SOCIOLOGIA COMUNICĂRII

SOCIOLOGIE, ANUL II

Lect. univ. dr. Adrian OTOVESCU

2010 CUPRINS

Cap. I- SOCIETATE ȘI COMUNICARE 1. 2. 3. 4. Perspectiva sociologică asupra comunicării Noțiunea de comunicare Evoluția comunicării în istoria societății umane Spațiile comunicării în viața socială

Cap. II- PRINCIPALELE PREOCUPĂRI ÎN SOCIOLOGIE PENTRU

STUDIUL COMUNICĂRII 1. Comunicarea ca obiect de studiu al sociologiei 2. Modele si teorii sociologice 3. Orientări în definirea conceptului și în cercetarea comunicării

Cap. III- FUNDAMENTELE SOCIALE ALE COMUNICARII 1 Factorii sociali care fac posibilă dobândirea capacitații de a comunica a oamenilor 2. Factorii sociali care influențează desfășurarea proceselor comunicaționale

Cap. IV- CONEXIUNILE DINTRE SOCIALIZARE SI COMUNICARE 1. Despre socializare 2. Socializare - comunicare sau comunicare - socializare? 3. Comunicarea de masă (mijloacele care o fac posibilă) ca agent al socializării

Cap. V- COMUNICAREA DE MASĂ 1.Aspecte privind definirea comunicării de masă 2.Caracteristicile comunicării de masă 3.Un model al comunicării de masă 4.Elemente ale comunicării de masă 5.Funcțiile comunicării de masă 6.Comunicarea de masă în societate

Cap. VI – FORME ALE COMUNICĂRII 1. Comunicare verbală, paraverbală si nonverbală. 2. Comunicare intra- si interpersonală.

3. 4. 5. 6. 7.

Comunicare directă si mediată. Comunicare publică. Comunicare intra- si interorganizatională. Comunicare politică. Comunicarea de masă

Cap. VII – ZVONURILE – FORMĂ DE EXPRIMARE A OPINIEI PUBLICE 1. 2. 3. 4. 5. Ce sunt zvonurile? Cum circulă zvonurile? Zvonurile: publicul și funcțiile sale Stingerea zvonurilor Folosirea zvonurilor

CAPITOLUL I SOCIETATE ȘI COMUNICARE

1. Perspectiva sociologică asupra comunicării

Definită în modul cel mai simplu, comunicarea constă într-un proces de transmitere a informaţiilor, ideilor şi opiniilor de la un individ la altul, de la un grup social la altul. în genere,

relaţiile umane (şi nu numai acestea) reprezintă interacţiuni comunicaţionale. Chiar dacă nu acceptăm punctul de vedere al celor care spun că relaţiile şi interacţiunile dintre oameni sunt de natură comunicaţională, trebuie să recunoaştem că toate relaţiile interumane au o dimensiune simbolică: interacţiunile umane ar fi imposibile fără utilizarea sistemelor de semne şi a codurilor pentru transmiterea şi receptarea unor mesaje. însăşi existenţa, funcţionarea şi organizarea societăţii ar fi de neconceput în absenţa proceselor de comunicare. Existăm unii pentru alţii şi interacţionăm unii cu alţii în măsura în care comunicăm între noi: transmitem şi primim semnale, codificăm şi decodificăm mesaje. Mesajele modifică informaţia celui care le primeşte şi eventual comportamentul său. Reacţia comportamentală a receptorului poate influenţa emiţătorul într-un mod perceptibil sau imperceptibil. Denis McQuail, ca şi alţi sociologi ai comunicării, justifică crearea în cadrul sociologiei a unui subdomeniu specializat în studiul comunicării, prin mai multe argumente de ontologie a vieţii sociale şi de epistemologie sociologică: - omniprezenţa comunicării în procesele sociale, în sensul că toate fenomenele sociale implică şi un proces de comunicare, fie că este vorba de relaţie, interacţiune, schimb, exercitarea puterii şi a controlului ori a influenţei de către comunităţi sau grupuri, de structuri şi funcţii sociale etc.; - comunicarea nu este exterioară, ci este intrinsecă problemelor structurale şi colective rezervate în mod special studiului sociologic - întrucât procesele structurate şi destructurate au o dimensiune comunicaţională: structurile sociale sunt interacţiuni stabilizate, în care procesele de comunicare intervin în mod direct şi adeseori chiar decisiv, formativ ori distructiv, încât se poate spune că o comunitate (de pildă) este un ansamblu socio-comunicaţional şi cultural; - există trăsături comunicaţionale comune la diferitele niveluri ale vieţii sociale - de la „situaţia cea mai simplă a individului care îşi observă mediul şi îi conferă semnificaţii sau interacţionează cu alt individ, la schimburile care au loc în grupuri, asociaţii sau organizaţii, la nivelul unei întregi societăţi sau relaţiilor dintre state" (D. McQuail, 1999, pp. 13-14). Comunicarea serveşte ca element de continuitate relevant pentru diferitele niveluri ale organizării sociale. Astfel, la fiecare nivel al vieţii sociale regăsim: - actori (indivizi, grupuri, organizaţii) şi un spaţiu în care aceştia interacţionează comunicând (intenţii, semnificaţii, valori, informaţii etc.); - o multitudine de relaţii şi reţele de interacţiune şi comunicare (de atracţie, respingere, cooperare sau conflict, subordonare sau supraordonare, egalitate sau inegalitate etc.), care modelează şi sunt modelate de fluxuri comunicaţionale; - limbaje şi coduri comune, deopotrivă culturale şi comunicaţionale; - reguli formale şi informale de desfăşurare a comunicării.

18) şi contribuind la dezvoltarea unei analize comunicaţionale a societăţii. McQuail formulată în prelungirea unei analize comunicaţionale a societăţii este exprimată în termeni cât se poate de clari şi de accesibili: „în afara unor definiţii parţiale. etnometodologia şi fenomenologia. în această perspectivă. instituţii şi activităţi concrete. în ideile şi obiectele pe care aceştia le pot numi" (1999. abordarea comunicaţională a societăţii a fost promovată de noi şcoli. . El precizează însă. deci comunicaţionale. .o mulţime de persoane. . în mod evident. T. Denumirea este prin excelenţă primul act al obiectivării faptelor sociale: acestea „există" în măsura în care. datele. «stat».practicile de creare a realităţii sociale reprezintă o activitate simbolică constând din conferirea de semnificaţii şi definiţii experienţelor umane. definiţiile clasice şi în genere. 19).Toate acestea legitimează o perspectivă sociologică a comunicării (chiar o sociologie a comunicării). reunind faptele. că doar în ultima treime a secolului 20. semnificaţiile şi definiţiile acestora. ca «naţiune». care iau în considerare dimensiunile subiective şi constructive ale practicilor şi realităţilor sociale. p.societatea există „ca un corp de cunoştinţe împărtăşite în diferite grade de membrii societăţii" ca un „stoc comun de cunoaştere socială" şi ca un ansamblu de tipificaţii în care este codificată experienţa interacţiunilor individuale şi a practicilor sociale (P. ci ca: .structuri de reguli şi norme. definiţiile furnizate de cultură şi societate conduc la o înţelegere nouă a realităţii vieţii sociale: ea nu mai este atât de neambiguă şi de obiectivă ca în reprezentările pozitivist-deterministe. care înseamnă la cel mai general nivel a aborda comunicarea ca proces şi componentă a vieţii sociale. societatea este o abstracţie şi din această perspectivă ea nu există decât în comportamentul încărcat de semnificaţie al membrilor săi. Iar semnificaţiile se construiesc în experienţele comunicaţionale ale indivizilor. devin realităţi semnificante. Concluzia lui D. prin categorizare şi denumire. McQuail avansează şi mai departe în legitimarea unei sociologii a comunicării. evident.o construcţie socială. reprezentările. Luckmann. 1966). societatea nu mai este privită ca un simplu dat social (determinismul durkheimian) la care doar reacţionăm sau ne adaptăm. definiţiile necomunicaţionale ale societăţii. care reprezintă. procese interactive cu caracter comunicaţional. D. ca interacţionismul simbolic. precum: . diferitele câmpuri ale societăţii sunt rodul unor activităţi interpretative. . definind societatea „ca un ansamblu de semnificaţii comune" {ibidem. . .societatea este un ansamblu de experienţe semnificante şi nu o sumă de date preexistente. Berger.ansambluri de roluri şi relaţii. p. o creaţie a oamenilor în interacţiune. Această perspectivă nu exclude.

ci să remarcăm ce deosebeşte relaţiile de comunicare de relaţiile sociale.în acelaşi sens este citată o analiză clasică a lingvistului şi teoreticianului american al comunicării. Austin şi J. McQuail. antropologie şi ştiinţele comunicării.' Interacţionismul simbolic şi etnometodologia au depăşit studiul faptelor sociale ca lucruri date şi al actelor de comunicare ca simple enunţuri lingvistice: fondatorii acestor şcoli sociologice (E. Semnificaţiile lucrurilor derivă şi se nasc din interacţiunile indivizilor ca actori sociali. pentru că relaţiile comunicaţionale reprezintă numai o subcategorie a relaţiilor sociale. Potrivit sociologiei interacţionist-dramaturgice a vieţii sociale (ca scenă pe care ţinem să ne valorizăm prin imagine puterea şi statutul). interacţiunile dintre ei şi sedimentează elementele ţesutului social. de la o pereche de îndrăgostiţi sau o familie. interacţionismul propriu-zis va enunţa premisele de bază ale interacţiunilor ca acte duale . T. Morris) vor analiza limbajele şi interlocuţiunile ca activităţi sociale. relaţii sociale. Blumer sublinia din 1937 importanţa interpretărilor şi a simbolurilor ca elemente prin care oamenii îşi definesc şi îşi realizează. transferul de semnificaţii. Numai în aparenţă societatea este o sumă statică de instituţii sociale: în realitate ea este reanimată sau reafirmată creator în fiecare zi prin acte particulare de natură comunicativă care au loc între indivizii ce o alcătuiesc. Eduard Sapir: „deşi vorbim adesea de societate ca şi când aceasta ar fi o structură statică. deschizând calea spre şcolile de pragmatică a comunicării. încă H. Caracteristica principală a relaţiei sociale şi a situaţiei sociale ca o relaţie de comunicare constă în definirea acestei relaţii de către participanţii înşişi şi interpretarea ei ca o intenţie urmărind. 1999. într-un sens mai apropiat ea este o reţea extrem de complexă de înţelegeri parţiale sau complete între membrii unităţilor organizaţionale de orice anvergură. a reciprocităţii . p. McQuail formulează distincţii conceptuale incontestabile: „vom considera toate reacţiile de comunicare. Goffman şi H. într-un sens implicit sau explicit. Atunci când părinţii îşi pedepsesc copiii putem vorbi de o relaţie de comunicare? Atunci când mergem la cinema stabilim o astfel de relaţie cu actorii şi cu producătorii? Important este nu să clasificăm relaţiile particulare. Van Dijk a susţinut cel mai clar ideea unei noi interdiscipline caracterizată prin . Acelaşi D. 3. Este utilizată adeseori noţiunea de comunicare socială pentru a exprima conexiunea dintre comunicare şi societate. semnificaţiile sunt utilizate şi modificate în procesul interpretărilor efectuate de persoane în raporturile lor cu lucrurile: aceasta înseamnă că nici faptele sociale (în sensul durkheimian al termenului) şi nici semnificaţiile nu sunt date şi impuse de structuri ci sunt negociate în interacţiunile dintre actori. Mai târziu. 18). în principal şi nu doar accidental. interacţiunile ordinale sunt orientate de reguli (a angajării . precum şi „coorientarea transmiţătorului şi a receptorului" (D. p. oamenii acţionează faţă de lucruri pe baza semnificaţiilor pe care lucrurile le au pentru ei. comunicarea" (apud McQuail.scuzele de despărţire). dintre sociologie. 1999. iar interacţiunile sociale ca procese de comunicare. fără ca şi reciproca acestei afirmaţii să fie adevărată. definită de tradiţie. Schimburile interlocutive din conversaţiile ordinare sunt privite de aceştia ca practici privilegiate de construire a vieţii sociale. orice act individual care ţine de comportamentul social implică. Există numeroase situaţii ambigue.ne dăm reciproc mâinile. orice structură culturală.sociale şi comunicaţionale: 1. 2. la 6 ligă a naţiunilor sau la acel segment mereu în creştere al omenirii care este presa prin ramificaţiile sale transnaţionale. deopotrivă. ritualul separaţiei .a vorbi cuiva. Ceea ce înseamnă că realitatea socială există în şi prin interpretările care ghidează activităţile partenerilor sociali. 29). Garfinkel) influenţaţi de filosofi ai limbajului (ca J.

drum). întrerup sau tulbur comunicări.. 1999. 1993. sau cel puţin îmi imaginez că aceasta ar putea să mi se întâmple. definiţiile abundă. la fel ca şi pulsiunile puternice ale ambiţiei sau puterii. cu universul fizic prin simţurile mele. Căci eu ştiu bine. începem a sesiza faptul că acţiunea comunicaţională şi acţiunea organizaţională depind reciproc una de alta" (G. GAFFIOT. Că este vorba de ROBERT. receptez artă contemporană.„voinţa de a unifica dimensiunea specific comunicaţională şi dimensiunea esenţialmente sociologică a cercetării asupra comunicării (J. trăiesc în mijlocul unor comunicări multiple. se pot reuni aceste aspecte diferite spunând „a comunica înseamnă a pune sau a avea ceva în comun fără a prejudicia acest ceva. o instituţie sau o întreprindere se constituie şi se menţin datorită şi prin intermediul numeroaselor lor procese şi reţele de comunicare care le dau coerenţă. cum comunicarea ştiinţifică a unuia dintre colegii mei la recentul colocviu nu este de acelaşi fel cu aceea pe care o primesc sau care mi se transmite prin „repondeur". Noţiunea de comunicare Comunicarea a devenit un concept universal şi autocuprinzător. relaţii. grupuri. ideile sau sentimentele mele partenerului meu. apreciez natura. în anumite cazuri. p. Stabilesc. a împărtăşi (sec. Transmit sau iau o comunicare. Soulages. Lucrurile stau la fel pentru toate relaţiile umane [. Willett. O manifestare publică poate să mă aducă într-o stare de comunicare emotivă: un meeting sau discursul unui lider. mijlocul prin care comunicăm (media. Astfel. Iată cum răspunde Lucian Sfez la întrebarea „ce se înţelege. că fiecare relevă universuri diferite. Am reuşit sau nu am reuşit să comunic impresiile. Pe scurt. obiecte) care participă la împărtăşire".]. această mare pe care o văd albastră. vibrez atunci împreună cu mii de alţi indivizi. 1992). nici căile care servesc la transmitere şi nici termenii (indivizi. Sfez. nici aceeaşi intensitate cu cea pe care cred că o am cu un prieten.cum observă L. Şi totuşi termenul întruneşte un larg consens. X). a împărtăşi ceva cuiva. care îmi comunică frisoane sau dezgust.. prin a comunica"? „Eu primesc o comunicare telefonică. acest lac liniştit. vecinului sau publicului. de asemenea. Fără ca prin aceasta să se nege că există o mare varietate de moduri de legătură între . distingându-le pe unele de altele în mod implicit.-Cl. O lume le separă şi totuşi eu le reunesc pe toate sub termenul generic de comunicare" (L. Se constată că nici una dintre aceste definiţii nu coincide. Sfez. a pune în comun idei sau interese. p. Comunic. în general. fiind apropiate sau divergente: schimb. acţiunea de a comunica un lucru cuiva. Dragostea promite această comunicare fuzională. fără a fi nevoie să mă explic de fiecare dată. la comuniune cu absolutul. a stabili o relaţie. pentru că totul comunică. 16). ' In prezent este mai mult decât evident că toate activităţile organizate de oameni îşi au suportul în comunicare: „în toate mediile se conştientizează tot mai mult faptul că o societate. Principalele dicţionare franceze întăresc acest punct de vedere . 147). văd şi aud. 2. până la schimbul comercial sau la o figură retorică prin care se cere aprobarea auditorilor. LITTRE. pot comunica cu Dumnezeu sau cu un alt principiu etern supranatural şi să ajung la extaz.

In fapt. de pildă într-un autobuz). plăcerea contactului cu creaţia eminesciană (în . ori să se amuze parcurgând rubricile distractive. examinând argumentele „pentru" şi „contra". p. El face acest examen de unul singur. de prietenie sau cel puţin de atenţie. „curbă periculoasă . totodată. 4. ideea de patriotism şi de mândrie naţională şi să le ofere. însă. de persuasiune. traducând în fapt apartenenţa sa şi a interlocutorului la aceeaşi cultură şi respectul pentru obişnuinţele din cultura respectivă (este ceea ce fac inevitabil oamenii din sat. cineva citeşte un ziar. cum precizează autorul citat. ea nu comunică nimic despre ziua respectivă şi totuşi transmite un mesaj . mai mult decât atât. 5. societatea însăşi este numită de comunicare. Numeroasele situaţii de comunicare sunt ilustrate într-un manual astfel: 1. ceea ce îi permite să se informeze despre ceea ce se întâmplă în mediul său şi în lume. aceasta îl face să se expună informaţiilor sau mesajelor persuasive ale unor comunicatori. chestiunea comunicării se defineşte azi în alţi termeni: nu mai este vorba de faptul că totul comunică. Comunicarea este substanţa societăţii (ibidem. un tânăr invitat la un cocktail îi spune unei fete drăguţe: „o ţigară"? în aparenţă el invită fata să aprindă o ţigară. trebuie precizat de la început că situaţiile de comunicare sunt extrem de variate şi de deosebite între ele şi că noţiunea de comunicare este polisernică.de simpatie.elementele unei societăţi. lecţia de citire din clasa a VII-a cuprinde Scrisoarea a III-a de Minai Eminescu: o lectură care încearcă să-i înveţe pe elevi arta citirii unei poezii şi. Cel care procedează în acest fel se supune unui ritual consacrat. strigă antrenorul de fotbal echipei sale care intră pe teren: este o formulă de mobilizare. 3. de încurajare şi încredere în victorie. 149). care îşi dau bineţe de fiecare dată când se întâlnesc). 6. cu situaţia politică. o persoană îi spune alteia „bună ziua". O mare parte a vieţii spiritului se desfăşoară în acest mod. un profesor reflectează asupra a ceea ce va trebui să spună într-o expunere pe care urmează s-o ţină a doua zi: el se întreabă dacă va prezenta sau nu punctele de vedere controversate asupra temei respective. cu evenimentele importante sau pur şi simplu de a se ascunde în dosul ziarului pentru a evita dialogul cu alţii (cei care îl plictisesc. în forul său interior. Berelson a arătat că citind ziarul în fiecare dimineaţă o persoană se supune unui ritual care îl ajută să facă faţă unei zile care începe. întrebarea este dacă acest exerciţiu de reflecţie individuală aparţine proceselor de comunicare. caricaturile etc.anunţă un panou rutier.40 km pe oră" . cu datele meteo sau starea circulaţiei. punându-se în contact cu lumea afacerilor. Ar fi dificil să excludem acest gen de exerciţiu din comunicare: un individ îşi vorbeşte lui însuşi şi se ascultă pe sine. dar în realitate îi comunică interesul pentru persoana ei şi dorinţa de a continua această întâlnire întâmplătoare. Aşadar. B. 2. 7. panoul indică o restricţie care exprimă importanţa pe care autorităţile publice o arată securităţii automobilismului şi circulaţiei. „haideţi băieţi".

L. când se desemna comunicarea umană. 153). telefonul. „a împărţi mai multora". Apariţia comunicării tehnice.este drept mediată . In aceste exemple se regăsesc câteva dintre particularităţile comunicării: 1. 3. Înţelesurile noţiunii de comunicare se diversifică şi nuanţează odată cu multiplicarea activităţilor. televiziunea . 4. p. când termenul „transmitere" era adecvat. după cum este frecvent ca semnificaţia mesajului să nu fie aceeaşi pentru comunicator şi destinatar. pe lângă cea naturală. cel mai adesea. naturală între doi sau mai mulţi indivizi. Tehnicile audiovizuale transmit şi difuzează mesaje. 1992. pe liderii politici cu cetăţenii. Wolton. Willett. D. la tehnicile propriu-zise ale comunicării audiovizuale (radio. în funcţie de experienţa sa culturală. ca mediatori şi transmiţători ai mesajelor. pe artişti cu publicul lor etc. Aceasta pentru că „mesajul există sub forma unui semn sau a unui ansamblu de semne fără altă semnificaţie decât aceea pe care le-o atribuie receptorul. a drumurilor moderne. să zicem. cu diferite grupuri sau în genere pe oameni în legătură cu mediul lor (elevii cu profesorul lor. televiziune).pe cei care emit şi pe cei care receptează şi pe receptori între ei). Dacă trenul doar transmite un obiect. radical diferite de comunicarea interpersonală. împărtăşire (a unor mesaje) va fi dublată de cea de transmitere (comunicare instrumentală). cinema. 84). telegraful. când are loc o suprapunere a celor două înţelesuri. Este deci de la sine înţeles că aceste răspunsuri vor fi puternic marcate de experienţa culturală. 86-87). Dacă telefonul rămâne apropiat de comunicarea umană directă. Din secolul XVI-lea termenului i se asociază şi un înţeles nou: „a transmite". automobilul. p. Termenul comunicare începe să fie utilizat din secolul XIV şi provine la origine din latinescul communis care înseamnă „a pune în comun". odată cu dezvoltarea poştei. . de înţelesul „a împărtăşi". pe cei aflaţi la originea (sursa) mesajului şi pe cei care îl primesc.manualul amintit era vorba de lectura istoriei lui Washinton traversând Delawere) (G. sensul „a transmite" trece pe primul plan ca o consecinţă a dezvoltării unor tehnici moderne de comunicaţii. mai ales ca urmare a intervenţiei tehnicilor moderne în comunicarea umană naturală. mijloacele audiovizuale propriu-zise (radio şi tv) vor introduce noi forme de comunicare. în vremea respectivă.termenul adecvat ar fi cel de comunicaredifuzare (J. cât şi activităţile mediate de tehnică. în situaţii de pericol are loc o creştere puternică a fenomenului comunicaţional. Problemele terminologice se complică pe măsura trecerii de la tehnici de comunicaretransmitere în sensul material al termenului (tren. o comunicare personală în sensul înţelegerii reciproce şi al ajustării locutorilor într-un proces cu sens dublu şi simultan (asigurând cel puţin parţial „comunicarea-împărtăşire"). „a fi în relaţie". Missika. implică deci o schimbare a sensului termenului: ideea de împărţire. transportând. fiind mai apropiat.trenul. 2. dar asigură efectiv comunicarea între indivizi (îi pun în relaţie . grupurile de tineri între ele. cinema. este foarte probabil ca doi receptori să nu dea exact aceeaşi semnificaţie unui mesaj. automobil. mesajul conţine. 5. pp. conţinutul latent al mesajului diferă de cel manifest şi poate fi mai semnificativ decât acesta. Un termen combinat ar reţine atât înţelesul originar.).radio. avion). radioul comunică în sensul că îi pune pe indivizi în contact. formelor şi mijloacelor de comunicare. o funcţie a comunicării este aceea de a-i pune pe oameni în relaţie unii cu alţii. permiţând o intercomunicare directă. Din secolul XIX. Mesajul este pur şi simplu un ansamblu de semne făcut pentru a evoca anumite răspunsuri învăţate cultural. contextul psihologic şi situaţia receptorului" (ibidem. 1983. o scrisoare. în contextul noilor mijloace de comunicare . mai multe scopuri şi semnificaţii.

în acest caz. .). 5. pe lângă voce. comunicarea prin cablu. Tonul vocii este foarte semnificativ: un ton amabil transmite un alt mesaj decât un ton aspru şi determină un anumit comportament din partea interlocutorului. un seminar. mimică). de la început.). semnale transmise prin unde hertziene.comunicarea înregistrată (film. cartea. fibre optice etc.. comunicarea publică .). afişul etc.comunicarea radio-televizuală (radio.reţele de comunicare Web (Internet). comunicarea interpersonală.).Este necesar a distinge. Este de asemenea cazul circulaţiei informaţiilor de la o treaptă la alta în ierarhia organizaţiilor (comunicarea organizaţională). Aşadar. între comunicarea directă. Dacă surâdem când ne adresăm unui interlocutor exprimăm şi transmitem o intenţie de amabilitate şi vom trezi reacţii corespunzătoare. toate sistemele grafice. care presupune contacte personale între fiinţele umane şi comunicarea indirectă. comunicarea intrapersonală. de gesturile noastre. reuniunea comitetului director al unei organizaţii etc. au un rol important elementele care ţin de mimica feţei. realizarea efectivă a comunicării este mai dificilă. comunicarea de masă.R. 2. 4. telegraf. tv. direct şi continuu. având ambele ca suport undele hertziene). In acest caz. de postura corporală şi de distanţa dintre interlocutori (proxemica). care însemnă producerea şi difuzarea mesajelor de către un sistem mediatic instituţionalizat către un public variat şi numeros. Este o comunicare directă şi personalizată. cum este dialogul dintre două sau câteva persoane aflate faţă-înfaţă. a doua recurge la tehnici secundare (scriere. cabluri etc. . comunicarea de grup sau comunicarea în organizaţii presupun reunirea oamenilor pentru a dezbate şi a hotărî într-o anumită problemă. gest. pentru o activitate în comun (o clasă de elevi. tipăritură. disc.). Comunicarea indirectă cuprinde patru categorii: . . bandă magnetică etc. feed-back-ul funcţionează imediat. revista. implicând mai multe elemente şi un proces complex de elaborare şi .comunicarea prin fir (telefon. există mai multe tipuri de comunicare legate de om şi de colectivităţile umane: 1. 3. .discurs persuasiv al reprezentanţilor organizaţiilor sau al unor indivizi şi grupuri specializate ca „relaţionişti" (P. bazată pe utilizarea unor dispozitive tehnice pentru transmiterea informaţiilor. în comunicarea interpersonală. Dacă prima se bazează pe tehnici primare (cuvânt. interpersonală.comunicarea imprimată (presa. în cursul căreia fiecare îşi vorbeşte lui însuşi. este comunicarea desfăşurată în forul interior al fiecărui individ.).

