Doctrina Social Democrata

Social-democratia reprezinta, conform Manualului de politologie, doctrina politica privind organizarea si conducerea democratica a societatii, avand la baza principiile egalitatii si dreptatii sociale, ale promovarii intereselor producatorilor de valori materiale si spirituale, ale protectiei sociale a categoriilor de cetateni defavorizati, prin limitarea puterii claselor sociale avute, indeosebi a monopolurilor. Geneza doctrinei politice social-democrate are la baza, pe de o parte, ideile socialistilor utopici, iar pe de alta parte, ideile marxiste din a doua jumatate a secolului trecut. Ideile au aparut odata cu manifestarea relatiilor de productie capitaliste care, desi marcau un element de progres pe calea dezvoltarii societatii, generau totusi, in mod inevitabil si inegalitati sociale. Ca o reactie la aceasta realitate, apar in domeniul gandirii social-politice idei egalitariste cunoscute sub numele de socialismul utopic. Termenul de ‘utopic’ s-a impus mai ales de la titlul lucrarii lui Thomas Morus ‘Utopia’, cuvant provenind din limba greaca, insemnand ‘ceva fara loc’, ‘nicaieri’, adica ceva ce nu exista in realitate. De aceea, in limbajul obisnuit ‘utopic’ insemana irealizabil, iar in legatura cu ideile social-politice promovate de socialismul utopic se refera la o constructie imaginara, himerica, a unei societati viitoare. Anumite idei ale socialismului utopic persista si astazi in diferite tari, mai ales in cele subdezvoltate. Social-democratia s-a inspirat, dupa cum s-a aratat, nu numai de la socialismul utopic, ci si de la ideile socialiste ale lui Marx si Engels, idei considerate ca apartinand socialismului. Marx si Engels considerau ca inevitabila disparitia capitalismului si inlocuirea acestuia cu o noua societate, cea socialista, reclamata de legile obiective ale dezvoltarii sociale, bazata pe proprietatea comuna supra mijloacelor de productie si lipsita de exploatare. Social-democratia, ca doctrina politica, a cunoscut mai multe faze in evolutia sa. • O prima faza poate fi considerata cea din perioada premergatoare primului razboi mondial, cand social-democratia se considera o doctrina politica ce viza organizarea si conducerea democratica a societatii pe calea trecerii la o noua oranduire sociala, faurita pe baza politicii partidului clasei muncitoare, care sa ia locul capitalismului prin reforme. Pe o astfel de gandire politica s-a desfasurat inca din a doua jumatate a secolului al XIXlea procesul de constituire a unor partide muncitoresti social-democrate in diferite tari, unele dintre ele unindu-se in asociatii internationale muncitoresti. In cadrul socialdemocratiei din acea perioada a inceput sa se dezvolte un curent de gandire de factura extremista, in frunte cu Lenin, care va duce la o noua doctrina, cea comunista, de tip marxist-leninist care, dupa primul si al doilea razboi mondial, va sta la baza sistemului totalitar comunist. • Datorita acestei noi situatii care s-a creat, doctrina politica social-democrata a intrat intro noua faza de dezvoltare, care a durat pana in zilele noastre. Mentinandu-si conceptia initiala cu privire la transferarea capitalismului in socialism pe calea reformelor, socialdemocratia din aceasta perioada sustine cu fermitate principiile pluralismului politic, ale respectarii optiunilor libere a alegatorilor in legatura cu exercitarea puterii politice in stat, combatand, in acelasi timp, ideile unui regim totalitar, indiferent de natura sa (fascista sau comunista).

