3

INTRODUCERE
Diagnosticul financiar constă într-un ansamblu de instrumente şi metode care permit aprecierea situaţiei financiare şi a performanţelor unei întreprinderi. Scopul diagnosticului financiar este de a aprecia situaţia financiară a întreprinderii. Pe baza acestui diagnostic are loc elaborarea unei noi strategii de menţinere şi dezvoltare în mediul specific economiei locale. În sens general, finalitatea diagnosticului financiar constă în oferirea de informaţii financiare atât celor din interiorul întreprinderii, cât şi celor interesaţi din afara acesteia. Când problema diagnosticului este pusă din interiorul întreprinderii (diagnostic financiar intern) utilizatorii pot fi conducătorii, acţionarii actuali sau salariaţii. Obiectivul urmărit în acest caz este de a detecta eventuale situaţii de dezechilibru financiar şi de a adopta noi decizii de gestionare a întreprinderii. Aceste decizii se bazează pe identificarea originii şi cauzelor dezechilibrelor, pe de o parte, iar pe de altă parte, pe stabilirea măsurilor de remediere a dezechilibrelor. Când problema este pusă din exteriorul întreprinderii (diagnostic financiar extern) utilizatorii pot fi analiştii financiari, acţionarii potenţiali, organisme bancare şi financiare sau chiar statul. Obiectivul urmărit este capacitatea financiară a întreprinderii de a genera profit, capacitatea întreprinderii de a-şi onora obligaţiile pe termen scurt sau lung (lichiditatea şi solvabilitatea întreprinderii), precum şi valoarea întreprinderii. De cele mai multe ori utilizatorii externi au nevoie de un diagnostic financiar fie pentru acordarea de credite întreprinderilor (în special băncile), fie pentru luarea deciziilor de pătrundere în capitalul unei întreprinderi (acţionari potenţiali sau alte întreprinderi). Atât analiza pe plan intern cât şi cel extern are ca obiectiv aprecierea performanţelor întreprinderii şi a riscurilor la care aceasta este pusă şi urmaresc: analiza rentabilităţii; analiza riscului şi analiza valorii întreprinderii. De obicei, diagnosticul este efectuat numai în caz de grave dificultăţi sau când cineva cere o astfel de lucrare. Independent de rezultatele înregistrate de întreprindere sau de desfăşurarea evenimentelor, elaborarea unui diagnostic

4

financiar trebuie sa aibă loc periodic. Diagnosticul financiar identifică factorii favorabili şi nefavorabili care vor afecta activitatea viitoare a întreprinderii. De cele mai multe ori informaţiile diagnosticului financiar trebuie completate cu informaţii referitoare la mediul extern al întreprinderii (starea economiei, a sectorului de activitate), informaţii referitoare la potenţialul tehnic şi uman, potenţial comercial şi juridic, managementul întreprinderii (informaţii dependente de întreprinderi). Toate aceste elemente influenţeaza performanţele financiare ale întreprinderii determinând, în final, competitivitatea acesteia. Folosind metode şi tehnici specifice, diagnosticul financiar permite aprecierea situaţiei financiare trecută şi actuală, pe baza informaţiilor furnizate pentru luarea deciziilor de către conducere acesta vizează viitorul. Informaţiile necesare pentru efectuarea diagnosticului financiar sunt preluate din situaţiile financiare simplificate care cuprind: bilanţul, contul de profit şi pierdere, anexa la bilanţ. Diagnosticul financiar - este un instrument al analizei financiare. Analiza financiară, ca un studiu metodic al situaţiei financiare, foloseşte instrumente şi mijloace specifice adaptate scopului urmărit şi conduce la un diagnostic financiar al întreprinderii; care este o componentă a diagnosticului general (economicofinanciar). Termenul “diagnostic”, preluat din grecescul “diagnostikos” (apt de a cunoaste), împrumutat din practica medicinei, este un demers care vizează recunoasterea anumitor “boli” dupa “simptomele” lor, în vederea descoperirii cauzelor si instituirii “terapiei". Diagnosticul financiar, elaborat pe baza analizei financiare, procedează în acelaşi mod, având câteva obiective generale: - analiza creşterii şi rentabilităţii prin fluxuri; - evidenţierea disfuncţionalităţilor sau elementelor nefavorabile în situaţia financiară şi a performanţelor întreprinderii; - identificarea cauzelor dificultăţilor prezente sau viitoare ale întreprinderii;

5

- prezentarea perspectivelor probabile de evoluţie a întreprinderii şi propunerea unor acţiuni pentru ameliorarea sau redresarea situaţiei şi a performanţelor întreprinderii. Diagnosticul financiar presupune, aşadar, unele judecăţi asupra sănatăţii financiare a întreprinderii, “punctele forte” si “punctele slabe” ale gestiunii financiare, prin care se pot aprecia performanţele şi riscurile trecute, prezente şi viitoare şi măsurile ce se impun. Obiectivele diagnosticului financiar, subordonate scopului diversilor utilizatori interni sau externi, poate fi efectuat atât din interiorul cât şi din exteriorul întreprinderii. Studiul contului de rezultat dă o viziune dinamică a activităţii, deoarece variabilele sale sunt în principiu fluxuri, care decurg din ciclul de exploatare, permiţând întelegerea modului în care este format rezultatul: fluxurile de intrări (veniturile) si fluxurile de ieşiri (cheltuielile). Obiectivele diagnosticului financiar interior vizează punctul de vedere al acţionarilor şi al participanţilor la viaţa întreprinderii (angajaţi si manageri). Se urmareşte: - Dacă structurile financiare ale întreprinderii sunt echilibrate, în sensul aptitudinii întreprinderii de a face faţă angajamentelor pe termen scurt, mediu şi lung, ceea ce impune examinarea situaţiei trezoreriei şi a lichidităţii întreprinderii. În echilibrul financiar al întreprinderii se reflectă performanţele întreprinderii, fiind necesară cunoasterea mărimii principalelor rezultate şi a modului în care s-au format şi repartizat ele între partenerii interni si externi ai întreprinderii. - Modul în care este finanţată întreprinderea, ceea ce impune cunoasterea structurii capitalului, respectiv, ponderea capitalului propriu şi a datoriilor. Rezultatele obţinute trebuie comparate cu capitalurile utilizate, aparând noţiunea de rentabilitate (economică şi financiară) de care se leaga riscurile aferente. - Trebuie sa se vadă daca în cursul evoluţiei sale întreprinderea a stiut să-şi menţină echilibrul financiar, ceea ce impune studierea fluxurilor financiare ale întreprinderii în timpul unuia sau mai multor exerciţii. Aici interesează care au fost

6 în aceasta perioada utilizările noi ale întreprinderii (în investitii corporale. De asemenea. Deoarece în cadrul bilanţului elementelor de activ şi pasiv sunt prezente pe o perioadă de doi ani (exercitiul curent şi cel anterior) se facilitează o primă analiză a evoluţiei tuturor elementelor bilanţiere. necorporale).Se urmareşte creşterea. . se verifică dacă întreprinderea are suficiente resurse pentru investiţii şi un necesar de fond de rulment pentru activitatea curentă fără riscul de a dezechilibra structurile financiare. . Este cunoscut faptul că bilanţul reflectă pozitia financiară a firmei la un moment dat. Deci. În elaborarea acestuia se analizeaza bilanţul unei firme (pentru a se observa felul în care se realizează echilibrul pe termen scurt şi lung) împreună cu contul de profit şi pierdere (pentru a se analiza rentabilitatea activelor firmei). iar contul de profit şi pierdere reflectă performanţele ca rezultat al fluxurilor economice şi financiare. diagnosticul financiar reprezintă un element foarte important în cadrul raportului de evaluare şi aduce confirmarea performanţelor financiare ale celorlalte categorii de diagnostic. se verifică dacă întreprinderea are o rentabilitate suficientă pentru a face faţă creşterii.

