Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia

Catedra de Patrologie şi Literatură Patristică

UNIVERSITATEA „1 DECEMBRIE 1918” ALBA IULIA

Contribuţia călugărilor sciţi la precizarea învăţăturii hristologice formulate de Sinodul IV Ecumenic (451)
EVIDENŢIEREA CONTEXTULUI ISTORIC ŞI RELIEFAREA ASPECTELOR DOCTRINARE

-

-

LUCRARE DE SEMINAR

-

Susţinător:

1

Coordonator:

56. Ei nu erau prinşi în reţeaua nici unei griji lumeşti şi puteau spune cu Apostolul: «Cetatea noastră este în ceruri». cu atât mai mult cu cât. din ce în ce mai pregnant în secoulu nostru. pentru ca în acest mod să reliefăm cât mai precis tema abordată I. Părintele Ioan G. Ediţia a II-a. TEOLOGIA CREŞTINĂ ÎN SCYTHIA MINOR: Scythia Minor sau Dacia Pontică a evidenţiat. „De la Dunăre la mare. Coman preciza: „A creat Scythia Minor oameni şi opere de spiritualitate şi teologie? Ca şi în alte domenii. ea a rodit. Scriitori teologi în Scythia Minor. Galaţi. 2 idem. un asemenea demers ştiinţific se impune cu atât mai mult cu cât este absolut necesar să înţelegem acele momente decisive din istoria Bisericii. Scriitori bisericeşti din epoca străromână. care se arată îngrozitoare prin frig (. căci deşi erau simpli în cuvânt. cum îl numea Părintele Ioan G. Scythia Minor creştină nu a creat o teologie de bogăţia şi nivelul celei alexandrine. Mărturii istorice şi monumente de artă creştină”. în cadrul căruia creaţiile spirituale ale creştinismului. Editura Arhiepiscopiei Tomisului şi Dunării de Jos. Credinţa lor strălucind prin legătura cu fapta bună era pentru toţi pildă de viaţă şi sinceritate. a crescut bărbaţi plini de căldură şi minunaţi prin blândeţea purtării (. aportul marilor gânditori creştini la formarea spiritului uman este supus tăgăduirii. Totodată. abordând aceste aspecte atât în dimensiunea lor istorică. acel „ecumenism patristic al secolelor IV . totuşi. creaţiile spirituale şi teologice nu ţin exclusiv de poziţia geografică sau de rolul de metropolă a locului.). e adevărat. PRELIMINARII I. în ştiinţă nu erau nepricepuţi”. dar şi în cea referitoare la doctrina creştină.I.. p. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. Pornind de la aceste premise.. În acest sens. antiohiene.. IOAN G. 1979.). Coman1. COMAN. vom încerca să evidenţiem acele valori teologice perene pe care le-a izvorât creştinismul daco-roman. precum şi rolul personalităţilor teologice care le-au determinat. 1. deşi în condiţii extrem de grele.. ARGUMENT: „Poate părea lucru nou celor neştiutori că Scythia (Minor). În acest sens. Bucureşti. 1 PREOT PROF. Ei au ţinut cu tărie neînfricată dogmele credinţei ortodoxe. p. 1979. a căror operă şi activitate a contribuit în mod evident la dezvoltarea teologiei creştine. 2 . Sfântul Dionisie Exiguul. 63. a oferit creştinismului personalităţi marcante. Prefatio ad Ioannem et Leontium. de-a lungul timpului. sub viforul invaziilor şi focul persecuţiilor. teologia daco-romană a adus un aport decisiv la precizarea învăţăturii de credinţă. 2. oameni şi opere de o certă valoare spiritual-evanghelică şi a constituit un bastion al rezistenţei şi continuităţii dacoromane în această parte a imperiului”2.VI”. Un studiu dedicat călugărilor sciţi şi activităţii derulate de aceştia în scopul păstrării şi precizării învăţăturii de credinţă a Bisericii se înscrie în liniile evidenţierii acelor particularităţi care i-au plasat pe teologii originari din spaţiul daco-roman în sfera celor mai puternice controverse şi dezbateri doctrinare ale celui de-al şaselea secol creştin. în vol. dar. Orice demers istoric de punere în valoare a momentelor şi personalităţilor ce au influenţat în mod decisiv păstrarea nealterată a învăţăturii de credinţă şi precizarea corectă a teologiei creştine are o semnificaţie deosebită pentru înţelegerea istoriei Bisericii Creştine. un patrimoniu bogat de cultură şi civilizaţie. astfel încât să conştientizăm faptul că precizarea şi formularea teologiei ortodoxe reprezintă rodul unei colaborări între teologi şi părinţi bisericeşti de diferite naţiuni. capadociene sau augustiniene.

acest gen de probleme erau şi printre preocupările vieţuitorilor din mănăstirile scitice. 62. în urma celor prezentate până acum. formula propusă de călugării sciţi a adus un mare aport corectei precizări a hristologiei formulate în cadrul Sinodului de la Calcedon. intermediind astfel cunoaşterea patrimoniului teologic comun. ca episcopie. 79. se remarcă prin traducerea în limba latină a unor opere teologice fundamentale ale patristicii greceşti. în acest sens activitatea „călugărilor sciţi” fiind definitorie3. p. şi anume: acţiunea misionarilor şi a localnicilor şi contactul lor direct cu gândirea marilor şcoli patristice ale vremii. el fiind cel care „a pus inteligenţa. cap. persecuţiile abătute asupra comunităţilor creştine din această provincie şi moartea martirică a numeroşi creştini. În linia teologiei ortodoxe din Scythia Minor se înscriu şi aşa-numiţii „călugări sciţi”. Coman. Astfel. cei care. Scriitori bisericeşti din epoca străromână. disciplina şi sensibilitatea Răsăritului la dispoziţia Apusului”5. ocupă un loc de primă importanţă.. precum şi a canoanelor Sinoadelor Ecumenice şi locale. precisă. p. un erudit al vremii sale şi un poliglot. au elaborat formula „Unul din Treime a suferit cu trupul”. În acest sens. faptul că teologia din Scythia Minor a fost o teologie fundamentală. buna organizare a Bisericii tomitane. De viris Illustribus. este cunoscut faptul că episcopii de Tomis erau persoane culte şi pline de zel ortodox. în final. Dionisie Exiguul. teologia scită a stat sub semnul apărării învăţături de credinţă în cadrul Sinoadelor Ecumenice. 3 4 5 6 Ibidem. în special a nestorianismului şi a monofizismului. în sensul unităţii creştine şi al conlucrării fraterne. Totodată. în acest fel credinţa şi teologia ortodoxă contribuind fundamental la formarea şi continuitatea etnică şi religioasă a daco-romanilor şi a urmaşilor lor. p.64. apărând cu fermitate hotărârea Sinodului Ecumenic de la Calcedon cu privire la unirea ipostatică a celor două firi ale Mântuitorului şi combătându-i pe nestorieni.elemente de reflecţie religioasă sau de teologie creştină. Deşi a stârnit multe controverse. monahul de „naţiune scitică” 4 a căror lucrări de o deosebită valoare spirituală pentru viaţa monahală şi pentru teologie reprezintă un aport considerabil în ceea ce priveşte învăţătura de credinţă a Bisericii. Ibidem. iar prin Dionisie cel Mic şi Ioan Maxenţiu dezvoltă şi apără această formulă”6. aflându-se mereu în contact direct cu evoluţia spirituală şi reflecţia creştină a vremii. clar exprimată. IOAN G. nu trebuie să uităm activitatea teologică remarcabilă desfăşurată de Sfântul Ioan Cassian. În acelaşi timp. un alt teolog scit remarcabil. creştinismul dezvoltat în spaţiul scitic a creat o adevărată „teologie” prin trei factori fundamentali. COMAN. Trebuie afirmat. în mod special împotriva arianismului şi a nestorianismului. precum şi atitudinea combatantă a acestora împotriva ereziilor hristologice. GHENASDIE DE MARSILIA. 3 . 65. precum şi organizarea vieţii monahale şi bisericeşti. 63 . 74. studiu cit. în spaţiul credinţei ortodoxe nealterate de învăţăturile eretice propagate în acele vremuri. apud Ioan G. În aceeaşi direcţie. „o teologie care prin Sfântul Ioan Casian şi episcopul Ioan de Tomis pregăteşte formula Calcedonului. a căror cinstire a întreţinut mereu o reflecţie complexă asupra imaginii Mântuitorului Iisus Hristos şi asupra sensului întrupării şi morţii acestuia şi. cu sediul la Tomis şi apariţia a încă paisprezece episcopii la sfârşitul secolului V şi începutul secolului VI. p.