. nu trebuie sa urmareasca numai problema puterii. • In prezent. Conform conceptiei social-democratice. de pe principii democratice. dar afirma si altele noi. dupa prabusirea sistemului totalitar comunist din tarile est-europene. rezultata din situatia actuala a realitatilor social-economice. la viata politica din tarile respective. a unei parti din ce in ce mai mari a intelectualitatii. in Europa Occidentala precum si in alte tari ale lumii. s-au creat structuri organizatorice cu numeroase ramificatii. sistem care nu intotdeauna a fost evaluat suficient de critic de catre social-democratie. in care s-a renuntat la ideea oranduirii socialiste. raportul social-democratiei cu muncitorimea se sprijina pe sindicate. social-democratia reprezinta una din principalele doctrine politice. indiferent de orientare. Se constata largirea continua a bazelor sociale ale miscarii social-democrate mai ales pe seama functionarilor. a micilor producatori si meseriasilor. In prezent doctrina social-democrata pune accent pe principiile statului de drept. Socialistii au inteles necesitatea de a prezenta si actiona in cadrul unor ‘mari partide populare reformate’. In tarile esteuropene. pe cele de protectie sociala etc. partidele social-democrate au reusit. ea a urmarit integrarea maselor in societatea democratizata. Un loc deosebit in relatiile dintre sindicate si socialdemocratie revine unor structuri si institutii specifice de educatie. ca alternativa viabila de organizare si conducere democratica a societatii. Considerand democratia o forta sociala activa. social-democratia a dezvoltat un sistem de masuri sociale care sa permita asigurarea securitatii sociale. Astazi. partide cuprinzand noi categorii de salariati generate de dezvoltarea economica. partidele politice. Din punct de vedere organizatoric. In momentele cand era la putere si cand se gasea in opozitie.Partidele social-democrate au continuat sa se dezvolte in multe tari ale lumii si sa participe activ. se afla sub incidenta social democratiei organizarea cooperatista. Astfel. care cuprinde milioane de consumatori. dupa prabusirea comunismului. ceea ce permite contactul cu opinia publica. potrivit careia statul nu trebuie sa intervina in economia de piata spre a asigura munca si securitatea cetatenilor sai. Ideile. doctrina social-democrata s-a delimitat de conceptia liberala clasica. de formare culturalprofesionala. doctrina social-democrata a intrat intr-o noua faza. are loc un proces de inchegare a unei doctrine politice social-democrate care valorifica o parte din ideile social-democratiei. iar rectificarea lor in practica guvernarii au adus corectivele de rigoare. In acelasi timp. Sindicatele se integreaza in societatea civila. numeroase organizatii pentru odihna etc. sa guverneze perioade indelungate de timp. teoriile si tezele elaborate initial au fost puse la baza strategiei si programului de guvernare. indeosebi de sfera serviciilor. urmarind si diminuarea saraciei. dupa al doilea razboi mondial. concepand-o ca o doctrina social-democrata a zilelor noastre cu deschidere larga spre viitor. sa garanteze bunastarea. ci mai ales rolul de a asigura o legatura intre stat si societate. Trebuie mentionat ca in multe tari. prin alegeri libere. PSD a elaborat si a perfectionat doctrina sa. Datorita faptului ca izvorul social democratiei a fost in muncitorime.

generatoare de efecte contraproductive in ultima instanta. doctrina social-democrata a PSD se deosebeste de alte doctrine politice care pun accentul fie pe libertatea individuala in defavoarea justitiei sociale. respectul fata de munca si proprietate. concretizate in programul ‘Spre normalitate. Doctrinar si programatic. adoptat in luna octombrie 2002 de Consiliul National al PSD. PSD si-a afirmat raspunderea de a fi exponentul aspiratiilor de libertate. pentru reforma insasi. ca valoare suprema. PSD este un partid social-democrat modern. dificil de suportat mai ales de zonele sociale mai defavorizate. refuzand solutiile radicaliste si aventuriste. Reforma. costului social extrem de ridicat. deschis spre modernizare si dezvoltare sociala. Nu reforma este respinsa de PSD – cum s-au facut numeroase speculatii de rea credinta – ci cu acea varianta terapia de soc. sa n-o reduca la o simpla vorba. daca nu se realizeaza intr-un cadru de ordine fireasca in care libertatea unora sa nu o incalce pe cea a semenilor lor si. promotor ferm al democratiei si al reformei in toate componentele societatii romanesti. Idealurile si actiunile PSD sunt legate de principiile si valorile fundamentale ale social-democratiei moderne. doar la un instrument demagogic.Optiunile si actiunile politice pe care le sustine PSD isi au geneza in platforma Revolutiei Romane din Decembrie 1989. justitia sociala si solidaritatea umana. ideologic-doctrinar pentru perioada post-tranzitie a Romaniei. trebuie orientata concomitent atat pe principiile eficientei economice. care sufoca libera initiativa si depreciaza semnificatia libertatii individuale. poate fi usor returnata in anarhie. orientata spre viitor. cat si pe cele ale protectiei sociale. de centru stanga. a Partidului Social Democrat. binele public. o viziune social-democrata moderna privind viitorul Romaniei’. orientat spre viitor. datorita. progres si bunastare. refuzand cu fermitatea presiunea fortelor de dreapta de a arunca populatia Romaniei in valtoarea terapiei de soc. model de reforma pe care il respinge si il apreciaza ca inadecvat realitatilor romanesti. Ca partid social-democrat modern. egalitatea sanselor. . cu atat mai mult. fie pe solidaritatea sociala si pe egalitarismul nivelator. de vocatie europeana si ancorat in realitatile nationale. Vocatia europeana. Libertatea. Prin valori ca cele mentionate. este reflectata si in preocuparile de ordin politic. cu un accent deosebit pe reforma economica. intre altele. cum sunt: libertatea si demnitatea umana. in conceptia PSD.