încetarea plăţilor. se caracterizează prin urmărirea. Maximizarea profiturilor înseamnă creşterea bogăţiei întreprinderii cu consecinţe favorabile asupra valorii bursiere a acţiunilor şi a bogăţiei acţionarilor. care să permită realmente atingerea acestui scop. sau familiale. Semnificaţia acestor obiective poate varia de la o întreprindere la alta. sporirea diferenţei între venituri totale şi cheltuieli totale. teoria financiară recunoaşte trei obiective ale întreprinderii: echilibrul financiar. în timp. care justifică creşterea salariilor şi ocuparea forţei de muncă. Dacă . Asemenea optică impune raţionalizarea deciziilor financiare. aproape imediat.1 Obiectivele diagnosticului financiar Obiectivele şi scopurile financiare ale întreprinderii pot fi abordate de pe poziţii diferite. carea vizează cu precădere obţinerea creşterii economice.7 CAPITOLUL I. • Întreprinderile mici. a autonomiei. pentru astfel de unităţi autonomia este condiţionată nemijlocit de o bună gestiune financiară şi de echilibrul financiar. De aceea. O altă abordare a obiectiveleor şi scopurilor financiare ale întreprinderii este cea managerială. creditele bancare se obţin adesea foarte greu. în primul rând. situaţie fatală acestor întreprinderi. În ultimă instanţă. în dorinţa menţinerii autonomiei ele se bazează în cea mai mare parte pe autofinanţare. rentabilitatea şi creşterea economică. Lipsa de lichiditate antrenează. astfel de întreprinderi urmăresc obţinerea rentabilităţii ca mijloc de autofinanţare în direcţia unei creşteri economice satisfăcătoare. pe unul sau altul din aceste obiective. individuale. O primă abordare vizează maximizarea profitului. a echililibrului financiar şi a lichidităţii financiare . se poate pune accentul. ASPECTE TEORETICE PRIVIND DIAGNOSTICUL FINANCIAR 1. Creşterea economică exprimată prin volumul cifrei de afaceri sau prin volumul total al activelor poate să apară ca o manifestare a calităţii şi competenţei conducerii şi a întregului personal.

de regulă.1 Diagnosticul fianciar exprimă starea de sănătate economico-financiară a întreprinderii şi este rezultatul unui process de evaluare a potenţialului financiar al acesteia. etice. întreprinderile respective trebuie să-şi limiteze creşterea economică. a aprecierii exhaustive a situaţiei şi performanţelor firmei. În perioada următoare. din partea sindicatelor. El este practicat de agenţi foarte diverşi cum sunt: conducătorii întreprinderii. Dar nu se poate omite faptul că societăţile pe acţiuni sunt supuse diverselor presiuni din partea politicii fiscale a statului. în perioada de „îmbătrînire” a întreprinderii apar probleme determinate de necesitatea retehnologizării. întreprinderea este în căutarea unor surse de finanţare pe termen lung şi mijlociu căci apariţia beneficiului le permite deja acoperirea cheltuielelor de trezorerie. diagnosticul financiar nu poate oferi decât o privire parţială şi specializată asupra situaţiei financiare şi performanţelor firmei. determinată de uzura morală. atât pentru a face faţă cheltuielilor de eploatare. În perioada dezvoltării depline întreprinderea urmăreşte maximum de profit justificat prin potenţialul productiv şi comercial dobândit. ecologice şi de apărare a intereselor acţionarilor. În sfârşit. Prin urmare. firmele concurente. probleme de trezorerie. deţinătorii de portofolii.aptitudinii întreprinderii în asigurarea solvabilităţii imediate şi la termen. care. acţionarii. demersul său orientându-se pe studierea : . ceea ce impune noi reinvestiri de fonduri. în final. • La întreprinderile societare profitul reprezintă obiectivul principal. . creanţieri. În această perioadă capacitatea de autofinanţare este maximă. cum ar fi sarcini sociale. Diagnosticul financiar constituie o parte a diagnosticului global al întreprinderii. le determină să-şi asume sarcini în concurenţă cu obiectivele lor strict economice. mai precis în evitarea riscului de faliment. cât şi pentru realizarea investiţiilor strict necesare creşterii. În perioada de început a activităţii unei întreprinderi apar.8 autofinanţarea este scăzută.

Finalitatea analizei este dată de motivele care au cerut diagnosticul financiar. planul de investiţii sau de finanţare.aptitudinii de a fi suficient de performantă. Dar se poate înscrie şi exclusiv în cadrul unui diagnostic financiar extins. De asemenea. analiza se finalizează prin luarea unor decizii de gestionare a fondurilor (studierea capacităţii de autofinanţare. Controlul prin intermediul analizei financiare furnizează indicatori şi documente de sinteză ce permit urmărirea şi controlul aplicării unor decizii de gestiune. de exemplu în cazul evaluărilor de întreprinderi. cum ar fi raportările pentru solicitarea unui credit.aptitudinii de a refinanţa activitatea.9 . ţinând cont de resursele angajate în desfăşurarea activităţii. studierea solvabilităţii pentru un creditor. de a dispune de resurse suficiente pentru a întâmpina riscul financiar. . planurilor de afaceri etc. utilizată pentru a corecta trendul activităţii firmei sau a modifica deciziile anterioare nefundamentate. etc. Analiza economicofinanciară poate constitui un element al diagnosticului global al întreprinderii. diagnostic neîscriindu-se financiar obligatoriu în circumstanţele pentru unui un (aprecierea performanţelor investitor. etc. constituind o condiţie prealabilă. a necesarului de fond de rulment de exploatare. după . dacă este un diagnostic de criză sau se urmăreşte îmbunătăţirea situaţiei financiare a firmei.). analiza poate fi particularizată pe o anumită problemă privind situaţia firmei din punct de vedere financiar. Cu ajutorul acestora se poate compara nivelul realizat al indicatorilor cu obiectivele sau cu valorile prevăzute. Diagnosticul financiar poate interveni. care presupune examenul aspectelor financiare ale activităţii firmei. către piaţa de capital sau către acţionari. Astfel.).

care să surprindăsituaţia financiară a întreprinderii după scopurile urmărite. dacă aceasta este cotată. în funcţie de subiectul care îl evaluează. căpătând în funcţie de acestea nuanţări diferite: . Diagnosticul financiar poate determina în mod direct valoarea patrimonială a firmei sau poate furniza indicatorii necesari stabilirii valorii de randament a acesteia. atât pentru firma în cauză cât şi pentru ceilalţi investitori de pe piaţa de capital. Obiectivele diagnosticului financiar sunt prezentate în Figura 1. acordîndu-se atenţie unui aspect sau altuia. .este un diagnostic de evaluare atunci când contribuie la clarificarea unor elemente necesare stabilirii valorii întreprinderii. În această situaţie.1. etc. atât în utilizarea potenţialului sau economic cât şi în relaţiile cu mediul extern de afaceri. scopul prioritar al diagnosticului este de a determina dacă firma este aptă să-şi menţină sau să-şi refacă solvabilitatea pe termen scurt. în cazul unor operaţiuni de investire. în diverse situaţii.atunci când intervine pentru a determina dificultăţile cu care se confruntă o firmă şi urmăreşte redresarea ei este un „diagnostic de criză”.10 cum s-a menţionat. de fuziune sau absorbţie.se constituie sub forma unui diagnostic bursier când are în vedere relaţiile şi încadrarea întreprinderii pe piaţa bursieră.1 .devine un diagnostic strategic atunci când urmăreşte punctele tari şi punctele slabe ale activităţii întreprinderii. deoarece permite aprecierea capacităţii beneficiare durabile a firmei. . . Obiectivele diagnosticului financiar sunt diferite. Indicatorii furnizaţi de acest diagnostic financiar reprezintă un element important în ghidarea deciziilor de investire sau de dezinvestire în titluri de valoare.

Marii acţionari. de regulă. furnizori) .11 Pornind de la obiectivele diagnosticului financiar. un acţionar va considera că echilibrul financiar este respectat.rentabilitate financiară . În general. diagnosticul financiar se întemeiază. Din acest motiv. au posibilităţi mai mari de informare. pe rentabilitatea pe care o obţin şi riscul financiar la care sunt expuşi. în primul rând. Pentru aceştia.1.flexibilitatea constituirii utilizării resurselor . în al doilea rand. 284 Diagnosticul financiar al acţionarilor. autonomia şi flexibilitatea întreprinderii şi.posibilităţile de control Pentru acţionari şi Conducători de întreprindere Obiactivele diagnosticului financiar Pentru creanţieri (bănci. care deţin pachete de acţiuni.rentbilitatea comercială .riscul financiar . Ei se găsesc în situaţia de a alege între interesele lor pe termen lung sau termen scurt şi optează. Astfel. acţionarii urmăresc ca evaluarea diagnosticului să le permită adoptarea unor decizii pertinente privind vânzarea sau păstratea acţiunilor de care dispun. pe indicatori care exprimă creşterea economică.1 obiectivele diagnosticului financiar.datorii exigibile.riscul de faliment . Sursa: Mihaela Onofrei – Finanţele întreprinderii p. . • Diagnosticul financiar al conducptorilor intreprinderii. în principal. În calitate de coproprietari. dacă dividendele obţinute compensează riscul economic şi riscul financiar pe care şi le asumă. pentru prima .lichiditatea financiară . pe indicatori de rentabilitate. diagnosticul lor va fi sumar şi se va întemeia. micii acţionari dispun de puţine informaţii asupra activităţii întreprinderii. evaluare şi de decizie.gradul de autonomie . se pot distinge trei tipuri de diagnostic financiar şi anume: • Diagnosticul financiar al acţionarilor.riscul de faliment . ei participând efectiv la adunările generale ale acţionarilor. capacitatea de rambursare Figura 1.rentabilitatea economică .starea de solvabilitate . • Diagnosticul financiar al creanţierilor.