şi anume: Ioan Maxenţiu. adaos care fusese considerat eretic. la Constantinopol va sosi un grup de călugări originari din Scythia Minor. 1.. 4 . Ioan. 1.”.527) şi Iustinian I (527 . 182. cunoaştem. introdus de patriarhul antiohian Petru Gnafeos. În ceea ce priveşte originea călugărilor sciţi. Grupul călugărilor sciţi era destul de numeros şi dădea dovadă de un zel deosebit în prezentarea formulei lor dogmatice. 5 . „Revista Teologică”. Ioan şi Ahile. se vor face simţite în cadrul puternicelor controverse hristologice din secolul al VI-lea.II. mai . Astfel. an XXVI. p. 1. Leonţiu.iunie. Originea şi direcţia acţiunilor întreprinse de călugării sciţi: Acţiunile călugărilor sciţi. SIBIESCU. Mauriciu. nr. în primele luni ale anului 519. Deşi numărul exact al călugărilor sciţi sosiţi în Constantinopol în anul 519 nu ne este cunoscut. în rev. episcopul de Tomis8. CONTEXTUL ISTORIC GENERAL: II. fiind interpretată în sensul adaosului teopashit la cântarea „Sfinte Dumnzeule. TRATAREA TEMEI: II. Într-o πεπονθεναι primă fază. formula propusă de călugării sciţi va întâmpina unele opoziţii. formulă ce consta în cuvintele: Ενα δησ αγιασ τριαδοσ πεπονθεναι σαρκι = „Unul din Sfânta Treime a pătimit în trup”. p. desfăşurate în timpul domniei împăraţilor bizantini Anastasie I (491 .. Ibidem. 1936.518). în sensul păstrării şi afirmării învăţăturii de credinţă exprimate în cadrul Sinodului IV Ecumenic de la Calcedon din anul 451. totuşi. în plină controversă hristologică. majoritatea covârşitoare a cercetătorilor afirmă faptul că aceştia erau originari din Scythia Minor. care aducea cu sine o formulă teologică menită să precizeze în mod clar învăţătura de credinţă a Calcedonului şi să stopeze conflictele din Biserică. Petru Diaconul.565)7. Iustin I (518 . cel mai puternic argument al acestui fapt constând în aceea că aceşti călugări depindeau canonic de provincia bisericească a Sciţiei Mici şi de Paternus. 185. numele celor mai importanţi reprezentanţi ai acestei grupări.6. 7 8 VASILE GH. Călugării sciţi.

O asemenea atitudine din partea călugărilor sciţi nu pare justificată. care promovau o învăţătură de credinţă nestorianizantă. Totuşi. ci. Prin urmare. împăcându-se cu superiorul lor. cu siguranţă. într-o primă fază. Astfel. când efectele sale au fost înlăturate prin 10 5 . Această formulă. când împăratul Zenon a publicat Henoticonul. precum şi bunăvoinţa împăratului Iustin I11. de fapt. Această acţiune poartă numele de schisma acachiană şi a durat până în anul 519. relaţiile dintre episcopul Paternus şi călugării sciţi vor fi reluate. ceea ce va duce la o înăsprire a relaţiilor dintre cele două părţi. independent. statornicită în cadrul sinoadelor ecumenice. care în acest mod s-a făcut ecolul compatrioţilor săi sciţi. la care a fost invitat să ia parte şi papa Hormisda. p. puncte de interes şi pentru călugării sciţi. nesupunându-se. din dorinţa de a-i atrage pe monofiziţi. După aplanarea disensiunilor dintre călugării sciţi şi episcopul Paternus al Tomisului.II. 186. sinodul nu se va mai întruni. Aceşti călugări mărturiseau credinţa ortodoxă în modul în care a fost precizată în cadrul Sinoadelor Ecumenice. din Scythia Minor. În viziunea acestor legaţi. au reprezentat. care nu puteau consimţi la acţiunea imperială de întărire a monofizismului şi de subminare a autorităţii Sinodului Ecumenic de la Calcedon9. 11 În legătură cu acest aspect. era păstrată cu străşnicie. împotriva politicii religioase filo-monofizite pe care o promova împăratul Anastasie10. care apărea ca fiind adăugată învăţăturilor de credinţă exprimate în cadrul Sinodului Ecumenic de la Calcedon. originar din localitatea Zaldapa. nu va fi acceptată. în cele din urmă. propuneau adoptarea formulei teologice „Unul din Sfânta Treime a pătimit în trup”. tocmai pentru a nu pierde sprijinul generalului Vitalian. condusă de diaconul Dioscor. Activitatea Constantinopol: desfăşurată de călugării sciţi în Puternicele dispute teologice ale secolului VI. pentru a pune capăt unei asemenea situaţii. 186 . ştiut fiind faptul că împăratul a convocat întrunirea unui astfel de sinod la presiunile lui Vitalian. referitoare la hristologia calcedoniană şi cea monofizită. sub a cărui jurisdicţie canonică se aflau călugării sciţi. întrucât împăratul Anastasie nu se mai temea de pericolul pe care îl putea reprezenta răscoala generalului Vitalian. călugării sciţi ar fi răspuns în modul cel mai potrivit dorinţei împăratului de a păstra liniştea în viaţa Bisericii. observăm faptul că acţiunea călugărilor sciţi de precizare şi păstrare a învăţăturii de credinţă calcedoniene nu reprezintă un act singular. călugării sciţi reprezintă. 2. se ştirbeau hotărârile Sinodului Ecumenic de la Calcedon. în timpul domniei împăratului Anastasie I. ci se înscrie în starea de spirit promovată în Scythia Minor. 12 Schisma acachiană s-a produs în anul 484. pe care împăratul îl înfrânsese într-o luptă. împăratul va convoca întrunirea unui sinod la Heracleea. singurele informaţii „din epocă” ne provin doar din partea legaţilor papali. act imperial prin care. Ibidem. prin faptul că.187. au părăsit Constantinopolul. de episcopul Paternus de Tomis. 1. 9 Ibidem. fapt pentru care va rupe legăturile cu Orientul. despre care se ştie că manifestau o atitudine ostilă călugărilor sciţi. menită să dezbată problema schismei acachiene12. se va ivi un nou conflict între călugării sciţi şi călugării achimiţi din Constantinopol. călugării sciţi nu ar fi aplanat conflictul cu episcopul lor. iar pentru a veni în sprijinul apărării formulelor de credinţă calcedoniene. Totuşi. în Scythia Minor vor avea loc o serie de tulburări religioase pe această temă. „vârful de lance” al celor nemulţumiţi de politica imperială duplicitară. p. în raport cu formula de credinţă propusă de aceşti monahi. Acest act imperial va fi aprobat de patriarhul Acachie după multe ezitări. unde credinţa ortodoxă. conflict ce se va derula în paralel cu venirea în Constantinopol a unei delegaţii papale. al evoluţiei relaţiilor dintre călugării sciţi şi episcopul tomitan Paternus. însă episcopul roman nu va accepta un asemenea compromis. fapt pentru care. Prin urmare. cu atât mai mult cu cât.

când se vor întoarce în Constantinopol. starea de tensiune existentă în oraş. fapt pentru care călugărul Ioan Maxenţiu. Numai în această situaţie de întrupat. ci. care îi acuza pe sciţi de monofizism. călugării sciţi nu operează nici un adaos nepotrivit la învăţătura de credinţă. Diaconul Victor susţinea învăţătura cuprinsă în Epistola papei Leon către patriarhul Flavian al Constantinopolului din anul 449 şi în Epistola sinodală a Sfântului Chiril al Alexandriei. înţelegerea dintre papa Hormisda. Totuşi. este Născătoarea de Dumnezeu. formula teologică propusă de călugării sciţi va fi produs puternice controverse în capitala imperiului. urmând în această privinţă direcţia adoptată de Sfinţii Părinţi15. Ahile şi Mauriciu şi va petrece în „Cetatea eternă” 14 luni. Leonţiu. 15 VASILE GH. în care va demonstra. legaţii papali se vor arăta intransigenţi faţă de precizările teologice făcute de călugării sciţi şi nu vor aproba formula lor teologică. martie . fapt pentru care era normal să stârnească ezitări şi discuţii în Constantinopol. VI. 3. în contextul schismei acachiene. deoarece Cuvântul lui Dumnezeu. mărturisire de credinţă ce îi apăra pe călugării sciţi de acuza de a fi monofiziţi. În acest sens. doresc să precizeze. care îi denunţau pe călugării sciţi papei Hormisda ca fiind eretici. „Mitropolia Olteniei”. p. Călugării sciţi vor încerca prin discuţii teologice şi studiu să îi convingă pe legaţii papali de justeţea formulei propuse de ei. Unul din Sfânta Treime. până în luna august a anului 520. 6 . pe baza argumentelor patristice şi a celor extrase din opera Sfântului Chiril al Alexandriei. În viziunea legaţilor papali. pe drept. călugării sciţi îl considerau pe acesta a fi un nestorian deghizat14. aceştia fiind. lucru uşor observabil din scrisorile pe care aceştia le redactau şi în care îi prezentau papei Hormisda starea de lucruri din Constantinopol. reafirmând faptul că „Unul din Sfânta Treime a suferit în trup. întitulată Libellus fidei (Cartea despre credinţă). în mod exclusiv. pricipala piedică în calea unităţii Bisericii13. Iustin I şi Iustinian. însă nu în raportul Său cu celelalte persoane ale Sfintei Treimi” 16. călugării sciţi doreau să adauge expresia „Unus de Sancta Trinitate passus est carne”. totuşi. 196. cit. călugării sciţi nu făceau altceva decât să sporească disensiunile şi neîncrederea prezente deja în capitala Imperiului. art. La aceste documente sinodale. p. 1985. justeţea formulei prezentate. să explice ceea ce a fost stabilit deja. PROF. 13 PR. 201. II. nr. Activitatea desfăşurată de călugării sciţi la Roma: Observând faptul că formula teologică pe care o propun întâlneşte puternice opoziţii în capitala Imperiului. dimpotrivă. care. studiu introductiv la: „Scrieri ale «călugărilor sciţi» daco-romani din secolulul al VI-lea”.Legaţii romani se vor împotrivi curând acţiunii călugărilor sciţi. p. Unul din Sfânta Treime a putut suferi.aprilie. monahii daco-romani se vor îndrepta în continuare spre Roma. precum şi reacţia adversă a legaţilor papali. Delegaţia călugărilor sciţi care a mers la Roma va fi compusă din călugării Ioan Maxenţiu. Într-adevăr. S-a întrupat din pântecele Sfintei Fecioare Maria. 199. 1. va elabora o lucrare închinată acestor legaţi papali. SIBIESCU. în rev. DUMITRU STĂNILOAE. 199. Contribuţia «călugărilor sciţi» la precizarea hristologiei de la începutul sec.4. ceea ce îl va determina pe Ioan Maxenţiu să precizeze încă o dată faptul că acele învăţături de credinţă pe care legaţii papali le apără sunt precizate de călugării sciţi. conducătorul acestora. nu putem punepe seama acestora. 16 Ibidem. Curând va izbucni un conflict puternic între călugării sciţi şi un anume diacon Victor. p. 14 Ibidem. în viziunea aceloraşi legaţi papali. an XXXVII. însă pentru că diaconul Victor nu accepta un asemenea adaos. însă.. 3 .

