Forme de manifestare a tulburarilor de limbaj si terapia limbajului Forme de manifestare a tulburărilor de limbaj şi terapia limbajului 1.

Tulburări ale limbajului oral şi scris. Clasificarea făcuta de Prof. Univ. Dr. Emil Verza, este o clasificare mult mai adecvata, tine seama de mai multe criterii in acelasi timp: anatomo-fiziologic, lingvistic, etiologic, simptomatologic si psihologic. Aceasta clasificare a fost realizata prin imbinarea criteriilor de mai sus, a fost descrisa in doua din lucr 111n1316b arile anterioare (1977, 1983 ) si s-a impus in literatura de specialitate romaneasca si straina. Sintetic, clasificarea respectiva se rezuma la urmatoarele categorii de tulburari de limbaj: 1. tulburari de pronuntie (dislalia, rinolalia, disartria); 2. tulburari de ritm si fluenta a vorbirii (balbaiala, lohonevroza, tahilalia, bradilalia, aftongia, tulburari pe baza de coree, tumultus sermonis); 3. tulburari de voce (afonia, disfonia, fonastenia, pseudofonastenia,mutatia patologica); 4. tulburari ale limbajului citit-scris (dislexia-alexia, disgrafia-agrafia); 5. tulburarile polimorfe (afazia, alalia); 6. tulburari de dezvoltare a limbajului (mutism psihogen, electiv sau voluntar, retard sau intarziere in dezvoltarea generala a vorbirii, disfunctiile verbale din autismul infantil de tip Kanner, din sindroamele handicapului de intelect, etc.); 7. tulburari ale limbajului bazat pe disfunctiile psihice (dislogia, ecolalia, jargonofazia, bradifazia s.a.) . O asemenea clasificare este importanta nu numai pentru activitatea de cunoastere si terapie logopedica, dar si pentre diagnoza si prognoza tulburarilor de limbaj. In activitatea de corectare, diagnosticul diferential curect inlesneste stabilirea metodologiei de lucru si fixarea cadrului general de recuperare. Prognoza se realizeaza in raport cu diagnosticul diferential, de particularitatile psihice ale persoanei, de varsta cronologica si mintala, de conditiile de educatie, de sex. Exista si situatii cand apar dificiltati im stabilirea diagnosticului diferential si acestea au la baza lipsa de experienta a evaluatorului, o examinare sumara, pripita, neluarea in considerare a tuturor manifestarilor si factorilor determinanti, ceea ce poate duce la confundarea unor tulburari de limbaj cu altele. La aceste situatii se adauga si factori obiectivi, concretizati in asemanarile accentuate dintre tulburari, in manifestari relativ inconstante in raport de dispozitia subiectului la un moment dat.

-de exemplu: manifestarile alalicului pot fi confundate cu cele ale vorbirii unor handicapati de intelect sever, cu lipsa de vorbire a surdo-mutilor, cu vorbirea dizartricilor, a afazicilor si a celor cu mutism psihogen. Pentru a evita aceste confuzii, invastigatiile trebuie sa contina pe directia examenului psihologic, si alte explorari pe care le considera necesare speciajistul in logopedie. 2.Terapii specifice de compensare şi învăţare a limbajului: terapia tulburărilor de limbaj, demutizarea, audiologia educaţională şi tehnologică, educaţia vizual-perceptivă, orientarea spaţială şi mobilitatea, corectarea defectelor neuromotorii, psihoterapia comportamentală.

1. METODE ŞI PROCEDEE PENTRU CORECTAREA DISLALIEI Metode cu caracter general Acestea nu se adresează direct sunetului dar pregătesc organele fonoarticulatoare pentru aplicarea celor specifice. Se referă la: a. Dezvoltarea fonoarticulator. motricităţii generale şi a motricităţii aparatului

La copiii care prezintă neîndemânare motorie se realizează prin exerciţii fizice care au scopul de a facilita realizarea mişcărilor complexe ale diferitelor grupe de muşchi, ce iau parte la activitatea de respiraţie şi la motricitatea aparatului fonoarticulator. În pronunţie aparatul fonoarticulator adoptă poziţii fie de relaxare, fie de încordare. Acestea pe porţiuni nespecifice sunetului afectează pronunţia, timbrul şi înălţimea vocii. Aceste exerciţii trebuie adaptate la particularităţile logopatilor: la cei hipochineticimişcările motrice generale (săritul) asociate cu pronunţia normalizează tonusul musculaturii articulatorii; la cei hiperchinetici- exerciţii de relaxare asociate cu pronunţia pentru a ameliora rigiditatea articulatorie. Exerciţii pentru motricitatea facială- sunt necesare la copii care prezintă pareze faciale sau asimetrii faciale: ridicarea si coborârea sprâncenelor, umflarea simultană şi alternativă a obrajilor, imitarea râsului, închiderea ochilor Exerciţii pentru motricitatea labială – mişcarea buzelor exercită un rol important în pronunţie: închiderea şi deschiderea buzelor. Aceste exercitii sunt necesare marii majoritati a dislalicilor, dar mai cu seama la cei cu dislalii audiogene, cu disglosii si la cei care au anomalii ale buzelor; acestia

imitarea cascatului. b. ridicarea limbii deasupra buzei superioare şi deplasarea ei stânga/ dreapta. sprijinirea limbii pe gingia superioara astfel incat sa sa se realizeze indoituri succesive. etc. Exerciţii pentru motricitatea linguală – limba deţine cel mai activ rol. ingerarea de lichide cu înghiţituri mici. imitarea diferitelor fenomene ale naturii. ţinerea unui obiect pe buze. tremuratul. Exemple de astfel de exerciţii: acoperirea alternativa a unei buze cu cealaltă. suflarea într-un pahar cu apă improvizând o poveste. Exerciţii pentru motricitatea vălului palatin (pronunţie nazală) – umflarea obrajilor şi ţinerea aerului sau aruncarea lui afară. imitarea sărutului. ea contractându-se. Pe canapeaua logopedică în poziţia de culcat cu greutăţi pe abdomen şi pe piept. a mişcării lor. formarea asa-zisei „cupe” cu limba. dar se exersa inspir-expirul si pe baza apelarii la intelegere. Exerciţiile se desfasora in functie de varsta subiectului. ţuguierea buzelor. in care rolul cel mai important in expir il are muschii abdominali si costali inferiori.presiunea este mai accentuată la consoanele surde decât la cele sonore (p-b). Exerciţii pentru motricitatea mandibulară: ridicarea şi coborârea ritmică a maxilarelor. sus/ jos. vibrarea buzelor prin imitarea sforăitului. strângerea şi umflarea obrajilor şi suflarea aerului cu putere. astfel la copiii mici ele se vor desfasura sub forma jocului in aer liber sau in camere bine aerisite. La copiii mai mari se pot utiliza materiale didactice vizuale. dilatându-se şi astfel luand diferite poziţii. mersul locomotivei. umflarea obrajilor şi reţinerea aerului. masaj al vălului palatin.din urma au o lipsă de sincronizare a buzelor. Exerciţii pentru educarea respiraţiei. stânga/ dreapta cu opunerea rezistenţei. Exemple de exerciţii: deschiderea gurii şi scoaterea ritmică şi rapidă a limbii. umflarea baloanelor. La barbati se distinge o respiratie costo-abdominala. după care se ridică timpii de . întinderea comisurilor buzelor şi strângerea cu putere. iar la femei predomina respiratia de tip toracic. imitarea rumegatului animalelor. formarea unei palnii. manifestata prin contractia si relaxarea preponderenta a cutiei toracice. suflarea în diferite instrumente. doi timpi se inspiră apoi doi timpi expiră. spirometrul. apoi retragerea ei.

identificarea sunetelor fizice produse de diferite obiecte. precum şi a fiecărui sunet în parte ca o unitate distinctă în cuvânt. prin eliminarea jetului de aer alternativ. aburirea unei oglinzi. astfel când deprinderile motrice privind forţa. „telefonul fără fir”. emisia şi recepţia se influenţează reciproc. precizia articulării devansează procesele psihomotrice ce stau la baza capacităţii de percepere. exerciţii de diferenţiere a sunetelor fizice (zgomote) sau identificarea sursei şi direcţiei. precum şi de o capacitate de înţelegere a sensului structurii în ansamblul său. În perioada însuşirii vorbirii pot să apară neconcordanţe în realizarea acestui feed beak.din momentul începerii activităţii logopedice se urmăresc următoarele obiective: redarea încrederii în propriile . Pronunţia fiind un sistem senzorial motric. Exerciţii de educare a personalităţi. exerciţii pentru dezvoltarea memoriei auditiv verbale: reproducerea de serii de silabe fără sens.motorii copilul are nevoie de o dezvoltare a organelor ce participă la respiraţie. Pentru a deprinde asemenea conexiuni senzorial. acest exerciţiu se efectuează pentru întărirea musculaturii diafragmei. aceste exerciţii nu au efect pentru că logopatul nu îşi sesizează propriile mişcări şi semnificaţia sunetelor emise. Se mai folosesc: expir-inspir pe baza unor pauze prestabilite. d. Pentru a fi corectate sunt necesare următoarele exerciţii: de tipul „ghicirea vocii care te-a strigat”. exerciţii de desprinderea sunetelor din cuvânt pe baza analizei auditive. Dacă se fac exerciţii bazate exclusiv pe articulare fără dezvoltarea capacităţii de diferenţiere şi autocontrol auditiv. Prin feed beak sunetul articulat şi efectul se integrează într-o unitate ce primeşte semnificaţia fonematică senzoriomotorie prin raportare la sistemul fonologic. articulaţie. controlul şi emiterea sunetelor presupune perceperea corectă a sunetelor emise de alţii precum şi autocontrolul auditiv. instrumente muzicale pentru dezvoltarea atenţiei auditive. c.executare a exerciţiului. fonaţie. se formează deprinderile motrice care nu au fost modelate sub autocontrolul auditiv şi se pot fixa ca deprinderi malformate. Exerciţii pentru educarea auzului fonematic – se referă la capacitatea de diferenţiere şi identificare a sunetului. memorarea unor cifre. şi să formeze un cuvânt din sunete. se fac exerciţii de analiză şi sinteză fonematică la copii mici care nu pot despărţi cuvintele în unităţi fonematice. pe nas si pe gura.