pentru a constata în ce măsură sunt compatibili pe termen lung cu rentabilitatea. Astfel. . Astefel. conducătorii întreprinderii care sacrifică rentabilitatea (interesele pe termen scurt).12 variantă. dacă acţionarii nu obţin dividende la nivelul riscurilor asumate. vor avea tendinţa de a vinde acţiunile. în cazul societăţilor cotate. Spre deosebire de acţionari. motivul este acela că uneori deţinătorii de capitaluri preferă rentabilitatea în locul creşterii economice. faţă de cele necotate. iar diagnosticul lor urmăreşte descoperirea unor eventuale dezechilibre financiare. în favoarea creşterii economice (interese pe termen lung) se pot confrunta cu dificultăţi în găsirea de resurse de finanţare. Manifestarea dezechilibrelor are loc diferit pentru societăţile comerciale cotate la bursă. deaceea simptomele dezechilibrelor financiare sunt greu de sesizat pe termen scurt. Asemenea indicatori sunt cei de flexibilitate financiară şi creştere economică. în scopul depistării cauzelor şi luării măsurilor necesare. o manifestare a dezechilibrului financiar al întreprinderii. este necesară recurgerea la alţi indicatori de analiză care să conducă la concluzii realiste privitoare la starea sănătăţii financiare a firmei. ceea ce conduce la scăderea cursului acţiunilor până la nivelul la care rentabilitatea capitalului propriu permite satisfacerea aşteptărilor acţionarilor. avuţiei acesteia. autonomie şi păstrare (conservare) a puterii economice. Diagnosticul financiar al conducătorilor întreprinderii. managerii întreprinderii dispun de informaţii multiple economicofinanciare. singura în măsură să conducă la maximizarea valorii întreprinderii şi să asigure supravieţuirea acesteia în lupta de concurenţă. în schimb creşterea economică nu contribuie întotdeauna la realizarea aceluiaşi obiectiv. La societăţile comerciale necotate nu există indicatoril de “curs bursier”. Scăderea cursului acţiunilor este un semnal incontestabil al degradării stării de sănătate economico-financiară a întreprinderii. Dacă o bună capacitate da adaptare financiară a întreprinderii conduce la maximizarea valorii. Astfel.

Diagnosticul financiar al creanţierilor se bazează pe indicatorii care permit evaluarea capacităţii de plată a debitorilor. Pe de o parte. el constituie primul său domeniu de preocupare. subiectul solvabilităţii are o importanţă deosebită pentru că întreprinderea insolvabilă prezintă risc de faliment şi se găseşte deci expusă dispariţiei. Diagnosticul financiar trebuie deci să procedeze la anticiparea sau enunţarea uni pronostic asupra evoluţiei previzibile a întreprinderii. trebuie să aleagă între interesele lor pe termen lung (maximizarea valorii. preocupaţi să aprecieze în mod riguros riscurile legate de un debitor actual sau potenţial. iar întrprinderea poate fi dominată în lupta de concurenţă.13 De asemenea. Conducătorii întreprinderi. urmărirea exclusivă a indicatorilor de conservare a puterii sau de autonomie poate fi contrară maximizării valorii întreprinderii. istoric. . adică de a-şi achita datoriile pe masură ce ajung la scadenţă. În acest caz. Instrumentele analizei financiare au fost create de bancheri şi alţi creditori. aprecierea solvabilităţii sau riscul de faliment constituie un subiect fundamental pentru orice diagnostic financiar. În principiu. ca şi acţionarii. Simptomele riscului de faliment încep cu incapacitatea temporară de plată prelungită până la incetarea plăţilor. diagnosticul referitor la solvabilitate se loveşte de o dificultate majoră. asupra situaţiei sale financiare şi asupra echilibrelor sale financiare. Aprecierea solvabilităţii implică un proces de previziune referitor la condiţiile în care întreprinderea studiată este în situaţia de a face faţă scadenţelor sale viitoare. ei urăresc stabilirea diagnosticului financiar pe baza indicatorilor care marchează riscul de faliment şi insolvabilitate. Solvabilitatea sau echilibrul financiar exprimă aptitudinea întreprinderii de a face faţă angajamentelor sale. Acest subiect îmbracă o importanţă majoră în evoluţia analizei financiare. Pe de altă parte. În mod deosebit. creşterea economică) şi cele pe termen scurt (rentabilitatea şi lichiditatea). capacitatea lor de a rambursa datoriile şi de a plăti dobânzile. ea generează performanţe inferioare.

cu încasările prevăzute. În mod particular. prin diagnosticarea unei firme. există tendinţa de a se emite îndoieli asupra posibilităţii unui diagnostic financiar pertinent şi eficace. cercetarea şi analiza faptelor şi responsabilităţilor. la nivelul unei firme. pag.1. procesele de analiză financiară au făcut proba eficacităţii lor datorită solidităţii a două orientări metodologice majore. se urmăreşte cunoasterea tuturor laturilor activităţii acesteia. respectiv juridica.2. conceptul de diagnostic. tehnica. Studiul evoluţiei trecute şi starea prezentă Stuctura activelor Eavaluarea lichidităţilor prezente şi viitoare Structura pasivelor Evaluarea exigibilităţiolor viitoare Anticiparea condiţiilor viitoare ale achilibrului financiar sau pronosticul relativ la solvabilitatea viitoare Figura 1. studierea evoluţiei anterioare a rezultatelor şi a situaţiei financiare permite să se desprindă greutăţile susceptibile a se prelungi în viitor. Principii de analiză a solvabilităţii. Pe de altă parte. economico- . Gestiunea financiară a întreprinderii. Sursa: Ilie Vasile. In sens general.14 Cum toate procesele de previziune au un caracter de fragilitate. În pofida acestor posibilităţi. 70 Pe de o parte. resurse umane. în vederea evaluării. studiul bilanţului permite să se compare starea acutală a angajamentelor (din pasiv) cu lichidităţile previzibile (din activ) şi deci să justifice o apreciere relativă la acoperirea viitoare a plăţilor obligatorii. identificarea cauzelor şi a măsurilor care să conducă la îmbunatăţirea situaţiei economico-financiare. presupune reperarea disfuncţionalităţilor activităţii ei.

•Situaţia juridică a firmei şi a proprietăţii evaluate.2 Necesitatea şi rolul diagnosticului financiar . asa cum s-a precizat. •Infrastructura tehnică pentru susţinerea activităţii de producţie sau servicii. ci presupune o apreciere profundă a performanţelor firmei. Aceasta are ca scop exclusiv evidentierea parametrilor de operare ai firmei. estimarea performanţelor şi riscurilor activităţii viitoare. 1. Standardul de evaluare a afacerii (SEV 5) insistă pe necesitatea ca evaluatorul să verifice acurateţea si credibilitatea surselor de informaţii. În cadrul diagnosticului trebuie să-şi gasească raspuns probleme cum sunt: •Piata pe care operează firma şi pozişia trecută şi probabilă pe această piaţă. O problemă importantă în realizarea diagnosticului o reprezintă asigurarea informaţiilor ce vor fi analizate.. iar judecata finală a valorii (reconcilierea valorilor obţinute) să includă acest aspect important prin intermediul unei analize a gradului de credibilitate şi relevantă al tuturor informaţiilor care au stat la baza aplicării fiecarei metode. precum şi a punctelor forte şi punctelor slabe corespunzatoare fiecareia. Pe baza diagnosticului întreprinderii evaluate se fundamentează scenariile ce stau la baza evaluării în abordarea pe bază de venit. În acest sens. •Rezultatele obţinute şi probabile ale întreprinderii. orice informaţii care pot orienta judecata evaluatorului în fiecare dintre cele trei abordări prezentate. care constituie o bază pentru estimarea elementelor şi variabilelor ”cheie” ce trebuie avute în vedere în cazul aplicării diferitelor metode de evaluare. Întrucât evaluarea întreprinderii nu înseamna o aplicare mecanica a unor tehnici. echipa de evaluare trebuie sa opereze cu parametri consideraţi normali pentru mediul de activitate al firmei evaluate şi la momentul efectuării evaluarii.15 financiară etc. În cadrul activităţii practice de evaluare a unei firme diagnosticul trebuie să furnizeze informaţiile necesare aprecierii situaţiei trecute şi prezente. •Potenţialul uman şi de management al firmei.