„faptul de a da. Evident. de modelele teoretice adoptate. . semne şi simboluri pentru a putea comunica un anumit înţeles (un mesaj). depinzând de specificul diferitelor discipline ştiinţifice. . un sens foarte larg: el cuprinde toate procedeele prin care un spirit poate afecta alt spirit. existenţa unui izomorfism al semnificaţiilor pentru receptarea corectă a mesajului (A. artele vizuale. aceasta include nu numai limbajul scris sau vorbit. care trebuie să ştie ce şi cum să transmită etc. ţinta şi receptorul alegând dintre semnalele care se exclud pe acelea care transmise prin canal leagă sursa cu receptorul (ibidem. . p. o sursă influenţează stările sau acţiunile altui sistem. 30). Revenind la termenul generic de comunicare. de asemenea.„cuvântul comunicare are. este poate de dorit a lărgi şi mai mult definiţia comunicării pentru a include toate procedeele prin care un mecanism (spre exemplu echipamentul automat de reperaj al unui . în fapt. în anumite cazuri.difuzare a mesajelor. trebuie precizat că orice act sau mai bine spus orice proces de comunicare presupune o serie de elemente structurale: . ceea ce înseamnă că „există comunicare când un sistem.un canal (mijloc. Definiţiile comunicării au fost şi sunt numeroase. p. Cele două forme fundamentale de comunicare sunt comunicarea prin semne vizuale (vederea) şi comunicarea prin sunete (auzul) (Columbia Encyclopedia). toate comportamentele umane. ci şi muzica.„transportul de gânduri şi de mesaje. E. baletul şi. Osgood. a transmite sau a schimba semne" (Oxford English Dictonary).de la vocea umană la undele hertziene folosite în radio şi televiziune. Silbermann. prin mijlocirea unor semnale alternative care pot fi transmise prin canalul care le leagă" (Ch. 31). Comunicarea rezultă din interacţiunea acestor elemente. prin opoziţie cu transportul sau transferul de bunuri şi de persoane. de abordări metodologice. o artă şi o ştiinţă a comunicării . 1957). se vorbeşte de comunicare de fiecare dată când un sistem. . respectiv o sursă influenţează un alt sistem.capacitatea de a recepta semnale (mesaje).folosirea unor semnale. .o relaţie între cel puţin doi parteneri. .în sensul cel mai general. teatrul. suport) al comunicării . .comunicatorii devin persoane specializate.capacitatea de a emite semnale. în speţă un destinatar. Ne convingem de această diversitate a definiţiilor şi din enumerarea care urmează: . 1981.

comunicarea constituie mecanismul relaţiilor interumane. Shannon. „Cauza acestui fapt este omniprezenţa conflictului latent sau deschis în toate tipurile de relaţii şi similaritatea esenţială a tuturor proceselor de exercitare a puterii prin comunicare în familii.comunicator. Weaver. 81).avion şi de calcul al traiectoriei acestuia) afectează un alt mecanism (spre exemplu. Ea presupune cel puţin trei elemente . efect de reducere a incertitudinii într-o situaţie dată. organizaţii de muncă. psihologia. o rachetă teleghidată în urmărirea acestui avion) (CI. 2. p. ca literatura. în cele mai diverse niveluri de organizare. echivalenţa dintre codificare (la sursă) şi decodificare (la destinatar) etc. a pune în comun un ansamblu de semne informaţionale" (G. 1992. similarităţile conceptuale şi terminologice în cercetări asupra unor sfere şi din domenii distincte. pragmatică) şi discipline filosofice (filosofia limbajului. . . psihologia socială. epistemologie. a treia şi a patra reţin mai curând ideea de influenţă sau de efect decât pe cea de transfer. remarcând tendinţele convergente în studiul comunicării. ştiinţa informaţiei. abordărilor şi metodelor din ştiinţe socio-umane (ca sociologia. opunând transferul de idei." (D. stilistică. Comunicarea este deci interacţiune. Convergenţa este. relaţie. 237). antropologia. receptor. Denis McQuail. interpretare comună. cod. p. rezultatul întrepătrunderii în analizele comunicaţionale a conceptelor. McQuail. 238).existenţa unor teme comune în lucrări dintre cele mai disparate sub raport disciplinar. demografia) şi ştiinţele limbajului. economia. Fiecare dintre definiţiile redate specifică o dimensiune a comunicării: primele două înţeleg comunicarea ca un transfer de informaţie. p. mesaj. Willett. Tema puterii şi egalităţii (de exemplu) se regăseşte în contexte disparate de cercetare şi în realitatea fenomenologică.modalităţile comunicării. gânduri şi mesaje transferului de lucruri materiale. mit. . are dreptate să afirme că ideea unei „ştiinţe a comunicării este deocamdată precar fundamentată" (1999. deşi această „triadă fondatoare" este tot mai mult pusă în discuţie în cercetări şi lucrări recente. Autorul citat indică. W. Temele comune privesc în principal: . naratologie. ritual sau sisteme de semne. acţiune. temelor.procesele de simbolizare şi vehicolul de semnificaţie. de cunoştinţe.se poate defini simplu comunicarea ca „o împărtăşire. limbaj. în principal. cinci tendinţe şi domenii de convergenţă care merită să reţină atenţia cercetătorilor specializaţi în studiul comunicării. a şasea pune accentul pe împărtăşirea (înţelegerea) semnelor de către cei aflaţi în comunicare. 1948). precizând că mesajele se exprimă prin semnale. indiferent de ramura sau domeniul disciplinar de care sunt ataşaţi: 1. politică etc. după a cincea definiţie. în finalul lucrării sale de referinţă. 1999. hermeneutică) şi ştiinţele informaţiei. sociologia. sau mai pe larg denumite ştiinţe ale comunicării (semiotică.

a conceptului de agendare pentru teoria cultivării sau studiile despre căutarea şi procesarea informaţiei). problemă care interesează în tot mai mare măsură nu doar comunicarea de masă. Autorul consideră că deceniul şapte al secolului XX a fost martorul răsturnării totale a unei paradigme dominante a comunicării-transmitere şi a comunicării exercitate din exterior şi de sus în favoarea unei perspective în care comunicarea devine o reţea complexă de relaţii interactive. 4. efectele sale fiind văzute ca dependente de orientare şi de schimb" (ibidem. precum şi în analiza comunicării de masă (interesul pentru explicarea înţelesului mesajelor. Cercetătorii. care implică relaţii şi interdependenţă: „nici chiar comunicarea de masă nu mai este considerată prototipul unui proces cu sens unic. iar paradigmele distincte sunt acceptate a fi mai curând complementare decât opuse sau exhaustive. ci şi relaţiile interpersonale şi organizaţiile de muncă. a căror înţelegere este o condiţie a unei comunicări reuşite" (idem). Nu pot fi limitați nici de timp. fiecare dintre ele cu "consecințe profunde asupra vieții sociale individuale și colective". nici de înțelesuri. aspectele cognitive ale comunicării ocupă un loc tot mai important în ansamblul cercetărilor asupra comunicării. pe care Melvin L. 3.Cum s-a îmbunătățit aceasta în timp? .Unde și când a apărut comunicarea umană? . termeni. a treia direcţie de convergenţă tematică şi conceptuală se referă la eficienţa comunicării în atingerea unor scopuri. În concluzie. p. convergenţa devine o tendinţă dominantă în studiile comunicaţionale. Evoluția comunicării în istoria societății umane Abilitatea oamenilor de a transmite astăzi mesaje este impresionanta. nici de distante.3. 238). Analiza pe care cei doi autori o fac este axată pe găsirea unor răspunsuri pertinente la următoarele întrebări: . în fine. 5. Ceea ce vedem acum este rezultatul unor dezvoltări istorice acumulate în comunicarea umană. metode. de mijloacele de comunicare sau de nivelurile şi contextele comunicării. Autorul include constructivismul în studierea comunicării asociindu-1 de remanenta concepţiei care consideră comunicarea în primul rând ca un proces informativ cu efecte imediate asupra a ceea ce ştim sau credem că ştim şi numai apoi asupra comportamentului sau a ceea ce simţim". fie că este vorba de studiul tipurilor de limbaj (oricât de diferite ar fi ele). iar ca exemplu autorul citează importanţa acordată cunoaşterii sociale în comunicarea intra şi interpersonală şi ideii de „hartă mentală" în studiul receptării comunicării. Însă nu a fost așa întotdeauna. împrumută şi utilizează tot mai frecvent un set comun de concepte. indiferent de disciplina lor de specialitate. este unanim recunoscut că întreaga comunicare este un proces interactiv. De Fleur și Sandra Ball-Rokeach[1] le-au structurat în mai multe etape. Comunicarea politică şi comunicarea pentru dezvoltare adoptă şi ele această abordare.

prin modalități similare. . deoarece era limitata abilitatea de a transmite și de a recepționa seturi de semnificații lungi și complicate. .2. . probabil.Ce incidenta au avut schimbările bruște asupra comportamentelor umane? Principalele repere istorice pe care au încercat sa le identifice au fost în legătura cu schimbările radicale în abilitatea de a transmite înțelesuri. din punct de vedere fizic.comunicarea se realiza.. recupera și disemina informații. 3. când au avut loc și în ce au constat progresele succesive în abilitatea de a schimba înregistra.1. să vorbească.foloseau un sistem de comunicare greoi. incapabile. 3. primitiv și. cum ar fi: mârâituri. Epoca semnelor și semnalelor Aceasta epocă a început foarte devreme și se refera la ființele "preumane". mormăieli. acestea bazându-se pe limbaje. iar viața mentală era limitată.sistemul de comunicare specific epocii semnelor și semnalelor nu trebuie confundat cu sistemele de semne pe care le folosesc surzii. vocabulare.se foloseau mesaje simple. limbajul corpului care includea semnele făcute cu brațele sau cu mâinile. precum și mișcări și poziții mai ample. ceea ce nu a permis dezvoltarea culturală complexă. ca urmare. sintetiza și ierarhiza. alfabete. însă relativ mai complexe decât cele prin care comunică azi primatele și mai simple în raport cu cele umane și cuprindea un număr limitat de sunete pe care erau capabile să le producă fizic. . o data cu oamenii de Cro-Magnon de la care au rămas multe elemente. era imposibilă comunicarea complexa și de durata (problema principală ar fi fost memoria de scurtă durata). pentru a stabili rolul sistemelor de comunicare în istoria și chiar preistoria umană. țipete și expresii faciale. Caracteristicile asupra cărora se opresc cei doi autori sunt: . Epoca vorbirii și a limbajului Se poate spune ca aceasta epoca începe cu 35000-40000 de ani în urma.instinctele și învățarea au jucat un rol însemnat în dobândirea abilitații de a înțelege și de a participa la sistemele locale de semne și semnale inventate de către fiecare familie sau grup. cu ajutorul lor puteau codifica idei în conformitate cu regulile comune de semnificație și interpretare. de a abstractiza. între care picturile considerate de mulți specialiști ca prime încercări de a stoca informații. nu aveau capacitatea de a gândi și de a conceptualiza (doar cele elementare bazate pe sisteme de semne și semnale). reguli de sintaxa etc. un ritm lent de comunicare. întrucât nu puteau sa stocheze și sa-și reamintească tipurile de idei necesare comunicării interpersonale. .

să-și asigure existenta într-un mediu mai ostil. sa vâneze coordonat.Limbajul și vorbirea au permis oamenilor: . . cu alte cuvinte. începe și se amplifică domesticirea animalelor. de încălzire etc. 3. limbajul singur nu a produs schimbări ele ar fi fost imposibile fără. totuși. clasifica. mai complexe și mai subtile. fizic și social: să se apere mai eficient. . aceasta nu a oprit însă transmiterea unor cuvinte până la noi. Totodată limbajul se diversifica concomitent cu diversificarea preocupărilor oamenilor: . . dezvoltarea limbajului și vorbirii a făcut posibil progresul condiției umane sau.3. oamenii se stabilesc în sate stabile) ceea ce a dus la dezvoltarea culturala mai accentuata (rămășitele civilizațiilor preistorice stau mărturie. Toate acestea au determinat o evoluție mult mai rapida spre stabilitate și siguranță (se practică agricultura. sa transmită și sa recepționeze mesaje mult mai lungi. Istoria scrisului este cea a evoluției de la reprezentări pictografice la sisteme fonetice.se dezvolta noi modalități de vorbire pe măsura ce se răspândesc și se confrunta cu noi probleme.1.să memoreze.3. sintetiza și specula. abstractiza. Epoca scrisului Daca dobândirea abilitații de a vorbi a durat mii de ani. de la reprezentarea ideilor complexe prin imagini sau desene stilizate.deși nu a produs schimbări mari. .să utilizeze sisteme de simboluri pentru a conceptualiza. pentru descoperirea scrisului omului i-au trebuit câteva secole.să facă fata mediului înconjurător. la folosirea literelor simple pentru a sugera anumite sunete specifice. Pictogramele convenționalizate Simplele imagini fără interpretări încifrate asupra cărora să se fi convenit în prealabil au prea puțina valoare ca mijloc de comunicare. sa inventeze și sa transmită modalități de conservare a hranei. în acest sens). Primul pas în dezvoltarea scrisului se face odată cu standardizarea semnificațiilor imaginilor devenita necesara pentru satisfacerea unor nevoi legate de: . care le-au permis sa planifice acțiunile.limbile mai vechi sunt modificate. 3. analiza.

3. devenind astfel posibilă: . ceea ce a constituit prima etapa în dezvoltarea scrierii fonetice. Scrierea alfabetica a apărut în mai puțin de o mie de ani și a reprezentat un mare progres în viața omenirii: alături de unelte și foc. 3. Scrierea fonetica Sumerienii elaborează un alt sistem de scriere: inițial imagini desenate pe plăcute de lut moale. un sistem complicat de glife sau caractere simbolice. prin 1700 îH.3. cărora li se atribuiau semnificații particulare. Astfel.reprezentarea unor idei de către o persoană și recuperate de altele.schimburi comerciale. Așa s-a obținut scrierea cuneiformă. scrierea pe baza de alfabet reprezintă una dintre cele mai semnificative realizări din toate timpurile.3. complexe.mișcarea corpurilor cerești. Tot sumerienii. Ca urmare. ei au creat un număr mai mic de simboluri pentru silabele care compuneau cuvintele.înregistrări de hotare și proprietăți. Grecii au standardizat și simplificat alfabetul în modul cel mai eficient. întrucât detaliile erau dificil de surprins. . ceea ce a dus la realizarea unor caractere specifice. se poate vorbi și despre o istorie a mijloacelor portabile pentru materializarea scrisului: . imaginile obiectelor nemaifiind necesare. care apoi au fost stilizate. Aici sau pus bazele sistemului pictografic (în care un simbol reprezintă o idee. Scrierea cu aceste gilfe era apanajul specialiștilor. au creat un simbol stilizat care sa reprezinte mai degrabă un sunet decât o idee. un lucru. .stocarea informațiilor.. . iar romanii l-au îmbunătățit forma obținută fiind folosită azi. în locul miilor de simboluri separate pentru fiecare obiect sau idee. un concept). cărora le-au fost asociate reguli pentru transmiterea de semnificații standardizate. .creșterea și scăderea apelor râurilor. 3. limbajul însuși. Suporturi pentru scris Descoperirea scrisului a pus o problema noua omului: suportul pe care sa se realizeze.2. un pas decisiv înainte în comunicarea umana. denumite cuneate. Asemenea inscripții au apărut în jurul anului 4000 iHr în anticul Sumer și în Egipt.

rezistenta în timp însa greu de stocat și de transportat. este adevărat mai ușor de transportat.. Consecințe ale descoperirii scrisului Scrisul și mijloacele portabile au avut un impact mult mai mare decât vorbirea și limbajul asupra schimbărilor în evoluția socialului.papirusul descoperit de egipteni (cca 2500 de ani îH ).deschiderea bibliotecilor. îndeosebi din perspectiva diversificării structurilor sociale și dezvoltării culturii.schimbări în instituțiile religioase și politice și apariția altora pentru satisfacerea unor nevoi sociale. .4.mai întâi a fost piatra. Noua tehnologie de comunicare bazată pe un mijloc ușor și portabil.știința de carte ca însușire valoroasă a omului (scribii au devenit o clasă privilegiată sub controlul elitei). precum și pe un sistem de simboluri care puteau fi scrise și citite rapid a înlesnit: . întrunind toate calitățile necesare pentru scris și păstrarea lui în timp. 3. . ci și una dintre cele mai mari realizări umane ale tuturor timpurilor.3.deschiderea unor școli pentru scribi și nu numai etc. .apoi au fost tăblițele.4. . .hârtia. Epoca tiparului Inventarea tiparului de către Gutenberg nu a fost doar o revoluționare a comunicării.comunicarea la distanță. 3. Ideile puteau fi stocate acumulate și preluate de generațiile următoare. . era un mijloc ușor de transportat și de păstrat (mayasii îl realizau din ficus). a înlocuit pergamentul. . dar greu de păstrat. inventata în China. . . .consemnarea de doctrine religioase și scripturi.ușurarea mintii umane de povara dificila de a memora valorile culturii unui popor și de a le reproduce la conștiința fiecărei noi generații.

cu o cameră obscură. prin folosirea presei și caracterului mobil.rapiditatea sau cucerirea spațiului. mai rapidă și mai eficientă a informației.5.fotografia este realizată în 1827.sunt aduse schimbări importante în condiția umana. brevetat de Samuel Morse.telegraful. . . . În timp. în consecință. mai întâi pentru elite și apoi pentru masele tot mai mari. de francezul Niépce. va duce la dezvoltarea mass-media electronice.contactele sociale devin tot mai extinse spațial și accelerate temporal și. în 1895. 3. în 1837.Tipăritul.cinematograful debutează odată cu proiectarea primului film de frații Lumière. .permanenta documentului sau cucerirea timpului.au dus la schimbarea concepțiilor acelora care le foloseau noile mijloace de comunicare. ceea ce a permis noi conexiuni și a influențat în mod decisiv progresul gândirii și cunoașterii umane. individul este mai îmbogățit prin intrarea în contact cu mai multe experiențe.gradul de unitate mentala pe care îl implică devine general. .transmit o gamă largă de idei și sentimente. . deși nu era un mijloc de comunicare în masă. a făcut posibilă o difuzare mult mai amplă. Charles Horton Cooley spunea că noile mijloace se dovedeau mai importante și mai eficiente ca urmare a impactului a patru factori: . tipărita în toate limbile europene și apoi ziarul.expresivitatea . ca urmare a alfabetizării unui număr tot mai mare de oameni ceea ce a influențat nu numai relațiile în cadrul comunităților. evoluția către ceea ce este acum comunicarea de masa este marcata de evenimente importante datorate apariției unor mijloace de comunicare tot mai performante: . . . . toate genurile de activități: . Epoca mijloacelor comunicării de masă În aceasta perioadă are loc o cultivare permanenta a abilității oamenilor de a comunica confirmându-se ideea ca "revoluțiile" în comunicare se produc pe întreg parcursul existentei umane și ca apariția mass-media este deocamdată cea mai recentă. .este răspândită educația prin noile mijloace de comunicare: cartea. ci și concepțiile psihologice ale oamenilor. ca prim element.difuzarea sau accesul către toate categoriile de indivizi.

videotex-ul interactiv. întreprinderi.televiziunea. în același timp închis și deschis. .este cea mai recentă cucerire a comunicării la distanță. didactic. fie fac posibilă pătrunderea unor mesaje impersonale. indiferent unde ne va purta tehnologia. sunetelor și imaginilor digitalizate (cel mai cunoscut produs multimedia este compactdiscul CD-ROM). de a relaxa. dispuse ca o suită de cercuri[3]. 4.rețeaua mondială de computere . are prima difuzare publică în anul 1926. dialogul interior și comunicarea interpersonala.televiziunea prin cablu. urmează spațiul activităților curente. Un alt spațiu. este cel pedagogic. freamătul și mirosul trupului celuilalt nu vor înceta sa rămână supreme și superbe manifestări ale umanității"[2]. e-mail-ul sau cutia poștala). video-casetofoanele. care preiau indivizii formați de școala. faxul. Baird. fata în fata. simțind atingerea. de a reface legăturile sociale și de a direcționa (recomanda) diversele categorii de consumuri (utilul sau binele). . Acest spațiu preia copilul din spațiul domestic primar și îl introduce în unul tranzițional care îl pregătește pentru spațiul public. respectiv. căldura. instituții.. începând cu cel natural. în care se desfășoară o comunicare intensă.internetul . locuri de acțiune economică și culturală). al colectivității (spațiul urban. pentru ca depind de ele mai mult decât ar dori sa recunoască. cu rolul de a informa. mulțumită lui J. . comunicarea animală și expresia comportamentala. cai de comunicare. respectiv cel pedagogic.după anul 1970 apar mijloace noi . cu mai multe terminale din lumea exterioara. Acum elementele mass-media reprezintă inovații în jurul cărora oamenii își organizează viețile. școala fiind considerată de autor anticamera a spațiului public. "Cu toate acestea. robotul telefonic. . puternic standardizate. .radioul este brevetat în 1896 de Marconi însa primele emisiuni radiofonice au avut loc abia în 1920. care fie ca extind relațiile interpersonale (telefonul.în anii '80 s-au născut și sistemele multimedia care permit prelucrarea simultană a textelor. Spatiile comunicării în viața socială Daniel Bougnoux imaginează comunicarea în interiorul unor spatii. Sfera domesticului (casa) este următorul spațiu comunicațional. Dincolo de spațiul tranzițional. străzi. al circulației. Toate aceste realizări au determinat o creștere considerabilă a ritmului comportamentului comunicativ al oamenilor. aproape.

Comunicarea. psihiatria. Paradigme și teorii. estetica informaţională. Universitatea Ecologică din Bucuresti. acestea. psihologia informaţională etc. Drăgan. filozofia etc. apropiate sau divergente. Note de curs. informatica. retorica şi oratoria. din anii '60 încoace. Lista lor este impresionantă: psihologia. alături de sociologia informaţiei. matematica. analizează aspecte disparate din comunicare. psiho-lingvistica. criptografia. Dezvoltarea și însușirea culturii comunicaționale este.Sfera mondială ("mondializarea") a schimburilor comunicaționale sau orizontul numit globalizare este cel mai larg spațiu. pentru ca între micro și macrosocial aceasta ar trebui sa îmbrățișeze cel puțin o semiologie corectata și îmbunătățită de pragmatică. 4-7. specializată". În legătură cu rolul comunicării în societate. de regulă. care le circumscrie și pe celelalte. În continuare autorul mai precizează că "în timp ce sociologia comunicării studiază implicaţiile sociale ale actului (procesului) de comunicare.. București. sociologia comunicaţiilor se ocupă cu studiul canalelor de comunicaţie şi a influenţei acestora asupra societăţii umane"[5]. Hariuc. p. 2008. din perspectiva propriilor nevoi de investigare. considerată definitorie pentru condiţia umană. logica. 7-8 CAPITOLUL II PRINCIPALELE PREOCUPĂRI ÎN SOCIOLOGIE PENTRU STUDIUL COMUNICĂRII De comunicare. Comunicarea .obiect de studiu al sociologiei . p. Sursa: 1. s-a constituit şi a evoluat continuu. se pare. este extensia la nivel planetar a "culturii de masă" (satul planetar al lui Marshal McLuhan). a cărei sensuri sunt uneori complementare. Editura Rao. Emilian M."[4]. se ocupă numeroase ştiinţe. Sociologia comunicării. mai complexă decât a oricărei alteia. lingvistica. lexicografia. 11-20 2. 2006. C. deci într-o "accepţiune. 1. Dobrescu apreciază că "sociologia comunicării şi sociologia comunicaţiilor sunt ramuri (discipline) de graniţă ale sociologiei şi informaticii. particulară. sociometria comunicării. C.