In acest sens un rol important il constituie psihoterapia. in pozitie initiala. mediana si finala. înlăturarea negativismului. Se realizează cu ajutorul cuvintelor pornind de la cele mai simple la cele mai complexe. Metode si procedee cu caracter specific Aceste metode se adresează strict sunetului afectat. . Automatizarea pronuntiei corecte se face prin folosirea cuvintelor ce contin sunetul respectiv. În această etapă nu este indicat să folosim sunetul cu care se confundă.Etapa de diferenţiere –când sunetul s-a consolidat se exersează sunetul alături de sunetele cu care se aseamănă în cuvânt şi silaba. Rezultatele cele mai eficace si mai rapide. dar si varsta subiectului. si apoi introducerea sa in cuvant si propozitie. Logopedul trebuie să ştie că logopatul şi-a însuşit o parte din pronunţia corectă a sunetului. Se introduc cuvinte în care se află sunete cu care se aseamănă. apoi să se exerseze în propoziţii din ce în ce mai grele. la mijloc şi la sfârşit. Se diferenţiază de sunetul cu care îl confundă.obţinerea izolată a sunetului se face prin două procedee: -Procedeul demonstraţiei articulatorii. prin înregistrarea vorbirii la început şi compararea ei cu cea ulterioara în vederea observării progreselor făcute pe parcurs. se obtin prin emiterea corecta a sunetului afectat. Acestea se realizează prin „trăirea succesului”. 1.Etapa de automatizare – autocontrolul este minim şi poate emite sunetul cu uşurinţă. Etapa de impostare (emitere a sunetului).posibilităţi. este de preferat ca sunetul afectat să fie prezent de mai multe ori în cuvânt. şi să nu uite că atunci când pleacă de la cabinet are tendinţa să vorbească aşa cum este încurajat. Se consideră că sunetul a fost însuşit. in corectarea tulburarilor de pronuntie. Scopul ei principal il constituie inlaturarea starilor psihice conflictuale. particularitatile personalitatii lui. crearea convingerii că tulburarea nu presupune deficienţă intelectuală şi că tulburarea poate fi depăşită. -Derivării sunetului din sunetele pronunţate corect 2. nivelul sau de cultura si de dezvoltare intelectuala. 4. 3.Etapa de consolidare – exersarea sunetului în silabe fără sens în care sunetul se află la început. cuvinte care conţin sunetul respectiv. pentru care trebuie sa se aiba in vedere etiologia si simptomatologia tulburarii.

Pentru fiecare formă se realizează alt tip de exerciţiu. Pentru înlăturarea „coup de glotte” se exersează în şoaptă şi apoi tare cu apăsarea laringelui până se elimină acest timbru rinofonic. dacă prezintă spasticitate. După ce se obţine coordonarea organelor fonoarticulatoare şi a vălului palatin. realizându-se o activare naturală a sfincterului nazofaringian. exersarea vocalelor în ordinea uşurinţei d e închidere. Un rol important îl au exerciţiile postoperatorii valabile pentru toate formele de rinolalie. Exemple de exerciţii de corectare pentru toate formele de rinolalie (inchisa. mixta): -Exerciţii pentru mobilitatea vălului palatin.cei cu spasticitate efectuează exerciţii de relaxare şi de întărire a musculaturii. exerciţii prin astuparea unei nări cu solicitarea suflului. -Exerciţii pentru educarea auzului fonematic. Este necesară o activitate preoperatorie logopedică care urmăreşte formarea corectă a bazei de articulare prin strângerea nărilor. exerciţii de deglutiţie a lichidelor în cantităţi mici cât mai frecvent. deoarece tulburarea se manifestă în continuare datorită automatizării.se realizează închiderea ermetică a buzelor cu suflarea aerului pe nas pronunţându-se „m” prelungit.dat fiind faptul că aerul sub presiune este un bun maseour al vălului palatin. mai întâi în şoaptă şi apoi mai tare. eşalonarea sunetelor este în funcţie de exersarea închiderii. în cuvinte. CORECTAREA RINOLALIEI DESCHISE Cele mai mari probleme apar la despicăturile palatine ale căror modele de corectare sunt mai variate.prognosticul nu este optimistcorectarea trebuie să se realizeze de timpuriu. pentru sesizarea narinelor care se mişcă la „m” şi „n” şi nu se mişcă la „p” şi „b”. Se începe prin exersarea în silabe. exerciţii de respiraţie prin suflarea în obiecte. deschisa.CORECTAREA RINOLALIEI Corectarea rinolaliei se efectuează mai întâi prin operaţie chirurgicală (extragerea polipilor) apoi prin terapie logopedică. CORECTAREA DIARTRI Este foarte important să se stabilească tipul de paralizie. -Exerciţii de respiraţie pentru dirijarea curentului de aer pe nas: se folosesc oglinzi. pentru „m”. Exerciţii postoperatorii.mobilitate a vălului palatin şi emiterea corectă. Dacă disartria este însoţită de debilitate mentală. -Exerciţii de emitere a sunetelor nazale. apoi realizându-se fără astupare prin exerciţii de suflat prin strângerea nărilor şi pronunţarea de diferite cuvinte. exerciţiile trebuie să se realizeze cu foarte .pentru mobilitatea vălului palatin: masaj digital. se fac exerciţii de emitere a sunetului similare cu cele de la dislalie. cu tulburări de coordonare a muşchilor. ataxie.

iar mişcările voluntare nu se pot realiza. b) Călirea psihofiziologică pentru a deveni mai rezistent la factorii stresanţi. Mijloacele de terapie se bazează pe abaterea atenţiei de la dificultate spre conţinutul şi elementele estetice ale comunicării. . În familie psihoterapia urmăreşte: . Atentie! Terapia este de durată şi necesită perseverenţă. Pentru stimulare pot fi folosite mişcările păstrate: pentru dezvoltarea musculaturi buzelor. -Exerciţii de respiraţie. TERAPIA BÂLBÂIELII Terapia bâlbâielii este foarte complexă.logopedul trebuie să ştie că mişcările fiziologice sunt realizate automat. evitând conştientizarea tulburării. -Exerciţii pentru pronunţie.culcat pe canapeaua logopedică cu greutăţi pe torace. Bâlbâiala poate fi înlăturată cu adoptarea unor măsuri educative astfel: a) Reducerea intensităţii factorilor conflictuali ce întreţin bâlbâiala şi crearea condiţiilor favorabile. Forma primară.Crearea unui climat relaxant. plin de afectivitate influenţarea copilului prin jocuri care dezvoltă curajul.logopedul dă indicaţii asupra felului cum trebuie tratat acasă şi la grădiniţă. Se pot realiza urmatoarele exercitii: -Exerciţii de chinetoterapie. tulburările motorii impun o atitudine grijulie pentru că nu se pot concentra asupra mişcării.poate să reacţioneze când îi dai o bomboană iar dacă este solicitat să strângă buzele trebuie gâdilat. comportamentul copilului în familie şi la grădiniţă. -Exerciţii de pronunţie.după modelul de la dislalie. dans.multe pauze deoarece aceştia obosesc uşor.Eliminarea conflictelor şi a stărilor nervoase. . muzică fără a se exagera evitându-se genurile de muzică care stârnesc agresivitatea. În fazele incipiente ale bâlbâielii se folosesc mijloace de terapie in care se are în vedere formarea vorbirii corecte. evitând jocurile care trezesc agresivitatea. se bazează pe exerciţii combinate cu psihoterapie. Terapia este indirectă. Logopedul trebuie să cunoască modul de manifestare al bâlbâielii.ansamblul mijloacelor de recăpătare a încrederii în sine. c) Exersarea vorbirii fluente cu întreţinerea situaţiilor ce stimulează siguranţă şi dorinţa de comunicare.