planificarea şi controlul afacerii (spre exemplu: situaţia vânzărilor pe puncte de desfacere. Cu ajutorul analizelor economice şi a diagnosticului financiar se identifică "zonele" în care firma câştigă sau pierde bani. profitabilitate. anual). reglementate la nivel naţional sau internaţional. Informaţiile prezentate în situaţiile financiare standardizate (situatia patrimoniului. în funcţie de mediul de referinţă ales pentru raportare şi analiză. antreprenorii si managerii acordă o atenţie deosebită managementului financiar al afacerii. pe tipuri de clienţi). . "Imaginea financiară" a firmei este reflectată diferit ca formă. structură şi conţinut. se stabilesc obiective financiare şi se elaboreaza bugete. trimestrial. acestea sunt adaptate şi personalizate la nevoile curente de management al afacerii. instituţii bancare) se utilizează diverse forme standardizate ale situaţiilor financiare. situaţia veniturilor şi cheltuielilor) sunt publice şi reflectă performanţele înregistrate de firme pe o perioadă de timp reglementată. În vederea optimizării performanţelor viitoare. acţionari. lunar. saptămânal. Situaţiile financiare trebuie "traduse" într-un format şi limbaj accesibil tuturor utilizatorilor. Acest lucru este necesar pentru a se crea un cadru comun de analiză şi evaluare a rezultatelor financiare ale firmelor care îşi desfaşoară activitatea în diverse domenii de activitate şi în diverse zone de pe glob. pe categorii de produse şi servicii. grad de îndatorare.16 Scopul principal al unei afaceri îl constituie profitul. finanţisti şi non-finanţisti. Orice firmă are o "imagine financiară" care. şi trebuie să scoată în evidenţă informaţii relevante pentru analiza. Raportările manageriale au caracter confidenţial. iar termenele de raportare sunt stabilite de echipa managerială (zilnic. se regăseste sub forma de indicatori financiari. Pentru raportări financiare solicitate de utilizatori externi ai firmei (instituţiile statului. în final. lichiditate. cum ar fi: cifra de afaceri. În ceea ce priveşte raportările financiare solicitate de utilizatorii interni ai firmei (manageri şi specialişti). În vederea dezvoltării controlabile a afacerii şi maximizării profitului.

Dar nu trebuie să uităm că o analiză economică este completă şi corectă dacă prezintă şi contextul general al mediului de afaceri în care firma îşi desfaşoară activitatea: reglementările fiscale. cu personalul). Suplimentar. care reprezintă o expresie sintetică a performanţelor firmei: indicatori de profitabilitate. financiare. de gestiune etc. rata inflaţiei. ratele de schimb valutar. de lichiditate. evoluţia cererii pe diverse domenii de activitate. prin prisma relaţiei dintre rezultatele obţinute şi resursele consumate într-o perioadă anterioară predeterminată. Cu ajutorul indicatorilor economico-financiari se poate elabora diagnosticul financiar al firmei care reprezintă "starea de sănatate financiara" a afacerii şi pe baza căreia se pot elabora strategii de dezvoltare pentru viitor. Pentru analiza costurilor se vor elabora rapoarte periodice care au ca obiective analiza evoluţiei şi structuriii costurilor după diverse cerinţe manageriale: în funcţie de interdependenţa fată de volumul vânzărilor (costuri fixe şi variabile). pe canale de distribuţie. . Cu ajutorul rapoartelor de analize economice se examinează procesele din punct de vedere economic. Pe baza acestor analize permanente pot fi identificate "punctele tari şi punctele slabe" din activitatea firmei. pe categorii de clienţi etc. în funcţie de modalitatea de generare şi alocare a costurilor (costuri directe şi indirecte).17 Rolul specialiştilor în diagnosticul financiar este de a dezvolta acest sistem de raportări financiare necesare managementului general al afacerii. De exemplu. Pe baza rapoartelor de analize economice se calculează indicatorii economico-financiari. de solvabilitate. pentru analiza vânzărilor firmei se pot elabora rapoarte periodice privind evoluţia şi structura vânzărilor pe categorii de produse şi servicii. pe puncte de desfacere. pentru analiza eficienţei vânzărilor vor fi evaluate politicile manageriale care au determinat aceste performanţe şi anume: preţurile şi tarifele practicate. în funcţie de natura cheltuielilor (costuri materiale. termenele de incasare stabilite. discount-urile acordate.

să interpreteze şi să anticipeze corect şi complet toate implicaţiile financiare ale acţiunilor întreprinse în firmă.18 Pentru optimizarea performanţelor economice ale afacerii este necesar să se implementeze un sistem de diagnostic financiar al afacerii. rentabilităţii. pentru ca aceşti specialisti trebuie să inţeleagă. consum individual. În acest sens menţionăm şi următoatea afirmaţie "eficienţa economică reprezintă cea mai generală categorie care caracterizează rezultale ce ce decurg din diferite variante preconizate pentru utilizarea (consum productiv. vânzare) sau economisirea unor resurse (umane. Premisele de baza pentru dezvoltarea cu succes a acestui sistem sunt de natura managerială (precizarea tipurilor de rapoarte). Rentabilitatea este una din formele cele mai sintetice de exprimare a eficienţei întregii activităţi economico-financiare a întreprinderii.5 Analiza întreprinderii. din toate stadiile circuitului economic: aprovizionare. Abordări coneptuale privind rentabilitatea . Pentru exprimarea rentabilităţii se utilizează două categorii de indicatori: profitul si ratele de rentabilitate. indiferent de provenienţa acestora. iar gradul în care capitalul sau utilizarea resurselor întreprinderii aduc profit este reflectat de rata rentabilităţii (indicator al mărimii relative a rentabilităţii). Eficienţa economică este o categorie economocă mai cuprinzătoare decât rentabilitatea. Mărimea absolută a rentablităţii este reflectată de profit. respectiv a tuturor mijloacelor de producţie utilizate şi a forţei de muncă. reprezentat printr-un ansamblu de raportări interne adaptate la cerinţele echipei manageriale. Pregatirea profesională a analiştilor financiari implicaţi în dezvoltarea acestui sistem de raportări manageriale trebuie să fie susţinută în mod constant de către conducerea firmei. de natură tehnică (programe informatice) şi de natură relaţională (comunicare interdepartamentală). producţie şi vânzare. Rentabilitatea poate fi definită ca fiind capacitatea unei întreprinderi de a obţine profit prin utilizarea factorilor de producţie şi a capitalurilor. materiale sau financiare) intrate sau neintrate în circuitul economic".

.1: analiza structurală a rezultatului brut. se poate efectua pe baza grupării veniturilor şi a cheltuielelor după natură sau a grupării cheltuielelor după funcţia (destinaţia) lor în cadrul înmtreprinderii. precum şi punerea în evidenţă a schimbărilor intervenite pe elemente componente. Sursa: Işfănescu A. Analiza structurală a rezultalului brut al exerciţiului (profit blut sau pierdere). Bucureşti 1999 Pentru a stabili contribuţia elementelor componente la modificarea rezultalului brut se aplică metoda balanţieră. Editura Economică.2.19 Analiza strucurală a profitului: Analiza structurală a profitului urmăreşte stabilirea contribuţiei diferitor tipuri de rezultate la modificarea totală. Analiza structurală a rezultaltului brut al exerciţiului în funcţie de gruparea veniturilor şi cheltuielelor după natura lor se poate efectua după următoarea schemă: Schema 1. Analiza economico-financiară.