Aplicarea acţionismului la studiul comunicării. Activităţile de comunicare într-o societate şi o epocă anume etc. care consideră orice comunicare umană o sumă de opinii. pentru individ şi societate.Comunicarea ocupă un loc important în agenda dezbaterilor privind modul în care ar trebui analizată şi înţeleasă societatea. ce îndeplineşte anumite funcţii ş. preluată din cibernetică şi pe baza căreia orice comunicare poate fi considerată o asociere de informaţii. Pentru abordarea diverselor aspecte care privesc procesele comunicative. făcută cu un anumit scop. > > > Comunicarea raportată la mizele sale. cu toate elementele lui poate fi considerat un sistem. de exemplu. teoria sistemelor. studierea comunicării. în cadrul sociologiei se află mereu sub presiunea intra şi interdisciplinarităţii. teoria structural-funcţionalistă. de la cercetarea lor asupra unui individ până la studiul lor la nivel de masă. aceea în care sociologii consideră această comunicare ca fiind susceptibilă de a primi o apreciere favorabilă sau defavorabilă. > Studiul mijloacelor de comunicare de masă şi a influenţei acestora asupra opiniilor. cercetările şi studiile comunicării cuprind un spectru foarte larg de domenii. elaborată de Ludwig Bertalanffy. teoria informaţiei. la nivel global. Comunicarea este studiată ca un capitol particular al sociologiei deosebindu-se mai multe căi de abordare[6]: > O cale este aceea în care sociologii consideră comunicarea drept un proces ce evidenţiază anumite determinări sociale şi anumite mecanisme psihologice. . sau privind tendinţele actuale. teoria opiniei. > Şi o a treia.a. preluată din sociologia opiniei publice. > O alta este aceea în care sociologii pun accentul pe mizele presupuse şi pe efectele reale ale comunicării pentru societate. în ansamblul ei. pornind de la valorile şi idealurile la care acea societate subscrie. Ca urmare. Cu toate acestea. deşi apar adesea neclarităţi datorate terminologiei sau standardelor aplicate. Printre problemele abordate de către sociologi pot fi amintite[7]: > Comunicarea şi socialitatea. care consideră orice comunicare o structură de semne şi semnificaţii. în sociologia comunicării sunt preluate şi aplicate o serie de teorii ştiinţifice deja validate în cadrul altor discipline cum sunt. elaborată de Claude Shannon şi Norbert Wiener. atitudinilor şi comportamentelor oamenilor. conform căreia un câmp comunicaţional. sau pentru fiecare din membrii săi. problematizări de la cele mai simple la cele mai complexe. convingerilor.

astfel constituită. 2. implică şi sunt rezultatul altor tipuri de relaţii sociale)». Totodată. În concepţia autorului. sistem de semne recunoscute şi împărtăşite. nu trebuie să subsumeze "teoriile şi modelele unei grile uniformizatoare. reprezentări şi puncte de vedere sau coproducere a sensului şi semnificaţiilor. . Mucchielli[11] le grupează în trei categorii: a) Modele pozitiviste. "ştiinţa comunicării". ca o ştiinţă "plurală". de principii şi de practici puse în formă de scheme" . el respinge ideea unui "model unic" de ştiinţă a comunicării şi susţine necesitatea ca sociologia comunicării sau o ştiinţă mai generală a comunicării să aibă un caracter multiparadigmatic. Clasificarea modelelor teoretice ale comunicării Numeroasele studii asupra comunicării realizate în interiorul unor ştiinţe particulare au fost elaborate.1. fundamentat de Claude Shannon şi Warren Weaver. Modelele comunicaţionale astfel obţinute exprimă relaţiile dintre elementele ce intervin în comunicare[10] şi se doresc izvoare de inspiraţie pentru practica în domeniu şi noi posibilităţi menite să înlesnească cunoaşterea proceselor comunicaţionale. care ar putea să îndeplinească rolul de perspectivă "federatoare" a abordărilor. Autorul conchide că numai aşa sociologia comunicării poate deveni un "corpus integrator" şi nu o "enciclopedie a ştiinţelor comunicării". sociologia comunicării. Modele și teorii sociologice 2. ♦modelul comunicării pe două niveluri (sau difuzarea în două trepte). ci în a le stabili cu rigoare specificitatea. ca element intermediar. pertinenţa în studierea proceselor comunicaţionale". Astfel. mai ales. aporturile şi limitele. cu rol de releu. "tranzacţie" între locutori sau "contract" între "instanţa de enunţare" şi "instanţa de receptare") sunt relaţii sociale (în sensul. că relaţiile de comunicare generează. intenţie de influenţare. <<toate relaţiile de comunicare (fie ele înţelese ca transfer de informaţie. sunt preocupări care argumentează necesitatea constituirii unei sociologii a comunicării ca ramură a sociologiei. conceptelor şi teoriilor ce alcătuiesc. de regulă. împărtăşire în comun a unor opinii. Alex. idei. în cadrul cărora consideră: ♦modelul teoriei informaţiei. care acţionează ca mecanisme perceptive şi cognitive. transfer de semnificaţie. Argumentele cu care susţine această opţiune sunt: conexiunea organică dintre sociologie şi ştiinţele comunicării. Ion Drăgan (în prefaţa lucrării Comunicarea[8]) supune atenţiei unele idei cu privire la o sociologie a comunicării. "transformând o realitate într-o reprezentare"[9]. care comportă o relaţie lineară cauză-efect. sub forma unor modele considerate "ansambluri de teorii. Există preocupări în rândul cercetătorilor comunicării de a clasifica şi de a grupa aceste modele folosind diverse criterii. în care între emiţător şi receptor apare liderul de opinie.Întrucât nu are încă un statut clar. în mod general. apărut în urma studiilor desfăşurate în legătură cu radioul şi televiziunea.

care are în vedere remedierea situaţiilor problematice. respectiv considerarea acesteia ca participare a unui individ la un sistem de interacţiuni care îl leagă de ceilalţi. totuşi se poate spune că descrierea lor urmează o anumită ordine. modele sociologice ale comunicării şi modele socio-lingvistice ale comunicării. Şi Denis McQuail[12] abordează problematica modelelor comunicative. specific intreprinderilor. comunicarea fiind văzută ca o dezbatere latentă. respectiv informatic şi cibernetic. Deşi. b) Modelele sistemice circumscriu: ♦modelul sociometric. ca stare implicată de comunicare. ♦modelul interacţionist şi sistemic. iar comunicarea este definită ca o relaţie de afinităţi. aduce o nouă definiţie a comunicării. pornind de la imaginea geometrică propusă de Dance el începe cu modelele care ilustrează procesul de comunicare în linie dreaptă. ♦modelul orchestrei nu are o reprezentare grafică. care are avantajul că pune în evidenţă schimbarea.2. iar comunicarea este definită ca o "producţie colectivă a unui grup care lucrează sub conducerea unui lider". care are complexitatea ca factor de delimitare. respectiv cele care reprezintă comunicarea în termenii sistemelor sociale sau ale sistemelor sociale în termeni comunicaţionali şi atrage atenţia asupra reprezentării comunicării în spirală. care este construit pe o metaforă şi este inspirat de universul CDRom şi Internet. care ilustrează "relaţiile informale dintr-un grup". care are în vedere comunicarea în termenii unui proces.♦modelul marketing. Ioan Drăgan[13] clasifică modelele teoretice ale comunicării în funcţie de ştiinţele în interiorul cărora acestea au fost construite. este bazat pe cercetarea psihologică subtilă şi are în vedere jocul relaţiilor şi tipurile de comunicare implicită ce se stabilesc în relaţiile interpersonale. astfel: modele informatice. în cadrul unei structuri de relaţii socio-afective. nu face o clasificare în raport cu un criteriu explicit. între actorii unei structuri sociale. continuă cu cele în care comunicarea este în cerc. dar şi ca un canal privilegiat al informaţiei. modele lingvistice ale comunicării. prin acţiuni de comunicare orientate spre ţinte precise. Autorul acestei clasificări nu contestă faptul că pot fi posibile şi alte modele. Astfel. ♦modelul tranzacţional. aparent. ♦modelul situţional. Modele sociologice ale comunicării . 2. configurat de cercetările din cadrul Şcolii de la Palo Alto. c) Modelele constructiviste care cuprind: ♦modelul hipertextului. ascunsă.

Modelele sociologice deşi îşi propun să realizeze o viziune sintetică asupra comunicării ele sunt tributare, totuşi, celor informatice şi lingvistice, precum şi altor achiziţii sau perspective teoretice şi metodologice din ştiinţele socio-umane şi exacte. Acest aspect îl determină pe Ioan Drăgan să aprecieze că ar fi mai corect să vorbim nu atât de modelele "sociologice", cât de modelele elaborate de "sociologi"[14]. Modelele circumscrise acestei clasificări, potrivit concluziei antropologului Edward Sapir[15], au în comun două idei importante: ♦în societate, în sfera umanului nu există un domeniu, un câmp separat şi autonom al comunicării: aceasta este parte integrantă a societăţii, a însăşi constituirii, organizării şi funcţionării societăţii (interacţiunile umane sunt fapte sociale cu caracter comunicaţional); ♦comunicarea este chiar procesul social fundamental:faptele sociale se constituie şi există în virtutea unor procese comunicaţionale (societatea sau ceea ce numim faptele sociale nu există în afara comunicării). a) Modelul sociologic al comunicării considerat clasic de către specialişti este cel elaborat de Wilbur Schramm. Autorul reia, defineşte, exemplifică şi articulează concepte din modele aparţinând teoriei informaţiei şi lingvisticii cărora li se aplică şi o interpretare sociologică, astfel: ♦porneşte definirea comunicării de la înţelesul originar al termenului - stabilirea unei comuniuni cu cineva, împărtăşirea unei informaţii, a unor idei sau atitudini -, însă apreciază că esenţa acesteia constă în "punerea de acord a receptorului cu emiţătorul cu privire la un mesaj"; ♦consideră că momentele esenţiale ale procesului comunicării sunt codificarea (punerea într-o formă inteligibilă, accesibilă şi transmisibilă a semnelor şi simbolurilor, ceea ce înseamnă a construi un mesaj) şi decodificarea (interpretarea mesajului, fără a-l deforma); prin intermediul acestor două procese "imaginea" din mintea emiţătorului este reprodusă în chip asemănător în mintea receptorului; ♦concretizează modelul intuitiv în mai multe scheme consecutive fiecare contribuind la înţelegerea mai bună a procesului de comunicare:

1. Elaborează schema generală a comunicării. În cazul comunicării umane (fără mijloace tehnice de mediere) aceasta cuprinde sursa (este şi codificator), destinatarul (este şi decodificator) şi semnalul (este limbajul folosit). Prima condiţie a funcţionalităţii acestui sistem este ca toate verigile în parte să fie funcţionale ceea ce presupune anumite calităţi pentru fiecare verigă (de ex., capacitatea informaţională pentru sursă, capacitatea de a decodifica a receptorului etc.). 2. Introduce noţiunea de câmp de experienţă al comunicatorului şi al receptorului, definit prin cunoştinţele, simbolurile, informaţiile şi atitudinile celor două verigi, care armonizează receptorul şi emiţătorul, codificarea şi decodificarea, funcţionarea codurilor comunicatorului şi receptorului.

Experiența cumulată (sectorul care rezultă din întretăierea celor două câmpuri) facilitează, face dificilă sau face imposibilă comunicarea. 1. Concluzionează că fiecare persoană este atât codificator cât şi decodificator, (este comunicator şi receptor) primind şi transmiţând mesaje. Schramm consideră că omul este un interpret: el codifică şi decodifică neîncetat mesaje în funcţie de semnele pe care le primeşte. 2. Introduce ca element esenţial pentru înţelegerea comunicării feed-back-ul, reacţia de răspuns, care relevă cum sunt interpretate şi receptate mesajele de către interlocutori. 3. Stabileşte că în descrierea comunicării trebuie să se ia în considerare multiplicarea canalelor de comunicare, aspect prezent în toate actele comunicaţionale, de la cele mai simple la comunicarea de masă. b) Un model sociologic considerat a fi una dintre cele mai complete tentative de a specifica toate etapele şi activităţile comunicării[16], fiind aplicabil tuturor situaţiilor de comunicare, este cel elaborat de G. Gerbner, considerat unul dintre teoreticienii importanţi ai comunicării. Modelul se caracterizează prin următoarele aspecte: ♦este un model liniar care pune în relaţie percepţia (evenimentelor) - producţia mesajelor percepţia acestora, introducând ca elemente originale: percepţia - producţia - semnificaţia mesajelor; mesajul ca unitate a formei şi conţinutului; noţiunea de intersubiectivitate ca expresie a raportului dintre producţia mesajelor şi percepţia evenimentelor şi mesajelor; procesul de comunicare este un proces subiectiv, selectiv, variabil şi imprevizibil; ♦sintetic, modelul spune că un proces comunicativ are loc atunci când: 1.cineva, 2. percepe un eveniment şi 3.reacţionează; 4.într-o situaţie dată; 5.utilizând anumite mijloace; 6 pentru a face disponibile mesajele; 7.care au o anumită formă; 8 se situează într-un anumit context; 9.transmit un conţinut; 10 şi antrenează anumite consecinţe; ♦percepţia rezultă din eveniment, îl reflectă dar şi diferă de el, deoarece percepţia depinde atât de eveniment, cât şi de agenţii de comunicare, aspect ce influenţează raportul între realitate şi percepţie, un proces care este de regulă interactiv, întrucât intervin numeroase elemente legate de situaţia şi contextul agentului comunicării; ♦modelul indică marea variabilitate în percepţia unui eveniment de către un agent comunicator şi a mesajelor despre eveniment de către receptor, întrucât fiecare persoană are percepţii proprii şi diverse persoane pot percepe diferit acelaşi eveniment, dar şi pentru că sistemul comunicării este dinamic şi deschis, în sensul că efectele (consecinţele) sunt parţial previzibile, parţial imprevizibile; ♦deşi modelul nu tratează realmente problemele semnificaţiei şi sensului (esenţiale în comunicare), el poate fi aplicat în analiza diferitelor situaţii şi tipuri de comunicare, pentru analiza de conţinut a mesajelor, a corespondenţei dintre realităţi şi mesajele comunicării de masă, a receptării mesajelor de către publicuri.

2.3. Teorii sociologice ale comunicării interumane În lucrarea Comunicarea[17] Mihai Dinu îşi pune o întrebare fundamentală: Dar există oare o teorie a comunicării? După ce constată existenţa unui peisaj conceptual derutant, în sensul că se vorbeşte în paralel de teoria comunicării şi de teoriile comunicării, autorul conchide că teoria comunicării s-a născut adată cu apariţia lucrării The Mathematical Theory of communication a americanilor Claude Shannon şi Warren Weaver sub forma unei teorii explicative, de tip 2[18]. Existenţa mai multor teorii este în strânsă legătură cu ştiinţele care au furnizat baza explicativă a proceselor comunicaţionale. Referindu-se la acest aspect Emilian M. Dobrescu[19] afirmă că în sociologia comunicării pot fi preluate şi aplicate cu succes o serie de teorii ştiinţifice deja validate în cadrul altor discipline, ca de exemplu: teoria informaţiei, elaborată de Claude Shannon şi Norbert Wiener, preluată din cibernetică şi pe baza căreia orice comunicare poate fi considerată o asociere de informaţii, făcută cu un anumit scop; teoria opiniei, preluată din sociologia opiniei publice, care consideră orice comunicare umană o sumă de opinii; teoria sistemelor, elaborată de Ludwig Bertalanffy, conform căreia un câmp comunicaţional, cu toate elementele lui poate fi considerat un sistem; teoria structural-funcţionalistă, care consideră orice comunicare o structură de semne şi semnificaţii, ce îndeplineşte anumite funcţii. Având în vedere aceste posibilităţi, Emilian M. Dobrescu[20] consideră că pentru procesul comunicării sunt semnificative următoarele teorii:

a) Teoria competenţei comunicative, propusă de Jurgen Habermas.

Acesta consideră că orice om are o anumită competenţă de comunicare determinată de "competenţa lingvistică" şi de "universaliile pragmatice" utilizate în una din cele două forme ale comunicării curente: acţiunea comunicativă şi discursul. Competenţa lingvistică constă în capacitatea individului de a comunica semenilor ideile sale, folosind cuvinte bogate în sensuri şi semnificaţii. Între competenţa lingvistică şi cea comunicativă există o determinare directă în cadrul căreia un rol important îl joacă universaliile pragmatice care, în concepţia autorului, sunt "propuneri de sistematizare a actelor de vorbire", cele mai des utilizate cuvinte în limbajul comun sau ştiinţific. În discursul cotidian, prin "jocuri de vorbire" individul îşi manifestă de fapt competenţa comunicativă ce îl caracterizează, marcându-i activitatea în societate.

b)

Teoria comunicării interumane şi internivelice elaborată de Corneliu Mircea.

Este o teorie cu substrat psihologic, care are ca premisă ideea că "psihismul fiinţează şi se defineşte nivelic" (sunt cinci zone nivelice: instictualitatea, afectivitatea, imaginarul, raţiunea, cunoaşterea paroxistică de sine). Această structurare nivelică particularizează indivizii; ea imprimă un anumit ritm particular al eului care poate fi dominat de un moment nivelic (instinctual, afectiv, imaginar etc.), ceea ce produce o mare varianţă caracterială definită de dominantele nivelice. Sinele "nivelic" se deschide spre fiinţa nivelică a celuilalt şi se defineşte prin fiinţa nivelică a celuilalt. Fiecare nivel se oglindeşte şi se reflectă prin sfera nivelică echivalentă a partenerului comunicant, ceea ce înseamnă că persoana informantă care se află, la un moment dat la un nivel psihologic anume, se deschide la acest nivel şi prin acest nivel spre fiinţa nivelică a celuilalt. În acest fel comunicarea interpersonală se desfăşoară la o anume înălţime nivelică şi la un moment nivelic anume (moment al instinctualităţii, moment al afectivităţii etc.). Autorul ajunge la concluzia potrivit căreia "corespondenţa nivelică a fiinţelor comunicante atrage (nivelic) sau respinge (nivelic) persoanele aflate în actul comunicării". Comunicarea interumană presupune, aşadar, preferința sau alegerea partenerului. Eul îşi caută partenerul asemănător și complementar, aflat în momentul comunicării la aceeaşi înălţime nivelică. Deci comunicarea interpersonală este "ierarhizată nivelic", este o comunicare inter-nivelică.

c) Teoria sociodinamică a modurilor de comunicare.

Autorul, Abraham Moles pune accentul pe factorii sociali în explicarea fenomenului comunicării şi propune cinci doctrine ce caracterizează cultura şi comunicarea în societate: ♦doctrina demagogică, aflată în serviciul publicităţii şi care presupune "imersiunea individului în câmpul publicitar" (G. Maletzke) pentru a obţine "cea mai mare satisfacţie a majorităţii ascultătorilor" (A. Moles); ♦doctrina dogmatică, legată de forme propagandistice, are scopul de a transforma auditoriul conform unei ideologii, definite în pralabil; ♦doctrina piramidală, care separă straturile sociale, cu valorile lor proprii, dispuse de regulă piramidal;

Două persoane pot comunica eficient dacă matricile lor psihosociale sunt asemănătoare. e) Teoria matricei psihosociale încearcă să explice fenomenul comunicării pornind de la combinarea factorilor psihici (care ţin de Eu-l individual) cu factori sociali (care ţin de mediul în care acesta îşi desfăşoară activitatea). întrucât pune în evidenţă şi un alt aspect: corelaţia dintre teoria care oferă reperele pentru explicarea comunicării şi posibilităţile de a argumenta complexitatea proceselor comunicative pe un continuum de la pasiv la activ.ci mediumuri . fie pe cele comportamentale. ce caracterizează în mod unic fiecare persoană şi personalitate umană. dar individul uman îşi poate structura permanent matricea psihosocială proprie. în afara caracteristicilor biologice şi lingvistice specifice unei anumite persoane. la efectele globale ale comunicării. selectarea şi ierarhizarea lor. cu toate diferenţele de abordare şi în special accentul diferit pus fie pe elementele cognitive. a) Teoria învăţării. acordă virtual un loc important asociaţiei.♦doctrina eclectică (culturalistă). O abordare interesantă este cea realizată de Denis McQuail[21]. pentru că nu există matrici psihosociale identice. conform căreia scopul omului îl constituie comunicarea valorilor. prin particularităţile tehnologiei lor şi al modului specific de percepţie pe care îl solicită. ♦satul global (care începe cu televiziunea). aceasta posedă o matrice psihosocială proprie. adică persoanele respective au fost condiţionate similar de factorii psihici proprii şi cei sociali care le determină existenţa. Se consideră că relaţia stimul-răspuns oferă cheia învăţării şi comunicării (în sensul învăţării). d) Teoria instrumentalistă propusă de Marshall McLuhan porneşte de la ideea că mass media nu sunt doar instrumente. ca principiu fundamental al unei comunicări eficiente. care explică. Considerând că evoluţia modalităţilor de comunicare induce modificări în evoluţia diferitelor tipuri de societăţi şi civilizaţii.mesaje. McLuhan subliniază că în istoria umanităţii se articulează următoarele moduri de comunicare: ♦graiul viu (care domina viaţa tribală). ♦cuvântul scris (din antichitate până la jumătatea secolului al XX-lea). Moles. schimbările intervenite în comunicarea între indivizi ca urmare a schimbărilor produse în cultura acestora. adică factori care contribuie activ şi specific. poate fi explicată prin prisma funcţionalismului comunicaţional. Nu există o comunicare perfectă. Deşi teoreticienii au accentuat elemente . Astfel. ideală. ♦doctrina sociodinamică a modurilor de comunicare. reflectarea evenimentelor culturale joacă un rol "relativ secundar" în comunicare. după A. contribuind astfel la îmbunătăţirea comunicării cu semenii.

atunci participanţii se vor opune schimbării. . în conformitate cu structura preexistentă a concepţiilor lor. îndeosebi din perspectiva eficienţei lor. bazat pe acelaşi principiu. Versiunea cea mai elaborată a teoriei echilibrului este despre Disonanţa Cognitivă. situaţie care o face să fie doar un instrument sau o tehnică pentru analiza activităţii de comunicare a maşinilor. astfel încât. Thorndike recompensa. oamenilor sau a altor sisteme. Maslow distinge între comportamentul "imitativ" şi comportamentul "expresiv": numai atunci când comunicarea înseamnă "imitare" este aplicabil modelului stimul-răspuns. o schimbare de stare. fie a mediului. Premisa de la care se pleacă: întrucât comunicarea este văzută în primul rând ca o procesare de informaţie de către organisme. Potrivit acestora indivizii: ♦vor căuta informaţiile care le confirmă atitudinile şi imaginea despre lume deja constituită.d. atunci când există echilibru "cognitiv" între doi indivizi şi faţă de un obiect exterior. Skinner întărirea). Newcomb a propus un model al "tensiunii către simetrie". Dinamica actelor de comunicare constă în tensiunea produsă de dezacord. comunicarea este un proces care conectează indivizii între ei şi cu mediul în care trăiesc. în acord cu care vor organiza noua informaţie. care reprezintă şi un cadru pentru a înţelege comunicarea. Referitor la acest aspect. îşi are sursa în experienţa unei tensiuni şi este esenţial un proces de reacţie (fie un răspuns la un stimul anterior. consideră comunicarea "un răspuns învăţat la situaţii de tensiune". fie un fapt dat. Tot Newcomb.a. toţi par să fie de acord asupra aceluiaşi cadru conceptual. nu însă şi când este vorba de expresie. al cărei autor este Festinger. c) Teoria congruenţei îşi are sursa în psihologia gestalt şi susţine că. Tolman elementele cognitive. dar a fost şi este extrem de influentă în formularea problemelor şi structurarea modelelor pentru studiul proceselor de comunicare. Din această perspectivă. sau le întăreşte alte aspecte comportamentale şi vor evita informaţiile care pot amplifica disonanţa. care proclamă comunicarea drept principalul procedeu de extindere a ariei acordului şi stabilităţii. ♦vor percepe şi vor interpreta selectiv informaţia pe care o primesc. Această perspectivă generală include premisa conform căreia organismul stabileşte o relaţie de sistem cu ambientul. comunicarea este generată de "un dezechilibru al sistemului" şi tinde să restabilească starea de echilibru. b) Teoria informaţiei nu este un model sau o teorie a comportamentului comunicativ. iar când nu există.diferite ale procesului de învăţare (Hull impulsurile. Această teorie are o serie de implicaţii pentru procesul de comunicare întrucât postulează o serie de condiţii privind motivaţia transmiterii şi receptării mesajelor şi structurile care modelează comportamentul comunicativ.m. care constituie punctul de pornire al unei noi secvenţe de asociere a stimulului şi răspunsului) şi chiar actele de comunicare aparent "expresive" ar trebui considerate reacţii. Din această perspectivă. cu alt prilej. până când aceasta este perturbată de receptarea de noi informaţii ş. va avea consecinţe şi va declanşa un răspuns în celălalt element al sistemului. teoria informaţiei specifică şi cuantifică elementele componente ale unei asemenea perspective. ei vor încerca să-l restabilească. fie a organismului.