program de viaţă. expunerea rezultatelor. -Relaţii armonioase între educatoare şi copil. -Exersarea vorbirii fluente. -Să i se atribuie sarcini de răspundere adaptate. . Procedeul se bazează pe psihoterapie. desen . cu întreaga grupă. copilul trebuie învăţat să-şi controleze singur blocajele. prin trăirea sentimentelor personajului respectiv astfel încât să-şi învingă timiditatea. îmbogăţind astfel vocabularul copilului. a observaţiilor. Ea trebuie să sesizeze situaţiile care provoacă tulburări.Exersarea vorbirii fluente fără a i se atrage atenţia. cu asigurarea orelor de somn liniştit. excursii. suprasolicitatoare. evitarea stărilor de agitaţie înainte de somn. mişcări bine conturate. implicarea în activităţi de modelaj. activităţi sportive. întrebări bruşte. pentru ca el să îşi exprime părerile şi cerinţele.Utilizarea poveştilor. Terapia se face în cabinete logopedice. în activităţi unde sunt implicaţi toţi copii. Să fie solicitaţi cu multă prudenţă în comunicările ce produc stări tensionate. să fie lăudat. pe restabilirea ritmului respirator şi restabilirea fluenţei verbale. -Se poate utiliza psihodrama. -Menţinerea situaţiilor favorabile: comunicarea în formele memorate de acesta. evitându-se tonul ridicat. Forma secundară Se acţionează în formele incipiente.în zilele în care se bâlbâie. a cărţilor ilustrate. . . prin conversaţii cu propoziţii simple. .Călirea psihofizică. Psihoterapia bâlbâielii in forma primara -În grădiniţă copilul trebuie inclus într-o colectivitate normală. asigurarea meselor la ore regulate. a situaţiilor de comunicare în stare de oboseală intelectuală sau fizică. ce acţionează uşor în această formă. . de respiraţie în grup. exerciţii de gimnastică. -Exersarea vorbirii fluente prin propoziţii scurte cu modificarea accentului şi cu lungirea vocalelor..interpretarea unor roluri. implicat în activităţi de dans şi cântec în cor. conţinut accesibil. -Evitarea stărilor conflictuale.Atunci când copilul întâmpină dificultăţi părinţii trebuie „să îi ia cuvântul din gură”.Nu trebuie forţat să pronunţe propoziţii la care s-a tulburat pentru că este făcut atent inutil. a întrebărilor adresate în mod brusc.

EXERCIŢII DE RESPIRAŢIE Au scopul de a regla ritmul respirator.presupune pronunţarea după scheletul vocalic pentru a relaxa musculatura şi pentru a preveni spasmele. Relaxarea conştientă a unor muşchi. tahilalie şi tumultus sermonis este singurul procedeu care trebuie folosit. Exerciţii cu marcarea timpilor respiratori şi inspiratori cu pronunţarea vocalelor. Copilul învaţă numai melodia propoziţiei cu accentul pus unde trebuie. 3. subiectul capătă încredere în sine.se bazează pe faptul că o situaţie conflictuală atrage după sine o stare de hipertensiune şi de acea subiectul trebuie învăţat să se relaxeze. Psihoterapia de relaxare. Se foloseşte un metronom căruia i se imprimă un ritm iar subiectul trebuie să vorbească silabisit după bătăile metronomului. În bâlbâială. Procedeul coarticulaţiei sunetelor . Pentru folosirea procedeului adecvat logopedul trebuie să cunoască cât mai multe pentru a le putea folosi în raport cu personalitatea individului. Prin silabisire nu mai apar spasmele. La bâlbâiţi cu tendinţe agresive se recomandă descărcarea kinetică. stabilirea legăturilor de încredere între subiect şi logoped pentru a se putea realiza transferul afectiv. Se realizează până când el poate vorbi normal. Respiraţia cea mai potrivită este cea diafragmală.au scopul de a adapta respiraţia la fonaţie şi invers. Procedeul continuităţi tonului vocal . Se realizeaza prin exercitii şi se accentuează succesul. Procedeul prelungirii sunetelor . Exerciţii de respiraţie verbală. odată cu agravarea bâlbâieli apare un efort suplimentar ce duce la contractarea gâtului iar aceste exerciţii au rol de relaxare. . Procedeul silabisirii.schimbarea intonaţiei sau a accentului pe silabe. EXERCIŢII PENTRU RESTABILIREA FLUENŢEI VERBALE Există mai multe procedee care au dat rezultate în diferite cazuri.după o perioadă ei ajung să se deconecteze. 2.presupune prelungirea primei vocale sau a tuturor vocalelor pentru a învăţa să vorbească pe scheletul vocalelor prelungite.Psihoterapia formei secundare a balbaielii Are rolul de a îndepărta ideile preconcepute. 1. Nu trebuie folosit mult pentru că ritmul obţinut nu corespunde ritmului normal al vorbirii. 4. Pe canapea cu greutatea pe abdomen copilul este pus să inspire cu lărgirea cavităţii fără participarea toracelui. subiecţii sunt solicitaţi să facă diferite mişcări până când se liniştesc. articulator şi fonator.este folosit în faza iniţială a terapiei şi are efect rapid asupra opririi repetiţiilor.Iacobson.

Froschels explică că vorbind sau mâncând participă aceleaşi organe sau muşchi.Se dă un text care nu creează probleme.5. 9. Se recomandă în formele cuvintelor uşoare de care nu se teme pentru a dispărea frica de a greşi.se bazează pe ideea că pentru a destrăma un obiect trebuie să o faci deliberat. Intârzierea feed. Dacă el nu are dificultate mâncând nu ar trebui să se bâlbâie.educare a calităţilor sunetului prin psihoterapie. 8. Variaţia efortului vocal potrivit cu nevoile intensităţii timbrului menţinând nivelul contracţiilor coardelor vocale la nivelul minim. hipotonie şi hipertonie. caracteristici: tonus muscular redus. Practica negativă sau bâlbâiala voluntară . 3. -Cea mai bună voce este cea care se produce cu minimum de efort.cu braţele încrucişate la nivelul umerilor împiedicându-se contracţia gâtului. TERAPIA VOCALĂ. Terapia logopedica are scopul de a reda subiectului reprezentarea mişcărilor necesare pentru executarea corectă a vorbirii şi crearea unui nou automatism vocal. Exerciţiile de respiraţie sunt foarte utile datorită importanţei respiraţiei pentru fonaţie dar şi pentru faptul că la cei cu disfonie respiraţia este tulburată. -Exerciţii de respiraţie. Se poate exersa mai întâi respiraţia mută şi apoi pe vocale.are la bază intervenţia medicală. se realizează prin masaj şi mijloace electromagnetice. În citire sunt scutiţi de formulare şi se orientează după semnele de ortografie. 1. 2.are rolul de a-l obişnui pe subiect să-şi creeze o stare pregătitoare de câte ori simte apariţia spasmului pentru a-şi pregăti respiraţia şi pentru a putea articula cuvântul corect. Înlătură tendinţa de a pronunţa vocalele cu o durată mai scurtă decât la consoane.se aplica în cazul disfoniei funcţionale. 7. Terapie cauzală. 10. Procedeul de citire sonoră . Întreruperea şi reluarea vorbiri „stop. Logopedul trebuie sa aplice exerciţii de respiraţie şi exerciţii de corectare. Efectul LI . ameliorând astfel disfluenţa.Demostene .beack auditiv. CORECTAREA TULBURĂRILOR DE VOCE.go”. Procedeul asocierii pronunţiei cu scrisul . . 6. caz in care se recomanda repaus vocal chiar complet pentru destinderea funcţiei laringelui şi pentru încetarea senzaţiei anormale.Se foloseşte un aparat care face ca bâlbâiţi să-şi audă propria vorbire cu întârziere. Procedeul masticaţiei. să lungească vocalele. Terapia simptomatică. Nu poate fi folosit la vârstele mici.Subiectului i se cere ca atunci când scrie să şi pronunţe.

murmurat. ba chiar consideră că este un lucru normal. Cand notele sunt prea grave vocea trebuie adusă la o înălţime normală. Cei care vorbesc încet au impresia că ţipă. CORECTAREA INTENSITĂŢII VOCII . Se pot folosi şi instrumente muzicale.Exerciţii pentru ameliorarea tensiunii laringelui. de vorbit la metronom într-un ritm impus.Exerciţii de aşezare a vocii. iar la cele joase dirijarea spre alveolele incisivilor inferiori. iar subiectul să nu dea nici o intonaţie suplimentara. .Se realizeaza prin exerciţii de lectură cu voce monotonă aleasă de terapeut.Urcatul şi coborâtul gamei în surdină. .Este dificilă datorită faptului că subiectul şi-a automatizat un mecanism acustico-vocal.Exerciţii pentru corectarea mişcării respiratorii în concordanţă cu fonaţia.Exerciţii de căscat. timbrul nu se corectează odată cu emiterea sunetelor grave. se poate realiza şi prin imitaţie. corespunzător anatomiei vocii logopedul exercită o presiune asupra cartilajului tiroid pentru a evita urcarea laringelui şi a hipercontracţiei faringelui.prin dirijarea curentului de aer spre alveolele incisivilor superiori la notele înalte.Exerciţiile de cântat duc la îmbunătăţirea coordonări musculaturii. Se urmareste corectarea vocii eunucoidale prin urmatoarele exercitii: . S-a constatat că mulţi dintre copii vorbeau cu o intensitate scăzută deoarece urmau exemplul părinţilor (vocea normală-20-30 decibeli). ei nu sunt incomodaţi de acest lucru. CORECTAREA TIMBRULUI VOCII . apoi se exersează pe cuvânt menţinând nivelul laringelui.Pentru obţinerea unei emisii sonore grave. .Jocuri de roluri cu diferenţierea vocală şi exerciţii de antrenament auditiv.Este nevoie de foarte multă perseverenţă şi de exersarea la aceeaşi intensitate a anumitor lecturi şi nepermiterea subiectului să intensifice sunetul. Exersarea se face cu bărbia în piept. şi din când în când se exersează cu o vocală care necesită o deplasare a laringelui. pentru aşezarea vocii. . jenaţi si datorită acestor disconforturi psihice apar acele tulburări respiratorii. . CORECTAREA VOCII EUNUCOIDALE . . închişi în sine.În plan psihic subiecţii sunt timizi.Se realizează atunci când timbrul nu este adaptat corect la actul vocal. . iar cei care vorbesc tare au impresia că vorbesc încet. se poate apăsa limba cu o lingură în timp ce subiectul pronunţă. .CORECTAREA INALŢIMII VOCII .