Cea de-a doua metodă de analiză strucurală a rezultatului brut al exerciţiului este cunoscutp ca metoda clasificării după funcţia cheltuieleler sau a "costului vânzărilor". Costul vânzărilor 3.Rezultatul brut al exerciţiului (8+11+14) Această prezentare oferă uneori informaţii mai relevante pentru utilizatori dacât clasificarea după natură. Alte cheltuieli de exploatare 8.Venituri extraordinare 13.Rezultatul extraordinar (12-13) 15.Chltuieli extraordinare 14. Rezultatul operaţional (marja brută) (1-2) 4.20 Acest model de analiză structurală a rezultatului brut pune în evidenţă şi următorul aspect esenţial şi anume dacă marja brută faţă de cheltuielile variabile permite acoperirea cheltuielelor fixe (în caz contrar volumul de activitate este inferior pragului de rentabilitate) şi a unor rezultate negative (pierderi) din activităţile financiare şi extraordibare. Rezultalul exploatării (3+4+5+6+7) 9.Rezultatul financiar (9-10) 12. Cifra de afaceri 2. informaţiile necesare analizei se impun a fi grupate astfel: 1. 1. Costuri de distribuţie 6. Venituri financiare 10. Alte venituri din exploatare 5. astfel încât pe total firmă activitatea să fie rentabilă. Cheltuieli administrative 7.Cheltuieli financiare 11.3 Modalităţi ale diagnosticului financiar .

nu se pot face comparaţii utile. cât şi mărimi relative şi se pot exprima grafic. totodată. c) comparaţia în spaţiu (între întreprinderi) se poate efectua direct sau idirect. aceste informaţii vizează indicatori medii. celelalte comparaţii joacă numai un rol complementar. b) comparaţia în timp (dinamica) permite formularea de concluzii privind evoluţia situatiei financiare. trebuie folosite cifre comparabile. dacă acestea sunt nerealiste (subdimensionate sau supradimensionate). iar metodele de calculare a indicatorilor utilizaţi trebuie sî ramână aceleaşi pe toată perioada analizată. a lipsei de informaţii gestionare asupra partenerilor. Nedispunând de informaţii suficiente. deci.). se pot utiliza următoarele metode: metoda comparaţiei şi metoda analogiilor cu situaţii strategice-tip. bursa etc. de exemplu. d) comparaţia normativă presupune folosirea unor indicatori (coeficienşi) tip adoptaţi adesea din afara întreprinderii (banca. În vederea obţinerii unor rezultate viabile. care reprezinta о normă pentru . pe ramuri sau sectoare de activitate. De regulă. Metoda comparaţiei se poate realiza sub următoarele forme: a) comparatia realizări/previziuni este mai frecventă şi cea mai utilă pentru controlul activităţii economico-financiare. Rezultatul comparatiei poate duce la măsuri pentru corectarea pe viitor a realizărilor sau pentru corectarea previziunilor. instrumente ale diagnosticului financiar. este cazul.21 Elaborarea diagnosticului financiar presupune utilizarea şi prelucrarea unui ansamblu de indicatori (de lichiditate. al coeficienţilor de îndatorare adoptati de bănci. rentabilitate şi îndatorare) care reprezintă. Comparaţia indirectă se poate realiza în baza datelor statistice ce vizează grupe de întreprinderi. Comparaţia directă dintre două întreprinderi concurente este mai greu de realizat din cauza secretului profesional şi. În vederea prelucrării indicatorilor. elaborării concluziilor şi luării deciziilor. În masura în care comparaţiile se efectuează sistematic şi sunt satisfăcătoare sub aspectul rezultatelor. Pentru aceasta se utilizează atât sume absolute.

Supradotarea poate apărea ca urmare a realizării unor proiecte de investiţii care nu corespund posibilităţilor de exploatare şi necesarului real al creşterii economice. blocarea spaţiilor de depozitare. cu păstrarea. În consecinţă. Deşi se lucrează sub capacitate. vânzare sub posibilitati şi de о proastă clientelă.22 obţinerea de credit (un prag. întreprinderea suportă costuri (amortizări) importante. perisabilităţi etc. Metoda analogiilor cu situaţii strategice tip se bazează pe о cunoaştere foarte bună a situaţiilor critice prin care poate trece о întreprindere din punct de vedere financiar. apar pierderi din exploatare. cu perturbări grave asupra întregii situaţii financiare. în funcţie de metoda de finanţare. Supradotarea în echipament de producţie şi comercial apare pentru perioade medii de timp. supradotare. iar întreprinderea trebuie să se integreze în aceste niveluri. care pot conduce la încetarea plăţilor. Suprastocarea determină imobilizari de fonduri proprii sau credite bancare. ca urmare a experienţei dobândite şi a înregistrării unui număr mare de cazuri tip. о limita). supraexpansiune. când întreprinderea nu utilizează întreaga capacitate de producţie. ea generează efecte negative sub aspectul creşterii cheltuielilor cu dobânzile. Consecinţa suprastocării este încetinirea vitezei de rotaţie şi micşorarea ratei rentabilităţii. de unde rezultă necesitatea apelării la credite bancare. în timp ce veniturile sale sunt adesea nesatisfacatoare. În perioada supraexpansiunii cresc stocurile şi soldul contului clienţi într-un ritm egal sau superior cifrei de afaceri. depozitarea şi manipularea stocurilor. se prejudiciază creşterea economică. Pe această bază se formează о cultură financiară care permite economistului să interpreteze cazurile particulare. Supraexpansiunea sau expansiunea necontrolată face ca întreprinderile să nu-şi mai poată controla problemele de trezorerie pe care le ridică о crestere economică necontrolată. Dacă situaţia durează mai mult timp. Astfel. apar nevoi suplimentare de finanţare pe termen scurt. Astfel de situaţii tip pot fi determinate de: suprastocare. .

dar nu şi a beneficiilor. deşi întreprinderea este viabilă din punct de vedere economic. Ei creează greutăţi de trezorerie şi constrâng întreprinderea să apeleze la credite banсаrе. Ştiinţa economică pune la îndemâna întreprinderilor diverse metode şi tehnici de realizare a muncii de analiză. fenomenul se reflectă în creşterea stocurilor. de existenţa unor mărfuri de proastă calitate. ea poate da faliment prin încetarea plăţilor. Dacă pentru redresarea situaţiei se acceptă vânzarea cu plata amânata. de regulă. buni platnici. expediere a mărfurilor. Astfel de clienţi contribuie la realizarea cifrei de afaceri. Selectarea acestora se face în strânsă . fie cu clienţi dubioşi. situaţia devine precară şi sensibilă la cel mai mic risc. generând lipsa de lichidităţi. ceea ce determină costuri suplimentare. Metodele de analiză financiară reprezintă un instrument real al conducerii întreprinderii. dar creează cheltuieli mai mari prin exigenţele lor privind modul de ambalare. Clienţii dubioşi sunt cei care plătesc greu sau deloc. pe economia naţională sau pe plan mondial. Indiferent de cauză. tehnici şi instrumente de analiză financiară. greutăţile întreprinderilor – client se transmit furnizorilor.23 În asemenea condiţii. creând posibilitatea falimentelor înlanţ. Clientela proastă înseamna derularea afacerilor. fie cu clienţi scumpi. sporesc creanţele şi scade lichiditatea. Vânzarea sub posibilităţi sau nerealizarea cifrei de afaceri poate fi determinată de: о proastă adaptare a mărfurilor la exigenţele pieţei. lotizare. să formuleze cele mai juste concluzii care rezultă din această cercetare şi care să fie valorificate pentru elaborarea alternativelor strategice de dezvoltare. depinzînd de atitudinea băncii. Explicarea fenomenelor economico-financiare ce au loc la nivel de întreprindere se realizează cu un ansamblu complex şi variat de metode. În consecinţă. cu efect de creştere a costurilor. о conjuncture economică defavorabilă pe ramură. care permit managerilor să pătrundă în esenţa fenomenelor cercetate. Lipsa incasărilor împinge îtreprinderea către credite bancare pe termen scurt sau către credite – furnizor. Clienţii scumpi/costisitori sunt.

a căror utilizare asigură cunoaşterea esenţei fenomenelor şi rezultatelor studiate. care permit comensurarea acţiunii fiecărui factor asupra fenomenului analizat. deosebim: Metode ale analizei calitative. în funcţie de laturile fundamentale ale cunoaşterii . în cadrul analizei financiare. în etapa actuală. În funcţie de scopurile urmărite. de a scoate în evidenţă factorii cu acţiune mai importantă asupra rezultatelor şi de a aprecia măsura în care au fost folosite rezervele interne. care permit cuantificarea influenţelor pe care le exercită asupra fenomenului economic diferitele elemente componente sau diverşi factori. permite să subliniem primatul analizei calitative în raport cu analiza cantitativă. Aceasta vizează. Din acest punct de vedere. Metodele analizei calitative stau la baza aplicării unor metode ale analizei cantitative.24 dependenţă de scopul analizei şi urmează să facă faţă scopurilor şi obiectivelor pe care le urmăreşte întreprinderea. stabilirea elementelor şi relaţiilor structurale. Relevarea specificului cercetării fenomenelor economico-financiare. • • constituirea unor modele economice care să explice cât mai corect fenomenul economic studiat. a relaţiilor de condiţionare dintre fiecare factor şi fenomenul studiat. precizarea relaţiilor de condiţionare dintre factorii interni ai fenome nului studiat şi cei din mediul extern al acestuia. precum şi dintre factorii de influenţare. Metode ale analizei cantitative. . cu alte fenomene economice.latura calitativă şi latura cantitativă. poate fi făcută o grupare a metodelor folosite. • evidenţierea clară a relaţiilor de condiţionare dintre fiecare factor şi fenomenul sau procesul cercetat. în principal: • relevarea şi precizarea elementelor şi factorilor care explică fenomenul sau procesul economic studiat. a factorilor şi cauzelor care le-au generat.

25 .

4 1468. Ratele structurii financiare caracterizează modalităţile de realizare a echilibrului financiar pe termen lung şi pe termen scurt.0 mii lei Concluzie: în anul de gestiune patrimoniul net s-a majorat cu 312. Tabel: calcularea patrimoniului net pe anii 2006-2007.1 Diagnosticul în termene de lichiditate şi solvabilitate Analiza lichidităţii financiare a unei întrprinderi se sprijină pe bilanţul contabil ca expresie la un moment dat a patrimoniului.2 +313.4 134.5 334.5 +312.26 CAPITOLUL II.2 -128.9 1156. Utilizarea ratelor în diagnosticarea financiară a întreprinderilor presupune selecţia acelor rate semnificative care exprimă obiectivele diagnosticului. În scopul aprecierii echilibrului financiar-patrimonial.5+334.3 648. Cifric patrimoniul se comensurează ca diferenţă între totalul activelor şi totalul datoriilor din pasiv: Patrimoniul = Active-datorii Pentru calcularea tutror indicatorilor se vor utiliza date iniţiale din raportul financiar al întreprinderii „Codru”SRL.6-(6. care poartă denumirea de rate şi care oferă posibilitatea realizării unor comparaţii financiare în timp şi spaţiu.4)=1468.0 Abaterea +498. apreciază .6 6.9 mii lei P2007=1625.3+648. inclusiv dimensiunile financiare ale întreprinderii din punct de vedere al structurii financiare şi rotaţiei capitalurilor.9)=1156. se recomandă utilizarea unui sistem de indicatori exprimaţi sub formă relativă.9 P2006=2123.4-(134. DIAGNOSTICUL FINANCIAR 2.9 2007 1625.9 mii lei faţă de anul precedent. mii lei Indicatori Total Active DTL DTS Patrimoniul net 2006 2123.

rentabilitate şi creştere economică. Printre ratele cele mai semnificative ale echilibrului financiar. însă. În afara fondului de rulment. Fondul de rulment. Rata lichidităţii intermediare R lich. ceea ce înseamnă că la fiecare l eu datorii pe termen scurt întreprinderea trebuie să dispună de 20 . interm= . se vor calcula următorii indicatori: 1. Se exprimă prin rapoarte între elementele de activ. îndeosebi de natura activităţii. totodată. fiind. abs. şi un criteriu de grupare a posturilor în bilanţ. Aprecierea lichidităţii globale pe bază de bilanţ se face reprezentat de capitalul prin fondul de rulment şi diverşi coeficienţi de lichiditate şi îndatorare.25. fondul de rulment este un indicator care marchează riscul de lichiditate. Mărimea fondului de rulment nu are.= reflectă în ce măsură întreprinderea este capabilă să-şi onoreze imediat proprietate şi de obligaţiile curente. cât din valoarea activului se află sub formă lichidă în conturile disponibilităţi băneşti şi cât pot să devină lichide imediat (creanţe.27 importanţa îndatorării asupra gestiunii financiare a întreprinderii. o semnificaţie absolută ca indicator de lichiditate. în sensul că se poate stabili.0. le vom menţiona pe cele ce ţin de lichiditatea şi solvabilitatea întreprinderii sau aşa-numitele rate de "bonitate". ci şi creditorii acesteia. Rata lichidităţii absolute sau de acoperire a bilanţului contabil: R lichid. Mărimea optimă a acestui i ndicator este între 0.25 bani în numerar 2. Lichiditatea se referă la proprietatea elementelor patrimoniale de a se transforma în bani. permanent pentru finanţarea activelor curente interesează nu numai întreprinderea. stocuri).2 . Prin urmare. care văd în fondul de rulment posibilitatea întreprinderii de a-şi onora obligaţiile pe termen scurt. ci trebuie interpretat şi în funcţie de alte variabile. în cazul transmiterii de stabilirii bonităţii întreprinderii.

.1. 0. În condiţii favorabile.78 0. Primii doi indicatori (Rla şi RLi) deşi tind la valoarea optimală recunoscută de practica mondială.5 793.31 şi 0.7 Active Curente 573.4 +11.91 [0. scurt 334.1 Concluzie: Conform datelor din tabel se observă o descreştere în dinamică a tuturor celor trei coeficienţi ai lichidităţii respectiv cu 0.22 [1.2. Sursa: Elaborată de autor în baza datelor din tabelul 2.36.2 Datorii pe ter.1.8 +37.8] -0.31 1. ţinând cont de disponibilităţile existente.8] -0.8).8. sunt puţin exageraţi datorită excesului de lichidităţi.36 1. Sursa: bilanţul contabil al întreprinderii „Codru”SRL Indicatori RLa RLi RLc Anul Anul de Limita Abaterea precedent gestiune optimală 0. mii lei Indicatori Anul precedent Anul de gestiune Abaterea Mijloace băneşti 263. 3.28 reflectă capacitatea întreprinderii de a-şi achita datoriile p termen scurt. Rata lichidităţii curente: R lich. acest indicator trebuie să tindă spre unitate (între 0. curente= trebuie să varieze conform teoriei economice între 1.2…0.1: Date iniţiale pentru calulul ratelor lichidităţii.5 +220. Ea asigură corelarea celor mai lichide elemente ale activului cu obligaţiile imediat exigibile ale pasivului. Caracterizează capacitatea de rambursare a datoriilor exigibile.5 Tabel 2.9 648..0.22 0..2: Calculul ratelor lichidităţii.1.42 [0. fără a fi obligată să realizeze stocurile. Ţinînd cont de faptul că orice întreprindere are specificul său în ceea ce ţine gestionarea mijloacelor .0 Stocuri 161..6 198.7 275.2 0.25] -0.1.2.4 +313.49 Tabel 2.71 1.49.2 şi 1.

calculat conform relaţiei: S2007 =3.5=469.7 mii lei AT2007 = 212.4 mii lei S2006=3.solv. exprimată prin raportul: dată de rata R.b. dar are şi un excedent de lichiditate. ceea ce atestă faptul că agentul economic tinde la optimizarea circulatiei fluxurilor băneşti. Aici intervine compararea între Activ şi Pasiv (disponibilităţi şi obligaţii). Gradul în care întreprinderea face faţă datoriilor totale este solvabilităţii pe termen lung (Rs tl).p= Km.= Km.24 Km. Solvabilitatea reprezintă capacitatea întreprinderii de a face faţă obligaţiilor sale băneşti.pe termen lung= = Valoarea raportului mai mare decât 1.c= x100% = 16.3=654.b.b.97% x100% Conform calculelor efectuate se poate constata că întreprinderea în cauză nu numai că poate sa-şi onoreze toate obligaţiunile.9+134. .5 dovedeşte c ă întreprinderea are capacitatea de a-şi achita obligaţiile băneşi imediate şi depărtate faţă de terţi.4 mii lei AT2006 = 1625. cu toate acestea se observă o scădere pozitivă în dinamică a acestui indicator. DT2007 = 648. respectiv de a-şi onora plăţile 1a termenele scadente.22% x100% = 12.3 mii lei DT2006 = 334.29 băneşti. se poate spune ca indicatorii lichidităţii au obţinut în anul de gestiune valori relativ bune.46 Conform altor surse aprecierea capacităţii de plată pe termen scurt a întrprinderii poate fi şi indicatorul ce relevă gradul de asigurare a întreprinderii cu mijloace băneşti.4+6.