dependente şi modelate de alte circumstanţe. e) Interacţionismul simbolic are în atenţie. Concluzionând. Abordarea este totuşi destul de flexibilă. în timp ce forma acestor relaţii. rezultatul comportamentelor comunicative. avându-l ca principal exponent pe T.♦vor fi mai deschişi la receptarea comunicării provenite din surse faţă de care au o atitudine favorabilă. teoria oferă o perspectivă generală a ceea ce înseamnă relaţii comunicative pe care tinde să le considere ca fiind secundare. în contextul de faţă. ♦consideraţiile explicite despre comunicare referitoare la apariţia unei culturi simbolice pe baza interacţiunilor dintre oameni. într-o situaţie care are o semnificaţie socială predeterminată în mare. Principala aplicaţie a acestei teorii a comportamentului comunicativ este studiul efectelor comunicării asupra atitudinilor. direcţionarea legăturilor dintre indivizi sunt. precum şi dintre mijloacele de comunicare şi controlul social. care lasă relativ puţină libertate participanţilor în interrelaţia pe care o stabilesc. conţinutul câmpurilor cognitive. într-o oarecare măsură. importanţa comunicării rezidă în faptul că aceasta permite o formă de comportament în care organismul sau individul poate deveni obiect pentru sine) şi "reflexivitatea" actului comunicării (capacitatea individului de a conversa "cu sine" de pe poziţia altora). Deşi nu se ocupă în mod special de comunicare totuşi se poate extrage din ansamblul operei sale.H. oferă o perspectivă sociologică asupra actelor de comunicare. procesul de interacţiune socială prin intermediul simbolurilor şi se centrează în mod direct pe comunicare. . Denis McQuail apreciază că elementele care concură la formarea acestei imagini sunt: ♦consideraţiile cu privire la acţiunile sociale care se aplică şi actelor de comunicare. Teoria îşi are sursa în lucrările lui G. îndeosebi. o imagine coerentă a procesului de comunicare. Denis McQuail apreciază că perspectiva pe care o oferă Parsons vizează relaţiile de comunicare ca produs al desfăşurării unor procese sociale sistematice. rolul constrângerii asupra comportamentului comunicativ. deşi Parsons nu o face în mod explicit. Parsons. acordând atenţie naturii tranzacţionale a comunicării umane. d) Teoria sistemelor sociale. mai ales din Sistemul social. Mead şi oferă o concepţie privind comportamentul comunicativ accentuând două elemente esenţiale: primordialitatea comunicării (eul nu este antecedent procesului de comunicare. dar. corelaţia dintre sistemele de comunicare şi formele evoluate de comportament de tip social. ci trebuie explicat în termenii procesului social şi ai comunicării.

de "gestul expresiv". aceasta posedă o matrice psihosocială proprie. orientarea către viitor. însă mai aproape de o perspectivă asupra actului comunicării ca activitate spontană. Considerând că evoluţia modalităţilor de comunicare induce modificări în evoluţia diferitelor tipuri de societăţi şi civilizaţii. prin particularităţile tehnologiei lor şi al modului specific de percepţie pe care îl solicită. explorarea de către om a lumii. 3. el consideră comunicarea esenţa participării la viaţa socială pentru că atunci când vorbim. ideală. deşi observatorul îi poate atribui una. ♦scopul. f) Perspectiva fenomenologică (Alfred Schutz) a comunicării este o abordare compatibilă cu cea propusă de interacţionismul simbolic. Totodată. "proiectul". la efectele globale ale comunicării. Elementele principale ale acestei perspective sunt: 1. a problemelor apropiate de interesele sale şi comunicarea despre acestea celorlalţi. Astfel. De altfel. contribuind astfel la îmbunătăţirea comunicării cu semenii. dar individul uman îşi poate structura permanent matricea psihosocială proprie. Nu există o comunicare perfectă. pentru că nu există matrici psihosociale identice. prin natura sa actul comunicativ este prevăzut cu un scop. cuvântul scris. ale angajării în acte "expresive" pot fi: ♦libera alegere a unei persoane (ale cărei acte sunt produsul unei activităţi spontane). McLuhan subliniază că în istoria umanităţii se articulează următoarele moduri de comunicare: graiul viu.Esenţa poziţiei lui Mead o constituie concepţia sa că individul comunică cu sine însuşi din perspectiva societăţii. 2. adică persoanele respective au fost condiţionate similar de factorii psihici proprii şi cei sociali care le determină existenţa. însă Schutz distinge "actul expresiv". când utilizăm gesturi vocale. căreia îi conferă semnificaţie. ce caracterizează în mod unic fiecare persoană şi personalitate umană. ♦urmărirea relevanţei. prin comunicare inter. satul global.şi intrapersonală şi prin contactspecific. e) Teoria matricei psihosociale încearcă să explice fenomenul comunicării pornind de la combinarea factorilor psihici (care ţin de Eu-l individual) cu factori sociali (care ţin de mediul în care acesta îşi desfăşoară activitatea). în afara caracteristicilor biologice şi lingvistice specifice unei anumite persoane. motivele comunicării. în cazul căruia comunicarea este intenţionată (fără să ia neapărat forme verbale). producem acelaşi efect asupra noastră ca şi asupra celorlalţi.unde nu există intenţie. condiţiile care trebuie îndeplinite pentru a face comunicarea posibilă: . Două persoane pot comunica eficient dacă matricile lor psihosociale sunt asemănătoare.

Pentru a pune în evidenţă această evoluţie Denis McQuail imaginează un continuum. ♦modificarea distribuţiei sociale a cunoştinţelor. efectele comunicării care trebuie apreciate în primul rând în conformitate cu intenţiile comunicatorului. Denis McQuail evidenţiază complexitatea comunicării ca fenomen social. explicaţia presupune un element de alegere conştientă. care trebuie să aibă pentru toţi acelaşi sens (deci comunicarea poate evea loc numai în realitatea lumii exterioare). reacţie condiţionată. pe care plasează teoriile în funcţie de răspunsul la trei întrebări: De ce comunicăm? Care este semnificaţia unei situaţii de comunicare? Care este relaţia dintre participanţi? comunicare. ♦comunicatorul şi interpretul trebuie să deţină un sistem comun de abstractizări şi tipizări. la stimuli externi. ♦apoi. De ce comunicăm?: ♦la extremitatea "stângă". ♦o coincidenţă totală este imposibilă.♦cei ce comunică trebuie să folosească aceleaşi semne. dar şi cu rezultatele comunicării: ♦o mai largă circulaţie a tipizărilor. Prezentarea acestor teorii şi ordinea în care o face nu este întâmplătoare. . de la pasiv la activ. 4. date fiind diferenţele de experienţă biografică şi structuri relevante pentru participanţi (cu cât aceste diferenţe sunt mai mari. el porneşte de la comunicarea ca stimul. în teoria fenomenologică. cu atât şansele unei comunicări reuşite sunt mai mici). fie că sunt acte de transmitere sau de receptare. în teoria învăţării şi ajunge la comunicarea ca scop. ♦înţelegerea reciprocă. ♦o mai mare participare comună la lumea socială.comunicarea e tratată ca răspuns. ♦punerea de acord a premiselor şi datelor cunoaşterii aparţinând unor indivizi diferiţi etc. perspectiva fenomenologică pune un accent deosebit pe relaţiile de comunicare: actele de comunicare nu pot fi autiste. în termenii continuumului Pasiv-Activ a) În legătură cu prima întrebare. 5. ♦schemele interpretative pe care comunicatorul şi interpretul le asociază semnului comunicativ să fie esenţial identice. dar nevoia de adaptare sau reducere a tensiunii rămâne principalul principiu explicativ.

structurată în conformitate cu valorile culturale şi instituţionale. ♦versiunile sociologice privind relaţia de comunicare variază în funcţie de gradul de constrângere externă şi determinare a rolurilor. acestea fiind concepute în termeni mult mai largi decât simple forme de reducere a tensiunilor. actul de comunicare e privit ca un act spontan şi creativ. nu este un simplu răspuns la solicitările mediului. un participant la comunicare reacţionează în primul rând la un stimul exterior. ♦la cealaltă extremă. predictibilitate şi calcul. asociate în special obiectivelor alternative ale acţiunii şi judecăţilor de valoare implicate în alegerea între aceste alternative. relaţia dintre transmiţători şi receptori este mecanică şi temporară. ci un act asupra acestuia. "Semnificaţia" dominantă sugerează situaţia unor alegeri libere. b) În legătură cu a doua întrebare. Situaţia este deja definită. la celălalt ea este foarte activă.cu alte cuvinte. ♦la extremitatea dreaptă. o relaţie este definită în termenii complementarităţii rolurilor. sau un act în cadrul mediului. dar comunicarea depinde de perceperea tensiunii şi a modului de a o rezolva. iar individul răspunde în conformitate cu experienţa lui trecută şi logica impusă de situaţie. Din această perspectivă. ♦în continuare situaţiile de comunicare se pot considera ca având semnificaţii complexe pentru participanţi. însă bazată încă pe presupunerea unei funcţionalităţi şi interdependenţe inevitabile. ♦mai la dreapta. iar structurile comunicaţionale sunt guvernate de norme şi convenţii. e presupusă alegerea scopurilor. nemaiexistând însă elementul de constrângere. se mai menţin unele dintre elementele deja relevate. iar relaţia este. Situaţia de comunicare oferă posibilitatea schimbării şi restructurării mediului . negociabilă. De aceea "semnificaţia" dominantă este exprimată în termenii unei experienţe neconfortabile. nu este deschisă percepţiilor variabile. semnificația unei situaţii de comunicare mai este caracterizată încă de alegerea scopurilor şi mijloacelor.♦în continuare. semnificaţia comunicării se află în afara controlului participanţilor individuali. Individul alege dintre obiectele pe care sistemul social le face posibile. c) În legătură cu a treia întrebare. în consecinţă. parţială şi limitată. Care este semnificaţia unei situaţii de comunicare?: ♦la extremitatea "stângă" pasivă. îndreptat către o stare viitoare a lucrurilor liber aleasă. cu puţine elemente de coorientare. care impune acţiunea. . care găsesc un mod de acţiune comună. La unul din poli. apărute din contiguitate. Gradul de intersubiectivitate este limitat şi gândit în termenii unor organisme separate. care poate implica o modificare a normelor şi convenţiilor. iar comunicarea este un vehicul sensibil în procesul de interacţiune. Care este relaţia dintre participanţi?: ♦la extremitatea "stângă". ♦mai departe se afirmă o relaţie holistică.

de cea a comunicării interpersonale. le recunoaştem. manipulare. dar le şi schimbăm şi reinterpretăm în interesul nostru. aplicarea evaluării circuitelor comunicaţionale din organizaţii în ideea de bilanţ asociat bilanţurilor financiare. nonverbale şi organizaţionale a) Pornind de la studiul paralimbajului şi a comunicării nonverbale. care acordă o mare atenţie relaţiei dintre comportamentul verbal şi nonverbal. Noi suntem permanent antrenaţi într-o serie de activităţi simbolice de decodificare. ce reguli guvernează relaţiile interpersonale. Găsim o oarecare asemănare între acestă perspectivă asupra comunicării şi o alta. s-au făcut numeroase cercetări şi analize detaliate. Davis şi Baran[25] sugerează că numeroase componente ale scenariilor şi stilurilor pe care le adoptăm în viaţa cotidiană provin în mare măsură din comunicarea de masă decât din experienţa personală directă. diversităţii rolurilor comunicaţionale în reţeaua unei organizații. Deşi sursele interesului pentru aceste două tipuri de comunicare sunt diferite. le înterpretăm. cum încearcă aceştia să se prezinte pe ei înşişi. se acordă o atenţie mult mai mare comunicării dincolo de graniţele organizaţiilor formale. diferenţelor individuale şi celor bazate pe gen.Orientări în definirea conceptului şi în cercetarea comunicării 3.1. pe care le învăţăm. cum trebuie tratate problemele. de producţie etc. inventare de cadre adecvate evenimentelor sociale. regulile unei conversaţii. Goffman relevă conceptul de "cadru" ("frame")[22]. nu putem să nu distingem lucrările lui Goffman în acest domeniu care continuă să exercite o influenţă puternică. b) În cadrul comunicării organizaţionale. . cum evoluează o relaţie comunicaţională etc. care au la bază planuri sau "scenarii"[24] şi implică adesea un element teatral. însă. Studierea interacţiunii nonverbale este greu de separat.3. capacităţilor de codificare în comportamentul nonverbal la nivel interpersonal. o mare parte a vieţii sociale aşa cum o trăim noi o constituie o serie de cadre ale unor situaţii definite social. problemelor supraîncărcării informaţionale şi necesităţii de a restrânge. Alte direcţii de cercetare sunt cele privind negocierea întâlnirilor dintre oameni. Conform acesteia putem privi interacţiunea comunicaţională ca pe o serie de reprezentaţii. în general. interfeţei dintre organizaţie şi publicul larg. bazată pe analogia dintre viaţa socială şi teatru[23]. o interpretare de roluri. cosiderând că. dar şi de a facilita fluxul informaţional.Orientări în cercetarea comunicării verbale.

. Principalele direcţii de cercetare sunt următoarele: ♦studierea audienţei şi identificarea subgrupurilor potenţiale din cadrul ansamblului audienţei (studierea comunicării politice. Se impune un nou concept şi anume cel de "cultură a gustului". cele mai recente fiind legate în special de organizațiile producţiei mediatice şi de ştiri. care reprezintă o sursă importantă de impresii şi credinţe privind direcţia opiniei publice. În contextul acestor studii ştirile sunt considerate o formă culturală distinctă. sensibile deopotrivă la semnificaţia explicită şi implicită). schiţat de Gans[27] şi elaborat ulterior de Lewis H. educaţiei sau culturii. aceste culturi de gusturi corespund adesea pieţelor-conglomerate de consumatori potenţiali şi grupuri ţintă pentru publicitate. d) În legătură cu efectele mass-media. fiind continuate cercetările în tradiţia teoriei "utilizatorilor şi gratificaţiilor". definiţii şi priorităţi. schimbarea culturală în general reflectă sau nu este reflectată de modificarea structurii sociale şi că este posibilă studierea schimbării sociale prin intermediul conţinutului mediatic. idei. cu consecinţa creşterii şi răspândirii caracterului dominant al acesteia. având la bază teoria conform căreia mass-media furnizează mulţimea de imagini. bazându-se pe corelaţiile stabilite în timp. conform căreia. una dintre direcţiile acestei strategii. elaborând o teorie a "spiralei tăcerii"[29]. cu privire la puterea mediatică.2.3. Orientări în studiul comunicării de masă a) În cadrul comunicării de masă întâlnim cele mai multe studii. audienţe care nu pot fi identificate în termenii caracteristicilor lor sociale şi nu sunt uşor de plasat în ierarhiile claselor.[28]. este şi cea referitoare la "stabilirea agendei". mai mult decât în reflectarea obiectivă a realităţii[26]. între tendinţele din massmedia şi cele din cadrul societăţii şi publicului (aici întâlnim apariţia "indicatorilor culturali" care au la bază teza potrivit căreia. ♦preocuparea fată de refracţie.). care limitează şi modelează ceea ce oamenii cred şi ştiu (această abordare aduce în prim plan întrebarea privind ce versiune a lumii. Ei aduc argumente convingătoare şi demonstrează prin cercetările lor că aceasta este considerabilă. c) Noelle-Neumann abordează problema puterii mass-media. influenţa mass-media asupra copiilor etc. Această noţiune serveşte explicării apariţiei audienţei pentru anumite tipuri de conţinut. ale cărei rădăcini se află în activităţile de culegere şi procesare şi cultura profesională a celor care le fabrică. remarcăm studiul întreprins de Lang şi Lang[30]. "o teamă de izolare" firească face ca indivizii să aibă tendinţa să păstreze tăcerea faţă de ceea ce percep. corect sau nu. a fi opinia publică dominantă. care constituie manifestarea culturală cea mai accesibilă şi uşor de analizat. La nivel de masă. potrivit căreia. mass-media stabilesc ce subiecte sunt importante pentru opinia publică şi în ce măsură). răspunsul necesitând analize de conţinut foarte amănunţite. ce norme şi ce valori sunt de fapt oferite de mass-media. Teoria este relevantă pentru mass-media. b) Şi studiului audienţei mediatice i s-a acordat atenţia cuvenită. lipsite de o identitate socială clară şi de rădăcini comunitare sau societale. ♦căutarea de corespondenţe.

cele ale Grupului de Studii Media din Glasgow despre ştirile televizate. Structuralismul şi semiologia oferă principii şi orientări metodologice pentru identificarea sistemelor de semnificaţii care stau la baza unei categorii de texte date. mijloacele de autoexprimare. care sunt stima de sine. În afară de aceasta. . sindicaliştii. sentimentul apartenenţei sociale. În afara acestor direcţii se semnalează. Cele mai numeroase studii privind puterea şi egalitatea în domeniul comunicării de masă vechea dispută despre măsura în care mass-media extinde şi consolidează puterea clasei conducătoare sau alte interese dominante. reducerea barierelor.gestică. Contribuţii importante asupra limbajului şi textelor sunt aduse şi de sociolingvistică. ce încearcă să stabilească relaţii între evoluţiile din structura comercială şi de piaţă a mass-media şi conţinutul a ceea ce acestea produc[34]. Studierea limbajelor de toate felurile într-o varietate de contexte cunoaşte o mare dezvoltare. şcoală. muncă şi politică. având drept preocupare centrală dezvoltarea "potenţialului comunicaţional". în special cele a căror formă este picturală. Remarcăm în acest sens dezvoltarea unei şcoli de analiză politico-economică. În acest domeniu se deschid direcţii ce includ tot ceea ce contribuie la facilitarea fluxului comunicaţional.). îmbrăcăminte. care poate contribuii la actualizarea unor valori fundamentale. care se raportează la efectele mass-media ce constituie canale esenţiale de comunicare. cea care are drept texte de diferite tipuri. deşi niciodată la egalizarea potenţialului comunicativ. se acordă multă atenţie paralimbajului . care poate fi descifrat în termenii contextului cultural care le înglobează. simbolic şi metaforic. din punct de vedere al creşterii egalităţii. prin multitudinea de publicaţii şi a rezultatelor obţinute în cadrul unor noi cercetări. Thunberg[33] studiază comunicarea în familie. cele ale lui Barthes şi Hall despre fotografie. capacitatea de a exercita o influenţă asupra mediului. Ne atrage însă atenţia progresul înregistrat în una din formele de "analiză de discurs". devianţii. incluzând informaţia de toate felurile ca şi cultura ştiinţifică şi artistică a unei societăţi.♦studiul rezultatelor. pornind de la ideea că astfel de categorii au propriul lor "limbaj" imagistic. Autorul introduce noţiunea de "spirale ale interacţiunii" care acţionează în diferitele contexte menţionate şi poate contribui la maximizarea. în politică şi mass-media. prezentare – în special în contextul comunicării interpersonale. tinerii etc. e) O altă direcţie de cercetare este cea a modurilor de comunicare. principala direcţie a fost analiza "discriminărilor" media faţă de o serie de minorităţi sau grupuri dezavantajate (incluzând emigranţii. f) Un interes aparte prezintă încercările de a dezvolta metode de analiză a textelor nescrise. g) O altă sferă de interes pentru cercetare a reprezentat egalizarea accesului la o întreagă gamă de "bunuri" comunicaţionale. revenirea în atenţie a studierii persuasiunii şi a campaniilor de informare publică[31]. cele ale lui Fiske şi Hartley despre teatrul de televiziune şi cele ale lui Metz despre film[32]. exprimarea abilităţilor. la locul de muncă. Câteva exemple în acest sens: lucrările lui Lezmore despre reclamă. furnizarea mijloacelor de exprimare şi participare. expresie. considerate ca fiind foarte eficiente. După cum am văzut deja. participarea la cercuri de discuţie şi influenţă bazate pe vecinătate. În mare parte discuţia despre egalitate este legată de comunicarea de masă. auditivă sau scrisă fiind destinate a fi "citite" în contexte mai mult sau mai puţin publice.

încă de la primii paşi. Există tendinţa. simboluri şi stereotipuri . Nu există motive să credem într-o redistribuire în favoarea celor mai puţin puternici şi având un potenţial comunicaţional redus[35]. cu scopul de a contrabalansa puterea unor mass-media centralizate şi de largă distribuţie. metode şi vocabular. ca ştiinţă. fie străduindu-se să se distingă prin obiectul ei mai mult decât prin metodologiile la care făcea recurs. greu de susţinut că în prezent. i) În ceea ce priveşte aplicarea tehnologiei electronice la nevoile minorităţilor şi la cele locale. Printre aceste direcţii prezentate se impune tot mai mult ca o realitate convergenţa. utilizând aceleaşi concepte. În acest context de emergenţă a unor noi instrumente de lucru ştiinţific. totuşi. "după circa 50-70 de ani de cercetări consacrate fenomenelor comunicării sociale sau conturat metode total originale şi speciale şi că au apărut teorii acoperind numai domeniul comunicării. la modul general. de a aborda teme comune. acestea fiind doar câteva aspecte care exercită presiuni pentru identificarea investigaţiilor în vederea definirii cât mai exacte a comunicării. Comunicarea. Se pune tot mai puţin accentul pe diferenţa dintre tipurile de limbaj. iar cercetarea a fost preocupată de dimensiunea acestor "goluri" şi contribuţia mass-media la agravarea sau estomparea lor.ştiinţifici le laudă într-un mod excesiv presupusele avantaje. printre diferitele tipuri de cercetători care se ocupă de comunicare. Principala problemă care se ridică este cum vor fi definite utilizările noilor media şi cum va fi exploatat potenţialul lor – ca extensie ale sistemelor existente de distribuţie în masă sau pentru o mai largă participare şi antrenare a minorităţilor. există de mult timp o dezbatere politică. sugestia lui Bernard Miege de a cuprinde întregul ansamblu al cercetărilor şi reflecţiilor asupra fenomenelor comunicării sociale sub genericul "gândire comunicaţională" reprezintă o rezolvare subtilă a dificultăţilor de tipologizare pe care le ridică un câmp ştiinţific prin excelenţă eteroclit"[36].h) O altă orintare este cea a lui Edelman despre penetrarea puterii în toate formele de comunicare publică . Noile media par să ofere şansa eliminării golurilor informaţionale. profesională şi intelectuală. mai cuprinzător. Inegalităţile se referă în principal la educaţie şi diferenţele de clasă socială. procesul comunicării. În ciuda acestor dezvoltări este. disciplinele recent apărute. către privatizare şi detaşare de preocupările sociale mai largi. cărora responsabilii politico . de altfel. Una din temele care ne atrage atenţia este cea a declinului "sferei publice" sub impactul forţelor comerciale care se îndreaptă spre consumerism şi individualizare şi concomitent. uneori exagerând baze teoretice exigente: fie prezentându-se ca o ştiinţă a ştiinţelor (tentaţie recurentă). După toate acestea putem afirma cu siguranţă faptul că. recunoscute înaintea ei şi beneficiind de o legitimitate mai mare. privit din orice perspectivă. aparţinând altor ştiinţe umane şi sociale. dar realizarea efectivă a acestui fapt va depinde de distribuţia resurselor şi abilităţilor. acestea semnificând inegalitatea structurată prezentă în distribuirea informaţiei. "Golurile de cunoaştere" reprezintă o altă direcţie de cercetare.prin mituri. de mijloacele de comunicare sau de niveluri sau de contexte ale comunicării. funcţionează fără ca membrii lor cei mai legitimi să fi reuşit să cadă de acord asupra bazelor conceptuale comune "[37]. ca interpretare federalizatoare. "şi-a construit fără încetare. abordându-le viitorul cu multă certitudine. sau ca .