atârnat de o bară ori de o frânghie. astfel încât să se transmită vibraţia pe întreaga fibră musculară până la cele mai complexe forme ce se utilizează în terapia de relaxare. pe o sticlă. Educarea şi dezvoltarea auzului fonematic Auzul fonematic priveşte capacitatea de a identifica şi diferenţia sunetele limbii. iar ca efect.relaxare şi înlăturarea oboselii. Această metodă cu caracter general vine în sprijinul terapiei specifice şi dobândeşte o conotaţie aparte. între sunet şi reprezentarea sa grafică. Decuparea şi colorarea literelor. pentru executarea flotărilor sunt câteva din exercitii care pot fi utilizate cu mare eficienţă. Aceste exercitii se pot desfăşura în forme variate. Mişcarea degetelor prin imitarea cântatului la fluier sau la pian. Scrierea grafemelor după conturul model. Trasarea cu degetul. dificultăţile se extind la nivelul grupurilor de litere şi . Apropierea şi îndepărtarea alternativă şi ritmică a degetelor. Desenarea diferitelor figuri geometrice ori trasarea conturilor lor. Existenţa tulburărilor auzului fonematic sau slaba dezvoltare a acestuia determină dificultăţi nu numai la nivelul emisiei. dar şi la cel al discriminării literelor şi reprezentării lor în plan grafic. a literelor. menţinerea.METODE ŞI PROCEDEE DE CORECTARE A TULBURĂRILOR LEXICOGRAFICE Metode şi procedee cu caracter general Aceste metode pregătesc subiectul pentru aplicarea metodologiei specific logopedice şi facilitează efectele acţiunii metodelor din categoria celor specifice. de a distinge între sunet şi literă. În funcţie de vârsta copilului. menită să stimuleze şi să dezvolte unele componente ale activităţii implicate în achiziţia corectă a scris. Exerciţiile sunt îmbinate cu adoptarea poziţiei corecte a întregului corp. în aer. se poate introduce jocul cu scopul de a stimula efectuarea ex. Dacă fenomenul este accentuat. Se mai pot utiliza exercitii din cele de mai jos: Închiderea şi deschiderea ritmică a degetelor. a literelor. ceea ce contribuie la o mai bună ţinere in mana a instrumentului de scris. a. b. întinderea corpului paralel cu podeaua şi sprijinirea pe mâini şi vârful picioarelor. Exerciţii pentru dezvoltarea musculaturii degetelor şi a mâinii Au o importanţă deosebită pentru formarea mişcărilor fine ale degetelor şi mâinilor. creşterea vitezei acţiunii şi adoptarea unei scrieri „silenţioase”. Trasarea cu degetul. Prinderea şi apucarea mingiei. începând cu mişcări ritmice de întindere a braţelor şi scuturarea lor. respective. trasarea cu degetul a unor contururi precise într-o ladă cu nisip. pe o perioadă de timp. Strângerea ritmică a dinamometrului sau a unei mingii de cauciuc. la evitarea oboselii şi la alunecarea facilă pe foaia de scris. Modelajul în lut sau plastilină. Multe din aceste metode şi procedee se pot efectua sub formă de joc în funcţie de vârsta subiectului sau li se pot imprima un caracter de distracţie.cititului.

var-far. Ele sunt importante pentru deficienţii de intelect. ca pronunţie şi poziţie a aparatului fonoarticulator. la copii preşcolari şi la cei cu debilitate mintală.kinestezică în relief a grafemelor asemănătoare. În cazul nevăzătorilor se dovedesc a fi eficiente activităţile de analiză a desfăşurării citit-scrisului de la stânga la dreapta şi a distincţiei dintre direcţia scrisului şi direcţia cititului. vag-fag. în dezvoltarea auzului fonematic. Tulburările de structurare spaţială. Aceasta contribuie la diferenţierea sunetelor asemănătoare. vata-fata. în special. folosind beţişoare. Se pot folosi şi exercitii de fixare a schemei corporale. se îmbunătăţesc. lama-rama. lege-rege. cu efecte negative în dimensionarea şi plasarea defectuoasă a grafemelor în spaţiul paginii ori de percepere corectă a literelor şi a raporturilor dintre ele. ca şi diferenţierea grafemelor ce au structuri optice apropiate. analiza fonetică a cuvântului înaintea scrierii acestuia. formarea de cuvinte din litere şi sunete ce pot fi confundate. în emiterea lor. pot fi înlăturate prin procedee şi prin exercitii de formare a deprinderilor de reprezentare grafică a unor forme mai simple. Dezvoltarea auzului fonematic. spate-spade. a respectării constante a înclinaţiei scrisului sau a verticalităţii acestuia. în special pentru nevăzători. a cuvintelor în fraze. prin recitarea cu intonaţie a unor poezioare scurte sau prin ghicirea vocii unor copii pe care nu-i vede. gogosi-cocosi. lac-rac. sublinierea literelor asemănătoare dintrun text. alegerea şi diferenţierea sunetelor şi literelor asemănătoare acustico-optic din cuvinte. conştientizarea caracteristicilor liniei drepte şi ale liniilor paralele. a uniformităţii literelor şi grafemelor.chiar al cuvintelor.citit şi educarea personalităţii . Folosirea cuvintelor paronime ( tus-dus. din aceeaşi categorie. goala-coala. tata-data. d. la început. Pe măsura obţinerii unor rezultate pozitive. a respectării distanţei egale dintre grafeme şi cuvintele în scris. vina-fina. pronunţarea unui sunet şi găsirea lui în text. c. Înlăturarea atitudinii negative faţă de scris. a succesiuni rândurilor şi repetarea spaţiilor între ele se constituie în faze ale procesului de achiziţie lexico-grafică. se poate face sub formă de joc. Educarea şi dezvoltarea capacităţii de orientare şi structurare spaţială In formarea deprinderilor de scris-citit funcţionarea corectă a activităţii de orientare şi structurare spaţială devine o condiţie pentru trasarea semnelor grafice şi urmărirea succesiuni desfăşurării literelor în cuvinte. roate-roade. la care se manifestă dificultăţi majore pe această linie. în Braille. cu ajutorul desenului şi reproducerii figurilor geometrice. şi care trebuie să-şi însuşească in vocabular denumirile sau reprezentările respective. peste care nu se poate trece fără riscul de a crea unele dificultăţi. cititul şi scrierea după dictare. În acest scop se pot utiliza exercitii cu scopul de conştientizare a asemănărilor şi deosebirilor dintre literele de tipar şi reprezentarea lor grafică de mână. perceperea tactil. gara-cara) este eficace la toate vârstele.

Subiectul trebuie convins că dislexo. totodată. odată instalată. METODE ŞI PROCEDEE CU CARACTER SPECIFIC LOGOPEDIC În cadrul metodelor şi procedeelor cu caracter specific logopedic se insistă pe acele metode care au fost verificate în practica logopedică. asupra procesului de analiză şi sinteză a elementelor componente ale grafolexiei. Acestea imprimă personalităţii logopatului un aspect negativist. şi mai puţin la cei cu debilitate mintală sau la cei cu tulburări psihice. mai cu seamă la cei de auz. folosind un material variat chiar şi de tipul unor probe de atenţie. izolarea de anturaj.Pentru înlăturarea acestor comportamente. Formarea la logopat a capacităţii de conştientizare a erorilor tipice dislexodisgrafice. Rămâne ca principală formă a psihoterapiei. atunci înţelegem că asemenea dificultăţi pot constitui condiţii de bază în manifestările dislexodisgrafiei şi în împiedicarea achiziţiilor limbajului în general. subiectul va fi învăţat să efectueze descompunerea elementelor grafice şi lexice din care este format cuvântul. accentuează starea de oboseală intelectuală şi fizică. deoarece. Un loc important în psihoterapie îl ocupă jocul. şi chiar la cei senzorial. în general.Această metodă determină rezultate pozitive. Ea trebuie combinată cu formarea deprinderilor de înţelegere şi respectare a regulilor gramaticale. ceea ce îl face pe subiect să trăiască momente stresante.Ca orice altă tulburare de vorbire dixlexo. redarea încrederii în forţele proprii. Principala preocupare a specialistului este aceea de a găsi soluţia necesară pentru încurajarea permanentă a logopatului. disgrafia şi dislexia se corectează cu mai multă dificultate decât la logopatul cu intelect normal. prin acţionarea . va trebui să realizeze unificarea lor pentru a le putea reda în mod unitar şi cursiv în citit şi scris. mai cu seamă la subiecţii cu intelect normal şi la cei cu handicapuri senzoriale. îndepărtarea fobiei şi a inerţiei.Dacă avem în vedere limitele procesului de analiză şi sinteză corticală la handicapaţii de intelect.Se pot face o serie de exerciţii. crearea unor condiţii stimulative şi tonifiante care să ducă la instalarea confortului psihic. determină o stare de nelinişte şi teamă de insucces.disgrafia poate fi înlăturată şi că încrederea în forţele proprii devine o componentă a succesului.disgrafia. Se mai poate folosi desenul şi dramatizarea. Această metodă se aplică mai greu la deficienţii de intelect. care perturbă relaţiile cu cei din jur şi închiderea în sine. Se urmăreste să se înlăture sentimentul de inferioritate instalat. b. discuţia liberă sau pe o temă dată. pentru ca acesta să dobândească încredere în forţele proprii şi să depună un efort conştient în corectarea handicapului respectiv. pentru a da rezultate rapide. Odată formată o asemenea capacitate. ca urmare a neputinţei exprimării corecte prin comportamentul lexico-grafic. începând cu vârsta pubertăţii şi a adolescenţei. şi apoi propoziţia. a. şi în primul rând gândirea şi atenţia. Odată cu trecerea la citit-scris. Repetarea insuccesului şcolar. Obişnuirea logopatului să-şi concentreze activitatea psihică. care permit pătrunderea în relaţiile complexe ce definesc personalitatea. de penibilitate şi de subapreciere. Problemele abordate în discuţie trebuie să vizeze înlăturarea unor blocaje afective. cel mai eficace procedeu este cel al psihoterapiei.

şi bisilabice. şi îşi subliniază literele sau cuvintele la care întâmpină dificultăţi. literă. fie că sunt necunoscute. un text. Pentru a fixa mai bine imaginea vizuală a despărţirii . sub supravegherea logopedului. iar pe de altă parte. se va realiza diferenţierea fonemului de grafem şi reprezentarea acestora în plan acustic şi optic. optic şi kinestezic. ceea ce va contribui la dezvoltarea capacităţii de conştientizare a eventualelor erori. ca apoi să le transpună corect în scris. ca în final să se ajungă la cele polisilabice. logopatul citeşte singur textul. Procedeul este deosebit de eficace şi în cazul logopaţilor cu deficit de intelect sau de auz. se pot utiliza o serie de procedee. Pentru dezvoltarea unei asemenea capacităţi. care să-i sugereze subiectului desfăşurarea unui comportament verbal mai complex. iniţial. pe de o parte. dintre cele acustic şi kinestezic. adică erorile făcute. logopatul îşi dezvoltă capacitatea de a sesiza legăturile dintre fonem-grafem. relaţiile. sunt subliniate într-un text dat sau pe cel realizat de subiect. Se citeşte de către logoped.grafem. Ulterior le va reproduce în scris. Întotdeauna atenţionarea subiectului asupra greşelii comise trebuie să fie însoţită şi de indicarea corectă a felului cum se citeşte sau cum se scrie.grafem şi fonem. Ca urmare. c. după principiul de la simplu la complex. şi de câte ori este întâlnită litera sau literele afectate. Procedeul este eficient şi când se recurge la un demers invers. alcătuite dinainte. Această metodă se poate realiza prin folosirea unor procedee care să se situeze şi să faciliteze analiza şi sinteza fonetică a structurii cuvintelor şi propoziţiilor. a grupurilor de litere şi cuvinte. în general. Prin toate aceste procedee. cu aceleaşi rezultate pozitive. percepţia devine suport şi catalizator pentru dezvoltarea proceselor superioare de cunoaştere. dar şi în faptul că se obţine o mai bună coordonare pe linia celor trei analizatori implicaţi în scris-citit: acustic.literă. fie că se confundă şi nu se pot realiza legăturile dintre planurile acustic şi optic. vizuală şi kinestezic-motrică. Pentru realizarea legăturii dintre percepţia acustică şi forma sa optico-kinestezică.frecventă asupra greşelilor tipice. în scris. folosirea procedeului de citire a unor litere.Dezvoltarea capacităţii de sesizare a relaţiei dintre fonem. de pe scheme-planşe. subiectul învaţă să-şi controleze. La dislexo-disgrafici. Rezultatele sunt mai bune dacă se folosesc. fie că sunt uitate adeseori. în plan mintal şi acţional. În corectarea dislexo-disgrafiei este indicată. cuvinte mono. fonem-literă şi literă-grafem în planul perceptiv. în cel al reprezentării şi al gândirii. În a doua etapă. Dezvoltarea capacităţii de discriminare auditivă. La imaginile mai dificil de evocat. subiectul urmează să le semnalizeze sau să le sublinieze. Avantajul acestui procedeu constă nu numai în stimularea conduitei verbale. se poate scrie începutul denumirii sau chiar rezultatul povestirii. întreaga activitate necesară manifestării comportamentului lexico-grafic şi astfel capătă posibilitatea de a evita erorile pe care le comitea în mod obişnuit. iar pentru deficienţii de vedere se va utiliza imaginea în relief a diferitelor obiecte şi acţiuni. d. în prima etapă. apoi ele vor fi reproduse în scris.

scrie sub supravegherea nemijlocită a acestuia. când copilul începe activitatea organizată de instruire. ce conţine elemente de organizare a activităţii mintale. el trebuie să indice un coleg . Există o serie de metode şi procedee care contribuie fie la dezvoltarea deprinderilor de citit.metoda presupune ca fiecare subiect.ea dezvoltă gustul cititului şi poate fi apreciată ca etapă premergătoare procesului de instruire. Dezvoltarea şi perfecţionarea abilităţilor de scris. Astfel imită modelul şi fiecare greşeală este corectată pe loc. învaţă să le diferenţieze de altele şi să depună eforturi pentru a le reproduce corect. Multe dintre aceste metode îşi dovedesc eficienţa şi în etapa iniţială a învăţări scris-cititului. ca şi modelul corect. dintr-un grup anumit.Metoda determină rezultate pozitive şi datorită menţinerii situaţiei tensionale. din punct de vedere valoric. şi ca urmare dispare inhibiţia şi încordarea caracteristică dislexo. Prin antrenarea activă a subiectului la corectarea propriului scris. din punct de vedere auditiv. de copiere a unor serii de cuvinte grupate pe principiul structurii gramaticale asemănătoare se dovedeşte a fi eficientă din acest punct de vedere. cu scopul contribuirii la fixarea şi întărirea legăturilor nervoase pentru consolidarea formelor corecte.subiectul citeşte în acelaşi timp cu logopedul.distractive. rezultatele finale obţinute sunt pozitive pentru perfecţionarea abilităţilor lexicografice. se realizează o mai bună fixare a greşelilor tipice. Citirea simultană şi scrisul sub control . dar şi să aprecieze. subiectul învaţă să se auto-controleze şi să devină conştient în raport cu propria sa activitate. Citirea şi scrierea în pereche . atenţia logopatului este centrată pe o anumită categorie de cuvinte. litere şi grafeme.cuvintelor în silabe. apoi.disgraficilor.dezvoltării motivaţiei competiţionale şi a satisfacţiei pentru succesul împlinit. dar indiferent pe care cade accentul. se pot folosi comparaţiile pentru distingerea asemănărilor şi deosebirilor dintre diferite grafeme şi litere asemănătoare. să citească ori să scrie una sau mai multe propoziţii. ea are darul şi de a contribui şi la înlăturarea negativismului faţă de activitatea de scris-citit. a formării. fie a ambelor. Cu timpul.citit. vizual şi kinestezic. Citit-scrisul selectiv . şi astfel învaţă să le elimine. cu una sau mai multe culori. se realizează printr-un efort şi îmbracă forma activităţii plăcut. e.metodă care trezeşte interesul copilului şi-i stimulează motivaţia pentru desăvârşirea acţiunii. Metoda lui S. fie a celor de scris. în acelaşi timp. corectitudinea şi estetica scrisului. Cu bune rezultate. în dezvoltarea capacităţii de discriminare. se poate folosi scrierea colorată. Borel-Maisonny. Procedeul poate fi extins la un grup mai mare de subiecţi. Citirea şi scrierea în ştafetă . Cele mai importante sunt următoarele: Citirea imaginilor izolate şi în suită . Pentru logopaţi cu deficit de intelect este şi mai indicată o asemenea metodă.

la scris. evitarea săririi rândurilor ori repetarea lor la citit.gramaticale în activitatea lexico-grafică. ceea ce facilitează obţinerea unor rezultate pozitive rapide şi ca atare. Se respectă principiul de la simplu la complex. Exerciţii de copiere. fonem-literă. Citirea şi scrierea pe roluri .devine eficientă când fiecare silabă. notându-se cu minus fiecare greşeală şi cu plus citirea sau scrierea unui text cât mai lung. .subiectul primeşte sarcina să scrie sau să citească până în momentul comiterii unei greşeli pe care colegii au datoria să o semnaleze. literă-grafem. Copierea contribuie la realizarea deprinderilor motorii şi la obişnuirea cu forma grafemelor şi cu diferenţele dintre ele. logopatul se convinge de faptul că tulburările limbajului sunt pasagere. dictarea este mai dificilă pentru logopat decât copierea. Citirea şi scrierea pe sintagme .grafice. Odată cu corectarea disgrafiei şi dislexiei se poate realiza şi dezvoltare şi stimularea întregii activităţi psihice. Citirea şi scrierea cu caracter ortoepic .disgrafiei trebuie să vizeze în egală măsură. este repetată de două ori. Se poate alcătui un grafic. ce se scriu şi se citesc obişnuit. cu atât este mai necesar să fie corectate înaintea începerea activităţii terapeutice pentru înlăturarea dislexiei şi disgrafiei. care să pună în evidenţă numărul punctelor obţinute de subiect. Cu cât tulburările de pronunţie ori de ritm şi fluenţa vorbirii sunt mai accentuate şi mai persistente. iar acelea care sunt mai dificile să fie explicate în prealabil. g.care să continue acţiunea. Pentru desfăşurarea în condiţii normale a activităţii. legarea mai bună a grafemelor în cuvânt.spre deosebire de celelalte. Citirea şi scrierea în ştafeta greşelilor .este indicat ca textul să nu conţină cuvinte necunoscute. înlăturarea agramatismelor. f. dezvoltarea capacităţii de discriminare dintre fonem-grafem. astfel câştigând încredere în forţele proprii şi în eficienţa activităţii logopedice. Corectarea tulburărilor de vorbire se face înainte sau concomitent cu terapia dislexodisgrafiei.această metodă contribuie la formarea deprinderilor lexico. evitarea suprapunerilor de rânduri. Terapia dislexo. care se citeşte sau se scrie cu dificultăţi. dictare şi compunere. prin facilitarea vitezei. dezvoltarea limbajului şi stimularea activităţii psihice.deosebit de important este că prin folosirea acestui procedeu se facilitează introducerea intonaţiei şi a ritmului de citire ca şi în învăţarea regulilor logico. toţi partenerii trebuie să fie atenţi pentru a putea continua şi corecta pe cel ce greşeşte.