împăratul Iustinian va trimite la Roma o delegaţie compusă din episcopii Ipatie de Efes şi Demetrius de Filipi. pe care o aprobă total. prin care îi apăra pe călugării sciţi. împăratul va compune o nouă scrisoare. la 25 martie 521. să aprobe formula propusă de 17 18 19 20 PR.. călugării sciţi vor fi alungaţi din Roma. le va scrie împăratului Iustin I şi patriarhului Epifanie. în septembrie 520. informaţiilor negative pe care le prezentaseră anterior legaţii papali din Constantinopol. Relaţiile dintre călugării sciţi şi împăratul Iustinian: Dorind unitatea religioasă a imperiului. precizând.Călugării sciţi nu vor fi luaţi în seamă de papa Hormisda. II. În cele din urmă. pentru ca în curând să îşi schimbe opinia19. p. pentru a-i cere noului papă. Ibidem. la început. Neprimind nici un răspuns. formula călugărilor sciţi fiind pusă în acord cu întreaga învăţătură trinitară şi hristologică a Bisericii20. ci proceda în acest sens deoarece formula lor dogmatică nu se regăsea în hotărârile sinodale anterioare. papa va compune o scrisoare adresată episcopului african Possessor. cit. datorate. Totuşi. În anul 527. 1. arătându-se favorabil formulei teologice scite. p. art. ca unii ce aruncă sămânţa diavolească în Biserică. să sancţioneze această formulă ca obligatorie pentru cei care mărturisesc credinţa ortodoxă. împăratul îi va scrie papei că a adoptat formula precizată de călugării sciţi. Între timp. În final. teopashism. p.. precum şi epistolei papei Leon. SIBIESCU. Formula propusă de călugării sciţi făcea posibilă o astfel de interpretare. Iustinian va deveni împărat. 198. art. care avea menirea de a raporta starea de lucruri Răsărit. în anul 533.. Ioan al II-lea. în luna iulie a anului 519. total defavorabilă călugărilor sciţi. Ioan Maxenţiu va răspunde tot printr-o scrisoare.Ca urmare a acestei epistole şi a impresiei generale create. în care se arăta deosebit de preocupat de această problemă. prin urmare. în cadrul căruia va menţiona sumar şi formula călugărilor sciţi. 3. deoarece nu se putea permite nici o adăugire la cele stabilite anterior în cadrul Sinoadelor. sub presiunile legaţilor săi de a nu aproba formula călugărilor sciţi. papa Hormisda. ci se vor lovi de continue tergiversări. La aceste acuzaţii grave. VASILE GH. Ibidem. Răspunsul papei se va înscrie în liniile anterioare. în octombrie 519. 200. se poate spune că papa nu era total împotriva formulei propuse de călugării sciţi. în care îi aprobă şi mai mult pe călugării sciţi. ceea ce este. 7 . totodată. faptul că nu trebuie adăugat nimic hotărârilor Sinodului Ecumenic de la Calcedon. considerândsu-i pe monahii sciţi rău-intenţionaţi. împăratul Iustinian considera că unirea între partizanii tentinţelor nestoriene şi monofizite se poate face numai printr-o interpretare a hotărârilor Sinodului de la Calcedon în sensul gândirii Sfântului Chiril al Alexandriei. 204. călugării achimiţi din Constantinopol vor trimite o delegaţie la Roma. împaratul Iustinian se va dovedi ostil călugărilor sciţi. p. PROF. în sensul că formula scită nu putea fi aprobată. cit. DUMITRU STĂNILOAE. în mare parte. În această epistolă papa considera că formula propusă de călugării sciţi pare a atribui proprietăţile personale ale ipostasului Fiului fiinţei Tatălui. Totuşi. 204. Astfel. ocazie cu care va emite un edict cu rol de proclamaţie pentru popor. împăratul Iustinian îi va scrie papei Hormisda. DR. pentru ca mai apoi. spunând că aceştia nu doresc sub nici o formă să se separe de comuniunea credinţei unice18.17 Totuşi. după lungi tergiversări. adică insistând mai mult asupra unirii dintre cele două firi din persoana Mântuitorului. în cele din urmă. La rândul său.

iar după unire acestea au devenit o singură fire22. ci a avut trup din cer: Astfel. legătura dintre cele două firi fiind o legătură firească. Astfel. Flavian. în urma celui de-al treilea Sinod Ecumenic de la Efes din anul 431.4. II. Momente premergătoare Sinodului IV Ecumenic: Eutihie. urmaşul Sfântului Chiril în scaunul patriarhal al Alexandriei. În cele din urmă. 1. pornind de la aspectele premergătoare. „sinodul tâlhăresc”. Eutihie nu va rămâne nepăsător faţă de condamnarea sinodului din 448. 1. datorită sprijinului de care se bucura din partea curţii imperiale. patriarhul Flavian va compune o scrisoare în cadrul căreia îi oferă papei Leon cel Mare informaţii cu privire la evenimentele derulate în Constantinopol cu privire la învăţăturile eretice ale lui Eutihie. 2.călugării sciţi. Evenimentele istorice înainte şi după Sinodul de la Calcedon.Hristologie şi mariologie patristică. Eutihie va fi chemat să se justifice în cadrul sinodului particular din anul 448 de la Constantinopol. în rev. II. cea divină a Fiului lui Dumnezeu. Fiind denunţat ca eretic patriarhului Flavian al Constantinopolului de către episcopul Eusebiu de Doryleum. 342. IOAN RĂMUREANU. însă într-o singură persoană. Ca urmare a acestui fapt. 22 PR. Editura Mitropoliei Banatului. 150. una divină şi alta umană. În acest context se va derula o nouă fază a disputei hristologice. fiind marcat de abuzuri şi violenţe inimaginabile din partea patriarhului Dioscur şi a partizanilor săi. Acest sinod va avea loc în anul 449. FONDUL DOGMATIC AL FORMULEI PROPUSE DE CĂLUGĂRII SCIŢI: II. 23 Ibidem. ipostatică. fapt pentru papa Leon îi va acredita acestui sinod numele de. în preajma celui de-al patrulea Sinod Ecumenic. IOAN G. partizanii lui Dioscur. după Dumnezeire. fapt pentru care. nr.151. Acest sinod venea să precizeze faptul că în Iisus Hristos sunt două firi. fapt pentru care Hristos. „Şi Cuvântul trup s-a făcut” . 1970. şi consubstanţial cu oamenii după umanitatea primită din Fecioara Maria21. va face apel la împărat şi la patriarhul alexandrin Dioscur pentru convocarea unui sinod general care să rejudece cauza sa. unde acesta îşi păstrează poziţia. 1. condamna erezia lui Eutihie. PROF. Dioscur şi papa Leon cel Mare: Este cunoscută relaţia conflictuală ce s-a stârnit între partizanii lui Nestorie şi cei ai Sfântului Chiril al Alexandriei. 1. acest conflict va persista şi se va desfăşura acum între nestorieni şi dioscurieni. „Studii Teologice”. nu doar una morală. la Efes. COMAN. 8 . care susţinea că Domnul nostru Iisus Hristos nu era de o fiinţă cu oamenii după trup. în cadrul căruia Întrupare. 3 . fapt pentru care va fi anatematizat şi depus din preoţie23. delegaţia imperială îl va convinge pe papa Ioan al II-lea să aprobe învăţătura şi formula hristologică promovată de călugării sciţi. Fiul lui Dumnezeu. 1993. pe baza învăţăturii promovate de arhimandritul Eutihie din Constantinopol. Aspecte introductive: În cadrul acestei secţiuni vom privi în mod gradat dezvoltarea şi formularea învăţăturii hristologice enunţate în cadrul celui de-al patrulea Sinod Ecumenic de la Calcedon din anul 451. p. Acest sinod a hotărât reabilitatea lui Eutihie şi condamnarea patriarhului constantinopolitan Flavian. înainte de unire El a avut două firi. continuând cu formulele dogmatice elaborate în cadrul Sinodului sau în legătură cu acesta şi încheind cu precizările dogmatice făcute de călugării sciţi în această chestiune. 21 PR. PROF. p. este consubstanţial cu Tatăl. Timişoara. Papa Leon îi va răspunde patriahului constantinopolitan prin celebrul Tomos despre Întrupare.

Tomosul enunţă o hristologie simplă. Ibidem. păstrate în lucrarea Eranistes a lui Teodoret al Cyrului. 1. tratat dogmatic scris de teologul daco-roman la cererea papei Leon. consacrată de Sfântul Chiril al Alexandriei. El numai a trecut prin Fecioara. Ibidem. prima eroare hristologică a lui Eutihie consta în susţinerea îndumnezeirii trupului lui Hristos luat din Maria. despre reabilitarea lui Eutihie. a reprezentat o autoritate dogmatică egală cu aceea a operelor Sfântului Chiril al Alexandriei în cadrul dezbaterilor Sinodului Ecumenic de la Calcedon. îl vor informa pe papa Leon cel Mare despre modul în care s-a derulat sinodul. cu scopul de a combate erezia nestoriană care se întindea cu rapiditate în Răsărit şi ameninţa şi Apusul. Ideea centrală a acestui tratat constă în susţinerea dumnezeirii Mântuitorului. teopashite: Hristologia Sfântului Ioan Cassian. precum şi condamnarea episcopului Eusebiu de Doryleum. pontici şi asiatici vor urma linia trasată de patriarhul Flavian.163. 3. nelimitată şi necuprinsă a Unuia-Născut a fost ţintuită şi fixată pe cruce şi. 162 . a căror părere nu a fost deloc luată în seamă în cadrul sinodului din 449. el spunând că: „Dumnezeu-Logosul nu a luat nimic omenesc din Fecioara. ci transformându-se neschimbat şi făcându-se trup. 153. în jurul anilor 429 430. arătând că Fecioara Maria nu ar fi Născătoare de Dumnezeu dacă trupul lui Iisus ar fi coborât din cer25.155. Tomosul despre Întrupare. Astfel. în cei doi ani care au precedat Sinodul IV Ecumenic de la Calcedon. În mod evident. este cunoscută fermitatea cu care Sfântul Chiril respingea acuzaţia ce i se aducea . Ca urmare a tulburărilor din cadrul acestui sinod. 9 . Hristologia precizată de papa Leon se apropie cel mai mult de mărturisirea hristologică a patriarhului constantinopolitan Flavian. Nestorie. care apăra cu adevărat formula dogmatică „o fire întrupată a lui Dumnezeu-Logosul”. împotriva tuturor celor ce I-o tăgăduiesc27. Deşi Eutihie pretindea că prin învăţătura sa profesează hristologia Sfântului Chiril al Alexandriei. conform cuvintelor lui Eutihie. Totuşi. a înviat”26. elaborat de papa Leon cel Întrupare. Sfântul Ioan Casian face 24 25 26 27 Ibidem. în timp ce episcopii orientali. p. ea fiind combătută anterior cu vehemenţă de către Părinţii capadocieni. se vor constitui două tabere principale: episcopii egipteni. opunându-se cu putere tendinţelor monofizite manifestate de Eutihie şi Dioscur. scrisă în anul 447. Elemente Aportul deosebit al Sfântului Ioan Cassian în direcţia precizării hristologiei ortodoxe se relevă cu precădere în cadrul lucrării Despre Întruparea Domnului contra lui Nestorie. 154 .care va muri în curând. patriarhul Flavian şi papa Leon erau singurii care apărau cu adevărat hristologia ortodoxă. p. împreună cu mulţi alţi episcopi24. precişi. p. Mare. p. traci şi palestinieni vor urma linia lui Dioscur. această teorie a trecerii trupului ceresc al Mântuitorului prin Fecioara era de sorginte apolinaristă. iar dumnezeirea necircumscrisă. În acest context doctrinar. fără să deţină adâncimea şi originalitatea hristologiei chiriliene. după ce a fost dată mormântului. Ibidem. exprimându-se în termeni clari. 154. cum că ar susţine originea cerească a trupului Mântuitorului. În acest sens. Legaţii papali. precum şi despre condamnarea episcopilor ortodocşi. o privire în paralel a hristologiei lui Eutihie cu cea a Sfântului Chiril ne va conduce la cu totul alte concluzii. II. aproape schematică. despre abuzurile săvârşite de Dioscur. Prin urmare.

ci pentru ca El rămânând Dumnezeu. Ibidem. Astfel. deofiinţă cu Tatăl. 1. deşi nu trebuie să se creadă că omul n-are început. înainte de călugării sciţi. textul simbolului de credinţă antiohian. Sfântul Ioan Cassian susţine că Domnul Iisus Hristos este şi Dumnezeu. 169. adică să se creadă că altul e Fiul omului şi altul Fiul lui Dumnezeu”31. Sfântul Ioan Cassian exprimă unele tendinţe teopashite. IOAN G. chiar când Acesta a suferit moartea”32.. 29 Ibidem. apud PR. ed. în acest el scriind: „Domnul.homo dominicus . Diavolul a bănuit că este Fiul lui Dumnezeu. prin raţionamentele enunţate. la Constantinopol încep lucrările celui de-al patrulea Sinod Ecumenic. din anul 449. 30 Ibidem. M. precum şi texte din autorii patristici apuseni sau răsăriteni. Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat. utilizând pentru exemplificare numeroase pasaje biblice. unirea omului cu Dumnezeu fiind atât de mare. iar că Dumnezeu este pătimitor.. îndumnezeirea omului. precum şi de Părinţii capadocieni. născut din Tatăl înainte de toţi vecii şi nu făcut. 369. Astfel. Sfântul Ioan Cassian a exprimat pregnant idei teopashite. CSEL XVII. totuşi Hristos este propovăduit în Sfânta Scriptură ca fiind fără început. 1888. s-a unit cu Dumnezeu este de negrăit.nu a existat înainte de întrupare. omul să fie îndumnezeit30. adică cu trupul Său. p. Dumnezeu a luat chipul robului. această îndumnezeire nefiind un act magic. pe lângă consecinţele sale violente asupra a numeroşi episcopi. 32 SFÂNTUL IOAN CASSIAN. Carele pentru noi a venit şi S-a născut din Fecioara Maria şi a fost răstignit sub Ponţiu Pilat şi a fost îngropat şi a înviat a treia zi după Scripturi şi s-a suit la ceruri şi va veni iarăşi să judece viii şi morţii”. Totuşi. 168.”. Prin urmare. Paris I. Cuvântul s-a născut în trup nu pentru ca El să nu mai fie Dumnezeu în Sine. Astfel. în sensul formulei „Unus de Trinitate carne passus est”. Despre Întruparea Domnului contra lui Nestorie. complex. inefabilă29. chiar pus pe cruce.. preoţi sau călugări. prin care şi veacurile au fost alcătuite şi toate au fost făcute. ci rodul întrupării Cuvântului şi al unei ascensiuni neîncetate a omului înspre Dumnezeu. p. VII. „Şi Cuvântul S-a făcut trup. Fiul Său. p. Unul-Născut şi Primul născut al întregii făpturi. tot ceea ce s-a petrecut în trupul uman a reprezentat progresul omului şi nu micşorarea slavei divine. făcător al tuturor făpturilor văzute şi nevăzute. şi în Domnul nostru Iisus Hristos. Sfântul Ioan Cassian nu exprimă în cadrul lucrării sale un teopashism propriu-zis. 164. prin unirea celor două firi. 166. Unirea între Dumnezeu şi om în Iisus Hristos s-a făcut printr-o unire de nedezlegat (inseparabili conexione). COMAN. se numeşte «Fiul lui Dumnezeu». p. fapt pentru care. Hristologia Sinodului IV Ecumenic de la Calcedon (451): „Sinodul tâlhăresc” de la Constantinopol. încât omul pare a fi coetern cu Dumnezeu dintotdeauna. a provocat o puternică confuzie în materie de doctrină. Dumnezeu nu îngăduie să fie vreun interval între om şi Dumnezeu. În ton cu întreaga hristologie patristică. Unitatea tainei prin care omul (inseparabili conexione). la 8 octombrie 451. 3.. 31 Ibidem. însă fragilitatea formei Sale umane nu a slăbit firea lui Dumnezeu. ci datorită puterii intacte şi integre a Acestuia. „Sfântul Ioan Cassian susţine că deşi omul din Hristos . 173.. 4. 10 . se îndrepta spre o astfel de concluzie. 28 Textul acestui crez afirma: „Cred într-Unul şi singurul adevăratul Dumnezeu. Deşi Sfântul Ioan Cassian nu a ajuns la o asemenea formulare. promovate de călugării sciţi. utilizat de Nestorie până la căderea în erezie28. totuşi. şi om. în special în capitolul 22 al celei de-a şasea cărţi. Tată atotputernic. iar Dumnezeu pare a fi suferit cu omul. 13. este reluată acum de către Sfântul Ioan Cassian în Occident. În cadrul lucrării amintite. Petschenig. predicată anterior de Sfântul Irineu şi de Sfântul Atanasie cel Mare. PROF. Unit cu omul. II. p..demonstraţii extinse pentru a enunţa dumnezeirea Mântuitorului Iisus Hristos.

Totodată. 11 . p. 10. formularul hristologic propriu-zis al Sinodului afirma: „(Sinodul) se opune acelora care încearcă să împartă taina întrupării într-o dualitate de Fii. fără să se împartă. 4. nedespărţit. Firile se unesc fără să se amestece. Fii.Sinodul Ecumenic de la Calcedon a oferit formula dogmatică completă şi definitivă a hristologiei ortodoxe. exceptând păcatul. În acest sens. Fecioara Maria este Născătoare de Dumnezeu. din Fecioara Maria. 2. Domnul nostru Iisus Hristos. scriitor bisericesc şi polemist. impuse în istorie sub numele de „călugării sciţi”. Sinodul respinge pe cei care. 3. 33 34 Întrupare. precum şi scrisoarea papei Leon către patriarhul constantinopolitan Flavian. din suflet raţional şi trup. Firile şi-au păstrat fiecare proprietatea lor. Născătoare de Dumnezeu. a. desăvârşit în dumnezeire şi desăvârşit în umanitate. de o fiinţă cu Tatăl după dumnezeire. reprezintă una dintre cele mai importante personalităţi ale grupării de teologi daco-romani. Domn. 7. Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat şi om desăvârşit. idee chiriliană. vom spune că hristologia calcadoniană este axată pe următoarele puncte principale: 1. unul şi acelaşi Hristos.Unirea II. proprietatea fiecărei firi. care se unesc una cu alta într-o singură persoană şi într-un singur ipostas”34. Ioan Maxenţiu şi Leonţiu de Bizanţ: II. Fiu. de o fiinţă cu Tatăl după dumnezeire şi de o fiinţă cu oamenii după omenire. El anatematizează pe cei care spun basmul că au fost două firi ale Domnului înainte de unire33. susţin că chipul de rob luat de Hristos din noi e de esenţă cerească sau de altă esenţă. Identitatea Logosului de dinaintea Întrupării cu cel de după Întrupare. Personalitatea şi opera lui Ioan Maxenţiu: Ioan Maxenţiu. Naşterea în timp s-a făcut pentru oameni şi pentru mântuirea lor. Unul-Născut. Iisus Hristos este în două firi.Unirea firilor într-o singură persoană şi un singur ipostas. idee centrală a hristologiei chiriliene. dar imaginează că după unire a fost o singură fire. expresie creată de Sfântul Grigorie de Nyssa şi deosebită de cea a alexandrinilor. născut înaintea veacurilor din Tatăl după dumnezeire. şi de o fiinţă cu noi după umanitate. 5. 8. Hristologia post-calcedoniană. învăţăm şi mărturisim unul şi acelaşi Fiu. 1. Mântuitorul a avut o naştere din veac după dumnezeire şi una în timp după umanitate. ipostas” Concluzionând. dimpotrivă. 4. noi toţi. ci s-a păstrat. proprii pentru combaterea nestorianismului. Urmând fire. asemenea nouă în toate afară de păcat. 4. în a doua jumătate a secolului al V-lea. 10. fără să se schimbe. neamestecat. Sinodul a aprobat în mod definitiv scrisorile sinodale ale Sfântului Chiril al Alexandriei către Nestorie. unanimi. idee chiriliană. cu privire la eliminarea ereziei lui Eutihie. noastră mântuire. 6. cunoscut în două firi. născut în Dobrogea. fără să se despartă. Deosebirea firilor nu a fost suprimată din cauza unirii. pentru noi şi pentru a Dumnezeu. îndepărtează de la adunarea pentru cele sfinte pe cei care îndrăznesc să afirme că dumnezeirea Unuia-Născut este pătimitoare şi stă împotriva celor care născocesc amestecul sau contopirea celor două firi ale lui Hristos. Unirea firilor nu a suprimat deosebirea lor. Dumnezeu cu adevărat şi om cu adevărat. 9. Sfinţilor Părinţi. care spuneau din două firi. 191. Ibidem. în nebunia lor. iar în zilele după urmă după umanitate din Fecioara Maria. 1.

Totodată. Responsio contra acephalos (Răspuns împotriva acefalilor). deci S-a născut din Fecioara Maria. Profesio brevissima catholica fidei (Foarte scurtă (Cartea credinţă). toate elaborate în limba latină. În precizările dogmatice pe care le oferă. Dintre operele sale. fapt pentru care moartea nu a putut fi învinsă definitiv. actualizată pentru nevoile acelui timp. Unul din Treime. şi anume Leonţiu de Bizanţ . Scrieri patristice în Biserica Ortodoxă Română până în secolul al XVII-lea (izvoare. DUMITRU STĂNILOAE. circulaţie). în rev. fapt pentru care întreaga Sfântă Treime s-a răstignit. 201 . 574 . Fiul lui Dumnezeu Cel întrupat. Prin respingerea ideii că din Fecioara Maria s-ar fi născut Sfânta Treime se respingea formula monofizită a lui Petru Gnafeus. şi nu numai o Persoană din Ea. 201. cea mai importantă dintre lucrările lui Ioan Maxenţiu. Această formulă afirma. 35 MIHAIL DIACONESCU. ci un om asociat cu Fiul lui Dumnezeu. în sens monofizit şi a zădărnici astfel mântuirea. iar mai apoi la Roma. impus în Imperiu prin titlurile sale de Dux Moesiae şi de Magister militum praesentalis. în faţa împăratului Iustin I (518 . DR. de lângă Callatis. şi nicidecum o altă Persoană din Sfânta Treime. Astfel. cit. ci şi de noi interpretări monofizite. Formula călugărilor sciţi. spre mulţumirea fraţilor)37. şi Contra nestorianos et acefalilor). 1 .518) şi a demnitarilor săi. această formulă se îndrepta împotriva monofizismului. Brevissima adnotationis ratio Verbi Dei ad propriam universale). desfăşurată între anii 513 . Vitalianus era originar din localitatea Zaldapa. ea apărând definiţia calcedoniană nu numai de interpretarea nestoriană. în viziunea căruia însăşi fiinţa divină S-a modificat în unire cu firea umană. împotriva monofizismului. şi anume Cea care S-a întrupat. Vitalianus era rudă de sânge cu unul dintre cei mai cunoscuţi reprezentanţi ai călugărilor sciţi. MIHAIL DIACONESCU. în faţa papei Hormisda. nu era cu totul nouă. 605 . compusă din monahii Ioan Maxenţiu. concentrează în dovedirea formulei „Unul din Treime a pătimit cu trupul”. Achile şi Mauriciu. formula călugărilor sciţi „Unul din Treime a pătimit cu trupul”. Şi aceasta pentru că a afirma că întreaga Sfântă Treime s-a născut din Fecioară şi S-a răstignit. apărată de Ioan Maxenţiu în lucrarea amintită. După cum am văzut până acum. Ioan Maxenţiu arată că acest „Unul” este Hristos. în cea mai mare parte asiatici monofiziţi. 1999.527) şi a comandantului Vitalian de Zaldapa36. p. Cel care S-a născut din Fecioara Maria: „Fecioara Maria a născut pe Hristos. care a pătimit pentru noi în trup şi deci ea n-a născut Treimea”38. gruparea călugărilor sciţi. în cadrul cărora a fost apărată cu fermitate învăţătura de credinţă Ortodoxă şi îndeosebi deciziile Sinodului IV Ecumenic de la Calcedon din anul 45135. se îndrepta împotriva nestorianismului.2. din moment ce pătimirea ţine de însăşi fiinţa divină39. cit. împotriva împăratului Flavius Anastasius (491 . în anul 519.cf. se fidei.. care afirma că nu „Unul din Treime a pătimit”. adică Fiul. Istoria literaturii dacoromane. nr. 1983. adică a le reduce la fiinţa cea una şi a afirma posibilitatea identificării fiinţei divine cu cea umană. Bucureşti. p. însă mai ales în calitate de conducător militar al marii revolte a daco-romanilor de la Dunărea de Jos. carnem (Foarte scurtă motivare a unirii Cuvântului lui Dumnezeu cu propriul Trup). pe de-o parte. 406. însemna a identifica Persoanele Treimii în sens sabelian. va susţine la Constantinopol precizarea corectă a învăţăturii hristologice calcedoniene. 39 Ibidem. PROF. art. 37 NESTOR VORNICESCU. fraţilor) Lucrarea Libellus fidei. Editura Alcor Edimpex.611. iar pe de altă parte. p. însă dobândea o aplicare nouă. distincţia Persoanelor în Dumnezeu. p. pelagiones ad satisfactionem fratrum (Împotriva nestorienilor şi pelagienilor.518.575.. s-au păstrat lucrările Libellus fidei (Cartea despre credinţă).Ioan Maxenţiu s-a format ca teolog strălucit în mediile monahale dintre Dunăre şi mare. teză de doctorat. mărturisire a credinţei universale). Leonţiu de Bizanţ.202 36 12 . op. traduceri. „Mitropolia Olteniei”. p. Trup). 38 PR.

40 41 Ibidem. Î. unic în lume. 43 Ibidem. precum şi unitatea lor doctrinară în sens ortodox. Coman. în materia din care se dezvoltă un anumit om. în Constantinopol. cât şi monofizismul. în conformitate cu propria sa raţiune. Astfel. Din mădularele. în care subzistă firea sau natura42. O Λεοντιος βυζαντιος. (Leonţiu al Bizanţului. fiind călugărit în Lavra Sfântului Sava de lângă Bethleem. a. 576. apărând formula dogmatică propusă de călugării credinţă. P. a stat ascunsă şi totuşi întreagă. el păstrând în mod constant legăturile cu oraşul său de provenienţă44. p. Prima părere. 44 ILIE FRĂCEA. se iveşte persoana. Atena. În acest mod se înlătura nestorianiasmul. pentru o anumită perioadă de timp. care atribuia cele omeneşti unui ipostas uman. renunţă la această identificare. persoana însă fiind natura umană individualizată. care a oferit ultima şi cea mai profundă dezvoltare a hristologiei în epoca împăratului Iustinian. Βιος και Συγγραμματα (Κριτικη θεωρηση). literar şi filosofic al mediilor monahale din Scythia Minor şi rolul lor extrem de important. afirmând că Leonţiu de Bizanţ este o persoană diferită de cea a lui Leonţiu. II. împotriva nestorianismului40. p. adesea decisiv. Conform constatărilor teologului amintit. trebuie spus faptul că mediile în care scrierile sale au fost susţinute. op. Viaţa şi scrierile . 13 . 202. filosofice şi antropologice a lui Ioan Maxenţiu se relevă din modul în care acesta prezintă raportul dintre natură şi persoană. călugărul scit rudă cu generalul Vitalian de Zaldapa şi unul dintre conducătorii grupării monahale scite. Modul subtil şi riguros sub aspect doctrinar ortodox al gândirii teologice. astfel neputând-o mântui pe aceasta41. care cunoaşte adeziunea cea mai largă în rândul teologilor. Ibidem. inclusiv pătimirea. care. 4.15. teză de doctorat. Cu privire la importanţa personalităţii teologice şi a operei lui Ioan Maxenţiu. cât şi faptul că el şi-a însuşit firea umană cu tot ceea ce are în ea. S. sciţi. Nestor Vornicescu. ea fiind subiectul personal. Părintele profesor Ioan G. monahul amintit în rândul grupării călugărilor sciţi. Îndoindu-se de justeţea 13 . a. 1. călugărul scit. susţine că Leonţiu. dezbrăcându-le de orice valoare şi neridicând firea omenească din despărţirea ei de Dumnezeu şi din starea ei muritoare. este acelaşi cu marele teolog Leonţiu.485. persoana transcede elementele firii care suzistă în ea. Ioan Maxenţiu afirma atât ipostasul divin al Mântuitorului. 1984. organele. şi în special în rândul teologilor şi cercetătorilor români (Părintele profesor Dumitru Stăniloae.unirea firii dumnezeieşti şi omeneşti în unica Persoană a Cuvântului. Mihail Diaconescu ş. amestecând firea divină cu cea umană într-una singură şi supunând firea dumnezeiască aceloraşi neputinţe cărora le este supusă şi cea omenească. O a doua opinie. Leonţiu de Bizanţ s-ar fi născut în jurul anilor 480 . respectiv deplină. care atribuia cele umane fiinţei divine.). nu fac altceva decât să demonstreze nivulul teologic. În gândirea sa. condiţiile istorice în care acestea au fost elaborate. cit. p.. aşadar din materia comună întregii umanităţi. În cadrul Cărţii despre credinţă. p. 202.expunere critică). 42 MIHAIL DIACONESCU. susţinută cu fermitate în teologia românească de către Ilie Frăcea. Personalitatea şi opera lui Leonţiu de Bizanţ: Identitatea lui Leonţiu de Bizanţ: În ceea ce priveşte identificarea persoanei lui Leonţiu. carnea şi sângele unui individ. p. în contextul controverselor teologice derulate în epoca Sinoadelor Ecumenice43. au fost lansate două ipoteze principale. 577. natura sau firea este comună mai multor persoane.

esenţe existente în ele însele. „singurul teolog care a reuşit să pună capăt. lui i se Sever. 49 PR. care îşi are existenţa în altul şi nu e considerat în sine”49 Astfel. argumentelor aduse de Sever şi Treizeci de capitole contra lui Sever. „Şi Cuvântul trup S-a făcut”. în grupările de teologi şi scriitori daco-romani. 45 NESTOR VORNICESCU. din Scythia Minor. cit. Umanitatea lui Hristos nu este anipostatică. întrucât există în Logosul căruia îi aparţine. DUMITRU STĂNILOAE. cu Leonţiu. Viaţa şi scrierile lui Leonţiu de Bizanţ: Conform majorităţii părerilor. de către ipostasul Logosului. p. spune: „Neîndoielnică ni se pare. între nestorieni. Leonţiu de Bizanţ a trăit în sudul Scythiei Minor.545. ea este enipostatică. 48 MIHAIL DIACONESCU. apărând ferm învăţătura hristologică calcedoniană şi. Precizări hristologice în scrierile lui Leonţiu de Bizanţ. Contra nestorienilor şi Contra monofiziţilor). art. COMAN. monofiziţi şi ortodocşi”47 Teologul daco-roman a scris cu precădere despre unirea ipostatică prezentă în persoana divino-umană a Mântuitorului. PROF. cit. op. 14 . aşa cum altceva este esenţa şi altceva ceea ce e în esenţă. originar. cele două esenţe formează un singur ipostas. intrată în mod definitiv în tezaurul celor mai importante scrieri patristice.. „teologul enipostazierii”46: Precizări Leonţiu de Bizanţ este sistematizatorul hristologiei ortodoxe post-calcedoniene. PR.. 211. scrierile Sfântului Chiril al Alexandriei. scrise toate în limba latină. Leonţiu va muri în intervalul cuprins între anii 542 . implicit. mai atribuie lucrările: Scolii (care cuprind scrierile: Despre Secte. lăsând în urma sa o creaţie vastă. nesfârşitele controverse stârnite de formula Calcedonului. Aceste lucrări sunt: Trei cărţi împotriva nestorienilor şi eutihienilor. Combaterea eutihienilor.. Conceptul teologic propus de Leonţiu. identificarea lui Leonţiu «de Bizanţ» cu Leonţiu «Scitul«. întrucât ea există. purtând acelaşi nume” . cit. Leonţiu de Bizanţ s-a născut într-o familie de dacoromani. 214. PROF.. familie din care făcea parte şi comandantul Vitalian din Zaldapa.Ţinând cont de faptul că majoritatea teologilor români l-au identificat pe Leonţiu. IOAN G. 580. 596. Leonţiu de Bizanţ este amintit de sursele istorice începând cu anul 519. p. ca făcând parte din gruparea călugărilor sciţi. Cea dintâi delimitează persoana prin proprietăţi caracteristice. la Constantinopol. desăvârşite în ele însele şi totodată fundamental deosebite”48. enipostasul arată că nu există accidentul. 46 MIHAIL DIACONESCU. p. Părintele profesor Dumitru Stăniloae. la rândul său. COMAN. în Constantinpol. adică preluarea firii umane enipostazierea. faptul că în acelaşi timp apar doi călugări cam de aceiaşi vârstă. Totodată.. cu aceleaşi idei hristologice. indică „modul specific în care Mântuitorul Iisus Hristos este alcătuit din Logosul etern şi umanitate. vom urma această linie în prezentarea unei schiţe bio-bibliografice rezumative a personalităţii acestuia. însă nu este nici ipostas. 47 PR. IOAN G. p.cf. cel puţin pe calea speculaţiei. monofiziţilor). Definind enipostazierea. originară din estul Moesiei Inferior. prin întruparea Divinităţii în Hristos sau prin înomenirea lui Dumnezeu. călugărul scit. Leonţiu va spune: „Ipostasul şi enipostasul nu sunt identice. 216. creaţiile lui Leonţiu de Bizanţ au fost redactate în limba greacă. p. „Şi Cuvântul trup S-a făcut”. art. p. Astfel. formată în jurul personalităţii lui Ioan Maxenţiu. întrucât nu există pentru sine însăşi. ci o concluziilor la care a ajuns Ilie Frăcea. 411. pe când enipostasul arată esenţa. unirea ipostatică nefiind o simplă asociere. unde se va forma teologic. Ipostasul indică pe cineva. Spre deosebire de operele celorlalţi autori din gruparea călugărilor sciţi. enipostazierea. PROF. precum şi tratatul polemic Contra fraudelor apolinariste45. În prima parte a vieţii. renumitul teolog de la curtea împăratului Iustinian.

şcolile teologice din Alexandria. cu care comunică în convingeri. Astfel. devin o preocupare fundamentală în opera scolastică. p. datorită kenozei omul dobândind posibilitatea îndumnezeirii.sinteză şi o subzistenţă în ipostas. limbajul revelaţional şi logica deductivă aristotelică. cit. învăţământul din prima jumătate a primului mileniu creştin continua. micşorare. Atena. Enipostazierea este lucrarea prin care Fiul lui Dumnezeu ia la întrupare firea umană. o influenţă importantă asupra operei lui Leonţiu de Bizanţ având şi scrierile compatriotului său. Kenoza este puternic articulată pe pasajul neo-testamentar din Filipeni 2. scrise de Aristotel. 580. umilire. înfiinţată de împăratul Constantin cel Mare. care se manifestă ca Ecclesia Docens şi ca Mater et Magistra”52. smerire. Louis Brehier şi John Meyendorf. 53 Ibidem. 6 . Într-un sens foarte larg. Actul kenozei reprezintă starea pe care Fiul lui Dumnezeu şi-a asumat-o la înomenirea Sa. Beirut sau Universitatea din Constantinopol. Leonţiu de Bizanţ se fundamentează pe teologia primelor patru Sinoade Ecumenice. iar enipostazierea este natura umană existentă înlăuntrul ipostasului la Întrupare. sărăcie. prin scolastică se înţelege întreaga cultură a Evului Mediu european. op. dialectica. îi aduce pe aceştia la o nouă comuniune personală cu Creatorul lor. a doua Persoană a Sfintei Treimi.. Unitatea dintre sistemul de învăţământ şi dogma creştină a dat scolasticii prestigiu şi autoritate instituţională. Din gr. vor urma această linie53. numeroşi cercetători. este rigoarea severă a demonstraţiilor şi consecvenţa cu care a utilizat dialectica în expunerile sale de teologie dogmatică: „Sinteză între teologia Sinoadelor Ecumenice. Prin scolastică se înţelege. pornind de la dogma creştină. Această concluzie se bazează pe faptul că în Răsăritul european. de asemenea. 52 Ibidem. Dionisie Exiguul. p. Edessa. Prin unirea ipostatică. Astfel. ştiinţa şi arta raţionamentului. persoana. Astfel. cea instituită de Mântuitorul Iisus Hristos. Ipostasul este subiectul. 15 . Cezareea Palestinei. 584 . Utilizând dialectica de sorginte aristotelică. de Cuvântul ipostatic. utilizând totodată lucrările Logica şi Categoriile. Leonţiu de Bizanţ a observat faptul că aceasta se dovedea a fi în mod deosebit aptă pentru a nuanţa în planul cugetării adevărul creştin revelat. Anton Dumitriu. În cadrul demonstraţiilor sale dogmatice.8. cu scopul de a raţiona corect. în acest sens. prin kenoză natura umană fiind asumată de către Logosul preexistent. Totuşi. reputatul lingvist Mihail Diaconescu afirmă: „Scolastica este numele dat de o îndelungată tradiţie intelectuală învăţământului filosofic din Evul Mediu. Antiohia. fondatorul scolasticii: Definind scolastica. Dumnezeu devine accesibil oamenilor. starea umană a fost restaurată. Strâns legat de conceptul de enipostaziere este cel de kenoză51. socratică şi platonică. o opţiune deliberată. kenosis = deşertare. consideră că scolastica a apărut şi s-a afirmat în mediile intelectuale tutelate şi îndrumate de Biserica răsăriteană. Prin unirea firii divine şi a firii umane în persoana Mântuitorului. prin aceasta natura umană fiind asumată de Logosul preexistent şi etern50. Leonţiu al Bizanţului. ca act de ascultare faţă de Tatăl. p.587. începând cu Leonţiu de Bizanţ. Ceea ce teologul daco-roman aduce în plus în raport cu această tradiţie dialectică. În Iisus Hristos se realizează unirea maximală a lui Dumnezeu cu omul. Este o cultură ce s-a dezvoltat sub îndrumarea Bisericii. Magistra” În acest sens. într-o mare măsură. tradiţiile şi modul de gândire de la finele Antichităţii greceşti. Logosul ipostatic. revelat oamenilor prin kenoză. un sistem filosofic care. intrând în acest mod într-o nouă ordine a lumii. 582. practicată de 50 51 MIHAIL DIACONESCU. dintre care este îndeajuns să îi amintim pe Nae Ionescu. coborâre în sine şi în raport cu ceilalţi. dialectica. trebuie spus că aristotelismul lui Leonţiu reprezintă Categoriile. dezvoltă variate raţionamente abstracte şi demonstraţii logice.

activitatea Sfântului Niceta de Remesiana în rândul „bessilor”. IOAN G.804). relaţiile de pritenie dintre Sfântul Ioan Cassian şi Sfântul Gherman şi monahii egipteni. 55 MIHAIL DIACONESCU. precum şi cu Sfântul Ioan Gură de Aur. pierre Abelard (1079 . îi amintim pe: Alcuin (735 . relaţiile de prietenie dintre Teotim I al Tomisului şi Sfântul Ioan Gură de Aur. au pus în relief ţinuta şi rolul creştinismului din epoca lor. p. participarea a numeroşi episcopi ai Tomisului la Sinoadele 54 Scolastica va influenţa puternic gândirea occidentală.1109) şi Toma d’Aquino (1225 1274).1277). Alexandru. sub Liciniu. Dionisie Exiguul şi călugării sciţi.877). p. sub Teodosie I şi Arcadie.VI. Teotim II. sub Iustinian. 59 Acţiunea episcopului Bretanion de organizare a lucrării misionare în Goţia. 592. în rev. 63. an XX. Contribuţia scriitorilor patristici din Scythia Minor . Petrus Hispanus (1226 . Gherman. a constituit din vechime un spaţiu deschis al circulaţiei valorilor creştine. „daco-geţilor” şi „sciţilor”. p 117 . un mare număr de istorici şi filosofi îl consideră pe Leontius Byzantinus fondatorul scolasticii”55. Personalităţile bisericeşti marcante din Scythia Minor. IOAN G.1120). Scriitori teologi în Scythia Minor. Această sinteză echivalează cu un nou început în ştiinţă. 1. sub Diocleţian. „Ortodoxia”. 57 PR. Dintre reprezentanţii ei apuseni străluciţi. Scythia Minor. Phlius. prin poziţia. referitoare la trimiterea moaştelor Sfântului Sava din Goţia în Capadocia. COMAN. misiunea lui Teotim I printre huni şi goţi. Ioan Scotus Eriugena (810 .Dobrogea la patrimoniul ecumenismului creştin în secolele IV . prin romanizare. SPECIFICUL ÎNVĂŢĂTURII DE CREDINŢĂ ORTODOXE: TEOLOGIEI DACO-ROMANE ŞI APORTUL SĂU LA PRECIZAREA ŞI APĂRAREA Creştinismul are fundamente puternice în spaţiul românesc. reprezintă exemple concludente în acest sens. a asigurat scrierilor sale o excepţională forţă de pătrundere în mediile intelectuale ale timpului şi în posteritate54. Gerontius sau Gherontie. al „ecumenismului patristic”56. fenomen ce purta în el „sămânţa şi spiritul unui ecumenism”57. PROF. episcopi sau monahi care s-au făcut apreciaţi în ţara lor sau în alte locuri. sub Teodosie I. Timotei. Ioan. opera misionară desfăşurată de numeroşi episcopi tomitani59. mai întâi datorită universalismului spiritului grec şi mesajului grec.1142). şi apoi datorită întinselor dimensiuni terestre ale Imperiului Roman. sub Marcian. sub Valens. Astfel. Paternus. sub Leon. Deşi situată la frontiera de nord-est a imperiului. 58 De pildă. Dobrogea actuală. Anselm de Canterbury (1030 . 56 PR. ASPECTE FINALE: III. cit. Bretanion sau Vetranio.119. antichitatea greco-latină a putut să dea naştere unui „ecumenism”. O serie întreagă de elemente au încadrat gândirea teologică daco-romană în contextul acestui patrimoniu de valori comune.. ale căror opere rămân în istoria culturii ca repere fundamentale. 16 . corespondenţa Sfântului Vasile cel Mare cu guvernatorul Iunius Soranus. dintre care se cuvine să amintim următoarele aspecte: relaţiile şi contactele directe ale teologilor daco-romani cu personalităţi teologice marcante ale vremii58.Leontius Byzantinus. 1968. Titus sau Tit. sub Anastasie I şi Valentinian. Scythia Minor a beneficiat de universalismul culturii greceşti şi de acela al latinităţii. sub Teodosie II. sub Teodosie II. precum şi rolul remarcabil jucat de călugării sciţi în controversa teopashită. III. COMAN.856). Astfel. Teotim I. Jean Roscelin de Compiègne (1050 . DR. Tocmai de aceea. Rhabanus Maurus (776 . actvitatea şi relaţiile pe care le-au avut. precum şi monahii Ioan Cassian. op. Episcopii Evanghelicus.

Leonţiu de Bizanţ şi. şi nestorianism. care confunda umanitatea cu dumnezeirea. p. tot pe atât se accentuează în Hristos realitatea umanităţii. care au activat la începutul secolului VI. traducător şi critic. a urmat această linie. şi anume: episcopii de Tomis. Aceste realităţi au fost puse în lumină pe plan teologic în modul cel mai clar de către călugării sciţi. Prin urmare. pentru ca oamenii să fie făcuţi capabili de „această maximă vecinătate cu El”64. dacă Scythia Minor a putut beneficia de luminile unor mari personalităţi creştine ale vremii. în lucrările sale. p. afirmând că Dumnezeu Însuşi S-a făcut om şi a pătimit şi s-a răstignit pentru oameni. le-a fost înlesnită călugărilor sciţi şi de spaţiul de confluneţă dintre Orient şi Occident în care au activat. Această situare pe poziţia de mijloc. la Sinodul III Ecumenic (431). cât şi ascetice. mântuirea constă. monahii şi scriitorii. Timotei. 243. precum şi la continuitatea istorică dacoromană în Scythia Minor. într-o vreme în care numeroase scaune episcopale din Scythia Minor erau atacate de arianism. 17 . 2. Ioan şi Valentinian. 63 PR. Astfel. care preciza iconomia mântuitoare a lui Iisus Hristos. accentuând prin aceasta valoarea eternă a omului în planul lui Dumnezeu. trupul omenesc fiind făcut trupul lui Dumnezeu Cuvântul pentru veşnicie. aşa cum au fost Ioan Cassian. Dionisie Exiguul era un foarte bun teolog. misionarii. Ioan Maxenţiu aduce servicii deosebite teologiei post-calcedoniene.Ecumenice60. în biruirea morţii prin înviere. PROF. 62 Episcopii tomitani s-au înfăţişat ca apărători dârzi ai învăţăturii dogmatice calcedoniene.. activitatea teologică. Dumnezeu merge până acolo încât ia asupra Sa pătimirea morţii pentru oameni. Ca urmare a acestei direcţii. atât teme dogmatice. persoana fiind nu numai existenţa concretă a firii. ea a ştiut să ofere lumii creştine tezaure de teologie ortodoxă. DUMITRU STĂNILOAE. Prin aceasta. Leonţiu de Bizanţ sau episcopii Teotim I. IMPORTANŢA TEOLOGICĂ A FORMULEI PROPUSE DE CĂLUGĂRII SCIŢI: Conţinutul deosebit de important al formulei „Unul din Treime a pătimit în trup” are ca fundament deosebirea pe care călugării sciţi au făcut-o între persoană şi natură. Dionisie Exiguul. Sfântul Ioan Cassian abordează. care ţinea separată umanitatea de dumnezeire63. în mod principal. 61 Teotim I avea solide cunoştinţe de filosofie. Astfel. toţi fiind teologi erudiţi şi îndrumători ai vieţii duhovniceşti. pentru ca în el să strălucească lumina şi viaţa dumnezeirii. ci şi modul existenţei ei ca relaţie. patru categorii de oameni ai Bisericii au contribuit la precizarea şi apărarea învăţăturii de credinţă ortodoxe. DR. Ortodoxia Bisericii Române. propriu înaintaşilor săi. intelectuală şi ştiinţifică a episcopilor şi călugărilor sciţi61 şi zelul deosebit pentru Ortodoxie al acestora62. cit. Alexandru. Ioan de Tomis era un predicator desăvârşit. prin Sfântul Maxim Mărturisitorul. suferind asemenea lor. III. fapt pentru care creştinismul românesc a păstrat în manifestările sale istorice echilibrul şi spiritul de dăruire şi de consens. călugării sciţi au pus în evidenţă valoarea şi taina trupului uman. Teotim II apără cu fermitate doctrina Calcedonului. pe cât de mult se accentuează în Hristos apropierea lui Dumnezeu de oameni. art. Prin urmare. Hristos vine atât de aproape de om încât Se face şi rămâne veşnic om. precum şi marea milostivire a lui Dumnezeu faţă de oameni. la Sinodul IV Ecumenic (451). Valentinian corespondează pe teme teologice cu papa Vigiliu. prin Ioan Maxenţiu. pentru ca oamenii să rămână în unire cu El în veşnicie. 243. 64 Ibidem. În 60 Gherontie. deschizând prin aceasta calea spre aprofundarea hristologiei ortodoxe. la Sinodul II Ecumenic (381). Ioan Maxenţiu. Călugării sciţi au accentuat cu putere credinţa în „coborârea din cer a lui Dumnezeu”. moştenitoare a Ortodoxiei din Scythia Minor şi din Dacia. mai apoi. Formularea hristologică promovată de călugării sciţi se situa pe poziţia de mijloc între monofizism.

teologia daco-romană se înscrie în contextul valorilor doctrinare ortodoxe universale. Galaţi. 98 . 281 . al reconsiderării valorilor ce stau la baza dezvoltării spiritului european creştin. 13: „Hristologia postcalcedoniană . p. Editura Arhiepiscopiei Tomisului şi Dunării de Jos. „Şi patristică. 1993. 574 . într-o anumită măsură. 4. Editura Alcor Edimpex. şi prin activitatea acestor teologi profunzi. cap. p. 11: „Implicarea unor scriitori teologi din Şcoala litearară de la Tomis în revolta armată condusă de Vitalianus de la Zaldapa. idem. III. 244. (în special cap.fondator al scolasticii”. 1999. IOAN G. IV. Bucureşti. în orizontul scrierilor patristice fundamentale. BIBLIOGRAFIA UTILIZATĂ: 1. 3. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române.Sever de Antiohia şi Leonţiu de Bizanţ”.83.Ortodoxia credinţei”. 1979.mărturii Minor. 1: „Cadrul general”. p. 209 218. „Şi Cuvântul trup s-a făcut” . Timişoara. 7: „Sfântul Chiril al Alexandriei şi hristologia precalcedoniană”. p. străromână. misiunea şi linia directoare a teologiei româneşti.314. într-un context al reaşezărilor axiologice. 8: „Personalitatea şi opera lui Ioan Maxentius”. Scriitori teologi în Scythia Minor.260.VI. aportul meritoriu al călugărilor sciţi la precizarea hristologiei ortodoxe este cu atât mai important cu cât. în cadrul general al apărării învăţăturii de credinţă ortodoxe în faţa diferitelor tendinţe eretice. cap. 219 . statornic. 18 . 517 . (în special secţiunea VII: „Şcoala literară de la Tomis”. cap.521. istorice şi monumente de artă creştină”. p. Editura G. p. 3: „Hristologia Părinţilor ortodocşi ai sec. Ortodoxia românească este menită să se afirme teologic în orizontul marilor creaţii spirituale ale umanităţii. p.hristologie şi mariologie patristică. Astfel. cap.. 1979. 315 . dacoromane. cap.581.58. 14: „Elemente de doctrină trinitară hristologică şi antropologică la alţi Părinţi daco-romani”. 10: „Leontius Byzantinus . (cap. 9: „Spiritualitatea patristică în Scythia Minor . DIACONESCU. Lucrări generale.343). 3. 63 . prezentând o serie întreagă de aspecte istorice sau dogmatice referitoare la rolul călugărilor sciţi în precizarea corectă şi apărarea formulelor dogmatice calcedoniene.581. Bucureşti. PR. CONCLUZII: În cadrul lucrării de faţă am încercat să abordăm un subiect particular referitor la teologia patristică a secolelor V . în vol. 43 . p. p. mereu deschis dialogului. Editura Mitropoliei Banatului.VI. p. misiune la care era chemat poporul daco-roman”65. 56 91.604. p. p. „Personalitatea şi opera lui Leontius Byzantinus”. idem. IV”. cap. 65 Ibidem. Istoria literaturii dacoromane. prin valorile sale proprii. Prin urmare.acest sens ei au împlinit în contextul istoric al acelor timpuri „o funcţie de împăcare până la un punct între creştinismul răsăritean şi cel apusean.VI la unitatea şi continuitatea poporului român”.125. COMAN. MIHAIL. Activitatea călugărilor sciţi relevă. „De la Dunăre la mare . p. 578 . cap. Ediţia a II-a. 2: „Contribuţia Părinţilor şi scriitorilor sciţi la ecumenismul creştin al secolelor IV .. Scriitori bisericeşti din epoca străromână. cap... Introducere în teologia daco-romană: 1. valori originale ce exprimă imaginea unui creştinism viu. cap. 2. 10: „Contribuţia inscripţiilor creştine şi a Părinţilor şi scriitorilor bisericeşti din Scythia Minor a secolelor IV . 582 .

p. Contribuţia scriitorilor patristici din Scythia Minor G.aprilie. 1936. „Ortodoxia”. Călugării sciţi. mai . Scrieri patristice în Biserica Ortodoxă Română până în secolul al XVII-lea (izvoare.205. 199 . RĂMUREANU. an XX. 3.244. în Calcedon. Βιος και Συγγραμματα (Κριτικη θεωρηση). NESTOR.244. cap. βυζαντιος. DR. martie .800. 5 . traduceri. VI.. p.VI. Consecinţele acestei revolte pentru evoluţia creştinismului dacoroman”. Evenimentele istorice înainte şi după Sinodul de la Calcedon. nr. nr. 1983. 794 . 5. în rev. romani din secolulul al VI-lea”. an XXVI. p. VORNICESCU.5. Atena. p. în rev. 3 .611. critică). SIBIESCU. Contribuţia «călugărilor sciţi» la precizarea hristologiei de la începutul sec. 93 . 786 . 605 . PR. 3: „Operele scriitorilor teologi dacoromani . Dobrogea la patrimoniul ecumenismului creştin în secolele IV . PROF. COMAN. O Λεοντιος βυζαντιος. studiu introductiv la: „Scrieri ale «călugărilor sciţi» dacoVI. 310 p. secţiunea X: „Literatura dacoromană în patrimoniul naţional şi universal”.417. STĂNILOAE. p. an XXXVII. FRACEA. 1985.793. Olteniei”. cap.expunere critică). cap.. p. VI. sciţi. PR. PROF.4. 1984. 19 . IOAN. DUMITRU. 776 . 1 . 3 . 211 . în rev. 1: „Creaţii literare dacoromane de valoare universală: Operele lui Leontius Byzantinus”. ILIE. PR. nr. 2: „Contribuţia scriitorilor teologi dacoromani la evoluţia identităţii etno-spirituale româneşti”. p. p. „Mitropolia circulaţie). 182 . 2.2. în rev. 403 .6.787. „Studii Teologice”. Studii şi articole: 1. teză de doctorat. „Mitropolia Olteniei”. 4..104.iunie.parte importantă a patrimoniului cultural şi spiritual românesc”. nr. 1970. IOAN G. Viaţa şi scrierile . „Revista Teologică”. (Κριτικη θεωρηση) (Leonţiu al Bizanţului. VASILE GH. teză de doctorat.4. rev. 2. circulaţie). p. 1968.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful