1.

NO IUNI GENERALE
Introducere in semiotica / Mihaela Scanteie - Pitesti : Pygmalion, 1996 - 104 p. : fig. ; 20 cm - Contine bibliogr. - ISBN 973-96591-3-6 Cota: II 41627 (10 ex)

1. Ce este semiotica ?

Semiotica sau semiologia (din gr. semeion "semn" şi logos "ştiin ă") este teoria generală a sistemelor de semne şi a legilor lor de func ionare. Ideea unei astfel de discipline apare deja în secolul al 17-lea la filosofii englezi Francis Bacon şi John Locke, dar fondatorul semiologiei este Ferdinand de Saussure (18571913). În Cursul său de lingvistică generală1, el şi-a pus problema specificită ii lingvisticii în cadrul unei discipline care să studieze sistemele de semne, cum ar fi limbajul vorbit, scrierea, semnalele maritime, alfabetul surdo-mu ilor, riturile simbolice, eticheta - pe scurt, o disciplină care integrează semnele în via a socială. Crearea acestei meta-ştiin e a fost favorizată de conceperea lumii ca univers de semne, în care limba apare ca un sistem particular. Prin afirma ia că semiologia trebuie să studieze "via a semnelor în sânul vie ii sociale", Saussure o aşază printre disciplinele psihologice, considerând-o o parte a vie ii sociale. Calea deschisă de Saussure a fost continuată de al i cercetători, printre care Eric Buyssens, Luis Prieto, Roland Barthes, care au adus atribu ii esen iale la constituirea noii ştiin e. Aproximativ în aceeaşi perioadă, de cealaltă parte a oceanului, filosoful şi logicianul Charles Sanders Peirce (1839-1914) studia diferitele sisteme de semne, ocupându-se în special de limbajul ştiin elor. Abordarea problemelor de către Peirce este distinctă de
3

cea a lui Saussure, nu atât din cauza fundamentului filosofic diferit al celor două doctrine (cartezianismul2 pentru Saussure şi behaviorismul3 pentru Peirce), cât datorită faptului că semiologia nu mai este concepută ca o ştiin ă umanistă, ci ca o ştiin ă formală, apropiată de logică. Gândirea lui Peirce n-a dat roade decât mult mai târziu, când dezvoltarea lingvisticii a permis valorizarea ei. Înainte de a trece ia o succintă prezentare a ideilor lui Peirce despre semiologie. trebuie să facem o precizare terminologică. Termenul de semeiotiké a fost introdus în filosofia modernă de Fr.Bacon, care l-a preluat din doctrina stoică4 a semnifica iei. Succesorii iui Saussure, care pun accentul pe func ia socială a semnului, au preferat termenul de semiologie sau semeiologie. Americanii şi englezii folosesc termenul de semiotică, insistând pe func ia logică a semnului. Cele două aspecte sunt însă în strânsă corela ie şi cuvintele semiotică şi semiologie se referă astăzi la aceeaşi disciplină. Unii semioticieni consideră termenii drept complementari. Astfel, pentru Hjelmslev distinc ia semiologie - semiotică redă opozi ia între general şi particular : semiologia desemnează ştiin a generală a sistemelor de semne, iar semiotica se referă ia descrierea sistemelor particulare (semiotica limbilor particulare, a dansului, a limbajului cinematografic etc). Umberto Eco distinge între cei doi termeni plecând de ia opozi ia lingvistic / nelingvistic : studiul sistemelor de semne cu ajutorul metodelor lingvistice ar trebui să poarte numele de semiologie, iar studiul aceloraşi sisteme de semne făcut cu ajutorul unor metode extra-lingvistice ar constitui semiotica. În fine, Greimas a propus întrebuin area termenului de semiologie pentru ştiin ele con inutului şi a celui de semiotică pentru ştiin ele formei. Maria Carpov5 sugerează folosirea paralelă a substantivului semiologie şi a adjectivului semiotic. Cu ocazia înfiin ării Asocia iei Interna ionale de Studii Semiotice (Paris, 1969) s-a decis să se adopte termenul de semiotică, dar mul i cercetători continuă să folosească şi termenul de semiologie. Vom întrebuin a in continuare cei doi termeni ca sinonimi.
4

Contribu ia esen ială a lui Peirce constă în teza sa asupra naturii triadice a semnului, teză pe care o schi ează deja în 1869 în articolul Despre o nouă listă a categoriilor. Semnul este un element x, care înlocuieşte pentru un subiect (cel care îl interpretează) un anumit element y (obiectul denotat) prin indicele R. Cele trei dimensiuni ale semnului vor fi cele trei feluri de reia ii pe care le contractă: el este semn în raport cu celelalte semne cu care se asociază, este semn în raport cu obiectul semnificat şi, în sfârşit, este semn pentru persoana care îl întrebuin ează. Cele trei direc ii se manifestă şi în diviziunea semioticii în sintaxă, semantică şi pragmatică. Acestea sunt discipline abstracte, studiind raporturi logice, şi nu trebuie confundate cu disciplinele lingvistice cu acelaşi nume, care sunt empirice şi îşi concentrează eforturile asupra limbilor naturale. Sintaxa logică este teoria rela iilor între semne. Semantica studiază raporturile între semne şi obiectele la care se referă semnele. Pragmatica este studiul semnelor raportate la subiectul care întrebuin ează limbajul respectiv. Cele trei discipline semiotice nu sunt delimitate net, având implica ii reciproce. Logicianul L. Apostel afirma în această privin ă: "Pe de o parte, sintaxa presupune pragmatica, pe de alta, semantica presupune şi ea pragmatica, în timp ce pragmatica presupune ea însăşi o teorie generală a ac iunii (praxiologia); în fine, această teorie generală a ac iunii poate şi trebuie să întrebuin eze elemente sintactice şi semantice, pentru că se poate şi trebuie să fie structurală."6 Dintre cele trei discipline semiotice, pragmatica nu are încă un statut ştiin ific bine definit şi ea este chiar contestată ca disciplină fundamentală de diverşi logicieni. Într-adevăr, ea nu constituie, ca sintaxa şi semantica, o metodă de construc ie a sistemelor logice. În afară de aceasta, pragmatica prezintă atitudinea subiectului fa ă de semnele pe care le întrebuin ează, fiind confruntată cu func iile psihologice, biologice, sociologice ale practicii folosirii semnelor. Ea este cufundată într-un complex de fenomene concrete care o împiedică să se ridice !a nivelul abstract al sintaxei şi semanticii.
5

adevărate sau false. Cu ocazia simpozionului interna ional de la Milano cu tema Limbajele în societate şi în tehnică. Roman Jakobson redefinea semiotica în felul următor : "Ştiin a semnelor numită semiotică se ocupă cu principiile generale care se găsesc la baza structurii semnelor (oricare ar fi ele) şi cu modul în care ele sunt întrebuin ate în mesaje. ci şi cu mesajele apar inând ştiin elor naturii. se dovedesc compatibile cu aceeaşi metodă. urma să-şi determine natura exactă şi extensiunea. Descrierea acestui domeniu nu poate fi realizată decât de o echipă de lingvişti. esteticieni. observă Jakobson. limbile naturale se întâlnesc într-o colaborare fecundă cu artele plastice. semiotica este o etapă în procesul de unificare a ştiin elor particulare. Ca ştiin ă. semiologia apare într-o dublă ipostază: a) ca ştiin ă şi b) ca instrument de investigare ştiin ifică. Metoda semiotică este subordonată meta-ştiin ei semiotice. Jakobson încadrează semiologia în teoria comunicării.Teoria lui Peirce a fost dezvoltată în Statele Unite de Charles Morris care. Astfel. recunoştea Morris. adecvate sau neadecvate. Este un limbaj general care poate fi aplicat oricărui sistem de semne. Astfel. În ciuda obiec iilor făcute de unii lingvişti în legătură cu studiul sistemelor de comunicare 6 . Multitudinea sistemelor comunicative care. disciplină care. care se situează prin gradul său de generalitate deasupra celorlalte ştiin e. defineşte semiotica drept "ştiin a semnelor umane sau animale. sociologi etc. antropologia şi chiar cu fizica atomică. în aceeaşi tradi ie behavioristă. antropologi. domeniul semioticii devine coextensiv cu lumea înconjurătoare ca spa iu de manifestare a semnelor. logicieni. comun tuturor ştiin elor care folosesc semne şi are caracterul unei metode. biologi. ea este o metaştiin ă. Prin această defini ie. cel semiotic. ca şi cu trăsăturile specifice diferitelor sisteme de semne şi diferitelor mesaje care le întrebuin ează"8. conceptul de semn fiind comun. prin anumite trăsături comune. lingvistice sau nelingvistice. După Morris. psihologi. normale sau patologice"7. filosofi. Semiotica este în acelaşi timp un instrument universal. Semiologia se ocupă nu numai cu mesajele situate în cadrul ştiin elor umaniste. cinematografia. sunt susceptibile de a fi integrate într-un nivel unic.

animală în acelaşi cadru cu cel al limbajului

uman, Jakobson vede un avantaj considerabil în analiza comparativă a celor două arii, deoarece ar permite o lărgire considerabilă a teoriei generale a semnelor. Luis Prieto realizează o sinteză a diferitelor puncte de vedere adoptate de urmaşii lui Saussure. El reuneşte pozi ia lui Eric Buyssens, pentru care limitele obiectului semiologiei sunt cele ale comunicării, şi opiniile lui R. Barthes, care consideră semnifica ia ca marcă disctinctivă a disciplinei semiotice. În domeniile de cercetare atât de variate pe care le cuprinde semiotica, Prieto identifică factorul care asigură omogenitatea teritoriului semiotic: existen a indicelui inten ional, adică a semnalului comunicativ. Semnifica ia va fi definită, plecând de la func ia comunicativă de bază, ca "rela ia care există între un indice şi obiectul indicat când această rela ie nu este naturală, ci instituită de un grup social"9. Prieto propune gruparea faptelor semiotice în trei domenii de cercetare (reductibile până la urmă la două): a) semiologia comunicării, considerată ca o extindere a lingvisticii, căreia autorul îi dă o accep ie lărgită. Oricare limbă este înainte de toate un mijloc de comunicare. Cum tocmai această func ie permite în elegerea structurii unei limbi, se poate sus ine că la baza oricărei cunoştin e se găseşte o structură analogă unei limbi. Semiologia comunicării cercetează toate faptele studiate de lingvistică (semnalele lingvistice), dar se ocupă şi de semnale nelingvistice. b) semiologia semnifica iei, în care intră manifestări ale comportamentului uman, căci, aşa cum observa Barthes, orice comportament este convertit în societate în semn al fenomenului social respectiv. Acest proces este denumit de Barthes "semantizarea comportamentelor". Un comportament care devine prin semantizare semn este o "func ie semn" (Barthes) sau o "ceremonie" (Prieto). Diversele manifestări ale comportamentului (ex riturile religioase) pot fi studiate cu ajutorul metodelor semiologiei comunicării. c) semiologia comunicării artistice, zonă situată între cele două precedente. Un obiect artistic este un obiect produs pentru a
7

satisface

o func ie comunicativă (ex. obiectul literar) sau necomunicativă (ex. obiectul arhitectural). În acest din urmă caz, capacitatea de a indica, rezultând din semantizarea pe care o suferă întrebuin area obiectului este utilizată pentru a satisface o func ie comunicativă: apartenen a unei construc ii la un stil, bogă ia sau sărăcia ei reprezintă func ia comunicativă derivată din cea utilitară. Anumite obiecte artistice, cum ar fi obiectul literar, cunosc o dublă comunicativitate: se produc semnale pentru a comunica, iar comunicarea sensului primar se constituie într-o bază pentru un sens nou care reprezintă nivelul conotativ, opus celui denotativ. O men iune aparte merită pozi ia şocantă a lui Roland Barthes, aşa cum apare ea în Elemente de semiologie. În introducerea la Elemente... Barthes precizează că semiologia are ca obiect toate sistemele de semne, oricare ar fi substan a şi limitele lor (imagini, muzică, gesturi, complexe sincretice care se regăsesc în rituri, spectacole etc.). Acestea sunt sisteme de semnifica ie. După cum se vede, Barthes pledează pentru o semiologie a semnifica iei, mai comprehensivă decât semiologia numită, de obicei, a comunicării. Deşi Barthes îi recunoaşte lui Saussure rolul de ini iator al studiilor moderne de semiologie şi se consideră un discipol al său, el contestă juste ea raportului pe care lingvistul elve ian îl stabileşte între semiologie şi lingvistică, subordonând lingvistica semiologiei. În acest raport, Barthes vede cauza ritmului de dezvoltare a semiologiei, aflată atunci în epoca tatonărilor. Barthes constată că în analiza structurilor cu profunzime semiotică întâlnirea cu limbajul este inerentă. Chiar în cazul în care punctul de plecare este nelingvistic, limbajul nu este absent El intervine ca model, ca element component, ca element de legătură sau ca semnificat Această omniprezen ă a limbajului sugerează lui Barthes nu numai posibilitatea, ci şi legitimitatea răsturnării raportului stabilit de Saussure între semiologie şi lingvistică: lingvistica nu este o parte, fie ea chiar privilegiată, a ştiin ei generale a semnelor; semiologia este o parte a lingvisticii şi anume cea care se ocupă cu marile unită i semnificative ale discursului. Limbajul semiologiei diferă de cel studiat de lingvişti; el este un limbaj secund,
8

conotat, ale cărui unită i nu mai sunt fonemele şi morfemele, ci fragmente mai mari de discurs, care trimit la obiect sau eveniment, acestea devenind semnificative prin intermediul limbajului. Semiologia devine astfel o disciplină translingvistică. Prieto a criticat teoria lui Barthes. Faptul că limbile naturale sunt sisteme de semne nu înseamnă că toate sistemele semiotice pot fi asimilate sistemului lingvistic. Prieto observă că Barthes întrebuin ează limbă şi limbaj ca sinonime, ceea ce a făcut posibilă răsturnarea de perspectivă. El propune să se aplice termenul de limbaj nu unei structuri specific lingvistice, ci unei structuri de tip lingvistic reductibilă la o structură logică. E evident atunci că lingvistica este un caz particular al studiului limbajelor semiotice. Prieto combate de asemenea afirma ia lui Barthes că orice semnifica ie poate fi verbalizată. De fapt, nu este posibilă totdeauna pentru orice fel de semnificat transpunerea în limba vorbită (ex. muzica). O altă obiec ie a lui Prieto se referă la faptul că sistemele semnificative considerate de către Barthes ca fiind lingvistice, nu sunt de fapt. Astfel, în Sistemul modei, Barthes vorbeşte despre "veşminte scrise", dar notele dintr-un jurnal de modă care înso esc imaginile sunt doar texte explicative şi nu veşminte scrise. Barthes are totuşi mari merite în constituirea semiologiei semnifica iei, căci e! a fost primul care a semnalat procesul de semantizare a comportamentelor. În concep ia lui Greimas, semiologia este teoria tuturor sistemelor semnificative. Limitată la început la semantică, cercetarea lui se extinde apoi la sensurile oricărui fel de semnificant El concepe universul acestei ştiin e ca o ierarhie de semiotici, înglobând microuniversuri semantice şi dominată de o teorie generală - metasemiotica, în care întrevede o ştiin ă a viitorului. Descrierea semiotică se aplică atât ştiin elor naturii, cât şi ştiin elor umaniste. Greimas socoteşte că împăr irea ştiin elor în virtutea dihotomiei natură / cultură este depăşită şi propune o nouă clasificare în ştiin e cosmologice şi ştiin e noologice. Ştiin ele cosmologice pot fi comparate cu planul lingvistic al
9

critica literară. capabilă să formalizeze semnifica ia în diverse practici sociale. Ea este "un mod de gândire. Semiotica este o critică a sensului. aminteşte ea. în toate demersurile ştiin ifice sau teoretice privind manierele de a semnifica (antropologia. În cazul ştiin elor noologice. epistemologia. căci ea urmăreşte să stabilească legile diverselor demersuri semnificative. psihanaliza. fără ambiguitate. care consideră ştiin a semnelor ca fiind continuatoarea epistemologiei. care corespund descrierii planului con inutului. putând înlocui filosofia clasică. Greimas propune să fie denumite "semiotice" ştiin ele expresiei şi "semiologice" ştiin ele con inutului. estetica) şi se situează chiar pe linia pe care se dă lupta între ştiin ă şi ideologie. o "semanaliză"11 care îi conferă un caracter deschis. Ea trebuie să fie o metaştiin ă. În măsura în care înlocuieşte filosofia clasică.expresiei. În volumul Structura absentă12. până la produc iile artistice. care să permită formalizarea sistemelor de semnifica ie. unită ile sunt investite cu sensuri în cadrul analizei (ex. componentele biologice ale comunicării umane. semiologul şi scriitorul italian Umberto Eco încearcă să delimiteze universul semiotic. de la enun ul cel mai simplu. Ea pune în eviden ă. în care unită ile şi structura care le integrează sunt descoperite pornind de la existen a lor obiectivă (ex. opera literară). Un studiu de acest fel a fost întreprins de 10 . o metodă care pătrunde astăzi în noile ştiin e sociale.zoosemiologia (studiul comportamentului comunicativ în cadrul comunită ilor animale) se găseşte la limita inferioară a semioticii. Kristeva crede că semiotica ar trebui să devină teoria ştiin ifică dominantă. analizând domeniile particulare de aplicare a acestei metode: . Semiologia actuală se apropie de filosofia ştiin elor. au fost filosofii stoici. semiotica trebuie să fie teoria ştiin ifică a epocii dominate de ştiin ă"10. structurile sociale). Primii teoreticieni ai semnului. Ideea semiologiei ca metateorie este aprofundată de Julia Kristeva. capacitatea de a genera mereu alt discurs situat la un nivel teoretic superior. Problema esen ială este aceea de a găsi un limbaj precis. riguros. istoria. prin comparare. care au fondat epistemologia greacă.

dar şi diverse coduri de comportare socială în care pot intra strângerea de mână.semiotica medicală. obiect al lingvisticii. pornind de la constatările biologului Karl von Frisch în legătură cu comportamentul albinelor. . de la limbajul surdo-mu ilor până la gesturile rituale. formulele chimice. . .paralingvistica se ocupă cu trăsăturile suprasegmentale ale comunicării lingvistice: râsul. timbrul vocii etc. Greimas şi al ii. la gesturile dictate de eticheta şi la pantomimă. . studiu care se lărgeşte până la psihanaliză şi codurile simbolice.) formează împreună cu limbile naturale aria clasica a semiologiei. plânsul.codurile gustului.limbajele formale (structurile matematice. . alfabetul Braille pentru orbi. care con ine fenomene foarte variate: de la codul rutier. hăr ile geografice şi până ia moda vestimentară şi obiectele arhitecturale. limbajele calculatoarelor. .limbaje scrise ca fenomene independente de limbile vorbite. codul parfumurilor). care. în această privin ă nu to i cercetătorii sunt de acord. Studiul limbajelor formale conduce la necesitatea unei metasemioiogii -limbaj hiperformalizat capabil să descrie toate sistemele de semne. codul Morse etc.domeniul semnalelor olfactive (ex. adică studiul simptomelor maladiilor. . Claude Lévi-Strauss a întreprins o astfel de analiză în cadrul antropologiei culturale. 11 . Levi-Strauss. deoarece sistemul muzical este bazat pe o singură articulare (vezi teoria dublei articulări a limbajului.).comunicarea tactilă (ex. .structura basmelor şi a mitologiilor primitive.comunicarea vizuală.limbajul gesturilor.limbile naturale. pălmuirea etc.codurile muzicale.Emile Benveniste. . în calitatea lor de coduri comunicative.Propp. .38). logica simbolică. . dar şi al semiologiei. . domenii în care rezultate importante pentru dezvoltarea semioticii au fost ob inute de V. a examinat comunicarea animală în perspectiva teoriei lingvistice. intensitatea emisiei vocale. p. unii sus inând că muzica n-ar fi un cod semiotic.

căci semiologia trebuie să studieze. dar şi a semnifica iei lor. afişe publicitare) produc o schimbare nu numai a condi iilor de emisie şi receptare a mesajelor. toate fenomenele culturale ca procese de comunicare. Termenul de comunicare capătă un sens larg.teoria comportamentului. televiziune. Astfel. În concluzie. Paris.curent filosofic ra ionalist întemeiat în sec. de colaborare prin intermediul semnelor. după Eco. căci ea studiază procedeele de a influen a auditoriul. de contact. atâta vreme cât metodele de cercetare sunt cele de inspira ie neopozitivistă . presă. Note 1) F. .codurile mass-media constituie un domeniu de studiu aparte în măsura în care industrializarea comunicării (radio. anun uri. sistemele de rela ii de rudenie). al XVII-lea de către filosoful francez Descartes (1569-1650). vom putea defini semiologia sau semiotica drept studiul sistemelor de semne instituite de grupuri sociale in scopul comunicării. considerând că la baza oricărui sistem semiotic trebuie să se găsească comunicarea umană inten ională.. Credem că o astfel de lărgire a sferei semiologiei este nejustificată.de Saussure. 3) Behaviorismul . În zilele noastre se fac eforturi pentru a depăşi domeniul literar şi a plasa retorica la nivelul teoriei generale.retorica (în sensul tradi ional al termenului) se opreşte la dimensiunea pragmatică a actului semiotic.codurile estetice.codurile culturale. care studiază rela iile dintre 12 . semiologia devine un fel de antropologie culturală. care sunt mai degrabă fenomene de comportament şi sisteme de valori decât sisteme de semne (ex.Ne vom ralia deci la pozi ia lui Prieto. Cours de linguistique generale. . Aceste sisteme devin obiectul semiologiei datorită unei accep ii foarte largi a no iunii de comunicare şi chiar a celei de semn. codul comportamentului cavalerilor din Evul Mediu. care pot fi studiate în lumina raporturilor între formele naturale şi formele artistice. 1949 2) Cartezianismul . . Payot. Lista domeniilor de aplicabilitate a semiologiei rămâne deschisă.

Prieto.Jakobson. 1967. Signs. Recherches pour une semanalyse.indice sau simptome . febra este semnul unei boli. Geneve. 1972 2. în Logique et connaissance scientifique. în Etudes de linguistique et de sémiologie générale. semnal. Paris. Minuit. aşa 13 . teologul şi filosoful latin Aurelius Augustinus (Sfântul Augustin)1 distingea între "signa naturalia". The HagueParis.Morris. semne produse fără inten ia de a semnifica (ex. Introducere la semiologia literaturii. 1971.stimuli şi răspunsul comportamental al subiectului.5 11) J. p. p. sémantique et pragmatique. p. Paris. Séméiotike. SeuiI. se în elege prin semn orice obiect material sau abstract care aduce o informa ie despre ceva ce nu este el însuşi.187 8) R. fumul indică existen a focului. p. Mercure de France. Le langage en relation avec Ies autres systemes de communication. dar pot fi întrebuin ate ca surse de informa ie sau de semnalizare: fumul. Syntaxe. Semn. Astfel.) 5) Maria Carpov. Este totuşi evident că avem de-a face cu categorii diferite de semne. La Structure absente. simbol În sensul cel mai larg. Încă din zorii Evului Mediu.129 10) J.există independent de om. de H. languages and behaviour.doctrină filosofică din Grecia antică fondată de Zenon din Citium (335-264 î. Paris. 1969 12) U. stabilite conven ional în mod inten ionat. produs natural. 1975. Mouton.Kristeva. culoarea roşie a semaforului este semnul opririi circula iei. Droz. Editura Univers.Apostel.Eco. 1950. 4) Doctrina stoică . Semnele naturale .295 7) Ch. în Essays in semiotics.93 9) L. în Essais de linguistique générale II. Le lieu sémiotique. New York. Sémiologie de la communication et sémiologie de la signification. poate fi folosit pentru a transmite o informa ie. 1978 6) L. urmele lăsate de animale) şi "signa data". Bucureşti. p. Paris.Kristeva.1973.

Astfel. Raportul social poate fi o informa ie. că apa înghea ă la zero grade Celsius. Termenul de semnal este întrebuin at în literatura de specialitate cu valori diferite. o injonc iune. Semnele naturale apar independent de activitatea inten ională a omului şi nu sunt interpretate decât după apari ia lor ca semne pentru ceva. La un alt nivel de abstractizare se plasează cuvintele ca semne artificiale sonore sau scrise. un monument comemorativ este semnul unui eveniment istoric sau un omagiu adus unei personalită i.cum se proceda în Evul Mediu. o persoană având un rol activ (emi ătorul actului comunicativ) şi cealaltă un rol pasiv (receptorul. căci semiologia se ocupă de semne întrebuin ate de oameni în scopul comunicării. că figura unui bătrân este brăzdată de riduri sunt fapte naturale care constituie o informa ie atunci când le interpretăm ca un semn de ploaie. semnele propriu-zise sunt produse inten ionat. presupune deci un raport social şi se realizează prin intermediu! unui mesaj. De aceea lingviştii au avut un rol important în analiza procesului informa ional. E. fie el asertiv. Este vorba deci de un raport asimetric. în scopul comunicării cu al i oameni. de frig sau de bătrâne e. Faptul că luna e înconjurată de un halou. indice inten ional.Buyssens a studiat indicii inten ionali ca fenomene comunicative. În perspectiva semiotică. interogativ sau injonctiv. când o persoană încearcă să determine o ac iune din partea celeilalte. Distinc ia stabilită de Augustin este esen ială. logicianul 14 . culorile drapelului sunt un semn na ional. limba fiind principalul mijloc de comunicare între oameni. cel care interpretează indicele). În lucrarea sa Introducere în semantică. când se aprindeau focuri pe dealuri pentru a anun a venirea duşmanului. când o persoană încearcă să aducă la cunoştin ă ceva celeilalte. sau o întrebare când o persoană cere de la alta o informa ie sau o injonc iune. Comunicarea este stabilirea unui raport social între două sau mai multe persoane datorită unui indice pe care îl produce una din ele şi prin intermediul căruia ea furnizează celeilalte (celorlalte) o indica ie privind acest raport social. El este opus în general semnului. Semnalul.

Semnalul trebuie să fie produs pentru a servi drept indice. Printre elementele care constituie o situa ie. De exemplu. Orice act semic presupune prezen a semnalelor. adică sunt fapte imediat perceptibile. Nu to i indicii sunt semnale.Adam Schaff2 dă termenului de semnal un sens apropiat celui din limbajul obişnuit: el este un semn care provoacă. Semnalul se referă la proces. Acest raport social conferă sens semnalului. cel mai important este întrebuin area unui tip determinat de semnale. un semnal lingvistic trimite la o anumită limbă naturală. ca element constitutiv al codului. Luis Prieto3 îl defineşte în raport cu actul semic. pornind de la teoriile cibernetice. Semnalul func ionează în timp. în timp ce semnul este încadrat într-o stare structurală. care ne aduc la cunoştin ă ceva în legătură cu alte fapte care nu sunt perceptibile. este dinamic. el este semn. Pentru ca să avem de-a face cu un semnal. care este definită de Prieto ca fiind ansamblul faptelor cunoscute de receptor în momentul receptării actului semic şi independent de aceste. culoarea verde a semaforului este un semnal. Semnul este atemporal. trebuie ca cel căruia îi este destinată indica ia să poată recunoaşte scopul pentru care faptul perceptibil respectiv este produs. adică în structura limbii. Sintetizând punctele de vedere referitoare la semnal. independent de situa ia concretă de comunicare. Se stabileşte astfel un raport social între emi ător şi receptor. Aplicând această distinc ie la domeniul lingvisticii. În concep ia pavlovistă. cuvântul apare în latura sa sonoră cu func ia de semnal în cadrul comunicării. receptorul trebuie să cunoască codul. semnalul este un stimul fiziologic. unde răneşte semnifica ia cu aspectul sonor. Semnalele apar in categoriei indicilor. modifică sau face să înceteze o activitate. un semnal de gradul al doilea. ca şi în procesul fiziologic de formare a no iunilor. face distinc ia între procesul propriu-zis şi starea structurală care îl precede sau care rezultă din el. Semiotica. Celelalte elemente ale situa iei reprezintă aşa numitele circumstan e. 15 . care ne trimit la un cod anumit Astfel. Actul semic are loc într-o situa ie de comunicare. în timp ce. Pentru ca actul semic să se realizeze. static. dar culoarea ierbii nu este. iar cuvântul func ionează ca un semnal al semnalelor.

găsind sensul adecvat dintr-un câmp noetic. în mod curent. trebuie să mai adăugăm şi pe a treia. Problema semnului a fost abordată încă din antichitate de filosofi. acest termen desemnează în general doar imaginea acustică. alegând dintr-o clasă de posibilită i pe cea care se realizează efectiv sau. Hobbes. stoicii au făcut observa ii asupra caracterului de semn al cuvântului.glossa „limbă"). care îşi găseşte sursa în glosematica lui Hjelmslev (de la gr. reuneşte forma con inutului şi forma expresiei. Augustin şi al lui Boetiu4.expresie. lată defini ia saussuriană a semnului: "Numim semn reuniunea conceptului şi a imaginii acustice. Platon. aflate într-o rela ie 16 .Semnalul nu comportă decât latura materială. semnificatul fiind ceva exterior semnului şi naturii sale.Bacon. În epoca modernă. Ideile sale au influen at într-un fel sau altul toate concep iile actuale despre semn. Începând cu Saussure. Hegelşi al ii. Prin intermediul Sf. cum spune Prieto. semnul a devenit conceptul fundamental al lingvisticii. studiul semnalului nu poate fi disociat de cel al semnului. iar semnificantul . Semnul lingvistic. La aceste două pozi ii de bază. Percepând semnificantul. Aristotel. teoriile despre semn intră în preocupările gânditorilor Evului Mediu. b) semnul comportă numai un semnificant. angajându-se în disputa asupra originii naturale sau conven ionale a limbii. dar el nu poate face acest lucru fără să se raporteze la cod. dar. chestiunea a fost dezbătută de filosofi importan i ca Fr. El denumeşte semnificatul saussurian con inut. Descartes. În această defini ie găsim cele două pozi ii existente în lingvistica generală în problema semnului: a) semnul este format dintr-un semnificat (concept) şi un semnificant (imagine acustică). semnificantul. Leibniz. Kant. Câmpul noetic este format din sensurile care apar in tuturor semnalelor unui cod dat Prin urmare. Locke. receptorul trebuie să decodeze semnificatul. şi distinge în ambele planuri o substan ă şi o formă. de ex. un cuvânt (arbor etc.)"5. după Hjelmslev.

Prima orientare este ilustrată mai ales de logicianul austriac Rudolph Carnap. dar şi ca semnal orientativ al comportamentului. cea sintactică. Carnap a sus inut că aspectul sintactic trebuie să fie completat cu cel semantic. El recunoaşte deci semnului o singură dimensiune. după el. un sistem logic şi în general orice cod ştiin ific. Mai târziu. semantica şi pragmatica. Orientarea psihologistă în interpretarea semnului a caracterizat în special gândirea americană. în apartenen a la sistem. Într-o primă etapă. dacă într-o primă etapă Carnap considera semnul format doar din semnificant. trăsătura esen ială a semnului constă. În semiologia modernă a semnifica iei se operează cu semne caracterizate printr-o relatie conven ională între semnificat şi semnificant Gradul de conven iona!itate al rela iei semnificatsemnificant depinde de gradul de codificare al sistemelor de semne. amândouă având puternice implica ii lingvistice. psihologice şi sociologice ale limbii ca fiind fără pertinen ă. ele s-au dezvoltat în două direc ii: teoriile neopozitiviste şi teoriile psihologice. Această orientare este ilustrată în special de Peirce şi Morris. care stabilesc trei dimensiuni semiotice: sintaxa. el consideră trăsăturile semantice. bazată pe doctrina behavioristă (teoria comportamentului). semnul apare nu numai ca element purtător de sens într-un sistem. conform schemei următoare: Cât despre teoriile filosofice moderne ale semnului. Astfel. Deci. În consecin ă. în teoriile ulterioare tratează semnul ca fiind biplan: semnificat şi semnificant. care este prin 17 .de dublă implica ie.

semnul + indică opera ia de adunare. (Exemple: în matematică. arta farmaceutică. este simbolul hidrogenului. simbolul se 18 . chimie etc. dar are o specificitate care îl distinge de semnele substitutive propriu-zise. Un limbaj poetic. şarpele lui Esculap. semiluna al islamismului. creator ocupă un loc însemnat Sistemele poetice sunt sisteme deschise. Astfel. Simbolurile ştiintifice sunt indispensabile în limbajele formalizate. în fizică. Simbolurile au o largă utilizare în diverse ştiin e: matematică. fizică. Una din trăsăturile caracteristice ale simbolului este că el are drept semnificat doar obiecte ideale.Defini ie monosemic (fiecărui semnificant trebuind sâ-i corespundă un singur semnificat). creatoare de semnifica ii noi. În ştiin ă prin simbol se în elege o literă sau un semn grafic special. symbolon = semn de recunoaştere) are accep ii diferite după diversele domenii în care este întrebuin at. Toate aceste simboluri ştiin ifice sunt considerate de semiologie ca fiind semne substitutive. unde elementul subiectiv. foloseşte un cod mai liber. Simbolurile fac accesibile no iunile abstracte. O categorie aparte de semne este formată de simboluri. figura unei femei cu ochii lega i şi cu o balan a în mână simbolizează justi ia. Termenul de simbol (din gr. zeul mitologic. Ele au fost întrebuin ate pentru prima dată în logică de către Aristotel. Rela ia dintre semnificat şi semnificant nu este total conven ională. dar noile semne sunt cu timpul codificate şi absorbite de sistem. ca orice semn. crucea este simbolul creştinismului. se găseşte la un înalt grad de codificare. Semnele pe care le întrebuin ează se vor caracteriza în consecin ă printr-un înalt grad de conven ionalitate. folosit pentru a desemna ceva independent fa ă de el însuşi. Deşi cu un grad mai mic de abstractizare decât semnele codurilor ştiin ifice. abstrac iuni. e simbolul dragostei. ea devine analogică. Simbolul. din contră. prezentându-le sub forma unor obiecte materiale (termenul "obiect" este luat în sens larg). H. Eros. este un element material. c simbolizează viteza luminii). în chimie.

simbolul creştinismului. dar în cadrul aceleiaşi spiritualită i. Crucea. Simbolul realizează o reprezentare senzorială vizuală. crucea reprezintă unirea celor două for e opuse constitutive ale universului. devine. inven ie. Astfel un european care nu cunoaşte cultura Orientului nu va în elege simbolismul dansului indian sau semnificata zeilor orientali. dar şi real. caracterizate prin similaritate (ex. rela ia între semnificantul şi semnificatul simbolului este mai mult sau mai pu in motivată. auditivă. Acest aspect sinecdotic este completat de un altul metaforic: reluând tradi ia ezoterică. simbolurile realizează o imita ie care este construc ie. în virtutea principiului "pars pro toto". Spre deosebire de semnele numite iconice. dar chiar să reproducă în semnificantul lor specific esen a lumii se pot numi ontologice.caracterizează şi el printr-o anumită conven ionalitate datorată condi ionărilor sociale şi istorice. iar aplicată la om. Conven ionalitatea simbolului se manifestă în rela ia dintre diferitele colectivită i omeneşti. simbolurile se folosesc mai ales în domeniul ştiin elor umaniste şi al artelor. Miturile sunt mari simboluri metaforice. motrice a unui con inut abstract: un monument poate reprezenta alegoric eroismul. care exprimă durerea celor rămaşi în via ă. folosite de budişti în medita iile lor pentru a ajunge la iluminare. simbolul doliului este culoarea neagră. care evocă un element al patimilor lui lisus Hristos. Analogie nu înseamnă copie a realului. Semnificantul unui simbol cunoaşte diferite grade de materialitate. Simbolurile devin astfel plurivalente. Imita ia simbolică nu descrie realitatea. fotografia).act simbolic. ci imita ie liberă. iar în spa iul creştin. pantomima vrea să redea anumite stări şi sentimente. ci transmite atitudinea omului fa ă de realitate. olfactivă.semn al purită i vie ii spirituale ce se continuă după moarte. În aria noastră culturală. crea ie. pe când în Orient se foloseşte culoarea albă . Simbolurile care vor nu numai să evoce. deci crea iunea. coborârea lui Dumnezeu în umanitate. Această motivare este bazată pe analogia simbolului cu obiectul reprezentat De aceea. Dansul ritual este mai concret 19 . unire substan ială între om şi Dumnezeu. Simboluri ontologice sunt desenele sacre "mandala". Euharistia (împărtăşania) . la ştergerea diferen ei dintre obiectiv si subiectiv.

Cours de linguistique générale. Payot. 1975. p. ea însăşi formată din semne printr-un lung proces de abstractizare. Introducere în semantică. om de stat latin. Acest con inut afectiv face mai accesibile no iunile abstracte şi are de asemenea un con inut pragmatic indubitabil. autorul Consolării filozofice. Despre gra ia divină. scria Mircea Eliade. Paris. artificiale. ci pentru a o completa cu expresia atitudinii afective fa ă de lume. Bucureşti. Augustin (354-430) . 5} F. el face o sinteză a platonismului cu creştinismul. deci o anumită motiva ie a rela iei sale cu obiectul reprezentat. Simbolurile au un rol imens în formarea opiniei publice şi in crearea miturilor sociale. În operele sale (Cetatea lui Dumnezeu. dar aceasta nul va împiedica să se hrănească mereu cu mituri .22 2.acelea care.de Saussure. Confesiuni. ministru al lui Teodoric cel Mare. Paris. Despre doctrina creştină).”6 Note 1) Sf. în Le langage. 1968 4} Boe iu (480-524) filozof. sugerează obiectul la care se referă: este vorba despre onomatopee şi cuvinte cu simbolism fonetic. se poate admite că există şi în limbă cuvinte cu valoare simbolică . Images et symboles. În măsura în care simbolul implică analogia.99 6) Mircea Eliade.decât un simbol literar care foloseşte ca material de exprimare limba. Simbolul păstrează legătura cu concretul nu pentru a înlocui abstrac iunea ştiin ei. poate explica 20 . Simbolurile sunt o parte integrantă a subconştientului nostru. La sémiologie. prin aspectul lor sonor. volume publié sous la directron de Martinet. poet. Galiimard. Paris. "Omul modern. Gallimard. 2) Adam Schaff.Prieto. p. 1952. Ed. este liber să dispre uiască mitologiile şi teologiile. 1966 3) L. Clasificarea sistemelor de semne Tipologia semnelor propriu-zise. Ştiin ifică.cel mai celebru dintre părin ii bisericii latine.

în principiu.specificitatea codurilor. în hăr i sau hieroglife). fie prin conven ie (diversele scrieri ale căror semne înlocuiesc sunetele. riturile). ci din acela al valorii pragmatice. fie prin practica istorică a procesului social de comunicare (limbile naturale. creând un cadru general pentru Semnele au fost create într-un scop comunicativ. Pentru a atinge acest scop. Conven ia apare chiar la categoriile de semne bazate pe o anumită asemănare cu obiectul substituit (de ex. cuvintele unei limbi naturale sau cuvintele şi propozi iile unei limbi artificiale). influen a asupra activită ii oamenilor se exercită indirect Regăsim aici distinc ia între semnale şi semne (Schaff le numeşte pe acestea din urmă "semne substitu ie"). Semnele substitutive pot fi clasificate în semne substitutive propriu-zise şi simboluri. simbolurile matematice). fiecare semn ar trebui să reprezinte un obiect Simbolurile abundă în 21 . spune A. căci pentru a intra într-o structură. ca fiind o conven ie socială. fie au atribuit obiectelor prin conven ie anumite semnifica ii. Semnele artificiale sunt create fie printr-o conven ie stabilă în vederea unui scop social sau ştiin ific (ex. Numai semnele substitutive se pot organiza în coduri. făcută aici nu din punctul de vedere al dinamicită ii. oamenii au folosit fie o asemănare cu obiectul substituit. codul rutier. Ea trebuie în eleasă aici într-un fel special. dar în practica comunicării. grupurile de sunete. desene). în care. în timp ce altele au drept func ie principală substituirea unui obiect sau fenomen. deoarece nu apare hic et nunc între persoanele care comunică (deşi şi această situa ie este posibilă).Schaff1. unele au rolul de a influen a direct activitatea oamenilor. semnul trebuie abstras din procesul concret de comunicare. Semnele substitutive propriu-zise sunt obiecte materiale care înlocuiesc alte obiecte materiale sau ideale fie după principiul similitudinii (ca în cazul semnelor iconice: fotografii. clasificarea lor. au toate un scop social. determinând apari ia reprezentărilor şi ideilor pe care le-ar putea produce în mod normal obiectul sau fenomenul substituit în acest al doilea caz. Semnele. hărti. Semnele substitutive propriu-zise sunt la baza codurilor numite tehnice.

După Prieto4. în al doilea caz. creative. vorbim de coduri paralele. lingvistice şi post-lingvistice sau derivate.podurile poetice. este perceptibilă departe de locul şi momentul producerii. Astfel. Este cazul limbii vorbite şi a limbii scrise. raport de intersec ie (dă-mi creionul. dă-mi caietul). din contră. polisemantice. gesturile). în codul lingvistic. scrierea este un cod indirect în cazul codurilor indirecte. dacă scrierea este total fonetică. Nu e deci de mirare că majoritatea clasificărilor au ca punct de plecare explicit sau implicit recunoaşterea rolului particular pe care îl ocupă sistemul verbal în raport cu alte sisteme semiotice. în general. dă-mi-l). iar ultimele ca substitute ale mijloacelor lingvistice {ex. Eric Buyssens3 distinge între codurile directe şi codurile indirecte. cât şi din punctul de vedere al articulării lor. viraj la dreapta etc). spre deosebire de cea vorbită. dă-mi-l pe cel negru). şi sens se intercalează semnifican ii unui alt cod. alfabetul Morse). întrebuin ând drept criteriu de clasificare raporturile care se pot stabili între semnifica ii unui aceluiaşi cod. cât şi al celor poetice. raport de incluziune (dă-mi creionul. Prieto distinge între cele două categorii. se disting coduri care comportă doar prima articulare. putând juca atât rolul codurilor tehnice. Entită ile apar inând codurilor nelingvistice realizează un raport de excluziune între semnifica ii lor: în codul rutier nu există semne intermediare între semnifica ie stabilite prin conven ie. altele care au 22 . Pe plan sincronic. Greenberg2 stabileşte trei categorii de mijloace de comunicare: prelingvistice. Limbile naturale se găsesc între cele două extreme. nici semne care să poată avea aceeaşi semnificare (ex. sens interzis. raporturile între semnifica i sunt multiple: raport de excluziune (dă-mi creionul. codurile pot fi clasificate atât din punct de vedere al rela iilor dintre con inutul semnelor. Această complementaritate a posibilită lor de întrebuin are explică pentru ce existen a codurilor paralele nu este superfluă. Dacă limbajul sonor este un cod direct. între semnificam. primele apar ca auxiliare (ex. Dacă fiecărei unită i dintr-un cod îi corespund în celălalt o entitate analogă. vom avea coduri lingvistice şi non-lingvistice. în primul caz. condi iile de percepere a semnelor apar inând codurilor directe şi celor indirecte sunt diferite: limba scrisă.

După modul lor de realizare. pictografia). scrierea. are cele două articulări: monemele . numerele de autobuz au o simplă valoare distinctivă. El distinge coduri asistematice (ex. muzica). care permit formarea unor mesaje analizabile în semne stabile şi constante. afişul publicitar) şi coduri sistematice. Astfel. se poate considera că ele dobândesc statutul de cod tehnic. şi fonemele . Astfel. după cum se ştie.unită i distinctive (vezi teoria dublei articulări a limbajului. unde tehnicul şi poeticul au ponderi diferite după tipul mesajului: un sens tehnic fondat pe unul din coduri şi un sens poetic dat de receptor plecând de la sistemele de interpretare implicite şi mai mult sau mai pu in socializate şj conven ionalizate de uzaj. p. Mai multe propuneri de clasificare a codurilor găsim în lucrările lui Pierre Guiraud5. Codurile pot fi clasificate şi după motiva ia semnelor constitutive: sunt coduri cu semne motivate (pictografia) şi cu semne nemotivate (alfabetul). folosite prea frecvent de cei ce mânuiesc arta vorbirii 23 . Mesajul prezintă două nivele de semnifica ie. codurile sistematice pot fi împăr ite în mai multe catagorii: coduri cu semne care se înlăn uie în timp (limbajul sonor. semnele pe care le întrebuin ează având doar valoare distinctivă. Există sisteme de semne auditive (limbajul sonor. În fine. cel mai complex şi cel mai răspândit sistem semiotic. se disting coduri dependente de acesta (scrisul. Pe măsură ce se instaurează un consens asupra semnifica iei acestor semne. Lingvistul francez interpretează nuan at diferen a dintre aceste coduri. Din contră. deci reprezintă un cod cu a doua articulare. codul rutier). inând seama de rela ia cu limbajul sonor. analizând nivelele de semnifica ie.unită i semnificative. dactilografia) şi coduri independente (semnalele maritime. semnalele optice). considerând că nu există o delimitare rigidă între ele.38). anumite procedee retorice. sisteme de semne vizuale (gesturile. Guiraud face distinc ia între codurile tehnice şi cele poetice.doar a doua articulare şi în fine coduri dublu articulate. sisteme de semne tactile (alfabetul Braille). coduri cu semne care se organizează în spa iu (desenele) şi coduri cu formă mixtă (dansul). Limbajul. nota ia matematică n-are decât prima articulare.

Dincolo de codurile poetice începe domeniul hermeneuticii.F.U. Essays in linguistics. Centuriile lui Nostradamus cuprind prezicerile acestui medic şi astrolog din sec. Introducere în semantică. în timp ce codurile poetice (estetice) creează reprezentări imaginare. care este un sistem de semne implicite. Les langages et le discours. Bruxelles. La sémiologie.. Note 1) 2) 3) 4) 5) A. 1957 Eric Buyssens. devin clişee fără rad un impact emotiv asupra receptorului. Codurile tehnice sunt sisteme de rela ii abstracte obiective.frumoase. 1943 Luts Prieto. 1973 24 . 1966 Joseph Greenberg. hermeneutica cuprinde rela ii noi în afara oricărei conven ii sau conven ii vechi al căror sens este pierdut. De exemplu. Codurile poetice creează un univers imaginar prin care se exprimă o experien ă ira ională sau în orice caz neverificabilă. 16 asupra istoriei mondiale într-o formă atât de încifrată încât genera ii de cercetători s-au străduit să le descopere sensurile profetice.. Gallimard. în Le langage. Mitologiile şi anumite produc ii poetice sunt sisteme mixte: hermeneutici pe cele de codificare. prin comparare cu marcajul roşu folosit în marina engleză. Întrebuin area repetată a transformat-o într-un clişeu din care nu se mai receptează decât sensul abstract. pe când reprezentarea estetică nu este decât par ial codificată şi rămâne un câmp de rela ii deschis liberei interpretări a receptorului. P. Bucureşti. fost ini ial o figură de stil folosită de Marx pentru a arăta persisten a unei idei. Sensul logic este în întregime închis într-un cod. Codurile tehnice au func ia de a semnifica o experien ă ra ională. latente şi nesupuse nici unei restric ii. În timp ce codul este un sistem de conven ii explicite şi socializate. 1968 Pierre Guiraud.Schaff. La sémiologie. Paris. expresia ". ele se conven ionalizează şi trec de la sensul poetic la cel tehnic. observabile şi verificabile. O colec ie de simboluri a căror cheie a fost pierdută o reprezintă Tarotul. De exemplu. Editura Ştiin ifică. Chicago.străbate ca un fir roşu” a. Paris..

Răsturnând raportul. superioritatea absolută a limbilor naturale în raport cu alte sisteme semiotice este sus inută fără ezitare. pe care Jakobson le pune în eviden a. Termenul este luat într-un sens restrâns: este vorba de o tehnică de tip retoric şi anume posibilitatea practic nelimitată de a produce varia i de sens prin parafraze. În concep ia lui Jakobson. limba exercită un fel de modelare semiotică asupra celorlalte sisteme de semne: limba le interpretează. Într-adevăr. Trăsăturile specifice ale limbajului natural. Prioritatea limbajului este explicată de Hjelmslev1 prin proprietatea limbilor naturale de a forma semne dotate cu sens. teoria lingvistică asigură accesul la disciplinele al căror obiect este omul. fără să fie niciodată echivalente perfecte. în 25 . la ştiin ă în general. • Sistemul lingvistic se caracterizează prin creativitate. poate să le traducă în propriile semne. constituie argumente în favoarea rolului lingvisticii de ştiin ă pilot. Swift creează în Călătoriile lui Gulliver o memorabilă scenă de parodie când îi descrie pe faimoşii academicieni din insula Balnibarbi care. purtau asupra lor toate lucrurile la care se referea convorbirea respectivă. • Limbile naturale au capacitatea de a traduce toate celelalte sisteme semiotice. fiind codul cel mai eficace. celelalte sisteme de semne pot fi doar substitute (scrisul) sau transformări (limbile formalizate). • Limbajul natural este "un element constitutiv al culturii şi. Această proprietate metalingvistică explică o altă trăsătură care apar ine exclusiv limbilor naturale: capacitatea de autodescriere. pentru a face economie de vorbe.3.ştiin ă pilot a cercetării semiotice Rolul privilegiat pe care îl joacă sistemul lingvistic în raport cu alte sisteme semiotice a fost mult discutat. de a asocia un semnificat unui semnificant Astfel. Lingvistica . capabilă să furnizeze modele teoretice altor ştiin e: • Fa ă de limbile naturale.

ca şi organizarea lor în dimensiunile sintagmatice şi paradigmatice. Ştiin a fiind o reprezentare lingvistică a experien ei. limba este un sistem de semne articulate într-o structură ierarhizată. Aparent. aşa cum au demonstrat antropologul Claude Lévi-Strauss şi psihologul Jean Piaget. al unui substrat şi al unui vehicol universal"2. Aceste elemente constitutive sunt unită i de un anumit nivel. Ea dobândeşte totuşi un rol preponderent. asigură structurii lingvistice complexitatea necesară pentru ca să poată func iona ca model pentru alte sisteme semiotice. Dar Jakobson sus ine şi compatibilitatea dintre lingvistică şi ştiin ele naturii. limbile naturale fiind cele mai complexe sisteme de semne. susceptibile de a se integra într-un nivel superior în raport cu care ele sunt subunită i. Într-adevăr. Limbajul este superior celorlalte sisteme de semne datorită facultă ii inerente condi iei umane de a simboliza. rolul lui este acela al unei infrastructuri. Această situa ie se exprimă în principal prin două elemente: a) structura limbii ca sistem complex de semne. facultate care cunoaşte în limbile naturale formele cele mai evoluate. Analizând doctrina saussuriană. Această ierarhizare a unită ilor. Prin facultate de simbolizare.ansamblul fenomenelor culturale. cercetarea în fiecare domeniu ştiin ific presupune o examinare a instrumentelor reprezentării lingvistice (definirea propriului limbaj). Caracterul de structură provine din faptul că fiecare element constitutiv îndeplineşte o anumită func ie. Benveniste în elege "capacitatea de a reprezenta realul printr-un semn şi de a percepe semnul ca 26 . b) semnul ca unitate biplană. ceea ce nu se poate realiza fără a face apel la ştiin a limbii. Lingvistica este disciplina care stabileşte corela ii între ştiin ele umaniste. care s-au inspirat vizibil din metodele lingvisticii în studiile lor de specialitate. Benveniste dă una dintre cele mai pertinente explica ii ale expansiunii modelului lingvistic în alte semiotici. lingvistica (ştiin ă a mesajelor verbale) se află într-o pozi ie subordonată în raport cu semiotica (ştiin ă a mesajelor în general). căci este un model de analiză (e vorba despre analiza structurală) pentru celelalte discipline.

oricare ar fi acest referent: "Un fapt de cultură nu este ceea ce este decât dacă trimite la altceva"3. deci de a stabili un raport de semnificare între ceva şi altceva. caracterizate printr-o natură simplă. Importan a limbilor naturale decurge.fapt subliniat şi de al i semioticieni . de unde decurge principiul ierarhiei sistemelor de semne. Cultura este în eleasă ca termen antonim naturii. căci fenomenele sociale care constituie cultura se definesc prin caracterul. De exemplu. Statutul lingvistic al persoanei determină subiectivitatea. Aici se găseşte baza abstrac iei şi principiul imagina iei creatoare. omul poate ac iona asupra naturii înconjurătoare. determinată în primul rând de func ia sa culturală. Spre deosebire de datele fizicii sau ale biologiei. Limba este interpretantul societă ii. Prin limbă. pentru că trebuie să fie totdeauna asociate cu altceva. distinct de obiectul concret. limba favorizând studiul ştiin ific şi mecanismul 27 . Capacitatea de simbolizare face din om o fiin ă ra ională. poate fi convertit în cod lingvistic. toate ştiin ele umaniste trebuie să se raporteze la limbă. Benveniste îl explică prin pozi ia centrală a limbii. Faptul a fost demonstrat de Jean Piaget. În general. fenomenele mediului uman apar ca fiind duble. o stâncă are o natură simplă. fie la stilul şi epoca pe care o reprezintă. Omul nu mai este integrat în natură. de asemenea . Ea permite formarea conceptului. ci se raportează la ea ca subiect cultural. fie la anumite persoane sau evenimente. cu câteva excep ii minore.reprezentant al realului.din capacitatea lor de a se constitui în sisteme interpretante ale altor sisteme. În ceea ce priveşte locul privilegiat ocupat de lingvistica actuală. interpretantul este sistemul semiotic al cărui domeniu de validitate este mai întins decât al sistemului interpretat Acest aspect indică locul pe care îl ocupă limba printre sistemele de semne: fiecare dintre ele. de a fi un sistem de semne. care a examinat primele raporturi logice apărute la copil şi care se dezvoltă paralel cu dobândirea structurilor limbii. Limbajul transformă omul în subiect. căci nu se poate concepe o limbă fără exprimarea persoanei. Din acest punct de vedere. pe când o construc ie arhitecturală ne trimite fie la valoarea de întrebuin are. ale cărei semne pot fi exprimate în totalitate prin limbă. esen ial pentru limbă.

devine o structură modelatoare. Posibilitatea formalizării şi descrierii obiective a unită ilor lingvistice şi a organizării lor stă la baza superiorită ii metodologice a lingvisticii structurale în raport cu intui iile. ci ele pot să constituie un punct de plecare pentru un alt sistem semiotic. limbile naturale. prin puterea sa dinamică. De exemplu. care poate fi riguros analizat. În ceea ce priveşte lingvistica de tip structuralist. după el. Analizat cu ajutorul instrumentelor puse la punct de lingvistica structurală. situa ia inversă nu este totdeauna posibilă. ale cărei trăsături şi mod de ac iune sunt reproduse de celelalte structuri. faptului că limbile naturale posedă un semnificant relativ simplu. uneori foarte valoroase.semnificării.4 Argumentând în favoarea importan ei particulare a sistemului lingvistic. Elaborarea metodelor audio-vizuale pentru învă area limbilor străine demonstrează imposibilitatea de a transpune integral limbajul sonor într-un sistem vizual. ea este considerată de Greimas ca fiind cea mai elaborată dintre semiologii. ale ştiin elor umaniste. ocupă un loc privilegiat datorită faptului că ele servesc ca punct de plecare pentru transpozi ii şi ca punct de sosire pentru traduceri"5 (adică interpretări). dacă orice alt limbaj (sistem de semne) poate fi tradus. Limba este o "matrice" semiotică care. Situa ia s-ar datora. limbajul oniric este transpozi ia (transla ia) limbajului natural într-o ordine vizuală particulară. astfel încât să facă posibilă elaborarea unor tehnici sigure de studiu al semnifica iei. care s-a străduit să demonstreze inexisten a sinonimiei între sisteme. limbajul poetic încetează de a fi inefabil pentru cercetător. Greimas se întâlneşte şi aici cu Benveniste. Acest decalaj justifică multiplicitatea sistemelor semiotice. capabil de acum să-l dezarticuleze pentru a-i 28 . prin func ia sa reprezentativă. Greimas observă că limbile naturale nu sunt numai interpretante pentru celelalte sisteme de semne. zice Greimas. Între traducere şi transla ie există o asimetrie care dovedeşte for a de semnificare a limbajului natural. căci. într-o limbă naturală. cu anumite imperfec iuni. Această conversie în dublu sens nu se produce fără un anume decalaj între ansamblul semnificant punct de plecare şi ansamblul semnificant punct de sosire.

Larousse. Note 1) Louis Hjelmslev. Pozi ia lui Greimas ilustrează enorma influen ă pe care a exercitat-o metoda structurală de analiză lingvistică asupra dezvoltării ştiin elor din secolul nostru. Paris. Multe procedee studiate de poetică nu se limitează la problemele limbajului.35 3) Emile Benveniste. 1973. 1974. concepută ca o teorie generală a tuturor limbajelor şi a tuturor sistemelor de semnifica ie. p. semiotica limbilor naturale ocupă un loc privilegiat. 1966. Prolégomenes á une théorie du langage. 1963 2) Roman Jakobson. Problemes de Linguistique générale II. în Essais de Linguistiquie générale II. Minuit. Paris.13 29 . p. făcând abstrac ie de latura inefabilă a operei de artă. Sémantique structurale.pune în lumină func ionarea. ei postulează o semiotică generală. după care func ia poetica este func ia limbajului prin care un mesaj poate deveni operă de artă. Greimas afirmă că "poetica poate fi o parte a lingvisticii în măsura în care aceasta din urmă este ştiin a globală a structurilor lingvistice. Bazându-se pe accep ia foarte largă pe care Hjelmslev o dă termenului de limbaj.63 5) A.44 4) Emiie Benveniste. Problemes de Linguistique générale I. în special a ştiin elor umaniste. p. Gallimard. Făcând apel la schema lui Jakobson. Greimas extinde domina ia lingvisticii până la teoria generală a cunoaşterii. În cadrul acestei semiotici generale pe care o numeşte "semiotică a lumii naturale". p. Minuit. Paris. ci in de teoria generală a semnelor.-J. datorită capacită ii limbilor de a traduce celelalte semiotici. chiar dacă imperialismul lingvistic nu este totdeauna justificat. Relations entre la science du langage et les autres sciences.Greimas. Paris. Paris. Gallimard. Trebuie însă să recunoaştem că Greimas manifestă o încredere exagerată în procedeele structurale. 1966.

în măsura în care sunt luate în considerare doar problemele semnificatei. şi ea este. Cuvântul are deci o realitate obiectivă şi are. trebuie men ionat filosoful Panini (sec. Deşi nu au exercitat vreo influen ă asupra dezvoltării lingvisticii europene. cuvântul este legat direct de substratul ontologic. trebuie amintite concep iile asupra cuvântului elaborate în India antică. într-un anume fel. compusă din reguli formale. Pentru gânditorii indieni ai antichită ii. Gramatica sa. În ceea ce priveşte aspectul de metodă. de existen a obiectelor a căror esen ă o constituie. ştiin a cuvintelor a fost considerată ca o parte a filosofiei. sub dublul lor aspect: filosofic şi metodologic. este precursoare a gramaticilor structurale actuale. care consideră for a creatoare ca fiind o vibra ie generatoare a universului.). care a făcut prima analiză completă a unei limbi: sanscrita. Evolu ia teoriilor despre cuvântul-semn Mult timp. Ea vizează descoperirea şi definirea celor mai mici unită i semnificative ale limbii.II. într-adevăr. prioritate fa ă de lucrurile manifestate în univers. Este interesantă asemănarea acestei concep ii cu teoria astronomică modernă a Big Bang-ului. Vechii greci au creat o teorie a numelui-instrument pentru a 30 . Acest raport este explicat prin teoria cosmogonică hindusă. SEMIOTICA LINGVISTICĂ 1.V-IV î. limba apărând ca un instrument de comunicare şi ca expresie a spiritualită ii omeneşti. de Hr. pentru a constata existen a anumitor constante în gândirea filosofică sau lingvistică.

Dezvoltând teoria lui Platon. Plotin (filosof neoplatonician) prezintă limbajul ca fiind discontinuu. cuvintele nu sunt un fenomen natural. I d. bine etc). adevăr. Numele nu dobândeşte existen ă decât în momentul când devine simbol. Heraclit din Efes defineşte Logosul drept ordinea necesară proprie atât cosmosului cât şi societă ii şi gândirii.IV î. "Logos" înseamnă în greceşte: cuvânt...1).). cuvântul reprezentând după ei aspectul extern al gândirii. Platon a scris un dialog întreg. Pentru Filon Evreul (sec.a unei serii de cuvinte esen iale care investesc pe om cu statutul de om (ex. ra iune. despre care s-a spus că a formulat prima teorie modernă a limbii. 31 . Aristotel. care opunea pe partizanii ideii originii naturale a limbajului celor pentru care limba nu era decât o conven ie socială.. de Hr.I. semnul desemnând un obiect Acest semn trebuie să depăşească conştiin a individuală pentru a deveni o reprezentare colectivă. se opune lui Platon.destul de fantezistă.gândi lucrurile. stoicii au interpretat Logosul ca fiind ra iunea divină. pe tema coresponden ei dintre cuvinte şi idei. ele sunt pur conven ionale. unde Logosul a fost identificat cu lisus Hristos ("La început a fost Cuvântul. expresie imperfectă a unită ii Verbului divin. Reluând tezele lui Heraclit. Logosul este o for ă intermediară între Dumnezeu şi lume. Să ne întoarcem pu in pentru a urmări unele dintre ideile celui mai ilustru reprezentant al teoriei naturale a limbajului: Platon. ordine." loan. de altfel. Hr. de Hr. Dialogul discută problema denumirii concrete. idee. Teoria lui Filon a avut ecou în neoplatonism şi în literatura creştină. Platon a fost primul care şi-a dat seama că în fiecare limbă există cuvinte determinante pentru psihologia colectivă. Pentru el. cunoaştere. Personajul Cratylos sus ine că există ceva natural în anumite cuvinte fără a putea spune în ce constă această natură. În teoria cuvântului. Se face analiza etimologică . V . antichitatea greacă a cunoscut celebra dispută physei / thesei.sec. Cratylos. analizabil în elemente minimale. Filosof atenian trăitor în sec. . I î. . problemă considerată esen ială pentru cunoaştere.

adică a raportului stabilit între idei şi cuvinte în procesul de desemnare a obiectelor. care opunea pe adep ii lui Aristotel celor ai lui Platon. Hr. . Teoria cuvântului-semn fondată de Aristotel se dezvoltă în secolul al 17-lea în cadrul unor orientări fie ra ionaliste. Realiştii.Vi d. limba este produsul naturii şi ea a devenit ceea ce este sub stimulii necesită ii omeneşti. În Evul Mediu. Două sunt problemele asupra cărora se concentrează aten ia filosofilor timpului: problema sensului. Aceste teorii se situau . În Europa occidentală. secolul al 17-lea inaugurează o filosofie lingvistică bazată par ial pe aristotelism. sus ineau că no iunile generale (universalia) constituie realită i cu caracter spiritual. de Hr. adică a felului în care se combină unită ile în comunicare.sec. dar originală prin ideea pe care şi-o face în legătură cu rela iile dintre cuvinte.Ideile sale se găsesc la baza semioticii actuale. Pornind de la aceste premise ontologice. René Descartes a expus principiile 32 .) au fost primii care au abordat faptele de limbă într-o perspectivă istorică. transformându-se sub imperiul condi iilor concrete de existen ă.de altfel în cadrul unor discu ii teologice. Nominaliştii (Roscelin. Filosofii din şcoala epicureană (sec. teoriile naturală şi conven ională ale antichită ii s-au continuat sub forma luptei între nominalism şi realism.Toma din Aquino. no iunile generale nefiind decât simple cuvinte: "universalia sunt nomina”. fie empiriste. pe care le determină: "universalia sunt realia". În domeniul teoriei limbii. printre care cei mai celebru a fost Sf. bazată pe principiile logicii şi ale unei gramatici cu reguli universal valabile. Duns Scott etc) considerau că numai lucrurile individuale au o existen ă reală. aducând solu ia psihologică problemei originii limbii: nimeni nu a distribuit nume lucrurilor. în timp ce realiştii le considerau ca arhetipuri. nominaliştii ajungeau la concluzia caracterului conven ional al cuvintelor.IV î. ale cărei legi au un caracter universal. Concep ia ra ionalişti pune la baza cunoaşterii ra iunea. anterioare lucrurilor individuale. idei şi lucruri. şi problema discursului. această orientare s-a reflectat în tentativele de a construi o limbă universală.

organizate social. fiind operativă. No iunea a fost considerată destul de clară de către lingvistica prestructuralistă. arbitrar. Complexul sonor şi ideile. se întâlnesc atunci când acordă un statut prioritar onomatopeelor. Filosofii secolului al 18-lea manifestă un interes aparte pentru problema originii limbilor. explicate într-o manieră dară şi naturală (1660). Astfel. cunoscută sub numele de Gramatica de la Port-Royal. profesori la şcoala de pe lângă mănăstirea de la Port-Royal. în cursul 33 . Francezul J. expresie naturală a emo iilor. Ra iunea nu face decât să interpreteze datele experien ei: "Nimic nu este în intelect care să nu fi fost mai întâi în sim uri" afirmă John Locke în Eseu asupra intelectului omenesc.logico-matematice ale unei limbi filosofice. experien a individuală şi socială duce la apari ia ra iunii. Cuvântul este considerat sub dubiul aspect. empirismul consideră că la baza gândirii se găseşte experien a senzorială. Limba este principalul mijloc pentru a fixa ideile şi a realiza comunicarea. iar cu Leibniz. sunt semne formate din sunete articulate. în ciuda marilor diferen e de concepte. după el. autorii Gramaticii de la Port-Royal fondează defini ia tradi ională a cuvântului. datorată logicianului Antoine Arnauld şi filosofului Claude Lancelot.J. sensul propriu a fost găsit mai târziu. Dincolo de specula iile sociologice. teoriile lor con in şi o filosofie a cuvântului. Introducerea perspectivei istorice în studiul limbii. calculul devine o parte a teoriei semnelor. Seria gramaticilor universale se deschide cu celebra Gramatică generală şi ra ională con inând fundamentele artei de a vorbi. stabilind echivalen a între un cuvânt şi o idee. la început o "tabula rasa" dar. Cuvintele. material (sonor) şi spiritual (semantic): "Cuvintele pot fi definite ca sunete distincte şi articulate din care oamenii au format semne pentru a-şi exprima gândurile"1. Limbajul figurat s-a născut primul. Creierul copilului este. În opozi ie cu ra ionalismul. gradat. fiind situate pe planuri diferite sunt legate într-un fel conven ional. Termenul de "arbitrar" care va lua un contur particular în gândirea saussuriană este întrebuin at pentru prima oară de Locke şi tot el este cel care a propus crearea unei ştiin e generale a semnelor: semiotica.Rousseau şi italianul Gianbattista Vico.

Vocabularul unui popor exprimă concep ia lui despre lume. fenomenele lingvistice fac obiectul de studiu atât pentru sociologi. Alături de aspectul istoric. structura unde fiecare element trebuie să fie în eles în rela iile sale cu 34 .de Saussure în Elve ia sau Antoine Meillet în Fran a. Grimm şi al ii au stabilit coresponden e şi legături genetice între limbi. prin trecerea de la reprezentări concrete şi subiective la concepte impersonale. n-a făcut decât să consolideze statutul cuvântului. un pas decisiv în ceea ce priveşte metoda generală de cercetare lingvistică. Dar Saussure a făcut un pas înainte. Cuvântul este considerat acum ca o unitate având o evolu ie autonomă. Şcoala germană. a "sufletului popular". Mircea Vulcănescu aduce o schimbare în perspectiva cercetării. După abordarea psihologică a fenomenului etnic datorată lui Rădulescu-Motru şi după viziunea metafizică a lui Blaga. trebuie luat in considerare sistemul. au adoptat explica ii sociologice: considerând limba un fenomen social. care apare odată cu Humboldt şi care a luat mai târziu numele de "psihologia popoarelor" (Volkerpsychologie). Medita ia asupra profilului spiritual al poporului român este una dintre marile teme ale culturii noastre moderne. Durkheim şi şcoala sa sociologică a analizat fenomenul de generalizare realizat prin limbaj. pentru care fiecare limbă este "în elepciunea lumii într-una din variantele sale"2. influen ând şi pe filosofii români din perioada dintre cele două războaie. Unii lingvişti. ca F. Această metodă de cercetare va fi întrebuin ată şi de Constantin Noica. trecând de la studiul logic la observarea formelor lingvistice. cuvântul apare în concep ia lor ca un semn socialmente constituit al obiectelor şi fenomenelor desemnate. în secolul al 19-lea. Această teorie a avut un ecou prelungit.secolului al 19-lea. prezintă limba ca o manifestare a psihologiei colective. considerând configura ia limbii şi simbolurile expresive ca revelatoare pentru psihologia poporului nostru. Tot secolul ai 19lea marchează începutul preocupării pentru dimensiunea sociologică a limbajului. în Fran a. El a arătat că evolu ia limbii nu se reduce la istoria cuvintelor. cât şi pentru lingvişti. Comparatiştii germani Bopp.

. care cuprinde cele două semnifica ii. El a fost primul care a contestat suprema ia cuvântului în analiza lingvistică. ci variază dună limbă. ca cele două fe e ale unei foi de hârtie.. Decupajele realizate prin semne nu sunt date dinainte. dar acestea posedă în schimb categoria aspectului mult mai bine reprezentată. o dată pentru totdeauna. Tu pui stiloul pe bancă. Semnul lingvistic nu este un nume pentru un lucru El uneşte un concept cu o imagine acustică. o entitate psihică cu două fe e: semnificat (concept) şi semnificant (imaginea acustică) — aspecte indisociabile.) sunt rela ii paradigmatice. Saussure numea această capacitate de diferen iere a elementelor lingvistice valoare. Rela iile în plan vertical (eutu-Maria. limbile romanice comportă un număr mai mare de timpuri verbale decât limbile slave. Cuvântul-semn nu se poate defini în afara sistemului limbii. Semnul lingvistic realizează un decupaj simultan în realitatea fonică şi în realitatea conceptuală.celelalte elemente ale întregului. spune el. gândirea şi substan a fonică sunt nebuloase in care nimic nu este organizat înaintea apari iei limbajului.. valorile cuvintelor franceze pied şi jambe diferă de valoarea cuvântului românesc picior. Eu pun cartea pe masă. fonică. Rela iile în plan orizontal (eu-pun-cartea-pe-masă. Conceptul. De exemplu. De exemplu. Limba este deci o formă şi nu o substan ă3. Pentru Saussure. Semnificantul este considerat de Saussure ca fiind format nu din substan a materială. Saussure remarcă faptul că atât semnificatul cât şi semnificantul trebuie în elese în raport cu alte elemente ale sistemului cu care intră în rela ii de opozi ie pe plan paradigmatic şi în rela ii de contrast pe plan sintagmatic. care decupează semnifica ii şi semnifican ii reuni i în semne lingvistice printr-o rela ie de coresponden ă biunivocă. pun-pui-pune . tu-puistiloul . Saussure substituie coresponden ei idee-cuvânt conceptul de semn lingvistic. nu poate fi cu adevărat determinat decât cu ajutorul a ceea ce există în afara lui.) sunt rela ii sintagmatice. Maria pune caietul în geantă.. ci din diferen ele care separă imaginea sa acustică de celelalte. Ex. sensurile reprezentate în franceză de două semne 35 . Semnul este ceva abstract. în domeniul gramaticii.

în raport cu comunitatea lingvistică care îl întrebuin ează. Este drept că există şi anumite cazuri de motivare par ială (unsprezece vine de la unu şi zece). Wald). sufixe. Acest caracter distinge semnifican ii acustici de cei vizuali. Baum. ci impus. unor forme de flexiune). ele diferă de la o limbă la alta {fr. Sunt şi paradigme care se 36 . o re ea de raporturi nesubstan ială. Saussure nu zice "discret". dar aici sensul se construieşte prin combinarea anumitor element ale sistemului. pentru că fie într-un cuvânt se pot distinge mai multe unită i sub formă de prefixe. semnele lingvistice au un caracter discret (în sensul matematic al cuvântului). locu iunilor.(bois si foret) sunt redate în germană prin trei {Holz. exprimând prin acest termen şi faptul că semnul se defineşte prin raporturile sale cu ceilal i termeni ai limbii. fie un semn cumulează mai multe cuvinte (e cazul cuvintelor compuse. Linearitatea nu înseamnă continuitate. nu este liber. în ceea ce priveşte onomatopeele. semnificantul apare ca liber ales. ci "diferen ial". în schimb. Astfel se dovedeşte că limba este o formă. Arbitrar înseamnă nemotivat. Arbitrariul se referă la legătura dintre semnificat şi semnificant.cucurigu). copac). rom. Dacă în raportul cu ideea pe care o reprezintă. se desfăşoară în timp. adică semnificantul nu are nici o legătură în realitate cu semnificatul. Saussure observă că şi ele sunt elemente organice ale sistemului. De altfel. arbore. căci simbolurile nu sunt niciodată total arbitrare. Caracterul linear al semnificantului se referă la faptul că semnificantul. Limitele semnului lingvistic nu corespund cu cele ale cuvântului. engl. fiind de natură auditivă. Semnul lingvistic are două caractere primordiale: arbitrariul şi linearitatea. Din contră. Caracterul arbitrar al semnului lingvistic îl deosebeşte de simbolurile folosite de societate. francezului arbre îi corespund în română trei unită i {pom. radicale. Limba este o moştenire a epocii precedente şi factorii istorici explică de ce semnul rezistă la orice substituire voluntară.cocorigo.cock-a-doodle-do. care constituie un serios contraargument.

al doilea . bile .. dacă te doare capul. Unită ile din prima articulare au un sens şi o formă fonică. care desemnează un anumit tip de ac iune şi -ă. ca fiind semnele lingvistice minimale. Monemul nu este echivalentul cuvântului. Unită ile de a doua articulare se numesc foneme. te po i manifesta prin strigăte şi aceste strigăte pot fi recep ionate corect de anturaj. principalul reprezentant al şcolii func ionale franceze. în care nici una din cele trei unită i nu corespunde specificului situa iei. Martinet consideră unită ile de primă articulare. înlocuite cu alte unită i de a doua articulare.un morfem). Saussure a indicat direc iile de cercetare ulterioare. De exemplu. a prezentului (primul este un lexem. Cuvântul poate concide cu monemul. chiar dacă nu a dat răspuns la toate problemele pe care le-a pus. bune. nu poate fi divizat în unită i semnificative mai mici. Ele nu pot fi analizate în unită i succesive mai mici dotate cu sens. Dar aceasta nu ajunge pentru a constitui o comunicare lingvistică. dar forma fonică poate fi divizată într-o serie de unită i.). Fiecare dintre ele poate fi regăsită în alt context pentru a comunica alte fapte de experien ă.cer integrate într-un singur semn. Orice combinare de moneme este numită de Martinet sintagmă. De exemplu. Prima articulare este cea conform căreia orice fapt de experien ă pe care vrem să-l comunicăm altora este analizat într-o serie de unită i înzestrate cu o formă vocală şi cu o semnifica ie. Cuvântul va fi definit ca fiind o sintagmă autonomă 37 . a llla sing. care indica pers. el ia ca punct de plecare pentru analiza elementelor minimale ale limbii propria sa teorie a dublei articulări a limbajului. Se realizează astfel o mare economie în sistemul de comunicare. Fiecare strigăt este inanalizabil şi corespunde ansamblului senza iei dureroase. în cartea sa Elemente de lingvistică generală4. Printre urmaşii lui Saussure.. dar forma fonică poate fi analizată în patru unită i care. în cuvântul umblă avem două moneme: umbl-. Acest fenomen reprezintă a doua articulare. pot forma noi cuvinte (mine. pe care le numeşte moneme. fiecare contribuind să diferen ieze unitatea de prima articulare de alte unită i de acelaşi rang. cuvântul bine. dar poate fi format din mai multe moneme. ne vom opri la Andre Martinet. Situa ia este diferită dacă se pronun ă enun ul "Mă doare capul". care are un complex fonic şi un sens propriu.

Capacitatea înnăscută a vorbitorilor de a emite şi de a în elege un număr nedefinit de fraze se numeşte competen ă. Teoria gramaticii generative. într-o propozi ie ca : "Aceste discu ii au ajuns la rezultate importante" se poate intercala o propozi ie relativă cu valoarea calificativă: "Aceste discu ii. Rela iile sintactice sunt considerate esen iale în producerea limbajului. Pentru el. Defini ia se extinde şi la cuvintele formate dintr-un singur monem (ex. Cuvântul este un element de suprafa ă. au ajuns la rezultate importante". în concep ia lui Chomsky. în structuralismul clasic. Atributiva se va reduce la un adjectiv: "Aceste lungi discu ii au ajuns la rezultate importante". total diferită în analiza cuvântului şi a raporturilor sale cu structura enun ului. Creativitatea lexicală este explicată prin anumite proceduri. un mecanism capabil de a produce un număr de fraze gramaticale. deci capacită ii logice a vorbitorilor. care au fost lungi. reprezintă cuvântul ca fiind produsul enun ului. din contră. de la monem până la enun . ca proces de crea ie. rezultatul unei serii de transformări. Gramatica este. aduce o perspectivă nouă. care constau în combinarea mai multor propozi ii. considerând că acest monem se combină cu moneme zero.formată din moneme neseparabile. enun ul este considerat ca rezultatul combinării cuvintelor-semne. Dând prioritate competen ei. Chomsky apare ca un descendent al gânditorilor de la Port-Royal. semn lingvistic este orice fapt de limbă care are un semnificat şi un semnificant. ieri). 38 . Limba. Generativismui. fondată de Noam Chomsky. este concepută de gramatica generativă la două nivele: structura profundă de natură sintactico-semantică şi structura de suprafa ă exprimată prin forma morfo-fonetică a cuvântului. Felul în care este folosită competen a în actele vorbirii concrete se numeşte performan ă. ceea ce are drept consecin ă inversarea sensului rela iei dintre cuvânt şi frază. Astfel. Martinet lărgeşte accep iunea cuvântului-semn.

care trebuie să ia în considerare rela iile dintre semnificant şi semnificat Această concep ie unilaterală a semnului a fost facilitată de uşurin a aplicării metodei de analiză structurală la planul expresiei şi prin relativa rezisten ă a planului con inutului la această analiză. analizând rela iile care unesc aceste semne în comunicare.Preocuparea generatiştilor pentru mecanismul care permite producerea unui număr infinit de fraze a dus la marginalizarea teoriei cuvântului-semn. Pe de altă parte. cea rela ională. Această teorie porneşte de la distinc ia saussuriană între formă şi substan ă şi de la afirma ia că limba este o formă. Dacă semnul este asimilat cuvântului. sus inută de reprezentan ii şcolii glosematice. Dar trebuie să inem seama de faptul că elementul sonor al unui cuvânt este întrebuin at într-un scop social şi nu poate fi folosit decât gra ie existen ei unui cod supra-individual. doar referentul îi este exterior. Care 39 . distinc ia pe care au făcut-o între competen ă şi performan ă este de un mare interes pentru semiologie. deoarece aruncă o lumină nouă asupra problemei func ionării codurilor. Cei care pun accent pe caracterul material al semnului lingvistic (complexul sonor) consideră semnul format doar din semnificant. sensul fiind considerat exterior semnului. atunci el apare ca bilateral (semnificat şi semnificant). Tezele lui Saussure au fost dezvoltate de Hjelmslev. Stratificarea semiotică a semnului lingvistic. 2. Concep ia bilaterală a semnului este la baza unei a treia interpretări. Sensul este deci considerat ca făcând parte din semn. Unilateraliştii studiază semnul mai mult sub aspect sintagmatic. ierarhia limbajelor Am văzut că cele trei accep ii lingvistice ale semnului îşi găsesc punctul de plecare în Cursul de lingvistică generală al lui Saussure.

opozi ia surd / sonor nu are un corespondent în domeniul sensului. raport care trebuie integrat în defini ia semnului. căci termenii între care există rela ia 40 . Există o coresponden ă în plan orizontal care leagă semnifica ii între ei şi semnifican ii între ei şi o coresponden ă în plan vertical. Punctul de vedere substan ial. câmpuri semantice) nu au sisteme paralele corespunzătoare în planul expresiei. deci o simplă rela ie. De exemplu. care asociază fiecărui element din A un element din B: {A. Limba. nu exclude punctul de vedere rela ional. Discu iile lui Hjelmslev despre func ia-semn îmbogă esc teoria semnului prin accentul pe care îl pun pe coresponden a între semnificant şi semnificat. atunci fiecărui semnificant îi corespunde un semnificat din ansamblul A. Cu ajutorul acestor principii de bază. cupluri de antonime. între semnifica i şi semnifican i. ansamblul semnifican ilor B şi regula de coresponden ă f (func ie). Acest mod de a prezenta limba din punct de vedere func ional pune în lumină asimetria fundamentală dintre planul con inutului şi planul expresiei. Din contră. Nici o clasificare a semnifica ilor nu este posibilă pornind de la semnifican i şi invers. B. Dacă se pleacă de la ansamblul semnifican ilor ca domeniu de defini ie (domeniu sursă) şi de la rela ia de semnificare care stabileşte coresponden a. se stabileşte ansamblul unită ilor atât în planul expresiei cât şi în planul con inutului. Fiecare plan apare ca un ansamblu structurat de clase. sistemele semnificative (serii sinonimice. f}. Distinc ia dintre semnifica i se realizează pe planul expresiei prin opozi ia dintre elementele semnificante. un caz particular al acesteia: semnul este reuniunea con inutului cu forma expresiei. căci dacă descoperim o structură într-un plan. ele se completează reciproc. între elementele cărora se stabileşte o regulă de coresponden ă. ca domeniu de defini ie. Se poate proceda şi invers: plecăm de la semnifica i (sensuri).consideră forma ca primordială şi semnul. ei nu-i corespunde o structură analogă în celălalt plan. care consideră semnul bilateral. ca sistem semiotic. este reprezentată de ansamblul semnifica ilor A. şi încercăm fi găsim semnifican ii (complexele sonore) corespunzători în co-domeniu.

(semnificat-semnificant) pot fi considera i fie ca substan ă, fie ca formă. Termenii rela iei şi coresponden a care există între ei pot fi

reuni i în no iunea generică de func ie. Paul Miclău5 consideră că orice definire a semnului doar sub aspect dinamic (semnificant) sau numai ca element static (semnificat şi semnificant) este nefondată. A reduce semnul la aspectul său material înseamnă să-i neglijăm capacitatea de semnalizare, procesul de transmisie a mesajului. Cartea sa Semiotica lingvistică este o pledoarie în favoarea dublei naturi a semnului: element constitutiv al structurii lingvistice şi semnal în procesul de comunicare. Sub aspectul său static, semnul se încadrează în structura lingvistică conform principiului stratificării. Limba are un profund caracter semiotic şi toate nivelele semnificative sunt impregnate de acest caracter. Semnul lingvistic care se manifestă la diverse nivele, se comportă ca o categorie generică, cuprinzând mai multe feluri de unită i. Tradi ia lingvistică, intui ia vorbitorilor consideră cuvântul ca unitate de bază a limbii. Dar, când s-a pus problema unei definiri riguroase a cuvântului, au apărut dificultă i neaşteptate, mai ales din punct de vedere al exigen elor structuralismului, care dorea să descopere trăsăturile generale ale cuvântului. De aceea Martinet a introdus termenul de monem pentru a desemna unitatea lingvistică minimală. Monemele formează primul nivel semiotic dar nu pot func iona independent. Ele devin semne doar atunci când dobândesc statutul nivelului imediat superior: cel al cuvântului. Există şi cuvinte formate dintr-un singur monem. Semnificantul /e/ din case este asociat sensului "feminin, plural", constituind monemul -e, dar el poate func iona ca un cuvânt când este folosit ca pers. a lll-a sg. a verbului a fi la prezent indicativ (e = este). Al doilea nivel semiotic este cel al cuvântului. Deşi anumi i lingvişti au încercat să renun e la no iunea de cuvânt, termenul continuă să fie întrebuin at atât în lexicologie, cât şi în semiologie. în studiul cuvântului trebuie precizat nivelul de analiză la care ne situăm, căci cuvântul este o unitate complexă, care se manifestă la mai multe nivele structurate după anumite principii. Este vorba despre principiul stratificării şi principul dominan ei. Principiul stratificării constă în faptul că un nivel semiotic îl
41

înglobează pe cel anterior, din trăsăturile distinctive ale căruia este format Astfel, monemul este format din fonemele semnificantului şi din trăsăturile distinctive lexicale şi gramaticale ale semnificatului. Principiul dominan ei se referă la faptul că o unitate de un anumit nivel poate să-şi piardă valoarea distinctivă la alt nivel. Se formează atunci clase de elemente echivalente care func ionează ca un semnificat sau ca un semnificant global. Altfel spus, trăsăturile distinctive x şi y ale sistemului A se pot combina întrun singur element ale sistemului B. De exemplu, din punct de vedere al sensului lexical al radicalului sunt- din sunte i, partea gramaticală se manifestă ca o singură trăsătură distinctivă (element gramatical); nu ne interesează modul, timpul, persoana, faptul că este un verb neregulat etc, decât în măsura în care realizează verbalitatea. Din punct de vedere semiotic, analiza semnificatului lămureşte toate nivelele la care apare cuvântul ca unitate. În structura limbii, semnificatul cuvântului, numit în lingvistică semem, este considerat ca un fascicol de trăsături distinctive (seme). Identificarea semelor, adică a unită ilor minimale de sens, comportă diferite grade de dificultate. Pentru cuvintele polisemantice, fiecare sens poate fi considerat ca o trăsătură distinctivă. Structura clasică a articolelor de dic ionar este relevantă sub acest aspect : cuvântul facultate este prezentat în D.L.R.M. cu două grupe de sensuri: 1. capacitate, posibilitate morală sau intelectuală şi 2. unitate didactică, ştiin ifică şi administrativă în cadrul unei universită i. Cuvintele monosemice pot fi sau nu analizabile. În cuvintele analizabile, prin comutare se pot descoperi semele şi caracterul lor distinctiv. Astfel, comparând termometru cu tensiometru, descoperim seme comune: "aparat", "care serveşte la măsurare" şi seme specifice: "temperatura" şi "deforma iile unui corp supus unor for e exterioare". Cuvintele monosemice aşa-zise neanalizabile pot fi totuşi analizate prin procedeul logic al genului proxim şi al diferen ei specifice, care a dus la analiza componen ială (semică) propusă de semantica structurală. De exemplu, potecă
42

se analizează în "drum" şi "îngust". Dar sensurile lexicale nu sunt izolate; ele sunt înso ite

întotdeauna de determina ii gramaticale, care pot fi şi ele analizate în seme. Cuvântul apare ca un ansamblu semiotic care se manifestă la două nivele: lexico-gramatical şi sintactic. La nivelul lexico-gramatical trebuie să facem distinc ia între lexeme şi morfeme. Lexemul este ansamblul de trăsături lexicale (semantice) + trăsătura gramaticală globală proprie clasei considerate, exprimat prin semnifican i ca elemente de expresie. Acest ansamblu unitar este semnul lexical. În lexem, nivelul lexical este dominant. La nivelul morfologic, situa ia este inversă: fiecare semnificat morfologic este un fascicol de trăsături distinctive, în timp ce trăsăturile distinctive ale sememelor lexicale sunt asimilate într-o singură trăsătură generală. În cuvântul sunte i, monemul -e i poate fi analizat ca dezinen ă verbală pentru prezent, indicativ, pers. a V-a, dar trăsăturile distinctive din sunt se reduc la semnifica ia verbală globală proprie clasei de semne susceptibile de a apărea înaintea monemului -e i. S-ar putea spune că din cauza domina iei nivelului gramatical, sensurile lexicale sunt neutralizate. Morfemul va fi deci ansamblul trăsăturilor distinctive ale semnfica ilor morfologici + semnificatul lexical general, exprima i prin semnifican ii respectivi. Morfemul este semnul morfologic. Pe plan sintactic, cuvântul reuneşte la acelaşi nivel, într-un singur ansamblu lexemul şi morfemul. Conform principiului stratificării, lexemele şi morfemele sunt considerate ca trăsături distinctive pentru cuvântul sintactic - unitate de nivel superior. Pentru categoria predicatului, de exemplu, se iau în considerare lexemele verbale ca semnificate lexicale generale (verbalitatea) şi morfemele ca semnificate morfologice capabile să exprime predica ia. Aceasta unitate semiotică e sintaxemul. Paul Miclău, în cartea amintită, face o schemă care reprezintă cele două nivele semiotice: nivelul monemului şi nivelul cuvântului. Acesta din urmă este format din trei elemente: lexem, morfem şi sintaxem. Lexemul şi morfemul formează împreună un singur subnivel: lexico-gramatical. La fiecare nivel, semnul
43

Trăsături distinctive I. Miclău combate această teorie. iar în altele nu.semn morfologic at s morfologic + sant morfologic + sat lexical global sant lexical global c)Sintaxem-semnsintactic at s lexical global + sant lexical global + sat gramatical global sant gramatical global Cuvântul apare deci ca un semn stratificat şi complex. cânt are desinen a zero. Structura nivelelor semiotice lămureşte şi natura semnului zero. Astfel.lingvistic comportă un semnificat şi un semnificant Analiza respectă principiul stratificării. Semnul zero este un element care nu apare decât în structura unui semn complex. De exemplu în paradigma cânt.. anumi i cercetători au luat în considerare alte unită i semiotice. Cuvântul-semn este unitatea semiotică de bază a limbii. El recunoaşte totuşi că anumite tipuri de fraze se pot reduce la un semn. Propozi ii formate dintr-un 44 . putând cuprinde la fiecare nivel clase de variante (paradigme). cân i. Trăsături distinctive II Monem . considerând că nu trebuie să confundăm structura semiotică cu unitatea. cântă. Henri Frei sus ine că fraza poate fi considerată ca semn. El reprezintă un semn gramatical care figurează în unele variante ale semnului lexical în cadrul paradigmei acestuia. Este vorba despre monoreme.. fiecare nivel semiotic fiind format din trăsăturile distinctive ale nivelului precedent: SEMN SEMNIFICAT SEMNIFICANT I. Totuşi.semn elementar semnificat: a)lexical semnificant: a)foneme b)gramatical b)prozodeme III Cuvânt .semn complex a) lexem-semn lexical at s lexical + sant lexical sat gramatical global sant gramatical global b) Morfem ..

) a .ea (ci. operă colectivă a mai multor genera ii de critici de artă. i (al doilea) .sufix pentru a arăta scopul. italiană .pers. u .afix pentru a arăta că ac iunea este ini iată de vorbitor. Stratificarea observată ia nivelul semnului se regăseşte şi !a nivelul sistemului general al limbii. obiectele ac iunii şi circumstan ele în care are loc ac iunea sunt incluse în forma verbală cu ajutorul afixelor. franceză.acest lucru (c.singur termen. am . se pot distinge două nivele: cel care constituie obiectul de studiu şi cel care cuprinde instrumentele lingvistice ale cercetării semiotice şi care este un nivel metalingvistic în raport cu primul. o limbă naturală.).. Metalimbajul descriptiv serveşte pentru a studia orice fel de ansamblu semnificant. în cadrul unui demers descriptiv. sau o limbă naturală. logica simbolică).) ca metalimbaj este indiferentă din punct de vedere semiotic. într-un idiom din America de Nord. Greimas recunoaşte existen a a patru nivele semiotice ale limbii: limba obiect. în aceste limbi.afix pentru a arăta atribu ia. Dezvoltând ideea iui Hjelmslev. integrat în ansamblul semnificant al limbii întrebuin ate. ca şi limbajul obiect pe care îl explică. Există de asemenea fenomene de reduc ie a frazelor la cuvinte în limbile incorporante. limbajul criticii de artă. Cuvântul i-n-i-a-lu-d-am este format din: d . sau mitologie. propozi iile sunt ansambluri organizate în structuri coerente. n . într-adevăr.rădăcina verbului a da. i (ini ial) trecut. ca domeniu de studiu. se prezintă ca un subansamblu deja existent. De exemplu. de ex. şi astfel un cuvânt poate con ine o propozi ie întreagă.I. Limbile naturale sunt singurele sisteme semiotice care se pot descrie pe ele însele. se poate vorbi despre o ierarhie a limbajelor. Metalimba neştiin ifică este.d.. ansamblul pictură. Metalimbajul ştiin ific este construit adică to i termenii care îl compun constituie un corpus coerent de defini ii (ex. l . Hjelmslev făcea distinc ia între metalimbaje ştiin ifice şi metalimbaje neştiin ifice. caracterizate de obicei prin intona ie exclamativă (Bravo! Tu! Ah!). Alegerea limbii naturale (română. sau vestimenta ie. în afara acestor particularită i. 45 . indienii pot exprima printr-un singur cuvânt con inutul: "am venit ca să-i dau ei acest lucru".

46 . 3. paradoxul dispare.limbajul descriptiv în care se formulează semnifica iile şi expresiile lor. luate ca semne (ei folosesc termenul de "simbol' in loc de "semn"). Distinc ia dintre limbă şi metalimbă este foarte importantă din punct de vedere logic. de o generalitate maximă. nefiind decât instrumente care îşi dobândesc semnifica ia prin întrebuin area lor de către vorbitori. Structura semiotică fundamentală are o configura ie triunghiulară. Acest paradox contrazice principiul logic al contradic iei: A nu este egal cu nonA. cuvintele nu înseamnă nimic prin ele însele. filosofii englezi pleacă de la premisa că. a suscitat interesul atât al lingviştilor cât şi al filosofilor. căci ea rezolvă diverse paradoxuri semantice. aşa cum au demonstrat Ogden şi Richards în lucrarea lor The Meaning of Meaning (Sensul sensului). cum ar fi celebrul paradox al mincinosului. limbajul metodologic care defineşte conceptele descriptive şi verifică coeziunea lor internă şi în fine. apărută pe terenul concep iei despre limbă ca sistem de semne. Dimensiunea semantică a semnului lingvistic. care va con ine principiile tuturor semioticilor particulare. mult vehiculat de filosofii Greciei antice: Eubulide cretanul zice: "to i cretanii mint". Analiza afirma iei lui Eubulide pune în eviden ă un cerc vicios: dacă e adevărat că to i cretanii mint. apărută în 1923. Promotori ai teoriei conven ionalismului lingvistic. Dacă socotim însă afirma ia lui Eubulide la limbaj obiect şi aplicarea criteriului adevărului ca făcând parte din metalimbaj. unde Greimas plasează semiologia generală . căci şi lingvistica şi filosofia contribuie la constituirea unei teorii a comunicării. Triunghiul rela iilor Problema semnifica iei expresiilor lingvistice. un limbaj epistemologic.o ştiin ă încă în formare. Eubulide este şi el un mincinos şi deci afirma ia lui este falsă.

Criticând concluziile filosofice ale lui Ogden şi Richards. ci expresia mai mult sau mai pu in adecvată a realită ii. P S R Vârfurile triunghiului indică factorii prezen i în orice act de simbolizare. Gândirea (no iunea) şi simbolul între in o rela ie de cauzalitate (corectitudine). În procesul de semnificare trebuie să luăm în considerare sensul şi nu no iunea: semnul (simbolul) S exprimă un sens P şi desemnează un referent R. simbolul se găseşte într-o rela ie de atribuire în raport cu referentul. iar laturile . simbolul (adică semnul) (S) şi referentul (adică obiectul desemnat)(R). la fel şi gândirea şi referentul (rela ie de adecvare). Triunghiul Ogden . cum sus in reprezentan ii neopozitivismuiui7.Elementele care intră în rela ie într-o situa ie semiotică sunt: gândirea (P). În schimb. autorii trag concluzia că o cunoaştere adecvată a realită ii este imposibilă. Al. Semnul este legat de gândire prin faptul ca exprimă un sens şi de referent prin rela ia de semnificare (desemnare). Din faptul că între S şi R nu există o legătură cauzală directă. Rela ia de desemnare este diferită de rela ia de adevăr. ideal sau abstract.rela iile dintre aceşti factori.Richards va fi modificat astfel: P S R Sistemele de semne nu sunt o crea ie arbitrară. care se stabileşte între referent şi con inutul informa iei exprimat ca un sens pentru gândirea unui anumit subiect. Problema adevărului (adecvării) apare în rela ia dintre 47 . prof. Boboc6 pune în lumină caracterul obiectiv al sensului. care poate fi un obiect real.

P poate fi socotit ca latura semnificată a semnului. Ulterior. a) Rela ia dintre semnul lingvistic şi referent va îi pusă în eviden ă prin trăsăturile semantice generate ale claselor de 48 . Un copil care înva ă limba maternă. pe baza căruia operează în absen a referentului. iar S latura semnificantă. să indice printr-un gest ostensiv referentul. semnificatul şi semnificantul vor fi încadra i în structuri lingvistice. va asocia de mai multe ori semnificantul pisică cu animalul respectiv până va detaşa trăsăturile invariante ale semnificatului. reproducându-l. Triunghiul Ogden . luăm în considerare sensul. Limba devine astfel un sistem semiotic abstract. În triunghiul toi Ogden şi Richards. Cunoaşterea discursivă. Concep ia biplană a semnului modifică pozi ia lui fa ă de referent: Semnificat Semnificant Referent Dacă în loc să vorbim despre "gândire".gândire şi referent.Richards se referă la ceea ce logicienii numesc cunoaştere ostensivă (în prezen a referentului). cum zicea Cassirer. liberându-se astfel de contingen a spa ială şi temporală. Unirea celor două laturi realizează fuziunea între func ie de desemnare şi adevăr. capabil să efectueze opera ii logice supuse probelor de adevăr. Nu este de mirare că studiul semnifica iei expresiilor lingvistice a afectat teoria adevărului şi teoria cunoaşterii. care au devenit. Această achizi ie presupune prezen a unui vorbitor care să cunoască deja semnul respectiv şi care. derivată din cunoaşterea ostensivă. pleacă de la existen a unui sistem semiotic constituit. cazuri particulare ale problemei semnificării. semnul este conceput ca unilateral. pe care semnul şi te asumă în rela iile cu referentul.

sunt semne care se referă la indivizi şi care nu se formează prin abstrac ia trasărilor comune mai multor exemplare. Să ne gândim. Când un cuvânt se aplică unui obiect. Semnele cunosc diverse grade de generalitate a semnificatului lor. a locului unde se desfăşoară via a familiei Grandet. individualizările. la primul capitol din Eugenie Grandet. Obiectele sunt încadrate în sisteme. al veşmintelor accentuează în bine sau în rău trăsăturile caracterologice ale personajelor. numele 49 .Călinescu. Obiectele fac parte integrantă din universul uman. având ca referent. după cum re in mai multe trăsături invariante. atitudini. Semnele individuale sunt în majoritatea cazurilor nume proprii. roman balzacian din multe puncte de vedere. Un procedeu asemănător găsim şi în Enigma Otiliei de G. Majoritatea oamenilor produc obiecte materiale sau spirituale. Descrierea interiorului domestic. iar totalitatea indivizilor întrebuin ează cantită i enorme de obiecte. esen iale. Spre deosebire de alte semne ale limbii. În ceea ce priveşte raportul lor cu referentul. sunt super-semne. ci este o entitate dota i cu semnifica ii. acest obiect capătă o semnifica ie. obiecte-semne. Balzac a în eles foarte bine această valoare semnificativă a obiectelor care abundă în universul personajelor sale. astfel încât fiecare obiect este impregnat de valori morale şi afective. În acest raport semiotic. Ele intră deci într-o rela ie comunicativă. înainte de a-i cunoaşte pe protagoniştii povestirii. în care. mobilelor. trebuie să inem seama de faptul că obiectul nu este amorf. se poate stabili o ierarhie a trăsăturilor semice în func ie de distan a lor fa ă de referent. sau mai multe trăsături variabile. Semnele lingvistice. Al i semiologi (Roland Barthes. Jean Baudrillard8 s-a ocupat de această problemă în cartea sa Le systeme des objets. ceea ce le asigură un loc privilegiat printre celelalte sisteme semiotice. Contactul omului cu obiectele implică aprecieri. asistăm la descrierea străzii. de exemplu. casei. Numele proprii con in esen a cea mai pu in generalizatoare. Claude Levi-Strauss) au consacrat studii unor domenii speciale care cuprind sisteme de obiecte materiale. care se adaugă la func ionalitatea sa.semne în raporturile lor cu referentul.

tactile. parfum con in trăsături care evocă imagini auditive. în timp ce aceste trăsături lipsesc în substantive ca bunătate. căldură. "cu picioare". aceste trăsături semice dobândesc o putere evocatoare crescută prin asocierea cu imaginea mentală a obiectului.proprii nu se referă la o clasă de indivizi. căci ele se referă la un ansamblu de manifestări ale indivizilor desemna i sau de caractere ale obiectelor denumite. Există totuşi şi în numele proprii un anumit grad de abstractizare situa ională. în mintea vorbitorilor. rela ie etc. deşi anumite elemente particulare au o bază reală. Semne ca şuierat. Substantive ca trandafir. Măria. iar alteori unui semn nereprezentabil. Adjectivele sunt reprezentabile sau abstracta după cum calitatea desemnată este sau nu evocatoare în substantivul 50 . de asemenea. Există. dar acelaşi cuvânt în sintagma economie de pia ă nu este reprezentabil. copil. Semnele reprezentabile au posibilitatea de a sugera imaginea unui referent sau a unui grup de referen iimagine care completează semnificatul invariant dedus din clasa de obiecte. De exemplu. pia ă. zână). reprezentări. Trăsăturile reprezentabile nu sunt neapărat vizuale. "cu sau fără spătar". Substantive ca scaun sau fotoliu au ca referent clasa obiectelor caracterizate prin trăsături comune: "pentru a se aşeza". Acelaşi semnificat poate apar ine uneori unui semn reprezentabil. Această capacitate a semnului lingvistic se explică prin faptul că el poate fi înso it de forme senzoriale ale cunoaşterii: senza ii percep ii. con in trăsături reprezentabile. stilou. în sensul de "loc public unde se vând şi se cumpără mărfuri". "în material rigid" etc. olfactive. Reprezentabilitatea se manifestă cel mai clar la substantive. fiind fructul imagina iei. Acest exemplu al lui Pottier arată că analiza semică este reductibilă la o analiză a obiectului. Pe o treaptă superioară de abstrac ie se situează semnele reprezentabile. Ele desemnează de obicei unită i concrete: Piteşti Dunărea. Numele propriu are capacitatea de a evoca reprezentarea individului sau a obiectului desemnat. substantive reprezentabile care nu desemnează obiecte existente în realitate (dragon. este reprezentabil. Ion.

adjective sau adverbe). Numeralele sunt nume abstracte. Clasele gramaticale se găsesc pe diferite trepte de abstractizare. Verbele pot fi semne reprezentabile dacă sensul lor se referă la o ac iune. Onomatopeele sunt semnele cele mai pu in abstracte-ele acoperă. reciproc sunt abstracte. sunt departe de a forma o clasă omogenă. căci se referă la alte clase (verbe. Bernard Pottier9 numeşte substantivele termeni primari. în cazul onomatopeelor. în timp ce altele sunt nereprezentabile. Dacă semnele reprezentabile se găsesc la un nivel destul de scăzut de abstractizare. Ei se ordonează într-o manieră ascendentă de la o simplă trăsătură distinctivă (ca în triste e) până la conceptele cele mai generale (spa iu. numeralele nu pot să reprezinte nimic. deşi într-o manieră schematică. Semnifica ii interjec iilor sunt percepu i ca manifestări ale anumitor stări psihice.poc!. ele sunt supuse asocia iilor repetate. a cânta. ca reproducerea unor zgomote. parfumat con in trăsături reprezentabile (cer albastru. căci ele exprimă aspectul cantitativ al referen ilor. timp. în ceea ce priveşte interjec iile care exprimă stări afective (vai! ah! oh!). dar in întrebuin area lor particulară. Ele nu depăşesc. a scrie. sau cantită i reprezentabile 51 . până când vorbitorii realizează o reprezentare a situa iei referen iale care Iea produs. în schimb. sau. floare Parfumată). În structura lor sunt deci abstracte. exprimând trăsături raportate la alte trăsături separate. afective.rom. ele pot determina cantită i abstracte ca în matematică. reprezentarea zgomotului ca semnificat şi implicit ca referent Reproducerea zgomotelor diferă de la o limbă la alta în func ie de deprinderile articulatorii ale vorbitorilor şi de aspectele selectate (ex. totuşi. mai abstracte decât substantivele. Adjectivele sunt. termenii numi i "abstrac i''. făcând abstrac ie de semnifica ia lor. Prin ele însele. Adverbele sunt rezultatul unei abstrac ii superioare (termeni ter iari). stadiul senzorial. bun. o stare reprezentabilă prin subiectul lor: a fugi. având trăsături semice detaşate de referent. iar adjectivele termeni secundari deoarece determină substantivele. fr.determinat: albastru. în principiu. Adverbele pot con ine trăsături indirect reprezentabile (afară). necesitate).paf!). un verb ca a deveni este abstract.

Afixele nu sunt semne independente. Prepozi ie şi conjunc ie sunt semnele cele mai abstracte pentru că stabilesc rela iile între alte semne. Ca urmare a dezvoltării societă ii şi gândirii. Doar trăsătura spa ială este reprezentată într-un ansamblu reprezentabil. semnifica i se îmbogă esc cu noi determinări. valoarea temporală.). Ierarhia semnifica ilor după gradul de abstractizare nu este ceva imuabil. neputând niciodată sugera vreo reprezentare. El este constituit din posibilitate de a se referi la obiectele. persoanele sau fenomenele despre care s-a vorbit sau se va vorbi (func ie anaforică) sau care sunt prezente în rela ia de comunicare (func ie deictică). B.(două căr i). Semnificatul pronumelui nu con ine niciodată trăsături descriptibile. Faptul că pot uni semne reprezentabile nu le influen ează de loc caracterul abstract Conjunc ia este semnul cel mai îndepărtat de referent. "a ac ionat în interesul întreprinderii" (nerepr. dar chiar şi aceste semne gramaticale diferă între ele ca nivel de abstractizare: morfemele de caz sau de mod sunt mai abstracte decât cele de număr şi gen. "creionul este în sertar" (repr. Conceptele dobândesc trăsături 52 . Conjunc iile con in fără excep ie trăsături abstracte. Singurele trăsături care caracterizează pronumele sunt trăsăturile de substituire şi actualizare. şi cea no ională. ca şi morfemele gramaticale. Pronumele. Prepozi iile pot con ine trăsături de tip reprezentabil în măsura în care sensul lor participă la constituirea unui ansamblu reprezentabil.Pottier a comentat cele trei trăsături esen iale ale prepozi iilor: valoarea spa ială. dar precizează trăsăturile semantice ale semnelor în compozi ia cărora intră. deşi pot fi raportate la obiecte. Ex. Afixele sunt mai pu in abstracte decât morfemele.). no iunea de "atom" este mult mai precisă pentru fizicienii de azi decât pentru filosofii antici. Ca şi clasele de cuvinte. Prepozi iile sunt semne rela ionale: ele marchează raportul între determinat şi determinant. De exemplu. ele pot fi plasate într-o ierarhie după gradul de abstractizare. determinantul proiectând trăsăturile sale asupra determinatului prin intermediul prepozi ilor. ea este un operator logic. rămân abstracte.

după natura lor (referen ială. Pe această bază s-au stabilit diverse tipuri de conota ii. totuşi. însă evolu ia ansamblului semnifica iilor are un sens ascendent.esen iale noi. socială) sau după gradul de generalitate (individuală. o categorie de semnifica i neutri din punct de vedere al determinărilor: forma verbală fac corespunde latinescului facio fără modificări de semnifica ie. ra ionale. metafora. cuvântul fotoliu are conota ia semantică "confort". Tot o conota ie referen ială apare în cazul unor figuri de stil ca sinecdoca. na ională). iar semnul conotat ca o rela ie între denotat în ansamblul lui şi un nou con inut: (ERC)RC. în general. care provine din particularită ile de întrebuin are ale obiectului. Termenul a fost pus în circula ie de Hjelmslev. care provin din unghiul sub care este privit obiectul la care se referă. metonimia. Conota ia introduce pe lângă trăsăturile invariante. Semnificatul conotatorului este. trăsăturile semantice devin mai numeroase şi mai expresive. Conota ia aduce ideea de acceptare sau neacceptare a unui semn. întrebuin area unui termen argotic 53 . de grup. cum zice Roland Barthes. abstracte ale denota iei. explicit al semnului lingvistic (denota ie). Conota ia are ca punct de plecare denota ia şi baza sa de elaborare este reprezentarea. separat de denota ie. O categorie semiotică strâns legată de reprezentare este conota ia. De exemplu. care distingea între semnifica ia implicită (conota ie) şi con inutul originar. ceea ce asigură trecerea de la un abstract vag la ceea ce teoria cunoaşterii numeşte "concretul logic". căci sursa ei este referentul. nuan e suplimentare rezultând din asocia ii de idei în func ie de caracterul mesajului. Avem de-a face aici cu o conota ie referen ială. Un diminutiv precum căsu a poate avea o conota ie afectivă. Limbajul conotativ nu există în stare pură. adică ERC. "un fragment de ideologie". Un semn lingvistic se impregnează de trăsături semantice apreciative. sau chiar contactul direct cu obiectul. Există. afectiva. Hjelmslev definea semnul denotativ ca fiind rela ia (R) dintre planul con inutului (C) şi planul expresiei (E). Dacă zicem "un Hagi Tudose" în loc de "un avar". realizând trecerea de la semantică la pragmatică.

Mai departe. ba chiar contopirea acestora din urmă (îndulcind cu dor de moarte).muzica eminesciană. Să ne oprim un moment la poezia Peste vârfuri a lui Eminescu. Dintre ramuri de arin Melancolic cornul sună. un apelativ ca pisicu o! aplicat unei persoane are o conota ie individuală. a celei na ionale (codru) cu cea europeană (vezi încărcătura romantică a cuvintelor lună sau corn).referent ci şi de raportul semnificat 54 . unde conota iile diferitelor cuvinte. o materializare a sentimentului mioritic al existen ei deschise spre orizontul aşteptării şi al integrării cosmice. ca şi îmbinarea tor dezvoltă sensuri de mare generalitate: Peste vârfuri trece tună. de pildă) are o conota ie socială. o adevărată doină vorbită. ceea ce ne sugerează ideea că este vorba despre un peisaj interior. "dureros de dulce".(mişto. tot mai încet. mai departe. când fermecată Inima-mi spre tine-ntorn? Mai suna-vei dulce corn. peisaj ce capătă consisten ă nu numai prin conota ii semantice. Nici o conota ie nu este strict referen ială. Sufletu-mi nemângâiet Îndulcind cu dor de moarte. Codru-şi bate frunza lin. dar şi prin conotarea semnificantului global . De ce taci.după efectul agreabil sau dezagreabil pe care îl au semnele lingvistice asupra receptorului. numele poetului Eminescu are pentru români o conota ie na ională. Greimas10 distinge de asemenea conota ia euforică de conota ia disforică . b) Dimensiunea semantică a semnului lingvistic vizează nu numai rela ia semnificat . a celei euforice cu cea disforică. Mai încet. Pentru mine vreodată? Se poate observa împletirea conota iei individuale (sufletumi) cu cea regională (nemângâiet).

condi ie esen ială a semnului lingvistic. conceptele nu pot exista în semnalizarea cognitivă fără să fie legate de un semnificant Semnificatul este rezultatul unui proces de analiză şi abstractizare prin care nu se re in decât aspectele esen iale ale unei clase de obiecte. De aceea. germ.. se referă la realitate (referent). Numai prin asociere cu acest semnificant poate semnificatul să re ină o informa ie sintetică care să se refere la o 55 . soeur. Dându-şi seama de insuficien a termenului de "arbitrar". engl. ci trebuie să recurgă la un semnificant exterior naturii obiectelor. Emile Benveniste a observat o inconsecven ă la Saussure: în defini ie. există şi câteva neconcordan e care au provocat discu ii.. semnificatul nu poate avea ca suport trăsăturile obiectelor individuale. Arbitrariul este. De fapt sus ine Benveniste. termen care nu apărea în defini ie. S-au propus al i termeni pentru a înlocui pe cel de arbitrar: contingent. Semnificantul nu poate exista ca unitate a limbii decât în măsura în care este asociat unui sens.). Schwester. el afirmă că semnul este psihic. din contră este necesară"12.semnificant ( P . dar când discută problema arbitrariului. Raportul necesar între semnificat şi semnificant decurge din trăsăturile esen iale ale celor două laturi ale semnului. conven ional. cu anumite precizări. În Cursul lui se găsesc toate elementele pentru a pune problema în termeni corec i. Saussure precizează că semnificantul nu poate fi schimbat după dorin ă: "vrem să spunem că el este nemotivat în raport cu semnificatul. dar termenul de arbitrar s-a păstrat în lingvistică. “între semnificat şi semnificant legătura nu este arbitrară. fr. după Saussure. Altfel spus. În acelaşi timp. un grup de sunete devine unitate lingvistică doar dacă este întrebuin at ca semnal în procesul de comunicare. soră. până azi. Pe de altă parte. Saussure a discutat problema arbitrariului semnului lingvistic adică faptul că nu există o legătură logică între semnifica ie şi latura sonoră a cuvântului. sister. dovadă că aceeaşi idee este redată în diferite limbi prin alte complexe sonore {rom.S în triunghiul iui Ogden şi Richards). cu care nu are nici o legătură naturală în realitate"11.

care n-a fost însă re inut de lingvistică. asigurând continuitatea şi dezvoltarea civiliza iei materiale şi a culturii spirituale. Motivarea cunoaşte două mari tipuri: . vocala â apare în multe onomatopee (fâş. Cuvintele cele mai frecvente. in categoria semnelor cu motiva ie absolută intră: 56 . . fiind de natură logică: motivarea implicită. ci doar istoric. căci cuvintele imitative trebuie să se încadreze în obişnuin ele articulatorii ale vorbitorilor limbii respective. Specificul semnelor motivate absolut constă într-un anumit paralelism între planul semnificatului şi cel ai expresiei semnificante. discipol al lui Saussure. scâr . asociind semnificaşi cu semnifican ii.) Aceleaşi onomatopee au o formă diferită în limbi în care acest fonem nu există. Rela ia între semnificat si semnificării nu se limitează la această solidaritate între cele două fe e ale semnului lingvistic.motivarea relativă.semnificant nu poate fi explicată logic. în română. permit transmiterea experien ei atât între indivizi cât şi între genera ii. Motivarea absolută este condi ionată de sistemul fonologie al unei limbi.motivarea absolută. pronumele de exemplu. Semnificantul lingvistic este întradevăr singurul mijloc practic care permite întrebuin area promptă şi eficace a semnifica ilor. De ex. pe care îi diferen iază prin posibilitatea practic infinită de combinare a fonemelor. care constă în analiza conceptului în notele sale caracteristice şi prin asociere cu elemente ale altor concepte. care caracterizează semnele a căror structură poate fi explicată prin intermediul altor semne. Sistemul fonologie este un factor care limitează trăsăturile semnificantului atât ca inventar de unită i. sunt "arbitrare" în sensul că rela ia semnificat . Astfel. Nu toate cuvintele limbii pot fi analizate din punct de vedere ai motivării. Saussure a discutat cu exemple cele două categorii de motivare. a mai adăugat un tip de motivare.clasă de obiecte sau fenomene. semnele lingvistice. cuprinzând acea categorie de cuvinte al căror semnificant reproduce anumite trăsături ale semnificatului. vâj. cât şi ca posibilită i combinatorii. Bally. Între complexul sonor al unui semn şi semnifica ia sa poate exista o anumită coresponden ă numită în lingvistică motivare.

a lua • a relua. Dar organele de articulare nu pot reproduce cu exactitate cântecul păsărilor sau zgomotele din natură. într-adevăr. structura lor fiind determinată de referent. onomatopeele. cu tendin a de a intra în categoria arbitrariului. În afară de acesta. . sub influen a altor unită i semiotice. zgârie-nori pot fi explicate prin elementele lor constitutive.. lucru reflectat în limbă. Interjec iile corespund de multe ori unor reac ii analoge reflexelor condi ionate. . . . forma internă a cuvântului. Motivarea relativă caracterizează semnele complexe. Astfel.Onomatopeele reproduc sunete şi zgomote din mediul înconjurător: cucu! bum! poc! Unele onomatopee se referă la fiin e. Caracterul imitativ este deci destul de aproximativ. 57 . lucru evident atunci când comparăm onomatopeele din diverse limbi. Derivarea şi compunerea se realizează în fiecare limbă după normele sistemului lingvistic respectiv. interjec iile dobândesc un caracter social şi devin stabile. altele ia lucruri. Pe de altă parte. fiecare popor analizează diferit realitatea. care exprimă spontan anumite stări afective. emo ionale. port-drapel. Motivarea" semantică realizează. mult discutată după ce savantul. ele sunt condi ionate de acestea. a mieuna etc. motiva ia rezultă din raporturi asociative în cadrul figurilor de stil: metafora. sinecdoca etc.Cuvintele cu simbolism fonetic con in numai câteva sunete care evocă par ial trăsăturile referentului: a murmura. Fără să imite stările afective. analizabile în alte semne: cuvinte ca doisprezece. oh! ah! vai!.Ia nivel semantic. Motivarea relativă poşte fi realizată în mai multe feluri: . metonimia.Interjec iile. intrând în procesul de comunicare. apărând ca o exteriorizare naturală a sentimentelor şi senza iilor.prin cuvinte derivate cu ajutorul prefixelor sau sufixelor: a lucra-lucrător. alături de derivare şi compunere. Forma lor sonoră este determinată de pozi ia organelor articulatorii în reac ia de reflex spontan. german Wilhelm von Humboldt a analizat-o ca pe o oglindă a sufletului unui popor.prin cuvinte compuse: mama mare. sunt supuse unui modelaj colectiv.

Fr. rupta începe să desemneze orice drum. Principalele cauze care au dus la pierderea motiva iei sunt: .(a) culca nu mai are nici o legătură cu loc.schimbările de sens: anumite cuvinte dintr-o familie legată prin aceeaşi rădăcină pot cunoaşte o evolu ie semantică total divergentă. Aşa cum s-a putut observa. ca şi fr. deci are o motivare dublă. route are la bază lat. iar din punct de vedere semantic. participiul trecut al verbului rumpere „a rupe”.transformările fonetice: latinescul collocare putea fi analizat în cum-loc-are. Motivarea are şi un aspect diacronic: ceea ce este motivat într-o anumită perioadă poate să nu mai fie în perioada următoare.dispari ia cuvântului bază dintr-o familie de cuvinte: lat. Schimbările semantice se combină adeseori cu al i factori. . în germană ghiocelul este comparat cu un clopo el de zăpadă (Schneeglockchen). prin intermediul lui via „cale. dar s-au păstrat anumite derivate între care nu se poate observa nici o legătură etimologică (a căpăta < capitare. desprinzându-se din ansamblu. a pricepe < percipere). am putut observa că semnele pot fi motivate simultan prin mai multe procedee. capio a dispărut din limbile romanice.coucher. drum” (în expresia via rupta „drum abrupt”). nu mai este posibilă legătura semantică între route şi rompre (a rupe). Din exemplele de mai sus. la dispari ia lui capio s-au adăugat şi modificările fonetice din latina târzie şi din perioada trecerii spre limbile romanice. luând ca trăsătură distinctivă forma referentului. rupta. a încăpea < incapere. o metaforă. evolu ie caracterizată prin pierderea motiva iei.fără rela ie etimologică cu lieu. . ghiocel este un derivat. a începe < incipere. Francezii au fost impresiona i de faptul că floarea încol eşte când zăpada mai acoperă pământul şi i-au zis perce-neige (“străpunge-zăpada”). Schneeglockchen este motivat de trei ori: semantic. Astfel. route devine nemotivat. În româneşte nebun nu mai e raportat la bun din cauza unei puternice specializări semantice. 58 . în timp ce rom. Această situa ie poate fi ilustrată prin evolu ia unei păr i a vocabularului fundamental ai latinei spre limbile romanice. prin compunere şi prin derivare.ghiocel este derivat din ghioc.

Informa ia este o proprietate a semnalului acustic. Structuralismul a găsit procedeele de descoperire a elementelor invariante ale limbii şi a structurilor în care se organizează.împrumutul este de asemenea un factor important care determină pierderea motivării: garderobă e neanalizabil în română. opusă discursului ca realizare individuală. dar el nu există decât în măsura în care este purtătorul unei informa ii. Semnalul apare ca o unitate semiotică care ne transmite o informa ie despre semnificat fără să-l con ină în substan a sa. pe de o parte. punând în lumină anumite trăsături ale dimensiunilor pragmatice lingvistice. dar în franceză de unde a fost împrumutat este analizabil garde-robe “păstrează haine”). fiind reprezentat doar de latura sonoră a cuvântului. vorbitorul trebuie să dispună de un ansamblu de elemente din care să poată alege 59 . neglijându-se aspectele practice ale func ionării ei. Limbile sunt coduri naturale cu caracter social. Dimensiunea pragmatică a semnului lingvistic şi a discursului Saussure a pus pe prim plan în analiza sa limba ca institu ie socială. Procesul de transmitere a mesajului comportă două etape principale: emisia şi receptarea semnalului. s-a ajuns la o concepere abstractă a limbii. Semnalul este unilateral. Cele două etape presupun existen a prealabilă a codului lingvistic ca mod de organizare a semnelor lingvistice. dintre care aspectul informa ional este esen ial. ca reac ie împotriva imobilismului structuralismului clasic. 4. au exercitat o mare influen ă asupra studiului concret al fenomenului limbii. şi teoria cibernetică. Pentru a transmite o informa ie. Gramatica generativă. pe de alta..

Actualizarea constă în transpozi ia semnalului din domeniul conştiin ei în domeniul sensibil. care transpune mesajul din sistemul gândirii în sistemul limbii. Deşi opuse. În prima etapă. Întregul proces poate fi reprezentat prin următoarea schemă: A. trăsături individuale. În a doua fază. Acest proces de transmitere a mesajului este bazat pe trăsăturile invariante ale sistemului. Odată selectat. Codificarea este dominată de existen a socială a codului lingvistic. cum ar fi ritmul. Mesajul va fi apoi actualizat în forma sa sonoră sau scrisă pentru a fi transmis conlocutorului. îl transformă întro imagine psihică şi îl supune unei opera ii de decodaj. făcând parte din acelaşi cod social. sursele de zgomot etc. Fiecare element al mesajului este rezultatul unei alegeri dintr-o clasă de semne.pe cele care sunt necesare pentru a-şi formula mesajul. Receptorul percepe semnalul acustic sau grafic. În momentul final al comunicării. emi ătorul adaugă trăsăturilor invariante. Procesul de transmitere a informa iei antrenează toate nivelele semiotice. Elaborarea secven elor are 60 . Receptarea Perceperea semnalului —-> Decodaj Această schemă face abstrac ie de anumi i factori care apar în orice proces de transmitere a informa iei: situa ia de comunicare. care este opera ia de analiză opusă celei de sinteză a codajului. intona ia specifică. cele două opera ii sunt bazate pe aceleaşi structuri semiotice. repeti ia unor elemente etc. Emisia Codaj —> Semnal acustic B. elementul respectiv este realizat sub forma unui semnal. Receptorul recunoaşte în semnele elementare aceleaşi semnifica ii pe care Ie-a actualizat emi ătorul. Prin alegeri succesive se realizează o suită de semnale care transmit mesajul. receptorul realizează reducerea redundan ei. nere inând decât trăsăturile esen iale necesare decodării. el va alege semnificatele pe care le va corela cu semnificantele corespunzătoare. Ei realizează astfel opera ia de codaj. accidentale. mesajul formulat de emi ător este integrat în gândirea receptorului. vorbitorul nedispunând decât de mijloacele oferite de comunitatea lingvistică căreia a apar ine. A doua etapă a procesului informa ional urmează calea inversă.

adică un referent. pe care destinatarul să-l poată în elege şi care să fie verbal sau capabil de a fi verbalizat.la bază mecanismele dezvăluite de modelele gramaticii generative. denotativă. Func ia fatică apare în mesajele care servesc în primul rând să stabilească comunicarea. Pentru ca mesajul să-şi îndeplinească func ia. Ele au deci o func ie referen ială. adică de conducta materială sau legătura psihologică între cei doi. într-o formă modificată. în fine. mesajul. are nevoie de contact. Cel care se adresează (emi ătorul) transmite un mesaj destinatarului. interjec iile). este un control al func ionării canalului („Alo! Mă auzi?”). comun în parte sau în totalitate emi ătorului şi receptorului. Func ia expresivă sau emotivă. Func ia metalinguală sau metalingvistică apare de fiecare dată când 61 . îşi găseşte cea mai clară expresie gramaticală în imperativ şi vocativ. să prelungească sau să o întrerupă. Structura verbală a unui mesaj depinde de func iunea predominantă. lată schema factorilor: Context Mesaj Emi ător ------------------------------------> Destinatar Contact Cod Fiecare dintre cei şase factori determină câte o func ie a limbajului. are nevoie de un context ia care să se refere. care să le dea posibilitatea de a stabili şi de a men ine comunicarea. de un cod. orientată spre destinatar sau receptor. Schema sa a fost reluată. contactul şi codul. concentrată asupra emi ătorului are drept scop exprimarea directă a atitudinii vorbitorului fa ă de ceea ce spune (ex. destinatarul. cognitivă. Raporturile fundamentale dintre principalii factori ai rela iei semiotice verbale au fost schematizate de lingvistul german Karl Buhler. Majoritatea mesajelor sunt orientate către context (referent). contextul. de Roman Jakobson13. Func ia conativă. Factorii situa iei de comunicare sunt: emi ătorul.

întrebuin area expresiilor "adică". Poezia epică. orientată spre pers. este legată de func ia emotivă. ea este func ia dominantă a artei verbale. ei pot dobândi o anumită independen ă. Aspectul cantitativ se referă la cantitatea de informa ie purtată de semnal. Şi dacă studiul lingvistic al func iei poetice depăşeşte limitele poeziei. centrată pe pers. Semnalul aduce o anumită cantitate de 62 . comunicarea concentrându-se asupra codului. Func ia poetică nu se reduce la poezie. pentru. în timp ce poezia scrisă la pers. Monemele separate nu pot îndeplini rolul de semnale. Când opunem: „Pentru nimic în lume!”.l. în situa ii speciale.emi ătorul sau receptorul simt nevoia să controleze dacă folosesc acelaşi cod. constituindu-se în semnal. studiul lingvistic al poeziei nu se limitează la func ia poetică dominantă. accentuat. Poezia lirică. întrebuin ează mult func ia referen ială a limbii. Aspectul calitativ se referă la con inutul semantic transmis de semnal. având rolul de semnal. "vreau să spun" arată o preocupare pentru definirea termenilor. Concentrarea asupra mesajului ca atare reprezintă func ia poetică a limbajului. a ll-a este impregnată de func ia conativă. Învă area unei limbi de către copii presupune opera ii metalingvistice. are o semnifica ie afectivă puternică. Accentul joacă un rol important în acest proces. a lll-a. Relatorii (prepozi iile şi conjunc iile) nu fac decât să stabilească raporturi între termenii unui mesaj. lată schema func iilor: Referen ială Poetică Emotivă ------------------------------------> Conativă Fatică Metalinguală Informa ia purtată de semnal poate fi abordată din punct de vedere cantitativ sau calitativ. iar dintre cuvinte numai păr ile de vorbire "pline" pot deveni semnale. Doar cuvintele încadrate în structuri propozi ionale participă la transmiterea mesajelor. Totuşi.

adică informa ia furnizată de alegerea unei variante dintre două variante echiprobabile. unde evaluează gradul de degradare a energiei unui sistem. acordul adjectivului cu substantivul în limbile romanice este un element redundant. Într-un cuvânt. acest acord nu se face. e măsurată indirect prin incertitudinea înlăturată. Studiul structurilor de semne care se găsesc ta baza semnalului demonstrează că principiul fundamental al sistemului lingvistic este economia. Unitatea de informa ie este bitul. mărimea incertitudinii este desemnată prin termenul de entropie. Fiecare limbă posedă un număr de unită i care depăşesc limita cerută de economie. De exemplu. Toni . ci numai ca hipocoristice. Aceasta înseamnă că se poate realiza un foarte mare număr de unită i pornind de la relativ pu ine semne. Fiindcă în comunicarea orală există totdeauna surse perturbatoare de zgomot. Practica transmiterii informa iei este cea care impune cu necesitate introducerea în semnal a trăsăturilor suplimentare. Aceasta explică frecven a mai mare a abrevierilor prin apocopă decât a celor prin afereză. Cantitatea de informa ie. Rica. dovadă că în alte limbi. împrumutat din termodinamică.. În orice proces de transmitere a informa iei există tendin a de a realiza comunicarea nu prin elemente minimale de semnifica ie. Dar codul lingvistic nu întrebuin ează toate posibilită ile pentru a realiza o economie absolută. Aferezele se folosesc mai mult pentru nume proprii (Nelu. Noi nu comunicăm prin 63 . Motivarea relativă prin derivare. ca engleza. primele foneme sunt totdeauna purtătoarele unei informa ii mai mari decât ultimele.. Trăsăturile suplimentare care intervin pentru a asigura eficien a transmisiunii şi care pot fi ghicite cu o anumită certitudine sunt numite redundante. Un elev poate spune: "Vine profu de mate".informa ie dacă nu Poate fi prevăzut cu certitudine absolută. neavând o bază referen ială. pentru a asigura perceperea semnalului în ciuda deformărilor inevitabile. efectele unei astfel de surse trebuie prevenite. dar nu va spune niciodată: "Vine sorul de matică". ci prin unită i mai largi.) unde frecven a te face să nu mai fie resim ite ca abrevieri. compunere şi figuri semantice este un aspect al acestei tendin e spre economie.

un act ilocu ionar (care exprimă stări şi ac iuni asociate vorbirii: spunând ceva. În discurs sunt actualizate semnele structurii lingvistice. vorbirea articulată este primordială: ea impune modelul său tuturor celorlalte forme de expresie lingvistică. . cea de-a doua se referă la capacitatea enun urilor de a influen a receptorul.L. sunt puse în eviden ă subiectul şi predicatul. Nici semnele frazelor nu se găsesc pe acelaşi plan .. ce îi determină organizarea care depinde de con inutul mesajului. la care se adaugă contribu iile lui Benveniste în domeniul lingvisticii. dar şi alte păr i de propozi ie pot fi în mod excep ional accentuate. semnalele nu sunt egale din punct de vedere al rolului lor: în general. nici ca semnifican i. Dimensiunea pragmatică a semioticii lingvistice concepută ca act de limbaj a fost dezvoltată mai ales de John Searle14.cuvinte.propozi iile principale fiind socotite de obicei mai importante şi exprimate prin mijloace adecvate importan ei lor. Un act de discurs complet va fi ansamblul constituit dintr-un act locu ionar sau propozi ional (actul de a spune ceva.) şi un act perlocu ionar (care se referă la efectul produs asupra receptorului ca urmare a perceperii 64 . reprezentată de J. Enun area constituie un capitol important al semioticii actuale. „a da de pomană”. se poate formula o dorin ă sau exprima o aser iune. Structurile dinamice diferă în mod esen ial de cele statice. care pleacă de la tezele filosofiei analitice engleze.Austin. Semnalul are deci un caracter sintetic: el este legat de unită i complexe ale semnificatului. Enun area constativă cuprinde enun urile adevărate sau false. Aspectele dinamice ale sistemului semiotic al limbii realizează ceea ce se numeşte enun are.. În cadrul unei propozi ii. Este suficient să ne gândim la cuvintele polisemantice. se poate face o promisiune. „îi dă mâna”. ci prin propozi ii şi fraze. pentru a ne da seama că un acelaşi cuvânt dobândeşte valori diferite după context verbul a da are valori diferite în expresiile „a da o masă”. În această actualizare. „a da în judecată”.. adică simpla producere de semnifican i cu semnifica i). Se face distinc ia între enun area constativă şi cea performativă.nici ca semnifica i..

. activită ile precedente. Producerea sensului se realizează prin întrebuin area elementelor cu valoare pragmatică din discurs. Pragmatica plasează mesajul în raporturile sale cu participan ii ia actul comunicării şi cu contextul mai general. iar sensul unei fraze sau al unui discurs n-ar fi decât recunoaşterea de către interlocutor a unei anumite inten ii a vorbitorului de a produce un anume tip de ac iune ilocutorie. Dintre acestea. Contextul enun ării (numit şi situa ie de discurs sau referin ă) este constituit din coordonatele spa io-temporale. dar această realitate de referin ă nu este niciodată un dat primitiv pe care discursul să-l evoce exact cum este el. trebuie să luăm in considerare nu numai fraza pe care o enun ă. acum). Pentru a interpreta un discurs. indicatorii logicoargumentativi (deci. emi ătorul realizează o sinteză a elementelor lingvistice şi a elementelor exterioare. momentul sau locul ac iunii (eu. receptorul trebuie să identifice structura sa lingvistică internă. imperativul exprimând un ordin indică un raport de subordonare a conlocutorului în raport cu vorbitorul).. actele prin care vorbitorul îşi asumă un anumit rol şi impune conlocutorului un rol complementar (ex. Fraza „Va ploua” reprezintă o stare de lucruri.enun ului). totuşi. indica ii de for ă ilocutorie. atitudinea participan ilor ia actul comunicării fa ă de ceea ce spun. care pun în rela ie cuvinte şi propozi ii conform cu o anumită logică. ci tot contextul de enun are. care exprimă persoana. are deci un con inut semantic care îi este inerent. For a logică a frazei ar proveni din conjunc ia celor trei tipuri de acte. În ceea ce-l priveşte. dar trebuie să cunoască şi circumstan ele sociale în care s-a produs discursul. să men ionăm: expresiile deictice. Pentru a determina deci despre ce vorbeşte emi ătorul. concomitente şi subsecvente. desigur. Faptul că vorbitorul crede sau nu în adevărul enun ului său ine de sensul pragmatic şi este determinat de utilizarea lui într-un anumit context.). celelalte evenimente din proximitate etc. extralingvistic. Dar nu toate elementele observabile ale situa iei de comunicare sunt pertinente din punct 65 . Fiecare discurs vizează o realitate. aici.

I. I şi a II-a. a lll-a este definită negativ în raport cu pers. Vorbitorul. Termenul latin persona. Pronumele demonstrative de apropiere şi de depărtare (acesta. Punctul zero spa io-temporal (aici-acum) este determinat de pozi ia locutorului în momentul enun ării. Rolurile deictice sunt gramaticalizate în majoritatea limbilor prin categoria persoanei. numai locutorul şi conlocutorul participă în mod real la rela ia de comunicare. III este interesantă. a II-a şi toate celelalte roluri de pers. pertinen a lingvistică a factorilor exteriori nu este sesizată decât de către cei care cunosc bine o anumită limbă şi cultură. II. la interlocutor. a lll-a sunt apropiate ca sens de demonstrative (în limbile romanice chiar provin din demonstrative) şi pot fi înlocuite de acestea sau de substantive. proceselor. a lll-a. însemnând "mască" era traducerea cuvântului grec pentru personaj dramatic sau rol. obiectelor. adecvarea şi sensul enun urilor. Într-un comportament lingvistic normal. Câteodată. Pronumele de pers. care vine din cuvântul grec cu sensul de "a arăta. activită ilor despre care se vorbeşte şi la care se face referire în raport cu contextul spa iotemporal creat de actul enun ării. trebuie să în elegem localizarea şi identificarea persoanelor. rolul secundar de pers. fie că sunt sau nu în situa ia dată. adverbele demonstrative (aici acolo) sunt şi ele 66 . Pers. evenimentelor. acela). a indica". interlocutorul şi neparticipan ii direc i la comunicare (care formează însă obiectul referin ei) reprezintă rolurile deictice.de vedere lingviste. Originea termenilor tradi ionali de persoana I. vorbitorul adresează un mesaj unei alte persoane (sau altor persoane) prezente în situa ia comunicării şi poate să se refere la el însuşi. în virtutea efectului lor asupra participan ilor la un eveniment lingvistic. De fapt. la alte persoane şi obiecte.”15 O men iune în cadrul contextului comunicativ trebuie făcută pentru ceea ce lingviştii şi semiologii numesc deixis. Întrebuin area lui de către gramaticieni provine din concep ia lor metaforică despre evenimentul lingvistic conceput ca o dramă în care rolul principal este jucat de pers. determină sistematic forma. Prin deixis. “Trebuie deci considera i drept constitutivi pentru contextul de enun are to i factorii care.

în alte situa ii.. Enun urile non-asertive sunt un mod în care vorbitorul îşi asumă un anumit rol şi acordă în acelaşi timp un rol destinatarului.m. Contextul situa ional reprezintă o determinare extrinsecă a mesajului. exclama ii. comp. Toate aceste tipuri de fraze con in o anumită cantitate de informa ie nedescriptivă.. un efect evident al rolurilor sociale îl constituie alegerea titlurilor (doamnă. Care sunt deci 67 . Nu toate enun urile pe care le producem sunt aser iuni. am citit are un punct zero prezentul enun ării. La rolurile deictice trebuie să adăugăm şi rolurile sociale. trecut sau viitor. Punctul zero poate fi reprezentat de prezent. de medic etc. Competen a comunicativă desemnează cunoştin ele şj aptitudinile necesare unui individ pentru ca el să poată utiliza toate sistemele semiotice care-i stau la dispozi ie în calitatea sa de membru al unei comunită i socio-culturale date. care exprimă prin mijloace lingvistice rela ia dintre timpul situa iei descrise şi punctul zero temporal al contextului deictic. so -so ie. mâine. vorbitorul recunoscând superioritatea conlocutorului său în privin a informării.p citisem se referă la un punct zero din trecut iar viitorul anterior voi fi citit la un punct zero viitor. categorie socială ş. acum. De exemplu. func iile determinate de vârstă. Valoarea deictică a timpurilor se combină şi se completează cu adverbe deictice (azi. de student. m. ordine..) şi a pronumelui (de polite e sau obişnuite). medic-pacient în contextul lingvistic. De obicei.deictice şi se interpretează în func ie de pozi ia participan ilor în context deictic.) şi alte cuvinte care permit stabilirea unor distinc ii temporale. fie socială.. de profesor. Dar condi ia sine qua non pentru ca mesajul să aibă o finalitate practică este competen a comunicativă a vorbitorilor. care au fiecare un sistem temporal specific. conlocutorul fiind subordonat emi ătorului. care sunt func ii proprii unei culturi. care este de natură fie individuală (expresivă). sex.. Ele pot fi întrebări.a. institu ionalizate într-o societate şi recunoscute de membrii săi. Astfel perf. con inând indica ii de for ă ilocutorie. părinte . întrebările pot fi puse cu respect. domnule. cereri. Exemple: func ia de părinte. rolurile sunt reciproce: părinte-copil. într-un interogatoriu întrebările sunt puse cu autoritate. Deictic este şi timpul gramatical.c.

studiată de Frege. Implicatura conversa iei se referă la condi iile care determină desfăşurarea satisfăcătoare a conversa iei.tipurile de cunoştin e pe care trebuie să te aibă participan i la un eveniment lingvistic în afara cunoaşterii regulilor fonologice şi gramaticale ale sistemului lingvistic şi a sensului cuvintelor pentru a produce şi a în elege enun uri? O parte a acestor cunoştin e este de natură foarte generală şi nu se limitează la utilizarea limbii.a. Sorin este student ----> Sorin este un om. În această rubrică putem încadra în elegerea anumitor principii logice universale şi a condi iilor generale de adecvare a enun urilor. neputând constitui un enun . dacă Q este fals. Un fel de implicatură. Se spune că o frază P presupune logic o frază Q când P implică logic pe Q şi nega ia lui P (~ P) implică de asemenea pe Q: P ----> Q ~P---->Q Defini ia presupozi iei semantice se inspiră din logică. ceea ce interlocutorul poate deduce într-un anumit context de enun are din ce se spune şi din ce nu se spune.. Q va fi adevărat: Sorin este student. deci este om. cum ar fi adevărul afirma ilor. fiind realizată în termeni de adevăr şi fals. Presupozi ia logică.no iune discutată pe larg de logică şi care a intrat în domeniul lingvisticii prin intermediul semanticii. Q poate fi adevărat sau fals. Implicatura este un termen tehnic pentru "ceea ce este subîn eles". Dacă P este fals. dar dacă Q este fals. ci se aplică tuturor comportamentelor semiotice. Ex. numite de Grice „implicaturile conversa iei”. Q este adevărat. indică ansamblul condi iilor care trebuie îndeplinite pentru ca un enun să fie normal din punct de vedere logic. claritatea expunerii etc. dar aplicată la exemple lingvistice. este presupozi ia . P nu este cu necesitate adevărat: nu to i oamenii sunt studen i. Când un enun P presupune un enun Q. Russell ş. poate cea mai importantă. P Q Dacă P este adevărat. Dacă Q este adevărat. enun ul P nu are 68 . P nu are valoare de adevăr: nu este nici adevărat. nici fals. dacă P este adevărat.

Presupozi iile de gradul al doilea apar în faze care con in subordonate de cauză. Aceste subordonate conferă propozi iei regente un statut de presupozi ie. care implică existen a elementelor despre care se afirmă ceva. Martin. Exemplu: „Ioana este tristă pentru că s-a certat cu prietena ei”. verbul a spera presupune aşteptarea unui eveniment fericit. Toate semele contextuale sunt presupozi ii lexicale. Kiefer16 distinge presupozi ii lexicale şi presupozi ii nelexicale. asigurând combinarea celor două cuvinte. mod etc. este făcută după comportamentul sintactico-semantic al presupozi iilor. 69 . Ex. numite astfei pentru că admit drept complement direct substantivul faptul (că). În cadrul presupozi iei semantice. intona ie sau chiar cuvinte speciale pentru emfază. Se mai vorbeşte şi despre presupozi ii de focalizare. Ex. Afirma ia "Jean este înalt pentru un francez" presupune că francezii sunt de talie mică. Vara trecută am făcut o excursie în străinătate ----> Am făcut o excursie vara trecută. verbul a înceta presupune o activitate anterioară. Înainte de a explica de ce este tristă Ioana. Accentuarea se realizează prin pozi ia termenului. semul /+uman/ constituie o presupozi ie pentru verbul a se ruga. Presupozi iile nelexicale se pot grupa şi ele în mai multe clase. care exprimă importan a deosebită pe care vorbitorul o atribuie unuia dintre termenii enun ului. O altă categorie de presupozi ii sunt cele ale predicatelor factitive. care reia cu unele modificări pe cea a lui R. între persoanele dialogului trebuie să existe ceva comun: presupozi ia reprezintă o complicitate între persoanele care participă la actul comunicării. Presupozi iile pot fi de natură semantică sau pragmatică. Astfel. Pentru ca o comunicare să poată fi îndeplinită cu succes. Exemplu: „Oraşul este frumos” implică existent oraşului respectiv. scop. Presupozi iile nelexicale depind de sensul frazei întregi. am constatat starea ei afectivă.sens. Regretăm (faptul) că nu poate veni şi el —> El nu poate veni. De exemplu. în propozi ia „Maria se roagă”. Cele mai generale presupozi ii sunt cele existen iale. Presupozi iile lexicale fac parte din sensul cuvântului. Clasificarea adoptată de Mariana Tu escu17.

în semnificatul global al unui text. Ducrot leagă presupozi ia pragmatică de argumentare. presupozi iile semantice nu pot fi disociate de presupozi iile pragmatice. Oswald Ducrot18 vorbeşte despre caracterul agresiv al presupozi iei pragmatice: vorbitorul.Depăşind cadrul enun ului. comunicarea lingvistică instaurează între indivizi anumite raporturi de colaborare. modifică. unind semantica cu pragmatica şi retorica. Independent de orice informa ie. englezoaică. operează cu sensuri presupuse. Pornind de la această constatare. deci pe cel al semanticii. exprimându-şi atitudinea fa ă de ceea ce spune. indica ii care ne dau deja gustul absurdului: "Interior burghez englezesc. în cadrul enun ării Dimensiunea pragmatică a presupozi iei impune definirea acestui concept într-o dublă perspectivă: a) ca ansamblu de condi ii necesare pentru ca un enun să corespundă situa iei de comunicare. doamna Smith. viziunea despre lume a receptorului. Un moment lung de tăcere englezească. englez. Domnul Smith. îşi fumează pipa sa englezească şi citeşte un ziar englezesc. se pot studia presupozi iile în realizarea lor pragmatică. când se 70 . Pendula englezească bate şaptesprezece lovituri englezeşti. În ultima frază a textului este contrazisă tot o presupozi ie pragmatică. De altfel. fie chiar efemer. într-adevăr. o mustăcioară cenuşie englezească. nici bătăile pendulei nu pot fi englezeşti sau fran uzeşti." Nerespectarea unor restric ii selective (seme care asigură integrarea în context) contrazic anumite presupozi ii lexicale ale cititorului: nici focul. cu fotolii englezeşti. de luptă. b) ca atitudine a vorbitorului fa ă de ceea ce spune. Poartă ochelari englezeşti. în fotoliul său englezesc şi în papucii săi englezeşti. Alături de ei. Argumentarea. de dominare sau de dependen ă. întrun fotoliu englezesc. cârpeşte ciorapi englezeşti. Întrebuin area repetată a calificativului englezesc fără Pertinen ă aparentă pentru situa ia dată ne poartă în domeniul presupozi iei pragmatice. Vom ilustra această afirma ie cu un fragment din indica iile scenice ale lui Eugen lonescu la piesa Cântărea a cheală. indicând atitudinea satirică a autorului fa ă de o anumită pătură a societă ii englezeşti. Seară englezească.

la ce concluzie ajungi? D-i Smith: Că to i medicii nu sunt decât nişte şarlatani. iată un motiv în plus pentru care ar fi trebuit să piară o dată cu bolnavul. apendicită şi apoteoză. D-l Smith: Atunci Mackenzie nu-i un medic bun. ca şi comandantul şi vasul său. D-na Smith: Nu se poate compara un bolnav cu o navă.. deşi noi ştim cu to ii că o pendulă bate de cel mult 12 ori. Şi atunci. De altfel. în valuri. D-l Smith: Atunci cum se face că medicul a scăpat teafăr şi că Parker a murit? D-na Smith: Fiindcă opera ia a reuşit la medic şi n-a reuşit la Parker. Po i avea încredere în el. Mi-a spus-o doctorul Mackenzie-King care îngrijeşte copiii vecinilor noştri. Şi to i bolnavii de asemenea. D-l Smith: De ce nu? Şi nava are bolile ei. D-l Smith: Fireşte. Nu prescrie niciodată alte medicamente decât acelea pe care le-a experimentat el personal. D-na Smith: Dar nu şi marinară.” Întrebuin area abuzivă a ra ionamentelor sugerează precaritatea logicii şi chiar a moralei societă ii burgheze în care autorul se sim ea străin.. E un medic bun. sau amândoi sa moară. rinichi. so ii Johns. dacă nu se pot vindeca împreună. medicul tău e tot atât de teafăr ca şi o corabie. s-a operat el însuşi de ficat. D-na Smith: De ce? D-l Smith: Un medic conştiincios trebuie să moară odată bolnavul... Mai înainte de a-l determina pe Parker să se opereze. Comandantul unei nave piere odată cu nava. Un alt fragment din Cântărea a cheală ne va ajuta să punem în eviden ă legătura dintre argumenta ie şi presupozi ia pragmatică: “D-na Smith: Iaurtul este excelent pentru stomac. deşi nu era de loc bolnav. Nu-i supravie uieşte. Poate că ai dreptate . Când d-na Smith spune în legătură cu Mackenzie-King că este un doctor bun pentru că nu recomandă niciodată bolnavilor alte medicamente decât cele pe care Ie-a 71 . Numai marina este onestă în Anglia.afirmă că pendula englezească bate de 17 ori (să fie vorba despre five o'clock tea?). D-na Smith: Ah! lată ceva ia care nu m-am gândit . Opera ia ar fi trebuit să reuşească la amândoi.

deşi nu era deloc bolnav”. ea întrebuin ează un ra ionament ipotetico-categoric. Ra ionalitatea ia la Ionescu un aspect formal. cum afirmă d-l Smith. Negarea acestui ra ionament ar fi că unui doctor bun îi reuşesc opera iile şi nu. Pledoaria este făcută cu disperare. ei trebuie deci să respecte anumite reguli de structurare a limbajului 72 . ceea ce pune sub semnul întrebării tot ra ionamentul. vrea să spună autorul. dacă a se opera presupune a fi bolnav. cât un joc al antilimbajului. a nu fi bolnav implică a nu se opera. modus ponens. Pentru ca un discurs să fie în eles şi considerat coerent. dar când invocă drept argument faptul că „înainte de a-l determina pe Parker să se opereze. În acelaşi timp este un triumf al ra iunii. De asemenea din faptul că medicii şi bolnavii sunt şarlatani nu se poate infera că „numai marina este onestă în Anglia„. dar afirma ia d-lui Smith că „to i medicii nu sunt decât nişte şarlatani şi to i bolnavii de asemenea” nu decurge din faptul că medicii nu mor în acelaşi timp cu bolnavii. nici unitate. D-na Smith întrebuin ează într-o manieră expresă cuvântul concluzie. de unde. fapt infirmat de concesiva : „deşi nu era deloc bolnav”. Viziunea asupra lumii a lui Ionescu este ra ionalistă prin excelen ă. Întrebarea d-lui Smith (de ce a reuşit opera ia la doctor şi nu şi la Parker?) con ine o presupozi ie: unui doctor prost nu-i reuşesc opera iile. unde nu există nici progresie dramatică. golit de con inutul său etic şi afectiv. chiar dacă nu este. analogia între medic şi comandantul de navă care piere în valuri odată cu nava. că opera ia ar fi trebuit să reuşească la amândoi sau să fi murit amândoi. ea invalidează primul ra ionament pentru că. chiar dacă ar fi adevărat ca to i comandan ii mor când se scufundă nava. nici înlăn uire logică. aşa cum indică subtitlul. Anti-piesa lui Ionescu. s-a operat el însuşi de ficat.experimentat pe el însuşi. este mai pu in o „tragedie a limbajului”. fiind bazată pe o logică binară: adevărat / fals. Şi ca marina să fie onestă şi marinarii nu este o contradic ie evidentă. Ra iunea ar trebui să fie. fundamentul existen ei umane.

Rela ii sintactice în sistemul limbii şi în procesul de comunicare Rela iile care definesc semnele lingvistice sunt studiate în profunzime de lingvistică. lucrurile sunt mai nuan ate. A existat o tendin ă de a caracteriza limba prin raporturi paradigmatice şi vorbirea (discursul) prin raporturi sintagmatice. între elementele constitutive ale limbii se stabilesc rela ii sintagmatice şi rela ii paradigmatice. ci mai degrabă a preluat modelele sintaxei lingvistice. care va face ca ele să fie admise în numele verosimilului. a argumenta însemnă a ac iona asupra unor adevăruri par iale în vederea întăririi sau slăbirii lor. Raportul limbă / discurs a fost mult comentat după difuzarea doctrinei saussuriene. vorbirea nu face parte din obiectul de studiu al lingvisticii. de a utiliza imaginile. Dacă la Saussure accentul cade pe opozi ia social / individual. Ca în toate sistemele semiotice. După el. Prin îmbinarea cuvintelor şi propozi iilor. După universul social vizat de discurs. înglobând deci anumite aspecte ale discursului. se construiesc semnifica ii răspunzând unei anumite logici. De aceea semiotica nu şi-a concentrat eforturile asupra acestui aspect în mod special. vor exista moduri diferite de a desemna obiectele. ea a ar putea interesa psihologia şi acustica. Saussure însuşi a opus net limba vorbirii. pe de altă parte. punctul de vedere structuralist are la bază distinc ia 73 . aplicându-le la alte domenii. ocupânduse de limbă ca sistem.şi condicile care asigură recunoaşterea legitimită ii lui. În realitate. de a se exprima. Cum nu există adevăruri admise de toată lumea. a valorizării sau a devalorizării lor cu scopul de a influen a pe destinatarul argumenta iei. Respectul acestor conven ii asigură discursului interpretarea mai mult sau mai pu in corectă de către receptor. E drept. 5. că Saussure concepe limba ca pe un fenomen psihic de natură socială.

6. gestul. au o mai mare libertate de combinare decât monemele unui cuvânt în discurs. Diferente. Dar structura limbii cunoaşte şi schema tipurilor sintagmatice capabile să determine combinarea semnelor în discurs. Scrierea .este un monem liber (T) şi -ează.cod lingvistic derivat Creând limbajul sonor. Fiecare nivel e o schemă abstractă de unită i având o tipologie de realizări concrete. În această concep ie. cât şi discursul ca intepretare a sistemului cunosc raporturi sintagmatice şi paradigmatice. presupunând 74 . procesual al acestuia. atât limba ca sistem. Modelele combinatorii ale semnelor complexe sunt studiate de teoria generală a sintagmei. limbajul sonor este limitat în spa iu şi în timp. individuale. paradigma conjugării verbale). }ntr-un cuvânt format din două moneme întâlnim raportul sintagmatic clasic între determinat (T) şi determinant (T): în verbul dansează. Norma cuprinde unită ile lingvistice ca realizare a opozi iilor sistemului. omul şi-a asigurat cel mai eficace şi cel mai economic mijloc de comunicare. între sintagmele monematice şi cele sintactice constă înfăptui că termenii acestora din urmă nu respectă în general ordinea fixă. un monem legat (T). formulată explicit de Martinet în Elemente de lingvistică generală19. reunite prin coresponden e func ionale. Aceste coresponden e reprezintă rela iile paradigmatice (ex. datorită caracterului dinamic. eliminând pe cei care nu corespund mesajului său. Limba ca structură semiotică cuprinde toate nivelele de unită i lingvistice. Discursul este actul lingvistic concret în cadrul căruia apar varia iile de moment. aspectul sintagmatic este cel mai evident. mimica). căruia i-a subordonat procedeele prelingvistice (strigătul. Hjelmslev a introdus între schema abstractă a limbii si uzajul individual no iunea intermediară de normă. dans.sistem / interpretarea sistemului. Rela iile paradigmatice nu sunt totuşi excluse. căci vorbitorul trebuie să aleagă un termen din paradigmă. Deşi s-a perfec ionat şi s-a îmbogă it continuu de-a lungul secolelor.

cel mai important este sistemul grafic de notare a limbii: scrisul. distan a dintre emi ător şi receptor poate creşte enorm. oamenii au întrebuin at obiecte sau reprezentări ale obiectelor pentru a transmite mesaje care trebuiau receptate departe sau mai târziu. dar şi de filia ie. care nu este accesibil tuturor. A transmite corect o comunicare la distan ă mare înseamnă să poată fi păstrată după momentul emisiei. permanente.prezen a hic et nunc a participan ilor la actul comunicării. Se cunoaşte întrebuin area la diferite popoare a focului şi a fumului pentru a semnaliza prezen a duşmanului. distan a in timp nu poate fi depăşită prin mijloace direct auditive. conven ie motivată in general prin valorile simbolice ale 75 . oamenii au căutat mijloace durabile.grâul). verdele . servind drept semnale la distan ă. procedeu costisitor. deci la o rela ie simbolică cu func ie comunicativă. Procedeul răbojului pe care se gravau datoriile sau numărul animalelor se regăseşte la multe comunită i. Obiectele au fost şi mai sunt încă întrebuin ate şi ca mijloace mnemotehnice. radio. logografie. iar în al doilea. Ducrot şi Todorov20. iar dispozi ia nodurilor indica ordinea ideilor de comunicat Aceste sfori cu noduri (quippu) puteau reprezenta chiar evenimente. căci înainte de a descoperi transpunerea grafică a limbajului vorbit. îi descoperă două sensuri: un sens larg. televiziune. Interpretând termenul de scriere.galbenul . Printre aceste mijloace.aurul. de obicei în timp.un sistem grafic de nota ie a limbajului. Culorile simbolizau obiectele (ex. Şi chiar dacă în epoca modernă prin telefon. constituind pentru cunoscători adevărate cronici. referindu-se la orice sistem semiotic vizual şi spa ial. şi un sens restrâns . care se adresează vederii. Scrierea în primul sens este numită mitografie. Legătura dintre cele două este nu numai de esen ă (ambele având func ia comunicativă lingvistică la distan ă). Decodajul corect al mesajelor transmise prin obiecte nu este posibil decât printr-o conven ie prealabilă actului de semnificare. De aceea din cele mai vechi timpuri. ci doar prin înregistrări mecanice ale vocii. Peruvienii foloseau nişte sfori din fire de lână diferit colorate şi înnodate în diferite feluri.

Unul dintre consilierii lui Darius a tradus mesajul într-un mod total diferit. Autonomizarea scrierii nu înseamnă numai o diferen ă de aspect în raport cu desenul. Darurile sci ilor însemnau: dacă nu ve i zbura în cer ca păsările. chiar falsa în elegere a mesajului. a trecut de la reprezentarea obiectului şi a ideii la reprezentarea formei tor sonore. De unde rezultă că aceleaşi reprezentări grafice (contururi de obiecte. Sci ii au trimis regelui un mesager care i-a înmânat o pasăre. în scopul comunicării unei idei. Ca sistem de comunicare. obiectele ca purtătoare de mesaje au fost înlocuite de imaginile lor. ve i pieri de săge ile noastre. Atunci când interpretarea este lăsată pe seama contextului extralingvistic. un şoarece. figuri geometrice) pot fi elemente ale scrierii dacă îndeplinesc condi iile citate mai sus sau elemente ale desenului dacă nu au un caracter linear. Interpretarea Iui Darius a fost următoarea: sci ii se supuneau de bună voie. pasărea. devenind discretă şi lineară ca vorbirea însăşi.obiectelor. La început. Scrierea a evoluat de la exprimarea con inutului unui mesaj 76 . pământul şi apa. scrierea este un cod caracterizat prin aspectul conven ional al unită ilor şi organizarea lor sistematică. el are ca trăsătură specifică scopul comunicării lingvistice. apare ambiguitatea. care voia să întreprindă o expedi ie militară In Nordul Dunării. Încă din antichitate. dacă scrisul are în comun cu desenul reprezentarea unui aspect al realită ii pe un material durabil. Scrierea este o grafie care. căci. iar săge ile dovada supunerii lor necondi ionate. Cunoaştem din relatarea lui Herodot mesajul trimis de sci i regelui persan Darius. desenul şi scrierea se confundau şi e probabil ca scrierea să se fi constituit plecând de ia imagini mai mult sau mai pu in realiste. o broască şi cinci săge i. şoarecele şi broasca reprezentau cerul. ci în primul rând o modificare de scop. dacă nu vă ve i ascunde în pământ ca şoarecii sau în apă ca broaştele. sistematic şi conven ional şi nu sunt întrebuin ate pentru a transmite un mesaj lingvistic. deci când emi ătorul şi receptorul nu utilizează în mod conştient acelaşi cod.

este scrierea chineză. sub aspect fonic. adică la reprezentarea simbolică grafică a unui con inut semantic. care este un sistem mixt: lexemeie sunt reprezentate sub aspect semantic de ideograme. chiar dacă nu în stare pură. se trece la ideografie. Acestea sunt tipuri ideale.vorbit la exprimarea limbajului vorbit. marea diversificare dialectală a limbii chineze. foneme). erau întrebuin ate în scopuri magice şi ca mesaje. scriere care reprezintă o tradi ie milenară şi are avantajul de a depăşi. Dar fenicienii sunt cei care au întrebuin at pentru prima dată o scriere 77 . Lucia Wald21 distinge trei tipuri de scrieri după felul în care semnele grafice se raportează la semnele limbii vorbite: a) cele în care un semn grafic corespunde sensului unui semn lingvistic (semnificatului). Singura scriere ideografică care s-a păstrat. în care fiecare grafem evocă simultan cele două laturi ale semnului lingvistic. care aveau întrebuin ări multiple în via a triburilor primitive: ele notau evenimente importante. scrierea cuneiformă. O fază de tranzi ie între ideografie şi fonografie este reprezentată de scrierea semi-ideografică. evoluând în timp şi cunoscând o diversificare spa ială. după Marcos Llorach22. Rela iile dintre limbajul vorbit şi scris sunt complexe. Prin evolu ia pictogramelor sub aspectul simplificării desenelor şi multiplicarea cazurilor de întrebuin are conven ională şi figurată a semnelor. b) cele în care un semn grafic corespunde unui semn verbal în totalitatea sa (semnificat + semnificant). scrierea egipteană ideografică (con inând multe hieroglife) a evoluat spre o scriere alfabetică cu 24 de semne. O astfel de scriere este. c) cele în care unită ile fundamentale (grafeme) corespund unită ilor constitutive ale complexului sonor (silabe. iar morfemele gramaticale. care nu există în stare pură. ceea ce explică evolu ia quasi-generală spre acest tip de scriere. în prima categorie intră pictogramele. De exemplu. Scrierea fonetică este fără îndoială cea mai economică.

însă. dar nici ei nu dă o imagine exactă a limbajului vorbit Coresponden a grafem-fonem este în rare cazuri univocă. tradi ionale se caracterizează printr-o diferen ă considerabilă între cuvântul sonor şi cel scris. care reduce preocupările filosofiei la analiza logică a limbajului 78 .Noica. Alfabetul reprezintă forma cea mai evoluată de scriere. accentul) care sunt pu in sau deloc notate grafic. Gramatica de la Port-Royal. Elemente de lingvisică generală. Paris. căci semnificatul unii cuvânt scris corespunde semnificatului aceluiaşi cuvânt din codul oral. Editura Eminescu. a existat o fază intermediară realizată prin scrierea silabică. Timişoara. 2) C. 1978 3) F. p. Cuvânt împreună despre rostirea românească. Bucureşti.curent filosofic de la începutul sec XX. Dar. Bucureşti. Note 1) Antoine Arnauld . Ed. Cours de linguistique generale.1970 5) Paul Miclău. 1949. căci scrierea evoluează odată cu limba în general. Semiotica lingvistică. există elemente suprasegmentale (Intona ia. Ed. dacă nu există dependen ă totală a scrisului fa ă de vorbire. Bucureşti. în Limbaj. Probleme filozofice ale limbajului. în timp ce semnifican ii specifici celor două coduri prezintă un paralelism structural. Finlandeza pare să aibă scrierea cea mai fonetică. 1977 6) AI. Ştiin ifică. logică. Ele nu se combină însă după aceleaşi reguli ca fonemele şi sunt legate de foneme prin coresponden e stricte.Boboc. adică atribuind ideogramei valoarea de semn pentru sunetul ini ial al cuvântului pe care îl nota. Ştiin ifică. Editura Facla.I. Literele alfabetului sunt unită i discrete cu valoare distinctivă ca şi fonemele.27 4) Andre Martinet. Payot. Doar pentru scrierea alfabetică observa ia ar putea fi par ial valabilă. Se poate observa că scrierea nu este un simplu cod substitutiv. 1968 7) Neopozitivismul . În plus.de Saussure. filosofie. renun ând ia ideograme şi notând doar elementele esen iale ale laturii sonore ale cuvintelor. nu există nici autonomie totală.total fonică.Claude Lancelot. Partea II. În majoritatea cazurilor. Scrierile etimologice. Se poate trece direct de ia ideografie la o nota ie alfabetică întrebuin ând principiul acrofoniei. cap.

in Le langage. Sisteme de comunicare umană. 1968 9) B. p. 1973 19) Ândre Martinet. E. 1970 15) John Lyons. Problemes de linguistique generale. Lingvistică şi poetică.de Saussure. Le systeme des objets.Keifer. 1972 21) Lucia Wald. 1980. Paris.D. Semantique linguistique. Systematique des elements de relation. p. Essais semiotiques. Paris. Cours de linguistique generale. La preuve et le dire.Jodorov. Bucureşti. La presupposition en francais contemporain. Ed. du Seuil. Larousse.51 12) Emile Benveniste. Elemente de lingvistică generală. Essais de semantique generale. Gallimard. p. Du sens. ed.. Bucureşti. Paris. 1974 17) Mariana Tu escu. 1973 22) Emilio Alarcos Llorach. Ed. Gallimard 1966. Communication orale et graphique. Bucureşti. 1970 11) F.. 1970 20) O. Dictionnaire encyclopedique des sciences du langage. Speech acts. Pottier. Gallimard.Ducrot .51 13) Roman Jakobson. Paris. 1964 14) John Searle.-J. Paris.Baudrillard. Paris. Ed.P. du Seuil. Paris. 1962 10) A. Paris. Ştiin ifică. 1968 79 . Editura Ştiin ifică.Greimas.8) J. 1978 18) Oswald Ducrot. Seuil. Paris. în Probleme de stilistică. cit. Bucureşti.Tz.199 16) F. Cambridge.

1. prin abordarea semiotică a limbajelor. opera lui Claude Levi-Strauss s-a impus cu mare autoritate. Antropologia structurală În domeniul antropologiei. 80 . Acest transfer de metodă nu este datorat unei mode. ştiin ă care. ci are un fundament filosofic. . Structuralismul a devenit astfel o metodă de cercetare foarte riguroasă şi lingvistica a oferit un model care atinge precizia ştiin elor exacte. aspirând la o cunoaştere aplicabilă ansamblului dezvoltării umane”2. s-a putut elabora metoda structurală. El adoptă în consecin ă metoda structurală ca fiind capabilă de a revolu iona corpusul ştiin elor socio-umane după modelul lingvisticii. APLICAREA METODELOR LINGVISTICE ÎN STUDIUL SEMIOTIC AL ŞTIIN ELOR UMANE Cercetările structurale au ajuns în mod normai la considera ii semiologice şi. spune el. ci cheia de boltă a descoperirii structurii universale a spiritului omenesc: "Antropologia vizează o cunoaştere globală a omului în toată extensiunea istorică şi geografică. invers. psihanaliză şi poetică. pentru etnologul francez. antropologia nu este o disciplină umanistă oarecare. Descoperirea psihanalizei şi familiarizarea cu lingvistica structurală i-au revelat lui Levi-Strauss noile dimensiuni ale unei metode pozitive în studiul fenomenelor sociale. Semiotica actuală s-a dezvoltat ca o teorie a disciplinelor bazate pe metoda structurală.III. căci. „a reuşit să formuleze o metodă pozitivă şi în acelaşi timp să cunoască natura faptelor supuse analizei sale”1. Ea s-a impus ca o ştiin ă exemplară pentru domeniul umanist şi a dus la rezultate remarcabile în antropologie.

cine zice social zice comunicare.Ra ionamentul său este.ea introduce no iunea de sistem. Fonologia poate juca fa ă de ştiin ele sociale acelaşi rol novator ca fizica pentru ştiin ele exacte. mai precis fonologice la ştiin ele umaniste. reprezintă obiectul ultim al antropologiei. ca fiind fecunde nu numai în lingvistică.fonologia trece de la studiul fenomenelor lingvistice conştiente la cel al infrastructurii inconştiente. Prin cunoaşterea acestor structuri. . antici şi moderni. in articolul "Limbaj şi rudenie" din Antropologia structurală. cel al comunicării între grupuri şi în interiorul grupului (comunicarea mesajelor.ea vizează descoperirea legilor generale găsite fie prin induc ie. se poate ajunge la explicarea fenomenului social fundamental. fie din societă ile primitive. în esen ă aceleaşi pentru to i oamenii. Levi-Strauss indică cele patru principii fundamentale ale fonologiei enun ate de Trube koi. Formele. ci şi în ştiin ele umaniste. Levi-Strauss sus ine valabilitatea aplicării metodelor lingvistice.ea refuză să trateze termenii ca entită i independente şi ia ca bază de analiză rela iile între termeni. următorul: antropologul studiază fenomenele sociale. fie prin deduc ie logică. a serviciilor. cine zice simbolic zice structură inconştientă a spiritului uman. ceea ce le dă un caracter absolut Transpunerea metodei fonologice în domeniul antropologiei nu trebuie totuşi să fie mecanică. Trei sunt domeniile antropologice în care Levi-Strauss a aplicat principiile analizei structurale: anumite aspecte ale vie ii materiale (prepararea alimentelor). Obiectele şi fenomenele din aceste sectoare pot fi 81 . fie din cele civilizate. lată cele patru reguli: . ci să respecte specificul fenomenului social. transferarea bunurilor etc). rela iile de rudenie şi mitologia. cine zice comunicare zice sistem simbolic (şi limbajul este sistemul simbolic cel mai dezvoltat). precizează Levi-Strauss. structurile spiritului inconştient. or. . în linii mari. .

triburi. Levi-Strauss vrea să demonstreze că sensul unui element încadrat într-un sistem cultural nu poate fi epuizat decât dacă este aplicat în legătură cu celelalte elemente ale sistemului. Ideea triunghiului culinar este dezvoltată în cele trei volume ale ciclului Mitologice3. termenii opozi iei sunt abstrac i: gol/plin. Un alt domeniu investigat de Levi-Strauss este cel al rela iilor de rudenie. durabil/provizoriu etc. Mesajul este constituit de femeile grupului. Opozi ia definitorie pentru gândirea mitică. Circula ia femeilor men ine echilibrul grupului. căci se înlocuieşte un sistem de rela ii co-sanguine de origine biologică printr-un sistem sociologic de alian ă. care circulă între clanuri. În mare. Această teorie păcătuieşte printr-o 82 . recipient/con inut. caracterizate printr-un ansamblu de opera ii destinate să asigure un anumit tip de comunicare între indiviz şi grupuri umane. Originea felurilor de mese. Fiecare volum dezvoltă un sistem de opozi ii diferit în primul volum. este aceea între natură şi cultură. fiind semne. inclus/exclus.analizate ca semne constituite în baza opozi iei natură/cultură. opozi ie care apare în urma analizei altor opozi ii particulare. se ob ine o organizare triunghiulară analogă celei a vocalelor. Triunghiul culinar (crud-copt-putred) este întrebuin at ca un cadru formal pentru alte opozi ii de natură cosmologică şi sociologică. to i termenii sunt lega i de calită i sensibile. Levi-Strauss demonstrează cum se trece de la substan a alimentară la trăsăturile invariante grupate în func ie de opozi ii ca: digerat/nedigerat. familii. Femeile apar ca elemente ale unui sistem de semne. ci rela ii. ele sunt în acelaşi timp producătoare de semne (lingvistice şi nu numai) şi deci nu pot fi reduse la statutul de simbol. Intr-un articol publicat în 1965 şi intitulat Triunghiul culinar. important este că alimentele capătă semnifica ii culturale care marchează mentalitatea oamenilor din diferite epoci şi colectivită i. El pleacă de la postulatul existen ei unei coresponden e formale între structura limbii şi cea de înrudire şi descoperă "structurile elementare de rudenie". crud/copt. În al treilea volum al Mitologicelor. intern/extern. Crud şi copt. În De la miere la cenuşă. termenii nu mai sunt elemente. dar. tot aşa cum cuvintele unei limbi circulă între indivizi.

fonemele. Domeniul care i s-a părut cel mai propice pentru a surprinde legile universale ale spiritului este mitologia. Mitemul trebuie să fie de ordin frastic. din care extrage patru coloane de teme. Dacă în cazul structurilor de rudenie func ia de comunicare constituia punctul de plecare pentru descoperirea structurii. ci de rela iile între sunete. pentru mitologie trebuie găsită altă cale. Levi-Strauss face o analiză. fiecare coloană 83 . deoarece mitologia nu are valoare practică. a diverselor variante ale mitului lui Oedip.generalizare abuzivă a modelului lingvistic dincolo de limitele pertinen ei sale. Levi-Strauss întrebuin ează două tehnici de analiză a mitului: decupajul în miteme (mari unită i constitutive) şi studierea raporturilor dintre mituri întregi şi a transformărilor lor reciproce. ea este o formă de explica ie a fenomenelor care depăşeau în elegerea oamenilor primitivi. Se înscrie fiecare frază pe o fişă care poartă un număr corespunzător locului său în povestire. Analiza în miteme se inspiră din structuralismul lingvistic. rămasă celebră. Pentru analiza unui mit. Structura miturilor poate fi pusă în eviden ă tot printro metodă împrumutată din lingvistică: aşa cum semnifica ia cuvintelor nu e legată de sunete. încercând să redăm succesiunea evenimentelor cu ajutorul frazelor celor mai scurte posibil. sus ine LeviStrauss. tot aşa sensul unui mit va fi rezultatul combinării de miteme (unită i constitutive) şi al rela iiior cu alte mituri. de vreme ce. Un sistem mitologic există. în ciuda diferen elor. După aceste considerate teoretice. miturile se aseamănă de la un cap la altui al pământului. Ne vom da seama că fiecare fişă constă în atribuirea unui subiect unui predicat Trebuie apoi să încercăm să sesizăm temporalitatea fiecărui mit” Miturile vor fi analizate după principiul axelor paradigmatică şi sintagmatică. LeviStrauss propune următorul procedeu: „La început fiecare mit este analizat independent. Mitologia şi structurile de rudenie sunt considerate de autor ca două variante ale logicii sensibilului caracterizate printr-o structură lingvistică. morfemele şi semantemele sunt insuficiente.

dar a trage concluzii generale despre structura universală a spiritului uman presupune enumerarea tuturor miturilor existente şi posibile. indiferent de tipul de cultură şi de gradul de dezvoltare tehnică. acustic. sociologic. problemă care se pune atât pentru decupajul în miteme cât şi pentru selectarea planurilor mitologice. Levi-Strauss a avut de asemenea dreptate să vrea să introducă o metodă mai riguroasă în studiul fenomenelor sociale. un ansamblu limitat de enun uri mitice. Func ia mitului ar fi să ofere o solu ie pentru contradic iile insurmontabile ale situa iei care l-a generat. cărora le atribuie dimensiuni semantice particulare. În plus. Altfel spus. este obligat să lucreze pe un corpus. Dar formalismul său structuralist este prea strâmt pentru a putea cuprinde un fenomen atât de complex cum 84 . unul din principalele puncte ale structuralismului analitic criticat de Chomsky. antropologul. când a propus modelul său generativ-transforma ional. determină dimensiunile gândirii mitice.(mitem) având o semnifica ie globală. Aceste valori sunt grupate în câteva planuri considerate pertinente: culinar. Obiec ia cea mai evidentă este arbitrariul alegerii dimensiunilor. care este de ordinul metonimiei. Principalele dificultă i ale unei astfel de analize au fost semnalate atât de către lingvişti. Apoi. El a sus inut că "gândirea sălbatică" nu este inferioară gândirii oamenilor din societă ile civilizate. ob inându-se produc ii ce pot fi întâlnite la popoare din arii geografice foarte diferite. Miturile sunt deci produc ii semiotice ale căror elemente constituie un adevărat limbaj. după cum se ştie. Ele pot fi combinate/ supuse transformărilor. Cele trei volume ale Mitologicelor constituie o înnoire a metodei fa a de cea folosită în Antropologia structurală. Gândirea sălbatică reprezintă categoria universală a metaforei îi opozi ie cu gândirea ştiin ifică. model capabil de a explica creativitatea limbii. nu se poate acorda necesitate logică induc iei. cât şi de filosofi. căci autorul operează de data aceasta cu mituri întregi. Problema corpusului a fost. cosmologic. ca orice savant. E lucrează mai întâi pe fragmente purtătoare de semnifica ie mitică. Levi-Strauss a avut marele merit de a fi sus inut teza unită ii ra iunii umane în toate epocile istoriei sale.

de vreme ce ea orientează antropologia contemporană. 3. nimeni n-a negat dimensiunea semiotică a literaturii. sus inând că. El a în eles că antropologia şi lingvistica participă în egală măsură la studiul unei aceleiaşi esen e simbolice şi a ridicat multe probleme noi privind raporturile dintre ele. adeziunea sa la structuralismul lingvistic este clară: „lingvistica ne poate servi drept ghid. Poetica Într-un articol din 1939. socializate. căci simptomele nu sunt semnale inten ionale. aceste semne ies din sfera semiologiei comunicării. 2. refula i şi semnifican i simptome. Aceasta explică imensa audien ă de care s-a bucurat antropologul atât în Fran a. cât şi în străinătate. de exemplu. analiştii moderni ai fenomenului au abandonat 85 . comportând unită i formate dintr-un semnificat şi un semnificant în ceea ce priveşte metoda de analiză. Dar semiologia poate fi interesată de psihanaliză în măsura în care subconştientul îşi manifestă dinamismul în discurs. Din contră.este omul ca entitate psiho-fizică. Teza fundamentală a lui Jacques Lacan este că inconştientul este organizat ca un limbaj. A făcut totul cu un real dar de scriitor şi cu multă fantezie.”4 Semnele subconştientului sunt formate din semnificat. Morris afirma că opera de artă este un semn şi. întrebuin ând o informa ie imensă şi un aparat matematic după moda secolului XX. Dacă al i cercetători au nuan at pozi ia lui Morris. Luate ca atare. lucru la care nu putem rămâne indiferen i. neavând valoare denotativă. muzica sau pictura nonfigurativă nu pot fi considerate semne. estetica este ca şi lingvistica o parte a semioticii. în consecin ă. Psihanaliza Precizia analizelor antropologice structurale a determinat o reînnoire de metodă în domeniul psihanalizei. Ch.

Greimas7. şi un nivel imanent. Grupul µ din Liege6 consideră că func ia poetică nu este axată numai pe mesaj. a) Gramatica narativă Rezultatele unor cercetări independente. supus exigen elor substan ei lingvistice prin care se exprimă. Structurilor narative le corespund.. Numele ei provine de la func ia poetică. Poetica cuprinde în mare trei domenii de cercetare: analiza structurală a nara iunii (gramatica narativă). Ea nu se limitează la poezie. garan ie a universalită ii lor şi mijloc de integrare a narativită ii într-o teorie semiotică generalizată. Recunoscând că structurile narative se regăsesc nu numai în textele literare. plecând de la aceste cuceriri metodologice. Acest tip special de comunicare constituie literaritatea (termenul apar ine lui Tzvetan Todorov5). ale lui Etienne Souriau asupra teatrului. pentru a aborda opera literară dintr-un punct de vedere structural şi a o situa într-o re ea de corela ii.. constituind un fel de trunchi structural comun. Arta verbală apare astfel ca un sistem aparte de semne datorită căruia se realizează un tip special de comunicare. care caracterizează istoria literară şi analiza stilistică tradi ională. ci e o rezultantă a celorlalte cinci func ii ale limbii. la nivelul manifestării. Greimas face o distinc ie fundamentală între două nivele de reprezentare şi de analiză: un nivel aparent al nara iunii. în care narativitatea este organizată anterior manifestării sale. ca cele ale lui Propp în domeniul folclorului.cercetările pozitiviste ale detaliilor. Nivelul semiotic comun este deci distinct de nivelul lingvistic şi îi este logic anterior. al picturii narative. oniric. func ie care corespunde factorului mesaj (vezi schemele factorilor şi func iilor limbajului după Buhler şi Jakobson). au permis afirmarea existen ei unui domeniu de studiu autonom: acela al narativită ii. Poetica cuprinde mai multe arii de studiu. ci şi în alte limbaje (limbajul cinematografic. ale lui Levi-Strauss asupra structurii mitului. a insistat pe caracterul semio-lingvistic al categoriilor utilizate în elaborarea modelelor. studiul limbajului poetic şi studiul transmiterii informa iei literare (teoria comunicării literare). structurile discursive 86 .).

Propp în elege ac iunea unui personaj. expresii diverse ale unui singur actant. a2. În teoria sa despre structura actan ială. destinatarul (remitentul) este cel care (persoană. Analiza narativă va avea drept corolar o analiză a discursului.. un obiect. Actan ii se organizează în cupluri: subiect vs obiect. Prin func ie. lucru sau împrejurare) permite sau împiedică îndeplinirea acestui scop. Cuplul adjuvant vs opozant are un caracter secundar. Actan ii sunt clase de actori şi nu pot fi descoperi i decât în cadrul unui corpus de povestiri. dorin a 87 . de la un basm la altul se manifestă personaje diferite. grupa i în cupluri opozitive: destinator ----> obiect ----> destinatar adjuvant ----> subiect----> opozant Subiectul este eroul. După cum se poate observa. Greimas introduce şi un plan mediator de articulare între structurile narative şi structurile textuale (în spe ă lingvistice) ale povestirii. Orice text bine format îşi primeşte coeren a semantică de la existen a structurii sale logicosemantice. a3. obiectul reprezintă scopul său. fie că este vorba de o persoană. definită din punct de vedere al semnifica iei în cadrul desfăşurării intrigii. o idee. obiect care apare ca un obiect de comunicare între destinator şi destinatar.). Un anumit număr de func ii constituie sfera de ac iune a unui anumit actant (A).. Greimas s-a inspirat din analiza func ională pe care Propp o făcuse pe un corpus de basme ruseşti6. opozantul este cel care îl contrariază. destinatar. Pe acest fond invariant..(textuale) ale povestirii. adjuvant vs. Greimas admite distinc ia generativistă între structura profundă şi structura de suprafa ă. fiind vorba de participan i "circumstan iali" şi nu de veritabili actan i. Este vorba despre ceea ce el numeşte roluri tematice. Aceste personaje (a1. Schema actan ială propusă de Greimas ia în considerare şase actan i. opozant destinator vs. destinatarul este persoana în favoarea căreia este urmărit scopul. adjuvantul este cel care ajută pe erou. cel care întreprinde ac iunea. sunt numite de Greimas actori. definit prin aceeaşi sferă de ac iune. pe care o consideră justificată şi la nivelul textelor narative. Acest model are drept criteriu de organizare obiectul dorit de subiect.

Două tipuri extreme de structuri actoriale sunt posibile: structură cu extensiune maximală. Greimas recunoaşte în sfera ac iunii actan ilor latura de competen ă şi latura de performan ă. Enun ul global poate fi descompus într-o suită de enun uri înlăn uite. Continuând să se inspire din gramatica generativă. dar ambii constituie două instan e ale unui aceluiaşi actant. Greimas distinge două feluri de enun uri9: subiect obiect destinatar obiect destinatar Acestea sunt două pozi ii formale care permit articularea sensului şi în acelaşi timp două structuri comunicative. În ceea ce priveşte raportul dintre structura actan ială şi manifestarea ei actorială. Încercarea prin care trebuie să treacă eroul reprezintă performan a sa. Harap Alb. Rolurile actan iale care definesc competen a subiecului pot fi reprezentate fie de însuşi subiectul. care ac ionează pentru onoarea sa.subiectului fiind modelată de adjuvant şi opozant. Modelul actan ilor prezintă organizarea paradigmatică a nara iunii. Eroul (subiectul) apare în basmele româneşti sub forma mai multor actori: Făt Frumos. caracterizată 88 . Prâslea cel Voinic etc Rela ia dintre actant (A) şi actor (a) este dublă: un actant poate fi manifestat în discurs prin mai mul i actori şi invers. actorii se manifestă în discurs. se poate defini enun ul ca o rela ie între actan ii care îl constituie. El trebuie să fie completat prin disjonc iuni sintagmatice. fie de adjuvant şj opozant Destinatarul poate fi propriul său destinatar. Greimas observă lipsa unui paralelism între cele două planuri. Dacă actan ii in de sintaxa narativă. Subiectul competent poate să fie diferit de subiectul performant. cum este cazul cu eroul cornelian. Competen a se situează la un nivel psihosocial: este vorba de voin a şi/sau putin a şi/sau îndemânarea subiectului pe care le presupune performan a sa. Atribuind verbului-predicat al enun ului statul de func ie (în sensul logic de rela ie formală).

Bremond. b) Studiul limbajului poetic În studiul limbajuiui poetic se porneşte de la analiza semnifica ilor limbii. Pire. Procesul formării figurilor de stil a fost examinat de autorii Retoricii generale (Dubois. aşa cum a făcut-o CI. Datorită trăsăturilor lor reprezentabile.a. semnifica ii au capacitatea de a sugera anumite obiecte. datorate în primul rând lipsei unei teorii generale a discursului ca bază pentru eforturile sale de sistematizare.prin prezen a unui actor pentru fiecare actant şi structură minimală. Trinon). metonimia ş. Prin intermediul mecanismelor de transformare metasemică. care se realizează prin suprimarea sau adăugarea semelor. Rolul tematic apare ca un intermediar între actant şi actor. Metasememul indică ceea ce este comun în schimbările de sens. existen a celor două nivele de analiză. Minguet. Păstrând intact semnificantul. Totuşi. Edeiine. Greimas compară inser ia actorului într-o formă discursivă cu punerea în context a unui lexem. Figurile rezultate se numesc metasememe. înlocuirea unui sem prin altul în cadrul unui cuvânt produce un efect de stil. Lexemul comportă un nucleu invariant şi seme contextuale care asigură participarea lexemului la un discurs coerent. Configura ia este în acelaşi timp o temă şi un rol. pot fi aplica i la al i referen i. ba unii chiar au negat. Interpunerea rolului tematic pentru a explica trecerea de la sintaxa narativă ia actualizarea lingvistică nu este totuşi suficientă. metasememul modifică semnificatul. actantul este integrat în configura ii discursive la care participă cu anumite virtualită i de realizare. ceea ce creează figurile de stil ca metafora. Constituirea anumitor imagini poetice este un proces metasemic. De asemenea. Trecerea de la formele narative la cele discursive reprezintă o dificultate din punct de vedere teoretic. Mul i cercetători au semnalat această dificultate. în care un singur actor reprezintă pe to i actan ii. Greimas el însuşi este conştient de deficien ele propriei construc ii teoretice. având ca func ie reducerea clasei actan iale la un agent competent (actor). va rămâne o parcelă din sensul 89 .

am folosit simultan o sinecdocă particularizantă (trestie ----> ceva suplu) şi o sinecdocă generalizantă (calitatea de suple e este extinsă Ia întreaga persoană). Metonimia. căci procesul metasemic conservă semele esen iale. adică cu ambii termeni exprima i ("obrajii săi ca doi trandafiri"). metonimia. (ex." lumină obscură"). În Studii de lingvistică generală10. Jakobson definea func ia poetică drept proiec ia principiului echivalen ei de pe axa selec iei pe axa combina iei. Principalele metasememe sunt: sinecdoca.cititor. În primul caz. metafora. În termenii consacra i de lingvistica 90 . Sinecdoca se realizează fie prin suprimarea par ială de seme. Sinecdoca particularizantă se produce prin adăugarea de noi seme. în general un substantiv şi un adjectiv (ex. pentru că se produce o lărgire a sferei no iunii. "pânză" pentru "corabie"). deci prin restrângerea sferei no iunii. compara ia şi oximoronul. Oximoronul este legat de fenomenul de incompatibilitate semică creat de îmbinarea a două cuvinte cu sensuri opuse. nu schimbă gradul de generalitate al no iunilor. avem de a face cu o sinecdocă generalizată. c) Teoria comunicării literare Este vorba aici de studierea rela iei text . Opera literară este o semnifica ie poten ială. Actul de lectură devine una din dimensiunile inerente ale operei. Compara ia poate fi bazată pe o sinecdocă ("blând ca un miel") sau pe o metaforă in praesentia. având ca efect o generalizare (ex. Metafora este decompozabilă într-o sinecdocă particularizantă şj una generalizantă: când spunem despre o fată că este o "trestie". deschisă tuturor interpretărilor. Compara ia are absolut nevoie de un element de legătură exprimat între cei doi termeni ai ei. Când spunem "tot oraşul" în loc de "to i locuitorii oraşului" nu facem decât să indicăm habitatul locuitorilor. fie prin adăugarea de noi seme. spre deosebire de sinecdocă.ini ial. folosirea termenului "muritori" în loc de "oameni").

Astfel. În raportul dintre text şi receptor s-a studiat şi cantitatea de informa ie transmisă. s-ar spune astăzi: proiec ia principiului echivalen ei de pe axa paradigmatică pe axa sintagmatică. S-a dezvoltat chiar o ramură a lingvisticii matematice: poetica matematică. Semnifica ii. 91 . cuvinte deosebite ca în eles dacă sunt luate separat formează o serie sinonimică. Informa ia rezultată din actul crea iei literare poate fi calculată în formule matematice. De exemplu. care se pot decoda ca atare doar în context în versul: "N-aveai nici loc. idee presupusă de analiza structurală. inclusiv ideologic. Criticii au observat de mult acest fenomen. Tudor Vianu semnala în articolul Sinonime. ale lui Umberto Eco14 dezvăluie caracterul dinamic al literaturii. că şi prin legăturile dintre ele în context Aici. Prin abordarea literaturii sub aspectul comunicării. adăugate sensurilor denotative. Această orientare are unele asemănări cu contestarea structuralismului clasic de către gramatica generativă sau de către teoria enun ării. nici ară. raportul de sinonimie se precizează nu numai prin în elesul fiecărui cuvânt. de asemenea. deschiderea ei către un univers mai larg. ceea ce duce la seria de sensuri conotative. bazate pe no iunea de entropie şi implicit de probabilitate şi frecven ă.structurală. semioticienii actuali s-au ridicat împotriva conceperii operei literare ca un sistem închis. devenită sub pana iui Arghezi un simbol al vacuită ii preistorice. inaugurată de către Emile Benveniste. reprezentată ia noi în special de Solomon Marcus12. nici neam şi nici un nume". pot să apară în combina ii noi care transgresează regulile de coresponden ă stabilite de limbajul standard. metafore şi grefe metaforice la Tudor Arghezi că autorul Cuvintelor potrivite reuşeşte să creeze serii sinonimice insolite. Aceasta vrea să spună că arta verbală combină elemente care trimit la paradigme întregi. pe planul semnificantului. Unele lucrări ale Juliei Kristeva13. rima combină pe axa sintagmatică elemente care se încadrează într-o structură organizată pe verticală (forma prozodică).

1964. p. Paris.L. p. E. Bucureşti. Minuit. vol. Poetica.P. Recherches pour une semanalyse. Bucureşti. in Semiotique narrative et textuelle. Sinonime. les acteurs et Ies figures. Paris. vol. Bucureşti. Ed. Ed.. p. Paris. Essais semiotiques.36 2) Ibidem.Academiei. Paris.U. Rhetorique generale. Poetica matematică. Larousse.Note 1) Cl. 1970 7) A. 1966. Opera deschisă. Gramatica Decameronului. in Du sens. Levi-Strauss. vol. 1970 8) Vladimir Propp. 1975 6) Grupul µ.II: Du miel aux cendres. 4/1963 12) Sobmon Marcus. Pion. Morfologia basmului.319 3) Cl. Les actants. 1973 10) Roman Jakobson. 1967.284 5) Tzvetan Todorov. Paris. 1970 9) A.l: Le cru et le cruit.Greimas. Ecrits. Editura Univers. Paris. în Umba română nr.lll: L'origine des manieres de table. Paris. Univers. Seuil. Essais de linguistique generale. Ed. 1969 14) Umberto Eco. Bucureşti. 1968 4) Jacques Lacan. Mythologiques.-J. Elements d'une grammaire narrative. Paris.1963 11) Tudor Vianu.Greimas. metafore şi grefe metaforice. du Seuil.1969 92 .1970 13) Jura Kristeva. Levi-Strauss.-J. Paris. Semeiotike. Antropologie structurale. Paris. Larousse. 1973.

între transmiterea informa iei prin intermediul tiparului şi transmiterea informa iei prin mijloace electronice este o diferen a profundă. unde sau ob inut adesea efecte de mişcare prin unele instantanee sau îmbinări de imagini. La o primă vedere s-ar părea că ea are şi o prioritate genetică: radioul s-a instituit ca o replică vorbită a presei scrise. Psihologia informa ională a confirmat această intuire. func ionării şi scopului acestor mijloace. ci exercită şi el. pe un alt plan decât informa ia propriuzisă. în ciuda unor asemănări formale. Chiar imaginea dinamică proprie televiziunii şi-a cristalizat semnifica iile tot în presa scrisă. MASS MEDIA ÎN PERSPECTIVĂ SEMIOTICĂ Abordarea semiotică a teoriei şi practicii mijloacelor de comunicare în masă dezvăluie însăşi esen a alcătuirii.IV. Mc Luhan afirmă că mijlocul de transmitere a informa iei nu este un canal neutru. dar atunci când unul 93 . care a fost sesizată de profesorul canadian Marshall Mc Luhan în cartea sa Galaxia Gutenberg1 şi alte studii care nu fac decât să reia tezele deja avansate în aceasta carte de referin ă. De fapt însă. iar televiziunea foloseşte unele tehnici ale ziariştilor. ci şj a unui co-mesaj de natură senzorială. orice proces de comunicare mijloceşte nu numai transmiterea unui mesaj semantic. o influen ă formativă asupra subiectului receptor prin aceea că îi modifică deprinderile de percep ie şi structura spirituală. cum ar fi reportajul. Mc Luhan porneşte de la presupunerea că ini ial sim urile omului s-au găsit într-o ideală armonie. Presa scrisă este un sistem clasic în raport cu celelalte mijloace de comunicare în masă atât prin vechimea cât şi prin desăvârşirea ia care a ajuns. la nivel ideatic. indiferent de con inutul comunicat Deci.

Filosofii culturii au observat de mai multă vreme deosebirile de esen ă dintre cultura orală şi cea vizuală. principala for ă motrice a evolu iei culturale a fost reprezentată de carte. el recunoaşte că inventarea alfabetului fonetic a dus la o profundă schimbare de mentalitate a omenirii. ea a făcut posibilă unificarea limbilor na ionale. diferit de celelalte. care intră astfel în stadiul culturii vizuale. ea a dus la constituirea categoriei largi a intelectualilor în urma popularizării şi răspândirii neîngrădite a principalelor cuceriri ale spiritului. ca să nu cităm decât cele mai importante efecte ale perceperii vizuale a lumii. scrierea alfabetică a înlăturat participarea directă a omului la via a comunită ii. La acest proces de desacralizare un rol important l-au jucat alfabetizarea şi mai târziu tiparul. Astfel. Galaxia a schimbat în chip radical valorile şi comportamentul omului modern. Societatea contemporană se află acum la impactul dintre Galaxia Gutenberg şi Galaxia Marconi. Începând cu Renaşterea. spre deosebire de oamenii primitivi. Dar cultura alfabetului fonetic singură nu putea înlătura complet auditivul. care îi modela concep ia despre via ă. capabile să stimuleze şi să între ină sacrul. raportul dintre sim uri s-a schimbat în favoarea sim ului supra-solicitat Vorbirea a organizat vocal o mare parte din experien a perceptuală şi cognitivă a omului. Mircea Eliade în Sacrul şi profanul constată că omul modern trăieşte. "Galaxia" valorilor şi aptitudinilor perceptive legate de scrierea fonetică n-a putut căpăta o formă definitivă decât prin apari ia tiparului. Deşi Mc Luhan respinge teza lui Eliade despre superioritatea culturii orale. Închizându-i în sfera dialogului său solitar cu textul.dintre sim uri s-a exteriorizat sub formă tehnologică. Omul primitiv trăia într-un cadru auditiv. denumită astfel pentru preponderen a acordată mijloacelor de comunicare electronice. Tehnologiile erei electronice se deosebesc de toate celelalte 94 . câmpul auditiv al senzorialită ii tinzând să monopolizeze func iile celorlalte sim uri. ca modalitate existen ială a omului. într-o lume desacralizată. contribuind chiar la cristalizarea conştiin ei de neam. favorizând atitudinea individualistă şi egocentristă. discutate în cartea lui Mc Luhan.

Mesajele mai importante sunt scoase în eviden ă prin codul grafic. Scrierea. Căci litera scrisă nu este numai un mijloc de însingurare. după specificul fiecărui periodic. Când cititorul ia în mână un ziar.de unde şi enorma responsabilitate a ziaristului. adresat exclusiv ochiului) prin faptul că sunt o extindere simultană a întregului concluzia superiorită ii acesteia din urmă. el parcurge mai întâi fugitiv titlurile. Ziarul. dintre care o categorie importantă o constituie literele. hăr i. de creare a curentelor de opinie. semnele din exemplarul respectiv sunt induse într-un semn de ansamblu. Textul este şi un factor de conservare a valorilor şi o legătură între genera ii. Litera se comportă în contextul ziaristic ca o categorie semilogică aparte şi anume aceea a semnelor indiciale: ea orientează prin dimensiunile şi forma sa. Prin fotografie. de influen are pe termen lung . adresată exclusiv auzului şi tiparul. Hăr ile sunt publicate de obicei pentru a situa unele evenimente din via a interna ională. care este imaginea universului la care se raportează receptorul din acel moment Ca orice semn. Imaginile pot fi fotografii. caricaturi etc. presa scrisă vrea să rivalizeze cu celelalte mijloace de comunicare în masă bazate pe imagine în special televiziunea şi documentul cinematografic. de interpretare. are totuşi în continuare un rol deloc neglijabil: el a devenit un mijloc de sinteză. diagrame. imaginile. apoi câteva relatări esen iale. Să ne amintim de rolul scrierilor filosofilor francezi din sec. chiar dacă nu poate tine totdeauna pasul cu evenimentul. 95 . al 18-lea în pregătirea şi declanşarea revolu iei franceze de la 1789. ci şi unui de comunicare între oameni. grafemele. Un alt cod semiotic al jurnalisticii este imaginea propriu-zisă care se realizează prin semnele iconice. benzi desenate. Astfel. Toate ziarele acordă un spa iu fotografic mai mare sau mai mic. Grafemele formează deci un cod semiotic specific presei scrise. Ziarul este un semn global. grafemele evocă imaginile acustice ale cuvintelor şi prin ele reprezentările dorite de emi ător. ziarul are un semnificant şi un semnificat Semnificantul ziarului cuprinde mai multe categorii.mijloace de comunicare anterioare (vorbirea. fiind un cod derivat.

ziarul are un semnificant şi un semnificat Semnificantul ziarului cuprinde mai multe categorii. hăr i. imaginea. care este imaginea universului la care se raportează receptorul din acel moment Ca orice semn. Astfel. Ziarul.de unde şi enorma responsabilitate a ziaristului. include concluzia superiorită ii acesteia din urmă. ai 18-lea în pregătirea şi declanşarea revolu iei franceze de la 1789. Mesajele mai importante sunt scoase în eviden ă prin codul grafic. Să ne amintim de rolul scrierilor filosofilor francezi din sec. de influen are pe termen lung . Hăr ile sunt publicate de obicei 96 . el parcurge mai întâi fugitiv titlurile. apoi câteva relatări esen iale. îndeosebi cea fotografică. de creare a curentelor de opinie. semnele din exemplarul respectiv sunt incluse într-un semn de ansamblu. fiind un cod derivat grafemele evocă imaginile acustice ale cuvintelor şi prin ele reprezentările dorite de emi ător.Diagramele dau o informa ie sintetică. de interpretare. care se realizează prin semnele iconice. Textul este şi un factor de conservare a valorilor şi o legătură între genera ii. Scrierea. Prin fotografie. diagrame. are totuşi în continuare un rol deloc neglijabil: el a devenit un mijloc de sinteză. grafemele. Un alt cod semiotic al jurnalisticii este imaginea propriu-zisă. Litera se comportă în contextul ziaristic ca o categorie semilogică aparte şi anume aceea a semnelor indiciale: ea orientează prin dimensiunile şi forma sa. Când cititorul ia în mână un ziar. Ziarul este un semn global. ci şi unul de comunicare între oameni. imaginile. caricaturi etc. Căci litera scrisă nu este numai un mijloc de însingurare. presa scrisă vrea să rivalizeze cu celelalte mijloace de comunicare în masă bazate pe imagine în special televiziunea şi documentul cinematografic. mult mai uşor de re inut decât informa iile procentuale. benzi desenate. Toate ziarele acordă un spa iu fotografic mai mare sau mai mic. chiar dacă nu poate ine totdeauna pasul cu evenimentul. după specificul fiecărui periodic. Grafemele formează deci un cod semiotic specific presei scrise. dintre care o categorie importantă o constituie literele. Imaginile pot fi fotografii.

. artistice. ştiin ifice. imaginea. Există o retorică a semnelor iconice. cum ar fi chinezica şi proxemica. Imaginile izolate trebuie să vorbească de la sine. Este evident că anumite gesturi ale personalită ilor prezentate în fotografie pot fi interpretate ca semne ale unor atitudini şi op iuni. include şi alte coduri de semne.pentru a situa unele evenimente din via a interna ională. dar valoarea de adevăr a afirma ilor unor ziarişti este condi ionată de multe ori nu atât de 97 . un semn este folosit în locul altuia pe baza unei continuită i spa iale sau temporale. fie prin introducerea termenului de plecare. contextualizarea mesajului prin zonare orizontală şi verticală. fie prin dezvoltarea termenului de sosire. Este evident. ea este folosită de fotoreporter pentru a sugera raporturile lor de colaborare. în ceea ce priveşte distan a dintre personaje. mult mai uşor de re inut decât informa iile procentuale. de semnifica ia distan ei dintre protagoniştii unei scene. atât prin mesajul transmis prin con inutul imaginii. Dacă o imagine ne este prezentată fragmentar. cât şi prin tipul structural în care se încadrează. cititorii să o completăm în imagina ie. a doua. îndeosebi cea fotografică. Metafora cere de obicei o anumită lămurire. sportive. urmând ca noi. ea poate apărea singură. că aspectul semantic şi cel pragmatic al mijloacelor de comunicare în masă nu pot fi disociate decât pentru motive de analiză. Datorită întrebuin ării retorice a imaginii. Diagramele dau o informa ie sintetică. bazată pe figurile centrale ale artei verbale: metafora. înseamnă că s-a folosit un procedeu sinecdotic numit în retorică „pars pro toto”. Semnificantele ziarului sunt supuse şj unor opera ii sintagmatice ca elaborarea machetei. Statutul referen ialului în presă tine de domeniul semanticii. periodice pentru copii sau pentru adul i. metonimia şi sinecdoca2..3 Semnificatul unui periodic este legat de publicul căruia i se adresează şi de tipul de mesaj pe care vrea să-l transmită: sunt periodice politice. aranjarea titlurilor etc. În imaginea metonimică. Prima se ocupă de studiul gesturilor ca sisteme de comunicare. periodice foarte specializate sau tip magazin. fără text explicativ. culturale. deci. de respingere sau indiferen ă.

pe ceva real. 146152 3) Mircea Ichim.rela ia cu referentul. Note 1) Marshall Mc Luhan. obiectivitatea absolută este imposibilă: un eveniment trece prin prea multe filtre de la producerea lui până la relatarea prin presă. în măsura în care el va cultiva la cititorii săi valorile adevărate ale fiecărei comunită i culturale şi na ionale. 1975 2) Paul Miclău. De aceea. p. Ziaristul are o enormă responsabilitate: el este un purtător de mesaj înzestrat cu o mare autoritate. se vorbeşte tot mal mult despre nepărtinire. Dezinformarea există. însă. cât de inten ia de a influen a cititorul într-un anumite fel. Pe de altă parte. despre impar ialitatea ziaristului. desigur. Semiotica lingvistică. 1992 98 . Societatea viitorului nu se va putea lipsi de ziarist. Timişoara. Bucureşti. Ed.Facla. valorificând în elepciunea seculară a umanită ii. Ed. Secretariatul de redac ie. Editura Scripta. informa ia transmisă prin presă este din ce în ce mai pu in crezută de publicul cititor. pe cele ale edificării unei lumi mai bune şi mai drepte.Politică. Un sondaj realizat în decembrie 1993 indică faptul că 80% dintre englezi nu au încredere în presă. 1975 4) Minciuni in mass media. Desigur. Aceasta criză de încredere este bazată. Sub redac ia lui Gerard de Selys. El se adresează unui destinatar colectiv în scopul de a-l informa şi de a-l forma. Bucureşti. Bucureşti.Omul şi era tiparului. Galaxia Gutenberg. Volumul colectiv Minciuni în mass media4 pune problema în termeni dramatici. 1977.

1965 BARTHES. Bucureşti. Elements de semiologie. Paris. Paris. XXII. h SCL. A. Essais semioiques. Paris. Chicago. Paris. Explorări semiotice.TODOROV Tzvetan. 1978 DUCROT. Les langages et le discours. 1972 ECO. Paris. 1943 CARPOV. Bucureşti. Roland.. 99 .. Mercure de France. 1968 BENVENISTE. 1966.. Larousse. Retorică generală. Semantique structurale. 1975 GOLOPEN IA-ERETESCU. Umberto. 3/1971 GREENBERG. II. Gallimard. 1970 BAUDRILLARD. 1957 GREIMAS. Seuil. Editura Univers. Paris. Ed.J. Louis.. Paris. L'Empire des Signes. Paris. O. Essays in linguistics..F. J. Sanda. Paris. Systeme de la Mode.Ştiin ifică şi Encidopedică.du Seuil. Droz.. Paris. Joseph. Dictionnaire encyclopedique des sciences du langage.1974 BUYSSENS. Introducere la semiologia literaturii. La semiologie. Emile. La preuve et le dire. Bucureşti. 1982 * * * Essais de semioque politique. Bucureşti. Paris. 1970 GRUPUL µ. Du sens. Pierre.. Paris. E. Seuil. A. Prolegomenes a une theorie du langage. Ed. P. Umberto. Maria. Oswald . Umberto. Seuil. Seuil. Paris.1974 GUIRAUD.U. EPLU. Gallimard. La structure absente. 1967 BARTHES. 1971 * * * Etudes de linguistique et de semiologie generale. Problemes de linguistique generale.Bibliografie generală BARTHES. Le systeme des objets. Geneve. Editura Univers. Roland.1972 * * * Essays in semiotics/Essais de semiotique. Tratat de semiotică generală.J.. Roland. 1969 ECO. 1972 ECO. Mouton. 1966 GREIMAS. Bruxelles. Opera deschisă. 1973 HJELMSLEV. 1973 DUCROT.Skira. The HagueParis. I. Ed. Larousse.

Messages et signaux. Principes de noologie. Semne despre semne. Timişoara. Julia. Mariana.Academiei. Editura Ştiin ifică. Ed. John. Ferdinand de. Bucureşti. Paris. 1970 MAVRODIN. Editura 100 .A„The Meaning of Meaning.1981 * * * Semiotique narrative et textuelle. Bucureşti.Univers. 1973 TU ESCU. Adam.. Poetica matematică. Seuil. B.P. 1970 RICOEUR. Solomon. III.-RICHARDS.1923 POTTIER. 1963 JAKOBSON. Paul. London. Elemente de lingvistică generală. Librairie Pion. Speech acts. Fondements de la theorie fonctionnelle du signifie.. Semantique linguistique. Paris. Paris. Cambridge.1970 * * * Semantică şi semiotică.1963 KEIFER. Recherches pour une semanalyse. Paris. Morfologia basmului. Claude. Bucureşti. Introducere în semantică.1975 MICLĂU. C. Bucureşti. Gallimard.Paris.Larousse. Precis de semantique francaise. Paris. Jacques.1980 MARCUS. 1966 * * * Le langage. Solomon. Essais de linguistique generale. Ştiin ifică. Tipografia Universită ii Bucureşti. Bernard. Paris.. Bucureşti. Paris. 1974 PRIETO. Seuil. Semiotica lingvistică. Pion.. Poietică şi poetică. Vladimir. Eseuri de hermeneutică. 1966 PROPP. 1974 KRISTEVA. Roman. Ed. Ed. Claude.Politică.Ştiin ifică. Ed. Marshall. Bucureşti. Ed. Univers.. 1950 OGDEN. Essais de semantique generale. Editura Facla. filosofie. Ed.. Şt.Payot. Bucureşti. 1968 * * * Limbaj. 1964 PRIETO. 1979 MARTINET. Bucureşti. Bucureşti. Ed. Andre. Galaxia Gutenberg. Bucureşti. 1970 MARCUS. Signs. Mythologiques I. Linguistique generale. Cours de linguistique generale. 1962 POTTIER.1979 WALD. Paris. Luis J. logică. Chartes W.Ştiin ifică. Semeiotike. l. Sisteme de comunicare umană.K.1977 MORRIS.1973 LEVI-STRAUSS.1995 SAUSSURE. John. La Haye . 1969 LACAN. 1968 LYONS.. 1982 MC LUHAN. Ecrits. F. Bucureşti. Bucureşti. Antropologie structurale. 1966 SEARLE. Language and Behaviour.D. Paris.1949 SCHAFF. Paris. Mariana. Paris. Irina. Larousse. Paul. 1964. Theorie et description. Systematique des elements de relation.1968 LEVI-STRAUSS. 1967. Paris. Minuit. New York. Lucia. şi Enc. Ed. E. Luis J. Humanitas. II. La presupposition en francais contemporain.Minuit. Paris. 1978 TU ESCU.

.................................... Evolu ia teoriilor despre cuvântul-semn ......Rela ii sintactice în sistemul limbii şi în procesul de comunicare .... Lingvistica..................................................... No iuni generale 1..... 80 c.. 25 II.. 87 b............................ 60 5................... ştiin ă pilot a cercetării semiotice ................................... Antropologia structurală ....................cod lingvistic derivat . Triunghiul rela iilor ............................................................ 81 2........................................... 47 4. Dimensiunea semantică a semnului lingvistic......... 91 IV.....13 3.............. Poetica ....................................... semnal............................... Ierarhia limbajelor ..... 74 6... Mass media în perspectivă semiotică 95 Bibliografie generală ................................. 75 III............. Teoria comunicării literare ....................................................................... Studiul limbajului poetic ...... 21 4..................................................... 1973 CUPRINS I.... Gramatica narativă .......101 101 .... Clasificarea sistemelor de semne .......................................................................... Aplicarea modelelor lingvistice in studiul semiotic al ştiin elor umane 1. 86 3............................................. Stratificarea semiotică a semnului lingvistic. Semiotica lingvistică 1...... 40 3................ simbol .................................... 86 a......................... Semn............... Psihanaliza .................................................Ştiin ifică........ 3 2......... 31 2..................................................Dimensiunea pragmatică a semnului lingvistic şi a discursului .. Scrierea ............ Ce este semiotica ? ...

Related Interests