Rentabilitatea reprezintă o latură esenţială a eficienţei economice şi constituie un element fundamental al determinării valorii de randament a unei firme. din lipsa de lichiditate. . rezultă că daca ultimul coeficient se încadrează între 40-60% starea solvabilităţii este satisfăcătoare. Solvabilitatea să se măsoară cu ajutorul unui coeficient. o firmă comercială este rentabilă atunci când îşi acoperă cheltuielile de producţie pe seama veniturilor proprii şi obţine un anumit profit.31% Gs2007=1468.17). Pierderile atrag după sine starea de insolvabilitate. Ca atare. Rentabilitatea constituie una din laturile esenţiale ale eficienţei economice a firmei. 2.6*100%=69.31-69. Solvabilitatea are la bază o activitate eficientă. Lipsa capacităţii de plată şi a lichidităţii pot avea un caracter temporar daca întreprinderea se bazează pe o solvabilitate generală.14 puncte procentuale (72. exprimat în procente.2 Indicatori ai rentabilităţii Rentabilitatea se defineşte prin capacitatea unei firme de a obţine din activitatea pe care o desfăşoară un profit în condiţiile mobilizării resurselor de care dispune. poartă denumirea şi de grad de solvabilitate Gs: Gs= (capitalul propriu/ capitalul străin)*100 Gs=(capitalul propriu / datorii + capitalul propriu)*100 Din literatura de specialitate.17% Din datele de mai sus se poate conclude că la “Codru” SRL gradul de solvabilitate este la un nivel ridicat faţă de normele acceptate de practica internaţională.30 O întreprindere poate sa fie solvabilă la un moment dat. care. nu prezintă capacitatea de plată.9/2123.4*100%=72. Gs2006=1226/1695. care se soldează cu beneficii. Totodată se observă o tendinţă pozitivă de scădere acestui indicator cu 3.

) la capitalurile investite.96%. Sistemul de rate ale rentabilităţii include: • Rata rentabilităţii vânzărilor (Rv) Indicatorul arată profitul care se oţine la un leu de vânzări.96 bani la fiecare leu venit din vânzări Rv2007= .96 bani la un leu venit din vânzări. În completarea ratelor de rentabilitate. În anul de . între care cei ai rentabilităţii ocupă un loc deosebit de important. Performanţa unui proiect sau a unei întreprinderi intereseaza prin raportarea rezultatelor obţinute (profit. Rentabilitatea reprezintă capacitatea întreprinderii de a realiza profit necesar producţiei. dezvoltării şi remunerprii capitalurilor întreprinderii. care măsoară gradul în care se utilizează diverse resurse ale întreprinderii. Rv2006= = 30. Deoarece logica investiţiei de capital este obţinerea unei fructificări cât mai bune a acestui "sacrificiu" (de consum. Rezultă că întreprinderea obţine profit 30. În consecinţă. Rezultă că în anul precedent întrprinderea a obţinut în mediu un prfit de 30.31 prin urmare. pentru economisire şi investire). Rentabilitatea se exprimă în mod absolut prin mărimea profitului şi relativ prin rata rentabilităţii. o condiţie esenţială a introducerii în fabricaţie a produselor este aceea că acestea trebuie să fie nu numai utile dar şi rentabile. Măsura rentabilităţii este redată de un sistem de rate de eficienţă. aceste rate vor fi privilegiate în analiza financiară şi în evaluarea întreprinderii pe latura rentabilităţii. analiza şi evaluarea vor lua în calcul ratele de risc. Nivelul eficienţei econimiei se măsoară cu ajutorul unui sitem de indicatori. apreciem că ratele de rentabilitate a capitalurilor sunt cele care exprimă adevarata masură a performanţei. cash-flow etc.

2. Sursa: anexa nr. ceea ce relevă o situţie favorabilă pentru întreprindere. • Rata rentabilităţii activelor. Creşterea ratei însoţită de creşterea volumului de vânzări denotă faptul că întreprinderea încearcă să-şi menţină un nivel satisfăcător de profit.32 gestiune rata rentabilităţii vânzărilor a crescut cu 5. indiferent de sursa de atragere a acestor mijloace. totodată cucereste noi segmente de piaţă. Acest lucru este datorat creşterii cererii la proselele fabricate de întreprinderea în cauză.1: Rportul privind rezultatele financiare. Rentabilitatea activelor reflectă câte unităţi monetare au fost necesare întreprinderii pentru obţinerea unei unităţi convenţionale de profit. al capitalului fix şi al capitalului circulant. Rentabilitatea economică exprimă gradul de valorificare al capitalului total.2 din raportul financiar al „Codru”srl Activ Valoarea de bilanţ a activelor nemaretiale Valoarea de bilanţ a activelor materiale pe termen lung Anul 2007 72750 1257405 Anul 2006 73470 1048447 . promovând o politică de preturi înalte.96).00 puncte procentuale faţă de anu precedent (35. ceea ce se apreciază pozitiv pentru întreprindere. lei INDICATORI Venituri din vânzări Costul vânzărilor Profitul brut Alte venituri operaţionale Cheltuieli comerciale Cheltuieli generale şi administrative Alte cheltuieli operaţionale Rezultatul din activitatea operaţională: profit Rezultatul din activitatea de investiţiiŞ profit Rezultatul din activitatea financiară: profit Rezultatul din activitatea economico-financiară: profit Rezultatul exceptional: profit Profitul perioadei de gestiune până la impozitare Chletuieli privind impozitul pe venit Profit net 2007 3364200 2154366 1209834 51540 27870 427844 45540 517070 27160 2770 572000 572000 86166 485834 2006 1428546 986097 442449 12108 113910 205126 21368 114159 6800 (3915) 117038 117038 21438 95600 Tabel 2.96-30. fapt ce atestă o pozţie concurenţială „forte” pe piaţă.

2: Bilaţul contabil.33 Toatal active pe termen lung Stocuri de mărfuri şi materiale Creanţe pe termen scurt Mijloace băneşti Total active curente Total activ Pasiv Capital statutar şi suplimentar Rezerve Profit nerepartizat Total capital propriu Datorii pe termen lung Datorii financiare pe termen scurt Datorii comerciale pe termen scurt Datorii pe termen scurt calculate Datorii pe termen scurt Total pasiv 1330155 198873 319206 275438 793517 2123672 1135000 215150 118767 1468917 6306 64350 94580 489519 648449 2123672 1121917 161620 148227 263698 573545 1625462 1135000 69400 21600 1226000 134550 127992 26920 334912 1695462 Talbel 2.2.93-7.19% =26. dar cu structura .19).74 puncte procentuale (26. Ea poate fi asimilată cu rata internă de rentabilitate a ansamblului de investiţii mai noi şi mai vechi ale întreprinderii. Rata rentabilităţii economice este dependentă de structura capitalurilor întreprinderii (proprii si împrumutate).93% Conform datelor obţinute se poate spune că în anul de gestiune rata rentabilităţii activelor s-a majorat faţă de anul precedent cu 19. Rentabilitatea Rec a unor întreprinderi similare din punct de vedere tehnologic şi economic. întreprinderea îşi poate reînoi capitalurile angajate prin profitul obţinut. În ţările cu economia de piaţă dezvoltată se consideră satisfăcătoare o rată a rentabilităţii activelor mai mare de 25%. Sursa: raportul financiar al „Codru”srl Rata rentabilităţii activelor se calculează după formula: Ra= Ra2006= Ra2007= =7. Această rată este fundamentală pentru rentabilitatea întreprinderii. ceea ce inseamnă că în maxim 4 ani.

va inregistra mărimi mai mari sau mai mici în funcţie de economiile fiscale prin caracterul deductibil al dobânzii din materia impozitului pe profit. rentabilitatea economică poate fi descompusă în mai multe rate. • Rentabilitatea activelor curente (Rac) Rac= . Rcost2006= Rcost2007= =44. • Rentabilitatea mijloacelor fixe (Rmf) Rmf= Rmf= = =49. ceea ce înseamnă că mijloacele fixe în fucţiune s-au răscumpărat de 2 ori (49.61% Conform calculelor efectuate se poate deduce că valoarea medie anuală a mijloacelor fixe constituie 49.61% din profitul până la impozitare anual. fapt ce denotă că intreprinderea dată are o dinamică pozitivă în raportul de profit brut faţă de resursele consumate.34 a capitalurilor diferită. fiecare exprimând relaţie dintre un rezultat şi capitalul investit pentru a-l obţine. Totodată acest fapt arată că întreprinderea în cauză produce bunuri competitive şi îşi întăreste poziţia pe piaţă. În funcţie de resursele consumate şi de veniturile încasate.29 puncte procentuale (56.16-44.61/100) timp de un an din contul profitului până la impozitare. În cadrul acestora. se calculează: • Rata rentabilităţii faţă de resursele consumate (Rcost) Rcost= Producerea de bunuri competitive reprezintă principalul factor care determină evoluţia pozitivă a acestui indicator şi situarea pe o treaptă superioară faţă de concurenţi.87% =56.16% În anul de gestiune acest indicator a sporit faţă de anul precedent cu 11.87).

• Rentabilitatea financiară (Rf).35 O valoare ridicată a rentabilităţii indică o gestionare eficientă a stocurilor si creanţelor Rac= Conform datelor efectuate mai sus rezultă că rentabiliatea activelor curente este de 83. precum şi modul lor de intercorelare. în teoria economică.17 puncte procentuale (38. contribuie la obţinerea profitului.60% % Conform datelor de mai sus se poate observa ca rentabilitatea capitalului permanent în anul de gestiune a crescut comparativ cu anul precedent cu 30. Prin descompunerea lor în factori cantitativi si calitativi. Astefel rata rentabilităţii apare. se utilizează frecvent descompunerea asa-zisele rate explicative.68% ceea ce este un rezultat bun. care. de regulă ca un produs între rata de rotaţie a activelor şi marja vânzărilor. Acest fapt se datorează creşterii brusce a profitului până la impozitare în anul de gestiune. cele de rotaţie şi cele de structură a capitalurilor. direct sau indirect. ca expresie a eforturilor investitorilor de capital). Exprimă capacitatea întreprinderii de a realiza profit net prin capitalurile proprii angajate în activitatea sa. Rcp2006= Rcp2007= 8. .77-8. Ratele de rentabilitate a capitalurilor se determină prin raportarea rezultatelor obţinute la capitalurile investite (totale sau pe surse proprii şi împrumutate. În ceea ce priveşte tehnica de analiză.60). • Rentabilitatea capitalului permanent (Rcp) Rcp= *100% Opţiunea pentru un astfel mod de calculal ratelor de rentabilitate este determinată de faptul că întreg capitalul folosit de întreprindere este investit în elemente de activ. ceea ce se apreciază pozitiv. într-o formă sau alta. aceste rate scot în evidenţă ratele de marjă.

Rf2006= Rf2007= Din calculele de mai sus rezultă că rentabilitatea financiară (a capitalului propriu) a crescut în anul de gestiune cu 25.07-7.79). Se calculează conform formulei: Rf= Este necesar ca rata rentabilităţii financiare sa fie superioară ratei dobânzii pe piaţă. şi ca rezultat şi al profitului net. exprimat prin rata de remunerare a investiţiei de capital făcută de aceştia în procurarea acţiunilor întreprinderii sau a reinvestirii totale sau parţiale a profiturilor ce le revin pe drept. la atragerea noilor acţionari.28 puncte procentuale (33. ceea ce conduce la creşterea cursului bursier al acţiunilor. Acest fapt se datorează creşterii venitului din vanzări. .36 Rentabilitatea financiară reflectă scopul final al acţionarilor întreprinderii.

Mulţi indicatori . să interpreteze şi să anticipeze corect şi complet toate implicaţiile financiare ale acţiunilor întreprinse în firmă. sunt descrise metodele de evaluare a costului actiunilor şi businessului. sunt generalizate observările practice asupra efectului fuziunii. de natura tehnică (programe informatice) şi de natură relaţională (comunicare interdepartamentală). metodele de fuziune. lipsa unor stimulente viabile pentru investiţii. În urma diagnosticului financiar efectuat anterior se poate conclude că întreprinderea “Codru” SRL are o situaţie financiară bună. ceea ce se explică atât prin condiţiile economice generale în continue schimbare. ţinându-se cont de particularităţile perioadei tranzitorii. În lucrările savanţilor-finanţişti străini sunt elaborate destul de detaliat aspectele gestiunii financiare a corporaţiilor în mediu relativ stabil: sunt fundamentate tipurile de fuziuni. sunt indicate componentele efectului sinergetic posibil. ce duce la degradarea potenţialului economic naţional. cât şi prin criza economică de durată. Principalele probleme financiare în procesul de dezvoltare a societăţilor de poducţie: finanţarea incompletă a economiei în ansamblu şi a unor ramuri ale ei în particular. reprezentat printr-un ansamblu de raportări interne adaptate la cerinţele echipei manageriale. Pentru optimizarea performanţelor economice ale afacerii este necesar să se implementeze un sistem de diagnostic financiar al afacerii.37 CONCLUZIE Una din cele mai strigente probleme a administrării corporative în Republica Moldova este gestiunea finanţelor în cadrul întreprinderilor. pentru ca aceşti specialişti trebuie să inţeleagă. Pregătirea profesională a analiştilor financiari implicaţi în dezvoltarea acestui sistem de raportări manageriale trebuie să fie susţinută în mod constant de către conducerea firmei. precum şi a susţinerii de către stat a diverselor ramuri industriale. Premisele de bază pentru dezvoltarea cu succes a acestui sistem sunt de natură managerială (precizarea tipurilor de rapoarte). ce por fi adaptate la realităţile economice din Republica Moldova.

•coeficientul lichiditatii curente la începutul si finele anului. •coeficientul solvabilitatii generale la începutul si finele anului. dar şi în practica ţărilor cu economie dezvoltată. fară experienţă de mai multi ani în domeiu. Deoarece nu s-a făcut o analiză succintă a întregii ramuri şi a domeniului în care activează firma. reflectă direcţiile principale de asigurare financiară cu resurse a procesului reproductiv din întreprindere şi rezultatele acestuia. fapt ce denotă că managementul firmei activează efectiv în domeniul gestiunii finanţelor. . dar care are o tendinţă pozitivă de scădere până aproape de norma recunoscută în practica internaţională. Din acest motiv se poate greu aprecia cât de eficient activează agentul economic dat la nivel naţional. La aşa indicatori ca rata lichidităţii se observă un exces de lichidităţi.38 prezentaţi şi calculaţi au o dinamică pozitivă. •rentabilitatea cheltuielilor. aceşti indicatori nu se pot compara cu indicatorii altor întreprinderi. permite elaborarea propunerilor pentru perfecţionarea gestiunii finanţelor întreprinderii în ansamblu. •termenul mediu al datoriei de creditor. Aşa indicatori ca rentabilitatea capitalului propriu şi rentabilitatea activelor au nişte valori care pot fi apreciaţi ca destul de buni nu numai în practica Republicii Moldova. •coeficentul autonomiei financiare. Totuşi trebuie de recunoscut că întreprinderea dată are o situaţie financiară bună. •indicatorul lichiditatii absolute. Având în vedere că întreprinderea este relativ nouă. se poate spune că se dezvoltă cu success. Se propune ca estimarea stării financiare a întreprinederii să se efectueze cu ajutorul următorului sistem de indicatori: •rentabilitatea capitalului. •indicatorul rotatiei datoriei de debitor pe trimestre si anual. Sistemul de indicatori propus se caracterizează prin unitate internă.

www. 1994. – Editura Didactică şi Pedagogică.blogspot. 1996.preferatele.php 15. G.http://facultate. p. Finanţe şi gestiune financiară de întreprindere.referatele.html 11. – Chişinău.39 BIBLIOGRAFIE 1. Mihai Toma.http://www.ro/proiecte/economie/indicatori_ai_rentabilitatii_in_ teoria_si_practica_mondiala-10844. Bucureşti 2004. 467-470 10. Evaluarea financiară a întreprinderii (curs universitar pentru studenţii facultăţilor de economie şi finanţe). 283-288.cnaa. – Chişinău 2006. – Editura Economică. 1997. 2005. Lemonnier. Finanţe şi gestiune financiară.com/2007/03/viteza-de-rotatie-stocurilor. P. p.bizcity. Gestiunea financiară a întreprinderii.studentie. 348-357 7. Bucureşti 1999 9. Legros. Finanţele întreprinderii.ro/Referat_MANAGEMENT_FINANCIARnrciteste13128.regielive. p.http://www. Avare. Felicia Alexandru. – Editura Economică. 2002.html 13.html 12. Mihaela Onofrei.html 14. – Editura Continent. Bucureşti. p.acad. – Editura Economică.ro/afacerea-ta/rolul-managementului-financiar-in-dezvoltareaafacerii-31911. Ilie Vasile.http://ariciulanalist.com/referate/economie/ 16. Ravary. Işfănescu.http://www. Analiza economico-financiară. Natalia Băncilă. Bucureşti. 176-187 8. Nicolae Hoantă. – Editura Economică.com/docs/economie/8/diagnosticul-intrepr6. 175-183 2. – Bucureşti. 88-108 6. Sibiu. p. Finanţele întreprinderii. 3. Ph.md . L.http://www. Miahi Toma. p. Bucureşti. Nadejda Botnari. A. p. 306-308 4. 69-76 5. Finanţele întreprinderii. Gestiune şi Analiză Financiară. p.