Hariuc. care permit. prezentată pe diferite suporturi. cât şi ca un instrument de control în mâna autorităţilor politice şi economice. Secolul vitezei în care trăim. nu i se mai poate nega caracterul fundamental. informaţia devenind o marfă preţioasă. Sursa: 1. dezvoltându-se în două direcţii[38]: ♦probabilitatea de a "utiliza o gamă din ce în ce mai largă de aparate. permiţând prin industriile culturale şi relaţiile publice generalizate impunerea unor modele de comportament şi a unor reprezentări sociale prestabilite. C. complex atât pentru individ cât şi pentru societate. Universitatea Ecologică din Bucuresti. Comunicarea se dezvăluie astfel sub caracterul ei ambivalent. fie să acceadă la programe informaţionale şi culturale". ci doar cu gândul am fi putut ajunge acolo. comunicarea devine/este indispensabilă. p. 9-22 . prin reţele cu debit crescut. sub diferite forme şi ambalaje. ştiindu-se că cine o deţine. de către state. axa pe care cucereşte viaţa socială azi. 2006. întreprinderi şi instituţii sociale a unor tehnici de gestionare a socialului în cadrul unor strategii elaborate. ne învăluie într-o mare de informaţie. fie să schimbe mesaje. ♦punerea în practică. Astfel. De asemenea nu mai putem nega progresul tehnologic care împinge comunicarea spre tărâmuri nestrăbătute de piciorul uman.studiu interdisciplinar. deţine totodată şi monopolul asupra situaţiei respective. Sociologia comunicării. Note de curs. atât ca instrument de emancipare a individului (lărgind mijloacele de acces la informaţie sau de schimb de mesaje).

supunându-i aceloraşi influenţe culturale determinate de raporturile între clase de vârstă şi clase generaţionale. şi anume: factorii sociali care fac posibilă dobândirea capacităţii de a comunica a oamenilor şi factorii sociali care influenţează desfăşurarea proceselor comunicaţionale. Atât dezvoltarea capacităţii de comunicare. îi integrează în societate. asemănătoare sau diferite între ele"[40][41]. atunci când au fost puse în condiţii de educaţie normală. prin intermediul căreia aceştia îşi pot asimila modalităţi specifice de gândire. acesta oferă indivizilor zestrea culturală. ar putea fi suficient să amintim doar experimentul «natural şi tragic al copiilor crescuţi de animale. în timpul cât au mai trăit. Amala şi Kamala. a doua de 7-8 ani. şi nouă ani. Ideea este că zestrea biologică şi psihică nu este suficientă pentru activarea mecanismelor care fac posibilă dobândirea de către oameni a capacităţii de a comunica. prima de aproximativ un an şi jumătate. acţiune şi conduită care le permit integrarea armonioasă în colectivitatea socială şi în grupurile distincte. Este necesar un anumit context social generat de procesul de socializare. cu care puteau construi propoziţii simple . respectiv un an. care "transformă indivizii în oameni. respectiv 40 de cuvinte.. Cele două fetiţe din India. lipsiţi de atmosfera intercomunicării umane au rămas la un stadiu "animal" de existenţă: nu au mai putut deveni oameni: nu au mai putut vieţui printre semeni. diferit de la o societate la alta.. cât şi trăsăturile psihice ale indivizilor sunt modelate de procesul socializării. 1 Factorii sociali care fac posibilă dobândirea capacităţii de a comunica a oamenilor Pentru a demonstra rolul determinant al socialului în dobândirea capacităţii de a comunica.aceştia.CAPITOLUL III FUNDAMENTELE SOCIALE ALE COMUNICĂRII Pentru clarificarea acestei probleme supunem atenţiei două planuri de analiză. murind la scurtă vreme după încercarea (eşuată) de inserţie socială»[39]. alături de alţi copii. au reuşit să înveţe doar 50 de cuvinte.. .

răspunsurile membrilor societăţii la o anumită situaţie"[43]. Factorii sociali care influenţează desfăşurarea proceselor comunicaţionale[46] Două mari modele de analiză a comunicării domină în prezent câmpul cercetării: un model tehnicist (elaborat de Shannon. vizibile (ţinuta. opinii. limbaj sau cod. şi de propriile modele şi aspiraţii culturale. pentru ca evenimentul comunicării să aibă loc este necesară interacţiunea. constând atât în componente deschise. limbajul. "Ceea ce învaţă copilul în cursul procesului de comunicare este transmis. rezultat al cercetărilor din domeniul psihologiei sociale. în mod explicit. reprezintă "un domeniu limitat de comportamente. 41 Din cele prezentate rezultă rolul deosebit de important al factorilor de natură socială în dezvoltarea capacităţii de a comunica a individului. înlăuntrul căruia se integrează. dobândeşte capacitatea de comunicare şi interacţiune. tot acest ansamblu formând configuraţia personalităţii sociale în cadrul căreia motivaţiile interne se împletesc armonios cu cerinţele normative ale mediului social"[45]. . stări emoţionale etc. ori este asimilat. în mod implicit. Desfăşurarea proceselor de comunicare reprezintă o suscesiune de evenimente cu referire la[47]: decizia de a transmite o semnificaţie. Conţinutul acestora a făcut obiectul unui alt curs. receptor) constând în[48]: > intenţia de a transmite informaţii şi idei. Dacă factorii de natură fizică şi psihică sunt un dat al omului. a unor elemente structurale (emiţător. Însă. atitudini. Copilul. ei nu pot fi cultivaţi decât în social. dar care pot fi deduse (opţiuni. prin propiile experiențe ale copilului în cadrul anturajului la mesajele mass media"[44]. sublinia R. formularea mesajului intenţionat. canal de transmitere. prin socializare. în 1952). care servesc ca ghid al conduitei. cât şi în conduite mai puţin vizibile sau invizibile. actul de transmitere şi receptarea mesajului respectiv. provenit din abordarea şi reflecţiile cibernetice.). într-un limbaj sau cod. mesaj. 2. Linton.În cursul procesului de socializare oamenii internalizează un "model comunicaţional cultural"[42]. în anumite condiţii. conduita morală în general). în mod normal. de către părinţi sau educatori. evaluări. prin socializare. Un asemenea model. ceea ce îl va face capabil să exercite "o activitate creativă în comunicare mediată de simbolurile normative şi evaluative generale. şi un model psihosociologic.

Este unul din elementele centrale ale sistemelor ierarhizate care contribuie la constituirea identităţii sociale şi a imaginii de sine şi are două dimensiuni[50]: . desemnaţi şi "locutori". > > experienţă comună a sursei şi receptorului. Acelaşi autor mai apreciază că structurile comunicative pot fi anticipate şi de condiţii cum sunt[49]: > > > proximitatea persoanelor. > un efect sau o schimbare. activităţi). Analiza factorilor sociali care influenţează desfăşurarea proceselor comunicaţionale se poate face având în vedere elementele esenţiale ale acestui proces. Aceştia. reprezentând prin urmare o poziţie socială reperabilă în mod obiectiv. obiecte.1. apartenenţa de grup. > > activitate comună a sursei şi receptorului. Rolurile şi statusul social Statutul social este locul pe care indivizii sau grupurile îl ocupă. la un moment dat. 2. tehnologie (canal) care să facă posibilă transmiterea mesajului. > existenţa unei relaţii între sursă şi receptor. evenimente şi idei care constituie subiectul (sau referentul) mesajului. într-un anumit sistem social. credinţe. 2. > existenţa unor persoane. interese. care transformă situaţia de comunicare într-o realitate deosebit de complexă şi puternic predeterminată.> motivaţia receptorului. similaritatea (împrejurări sociale. vizibile sau mascate. un limbaj suficient de comun sursei şi receptorului.1. sunt influenţaţi atunci când comunică de mai multe variabile sociale. care presupune o coorientare adecvată şi un anumit grad de înţelegere. Rolul actorilor comunicării Este vorba despre emiţător şi receptor. dacă mesajul are semnificaţie sau produce o reacţie.1.

care vizează contactele şi schimburile cu persoanele situate în ierarhia socială întro poziţie superioară sau inferioară. în funcţie de statusul său. toate statusurile asociate unei/unui persoane/grup formează setul de statusuri. atunci când un anumit individ adoptă un comportament diferit de cel la care ne-am aştepta conform statusului său. De regulă. fiecărei persoane îi sunt proprii la un moment dat mai multe roluri sociale. uniforma de serviciu. distribuite conform organigramei) şi statusuri informale (dobândite pe baza caracteristicilor psihice ale persoanei). Incongruenţa rolurilor sociale poate genera conflicte inter-rol. Şi individul/grupul va evolua în situaţii în care statusul său social va fi diferit. care la rândul lor pot fi produse de discrepanţa dintre trăsăturile de personalitate a ale purtătorului de roluri sociale şi prescripţiile rolurilor sociale. de incapacitatea individului de a satisface cerinţele rolurilor sociale. Rolul social (aspectul dinamic al statusului) reprezintă un "model de comportare asociat unei poziţii sociale sau unui status"[51]. mai exact comportamentele la care se aşteaptă ceilalţi. > rigiditatea rolurilor. individul păstrează un rol corespunzător altei situaţii. Statusul se asociază cu o situaţie socială dată. Corelativ statusurilor sociale. Statusurile profesionale se divid în statusuri formale (oficiale. care pot fi congruente sau incongruente. respectiv reţeaua de contacte şi de schimburi reale sau posibile pe care individul le are cu alte persoane situate la acelaşi nivel social. pornind de la statusul său. În acest context apare o altă predeterminare a comunicării: statusul locutorilor determină expectanţele reciproce în privinţa rolurilor. Statusurile se exprimă printr-o serie de simboluri şi de semne distinctive cum sunt: medaliile şi decoraţiile. individul este nevoit să îndeplinească un anumit număr de roluri sociale: el va adopta acele comportamente şi atitudini care i se vor părea conforme cu statusul pe care îl are. Fiecare persoană/grup posedă concomitent mai multe statusuri. în interacţiune pot apărea două tipuri de perturbări: > conflictul de roluri. Uneori termenul de status este înlocuit prin simbolul său. portul naţional etc. .> orizontală. unele statusuri sunt generatoare de conflicte prin însăşi natura lor. Statusurile parţiale ale unei persoane pot fi congruente sau incongruente. Ca urmare. generând astfel conflicte interstatus. statusul social este definit şi ca un ansamblu de relaţii egalitare şi ierarhice pe care individul/grupul le are cu alţi membri/grupuri din grupul/sistemul social din care face parte. > verticală. Astfel. Ele alcătuiesc setul de roluri specific unei persoane. dacă. fapt care determină să varieze de la un moment la altul şi de la o situaţie la alta. într-o situaţie socială nouă.

care vor fi percepute. ale semnificaţiei atribuite situaţiei. De exemplu. parametrii comunicării etc. receptivitatea sau blocarea acestuia. în egală măsură. să le înlănţuiască în ordinea dorită.1.1. 2. există două tipuri de dispunere spaţială care favorizează comunicarea: faţă în faţă şi alături. conştientă sau nu. ierarhia sau hotărârea de a rămâne în limitele unei relaţii formale). Rolul actorilor Emiţătorul este un creator. Factori care influenţează codul şi canalul de comunicare 2. viziunea asupra sarcinii (scrisul este mai potrivit pentru respectivul tip de informaţie) şi tipul de relaţie pe care intenţionează să o stabilească cu interlocutorul (în cazul de faţă. Prejudecăţi şi stereotipuri Procesele comunicaţionale sunt facilitate sau perturbate de existenţa. locutorul marchează deopotrivă obiectivul pe care şi-l propune (de pildă înregistrarea mesajului). precum şi cu o serie de alţi factori. dar şi de a predetermina şi canaliza comunicarea. în consecinţă. să le transmită printr-un anumit canal etc.2. vehiculează o semnificaţie socială. la viziunea sa asupra obiectului comunicării sau la situaţia socială pe care o doreşte sau o percepe . întrucât reprezintă unele dintre componentele reprezentării despre celălalt şi.2. registrul de exprimare. Alegerea canalului de comunicare are un efect nemijlocit asupra naturii exprimării şi. interpretate şi evaluate de către interlocutor. cuvintele potrivite (adecvate). ci se referă în egală măsură la condiţiile fizice în care se desfăşoară schimburile între actorii comunicării. Comunicarea nu se reduce aşadar la . Aceste variante de organizare spaţială influenţează tipul de discurs al locutorilor. fiind expresia unei finalităţi: alegând.2. prin mesajul său. în funcţionarea indivizilor a unor prejudecăţi şi stereotipuri aflate în legătură cu istoria grupului de apartenenţă al subiectului. furnizează un întreg ansamblu de informaţii . de exemplu. Alegerea canalului de comunicare Acesta nu se limitează numai la suporturile utilizate sau mijloacele la care se recurge pentru conducerea mesajului spre interlocutor. În concluzie. 2. El are capacitatea să aleagă limbajul.2. Prejudecăţile şi stereotipurile au un rol determinant în comunicare. stilul comunicării. canalele de comunicare sunt întotdeauna puternic conotate de dimensiunea socială a situaţiei. determinând reacţiile. o eventuală dorinţă de a marca distanţa. angajamentul.2. la poziţia lor în spaţiu.semne cu privire la propria persoană.2. Funcţia este aceea de a anticipa comportamentul şi reacţiile partenerului. la locul întâlnirii etc. canalul scris. În acest fel.

2. constrângeri ale sarcinii şi constrângeri legate de normele sociale şi de statute).1.3. Amenajarea materială a spaţiului este puternic socializată. Rolul contextului cultural şi ideologic . fiind structurantă sub aspect social. Rolul contextului material şi temporal La fel ca şi în cazul dispunerii spaţiale a locutorilor. locul ales pentru a comunica. complexitatea şi finalitatea interacţiunii. În afara importanţei naturii şi repartiţiei statusurilor şi rolurilor sociale în cadrul comunicării mai poate fi menţionat factorul coacţiune.3. în limitele constrângerilor situaţionale (constrângeri ale codului lingvistic.schimburile dintre actori.3. 2.3. care presupun o învăţare prealabilă. utilizarea/neutilizarea unor elemente materiale marcate social influențează direct natura şi calitatea interacţiunii actorilor.3. Factorii de context şi de mediu 2. > are un rol negativ în cazul abordării unor probleme complexe. momentul dialogului. Dispunerea meselor. în funcţie de natura.2. în acest sens ea reprezintă un schimb de semnificaţii într-un ansamblu de tranzacţii. 2. > atrage după sine un plus de moderare şi o mai mare uniformitate a judecăţilor emise. organizarea spaţială influenţează procesele comunicaţionale. intervenind pozitiv atunci când subiecţii au sarcini bine cunoscute. Rolul contextului social Natura comunicării este direct influenţată de contextul social în care se desfăşoară interacţiunea cu menţiunea că unul şi acelaşi context social va juca un rol diferit. respectiv efectul pe care îl are asupra comportamentului prezenţa unui public sau a unor observatori: > contribuie asupra nivelului general al motivaţiei şi al performanţei.

C. 23-28 CAPITOLUL IV . El poate fi înţeles: > în sens strict. Universitatea Ecologică din Bucuresti. microcultura unei organizaţii. altfel spus care poate fi înţeles şi aplicat exclusiv în acest context limitat. 2006. Hariuc. p. Sociologia comunicării. > în sens larg. a unui grup social dat determină moduri de comunicare şi un sistem de interacţiuni care poate fi în totalitate specific. tentativa de a comunica cu interlocutori aparţinând altor culturi fără o pregătire prealabilă poate fi un demers de o dificultate extremă (apar gafele culturale) Sursa: 1. Note de curs. a unei instituţii.Contextul cultural determină direct procesele comunicative.

b) de-a lungul ciclului lor de viaţă indivizii sunt nevoiţi să-şi asume roluri. să-şi modifice responsabilităţile şi modul de gândire despre ei înşişi: ♦în societăţile tradiţionale etapele ciclului vieţii sunt marcate prin diverse ritualuri care marchează evenimentele importante care presupun transformări în viaţa indivizilor (sunt stabilite de familie. concepţiilor sau modelelor de comportare specifice unui grup sau unei comunităţi în vederea formării. stăpânirea şi înţelegerea care ne dau posibilitatea să interpretăm lumea din jurul nostru în moduri semnificative. variind de la colegi până la diverse firme şi care se iau la întrecere pentru a capta atenţia individului. valorilor. ce căi de acţiune sunt importante şi ce semnificaţie să atribuie evenimentelor. acea organizare psihică internă unică ce constituie natura umană a fiecărui individ? ♦în ce mod este pregătit într-o perioadă de câţiva ani pentru a deveni şi a rămâne un membru activ al societăţii? Deci. ♦în societăţile urban-industriale procesul nu mai este aşa de simplu şi clar: aici sunt surse de informare concurente şi adesea contradictorii. De fapt ce este socializarea? În legătură cu aceasta sunt câteva întrebări esenţiale: ♦din ce surse obţine individul acele caracteristici care disting oamenii de alte animale? ♦noi învăţăm sau moştenim personalitatea. Acest sistem controlează modul în care se face tranziţia şi asigură pregătirea adecvată a indivizilor. să ne adaptăm la mediu şi să ne raportăm la ceilalți într-un mod acceptat de semenii noștri? Răspunsul este: socializarea. cât şi comportamental. Ambele surse ale naturii umane sunt considerate interdependente: a) evoluţia biologică presupune transformări din punct de vedere psihologic şi social. din ce surse şi ca rezultat al căror experienţe dobândim fiecare dintre noi principiile după care ne ghidăm. trib sau de societate ca întreg). Socializarea este procesul psihosocial de transmitere-asimilare a atitudinilor. Despre socializare Evoluţia fiinţei umane este luată în considerare atât din punct de vedere biologic. Socializarea se caracterizează prin următoarele: .RELAȚIILE PRINTRE PROCESELE DE SOCIALIZARE ŞI COMUNICARE 1. sugerându-i ce comportament să imite. să accepte diferite statute. adaptării şi integrării sociale a unei persoane[52].

în structuri de comportament ce răspund statusurilor şi rolurilor predominante în societatea dată. aşteptărilor şi prescripţiilor înscrise în modelul ei socio-cultural şi etic.socializare? . modelul normativ şi cultural. artefacte materiale. ♦de mai multe ştiinţe: antropologia . coeziunea internă şi continuitatea grupului social. ♦finalitatea socializării constă în încrustarea sistemului valorico-normativ în conştiinţa fiecărui membru al societăţii respective. reproduce şi realizează.termenul este enculturaţie . Socializarea este abordată: ♦dintr-o perspectivă individuală potrivit căreia aceasta ne înzestreză cu calităţile necesare pentru a comunica.♦este un proces fundamental prin intermediul căruia orice societate îşi proiectează. procesul de socializare este acea parte a influenţei complete a mediului. ♦asimilarea indivizilor în grupuri şi a grupurilor în societate. în general. 2. ♦din punct de vedere al societăţii. psihologia. astfel încât ordinea socială. asigurând stabilitatea şi funcţionalitatea structurilor sociale. mituri etc. rezolva probleme folosind tehnici acceptate de societate şi. reguli morale de viaţă sau diferite tipuri de deprinderi. socializarea este esenţială pentru supravieţuirea unei societăţi ca sistem continuu şi stabil. ♦defineşte acele procese. care accentuează faptul că socializarea pregăteşte individul pentru participarea la viaţa de grup. îl învaţă să înțeleagă cultura. legende. gândi. limbă. potrivit căruia socializarea îşi aduce membrii la un anumit nivel de conformare. îl face capabil să se întreţină şi să îndeplinească anumite roluri sociale (Jan Szczepansky). mecanisme şi instituţii prin care orice societate se reproduce în fizionomia personalităţii umane care îi este specifică. care sunt exterioare individului devin părţi interioare ale organizării psihologice a individului printr-un proces de învăţare deliberat sau neplanificat sau ca rezultat al influenţelor sociale ale unor agenţi instituţionali sau neinstituţionali. care aduce individul la participarea la viaţa socială. ♦facilitează existenţa normală a vieţii sociale. caracterul ei previzibil şi continuitatea societăţii să poată fi menţinută. socializarea se ocupă de modul în care diferite forme de cultură. care tinde să considere socializarea ca fiind modul de a învăţa să-ţi controlezi instinctele pentru a evita comportamentul aberant şi inacceptabil din punct de vedere social. limba.). tradiţii. stiluri tradiţionale de viaţă. îl învaţă cum să se comporte conform normelor în vigoare. Concluzionând. pentru a realiza modalităţile noastre unice de adaptare la mediul nostru personal. prin conduite adecvate ale membrilor săi. Socializare .comunicare sau comunicare . sociologia. cum ar fi crezuri.pentru a defini procesul de dobândire prin care noii membrii ai unei societăţi interiorizează toate aspectele culturii lor (obiceiuri.

interpersonală.a) Un prim aspect pe care îl aducem în atenţie este distincţia pe care trebuie să o facem între "momentele" socializării. în cadrul general al socializării. genetică a)antropogeneză (sociogeneză) b) ecologic aa) socialitatea omului bb) omul fiinţă natural-socială B. nerepetabile ale personalităţii) Remarcăm că distincţia. Schematic. Actuală. dar şi dintre latura propriu-zis sociologică (obiectivă) şi cea propriu-zis psiho-sociologică a integrării şi adaptării subiective a indivizilor în grupuri sociale la activităţi. relaţii şi situaţii sociale. acţiuni. Aspecte III. procesul general de socializare ar putea fi redat astfel: I. Iniţială. concret-istorică c)sociologic d)psiho-sociologic cc) socializare (integrare obiectivă în grupuri sociale) d.2) personalizare (caracteristici-le unice. Rezultate A.Etape fundamentale: II. grupală şi intergrupală) d. contemporană.1) integrare psiho-socială (raportare subiectivă. între etapa iniţială (onto şi sociogenetică cu rezultatul ei esenţial socialitatea omului) şi cea ulterioară (perpetua necesitate de integrare şi adaptare sociologică şi psiho-sociologică în mediul social-natural concret determinat) nu este pur .

prin omogenizarea relativă a grupurilor sub aspect afectiv şi motivaţional. în mod organizat. trebuie să observăm şi să exprimăm diferenţa. noii membri preiau tradiţiile comune. căci actul intrării unui ins într-un grup social oarecare nu este totuna cu procesul. a criteriilor de apreciere şi a normelor sociale de la o generaţie la alta. ♦normativă (internalizarea normelor. Abia aceasta din urmă "autentifică" integrarea şi adaptarea sa socială (sociologică). înţelepciunea acceptată şi crezurile larg răspândite. de asimilare şi practicare de către acesta a valorilor şi normelor de comportament cerute de scopurile grupurilor respective. face posibilă socializarea.terminologică. Această definire are ca premisă ideea că procesele sociale sunt dependente de acţiunile oamenilor. În Dicţionarul de psihologie socială. presupunând dubla considerare a dezvoltării individuale şi a influenţelor sociale. nu numai în timp şi cantitativă. la rândul lor. Este comunicarea prin care se realizează socializarea indivizilor. devenirea lor ca membri ai colectivităţii date"[55]. În Dicţionarul de sociologie. socializarea este definită ca un "proces interactiv de comunicare. ci şi atunci când are loc integrarea indivizilor într-o societate umană anumită. invăţarea socială şi. pentru a li se transmite experienţa colectivă. Referindu-se la acest aspect T. iar acţiunile. Herseni afirma că "o limbă este folosită chiar de la primele trepte de dezvoltare ale omenirii. care le vor da posibilitatea să conlucreze unul cu celălalt în situaţii sociale curente"[53]). Ea face posibilă înţelegerea unui aparent paradox sau a unei antinomii: deşi omul este fiinţă socială el trebuie mereu "socializat". genetic al socializării. relativ îndelungat şi. respectiv însuşirea lor de către indivizi şi manifestarea în comportamentul lor). prin intermediul variatelor grupuri sociale ("prin această aptitudine de a comunica. sensibil diferenţiat de la ins la ins. ♦comunicativă (împărtăşirea şi transmiterea prin mijloace simbolice a modelelor normative între membrii grupului social). prin promovarea deprinderilor necesare. valorile încetăţenite. de acţiune. se precizează că aceasta "se referă la transmiterea sistemului limbii în colectivitate. în general. se realizează în condiţii dependente de posibilităţile de comunicare: schimbul continuu de mesaje generează unitatea de vederi şi implicit. în orice caz. b) Un alt aspect pe care îl aducem în atenţie se referă la finalitatea procesului de socializare. fără de care progresul istoric nu ar fi fost cu putinţă decât în limite mult mai reduse"[54]. când este definită comunicarea socială. Integrarea poate fi[57]: ♦culturală (concordanţa dintre normele unui sistem cultural). când se produce umanizarea maimuţei antropoide. Totodată. înlesnind închegarea unor vaste tradiţii orale (mai târziu scrise). Unde este locul şi care este rolul comunicării? Comunicarea. pentru socializarea noilor generaţii. respectiv modul personal de receptare şi interpretare a mesajelor sociale şi dinamica variabilă a intensităţii şi conţinutului influenţelor sociale"[56]. dar şi calitativă dintre cele două "momente" ale adaptării şi integrării sociale a indivizilor. nu numai în momentul iniţial. . a valorilor culturale. respectiv integrarea indivizilor în structurile relaţiile şi activităţile sociale. căile şi mijloacele de a le atinge. realizată prin limbaj. prin armonizarea cunoştinţelor privind scopurile.