handicapaţii capătă posibilităţi mai mari în exprimarea conţinutului activităţii mentale. z-j. s-ş. Ele pot fi marcate cu o culoare diferită de restul cuvântului. care se produc din cauza analizatorului auditiv. f-v. evidenţiindu-se pregnant. în cuvinte. Ca atare. pentru a preveni formarea şi dezvoltarea unor deprinderi greşite. p-b. în plan optic. t-d-n. cantitativ. în special la handicapaţii de intelect. cât şi prin achiziţia de cunoştinţe. bisilabice şi trisilabice. chiar din clasa I. totuşi comunicarea rămâne impregnată de aspectele emoţional-afective ce se produc în detrimentul cogniţiei. h. . sunt: p-b-m. pentru a-l obişnui pe subiect cu toate situaţiile posibile. cg. de grafemele şi literele afectate trebuie să varieze. iar ca urmare a dificultăţilor analizatorului vizual.În dezvoltarea limbajului. în funcţie de handicap şi de gravitatea acestuia. a-o. prin folosirea ei repetată. îmbracă forma prezentării globale a informaţiilor în cadrul textului laconic dobândeşte valenţe necesare unei depline receptări şi înţelegeri prin anticiparea de către auditor a subtextului. r-l. cuvinte mono. iar apoi in combinaţii de cuvinte monosilabice. faţă de grupa de control. se înlătură dificultăţile de percepţie şi se dezvoltă obişnuinţa de reprezentare a întregului prin perceperea unor elemente. Cu toate că achiziţiile limbajului sunt mai mari. Poziţia ocupată. s-j. a propoziţiilor.Cele mai frecvente confuzii ale unor litere şi ale fonemelor lor. Sporirea vitezei de citire este şi un rezultat al dezvoltării câmpului vizual. cum este normal. Comunicarea. de atenţie şi memorare. ca urmare a explicării conceptelor şi textului cu care operează. negative în însuşirea citit-scrisului. antrenat prin metoda expunerii tahistoscopice sau prin discriminarea unor figuri de tipuri diferite. şi contribuind astfel. u-n. Corectarea confuziilor de grafeme şi de litere este o condiţie de bază în terapia tulburărilor grafo-lexice. la o memorare mai rapidă. Metoda expunerii scurte la tahistoscop a unor litere. Datorită evenimentelor nesemnificative pentru conţinutul comunicării se creează impresia că handicapatul este “bombardat” de impresii cu încărcătură emoţional-afectivă. ca şi pentru învăţarea deosebirilor şi asemănărilor dintre grafeme. În acest caz se vor folosi exerciţii care să urmărească formarea capacităţii de discriminare. p-b. Cu toate acestea. la debili mintal capacităţile de înţelegere şi comunicare înregistrează un progres mai lent. progresele favorizează activitatea psihică atât prin solicitările şi stimulările permanente. pot fi citate: m-n. pentru dezvoltarea capacităţii de analiză şi sinteză. cu şi fără sens. Deşi prin activitatea de antrenare verbală intensivă. comunicarea este centrată pe sens nu pe semnificaţie. Exerciţiile pentru înlăturarea confuziilor dintre grafeme şi litere trebuie să se efectueze astfel încât să se respecte principiul de la simplu la complex. Aceeaşi metodă este eficientă şi pentru formarea deprinderilor de citire rapidă. Este semnificativă vârsta la care se începe activitatea de corectare. mai întâi. diferenţele sunt deosebit de importante de la un subiect la altul. a grafemelor şi literelor separate. Unii specialişti subliniază necesitatea începerii corectării dislexiei şi disgrafiei cât mai timpuriu.şi bisilabice.

a majorităţii grafemelor: a. logice fără greşeli semnificative. orientarea în spaţiu. Cele mai frecvente confuzii sunt cele de tipul: f-v. l-r. au loc confuzii şi înlocuiri de cuvinte. întâmplătoare.sonor. în opoziţie principală surd. a-ă. Deprinderile lexico-grafice formate trebuie supuse unui antrenament continuu. legătura lor cu formele respective. stabilindu-se totodată. i. în unele cazuri foarte simple. din cauza asemănărilor optice. n. t-ţ şi invers. în activitatea de învăţare a limbajului.Pe linia educării şcolarilor dislexici şi disgrafici în a învăţa citit-scrisul se pot distinge trei etape principale: A Prima etapă-se caracterizează prin însuşirea. d. Metode centrate pe deficienţa observată. TRATAMENTUL LOGOPEDIC AL RETARDULUI SIMPLU ŞI RETARDULUI COMPLEX În vederea corectării retardului de limbaj se folosesc metode ortofonice. .se caracterizează prin eliminarea greşelilor şi apariţia posibilităţii de a parcurge şi de a înţelege texte complexe. De orientare logopedică: Sub formă de joc. 1. u-n. d-t.ce. s-z. În citire literele se confundă cel mai frecvent. Subiectul reuşeşte să reţină sensul şi semnificaţia. ceea ce face să crească posibilitatea de a reda cele citite. coordonarea motrică. B A doua etapă-începe odată cu realizarea unor progrese în direcţia stabilirii legăturii dintre foneme şi respectivele grafeme şi litere. precum şi cuprinderea acestor elemente în cuvinte scurte mono. metode de orientare psihoterapeutică precum şi implicarea părinţilor. c. Caracteristic pentru această etapă confuzia fără regulă. Tot pe principiul asemănării acustice. În opoziţie asemănătoare se află şi m-n.logopedul propune o serie de exerciţii sub o formă lurdică care sunt destinate să dezvolte: memoria. s-ş. componentele lui fonematice. atenţia. ale căror foneme se găsesc două câte două. Confuziile cele mai frecvente se manifestă în timpul transcrierii grafemului sau al denumirii literei pe baza indicării unui anumit fonem. efectuarea unor compuneri coerente. dar cu posibilităţi limitate în ceea ce priveşte compunerea şi lectura unui text cu cuvinte mai puţin cunoscute. de către elevi. sunt: d-p-b. c-g. C A treia etapă. u. m. şi a fonemelor corespunzătoare acestor grafeme. o. a primelor grafeme şi litere. ţe. O altă caracteristică se referă la incapacitatea dislexicilor şi disgraficilor de a desprinde dintr-un cuvânt. t. b-p.a mamei. m-n. p. de orientare simptomatică care au în vedere structurarea şi restructurarea limbajului. Această etapă se încheie cu formarea capacităţii elevului de a citi şi scrie corect propoziţii şi fraze de o complexitate mai redusă. optice şi ca sens. ceea ce înseamnă că perceperea se realizează mai facil decât transpunerea într-un anumit timp sau spaţiu. pentru dezvoltarea lor şi pentru scutirea subiectului de un efort traumatizant. în scris.şi bisilabice.

exerciţii de memorie auditivă şi vizuală pe bază de sunete. îmbogăţirea morfo. încurajând la maxim toate modalităţile de exprimare ale copilului. Pentru ca mama să fie un bun model trebuie să articuleze. Terapia trebuie sa-i trezească dorinţa de a vorbi.Prin psihoterapie: Se are în vedere faptul că limbajul este un mijloc de comunicare şi o modalitate de a intra în relaţii. iar pentru a-l învăţa trebuie să-l ascultăm. În funcţie de vârstă şi de capacităţi se pot folosi jocuri: cu mingia. imagini cu verbalizare. sus. în relaţii. Terapia prin . îmbogăţirea vocabularului. Se profită de fiecare exerciţiu în funcţie de scop pentru a formaliza un model lingvistic complex.Cooperarea sau participarea mamei: Unii autori arată că aşa cum limbajul se câştigă spontan la copilul normal. Stereotipiile trebuie folosite în direcţia pe care o dorim: pentru a intra într-o relaţie comunicaţională. Pentru trezirea dorinţei de a vorbi este importantă stabilirea unor solide legături afective cu copilul. Se porneşte de la simplu la complex.back necesar. TERAPIA LIMBAJULUI LA AUTIŞTI Dat fiind faptul că lipsa de relaţii şi evitarea contactului sunt simptomele cele mai grave. Trebuie să se ştie că unele forme de interacţiune le dezvoltă iar altele le inhibă. 3.sintactică. terapia se îndreaptă spre învăţarea limbajului şi întrarea în comunicare. astfel încât tendinţa de imuabilitate să fie utilizată pentru a-l învăţa să pronunţe şi să vorbească corect. fără efort.Copilul trebuie să fie solicitat să reproducă atitudini corporale (cântece cu texte: înainte. articularea corectă. Activitatea terapeutică trebuie să se facă în condiţii neschimbate. jocuri de clasare. pronunţarea propoziţiilor simple. dansuri simple combinate cu muzică şi folosirea poeziilor iar cu timpul jocuri de echipă. Copilul care nu vorbeşte sau vorbeşte defectuos ne adresează un mesaj.complexe. utilizând propoziţii scurte adaptate la nivelul copilului şi experienţa practică să-l înveţe să repete. 2. Se porneşte de la activităţi simple exersând pe lucrurile care îi stârnesc interesul. dar fără a-l forţa ci doar furnizându-i acel feed. la copilul cu tulburare trebuie să i se trezească plăcerea pentru comunicare. înapoi. jos cu efectuarea mişcărilor). manipularea unei păpuşi prin indicarea părţilor corpului.

Mutismul psihogen se poate instala şi la copii cu vârstă şcolară mică. evitarea comparaţiilor referitoare la performanţele altor copii.muzică are o importanţă foarte mare deoarece cei care refuză să vorbească pot avea o voce plăcută. de preferabil cei cu sindromul Down. Logopedul trebuie să speculeze orice pasiune în diferite domenii: muzică. dornici de contact şi nu sunt afectaţi de lipsa de afectivitate a autiştilor. logopedul se va implica într-o discuţie pe tema respectivă iar copilul va fi ignorat. Activităţi de dramatizări. povestiri. cooperarea cu părinţii explicarea acestora care sunt cauzele şi modul în care vor trebui să se comporte cu copilul. Includerea copiilor în grupe de copii cu deficienţe grave astfel încât să i se trezească dorinţa de a-i ajuta. Intrarea în comunicare şi ieşirea din izolare se realizează mai bine dacă în mediul terapeutic sunt introduşi copii cu diferite handicapuri. . Autiştii observă că cei cu acest sindrom nu fac faţă jocului dar sunt optimişti. pentru a se stabili încrederea în forţele proprii. eliminarea conflictelor şi a stărilor de încordare nervoasă.tulburarea este total ignorată şi este stimulată înţelegerea dinte logoped şi copil. relaţii de înţelegere empatice. Tendinţa de a înfiinţa centre de autişti este deficitară deoarece împiedică dezvoltarea acestuia. Întărirea încrederii în forţele proprii. crearea unui climat stimulativ pentru vorbire. TERAPIA MUTISMULUI PSIHOGEN În vederea terapiei se urmăreşte crearea unui climat relaxant. Aceştia sunt afectuoşi. animale. pentru desfăşurarea activităţii în bune condiţii se are în vedere scoaterea copilului din mediul frustrant. jocuri la care copilul are capacităţi şi pe care le execută cu succes. Datorită nevoii permanente de ordine autistul intră în joc. astfel el va simţi nevoia să intervină pentru a-l corecta pe logoped. logopedul vorbeşte eronat ştiind că copilul îşi dă seama. iar copilul poate să-îi răspundă fără să îşi dea seama.la început să i se dea numai roluri mute pentru stimularea comunicării mimico-gestuale. La început logopedul îl stimulează în activităţile nonverbale.ei trebuie să fie introduşi într-un grup primitiv iar grupul să nu fie atenţionat de dificultăţile acestuia. după o perioadă când copilul este mai bine dispus logopedul poate să îi adreseze o întrebare în şoaptă la ureche. orientarea spre activităţi de genul: construcţii. călirea psihogenă prin jocuri care dezvoltă încrederea în sine. activitatea se continuă ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Cei cu forme uşoare de autism pot merge în şcoli normale. excursii. apoi se aşteaptă o situaţie asemănătoare şi copilul se poate debloca. atitudinea trebuie să fie adecvată nu excesiv de îngăduitoare.

valoarea de comunicare.Principii terapeutice generale. 3. raporturile emoţionale. capacitatea de pronunţie şi înţelegerea.Principii terapeutice în alalia senzorială: -este o terapie de lungă durată. simultan cu exerciţii de dezvoltare a motricităţii. comenzi (mergi la masă. se porneşte de la imagini pe care el trebuie să le denumească iar după un timp imaginile i se prezintă în ordine aleatoare. mergi la uşă) cu mişcări bine conturate ale buzelor. să formeze cuvinte din sunete şi asocierea lor cu imagini.TERAPIA ALALIEI 1. cu timpul când începe să emită sunete acest lucru se realizează. să se „joace de-a trenul”). -progresele sunt lente iar în caz contrar el poate rămâne mut.evaluarea vocabularului. ce sunete poate emite. a lateralităţii. la început cu ajutor gestual iar cu timpul el le suprimă. logopedul trebuie să fie un model pentru el trezindu-i dorinţa pentru vorbire. exerciţii fizice cu folosirea muzicii. procedee folosite pentru demutizare. la cei cu vârstă şcolară aceste exerciţii trebuie să fie însoţite de exerciţii de scris. atragerea în jocuri. -nu trebuie forţat ci stimulat.Principii terapeutice în alalia motorie: -se urmăreşte întărirea sunetelor urmărite: onomatopee din repertoriu („să facă ca pisica”. -exerciţii de educare a auzului după exerciţii de educare a hipoacuzicilor cu resturi auditive. -de la cuvintele pe care le pronunţă se formează şi altele noi apoi se trece la exersarea unor propoziţii scurte. TERAPIA AFAZIEI În vederea alegerii celor mai adecvate metode este necesară o evaluare riguroasă sub toate aspectele: valoarea vocabularului.dozarea progresivă a exigenţei în raport cu nivelul vorbirii. S-au elaborat mai multe baterii de exerciţii pentru afazici care permit .pot fi folosite procedee pentru demutizarea surdomuţilor. de orientare spaţială. 2. -executarea de diferite gesturi.se explorează percepţia vizuală cu mişcări bine conturate astfel încât el trebuie să citească pe buze (labiolexie).este foarte important pentru că este influenţată nu numai vorbirea ci şi mişcarea şi afectivitatea deoarece copilul manifestă mai multă plăcere pentru melodie. cât înţelege din cuvinte.Evaluarea terapeutică. 4. Principiul de bază este ca recuperarea să se bazeze pe funcţiile pe care le are limbajul. se urmăreşte să distingă armonicile emise de diferite instrumente. cerinţa de a solicita repetarea duce la aversiune faţă de vorbire. se urmăreşte necesitatea de exprimare verbală.citit.

Obiective: ameliorarea capacităţii lingvistice legate de limbaj facilitatea abilităţii de comunicare trebuie să înceapă mai repede atunci când el este capabil. se arată imagini aleatoriu care nu sunt din acelaşi câmp semantic. explică în „Inventar de evaluare”. Colaborarea cu familia este esenţială.evaluarea cu precizie a QI verbal. -ieşirea din stereotipie. când scorul este păstrat între 60-80% afazia este slabă. -recuperarea diftongilor şi pronunţiei din ruperea din alte cuvinte care se pot pronunţa. -se exersează vocabularul. 2. listă de cuvinte de la uşor la greu. -se introduc informaţii redundante. -stereotipiile sunt bine fixate astfel el nu găseşte cuvântul potrivit. exprimarea. -sprijinul pe lexie şi ieşirea din stereotipie. cu un debit lent. când scorul este păstrat între 20-40% sau 40-60% afazia este mijlocie. automatismele.bazându-se pe cuvinte pe care copilul le ştie dar trebuie stimulat pentru a le folosi unde trebuie. scrierea sunt afectate. -obţinerea uni sunet pe care el nu-l are. .arătarea de imagini simple din acelaşi câmp semantic. După un timp mai îndelungat dificultăţile sunt mai mari datorită stereotipiilor. Prin aceasta se permite stabilirea formei clinice de afazie stabilindu-se gravitatea ei. de denumire. analiza funcţiilor de repetare. capacitatea de decodare. -se începe de la imagini. cuvinte scrise. vorbirea. examinarea lexie. propoziţii pe care să le citească.uşoară.Procedee în afazia senzorială: -tonalitatea relativ gravă cu amplitudinea vocii uşor superioară. cu mişcări bine conturate şi cu dicţie clară. Ion Voinescu şi Natalia Gheorghiţă.Procedee în afazia motorie: -înţelegerea nu este afectată. de exemplu pentru sunetul „b” se folosesc cuvinte şi imagini care încep cu acest sunet. În funcţie de gravitate: dacă scorul este sub 20% atunci afazia este gravă. -se pot forma cuvinte noi din cuvinte pe care le pot pronunţa. Se realizează etalonarea în funcţie de cultură. =PROCEDEE= 1. de înţelegere. litere. -discuţii cu propoziţii simple.

Integrarea copiilor cu deficienţe în şcoala publică 1.Activităţi de preprofesionalizare 3. A apărut chiar o ramură a psihopedagogiei speciale numită Psihopedagogia integrării şi normalizării. nevoile educaţionale ale tuturor copiilor cu CES (…).cadru de formare şi dezvoltare a abilităţilor deprinderilor şi capacităţilor în vederea integrării socio-profesionale 1. principiul educaţiei pentru toţi.Caracteristicile şi rolul abilităţilor manuale în achiziţionarea principalelor abilităţi şi deprinderi necesare profesionalizării. principiul integrării şi normalizării.A. -datorită faptului că ei sunt succeptibili şi au stări depresive pot fi astfel stimulaţi pentru trăirea succesului. 2. -la cei cu perifaze. Ea studiază sistemul de învăţământ bazat pe şcolile incluzive. menit să satisfacă necesităţile educaţionale speciale ale tuturor copiilor. Forme ale integrării existente în şcoala românească. prin modul de organizare şi alte caracteristici.U. “Educaţia integrată este o replică a sistemului de învăţământ clasic.” La baza constituirii acestei forme de educaţie. stau: -respectarea “Drepturilor fundamentale ale copilului”. pentru a-i capta interesul şi a-i reda încrederea în sine. etc. incapabile să satisfacă. La baza constituirii acestui model educaţional stau respectarea Drepturilor Fundamentale ale Omului. care formează indivizi insuficient adaptaţi pentru a face faţă exigenţelor societăţii. -principiul “individualizării educaţiei” şi “egalizarării şanselor de acces la educaţie a tuturor copiilor” indiferent de CES.Activităţi de formare profesională şi Şcolile de Arte şi Meserii 4. VIII..Activităţi de formare a competenţelor necesare specializării în liceu IX. S-a impus ca necesitate abandonarea practicii izolării elevilor cu dizabilităţi în instituţii segregate . care funcţionează peste tot în lumea occidentală şi S. -principiul “educaţiei pentru toţi copiii” prin crearea de “şcoli incluzivive.-apar stereotipii verbale care trebuie rupte prin continuarea cu altceva.sprijin pe lexie. -principiul “integrării” şi “normalizării”.Activitatea şcolară. principiul .Conceptul de integrare.. bazat pe instituţiile tradiţionale.

la cea totală. de la integrare parţială. prin folosirea tuturor facilităţilor şi serviciilor pe care aceasta le oferă. Ei posedă o serie de calităţi şi posibilităţi compensatorii ce le oferă posibilitatea ducerii unei vieţi cât mai apropiate de normalitate în interiorul comunităţii. colegi de servici.Integrarea în societate – se referă la asigurarea de drepturi egale şi respectarea autodeterminării fiecărui individ 6.individualizării educaţiei şi egalizarea şanselor de acces la educaţie. În acest scop s-au creat o varietate de modele de integrare. prieteni. în aceeaşi şcoală. În multe ţări. Modelul cooperării şcolii speciale cu şcoala obişnuită . PRINCIPIUL INTEGRĂRII Integrarea statuează dreptul fiecărui individ la recunoaşterea integrităţii lui şi a valorii pe care o are.Integrarea funcţională – asigurarea funcţionării persoanei în mediul înconjurător.S. principiul dezinstituţionalizării.Integrarea organizatorică – formele şi structurile organizatorice care sprijină integrarea. După Steve McCall (1990) modelele cele mai extinse în plan mondial sunt: 1. copii) 5. adică modul cum societatea îl acceptă şi îl valorizează pe individ.Integrarea personală – este legată de dezvoltarea relaţiilor cu persoane semnificative. Acest lucru înseamnă că serviciile publice trebuie să răspundă nevoilor tuturor indivizilor din societate. Referitor la persoanele cu dizabilităţi. 3. a evitării segregării concomitent cu valorizarea diferenţelor. relaţiile adultului cu rude.Integrarea fizică – permite persoanei cu dizabilităţi satisfacerea nevoilor de bază şi realizarea ritmurilor existenţei 2.Integrarea socială – se referă la ansamblul relaţiilor sociale dintre persoanele cu nevoi speciale şi normali în interiorul grupurilor de apartenenţă (relaţii cu vecinii. acestea au dreptul să fie privite ca oameni ce prezintă unele diferenţe faţă de alţii. Integrarea se referă la relaţia care se instaurează între individ şi societate. şi nu trebuie priviţi numai prin prisma deficienţelor. soţ/soţie. Nivelurile integrării: 1.E. rudele prietenii. B. s-a căzut de acord asupra faptului că elevii cu C. dacă beneficiază de servicii şi facilităţi speciale. au dreptul legal de a învăţa alături de copiii normali. Nirje consideră că “integrarea înseamnă să ţi se permită să fi capabil să fi tu însuţi printre ceilalţi”. alţi membri ai comunităţii) 4. în diverse perioade ale vieţii (relaţiile copilului cu părinţii.

Şcoala obişnuită angajează un profesor specialist pentru a răspunde de această clasă. dar are dezavantajul că oferă o integrare restrânsă. 4. Principalul avantaj al acestui model este că nu sunt necesare resurse şi capital suplimentar. care sprijină profesorul clasei în timpul cursurilor şi în rezolvarea temelor. Profesorul clasei în care este înscris este sprijinit de un profesor itinerant specialist în CES angajat de către autorităţile locale de învăţământ. Şcoala specială poate oferi resurse suplimentare. Copilul cu CES este înscris într-o clasă obişnuită de care răspunde profesorul clasei (învăţător. adaptând materialele la ore. O sală de clasă este pusă la dispoziţie pentru predare şi acordare de sprijin suplimentar copiilor cu CES. 2. dând sfaturi profesorilor din şcoala obişnuită. . Ca şi la primele modele nu este depăşit dezavantajul ca orice copil să înveţe în şcoala cea mai apropiată de domiciliul său. 3. Modelul bazat pe folosirea unei camere de instruire şi resurse separate. În acea şcoală este creat un spaţiu separat unde un profesor specialist oferă copiilor cu CES consiliere. Modelul bazat pe organizarea unei clase speciale pentru elevi cu CES în şcoala obişnuită Copiii cu dizabilităţi sunt înscrişi în această clasă specială şi profesorul specialist în CES răspunde de educarea acestora.Şcoala specială va stabili legături cu cea mai apropiată şcoală obişnuită din vecinătate. Copiii cu CES au acces la conţinuturi mult mai variate şi bogate şi la posibilitatea unor contacte sociale mai largi cu copii normali. Pentru a fi eficient. deoarece elevul cu CES este înscris la şcoala cea mai apropiată de domiciliu. Pentru început cooperarea constă în schimbul de vizite între copiii celor două şcoli. În momentul în care legăturile sunt bine stabilite copiii cu CES vor asista la o parte sau la toate orele de la cealaltă şcoală. diriginte). pentru a putea beneficia de facilităţile lor. Este un model care evită dezavantajul deplasărilor copiilor. Aceştia din urmă pot dobândi capacităţi de înţelegere faţă de copiii cu CES. sau chiar predând alături de aceştia. servicii de terapii specifice. cât şi experienţa psihopedagogică a profesorilor pentru preîntâmpinarea dificultăţilor de învăţare a tuturor elevilor. acest model necesită o colaborare şi o pregătire minuţioasă. adaptează materialele didactice sau sunt depozitate protezele de care au nevoie copiii în activitatea educativă. Profesorii de la şcoala specială îi vor ajuta pe copiii cu CES integraţi. în cadrul şcolii obişnuite. specialist în activitatea cu elevi cu CES care deserveşte şcoala obişnuită. Modelul bazat pe profesorul itinerant. Acest model se poate completa cu profesori asistenţi psihopedagogi.

Acest model nu este viabil fără o bună funcţionare a mijloacelor de comunicaţie şi de deplasare. acesta va oferi sfaturi şi sprijin educatorilor şi profesorilor. elevul în timpul orelor. intervenţie timpurie. 3. modelele propuse trebuie să ia în considerare contextul geografic. Modelul comun.Limitele integrării şcolare. Profesorul itinerant va lucra mai întâi cu părinţii sfătuindu-i cu privire la nevoile incipiente ale copilului. Tot profesorul va facilita înscrierea copilului într-o grădiniţă şi apoi va ajuta la alegerea şcolii adecvate. bazat pe profesorul itinerant. grupuri de câte 2-3 copii deficienţi incluşi în clasele obişnuite. integrate în structura şcolii obişnuite. specialist în activitatea cu elevi cu CES. profesorul itinerant sprijină profesorul clasei. În concluzie alegerea modelelor de integrare se face în funcţie de nevoile copilului. dar şi în timpul unor activităţi de terapie specifică. 5. Pentru a fi eficiente. educaţie preşcolară. care deserveşte toţi copiii dintr-o anumită zonă. Pe parcursul şcolarizării. 2. trasee educaţionale compatibile cu tipul şi gradul de deficienţă. Acest model îşi propune sprijinirea copilului şi familiei deîndată ce cazul a fost depistat. În principiu.Modalităţi de favorizare a integrării copiilor cu deficienţe în şcoala publice prin: depistare precoce a deficienţei.În acest caz. Frecvenţa vizitelor profesorului itinerant variază în funcţie de nevoile copilului de la 34/săptămână la 1/trimestru. şi pe măsură ce copilul creşte îi învaţă pe părinţi să relaţioneze şi să comunice cu copilul astfel încât acesta să nu crească izolat. ca şi cu alte categorii de handicapaţi : clase diferenţiate. cu handicapaţii mintal sunt practicate aceleaşi forme de integrare. debut şcolar în şcoala publică. socio-economic al sistemului naţional de învăţământ şi necesită o proiectare minuţioasă a programului de intervenţie educaţional-compensator. dar se bazează şi pe responsabilitatea şi trăsăturile de personalitate ale profesorului itinerant. integrarea individuală a acestor copii în aceleaşi clase obişnuite. .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful