drumul bine bătătorit ducând către dealuri şi către domurile pitite printre ele. aruncate de potop lângă parapeţii de pe câmp. Pellienii se foiau în jur. şi mai multe pompe lucrau la digurile morii şi pe câmpuri. Râul era ceva mai coborât astăzi. în primii zori limpezi îşi legănaseră braţele . Compresoareîe duduiau ritmic în pulsul neîncetat al omenirii Lumii de Jos. Probabil că aerul mirosea încântător pentru indigeni. de obicei. dincolo de râu. lăsau jos la prima ocazie încărcăturile uşoare pe care le duceau. doar câţiva norişori pufoşi deasupra capului şi un şir care se îndreptau spre orizontul nordic. Primăvară. seminţele încolţite. bazele din aval. apoi. În prima noapte senină întreaga tabără fusese ţinută trează din pricina sporovăielii lor: arătaseră bucuroşi către cerul înstelat şi vorbiseră cu stelele. Nu aveau să înceteze până ce trunchiurile copacilor de pe câmpie nu aveau să se vadă în întregime. adăugând zgomotul lor bubuitului compresoarelor. Îndeplinindu-şi sarcinile cu mai puţină precizie şi mai multă exuberanţă. aveau să se subţieze şi să devină transparente în pământul în care aveau să prindă definitiv rădăcini. era nevoie. făcând mai degrabă zece drumuri cu câte o încărcătură de nimic decât unul singur cu o povară mare. Oamenii erau prea puţin impresionaţi de asta. de o zi şi jumătate pentru ca norii de la orizont să ajungă la baza Lumii de Jos şi se hotărâră să folosească avantajul acestei pauze. Sperau să fi fost ultima furtună de iarnă. Pompele lucrau. Râdeau. că se mai aflau încă la lucru. aruncând afară apa care se infiltrase în domuri în ciuda eforturilor lor de a le izola. aşa spunea raportul venit de la moară. Era sincer surprins. zburând în toate părţile. cu primăvara care venise atât de curând. dacă nu mai punea la socoteală pe acelea pe care le transferase mai jos pe drum. respirând cu şuierături umede şi împiedicate prin măşti. Emilio descoperi soarele încălzindu-i plăcut spatele şi se bucură măcar de asta. gata să pocnească. Emilio zări transportorul de provizii pe drumul noroios din josul râului şi îi întoarse spatele. Se vedea până departe. drogând terenul spălat de ploaia care îi izolaseră de baza patru şi de întregul lanţ al taberelor de mai departe. Mugurii copacilor stăteau umflaţi. să se hârjonească. domuri care deveniseră de două ori mai numeroase ca înainte. Baza principală avea să se zvânte prima.CARTEA A DOUA 1 I BAZA PRINCIPALA DIN LUMEA DE JOS : 9/2/52 Cerul era limpede în dimineaţa aceea.

gesticulând alandala cu braţele. Vezi. Se îndepărtă de joaca hisa. aveau să plece în rătăciri. fluierături galeşe şi pline de dragoste.. Zăpăceala nu era însă atât de mare pe cât avea să fie la vremea înfloririi depline a copacilor. Cei câţiva oameni care munceau acolo ridicară privirile miraţi. neobişnuit de arătoasă în haina ei peticită şi împodobită cu o cârpă roşie de pânză sintetică. separate prin paravane joase. cu picioarele goale păşind peste pietrele ascuţite şi cu faţa ei de copil chinuită de durerea mersului pe cărarea făcută pentru cizmele oamenilor. Rareori era vreunul invitat înăuntru. Îşi şterse cizmele de preşul de la intrare. mai întâi femelele singure. acela era Satin. El coborî treptele de lemn. în acea zi senină. strigaseră şi înălţaseră imnuri luminii – dar şi oamenii se treziseră cu ceva mai mult chef în acea zi în care se arătaseră primele semne de sfârşit de iarnă. — Vin navete. — Eu făcut bagaje. chiar dacă oamenii văzuseră puţini de vârsta lor până acum. unii se încruntară la vederea ei. către locuri în care. iar masculii se zăpăciseră cu totul: din desişuri şi din copacii înmuguriţi de pe dealuri se auzeau o mulţime de cântece indigene. Ochii ei luciră de plăcere. Apoi faţa ei deveni tristă. deşi teoria spunea că perechile de pellieni erau instabile în timpul primăverii. Soţie. domul cel mai înalt de pe deal. omule – Konstantin. Dacă exista vreun indigen care se spetise cărând poveri mari. Venea o vreme în care hisa avea să piardă orice interes pentru muncă. că ea şi partenerul ei ar putea lucra o perioadă la staţie. Se strâmba la fiecare pas. Hisa nu reuşiseră niciodată să-şi imagineze conceptul de soţ şi soţie. le bătu cu palma şi zâmbi încântată. apoi îşi continuara treburile. îşi aruncă braţele desfăcute înainte. care aveau să se zbenguie de capul lor în primăvara următoare. mişcat de un asemenea gest. pitite prin tuneluri săpate în dealuri. Femelele căpătaseră o înfăţişare cochetă. împletite. zona pe care o împărţea cu Miliko era ceva mai departe. Urechile îi prinseră un scrâşnet pe pietrele aflate undeva în spate şi se întoarse să o descopere pe Satin. oamenii nu puteau pătrunde. Se anunţase o aterizare. ţinu uşa deschisă pentru ea şi o aşteptă să-şi potrivească masca peste figură înainte să deschidă uşa ermetică interioară. o invită el. — Eşti pregătită să pleci.către soarele răsărind. Pellienii se codeau să se apropie de domul operaţional. omule — Konstantin. Un mare număr de femele de al treilea sezon aveau să petreacă vara cu pântecul rotunjindu-se din ce în ce mai tare – atât cât puteau uscăţivele hisa să se rotunjească – şi aveau să dea naştere în iarnă. tu şi prietenul tău. Aşa era. unde singurul perete solid din marele . — Vino. Se opri şi îi zâmbi chinuit. observă el. apoi masculii urmându-le credincioşi. Ea arătă spre cele câteva bocceluţe cu nimicuri pe care şi le atârnase pe umăr.. urcă drumul pietruit către centrul de operaţiuni. lipăind în urma sa. triluri şi zvon. — Vin iubesc la tine omule – Konstantin. Câţiva tehnicieni îşi aveau birourile în dom. eu muncesc bine. Acum era cu mult mai cald. El îi promisese. încercase cu disperare să-l impresioneze. unor ţânci numai mădulare şi blană roşcată.

sensul se strecura printre bolboroseli ca să reiasă cu o claritate uimitoare. Satin. — Iubesc la tine. Şi îi cuprinse umerii cu braţul. săraca Satin”. ea deschise uşa de afară. privind împrejurul ei de parcă n-ar fi putut înţelege nici jumătate. Hisa iubeau darurile. — Mă duc muncesc. — Pleci. spuse Miliko. Nici un om nu ar fi muncit în ziua în care ar fi trebuit să plece. O să ne lovească din nou la o zi sau două după prima. — Am căpătat raportul meteo de la staţie. „Acolo nu existau vânturi. Localnicii îi îngrijeau mormântul. îşi scoase haina. cu un fel de vină. pentru că. cald la ochii noştri. o îmbrăţişa pe Miliko. un pătrat cu latura de 3 metri şi podea acoperită cu rogojini. Îl împodobeau cu scoici cu formă perfectă cu bucăţi de piele. — Iubesc la tine. gândi el. — Plec la casa ta. — Ce surpriză. Emilio o privi mirat. ca şi cum s-ar mai fi putut cineva răzgândi în momentul acela târziu. Înjură. de când cunoştea pellienii. Ori poate că era nedrept să o pună alături de purtarea oamenilor.dom le permitea un spaţiu de locuit retras. Văzut casa la el. din ceea ce vedea. dar Satin se întreptă într-acolo cu un pocnet al uşii subţiri şi cu o oarecare nelinişte. „Nu-i obişnuită cu acoperişurile”. Îşi scoase masca şi îi zâmbi. iar ochii ei negri străluciră. Se gândi să-i dea unul: pe raftul de lângă pat stătea o scoică pe care o găsise pe malul râului. îşi lipi obrazul de al ei pe cât îi permitea obstacolul măştii. Făcut cald. Naveta venise. Văd casa Bennett. printre hărţi. „daruri”. şi se apropie cu o încredere absolută. Se întoarse. doar oţel oriunde întorci privirea. Iubit omul – Bennett. şi el se aşeză. închipuindu-şi cât de mare avea să fie schimbarea pentru un pellian ajuns brusc pe staţie. Uneori. Ea îi făcu un loc pe pat. Poate gestul ei dovedea bucurie sau gratitudine. Umplut ochii cu casa la el. Dincolo de folia de plastic care ţinea loc de uşa interioară. spuse Satin. cercetând zonele avariate pe care ea le . limba stricată a indigenilor părea să aibă prea puţin înţeles. spuneau ei. — Şi eu te iubesc. privind de la unul la altul. o agăţă de un cui. îşi strânse mâinile la spate. îi spuse el. cu ciudate sculpturi noduroase care păreau să aibă o mare importanţă pentru ei. îşi făcuse atâtea speranţe pentru primăvară. spuse ea. exclamă Miliko. servind drept dormitor şi birou în acelaşi timp. îşi aruncă braţele în jurul gâtului lui. Marea e răscolită de o furtună grozavă. ridicând privirile de pe hărţile răspândite pe pat. o conduse prin celelalte birouri către ieşirea ermetică şi o lăsă să plece. niciunul nu reuşise să se descurce cu mai mult de câteva cuvinte omeneşti. spuse ea. fluturând din mână. cu masca încă atârnându-i la gât. alteori. bolborosi ceva. declară ea. o podoabă pe care o purtau cu toţii din momentul în care se îmbrăcau dimineaţa până noaptea. Deschise uşa strecurată printre dulapuri şi Satin îl urmă. spuse Miliko. făcu drumul înapoi prin centrul operaţional către spaţiul rezervat lui şi lui Miliko. O luă şi i-o dărui. Bennett Jacint îi înţelesese. Pellienii nu înţelegeau noţiunea de plată. nici soare. Ezită.

în încercarea de a păstra proporţiile în aşa fel încât personalul să nu rămână vulnerabil în cazul unei revolte. spuse el. împotriva ideii lor că ar fi exploataţi. cel puţin pentru baza trei. asta înainte ca primăvara să vină peste ei şi să-i lipsească de autocontrol. dar tăierea copacilor trebuia făcută cu mână de lucru pelliană şi ăsta era un lucru gingaş. Dar cele mai multe drumuri vor fi deasupra nivelului apei. asta era în program. scoase placa de plastic care-i servea drept masă de scris şi începu să refacă schema repartizării personalului. să aranjeze din nou priorităţile echipamentului. tot singuri. Se chinuiau să rezolve problema cu binişorul – doar cei care doreau erau repartizaţi. Drumurile erau lucrul cel mai important. El oftă. depindeau de ea în stadiile iniţiale ale ciclului lor natural. de data asta cât să inunde din nou zonele albastre.însemnase cu roşu. Poate. Cel mai mult sufereau maşinile oamenilor şi nervii lor. Miliko surâse.. Emilio se încruntă. şi asta îi punea de multe ori în dificultate. să rătăceşti aiurea când înfloresc copacii. Băltoacele fereau plantele tinere să alunece pe râu în jos. să faci dragoste. poate că aveau să mai stea pe acolo o vreme înainte de dezertarea lor sezonieră. dar singura navă amărâtă pe care o construiseră cu ani în urmă se prăbuşise pe terenul de aterizare acum doi ani. rămâneau.. — Pellienii au dreptate. de-a lungul drumurilor nepietruite. ducând cu gândul la o semisferă. în încercarea de a transforma rezidenţii din Q în lucrători. nebăgat în seamă. Regreta că-i pierduse pe Satin şi Dinte Albastru: cuplul acela fusese de un ajutor enorm. În bazele cele noi de pe drum în jos amestecau lucrători vechi şi noi cu aceia trimişi din sectorul Q. câmpurile puteau rămâne inundate vreme de săptămâni întregi fără alte necazuri în afară de întârzierea lucrului. preocupată încă de marcarea hărţilor. Satin şi Dinte Albastru voiau să plece: voiau un lucru pe care el îl putea oferi. pe cei mai refractari baza principală trebuia să-i păstreze. Computerul prevede destulă ploaie. zonele inundate pe care le trasase de-a lungul şiragului de mărgele care reprezentau taberele ridicate de ei. — Să sperăm. — Oh. Erau conectaţi prin com. Venise vremea să le îndeplinească dorinţa. Dar situaţia luase sfârşit. spuse Miliko. fusese o navă uşoară şi furtunile din Lumea de Jos nu o iertaseră. însă. în domul acela uriaş. confortabile – refuzaseră întotdeauna să fie transferaţi în condiţii mai primitive. Seminţelor le pria apa. construite cu mâna goală. devenise improprie – ajunsese să se întindă fără noimă peste dealul vecin. dacă îi convingea pe localnici cu ceva daruri. arătând spre hartă.. gândi el. şi o să fie şi mai rău. Să amenajeze un teren de aterizare pentru navete. singuri împotriva pădurii şi inundaţiilor. Comunicaţiile fuseseră întotdeauna o problemă. reuşiseră să-i facă pe tovarăşii lor de muncă să înţeleagă lucrurile pe care omul – Konstantin le dorea foarte tare. deportaţilor din Q şi ciudaţilor hisa. la puţuri ori în noile tabere. Ideal ar fi fost să aibă legături prin nave aeriene. să-ţi faci un cuib şi să aştepţi ca grânele să se coacă. Până la pragul bazei doi. de multe ori lărgit şi peticit până ce denumirea. Chiar că îţi vine să renunţi la tot în timpul ploilor de primăvară.. La nivelul . răsuflă uşurat. Lucrătorii umani ocupau cele câteva domuri vecine: la alegere.

Oamenii de Lumea de Jos erau destul de bine echipaţi şi reuşeau săşi asigure. peşte uscat. cu tot influxul de emigranţi pe care-l suferiseră. nici lui Miliko.tehnologic pe care-l aveau. Autogospodărirea. a lor şi a deportaţilor care nu mai puseseră vreodată piciorul pe pământ.... comerţ din care se aprovizionau cu toate. în vremea când vânturile reci aveau să-i trimită iarăşi la gândul iernii şi atunci păreau să nu se odihnească niciodată.. cele pe care le ştiau sfinte sau vitale pentru ciclurile hisa şi ale sălbăticiunilor. lent. pe care-l vânau localnicii. un experiment în domesticirea animalului pitsu. nici el. Numărul locuitorilor se mărise de patru ori. cioturile copacilor. domurile urâte şi ogoarele făcute pe malul râului şi de-a lungul drumurilor noroioase. să grăbească lucrurile. coridoarele antiseptice şi confortul îi aşteptau oricând. şenilele rămâneau cel mai eficient mijloc de deplasare. Acum se făceau planuri în consiliu. Veniseră cu gândul să înfrumuseţeze. Esperance şi Pan-Paris şi Russell şi Voyager şi altele într-un Mare Cerc al lor. „faci la ei cald în tabără şi tu mănâncă. celor în surplus. Nu mai puteau depinde de comerţul care odată lega Viking şi Mariner. iubeau nebunia hisa şi violenţa furtunilor. înecaţi de noroaie şi potop şi miraţi la culme de buna dispoziţie a pellienilor. lemn şi legume de iarnă. Presau consiliul. cerând răbdare. acoperirea necesităţilor nu numai ale lor ci şi ale staţiei supraaglomerate. fabricarea oricărui lucru pe care altfel l-ar fi importat. hrana. Niciuna dintre celelalte staţii nu se putea descurca singură.. Aveau să alcătuiască noi programe uriaşe de săpături în vara aceea. munceau pentru oameni şi cărau muşchi moale în tunelele săpate de ei în dealurile împădurite. Nu-i plăcea asta. locurile bune. lor şi staţiei orbitale. ba chiar în acel an. nu bun lucrul ăsta”. şi stocarea excedentului. să facă provizii din materialele aflate la discreţie în sistemul Pell. înalt până la genunchi. niciuna nu mai trăia – nu mai avea locuitori şi braţe de muncă pe care să le folosească. totul cădea în sarcina celor din Lumea de Jos. Făcuseră repartizarea zonelor. atunci când pellienii deveneau iarăşi receptivi: urmau să se apuce serios de treabă când pellienii aveau să intre în sezonul lor de muncă. celor care nu mai aveau loc în staţie. nici Miliko. să permită alte stricăciuni. pe Suprafaţă. fumul morii. Să se ofere protecţie pentru cele ce le aveau de îndurat. bună sau rea cum era. odată cu primele grupuri coborâte la suprafaţă. Nu existau sarcini fără importanţă. („Tu rău”. Manufacturile de pe orbită şi cele de aici lucrau fără oprire. Lukas o ordonase.. aşa cum pretindea viaţa aici. Pământul plin de cicatrici. hărţile atotprezente ale lui Miliko i-o aminteau din plin – marcând locuri pe care oamenii nu trebuiau să le atingă niciodată. Presiunea deja îi apăsa. Dar lui Miliko îi plăcea aici ca şi lui. înainte ca presiunea să devină de nesuportat. drumuri şi domuri camuflate – dorinţa lor era acum spulberată.. Petrol şi grâne. Dar indigenii de la baza unu deveniseră păstori de pitsu şi învăţaseră cu toţii să mănânce carne de animal domestic. Nu mai voiau. Refugiaţilor le rămânea opţiunea staţiei. asta în cazul în care lucrurile aveau să se înrăutăţească mai mult decât şi-ar fi dorit ei. şi ăsta fusese un proiect al lui care dăduse rezultate). să permită modificările în timpul generaţiei lor. declaraseră pellienii în această problemă. Iubeau Suprafaţa. să ridice grădini. făcuseră dragoste în .. să se continue mineritul rămas în urmă. Baza din Lumea de Jos trebuia să-şi schimbe înfăţişarea.

spuse el.. râdeau la jocurile indigenilor şi stăpâneau întreaga lume.nopţile cu zgomot îndepărtat de ploaie bătând peste domul de plastic. Să deschidă noi baze. stricând toate planurile zilei. în timpul liber. Ernest. Alarma sună. îşi dorea să stea fără să facă nimic.. însă acum îşi dorea o ceaşcă de cafea în linişte şi o porţie de hrană gătită la cuptorul cu microunde. să se relaxeze. pe când staţia de pe Lumea de Jos era liniştită şi uşor de condus. seara. Voi. abia câteva cuvinte inteligibile. îi dirija fără să renunţe la sandwich-ul din care muşca înainte. Naveta venea mai devreme.. oră de oră. îi aminti Ernst. în anii care aveau să vină. Avea de gând să meargă la moară în după-amiaza aceea. dar nu recunoşteau. Le era dor de casă. Se bucurau de schimbările la faţă ale cerului. I-au înghesuit în frigoriferul acela ca pe nişte peşti uscaţi. — Încă mai avem vreme să mâncăm. Se întoarse din nou în dormitorul-birou. Clătină din cap. cu duduit de compresoare în întuneric şi ţipete nebune ale creaturilor nopţii pelliene. Acum se chinuiau să rămână măcar la nivelul la care ajunseseră. Frust. aflaţi până atunci sub pază. şi să ajungă să nu le trebuiască nimic de pe staţie. — Ne-au mai adus nişte ţipi din Q. înainte să existe Q. mai largă. spuse ea. Naveta coborî înainte ca ei să fi terminat. Emilio clătină din cap exasperat şi merse să se aşeze lângă Jim Ernst. la cel mai primitiv nivel. chiar şi prost echipate. ieşi şi o înmâna dispecerului. ce naiba să facem cu ei ? Răspunsul veni printre pârâturi şi şuierături. . Puse la punct schema distribuţiei. — Cei mai mulţi deportaţi sunt acum la masă. cei din navetă.. avuseseră speranţe mari cu un an şi ceva în urmă. plănuiseră chiar să-şi construiască un dom numai al lor. le-ar fi putut produce.. o urmări din priviri pe Miliko găsindu-şi de treabă prin teancul ei de hărţi. Era o zi grea pentru toată lumea. Să aibă grijă de pământ şi de pellieni în acelaşi timp. având puterea de a hotărî orice în afară de vreme. — Vrei să mănânci? întrebă el. se aşteptase să ajungă abia.. destul de tare ca să se audă în tot domul: Două sute. de şuieratul vântului în iarbă şi de pădurea de lângă ei. când aveau să poată construi case aici. cu toţii făceau o mulţime de slujbe. spuse Jim Ernst de la pupitrul dispeceratului: şi o clipă mai târziu. care era în acelaşi timp contabil şi transmisionist. — Anunţă domul Q că va trebui să accepte înghesuiala o vreme până ce vom putea face alte transferuri la taberele de mai departe. iar dispecerul. Miliko şi-o punea pe a ei. Să găsească o cale de a repartiza deportaţii altor baze fără teama nenorocirilor pe care aceştia. un alt lux rezervat funcţiei. trei impulsuri ascuţite. le era dor de familie şi de lumea aceea diferită. Toţi cei din centrul de operaţiuni lucrau cot la cot. bău ultima gură de cafea şi îşi îmbrăcă haina. Emilio înghiţi ultima îmbucătură. — Aproape am terminat. înainte ca Mallory şi ai ei să fi venit.

ameţit brusc de lipsa aerului din mască. Sper să fi adus cu ei şi compresoarele cele noi. Erau şi unii voluntari care arătau mai bine. spuse el. Trase aer printre dinţi şi o rupse la fugă. Scheunatul se auzi din nou. şi supraveghează transferul. din principiu. şuieră Dinte Albastru. privi peste umăr şi.Evitau. cu toţii dintre aceia care nu ar fi supravieţuit în carantina staţiei.. cu siguranţă. Primii pasageri coborâră rampa de cum aterizară în cercul marcat de dincolo de deal. Începu să urce în fugă cărarea peste deal. Asta nu mai era normal.. partenerul lui Satin: îl ştia pe individ după culoarea sa. iar dacă se lua în seamă caracterizarea trimisă de la staţie.. — Pariez că nu. fapt care. Iar copiii – bine măcar că nu era niciunul prea mic să nu poată munci. tot mai mulţi. Ce crede tatăl tău că suntem noi aici ? El ridică din umeri. ca o fierbere. şi foile de plastic.. Emilio îşi potrivi masca şi plecă. Transfer umanitar. nu era ceva neobişnuit. un roşu-ma-roniu neobişnuit pentru un adult. Oamenii lui Lukas de tot nebuni. Gărzile din navetă aşteptau cu armele pregătite să mâne deportaţii Q. ei se ţineau deoparte. Se întoarse odată cu Miliko. Refugiaţii debarcaţi se opriră când auziră sunetul. zic eu. Depăşi creasta şi domurile îi apărură în faţă. sau să nu înţeleagă nevoia de a purta masca ori să nu înveţe cum să schimbe un filtru de mască la iuţeală. . containere cu produse indigene aşteptau în domurile-depozit pentru a fi încărcate şi duse pe orbită pentru îndestularea staţiei Pell. Mult mai multe bunuri luau calea inversă. Înţelesese totul de cum văzuse gărzile de acolo. E mai uşor. nu dădu nici o atenţie. Trebuiau repartizaţi la muncile manuale. Aceşti oameni aveau să ocupe spaţiu şi sa folosească un compresor.. măcar aceia care le puteau îndura. Naveta cea mare coborâse şi descărcase cele câteva provizii pe care le ceruseră de la staţie. Nu mai avea nevoie de traducere ca să înţeleagă vorbele stâlcite. nu li se puteau încredinţa treburile uşoare. — Crede că aici e mai bine decât în sectorul Q. De peste dealul dinspre domuri se auzi un scheunat. — Stai aici. iar Miliko îl urmă de aproape. Mulţimea era întotdeauna înclinată spre isterie. prăbuşindu-se lângă el din fugă. Dinte Albastru. — Oamenii lui Lukas. Se aflau printre ei bătrâni şi cel puţin o duzină de copii. în faţa uriaşului dom Q se întrezărea o luptă. supraveghetorii echipelor de pe câmp. îi spuse lui Ernst. se răspândeau.. în vreme ce dinăuntru. strânşi într-o grămadă. o mulţime de oameni arătând zdrobiţi. În număr mai mare decât avea nevoie baza dintr-o dată. Bran Hale şi echipa. ţipete ale localnicilor. să facă astfel de anunţuri la vremea când deportaţii erau adunaţi în număr mare. un cerc de pellieni înlănţuind o tulburare de oameni. sarcinile care implicau utilizarea maşinăriilor vitale. ţopăind şi dansând de nelinişte.. Gardienii îl puseră din nou în mişcare. iar acesta făcu anunţul. pentru că nu văzu nimic. strânşi într-un grup.. în sine. pierduseră la tragerea la sorţi. — Sunt atât de mulţi şi atât de fragili! spuse Miliko. spuse Miliko cu asprime. refugiaţii Q. iar unul dintre pellieni se desprinse de grup şi alergă spre el cu toate puterile. probabil înspăimântaţi într-un cargou în număr mai mare decât ar fi trebuit. acoperiţi cu folii care îi fereau de ploaie. — Dă-i drumul. familii întregi sau nu.

— Opriţi-vă! strigă Emilio. Liniştiţi-vă! Şi se întoarse către Bran. — Nu mai faceţi asta! strigă Emilio. la posibilitatea ca ei să se arunce asupra lui. tuşea şi avea să i se oprească respiraţia dacă situaţia continua. aşa încât acesta se îneca. Încercase să pună mâna pe o armă. — Înapoi! urlă el către cei din Q. culeee masca din locul unde zăcea şi acoperi faţa băiatului. simţindu-şi spatele descoperit. Rău împins ea. spuse Satin. Dinspre Q se porni un cor de proteste. trase adânc printre dinţi o gură de aer. Nu era o minciună. strigăte din partea refugiaţilor. Îmbrânci oamenii înarmaţi şi trebui să-şi repete gestul de mai multe ori. băiatul părea să-şi revină. — E adevărat.. . întrebă el. El urlă să se facă linişte. dându-şi seama brusc că el nu era înarmat. obraznic şi insolent. tânăr. ce s-a întâmplat? Ochii lui Dinte Albastru trecură către omul Bran Hale. Ochii ei arătau teamă. Emilio se uită împrejur. iar gardienii ţineau armele ridicate spre ei. Hale.. zise Emilio. Pellienii se strânseră într-un grup compact. — E o minciună. iar refugiaţii şi pellienii de pe margini ţipau.ţipau. îngenuncheate. cu ochii întunecaţi şi solemni. îi smulseseră masca. L-am prins. Tremura din fiecare muşchi. — I-au luat masca ? — Luat. Hale şi oamenii lui prinseseră un tânăr din grup. la Miliko aflată chiar în spatele dealului. Terminaţi ! Niciunul nu-l luă în seamă şi el se aruncă între ei de unul singur. — Hale împins. şi închise gura cu un pocnet sec. Ei cedară terenul. ascuţit. Satin îşi făcu loc. că era cu mâna goală şi singur şi că nu erau alţi martori în afară de pellieni şi deportaţi. împiedicată de câteva sughiţuri de supărare. Unii refugiaţi încercară să se apropie şi oamenii lui Hale traseră la picioare. privind la câţiva lucrători Q din afara grupului. tremurând din fiecare muşchi. Se auziră strigăte din partea lui Hale. încercând să acopere vocea lui Hale. Ce s-a întâmplat aici? — A încercat să evadeze. Numai atât. spuse Hale. ameninţându-l cu arma. spuse Hale. — Bine. — Dinte Albastru. spuse o altă voce. A început o luptă şi zurbagiul ăsta a încercat s-o şteargă. luări în derâdere. Nu era o minciună. Îl ţineau ostatec pe băiatul aproape leşinat. La picioarele lui. la cei zece oameni cu armele ridicate. Nu vor să mai primească alţi refugiaţi în domul lor. privi direct în ochii lui Bran Hale. ţinându-i la respect pe ceilalţi cu puştile. O femeie din faţă începu să plângă. întâmpinând greutăţi cu propria răsuflare. strigară deţinuţii Q într-o învălmăşeală de glasuri. Se ridică. se zvârcolea şi tuşea. Vocea ei avea un ton înalt. îi cunoştea pe indigeni ca şi pe Hale. la alţii încă înghesuiţi în mare număr în dom. el prieten. Mai bine continuăm discuţia asta în biroul meu. Dinte Albastru rămase în urmă. — Ochi la mine văzut. îl smulse pe băiat din mâinile celor care îl ţineau şi acesta se prăbuşi la pământ. tare cu puşca. Masca a căzut în timpul luptei. gândindu-se la revoltă.

Ezitară. Femeia care plânsese înainta. Emilio dădu un pas Înapoi şi ea se aplecă să-l ajute pe cel lovit. Am să stau de vorbă cu voi mai târziu. domnule. Hale schimbă priviri în stânga şi-n dreapta. cât mai repede posibil. şi ai s-o faci fără înghionteli şi certuri. spuse Hale. cântărind situaţia. Să fii în naveta aceea. fără arme şi forţe care să-l susţină. se răsti Emilio. iar Satin scoase un sunet de parcă ar fi scuipat. — Intraţi. Brusc. O să începeţi săparea temeliilor pentru un alt dom: şi voi şi ei. domnule. să ceară ajutor din partea navetei. adăugă el. fiindcă aşa spun eu. Auzi un răsuflat de uşurare în aer. în fruntea grupului Q erau tineri lucrători şi şeful lor. Ar fi trebuit să fie însoţiţi de gardieni. Multă vreme. Un refugiat Q se prăbuşi. apoi făcu un semn scurt din cap tovarăşilor lui. El îi privi. spuse el restului. Îşi închipui el. — Ai să preiei noii refugiaţi în domul tău. captând atenţia lor. Emilio rămase privindu-le retragerea dezlânată către barăcile comune. în preajmă nu era niciunul. domnule Konstantin: nu. Doi dintre voi să-l duceţi la centrul de operaţiuni. — Vă faceţi bagajele. care se lupta să se ridice. Nu mă poti insulta dând crezare cuvântului unui pellian. Preţ de o clipă i se păru că pornise o revoltă. centrul de operaţiuni şi lucrătorii vedeau cele ce se întâmplau. Lângă el. — Pe cuvântul unei căţele pelliene ? Hale îşi pierduse demnitatea şi alesese varianta scandalului. Tocmai dăduse ordin întregii securităţi din baza principală să părăsească planeta. Cu toţii. Se mişcară. O armă porni. Avea mulţimea lângă el. Se puteau întâmpla accidente aici chiar şi unui Konstantin. Putea să plece. Dinte Albastru scăpă un lung şuierat. asta dacă l-ar fi lăsat Hale. Wei. Emilio se uită fix în ochii lui. şi să fiţi pe naveta aceea când pleacă.— Vorbim aici. Poate că priviseră din domurile lor şi preferaseră să nu vadă. echilibrul de forţe se schimbă. Cu siguranţă. Şederea ta aici s-a terminat. Avantajul lui. Văzu încordarea lui Hale. deschizând larg uşile ermetice. fără să fie convins că necazul se terminase. Normalizaţi situaţia în domul ăsta. era tot ce putea face. şi Emilio Konstantin ar fi fost cunoscut pentru tot restul vieţii lui după felul în care ştia să pună capăt ameninţărilor. — Cuvântul unui pellian. Uitaţi-vă . — Ai să pleci. domul oftă în vreme ce restul refugaţilor Q ieşeau. îşi putea peimite. toţi cei trei sute. Putea să plece. nu înseamnă o mărturie. răspunse Wei după o clipă. singur dinaintea lor. mama. să dea înapoi. Vrei să-i laşi să doarmă afară? Să nu-mi spui nici o tâmpenie. Se înţelegeau destul de bine. Veniră şi alţii să-l ajute. stăpânirea bazei de Jos aparţinuse lui Jon Lukas şi oamenilor lui aleşi pe sprânceană. — Am înţeles. spuse el moale. fulgerarea din ochi. spuse el. Câteva arme păreau să i se alăture. Emilio apucă braţul tânărului: — Vreau să te internezi pentru verificări. spuse Hale. îşi dădu el seama în clipa aceea. ţiuind în noroi. Muşchii îi tremurau din pricina luptei care fusese pe cale să pornească. Cineva făcu o mişcare. poate chiar să ajungă la centrul de operaţiuni.

Ajutaţi-ne să terminăm şi vom trăi cu toţii bine aici. Niciodată nu-i văzuse certându-se între ei.. ce-şi imaginau văzând asemenea lucruri. grup după grup. ca şi cum nu ar fi fost singuri până atunci. Întinse mâna şi-l atinse pe Dinte Albastru. a fost bine câ aţi venit să-mi spuneţi. am să permit câtorva să mă viziteze. le spuse el. Emilio îşi alungă mânia odată cu aerul din piept. gardieni pe naveta care sosise.. Îi lăsă acolo şi porni spre coama dealului. — Da. Miliko. Ochi înspăimântaţi îl fixau. Veniţi să vedeţi locuinţa mea dacă nu credeţi. — Bun-bun-bun. Ajutaţi-ne.. Uşile subţiri se închiseră ordonat de această dată. Mai trimit sus şi nişte pellieni si nu vreau ca cele două grupuri să fie aproape Unul de altul nici o clipă. Pellianul îi atinse mâna la rândul lui. niciodată nu văzuse arme. odată cu pornirea compresorului. îi bătu şi lui blana aspră. sub ameninţarea armelor. Pellienii erau în stare să lovească. Încă mai puteţi merge. Se întrebă ce gândeau ei acum. şi se opri la vederea câtorva siluete aşteptându-l acolo. violenţă străină lor. Înghiţindu-i. — Haideţi. Faceţi loc oamenilor ăstora. Am să fac în aşa fel încât să aveţi acces la biroul meu.. pellieni cu aceeaşi privire tulburată. Vă promit. E o întreagă lume aici. De jur împrejurul lui. Cei doi tovarăşi ai lui Miliko. expresii de uşurare în rândul tuturor hisa. — Am să vorbesc cu omul de la comanda navei. El o bătu pe umăr. la naiba cu voi. Terminaţi. Alţi doi. o perie aspră... spuse Satin. că furia omenilor mai putea face victime supărătoare.împrejur.. Pellienii mai erau încă acolo. fuseseră aruncaţi în sectorul Q. dar numai ca să se apere. Satin. cuţitele lor erau doar unelte şi instrumente de vânătoare. Vedeţi-vă de treabă. voi toţi. . Se porni o ţopăială generală. Miliko veni iute şi se îmbrăţişară. De cealaltă parte stătea Satin. pe cărarea către terenul de aterizare. Simţi un murmur uşor. Cu toţii. Ucideau doar animale. trăiseră acolo. Voi şi Hale veţi fi în zone diferite ale navei. Nu vreau să fie înarmaţi. îi veni în minte că îi ordonase lui Hale şi oamenilor lui să plece cu aceeaşi navetă. Porniră să se împrăştie: băiatul şi cuplul de tineri se îndreptară către Operaţiuni.. — Am să trimit câţiva indivizi la staţie cu naveta voastră. muriseră în nave. fu el de acord. Vorbiţi cu mine dacă aveţi vreo plângere. îi ajunseră din urmă. Suntem cu toţii înghesuiţi aici. spuse el. restul intrară în dom. — Noi mergem Sus Deasupra. o vânzoleală de trupuri. Dinte Albastru. În mizerie şi încuiaţi. Eliberaţi din funcţie şi acuzaţi. Simţi o bruscă uşurare când realiză că până la urmă avusese pe cineva în spate. le spuse el. Trăim în felul ăsta pentru că abia construim. se întoarse şi primi o îmbrăţişare şi de la Dinte Albastru. cu braţele înfăşurate în jurul ei. N-o să aveţi necazuri. Făcu din mână în semn că totul era în regulă şi se grăbi către ei. cu ochii parcă mai întunecaţi şi nun mari. oameni întorcând armele unul împotriva altuia. susură Satin şi îl îmbrăţişa. Ajunseseră în staţia Pell întro înghesuială de nedescris. până ce intrară toţi şi bolta dezumflată a domului începu din nou să se întindă. A fost bine. ţopăi de câteva ori să se descarce de restul de emoţie. Toţi aveau arme. Ceartă de oameni. neîncrezători.

după cum le ceruseră oamenii. trecură podul peste bălţile de apă şi urcară din nou către Operaţiuni. mai erau doar pellieni şi deportaţi. spuse ea. minunându-se că reuşise să câştige cacealmaua. spuse el. repetând gestul lui. cu Miliko alături. urând senzaţia pe care i-o stârnea locul acela şi frigul şi disconfortul măştii. Puseră deoparte armele. iar Satin îl îmbrăţişa pe Dinte Albastru-Dalut-hos-me. reacţia la evenimente începea să iasă la iveală. inutili. — Unde ? — Pe deal. O trase după el. spuse el. în locul întunecat pe care oamenii îl găsiră pentru ei. — Asta înseamnă că rămânem fără pază. — Scandalul n-a pornit de la refugiaţii Q. gândi Emilio. în ochii lui. — N-am fost acolo. băiatul se supunea controlului medical şi doi tehnicieni stăteau înarmaţi cu pistoalele.— Da. Ajunseră în valea dintre dealuri. pentru a fi în siguranţă. — Am scăpat uşor de Bran Hale. — Atunci. El înjură. încet. El dădu din cap. în pântecul mare şi gol al navei. Stomacul i se strânse. coborâră panta în direcţia domului. părând nefericiţi de noua situaţie. nici o obiecţie. — Baza intrase în alertă. Poate că asta le-a schimbat ideile. rămase lângă el. şi asta îi făceau. înconjurându-l strâns cu un braţ. Raportează că totul s-a rezolvat. Trebuiau să folosească măştile. un loc care stârnea ecouri înspăimântătoare de maşinării. — Cheamă staţia. temându-se cel mai mult fiindcă fuseseră atenţionaţi să . — Te simţi bine. Naveta a chemat întărituri de la centrala secţiei. îi expediez pe toţi. primul disconfort dintre multe altele care aveau să urmeze. Îşi legară centurile. — Bănuiesc că te-au văzut pe deal. nervoşi şi atenţi la refugiaţii care-l aduseseră. Emilio făcu un gest negativ către ei. — Grupul lui Hale. Înăuntru. Cei doi gardieni nu găsiră de făcut nici un comentariu. domnule. Politică de neutralitate. Miliko păstră arma împrumutată. Plecară să îndeplinească ordinele. Eram convinsă că din pricina refugiaţilor. Am să spun asta şi celor de la staţie. domnule? întrebă Jim Ernst. spuse el. — Vă puteţi întoarce. rămase privind. Ar fi fost de partea oricui ar fi câştigat lupta de acolo. mai bine te duci la Operaţiuni să anulezi. spuse el după un moment. II Se cuibăriră unul în altul. Când am ajuns acolo. Nu era furios din pricina asta doar dezamăgit. Genunchii ii slăbiseră. îndreptaţi-i pe refugiaţi încoace: situaţia s-a rezolvat.

se lege pentru a fi în siguranţă. Dinte Albastru o strânse mai tare în braţe. nu căldură primăvăratică de împerechere. că poato oamenii îi uitaseră aici. dar Dinte Albastru tremura şi el. ştiind că nu mai puteau da înapoi. spuse ea. peste blană avea înfăşurată pânza roşie. păşiseră acolo de unde puteau privi în jos către stele şi către marele Soare. i-o oferi. El scormoni într-o desagă. îndepărtă uşor masca să-i simtă parfum ul. Nu pe de-a-ntregul. grandios şi delirant. senzaţia de mişcare. — O să vedem Soarele. comoara ei. mai lungă decât toate Călătoriile de până atunci. Era un zbor către foarte departe. Strânsoarea lui o duru: nici ea nu îl strângea mai slab. . Ea nu spuse nimic. Niciodată nu-şi imaginase zborul navelor ca fiind atât de violent încât să poată zdrobi: îl crezuse asemenea zborului păsărilor avântându-se în înalturi. hisa supravieţuiseră acestei mari forţe şi zburaseră şi văzuseră toate minunile care îşi aveau sălaşul Sus Deasupra.. Strânse în pumn scoica dăruită de Konstantin. Duceau cu ei lumea. Ştia ce înseamnă asta. repetă el numele care îi liniştea pe amândoi. Bennett Jacint. strânse din dinţi luptând cu dorinţa să strige da. şi ea alesese Călătoria pe care voia s-o facă. ştiu că aveau să trăiască. Simţi o mai mare siguranţă din pricina acestor lucruri. pentru că asta nu fusese alegerea lui. darul care marcase Timpul acesta al ei. O să vedem casa lui Bennet. lucruri înspăimântătoare pentru ea. malul râului şi o mulţime de promisiuni. spuse ea. lucrul cel mai bun. încă mai aveau senzaţia mişcării.. în bezna adâncă a navei. pentru ea şi pentru Dinte Albastru. Erau pe drum. — O să vedem chipurile-duh de Sus Deasupra. Acum era primăvară şi căldura pătrunsese în amândoi. cu groaza în oase. Zburau. foarte nefericiţi pellieni se răzgândiseră. Apoi se auzi sunetul motoarelor. Satin simţi crescând în ea încrederea pe măsură ce forţa slăbi. îşi umpluseră ochii cu lucruri bune. pellienii veneau şi plecau. teama de a fi zdrobiţi într-o clipă. însemnul onoarei pe care i-o făcuse Bennett însuşi când îi dăduse un nume. aşa li se spusese. — O să vedem Soarele cel mare. la care ţinea din ce în ce mai mult. Nu era nici cel mai mare şi nici pe departe cel mai arătos mascul din turmă. — Ne mai putem încă întoarce.. Nu se gândise niciodată la nave ca la nişte clădiri cu pereţi şi acoperişuri. Dar nu. scoase o rămurică pecare mugurii se spărseseră. Omul Konstantin le spusese că aveau să fie în siguranţă. — Bennett. unde să-şi petreacă prima ei primăvară. Acum îl simţea. Asta îi aştepta si pe ei. şi o înălţime mai mare decât orice altă înălţime. Tremura cu spatele îngropat în pernele pe care le dăduseră oamenii. Nu trebuiau să se piardă cu firea.. încă se mai ţineau unul de celălalt. îl auzise deseori. spuse el. Îi veni în minte că ar putea fi zdrobiţi din nebăgare de seamă. să aştepte până ce venea un om să le spună că s-a terminat. adevărată afecţiune. că n-ar putea îndura apăsarea îngrozitoare la fel ca oamenii. Îi apăsa o mare greutate. tremura şi încerca să se stăpânească. dar era isteţ şi deschis la minte. să cheme oamenii şi să le spună că doi foarte mici. Presiunea slăbi.

Jocurile în care s-ar fi zbenguit printre dealuri până ce el ar fi rămas ultimul mascul hotărât s-o urmeze oriunde. Un om se apropie prin tunel.Satin se văzu cotropită de un val de căldură care o făcu să asude în ciuda răcorii dimprejur. — Ba nu. Urmă o serie de zguduiri şi zgomote înfricoşătoare. nu mai erau necesare. doar o luminiţă licărea deasupra locului unde stăteau. care aluneca atunci când o lovea cu rândul. dar oamenii aceia le spuseseră de dinainte că avea să vină o vreme de mare tulburare. . ca de obicei. o cale pe care marele Soare îi privea din acelaşi loc şi pe care ea nu trebuia nici măcar să păşească. Se auzi un zgomot teribil de metal lovit. Nu era firesc să se afle atât de aproape de el şi să nu aibă libertatea pământului. — Aici e locul în care trăieşte Soarele. dădea instrucţiuni pe un ton ce nu părea înspăimântat. îşi imagina Soarele alunecând maiestuos scăldat în lumina puterii sale. — Au să ne uite aici. Vă duc la verificare.. — Haide.. gândi Satin cu voce tare. foarte uşoare. Nava porni să mişte altfel. Satin se ridică şi îşi descoperi picioarele tremurând şi se sprijini de Dinte Albastru: şi el tremura. cum să. ci un tub ca un gâtlej cu nervuri care arunca aer rece către ei. se îmbrăţişară şi încetară să se mai teamă. spuse Dinte Albastru. spuse Dinte Albastru. Acceptă darul lui Dinte Albastru. le spuse şi ei se grăbiră să se dezlege. Se îmbrăţişară iar şi iar. spuse el. — Cred că totul e bine. amintindu-şi ce li se spusese. — Trebuie să stăm liniştiţi. să aştepte un om să-i anunţe că sunt în siguranţă. aşa încât se cuprinseseră din nou în braţe. deşi avea îndoieli. unde să alerge.şi potolească neastâmpărul care să-i ducă tot mai departe în ţinuturile pustii în care păzeau doar chipurile cioplite. coliere argintii pe care să le poarte la gât. — Numerele voastre. Călătoria lor urma o cale ciudată şi diferită. îmbrăcat într-un costum maroniu. şi încetul cu încetul începură să-şi simtă din nou greutatea. ducând în mână un megafon. Le luă numele şi arătă cu gesturi largi ieşirea din pasaj. către casa de metal a oamenilor. dar solul de sub ei părea acum solid. — Veniţi cu mine. Dar rămăseseră liniştiţi. Omul le dădu daruri. la început nervoasă. spuse ea. se strânseră în braţe într-un moment de teamă. Să le purtaţi întotdeauna. Ea întinse mâna cu grijă şi o prinse din aer. El o urmase oricum până cel mai departe. Se minunară de crenguţa înflorită care plutea pe lângă ei în aer. Difuzorul de deasupra capului vorbea cu voce de om. uşoare îngreunări în chingi. atât de întunecos era locul şi atât de părăsit. prin care ei înşişi înotau în drumul către Sus Deasupra. care îi aşteptau cu braţele întinse. După mult timp veni o altă schimbare. era aici. Uşa prin care veniseră se deschise şi nu mai văzură dealuri şi păduri. grăbit şi serios. iar asta îi dădea toate drepturile asupra ei. Râseră. mai degrabă. pentru că aşa trebuia. Ea se gândi că avea dreptate. îi aminti ea. apoi cu o uşurare din ce în ce mal mare. râse din nou şi o lăsă iarăşi liberă. zăpăciţi şi îmbătaţi. în izbucniri de fericire. — Coborâm.

să simtă căldura Soarelui. era nervoasă la gândul întâlnirii din seara aceea. îi pomenise despre Talley într-o noapte şi ea lăsase impresia că nu-l ascultă. Damon îşi strânse mai bine haina şi îşi ridică gulerul. — Arăţi bine. gândi el. un ţel mai important decât dorinţa ei de a se simţi bine. avea pretenţii prea mari.. De asta se temuse. Dar nu prea ştiu ce să-i spun.. spuse el. proviziile şi lucrurile erau stivuite în coşuri de nuiele. — Suntem într-o navă mai mare. — Omul ăsta îţi bântuie conştiinţa de peste trei luat. continuase cu . o privi în ochi când se întoarse. Era a doua toaletă pe care o încerca.. De aceea şi atâta efort. metal şi rece. — Arăţi minunat. El îi dădu drumul din braţe. Nu era entuziasm. — Te deranjează întâlnirea cu Talley? Degetele ei urmăriră încet traseul alor lui. III Apartamentul era aranjat. pentru că părea să-i dorească prezenţa. Toate pregătirile acelea obositoare. Niciodată nu m-am întreţinut cu un unionist. De aceea şi insistenţa pentru lucrurile mici. Figura ei reflectată în oglindă rămase încruntată. asta o determina pe Elene. îşi aşeză palmele peste ale lui. Şi din pricina asta părea iritată. Sperase să vadă privelişti de vis. aşteptând un surâs. felul ei de a-i mulţumi. toată străduinţa ei de a se face plăcută. Şi asta e o navă. — Tu ai sugerat întâlnirea asta. Satin privi împrejur. dar foarte. poate.. tremurând. îi întâlni privirea îţi oglindă. El veni în spatele ei şi o îmbrăţişa blând. lucrurile ce aveau să vină mai puteau fi încă frumoase. O urmă de răceală se cuibări în inima lui Satin. mai degrabă. Elene. Şi către om: Omule.. Poate că exagerase. Uită neliniştea mea. te-am întrebat dacă o vrei într-adevăr. El înârzie un moment până să o elibereze. n-ar trebui să fiu ? Bănuise răspunsul ei. insistase prea mult să arate bine. noi în Sus Deasupra ? — Asta-i staţia. spuse ea. Sunt curioasă... dacă te simţi stânjenită în vreun fel. Ce contează dacă se vede puţin? Ea îl scrută în oglindă.. spuse omul. — Par să mă fi îngrăşat. sau felul ei de a încerca să-i spună că ţinea la el. foarte mare. Se mustră în sinea ei pentru nerăbdare. Elene încă se mai îmbrăca.Ei îl urmară prin pasajul înfricoşător. într-un ioc asemenea pântecului navei unde fuseseră. — Nu cred. — Te simţi bine? întrebă el. având între ei povara amintirii lui Estelle şi grija pentru vieţile pe care el le ţinea în mâini. pufăia cercetându-şi talia care – poate – se rotunjise puţin. Îşi aminti serile lungi în care Elene stătuse îmbufnată la capătul ei de masă.

„Cum v-aţi bucurat de şederea dumneavoastră pe staţia Pell. Învaţă pe de rost numărul şi distruge biletul. cartela de credit şi un bilet cu numărul tău de comp. Sunt curioasă. — Tu m-ai întrebat.. nimeni nu se înghesui până atunci să-i spună. Probabil că aşteaptă. Ochii ei sclipiră. Ea se răsuci cu spatele la oglindă şi îşi puse mâinile în şolduri. Elene. vizibil mişcat de gest. Le privi îndelung.. Când o strânse. El îşi închipui şi cealaltă posibilitate. Apoi. încercase să dea o rezolvare.. dar când venise prilejul – aşa era Elene: nu-şi amintea să fi mai vorbit despre subiectul ăsta. . — Trebuie să plec să-l conduc aici. luă un port-act de plastic de pe birou şi i-l întinse. Talley aruncă o privire către documentele dinăuntru. O sărută scurt pe ureche. Dar e o reuniune de societate. — Ne întâlnim acolo? Am să ţin ocupată o masă. spuse el... poate. Degetele subţiri îi tremurau în drumul lor peste cuvintele tipărite cu litere fine. tăcerile lungi. Crezuse o vreme că ştia. Nu putea să ştie ce simmţea ea în clipele acelea. până ce Damon îl trase de mânecă. Ea ţinuse minte. sprijinindu-se de marginea mesei. „Ce mai face a dumneavoastră.. doar atât.. îi spuse Damon. Aici ai actele tale de identitate. Sper să se simtă în largul lui şi să avem o seară plăcută. nimeni n-ar mai trebui să facă pe gazda. ceva mai vesel : — De ce să nu mergem în sala comună? Ce contează? Ne-ar uşura rolul. — Sunt scos de pe lista de acuzaţi ? Evident.. vrând parcă să le soarbă. chipul lui Talley afişă un zâmbet larg care slăbi repede. domnule Talley ?” — Elene. Biroul securităţii trimisese un apel către Talley si el venea repede de-a lungul holului. oricât de greu i-ar fi fost. îl scoase din birou şi fporniră în jos pe coridor. — Dacă vrei să ştii ce simt – sunt încurcată.. Damon îl întâmpină şi îi întinse mâna. — N-o lua aşa! spuse ea. Tu ce ai să spui? Ai să vorbeşti despre vremurile trecute? „Ne-am mai întâlnit înainte. Când ai să te întorci. se confesat el.problemele ei. — Cam asta cred eu. ţi-am spus.. Unionist. — Aş fi vrut să ştiu ce părere ai tu despre întâlnirea asta. — Fă-o. — Eşti deja verificat. N-are ce să meargă prost. domnule Talley? Poate am schimbai focuri de armă?” Sau poate să vorbim despre familie. o bătu uşurel pe spate apoi se grăbi spre locul de întâlnire. domnule Talley ?” Sau poate să vorbim despre spital. nu ştiu cum o să ne întreţinem. purta un costum nou-nouţ. asta o să rezolve toul. O să vină aici şi să stea cu noi: sincer vorbind. Dar. — Ce părere ai tu – cinstit ? — Sunt oarecum stânjenit.

nu ? .. — Multă ? — Dacă aş sta în faţa unei console. pentru nevinovăţia lui dintotdeauna. Damon ţinu uşa cu o mână. Chipurile lor reflectate în uşile de sticlă arătau întuneric şi lumină. Era adevărat. lăsând uşa să -se închidă. ci şi pentru goliciunea lui de pe dinăuntru.. — Dar de mine îţi aminteşti ? Ajunseseră la lift.. specialiştii. Brusc. Se întoarse. spuse Talley. cum e să ştii că îţi lipsesc bucăţi din memorie ? Cum mai poate avea ceva sens ? — Ne-am întâlnit când ai venit aici.. se întrebă Damon cu o strângere în suflet.. faţă de care se simţea răspunzător. spuse Damon. Computerul o să te accepte. probabil că mi-aş aminti.. — Mi-ai dat acte. Vezi cercurile colorate de pe uşa de-acolo? Este şi unul alb. — Continui să mă vizitezi.. Ce să-i spun ? îşi zise el. Trebuie să ştii. simţi împăcare în prezenţa lui Talley. de obicei ne descurcăm mai bine ? Deschise uşa şi întâlni privirile lui Talley când trecu pe lângă el. ca şi numărul tău de comp. este cel numit cu dungă albă. nu-i aşa ? Un ton ghicit de îngrijorare. nu? — N-o stăpânesc. dusă la îndeplinire doar din lipsă de timp ? Să mă ierte. Adulţii normali clipeau. nu numai pentru înfăţişarea lui de acum. Eşti unul dintre Konstantini. Ştii sistemele astea. a unui copil sau a unei statui de zeu. Cabina porni către sectorul verde. Eu am semnat hârtiile de condamnare. Tu eşti cel care trecea atât de des pe acolo. mişcau ochii. Nu poate. Că-mi pare rău ? Că regret că nu am fost destul de atent. dreaptă şi paloarea fantomatică a lui Talley. nici o amărăciune. Dacă vezi un cerc alb înseamnă că ai acces cu cartela sau cu numărul. silueta lui solidă. Ai să declanşezi alarmele şi securitatea o să vină în fugă. cel comandat.. Cartela ta e o cheie. ca să-i citesc dosarul atunci când ar fi trebuit ? Că regret execuţia lui. — Îmi amintesc că m-ai mai întrebat asta o dată. spuse Talley. prin definiţie. Damon comandă o cursă privată. Nu-şi aminteşte.... — Eu nu. Sosise cabina. întâlni ochii mult prea mari ai lui Talley. eu sunt cel care a aprobat Corecţia.. Nici o acuzaţie. nu ? — Le înţeleg.. Biroul Juridic. Păşi înăuntru şi Damon îl urmă. spuse Damon în vreme ce se îndreptau spre lift. ca un ecou la întrebările supărătoare ale lui Elene. privirea unui nebun. se gândi la Elene. — Traseul tău. pentru felul nevinovat în care îl privea. îmi mai aduc aminte ceva teorie. Dar suntem aici de multă vreme. — Îţi mai duci aminte că te pricepeai să mânuieşti comp-ul ? Câţiva paşi în tăcere. se concentrau asupra unui detaliu ori altul. Talley clipi scurt pentru prima dată. privilegiu al securităţii sale: nu voia înghesuială. Stăpâneşti staţia Pell. — Armscomper-ii sunt.— Arăţi bine. Nu încerca să pătrunzi pe nici o uşă nemarcată cu alb.. Privirea lui Talley era lipsită de asemenea mişcări. Oare cum e. priveau într-o parte şi alta.

nu ? — Nu. Dar îmi pot aminti unele lucruri care. o focalizare imediată a privirii.. Talley ascultă. Privirea lui Talley rămase aţintită asupra lui. — Să mă ierţi. Doctorii. tu ai cerut-o. de altfel. Partea cea mai bună a ei. — Mă gândeam – pe când nu mă simţeam aşa de bine – că poate te-am cunoscut odată. — Vreau să vii. — Care – toată lumea ? — Toţi cei pe care-i cunosc. — Bine. Privirea aţintită asupra lui îi dădea încredere. în toate lucrurile pe care le făcea. Sau mi s-a spus. Simt că sunt dator să-ţi spun asta. Mi-ar plăcea să vii. mulţumesc pentru cărţi. — Crezi că aş fi putut avea motive ascunse ? — Nu ştiu câte amintiri mai am. Exista cineva. înţelegi asta. E drăguţ din partea ta că ai venit. Damon îi întoarse privirea. cu siguranţă. o undă de înţelegere. spuse el. Ştiu despre tine lucruri pe care nu le ştiu nici despre fratele meu. Pentru mine e acelaşi lucru... Nu ştiu.Damon ridică din umeri. încrederea era starea fundamentală. Nu mi-ai făcut nici un rău înainte. dar aş fi putut opri răul care ţi se întâmpla. Şi să vezi staţia. — Aşa să fie ? — De asta ai venit? De aceea veneai la spital să mă vezi? De asta m-ai rugat să vin cu tine acum ? — Tu ce crezi ? Ochii cei mari se înnourară puţin. — Deci îmi amintesc ceva corect. — Eu am cerut Corecţia. nu sau întâmplat niciodată. nu cred că a fost corect. Am citit procedurile de spital... cinic. poate. — Acolo unde ai spus? Să ne întâlnim cu soţia ta ? — S-o întâlneşti pe Elene. Am fost foarte bucuros să le capăt. nu? Cred că eu am cerut-o. dincolo de ziduri. Rămase o clipă pe gânduri. — Nu am cum să aflu. se apără. toţi cei de la centru.. Asta-i tot. — Te cunosc bine.. Eram bucuros că veneai. Pentru un om cu goluri de memorie. Alunecă. Poate că te-am cunoscut mai înainte. Detesta faptul că cineva se putea supune de bună voie la o asemenea indiscreţie... bate în retragere. gândi el. — Vrei ceva de la mine ? I se ghicea în voce dorinţa de colaborare – sau măcar aprobarea – ca.. Şi cărţile. . — Toată lumea le-a citit. — Da. — Uită-te la mine. părând să se aţintească în gol. spuse Damon. Mergem mai departe? Sau asta-i tot ce ai vrut să ştii ? — Vrei să te întorci? O serie de clipiri. — Astă-i uşor. Ştiu că am goluri mari. — Ceea ce s-a întâmplat nu a fost din ordinul meu. Nu aveam nici o amintire atunci.

spuse Elene. Pe aici. treceau de la un ecran la altul acoperind pereţii laterali de la podea până la tavanul înalt. spuse Damon. îl găsi cu ochii ţintă la ecranele largi. Fantoma unui surâs trist şterse buzele lui Talley. iar ei îşi ocupară locurile lor. Holul se deschidea în sala comună. din teamă pentru securitatea lor. Dar Talley se opri. Elene Quen. îl luă uşor de braţ. Damon privi înapoi. spuse Damon şi chelnerul dispăru. Imaginile se schimbau odată cu rotirea staţiei. — Nu a fost o restructurare totală. cufundată în întuneric. spuse Damon. rotirea lentă a imaginilor făcea ca mesele să pară minuscule şi greu de localizat. Vocile îşi continuara murmurul nestingherite. îngrijind plantele sădite acolo. — Două. Dinspre sala comună se insinua o melodie cu tonuri blânde. spuse ea. Aşa era. Încet. Muzica era blândă. Îl ţinu de braţ tot drumul până la masă. Elene se ridică la sosirea lor. negustorii debarcaţi se înghesuiau acum doar în vreo două baruri. Ai vreo preferinţă? Sau ai încredere în gustul meu ? Talley ridică din umeri. Mesele cu siluete micuţe erau cufundate în întuneric. Damon şi Talley se contopiră cu valul. prima din margine.— Transcrierile vor fi şterse. . Ospătarul rămase în aşteptarea comenzii. un străin cu înfăţişare ciudată în tovărăşia unui Konstantin. din curiozitate. privind către Talley. Se aşeză iarăşi. — Josh. să se oprească în verde unu. singura lumină venind dinspre ecranele de proiecţie de pe pereţi: imagini înstelate. — E înghesuială în seara asta. — Un special. iar cum acesta nu reacţiona. un răsărit de planetă. — Quen-Konstantin. înţelegi asta ? — Ştiu atâta cât mi s-a spus. ciocurile văzute din exterior. văpaia filtrată a soarelui. — Aici se serveşte şi mâncare. cu vedere nestingherită asupra ecranelor. Trecură prin uşile batante şi se opriră o clipă dezorientaţi. spuse el către tânăra din ghişeul de lângă intrare. Câţiva lucrători pellieni se aflau pe coridor. Reacţie datorată mai mult lui Talley. spuse Damon. Se uită la Elene. Elene clipi.. spuse Damon. — Josh Talley. Cabina încetini. privind către Talley. Uşile se deschiseră către unul dintre cele mai aglomerate coridoare din Pell. acoperită din când în când de murmurul gros venind de la mesele care umpleau sala curbă. — Încă un rând. Un chelner se apropie de îndată ca să-i conducă spre masa rezervată. Alţi pasageri voiau să între. — În ultima vreme. Măcar sandwich-uri. nu? Elene. — Josh. anonimi în mulţime. întinse o mână pe care el o strânse. Câteva capete se întoarseră la vederea lor în public. — Ca şi memoria mea. uneori un tremurat de bas.. spuse Damon. Damon îl agăţă pe Talley de braţ şi îşi făcu loc printre ei. o încântare de instrumente electronice şi coarde. puţini rezidenţi mai merg la docuri. soţia mea. părând jenat.

spuse el cu o voce depărtata. — Îmi pare rău. nici acolo. în rotaţia lentă. — Ai petrecut multă vreme pe staţii? întrebă Elene. Damon îşi retrase mâna şi se lăsă mai greu în scaun.... — Quen. — Aşa.. Au pierit cu toţii pe Mariner. staţia te va ţine o vreme.. nu eşti nici aici. Chiar şi un om norocos poate fi afectat. spuse Elene. — Nu-şi poate aminti. Mă bucur că ai putut veni. dar Talley zâmbi vag. Depanare de aparate mici. dar fără bucătărie. — Nu poţi ? întrebă Elene. potrivită să pună capăt oricărei conversaţii. — Doar pe Russell.. — Eşti dezamăgit. Se eschivase fără să vrea. De vreme ce . Josh ? — Nu. privind într-o parte şi strângând pumnul. Ai o calificare mai înaltă. era mai aproape acum. Ghinion. nu ? Damon rămase perplex. Să ciocnim pentru supravieţuitori. — Cum ţi-e norocul. — Aşa cred. — Eşti eliberat de sub acuzaţii.. ca la o glumă fină pe care el părea s-o înţeleagă. Damon o apucă de mână. de hrană şi locuinţă. Negustorii o păţesc din ambele părţi. — Pell este cea mai bună. întrebânduse dacă Elene o făcuse înadins. jenat că dăduse în vileag ceea ce aranjase. să te întorci acasă la prânz. cu baie. spuse Elene. atât. poate. o slujbă. impenetrabil ca o altă limbă. Dar am aranjat un loc de muncă tentant. Talley părea obişnuit cu asta. spuse Damon. şi totul numai în ziua principală. Talley clătină din cap uşor. până te pregăteşti pentru altceva. mai ai şanse doar ca orbital. Damon îşi lăsă mâna pe masă. — Cu siguranţă. Te-au alungat din Ţinuturile Adânci. Talley se uită la ea afectat. dar Talley clătină din cap fără să pară deranjat. în vechiul centru de cazare al negustorilor. dar bătrânul Adânc îşi ia partea. nu a fost vina ta. — Nu mai găseşti-aşa ceva la alţii. Josh Talley. Şi am găsit o cameră pentru tine. — A fost.— Am mâncat. Creditul tău de lucru este stabilit prin legea staţiei pentru a acoperi nevoile de bază. teribil de înghesuită. Ce spui de asta ? Talley nu scoase nici un cuvânt. dar expresia lui. Damon îi atinse mâna pe sub masă. arăta că îşi dorea locul acela de muncă. — S-a pus problema unei slujbe. e un nume de negustor.. unde să te poţi duce dimineaţa.. să munceşti cât te simţi în stare.. pe jumătate luminată de imaginea soarelui. Dacă nu poţi munci. „O lovitură respinsă”. gândi Damon. Ironie amară? Sau un efort de a-i ura bun-venit? Era o mostră de umor de negustor. cel puţin. Poţi să joci şi să câştigi la docuri. Elene clătină din cap.

. Sosiră băuturile. afară ai tot timpul sentimentul că poţi fi surprins oricând pe picior greşit. cu chipul lui de zeu. ai tot timpul impresia că Adâncul înşelător se află chiar în spatele metalului de care te sprijini. înţelesese el din tonul lui Elene. Şi nici nu ştiţi cu adevărat ce simt cei de la suprafaţă. Dumnezeu să ne ajute.nu ai bucătărie. murmură Elene. spuse Talley. şi asta îţi va fi permis într-o zi. Ca unul care-şi amintea cum să respire. Soţia lui şi Talley. gândeştete la o şedere lungă aici. Pell n-o să te ţină la nesfârşit şi. rezistând durerii. — N-o să fac nici un rău staţiei Pell. apucă mâna lui Elene şi o strânse. asta nu va fi curând. Bău încet. Era panică. — Nu eşti un orbital. da. staţia îţi va cere o zi de muncă pentru chiria spaţiului şi găzduire. îl privi cu interes pe Talley gustând din una dintre delicatesele staţiei şi reacţionând plăcut. . Lucrurile nu sunt chiar liniştite şi negustorii nu merg pe altă rută decât până la mine şi înapoi. Voi.” Ca şi cum ea şi Talley ar fi vorbit o altfel de limbă decât el. Ca şi cum un negustor care-şi pierduse nava din pricina Uniunii ar fi putut să-i fie milă de un unionist care şi-o pierduse pe a lui şi trăsese la aceeaşi staţie. dacă ai să găseşti vreun negustor să te ia cu el după ce toate actele tale vor fi în regulă. nu stă şi el în Pell? întrebă ea. la baletul leneş al stelelor. Nu era gelozie. Lucrurile se vor îmbunătăţi. dar întotdeauna îţi stă la dispoziţie în comp o listă cu lucrări pentru voluntari. Sorbi din pahar. În plus. Nu. dar asta abia după ce dovedeşti că eşti în stare. folosind aceleaşi cuvinte. „Nu-i ceea ce crezi tu.. observă Elene după o clipă de tăcere. — Poate că nu-ţi pot da ceea ce-ţi doreşti cel mai mult. curtenilor în mod voit. „Uită staţia”. Talley se uita pierdut dincolo de ei. orbitalii. Sentimentul că eşti un fir de praf care pluteşte prin forţele sale în Gol. un tic uşor.” Simţi brusc un fior. că nu există nici o lume destul de sigură şi că nimic nu se învârte în jurul nimănui. Dar ascultă sfatul meu. O să terminăm lichiorul înainte de a termina pâinea pe staţie. iubiţi iluziile. spusese odată Elene. — Ce. Îi fulgeră prin minte că Elene şi străinul de vizavi păreau a fi o pereche. Îl privi pe Talley. nu putem ţine în noi la nesfârşit ce-am înghiţit o dată. — Navigatorii de cursă lungă beau în crâşmele de la docuri până ce cad sub masă. îi spuse el lui Talley. la care poţi apela pentru fonduri suplimentare. E doar faptul că trebuie să mă descurc într-un loc ca ăsta . care se uita spre ecrane aşa cum nu o făcea nici un orbital. „Niciodată nu vei fi mulţumit aici.. Damon întinse mâna pe sub masă. Sunt unele lucruri pentru care va trebui să plăteşti în plus. Eventual. cei de sub cerul albastru. încercând să-i explice. — Elene. Mâna aşezată pe masă îi avu o tresărire. „Nu prea ai cine ştie ce privelişte pe o navă”. către pereţi. Ca noi toţi? Viaţa noastră e legată strâns de staţia asta. Îţi convine ? — Sunt liber ? — Pentru orice scop rezonabil. cartela ta e bună în orice restaurant până la o anume limită. Damon îşi luă cocktailul din sucuri de fructe şi alcool..

— Îmi aduc aminte de Cyteen. Necazurile te pot face să pierzi ore întregi prin birouri şi unul sau celălalt dintre noi ar putea săţi descâlcească situaţia. joci cărţi. spuse în sfârşit Elene. spuse Damon. şi un moment mai târziu ochii lui Josh se închiseră pe jumătate.. Câteodată nu mai sunt sigur de felul în care am ajuns în situaţia asta. O dată pe lună. Damon păstra tăcerea asupra faptului că ştia despre blocajul acela psihic: chiar dacă îl cunoştea bine. — Am să vin. Cu siguranţă. — Nu facem pariuri..Aversiunea pe care o simţea era unul dintre handicapuri. sună la biroul meu. Dacă nu dai de Damon. susţinătorii tăi. spuse Talley. din punct de vedere legal. Staţia. asta nu-l făcea mai puţin real. — Faci nişte legături pe care nu le înţeleg. — Bun. să vezi cum gătesc eu. — Ar fi drăguţ. — Am dosarele. Brusc. fratele meu şi soţia lui fac schimb de tură cu noi. au fost transferaţi de Jos de când cu criza. spuse Damon. — Sunt duşmanul tău? — Nu cred. Damon îl privi neliniştit. să fii sigur de asta. Ei sunt în ziua alternativă. Talley acceptă cu o aplecare a capului. Toată tensiunea îl părăsise.. spuse ea. făcu Talley o altă mişcare întâmplătoare cu mâna. — Avem o noapte de tură lungă. Acolo sunt scrise toate câte le ştiu despre tine. spuse el către Elene. crezi că te descurci să te întorci ? . Josh. — Bine. — Nu sunt superstiţios. Josh se pricepe la cărţi. Ecranele schimbătoare îşi continuau cursa ameţitoare.. numai bună pentru cărţi. — Eu nu cunosc locul ăsta. Am să te chem la noi chiar săptămâna viitoare. N-ai să mai locuieşti în spital. Am nevoie de ajutor. temându-se preţ de a clipă că Talley avea să cadă într-un soi de isterie şi că nu ar fi ştiut ce să facă cu el în localul acela public. Suntem. Buzele îi tremurară. dacă ai veni să iei cina la noi la sfârşit de săptămână. — Adică să te vizitez. Să facem un joc de cărţi. Talley era inteligent: era posibil chiar să-şi poată imagina prin ce trecuse. ca pentru a-i cere aprobarea. ascultară muzică şi mai luară câte un rând de băutură.. Voi ştiţi? Dar eu ştiam pe atunci ? Ciudată corelaţie de idei. Unde Josh ? — Aici.. Luptă cu oboseala şi îşi reveni într-o clipă. — Josh. — Vrei să spui că vreau să te procopsesc cu o slujbă şi să te las de capul tău? Nu. N-ai să te opreşti să vii. spuse moale Elene. — Nici eu. spuse Elene. să-i dai lui Josh accesul la comp să poată suna direct la apartamentul nostru. ideea că Talley ştia toate astea îi răsări în minte. Ochii lui Talley trecură subtil în direcţia lui. — Eram pe cale să-ţi sugerez. — Spuneai că ai nevoie de ajutor. răspunse el întrebării lui Talley. Nu mai rostiră nimic multă vreme.

ci din pricina ecranelor şi a epuizării. Băuse ceva mai mult decât el. Intraseră în ziua alternativă şi gardianul de serviciu era unul dintre Mullers-i. numai că de cealaltă parte a oglinzii. spuse Damon. . gândi Damon. Trei pellieni îi priviră cu ochi rotunzi. privi în urmă către ei cu o intensitate curioasă. până ce gardianul se întoarse şi îl conduse de-a lungul coridorului. pe noi şi pe el. dar care dintre noi n-ar fi ? Îl urmă dincolo de uşi în coridor. dar nu era momentul s-o dojenească. la fel şi Elene. Dumnezeu să ne ajute.. — Vezi să ajungă cu bine acasă. — Războiul face multe victime. nu din pricina celor două pahare... Ar fi putut tot la fel de bine să fie unul de-al nostru. Damon se ridică. făcură drumul înapoi dincolo de uşile de sticlă şi îl lăsară în grija celor de la biroul de securitate. şi când păţea asta devenea morocănoasă. Damon puse un braţ pe după umerii lui Elene şi porniră spre casă.. foarte atent. spuse el întristat.. Talley se opri. spuse el. Îl conduseră către lift şi călătoriseră împreună până în sectorul roşu. Talley se împinse îndărăt de la masă şi se îndepărtă clătinându-se.. pe deasupra măştilor. Talley se mai opri o dată pe coridor şi păru să-şi tragă răsuflarea în lumina şi stabilitatea de acolo. nu? – ar fi fost unul de-al meu. Dacă vreunul dintre Quen-i ar fi scăpat cu viaţă pe Mariner.— Nu sunt sigur. merseră mână în mână pe hol. — E neîndemânatic. îi mângâie părul şi se îndreptară către casă. Dincolo de birou. Deci. — A fost o idee bună propunerea ta. O strânse de mână. spuse ea. Se gândi la copil. cu băuturi slabe. spuse Elene. ar fi fost acelaşi lucru.

albe. confuzi şi înarmaţi. nici el. făceau ce puteau. Ayres căzu la învoială cu ceilalţi. Ayres nu spuse nimic. dar asta le fusese refuzat. de când ajunseseră aici. ar fi aplicat alte tactici. iar protestele lor fuseseră respinse sau ignorate. până când spectacolul devenise exact un spectacol. se aşeză in unul dintre cele câteva fotolii din spaţiul de zi al apartamentului lor şi urmări pe „vid”. o fundătură.. Bela şi Dias nu făcuseră nici un comentariu. La întrebări căpătau numai răspunsuri evazive. Ayres rămânea calm în faţa celorlalţi delegaţi. aici nu aveau nici o alegere. nu mai puţin păziţi de către tinerii cu înfăţişare de manechin. eficientă. Propriile lor instrumente pentru a face asemenea înregistrări. nu puseseră problema şi nu făcuseră nici o speculaţie. pe şine argintii. până şi materialele de scris.2 STAŢIA CYTEEN : ZONA DE SECURITATE : 9/8/52 Mars încă nu sosise. neastâmpărat. Marsh pleca cel din urmă. pe vreo staţie apropiată primei sau orbitând chiar în jurul lui Cyteen. tovarăşi ai lui. Dacă ar fi negociat pe Pământ ar fi renunţat demult. fuseseră furate din bagaj. bineînţeles. Era a patra astfel de mutare prin care treceau în ultimele zece zile. până când memorase răspunsurile tovarăşilor lui la aceleaşi întrebări. ultima propagandă scornită de unionişti pentru distracţia lor: chiar dacă ar fi fost în circuit închis.. până la limita răbdării gazdelor/inchizitori. aceleaşi coridoare de luni de zile. mai puţin Marsh. Tovarăşii lui se comportau bine în această situaţie regretabilă.. la fel cum făcea şi în faţa diferiţilor demnitari şi agenţii militare sau civile – dacă mai exista vreo deosebire între ele în cadrul Uniunii – care-l interogau. postaţi pe coridoare. sau în grup. nu ştiau exact unde se află. în plus.. aşa defineau ei mutările repetate şi: răbdare. Şi. la cele patru mutări din ultimavreme. locuiau acum nu departe de ultima lor adresă. nici bagajul lui. Recitase motivele şi condiţiile apelului lor pentru pace până când inflexiunile vocii sale deveniseră automate. Marsh fusese ultimul care ajunsese la noua locuinţă. Erau vulnerabili. în timpul audierilor. . Îşi alese una dintre cele patru încăperi care se deschideau prin uşi culisante într-o zonă centrală: toată afacerea era o îmbinare de panouri mobile. încordat. contabilizări ale atrocităţilor cumplite comise de Companie şi de Flota ei. unionistul din Marsh începea să iasă în evidenţă. Marsh devenise nervos. Mobila era şi ea pe şine. s-ar fi declarat dezgustaţi. Siguranţă. interogatorii şi discuţii cu el singur. Mai văzuse asta şi înainte. Ceruseră acces la transcrierile propriilor interviuri luate de autorităţile locale. De fapt. indica mentalităţi incredibil de tolerante şi plictisitoare – istorii vechi de ani de zile. un lucru pe care-l puteau face la nesfârşit. inevitabil oriunde s-ar fi dus.

. tipic. Puteau. gândi Ayres.. Îşi îndreptă atenţia din nou către materialul de pe ecran.. cărându-şi cele două bagaje: pe coridor se zăriră pentru o clipă doi paznici tineri. „Nu vorbiţi cu ei”. înarmaţi. deşi nu tot atât de eficient: se obişnuiseră cu lozincile. Marsh îi privi şi asudă. fără raţiune. Ceilalţi ridicaseră privirile şi ascultau. dar era cel mai slab dintre toţi cei patru. nu era slab de înger.. Uşa păru să fie uşor atinsă. Nu se uita la ei. Unioniştii erau. Marsh fulgeră înapoi o privire. discutabil. Uşa se închise. în felul ăsta. Stresul era. din instinct se ferea de asta. Puteau să-i spună lui Marsh că e un mincinos şi să facă. Marsh păşi cu ochii în jos... Marsh traversă din nou încăperea şi îşi aşeză bagajele jos lângă uşă. Monitorizarea era probabil vizuală. pentru situaţie. pentru autoritatea menţinută cu ajutorul tinerilor înarmaţi. Îşi muşcă buzele. privirile demente. Îşi duse bagajele în cameră şi închise uşa. Ei îl înspăimântau cel mai tare. — M-am rătăcit. fie aşa. la Dias care privea ţintă ecranul. prea marea asemănare dintre ei. poate că suferea şi era în acelaşi timp loial. discutau. „Faceţi ce vă spun ei şi certaţi-vă doar cu superiorii lor”. ca la o paradă. Toate mişcările îi erau ferite şi nervoase.. Se aşeză în faţa ecranului şi urmări programul vid-ului. obligat să se oprească şi să le vorbească... dar toate uşile de la dormitoare erau închise. . nici cu cele din Pell. tinerii. Îi trimiteau de la un comitet la altul. Se îndoia de asta. „Să reacţioneze la minciună? Să-şi dea frâu liber supărării ?” Încăperile erau toate monitorizate. Câştigul era. şuviţe subţiri îi cădeau pe lângă urechi: gulerul era boţit. cu priviri demente şi oricând gata să recite pasaje din regulament. Aruncă a privire în sus şi împrejur. Dacă intenţionau să-i plistisească cu aşa ceva nu reuşiseră. Pe furiş. Zilnic se certau cu cei din Uniune. Cu siguranţă că unioniştii îşi îndreptaseră atenţia asupra lui. Părul lui şaten era zburlit. Ayres privi la ceasul pe care încercase să-l sincronizeze cu cel al unioniştilor: orele nu semănau cu cele de pe Pământ. nu respectau standardul Companiei. însă. de fiecare dată alţi oficiali. permanentă. fie prin negocieri. pentru că ştiau doar ceea ce li se băgase în cap. ca jocul să treacă la un alt nivel. în principiu. Nervii lui Marsh ar fi rezistat cu greu dacă ar fi făcut asta. Trecuse o oră de când sosiseră aici. de acord cu propunerile lor. Marsh îşi feri privirile. Computerul lor mi-a indicat o altă zonă. greu suportabil. Fanatici. Se deschise.. — De cealaltă parte.Indivizii aceia aveau o lipsă crasă de respect pentru convenţiile diplomatice. Poate. arătau interes. ştiau bine. Poate că Marsh voia să i se destăinuie dar asculta în schimb ordinul dat de el de a păstra tăcerea. mai mult un anestezic. Pierduse demult şirul programului. îl năpădi mila. — Unde ai fost? întrebă Ayres tăios. Pe bandă. Ayres refuză să schimbe priviri cu ceilalţi. la Bela care îşi omora timpul cu un joc de logică cu piese schimbătoare... Ted Marsh se strecură înăuntru. să-l ducă pe omul acela în baie şi să scurgă tot adevărul de la el la fel de eficient pe cât o făcea şi Uniunea. spuse Ayres. Marsh întârziase o oră. — Care? întrebă el. din această cauză. înainte să-l scape. Îşi doreau doar să capete timp. îi avertizase el pe tovarăşii lui. Marsh păstra tăcerea pentru că aşa i se ordonase.

Nu puteau pune în pericol majoritatea pe care o câştigaseră în alte daţi. Încăpăţânarea celor de pe staţia Pell nu le era de ajutor. De o mie de ori blestemase Flota recalcitrantă. urmări rapoartele umflate ale Uniunii.. sacrificiile deja făcute. născuţi pe Terra. care considera propriile sale interese deasupra tuturor. chiar dacă asta însemna apartamentul acela cu încăperi albe în care erau forţaţi să locuiască. despre extinderea teritoriului Uniunii în alte direcţii decât spre Pământ. nu câştigai simpatia publicului. Se aflau acum acolo unde trebuiau să fie. Mazian şi oamenii lui nu puteau fi controlaţi îndeajuns pentru a-i permite Terrei să-şi pregătească apărarea. de exemplu. Nu ştia dacă excluderea Flotei din planurile lui din ultima vreme era calea cea mai bună.. Despre alte lucruri ar fi vrut el să ştie. dar el voia să ştie de ce o făceau ceilalţi.. ar fi putut fi convinsă să acţioneze cumva. făceau ceea ce trebuiau să facă – lipsiţi de Flota care ar fi putut să încline. cel mult ar fi putut să definească unii oficiali ai staţiei drept duşmani ai statului. discreditarea liderilor izolaţionişti. balanţa negocierilor.se eschivau de la multe punte din protocol. Asta îl întorcea la întrebarea dacă Flota. proiectele vaste pentru îmbunătăţiri. deşi. în căutarea unui indiciu al locului în care se aflau. se putea aranja un document lipsit de putere: îi puteau acuza de tâlhărie. Poate că se aşteptau să piardă nişte surse de venituri datorită vreunui punct din tratat. proprietatea pe care Uniunea o dorea. dacă se pregăteau pentru acapararea altor teritorii sau dacă îşi aruncaseră în război toate resursele. nici interesul mass-mediei: o politică sigură pentru Companie. nu aveai un eveniment. Ceilalţi s-ar fi repezit. numărul bazelor aflate în stăpânirea lor. acţiuni militare care nu ar fi fost bine privite după încheierea negocierilor. fără imagini. sau să se dovedească o înspăimântătoare forţă în a treia parte a negocierilor. sau în ce fel erau trataţi acei indivizi fabricaţi acolo. nu aveai o ştire. Uniunea oricum făcea ce voia. cu siguranţă. Predarea ofiţerilor Companiei în mâinile justiţiei revoluţionarilor unionişti era un alt punct probabil. Pell era. Cu sprijinul celor de la staţie ar fi putut influenţa mentalitatea celor asemenea lui Mallory. ce se întâmplase la staţiile distruse. Publicul nu putea fi informat asupra evenimentelor pe care vizualul nu le vâra în casele lor. îşi aminti el.. Imposibil în fapt. nu se supuneau regulamentelor ei. fireşte. Se desfăşurau. Urmări propaganda idioată de pe vid. inevitabil. La fel ca personalul savant care reacţionase la interzicerea emigraţiei terestre şi la ordinul de a se întoarce acasă. cel mai probabil. fără ştire. în zilele. Pell alesese să adăpostească Flota. din urmă. şi asta nu o puteau permite. asta da. pe Signy Mallory în special.. poate aşteptau ca ei să cedeze ceva mai mult. aceste informaţii nu erau disponibile. În timpul unui astfel de protocol li se furaseră materialele din bagaje! Se eschivau şi unii şi alţii.. Nu avea nici o intenţie să semneze cedarea personalului Flotei dacă putea să-i dea vreun ajutor. Ei nu erau. Nu ştia ce s-ar fi întâmplat în cazul în care Flota s-ar fi prăbuşit. Se dovedi statistic mă majoritatea electoratului nu citea publicaţiile specializate. ca un compromis. jumătatea de secol de manevre delicate. ce producţie a-veau. Pell. de . Nu exista nimic care să indice cât de larg erau folosite faimoasele laboratoare de naşteri. chiar dacă numai puţin. Şi cele petrecute până acum aveau un impact politic prea mic asupra Pământului.

Marsh venea în mijlocul lor. şopti el cu cea mai slabă şoaptă de care era în stare. De aceea refuzase să-l atace pe Marsh. Şi. pentru că a-i cere explicaţii sau a-i oferi sprijin ar fi însemnat să rupă liniştea. şopti Marsh înfundat. prin fuga în Ţinuturile de Dincolo. se aşeza lângă ei. Nu era sigur dacă îl credea cu adevărat. Pe Ayres îl durea faptul că se aflau chiar ei în postura de torţionari ai lui Marsh. nu se aşteptase la deosebirea de aici. Bela şi Dias nu aveau informaţii detaliate. îşi întoarse privirea. cu buzele tremurând într-un gest de iminentă cedare nervoasă. îi trimisese înapoi să informeze că Flota nu putea fi dirijată şi că staţiile se prăbuşeau. Trecu o clipă. Mă lasă să aştept ore întregi. suferiseră fără să se plângă de schimbarea domiciliului şi de necazurile intenţionate să-i dezechilibreze – o tactică având singurul scop de a le slăbi forţele în negocieri. de a-i face să cedeze nervos interogatorilor. Marsh clătină din cap încetişor. — Te cred. Ayres nu mai continuase cu întrebările.. să dărâme zidul lor de apărare. Părăsi încăperea şi se întoarse la ceilalţi.. continuase: Ce-i? Marsh le ştersese pe amândouă şi nu scrisese nimic în loc. — Sunt separat de voi ca să întârzii. Şi. pe masa de plastic. păstraseră în permanenţă o tăcere de mormânt. Făcuse măcar asta. întotdeauna se întâmplă ceva. Se ridică. Marsh cedă nervos şi începu să plângă. erau permanent conştienţi de prezenţa lor. El şi tovarăşii lui de acum intraseră în joc. Uniunea încerca să-i doboare. nici măcar opus lor. Şi când nu căpătase nici o reacţie. Bănuitele camere video.. odată. jocul ăsta ciudat cu Marsh. până la urmă. domnule. Asta-i tot... Din cauză că scrisese cu vârful degetului. distrusă. ce crezi că se petrece? Te-au interogat? Răspunde-mi. În Uniune.. erau doar simpli oficiali ai Companiei. mai murdar. spuse Ayres. ştiau prea multe. — Răspunde. înghiţând . cu mâinile încrucişate pe piept. îi privea pe fiecare în parte cu o expresie dărâmată. Repartizările mele nu sunt niciodată corecte.. Trecuseră cu bine prin greutăţi şi spera să se afle mai aproape ca înainte de încheierea cu succes a tratatului. Marsh stătea în pat. Îi trimisese înapoi pe Pământ pe cei doi delegaţi care. spera Ayres. ca şi el. lângă braţul lui Marsh. spuse Ayres. De ce ? scrise Ayres. iar ceea ce ştiau nu se dovedea periculos.demult. şi nu acela. gândul ăsta îl îngrozea. lacrimile îi curgeau pe chipul care se lupta să rămână imperturbabil. care părea să alunece către un tip de comportament nici paralel. nu fusese pregătit pentru mentalitatea Uniunii. deşi nici aşa nu era sigur că nu era auzit. Ayres se apropie şi se aplecă la urechea lui. complet îmbrăcat. lipsit de sprijinul lui moral. cu privirile aţintite spre tavan sau dincolo de el... jocul de-a „dezbină şi cucereşte”.. tirani de multă vreme în micul lor imperiu încât simţeau prea puţin respect şi responsabilitate faţă de Pământ. — Concis.. merse până la uşa camerei lui Marsh şi o deschise fără să bată. aidoma Uniunii. Sau precum Konstantinii. Marsh.. Îl lăsă totuşi să creadă asta şi îl bătu pe umăr. avea încredere că nici o cameră video nu reuşise să-l vadă.

într-un fel. nu era menţionată nici masa de prânz. Trecură printr-o încăpere cunoscută şi intrară în una dintre cele trei camere de interogatoriu în care mai fuseseră chemaţi şi altădată. Un morman de decoraţii.. doar un trio de manechini-gardieni.în sec cu mânie. Lumina dinspre uşă fulgeră a doua oară. Nici o altă informaţie. un corp de trei sute doisprezece inşi: nu ştia însă dacă acest număr era legat de numărul staţiilor şi lumilor aflate în stăpânirea lui. spuse Ayres. în direcţia liftului. asupra acestei deliberate şi neavenite hărţuieli. De pe hol pătrunse nu micul dejun. Era destul să arunce o privire la pieptul uniformei negre a bărbatului cu păr argintiu de la măsuţa rotundă de metal ca să-i ştie rangul. iar asta nu era deloc amuzant.. Directoratul era. Tăcerea se reluă. Vino. „Întâlnire 08. — Protestez. Privi către ceilalţi. — Delegat Ayres.00”. un manechin înarmat le aduse orarul zilei. nici locul. Nu ştia exact ce reprezentau însemnele îngrămădite acolo. În dimineaţa următoare nu apăru nici un semn care să dovedească înştiinţarea Uniunii asupra incidentului. trăgând de timp şi iritând în mod voit pe cei care îl aşteptau. Ziua începea devreme. Dar însemna într-adevăr autoritate şi putere. Nu merita să se certe cu ei: aşa le spusese oamenilor lui. oarecum.. Militari. spuse unul. li se aducea de obicei la 07. înţelese. Când îşi spuse că întârziase destul cât să se facă înţeles. se ridică şi îi întinse mâna.. nici partenerii.. printr-o sală de conferinţe şi câteva birouri. continuând jocul. fără curtoazie.. De la Directorat. — Seb Azov. nici subiectul discuţiilor. folosit pe Pământ doar ca un substituent inferior. de parcă tot metalul acela ar fi fost menit şă impresioneze. de data asta. de parcă n-ar fi dormit. se întoarse şi îşi luă haina. doar atât. ci . Birouri ale lui se aflau nu numai pe Cyteen. spuse el tăios. şi asta ar fi trebuit să se întâmple în câteva minute. Marsh ieşi din camera lui cu ochii încercănaţi. domnule. Guvernul central. încântat să vă întâlnesc. Marsh. asemenea ultimilor cu care mai fusese adus să vorbească. se prezentă bărbatul. Bărbatul cu păr cărunt.. urmărind programul de pe vid. îi informa nota. vigoarea schiţată a figurii demonstra folosirea unui medicament obişnuit în acele locuri. veni singur către uşă şi se lăsă în custodia tinerilor gardieni. Care să fie jocul lor cu Marsh ? Îl conduseră de-a lungul coridorului.30. aflase el. de obicei inclusă în orar. Singura reacţie a tovarăşilor lui fu să-şi ridice privirile. Îşi înghiţi o replică. se opri în mijlocul încăperii. Apoi se întoarse şi se aşeză din nou. — Ayres. din pricina tratamentului de reîntinerire. îşi întoarse privirea către lustra complicată de cristal pe care o suspectau cel mai mult că ar ascunde instrumentele de monitorizare. urcară şi trecură prin holuri fără identitate sau marcaje. — Nu prea avem timp pentru micul dejun. era amuzant că Uniunea reuşise să pună la punct un sistem de medalii şi insigne atât de complex. nu se putu abţine să gândească. Ayres o strânse solemn.. unde mergeau.

iar ăsta e un lucru de mirare. — Hărţuiala. Inima i se zbătea în piept şi spera ca paloarea să nu-i fi devenit perceptibilă. Azov îşi ridică sprâncenele liniştit şi se aşeză din nou. A apărut o problemă presantă în cursul negocierilor. Ochii lui Azov care îi fixau pe ai lui. — Regret. — Aş prefera. domnule. Se vedea limpede că Azov fusese puţin surprins de atac.şi în toate celelalte locuri: nu ştia nici cum ar fi putut cineva să ajungă membru al lui. de vreme ce. cea mai bună mimică pe care o găsise. cetăţene. că trebuie să încep întâlnirea noastră cu un protest. gândi el. Acest om era. militar. nu vă pot spune mai multe în acest moment. Ayres păstra o înfăţişare mânioasă. Mă plâng şi de alte tactici. cetăţene Azov. dar refuz să vorbesc până ce nu se rezolvă o anume problemă. Apăsă un buton pe consola de pe masă. spuse Azov după un moment. spuse Ayres. De unde să ştim dacă vorbim cu persoane autorizate sau doar cu un personal inferior. Pun asta deasupra competenţei tehnice. se gândi la omul din faţa lui şi acceptă scaunul oferit. Ni s-a promis că vom fi aduşi pe Cyteen. veţi fi mulţumit. Nu vreţi să vă aşezaţi. — Care e problema. pentru a rezolva o stare de lucruri dintre cele mai grave şi primejdioase şi am întâlnit prea puţină cooperare la persoanele cu care am avut de-a face aici. spuse Ayres. asigurări mai puternice. Nu găsesc alt cuvânt pentru a defini această situaţie decât hărţuiala. de insistenţa cu care ni se motivează lipsa de competenţă. Continui să cred că este vorba despre o hărţuiala menită să ne scadă eficienţa prin epuizare. pentru că era îngrozit. domnule ? Ştia că intenţionau să-l facă să-şi piardă stăpânirea de sine. fără competenţa sau autoritatea de a negocia problemele serioase pentru care am venit? Am călătorit mult. ca de exemplu incapacitatea personalului dumneavoastră de a ne pune la dispoziţie modalităţi de recreere sau săli de întreţinere fizică. — Vom lua în consideraţie spusele dumneavoastră. Vă rog să acceptaţi scuzele mele personale pentru inconvenientele suferite de delegatul Marsh. Nu improviza. spuse Ayres cu răceală. Azov rămase o clipă cu privirea aţintită spre el. rosti el pe un ton care tremura de încordare... am ajuns la ceea ce aţi putea numi. — Delegatul Marsh şi computerul dumneavoastră par să nu se înţeleagă deloc asupra localizării locuinţei. domnule ? — Hărţuiala la care este supus un membru al grupului meu. de răspunsurile evazive pe care le căpătăm atunci când cerem numele acestei baze. suntem invariabil cazaţi împreună. un punct mort. Refuză însă să le dea satisfacţie. dezvăluiau un oarecare respect. Îşi pregătise discursul pentru momentul când i se va oferi ocazia. vom face investigaţii şi vom remedia situaţia. — Credeţi-mă pe cuvânt. — Regret situaţia. domnule? Avem nişte afaceri de rezolvat. se gândi la un alt argument. să-şi dea drumul mâniei. Se gândi să plece. — Mă încred în cuvântul dumneavoastră. omul meu este ţinut să aştepte ore întregi până la rezolvarea problemei. iar obrăznicia vizibilă cu care era tratat îi dăduse prilejul aşteptat. fără îndoială. .

Jacoby acceptă gestul de a i se oferi un al treilea scaun la masa rotundă. nu ? — Acest om. Vă chemăm să faceţi un gest umanitar: ar trebui săi informaţi asupra faptelor şi alternativelor pe care le au. cetăţene Azov. — Pell nu a cedat de bunăvoie. prin decizii similare. — Pământul este o planetă. Mâinile se strânseră şi se retraseră fără căldură. — Avem din partea staţiei Pell o ofertă pe care o acceptăm. spuse Azov. — O conferinţă tripartită. Înţeleg că v-aţi mai întâlnit.. iertaţi-mă. — S-ar putea. Acest lucru aruncă o umbră îndoielnică asupra discuţiilor noastre. din întâmplare. trebuie să vă spun. Sunteţi în mod clar izolaţi. doar v-aţi afirmat principiul de auto-determinare. Vă sugerez să-l consultaţi pe domnul Angelo Konstantin şi să faceţi un apel în acest. exclamă Ayres. aţi putea trimite mesajul despre care vorbeam. Este păcat să se piardă nave şi vieţi în apărarea unui teritoriu care nu mai există. — Consiliul. Nu aveţi nici un teritoriu în Ţinutul de Dincolo. încet. civile. S-ar putea să descoperiţi că situaţia stă puţin altfel decât vă imaginaţi dumneavoastră. trădeze neliniştea puternică pe care o simţea. lipsiţi de Pell. Cooperarea dumneavoastră ar fi bine apreciată. pentru momentul în care veţi dori să vă aflaţi în termeni mai buni cu noi. domnul Dayin Jacoby de pe staţia Pell. încântat din ce în ce mai puţin de situaţie. şi ar trebui să luaţi în considerare lucrurile pe care le respingeţi acum. Nu spuse nimic. — Poate. nu costumul sau uniforma care îi distingea pe toţi aceia cu care avusese de-a face până acum. Nu mai avea nimic de spus. — Flota dumneavoastră este lipsită acum şi de ultima bază. sens consiliului staţiei. nu cunosc această persoană şi nu pot atesta validitatea afirmaţiei că ar face parte din consiliul orbital. — Sunt revoltat. Niciunul. nu este un personaj important al staţiei Pell şi nu are puterea să încheie acorduri în numele ei. . Nu voia să pornească o discuţie în contradictoriu asupra dorinţei de cooperare cu Pământul. domnule Ayres. spuse Ayres fără să privească spre Jacoby. prevăd ca Pell şi staţiile din Urmă să rămână teritoriu sub protecţia dumneavoastră. simţindu-şi sângele scurgându-i-se din extremităţi. Ayres se ridică. Uşa se deschise. fără să. Asta pare să fie în dezacord cu dorinţele cetăţenilor de pe staţia Pell. fac deja parte din teritoriul Uniunii. domnule. de vreme ce. când veţi dori să negociaţi pentru avantajul ambelor părţi. — Domnul Segust Ayres. întinse mâna către noul sosit cu o politeţe rece..— Vă rog să-l trimiteţi pe domnul Jacoby.. intră un bărbat în haine civile. urmează să aveţi pretenţii pentru vreo insulă din interiorul teritoriului Uniunii – pentru vreuna dintre staţiile care. Ayres rămase tăcut. Dar în interesul salvării de vieţi nevinovate. Ayres îşi întoarse privirile către uşă. domnule Ayres. murmură Azov.. domnule. nu-mi mai amintesc de persoana dumneavoastră. Condiţiile dumneavoastră. Azov zâmbi. — Asta nu este o negociere cinstită. De fapt.

şi voi nu mai aveţi niciuna. — Cinstit vorbind. Azov ridică de pe masă un plic învelit în piele.. Restul redactării vă aparţine. că nu aveţi nici un mijloc să verificaţi ceva. Toate schimburile comerciale pe care le doriţi sau. domnule: documentul pe care ni l-aţi oferit dumneavoastră. sunteţi împuternicit să semnaţi în numele guvernului dumneavoastră şi Companiei. Domnule Ayres. Această nouă entitate. — Ah! E dreptul dumneavoastră. doreşte să întâmpine bunăvoinţa cu care am semnat documentul propus de ea cu alte cereri? Aş vrea să subliniez. la bunul plac al negustorilor... lipsa oricăror mijloace de a cerceta adevărul acestei afirmaţii este o dovadă a limitelor controlului şi posesiunile voastre. — S-ar putea să vă intereseze asta. Aş vrea să văd documentele sale de împuternicire. Absenţa acelor cuvinte ar putea cauza probleme. de vreme ce nu posedaţi teritorii în această zonă. după ce veţi judeca mai profund.. Vă sugerez să vă mulţumiţi cu cele câştigate până acum. Din partea noastră.. doar un purtător de cuvânt auto-desemnat. că puterea dumneavoastră militară este la un nivel scăzut.. de directoratul Uniunii şi consiliu. Cunoaşteţi vulnerabilitatea unei staţii? Iar când voinţa cetăţenilor sprijină dorinţa celor de afară. este simplă. spuse Azov. . el este deja ferm acceptat. Dar îndoiala nu schimbă realitatea. ce altceva mai puteţi cere? Să vă cedăm ceea ce locuitorii staţiei Pell au de gând să ne cedeze de bună voie ? — Pell este prost reprezentat în această discuţie. şi cu unele modificări fără importanţă privind statutul staţiei Pell: expresia „sub administrarea Companiei” a fost înlăturată din aceste hârtii şi din documentul de negociere.. Dar Flota nu poate opera cu succes în absenţa unei baze. exact aşa cum am primit-o. aşa cum avea obiceiul să facă în situaţiile care-i scăpau analizei imediate. Că o poziţie ostilă nu este spre binele guvernului dumneavoastră. Nu e nevoie de nici o distrugere. nu este nici o diferenţă. să uităm neplăcerile din trecut. dar era făcut înadins să pară aşa.. domnule. dorinţă la care aveţi pretenţia că ţineţi atât de mult.. spuse el. problema dispare. — Sper să grăbiţi acceptarea sa... De fapt. inclusiv amendamentul ca Pell să devină un punct comun de întâlnire. Semnăm articolele care le doriţi. în afară de faptul că dorinţa localnicilor trebuie luată în seamă. domnule. domnule.. dar el să fie în stăpânirea noastră... — Totuşi. Înţeleg că. ca să spunem cinstit. mai puţin punctele referitoare la staţiile aflate acum în mâinile noastre.. — Nu există aici. toate pe care le puteţi cere. datorită depărtării. Refuzul îi stătea pe buze. Trei mici cuvinte. Rămase să mediteze mai mult. — Hotărârea va trebui ratificată de către guvernul căruia îi aparţin. Era mai frumos decât şi-ar fi închipuit. mă îndoiesc de asta. aşa după cum aţi pretins. că aţi fost obligaţi să veniţi aici cu o serie de transportoare. nu a voastră. nu ăsta e scopul nostru. — Examinaţi-l cât doriţi. înţelegeri care vor aduce de ambele părţi profit şi vor vindeca o rană veche. semnat de guvernul.— Problema Pell. nici un reprezentant al cetăţenilor staţiei Pell. Azov lăsă plicul pe masă şi îl împinse către el.. Spuneţi că guvernul care v-a trimis de pe Pământ a suferit profunde schimbări şi că trebuie să vă considerăm o nouă entitate.

Trebuie să vă descurcaţi cu ce aveţi la dispoziţie. — În continuare. dacă doriţi. pentru că doriţi probabil să vă salvaţi Flota şi să vă recuperaţi navele. le puteţi dezvolta în profitul propriu. Ca urmare a hotărârii dumneavoastră de a rechema la ordine Flota şi a ordinului de a se retrage pe teritoriile pe care le-aţi recunoscut drept graniţe prin semnarea acestui tratat. — O conferinţă. dar v-aş sugera să luaţi serios în consideraţie efectele refuzului acestei înţelegeri. — Vom lua în consideraţie problema. Jacoby rămase aşezat şi nu oferi nici un gest de politeţe. pe care. Faceţi după cum vi se pare potrivit. Un guvern fără nave. Vom avea o conferinţă internă. deci. deşi înţelegem că asta ar reprezenta un pericol considerabil pentru dumneavoastră. Înţeleg. — Nu promit că voi semna. Vă vom uşura transmiterea mesajului. — Nu există nici o supraveghere. întinse mâna. — Nu aşteptaţi pe niciunul dintre noi la vreo întâlnire astăzi.. Le vom permite să se retragă sub escorta noastră şi să vă însoţească acasă. nu este în postura să insiste ca documentele sale să fie semnate fără modificări. să fie asta o problemă asupra căreia poate obiecta partea pe care o reprezentaţi ? Ayres rămase nemişcat un moment. Inima îi bătea foarte tare. nivel pe care nu voia să-l pună deloc în discuţie. fără control asupra propriei armate şi fără resurse. noi considerăm staţia Pell ca fiind un punct de graniţă sub stăpânirea noastră. lăsând conducerea staţiei Pell să aleagă singură guvernul pe care-l doresc cetăţenii ei.. . — Din nou sunteţi lipsiţi de mijloacele de a verifica. — V-am spus destul de clar că nu am nici o putere de comandă asupra Flotei şi nici de a o chema la ordine. — Noi credem contrariul. că nu refuzaţi să retrageţi navele care în prezent îi asediază pe cetăţenii noştri. — Cum doriţi.. vom stabili graniţele după propriile noastre interese. Azov se ridică. caz în care vom deveni vecini direcţi. Ayres luă plicul. — Va trebui să mă consult cu ceilalţi membri ai delegaţiei mele. renunţăm la orice acuzaţie împotriva lor si împotriva oricăror indivizi pe care noi îi considerăm drept duşmani ai statului şi pe care îi puteţi desemna. în cazul eşecului acestei înţelegeri. Am îndepărtat clauzele lipsite de rost şi încă trei cuvinte. spuse Azov. — Noi nu suntem agresivi.— Ameninţaţi ? — Scot în evidenţă realitatea. am adăugat în acel plic un document care ne aparţine. domnule.. — Domnule. Se aflau aproape la nivelul minim al avantajelor. Nu pot face asta în timp ce suntem supravegheaţi. — Credem că v-aţi putea folosi de considerabila dumneavoastră influenţă. Vă lăsăm Statele Din Urmă. — Să înţelegem. În prezent. încetarea ostilităţilor va fi urmarea încetării focului din partea Flotei.

soldaţii cu un singur chip şi. să împărtăşească celorlalţi lucrurile pe care le văzuse. şi se lăsă condus înapoi prin birouri. apoi altă formaţie de tineri gardieni îi conduse înapoi.. — Avem ordinele noastre. — Cealaltă întâlnire a fost anulată.. o înţelegere fragilă pe care oricine o poate încălca în primul moment prielnic”. Aflaseră ce se petrecea în Ţinuturile de Dincolo: pretutindeni.Ayres se înclină. poate. Mâna îi asuda pe mapa din piele care îi fusese dată. Uniunea înghiţise tot ce putea digera. o ineficientă menită să-i înebunească. să semneze o minciună şi să spere. spuse cel din frunte. Aşa fusese întotdeauna. a negustorilor care nu luau în seamă un război în care fuseseră prinşi vreme de generaţii.. de acum înainte ăsta e un lucru convenabil şi pentru noi.00 şi regăsi întregul grup. Pierduseră Pell. „Ştim că vrei să câştigi timp. mapa cu documentele semnate de guvernul Uniunii.. îşi imagină el gândurile din spatele frunţii lui Azov. Să semneze şi să plece acasă. Aveau o şansă de a recupera Flota şi o propunere care putea s-o ducă la distrugere. Se temea că Uniunea plănuia mai multe decât îşi putea imagina Pământul. Ceea ce înregistrase în memorie era lucrul cel mai important. Generaţii care îşi scuturaseră de pe tălpi praful Pământului. regulile diferite ale puterii de aici. Se simţi transparent şi vulnerabil. la fel ca şi Mallory – să se întoarcă înapoi în viaţă. se întoarse. se îndepărtă. îi informă el. logica deosebită. la ceilalţi tovarăşi ai mei. după ce aşteptaseră multă vreme să se lămurească lucrurile. Vederile Largi. Uniunea se născuse cu principiul ăsta. se alătură tinerilor gardieni veşnic prezenţi. Ne întoarcem în apartamentul meu. Pământul abia acum îl căpăta. nu puteau să ridice probleme de viaţă şi de moarte într-o izolare din care lipsea probabil intimitatea. ştim şi de ce. „Ştim că trişezi”. cu o singură conştiinţă: sfidarea căpitanului de pe Norway. de care Mazian nu avea să asculte niciodată. atitudini pe care Pământul nu avea să le înţeleagă niciodată. Nu-şi puteau permite să dezbată. Se lămuri doar când ajunse la locul întâlnirii fixate pentru ora 08. aroganţa Konstantinilor. pentru moment. singurul lucru pe care-l spuseseră vreodată. Lucrul cel mai important era să ajungă acasă – semnând o hârtie fără rost. . Pentru asta avea să facă ceea ce trebuia. ascunse de chipul de piatră.

Vina cădea asupra sectorului Q. relaţiile dintre ofiţerii orbitali şi echipajele de negustori se înrăutăţiseră. aproape ucis de echipajul navei comerciale militare Janus. în mine. iar oamenii erau mai de folos acolo. SECTOR ALBASTRU UNU : 9/9/52 .. „Nici un membru al personalului staţiei nu va fi repartizat pe o navă militară fără permisiunea căpitanului navei”. Oasele aveau să se sudeze. propriile lor docuri erau răvăşite... însă trupul era mutilat destul de tare. grijă să nu se aleagă cu gâtul tăiat. Ofiţerii care mergeau în patrulare trebuiau să aibă. Familiile de negustori nu erau obişnuite cu prezenţa străinilor la bord. Securitatea încerca să descopere identitatea victimei. Paisprezece indivizi – nu reuşi el să-şi împiedice gândul – pricepuţi. Proprietarii originali îi acuzaseră pe noii veniţi de hoţie şi modificări aduse locuinţei. în vreme ce ei trebuiau să piardă din aceştia. de acum înainte. cu danele principale şi auxiliare înţesate cu nave dintre care doar foarte puţini plecau şi veneau... Nu toţi lucrătorii transferaţi aveau priceperea necesară pentru lucrul la care erau repartizaţi. paisprezece oameni ucişi. un proces în care erau implicate două familii cu veche cetăţenie împărţind aceeaşi locuinţă în rotaţia zilei alternative. zdrobit pe când încerca să scoată din noroi un vehicul cu şenile condus de un partener lipsit de experienţă. Ceru o listă pentru a găsi lucrători printre tehnicienii de pe staţie care să-i poată înlocui pe cei pierduţi. Avea şi un caz de altă natură. O ecluză cedase şi paisprezece oameni muriseră în vid. Angelo Konstantin îşi sprijini capul în mâini şi cercetă imprimata din faţa lui. Se împotriviseră unor forţe ale staţiei care încercaseră să-i readucă la disciplina militară. pe al treilea satelit al lui Pell IV. De cealaltă parte a liniei Q. pentru că nu mai prezentau siguranţă. Mai avea în faţă rapoartele a două crime din Q şi încă unul referitor la un cadavru descoperit lângă docuri. buni lucrători. O ecluză care sărise în aer la mina Centaur. unde experienţa lor se putea dovedi profitabilă.00 Obolul zilnic de dezastre se extinsese la regiunile de dincolo de staţie. ORA 11. Duceau lipsă de provizii. Echipajele militarizate ceruseră privilegii de negustor şi acces la baruri. Damon vedea în cazul acesta un exemplu bun pentru o problemă în creştere. Consiliul trebuia să introducă în legislaţie câteva amendamente pentru a determina în mod clar responsabilitatea în asemenea cazuri. Unul fusese ucis Jos. componentele vechi ar fi trebuit înlocuite. Un docher nou desemnat la postul său se afla în spital. trimise el un ordin către biroul . omenirea se înmulţea în propria-i mizerie. Trebuia să trimită condoleanţe familiilor de pe staţie. Emilio le trimisese deja..3 I PELL : BIROUL ŞEFULUI STAŢIEI.

fapt care implica mutarea multor barăci. întrebă el. Închiderea reţelei de apă în acel sector. dorea să stăpânească transportoarele înarmate. În serviciul miliţiei. În Q trebuiau făcute reparaţii şi securitatea cerea autorizaţie pentru ca forţele armate să închidă şi să golească sectorul portocaliu. Mai puţină decât ar face-o revolta unei nave de negustori împotrivindu-se autorităţilor orbitale.. prost orientat. Asta-i povestea lor. pe când nava se apropia de staţie. cu rezidenţi cu tot. E ceva referitor la mişcare. o urgenţă în care şeful staţiei putea trece peste capul consiliului care. — Care e mesajul. Ne-am întâlnit scurtă vreme acolo şi ne-a înmânat asta direct. „Navele militarizate vor patrula cu ofiţerii lor proprii. multe dintre ele după ce faptele fuseseră îndeplinite. aprecia isteţimea supraveghetorilor locali. păcălesc scannerul staţiei. spuse ea. care învăţaseră să ascundă surplusul de ochii altor departamente. medicamentele nu ţineau la nesfârşit. Sau poate că intrase deja în declin.. În felul în care văd eu lucrurile. împunse butonul de pe consolă. Devenise una dea lor de când nava fusese militarizată. domnule? — Ştii ce cuprinde plicul ? — Ştiu. Cunoştea echipajul. în schimb. Îi binecuvânta pe subordonaţii pricepuţi.. de la trei până la patruzeci. Hammer a încercat să treacă de partea Uniunii şi a descoperit mai apoi că nu a fost o mişcare foarte . domnule Konstantin. spuse ea. dar au o încărcătură. aducerea unei echipe de reparaţii fără izolarea perimetrului. domnule. au avut avarii la plecarea de pe Viking. o navăcărăuş de pe Mariner. pe colo.. domnule. mai ales a acelora din mine. Se pare că noi am fost foarte norocoşi când am fugit. Elene îl avertizase. din câte mi-au spus. — De pe Hammer. Ştampilă documentul cu menţiunea „Autorizat”. pe femeia asta nu. Altfel nu am fi aici. la docuri. Aprovizionarea era în plină criză. dar care nu punea în pericol vieţile oamenilor. — Viking.. datorită greutăţilor întâmpinate în adaptarea la legile morale specifice”. o indica brasarda albastră. se lăsă greu în faţă ca să îl pună pe birou. punea în pericol sănătatea. Îşi trase răsuflarea. Găsise acum ocazia să-i asculte sfatul.. Trimisese cererea de audienţă cu o oră în urmă. Era considerată drept o urgenţă. — Şi unde au fost de atunci ? — Mesajul lor poate o să clarifice asta. Nu le place deloc ce văd. da. nava lui Olvigs. cu păr cărunt şi lăsând impresia că începuse tratamentul de întinerire prea târziu. pe durata lucrărilor. Au făcut salturi scurte şi au rătăcit în pustiu. Dădea aprobări la nevoie pentru unele transporturi. Mi-e teamă. permiţând accesul. El făcu un gest către un scaun. nu-i asa. Venea de pe Swan's Eye. Şi sunt cu siguranţă speriaţi. că de o bună bucată de timp. femeia-căpitan se aşeză recunoscătoare. Asta avea să creeze angoasă pe ici. — Căpitanul negustor Ilyko vă cere o audienţă. Ce-i împins se mişcă. Uşa se deschise şi intră o femeie masivă. Vestea dezastrului de acolo venise de multă vreme.miliţiei. şi de la cine? Bătrâna se căută prin haină şi scoase un plic. De lângă Viking.

Femeia clătină din cap când el termină şi îşi întoarse din nou faţa către ea. Am eu un loc al meu. vor veni ani lungi şi grei. Se întoarse şi ceru computerului lista de priorităţi. Unii aşa au să facă. Noile teritorii o să-i oblige să se întindă. să se subţieze. Au dorit să mă trimită pe mine înainte. ca să nu intre iarăşi în necaz. Vreau aceleaşi avantaje pe care le are orice echipaj al staţiei Pell. Provizii. O navă-cărăuş nu e făcută să se joace de-a prinselea cu o navă de asalt şi nu am de gând să fac pe eroul. stocuri de provizii şi apă. dar cer şi pentru familia mea aceleaşi avantaje. Ochii negri se fixară asupra lui. O mulţime de transportoare au aşa ceva. nu? Câţi ofiţeri ai staţiei îşi murdăresc uniformele să verifice corect depozitele şi cisternele. — O să le capeţi. să păzesc. domnule Konstantin. Uniunea se mişcă repede. Ar fi bine să luaţi în considerare poziţia în care s-ar afla dacă Uniunea şi-ar da seama că a fost trasă pe sfoară. După aceea mă întorc din nou pe front. Swan’s Eye nu este o navă care să poată transporta orice: aici nu avem rezerve şi nici credit. căpitane. dar ce mai contează creditul. — Să părăseşti staţia cât mai curând posibil. Angelo cercetă femeia. — E un lucru cinstit. . domnule Konstantin.bună: Uniunea a încercat să pună mâna pe ei şi au fugit. Eu am să stau ascunsă. ochii adânciţi şi întunecaţi. Noi nu vorbim cu străinii. Dacă zăresc vreo navă a Uniunii. — Unde ai să faci saltul. căpitane ? — Îmi scot echipajul în patrulare şi păzesc perimetrul pentru dumneata. — Şantaj. — Crezi cu adevărat că vor veni? Ea ridică din umeri. cu speranţa c-au să aibă nevoie de nave. dacă Pell coboară steagul? De-acum încolo nu vreau să mă mai bazez pe creditele din banca dumneavoastră: vreau provizii direct în depozitele mele. Sau am să mă strecor către Pământ. ştiai asta. Dădu încet din cap. domnule Konstantin. Asta ne îngreunează situaţia. domnule Konstantin? Dacă frontul o să fie spart. — E vorba de familie aici. Uniunea o să stăpânească atunci peste locurile care-au fost ale Uniunii cu mult timp înainte. — Facem parte din miliţie. să le aduc mesajul. spuse ea. — Mă acuzi că aş ascunde provizii ? — Domnule şef de staţie. ei? Mă doare în cot. nu-i aşa. — Ştii ce se poate întâmpla dacă echipajele vorbesc despre staţie altora. faţa rotundă. dau imediat de ştire şi fac saltul înapoi. pentru că am avut ghinionul să ajungem aici fără încărcătură şi pentru că nu aveam cu ce plăti: şi pentru că nu mai aveam altă şansă. dacă va trebui să-l faci ? — În Adâncul rece. Sunt speriaţi că au să păţească şi aici acelaşi lucru. acolo in beznă. dumneata ştii că există provizii în surplus ascunse pe toate navele care prezintă oarecare interes pentru staţie şi nu vreţi să vă daţi de gol la o investigaţie. Angelo se încruntă.

United States. piese de schimb de pe staţie. îl deschise. nu avea adăugat nici un nume de navă. spuse ea şi îi întinse mâna.. Dacă apare vreo problemă care nu suferă amânare. Studie mesajul un moment. ei. — Da. cauţi şi dumneata un locşor ? — Nu. poate avea să se apropie. Ce. Era o notă scrisă de mână. domnule şef de staţie? Ar fi fost mai uşor de cealaltă parte. — Ştiu că vă expuneţi unui risc mare. Nu era semnat. în unele chestii. poate mai multe. Luă mesajul. îşi simţea stomacul crispat. Toţi negustorii care sunt aici – şi nu de partea cealaltă a frontului – şi-au ales partea în ciuda greutăţilor. o mâzgâleală. Transportoarele dădeau târcoale staţiei Pell. Deschise legătura cu biroul de afară. O să vă primiţi proviziile şi tot ce doriţi. Ştiai asta. nave pierdute: Egypt. Dacă frontul cedează. îi răspunse un murmur. „Ne întoarcem dinspre Uniune. îşi îmbrăcă haina şi ieşi cu o înclinare politicoasă a capului către secretar şi către cei câţiva funcţionari care aveau birourile în aceeaşi încăpere.. Folosind mai degrabă proviziile staţiei decât stocurile preţioase pe care le păstrează la bord.trebuiau să-l onoreze. le puse în geantă.— Simt curentul. sperând să găsească hrană. pentru ziua în care poate ar fi trebuit să fugă. asta era adevărat. spuse ea şi ridică din umeri cu în faţa unui lucru fără importanţă. căpitane ! — Eh. poate avea să fugă. poate şi altele. dar mai mulţi erau cei care le consumă. Îţi urez noroc. cei care mai sunt încă acolo în beznă. mă întorc. apă. Unii aduseseră provizii. domnule. Zvonuri că Mazian e pe fugă. Informaţiile puteau fi falsificate. Ea se lăsă pe spate şi clătină încet din cap. domnule şef de staţie. spuse ea cu voce joasă. de o jumătate de secol.. Altceva ? Ea scutură din cap. Se ridică cu picioarele depărtate. — Mulţumesc. domnule şef de staţie. Întreab-o pe Quen. Hammer avea să-i observe o vreme. Transportoare în orbita lui Viking – patru. Nu avem nici un profit aici. El îi scutură mâna groasă. — Mulţi negustori sunt de aceeaşi părere cu tine ? — Suntem pregătiţi. Observatorii puteau să se înşele. îşi aplecă uşor trupul masiv. — Îţi urez noroc. orice încercare de a-i atrage înăuntru pentru interogatoriu ar fi fost o politică proastă faţă de alţi negustori. n-o fac pentru profit. folosind creditul pe care. spuse el. . Situaţia scapă de sub control”. apoi ieşi. puse hârtia înăuntru şi încuie. domnule şef de staţie. aducânduţi provizii chiar din Uniune. — Respectele mele pentru asta. şi ieşi în coridorul de afară. Poţi să mă crezi că n-o să facem saltul fără să dăm alarma şi asta o vor face mulţi dintre noi. Adună câteva documente mai uşoare. Nava aceea nu avea să fie niciodată a lor. zvonurile – pornite intenţionat. — Azi am terminat treaba. France. căpitane.. n-aş sta pe staţia asta nici dac-aş fi mituită. Pot fi găsit acasă. de teama revoltei: vechi datorii către staţiile dispărute. apoi se ridică şi formă codul seifului.

o iubea. — Războiul se apropie. Porni să adune fără zgomot lucrurile pe care le lăsase jos. Pot vedea ce se întâmplă pe holuri. Acolo jos lucrurile merg foarte bine. să bea ceva în drum. iubitule. numărul drumurilor s-a dublat şi avem un număr mare de persoane care vor să fie transferate acolo. Lily o îngrijea. Se gândi să se oprească la cartierul executiv. Văd şi altceva. Îi întoarse blând capul.. nu mergea nicăieri fără ea. Pereţii erau ecrane. nemişcată. spuse el. Se îndreptă spre casă pe scurtătura care trecea prin albastru unu doisprezece şi deschise fără zgomot uşa. Consiliul pentru apărare pledase la Biroul Juridic în favoarea lor şi grăbise limpezirea dosarelor pătate. iubito. În dreptul patului. Veşti proaste ? — Nu de la Emilio. Angelo. spuse el. — Angelo ? Alicia era trează. ca să-l poată privi mai lesne. să-şi mai schimbe gândurile de la lucrurile acelea care-l făceau să transpire. rezolvaseră.Lucrase până târziu în ultimele zile. — Angelo. Elene arăta bine. unul sau celălalt. Jon Lukas făcuse oferte. la fel de nemişcată ca întotdeauna în aşternuturile imaculate. Aveau necazuri la staţia din Lumea de Jos: săptămâna trecută. priveliştea era înstelată. confirmă Lily. Lily ? — Avut zi bună. Avea o agendă în buzunar. chiar dacă avea la îndemână com-ul. Nu au avut nici un necaz cu personalul din Q. — Am venit. El lăsă jos geanta şi haina pe scaunul de lângă uşă. Am să-l pun să-l vezi. devotată de ani de zile. E o veste destul de proastă ? . murmură Alicia. Damon urgentase repartizarea recalcitranţilor către mine – o cale rapidă de a completa numărul de lucrători. propunând achitarea completă. cereri: până la urmă. iar el intră în camera Aliciei. — Cred că aflu doar partea bună a rapoartelor. să studieze toate documentele fără să fie deranjat. sau imagini ale pădurilor din Lumea de Jos. Alicia zâmbi. împreună cu un denunţ împotriva personalului implicat şi a politicii pe care ei o reprezentau.. — O zi bună. s-a întâmplat ceva ? El se opri cu răsuflarea tăiată şi scutură din cap cu mâhnire. docurile. — Damon a trecut pe aici. Pare atât de fericită ! Deseori se opreau pe la ei. măcar avea şansa să muncească în biroul cel mai confortabil. Aveau cincizeci de dosare ale rezidenţilor Q aflate în curs de proces. A fost drăguţ. împreună cu Elene. familia. — Îţi cunosc chipul. mai ales de când Emilio şi Miliko erau departe. Alungă aceste gânduri. se aplecă peste patul ei şi o sărută. Ridicarea noilor tabere a înaintat considerabil. să lucreze acolo la documente luate cu el. cu un zâmbet blând. zâmbind îndatoritor bătrânei pelliene care ieşise din camera Aliciei ca să-l întâmpine şi să-l bată uşurel pe mână. ca şi cum ar fi atârnat în mijlocul spaţiului. Pentru micul dejun. Emilio trimisese înapoi cu nava toţi orbitalii. baza. mult mai bine. Situaţia devenise neplăcută. stele şi uneori soarele. — Eşti un observator fin. o bandă magnetică pe care o aruncase în buzunarul hainei de teamă să n-o uite. lucrurile care-i făceau plăcere: Lily era cea care schimba imaginile pentru ea. Îşi aminti de surpriza pregătită pentru ea. — Au un mesaj de la Emilio. o întorcea. coridoarele din Pell.

rămânem totuşi cu nişte opţiuni. — Războiul e încă departe. — Vă mulţumim. „Eu sunt Pell”. nu atât de elaborate ca Pell. Asta-i o favoare personală.. Ea îşi mişcă ochii. Doar ştii că nu te pot minţi. nu? Am convins pe unul să plece Jos. — Compania Lukas nu are nevoie de angajaţi. Dar avem o şansă să-i apărăm pe băieţi. Tu îmi arăţi doar partea frumoasă. Chiar este frumos. să muncească pentru Elene. Dar se temea că nu avea dreptate.. spuse el din nou. Ştii. Poate Mazian. cu siguranţă Mazian. Îi strânse mâna. fără să renunţe nici o clipă la seriozitate. cred că există acolo un fel de staţii. Iar el nu avea de gând să plece. II PELL : DOCURILE ALBE : BIROURILE COMPANIEI LUKAS . — Cât de rău este ? — Am vorbit cu un negustor. iar Bran Hale le luă şi le trecu celorlalţi. încă frumoşi. Dar sunt îngrijorat pentru moralul populaţiei. avea nevoie de aparate. Alicia Lukas Konstantin avea nevoie de Pell. . pe care negustorii le cunosc.Ochii frumoşi.. să abandoneze ceea ce familia construise în ani de zile. să muncească pentru familie. Făceţi-vă folositori. Nu-şi putea imagina să plece fără ea. Aşa încât.. acolo e raiul. echipament pe care o navă nu-l putea menţine operaţional. Locuri în care ştiu să-şi ducă navele. Ea are prieteni printre negustori.. slabă. Apreciez loialitatea. aruncă o privire către oamenii care se înghesuiau în biroul lui din faţa docului. — Am mai văzut noi războiul înteţindu-se şi am rămas tot aici. să se facă înţeles. nu a apărut încă nici un semn.. — Cât de aproape e acum ? — Deocamdată doar negustorii sunt neliniştiţi. — Tu ai pleca? El scutură din cap. dacă se iscă vreo furtună.. o datorie.00 Jon Lukas strânse la un loc hârtiile. ar fi fost transmisă prin video ca o ştire de apocalips. acum câteva momente. bune pentru aşteptare.. ORA 11. Înţelegeţi asta. grămezi de stânci în locuri pustii. moale. Îi fusese întotdeauna alături. dacă vreţi. Era legată de Pell şi de aparate.. erau plini de viaţă. Nu e foarte aproape. ştie de refugiile acelea şi l-ar putea convinge pe Damon. acolo ? — Pell nu a avut de suferit.. Îi privi lung. Niciodată. despre atitudinea negustorilor: vorbea despre locuri ascunse în Adânc. ea este speranţa ta cea mai mare. şi îi luă mâna. Ea îi aminti despre asta. Se aşeză pe marginea patului. peste aşternutul curat. râse ea. Orice mutare a anturajului ei de metal şi experţi sar fi făcut publică. pe o faţă palidă. Lăsă hârtiile pe masă. un gest către pereţi. nu? Dacă ajungem în mare necaz. spuse Hale. ceea ce construiseră împreună. Nu e nici un pericol. — Niciodată.

— Trimite-l înăuntru. Noi am încercat să ne împotrivim. sobră. Nu sunt convins că ar trebui să fie pe staţie. Jon privi către Lee Quale. domnule. domnule. — Nenorocitul ăla a lovit încărcătorul. spune el sobru. Şi să nu tragi cu ea. distruge. omule. Munciţi pentru companie orice s-ar întâmpla şi folosiţi-vă capul. Vittorio veni lângă scaunul lui şi se aplecă aproape de ureche. Situaţia putea să ia o turnură proastă pentru voi. Acum sunteţi angajaţi ca particulari. Dar am fost goniţi. schimbă tot ce aţi făcut.. — Cum. Dar şi dorul. nici. Nu sunt convins că are autorizaţie. voi. Completaţi-vă hârtiile şi daţi-le serviciului personal. Fratele lui Emilio. Vittorio se grăbi în urma lor. Nu mai conduc eu treburile. — A venit un om. aplecându-se pentru a doua oară. Konstantin căuta o scuză. Privirile lor se întunecară. dispăru. Aş fi preferat ca Jacoby să vă scoată cu o pedeapsă mai uşoară. insistă Vittorio. neluând în seamă chipurile încruntate descurajator. — Îmi aduc aminte. fără autorizaţie ? — Acte. Ai putea să ai o armă asupra ta.. lăsând uşa deschisă. Ştii cât de aproape ai fost de Corecţie în afacerea asta. Nervii vă pun în primejdie. te-ar fi trimis la tocătoare. El schimbă politica pe care ati dus-o acolo. spuse Hale. Se lăsă pe spate în scaun. — Haideţi.. Vittorio se strecură înăuntru. Dacă ar fi avut o acuzaţie mai mare. şuieră el ca răspuns. De pe o navă numită Swan's Eye. Plecaţi. . domnule Lukas. fără noroi. — Nu. O să vă descurcaţi.. — Ai putea să păzeşti din când în când proprietatea Lukas. Iar acum. Biroul era plin de martori. spuse Hale. — Nu pot face nimic. Lee. Vă previn. Nu ştiu ce să fac cu el. — Aş putea avea nevoie de voi. V-am prevenit şi când am lucrat împreună Jos. din motive personale. Gândeşte-te mai întâi la consecinţe când dai nas în nas cu vreun Konstantin de unul singur. fără dureri de cap din pricina aerului prost. Să nu vă puneţi nervii în slujba mea. — Şi. şopti Vittorio. către Hale şi ceilalţi : — Ieşiţi. Uşa se deschise. — Nu ştiu nici o navă cu numele ăsta. — Da.— Nu va fi nici o problemă. mormăi Quale. spuse Hale. Jon trase scurt aer în piept. Apoi. Cuvântul meu nu mai are putere acolo. acum aveţi parte de viaţa de staţie. — Staţi la locul vostru. o bănuială de ofensă. îndemnându-i pe ceilalţi afară. M-am gândit şi la asta. — Damon Konstantin este cel care conduce Biroul Juridic. Angelo are totul în mână. Acceptaţi orice sarcină care vi se dă astăzi. spuse Jon. Ascultă-mă.. spuse Hale. o privire plată. E afară. dar asta e. Poate să aştepte. spuse el. brusc înfrigurat..

Vor să ia provizii şi să plece. — Eu sunt Jon Lukas. spuse bărbatul. fără mişcări furişate. un bărbat cu înfăţişare de negustor intră pe uşă şi o închise. Vittorio scoase din buzunar şi-i înmâna toate actele sale. Ca şi cum el ar fi comandat. aflată la periferie. — Nava care m-a adus. nici de echipaj. — Vittorio. Vei fi destul de apărat. Un om dintre ai tăi care să meargă pe Swan's Eye. şi nu trebuie să te temi. — Fă ce-ţi spune el. Ale lui Dayin. Mergi acolo. unde o să se întâmple ce-o să se întâmple. Ai să acţionezi ca om de legătură în operaţiunile noastre. Să nu pari îngrijorat şi să nu dai de bănuit că o ştergi. spuse Jon. te va duce pe tine. apoi închise uşa în urmă. E destul de simplu. — Vittorio. cheia ta. Un chip banal.O clipă mai târziu. mai în siguranţă decât aici.. spuse străinul. Un ostatec. aruncând priviri iuţi. Jon îngheţă. pentru că-şi vrea propria familie înapoi. — Acoperă-mă. lipsit de expresie. te asigur. — Ale noastre ? — Mi s-a spus că ai să mă înţelegi. scoase o cartelă de identitate din buzunar şi le puse pe amândouă pe birou în faţa lui. — Nu suntem supravegheaţi. . — Cine eşti ? — Vin de pe Swan's Eye. Noul venit îl privi cu răceală. stai. O închise. Sunt cu toţii de încredere.. Vittorio se uită la el. — O să i se simtă lipsa pe staţie. Se purta cu răceală şi calm. Până şi căpitanul lui Swan's Eye are interes să te ştie în siguranţă. — O să fie bine. Uşa se deschise. unul care să poată vorbi în numele tău dacă e nevoie. — Domnul Jon Lukas. pur şi simplu.. Vii aici în public şi te temi de monitorizare ? — Am nevoie de o acoperire. — Ai făcut o propunere. domnule Lukas. spuse omul. cartela. — Trimite-l pe el. — Să plec? Pur şi simplu ? — Eşti în siguranţă.. Ai un fiu. Dă-i-le. apoi întinse o mână amorţită către in-terfon. Dămi pe cineva. un bărbat la treizeci de ani fără nici un semn particular. spuse Jon cu răsuflarea întretăiată. Vittorio Lukas. către pereţi. Fără teamă. la o altă navă numită Hammer. Eşti în siguranţă pentru că eşti preţios. Ochii se ridicară plini de înţeles în sus. nici de alţii. Chipul lui părea îngheţat de spaimă. scoase un inel de aur din deget. aştepţi. Timpul e limitat. Du-te pe Swan's Eye cu unul dintre transporturi. Jon băgă în buzunar cartela şi inelul. — Cum te numeşti? Cine eşti ? Omul înainta. Chipul lui Vittorio avea culoarea aluatului crud. Actele. spuse noul venit. Vittorio se strecură înăuntru. spuse Jon.

domnule Lukas. spuse Jon.. — Aşa i-ai spus şi lui Dayin. . foarte convenabil. Asta ar putea fi un termen potrivit. Tot aşa cum dumnciata nu suferi o anumită schimbare de lucruri. Dar vreau să trăiesc. nici măcar acum.. O să vorbim deseară. pentru că Vittorio se dovedea a-i fi de un folos real.. — Dayin Jacoby este bine. Străinul strecură hârtiile şi numărul de comp în buzunar. poţi fi sigur de asta. spuse Jon. spuse bărbatul. înţelegi. — Doar noi doi... interveni străinul. şi n-am de gând să fiu pus pe liber. Jon roşi.. în sensul pe care l-am spus. am să păcălesc comp-ul. Vittorio plecă. o navă sau două. replică străinul. dorindu-şi să fi fost altfel. Dana doi. nu aveţi aparatură. Jon întinse bărbia către uşă. Şi grăbeşte-te. în mâinile tale. în schimbul poziţiei tale. Ai să faci anumite servicii.. — Eşti în siguranţă. Deşi nu e nevoie de termeni potriviţi. Te sfătuiesc să nu permiţi monitorizarea casei. I-o strânse ca pe o obligaţie – nu reuşise. fără să am o satisfacţie. — Nu e treaba ta. domnule Lukas. spuse Jon. Vittorio îi întinse mâna. Dar ai face bine să asculţi ordinele mele. — Apreciez gestul tău. spuse străinul. Un om. Pell este curat. cercetându-l încet.. Am să te urmăresc. ceru celălalt. Locuieşte cu tine. Crezi că o să dau naştere la discuţii dacă am să plec de aici în hainele astea ? Jon se aşeză pe marginea biroului şi îşi şterse faţa eu mâna... Unde locuieşti ? — Cu mine. să-i placă de fiul acesta al lui. — Altcineva? Vreo femeie. cred. — Aşa spunea şi Jacoby. Sunt un consultant. într-un fel. acasă. Sunt. Dacă dai greş acolo. — Cine eşti? — Jessad ajunge. Foloseşte-ţi talentele. domnule Lukas. domnule. — Să nu dai greş. Vittorio Lukas. din punctul ăsta de vedere. de sus în jos. murmură el.. Războiul se apropie.. — Dacă folosesc periodic numărul. — Nu-i nevoie să fii supărat. Mă înţelegi ? — Da. Poate că în acel moment se apropiase mai mult de el. domnule Jessad. fără nici un sprijin. Ai ales să fii de partea învingătorilor. să-i arate că era liber. — Te-au trimis aici. căutând prin hârtiile lui Vittorio. spuse Vittorio slab. Vittorio clătină din cap.. — Voi avea destul sprijin la nevoie.— Numărul de comp. să nu faci nimic fără ştirea mea. Am o oarecare experienţă în acest domeniu. Vittorio îl scrise pe birou. un risc minor faţă de câştig. — Nu? zise Jessad. Îţi spun că e mai bine acolo decât aici. vom ajunge cu toţii la Corecţie. dacă mă iau după ce-o să spună com-ul.. simţind că un pic de politeţe din partea lui ar mai vindeca rănile. — La docul ăsta. Înţeleg că nu există o legătură puternică între tine şi fiul tău. prieteni apropiaţi care n-ar fi de acord. — Ei – flota Uniunii – vin încoace? — Am de aranjat unele lucruri. Exact ca în afaceri.

Mergi pe mâna lui. Simţiţi-vă ca acasă. Cunosc familia de acolo. Ai putea sfârşi în detenţie sau la Corecţie dacă lucrurile merg prea departe. dar era deja prea târziu. cotrobăi în birou. Condu-l pe omul ăsta la apartamentul meu. în coridoarele voastre ? Jon se întoarse. un gest sec al unui bărbat cu nervi neobişnuit de tari. Dar actele furate sunt un lucru obişnuit aici şi sunt o acoperire mai bună decât planul dumitale. — Ai încredere în mine. colaborează şi încrede-te în judecata mea. demni de încredere. Dacă Swan’s Eye era abordată şi cercetată. Le aduc eu acasă. — Uite. spuse el.. îşi turnă o băutură. spuse Jessed. Singur. Am să pun la punct toate lucrurile până deseară. Spune că eşti de pe Sheba. nu vreau ca altcineva să ia parte la asta. bine ? Privirea lui Hale se opri asupra lui Jessad care i-o întoarse.. iar Jessad tăcu. iar Hale este escorta ta. Hale îl conduse spre ieşire şi Jon rămase lângă biroul lui. — Domnule Jessad. Dacă omul era oprit. Dacă se întâmplă ceva.. poţi avea încredere că omul ăsta o să te ducă acolo. Iar dacă sunteţi opriţi. pentru că oricât de puţină importanţă îi dădea lui Jessad. Pescui din buzunar cheia manuală pentru oaspeţi. Bărbaţi şi femei aleşi pe sprânceană. Dădu din cap fără să. — Mi-ai cerut ajutorul ca să străbaţi coridoarele. relaxându-se. Jessad îi înmâna actele în schimbul biletului de trecere. oameni ai lui Lukas. Jon o strânse. Bran Hale stătea în prag. — Şi ce se întâmplă cu negustorii ale căror acte li s-au furat ? — Se ia legătura cu întreaga familie de pe navă şi iese scandal. murmură Jon. Era încă neliniştit. Îşi întoarse privirea de la uşă către măsuţă. Dă-mi actele lui Vittorio. Hale era un om inteligent. Mâinile îi tremurau din pricina . găsi formularul potrivit. bine? S-ar putea să dureze mai mult. Hainele mele. Pot aranja ceva.. Acceptă-mi-l. orice ar fi avut de spus. Uşa se deschise.întrebe nimic. spui povestea cu negustorul ale cărui acte au fost furate. eşti deja de folos. Asta nu trebuie s-o arăţi nimănui. — Bran Hale mai este încă acolo? Adu-l înăuntru. niciunul în stare să facă joc dublu pentru Konstantin: avusese întotdeauna grijă de asta. dacă stârnea bănuieli. Apăsă butonul com-ului şi se aplecă spre microfon. Jessad zâmbi încordat şi îi întinse mâna. semnătura lui pe document. Am acces la nişte nave. — Domnule Lukas. smulgându-se din gânduri. cu inima bătând să-i spargă pieptul. domnule Lukas. sunt acceptabile. Eşti pe drum să rezolvi problema asta cu administraţia. — Să ai grijă să ajungă acolo.. dacă cineva observa că Vittorio nu o părăsise înainte de a se desprinde de la docuri. Dacă eşti oprit. el are o poveste.. repetă Jon. Este împotriva legii. Personalul de la birourile de afară era asemenea lui Hale. privindu-i cum pleacă. spuse Jon. înghiţind greu. — Îmi convine. Nu-mi place să mă fâţâi pe sub camera video. Bran. decât dacă eşti oprit de securitate. Nu poţi fi găsit cu ele dacă spui povestea asta. domnule Jessad.— Nu avem. în administraţie. Intraţi şi stai cu oaspetele meu până ajung şi eu.

declanşa procedura de chemare a unui transportor uşor. Adună tot ce aveam de gând să trimitem la mine şi dă-i drumul. în datele din comp. oameni care ar fi fost. Însă el nu. Fă-o repede. Transmise ordinul către comp.) . 1 ZP — zi principală (n. Existau echipaje în slujba lui Lukas care nu aveau să vorbească. Păcălirea presupusă a comp-ului nu putea dură la nesfârşit. nici armele necesare. luă mai multe formulare. se întoarse răspunsul. Era o farsă. cu acte false. Poate că Jessad era un om de care Uniunea se putea lipsi în planurile ei. Într-o situaţie obişnuită. ar fi contestat hotărârea asta. Apoi fă rost de o echipă la doc pentru a încărca marfa staţiei pentru transportul gratuit. Navele Uniunii se apropiau. Mă înţelegi? — Da. Se lăsă pe spate cu un mare oftat de uşurare. În stare să plece cu o fantomă la bord. spuse el secretarului prin com. privicu satisfacţie cum acesta înghiţea ordinul şi trimise. un moment mai târziu : — S-a stabilit contactul cu Kulin-ii. tr. care nu figura în comp. Îi aşteaptă un comision.. încercând să raţioneze.. Se aşeză în fotoliul de la birou. sorbi din el. i se părea scandalos. cu inima trecând către un ritm mai rezonabil. o familie de negustori de multă. o navă incapabilă să ameninţe securitatea staţiei pentru că nu avea nici viteza. Echipajul nu punea nici o problemă. încercând să-şi pună în ordine gândurile. Erau foarte aproape. o notă Companiei Lukas: orice navă care se deplasa trebuia să transporte gratuit încărcătură staţiei către mine. fără ceartă. — Trimite-i înăuntru pe Kulin-i în momentul când ajung la birou. Tastă ca răspuns: „Acceptat alocarea 1/2 spaţiu pentru încărcătura staţiei: plecarea la 17. scoţând nume din fişele comp-ului. cu o listă de echipaj sau de pasageri falsă.. un prea elaborat rezultat pentru intriga lui cu Jacoby. Şi. grăbeşte-te. el avea să fie cel mai repede prins. domnule. de vreme ce îşi permiteau să-şi asume riscul enorm de a trimite pe cineva ca Jessad. Un agent unionist. iar numărul de comp al lui Vittorio putea fi schimbat în fişele staţiei.00 zp”1. îşi cunoştea oamenii cei mai buni. Comp-ul înghiţi comunicarea.. vreme în slujba lui Lukas. Cuprins de o inspiraţie bruscă. Sunt pe drum şi-ţi mulţumesc pentru comision. nici autonomia. o altă navă avea să plece la mine. luaţi orice vă dau ei şi întoarceţi-vă.acestei întâlniri şi gândului la căile pe care le deschisese. absolut nici o scăpare. aflarea rutelor de contrabandă îi dezvăluise o mulţime de date interesante pe care unii căpitani nu le voiau cunoscute. în dupăamiaza aceea. Poate că avea să fie nevoit să răspundă unor întrebări ale lui Angelo. Îşi închipui cum avea să arate şarada Jessad/Vittorio peste câteva zile. dacă ceva mergea prost. domnule.. Asigură-te că actele sunt fără greşeală şi că nu e nici o scăpare. Deci. Bău. precum cel de pe Sheba. Trimisese pe cineva să adulmece şi miza se ridicase la un nivel incredibil. dar cunoştea toate răspunsurile corecte. o navă deplasată: nimeni nu dădea atenţie transportoarelor uşoare. alegând echipajul. nu Jessad. Se puse din nou la lucru. ţinând în mână paharul. O mică mişcare. Până la mine şi înapoi..

ridicându-se cu uşurinţă. — Oricum. Era un loc aglomerat. spuse Josh când avu la dispoziţie o răsuflare liberă. Genunchii îi tremurau şi pântecul îl durea. când în alta – cu teama. Era în libertate. dezbrăcară şi stivuiră îmbrăcămintea la spălătoria comună. Atâta apă care se pierdea. cu răsuflarea tăiată şi ameţit de căldură. Venise şi pentru Vittorio vremea să le facă. o sală cu o serie de separeuri cubice înceţoşate de vapori.. Am mai făcut eu exerciţii.. Damon se lăsă in genunchi lângă el pe saltea. dar nu atât de intens. Destul de mică să treacă neobservată. îşi şterse faţa cu prosopul. care-i depăşiseră pe pista de alergări ca o centură în jurul miezului staţiei Pell. uneori îi sclipeau fragmente de amintiri în memoria zdrenţuită. — Te simţi bine? îl întrebă Damon. apoi surâse. dând impresia de adevăr. Josh repetă ritualul. cu mâinile pe genunchii goi. Detesta să fie singur. ghemuit. se lăsă pe spate. ora 12. nu-i plăcuse . fremătând. Trase aer în piept şi îl eliberă încet. înşirate de-a lungul unui coridor lung. în gravitaţia scăzută a sălii de gimnastică. te descurci bine. iar cel mai rău lucru la care se putea aştepta aici era un zâmbet batjocoritor. pe când învăţa afacerile. 9/9/52. depăşea graniţa încrederii când într-o parte. aflaţi într-o formă mai bună ca a lui. Intrară în vestiarele răvăşite.00 Josh se aşeză pe saltea. el însuşi cu răsuflarea grea..Annie era convenabilă. îl dureau coastele... spuse Damon. — Fă o baie de aburi. — Sunt gata. Ar fi continuat să alerge dacă ar fi putut. Damon scoase două şi îl împinse pe Josh prin uşa pe care scria ABUR. amintiri sigure. şuvoiul bolborosi şi aburul îi acoperi întrun nor alb. Găsiră câteva cabine libere către capătul rândului. El dădu din cap. Încerca disperat că-şi menţină echilibrul psihic.. Acolo găsiră prosoape. În saună. Mi-a mai rămas ceva timp până trebuie să mă întorc la birou. de a avea încredere în oricine.. se sprijini într-un braţ. aleseră una dintre ele şi se aşezară pe banca de lemn.. Mă dau bătut. Cele mai multe locuri erau ocupate. Sorbi din pahar şi aruncă hârtiile pe birou. nu fusese niciodată. poate scapi de cârcei. o navă destul de confortabilă pentru un tur de interese prelungit la mine. — Haide. se ridică sprinten în picioare. Îngrijorat să nu irosească timpul petrecut cu Damon... aruncând restul pe o placă metalică fierbinte. străbătut de ecourile conversaţiilor strigate. îl prinse de braţ şi îl conduse către vestiare. Mai făcuse astfel de tururi in tinereţe. cu o undă de amuzament pe figură. se relaxa. deja alergase mai mult decât ar fi trebuit. dar depăşise timpul. III PELL: CILINDRUL CENTRAL. Ai nevoie de ajutor ? Josh icni şi se rostogoli. Josh îl privi pe Damon luând apă şi turnându-şi-o pe cap. Damon se aplecă spre el. tremurând din fiecare muşchi şi conştient de bărbaţii şi femeile.

Fusese copilul ei. cu memoria înjumătăţită şi libertatea condiţionată. dar nu şi la cele însărcinate. — Te frământă ceva. doar ca să pună o distanţă între ei. între zidurile albe. dar era prea subţire. Stomacul i se îngreuna.. — Oh. Îşi aminti de una pe care o iubise. te simţi bine ? El clipi din nou.. — Că nu poti avea încredere în mine ? — Nu. — Josh. zgomotul altor voci subliniară tăcerea. O iubire de băieţandru. merse până la uşa cubului de lemn. Încercă să urmeze firul conducător. — Nu ştiu. — N-ai încredere în mine ? Clipirea îi acoperi vederea. incapacitare socială. trebuia să fugă. Că nu sunt cinstit cu tine ? — Nu. — Bine. Şi atunci avea să fie singur. Asemenea întrebare era o intimitate. Lovise tot atât de aproape de ţintă ca oricare altă replică.. — Ce-ţi închipui? întrebă Damon. — Josh.niciodată să fie singur. Mai uscăţivă. încercând să scape din capcana discuţiei. O tovărăşie ca a lui trebuia să piardă din interes după o vreme.. Se ridică. obicei care ar fi putut deveni un tic nervos dacă l-ar fi lăsat în voie. pe drumul către sala de gimnastică. Sudoarea i se scurgea în ochi. — Atunci. El făcă un gest neajutorat ca replică. — Te frământă ceva ? — Nu. — Pentru nimic. ca să schimbe subiectul. Mai în vârstă. se simţi ca un intrus – necunoscător în asemenea lucruri. Nu se simte în stare. — Eşti speriat? întrebă Damon plat. — Îţi faci griji pentru ceva. Nu voia să se gândească la Elene la acea femeie. Incapacitare. Clipi şi privi in altă parte. Trecută priri viaţă. ce ? . Gestul ăsta ar fi făcut să fie arestat. — Sarcina a început să o încetinească puţin. Nu putea. Ceea ce fusese nou avea să se învechească. Aiurea. Un loc întunecat. în staţia-închisoare Pell. Îşi aminti că fusese prevenit. de parcă ar fi crezut asta.. Îşi tampona faţa. trimis înapoi în spital. pentru că Damon. stânjenit. se plânsese că ducea lipsă de companie : — Mă gândeam că o să ne întâlnim cu Elene aici. nu la acelea prinse într-o asemenea relaţie – cum era între Damon şi Elene – plină de permanenţe.. Şi disperat. Crezuse că se pricepe la femei. un murmur de care celula lor părea îndepărtată. Damon avea să se sature de el. spuse Damon. să-şi limpezească această senzaţie de intimitate care i se impunea. Făcu un gest neajutorat. un loc intim...

căldură şi de gravitaţia redusă. ieşi ceva mai calm şi se îndreptă către vestiare cu prosopul înfăşurat in jurul mijlocului. — Te plăcem. altceva. spuse Damon. vederea înceţoşată de sudoare. — Îmi pare rău. Se încruntă puternic. Un loc întunecat. să vorbeşti cu mine. — Ai să încetezi. răspunse el amorţit. — Parcă ai fi gata să leşini. — Haide. de la Elene sau de la mine ? — Nu vreau să cred asta. fără să se refere la ceva în mod deosebit. îi spuse lui Damon.. îl întrebă Damon. Un haos de trupuri. — Aş vrea. Din pricina căldurii ? — Nu ştiu. — Ai căpătat impresia asta. — Mai bine m-aş întoarce acasă. spuse Damon. spuse Damon. Îmi pare rău. Să scape de acolo. Un muşchi pe figură începu să-i tresalte. Nu mai era sub efectul medicamentelor. Damon îi întinse o mână. Greşim cu ceva? Rămase pe loc. îi prinse braţul înainte să se poată întoarce. Damon venea înapoia lui. — E atât de rău ? . să evadeze din interogatoriul ăsta la câre era supus. Ai avut parte de suficientă căldură. rămase în hol câteva clipe mai mult decât ar fi trebuit. se sprijini tremurând de peretele metalic. să stea liniştit şi să nu gândească. Josh se ridică în picioare. Ajunse lângă o bancă. Mâini peste el. reuşi el să spună într-un sfârşit. sau ce? Îşi înghiţi fierea care-i amăra gâtlejul. Bezna cedă. Răcoarea apei îi limpezi oarecum mintea. privind chipul neliniştit al lui Damon. se aşeză. paralizat. spuse Damon ridicându-se. păşi după Damon de-a lungul coridorului şi prin ploaia duşurilor de la capătul sălii. Era deprimat. Atinsese bariera dincolo de care se depăşea condiţionarea.Era pe pragul să i se facă rău. inhalând aerul rece. După un moment se simţi mai bine. ştia asta. murmură el. când ai să te saturi de proiectul ăsta. — Sincer. cu inima bătându-i nebuneşte. spuse el din nou. Se apropie de bancă. se aşeză ca să-şi tragă răsuflarea. Nu ştiu. — Nu. descoperindu-şi genunchii slăbiţi. Se agăţă de ea. cu spatele lipit de peretele de lemn. întrebă Damon. Îşi smulse gândurile din imaginea aceea. Josh se lovi cu spatele de dulap destul de tare ca să stârnească ecouri. Ar fi vrut să fi fost. — Josh ? — Îmi pare rău. convins că Damon nu mai avea să-l tolereze. spuse Damon. El privi înapoi.. încercând să pună capăt ticului. Dar sunt o curiozitate. — Astea sunt reflexe. — Ce să încetez? Te-ai întors iarăşi la tema părăsirii? — Atunci ce vrei ? — Te crezi vreo curiozitate. îmi pare rău. Depresia se accentua.

— Nu ştiu de ce fac asta. Se aplecă. se îndreptă. numele. Unde m-am născut ? — Pe Cyteen. Damon se aşeză călare pe bancă. spuse în sfârşit Damon. ideea fusese a lui Damon. — Sunt puţin ameţit. — Chiar nu vrei să te duc la spital? întrebă într-un sfârşit Damon. intrară în lift cu încă vreo şase inşi.. Credea sincer. Era bucuros să se poată aşeza. se împletici puţin la coborâre. ci în unul verde. iar el ridică privirile. Începu să se îmbrace şi.. amintindu-şi cu neplăcere că Damon avusese acces deplin la dosarul lui. se opri în şuvoiul traficului care se învârtejea pe lângă el. către gravitaţia din inelul exterior. La spital se cunoştea cu medici care îi puteau rezolva problema fără să se implice mai mult decât le dicta profesiunea. Îi înspăimântă. spuse Damon.. de afară se auziră strigăte. Rămase aşezat. . — Nu e din pricina antrenamentului. Nu erau la nivelul unde se afla biroul lui Damon. — Am să sun la birou. Sau doar un loc de popas.. arătând către uşă. după o clipă.. Josh trase o gură adâncă de aer.. Damon făcu la fel. se confesa el. tu ştii numele acelea din dosarele mele. Damon se încruntă. Alţi bărbaţi intrară şi trecură pe lângă ei. la apartamentul gol de la spital. Mâna lui Damon se strânse pe cotul lui. se opriseră. Nu ştiu ce. — Damon. Fragmente de muzică dinspre sala comună veneau către ei din capătul îndepărtat al coridorului. trase de câteva ori aer în piept şi. trăgându-şi răsuflarea. N-ar fi trebuit să te încurajez să faci efortul ăsta. — Şi mai ce ? Ticul îi tresări pe chip. — Nu. Îl îndreptă blând în direcţia unui scaun de lângă peretele coridorului. — Ce îţi imaginezi ? — Cred că e un loc prea strâmt. — Dar eu n-am venit cu refugiaţii. gândi el. Te duc la spital dacă simţi că ai nevoie. ameţitoare. El ridică din umerii acoperiţi de haină.Nu voia să se gândească la camera lui. — Numele mamei. trecură prin căderea liberă. spuse el. El îşi sprijini capul în mâini. se aşeză şi aşteptă. Asta îmi face rău la stomac. Se ridică. deşi pielea îi era încreţită de un fior pe care hainele ar fi trebuit să-l fi potolit. spuse el. Aproape de drumul către spital. în sfârşit. Îmi amintesc ceva. — Poate ar fi mai bine dacă te-ai prezenta măcar pentru o verificare. şi am să le spun că întârzii. îşi sprijini capul în mâini. Asta îmi amintesc. triste. cu ziduri albe. Păşiră în răcoarea de afară. Când uşa se deschise. îl ştii? Damon se încruntă. am să fiu bine. O mulţime de refugiaţi intră în panică la înghesuială. zgomotul obişnuit al sălii de gimnastică.. Ar fi trebuit să coboare mai mult. să se odihnească un moment şi să privească lumea trecând pe lângă ei.. — Îmi imaginez.

dus la şcoala militară. culoarea apusurilor. — Mi-e frică. un gard îmbătrânit de vreme – păşise deseori pe drumul acela în visele lui. O femeie corpolentă. nu? Dar ai făcut-o – când ţi-am cerut să-mi spui adevărul. despre coşmar. — O navă de cercetare şi recunoaştere. De ce ? Damon păru stânjenit. am trăit acolo până când m-am dus la şcoala militară. EI dădu din cap. din câte am înţeles. — Nu. Acasă. se aşezau la locul lor. Ştiu că ai făcut-o. Amintirea aceea însemna acasă.— Nu. o casă. Numele ei era Maevis. Încearcă şi tu să te descurci cu lucrurile pe care nu le poţi deosebi. — Uitasei toate astea ? Ticul i se întoarse pe chip. care petrecea o mulţime de timp blestemând vremea proastă. Ai citit dosarul. câmp după câmp.. Spune-mi cum am ajuns în Pell. o sclipire îi dezvălui un drum însorit. — Primul serviciu pe care l-ai menţionat a fost o navă numită Kite. Mărimea soarelui pe cer. Ca toţi ceilalţi. — Nu am de unde să ştiu. Damon. — Damon. îngrijorat. Nu ai nici un motiv să mă minţi. spuse el. poate că a fost singura navă pe care ai servit.. acum un timp. muşchii îi tresăltau şi nu se putea opri din vorbă. Am trăit acolo. Ai fost luat de la fermă. un dom prefabricat. tulburat de ea. Dă-mi nume. Nu ştiu cu câţi ani în urmă. Mult mai întinsă decât o fermă. Mi-e frică de minciuni. blândă. sau cum îi spune locului acela. înţelegi. Înţelegi asta? Mi-e frică şi de alte lucruri. liniştitoare şi un bărbat subţire. Începând cu Cyteen. O mulţime de timp petrecut în staţia . drumul prăfos care ducea spre mica aşezare. mai multe asemenea. — Când s-a prăbuşit Russell. Îl cuprinse dorul. Gesticula necontrolat. Piesele se potriveau. adunând curaj – pentru că era mai mult decât un vis plăcut. Cred că nava aceea era una foarte mică. — Plantaţie. — Da. Rămase nemişcat o clipă. Damon lăsă un braţ pe spătarul scaunului şi se întoarse către el încruntat. ce-i amintire şi ce-i imaginaţie sau vis. şi ai fost antrenat ca amrscomper. Încercă să nu îl ia în seamă căutând disperat să reîntre în normal. de senzaţia de frumos. murmură el şi văzu în minte bordul exact. Figura bătrânei îi apăru din nou. A fost ultima dată când am călcat pe o planetă – nu-i aşa ? — N-ai mai pomenit despre vreo alta. cald şi real. o senzaţie caldă de intimitate. Damon. Ai trăit la o fermă. cu piciorele goale în praful alunecos. nerăbdător. copt auriu în soare. — Îmi amintesc. interiorul înghesuit al navei Kite. Zici că o chema Maevis. Nu l-ai spus: cel mai mult vorbeai despre o mătuşă. — Dă-mi nume. agăţat de imaginea aceea. Încercă să regăsească detalii. unde echipajul trebuia să se târâie în mâini sub gravitaţia zero.

Mallory. Un cordon de legătură întunecat între staţie şi navă. Deveni din ce în ce mai neliniştit. Nu dorise nimic altceva atunci.. În echipaj. afară. . Erai pe Russell când a început evacuarea şi ai fost mutat pe staţia asta. îi murise acolo. medicii. — Norway.. lipsit de vreo armă capabilă să înlăture ameninţarea. şi el ţipase ceva. — Ai fost cules de pe Mariner. sistemul de menţinere a vieţii devenise insuficient şi aproape că te pierduseră.. spuse el. simţea ruşinea. Trupe şi arme. o mulţime de timp acolo – şi afară. — Pe o navă de război... Vrei să te întorci la ei ? Putea să audă până şi tonul vocii lui Mallory. în patrulă. Bande gălăgioase. îşi amintea. O navă de luptă. nici locuri private. Ai suferit un şoc. Morţi peste tot. zise Damon. Graff. fusese greşeala lui Ulf. — Continuă. Vrei să te întorci ? Nu dorise asta. din pricina temperaturii scăzute. parcă nu. doar în misiuni de recunoaştere. Cineva îl împuşcase cu sânge rece pe omul acela în figură. dar fără răni. Şi Ulf. — O navă numită Tigris te-a lovit. Şi panica se declanşase. Încetase să mai ţipe. Kitha cea copilăroasă – avusese o afecţiune pentru ea. Clătină din cap. orare. ce era. Devenise un nimic. stomacul i se strânse. Bande. la bordul unei nave comerciale – cam ciufulit. Au folosit tehnici ilegale.Fargone. ani. Cine era. Asta-i tot ce s-a întâmplat. — Te-au interogat pe Russell. Cineva a făcut-o. Erau înspăimântaţi.. decât să nu mai simtă nimic. îl azvârliseră printre trupe.. grăbiţi.. ameţit... Se confruntau cu o problemă – nu ştiu care era natura ei. Se simţea de parcă i-ar fi pierdut din nou. Atenţie! strigase Kitha. — Elene. parcă reflectând. Îşi aminti chipuri. doar amărăciune şi plictiseală. o fiinţă vie care simţea durerea. — Ai fost adus pe staţie. pentru că navetele nu aveau cabine. nici nu conta. Se aşezase neajutorat la pupitrul său. cred. Mândria. spuse blând Damon.. Lucraseră cot la cot – la propriu. spuse Damon într-un sfârşit. dându-şi seama că erau descoperiţi. îndepărtat şi rece. prăbuşiţi. Mallory şi Norway. Dar tu nu aveai de unde să le dai.. nu le pasaseră.. Stomacul îl înghionti. să mai simtă sau să mai lupte. Kitha. Voiau informaţii despre tine. Docurile şi un gardian căzând. Un transportor a detectat semnalul capsulei în care te aflai. Cu toţii erau morţi acum. era bucuros să şi le amintească. Asta îi era şters din memorie. întrebări la nesfârşit.. — M-au atins. În timpul căutării supravieţuitorilor. Corecţia. o grămadă de trupuri înaintea lui şi un om lângă el – trupe înarmate. Kitha şi Lee. După ce a explodat. Îşi aminti docurile. spuse Damon. Se întorsese de la pupitru.. Au arme! strigase cineva. În vreme ce el stătea întins pe jos. mişcări de nave. chestii din astea. Ani. spuse el. Damon rămase tăcut o clipă. interogatorii. realizând că niciunuia nu-i păsa. În vârtejul cruzimii în care el. Fuseseră împreună.. ţipase când dezgustul devenise insuportabil şi. Nu simţea nici măcar ură.

Ia-o uşurel. nu era la fel. Am ceva credit pentru orele suplimentare. Se întrebă dacă trecătorii îl cunoşteau. Crede-mă. de pe Norway .. Damon ridică din umeri şi nu spuse nimic. se ridică înainte ca el să poată obiecta şi intră într-unui dintre magazinele înşirate de-a lungul holului. — Stai aici. Încercă s-o controleze. — Aş vrea. Am s-o întreb pe Elene. amestecat cu gheaţă şi zahăr.. îi spusese doctorul la sfârşitul tratamentului. — Am să merg singur. Amintirea emoţiilor sau a faptelor era de vină. cu capul sprijinit de peretele dinapoia lui. Damon zâmbi îndatorat şi îşi termină băutura.. — .. — Mulţumesc. ce îmi amintesc.. deşi îi era greu. să-şi tragă respiraţia. Să-şi amintească unele lucruri. Jena intensă îl bloca. îşi aminti el.. — Bine.Asta era sursa coşmarelor lui. cu pulsul revenindu-şi în sfârşit.. în afară de drumul dintre serviciu şi locuinţa lui din vechiul spital.. lucrul care-l deşteptase la vreme de noapte. poate. nu.. — Ai să întârzii la birou. Mulţime aidoma celei de pe docuri. Dădu încetişor din cap. Simţea asta. Ai să-ţi aminteşti unele lucruri. Ai fost cules. să mă întorc acasă. Era o încercare slabă de umor. — Am să vorbesc cu Elene. — Mă simt bine. Am o slujbă acum. putea acum să o identifice. pe rând. Îi trecu prin minte că era pentru prima dată lăsat singur.. — Ai intrat în blocul de detenţie al staţiei. Asta îl făcu să se simtă cu mult mai bine. îi cunoştea figura. spuse el. Ba nu. Stomacul continua să se îngreuneze. Şi cheamă-mă dacă ai nevoie. din amintirea lui: mulţimea.. spuse Damon.. Josh clătină din cap. spuse el mai departe.să te invit împreună cu Elene la cină. Se odihni acolo ascultător. Programul meu este liber oricând. Singur. Ideea îl înspăimântă.. Era un suc de fructe combinat cu altceva. — Aş vrea. prin . spuse Damon şi asta îl emoţiona. — Bine. — Sunt îngrijorat pentru tine. — În ce seară vrei să luăm cina ? — Asta o hotărăşti tu şi Elene. chipurile întunecate. Josh ? Asuda. Era o lume diferită şi el mergea prin ea. Îmi cer scuze. Dar ai să te poţi detaşa de ele. acceptând. confuze.. care părea săi ungă stomacul. Josh sorbi ultima înghiţitură din paharul lui şi se ridică. spuse Damon. Damon se întoarse cu două pahare pline. Dacă tu crezi că am greşit atunci când te-am lăsat să treci prin Corecţie. se aşeză şi îi oferi unul. se îndepărtă prin mulţimea care. de pe Russell. — Aveam nevoie să ştiu. Damon îl studie o clipă. adus aici. pe moment. Am să te anunţ mâine despre dată. Asta îi dădea o senzaţie ciudată de goliciune.

către gardianul în uniformă. Bezna care îi cuprinsese până atunci mintea se retrăgea încet. Jon rămase la birou. Aruncă o privire spre dreapta. Pulsul i se accelera. Îşi folosi cartela. merse de-a lungul coridorului până la numărul 18. Se scuză ca să treacă printre pasagerii care nu-i dădură nici o atenţie. De obicei deschidea vid-ul. gândi el. . de cele petrecute înainte. se regăsi în coridorul lui.. aproape de spital. Norway. Îi crezuse pe toţi nişte vise. ORA 06. — Verde şapte. cercetân-du-şi visele şi amintirile ca pe nişte răni pe jumătate vindecate. Liftul sosi.30 ZIUA ALTERNATIVA : ZORII ALTERNATIVI Nu se întâmplase nimic. IV PELL : DOCURILE ALBE : BIROURILE COMPANIEI LUKAS . merse către lift alături de cei născuţi pe staţia Pell. Signy Mallory. — Mulţumesc. cel mai retras dintre toate.. fără ferestre. Dar nu i-am visat. apoi ca o scuză: Nu-mi aduc bine aminte. un privilegiu rar. spuse Josh. răspunse el.. să-şi alunge visele pline de tăceri. Chiar s-a întâmplat. strigă cineva.. Umăr la umăr în cabină. rămase o vreme în linişte. Trecu de recepţia căminului. Figura îi era vag cunoscută — Locuieşti acum aici? îl întrebă gardianul. folosindu-i gălăgia ca să umple încăperea cu voci. Uşa alunecă într-o parte şi păşi în refugiul lui personal. apoi se linişti. un loc aproape gol. se ocupă de rutina rapoartelor şi de dosarele depozitelor. de parcă aşa ar fi făcut dintotdeauna. Mă bucur să văd că ai scăpat cu bine. din câte înţelesese privind la vid înghesuiala de peste tot. ORA 18. Se simţea bine. Se aşeză pe pat. ca şi cum el ar fi descoperit-o şi i-ar fi fost stăpân. — Talley. primi apelurile obişnuite. Acesta făcu din cap un gest de plăcere. Mallory.30 . Părea sincer. Încă un aranjament al lui Damon. spuse gardianul.. încercând în unul din colţurile ascunse ale minţii lui să construiască un plan de scăpare în cazul în care lucrurile luau o întorsătură proastă. cineva amabil făcu pentru el comanda. rămase printre ei să aştepte liftul.. Când înghesuiala dinăuntru îl îndepărtă de lângă panoul de control. apoi îşi văzură amândoi de drumul lor. Ajunse la etajul lui. Ai fost acolo când am venit ? — Am fost. — Da.segmentul lui de hol.

iar Jon sorbi din ea. când discuta lucruri delicate. Îi permise să plece. — Aş vrea şi eu nişte cafea. foarte liniştit. în tăcere. îi spuse el lui Hale.. Am să te informez imediat ce aflu mai multe. ca să fie înregistrat.46.. Bău o înghiţitură din cafeaua fierbinte. La uşă. în salonul lui. . spuse el. şi să rămână singur cu Jessad. îi găsi pe Jessad şi Hale faţă în faţă. să pară în regulă. fiecare minut. răsuflă uşurat. Îşi îmbrăcă haina. Apoi. Nu-ţi pot accepta planul de a folosi identitatea fiului meu. Ara aranjat o altfel de acoperire.. Hale înălţă din sprâncene şi se ridică să-l servească. — O să fiţi în siguranţă aici? întrebă Hale. Ai să vezi că nu se poate plăti în bani. şi că vrei săl promovezi în afacerile tale.. Numai să-l fereşti pe Lee Quale de indiscreţii. Se întoarse cu cafeaua. Se aşeză pe al treilea scaun. ştergând cu aroma sa tensiunea dupăamiezii.Rămase mai târziu ca de obicei. Un turneu în interesul firmei Lukas: o ieşire a navei spre staţiile miniere. folosi cartela. Se simţea mirosul de cafea.. — Nu te cunosc. Ştii că se pune ceva la cale. spuse Hale din bucătărie. realizând în acelaşi timp că Hale aştepta. — Dacă n-o să fim. Anne şi Kulin-ii plecaseră cu actele lui Vittorio la 17. Vittorio a plecat.03. Iar când Annie părăsise vecinătatea staţiei şi dispăruse orice şansă rezonabilă de a primi vreo reclamaţie. Dayin. Tot aşa cum nu avea chef să-l aibă pe Hale aproape. Dar domnul Hale a făcut tot ce a putut ca să mă întreţină. aici sau în altă parte. Bran ? Hale încuviinţă cu o mişcare a capului. cu actele lui cu tot. Să-ţi alegi aliaţii cu înţelepciune.. cu o consideraţie plină de atenţie. domnule Lukns.. spuse Jessad. continuă el. — Aţi avut vreo problemă să ajungeţi aici ? — Niciuna. privi către oaspetele care se aşezase comod în faţa lui. Ai înţeles ? Hale dădu din cap. o să ai tu grijă. îi spuse lui Bran Hale. către Jessad : — O după-amiază plicticoasă ? — Binecuvântat de plicticoasă. — Am să vorbesc cu tine despre asta mâine. ale securităţii. fără alte întrebări sau interpelări decât cele obişnuite despre orar şi rută. spuse Jessad încetişor. Jon se aşeză înapoi. e pierdut. În sfârşit. — Îmi cunosc interesul. Aş avea nevoie de o asistenţă de încredere. cu ceva mai multă siguranţă. rămăseseră doar câţiva funcţionari în birourile de afară care să răspundă la com şi să continue lucrul până la sosirea schimbului din ziua alternativă. până ce o mare parte din personalul primului schimb plecase şi activitatea zilei principale se potolise. Nu era pregătit şi nici nu prea avea chef de asta. Îţi mulţumesc... — Îţi apreciez discreţia. luându-şi în stăpânire casa. Swan’s Eye plecase fără probleme la 14. Mă înţelegi. până ce luminile se micşoraseră pe docuri. pentru el. domnule Jessad sau care-o fi numele dumitale. Încuie şi se îndreptă către casă.. — Înţeleg că ai încredere în această persoană. plecă discret. în dosarul compului.

A fost concediat pentru că-mi sprijinea politica împotriva Konstantin-ilor. Dar am nevoie de acte. domnule Lukas. — Dumneata ai să ne-o aşezi nouă în palme. — Iar cea mai mare.. — Ce-mi poţi oferi ? — Pell. Nu căpătă decât o ridicare politicoasă din sprâncene. Staţia Pell.. spuse încet Jessad. — Şi ce se întâmplă cu fiul meu ? — Eşti îngrijorat? Am crezut că ai puţină dragoste pentru el. Eu te dirijez... domnule Lukas. Şi nu avem prea mult timp. Hammer. Jessad dădu încet din cap. dumneata cunoşti perfect locul. — Şi ce protecţie am eu? — Cea pe care ţi-o dau eu. — Nu am nici o obiecţie. Mă simt mult mai în siguranţă cu ele decât fără. una pe care noi am luat-o. Asta e cea mai mică problemă a noastră. şi nu cred că este înţelept să mă expun unui interogatoriu.. domnule Lukas. — Am întrebat ceva. Totul. Ai să mă informezi asupra situaţiei de aici. am să mor.. în spatele liniilor. — Găseşte-mi acte. — Care-i rangul dumneavoastră? Jessad ridică din umeri. — Atunci. Mai întâi. — Actele pot fi obţinute. trebuie să ai grijă. pentru a le obţine. vrei să-mi arăţi o schiţă a staţiei ? .. şi sper că nu-i cazul. până la cel mai mic detaliu al afacerilor din birouri. Poate exista un loc mai sigur ca ăsta? Acest Bran Hale – e un om discret? — A muncit pentru mine în Lumea de Jos. Dacă nu. dar care este. Nava lui Olvig.. — E neoficial. E loial. am înregistrat-o pe numele familiei de negustori Olvig. de la orarul plecării navelor până la desfăşurătorul misiunilor lor.. Sunt trimis ca o dovadă. — Am. domnule Lukas. — Şi eşti pregătit să mi-o aşezi în palme? Jessad scutură din cap. cel puţin în privinţa judecăţii lor. ca o asigurare că oferta noastră este valabilă. — De încredere ? — Este. de fapt militară. — Ai de gând să locuieşti în apartamentul meu în tot acest timp ? — Găsesc puţine motive pentru a mă muta...Se aştepta ca celălalt să se simtă jignit. Olvig-ii sunt cu toţii în detenţie... Vreau detalii... Unde e Dayin ? — În siguranţă. Eu am experienţă.. de la discuţiile din consiliu. — O navă aşteaptă ceva mai departe. Nu-i cazul să-ţi faci griji. ca şi cei mai mulţi dintre cei de pe Swan’s Eye. Programul tău ar putea suferi. Despre câţiva din echipa lui am mici îndoieli. ne-a anunţat că se află pe poziţie. domnule Lukas ? — Vreau nişte răspunsuri. Asta-i propunerea.

iar la gestul de respingere pe care-l făcu Kressich. fusese aruncat în aer.. Vă rog. — Vreau afară ! — James! strigă Kressich. un punct în care doar furia mai conta. panică. Redding. Încerca să facă ceva. — Nu există garanţii de rezolvare pentru cererile de transbordare la baza din Lumea de Jos. Un expert în asemenea afaceri. se va ivi o posibilitate. sau tocmai pleca. la fiecare cinci zile.. o iluzie că înaltul consilier din Q le asculta problemele. faceţi o nouă cerere şi eu am s-o înaintez. împungând sălbatic în timp ce Kressich sări de pe scaun şi se lipi de perete. Detesta aceste audienţe pe care le ţinea. Acesta se lăţi cu faţa în jos peste birou. În ceea ce privea plângerea femeii. Redding se întoarse de la James – către el. Se uită la chipul lipsit de expresie al lui Jessad. Kressich se aruncă în spate cu tot cu scaun. Vassily Kressich îşi odihni fruntea în căuşul braţelor. Îl cunoştea pe omul pe care îl denunţase. Îi trecu prin minte gândul înfiorător că Viking fusese cedat din interior. poate. dacă ajunsese să se plângă. o coadă care se întindea prin al nouălea hol până la docuri. existau puţine şanse de rezolvare. Kressich îşi adună forţele. Afară izbucniră strigăte. Din interior. Apoi se ivise Flota şi staţia fusese distrusă intenţionat. pe de altă parte. Mai devreme sau mai târziu. un punct în care ajungeau mulţi. în ochii cu adevărat implacabili.00 Mai era încă lume care stătea la coadă afară. Cineva destul de nebun ca să distrugă staţia era pe drum.. o femeie care ţipase.. un om antrenat pentru asta. V PELL: ZONA Q. — Încă mai încercăm. îi spuse el omului solid. Îşi îndreptă mâna către centură. Ar fi vrut să-i ceară lui Nino Coledy să se potolească. îl durea spatele.. Femeia înnebunise. Şi asta ducea la autodistrugere. — Am plătit. că Mariner. spuse Redding. când ultimul ieşi îmbrâncit de unul dintre oamenii lui Coledy.. O lamă scurtă fulgeră. următorul de la rând. Intră un altul. indiferent de situaţie. Sabotaj. ORA 19.Eu am experienţă. cuprins de panică. mai mult ca să o scape dé ceva mai rău. domnule Redding... nu îndreptată către paznici. . şi mai mulţi indivizi dădură buzna în încăpere. Staţia îi numeşte doar pe cei de care are imediată nevoie. se pregăti pentru întâlnirea săptămânală cu el. Des James se aruncă în spatele lui Redding. Probabil că femeia spusese adevărul. Am plătit o grămadă pentru permisul meu. le rezolva plângerile.. şi îşi închipui că pe Mariner trebuia să fi fost un om ca acesta. care se plânsese de furt şi denunţase pe unul din banda lui Coledy.. Era cel puţin o valvă de presiune. Îl durea capul. Împrăştiind peste tot hârtiile. Garda fu acolo într-o clipă. O isterie ciudată. PORTOCALIU NOUA. Redding se uită împrejur sălbatic. se lăsă pe spate în scaunul său.

îi spuse Coledy. — Curăţă asta. Daţi-l afară. Kressich se ridică pe vârfurile picioarelor. Încercă să lupte din nou.. Turnă în două. Câţiva îl ţintuiră pe Redding la pământ. se plânse el. — Ei bine. cu picioarele tremurând. — E rândul meu! strigă ascuţit o femeie. ştiind că formularele treceau oe la Coledy şi se plăteau cu marfă de contrabandă. porunci Coledy unuia dintre aceia care rămăseseră. zbătând o hârtie şi încercând să ajungă la birou. Ce-ai gândit când i-ai vândut făgăduiala ? Coledy întoarse încet privirea de la el către bărbatul ele lângă uşă şi înapoi. unii dintre ei înarmaţi cu răngi. pentru că începuse să-şi revină. ridicându-şi paharul. Redding ştia asta. domnule Kressich? întrebă Coledy. îl cercetă cu grijă şi îl puse în buzunar. Gloata bătu în retragere. unii împinseră înapoi torentul de curioşi şi disperaţi. făcu el. Îl duceau pe Redding afară pe coridorul exterior. de partea cealaltă ! — Nu mai sunt în stare să primesc pe nimeni. Cândva. — Asta nu-i de nasul poliţiei staţiei. — Omul spunea ceva despre o plată. Duceţi-l pe hol. Cei din mulţime fluturau formulare pe care sperau să ajungă să le depună. — Ştergeţi-o ! Kressich îl putea auzi acoperind cu strigăte ţipetele de protest şi smiorcăielile. îl îmbrânceau ca să-l facă să meargă. ţinut de trei inşi. O alungară afară împreună cu ceilalţi. murmură Kressich. Coledy luă cuţitul. iar omul căuta ceva cu care să şteargă podeaua. şi asta-i mai rău. Are un dosar prost în staţie şi nu-i pot face rost de un permis. Un al patrulea îl lovi cu piciorul în cap şi el se linişti. să înlăture gheara dureroasă din piept. — Eşti rănit. — Nu. în orele de trafic mai redus. ştiind foarte bine ce se petrecea. Kressich întinse o mână sub birou şi scoase una dintre sticlele cu vin cu care îl aprovizionase Coledy. Daţi-i afară. un cadavru avea să fie găsit prin staţie. Nino Coledy venise împreună cu ceilalţi. Îşi ridică scaunul şi se aşeză. Unii dintre oamenii lui Coledy începură să-i pună în mişcare. . sorbi din vinul din Lumea de Jos şi încerca să-şi încălzească tremurăturile membrelor.. Redding era la podea. Afară încă se mai striga. sângera de la tâmplă şi o scursoare roşie îi acoperea figura. Coledy se aşeză din nou pe marginea biroului. Pahare. spuse James.Cum lupta se apropia de el. acum are un dosar prost şi la noi. dar indivizii îl scoaseră afară şi uşa se închise. Coledy ieşi pe coridorul exterior. gândi Kressich. Au să-l omoare. afişând un zâmbet pe chipul lui tânăr brăzdat de cicatrici. Nu puse la socoteală vânătăile căpătate pe când căzuse de la birou. iar Coledy se întoarse în birou. — Sunt prea bătrân pentru asta. Redding se lovi de zid. — Nu ai de ce să-ţi faci griji din cauza lui Redding. punându-şi capul în palme.

. şi protecţia se cumpăra. bărbat sau femeie.. Acum îşi plăteşte dorinţa. Nu pleacă nimeni în Lumea de Jos: îi scot de aici şi îi omoară. Asta însemna speranţe mai puţine de a pleca Jos. cu genunchii încă slăbiţi. probabil. Până ce se mai limpezesc problemele. Se aşeză.. Nimeni nu era în siguranţă dacă nu aparţinea uneia dintre organizaţii.. Căpătarea permiselor de unii. Bandele de protecţie se adresau lui Coledy pentru licenţă. — Să nu-mi dai detalii. şi vinul. tot manual. comp-ul le tăiaseră legăturile şi nimic nu mai funcţiona fără comenzi manuale. că se adăugau puncte negre care aveau să-i ţină pentru totdeauna în Q. în sfârşit. mai devreme sau mai târziu.. Cei mai răi fuseseră lăsaţi în urmă. aia fac. comiseseră crimele. putea fi marfă bună în Q şi în staţie. n-au nevoie de tineri. Droguri. singura speranţă de a ieşi din Q stârnise disperarea celor lăsaţi în urmă. Coledy rânji. iau bătrâni şi copii ca să scape de ei ! . o plecăciune. Numărul sinuciderilor creştea: unii se dedaseră la excese în barăcile devenite acum lăcaşuri ale viciului. Încercă să rămână liniştit un moment. — Redding urma să-l ceară.. — Mai bine să te ducem la apartamentul tău. Dar nu vinde permise celor cărora nu am nici o şansă să le obţin.. de care erau acuzaţi... — Am să vorbesc cu tine mai târziu.— Nu poţi avea situaţii de felul ăsta. — Nu am nevoie de compania ta. aveau şi ele trecere. spuse el scurt. închise uşa. Şi orice altceva pe care Coledy şi ai lui găsiseră bun de exploatat. bănuind că se măsluiau fişele staţiei. Kressich intră. Străbătură coridorul până în sectorul în care avea un mic apartament şi folosi cheia lui manuală. Kressich se ridică. nimeni nu putea străbate coridoarele decât dacă era cunoscut că avea protecţie. o expresie deosebit de neplăcută. ferindu-se să privească la sângele care şiroise pe covor. Peste tot domneau bandele. metalele preţioase. cu oricare monedă disponibilă. Bău o înghiţitură mare de vin. spuse Coledy. iar cei respinşi sau daţi deoparte deveneau isterici.. cu favoruri sau cu trupul. ironic. — Îi ucid. — Nu vreau să ştiu. medicamente. izbucni Kressich. Termină şi el vinul. Unul dintre tinerii din grupul lui Coledy adunase teancul de hârtii care se împrăştiase pe jos în timpul luptei şi îl puse pe masă. nebunia se înteţea. Paznicii de la bariere se îmbogăţeau. cu alimente.. spuse întristat Kressich. Ştiu ce faci. domnule Kressich. orice lucru de valoare. Să punem ceva pază. rămase acolo cuprins de greaţă.. În Q. aşa încât atmosfera începuse să se încingă. N-au nevoie de lucrători. Coledy şi patru dintre oamenii lui îl escortară. Coledy vânduse cereri pentru permise de ieşire din Q de transbordare la baza din Lumea de Jos. strigase un tânăr respins. şi unii deveneau victime. prin aceeaşi uşă din spate prin care ieşise Redding. în scaunul de lângă uşă. Unii. Coledy îi zâmbi batjocoritor şi făcu. Vânduse până şi dreptul de a sta la rând.

încercând să nu se gândească la cele ce se întâmplaseră. dar de Dinte Albastru era ea . zi sau noapte) o urmă şi-se aruncă pe saltea. Dinte Albastru (niciodată departe de ea. Se temea că ştirea avea să ajungă la urechile lui Coledy. îşi turnă un sfert din ea. putea cere azil.. Ochii îi priveau fix înainte şi chipul îi trăda furia. linse locurile îndurerate. Nu putea cere să plece. când avea să vină criza inevitabilă. îşi odihni mâna pe umărul ei. rămânea cel puţin în stare să se opună exceselor. Oamenii lui Coledy aveau să se gândească de două ori până să facă vreo trăznaie. către el.. Câtă vreme stătea în Q. la bază. Putea să iasă. Se scutură şi bău vinul. mârâi Dinte Albastru. pentru că astăzi fusese o încărcătură grea de mutat. când situaţia avea să devină cu adevărat de nesuportat. şi se temea că aveau să-l pârască. dibui sticla de vin pe care o avea în bucătărie.— Taci! strigaseră alţii şi tânărul fusese bătut la sânge de trei inşi de la coadă înainte ca poliţia lui Coledy să-l scoată din mâinile lor. şuierând cuţitul către el. foarte obosiţi. se întâmplau. Munciseră pentru oamenii lui Lukas astăzi. îşi scoase masca şi se spăla cu fast în apa rece a bazinului. Şi el avea într-adevăr acces în afară. unii dintre aceia care le făcuseră necazuri Jos. ORA 23. vedea numai ochii nebuni ai omului pri-vindu-l peste biroul pe care se întinsese.. nu către paznicul lui Coledy.. Nu-i putea fi milă de el. şi chiar dacă maşinile cele mari făcuseră cea mai mare parte din treabă. Pusese oarecare ordine în Q. Ca şi cum el i-ar fi fost duşmanul. dar în nici un caz Vassily Kressich. dar ceilalţi plânseră şi rămaseră la coadă cu cererile ţinute strâns în mâini. nu atâta timp cât Coledy ignora dorinţa lui să fugă. Redding urma să moară până dimineaţă. Se ridică în sfârşit. împrăştiind hârtiile. Satin îşi întinse muşchii îndureraţi când intră în habitatul luminat slab. Pentru ce făcea avea să fie răsplătit. — Oamenii lui Lukas. muşchii pellienilor aranjaseră pachetele în maşini sub comenzile ţipate ale oamenilor. sau aveau să se mai întâmple. Salvase nişte vieţi. avea împrejur oamenii lui Coledy: oricine putea fi rănit în Q. avea gardă personală. VI PELL: CARTIERUL PELLIENILOR .00 Schimbul lucrătorilor. acolo unde masca îi rosese blana.. cu capul sprijinit de al ei. încercă el să se convingă pe sine. Nu mai avea să treacă prin primejdii de moarte. Erau obosiţi. îi rămânea speranţa asta. Ar fi fost cu mult mai rău dacă nu ar fi fost influenţa sa. Paznicii erau mână în mână cu Coledy. Putea înfrâna unele porniri ale lui Coledy. Avea vin de contrabandă. se lipi strâns şi îi linse obrazul. câtă vreme ţinea audienţele de ziua a cincea.. Ea ii luă cealaltă mână şi îi întoarse palma în sus. Şi pe Satin o dureau mâinile şi umerii.

de privirea lui. La aceste vorbe se stârni un murmur de apreciere. ca şi ceilalţi care veneau şi plecau. chiar dacă din altă tabără şi de pe alte dealuri. — Vin. Era înclinat să gândească mult. veniră şi alţii. care nu le vorbeau mult. spuse Satin. niciodată nu strigat. avea cele mai multe de spus în povestea asta. nu găsea vreme să fie furios. deşi numele era un cuvânt-spirt al Soarelui. rătăceau prin tunelele adânci şi cunoşteau secretele locurilor întunecate. care veniseră Sus şi se întorceau Jos din nou. cu atâţia oameni Lukas împrejur. Mai erau şi alţi hisa. Un alt mascul tânăr intră târşâit. Şi muncit el cu mâinile lui. şi se vorbea doar despre faptele Konstantin-ilor şi despre felul în care Emilio şi prietena sa Miliko îi făcuseră pe hisa să zâmbească din nou. — Eu vorbesc. unde se punea întotdeauna masa. Dinte Albastru îşi ieşea greu din fire. pentru că el dat la mine numele meu de om şi sufletul bun. şi despre Bennett. care murise ca prieten al lor. rog fugit. Vino mănânci. spuse ea. Întoarse capul către ea. nu. Când se întoarse Vânjosul. Ştiau tainele maşinilor. îi mângâie blana aspră şi îl ţesălă până ce păru mai liniştit. — El coborât la moară. Îl plăceau pe Vânjosul. Dintre toţi care veniseră Sus să spună această poveste. o dată sătul. să mănânce. ceru Vânjosul. cea mai nouă aici. pentru că ea. Cei mai mulţi erau bătrâni. întotdeauna aceleaşi. iubit hisa. care stăteau mult şi priveau. iar în timp ce gândea. un cerc zâmbitor în colţul lor. îşi luă castronul şi se aşeză lângă ei. Îi lipăi obrazul. În afară de prietenii adunaţi. oamenii o să facă. ca şi cum lunga lor şedere printre oameni îi transformaseră în altceva decât hisa. Din prima seară după venirea lor. — Vorbeşte de Bennett.. dar de data asta le făcea pe amândouă: şi când avea să-şi piardă firea avea să fie rău pentru el. Dinte Albastru reuşi să se binedispună până la urmă. oricare ar fi fost tabăra care îi trimitea Sus. nu. Hisa îşi strânseră braţele împrejurul trupului tremurând. lucrători permanenţi. se ridicară şi merseră prin tunelul de metal către camera mare. .. de pe acelaşi mal al râului. îşi linse terciul de pe degete cu mulţumire. Vânjosul le surâse prieteneşte. pentru că el. Cei mai mulţi erau lucrători sezonieri. care lucrau cu mâinile şi nu ştiau multe despre maşini: aceia erau binevoitori faţă de ei. — Mănâncă. care stăteau între ei în colţul îndepărtat. când ajunse la partea tristă a poveştii. goli un castron cu terci şi plecă să ia un al doilea. încetaseră discuţiile despre lucrurile mărunte hisa. trecuseră prin tabăra oamenilor şi îl cunoscuseră pe Benett Jacint: şi fusese jale mare Sus când ajunsese la ei vestea morţii lui Bennett. una dintre poveştile pe care hisa le spuneau în locul acela: se încinse repede în poveste. nu era niciunul care să-l fi văzut. îi linse blana s-o netezească şi o îmbrăţişa. Am dat noi nume lui – eu dat.îngrijorată. spuse ea. de aceea o puneau să povestească iar şi iar. oamenii o să muncească pentru ca râul să nu ia niciun hisa. din ce în ce mai mulţi. fu el de acord. Tinerii de serviciu de acolo le dădură câte un castron umplut generos şi ei se retraseră într-un colţ mai liniştit. venit şi el de puţină vreme de Jos. I-am spus Vine-din-strălucire. întotdeauna stăteau deoparte. aşa cum făceau de fiecare dată când ea pomenea lucrul ăsta. şi el spune hisa acolo nu.

Ochii luciră de lacrimi. E. unul dintre ei spuse. Atunci râul bătrân. printre darurile-duh. — Eu sunt Lucire-de-Soare-printre-nori. ea ridicat şi luat posturile: şi noi strigat repede. noi plâns. Bun. spuse Dinte Albastru. şi Bennett şi oamenii buni prietenii lui. ea este furios pe oameni şi hisa. Râul bătrân. aprobă ea. Scoase pânza lucitoare şi o ţinu tandru între degete. continuând povestea. muncit cu el să salveze moara. — Ăsta-i darul-duh al meu. toţi prea târziu. numele pe care el dat la mine. dar ea tot luat la el. nu. noi muncit. El murit. Înghiţi nodul care i se pusese în gât la acest semn de aprobare din partea unuia dintre groaznicii străini care ascultaseră povara inimii ei. Şi noi spus la omul-Bennett el nu trebuie avut încredere în râul bătrân. — El iubit. -— Noi auzit la tine vorbit de acest Venit-din-strălucire. dar noi hisa. întoarce! Pentru hisa care munceau. Îşi bătu pieptul şi îl atinse pe Dinte Albastru. Ea luat şi pe el. cu oamenii care ajutat. Noi facem călătoria ta binevenită şi onorăm pelerinajul tău. Noi strigat. Eu venit aici în pelerinaj. Cuvintele tale fac la noi cald. O altă legănare şi murmur de aprobare. pentru că este un Timp. Pipăi prin săculeţii ei. toţi fugit ajutat ei. Se auzi un murmur de aprobare. repede. — Aşa. Toţi hisa ea dat înapoi. acest omBennett. . la casa lui Bennett. Dar râul bătrân. Povestitoare. ea băut la el. şi prietenul meu Dinte Albastru venit. noi fugit ajutat hisa. pentru că unii dintre hisa străini de Sus veniră şi ei în rândurile din spate ale mulţimii şi se legănau şi priveau. eu muncit acolo. Întotdeauna mânios. Murmurele creşteau printre ceilalţi. Străinul îşi schimbă greutatea de pe un picior pe altul: între timp. dar cel mai mânios pentru că oamenii lui Lukas au golit malurile şi luat apa ei. trase puternic aer în piept. din respect pentru vârsta vorbitorului şi marea lui politeţe. Pielea i se încreţi la o asemenea cinste venită de la Bătrânul străin. bun. Oamenii găsit şi îngropat pe el. inima lui bună făcut la el murit. fac cald la ochii noştri. eu văzut. ssst! Şi Bennett el ajuns pentru hisa în braţe la râul bătrân. fost acest om. şi bine tu dat la el daruri. El iubit hisa. prieten cu Cerul-o-vede. Şi un lucru ciudat şi înfricoşător se întâmplă. şi el auzit la noi şi întors. ceilalţi scăpară un mormăit de slavă şi se strânseră să lase un spaţiu între ei şi Satin. şi noi ajuns prea târziu fuga. Cerul-o-vede. şi bătrân râu. se porni o legănare generală de trupuri. El murit când întins mâna ajute hisa. ea băut pe ei. — Dinte Albastru şi Satin. Moara spart. dar luat om-Bennett şi prietenii lui. povestitoare ? Ea strânse la piept darul-duh şi se uită la străinul care întrebase. — Care e numele tău. Ea se aplecă înainte. nu. Am pus toia-gul-duh deasupra lui şi dat la el daruri. Ochii la noi sunt plini cu asta.— Şi hisa nu părăsit omul-Bennett. noi văzut. rău bătrân rău. privit cu uimire de ceilalţi. Mult timp noi aşteptat. toţi. aşa că moara să nu piară şi Bennett să nu fie trist. noi rugat la bătrânu râu dat înapoi Bennett. se adunaseră toţi hisa străini. Eu-Satin. Eu venit aici.

— Ne rugăm pentru Bennett Jacint. noi văzut doar maşini. şi ea ne visează pe toţi. — Povestitoarea vorbeşte cu simţ. iar altul: Toţi iubit la el. nu mare strălucire. El nu vorbeşte la noi. — Ah! murmurară ceilalţi. Cum să le înţeleagă hisa de Jos? Cum să le suporte? Ochii lor nu văd. Ea însemnează un Timp cu călătoria ei. povestitoare. Noi vrut imagini de Sus şi nimeni aici nu văzut. povestitoare. lung. pentru pelerinaj. Noi nu vorbim despre lucrurile astea tainice. Se lăsă o linişte lungă. nu. ele nu sunt pentru visele noastre. şi tu ne-ai făcut cald la inimile noastre ca să te binevenim. Nu avut floarea dealurilor. este adevărat. Dar noi încă aşteaptă. Imaginile pe care noi dat la oameni devenit imagini omeneşti. şi aproape de ele un om care visează în locurile tainice de Deasupra. murmură adunarea. nu. — Iubit la noi. văd faţa lui. dar noi încă speră. Ea este imaginea care ne priveşte. Dar imaginile de Sus. Noi muncit greu. — Cerul-o-vede. Om de Jos: el trimis pe mine aici. Şi omul-Konstantin este prieten la mine. Am dormit lângă ele şi am visat vise. Soarele veghează peste acest loc. eu şi prietenul meu. ochii ei sunt calzi de Soare. În sfârşit. Marea Bătrână are grijă de ea.. spuse Cel Bătrân. Marele Soare vine s-o viziteze. Noi aşteptat văzut. Dar. Imaginile câmpiei de care ne amintim. Dar omul-Bennett acesta a făcut cald la ochii voştri şi v-a dat nume. Ei spus oamenii ascund ele la noi. lucrurile pe care tu le cauţi sunt aici. Ea merge cu ochii deschişi. văd Sus. Ah! Lung aşteptat noi. — Omul-Bennett este omul nostru. ea priveşte tot Deasupra pe pereţii ei. Ne-ai spus despre Bennett Jacint. Numele ei este Soarele-zâmbeşte-peste-ea. îşi perie blana dispreţuitor.. Ea zace numai în strălucire. o iubeşte. în timp ce Bătrânul se balansa înainte şi înapoi. da. bună este dragostea ei. aici frumos. tot Deasupra îl visează şi faţa ei zâmbeşte pentru veşnicie peste Marele Soare. .. rosti cu fermitate Vânjosul. stelele dansează pentru ea. şi noi ît i spunem ţie. el spus Soarele aproape de locul ăsta. Imaginile stau acolo unde se întâlnesc oamenii Cei Bătrâni. — Ah. Cel Bătrân scuipă. lung. Dar sunt şi lucruri aici care îţi fac oasele reci. spuse altul. nu numai cu mâinile. Cel Bătrân. trimis la mine aici pentru primăvara mea. despre una dintre noi pe care tu n-ai văzut-o: Lily o numesc oamenii. pentru că visul e bun. Omul-Bennett al tău nu te-a minţit. şi noi le-am văzut.— Asta-i Cel Bătrân! şopti Vânjosul lângă umărul ei. pe această sfântă. noi întâlnit la mormântul lui Bennett. poate ne priveşte pe noi în momentul ăsta. spuse Satin. Cel Bătrân. Bennett spus aici bine. — Ssst! Sus-ul nu este ce pare. Noi îi spunem Soarele-prietenul-ei. încetă şi ridică o mână o-soasă. greu. Eu venit pentru marele Soare. într-un loc tot numai strălucire. Bună. Noi am vizitat acolo. uimită la asemenea lucru – unul dintre ei întovărăşit cu însuşi Marele Soare. niciodată ea nu mişcă. dând înapoi şi Satin rămase neştiind ce să facă. Ne-a făcut cald să auzim lucrurile astea. şi ea este Cea Mai Bătrână. Ea e a noastră. mult mai multe anotimpuri ca mine. — El apărat la noi de Lukas-i. Cel Bătrân. Leam văzut..

şi beznă vastă dincolo de ei. Bătrânul şi tovarăşii lui se opriră şi îşi puseră măştile.. Toţi care au stat mult aici sunt ciudaţi. O să vedem ăst bun om ? — Nu. Şi chiar atunci când ea se lăsase cuprinsă de teamă. Nu era niciunul atât de îndrăzneţ. Nu are oameni în el pentru scurt timp. neştiind altceva decât dorinţa ei. spuse Satin. — Poate că nu este asemenea om. ici-colo oameni împrăştiaţi. se cuprinse cu braţele şi tremură. prin tunele. Urechile Bătrânului se lăsară pe spate şi de jur-împrejurul lor se opriră răsuflările. Sau poate – gândul le strecură fiori reci – Bătrânul avea un fel ciudat de a-şi bate joc de ei. O oră. şi îi simţi teama când se agăţă de braţul lui. cu podele albe şi cu plante verzi. Ştiu cum să-mi dau seama cât a trecut. iar Dinte Albastru o urmă la rândul lui. murmură Satin odată cu ceilalţi.— Ah. arătând că erau într-un loc care comunica cu un altul plin cu aer pentru oameni. trecând în toate părţile prin spaţiul larg. Satin îl simţi pe Dinte Albastru strecurându-şi mâna într-a ei. pentru că uşa dinapoia lor se închise şi cea din faţă se deschise către un hol strălucitor. Noi venit foarte departe. Satin se lăsă în spate. spuse Cel Bătrân scurt. dar niciunul dintre ai lui nu veni să li se alăture. Gâfâiau când trebuiau să meargă mult aplecaţi sau să se caţere mult în sus. locuri întunecate unde trebuiau să urce departe pe metal subţire şi unde până şi hisa trebuiau să meargă aplecaţi.. nopţile următoare ceilalţi. — Merg şi eu. La fel făcu şi Satin. Vânjosul se târâia înapoia lor.. iar Dinte Albastru şi Vânjosul făcură la fel în ultima clipă. spuse Dinte Albastru. Vă arătam noi un loc. Bătrânul se ridică. care nu semăna cu docurile. Ceilalţi nu voiau s-o facă. Buzele Bătrânului se ţuguiară şi îşi reveniră de mai multe ori. dacă nu vă este frică. După numărătoarea oamenilor. de parcă ar fi fost obişnuiţi cu astfel de lucruri şi ar fi ştiut unde merg.. Şi eu. Numai Lily merge acolo. — Este un Timp. unde puteau să rătăcească şi să moară pierduţi. Noi arătam la tine. Împreună cu alţi doi tovarăşi ai lui. Bătrânule. încă nu am găsit faţa Soarelui. urechea ei. şi Vânjosul se apropie în vreme . Satin o trase pe a ei peste faţă. Şi noi suntem nebuni să urmăm acest Bătrân cu mintea stricată. O dată. se aplecă înainte. Aici era curăţenie şi lumină. acolo unde Bătrânul intenţiona să-i conducă. iar Dinte Albastru se ridică mai încet. şuieră Dinte Albastru în. — Tu vii. gâfâind. şi e vremea călătoriei mele. Satin nu spuse nimic. spuse Satin. către căile de departe. tunele prin care hisa puteau să mişte fără mască. ca să le dea celorlalţi o lecţie. — E nebun. Bătrânul şi cei doi tovarăşi ai lui aveau o putere nebună.. Noaptea asta tu vii. să-i ducă departe pe căile întunecate.. spuse Vânjosul. Se temea. profund dezamăgită. Bătrânul îi cercetă cu o mutră curioasă şi le făcu semn să vină. — Vin. eu văzut. sau atât de încrezător în ciudatul Bătrân. dar îl urma. Tu vii ? Dinspre Dinte Albastru nu se auzi nici un sunet. şi nu putem vedea imaginile şi nu putem vedea visătoarea.

învăpăiat. se pierdu printre ei. Ăsta e un adevăr. şi partea din afara docurilor. Îşi umplu ochii cu priveliştea. Dar niciodată tabăra oamenilor. Stele alunecau pe lângă ei. pentru că venise în Locul pentru care călătorise. şi ea deveni. doar întunericul şi stele şi focul teribil de aproape. Cum poate fi noapte unde este Soare ? — Toate stelele sunt copiii marelui Soare. spuse Bătrânul. un loc fără pereţi. obiectă Dinte Albastru. — Unde e tabăra de oameni? întrebă Vânjosul. cu pete întunecate. un disc mare arzând. Asta am învăţat noi. . doar cer. nici un pic de cer albastru. Marele Soare străluceşte în întuneric şi este mare.. Dar Satin păşi printre mese. Îşi întinse larg braţele şi se întoarse. şi focurile lui sperie întunericul. ai cărei ochi erau veşnic încălziţi de această privelişte. Satin dădu drumul mâinii care o ţinea şi păşi înainte cu emoţie. pentru totdeauna. departe de noi. numai că departe. ai să vezi bătrânul râu: aşa mă gândesc. ăsta e cerul adevărat: numele tău e ăsta. Acum ne uităm la el. Unde e bătrânul râu ? — Lumea e rotundă ca un ou şi o parte are faţa ferită de Soare. îmbrăţişând tot Soarele. în timp ce Soarele o privea. privind împrejur. Strălucirea e o iluzie. Şi gândi la femeia care visează.ce urmau calea către locul întunecos încă mai vast decât cel luminat pe care îl părăsiseră. şi marile nave. Şi acolo e Jos-ul.. atât de mare că noi suntem fire de praf. Poate că. Asta e un adevăr. şi copiii lui îndepărtaţi. îngrozitor. E îngrozitor. unde marele Soare lucea în adevărata lui putere. Vezi! Pereţii ne arătă până şi staţia asta de Sus. dacă te uiţi atent. intră în locul luminat. Satin tremura. numită Soare-prietenul-ei. alta. şi părul i se zbârli pe ceafă. ameţindu-i cu mişcarea lor. de culoarea văpăii şi umplând de groază împrejurimile. Stelele sunt ca marele Soare. — Soarele. Asta e un adevăr. Vânjosul se înfăşură cu braţele şi tremură. asta face să apară noaptea pe partea aceea. Şi brusc lumina fulgeră dinainte. stele vrăjite care se schimbau dintr-un loc în altul. Nu se mai vedea nici o sclipire. E prea mică pe faţa Jos-ului. intona Bătrânul. biruind întunericul. — Aici e întuneric. Cerul-o-vede. arzând mai limpede şi mai continuu decât oricare alta văzută de vreun pellian.

toţi au intrat în afară de Europe şi Libya. SPAŢIUL UNIUNII. telemetrul înnebunit de viteză şi creierele înnebunite de droguri luptau pentru o locaţie precisă. întunecat. verifică tabelul. . Senzorii detectară activitate.. Am primit semnale bune. nici nu se putea mai bine ţinând seama de punctul din care am plecat. care tocmai intrase. — Aţi făcut treabă bună. privind semnalul care clipea de la Graff pe monitorul ei central. Norway trecu la comanda ei. 9/10/52 Punctul Omicron. transmisii în noaptea eternă. pe când tot ce aveau împrejur era neclar.. puteau fi în zona de salt atunci când altceva avea să între. Rămâneţi pe poziţie. Dacă nu ieşeau la timp. raportă comul. Încetini repede. complet în spaţiul real. PUNCTUL DE NUL.. stare nelipsită la ieşirea din viteza luminii. începu să scadă viteza. Era unul dintre resturi de care se temeau fregatele subluminice şi docare navele de salt cu afaceri secrete. Omicron era un rătăcitor. din alt plan. Avu încrederea în îndemânarea echipajului şi plonja. după o plecare de lângă Russell. la jumătate de oră veni un semnal de pe Libya.. un proces nu tocmai confortabil. — Am înţeles. folosit de Flotă de atunci.4 LA BORDUL LUI NORWAY. e clar. trecură. dar exact ca distanţă. Computerul porni să comunice cu un altul de cum intrară. Alte nave o precedaseră la acest punct de întâlnire lipsit de lumina soarelui. Calculă poziţia relativă la Omicron. se bucurau şi îi păstrau taina. şi asta ar fi însemnat un dezastru. îndreptându-se către acele semnale şi în afara zonei de ieşire din salt. să intri în mijlocul razei radarului. multiplă plezenţă de nave. un rest între stele. Europe sosi un sfert de oră mai târziu. şi Signy Mallory rămase atentă la datele de telemetrie. chiar în zona de salt. vizibil doar atunci când acoperea stelele. timp de câteva minute. Norway nu era prima navă care se apropiase fulgerător de fragmentul de rocă şi gheaţă având dimensiunea unei planete. de atât de departe. la două minute peste program. ţintă la ieşirea din salt. luptând cu hipnotismul care apărea atât de uşor la ieşirea din salt din pricina drogurilor pe care trebuiau să le folosească. găsit la noroc de Sung de la Pacific cu multă vreme în urmă. un loc imposibil să existe în altă parte. transmise tuturor posturilor. dar poziţia sa era previzibilă şi avea o masă destul de mare ca să poată fi luat drept. Nu era un fleac să găseşti atât de precis Omicronul. prin starea aceea supărătoare în care inima părea să bată în gât. cu senzaţia că erau urmăriţi. orice greşeală de calcul putea izbi Norway de pietroiul acela sau de o altă navă.

să facă o pretinsă inspecţie.. jucaseră jocuri de noroc. — Totul e stabil. Câţiva. fără să poată acţiona înghesuite în protecţia slabă oferită de structura internă a navei. li se aprobă timpul de odihnă. după a treia vizită. unde întrerupse discuţiile grupurilor de bărbaţi şi femei care făceau speculaţii asupra evenimentelor următoare. . o sincronizare la care nu recurseseră niciodată. Ne încadrăm în schemă şi suntem stabili. care mărea pericolul de a fi loviţi.. dar echipajul şi trupele aveau reţinerile lor. dădu din cap politicos.. Sunteţi bine ? Ei aprobară în cor. Atlantic. dar să puteţi fi gata în câteva minute. o conduse prin domeniul lui. Ea îi lăsă să-şi vadă de treburi... trecu dintr-o încăpere în alta. se desfăcu din chingi şi. Dinspre Europe sosiră semnale de comp. Curajul lor nu mai conta atunci când trebuiau să intre într-un schimb de focuri. În vreme ce Graff ocupă postul părăsit de ea. Alte nave. erau obişnuiţi cu atacuri singuratice – Norway se strecura. păşi alene pe interval. cei mai mulţi nu. ea nu le interzicea mai nimic. Se întoarse către cabinele echipajului. rămâneţi în pauză. erau cu toţii în ziua principală. le spuse ea. Iar trupele trebuiau să meargă orbeşte.. în vreme ce trupuri şi navă se dizolvaseră. soldaţi sărind în picioare în dezordine ca să o salute. jocul continuase de cealaltă parte a clipei întinse la nesfârşit. — Nu ne mai grăbim chiar atât de mult. deveneau brusc atenţi. Şi aici unii dormiseră drogaţi. părând încântat de prezenţa ei printre cei aflaţi sub comanda lui. dar nu vrem să riscăm.. ca să se odihnească în ciuda saltului. În vreme ce nava îşi jucase propriul ei zar cu Adâncul. — Preia tu. Acum erau nervoşi. Urmau operaţiuni de care trupele se temeau. priviri vinovate şi altele surprinse. lovea şi fugea. stăteau în camera principală a echipajului.. ascunderea obiectelor care ar fi putut fi interzise pe navă. să se desfăşoare într-un raid de suprafaţă. intră pe coridor către cabina ei. Nu avem motive să credem că că va exista vreo problemă. erau treji. să le dea impresia că puntea nu i-a uitat.Asta era un eveniment pentru ei. să abordeze o navă comercială oprită. Era bine. având aversiune faţă de acest procedeu. Îşi scoase receptorul din ureche. Acum însă. în siguranţă şi în linişte. luă liftul către învelişul exterior şi cartierul trupelor. căpitanii de zi alternativă sufereau şi din pricina saltului şi a orelor inversate. Signy se lăsă pe spate. Li se comunică pauza. îl rugă ea pe Graff. Di Jans o întâlni pe coridorul principal. Soldaţii înţepeneau când Di trecea pe lângă ei.. Ieşeau de sub efectul drogurilor. aşa cum nu mai fuseseră de la primele lor operaţiuni. merse pe coridorul principal din spatele sectorului costumelor. vrând probabil să arate mai bine decât se simţeau. căutări frenetice după piese de echipament. şi trecu pe lângă uşă. Chiar dacă nu era probabil ca Uniunea să vină în forţă peste ei aici. spunea ea de fiecare dată. Nu erau în dezavantaj: Norway era una dintre navele de zi principală. de serviciu era chiar personalul ei de comandă. se ridică. Africa şi Libya erau de gardă în ziua alternativă. rămâneau totuşi nervoşi. Se aflau toţi într-un singur loc. pentru că momentul unui atac nu era niciodată cunoscut.. cei mai mulţi drogaţi până la nesimţire. iar navele aveau echipaje pregătite pentru ambele intervale. un atac cu mai multe nave. atinse câte un umăr ici-colo. gândi ea. în sfârşit. închişi în compartimente. îi cercetă – echipaj alternativ.

până la ultimul soldat. echipele de pregătire trăiau în propria lor lume. În timpul saltului. Cu toată ameţeala pricinuită de droguri şi salt. Îşi amintea destul de bine ce însemna pilotarea navetei prin nul. Nu era cel mai plăcut mod de a călători. înăuntrul navetelor. la Omicron. pentru că de obicei saltul însemna intrarea într-o bătălie. de pe Odin şi Thor patru erau de servici. două veneau dinspre punctul de nul să tragă la docurile interioare ale navei. cu picioarele slăbite din pricina drogurilor care îşi pierdeau efectul. de pe o navă comercială. raiduri care scoseseră din funcţiune instalaţii vitale. Nu şi de data asta. nu al Uniunii. mişcarea de acum fusese plănuită. dar asta nu-mi pare pobabil.. Nu aveau nici o intenţie să desfăşoare cercetaşii aici. în sfârşit se aşeză pe patul de companie şi se relaxa. făcuseră luni de zile paşi mici. Acela era Mahler. Urcă cu liftul până la nivelul principal. la fel. mecanicii lor.. aşa cum numeau ei exilul acela forţat şi temporar. se simţea aici ca acasă. al lui Quevedo şi al lui Armarshad. să facă gestul ăsta. operaţiunea asta e pe orarul nostru.. ştia asta. Kee. Nu ştiu când ni se va ordona să ieşim şi nici cu cât timp înainte. ca şi ea. Di venise cu ani în urmă. recrutat dintre refugiaţii de pe Russell. până în momentul în care ea îşi făcea apariţia în cilindrul rotativ în care tavanul ţinea loc de podea în rarele momente când se aflau traşi la docuri. asta ar fi însemnat două echipaje puse degeaba la conservă. Nu facem misiuni de salt fără ceva timp de odihnă.. Odihniţi-vă. îi cunoşteau şi vârsta adevărată. mulţi alţii. pentru că primirea echipajelor prin liftul special în cilindrul rotativ cerea o rotaţie completă a carenei şi nu puteau pierde atâta timp. Două din opt echipaje erau acolo. în acest ciudat sector în care echipajele navetelor de luptă. Ajunse la biroul/cabina ei. sau să rămână prin preajmă. le putea simţi moralul coborât şi le vedea strălucirea din ochi la un cuvânt. Erau abătuţi că această fază critică nu le aparţinea. Nu se auzi nici o întrebare. dar trebuia s-o facă şi pe asta cineva. deosebit de sobru şi deloc înspăimântat. străbătu distanţa mai scurtă din jurul coridorului unu. — Totul e aşa cum trebuie să fie. Mulţi. spuse ea celor pe jumătate echipaţi. la o atingere pe umăr împărţite în trecere. dacă dădeau de primejdie. Îi cunoştea pe nume pe toţi. . feriţi-vă de băutură. îi amintea de vremurile trecute. în fond. O întreagă altă comandă exista aici. intrând în lumea cealaltă. suntem în aşteptare şi acţiunea va începe de aici. o cunoşteau de ani de zile. la fel ca oricare dintre ei. aveau să fie aşa întotdeauna. doar să închidă ochii şi lăsă încordarea să i se scurgă din trup energia nervoasă cu care o încărca întotdeauna saltul. cea a echipajelor navetelor-cercetaş. Erau ascultători. luarea rapidă de decizii – să ucidă sau să moară. care permitea tuturor să ştie ce se petrece. Poate va trebui s-o ştergem. Signy păşi pe coridorul întunecat al părţii din faţă. care defectaseră sau distruseseră cât mai mult.Signy înţelesese din comentariile murmurate care se strecurau prin com-ul întotdeauna deschis: tradiţia navei Norway. Unii dintre ei erau reîntineriţi. făcu două-trei ture. Înconjură inelul de cilindri. dar orgoliul le era rănit de acest nou fel de război în care nu aveau nici un rost. pe când avusese şi ea un loc în acest cartier. nu putea să le aparţină. Era important ca ea să fie acolo jos.

nu-şi putea permite un vid de putere. spuse Mazian. sau ce operaţiuni trăznite mai puseseră la cale de unii singuri. un bărbat înalt. ciudat să se găsească din nou în compania tuturor celorlalţi în camera de consiliu a navei amiral. Căuta prin asta să obţină un efect: poate că privirea lui trăda o afecţiune sinceră. Simţul dramatic şi Mazian erau inseparabili: omul trăia prin asta.Să se odihnească o vreme. îmbrăcat în albastru închis.. deschizăndu-se apoi către largul Stelelor din Urmă. Keu de pe India. cu gesturi calme. să-i înlocuiască pe cei evacuaţi. loviseră şi fugiseră. să doarmă dacă putea. conducere şi forţe de securitate. nu putea lăsa.. Mazian nu ştiuse pe unde îi fusese întreaga flotă. dar nu discutaţi nimic între nave. C şi aşa mai departe. După părerea ei. Uniunii îi era imposibil să-i reziste. şi . capului. marele Mika Kreshov de pe Atlantic. păstraseră neatinsă o singură staţie.. trebuise să se aprovizioneze din nou cu tehnicieni şi personal priceput. Carlo Mendez de pe North Pole. — Dosarele sunt dinaintea voastră. mai mult o grupare de gherilă. Chemă o imagine pe ecranul din faţa lor. Sung de pe Pacific. Uniunea începuse jocul ăsta de-a cucerirea staţiilor. se furişaseră. Viking. care trecuse prin reîntinerire – părul i se argintase complet în anul de când nu-l mai văzuse. dacă vreo navă anume supravieţuise misiunilor spre care le trimisese. Dar să nu se vadă că folosiţi acele alternative. un tip foarte eficient. era Porey. apoi acţionaţi în conformitate cu situaţia. permanent încruntat. un om incredibil de urât. negricios. pradă dezordinii staţiile pentru care luptase. Luati-le şi obişnuiţi-vă personalul cheie cu detaliile. Fuseseră mai puţin o flotă. ca o gâtuitură privind spre Pell. Acum erau aici. de bunăvoie. Deşi îl cunoştea. Era Chenel de pe Libya. O staţie. Lucrurile sunt aranjate cum trebuie. În formaţii de cel mai mare secret: coduri şi coordonate.. fără bun-venit. chipeş. după ce îndepărtaseră personalul vital şi lăsaseră staţiile într-o stare de haos. Tom Edger de pe Australia. fie lipsită de tehnicieni. le indică zona precedentelor operaţiuni în care. alunecos precum mătasea şi demn de încredere. ultimii zece. supravieţuitorii manevrelor – ea. un om mic de statură.. îi stârnea un sentiment de ireal şi de panică. în ultimii ani. Kant de pe Tibet. Aşa încât ei le distruseseră până sub nasul Uniunii: trebuise atunci să intervină. O chemă. Cu părul argintiu din pricina reîntâlnirii. Signy înţelesese tactica de multă vreme. Îi părea ciudat să păşească din nou pe coridoarele navei Europe. ca o imagine în oglindă a lui Sung. bătrână ca războiul. subţirel şi cu figura încordată. bărbatul cu pielea neagră de pe Africa. doar acea privire şi clătinare a. Flota nu apela la chirurgia plastică. Nu reuşi. Fără introducere. care îşi sprijinea mâinile pe masă şi trecea leneş cu privirea peste ei. deşi îi ştia felul de-a fi. o tactică la fel de bătrână ca Pământul. B. Întâlnirea cu toţi cei care lucraseră împreună cu ea fără să se întâlnească ani mulţi. Selectaţi în comp-ul vostru între alternativele A. care se evitaseră unul pe altul cu atâta zel în afară de momentele scurte prilejuite de trecerea unui ordin de la o navă la alta.. Şi Conrad Mazian. Fu bucuroasă când o chemară. Signy se simţi din nou cuprinsă de vechea emoţie.

toate contingentele vor avea acoperire. între Pell şi Uniune. deschise plicul în vreme ce Mazian îi urmărea tăcut. existenţa lor atârnă de un fir. i-am lăsat să investească mult în asta: o să distrugem Viking şi o să le dăm o lovitură mortală. n-o să ne cadă nimeni în spate. doi: North Pole. deplierea navelor de apărare din staţie în configuraţii neobişnuite. singura în care au putut izola dizidenţii şi înlătura rezistenţa. unitatea unu: Europe. să intre în spaţiul real din toate părţile o dată... Nu era nevoie să sape prea adânc: ştia ce erau pe cale să facă. spuse încet Mazian. Viking e singura staţie cu fişele de personal din comp neatinse. de aceea v-am lăsat să vă odihniţi. bine învăţat cu toate situaţiile.. să distrugă totul. Aveţi instrucţiile în plicuri. îi ameninţa dezastrul dacă navele de salt se apropiau prea tare una de alta. să ştie din primul moment care le sunt prietenii şi duşmanii. se puteau deplasa printre navele apropiate cu o precizie cu care echipamentul fin al Uniunii încă nu se obişnuise: Uniunea era conservatoare şi se ghida prea mult după litera cărţii.. Libya. Acum au pus totul în ordine. Prezenţa duşmanului în locuri în care statistic nu ar fi trebuit să fie. . Australia are treaba ei separată. Africa. Am reuşit să facem expansiunea un lucru dureros. se întâmpla să fie în apropiere. să se arunce în acţiune încă ameţiţi. antrenat în simulări. Aveau experienţă. În mijlocul celorlalte. Dar aici se cerea toată priceperea lor.. o staţie luptă să supravieţuiască.să pună nave să le păzească. să coordoneze un atac atât de precis încât unii dintre ei să depăşească în salt Viking şi alţii să-l preceadă. repede. că s-au hotărât să fortifice Viking.. Atlantic. echipaj nevătămat şi tânăr. Fuseseră nevoiţi să atace Viking. dacă un obiect de masă mare. echipament bun. trecu în revistă operaţiunile cu buzele strânse întro linie din ce în ce mai subţire. toate posibilităţile astea trebuiau luate în discuţie. trei. Norway. de pildă o navă inamică. variaţiuni pe teme vechi ale acţiunilor pe care le îndepliniseră cu toţii separat. Dacă avem noroc.. Signy trase încet aer în piept şi îi dădu drumul. unde-şi pot aplica tacticile de poliţie şi raţionalizare. Pacific. cu toate complicaţiile unei staţii niciodată evacuate. toate distruse.. să o atace la urmă. o lovitură de masă. una după alta! Uniunea se văzuse forţată să-şi întindă monstruozitatea ca să poată înghiţi ceea ce ei îi dăduseră. Viking fusese ultima. Acţiunea va fi lungă. Tibet. după care nu mai rămâne decât o întinsă pustietate între noi şi Fargone. o să mânăm fiara de pe pajiştea ei largă în alte părţi. India. cât mai departe. nave noi. sunt pregătiţi. iar asta scădea eficienţa căpitanilor ei. O să facem simulări până ce o să dispară şi ultima nelămurire. Aveau să iasă din spaţiul de salt cu nervii încă amorţiţi.. să o transforme într-o bază de operaţiuni. Aveau să ţâşnească afară destul de aproape de Viking ca să nu lase vreme apărării. în funcţie de particularităţile sectoarelor. ca să se poată ascunde în caz de nevoie. Aveau un avantaj faţă de Uniune. precizie în atacuri nesincronizate. deşi aveau să plece din acelaşi punct. scump. Calculaseră poziţia planetelor şi sateliţilor din sistem la data sosirii lor.. — Toate indiciile demonstrează. separate. care poseda. alegerea e logică. pentru că distrugerea staţiilor în ordinea aleasă de ei dictase direcţia mişcărilor de nave şi personal ale Uniunii. S-ar putea să trebuiască reglate nişte detalii fine.

Puteau pierde un crucişător în acest fel de operaţiune.. poimâine. Asta era şansa lor.. dacă aveau să se apropie prea mult. — Ne vedem în iad. faptul că aveau să facă ceea ce un om sănătos la minte nu ar fi făcut. spuse Mazian.. se întoarseră în sala de conferinţă. Pregătiţi comp-ul: verificaţi şi reverificaţi. Mergeau pe mâna Norocului lui Mazian. Mâncară împreună. dezbătură pentru o ultimă oară. una după alta. următoarea dată când aveau să se întâlnească aveau să fie mai puţini. Schemele defilară pe ecran. deşi aveaii puţine lucruri de obiectat. Plecăm la răsăritul principal. fiecare către nava lui. — O zi de odihnă. mormăi Chenel şi Porey rânji. Ei dădură din cap. iar surpriza reprezenta avantajul lor. O zi să pună la punct comp-ul: şi să aştepte acţiunea. plecarea asta li se păru a avea un gust deosebit. . Dezbătură mult. dacă aveau să se ciocnească. deşi cea mai mare parte a lucrurilor le acceptaseră. Soarta lor depindea mult de întâmplare. poate mai mult de-atât. plecară împreună..

apoi o urmă pe Dias. se urcă şi încercă să coboare cadavrul. perete în perete cu cea a lui Dias. lăsând în urmă slujbaşi cu grad mai mic. — Va trebui să chemăm securitatea. Camera lui Marsh era de partea cealaltă a sufrageriei. Marsh se întorsese. — L-aş fi putut opri. făcu un apel către securitate. spuse Dias. Întinse mâna către halat. de centura lui atârnată de cârligul lustrei. Marsh spânzura. Faţa îi era oribilă. Daţi-mi pe cineva de serviciu. Războiul nervilor nu încetase. Apoi alte zgomote ciudate. răsuflând greu. privi la Bela. — Cererea s-a înregistrat.. Am auzit mişcările. Securitatea e pe drum. Silueta lui Dias se profila în prag. Vino. Cineva se mişcă afară. cu fruntea umezită de sudoarea a cărei pricină n-o cunoştea. ţinând genunchii. Îşi dădu seama că dormise agitat un timp. . Nu aveau nici un cuţit. pentru că Azov nu mai era-accesibil de cinci zile. Karl Bela venea şi el din camera lui. Încordarea îşi spunea cuvântul. Ayres îngheţă o clipă. iar mâinile îi erau încleştate. Ca şi cum apelul lui către Azov nu făcuse decât să agraveze situaţia. la panoul com de lângă uşă. hărţuiţi de aceleaşi tactici supărătoare de mai înainte.. dar fără folos. Contactul încetă la fel de brusc ca de obicei. iar uşa era deschisă. pentru că îl dureau umerii. după ultima spaimă prin care trecuseră. — Segust. Când au încetat atât de brusc şi nu s-a mai auzit nimic. se întoarse răspunsul. răsucindu-se încetişor. Ayres coborî de pe scaun. — Unul dintre noi e mort. Acum discutau pe marginea unor puncte secundare. Bela şi Dias încercară să-l ajute. cea de alături. Eram încă trează. E vorba de Marsh. spuse el. spuse Dias.5 STAŢIA CYTEEN: ZONA DE SECURITATE: 9/14/52 Ayres se trezi fără să ştie sigur de ce pentru că apartamentul era cufundat în linişte. Căpătaseră dreptul la recreaţie.. Se ridică. dar erau forţaţi să petreacă mult timp în conferinţe. Paşi făcuţi. Uşa alunecă fără veste. un mesaj către Mazian. apoi se împletici până în sufragerie. şi greutăţile crescuseră pentru ei odată cu răutăţile pe care le sufereau. staţie pe care Jacoby dorea s-o înmâneze Uniunii. Fâşia era îngropată în gâtul lui Marsh şi nu putea s-o desfacă şi să susţină cadavrul în acelaşi timp. multă vreme – m-am ridicat să văd. măcar atât. o mulţime de zgomot. Îi privi. referitoare la viitorul staţiei Pell. atunci când nu reuşiseră să se reîntâlnească după ora de recreaţie. nimic cu care să poată tăia centura. se relaxa. Ayres scutură din cap. dispăruse.. spuse ea. apoi trase înapoi scaunul care alunecase pe şină. Trebuie să vii. Azov căpătase ceea ce dorise.

se retraseră în camerele lor separate. recunoscând în sinea lui că era mândru de rezistenţa lor şi că ura – ura Uniunea. Ajunseseră şi la asta. ca şi cum ar fi fost cel mai firesc lucru din lume. liniştiţi. uşa lui fu brutal dată la o parte şi soldaţi înarmaţi rămaseră în prag. Săracul Marsh. chiar atunci. spuse soldatul. doar atât. un om curajos în felul lui. Aici se potrivea perfect. Poate că şi el avea să fie. se ridică în picioare. ca să fertilizeze pământul. Se întinse curând în pat. Economie. Se părea că securitatea avea de gând să cerceteze apartamentul în detaliu. Se făcea un efort sistematic ca să-i priveze de ea. Ochii lui Marsh. . Trecu mult timp. Marsh cel puţin era liber. Nu voia să se gândească la ei. Ar fi fost tipic unei asemenea societăţi. — Ayres. remarcă el cu voce tare. el şi Bela şi Dias. Sau poate îl determinase vina? Remuşcările l-ar fi putut împinge la sinucidere. Îşi reduse fluxul mental până la un nivel care excludea gândurile clare. — Poate că ar trebui să ne întoarcem la culcare. Se întrebă ce făcea Uniunea cu morţii lor. Dias şi Bela stăteau jos în apropiere. Cu un calm studiat. spuse un soldat. Aveau să fie bruscaţi. — Îmbracă-te. încercând să nu se mai gândească la cadavrul oribil al lui Marsh răsucindu-se încet în camera de alături. cu chipurile încruntate şi sumbre. — Ce le trebuie atât de mult timp? întrebă Bela şi Ayres îşi reveni destul cât să-i arunce o privire aspră. siluete conturate în lumină. spuse soldatul a doua oară. Încercă să şi-l aranjeze pe al lui cu degetele. cu părul zburlit de somn. Nu se putea certa cu manechinele. — Probabil că au să întârzie.. arătându-i că trebuia să se ridice şi să-l urmeze. ar fi fost o idee nebunească. Aveau nevoie de odihnă. aşteptau alături de el. Ar fi fost o dovadă privind perversitatea Uniunii. Închise ochii încercând să doarmă: atunci. — Ayres. Îi îngropau. în semn de compasiune. spuse Dias. Îl ascultă. Şi pentru noi e târziu. Nu era treaba lui să urască. dârz. Fuseseră scoşi din apartament şi duşi într-un birou. în alte locuri. Putea să ia locul lui Marsh: el era acum cel separat de ceilalţi. Încă puţin şi aveau să fie cu toţii aidoma lui Marsh. să-i alunge slăbiciunea. Ayres îşi scoase halatul şi îl atârnă de scaunul de lângă pat. se temuse de altele mai rele. în aşteptarea cuiva cu autoritate. Alte metode de a le submina rezistenţa. probabil. făcând semn cu puşca. În alte vremuri. continua şi acum. Se supuse. Era vechiul război. gândi el. poate chiar acuzaţi de uciderea lui Marsh. atingându-i. îşi spuse. bocănitul cizmelor răsunară în sufragerie. cu capul sprijinit în mâini. Ayres încerca să creadă că nu trădase. se temuse ca Marsh să nu cedeze nervos în mâinile celor care îl chinuiau. lăsaţi să stea cel puţin o oră pe băncile tari.Ayres se aşeză. doar să capete rezultate. Mai ales acum.. uşa exterioară se deschise. de această dată cu asprime. pe Dias şi Bela la plecare. Apoi.

. îi răspunse Jacoby. privi surprins către omul aşezat la masă. — Ce se întâmplă? întrebă direct Ayres. Informaţi-l că vreau să vorbesc cu el. — Nu. dus în mijlocul unui grup de soldaţi de-a lungul coridorului exterior. gândindu-se la Bela şi Dias. tulburându-i. totul înghesuit în poziţii ciudate. se poate dovedi de folos şi de aceea vă aflaţi cu noi. spuse el. — Liber. bănci fixe. — Am plecat. dar patul unei puşti îl lovi peste umeri. — Ce se petrece? îl întrebă pe Jacoby. Ayres se aşeză încet. Ei nu făcură nici un gest. — Sincer vorbind. până ce sistemele navei reuşiră să compenseze. Dacă s-ar fi oprit. Nava se mişcă. mânat din ce în ce mai departe de birouri. Căzu în vechiul lui obicei de a tăcea. lăsând impresia că spune adevărul. Azov. dar când aceasta veni. spuse Azov. — Cine e de servicu? întrebă Ayres manechinele. înţesate cu militari. părăsiţi în urmă. între mobilele de oţel şi plastic cu forme alunecoase – scaune cu model ciudat. Ultima era deschisă şi încăperea era luminată: îl duseră înăuntru. urât. Ayres şi Jacoby se ridicară de îndată.. le trebuiră câtva timp până să o capete pe a lor. mai multe uşi. rămaseră nemişcaţi. ca şi Jacoby. domnule Ayres. Ajunseră la docuri. mormăi Jacoby. Ayres nu spuse nimic. erau convinşi de căderea iminentă. Vă rog să o luaţi în primire. negăsind nimic de spus unui trădător. Se împletici. — Tovarăşii mei – ce se întâmplă cu ei ? — Se află într-un loc foarte sigur. un scrâşnet stârni ecouri prin carenâ şi coridoare. suntem în manevre defensive. grupuri înarmate sau încărcând navele. neobişnuit cu mersul pe jos. Poate că şi Jacoby. în josul coridorului acesta. Aştept aici de-o jumătate de oră. nu ştiu. un lift. mese având curbura mult mai pronunţată decât cele de pe staţie. Cabina dumneavoastră e alături. docurile. Deci începe. stomacul li se înnodă.Fu scos din birou. l-ar fi cărat cu forţa. Am fost trezit noaptea asta si adus la bord. coborât cu un lift. uitându-şi toată politica. Nu se simţea în stare să întreţină cu el nici un fel de conversaţie politicoasă. Apoi înăuntru. sus pe rampă şi prin tubul care lega o navă de doc. se arătă a fi doar o aşezare lentă. cel puţin aerul era mai rece decât pe docuri. cu puştile ridicate toate în acelaşi unghi. de toate locurile obişnuite. spuse Azov manechinelor care ieşiră pe uşă într-o ordine tăcută. Soldaţii se întinseră spre mânere când ajunseră în momentul neplăcut de zero. Eliberaţi de gravitaţia staţiei. condus pe un alt hol. Era înspăimântat. Dayin Jacoby se ridică de pe scaun să-l întâmpine. Părăsiţi. Hainele plutiră neplăcut. nu putea comunica cu aceste mentalităţi şi era prea bătrân ca să accepte să fie târât pe hol.. Ce-i asta ? — Cetătene Ayres. şi îl duseră peste docul utilitar. Un ofiţer îmbrăcat în negru apăru în prag şi altul înapoia lui. Ne-ai furnizat mesajul pe care l-am dorit. Trecură prin trei coridoare. Nu protestă.

Dacă Flota era distrusă.. să ne aşezăm acolo unde i se pare că ne-a obligai s-o facem.. fireşte. aruncând o privire către Azov. necăjind-o. la fel de convinsă de scop. Nu ne-a lăsat nici o alternativă. — Vreţi ca Flota să rămână intactă? Cinstit vorbind. domnule Ayres. Urmează atacul. După un timp. Dacă Uniunea era la fel de hotărâtă ca şi manechinele ei. Pământul avea să descopere brusc că-şi pierduse timpul venind până aici. îşi simţi genunchii obosiţi şi se aşeză. şi el ştie asta. lucrul cel mai bun. deci. dacă acesta s-ar fi potrivit cerinţelor lor de moment. mergem. Se ridică. Se plimbă prin cameră puţin. Îl cuprinse un tremur.. spuse Azov. lovind la întâmplare în Uniune. Se descurcase prost. atât cât permitea spaţiul. Fără Mazian. Era momentul cel mai puţin prielnic să intre într-o bătălie majoră. Mazian înnebunise.. vi se va oferi ajutor. se lansase cu cele câteva nave pe care le avea la dispoziţie împotriva uriaşei Uniuni. Reprezentantul Consiliului de Securitatea Segust Ayres. Orice se putea întâmpla. prin autoritatea Companiei Terestre şi la cererea Consiliului de Securitate. habar n-avea pe ce staţie fuseseră.— Ce se întâmplă? întrebă el. mergem la un joc de noroc. — Ce se întâmplă ? — Ne pregătim. pentru că Jacoby fusese şi el adus. Dias şi Bela erau.. Ar trebui să vă gândiţi la un al doilea mesaj. El se apucă de toc şi rezistă. de bazele lui. În prostia lui jucase cartea supravieţuirii. — S-a încheiat o pace. ghicesc unde va fi şi ştiu că e vorba de unul important. Nu cred că Mazian o să asculte mesajul dumneavoastră.. dar. acolo unde erau – pe o navă sau tot pe staţie. îngreunându-i expansiunea către Pământ. Erau pe cale să piardă tot. Ayres nu spuse nimic. Aghiotantul îl luă de braţ şi îl trase înapoi pe coridor. dacă apar probleme. să-i dăm lui Mazian mesajul. micşorând astfel şansa lui Mazian de succes. mai aspru de data asta.. fără Pell – totul avea să se prăbuşească. se plimbă din nou peste podeaua curbată a încăperii care îi părea a fi ultima sa închisoare. realizând brusc că erau pierduţi. cu toate navele lui. cu gândul să ajungă acasă. cere Flotei să ia legătura pentru negocieri. s-ar putea ca rolul dumneavoastră să fie unul umanitar.. sau să împiedice manevre deja pornite. dar cum se află lipsit. Un alt rol – umanitar.. Şi poate că mesajul lui avea să provoace vreo acţiune grăbită. Şi mi se pare potrivit ca dumneavoastră să fiţi aproape. spusese în declaraţia simplă pe care îl lăsaseră să o înregistreze. Pământul avea nevoie de Mazian acolo unde era. şi în acel moment. e frumos să speri că va avea respect pentru autoritatea dumneavoastră. îl azvârli într-un compartiment gol cu mobilă de plastic şi încuie uşa. Azov zâmbi forţat. Un al doilea mesaj. O cerere strigătoare la cer. gândind că tăcerea era. — Adică o să fiu îndrumat de experţii dumneavoastră. se angajase masiv şi urma să piardă. poate că aveau să îl lase să strecoare un mesaj mai blând. . toţi acei soldaţi şi navele care ţinteau către Pell şi Mazian. Mazian nu distruge staţiile fără vreun rost. mă îndoiesc că o s-o puteţi recupera. gândi el.. Părea din ce în ce mai puţin posibil. dar aghiotantul îl luă de braţ şi îl escortă până la uşă.

compunea el în minte. Era singura speranţă.. încetaţi orice operaţiune militară: opriţi focul şi acceptaţi pactul. Negocieri foarte avansate. ca expresie a bunei credinţe. să-l facă pe Mazian să se retragă. Trădare. .. să-l împrăştie într-un soi de rezistenţă dezordonată de care avea atâta nevoie Pământul în acel moment.— Luaţi în considerare fuziunea intereselor Companiei eu ale Uniunii în timpul negocierilor. Rămâneţi pe recepţie pentru alte instrucţiuni.

45 Pell. încercând să găsească punctul reprezentând giganticul Tibet. ca avangardă. în acel moment. Com-ul primea un val de semnale de identificare de la navele de patrulare ieşind in spahiui real primejdios de grăbite. Erau nouă acum. sincronizându-se cu spaţiul real. transmise com-ul către centrul de comandă cu o iuţeală care îi linişti. fugiseră din înghesuiala de la Viking. nici măcar să cureţe zona. intact.CARTEA A TREIA 1 I ÎN TIMPUL APROPIERII DE PELL: 10/4/52 : ORA 11. Nu avuseseră timp să-i arunce afară. căutând protecţia navei ca nişte paraziţi. trei tehnicieni care se aflaseră în sectorul acela. Nu aveau nevoie de palavragii ce alergau spre Uniune: dar poate că acela era ultimul loc în care o navă comercială ar fi dorit să se îndrepte. o clipă mai târziu. crucişătorul care făcuse saltul înaintea lor. înaintând ca un singur corp. una dintre ecluzele lui Norway târâia un ghem de viscere metalice. — Afirmativ. din afara planului sistemului. Cu toţii erau răniţi. Aveau morţi la bord. iar India lui Keu pierduse două din patru nave de patrulă. atâtea câte mai rămăseseră după salt. navetele se ţineau aproape. În sistem erau răspândite nave comerciale sau ale unei autoproclamate miliţii căreia îi dispăruse fanfaronada. transmise Graff către postul ei de la control. veni confirmarea de pe Europe. sondând ultima zonă pe care spera să o mai găsească sigură. lipsit de activitatea ostilă. Recepţie bună. continuând ascultarea. Tibet era acolo unde ar fi trebuit. Tibet surprinsese o navă comercială care intrase în panică şi asta era o veste proastă. Libya lui Chenel se transformase în resturi şi vapori. Şi. Mai iuţi decât Norway. . Flota era agitată. Se aflau în plină manevră de retragere. Signy întinse mâna peste pupitru şi declanşa semnalul de avertizare către căpitanii de navete. căutau acum un loc să-şi tragă răsuflarea. neatins de vreun duşman. — Căpătăm semnale de com dinspre staţia Pell. Norway înainta odată cu Flota. de la centrul de comandă al navei amiral: erau într-un spaţiu sigur. Com-ul şi radarul erau înnebunite de activitate.

cu lumini roşii. ce ar fi făcut dacă ar fi fost la comanda Flotei. Simţea în gură gustul sângelui. S-o şteargă repede. din receptorul pe care îl avea în ureche. dintr-o luptă din care puteau să iasă învingători. Numai că de data asta rămăseseră fără reţeaua de aprovizionare. făcu ea. privi bordul cu simţurile încă amorţite de droguri. îi spuse com-ul. Încerca să nu creadă asta. testă ordinul către căpitanii navetelor-cercetaş. Flota.. Pell era aproape şi aglomerat. împrăştiind navetele de luptă ale lui Norway în vreme ce alte nave ale Flotei şi le ascundeau pe ale lor. gata să distrugă orice ameninţare. Să refacă planurile. — Primim instrucţiuni pentru apropierea de Pell. Nu avea curaj să privească alături. Poate că nervii lui Mazian cedaseră. ca şi degetele cu care manipula comenzile ca să preia din nou guvernarea lui Norway de la comp-ul de sincronizare. în acelaşi timp. renunţaseră la toate staţiile din care puteau căpăta bunuri.fugiseră. sau ai lui Di. lucru pe care încă nu-l făcuse. după patru luni de planuri şi manevre care le puseseră în pericol viaţa. ce mişcări ar fi ordonat ea. să ia totul de la capăt. retrăgând echipajele la bord. sau ce mai rămăsese din ele. Privi luminile din faţa ei. dar ştia. avusese una. Totul mersese după plan. îl respectase pe omul acela pentru geniul strategic – vreme de ani mulţi. aşteptând contactul cu Mazian atunci când avea să se hotărască să facă legătura.. Pupitrul lui Signey încă mai clipea. salvaseră nava. Şi Mazian anulase misiunea. Primi cale liberă prin com-ul lui Mazian. tăcuse de când lansase ordinele care îi aruncaseră în afara unei bătălii pe care încă nu o pierduseră. Pierduseră o navă şi el îi retrăsese. Dar nici un sunet dinspre Mazian. resturile puterii Companiei. Un contact de rutină. Îşi muşcase buza. Îi retrăsese dintr-o luptă în care nervii lor erau încă încordaţi. Cercetaşii aveau să rămână atenţi. sau chipurile celor de pe punte. de pe Europe. Mazian. pe care ei îl adorau. totul era rutină. nu avea nici un răspuns pentru ei. când avea să se hotărască să comunice cu Flota. Îşi îndreptă toată atenţia către monitoare şi către legătura com de urgenţă. — Graff. preia comanda. Şi aici ar fi putut da peste o ambuscadă – dar nu fusese să fie aşa. de teamă să nu întâlnească ochii lui Graff. Ea nu pusese nici o întrebare. Nu avea niciunul pentru ea. . Ordonă celor de la controlul defecţiunilor să înlăture cadavrele. mai bine decât fusese făcut. apoi să vină la docuri după ce crucişătoarele se ancorau în siguranţă de staţie. îi ruga staţia. Ce ar fi făcut oricare dintre ei. Încercă disperată să creadă că exista vreun motiv bine întemeiat pentru anularea misiunii. Mazian avusese o altă idee. Abia se apropiaseră de Viking că se şi întorseseră cu spatele şi fugiseră – hotărârea lui Mazian. Vocile amestecate din com continuau să curgă dinspre Pell: să ruleze încet.

. Nouă nave uriaşe se îndreptau într-acolo. vorbi cu unii dintre ei. ţinând casca la ureche. echipajele navelor de la docuri erau la fel de speriate. se plimbă iarăşi. a armelor.. Am să-i aduc acolo. sprijinindu-se de spătar. Vestea se răspândi pe coridoarele staţiei cu viteza oricărui zvon. — Să-mi daţi o hârtie semnată când puteţi. Pune cordoane de soldaţi în cale. în birourile staţiei şi în grupurile mici adunate pe docuri. asigură docurile acelea şi ţine-i pe indigeni departe de locurile acelea. — Le autorizează. se întoarse pe jumătate ca să-i atingă mâna. spuse Dean Gihan. Haos – nu erau numai transportoare în docuri. Dacă nu-i putem scoate din Q. Chipul ei fusese alb atunci când intrase în încăpere. Date de şeful staţiei. Dă uniforme personalului de supraveghere. erau o sută de negustori care aveau traseu permanent între staţie şi planetă. Se plimbă. pentru că existau scurgeri pe la bariere. Misiunea lui era să se ocupe de asemenea temeri şi plângeri. — Biroul dumneavoastră autorizează asemenea acţiuni. Alţii se temeau de confiscarea proviziilor. Decrete. Întreaga Flotă se apropia. Damon scruta monitoarele şi păşea nervos de-a lungul cabinei de comandă a docului albastru. Negustorii erau gata să intre în panică. însă. să dea hotărâri şi decrete. întrerupse legătura. Până la urmă se apropie de com şi ocupă un canal ca să contacteze securitatea. Se aşteptau ca Biroul Juridic să prevină asemenea confiscări. cei militarizaţi erau gata să tragă în tot ce mişca. Îşi recăpătase culoarea şi expresia. La capătul celălalt simţi ezitarea. măcar să nu lăsăm docurile acelea deschise. Damon oftă uşor. Negustorii ştiau cât valorează asta. se adresă el ofiţerului de serviciu... dacă nu ai destui soldaţi.00 Mazian – însuşi Mazian. ar fi trebuit să existe hârtii. ca şi în Q. un roi de nave pentru care nu mai aveau loc. nu Uniunea. era prea ocupat să lămurească situaţia. aşezată la consola com-ului. De la panica teribilă care îi cuprinsese atunci când crezuseră că aveau de-a face cu flota Uniunii. Ea se lăsă pe spate întrun moment de tihnă. trimiţând navete înainte. iar ecranele arătau situaţia de acolo. de teamă să nu fie înlăturaţi de către Flotă.. trecuseră într-un alt fel de panică. încruntată din pricina unei dispute furioase cu cineva.. se opri din nou înapoia scaunulu lui Elene. Com-ul lui Mazian mitralia cu întrebări şi cereri staţia . — Dean. Sună adunarea generală. Tehnicienii erau ocupaţi cu detalii privind ordinele trimise către echipele de la docuri care se pregăteau să mute transportoarele din dane pentru a putea primi Flota. biroul şefului de staţie. împotriva lui Mazian. a echipamentului şi personalului. nu un alt convoi.II PELL : DOCURILE ALBASTRE . Elene era acolo. cheamă schimbul din ziua alternativă. atunci când aflară cui aparţineau acele nave. agitat. contrasemnături de la biroul principal. Tatăl lui stătea la com încercând să domolească Flota cu vorba. ORA 12. încercă să-i mai liniştească.

aşa cum o făcuse până acum. spuse un tehnician.. se apropiau cu o lentoare de vis în comparaţie cu viteza lor de mai înainte. către Pământ. Trecuse mult de când nu mai încetiniseră. pe prima navă la îndemână.. se gândi la ce îi aştepta pe Konstantin-ii căzuţi în mâinile Uniunii. Chibzui ce şanse aveau dacă Pell refuza evacuarea.. lângă staţie. pentru Pell. Sarcina nu-i permitea lui Elene să reziste unui refugiu. dacă aveau măcar de gând să tragă la docuri.. O înghesuială şi un trafic fără precedent. mama sa. sub arest. Noi suntem cei care urmează? Coşmarul ajunsese şi la ei. Haos adevărat. Crucişătoarele nu ar fi venit în asemenea număr dacă nu ar fi trebuit să se retragă. — Poate vom câştiga. inelul staţiei Pell.00 Signy avea acum contact vizual. era doar înspăimântată şi încercată de un sentiment de neajutorare cu care nu era . era un orbital. Dar nu ştia de unde să înceapă. care nu-şi doriseră niciodată războiul. o treabă delicată în acele momente. aprobă cu mişcare a capului. Pell însemna viaţa lor.. dar fără să creadă în posibilitatea asta. Furia i se potolise. Pe scanner. Se gândi la Hansford. la fel cum se scosese personalul important din mâinile Uniunii. Dumnezeu ştie unde. III NORWAY : ORA 13. trase la docuri şi pregătite. şi Miliko. în afara sistemului. Ar fi luptat pentru Elene. Tatăl său. salturi – către vreo staţie demult abandonată din Stelele din Urmă. satelitul depărtat. că Uniunea crescuse prea mult. El clipi. că o putea pierde împreună cu copilul. Se gândi la Elene. către Sol. În cazul unei evacuări. ar fi fost pus la bordul unei nave. Graff se mai afla la comandă.. Probabil că toţi negustorii care nu căzuseră în mâinile Uniunii se aflau prin preajmă. cu tot haosul de unghiuri ale suprafeţei ei. Aşeză o mână pe umărul lui Elene. Toate danele de pe partea vizibilă erau înţesate cu nave. întotdeauna ştiuse că era imposibil.... dar nu avea să le ofere niciodată o victorie. Simţi că i se face rău. De la distanţa asta. refuzând încă să-şi dezvăluie planurile sau locul unde aveau de gând să tragă. giuvaierul strălucitor al planetei răvăşit de nori. poate chiar aşteptând în Adânc. Se gândi la lumea civilizată de dinainte. Evacuarea.. însemna într-adevăr viaţa pentru mama sa – şi pentru Emilio. pentru toate visurile pe care le avuseseră. ştiind că puteau fi oricând separaţi. Militarii nu aveau să-i ierte. în zonă sau ceva mai departe.Pell. staţia părea netedă. Îşi cunoscu spaima când îşi dădu seama de încordarea pântecului. trecând prin asta. cu inima bătându-i să-i spargă pieptul. că Flota putea să le întârzie pieirea. din generaţii întregi de orbitali. înghesuiala era incredibilă şi ei se mişcau încet fiindcă dura ca acele nave leneşe să le dea cale liberă pentru a se apropia.

Staţia Pell anunţa că scosese un număr de transportoare din dane pentru a putea primi navele de război într-un sector fără vecini imediaţi la docuri. era tot ce puteau face. vid-ul. aveau să tragă fără somaţie. Avea un apartament.obişnuită. spera să fie aşa. Căderile îl înfuriau. Erau momentele când nu putea ieşi din Q. Asta se întâmpla zilnic. Era un lucru vital. echipajul ei se săturase de asta. lovea consola cu pumnul fără să capete vreun răspuns de la com-ul central al staţiei. Şi nu putea ieşi. Carnea i se încrâncena la gândul înfruntării bandelor.. adâncă şi aspră. Nu mai voia o altă operaţiune ca aceea de la staţia Russell. Mirosul din Q se lipise de el. oricât de atent ar fi curăţat podelele şi ar fi închis dulapul ca să-şi ferească hainele de mirosul invadator.. În Q nimic nu părea să funcţioneze. la gândul sângelui şi a altor lucruri care-i . când apăruseră bande pe docuri. Auzi agitaţie afară ne coridor. Crucişătoarele North Pole şi Tibet intră în staţie. dacă vreun transportor încerca să facă saltul din sistem. încercă din nou com-ul – speranţa i se dovedi deşartă. ORA 13. decăderea. mai ales în situaţia în care erau acum. violenţa fără rost a mulţimii înnebunite de lipsa spaţiului şi a siguranţei. iar şi iar. când porţile se încuiau şi nici măcar permisul de consilier nu era suficient pentru a se face o excepţie. Vassily Kressich apăsa butoane complet moarte. Transportoarele dislocate aveau să se mişte pe traseul navelor orbitale într-o direcţie opusă celei de intrare pe traseu. veni înştiinţarea dinspre Europe.00 Nimic nu funcţiona. Străbătu iarăşi încăperea. apa.. Era un iz de antiseptice. în timpul tulburărilor.. iar Signy avea motivele ei pentru a-şi dori această misiune. ventilaţia. oricât s-ar fi spălat. Avea o proprietate: îşi ţinea lucrurile într-o ordine meticuloasă. lipsuri care îi aduceau aminte de mizeria în care trăia. Sosi un alt mesaj. de dorinţa ca un om înţelept să fi luat odată alte hotărâri care să-i fi salvat din situaţia şi locul acela şi să le fi dat alte opţiuni.. împărţind ordine. IV PELL : Q . urii şi urâţeniei din Q. îsi puse încrederea în Nino Coledy şi băieţii lui că aveau să ţină lucrurile sub control.. Vocea lui Mazian interveni. dirijându-l pe Coledy. strigătelor. aproape că îl făceau să plângă. de astringente ieftine şi de tot felul de chimicale de care staţia le folosea pentru a combate boala şi a menţine echilibrul vital. proviziile. com-ul. Ştia unde ar fi trebuit să fie – afară. le curăţa deseori şi obsesiv. repetând avertismentul: dacă avea să apară vreo deviere a traseului navelor de lângă Pell. înghesuiala. Staţia lua la cunoştinţă. Străbătu nervos apartamentul mic. Şi ea se săturase şi nu-i plăcea să piardă soldaţi pe o staţie. în care panica civililor anticipase intervenţia militară pentru dezactivarea staţiei. încercând să reţină poliţia Q de la excese... Preluaţi patrularea.

aveau să-l ucidă – cineva dezamăgit că nu i se îndeplinise o cerere. unde orice medicament putea fi furat şi vândut. Sau cineva fără motiv. ştiind că odată ce avea să pară depăşit de evenimente. o ceruse. cineva cuprins de ură si care vedea în el un simbol al autorităţii. Sau în orice moment. deşi ştiuse că putea ajunge la urechile lui Coledy. până la urmă. ştiind asta. Nu se mai gândea la cei de acasă. bănuia calitatea produsului pe care-l căpătase. nu voia să iasă din el. bănuia încordarea care îl ucidea. Se plimba prin cameră. odată. când simţea că îi lipsea curajul. Durerea crescu. curajos. Redding încerase să-l ucidă şi nu avea să fie ultimul. fără speranţă. aceea era să fie sigur că nu avea să fie mai rău. la fel de oribil ca şi ieri: şi dacă-i mai rămăsese vreo dorinţă. Încercă din nou com-ul. spunea Angelo Konstantin. îşi tastase posibilităţile – cele din urmă.. niciodată nu i se nermitea să iasă din Q mai mult de un schimb. şi pentru că avea un adăpost. când dezordinea avea să atingă culmea. Era doar unul dintre ei. Marele. Cunoscuţi care muriseră pe coridoare sau plecaseră. temându-se ca lucrurile să nu devină publice. si. Fusese. că nu mai avea să trăiască mult după aceea. În Q. Era obosit şi bolnav. prea mare valoare în locul unde se afla. Era posibil. nu-l ascultase. erau zile în care-i venea greu să iasă pe holurile acelea. ştiind calitatea îngrijirii medicale de care aveau parte în Q. Se temea pentru sănătatea lui. Îl visa pe Redding. la moartea întregului sector. Şi ei îl respinseseră. ar fi trebuit să se întoarcă din nou. Dura zile întregi să aducă lucrători din Pell. să ceară eliberarea din funcţie. avea să fie pierdut. Cel puţin. nu se mai gândea la viitor. iar unele lucrări rămâneau stricate. Încercase să facă ceva. Coledy sau unul dintre grupurile rivale acestuia. stârnind alte temeri. Afară îl aşteptau întrebări la care nu avea nici un răspuns. din ce în ce mai repede. Îl rugase personal să rămână acolo. Aveau să-l ucidă. deşi ştiuse că putea să-l coste viata. Ştia că această laşitate avea să-i fie fatală. depindea de Coledy în privinţa medicamentelor ca şi în privinţa vinurilor şi alimentelor. Vandalii distrugeau lucrurile în Q de îndată ce echipele de reparaţii le făceau să funcţioneze. în urma sabotajului unei instalaţii vitale de către un maniac sinucigaş.tulburau somnul. Avea. iar reîntinerirea nu mai funcţiona. asa îsi închipuise înainte de călătorie. însă de data asta nu se mai aprinse nici măcar luminiţa roşie. ochi pe care nu-i putea înfrunta. nu voia să străbată măcar distanţa scurtă până la postul de securitate de la barieră.. Încercă să o alunge ştiind unde avea să-l ducă.. la câteva zile de la ultima tulburare – o ceruse. un om bun. Îşi urmărise chipul căpătând riduri noi. În momentul unei crize.. fusese de două ori atacat de bande şi o dată bătut până îşi pierduse cunoştinţa. Pentru el nu mai exista decât un astăzi.. în nebunia provocată de zvonuri. puternicul consiliu din care făcea si el parte. Dacă ar fi ieşit în ziua aceea. . Nu mai spusese nimic. cu braţele încleştate peste pântecul mereu îndurerat de când se afla sub stres. Pe alţii. numai jelea. nu se deosebea de ceilalţi. pe când era acolo Jen şi Romy. îl aşteptau cereri pe care nu le putea rezolva. Stomacul îl durea de fiecare dată când deschidea uşa apartamentului. Îsi adunase curaiul să ceară acte. nu mai recunoştea omul care fusese cu ani în urmă. înainte de război.. Avea coşmaruri când se gândea la un astfel de sfârşit al lor. Într-o zi.

— Consiliul se întâlneşte să discute despre criză. O mână îl prinse de braţ. Altfel. După un timp. un loc dincolo de care Q nu putea trece. Strânsoarea îl răsuci brusc. Nu fugi. Gărzile deschiseră. Încă nu fusese prădat. pentru că avea de trecut prin scanner-ul de control. — Consiliere Kressich. Tot Pellul pleacă şi ne lasă în urmă. şi înaintea lui erau uşile secţiei. Se uită pur şi simplu. Era în siguranţă doar pentru că. prin mulţimea care mirosea a sudoare. Nu trebuia să fugă. Oamenii îl recunoşteau şi săreau să-l apuce cu mâini soioase. rămase singur pe platforma care urca prin tubul strâmt de acces. se zvonea pe docul Q. unde nimeni nu putea trece fără permisul lui preţios. cu stomacul îngreunat. Sunt pe cale să aflu. Da. Stomacul îl duru şi mai tare. — E Mazian. Îşi făcu drum. în ciuda protecţiei lui Coledy: toată lumea era prădată. coborî pe rampă de partea cealaltă şi apăsă butonul care ar fi trebuit să atragă paznicii de dincolo de linia Q. Mulţimea se feri ascultătoare şi el folosi permisul să deschidă usa de acces din partea lor. ca şi persoana lui – asta până când cererea lui de a pleca avea să ajungă la urechile oamenilor. tremurând. Trecu prin decontaminare şi unul dintre gardieni îşi părăsi postul pentru a merge cu el.. O clipă.Până la urmă. desi pântecul îi era îndurerat. Aflaseră. smulgându-se dintr-o pereche de mâini în alta. Nu trebuia să se uite înapoi. fără arme. îi dădu drumul. com-ul e mort. haine neschimbate şi spray-uri antiseptice. Intimidarea era un meşteşug de-al lui. împreună cu altul: Se retrag.. nu se ştie ce va face consiliul. unul dintre oamenii lui Coledy. Repetă asta iar şi iar. dar se aştepta să fie. de la un nedumerit la altul. Nu fugi. prinse curaj. respirând. panica însemna bande. — Unde te duci. în biroul meu.. un timp. am să întreb. cum umblau puţini în Q. simţi ameninţarea în strângerea dureroasă a braţului. Încuie uşa în urma lui. sprijinindu-se de clanţa uşii. despre el se ştia că avea multe. nu am aflat încă. Se îndreptă spre doc. toţi cu priviri sălbatice şi ameţiţi de nebunia drogurilor. fuga însemna panică. iar Kressich se smuci. în ochii oamenilor. Ţinta îi era studiată. păşi iute în ecluză şi folosi cartela să o închidă înainte ca vreunul să aibă curajul să-l urmeze. O mulţime se adunase la uşă. spuse el. îi acceptară cartela şi notară prezenţa lui în Pell. îşi puse haina. Era mai sigur să ai puţine lucruri. asta se întâmpla de fiecare dată când . Se sprijini de perete. Sax nu spuse nimic— nu făcu nimic. Butonul funcţiona. ceea ce avea el aparţinea lui Coledy. luminat puternic şi înecat în mirosul persistent din Q. oamenii lui Coledy. — Nu ştiu. cât să-i amintească lui Kressich că mai ştia si alte meşteşuguri. din rutină. Îşi alungă sfârşeala.. E mai bine să fiu de faţă. o făgăduială a siguranţei. asta însemna ceva serios. Îsi luă inima în dinţi şi păşi în întunericul din coridorul mâzgălit cu graffiti. domnule. Am să întreb. porunci să dea înapoi. Spune-i lui Coledy. Privi în ochii lui Sax Chambers. bandele însemnau moarte. Prin hol şi printre paznici. cerând veşti despre cele întâmplate în staţia principală. consilier ? — De partea cealaltă. Nu trebuia să-şi arate groaza.

consilierul din Q era admis în staţie. Dar suna alarma. Unele locuri văzute pe monitoare erau pustii. încercând să şteargă mirosul şi amintirea şi gândurile Q. Şeful com-ului continua să facă apeluri către biroul şefului de staţie. privea câte un hol cuprins de zăpăceală. Înapoia lui.00 Pupitrele com-ului central funcţionau de la un capăt la altul. dar fără efect. venise în fugă. luminile roşii clipeau în toate coridoarele şi peste tot se vedea personal de securitate şi poliţie. în perioada de criză. Îşi netezi hainele în timpul mersului. Folosinţa personală fusese întreruptă. spuse şeful cu voce tăioasă. — Apel de securitate. domnule. pentru a dirija activitatea generală. spera el. alarma clipea în toate zonele. ordonă Jon Lukas. iar când acesta îl privi uimit. rămăsese în apartamentul lui împreună cu Jessad. — Nu poţi face legătura. N-avem timp de pierdut. încerca să obţină legătura la com-ul de comandă al staţiei şi continua să capete un mesaj de CANAL OCUPAT clipind pe ecran. se plimba de la un pupitru la altul. prin haosul de afară. Şeful înjura. — Am nevoie de autorizaţie. ajunsese la postul ăsta. V PELL: CENTRALA STATIEI OFICIUL CENTRAL COM: ORA 13. Bărbatul ignoră întrebarea pentru moment. Şeful diviziunii se aplecă peste pupitru şi dădu indicaţii dispecerului. Nu toţi luau în seamă ordinul. privind ecranele. luminile roşii clipitoare se înmulţiră. Scuzaţi-mă ! — Las-o baltă! spuse el când supraveghetorul se întoarse către pupitru. Jon trecu la pupitrul principal. — Ce faci ? — Consiliere Lukas. Vedea confuzia din centrul de comandă. Hale. la com-ul gălăgios al şefului de post. Nu pot face legătura. altele erau pline de rezidenţi cuprinşi de panică. . pentru a se ocupa de problema unui subordonat. El fusese cel mai aproape. — Nu. accepta protestele subordonaţilor săi. Un om hăituit în mijlocul crizei. aglomerate cu apeluri simultane din toate regiunile staţiei. după acea i se permitea să meargă singur. spuse şeful com-ului. Sunt ocupaţi cu transmisia comenzilor. Membrii consiliului fuseseră convocaţi la orice post de urgenţă. Hale. — Ce se întâmplă? întrebă Jon. până ce trecea de graniţă. Nici în partea asta nu era linişte. făcuse ce i se spusese. Jon aşteptă. Dă-mi un canal public. Albastru trei.. Ceea ce se vedea pe monitorul Q era şi mai rău. suntem ocupaţi până peste cap. avertizând locuitorii să stea în case..

Era şeful-com-ului. . la omul numit Jessad. Operaţiunile din centrul de comunicaţii şi din alte părţi ar decurge mult mai uşor dacă cetăţenii nu vor folosi reţeaua de comunicaţii. mai rău. Luminile de alarmă se stinseră pe consola camerei. de la posturile ocupate cu dirijarea navelor până la barăcile din Q. — Conectare pe vid şi com. inclusiv în apartamentul său. iar şeful eliberă un canal public şi porni un microfon. iar Jon rămase cu mâinile încleştate şi încercă să-şi dea seama dacă asta se întâmplase pentru că îl prinsese pe Angelo într-o pasă proastă sau doar ocupat. ducând la îndeplinire operaţiuni normale de docare. operaţionale şi rezidenţiale. Mazian. se uită împrejur ca şi cum ar fi trebuit să capete vreun sfat de undeva. Ecranul se întunecă. Şi să-l găsească adăpostindu-l pe Jessad. Dată de şeful staţiei.. Ie vom face publice. cele mai multe încetară. Răsuflă adânc. Lasă-i să vină. Ecranul principal al com-ului central se aprinse şi camera video se activă. Al treilea monitor din stânga funcţiona. Toţi lucrătorii din echipele din Lumea de Jos să se prezinte imediat în sectoarele rezidenţiale şi să aştepte un funcţionar cu instrucţiuni. cu excepţia cazurilor de extremă urgenţă.. Rămâneţi în afara ciocurilor. consiliere. Ieşi din cadru. întreaga staţie se liniştise. Jon deschise legătura. — Sunt cosilierul Jon Lukas. Jon trase puternic aer în piept şi apăru pe monitor. Toate apelurile vor fi înregistrate şi se vor nota cererile oficiale încă nerezolvate. Până acum nu am avut informaţii referitoare la apropierea Flotei. Imaginea ajungea peste tot. Jon îl apucă de umăr şi îl întoarse cu faţa către el. dar va rămâne în starea de alarmă roşie până ce se va anunţa terminarea lor. întrebându-se ce se petrecea în apartamentul lui sau. acţionaţi singuri. Unele apeluri continuară să vină. — Domnule. imediat ce alte informaţii devin disponibile. Flota prezentă în vecinătate se dovedeşte a fi cea a lui Mazian. Angelo Konstantin. — Urmează procedurile. Militari care ar fi putut începe o verificare a dosarelor. Angelo înjură şi închise. Am de făcut un anunţ general.— Am nevoie de autorizaţie. Se uită în jur şi descoperi pupitrele mai puţin cuprinse de haos. Toate punctele staţiei sunt asigurate şi nu există defecţiuni sau situaţii de criză. — Conectare publică pe numărul unu. Toţi ceilalţi lucrători să-şi continue misiunile. cu pulsul bubuindu-i în vene. rosti el către întregul Pell. acestea vor fi sursa cea mai rapidă şi mai corectă de ştiri. apărând pe toate canalele. furios şi aprins la faţă. Staţia se află în siguranţă. — Cere-o ! Omul ezită. — Grăbeşte-te! îi ordonă Jon. până la cea mai neînsemnată la cea mai importantă reşedinţă din staţie. În vreme ce tot mai multe lumini clipeau. care ar fi putut să pună întrebări indiscrete. ordonă el şi căpătă răspunsul într-o clipă. în afara adăpostului – sperând ca Jessad să mai fie încă acolo şi temându-se în acelaşi timp să nu fie descoperit in acel loc. Vă rugăm să rămâneţi lângă receptoare. gândi el într-o răbufnire de ură. Dacă puteţi rezolva problemele fără să apelaţi la centrală. probabil urgente.

Uniunea avea să vină mai apoi. Să devină cunoscut. faptul că Jessad. era nevoit să se bizuie pe el şi pe Hale. un cadavru lipsit de acte. Era în poziţia cea mai bună.. Jessad putea servi drept asigurare.. dar ştiuse că există posibilitatea s-o facă din clipa în care acceptase prezenţa lui Jessad. fiind nevoit să aibă încredere în el. Nu avea stil. aşa cum ajungeau unii din Q. pentru că nu îndrăznea să iasă în holuri fără acte – nu îndrăznea să iasă atâta vreme cât Mazian se apropia. Jessad era un prizonier.. îşi aminti de Mariner. Se putea ajunge la o înţelegere. descoperi avantaje în această situaţie: în orice evenimente care se derulau în defavoarea lui Konstantin. în acel moment. colaborarea cu Jessad îi netezea calea. neavând o reţea proprie. care cedase atunci când Mazian se înghesui acolo. şi nu era. sau deveni un cadavru oarecare. întărit de gândul puterii pe can o avea acum. să i se recunoască figura în toată staţia. Îşi trase răsuflarea. să devină persoană publică. şi odată ce inima începu să-i uite spaima pricinuită de dezordine. Primul pas. ei fiind braţele şi picioarele lui. Înfăţişare plăcută.. Angelo părea un patriarh absolut necesar. un glas al liniştii. nici obişnuinţa de o viaţă întreagă de a conduce. Dar abilitate – asta avea.. Nu era vremea să fie timid. Doar Jessad. ... Un singur lucru îi apăra acum. Era amestecat şi nu mai putea da înapoi. Acesta fusese avantajul Konstantinilor: monopolul accesului la public. şi avea să-i caute pe aceia care cunoştau bine staţia... Nu mai ucisese înainte..Lasă-l pe Mazian să-i evacueze. chiar dacă Jessad avea să-l vadă.

iar trupele de securitate ale staţiei se retraseră din faţa trupelor cu armuri care cunoşteau precis perimetrul în care voiau să se stabilească. printre trupele grăbite pe care le trimisese Graff pe docuri. Mazian avea să le spună ceva. Lăsaţi comanda locotenenţilor voştri şi veniţi aici. Pe docuri e linişte. pregătite de luptă din momentul în care se apropiaseră de staţie. . India. pe canalul de urgenţă pe care îl monitoriza de ore întregi. Mesaj. un inel complet de luptă. — Graff. Nici un semn de panică printre civili. ofiţerul de com al Europei făcu într-adevăr acest lucru. deschise căile echipelor de pe docuri pentru a ataşa cordoanele ombilicale atunci când Australia îşi începea manevrele. cel puţin până ce Flota avea să-şi termine afacerile. Salut general de la şeful staţiei Pell către Flota de la docuri: bine aţi venit la bord şi vă rugăm să ajungeţi la consiliul staţiei cât mai curând. Şeful de staţie a folosit din belşug trupe de siguranţă. Ea sări din scaun. dă-mi zece oameni pentru escortă. unde rămase cât să strecoare un pistol în buzunar. — Nu pare să avem necazuri. apoi Africa. imediat. — Preia comanda. Di era printre ei. murmură ea şi. în sfârşit. refuzând ajutorul staţiei..2 NORWAY: ORA 14. — Europe va răspunde. trecerea comandei ad interim a Flotei către secundul Australiei. Dirijarea tuturor acestor instrucţiuni era acum treaba lui Graff. prezentarea căpitanilor de navete la centrul de control al staţiei pentru instrucţiuni de sincronizare a zborului. Alte ordine curgeau prin com dinspre Europe. urgent. începând să spere că avea să decurgă totul bine. Propria-i escortă se desprinse din grupul de soldaţi şi urmă. spuse Graff. merse către lift. cerând o scurtă amânare. Di. Se duse în biroul ei. îşi termină ancorarea atunci când crucişătorul Europe trăgea la doc. Au situaţia sub control. conferinţă secretă în sala de şedinţe.. din locul ei de la postul central de pe punte. Norway primi semnalul de cale liberă şi Signy. Ceva liniştitor. după o clipă. auzi ea. — Către toţi căpitanii. trecu ordinul lui Graff de la comenzi. Întregul doc le aparţinea. vocea groasă a lui Mazian. se îndreptaseră către ecluză înainte ca ecoul vocii lui Graff să se stingă pe coridoarele de oţel ale navei Norway.00 Docarea atât de multor nave era un proces lent: Pacific mai întâi. spuse com-ul. avea să le dea explicaţiile pe care le aşteptaseră multă vreme. Jan Meyis. după o aşteptare atât de lungă. Ieşiră afară în acelaşi timp cu soldaţi din celelalte nave. Norway se apropie nerăbdătoare. dinspre cei cincizeci de soldaţi debarcaţi din fiecare navă pe docuri. apoi ieşi în coridorul de acces. Signy se relaxa încet. Atlantic.

Apoi Mazian ridică privirea. o dată cu ea. dar ochii îi erau întunecaţi. Ceilalţi căpitani se aflau probabil în urmă. aruncaţi prin salt aici. de dincolo de linii. Şi camera consiliului era la fel de goală. nu reprezentau vreun pericol. păşiră pe coridorul de la nivelul principal către camera de consiliu. dar fără să-l vadă. calm. separate doar de arcul vreunei uşi etanşe de sector şi de orizontul de sus. trecu pe lângă ei şi îşi luă locul în capul. se aşeză pe al patrulea scaun. Aduceţi conductele pentru apă aici ! Şi ei ascultară pe dată. prin încâlceala de cordoane ombilicale şi schele ce se întindeau cât vedeai cu ochii peste curba ascendentă a docului. după ce trecuseră de tubul cu nervuri şi ajunseseră la lift. Acum abordase masca umilinţei. mesei. Totul era la o scară mai mare. grăbindu-se cât puteau. iute. în cele din urmă. Îi recunoscu încordarea.. îşi pregătea apariţiile la fel cum îşi pregătea ambuscadele şi bătăliile. se îndreptă spre al noulea dintre scaune. de-a lungul danelor. trase aerul printre dinţi cu o undă de mânie.. se înghesuiră în lift şi urcară în linişte. cu privirea în jos. Erau epuizaţi. iar Porey de pe Africa venea imediat în urma lui. la capătul răbdării. juca rolul tipului elegant sau dur la fel de bine. ţepeni de pază.. — Treceţi la lucru! strigă Di Jansz.. Se concentra asupra chipului lui Sung. fuseseră scoşi din luptă. ca şi ceilalţi. Privirile lui Signy erau aţintite asupra gărzilor de securitate înarmate. cea mai falsă dintre toate.. Soldaţii rămaseră ca un scut pe tot drumul dintre Norway şi Europe. Nu fusese vreme să judece sau să facă planuri. masca – Conrad Mazian îşi juca rolul.. ea îi văzu încordarea buzelor şi ştiu că nu era aşa. stăteau prea aproape şi erau prea vulnerabili în faţa trupelor. urmărind atitudinea lor şi încâlceala întunecată de schele în care se putea adăposti un ucigaş. paşii răsunând puternic pe coridoarele mai largi decât pe Norway. Se strecură. Intră după Tom Edger de pe Australia şi escorta lui. Veni Sung de pe Pacific. nu li se dăduseră mult timp. îşi aminti ea. apoi Keu şi Porey.. Îl ajunse pe Edger pe rampa către uşa de acces în Europe. ca atunci când avea indigestie. Fuseseră scoşi din luptă. avându-l pe Bihan ca ofiţer. negustorii erau docaţi departe. ca să aştepte. — Aşteptaţi afară. Se aşezară după grade: Tom Edger primul. ea. continuară să meargă împreună.Lucrătorii de la docuri se grăbiră să le facă loc. Păstrară doar câte doi soldaţi fiecare. îşi invită Signy escorta.. argintiu din . o mască blazată de vârstă care nu lăsa să se vadă nerăbdarea. şi acum aşteptau iarăşi. Pustiu: doar câţiva soldaţi de pe Europe stăteau. Fuseseră învinşi? se întrebă Signy cu un nod în stomac. Kreshov. la fel de abătut ca şi ei. Se grăbiseră până aici. — Unde-i? întrebă. nici un semn de Mazian. Nu-şi vorbiră. Fără să facă speculaţii. trei locuri libere. Signy dădu din umeri şi îşi puse mâinile pe masă. Keu de pe India îi ajunse din urmă. alături de Signy. poate cu aceleaşi gânduri şi aceeaşi furie. Detaşamentul o înconjură. Erau nervoşi. fiecare mergea tăcut.. Sosi şi Kreshov de pe Atlantic. intră Mazian. doar luminile puternice ale încăperii lăsau să se înţeleagă că erau aşteptaţi la masa rotundă. părul. nici un fel de explicaţii. neştiind dacă fuseseră acceptaţi. ca nişte imagini reflectate în oglindă. liniştit.. fără obrăznicie. privind spre Sung. În sfârşit.

— Bine.. Rămăseseră nouă. privi zona largă.pricina reîntineririi. ochii minţeau cel mai mult. Un lucru pe care trebuie să-l judecăm. dacă harta s-ar fi lărgit şi mai mult. activă ecranele identice de pe cei patru pereţi. O voce porni să vorbească. Mazian aruncă o privire prin încăpere.. nu mai erau ale lor. Signy îşi descoperi inima bătând puternic şi palmele asudând. cu un gust amar în gură. Îi cercetă pe fiecare în parte. doar Pell-ul. Imaginea îngheţă. Signy îşi strânse buzele. Se pregătea să-i manipuleze.. — Ce înseamnă asta? întrebă din nou Kreshov. Apăsă nişte butoane pe consola din faţa scaunului.. Erau aproape de înfrângere. Pell. şi-i văzu expresia trecând de la mânie către un fel de afecţiune. Signy oftă. spuse el. — De la o singură planetă vie. auziţi ceva. Nu şi Soarele. Le putem admnistra. şi Stelele din Urmă. — Ascultaţi! şuieră Mazian.. spuse Mazian aproape şoptit. văzură Stelele din Urmă. înregistrată. nu obiectase niciodată la vreun ordin al lui Mazian în toată cariera ei. mult mai mică decât teritoriile Uniunii. Pe o imagine extinsă. de a pierde totul. Pierduseră. — Căpitane Conrad Mazian. Ce nu se poate spune prin com ? Nu pusese niciodată la îndoială. încetaţi focul. renunţând la mască. dar acum pierduseră. Un muşchi tresări pe obrazul lui Mazian. Mazian îi lăsă să privească. spuse Mazian. aveau din nou locuri libere. îi cunoştea accentul străin.. un reflex de mânie în loc de răspuns. făcu un efort conştient să nu tulbure liniştea cu oftatul ei... — Fugim din nou? întrebă Porey.. Bine. ochii trişti. surprinzând fulgerarea privirii lui. în patrulare.. Dar locul lui putea fi determinat uşor. Toţi.. cod de autorizare Omar seria trei. — Trebuie să. Încetaţi focul. înşelători ca ai unui actor.. — Ce înseamnă asta? întrebă Kreshov. sunt secretarul secund Segust Ayres de la Consiliul de Securitate.. Ascultaţi ! Apăsă un alt buton. Nu mai erau teritorii ale Companiei. minunată fluiditate care ar fi păcălit şi un sfânt. Domniseră odată acolo. Stelele din Urmă.. cu ajutorul personalului excedentar din Pell.. începu înregistrarea. era strălucitor. cu autoritatea Consiliului şi a Companiei. încetă să se mai lărgească. O făcea acum. îi ştia destul de bine locul. o cunoştea. de la o singură planetă vie la începuturi. depărtată. omenirea a ajuns atât de departe pe cât am făcut-o noi să ajungă. Signy o cunoştea. Signy ridică privirea către harta pe care o studiaseră ultima dată la Punctul Omicron. — Sunteţi bine? îi întrebă el. Se . în vreme ce Mazian le arăta în liniştea mormântală ceea ce se gravase deja în minţile lor. se poate. stelele familiare micşorate la scară. Mai stăpânim o felie îngustă de spaţiu. Timpul părea să se fi oprit.. Multă vreme. faţa netedă. Îi privi jocul expresiilor. — De ce ne-am retras? întrebă ea luând-o înainte. dintre care doi erau afară.

ofiţerii aceia ai Companiei care voiau să traverseze.. unde avem posibilitatea de a alege. ale situaţiei în care se vedeau aruncaţi. — Atât cât să tragem o altă graniţă. tot nu i-ai putut opri. prieteni.negociază pacea.. asta intenţionau. De pe nava amiral a lui Seb Azov. Aici. staţii pierdute. De aceea ne-am retras.... să fi semnat şi să fi dezvăluit totul sub presiunea Uniunii. Oare o putere poate supravieţui fără asta? Ce e Pământul. taste. înţelegeţi ? O undă îngheţată trecu prin sângele lui Signy. aici este secretarul secund Segust Ayres. Doreşte să-i predăm. — Priviţi harta. Figurile erau îngheţate într-o expresie de dezaprobare.. fiecare intonaţie... — Nu i-ai fi putut opri. să le facă asta ! — Au reuşit. Se fac toate eforturile pentru a garanta siguranţa personalului Companiei. ce coduri. Ca o dovadă de bună credinţă vi se cere să încetaţi toate operaţiunile şi să aşteptaţi ordine. doar. Nu se auzi nici un sunet.. fiecare mişcare. dar pierdeam Pell. Întrebarea este: ce înţelegeri au făcut referitor la Pell – şi cât de multe au promis Uniunii. suferinţă – toate astea pentru nimic... Aceasta este o directivă a Companiei. sursa noastră de provizii. un gest în care cuprindea universul.. ce compromiteau. nu ne cunosc codurile interne. Poate câştigam la Viking şi ne cantonam acolo. — Am înregistrat mesajul trimis de pe nava amiral a Uniunii. civili şi militari.. Pell. sunt în toate minţile? Că n-au fost forţaţi? Sau că Pământul încă ne sprijină? E discutabil.. Mallory. Să acceptăm că oamenii Companiei care au trimis asta. nici o mişcare.. Îl lăsase pe omul acela să plece. ştiu codurile de semnal ale Companiei – nu e obligatoriu să fi ştiut şi ce secrete dezvăluiau. ce informaţii care să le permită să ajungă până aici. — De aceea n-am vrut să discutăm prin com. Înţelegeţi? Codul este valabil. Compania tot a făcut ceva. replică ea. — Dacă i-aş fi luat eu la bord.. toate lucrurile căpătau sens. Ea îşi trase răsuflarea. Există şi posibilitatea ca aceşti aşa-numiţi negociatori să nu fie chiar nevinovaţi. nave şi prieteni pierduţi. Dar a trebuit să iau o hotărâre rapidă. mai contează asta cu adevărat ? — Cum adică. prieteni. cât de multe cedau. Repet: Căpitane Conrad Mazian. S-a terminat. Aveţi de ales. la fel ca şi Pell. Să li se fi şters memoria. priviţi-o din nou. ce informaţii. Se lăsă liniştea. Lucrurile fuseseră hotărâte în altă parte. Ridică o mână către ecrane. Chiar dacă i-ai fi împuşcat pe loc. Brusc. De aceea a trebuit să oprim acţiunea. şopti Mazian. spuse Mazian. Suntem la Pell. aici e o lume. să facă traversarea... spuse Mazian.. până la urmă. până la urmă. în timpul acestor negocieri. decât o astfel de lume? . mesajul acesta. avem măcar atât. De jur împrejurul lor era imaginile teritoriilor pierdute. — Războiul s-a terminat. Flota este intactă. spuse Mazian. Vocea muri brusc odată cu apăsarea unei. să conteze? întrebă Sung.. Oamenii Companiei nu iau decizii de capul lor. — Se vede că. Se uită în ochii spălăciţi ai lui Mazian şi îşi aminti fiecare cuvânt pe care-l vorbise cu Ayres. Dar. asta. Luni de zile de planuri – da. bine sau rău. înţelege. i-ai fi întârziat. dar nu ştim ce coduri ale staţiei Pell au scăpat.

Cele mai mari atrocităţi începeau cu jumătăţi de măsură. sau să rămânem aici. punem personalul nostru în toate punctele cheie. . îşi spuse ea. spuse Signy odată cu murmurul celorlalţi. spuse Edger. Poate că vom avea parte de cooperare. Şi dacă o parte a echipajelor sau a trupelor nu este de acord. Adâncul era crud. înainte de a hotărî dacă poate cineva să plece sau nu cu vreo navă. spuse încet Mazian. cu neîndeplinirea lucrurilor. Am putea face ca Uniunea să gândească de două ori înainte să-şi bage nasul aici. Eu mi-am făcut alegerea. aici avem provizii. — Suntem doi. Signy îşi împinse scaunul în spate şi ieşi imediat după Sung. sau rămâneţi şi faceţi ce cred eu că se poate face. când se lăsă liniştea. — Am spus dacă. necesare. avem resurse. părăsind-o. dar va trebui să luăm în stăpânire locul ăsta. poate să scrie ce vrea despre Conrad Mazian. le dăm binecuvântarea şi-i lăsam să plece cu una dintre navele comerciale de aici. O jumătate de oră vă ajunge să instauraţi noua comandă. vreau să mergi tu personal pe North Pole şi Tibet şi să-i pui la curent pe cei de acolo. — Începem? întrebă Kreshov. zise Mazian. să adunăm resurse şi să reluăm acţiunea.Aveţi de ales aici: să urmaţi presupusele ordine ale Companiei. Sung. — Nimeni nu se va împotrivi. Îndoiala îi împovăra conştiinţa. acum – ieşim şi ne împrăştiem propriile trupe de securitate prin toată staţia. compromisul pe care-l făcuse Compania. Europe rămâne oricum. dându-le voie să plece.. Explică-le cu vorbele tale. e clar că trebuie să asigurăm siguranţa staţiei Pell înainte de a executa vreo misiune. Când istoria va scrie ce s-a întâmplat aici. — Trei. mai bine prin ce făcuseră ei decât prin ce făcuseră agenţii Companiei cu negocierile lor trădătoare. încerca ea să se convingă. cu compromisuri făcute duşmanului. conştientă de prezenţa celorlalţi în urma ei. îi urase politica şi orbirea – dar acum. — Începem. nu putea rezista decât atât cât permitea cel mai puternic. Fusese parte a Companiei întreaga ei viaţă – o blestemase. trecu de paznicii lui Mazian de lângă uşă. Las la latitudinea căpitanilor să se ocupe de asta. poate nu. Nu au echipaje care să poată lupta în felul nostru. când intrase în Ţinuturile de Dincolo. spuse Keu. Laşitate.. preţuise lecţiile pe care le învăţase. Şi încă nu suntem toţi. Staţia. Vom afla. clătinând din cap. cu scuze. Mazian trecu o privire leneşă de la unul la altul. — Deci rămânem aici. se simţi brusc goală pe dinăuntru. Orice ar decide ei să facă. Fusese studentă la istorie. şi acesta era Uniunea. îi luă pe cei doi din escorta ei şi se îndepărtă. aproape. Dar hotărâţi-vă – eu nu vă opresc – plecaţi. Slujiseră Pământul.

dar natura nu-i lăsase multe posibilităţi. ORA 15. pentru că ea nu putea face mai mult. care urmau. după felul şi folosul fiecăruia.30 Pe coridor. arătând o concentrare anxioasă. îi ţinea mintea ocupată. Supraveghetorul trecea pe aleea dintre maşinării. nu-şi schimbă ritmul. Câţiva al căror comportament nervos indica alte motive pentru care se aflau aici. Fuseseră opriţi să discute după ce se stârnise murmurul de împotrivire la aflarea ştirii. făcea munca cea mai complicată de care era în stare. După primul anunţ com nu se mai auzise nici o vorbă dinspre ecranul de pe peretele din faţă. Cu toţii erau supravegheaţi îndeaproape. îşi spuse el. Ar fi trebuit să fie eliberaţi şi să fi venit alţi lucrători. Centrul de reciclare continua să funcţioneze în ritm normal. dorind să pară foarte ocupat. o calificare.. tot aşa cum îi plăcea şi fetei serioase de alături. îşi dorea să nu fi mâncat tot sandvişul. poate. Trecuseră mai mult de trei ore de când se terminase schimbul lui. însă nu dorise să se deosebească de ceilalţi din jur. . Nu aveau rezerve de mâncare. luminile de avertizare erau încă aprinse. Supraveghetorul se opri un moment în spatele lui.. care ţinteau să capete îndemânare şi să urce în posturi tehnice sau de meseriaşi. Făcuse atunci un compromis. Erau şi unii tineri. niciodată nu ar fi putut. era cea care-l făcea să creadă că era urmărit în mod deosebit. reducând la tăcere. Îl tratau la fel ca şi pe ceilalţi de aici. până la urmă. dar nu-l privi. Supraveghetorul trimisese. demonta componentele după categorii. era ciudat să observe reacţiile celorlalţi. cu înfăţişare solemnă. La început. Dar acum îi era rău. asemenea lor. muncise cu o iuţeală febrilă. dar observase că asta o supăra pe copila de alături. Fata de lângă el. demontând carcasa de plastic a unui motor uzat. şi se întristase. îl azvârli într-un compartiment pentru sortare. după hrană rece şi băuturi. orice discuţie. Erau acolo de peste şase ore.. Îl auzi pe supraveghetor mişcându-se. Doar mintea lui tulburată. îi dădea independenţă.3 166 PELL: SECTORUL ALB DOI. obsesivă. azvârli clemele într-o altă ladă. gândi el. El nu reacţiona. Câştiga destul cât să supravieţuiască. Numai că el fusese un criminal. în zelul lui de a-şi demonstra îndemânarea. Nu se atinsese de el. Mulţi dintre cei de la centrul de reciclare făceau parte din această categorie. cu mişcări încete şi întotdeauna atente. prin prezenţa lui. Destul ca să-i ajungă pentru mult timp.. poate de aceea nu aveau încredere în el. Pe banca din faţa lui rămăsese un pahar aburit. pentru reutilizare sau reciclare. Îi plăcea slujba de aici. Josh îşi ferea privirea de ecran şi de poliţistul orbital aflat lângă uşă. Josh se uita atent în jos. nu-şi mai arătase eficienţa.

. Legea marţială. Doar că. Când mintea i se limpezi. Mazian-ii.30 — Stăpânim staţia Pell. război. de aceea. Cineva. Norway şi Mallory. La fel făcu şi fata de alături. oricât de frumos ar fi ea prezentată. Suntem Flota lui Mazian. iar Corecţia nu-l făcuse mai dezechilibrat decât fusese altădată. şoptise ceva despre evacuarea staţiei. Avem nouă crucişătoare ca s-o apărăm. Nu ştim care dintre codurile noastre interne au fost trădate.. să se liniştească. Agenţii Companiei au semnat un tratat cu Uniunea. Flota era aproape.. au dezvăluit Uniunii codul nostru de contact. iar Pell ne aparţine. încerca să simtă cât mai puţin. Avem o planetă şi o staţie a noastră.. Ea era acolo. dar îi va veni şi ideea asta. spuse Signy către echipaj şi soldaţi.. să fi mers la biroul lui.. El continuă să muncească la fel cum făcuse în pauzele de dinainte. le-au cedat toate Ţinuturile de Dincolo şi au făcut apel la noi să-i sprijinim. toate câte au existat între locul ăsta şi Soare. munci mai îndârjit şi îşi alungă amintirile. Putea ceda nervos dacă nu era atent.. dar îi era frică să încerce. dorindu-şi să se fi putut ridica şi pleca. Stelele din Urmă. Pell este lumea noastră. Se feri să gândească la unele lucruri. Numai acolo putea găsi alinarea. — Pell. întregul Ţinut de Dincolo a început de la aşa ceva... celor prezenţi lângă ea pe punte şi celor răspândiţi prin navă. Hotărârea noastră – a lui Mazian. la toţi cei care o ascultau. echilibrul minţii îi era delicat şi el ştia asta. aproape de el. Poate că dorinţa lui de a uita era în sine un lucru nebunesc.Războiul ajunsese şi la Pell.. Îşi suspecta fiecare emoţie şi. Nu avem de gând să ascultăm acest ordin al Companiei.. — Pauză! strigă supraveghetorul. de aceea am plecat. credeţi-mă. 167 NORWAY: ORA 15. Damon! gândi el. a mea şi a celorlalţi căpitani – este de a stăpâni această staţie. a rămas în mâinile noastre. Lăsă mesajul să le pătrundă în minte. s-o atingi cu mâna. Pauză de zece minute. Flota lui Mazian. Nu mai facem parte din Companie. Asta nu se putea întâmpla. şi va fi destul de abilă să nu se joace cu noi.. O putem face. acum. nu avem de gând să acceptăm predarea. Compania s-ar putea să nu fie destul de inteligentă să-şi dea seama că are nevoie de un tampon între ea şi Uniune. Am scăpat din lanţ şi de data asta ne vom război cum ştim noi. Asta-i motivul pentru care am oprit atacul. Aveţi vreo altă părere ? . toată partea asta a Ţinutului de Dincolo. conştientă că reacţia era aceeaşi în întreaga navă. Putem reconstrui staţiile de la Stelele din Urmă. Nu era posibil. le privi chipurile încruntate.

şi cu capul în jos. — Pregătiţi-vă! spuse ea. îl împinse deoparte şi privi împrejur. Cu toţii erau o familie aici. la fel făcu şi armscomper-ul Tiho.. jos în coridoarele trupelor. ca nişte copii. fără nici o raţiune. în toată nava. Se striga şi prin alte părţi. aşa încât ea reuşi să continue fuga spre locul în care era aşteptată. prin com. acceptând riscul în schimbul libertăţii mişcărilor. — Intrăm să preluăm centrala staţiei înainte ca ei să afle ce se întâmplă. grăbeşte-te ! Graff începu să dea ordine. Îl auzi pe Di făcând la fel. nu încercaţi să-i opriţi. trupe blindate se scurgeau pe coridor într-o alergare cadenţată. Puntea intră în activitate. Uralele izbucniră brusc pe docurile trupelor. Cei de pe punte se îmbrăţişară şi chiuiră. Echipajul şi trupele îşi ştiau treaba şi pe întuneric. Aveau motive s-o facă. Vorbele îi trecură. strecurând un pistol în centura deschisă a armurii şi coborî cu liftul. tehnicienii se ciocneau între ei în spaţiile strâmte ca să ajungă mai repede la posturi. şi Graff o îmbrăţişa. deşi îşi cunoştea oamenii ca pe o familie. îl îmbrăţişa pe Graff a doua oară. stârnind un murmur înfundat de panică printre cei care se grăbiseră să ajungă . dacă unii aveau altă părere. la masa din mijlocul sălii de consiliu. Nu conta. printre locurile parţial ocupate.Aşteptă o vreme. găsiră ecou pe toate canalele deschise. spuse Angelo imediat. 168 CONSILIUL STAŢIEI PELL: SECTORUL ALBASTRU UNU — Nu. nimic pentru membre.. vocea estompată de la comanda securităţii continua să dea raportul. dar s-ar fi simţit vinovată. strigă ea. cei rămaşi erau apropiaţi ca nişte fraţi. precaută. ca nişte îndrăgostiţi. Ecranele din camera de consiliu începură să transmită ordine noi.. — Signy! îi strigau ei în urmă. com-ul distribuia trupele care se grăbeau să se echipeze încă înainte de a ajunge la ei ordinul oficial. Se îndreptă către ieşire. Signy ! Trăiau din nou şi simţeau din plin asta. Bravo. Unii plângeau. ecoul unei voci distincte. casca şi armura de trup. Cinci minute. jubilând. lipin-du-se de pereţi ca să-i facă loc din momentul în care o vedeau trecând. toate trupele disponibile înarmate şi afară. Comandanţii porniră să repete ordinele prin coridoare. Retrăgeţi-vă! Retrageţi forţele imediat ! Comanda staţiei încuviinţă şi se întoarse la treburile lui. Angelo se cufundă înapoi în scaun. Di. Nepotriviţii suferiseră rapid accidente.. îşi puse. Nu. Niciuna în ochii ei: ar fi putut fi. aveau să se gândească de două ori. şi alţii dintre ofiţerii ei mai vechi. armament complet. Signy se întoarse la micul ei birou/dormitor. din obişnuinţa unei loialităţi nefireşti. — Zece minute. Erau lacrimi în ochii lui Graff. îl auzi pe Di spunând prin com-ul deschis. în haosul neobişnuit receptat din diferite posturi de comandă.

— Ai auzit ? — Sunt speriaţi. Putem arunca în acţiune nişte forţe. Am luat liftul până aici. Ce vrei – să-i faci să se dezlănţuie ? — Nu. veni un apel în timpul mesajului. ezitând lângă uşă. Kressich. insistă Kressich. privind la defilarea imaginilor de la o cameră la alta şi la alta. cu inima bătându-i din pricina nebuniei din locul unde abia reuşise să facă ordine. clătină încet din cap. Nu am căpătat nici un răspuns. — Chemaţi-l pe Mazian. . trăsături care i se accentuaseră în lunile care trecuseră. spuse Kressich. L-au preluat. — Domnule. încearcă să le doboare. spuse Angelo. Protestaţi! — Am făcut-o. prietenii în amfiteatru. pe jumătate ridicat din scaun. Nu vreau să fii implicat în vreo acţiune militară. se auzi o voce grăbită din spate. se oferi Damon.aici prin holuri. un nou sosit. numeroşi răniţi. Nu trageţi până ce nu se sparg uşile. Unii consilieri întârziaseră prea mult. Cred că e de acord cu ce se întâmplă... era un sanctuar care îi apăra de cele ce se petreceau afară. că veţi părăsi staţia şi că veţi permite Flotei să-i lase pe mâna Uniunii. Angelo făcu un semn fiului şi nurorii sale.. Doi dintre Jacoby-i reuşiră să ajungă. Îşi şterse faţa. spuse un consilier din pragul uşii. în chip de recunoaştere. îi anunţă un ecran. — Am să mă duc eu acolo. — Nu pleci nicăieri! spuse Angelo. domnule. — Atunci. nu mai puteau ieşi din sectoarele unde lucrau ori unde luaseră în primire vreun post de urgenţă.. iar Jon la masă. domnule. — A trebuit să părăsesc în grabă biroul de la docuri. Nu trebuie să ajungă la megafoanele de la docuri. se simţea rău. o succesiune rapidă de imagini. — Personalul vrea să ştie dacă se încuie uşile centrului de control. Pe ecrane. lucrurile se înrăutăţeau. un tip grizonat. — Domnule. Nu mai era o sală de consiliu. Să tragem ? — Nu deschideţi. spuse încet Damon.. Locuitorii se înghesuie la uşile din Q. Domnule.. securitatea încerca să ţină piept situaţiei. — Domnule. imaginile se schimbau de la o cameră la alta în grabă. dur. — Com-ul din Q a căzut. imagini ale docurilor în care năvăleau trupe înarmate. Dezordine în Q. — Să ne împotrivim armelor? îşi umezi Angelo buzele. Damon şi Elene veniseră împreună. spuse Dee.. se aşezară şi ei. nu trageţi ! Legătura încetă. anunţă comandamentul securităţii. trupele se îndreptau către inima staţiei. Angelo îi privi pe Kressich. o prezenţă care coborâse din amfiteatru. îşi sprijini bărbia în mâinile încrucişate şi rămase să studieze rapoartele care apăreau pe monitoare în secvenţe rapide. cu părul ciufulit şi chipurile lucind de sudoare. refugiindu-se acolo cu răsuflarea tăiată. Imediat după ei sosi Jon Lukas şi şleahta lui de prieteni. ei se apropiară în grabă şi se aşezară pe două dintre locurile libere de la masă. Trei morţi identificaţi.

mecanic. împrejurul ei numai lumină. am tot cerut să se grăbească verificările. Acum e prea târziu. Unii. gândi Angelo întristat. NUMĂRUL 0475 Imaginile se schimbau. îi veţi transporta comod cu navele disponibile. faţa palidă. o şi propuseseră. Angelo îi urmări privirea. Suficient să ofere conducătorilor lor acte în regulă şi apoi să trateze cu ei. un pas către Visătoare. iar dacă va fi vreun megafon pe care nu l-au distrus. se strecură între vis şi Visătoare. — Nu. Felicitări. — Mazian. nu-i aşa ? — Nu neapărat. Angelo privi către bărbatul cu păr argintiu. spuse Jon. să se termine mai repede. mormăi Damon. Jon. mâinile i se încleştară una peste alta. domnule Kressich. dar dacă o bandă încearcă să spargă uşile acelea către partea noastră a docurilor. se oferi ea. domnule. să schimbe visul. ochii întunecaţi. către monitoare. — Domnule Kressich. sărea şi se plimba înainte şi înapoi. ai cărei ochi erau tulburi. care ţinteau la priveliştea de pe holuri. În afară de ochi. Îndrăzni să ajungă la cutie. să se dea să se clarifice dosarele.. Până la urmă. adu-i la ordine. Până când aveau să o facă. calculând în minte timpul necesar valului de soldaţi să invadeze spirala scărilor de urgenţă până la nivelul lor. domnule Kressich. — Au ocupat albastru trei. cearşafurile albe. şi cât de precis o face. Îţi sugerez să iei legătura prin com cu sectorul dumitale. Nu mi-aş face griji din cauza asta. — Veţi avea grijă mai întâi de oamenii dumneavoastră. .— Nu ştim care ar putea fi intenţiile Flotei. un pas către butonul de pe cutie. de fapt. Unii dintre voi ar putea căpăta acte în regulă. privi nesigur. albe. Chiar Mazian. replică Kressich cu buzele tremurând. Am cerut.. — Ştiu că suntem nişte paria. nu ne rămâne decât să tragem. când au să-l repare. Lily se întoarse. Kressich tăcu brusc. spuse Jon Lukas. netezi perna. staţia mai era încă în stăpânirea lui. Lily fremăta. şuieră Visătoarea şi ea privi înapoi să vadă durerea. — Nu. Refugiaţii din Q erau uşor de convins. IV SECTORUL ALBASTRU UNU . cu o expresie incertă. — Lucrurile au progresat. cât de uşor ajunge să se folosească de grijile mărunte . pe care curgerea trupelor blindate şi staţionarea lor de-a lungul coridoarelor devenise un proces rapid. Trupul buzelor se întinse către bărbie. Ne veţi lua navele. — Te întorc. Uimitor. până la uşile sălii de consiliu.

umplând coridoarele staţiei. ochii aceia îngheţaţi păreau la fel de miraţi ca înainte. Urcaseră câteva nivele. nu folosesc armele.. în vreme ce Signy. spuse Soarele-prietenul-ei cu o voce atât de liniştită şi de calmă încât părea să arunce pacea şi asupra celorlalţi. Mazian şi ceilalţi intrară. Din când în când. Lily tremură şi rămase aproape. Necazuri. Şi puţinii oameni adunaţi în anticamera sălii de consiliu aveau aceiaşi ochi măriţi de surpriză. Signy stătea între el şi Keu. nici impresia că aveau timp de discuţii. Trecuseră de pe rampa de urgenţă în zona de control al staţiei. Nici Mazian. dumitale şi ale căpitanilor ? Preţ de o clipă. ţepeni ca nişte statui. atâta tot. cu faţa către interior şi armele ridicate. — Visează-i că pleacă! se rugă Lily. — Căpitane Mazian. Cizmele. Trupele erau ameninţătoare. rapoartele scurte ale plutoanelor umpleau staţia cu ecouri. Lily. liniştind-o. răsunau pe coridoarele complet părăsite. Kreshov de partea cealaltă. nu lăsaseră timp de gândire celor pe care îi întâlniseră. Şi numărul oamenilor-în-carapace se mări. Uşile se dădură de perete. — Sunt soldaţi. îşi închipui Signy – singura opţiune raţională. străbătuseră o rampă la capătul holului principal. Se citea demnitatea în înfăţişarea lor. cercetându-i din priviri. Soldaţii trecură printre ei. Puţini avuseseră chef să-i înfrunte. Lily! Dar vezi. pe pereţii veşnic schimbători apărea faţa Soarelui. — Dal-tes-elan iubeşte la tine. Nu ştiu ce se întâmplă. sub comanda ofiţerilor. blând de tot. deşi ţinuse mâinile pregătite. iubeşte. să deschidă uşile sculptate. nici măcar jumătate. Continuara să se deplaseze pe coridoarele centrului. . Oameni-cu-arme. cu puştile ridicate. pot să vă ofer un loc şi să discutăm toate problemele. Mazian rămase nemişcat. nici Keu. Se mişcaseră rapid. trecură de la oţelul şi plasticul rece la pereţii tapisaţi care estompau sunetele. doi soldaţi se instalară. stelele dansau şi chipul planetei strălucea ca o lună la răsărit. o atinse blând. nici Kreshov.Ea îi mângâie obrazul. trupele se instalaseră şi acolo. dacă nu sfidarea. lăsaseră armele în jos. — Nu am puterea să fac asta. pregătite. Angelo Konstantin dăduse ordine. Consilierii din încăperea care era departe de a fi plină se ridicară şi înfruntară armele. în vreme ce alte detaşamente se revărsau prin holurile laterale pentru a ocupa birourile: nu se trăsese nici aici. în sectoarele acelea. Nu era prezent întregul consiliu. V Nu se opusese nici o rezistenţă. Trăseseră o salvă de avertisment pe docuri. Signy nu îşi scosese pistolul.. Nimeni nu este rănit. spuse Angelo Konstantin. intrară în holul cu sculpturi ciudate din lemn.

în acelaşi timp. inclusiv parole şi semnale care periclitează securitatea acestei staţii. apoi înapoi. Sângele părăsi chipurile tuturor celor din încăpere. asupra acestei. — Şi această. pe care aţi împrăştiat-o ? — Uneori.. sau dacă se tulbură în vreun fel ordinea. — Nu s-au făcut asemenea înţelegeri. de către Companie. Privirile lui Konstantin se îndreptară către Signy. dacă va trebui să intervenim cu focuri de armă ca să facem drum unuia dintre oamenii noştri.. — Oamenii mei vor intra şi vor ieşi după voie. spuse Konstantin. E clar ? — Teribil de clar. domnule şef de staţie. căpitane. — Legea marţială. Mă înţelegeţi ? — Veţi avea toată cooperarea noastră. Aţi fost daţi pe mâna Uniunii. Orice problemă a securităţii trebuie cunoscută şi rezolvată. Pell nu a fost informat asupra lor. domnule Konstantin. întrebări directe. acord sau concesie pe care aceşti agenţi ar fi putut s-o încheie cu inamicul ? Se lăsă un moment de tăcere grea. spuse Mazian. Am nişte întrebări. spuse Konstantin.. dar ele implică şi focuri de armă. de întreţinut. — Nu va exista nici un sector al staţiei. spuse Mazian. dacă vreo navă iese din schema de zbor. Cu forţele pe care le deţinem. spuse Mazian. Voi sunteţi ultimul post de graniţă... a fost predată Uniunii de către agenţi civili ai Companiei. spuse Konstantin. dacă apar scurgeri de informaţii. — Am urmat toate procedurile indicate de căpitanul Mallory. Dacă apar probleme de securitate.. domnule Konstantin. neutralitatea noastră necesită întrebări. dar nu ne permitem să fim atraşi într-o acţiune militară. Dacă aveau de gând să facă asemenea înţelegeri. — Acum sunteţi la curent. dacă va fi nevoie. spuse Konstantin.. nici nu se aşeza. — Am dori o explicaţie. — Acces la dosarele voastre. Nu există asemenea înţelegeri. cu Uniunea şi despre scurgerea informaţiilor secrete către biroul de spionaj al Uniunii. despre înţelegerile pe care se pare că le-aţi făcut. domnule Konstantin. — Pretindeţi a nu cunoaşte că informaţia.. necesar şi posibil. Suntem o staţie a Companiei. cu condiţia să ne înţelegem asupra acestui fapt.. Cu grijă. Nimeni nu făcu vreo mişcare. — Nu ştim despre nici o astfel de înţelegere.— N-o să vă răpim prea mult timp. Căpitanul Mallory ne-a atras atenţia asupra navelor de refugiaţi. cu unii agenţi ai Companiei. Despre trădare. Nu acceptăm această situaţie. nici nu-şi schimbă poziţia. Datorită informaţiilor dezvăluite până acum. nici un dosar. Staţia este neutră. Nu sunteţi părtaşi la nici un fel de înţelegere. miliţie. S-au cedat informaţii.. nici un apartament. Aş prefera să retrag cea mai mare parte a forţelor mele şi să vă las în funcţie. o vom face. Despre înţelegerile.. avem propriile noastre proceduri. iar dacă vor considera necesar. căpitane. unde oamenii mei să nu aibă acces imediat. sau să fim folosiţi drept baza de operaţiuni. pe toată durata stării de urgenţă. Se leapădă de voi. celelalte staţii au fost pierdute. ne-am fi opus.. Ne-aţi chemat aici. operaţiuni. Pell este. Dar asta nu se . aşa că am venit. dacă am fi ştiut. Pământul îşi restrânge interesele în această zonă. nici o instalaţie. vor trage. Şi de noi.

— Căpitane. poţi discuta celelalte probleme în consiliu. Tovărăşia ei. — Absolut. spuse Kreshov. pentru o inspecţie generală a zonei sau. spuse el. Ştii asta. îl îndruma ea pe Konstantin. iar el o pofti. Expresia tânărului se schimbă la privirea ei şi tânăra de lângă el îl luă de mână. care arăta supărat şi cu buzele strânse. pentru alte operaţiuni. Orice mesaj de al meu. privind către chipul cunoscut de la masa centrală. — Familie de orbitali ? — Quen-ii. Konstantin încleşta fălcile. Fără nici o vorbă. Kreshov îl urmă afară pe Mazian. spuse Mazian cu uşurinţă. spuse Signy. dumneata. figura îi era imobilă şi dură — Cea de acolo e soţia ta? întreba Signy. Se uită în dreapta şi în stânga lui. De pe Estelle. de acum încolo. preia centrul de operaţiuni! Căpitane Keshov. în cele din urmă se urni din loc. — Deci suntem lămuriţi în ambele tabere. spuse el. spuse Signy şi tânărul Damon făcu o pauză să-şi privească tatăl. Mazian plecă. Îmi poţi fi de folos. îşi spuse Signy. avea această sarcină delicată. — Către centrul de comandă. Keu îşi trase un scaun la masa consiliului. apoi îl însoţi către ieşire. Propria dumneavoastră securítate va avea grijă de asta – singură sau ajutată de a noastră. căpitane Mazian: recunoaştem obligaţia voastră de a vă proteja forţele şi această staţie. pe calea pe care veniseră. — Directorul securităţii vă va asista. Kuhn şi Dektin. . Am să dau imediat acest ordin. către tânărul Konstantin. — Şi eu am nevoie de unul asemenea. preluarea altor sectoare şi instalaţii ale staţiei. dacă vrei. spuse Konstantin. Să-mi spuneţi ce variantă preferaţi. Asta o miră. Îl aşteptă. luând câţiva soldaţi din escortă cu el. Noi vom coopera. — Haideţi. Jan Meyis. arătând astfel că pune stăpânire pe sală. străbătu distanţa până la uşă în vreme ce Signy şi ceilalţi rămaseră cu faţa către consilieri. — Cum o cheamă ? — Elene Quen. nu intra în planurile lor. Aduna detalii asupra celor importanţi — Cine era ? — Soţia mea. aşteptăm cooperare şi din partea voastră. Căpitane Mallory. cu o politeţe nepotrivită şi naturală. apoi se desprinse de tânăra femeie de lângă el. trebuie să ajungă direct la dumneavoastră. mai degrabă.va întâmpla. de unde luă ca escortă doi dintre soldaţi. verifică procedurile şi dosarele securităţii ! — Am nevoie de cineva care cunoaşte problemele. — Căpitane Keu. S-a căsătorit cu mine şi n-a participat la ultimul drum — E pierdută. — Damon Konstantin. secundul la comanda Australiei.

spuse ea. Am ajuns la o înţelegere cu şeful staţiei şi consiliul. ocupată de trupe. nu ? El îi aruncă o privire deloc înspăimântată. — Ah ! Femeia fusese puţin cam dură. la tehnicienii şi ofiţerii staţiei care lucrau acolo. îi aminti ea. fără să spună nimic. — Nu-mi fac.. Ea continuă să zâmbească. apoi coborâră din nou. Toate semnele să dispară. luându-l uşor în derâdere. — E în regulă. după câte îşi dădea ea seama. — Păcat. CENTRALA DE COMANDA. — Şi cheile de culoare ! — Arhitectura staţiei e prea complicată – chiar şi rezidenţii se pot pierde – coridoarele au dispoziţie în oglindă. şi fără codul de culoare. spuse ea ironic. 01—0122. — Am fost asiguraţi de cooperarea ta. Fără codurile de culori. la rândurile de console. — Pe drum. Figura lui exprima tot mai multă nelinişte. — Nu ai de ce să îţi faci griji. singurii care cunoşteau valoarea lor şi a staţiei Pell erau Konstantinii. — Ai încredere în mine. — Sunteţi doi fii Konstantin. voi doi ? Trecură câteva clipe înainte ca el să răspundă. Flota îşi stabileşte baza de . — Nu se poate. Mânios.. — Deci cunoşti o parte din parolele din comp pentru dosarele de personal. prin centrul de comandă. acesta fusese şi motivul pentru care-l luase cu ea. domnule Konstantin. Ea privi împrejur..— Ştim. — Îmi aduc aminte că te ocupai de Biroul Juridic. gândindu-se că singurii care aveau ceva discernământ. spuse Signy către soldaţi şi civili. ALBASTRU UNU. Centrala staţiei stătea larg deschisă dinaintea lor. Civilii de la posturi păreau şi ei uşuraţi – la vederea tânărului Konstantin. acolo unde trupele păzeau complexul de birouri cu pereţi de sticlă al centralei. spuse ea. — Da. Aveţi copii. Trupele se liniştiră la vederea lor. — La fel e şi nava mea. o alta. nu ? — Am un frate.. COMUNICAŢII. să dispară! Peste tot.. numai că noi nu marcăm coridoarele ca să-i ajutăm pe intruşi să se orienteze... — Forţele voastre au ajuns şi pe Lumea de Jos? întrebă el. — Semnele astea. — Unde e ? — La baza din Lumea de Jos. Nu evacuăm Pell-ul. — Au să înveţe. Signy privi înainte pe coridor. — E adevărat că am fost cedaţi Uniunii ? Ea încă mai zâmbea. spunea un semn cu o săgeată de direcţie. — Avem copii în staţia asta. Ea zâmbi. Armele se ridicară nervos când intrară.

. pupitre cu funcţii străine celor de pe o navă stelară. Se opri o clipă şi privi în jur. Puţini erau aceia care-şi permiteau tonul ăsta cu ea O amuză. — Baze? întrebă ea. băştinaşi sau oameni.. preocupată de viaţa de zi cu zi. Trupele îşi lăsară armele în jos. Fum. privirile se întâlniră cuprinse de uşurare. . personalul care le ocupă.. replică el. — Ce faceţi cu ei ? — Nu eu trebuie să răspund la asta. punctată cu verde şi roşu. se uită împrejur la complex. una la care nu avem de gând să renunţăm.dorim să asigurăm rezidenţii staţiei”.. auzi ea şoptindu-se din loc în loc prin încăpere. Nu mai rămânea decât s-o pună în ordine. Tonul acela nu arăta nici dragoste.. pe mulţi avea să-i ţină minte. la schema în rotaţie a Lumii de Jos. spuse Angelo Konstantin. spuse el. Urmărea toate astea cu senzaţia unui proprietar. — Avem câteva tabere auxiliare. — Mallory. consolă lângă consolă.. se strânseseră bunuri ale populaţiei orbitale şi ale celei din lumea exterioară. „că nu va avea loc nici o evacuare a staţiei. având camera de consiliu în fundal. Asta-i Mallory. O conduse prin centrul de control. numi în şoaptă posturile.operaţiuni aici.” Lumea lor. Un murmur trecu printre civili. Com-ul central se trezi brusc. o colonie. „. —Q? Privi şi monitorul acelei secţii. N-o să lăsăm Uniunea să ajungă până aici. la ecrane.. Signy ascultă. Din ostateci se transformaseră brusc în aliaţi.. era bună la asta când voia să fie. Aici se făcuse comerţ şi se navigase pe o orbită veche de secole. un anunţ de la consiliu. nici lipsă de respect. Stricăciuni. Flota se afla aici pentru a ne proteja. care încearcă să absoarbă şi să hrănească excedentul lăsat de voi. Pentru asta luptaseră ei. — Arată-mi împrejurimile! îi spuse ea lui Damon Konstantin. masa de oameni care izbeau în uşa încuiată.

cu uşurinţă. Îi zărea ici şi colo. Înţeles. cu acea înspăimântătoare forţă hisa. Da. siluete aplecate se grăbeau încărcate. fugi. O să înţeleagă hisa ? — Lukas-ii venit. mereu prezente la această latitudine şi altitudine. subţire. privi celelalte siluete umane de pe coasta dealului. Să privească.00 STANDARDUL STAŢIEI RĂSĂRITUL LOCAL (Variaţiile sezoniere ale orelor de lumină zilnice şi ale perioadei de rotaţie măsurate în standardul (terestru) al staţiei rezultă într-o diferenţă zilnică de timp progresivă: staţia şi planeta intră rareori în sincronizare).. omKonstantin. Domurile-depozit erau acum aproape goale. respirând regulat prin mască. Umbra îl lăsă în întuneric. purtând o haină groasă împotriva răcorii nopţii. Eu Săltăreţ. Spune-le să aibă grijă cu oamenii. dar să nu se apropie până ce nu primesc o chemare pe care o cunosc. Ştirea se răspândise de- . spuse el. Dăduse ordine celor din echipa sa şi refuzase să li se confeseze. — Du-te! spuse el. Rămase nemişcat. Nimeni nu prinde la mine. Îi atinse un umăr îmblănit. ca nişte insecte care îşi salvau ouăle de potop. Fugi.4 LUMEA DE JOS : BAZA PRINCIPALA : ora 16. Nu mai putea fi oprită. Ştirea se răspândise. de la râu până la câmpie. om-Konstantin. Scoase o hârtie împăturită din buzunar. simţi un braţ ca un picior de păianjen împletindu-se cu al lui.. Doar un personal puţin numeros ajuta la dirijarea treburilor. — Da? Da. în tăcere. nemişcat. cei din Q şi cei din domurile rezidenţilor. Spune-le tuturor. spune-le tuturor să-şi trimită alergătorii. Dimineaţa era aproape o linie roşie la orizont. taberele de oameni. Emilio stătea în câmp deschis. din domurile-depozit. răsuflând fără mască. o puse în mâna bătătorită a lui hisa. — Atunci. Săltăreţule ! Braţe puternice îl îmbrăţişară. Eu sunt vânt. Bun alergător. chiar şi la hisa care nu vin în taberele de oameni. Fugi. dorind să-i scutească de responsabilitate. tu trimis. Du asta la toate. Lucrătorii umani încă mai dormeau. să nu aibă încredere în străini. lasă ochii lor să vadă. spuse hisa. printre dealurile şi domurile joase. înţelegi? Şi spuse la toţi hisa. om-Konstantin ? — Săltăreţul ? — Eu Săltăreţ. O siluetă mică urcă gâfâind până la el. umbre mai înalte printre celelalte.. să privească.. toate proviziile pe care le aveau erau ascunse adânc în desiş. Spune-le ce facem noi aici. Rândurile se deplasau în întuneric. Vocea îi şuieră cu o grimasă.

— Dacă ne iau de aici.. Se simţi înfrigurat. Îi trecu prin minte. — Unde se duc? întrebă Miliko. lucrurile rămân după cum le cunoaştem.. îşi spuse Emilio. O prezenţă făcu să scrâşnească pietrele drumului şi un braţ subţire îi alunecă în jurul taliei. pe alte căi decât cele ale comunicaţiilor moderne.. O îmbrăţişa pe Miliko. care nu avuseseră conceptul de hoţie.. Militară. se opri depărtând mirat braţele. rămase aşteptând. însă com-ul prinsese şi altceva. lucrurile se arată a fi liniştite. Unul dintre lucrători urcă fugind. — Şi au să se întoarcă din nou – depinde cine îi roagă. O strânse mai tare în braţe ca s-o ocrotească de vânt. Din tabără în tabără. transmite ştirea mai departe. să fugă. cu toate că era protejat de straturi de îmbrăcăminte. bine izolat de briza răcoroasă. — O să facem ce-o să putem. Luminile se aprinseră în domurile transparente. — Ascundeţi-vă acum! îi spuse el. Păstraţi-vă calmul. nimeni nu pomeneşte . oricare ar fi fost ţelul care îi mâna pe blânzii şi sălbaticii hisa. într-un fel. Nu putea. iar ea fugi înapoi către şir. Nimeni nu suflă o vorbă despre proviziile lipsă. spuse el. Sclipirea navei în coborâre devenise vizibilă pe cerul palid. Fiind Konstantin şi om. — E adevărat? E adevărat că Mazian e acolo sus ? — Mi s-a dat de ştire că aşa este. că poate niciodată până atunci Omul şi Hisa nu avusese motiv să comunice între neamurile lor în acest fel. în întâlniri întâmplătoare sau voite. scheunând din mers tovarăşilor ei. care nu avuseseră conceptul de dezertare sau răzvrătire. Doar ei ştiu. Au spus ? — Ştiu ei. bucurându-se de atingerea ei. veni cu povară cu tot şi gâfâind.. precum Săltăreţul. de la oameni la hisa. De dincolo de pantă se auzi un apel. în vreme ce oamenii din celelalte domuri începeau să se trezească şi să descopere prădarea sistematică a proviziilor şi echipamentului supravegheată de personalul lui. în vreme ce răsăritul cuprindea şirurile de lucrători împovăraţi. lucrătorii ieşiră. oriunde exista un hisa de legătură. Şi acum oamenii trimiteau un mesaj prin această reţea ciudată. braţe se ridicară. Şi-o imagina trecând peste maluri de râu şi prin desişuri.. — Ştrengăriţo! chemă el una dintre hisa şi ea veni. Nava strălucea intens. Dar nici un străin n-o să le dea ordine. o să depăşim evenimentele aşa cum o să putem. că după câte ştiau ei. nu existase niciodată o uniune a triburilor răzleţite. acolo nu fusese niciodată război. o navă-cercetaş de pe un transportor. era cu mult mai mare. Şi peste tot hisa aveau să fure – ei. şi aveau să-şi părăsească lucrul – ei..a lungul râului. imposibil de monitorizat.. ştirea se răspândea cu viteza hisa şi nu putea fi oprită de nici un ordin al staţiei sau al celor care o ocupaseră.. Nu era una dintre navetele lor. văzu doar ultimele stele dispărând. — Domnule Konstantin. rămânând şocaţi. o femelă cu o fulgerare albă a unei vechi arsuri pe braţ. O sirenă se făcu auzită. Se uită la cer. ştirea existenţei Omului fusese transmisă dintr-un loc în altul. arătând în sus.. din ce în ce mai mulţi. dar. Nu ştiu ce se întâmplă acolo. mai curând decât îşi doriseră.

personal şi provizii. toate proviziile din această bază sunt confiscate. căpitane. se îndreptară pe cărare către terenul de aterizare. dinspre Flota care avea să ceară provizii pentru transportoarele încărcate cu trupe.. El dădu din cap. . luminile terenului pentru dirijarea aterizării. asta o să se întâmple. stăteau nemişcaţi în şir. un om cu pielea întunecată. pentru bărbaţii şi femeile din baza aceea şi pentru ceilalţi. Trupele ocupară poziţii.de ele. toţi îşi astupară urechile din pricina vacarmului şi îşi întoarseră feţele să se ferească de vântul fierbinte. Nu mai avea paznici. se aşeză pe terenul de aterizare pe care-l acoperi complet. până ce motoarele se stinseră. ai auzit ? — Domnule. Emilio făcu un semn cuprinzător ironic cu mâna. — Asta-i Porey. doar eu am. cei de dinaintea mea ? — Da. În întâmpinarea legendarului căpitan. Emilio. poate chiar şi oameni. — A venit Flota. doar cu mască de respirat. pe coama dealului. Se auzi un murmur dinspre lucrătorii Q. cu armele pregătite. Tu n-ai văzut nimic. nimeni nu-i opri. Eşti orb şi surd şi nu ai nici o responsabilitate. — Voi. apoi să plece şi să lase staţia să moară de foame. oferind domurile jefuite. Rămase acolo în ziua care începea. — Emilio Konstantin şi Miliko Dee. îşi coborî falca spre pământ şi trupe blindate coborâră pe sol. adăugă: încercăm să îndepărtăm de staţie proviziile. după ce se văzu liber. de pe coama dealului. şi refugiaţi din Q. Un ofiţer ieşi de pe rampă în lumină.. Şi nu ascultaţi ordine decât de la mine sau de la Miliko. încercăm să oprim Flota să ne ia în stăpânire.. Unele registre dispăruseră şi ele. nu în cele din urmă. păşi pe cărarea spre Q şi dădu acolo peste Wei. la murmurul brusc de panică. spuse Miliko. căpitane. pentru Miliko.. nici aici. fără armuri şi fără arme. Porey nu avea să fie prea amuzat. uman sau băştinaş este suspendat. şopti Miliko. mirosind a război. Trebuie să fie chiar Porey. Ecluza se deschise.. N-ai auzit nimic. Nava coborî cu zgomot de tunet. — Conform legii marţiale. orice guvern civil. străină şi nedorită. cu toţii conştienţi de armele mult prea apropiate. răsuflă omul şi. îşi spuse el. se opriră la o distanţă acceptabilă pentru discuţii. nici în alte tabere. simţind că era de datoria lui să coboare şi să răspundă la ameninţare. apoi goborî de pe culme în direcţia domului cu refugiaţi. înţelegi? Doar n-o să lăsăm Flota să ne golească de provizii. vru să dea drumul mâinii lui Miliko: clar ea nu-l lăsă. Se temea pentru el. Coborâră dealul împreună. spuse Emilio. Împreună cu Miliko. fugi să împrăştie ordinele. în vreme ce ei. dar ameninţarea asta era mai mică decât aceea care venea de Sus peste ei. — Cine este responsabil de baza asta? ceru Porey. Veţi preda imediat toate dosarele de echipament. — Mai bine te-ai ocupa de Q. şi. Să transmiţi şi asta.. un grup compus din personal şi lucrători se formă în jurul lui. Dincolo de deal lumina crescu. Q munceau la posturile unde fuseseră distribuiţi ca şi ceilalţi lucrători. pentru hisa. care nu văzuseră niciodată războiul. El şi Miliko se întoarseră. Nu însemna că dispăruseră certurile şi greutăţile. fără cască.

Nu vreau să ne certăm în public. Mâna lui Miliko o strânse pe a lui. domnule. Se gândi îa familia lui de pe staţie. Mesajul tatălui său. ca să preia dosarele. Vă cer doar să folosiţi rezonabil forţele de care dispuneţi. să înglobeze în Flotă toate braţele capabile. Privi chipul însemnat de cicatrici al lui Porey şi văzu în el omul căruia nu-i plăcea să fie înfruntat. ca să dai asistenţă în orice fel se va considera necesar. se lăsară percheziţionaţi şi conduşi pe rampă în interiorul luminat al navei unde îi aştepta Porey. spuse Porey. Iar dacă vor avea nevoie de carne de tun împotriva Uniunii. spuse el. Era chiar posibil ca militarii să-l supună unor constrângeri mai evidente. Avea de partea lui lucrătorii care nu-şi doriseră niciodată o astfel de situaţie. va fi nevoie de o mulţime de timp preţios pentru a se stabili alte proceduri. Se baza mai puţin pe tăcerea lor decât pe viteza hisa. — Aduceţi-i înăuntru ! Soldaţii păşiră către ei. Era o arestare. Dacă se intervine militar într-un sistem funcţional. spuse Porey. în unele cazuri. îi dăduse timp. la posibilitatea ca Pell să fie evacuat şi ca oamenii lui Mazian să ruineze cu bună ştiinţă baza din Lumea de Jos în timpul retragerii. căpitane. răspunse el. nimic altceva. Emilio zâmbi batjocoritor şi strânse mâna lui Miliko. . intervenţia ar putea fi distructivă. care-l trezise din somn. Emilio se opri la capătul de sus al rampei. Porey făcu un gest iute. să distrugă ceea ce nu aveau de gând să lase în mâna Uniunii. — Vă descriu o stare de fapt.— Vei rămâne pe planetă. vor pune arme în mâinile hisa. căpitane. Emilio luă iniţiativa şi înaintară din proprie voinţă. Spuneţi-ne ce doriţi. — Vom discuta problema. — Noi avem responsabilitatea pentru această bază. care veniseră de pe staţie ca voluntari. cu Miliko alături. — Ofiţerii mei te vor însoţi. Personalul va fi supus unei percheziţii. — Vă sugerez să discutăm. — Ameninţaţi. Un om periculos prin firea lui. domnule Konstantin. Eu cunosc lumea asta. — Armele vor fi predate trupelor mele.

Mazian-i. Gesticulau în direcţia lui. — Unde te duci? îl întrebă fata de alături. Hei. Tânăra de lângă el se opri şi îl înghionti puternic. spuse fata. o lăsă uşor pe masă. Vocea mătăsoasă a centralei continuă să se facă auzită în corn. sectorul verde putea fi din nou traversat liber. El se apucă din nou de treabă. Chipul ei era trist. febrilă speranţă. vă rugăm ? Îşi dădu seama că piesa din mâna lui putea fi luată drept o armă. Aşa făceau.00 Intrase poliţia. Nu-i ştiuse niciodată numele. promiţând siguranţa. îl priveau cu toţii. Erau cinci. Poliţiştii şi soldaţii îl scoaseră afară şi se opriră acolo. gândi el. Josh îi văzu pe sub sprâncene şi continuă să ţină capul în jos. . îl întoarse cu faţa la perete şi îl percheziţiona. Uşa se închise şi un ofiţer al trupei. îşi dori el. paşi grei şi mulţi. fără să se focalizeze asupra lui. Continua să muncească cu o ultimă. Încetase să o mai creadă. privind la ofiţerul care îi studia actele.5 I PELL : SECTORUL ALB DOI . spuse unul dintre poliţişti. Îi luă actele din buzunar. Îşi lăsă iarăşi capul în jos şi îşi continuă lucrul. vreţi să veniţi cu noi. ci asupra poliţiştilor orbitali şi ai soldatului în armură cu însemnul Flotei lui Mazian. Se auziră paşi pe interval. Indivizii tăcuţi care rămăseseră lângă uşă şi vorbeau cu supraveghetorul. Josh nu luă în seamă ghionturile şi asta o făcu să-l împungă şi mai tare. pentru că nu ştia. îşi şterse mâna de haine şi se ridică. spuse ea. — Se uită încoace. — Domnule Talley. Privi chipul supraveghetorului. — Murmurul era general. — Hei. Soldaţi ai Companiei. Se întoarse din nou cu faţa când i se permise şi se sprijini cu spatele de perete. Josh aruncă o privire scurtă şi o coborî înapoi. — Unde te duci ? El nu răspunse. Lumina îi surprinse ochii şi ridică privirea pentru o clipă – un alt anunţ general. Damon ! O mână îi atinse umărul şi îl făcu să se întoarcă. — Uită-te! spuse fata. Damon. — Linişte! spuse supraveghetorul. ora 17. Unul dintre poliţişti îl apucă de braţ şi îl trase pe coridor spre ieşire. Deasupra lor. Atlantic. venind din spate. o ridică iarăşi când intrară trupele blindate. îmbrăcat doar cu o armură uşoară de corp. ecranul com-ului se aprinse. fără ca degetele lui să greşească vreo mişcare în demontarea piesei. Ajunseră aproape şi se opriră înapoia lui. e poliţia.

Un Mazian. Am auzit despre el. Suntem cu toţii din schimbul de dimineaţă. îl conduse pe coridor. Îl luaţi şi-l izolaţi. Nu merge nicăieri. la o intersecţie de coridoare. Am fost cu toţii ţinuţi peste program. Întinse mâna să le recupereze şi ofiţerul le feri de el. căile lor se despărţiră. făcu unul dintre poliţiştii orbitali. — Avem ordinele noastre. Cunosc numerele. trecură printre pereţii de sticlă până în biroul de la intrare. Puteţi vedea că lucrez aici. spuse unul în sfârşit. rugător mâna spre acte. Îl apucă pe Josh de braţ. încercând să-şi stăvilească ticul feţei care îi apărea atunci când era supărat. Josh deschise gura. spuse Josh. Sau pe Elene Quen. — Vă rog să-l anunţaţi pe Damon Konstantin! îi rugă el. — Am să fac o înştiinţare despre asta. de alte întâlniri cu el. — Numai dimineaţa. Întinse. replică poliţistul. Soldaţii Companiei îi luaseră actele. sperase ca măcar acest loc să fi fost sub autoritatea staţiei. avusese acelaşi post şi pe vremea când el fusese prizonier. — Nu are nevoie de ele. El o să vă spună că sunt în regulă. Era normal să fi fost aici. singura lui dovadă de nevinovăţie. până la urmă. Păşi afară o dată cu ei. O teamă bolnavă îl rodea. amintindu-şi. spuse el. se simţi apoi uşurat când poliţiştii se opriră lângă un lift şi urcară cu el. — Domnule ! Ofiţerul le împături şi le puse cu grijă în porthartul de la centură. cu armuri şi înarmaţi. — Am fost cu toţii reţinuţi. Zona de securitate. Îşi retrase mâna. — Am înţeles. Cea mai mare parte a drumului. Îl cunoştea pe tânărul ofiţer de serviciu. Şi acel birou era ocupat de soldaţi. . o mână ce tremura vizibil. O să-l puneţi sub pază în cartierul vostru sau o să-l luăm noi în al nostru. înţelegeţi? Ar putea fi trimis în Q mai târziu. trebuie să clarificăm situaţia. — Vă rog! spuse el în birou. un nou val de panică se revărsă în el. să-şi exprime preferinţa. — Întrebaţi-l pe Damon Konstantin. câtă vreme urcau şi traversau sectorul roşu unu. Sau pe oricine din birourile lor. Dar mazianii erau în fiecare hol. înainte să apuce să vorbească. Se bâlbâi şi roşi de ruşine. dar nu până ce dosarul lui nu este revizuit la comandament. — Am un permis. cu pulsul accelerat. — Îl luăm noi. Verificaţi-i pe ceilalţi. El o să vă spună. — Vom raporta prin radio. spuse el. E un caz special. Comp-ul l-a desemnat. Unele reacţii îi erau greu de controlat. disperat. era scutit de priveliştea trupelor. Vorbele lui avură darul să-i facă să ezite. fără să-l privească. — Se poate să fie adevărat. Fantomele se întorceau. spuse ofiţerul. în vreme ce era verificat.. Se aplecă spre el şi îşi coborî vocea. Liftul se opri. — Actele mele. dovada aventurilor lui şi a faptului că nu era un pericol pentru nimeni.spunea însemnul.. îl cunosc. Se simţea înfrigurat şi expus. să-l aveţi la dispoziţie dacă vreunul dintre noi îl vrea. E laolaltă cu actele. spuse crispat poliţistul. Soldaţii îi urmară şi. rămaseră tăcuţi. — Ai să vii cu noi! spuse unul dintre soldaţi. roşu unu.

De aici putea vedea unul dintre ecrane şi scannerul. până la cantonamentul echipajului. îl lăsară în una dintre ele. să-l mai percheziţioneze o dată. Căpitanul arăta înfloritor. — O să ne întoarcem curând. Căpitanul. Nu exista nici un loc. mai mult ruga echipajul decât dădea ordine. peste umărul tehnicianului. de lângă ecrane.. Se temeau. îşi strânse picioarele la piept şi îşi sprijini capul de genunchi. II NAVA COMERCIALA HAMMER: ADÂNCUL SPAŢIULUI. doar o privire încurcată ferindu-se de el. toţi orbitalii – îngroziţi de trupele înarmate. ora 17.. era un pântec la zero g – închisoarea lui era o linie închisă pe podea. Nu am făcut saltul departe. goală. Era adevărat. doar atât cât să ne ferim din calea lui Mazian.— Te rog să-i suni pe Konstantini! Spune-le că sunt aici ! Nici acum nu primi vreun răspuns. Întârziară. Petrecuse cea mai mare parte a zilei vomitând. Cu toţii se purtau frumos. domnule Lukas. se prăbuşi în sfârşit pe bancă.. Absolut nimic. chiar politicos. nervii îi erau gata să pocnească. nici o companie pentru el. la a doua chemare înainta în zona operaţională interzisă. Soldaţii îl luară din birou. privirea îî alunecă de la ecran la siluetele întoarse cu spatele. Era îngrozit numai de situaţia lui şi posibilităţile generate de ea. Aşa era. spuse omul. i-ar fi spus tatăl său cu dezgust. Acceptă mâna prietenoasă a căpitanului pe umărul său când se apropie să privească scannerul. îl conduseră pe coridor către celulele de detenţie. în sectorul operaţional. Vittorio ezită. aşa se numea. acolo unde dormea. pupa. în minuscula secţiune a încăperii principale. spuse Blass cu blândeţe. Nu l-ar fi lăsat să ajungă până în preajma comenzilor. Se îmbrăcă. lent rotitor – cea mai mare parte a masei lui Hammer. cu mâna încă pe umărul lui. poate că fusese un om de afaceri pe staţia Pell. Sosirea lui Mazian nu ne-a încurcat. Abe Blass. Eşti un laş. obosit de orele lungi de muncă şi cuprins de teamă. în acel cilindru minuscul.00 Vittorio Lukas se ridică din scaun şi păşi de-a lungul curburii punţii ponosite a lui Hammer. I se permitea accesul în cea mai mare parte a cilindrului. Amintirea răului îi aduse un spasm în pântec.. albă şi având ca mobilier doar instalaţiile sanitare şi o bancă albă prinsă în perete. Blass. . ezită la jocul bastonului din mâna unionistului care continua să-l ţină sub observaţie. — Nu-i nimic. nu înainte de a arunca o privire înapoi către omul cu baston. îl zări şi îl chemă. nici nu avusese vreodată de gând să afle. şi până aici. Nu descoperise încă ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi trecut linia fără să fie chemat. deşi nu erau negustori: stomacul îi era încă strepezit de droguri. Se uită la el. îmbrăcate în haine de negustori... domnule Lukas! Vă simţiţi mai bine acum ? El nu spuse nimic. Relaxează-te. de data asta dezbrăcându-l şi lăsându-i hainele pe podea.

Blass veni în sfârşit. Niciodată nu ceruse multe de la viaţă. nu te-ar fi trimis aici. nu? întrebă el. .. ar fi încercat să tragă un profit din a-ceastă situaţie. Crede-mă! Totul a fost plănuit. Pell era destul de bun. — Ar trebui să fii foarte liniştit. gândul ăsta îi dădea coşmaruri. Ascultă sfatul unui bătrân şi nu te obosi! Relaxează-te! întoarce-te în sala principală! Am să vorbesc cu dumneata imediat ce terminăm pregătirile de întoarcere. îşi dorea o băutură bună pe care nu o putea aVea din pricina. de fapt nu înţelegea nici măcar unde se aflau. şi Ilyko n-o să vorbească. îşi ştia puterea şi limitele. Te asigur că eşti într-un loc mult mai sigur decât este staţia în acest moment. în esenţă. Era îngrozit. Altfel.. Se temea de schimbări. Te descurci destul de bine pentru primul salt. să se pună bine cu Uniunea. îi auzea el spunând pe tatăl său. N-o făcuse.. porni să-i explice situaţii de parcă ar fi avut vreo competenţă. Dar nu avea de ales. îşi dorea confortul. Am să fac un om din tine. şi aveau să-l ia cu forţa în Uniune. spuse Blass. Blass ridică din umeri. — Domnule! murmură el şi făcu ce i se spusese. se aflau nicăieri. — Hammer şi Swan's Eye. acolo unde toţi funcţionau precis. Nu tot răul îi fusese produs de salt. nici indivizii aceia încruntaţi tot timpul. Nu se pricepea la nimic. — Nu cred să se întâmple asta... şi totul avea să se termine. se aşeză şi desfăşură solemn nişte hărţi pe masă. îşi sprijini braţele de masă şi înghiţi cu greu. — Dacă tatăl meu este compromis pe staţie. la nimic. — Eşti un ofiţer de rang foarte înalt în Uniune. Avusese grijă de asta tatăl său. Oftă întristat.. Privi diagrama şi încercă să înţeleagă rostul acestei deplasări prin neant. trecu pe lângă paznicii de pe puntea curbată către sala principală pustie. astea-s toate navele pe care le aveţi în vecinătatea staţiei Pell ? Blass ridică din nou din umeri. Stai liniştit. iar gândul de a fi aici. Dacă ar fi fost ambiţios. Jessad ştie ce face. Mi se pare că încă te temi de noi. O voia pe Roseen. Aşa era şi el şi nu aparţinea locului ăsta. N-o să pună mâna pe Swan’s Eye. în mijlocul neantului. domnule Lukas. nu suporta atenţiile lui Abe Blass. Blass îl bătu pe umăr. ştie ea unde-i stau interesele. Tatăl său se lipsise de el. drogurilor cu care era burduşit. Se aşeză la masa/bancă prăpădită. spuse Blass. Şi Uniunea are grijă de prietenii ei..— Si ce se întâmplă dacă Flota ne descoperă când ne întoarcem ? — Putem oricând să facem saltul.. Acesta era răspunsul lui.

Oamenii aveau să fie furioşi. Aşeză capul pe umărul aspru. pe drumurile strâmte. Ştia că nu erau veşti bune. îşi spuse Satin. aici. Dinte Albastru întoarse capul să mârâie către unul mai vehement. Iar fără prietenia lor. Poate că şi Dinte Albastru visa acelaşi lucru de când trecuseră căldurile de primăvară.6 I ACCESUL SECTORULUI DE ÎNTREŢINERE ALB 9—1042 . apoi se retrase în bezna ocrotitoare. ducând cu ei arme. Noi mergem acolo. necaz mare. mai ales la aerul care mirosea ca acasă. departe. şi el păţise acelaşi lucru atunci când ea îl trimisese să vadă ce se mai întâmplă afară. Nimeni nu răspunse. Ea mârâi în semn de respingere şi adulmecă după masculul care era al ei. necaz mare. ea nu se grăbea. — Gândeşte. oameni-în-carapace. nu se mai prezentaseră la supraveghetori aşa cum o făcuseră Cei Bătrâni. aşteptă să se facă schimbul de aer în ecluză. protestă altul. hisa erau în siguranţă. oamenii pot sunt acolo. Lukas-ii vorbeau şi dădeau ordine. iar oamenii aveau arme. ora 21. deşi unii dintre ei plângeau înfundat în întuneric. străinii ameninţau. chiar dacă şi ei îi urau pe Lukas-i. după ce fugiseră. nu era niciunul dintre cei vechi. Nu aveau nici o speranţă aici. şi când se făcură auzite murmure de dezacord. Ar fi avut probleme dacă s-ar fi predat acum. Dinte Albastru nu o întrebă nimic.00 Oamenii veniseră şi plecaseră mult timp. la florile şi muşchiul moale.. la ploaia şi la cerul albastru şi la frunzele cenuşii-verzi-albastre. prin tunelurile întunecate în care hisa puteau respira fără mască. Cel Bătrân nu era aici. Îşi dădeau seama de asta. încercând să se liniştească. poate chiar ordine referitoare la hisa. fugiseră pe drumurile folosite doar de hisa.. departe. la norii pufoşi pe care ea îi crezuse odată destul de solizi ca să poată sta pe ei. — Foame. era tânără. Dar ei nu mai ascultaseră.. — Ne întoarcem? întrebă cineva în sfârşit. Erau mulţi cei care fugiseră când condusese Lukas. Satin se gândi la câmpurile de Jos. Îndeplineau ordine date de oameni importanţi. stăteau pe undeva. puteau fi trimişi pentru totdeauna în Lumea de Jos. pentru ca oamenii să nu-i audă. spuse el. — Nu. care fugiseră iar când veniseră străinii. Satin tremură şi se înghesui şi mai tare în întunericul de lângă liftul de marfă. iar oamenii nu. în primul ei . spuse ea. dar încă nu le arătaseră străinilor. Se lăsă cuprinsă în braţe de el. Simţi atingerea unor mâini.. Era necaz. păzeau nişte lucruri importante. Veni un miros de mascul. Oamenii de Sus cunoşteau căile astea. Oamenii puteau să-şi retragă prietenia pentru ceea ce făcuseră. Satin îşi ţuguie buzele şi se ghemui.

Satin se îndoia de faptul că Dinte Albastru ar fi avut vreo idee asupra direcţiei în care mergeau sau căii spre Soarele-prietenul-ei. întâi unul. Uneori o făcea şi ea.. Cei Bătrâni păstraseră secretul. — Gata. aveau să se întoarcă în Lumea de Jos. în sus: ar fi trebuit să fie la stânga. Vino. — Arme. O idee. Satin ridică o mână. gata să se piardă de grup. pentru că treceau printre ţevi. aşa. Cerul-o-vede. până ce ajunseseră amândoi.. vizitaseră odată Locul Soarelui şi mai păstra. simţul orientării pe care-l avusese pe pământ. Ne împuşcă şi pierim de tot. se rugă printr-un gest. Fără simpatia oamenilor. pe coridoarele şi scările şi locurile strâmte uneori luminate. să gâfâie şi să se împleticească. Unii rămâneau în urmă. răspunse Dinte Albastru. Uneori jelea. spuse o altă voce. lipăi nesigură obrazul lui Dinte Albastru. întrebăm ce să facem. V-aţi rătăcit. şi ea văzuse adevăratul cer.. Fac rău la oamenii noştri.. dar uneori tunelurile nu se îndoiau spre stânga. Se strecură mai aproape. — Asta e o luptă de oameni. Nmeni nu ştia. fără speranţă. . aproape de Locul Soarelui. Vorbise Vânjosul. Vânjosul se grăbi înainte. până la urmă. Hai. Satin părăsi coada grupului şi înainta mai repede. vag. replică Vânjosul cu glas adânc. Cei doi masculi continuară. şi peste maşinării care tunau cu puteri uriaşe. Suprafaţa nu mai era casa lor acum. trăgând-o de mână. — Am s-o găsesc eu. uneori Vânjosul îl îndepărta şi devenea din nou el conducătorul. — Vino. şi prin locuri care le ardeau picioarele goale. — Unde este Soarele-prietenul-ei ? Se lăsă tăcerea.. din ce în ce mai mulţi rămâneau în urmă. şi prin locuri reci. tropăind în întuneric. apoi alţii. un strat întins ca o pătură. Ea trebuie să ştie. deseori nu. spuse Dinte Albastru. singurul adevăr era bezna şi chipul marelui Soare strălucind din întuneric.. dar Dinte Albastru şi Vânjosul continuau să meargă. ţinuţi pentru totdeauna departe de cer. ăsta era numele ei. nu după ce priviseră Soarele. Luptă de Konstantin. aproape de ei. Nimic pentru hisa. cineva dinapoia ei o prinse de mână. îi murmură Dinte Albastru la ureche. O să găsim Konstantinii. Găsit Konstantinii. Albastrul lui era fals. Dinţe Albastru ajungea în frunte. şi nu-i răspunse. încercând să uite foamea şi setea. şi ar fi trebuit. — Nu şi dacă stăm aici. întinse o mână către umărul ei în întuneric. aşa. aprobă iute Dinte Albastru.sezon de adult. noi ne întoarcem. şi facem ce am spus eu. încercând să-i ajungă... — Eu merg multe locuri. Vino. — Konstantinii. Dinte Albastru vedea mai limpede lucrurile acum. se rugă ea când îi ajunse pe treptele de metal. Ea îşi îngropa fruntea în pieptul lui. — Întrebăm Soarele-prietenul-ei! exclamă un altul. Gata. apoi celălalt. găsit şi Cei Bătrâni. Aveau să ţină minte întotdeauna adevărul. — Lukas-ii pleacă uneori. simţea direcţia în care ar fi trebuit să fie locul acela. Ei îl urmară. lăsându-i mâna liberă. — Ei nu sunt oamenii noştri. Dar să stea acolo pentru totdeauna. Ea îşi trase răsuflarea.

— Nu! mormăi Satin. Fusese vina ei. O. gâfâind. Până şi Dinte Albastru voia să-şi părăsească visul. descoperiseră că trebuiau să urce din nou în locurile pline cu oameni. Înnebunise din pricina rivalităţii. deşi aerul nu mirosea aşa cum ar fi trebuit. Se strânseră unul în altul şi rămaseră nemişcaţi. Ochii i se umplură de lacrimi. îl cuprinse în braţe şi încercă să-i potolească furia care-l făcea să tremure.. — O. Linse locul îndurerat. hai mergem acasă! şopti el. hai mergem acasă. Intrară după el. Nebunia. dar ei depăşiseră limita raţiunii. Vânjosul murise într-un fel îngrozitor. După un timp se scutură. nu lucru-de-om. adânc în întuneric. Tamutsa-pitan. tresări când ea îl cuprinse în braţe. armele deschiseră focul şi Vânjosul căzu în prag. se lipi de Dinte Albastru. fierbinte şi ars. Nebunia pusese stăpânire pe ei. Dezastrul fusese din pricina ei. Îşi trăseseră măştile de pe figură. şi nu mai vedem oameni. uşa se închise în urma lor. — Aici! spuse Vânjosul după o mică ezitare. în sus şi-n jos şi în alte trei sensuri. poate venindu-şi în simţiri. Erau pierduţi. a singurătăţii – mersese prea departe. numai hisa mereu şi mereu. le ignorară pe toate. reduse la tăcere de închiderea uşii. . Se opriră din alergare întrun sfârşit. iar Dinte Albastru şuiera de durere şi de furie. Hai mergem acasă ! Ea nu spuse nimic. Brusc. Trecură pe lângă panouri şi uşi prin care ar fi putut ieşi în spaţiu deschis. Se aflau acum în cel mai mare necaz. unde ardea o lumină albastră deasupra unei uşi. Gâfâind. Satin îl cercetă. Pe aici e o cale. adânc. — Întoarce-te! exclamă Dinte Albastru. trăgând-o cu putere de braţ pe Satin. nu câmpuri. O a doua uşă se deschise la comanda Vânjosului şi se făcu lumină – orbiră. iar Dinte Albastru se răsuci şi lovi celălalt buton al uşii. dar Vânjosul apăsă primul buton şi se strecură în ecluză când se deschise uşa. ca şi cum s-ar fi aflat încă pe dealuri. Nu maşini. uşa se deschise stârnind curentul. cu muşchii încordaţi şi tremurând. încercând să-i facă să înţeleagă. îi găsi degetele încleştate pe braţ în sus. Vocile oamenilor fură acoperite de strigăte alarmate. unde scările se întindeau în toate direcţiile. dar ajunseră întrun loc unde puteau să aleagă. să deschidă uşa şi să cerşească ajutor şi văzuseră la ce se puteau aştepta. — Voi nu arătaţi la mine nimic! boci ea. din pricina îndoielilor.. răspândind un miros de arsură. Vânjosul o dorise pe ea şi Dinte Albastru se ridicase să înfrunte această îndrăzneală. — Nu! obiectă şi Dinte Albastru.Vânjosul nu avea de gând să cedeze. îl obloji cum putu mai bine. Ajunseră la trepte şi fugiră. se sugerase ideea. fugiră orbeşte în jos şi prin căile întunecate. amândoi erau pierduţi în întuneric. dar el şuieră mânios şi îl urmă pe Vânjosul. o Unse pe obraz. nu pentru altceva. atingând butoanele uşii luminate. o făcuse doar pentru ea. Ţipă şi scheună oribil. nu-şi mai dorea s-o urmeze mai departe. urcă şi mai mult. şi se grăbi să-l oprească. Sări disperată şi se grăbi după ei. asudând şi tremurând. Dinte Albastru se clătină şi gemu de durere în întuneric.

. Aşa şi făceau. în vreme ce se plimba fără oprire pe culoarele centralei de comandă. dar asta nu era nimic. Toţi tehnicienii care voiau să se ridice de la locurile lor. cel mai mult către soldaţi. ca şi restul echipamentului. poate inconştientă. Se apropie.. conştient de interesul pe care-l stârnea lui Mallory. Observă trei modele diferite de arme numai în micul sector în care se aflau: pistoale uşoare. Un tehnician se ridică la capătul îndepărtat al încăperii.36 ZP (zi principală)/ 09. Nu mai păreau oameni. reprezenta o ameninţare. Mallory îl privea ţintă. cu simetrii vădite. Era imposibil să te simţi liniştit printre ei. neîndoielnic. sprijinit de o tejghea. Damon ţinu mesajul în mână fără să-l citească. şi care dădeau soldaţilor o înfăţişare de maşini ucigaşe. Avea un fel de a mişca fără zgomot. îşi puteau descrie cu greu senzaţiile prin care treceau la o astfel de privelişte. Ridică privirea. îşi spunea el. lucrătorii neschimbaţi de la posturile lor păreau răvăşiţi. puşti grele... Nu ameninţase niciodată – vorbise calmă. Dar. sperând ca ea să nu insiste asupra mesajului şi să nu facă un caz din asta. Ea se oprise din plimbare. şi el obosit şi înfometat. armuri. privi peste umăr.36 ZA (zi alternativă)/ START/ ACTELE TALLEY CONFISCATE ŞI TALLEY ARESTAT DIN ORDINUL FLOTEI BIROUL SECURITĂŢII DAT LA ALEGERE DETENŢIA LOCALA SAU INTERVENŢIA MILITARĂ/ TALLEY ÎNCREDINŢAT ACESTUI POST TALLEY CERUT MESAJ TRIMIS FAMILIEI KONSTANTIN/ CERERE ÎNDEPLINITA/ CEREM INSTRUCŢIUNI/CEREM CLARIFICAREA PROCEDURILOR/ SAUNDERSREDONESEC-COM/ TERMINATTERMINATTERMINAT. Ea îi întoarse o privire rece. fără falsă mândrie. având însă pretenţia. unele cu ţevi lungi. Cei mai mulţi locuitori ai staţiei nu mai văzuseră de aproape echipamentul militar al lui Mallory şi al trupelor ei. se îndepărtă. Damon o privea.30/ 10/ 4 52/ 21. păşi pe culoarcape un teren minat. mormăiau plângeri timide. dar nu exista vreun alt schimb pentru ei. Se gândi la ce ştia despre ea şi trebui să recunoască: nu avea să scape aşa uşor. . care trecuse prin salt. — Ai de gând să stai aici toată noaptea? o întrebă el. privirile îi erau golite de expresie. păzită de soldaţi. Uneori. cu pulsul accelerat. fusese o prezenţă plăcută. ca şi cum ar fi vrut să vadă dacă se îndreaptă spre el vreo armă. despre lucruri cunoscute doar de ei. PSSCIA/ PACKPAKONSTANTINDAMON AU l-l-l-l-l 10.187 Mallory arăta obosită.. Prezenţa ei era prevestitoare de lucruri rele. despături hârtia şi o citi. pentru a reduce arsura unor astfel de arme. O urmărea de câteva ceasuri. fără să-şi ascundă curiozitatea. nu spuse nimic. apoi direct la munca urâtă de poliţie. Damon se gândi la o minciună. îi înmâna un mesaj imprimat şi se retrase de îndată.. înainte să treacă prea multe ore. Damon nu găsi nici o cale să evite atenţia ei. făceau acest lucru doar atunci când Mallory mergea pe alt culoar. ca toată lumea să se ferească din calea ei. Cei mai mulţi reprezentau o ameninţare. prins între bucuria că nu fusese ceva mai rău şi întristarea pentru ce aflase. faţă de felul în care trebuia să se simtă personalul Flotei. nu atinseseră niciodată o armă cu mâinile lor. toate din plastic negru.

privirile ei se desprinseră de ale lui şi. nu avea de ales. mi se pare că te-am ofensat. dădu uşor din cap. spuse ea când nu i se dădu satisfacţie. Acest unionist reprezintă subiectul secret al ruşinii dumitale? Felul în care plăteşti datoria faţă de moralitate. Am să clarific eu situaţia prin canalele Flotei. Corecţia strica totul.. Îi vreau actele înapoi. Nimeni. sau poziţia dumitale faţă de război.. Prieteni. iar el îşi dori să mai fi fost cineva. — Sunteţi prieteni. Damon nu-i oferi mesajul. ai terminat ce începuse Russell. Nimeni nu-i vorbea în felul ăsta lui Mallory. Signy o parcurse în grabă. — Garantezi dumneata pentru el ? — Garantez.. Datorită sensibilităţii dumitale.. expresia i se schimbă.. că asta e o problemă a staţiei? Sau să fac alte presupuneri ? El îi înmâna hârtia. pe aceeaşi staţie. Nu.. după ce s-a întors de pe Russell.. La îndemână amândouă şi administrate de biroul. nu ? — Aici nu suntem pe Russell !... ca o concediere.. spuse el. un zâmbet pe care ochii il dezminţeau. dacă doriţi. Ochii ei erau reci şi mâna îi rămase întinsă. spuse ea. spuse el. Trebuie să plec şi să văd ce se întâmplă cu el — Are probleme cu noi ? Se gândi să mintă pentru a doua oară. — Să înţeleg. — Talley. domnule Konstantin. dumitale. . După o clipă lungă de tăcere. Întrebarea i se păru ciudat de nepotrivită şi nu făcu decât s-o privească. O punea într-o situaţie delicată. Josh Talley ? El dădu din cap şi ea îşi ţuguie buzele. Cum te mai schimbă timpul !. — Cam aşa ceva. păru foarte mirată. Ea continuă să-l privească. apoi. Ori e vorba de un patronaj? El a cerut Corecţia şi dumneata i-ai dat-o. pe care nu o dorea.. El nu mai face politică. Sau poate că însuşi Q este semnul unei compasiuni prost înţelese.. A considerat că nu avea de ales. să mergeţi personal. treptat. cu palma în sus. am să-l trimit acasă.. spuse ea. — La cererea lui. domnule Konstantin. deşi vă aflaţi la poli opuşi. preţ de o clipă. în cazul ăsta. dacă mă asiguraţi că lucrurile sunt aşa cum le-aţi descris. — Sunt sigură că nu conţin noutăţi.. Signy clipi.— Un prieten de-al meu este în necaz. Bănuiesc că dumneata ai creat acest iad prin jumătăţi de măsură. nu vă duceţi! Nu e nevoie. Ea întinse mâna. domnule Konstantin ? — Vreau să-l scot din detenţie. Nu. şi asta se vedea foarte clar – dosarele acelea de pe staţie. Ea zâmbi. — Un prieten al Konstantinilor. — Puteţi vedea dosarele. — Ei. — Poate că sunt în stare să te ajut. — Cât de frumoasă e lumea.. care să-i atragă privirea.. în care poate exista o asemenea sensibilitate! Şi unde există Q. — Cum se simte? întrebă ea. — A fost Corectat.

când au fost cuprinşi de panică. — Tragem şi în astfel de fiinţe. — Sunt fiinţe inteligente. Nici un pellian nu a ridicat vreodată mâna asupra unui om. Doar atât. . iar luminile pupitrelor clipeau nebăgate în seamă. — Nu au făcut nici un rău. Lăsaţi-l pe Damon Konstantin să treacă. lăsase mânia să umbrească partea bună din el.Făcu un semn abia ghicit cu mâna către cineva din spatele lui. căpitane.. domnule. Cineva a alunecat şi a tras. băgaţi spaima în pellieni! Ea rămase pe gânduri. Signy se îndreptă către consola com-ului. Privi într-o parte. I se tăie răsuflarea. domnule. În tot centrul. apropiindu-se. de teamă ca Mallory să nu declanşeze un scandal. apoi înapoi. mintea îi refuză să funcţioneze.. ale Flotei şi ale staţiei. — E mort. Pentru o clipă. şi trupele care ar fi trebuit să-l oprească nu o făcură. fără să pară supărată. feţele se întoarseră către ei. nu a dumitale. — Aş putea. Se îndepărtă cu sentimentul tulburător că făcuse ceva disperat de periculos. e bun făcut. Clătină din cap. Dacă doriţi haos pe staţia asta. Vedeţi-vă de treabă! am spus. — Dacă poţi rezolva situaţia. Un fior îi trecu prin şira spinării când îşi dădu seama brusc că avea o armă în spate. Problema ţine de legea marţială. simţindu-şi stomacul crispat. nici în cazuri extreme. — Un pellian a fost împuşcat.. Aduceţi un medic al staţiei în zona aceea ! — Îmi pui la încercare răbdarea. Înştiinţaţi autorităţile în drept. spuse Mallory neimpresionată.. am s-o rezolv eu. Niciodată. E treaba noastră. dădu din cap până la urmă. — Credeţi-mă – sunt îngroziţi de violenţă. tuna vocea femeii pe coridoare. — Cetăţenia este o calitate restrânsă. — Treceţi la treabă! le ordonă el tăios şi ei se întoarseră imediat. domnule Konstantin. impersonală şi dezinteresată. Terminat. Domnule. — Ce e făcut. mergi. nu au avut ordin să tragă. — Pellienii fac parte dintre cetăţenii noştri. spusese ea. spuse unul dintre tehnicienii din zonă. — Domnule. Eliberaţi actele şi persoana lui Joshua Talley din detenţia staţiei. se întoarse şi o privi pe Mallory. ocupă-te de ea.. — Aici e Mallory. domnule Konstantin.. o întrebă Damon. să-i trimit un mesaj? Are nevoie de nişte instrucţiuni clare. Mergi. Ai noştri au să aibă grijă de asta. Vedeţi-vă de treabă. Nu se mişcă. Mallory ridică din umeri. Şi mergi unde vrei. Konstantin îi privi distrat chipul cuprins de angoasă. spuse Mallory. Pierduse. În verde patru. se aplecă peste tehnician şi făcu legătura cu canalele radio ale Flotei. Confirmarea sosi. ca şi cum mândria ei n-ar fi contat. domnule Konstantin. căpitane.

Şi n-au să iasă din nou câtă vreme sunt ameninţaţi cu armele. domnule Konstantin. Mort. se răsuci şi întâlni braţele ei strecurându-se prin grămada de soldaţi în armuri. Vor sta ascunşi acolo până vor muri. ne pot produce necazuri. îi şopti el. .III Alergă. Poate că o să-mi răspundă. un mascul numit Vânjosul. vă rog să revizuiţi procedurile de securitate. spuse ea. — A fost prins între uşi. — Ce s-a întâmplat? îl întrebă Damon pe locotenent. — Nu-i înţelegi pe indigeni. îm-piedicându-l să vadă ce era în faţă. Luaseră pellianul într-un sac-giulgiu. — Ordonaţi-le să iasă! spuse Vanars. apoi blocaţi-le ! — Sistemele de menţinere a staţiei Pell se află în aceste tunele. pe o targa. ieşind din lift la verde patru. Sunt înspăimântaţi şi pot fugi în locuri în care să şi moară. Nu era un loc prielnic. în jos. Aruncă o privire către Vanars. S-ar putea ca focul de armă să-l fi ucis înainte de asta. Am să intru eu acolo. nu arăta că ar fi avut chef să plece. Ce s-a întâmplat aici ? — Domnul Konstantin? O eroare regretabilă. neavând încredere în purtarea soldaţilor. în propriul lor sistem atmosferic. Ea îşi muşcă buzele. contactaţi autorităţile staţiei. — Asta e Pell. s-ar putea să nu mai avem un sistem de menţinere. pellianul a fost tăiat în două când s-a închis ecluza de urgenţă. spuse repede Elene. Pellianul a apărut pe neaşteptate. nu trimiteţi trupe înăuntru: noi putem să ne înţelegem cu ei. Locotenent Vanars. Auzi vocea Elenei înainte să o vadă. — Am să rămân aici. locotenente. arătă cartela şi se strecură printre soldaţi. o îmbrăţişa uşurat. — S-ar putea să-mi ia ceva timp. spuse Damon. probabil. — Scoateţi-i pe toţi din tunele. spuse ea. Văzu o baltă de sânge pe podeaua căii de acces. Lucrătorii dumitale au forţat încuietoarea. Elene. — Damon. — Pentru siguranţa staţiei dumitale. Cât de departe merg aceste tunele? Peste tot ? — Au fugit. Soldaţii stăteau grămadă. Sunt. lucrători temporari şi nu cunosc bine tunelurile. spuse ea. murmura ea. — E unul dintre temporari. Din pricina asta. până ce te întorci. — Pleacă de aici. Dacă am vreun necaz. plin de civili. Nu se pot închide tunelele. Cineva din afară a deschis uşa interioară. — Nu-i plăcea. flutură actul de identitate şi cartela dinaintea soldaţilor zeloşi care încercau să-l oprească şi trecu. rosti către Elene. pentru că un tânăr ofiţer se grăbea spre ei. domnule. iar lucrătorii indigeni trăiesc în această reţea. Staţia va dori un raport complet asupra celor întâmplate. când fu oprit cu brutalitate. mână în mână cu el. locotenente. Privi dincolo de ea. El e responsabil de unitatea asta. departe. Pellienii nu sunt o problemă de ignorat. Fugi către ei şi. de pe India. Dacă se mai descarcă vreo armă în apropierea lor.

ajutor. încercând să evite balta întunecată de sânge. stând pe platforma centrală din care plecau trepte în toate direcţiile. — Pellieni! Sunt Damon Konstantin! Mă auziţi? Strigaţi dacă mă auziţi ! Ecourile se stinseră încet. Om-Konstantin ? — Sunt Damon Konstantin. ajutor. Nu putea şti dacă raţiunea însemna ceva pentru el sau pentru ceilalţi. un om fragil în acele locuri întunecate. rugător. până la o plasă de oţel. Uşa alunecă într-o parte. se opri şi ascultă. se opri să descuie compartimentul de lângă uşă şi să scoată o lanternă. Răsuflarea lui se preschimbă într-un şuierat pe care îl asocia inconştient cu prezenţa pellienilor.. e un sistem într-un echilibru precis. atunci când deschise uşa cu ajutorul cartelei. Nu sunt arme. lumina era albastră. Auzi o răsuflare şi ochii îi prinseră o lumină venind de jos. siluetele lor mai limpezi în lumina lămpii pe care o ţinea în mână. balustrada subţire cu cealaltă. Întinse mâna după masca de respirat care spânzura întotdeauna la dreapta intrării în asemenea încăperi. Aşeză lampa pe grătarul pe care stăteau şi îi primi în braţe ca pe nişte copii. Rămase liniştit. răsunând puternic în încăperea cu pereţi metalici. — E bine. sunteţi în siguranţă acum.Sistemul nostru de suport al vieţii este legat de al lor. departe în jos. Deschise uşa interioară şi. lucind ca o iluzie. Vanars nu spuse nimic. O dovadă de mânie ? Merse mai departe. Paşi moi sunară slab pe metal. — Omule-Konstantin. în adâncime. Sunteţi în siguranţă ! Rămase nemişcat. ţinând lampa într-o mână. de departe. se auzi ecoul. stârnind ecouri în adânc. — Konstantin? şopti o voce străină. se închise înapoia lui. Vă rog să urcaţi. unul rănit şi celălalt cu ochii măriţi de groază. Ajutor. I se păru că vede fulgerarea unui trup îmblănit şi o altă lucire de ochi. — Pellieni ? Un mormăit ajunse la el din întuneric. Sunteţi în siguranţă. Nu erau primejdioşi. declanşând schimbul automat de gaze. un ecou care îi încreţi pielea. . Simţi răcoarea din clipa în care trecu de uşă şi o închise în urma lui. se retrase şi îşi făcu drum cu umerii printre soldaţii în armuri. chemă el din nou. îl mângâie cu grijă pe mascul pentru că braţul îi sângera puternic. gâfâind. omule-Konstantin. Vă scot de aici. dar nimeni nu-i atacase până acum cu arme. — Speriaţi. slabă. Strânse mâna Elenei. spuse cel din urmă cu voce tremurată. — Pellieni! strigă el. Întinseră manile spre el. Raza puternică pătrunse în întuneric. târându-se şi luptând să urce ultimul etaj. simţind tremurul uşor al schelăriei sub paşii care se apropiau din întuneric. o trase pe figură înainte ca efectul să devină supărător. îi linişti el. — Pellieni ? Ceva mişcă în adâncul întunecat. Nu reacţiona. Dinte Albastru îşi arătă colţii cu un mârâit înfricoşat.. În locul în care se afla. Ei veniră.

Damon îşi smulse masca pufnind. voci de masculi şi femele. mârâi şi scuipă. Masculul îi şopti ceva de neînţeles. Aerul cu miros de sudoare îl înspăimânta pe masculul căzut moale ca o masă inertă. du-te. Notă ceva scurt şi începu cu blândeţe să-i oblojească rănile. Damon se ridică. soldaţii de pe India porniră să se retragă şi pellianul rămase liniştit. un gest elocvent de îngrijorare. — Am să aştept. ţipă să fie strâns la piept ca să se liniştească. Du-te. o asigură Damon. imediat ce va primi. spuse ea. orbit de lumină şi incapabil să-l distingă pe Vanars. Roagă ajutat noi. aşa numit. rugă Dinte Albastru. — Arsuri şi hemoragie. — Retrageţi soldaţii de aici! strigă Damon din nou. Lăsaţi-i în seama noastră ! Se auzi un ordin. verificându-i plăcuţa. în afară de şoc. Femela veni în fugă înapoi. — Cheamă-i ! Satin îl mângâie din nou pe mascul. Totul e bine. spre lumină şi oamenii înarmaţi. — Toţi ascunşii plecat fără găsit cale. chemări stârnind când şi când ecouri ascuţite şi mormăieli înfricoşătoare. omule-Konstantin ! — O să trebuiască să treceţi pe uşă câte puţini o dată. umbriţi. ea întinse o mână şi-l atinse pe Damon. o împinse. După încă o clipă. întinzând mâinile în ajutor. îi trase masca pe figură. atenţie la uşă ! — Ştiu uşa. trecând printre soldaţi. mori frică. Eu cu grijă. gemând ca să convingă medicul îngenunchiat lângă trusa lui să se ocupe de braţul rănit. înţelegeţi. alte voci se treziră în alte locuri. Uşa se deschise. Următoarea uşă se deschise. — Numele lui e Dinte Albastru. — Mai mulţi. în adâncuri se auziră scheunături şi strigăte dublate de ecou. — Daţi soldaţii înapoi! şuieră Damon. strânse mâna lui Elene când ea se lăsă pe vine lângă el. — Iubesc la tine. — Băut.Femela mângâie umărul tovarăşului ei şi se uită de la unul la altul cu ochi rotunzi. şi Elene chemă medicul. mârâia de durere. eu aduc ei. dar fără să încerce să se smulgă sau să lovească. citind panica în privirile lor. — Eu Satin. se pierdu imediat în beznă. În tăcerea care urmă se auzi zgomot de paşi pe metal mult dedesubt. Minore. permiţând ieşirea unei duzini de pellieni. pentru că pellianul era ameţit de şoc. Aştept aici. Plecaţi din drum! Nu îndreptaţi armele spre ei ! Îl lăsă pe mascul jos. — Nu te înţeleg. să mângâie umărul tovarăşului ei şi să-i atingă mâinile. Elene era acolo. Se grăbea deja să coboare. şi întinse mâna către trusă. spuse ea dintr-o răsuflare şi coborî împleticindu-se. . Spre marea lui uşurare. cu tonalităţi grave sau ascuţite. mori foame. Damon cuprinse cu un braţ masculul şi îl aduse la uşă. Medicul o îndepărtă şi-i promise că-i dă apă. până ce adâncurile şi bezna se umplură de vacarm. iar pellianul se aruncă în braţele lui. spuse medicul. mai mulţi noi. cu paşii răsunând pe metal. lângă perete. Un scheunat se făcu auzit aproape: masculul strigă ceva în jos. Fă la el bine.

Nu aşteptă comentariile lui Vanars şi întinse o mână către pellieni. — Foloseşte-ţi com-ul şi eliberează trecerea până la rampele de urgenţă. un braţ se înfăşură. şi chirăi ceva către ceilalţi. — Rămâneţi lângă mine le ordonă cu asprime Damon tovarăşilor lui şi ei îl ascultară. alarmată de această purtare.. aşa încât ajunseră jos toţi patru în acelaşi rând. — Aţi cerut să fie duşi într-o zonă sigură de îndată ce se poate. pentru că numele lui era important pentru pellieni. dar se ţineau laolaltă. strigând ceva care începuse să semene cu un cântec de marş. Pe când coborau. către docuri ! spuse Damon. . intrară pe rampa îngustă. îi îmbrăţişară şi îi spuseră. Dinte Albastru. intrară în docuri cu strigăte puternice şi răsunet de ecouri. se foi. neliniştit că avea să fie uitat acolo. — Mergeţi! le spuse el.— Eu sunt Konstantin. Ultimii. dar pellienii păreau mulţumiţi să meargă alături de ei. dar rămase pe loc. grămada umplu coridorul şi depăşi ca număr soldaţii care se retrăseseră la capătul holului. Satin şi Dinte Albastru.. Un alt grup îşi făcu apariţia. odată cu zgomotul paşilor pe trepte. şi ei se liniştiră şi începură să meargă.. cinci. aşa că despărţirea dură ceva mai multă vreme. Se aşteptase ca ei să fugă. şi din nou. Gărzile răspândite de-a lungul drumului stăteau foarte liniştite. văzându-se brusc în minoritate. veniră unul câte unul şi arătară că doreau să-l îmbrăţişeze pe el şi pe Elene. în care şi prietena lui Dinte Albastru. bucuroşi şi iuţi. Împreună cu Satin. Strigă din nou. Pelienii aruncau priviri temătoare în direcţia lor. Satin i se alătură şi vacarmul porni din nou printre indigeni. Un cor îi răspunse. de la patru la nouă. Damon porni de mână cu Elene. se lăsă îmbrăţişat de pellienii asudaţi. Îi întâmpină cu braţele deschise. E calea cea mai rapidă şi mai sigură pentru toţi. scheunând neliniştită până ce îl găsi. in jurul taliei lui Damon. Năpădiră în verde nouă şi coborâră pe hol. cu braţul înfăşurat într-un bandaj alb. În schimb. pentru că un altul o luase de mână pe Elene dinspre dreapta. Acolo au condiţii acceptabile. Îi vom escorta pe drumul de întoarcere. să zburde liberi aşa cum începuseră să facă în preajma lui. spuse Vanars. Vanars se apropie fără teamă de potopul de blană maronie. şi ea se încorda imediat. Întoarse privirea şi îl văzu pe Dinte Albastru. trecând pe orizontul care se curba în sus către zona lor şi răspândindu-se de acolo care încotro. ameţiţi de şoc. Mergeţi şi amintiţi-vă să fiţi atenţi! Nu speriaţi oamenii care au arme. tandri. şi din nou corul răsună. iar pellienii merseră lângă ei şi înapoia lor. şi într-o clipă o altă încărcătură se revărsă înăuntru. Un altul strigă din spate şi vocile îi răspunseră. din stânga. — Veniţi! spuse el. spiralată. strângeri blânde ale braţelor lor puternice şi îmblănite. Damon strânse mâna Elenei. Satin strigă ceva. o tovărăşie ciudată. care ducea la uşile nivelului nouă. iar pellienii sporovăiau din ce în ce mai liber pe măsură ce se apropiau de capătul holului. stârnind ecouri în sus şi-n jos. cu şuieratul caracteristic venind din măştile de respirat. Linia soldaţilor care păzeau accesul la nave se agită. Elene îi primi la fel.. spuse el imediat.

dar asta însemna să mori departe de casă. Nu aveau legături puternice cu suprafaţa de sub ei sau cu oricare alta şi asta îi deranja oarecum.. — Josh! spuse el brusc. la soldaţi şi la grupurile mai ferite care erau împânzite pe orizontul curbat în sus al docurilor. i-am cerut lui Keu un permis şi l-am căpătat.. spuse ea. — Tu trimite la el acasă. Nici o vorbă..— Iubesc la voi. E mort. dând drumul mâinii ei. l-am oprit pe Vanars. — Le cunosc. apoi fugind către uşa ce se deschidea spre tunelele lor. într-un singur bar. — Iubesc la voi. către docuri. şi când a venit apelul prin com-ul Flotei. — Haide! spuse el. — De unde ştie ea? întreba Elene râzând curioasă. ce făceai acolo. îşi lăsă mâna foarte uşor pe pântecul lui Elene şi se îndepărtă cu Dinte Albastru. le spuse Damon. păşi cu ea pe curbă până în albastru nouă. El o strânse în braţe recunoscător. în tuneluri !. Gestul îl tulburase şi pe el. răspunse el. într-un singur hotel – ar fi bine ca securitatea staţiei să fie puternică atunci când trupele astea au să fie lăsate libere. privind dincolo de ea. Jos. spuse ea solemn şi îl îmbrăţişa a doua oară. întâi la pas. înainte să mai fie cineva împuşcat. — Iubesc la voi. Oamenii care mureau nu aveau parte de înmormântare.. promise el. Vreau să te scot de aici. spuse Dinte Albastru. deşi era sigur din pricina arsurii lui Dinte Albastru că erau şi ei pe'undeva implicaţi în această problemă. îmi făceam treaba. luând-o de braţ. atenţi la soldaţi. spuse la rândul ei Satin. cu barurile şi hanurile lui. Să fugim. să ieşim afară pe coridor cu pellienii. Stabilimentele se închid şi asta n-o să placă trupelor lui Ma-zian. — Se vede puţin.. lângă baruri şi restaurante. Elene rămase cu senzaţia mâinii ei pe pântec şi îl privi uimită.. Echipajele transportoarelor şi soldaţii lui Mazian. — Vânjosul s-a pierdut. unde priveliştea era alta: grupe de soldaţi în intersecţii şi niciuna pe coridoare. Negustori. Sau era un inconvenient. — Ce ? . — Am să am grijă. dar fără să devină un inconvenient. — Până la urmă. — Pentru unul ca ei ? — Pellienii nu se umflă. şi. — O să-l trimit. Ea se uită într-acolo. în patru ? — Eram aici când am auzit apelul. omule-Konstantin. Nu-mi place zona asta. nici o întrebare despre mort. într-un doc care le fusese luat. — Tu unde ai fost? îi aruncă ea drept răspuns. mi-a dat un locotenent de-al lui să mă conducă la birourile docurilor. spuse Damon. — La fel cum cunosc şi eu docurile. Satin dădu din cap a înţelegere. către liniile de soldaţi: Hai să mergem. — Negustorii au stăpânit locul ăsta de la începuturile staţiei Pell.

Josh e implicat personal. Lucruri pe care Mallory n-ar vrea să fie dezvăluite. — E un căpitan de Flotă. Ştii. O să fim înghesuiţi în apartament. Acum. e ceva dacă staţia înaintează un protest ? — Asta e altceva. Trebuie să verific comp-ul şi să văd unde se află. se opri în lift.. — Aşa.. — Cred că e mai bine să-l luăm. Nu răspunse nimic. Avea şi ea încăpăţânarea ei. mă înţelegi? Ea e periculoasă.. probabil că au rude printre negustorii de acolo. Damon. Întreabă orice negustor. . ar trebui s-o facem. Asta-i o rasă deosebită. spuse el. în detenţie sau înapoi în apartamentul lui. se controla după acte în buzunar. dar nu rup formaţia nici măcar să-şi salute propriile lor mame. Mai rămâne să-l luăm în pat cu noi. Poate că deja au făcut-o. Ceea ce Flota ia. rămase pe gânduri. — Elene. să facem ceva.. am mai dormit la înghesuială. Aş mai putea rezista o noapte. Damon reflectă asupra situaţiei. cu mâna pe buton.El păstra acelaşi pas. — Cred că ştiu ce vrei să faci. — Şi ce ai de gând să faci ? — Mallory a fost de acord să-l elibereze. dar trupele Indiei peste care dădură îi lăsară să treacă.. — Dacă-l aducem la noi. — Care dintre noi. Nu-mi spui nimic nou despre Flotă. — Şi ce dacă. se îndreptă către lift. — Josh a fost prins. Dar dacă soldaţii pun mâna pe el. Dacă vrem. Mallory ştie că-i aici. Aşa m-am gândit şi eu. — Secrete ? — Lucruri care nu se pot scoate la iveală. spuse ea. Am avut ocazia să stau de vorbă cu ucigaşi recidivişti care aveau mai puţin sânge rece decât ea.. ar putea altfel dormi liniştit ? — Nici cu el în preajmă nu se doarme prea mult. nu mai dă înapoi. riscăm să intrăm în dosarele Flotei. nu. spuse ea. — Ar putea dormi la noi.

.7 I PELL : SECTORUL ALB PATRU: ORA 22. O să plece mâine dimineaţă. Prima încăpere era pustie. acele gărzi fără armură. — Probabil că te-ai gândit să scapi de mine. — De ce ? . Zâmbetul persistă. — Flota? întrebă Hale. Stilul direct îl tulbură. — De vreme ce ai adus chiar tu vorba. — E bine. Clay. spuse Jessad. Daniels. după o altă sticlă. nu pot lăsa să iasă o hoardă de vizitatori pe uşile apartamentului meu sub nasul trupelor. îşi spuse el. se simţi uşurat atunci când Ban Hale apăru în hol. Am fost îngrijorat. Fu năpădit imediat de teamă că oaspetele lui nedorjt fusese prins. Jon se apropie de masa din bucătărie. mai ales cei din echipajele Flotei. în ciuda permisului pe care Keu îl dăduse tuturor celor aflaţi în camera consiliului. urmat de cei doi oameni ai lui Hale. peste noapte: Hale.. Îşi turnă într-un pahar şi sorbi oftând. se apropie de uşa lui şi folosi cartela să o deschidă. îi spuse el lui Jessad. cu ochii lucind de oboseală.30 Jon Lukas se plimba nervos prin holurile pustii. — Am mai multă încredere în ei decât în tine şi asta e un adevăr. cu viclenie în ochi. — Mă bucur că ai fost prudent. Li se promisese că trupele aveau să fie retrase treptat. spuse Hale şi Jessad ieşi. nu fusese oprit decât o dată. presupun că ai o contraofertă. — Şi aşa o să rămână. Merse până la fotoliul lui preferat şi se prăbuşi în el. ar trebui să te mai gândeşti. dincolo de măsuţa joasă. Unii dintre ei erau deja scoşi din tură şi trimişi la odihnă. — Era şi timpul. Jessad zâmbi. începând de la răsăritul principal. — Trupele de pe holuri. aruncă o privire către Hale şi oamenii lui. Hale şi oamenii lui cotrobăiau prin bar. aruncă Jon arţăgos. Situaţia devenise neplăcută. Probabil că aşa ai să faci. spuse Jessad. — Am presupus că aşa o să gândeşti. S-ar putea chiar să mergi până la capăt. Doi: sosirea lui Mazian nu-mi tulbură planurile. — Unu: nu sunt un pericol imediat. Vrei să discutăm ? Jon se încruntă. decât dacă s-o faci. Şi n-aş fi surprins dacă ai fi preocupat chiar acum mai mult de locul unde s-o faci. iar Jessad se aşeză în altul din faţă. Poate că încă mai gândeşti în felul ăsta. Era linişte peste tot. la ieşirea din lift. Trebuie să rămâneţi toţi aici. Trebuia să fie aşa. Că o să cauţi nişte soluţii. privi o sticlă care fusese plină când plecase şi care acum mai avea două degete de lichid. din bucătărie.

. domnule Lukas. îşi şterse faţa. Vorbesc despre soţul ei.. Flota Uniunii este afară şi aşa cum m-au trimis pe mine. Niciodată nu se împăcase cu situaţia. Jon ridică paharul la buze şi luă o înghiţitură arzătoare. — Şi nu pot fi mituiţi cei care inspectează ? — Pentru unele treburi. sau e recunoscut după figură ? — Ambele. E terminat. . iar noi vom avea pace. — Despre ce vorbeşti ? — Despre Flota Uniunii. Dar sunt orbitali. — Există un om pe staţia asta numit Kressich. domnule Lukas. dacă planul stă în picioare. Dayin ar fi trebuit să-ţi spună. Iar când vom face asta. domnule Lukas. Trecerile sunt păzite. domnule Lukas. înfiorându-se. ştiai asta? Nu foarte mare. au o reţinere naturală asupra situaţiilor care pot aduce stricăciuni staţiei în care trăiesc.. da. domnule Lukas ? — Curaj. Konstantinii trebuie îndepărtaţi.. Trase aer printre dinţi.. Hale şi oamenii lui se adunară. consilier ales al sectorului Q. despre fiii ei. Nu era viaţă. E invalidă. cu toate avantajele ei. foarte bine. domnule.. E o mulţime de gunoi în vecinătatea lui Pell. Plescăi din buze. cel mai prost scenariu posibil. să-şi grupeze navele? Pell este tot ce le-a rămas. — Oficialităţile trebuie îndepărtate. — Şi ce se va întâmpla cu noi când se va descoperi că Mazian nu poate fi alungat ? — Mazian poate fi alungat. soţia lui Konstantin. dar un om. Jon analiză situaţia – Pell ca zonă de luptă. Poţi introduce droguri şi băuturi în Q. se aşezară pe sofa şi pe spătarul ei. nu va mai avea nici o staţie. pentru prima dată în zece ani.. — Nu vorbesc cu sora mea. aşa cum făcea întotdeauna când se gândea la situaţia Aliciei. Crezi că Mazian nu a avut nici un motiv când s-a hotărât. Oricine-ai fi. ştiu şi ei unde să vină. da.— Pentru că am acoperire. Nu putea suporta asta. — Vassily Kressich. vine din Q la întâlnirile consiliului. — Cum ? — Când vrei să faci un salt care să te ducă în Adânc. Vei fi pus în locul lor.. — Ascult. — Cunosc situaţia. De ani de zile. Kressich. De aceea sunt aici. Are un document care-i permite s-o facă. Ai curaj. Avem şi noi dosarele noastre. conştiinţa unui paznic faţă de traficul cu alcool şi instinctul lui de autoapărare sunt două lucruri diferite.. o poţi face în trei feluri sigure: să nu arunci prea multe forţe în primul salt de la început. cu paharul din mână sprijinit pe braţul fotoliului. dacă eşti într-o zonă pe care o cunoşti foarte. De unde-l ştii ? — Dayin Jacoby ne-a dat numele lui. consilier al acelei zone. Aceea nu era viaţă. sau să foloseşti gravitatea unei stele care să te tragă: sau – dacă eşti bun – masa existentă în vreun punct de nul. dar destul de mult. legată pe veci de maşinării.. în ciuda relaţiilor voastre? Înţeleg că există între voi un. Ai destul curaj pentru asta. grad de rudenie: dumneata. Omul ăsta.

Mesajul tău a ajuns până la mine. rosti el în microfon. şi el aşa făcuse.. îi spuseseră. Stai deoparte. O să ţi se treacă la dosar. N-ar fi răspuns. care să moară pentru tine? Avem nevoie de ei. N-ar fi vrut să răspundă.— Deci va trebui să profităm de orice întâlnire cu el. asta ţi-o pot spune. Jon aruncă o privire către Bran Hale. cu răsuflarea tăiată. trecând prin coridoare păzite de poliţie şi de maziani. Îşi şterse fruntea. — Ei bine. — Josh. Josh. — N-o fă. întrebă Jessad. dar îi era teamă. trăgându-şi răsuflarea. să vadă dacă a ajuns aici. — Depinde de tine. Îl lăsaseră să plece. în semn de apel. Luminiţa era aprinsă. — Kressich are spate. ORA 22. — Josh Talley. Vii în apartamentul nostru în seara asta. lumina roşie rămase clipind. nu fă asta. Nu mai vedea pereţii. — Damon. nu vedea nimic din ce îl înconjura. Eşti bine ? El se sprijini de perete. Ştiau în fiecare clipă unde se află. Legătura se întrerupse. se opri din mers. Nu ne certăm. — Josh ? — Sunt bine. Apelul insistă. Asta e deja în dosarul nostru. Mă bucur să te aud. — Despre ce fel de întâlniri vorbeşti? Şi de ce te interesează Kressich? Omul e lipsit de şira spinării. — Ştiu. — Elene şi cu mine suntem pe drum. Vin să te iau. nu. Apoi privi înapoi. la fel de credincioşi şi demni de încredere ca aceştia de faţă? Oameni care să-şi asume riscuri. dar ar fi putut fi o verificare din blocul de detenţie. Damon. Traversă încăperea şi apăsă butonul de răspuns. — Câţi angajaţi ai. Doar ... — Am rezolvat totul. Nodul pe care-l avea în stomac i se ridică în gât. nu-i aşa ? — Nu aici. Josh o privi din cealaltă parte a camerei. deşi abia sosise.. — Noi suntem susţinătorii tăi legali. — Damon. Josh. tu ştii ce s-a întâmplat.41 Com-ul bâzâi. vreun apartament mai aproape de Q. aici Damon. Sunt sigur că în mulţimea de angajaţi credincioşi găseşti pe unul care să-ţi poată aranja ceva. Nu. Împachetează-ţi lucrurile de care ai nevoie. Ca şi un act temporar de identitate. „Du-te acasă”. Cum poate un om să stăpânească monstrul Q fără sprijin? II PELL : SECTORUL VERDE ŞAPTE: HANUL NEGUSTORILOR . Deja cineva îl sună în camera lui. e în regulă. Mi-am luat personal responsabilitatea pentru tine. Kressich nu-i dintre aceştia.

— Te-ai apropiat destul. — Vreau să vorbesc cu tine. traversară apoi prin albastru unu. — O să mă primească. în dormitorul ei. În aer se simţea un iz de chimicale. — Continuă să mergi pe hol şi urcă rampa! Soldatul de acolo te va lua în primire şi te va conduce la Mallory. asigurându-se că actele îi erau acolo. se pregăteau să rişte totul. pline cu soldaţi. ştiind că Damon şi Elene aveau şă ajungă nu peste mult timp la han. soldatul ridică puşca atât de brusc încât aproape că apăsase trăgaciul. apoi se încruntă. Şi. Porni cu paşi grăbiţi. Ce-i? Avea însemnul Atlanticului. Peste tot. Răspunsul veni direct în casă. dar clar după reacţia ochilor. — Mallory de pe Norway. cu chip tânăr şi păr argintat de vârstă. Unul din securitatea locală strigă după el. Îşi agăţă com-ul înapoi de centură şi gesticula cu arma. spre soldaţi. cu ochii morţi. iar lucrurile exterioare nu-l tulburau. Am priceput. să primească protecţia care i se oferea. Spune-i că Josh Talley vrea să vorbească cu ea. dar de data asta nu-l deranja. îşi scoase mâna din buzunar. Soldatul apăsă butonul com-ului şi făcu apelul. Firesc. spuse el. după o clipă : — Centrala de comandă.. La verde doi intrară în lift şi urcară puţin. Îşi netezi hainele şi urcă însoţit pe rampă. Nu ar fi avut nevoie. arătându-şi mâinile. Soldatul luă o înfăţişare care trăda neîncrederea.. Nu reprezentase. — Mă adresez ofiţerului de servici de pe Norway. Arma făcu un semn.metal şi Signy Mallory. Nici măcar nu-l întrebaseră de acte. plină cu .. spuse el. El merse cu mâinile date în lături către soldatul în armură şi gura întunecată a ţevii. dacă ea te cunoaşte. oricum. pentru că nu şi-o mai amintise. Se împinse de lângă perete. Atunci murise pe dinăuntru. până atunci. Poliţia şi trupele reacţionară.. neauzit. trecând de posturile de la fiecare nivel. mai bătrâni ca orice. tulburând liniştea holului. sau la un interogatoriu. Îşi urâse existenţa. Suntem buni prieteni. lucrătorii erau preocupaţi să înlăture semnele de orientare. Era calm pe dinăuntru. Nu avea nici o armă. — Verifică! făcu soldatul către Norway. era întotdeauna mai uşor. spuse el. Străbătură o distantă scurtă pe coridorul acoperit cu covor. să accepte. aşa cum fusese atunci. Îndură pentru a treia oară în ziua aceea. Păşi în hol şi trecu dincolo de cabina fără paznic din faţa hanului spre alte holuri mai largi. abia dacă le priviseră. Acelaşi fel de paralizie îl cuprindea acum. Damon. — Tu! se auzi strigat. Josh înghiţi cu greu. să lase lucrurile aşa cum erau. Dar îşi aruncă arma în îndoitura braţului şi întinse mâna spre butonul com-ului. Secţiunea cu pereţi de sticlă din faţă. Pentru el. o ameninţare pentru Mallory. Terminat. acolo unde vrei. El continuă să privească ţintă de-a lungul coridorului. Acum. Îl percheziţionară. Elene şi copilul pe care şi-l doreau. dacă nu. mai mult să fie siguri că în învelitoare se aflau doar acte. Ai să mergi. dacă ar fi fost singur cu ea. spuse soldatul.

fără să zâmbească. Rămase gânditoare un lung moment. roşii în obraji. — Ce munceşti ? — Recuperare de subansamble. printre rândurile de tehnicieni ocupaţi. ghicea în ei tot felul de gânduri. Un tremur începu în genuchiul lui stâng. şe ridică să-l întâmpine. Cine altcineva m-ar lua la bord ? Mallory îl privi şi nu spuse nimic. simţi o mişcare scurtă înapoia lui. — Asta vrei ? — Nu sunt un orbital. ar fi vrut să stea jos. lucruri care nu aveau să fie spuse aici. Plătesc chiria. nu aparţin locului ăsta. fără să râdă. Crezuse că vederea ei nu avea să-l afecteze. Ticul îi ameninţa expresia feţei. de batjocură. Lucrurile mergeau prost. Josh ! . intră! Vino să-ţi iei prietenul ! Josh se întoarse. credea sincer că asta avea să facă. Mallory râse. — Ai fost Corectat. Damon şi Elene erau amândoi acolo. Cred că îmi datorezi asta. Mallory. — Haide! Haide. — Ţi-o pun la dispoziţie Konstantinii ? — Muncesc. Îi deschiseră uşa şi îl lăsară să între. Stomacul i se răsuci. spuse el pe Norway. — Şi Konstantin se face responsabil de buna ta purtare. spuse Damon. cu figura împietrită. — Vreau să mă întorc. dinaintea soldaţilor. de console. în centrala staţiei. — Konstantin. trebuie dus la spital. îi zâmbi cu răceală. Dacă Norway e singura posibilitate. — Konstantin te-a pus să faci asta ? — Nu. aşezată la capătul şirurilor. Mallory râse plictisit. — Vreau să ies de acolo. O expresie de surpriză. atunci am s-o accept. L-ar fi împuşcat dacă ar fi făcut vreo mişcare. era păzită în mod deosebit. Se văzu nevoit să o privească direct în ochi. doamnă. bâlbâindu-se. Îl urmăriseră. Îl afecta. Veni şi puse o mână pe umărul lui Josh. —-Eî bine? spuse ea. Trupe de pe Norway.echipament de comp şi câţiva tehnicieni. — Dacă e confuz. spuse el. Vreau o navă. spuse el. îi tresări în colţul gurii când ea îşi întoarse pentru o clipă privirile într-o parte. — Nimeni nu-i responsabil pentru mine. Se făcu linişte. o chicoteală aspră. — Da. — L-aţi percheziţionat? întrebă ea gărzile. Dădu din cap. însoţit de gărzi. — Unde locuieşti ? — Am o cameră în hanul vechi. supăraţi şi cu răsuflarea tăiată. uşuratic şi făcu un semn cuiva. Aşa-i ? Încordarea îi împiedica limba.

Degetele sale strânseră umărul lui Josh. Nu găsiră nimic de spus. Alese un fotoliu de piele. în vreme ce Damon şi Elene aprinseră luminile şi îşi scoaseră jachetele. Nu voiam să vă implic. doar dintr-o răzbunare personală ? . Josh acceptă situaţia şi găsi un loc la picioare unde să privească. N-am vrut să mă luaţi la voi. — N-am vrut să vă fac vreun rău. hai să mergem ! Josh se mişcă. Strânsoarea lui Damon se mută pe cotul lui. coborâră scurta distanţă până la cinci. spuse Josh până la urmă. de a căror cooperare are nevoie Mazian. dar ai făcut-o. — Am să trimit după hainele tale. în felul meu. apoi coborî din nou către umăr. Mâna Elenei îi mângâie părul. — Nu ar fi trebuit să vă implicaţi. Nu ştiu cum ai reuşit să treci de noi. merse cu el şi Elene.. cu blândeţe. Alte gărzi erau pe holul acela. Damon se mulţumi să se uite la el ca la un străin. — Ne-ai ocolit. Intrară şi închiseră uşa. Damon renunţă. Mă tem că ea crede acum că voi m-aţi pus. — Crezi că Mazian conduce staţia asta? Crezi că un căpitan din Flota o să rupă relaţiile cu Konstantinii. fără s-o guste. — Ai fugit de noi? El ridică din umeri. până la uşa apartamentului lui Damon. Nervii începeau să se arate. Se lăsă o linişte grea. — Josh – chiar aveai de gând s-o ucizi ? — Mai târziu. Hai. — Ce aveai de gând? întrebă ca din întâmplare Damon. Elene îi aduse o băutură răcoritoare şi el o dădu peste cap. uşile centralei se închiseră în urma lor. Şi ţine-l sub observaţie. Undeva. Trecură neopriţi în sectorul rezidenţial. Deşi ar fi vrut să spună ceva. spuse Damon. Cândva. A venit aici să mă ucidă. Îmi pare rău. Până la urmă. cu mine. — Să nu-ţi mai vină în minte. spuse Damon. altfel o să mă ocup eu. spuse Damon după o clipă. — Am cerut să merg acolo. Gândeştete cum le pare lor asta – voi. să mai faci aşa ceva. Damon dădu din cap şi îşi feri privirile. împiedicându-se în cuvinte. trecură de gărzi şi străbătură coridorul. Damon se aşeză pe braţul fotoliului de alături. iar Elene veni în spatele fotoliului în care stătea Josh şi lăsă mâna. Totul a mers prost.— Nu e confuz. spuse Mallory. Niciunul nu rosti vreo vorbă. în mirosul de chimicale. El rămase aşteptând. Du-l pe prietenul tău acasă. Îmi pare rău. simte-te ca acasă ! Nu era primirea pe care o merita. gândindu-se doar la hainele lui de lucru pătate cu uleiuri. domnule Konstantin. — Haide. îl duseră la un lift. Elene veni şi se aşeză pe canapeaua din faţă. amestecate cu poliţia orbitală. spuse scurt Damon.. printre echipele de lucrători. pe umărul lui. — N-a mers. — O să am grijă.

cotrobăi prin teancul de haine din dulapurile de lângă baie. Îşi dădea seama de deranj.. A făcut-o pentru a doua oară. Spalăte. Dacă o să trebuiască să facem alte aranjamente. îi auzi culcându-se în sufragerie şi se simţi în siguranţă. ieşi în aroma cinei care se pregătea. „Mâine o să facem rost de un pat de” campanie”. încuviinţă el. El scutură din cap. — Nu pot să mă mut la voi. „Sau. nu provoca nimic! — Nu. am să motivez că lucrezi în biroul meu pentru următoarele câteva zile: — Nu mă întorc la atelier ? — După ce se liniştesc lucrurile.Reflectă la asta. Locul era strâmt. Josh. Josh se ridică şi îl urmă pe Damon. îşi făcu un culcuş pe podea din grămada de aşternuturi pe care i le întinsese Elene.. înghesuindu-se la masă. — Am să-ţi aduc nişte haine de-ale mele care să ţi se potrivească. Doar să le ceri iertare pentru ce-ai vrut să faci. un hamac”.. . spuse el. — Ai să stai aici până ai să fii în siguranţă. — Am sărit peste prânz. că se afla într-un refugiu în care nici măcar Mazian nu putea ajunge. se spălă şi se simţi mai bine.. Numai. Se aşeză. Alese colţul îndepărtat al bucătăriei. îi promise ea. Înţelegi? Cel mai rău lucru pe care poţi să-l faci e să le dai un pretext. — N-o să se întâmple nimic. ca o favoare. Am să-l anunţ şi pe tata. te rog. înfăşurat în halatul moale pe care i-l dăduse Damon. Damon arătă cu bărbia către hol. poţi fi sigur. putea vorbi fără teamă. — Ai mâncat astăzi ? Rămase o clipă confuz. Argumentul stătea în picioare şi tocmai de aceea era suspicios. spuse Damon. Mâncară. Mallory a dat ordinul să te scoată din detenţie. îşi dădu seama că măcar o parte din răul pe care-l simţea era din pricina foamei. În timpul ăsta n-o să te scăpăm din ochi. întorcând capul ca să se uite la Elene şi înapoi la Damon. o să le facem. schimbară impresii despre cele ce se petreceau în sectoare. odihneşte-te! O să ne întoarcem în apartamentul tău mâine dimineaţă şi o să luăm lucrurile de care ai nevoie. Eu i-am cerut. Intră în baie. curăţat de amintirea celulei de detenţie. coşmarul se terminase şi nu mai era singur. Şi să stai pe-aproape. spuse Damon. În timpul ăsta am să-ţi revizuiesc actele sau o să găsesc vreo scuză. Să nu te bazezi că o s-o faci şi a treia oară. pentru ca nimeni de la birouri să nu fie luat prin surprindere de vreo cerere. — Cât o să stau aici? întrebă el. măcar. În sfârşit. în sfârşit se gândi la pachetul pe care-l lăsase în hală. crezând în sfârşit ceea ce-i spusese Damon. O să-i facem să înţeleagă că va trebui să creeze un incident major ca să se poată atinge de tine. Uită totul! Nici un soldat n-o să intre în apartamentul ăsta.

avuseseră parte de o scădere a cerinţelor Flotei până la un nivel tolerabil. ZIUA LOCALA Emilio se lăsă pe spate în scaun şi înfruntă hotărât încruntarea lui Porey. trebuia să recunoască în sinea lui că putea face rost de cantitatea cerută. în ceea ce privea cererea lui Porey pentru provizii. dar forţele le erau limitate. să coboare pe coridorul scurt şi cu liftul către burta navei. repetă Porey. în vreme ce căpitanul speriat făcea câteva note referitoare la dosarul de dinaintea lui. Eu doar fac rapoarte şi acţionez după instrucţiuni. BAZA PRINCIPALĂ. Soldaţii erau încă afară.00 A . Emilio îl luă. răsfoi cererea de provizii şi dădu încet din cap. poate că ăsta era expresia lui naturală.00 ZP . proiectată pentru zboruri scurte. secătuia şi staţia. Continuaţi cât aveţi chef ! Stăteau în zona strâmtă rezervată personalului – din nava lui Porey. iar cererile dumneavoastră rezonabile vor fi onorate. aşteptă. Ştia că ar fi vrut. — Şi eu primesc instrucţiuni. Refugiaţii Q şi rezidenţii lucrau pe câmp tot sub ameninţarea armelor. se săturase de domurile lor. cu punte plană. după care îl împinse înapoi peste masă către el. mascaţi şi înarmaţi. se ridică şi plecă. Poate că nui plăcuse ordinul care-l trimisese în Lumea de Jos. — Nu te grăbi. un echipaj alternativ. căpitane. Porey îşi luase partea de aer pellian. Flota vede în Pell o bază permanentă”. dar după ce fuseseră inspectate domurile avariate şi golite. Îşi trase masca şi merse pe rampa care ieşea în vântul rece. intervalul scurt la care se schimbau trupele afară arăta că nu veniseră odihniţi – erau. Amândoi avem ordinele noastre. de praf şi noroi şi se retrăsese în nava lui dezgustat. Tu şi personalul tău nu cooperaţi. dacă şi-ar fi luat şi trupele: dar nu o făcuse. — Pentru moment. îi secătuia pe ei.8 STAŢIA DE JOS : SONDA DE ATERIZARE AFRICA. Încă nu trimiseseră trupe de ocupaţie către celelalte tabere. unde ieşirea era protejată cu o ecluză de atmosfera pelliană. spuse Emilio şi acţionez pe baza lor. — Va dura ceva timp. Gărzile îl lăsară să treacă. ORA 12. fusese cel mai recent mesaj al tatălui său. poate. Se încruntă. ORA 24. „Nu se plănuieşte nici o evacuare. Porey nu. I-ar fi stat bine. şi era evident că avea să-şi amintească de timpul pierdut – în ziua în care va putea să facă ce dorea el. — Până la plecarea dumneavoastră. Cel mai bun lucru pe care-l putem face. este să înştiinţăm ambele părţi despre situaţie. . spuse Porey. „Situaţia se îmbunătăţeşte”. Un om rezonabil ar fi fost conciliator. Se vedea că dormise puţin. spuse el. iar în locurile acelea nu existau terenuri de aterizare. chemându-l pe el în loc să-l viziteze în domul principal. spuse Emilio.

atâtea staţii orbitale ale negustorilor. Merse pe cărarea care ducea la podul din vale. Nu plănuise să se vadă. peste deal. trimişi la muncă indiferent de orar. li se răspunsese. Puneau întrebări lucrătorilor despre normele de producţie. cu părul ei negru răvăşit de vânt. vârstă sau stare de sănătate. Nu credea că Mazian va începe să alunge negustorii şi să le ia proviziile. fără rost.. Putea vedea trupele stând ici şi colo printre domuri. că vreo forţă din afară să fie pregătită să intervină. . Nu ajunseseră să pună în pericol varianta lor: staţia absorbise ceea ce produseseră. în schimb. Nu fusese aşa. Nu erau nici cele mai proaste. să se apere de răcoarea zilei. Ştiuse că Pell nu putea să-şi păstreze neutralitatea pentru vecie. O convinsese până la urmă. putea vedea lucrătorii pe câmpuri. se temuse să-l lase singur în mâinile lui Porey. cu puştile la vedere. Erau atâtea nave. Văzu uşa deschizându-se.. în vreo generaţie. fără martori. „Speriaţi de străini”.Nu erau veştile cele mai bune. coborând dealul. care nu era în stare să apere o staţie care ar fi putut să-l finanţeze. care nu ştia nimic despre Pell şi căruia nu-i păsa în nici un fel de echilibrul delicat din Lumea de Jos. o văzu pe Miliko ieşind. urcă din nou. Acum ea se apropia. Câtă vreme fuseseră cu ei agenţii Companiei sperase. către birouri. aşteptându-l să ajungă. le venise pe cap Mazian. iar el făcu semn cu mâna. ca s-o înştiinţeze că era atât de bine pe cât se aşteptaseră. Strecură cererea lui Porey în buzunarul hainei şi urcă pe cărare. Toată viaţa se gândise la război ca la o datorie pe care trebuiau s-o plătească într-o zi. „Unde sunt pellienii ?” întrebaseră trupele. Dorise să meargă la navă cu el. nu când erau atât de numeroşi. Trupele erau la moară. Erau încă la conducerea bazei din Lumea de Jos. Puţin probabil. Nu se vedea nici urmă de ei. care pierdea un război pe care Pământul nu-l mai putea finanţa. Dar Mazian – îl chinuia acest gând – nu păcălise atâta vreme Uniunea ca să poată fi păcălit de Emilio Konstantin. la staţia de pompare. cu braţele înfăşurate în jurul trupului.

la spaţiu.. să facă caz de comportamentul lui neobişnuit.9 ALBASTRU UNU : 10/5/52 . Jon îşi luă cartela înapoi. Lily se opri în faţa lui. Apăsă com-ul. Bătrâna pelliană se aplecă. . păşi înăuntru şi privi împrejur în sufrageria luminată slab. era al lui Angelo. — Da. O pelliană uscăţivă. cu ochii atraşi de lumină. cu pielea întunecată – i-o luă şi se încruntă în timp ce o cercetă. Jon se întoarse şi se îndepărtă. la mobila scumpă. — Ăsta-i un permis de consiliu. Permis de vârf. spuse ea. — Spune-i că sunt aici. la lux. El se întoarse. spuse Jon. ezită. Ajunsese. Jon Lukas ezită o clipă. mirându-l. porni către intersecţie. neliniştită. Tot capătul holului. Trecu pe lângă ea. — Cine? întrebă o voce subţire. de la intersecţie. — Ai venit vede la ea? întrebă Lily. negăsind ce să facă cu mâinile. cu blana sură. cuprins de o tăcere de moarte. lăsând uşa să se închidă. împiedicat. cu stomacul strâns. cu senzaţia că soldatul încă îl mai privea din spate. văzu o încăpere cu podea albă. cu stomacul deranjându-l din ce în ce mai mult. Soldatul coborî mâna lângă pistol. Se opri la uşă. gândi el cu amărăciune. Cine tu ? — Lukas. — Eu Lily. domnule. Jon înainta nervos. — Domnul Konstantin este la birou. domnule. iar soldatul – greoi. spuse soldatul. spuse el. Angelo făcuse bine. Nu avea cale de întoarcere. Uşa se deschise. 09. Jon Lukas.. — Soţia lui e sora mea. — Domnule? Se întoarse. Aşteptă în sufrageria întunecată. împingând-o.00 Un soldat făcea de gardă la colţ. Se lăsă un moment de linişte. Acolo era un soldat care avea să-i pună întrebări. Locul era liniştit. domnule. cu cartela în mână. cu ferestre iluzorii deschizându-se către spaţiu. se încruntă la el în sus cu ochii încercănaţi. că nu cedase din spaţiul lui de locuit. Aşteptă. se îndepărtă cu pas şchiopătat. — Da. că nu se înghesuise aici. — Eu sun. dar asta avu darul de a atrage atenţia. Şi al Aliciei. i-o întinse. spuse moale soldatul şi deveni din nou statuie.

— Tu vii ? Vocea bătrânei îl urmărea. . să o privească în ochi şi să discute cu ea. lăsând uşa să se închidă înapoia lui. — Jon. cu mâinile împletite. auzi el în mijlocul discuţiei. Toţi aceşti ani – fotografiile. Acum venise. dacă merita o astfel de viaţă. — Domnule Lukas! făcu soldatul de pază când ajunse la colţ. se plecă. Ajunse la jumătatea distanţei către încăperea albă. trase în piept aerul răcoros. imaginile reci transmise cu care putea uneori vorbi. Nu ştia de ce – ba ştia. O văzuse pe Alicia de la distanţă.. tu vii acum ! Porni. de altcineva. Se îndepărtă pe locul acela. Brusc se opri şi porni spre ieşire. Niciodată. încercând cu fiecare pas să-şi scoată din minte apartamentul acela şi camera albă. trup pe care îl menţineau în viaţă maşinăriile. — Dormea. Păstră imaginea aceea. Cel puţin era una omenească. — Tu vii. Să afle care era adevărul – să ştie – dacă putea să se trateze cu Alicia. Lily se întoarse. — Tu vii. micuţă. Îşi aminti de o copilă. spuse el. ofilită.. înghiţi în sec. Vocea Aliciei. continuă să meargă. domnule ? Atinse întrerupătorul şi plecă. sterilă şi tăcută şi stomacul i se înnodă. se simţea rău fizic. de Konstantini. dar să se afle în aceeaşi cameră. Nu ajunsese niciodată în aceste încăperi. Tremura. mai liber al holului.Se auziră voci din cameră. cu ochii întrebători şi curioşi din politeţe. de o fată.

Keu stătea încă la masă. — O notă de plată pe care nu am avut posibilitatea să o reproduc pentru a fi luată în discuţie de către consiliu. dar programele au fost revizuite. Evită privirea lui Keu. Staţia face toate eforturile ca să readucă procedurile la normal... îmi pot asigura cetăţenii. — E singura noastră speranţă. că repartizările către suprafaţă vor continua ? — Asta se negociază.. rezistând scurgerii mulţimii. — Fără asta. se feri o clipă să-i arate intenţia lui de a pleca împreună cu Keu. ca să-i-arate că îi dorea atenţia. Continuă. . era doar un reprezentant Q. nu mai avem nici o speranţă. ridicând hârtia la vedere. Vă rog. domnule ! — Ce-i asta? întrebă Konstantin. se temea să ridice problema de faţă cu el. domnule Konstantin. apropiindu-se cât mai mult. În sfârşit. rezolvaseră situaţiile care le fuseseră prezentate. ORA 14. — Am facilităţi limitate. Konstantin îl observă. domnule. o întinse către Konstantin... Kressich îl privi intens. Trebuie să vadă că există o speranţă să scape de acolo.10 I PELL: SECTORUL ALBASTRU UNU. Oriunde sunt luaţi. ascultând cu faţa lui ca o mască de bronz. Situaţia de acolo. Ştiţi asta. În Flotă. nemişcat ca o stâncă. Mazian îşi anunţase pretenţiile şi ele fuseseră acceptate. conştient de încruntarea lui Konstantin. În zona mea nu am acces la comp şi imprimantă. îşi păstra ochii fixaţi pe Konstantin. care se întreţinea cu Nguyen. în această a treia zi a crizei. domnule. privi anxios către Angelo Konstantin. pentru că acesta din urmă se şi ridicase.. aruncând o umbră de gravitate dezbaterii. politica şi direcţiunile au fost revizuite. Domnule Konstantin..00 Consiliul se terminase devreme. întârzie lângă masă. avându-l pe Keu de pe India ca martor încruntat la spusele şi faptele lor... Vă rog. domnule Kressich. Numai să li se accepte cererile. Sper că personalul dumneavoastră. Se temea de Keu. Oamenii noştri vor să meargă în Lumea de Jos. spuse Kressich. — Biroul meu a fost aproape devastat ieri noapte. — Privind cererile. În vreme ce Konstantin îşi termina discuţia cu ceilalţi. 16/6/52. Landgraf şi alţi câţiva reprezentanţi. — Privind asta. CAMERA DE CONSILIU.. chiar dacă ştia că nu este dorit în compania lui Konstantin. — Domnule. Kressich îşi adună notiţele şi coborî de pe rândul cel mai de sus în centrul încăperii... Îşi umezi buzele. ca să atragă atenţia. Scoase din dosarul lui o hârtie pe care o pregătise.

bineînţeles. înţelege poziţia mea. Mulţumesc. lovi placa interioară la verde doi. se îndreptă spre docuri. Niciunul nu părea să suspecteze de ceva un om obişnuit. zărind vag silueta unui bărbat. Aveau să vină trupe. Te rog să ridici problema în altă şedinţă. La opt. Cuprins de groază. lăsând în jos mâna care ţinea cartela. se uită pe furiş la ea când liftul începu să mişte. rezistă impulsului de a privi în jur. de uşile de sticlă. O capcană – sau speranţa unui trafic de influenţă. — Vom încerca. înapoi în Q. mai slab ca de obicei. la şapte. Nu voia felul de protecţie pe care i-o oferea Keu. Se opri la şase. Nu pot pune asta în discuţie. uimite. acasă. Nu îndrăznise s-o ceară. Se opri. cu degetele asudate pe cartelă. continuă să meargă şi ceva mai departe. spuse. Ieşi în foaierul camerei de consiliu. uşile se deschiseră. domnule ! — Da. mă înţelegi. un pic. Se întoarse. Femeia coborî la doi. Cineva care ar fi putut fi în stare să depăşească piedicile. ferindu-şi iute privirea. pentru ca nici un trecător să nu observe luminiţa verde. doi coborâră. Uşile se închiseră. răspunse el. Traficul părea acum aproape normal pe coridoarele din staţia principală. în vreme ce în cabină urcau pasageri. Trebuia să fie asta. Liftul traversă un sector şi porni să coboare. la securitate. Se opri în faţa tabloului de comandă al liftului. formă codul verde şi rămase în faţa panoului. Politică. Putea să nu o ia în seamă. Liftul veni. Păşi înăuntru şi o femeie intră ca o săgeată în ultima clipă. toată protecţia pe care o avea. el rămase. îi apăsă o cartelă în palmă. niciunul cunoscut lui. singur. trecu de statuile cu figuri batjocoritoare. punând hârtia printre celelalte. o făceau cu grijă. folosind o cartelă ca să intre.. Văzuseră ce înseamnă blândeţea pentru Flotă. O adresă. domnule Kressich. cu un punct de bandă magnetică pe suprafaţa sa: verde nouă 0434. pentru că orbitalii se întorseseră la lucru şi chiar dacă se deplasau liberi. lăsat în pace de gărzi. am să-mi pun personalul să studieze nota asta şi celelate. Eşti un om cu experienţă în guvernare. la alte nivele. la protecţie. Sperase că va avea şanse de a apela la ajutorul staţiei. domnule. Continuă să păşească. Trecu pe lângă soldaţi care păzeau traficul din holuri. examina cartela: o cartelă de acces. Konstantin. Voi fi nevoit să o ţin în rezervă şi te rog mult să nu aduci vorba despre problema asta mâine. Era cea mai naturală acţiune. nimeni nu avea tendinţa să întârzie pe drum. cu durere în suflet. Cineva îl îmbrânci. să se întoarcă în Q. Sperase.. Putea să declare cartela. mergând pe hol. O mână o întâlni pe a lui. nouă: ieşi împreună cu alţi patru. deşi ai putea. Cineva care-şi asuma riscul voia ceva de la reprezentantul Q.— Programul rămâne. Dezbaterile publice ar putea să deranjeze negocierile. Aici nu era . Până ce nu se rezolvă principalele probleme. întrerupse Keu cu răceală discuţia. o figură pe care nu se obosi să o desluşească. securitatea lui. oprindu-se la o uşă. Putea să ajungă la verde nouă: doar o apăsare greşită pe un buton al liftului. se îndreptă către liftul care avea sâ-l ducă la al nouălea nivel albastru. cu inima bătându-i ca un ciocan între coaste. Se prefăcu a-şi aşeza hârtiile în mapă. primul lucru pe care aveau să-l facă avea să fie distrugerea organizaţiei lui Coledy. până ajunse în hol şi. din Lumea de Jos. Înţelege. mai intrară câţiva. să pretindă că a găsit-o sau să spună adevărul: că cineva voia să ia legătura cu el fără ştirea celorlalţi. eu. privind repartizarea personalului. în persoanele lui Mallory Sung şi Kreshov. pe hol. Urma intersecţia patru.

temându-se de cuţit. acum.. O predă. cu patul nefăcut. — Încrederea pe care cetăţenii din Q au investit-o în tine. incapabil de mai mult. Tu. — Numele? întrebă bărbatul. Încetini. o să mi se simtă lipsa oricând. îl folosi drept sprijin. pentru interesele lor. disperat: Sunt căutat. Iar când securitatea militară se va întări şi mai mult. Am făcut cercetări. domnule Kressich. aşa cum se întâmplă de când forţele lui Mazian au preluat controlul – mă întreb. Fireşte. ce fel de măsuri ar putea fi luate. dar bărbatul întinse mâna. Ca să termin frumos. merse prin hol către uşă. unii din. Inima îl durea.. cu inima accelerând: îi veni în minte să treacă mai departe. aşa-i ? — Cedeam că nu mă cunoaşteţi. Un bărbat ieşi din nişă servind drept bucătărie. — Atunci n-o să te reţin prea mult. Dădu să bage cartela în buzunar. ţi-am văzut soţia şi fiul. domnule Kressich. Romy. trecătorul îşi continuă calea. Vassily Kressich? Dădu din cap. gândind disperat. cercetările prin computer i-au derutat. Se sprijini de scaun. — Spuneţi ce aveţi de spus ! — Capul dumitale electoral este într-o situaţie proastă. dar n-o să se mai întâmple şi a doua oară.. — Haide! spuse omul. unii doar din pură antipatie.. Se lăsă dus ca o păpuşă..nici o gardă. acolo unde i-am văzut. egoism: unii din comoditate. din care categorie eşti? — De unde aveţi informaţiile ? — Surse oficiale. gâtuit de birocraţie. cu haine aruncate peste tot. domnule Kressich? — Ce vreţi de la mine? . Deocamdată. — Tu cine eşti? întrebă omul. Asta îl descurajă. Un trecător chiar dinapoia lui îl agăţă de mănecă şi îl trase brusc înainte. cel care îi dăduse cartela coborâse şi el. Pe o staţie al cărui nume îl cunosc. Cu toţii v-aţi opus Uniunii într-un fel sau altul. Eşti. încercând să respire. — Ai o soţie. bineînţeles. — Sunt bine.. Sau poate că s-au mutat până acum... După ce îi dădu drumul mâinii. Nu opuse nici o rezistenţă. Eşti de pe Russell. iar el folosi cartela. unul a cărui iniţiativă o respectă. Te interesează? El dădu din cap. Uniunea şi-a dat seama de valoarea lor potenţială. Ai vrea să-i mai vezi. domnule Kressieh. un om cu înfăţişare ştearsă la mijlocul celui de-al treilea deceniu de vârstă. un fiu. pentru a le reprezenta interesele. fireşte. — Despre ce vorbiţi ? — E corect... sau avea un complice. Intră.. Şi. cerând-o. Era un apartament mic. Simţi lângă el un fotoliu. şi dădu colţul împreună cu el. Jen Justin.. — Kressich. cunoscând numele celui care reprezintă interesele unui număr formidabil de oameni din Pell. instinct pe care şi-l cultivase în Q. Ştiu o mulţime de lucruri despre tine pe care nici nu leai spus comp-ului.

îţi garantez un bilet de plecare. care nu se căiesc din pricina unei hotărâri luate în grabă. — Domnule Kressich. tovarăşii care sunt doar nişte paria sub puterea lui Mazian.. Se ridică. Şi e stricat. sunt un pionier de Dincolo. Adunaţi-vă forţele ! Nici măcar nu te întreb pe cine ai să foloseşti. pentru că genunchii îi erau nesiguri. Oricând vreau să-fac un apel prin centrală. privi înapoi. — Q e pornit pe răscoală. Ce ajutor ai putea căpăta de Ia el ca să-ţi găseşti familia? Sau cum să te facă el să ajungi la ea? Sigur. Poţi recupera cea mai mare parte din timp. să aranjeze una? O a doua încuviinţare. Eu m-aş grăbi în locul dumitale. — N-ar putea consilierul Q. Nimeni nu-l opri. ca să scape de orice îndoială. că i se făcuse tot rău şi că se oprise într-o cameră de odihnă. — Am contacte. — Şi influenţă ? — Şi influenţă. domnule Kressich ? — M-ai contactat astăzi. plecă în grabă. Îşi . îţi dai seama ce-ar putea face dacă se hotărăşte să rămână aici? Crezi că va suporta existenţa unei zone precum Q lângă navele lui? Nu. dacă ar fi fost luat la rost în privinţa timpului. ai putea să începi să te gândeşti la reîntregirea familiei. familia. hotărâre forţată de Mazian. domnule Kressich. — Eşti unionist. Konstantin însuşi putea să ateste că plecase supărat. sunt şi alte familii despărţite. pe de alta – un mare necaz.— Puţin din timpul dumitale. să ai grijă să produci – imediat şi pe scară largă – la tulburări.. — Ai com acolo ? — Al staţiei. Dar ai să mă cunoşti.. să spună că avusese de vorbit cu Konstantin. dumneata eşti pe de o parte mână ieftină de lucru. Şi tot timpul e stricat. Ce mijloace pot folosi ca să te contacteze. domnule Kressich.. Dumneata nu ? Se aşeză pe braţul fotoliului. — Cine eşti? — Du-te acum ! Nu ai pierdut decât zece minute. Doar cuvântul ăsta.. — Vei ajunge în manile Uniunii mai devreme sau mai târziu. — Mă puteţi scoate din Pell? — Când o să termini treaba pentru mine. Îţi poţi proteja persoana. Şi ca să-ţi vină mai uşor. aşa e aranjat. lovit în faţă de aerul rece din coridor. nimeni nu-l observă. Cu siguranţă. spuse Kressich. aceste familii ar putea înţelege. este în contact cu ea. — Ce vreţi ? — Ştiu sigur că există în Q o structură de putere pe care tu o cunoşti. Picături de sudoare îi curgeau pe faţă. domnule Kressich. Şi dacă vine un asemenea apel. O mică pregătire pentru viitor. nu? El încuviinţă din cap. Nu pot – nu se poate face apel. După cum vor merge lucrurile – foarte curând – urmează să-i fii de ajutor.. un om ca dumneata. Mesajul meu va conţine cuvântul „Vassily”. Atât. că adevăratul interes al oricărui pionier de Dincolo este chiar Ţinutul de Dincolo. Numai staţia poate să mă cheme. Depinde de situaţie. Îşi potrivi pasul pe coridorul principal şi hotărî că. — Unde e biroul dumitale ? — Oranj nouă 1001.

ştii. Merse până la bar şi îşi turna o băutură. — Fireşte că a fost de acord. Jessad se dezbrăcă de haină şi o aruncă lui Keifer. — N-ai fost oprit. Ayres se aşeză. — E aproape. Se auzi o bătaie în uşă. — Ar trebui să fii mândra de tine. sorbi din băutură. — S-a întors în Q.. către graniţă. Ştiu destul de bine cam pe unde suntem. toate s-au petrecut foarte uşor. pentru că era Dayin Jacoby şi se aşezase la singura masă de acolo. Jacoby se simţea cu mult mai bine şi asta o considera tot o sfidare la adresa lui. Keifer pipăi imediat buzunarul hainei. unul dintre oamenii lui Hale. — Deloc. spuse Keifer. — Nu. TRANSPORTOR AL UNIUNII. DIN FLOTA UNIUNII: ADÂNCUL SPAŢIULUI Ayres. Îşi umezi degetele şi îşi clăti faţa cu apă rece. — A fost de acord? întrebă Jon. îşi recupera actele cu un oftat de uşurare. l-am trimis pe partenerul tău cu cartela. De aceea. spuse Jacoby. Jessad avea un chef de vorbă neobişnuit. Se pregătesc pentru acţiune în interiorul staţiei. se încruntă imediat. Hale răspunse şi Jon se întoarse încordat de la locul lui de lângă masa din bucătărie. Am mers drept la apartamentul tău. Şi noi îl controlăm. — Kressich nu te-a recunoscut. Nu suporta bine saltul. Cineva i se alătură în încăpere. de obicei fără expresie. neluând în seamă gărzile. am intrat. Rămase aşa preţ de câteva răsuflări. care apăruse din dormitor.. spuse Jessad. II UNITY. forţându-se să-şi focalizeze privirea. ochii lui. un rest de excitare. Privi. coti către docurile verzi şi continuă să meargă. prin albastru. erau acum plini de umor. luă un pahar de hârtie şi bău. Ăştia acoperă toate semnele.şterse faţa cu mâna. observă Keifer. — Nici un necaz. . pentru că vederea i se înceţoşa. ca să-şi potolească stomacul. lăsă să-i scape un oftat adânc când intră Jessad şi uşa şe închise în urma lui. Drogurile făceau să i se pară totul foarte îndepărtat. Jessad râse. — Hainele mele. dar picioarele îi erau prea slăbite ca să suporte mult statul în picioare. săşi sprijine capul în mâini şi să încerce să-şi recapete echilibrul. merse nesigur până la distribuitorul de apă din perete. aşeză paharul jos şi începu să-şi scoată tricoul. Nu s-ar fi întors. se aşeză la masa din sala principală. direcţia e cam dificil de găsit. apoi se ridică. spuse Jessad.

acestea nu erau slujite certându-se cu um cm care avea. îndurase saltul de două ori până acum.. Şi te implor – uşurează sarcina staţiei Pell. cred că nici dumneata. şi n-am de ce să cred că va fi altfel. secole de-a rândul. Îşi sprijini capul în mână şi încercă să iasă din amorţeală. Ne înregistrează? — Habar n-am. merită mai mult dacât îi poate da Compania. Eşti omenos. înţelegerea privind staţia Pell. spuse Jacoby. sau greutăţi. poate chiar distrugerea staţiei. Îl privi pe Jacoby. va trebui să treacă prin Pell. — Spune asta tovarăşilor mei ! — Pell. domnule Ayres.— Mazian. îl urmări Jacoby. Să-mi vorbeşti când ai să fii la conducerea staţiei. — Îmi dau seama. În clipa asta. o şedere liniştită a dumitale. va fi acolo.. Rămăsese îngrozit în timpul ultimei manevre. şi aşteaptă-te la încheierea înţelegerii! Partea pe care o reprezint îţi poate asigura interesele. dar ai pierdut-o. Voiau ceva de la el. îndoindu-se pentru prima oară de natura binelui şi. Ai avut o şansă.. spuse Jacoby. — Poate te interesează. aplecându-se în faţă. n-o poţi proteja. spuse Jacoby. ca urmare a semnării tratatului de către Pământ: Pământul sprijină dreptul cetăţenilor din Pell de a-şi alege propriul guvern. şi mă descurc binişor. Şi Pell nu-l vrea pe Mazzian. cât mai era vreme. pentru întoarcerea acasă într-o navă uşor de angajat din Pell. — Lucrezi pentru Uniune. — Nu au încredere în mine... că nu poţi păstra staţia Pell pentru Companie. Jacoby era orbital din Pell. greutăţi îndelungate. domnule Ayres. Dar ar fi logic ca el s-o facă. să ajungă sus în guvernul din Pell. Suntem foarte importanţi pentru dumneata. altfel nu l-ar fi scos de sub pază ca să-l lase la nivelul ăsta al navei. — Cred că vor să discute cu tine. îi înceţoşau gândirea. O preluare liniştită a staţiei Pell. despre un mesaj pentru Pell.. Oricare ar fi fost interesele Pământului. Suntem un punct nodal pentru Pământ. domnule Ayres. . Spune doar adevărul. asta-i sigur. Mai mult decât îi va da Mazian. în vreme ce aştepţi să te ajungă din urmă tovarăşii. Dacă Pământul nu vrea să fie izolat. Că Pământul îi lasă să plece. — Ai fi putut negocia cu noi. cu senzaţia că stomacul i se întorcea pe dos.. şi dumneata susţii că are de gând să întreţină legături comerciale... în ciuda tuturor. Lucruri din astea. Eu reprezint interesele noastre. Eu nu vreau asta. Ai grijă.. Jacoby încerca să-l sperie.. — Negociază acum. Vorbiseră deja şi nu rezolvaseră nimic. a răului. un asediu lung şi greu. Refuza să se mai gândească la un alt salt.. Pell este condus de Angelo Konstantin. spuse Jacoby.. o şedere liniştită a staţiei Pell. că locul lor e alături de Uniune. — Am făcut-o. — Suntem gata să intrăm. Drogurile pe care le luase pentru salt. Şi ce dacă? Fapt este. E mai bună ordinea Uniunii decât cea a lui Mazian.. Stricăciuni... domnule Ayres.. Fă-i să înţeleagă că există un tratat. Ştii asta. domnule Ayres.

domnule Ayres. Neutralitatea staţiei. — Ai îndoieli ? îl întrebă întristat pe Jacoby. Sunt posibile zile mai luminoase. Şi să cugetaţi la ce aţi putea face în beneficiul staţiei. — Suntem monitorizaţi.. Era cea mai mare minciună pe care o spusese vreodată. Se lăsă pe speteaza scaunului. — Nu cer afecţiunea dumitale.. Suntem amândoi realişti. către uşă.— Vreau ca staţia mea să supravieţuiască. îngreţoşat din pricina saltului şi a spaimei. Mii şi mii de oameni. domnule Jacoby. — Aveţi tot timpul să vă refaceţi echilibrul. — Dacă asta va salva vieţi. spuse el. . Ştii ce-ar însemna ca Mazian să-i folosească drept acoperire ? Nu poate rezista la nesfârşit. Ofiţerul Uniunii intră. răspunse el. — Domnule Ayres. ştiind că cea mai mare parte a lucrurilor care i se spuseseră în timpul şederii lui printre ei fusese minciuni. domnule. domnule Ayres. Azov se mulţumi să-l privească. nu ? Înţeleg argumentele dumitale. Ayres privi către Jacoby şi observă că şi acesta era cuprins de teamă. Apoi se încruntă. domnule Jacoby. Nu există nici o şansă ca toate navele lui Mazian să fie docate.. ar însemna să fiţi de partea învingătorului. Azov clătină din cap. Jacoby clipi. Ayres stătea şi se uita în jos. Doar bunul dumitale simţ. — Probabil. Când Azov plecă. dacă asta ar putea duce la o rezolvare fără vărsare de sânge. A venit însă mai curând decât a fost pregătit Pământul să o accepte. Autodeterminarea este un termen frumos pentru o ultimă alegere. Te-am adus în primul rând pentru maziani. Era inevitabil ca de aici să decurgă independenţa. ştiind că nu poate argumenta în starea lui. bănuiesc că şi dumneata eşti. dacă nu ar fi existat orbirea produsă de ideologii.. Pell nu are apărare. — Poate că ar fi trebuit să lucrăm împreună. — Ai atins punctul sensibil. — Aşa-i... domnilor. — Ne îngrijorează altfel de probleme.. parcă surprins. spuse el. într-o splendidă uniformă neagră şi argintie. — Am rude pe staţia aceea. domnule Jacoby. acesta e interesul Companiei. — Am să ţin minte.. Era Azov. domnule Ayres. dar poate distruge. şi. Clătină din cap cu nelinişte. în al doilea rând pentru că la preluarea staţiei Pell ar fi folositoare o voce a fostei autorităţi. spuse Ayres. Se uită în spate. Ordinea în beneficiul comerţului cu Ţinuturile de Dincolo. la mână. observă posomorât Ayres. Poate vom trăi să le vedem. Ar fi fost acceptată de multă vreme. ar putea muri.

încercând să nu pară atât de plictisit pe cât era. Comp-ul listă calm un mandat de cercetare a utilizării cartelei. lucru uşor de altfel. Terminând. De fapt.00 Staţia era mai liniştită. refuză să dea alarma până ce nu avea să se termine scanarea înregistrărilor. ca să descopere mai târzu că tânărul negustor dat dispărut se rătăcise sau fusese prea beat ca să fie atent la mesajele vid-ului. Hotărî să fie de partea apărării şi transmise mesajul rezervându-şi după-amiaza pentru a primi cererile pe care birourile de la nivelele inferioare nu le putea rezolva. tânărul putea fi în vreun han. Un protest al navei comerciale Finity's End privind lipsa unui tânăr. Un ofiţer hotărâse că problema nu suferea amânare. De treaba asta ar fi trebuit să se ocupe mai mult securitatea. consiliul avea să se întâlnească şi era cerută prezenţa justiţiei. bărbaţii şi femeile din trupele orbitale stăteau de gardă cu priviri aspre şi nervi ascuţiţi. proteste indignate ale negustorilor care începeau să simtă pagubele pricinuite de ocuparea docurilor. Era aproape sigur că avea să le amâne iarăşi. Începuseră să apară cereri la Biroul Juridic şi asta indica scăderea tensiunii de pe staţie. pentru că. când era mai mult ca sigur că traficul se desfăşura printre toţi negustorii de acolo. acuzat de a fi traficat o ladă de vin în Q. printr-o apăsare de buton să facă rost de nişte lucrători civili. — Hei! făcu Damon. văzuse prea multe plângeri de felul ăsta. . O altă crimă în Q. Mai exista un raport făcut unui paznic suspendat. care citea preocupat o carte pe monitorul auxiliar. Josh îl privi. lucru care producea mare nelinişte. dar nu puteau face nimic altceva decât să ia notă de faptă. cu cineva de pe altă navă. dar ea era aglomerată până peste cap. în speranţa că-l va găsi în siguranţă. Fişierul era plin de dosare referitoare la acţiuni militare. legi încălcate. ORA 11. Avea trei audienţe amânate pentru după-amiază. Damon. pentru că se bănuia că ar fi fost recrutat cu forţa de unul dintre echipajele militare. Omul fusese luat drept exemplu. îşi răsuci scaunul şi privi în spate către Josh. Era deprimat. din nou.CARTEA A PATRA 1 I PELL 10/10/52. Biroul Juridic putea cel puţin. pentru că negustorii nu-şi foloseau permisele atât de frecvent ca orbitalii.

Damon apăsă butonul de la uşă. Damon îl privi şi se simţi stingherit. — Renunţă la lift. lăsându-i pe ei afară. — Să revină la unu! încuviinţă secretarul şi se întoarse să preia un apel. împrumutată – erau cam de aceeaşi talie. — Vă pot face rost de o prioritate. înştiinţa secretarul de la biroul de afară să amâne apelurile pentru vreo două ore.. colo. mai departe pe hol. Se lucrează. Soldatul acţiona brusc. se aprinseră luminile roşii.. lăsând totul baltă. Se uită nervos împrejur. apoi un sandwich în sala centrală. — Fă-o ! Îşi scoase cartela din buzunar. Mi-e foame. — Nu.— Mergem la masă? Putem să luăm un prânz lung şi să continuăm la sala de gimnastică. la fel de imposibile ca şi înainte. — Nu ştiu. Alţii. Trupele lui Mazian mai păzeau pe ici. Ai răbdare. singuri. nu ca pe un dar. Damon îi arătă lui Josh un coridor exterior. spuse Josh sumbru. — Mă bucur ! murmură Josh. Parcă Mallory a făcut ce a vrut. — Crede-mă ! Ajunseă la lift. o strecură în fantă şi tastă codul lui de prioritate. — Vor face în continuare după capul lor. porniră toţi. Damon îl privi. răspunse Josh. strigă primul soldat. îi spuse lui Josh. Securitatea noastră a preluat complet albul. Cabina porni fără oprire până la destinaţia . Coridoarele aveau un trafic redus. se apropie de el şi îşi ridică haina. vizibili de la distanţă. — Bine. ajungându-i din urmă şi atingând panoul. Josh îşi puse şi el haina. îmbunătăţindu-şi garderoba ca să poată circula prin birouri fără să atragă atenţia. chiar şi acum. aproape fugind. în vreme ce soldaţii se înghesuiau cu toţii înăuntru. Restul trupei sosi odată cu liftul şi umeri întăriţi de armură îi împinseră deoparte. până la urmă ? O umbră poposi pe chipul lui Josh. până la sfârşitul săptămânii. Damon se ridică. Încă nu ştiu. spuse Damon – mai mult ca să scape de ei. — Trupele trebuie să fie retrase. — Am nişte veşti bune în dimineaţa asta. Veni către ei. Fratele meu a sunat şi a spus că lucrurile sunt pe cale să se liniştească în Lumea de Jos. — O jumătate de oră în sala de gimnastică. Era limpede că orbitalii nu aveau încredere în situaţie. Josh stinse monitorul. Mişcarea trupelor indica prezenţa unor necazuri: îi veni în minte că acelaşi lucru se întâmpla şi la alte nivele. spuse Damon. Un soldat stătea la colţul altui cod de acces către centru. — Chiar putem merge acolo? — E deschisă. pipăind cartela şi actele ca să fie sigur că le are la el. Josh o acceptase sub formă de împrumut. Erau prezenţi câţiva soldaţi. Am fost chemaţi. verdele – peste vreo două zile.

— Domnule. îl prinse de braţ. domnule.. Erau prea departe ca să meargă pe jos. a cărui faţă era palidă şi calmă. vă rog! — Ce se petrece ? Com-ul închisese. arătând că nu era nimic disponibil. Oamenii ieşeau din birouri. Josh părea confuz şi el îl grăbi. o altă prioritate. Închideţi uşile! Lumea se mişcă. le era mai uşor să aştepte eliberarea unei cabine. Unii fugeau dinaintea lor. — Domnule Konstantin. se retrase în birouri. cu personal numeros în sectorul spitalului. aici e Damon Konstantin pe urgenţă. Secretarul lui era şi el afară. Lumina roşie de lângă umărul lui Josh clipea încă.. S-ar putea să fie o alarmă falsă. Ai învăţat gesturile astea de la soldaţi? Stai la postul tău! Calmează lumea! Ajută-i dacă poţi! E îmbulzeală. Faţa poliţistului se relaxa din grimasa de panică. — Reţine cabina dacă vine! rosti către Josh. se priveau unul pe altul ca şi cum ar fi sperat să fie o alarmă falsă sau o greşeală.. Potoleşte-i! — Da. refuzând să asculte ordinele. — Haide! îi spuse lui Josh. Strigă un ordin către ei. Nu mai rămăsese nici un soldat pe coridor. se întoarse o voce. spuse el. centrala. Lumini roşii porniră să clipească deasupra capului. departe pe hol. probabil că s-au îndreptat cu toţii către docuri. Un agent de securitate al staţiei strigă din nou ordinul. semn că se apropia o cabină pentru apelul de prioritate. luminile trecură în roşu. Folosiţi posturile de urgenţă. Cabina întârzia să apară. Vii cu mine! Dacă a apărut vreo problemă. îi îndepărtă. mai departe. apoi clipiră. la docuri. apăsând pentru apel. Era el însuşi tulburat şi tastă pe îndelete albastru nouă. Centrala Com. arătând către capătul holului. aruncă o altă privire către Josh. nebăgat în seamă. O sirenă îndepărtată se făcu auzită.. — Lasă asta acum. — Lasă-i să se ducă! izbucni Damon. Haide! Mai erau şi alţii pe hol. — Intraţi înăuntru! strigă el. Vreau să ajung acolo.comandată din interior. întinse mâna după pistol. Las-o baltă! — Domnule. — O să luăm următorul lift. în vreme ce Josh rămase aşteptând lângă uşile liftului. Lovi cu pumnul în perete. nu capăt nimic prin com. Am văzut trupe retrăgându-se în fugă.. cu copii în şcoli şi creşe. apoi folosi pentru a doua oară cartela. acesta e un com public. Aşteptară câteva momente. . — Elene ? întrebă Josh. fusese o vreme în care Konstantinii îşi doriseră o staţie plină de lume. Ce se întâmplă ? Se lăsă o tăcere lungă. spuse Damon ridicând din umeri. la drum lung câştigau mai mult timp. — Ţine pistolul acela în teacă. Ce se petrece ? — Alarmă generală.. tastă codul de prioritate. fără să-i acuze de purtarea lor. Se apropie de prima unitate com. — Vreau să cobor până acolo. arătând că nu era disponibilă nici o cabină : toate erau adunate probabil jos. Damon îl privi pe Josh.

femei. Merse la pas. 217 NORWAY: 11. prinse cu putere umerii celor care treceau pe alături şi încercă să îi oprească. dar goana era turbată.Se îndepărtară către rampa de urgenţă. — Are miliţia şi două transportoare afară. încercând să-şi ascundă neliniştea. întâlni un chip la fel de îngrijorat ca al lui. de când veniseră trupele. — Nu avem timp. — Daţi-i bătaie! strigă Graff şi comanda de start răsună prin navă.. — Docurile! auzi el strigându-se. Pacific începuse să mişte. fără să fugă. Naveta-cercetaş aparţinând crucişătorului Tibet continua să lanseze mesajul original.05 CFX/ KNIGHT/ 189-8989-687/ UŞOR UŞOR UŞOR/ SCORPION DOISPREZECE/ ZERO ZERO ZERO/ TERMINAT. cu toţii fugind. — O să le fie bine. navele au şi tăbărât pe noi.. repetând datele trimise de Tibet. bărbaţi şi copii cărora le era acum imposibil să scape din vârtej. Dacă Mazian a fost prins la docuri. fuseseră înnebuniţi de ideea că într-o zi vor fi atacaţi şi că singura scăpare ar fi evacuarea prin docurile de jos. — Potoliţi-vă! strigă Damon. care-şi lăsase trupele pe docuri.. spuse Damon amintindu-şi de îndată cine era Josh. auziră strigăte. Fugarii se năpusteau în jos de la alte nivele.. pe holul răvăşit... Până ce alarma a ajuns aici. Uşile revărsau grămezi de oameni care încercau să coboare. Europe. răspunse Signy la vocea com a lui Di Janz. lumina roşie de alarmă clipea deasupra capetelor. — Opriţi-vă! ţipă Damon celor care treceau pe lângă el. — Haide! spuse el. vechimea evenimentelor de la marginea sistemului Pell era aceeaşi cu a semnalului . spuse Josh cu răsuflarea tăiată. Mulţimea se îndreptă într-acolo. dar numărul lor crescu brusc. — Ombilicalele eliberate! strigă Graff din com. Ajunseră la rampa de urgenţă. odată cu vacarmul. un Konstantin nu putea fugi. fără să poată fi oprită. Signy transmise confirmarea şi se întoarse către Graff cu un gest larg al mâinii. — Nu-i putem lua. primise deja semnalul de plecare şi părăsea zona. Trupele de afară terminau de desfăcut ombilicalele. Semnalele de avertizare se risipiră către docuri. trupurile se înghesuiau. pe distanţa a câtorva spire. sistemul de transport se blocase complet şi de la toate nivelele orbitalii se repezeau în puţul spiralat. ar fi răspândit panica. Îşi trase răsuflarea şi îi aruncă o privire disperată. mai puternice când deschiseră uşile. Cuvântul se răspândi ca fulgerul. şi ei aşa făcură. Îi părea rău că trebuia să-şi abandoneze oamenii.

. rostogolinduse pentru a compensa stresul: greutatea crescu. — Cercetaşul s-a întors. North Pole se îndrepta într-acolo. având o grămadă de nave comerciale în planul de dedesupt.. continuă să ruleze în voie şi tăie legătura principală. Norway alunecă în nul. sub pufăiturile blânde ale jeturilor direcţionale şi îşi dezlipi de doc ecluzele. nave lente. izbi din nou. să se întâlnească cu Porey care venea cu o navetă din Lumea de Jos şi să rămână în ariergardă. împreună cu alte transmisiuni de pe Tibet. Câştigară repede acceleraţie gravitaţională. Naveta-cercetaş era cu câteva minute în urma mesajului de pe Tibet. încercând să încetinească flota care se năpustea. vechea estimare se ştergea într-un albastru slab. grăbite să se pună la adăpost. Cu toţii se înşiruiau pe acea linie. Reuşiră să se stabilizeze. Dă-ne câteva opţiuni. Atlantic şi Australia se deplasară pe noile cursuri. îi spuse la ureche operatorul de la radar. . se micşoră. Europe şi Pacific erau înaintea lor. Signy îşi muşcă buza. Ar fi fost în stare să o încetinească dacă ar fi avut destul curaj. Signy deblocă ancora şi eliberă Norway. Mesajele ajungeau acum până la ei. imaginea lui radar ajunsese până la ei. „nu-i mai rău ca la Viking. cu trupele care reuşiseră să ajungă la bord. Comp-ul radar de mare distanţă îşi restrânsese raza de acţiune pe o singură direcţie şi tehnicienii de comp făcuseră deducţiile. ceaţa galbenă pornind de la limita roşie de apropiere era noua estimare a radarului de mare distanţă pentru poziţia navei de cercetare. cilindrul interior intrând în sincronizare de luptă. la care se adăugau şi cele de pe North Pole şi alarma dată de navele de patrulare neajutorate. ca un avertisment al apropierii ei. în urmă. o rupere lentă de grup pentru a crea un scut de apărare sistemului. Keu de pe India se mai afla încă în staţie şi se îndrepta către nava lui. în vreme ce aceasta era obligată să aleagă o deplasare către nadir. gândi ea cu un gust amar în gură.. Atlantic avea să se desprindă în orice clipă de la doc. Africa trebuia să iasă din staţie sub comanda locotenenţilor. Cercetaşul căpătase confirmarea lor cu câteva minute în urmă şi venise. Porey de pe Africa era în Lumea de Jos. Australia tocmai se elibera. Se îndreptau în direcţia navetei pe un plan divergent. Vasele de negustori servind drept patrule îşi schimbau cursul.. Pacific. Inevitabilul se produsese. fremătând la gândul că Mazian îi aruncase pe un singur vector.. CFX/ KNIGHT/ 198-9090-687/ NOUĂ NOUĂ NOUĂ/ SPHINX/ DOI DOI DOI TRIPLET/ DUBLET/ CVARTET/ GRUP/ TERMINAT. omule”. atenţiona radarul şi monitorul com-ului să continue rapida informare a tuturor asupra evenimentelor. pe ecran. Luminile de pe bordul principal al navei Norway clipeau verde şi regulat. Noi ordine. Tibet se angajase în luptă. un moment. Signy văzuse. Dacă. . continuând să-l repete. să o oblige să se răfuiască cu el. aproape nemişcate în comparaţie cu flota care se apropia vijelios. ştergând cu unul dintre borduri blindajul Australiei şi declanşând probabil alarma în întreaga staţie. Navele întârziate primeau alţi vectori.Haide”.luminos raportând sosirea navelor cu mai mult de o oră în urmă. transportoare uşoare.

Angelo se aplecă peste consola comp-ului şi tastă către docuri. Vreme de zile întregi căpitanii rămăseseră în apropierea navelor – printre trupele înghesuite – nu în confortul staţiei. pe măsură ce mesajele ajungeau la ei cu viteza luminii. Pregătiţi să iasă. Mills protesta la năvala lui Jon Lukas şi a unui tovarăş al lui. De ce au retras trupele. ameninţată de o criză G în cazul în care sistemele nu aveau să compenseze deplasarea masivă.. se lăsase de înţeles că Flota îşi luase libertatea de a se dispensa de ei. iar canalele militare de pe staţie repetau mesaje de neînţeles. se desprinsesem imediat de la docuri.. nimeni nu putea – ordinele lui Mazian. SWAN'S EYE CĂTRE TOATE NAVELE/ FUGIŢI-FUGIŢI FUGIŢI. transmitea controlul de trafic către neugstorii de pe orbită. poate.... recepţionat şi transmis. cu gândul s-o sune pe Alicia care. Mesajul vechi de o oră se răspândea prin legăturile com dintre nave. Se simţeau clar câteva instabilităţi. — Domnule... de ce au întârziat aducerea la bord a celorlalte când se ştia despre atacul care urma. încartiruite pe nave. Nu putea comunica. NCT TIBET CĂTRE TOATE NAVELE/ RĂMÂNEŢI LA POST/. Com-ul era supraaglomerat. Pe docuri fuseseră părăsite trupe. unde şocul masivei deplasări încă mai revărsa echipaje răspunzând la apelul de urgenţă: echipele militare se descurcaseră în felul lor. E o situaţie aparte în verde. — Ce situaţie? — Panică. şi asta nu ca un răspuns la cererea lor de a elibera holurile de soldaţi. era singurul lucru pe care-l putea spune. domnule. Şi timp de aproape două ore situaţia de la marginea sistemului solar fusese urmărită atent. de dincolo.. unele nu reuşiseră. se pregătiseră să se retragă. Pe harta bazei din Lumea de Jos de pe ecranul peretelui din stânga clipea un punct – naveta lui Porey. ca un ecou in-tr-o casă de nebuni. De la negustorii docaţi curgeau prin com întrebări mai repede decât puteau operatorii răspunde cu „vă rog să păstraţi tăcerea”.. Uşa biroului se deschise fără veste. În ciuda tuturor promisiunilor... Întinse mâna către butonul com-ului.219 PELL : BIROURILE ŞEFULUI DE STAŢIE COMERCIAL HAMMER CĂTRE NCT DIN APROPIERE/ SOSSOSSOS/ TRANSPORTOARE UNIUNE DEPLASATE DOUĂSPREZECE TRANSPORTOARE ÎN APROPIEREA NOASTRĂ/ FACEM SALTUL/ SOSSOSSOS. Multe fuseseră deja îmbarcate. Securitatea vă cere să veniţi la centrală. gândi el distrat.. îşi înşfacă haina.. „Emilio”. Se ridică brusc de la birou.. — Domnule. urmărea toate astea pe ecran. „Păstraţi modelul de desfăşurare a grupului”. Uniunea era de vină „Am anticipat”. îi aruncase Mazian în comunicarea directă pe care o avuseseră. . se auzi prin com vocea secretarului Mills. linişte pe com. Ordinul lui Mazian. Se întoarse.. cu voci furioase.. Centrala era cuprinsă de haos.

animalic. Îl năpădi întunericul. Să-l păzeşti foarte bine. rămase aşa multă vreme. alunecând pe tocul uşii deschise. Angelo se încruntă. un sunet aspru. Mills. se adunaseră aici când începuse zăpăceala. cu vederea înceţoşată. Vassily. — Am nevoie de ajutor. Auzea zumzetul vecilor de afară de la docuri. De acum înainte era treaba lor. aşezat la birou. se holbă. Îmi pare rău. neîncrezător.. — Problema vine de la docuri.. care era printre cei din preajmă... dacă avea un interes personal. scăldaţi în roşul luminilor de alarmă.. deranjat de intruziune şi sperând să capete imediat asistenţă. zgomotul mulţimii de afară se înteţi. unul dintre ei întotdeauna aproape.. ameninţând cu revoltă. aducând un şoc ameţitor. Angelo urlă când omul îl înjunghie pe Mills. . strigă el şi clipi. în vreme ce sistemele staţiei se luptau să o stabilizeze. Kressich îşi aplecă faţa în mâini. 220 Q — Vassily. aşezaţi în aşteptare. făcu Mills..— Domnule. şuieră Damon. — Ai grijă de el! rosti Coledy către James. vrând să nu mai ştie nimic. de sclipirea bruscă a oţelului. din biroul de afară se auzeau ţipete. Angelo întinse mâna şi întâlni arma ieşindu-i din piept. cu toţii aveau rău de gravitaţie. făcând înapoi un pas împleticit când omul se aruncă spre el. mă auzi? Kressich. la ura din ochii lui. Hale: recunoscu brusc faţa. După o clipă. o mare de oameni. Aşteptaseră. Şi Coledy plecă. lumea speriată. i-am spus. făcu vecea din com. Mills nu văzuse. Sirena încă urla. sângerând. auzi în sfârşit un strigăt de afară. ţipă ascuţit. odată cu sângele. la Jon. rămase paralizat. — Uşile. Se uită la Coledy. Uşile sunt deschise! V VERDE NOUA Fugiră împleticindu-se fără suflare. Jon era capabil de orice. Domnul Lukas a insistat. şeful unui grup de cinci oameni care aşteptau afară. înghiontindu-i pe alţii pe coridoare. alarmat de mişcarea abia ghicită a mâinii celuilalt către haină.. scuturând pereţii. lovitura porni. se ridică peste el şi apăsă butonul de răspuns. spuse Kressich depăşindu-şi nodul din gât. Coledy. — Am auzit. se foiseră în jurul com-ului. Apăruseră şi alţii în prag.

ţinându-se aproape de Josh. Nu folosea la nimic. îmbrâncit în grămadă şi călcat în picioare. decorat cu o pictură murală şi având. Damon întinse mâna după măştile aflate în nişa din perete. cuprinsă de panică o cale de scăpare.. fugi către locul în care curba interioară a holului se ridica şi se transforma în perete. la dreapta. Lucrurile căpătau înţeles. continuând să fugă. în bezna şi frigul care îi amorţea.Un om îl lovi în fugă şi el se feri. Trase aer în piept ca un înecat şi se întoarse. lumea căutând. — Haide! se răsti el şi îl prinse de mânecă pe Josh. cu vocea sufocată de mască. prinzându-l de încheietură. Ţipetele se auziră din nou în holurile din faţă. Nu era o fundătură. O mână îl prinse de braţ şi Josh se trase lângă el. Se auzeau ţipete frenetice. Ecluza se închise. — Fii atent! ţipă Josh. Focuri de armă le trecură peste capete şi valul de oameni înghesuiţi se cutremură şi răsună de ţipete. Exista o cale de acces. îşi scoase cartela şi o îndesă în fantă. Ecluza se deschise cu un iz de aer stricat. îşi dublă eforturile. mai mulţi – atinşi. îl trase pe Josh înăuntru. deveni peretele unui nivel. îl împinse. zări o potecă prin care să înainteze. ferindu-se să nu fie sufocat. Se dezlănţuiseră ţipete şi curgerea masivă a mulţimii se întoarse brusc. uşa grea a pellienilor. o mare de trupuri se revărsară peste ei. pierzându-şi echilibrul. cuprins de panică. Încetaţi focul! Cineva îl apucă din spate şi îl trase brusc într-o parte. zdrobind trupurile din spate.. şi-o potrivi pe cealaltă peste figură şi trase cu greu aer în piept. Erau împinşi înapoi cu toţii. trăgându-l spre rampa care se deschidea la nivelul nouă. Damon îşi împinse mâinile în faţă în chip de tampon. — Nu mai trageţi! strigă Damon. Încercă să reziste înăuntru. grămada deveni un berbec de asalt.. — Damon! urlă Josh înapoia lui. Acum ce facem? . Direcţia aceea era la fel de bună ca oricare alta. Reuşiseră să treacă de trei intersecţii străbătute în fugă de lumea înspăimântată. Un om căzu. având încă un zid de trupuri în faţă. fugi – explodă la o lungime de braţ în faţa lor şi cel atins se prăbuşi sub picioarele celorlalţi. porni schimbul de aer şi Josh se uită împrejur. — Mazian o şterge. împotrivindu-se apăsării. peretele coborî dinspre orizont către ei. — Pe aici! urlă Josh şi îl trase către stânga. al mulţimii cedă. cu gândul să ajungă la docuri. Alte împuşcături. încercară să lupte împotriva curentului. fugarii băteau în retragere. un zid care se subţia pe măsură ce focurile de armă îl rodeau. capătul din spate. Josh ţipă şi încercă să-l tragă înapoi. Se sprijini de perete. oprindu-se la fiecare intersecţie ameţiţi de fluxul G. îi aruncă una lui Josh. căutându-şi propria direcţie. să fugă prin labirintul de coridoare secundare înapoi la nivelul nouă. crezând că intrau într-o fundătură. — Unde mergem? întrebă Josh. tremurând atât de tare încât abia reuşi să-i strângă curelele. pieptul îi era apăsat. Cel de alături tresări de durere. divizând sectoarele.. Atunci. Se trăgea în mulţime. spre un coridor lateral pe unde se scurgea o parte din mulţime. Traficul îşi schimbă sensul.

ameţindu-i. În sus. Se prinse de balustradă. VI DOCUL VERDE Nici un răspuns nu veni de la centrală. Încercă să găsească o cale de acces către el. dar fascicolul de lumină nu-i arăta nici o cale. lăsând în urmă trupele din paza docurilor. — Am nevoie de un mesager.. trebuia să ajute. Îşi dădea seama de bruiajul Flotei. Câtă vreme com-ul era mort. Erau pe o schelă de pe care cobora o scară tubulară. pentru că nu mai avuseseră loc pentru ele. Elene trebuia să fi fost în zona cea mai afectată.În nişă se afla şi o lanternă electrică. ce vrei. Spune-le. Elene.. o deschise cu un sunet care stârni ecouri sus. Pellienii ştiau calea – el nu. se apucă de o balustradă care ducea în sus şi începu să arce. tot mai sus. strigă ea. Ceva era îngrozitor de greşit acolo. îşi amintea de asta – de sisteme complicate de izolare.. dacă exista vreun ofiţer de rang superior sau vreun disperat din afara comandamentului.. cu excepţia nivelului unu. fuseseră dezechilibraţi. O luă. Se temea la fel de mult de ei pe cât se temea de duşmanul care . Un tânăr se apropie în grabă. blocând terenul. Elene îl închise cu o apăsare a degetului mare şi aruncă o privire speriată către liniile de soldaţi care blocau intrarea în verde nouă.. Gravitaţia se prăbuşi. se încuiase dincolo de uşile birourilor – trebuia s-o fi făcut. inclusiv gravitaţia – Flota plecase. de cealaltă parte se afla sectorul alb. o aprinse cu degetul mare. mesajul ăsta prin com-ul lor: „Rămâneţi pe poziţii”. Întinse mâna către întrerupătorul uşii interioare. dacă pot. cu puştile ridicate şi gata să tragă. Se întoarse. Nu reuşea să ajungă până la ea. să ajungă într-un loc de unde să aibă acces la forţele de securitate. Nu ştia cine comandă trupele părăsite. Josh îl urmă. Nu exista legătură directă între secţiuni. se ascunsese. Du-te! Poate că radarul era defect. semnalul era încă întrerupt. — Du-te la toate navele din periferie. dar India şi Africa plecaseră. se clătină din pricina răului de gravitaţie. Totul fusese dereglat. se vedeau obligaţi să recurgă la metoda asta. într-o poziţie din care să le poată opri. să ajungă la un hol superior şi la com. cu excepţia docurilor. Formau un zid la intrările nouă ale docurilor albastru şi verde – un zid de soldaţi cu faţa îndreptată către orizontul curbat în sus. treci de la una la alta în goană şi spune-le să transmită. com-ul portabil continua să ofere semnalul de aşteptare amestecat cu zgomot de fond. poate că şi negustorii. Nu ştia ce informaţii căpătau negustorii sau trupele prin com-ul lor. Trebuia să ajungă la centrală.. iar centrala nu făcea corecţiile necesare. gândi el. Închizând acele docuri din ambele părţi. O trecere rapidă a razei de lumină dezvălui vederii pasarelele. Spune-le că avem probleme şi că au să dea de belea dacă pleacă. Să ajungă la nivelele de sus.

— Doamnă Quen! Se întoarse. călcând peste morţi. văzu accesul verde nouă revărsând în continuare fugari răzleţiţi.se apropia. un sunet care. Fluxul G îi mai lovea din când în când. Urletul mulţimii se rostogoli. nu era panică. se transformă într-un zgomot asurzitor. Elene stătea paralizată. unii dintre ei adăpostindu-se lângă schele. Se auziră ţipete şi primul rând se prăbuşi. şi aveau arme – ţevi. o masă nesfârşită.. izolaţi datorită muţeniei com-ului.. Îşi dădu seama brusc de expresia chipurilor depărtate. Apăsă butonul com-ului portabil şi. ca măsură de prevedere – până ce oamenii ei de la controlul docului albastru ajungeau să stăpâneasca situaţia: aveau întrerupătoare defecte şi un sistem întreg forţat de suprasarcină.. în ciuda durerii surde din pântec. În spate se auziră ţipete. trecând pe lângă soldaţi. tot sectorul trebuia să rămână izolat. la nici douăzeci de metri în spatele trupelor. Ceilalţi dirijau echipele de la docuri care verificau ombilicalele lăsate în urmă. pentru a le feri de o cădere fatală a etanşeităţii. Întoarse privirea către orizontul curb. Un urlet veni din spate. îngustându-şi perimetrul. văzu un val de alergători coborând către ei zidul aparent. masa fluidă din bazine trebuia completată cât de repede. văzând mulţimea năpustindu-se spre ei. dincolo de arcul sectorului. trecând pe lângă eâ. Panica le era întipărită pe feţe. dintr-un tunet depărtat. Fugi într-o parte. — Ecluza! strigă ea în com-ul portabil inutil. Trăseseră. ci ură. un val prăbuşindu-se către ei. Aruncă o privire în urmă. cu armele ridicate. cu variaţia aceea a greutăţii. având în permanenţă teama de a căpăta un kilogram sau două în plus. văzând necazul omului. cu o mână pe pântec. încă aveau control asupra sistemelor. Soldaţii deschiseră focul. încercă să ia legătura cu biroul ei : — Închideţi ecluza! Dar gloata trecuse de controlul docului albastru. Aveau să treacă şi de trupele acelea. îndreptându-se cu faţa către ei. Refugiaţii Q scăpaseră. Trupele se deplasară. uciseseră oameni. să câştige prin greutatea numărului lor. aveau nevoie de lichidul din toate bazinele pentru compensare. Veneau agitând arme şi chiuind. Revoltă. Tumultul crescu înapoia ei. Q. bâte. ieşind dintr-un număr nesfârşit de piepturi. Porni în grabă către linia care brusc. Gâfâi şi continuă. Mări pasul... Doisprezece membri ai personalului erau acolo. se mai auzeau încă focuri sporadice. . Era îngrozitor să te aventurezi într-un spaţiu atât de larg ca acela al docurilor. Se întoarse. clătinându-se sub fluxul G. să capete arme. poate că ajunsese şi înăuntru. zguduind schelele. porni să undu-iască. se trezi brusc între soldaţi şi ţinte.... şase lipseau. privi înapoi la linia de soldaţi care înainta. odată cu echipajele care se repezeau spre navele gata de decolare şi cu pellienii care se împrăştiau. încercând să amortizeze şocul alergării. fugi. Mesagerul nu reuşise să treacă: vreun idiot din barajul de soldaţi îl întorsese din drum. Întorseseră din drum mulţimea. alimentat mereu de alţii de la orizont. mort. aproape înecate de bubuituri. inexplicabil. până când nu mai putu să alerge. cu inima bătându-i nebuneşte. disperată.

— Mulţumesc! gâfâi ea. Se îndreptau către nava lor. Au trecut! Se îndreptară către o rampă. Un altul o lovi. la adăpostul suporţilor şi barelor. salvaseră un Quen din îmbulzeală. privi către cei doi bărbaţi care o luaseră de afară. plin de lume. o aruncă în genunchi şi continuă să fugă. mii de oameni acoperind orizontul. poate. Nu ştia cine. O traseră sus. Înapoi. Ţipete şi împuşcături. cu gesturi blânde. Fugarii începură s-o depăşească. răzleţi.. se împiedică de ea. şi nici nu avea unde să fugă.. Elene clipi. un tip masiv. trebuie să vorbesc cu el. Încordarea dispărea. în vreme ce o voce tună prin com. către o ecluză deschisă. Nava care pierduse un fiu în staţie. printr-un miracol. ieşiseră după unul de-al lor. uşa nu tăiase nici un mădular... Uriaşul.. o curgere amestecată prin porţile de acces de la nivelul nouă. — Înapoi. Cineva o izbi din spate. Ecluza interioară îi aruncă într-un coridor de lift. Încă doi o prinseră. o mână îi prinse braţul şi o trase.clătinându-se în fluxul G variabil. fără nici un înscris: Finity’s End. după ce închiseră accesul. — Quen! ţipă cineva.. agitând arme. neagră. cunoştea şi emblema pe care o purtau. Mulţimea se transformase într-o presă zdrobitoare. un foc de armă ţiui pe deasupra capului ei. un acces de navă. iar cei care păziseră intrarea se înghesuiră şi ei. bărbaţi şi femei urlând şi îmbrâncindu-se. fugi mai departe... un potop care cuprinse totul atunci când trecu de arcul sectorului alb. se trăgeau focuri din ecluza unei nave. o dureau coapsele. din cauza lipsei . îşi dădu părul pe spate. îşi lăsă greutatea în mina celor care încercau să o tragă afară prin ţesătura de schele. — E bine! spuse ea. la orizontul din faţă. crezând că erau din gloată. apoi tot mai mulţi. clătinându-se. Ecluza şuieră şi se închise cu un clămpănit. alţii întinseră mâinile s-o apuce şi ea se încorda să lupte. repede. încercă să lupte cu valul de oameni şi se trezi aruncată în lături... se sprijini de perete şi rămase nemişcată până ce unul dintre ei îi atinse umărul. dar un val de trupuri o absorbi pe ea şi pe negustorii care o duceau. Căpitanul – vă rog. — Quen! Privi în jur. O pereche de bărbaţi solizi îi îmbrânciră pe ceilalţi şi o ridicară în picioare. ţipă cineva. se uită în jur.. Se văzu depăşită de un număr din ce în ce mai mare. la început câţiva. prin tub. luminat într-un galben pal. indivizi însângeraţi. oamenii cu care avusese de-a face în dimineaţa aceea. o trăseseră prin mulţime. cu braţele amorţite de durere... un tub rece striat. Vărul lui deschise uşa liftului şi apăsă butonul dinăuntru... Tom – îşi aminti numele lui – îi petrecu un braţ pe după umeri. năpustindu-se către navele comerciale de la docuri. ţipete amestecate cu strigătele din urmă. O durea pântecul. îi ţinuseră la distanţă pe răzvrătiţi. Ieşiră în centrul de comandă. Nici o obiecţie. Elene se ridică împleticindu-se. o târâră din înghesuială. încercând să ajungă la schele... chiuind. ultimii fugari disperaţi se azvârliseră înăuntru.. o lovitură îi şterse fruntea şi se împletici. Mă simt bine. dar nu-i mai rămăsese suflu să protesteze mai departe. — Nu urc la bord! strigă ea. ajutând-o să meargă.

S-a instaurat carantina. se sprijini doar de spătarul lui ca să rămână cu faţa către căpitan.. Nu încercaţi să ajungeţi la centrală. Bătrânii erau pe punte. O acţiune militară se desfăşoară în sistem. încercând să-şi limpezească mintea odată cu vederea. Vă rog. — Ascultă-mă! Uniunea e afară. se cere tuturor forţelor de ordine orbitale să facă tot posibilul pentru a restabili ordinea în zona în care se află.. — Noi nu luăm pasageri. îi lăsă să o conducă la pupitrul cel mai apropiat. — Quen! spuse el. să nu admiteţi nici un orbital pe navele voastre. Dacă intraţi în panică. locurile unde fusese lovită. Te rog. în jurul staţiei. Repet. spatele. trece vestea mai departe. Ridicaţi baricade la toate intrările nivelului nouă şi în toate sectoarele şi pregătiţi-vă să le apăraţi pentru a preveni raidurile bandelor puse pe distrugere.. dacă este posibil. mult mai bine. reprezentantul Elene Quen de la bordul navei Finity’s End aparţinând lui Neihart. Îi era mai bine acum.. Pell nu este în curs de evacuare. refuză locul pe care i-l oferiră. aşa că ea nu era acum decât o cerşetoare fără navă.. cu înfăţişare tristă.. Cer ca toţi negustorii docaţi să-şi blocheze intrările şi să nu.. invitând cu mâna către pupitre.. Apăraţi baricadele. Ea aplecă fruntea în semn de mulţumire. ridat şi cu părul sur. com-ul staţiei este defect. Păşi singură pe punte. Către navele de la docuri. Prin autoritatea şefului de docuri. Pell nu evacuează. Încăperea principală şi puntea erau în partea de jos. cei doi o duseră într-acolo. clipi să focalizeze pupitrul. Şi tu l-ai văzut. Rămâneţi pe locurile voastre. spuse Neihart. dar nu vă ridicaţi de la doc. înregistraţi şi acţionaţi! Aici este controlul docurilor din Pell. acţionaţi.. dar Pell e într-un mare necaz.. departe de locul acela. se rugă ea. Să nu-mi ceri asta. nu ştiu ce se întâmplă la centrală. Neihart. Veţi putea ţine în frâu situaţia dacă acţionaţi zonă cu zonă. — Refugiaţii Q au scăpat. să difuzaţi următorul anunţ în reţeaua externă: „Atenţie. com-ul e defect. nu Pell. aprobă el brusc. veţi contribui la revoltă şi vă veţi pune în pericol vieţile. repet. Îmi dai voie să folosesc com-ul? Elene vorbea în numele staţiei Pell cu acest căpitan la fel cum o făcuse cu toţi ceilalţi. Îl recunoscu pe Wes Neihart. Nu serveşte la nimic să evacuaţi staţia. se cufundă în pernă cu un junghi în partea de jos a pântecului – îşi aruncă mâna într-acolo – nu copilul. Noi reprezentăm o cochilie. mai întâi puntea. Faceţi acest anunţ în măsura în care vă puteţi face auziţi prin megafoane.. Trebuie să rămâi aici. Neihart era familia navei. Cetăţeni ai Pell-ului: vă aflaţi într-un mare pericol din pricina revoltei.rotaţiei.. — Domnule. Îi amorţiseră braţul.. Am văzut rezultatul. originară de pe Viking. căpitanul familiei. Instrumentele se înceţoşară când întinse mâna către cască. Ea primi mâinile întinse. printre şirurile de console şi membri ai echipajului. docul alb. Com-ul e al tău. ia legătura cu celelalte nave. şi o parte din cei tineri. dar asta era puntea lui. — Către toate navele. copiii fuseseră trimişi sus.. Com-ul . Apăsă butonul de contact cu celelalte nave. dacă puteţi bloca docul închizându-l pe dinăuntru. — Privilegiul şefului de doc. Către navele din schema de zbor: nu părăsiţi schema! Staţia se va echilibra şi va redeveni stabilă.

care poate că era în centrală. Era miezul zilei principale – cel mai prost moment – când cea mai mare parte a populaţiei nu era la lucru sau în magazine. transmiteţi totul către Finity's End. se împuţinaseră. Către toţi refugiaţii care au părăsit sectorul Q: apelez la voi pentru a contribui la ridicarea de linii de apărare şi baricade alături de cetăţenii staţiei. Alte nave raportară despre alte ecluze intrate în funcţiune. care fulgeraseră peste pupitre. — Am prins ceva pe radar. Pell se segmentase. încercând să nu se mai gândească la durerea din pântec. Aştept să mă contactaţi. Începură să apară mesaje de răspuns. Închideţi manual. ci pe coridoare. nu rupeţi conexiunile! — Dar asta cere timp. Această navă va servi drept cartier general al docurilor în timpul urgenţei. S-ar putea să nu-l avem.staţiei este defect datorită intervenţiei militare. imaginea . amintiţi-vă că această staţie apără şi propriile voastre vieţi”. anunţă cuprins de panică un membru al echipajului. În jurul ei. — Ecluza sectorului alb a fost acum activată. În orice clipă. să vă apăraţi zonele. Poate că încercase să ajungă acolo: sigur încercase. au să moară cu miile aici. Către toţi negustorii: vă rog să cooperaţi în această urgenţă. — Deci. începeţi s-o faceţi de pe-acum! le propuse ea. Vă rog să luaţi legătura cu toate navele şi să difuzaţi informaţiile respective prin sistemele exterioare. Dacă se rup ombilicalele. Strânse pumnul pe braţul scaunului. poate nu. Poate că e un negustor ieşit din schema de zbor. Stabilitatea se va reface cât mai curând posibil.. Elene îşi trecu mâinile peste faţă şi încercă să se concentreze asupra comenzilor. VII PELL: SECTORUL ALBASTRU UNU: CENTRUL DE COMANDA Luminile roşii. Vă rog să rămâneţi pe locurile voastre. Spera doar să nu se afle în coridoarele pline de răzvrătiţi Q. încercând să se apere. Nu rupeţi. iar fluxul G se datorează decolării neautorizate a navelor militare. Docurile albastre erau zona lui de urgenţă. cereri de mai multe informaţii. în orice clipă avea să fie reparat com-ul. o navă aflată ceva mai în faţă. Îl cunoştea bine. Ştirea veni de la Sita.. cei de pe Finity's End îşi făceau propriile pregătiri pentru zbor. spera ea. pretenţii. Lacrimile îi înceţoşară vederea. Pell va negocia cu voi. ameninţări cu părăsirea imediată a docurilor. centrala staţiei avea să se facă auzită iarăşi. spuse cineva. restabilind contactul cu comandamentul – cu Damon. Jon Lukas trecea de la un post la altul şi privea mâinile tehnicienilor. cooperarea voastră în această criză va modifica profund punctul de vedere al staţiei şi puteţi fi siguri de consideraţia de care vă veţi bucura după stabilizarea situaţiei. — Rămâi pe fază! spuse ea. N-aş putea spune. primul semn al puterii sale de reacţie. Dacă aveţi informaţii.

şi privi către Jessad. odată cu tot personalul lui. în tot restul staţiei situaţia este cea pe care o vedeţi pe ecrane. nici nu avea intenţia să răspundă cererii. raportă Jessad. E clar? Nu se auzi nici un comentariu. Ucis în timpul revoltei. Toate navele stăteau. Prefera să-l lase pe Emilio să-şi închipuie că un ordin militar obliga centrala staţiei la tăcere. O puteau refuza. se ridică un coordonator de la postul lui. iar coordonatorul se agăţă de spătarul scaunului şi aruncă o privire către Jon cu speranţă din ce în ce mai mică. unul de-al lor. deocamdată. o teamă mai mare decât cea stârnită de atacul din exterior. Clay se afla acolo. spuse Jon. Ocoli din nou încăperea. Prezenţa armelor. — Angelo Konstantin e mort. Trase aer în piept.. precedând un alt grup. doi dintre oamenii lui Hale şi un agent de securitate însângerat. căderea sistemelor care dura de multă vreme. în centrala com-ului. În încăpere se simţea teama. Nimeni nu spuse nimic. uitară de datorie. Tehnicienii şi coordonatorii nu întrebau nimic. Tehnicienii îngheţaseră. sistemele staţiei Pell se aflau într-un echilibru precar şi răzvrătiţii Q îşi făceau de cap în docuri.radar. ştiau. Pe ecranele radar lipsea activitatea. nu se întoarse nimeni spre el. . — Domnule. în plus. Personalul Companiei Lukas apără acest sector. privind peste feţele înspăimântate. Figurile se întoarseră.. Pentru că acum stăpâneau peste centrală şi birouri şi. Aşteptau. Hale stătea de pază dincolo de peretele de sticlă. care dădu din cap satisfăcut. — Zona e în siguranţă. Treceţi la treabă! Încă nu ne-am lămurit ce s-a întâmplat. erau concentraţi asupra problemleor urgente. împreună cu Daniels. Consiliere Lukas – ce se întâmplă? — Potoliţi-l pe omul ăsta! se răsti Jessad. Făcu din nou ocolul camerei. îşi spuse Jon. Lee Quale în cealaltă. fără să-l privească în ochi. — Continuaţi să lucraţi şi ascultaţi-mă! spuse el cu voce tare. Vom repara com-ul. toţi din trupele de securitate ale Companiei Lukas. se opri în mijlocul ei. Poate că. Oamenii de sub comanda mea o vor face fără nici o ezitare. cu mâinile oprite la jumătatea gesturilor la apariţia grupului de civili cu armele ridicate. pentru a feri staţia de dezastru. O nouă cerere a bazei principale din Lumea de Jos. într-o parte a încăperii. Un tehnician îi înmâna un mesaj şi fugi înapoi la locul lui. erau cu toţii de acord. urmărea toată activitatea de pe monitoare. niciunul din cele ale staţiei. pentru ca toate anunţurile să se facă numai din acest centru şi numai cu aprobarea mea. Nu există o altă autoritate pe staţie în acest moment în afară de cea a Companiei Lukas şi voi recurge chiar la execuţii. tehnicienii încercară să treacă neobservaţi prin eficienţă. liniştit. ca şi neputinţa vreunui Konstantin ori a vreunui locotenent de-al lor de a ajunge în acest loc. ridică brusc privirea când uşa se deschise. ştiau bine că tăcerea lui Angelo Konstantin era ciudată. Ucigaşii au atacat birourile. Jessad. Îl emoţiona această ascultare.

Cerem tuturor cetăţenilor. — Damon? se făcu auzit Josh printre zgomote.. se ramifica. O. — Ne-am rătăcit? întrebă Josh printre gâfâieli. Damon cercetă cu fascicolul de lumină ambele direcţii. Vă rugăm să cooperaţi cu personalul Companiei Lukas care duce la îndeplinire misiunile urgente de securitate. în încălceala aceea. Se temea peste măsură pentru Elene. troncănind pe metal. Părea că lucrurile se mai liniştiseră.. — Com-ul. Doamne. Radarul nu evidenţiază nici o activitate.. Îşi dădu seama că plângea. —Mort! spuse el şi se cutremură. ori dintre cei apropiaţi lor. trebuie să fie doi. o încâlceală de tuburi deasupra capului: era un frig aspru. Dacă vreunul dintre ei a reuşit să se adăpostească. — .. înclină fascicolul în sus. Nu avem nici o informaţie de la Flotă şi nici nu aşteptăm vreuna. oricare dintre Konstantini. . Cred că.. îl răsuci. şi labirintul în care se aflau. îl rugăm să contacteze centrala staţiei cât mai curând posibil. Nu putea respira. Josh dădu din cap. Nu avea destul aer. Gravitaţia este aproape stabilizată.. răsuflând puternic. Încercă să păstreze direcţia. Strigăte îndepărtate. în direcţia în care ar fi trebuit să pornească. nu le puteau localiza precis. dar erau vii şi nevătămaţi.. Consilierul Jon Lukas se află acum la conducerea staţiei pe timpul crizei. Capul îi plesnea.. Cu profundă tristeţe anunţăm uciderea lui Angelo Konstantin de către răzvrătiţi şi dispariţia violentă a celorlalţi membri ai familiei. Era amorţit. forţat. îi rugăm să contacteze centrala staţiei imediat. nu trebuia decât să numere. Fuseseră nebuni când încercaseră asta. Nimic nu mai avea rost. ieşim. Gravitaţia este aproape stabilizată. spuse el.. nu reuşea să-l elimine destul de repede din plămâni. Nu anticipăm acţiuni militare în apropierea staţiei.. făcu el. începu să repete com-ul. Se rostogoli prin tuneluri şi stârni ecouri. coborî pe rambleu alături de Josh.. pentru că lacrimile îi înceţoşau privirea şi îi înecau respiraţia. se apropie de calea ferată. O dată – şocul unei bubuituri care părea să fi venit dinspre porţile cele mari. O mână i se aşeză pe umăr.. Fluxul G încetase. Se auzi un zgomot static.anunţ. Situaţia se redresa.. uită-te acolo.VIII Împletitura schelelor se întindea înainte şi înapoi.. Îl cuprinse o răceală mai aspră decât cea a metalului. trebuia să iasă.. Scutură din cap. Cerem tuturor cetăţenilor să rămână pe loc şi să nu încerce să treacă de limitele sectorului.. spera. pentru toate lucrurile pe care le lăsase în urmă când se refugiase aici. ajunse din nou la şine şi porni pe ultimul drum ascendent.. Nu mai conta primejdia. — Acesta e un anunţ general.. Încă mai auzeau zgomote pe care. Damon se prăbuşi pe trepte. — Nivelul următor. Avea o logică: unghiurile erau precise...

Josh i-o predă neîncrezător. Coborând tot timpul. Nu ştiu. în direcţia din care veniseră. începu să coboare treptele cât putea de repede. Propriile noastre gărzi. — Să nu mergi. Coborâm într-acolo.. Josh îl smuci. Damon se ridică în picioare. se prăbuşi pe trepte încercând să respire prin mască atât cât să nu leşine.. Josh îi lumină drumul. îl rugă Josh. Dacă soldaţii atacaseră.. urmat cu disperare de Josh. Se uită la Josh. Se grăbi până ce ajunse la limita răsuflării şi a echilibrului. Elene era acolo sau încuiată în birouri. simţi vibraţiile paşilor lui Josh în urma lui. Avuseseră loc mişcări de trupe. până ce ameţi şi fascicolul de lumină înnebuni peste schelărie şi guri de tunel. înainte ca Uniunea să o preia. să nu te duci acolo. Josh nu spuse nimic. Ca şi chipul lui. părând distorsionat în lumină. privi chipul lui Josh. dându-şi seama că îl amesteca în treburi care nu îl priveau. Continuă să meargă până ce vederea i se tulbură din pricina lipsei de aer. Alunecă. în zona cea mai bine păzită din Pell. Elene.. — Încotro? întrebă Josh.Josh îl privi. — Damon! protestă Josh. a nivelelor prin care trecuseră. Lucrurile continuau să meargă prost.. Navele fuseseră blocate. coborâm către nave. la fel de epuizat. staţia fusese sabotată. apăsă întrerupătorul. Se întoarse pe trepte. Uşa se închise şi . Ajunseră. Gărzile noastre se aflau în albastru unu. îl lipi cu spatele de peretele solid.. Îl simţi pe Josh aşezându-se lângă el. iar el se răsuci pe călcâie. într-un acces de nebunie. o deschidere bruscă între schele. — Docurile. uşa alunecă şuierând şi Josh îl urmă în lumina mai puternică a ecluzei. Nici el nu avea de ales. Ajunse la ea. — Tatăl meu. spuse Damon. — N-o să putem răzbate. Porni înapoi. crime. Nu mai avea suflu să se certe.. la început nu îşi dădu seama unde ajunseseră. mama. Sau moartă. Imediat după aceea.. Precis că Elene s-a dus acolo. Să coboare din nou.. Damon rămase nemişcat. cea de deasupra unei uşi de acces.. cu gândurile răvăşite. îi luă lanterna din mâini. Spuneau că ar fi unchiul meu. la capăt. Coşmarele de paranoic ale lui Josh. către uşa de acces pe care ştia că avea s-o găsească acolo.. Flota decolase. Damon. aici e albastru unu. porni pe ultimul urcuş. porni din nou pe trepte.. Încerca să raţioneze.. cercetă cu lumina şi se opri când găsi treptele care duceau jos. — Nu ştiu cine-i la control. Întinse mâna după lanternă. dacă. îşi reveni şi continuă să coboare.. cu mâinile tremurându-i atât de tare încât abia mai putea ţine balustrada. neclare. Se ridică. Dar se anunţase că Jon Lukas era în centrală. Coborâşul era mai uşor. Merse de-a lungul grilajului. acoperit de mască. Îl auzi gâfâind. văzu lucirea slabă a luminii albastre. îl prinse de cot ca să-l oprească. Respinseseră vreun atac? Reuşise Jon să prevină cumva o lovitură împotriva centralei? Pierduse şirul opririlor pe care le făcuseră ca să-şi tragă răsuflarea. în sfârşit.

agitând o rangă. Damon îşi îndreptă atenţia către uşă. presurizate. Durerea din coasta rănită crescuse până ce devenise străpungătoare. Atacatorul continuă să se apropie. ieşi într-un hol secundar. Capul îi plesnea. Ar fi trebuit măcar să se fi aprins butoanele.. Se răsuci cuprins de panică. Fugi. cufundate în beznă. ajunse la zidul porţilor uriaşe. începu să fugă. Nici un răspuns.. înţesat cu jefuitori. o armă îndreptată spre el. cu uşile deschise. unii duceau răngi şi pe jos zăcea un cadavru. — Damon! . miros de fum.. mă întorc. neraşi. cu gândul că poate fusese un contact prost.. O bucată de ţeava zbură de undeva.. de afară veneau strigăte. Întoarce-te acolo! Nu avea timp să se certe cu el. uşa se deschise spre docul vast de dincolo. care ridică ţeava care aparţinuse individului. îşi recapătă suflul.. — Rămâi aici. pe doc în jos către sectorul alb. Dacă rezolv. Sistemele de supravieţuire. o insera a doua oară.. cu umerii.. aer rece şi uşor mirositor. îşi smulse masca şi trase puternic aer în piept. purtând semnele măştii. — Întoarce-te! şuieră către Josh. cu un fior. Intrarea în doc era închisă.. Răzvrătiţii pe care-i vedea nu păreau cetăţeni ai staţiei. auzi paşi înapoia lui şi privi în spate. în sfârşit apăsă butonul şi puse uşa în funcţiune. gândi el. Văzu busculadă. printre indivizi înarmaţi cu ţevi şi cuţite. strecură mâna în buzunar. să-i fi dat şansa să tasteze un cod de prioritate sau să-i fi adresat un semnal oarecare.porni schimbul de aer. O împinse mai tare. — Konstantin! strigă cineva înapoia lui. de înălţimea a două etaje. ţipete. se lipi de uşa închisă a personalului şi înfipse cartela în fantă. se împletici pe podeaua curbă. azvârli cartela în fantă.. Se văzu forţat până la urmă să treacă prin el. Damon se răsuci şi fugi spre uşile blocate. spuse el cuprins de milă. amestecânduse cu ceilalţi fugari. îl ocoli şi continuă să meargă. nivelul nouă se afla în direcţia aceea. Josh se lăsă pe vine. dacă nu – ai să hotărăşti singur ce să faci. pentru singurul motiv că se afla în calea lui. Trecu pe lângă magazine jefuite. se aflau probabil în sectorul verde. Defecţiune... toate semnele de orientare dispăruseră. Aţinti privirea ameţit asupra chipului asudat al lui Josh. trăgând printre dinţi aerul rece. Lumina îl orbi. după cartelă. încuiată. Văzu un răzvrătit care se repezi la el.. îl izbi pe individ şi răzvrătiţii năvăliră după armă. Se întoarse şi văzu un individ. făcând gol în jurul lui. Îşi făcu loc. unde văzu alte porţi încuiate. porţile docurilor. se frecă la ochi ca să recapete claritatea. lovit în cap de Josh. lumea fugind. Rămâi aici. Erau mai multe cadavre pe podea şi jefuitorii se târâiau pe lângă ele.. unii cu arme de foc.. străbătu holul şi coti.. ca să descuie. împrăştiindu-se prin holuri. Alergă pe hol. cu priviri îngheţate. îşi dădu seama brusc cine erau şi îşi adună toate forţele să alerge. apropiindu-se cât mai mult de docuri fără să urmeze coridorul principal. Se împiedică epuizat şi se sprijini.. Circuitul era întrerupt. neîngrijiţi.. auzi pe cineva aproape în spatele lui şi speră ca acela să fie Josh. şi se opri lângă perete.

treizeci de inşi. dar cu grosime dublă. numai din sticlă. până când vor veni să ne scoată de aici.Josh îl ajunse din urmă lângă uşă.. presurizat. Inutilă. spuse Damon. Josh se uită la el din cealaltă parte a uşii. Rezidenţi Q gata să pună mâna pe o pereche de orbitali. — Cred că ne-am prins singuri în capcană. Centrala staţiei mi-a sistat utilizarea cartelei. Tăieturile se adânciseră în plastic. către magazine. Cel puţin. Se uită către plasticul uşii. — Nu cred. nu-i voiau ca ostateci. Se azvârliră înăuntru. de pe tot docul.. — Au aflat că ai acces. ştearsă. controlul îi ştersese cartela. Fugiră către uşile deschise. Măcar acesta funcţiona. făcând să nu se mai vadă feţele. jumătate de sută. doar oameni disperaţi şi obsedaţi de disperarea lor. spuse Josh. Îi privi. Exista o oarecare şansă să reuşească să-l spargă. Îl prinse de umăr şi îl răsuci. trecură de uşile întunecate ale celui mai apropiat. În cazul acela. în număr din ce în ce mai mare. apăsară butonul de închidere a uşilor. nu ar mai fi fost nevoie de asasini.. Bubuiturile continuau.. — Mi-au şters cartela. ca la toate magazinele din faţa docurilor. nu erau criminali. palid în lumina care o străbătea. iar mulţimea porni către ei urlând. o zgâriau: era un blocaj de securitate. spuse Josh. Smulse cartela din fantă. pe care zgârieturile se adânceau. Nu mai funcţionează.. Gloata de afară era furioasă. făcu el. — O să reziste. Mulţimea se apropia de ei. — Damon! Se prinse de Josh şi fugi. Primul atacator din gloată lovi uşa care bufni. Au aflat că poţi trece. .. mâinile şi armele. că vom putea ieşi. dinspre verde nouă. bucăţi de ţeava o loveau. Chipuri cuprinse de panică se lipeau de plasticul ei.

nemişcaţi şi vulnerabili. nemişcate ar fi putut fi nave de război ce-şi ascundeau mişcările. Abia îi atinsese şi ei se feriseră. semn de dezordine serioasă. Situaţia era destul de gravă dincolo de limitele sistemului. Tibet şi North Pole pierduseră contactul cu duşmanii care se apropiau... Uniunea avea prea mulţi comandanţi valoroşi ca să cedeze în felul ăsta. Cercetaşii pluteau pe lângă Norway în schema de zbor cea mai largă. Trebuiau să folosească masa planetară pentru a se adăposti de un eventual nou atac. De la Mazian. Nu părea probabil ca Uniunea să fie atât de stângace încât să-şi facă intrarea cu un salt – nu era stilul ei – dar îşi luaseră precauţii. aidoma celorlalte nave. ca lupii în jurul focului. Dar războiul era departe de a se termina.. culegeau informaţii şi dispăreau. Veneau ştiri proaste dinspre Pell.. tăcere încăpăţânată. netrădată de agilitate şi viteză. Aşteptaseră destul de mult. transportoare uşoare incapabile de fugă. îl îndemnă în gând pe Mazian. Se opriseră. două dintre ele semănau a crucişătoare. Tibet şi North Pole aveau şapte cercetaşi şi unsprezece nave de miliţie în apropierea lor. Probabil că fusese Azov. Hai. fără să se distingă de cercetaşi pe radarul de mare distanţă. şi al unuia unionist. toţi aşteptau o comunicare. Uniunea îi adulmecase.. În vreme ce Graff se ocupa de dirijarea operaţiunilor.. după ce sondaseră poziţiile. unul dintre cei mai buni. Câtă vreme Flota rămânea nemişcată. spărgând liniştea. douăzeci şi şapte de cercetaşi. dă drumul unuia dintre noi la vânătoare. Unul dintre bătrânii Uniunii. până şi comandanţii unionişti cu metode de lucru învechite avuseseră timp să-i ocolească la limita radarului ca să găsească noi linii de atac. plutea în derivă. . Norway menţinea poziţiile alături de restul Flotei – micşorase viteza. nu prea departe de masa planetelor Pell IV şi III şi de cea a soarelui lor. mai iute decât ar fi putut ei reacţiona. aşa că îşi jucau rolul pe ecran. devenite curajoase de nevoie: nu puteau pleca. Uniunea se retrăsese. Potopul de mesaje continuă fără încetare dinspre cele două transportoare. cu preţul unuia dintre cercetaşii de pe Tibet. oricine privea radarul se întreba dacă unele dintre navele acelea leneşe.2 I NORWAY: ORA 13. ca nişte fantome. şi treizeci şi două de nave de miliţie încercând să umple schema. chiar dacă rămâneau ţinte nemişcate. Cercetaşul Tibet-ului se întorsese la navamamă. Signy îşi muşca buza şi cerceta ecranele de dinaintea ei. Aruncase o ocheadă şi dispăruse.00 Făceau un joc de aşteptare. Refuzaseră să fie atraşi afară... vizibili. iar Flota încerca să rămână cât mai aproape de el. putea alege un punct bun de atac. Ca şi cum ar fi aşteptat un atac din direcţia aceea. şapte crucişătoare.. Uniunea avea destul loc de manevră..

Tehnicienii de pe punte se uitau la ea. — Situaţia din Pell se înrăutăţeşte. Dinte Albastru o strânsese în braţe. ştia doar că Lukas-ii o făcuseră. alţii în urmă. erau la putere Sus. şi Lukas-ii dădeau ordine. acolo unde trebuiau să primească instrucţiunile. Un tehnician de com se răsuci la postul lui. deocamdată. Întinse mâna către consola comp-ului. de dedesubt. spuse el prin com. Se foiau în întuneric. din când în când. să nu ajungă toţi. avea să hotărască să fugă: toată atenţia lor era îndreptată asupra lui Europe care. care puteau să-i ajungă curând. Era posibil să nu mai existe vreodată o Flotă. . tastă codul unei instrucţiuni preînregistrate. indicând intrarea în funcţiune a consolei armscomp şi finalizarea pregătirilor armscomper-ilor şi ale ajutoarelor lor. Tăcerea dintre nave se întindea şi înăuntru.. o altă opţiune în afara spaţiului real. mă auziţi? Îl curăţ pe individul care nu-i atent! Şi către Graff : — Fii pregătit! Lumina albastră se aprinse deasupra capului. Dacă Flota se retrăgea de lângă Pell. o trezire succesivă a monitoarelor. Dacă nu uitaţi de Pell. asta ar fi fost un semn care i-ar fi ajutat pe oameni să-i găsească. nu reacţiona în nici un fel. — Vedeţi-vă de treburile voastre! izbucni ea către toţi. care recepţiona şi el. Semnaliza către pupitrul tehnicienilor de salt să se înceapă calcularea mişcării. Dacă avea să se întâmple ceva neprevăzut şi dacă Mazian. Şoapte şi sunete ale paşilor desculţi de hisa veneau de deasupra lor. Urechile sensibile mai puteau prinde încă strigătele de afară. sau se gândise deja şi avea încredere în căpitanii săi. Se poate întâmpla oricui. îi şoptise.Nervii erau încordaţi. o să luăm bătaie. semne îngrozitoare de luptă. Se auzi un murmur dinspre alte posturi. un flux continuu. Nu îndrăzneau să folosească luminile. hisa cel ciudat. Satin tresări la un scrâşnet. şi ea îl urmase. Pupitrul prinse viaţă. Unii ezitaseră. Fluxul de zgomote din com venit dinspre Pell deveni cu adevărat supărător. era posibil ca în punctul de nul cel mai apropiat. Unii erau înaintea lor.. în măsurile lor de precauţie. nedumerită de rostul evenimentelor. temându-se de cei ciudaţi. contagioasă. care venise din locurile înalte şi care le poruncea fără să le dea explicaţii. la fel de tăcută ca şi ceilalţi. Mazian se gândea. Bătrânul însuşi conducea. o identifică şi reţinu coordonatele. fixând-o cu privirea. Pentru orice eventualitate. O lumină clipi pe pupitrul ei. mesajele dinspre Pell. Asta avea să-i trezească. o rugase. Norway îşi îndreptă atenţia către steaua de referinţă. II CALEA DE ACCES A PELLIENILOR Oameni-cu-arme. să nu mai rămână nimic între Uniune şi Sol. dar în spate erau arme şi oameni nebuni.

O voce de om răsună undeva departe. — Ah! răsuflă Satin uimită. — Grăbeşte! şopti o voce hisa undeva sus. izul lui nu pătrundea prin mască. îngenunche lângă pat. larg şi slab luminat. o încăpere fără limite. cine sunt ei? La ea se uita Visătoarea. desenând silueta unui hisa. Alţii. încălzită de efort. Satin aruncă o privire îngrijorată în direcţia în care erau împinşi. aducând liniştea. stârnind ecouri. Satin îngenunche. trupul îi era acoperit în alb. Aveau arme. mâini se întinseră şi îi scoaseră în grabă. privind cu adoraţie în ochii calzi ai Visătoarei. alţii veniră de dincolo de o uşă puternic luminată şi o îmbrăţişară. Visătoarea de Sus. Nu mai erau decât ei. o. ţevi. jos în tuneluri. să-i mângâie părul sur. marele Soare pătrunse în încăpere. — Lily. Trecură dincolo de o uşă. de teamă să nu-l piardă în grupul condus de Bătrân. prietena marelui Soare care-i dansa peste pereţi. iar el se apropie şi o prinse de mână. şi fură împinşi din spate să urce mai repede spre locul unde lucea o lumină slabă. în coridorul luminat al oamenilor. Satin îşi apăsă masca pe faţă şi se grăbi într-acolo. Satin era uimită. simţi o mână care nu aparţinea lui Dinte Albastru apucândo de braţ şi dirijând-o. spuse din nou Visătoarea. la ea. Satin avu nevoie de toate forţele să se ţină aproape. în compania călăuzelor lor mai bătrâne. era ameţită de onoarea care i se făcea. să vadă dacă Dinte Albastru era lângă ea. — Ssst! făcură călăuzele. atingând-o în semn de bun venit. Ecluza îl înghiţi. un om dormind. urcă mai repede. apărură din umbră şi îi întâmpinară. Străbătură nervoşi. Întunericul şi stelele erau de jur împrejur. conducând-o. în beznă. pe ea şi pe Dinte Albastru. presărată cu stele. Plin până la uşile închise de la celălalt capăt. pipăi înapoia ei după Dinte Albastru. totul era alb. Soarele dispăruse. O îmbrăţişa. alţi hisa făcând scut între ei şi coridorul de dincolo. şi ajunseră în locul acela strălucitor. spuse tandru Venerabila. — Povestitoare. bine. — Vino! spuseră ei. O uşă. în afară de hisa numită Lily şi bezna din jurul lor. cu teamă şi respect faţă de armele şi furia de afară. locuri-de-om spaţioase. să se asigure de prezenţa lui în înghesuiala furioasă. — Povestitoarea. ochi vii pe un chip alb şi liniştit. iar Lily îi făcu semn. Dinte Albastru şuieră şi se aruncă înainte. cu blana leoarcă şi mâinile alunecând pe balustradele umezite de alţii. îl prinse de mână pe Dinte Albastru. i se adresă un Bătrân. deodată. Ea privi împrejur în panică. — Bine. uşa se închise. spuse Visătoarea şi Venerabila se întoarse. Bătrânii. şi o foarte bătrână hisa care stătea ghemuită lângă el. Sângele păta unul dintre ziduri. spuse Bătrânul şi cea mai vârstnică dintre toţi se îndepărtă pentru o clipă de Visătoare ca s-o îmbrăţişeze. . cu atât de multă grijă. deasupra lor şi a Visătoarei. Femeia întoarse către ei privirile mirate. — Lily. Holul era plin numai de hisa. într-un loc al oamenilor. ziduri care erau şi nu erau şi. cu Dinte Albastru alături. cu un pat alb. la fel cu acelea ale oamenilor. dar bătrâna hisa se ridică şi îi întinse mâinile în semn de bun venit. Se înghesuiră printre ceilalţi şi uşa interioară se deschise spre o îngrămădire de trupuri maronii de hisa.

când se termină lupta. o îmbrăţişa pe Visătoare. grijulie. continuând apoi în limba hisa. cânt la tine lucruri hisa. — Omul-Konstantin prietenul tău? Iubim el. Visează la marele Soare. noi puternici. Pereţii îşi schimbaseră înfăţişarea. — Şi eu te iubesc. nevoie de voi. — Lily. Apăraţi locul ăsta. toţi pellienii. nu. în prezenţa Visătoarei şi a marelui Soare. N-au să vină aici. rosti ferm Bătrânul. Bennett făcu la noi văzut visuri de om. legănându-se dintr-o parte în alta. ah! Iubesc la tine. mult timp noi visat lucruri hisa. Soarele se întorsese. Prieteni lui om-Bennett.. — Ea spune. înţelegeţi! Oamenii au neyoie de hisa. Dinte Albastru. — Au murit. Omul Bennett el prieten. Emilio v-a trimis Sus. — Ah! oftă Satin. Ochii luminoşi se întunecară din nou. nu. — Nu. Ceilalţi făcură la fel. la fel Bennett visat. Oameni-cu-arme. Noi mâinile şi picioarele tale. cu toţii încleştaţi în moarte. iubit la el. ofta către Lily! —E fapta lui Jon. Se reflectă în ochii Visătoarei.— Iubesc la tine. Visează lucruri hisa. făcând să tacă şoaptele mânioase. Imaginile se şterseră. — Din Lumea de Jos. Baza e in pericol de moarte. începu ea. şopti Satin. făcut o poveste pentru Visătoare. încă nu. noi mulţi. cu toate stelele împrejur... oamenii care luptau cu oameni. făcut strălucit ochii ei şi încălzit visurile ei. doar o meşteră de cântecele. — Faceţi totul ca să trăiţi! Ei n-au să îndrăznească să vă ucidă. Mult. Fă la el trăieşte. nici un timp plec. cântat în Vis. poate – dar nu eu. noi iuţi. Staţi cu mine! — Noi luptăm. Pellienii toţi stau locul tău. Soare-prieten-ei. Lily. toţi hisa o să apere acest loc. ca şi cel de lângă ea. blânzi şi arzători. Soare-priefenul-ei. Cerul-o-vede. spuse Bătrâna către Visătoare. Povestitoarea. pentru că nu era atât de bună. — Ea e Satin. spune la tine omul-Konstantin. Soare zâmbit când la el privit. A fost. măreţia lui umplând peretele. toţi. Faţa i se aprinse şi gâtul i se înţepeni de teamă. prietenul ei. să devină parte a Visului. Oameni-cu-arme stai departe. Angelo – Damon – Emilio. venit din Lumea de Jos. Iubesc la tine. el mers cu hisa. îşi sprijini obrazul sur de părul albit al ei. dar să le rostească în cuvinte omeneşti. gonim omu venit aici. îi pătă albeaţa cu nuanţa lui.. nu mă părăsi. spus la noi Soare el ocrotit Sus. înţelegi? Fiţi puternici. — Eu. doar Visătoarea rămase liniştită. Toţi. Priveau acum violenţa. Va fi nevoie de hisa. Încrederea lui îi încălzea inima. Lily.. Iubesc la tine. Cerul-o-vede. nu. văzut la el murit. ocrotit Sus în braţe la el şi . — Da. scoţând un murmur de slavă.. Cum e afară? E primejdie? — Noi o să apărăm. şopti la rândul ei Visătoarea. Minunaţii ei ochi se umeziră de lacrimi. spuse Lily. Visează ei pleacă. — Fă-o! o îndemnă Dinte Albastru. spuse Bătrâna. arătat la noi lucruri adevărate. spuse Visătoarea. spune la tine omul-Bennett.

la fel ca florile. iar Damon în docurile din sectorul verde. dezaprobând orice mişcare inutilă. făcut cald la ochii noştri cu vrutul lucruri bune. Ah! Bennett venit la timp rece. aşa de mare întuneric. Nu mai primi apeluri neautorizate.Sus dat larg braţele la Soare. refuzau să ia în seamă numărul din ce în ce mai mare al oamenilor înarmaţi care intrau şi ieşeau din centrul de comandă. Ochii întunecaţi şi blânzi erau aţintiţi asupra ei. în ciclurile veşnic revenind. tehnicienii erau atenţi la fiecare detaliu. Noi venit. Jon se apropie de el. Ea preamărea adevărul cum putea mai bine. înainte de oameni. mari. în jurul staţiei. — Respins. Bennett făcut la noi văzut. o prezenţă tăcută. alungând lucrurile îngrozitoare care se întâmplau în alte părţi. Te aştepţi să difuzăm informaţii care pot ajuta inamicul? Tehniciană se întoarse la postul ei. făcut visul pentru Lumea de Jos. Aste lucruri dat la noi Bennett. — Încă un apel dinspre nava comercială Finity’s End. care se alăturase negustorilor. vin şi pleacă. . Spune-i să stea şi să aştepte. cu cererile ei. nici un timp. — Vreun progres? îl întrebă pe Jessad. mari. preschimbând spusele ei în adevăr. Ştirea se răspândise deja şi Flota o aflase de la negustorii aflaţi în formaţie. Noi făcut ochi mari. visuri mari. păşind afară. deranjat de sobrietatea lui. III Consolele se stabilizaseră. Centrala staţiei se adaptase la panica din jur. rămăsese acolo. Noi aşteptam şi nu ştiam ce aşteptăm. Vorbeşte Elene Quen. numai vis. făcut la noi vise noi.. Aşa de larg. pellienii adunaţi lângă patul Aliciei. şi bătrân râu el liniştit. pentru ca. — Domnule. noi văzut Soarele zâmbeşte în întuneric. spus la noi nave vin şi pleacă. cerând informaţii. încruntat.. Noi văzut. şi noi dat la el viaţă.. făcut la noi venit. făcut visuri ca oamenii. cerul albastru. încercând vizibil să nu ia în seamă armele. Mazian ştia acum ce se întâmplase. Ah! Eu Satin spun la tine timpul când oamenii venit. Jon patrula printre şiruri. acest adevăr să se întoarcă iarăşi. interesaţi. cu refuzul de a ieşi afară. aduc omi din bezna de departe.. Îşi duse mâinile la spate şi încercă să pară calm. era deja o problemă. îi raportă o tehniciană. — Respins. Tânăra soţie a lui Damon. Noi văzut oameni venit de Sus. Jessad se întorsese după o scurtă absenţă. pentru ca Visătoarea să-l facă real. întărind din ce în ce mai mult adevărul. condiţie esenţială pentru supravieţuire. Prinse cu coada ochiului o mişcare aproape de uşă. Soare-prietenul-ei. blocând intersecţia a patra din zona aceea. N-avea decât să-şi păstreze garda de pellieni: uşa sectorului era blocată. Quen. ploile şi toate lucrurile veşnice. atenţi la cuvintele ei ca şi cum măiestria ei ar fi fost asemenea vechilor barzi. Quen la negustori. El spus la noi este lucruri bune în Lumea de Jos.

am spus. cu părul negru şi o cicatrice pe figură. Pellienii încă blochează intrarea. Flota Uniunii trebuia să apară cât de curând. Sunteţi pregătiţi s-o cereţi? Jon întoarse tulburat privirea către Jessad. liniştea ne-ar fi de folos. Lucrăm la asta. Mazian. spuse încet Jessad. clătină din cap şi grupul se apropie. Kressich. Lasă-i aşa. Dar cei care-l înconjurau erau din alt aluat: tineri. ea îi are sub control. — Avem nevoie de ei. înghiţi mânia. Am asmuţit banda aceea asupra lui. — Situaţia a rămas aceeaşi în sectorul albastru unu patru. cu gândurile împrăştiate. Avem nevoie de ei ca să ajungem acolo. Ce ai de gând în privinţa lor? — Nu pot intra în nava aceea. spuse unul scund. În ceea ce-l priveşte pe Damon. — Consilierul vrea să participe. Vă sfătuiesc să-l ascultaţi. ţepeni. domnule Coledy! — Dă-mi acces la com. mai albit şi mai dărâmat ca niciodată. admise Jessad. — Ce înseamnă că lucraţi la asta? — Oamenii lui Kressich. El poate să tragă sforile. numai inşi care nu pot fi identificaţi. fără să obţină ceva de la el: Jessad părea să nu aibă nimic de obiectat. Lasă-i aşa! — De dragul ei? Jumătăţi de măsură. ea nu iese. aroganţi. În acest stadiu. — Dă-i-l! făcu Jessad.. cu buzele tremurând de întrebări nerostite: ce fel de joc făcea Jessad cu el. domnule Lukas. spuse Jessad.— L-am găsit pe domnul Kressich. — Ce vrei să spui că trebuie să ajungi până acolo? Ştii unde e sau nu? — Fără nici o îndoială. am putea produce o decompresie. domnule Lukas. situaţia negustorilor. Am ajuns lângă uşă. amintindu-şi de situaţia atât de delicată în care se aflau.. — Dacă poţi opri bandele – fă-o! — Da. Fă-o! Jon privi grupul din hol... Trebuia. promite-i orice. — Avem neyoie de pellieni. E aici cu o escortă: doreşte o întrevedere. Problema noastră este acum Damon şi Quen. Domnul Coledy conduce securitatea din Q. spuse Coledy. spuse Jon înţepenit. îl prezentă Kressich. Jon se încruntă. surprinzându-l cu un răspuns direct şi o privire mai dură decât avusese vreodată Kressich în consiliu. Jon trase puternic aer în piept. Vorbeşte cu Kressich. Bine aţi venit în consiliul nostru. erau oamenii lui Jessad. Uniunea. Doar de noi. spuse Jessad. — Vorbeşti în numele lui? — Domnul Nino Coledy. prinse privirea lui Kressich. Kressich. domnule Lukas! Se întoarse.. Avem propriile noastre forţe şi putem restabili ordinea acolo unde ni se cere. mă înţelegi? Stăpâneşte-te şi vorbeşte cu el. domnule Jessad. Pe o bandă de frecvenţă generală. ştim unde se află. ei nu deschid. aducându-i pe cei doi în cercul intim. domnule Kressich. . privi spre hol unde Kressich aştepta înconjurat o grupă de gardieni şi un număr egal de oameni din securitatea lui personală. Şi grăbeşte-te.. aşa cum Hale era al lui? Înghiţi întrebările. Crede-mă. şopti Jessad. Bandele se află în mâinile lui.

orice greşeală de pilotaj putea însemna o ruptură a ombilicalului.. îl îndepărtă. — Am un mesaj pe care vreau să-l transmiţi celor de afară. Un nor de praf. Îşi apără pântecul cu braţele şi privi ecranele dinaintea ei în centrul de comandă al navei Finity. era prea târziu să fugă pe docuri. vulnerabili cu viteza lor mică. Porniţi ! Vestea trecu de la o navă la alta. privindu-l ca pe . frenetic. — Dă-te la o parte! îi spuse tehnicianului. — Lasă-ne să plecăm! spuse Neihart. Elene văzu ezitarea şi aruncă o privire îngrijorată către Neihart.. mult prea târziu. Pe bandă de frecvenţă generală. navele lui Mazian. apoi dispăru pe drumul către Flotă. în sens orar în jurul inelului staţiei. îi aduse înăuntru şi îl conduse pe Coledy la cel mai apropiat pupitru com. o întreagă secţiune a docurilor decomprimată. Se uită împrejur. îşi alungă acest gând.. Figura lui Bran Hale apăru pe ecran.. se simţi liberă. — Bine. rosti către Hale. o derivă generală a tuturor celor care se desprindeau de la docuri. Tehnicienii se aplecară peste pupitre. — Ce se întâmplă? exclamă el.. Un al doilea val invadator. — Domnule Lukas! strigă cineva. făcu Hale. înjurături. declanşând alarma. IV FINITY'S END — Radar! răsună strigătul de alarmă. Comp-ul declanşa sirenele de alarmă. părăseau staţia urmaţi de un şir întreg de nave comerciale. poate că şi Alicia. Prinseseră viaţă. o ceaţă galbenă anunţa apropierea cu mare viteză a unor obiecte.— Veniţi cu mine! spuse el.. Ecranele radarului pulsau o alarmă de intersectare. se spunea că Angelo era mort.. veni dinspre zenit şi înceţoşa radarul. la tot ce lăsase în urmă. Mazian rămăsese nemişcat pe poziţii. trecând prin senzaţiile familiare pe care crezuse că nu avea să le mai simtă vreodată. încercând să-l accepte. ieşind pe un curs stabilit. gândindu-se la Damon. şi simţind că o parte din ea fusese smulsă. Radarul nu arăta ceva clar. Un al doilea şoc.. Rămase liniştită. Se desprinseseră. Elene îşi adună forţele să reziste şocului decolării. ca şi nava îndreptându-se în exterior.. Flota se răspândise în toată zona. spărgând tăcerea din centrală. Poate că murise. navele rămânând prinse de docuri doar cu grapine. poate Damon – poate. punctând ici şi colo prin haloul multistrat reprezentând orbita negustorilor în jurul staţiei Pell. — Domnule Lukas ! ţipă cineva. Radarul se putea vedea de acolo. Ar fi fost prea mult să spere că Mazian avea să fie înlăturat uşor.. îl aşeză pe Coledy în locul lui şi făcu apelul chiar el către centrala com. ombilicalele erau demult închise. scăpată din lanţ. evitându-i privirea. Se auziră strigăte înfundate.

— Dar n-ai nici o şansă să-i găseşti pe ai tăi acolo. Treceau printr-un coşmar. Neihart se încruntă.. două nume care însemnau ceva în Ţinuturile de Dincolo. Inşi care s-au săturat. — Neamul Neihart îţi va sprijini cuvântul. chiar prin mijlocul Flotei. făcu ea spre Neihart. oricare ar fi fost primul eveniment. spuse el. facem un alt salt. şi când el o privi. Difuzează ştirea în tot sistemul. Aparatele se înceţoşară în faţa ochilor ei. — Până la urmă. Am să te ajut. Quen. hotărâtă să vadă totul până la capăt. rece şi furioasă. Ca noi toţi. am să fiu atentă şi n-o săţi pun întrebări — Negustorii ştiu locurile. unde Estelle şi toţi ceilalţi Quen-i muriseră pentru că întârziaseră prea mult pe staţia condamnată. fantome trecând peste ecranul radar. — Am un băiat pe una din navele lui Mazian. Mergem împreună. Uniunea. — Scoate-ne de aici! rosti ea către Neihart. cel care îi adusese în această situaţie. Scăpase pentru a doua oară. în afară de încăierările de la docuri. — Am un soţ în Pell.. căpitane. gândi ea şi-l blestemă pe Mazian – mai mult pe Mazian decât Uniunea. Pell – nimeni nu-i putea opri. Inspiră adânc de mai multe ori. Dar cunosc coordonatele. Sunt şi alţii. Mazian. pe Mazian. Plecăm.. până la moartea staţiei sau până la punctul de salt. unde un criminal trecuse pe sub nasul Flotei sau se aflase deja înăuntru.. va afla şi Flota. Damon. dădu în sfârşit din cap. Ca la Mariner.. pentru că avea de gând să o facă să-şi amintească dureros de ele. recunoscu ea clătinând din cap. Purta în ea o fiinţă care era Quen şi Konstantin în acelaşi timp. difuzând instrucţiuni către toţi negustorii apropiaţi şi depărtaţi din sistem.. spuse ea. Aşa că suntem împreună. în Adânc. se limpeziră din nou după o clipire. numai că de această dată nu mai aveau să aştepte liniştiţi. Dă de ştire. Ce ne rămâne de făcut decât să ne încheiem socotelile? Neihart cugetă o vreme. Se simţea în ea sângele Quen şi Konstantin. Aveau dovada intrării Uniunii în sistem. — După Matteo. nume incomode pentru Uniune în viitor... să fie alături de orbitali. Facem saltul.o sursă de răzbunare. parcă uimit de această schimbare a părerilor ei: Scoate-ne. O să-i găsim. — Nu. Finity's End se desprinse din orbita staţiei şi continuă să înainteze. Rămase cu privirile aţintite asupra radarului. Neihart o ascultă. Ea se lăsă pe spate. Punctul lui Matteo. . gândindu-se la Estelle. Nu stătea în obiceiul negustorilor. la familia ei. care n-ar veni la Pell. S-au dus. Avea un dar de a scăpa de dezastre. Se aflau acum în aceeaşi situaţie. Niciunul dintre ai mei. privi ecranul din faţa ei.

V DOCUL VERDE
Pentru a doua oară gravitaţia se destabiliza. Damon se sprijini iute de perete şi Josh se agăţă de el, dar fluxul se dovedi minor, cu toate ţipetele de panică de dincolo de uşa zgâriată. Damon se întoarse cu spatele la perete şi scutură îngrijorat din cap. Josh nu întrebă nimic. Nu era nevoie de nici o întrebare. Navele negustorilor fugiseră, ca şi celelalte. Până şi acolo puteau auzi sirenele... era posibil să existe o breşă pe undeva. Îi liniştea faptul că puteau auzi sirenele, însemna că docul încă mai avea aer. — S-au dus, spuse răguşit Damon. Elene plecase cu navele acelea; voia să creadă asta. Ar fi fost cea mai inteligentă mişcare; acolo avea prieteni, oameni care o cunoşteau, care ar fi putut s-o ajute mai mult decât el. Elene plecase... ca să se întoarcă, poate, atunci când lucrurile aveau să se potolească – dacă aveau să se potolească vreodată. Dacă el va trăi. Nu credea c-o să trăiască. Poate că în Lumea de Jos era mai bine; poate că îi era bine şi Elenei – pe navele acelea. Îşi puse toate speranţele în asta. Dacă greşea... nu voia s-o afle niciodată. Gravitaţia fluctua din nou. Ţipetele şi ciocăniturile în uşă încetaseră. Spaţiul larg al docului nu era un loc în care şă poţi sta în plină criză G. Orice om sănătos la minte fugise să se adăpostească în locuri mai strâmte. — Dacă negustorii au şters-o, şopti Josh, înseamnă că au văzut ceva... ştiu ei ce fac. Cred că Mazian e ocupat până peste cap. Damon se uită la el, gândindu-se la navele Uniunii, la Josh... şi el un unionist. — Ce se întâmplă afară? îţi poţi imagina? Faţa lui Josh era umezită de năduşeală, lucind în lumina ce răzbătea prin uşa zgâriată. Se sprijini de perete, ridică privirile deasupra capului. — Mazian nu poate face nimic; nu poate prevedea mişcările. Uniunea nu are de gând să distrugă staţia. Trebuie să ne temem mai mult de riposta Flotei. — Putem rezista la un schimb puternic de focuri. Poate c-o să pierdem nişte secţiuni, dar atâta vreme cât rămân intacte sursa de energie şi zona centrală, putem remedia stricăciunile. — Cu sectorul Q scăpat de sub control? întrebă răguşit Josh. Îi lovi un nou flux, răscolindu-le stomacul. Damon înghiţi în sec, începu să resimtă răul. — Câtă vreme continuă starea asta, nu avem de ce să ne facem griji din pricina sectorului Q. Ar trebui să încercăm să scăpăm din fundătura asta. — Şi unde să mergem? Ce să facem? — Scoase un oftat din adâncul pieptului, amorţit. Aşteptă următorul flux G; când acesta lovi, nu mai avea forţa de dinainte. Începuse reechilibrarea. Pompele forţate rezistaseră, motoarele funcţionau. Inspiră puternic. — Chestia asta are şi o parte bună. N-a rămas nici o navă care să ne perturbe echilibrul mai târziu. Nu ştiu la câte asemenea şocuri putem rezista. — Poate că alte nave aşteaptă afară, spuse Josh. Avea dreptate. Ridică mâna, apăsă întrerupătorul. Nu se întâmplă nimic. Uşa era închisă, blocată. Îşi scoase cartela din buzunar, ezită, o strecură în

fantă, însă butonul rămase mort. Dacă exista cineva în centrală care dorea să afle locul unde se găseau, tocmai, îi dăduse informaţia. Era conştient de faptul ăsta. — Se pare că o să rămânem aici. spuse Josh. Sirenele se opriră. Damon se ridică pe vârfuri, încerca să arunce o privire pe fereastra zgâriată, printre dungile opace care difractau lumina. Ceva se mişca în depărtare, pe doc, o siluetă furişată, o alta. Com-ul de deasupra capului scoase brusc un zgomot static, ca şi cum ar fi încercat să-şi revină, apoi tăcu iarăşi.

VI NORWAY
Navele de patrulare se împrăştiaseră, un coşmar inert. Una dintre ele explodă ca un soare minuscul, fulgeră pe imaginea video şi dispăru, în timp ce com-ul captă un pârâit static. Fragmente incandescente se repeziră în calea crucişătorului Norway şi unele dintre cele mai mari răsunară pe carcasă, un ţipăt al materiei în trecere. Fără agilitate: ţinte sortite morţii împrăştiate de un armscomp. Un cercetaş unionist avu aceeaşi soartă cu negustorul, iar cele patru navetecercetaş ale lui Norway virară, fulgerară pe un vector paralel cu al crucişătorului şi deschiseră focul, un baraj continuu care ţinea departe un transportor al Uniunii, care merse în paralel cu ei, scurt timp. — Continuaţi să trageţi! urlă Signy către armscomper când tirul făcu o pauză; încă nu terminase ce avusese de spus când focul se reluă, îndreptat către poziţia calculată din nou pe care avea s-o ocupe transportorul în fugă. Obligau Uniunea să facă manevre complicate; forţau acceleraţia gravitaţională, pentru a supravieţui atacului. Izbucni un strigăt de victorie acoperit de urletul sirenelor; Norway se roti brusc, o reacţie a comp-ului mai rapidă decât aceea a oamenilor la o asemenea viteză... Signy se lăsă pe spate, ca să se înscrie în traiectorie. Armscomp-ul declanşase un alt baraj de foc pe sub burta crucişătorului şi navele din zonă bătură în retragere, apărând pe radar ca un câmp acoperit de ceaţă. — Bine! strigă pe linia generală a com-ului ţintaşul aflat în cala navei. Zdravănă lovitură! Se auziră scrâşnete, Norway se răsuci pe jumătate şi se aruncă într-un nou zig-zag. Trecură pe lângă negustori aproape ştergându-i, ca şi cum aceştia ar fi făcut parte dintr-un tablou tridimensional îngheţat: îşi vedeau de traiectoria lor, fulgerau prin interstiţiile acelei curse pe loc, se apropiau de navele Uniunii pe un drum frânt, căpătând tot mai mult spaţiu de desfăşurare. Eschivă şi lovitură; asta era tactica lor de pătrundere... o navă drept momeală, transformându-se apoi într-un atacator venind pe alt vector. Tibet şi North Pole se îndreptau spre punctul de întâlnire, ştiuseră din primul moment în care le captaseră pe radar, care tocmai le revizuise poziţia, făcându-le să apară mult mai aproape, dând de înţeles că aveau să se apropie şi mai mult.

Uniunea îşi deplasa forţele. Imaginea radar a acestei manevre ajunse imediat pe ecrane; schimbară vectorul deplasării spre dreapta, într-o baie de foc – Norway, Atlantic, Australia... navetele rămase în urmă ale Uniunii primeau lovituri dureroase, continuând însă să închidă încercuirea, apropiindu-se de Tibet şi North Pole. Din com se auzi un apel, vocea lui Mazian revărsând un şuvoi de obscenităţi. Douăsprezece crucişătoare, rămase din cele paisprezece ale Uniunii, se aruncaseră în luptă, însoţite de un nor de transportoare şi navete rapide, strecurându-se între staţie şi cele două crucişătoare depărtate ale lor, prea depărtate şi prea singure. — Arătaţi-le ce sunteţi în stare! se auzi vocea lui Porey. — Negativ, negativ, plesni Mazian drept răspuns. Rămâneţi pe poziţie! Comp-ul menţinea o traictorie sincrona; semnalul de comandă al crucişătorului Europe îi trăgea ca o parâmă, la bunul plac al lui Mazian. Priviră flota Uniunii evadând din raza lor de tir, îndreptându-se către Tibet şi North Pole. Un val de energie îi ajunse din urmă: zgomotul static se domoli... — L-am troznit! se auzi din com. Pacific scosese din luptă transportorul unionist avariat de care se ocupaseră cu câteva minute în urmă. Acum se putea întâmpla orice, puteau pierde partida. Puteau pierde Pell. O lovitură bine ţintită îl putea distruge, dacă asta intenţiona Uniunea. Signy ridică o mână, îşi şterse faţa, trimise un mesaj către Graff care prelua imediat controlul – accelerau din nou, urmând manevrele lui Mazian. Din com se auzeau proteste amestecate. — Negativ, repetă Mazian. Pe Norway domnea tăcerea. — N-au nici o şansă, murmură Graff destul de tare ca să poată fi auzit. Ar fi trebuit să se întoarcă mai devreme... ar fi trebuit să se întoarcă... — Jocurile sunt făcute, domnule Graff. Acceptă situaţia aşa cum este! Signy formă codul com-ului general. — Nu ne putem părăsi poziţiile. Dacă manevra Uniunii este un truc, o navă s-ar putea apropia şi ar putea lovi staţia. Nu-i mai putem ajuta... nu putem risca pentru unii care sunt deja pierduţi. Au avut de ales... şi încă mai au şanse să fugă. Ar putea, gândi ea în clipa în care imaginea radar se focaliză şi scannerul începu să le arate intenţia... să vireze şi să facă saltul. Dacă tehnicienii de pe Tibet şi North Pole introduseseră corect datele în scanner, dacă imaginea de pe radarele lor nu le arătau un Mazian sărind în spatele Uniunii, dacă nu interpretau greşit manevră lor ca pe una de urmărire... Flota încetini şi mai mult. Pe radar, navele negustorilor se răriră, zborul lor lent ajungând la limita saltului. Cei care fuseseră viaţă pentru Pell fugeau acum, dispăreau în Adânc. Îşi calculă factorii de timp, viteza Uniunii, modificările de poziţie, viteza crescând a crucişătoarelor Tibet şi North Pole. Abia acum, Tibet îşi dăduse seama că Uniunea era pe urmele lor. Dacă radarul avea dreptate... Scannerul căută o vreme, apoi, după ce încheie toate calculele, fixă direcţia pentru radarul de mare distanţă, împrejur – ceaţă galbenă, tăiată de linii roşii.

Mai aproape. Linia roşie ajunse într-un punct critic – îşi continuă evoluţia. Stabili cursul. Signy stătea şi privea, ca şi toţi ceilalţi. Încleştase pumnii şi se forţa să nu lovească ceva, pupitrul, perna, ceva. Ce trebui să se întâmple se întâmplă; priviră lucrurile care se petrecuseră deja, apărarea slabă, asaltul copleşitor. Două transportoare. Şapte nave la una. De mai bine de patruzeci de ani Flota nu mai pierduse o navă în felul acesta stângaci. Tibet era copleşit... Kant îşi azvârli transportorul gata de salt în grămada de duşmani, odată cu navetele lui, trăgând după el în uitare şi un transportor al Uniunii... brusc, pe radar apăru un gol... însoţit de urale triste; care se repetară atunci când North Pole şi navetele sale se aruncară în mijlocul Uniunii... Aproape că reuşise să treacă prin breşa deschisă de Kant. Apoi imaginea lui se împrăştie. Semnalul pe care comp-ul lui North Pole îl trimitea... încetă brusc. Signy nu scoase nici un sunet, clătină doar încet din cap de fiecare dată, fără un înţeles anume, amintindu-şi de bărbaţii şi femeile de la bord, nume cunoscute... urând situaţia în care ajunseseră. Scannerul se limpezea, întrebările începură să capete răspuns. Imaginile rămase, cele ale navelor Uniunii, continuara să fugă, ajunseră la limita de salt, dispărură de pe ecran. Unioniştii aveau să se întoarcă cu întăriri sau, în cel mai rău caz, doar cu mai multe nave. Flota câştigase, rezistase, dar acum mai erau doar şapte; şapte crucişătoare. Şi de fiecare dată putea să se întâmple la fel. Uniunea putea să sacrifice nave. Uniunea putea părăsi limitele sistemului fără ca ei să îndrăznească să se lanseze în urmărire. Suntem pierduţi, i se adresă ea lui Mazian în gând. Ştiai asta? Suntem pierduţi. — Pell, veni prin com vocea calmă a lui Mazian, se află în stare de revoltă. Nu cunoaştem situaţia de acolo. Trebuie să facem faţă dezordinii. Rămâneţi în schema de zbor. Nu putem rezista unei alte lovituri. Brusc, luminile porniră să clipească pe bordul lui Norway; întregul echipaj izbucni la această recăpătare a independenţei. Norway ieşise din sincronizare. Pe ecrane apărură ordine transmise prin comp. ...ASIGURAŢI BAZA. Norway era liber, şi Africa. Două nave care trebuiau să se întoarcă şi să preia staţia măcinată de revoltă, în vreme ce restul îşi păstra dispunerea în spaţiul de manevră. Comută pe com-ul general. — Di, arme şi costume. Va trebui să ne cuplăm singuri la dană şi să ocupăm docul, cu toţi soldaţii pe care-i avem. Activează echipajul alternativ, el va păzi docurile. Ne întoarcem după trupele pe care am fost forţaţi să le părăsim. Izbucni un strigăt, glasurile furioase ale soldaţilor care sc simţeau din nou utili, gata să între în acţiune. — Graff! făcu ea.

Trecură pe alarmă roşie, în ciuda trupelor încă nepregătite din cală, frânară pe drumul de întoarcere şi se îndreptară încet către staţie. Africa lui Porey ieşi din schema de zbor înaintea lor.

VII CENTRALA PELL
— Vrem acces la docuri, veni vocea lui Mallory prin com, şi culoare libere către centrală; în caz contrar, vom distruge câteva sectoare ale staţiei. Coliziune, fulgerară ecranele. Tehnicienii păliră la posturile lor şi Jon se agăţă de spătarul scaunului, paralizat de ideea apropierii crucişătoarelor de inima staţiei Pell. — Domnule! ţipă cineva. Erau deja vizibile pe imaginile video, mase lucitoare umplând ecranul, monştri aruncându-se asupra lor, un zid de beznă între ei, arătat de camerele video de deasupra şi de dedesubtul staţiei. Pupitrele pârâiră cuprinse de zgomot static şi sirenele vuiră când crucişătoarele trecură aproape de suprafaţă. Un video şi o alarmă se defectaseră, odată cu un geamăt de depresurizare. Jon se răsuci, se uită la Jessad care stătea lângă uşă. Kressich rămăsese cu gura deschisă la auzul sirenelor. — Aşteptăm un răspuns, se auzi o altă voce, adâncă, din com. Jessad plecase. Jessad sau altcineva asemenea lui făcuse o greşeală la Mariner şi staţia fusese distrusă. — Găsiţi-l pe Jessad! strigă Jon către oamenii lui Hale. Prindeţi-l! Desfiinţaţi-l! — Se întorc! ţipă un tehnician. Jon se răsuci brusc pe călcâie, privi, către ecrane, porni să vorbească cu gesturi largi. — Legătura prin com, strigă el: un tehnician îi întinse un microfon. Înghiţi în sec, privind gângăniile de pe ecran. — Aveţi acces! strigă el în microfon, încercând să-şi păstreze controlul asupra vocii. Repet: aici şefui staţiei Jon Lukas. Aveţi acces! — Mai spuneţi o dată! se întoarse vocea lui Mallory. Cine zici că eşti? — Jon Lukas, pe post de şef de staţie. Angelo Konstantin a murit. Vă rog să ne ajutaţi. Din cealaltă parte se lăsă liniştea. Imaginea de pe radar începu să se modifice, navele uriaşe schimbând cursul care ar fi trebuit să ducă la o nouă ciocnire, micşorând perceptibil viteza. — Navetele noastre vor fi primele la docuri, declară vocea lui Mallory. Ai înţeles, Pell? Navetele vor doca înainte, cu scopul de a servi drept echipe de docare pentru crucişătoare. Asistaţi-le la intrare, apoi retrăgeţi-vă din faţa liniei lor de foc! Pentru fiecare problemă, facem câte o gaură în staţie.

— Avem o situaţie, de revoltă la bord, pleda Jon. Refugiaţii Q au evadat. — Ai priceput instrucţiunile mele, domnule Lukas? — Pell a înţeles limpede. Voi înţelegeţi problema noastră? Nu pot garanta că n-o să fie nici o problemă. Unele docuri sunt descuiate. Acceptăm ajutorul trupelor voastre. Suntem devastaţi de revoltă. Veţi avea toată cooperarea noastră. Se lăsă o lungă ezitare. Alte puncte începură să clipească pe radar, navetele care precedau crucişătoarele. — Înţelegem, spuse Mallory. Vom aborda cu ajutorul trupelor. Asigură-mi docarea primei navete, altfel aruncăm în aer căile de acces în toate sectoarele, fără să lăsăm supravieţuitori! Alege! — Am înţeles. Jon îşi şterse faţa. Sirenele încetaseră. În centrul de comandă se lăsase o linişte de mormânt. — Dă-mi timp să organizez securitatea în docul cel mai ferit! Terminat. — Ai o jumătate de oră, domnule Lukas. Se întoarse de la com, făcu un gest către unul dintre oamenii de lângă uşă. — Pell înţelege. O jumătate de oră. Vă vom elibera un doc. — Albastru şi verde, domnule Lukas. Să ai grijă! — Docurile albastru şi verde, repetă el răguşit. Vom face tot ce putem. Mallory închise. Jon se îndepărtă de com, să apeleze centrul comp. — Hale! exclamă el. Hale! Figura lui Hale apăru pe ecran. — Mesaj pe general. Toată securitatea la docuri. Curăţaţi docurile albastru şi verde pentru operaţiuni. — Am priceput, spuse Hale şi închise. Jon traversă grăbit încăperea către uşa lângă care înţepenise Kressich. — Preia com-ul! Intră pe reţea şi cere oamenilor să stea liniştiţi. Ai auzit? Kressich dădu din cap. Avea privirile distrate ale unuia nu prea sănătos la minte. Jon îl apucă de braţ şi îl trase lângă pupitrul com, în vreme ce tehnicianul se retrăgea din cale. Îl aşeză pe Kressich. Îi înmâna microfonul, rămase să-l asculte adresându-se locotenenţilor pe nume, chemându-i să cureţe docurile tulburate. Continuau să vadă panica; pe coridoarele unde mai existau camere video în verde nouă se vedea fum şi stricăciuni; orice intervenţie ar fi fost urmată de o nouă revărsare a gloatei, aidoma aerului încăpăţânat să umple un spaţiu vidat. — Alarmă generală, comunică Jon şefului de la staţia unu. Sunaţi alarma de gravitaţie zero. Femeia se întoarse, descuie geamul de securitate şi apăsă butonul de dedesubt. Se porni un bâzâit diferit, mai insistent decât toate celelalte alarme vuind pe coridoarele staţiei Pell. — Căutaţi un loc sigur! intervenea din când în când o voce. Evitaţi spaţiile larg deschise! Îndreptaţi-vă către cel mai apropiat compartiment şi căutaţi de urgenţă un sprijin! În cazul în care se va trece la reducerea extremă a gravitaţiei, amintiţi-vă de săgeţile de orientare şi dirijaţi-vă după ele până la stabilizarea situaţiei... Căutaţi un loc sigur!... Panica de pe coridoare deveni zbatere, bătăi în uşă, ţipete.

— Anulaţi gravitaţia! ordonă Jon coordonatorului de operaţiuni. Fă în aşa fel încât variaţia să se poată simţi şi afară! Ordinele porniră fulgerător. Pentru a treia oară staţia se destabiliza. În coridorul verde nouă se putea vedea limpede cum gonea mulţimea către spaţii strâmte, unii adăpostindu-se în coridoarele mai înguste. Jon făcu din nou legătura cu Hale. — Scoate forţele de ordine de acolo! Eliberează docurile; acum ai o şansă, acţionează! — Domnule! spuse Hale şi dispăru din nou. Jon se răsuci complet pe călcâie, privi distrat către tehnicieni, către Lee Quale, care se agăţase de mânerul unei uşi. Făcu un semn către Quale, îl prinse de mânecă şi îl trase lângă el. — Treaba a rămas neterminată în docul verde, spuse el. Du-te acolo şi termin-o, ai înţeles? Termin-o! — Da, domnule, şuieră Quale şi zbură... cu destulă grijă, fireşte, pentru că vieţile lor atârnau de un fir. Uniunea putea câştiga. Până atunci se declaraseră neutri, se agăţaseră de tot felul de proceduri. Jon păşi pe alee, prinzându-se de scaune şi mese, încercând să ferească de panică întregul centru. Pell era în mâna lui. Căpătase deja ceea ce-i promisese Uniunea, având să conducă şi sub Mazian şi sub Uniune, dacă era atent; şi până atunci fusese, mult mai mult decât îi ordonase Jessad să fie. Nu existau martori în viaţă în biroul lui Angelo, nici în Biroul Juridic, chiar dacă renunţase la raidul acela. Doar Alicia... care nu ştia nimic, care nu făcuse nici un rău, care nu avea glas, şi fiii ei... Pericolul era acum Damon. Damon şi soţia lui. Asupra neamului Quen nu avea control... iar dacă tânărul Damon începea să aducă acuzaţii... Aruncă o privire peste umăr, îşi dădu brusc seama că lipseau Kressich, el şi cei doi care ar fi trebuit să-l păzească. Dezertarea celor doi îl înfurie, a lui Kressich îl uşura. Kressich dispăruse, probabil să se furişeze în hoardele din Q, înspăimântat şi de acum intangibil. Doar Jessad... dacă nu-l prindeau, dacă scăpa... problema era vitală... Pe radar, navetele se apropiau. Pell mai avea un răgaz înainte de atacul trupelor lui Mazian. Un tehnician îi înmâna identificarea navelor care aşteptau acolo; Mallory şi Porey, cei doi călăi ai lui Mazian. Numele lor însemna asprime, dar şi împlinire. Porey era celălalt, deci. Asta nu era o veste bună. Rămase asudând, aşteptând.

VIII DOCUL VERDE
Ceva se petrecea afară. Damon păşi pe podeaua mizerabilă a magazinului cufundat în beznă şi se sprijini de uşă, încercând din nou să vadă fereastra zgâriată, tresări atunci când răbufnirea roşie a unui foc de armă luci distorsionat printre zgârieturi. Se auzeau ţipete amestecate cu răpăitul armelor.

— Haine. Uşa se deschise şuierând.. aşezat în genunchi. doar o mulţime de strigăte în depărtare. — Sunt destule acte acolo. Josh. angajat al lui Lukas. începu să-l dezbrace. întâmplător. Ecluza docului alb era închisă. spuse Josh. Damon riscă o privire. un slujbaş al lui Jon care avusese control asupra comp-ului – în momentul în care. sectorul Q se trezise cu uşile deschise. Quale cel implicat în revolta din Lumea de Jos. se apropie şi sunt înarmaţi. se strecurare printre schelele docului. descoperi senzaţia neobişnuită de plastic a patului armei din mâna cadavrului. unde se vedea un grup de oameni lucrând la instalaţiile de docaj. comandată din afară cu o cartelă de prioritate. Josh se aplecă. Quale. fără să privească. Trecură încet prin uriaşa ecluză albă.. când cartela lui încetase să mai funcţioneze şi ucigaşii ştiau unde să-l localizeze – în toate fusese amestecat Jon. dar cu reacţii precise. dezbrăcă trupul moale. scăpată din mână. — Hai. Konstantinii fuseseră Ucişi în zona cea mai bine păzită. Nu se auzea nimic în apropiere. ieşind la lumină. pătaţi cu sânge. — Pentru sistemele care nu sunt activate de voce.. Damon! Se ridică. iar Josh lovi din cealaltă parte. găsi actele. Se îndepărtă de uşă. Lee Anton Quale. continuara să înainteze ascunşi.. în zone expuse în care nu puteai ajunge fără să fii observat.. Acte de identitate care funcţionează. Ridică în lumină actul de identitate. cu lumina venind din cealaltă parte. clipi dezgustat când Josh se folosi de armă ca să-l desfigureze pe Quale. — Ia arma! şuieră Josh. Intrară doi oameni cu armele pregătite. îşi scoase costumul. o parte dintr-un pupitru acum distrus. apoi pe celălalt. O mână i se aşeză pe umăr. Josh se aplecă şi o ridică. uşor de observat de acolo – se apropiară precauţi de . spuse Josh. trase de două ori ca să se asigure. cea a docului verde se ascundea după orizont. Se îndreptă către doc şi Damon fugi după el. cu spatele la zid.. pentru că docurile păreau goale.. Damon o luă şi Josh îşi găsi una şi pentru el. când. Cei doi se prăbuşiră ciudat în gravitaţia redusă şi o armă pluti. Cartele.— Oricine ar fi acum afară. iar cartela zăcând acolo unde căzuse din mâna stângă a mortului. mişcându-se grijuliu în gravitaţia scăzută. erau o mulţime de oameni pe coridoare. răsuci celălalt cadavru. Chipul lui Josh lucea năduşit în lumina pătrunsă prin deschizătura uşii. îngrozit. Damon se aplecă şi răsuci îngreţoşat trupul.. Peste tot zăceau împrăştiate cadavre. orizontul se desfăcea în jos. Compania Lukas. ca să ne facem rost de o mulţime de nume. apucă o rangă. Damon lăsă arma deoparte şi îşi alungă dezgustul. acte şi resturi. încetini de îndată. Căută prin buzunare după cartelă. Se uită atent la oamenii care munceau şi la cei care păzeau intrarea coridorului verde nouă. Damon lovi cu oţelul într-o ţeastă. murmură Damon. i-o întinse. se luptă cu îmbrăcămintea plină de sânge.. rigidizat de groază. trupurile tresăriră înaintea morţii. se trase înapoi imediat la vederea umbrelor siluetelor umane din apropierea ferestrei zgâriate. iar Josh se lipi de cealaltă parte a ei.. reacţiile unui om de instinct. Se apropie de uşă. cu mişcări lente şi grijulii din pricina gravitaţiei reduse.

Îngenunche. Ecluzele se cuplară cu un şuierat uşor de auzit în sala uriaşă şi goală. Se auziră alţi paşi de fugă şi com-ul prinse din nou viaţă. iar Damon îngenunche lent la piciorul unui container mobil unde se ascunsese Josh. fără armuri. Nu riscă ei să piardă un crucişător. pentru a lua poziţii cu armele ridicate.. Un grup de oameni se revărsă din periferia întunecată a schelăriei. doi fugind către zona depărtată. Mazian alesese eficienţa în locul dreptăţii. în vreme ce echipa de pe doc se retrase în fugă. anunţând apropierea crucişătorului Norway. Mallory. Stai aici! — NCT 501.. Nu vezi că e o păcăleală? Centrala a golit coridoarele ca să-şi instaleze propriile trupe. continuând să-i urmărească pe lucrători. spuse el când arcul intrării cu pricina apăru la orizont. printre schele. să se apropie de trupele înarmate şi enervate ale Companiei. insistând să iasă în verde nouă. Îşi stăpânea dorinţa sălbatică de a se ascunde. instalaţiile de ermetizare porniră să vuiască. să pocnească. cooperând cu Mazian – sub presiunea atacului unionist. Era o fantezie. de a ajunge în albastru unu. iar Mazian se gândea numai la Uniune? . se auzi din megafon şi inima îi tresări. Se apropia o navă. — Haide. — Damon! Ridică privirea. Jon Lukas trebuia să fi fost încă la comanda centralei. cotrobăi prin buzunare şi scoase o cartelă şi actele. rezistând ritmului grăbit al lui Josh. la ura care-i ardea pe chipul de înger răzvrătit. fără speranţă. Le băgă în buzunar şi trecu la următorul. Din com tunară instrucţiuni care stârniră ecouri în spaţiul gol. Se uită la Josh. de a ajunge în sectorul albastru unde traficul de pe coridoare revenise la normal. Continuară să urce de-a lungul docului. se întoarse în ascunzătoare. murmură el. îi şuieră Josh trăgându-l de braţ. — Una dintre navetele lui Mallory. Dincolo de ecluză. în vreme ce Josh jefuia în acelaşi fel alte cadavre. Navele nu trag la un doc cu factor G instabil. să potolească răzmeriţa. murmură Josh dintr-o parte. Uniunea s-a retras. Nava se apropia cu iuţeală de conul de abordaj al docului. Mallory îşi folosea proprii ei oameni ca echipe de doc. către prima dană din verde: lumina verde. fără să ştie dacă era una a lui Mazian sau una a Uniunii. o să ne trezim iarăşi în mijlocul încăierării. iar Josh îl urmă imediat. încercă să observe cele ce se întâmplau mai departe. urmări direcţia indicată de Josh. Nava apăru. Să meargă acolo. Nu puteau. să ceară lămuriri sub ameninţarea armei. dar în calea lor se afla o încâlceală de ombilicale... să acuze crima şi conspiraţia în vreme. Dacă mergem în coridoarele acelea. — Gravitaţia nu variază. — Lasă capul jos! şuieră Josh.primul cadavru. Echipa de la doc se grăbi să cupleze ombilicalele. Nu. Dar nu vor reuşi. ce Jon Lukas ţinea practic în mână centrala şi staţia. Au creat doar o mică variaţie. sperând să fie cu adevărat un cadavru şi nu doar vreun individ ameţit sau care se prefăcea. Trecură câteva minute. — Ecluza albastră e deschisă. Nu puteau trăi atât de mult. Când îl lăsară nervii.

cu Josh pe urmele lui. Moarte. se auzi un strigăt şi alte siluete veniră din spate. Josh înghiţi în sec. odată cu ecoul unui megafon: Eliberaţi coridorul. se auziră strigăte. printre ordine răcnite. se grupară. a cărui Corecţie se dovedea incompletă. în vreme ce unii rămaseră să o păzească cu puştile ridicate. Aveau să fie multe asemenea. Brusc. îl simţi pe Josh tresărind o dată sau de două ori la sunetele de acum obişnuite. îşi puse arătătorul pe trăgaci. spuse Josh fără să-l privească. Strigăte ajunseră până la ei. Alte scrâşnete. avea să cadă în mâinile unioniştilor. alăturându-se iarăşi camarazilor din Flotă. în situaţii de război avea alte instincte. simţindu-şi lacrimile alunecându-i pe obraji. îndepărtă încet degetul de trăgaci. Damon se piti cât putu de mult lângă instalaţie. Chipul îi era palid şi concentrat. ducându-şi cu ei răniţii sau morţii. nu era posibil ca flota Companiei. Sper să ai şi tu acelaşi gând. depăşită ca număr. Damon întinse mâna stângă. să fi înfrânt definitiv Uniunea. nici prietenii. Com-ul anunţa sosirea. îl prinse pe Josh de braţ. apăru o altă siluetă pe curbă în sus. şi poate că avea să-şi amintească modul de funcţionare. Era o vreme a crimelor. nici înrudirea. sau ce mai rămânea din el. o amânare. Marile staţii stelare se . dinspre magazinele şi bireurile de acolo. când nu mai contau regulile. alt şuierat al ecluzei în cuplare. Să nu faci nimic. cu ochii închişi. dinspre baruri şi dormitoare – soldaţii lăsaţi in urmă. toate identice şi implacabile. Fusese doar o hărţuială. Un ofiţer strigă de sus nişte ordine şi trupele porniră în ordine către acesul verde nouă şi. iar Josh se îngrămădi lângă el. Ar fi fost în stare de orice. răspunse Josh.. spusese odată Josh. toate siluetele în armură. alţii trecură prin ecluză. Brusc. adâncindu-se din ce în ce mai mult în umbră. se cutremură. Damon bătu în retragere. din care putea să izbucnească ura. Norway terminase ancorarea. Într-un sfârşit. — Nu. gândi el cu un calm venit din epuizare. — Nu am intenţia asta.. Să-l aşeze la pupitrul unui comp. Îşi lăsă arma deoparte. Orice s-ar fi spus. cu un gust de fiere în gură. iar privirile îi erau aţintite către arcul docului. îi îmbrăţişară cu strigăte de bucurie. Un Unionist corectat. ocupară poziţiile fostelor echipe înarmate.. până ce Flota şi Compania aveau să dispară. Întâlnirea lor produse o unduire în liniile disciplinare care îi înghiţiră. Ură. Josh era periculos – fusese antrenat să fie periculos – şi nimic din ce-i făcuseră minţii lui nu schimbase asta. cu privirile ţintă. se simţi şocul contactului. Damon îşi sprijini capul de peretele instalaţiei şi ascultă. spuse el nesigur de concluziile pe care le trăgea. ţipete şi focuri de arme. Mazian nu câştigase. acolo pe unde pătrundea Norway. Privi chipul lui Josh. Din omul blajin căruia îi făcuse Corecţia. fără să ştie dacă şi el tresărise la fel. Damon simţi patul pistolului în mâna dreaptă. Trupele se revărsară pe doc.— M-aş putea duce acolo. mă auzi? Nu poţi ajunge la ea. o vreme în care morţii se adunaseră prea mulţi ca să poată fi număraţi. Mâinile subţiri ale lui Josh strângeau arma dintre genunchi. poate doar durerea. îl strânse mai bine. iar el fusese un naiv întreaga viaţă. iar Pell. — Au să te mănânce de viu. Nu ai nimic să le oferi. Războiul ajunsese în Pell.. nu mai rămăsese nimic.

Acum existau destule planete. aşa făcuse. Doar făcându-i lui Jon somnul mai puţin odihnitor. Doar Konstantinii nu. Uniunea. în care Pell să-şi păstreze stăpânirea asupra planetei în jurul căreia orbita. Unii erau în stare să treacă dintr-o tabără în alta. Militarii observaseră asta. Nu făcând rău staţiei Pell. schimbând ordinea şi priorităţile. . ura la asemenea proporţii era o nouă experienţă. de un guvernator care să poată trece dintr-o parte în alta şi să supravieţuiască. nici Josh cel de lângă el – ura. se minţiseră singuri că staţia Pell ar fi putut supravieţui în asemenea vremuri. şi el putea să le îngreuneze mult această sarcină. Câtă vreme exista chiar şi un singur Konstantin în libertate.. dar dacă avea să trăiască. poate. Avea în el încăpăţânarea mamei sale.demodaseră din pricina tehnicii de salt.. puseseră mai mult preţ pe încredere decât pe securitate. Jon Lukas – niciunul dintre ei nu aveau să stăpânească până ce nu aveau să-l prindă. cu siguranţă că ştia ce hram purta Jon Lukas şi avea să-l răsplătească după merit.. care putea să cadă la orice fel de învoială. avea să se răzbune. doar de cei supuşi şi care să impună legea lui Mazian. încăpăţânarea de a trăi. indiferent de partea care ar fi câştigat. În felul acesta. Jon Lukas era dintre aceştia. din această pricină fuseseră neatenţi. asemenea lui Josh. Ura fără speranţă. Poate că asta le fusese fatal: crezuseră într-o cale independentă de cea a Companiei şi a Uniunii. să joace rolul politic la modă. Nici el. de aceea nu căutase să se apropie vreodată de unchiul lui.. orice stăpân al staţiei Pell trebuia să simtă teama. Jon putea supravieţui. Dar Mazian nu avea nevoie de oameni cinstiţi. în aceste ultime zile.. Dacă Mazian avea destulă minte să judece. El nu putea.. Poate că Pell avea nevoie. Mazian.

3 BAZA PRINCIPALĂ DIN LUMEA DE JOS : ORA 13. Nici o ştire de la staţie. domul de campanie. Nici el nu prea reuşea şă se împace cu această idee. Dacă Mazian pierde. Dar nu ştim nimic. — Putem lua cu noi compresoarele portabile. remarcă Miliko. Rămâneţi aici dacă doriţi! Eu am alte planuri. privi către ceilalţi. spuse o femeie. decât dacă au vreun echipament de care n-am auzit. Probabil că vor încerca să arunce în are locul ăsta. fără să spună nimic. iar eu vreau să mă pun la adăpost. vreţi să rămân lângă com? — Vrei să rămâi aici? — Nu. luăm com-ul portabil.00. Acum trebuie să ne asigurăm că nu vor pune mâna nici pe noi. murmurul se auzi slab. mă auziţi? Nu vreau să se întâmple vreo nenorocire. iar când se auziră murmure printre cei din personal: Nici măcar nu ştim cine conduce acum. împachetaţi aparatura sau rămâneţi. — Puteţi pleca şi voi. Putem supravieţui. — Nu putem fugi prea departe. — Nici aici nu prea avem mari şanse. Miliko şi cu mine pornim la drum. dacă ea va câştiga. Emilio clătină încet din cap. spuse el. Nici să stăm aici şi să ne târguim cu Porey când s-o întoarce. ne-ar putea distruge baza. Bazele noastre cele noi aşa fac. bine. Capetele se clătinară dezordonat. spuse Jim Ernst. Avem destulă hrană în depozitele de urgenţă. Nu putem trăi afară. Nu intraţi în panică. N-am nimic împotrivă. la com. cum vreţi. mai mult de spaimă decât de panică. aşezată pe umărul lui.. ştia bine asta. De această dată. — Domnule. — Renunţă! i se adresă lui Ernst. Ascultaţi! Nu cred că pot coborî uşor cu navele în desiş. Nu forţez pe nimeni să se retragă în desiş dacă nu crede că poate reuşi. o să luăm unele componente esenţiale de pe maşinile pe care nu le putem . Dacă doriţi să rămâneţi în preajma bazei principale şi să aşteptaţi invazia Uniunii. Porey plecase cu toate navele de pe planetă. de care nu i-am pomenit lui Porey. Ştim acum că Uniunea n-o să poată pune stăpânire pe localnici. O vom face şi noi. Murmurul luă un ton de panică. NOAPTEA LOCALĂ Nu primise nici un răspuns. niciuna dinspre Flotă. poate că o vor face oricum. spuse Ernst.. să săpăm adăposturi în locuri ferite. Emilio strânse mâna lui Miliko. Le venea greu să accepte situaţia care îi aştepta. — Ascultaţi-mă! spuse Emilio. şi rămase aplecat peste Ernst. într-o tăcere care persista de mai bine de o oră. Nu avem de gând să lucrăm pentru Uniune. în vreme ce restul personalului îşi vedea de treabă. pricepeţi? Ca să nu mai poată fi folosită.

Începură să se adune. făcându-i atenţi pe toţi. să le câştige încrederea. Păşiră peste ele. Inima îi bătea cu putere. dacă se va întoarce. se zărea o geană de lumină galbenă. anunţă-i pe lucrătorii care încă n-au auzit! Trecură prin ecluză şi urcară treptele de lemn. strângeţi-vă cu toţii aici! strigă el. se auzea doar un murmur. O conduse pe Miliko spre culcuşul lor. podeaua era acoperită de pături. . ajunse în vale şi urcă din nou pe coama dealului Q unde. spuse el. Nu vă pot convinge şi nici nu mă interesează. aruncând aerul afară. sau pentru Porey. peste tot. — Grăbeşte-te! îi spuse lui Miliko. Împreună cu Miliko. intră în mijlocul lor.. spuse Miliko. alţii pregătindu-se să saboteze instalaţiile rămase. atât cât le permitea aerul limitat. unii ieşiră din grup şi începură să îşi adune lucrurile.. Putea izbucni o revoltă. — Q. încheind jachete. — Ne retragem. — Hai. şi lucrătorii de acolo. adună o cutie plină de cilindri cu aer. Se auzea duduitul unui şenilat... Coborî pe cărarea cu piatră spartă. domul era cuprins de dezordinea împachetărilor. gamela şi toporişca. Ce facem cu ei? — Le oferim aceleaşi alternative. Dacă ar fi putut. ecluza oftă. domul păru că se năruie. când ieşiră. odată cu un iz de căldură şi un potop de trupuri. nici o ştire. Ar putea arunca în aer camioanele. Dacă ar fi putut. atât cât ne pot duce camioanele. unii către camioane. tatăl lui ar fi trimis o veste.. prin peretele de plastic al domului boţit. Puteau.. potrivind măşti. pe când drumurile lor se despărţeau. Nu avem nici o ştire dinspre staţie şi există posibilitatea ca la conducerea ei să fie deja Uniunea. noilor proprietari. echipaţi. dar orice altă acţiune le va lua o groază de timp. o să ascundem echipamentul greu şi o să-l cărăm încetul cu încetul în locul în care ne vom stabili. Miliko luă cuţitul şi două pături strânse sul. Îşi strecură în buzunar unul dintre puţinele pistoale aflate în bază şi îmbrăcă una dintre cele mai groase jachete. cu inima bătându-i nebuneşte. arătând la fel de nedormiţi ca şi ceilalţi. Continuă să meargă. şi o să ne retragem în desiş. Despre familia lui. ca să adune câteva din lucrurile pe care le puteau lui. Apoi. Vestea se răspândi în dom cu viteza pocnetului unei uşi trântite. Dacă cineva vrea să stea aici şi să lucreze pentru noua conducere. Se lăsă tăcerea. Plecăm în cincispreze minute. cu un murmur crescând odată cu numărul. ieşind în haosul nocturn. Puteau să-l predea.căra. Erau mulţi. s-o facă. nu ştim exact. — Închideţi pompa! spuse unui bărbat. şi Q.. — Konstantin! strigă unul... Într-o clipă. siluetele se mişcau cu iuţeală. Din ce în ce mai mulţi o făcură. Ia legătura cu ei.. Situaţia putea să ia şi o altă turnură. Cu toţii erau tăcuţi. nimic mai mult: tăcerea lor nu avea darul să-l liniştească. refugiaţii Q se strânseseră afară. Se auziră strigăte slabe de surpriză şi unii dintre ei începură să facă linişte. — Daţi-i drumul! strigă în urma lor. Ştirea se răspândeşte peste tot. — Ai grijă! strigă el către Miliko. Scoateţi conectorul! Dădu alte instrucţiuni – bărbaţi şi femei se puseră în mişcare.

iar dacă mai rămâne loc. Era îngrozit..— Nu ştim. Camioanele erau pregătite. Cineva din spate deschise uşa domului şi brusc se iscă un murmur. — Camioanele sunt rezervate pentru materialele esenţiale. Începu să se gândească şi la o astfel de posibilitate. puteţi pune lucrurile grele. Cine nu-i in stare să meargă? Se auziră strigăte dinspre unii refugiaţi Q care abia ajungeau acolo. Cei care au stat aici mai multă vreme ştiu cum să se descurce. Unii oameni încercau să-şi arunce lucrurile personale în camioane şi lucrătorii îi certau. strângând-o lângă el. N-o să sabotăm nici o instalaţie de care aveţi nevoie pentru supravieţuire. Puteţi alege. dinspre Q sosea mulţimea. Împachetau domul de campanie şi nişte. Îi simţi atingerea mâinii şi o înconjură cu braţul. silindu-se să se obişnuiască cu gândul ăsta. că vor avea nevoie de toţi cilindrii de aer. orice om avea dreptul să se simtă în felul ăsta atunci când lumea lui se sfârşea. dar împărţiţi între voi greutatea. aer de respirat. scuturat de o mânie care nu avea nimic de-a face cu raţiunea. Suntem mai norocoşi decât cei de pe staţie.. Scoseseră unitatea com. Toţi cei capabili să meargă o vor face pe picioarele lor. Se lăsă o tăcere de moarte. din ce în ce mai grăbit. chiar şi fără mască. Nu plecăm imediat. Ernst supraveghea încărcarea ei în remorcă. Strigară speriaţi că urmau să mai vină şi alţii. Sau morţi. nu trebuie să ştiţi unde. Pe staţia orbitală erau cu toţii prizonieri. La un kilometru de aici începe pădurea şi nici o trupă armată nu va putea veni după noi să ne caute. Asta e. cărând pături şi tot soiul de alte obiecte. dacă avea să vină vreuna. strigă Emilio. unul începu să strige că vor avea nevoie de pături.. Baza e a voastră dacă vreţi. Ar fi vrut să-şi verse mânia pe cineva. Iar dacă vă alăturaţi nouă. folii de plastic de rezervă. mulţimea se scurse înapoi în dom. Rămâneţi aici şi munciţi pentru Uniune. N-o să fie uşor afară şi n-aş recomanda această aventură celor foarte bătrâni. Acum.. veţi fi egalii noştri. Imediat. în afară de sursa de curent şi generatorul portabil. Fusese nebun să vină printre ei singur. . o revărsare peste vale.. am spus. I se făcu rău. Miliko ajunse lângă el. o femeie se vaită că nu poate merge. dar sunteţi bineveniţi şi lângă noi.. câţiva bătrâni. decât dacă mergeţi cu noi. intră în vârtejul haotic din jurul vehiculelor. unde bărbaţi şi femei ieşeau din domurile rezidenţiale cu graba unei munci întârziate. sau plecaţi cu noi... mă auziţi? Nimeni nu merge fără povară. avem un pământ sub picioare. Afară avem şansa ca ei să considere efortul de-a ne urmări prea mare. dar nici aici nu sunt sigur că voi rămâne în siguranţă. nici celor foarte tineri. dar nu avea pe nimeni ]a îndemână. Plecăm. hrană la îndemână. unii dintre ei cărau mai multe decât aduseseră la venire. fură împinşi în faţă câţiva copii. un contabil îi aduse o listă care aducea cu o comandă de aprovizionare. şi dacă nu suntem pretenţioşi. aveau acum şi com-ul pentru a putea căpăta informaţii.. Nimeni din tabără nu i-ar fi putut stăvili dacă ar fi intrat în panică. — Uşurel! O să-i luăm pe toţi.. Porni într-acolo.. Simţea un fel de amorţeală. către locul în care duduiau motoare şi luminau faruri. întoarse privirea pe cărare către celelate domuri. Rămase pe loc în vreme ce refugiaţii Q îl părăseau să intre în dom. cei prea bătrâni sau prea bolnavi îşi pot urca bagajul..

Fugim cum au făcut şi hisa. iarba. Dar lipsea un sunet. apărat la voi. în vreme ce camioanele şi coloana de oameni îşi continuau marşul. domurile luceau gălbui. acolo unde dealurile şi copacii ascundeau. eu sunt Emilio Konstantin! Ne vedeţi? Veniră. dar păreau puţin cuprinşi de panică. Oamenii le urmară. Luminile stăteau aprinse. târându-se răbdătoare pe drum. Se mişcau cu iuţeală. fug înapoi iar văd la tine. din cabina unui camion. un val în desişul înalt până la brâu. Căutăm un loc ferit. Lui Emilio îi tresaltă inima. strigă ceva care trecu apoi din gură în gură şi se răspândi printre copaci şi în sus. — Eu fug. siluetele târându-şi paşii. Săltăreţule. pe crengi. Simţiseră gustul amar al guvernării lui Mazian. arătând şi murmurând a înţelegere. în vreme ce hisa îl conduseră pe drumul de întoarcere. pe un ton nervos. tineri. mai aveau încă două ore până la răsărit. omule-Konstantin? — Săltăreţul? Tu eşti. spuse el. Întreaga procesiune avea un iz de ireal. Unul dintre ei întinse mâinile şi el repfetă gestul. Umbra ridică privirile către el. Ne-au urmărit tot timpul. Miliko arătă cu mâna către un val şi ceilalţi îl văzură. Nu se auzeau plângeri. urcară pe cei care aveau să călătorească în remorcă. peisajul cufundat în noapte. bătrâni. Hisa. Întinse mâna după ceâ a lui Miliko şi o strânse. printre pachete şi saci. iar vehiculele porniră. omule-Konstantin. spuse tânăruh Mergeţi plimbare. Şi către ceilalţi: Primiţi-i bine printre voi! Hisa ne asigură spatele. formând o coloană pe drumul paralel cu albia râului. ca şi -cum ar fi fost cu toţii cuprinşi de o nebunie asupra căreia căzuseră de acord. spre dreapta. — Te iubesc. Pulsul vieţii încetase. gâfâiau. Iarba foşni pe lângă drum. Săltăreţule. hrănite din acumulatori. Săltăreţul se întoarse la tovarăşii lui. ridică el glasul către . Voi. o mână de inşi ieşiră timid la iveală. mişcat de vorbele lui. — Iubesc la tine. acolo unde se oprise coloana şi unde cei din urmă se îngrămădiseră să privească. Săltăreţule? — Eu Săltăreţ. — Hisa! chemă el. Frunzele foiau în tufişurile de peste deal. să vadă dacă ne descurcăm. te iubesc! Hisa smiorcăi de plăcere. nici o obiecţie. într-un unison curios de şuierături şi pocnete în măştile de respirat. Noi toţi ochi la voi. în tot zgomotul de motor al şenilatelor. E necaz Sus. pe fondul duduitului motoarelor. — Daţi-i drumul! strigă el când totul păru aranjat. Poate că vor veni în Lumea de Jos. îi lăsăm să vină cu noi? — E în regulă. apoi o părăsi şi se grăbi să se piardă în lăstăriş. unii din noi nu puternici. Mâna puternică a Săltăreţului se aşeză peste a lui. ca într-un cuib protector. coasta dealului şi trunchiurile copacilor. Tăcuseră compresoarele.La urmă de tot. Săltăreţule. Trecură de moară şi intrară în pădure. ăsta era lucrul cel mai ciudat. farurile camioanelor luminau tufişurile. Pellienii ştiu cine e binevenit în Lumea de Jos şi cine nu. — Domnule Konstantin. strigă unul. Pellianul se apropie şi îl îmbrăţişa cu putere. lumina slabă a farurilor camioanelor acum oprite îi sublinia trăsăturile ascuţite ale feţei. oameni-cu-arme. — Voi mergeţi plimbare? — Fugim.

mă înţelegeţi? Hisa cunosc toate locurile unde am putea să ne ascundem. Poate niciodată. niciodată – ştia asta.. nu vis om.. Nu vis hisa. Hisa nu mai erau aceiaşi de la venirea oamenilor. să aducem toţi oamenii printre copaci cu noi. vino. aşa că insistară. vino! Mâna puternică şi mică rămase într-a lui. — E bine. noi vrem un loc ferit. Asta o să se întâmple.. coborând pe un drum cunoscut lor către un loc necunoscut. auziţi? Se auzi un murmur înfundat. Hisa se alătură coloanei.grupul pierdut în întuneric. îi spuse lui Miliko. — Tu vrei ferit. privi în jos către figura lui mică şi stăpânită de emoţie. Lăsaţi-i să meargă unde vor. înaintând odată cu ei. rânji Săltăreţul. noi mergem visăm. urmând exemplul veteranilor care păreau mai puţin afectaţi. o răsturnare a tot ceea ce fusese Jos. Camioanele porniră din nou. ei erau cei care îi vor salva pe pellieni. spuse el. Poate că aveau să-şi piardă natura umană şi să pornească singuri pe calea lor. Măcar atâta lucru puteau face. lungă. dar după vârstă şi mărime. poate. în anii lungi de guvernare a Uniunii.. — Or să vină într-o zi.. din cealaltă parte. Strânse mai tare mâna Săltăreţului. ca în faţa unui secret împărtăşit de oameni şi hisa... — O să mergem să anunţăm celelalte tabere. Alţii. Avem nevoie de apă bună. vrei ajutor. să luăm toţi oamenii din toate taberele. vis împreună. auzi pe unul dintre lucrători strigând printre rânduri. Poate că jocul avea să-şi piardă din farmec atunci când oamenilor li se vor fi terminat darurile pentru ei. rolurile ar fi trebuit să fie inversate. În acelaşi ritm lent. şi vor să ne ajute. Existau locuri dincolo de care oamenii nu merseseră niciodată. — Hisa găsim. aveau să fie printre ei unii care-i puteau povăţui şi învăţa să se ferească. — Veniţi cu noi la loc! spuse Săltăreţul. iar Miliko. de hrană bună. îşi puse mâna pe umărul lui. noi visat omi răi departe şi ei plecat: şi voi veniţi acum. din care nu mai aveau să se întoarcă. să îndiguiască răul. Într-un fel. cu o undă de amuzament. tolerau atingerea timidă a vreunei mâini. adunătura asta de oameni şi hisa din beznă era deja un vis. — Nici un pellian nu a făcut vreodată rău unui om.. cu gândul să taie copacii şi săşi construiască fabricile. Poate că nu. Locuri-de-visat. mergând prin lăstărişul de lângă drum. de parcă ar fi fost tată şi fiu. să-i ducem în multe locuri ferite. ei s-au întors. Noi făcut la voi ferit. Nici oamenii din Lumea de Jos nu mai erau la fel.. — Săltăreţule. . acoperind cu vocea duduitul molcom al motoarelor. Nici o ascunzăioare bună fără hrană la voi. Vino la-loc de visat! Nu-i înţelese bolboroseala. strigă el în întuneric. să mergem la o plimbare lungă. Pellienii nu puteau reţine mult timp o idee. Strânse măna Săltăreţului. chiar dintre refugiaţii Q. oamenii se transformaseră în copii. păşi printre ei.. nu? Dacă o să-i lăsăm noi. când oamenilor nu avea să le pese deloc de hisa. Unii se fereau de ei.

4 NAVA COMERCIALA HAMMER: ADÂNCUL SPAŢIULUI ; ORA 19.00
Vittorio îşi turnă alt pahar, al doilea de când spaţiul din jurul lui devenise brusc aglomerat de o flotă pe picior de război. Lucrurile nu merseseră aşa cum ar fi trebuit. Peste Hammer se aşternu tăcerea, tăcerea amară a unui echipaj care simţea duşmanul aproape, mărturie a umilinţei naţiunii lui. Nu privi pe nimeni, nu spuse nimic... dorea doar să se ameţească repede, ca să nu poată fi blamat pentru vreo problemă politică. Nu voia să dea sfaturi sau păreri. Era clar, un ostatic; tatăl său aranjase astfel lucrurile, îi veni în minte că tatăl său ar fi putut să-i păcălească pe toţi, că însemna acum mai puţin decât un os-tatec inutil... că ar trebui să acţioneze pe cont propriu. Tata mă urăşte, încercase el să le spună; dar ei respinseseră această idee, ca nerelevantă. Nu ei luase hotărârile, Jessad le lua. Şi unde era acum Jessad? Se presupunea că era pe drum, aşteptat ca o persoană importantă. Însuşi Jessad, venind să raporteze eşecul şi să înlăture povara inutilă pe care o reprezenta el? Avu timp să-şi termine al doilea pahar înainte ca activitatea echipajului şi zguduirea navei să-i dea de ştire că se făcuse contactul cu naveta. Se auzi un pocnet, zgomotul liftului intrând în funcţiune, un scrâşnet atunci când acesta se sincroniza cu rotaţia cilindrului. Cineva urca. Rămase liniştit, cu paharul dinainte, dorindu-şi să fi fost ceva mai beat. Curba ascendentă a punţii acoperea privirii uşa liftului. Nu putea vedea ce se întâmplă, dar observă absenţa de la posturi a unor oameni din echipaj. Ridică privirile, cuprins brusc de teamă, când îi auzi venind din partea cealaltă, din spatele lui, intrând în încăperea principală dinspre cabinele echipajului. Blass de pe Hammer. Doi membri ai echipajului. Câţiva militari pe care nu-i cunoştea şi alţii, fără uniformă, în urma lor. Vittorio se ridică în picioare, tremurând, şi se uită la ei. Un ofiţer cu părul sur, în plin tratament de reîntinerire, strălucind de argint şi ranguri. Şi Dayin. Dayin Jacoby. — Vittorio Lukas, îl prezentă Blass. Căpitanul Seb Azov, conducătorul flotei; domnul Jacoby de pe staţia voastră; şi domnul Segust Ayres de la Compania Terestră. — Consiliul de Securitate, îl corectă acesta. Azov se aşeză la masă, restul îşi găsiră loc pe băncile din jur. Vittorio se aşeză din nou, ţinând degetele amorţite pe tăblia mesei. Respiraţia îi mirosea puternic a alcool. Încercă să se comporte firesc. Veniseră să-l vadă... pe el... nu spera să primească vreun ajutor, nici de la ei, nici de la altcineva. — Operaţiunea a început, domnule Lukas, spuse Azov. Am eliminat două dintre navele lui Mazian. Nu vor fi uşor de scos din joc; se ţin aproape de staţie. Am trimis după alte nave, în locul celor pe care le-am pierdut; dar am

îndepărtat negustorii şi toate transportoarele de cursă lungă. Cele rămase sunt transportoarele mici, servind drept camuflaj. — Ce vreţi de la mine? întrebă Vittorio. — Domnule Lukas, eşti cunoscut negustorilor care staţionează în afara staţiei – ai condus Compania Lukas, cel puţin la un anumit nivel – şi cunoşti bine navele. El dădu din cap, în semn că înţelege. — Nava dumitale, domnule Lukas, se întoarce cu un salut către Pell, iar pentru negustori vei fi operatorul de com al lui Hammer... nu sub numele tău real, nu, ţi se va da un dosar al clanului Hammer pe care-l vei studia cu mare atenţie. Vei răspunde la numele unui membru al lui. Dar dacă Hammer va fi luat la întrebări de miliţia negustorilor sau de către Mazian, viaţa ta va depinde de puterea de improvizaţie. Hammer va sugera negustorilor că soluţia cea mai bună pentru a supravieţui ar fi să iasă la marginea sistemului şi să nu facă nimic, să se dea deoparte şi să lase baltă orice înţelegere cu Pell. Vrem ca navele acelea să plece din calea noastră, domnule Lukas; şi nu ar fi deloc înţelept să se afle că ne-am înţeles cu Hammer şi Swan’s Eye. Nu avem intenţia să facem cunoscut acest lucru, înţelegi? Echipajele acelor nave, gândi el, nu vor scăpa fără Corecţie. Îi trecu prin minte că propria sa memorie era periculoasă pentru Uniune, că nu ar fi înţelept să se afle printre negustori că Uniunea le violase neutralitatea, lucru pe care-l pretindea a fi păcatul exclusiv al lui Mazian; să se afle că ei confiscaseră nu numai personal, ci şi nave întregi, şi clanuri... lucrul cel mai important era numele, încrederea, sufletul oamenilor acelora. Apucă paharul din faţă, îşi dădu seama de gestul lui reflex şi se opri imediat, încercând să pară sobru şi atent. — Avem interese comune, spuse el. Viitorul meu pe staţia Pell nu-i prea sigur. — Cum aşa, domnule Lukas? — Sper să fac carieră în cadrul Uniunii, căpitane Azov. Îşi îndreptă privirea spre chipul încruntat al lui Azov, sperând ca vocea să-i fi sunat pe atât de calm pe cât şi-o dorise. — Relaţiile dintre mine şi tatăl meu... nu sunt prea cordiale, m-a aruncat în mâinile voastre cu bună ştiinţă. Am avut destul timp să reflectez. O mulţime de timp. Prefer să cad la învoială cu Uniunea. — Staţiei Pell îi lipsesc din ce în ce mai mult prietenii, observă Azov blând, privind către chipul trist al domnului Ayres. Acum, cei indiferenţi o părăsesc. Iată voia celor guvernaţi, domnule Ambasador. Privirea lungă a lui Ayres se întoarse către Azov. — Am acceptat situaţia. Nu am avut niciodată intenţia de a mă împotrivi voinţei locuitorilor. Dar sunt neliniştit pentru siguranţa staţiei Pell. Vorbim despre mii de vieţi, domnule. — Asediu, domnule Ayres. li vom lăsa fără provizii şi le vom bloca operaţiunile până când vor ajunge într-o situaţie fără ieşire. Azov se întoarse către Vittorio, îl privi o clipă. — Domnule Lukas – trebuie să împiedicăm accesul la resursele miniere. Şi legăturile cu Lumea de Jos. O lovitură acolo... ar fi posibilă, dar costisitoare

din punct de vedere militar şi fără un efect prea mare. Aşa că vom proceda la dezbinare. Mazian ţine Pell în gheare; dacă va pierde, va lăsa în urmă numai ruine, va arunca în aer baza din Lumea de Jos şi staţia însăşi, se va retrage către Stelele din Urmă... către Pământ. Doreşti ca Mazian să folosească drept bază preţioasa ta lume de origine, domnule Ayres? Ayres îi aruncă o privire tulburată. — Ah, e în stare de asta! spuse Azov, fără a înceta să-l privească pe Vittorio, o privire rece, pătrunzătoare. Domnule Lukas, iată în ce constă sarcina dumitale: să aduni informaţii... să-i descurajezi pe negustori. Înţelegi? Crezi că ai să reuşeşti? — Da, domnule. Azov clătină din cap. — Ai să ne ierţi, domnule Lukas, dacă te rugăm, pe dumneata şi pe domnul Jacoby, să plecaţi. Ezită, puţin ameţit de băutură, interpretă rugămintea ca pe un ordin; privirea aspră a lui Azov nu lăsa loc pentru discuţii. Se ridică de la masă. Dayin se scuză faţă de Ayres, apoi îi lăsă pe Ayres, Blass şi Azov să-şi ţină sfatul. Căpitanul navei Hammer era pregătit să primească nişte ordine pe care ar fi vrut şi el să le ştie. Se pierduseră nave. Azov nu le spusese tot adevărul. Auzise echipajul vorbind. Lipseau transportoare. Iar ei urmau să fie trimişi în vălmăşagul acela. Se opri când înclinarea punţii îi ascunse locul unde se ţinea şedinţa, privi către Dayin, se aşeză pe o bancă de la masa echipajului. — Te simţi bine? îl întrebă pe Dayin, pentru care nu simţise niciodată afecţiunea; dar un chip cunoscut era binevenit în locul acela rece, în asemenea situaţie. Dayin dădu din cap. — Şi tu? Dayin, unchiul său, era mult maj politicos ca de obicei. — Bine. Dayin se aşeză în faţa lui. — Spune-mi adevărul! îi ceru Vittorio. Ce pierderi au avut? — Pierderi grele, spuse Dayin. Trebuie să recunosc că Mazian ştie să se apere. Lipsesc nave... transportoarele Victory şi Endurance, cred. — Uniunea poate construi altele. Au să adune mai mulţi oameni. Cât crezi c-o să mai dureze? Dayin clătină din cap, îşi dădu ochii peste cap, plin de înţeles. Ventilatoarele bâzâiau, acoperind conversaţia pentru cei din zonă, fără să o ferească însă de monitorizare. — L-au încolţit, spuse Dayin. Ei pot avea provizii la nesfârşit, dar Mazian e prins ca într-o sticlă. Ce a spus Azov era adevărat. I-a costat ceva, i-a costat rău de tot, dar ceilalţi au plătit şi mai mult. — Şi ce-o să se întâmple cu noi? — Sincer vorbind, prefer să fiu aici decât în Pell. Vittorio râse amar. Ochii i se înceţoşară, simţi brusc o durere în gât, o durere care nu dispăruse, de fapt, niciodată, şi clătină din cap. — Vorbesc serios, spuse el pentru cei care-i monitorizau. Am dat Uniunii ce-am avut mai bun în mine; e lucrul cel mai bun care l-am făcut vreodată.

Dayin îl privi ciudat, se încruntă şi înţelese sensul vorbelor lui. Pentru prima dată în cei douăzeci şi cinci de ani ai săi, Vittorio se simţi înrudit cu cineva. Tocmai cu Dayin, eare era cu treizeci de ani mai bătrân decât el şi cu o altă experienţă de viaţă... asta îl surprindea. Dar chiar o perioadă scurtă, petrecută în Adânc, putea să transforme în tovarăşi pe cei mai diferiţi indivizi, şi poate, gândi el, Dayin îşi făcuse deja alegerea; Pell nu mai era casa niciunuia dintre ei.

5 I PELL: DOCUL VERDE; ORA 20.00 ZP; 08.00 ALT.
Focul lovi peretele. Damon se ghemui mai mult în colţul în care se strecurase, rezistă o jumătate de bătaie de inimă, până când Josh îl apucă de mână şi ţâşni; se strecurară prin mulţimea cuprinsă de panică, care ţipa şi se retrăgea din verde nouă către docuri. Cineva fu împuşcat, se rostogoli pe podea la picioarele lor; ei păşiră peste cadavru şi îşi continuara drumul în direcţia în care îi mânau trupele. Rezidenţi ai staţiei, evadaţi din Q... nu se făcea nici o diferenţă. Fugiră, în timp ce focurile izbeau stâlpii şi frontispiciile magazinelor, strecurându-se printre exploziile acoperite de haosul ţipetelor. Focuri ţintite către structuri interioare şi nu către carcasa vulnerabilă a staţiei. Mulţimea fugea fără oprire, fugiră şi ei până ce obosiră. Damon încetini odată cu Josh, descoperi că se aflau în docul alb, făcând slalcm printre fugarii cuprinşi de panică, obsedaţi de ideea că se trăgea în ei. Zări un adăpost, între magazinele de lângă peretele interior, se îndreptă într-acolo, iar Josh îl urmă, se repezi la uşa din spate a unui bar încuiat din cauza răzvrătiţilor, un loc în care puteau sta liniştiţi, feriţi de focurile trase la întâmplare. Câteva cadavre zăceau pe doc, nu ştia dacă vechi sau noi. Devenise o privelişte obişnuită în ultimele ore. Câtă vreme rămaseră lângă uşă, se mai petrecură câteva acte de violenţă.... lupte între orbitali şi indivizi care păreau a fi rezidenţi Q. Cei mai mulţi rătăceau, strigând uneori nume, părinţi căutânduşi copiii, prieteni sau tovarăşi căutându-se unul pe altul. Uneori se regăseau uşuraţi... la un moment dat, cineva recunoscu un cadavru, ţipă şi jeli. Damon îşi îngropa faţa în braţe. Până la urmă, cineva îl ajută pe disperat să plece. Militarii trimiseră detaşamente înarmate în zonă, ca să încercuiască echipele de lucrători, să-i oblige să adune morţii şi să-i transporte de acolo. Damon şi Josh se ascunseră mai bine, scăpând de o asemenea muncă; trupele îi alegeau pe cei activi, neobosiţi. În cele din urmă, pellienii ieşiră din ascunzători, timizi, cu paşi moi şi priviri temătoare. Luară în sarcina lor curăţarea docurilor, ştergând urmele morţii, credincioşi muncii lor obişnuite de curăţenie şi ordine. Damon îi privi cu o sclipire de speranţă. Faptul că pellienii cei blânzi se întorseseră la muncă era primul lucru bun pe care-l vedea de ore întregi. Dormi puţin, ca toţi ceilalţi răspândiţi în zona docului, câ şi Josh de lângă el, încovrigat lângă tocul uşii. Din când în când îl trezea câte un anunţ general venit prin com, decretând restabilirea programului sau dând asigurări că hrana avea să ajungă în toate zonele. Hrană. Gândul începu să-l obsedeze. Nu spuse nimic, cu genunchii cuprinşi în braţe, slăbit de foame; slăbit, regretând micul dejun neglijat,

prânzul, cina... nu era obişnuit cu foamea. Din câte îşi aducea aminte, o singură dată ratase o masă de prânz, într-o zi când avusese prea mult de lucru. Un inconvenient. Un disconfort. Şi altceva. Îi scădea rezistenţa; mintea îi juca feste; sesiză o nouă dimensiune a mizeriei. Dacă aveau să fie recunoscuţi şi prinşi, lucrul avea să se întâmple la vreo coadă pentru mâncare; trebuiau să se descurce sau să crape de foame. Pânda lor deveni chinuitoare în momentul în care aroma mâncării pluti peste docuri; ceilalţi se apropiara de cărucioarele împinse de pellieni. Lumea porni să jefuiască, să smulgă şi să strige; dar următorul transport avu escortă militară şi lucrurile se liniştiră. Cărucioarele cu mâncare, cu pachete din ce în ce mai puţine, se apropiau. Se ridicară în picioare şi se întinseră în ascunzătoarea lor. — Eu ies, spuse, în cele din urmă, Josh. Stai aici. Am să spun că eşti rănit. Am să iau destul pentru amândoi. Damon clătină din cap. Dădea dovadă de un curaj pervers, testându-şi capacitatea de supravieţuire aşa, asudat, cu haine murdare, pline de sânge. Dacă nu reuşea să traverseze docul de teama armei unui asasin sau pentru căl putea recunoaşte un soldat, avea să înnebunească. Nu păreau să ceară cartele de identitate pentru hrană. Avea trei, şi pe a lui, pe care nu îndrăznea so folosească; Josh avea şi el două, dar nu se potriveau fotografiile. Un gest simplu: să ieşi sub privirile paznicilor, să iei un pachet de hrană rece şi o cutie cu suc de fructe, apoi să te retragi; se adăposti lângă vitrina magazinului, cu un sentiment de triumf, se ghemui ca să mănânce iar Josh i se alătură... mâncară şi băură, simţind în timpul acestui act obişnuit că o mare parte a coşmarului trecuse, că fusese prins într-o nouă realitate, ciudată, în care sentimentele umane nu erau necesare, ci doar prudenţa animalelor. Atunci se auzi un strigăt în limba indigenilor. Cel care împingea căruciorul vorbea către ai lui. Damon se miră; pellienii erau de obicei timizi, mai ales când era linişte; se miră şi soldatul din escortă, îşi coborî arma şi privi împrejur. Nu se întâmpla nimic, era linişte, oamenii speriaţi, pellienii cu ţinută solemnă şi ochi rotunzi se potoliseră, se întorceau acum la treburile lor. Damon termină sandvişul pe când căruciorul depăşea curba ascendentă a docului către verde. Un pellian veni lângă ei, ducând o cutie în care strângea cutiile din plastic. Josh păru neliniştit atunci când pellianul întinse mâna, apoi îi întinse ambalajul; Damon îl aruncă pe al lui în cutie, ridicând privirea speriat când pellianul îi lăsă mâna uşoară pe umăr. — Tu, omul-Konstantin! — Du-te! îi şopti el răguşit. Pellianule, nu-mi rosti numele! Or să mă ucidă dacă or să mă vadă. Linişteşte-te şi pleacă! — Eu, Diate Albastru. Dinte Albastru, omule-Kon-stantin. — Dinte Albastru. Îşi amintea. Tunelele, pellianul care fusese împuşcat. Degetele puternice îi strânseră şi mai tare umărul. — Hisa numit Lily trimis de la Soare-prietenul-ei, tu numeşti Licia. Ea trimie noi. făcut liniştit Lukas-ii, nu venit la loc. Iubit la tine om-Konstantin. Licia ea ferită, hisa jur-împrejur, păstrează ea ferită. Noi aducem tine, tu vrei? Preţ de o clipă, nu reuşi să tragă aer în piept. — Trăieşte? Ea trăieşte?

— Licia ea sigură. Trimis tu venit, făcut la tine adăpost cu ea. El încercă să raţioneze, se agăţă de braţul îmblănit şi privi în ochii rotunzi, căprui, vrând să afle mai multe decât ar fi putut scoate din dialectul stricat al pellieni-lor. Clătină din cap. — Nu. Nu. E pericol pentru ea dacă vin acolo. Oameni-cu-arme, înţelegi, Dinte Albastru? Oamenii mă vânează. Spune-i – spune-i că sunt în siguranţă! Spune-i că mă ascund bine, spune-i că Elene a plecat cu navele! Suntem bine. Are nevoie de mine, Dinte Albastru? Are nevoie? — Ferită la locul ei, Hisa stau cu ea, toţi hisa de Sus. Lily cu ea. Satin cu ea. Toţi. Toţi. — Spune-i – spune-i că o iubesc! Spune-i că sunt bine şi că Elene este tot bine! Iubesc la tine, Dinte Albastru. Braţele brune îl îmbrăţişară. La rândul lui, îl strânse puternic în braţe şi pellianul se îndepărtă, alunecând ca o umbră, culegând iute resturile nu prea îndepărtate, încetând să mai întârzie. Damon îl privi, temându-se că ar putea fi observaţi, nu întâlni decât privirea curioasă a lui Josh. Se uită în altă parte, îşi şterse ochii cu braţul care i se odihnea pe genunchi. Toropeala dăduse înapoi; începuse să-i fie din nou teamă, acum avea de ce să-i fie teamă, mai exista cineva care putea fi rănit. — Mama ta, spuse Josh. Despre asta vorbea? El dădu din cap, fără vorbă. — Mă bucur, zise, din tot sufletul, Josh! El dădu din cap a doua oară. Clipi, încercă să gândească, simţind creierul primind lovitură după lovitură, până ce totul îşi pierdu orice sens. — Damon! Ridică ochii, urmărind direcţia privirii lui Josh. Alte grupe de soldaţi veneau dinspre orizont, din docul verde, grupate şi părând preocupate. Încet, cu nonşalanţă, se ridica. Îşi scutură haina de praf, se întoarse cu spatelela doc pentru a-l ascunde pe Josh, până când avea să se ridice şi el. Foarte atenţi, începură să se îndepărteze. — Se pare că au să se stabilească aici, spuse Josh. — O să fie bine, insistă el. Nu erau singurii care plecau. Al nouălea coridor alb nu era prea departe. Se amestecară printre ceilalţi, care păreau să aibă aceleaşi motive, găsiră o sală publică de odihnă, lângă unul dintre baruri, pe colţ-cu alb nouă: Josh intră, iar el îl urmă. Rămaseră acolo, apoi plecară din nou, cu pas firesc. La intersecţia coridoarelor cu docul fuseseră postate gărzi care nu făceau decât să-i urmărească cu privirea. Trecu în nouă, se opri lângă o unitate publică de comunicare la distanţă. — Acoperă-mă! spuse el, şi Josh se sprijini de perete, între el şi coridorul în care erau postate gărzile. — Să vedem ce cartele avem, cât credit, de unde veneau deţinătorii lor. Nu am nevoie de prioritatea mea pentru asta, doar un număr de dosar. — Eu ştiu un lucru, spuse Josh cu voce coborâtă. Nu arăt ca un cetăţean al staţiei Pell. Iar faţa ta... — Nimeni nu vrea să fie remarcat; nimeni nu ne poate preda fără să fie suspectat şi el. Asta-i cea mai mare speranţă pe care-o avem; nimeni nu vrea să fie amestecat.

Introduse prima cartelă şi tastă codul. Altener Leslie: 789,90 credite comp; căsătorit, un copil. Funcţionar, magazia de haine. O puse în buzunarul din stânga, să ştie să n-o folosească, nu voia să fure de la supravieţuitori. Lee Anton Quale, celibatar, cartela de personal în Compania Lukas, acces restrictiv, 8967,89 credite... o sumă uimitoare pentru un asemenea om. William Teal, căsătorit, fără copii, şef de depozit, 4567,67 credite, cu acces la depozite. — Hai să le vedem pe ale tale! îi spuse lui Josh. Josh îi înmâna pachetul de cartele şi el introduse pe prima, grăbit, întrebându-se dacă atât de multe cereri dintr-un singur post public nu avea să atragă atenţia comp-ului central. Cecil Sazony, celibatar, 456,78 credite, maşinist şi uneori cărăuş, acces la barăci; Louis Diban, divorţat de cinci ani, fără obligaţii, 3421,56, supraveghetor de echipă la docuri. Strecură cartelele în buzunar şi plecă, Josh îl ajunse din urmă, cotiră după colţ, într-un hol de intersecţie, apoi la dreapta. Acolo era un depozit; de la coridoarele centrale, docurile erau imaginea în oglindă a celor opuse, fiecare având, fără excepţie, o încăpere de depozitare a echipamentului de întreţinere. Găsi uşa potrivită, nemarcată, folosi cartela supraveghetorului ca s-o deschidă şi aprinse lumina. Aveau ventilaţie, un teanc de hârtii, echipament de curăţenie şi unelte. Păşi înăuntru, urmat de Josh şi închise uşa. — O ascunzătoare, spuse el şi băgă în buzunar cartela pe care o folosise, recunoscând că era cea mai bună cheie din toate câte avea. Rămânem aici, vreo două zile o să ieşim numai în perioada alternativă. Două dintre cartelele noastre sunt de la alternativi, oameni singuri, cu acces la docuri. Stai jos! Luminile se vor stinge dintr-o clipă în alta. Nu le poţi ţine aprinse... comp-ul ar descoperi că funcţionează o lumină într-o magazie şi ar închide-o, să facă economie. — Suntem în siguranţă aici? Râse cu amărăciune, se prăbuşi lângă perete, cu picioarele strânse, ca să-i lase şi lui Josh loc să se aşeze în faţa lui. Pipăi pistolul pe care-l mai avea în buzunar, să se asigure de prezenţa lui. Trase aer în piept. — Nicăieri nu eşti în siguranţă. Chipul de înger era obosit, murdar, cu părul ciufulit. Josh arăta îngrozit, deşi instinctele lui îl salvaseră în timpul focului. Cei doi, unul cunoscând accesul, celălalt având reflexele necesare, constituiau o problemă greu de rezolvat pentru Mazian. — S-a mai tras în tine şi înainte, spuse el. Nu într-o navă... ai fost împuşcat de aproape. Ştii asta? — Nu-mi amintesc. — Nu? — Am spus că nu. — Cunosc staţia. Fiecare fundătură, fiecare trecere; şi dacă navetele încep să circule din nou, dacă vreo navă pleacă spre mine, putem folosi cartelele să ne apropiem destul de docuri, să ne alăturăm unui echipaj care se îmbarcă, să intrăm pe navă... — Şi unde să plecăm? — Pe Lumea de Jos. Sau în minele exterioare. Nimeni nu pune întrebări acolo. Era un vis, îl fabricase pentru a se linişti amândoi.

— Sau poate că Mazian o să-şi dea seama că nu poate rezista aici. Poate că o să se retragă, pur şi simplu. — În cazul ăsta, o să ne arunce în aer. O să distrugă staţia şi instalaţiile din Lumea de Jos. Crezi că o să vrea să lase Uniunii o bază bună de folosit împotriva lui, când se va întoarce? Damon se încruntă, auzind adevărul pe care-l cunoştea deja. — Ai idee ce-am putea face? — Nu. — Mă pot preda, pot negocia întoarcerea mea la conducere, pot evacua staţia... — Chiar crezi asta? — Nu. Luminile se stinseră. Comp-ul le închisese. Doar ventilaţia continuă.

II PELL : CENTRALA STAŢIEI ; ORA 21.30 ZP ; 09.30 ALT.
— Dar nu-i nevoie, spuse uşurel Porey, cu figura sa întunecată, brăzdată de cicatrice, implacabilă, nu mai este nevoie de prezenţa dumitale, domnule Lukas. V-aţi făcut datoria civică. Acum întoarceţi-vă în cartierul dumneavoastră! Unul dintre oamenii mei va avea grijă să ajungeţi acolo nevătămat. Jon roti privirea prin centrul de control, peste cei câţiva soldaţi de acolo, cu armele cu piedica trasă, supraveghind tehnicienii din schimbul de zi aflaţi la aparate; schimbul celălalt se afla sub pază, pe timpul nopţii. Se concentra să dea nişte ordine şefului de comp. Se opri, când soldaţii făcură o mişcare bruscă, coborând armele. — Domnule Lukas, spuse Porey, oamenii sunt împuşcaţi, dacă nu se supun ordinelor. — Sunt obosit, făcu el nervos. Mă bucur să pot pleca, domnule! Nu am nevoie de escortă. Porey făcu semn. Unul dintre soldaţii de lângă uşă se dădu iute la o parte, aşteptându-l. Jon ieşi, cu soldatul în spate la început, apoi alături de el. O tovărăşie nedorită. Trecură pe lângă soldaţii de pază tăcuţi, din sectorul albastru unu, afectat de revoltă. Alte nave ale Flotei continuau să tragă la docuri. Se grupaseră într-un perimetru îngust, hotărâseră până la urmă să se docheze, ceea ce i se părea o nebunie din punct de vedere militar, un risc pe care nu-l putea înţelege. Riscul lui Mazian. Acum al lui. Al staţiei Pell, pentru că Mazian se întorsese aici. Poate – îi venea greu să creadă – Uniunea fusese bătută rău de tot. Poate că existau informaţii secrete. Poate că doar întârziaseră preluarea de către Uniune. Îl îngrijora gândul că domnia lui Mazian se putea prelungi.

Brusc, din liftul ce venea din albastru unu ieşiră soldaţi purtând alte însemne. Îi opriră. Întinseră soldatului din escortă o hârtie. — Vine cu noi, declară unul. — Mi s-a ordonat de către căpitanul Porey... obiectă el, dar altul îl înghionti cu ţeava puştii, iar pe el îl împinseră către lift. Europe, spunea însemnul lor. Trupe de pe Europe. Mazian sosise. — Unde mergem? întrebă el cuprins de panică; soldatul de pe Africa rămăsese în urmă. Unde mergem? Nu primi nici un răspuns. Întrebase intenţionat. Ştia unde mergeau... bănuiala îi fu confirmată atunci când, după ce ieşiră din lift, se văzu condus pe coridorul albastru nouă până la docuri, către tubul de acces lucitor a navei trasă la chei. Nu fusese niciodată la bordul unei nave de război. În ciuda dimensiunilor exterioare, înăuntru era înghesuială ca pe un transportor. Îi stârnea claustrofobie. Armele din mâinile soldaţilor din spatele lui nu aveau darul să-l liniştească, şi când ezita să cotească, pentru a intra în lift, îl împingeau cu patul lor. I se făcuse rău de frică. Ştiau, îşi spuse din nou. Continuă să încerce să se convingă că nu era vorba decât de o politeţe militară, că Mazian voia să-l întâlnească pe noul şef de staţie, doar aşa, din complezenţă. Dar puteau face orice. Puteau să-l arunce într-un depozit de gunoi, unde să nu se distingă de sutele de cadavre care zăceau, îngheţate, acolo. Încercă să-şi adune curajul, gândind că, dacă avea să supravieţuiască acum, avea s-o facă pentru totdeauna. Ieşiră din lift într-un coridor păzit, prin care ajunseră într-o încăpere mai largă decât celelalte, cu o masă rotundă în mijloc. Îl făcură să se aşeze pe unul dintre scaunele de acolo. Rămaseră aşteptând cu armele ridicate. Mazian intră, îmbrăcat în albastru, sobru, cu chipul răvăşit. Jon se ridică în picioare, cu respect; Conrad Mazian îi făcu semn să se aşeze din nou. Intrară şi alţii, ocupară locurile de la masă, ofiţeri de pe Europe, nici unul dintre căpitani. Jon aruncă priviri de la unul Ia altul. — Şef de staţie în timpul acţiunii, spuse liniştit Mazian. Domnule Lukas, ce s-a întâmplat cu Angelo Konstantin? — A murit, spuse Jon, încercând să-şi suprime orice reacţie, să pară nevinovat. Răzvrătiţii au intrat cu forţa în birourile staţiei. Au ucis întregul personal. Mazian îl privi, fără să facă vreun gest. Jon simţi că năduşeşte. — Credem, spuse mai departe Jon, ghicind gândurile căpitanului, că e vorba de o conspiraţie – lovitura dată la alte birouri, deschiderea uşii sectorului Q, corelarea dintre toate aceste acţiuni... Cercetăm. — Ce aţi descoperit? — Încă nimic. Suspectăm prezenţa unor agenţi ai Uniunii care au pătruns în staţie, odată cu refugiaţii. Poate că unii aveau prieteni sau rude în Q. Nu ştim cum au reuşit să comunice între ei. Bănuim complicitatea paznicilor de la bariere... legături prin piaţa neagră. — Dar nu aţi descoperit nimic. — Încă nu. — Şi nici n-o să descoperiţi foarte curând, nu-i aşa, domnule Lukas?

Inima începu să-i bată foarte repede. Se feri să-şi arate panica: spera să fi reuşit. — Îmi cer scuze pentru situaţie căpitane, dar am fost foarte ocupaţi cu revolta, cu stricăciunile aduse staţiei... în ultima vreme am lucrat la ordinele căpitanilor tăi, Mallory şi... — Da. Strălucită mişcare, felul în care ai curăţat holurile de răzvrătiţi; dar se potoliseră de la sine, nu? Înţeleg că unii refugiaţi Q au intrat în centrală. Jon descoperi că îi venea greu să respire. Se lăsă o tăcere lungă. Nu-şi putea găsi cuvintele. Mazian făcu un semn către unul dintre soldaţii de la uşă. — Eram într-o situaţie de criză, spuse Jon, doar ca să umple tăcerea îngrozitoare. Poate că am acţionat cam arbitrar, dar ni se oferise o şansă să controlăm această situaţie periculoasă. Da, am făcut aranjamente cu consilierul din zona aceea, care nu era, după câte cred, implicat în complot, şi care putea să-i potolească... nu mai era nimeni la... — Unde e fiul dumitale, domnule Lukas? Jon rămase cu ochii holbaţi. — Unde-i fiul dumitale? — La una dintre mine. L-am trimis cu un transportor uşor, într-un control. S-a întâmplat ceva? Aveţi vreo veste de la el? — De ce l-ai trimis, domnule Lukas? — Sincer vorbind, ca să-l scot din staţie. — De ce? — Pentru că fusese în ultima vreme la conducerea birourilor, în perioada în care eu mă ocupam de baza din Lumea de Jos. După trei ani, au apărut probleme de loialitate, autoritatea lui a fost subminată. Am crezut că o scurtă absenţă ar mai îndulci lucrurile şi, în plus, mi-am dorit pe cineva de încredere în birourile de la mine, pentru cazul în care s-ar fi întrerupt legăturile. O mişcare politică. Din motive de securitate internă. — Nu cumva pentru a ascunde prezenţa pe staţie a unui om numit Jessad? Inima îi era gata să se oprească. Calm, clătină din cap. — Nu ştiu despre ce vorbiţi, căpitane Mazian. Dacă aţi fi atât de bun sămi spuneţi sursa acestei informaţii... Mazian făcu un gest şi cineva intră în încăpere. Jon se uită la Bran Hale, care îi ocoli privirea. — Vă cunoaşteţi? întrebă Mazian. — Omul ăsta, spuse Jon, a fost eliberat din funcţie, la baza din Lumea de Jos, pentru comportare proastă şi revoltă. Am luat în considerare un dosar anterior şi l-am angajat. Mi-e teamă că încrederea mea a fost prost investită. — Domnul Hale s-a prezentat pe Africa cu gândul să se înroleze... declarând că are nişte informaţii. Iar dumneata negi că ai cunoaşte un om cu numele de Jessad. — Domnul Hale să vorbească despre chestiile care-l privesc! Asta e o înscenare! — Ai auzit de unul Kressich, consilier în Q? — Domnul Kressich era aşa după cum am explicat, în centrul de control. — La fel era şi Jessad.

— Putea fi unul dintre paznicii lui Kressich. Nu am întrebat cum îi cheamă. — Domnule Hale! Bran Hale arăta posomorât. — Rămân la versiunea mea, domnule. Mazian dădu încet din cap, îşi scoase lent pistolul. Jon se îndepărtă de masă, însă oamenii din spatele lui îl trântiră înapoi pe scaun. Se uită la pistol, paralizat. — Unde e Jessad? Cum ai luat legătura cu el? Unde poate să fi dispărut? Se auzi pocnetul siguranţei pistolului. — Am fost ameninţat, şuieră Jon. Am fost forţat să cooperez. Au pus mâna pe un membru al familiei mele. — Deci le-ai dat fiului tău. — Nu am avut de ales. — Hale, spuse Mazian, tu, tovarăşii tăi şi domnul Lukas puteţi merge în compartimentul alăturat. Vom înregistra discuţia. Vă lăsăm, pe voi şi pe domnul Lukas, să vă lămuriţi între voi; când termină, aduceţi-i înapoi. — Nu, spuse Jon. Nu. O să vă dau informaţiile, tot ce ştiu. Mazian făcu un gest de concediere. Jon încercă să se prindă de masă. Oamenii dinapoia lui îl forţară să se ridice în picioare. Opuse rezistenţă, dar ei îl traseră afară pe uşă, în coridor. Acolo îl aştepta întreaga echipă a lui Hale. — O să-ţi facă şi ţie la fel, strigă Jon peste umăr către masa în jurul căreia se aflau ofiţerii de pe Europe. Dacă-i primeşti în rândurile tale, o să-ţi facă şi ţie la fel. Minte! Hale îl prinse de braţ, îl azvârli în încăperea destinată lor. Ceilalţi se înghesuiră după el. Uşa se închise. — Ai înnebunit! spuse Jon. Eşti nebun. Hale! — Ai pierdut, răspunse Hale.

III NAVA COMERCIALA FINITY’S END: ADÂNCUL SPAŢIULUI; ORA 22.00 ZP; ORA 10.00 ALT.
Clipirea luminilor, zgomotul ventilatoarelor, uneori pârâitul com-ului cu mesaje de la alte nave – toateastea aveau familiaritatea unui vis, ca şi cum Pell n-ar fi existat, ca şi cum ar fi fost din nou pe Estelle şi oamenii din jur ar fi avut chipuri cunoscute din copilărie. Elene îşi făcu loc prin centrul de control înghesuit al navei Finity’s End şi se strecură în nişa unei console atârnate, ca să urmărească imaginea radar. Simţurile îi erau încă amorţite din pricina drogurilor. Îşi apăsă mâna pe pântec, simţind o greaţă cu care nu era obişnuită. Saltul nu făcuse rău copilului... şi nici n-avea să-i facă. Negustorii dovedeau acest lucru, femeile negustorilor cu constituţie puternică obişnuite de o viaţă cu stresul; problema ţinea, nouzeci la sută de nervi, iar drogul nu era

un umăr. care lăsase comenzile navei în mâinile fiului său şi venise să o vadă. cu toate staţiile – putem să le falimentăm. împrăştiaţi de explozie. Era suficient ca unul să încetinească. De punctul de nul se apropiau negustori venind dinspre Pell. doar pentru că noi suntem demodaţi. Apăru şi dispăru. curăţele? O să creadă şi ei astfel. dacă asta doreşti. căpitane! Cei mai mulţi negustori care au fugit vreodată de pe staţiile Companiei. Şi noi ce-am căpătat după ce militarii au pus mâna pe totul? Îmi permiţi accesul la com? Neihart se gândi mult timp. . pulsul i se potoli. putem ajunge şi puternici. Greaţa o cuprinse din nou. IV PELL : DOCUL ALBASTRU . După o vreme. Priveşte ce vine în spatele nostru. ameninţaţi de această posibilitate ca de o sabie atârnată deasupra capului. Neihart. Să ne punem problemele la punct înainte să o ştergem de aici. Înghiţi de câteva ori în sec. odată cu ritmul paşilor prin încăperea principală. — Ce ai în minte? — Să ne apărăm interesele. avem un cuvânt de spus şi pariez că unii dintre aşa-numiţii negustori unionişti ştiu ce-i aşteaptă. Dar eu tot te rog. Deşi numărul lor crescu.atât de puternic. un braţ inert. ca să rămână la distanţă de noii veniţi. spuse ea. Quen.00 ZP . la fel de bine ca şi noi.00 ALT Signy se răsuci. nu? Şi dacă vrem. şi dădu peste un trup adormit. nici măcar nu se gândea că s-ar fi putut întâmpla. accelerând cât puteau de mult în spaţiul real. dacă ne ducem la ei să le cerşim dreptul de a deservi staţiile. Fusese întotdeauna obsedată de o asemenea soartă urâtă. Privi radarul care capta un nou semnal. Putem să oprim comerţul – cu toate planetele. Pentru o clipă. — Am o propunere. Mai aveau de mers câteva minute în direcţia aceea. — Ştiu. pentru ca toţi să-şi înceteze existenţa. LA BORDUL LUI NORWAY . O jumătate de secol am tot fost daţi de-o parte. Nu avea să piardă copilul. întoarse privirea către Neihart. nu ştia. în comparaţie cu navele lor noi. Asta înseamnă necazuri. să dicteze. vestea o să ajungă departe şi o să ştie din ce navă s-a vorbit. Câtă vreme lucrurile sunt nesigure. Să lăsăm Uniunea să ne înghită. hotărâtă să nu o bage în seamă. printre înghiţituri. confuză şi pe jumătate adormită. îşi făcură loc în refugiu în ordine. o jumătate de secol am fost pradă pentru orice navă de război fără să ni se ia în seamă neutralitatea. 12. spuse răguşită Elene. — Ai com-ul. când traversaseră câmpul de luptă. ORA 24. agitată. vreun inconştient grăbit să intre în spaţiul real prea aproape de punct. care se repezeau ca un val pe o plajă.. Lasă-mă să iau din nou în primire com-ul! Să nu fugim de aici. Am pierdut staţiile pe care le deserveam. nu-şi aminti cine era. Suntem mulţi.. valurile de greaţă bătură în retragere. — Dacă se înrăutăţeşte situaţia. Poată că pierduseră câţiva.

şi ceilalţi îi făcură loc. Flota avea să reacţioneze aşa cum o făcuse şi în alte părţi. rândul de dulapuri. Visătoarea plânsese de bucurie să audă ştirile pe care le adusese Dinte Albastru. vă iubesc pe toţi. Adevărul era că prietenul ei avea mult bun simţ. Când navele Uniunii aveau să vină. şi dacă dormea. Hotărârea lui Mazian. dar tu eşti un vânător de Jos foarte iute. mâini puternice. lipită de el. Apoi zâmbise şi închisese ochii. . un mascul tânăr. omul-Konstantin şi prietenul lui în siguranţă. — Bine. ORA 24. Nu aveau nici un plan. în timpul revoltei Q. — Soare-strălucind-printre-nori.Graff. să tragă în ţintele aflate la îndemână şi să păstreze o cale de retragere cât mai mult posibil.. O bucuraseră pe Soare-prietenul-ei. căci aveau să vină. du-te şi stai cu ochii pe omul-Konstantin! Hisa de Sus sunt ce sunt. Satin îl privi cu mândrie. pentru că până şi Bătrânii ciudaţi văzuseră în el un ins valoros. Graff se foi lângă ea. Puseseră stăpânire pe staţia Pell. Aveau să vadă schimbul turelor. atât de înălţătoare era priveliştea lacrimilor pe acel chip liniştit. se înghesuiseră să o vadă. se scuză în tăcere faţă de ceilalţi din adunare. scoase un oftat liniştitor. căldura se abătuse atunci peste ochii întunecaţi şi vii. nu a ei. se potoli din nou. Îşi dorise ca Norway să fi ieşit în patrulare. din respect pentru acel loc – ridică privirile către ea. Închise ochii. Se aşeză confortabil. El îi atinse pe Bătrâni şi pe ea. Ieşiseră din schimb împreună. fu de acord Lily. V PELL : SECTORUL ALBASTRU UNU. Soldaţii erau împrăştiaţi prin docuri.00 ALT. Să-l urmăreşti oriunde se duce! Dinte Albastru aruncă o privire nesigură către Bătrân şi Lily. — Doarme. Satin îl înghionti pe Dinte Albastru şi el. spuse Liiy.. Graff. Du-te! El se ridică sfios. Vă iubesc. Şi inimile hisa plânseseră odată cu ele până ce înţeleseseră că se năşteau din bucurie. Bietul Di Janz era la comanda docurilor. care fusese atât de zelos să se cureţe – încercând să-şi pună în ordine blana. Privi câtva timp peretele întunecat. aşa că îndrăzniseră să meargă la culcare. de mirosul morţii din nări pe care nu-l putea îndepărta. Şaptespreze răniţi şi nouă morţi. 12. şoptise Visătoarea. fără ca ei să fie schimbaţi. se hotărî ea în sfârşit.. Bine.. obosiţi şi prost dispuşi.00 ZP . Şi: Aveţi grijă de ei. foarte isteţ. o chestie care nu le îmbunătăţea dispoziţia. Atlantic şi Pacific patrulau împreună cu toate navetele flotei. dormea în calea de acces. — Du-te înapoi. o prezenţă prietenoasă în beznă. NUMĂRUL 0475 .. Satin îşi trase răsuflarea şi îşi îmbrăţişa genunchii. lucirea stelelor de deasupra capului – dezgustată de imaginile pe care le vedea sub pleoape..

. iar stelele încă mai ardeau împrejur.Şi Visătoarea dormi. deşi pentru a doua oară oamenii luptaseră cu oamenii şi lumea de Sus se zguduise ca o frunză în îmbrăţişarea râului. apărată în mijlocul lor. Soarele veghea asupra ei.

răspunse Săltăreţul spunând mai puţin decât se aştepta. Emilio fugi împreună cu Miliko spre el. Un om veni din spatele coloanei. cei care abia se mai târau. rămăsese în coloană. dinspre celălalt capăt al coloanei. la urmă de tot. Baza unu. atrase atenţia şoferului şi îi semnală oprirea după o jumătate de kilometru. Coloana se apropia tot mai mult. prăbuşite. unul dintre lucrătorii Q. Prima dintre taberele din afara bazei principale. până ce ajunse alături de Miliko. striga el fiecărui grup care îl depăşea. baza pe care o văzuse construindu-se. aproape singurul dintre hisa. Câţiva bătrâni răbdători şi hotărâţi şi. cu o gheară strângându-i inima. doi inşi aparţinând personalului. Tot mai mulţi rămâneau în urmă. — Ochii la noi văd. Să nu stăm prea mult în câmp deschis. — Punct de odihnă înainte. O trase pe Miliko deoparte şi privi coloana trecând. Un tehnician venea alergând pe drumul bătut de vânt. bine? După tabără.6 L U M E A D E J O S : 10/11/ 5 2 . Mergând cu măştile. Se tot opreau să se odihnească şi nevoia de odihnă creştea din ce în ce mai mult.. Nici un semn că ar locui cineva. — După ce trecem de tabără. Emilio privi. trebuie să ne odihnim. mişcate de vântul uşor. — Hisa îi urmăresc şi pe ei? îl întrebă pe Săltăreţ care. până ce zări camioanele şi lumea adunată în jurul lor. Omul rămase pe loc şi lăsă coloana să treacă pe lângă el până la grupul din care făcea parte. Continuaţi să mergeţi până ajungem acolo! După o vreme se văzu capătul coloanei. ca să ajungă din urmă cele două vehicule pe şenile din capul coloanei. Apoi lăsă coloana să-l depăşească. strigând ceva fiecărui grup. — Domnule Konstantin. ajunse lângă el. Se întrebă cât de mult se îndepărtaseră şi cu ce. — Domnule Konstantin. Emilio continuă să fugă pe marginea drumului. Îşi dădea seama că lucrătorii mai în vârstă şi copiii se aflau la capătul puterilor. — Un mesaj prin com. lângă el şi Miliko. de respirat. pe lângă perdeaua de copaci. cu ţarcurile goale. Ocoli copacii şi . ajunseseră la limita efortului pe care-l puteau depune. Z I U A L O C A L Ă Camioanele înaintau lent în câmpul cu domuri dezumflate. Uşile ermetice rămăseseră deschise. promise el. cu toţii contemplând dezolarea. mări pasul.. depăşi unul în dreptul luminişului. Îl ajunse pe celălalt ceva mai departe. iar liniştea compresoarelor spunea povestea abandonării. Emilio o bătu uşor pe umăr pe Miliko. gâfâi alergătorul. în vreme ce coloana punea întrebări. — A mai rămas cineva? întrebă el şi ei clătinară din cap.

dinaintea tuturor care-l priveau de jos – Q se răzvrătise şi spărsese bariera. spuse Ernst. revoltă pe staţie. încercând să-şi păstreze vocea calmă. dar Pell va fi în mâinile lor şi vă trebui să muncim să le umplem depozitele. la fel de bine. la lucrători. impusese legea marţială. cu preţul unor mari distrugeri şi pierderi de vieţi. la oamenii lui din personal. orbitali şi Q laolaltă. Sări în remorcă. El o strânse pe Miliko mai aproape. Un murmur porni în mulţime se întoarse către ea. Nimic despre alte cazuri.. la hisa. să fi dispărut. — Nu. le spuse. Poate. spuse el. printre bagaje. Q – Ernst ezită şi continuă forţat. Miliko. după ei. când niciunul dintre noi n-o să mai aibă vreun cuvânt de spus în ceea ce se petrece în Lumea de Jos? Întoarceţi-vă. de privirile aţintite asupra lui. Să răspund? Zguduit. se opri când acesta se întoarse către el cu una din mâini apăsând casca pe ureche şi cu o privire care nu promitea decât suferinţă. descoperit de Hisa.. E un mesaj mlitar. spuse el. îşi puse un braţ în jurul lui. — Nu ştiu. la com şi generator. Să recoltăm doar pentru noi. Părinţii lui Miliko şi sora ei erau acolo. Compania şi Uniunea vor continua să se războiască. să le dăm recolta. . trase aer în piept. de cele ale bătrânilor Q din camion. Nu era o sfidare. — Deci vor veni şi aici. Unul dintre rezidenţii Q plângea. Caută să ia contact cu noi.îşi făcu loc prin mulţimea care se desfăcu să-l lase să treacă spre camionul din frunte unde. Într-un loc sigur. Mama lui stătea lângă el. Altcineva urcă în remorcă şi se apropie. să lucrăm la mori şi la puţuri. Nu răspunde. şi mai multă. Îi era recunoscător. — Mort. Flota lui Mazian. la Q. Dacă propria noastră Flotă coboară şi ne pune la lucru sub ameninţarea armelor. boccele şi bătrânii incapabili să meargă. Au să vină aici. Tatăl tău. Ei nu reprezentau ţinte atât de valoroase precum Konstantinii. sprijinindu-l.. dacă vreţi! Lucraţi pentru Porey până ce ajunge aici Uniunea! Eu am să-mi continui fuga — Unde. domnule? Era băiatul – îi uitase numele – pe care Hale îl bătuse în ziua revoltei. recunoscu el. unchi şi mătuşi.. poate că şi ei aveau acolo fiinţe dragi pentru care îşi făceau griji. Nimeni nu mai mişca. Avea acum confirmarea. stătea Jim Ernst.. — Nimic despre alte pierderi. — Mama şi fratele? — Nici o ştire. doar o nedumerire. dincolo de copaci. Flota preluase controlul. Nimeni nu mai spunea nimic. conştient de liniştea care cuprinsese mulţimea. Doar vântul prin frunze şi râul agitat. Simţise. o să vină Uniunea? Ce-o să se întâmple când o să ni se ceară mai multă muncă. veri. în remorcă. dacă există un asemenea loc. cum o să fie atunci când. tremură uşor de epuizare şi de şoc. realiză Emilio îndurerat. se strecură până la Ernst. Clanul Dee putuse supravieţui sau. fără să fie pomenit în apeluri: familiei Dee îi rămânea o speranţă. Se uită de-a lungul coloanei la chipurile solemne. la fel de solemne ca sculpturile hisa. Să construiesc şi să trăiesc.. şopti el în grabă. Ernst spune-le ce ai auzit! Ernst se ridică.

Teama. nu putem lua camioanele. alţii descărcară proviziile şi echipamentul.. Cimitirul din spatele bazei principale crescuse odată cu staţia. iar unii dintre noi nu sunt în stare să meargă. — Domnule Konstantin. teama de planetă. Ieşirea lor dovedea încredere. iar hisa nu. — Tu vii. — Noi cărăm bolnavi. — Suntem mulţi cei care vrem să continuăm drumul.. nefericită. Se clătina din cap. Coborî din camion. chemă el. — Vă puteţi întoarce în tabăra pe lângă care am trecut. de locurile în care omul se afla în minoritate. în ciuda faptului că suntem străini pe aceste locuri. strigă Săltăreţul. — Nici un hisa. învăţat la voi noi buni. obosit.. Simţiră asta cu toţii. se opri în şanţ. Din pădure ieşiră din ce în ce mai mulţi. O mască pierdută. Dacă mergem în direcţia aceea.Un murmur străbătu mulţimea. mulţi. Şi asta în ciuda lucrurilor pe care le-am făcut noi. iar unii dintre aceia. Şi avem nevoie de lucrurile din camioane. acolo unde omul era slab. Oamenii care nu se sinchisiseră de hisa. Noi furăm pentru voi. Săltăreţul îl luă de mâna.. Era una dintre bătrânele din camion. . se auzi o voce de bărbat. — Şi ce-o să se întâmple când o să ne găsească? murmură Miliko. O să trebuiască să ne ascundem repede. Săltăreţule. Se uită în urmă către ceilalţi. spuse el. pentru că nu se auzi nici un protest. pe coasta dealului. suntem obosiţi. Hisa apărură împrejur. Nu vreau să rămân în urmă. pe vremea când erau la staţie. Ea coborî.. pentru cei care vor să-şi încerce norocul cu Porey. Să vă pornim compresoarele. — Domnule Konstantin.. Emilio privi. nu a făcut vreodată rău vreunui om. continuă el.. ştiind că era de partea lui. Atât putem face pentru voi. Ridică privirile.. Tineri hisa puternici făcură scaune din mâinile lor împletite. omule-Konstantin. E nevoie să trimitem unul dintre camioane înapoi? Se tăcea.. privind către unul dintre hisa care aştepta la marginea pădurii. fără să pună vreo întrebare. deocamdată. unii chiar aducându-şi puii pe care oamenii îi văzuseră rareori. Poate vor crede că nu-i rentabil să vină după noi. într-un gest tipic hisa. o greşeală. — Ar avea nevoie de radare sensibile să deosebească hisa de oameni. Tu vii. Sunt bolnavi. Îi ajutară pc cei bătrâni şi pe cei bolnavi să coboare din camioane. mulţi hisa. sunt prea bătrână ca să muncesc în felul ăsta. — Săltăreţul. — Săltăreţule. Săltăreţul ieşi dintre copaci. nu putem lua camioanele. îl adulmecă. în Lumea de Jos se murea pentru aşa ceva. mulţimea de feţe. pentru cei care nu cunoşteau viaţa din Lumea de Jos. Toţi vin acum.. acum începuseră să se teamă de ei în teren deschis. Noi furăm lucruri bune din camioane. — Vrea cineva dintre voi să se întoarcă? întrebă unul dintre supraveghetorii Q. Unde e Săltăreţul? Am nevoie de el. făcând semn către el. ridică mâna s-o ajute pe Miliko. către chipurile dezamăgite şi cuprinse de indoială. se afla întotdeauna în spatele lucrurilor.

trei hisa cu alb presărat din abundenţă în blană. chiar dacă nu înţelegeau limba oamenilor: după ei veneau alţii. Noaptea căzu. fiecare trunchi din pădure putea ascunde un trup subţire. Ca o hoardă brună de insecte prădalnice. unii dintre ei înfăşuraţi în pături. Miliko. Bătrânii dispărură în pădure. chiar dacă nu înţelegeau rostul. Pădurile păreau vii din pricina lor. acolo unde-şi aruncaseră boccelele. ca şi ceilalţi care se trezeau. era târziu. hoţii hisa. nici pe ceilalţi. După un mic urcuş pe coasta dealului printre copaci şi ferigi. care se ghemui şi nu-l mai clinti nimic. compresoarele. alţii prea îngrijoraţi ca să se poată relaxa. Îl lăsă să facă ce voia. odihnindu-se când puteau. spuse Săltăreţul. nici pe el. răspunse el. hrana lor şi toate lucrurile pe care reuşiseră să le ia din camioane. Ei spun vino. ducând domul gonflabil. gâfâiau cu toţii şi unii dintre aceia care porniseră pe picioarele lor erau acum duşi în spate. hisa care se lipeau de ei când se opreau. pentru că terenul şi pădurile le aparţineau. generatoarele. Vestea trecu pe la toţi. se întinse lângă Miliko. asta nu-i bine. până la cei din josul dealului: treziţi. gest firesc. se opriră şi se întinseră să doarmă la adăpostul ferigilor. Navele or să ne vadă. cred că ar trebui să te trezeşti. .— Tu vii acum. După o vreme. apoi porni. Îşi folosi pătura drept pernă. Dintre copaci sosiseră Bătrânii. prin pădure. Miliko îşi frecă genunchii cu mâinile: o ceaţă uşoară umezea frunzele. Îşi adunară bagajele şi se strânseră în grupuri. spuse Săltăreţul. dar veştile le dăduseră puterea fricii. se ridică în genunchi. tremurând în ceaţa rece. Emilio îl privi neajutorat. dar ei continuară să meargă. Veneau şi mai mulţi hisa. — Nu vorbă om ei vorbesc. dirijaţi în aşa fel de către hisa încât nimeni să nu rămână în urmă. De fiecare dată când un om se împiedica printre frunzele ude şi ramurile plângătoare. Săltăreţul aşteptă până ce fură cu toţii gata. ca răcoarea să nu-i supere prea mult. Şi se trezi atunci când Săltăreţul îl scutură. — Găsiţi un loc ferit! îl grăbi Emilio pe Săltăreţ. maroniu. — Emilio. adormi. chiar şi hisa începură să încetinească ritmul. o strânse lângă el. Săltăreţule. Nu erau antrenaţi pentru un marş lung. Când cei pe care trebuiau să-i care deveniră mai mulţi decât puteau duce. — Venim. Se întoarse pe cealaltă parte. Emilio puse pe umăr pătura făcută sul şi îl urmă. Săltăreţul se înghesui alături şi puse un braţ peste el. hisa care să-l ia de mână şi să-l sprijine. trezeşte-i pe toţi! Femeia se îndepărtă. Săltăreţul se înclină şi bombăni mai sobru decât ar fi vrut. sub soarele care bătea printre frunze. foarte târziu şi norii ameninţau cu ploaie. chemându-i pe cei încă adormiţi. dar încă ameţiţi. un somn sănătos. Se ridică şi se plecă în fata lor. Cred că a venit un hisa foarte important. — Dormit acum. cercetă coasta dealului unde oameni şi hisa zăceau întinşi.. încolonaţi. apăreau hisa care să-l ajute.

Mă înţelegi? — Eu înţeleg. — Nu. dar hisa continuară să înainteze. aducând oamenii şi bagajul lor către câmpia însorită. Săltăreţule. protestă Emilio.. în cele din urmă. Vastitatea se deschise dinaintea lor de cum trecură de creasta unui deal. oameni. se zărea un stei de piatră şi un cerc bătătorit. Am să vorbesc cu Bătrânii. către Mazian. Făcu un gest de protest către pellianul care păşea vesel alături. brusc tulburat. — Nu. Săltăreţul se întoarse şi continuă coborâşul. Le era frig când se opriră şi erau uzi. Urechile lor sensibile prinseseră sunetul de multă vreme. Bătrânii. să se lămurească. pentru totdeauna. mă auzi? — Ei spus venit. mă auzi? Oamenii-cu-arme. nu trebuie să ieşim în câmp deschis. Îi spuse lui Miliko. Coborârea începuse deja. În valea largă. Brusc. ştiind că făcea un lucru nebunesc. era un cerc de trupuri adunate în jurul stâncii. Oamenii-cuarme or să ne găsească aici. ei vin în nave.. ochii lor văd. Văd la noi toţi. — Săltăreţule! zise Emilio. să-i grăbească. Nu-i putem jigni. fără să încetinească. strigăte şi entuziasm reînnoit.O dată se auzi un tunet în înalturi. ieşind din adăpostul copacilor. Emilio făcu un pas. Îşi dădu seama Emilio. tot acest timp se scurgea în favoarea lor. prima geană de lumină ivită printre copaci. coborând panta către o câmpie largă. Să se odihnească şi să meargă. acolo unde părea că se scurge valul. — Bătrânii spus venit. vor trimite mesaje furioase Sus. apoi altul. Porey se întorsese. trecu vestea de la unul la altul. — O navă. sanctuarul.. se răsuci în mers şi-i făcu semn. Oamenii le ceruseră ajutorul şi ei îl dădeau.. Nu trebuie. valul brun de hisa se rostogolea printre copaci. aşteaptă-mă! Dar Săltăreţul mergea înainte. oprindu-se împreună cu Miliko. . ieşiră dintre copaci şi. un teritoriu numai al lor. Un timp vor cerceta baza părăsită. zona cerută de hisa pentru ei. În mijlocul ei. Şi noi văd la ei. tunet care nu avea nimic de-a face cu ploaia. lui şi lui Miliko. Probabil Porey. către câmpie. Nu se poate. Hisa nu întrebară nimic. căutându-l din priviri pe Săltăreţ. blânzii pellieni să-i mângâie. iar când aveau să cadă. Hisa stătuseră. Hisa continuau să meargă. o umbră care îşi dădu el seama. lumina zilei se abătu din ce în ce mai limpede asupra lor. am să le explic. — Nu putem coborî acolo. necălcată de picior de om. Săltăreţule. hisa. vor aştepta ca Mazian să hotărască.. pe care pellienii o salutară cu triluri. priviseră şi asta aveau să facă şi acum. Or să ne omoare. în felul lor. deşi nu plouase: şi erau bucuroşi că venise dimineaţa. Aveau să caute informaţii prin radar. În faţa lor. dar mă vor asculta. alunecând pe panta cu iarbă înaltă. să-i ajute. ca şi cum n-ar fi avut ce să discute. ştiind că se supunea unei gândiri hisa. — Am să vorbesc cu ei. nu uneia omeneşti Hisa nu ridicaseră niciodată mâna împotriva invadatorilor lumii lor. declară Săltăreţul.

cu echipele de la puţuri. ca acelea pe care hisa le dăruiseră staţiei. Pell devenise ceea ce era. Ito. îl rugă o voce hisa. sute şi sute. Nu ştiu cine va fi săptămâna viitoare. — Trebuie să-i convingem să plecăm de aici. cel puţin săptămâna asta. chiar şi cei bătrâni. ci un amestec de imagini sculptate. solemni. Nam mai avut de ales.. spuse Ito. În jurul lor rămaseră doar hisa. Făcură un popas în lunga lor coborâre. mai ales lui şi lui Miliko. spuse el.. transmiţându-le încrederea lor. un semn rău pentru ceilalţi. erau şi alţi umani. sprijinindu-se de Emilio. Păşeau acum. pe Macdonald de la baza trei: pe Hebert şi Tausch. Stâlpul se apropia din ce în ce mai mult – nu era un stâlp. forme ghemuite. Cândva. adunaţi acolo. le întinseră mâinile în semn de bun venit. Mazian e la conducere. Se vorbise de desfiinţarea coloniilor. spuse Miliko. distrus de umezeală şi praful pădurii. — Staţia a fost cucerită. până ce soarele alunecă pe cer în jos şi ajunse să lumineze din spatele dealurilor joase. cotrobăi după un altul. care se ridicară şi veniră în întâmpinarea lor. de la baza doi. rămânând în spatele valului. la vremea când soarele trecea de zenit. în formă de peşte. Miliko încetini. el făcu la fel. împreună cu oamenii lor.— Probabil sunt aici toţi hisa de pe râu. oamenii de pe Pământ se îngroziseră aflând ştirea descoperirii unei forme de viaţă extraterestre.. simţindu-se pierduţi. se odihniră şi merseră iarăşi. guri larg deschise de surpriză.. privind în sus. Amândoi clătinară din cap şi continuară să meargă împreună. mici şi străini în faţa acestei pietre bătrâne. hisa veneau cu mâinile goale la întâlnirea cu oamenii. Prevedea masacrul. — Mazian n-o să-l respecte. din cauza felului lor blând de a fi. şi Jones de la baza unu. hisa aşteptând neajutoraţi atacul care venea. Îl întâlni pe Deacon. căraţi în braţe de hisa. — Sunt lângă tine. îndreptându-se spre centru. pentru că ea şchiopăta. . în Lumea de Jos. înconjurat de hisa. Săltăreţul îl luă de mână şi îi conduse până la coloană. Filtrul clămpăni înfundat.. un stâlp neregulat ridicându-se din marea de trupuri hisa. Fusese făcut de mâinile lor şi era vechi. gândi el. — Ei au spus că venim aici. Au spus că veţi veni şi voi. pe câmpie. merseră. îşi reţinu respiraţia până făcu schimbul. În depărtare se ridica acea masă nedistinctă. Un fel de altar. de teama altor descoperiri. şi valul continuă să treacă. dar aici. iar el o ţinu pe Miliko de mână. E un loc de întâlnire. pentru că tot mai mulţi o luaseră înainte. Din cauza pellienilor. parcă ameţiţi. Fu cuprins de respect. Ito. Erau şi oameni acolo. dezastrul. Arătau la fel de uimiţi ca şi ei. — Ajut la tine? întrebă un hisa. încet. altele înalte. înălţată ca un turn. nici Uniunea. atingând mâna lui Miliko. globulare. hisa le făceau semne. la fel şi Jones.. Ito rămase în urmă. nu existase niciodată teamă. cu lucrătorii şi personalul. spuse Miliko. — Tu vii. dar hisa îi conduseră mai departe. cuprinşi de nebunia generală. spuse el. trupuri cu mai multe feţe hisa. Cilindrul măştii îi cedă. de la patru. ochi mormântali privind veşnic către cer. de teamă să nu fie despărţiţi în înghesuială. apoi îşi puse iarăşi masca. şi nu numai hisa.

în faţa celor patru bătrâni. deasupra lor şi răspunse. intrând în ritm. cu chipurile şi umerii argintii. visăm ei pleacă. acum voi venit. noi învăţăm la voi visat hisa. spuse Săltăreţul. Iubim la voi. roşii. se răspândi la cei apropiaţi. — Săltăreţule. Noi învăţat furat bine. peste vasta adunare. — El învăţat la noi visat vise de om.. Emilio făcu o plecăciune. Unul răspunse. iubim la voi. Săltăreţul traduse. se uită împrejur la mulţimea care părea să se întindă până la orizont şi. Noi furat pe voi. Cel mai vârstnic ridică o mână către imaginile sculptate care se înălţau. crezu că acel loc minunat ar fi putut îndepărta orice duşman. Noi dormim. Arme. Bătrânul întinse mâna. ridică doar privirile către chipurile uriaşe care se holbau cu ochi rotunzi către ceruri. precum o pală de vânt. — Voi bine venit aici. — Bennett. Bennett. —Loc hisa. probabil traducând.. Bennett. nedorind ca un intrus să intre în acest cerc: dar Săltăreţul îl conduse în faţa Bătrânilor. Cei mai apropiaţi răspunseră în ecou. Noi iubim la voi. — Stai jos! îl rugă Săltăreţul. Apoi. spuse Săltăreţul. el învăţat la noi visăm vise de om. Săltăreţul vorbi. cu grijă. mulţumeşte-le! Spune-le foarte multe mulţumiri! Dar spune-le că e pericol de Sus! Că ochii de Sus privesc la locul ăsta şi că oamenicu-arme pot veni aici să ne facă rău. Noaptea vine. Mihan-tisar. Se auzi şi un nume de om printre vorbele lui: Bennet. se şoptea din când în când. Săltăreţului. Murmurul depăşi limitele cercului. — Sunteţi în pericol. cei mai în vârstă hisa. To-he-me: Mihan-tisar. Venit. — Voi loc sigur. plecat.. Voi la loc ferit venit aici. El nu găsi nimic de spus. dus voi în loc sigur. Trupurile începură să se legene. cu un rânjet hisa. se aşezară cu picioarele încrucişate. sprijinindu-se în cealaltă. protestă Miliko. şi altul: Lukas. Bennett. fără să fie neliniştite. Patru perechi de ochi vârstnici îi priviră. preţ de o clipă.Locul unde stăteau Bătrânii. Miliko îl imită. — Făcut la voi: numit la tine El-vine-iar: numit la tine Ea-întinde-mâinile. spus la tine El-vine-iar. înconjuraţi de beţişoare înfipte în pământ. To-he-me. ca s-o atingă mai întâi pe Miliko. . beţişoare sculptate de care spânzurau şiraguri de mărgele. Te rog să-i faci să înţeleagă asta. crezu în această posibilitate. spuse Săltăreţul. Omul-Bennett. trecu. O cântare porni de la Bătrâni. — Arme. — Noi furat mâncare. — Bennett. ca şi cum i-ar fi binecuvântat. Voi spirit bun. să asculte ce spunea unul dintre Bătrâni. Un al doilea bătrân vorbi. visăm ei pleacă. Emilio ezită. Voi cald venit aici. — Nave venit de Sus peste capete la noi. apoi în rândurile din ce în ce mai îndepărtate. privit.. apoi pe el. Săltăreţul făcu o pauză.

ţinând-o de mână pe Miliko. unde găsise un teren liber. făcându-l să înţeleagă că trebuiau să se odihnească. cufundaţi cu toţii în pacea momentului. Se aşeză lângă Miliko. spuse. atunci nu mai rămânea nici o speranţă. Să fie aici. acolo unde hisa săpaseră şanţuri sanitare. Reacţie hisa. se întinse şi privj la stele. — Nume la ea Ea-vine-prima. răspunse. Iar în cursul dimineţii asoliză o navă. către cerul înstelat şi gloata adormită. dacă vor. oftatul unui instrument uriaş umplând cerurile în amurg. prin Săltăreţ Bătrânilor. şoptită şi însoţită de legănarea trupurilor. . Suntem de pe transportorul Africa. Epuizarea îşi spuse cuvântul. remarcă Miliko. să vorbească cerului şi zeilor. o navetă-sondă. mancă şi respiră pe rând. Mers-împreună. privi înapoi către coloană. Rămase o vreme la marginea taberei. cei treji se foiau prin mulţimea adormită. peste vale. să stea sub cerul liber. căutând un loc pentru nevoi fireşti. Aşteaptă! Visează! — Mă întreb. Emilio se ridică. Simţi şi el nevoia. — Nu vorbi. apoi le numi pe rând stelele: ochi atenţi de hisa le cercetau şi le primeau ca pe nişte prieteni care se întorceau. şi încetă să-i mai fie teamă pentru sine şi pentru Miliko.. se trezi după un timp. calmă. Privirile lui Miliko deveniră sticloase: Emilio încercă să reziste. în situaţia în care se află. Aşteptau un vis cu toţii: şi dacă oamenii aveau să întoarcă armele către visătorii blânzi din Lumea de Jos. dincolo de cei adormiţi. şi privi apropierea navei de sol. — Trebuie să merg să vorbesc cu ei.. iar Săltăreţul îl bătu pe spate cu mâna. Nici printre oamenii care stăteau alături.. — Aici sunt oameni. dar şi hisa se ghemuiau. Dormi. le spuse Săltăreţul. într-un fel care nu avea de-a face cu viaţa şi moartea: locul acela fusese acolo de veacuri cu mult înainte de venirea oamenilor care priviseră spre ceruri. rămase să aştepte. se auzi un megafon îndepărtat. să fie văzuţi.. cu mintea amorţită de şoapta aspră ca bronzul bătut cu ciocanul. cu mâinile goale. Îşi scoase masca. Întunericul aduse răcoarea şi un oltat din nenumărate gâturi. după multă vreme. Responsabilul să înainteze şi să se identifice. Ea-dansează-mereu. Apariţia stelelor fu întâmpinată de gesturi şi strigăte uşoare de bucurie. Alţi oameni se ridicaseră.Emilio tremură. în cele din urmă. Şi. împreună cu Miliko. tună vocea metalică peste câmpie. întrerupând cântarea. găsi alături mâncare şi băutură. — Nu. când el vru să se ridice. Ar putea să te împuşte... se strecură prin adunarea imensă către margini. cu credinţa bizară că se aflau în siguranţă. Întinse mâna şi înconjură cu braţul umerii lui Miliko. Ştia că înnebunise. Nici urmă de panică printre zecile de mii de hisa. îl rugă Miliko. până ce apărură alţii şi îşi recapătă simţul timpului. Soarele dispăru.. Aşa îi dezarmaseră hisa de la început. Cel mai Bătrân. cugetă la căile pe care le puteau urma. şi întreaga adunare se potoli. Se întoarse la Miliko.. să rămână treaz. Vine-în-primăvară. Cântarea prinse din nou viaţă. În alte părţi. Emilio se aşeză. la Săltăreţ şi la Bătrâni. să ne ia pe cei din Lumea de Jos pe staţie.. avea speranţe.

. spre adunare. E o problemă de timp. — Nu. spuse ea. privi în ochii ei întunecaţi. Să dirijezi războiul. pot suporta cel mai mult şi care sunt în stare să-şi stăpânească nervii. mormăi el. pentru că văzuseră mişcarea. pe cei mai mulţi dintre noi. Trupele care înaintaseră din cealaltă parte aşteptau. să fie înconjuraţi de mulţime. — Miliko – mă duc să întreb ceva. Venirea dură ceva timp. Îl îmbrăţişa şi îl sărută încât îi veni greu să plece. — Stai aici. Braţe de muncă. să te ocupi de ei. Poate pentru recrutări. Hisa din apropiere ridicară privirile. — Nu. Am să mă întorc. Nu ştiu. nu ştiu dacă şi pentru altceva. Vom aştepta să se rezolve lucrurile pe staţia de Sus. Crezi că am intenţia să te părăsesc? Dar cine să facă ceea ce trebuie? Fă şi tu ce te-am rugat! — Te înţeleg. Apoi îi dădu drumul. Emilio scoase pistolul din buzunar şi i-l înmâna. — Vă ştim veştile. — Asta e o scuză.— Ar putea să tragă şi dacă nu merg să vorbesc cu ei. Cea pe care o folosesc hisa. Am să-i las aici pe cei care nu doresc să lucreze pentru Porey. spuse el. iar când Miliko începu să se ridice. îi asigurau mesajele. — Cei din conducere! strigă Emilio. de rezistenţă. Numai de aceea au venit. Voluntarii se apropiara. pentru munca de pe câmp. cu tot şchipamentul pe care-l pot duce. El se ridică. cu ochii mari. În cine să am încredere? Pe cine pot înţelege hisa mai bine decât pe tine? Pe cine? Emilio clătină din cap. câtă vreme capătă ce vor – putem salva câte ceva. Să-şi repare instalaţiile sabotate.. Am nevoie cam de şaizeci de oameni din fiecare bază. o ţinu de mâini. Şi da. Vreau oamenii cei mai vânjoşi din toate unităţile. — Există o cale de luptă. Mă înţelegeţi. — Au nevoie de mână de lucru. cu voce răguşită. Ca să-i conduci. Oameni care să aibă grijă de provizii. Ne-au prins. Să stai cu hisa. dându-şi seama că puteau fi urmăriţi. La fel şi ea. să-i îndrumi şi să-i ţii pe străini departe de lumea asta. Probabil că nu-i interesează decât baza principală. din grupurile bazelor. vom salva tot ce se poate. Transmiteţi mai departe! Am nevoie de voluntari. cei care pot face cel mai mult. iar timpul şi forţa erau de partea lor. Direct în mulţime. Emilio puse oamenii să întoarcă spatele la soldaţi. Zgomotul megafonului se auzi din nou. Vor fi în siguranţă. vor ca baza să lucreze din nou. rotunzi şi interesaţi. strecurându-se dinspre capătul îndepărtat al adunării. Am să mă duc. precum şi din grupul bazei principale. Vestea se răspândi. Nu cred că putem cere celor din Q să se întoarcă şi să suporte iarăşi umilirea lui Porey. cei mai puternici. — Este Emilio Konstantin acolo ? Am veşti pentru ei. dacă asta vor. Bănuiesc că vor să le aprovizionăm navele şi staţia. pentru că nu le pot folosi pe celelalte. . dacă se va ajunge până la asta. să fim destui ca să putem bloca orice acţiune împotriva staţiei din Lumea de Jos – sau doar să supravieţuim. Am nevoie de tine aici.

— Konstantin.— Mergi şi tu? El dădu din cap. Îşi dădu seama că aveau o lunetă şi că îl vedeau clar. Vei căpăta tot ce doreşti. Suntem gata să ne întoarcem. Porni prin tabără. Gestul lui fu repetat cu reţinere de Jones şi de ceilalţi din personal. spuse Săltăreţul. Punem în funcţiune baza principală numai dacă starea de alarmă încetează. Am strâns o echipă. Fără discuţie. spuse Ito. — Iar pui condiţii. într-adevăr. Nimeni nu mişca. Emilio clătină din cap. Mergeţi şi răspândiţi veste? Vreo şaizeci de voluntari de la fiecare bază. Un sanctuar. Îl veţi găsi marcat cu INTERZIS pe hărţi. — Începem să ne pierdem răbdarea. Am piesele. făcu un semn cu mâna. spuse ofiţerul prin megafon. Întârzie cât s-o sărute din nou pe Miliko. — Voi nu trebuie să mergeţi. Nu numai oameni din personal şi lucrători rezidenţi. la fel de mulţi ca şi rezidenţii. o să avem grijă să capeţi ce doreşti. Ajunse la marginea adunării şi îl descoperi pe Săltăreţ în urma lui. — Dacă lipseşte ceva. putea să le zărească însemnele. de partea cealaltă se lăsă tăcerea. în direcţia trupelor. Lucrătorii hisa vor coopera cu noi. cu un număr dintre cei mai puternici masculi hisa. dar nu arătară că ar vrea să dea înapoi. Cine a sabotat baza ? — Eu am dat ordinul. Erau. se întoarse. Această echipă poate pune în funcţiune baza principală. îl auzi pe Săltăreţ în apropiere. Se aflau în bătaia armelor. — Konstantin! spuse vocea metalică din nou. venind să i se alăture. Celelalte tabere sunt baze agricole experimentale şi nu produc nimic folositor pentru voi. interesele ambelor tabere vor fi realizate. Cei din Q nu spuneau nimic. — Prieten. Femeile rămân aici sub comanda lui Miliko. spuse el. — Am să merg şi eu. Privi într-acolo. chiar la marginea adunării. Un om din echipa lui. — Ce se întâmplă aici. domnule Konstantin! Emilio se întoarse. repede şi fără probleme. le spuse el. traducând liniştit Bătrânilor. Veneau refugiaţi Q. să reparăm instalaţiile. — Mulţumesc. trupe de pe Africa . strigă el. — Nu. . să nu vă aşteptaţi să avem răbdare. Îi lăsăm pe cei bolnavi în grija hisa. Preţ de o clipă. spuse el. zări în depărtare grupul siluetelor în armuri. Înţeleg că vrei să ne întoarcem. şi toţi ofiţerii de la celelalte baze se oferiră voluntari. Se împrăştiară în fugă. Grăbiţi-vă! N-o să ne aştepte la nesfârşit. Konstantin? — Ne duci înapoi la bază şi pregăteşti lista cu provizii. împreună cu încă patru oameni. În felul ăsta. Konstantin ? — E un loc sfânt. De unde să ştim că nu vine Uniunea? Se poate repara. Haynes. Alţii începură să se strecoare printre hisa. Toate. domnule Konstantin. — Ia componetele ce lipsesc din instalaţii.

Crescu până ce aerul se cutremură. fuse de acord Săltăreţul. Nu făcu nici o mişcare. noii proprietari nu se bucură să-l audă. liniştit. atunci când se comunică evenimentul. o isterie. Oamenii merg cu nava. cu armele pregătite. se presupune că şi fratele. Sunetul ajunsese să zguduie până şi staţia de Sus. spuse el. Oameni-cu-arme sunt acolo. devenind un mediu în care se deplasau. Poate că aşteptau să ceară informaţii. Aşteptară. la familia lui ucisă. Furia îi aprinse chipul. să afle despre crimă. Se simţeau brusc foarte puţini. Auziseră cu toţii.. Înconjuraţi de mai mulţi soldaţi. aşa cum făcuseră şi hisa. străjuind înaintarea lor cu puştile coborâte. Cântul continuă să crească. temându-se de reacţia trupelor. spuse el calm. cu toată armura şi armele lor. Emilio privi înapoi. mama a rămas în viaţă.. — Merg repede. domnule Konstantin! Emilio porni. — Domnule Konstantin. domnule Konstantin? — Salutări căpitanului Mazian şi căpitanului Porey. furie ţinută în frâu. În cele din urmă. — Înaintează. o cântare se ridică din mulţimea adunată în jurul coloanei de piatră. unele îndreptate spre ei. Emilio căpătă puteri. Se făcu linişte. lucirea armelor.. mă înţelegi. El-vine-iar. Stătea cu faţa către grup – zece soldaţi înarmaţi – având în spate naveta-sondă. alte trupe lângă ecluza deschisă. Ceruse autocontrol celor care aveau să vină cu el. Ce pierduse era bun pierdut.. Hisa pot merge pe jos. dacă vreţi să veniţi. tatăl dumitale a murit. Căpitanul Mazian vă trimite condoleanţe. de moartea familiei lui. Era de-ajuns. aşteptând întoarcerea lui Haynes şi a celorlalţi. Tăcerea persista. sub îngrijire. Şi încet. . la început ca o briză. — Săltăreţule.Nu făcu nici o mişcare. privind către hisa care stătea alături de tovarăşii săi. Continuau să-l audă pe când se apropiau de caia deschisă a navei. Trupele se dădură la o parte. El-vine-iar. aşa cum se legănaseră sub cerul nopţii. dar nu întrebă nimic. ducând o mare cantitate de echipament. Soldaţii stătea nemişcaţi. Haynes şi ceilalţi se întoarseră. în fruntea celorlalţi. se apropie cu mâinile goale de invadatori. să cedeze şocului. Rămase calm. Ardea de dorinţa de a afla. ca un murmur. Mai bine aţi merge pe jos până la bază. gândindu-se la Miliko. — M-aţi auzit. Mii de trupuri hisa se legănau în acel cânt. într-o zonă blocată.

Ea deschise un ochi. mai multe. o fantomă care tot apărea şi dispărea pe radarul cu bătaie lungă – putea fi o navă de război a Uniunii sau. cu braţele încă încrucişate. cu nefericiţii căpitani de navetă. apoi pe celălalt. Un observator. împreună cu Edo Porey şi se aşezară pe locurile lor. ca şi Hammer. Odihna îi fu scurtă. fiind un transportor de cursă lungă.CARTEA A CINCEA 1 PELL : DOCUL ALBASTRU : LA BORDUL NCT 1 EUROPE. al cărei nume nu îl cunoşteau. Comanda Flotei se văzuse nevoită să dea permisii. de normal. o navă comercială în care erau siguri că nu se aflau negustori. trăgând pe rând la docuri pentru schimbarea echipajului. de bântuirea marginilor sistemului. mai ales că spaţiul de locuit de pe nave era de o austeritate spartană şi teribil de aglomerat în timpul docărilor prelungite. Situaţia din staţie se apropia. fără chef de conversaţie. de pe toate navele. de absenţa navelor de cursă lungă. Apăru Tom Edger. desfăşuraţi sub comanda lui într-o misiune continuă. o navă comercială care. Şi asta punea probleme dificile. la masa de consiliu a navei-amiral Europe. negustori disperaţi care-şi vedeau de propriile interese. Exista o navă. oricât de lung avea să fie asediul. de navele spion care îi ţineau sub observaţie. ar fi putut face saltul înainte să ajungă în raza de acţiune a vreunei nave. unele trupe făceau de serviciu. Nu puteau ţine trupele sau echipajele legate luni de zile la doc. când aveau la îndemână luxul staţiei Pell. rămâneau departe de Pell şi de cele ce se întâmplau în jurul inelului. Porey pe scaunul pe care cineva îl luă de sub picioarele ei. 11/29/52 Signy se lăsă pe speteaza scaunului ei. Keu intră şi se aşeză. Slgny răspunse fără vlagă saluturilor. la fel de bine. care bântuia la marginea sistemului făcând propagandă. închise ochii o clipă. altele se bucurau de permisii. o gămălie de ac numită Hammer. îşi lăsă picioarele pe podea şi se aplecă peste masă. Poate încă una.. în unele secţiuni. Edger se aşezase în spatele ei. Transportoarele uşoare rămase în sistem ţineau în funcţiune minele. Nu aveau nici o veste de la navele Uniunii despre care ştiau că sunt afară. şi încă una. una numită Swan's Eye. . nu se ocupa de comerţ. îşi întinse picioarele pe scaunul din fată. privind către peretele îndepărtat. şi. Nu voiau să părăsească garda. Ştiau. Pacificul lui Sung era în patrulare. fără să cunoască toate faţetele afacerii. Ocupară locurile dintre ea şi Porey.. iar Mika Kreshiv veni în urma lui.

unde au rămas în custodie. Am ordonat eliberarea civililor după proceduri intense de identificare. ambii de pe Europe. în timpul căreia am mai descoperit încă patru indivizi: bărbat de 24 de ani. însoţită de comandantul trupelor mele. nu-i nevoie de tot tămbălăul ăsta. Fir-ai tu să fii de căţeaua dracului. imaculat ca de obicei. bărbat de 31. se face o înregistrare care va fi folosită pentru acuzare. Am ordonat o percheziţie. civili. lipsiţi de haine şi arătând semne de arsuri şi alte abuzuri. Am găsit şi un dosar pe care l-am anexat acestui raport. Locotenent Goforth a murit după ce a dat o mărturisire detaliată. În a doua cameră erau vase care conţineau băuturi şi medicamente. — Pe 11/28/52 la orele 23. sublocotenent Bila Mysos. băuse. femeie de 19 ani.. cu ameninţări puternice că vor fi arestaţi dacă detalii ale acestei afaceri ajung la cunoştinţa publicului.. am intrat la numărul 0878 albastru al acestei staţii. În acest punct. El făcu semn. În cele din urmă. fără să se grăbească. Am returnat staţiei apartamentul după ce a fost complet golit. L-am confruntat pe locotenent Benjamin Goforth cu aceste descoperiri si am cerut explicaţii asupra circumstanţelor. Benjamin Goforth. maior Dison Janz şi douăzeci de soldaţi înarmaţi. se ridică. Ea întinse mâna. Am ordonat ca obiectele din apartament să fie aduse pe Europe. ceea ce s-a făcut. Soldaţii şi ofiţerii din apartament au protestat verbal faţă de pătrunderea şi intervenţia noastră. Zi ce parte vrei. Aş prefera să le declari.. Cât vrei ca să fii mulţumită? Eu: Domnule Goforth. împreună cu o cutie conţinând o sută treisprezece obiecte de bijuterie şi alta conţinând o sută cincizeci şi opt de seturi de acte de identitate civilă din Pell şi cărţi de credit. Mazian nu încetase să se încrunte. spre hârtiile din faţa ei. Locotenent Goforth: Târfa naibii. Ea ascultă şi se rezemă de spetează. Existau droguri la vedere şi băuturi alcoolice. se uită împrejur. Se aşeză. listând obiecte de valoare şi cincizeci şi doi de membri ai echipajului şi soldaţi ai Flotei în afară de cei prezenţi în acel moment. împrăştie hârtii înaintea lui pe masă. încât erau incapabili să ne recunoască autoritatea. bărbat de 29. indicându-i să se aşeze. şi alţi paisprezece indivizi care ocupau acest apartament de patru camere. Înregistrarea va arăta că plângerile tovarăşilor lor au încetat în acel moment. eşti arestat. cred că raportul dumitale trebuie să fie primul.Mazian intră. Am descoperit acolo pe locotenent. privirea i se opri asupra lui Signy. Soldaţii mei i-au arestat fără nici un alt incident si i-au înapoiat crucişătorului Europe. Urmează anexele. pe care am anexat-o.. o adresă rezidenţială într-un sector restrictiv. luate din farmacia staţiei şi etichetate ca atare. am încetat discuţia cu locotenent Goforth şi l-am împuşcat în pântec. acţionând pe baza unui zvon care a ajuns la biroul meu. Cuvintele lui au fost: Dacă vrei o parte. dar soldaţii Mila Erton şi Tomas Centia erau beţi in asemenea hal. cu unele obiecte de valoare trecute alături de numele lor. tu şi asociaţii tăi veti fi deferiţi căpitanilor voştri pentru a fi pedepsiţi.14. locotenentul Goforth era beat? — Din câte am văzut. pentru că aşa voia. încruntată. . încuiaţi într-o cameră. — Din câte ai văzut. — Ai neglijat să explici motivele specifice ale execuţiei. Sfârşitul raportului. —Căpitane Mallory. de dragul clarificării depline.

ceilalţi vor avea parte de acuzaţii mai mici şi vor fi eliberaţi. se lăsă o tăcere îngheţată. apoi înapoi către Mazian. Mazian dădu încet din cap. căpitane. ar fi să se considere incidentul drept rezultatul refuzului unui ordin. Această. De ce nu a fost anunţat înaintea acestui raid? — Pentru că erau implicaţi şi indivizi de pe India. domnule. Şi nu era nici un membru al personalului de pe Norway implicat în trafic.— Motivul a fost refuzul de a accepta un arest efectuat nu numai de un superior. S-ar putea spune că e vorba de zvon. aş vrea să mai subliniez un fapt: am dezaprobat libertăţile date soldaţilor din prima clipă în care au fost propuse şi aş vrea ca această politică să fie revizuită.. — Nu au fost implicaţi. — Tu eşti corectă. — Eu nu permit soldaţilor mei să doarmă în staţie şi ţin o evidenţă strictă a deplasărilor lor. ci de un căpitan al Flotei.. — Totuşi. cu repercusiuni asupra moralei Flotei: faptul că nu a fost arestat nimeni de pe Norway şi nici nu se afla pe lista infamă. Ştiam unde se află. Facem progrese cu noul sistem de cartele. în practica normală a Flotei. cei aflaţi în acel apartament erau angajaţi direct în traficul de cartele de identitate. căpitane Mallory. — Nu părea să fie o operaţiune majoră. Privi direct către chipul încruntat al lui Keu. domnule. pe care l-ai aflat cu ajutorul altui grup de interese din trupele noastre. Trupele disciplinate sunt suprasolicitate pe de o parte şi se bucură de drepturi . aruncă o povară grea asupra celorlalţi căpitani. — Nu a fost implicat nici un membru al navei Norway. chemaţi acum să urmeze exemplul acestei pedepse extreme. către celelalte. sau să fie. încă încruntat. cu mâinile pe masă. că există şi o altă interpretare. Acţiunea sa era publică şi răspunsul meu. nu? Ea se aplecă înainte. şi. oamenii tăi au scăpat din capcană. — Ai acţionat într-un sector aflat în afara jurisdicţiei dumitale. Soldaţii aduşi în faţa curţii marţiale pentru că au luat parte la acest refuz vor suferi cele mai severe pedepse. este oarecum de înţeles ca trupele să nu se supună disciplinei stricte a echipajului. Dar vreau să subliniez. — Cea mai bună soluţie.. să pară maleabili. iar încruntarea lui Mazian deveni şi mai aspră. De vreme ce am fost chemată să dau socoteală. dar cele vechi sunt încă valabile în multe zone ale staţiei. — Pot fi acuzaţi că au pus în pericol în mod deliberat securitatea şi că au contribuit la crearea unei situaţii periculoase. — L-am preţuit pe locotenent Goforth. în dezacord cu aceste metode şi să pună în libertate pe aceia pedepsiţi pe merit. şi îl privi în ochi pe Mazian. execuţie. — Aşa a fost considerat. astfel. Îi obligi să fie la fel de duri faţă de propriile lor trupe şi echipaje.. — Ai fost forţată să iei o decizie rapidă într-o situaţie care nu-ţi permitea alt mod de acţiune. în detrimentul operaţiunilor mele. Ceilalţi murmurară proteste. în chip deschis. căpitane Mallory. Preţ de o clipă. domnule. Securitatea era datoria căpitanului Keu.

— Norway are standardele ei. Asta-i renumele pe care l-ai căpătat. sub directa observaţie a ofiţerilor mei. ardea de dorinţa să spargă ceva. neg că a existat o pagină distrusă şi resping ideea că trupele mele au acţionat din invidie. — E posibil. dar comenzile noastre separate implică pretenţii separate. dar ne aflăm cu toţii într-o situaţie dificilă. Îmi dau seama că ai. o regret. din acest moment.. căpitane. Şi Pell o ştie. el însuşi aşezându-se cu unul dintre acele gesturi neglijente. apare de fiecare dată când avem soldaţi în permisie. îţi dai seama? — Întrezăresc problema. Simţi că i se face rău. În rezolvarea acestei situaţii. ci ideea că un ofiţer şi o navă poate acţiona după bunul plac şi împotriva altor nave. sub orice formă. — Problema de morală rămâne în picioare. Mallory. în mare parte. — Ţi-ai împuşcat unii dintre soldaţi la Eridu.. Ştii. Asta e o problemă de morală. Signy se aşeză. Există un singur comandant peste Flotă. — Descopăr o strategie care duce la revoltă şi mi se ordona să o imit? — Problema în această afacere. Ai ordonat unei unităţi să deschidă focul asupra alteia. Divizare. Mallory. Mazian fierbea. Mallory. Se aruncă asupra lor o lumină pe care refuz să o accept. atunci când ochii lui căpătau căutătura aceea.exagerate. Şi personalul lui Norway nu a fost implicat în situaţia pe care o discutăm. şi care. recunoscând că există activităţi ilicite în care sunt implicate celelalte echipaje ale Flotei. — Trupele de pe Norway vor urma. ştiai asta? Că a fost distrusă. Nu ne putem permite. pe de altă parte – ţine-i până cad de oboseală şi lasă-i liberi până se îmbată – asta e politica de acum. nu este traficul redus care va continua. Mallory. o facem de prea multă vreme. sau te opui nouă? — Accept ordinul. mormăi ea. teatrale pe care le folosea să concedieze când se hotăra să nu se certe. E nedrept să se arunce totul în cârca lui Norway. Mazian trase aer printre dinţi. oricum. Acum am responsabilitatea de a reuni Flotă şi de ă o face să funcţioneze. Gărzile sunt schimbate la ore rezonabile şi distracţiile au loc într-o zonă îngustă a docului. să fim realişti. Politica dumitale poate să funcţioneze pe Norway. Se aşeză liniştită înapoi în scaun. O ştim. Excelăm când e vorba să lucrăm independent. Se spune că ar mai fi fost o a doua pagină la această Listă. Mândria lui Mazian. oricât de scurt ar fi timpul permisiei. Cu siguranţă că trupele o ştiu. mândria întotdeauna-atât-de-sensibilă a lui Mazian! Ajunseseră la linia care nu trebuia trecută. Două nave pierdute. politică pe care eu nu am permis-o printre ai mei. — Ca şi celelalte nave.. şi refuz să tolerez aşa ceva. — Ajungem prea departe. Totdeauna ai fost un tiran sângeros. Acum mi-ai pus în braţe o situaţie în care o navă se ţine deoparte de celelalte şi face un raid independent. deşi cu mai puţine detalii decât noi . acelaşi program ca restul Flotei. Uniunea e acolo.. Signy îi urmărea zbaterea continuă a nărilor. Iartă-mă. continuă Mazian mai uşurat. dreptate. Am avut parte de o încăpăţânare plină de independenţă când Tibet şi North Pole s-au mişcat altfel decât li se spusese.

Departe de mine gândul să te discreditez.. chiar dacă ne-ar izgoni.. ca blocându-se aici. mult prea vulnerabilă. preia tu sarcina. Transportoarele uşoare care stau departe de nori. Un joc de noroc.. amăgindu-ne singuri. — Mă ofer voluntar pentru asta. La fel şi actele de piraterie. Şi au dreptate. — N-au putut s-o şteargă. Au rămas cu noi. pari nemulţumită. Plecăm după proviziile de care duce lipsă Pell. pentru că există un Cyteen. împăciuitor. ceva care să-i trezească şi să-i convingă că stăpânesc situaţia. dar ce altceva putem face? Avem o problemă.. Iar minele au alte treburi şi destule provizii. spuse Mazian şi ridică repede o mână. .. În cele din urmă se aplecă înainte. Există un traseu care poate duce un transportor la mine. Şi propun să redăm trupelor noastre buimace gustul primejdiei. şi nu cumva asta vrea Uniunea. — Iar discutăm politică? — Înainte să hotărâm vreo acţiune pe scară largă. ca aceasta. Mika! Ştii tu. Ştiu ei cu ce se procopsesc dacă scăpăm de aici. ostilitatea civililor. Aşa că aşteaptă.. mormăind. i-ar costa prea mult. fără ieşire. — Căpitane Mallory. — După ce s-a întâmplat cu North Pole. Începem să ne luptăm între noi. Acele nave ar trebui tratate altfel. pentru că eşti extrem de precaut! Adu proviziile de care avem nevoie şi învaţă-i minte. dacă-i cazul! O mică acţiune agresivă din partea noastră va satisface trupele şi va îmbunătăţi moralul. — Împuşcarea oamenilor mă deprimă. şi ne oferă destulă linişte ca să nu ni se pară că merită să facem altceva.. Nu suntem în stare nici măcar să normalizăm traficul pe docurile din staţia asta. Întrevăd o situaţie mai puţin roză pe staţie: lipsuri. tot mai rămâne flota Uniunii.. Şi trimite nota de plată Companiei! Se stârni un râs general. Nu sunt la curent cu operaţiunile noastre pentru remedierea situaţiei. Îşi caută plăcerea oriunde. murmură Kreshov. E lucrul cel mai rău pentru trupe. Aruncă unul în aer dacă trebuie. Kreshov. Vor să stăm aici. spuse Mazian. nu de a le arunca în aer. aş vrea să văd eforturi de a racola transportoarele uşoare. Nu-l amesteca pe Kreshov! — Nu. speculă – şi. Şi chiar dacă ar fi... spuse ea cu cinism. nu-i aşa? Există o capitală a lor. Signy îşi muşcă buza. să ne măcinăm între noi? Nu vor să ne înfrunte într-un conflict deschis.. Ne ţin în incertitudine. există o navă spion a Uniunii căreia nu-i putem face nimic. — Cu precauţiile de rigoare. aşteptând un moment prielnic să atace.şi asta le toacă nervii. Vom ţine toate crucişătoarele pregătite lângă staţie şi o să fim gata să le sprijinim.. nici repede. probabil că adună forţe. Va pune două-trei transportoare în mişcare şi va reface traficul staţiei. care din ele au ţinut cu noi. E o mare diferenţă. Atlantic va patrula. împotriva Uniunii. Signy rămase îmbufnată. dacă vreunul dintre noi hotărăşte s-o lovească. ştiind unde suntem. pândind. avem nevoie de odihnă şi adăpost. Nici nu vor să ne împrăştie şi să ne lase să ne întoarcem la operaţiunile de gherilă. fără să se expună prea mult. Munca ta aici este vitală şi faci o treabă excelentă. nu pot fugi nici departe. cel mai grav. O să trimitem un al doilea crucişător în patrulare. — Ar trebui să se ştie. Mallory.

şi ştie că a devenit necesar. — Aş vrea să atrag atenţia. Avem un sistem complet nou de cartele şi coduri individuale. — Să dăm un exemplu. în altă parte. — Nu s-ar putea spune că pun în primejdie Pell. — Vă pot spune doar cum îl avem la mână pe domnul Emilio Konstantin. avem probleme în operaţiunile din Lumea de Jos. Mazian dădu din cap.. să ne concentrăm împotriva rătăcitorilor de pe lângă staţie. cu îndemânare şi fără întrerupere. Dar uneori mânia dura – mult timp. — Konstantin e o problemă minoră. Dacă interzicem un alt raid asupra propriilor noastre trupe. spuse Mazian. împotriva celor subversivi şi fugarilor. Chipul lui Signy se aprinse. Konstantin şi echipa lui muncesc optsprezece ore pe zi. Avea să facă ceea ce trebuia. zise Keu.947 indivizi numai în dimineaţa asta. Emilio Konstantin pocneşte din degete şi obţine ce vrea de la lucrătorii lui de acolo. Am identificat şi am împărţit cartela la 14. Ne-a făcut rost de proviziile de care aveam nevoie. — Chiar în clipa asta. Ne descurcăm cu ce avem. şi este unul dintre motivele: căpitane Mallory. Dacă vom implica transportoarele uşoare în activitatea staţiei.. Toţi negustorii din această categorie vor obţine privilegii speciale. Dar avem nevoie de provizii. — E un punct care merită luat în considerare. — El ştie asta? Porey ridică din umeri. — Noul sistem va intra în funcţiune în scurt timp. cu grijă. bătrână prietenă! Am să iau în consideraţie ce spui. nu în clipa aceea. ancoraţi chiar lângă navele noastre... Atât.Mazian nu avea chef să-i asculte raţionamentele. că în privinţa ajutorului dat de localnici.. Era primejdios să se împotrivească lui Mazian.. El e necazul care urmează să se întâmple. orice urmă de resentiment. Depăşea cu mult calităţile lui bune. spuse Kreshov. se amestecă vocea profundă a lui Porey. O singură ţintă.. şi e de presupus că niciunul dintre negustorii din această categorie nu se va afla printre aceia care vor refuza ordinele noastre. când vor trage la docurile staţiei. numai că ei vor fi aici. Vanitatea lui era uriaşă. Şi asta e a doua problemă la ordinea zilei. Obrajii îi erau îmbujoraţi şi ochii întunecaţi. cu noi. Nu putem obţine un asemenea rezultat schimbând metodele. — Şi ce se întâmplă dacă unul dintre ei este Unionist? Ştim foarte bine că s-au infiltrat printre negustori. întotdeauna făcuse. Să-l împuşcăm pe ticălos. Sus.. O să ne răfuim cu el când n-o să ne mai fie de folos. Mulţimea de pellieni şi restul oamenilor se află cu toţii într-un singur loc. ne procopsim cu alţi Konstantini potenţiali pe cap. Aş vrea să fie şi mai bun. Domnul Lukas cooperează. spuse încet Porey. Avem griji mai mari. pentru care am reţineri în a forţa recrutarea acelor transportoare. eficient. Vocea îi rămase calmă. iar unele dintre ele nu sunt disponibile. iar unele zone au blocaje activate prin voce. M-am gândit la asta. dar . contrar aşteptărilor căpitanului Mallory. Tot felul de probleme potenţiale. Ea dădu din cap şi îşi şterse de pe chip. — Lasă-mă pe mine să dau ordine. rapid. Dar nu face decât să aştepte. Şi el ştie asta.

refugii preţioase. Hrană. — Dar zonele de operaţiuni sunt sigure? — Securitatea centralei Pell este posibilă. Nu puteau spera să ajungă la staţiile Stelelor din Urmă. preocupată. către Mazian.construcţia staţiei Pell nu o permite. Cooperează pe deplin la distribuirea pellienilor în zonele necesare. dar numai transportoarele uşoare puteau să-i aprovizioneze. Nici o posibilitate.. Aceeaşi situaţie. — Când o să avem mai mulţi lucrători la reparaţii. golite. încărcătura completată pentru fiecare navă. deocamdată.. — Am legătura prin com cu ea. În această clipă. Urmară probleme de amănunt. piese pentru maşinării. Aveau şapte crucişătoare care stăpâneau peste o staţie şi o planetă. Australia . Navele de război nu puteau face singure salturi grele trăgând după ele instalaţiile de care aveau nevoie. dări de seamă. în afară de Sol. nu am fi avut toate. iar pellienii cooperează cu noi atâta timp cât îi asigurăm bunăstarea. problemele de securitate. Proviziile reprezentau dificultatea copleşitoare. Erau blocaţi. probleme de rutină care sar fi putut revolza prin comp. puse la păstrare. aşa cum i se întâmpla deseori de când operaţiunile din Pell începuseră să se înrăutăţească. în timpul contra-atacului. — Asta-i un punct slab.. Securitatea personalului? — Excepţia notabilă este prezenţa pellienilor în zona închisă albastru 1/4. speranţa în stabilirea unor legături cu trensportoarele mai îndrăzneţe scădea. Văduva lui Konstantin. Repararea defecţiunilor majore şi continuarea reparaţiilor mai mici care fuseseră amânate multă vreme. ca şi fratele ei. când războiul fusese mai greu. unde cartelele furate mai funcţionează. Săptămână de săptămână. unele probabil instabile – lipsite multă vreme de reglaje. pregătirea pentru un nou transport la nevoie.. Gânduri negre o chinuiau. Soră cu Lukas.. asediaţi. Estimez că-i nevoie de încă o săptămână sau două până la începerea asaltului final. O să-l găsim. Invalidă în ultimul grad.. stăpânindu-şi durerea de cap şi tensiunea care îi umfla venele de pe dosul mâinii. spuse Mazian. Am făcut recomandări pentru modificări. ne este de oarecare folos. Dacă am fi avut acest sistem de la bun început. Signy le suportă încruntată. Cei mai mulţi dintre fugari se ascund în zonele nesistematizate. — E vreo şansă să-l identificaţi pe Jessad — Nu. lipsiţi de ajutorul negustorilor. de navele de cursă lungă care veniseră şi plecaseră în voie. păstrând Flota mobilă. în vreme ce lua meticulos notiţe şi contribuia cu informaţii ale ei. spuse Mazian. a lui Tom Edger. Fără navele comerciale de cursă lungă. Avem un portret robot al lui Jessad şi fotografii recente ale altora. Ridica privirile din când în când. Reutilare completă. Mazian clătină din cap. către faţa ascuţită. ele erau singura sursă de echipament – provizii pe care transportoarele uşoare le aveau la bord pentru uzul propriu. — Câtă vreme sunt amândoi de folos. Pell era singura staţie în stare de funcţionare. apă.

Şi şapte crucişătoare erau în stare să se ridice împotriva unei lumi care renunţase la zborul spaţial.. împreună cu cea propusă de el. o echipă veche. la mine şi transportoarele uşoare. descendentă. reparaţiile. să vadă Pământul cucerit precum Pell. . Avea să fie o surpriză de proporţii pentru ticăloşii aceia din Compania Terestră şi staţia Sol. dar exista o mare distanţă între locurile doi şi trei.lui Edger conlucrase cu Europe mai mult ca oricare. care avea. Nu-şi pierduse somnul pentru atâta lucru. iar ei fugind către un punct de salt cu un scut de transportoare uşoare... să-şi dezvăluie planurile lansate deja în operaţiune. şi o distanţă îngrozitoare până la Pământ. ca acoperire pentru radar. strângerea proviziilor.. haos din pricina căruia staţia putea să moară de foame. de la Flota Companiei până aici. Edger vorbea cu Mazian în particular. Nu putea. Dacă exista cineva în încăpere care să ştie cu adevărat gândurile lui Mazian.. să salveze o staţie plină de oameni şi o bază. sau să părăsească Pell şi să atace. Niciodată nu avea nimic de spus. Era sarcina ei. Pământul era o seră. aşa cum ea era a treia... echipajele şi căpitanii. continuă. Scenariul se construia de la sine: comp-ul staţiei aruncat în aer. şi nici un crucişător nu putea fi transformat într-o navă de refugiaţi. Era cel mai bun.. acesta era Edger. Salt către Statele din Urmă şi.. ameninţată de Uniune.. Era din ce în ce mai mult convinsă că operaţiunea Pell era o treabă care să-i ţină ocupaţi. Nu putea să lupte. Numai că aici nu aveau negustori care să poată fi forţaţi să îndeplinească sarcina transportului. Zâmbi la ordinele lui reci. în etape rapide. stăpânind alături de tron. Încât indigenii să nu mai lucreze niciodată cu oamenii... Deci erau trei care ştiau. fără să mai aibă în spate nici o bază mai aproape de Viking. Nu făcuse planuri. El îşi reveni. îşi spuse ea ursuză şi tăcu. îşi ţinea trupele ocupate. şi să câştige. Uniunea trebuia să se hotărască.. doar transportoare uşoare şi câteva nave de luptă sub comandă. aruncându-i o căutătură pe sub sprâncene. că Mazian făcea exact ceea ce-l sfătuise ea. referitoare. Edger nu vorbea niciodată în consiliu. bănuia de mult timp lucrul acesta. împărţind sfaturi. către Sol. chiar dacă era salvată. să combată haosul din Lumea de Jos.. ca şi Pell. sub tot felul de pretexte. Ticălosule. precise şi avu satisfacţia să-l vadă pe marele Mazian pierzându-şi o clipă şirul gândurilor. să se trezească brusc cu un război în prag. În timpul ăsta. Era tipic pentru Mazian să facă mişcări înaintea opoziţiei şi să gândească lucruri de negândit. Singura staţie în afară de Sol. Nu era de mirare că Mazian nu vorbea.. Nu avea spaţiu. îi spuse ea lui Mazian în gând. Fusese un drum lung. că refuza. îi aruncă din când în când câte o privire perplexă. pentru că acum aveau un nou sistem comp.. baza din Lumea de Jos cuprinsă de haos prin eliminarea singurului om care o putea stăpâni şi execuţia mulţimii de oameni şi pellieni. tot mai călduroasă apoi. în vreme ce adevărata operaţiune se desfăşura pe Lumea de Jos. staţia aruncată pe o orbită. Întotdeauna fusese. Edger era al doilea la conducere. sortarea personalului pentru a identifica şi captura fugarii care ar fi putut apărea pentru a uşura preluarea staţiei de către Uniune.

către nivelul principal şi apartamentul ei. Nimeni însă nu mişcă. şi să vă mai spun încă două lucruri: am fost foarte mândră de faptul că nu era nici un nume de pe Norway implicat în mizeria aceea din sectorul albastru. Se pare că niciunul dintre voi nu este implicat în trafic. Ceea ce ameninţa morala de pe Norway ameninţa viaţa.. Se pare că niciunul dintre voi nu este pe listă. şi munca se va încadra în acelaşi orar. Rupeţi rândurile. că am plătit o datorie bandei rivale de traficanţi. doi. Celelalte echipaje sunt supărate pe voi şi pe mine. Nu suntem simpatizaţi.. când se repezi în lift şi apăsă butonul. Începutul îl făcuse ea. să nu mai spunem. înainte să o fac eu. oftă adânc. Nici măcar Mazian. — Să-i ia dracu! murmură o voce în apropierea ei. Se întoarse pe călcâie. Chiar Mazian este supărat de felul în care am condus această navă. Se pare. Şi mândria ei. doar să vă mulţumesc că aţi făcut o treabă excelentă. Di Janz avea şi el să le spună ceva. Circulă zvonul că am falsificat lista. Nu vreau să comentez. într-adevăr. vă cer să evitaţi certurile cu alte unităţi.. păşi către lift. Îmi cer personal scuze pentru nedreptăţile făcute de alţii celor de sub comanda mea. în ciuda zvonurilor şi a provocărilor! Există nişte resentimente pentru care îmi asum responsabilitatea. într-adevăr.Acum erau trei care ştiau. Să-i ia dracu'. satisfăcută. era la fel de mare ca a lui Mazian. Faţa încă îi ardea. — Sper că veţi transmite aceste informaţii şi schimbului de serviciu. Urmau ordinele. dar calculase efectul lor asupra trupelor şi echipajului.. Ea se opri brusc. în acelaşi orar şi aceleaşi condiţii cu celelalte trupe. trebuia s-o recunoască. nimeni nu-i dădea ei ordine privind ce se întâmpla înăuntrul lui Norway. înghesuiţi umăr la umăr. Întrebări? Se lăsase o tăcere de moarte. ei bine.. . şi altul: Signy! Într-o clipă. — Am să fiu cinstită cu voi. singurul loc de pe Norway în care îi putea aduna ca să-i cuprindă pe toţi cu privirea. Căpătaţi permisii. Şi asta era ameninţată. ameninţa reflexele pe care le clădiseră în ani mulţi. dacă Mazian îşi închipuia că putea să pună mâna pe Norway. spuse ea bărbaţilor şi femeilor de pe puntea inferioară.. Linişte! Aşa că am să vă dau ordinele venite de sus. întoarsă cu spatele. Nimeni nu mişca. întreaga navă răsună. — Norway! strigă cineva. Ecourile strigătelor din coridoare erau tot atâtea saluturi pentru mândria ei care. Porni din nou spre liftul deschis.

Pellianul îi atinse braţul. nu voia ca sistemul pellienilor să fie pus sub urmărire. Josh făcu o pauză pe coridorul afectat de revoltă. Avea să vină o zi când vor avea nevoie de mijloace de convingere din ce în ce mai puternice pentru a-l ţine pe Damon ascuns. Valoarea cartelelor şi actelor era în cădere liberă. forţându-l să primească un obiect. — Iei tu om-Konstantin? Ea dat. mai mult decât orice. ţineau oamenii sub teroare. Şi noul sistem de cartele dăduse o lovitură crâncenă traficului.. nu foarte neobişnuită în traficul din nouă. o atinse pe a lui. Unii dispăreau. . iar ei deveniseră bănuitori unul faţă de altul. îmblănită. Uneori. Damon e în siguranţă şi omul nu mai face probleme. spus nevoie. Zona coridoarelor utilizabile era din ce în ce mai mică. care era pe urmele lor aproape în fiecare zi. şi identificaţi. alarma pornea. confruntaţi cu lista celor căutaţi. pe proprietarul ascunzătorii lor. mama lui Damon. putea să mituiască pe cineva cu ea. Se instalase un nou sistem. coridoarele şi le ştia disperarea – le oferise un refugiu pe care Damon nu-l acceptase. noi cartele şi sectoarele golite de soldaţi rămâneau curate.. — Omul-Konstantin bine? — Bine.. cu înfăţişare nevinovată. Era o broşa dintr-un metal care ar fi putut să fie aur adevărat. se putea vinde fără să aibă nevoie de cartelă. puse piciorul pe o ridicătură. de exemplu. strecurându-se cu mesaje Da-mon şi mama acestuia. rezistând tentaţiei de a privi împrejur sau la obiectul de metal până ce nu. trupele descindeau în vreun stabiliment şi începeau procedura de urmărire a cuiva pe care-l căutau de parcă cei din zonele nesecurizate şi-ar fi folosit propriile cartele. Era cel numit Dinte Albastru. Pellianul dispăru în mulţime. prefăcându-se a-şi aranja cizma.2 I PELL: SECTORUL VERDE NOUĂ. îşi încreţi nasul şi ridică privirile spre el.. o umbră maronie. O femeie cu suflet mare. în comp. 16/1/53 Pellianul se apropiase din nou. Soldaţii puneau întrebări şi verificau actele celor ridicaţi – puteau apărea oricând. Josh îşi îndreptă spatele. la fel de repede cum apăruse. iar asta servea scopului lui Mazian. se îndepărtă-puţin pe coridor. Nu mai avem probleme. Strecură în buzunar comoara. Aurul avea valoare mai mare decât bijuteria: metalele rare valorau cât viaţa – şi preţul lor creştea. cei mai mulţi. spuse el. — Avem un loc bun de ascuns acum. pentru că valabilitatea lor se menţinea doar până la schimbarea completă iar lumea începuse să se teamă să le folosească pe cele vechi. Cei din sectoarele blocate de trupe erau încercuiţi. Mâna puternică. Plasa se închidea. pentru că el. Ochii şi urechile ei erau fiecare pellian care străbătea. neauzită de nimeni. punct.

Cei mai mulţi se aşteptau pur şi simplu să moară. Atât. sperând să supravieţuiască. dar plutea ceva în aer. Erau buni: aveau o piaţă – ironia soartei. Verde era sectorul cu cel mai mare trafic şi cu câteva fundături în care lumea era decisă să opună o rezistenţă hotărâtă.. dar în sectorul alb se simţea nervos. şi sectorul alb era cel mai probabil. verde şi alb rămăseseră sectoare deschise. în afară de câteva de pe coridoare. Îşi imagina mai degrabă un alt sfârşit: atunci când toate problemele aveau să fie restrânse întrun singur sector. altul voia să fie sigur că o cartelă nu va declanşa alarma în comp. Damon ştia codul de acces care permitea să facă asemenea lucruri. Un client voia să verifice valoarea unei cartele furate. înarmaţi şi atenţi. aşa că lucrau în echipă şi nu trebuiau să se aventureze în coridoare prea controlate.. Niciodată nu declanşaseră alarma. gradul de libertate şi contul de credit. Noi am trăit aici. Mazian avea să-l decomprime pur şi simplu. să deschidă larg ecluzele secţiei şi să-i lase să moară. probabil. dar coridoarele sectorului verde păreau mai aglomerate astăzi.. nu voia să intre acolo mai mult decât trebuia.... să pună mâna pe depunere. Cele mai multe cartele erau acum fierbinţi. Verdele şi Albul deveniseră din ce în ce mai ciudate. Toţi cei care nu îndrăzniseră să se supună controlului identităţii şi schimbării cartelelor se înghesuiseră din ce în ce mai mult. pentru fiecare hol – dacă avea să se ajungă la luptă. Avea câteva bune şi o colecţie de numere de cod. ceva care îl făcea să creadă că un alt sector urma să fie încuiat.. Ajunseseră să stăpânească un fel de măiestrie. cu pereţii acoperiţi cu graffiti-uri. Poate că imaginaţia îi juca feste. devenise periculos de întuneric.Şi le permitea să trăiască. în vreme ce aceia care se împăcaseră cu ideea de a fi capturaţi se mutaseră de bună voie în alb. fiecăruia cunoscându-i puterea. Familiile persoanelor dispărute se deşteptaseră foarte repede şi comp-ul staţiei se grăbise să onoreze cererile de blocare a accesului printr-un număr particular.. Câţiva nebuni îşi făcuseră rost de costume presurizate.. creată chiar de Mazian – care îi hrănea şi îi adăpostea. îl învăţase şi pe el. peste tot domnea crepusculul. Dar se vedeau semnele unor schimbări rapide. Cartele care aparţinuseră unor persoane singure şi conturi independente.. Era. Aveau în acel moment un buzunar plin de cartele. aşa se zvonea. în barurile şi dormitoarele de pe docuri nu se potriveau figurile cu identităţile. unele patetice. Afacerea lui şi a lui Damon consta în spălarea cartelelor. să lupte pentru fiecare încăpere. Toate luminile. spunea unul. Putea fi adevărat.. altul dorea să afle numărul de cod din bancă. nu auzise zvonuri cu urechile lui. nici chiar atunci când unele dintre cartele fuseseră primejdios de fierbinţi. iar staţia nu mai micşora luminile pentru a anunţa schimburile din ziua principală/alternativă. se stinseseră. în . unele religioase.. unele obscene. Conturile scăzuseră în ultima vreme. împotriva oricărei raţiuni. le ţineau lângă ei. cu sloganuri bizare. oferindu-le toată protecţia de care era în stare. adevărat. foloseau tunetele pellienilor şi traversau barierele dintre secţiuni – Dinte Albastru le arătase cum – aşa încât puteau face apelurile de la mai multe terminale comp. cele mai scumpe obiecte de pe piaţa neagră. În acest lucru consta valoarea lor în reţeaua pieţei negre.. În verde erau cu toţii disperaţi.

ca să aibă şansa de a lovi ei pe alţii. sperând să nu-i arate nimeni şi să nu strige după ei. Prea mulţi oameni-cu-arme. li se rezervaseră două stabilimente. folosind. ar putea încerca să treacă ecluzele în sectoarele curăţate.. Din cauza lui Mallory. grupe de soldaţi străbăteau holurile către nouă doi. Se temea de ele. Verificaseră. doar ca să nu fie loviţi şi. dar mai mulţi erau aceia care se strecurau ca nişte fantome. să păcălească securitatea militară... Uneori. îşi schimbase subtil înfăţişarea cu cosmeticele. să preia controlul.. Plănuiau să se ascundă pe una dintre navete. mergea cocoşat şi se străduia să arate mizerabil.. aşa se trăia pe acolo. în vreme ce alte nave trăgeau la cel albastru. Aveau tot atâtea şanse să fure o navetă de la militarii înarmaţi cât de a merge pe jos până la baza planetară. la fiecare pas cartele.. şi astea erau o marfă scumpă pe piaţă. Intrau în verde şi alb în permisii sau în misiune.. Împreună cu Damon. Îşi lăsase barbă. soldaţii veneau şi plecau în voie. Ironia acestui loc întristător era că majoritatea rătăcitorilor făceau exact acelaşi lucru.unele coridoare laterale luminile se stinseseră şi nimeni nu intra în văgăunile acelea decât dacă locuia acolo – sau dacă era tras cu forţa. cea de lângă ecluzele de la capătul sectorului verde. Şi un plan mai realist. Existau bande care luptau pentru putere. Unele bande luaseră fiinţă în Q. le dăruiau toate veniturile. Nimeni nu întinsese degetul spre el sau spre Damon în public. uneori. unii mergeau ţanţoşi şi încercau să pară ameninţători când se apropiau de soldaţi. Unele bande erau în legătură cu piaţa neagră. să o şteargă în Lumea de Jos şi să dispară în hăţişuri.. Poate că-şi schimbase atât de mult înfăţişarea încât nimeni nu-l mai recunoştea. poate. . punctele de control de la colţuri. din cauza acestui amestec aproape prietenos. Mai aveau de ales. Poate că rămăsese ceva loialitate în Pell – sau îi proteja implicarea lor în trafic. îşi spuse Josh. Soldaţii aflaţi în permisie îşi scoteau armurile. Reci ochii lor. folosind calea de acces a personalului.. râdeau cu bunătate.. îi avertizase Dinte Albastru. dar era nevoie doar de apăsarea unui buton undeva. Africa şi. Totul foarte profesionist şi distant. puteau face jocul soldaţilor. era adevărat.. nu mai puţin obişnuite decât pellienii care-şi vedeau de treabă. făceau planuri nebuneşti şi secrete. să încerce să dezactiveze alarma uşilor de acces.. dar planul le ţinea mintea ocupată şi le dădea speranţe. Oamenii mai slabi se agăţau de ele. Pacific ocupau primele două dane ale docului verde. Altele apăruseră ca o formă de apărare şi preluaseră apoi afacerile murdare.. în centrală. Unii nu credeau că mazianii aveau să decomprime sectorul. că sectorul era plin de bărbaţi şi femei care ţineau cu disperare să nu fie recunoscuţi şi care evitau să se privească unul pe altul în ochi.. Se zvonea că fratele lui Damon trăieşte. se temea de violenţa lor fără raţiune. şi aceştia din urmă ştiau că singura cale de scăpare era să se înfăţişeze lângă uşile de acces ale zonelor eliberate şi să se predea.. dar se amestecau şi prin alte baruri.... poate că aceia care-i recunoşteau erau prea înspăimântaţi ca să încerce ceva. îşi făceau veacul prin baruri. În felul ăsta le era mai uşor să manipuleze victimele până la capăt. amestecându-se printre cei condamnaţi. oricare ar fi fost. priveau uneori zâmbind binevoitori tranzacţiile pieţei negre. ferindu-se continuu în mersul lor pe holuri. Docul verde era încă deschis la capătul docului alb.

Nervi. Vederea i se întunecă. păstrându-şi mersul şi gesturile unuia care nu era hotărât în ce bar să între. Unul dintre maziani. ceru o sticlă. apoi se strecură în . Brusc. doar nişte carcase arse. Nu-ţi fă griji. Dar tremură când luă sticla şi Ngo îl prinse repede de încheietura mâinii. teatrele. în camera din spate. Am scăpat... nici nu voia să declanşeze alarma de acces în comp.. Bău din nou şi aruncă o ultimă privire către cei de la mese. Ngo i-o dădu. I se întâmpla numai în public – asta îl tulbura cel mai mult. Putea să atragă atenţia. locuri de odihnă. nu prin tunelul care ducea la uşa din spate a lui Ngo. deşi poate că nu minţea.. un miros. poate. zonă care odată gemea de traficul negustorilor. într-un şir de baruri şi de cazinouri concesionate de-a lungul docului verde şi în coridorul nouă. Josh se apropie şi se aşeză. capela şi unele dormitoare. Aruncă priviri atente într-o parte şi în alta. Hotărî să nu mai iasă în ziua aceea. — Problema? — Aproape. Dar mai exista piaţa neagră şi Ngo. cuprins de panică. Sorbi a doua înghiţitură şi începu să se simtă mai bine. Nu m-a urmărit nimeni. — Ar fi bine să fii sigur. nu voia să fie văzut careva în încăperea principală fără să fi intrat prin uşa din faţă. se opri o clipă lângă uşa care ducea în bucătărie şi aşteptă să fie sigur că ieşirea lui nu era observată. — Nici o problemă. Mai avea uneori asemenea flash-uri. Nu era sigur în privinţa zilei următoare. Orice lucru putea să le declanşeze. Poate că o şi făcuse. completau şirul. Dar restaurantele funcţionau.. Întârzie o jumătate de secundă şi priviccătre barul lui Mascari. se întoarse ca orb către uşa lui Ngo şi intră. restaurante şi o capelă. o fulgerare a memoriei atât de vie încât rămase blocat şi îşi uită schema de mişcare. un tranchilizant ieftin.. Nu. Bătrânul patron stătea la tejgheaua barului. din pricina întâlnirii. o privire de o clipă către ceva sau cineva banal. ca şi cel al lui Ngo. Mazianii nu aveau nevoie de subtilitate. Luă sticla şi merse în spate. Inima încă-i bătea puternic. Nimic oficial.. Într-adevăr. Întotdeauna era rău.. o figură îi atrase atenţia şi inima îi fu gata să se oprească. Era numai imaginaţia lui. Necazuri cu o bandă. fără să pară a privi împrejur. Avea să i-o ceară mai târziu. teatre vid. mâncare şi clientelă nespălată. aflată într-o zonă mai curată decât altele.. minţi el. în acel moment se văzu vulnerabil. Omul înalt de acolo se urni şi intră grăbit la Mascari.. un sunet. un şir de dormitoare. Se apropie de bar dinspre verde nouă. Cele mai multe baruri erau deschise. Doar nervi. de la intersecţia coridorului nouă cu docurile. mirosul de alcool.Reci. pentru că îl păstra doar pentru cazuri de urgenţă şi lui Ngo nu-i plăcea să se folosească drumul din spate fără motiv. în lumina slabă şi muzica asurzitoare. nefirească în acea zonă. fără să-l întrebe de cartelă. Desfăcu sticla şi bău din ea.. vin pellian. nu des. Cineva îl supraveghea pe Ngo. când se apropie de uşa întotdeauna larg deschisă a lui Ngo. de obicei un lucru mic şi prostesc. Piaţa neagră era înfloritoare în crâşma lui Ngo. puncte prin care staţia mai hrănea populaţia şi unde mărfurile pieţei negre se adăugau la proviziile obişnuite ale staţiei..

Ca şi cum ar fi zgândărit o rană. spuse el. aidoma celorlalţi din zonă. sufletul i se prăbuşea îndurerat. Vede pe ecranele ei vid. Iar pe cei câţiva care vor încerca să intre acolo poate că reuşeau să-i gonească. — Ori să ne strecurăm în tunele. Le aruncă o privire. le puse în ordine. Teama a crescut. Nu eram într-un loc în care să pot vorbi cu pellianul. Descuie uşa. Nu exista speranţă de viitor. — Se strânge funia. Şi poate că o să avem noroc. gândi el amărât. Damon ieşi şi se aşeză pe una dintre canistrele pe care le foloseau drept mobilă. Amândoi. Damon îi întinse o hârtie şi el trecu detalii pentru fiecare cartelă în parte. Cei mai mulţi aveau o teamă patologică de tunele. ei îi răspunseră cu priviri ursuze. ştie ce se pregăteşte. făcându-l să înţeleagă că o preţuia mai mult decât pe aurul din ea. — Orice vrem să facem. Ngo intră. Scoase broşa din buzunar şi îl urmări pe Damon luând-o în mâini cu o privire melancolică. oftă adânc şi îşi sprijini coar tele pe genunchi. Ori mergem în sectoarele securizate. tot trăgând cu urechea.. Am întârziat puţin pe drum. — Nici o veste de la fratele meu? — Nimic. se apropie şi adună cartelele. . Sufereau amândoi. Uşa magaziei se deschise. — Ea ştie. trebuie să ne grăbim. spuse Damon. — Damon! chemă el şi cortina cabinelor din spate se dădu la o parte. disperaţi. Când nu-i veneau. îi înmâna lui Damon sticla şi el o luă şi bău. manual. alături şi întinse mânu după sticla de vin. luă sticla. Dar trecea timpul. Aveau arme. nici despre vii. în trecere. şi păşi către magazie. şi memoria infailibilă a comp-ului.. timpul pentru a alege. Se apropie şi se prăbuşi îngrijorat. Bău şi o aşeză jos. arătând ca nişte golani nespălaţi. Damon clătină din cap. privind către Damon care se uita în podea. Ţi-a dat asta. în lumina lanternei cu baterii pe care o foloseau ca să scape de sprintul economic. toţi sunt speriaţi. A spus ceva anume Dinte Albastru? — Doar că mama ta crede că s-ar putea să avem nevoie de asta.bucătărie. Damon tăcu. ori încercăm treaba cu naveta. bău dintr-o înghiţitură jumătate din vinul rămas. făcu însemnări cu un creion. îşi ţuguie buzele şi se încruntă. nebărbieriţi. citi notiţele. Când termină de descărcat memoria. Zice că maică-ta e bine. Poate vor arunca zona în aer. Nu mai putem rămâne aici. unde nevasta lui Ngo şi fiul lui pregăteau comenzile. aude de la pellieni. dar nimeni nu ştie nimic. — L-am întâlnit pe Dinte Albastru. să nu uite. în tot acest timp.. spuse Damon. cu capul plecat. puse pachetul pe canistra de.. asta era singura soluţie realistă. nu vorbea mult despre familia lui. pierdut în propriile gânduri.. spuse Josh. Vrei să fac ulcer? Pescui cartelele din buzunar. Damon îşi ridică fruntea. — Ai întârziat. dar n-am aflat nici o noutate. — Eşti sigur? — Nici o greşeală. nici despre morţi. În mintea lui. Damon dădu din cap îmbufnat şi o băgă în buzunar.. Ar fi putut rezista acolo. Damon trăia pentru asemenea veşti.

ridică privirile.. Omul devenise scheletic. cu figura chinuită. palid. iar omul mai înşfacă două sticle şi fugi. Ngo? — Aia visează. — Îi mână pe toţi indezirabilii aici. — Pariez pe ultima variantă. oftă. puţin probabil să-l fi lăsat să vorbească în direct. Ori Ngo nu spune totul. soţia şi fiul lui se înghesuiau să iasă. cu ochii încercănaţi. un bubuit şi un scrâşnet întrecu în intensitate ţipetele de afară. agăţându-se de braţul lui Josh. Damon îşi puse mâinile pe genunchi. — De ce nu ieşim să mâncăm ceva? Nu-i nimeni afară care să ne facă probleme.. până la uşa din spate. să-mi spui şi mie! — Am să mă gândesc. ne-au închis – dar erau soldaţi în nouă doi – nu i-ar fi lăsat aici dacă voiau să apese pe buton. unde Ngo.. — Ecluzele! exclamă Damon. ca şi cum ar fi fost din vina lor.. o înregistrare. năduşită. dădu să plece. spunea Lukas. Ngo mormăi ceva pentru sine şi plecă. scaune răsturnate în camera clin faţă. În sala restaurantului. Ca întotdeauna când Mazian avea un anunţ oficial către staţie. Era. spuse Ngo.. Se grăbiră întracolo. nu? Amintirea care îl părăsise îi reveni cu o forţă întunecată. am auzit un zvon că piaţa se orientează către actele cele noi. Ngo cu registrele de piaţă în mână. Damon se grăbi către uşa magaziei şi Josh fugi după el. Îndreptaţi-vă către uşa de acces a docului verde şi vi se va permite să treceţi. E adevărat. — Mă gândeam că am să aflu ceva de la el. — Ngo. Ţipetele continuau. spuse Damon. unde o mână de oameni se îngrămădeau în jurul vid-uluj şi un tânăr aduna un braţ de sticle din bar. — Doi tipi vorbeau în faţă.. Se făcea un anunţ prin unitatea vid din camera din faţă. — Hei! strigă revoltat Ngo.au fost încuiate. trebuie să fi fost uşile de la alb. demn de milă. Dar ce se întâmplă cu noi. ţâşnind în picioare. Pe ecran era Jon Lukas. — Haide! spuse Damon. Dacă vezi vreo cale să pătrunzi în noul sistem. — Nu! exclamă Josh. cei care lucrăm aici. .. — Şi eu. — Aşa-i? întrebă Josh. dar brusc se auzi un duduit care scutură podeaua. probabil. — Com-ul! exclamă soţia lui Ngo. — .Ngo mormăi nefericit ceva despre calitatea mărfii. Rezidenţii sectorului alb şi alţii care doresc să plece o pot face. Aşa-i? — Unde-ai auzit asta? Damon ridică din umeri. ţipete sălbatice. Deschise gura să spună ceva. Damon clătină din cap. domnule şef de staţie Lukas? Ce se întâmplă cu oamenii cinstiţi prinşi aici? Lukas repetă anunţul. ori nu există soluţie cunoscută. Aşteptaţi..

Era locul lor obişnuit. Afară se lăsă din nou liniştea. Valvele masive erau închise. de data asta. de plată.Ieşiră pe uşa din faţă şi cotiră spre docul verde. Înjură şi strigă. — Hai să ne întoarcem. pe doc în jos. poate o să vorbesc cu nişte oameni. Accesul personalului de alături nu era deschis. îl înghionti pe Damon cu piciorul. Canalul de muzică din com porni din nou. Încuiară uşa. pe lângă dane şi schele. Nu erau singurii. spuse Damon. spuse Damon.. În linişte. oameni epuizaţi şi înspăimântaţi.. pentru că nu mişca. — N-o să-i lase să treacă. dar Ngo se aruncă asupra lor cu un baston şi îi goni. spre locul în care o mare masă de oameni se aduna. se aşeză în spatele tejghelei şi începu să toarne băuturi fără să ţină seama. pătată cu sos. o tocană diluată cât se putea. ies. Nu putea. Am stat destul în asta. La un moment dat. Feţe se iţeau prin ferestrele de plastic. cu intenţia să treacă în alb. urlând înjurături către ei. Şi nici nu se deschise. hai s-o ştergem de aici! — Uită-te la uşi! Uită-te la uşi! Privi într-acolo. alţii se aşezară. Fiul lui Ngo le servi cina. spuse Josh. Josh luă o lingură. să încerc să fac nişte legături. . Cineva trase. — O să plătiţi voi. pe hol. Toate luminile erau aprinse. lui Damon. dezvăluind o încăpere plină de scaune trântite pe jos. muşcând din frontoanele magazinelor. cântând ceva lent. că-l băgaseră în belea. Damon începu să bea. urmând calea minimei rezistenţe. în vreme ce valul trecu pe lângă ei. fugiră şi ei. Trupele alunecau de-a lungul peretelui îndepărtat. Lumea ţipă şi se împrăştie. se duseră pe curba ascendentă. îi lăsă să intre. mormăi Josh. Josh îşi lăsă capul în mâini şi îşi dori să fi fost beat. — Ne vor împuşca. Trebuie să mai fie vreunul care n-a şters-o din verde. fără să plătească. Ngo şi familia lui începură să cureţe. — O să mai vorbim. ca să-i adune pe fugari aici. încruntată.. de unde vedeau uşa din faţă şi aveau acces liber către bucătărie şi ascunzătoarea lor. să aşeze scaune şi să cureţe resturi. Staţi jos şi o să facem bileţele. Damon luă o sticlă şi îl trase pe Josh la o masă din colţul îndepărtat. dornici de băutură. pentru că ochii lui umbriţi căpătaseră căutătura aceea nepăsătoare pe care i-o invidia.. Îl chinuiau visele. de farfurii răsturnate. Ngo aruncă o a doua privire. soldaţii ripostaseră – un foc de baraj pe deasupra capetelor lor. Damon îşi luă lingura şi începu să mănânce. către uşa lui Ngo. într-un intrând ferit. cu gândurile în altă parte. Vreunul care datorează familiei mele o favoare. — Ţine! îi zise Ngo lui Josh şi îi aruncă o cârpă udă. Unii plecară. deşi lui nu-i ordonase nimic: un Konstantin mai avea încă ceva privilegii. Alţi câţiva încercară să-i urmeze. romantic. Ngo deschise uşile. Damon. către nouă. îi ameninţă pe toţi. uneori se bătea în uşă. îl rugă Josh. A fost o minciună. — Mâine plec. i se păru că Damon băuse destul. Însă Damon începu să strângă vase. lume care dorea doar să între. Mai încercase şi înainte. deşi mulţimea de afară era mai interesată să fugă.

în somn. la câmpurile prăfoase de pe Cyteen.. Uneori pe al fratelui său. Petreceau ore lungi în tăcere. sau dulceagă şi pătrunzătoare. în fond. la chipurile cunoscuţilor. erau şi ei prinşi. Oameni probabil morţi. II NAVA COMERCIALĂ FINITY'S END : ADÂNCUL SPAŢIULUI . nopţile.. la un drum scăldat de soare. să aflu cine lucrează acolo.. Damon rămase tăcut un moment. Deja începuseră. în sine. La un singur lucru nu se gândeau – să se predea. în altele.. la cei care-l iubiseră. Damon îi rostea numele uneori. Când aveau să restabilească ordinea în alb. la locuri plăcute. — Trebuie să iau legătura cu Flota. Elene auzi raportul şi se ridică de pe canapea.. constantă. asta era tot...La Elene. — Asta-i o nebunie! N-ar fi în interesul lor. Nu mai trebuia acum decât un raid dinspre doc sau dinspre verde unu care să-i verifice pe aceia care voiau să se predea. analizând problema. să-i împuşte pe cei care refuzau. în momentele de linişte. în cele din urmă. Dacă Emilio Konstantin mai trăia. singuraticele ore pe care le petreceau în ascunzătoare. la prieteni vechi. Damon. Nu avea să meargă. muzica ameţitoare. nici Damon în ale lui. Mă duc să verific echipele de la doc. Josh se întrebă. care se auzea prin pereţi mai tot timpul zilei principale şi alternative. singurul sprijin pe care-l aveau acolo. Fusese o idee nebunească. Odată cu închiderea sectorului alb.. se strecură prin spatiile înguste ale lui Finity. Erau pe drum. capul de mort ce-i avertiza despre ce făcea Mazian cu marionetele lui. Nici ideea asta n-o spusese. spuse Josh în sfârşit. lungile. Aşa îşi umplea orele. Văzuseră chipul lui Lukas. Niciodată nu negase importanţa lor. fiecare cufundat în trecutul lui separat. Trupele te vor recunoaşte mai repede pe tine decât pe mine. — Am auzit. Întreabă lucruri din astea şi o să ne trezim cu ei pe cap. Nu vorbim aici despre un sac de făină. cu muzica din camera din faţă a lui Ngo. zise. erau. poate. — Lasă-mă să încerc altceva! Lasă-mă să mă gândesc. la prieteni pierduţi. vechi tovarăşi. Dormeau pe apucate. că unii din echipele lui Mazian sunt dispuşi să facă afaceri. Trebuie să fie o cale până la navete. acum departe. Nimic neobişnuit. Dacă există lipsuri în noul lor sistem. zăceau fără să audă. dacă era bine sau rău. Mă întreb dacă îi putem mitui. aveau să ajungă şi la ei. Nu mai aveau vreme. Nu voia să vorbească despre asta: Josh ştia. Nu se amestecase în secretele lui Damon. 1/6/53 Sosise încă un negustor. să vadă ce apăruse pe radarul lui Wes Neihart. Sau poate că se gândea la alte lucruri. Câtă vreme mă feresc de Norway. . Josh împinse farfuria din faţă şi se uită fix la marginea ei. — Probabil că ai dreptate. Se gândea la visele lui frumoase. după cum se zvonea.

— Are de gând cineva să-mi răspundă? întrebă noul venit. — Vreau să ştiu cu cine vorbesc. Tunurile erau îndreptate spre ţintă. pârâi Genevieve şi vocea încetă brusc. altfel vor trage. Fregata făcuse saltul la o distanţă respectabilă. aici e Pixie II. reveni vocea.— Ce se întâmplă aici? întrebă o voce subţire. Elene întinse mâna spre com. Asta reprezintă ceea ce-i aici. — Aici e Sam Denton de pe Genevieve. La bordul navei Genevieve. Ea păstră un moment de tăcere. în timp ce mesajele de pretutindeni ordonau pregătirea navei să se oprească. locotenente Obrosk! Suntem o . dar alarma generală pornise deja. Confirmaţi-vă identitatea! Quen-ii sunt morţi. Ceilalţi Neihart-i se apropiara să vadă. Răspunde! Nimeni nu deschise focul. navele. mormăi cineva. — Aici locotenentul Uniunii. în cele din urmă o voce. Neihart trecuse comanda nepotului său de la comp. — Sam. Genevieve. se auzi. Linişteşte-te. Vă cerem să-i scoateţi pe Denton-i din navă. Uită-te împrejur. Tu cine eşti? Continuă-ţi cursul. se răsuci stângace şi speriată către Neihart. nu eşti în situaţia de a cere ceva. dar identifică-te! Timpul de răspuns trecu. Lasă-mă să vorbesc cu bătrânul. aici e Quen de pe Estelle. Copilul lovea. cu toate precauţiile. din partea Uniunii. mai scurt acum. Estelle este o navă moartă. Vă avertizăm: dacă Uniunea mai pune mâna pe vreun negustor. Sarcina care creştea în trupul ei o jena în subconştient: un necaz cu care se învăţase. mult mai aproape acum. un tovarăş intern şi imprevizibil. pe mine cum mă cheamă? — Soldaţi aici. navă comercială. îl certă ea în gând. se lua în calcul utilizarea jeturilor de ancorare pentru suplimentarea reacţiei. — Aici e Genevieve. Marn Oborsk. — Identifică-te! spuse vocea unei alte nave. Pe puntea lui Finity se adunase o mulţime de observatori. cufundându-se în pernă. — Nu-mi place. Genevieve. avea să-i ia ceva timp să ajungă din raza de salt până la ei. Se zvoneşte că se întâmplă ceva aici. sutele de nave care se îndreptau spre punctul de nul se reorientaseră să încercuiască intrusul. Pe radar. tinere! Se lăsă o tăcere mai lungă decât-ar fi trebuit. se aşeză mai bine şi se concentra asupra radarului. Inima lui Elene începu să bată puternic. Portul de origine al oricărei nave care atacă sau îşi însuşeşte o navă comercială va constitui obiectul unei sancţiuni drastice din partea alianţei noastre. Care e situaţia? — Lasă-mă pe mine să preiau. — Genevieve. — Vorbeşte Quen. de la Fargone. Denton-ii sunt la bord. daţi de necaz. Aici e Little Bear. Elene se aşeză pe al doilea scaun de lângă radar. Această navă va fi distrusă înainte de a fi capturată. activitatea de pe punte devenise frenetică. Ce navă sunteţi? — Genevieve. Scoate-i pe Denton-i din navă! Din nou o pauză lungă. În jurul ei. se calculă poziţia relativă în funcţie de viteză şi deplasare. interveni o altă voce. alte nave comerciale începură să mişte.

mâna lui Neihart. — Mă apropii. Semnale prietenoase – sute de nave intrând în zona de căutare. — Ce navă vorbeşte? Ar fi putut să tragă. o să fim chiar pretenţioşi. Sunteţi depăşiţi numeric. pune. Până atunci. Stomacul i se strânse şi copilul mişcă. in vreme ce zgomotul static pârâia în continuu. apărând doar pe radar. trebuie să negociezi cu noi. O mână coborî pe umărul ei. Ca şi Estelle. pe Mariner. prezenţe fantomatice în beznă.. Şi dacă vrei necazuri adevărate. Ca şi ea. Toată familia mea este aici. în loc să vorbească. — Cine a tras? întrebă ea.. Noi nu suntem nici Compania. ca Uniunea să fi permis măcar copiilor Denton să iasă în ea. Uniunea n-o să stea cu mâinile încrucişate. dacă. devenind o întindere pe care n-o puteai confunda nici măcar pe vid. spuse în sfârşit o altă voce. Aruncă o privire către vid şi telemetru. Trebuia să-i liniştească. nici Uniunea. Elene îşi şterse faţa şi a-runcă o privire către Neihart. Quen. îşi puse mâna pe pântec şi privi ecranele cuprinsă de o senzaţie de greaţă. — Aici e Sam Denton. Brusc. răspunse o voce aspră şi groasă. — Numele Quen e tot ce trebuie să ştii. Consideră asta ca o promisiune. Se îndreptau cu nasul către zenit. transmise o altă navă. văzu înregistrarea exploziei înflorind. suntem pregătiţi să purtăm discuţii.. locotenente. Tăcerea era totală. fii drăguţ şi dă-i pe Dentoni deoparte. Au forţat lucrurile prea mult. să-i ţină în frâu. . către breşă: porniseră motoarele.groază. — Am încurcat-o! murmură Neihart. Puţine şanse ca o capsulă să fi supravieţuit unui asemenea şoc. pe de altă parte. Eu am făcut-o. care dădu din cap: îi aveau în comp. — Locotenente. Dacă vrei să mişti pe undeva vreun kilogram de mărfuri. — Ce se petrece aici? — Eşti împuternicit să negociezi sau să duci un mesaj părţii pe care o reprezinţi? Un interval lung de tăcere. Exista posibilitatea unei capsule.. Sunt împuternicit să vă spun că această navă are la bord un mecanism de distrugere. Dacă vrei să discutăm rezonabil. Depăşim în număr navele voastre de război. Cum ai găsit acest loc? L-ai aflat de la Dentoni? Sau v-a contactat vreo navă? Să-ţi spun ceva: alianţa negustorilor negociată ca o unitate. — Am înţeles. — Aici e Pixy II.. Nu aveau să găsească nimic.. Noi suntem a treia latură a triunghiului şi din acest moment negociem în numele nostru. Alte blip-uri prinseră a se arăta. se întâmplă ceva rău unui negustor.-ţi mâinile pe altă navă comercială! Tu şi Flota lui Mazian puteţi să vă faceţi ce vreţi unul altuia. legătura se întrerupse. trecem la represalii. Pixy. urmă ea. ca o sclipire sau o umbră întunecând stelele. E adevărat. domnule. uneori pe vid. Mă duc să cercetez zona. când nişte negociatori autorizaţi vor dori să ia legătura cu noi. în siguranţă.

. se obişnuiseră cu asta şi nu-i mai înspăimânta. din clipa în care lansaseră ştirea. în grupuri mici. urmându-şi drumurile lor. Veneau în timpul zilei sau nopţii. le explicase Miliko. Dar se părea că înţeleseseră. copii şi restul oamenilor când – pentru că scurta vară era pe terminate – cerul se înnora. o navă moartă şi un nume mort – într-un dezastru pe care-l cunoşteau cu toţii. Winifred acceptase îndatoritoare. observase deja ciudata absenţă a navelor de pe staţii. Pe deasupra lor zburau navete. mâini străine o mângâiau pe braţ şi pe faţă. descoperind dispariţii în zone lipsite de acţiuni militare. Ochii lor văd lucrurile calde. Spuneţi-le despre Mariner. îşi aruncase cargoul. Pasul următor era trimiterea unei nave de război. III STAŢIA DIN LUMEA DE JOS: SANCTUARUL HISA.. Dar ei văd chiar şi când Soarele nu străluceşte.. 1/6/53. Viking şi Pell. uneori. aducând hrană şi apă. Nu trebuie să vă adunaţi în grupuri. scăpând de greutate pentru un salt cât mai mare. prin interpreţi Bătrânilor. negustori care nu se întorseseră conform graficului. ochi rotunzi de hisa o priveau cu tandreţe profundă. asta era tot ce puteau face. mormăiseră. Încercă să-i facă să înţeleagă forţa cu care se confruntau: când obosea. în pulsul aspru al vieţii. necesare. chiar şi prin copaci. Uniunea trecuse la rechiziţionări – aveau dovada – şi. Şi despre Kussel. Se instalaseră domuri pentru oameni. pentru că aparţinuse odată Pământului. Era inevitabil ca Uniunea să nu afle. îşi asumase riscul acestei călătorii lungi şi nesigure. Faceţi-i să înţeleagă. Vorbiseră între ei. ocupându-se de lucrurile mărunte.Toţi ştiau asta. doar resturi. Fusese o iniţiativă la care nu primiseră răspuns. din clipa în care negustorii începuseră să comunice altor negustori locul de întâlnire şi numele celei care-i unea. Şi vestea nu se răspândise numai în spaţiul Uniunii. Poate intrase în panică. o migraţie tăcută înăuntru şi în afara adunării de la piciorul coloanei sculptate. Le vorbi zile întregi Bătrânilor. domuri neelegante. fără să ştie cât de bine avea să fie primită la destinaţie. Lukas-ii. dar care adăposteau bătrâni. îi rugase Elene. până ce răguşi şi îşi epuiza interpreţii. oh. compresoarele duduiau în depărtare.. auzind acestea.. nici măcar în pădure. poate pusese mâna şi pe altele. Pământul adânc poate ascunde hisa.. mai ales că Mazian era legat de Pell. o mişcare tăcută şi sobră. . NOAPTEA LOCALA Hisa veneau şi plecau fără încetare. Nu descoperiră nici o capsulă. Ochii pellienilor se făcuseră mari şi rotunzi. înainte ca această navă să ajungă la ei. dacă Uniunea ar fi putut să se lipească de vreuna de lângă Pell. zilele însorite şi nopţile pline de stele se împuţinaseră. foarte adânc. fuseseră săpate şanţuri de pellieni. Ajunsese pe Sol – pentru că Winifred îşi reamintise de legăturile ei cu Pământul. care respecta visătorii care se adunaseră cu miile.

. preferând vremea rece şi obligaţia de a purta măştile de respirat. Mulţi dintre cei care aveau să rămână aici veniseră din Q. În noaptea aceea. pe bătrâni. Vă e teamă să rămâneţi singuri? îi întrebase ea pe cei ce aveau să rămână. noaptea mergea la ei. În noaptea aceea se întorseseră în vale hisa pe care-i trimiseseră. Noii-veniţi se apropiaseră. pentru că nu se oferise voluntar de la început.. Zi şi noapte. pe bărbaţii şi femeile care nu aveau pe nimeni la bază – inşi pe care sâ-i iubească şi cărora să le poarte de grijă. aşa cum spuneau pellienii... un tip micuţ de statură. Ernst. tremura din pricina emoţiei. stând cu mâinile în poaală. Jos.. Hisa. un grup mic de hisa care se înfăţişă mai întâi ei. privind către siluetele mici. venind să le completeze numărul. Poate că nu suntem feriţi de arme. mai ales de când auziseră veştile de la baza principală. în acest sanctuar. Pentru asta îi aduseseră aici hisa. Ar fi trebuit să-i protejeze şi nu o putea face. iar ochii o priviră cu răbdarea sculpturilor hisa. Inima ta doare. pe când erau mai neliniştiţi. — O să ne mai vedem. Fiţi raţionali. pentru că toţi ceilalţi ofiţeri plecaseră cu Emilio. Se simţea vinovată faţă de ei. care nu ceruseră niciodată să vină aici. Astfel nu-i mai putea ţine în frâu. nici măcar nu putea conduce grupul care se forma – pur şi simplu îi urma în nebunia lor. Ce să aşteptăm? întrebase Cox şi lucrul ăsta începuse să-i bântuie visurile. le spusese Miliko în primele zile. Ernst şi alţii care deveneau din ce în ce mai prost dispuşi – Ito. Acolo era Ito. cu zile în urmă.. de parcă respingând confortul ar fi dovedit ceva altora şi lor înşişi. lor le erau încă străini. Rămâneau pe loc pentru că erau nevoiţi. lucioşi şi reci. spusese o bătrână. aşa încât cei care ţineau sub observaţie tabăra să o găsească neschimbată. retraşi. apoi lui Iro. dacă locuitorii obişnuiţi ai staţiei Pell se obişnuiseră cu hisa.. pe când puneau furioşi la cale acţiuni. Ned Cox. Şi alte capete se clătinară. Avea arma în buzunarul impermeabilului. pe cei tăcuţi. Pentru prima dată. Ochii tăi reci.. Să cugete la soarta lor. îi spuseseră hisa. orice îndepărtare ar fi fost observată din cer. Avem de aşteptat.. Miliko rămase alături de ceilalţi şi le urmărise apropierea... şi începuse să-i fie ruşine. iar ei se ridicară şi priviră către ceilalţi care aşteptau. dar suntem feriţi de frică.. spuse Miliko şi capetele se clătinară în tăcere. copii. se îmbrăcase bine. nu mă tem. Suntem în siguranţă aici. Să viseze. . Ruşinea era un fel de boală contagioasă care se răspândea printre ei. refugiaţi care văzuseră prea multe lucruri îngrozitoare şi care erau prea obosiţi. şi unul dintre cei mai puternici oameni din tabără. după Mariner.. Deveniseră tăcuţi şi ochii le erau. Nu.. Aleseseră sanctuarul şi nu le mai rămânea altceva de făcut decât să stea şi să se gândească la ceilalţi. aşa numeau asta pellienii.Oamenii. Le putea înţelege spaima. Cam o sută de inşi locuiau în afara domurilor. ce înotau în întunericul vădit de stele. pentru că nu fusese ales. ceilalţi. Să lase să plece sau să-i părăsească pe cei de sub comanda ei. Bătrânii hisa puteau fi teribil de ciudaţi şi. îi păsa de viitorul hisa: atât mai rămăsese din el. veşti care vorbeau doar despre mizerie. cărora doreau să le ia locul – nu încăpeau cu toţii în acelaşi timp. stăteau în faţa domurilor în care locuiau ceilalţi. pe locul sculpturilor hisa. depărtate. rămăsese înţepenită de curiozitate şi cu un nod în gât. Să se gândească. du-te.

. dar limba nu-i era obişnuită şi încercările ei îi făceau pe hisa să-şi strâmbe nasul. sub o ieşitură mare de piatră. . o glumă a lui Picior-iute. ei. Încercase să ţină minte numele cu care îşi spuneau ei. ochii la noi privesc tabăra de oameni. îl clătină către cer. alţi hisa aveau să coboare. — Miliko! protestă Ito. deşi ştia limba oamenilor mai puţin decât acei hisa cu care se obişnuiseră să trateze. bătu din palme şi îşi lovi pieptul cu palmele. în timp ce alţi hisa conduceau alte grupuri în pădure. Era prietena Săltăreţului. O sută douăzeci şi trei de oameni aveau să plece în noaptea aceea. se alăturară grupului hisa şi. Eu prieten Săltăreţ. Vedem Săltăreţ.. înfipse băţul în pământ. în direcţia câmpiei. Ito. luă un băţ şi se ghemui. Trase o linie. — Ei. Miliko se grăbi. se împărţiră în perechi şi fiecare apucară câte un om de mână. Merseră pe drumul cel mai scurt. gâfâind ameţită. porniră pe cărarea ce trecea peste câmpie şi coasta dealului. Arătă înapoi. Se porni un chiţcăit printre hisa. şi tufişuri. — Râu. în disperare. ca vreun simbol desenat să stimuleze imaginaţia hisa. Era puţin probabil. Ernst şi hisa care-i conduceau. în locul lor. spuse ea şi aruncă băţul către cer. — Noi facem cerc.. pe mulţi îi botezaseră cu nume omeneşti. Miliko se încruntase şi când făcuseră la fel şi oamenii. — Uite! Până la urmă. spuneau oamenii care cunoşteau.. iar Şoaptă îi prinse uşor mâna.Se desprinseră din mulţime. pentru că nici hisa nu se odihneau: aşa hotărâseră cu toţii. între copaci. înţelegând brusc. ei! spuse ea şi apucă băţul. Ea-merge-departe era una dintre ele şi Vânt-prin-copaci era alta.. mai liniştiţi.. prima ameninţare pe care o vedea la un hisa. numele celelalte nu le cunoştea. nu le stătea în fire să înţeleagă linii şi semne care nu aveau nici o relaţie cu obiectul real. făceau giumbuşlucuri şi. încet în beznă.. hotărâtă să nu se odihnească. pentru că ochii le luceau încântaţi de gluma făcută oamenilor care îi spionau de sus. scuturându-şi iute trupul ghemuit. trecură pe lângă ceilalţi hisa care coborau strigând la ei veseli. puseseră la cale o ambuscadă care le oprise inimile. Hisa se purtau de parcă n-ar fi existat nici un duşman pe lume. şi. pe altă cale. Îi pusese uneia dintre ele numele Picior-iute şi Şoaptă alteia. să le facă plăcere cât timp aveau să meargă. Şoaptă dădu din cap entuziastă. curăţă pământul de crengile moarte. Se împletici la ultimul urcuş spre liziera pădurii şi câteva tinere femele hisa îi săriră în ajutor. Spera ca hisa să fi înţeles. ea. Se odihniră până la răsăritul soarelui. Ei răi. Vedem Konstantin. şi tot atâţia hisa aveau să intre în tabără. sări în sus de câteva ori. cât era un om în stare. Miliko privi expresia înfocată a tinerei femele. Miliko o prinse pe Şoaptă de braţ şi încercă din răsputeri să se înţeleagă cu ea. Aşa se părea. O dată cu lumina zilei porniră din nou. hisa le înţeleseseră supărarea şi deveniseră mai tăcuţi. părând brusc să ia o hotărâre. Picior-iute o mângâie pe umăr.. râzând. o dată. aşa. — Tabăra lui om-Konstantin. în grupuri mici.

Nebunia lui Ito şi a celorlalţi o speria. Începuse să plouă. ca nişte umbre maronii în ploaie şi ceaţă. neînarmaţi şi fără nici o protecţie împotriva soldaţilor cu armuri si înarmaţi. O ţineau ca pe una de-a lor. — Spus. Nu putea face nimic împotriva şuieratului respiraţiei. Toţi oamenii mei. — Trebuie să ajungem acolo! spuse Miliko cu inima strânsă. din pricina oboselii. strecurându-se printre tufişuri. acum trei unităţi de câte trei despărţindu-se în grabă. să-i conducă. intrară într-un desiş tot mai sălbatic. Brusc. în afară de cele ale soldaţilor. Ochii lor calzi văd la tine. Ito şi Ernst aveau arme. Cu şase pistoale nu puteau cuceri o navetă. Ea. să imite pasul şerpuitor hisa.. pentru că cerul era înnourat şi vântul rece. Aşteaptă-l! Hisa erau nerăbdători să-i separe. Îţi trimit un mesaj. protejând-o cu braţele pe Miliko. Oamenii doare. parcă traducând.— Ai încredere în ei. Şoaptă le spuse ceva lung şi primi răspunsuri la fel de lungi de la unul şi de la altul. Tu bună. să spere. o îmbrăţişară bolborosind ceva şi se aplecară cu o politeţe solemnă. cu picături de apă lucind ca nişte giuvaeruri pe blana lor. opririle lor şi pornirile uşoare. Miliko se ridicase cât putu de repede.. o mângâiară pe faţă prieteneşte şi îi neteziră părul. în grupuri nu mai mari de trei. o dată căzuse. ca şi cum – gândi ea – ca şi cum ar fi urmat o şcoală. Picior-iute şi Şoaptă deveniseră foarte serioase. Mulţi venit. Nu-i zăriseră decât în ultima clipă. ascultând ce vorbea Şoaptă. întorcându-se de fiecare dată s-o avertizeze când urechile lor sensibile spuneau că făcuse prea mult zgomot. dintre copaci şi frunze. şi hisa îi împărţiseră câte trei. mergem acolo. dar avea grijă să nu rupă nici o creangă. Şoaptă şi Picior-iute – trei oameni şi şase hisa. după logica lor curioasă: ea. departe mers de locul lor. Hisa acolo doare. — Ai grijă! spuse Ernst. Şoaptă şi Picior-iute vorbiră cu ei. câteva femele si doi masculi. fiecare pe câte un drum. tare. Se odihniră numai la nevoie. lasă-i! Hisa n-or să se rătăcească. înţelegi? Auzit bine? — Auzit! spuse Picior-iute şi se întoarse. privind inapoi. spuse Picior-iute. privim. Joaca se încheiase. Ceilalţi porniră pe drumul înapoi. Erau doisprezece. insistă să meargă mai departe. iar hisa se opriră să o ridice. — Bine. Auzit. Merseră întreaga zi. — Ei văzut. prin ploaia picurând rece printre frunze. Să meargă în tăcere. Apăruseră pârâiaşe bolborosind nestingherite. bine! spuseseră ele. Ei văzut locul oamenilor. Puteau doar să privească şi să le fie alături. jumătate din armele bazei din Lumea de Jos.. . asta le spusese tot timpul. stăm pe dealuri. Şase arme şi puţin material exploziv pentru dezrădăcinări – asta fusese tot arsenalul lor. şi copacii îi despărţiră. or să ţină legătura între noi şi or să ne adune din nou. încercând să păstreze firescul mişcărilor pe radarele oamenilor. o încălzeau cu trupurile lor. În după-amiaza aceea se întâlniră cu alţii. fără să ştie ce aveau să facă acolo.. Venit. apăruseră de după o colină din pădure. nici nu-i puteau apăra pe ceilalţi. şi căpătară un răspuns. prin vântul scuturând stropi mulţi după ce ploaia încetase. Mihan-tisar. Unul câte unul se apropiară şi atinseră mâinile lui Miliko.

Miliko întoarse privirea. de sus. întoarce-te. cuvinte scrise stângaci şi cu litere chinuite.. — Fuge bine.. pentru că textura fragilă era umezită proaspăt. printre copaci. de rău aici. Cine eu? Eu pellian.... Săltăreţ acolo.. văzut eu oameni. mi-e teamă.. Semne pe hârtie – asta le nedumerea. mirată. — E destul. — Săltăreţ. o asigură Picior-iute. Săltăreţ spus prietenul tău suferă muncit greu: oamenii omoară oameni: el spus iubeşte la tine. Cărat sac. simţind brusc lipsa celorlalţi: fuseseră înapoia lor.. feriţi-vă de necazuri! Cele două hisa se uitară la ea cu ochii întunecaţi de mirare. — Mergem tabără de oameni. Se întinse alături de Picior-iute care-o mângâia pe umăr. fumul morilor si curând reuşiră să vadă lucirea slabă a unui dom. pellian. se zărea fum. o netezi cu grijă.. Mulţi pellieni venit aici. Se prăbuşi în genunchi la marginea lizierei.. Om văzut la tine? Şoaptă îşi ţuguie buzele.. El suferă. Mult el căzut. că ei. — Vine! făcu Picior-iute. le aminti ea până la urmă.. mai iute decât s-ar fi aşteptat.. poate nu. se ghemui pe patul de frunze cu mâna sub cap şi cu cealaltă în buzunar. nu-i ajungeau atât timp. Nu puteau face nimic fără să înrăutăţească lucrurile. Îşi dădea seama că puteau rămâne aici săptămâni de-a rândul. gâfâind. Mult mai târziu. de pe culme.. Făcut Săltăreţ mers departe ca ea. Răs-pândiţi-vă şi feriţi-vă de ei. spuse ea fudulă. Miliko o luă. pellian.— Loc de oameni. Stai deoparte. Te rog. Dar şoaptă plecase într-o misiune serioasă. poate vor. confirmă Şoaptă şi în clipa următoare dispăru. siluete mişcându-se sub lumini. disperată. îmblănit. pentru că gâfâia şi privirea i se înceţoşa. clipi de surpriză când tufişul se dădu la o parte şi Şoaptă se aruncă la picioarele ei. Omul-Konstantin suferă. Dus la moară. Văzu luminile aprinzându-se în tabără şi.. Chiar dacă ar fi putut pune mâna pe . şuieră Şoaptă. fără să nu pună în primejdie vieţile tuturor celor de acolo. Trebui să se apropie foarte mult şi s-o încline ca s-o poată citi în crepuscul. dat la tine. — Eu pellian. — Te-a văzut careva? întrebă ea. strecurându-se prin tufişuri. o coloană lentă într-un du-te-vino continuu între moară şi drum. Îi trebui ceva timp să-şi dea seama unde se află.. de pe dealuri. Nu mai văzuse tabăra din unghiul acela. împiedicându-se în respiraţie.. multe lucruri spuse de hisa îi stârneau mirarea.. Miliko se încruntă. Pipăi după cei trei cilindri de rezervă din buzunarul din stânga şi speră ca acela din mască să nu se fi consumat. pe patul pistolului. Stai departe. ea mers. văzură o spărtură între copaci. acum nu se mai vedeau nicăieri. Soarele cobora. Trebuie să ajungem la tabăra de oameni. Îţi spun ce să faci.. Dat. şi nu văzut la mine. Nu pot spune că nu. vor mai mulţi lucrători. Îndesă biletul preţios în buzunarul jachetei. iar Miliko dădu din umeri şi continuă să meargă. Avea o bucăţică de hârtie strânsă în pumnul ud. se îndreptară către ea cu ultimele puteri.. — Şi eu îl iubesc.. Eu sunt bine.. Te rog. el suferă muncă grea.

— Picior-iute. . Liniştită. aşteaptă. Picior-iute încercă să repete. Miliko vorbit cu omul-Konstantin: spus la toţi aşteaptă. La bază. pentru că nu cunoştea toate cuvintele. — Da. Asta era singura lor speranţă. şi până la urmă Picioriute bombăni a înţelegere. poate că prezenţa ei îl mai liniştea. O lovitură masivă. găseşti pellieni. se împletici. Viaţă pentru viaţă.. Emilio ştia... găseşti toţi oamenii mei. Tu vorbit om-Konstantin. asta nu avea să le aducă decât represalii. să salveze cât putea din ea. spuse ea.. Şi ultimul lucru pe care îl voia Emilio era un gest nebunesc din partea lor. — Spun ei stea.. făcu înflăcărată Picior-iute. Emilio muncea ca să salveze baza din Lumea de Jos. răbdătoare. Pellienii puteau intra şi ieşi. Miliko încercă din nou. să-i facă pe oamenii de acolo să ştie că nu erau singuri. tu fugi. înţelegi. Oamenii lui Mazian nu-i puteau deosebi. spuse ea. nu face necaz.una dintre navete. Aici.. Le spui. să păstreze legătura între ei.. Deşi el ar fi vrut ca Miliko să fie în altă parte. Şi Picior-iute zbură. Da. după cum spusese Şoaptă..

nimic neobişnuit.3 I PELL: SECTOR VERDE NOUA: 1/8/53. speculanţi. Avea nevoie de un motiv ca să rămână în încăperea din faţă. Se gândi ce ar putea face şi ajunse la concluzia că. Era coşmarul lui vechi. începuseră să se apropie. în vreme ce unul dintre ei se aşeză. Aveau credit bun. Josh se plimba şi fremăta. Intraseră doi bărbaţi. Atunci când Damon avea să se întoarcă. beau. spuse omul care se aşezase. dar nu se vedea nici un semn de blocare. În sectorul verde mureau oameni în fiecare zi.. Îndura aşteptarea în ascunzătoare. dându-şi seama că Ngo îl privea încruntat de la bar. cu altul. dorind să-l scoată afară din bucătărie. în barurile din faţa docului se punea muzica tare şi soldaţii aflaţi în permisie se relaxau. Asta îl nelinişti oarecum. ar fi fost împuşcat. poate.. — Cine sunteţi? — Spre tine e îndreptat un pistol. ieşind în încăperea din faţă doar în timpul meselor.. cu chip aspru. era rândul lui să năduşească în magazia lui Ngo. Trupele circulau prin locurile lor obişnuite. Ţi-aş propune să-ţi mişti fundul. — Una. Josh ridică privirile. Dar şi ei se uitau în jur. privi din nou către uşă.. dacă ar fi reacţionat. — Talley. celălalt rămase în picioare. Fiul lui Ngo îi făcu semn cu lingura. nici o criză iminentă. Îşi plecă privirea şi încercă să se ascundă în umbră. traseră un scaun. ORA 18. în armuri. Se apropie de masa lor obişnuită şi se aşeză. măcar din punctul ăsta de vedere era liniştit. — Câte? întrebă băiatul. nişte prieteni ai lui Ngo – dar prezenţa lor îl alarmă. Erau altceva. unii erau ameţiţi. serioşi şi hotărâţi. care nu avea nevoie de ea. riscând să dea de necazuri. Ăştia nu erau maziani. Josh privi cu grijă afară din uşa lui Ngo şi se ascunse când o grupă de soldaţi preocupaţi trecu pe hol. putea să mai ceară o porţie. ars de o cicatrice peste falcă. Vă înşelaţi. Încercă să se liniştească. nici o percheziţie. să vâneze nişte contacte – să discute cu unul. Bărbaţii se opriră la masa lui. Damon insistase să iasă şi ieri şi astăzi. Tu eşti Talley. nu exista nici o lege în afară de cea a trupelor. la fel ca toate mişcările de felul ăsta când Damon nu era prin apropiere. — Mişcă! . dar era vremea cinei. Doar până la uşă. spuse el. era târziu şi începuse să se îngrijoreze. să urmeze nişte fire. aruncă o privire în bucătărie şi îi ceru fiului lui Ngo cina. nu? — Nu cunosc nici un Talley.00 Zvonurile cuprinseseră întregul sector verde. — Vreau să ieşi afară o clipă. până la urmă se înapoie în separeu.

Ceilalţi se retraseră şi ei rămaseră singuri în lumina slabă a unui bec aproape consumat. Amintirile mele. Bâjbâi în spate după un scaun ieftin de plastic şi se aşeză. Uită-te la uşa de peste coridor! Spune-mi dacă nu-i omul care trebuie! Se uită. I se făcu din nou rău.. Al doilea bărbat îl luă de braţ şi îl conduse spre uşă. curiozitate ca o rană pe care şi-o oblojea. aşa cum arătase el în navă... celălalt. — Josh? spuse Gabriel/Jessad. spre cel mai retras separeu. îl corectă Gabriel.. îi văzu pe ceilalţi blocân-du-i ieşirea şi. care-l puteau vedea mai bine decât el. Vederea i se înceţoşa şi i se făcu rău. pe Hammer. Mâna lui Gabriel se sprijinea uşor pe umărul lui. care nu atrăgea deloc atenţia. Fusese tras în separeul cu perdea... Îl urmară în interiorul întunecat al crâşmei lui Mascari.. nu după golul pe care-l suportase mintea lui. când nu ar fi trebuit să ştie nimic despre Pell. muzica făcea să duduie podeaua. unul de vârstă mijlocie. domnul Kressich a fost consilier al staţiei. lângă Mariner. Tu eşti. Se lăsă brusc pe spate în scaun. un loc ferit. nu numai pentru că fusese recunoscut. cel care i se păruse că-l urmărea. o curiozitate a cărei durere cuprinsă în ea o cunoştea dinainte. o capcană. printre ei. nava lui şi tovarăşii. Aceşti domni – domnul Coledy şi domnul Kressich.Se ridică. când se întoarse. cum ai ajuns aici? — Mazianii.. din nou îl asalta reflexul condiţionat. apăsându-l pe scaunul de la măsuţa rotundă. neobişnuit pentru moment cu semiobscuritatea. Dar curiozitatea îl ţinu pe loc. şi celălalt. nu? — Gabriel. — Numele meu aici este Jessad... poate că era un adevăr. Vă rog să ne scuzaţi.. un reflex condiţionat. văzându-şi din nou nava. pe vremea când mai exista consiliul. întrucât celălalt intră. Cei care-l escortau îl apucară de braţe şi il conduseră în cealaltă parte a coridorului şi. reuşi să ghicească în umbră chipul lui Gabriel. Îl cunoştea pe omul acela. mai mult decât teama de arma lui Coledy de afară. şi pe omul acela. când se despărţiseră – când îl transferase pe Gabriel lui Blass. Numele ţâşni din amintirile lui blocate şi toate barierele se prăbuşiră. domnilor! Vreau să vorbesc cu prietenul meu. Suntem parteneri. Gabriel se aşeză în faţa lui şi se aplecă înainte. Josh. Fu împins către colţul din stânga al încăperii. întoarseră capul şi Josh intră în panică. — Am ştiut că tu eşti. spre coridorul luminat. nu? Poate că era o păcăleală.. — Priveşte într-acolo! spuse omul din spate. îl luă de braţ şi îl privi într-un fel ciudat.. — Mi s-a şters memoria. Se întoarse pe jumătate. — Jessad. nu aşa. Acolo stăteau doi bărbaţi. în duhoarea de băutură şi sudoare. .. Nu-i venea în minte numele lui.. ci şi pentru că recunoştea locul acela. spuse omul Josh. Nu voia să rămână singur cu omul ăsta. Cei de la bar. Aşteptaţi afară! Vedeţi să nu ne deranjeze nimeni. Era bărbatul pe care-l mai văzuse. se îndepărtă de lângă masă.. Clătină din cap neajutorat... dar îl cunoştea.

Îşi eliberă mâna şi îşi sprijini bărbia în ea.. Teamă pentru Pell. pe coridor. Îndemânarea ta. gol.Faţa lui Gabriel se contorsiona de durere şi întinse mâna să-l prindă de braţ. Josh. Ţi-au dat amintiri false. — Am avut o mamă. fără să se poată stăpâni. Hammer m-a scos când s-a încurcat treaba. aşa cum fusese pe Mariner.. Am fost construiţi pentru aceeaşi treabă. Nu-mi amintesc clar.. ferma. era rolul lui Gabriel. Vechi prieteni şi noi relaţii între ei. Ţi s-au vârât în minte. — Josh.. S-a terminat. scuturându-l violent. Am fost produşi în cadrul aceluiaşi program.. Memorie ştearsă.. Ai ieşit din laboratoarele din Cyteen.. Gabriel îl apucă de încheietura mâinii. Nu? Nu-i unul dintre ai noştri... Elene şi Estelle.. o strecuraseră în el. ceva care să stea la suprafaţă. ... I-am iubit. Şi Gabriel era aici..? Josh clătină din cap. dar ei urmăresc pe altul. servicii speciale. N-am crezut. şuieră Gabriel. Bănuiala că îl minţea i se întări şi mai mult.. Josh. Un prieten.. Tu eşti ajutorul meu. — Nu ştiu despe ce vorbeşti. Josh. — Am avut o familie. Se eliberă din strânsoarea lui Gabriel. Ai fost bine antrenat pentru asta. un tată. copilăria.. un simulacru. Au ieşit la suprafaţă.. peisajul însorit. Josh unde sunt ceilalţi? Unde sunt restul. Estelle fusese distrusă pe Mariner. Orice altceva. Stomacul îi era contractat. până ce-or să-ţi schimbe înregistrările. Josh.. Amândoi.. Era pe pragul să i se facă rău. minciuni pe care să le poţi spune şi care să-i convingă şi pe alţii la nevoie. — Te-am văzut.. Cyteen este o localitate reală: şi eu sunt real. — Aşa? Tresări... nu? Ai nişte prieteni acolo. — Am fost o echipă....... Dar tu nu ştiai? Ai intrat în Kite şi te-au prins. Am lucrat împreună.. continuă Gabriel. Se numea. spuse Gabriel. Ngo nu-mi spune cu cine eşti. — Eşti partenerul meu. o poveste.. — Eşti Joshua Talley. — Nu mai sunt nimic. nu? Au acoperit totul. — Am nevoie de tine. Am trăit pe Cyteen cu mătuşa mea. clipi către Gabriel. Au îngropat singurul lucru adevărat. De ajutorul tău. nu ? Ai încercat să faci legătura. Te-au antrenat la toate nivelele. staţie după staţie. — Morţi. clipi orbit de valul de lacrimi. aplecându-se peste masă. Încercând să-şi stăpânească reacţiile. ţi-ai revenit. În recunoaştere şi în operaţiuni. e altcineva. — Am fost armscomper pe o navă de cercetare. -— Ne-am născut în laborator.. Dar am început să pun întrebări. — Vorbesc despre partea neoficială. Începu să revadă. orice altă amintire. Distrugerea staţiilor. spuse el. Nu? Nu putea gândi. Kitha şi.. e o înregistare care poate fi înlocuită oricând cu alta.. rece pe dinăuntru... Omul acela îl cunoştea şi îi debita lucruri care nu fuseseră niciodată adevărate.. — Din laboratoare.

Cunoşti comp-ul. ca oricare de aici: de data asta. la sfârşit.. — Trebuie să discut cu celălalt. o capsulă. — Trebuie să mă întorc. unul îndepărtat. Lacrimile i se opriră.. — Ai şi tu legăturile tale. Dar ăsta e adevărul. cu buzele apăsate pe dosul mâinii. Un drum în Lumea de Jos. nu? Să spunem că o să contribui cu partea mea. îşi dădu seama că fusese fericit în detenţie pentru că i se păruse a fi acasă.. ceva care să reziste în orbită destul de mult. Tu faci planuri să ne scoţi din staţie. nu am destul timp să negociez cu toţi cu care aş putea.Tu le-ai oferit minciuna şi ei ţi-au fixat-o în memorie. — S-ar putea să profităm amândoi de ideea asta. Josh rămase nemişcat. — Am înţeles. — Cel cu care lucrezi pe piaţa neagră! — Crede ce vrei! Eu îţi fac rost de orice acces doreşti. — Cum să mă coste? Jessad se lăsă pe spate în scaun. Toată memoria lui părea goală. Îl privi o clipă pe Gabriel. Vreau şi eu o cale de scăpare. — Te pot duce acolo. aceeaşi în oricare parte a politicii şi războiului. Acasă. O navetă. — Ai asemenea relaţii? — Ţi-am zis că am un prieten. izvorul lor seca. Te costă. spuse Gabriel. — Şi prietenul meu. spuse Josh. Gabriel rămase un timp tăcut. unde aşteptau Coledy şi Kressich. . Să spunem că o să vorbesc cu contactul meu. nu făcu nici o mişcare. Când? Gabriel păru să cântărească răspunsul. detenţia se confunda cu un alt loc. în instituţia universală. bine? Pot să fiu de folos. — Nu am înclinaţii de sinucigaş. spuse el. Ne trebuie o navetă. — Navetele trag acum la docul roşu. Era doar ameţit şi nu-şi putea stăpâni lacrimile. Ai supravieţuit. — În vreme ce mazianii sunt ocupaţi? — Când sunt ocupaţi. Există destule metode pentru asta. dar nu plângea. — Să zicem că lucrez în felul meu. nu avem nici o şansă ca Hammer să ne culeagă. — Vrei să arunci în aer locul ăsta. celule albe şi însoţitori în uniforme. Am nevoie doar de suficiente forţe ca s-o preulăm. Şi vreau s-o şterg. Te pot duce oriunde vrei. Gabriel dădu încet din cap. lacrimile i se rostogoleau pe faţă. Dă-i drumul! Nu mai avem mult timp. — Dar cu cine? Preţ de o clipă. Numai că lucrul pe care-l vreau nu-l pot căpăta fără să mă chinui. făcu un semn către ieşire. nu? — Nu. — Ce vrei să fac? — Ce poţi face? Care sunt legăturile tale? Nu ai relaţii printre maziani. Şi cunoşti bine staţia asta. Ce ai de oferit? Să spunem că-ţi pot fac rost de aproape orice de pe staţia asta..

bărbaţii. nici lumea care supravieţuise în iadul navelor şi al sectorului Q. Parte din el funcţiona ca un automat.. Ferit cu grijă de umanitate. încercă să-şi limpezească mintea. Ucisese. trecu pe lângă cei de la bar. Îşi şterse ochii. Cyteen era o minciună. îşi dădea seama de instinctele în care nu avusese niciodată încredere. Ca să-l scoată pe Damon. Pentru asta fusese conceput. ştia cum poate distruge un loc precum Pell. cu instincte de om. instinctele îi funcţionau cu răceală. albul viselor lui. restul putea să moară. Doar că exista o fisură. Restul nu-l mai interesa. care erau aplecaţi peste băutură şi mâncare. rămase să aştepte.... spuse Josh. cina parcă îi rămăsese în gât... Numai când ajunse înapoi la cina rece. unde Coledy şi Kressich se ridicară atenţi de la o masă din apropiere. Laboratoare. ştia că acesta era singurul rost al existenţei lui. adânc înăuntru. Îl lăsară să treacă. îşi înghiţi nodul din gât. nici pellianul care îi urmărise şi îi păzise. Gabriel şi Damon. Se întrebă cum avea să-l convingă pe Damon să plece. Acela fusese golul alb în care trăise. să le promită un ajutor care nu avea să vină niciodată. spuse el şi se ridică. Înţelese umorul negru pe care-l ascundea numele lor.. asemenea lui Gabriel. Numai pentru asta existau creaturi asemenea lui.. .— Bine. — E vreo navetă trasă acum la doc? — Am să controlez. în afară de el.. dacă putea să-l convingă. Ocoli mesele. dar Gabriel le făcu semn. către mulţimea intrând şi ieşind din bar. Îşi iubise minciunile. în vreme ce trupul îşi continua drumul dincolo de coridor. întorşi cu spatele. femeile şi copiii. trebuia să tacă. Trase aer în piept. iar Gabriel să-i rătăcească pe următorii. numai atunci amorţeala începu să-l părăsească. Se gândi la cea care-l ajutase pe el. cu capul în mâini. fusese înzestrat cu puteri.. Şi el. Mancă. Nici paznicii care-i dăduseră bani la spital. faptul că toate acele minciuni îşi aveau sălaşul într-un trup de om. Plânse. Când ieşi. o împinse cu cafeaua rece.. aveau să moară cu toţii. îşi dădea acum seama că pentru partea asta fusese el crescut. de pe masa lui Ngo. Ştii unde mă găseşti. Ea nu putea să plece. Antrenat prin înregistrări. ce motiv? Alicia Lukas-Konstantin. i se dăruiseră minciuni – minciuna că ar fi om. cu spatele la colţ şi cu faţa către Pell. Şi trăise cu ele în vis. îşi croi drum printre perdelele grele în zgomotul de afară. adevăr şi neadevăr. despre unele neştiind nici măcar că le avea – trase din nou aer în piept. când se aşeză în locul acela cu care se obişnuise. bău cafeaua. îşi turnă încă o ceaşcă din termos. Dacă reuşea să-l scoată pe Damon de acolo. Se gândi la Damon. În vreme ce undeva. Dacă găsea un motiv. ca să-l poată ajuta la rândul lui pe Damon. către adăpost. la viaţă pe care poate că avea s-o salveze. să ie promită tuturor viaţa. în vreme ce urmărea umbrele de pe podea: sclipiri ici şi colo. încercând să raţioneze. răcoarea şi lumina îl loviră..

1/8/53 Zarul se rostogoli. ajunseseră să-şi vorbească. Jacoby nu se ferea să vorbească. ştia bine. Ayres rezista încercărilor lui Jacoby şi Azov de a-l face să vorbească despre planeta lui. majoritatea timpului în sala în care aveau acces liber şi vorbeau. stătea încrâncenat la masa de joc alături de ei. pentru că nu-şi permitea să joace cu echipajul. Băuseră prea mult împreună. li se mai alătura în sala principală.. prefăcându-se a fi o datorie reală. Era primejdios.. Expresia i se schimbă foarte puţin. cu Jacoby drept spectator fără voie. de care nu se putea dezice. .. prelungit mai mult decât trebuia. gândea Ayres. Azov devenise sociabil. până la urmă. Jacoby câştigă următoarea rundă. de plătit atunci când aveau să ajungă în primul loc civilizat. să se ataşeze de Azov. Azov nu recunoscuse niciodată ambiţiile conaţionalilor săi. dar acest eveniment.. vreme de opt sau nouă ore pe zi: se plictiseau. în acelaşi timp cu a lui Azov. spuse Azov. brusc. nici un exerciţiu. Azov râdea fără să se ferească. şopti Ayres. o sticlă aici. Începu. pentru că nu aveau nici o muncă de făcut. să ai o şansă să le aprofundezi. Prin asta. părerile lui. În vreme ce Dayin Jacoby însemnă un nou punctaj şi Azov făcu pregătirile pentru o altă rundă. Ayres râse şi. Îi păru rău că fusese atât de sincer. — Credeam că au mai degrabă nişte numere... o legătură dată. Împreună cu Jacoby. îşi dezvăluia impresia despre navă. cu figurile lor tinere şi perfecte lipsite complet de pasiune. te rog! Unul dintre soldaţi se ridică şi plecă. Azov însemnă răbdător punctele. Poate că manechinele se amuzau şi eie pe undeva. Fiecare dintre ei era bunăstarea celuilalt. se întoarse către manechine. Cum? – i se opri pe limbă întrebarea. despre lucruri pe care le ştia că-s inofensive.. despre legi şi despre teoria economică în care el. despre situaţia de acum. Nimic nu avea darul să-i mişte. făceau glume despre moneda cu care aveau să-şi plătească pariurile. — Jules. Cele două gărzi întotdeauna prezente acolo. Soldatul se întorcea deja cu o sticlă.. În sala principală de pe puntea inferioară. omul povestea despre viaţa lui. plini de ură. afacerile lui. se expunea unui pericol. o legătură ca aceea dintre membrii unei familii de navă. În miros de alcool. Doar Azov.II TRANSPORTORUL UNIONIST UNITY: ADÂNCUL SPAŢIULUI . descoperind că avea concepţii asemănătoare şi că era plin de umor. ca şi Jacoby şi Azov. Era o uşurare teribilă să aibă pe cineva cu care să vorbească şi să schimbe nimicuri. parcă filmat cu încetinitorul.. era tot atât de mult supus hazardului ca şi zarurile. nimic nu le aprindea ochii aceia şterşi. juca pe mize imaginare. S-ar putea. Dar vorbea. Era legat de Jacoby.. existenţa vreunui plan implicând teritoriile de dincolo de Pell.. un dezacord mutual.. însă. priveau de pe băncile de lângă perete. Nu-şi putea imagina în ce fel. — Sunt o mulţime de lucruri care se petrec în Uniune şi pe care tu nu le înţelegi. Plictiseala era singurul lor duşman. în cele din urmă. erau experţi. Stăteau. rareori cu Azov. se opri la doi şi Ayres ridică îmbufnat din umeri. simţi un fior.

Am fost în sectorul alb. pacea locului. Nu pot. — Tu mă păzeşti tot timpul. din nou.. Azov îşi strânse buzele într-o linie îngustă. Nu mă duc acasă. îl mângâie. O iubesc. spuse Damon. se lăsă pe speteaza scaunului şi se uită la Azov. Era surprins. Un pellian dădea dovadă de raţiune şi. Dinte Albastru. Vreau doar să traversez. — Tu copil la Licia. Cerut. — Ea cerut tu vii. — Nu. Cerut tot timpul. Se aşeză pe treptele metalice. într-un gest simplu de tovărăşie. Asta a vrut să-mi spună. Eu doar traversez. îl bătură pe genunchi. Familiile erau un concept foarte dificil pentru hisa. .30 Locul întunecat viermuia de trupuri. — Nu! şopti el răguşit. ORA 18. alături de cel care devenise. curând. atunci când o mână îi atinse braţul în bezna din tunel. văzut la ea? Damon ezită îndelung. — Tu spui lucruri bune. Damon ascultă. un prieten. oricât aş vrea. — Eu Dinte Albastru. 1/8/53 . dacă aş merge? Or să vină oamenii-cu-arme. deşi ştia bine că erau raţionali. Luă mâna pellianului şi o strânse. şi acolo se practică jocuri de noroc? întrebă el. spuse el plin de întristare. încercă să nu-şi arate supărarea. Mâna caldă a pellianului o bătu pe a sa. tresări o dată când cineva se apropie şi. forţat. continuă Damon. gândi disperat Ayres. inspirând. III PELL : CANALELE PELLIENILOR . să stea câteva clipe la adăpost de privirile duşmănoase. şopti vocea familiară. recunoscător pentru prezenţa lui Dinte Albastru întrun moment în care aveau parte de puţine lucruri bune. Îndreptă lampa într-acolo. Tu venit. încercând să dea alt înţeles spuselor lui. zâmbi ca şi cum ar fi fost într-adevăr amuzat. Foarte buni. tremurând din pricina răcorii. nu mai avea să fie nici-una. dincolo de orice deosebiri trupeşti. dar nu mă duc. gândindu-se că aveau şanse din ce în ce mai mici şi. Nu. Îl privi pe sub sprâncenele argintii. Nu pot.. N-o să-i a-nunţe nimeni. ochii lor întunecaţi lucind în lumina indirectă. Nu ştii că ar fi primejdios pentru ea. trase liniştit aer în piept prin mască.Ayres râse iarăşi. Nu. în acelaşi timp. Dinte Albastru îşi ridică privirea şi încruntă din sprâncene. se uită către scările întinse ca o pânză de păianjen până dincolo de lumina lămpii din mâna lui. — Tu copil la ea. — Ce. — Hisa sunt foarte buni. Hisa se adunară pe platforma din faţă. Dinte Albastru bombăni aprobator. îl surprindea acest raţionament după calapod uman.

— Tu faci la mine ochi trişti. — M-am lovit de o uşă. — Poţi simţi mirosul fricii? — Văzut la tine ochii. La cine noi privim? Damon oftă adânc prin mască. — Dacă faţa la tine ca hisa. — Te iubesc. Multă durere. spuse Dinte Albastru. Am încercat să-i găsesc. mirosit fugă tare. Dinte Albastru se aplecă înainte. — Tu venit aici speriat. Încercase să intre în alb. Ţii minte numele pe care ţi le-am dat? — Dee. Îşi aminti de hisa oblojindu-şi răniţii. Eşti un hun tovarăş. spuse el. luminând o zgârietură dureroasă dincolo de mâneca sfâşiată. Unii ştiu poate. Nu ezită nici o clipă. Noi pellienii. abia o vibraţie pe treptele de metal. — Da. — Eu fac opresc durere. Oamenii-cu-arme blochează tunelele din sectorul alb. Damon zâmbi îndurerat. murmură el. da. Aproape că mau prins. — Cu asta? Dinte Albastru întinse o mână şi se prefăcu a-şi lovi botul. Mirosit sânge. — Milio copil la ea. Declanşase alarma.. Damon rânji. Era bolnav de teamă că ar declanşa o căutare prin tuneluri. Damon îşi pipăi drumul. noi mers în tunelele mari afară. Aduc la ei? — Mă duci pe mine la ei. — Nu merge cu jumătăţi de măsură la tine. îl cuprinse pe hisa cu un braţ. — Eu iubesc pe el. spune la noi nume la ei.— Am fost. în timp ce ridică lampa cu cealaltă mână. Damon îşi răsuci cotul. Cât de mulţi oameni cunosc hisa? Mai cunosc şi pe altcineva. numărând colţurile şi etajele. Sângera. — Nu. că le produsese necazuri pellienilor. — Iubesc la tine. de data asta. omule-Damon! Poate hisa găseşte. mamei . Se ascund sau au murit. Scutură din cap.. spuse Dinte Albastru. amuzat în ciuda disperării. sau doar pe Konstantin? Cred că toţi prietenii mei sunt morţi. Dinte Albastru. — Eu întreb. Dinte Albastru? Totul sau nimic. se ridică în picioare pe treptele ameţitoare. Aş fi putut să mişc în voie. ştiai? — Ştiu. Sau dintre Ushant-i. Muller. — Mi-aş fi dorit să arăt ca hisa. — Oricare dintre Dee-i. tu miroşi la fel oameni. — Ai să-i găseşti? — Încerc. — Găsesc la ei. Dinte Albastru îşi lăsă un deget pe nasul turtit. — Ea mama la tine. spuse Dinte Albastru şi dispăru în beznă cu o mişcare uşoară. — Aşa-i. Ushant. nu-i aşa. Muller-ii.

. trăsese asupra unui paznic fără armură. Un prieten al tău.. Soţia lui Ngo se întoarse de lângă tejgheaua din bucătărie şi îl privi. a celor din Q şi Pell. Orice lucru presupune un risc. Martorul trebuia să moară... .. Încă mai tremura atunci când ajunse la ecluza de acces în coridorul din spatele crâşmei lui Ngo.. încercă să cureţe chiuveta de sânge şi să îndepărteze din el teama şi amintirile. ca să-şi azvârle masca înăuntru. deşi nu ezitase să deschidă focul atunci când se văzuse nevoit. Am dat peste o alarmă. foloseşte căile de acces. Lui Damon îi trebui un moment să se dumirească. — Lasă băutura! spuse Josh. — Ştii ce ghinion am avut cu banda din Q – când au început necazurile cu soldaţii – şi de ce să vină la tine? De ce la tine. merse la bar şi se sprijini de tejghea. Gândul ăsta îl îmbolnăvea. — Atunci..sale. şuieră nefericit Ngo. folosi cartela căreia îi spărsese codul şi pe care o păstra doar pentru cazurile de extremă urgenţă. Era un semn al încordării. îşi scoase masca. apoi ţâşni în sala principală. poate că am şi omorât pe cineva. Am găsit un om de legătură. odată pornită alarma. Vreau să vii cu mine peste drum. Damon lăsă uşa să se închidă înapoia lui. — Damon. — Or să apară patrule în tot sectorul alb. Nişte oameni care ştiu că poţi să-i ajuţi. vreau să vorbesc cu tine! Îl urmă în separeul lor obişnuit. Damon încerca să înţeleagă. — Iar ai venit pe uşa aia. Nu-mi place. unde se retrăsese soţia lui Ngo împreună cu fiul ei. Traversă grăbit holul îngust şi părăsit. vino aici. pe faţă. Spera să-l fi omorât. Cineva care are nevoie de ajutorul tău.. să nu ştiu ceva. Se auzea chinchetul vaselor în bucătărie. Vino cu mine! Te rog să vii cu mine. Îşi simţea genunchii tremurând încă. Îl urmă pe Josh în sală. Au să răscolească tot. În grabă. să nu i se afle numele. îşi uscă faţa în prosopul care atârna alături de chiuvetă. Josh îl aşeză eu spatele la colţ. în acest moment. poate că îl omorâse. Cineva te-a recunoscut. uitase de ea şi o adusese cu el. Uşa se deschise fără să declanşeze alarma. veşnica tocană a lui Ngo.. spuse Josh când se aşezară. Josh îl trase uşor de braţ într-o parte. — Cu cine ai vorbit? Pe cine ştii tu? — Nu eu. o deschise pe cea a magaziei. au să-l caute pe acela care le. asta şi intenţionase. Sala mirosea a tocană. — Ascultă. Intră în ecluza strâmtă. spuse Damon.. Josh? Poate că le e teamă să nu-i recunosc. O organizaţie. Nu ştiu toată povestea. ferit de privirile celorlalţi care mâncau acolo. cât timp crezi că mai avem? E o şansă. cât timp mai avem de gândit? Dacă nu. — Damon! — Josh! Privi îngrijorat spre uşa care dădea spre camera din faţă. tuturor. Damon. folosi o cheie manuală ca să deschidă uşa din spate. care poate să ne ajute. pentru ca. Se apropie de chiuveta din bucătărie şi se spălă pe mâini. — Îmi dai o sticlă? îi ceru el lui Ngo. — Urgenţă.

că au să înceapă să verifice actele de identitate în sectorul verde destul de curând. spuse tânărul şi perdelele se mişcară din nou. I se alătură. . — Peste drum. — Plecăm undeva. Nu vreau să-mi plătiţi în felul ăsta. Mi-e teamă. Haide! Trecură printre mese. spuse omul şi. strânse farfuriile şi le duse la altă masă. — Nu. Vino. — Au un pilot? — Cred că au unul. Pe îndemânarea ta la comp şi pe cunoaşterea căilor de acces. Un bărbat din stânga intrării se ridică şi li se alătură. lăsând să între alţi doi. Damon nu îl cunoştea. — Da.. În clipa următoare. Scutură din cap. Înţelegeţi? — Te înţeleg.. — Kressieh. Să ajungă în Lumea de Jos. pentru că Josh îl urmă fără să întrebe nimic. Se opriră. mormăi Damon. traversă coridorul şi pătrunse în interiorul mai întunecat şi mai gălăgios al crâşmei lui Mascari.. — Pe aici. spuse el. te rog! — Ce vor să facă? Să dea buzna în centrală? — Să le facă necazuri. — Am să vin. Damon încercă să se concentreze. nu? Tu erai cel care vorbea despre navetă. care le aduse farfuriile cu tocană şi le aşeză pe masă. privi tăios către soţia lui Ngo. un al doilea bărbat apăru în spate. Damon îşi înghiţi protestele şi se lăsă condus în colţul îndepărtat al încăperii unde. Damon oftă. Mai paşnice. Păstrează mâncarea caldă pentru când ne-om întoarce! Ochii ei întunecaţi îi priviră pe amândoi. împreună cu noi. cât mai putem aştepta? Nici măcar n-ai auzit ce vor să-ţi propună. Să moară alţi oameni din pricina unui plan care n-o să funcţioneze niciodată. ca întotdeauna. — Cum adică. Intră împreună cu Josh. Doar tu ai făcut planul. O lumină slabă ardea într-un separeu cu perdea. din pricina întunericului.. — Au venit. spuse tăios Ngo pe când treceau. — Nu în aşa fel încât să apară altă revoltă pe staţie. pe lângă bar. — Hai să vorbeşti cu ei. Sau n-şi încredere în mine? Damon. Damon. Cât de departe e locul de întâlnire? — La Mascari. — Să nu vă mai întoarceţi aici dacă îmi aduceţi necazuri! Mă auziţi? Vam ajutat. Poate că o să le pot da soluţii mai bune. Damon. Am să vorbesc cu ei. spuse Josh. Tăcută. spuse Damon. Josh îl aştepta la uşa din faţă. totul se bazează pe cunoştinţele tale. însă. — Voi. Nu avea timp să clarifice lucrurile. era greu să ocolească scaunele. da. — N-o să dureze mult să aflăm. Să pună mâna pe o navetă. la dreapta.Se opri. iar ghidul lor dispăru. tânăr şi cu figura brăzdată de o cicatrice. se uită la stânga.

Hai să discutăm detaliile. e adevărat. Iar Josh îl minţise. îl recunoscusem. sau să te înlăture. nu? Tânărul Konstantin? De oricâte ori era recunoscut. Stai jos! Se aşeză la măsuţă. Putem ridica o mie de oameni în cinci minute. — V-ar interesa. Şi-ar fi dat viaţa pentru el. Îi încredinţase viaţa. De restul avem noi grijă. nu? Să-ţi dea să citeşti discursuri prefabricate. că întreaga staţie le aparţine. nu există nici o autoritate care să reprezinte fostul Pell. O alta e ce i s-a oferit lui Lukas. se amestecă Kressich. Omul acela nu părea surprins. Suntem oare ameninţaţi? se întrebă el agitat. spuse Damon. spuse Damon. Avea încredere în el. — Chiar? Rezistă tentaţiei de a se uita iarăşi înspre Josh. E înconjurat de gărzi. neavând cum s-o folosească mai bine. să lămurească lucrurile. — Când Josh a spus că are nişte legături. o caje de a pune din nou mâna pe staţia asta? Damon nu-şi schimbă expresia. Să împărţi slujba cu Lukas. spuse liniştit Jessad. nu ţii seama de asta? . — Care e propunerea dumneavoastră? — Să ne dai acces la centrală. Oricum. să spunem. omul ăsta e din Q. Se uită Ia Josh.. Se uită din nou înapoi. Privi pentru a doua oară către Josh. descoperind uimit lucruri care nu se potriveau.. iar el le primeşte ordinele. care îi întâmpină tulburat privirea. — Îl cunoşti pe domnul Kressieh? întrebă noul venit. nesigur.. lăsându-se pe speteaza scaunului. domnul Konstantin. — N-o să meargă. O variantă ar fi cea cu morţii pe coridoare.Celălalt nu îi era cunoscut. Au să ne arunce în aer. O să ne trezim cu trupele pe cap. — Damon. Omul acela ştia despre el mai multe decât îi spusese Josh. — Doar ştii. îl au pe Lukas. Pe staţie sunt nave de război. Se uită la Josh. căutând un înţeles al şaradei. Fac ce vor. Şi Coledy are. — Crezi că ai mijloace s-o faci? — Am oameni. — Ce anume speraţi. O să avem morţi pe coridoare. asta dacă nu ne depresurizează pe toţi. — Ştiţi ce-o să se întâmple atunci. Spune numai ce-i dă Mazian să citească. — Despre ce fel de afacere discutăm? întrebă el. e terminat. În afară de dumneata. — Doar din vedere. Ce-i cu naveta? gândi el. atent la cei care se aşezau odată cu el. domnule Jessad. devenea nervos... domnule Jessad din Q? — Josh nu v-a spus? — Josh mi-a spus că m-ar interesa discuţia. nu am bănuit cu cine. dorind doar să scape de acolo.. Eşti un contact mult mai bun decât am îndrăznit să sper. Cine eşti? — Mă cheamă Jessad. Lukas. Nu le poţi îndepărta doar punând mâna pe centrală. spuse Josh. să-l scoată şi pe Josh. nu? — E destul de clar.

Fă-mi propunerea. sprijinit între doi soldaţi. îl întoarseră cu faţa la perete şi îl făcură să-şi depărteze picioarele. încercă să se târâie lângă marginea mesei. înainte să-l împuşte. Damon zvâcni către el cu umărul înainte. Jessad băgă mâna în buzunar. zbătându-se. o a doua lovitură îl lovi peste braţul întins pe masă. — Josh? făcu el ameţit. de parcă ar fi fost beat. — Aştia-s? Ngo dădu din cap. existenţa acestuia constituia un motiv suficient să fie împuşcat pe loc. Îl îndepărtă pe cel ameţit de deasupra. Îl căutară în buzunar. Îl întoarseră din nou cu spatele la perete şi îl cercetară cu mai multă atenţie. împreună cu Coledy. Genunchii i se înmuiată. Kressich sări în picioare. Damon se dădu înapoi. O cizmă îl izbi în spate şi se văzu prins într-un foc încrucişat de lovituri. ţipând îngrozit. M-au ameninţat. Noi vrem să mergem în alb. şi lasă-mi o noapte să mă gândesc! — Să te lăsăm să pleci după ce ai cunoscut nume şi figuri? — Şi tu l-ai aflat pe al meu. refuzând să-l mai susţină. Ţipete străbăteau prin muzica de afară. O puşcă îl izbi ca o măciucă. blocară intrarea în separeu. Era ameţit.— Am mijloace care mă fac să fiu sigur că o să meargă. — Nu ştiu. Se gândi la Josh. Totul se terminase. abia reuşind să-şi tragă picioarele sub el. cuprins de groază.. Nu-i cunosc pe ceilalţi. O armă trase şi mirosi a ars când Jessad se prăbuşi la podea. îi aminti lui Jessad. un foc de armă trecu pe lângă umărul lui şi îl lovi în burtă pe Kressich. Ceva se sparse afară. care încerca să-şi revină. — Asta cine-i? arătă soldatul cu bărbia către Kressich. — Scoateţi-l afară! spuse ofiţerul. îi luară cartelele şi pistolul. cu puştile ridicate. care ateriza pe masă. la fel ca pe Josh şi Kressich. — Nu mişcaţi! ordonă unul. rămase neclintit sub lovituri până ce aproape leşină. cu o gaură arzând în frunte. se izbi de perete. O să meargă. nu mişca. Mi-au ameninţat familia. arătând bolnav. Nu-l cunosc. Apoi îl ridicară. Perdelele fură aruncate înăuntru. Percheziţionaţi-i! Şi pe cei morţi. acoperind până şi muzica. Sângera la tâmplă... Cu toţii. Josh? Îl ridicară şi pe Josh. Damon privi către soldaţi şi puştile lor ridicate. hai să terminăm. — Tu eşti Konstantin? Nu răspunse. O sută de planuri trecură prin mintea lui Damon. trăgându-l sub masă şi răsturnând un scaun.. îndoit de o lovitură de cizmă. Un soldat târî un bărbat de guler – Ngo. — M-au făcut să-i ascund. Nu mai . la mama şi fratele său. — Deci.. Unul îl lovi în pântec şi îl făcu să se îndoaie. spuse Ngo. lângă el. — Ai încredere în el! spuse Josh. iar acesta clipi. ferindu-se de privirea lui Damon. Puseră mâna pe el. soldaţi în armură. împreună cu Josh. să scoată pistolul din buzunar. Căzu.. Jessad scoase fulgerător pistolul. Josh.

. lent. neauzit din cauza muzicii. atâta le mai rămăsese. Patronii dispăruseră. Ajunseseră la un bar pe care trupele îl rechiziţionaseră. însă cotiră spre stânga şi îşi dădu seama că nu avusese dreptate. probabil o concesie făcută cuiva cu funcţie importantă. o voce care putea zgudui pereţii. spuse o voce aspră din dreptul uşii.. . Armele celor de pe Norway se ridicară. pe coridor. — Am eu. se întoarse şi făcu un semn cu mâna soldaţilor care îl însoţeau şi care se răspândiră. Să fie împreună. Roti apoi. E vreunul? — Încearcă ceva mai jos! strigă cineva. din mâna celui care îl ţinea. — Am adus ceva. în armuri pe care cei mai mulţi de acolo nu le purtau. — Sau ne împuşti? se răsti altul. Damon îşi ascunse faţa. în fum şi muzică asurzitoare. se aşeză la el şi îi privi. cu vederea înceţoşată. Muzică. mormăi cineva. Soldaţii îl scoaseră. Damon.avea rost să se gândească la Kressich: încă mai mişca. ieşiseră să se uite cum erau mânaţi. Râsetele şi conversaţiile încetară.. Ăsta-i teritoriul Australiei. braţul drept îi fu apucat brutal şi smucit. Damon privi împrejur. Norway nu are împuternicire să ne scoată la raport. Câţiva inşi. Faceţi curat în bârlogul ăsta.. împreună cu Josh. E proprietatea lui Norway. Ngo fugise sau îl luaseră. un loc pe care civilii îl evitau. ăsta-i Konstantin. muzica nu. o chestie incredibilă. Nimeni nu mişcă. Cercetat. Bărbatul scund cu voce puternică lovi butonul comului de la umăr şi spuse ceva. — Cum au ajuns cei ca tine în Pell? Ai o poveste bună. Acolo se afla instalat un birou. însoţite de strigăte furioase dinspre soldaţii Australiei. Îl lăsară acolo. în fata crâşmei lui Ngo. dar sângera puternic. — Norway. Josh îl urmă fără să se împotrivească. — Nu sunteţi niciunul în stare să rezolvaţi vreo problemă. Rămăseseră doar cadavre împrăşţtiate şi câţiva soldaţi înarmaţi. privi către cei doi soldaţi care se apropiara de el şi de Josh. ticăloşilor de pe Norway! — Cum te numeşti? ceru noul venit. droguri. — Unionist. Crezu că aveau să fie duşi pe una din navele de la ciocuri. dar corecţia a fost făcută pe Pell. — Scoateţi-i de aici! ceru scundul soldaţilor lui. Sergentul de la birou se uită la Damon. — Predaţi prizonierul! spuse bărbatul cel scund. băuturi – tot ce avea de oferit sectorul civil – Damon era ameţit cârd îl îmbrânciră înăuntru. Soldaţii îl duseră la birou şi un bărbat. ruşinat că-i văzut arestat. un fel de cartier general. Căraţi-vă de aici. în mână cu o sticlă de băutură. Flota îi căuta. unionistule? Josh nu spuse nimic. Noii veniţi. în vreme ce erau duşi în sala principală. a păţit-o. intrară cu o iuţeală care îi paraliza pe ceilalţi. rânji urât spre Josh. Avem şi un unionist. spuse şeful grupului care îl condusese înăuntru. Dacă e vreunul dintre oamenii noştri aici. îmbrâncindu-l. privirile prin sală. se spune. fu îmbrâncit către uşă.

acolo dădură peste alţi soldaţi de pe Norway. IV PELL : NORWAY. Am crezut că vrei să-i vorbeşti. — Permiteţi să trecem.. — Talley. vorbeşti direct. DOCUL ALBASTRU . Arăta prost. Di îi ţine pe toţi la respect cu arma. Ajunseră în docul albastru. nu? — Am apelat la tine. Tubul de acces al lui Norway şuieră în faţa lor. Reuşiră să-l ajungă din urmă la jumătatea tubului de acces. Gărzile erau ale Australiei. Soldaţii trecură pe lângă ei în fugă. spuse unul cu un surâs de surprindere. însângerat. ceru ofiţerul gărzii. Avem o situaţie de revoltă potenţială. însemnele şi emblema o dovedeau. — Damon Konstantin. nu încă durerea. colete cu provizii erau încărcate de echipaje militare obosite. repede.. — S-au jucat cu mintea ta. spuse ea. îl privi curioasă. Urcară pe rampă. Alţii li se alăturară. — Care va să zică. Ezitând.30 Signy ridică privirea de la birou. acolo unde Norway ocupa o dană lângă India. Talley! Josh ţâşni. observă ea. 1/8/53 . ORA 19. Ştirea o surprinse. intrară în pasaj. trecură prin răcoarea din ecluză. ce dădea în docul albastru. — Ai venit să mă vezi? spuse ea în batjocură. dădu mai încet vocea com-ului prezentându-i rapoartele trupelor de pe docuri şi clin alte părţi. N-ai vorbit niciodată. nu se întâlniră cu nici o altă formaţie. — Mergeţi la cartierul central al Australiei! ţipă o voce de femeie către ceilalţi. Are nevoie de întărituri. Amândoi suntem. soldaţi care veneau şi plecau. Zâmbi întrebător către gărzi şi către Talley. Până în al nouălea coridor.. Nu credeam că ai să vrei vreodată. Locul era plin de militari. trupe cu însemnele lui Norway. Pe falcă avea o vânătaie. L-au găsit soldaţii. cu o voce slabă.Se văzură îmbrânciţi afară. doi soldaţi rămaseră cu ofiţerul lor în bar. Bine ai venit înapoi.. l-au adus la bord. Şi acum eşti un prieten al Konstantinilor. murdar. La McCarthy. spuse el. Patru dintre cei care îi escortau continuara drumul către poarta de acces păzită. Scoate-l de acolo! Ea se rezemă de spetează. Damon începea să simtă şocul rănilor. soldaţii deschiseră uşile de urgenţă şi îi lăsară să treacă prin pasaj. — Încerci să-l vinzi? — E aici. — Pe ce temei? . Australia şi Europe. Josh nu găsi nimic de spus. nebărbierit.

O găsi. Întrerupse legătura. Repede! — Am trecut de uşă. Signy apăsă un alt buton. Pupitrele şi ecranele din biroul ei prinseră viaţă pe măsură ce nava intră în regim de alertă. Signy găsi răgaz să-şi tragă răsuflarea. Edger. O altă lumină clipi. domnule. îndreptându-se spre doc. Duceţi-vă acolo! — Aici Edger. Au să-l omoare. Signy mări volumul sonorului şi făcu legătura. — Dă-mi medicala prin com. Ea îl privi cu ochii întredeschis!. — Aduceţi-l. spuse com-ul. — A căzut. Uthup. Di a fost împuşcat! Ea încleşta pumnul şi ameninţă cu el consola. ordonă ea. căpitane. Ieşise Graff. un claxonat răguşit. L-au împuşcat pe Di Janz. Era Graff. Încă mai trăieşte. auzi ea. Îţi este folositor. — Di e acolo? întrebă ea. îi răspunse un glas de femeie. auzi ea pe un alt canal. veni vocea lui Uthup. Mallory. vânând vreo imagine şi înjurându-i pe tehnicieni.— Fac apel la raţiunea ta. Signy porni să apese butoane. — Am să-i opresc. O alta arăta soldaţi scurgându-se din Norway pe doc şi luând poziţii în jurul cordoanelor ombilicale şi căilor de acces. cu ce ofiţer vorbesc? — Aici e Uthup. sau trag fără somaţie. Unul de pe Australia l-a împuşcat pe Di. Făcu legătura. . ÎI avem pe Di. o auzi pe Uthup. ca să-l închidă undeva. încheind afacerea Talley. aduceţi-l! — Mă duc într-acolo. auzi ea. spuse el şi întrerupse legătura. răsuna pe coridoarele crucişătorului Norway. însoţit de lumini albastre. — Mallory. unul dintre ei trebuia s-o aibă pe vid. nu? Pe consolă clipi un apel. E Mazian. veni i-ăspunsul. clipitoare. — Apel de pe Europe. un lucru pe care com-ul nu-l putea amâna. auzi ea. — Scoateţi-l afară. — Te bucuri că te-ai întors. transportând câţiva răniţi. — Ce se petrece acolo? — Am necazuri la doc. chearnă-ţi dulăii înapoi! — Cheamă-i pe ai tăi. Signy făcu un semn către gărzi. ALARMA. — Medicala e pregătită. grupul întorcându-se la navă. Căpitane. spera ea. observând în acelaşi timp pe monitor o siluetă cunoscută îndreptându-se spre trupe şi preluând comanda. — S-a pornit o încăierare la McCarthy. fiind scos cu forţa pe uşă. Avem necazuri la doc. Îl scoseseră pe Talley afară. — Alertă generală trupelor Norway. scoateţi-l. — Ne întoarcem. — Dă-mi-l pe Edger. Dă-mi-l pe Di! — E ocupat. Janz are nevoie de ordine de la dumneavoastră. căpitane. aici Europe. — Mallory! strigă Talley către ea.

îndepărtă printre soldaţii din coridor. căpitane. Uthup? — Arsuri. care nimerise într-o articulaţie a armurii. ca nişte negustori. Aici e sterilizat. îl împuşc cu mâna mea. pătat şi el din abundenţă cu sânge. — Eşti lovită. aflată la jumătatea drumului spre liftul principal de la ultimul nivel. se îndreptă către cămăruţa chirurgiei. O rană în piept. Scoa-te-le de pe docuri. cu permisiunea dumneavoastră. — Am auzit prin com că au pus mâna pe Konstantin şi pe Talley. Cine a tras primul? — Un ticălos din Australia. aruncă o privire spre echipa care ajunsese înaintea ei la posturi. — Luaţi-vă mizeria de aici! îi mână ea pe coridor. îmi răspândesc trupele în docul verde. De ce? — Damon Konstantin e unul dintre ei. . Di avea pulsul regulat. domnule. Vă las. — Căpitanul. — India îşi va deplasa trupele acolo. Până una alta. Mallory. înainte să avem vreun necaz cu civilii de acolo. Lasă situaţia aşa cum este. Întoarceţi-vă la dormitoare! O să discut cu Edger. spuse subţirel Uthup. Poţi să mă citezi unde vrei. Pierduse o mulţime de sânge. Retrage-le pe toate! Vreau să te văd cât mai curând. — Căpitane Mallory. Graff era acolo. Vreau un raport. cu armura pătată de sânge. O să mă supun controlului după ce se rezolvă cazurile grave. şi am să te supun unei confruntări. Un foc tras la întâmplare. Maiorul a intrat şi ei au sărit cu gură că ne aflăm pe teritoriul lor. dar văzuse ea şi altele. cât se temuse ea. o avertiză com-ul. — Mallory. ce război duci acolo? — Încă nu ştiu. — Aţi luat prizonieri ai Australiei. domnule! Luminiţa şi contactul se închiseră. Se.— Europe păstrează legătura. domnule. câteva arsuri. Nu era atât de rău. Căraţi-vă de aici şi lăsaţi-i pe doctori să lucreze. — Ţi-am zis să staţi departe de zona aceea. căpitane. şi ţine-ţi trupele la distanţă. soldat Uthup. Deschise canalul respectiv. Am să aflu imediat ce mi se întoarce plutonul. Di e întreg. Permiteţi-mi să vă părăsesc. Vreau un raport. — Destul. De serviciu era un sergent şi erau beţi cu toţii. domnule. — Domnule? — Australia are doi oameni pierduţi. Credeţi-mă pe cuvânt. — Imediat ce voi afla ce s-a întâmplat. pe care i-l supraveghea medicul. Se apropie de uşa lângă care stătea Uthup. mai rele. dar dacă iese vreunul dintre voi pe docuri. şi nu dădea semn că ar vrea să-i părăsească. domnule. beat şi dezordonat. — E bine. O să iau legătura din nou îndată ce discut cu Janz. Lovi cu pumnul în consolă şi împinse scaunul în spate. — Căpitanul. murmură ea. Te-aş fi nenorocit dacă te-ai fi retras din faţa ticăloşilor lui Edger. Fuga jos! Se împrăştiară. domnule. mă auzi? — Cu un raport. Ea se îndreptă spre punte.

dacă dau peste ele. Mazian privi către Edger şi înapoi. sângele lui Di. 1/8/53 . deodată. fără să se cureţe. — Stai jos! îi spuse Mazian. Acum! — Da. spuse ea. Signy luă un scaun la masa de conferinţe. Escorta o întâlni pe coridorul de ieşire. Mişcă! Porni către lift. Înţelesese ordinul şi se grăbi să plece.— Curăţă-te! spuse ea. Trecu printre cei care păzeau rampa de acces. îşi sprijini coatele de masă. Se aşteptase la asta. — Tu le-ai ordonat să meargă acolo? — Le-am ordonat să nu dea înapoi din faţa tulburărilor. Unuia dintre soldaţi i s-a cerut codul şi a refuzat deschis să-l dea. — Eu am auzit altă poveste. A fost arestat. Trebuia să se prezinte pe puntea lui Mazian. spuse ea. auzind în urmă ordinul ei repetat ca un ecou. în capul mesei. V PELL : EUROPE . Signy rămase pe punte şi se uită împrejur până ce se întoarseră cu toţii la treaba lor. îşi încrucişa braţele. O audienţă pentru două persoane: ea şi Tom Edger. Eu l-am împuşcat pe ăla.15 Mazian nu întârzie să apară. Că soldaţii tăi sunt încurajaţi să stea în grupuri. până ce vreunul se îmbată prea tare să mai facă vreo diferenţă între hărţuială şi revoltă. aruncă o privire către Signy. am nevoie de o escortă până la Europe. Domnule. DOCUL ALBASTRU . Că se află sub ordinul tău chiar şi în timpul permisiilor. Morio. — Ei? Unde-i raportul? —E pe drum. înghiontiţi. boicotaţi subtil. Uniforma îi era pătată de sânge. — Graff va prelua comanda. Docul era sigur şi se presupunea că nu-i nevoie de aşa ceva. McFarlane. ORA 20. iar oamenii mei sunt hărţuiţi. Di le luase numele şi codurile înainte să fie împuşcat. iar Edger ajunsese acolo primul. dar în acel moment s-ar fi simţit mai în siguranţă dacă ar fi fost pe docul verde goală. opus celui al lui Edger. cincisprezece soldaţi în echipament complet. Ea continuă să străbată nervoasă culoarul dintre console până îşi dădu seama ce făcea şi se opri. Mazian se aşeză pe al lui. zise Morio. căpitane. Că toate . Că formează echipe sub comanda ofiţerilor şi se impun cu forţa pe docuri. Şi vreau o plângere formală. Nu purta armură. vreau numele şi identitea soldaţilor de pe Australia. oamenii mei au fost sistematic hărţuiţi de când cu incidentul Goforth. Am nevoie de timp să fac toate interogatoriile şi să verific identităţile. iar el şi-a scos arma şi a deschis focul asupra unui ofiţer. Hotărî să meargă aşa. te duci şi-i anchetezi pe Uthup şi toţi ceilalţi din detaşament. Graff plecase să-şi pună ţinuta în ordine.

poate chiar de anumiţi căpitani.. bătu darabana cu degetele în masă. în unele zone este încurajată loialitatea faţă de navă – faţă de anumiţi căpitani – pentru motive pe care refuz să le presupun.operaţiunile trupelor şi personalului de pe Norway dau dovadă de insubordonare şi sunt provocatoare. De aceea nu sunt de acord cu hărţuiala. Dar n-o să ajungem niciodată acolo dacă Pell distruge disciplina care a funcţionat în Flotă timp de zeci de ani. în lipsa unui alt duşman. de când Compania a încetat să ne mai sprijine. puterea de a acţiona oriunde pe . — Am ezitat să protestez oficial. am reorganizat staţia. Flota – să preia Compania. Am luat parte la şarada asta. de identitate şi de spiritul lor. O să fie o cursă lungă şi primejdioasă. că sfidează direct ordinele mele. Şi am să vă spun deschis că ştiu ce se petrece. Aveţi pe birou. Signy trase aer printre dinţi şi pocni cu palmele tăblia mesei. Norway era mai aproape de prăbuşire ca niciodată din pricina ambiţiei lui Mazian şi a lui Edger. un gest lent. Dacă se strâng în grupuri.. reacţionează în felul ăsta. deşi asta nu avea nici o importanţă. Dar se crează o atmosferă primejdioasă. adevăratul plan. Flota ca organism nu mai există de zeci de ani. nu-i aşa? Pământul. se uită ţintă la Mazian. — Nu am trasat soldaţilor mei nici o sarcină în timpul permisiilor... cu o mulţime de necazuri la capătul ei. indiferent de mişcările Flotei. cu excepţia celor de pe Norway. fuseseră întotdeauna apropiaţi. Li se refuză accesul în baruri deschise tuturor. Poate că e singurul lucru pe care-l mai putem face. Îşi potoli răsuflarea. în cele din urmă privi către Edger. am înţeles unde bateţi. Edger şi Mazian. Acum ţintim către altceva. Mi se spune cum să conduc Norway. iar ele. Poate că îşi are rostul lui.. Am dus la îndeplinire operaţiunea de punere în funcţiune a noului sistem.. o fac pentru a se apăra. nervos. bănuia ea demult. Dacă se continuă în felul ăsta. noi suntem cei mai vechi în Flotă. Pentru că Pell a încetat să mai aibă vreo importanţă şi supravieţuirea ei a devenit acum o piedică pentru interesele noastre. dar raţiunea îşi spuse cuvântul. plângerea mea referitoare la această problemă. ca să nu fim şocaţi prea tare când o să ne propuneţi. dar în asta a stat puterea noastră. încât nu putea interveni în relaţia lor. totul o să se prăbuşească.. Poate că aveţi dreptate. Sol. Acest tip de comportament este încurajat printre celelalte echipaje. totul se duce de râpă. oricum. Dacă lipsim trupele de însemne şi personalitate. Era război. nu contează. în sfârşit. de săptămâna trecută. am supravieţuit cel mai mult. Dacă unităţile sunt omogenizate până la a nu mai putea fi deosebite. Nu am scăpat nici o vorbă trupelor şi echipajului despre lucrurile pe care le ştiu. atunci când am început să tragem unul în celălalt. şi oricum i-ar spune.. asta e situaţia aici – o navă este obligată să se conformeze unui standard împotriva oricărei reguli a ei. se lăsă pe spate. Există o diferenţă de vederi în ceea ce priveşte ordonarea Flotei ca întreg. Mazian rămase o clipă cu ochii aţintiţi asupra ei. — Există un lucru de care nu s-a ţinut seama. erau atât de apropiaţi. poate că a început să aibă rost cu mult timp în urmă. era gata să sară de pe scaun. căpitanii din Flotă îşi încurajează subtil trupele să le hărţuiască pe ale mele. Sau poate că am făcut-o dintotdeauna şi voi ne-aţi condus pas cu pas. spuse ea. am înţeles că trupelor li se permite orice pe staţie pentru că. singura opţiune rămasă. spuse Edger. Cu permisiunea dumneavoastră.

domnule: maiorul Janz a dat un ordin clar să i se predea deţinuţii şi nu a primit nici o cooperare din partea sergentului de pe Australia. Africa? — Soldaţii care făcuseră arestarea raportau sergentului lor care era prezent atunci când maiorul dumitale a pătruns cu forţa acolo. În ceea ce priveşte prizonierii. — Pe scurt. Dacă era într-adevăr un cartier general. Eşti de un sofism uimitor. — Oamenii tăi au intrat şi au luat prizonieri aflaţi în custodia trupelor care operează arestarea. Nu-mi pasă unde se află. Pot să întreb de ce prizonierii au fost duşi la aşa-numitul cartier general. vom fi terminaţi. spuse îmbufnat Edger. nu-mi pasă ce faci cu ei. Omogenizează-ne şi vom deveni previzibili. nu? — Au fost îndepărtaţi nişte prizonieri din mâinile unor soldaţi beţi aflaţi într-un bar. — Şi poate că întâmplarea din bar a fost tot încurajată. când tot tu eşti cea care te plângi de lipsa de disciplină.. spuse încet Mazian. — Uimitor. fapt care a contribuit la tulburări. domnule? — Atitudinea trupelor reflectă mai degrabă pe aceea a ofiţerilor de serviciu şi a căpitanului. mormăi Edger.. să-mi faci raportul acela. — Mi s-a ordonat să mă conformez liniei. Iar celălalt prizonier era valoros şi folositor pentru operaţiunile mele de resistematizare a docurilor. Cât mai curând. — Susţin că atmosfera a contribuit la escaladarea evenimentelor în timpul cărora a fost împuşcat maiorul Janz. De când un cartier general al trupelor este proprietatea unei nave? Să înţeleg din asta că ceilalţi căpitani îşi îndeamnă echipajele la separatism? — Mallory! o atenţiona Mazian. — Doi dintre soldaţii mei au fost ucişi în acel schimb de focuri. să schimb politica şi ordinele pe nava mea.. Spune-o deschis. Şi cum suntem atât de puţini.teritoriul ăsta vast. Ambiţia.. La ce altceva v-aţi fi aşteptat. — Din cartierul general al docului. Soldaţii mei au luat-o ca pe o insultă la adresa lui Norway şi asta se resimte. asta e o problemă. Disensiunile noastre reprezintă adevărata problemă. — Domnule. nu? Poate că tu îi încurajezi. iar unul dintre prizonierii implicaţi era proprietate Norway. spuse Mazian. Aştept informaţia în orice moment şi o să am grijă să căpătaţi o copie a raportului. — Căpitane Mallory. Indiferent dacă-ţi . Dar i s-a spus chiar de la intrare că aşa-numitul cartier general era teritoriu al Australiei. în loc să fie transportaţi la birourile docului albastru sau la cea mai apropiată navă. Nu exista nici un ofiţer de serviciu în acel cartier general.. sergentul prezent acolo nu a obiectat la insubordonare. Mallory! — Soldaţii din cartierul dumneavoastră general erau beţi şi dezordonaţi. din partea unui singur căpitan al Flotei.. — Acelaşi lucru e valabil şi pentru mine. — Cu tot respectul – domnule. Pare un fel de jaf. maiorul Janz avea tot dreptul să intre acolo şi să-şi asume comanda. că tu ajungi să susţii separarea echipajelor. atunci când se va definitiva. căpitane. iar felul în care a început conflictul se mai cercetează.

Da. e vorba de Sol. Numi pot permite. — Da. au probleme. Signy îi văzu încruntarea în vreme ce sorbea din focul lichid. scoase de pe raft o sticlă de brandy. Şi am încredere că această informaţie nu va ieşi de aici. şi să nu rămână în viaţă nimeni care să le poată repara. Puse paharul jos. Edger nu îi răspunse. — Bine. — Fără să ştiu unde merg? — Ştii bine unde mergem. Signy rămase nemişcată. luă pahare din dulap şi turnă. care pot reface ordinea în Pell. Încărcătura e aproape gata. căpitane. Vrei să fii în linia de succesori. O să ne mişcăm înainte ca Uniunea să bănuiască. Nu le place să primească ordine. Am şi eu partea mea de vină. Pe toţi cei care pot pune în funcţiune comp-ul şi centrala. domnule. Îmi cunosc defectele. dar sunt dispusă să încerc. apoi îe împinse spre mâna ei şi a lui Edger. Mazian dădu din cap. va trebui să-l lichidăm şi pe Lukas. Suntem gata să trecem la acţiune. sorbind din băutură. Şi aşa să rămână! Mai aveţi vreo plângere? Mai erau poate câteva din partea lui Tom Edger. apoi se întoarse către Mazian. nu? Vrei să fii consultată. Îl ai pe Konstantin. Dar nu te pot lăsa să te separi de mine. Vezi până în miezul problemei. Pe toţi tehnicienii care lucrează sub supraveghere. Unii. Într-o săptămână. Aduse paharele înapoi. trebuie să înveţi să te conformezi. Doar tu ai spus-o. întorcându-i privirea lui Mazian. — Nici un ordin în acest sens. Da. spuse Mazian. ai să te conformezi. Termină cu spectacolul ăsta. — Am să le primesc ca şi ceilalţi. În timp se vor da instrucţiuni tuturor căpitanilor. — Sper să ne fi lămurit o dată pentru totdeauna. Mai ales Konstantin. el e periculos în două privinţe. Căldura îi încinse faţa. Eşti un strateg.. Să reglezi în aşa fel sistemele încât să cadă. disponibilitatea staţiei. se îndreptă către barul de lângă perete. Nu mă împotrivesc ordinelor. cuprins de afecţiune. — Când? . îl privi ţintă pe Tom Edger.. — Pell. bătrână prietenă i spuse blând Mazian. o să-i lăsăm cu o problemă pe cap. Curăţă-l! Signy zâmbi încordată. Aş fi făcut-o deja. Zâmbi uşor. o să luăm iniţiativa. Mi-ai spus-o în speranţa să faci parte din consiliu. Se ridică. cu firi mai nesupuse. Asta-i foarte bine. gândi ea. Deci ne-am lămurit. Bine. Nu se poate întoarce la conducere. — Bine. spuse el. — Mai există o problemă. făcu ea încet. Ar fi trebuit să te fi racolat mai devreme. Ai dreptate. Nu am lucrat ca parteneri în trecut. Mazian goli paharul. Îmi eşti de ajutor. spuse.place sau nu. Dar ca să ajungi acolo. căpitane Mallory. aţi operat separat şi acum trebuie să lucrăm ca un întreg. dacă n-ar fi fost nefericitul incident Goforth. — Exact. de multe ori cel mai bun. Ştii asta. comp-ul şi publicitatea. le puse în faţa lui. — Linişteşte-te.

Soldaţii erau acolo unde îi lăsase. Nu auzi paşii lui Edger. Signy. Nu trebuie lăsat nimic în ajutorul Uniunii. Lipsesc doar doi operatori de comp. o simplă comandă îl poate deregla complet.. Acum. Nimic public. La fel făcu şi Edger. — Ştiam ce aveţi de gând. Am să dau dispoziţiile. către plutoanele înşirate în aşteptare. Îşi luă escorta şi deschise ecluza. Dacă agenţii noştri îi pot scoate de acolo pe operatorii de comp. Rămăsese în urmă să vorbească cu Mazian. ieşise din mâinile chirurgilor şi fierbea de turbare. vreţi. Eram foarte îngrijorat că îl pierdusem pe Konstantin. cu zâmbete care li se şterseră de pe figură când Signy trecu pe lângă el. spuse Edger. Ticălosule. Câine. — Tu şi Tom. să vă apucaţi de treabă. porni către doc. Nici un refugiat. O să fac cercetări şi o să tatonez terenul înainte să iau vreo hotărâre. o mulţime de ofiţeri şi membri ai echipajului. Avea o tăietură între coaste şi o mulţime de sânge de împrumut. Liftul o duse la nivelul de ieşire. cel puţin. Porey o să aibă grijă de celălalt – de Emilio Konstantin. nu oficial: dar femeia aceea avea să facă mai bine să nu meargă singură printre soldaţii de pe Norway. — Aşa. Nu-şi făcea iluzia că soldatul de pe Australia care trăsese în Di şi rămăsese în viaţă avea să primească vreo pedeapsă. DOCUL ALBASTRU 1/8/53 . dar reuşi să rămână în faţa vid-ului şi să înjure coerent. Se simţi mai bine când reuşi să se relaxeze. Fără vreun anunţ. cu toată duşmănia dintre voi. să facă baie. în urma ei. Vorbesc serios. Am dosarele operatorilor absenţi. — Vă înţeleg. dacă voia să trăiască. amândoi? Signy îşi goli paharul şi se ridică. 11. Signy. Ea zâmbi şi dădu din cap spre Mazian. Când intră în lift să se alăture escortei. gândi ea. Aţi făcut o treabă excelentă. cu atât mai bine. Asta aşteptam de la tine. Ea dădu din cap. Trei inşi de pe Europe stăteau în apropiere.— E o figură cunoscută. Asta o mai uşura. nu vă mai certaţi pentru prerogative. cu toţii . spuse ea. Di era bine. copii.. apoi ieşi cu o nepăsare studiată. Au să se predea sau depresurizez sectorul – o să rezolv problema într-un fel. dar nu şi spre Edger. O să am grijă să închid verdele mâine. ţepeni şi evitând cu grijă trupele de pe Europe care intrau şi ieşeau din vestiare. — Oamenii mei vor coopera. ORA 23. aţi făcut o treabă bună.00 ALT. VI PELL : NORWAY . O să-i pun la treabă pe informatorul Ngo şi ai lui.00 P . Curat. Asta însemna că era sănătos. spuse Mazian înveselit. Edger nu era de faţă. Erau cu el Graff. Deci comp-ul e aranjat. să se cureţe de mizeria căpătată pe doc şi să primească raportul.

. stând alături de biroul din cabina ei. Uşa se închise şi Konstantin rămase nemişcat acolo. Alungă acel gând. darul lăsat Uniunii. până a doua zi şi până la operaţiunile din verde. un loc pentru el să stea. Să se predea staţia guvernului sau Biroului Juridic. Preţ de câteva ore. ezitând între două opţiuni. Avea privirea întunecată şi furioasă a tatălui lui. să fie sigură că operaţiunile mergeau bine şi că furia de sub punte rămânea în limite obişnuite.. Uşa se deschise. — Vrei să vorbim? îl întrebă ea. Mai erau şi alte distracţii. decât să-i lase pe o staţie în derivă. dar Di avea mintea înfierbântată. îşi turnă un al doilea pahar. aplecând puţin scaunul pe spate. O ascultă. un semn de milă faţă de ei.. un mijloc de a înlătura cu certitudine toţi fugarii. gândi ea. spuse ea. i s-ar fi ridicat tensiunea. Nu arată rău. o moarte rapidă. unde se oploşiseră toţi cei care aveau cu adevărat motive să se teamă de identificare. Un Hansford la o scară mai mare.vrând să-l liniştească pe Di. pufni amuzată şi îl cântări din priviri pe tânărul Konstantin. Se lăsă pe spetează şi sorbi din pahar. Am spus să stai jos. Sau altceva? El nu răspunse. Dacă nu găseau la timp pe cei doi tehnicieni pricepuţi în mânuirea comp-ului. mai bine aşa. o dovadă de grijă care îl tulburase pe Di atunci când îşi dăduse seama de scara întinderii fenomenului. trupuri putrezite şi duhoare. privind fix în altă parte. domnule Konstantin. Pace. Arătă către pat. chemă postul de gardă. verifică mai multe posturi. Chibzui o vreme şi. soldaţilor. al patrulea şi al cincilea. Rareori ajungea să-l bea pe al doilea. Stai jos. dar nu arăta că ar fi avut de gând să se certe. dar nici măcar în cabina ei nu era destul spaţiu pentru asta. iar dacă i-ar fi auzit povestea.. Vrei să bei? — Vreau să fiu eliberat. unde se oploşiseră toţi cei care aveau să fie cu mult mai rău în verde. — Oh! spuse ea. Băutura nu reuşea s-o liniştească.. O sută douăzeci şi opt de civili morţi pentru stabilizarea sectorului alb. . — Aşa vrei dumneata. Ridică privirile către cei trei soldaţi şi Konstantin – curat. îşi dorea să se plimbe prin cameră. spuse el. Zâmbi tristă şi îşi sprijini călcâiul pe marginea patului. Când o făcea. — Unde-i Josh Talley? întrebă el în sfârşit. Să capăt o dare de seamă asupra cetăţenilor ucişi. S-ar fi dus la ei. se aplecă în faţă şi se sprijini într-un cot. Soluţia era raţională. Signy făcu semn cu mâna. Şi asta nu-i făcea bine lui Di. continua cu al treilea. — Pe undeva. gata să răbufnească. Avea să fie cu mult mai rău în verde. fără discriminare. — Aduceţi-l pe Konstantin aici! Primi confirmarea.. să stea de vorbă cu ea. — Nu. îşi dorea ca Di sau Graff să fie acolo. cu cearcăne de oboseală. să iasă. incredibila lor duhoare. — Nu-ţi faci asemenea iluzii? întrebă ea. la bord. Mâine. Îşi aruncă picioarele pe pat. aveau să de-presurizeze sectorul. cu plasturi proaspăt puşi de medici pe figură. E un pahar în dulăpiorul de acolo.

Mama dumitale face tot ce-i cerem noi şi fratele tău este inofensiv.. Proviziile ajung la timp şi nu avem nici un motiv să ne împotrivim prezenţei lui în Lumea de Jos. — Sunt în siguranţă. dacă presupui c-ar fi în verde. Ca într-un joc de noroc. ar fi fost o cruzime. Damon bău din pahar.. Bău ultima picătură din pahar. Îţi promit. O figură fină. Nu cred să mai fie în viaţă. Damon nu spuse nimic. Aşa-i? Nu era nevoie să-l chinuiască spunându-i adevărul. am s-o fac. Buzele bărbatului tremurau. îi blestemă ghinionul. spuse el. — Hai să spunem că dacă o să găsesc doi indivizi anume. — N-o să ieşi la suparafţă. domnule Konstantin. plusa. luă o gură plină din sticlă. — Ce se-ntâmplă cu restul familiei mele? întrebă el în cele din urmă. domnule Konstantin! O rasă pe cale de dispariţie. Îi întinse paharul ei. îşi sprijinea mâna de el. pentru orice eventualitate. Era timpul să-i vadă cărţile. Numele lor sunt James Muller şi Jodith Crowell.Ea clătină din cap. Unde sunt? Dacă i-aş putea localiza. — Nu vrei să bei? Damon nu refuză. dar sunt presată din toate părţile. aş putea salva multe vieţi. Gura femeii se strâmbă. spuse ea. — Ia-o cu tine! spuse ea.. numele lui era Konstantin. Dacă am să găsesc o metodă să te scot de aici. Avea la şold un pistol. Dacă Damon avea să supravieţuiască până a doua zi. întâmplător. — Îmi pare rău. privindu-l cu regret. O să dispari fără să se observe. Te las să te întorci. avea să afle prea multe din lucrurile ce aveau să se întâmple. Unele pierderi de război o făceau să se îmbolnăvească. E şi el un om civilizat. — Să le-o salvez pe-a lor. Eşti un om civilizat. domnule Konstantin. domnule Konstantin! . Respectele mele. din poziţia pe care o avea. de aceea trebuia îndepărtat. Tânăr. Signy dădu din cap. îşi dădea seama că Damon nu ar fi încercat nici o nebunie. Ea se aplecă şi-i turnă din nou. Lasă-mă să-i fac să înţeleagă! — Ca să-ţi salvezi viaţa? Sau să-l înlocuieşti pe Lukas? N-o să meargă. Astfel de tineri deveneau repede cadavre. dar îşi luă toate precauţiile. Bun de gură: bine făcut. Avea în gură un gust amar şi băutura nu-l îndepărta. Cred că ştii asta. — Lasă-mă să vorbesc prin com cu ei. — Jon Lukas e păpuşa voastră. — Nu ştiu. Dacă ar fi fost altceva. Ea rămase cu ochii pe el. Am să fac tot ce pot. — Nu-i cunoşti? — Nu ştiu unde sunt.. dar. Chiar aşa. îşi păstră sticla. Îşi asumă deliberat riscul de a se apropia de el. unul – din fericire – fără acces la grupuri mari şi la sistemele sofisticate de docaj. am mijloace să-i găsesc dacă mai sunt acolo. — Următoarea mişcare este în verde? Ea încuviinţă. Semăna mult cu Josh. n-o să descoperim sectorul. Ştiu prea bine sectorul. acolo unde se află. Împinse sticla către el. — Primeşte ordinele noastre. Îl privi îndelung tăcută. Pell reacţiona la numele ăsta.

. separându-i.. cu condiţia să le ceri. Nu ştia la ce să se aştepte din partea lui. tăcut ca întotdeauna. domnule Konstantin. Josh se aşeză. Obrajii îi deveniseră supţi. Pell a fost întotdeauna diferit. nu? — Lasă-mă să vorbesc cu Mazian. Foarte posibil. Toate staţiile au crezut mai mult în voi decât în Companie. o cale de a grăbi soarta. Şi n-o să vrea să te asculte. Slăbise. spuse Konstantin. de strigătele lui din pragul uşii. întoarse privirile când aceasta nu se deschise.Alţii ar fi protestat. turnă în paharul pe care îl lăsase Konstantin pe marginea biroului. Se lăsă pe speteaza scaunului şi nu găsi nimic de spus. Nu sunt uşor de înţeles. Ascultă-mi sfatul. spuse ea şi bău. decât în alte staţii. Obţineţi mai mult de la pellieni dacă îi luaţi cu binişorul. — Implicaţiile sunt mai grave aici. gândi ea. El se ridică şi merse către uşă fără sticlă. descoperi că-i venea greu să le ridice din nou şi să-i întâlnească ochii întrebători. ar fi plâns şi s-ar fi rugat. Era a noastră. Şi. amintindu-şi de vremea când venise la ea pe staţie. în Pell. că el este sursa necazurilor du-mitale? Ordinele mele vin de la el. Or să-ţi dea orice le ceri. zâmbind fără să zâmbească. Signy întinse din nou mâna către sticlă. spuse ea. — Flota a aparţinut odată Companiei. Ochii – vii. de vreme ce tot sunteţi acolo! Vorbele ei aduseră o licărire de spaimă în ochii bărbatului.. anticipând vreun act de nebunie. — Ridicaţi prizonierul! Primi confirmarea. Întotdeauna fusese un individ ascuns. Au să lucreze pentru el. intră! O ascultă şi intră. Signy făcu legătura cu ofiţerul de serviciu. dar nici ei nu ne înţeleg uşor. — Ştiu. o încercare de a întreba fără a rosti întrebările. — Trăieşte doar pentru asta. aruncând priviri neliniştite către Konstantin. Are de gând să mă ucidă. Nu ştii. Josh era şi el curat îmbrăcat: ii stătea mai bine aşa. Ea îşi ţuguie buzele. Ce s-a întâmplat? Ea coborî privirea fără să vrea. nu? — Îşi aminteşte de tine. alţii s-ar fi repezit s-o strângă de gât. spuse ea. — Nu vrei să stai jos? întrebă ea. Konstantin dădu din cap.. Îl privea.. după ce se mai gândi puţin : — Aduceţi-l pe Josh Talley. — Cineva a înnebunit. Lasă-i să facă lucrurile aşa cum vor şi o să aveţi beneficii de zece ori mai mari. — Eşti bine? întrebă Josh. — Domnul Konstantin pleacă. Signy rămase privind. Îl aduseseră pe Josh Talley. nu să le iei. spuse ea. Am crezut în voi. — Fratele tău va rămâne acolo. Intră Josh! Hai. — Vremuri vechi. Uşa se închise. un schimb tăcut de priviri. — Nu ar fi practic. spuse el. Damon Konstantin e un om bun. Lumina de deasupra uşii clipi. Dar s-a mai schimbat şi el. cel puţin! Lasă-i fratelui meu o slujbă permanentă în Lumea de Jos. Lasă-l pe el să se ocupe de asta. Ea deschise. Ei nu se războiesc.

Voia să creadă că avea să reuşească totuşi să scape. Îmi pare rău că nu cunoşti pe nimeni. Josh nu întrebase niciodată.. acum. El a distrus Pell-ul. Numele lui era Gabriel. spuse Josh. — Asta-i singura întrebare oficială. Şi a mai fost unul dintre ai noştri care s-a strecurat. spuse ea. Dar orice presupuneri ai făcut. — L-am dus. Ai avut în mâini capul răutăţilor. a fost mai înainte al lui Gabriel. nu ştiu cum s-au petrecut faptele. . Îl privi în ochi şi îşi dădu seama bine că aşa era. observă ea. Mallory.— Da. Dar era adevărat.. Josh devenise periculos.. Signy sorbi din pahar. dar asta însemna să nu-i ia în calcul nebunia. — Sunt un unionist. Rămase cu paharul in mână şi privi în ochii terni ai lui Josh. E un bărbat chipeş. dacă ar fi ştiut că ei i-au ucis tatăl? — Dar l-ai dus la ei... El a fost cel care a acţionat împotriva voastră. gândi ea. vechea privire absentă. Cei din staţie îl cunoşteau sub numele de Jessad. — Cunoşti doi tipi numiţi Muller şi Crowell? Ştii pe cineva cu numele astea? — Numele nu înseamnă nimic pentru mine. — Au murit cu toţii.. Mâine. Omul vostru. N-am făcut-o eu. revenise. îşi descoperi răsuflarea tăiată. — Să cred că bunătatea lui Konstantin te-a făcut să te porţi frumos? Nici un răspuns. nu ceea ce arată dosarele. — Cunoşti pe cineva în Pell care ar putea mânui comp-ul staţiei? — Nu.. apoi zâmbetul dispăru.. Trebuia s-o facă mâine. un altul numit Kressich. spuse el.. Au fost ucişi de soldaţii care ne-au luat. la fel cum a făcut pe Mariner. Ştiu asta pentru că îi cunosc tactica. Atât. — Asta am vrut să te întreb. — Corecţia ţi-a priit. De când dispăruse de pe tapet Konstantin.. se gândise la asta de mii de ori. gândi ea. Nu unul obişnuit. Şi el era dintre aceia care nu aveau să fie cruţaţi. cei pe care-i vrei? De ce? Ce au făcut? Întrebări. Pe el. au fost mituiţi de Gabriel ca să ucidă. Damon nu ştie. niciodată împotriva lui Konstantin. Chiar tu m-ai adus aici. Ea zâmbi trist. — Cine sunt ei. în care şi-a pierdut soţia.. unde e? — Mort. Servicii speciale... Crezi că s-ar fi întâlnit cu ei. cei pe care i-ai pus la controlul staţiei. El a comandat operaţiunile în care a fost asasinat tatăl lui Damon. Un om numit Coledy. Mai are vreo importanţă? Privirile lui nu ţinteau nicăieri. — Ştia despre tine? — Nu. Alcoolul îi părăsi creierul cu o răceală bruscă... — Acest Gabriel. pe Gabriel. Lukas. — Te mai tentează să mă ucizi? — Sunt alţii mai răi ca tine. Josh. nu ştia nimic despre asta.. Aţi arestat omul care nu trebuia. Ce puneai la cale când te-au dibuit cei de pe Australia? Tăcere.

Asiguraţi-le tot confortul pe care îl cer! . Lumina de deasupra uşii clipi. Bău până ce ochii i se umplură de lacrimi. Aţi câştigat. Voiam o navetă către Lumea de Jos. am încredere in tine. Aparţin Uniunii pentru că mintea mea a fost programată aşa. Vrei să-i spui cum stau lucrurile? — Nu. Nu sunt loial faţă de nimeni. — Ţi-am-spus asta ca să ştii că e terminat. Vreau să-ţi fac o propunere.. Nu mai aveţi nimic de făcut. răspunse el cu voce slabă. făcu Josh.. Mallory. totdeauna. — Te-ai jucat cu mine. apoi oftă. Crezi că există posibilitatea unei sondări profunde a ta? — S-ar putea. Scoateţi-l de aici! Lăsaţi-l să plece într-un loc ferit! Ce te costă? Josh ştia ce avea să urmeze. — Ca să-ţi mulţumesc? Te bazezi pe faptul că sunt oarecum ameţită de băutură. Am fost născut să fac asta. Nu mai e nevoie de nici o crimă. cred. — Pot să-i vorbesc? Rămase pe gânduri. scutură din cap. Scoate-l de aici. — Luaţi-l înapoi! — Mallory. nu vrea să se întoarcă la conducerea staţiei? — Tu ai spus-o. — În afară de o singură persoană. Sunt unul dintre oamenii aceia goi pe dinăuntru. Tot trecutul meu e o înregistrare. — Crezi că ne interesează cum a ajuns Lukas la putere? E de-al nostru. — Am să mă gândesc la târgul pe care l-ai propus. Jos se ridică. — Ieşi! spuse ea. Signy rămase pe gânduri. Ochii îi erau vii. spuse ea. — O chestie ieftină. — De ce l-ai implicat în afacerea cu Gabriel? — Am crezut că am găsit o cale de scăpare din Pell. Lukas vorbeşte atunci când îl aprovizionaţi cu cuvinte. din cauza arsurii. dădu din cap. plini de durere. — Poţi să trimiţi uşor un om cu o navetă în Lumea de Jos. — N-a fost un joc. spuse el. Asta-i tot ce vreţi. — Cred că ştiu care. nu? E şi asta o cale. poate. Am să mă gândesc. Nu vreau să afle! În lucrurile de mică importanţă. Privirea lui era îndreptată iarăşi către nicăieri. — Să cred pe cuvânt un unionist? Că nu mai am de vânat pe nimeni? Nici un răspuns. Nimic înăuntru. cel puţin în ceea ce privea soarta lui Konstantin. şi către soldatul care apăru în prag: duceţi-l la prietenul lui. Mallory! Nimic real. Tot ce aţi vrut din-. Josh. Ce ai de gând? Signy apăsă un buton. În cele din urmă. le coborî din nou către pahar. Măcar atât! — Ce.Signy trase adânc aer în piept. Ea ridică privirile. privind în jos către ea. Nu aveam niciunul când m-au prins pe Russell. — Damon. — Şi mă urăşti de moarte.

Cine ar fi fost în stare să facă ce făcuse Josh? Ce încercare să facă Gabriel/Jessad? Ce se pregăteau ei să facă acum? Rămase cu braţele încrucişate. apoi îşi propti. Ar fi fost util. Primi o nouă listă. deschizând microfonul nasture de la guler. . O indigna. se opri acolo şi îşi roti privirile. picioarele pe pat. pe când ajunsese să ia legătura cu armscomperul Tiho. Un spion al Uniunii. În toate posturile şi cazurile. dacă Uniunea punea mâna pe staţie şi pornea să o refacă. întinse mâna şi tastă în comp-ul încastrat. Şi fapta putea să fie ascunsă – dacă Flota se mişca repede. lipsind Uniunea de o bază. cu excepţia unei duzini care păzea calea de acces. Signy rămase un timp nemişcată. — Deschideţi canalele de comunicaţie din interiorul navei! spuse ea. În cele din urmă sorbea din băutură. — Ne-au alungat de pe docuri. Însoţit de gardă. Graff era încă la Di. cu o limpezime remarcabilă a minţii. ofiţerul de serviciu îi confirmă îndeplinirea misiunii. toate difuzoarele! Tehnicianul de la com apăsă contactul principal. Asta o deranja cu adevărat. Ben. Îşi puse haina pe umeri şi ieşi. Distribuţia echipajului. Lasă un medic lângă Di. Cel puţin nu avea probleme pe punte. Se aflau cu toţii pe navă. în acest caz. Repartizarea trupelor.Josh plecă. pe care să-l aibă sub control – dacă ar fi fost ca Lukas. În vreme ce membrii echipajului principal şi alternativ se întoarseră nedumeriţi către ea. Era în stare să simtă oarecare umilinţă. fie să trăiască. Poate că ideea lui Josh avea să funcţioneze. Făcu legătura prin com cu Graff. Îi trecuse prin minte că un Konstantin putea fi folositor într-o etapă mai târzie a războiului. dacă Uniunea muşca momeala. aşa cum proceda de fiecare dată când avea de făcut o comunicare de pe teren. începu ea. privind către birou. Damon nu era. rămase strângându-l până i se albiră degetele. să scoată la iveală un Konstantin. Era de serviciu echipajul din ziua alternativă. Naveta era o cale de ieşire din dilemă. Destul de mult ca planul să funcţioneze: Pell avea fie să moară. O amuza. Întinse mâna şi îşi mai turnă un pahar. Armscomperul tastă mesaj recepţionat. Nu folosi com-ul. în sfârşit. Făcu legătura cu ofiţerul de serviciu. Liste cu locaţii şi nume porniră să defileze. Di. — Du-te pe punte! spuse ea. Nu era de nici un folos. Uşa se închise şi se încuie. stai liniştit! Începu să facă apeluri prin com către alţii. Raportează-mi prin comp când ai terminat ! Un nou cod. producând Uniunii probleme de organizare. Avea să treacă multă vreme până ce Uniunea avea să-l dibuiască pe tânărul Konstantin în hăţişuri. coborî pe coridor către punte. fă o plimbare până afară şi adu-i pe cei doisprezece de pe doc. Poate. Mazian nu avea să fie de acord. Mai sorbi o ultimă gură şi se ridică. Asta ajunsese Ţinutul de Dincolo – o Flotă renegată şi o lume care prăsea creaturi precum Josh.

Ar fi trebuit să-şi ia ceaşca. preiau eu. Asta-i Edger. Nu fuseseră anunţate. Ecluzele de luptă ale crucişătorului Norway intrară în funcţiune. Pacific şi Atlantic aveau ordin să-i intercepteze. — Execută! spuse Graff. întinse mâna către pupitrul de control şi com. în centrul pasajului arcuit. Pe doc fuseseră împrăştiate echipaje şi trupe. — Mallory! strigă o voce de la o navă la alta. scuturile prinseră formă. — Domnule Graff. Monitoarele afişară o propunere de traseu. segmentându-l. închise în timpul docării. Signy trase aer printre dinţi. declanşând luminiţe clipitoare. Era ziua alternativă. tehnicienii se încurcau unul pe altul. mai avea încă încredere în reflexele ei. cu restul Flotei în cale. Nimeni nu făcu nici o mişcare. domnule Graff. semn de intrare în funcţiune. desprinderea de urgenţă. Nu îi urmărea nici o navetă. un viraj brutal până în spatele ei şi apoi îndepărtarea. Îşi ţinu respiraţia şi ascultă îrijuraturile printre pârâiturile din com. Nu aveau timp să-şi stabilizeze traiectoria.. Se auzi un scrâşnet – ecluza. Australia ieşi din staţie. Echipaj. verificând poziţia fiecărui obiect de afară şi asigurându-se că fusese luat în calcul de către comp. Gravitaţia crescu. Ceva lovi blindajul şi alunecă: parâma. Dacă se trage în noi. îşi luă postul în primire. — Nu dezlegaţi nava de la doc. luminile clipiră. — Armscomp. . — Instrucţiuni. Ridică scuturile. iar ei rupseseră ombilicalele. Întinzând mâna după centurile de siguranţă. fără nici un obstacol între ei. cineva porni.Ajunse la postul ei. Nu puteau fi luate la bord. Plecăm. cu toţii sunt la bord. o cădere către suprafaţa planetei incredibil de aproape de atmosferă. Căpitanii dormeau. Atenţionaţi posturile de luptă. şi o izbitură care îi aruncară în afara rotirii lente a staţiei. la postul de control alăturat celui al lui Graff. Brusc. smulgem legăturile! Se aruncă în fotoliu. Australia nu avea niciuna disponibilă. aveau să folosească planeta de acoperire. Graff făcea ultimele verificări. Pupitrele porniră să zumzăie. dar nu o făcu. ordonă ea. Trage-i-o! Nu se auzi nici o confirmare. asta era periculos. ceru Graff calm.. Navetele erau în patrulare.. Se îndreptară către zenit şi şterseră inelul.. Echipele din ziua principală la posturi. Tiho întinse mâna către butoane cu mişcări rapide. scoate nava din Pell. stabilind secvenţa ordinelor. trupe. Continuară să accelereze către faţa întunecată a planetei. rotaţia cilindrului se sincroniza cu necesităţile de manevră. cele din alternativ ca sprijin. Luminile roşii clipiră deasupra capului şi se declanşa sirena. încercând să ajungă la posturile laterale. ofiţerii de la punţile inferioare voiau să ştie care era urgenţa. se lăsă o tăcere plină de surpriză. — Scoate-ne! După aceea. răspundem? — Nimic să nu ne oprească. Signy clănţăni atunci când Norway se azvârli peste inelul staţiei şi se îndreptă pe un traseu de apropiere de planetă. — Toată lumea e la bord. Scoate-ne! Prin com curgeau întrebări. Preţ de o clipă.

00 P. Terminat. — Keu. Alarma de apropiere fulgeră. în vreme ce puntea era cuprinsă de haos. Se trăgea în ei. Mallory. un cuvânt care devenise o înjurătură. — Trece mai departe ordinul: distrugeţi baza din Lumea de Jos şi executaţi toţi lucrătorii! — Da. trebuiau să-i ia prin surprindere. 12. Muriseră cu toţii. zise el. o obscenitate. Ordinele nu se răspândiseră peste tot.. EUROPE. gândi Mazian. răspunse Porey. produsă de ruperea din legături. Terminat.. Mazian se învârtea pe lângă postul lui. Confirmările se întoarseră printre pârâituri.. Resturi pluteau între Europe şi India. preluaţi trupele rămase în urmă. morţi. veni prin com o interpelare furioasă cerând instrucţiuni. se întoarse vocea imperturbabilă. soldaţi care fuseseră în momentul acela pe doc. Preluaţi orice soldat rămas în verde. Şi Mallory. cu o mână apăsată pe receptorul din ureche. Pământul. Să distrugă tot ce putea deveni folositor duşmanului. Soarele.. Se face. Ecluzele navelor se închiseseră automat.. planurile nu fuseseră încă stabilite complet. Porey. Să distrugă controlul staţiei. Acum era momentul. Să scoată trupele şi să plece. Toţi soldaţii din Pell se deplasează către verde.00 ALT. — Continuă.De la unul dintre cercetaşii lor.. Monitoarele şi luminile se stinseră şi se aprinseră din nou. interzicând accesul chiar şi celor care fuseseră aproape gata de a urca la bord. — Rămâneţi pe locuri. eşti pe fir? — Aici Porey. — Nu. un doc întreg spart. deci şi pericolul la care se expunea în această manevră. cu vocea vibrând de mânie. Nu răspunseră. supţi afară prin gura de doi metri. aerul şuierând prin ombilicale. domnule. Porey. dacă va pune mâna vreodată pe ea. Pell fusese azvârlit în haos. presiunea prăbuşită. Masa Australiei era mai mare. VII PELL: DOCUL ALBASTRU. Trebuiau să accepte că se aflau în situaţia cea mai proastă şi să acţioneze în conformitate cu ea. Avertizaţi toate grupele că docul albastru a fost spart. plutind... Docul era gol. indiferent de navă. Suprafaţa planetei apăruse deja pe monitoare şi ei încă mai accelerau. ORA 24. raportează! — Am dat ordinele necesare. . o dată cu depresurizarea.

— Domnule. pipăi masca ce-i atârna întotdeauna la gât. că nu era o deşteptare în timpul nopţii obişnuite. Emilio se foi. echipa lui şi coşmarul de care nu putea scăpa. trezeau ambele schimburi doar când încărcau una. ferindu-şi ochii de lumina puternică aţintită asupra lor. Lumina îl lovi din nou . ascultând un mesaj pe care doar ei îl puteau auzi. sunt trupe blocate în albastru. întotdeauna alături. Încetase demult să aibă răspunsuri. domnule. întotdeauna lângă el.00 P . Jon îngheţă. Se rostogoli din culcuş. Vor să ştie când putem ajunge la ei. Nu mai primea instrucţiuni. 12. Auzi răpăitul ploii deasupra capului. se strâmbă atunci când se întinse şi îşi trase în picioarele îndurerate cizmele pline de apă. ceilalţi oameni se trezeau. îmbrăcaţi. cu siguranţă nu era. ORA 24. una după cealaltă. Uşile subţiri ale ecluzei fură trântite. întrebă cineva. înveliţi cu pături urât mirositoare. Se grăbi să se îmbrace. dormind cu schimbul. ORA 24. 12. cu armele ridicate. Parcă se culcaseră de câteva minute. tehnicienii se încurcau unul pe altul încercând să îndeplinească ordinele venite prin com. confirmându-şi aşteptările – un sunet îl trezise. şi Emilio rămase întins ţeapăn şi liniştit. Hale şi tovarăşii lui. — Sus şi afară! strigă un soldat. Teama îl avertiza că ceva nu era în neregulă. în acelaşi timp. mânjiţi de noroi. continuau să funcţioneze zi şi noapte. Brusc. Traseră. Rămăseseră doar gărzile. să ceară informaţii. urmat de alte trei. îşi trase jacheta.00 ALT . alţii în noroiul de afară. Hale şi oamenii lui se opriră. Apoi se întoarseră. Nu coborâse nici o navetă. Armele erau acum îndreptate către tehnicieni.VIII CENTRALA PELL . oameni şi hisa îşi căutau culcuş. IX BAZA PRINCIPALĂ DIN LUMEA DE JOS . Când puteau. NOAPTEA LOCALĂ Puţine erau momentele de odihnă. Jon Lukas îşi întoarse privirile de la imaginile devastatoare de pe monitoare la haosul de pe pupitre. — Nu! ţipă Jon. Vor să ştie cât o să dureze. se îndreptă către Hale să-l roage să-şi folosească staţia com din cască pentru a contacta Flota. să afle dacă fusese un atac sau doar o defecţiune. auzi cizme scrâşnind pe pietrişul de afară. să întrebe din ce pricină trecuse un crucişător al Flotei pe deasupra capetelor lor. clipeau. într-un compartiment etanş.00 P . Nu era vremea deşteptării. să distrugă sistemele de control şi de securitate. Jon se întoarse. unii în domnul Q. Morile nu se opreau niciodată. zi şi noapte.00 ALT. Auzi mormăituri lângă el.

— Au ieşit cu toţii? întrebă un soldat. nebăgând în seamă hisa care voiau să-l tragă în pădure. ieşi afară. făcându-i pe ceilalţi să mormăie. se rostogoli cu ea şi ridică privirea către o puşcă ridicându-se spre figura lui. lovind soldaţii. dinspre navă. repede. punându-i din nou pe . Un foc de armă îl atinse în picior şi el lovi ţeava armei. Veni riposta şi unul dintre. Mai multe lumini.. luciul apei pe armuri. Împrăştiaţi-i! Reuşi să fugă puţin. Însă lumina se stinse. încercând să rămână aproape de ceilalţi. ca în momentul unei căderi îndelungate.. îi văzu mişcându-se. Îl doborî. — Toţi. Toţi fugi. Emilio luă o mână de noroi.în faţă. Tonul lor avea ceva rău în el. în vreme ce armura îi era lovită de alţi pumni. Un foc îi trecu pe deasupra capului iar omul de sub el încetă să lupte. Continuă să tragă în orice armură. dar îi dădu drumul înainte ca focul să pornească.. de pe cărarea spre terenul de aterizare. ţipând de durerea arsurilor difuze. Toţi ceilalţi hisa se adunaseră. în vreme ce mulţimea era mânată sub ameninţarea armelor. strecurându-se printre braţele soldatului către trupul protejat de armură. unde se înghesuiseră oamenii lui. în vreme ce strigăte şi ţipete nelliene răsunau prin ploaie. Împreună cu alţii.. Soseau navetele. începură să tragă alte arme. spre orificiul de respirat. trupuri căzură la pământ în jurul lui. Tu vii cu eu! Trăgea unde nimerea. dinspre păduri. Se trăgea în ei de pe deal. Foc din spate. printre ţipetele pellienilor. Îşi ridică braţul. oamenii aduşi de la moară. Repede. îi smulse masca şi îl lovi în cap. până la adăpostul domnului. miraţi de lumini şi de vocile aspre care le strigau numele. Lumina căzu peste el. singura armă din Lumea de Jos. Detaliile îi deveniră ciudat de limpezi.. ca de copil. Pellienii se treziseră. şchiopătând. din flancuri. apăsă trăgaciul. erau văzuţi. Se rostogoli din nou. cu ochii înlăcrimaţi la a doua încercare zări umbrele de dincolo. să se apere de ele. spuse altul. Armele deschiseră focul. ca-ntr-un accident. oamenii lui căzu. adună pellienii! Emilio încercă să vadă printre lumini. ridicând armele. — Fugi! ţipă o voce hisa către el. focuri de armă şuierară în pietrişul de alături. Privi în jos. Încercă să se ridice în picioare. afară! strigă cineva dinăuntru. îl prinse.. Încetini. Era Săltăreţul. — Opriţi-i! strigă el către oamenii care-l puteau auzi. găsi gâtlejul sub inele şi strânse. — Adună pellianii! — Toţi. prin a doua uşă. Un hisa îl apucă şi îl trase până ce un altul reuşi să-l ajute. Se îndreptă. — Konstantin. Cotrobăi prin noroiul gros după armă. O mână. trase către sursa de lumină. — Tu vii! şuieră un hisa. către uşă. fără îndemânare. soldatul se împiedică sub focul venit din altă parte. o clipă mult lungită.. Atunci uşile se deschiseră larg. dezumflând creasta domului. îndreptate către figura lui. dinspre dom. — Atacaţi-i! urlă şi se aruncă el însuşi înainte. urcând treptele de lemn către cărare. Ploaia şi luminile. dând-o într-o parte. Nu trebuia să fie cuprins de panică. sesizabil. o aruncă spre omul în armură.

nu mai era război. spre focul armelor grele. Mai trăiau încă. pellienii.. Emilio înjură. Trupele dinăuntru îl văzură. care aşteptau cu miile lângă obeliscul sculptat. nimic. unii dintre oamenii lui mai erau încă în stare să meargă. Emilio şchiopată într-acolo. Era Săltăreţul. Fu aruncat în noroi şi rămase acolo. realizând brusc ce se întâmpla. aplecaţi să-l ajute. măturând panta. închipuindu-şi că nava avea să decoleze. . Bărbaţi şi femei. siluete se apropiara de ei dinspre pădure. Emilio se chinui să alerge câţiva paşi. traseră. Văzu trupe regrupându-se lângă gurile de acces luminate. Rămase adormită.. şopti un glas.. cu gustul disperării în gură. Pellienii mormăiau şi sporovăiau. o ajunse. retrăgându-se cu disperare. Potopul negru continua să se rostogolească peste cei căzuţi. se revărsă până la uşă şi abandonă brusc. luminile navei se aprinseră. fascicule sfârâiau prin ploaie şi fierbeau pământul odată cu apa. se împânzi şi alunecă spre soldaţi şi atacatori. folosi arma drept cârjă. pentru a-i întâmpina când aveau să atace. se lăsă pe burtă să privească în jos.. dar cu ecluza căscată şi înnegrită de foc. ferindu-se de tirul pe care nu-l puteau înfrunta. în ciuda fascicolelor care şuierau pe pantă. nu. — Emilio! auzi el vocea lui Miliko.. înapoia liniilor de trupe. cu ochii înlăcrimaţi. un val negru către ecluză. Văpaia încetase. Focuri străpunseră întunericul şi cei mai mulţi dintre ai lui se aruncară imediat la pământ. Focul înflori în ecluză. sub o umbrelă de foc biciuind panta. Apoi nava încetă focul şi închise motoarele. în urma ei. în momentul în care aveau să treacă de culme. Trecură. Soldaţii ajunseră pe creasta dealului. Alţii veneau în fugă. — Tu bine. brusc. încercă să coboare spre locul unde căzuseră oamenii lui. O mână subţire de hisa îl bătu pe obraz... — Capul jos! ţipă el şi se chinui mai departe. se îndepărtă cât mai mult. ca o iluzie. îl sprijiniră când încercă să se ridice şi îl purtară pe sus când picioarele îl lăsară. armura îi proteja şi. Trupele puteau ajunge în adăpostul acela. doar răpăitul ploii pe pietriş. Se făcuse linişte. motoarele duduiră şi începură să tragă din nou. de pe deal. Pământul începu să fumege. îi chemară şi pe ceilalţi. Trecură prin spatele dealului: în drum. Ernst – i-au ucis. spuse ea. oameni şi hisa împreună.. tunurile navetei aveau să fie îndreptate către cărare. Explozia le-a blocat ecluza. Emilio încercă să se ridice în picioare. şuierând rugător. Se ridică cu greu în genunchi. sunetul ajunse până la ei şi şocul acestuia îi pătrunse până-n măduva oaselor.. soldaţii începură să se retragă şi Emilio trase în urma lor. — Ito. dispărură dincolo de ea. cu sufletul tremurând.. furişându-se în urma lui. O umbră se scurse peste câmp. când fusese aruncată în aer ecluza. nava avea să decoleze şi să-l lovească de deasupra. puteau face nimic.. cu luminile clipind. Trupele erau la distanţă. cine era cealaltă forţă.. tu bine.. gândindu-se la toţi cei neajutoraţi. Pellienii îl trasera. Emilio urlă. încercând să ţintească spre soldaţii din ecluza deschisă. Emilio se ghemui. pi-tindu-se. chemaseră fără îndoială ajutor.fugă.. întărituri. simţi mâinile care se agăţau de braţele şi trupul lui în încercarea de a-l îndepărta. Atunci. hisa adunară morţii şi răniţii. o îmbrăţişa înnebunit.

Am o staţie com în tufişuri: un mesaj. fu ridicat din nou de o duzină de braţe puternice şi cărat aproape în fugă. vocea lui Miliko îi şoptea la ureche. — Miliko. îl lăsară jos şi. Tunetele ne vor adăposti pe toţi. — Grăbeşte-te! repetau hisa iar şi iar. alte braţe îl cuprinseră. spuse el. înconjurându-i: unii mergeau pe picioarele lor.. o încercare disperată a navei de a se smulge de la sol. — Nu. acum putea să se relaxeze – privi în direcţia navei. într-o clipă. se retrag. — Grăbeşte-te! spuse ea. — Suntem cu toţii bine. adânci in dealuri. un tunet puternic. se lăsau duşi de hisa. temându-se fără motiv. spuse el. În coasta dealului se deschidea o breşă... un loc printre stânci. încercând să-l ajute să păşească. de tunelul întunecat. alţii. nevăzută în spatele dealului. se auziră din nou motoarele. adăposturi adânci pentru iarnă. tăcuţi. un mesaj rapid către unitatea com-ul de la baza doi către adunare. Îl duseră înăuntru. cufundându-se printre copacii din care picura ploaia.. Au să cheme întărituri.. înconjurat de hisa... Emilio îi dădu drumul din braţe. continuă ea să spună. peste culme. O urmă.. legându-l uşurel. Noi suntem câştigătorii. sus pe dealuri. .— Au să ne prindă. suntem bine. continuară să meargă până ce îşi pierdură puterile şi Emilio se prăbuşi într-un tufiş ud.

4 I NORWAY: ORA 00.45 P; 12.45 ALT.
Se retrăgeau. Australia vira. Pacific şi Atlantic abandonaseră urmărirea. Signy ascultă oftatul de uşurare trecând peste punte, atunci când se auzi prin reţea vestea cea bună despre nenorocirea eelor ce-i urmăreau. — Fiţi atenţi în continuare! zise ea. Controlul defecţiunilor, fă-ţi treaba! Puntea văluri. Din pricina alcoolului, îşi spuse ea, deşi se îndoia. Trecuseră prin destule manevre în ultimele minute ca să se trezească. Norway era în cea mai mare parte intactă, cu Graff titular la comandă, deşi pentru moment o predase lui Terschad din echipajul alternativ; aruncă o privire către telemetru, cu faţa năduşită şi strâmbată de concentrarea prelungită. Instalaţia de gravitaţie ieşi din sincronizarea de luptă şi greutatea redeveni stabilă. Signy se ridică, testându-şi reflexele, ascultând rapoartele radarului de mare distanţă. Erau încă destul de bune. Se uită împrejur. Priviri se furişau în direcţia ei, fulgerau înapoi. Îşi limpezi vocea şi conecta legătura generală. — Aici – Mallory. Se pare că Australia a hotărât să se retragă, pentru moment. Cu toţii se retrag la bază, în ajutorul lui Mazian. Vor să distrugă staţia. Acesta era planul. Vor să se îndrepte către Staţia Sol şi către Pământ; şi asta făcea parte tot în plan. Vor să mute războiul acolo. Dar fără mine. Asta e. Aveţi de ales. Aveţi de ales. Dacă urmaţi ordinele mele, ne vom întoarce la ce am făcut şi până acum. Dacă vreţi să-l urmaţi pe Mazian, sunt sigură că predarea mea vă va fi plătită cu vârf şi îndesat. În clipa asta nu-şi doreşte să pună mâna pe altcineva. Dacă sunteţi destul de mulţi care doriţi asta, trataţi cu Mazian. Dar, din partea mea... nu. Nimeni nu dă ordine pe Norway câtă vreme sunt în stare s-o fac eu. Un murmur se auzi prin com. Canalele erau larg deschise. Murmurul prinse înţeles... ritm. Signy... Signy... Sig-ny... Sig-ny. Se răspândi pe punte. Signy! Echipajul se ridică în picioare. Ea făcu privirile roată, cu dinţii strânşi şi hotărâtă să-şi păstreze figura dură. Erau ai ei. Norway era. — Staţi jos! strigă. Credeţi că suntem în vacanţă? Erau în primejdie. Australia putea să reprezinte o diversiune. Se mişcau prea repede pentru a se încrede în radar, iar poziţia crucişătoarelor Atlantic şi Pacific era conjuncturală: se puteau întoarce oricând pe proiecţia ceţoasă a radarului de mare distanţă; apoi, mai erau şi navete rătăcite. — Pregătiţi-vă de salt! spuse ea. Reglaţi pe 58 adânc! Stăm deoparte pentru o vreme. Navetele ei se aflau încă la Pell. Cu ceva noroc, puteau să se ascundă destul de mult timp. Mazian era prea ocupat ca să-i mai pese de ele. Ştia că

acum o aşteptau, că aveau încredere în ea, că sperau să se întoarcă după ei. Avea de gând s-o facă. Trebuia. Aveau nevoie disperată de navetele de apărare. Prima mişcare a navetelor, când îşi dăduseră, seama că Norway fuge, fusese să se îndepărteze şi să se răspândească în toate direcţiile. Signy nu-i trădase. Mazian ştia asta. Se smulse din gânduri şi făcu legătura cu secţia medicală. — Cum se simte Di? — Di se simte bine, răspunse vocea binecunoscută. Lasă-mă să urc pe punte. — Nici gând. Întrerupse legătura şi se conecta la garda unu. — Prizonierii noştri au ceva oase rupte? — Sunt cu toţii întregi. — Adu-i aici! Se aşeză în fotoliu, se rezemă de spetează, privi desfăşurarea evenimentelor, îşi schiţă în minte poziţia pe harta sistemului Pell, mişcându-se pentru un salt în siguranţă, cu jumătate din viteza luminii. Controlul defecţiunilor raportă un compartiment neizolat, o mică porţiune din cală cufundată în frig, dar nu în zona personalului... nimic serios, nimic care să scadă capacitatea de salt. Nici un mort. Nici un rănit. Signy oftă uşurată. Venise timpul să plece. De aproape o oră, semnalele dinspre Pell treceau de la o navă la alta. Aveau să sfârşească în scannerele Uniunii. Regiunea devenea nesănătoasă pentru cei care o locuiau. O lumină se aprinse pe consolă. Îşi răsuci scaunul, se întoarse cu faţa către prizonierii care intraseră pe uşă cu mâinile încătuşate la spate, o precauţie uşor de înţeles din cauza culoarelor strâmte ale punţii. Nimeni nu urcase până atunci pe puntea lui Norway; nici un străin... până acum. Cazuri speciale... Josh Talley şi Konstantin. — Ne retragem, spuse ea. M-am gândit că aţi vrea să aflaţi. Nu reuşiseră să înţeleagă. Privirile lor îi confirmară această idee. — Părăsim Flota. Suntem legaţi de Adânc, pentru totdeauna. Ai să trăieşti, Konstantin. — Nu din pricina ochilor mei frumoşi. Signy râse şuierat. — Cam aşa ceva. Dar o să ai de câştigat, o să vezi. — Ce se petrece pe staţie? — Difuzoarele voastre au funcţionat. M-ai auzit. Asta e ce se petrece acolo; Uniunea are de ales, nu? Să salveze staţia sau să-l urmărească pe Mazian într-o goană nebună. Noi o ştergem, să nu-i încurcăm.. — Ajută-i! spuse Konstantin. Pentru Dumnezeu, aşteaptă. Aşteaptă şi ajută-i! Ea râse a doua oară, privi întristată către chipul încordat al lui Konstantin. — Konstantin, ce putem face? Norway nu ia nici un refugiat. Nu poate. Să te las pe tine? Nu sub nasul lui Mazian, nici al Uniunii. Ne fac una cu pământul...

Dar se putea face... când aveau să se întoarcă după cercetaşii lor, în trecerea pe lângă Pell... — Mallory, spuse Josh, apropiindu-se de ea, atât cât îl lăsară gărzile. Se scutură din mâna lor şi ea făcu un semn, aşa că îl lăsară în pace. — Mallory... mai există o alegere. Mergi înainte! Există o navă, mă auzi? Numită Hammer. Poţi scăpa. Poţi opri totul... şi obţine amnistia. Un fior trecu prin trupul lui Konstantin: privirile i se îndreptară către Josh, către ea. părând a înţelege. — El ştie? îl întrebă ea pe Josh. — Nu. Mallory – ascultă-mă. Gândeşte-te, unde o să se ajungă acum? Cât de departe şi cât de mult timp? — Graff, spuse ea încet. Graff, ne întoarcem după navete. Rămâi pregătit pentru salt. Când Mazian părăseşte sistemul, ne încrucişăm cu el, poate îl aruncăm afară pe individul ăsta, pe Konstantin, să-şi încerce şansele cu Uniunea. Poate îl culege vreo fregată. Konstantin înghiţi în sec, cu buzele strâmte într-o linie subţire. — Ştii că prietenul tău e unionist, spuse ea. Nu a fost, înţelege. Este. Un agent al Uniunii. Serviciile speciale. Probabil că ştie o mulţime de lucruri care pot să ne fie de folos în situaţia noastră. Locuri pe care să le evităm, puncte de nul cunoscute de duşmani... — Mallory... se rugă Josh. Ea închise ochii. — Graff, spuse ea. Unionistul ăsta vorbeşte cu tâlc. Sunt beată sau chiar vorbeşte cu tâlc? — Or să ne omoare, spuse Graff. — Asta vrea şi Mazian, spuse ea. Cursa continuă. Către Sol. Către un loc în care Mazian poate găsi noi resurse, unde să prindă din nou puteri. Asta nu mai e o Flota. Căuta să prade ca să funcţioneze. La fel şi noi. Toate punctele de nul pe care le ştim noi le ştie şi el. Asta-i neplăcut, Graff! — Este neplăcut, încuviinţă Graff. Ea se uită la Josh. se uită din nou la Konstantin, la chipul acela plin de speranţă, speranţă disperată. Pufni a dezgust şi privi către Graff, către cască. — Nava aceea de spionaj unionistă. Îndreptaţi-vă într-acolo. Or să abandoneze urmărirea prin radar, când ne vor urmări. Fă-ne legătura! O să împrumutăm o navă unionistă. — Dăm buzna şi o să ne izbim de ei. murmură Graff. Şi asta era adevărat. Spaţiul era larg, dar pericolul de coliziune era cu atât mai mare cu cât se apropiau mai mult de acel vector dinspre Pell, două trasee intersectându-se pe radarul lung. -— Să ne încercăm norocul, spuse ea. Emite un salut într-acolo. Se uită atunci la Josh Tallev, la Konstantin. Zâmbi, cu toată amărăciunea din ea. — Deci am jucat pe mâna voastră, îi şuieră ea lui Josh, în felul meu. Le ştii codurile de salut? — Memoria mea, spuse Josh, e plină de găuri. — Gândeşte-te la unul! — Foloseşte numele meu, spuse Josh. Şi pe al lui Gabriel. Ea dădu ordin, privi lung şi cu grijă către cei doi.

— Daţi-le drumul! spuse ea până la urmă soldaţilor care îi păzeau. Eliberaţi-i! Se supuseră. Signy întoarse pe jumătate fotoliul. Îşi aruncă o clipă privirile către monitoare şi se uită înapoi, la incredibila prezenţă a unui unionist şi a unui orbital în libertate pe puntea ei. — Găsiţi-vă un loc ferit! spuse ea. O să sărim într-o clipă... şi poate ne aşteaptă lucruri mai rele.

II PELL : SECTORUL ALBASTRU UNU, NUMĂR 0475 ; ORA 01.00 P ; 13.00 ALT.
Senzaţia de plutire apărea din când în când. Se înghesuim unul în altul; unii hisa de pe coridor mormăiră de teamă, dar nu şi cei din apropierea lui Soare-prietenul ei. O ţineau să nu cadă, ca măcar ea să fie apărată. Până şi marele Soare se zguduia şi se împiedica în drumul lui. Stelele se zguduiau în bezna din jurul patului alb al Visătoarei. — Nu fie teamă, şopti bătrâna Lily, mângâind obrazul Visătoarei. Nu fie teamă. Visează noi apăraţi, apăraţi. — Dă mai tare sonorul, Lily, şopti Visătoarea, cu ochii mai liniştiţi ca niciodată. Unde e Satin? — Eu aici, spuse Satin, făcându-şi drum printre ceilalţi către locul unde stătea Lily. Sunetul crescu, voci omeneşti care ţipau şi se văitau prin com şi încercau să capete instrucţiuni. — E centrala, spuse Visătoarea. Satin. Satin, toţi – ascultaţi. L-au omorât pe Jon... au făcut rău centralei. Ei vin... oamenii Uniunii, mai mulţi oameni-cuarme, înţelegeţi? — Nu aici, insistă Lily, venind din nou lângă ei. — Satin, spuse Visătoarea, privind către stelele cutremurătoare. Am să vă spun calea... fiecare întorsătură, fiecare pas; şi voi veţi trebui să vă amintiţi... puteţi ţine minte atâta lucru? — Eu Povestitoarea, declară ea. Eu amintesc bine, Soare-prietenul-ei. Visătoarea îi spuse, pas cu pas; şi lucrul acela o înspăimântă, dar mintea ei se concentra să ţină minte fiecare mişcare, fiecare întorsătură, fiecare detaliu. — Du-te! o îndemnă Visătoarea. Ea se ridică şi se grăbi, îl chemă pe Dinte Albastru, îi chemă pe ceilalţi, pe toţi hisa care-i puteau auzi glasul.

III NORWAY ; ORA 01.30 P ; 13.30 ALT.
Com-ul pârâi; radarul de mare distanţă, până atunci gol, fu cuprins brusc de semnale puternice. Norway viră strâns. Signy se prinse de consolă şi de fotoliu, cu gustul sângelui în gură. Li se aprinseseră luminile roşii, sunau enervant alarmele. Josh şi Konstantin se agăţară disperaţi de un mâner, la jumătatea aleei; nu reuşiră, alunecară. — Norway, vorbeşte Norway, unioniştilor. Nu trageţi. Nu trageţi. Dacă vreţi să pătrundeţi, urmaţi-mă! Se lăsă tăcerea obligatorie în vreme ce mesajul străbătu drumul dusîntors. — Spune mai departe! Cuvinte, nu focuri de armă. — Aici Mallory, de pe Norway. Pătrund, mă auziţi? Mergeţi o bucată de drum cu mine şi am să vă dau eu informaţii. Mazian e pe cale să arunce în aer Pell-ul şi s-o şteargă spre Sol. A început deja. Îi am pe agentul vostru, Joshua Talley, şi pe tânărul Konstantin la bord. O să pierdeţi o staţie, dacă mai zăboviţi. Dacă nu mă ascultaţi, o să aveţi parte de război pe Pământ. Se lăsă un moment de linişte mormântală din partea cealaltă. Bordul armscomperului era pregătit să ţintească. — Aici e Azov de pe Unity. Care e propunerea ta, Norway ? Şi de ce să avem încredere în tine? — Noi fugim; aţi captat semnalul. O să mă întorc, să vă conduc. O să-mi fii ariergardă, Unity. Mazian n-o să stea să lupte aici sau prin împrejurimi. Nu-şi poate permite, mă înţelegeţi? Tăcerea fu mai lungă, de această dată. — Îşi sincronizează cursul cu al nostru, îi spuse operatorul de la radar. — Să pornim şi noi, domnule Graff! Norway naviga pe muchie de cuţit, cu luminile roşii de stres clipind des; carnea protesta, inima le bătea ca un ciocan, mâinile le tremurau pe controale, echipajul experimentat se înghesuia rezistând chinului, suportând sincronizarea de luptă şi inerţia. Calm şi constant, pe o curbă largă, largă, să păstreze cât mai mult posibil viteza pe care o căpătaseră, să se îndrepte către Pell... Spatele le era păzit. Uniunea venea dintr-acolo cu viteză maximă... pregătită să-i arunce în aer, ca pe Mazian. — Haide, murmură ea către Grafi, păstrează cursul, ţine-te de el! Avem nevoie de toată puterea. — Atenţie la radar, îi anunţă o voce calmă, pe ea şi pe Graff; pe radarul de bătaie lungă sclipea o ceaţă galbenă aurie... obstacole aflate încă în memoria comp-ului, reprezentate în acelaşi loc. Transportoare uşoare. Consultându-se între ele prin com, cuprinse de panică tot mai pronunţată, pe măsură ce se apropiau. Graff trecu printre ele. Norway străbătu spaţiile indicate de computer, îndreptându-se drept spre Pell. Unioniştii veneau în urmă, trecură pe lângă negustori cu o grabă înspăimântătoare pentru ntvele lente. Un urlet profund de groază ajunse până la ei.

Norway... Norway... Norway... transmitea frenetic comp-ul, iar dacă navetele lor supravieţuiseră. aveau să se ralieze aceste chemări Semnale roşii, puternice clipiră în faţă prea rapide pentru nişte fregate. Com-ul urlă avertismente Mazian fugise. Europe, India, Atlantic, Africa, Pacific. — Unde e Australia? se răţoi ea către Graff. Cod acesteia nu apăruse împreună cu celelalte. — Fiţi atenţi la ea! Graff probabil că auzise. Nu aveau vreme de discuţii. Flota era mascată pe un curs de ciocnire cu ei. Navetele erau şi ele blocate, stând cu toate lângă navele lor, pregătindu-se parcă de salt. — Mallory, auzi ea vocea lui Mazian prin com. Graff o auzi şi el şi îi aruncă într-o manevră dureroasă, prin care se aliniară pe direcţia ţintei armscomp-ului: împrăştiară o perdea de foc către Europe; riposta ii ajunse şi carcasa răsună. Gravitaţia îi izbi, luptând împotriva şocului: brusc, un baraj de foc porni din urmă. Uniunea se avântase, fără să ia in seamă apărarea lor, fără să ia in seamă semnalele lor de comp, flămândă după ţinte. — Afară! ordonă ea prin cască şi Norway manevră în cel mai strâns unghi pe care-l putea suporta, neavând a căuta în această luptă. Alarmele sunară. Staţia Pell şi Lumea de Jos se aflau în faţă la câteva minute distanţă pentru viteza lor, apropiată de cea a luminii. Continuară să vireze, comp-ul calculând şi recalculând acea curbă extremă. Semnalul unui transportor explodă. În partea de jos Norway se menţinu pe cursul necesar, cu bordurile fulgerând roşu, cu alarmele pornite; coliziunea cu planeta era iminentă, iar viteza era prea mare ca să se desprindă la timp. Brusc, apărură alte semnale, mici. apropiindu-se iute. În cerc, chiar sub nasul lor. Norway... Norway... Norway... clipea comp-ul. Navetele lor. — Continuaţi! ţipă ea către Graff, acoperind uralele de pe punte. Comp-ul execută, cea mai strânsă manevră pe care o putea suporta nava, manevră care răsuci pe dinăuntru trupurile oamenilor, un coşmar de şase secunde. Începură să frâneze puternic; Australia venea drept spre ei, printr-o înghesuială a navetelor, fără să fi desfăşurat vreuna de-a ei. — Baraj, spuse ea. Înghiţind saliva cu gust de sânge. Monitoarele fulgerară îngrozite: ciocnirea era iminentă şi înainte, şi înapoi: o navă venea din spate, cu o viteză apropiată de cea a luminii, şi erau prinşi în curba de ieşire de pe orbita lui Pell. Aveau jumătate din şanse ca manevra să-i ducă la impact, în sus, în jos sau în ambele părţi. Graff se aruncă înainte: vira în sus şi Australia fulgeră pe alături, în vreme ce instrumentele fură cuprinse de haos. Carcasa gemu şi întreaga navă tresări. Manevra continua: brusc, o explozie pe radar, praf şuierând pe blindaj. — Unde sunt? ţipă Graff către tehnicianul de la radar. Signy îşi muşcă buza si se strâmbă, îşi linse sângele. Poate că Australia îşi aruncase încărcătura; poate explodase; ei continuau să micşoreze viteza, cu ordinul neschimbat.

— ...am părăsit Pell, ajunse la ei o voce, lucru pe care radarul lor începuse să-l arate în vreme ce ieşeau din manevra primejdioasă. Am pierdut o ecluză... cred că Edger a pierdut o ecluză. Nu puteau să vadă ceva; Australia era pe radarul de lungă distanţă; ea era cauza prafului pe care-l văzuseră. — În formaţie, ordonă ea cercetaşilor, simţindu-se mai în siguranţă cu ei în jurul lui Norway, ca şi cum ar mai fi avut încă patru mâini. Edger, lipsit de o ecluză, nu putea risca şi alte stricăciuni; pentru nici o răzbunare din lume. — Or să facă saltul, auzi ea. Era o voce unionistă, o voce pe care n-o cunoştea dincolo de orice amintire. Fii directă, o povăţuise Mazian, care o învăţase cele mai multe dintre lucrurile pe care le ştia. Fără jumătăţi de măsură. Se lăsă pe spate, în fotoliu. Pe Norway era linişte.

IV PELL : SECTORUL ALBASTRU UNU, NUMĂRUL 0475
Lily rămase la urmă. Alicia Lukas-Konstantin îşi lăsă privirea să se plimbe peste pereţi, apoi se uită la micul modul, parte componentă a patului ei alb, cu două lumini, una aprinsă, alta stinsă, una verde, cealaltă roşie. Acum funcţiona cea roşie. Erau pe sistemele interne. Curentul electric era în pericol. Probabil că Lily nu ştia; reuşea să mânuiască aparatele, dar alimentarea lor părea să rămână un mister pentru ea. Ochii pellienei rămaseră calmi, mâna ei blândă îi mângâia părul, singurul contact cu viaţa. Darurile lui Angelo, structurile din jurul ei, se dovediseră la fel de încăpăţânate ca şi ea. Pe ecrane, imaginile continuau să se schimbe, aparatele continuau să-i pompeze viaţă prin vene, iar Lily se afla acolo. Exista un buton de oprire. Dacă ar fi rugat-o pe Lilly, ea, neştiutoare, l-ar fi apăsat. Dar era o cruzime faţă de cea care crezuse în ea. Nu o rugă.

V NORWAY
Cu grijă, Damon îşi părăsi locul, îşi făcu ameţit drum printre şirurile de instrumente şi printre tehnicieni, să ajungă la Mallory. Se lovise; avea un braţ

.. Pentru că mai târziu n-o să mai conteze. vertebrele gâtului îl dureau. Eu am fost Compania. N-o să mai pot face nimic. Îşi pregătise argumentele. Nu am cum să trăiesc. Signy rămase nemişcată multă vreme. Şi a venit vremea să o ştergem şi noi. când o să-mi convină. — Am să fac ce pot.. Dacă am să pot face un târg cu Uniunea. pe tine şi pe prietenul tău unionist. Pariez că vor considera Pell o staţie preţioasă. simţind că aceea era cea mai înţeleaptă mişcare pe care o putea face în acel moment. Dacă or să facă o înţelegere cu tine.. — Asta-i casa mea. Sau niciodată. Poate că am să te las. tehnicienii. Pentru câteva clipe. dar vocea îi tremura. — Ai de gând să faci o plimbare? — Du-mă înapoi! spuse el. poate că au murit. îi aminti el liniştit. rămase înţepenită. — Căpitane! Ai ajuns până aici. liberă. Uniunea a pătruns. orbitalule. Şi Uniunea nu vrea să rămân în libertate. Ascultă la com-ul unidirecţional pe care îl . nici măcar Mallory. îşi răsuci fotoliul. Du-mă înapoi la Pell. distrugând logica. Ştiu unde s-a dus. Până la un punct. domnule Konstantin.. spuse ea. ca şi cum aş fi murit. Acum. de pe locul ei. or să-ţi salveze staţia.. — Acum nu mai aparţii niciunui loc. Îţi cer.. N-o să mă mai pot apropia. Ai să ieşi de acolo. Vreodată.scrântit. se aplecă înainte şi puse o mână pe braţul fotoliului. Buzele ei se strânseră. nu? Ea îşi feri privirea. ca să mă apropii destul de mult. dădu încet din cap. pentru că ştie ce facem noi.. că ai să mă laşi să plec.. cu ochii goi. Dacă o să-mi convină. privindu-l. Niciodată. de la pupitrul principal. Sunt morţi. căpitane. la vreun negustor. Ţi-o jur. — Lasă-mă să vorbesc cu ei. Rău de tot. ca ea să nu-l poată ignora.. — Aceasta e a mea. nici tehnicienii. dar aşteptă ordinele.. îşi răsuci fotoliul să-l vadă mai bine. aşa cum îmi închipui eu. aparţin acelui loc.. Ea îl privi. — Ai spus.. Signy îşi coborî mâna pe braţul fotoliului. eşti un ofiţer al Companiei. Sau vrei să pleci după voia ta? Ea se întoarse. spuse el. un soldat mişcă. Pot manevra sistemele centralei.. pentru că nu am nici un port în care să îndrăznesc să intru. pentru ultima oară. Înţelegând pericolul la care se expunea. Uniunea vrea să pună mâna pe Norway. Câtă vreme mai contează. Graff! Du-ne pe un curs liniştit către Pell! Damon se retrase. cu o căutătură nu prea plăcută. — Staţia mea. Îmi ceri un lucru care poate degenera într-un schimb de focuri în apropierea preţioasei tale staţii. întorcându-se la treburile ei. fără nici o îndoială. cunosc sistemele. — Vrei să fugi de aici învinsă? o întrebă el. Niciunul dintre noi. domnule Konstantin. Pentru ultima oară. Oamenii ăştia. Nu mai trebuie să-l urmărească pe Mazian. — Nu forţa norocul... Privirea ei se întunecă. Nici un suflet de pe Norway nu fusese scutit. Ai fost. — Deci ţi-ai îndeplinit dorinţa. Înţelegi. Cu toţii am fost.

repetă el. — Îmi pare rău! spuse Josh. Sau poate că nu înţelegeţi sistemul? Se lăsă o altă tăcere. spuse Josh. Căpitane Mallory. — O navetă de luptă tocmai a ancorat.. apoi se auzi o ecluză închizându-se. căpitane. Mallory se încruntă.avea la îndemână. alunecând în derivă împreună cu toate celelalte din sistem. ca să-l eliberaţi. — Aici e Mallory! Ce asigurări are pasagerul meu? Graff se apropie mai mult de ea. Ridică privirile. Şi în com: Aici Mallory. — Aveţi experţi în comp. Avem o criză în Pell.. cu navele Uniunii ca nişte păsări în jurul cuibului. Altfel. cu armele şi echipajul de care dispuneţi. venind dinspre mine. Unii reuşiseră să scape: Josh scăpase. Vieţile sunt în pericol. spuse Mallory. spuse ea. — Hotărăşti singur! spuse ea. Privilegiul de a trage la docurile Uniunii şi acte în regulă. Ştii asta? Damon reflectă. — Te vor. Terminat. — Căpitane Mallory. Una părea să se docheze. indicată printr-o clipire la marginea vizorului. poate că am să-mi las valorosul meu pasager să ajungă pe jos până la voi. în afară de patru luminiţe în vecinătatea lui Norway. transportoarele uşoare. Dorim să vă primim în Flota Uniunii în starea în care sunteţi. şi poziţia singuratică a unei alte nave. — Detaliile pot fi discutate mai târziu. fără să fie supărat. lângă umărul lui. Răspunsul întârzie îndelung. Îşi adună cercetaşii. Chila crucişătorului Norway răsună. Am un reprezentant al Companiei la bord care vă va ordona să executaţi această acţiune. — O să mă duc. Cel puţin până ce pun mâna pe tine. într-adevăr. — O să mă duc.. Pell se vedea pe radar. Vor să le fii predat. Nimic nu mişca. Am făcut o înţelegere. Apropierea de Pell este acceptată. Josh. Norway ripostă.. lovită de ceva. Tăcere la capătul celălalt. . îl descoperi pe Josh. Ridică un deget. în afara radarului dar în memoria comp-ului. Îşi amintea de Josh cel din faţa biroului. El dădu din cap. Or să-ţi şteargă mintea. încheind un proces care începuse pe Russell. cu mulţumiri din partea Uniunii pentru asistenţa voastră nepreţuită.. Nu-mi plac termenii dumitale. se auzi vocea lui Azov. ajunse o voce la ei. Făcură o oprire relativă.. — Ayres poate să se şteargă la fund cu ordinul lui. Îţi spun eu ce vreau pentru marfa pe care o am. Radarul cu bătaie lungă arăta o pleavă aurie punctată cu roşu. — Aici e Azov de pe Unity. Damon privi distrat către radar. apropiindu-se în formaţie strânsă. avea puţine alternative. O mână îi atinse umărul. ai permisiunea să tragi la docuri împreună cu pasagerul tău. — Nebunule! scuipă Mallory. Pot face oricând saltul. I se păru că aude nişte pretenţii. cerând acte. anunţul de apropiere al lui Norway de flot