♦a capacităţii de a vorbi (valorizată prin însuşirea şi utilizarea unei anumite limbi[59] istoriceşte constituită. Analiza gradului de socializare a individului. antagonismele. spiritul de cooperare. c) Concluzionând..♦funcţională (interdependenţa de pretenţii. stimularea. sunt angajaţi simultan individul concret. modalitatea concretă de afirmare şi de utilizare individual-socială: ♦a intelectului nativ (care a fost. cu un anume sistem de gândire). prin intermediul socializării devine posibilă comunicarea întrucât aceasta asigură însuşirea limbii. aşteptări şi acte manifeste care rezultă din diviziunea sarcinilor. care ţine de contextul social şi situaţional. Poate că cel mai edificator exemplu în acest sens este «"experimentul natural" şi tragic al copiilor crescuţi de animale. participarea. ♦a capacităţii de a învăţa (utilizată pentru asimilarea unui anumit bagaj de cunoştinţe şi deprinderi. a tuturor mijloacelor de exprimare. Aici efectele psihosociale apar pregnant sub forma unor indici pozitivi: consensul. prin socializare. în mod evident. grupurilor de indivizi etc. comunicarea este primul instrument spiritual al omului în procesul socializării sale). În procesele comunicative. Deci. cu caracteristicile sale psihosociale active. a muncii). de criterii şi valori. "Prejudecăţile sunt simptomul prezenţei unor bariere în procesul de comunicare. o determinare socială obiectivă. dar şi un caracter şi o condiţionare psihologică. au rămas la un stadiu "animal" de existenţă: nu au mai putut deveni oameni: nu şi-au mai putut însuşi limbajul (decât rudimentar) şi nu au mai putut vieţui printre semeni. afinitatea etc. Comunicarea de masă (mijloacele care o fac posibilă) ca agent al socializării . înzestrat cu anumite cunoştinţe. ♦a capacităţii de a munci (fructificată prin însuşirea unei profesiuni cu toate consecinţele intelectual-spiritual-psihologice ce decurg de aici). murind la scurtă vreme după încercarea (eşuată) de inserţie socială»[61]. şi deci în integrarea comunicativă. Prejudecăţile sunt contractele în contactul dintre cei ce le hrănesc mai degrabă decât de cel al căror obiect sunt"[58]. prejudecăţile. cu întreaga ei încărcătură psiho-culturală şi spirituală specifică colectivităţii sociale care a produs-o[60]). sau sub forma opusă a unor indici negativi: conflictul. solidaritatea. respingerea. respectiv psihosocială. lipsiţi de atmosfera intercomunicării umane. 3. aceştia. se poate spune că între socializare şi comunicare sunt relaţii de condiţionare reciprocă: individul devine om cu abilitatea de a comunica prin socializare. Integrarea comunicativă are. ne arată natura umană modificată. izolarea. iar procesele socializante sunt desfăşurate prin intermediul comunicării (din punct de vedere cronologic. de abilităţi oferite de o societate concret istorică).

Premisa de la care se pleacă este că mass-media constituie o sursă de modele accesibilă şi atractivă. ♦observatorul conştientizează . într-o anumită situaţie. stăpânirea şi înţelegerea care îi dau posibilitatea să interpreteze lumea. astfel încât ordinea socială. indubitabil. dacă este imitat. doreşte să fie ca modelul. să se adapteze la mediu şi să se raporteze la ceilalţi într-un mod acceptat de semenii săi. Totodată socializarea înzestrează individul cu calităţile necesare pentru a comunica. furnizând modele simbolice pentru aproape orice formă de comportament care se poate concepe. rezolva probleme folosind tehnici acceptate de societate şi. Deci finalitatea proceselor socializante este de a aduce membrii societăţii la un anumit nivel de conformare.Am concluzionat că socializarea este sursa principală de la care individul obţine acele caracteristici care disting oamenii de animale. a) Procesul de modelare este util pentru descrierea aplicării teoriei generale de învăţare socială la dobândirea unui nou comportament în urma expunerii individului la comunicarea de masă. adică începe să creadă că el/ea este la fel ca şi modelul. Întrebările pe care ni le punem sunt: Mijloacele comunicării de masă pot fi agenţi ai socializării oamenilor şi organizărilor sociale? Expunerea la conţinuturile lor îi ajută pe indivizi să-şi controleze pornirile şi instinctele primare sau îi încurajează să caute gratificaţii pe căi inacceptabile? Mass-media popularizează standardele morale care sunt larg acceptate în societate sau prezintă versiuni distorsionate care pot determina indivizii să intre în conflict cu majoritatea celor care nu se conformează? Cert este faptul că oamenii sunt expuşi zilnic la numeroase lecţii despre subiecte foarte diverse care. au un impact mai mult sau mai puţin favorabil asupra experienţei lor. pentru a realiza modalităţile unice de adaptare la propriul mediu. ♦individul îşi aminteşte acţiunile modelului atunci când se confruntă cu împrejurări relevante (situaţie de stimul) şi reproduce comportamentul ca reacţie la acea situaţie. .că acel comportament observat sau descris va fi funcţional. caracterul ei previzibil şi continuitatea societăţii să poată fi menţinute. gândi. care consideră modelul ca fiind atractiv şi demn de a fi imitat. Procesul de modelare constă în mai multe etape care sunt rezumate în următorii termeni: ♦un membru individual al publicului observă sau citeşte despre o persoană (model) care se înscrie într-un anumit pattern de acţiune în cadrul conţinutului mass-media. dobândeşte principiile după care se ghidează. ♦observatorul se identifică cu modelul.sau în mod inconştient ajunge la concluzia . Problema este dacă se pot determina consecinţele acestui impact. Cercetătorii[62] proceselor comunicative au elaborat metodologii care să ducă la înţelegerea modului în care comunicarea de masă poate juca un rol în procesul de socializare. Adică persoana ajunge să creadă că acel comportament va aduce rezultatul dorit. în general.

mijloacele de comunicare de masă descriu sau înfăţişează norme. poliţişti. consolidând aşadar legătura dintre acei stimuli şi reacţia conform modelului. recompensă sau satisfacţie.bande criminale. Prin conţinutul lor. acte de deferenţă sau dispreţ cu care sunt trataţi oamenii în diferite poziţii în cadrul grupurilor. roluri. ei pot observa modele de onoare sau dezonoare socială. ierarhii şi sancţiuni apartinând unor anumite tipuri de grupuri sunt frecvent descrise în conţinutul mass-media. ierarhii şi sancţiuni aparţinând de fapt fiecărui tip de grup cunoscut în viaţa socială contemporană. În mod similar.♦executarea acţiunii . Specialiştii domeniului apreciază că o abordare pertinentă a aspectelor relevate este teoria expectaţiilor sociale. Potrivit teoriei menţionate mass-media sunt o sursă majoră de expectaţii sociale modelate referitoare la organizarea socială a unor anumite grupuri din societatea modernă. îi aduce individului uşurare. Ideile de bază ale acestei teorii sunt rezumate astfel: ♦pattern-urile de organizare socială sub formă de norme. tinerii care încă nu şi-au părăsit căminul se pot familiariza cu normele a zeci de grupuri . mergând la cinema etc. ierarhii şi sancţiuni. balerini. profesori. În cele din urmă. echipe de chirurgi. . roluri.două influenţe foarte puternice asupra selectării comportamentului de către indivizi care interacţionează cu alţi indivizi. b) Pentru explicarea efectelor indirecte şi pe termen lung ale comunicării de masă în modelarea concepţiilor comune ale oamenilor despre regulile de comportament şi pattern-urile activităţilor de grup sunt necesare abordări diferite. roluri. ei pot experimenta prin substituire recompensele şi pedepsele care însoţesc dezaprobarea socială a abaterilor sau recunoaşterea realizărilor remarcabile"[63]. Însă această teorie se ocupă de acţiunea individuală şi nu de comportamentul comun. familii bogate. privind la televizor.lista este aproape nesfârşită.. Teoria modelării este capabilă să expliceatât influenţele directeşi immediate. Acestea sunt subdiviziunile esenţiale ale organizării sociale care asigură predictibilitatea în cadrul activităţilor umane interpersonale. Din cele prezentate rezultă că mass-media pot servi ca agent în procesul de socializre. ei pot învăţa ce rol comportamental se aşteaptă de la ei dacă devin detectivi particulari. reprodusă în situaţia relevantă de stimul. fapt care face să nu poată furniza informaţii despre structura organizării sociale a oricărui grup sau societăţi sau despre contribuţia comunicărilor de masă la cultură . ♦consolidarea pozitivă măreşte probabilitatea ca individul să folosească în mod repetat activitatea reprodusă. restaurante la modă. cât şi influenţele pe termen lung saupra indivizilor care sunt expuşila conţinuturi ale mass-media. Din aceleaşi surse. "Citind cărţi. ca mijloc de a reacţiona în situaţii similare. în sensul că oamenii sunt membrii ai unor grupuri sociale de dimensiuni şi complexităţi diferite cu o anumită structură determinată de patru concepte fundamentale: norme. scafandri sau antrenori de tenis. formaţii rock .

♦rezumând. care nu pot fi ignorate dacă vrem să imaginăm o teorie a influenţelor de lungă durată ale comunicării de masă. c) Concluzionând la punctele "a" şi "b" reţinem următoarele aspecte: ♦ambele teorii reunesc două domenii foarte complexe de studiu a ştiinţelor moderne behavioriste: învăţarea sub forma socializării şi modelarea activităţii umane sub forma organizării sociale. iar în cazul teoriei expectaţiilor sociale mijloacele de comunicare de masă transmit informaţii privind regulile de conduită socială pe care individul şi le aminteşte şi care modelează direct comportamentul public. dar şi direcţionează comportamentul public. ♦ambele teorii derivă din surse mult mai generale . iar ele devin seturile lor de expectaţii sociale învăţate despre modul în care se aşteaptă ca membrii acestor grupuri să se comporte. care le vor fi cerute participanţilor în grupurile ai căror membrii vor deveni. cum ar fi atitudini. ♦oricare ar fi relaţia lor cu realitatea.♦aceste descrieri aparţinând oricărui tip de grup pot fi sau nu autentice. fie deliberat. care să-i ajute să se adapteze la lumea complexă în care trăiesc. Învăţarea şi organizarea socială sunt cele două concepte centrale ale psihologiei şi sociologiei. ♦dacă avem în vedere faptul că teoria expectaţiilor sociale oferă o explicaţie a acţiunilor sociale care nu depinde de forţele şi factorii cognitivi care modelează şi controlează comportamentul uman atunci algoritmul propus de prima variantă (teoria modelării) devine inutilă. membrii publicului asimilează astfel de definiţii. ♦seturile de expectaţii ale oamenilor în privinţa comportamentelor membrilor celorlaltor grupuri care alcătuiesc comunitatea şi societatea sunt o parte importantă a cunoştinţelor lor generale despre ordinea socială. pot fi precise sau denaturate. fie inconştient. jucând roluri în anumite grupuri. cu care sunt strâns corelate şi motivează.socializarea şi teoria mai largă a învăţării sociale şi încearcă să demonstreze că oamenii pot folosi mass-media ca surse. adică definiţii referitoare la modul în care indivizii ar trebui să se comporte faţă de alţii. ♦întrucât teoria expectaţiilor sociale este o aplicaţie a teoriilor mai generale de socializare şi organizare socială ea înfăţişează mass-media ca agent de instruire (neplanificată şi involuntară) care le uneşte pe cele două. din care să dobândească un ghid de comportament adecvat. ♦definiţiile furnizate de expectaţii servesc drept ghid de acţiune. . în cazul teoriei modelării comunicările de masă transmit informaţii pe care individul şi le aminteşte în aşa fel încât ele modelează forţe interioare. Adică ele pot fi veridice sau pot induce în eroare. şi definiţii referitoare la modul îb care alţii se vor comporta faţă de ei în diverse situaţii sociale. ♦aceste expectaţii sunt o parte importantă a modurilor anterioare de înţelegere ale oamenilor în privinţa comportamentelor.

Hariuc. Universitatea Ecologică din Bucuresti. p. 28-33 . 2006.Sursa: C. Sociologia comunicării. Note de curs.

formele de organizare sociala si productie care se dezvolta"[65]139. o dimensiune a procesului social de comunicare aparut ca urmare a[64]: -inventarii unor mijloace noi de multiplicare si diseminare a mesajelor. prin folosirea unor criterii diverse (tehnologia. ceea ce ar sugera ca acest tip de comunicare "ar fi comunicare pentru cei incapabili de gândire"[68]. în sensul ca ar indica procese de "masificare" a societatii. caracterul public etc. În legatura cu acest aspect sunt unele discutii care atentioneaza asupra ambiguitatii termenului "masa"[66]. de regula. întrucât fie ca îi . ci modul specific în care sunt folosite noile tipuri de relatii sociale care devin posibile si sunt institutionalizate. 1. Însa. comunicare orientata spre mase". -dezvoltarii unor institutii sociale bazate pe utilizarea acestor tehnici. analizând mai multe puncte de vedere. De altfel. Unele aspecte privind definirea comunicării de masă În termeni uzuali "comunicarea de masa este comunicarea ce ajunge la dispozitia maselor. publicul. constata ca se pot formula numeroase definitii ale comunicarii de masa. Autorii lucrarii "Stiinta comunicarii"[69]. chiar a conotatiilor ideologice negative[67] ale acestuia.CAPITOLUL V COMUNICAREA DE MASĂ Comunicarea de masa reprezinta un nivel.). cei mai multi apreciaza ca un anume tip de comunicare este de masa atunci când publicul receptor este format dintr-un grup mare de oameni. ceea ce modifica esential procesul de comunicare "nu sunt tehnicile în sine. de "uniformizare culturala". acestea raman însa stufoase si vagi.

-notiunea de "mass-media" sau "medium-uri de masa" se refera la suporturile si mijloacele tehnice de transmitere a mesajelor (instrumentele comunicarii). definitiile astfel obtinute nu reusesc sa clarifice în totalitate conceptul. "mass-media". eterogene si anonime) nu indivizi si. confuzie care ignora deosebirea dintre "comunicari" (mesajele si procesele de conunicare) si mijloacele de comunicare. ca urmare. nu exista o relatie distincta. În analiza comunicarii de masa nu ne sunt de prea mult folos modelele teoretice ale comunicarii. pe cine vehiculeaza si pe cei care primesc mesajele.largesc. receptorii nu au o perceptie de sine colectiva. în care intervine o practica comunicationala particulara si care este adresata unei audiente de masa. întrucât elementele structurale sunt mai numeroase si au functii specifice. în consecinta. iar cadrul de referinta si conceptele utilizate anterior nu ne ajuta. Caracteristicile comunicării de masă Numerosi autori[71] analizeaza caracteristicile comunicarii de masa prin raportarea la comunicarea interpersonala si de grup: a) Participantii la comunicarea de masa sunt adesea colectivitati (nu sunt colectivitati de acelasi tip: transmitatorul este o organizatie sau o persoana institutionalizata. între transmitator si receptor. Asupra impreciziei terminologice atrage atentia si Ion Dragan[70] care considera folosirea neadecvata a sinonimelor "comunicare de masa". analizabila. -"comunicarea de masa" este un proces social specific în care sunt folosite "mass-media" sau "medium-urile de masa" de catre profesionistii comunicarii. comportamentul care trebuie analizat are. . "media de comunicare". "mijloace ale comunicarii de masa". deoarece sunt publicuri relativ mari. În acest sens face urmatoarele precizari: -sa se evite confuzia dintre "comunicare" si "medium". un caracter colectiv. pe când notiunea de "comunicare de masa" se refera la ansamblul procesului de comunicare care încorporeaza ceea ce este vehiculat. 1. fie ca îi îngusteaza aria de cuprindere.

c) În procesul comunicarii de masa relatiile dintre transmitator si receptor au trasaturi tipice: nu pot fi cu adevarat interactive (distanta fizica si sociala). -complexitatea fenomenului comunicarii de masa determinata de numeroasele ei aspecte si numarul mare de factori interconectanti cuprinsi. de masa) al emitatorului. -caracterul masiv al comunicarilor de masa determinat de cantitatea masiva de informatie. iar receptorul este un consumator care a cumparat mesajul si îl trateaza ca pe propietatea sa. accesul la ea fiind limitat (puterea de cumparare de exemplu). Ca urmare comunicarea de masa reprezinta un mijloc important de definire a problemelor publice. pe care o modifica si o investesc cu sens. d) Continutul tipic al comunicarii de masa este fabricat si multiplicat public. deschis (unii autori considera productia mass-media similara activitatilor industriale). de faptul ca se adreseaza unei mase. o face costisitoare si restrictiva. considerându-se liber sa faca orice doreste cu el.b) Între comunicatori si receptori se interpun tehnologii si echipamente complexe de un anume tip care micsoreaza posibilitatea de feed-back. initiativa revine numai uneia dintre parti. rezultatului evenimentului comunicativ îi lipseste caracterul negociabil al contactelor interpersonale. relatia comunicativa în cadrul comunicarii de masa nu este fixa sau invariabila. extinde distanta între emitator si receptor. întrucât transmitatorul fiind absent nu are posibilitatea de a "corecta erorile" si a controla comunicarea. caracteristicile comunicarii de masa pot fi analizate si din perspectiva trasaturilor care decurg din modul propriu de organizare si functionare si din continuturile vehiculate. întrucât mesajele sunt din spatiul public si sunt destinate receptarii lor de catre publicul larg. auditoriul cu conceptii stereotipe despre ce sa astepte de la mass-media. aceea a publicului si ca urmare a caracteristicilor continutului rezultat al tehnicilor productiei industriale de serie. ambele parti (emitatorul si receptorul) sunt libere sa defineasca în chip diferit situatia si semnificatia continutului comunicarii. întrucât comunicatorul si receptorul îsi construiesc câte o imagine unul despre celalalt. Ca urmare. Dar. diferite de cele personale sau cele care stau în fata expertilor. Aceasta o fac însa într-o maniera autista fara interrelatie si operând cu stereotipuri: emitatorul cu un stereotip al auditoriului. O asemenea abordare este facuta de Ion Drăgan[72] care identifica urmatoarele: -caracterul social (colectiv. cultura si divertisment vehiculata. . atât fizica cât si sociala. Totusi. canalului de transmitere si al receptorului si caracterul impersonal al mesajului.

spre deosebire de celelalte niveluri ale comunicarii. C care este subiect al comunicarii f . se poate spune despre comunicarea de masa ca este o "comunicare de tip specific: indirectă (adica impersonala).este publicul C . psihologia. sunt mai numeroase si au functii specifice: .este mesajul pe care A îl transmite lui B prin intermediul lui C x" .feed-back-ul dintre B si celelalte elemente ale comunicarii de masa În legatura cu elementele structurale ale comunicarii de masa. citându-l pe Melvin L. Sintetizând.). precizeaza ca acestea.este organizatia mass-media si agentii sai care controleaza canalul x' .Un model al comunicării de masă Pentru analiza si reprezentarea comunicarii de masa într-o perspectiva globala se poate folosi modelul conceptual propus de Westley si MacLean (Fig. Ion Dragan[74]. -caracterul pluridisciplinar. A . teoria comunicarii sociale.-eterogenitatea comunicarii de masa. multiplă (simultan sau succesiv se adreseaza unui numar foarte mare de oameni din diferite categorii sociale si din diferite spatii geografice). de Fleur.este mesajul modificat de C înainte de a fi transmis lui B x-orice eveniment sau obiect din contextele A. B. sociologia. socializată (atât emitatorul. lingvistica si semiotica. 6). cât si mesajul si receptorul au un caracter social)[73]. întrucât este studiata de mai multe discipline (informatica. psihologia sociala. politologia etc.este un comunicator care poate fi un individ sau o organizatie ce are ceva de spus despre "X" unui public B B . 3. atât prin continutul cât si prin publicul ei.

-elemente de distorsiune (bruiaj) pot interveni în acest proces diminuând transmisia si decodificarea. de necesitatea de a acoperi diversitatea aspectelor acesteia si de inadecvarea modelelor comunicative conventionale la problemele comunicarii de masa. 1. impulsuri electrice.). selectorii si transmitatorii mesajelor. Denis McQuail semnaleaza modelul adoptat de Elliot[76] care cuprinde trei sisteme separate: societatea ca sursa. fir. Sunt si alte versiuni conceptuale ale comunicarii de masa generate de diferentele de perspectiva. Referindu-se la acest model Denis McQuail apreciaza ca "ilustreaza o serie de trasaturi distinctive ale secventei de evenimente care au loc în comunicarea de masa. -canalul asigura transportul informatiei prin aer. -destinatarul preia mesajul si îl decodifica (receptarea semnificatiei). -emițatorul transforma mesajul în informatie transmisibila (vibratii mecanice. Aceasta sugereaza ca pentru abordarea comunicarii de masa trebuie sa se abandoneze sustinerea care se sprijina pe un singur model si studierea comunicarii de masa separat: ariile productiei. cablu. Se poate observa ca "acest model vine în contradictie cu cele care stabilesc conexiuni directe între diferitele parti ale procesului de comunicare conceptualizându-l ca un proces de influenta sau flux comunicational"[77]. ale atentiei audientei atitudinii si consumului. societatea ca audiență. unde etc. comunicatorii de masă. ca si relatia dintre elementele implicate în acest proces în special între cele trei elemente de baza: comunicatorul canalul si audienta"[75]. ca fiecare sistem are propriile interese si propriul mod de a influenta celelalte sisteme. Elemente ale comunicării de masă . Autorul evidentiaza faptul ca fiecare sistem ia de la celelalte ceea ce are nevoie pentru propria functionare. -receptorul retransforma informatia în mesaj (aparatul TV sau aparatul de radio).-sursa transforma o informație în mesaj prin alegerea semnelor si simbolurilor si ansamblarea acestora (codificare).

video etc. în special. organizarea si rolul institutiilor media). procesul comunicarii de masa poate fi analizat din perspectiva comunicatorului. prin ce Canal. Semnificativa. în consecinta. Ei constituie o categorie profesionala care are acces privilegiat la rolul de transmitator sau la pozitia de sursa. si comportamentele lor de comunicator (dincolo de diferentele care-si au sursa în pozitiile sociale si valorile personale).Analiza elementelor comunicarii de masa se poate face din mai multe perspective. grupuri de comunicatori. Principalele repere ale acestei analize sunt prezentate în continuare. televiziune. Cui si cu ce Efect? Demersul analitic cuprinde mai multi pasi: "analiza de control". ale lui Blumler despre producatorii BBC si ale lui Muriel Cantor despre producatorii de TV de la Hoollywood. relatiile lor cu publicul. "analiza efectelor" si a eficacitatii media. Comunicatorii de masă a) Comunicatorii de masa sunt persoane din cadrul organizatiilor formale ale comunicarii de masa care au roluri ce implica exercitarea unei influente directe asupra continutului mediatic. în acest sens. respectiv studiul mesajelor si al orientarii acestora.). 4. În acceptia lui Denis McQuail[79]. cinema. dar si o similaritate fundamentala a principalelor optiuni care se prezinta comunicatorului din mass-media în cadre organizationale cât mai diferite. ce ofera o experinta de socializare adecvata ocuparii mai multor roluri alternative. precum si în functie de ethosul organizatiei de munca. a carei componenta si rol variaza de la o societate la alta. adica studiul factorilor care initiaza si controleaza procesul de comunicare (redactii. apar variatii importante în modul în care comunicatorii de masa îsi privesc rolul si. studiul "audientei" si al modul de receptare a mesajelor. Una dintre acestea este oferita de schema celor cinci factori ai comunicarii de masa elaborata de Harold Lasswell[78] care propune structurarea problematicii prin raspunsul la urmatoarele întrebari: Cine spune ce.1. deci. radio. "analiza de conținut" a comunicarii. care pun în evidenta o varietate considerabila. Pentru a sustine aceste aspecte Denis McQuail[80] se refera la descrierea facuta de Tunstall trasaturilor jurnalistului profesionist britanic. la studiile de caz ale lui Burns despre BBC. canalului si audientei. studiul "canalelor" comunicarii (presa scrisa. care are în vedere schema modelului propus de Westley si MacLean. este descrierea pe care o face Tunstall[81] jurnalistului profesionist britanic: . Ca urmare.

conduc la concluzia ca a fi comunicator de masa implica un grad mai mare de libertate în definirea rolului comunicatorului decât permite modelul linear de baza al comunicarii sau chiar modelul Westley-Mac Lean"[82]. -este o profesie care reflecta caracteristicile stratificarii sociale a societatii si ai carei membri tind si ei sa reprezinte valorile politice si sociale dominante. iar deschiderea fata de influentele venite din partea publicului reprezinta o conditie a succesului comunicarii de masa. în acest sens. apreciaza Denis McQuail. Cum îsi formeaza comunicatorul din mass-media o imagine a publicului lor? Sunt doua modalitati principale în care poate fi solutionata problema raportarii la un auditoriu: -studiul audientei în termenii componentei sociale. existând de obicei o stratificare pe doua niveluri. credintelor. convingerea ca dureaza în timp organizatiile mediatice si formele de comunicare de masa care mentin o "corespondenta strânsa între continutul pe care îl transmit si caracteristicile (în termenii valorilor. -provenienta acestora este mai ales din clasa de mijloc si clasa saraca. De altfel. ei "întâmpina o dificultate în stabilirea unei relatii cu un public anonim si aflat la distanta"[83]. calcularea si alocarea resurselor. pozitiei sociale) principalului lor grup de auditori[84]. care monopolizeaza functiile importante din cadrul mass-media nationale. adica adoptarea acelei imagini a publicului care este în acord cu ethosul si definitia pe care organizatia mediatica si-o da siesi si sarcinilor sale. -solutia institutionala. fapt care nu ar constitui o baza satisfacatoare pentru o autentica intentie comunicativa si ar încuraja atitudini manipulative si rutiniere fata de actul comunicarii. Totusi referirea la audienta este esentiala întrucât permite planificarea. cu o perspectiva asupra audientei lor. "Toate acestea. exista. desi. de regula. unul al minoritatii mai bine educate. care nu are o ierarhie profesionala bine definita si care pastreaza granite deschise cu alte ocupatii. b) Comunicatori de masa îsi formeaza si opereaza. asa cum afirma Denis McQuail.-o profesie intermediara sau nedeterminata clar. celalat al unei majoritati care nu ocupa pozitii insemnate si nu au nici perspective de viitor. . cu neajunsul ca ar putea duce la aparitia si acceptarea stereotipului unui grup social care are un anumit venit si un anumit stil de viata. nefiind toti interesati sa o depaseasca.

c) Un alt aspect din activitatea comunicatorilor de masa este cel al rutinelor de productie rezultatul cerintelor unui proces de productie de masa care. Ca urmare. Mass-media a creat si a dezvoltat stirile ca tip important de continut în comunicarea de masa. . a unor stereotipuri si formule standard. prezentata ca un prefabricat pe care publicul trebuie sa îl adopte. repetarea unor imagini si mituri.Sintetizând studiile unor cercetatori ai problematicii Denis McQuail[85] concluzioneaza ca imaginea publicului este aceea a unor oameni asemeni comunicatorilor de masa. usor de recunoscut si înteles. sa-l multumeasca. Asemenea solutii pun în evidenta marea presiune sub care se afla comunicarea de masa obligata. pe care ei ar vrea. care este prin definitie imprevizibil si nevoia de a planifica si anticipa petrecerea si localizarea lui. d) Din cele relevate mai sus rezulta ca cerintele de productie si cele ale publicului determina ca produsul comunicarii de masa sa fie unul standardizat. criza de timp si resurse (în special cu stirile . de regula. previzibil ca forma si continut. supravietuirea unor forme specifice de expresie etc. radio si material tiparit care sa umple programele existente. genereaza limite de programare. stirile fiind alcatuite din subiecte nerelationate între ele.reporteri echipamente tehnice etc.). sa-l rasplateasca sau sa-l pedepseasca. ci fabrica o imagine în conformitate cu propiile interese. astfel. Ca urmare. ci trebuie sa faca fata dificultatilor suplimentare de a produce o succesiune de produse presupuse a fi noi. partener al conversatiilor imaginare ale acestora. folosirea. iar procesul formarii acestei imagini este mai deschis si poate fi rasturnata daca acesta nu încearca sa gaseasca reprezentarea reala a publicului caruia i se adreseaza. Park[86] a facut unele observatii în legatura cu natura acestora: -caracterul lor nesistematic. se creeaza o tensiune între nevoia de a relata un eveniment. ca publicul este un interlocutor imaginar. ceea ce genereaza aparenta lipsei de originalitate si creativitate: se întâlnesc numeroase reluari ale unor teme mai importante. imaginea publicului poate fi corecta si coerenta atunci când rezulta din gradul de concentrare a comunicatorului asupra comunicarii sale. de regula. doua: pregatirea anticipativa a continuturilor care vor fi furnizate. Solutiile gasite pentru aceasta problema sunt. ceea ce reclama necesitatea dezvoltarii unor rutine si procedee care sa faciliteze procesul de productie. Satisfacerea asteptarilor pe care chiar mass-media le-au creat presupune o productie continua: ele nu trebuie sa ofere numai o rezerva inepuizabila de film. în momentul când scriu. sub presiunea publicului. TV. ca de multe ori sa fabrice realitatea. chiar a noutatilor (chiar fabricarea lor) sau sa mentina actuale vechile stiri.

asa cum îl numeste White. rol "de paznic al barierei" (gate keeper) "de selector (filtrare si control) al informatiilor si al mesajelor comunicate"[87]. si evenimente sau perspective si interpretari. -în al doilea caz se transmit catre publicul larg evenimentele neplanificate care se petrec în lume. pe de cealalta parte. Pozitia intermediara are un caracter dual descris de Westley si MacLean ca"urmarind un scop"sau "fara scop": -în cazul primei situatii se transmit mesaje de la un sustinator care are în vedere un anumit public tinta. Organizația mass-media În modelul prezentat organizatia mass-media ocupa o pozitie intermediara între audienta. îndeosebi a celor externe. care nu e suficient de bine exprimata în termenii gradului de intentionalitate.2. "Valoarea de stire". Rezulta-este o distinctie importanta. -valoarea sau interesul stirii sunt deschise judecatilor subiective. pentru ca ea este si o problema de grad de control si filtru operat asupra mesajelor de organizatiile comunicatoare. pe de o parte. 4. efemer. Stirile. pe care cei care le sustin (sustinatorii) doresc sa le transmita audientei. -deschiderea la personificare. Acest aspect induce ideea ca mass-media s-ar situa la una din urmatoarele extreme: fie ca nu ar face decât sa ofere cadrul tehnic institutional (un mesaj al presedintelui de exemplu). este data de factori cum sunt161: -asocierea cu elitele. precizeaza aceiasi autori. -caracter esential negativ. reprezinta o versiune a "realitatii" conforma cu asteptarile publicului si acordata cerintelor de productie si distributie ale sistemelor mediatice moderne. -interesul pentru neobisnuit si neasteptat. nu la trecut sau viitor.-referinta la momentul prezent. cu consecinta caracterului trecator. fie ca . Aceasta pozitie intermediara este numita de autorii modelului rol de canal de transmisie (neutru) sau.

un corp de consumatori ai unui produs si. nu este angajata întrun proces de comunicare. foarte reduse sau cu neputinta de masurat cu tehnicile curente. aceeasi localizare. faptul ca sunt efecte în anumite conditii. o identitate mai mult sau mai putin bine definita). un caracter de grup. de a-l interpreta si integra în existenta lui cotidiana. comunicatorul de masa este furnizorul originar al unui produs de consum util. dar ca efectele directe dovedite par sa nu corespunda intentiilor si asteptarilor comunicatorilor si cercetatorilor (necesita mult timp si atentie). ca atare. ca o componenta esentiala. ci într-o forma de comportament caracterizata de acordarea atentiei sau cumpararea produselor organizatiei mediatice. Concluzia este ca mass-media creeaza o structura a asteptarilor publicului si transforma conglomeratul audientei în ceva calitativ diferit (interese comune. oferite sub forma de mesaje. care are un dublu aspect: -alegerea acelor obiective si evenimente din lume asupra carora vor fi transmise relatari publicului. în vederea satisfacerii unor nevoi individuale (de divertisment. sunt multe consecinte ale proceselor de comunicare . alegerea libera a receptorului de a primi mesaje de la orice sursa doreste si de a le interpreta sub orice aspect. iar relatia auditorului cu el nu se deosebeste de cea a utilizatorului unei masini cu firma producatoare. relatii personale. -receptarea de catre public a comunicarii de masa are unele particularitati care ne fac sa ne întrebam daca putem vorbi de comunicare în cazul comunicarii de masa: audienta e reprezentata ca o piata. Receptorul comunicării de masă Daca privim procesul comunicarii de masa din punct de vedere al receptorului se impun atentiei urmatoarele probleme[88]: -mass-media extinde universul cunoasterii si suplimenteaza experienta directa (sau o confirma). o activitate de selectare si editare. Cercetatorii apreciaza. totusi ca mass-media se situiaza pe un continuum între cele doua extreme al accesului direct si controlului comunicatorului si ca ceea ce diferentiaza procesul comunicarii de masa de cele mai multe forme de comunicare este ca aceasta presupune în mod clar. libertatea receptorului de a actiona asupra mesajului. supraveghere sau mentinere a unei perspective generale asupra ambientului imediat[89]). -alegerea potentialilor comunicatori sau sustinatori.3.mesajul ar fi integral produs în cadrul organizatiei si de catre organizatie (editorialul unui ziar de exemplu). 4. faptul ca sunt efecte asupra publicului pe termen scurt însa se neglijeaza cele pe termen lung. -efectele comunicarii de masa supun atentiei mai multe aspecte: faptul ca efectele directe ale comunicarii de masa asupra atitudinilor si comportamentelor sunt fie inexistente. identitate personala.

1. atât accesul cât si disponibilitatile.1944). Autorul identifica patru etape în demersurile de stabilire a functiilor: a) O prima etapa (1940 . institutiilor etc. 4. grupurilor. în acest sens. exista.de masa în multe zone ale cunoasterii.4. opiniilor si credintelor care depasesc experinta directa a indivizilor. Funcțiile comunicării de masă Stabilirea functiilor comunicarii de masa a preocupat numerosi cercetatori si. -din perspectiva publicului procesul consta în selectarea mesajelor utile din întreaga gama a mesajelor care îi stau la dispozitie. dupa analiza principalelor elemente ale comunicarii de masa.. imaginile din capul nostru. Berelson si Gaudet asupra companiilor . cuprinde cercetarile întreprinse de Lazarsfeld. Concluzii Concluzionând. Analiza pe care o face Ion Drăgan[91] ofera suficiente repere pentru a întelege principalele paradigme operationale ale functiilor comunicarii de masa. ca urmare. conform concluziilor lui Lippman[90]. care fondeaza "curentul empiric" în studierea mass-media. Denis McQuail constata ca procesul global al comunicarii de masa poate fi privit în trei moduri diferite: -din perspectiva mass-media procesul consta în selctarea comunicatorilor si mesajelor cu scopul de a satisface nevoile comunicative ale unei anumite audiente sau public. efectele mass-media sunt. -din perspectiva asa-zisilor comunicatori problema este obtinerea accesului la mijloacele de transmisie pentru ca mesajul lor sa ajunga la audienta vizata. cadrele de referinta si detaliile cognitive despre lume. Se pare ca prima perspectiva este cea mai adecvata pentru caracterizarea procesului comunicarii de masa în ansamblu sau. întrucât organizatiile mass-media controleaza ceea ce "trece" prin canalele mediatice. o mare diversitate de puncte de vedere.

motivatiile si finalitatile utilizarii acestora si pe gratificatiile (satisfactiile) deduse din utilizarea media.E. Acesta opereaza cu notiunile de functii si disfunctii latente (neintentionate) si manifeste ale comunicarii de masa. rareori si pe grupuri restrânse media pot genera efecte de schimbare. anii 1948-1950. realizata prin interpretarea informatiei (comentarii având rolul de a prescrie comportamentele de integrare. mai ales. d) Ultima etapa.electorale. R. a atitudinilor latente. Merton si P. H. Katz. -functia de punere în relatie a raspunsurilor la semnalele mediului ale diferitelor componente ale societatii. Haas si K. Merton si P. Lazarsfeld. pentru fiecare tip important de activitati mediatizate (supraveghere. Wright. b) O a doua etapa. loisir) si pentru fiecare nivel al sistemului (societate. punere în relatie. Gurevitch. Rosengren.K. indivizi. a optiunilor initiale ale diferitelor categorii de electorat. de difuzare a valorilor si normelor sociale de la o generatie la alta.K. Spre exemplificare supunem atentiei doar câteva dintre punctele de vedere privind functiile comunicarii de masa: a) R. enuntate de Harold Lasswell. situata în anii 1970-1980. punându-se un accent mai mare pe cauzele decât pe efectele comunicarii. adica a comportamentelor specifice în situatii specifice). M. cuprinde stabilirea primelor paradigme ale functiilor massmedia. Concluziile acestora pun în evidenta faptul ca impactul mass-media consta. subsistemele culturale). transmitere culturala. în confirmarea opiniilor existente. c) A treia etapa este cea a sintezei functionaliste a cercetarilor din domeniul comunicarii. Aceste modele sunt axate pe conditiile psiho-sociale ale utilizarii media. -functia de transmitere culturala. realizata în anul 1960 de sociologul Charles R. contribuind la socializarea si integrarea noilor generatii si la asimilarea rolurilor sociale. subgrupurile ce o compun. Lazarsfeld definesc trei functii principale ale mass-media care releva complexitatea functionalitatii acestora: . este cea a modelelor "utilizarilor si gratificatiilor" dezvoltate de catre E. Spre exemplu Harold Lasswell elaboreaza un model cuprinzând trei functii ale media: -functia de supraveghere a mediului constând în culegerea de informatii si difuzarea acestora.

stocarea si transmiterea mesajelor. persoanelor. b) Melvin L. DISFUNCTII -coboara gusturile publicului.-functia care confera pozitie sociala (statut) problemelor publice. -milioane de oameni sunt. c) Gregory Bateson si Jurgen Ruesch considera functii ale comunicarii de masa: -primirea. -apararea libertatilor. -functia anormala de narcotizare (expunerea la valul de informatii poate sa serveasca mai curând la narcotizarea decât la stimularea cititorului sau ascultatorului mediu. pentru prima oara. organizatiilor si miscarilor sociale. -prin publicitate stimuleaza sistemul economic si promoveaza standardele de viata ale cumparatorilor potentiali. -impunerea normelor sociale prin demascarea conditiilor care sunt în dezacord cu morala publica. -contribuie la adormireaconstiintei politice. de Fleur stabileste functiile si disfunctiile comunicarii de masa dupa o schita mai operationala: FUNCTII -demascarea coruptiei. -ofera publicului largun divertisment cotidian si nevatamator. -informeaza asupra evenimentelor. -prelucrarea informatiilor. . -înabuse preocuparile si capacitatea creatoare. pusi în contact cu bunurile cuturale. -stimuleaza delincventa. -contribuie la degradarea morala.

-de loisir si divertisment. e) Sunt si specialisti români care au aderat. -de persuasiune. -de compensare si "împlinire a vietii" prin delectare si divertisment. H Culea considera ca functii: -informationala. Astfel. -culturalizatoare. de culturalizare si integrare activa în societatea contemporana. -de socializare. -influentarea si dirijarea unor evenimente exterioare. . -de educatie si de transmitere a mostenirii sociale si culturale. de motivatie si de interpretare. -educativa. -economica prin publicitate. -instructiva. de regula.-amorsarea si modificarea proceselor psihologice. d) În "Raportul" elaborat de Comisia internationala UNESCO pentru studiul problemelor comunicarii în societatea contemporana sunt definite urmatoarele functii ale mass-media: -de informare propriu-zisa. -de legatura. Mihai Coman numeste socio-culturale functiile mass-media: -de informare. -de interpretare. la formule sintetice rezultând din reunirea punctelor de vedere exprimate în diferitele etape ale demersurilor de stabilire a functiilor comunicarii de masa. -de "control social" pentru promovarea comportamentelor civic si moral dezirabile.

-este privita ca o sursa de putere si. ca urmare.-de divertisment. adica tinde sa transmita mesajul celor puternici catre cei cu mai putina putere. ideologice. 1. cei care au mai multa putere sociala initiaza mai multe procese de comunicare decât cele care le sunt adresate. una relativ slaba pentru ca influenta poate fi exercitata numai prin mijloace persuasive. -desi implica invariabil o relatie de putere aceasta este. iar importanta rolului ei este dependenta de caracterul de neutralitate în raport cu interesele diverselor grupuri care detin puterea si de modul cum supusa controlului public. cât si o varietate de mecanisme de control si justificare stabilite pentru cei ce detin puterea ca si pe receptori. aspect care avantajeaza grupurile si interesele celor care guverneaza mass-media. -comunicarea de masa mai mult sustine decât contesta structurile de putere existente în societate si ordinea existenta. evaluative) acceptate. legale. . a puterii sociale si economice"[92] a celor interesati. Comunicarea de masă în societate Analizele pe care Denis McQuail le face comunicarii releva faptul ca mijloacele comunicarii de masa sunt distribuite social si exista o relatie între sistemul de stratificare sociala si procesele de comunicare: -"ca regula generala se poate spune ca accesul la procesele de comunicare si controlul acestora cresc odata cu cresterea statutului social. într-o oarecare masura. normative sau utilitare si nu prin utilizarea fortei. ca urmare. -comunicarea de masa este aproape exclusiv verticala si. este o competitie acerba pentru acces. în conformitate cu o serie de regului si criterii (economice. întrucât receptarea are un caracterul voluntar.

Comunicare verbală. Comunicare directă si mediată. Calitatea demonstrației. 11. Note de curs. Ordonarea ideilor. Un mod clar și deschis de abordare. . 13.si interorganizatională. 2.ceea ce oamenii comunică prin rostirea și descifrarea înțelusului cuvintelor. 1. Comunicare politică. paraverbală si nonverbală.si interpersonală. 57-66 CAPITOLUL VI FORME ALE COMUNICĂRII 1. Hariuc. Universitatea Ecologică din Bucuresti. 14.Sursa: C. 2006.[93] Capacitatea de a construi un mesaj verbal clar și bine structurat depinde de șase variabile: a) b) c) d) Exactitatea și stăpânirea cunoștințelor. 10. Comunicare intra. p. 12. Comunicare verbală. Sociologia comunicării. paraverbală si nonverbală Comunicare verbală. Comunicarea de masă 1. Comunicare publică. Comunicare intra.

Capacitatea de a dialoga. dresul vocii. ca indice direct al mobilității proceselor cognitive.implică suma stimulilor(cu excepția celor verbali) prezenți în contextul unei situații de comunicare. intonație. de substituire – Ex: la întâlnirea cu un prieten. Disfuncțiile comunicării nonverbale: . în timp ce indictorii nonverbali demonstrează contrariul (mîinile îi tremura. Comunicare nonverbală. b) Fluența – caracterul continuu și discontinuu al vorbirii. Funcțiile comunicării nonverbale: de repetare – de clarificare. fermitatea. clipește des. c) d) Viteza exprimării – constituie de cele mai multe ori o caracteristică temperamentală Intonația – poate fi bogată în inflexiuni sau monotonă și plată e) Pronunția – depinde de trăsăturile neuropsihice și de competența enciclopedică a vorbitorului. etc) de regularizare – Ex: mișcarea capului pentru exprimarea acordului. Comunicare paraverbală – ceea ce oamenii comunică prin voce (volum. autoritatea. tonalitate. oftat. calmul și încrederea în sine.e) f) Forța de convingere. accentuare a ceea ce dorim să comunicăm (Ex: întinderea mâinii în față semnifică ”stop” ) de completare – Ex: aprecierea verbală poate fi însoțită de o bătaie ușoară de mîine. geamăt. continuă denotă ușurința de a găso termenii adecvați și presupune rapiditate și precizie în activitatea cognitivă. mormăieli. accent. țipete. al vitezei de conceptualizare și de ideație. etc) Elemente ale comunicării paraverbale: a) Intensitatea – medie a sunetelor care indică fondul energetic al individului și trăsături precum hotărârea. generați de individ și care conțin un mesaj potențial. pauze) și prin manifestări vocale fără conținut verbal (râsul. Vorbirea fluentă. Definiția include componenta intențională și neintențională ca parte a evenimentului de comunicare. ritm. de contradicție a mesajelor verbale – Ex: interlocutorul susține verbal faptul că este calm. întinderea brațelor pentru îmbrățișare înlocuiește cuvintele ce exprimă afecțiunea.

miroul d) Comunicarea tactilă e) Limbajul spațiului (proxemica) Zona intimă 15-45 cm Zona personală 46 cm. Componentele limbajului nonverbal: a) b) c) Gesturile Expresia feței Prezența personală : .vestimentația . endomof.22m Zona socială 1.structura corpului (ectomorf. mimica sau postura de închidere marchează ruptura în comunicare). prezența vie. ridicarea privirii spre tavan.limbajul nonverbal parazitează limbajul (gesturile și atitudinile sunt primele percepute de auditoriu) limbajul nonverbal susține. dar de asemenea poate întrerupe comunicarea (Ex: privirea.1. anumite gesturi de deschidere ale mâinii asigură și mențin contactul.60m . mezomorf) . Dimpotrivă. surâsul.60m Zona publică peste 3.22m-3.

G. așa cum este cazul comunicării impersonale. ci individual unic. dând dovadă de un anumit respect. c) Definiția progresivă . Cu cât relația devine mai puțin impersonală. b) Definiția relațională (didactică) – comunicarea care se derulează între două persoane care au stabilit o relație (profesor-elev). În contextul contactelor impersonale. b) date cu rol explicativ despre celălalt – cunoașterea unei persoane este însoțită de predicții privind reacțiile sale în diferite situații și de explicații oferite comportamentului său.[95] . păstând o anumită distanță. în cazul contactelor interpesonale. astfel că acestă comunicare cu propriul forum interior devine o sursă de echilibru psihic și emoțional. iar interlocutorii stabilesc reguli proprii. folosind un anumit ton. Cu cât relația devine mai personală. cu un anumit efect. Comunicarea intrapersonală (comunicare în și către sine) Este comunicarea în care emițătorul și receptorul sunt una și aceeași persoană. 2.ca final al unei progresii sau dezvoltări. profesorul și studentul își vor răspunde nu în calitate de membri ai grupului. ci pe gradul de diferențiere al interlocutorului în raport cu propriul grup. Comunicare intra. de la comunicarea impersonală (formală) la cea personală . adică pe caracteristici psihice. rolul social și cultural al interlocutorului ne impune modul de interacțiune. cu o anumită oportunitate de feed-back imediat. regulile de interacțiune comportamentală sunt stabilite prin norme sociale. își pune întrebări și își răspunde. Miller (1987) propune trei factori ca fiind determinanți pentru comunicarea interpersonală: a) predicții determinate psihic: interacțiunile interpersonale se caracterizează prin aceea că participanții își fundamentează predicțiile unii despre ceilalți nu pe apartenența la un anumit grup. Fiecare ființă umană se cunoaște și se judecă pe sine. cu atât normle sociale reglementează mai puțin interacțiunea. recepționarea lor de către o alta/ de către un grup restrâns de persoane.1. rolul psihic al interlocutorului ne dicteză modul de interacțiune. c) reguli stabilite – în situațiile impersonale. EXEMPLU: Răspundem unui profesor ”așa cum se răspunde”.si interpersonală Comunicarea interpersonala (între oameni) Studiile consacrate comunicării interpersonale oferă acesteia 3 definiții[94]: a) Definiția componențială – care evidențiază elementele componente: transmiterea de mesaje de către o persoană.

[97] Comunicarea mediată permite o mai mare capacitate de înmagazinare a datelor. o amplificare a audienței mesajelor și o creștere a vitezei de transmitere a acestora pe distanțe mari. Comunicare directă si mediată Comunicarea directă Comunicarea directă presupune o formă completă de comunicare. Acel singur emiţător are rolul de a transmite informaţii către un public receptor prin intermediul unui canal. şi are ca scop producerea unui anumit efect. radio. ziare. telefonul.1. 3. cei administrați se așteaptă să obțină informații la care socotesc că au dreptul ți nu mai acceptă răspunsuri care se . 1. filme. Administrațiile trebuie să facă față unor cereri din ce mai complexe și precise. comunicarea publică reprezintă ”recurgerea din ce în ce mai clară și mai organizată din partea administrațiilor de stat la mijloacele publicitare și la relațiile publice. calculatorul) sau de un suport produs de un ansamblu de instituții. Comunicarea publică Procesul de comunicare publică presupune prezenţa unui singur emiţător şi a unei multitudini de receptori. de cele mai multe ori efect de persuadare.” Comunicarea publică urmărește patru categorii de efecte[98] : 1. asupra publicului ascultător. care reprezintă publicul. internet)”. actul comunicării realizându-se prin mijloace de transmitere a informațiilor astfel: One-to-one (de la o persoană către altă persoană) One-to-many (de la o persoană către mai multe persoane) Many-to-one (de la mai multe persoane către o persoană) Many-to-many (de la mai multe persoane către mai multe persoane). Pentru Bernard Miege. modernizarea funcționarii administrațiilor (este mai ales cazul dispozitivelor de relații cu publicul sau al sistemelor de prezentare ți transmitere a informației).[96] Comunicarea mediată (indirectă) Aceasta este ”mediată de un suport mai mult sau mai puțin complex din punct de vedere tehnologic (scrisoarea. specialiști și dotări tehnologice (cărți. televiziune. 4.

Unul din promotorii conceptului de comunicare organizationala a fost Chris Argyris (Personality and Organization – 1954) ca reactie la postulatele managementului stiintific dezvoltate de Taylor ce promovau ruptura radicala dintre manageri si muncitori. Frecvent comunicarea organizaționala era analizată prin următoarele componente: ** formală (oficială) și informală.si interorganizatională Comunicarea organizațională se ocupă cu studiul proceselor de comunicare în cadrul contextului organizațional. Comunicarea publica imbracă forme diferite.ascund după secretul deciziilor administrative și dau impresia de arbitrar. 1. cautarea adeziunii cetățenilor cu privire la o anumită problemă. colaboratori. când însoțește procesul decizional și practica politică. opunandu-se mereu managerilor”. Acest punct de cotitura in stiinta psihologiei manageriale a propulsat obligativitatea imbunatatirii comunicarii organizationale devenind unul din obiectivele de baza ale interventiilor de dezvoltare organizationala. atunci când se pune informația la dispoziția publicului. când se prezintă și promovează serviciile oferite.: „managerii stiu cel mai bine iar muncitorii sunt prosti si lenesi. 3. adaptarea și modernizarea administrațiilor depind la fel de mult de schimbările comportamentului celor administrțti care se consideră tot mai mult niște consumatori. 5. chiar niște clienți. Comunicare intra. 2. ** orizontală (la acelasi nivel ierarhic). când se duc campanii în sprijinul intereseului general. prin actiuni de sensibilizare. furnizori. 4. se stabilește relația și dialogul pentru a se putea oferi-primi cu precizie serviciul asteptat. grija principală este să își asigure prin comunicare o imagine modernă. buletine oficiale. publicații ale asezămintelor publice specializate etc. clienți. ascendenta (de la subordonati la superiori) sau descendenta ** internă (în organizație). pentru unele administrații sau întreprinderi publice. Obligația de a comunica și a difuza informația se asigură prin afișaj. în practică. culegeri de acte administrative. Trasătura esențială a comunicării publice este aceea de a acționa la nivelul reprezentărilor sociale și de a permite o rapidă modificare a discursurilor publice. gazete. etc) . externă (cu parteneri. de ex. unele campanii își fixează ca obiectiv producerea unor schimbări de comportament. când instituțiile se fac cunoscute și prin modul în care realizează comunicarea internă.

aspiratii. comunicarea este structurata în retele de statusuri si roluri. nu pot declansa activitatile profesionale decât prin intermediul comunicarii. d) Comunicarea în organizatii este. dar si de rolurile asumate de oameni. în interiorul lor. semnificatiile ce fac obiectul relatiei produc modificari în oameni si în raporturile dintre ei.privat. atunci când informatia este transmisa de la o parte la alta a organismului. obiectivele si deciziile privitoare la modalitatile de actiune în organizatii. deoarece. sunt dependente de posibilitatile de comunicare dintre oamenii implicati. în modalitati ce decurg din capacitatile informationale ale celor implicati în conceperea solutiilor. _comunicarea interpersonala. . ca si norme de masuri de tip organizatoric interne. îndeosebi prin presiunile ce se exercita asupra capacitatii oamenilor de a actiona în functie de rolurile atribuite de organizatie. întrucât face posibile actiunile prin intermediul carora oamenii. e) Comunicarea în organizatii poate intervenii la patru niveluri. una profesionala. tind sa-si joace rolurile. implicate în directionarea activitatii în organizatii. b) Organizarea explicita a actiunilor folosind normele juridice impuse de organizatie. cetatenesc etc. se caracterizeaza prin urmatoarele aspecte: a) Comunicarea este cea care întretine functionalitatea organizatiei. Aceasta face ca procesele comunicationale din organizatii sa fie dependente de comunicarea în alte spatii de comunicare . prin destinatia ei. când informatia este transmisa de la o persoana la alta. raporturi ce ordoneaza comunicarea pe domenii ce corespund genurilor de necesitati care exercita presiuni pentru a fi satisfacute si. se concretizeaza în raporturi formale între oameni. Ca urmare. _comunicarea intraindividuala. interese). prin care se implica în satisfacerea unor necesitati (nevoi.Constatntin Hariuc apreciază că în organizație procesele comunicative. c) Comunicarea influenteaza organizatiile. Prin urmare.

pentru a integra comunicarea informală şi pentru a crea structurile care o favorizează Drept urmare. adică să folosească sistemele de informare specifice fiecărui sector de activitate şi să concorde cu cultura organizaţională promovată • să fie flexibilă. întarirea validitatii canalului utilizat. campanie de recrutare etc. Într-o altă opinie. Ea trebuie proiectată în aşa fel încât să permită: . de caracteristicile structurilor sociale care înglobeaza organizatia. de spatiile accesibile pentru realizarea bancilor de date si transmiterea-receptionarea informatiilor. adică să se realizeze de sus în jos.). adică să reflecte un plan de ansamblu şi obiectivele pe care şi le asumă organizaţia • să fie multidirecţională. schimbul de informatii. pe verticală etc. când informatia este transmisa de o organizatie mediului din care face parte (campanie de publicitate. Acesta poate manifesta preferinte diferite fata de variate forme de comunicare. adică să se sprijine pe o varietate de suporturi în funcţie de obiectiv • să fie adaptată. cel putin. Managerii selecteaza canalele comunicarii în functie de natura ti scopul mesajului. pentru a putea fi caracterizată drept organizată. _comunicarea intra-organizationala. • să fie instrumentală.îndeplinind patru obiective: influentarea altor persoane. exprimarea emotiilor sau sentimentelor. prin statusul sau si setul de roluri pe care le îndeplineste în toate nivelurile de comunicare. de regula în acord cu tipul de management. structura organizatiei si stilul de conducere practicat în organizatie. întelegerea si evitarea dezacordului. g) Un rol important în organizatie îl are managerul care este implicat. comunicarea organizaţională trebuie să prezinte următoarele trăsături: • să fie orientată spre finalitate (scop). f) În fiecare organizatie comunicarea are un specific determinat. comunicarea organizaţională nu este un proces spontan şi natural. de pozitia acesteia în structurile sociale specializate. precum si în functie de facilitatile pe care le asigura. transmiterea informatiei se face între grupurile sau unitatile aceleiasi organizatii. feed-back-ul imediat. îndeosebi cele care privesc rapiditatea schimbului de informatie. _comunicarea extra-organizationala. pe orizontală. de posibilitatile de procesare a informatiilor permise de modelele teoretice si metodologice care le fundamenteaza activitatea.

Comunicarea este formală atunci când mesajele sunt transmise pe canale prestabilite. directori ai altor organizaţii. obligaţi să comunice. ci organizaţia ca instituţie. Atunci când informaţiile circulă prin canale ce nu înscriu în sfera relaţiilor de subordonare. • Comunicarea externă de promovare (publicitate. -armonizarea : activitate ce are drept scop definirea unui obiectiv comun. autorităţi publice. necesar pentru realizarea scopului final al organizaţiei. În această situaţie. în general cu persoanele care sunt considerate a fi influente. • Comunicarea externă strategică. Aceasta se referă la faptul că mare parte din salariaţi întreţin relaţii profesionale cu persoane din mediul extern al organizaţiei. atât pe verticală cât şi pe orizontală. nu mai sunt membrii organizaţiei cei care întreţin legătura cu exteriorul. care constă în construirea sau extinderea unei reţele de comunicare . eventuali concurenţi. contractanţi. relaţii publice) . Organizaţia încearcă să reziste în mediul extern. Aceasta îmbracă două forme de bază: dezvoltarea de relaţii de comunicare cu mediul extern şi previzionarea evoluţiei şi schimbărilor care se pot produce în exteriorul organizaţiei şi care pot afecta activitatea acesteia. în calitate de reprezentanţi ai organizaţiei cu partenerii externi ai acesteia: clienţi. Ea dă informaţii despre produsele sau serviciile pe care le oferă. Comunicarea interorganizațională Annie Bartoli menţionează existenţa a trei tipuri de comunicare externă: • Comunicarea externă operaţională. încearcă să-şi amelioreze imaginea de ansamblu sau pur şi simplu vrea să se facă cunoscută şi să-şi promoveze valorile. furnizori. în mod necesar concurenţial prin construirea de relaţii profitabile cu actorii cheie ai acestuia: autorităţile locale. ce se referă la schimbul de mesaje care se realizează în interiorul organizaţiei. realizată între membrii organizaţiei cu interlocutori din exteriorul organizaţiei . Formele principale prin care se concretizează acest tip particular de comunicare sunt: • publicitatea – prin mass media sau prin propriile materiale publicitare • promovarea vânzărilor . este vorba de comunicare informală. Fiecare din aceşti angajaţi sunt deci. Comunicarea intraorganizațională Este comunicarea internă.-coordonarea: proces ce are în vedere atingerea unui obiectiv prestabilit.

1. Pentru D. organizaţiilor umanitare sau nonprofit • articole care prezintă organizaţia în publicaţii de specialitate • organizarea de standuri la târguri şi forumuri • organizarea de zile ale porţilor deschise. act de exercitare a puterii prin folosirea exclusivă a semnelor. • opinia publica prin intermediul sondajelor de opinie. comunicarea politică este spațiul în care se schimbă discursurile contradictorii a trei actori care au legitimitatea de a se exprima public asupra politicii și care sunt: • oamenii politici. • ziariștii (mass-media). acţiune colectivă semiotică ce se realizează în contextul organizării şi conducerii unei societăţi ( în contextul manifestării relaţiei de putere). Wolton. Instituțiile și autoritățile publice . 6. însă strâns corelate: 1. Comunicare politică Pentru Gosselin. Comunicarea politică poate fi văzută în două ipostaze distincte. comunicarea politică este un câmp în care se intersectează diverse modalități de persuadare a electoratului.• sponsorizărilor – finanţarea activităţilor culturale sau sportive • mecenatul – ajutor financiar sau logistic acordat artiştilor. respectiv 1. Agenții comunicării politice: a) b) partidele politice.

comunicare orientata spre mase. teoria comunicarii sociale. . 7. aceea a publicului si ca urmare a caracteristicilor continutului rezultat al tehnicilor productiei industriale de serie. presă scrisă. întrucât este studiata de mai multe discipline (informatica. psihologia sociala. atât prin continutul cât si prin publicul ei. caracterul pluridisciplinar.). de faptul ca se adreseaza unei mase. transmisii de radio sau televiziune. politologia etc. Funcţiile comunicării de masă Mihai Coman( în ”Funcţiile socio-culturale ale mass-media”) clasifică funcțiile astfel: • funcţia de informare . complexitatea fenomenului comunicarii de masa determinata de numeroasele ei aspecte si numarul mare de factori interconectanti cuprinsi. • funcţia de interpretare. psihologia. canalului de transmitere si al receptorului si caracterul impersonal al mesajului. posturile de radio sau televiziune Cetățenii 1. cultura si divertisment vehiculata. eterogenitatea comunicarii de masa.“ Caracteristicile comunicării în masă (Ioan Drăgan):      caracterul social (colectiv. caracterul masiv al comunicarilor de masa determinat de cantitatea masiva de informatie. de masa) al emitatorului. În termeni uzuali "comunicarea de masa este comunicarea ce ajunge la dispozitia maselor. lingvistica si semiotica.c) d) e) Grupurile de interes (sau presiune) Publicațiile. presa scrisă şi audiovizuală şi poate avea una din următoarele forme: producţie de carte. sociologia. Comunicarea de masă Comunicarea de masă: presupune prezenţa obligatorie a uneia din instituţiile comunicării de masă.

București. Editura Polirom. Introducere în sistemul mass-media. Lazarsfeld definesc trei functii principale ale mass-media care releva complexitatea functionalitatii acestora:    functia care confera pozitie sociala (statut) problemelor publice. si evenimente sau perspective si interpretari. pe care cei care le sustin (sustinatorii) doresc sa le transmita audientei. 1999 . Editura Tritonic.organizatia mass-media ocupa o pozitie intermediara între audienta. persoanelor.din perspectiva publicului comunicare de masă constă în selectarea mesajelor utile din întreaga gamă a mesajelor care îi stau la dispoziție.2001 3. Iași. 2000 2. impunerea normelor sociale prin demascarea conditiilor care sunt în dezacord cu morala publica. EdituraMediamira . Aceasta pozitie intermediara este numita de autorii modelului rol de canal de transmisie (neutru) c) Receptorul comunicării de masa . Societatea cucerită de comunicare. b) Organizația mass-media . functia anormala de narcotizare (expunerea la valul de informatii poate sa serveasca mai curând la narcotizarea decât la stimularea cititorului sau ascultatorului mediu. București. Ion Haineș. • funcţia de divertisment R.Cluj-Napoca. Mihai Coman.K. Irena Chiru – Comunicarea interpersonală. Merton si P. Surse: 1.  Elemente ale comunicării în masă: a)Comunicatorii de masă sunt persoane din cadrul organizatiilor formale ale comunicarii de masa care au roluri ce implica exercitarea unei influente directe asupra continutului mediatic. • funcţia de liant.• funcţia instructiv-culturalizatoare. pe de o parte. Introducere în teoria comunicării. București 1998 4. pe de cealalta parte. Evelia Graur. Editura Fundației ”România de mâine”.Tehici de comunicare. organizatiilor si miscarilor sociale. Bernard Miege. 2003 5. Editura Polirom.

2. Folosirea zvonurilor 1. 3. Ce sunt zvonurile? . Ce sunt zvonurile? Cum circulă zvonurile? Zvonurile: publicul și funcțiile sale Stingerea zvonurilor 10.CAPITOLUL VII ZVONURILE – O FORMĂ DE EXPRIMARE A OPINIEI PUBLICE 1. 4.

„Nu e decât o vorbă" înseamna ca sunetul abia daca a fost perceput. Clevetirea reprezintă o definiţie a mesajului din punct de vedere al sursei. Nu este rău intenţionată şi se practică doar din nevoia de a avea un subiect de discuţie. vorbă. Ea vorbeşte despre necazurile. Vorba se referă la un proces lipsit de continuitate. deci mesajul nu are tocmai o existenţă reală. şi pe care-l putem urmări. Shibutani. reproşându-i provenienţa dintr-o sursă total lipsită de credibilitate. Vorba este lipsită de însemnatate. Alport si L. ezitant. reflectă şi o judecată de valoare. . clevetire ori eroare. rezultate in urma unui proces de ”deliberare colectiva”[100] Zvonul reflectă așadar un tip de mesaj definit din punct de vedere al sursei (neoficială).Zvonurile spontane. Ca şi ponegrirea. dar distorsionate în raport cu situatia si centrele de interes ale unor indivizi sau a colectivitatii. Potsman (1947). în schimb. idei. conform careia zvonurile sunt stiri improvizate.Întelegem prin zvon. “Zvonul este o informatie care sufera deformari in cursul procesului de transmitere si aceste deformari nu pot constitui in nici un caz o baza valabila pentru a determina convingerile sau comportamentele noastre” G. al procesului de difuzare (în lanț) si al conținutului (este o știre. sigură: nici nu se aude. la o forţă de propagare. Atunci când avem de-a face cu surse oficiale sau care se bucură de respect. Se impune diferenţierea între zvon. veridicitatea nu face parte din definiția lui științifică. Zvonul este « apariția și circulația în cadrul societății a unor informații fie încă neconfirmate public de către sursele oficiale. generate de încercarile oamenilor de a-si explica evenimente. Bârfa se referă la subiectul zvonului şi a vorbei. bucuriile oamenilor de toate categoriile. De aceea o barfă trebuie schimbată mereu cu alta mai proaspătă. Eroarea este o „informaţie falsă". foarte limitat în spaţiu: e normal să nu se propage nimic. mesajul primeşte un titlu de nobleţe: este o „informaţie". se refera la ceva de actualitate). Zvonul se referă la un proces de difuzare în lanţ. afirmatii sau presupuneri ce pot fi în întregime false sau continând unele elemente adevarate. un mod de a discredita zvonul sau vorba. bârfă. fie dezmințite de acestea[99] Definitia cea mai cunoscuta a zvonului este cea a sociologului T. la o amplitudine al cărei rezultat este sunetul care se înalţă din toate aceste voci. Clasificarea zvonurilor: . din moment ce e doar o vorba vagă. relatari.

difuzarea zvonului de la bun început. fenomene despre care nu au date certe sau deliberate adica sunt concepute. jocul liber al mecanismului social: zvonul va fi difuzat pe etape. comportare a unor indivizi sau grupuri umane. problemele lor sentimentale. deoarece anonimatul. putem vorbi despre un ciclu de viată.acesta identifică nouă tipuri de zvonuri care reapar de-a lungul epocilor și al continentelor: « întoarcerea Satanei. este ceea ce produce mesajul sub această formă. fiecare categorie asumându-si rolul de a o convinge pe urmatoarea . În cazul zvonurilor. Zvonul reflecta un tip de mesaj neoficial și atunci când o stire ce provine dintr-o sursa neoficiala nu se raspândeste decât din gura-n gura. el dezvoltându-se etapă cu etapă. una dintre trăsăturile zvonului. pentru întregul public. Cel mai adesea zvonul este un produs social spontan. un mediu de răspândire. Există două căi de transmitere a zvonurilor: 1. răpirea copiilor. Cum circula zvonurile? Zvonul cunoaşte o sursa de emitere. lipsit de scop si strategie. pâna la sfârsit. bolile conducătorilor. otrava ascunsă. crizele întreținute artificial. un mijloc de transpunere. -Zvonurile lansate cu scopuri bine determinate de catre organele de specialitate. complotul împotriva puterii. în scopul de a determina o anumita atitudine.procese. apoi la cei din linia a doua etc. o informaţie sau un mesaj şi un receptor. Sursa va fi întotdeauna elementul cel mai greu de depistat. teama de străin.. compromiterea financiară sau escrocheriile lor »[101]. Clasificarea zvonurilor făcută de Kapferer. având deci un proces caracteristic de difuzare în lanţ. de la liderii de opinie la primii adepti. Acestea sunt toate elementele unui act ori proces comunicaţional. mediile de informare importante permit acest lucru 2. 2.

Asimilarea se face în funcţie de atitudinea. plasarea acţiunii în prezent. legea asimilării (informaţia se conservă şi se reorganizează in jurul unor motive centrale. Asimilarea se poate face la tema centrală. cu căt numîrul detaliilor este mai mic. Accentuarea se manifestă prin fenomene ca reţinerea unor detalii. fiind prezente si astazi contrar dezvoltarii mijloacelor de dezvoltare a canalelor de transmitere in masa a informatiei.Lucrările lui Allport şi Postman (1965) au pus în evidenţă trei legi de transmisie a zvonurilor: legea sărăciei (cu cât timpul de circulaţie este mai mare. simboluri frapante. aspiraţiile şi motivaţiile receptorului sau a grupului din care face parte. 3. Nivelarea nu se produce până la dispariţia mesajului. prin condensare. Jean-Noel Kapferer demonstreaza ca „ceea ce creeaza un zvon nu este sursa. ea funcţionează în baza unui set de reguli. adoptarea unor forme numerice de multiplicare a detaliilor în povestire. cu cât o povestire este mai scurtă. Kapferer identifică mai mulți actori care iau parte la producerea și propagarea unui zvon: -”instigatorul”. ceea ce sporeşte viteza de circulaţie. Zvonurile: publicul și funcțiile sale Zvonurile reprezinta cel mai vechi mijloc de comunicare in masa. anticipare sau prin stereotipuri verbale).procesul evbidenţiază capacitatea de ajustare de la o instanţă la alta. Astfel. ele își au publicurile lor specifice: un anumit oraș. cu atât zvonul devine mai uşor de înţeles şi de relatat). cu atât ea poate fi reprodusă mai fidel. iar relatarea devine atât de scurta încât poate fi reprodusă mecanic. ci grupul” Zvonurile sunt în mod esențial legate de actualitate. ceea ce conferă dinamism. comunitățile profesionale etc. o anumită categorie socială. In analiza sa. . De asemenea. legea accentuării (detaliile pe care se pune accentul dobândesc loc central în semnificaţia acestuia). cu atâr riscul distorsiunii scade.

funcția de integrare socială. încearca sa convinga comunitatea). -”cel care cochetează” (nu se încrede în zvon. . să placem. Kapferer menționează modelul lui Shibutani. -”oportunistul” (forma atenuata a recuperarii -foloseste zvonul drept exemplu pentru ași întari autoritsatea morala). -„recuperatorul” (cei cărora le face plăcere să perpetueze zvonul chiar dacă nu-l cred).-” interpretul” (cel care raspunde nedumeririlor instigatorului si propune o explicatie coerenta si convingatoare). să ne eliberăm. -”liderul de opinie”(cel a carui parere va determina parerea grupului – “gate-keeper” – de aprecierea lui va depinde receptivitatea grupului la zvon) . îndeosebi interpersonala. fiind protagonistii antizvonului) . Zvonurile îi fac pe oameni să vorbească. funcția de liant social. Răspunsul ar fi că acest lucru se întâmplă pentru că zvonurile sunt vești. să dezbată împreună “chestiunile arzătoare. Ca forma specifica de comunicare. cum ar fi: . pe care le crede și cărora le dă importanță. zvonul are la baza o serie de mecanisme psihologice ce exploateaza unele caracteristici general-umane. Acest lucru descurajează verificarea autenticității informațiilor. Funcțiile zvonurilor: 1. Participăm la grup vehiculând zvonurile pe care grupul le susține. depasind informatia oficiala. după care zvonul se naște dintr-o deliberare colectivă.dorinta unor oameni de a se arata ca fiind bine informati.curiozitatea. Aproape că niciodată nu aflăm un zvon direct de la sursa care l-a emis: întotdeauna martor la evenimentele vehiculate de zvon a fost un prieten al unui prieten. Kapferer se întreabă « de ce colportăm zvonurile? ». -”apostolii” (identificându-se total cu zvonul. . totusi o umbra de îndoiala li s-a strecurat în suflet). 2. să convingem. dar îl savureaza cu placere si îl raspândește în jur) și -”rezistenții”(combat zvonul. -”receptorii pasivi” (declara ca zvonul nu a reusit sa-i convinga. la ordinea zilei”. să avem despre ce vorbi. Ne integrăm în grup adoptându-i punctul de vedere. pentru că vrem să știm.

corelarea continutului cu sperantele. anxietate) etc.plasarea actiunii sub aspectul consecintelor în viitor. zvonul poate determina stari de spirit curente de opinii. În conditiile în care are loc împletirea continutului informatiei cu interesele si aspiratiile celor ce receptioneaza. de a transmite noutatea imediat.. Strategiile folosite sunt: -dezmintirea prin mediile de informare -tacerea – specifica oamenilor politici care trateaza cu dispret calomniile mai mult sau mai putin dirijate a caror tinta sunt -concentrarea – asupra zonelor unde zvonul era mai raspândit . aspiratiile si temerile indivizilor sau colectivitatilor. .noutatea. . anumite stari psihice (nemultumire.reactia fireasca de a transmite mai departe o informatie. asteptarile. . atitudini si comportamente specifice mesajului transmis. Stingerea zvonurilor Zvonul se epuizeaza prin însăși existenta lui. .[102] În lansarea si asigurarea circulatiei zvonurilor se mizeaza pe unele caracteristici ale acestuia: . 4. el beneficiind de acelasi ciclu de interes ca orice stire dintr-un cotidian local.tendinta de a amplifica o stire prin elemente si comentarii personale.credulitatea maselor. nevoia de a integra necunoscutul într-un univers cunoscut.. .capacitatea imaginativa si anticipativa. îsi creeaza propriile mecanisme de disparitie.

e expusa în cel mai înalt grad selectiei. Acest raport se inverseaza în cazul radioului si televiziunii. prezinta câteva neajunsuri legate de valoarea ei pe piata cererii si a ofertei de informatii: -nu e o stire puternica. unele ramân de nezdruncinat în fata ratiunii Punctul sensibil al majoritatii dezmintirilor e acela ca sunt “exclusiv refutabile” Încrederea acordata dezmintirii se supune aceleiasi logici ca si încrederea acordata zvonului. când se transmit de exemplu jurnalele televizate Se recomanda ca în timpul dezmintirii sa nu se repete continutul zvonului Totodata. O modalitate sigura de a capta atentia publicului este acea de a cumpara spatii publicitare Presa. Totusi. aceasta redevine o informatie aproape obligatorie Unul dintre punctele forte ale zvonului consta în repetarea lui.-publicitatea unor produse anexata pe un contraatac la adresa zvonului (Zvonul poate reactiona în fata unui contraatac printr-un nou atac. la orele de maxima audienta. care asigura cel mai bine transmiterea informatiilor. evenimentul era asteptat -e de cele mai multe ori un truism -e o informatie rece. fara sa fie grabit de fluxul cuvintelor si al imaginilor O dezmintire poate sa aiba o influenta negativa chiar si atunci când este crezuta. zvonul explodeaza) Dezmințirea nu e de ajuns. presa scrisa reduce efectele interpretarii trunchiate: cititorul poate sa citeasca si sa reciteasca în ritmul sau. . Multe zvonuri îsi pierd amploarea pentru ca nu rezista analizei si examinarii logice a detaliilor. ca sa fie activa. dezamorseaza imaginarul pentru a intra în banalitatea realitatii -daca e data de înalte autoritati oficiale. asfel că. din dorinta de a deveni cât mai cuprinzator. Nu trebuie sa tragem de aici concluzia ca dezmintirea nu e niciodata eficienta. dezmintirea ar trebui repetata.

5. . Cercetările lui Kapferer au arătat că circulația zvonurilor se bazează pe trei condiții esențiale: credibilitatea. pentru a manipula. O sursă de profesioniști poate chiar provoca o criză socială plecând de la zvonuri bine direcționate și lansate la momente de maxim impact asupra opiniei publice. pe care le și mplifică. aparența de adevăr și dezirabilitatea conținutului informației. pentru a explica și 2. Zvonul reușește să cucerească o arie considerabilă de întindere în spațiul social îndeosebi în situații de criză. Folosirea zvonurilor Zvonuile sunt puse in circulatie din două motive: 1.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful