Biochimie − Lucrări practice medicină, vol.

I

Dozarea ureei
Ureea reprezintă compusul prin care se elimină amoniacul din organism. Amoniacul rezultă din dezaminarea aminoacizilor şi din catabolismul altor compuşi azotaţi. Raportul dintre cantitatea de proteine catabolizate şi ureea eliminată este de 3:1. Procesul biochimic de formare a ureei se numeşte ureogeneză, este localizat la nivelul ficatului şi constituie o cale eficientă de detoxifiere a organismului, prin care amoniacul (produs toxic) este transformat în uree (compus netoxic) care se elimină prin urină. Nivelul ureei sanguine reprezintă echilibrul dintre producţia şi excreţia ureei. IX.1.1 Metoda de dozare enzimatică a ureei cu urează (metodă specifică) Principiul metodei Ureea este hidrolizată sub acţiunea ureazei şi este transformată în amoniac şi dioxid de carbon. În mediu alcalin ionii de amoniu împreună cu salicilatul şi hipocloritul de sodiu, formează un compus de culoare verde, fotometrabil. Intensitatea culorii este direct proporţională cu concentraţia ureei. urează Uree + H2O 2NH3 + CO2 Ureaza este o amidază, enzimă care catalizează hidroliza legăturilor C – N, altele decât cele peptidice. Ea scindează hidrolitic legăturile amidice din uree. Materiale necesare eprubete stativ pentru eprubete pipete de sticlă pipete semiautomate conuri termostat 5

325 mmol/l (50 mg/dl) Proba Ser sau plasmă heparinizată (nu se utilizează anticoagulant ce conţine fluorură sau ioni de amoniu) Urină diluată cu apă distilată 1:100 (rezultatul se înmulţeşte cu 100) Tehnica de lucru Se pregătesc trei eprubete: martor. probă. Se pipetează în eprubete conform tabelului XVIII. 6 .Lucrări practice medicină. vol.I spectrofotometru cuve 1 cm vase cu soluţie dezinfectantă apă distilată tifon reactivi Reactivi Reactiv R1: urează soluţie tampon fosfat salicilat de sodiu nitroprusiat de sodiu Reactiv R2: hipoclorit de sodiu NaOH Standard uree 8. în cuve de 1cm. Tabelul XVIII Reactivi Martor Standard Proba Reactiv R1 1 ml 1 ml 1 ml Apă distilată 10 μl − − Standard − 10 μl − Probă − − 10 μl Se agită şi se incubează timp de 5 minute la 37ºC apoi se adaugă Reactiv R2 1 ml 1 ml 1 ml Se agită din nou şi se incubează timp de 5 minute la 37ºC.Biochimie . Se citesc extincţiile probei (Ep) şi standardului (Es) faţă de martor la lungimea de undă de 578 nm. standard.

vol. deoarece fătul creşte rapid folosind aminoacizii materni. rinichi polichistic. hipertrofia prostatei. Alimentaţia bogată în proteine determină valori la limita superioară a normalului. I Calcul (pentru ser şi plasmă) C p = Ep / Es × C s mg uree / 100 ml ser = Ep / Es × Cs unde: Cp = concentraţia probei Ep = extincţia probei Es = extincţia standardului Cs = concentraţia standardului (50 mg/dl) Valori normale uree sânge: 20 − 40 mg % (2. Variaţii patologice ale ureei în sânge Valori crescute  cauze renale: glomerulonefrite acute şi cronice. cu creşteri până la 50 mg/100 ml ser la subiecţi peste 60 de ani. 7 .49 −7. calculoză renală. nefropatii tubulare toxice.47 mmol/l) urină: 24 − 30 g / 24 ore Variaţii fiziologice Concentraţia sanguină a ureei are variaţii strâns legate de vârstă. În ultimul trimestru de sarcină se constată valori mai scăzute. nefroangioscleroze benigne sau maligne.Biochimie − Lucrări practice medicină. tumori renale. TBC renală. hidronefroze.

vol. Determinarea creatininei serice (metoda Jaffė) Principiul metodei Creatinina. Concentraţia serică a creatininei este un bun indicator al filtrării glomerulare şi creşte atunci când mai mult de 50% din funcţia renală este pierdută. variază doar în funcţie de eliminarea sa renală.  cauze extrarenale: hipercatabolism proteic ce asociază obligatoriu o componentă renală de origine ischemică. fotometrabil. Creatinina este cel mai constant constituent azotat din sânge. Intensitatea culorii este direct proporţională cu concentraţia creatininei.Lucrări practice medicină. Ea se formează la nivelul ficatului şi rinichiului şi se elimină prin urină. reduce acidul picric la acid picramic de culoare galben – portocalie. IX. efortul fizic sau starea altor organe. arsurilor.2 Dozarea creatininei Creatinina reprezintă un deşeu metabolic care se găseşte în cantitate mai mare în urină decât în plasmă. traumatismelor. stările de toxicoză şi şoc datorate hemoragiilor. deoarece nu este influenţat de regimul alimentar.I insuficienţă renală acută sau cronică (permite aprecierea gradului leziunilor parenchimatoase). în mediu puternic alcalin. Valori scăzute insuficienţa hepatică gravă.Biochimie . Materiale necesare eprubete de centrifugă stativ cu eprubete pipete de sticlă pipete semiautomate conuri vase cu dezinfectant 8 .

Se diluează 1 ml stoc de creatinină la 100 ml de apă distilată.2 g % NaOH 10% Soluţie standard stoc de creatinină 100 mg % ml HCl 0.1N Soluţie standard de lucru de creatinină 1mg/100 ml. Proba Ser nehemolizat Tehnica de lucru Deproteinizarea Se pipetează în două eprubete de centrifugă conform tabelului următor: Tabelul XXII Reactivi Sol acid picric Standard de lucru Ser Proba 3 ml  1 Standard 3 ml 1 ml  Se omogenizează conţinutul eprubetelor şi se centrifughează timp de 5 minute la 3000 turaţii/minut.Biochimie − Lucrări practice medicină. probă Se pipetează în eprubete conform tabelului următor: Tabelul XXIII Reactivi Supernatant probă Martor  9 Standard  Proba 2 ml . Reacţia de culoare Se pregătesc trei eprubete: martor. standard. vol. I centrifugă spectrofotometru cuve 1 cm tifon reactivi Reactivi Soluţie saturată de acid picric 1.

în cuve de 1cm. Calculate astfel.1 ml Se agită şi după 20 de minute se citesc extincţiile probei (Ep) şi standardului (Es) faţă de martor la lungimea de undă de 530 nm.Supernatant standard Apă distilată Sol acid picric Sol NaOH 10% Biochimie .1 ml 0.9 mg % În urină: 1 – 1.I  2 ml  0.6 – 1. vol.5 ml   0. Calcul C p = Ep / E s × C s mg creatinină /100 ml ser = Ep / Es × 1 unde: Cp = concentraţia probei Ep = extincţia probei Es = extincţia standardului Cs = concentraţia standardului (1mg/100 ml) Valori normale creatinină În sânge: bărbaţi 0. valorile normale pot fi exprimate sub formă de coeficient creatininic.5 – 0.5 g / 24 ore Întrucât eliminările de creatinină sunt în legătură cu greutatea corporală (şi mai ales cu masa musculară).1 ml 0.1 mg % femei 0.Lucrări practice medicină.5 ml   1. reprezentând eliminările de creatinină pe kg corp şi pe 24 de ore. valorile normale ale creatininei urinare devin: bărbaţi: 20 – 26 mg/kg/24 ore femei: 14 – 22 mg/kg/24 ore copii: 6.4 – 21 mg/kg/24 ore Variaţii patologice Valori crescute: 10 .

Uricopoeza (biosintezei acidului uric) are loc la nivelul ficatului. etc. Modificările acesteia. afecţiuni hepatice. Valori scăzute: insuficienţă renală cronică. transpiraţii abundente. I Creatinemia rămâne constantă atât timp cât factorul renal de eliminare nu este afectat. polimiozite. miopatii. diabet zaharat. administrare excesivă de diuretice. Acidul uric este transportat în plasmă sub formă de urat de sodiu şi este excretat prin urină. chiar minore. creşteri cât de mici ale creatininei faţă de valorile normale ne indică respingerea grefei. IX. 11 . litiază renală.  cauze prerenale: insuficienţa cardiacă congestivă. vol. În cazul transplantului renal. adenom de prostată. gută. diabet insipid. deshidratări masive prin: vărsături incoercibile.Biochimie − Lucrări practice medicină. pot fi semnificative pentru diagnostic deoarece creşterea acestor valori este direct proporţională cu severitatea bolii.  cauze renale: insuficienţă renală acută sau cronică.  cauze postrenale: obstrucţii ale căilor urinare: neoplasm.3 Dozarea acidului uric Acidul uric reprezintă la om produsul final al catabolismului oxidativ al bazelor purinice (ureea este produsul final al eliminării bazelor pirimidinice). diaree.

4–diclor–fenol–sulfonatul şi 4amino–antipirina formând un derivat de chinonă de culoare roşu-violet. pH = 7.I IX.4–diclor–fenol–sulfonat + 4amino–antipirina derivat chinonă Materiale necesare stativ cu eprubete pipete de sticlă pipete semiautomate conuri vase cu soluţie dezinfectantă termostat spectrofotometru cuve 1 cm tifon reactivi Reactivi Reactiv R1: tampon fosfatic 50 mmol/l. acţionând numai asupra acidului uric.Lucrări practice medicină.1 Metoda de dozare a acidului uric cu uricază (metodă specifică) Principiul metodei Acidul uric este transformat de uricază în alantoină şi apă oxigenată. vol. Uricaza este o enzimă cu specificitate absolută de substrat. care sub acţiunea peroxidazei oxidează 2. Intensitatea culorii derivatului obţinut este direct proporţională cu concentraţia acidului uric.Biochimie .3.5 2. uricaza acid uric + 2H2O + O2 alantoina + CO2 + H2O2 peroxidaza 2H2O2 + 2.4–diclor–fenol–sulfonat 4 mmol/l Reactiv R2: uricază 80 U/l peroxidază 660 U/l 4amino–antipirina 1 mmol/l Standard acid uric 60 mg/l (357 μmol/l) 12 .

Se pipetează în eprubete conform tabelului următor: Tabelul XXIV Reactivi Amestec R1+R2 Apă distilată Standard Probă Martor 1 ml 20 μl   Standard 1 ml  20 μl  Proba 1 ml   20 μl Se agită conţinutul eprubetelor şi se incubează timp de 5 minute la 37ºC sau 10 minute la 25ºC. în cuve de 1 cm. probă. Calcul C p = Ep / E s × C s mg acid uric/100 ml ser (plasmă) = Ep / Es × Cs unde: Cp = concentraţia probei Ep = extincţia probei Es = extincţia standardului Cs = concentraţia standardului Observaţii 13 . Reactivul enzimatic se prepară prin dizolvarea unui flacon de reactiv R2 în cantitatea corespunzătoare de reactiv R1. I Preparare. Proba Ser sau plasmă heparinizată Urină diluată cu apă distilată 1:10 Tehnica de lucru Se pregătesc trei eprubete: martor. vol. standard.Biochimie − Lucrări practice medicină. Stabilitatea soluţiei este de 28 de zile la 2 – 8°C şi de 7 zile la 20– 25°C. Se măsoară extincţiile probei (Ep) şi standardului (Es) faţă de martor la lungimea de undă de 520 nm.

• excesul de aport (nucleoproteine aduse prin alimentaţie).5 – 7.Lucrări practice medicină. Variaţii patologice Creşterea concentraţiei sanguine a acidului uric (hiperuricemia) se produce prin următoarele mecanisme: • anomalii ereditare de eliminare a acidului uric.5 – 10 mg/kg/24 ore) copii sub 1 an până la 25 mg/kg/24 ore Variaţii fiziologice Valorile normale ale acidului uric variază în funcţie de sex. Alimentaţia bogată în purine şi efortul fizic duc la creşteri ale valorilor uricemiei.25 – 0. Valorile acidului uric sunt mai scăzute în timpul nopţii. creşterea sintezei “de novo” a purinelor. Valori normale acid uric În sânge: bărbaţi 3.5 mg % copii 1 – 3 mg % În urină: adulţi 0. alimentaţie. ritm circardian. Peste această valoare se diluează proba 1:5 sau 1:10 cu soluţie fiziologică şi rezultatul se înmulţeşte cu 5 sau 10.8 g / 24 ore ( 3. efort fizic.I Metoda este lineară până la concentraţia de 300 mg/l. vârstă. 14 .5 – 6.5 mg % femei 2. • distrugerea insuficientă a acidului uric în organism cu insuficienta lui eliminare. gută: acidul uric liber din plasmă ajunge la o limită de concentrare la care precipită cu depunere în ţesuturi – tofi gutoşi (redizolvabili sub tratament). catabolismul accentuat al nucleoproteinelor endogene. Hiperuricemii primare: enzimopatii. în parte sub formă de urat alcalin.Biochimie . vol.

mielom multiplu. I forma cronică include artropatia gutoasă. boala polichistică renală. tulburarea excreţiei renale din: insuficienţa renală cronică. scleroza renală. vol. leziuni tubulare renale. salicilat de sodiu. leucoza mieloidă. xantinuria eredidară (deficit de xantinoxidază). mononucleaza infecţioasă. Hiperuricemii secundare: supraalimentare proteică în special purinică. Hipouricemiile sunt mult mai rare. litiaza renală şi chiar depunerea în miocard. pielonefrite. hiperproducţia de acid uric prin catabolismul exagerat al nucleoproteinelor celulare: poliglobulii. intoxicaţii cu plumb şi mercur. nefropatia saturniană. 15 . glomerulonefrita cronică. mercuriale. secundare: consum inadecvat medicamente. mixedem.Biochimie − Lucrări practice medicină. saludiuretice. acetazolamidă. toxicoze gravidice. primare: defect tubular renal ereditar. leucemia acută şi cronică. hiperuricemia medicamentoasă în cazul consumului crescut de: diuretice. alte afecţiuni: diabet zaharat cu cetoacidoză. hiperparatiroidie. sindroame mieloproliferative.

Lucrări practice medicină. 16 . mielom multiplu.I afecţiuni hepatice severe.Biochimie . vol. sindromul secreţiei inadecvate de ADH.