ideile socialiste au fost propagate prin intermediul presei muncitoreşti şi socialiste. Analele tipografice (1869). Anton Bacalbaşa. Sofia Nădejde. reprezentate de Telegraful român (1865). Theodor Sperantia. Mai ales după revoluţia de la 1848. cunoscuţi sub numele de narodnici. Uvrierul şi Lucrătorul român (1872). datorită predilecţiei pentru cultura franceză. Istoria Partidului Social Democrat Ideile socialiste au pătruns în Principatele Române prin intermediul tinerilor care îşi făceau studiile în străinătate. Nicolae Zubcu-Codreanu şi dr. Russel. DobrogeanuGherea. Un aflux important l-a avut venirea în ţară a unui grup de emigranţi ruşi şi basarabeni.) Articolul 96 (1) Partidul Social Democrat este membru cu drepturi depline al Internaţionalei Socialiste (I.S.E. . între care se remarcau Constantin Dobrogeanu-Gherea. (2) Partidul Social Democrat este membru cu drepturi depline al Partidului Socialiştilor Europeni (P. prigoniţi de autorităţile ţariste. în cadrul cărora s-au afirmat personalităţi ca Titus Dunca. Zamfir Arbore. Vasile G. dominante în Rusia. între care s-a remarcat Contemporanul (1881).S.) şi Partidul Socialiştilor Europeni (P. În jurul acestor publicaţii s-au format cercuri socialiste.E. transferul de idei făcîndu-se mai ales pe filiera franceză. dar şi de tip german.S. Mortun.). Ei au adus o infuzie nouă de idei socialiste de tip anarhist. prin intermediul mai multor reviste. N. (4) Partidul Social Democrat va aplica pe carnetul de membru şi pe toate simbolurile oficiale ale partidului emblema Partidului Socialiştilor Europeni.Relaţia PSD cu Internaţionala Socialistă (I. (3) Partidul Social Democrat poate invita organizaţiile partidelor afiliate PES să participe la unele manifestări politice în România. fraţii Ioan şi Gheorghe Nădejde.).S. În paginile acestuia au publicat articole socialişti de marcă – Vasile Conta.

a. garantarea dreptului la întrunire. dar la instalarea guvernului Petru Groza. Gheorghe Cristescu şi Ilie Moscovici. Programul adoptat. social-democraţii români au întrerupt contactele cu comuniştii. Dimitrie Marinescu. Partidul a adoptat o poziţie moderată. Z. Legăturile cu alte partide social-democrate au fost întărite prin participarea la Congresele Internaţionalei a II-a de la Basel (1912) şi Copenhaga (1913). o analiză a societăţii româneşti care susţinea formarea unui partid socialist românesc şi o serie de revendicări democratice de perspectivă (votul universal. “Neoiobăgia” a avut o influenţă importantă asupra orientării partidului. PSD a fost implicat în constituirea primelor cabinete provizorii. Mihai Gh. Christian Racovski. C. Frimu. Constantin Titel Petrescu. sub influenţa tripletei aflată la conducerea efectivă: Gherea – Nădejde – Mortun. După 23 august 1944. Ilie Moscovici. A urmat o perioadă de scindări generate de relaţionarea cu celelalte partide. Ioan Flueraş. PSDR a salutat Marea Unire din 1918. Frimu. instituirea impozitului progresiv pe venit. Constantin Dobrogeanu-Gherea. libertatea presei. Un rol important continuă să îl joace Dobrogeanu-Gherea. a studiului lui Gherea. Buzdugan şi Christian Racovski. respectiv cu PNŢ şi PNL. Congresul din 7 mai 1927 a hotărît centralizarea întregii mişcări socialiste prin constituirea Partidului Social-Democrat (PSD). s.Titel Petrescu şi alţi lideri regionali ai PSD au refuzat să participe. în vederea accederii la putere. solicitînd democratizarea ţării şi transformarea ei într-o societate socialistă. condus de I. organizarea învăţămîntului gratuit obligatoriu. inspirat din scrierile lui Gherea şi de programul de la Erfurt al social-democraţilor germani. Theodor Iordănescu. În decembrie 1918. Ei au dat o orientare modernă mişcării socialiste românesti. iar cluburile muncitoreşti au fost desfiinţate cu excepţia clubului de la Bucureşti. care susţinuseră anexarea Basarabiei şi Bucovinei de Nord la URSS. Dimitrie Marinescu şi Constantin Vasilescu. La 31 ianuarie 1910 a fost înfiinţat Partidul Social Democrat Român (PSDR). Deşi se aflau în tratative cu comuniştii pentru organizarea luptei antifasciste.Constantin Mille. Constantin. Şerban Voinea. egalitatea femeilor cu bărbaţii). Christian Racovski. Ştefan Voitec. La 31 martie 1893 a fost fondat Partidul Social – Democrat al Muncitorilor din România (PSDMR). dar din rîndurile sale s-au desprins mai multe facţiuni şi grupuri disidente. a cărui lucrare. Frimu. Vasile G. Bujor. Din conducere făceau parte Ioan Nădejde.C. Ion C. descentralizarea şi autonomia comunală. Ion Pas. Vasile Lates. în sensul acceptării cadrului constituţional existent. În perioada dictaturii regale. În 1899 partidul s-a destrămat. C. Mihail Gheorghiu-Bujor. PSD şi-a continuat activitatea în ilegalitate. în martie 1945. PSDR şi-a schimbat denumirea în Partidul Socialist. în cadrul căruia au continuat să activeze personalităţi ca I. PSD era în pragul scindării deoarece o . în 1886. Iosif Jumanca. Ce vor socialiştii români? Expunerea socialismului ştiinţific şi Programul socialist. Această orientare s-a concretizat prin apariţia. Principalele direcţii de acţiune ale partidului erau instituirea votului universal. adoptarea unei legislaţii a muncii şi reforma radicală a sistemului agrar în favoarea ţărănimii. Morţun. sub conducerea lui Constantin-Titel Petrescu. unde au fost adoptate rezoluţii pacifiste. prin sprijinirea implicării în lupta politică legală. Lotar Rădăceanu. definea rolul PSDMR ca reprezentant al proletariatului român. iar printre membrii săi se numărau George Grigorovici.

PSDR s-a declarat continuator al social-democraţiei româneşti interbelice. După eşecul acestei guvernări. fapt ce a condus la dispariţia partidului din viaţa politică. La prima Conferinţă Naţională a noului partid. în mai 1946. care l-a ales în funcţia de preşedinte pe Ion Iliescu.parte a socialiştilor doreau o colaborare cu comuniştii. Potrivit moţiunii „Un viitor pentru România”. liderii PSD au fost arestaţi. Susţinătorii moţiunii „Viitorul. iar Ion Iliescu a devenit preşedintele României cu 61. Constantin Titel Petrescu şi susţinătorii săi au părăsit PSDR constituindu-se apoi. La un an de la constituire. Grupul celor care au pierdut alegerile în interiorul FSN s-a desprins şi a format un nou partid. PSDR a decis în 2001 fuziunea cu PDSR şi formarea Partidului Social-Democrat (PSD). Convenţia Naţională a FSN din 16-17 martie 1991 a fost momentul primei încercări de aşezare pe baze doctrinare a partidului. care a avut loc în 27-28 iunie 1992. Susţinătorii moţiunii „Viitorul – Azi” au câştigat în urma votului iar Petre Roman a devenit preşedintele FSN. PSDR s-a aliat cu PD în vederea participării la alegerile parlamentare din 1996. PSDR nu a reuşit. Din punct de vedere cronologic. La Conferinţa din decembrie 1945. În manifestul PSDI se arăta că partidul este promotorul adevărat al social democraţiei româneşti. au pierdut alegerile parlamentare din 1992. După o alianţă temporară cu CDR. FDSN şi-a reafirmat orientarea socialdemocrată. să obţină şi o legitimitate electorală aptă de a-l face să exercite o influenţă semnificativă asupra actului de guvernare. Noua alianţă. FSN era în pragul destrămării. În aprilie 1990 a avut loc prima Conferinţă Naţională a FSN. Ulterior. Uniunea Social Democrată a participat la guvernare în cadrul coaliţiei CDR-USD-UDMR. Două luni mai tîrziu. La 6 februarie 1990 s-a înscris în registrul partidelor politice Frontul Salvării Naţionale. în urma hotărîrii majorităţii delegaţilor de a merge în alegerile parlamentare pe liste comune cu PCR. Deşi a câştigat alegerile din 20 mai 1990. Partidul Social Democrat actual se consideră continuatorul mişcării social democrate de dinaintea instaurării dictaturii comuniste. în mare parte. perioada de tranziţie de la comunism la democraţie a fost gestionată. deşi au reuşit să se impună în interiorul FSN. FSN şi-a schimbat denumirea în Partidul Democrat (PD) La alegerile parlamentare din 27 septembrie 1992 FDSN. Frontul Democrat al Salvării Naţionale.5% din voturi.Azi”. primul partid social-democrat apărut pe scena politică românească după căderea regimului comunist a fost Partidului Social Democrat Român (17 ianuarie 1990). dezamăgit de colaborarea cu PD şi confruntat cu riscul de a nu mai intra în Parlament. După Revoluţia din 1989. FSN era definit ca un „partid de centru stânga care se inspira din valorile social-democraţiei moderne europene”. În februarie 1948 PSD a fuzionat cu PCR în cadrul Partidului Muncitoresc Român (PMR). proaspăt înfiinţat după sciziunea FSN. însă. când şi-a schimbat . dar existenţa sa a fost de scurtă durată. rezultat al transformării FSN din organ provizoriu al puterii de stat în mişcare populară. de partide cu vocaţie social-democrată. Conventia FSN din 27-29 martie 1992 a fost momentul în care diferenţele de viziune au determinat divizarea FSN. Beneficiind de legitimitate istorică. în Partidul Social-Democrat Independent (PSDI). cu prilejul Conferinţei Naţionale din 9-10 iulie 1993. s-a hotărât susţinerea lui Ion Iliescu pentru alegerile prezidenţiale. a obţinut primul loc.

Totodată s-a realizat şi fuziunea prin absorbţie cu Partidul Solidarităţii Sociale.tranziţie.denumirea în Partidul Democraţiei Sociale din România. PSD a semnat acorduri de cooperare şi parteneriat cu partide membre ale familiei social-democrate. precum şi concilierea dintre tradiţia şi modernitatea stângii democrate românesti. preşedintele PSD. şi a adus la conducerea partidului o echipa tânără şi dinamică. au constituit Polul Democraţiei Sociale din România (7 septembrie 2000). Partidul Cooperatist şi Partidul Socialist Democratic din România. dinamică. racordată la problemele şi priorităţile actualităţii. PDSR împreună cu PSDR şi PUR. “România . Acest bloc electoral a câştigat alegerile legislative din noiembrie 2000. O serie de lideri contestaţi. Adrian Nastase a afirmat voinţa politică a noii formaţiuni de a reprezenta social-democraţia modernă. La reuniunea de la Snagov din februarie 2003. material care propune principalele direcţii de acţiune ale perioadei post. PDSR s-a aflat în opoziţie. unii dintre ei anchetaţi de justiţie. semnificative în acest sens fiind reuniunile grupurilor parlamentare de lucru româno – germane (PSDSPD). La Congresul din aprilie 2005 a fost desemnată noua conducere a partidului. Astfel. În anul 2000. marcând sfarşitul perioadei de ccriză a partidului. Partidul Republican. se va realiza fuziunea dintre cele două partide social democrate. Preocuparea pentru conexarea doctrinară a PSD la noile realităţi a determinat apariţia în 2002 a documentului „Spre normalitate – o viziune social-democrată modernă privind viitorul României”. Procesul de unificare şi modernizare a stângii democrate româneşti a favorizat apropierea PSD de structurile social-democrate internaţionale – Internaţionala Socialistă şi Partidul Socialiştilor Europeni. rezultat din unificarea celor două partide. Mircea Geoană a afirmat dorinţa PSD de a-şi consolida baza doctrinară şi de a face o opoziţie constructivă în perioada următoare. PDSR a suferit un proces accentuat de erodare şi a pierdut alegerile din toamna anului 1996. în iunie 2001 pe scena politică are loc o importantă clarificare a zonei de centru-stânga. Congresul din 10 decembrie 2006 l-a reconfirmat în funcţia de preşedinte al PSD pe Mircea Geoană. PSD a dezvoltat relaţii consistente de colaborare cu partidele social-democrate europene. Una dintre clauzele contractului politic dintre PDSR si PSDR a fost prevederea potrivit căreia. iar noul preşedinte. PSD a intrat în opoziţie în urma alegerilor din noiembrie 2004. Aflat la guvernare în legislatura 19921996. având o agendă consistentă de întâlniri bilaterale cu conducerile principalelor formaţiuni ale Internaţionalei Socialiste. Perioada 2000-2004 a fost extrem de importantă pentru afirmarea şi consolidarea PSD ca unic reprezentant al socialdemocraţiei în România. supus unui inerent proces de erodare ca urmare a actului guvernării. prin constituirea Partidului Social Democrat. perioadă în care a acumulat o experienţă extrem de importantă şi şi-a construit în mod realist şi pragmatic strategia pentru a reveni la putere. Între anii 1996-2000. La Congresul de constituire a PSD. Adrian Nastase a afirmat că se consacră astfel refacerea unităţii social-democrate pe baze ideologice clare şi neconflictuale. În iunie 2005 PSD a devenit membru cu drepturi depline în cadrul Partidului Socialiştilor Europeni. Pe de altă parte însă. după alegeri. A urmat o perioada de repoziţionări politice si structurale. partid de orientare social-liberală. au parăsit partidul sau au fost îndepărtaţi din funcţiile deţinute. orientate spre modernizare şi o mai bună integrare în familia socialistă europeană. Programul prezentat de către echipa preşedintelui Mircea Geoană.

Un moment important pentru familia socalista europeana l-a constituit primul congres al Internationalei Socialiste de dupa cel de-al doilea Razboi mondial. Doritorii de reforme s-au aşezat în stânga. Iniţial stânga reprezenta contestarea instituţiilor existente şi transformarea societăţii astfel încât instituţiile se reflectă noile schimbări şi evoluţii. dar şi perfectibil. John Locke. şi a alternativă guvernarea de dreapta. Ideile socialiste izvorau din dorinta de a se gasi modalitati de a fi conciliate libertatea si egalitatea. Stânga a fost asociată la început cu ideea de transformare a societăţii. în anul 1789. progresistă şi europeană.. încearcă să ofere o viziune nouă.] . [. stânga politică a fost ocupată de familia largă socialistă. care a avut loc la Frankfurt pe Main. progres.. În timp. social-democraţiei române. astfel incat sa aiba loc o distribuire echitabila a avutiei nationale catre toti cetatenii. Stânga şi Dreapta a fost o măsură menită să simplifice măsurarea voturilor. Astfel cei care doreau conservarea puterii regale şi a prerogativelor regale s-au aşezat în dreapta Preşedintelui Adunării... modernizare.] sursa wikipedia/filosofie politica [.Socială”. Decalaratia emisa la sfarsitul acestui congres a marcat indepartarea ideologica de marxism. Jean-Jacques Rousseau. baronul de Montesquieu. Iată de ce stânga este astăzi sinonimă cu reforma. Social-Democratia Conceptul a fost insotit de-a lungul timpului de termenul de socialism si chiar se confunda cu socialismul sau mai bine spus cu anumite forme ale acestuia. Principala teză era că omul este o fiinţă nu numai incipient bun. Ascensiunea partidelor de stanga a fost determinata de cresterea numerica a proletariatului industrial. Adepţii sfârşitului de secol XVII îşi aveau rădăcinile ideologice în adepţii perioadei iluministe. Stânga versus Dreapta Stânga şi dreapta sunt un concept născut din o decizie majoră a Adunării Constituante a Franţei. dreptatea socială. egalitatea. problema umană fiind sistemul care nu lucrează în favoarea calităţilor umane ci spre potenţarea defectelor lui. libertatea.

FSN era definit ca un „partid de centru stânga care se inspira din valorile social-democraţiei moderne europene”. până în 1999. rezultat al transformării FSN din organ provizoriu al puterii de stat în mişcare populară. Totodată s-a realizat şi fuziunea prin absorbţie cu . Ulterior. de partide cu vocaţie social-democrată. însă. FSN era în pragul destrămării. Susţinătorii moţiunii „Viitorul – Azi” au câştigat în urma votului iar Petre Roman a devenit preşedintele FSN.Istoria partidului Esichierul politic romanesc este dominat de doua formatiuni politice: Partidul National Liberal la centru-dreapta si Partidul Social Democrat la centru-stanga. Grupul celor care au pierdut alegerile în interiorul FSN s-a desprins şi a format un nou partid. PSDR s-a declarat continuator al social-democraţiei româneşti interbelice. Potrivit moţiunii „Un viitor pentru România”. La 6 februarie 1990 s-a înscris în registrul partidelor politice Frontul Salvarii Nationale. Conventia FSN din 27-29 martie 1992 a fost momentul în care diferenţele de viziune au determinat divizarea FSN. FDSN şi-a reafirmat orientarea social-democrată. După o alianţă temporară cu CDR. La alegerile parlamentare din 27 septembrie 1992 FDSN. La un an de la constituire. primul partid social-democrat apărut pe scena politică românească după căderea vechiului regim a fost Partidului Social Democrat Român (17 ianuarie 1990). Deşi a câştigat alegerile din 20 mai 1990. dar existenţa sa a fost de scurtă durată. PSDR s-a aliat cu PD în 1995 în vederea participării la alegerile parlamentare din 1996.5% din voturi. Beneficiind de legitimitate istorică. FSN şi-a schimbat denumirea în Partidul Democrat (PD). s-a hotărât susţinerea lui Ion Iliescu pentru alegerile prezidenţiale. care l-a ales în funcţia de preşedinte pe Ion Iliescu. a obţinut primul loc. cu prilejul Conferinţei Naţionale din 9-10 iulie 1993. La prima Conferinţă Naţională a noului partid. perioada de tranziţie de la comunism la democraţie a fost gestionată. Noua alianţă. proaspăt înfiinţat după sciziunea FSN. Uniunea Social Democrată a participat la guvernare în cadrul coaliţiei CDR-USD-UDMR. în mare parte. să obţină şi o legitimitate electorală aptă de a-l face să exercite o influenţă semnificativă asupra actului de guvernare. care a avut loc în 2728 iunie 1992. Un rezumat istoric si o genealogie politica a PSD o cititi mai jos: “După Revoluţia din 1989. Susţinătorii moţiunii „Viitorul – Azi”. Convenţia Naţională a FSN din 16-17 martie 1991 a fost momentul primei încercări de aşezare pe baze doctrinare a partidului. Din punct de vedere cronologic. iar Ion Iliescu a devenit preşedintele României cu 61. când şi-a schimbat denumirea în Partidul Democraţiei Sociale din România. deşi au reuşit să se impună în interiorul FSN. Frontul Democrat al Salvării Naţionale. PSDR nu a reuşit. În aprilie 1990 a avut loc prima Conferinţă Naţională a FSN. au pierdut alegerile parlamentare din 1992.

La Congresul de constituire a PSD. astfel încât social-democraţii tradiţionali. reuşind să învingă gruparea care dorea reorientarea partidului spre social-liberalism. Adrian Nastase a afirmat voinţa politică a noii formaţiuni de a reprezenta social-democraţia modernă. Astfel. Una dintre clauzele contractului politic dintre PDSR si PSDR a fost prevederea potrivit căreia. material care propune principalele direcţii de acţiune ale perioadei post. pentru a realiza simplificarea scenei politice. racordată la problemele şi priorităţile actualităţii. Partidul Republican. . fondat de Ioan Radu. viceprimar al Capitalei în acel moment. prin constituirea Partidului Social Democrat. Aflat la guvernare în legislatura 1992-1996. printr-o fuziune cu Alianţa pentru România. se destramă în 1999. PD nu a putut împiedica primirea în Internaţionala Socialistă a PSD ca membru cu drepturi depline. Procesul de unificare şi modernizare a stângii democrate româneşti a favorizat apropierea PSD de structurile social-democrate internaţionale – Internaţionala Socialistă şi Partidul Socialiştilor Europeni. La reuniunea de la Snagov din februarie 2003. partid de orientare social-liberală. Alexandru Athanasiu a evocat dimensiunea istorică a momentului. rezultat din unificarea celor două partide. Pe fundalul unei prelungite crize politice şi economice. Adrian Nastase a afirmat că se consacră astfel refacerea unităţii social-democrate pe baze ideologice clare şi neconflictuale. prin fuziunea dintre PSDR şi PDSR social-democraţia românească asumându-şi o istorie ale cărei rădăcini instituţionale se află în secolul al XIX-lea. au constituit Polul Democraţiei Sociale din România (7 septembrie 2000). Acest bloc electoral a câştigat alegerile legislative din noiembrie 2000. Alexandru Athanasiu a fost promotorul menţinerii PSDR pe linia social-democrată. Preocuparea pentru conexarea doctrinară a PSD la noile realităţi a determinat apariţia în 2002 a documentului „Spre normalitate – o viziune social-democrată modernă privind viitorul României”. preşedintele PSD. după plecarea din PRM. În iulie 2003 PSD a fuzionat cu Partidul Socialist al Muncii. PDSR împreună cu PSDR şi PUR. sub conducerea lui Alexandru Athanasiu (devenit preşedinte al PSDR în 16 octombrie 1999) se orientează spre o fuziune cu PDSR. se va realiza fuziunea dintre cele două partide social democrate. în 16 iunie 2001 pe scena politică are loc o importantă clarificare a zonei de centru-stânga. În anul 2000.Partidul Solidarităţii Sociale. Uniunea Social Democrată. la Congresul de la São Paulo din octombrie 2003. condus de Ion Sasu şi cu Partidul Socialist al Renaşterii Naţionale. PDSR s-a aflat în opoziţie. Partidul Cooperatist şi Partidul Socialist Democratic din România. perioadă în care a acumulat o experienţă extrem de importantă şi şi-a construit în mod realist şi pragmatic strategia pentru a reveni la putere. Între anii 1996-2000. Miza acestor fuziuni nu era în primul rând electorală ci simbolică. dinamică. precum şi concilierea dintre tradiţia şi modernitatea stângii democrate româneşti. transmiţând mesajul unei necesare clarificări ideologice în politica românească. PDSR a suferit un proces accentuat de erodare şi a pierdut alegerile din toamna anului 1996. după alegeri.tranziţie.

La 10 decembrie 2006 a avut loc un Congres Extraordinar al PSD. cât şi ideologic. în semn de respect şi apreciere a rolului şi contribuţiei acestuia la promovarea idealurilor şi valorilor social-democrate. PSD a fost însă supus unui inerent proces de erodare ca urmare a actului guvernării. pe de altă parte au intrat la sfârşitul anului 2008 într-un guvern de mare coaliţie. La Congresul din 21 aprilie 2005. În 2005 a fost lansat un manifest al PSD. care îi cerea lui Ion Iliescu să revină în fruntea PSD după expirarea mandatului de Preşedinte al României. La Congresul PSD din 20 februarie 2010 preşedinte al PSD a devenit Victor Ponta. Perioada 2000-2004 a fost extrem de importantă pentru afirmarea şi consolidarea PSD ca unic reprezentant al social-democraţiei în România. partidul fiind nevoit să intre în opoziţie în urma alegerilor din noiembrie-decembrie 2004. în urma unei competiţii dramatice. Eşecul lui Mircea Geoană în alegerile prezidenţiale din 2009 a însemnat pierderea posibilităţii PSD de a-şi pune în aplicare programul politic.reprezentantul democraţilor fiind singurul care a votat împotrivă. PSD a semnat acorduri de cooperare şi parteneriat cu partide membre ale familiei social-democrate. Adrian Năstase. având o agendă consistentă de întâlniri bilaterale cu conducerile principalelor formaţiuni ale Internaţionalei Socialiste. PSD a dezvoltat relaţii consistente de colaborare cu partidele social-democrate europene. deoarece a pierdut alegerile prezidenţiale. atât din punct de vedere instituţional. iar Ion Iliescu a devenit Preşedinte de Onoare. sub titlul “România europeană – România solidarităţii sociale”. Documentul reprezintă un pas important către racordarea doctrinară a PSD la realităţile interne şi europene. care l-a reconfirmat pe Mircea Geoană în fruntea PSD. însă credibilitatea partidului a fost pusă la îndoială de oscilaţiile din politica internă: pe de-o parte social-democraţii au participat la suspendarea din funcţie a lui Traian Băsescu (în anul 2007). semnificative în acest sens fiind reuniunile grupurilor parlamentare de lucru româno – germane (PSD-SPD). acesta asumându-şi obiectivul de a nu repeta greşelile din istoria recentă a partidului. În perioada 2005-2009 PSD a realizat eforturi de racordare la acţiunile şi politicile Partidului Socialiştilor Europeni. În iunie 2005 PSD a devenit membru cu drepturi depline în cadrul Partidului Socialiştilor Europeni.” Ion Apostol: O Istorie Scurtă a Social Democrației Române – București. Mircea Geoană a devenit preşedinte al PSD. 2007 . precum şi pentru a respecta decizia Congresului Extraordinar al PSD din august 2004. nu a mai candidat la preşedinţia partidului. alături de PDL.

. necesita un sprijin in distribuirea echitabila a avutiei nationale catre toti cetatenii. Acest fapt reprezinta unul dintre obiectivele pe care le urmareste Partidul Social Democrat.ARGUMENT Ne-am ales aceasta tema-PSD din comuna Holboca in urma faptului ca ne aflam intr-o situatie de criza in care marea masa a indivizilor.apartinand tuturor categoriilor sociale.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful