PSIHOLOGIA PERSONALITĂȚII

Asist.univ.dr. Iulia Ciorbea

1

CAPITOLUL I: ASPECTELE GENERALE LEGATE DE PSIHOLOGIA PERSONALITĂȚII

1. INTRUDUCERE ÎN PSIHOLOGIA PERSONALITĂȚII Hogan (1998) afirmă că psihologia personalității se preocupă de analiza naturii ”naturii umane”. Acest subiect este în opinia autorului de o importanță practică, morală și politică deosebită – virtula, toată politica publică este prezisă de asumpțiile despre natura umană – iar psihologia personalității este singura disciplină empirică care abordează problema naturii umane explicit. Hogan (1998) adoptă o abordare de tip ”istorie a ideilor” pentru a defini conținutul psihologiei personalității. Aceasta abordare se referă la o analiză de conținut în care se încearcă identificarea temelor esențiale de la baza acestui subiect. Adoptând această perspectivă autorul propune în 1976 cinci idei- cheie care formează substanța personalității. Acestea sunt:
a) Motivația.

Fiecare teorie a personalității include unele asumpții despre motivația umană.

Termenii motivaționali sunt conceptele explicative distincte în psihologia personalității; psihologii folosesc trăsăturile pentru a prezice acțiunile oamenilor și utilizează concepte motivaționale pentru a le explica.
b) Inconștientul. Orice teorie competentă a personalității face trimiteri la felul în care ideile,

emoțiile și impulsurile de care nu suntem conțtienți influențează comportamentul nostru și despre felul în care devin acestea inconștiente.
c) Sinele. Orice teorie a personalității conține o definiție a sinelui și încearcă să explice felul în care

acesta se dezvoltă și influențează comportamentul nostru. Imaginile despre sine pot avea fie proprietăți motivaționale fie reglatorii si pot fi conștiente sau inconștiente.
d) Dezvoltarea. Fiecare teorie a personalității ar trebui să conțină idei despre felul in care

personalitatea se dezvoltă și se schimbă în timp. Deși majoritatea discuțiilor se axează pe dezvoltarea intrapsihică, este adecvat să fie descris și felul în care tinerii devin integrați în societatea mai largă, proces numit socializare sau dezvoltare morală.
e) Maturitatea. Fiecare teorie a personalității conține un model, o viziune sau o definiție a

maturității – idei despre sănătatea mentală și despre cum se poate destructura. Nici o teorie a personalității nu acoperă chiar toate aceste domenii. De exemplu, Freud a ignorat conceptul de imagine de sine. Cu toate acestea Hogan (1998) consideră că acestea sunt ideile-rădăcină
2

ale psihologiei personalității care permit psihologilor să realizeze trei determinări importante atunci când iau în considerare o teorie a personalității. În primul rând aceste idei permit distincția între ceea ce este și ceea ce nu este psihologia personalității. Acele teorii care se bazează pe principiile învățării și care localizează cauzele acțiunii umane în ”situații” nu sunt, prin definiție, teorii ale personaliății; sunt de fapt versiuni ale psihologiei sociale behavioriste. În al doilea rând, putem evalua adevarea unei teorii observând gradul în care aceasta acoperă cele cinci teme.

2. DEFINIREA PERSONALITĂȚII

De-a lungul anilor, au fost propuse diferite definiții ale personalității. Multe dintre acestea se referă la un sistem mental – o colecție de aspecte psihologice ce includ motivația, emoțiile și gândurile. Definițiile variază în ceea ce privește identitatea acestor componentă dar majoritatea ajung la concluzia că personalitatea implică un patern al sistemelor mentale. Definițiile personalității subliniază diferite aspecte în funcție de orientarea teoretică a propunătorilor. Pentru unii psihologi, esența definiției este felul în care persoanele răspund sau reacționează la oamenii sau situațiile întâlnite. Pentru alții este importantă compenenta organică, biofizică, ereditară a personalității. Alții accentuează paternurile de oragnizare ale personalității care dau consistență și stabilitate comportamentului. Există și clinicienii care subliniază importanța adaptării la mediu. Nu în ultimul rând există psihologi care concept personalitatea ca fiind expresia unicității individului. Conform lui Furnham și Heaven (1999) majoritatea definițiilor dispun de câteva teme specifice: • Diferențele individuale – oamenii sunt unici dar pot fi descriși și categorizați de-a lungul unor dimensiuni fundamentale variate sai în categorii specifice; • Dimensiunile personalității sunt dispoziții comportamentale în sensul că ele corelează cu determinarea și motivația pentru a influența comportamentul social; • Dimensiunile personalității sunt relative stabile în timp și se manifestă consistent și coerent de-a lungul situațiilor sociale variate; • Personalitatea unei persoane poate, și trebuie, să fie descompusă în părțile sale specifice și fundamentale și, în același timp combinate într-un sistem organizat pentru a întelege funcționarea sa. Exemple de definiții:
3

p.5). Bonchiș și al. motivație și interacțiune socială. cultural-situaționali. ”Personalitatea nu este o entitate substanțială existentă ce poate fi studiată. într-o viziune integratoare asupra personalității. Este un act de curaj înalt în fața vieții. este afirmarea absolută a tot ceea ce constituie individual. ”Personalitatea este organizarea dinamică în cadrul individului a acelor sisteme psihofizice care determină gândirea și comportamentul lui characteristic” (Allport. învățare. b) Să sintetizeze. 1981). (2002) defineau personalitatea ca un patern distinctiv și caracteristic al gândirii. aspecte emotive până la valorile care depend de societate). 1934) "Personalitatea este organizarea mentală întreagă a ființei umane în fiecare stadiu de dezvoltare. cognitive. procese cognitive și trăsături (Hergenhahn și Olson. numeroasele procese care pot influența interacțiunile individului cu mediul – interacțiuni biologice. temperamental. p. În această accepțiune. aptitudinile. 333) ”Personalitatea este insăși esența ființei umane” (Hall & Lindzey. începând de la cele senzorio-motorii. 1999 cf. p. Atkinson și al. inteligenței și fizicului unei persoane. 4 . aptitudini și interese. gândire. adică temperamental și caracterul. această organizare determină adaptarea sa unică la mediu. 1953. personalitatea apare ca un compozit de factori genetici.” (Eysenck. temperamentului. 9) ”Personalitatea este organizarea mai mult sau mai puțin durabilă a caracterului. oamenii comportându-se relative stabil în situații sociale) dar și în sens larg (personalitatea se referă la ansamblul tuturor caracteristicilor individului. Din acest punct de vedere autorii consideră ca psihologia personalității încearcă: a) Să descrie și să explice diferențele interindividuale – felul în care indivizii se deosebesc între ei. de dezvoltare. Zlate 2006).”Personalitatea este suprema realizare a idiosincraziei înnăscute a ființei umane. 1930. 1957. afectivitate. afectivității și comportamentului care definește stilul personal al unui individ si influențează interacțiunea acestuia cu mediul. Liury (1990) consider că personalitatea poate fi definită în sens restrâns (personalitatea descrie doar aspecte afective și sociale. ci un contruct complex ce trebuie dezvoltat și definit de observator” (Smith & Vetter. cf. 1982. mecanisme inconștiente. moralitatea și fiecare atitudine care s-a construit de-a lungul vieții individuale” (Warren & Carmichael. Ea cuprinde fiecare fază a caracterului uman: intelectul. schimbări personale. de învățare. este cea mai de success adaptare la condiția universal a existenței cuplată cu cea mai mare libertate de auto-determinare posibilă” (Jung. 2006).

p. 2000. în interiorul persoanei. • Organizarea dinamică sugerează reajustări continue. Carver și Scheier (2000) sugerează ca termenul de personalitate dezvăluie un sens al consistenței. gânduri si sentimente indică faptul că personalitatea include o plajă largă de experiențe/manifestări. • Paternuri caracteristice implică ideea consistenței/continuității ce identifică în mod unic un individ.Nomotetic versus idiografic Crețu (2005) formulează întrebarea fundamentală cu care psihologia personalitaății s-a confruntat de-a lungul anilor: ”Scopurile cercetării trebuie să vizeze descoperirea paternurilor generale. că personalitatea se dezvăluie în modalități multiple. • Sisteme psihofizice sugerează ideea ca fizicul (somaticul) este implicat in ceea ce suntem. p. MODALITĂȚI DE ABORDARE ALE PERSONALITĂȚII . nu o juxtapunere de piese diferite. semtimente. upgradare continuă iar menținerea personalității nu se oprește aici. acțiuni) care au continuitate în timp și care nu pot fi ușor înțelese ca rezultat singular al presiunilor sociale și biologice ale momentului (Maddi. o cauzalitate interioară și distinctivitate personală. gânduri și sentimente ale unei persoane” (Carver & Scheier. s-ar aplica oricărui individ sau trebuie să vizeze analiza extensivă a 5 . 2005). Personalitatea este exprimată prin influențele sale asupra corpului.O definiție contemporană a personalității este oferită de Carver și Scheier (2000. 1989). virtual. sentimentele. a legităților de funcționare care. adaptarea la experiență. 3. în viața mentală conștientă și prin comportamentul social al individului” (Mayer.5): ”Personalitatea este o organizare dinamică. idee ce susține asumpția că personalitatea influențează comportamentele.5). a sistemelor psihofizice care creează paternurile caracteristice de comportament. Personalitatea presupune o procesualitate și o organizare. gândurile și alte arii majore ale funcționării psihologice. etc. • Comportament. Personalitatea este un concept psihologic ale cărui baze sunt fiziologice. ” Personalitatea este setul stabil de tendințe și caracteristici care determină acele aspecte commune și diferențiatoare din comportamentul psihologic al oamenilor (ganduri. "Personalitatea se referă la paternul individual de procese psihologice ce iau naștere din motivațiile. • În interiorul persoanei sugerează înmagazinarea internă a paternurilor.

separat. Acestia considerau ca orice demers de intelegere a personalitatii individuale trebuie sa se intemeieze doar pe experientele particulare ale persoanei respective. scorul unei persoane la o trasatura are o semnificatie mai buna decat in functie de pozitia pe care o ocupa la nivelul etalonului. Masuratorile ipsative (dein latina ipse=sine. termenii de idiografic si nomotetic au fost introdusi de Gordon Allport (1937) care i-a definit din punct de vedere teoretic si metodologic. Pe de alta parte. fie cel idiografic. Astfel. atunci cand pentru aspectul sau trasatura studiata cercetatorul nu dispune de un etalon extern de raportare. o persoana este mai agreabila decat o alta pentru ca a obtinut un scor mai mare la Agreabilitate decat cea din urma). o persoana se evidentiaza mai mult prin agreabilitate si mai putin prin constiinciozitate – pentru ca scorul la agreabilitate este mai mare decat cel al constiinciozitatii). pentru a-l înțelege în expresia unicitatii sale functionale?”. Acelasi autor realizeaza o detaliere a acestor doua tipuri de abordari ale personalitatii din perspectivele catorva teoreticieni de marca. Alti cercetatori au apreciat ca unicitatea personalitatii poate fi inteleasa doar ca produs al unor legitati bio-fizico-psihologice. Cretu (2005) concluzioneaza ca atunci cand interesul cercetatorului se plaseaza la nivelul interpersonal. Un alt autor identificat de Cretu (2005) care a realizat o distictie similara de abordare a personalitatii apartine lui Cattell (1944). cu referire la sine) se aplica individului ca entitate izolata. persoana). 2003 apud. masuratorile normative apeleaza la un element extern de raportare sau la un etalon construit in baza unor norme de grup (de exemplu. 2005). Aceasta abordare a fost numita nomotetica ( de la grecescul nomos=lege. structurile generate prin organizarea functionala sunt de fapt produse ale unor procese generale pentru toti indivizii. demersurile teoretico-metodologice au fost fie cel nomotetic. nevoia de raportare a persoanei la un referent extern tine de natura sociala a constructiei personalitatii. personalitatea este unica sub aspectul organizarii sale interne. in psihologia personalitatii. norma) si se centreaza pe identificarea legilor ce stau la baza personalitatii tuturor indiviziilor. 6 .personalității fiecarui individ. Unii cercetatori au incercat sa conceapa strategii metodologice cat mai sensibile la manifestarile distinctive si centrale ale fiecarei persoane. Acesta considera ca masuratorile personalitatii pot fi ipsative si normative. scorul obtinut de o persoana la o anumita trasatura de personalitate dobandeste semnificatie si poate fi interpretata psihologic doar prin raportare la o alta trasatura de personalitate (de exemplu. sau atunci cand raportarea externa in sine este considerata nerelevanta (Hogan. nu la cel intrapersonal. Acestia plecau de la asumptia ca desi. Se stie deja ca in functie de raspunsul ales. Aceasta orientare a fost numita idiografica (de la grecescul idios = propriu. Cretu. In acelasi timp. Astfel.

Astfel. Cretu (2005) expune si punctul de vedere al lui Bem (1983) care face disticntii clare intre cele patru abordari si astfel elimina confuziile ce pot aparea. Zlate (2000) sintetizeaza principalele caracteristici ale abordarii nomotetice si ale celei idiografice.Conform Cretu (2005) o delimitare similara a fost realizata de Mischel (1973) care a introdus distictia intre abordarea centrata pe persoana si abordarea centrata pe variabila. De aceea sustinatorii acestui punct de vedere considera ca numai focalizarea pe aspectele unice ale persoanei poate surprinde aspectele care o diferentiaza de celelalte persoane si astfel o trasnforma intr-o personalitate distinctiv conturata. 1952 apud. Abordarea centrata pe variabile analizeaza pozitia relativa a indivizilor de-a lungul acestor variabile. 2005). deoarece aceste date sunt nesistematice. Cretu. abordare nomotetica presupune un set comun de descriptori dispozitionali (trasaturi) ce poate fi utilizat pentru a descrie toate personalitatile iar diferentele individuale sunt doar pozitionari diferite de-a lungul acestor dimensiuni. c) Propozitiile cauzale formulate pe baza studiului subiectilor alesi la intamplare sunt generalizate apoi asupra populatiei neinvestigate. folosindu-se in acest scop de un limbaj analitic bazat pe operationalizarea variabilelor si conceptelor. Abordarea centrata pe variabila considera ca astfel poate obtine o imagine globala a personalitatii celor investigati: ”Individul unic este punctul simplu de intersectie a unui numar de variabile cantitative” (Eysenck. pe utilizarea modelelor stricte cauza-efect. Abordare centrata pe persoana considera ca o astfel de perspectiva nu poate ajunge la complexitatea si unicitatea individuala. b) Urmareste cuantificarea proceselor mintale si comportamentale. 7 . Scopul abordarilor centrate pe variabila este de a investiga si intelege aspecte particulare ale persoanei (variabile) si nu persoana ca intreg. Abordarea idiografica considera ca fiecare individ trebuie evaluat utilizand un set strict specific de trasaturidescriptor. in timp ce abordarea centrata pe persoana se preocupa de modul specific si distinctiv de configurare a variabilelor in persoana. psihologia nomotetica se caracterizeaza prin: a) Cauta explicatiile cauzale ale fenomenelor psihice si sociale. d) Foloseste in larga masura experimentul de laborator e) Recurge la materialul cules prin metode idiografice numai pentru scopuri ilustrative. bazate pe bunul-simt si mai ales cantitative. Astfel abordarea idiografica este de fapt centrata pe persoana in timp ce abordarea nomotetice este focalizata pe variabila. Astfel.

Cele doua abordari diferentiaza intr-o maniera fundamentala diversele teorii asupra personalitatii si metodele ei de evaluare: a) abordarea nomotetica studiaza ceea ce indivizii au in comun si permite identificarea trasaturilor sau tipurilor de personalitate contribuind la elaborarea unei structuri ipotetice a personalitatii Acestei abordari i se reproseaza o perspectiva elementarita. 1999) a incercat să clasifice diferențele dintre cele două abordări. pe de o parte. incapabila sa explice complexitatea conduitei umane. atomista. oferind explicatii functionale ale fenomenelor Psihologia idiografica se bazeaza pe metode si presupuneri opuse: a) Manifesta un interes profund si sustinut fata de studiul si analiza unui singur caz pe o perioada mai indelungata de timp. sa fixeze intelesurile care tin de lumea vietii sale personale. Quick (1997 apud. b) abordarea idiografica analizeaza individul in globalitatea sa. deoarece numai in felul acessta este posibil sa fie evaluate ”curentele singulare” in toata complexitatea lor.f) Legile descoperite sunt deductive si probabiliste. deschise. c) Favorizeaza in cercetare unele metode relativ nestructurate. Dimensiunea idiografică-nomotetică a cercetării științifice Paradigma de cercetare Nomotetică Determinată 8 Definiția lumii Idiografică Nedeterminată . inaccesibile observatiei. pe de alta parte. acestea permitand subiectului sa se exprime in propria sa limba. Furnham si Heaven. b) Exploreaza specificatiile individuale. sa constientizeze experientele parcurse. deoarece tocmai diferentele individuale sunt considerate ”determinantii” primari ai comportamentului. cercetarea naturalista etc). tinand cont de toate componentele care intra in interactiune si permite accesul la procesele. deci pentru studiile de tip longitudinal. a biografiilor. pentru ca fiecare individ este presupus a fi unic. care stau la baza comportamentelor observate si masurate cu ajutorul tehnicilor “obiective” ale psihometriei Acetsei abordari i se reproseaza lipsa rigorii si faptul ca ofera o imagine mai degraba impresionista asupra personalitatii. proiective si interpretative (analiza documentelor personale.

Cercetătorii idiogtafici tind să fie sensibili și consideră că personalitatea este ”mai mult decât” o simplă descriere. 9 . care sunt de obicei indisponibile. nevoi. Aceste date sunt insificiente pentru a stabili legi generale”. Aceștia se confruntă adesea cu ceea ce ei consideră analiza reducționistă și mecanicistă a intregii persoane de către școala nomotetică (Valentine. Neurocercetătorii prezintă de multe ori studii de caz individuale a celor care au suferit trauma extreme.Ipoteza lumii Procesele centrale Metoda Metafora Interacținule Caracteristica cunoașterii Tratarea faptelor Puncte forte Puncte slabe Mecanism Analiza Integrarea Reducționism Experimentul Mașina Cauza—efect Positivist—pragmatic Exclusiv Intindere Precizie Replicabilitate Predicție Lipsa bogăției Contextualism Sinteza Dispersia Holism Istoria Evenimentul istoric Reciproc—tranzacțional Hermeneutic—spiritual Inclusiv Adâncime Bogăție Unicitate Comprehensivitate Lipsa preciziei Lupta sau dezacordul între abordarea nomotetică și cea idiografică este frecvent considerată lupta dintre psihologii ”duri” și cei ”sensibili”. abilități. etc. metoda empirică este cea mai bună modalitate de a examina structure complexe. Ei argumentează idea că. este dificil să se determine dacă rezultatele unui caz singular se datorează șansei. 1999) considera: ” rezultatele acestor studii sunt din punct de vedere științific neinterpretabile dacă nu exista o există o bază adecvată de comparație (fie în forma performanțelor anterioare traumei ale pacientului. și dacă acestea sunt generalizabile. Dacă există o structură sistematică la toți oamenii atunci metoda cantitativă este cea mai bună modalitate de a o investiga. Furnham. Cercetătorii nomotetici răspund prin a sublinia idea că dacă nu ar exista comunalități între indivizi. 1999). Furnham. Heaven. Cu toate acestea Valentine (1992 apud. Aceștia consideră că toate aspectele comportamentului uman – chiar și valorile. În central acestei discuții este intrebarea dacă știința individului este posibilă. sunt cele importante. Luate izolat. 1992 apud. fie în forma scorurilor unei populații normale la testele standardizate). de fapt.. Heaven. Cercetătorii idiografici accentuează unicitatea indivizilor și faptul că proprietățile calitative ale indivizilor nu pot fi subiectul cunatificării și că acea combinație unică de trăsături. atunci cercetarea idiografică ar fi lipsită de sens. dispozițiile sau aspectele capricioase – pot fi măsurate adecvat.

in baza unui numar mic de observatii. ăn timp ce dimensiunile însele sunt la fel pentru toată lumea. 1952 apud. Astfel putem ajunge la adevaruri general-valabile. analistul face interpretari. ci si clarificarea teoriei insasi. 10 . Referindu-se la disputa nomoteti-idiografic. Majoritatea clinicienilor afirma ca studiul de caz este fundamentat pe o intersubiectivitate la care psihologul si subiectul contribuie fiecare cu partea sa in cadrul unei situatii unice si inanalizabile. Ofera ocazia modificarii unor teorii. la nivelul intregii populatii. uneori atat de generale. Studiile indivizilor separati rezida in faptul ca ele unt incapabile sa produca predictii care sa poata fi testate cu ajutorul unor observatii obiective. autorii percep unicitatea ca fiind reflectarea combinației unice de niveluri ale dimensiunilor de trăsături. Aplicarea unei teorii la un individ anume permite nu numai intelegerea lui. Particularitatile vietii acestui individ pot antrena modificari teoretice. reactiile care modeleaza comportamentul si ofera cadrul de referinta necesar descoperirii sensului experientelor oamenilor. ajungem in situatia paradoxala de a studia personalitatea pierzand individul printre mediile grupurilor cercetate. 1999). • Plasarea individului in contextul sau. • Lipsa obiectivitatii. Cloninger (1996) enumera 3 obiectii majore frecvente privind valoarea stiintifica a studiului clinic al indivizilor: • Nu permite predictii. incat nu mai au nimic in comun cu viata oamenilor concreti pe care peram sa-i intelegem si ajutam (Cloninger. Furnham și Heaven. dar acestea nu sunt testate intr-o maniera sistematica. clinic (calitativ)-experimental (cantitativ). Mediul social influenteaza profund indivizii. Psihologii care au favorizat abordarea nomotetică și care au dominat psihologia trăsăturilor în ultimii 30 de ani. Daca acceptam aceste critici.Cercetătorii nomotetici consideră că metodele cu adevărat idiografice nu pot fi științifice și că de fapt numai măsurătorile nomotetice se aplică cazurilor individuale. “Studiul de caz nu poate fi nici obiect. furnizeaza stimularile.. Reuchlin. De ex. nici intrument al unei cercetari verificabile” (M. Generalizarea. in studiile de caz psihanalitice. 1992) • Nu permite generalizari. Cloninger (1996) evidentiaza urmatoarele resurse ale studiului indivizilor separati: • • Intelegerea personalitatilor exceptionale sau plasate in medii exceptionale. Cu toate acestea. 1996). implica riscul unor erori foarte mari. nu resping ideea că omul este unic. După cum afirma Eysenck: ” Pentru omul de știință unicitatea individului este pur și simplu punctual de intersecție a unui număr de variabile cantitative” (Eysenck.

Testarea teoriilor este de o relevanta majora pentru dezvoltarea psihologiei personalitatii ca stiinta. binedefinite si utile care sunt suficient de discriminatoare pentru a oferi o descriere adecvata. • Intelegerea schimbarii si dezvoltarii personalitatii. in complexitatea ei. teoria reprezinta ansamblul elementelor cognitive si reprezentarea relatiilor dintre aceste elemente. Furnham si Heaven (1999) considerau ca scopul psihologiei personalitatii este de a intelege (a descrie si explica) individualitatea. Furnham si Heaven 1999). Abordarile nomotetice. Numarul mare de caracteristici pe care le are in vedere clinicianul il conduc pe acesta la un nivel superior al descrierii si intelegerii mecanismelor profunde ale comportamentului uman. in situatie. decat intr-o singura situatie. e nevoie de o examinare a calitatii. Cloninger (1996) considera ca intregul caracterul stiintific al metodelor experimentale este minat de imposibilitatea studierii persoanei. utilizarea unor concepte clare. studierea fragmentara a persoanei. care reduc personalitatea la una sau mai multe variabile – abordarile idiografice. 2001). 2000) argumentează faptul că teoriile personalității sunt mai degrabă ineficiente în a descrie personalitatea individului. cantitatii si coerentei cercetarilor experimentale realizate pentru teoria respectiva. apud. Pe de alta parte. TEORII EXPLICITE ALE PERSONALITATII La nivel stiintific. izolarea artificiala a unor variabile si imosibilitatea de a ajunge la o imagine comprehensiva a persoanei prin combinarea unor scoruri sunt doar cateva aspecte care trebuie avute in vedere in disputa clinicexperimental. modul de organizare a informatiilor cu privire la modul de functionare a personalitatii. Teoriile stiintifice abordeaza personalitatea in maniera riguroasa bazandu-se pe metode si tehnici care impun “rigoarea experimentala” in studiul personalitatii (Dumitru. In contrast cu cercetarea traditionala care nu oberva indivizii. cercetarea si aplicabilitatea” (Eysenck 1991. cel mai adesea. El a propus abordarea idiotetică care utilizează metodele idiografice pentru descrierea personalității și principiile nomotetice pentru studierea personalității. O teorie buna a personalitatii trebuie sa includa o afirmare clara a datelor pe care incearca sa le explice. experimentale. au ca functie intrinseca aceea de a evidentia complexitatea persoanei. • Accentul pus pe procesele care se desfasoara in interiorul personalitatii. 4. abordarea biografica introduce factorul timp care clarifica procesul scimbarii si dezvoltarii peronalitatii umane. “Putem considera fiecare teorie in termenii diferitelor caracteristici cum ar fi ipotezele. Felul in care teoreticienii definesc personalitatea variaza in functie 11 . Zlate. clinice. Lamiell (1981 cf.• Permite evidentierea complexitatii personalitatii.

prin accentul pus pe implusurile innascute incestuos si destructiv. Daca comportamentul uman este controlat de procese constiente sau de procese inconstiente 2. Furnham si Heaven 1999) a selectat 9 dimensiuni de diferentiere ale teoriilor explicite: 1. Freud se pozitioneaza la polul malign. in timp ce Rogers este un autor tipic pentru perspectiva optimista. Daca comportamentul este determinat de cateva motive (innascute) interioare sau de motivatii dobandite 9.de tipul de comportament considerat a fi relevant pentru studiul fiintei umane si constructele folosite pentru a descrie si conceptualiza acel comportament. Daca comportamentul uman este determinat in mod esential de factori genetici sau de factori de mediu 4. Freud si Cattell credeau ca baza intregii motivatii 12 . Daca comportamentul persoanei este considerat a fi orientat spre scop sau poate fi explicat doar in termenii evenimentelor anterioare 8. Daca oamenii pot fi mai bine intelesi in termenii unui intreg orgaic sau analitic. Teoriile pot fi evaluate dupa numeroase criterii. (1985 cf. Daca comportamentul este conceput ca un produs al persoanei (interior) sau al situatiei si mediului extern 7. discrete de comportament 6. Furnham si Heaven 1999) incearca sa clasifice multi teoreticieni clasici ai personalitatii in functie de un set de dimensiuni. in termenii unor unitati mai mici. Hall si al. Daca studiaza normalitatea prin raportare la anormalitate sau daca normalitatea este cantitativ si calitativ diferita Ewen (1993. Daca cheia intelegerii comportamentului curent al unei persoane se afla in trecut (copilarie) sau in prezent (trecutul imediat) 5. • Reducerea impulsurilor (drive reduction) — masura in care toate motivatiile pot fi explicate in termenii reducerii instinctelor (satisfacerea lor). Daca ceea ce este cel mai important este procesul invatarii (cum poate fi modificat comportamentul) sau rezultatele (structura) 3. cf. pe care le considera in mod particular relevante: • Natura de baza a fiintelor umane – masura in care natura umana este ereditar maligna sau benigna. De exemplu.

Freud si Cattell credeau ca ambele sunt importante. unii freudieni (Freud. 13 . Freud le considera foarte importante iar Allport. acest lucru este mai putin important. Cu cat o teorie utilizeaza mai putine concepte pentru a explica o gama larga de fapte cu atat ea este mai buna. • comprehensivitatea – se refera la numarul si diversitatea fenomenelor explicate. atunci cand este necesar • valoarea euristica – masura in care o teorie stimuleaza cercetarea. foarte putin. Horney si Sullivan) se afla la polul extrem (inalt).umane este reducerea impulsurilor. • Dinamica naturii umane – masura in care toate comportamentele sunt determinate de cauze anterioare (cauzalitate). • Importanta motivelor inconstiente – masura in care cunoasterea sinelui adevarat este dificil de obtinut. in timp ce Bandura si Adler le considerau pe ambele neimportante. in timp ce pentru toti behavioristii. O teorie este cu atat mai comprehensive cu cat explica mai multe aspecte ale comportamentului favorizand exactitatea si precizia explicatiilor. 1981. cf. teoreticianul trasaturilor. • Importanta anxietatii si mecanismelor de aparare. In aceasta privinta. in timp ce Allport si Kelly. Maslow si Allport considerau ca notiuni precum mentinerea si cresterea unei tensiuni placute trebuie incluse. pe cea teleologica. • Dezvoltarea personalitatii – importanta evenimentelor din copilarie. cum ar fi Skinner si Bandura. sau in termenii scopului si obiectivelor pe care oamenii si le stabilesc pentru ei insisi (teleologie). • Masura in care conceptele structurale si conflictele intr-psihice sunt importante. Pentru toti freudienii. Asemeni oricarei teorii stiintifice si teoriile personalitatii trebuie evaluate dupa anumite criterii precum (Hjelle and Ziegler. Furnham si Heaven 1999): • verificabilitatea – o teorie este cu atat mai valoroasa cu cat conceptele folosite au fost verificate in investigatii independente. aceasta din urma conferindu-I un support empiric sufficient de relevant • • consitenta interna – coerenta si caracterul necontradictoriu al sustinerilor sale economicitatea – numarul de concepte explicative pe care le propune. importanta inconstientului poate si supraestimata. in timp ce altii (Adler) se situeaza la polul opus. O teorie este buna daca se verifica in cat mai multe si mai diverse cazuri si daca aceste verificari determina modificarea teoriei. Freud si Skinner se localizeaza pe pozitia cauzalitatii.

Erikson.D. In functie de aceste sase criterii. Murray. Kelly Erikson. Skinner. J. Maslow. 2001) se considera ca una dintre cauzele fundamentale ale multitudinii de teorii si conceptii privind personalitatea rezida in prezumtiile de baza asupra naturii umane. Ziegler. Kelly. 1981. Skinner. Skinner In acord cu unii autori (Hjelle. Rogers Bandura.. apud. Adler. Bandura.. Adler Rogers. Adler. Ziegler.L. Skinner. Maslow. Allport. Skinner. Maslow Consistenta interna Freud. A. de Scazuta Moderata Ridicata evaluare a teoriilor Kelly. Kelly Semnificatia functionala Murray. Kelly Allport.• semnificatia functionala – masura in care teoria ii ajuta pe oameni sa inteleaga comportamentele cotidiene sis a se cunoasca pe ei insisi sip e altii. Freud. Rogers Adler. Aceste prezumtii reprezinta descrieri ale personalitatii situate pe un continuum bipolar in care se pozitioneaza orice teorie a personalitatii si care cuprind urmatoarele aspecte: 14 . Bandura Erikson. Allport Bandura. Allport Valoarea euristica Erikson. Freud. Murray Freud. Dumitru. Rogers. Murray. Maslow. Allport. Dumitru. teoriile personalitatii sunt evaluate diferit (Hjelle. Murray. Erikson Intelegerea comportamentului Bandura. Adler. apud. Rogers. 2001): Criterii personalitatii Verificabilitatea Freud. Maslow.

Libertate – determinism: comportamentul persoanei este expresia libertatii de gandire si actiune a acestuia sau este cauzat de actiunea unor factori externi. sau actiunile lor sunt directionate spre evolutie. Adler. Maslow. autoactualizare si realizarea de sine? Cognoscibilitate – incognoscibilitate: poate fi natura umana cunoscuta in mod stiintific sau ea ramane. se manifesta conformist si chiar obedient? Subiectivitate – obiectivitate: existenta umana este influentata. interni? Stimulare interna – stimulare externa: cauzele reale ale actiunilor umane se afla in interior. in buna masura. Dumitru. Murray Freud . de factori obiectivi. un mister? Pozitia teoreticienilor personalitatii fata de prezumtiile de baza asupra naturii umane (dupa Hjlelle. se restructureaza pe parcursul existentei sale sau se complace intr-un conservatorism. Rogers Rationalitate – Maslow. 1981. sunt generate de stimuli interni sau in exterior. factorii de mediu in explicarea naturii umane si a comportamentului unei persoane? Schimbare – uniformitate: in ce masura personalitatea se schimba. Skinner. externi sau de factori subiectivi. libertatea de manifestare a individului? Rationalitate – irationalitate: omul actioneaza rational sau faptele sale sunt determinate si directionate de forte irationale? Holism – elementarism: comportamentul uman este expresia manifestarilor personalitatii ca intreg sau a unor elemente (aspecte. independente de mediu? Factori constitutionali – factori de mediu: ce rol au factorii ereditari si respective. sunt stimulate de stimulari externe? Homeostazie – heterostazie: sunt oamenii motivate pentru reducerea tensiunii interne sau realizarea unei stari de echilibru. 15 Slab Mediu Slab Modera t Puternic t Allport Bandura. dezvoltare. in mare parte o enigma. si Ziegler. apud. laturi) particulare. Kelly Erikson Freud. 2001): Caracteristici de Puternic Modera baza Libertate determinism – Adler. neexistand astfel.

Kelly Maslow Adler. Erikson. Maslow. Allport. Rogers Cognoscibilitate – Freud. Erikson Bandura Skinner Erikson Adler. Skinner. Freud Rogers. Rogers. Erikson Allport. Erikson Murray. Kelly Stimulare interna stimulare externa Homeostazie heterostazie: Adler. Allport. Allport< Rogers – Freud. Murray Allport Bandura Skinner Factori constitutionali – factori de mediu Schimbare uniformitate – Maslow. Maslow. Murray. Murray. Murray Skinner. Freud Murray Allport Bandura Erikson Skinner Freud. Bandura. Erikson Murray Adler. Rogers. Kelly Adler. Maslow. Freud. incognoscibilitate Bandura 16 . Bandura. Murray. Rogers. Allport. Maslow. Kelly Erikson Holism elementarism – Adler. Rogers. Kelly. Skinner. Allport. Bandura Subiectivitate obiectivitate – Adler. – Maslow.irationalitate Rogers.

2001).Kelly Astazi este larg recunoscut faptul ca. este vorba. nu exista o singura paradigma ci mai multe. in studiul personalitatii. de un ansamblu de conceptii teoretice putandu-se vorbi despre un eclectism conceptual si metodologic. mai degraba. Spiritul modern si post modern in studiul personalitatii isi propune trecerea de la speculatiile despre natura umana la instituirea unor concepte operationalizabile si posibil de studiat empiric. optiunea pentru o paradigma teoretico-metodologica mai larg acceptata (Dumitru. in functie de aceasta. Numarul mare de teorii ale personalitatii ridica problema evaluarii lor si. CAPITOLUL II: ABORDAREA PSIHODINAMICA A PERSONALITATII 17 .

Esențială pentru supraviețuire este cooperarea cu ceilalți iar adler consider că omul se naște cu această tendință. Psihopatologia apare datorită faptului că personalitatea este ”frământată” de conflicte interioare. Reprezentanții cei mai de seamă ai acestei abordări au fost: • Sigmund Freud a dezvoltat prima teorie a personalității (și prima formă de psihoterapie) pe care a numit-o psihanaliză. • Karen Horney a realizat o teorie în care combină convingerea lui freud că inconștientul este extrem de important cu credința lui Adler că personalitatea este modelată de interacțiunile copilului cu părinții. considerând ca foarte multe aspecte ale personalității se află dincolo de nivelul conștientizării. De asemenea. de a domina pe ceilalți sau de a fi singur. 18 . friciel. Psihopatologia apare atunci când înfluențele patogenice ale părinților cauzează copilului dezvoltarea unui complex de inferioritate și refuzul cooperării cu ceilalți. Deși a considerat că inconștientul este extreme de important. Jung a formulat și argumentat ideea că există un inconștient colectiv care conține arhetipuri. mai degrabă decât prin jocul sau conflictul interior al instinctelor. Autorul a considerat că. comportamentul oamenilor este animat și de procesul de individuare. Psihopatologia apare atunci când personalitatea se polarizează. credințele. Personalitatea se dezvoltă prin mai multe stadii psihosexuale și este clar stabilită până la vârsta de 5-6 ani. • Carl Justav Jung a fost inițial un susținător al psihanalizei. fiind condusă de insticntul sexual și de cel agresiv. • Alfred Adler nu a considerat că inconștientul este important. Cea mai important motivație umană este căutarea autoperfecționării (superioritatea). Personalitatea este spațiul unor conflicte continue între Id. pentru ura de sine apare datorită unei imagini de sine idealizate. conflictele și amintirile inconștiente. Psihopatologia apare atunci când persoana nu reușeste să sublimeze instinctele maligne în forme acceptate social. comportamentul lor actual este determinat de dorințele. Natura umană este întrutotul malignă. În primul rând. natura umană este atât bună cât și rea. Personalitatea se conturează prin relațiile copilului cu părinții și prin alegerea conștientă a scopurilor de viață. Visele reprezintă ”calea regală” către inconștient. adică predispoziții moștenite de a percepe lumea în anumite modalități. Jung s-a aflat în dezacord cu freud din mai multe puncte de vedere. oamenii ar ascunde multe ”adevăruri” despre sine utilizând mecanismele de apărare. de care s-a desprins în timp pentru ași formula propria teorie a personalității. Acesta a considerat că cea mai mare parte a personalității este inconștientă.Teoriile psihodianmice ale personalității pun accent pe inconștient. accentuând anumite aspecte în defavoarea altora – aspect contrar naturii noastre interioare. și pentru că anxietate ce determină căutarea sănătoasă a creșterii personale este înlocuită de căutarea securității și de dorința compulsivă de a fi protejat. în plus față de instinctele lui freud. Ego și Superego.

Psihopatologia este cauzată de influențele patogenice ale părinților și de societatea prost construită. de aceea ei găsesc libertatea și independența ca fiind dezirabile dar în același timp amenintătoare.• Erich Fromm consider că. Autorul a avut contribuții importante la întelegerea cauzelor și tratamenului schizofreniei. • Erik Erikson a devenit liderul mișcării psihanalitice după Freud pentru că a reușit să dezvolte teoria fără să aducă schimbări fundamentelor întemeietorului. personalitatea se dezvoltă prin stadii care include adolescența și criza de identitate. fiind egoiști în loc de iubitori față de ceilalți). ea apare atunci când oamenii își folosesc libertatea pentru a alege fără înțelepciune (de exemplu. 19 . Psihopatologia este cauzată de influențele parentale patogene care determină anxietate intensă și distrug relațiile interpersonale. oamenii sunt mai izolați și anxioși decât alte specii. personalitatea este construită mai mult de relațiile copilului cu părinții decât de instinct și sexualitate. • Harry Stack Sullivan a definit personalitatea în termenii relațiilor interpersonale. pe de altă parte există criterii pentru a determina dacă dezvoltarea este realizată cu succes sau nu. Ego-ul rațional este mai puternic decât credea Freud. datorită lipsei unor instinct înnăscute care să programeze comportamentul. Stadiul adolescenței este considerat foarte important pentru dezvoltarea personaliății. A corectat câteva dintre erorile majore ale lui Freud: natura umană este și bună și rea.

fricilor. Să demonstreze că sexualitatea stă la baza întregului comportament uman și că eșecul de a rezolva Complexul lui Oedip este cauza principală a psihopatologiei. TEORIA PSIHANALITICA A LUI FREUD Sigmund Freud a propus o nouă și complexă înțelegere a personalității atât din punctul de vedere al funcționarii normale cât și din cel al funcționării anormale. dar practica clinică a psihanalizei este doar una din numeroasele aplicații ale teoriei freudiene. • Să promoveze cunoașterea de sine. chiar dacă prin comportamente mai puțin satisfăcătoare. descoperirea dorințelor ascunse. 20 . Ewen (2003) enumeră principalele obiective ale lui Freud: • Să formuleze prima teorie a personalității și prima formă de psihoterapie de care avea nevoie pentru a-și trata pacienții. Acest termen este utilizat des și pentru a denumi forma de psihoterapie pe care Freud a creat-o. Ideea subiacentă gândirii lui Freud este ca întregul organism este singura sursă a întregii energii mentale. interpretarea viselor). credințelor și conflictelor inconștiente. astfel încât să-și poată întelege mai bine pacienții.ar fi greu de găsit în istoria ideilor. • Să exploreze inconștientul.1. viețile și imaginația unei epoci…. • • Să accentueze importanța copilăriei în dezvoltarea personalității și apariția psihopatologiei. Sigmund Freud a revoluționat gândirea. 1971 adup. pe cineva a cărui influență să fie atât de imediată. Să avertizeze că oamenii se nasc cu instincte maligne pe care trebuie să învețe să le sublimeze într-o formă acceptabilă social. chiar în istoria religiilor. • • Să explice de ce personalitatea devine adesea spațiul unor conflicte intrapsihice severe. considerat o realitate ascunsă din interiorul fiecărei personalități. Frager si Fadiman 1984). • Să dezvolte metode de a aduce materialul inconștient la nivelul conștientului (de exemplu.II. ”Prin puterea scrierilor sale și prin profunzimea speculațiilor sale. Freud și-a numit teoria psihanaliza. de extinsă sau de profundă” (Wolheim.

Să aplice psihanaliza în multiple arii, inclusiv religia, munca și literatura.

CONCEPTELE MAJORE: Instinctele si energia psihica Teoria lui Freud accentueaza cauzele biologice ale comportamentului uman. El a afirmat ca oamenii sunt motivate de forte puternice innascute, pe care le numeste instincte. Instinctul este presiunea de a acționa fără a conștientiza pentru a atinge anumite scopuri. Aceste impulsuri sunt ”cauză ultimă a tuturor activităților” (Freud, 1940 apud. Frager și Fadiman, 1984). Aceste instincte se activeaza atunci cand o anumita parte a corpului se afla in necesitate (de exemplu de hrana, apa, sex). Instinctul activat (nevoia) produce apoi o stare psihologica de tensiune crescuta (dorinta), care este traita in mod neplacut. (Ewen, 2003). Toate impulsurile au patru componente: o sursă, un scop, o forță și un obiect. Sursa, din care apare nevoia, poate fi o parte din corp au întreg corpul. Scopul este de a reduce nevoia până când nu mai este necesară nici o acțiune; este de a satisface nevoia organismului. Forța se referă la cantitatea de energie utilizată pentru a satisface sau gratifica impulsul și este determinată de urgența nevoii. Obiectul unui impuls este orice lucru, acțiune, expresie care permite satisfacerea scopului originar. După Freud (cf. Frager și Fadiman, 1984) impulsurile umane doar inițiază nevoia de acțiune dar nu determină modul particular de a acționa. Dupa Freud, obiectivul de baza a intregului comportament uman este de a obtine placerea si a evita neplacerea sau durerea (principiul placerii). Asadar, omul actioneaza pentru a reduce tensiunea mentală neplacuta, ceea ce in schimb satisface nevoia instinctuală de la baza. Acest scop primar al placerii umane este realizat prin reducerea instinctelor, iar scopul instinctelor este de a restabili starea anterioara de echilibru. (Ewen, 2003). Ciclul complet de comportament de la relaxare la tensiune și activitate, și înapoi la relaxare se numește modelul reducerii tensiunii. Freud a identificat două instincte de bază pe care le-a descris în două modalități. Primul model al instinctelor se referă la două forțe opuse, cea sexuală (gratificantă fizic) și cea distructivă sau agresivă. Al doilea model, mai global, a considerat aceste forțe ca fiind fie susținătoare ale vieții fie orientate către moarte (sau distrugere). Ambele modele accentuează ideea unui conflict biologic, continuu și imposibil de rezolvat. Acest antagonism de bază nu este totdeauna vizibil în viața mentală pentru că majoritatea gândurilor și acțiunilor umane sunt determinate de combinația dintre cele două insticnte și nu doar de unul dintre ele. (cf. Frager și Fadiman, 1984). Aceste doua instincte fuzioneaza in mod obisnuit unul cu
21

celalalt, dar nu neaparat in cantitati egale. Astfel, orice act erotic, chiar si actul sexual propriu-zis, detine si o parte agresiva; in timp ce actul agresiv, chiar si crima, contine anumite component erotice. Ambele instinct sunt prezente de la nastere. (Owen, 1998). Freud a fost impresionat de diversitatea și complexitatea comportamentelor care rezultă din fuziunea celor două instincte. ”Impulsurile sexuale se remarcă prin plasticitatea lor, prin ușurința cu care își schimbă scopurile, prin interșanjabilitate – pentru ușurința cu care ele pot substitui o formă de gratificare cu alta și prin modul în care pot fi ținute în suspans...” (Freud, 1933 apud. Frager și Fadiman, 1984). Instinctul sexual (Eros) In teoria freudiana, sexualitatea detine o semnificatie neobisnuit de larga: se refera la intreaga plaja de experiente erotice, placate. In plus fata de organele genitale, corpul are multe parti capabile sa produca gratificare sexuală (zone erogene): “de fapt, intregul corp este o zona erogena” (Freud, 1940, 1969 apud. Owen 1998). Pentru a accentua convingerea sa ca sexualitatea se refera la mai mult decat actul sexual propriu-zis si reproducerea, Freud a folosit frecvent denumirea Eros, ca pe un sinonim al acestui instinct. Comportamente de auto-conservare precum hranitul sau bautul, implica acest instinct sexual pentru ca gura este una dintre zonele erogene majore, si pentru ca omul se conserva pe sine prin iubirea de sine (narcissism) si prin dorinta de a obtine o continua placere erotica. (Ewen, 1998).

Instinctul distructiv Una din concluziile mai radicale ale lui Freud a fost ca viata insasi cauta sa se intoarca la starea anterioara de non-existenta, toate fiintele umane fiind motivate in acest sens de “instinctul mortii”. Conceptul de instinct al mortii ramane foarte controversat chiar si printre psihanalisti, datorita incompatibilitatii sale cu principiul evolutionist al supravietuirii celui mai puternic. (Owen, 1998).

Conflict extern si intern Freud a fost extrem de persimist in legatura cu natura umana. El a argumentat ideea ca omul este in mod ereditar necivilizat, si ca instinctele sexual si distructiv include dorinta de incest si de crima. Pentru ca societatea nu va tolera un astfel de comportament, conflictul intre individ si societate este inevitabil.
22

Acest lucru implica de asemenea ca si conflictul intrapsihic este inevitabil, pentru ca omul trebuie sa invete sa canalizeze aceste impulsuri puternice dar interzise intr-o forma de activitate care sa fie acceptabila din punct de vedere social (sublimarea). (Owen, 1998).

Libido si cathesis La fel cum actiunile deschise se datoreaza energiei fizice, activitatile mentale implica constant operatiuni ale energiei psihice. Fiecare om detine o cantitate mai mica sau mai mare de enegie psihica. Daca o cantitate relativ mare de energie psihica este continuta de una din componentele personalitatii (Id sau Superego), sau se cuprinsa in forme patologice de comportament, atunci mai putina energie psihica va fi disponibila pentru alte component (cum ar fi Ego) sau activitatile sanatoase. (Owen, 1998). Freud numea libido aceasta energia psihica asociata cu instinctul sexual (instinctul vieții). Libidoul este in intregime intrapsihic. O caracteristică esențială a libidoului este mobilitatea sa. El se ataseaza de reprezentari mentale ale obiectelor care vor satisface nevoile instinctual, proces cunoscut sub numele de cathesis. (Owen, 1998). Cantitatea de libido investită nu mai este disponibilă și nu se mai poate mișca către noi obiecte. Studiile psihanalitice asupra procesului de doliu, de exemplu, interpretează dezinteresul în activitățile obișnuite și preocuparea excesivă pentru persoana pierdută, ca o retragere a libidoului din relațiile uzuale și un extrem ”hipercathesis” asupra persoanei pierdute. (Frager și Fadiman, 1984).

Determinism intrapsihic si parapraxes Conform teoriei psihanalitice, nimic nu se intampla in psihic din intamplare; toate comportamentele mentale (si fizice) sunt determinate de cauze anterioare. Acest principiu este cunoscut sub denumirea de determinism intrapsihic, iar Freud a prezentat multe exemple de parapraxes (de ex. actele ratate) – acte ce reflecta o motivatie inconstienta. (Owen, 1998).

STRUCTURA PERSONALITATII Freud a introdus ideea existenței unui aparat psihic pe care îl considera ”capacitatea psihismului de a vehicula energie și de a se organiza în sisteme și instanțe” (Laplanche și Pontalis, 1994). Initial, Freud a structurat personalitatea in termeni de inconstient, preconstient si constient (modelul topografic).
23

conștientul îndeplinește mai multe funcții (Munteanu. Preconștientul ”Inconștientul care este exclusiv latent și care devine cu ușurință conștient il numim preconștient” (Freud. Inconștientul Inconștientul a fost pus în legătură cu teoria refulării deoarece tot ceea ce este refulat constituie inconștientul. • • Funcțional. În dinamica psihicului uman.Prima topică a. care constă în trimiterea în inconștient a tuturor elementelor nesocializate sau nesocializabile. acumulează un imens capital energetic ce caută modalități de ieșire. Preconștientul se comportă ca o stație de tranziție prin care materialul din inconștient rămâne o vreme înainte de a ajunge la conștient. amintiri legate de o pulsiune” ((Laplanche și Pontalis. care din locul în care se află. urmele sale mnezice sunt mai puțin durabile. Preconstient se afla mai aproape de constient decat inconstientul pentru ca se afla in sfera controlului. 1994). Economic. Collette (1968. b. A. apud. Refularea este o ”operație prin care subiectul încearcă să respingă sau să mențină în inconștient reprezentări. 24 . se afla la nivel preconstient. deține un loc periferic al aparatului psihic și culege informații din lumea exterioară și cea interioară. • De rezistență. energia psihică are câmp liber de manifestare. Conștientul se supune principiului realității. adică de baricadare a tendințelor reprimate din inconștient. adică de filtrare a tuturor instinctelor ce se află în dezacord cu rigorile sociale pentru a le împiedica să se manifeste direct. c. 1997): • De cenzurare. gânduri. Munteanu 1997) caracterizează preconștientul ca pe o ”parte superficială și exterioară a inconștientului”. Conștientul După Munteanu (1997) descrierea conștientului poate fi făcută din mai multe puncte de vedere: • Topic. imagini. Informatia care nu este constienta dar poate fi usor adusa la nivelul constiintei. 1996). • De refulare.

supunându-se mecanismelor procesului primar. mecanisme și energie specifice. analiza viselor). Se supune principiului plăcerii. este amoral. • • Este o potențialitate aflată într-un permanent dinamism. si nu poate fi adusa la nivelul constiintei nici chiar prin efort sustinut. asocierea libera.Freud a considerat ca majoritatea activitatii mentale este inconstienta. Conținuturile sale sunt formate din ”reprezentanți ai pulsiunilor”. 25 . Forțele din inconștient sunt independente unele de altele. adică se sustrage oricărei logici interne sau externe. 1998). • Produsele care cunosc o fixație în inconștient sunt mai ales dorințele refulate din copilărie. • • • Are un caracter irațional. Exita proceduri special pentru a aduce materialul inconstient la nivel constient (de ex. (Owen. Conform Munteanu (1997) Freud a individualizat inconștientul prin următoarele trăsături: • • Posedă conținuturi. ceea ce înseamnă că există și contradicții. Dezideratul major al conținuturilor sale este de a ajunge către etajele superioare ale psihismului (”întoarcerea refulatului”).

Id-ul este fără formă și total neorganizat. După Munteanu (1997) există cel puțin două motive care justifică schimbarea realizată de Freud: necesitatea de a extinde sfera de influență a inconștientului și observarea rolului decisiv pe care fenomenul identificării îl joacă în edificarea personalității. Freud a considerat ca Id-ul. Este de natură biologică și conține rezervorul de energie pentru toate părțile personalității. Aceste concepte si relatiile lor cu modelul topografic sunt ilustrate in figura de mai sus.A doua topică Ulterior. se “amesteca” unele cu altele. Id-ul (Sinele) Id-ul este esența originară din care se formează întreaga personalitate. 26 . Freud si-a revizuit teoria si a descris personalitatea in termenii a trei constructe (modelul structural): Id. Ele interrelationeaza. Ego-ul si Superego-ul nu sunt compartimente separate in interiorul personalitatii. Ego si Superego.

Idul este asemenea unui copil impulsive care doreste placer imediata. Idul constituie polul pulsional al personalității. Idul transforma trebuintele biologice in tensiune psihologica (dorintele).mai mult Id-ul nu se modifică pe măsură ce persoana crește și se maturizează. 1998). asa incat cere un substitut imediat daca alegerea initiala este frustrata. 1984). el nu se schimbă prin experiență pentru că nu este în contact cu lumea exterioară. astfel incat impulsurile instinctual si reprimarile din copilarie exista in idul adult la fel de puternice ca in momentul aparitiei lor initiale. Include gânduri primitive care nu au fost niciodată conștiente. 2003). reprezinta ideile ca parti ce asteapta un intreg. (Frager și Fadiman. Id-ul include toate instinctele si toata cantitatea de energie psihica. Owen 1998). Conținutul Id-ului este total inconștient. moralitatea” (Freud. (Owen. este rezervorul tuturor pulsiunilor. Logica irationala. Acest proces haotic permite si gandurilor opuses a coexiste. nici o recunoaștere a trecerii timpului și nici o alterare a proceselor mentale odată cu trecerea timpului. Freud a accentuat ideea că experiențele care au fost negate sau reprimate au incă puterea de a afecta comportamentul persoanei cu o intensitate nediminuată și fără vreun control conștient. 1933/1965 apud. ”În Id nu există nimic care să corespundă noțiunii de timp. binele sau răul. Idul este in totalitate inconstient si reprezinta “partea intunecata. procesul primar joaca un rol important in parapraxes. 1933 Frager și Fadiman 1984). La originea Sinelui se află cele două forțe contrarii: Eros (pulsiunile vieții) și Thanatos (pulsiunile morții). Ewen 2003). Sinele este total ilogic si amoral.În mod natural. Unica sa resursa este de a forma imagini mentale ale obictelor care vor provoca safisfactie. si nu are nici o perspective a realitatii sau a conservarii de sine... Singurul sau scop este de a obtine placerea si a evita neplacerea (principiul placerii). Sinele este singura componentă a personalitatii care este prezenta de la nastere. (Ewen. impulsive si producatoare de imagini este cunoscuta sub denumirea de proces primar (Freud 1911/1965 cf. Procesul primar nu are sentimentul timpului si nu este afectat de experienta. Ego-ul (Eul) 27 . un cazan plin de excitatii fierbinti” (Freud. Idul nu cunoaște valorile. Astfel. lucru care poate fi obtinut prin satisfacerea instinctelor si reducerea tensiunii psihologice. un proces numit implinirea dorintei (wish-fulfillment). inaccesibila a personalitatii…un haos. si condenseaza concepte relationate intr-o singura entitate. gânduri care au fost negate și considerate inacceptabile pentru conștiință.

de a face față stimulilor moderați (prin adaptare). pentru a face acest lucru. resimțită ca neplăcere iar scăderea lor ca plăcere. Desi egoul este interesat de asemenea de placer. 1940 apud. (Owen. Activitățile sale sunt guvernate de considerații asupra tensiunilor produse de stimulii prezenți sau care au fost introduți în Ego. și în final. Egoul atinge atat zonele constiente. Egoul poate fi servil. Este o componenta rationala. Creșterea acestor tensiuni este. de a amâna satisfacerea pentru momente sau circumstanțe favorabile sau de a suprima excitațiile complet. Cu toate acestea. el suspenda principiul placerii in favoarea principiului realitatii si amana descarcarea tensiunii pana cand un obiect mai potrivit poate fi gasit. Este singura component a personalitatii care este capabila sa interactioneze cu mediul. Egoul se află sub controlul mișcării voluntare. de a decide dacă ele pot obține satisfacție. Ewen 2003). Relatia dintre Ego si Id este intima si complicate. Logica rationala bazata pe amanarea placerii. Formarea Egoului este ajutata de experientele corporale care ajuta copilul sa diferentieze intre sine si non-sine. cortical al sau” (Freud 1926. ce formuleaza planuri realiste de satisfacere a nevoilor idului. Frager și Fadiman 1984). 1998). de a stoca experiențele derivate din aceștia (în memorie). In ceea ce privește evenimentele externe. Așadar trăsăturile proprii Eului sunt: 28 . si poate incerca cu orice pret sa ramana in termini buni cu Idul. în relație cu Id-ul. realizează sarcina de a deveni conștient de stimulii dinafară. În ceea ce privește evenimentele interioare. realizează sarcina de a câștiga control asupra cerințelor instinctelor. Egoul are sarcina de a asigura sănătatea și securitatea personalității. Egoul este creat de Id în încercarea de a face față nevoii de a reduce tensiunea și de a mări plăcerea. Egoul incepe sa se dezvolte din Id. (Owen. de a învăța să aducă modificări adecvate lumii exterioare pentru propriul avantaj (prin activități). Acest lucru face posibila evitarea erorilor. Spre deosebire de Id. Sau preocuparea Eului de autoconservare poate provoca contestarea impulsurilor Idului. pe măsură ce bebelușul devine conștient de propria identitate. de a evita stimulii excesivi (prin fugă). Egoul trebuie să controleze sau aă modeleze impulsurile Idului astfel încât individul să urmărească abordări realiste ale vieții. Datorită relației deja stabilite dintre percepția senzorială și acțiunea musculară.. Egoul este “un fel de fatada a Idului…ca un invelis extern. rezolvarea de probleme si auto-conservare este denumita proces secundar.. Are sarcina de auto-conservare. Egoul caută plăcerea și evită neplăcerea” (Freud. în general. a pedepselor si marirea placerii.Incepand cu 6-8 luni. Freud a descris funcțiile Egoului în relație cu lumea exterioară și cu lumea interioară ale cărei nevoi încearcă să le satisfacă: ”Principalele caracteristici ale Egoului sunt acestea. cat si cele preconstiente si inconstiente. 1998). Astfel. 1969 cf.

Frager și Fadiman 1984) a descris trei funcții ale Superegoului: conștiența. o linistire gratifianta a prezentei si 29 . Superegoul dezvoltă. poate în același timp să actioneze și la nivel inconștient. înalt organizate. 1976 apud.. mai degraba decat efectul. copiii nu au sentimentul de Bine sau Rau. al standardelor de comportament și al acelor construcții care formează modalități de inhibiție ale personalității. Freud (cf. dupa Freud. Frager și Fadiman 1984). • • Apărarea prin intermediul mecanismelor de apărare. apud. (Owen. Sinteza. Kaplan. Sentimentul de vinovatie inconstient poate fi cauza comportamentului auto-distructiv. de care copilul depinde multi ani. Adaptarea la realitate prin găsirea soluției potrivite. Restricțiile inconștiente sunt indirecte și apar sub forma unor compulsii sau interdicții: ”cel ce suferă. Funcțiile Eului (Freedman. Este un depozitar al codurilor morale. Astfel. Relația obiectuală. În calitate de conștiență. conservându-i în același timp identitatea. Acestia recompenseaza anumite comportamente. auto-observarea și formarea idealurilor. Munteanu 1997) sunt: • • • Îngrădirea și controlul fondului instinctual. Superegoul acționează atât pentru a restricționa. Superego-ul Superegoul se formează nu din Id ci din Ego. Sadock. Initial. se comportă ca și cum ar fi dominat de un sentiment de vinovăție de care nu știe nimic. 1998). care asigură armonia de funcționare a Eului. elaborează și menține codul moral al individului. a impiedica sau a judeca activitatea conștientă. aceasta functie este indeplinita de parinti..• • • • Este guvernat de principiul plăcerii.” (Freud 1907. Se supune proceselor secundare. Suportă influențele timpului. percepută mai mult sau mai puțin fantasmatic. care se referă la modul în care subiectul stabilește relații cu lumea sa. Conținuturile sale sunt coerent articulate. Această parte a personalității servește ca judecător sau cenzor al activităților sau gândurilor Egoului.

Superegoului și cerințele realității externe. copilul incepe sa internalizeze (introiectie) standardele parentale. Este posibila si situatia ca supraeul sa ramana subdezvoltat. Parintii sunt insa cei care reflecta cerintele societatii. Dar parintii pedepsesc alte actiuni. o parte speciala a Eului. el este obligat sa faca ceva in privinta lor. (Owen.afectiunii lor. El este un mediator între forțele Idului. 1998). Superegoul se naște din Ego și acționează ca o contreforță morală față de preocupările practice ale Egoului. Pentru ca se comporta in astfel de modalitati acceptabile. Eul poate obtine detensionarea prin substituirea cu ganduri sau actiuni mai acceptabile sau apeland la mecanismele de aparare. Supraeul condamna impulsurile ilicite ale Idului. Incepe sa se dezvolte di Ego intre 3 si 5 ani si continua sa introiecteze caracteristici ale profesorilor. lasand individul fara linii directoare interioare. care se naște din Id. Acest proces conduce la formarea Supraeului. Insa din nefericeire. 1998). idolilor din adolescent si alte figuri de autoritate. (Owen. Chiar daca Eul nu este constient de motivele din spatele acestor emotii neplacute. raspunde cerintelor Superegoului. viata psihica nu este atat de placate. chiar daca nimeni nu se uita. scopul cel mai înalt al psihicului este de a menține un nivel acceptabil al echilibrului dinamic care maximizează plăcerea și minimalizează tensiunea. O mare parte din supraeul se afla in incosntient unde este intim legata de Id. O persoana care refuza sa insele. (Owen. Energia folosită este originară din Idul primitiv și instinctual prin natura sa. Supraeul este partial constient si partial inconstient. dar poate influenta numai Egoul. Partial pentru a se proteja de asemenea dezastre si partial pentru ca Eul se identifica cu parintii atotputernici. Astfel. sa fure sau sa omoare. există pentru a face față în mod realist la impulsurile Idului. atat impulsurile interzise cat si comportamentele cauzeaza tensiune care va fi generate intre Supraeu si Eu. El stabilește liniile directoare care definesc și limitează flexibilitatea Egoului. De aceea. Egoul. care observa si emite judecati de valoare fata de tot. aspect care este trait de Eu sub forma anxietatii morale sau a vinovatiei. 1998). superegoul recompenseaza eul cu sentimente de virtute. un semn amenintator pentru copii ca ar putea pierde dragostea si ca se afla la mila unui mediu amenintator. Relația dintre cele trei subsisteme ale personalității Frager și Fadiman (1984) descriu pe scurt aceste relații între cele trei părți ale personalității. 30 .

un copil care pierde un părinte. Freud a identificat anxietatea prin sursele sale. Pierderea unui obiect dorit – de exemplu. După Freud (cf. Scopul practic al psihanalizei este de a întări Egoul. Egoul raspunde acestor amenintari prin anxietate. 1998). Pierderea iubirii de sine – de exemplu. un prieten apropiat sau un animal de companie. (Owen.Idul este total inconștient iar Egoul și Superegoul. asa incat o anumita cantitate este atat normal cat si dezirabila. de a-l face independent de restricțiile Superegoului și de a capacitatea sa de a face față conținuturilor reprimate sau ascunse în Id. Există două modalități majore de a descrește anxietatea. prin rezolvarea problemelor. Cu toate acestea. b. Amenințarea produsă de aceste situații sau de altele determină anxietatea. Anxietatea se dezvoltă în orice situație (reală sau imaginară) în care există o amenințare asupra corpului sau psihicului prea mare pentru a fi ignorată. Pierdderea iubirii – de exemplu. anxietatea deserveste si functii de auto-conservare. fricile de castrare. de a minimaliza impactul 31 . Anxietatea morala si nevrotica sunt mai dificil de manageriat pentru ca sunt intrapsihice. problema majoră a psihicului este de a face față anxietății. prin confruntarea sau fuga de amenintări și astfel. eșecul de a recâștiga iubirea sau validarea unei persoane semnificative. depășirea obstacolelor. 1998). Ewen 2003). parțial. (Owen. dezaprobarea Superegoului fată de acțiuni sau trăsături. Pierderea identității . Ea pregateste individual pentru actiunea adecvata. libidoul Idului si severitatea Supraegoului” (Freud 1923/1962 cf. respingerea. d. masterizată sau eliberată. Prima este de a face față situației în mod direct. c.de exemplu. ridiculizarea publică. Anxietatea Sarcina eului este una dificila pentru ca “este o biata creatura in serviciul a trei stapani si consecvent amenintata de trei surse: lumea externa. Anxietatea morala este cauzata de acte sau dorinte ce violeaza standardele Binelui si Raului (Superego) si include sentimente de rusine si vinovatie. Anxietatea nevrotica provine din suferinta rezultata dintr-un impuls al Idului puternic si periculos. Anxietatea realista este cauzata de pericolul din mediu. care determină vinovăție sau ura de sine. Frager și Fadiman 1984) situațiile tipice ce cauzează anxietate sunt următoarele: a.

problemelor. Cealaltă modalitate care apară de anxietate este prin distorsionarea sau negare situației amenintătoare. Egoul protejează întreaga personalitate împotriva amenințării prin falsificarea naturii amenintării. Modalitățile prin care aceste distorsiuni sunt realizate poartă denumirea de mecanisme de apărare. Mecanisme de aparare: reprimarea, formatiunea reactionala, deplasarea, proiectia, negarea, fantezia, rationalizarea, intelectualizarea, identificarea, regresia, sublimarea.

DEZVOLTAREA PERSONALITATII Stadiile psihosexuale Din momentul nasterii, cantitatea de libidou din Id cauta constant debusee. Copilul aflat in crestere trece printr-o serie de stadii psihosexuale, fiecare fiind caracterizat printr-o zona erogena particulara care serveste ca sursa principala de placere. Ewen (2003) descrie pe scurt aceste stadii:

Stadiul oral De la 0 la 12 luni, dorintele sexuale ale copilului sunt centrate in jurul regiunii orale (gura, buze, limba). Suptul sanului sau al biberonului ofera nu numai hrana, ci si placere. Insa, frustrarea si conflictul sunt inevitabile pentru ca mancarea nu apare intotdeauna in momentul foamei si pentru ca copilul trebuie eventual indepartat de la san si invatat sa nu-si mai suga degetul. Aceasta este una din primele lectii despre nevoia de a sublima instinctele si a satisface cerintele societatii.

Stadiul anal De la 12 la 18 luni, copilul capata un anumit control asupra expluziilor anale. Majoritatea libidoului se detaseaza de zona ora;la si se ataseaza zonei anale, copilul obtinand gratificare erotica din senzatiile corporale implicate in excretie. In plus, acum copilul exercita control asupra mediului prin acest proces de retinere a excrementelor. Daca copilul isi retine excrementele, aceasta este o forma de complianta, daca nu, este o forma de neascultare. Frustrarea si conflictul se centreaza in jurul educarii toaletei, un exercitiu dificil de auto-control.
32

Stadiul uretral Acest stadiu nu este clar distinct de stadiul anal. Copilul trebuie sa invete sa controleze eliminarea urinei si conflictul apare din problema „udatului patului”.

Stadiul falic In jurul varstei de 2-3 ani, baiatul invata sa-si produca senzatii de placere prin stimularea manuala a organului sau sexual. Copilul devine acum „iubitul” mamei, simte atractie fata de mama si rivalitatea fata de tata. Acest set de atitudini duble fata de ambii parinti constituie Complexul lui Oedip. Emotiile oedipale sunt foarte puternice. Ele includ toate aspectele unei adevarate povesti de dragoste: pasiune, gelozie, dorinte disperate. Complexul lui Oedip poate conduce la conflicte severe. Copilului ii e frica ca aceste dorinte ilicite il vor priva de dragostea si protectia tatalui (care constituie una din nevoile cele mai puternice ale tatalui). Conform teoriei lui Freud, copilul descopera si diferentele intre sexe si trage o concluzie terifianta, aceea ca fetele initial aveau penis pe carel l-au piedut ca pedeapsa, si ca aceeasi soarta il asteapta si pe el daca persista in dorintele Oedipale. Pentru a elimina aceasta anxietate intensa de castrare, baiatul abandoneaza pornirile sale oedipale si le inlocuieste cu un set complicat de atitudini. El isi intensifica procesul identificarii cu tatal, dorind sa fie ca el si renuntand sa-l inlocuiasca. De asemena, baiatul, recunoaste ca nu poate face lucrurile pe care tatal sau le face (cum ar fi a se bucura de privilegii speciale cu mama sa), si invata sa invata sa cedeze in fata autoritatii. Acest lucru reduce anxietatea de castrare. Aceste identificari si prohibitii sunt incorporate in superego si ajuta la formarea sa. Teama de castrare nu poate fi aplicata la fete, astfel ca Freud explica complexul lui Oedip in termeni diferiti. Initial, fata se ataseaza puternic de mama sa hranitoare. Totusi, descoperirea faptului ca nu are penis, conduce la intense sentimente de inferioritate si gelozie. In mod tipic, fata isi va respinge mama pentru ca are acelasi defect, isi intensifica atasamentul fata de tata, isi priveste mama ca pe o rivala, si dezvolta o dorinta inconstienta de a compensa presupusa sa deficienta fizica avand copilul tatalui sau (un baiat). Pentru ca fetei ii lipseste amenintarea imediata si vitala a anxietatii de castrare, supraeul sau este mai slab si astfel, ea este mai predispusa la nevroze.

33

Perioada de latenta Pe la 5-6 ani, personalitatea este ferm formata. De la acest moment pana la pubertate, impulsurile erotice ale copilului devin mai putin accentuate. Sexualitatea capata forme mai securizante (cum ar fi afectiunea si identificarea), amnezia acopera amintirile sexualitatii infantile, si formatiunea reactionala determina copilul sa se indeparteze de membrii de sex opus. Perioada de latenta nu este un stadiu psihosexual in sine. Stadiul genital Stadiul genital este obiectivul unei dezvoltari normale si reprezinta adevarata maturitate. Narcisismul produce acum un interes mai sincer fata de ceilalti oameni.

Fixatia si tipologia caracteriala Pentru ca natura umana este in mod ereditar maligna, omul nu are o dorinta innascuta de a evolua spre mai bine, iar parintii trebuie sa forteze copilul sa treaca prin toate stadiile de dezvoltare. Aceasta sarcina este foarte dificile si o anumita cantitate de libido ramane inevitabil atasata (fixata) in zone erogene pregenitale. Atata timp cat majoritatea cantitatii de libidou ajunge in stadiul genital, exista suficienta energie psihica pentru a forma atasamente heterosexuale adecvate. Dar daca apar evenimente traumatice in timpul stadiilor pregenitale, cum ar fi respingerea parentala, o intarcare dura, atunci o cantitate excesiva de libido ramane fixata in acest stadiu. Copilul va respinge dezvoltarea ulterioara si va cere satisfactiile pe care nu le-a avut. Fixatiile excesive pot fi cauzate si de indulgenta excesiva a parintilor. Fixatiile pot lasa prea putin libido pentru heterosexualitatea matura, ceea ce va determina serioase tulburari psihologice. Este de asemena posibil ca personalitatea sa fie marcata de caracteristici ale stadiilor pregenitale, fara insa a fi clasificata ca patologica. (Owen, 1998).

34

Credintele psihanalitice ca orgasmul clitoridian este o forma pregenitala de sexualitate si ca orgasmul vaginal este singura versiune matura. 0-18 luni limba Dependenta (de alimente. clitoris 1-3 ani 2-5 ani Udarea patului Complexul Oedip Ambitie lui Vanitate/auto-dispretuire. Convingerea lui Freud ca femeile sunt inferioare. ale sublimari eficiente EVALUAREA TEORIEI LUI FREUD Owen (1998) a identificat următoarele critici aduse teoriei psihanalitice: a. substante. este considerate de aproape toti psihologii moderni ca fiind absurd. promiscuitate/castitate Genital Penis. oameni) / independenta extrema sau suspiciozitatea Anal Anusul 1-3 ani Educarea toaletei Zgarcenie. ca toate nevrozele sunt cauzate de conflicte oedipale nerezolvate si ca toate simbolurile din vise sunt sexuale. ceea ce facea dificila intelegerea psihicului feminin. au fost contrazise de cercetarile moderne. b. Dezordonare / ordonat. avaritie / generozitate extrema. Sexualitate si rigiditate. 35 . Incapatanare / consimtamant Uretral Falic Uretra Penis. Ei nu sunt de acord ca toti oamenii trec prin complexul lui Oedip . au un superego slab si sunt predispuse la nevroze. nesabuire / timiditate. vagin Varsta adulta Dificultatile inevitabile vietii Interes sincer fata de ceilalti. buzele.Stadiul Zona erogena Durata Sursa conflictului Hrana Caracteristici de personalitate Oral Gura. Teoreticienii accentueaza astazi egalitatea si chir superioritatea femeilor in anumite aspecte cum ar fi longevitatea si abilitatea de a da nastere copiilor. Sexualitatea feminina. Multi psihologi moderni considera accentul pus de Freud pe sexualitate ca fiind excesiv. Aparent Freud avea prejudecati sexiste (asa cum era obisnuit in epoca sa).

replica este ca materialul erotic amenintator a fost deghizat de variatele mecanisme de aparare. Alte critici aduse teoriei freudiene au fost sintetizate de (Engler și Schultz 1999. 1986 cf. Este astazi acceptata ideea ca o mare parte a personalitatii umane se afla sub nivelul constientizarii. Modul de analiză a datelor prea subiectiv. Freud merita in totalitate locul sau in istorie. în calitate de modelatoare ale personalității Viziunea degradantă asupra femeilor. Daca nu ne putem aminti vreo trauma Oedipala. datele oefrite de aceștia ar putea fi incomplete și inexacte. iar dacă totuși notele erau exacte este imposibil de verificat acest lucru.Adesea pare ca teoria psihanalitica este construita astfel incat sa nu poata fi criticata. • Este imposibil să se determine validitatea povestirilor pacienților. Accentul prea mare pus pe forțele biologice. 36 . un Freudian ar spune ca aceste evenimente sunt reprimate. Contributiile teoriei freudiene au fost sintetizate de Owen (1998). Urmatoarele aspecte ale teoriei freudiene reprezinta un progres major in efortul de a intelege personalitatea umana: Importanta inconstientului. este posibil ca el să fi fost selectiv în reactualizare. Munteanu 1997): • Metoda de cercetare preponderentă (studiul de caz) are limite serioase ce țin de controlul variabilelor și de imposibilitatea replicării în condiții controlate. Daca un vis pare lipsit de aspecte sexuale. Freud a descoperit tehnici valoroase de interpretare a viselor si a fost primul care a incorporat interpretarea viselor ca o parte formala a psihoterapiei. In ciuda controverselor legate de psihanaliza. • • • • Eșantioane mici și nereprezentative. Orice dezacord cu interpretarea psihanalitica este intotdeauna vazuta ca rezistenta. • Natura datelor culese – Freud realiza notițe privind desfășurarea ședințelor la câteva ore după terminarea acestora. Actele ratate si mecanismele de aparare sunt acceptate si recunoscute.

Pornind de la necesara idee a unitatii functionale a psihicului. STRUCTURA PSIHICA Ca fenomen natura si obiectiv. mitologia sau alchimia. omul dintotdeauna si de pretutindeni. II. incluzand proceduri de aducere a materialului inconstient la nivelul constiintei. pe care le-a considerat esențiale pentru înțelegerea funcționării inconștientului. 37 . aceeasi infinita complexitate (Minulescu 2001). se desprinde psihismul subiectiv si se modeleaza in relatia cu evenimentele vietii si realitatea exterioara. mai mult. cum ar fi religiile orientale. Aceleasi legi intervin in microcosmosul psihic si in macrocosmosul realitatii. Jung insista asupra considerarii realitatii psihicului. Din aceasta matrice care reprezinta virtualitatea dezvoltarii structurilor si functiilor psihismului individual. A identificat mecanisme imporatnte cum ar fi rezistenta si transferul. psihicul si realitatea exterioara nu sunt separati prin bariere fixe ci constituie o unitate fundamentala definita de Jung ca unus mundus.2. - A atras atentia asupra influentei pe care copilaria timpurie o are asupra dezvoltarii umane si a aratat cum multe dificultati ale vietii adulte sunt legate de conflictele nerezolvate ale copilariei. Jung și-a dezvoltat propria școală de gândire cunoscută sub numele de psihologie analitică.- Freud a dezvoltat prima metoda de psihoterapie. guverneaza ecuatia acestei unitati. - A demonstrat ca durerea psihica (anxietatea) poate fi mai importanta decat durerea fizica. Jung a fost un scriitor prolific preocupat de o arie largă de domenii. matriceale sau in termeni jungieni “colective” in masura in care se regasesc la omul generic. TEORIA LUI CARL GUSTAV JUNG Psihologia analitică se focalizează pe stabilirea relațiilor dintre procesele conștiente și cele inconștiente și pe îmbunătățirea schimbului dinamic dintre acestea. Dualitatea dintre subiectiv si cognoscibil si obiectiv si incognoscibil in esenta. dar cognoscibil partial prin manifestari si constientizare. ceea ce exista sunt in primul rand structurile sale obiective.

ambele fiind determinanți importanți ai comportamentului și experienței. ontogenetic inainte si o data cu continuturile constiente si este relativ accesibil unei cunoasteri si integrari in constiinta. unus mundus ca realitate unitare. Celor trei niveluri ale psihicului. pentru ca incosntientul si constiinta nu sunt cu necesitate in opozitie ci complementare pentru a forma o totalitate care este sinele. ”La fel cum corpul uman reprezintă un muzeu de organe. Inconștientul colectiv Jung considera că așa cum ne naștem cu o moștenire biologică. fiecare având o perioadă de evoluție în spate.. reprezinta necunoscutul. In imediata apropriere a suprafetei. legile sale de formare. sau chiar in pofida sa”. (Minulescu 2001). poate suporta transformari semnificative (Minulescu 2001). se constituie ceea ce se numeste inconstientul personal.care are strutcura sa proprie. Suprafata vizibila a sferei. in masura in care acesta se formeaza tot pe parcursul vietii individului. 1. incosntientul. care este mai vechi decat el si care functioneaza impreuna cu el. dintre constiinta si inconstient este de tip complementar: „. dar care fac parte din realitatea unitara a lumii. ne putem aștepta să găsim mintea 38 .procesele inconstientului au o legatura de tip compensator cu constiinta. existp și una psihologică. psihismul obiectiv si psihismul subiectiv. dezvoltare si functionare. Psihismul constient are o realitate imediata pentru individ si se constituie in cursul ontogenezei provenind „din psihicul inconstient. constiinta este aspectul psihicului despre care individul poate exprima evaluari. de inconștientul colectiv. Relatia dintre cele doua structuri. mergand spre un centru ipotetic. vorbim in continuare. iar interiorul sferei. (Jung) O imagine relevanta pentru structura personalitatii ar fi o sfera. In mod expres am folosit cuvantul <<compensator>> si nu <<opus>> constiintei. in interiorul ei. Minulescu 2001). relatia sferei cu lumea exterioara a constiintei colective.” (Jung apud.. tot mai imposibil de cunoscut pe masura ce ne apropiem de centru. obscurul. ca realitate culturala a valorilor si formelor cunoscute de omenire. Acest model topografic include ca structuri generale arhetipurile si ca structuri particulare complexele. Inspre interior. in relatie cu formatiunile ontogenetice ale psihicului. li se adauga in ecuatia mare a functionarii individului un al patrulea nivel. initial o virtualitate care cuprinde in germene dezvoltarilr posibile si care. Centrul insusi poate fi imaginat ca punctul de apartenenta la acea indisolubilitate a lumii.

dar care isi exercita influenta asupra continuturilor vizibile ale imaginilor arhetipale si complexelor.. ”Paternurile arhetipale seamănă cu paternurile găsite în formarea cristalelor.organizată în mod similar. deci asupra comportamentelui si constiintei. 2. este sursa forțelor instinctuale ale psihicului. Arhetipurile nu pot fi observate direct. totuși fiecare fulg de zăpadă are o structură de bază în șase puncte. Nu există doi fulgi de zăpadă exact la fel. este unul (Jung 1951. Frager și Fadiman 1984). Jung afirma că mintea unui copil posedă deja o structura care modelează și canalizează toată dezvoltarea ulterioară și interacțiunile cu mediul.” (Frager și Fadiman 1984). „Forma lumii in care este omul nascut este deja innascuta in el. „Arhetipul ca atare este un model ipotetic si nereprezentabil. spune Jung. Jung face distinctia intre arhetipul in sine si imaginea arhetipala (Minulescu 2001). cf. pe de altă parte. ”Inconștientul colectiv conține întreaga moștenire spirituală a evoluției umane. Cu alte cuvinte.Inconștientul. apud. efectele arhetipale au o existenta la fel de reala ca realitate concreta.. ca o 39 . de aceea. Inconștientul colectiv sau transpersonal include conținuturi care nu provin din experiența personală. Deși fiecare se dezvoltă diferit și devine unic. inconștientul colectiv este comun tuturor oamenilor și. Această structură de bază este aceeași pentru toți copiii. Mintea sa conștientă este un fenomen efemer care realizează toate adaptările și orientările provizorii. Frager și Fadiman 1984). dar paternurile generale de acumulare a acestor experiențe sunt determinate de parametrii universali și de principiile generatoare numite de Jung arhetipuri. Conținuturile și experiențele fiecărui psihic individual sunt unice. 1964. Daca arhetipul per se este doar un postulat. apud. exterioara. Mintea nu poate fi un produs fără istorie la fel cum este și corpul în care ea există” (Jung. evenimentele mentale recurente traite de fiecare individ sunt determinate nu numai de istoria sa personala ci si de istoria colectiva a speciei ca intreg encodata in inconstientul colectiv.. care se naște din nou în structura creierului fiecărui individ. sunt forme fără conținut propriu care servesc la organizarea și canalizarea materialului psihic. Arhetipurile și imaginile arhetipale Arhetipurile sunt structuri fundamentale ale psihicului obiectiv. ceva asemenea <<modelului de comportament>> din biologie”. Astfel incat.. Frager și Fadiman 1984). Arhetipurile formează infrastructura psihicului.cele mai puternice idei din istorie sunt adunate în arhetipuri” (Jung 1971.

Astfel ca. a 40 . sotia. copiilor in general si nu predestinari individuale. dar arhetipurile însele. Constiinta este unul dintre cele mai dificile subiecte ale psihologiei. ”Conținuturile unui arhetip pot fi integrate în conștiință. ca aptitudini psihologice. pentru cunoastere – preconditia lumii este propria contiinta a omului. constiinta si inconstientul sunt o pereche de complementare care au nevoie una de cealalta. nasterea si moartea sunt innascute in om ca imagini virtuale. si. exprimarea simbolica a acestor figuri la nivelul marilor creatii colective – religiile. eul si umbra.imagine virtuala. In conditia de dereglare psihologica. Centrul constiintei. In acelasi timp. expresia unor imagini arhetipale poate lua forma unor simboluri specifice in vise sau reverii in conditii de normalitate a functionarii psihice. atractie. ca ultim produs al evolutiei. se manifesta adesea direct in continuturile fantasmatice ale bolnavului (Minulescu 2001). basmele si ritualurile popoarelor de pretutindeni. Manifestarea lor a condus omenirea spre mitologeme. nu in ultimul rand. respect. sotiei. Miturile reprezinta expresia nemijlocita a inconstientului colectiv. Ele au specific faptul ca intelesul lor este universal si generalizabil si exercita un efect afectiv de tip numinos. si structurile relationale. legendele. Frager și Fadiman 1984). persona si anima/animus (Minulescu 2001). nu. Arhetipurile rămân sursa pentru canalizarea energiilor psihice de-a lungul întregii vieți și în mod continuu trebuie manageriate” (Jung. constiinta este centru al cunoasterii. de sacralitate. fiecare avand sens doar in prezenta perechii. Acestor imagini le lipseste contiutul solid. Pentru intelegerea dinamicii interactiunilor dintre nivelele psihismului asa cum au fost descrise se opereaza o distinctie intre structurile identitatii propriu-zise. Imaginile arhetipale sunt imagini fundamentale. Pentru Jung. 1951 apud. imagini ale parintilor. categorii a priori care au un caracter colectiv. Inafara acestor depozite pot exista amintiri mostenite care sunt determinate individiual (Minulescu 2001). Fiecare structura majoră a personalității este arhetip. formate prin actiunea arhetipurilor asupra experientei acumulate de individul concret. localizare a resposabilitatii si a luarii deciziilor vitale pentru individ (Minulescu 2001). tinde să planifice și să organizeze experiența omului. copiii. Jung compara arhetipurile cu depozitele tuturor experientelor ancenstrale ale omului. parintii. miturile. profunde. Egoul oferă un sentiment al consistenței și direcției vieții conștiente. Ele pot doar dobandi soliditate si eventual constiinta in intalnirea cu faptele empirice care ating aptitudinile inconstiente si le grabesc spre viata”. Constiinta se contituie astfel ca o conditie transcendenta pentru lume. • Egoul este centrul conștiinței și un arhetip major al personalității. El tinde să se opună la tot ce amenință consistența fragilă a conștienței și. Constiinta si inconstientul sunt intr-un schimb continuu. In plan individual. de asemenea.

precum cel de tata. deci reflecta abilitatile si calitatile Eului. expresivitate verbala si nonverbala. imbracaminte.carui functie principala este de coordonare a continuturilor constiente. cu fortele si sensurile arhetipale ale inconstientului matriceal (Minulescu 2001). este un important instrument de comunicare. profesor. Persona are ca prim sens tocmai capacitatea de a diferentia intre rolurile sociale si adecvarea eului la acestea pentru a intermedia o comunicare sociala in care cei doi poli. aceea de a relationa cu propria lume interioara. Egoul este singurul complex partial constient. In general. intervine necesitatea opusa. Persona include rolurile sociale. In procesul natural al diferentierii psihice apare ca o prima necesitate constituirea complexului Eului prin care individul sa se constituie ca realitate de sine statatoare. reprezinta acea interfata inconștienta sau semiconstienta. a ceea ce pot stii despre mine si pot directiona si controla. • Persona. este rolul pe care fiecare om și-l asumă și prin care interacționează cu ceilalți.Intr-o perrioada ulterioara. copil. în polul său pozitiv. odata cu constituirea acestui complex si functionarea sa cvasi-independenta ca punct central de coerenta si raportare a tuturor sensurilor pe care le diferentiaza contiinta. slabiciuni si incoerente care tulbura relatia primordiala dintre eu si sine. regresii. tipurile de haine purtate și stilul individual de exprimare. roluri sociale. etc contin moduri de comportament expectate si acceptabile in plan social. 1973 apud.. Astfel. ca a doua structura relationala. sot. sotie. Eul in formare se izbeste de aceste comportamente desfasurate prin relatiile cu ceilalti si prin amendarile celor din jur fata de propriile conduite. distorsiuni. ”Egoul vrea explicații întotdeauna pentru a-și afirma existența” (Jung. Alege diferite roluri integrandu-le mai mult sau mai putin in identitatea acceptata. Jung numea Persona ”arhetipul conformității”. ele vor facilita intr-adevar o relatie sociala normala (Minulescu 2001). Frager și Fadiman 1984). un sistem complex de interrelatii constituit intre constiinta individuala si societate cu dublul rol de a realiza o impresie definita asupra altora si de a se adapta (Minulescu 2001). servește la protecția Egoului și s psihicului de forțele sociale și. conduite. obiectiva. La nivelul Egoului există doar aspecte conștiente derivate din propria experiență. pot interveni diferite blocari. complex a carui constituire treptata este pusa in miscare de la inceput prin arhetipul centralitatii. este Egoul. sunt recunoscuti si 41 . respectiv functionarea axei eu-sine (Minulescu 2001). care relationeaza cu alte persoane. Comportamentul inseamna atitudini. de asemenea. Mai mult. Persona este aparența omului în lume. In masura in care acestea i se potrivesc. preot. eul si celalalt. Fiecare cultura construieste un sistem de valori si roluri recunoscute in planul societatii respective. cu realitatea exterioara si cu constiinta colectiva a lumii. Sinele. mama. Persona. ca expresie a punerii in joc a contrariului.

partea neacceptata si inacceptabila a acesteia. se constituie. de exemplu. devalorizarea atributelor fizice. este depozitarul energiei sexuale. Cu cât este mai puternică Persona și individul se identifică cu ea. amintirile și experiențele respinse de individ ca fiind incompatibile cu persona și contrare standardelor și idealurilor sociale. Exista insa situatii de proasta functionare a personei datorate fie unei excesive dezvoltari a acesteia. primitiv. Multe dintre aspectele umbrei disociate in copilarie sunt necesare pentru functionarea sanatoasa a adultului. cu atât el își neagă alet părți ale personalității sale. Acest complex inconstient este numit Umbra si continua sa poarte un sens al identitatii personale. dorințele.traiti ca diferiti. Astfel. agresivitatea si impulsurile sexuale sunt cel mai adesea disociate si raman astfel la un stadiu primitiv de expresie. fie unei dezvoltari inadecvate. insuficiente. repreyentand feminitatea interioara si interiorizata 42 . • Complementar fata de sexul definit si asumat la nivelul eului. în măsura în care aceste conținuturi rămân inconștiente. simboluri de statut. omul se limitează pe sine însuși. Fiecare porțiune reprimată a Umbrei reprezintă o parte a personalității. Cu cât conținuturile umbrei sunt mai conștiente. Umbra este o formă arhetipală care servește ca focus pentru materialul care a fost reprimat din conștiință. simboluri ale rolului ocupațional. cu atât mai puțin domină personalitatea individului. include toate tendințele. dinamica care se insoteste de regula de sentimente de inadecvare. fie datorita identificarii cu persona pana la a pune semnul egalitatii intre imaginea de sine si rolul social principal al individului (Minulescu 2001). a spontaneității și vitalității. în polul său negativ. ca parti rejectate ale identitatii personale. inferioritate (Minulescu 2001). Umbra nu este doar forța negativă a psihicului. pe directionarea oferita de arhetipul contrasexual. ostil. de obicei asociindu-se cu un sentiment de vinovatie (Minulescu 2001). În vise Umbra poate apărea sub forma unui animal întunecat. fara sa aiba sansa de a fi dezvoltate si diferentiate prin constientizare. Simbolurile utilizate pentru Persona includ obiectele de accesoriu. • Umbra. In umbra pot fi blocate si alte aspecte reprimate educational. precum și sursa majoră a energiilor creative.. chiar expresia directa a inteligentei spontane a copilului. Umbra este o parte integrantă a naturii umane și nu poate fi pur și simpul eliminată. In procesul de diferentiere si constituire a eului se formeaza si alter-egoul. complexele anima. Persona poate determina individul să trăiască la nivel de fațadă și de roluri sociale superficiale. etc. Astfel. de exemplu. Umbra este un fel de ”sine negativ”.

Formarea complexului contrasexual anima este prilejuita de existenta in psihicul colectiv al imaginii colective a femeii. Sinele ca baza arhetipala pentru eul individual. • Sinele este arhetipul central reglator. respectiv feminine. regele ca centru al lumii. Dezvoltarea Sinelui nu înseamnă dizolvarea Egoului. apud. care sunt definite cultural ca inacceptabile pentru identitatea sexuala a eului si acre astfel sunt excluse si din umbra. ”conștientul și inconștientul nu sunt neapărat în opoziție unul cu celălalt. La aceste fatete mai contribuie experientle prilejuite de contactele reale pe care barbatul le-a trait cu feminitatea in toate ipostazele ei. ascunde puternicul arhetip al batranului intelept.la barbat. traite este prin proiectarea acestora pe o persoana de sex opus. respectiv complementaritatea masculinitatii la femeie (Minulescu 2001). imagine „mostenita care exista in inconstientul barbatului. Sinele reprezinta psihismul ca totalitate functionala unitara. trasaturi feminine sau inclinatii naturale. cu ajutorul careia intelege natura feminina” (Jung). Proiectarea poarta si o calitate fascinatorie fata de persoana purtator a proiectiei. De-a lungul dezvoltarii. Aceasta numinozitate este prilejuita de faptul ca arhetipul contrasexual este si cel care este cel mai apropiat de centralitatea sinelui si. Egoul rămâne centrul conștiinței dar devine legat de Sine ca rezultat al procesului îndelungat de înțelegere și acceptare a proceselor inconștiente. care este Sinele” (1928. Sinele ca arhetip central al ordinii. Această structură psihică de bază canalizează toate conținuturile psihologice care nu se potrivesc imaginii de sine conștiente masculine. si animus. Modul obisnuit prin care anima sau animus sunt experimentate. apar frecvent la nivelul individului reprezentari simbolice de tipul mandalei (Minulescu 2001). aceste continuturi tind sa se grupeze in jurul imaginii feminine arhetipale. Constelearea imaginii anima sau animus aduce dupa sine aceasta puternica calitate supra-individuala. regasibile in toate miturile si legendele lumii. semnificativa este relatia subiectiva cu propria mama. După Jung. Dintre aceste din urma. desigur. Complexul contrasexual este destul de dificil de adus in constiinta in primul rand pentru ca „este practic imposibil sa faci pe un barbat caruia ii este frica de propria feminitate sa inteleaga ce inseamna anima” (Jung). In situatiile cand eul este instabil. 43 . iar lipsa de forta si coerenta ameninta sa destabilizeze sistemul ca atare. deschide relationarea cu sinele (Minulescu 2001). coordonator pentru unitatea intregului. etc. ci sunt complementare pentru a forma o totalitate. in timpul vietii sale. Perceperea sinelui la nivelul eului ia forma simbolica si numinoasa a unor valori de nivel superior precum creatorul. soarele ca centru al sistemului solar. Aceleasi aspecte sunt valabile si in ceea ce priveste originea si sursele complexului animus la femeie (Minulescu 2001). prin reprimarea unor calitati. de fapt. Frager și Fadiman 1984).

care consta dintr-o multitudine de aspecte psihice/trairi. respectiv independent de dorintele. pe baza tendintei arhetipale de a avea o mama. O serie de complexe. Din momentul primelor trairi psihice individuale. perceptii subliminale. controlul sau vointa eului. cat si relatiile si emotiile legate de aceste relatii. cum ar fi umbra. Complexul poate fi definit ca sistem relativ inchis. Complexele constituie substanta bazala a inconstientului personal. Astfel se constituie in psihicul inconstient „imagoul parental” care este doar partial o replica a relatiilor cu parintele respectiv (influente parentale). care exista in fiecare dintre noi. virtualitatile arhetipale se umplu cu experienta concreta. trairile personale ocazionate de relatia propri-zisa cu mama sau substitutul matern. Din punct de vedere psihologic. se impun acesteia. complexul apare partial ca un continut autonom al psihicului care nu a fost pe deplin integrat. Aceste fatete ale complexelor care in general nu se gasesc sub controlul vointei eului. de exemplu. in momentul in care controlul exercitat de eu slabeste. Prin mecanismele proiectiei persoana se va confrunta cu acestea in „emergente cvasi-cotidiene” (Minulescu 2001). pentru ca. conform cu specificul „temei” respective”. Complexele sunt grupari de imagini care sunt in interrelatie si care se formeaza in jurul unui miez de inteles comun in esenta sa arhetipal. o multitudine de trairi uitate. sau pot fi activate de o stare de soc. identic pentru toate aceste componente (Minulescu 2001). sau chiar daca sunt partial constientizate. se vor grupa de la inceput in jurul acestui miez de sens comun. se pot manifesta in simbolistica viselor. 4. In masura in care complexele sunt inconștiente. constituind in timp „complexul matern”. iar uneori revin din proprie initiativa in campul constiintei (Minulescu 2001). In acest sens. putem spune ca inconștientul personal apatine individului fiind format si din impulsuri si dorinte infantile refulate. Complexele ilustreaza dispozitia unei persoane. unite printr-un ton emotional puternic. persona sau anima/animus s-au constituit si ca urmare a mecanismelor de refulare sau reprimare (Minulescu 2001). sunt acompaniate de puternice trairi afective (Minulescu 2001). apar in comportamentul persoanei fara ca aceasta sa le poata stapani. ele se pot comporta relativ autonom. Ele au un ton afectiv comun. repcum si modelel de comportament stereotipe traite in copilarie si mai tarziu in viata. sau in asociatiile intamplatoare. Inteles in perspectiva formarii sale pe baza tendintelor arhetipale. in cea mai mare masura e compus din reactiile specifice ale copilului. Ideile si afectele provocate de complexul respectiv intra si ies din campul constiintei incontrolabile. 44 .3. o totalitate.

Contrariile complementare se regasesc la diferite nivele de analiza ale sistemului incepand cu componentele sale esentiale. energie denumita de Jung cu termenul general de libido. legatura cu lumea exterioara si legatura cu lumea interioara. productiva.. factorii psihici constuie obiectele acestei alte lumi.. Autoreglarea psihicului Jung concepe psihismul ca pe un sistem unitar cu autoreglare. spre inainte. Pentru psihologia analitica.Insa inconstientul nu este o reflectare reactiva la manifestarile constiintei. despre care putem spune ca ne afecteaza pe noi la fel cum noi o afectam pe ea”. si inapoi. o continua dinamica si transformare la nivelul energiei psihice. cu atat energia este mai ridicata. • Libidoul are o dubla miscare. este o lume care se auto-contine.”daca obiectele materiale sunt elementele constituite ale acestei lumi (exterioare n. • Intoarcerea se poate manifesta si in sensul unei temporare reveniri la un stadiu anterior de dezvoltare. Regresia poate avea un sens patologic in cazul in care. In lipsa contrariilor nu se manifesta nici un libidou. 45 . Regresia este astfe inteleasa ca un stadiu de restaurare. Legea generala care coreleaza cele doua opuse este enantiodromia. cu sorgintea in termodinamica clasica. in sensul intoarcerii temporare si necesare la o stare de visare dupa o activitate mentala intensa si directionata (Minulescu 2001). eul. ca o compensare pentru un efort de transformare adaptativa crescut. Inconstientul este „o activitate independenta. lipsit de coerenta sau sarac si deosebit de inchistat intr-o atitudine rigida. sau progresiva. libidoul este analog energiei fizice si functioneaza in ecuatia generala a relatiei dintre contrarii. insuficient consolidat. constiinta si inconstientul (sau introversia si extraversia) (Minulescu 2001).). isi are propria realitate. ca expresie a dublei necesitati care guverneaza functionarea normala a psihicului. In cadrul acestui model intervin in principal 3 legi ale dinamicii. DINAMICA PSIHICĂ 1.” (Jung).n. • Complexul sistem psihic structurat pe mai multe nivele si constituidu-se pe matricea unor tendinte functionale este intr-o continua miscare. de retragere sau regresiva. transformarea necesara in contrariu. transformarea adaptativa in corelatie cu ambele realitati. In acest sens. regresia este un mecanism normal in masura in care libidoul functioneaza fara blocaje. Cu cat tensiunea dintre perechea de contrarii este mai mare.

. 1928). umbra. Inflatia apare atunci cand eul se identifica cu un arhetip (Minulescu 2001). Sinele va înlocui Egoul ca centru al psihicului. singulară. ”Individuarea înseamnă a deveni o ființă omogenă. creșterea și dezvoltarea constau din integrarea conținuturilor noi la nivelul conștiinței. iar din punctul de vedere al Sinelui. Individuarea este procesul de a dezvolta întregul și astfel mișcarea către o libertate mai mare. Conștiența Sinelui aduce unitate psihicului și ajută la integrarea materialului conștient și a celui inconștient..functioneaza puternic represiv. așadar creșterea înseamnă expansiunea conștiinței. Egoul va rămâne centrul conștiinței dar nu mai este nucleul întregii personalități. Deși Persona are importante funcții protective. c. ”În mod fundamental Persona nu este nimic real. Scopul final al procesului de individuare este dezvoltarea Sinelui. 46 . Individul devine conștient că figurile Animei /Animusului dispun de o autonomie considerabilă și pot influența sau domina pe cei care le ignoră sau le acceptă imaginile și proiecțiile ca fiind producții personale. ”Individuarea înseamnă împlinirea mai bună și mai completă a calităților colective ale ființei umane” (Jung. Dezvoltarea Sinelui. Animus și alte arhetipuri inconștiente. Descoperirea Personei. De aceea putem traduce individuarea ca procesul devenirii sinelui sau realizarea de sine” (Jung apud. Anima. este un compromis între individ și societate despre cum trebuie să fie omul. Omul devine liber de influența Umbrei în măsura în care acceptă realitatea acestei părți întunecate și realizează simultan că este mai mult decât Umbra sa. scopul este unificarea conștientului cu inconștientul. Procesul de individuare După Jung fiecare om posedă o tendință către individuare sau auto-dezvoltare. Frager și Fadiman 1984). Frager și Fadiman (1984) sintetizează principalele etape ale procesului de individuare: a. Din punctul de vedere al Egoului.” (Jung. d. integrarea părților variate ale psihicului: Egoul. Frager și Fadiman 1984). 1928 apud. 2. Confruntarea Animei/Animusului. Acest lucru înseamnă dezvoltarea unei relații dinamice între Ego și Sine.înseamnă a deveni ceea ce ești. prilejuid astfel disocieri si/sau multiple identificari inconstiente cu fatete ale unor complexe. ea este și o mască care ascunde Sinele și inconștientul. b. Persona. Procesul de individuare este dezvoltarea Sinelui. Confruntarea Umbrei.

dar de fiecare dată într-o formă mai rafinată. sustine Jung. pe de alta. Jung a identificat 4 functii psihologice fundamentale. 47 . aducand la suprafata si continuturi mai putin clare pentru eu. Energetic.”. ramane in principiu egala cu ea insasi” (apud. utilizata constient si diferentiata. mai mult sau mai putin. este o forma de manifestare a libidoului. ca principal mijloc de relationare cu lumea. eul fiind mai putin capabil sa evolueze nuantat in functie de tipul respectiv de prezentare sau procesare a informatiei. intervin adeseori inconstient in comportament. devine din ce in ce mai diferentiata ceea ce va permite informatii tot mai diferentiate sub aspectul respectiv. individul de obicei utilizeaza si o a doua functie. Astfel. Este imposibil. TIPOLOGIA PSIHOLOGICĂ Prin functie psihologica Jung intelegea „o forma anumita de activitate a psihicului. pentru ca-si suplini informatii de cealalta natura (daca functia dominanta este rationala. care pe de o parte sunt si pot fi constiente. Dintre cele patru functii. care in conditii schimbate. cea care are sansele sa ramana cel mai putin accesibila constiintei este functia complementara celei constiente. In afara functie dominante. Aceste functii inferioare vor ramane nu numai insuficient evoluate sub raportul diferentierii functionarii lor. Functiile mai putin diferentiate.(Jung 1971. Dinamica psihica va face inevitabil ca aceasta a doua functie sa fie si ea. Jung considera ca cel mai adesea. secundara. Exigentele existentei fac ca una dintre ele sa fie tot mai utilizata pentru adaptare. Minulescu 2001).Procesul de individuare poate fi reprezentat ca o spirală în care omul se confruntă cu aceleași aspecte. „Ea se comporta ca numeroase continuturirefulate sau insuficient luate in seama. dar si mai putin accesibile constiintei. si doua irationale: senzorialitatea si intuitia.” (Minulescu 2001). Minulescu (2001) descrie sintetic aceste functii si mecanismele lor de functionare. care sunt autonome si care pot fi clasificate grupandu-le in doua rationale: gandirea și afectivitatea. Minulescu 2001). Functionarea acesteia devine constientizabila. „Aceste doua functii fac posibila manifestarea in forme specifice lor a capacitatii de fantazare. mai putin dezvolatate pot fi considerate „primitive”. in procesul de diferentiere psihica una dintre ele este predilect utilizata de Eul in formare. cel putin in prima parte a vietii persoana ajunge sa se identifice cu functia dominanta si unilateralitatea acestui proces va intarzia dezvoltarea celorlalte. ca toate functiile psihologice sa se dezvolte la fel. apud. secundara va fi una de tip irational).

functia intuitiei intervine mai ales prin aportul procesualitatii inconstiente. si care devine functia auxiliara. Conditia de unilateralitate face ca libidoul sa fie constant antrenat de functia dominanta. fara ca persoana sa inteleaga cum s-a constituit aceasta informatie. respectiv complementara dominantei. In cadrul intuitiei. de obicei complemantara auxiliarei. 48 .si. Minulescu 2001) analizeaza dinamica si semnificatia functiei inferioare care este complementara dominantei.. fantezii cu atat mai primitive cu cat functia este mai putin accesata si accesibila eului. M. insuficienta adaptarii printr-o singura modalitate de cunoastere va duce la asimilarea in constiinta ca instrument al eului a celei de-a doua functii. De-a lungul vietii.L. va ramane incosntienta. de a diferentia realitatea. obiectivelor viitoare si proceselor inconstiente (implicatiile experientei – in sensul posibilitatilor sau probabilitatilor – sunt mai importante decat experienta actuala in sine. In continuare. cea mai greu de adus in constiinta si capabila sa poarte continuturile cele mai profunde: „O extraordinara incarcatura energetica este in general legata de procesele ei. in conditia nevrotica. functia intuitiei. Din perspectiva functionala. solid organizat. in acest caz functiile inferioare vor evolua regresiv. care face parte din perechea de complementare opusa. von Frnaz si Hillman (1975 cf. dar nici al unei cunoasteri senzoriale. energizand in consecinta in plus psihismul inconstientului personal. in sensul reintoarcerii la stadiile arhaice preliminare ceea ce le va face sa devina incompatibile cu functia dominanta. Trecerea in inconstient a functiei inferioare va aduce acestuia acel rest de energie purtata de aceasta functie. intuitia este o modalitate de procesare a informatiilor in termenii experientelor trecute. care nu poate fi nicidecum deposedat cu totul de energia sa”. In ordinea dezvoltarii ontogenetice. continutul emerge ca un intreg. Treptat. devii foarte usor coplesit de emotionalitate”. fapte concrete. imediat ce intri in taramul esi. Daca functia senzoriala se focalizeaza pe experienta directa. ce aduce informatii ce nu sunt rezultatul unor inferente. nu mai urmeaza propriu-zis o asimilare a celei de-a patra. si opusa ei. Functiile irationale se refera la modalitatile preferate de receptare a informatiei si se manifesta prin: functia senzoriala. fiind „un sistem viu. care informeaza despre aspecte ale realului fara a face inferente sau atribuiri. Acest lucru se va manifesta psihic prin aparitia unor fantezii legata de functia devenita arhaica. In completitudinea vietii fiecare dintre functii aduce un plus de informatii si posibilitatea de a prelucra aceste informatii in beneficiul eului. orice functie naturala are o energie care ii vine natural. una dintre functii este natural asumata de complexul Eului ca principala posibilitate de a discerne.In cazuri normale functia inferioara ramane constienta macar din perspectiva efectelor ei. individuarea. constiinta poate asimila treptat si o a treia functie.. pentru ca ceea ce se petrece virtual odata cu accesul eului la aceasta functie este unificarea. perceperea detaliilor.

Fiecare functie poate fi experimentata intr-o maniera introverta sau extraverta. agreabil/dezagreabil. 1942 cf. simte. respectiv. putem deosebi intre 16 modele caracteristice de functionare a tipului. interesul subiectiv deplasanduse spre mediu: individul gandeste. simte.Gandirea si afectivitatea sunt modalitati alternative de a forma judecati si lua decizii (functii rationale). Extraversia semnifica forta centrifugala. Introversia reprezinta orientarea spre interior a libidoului. in functie de cum se orienteaza libidoul in raport cu lumea exterioara sau interioara. de exempluj. In functie de sensul miscarii libidoului cele patru tipuri devin opt. in care libidoul se orienteaza catre centrul persoanei. Jung este primul care defineste introversia ca o forta centripeta. in termeni jungieni) este functia care da valoare. combinarea celor patru functii rezulta intr-o abordare integrata a lumii. libidoul curge spre exterior. trebuie sa avem o functie care ne spune ca ceva exista in realitate (senzorialitatea). bine/rau. alaturi de diferentierea dintre functia dominanta si cea secundara. obiectul are o valoare secundara. Persoana gandeste. Gandirea este centrata pe adevarul obiectiv. corect/incorect. Jung compara cele doua procese cu bataile inimii – exista o alternare ritmica intre ciclul contractiei (introversia) si ciclul expansiunii (extravesia). Frager si Fadiman. Tipul psihologic este definit de Jung ca model caracteristic al unei atitudini generale. Simtirea inseamna a lua decizii in acord cu valorile personale a ceea ce inseamna. Pentru individ. etc. formand rationamente derivate din criterii logice si impersonale. Atitudinile orientate in functie de cele patru functii psihologice fundamantale definesc tipurile rationale. actioneaza in raport cu un obiect. Principiile abstracte si de consistenta sunt inalt valorizate. ce dorim sa acceptam sau nu din realitate (afectivitatea) si a patra functie care ne indica de unde vine si incotro se indreapta acel aspect al realitatii (intuitia)” (Jung. gandire si simtire si tipurile irationale. iar afectivitatea (simtirea. o a treia functie care ne spune ce ni se potriveste sau nu. revenind spre subiect. Interesul subiectului se retrage dinspre obiect. gandire extraverta si gandire introverta. intuitie si senzorialitate. Persoanele cu aceasta functie predominanta sunt orientate spre aspectele emotionale ale experientei. „Pentru a fi capabili sa ne orientam. Cele doua functii rationale sunt opuse: gandirea este functia care atribuie. simtire extraverta si simtire introverta. Fiecare individ tinde sa favorizeze una dintre atitudini si sa opereze adesea in termenii atitudinii preferate. 49 . o a doua functie care stabileste ce este acel ceva (gandirea). 1984). ce se manifesta in numeroase forme individuale. Operand diferentierea dintre miscarea complementara a libidoului la nivelul constiintei si la nivelul inconstientului. actioneaza in primul rand spre el insusi.

Jung considera ca reversul are consecinte serioase in planul interferentei artificiale in cursul dezvoltarii. individul devine ulterior nevrotic si o vindecare poate fi obtinuta doar prin dezvoltarea acelei atitudini (functii) care corespunde modului de a fi natural al individului”. in general. Construieste si un instrument de evaluare. falsificarea tipului se dovedeste deosebit de daunatoare pentru organism. cand are loc o astfel de falsificare a tipului ca rezultat al unei influente exterioare. Inventarul de personalitate Singer-Loomis construit de June si Mary Loomis. Benzinger) ca. acest sindrom poate defini o depresie cronica. definita de Arlene Taylor prin PASS – Sindrom de adaptare prelungita la stres. Indexul stilurilor de personalitate Millon (1994) Falsificarea tipului si consecinte clinice (Minulescu 2001) In termenii psihologiei jungiene. cu aspecte fiziologice si psihologice care pot conduce spre conditia nevrotica. extinzand datele de cercetare ale lui Jung si discipolilor lui. b. Buchler. conducand la o stare acuta de epuizare. Indicatorul tipologic Myers-Briggs construit de Isabel Briggs Myers c. 50 . Falsificarea tipului apare pentru Jung ca o „violare a dispozitiei naturale” si „de regula. conditie in care creierul sin . functia dominanta este cea care in mod natural intra in dinamica relatiei cu mediul. in situatia in care aceasta fortare a reprimarii functiei dominante naturale se instaleaza cronic. d. Creierul este fortat sa lucreze falsificand tendinta naturala pentru a falsifica tipul. intreg sistemul creier-corp vor experimenta stresul. In termeni psihologici. Gray.Instrumente construite pentru evaluarea tipului psihologic pornind de la teoria lui Jung. Din anii ‚80 Katherine Benzinger studiaza sistematic fundamentele fiziologice ale tipurilor. jane si Joseph Wheelright si. Studiile fiziologice indica (K. iar in termeni fiziologici. o anxietate cronica si epuizare. creierul este fortat sa cheltuiasca o cantitate mare de timp pentru a functiona in arii care cer o semnificativ mai mare cantitate de energie. Chestionarul tipologic Wheelrights construit incepand cu 1941 de patru analisti: H. a. Acest lucru duce la situatia foarte costisitoare pentru organism ca intreg. ulterior J.

sau mult zahar in efortul de a obtine rapid energie. Oboseala este datorata faptului ca aceasta adaptare prelungita la cere creierului sa lucreze de 100 de ori mai mult. tendinta de a manca mult anumite mancaruri. Benzinger indica faptul ca unele cazuri de depresie sau Sindrom depresiv posttraumatic (PTDS) sunt de fapt consecinta falsificarii tipului natural.). In timp se trece de la functionarea anabolica la cea catabolica. probleme digestive. Hipervigilenta. Considera ca falsificarea tipului conduce catre un sindrom discret. Haier demonstreaza cum creierul este nevoit sa lucreze mai din greu cand nu/si foloseste functia dominanta naturala. descrestere a visarii. un dezechilibru homeostatic care implica oxigenarea. etc. ceea ce cere desigur cantitati mai mari de energie si oxigen. la simptome precum oboseala. Cantitativ. separat si care poate fi tratat ca atare. nevoie in crestere de somn care interfera cu calitatea acestuia. se poate manifesta prin: creierul poate fi temporar impins spre introversie: se evidentiaza o descrestere in nivelul natural de extraversie al 51 . in timp ce falsificarea de durata conduce la epuizare. tendinta la auto-medicatie pentru a potenta neuro-transmitatorii. care contribuie in timp la epuizarea restului functiilor fiziologice ale organismului. ca mecanism de siguranta al functionarii creierului. Introduce denumirea de PASS – sindron de adaptare prelungita la stres – definit opt simptome: oboseala. Haier estimeaza ca nevoia de a munci este de 100 de ori mai mare cand individul utilizeaza functii/abilitati inafara acestei arii de eficienta naturala. alterarea sistemului imunitar. pentru studiul persoanelor care cronic sau prelungit s-au adaptat la aceasta falsificare a tipului natural. de obicei printr-un comportament adictiv (cofeina. considerata a delimita o arie de eficienta naturala exceptionala. creste deprivarea de somn si epuizarea. probleme de auto/estimare. neliniste. tulburarea functiei mnezice.Se manifesta prin: oboseala in crestere ce nu poate fi echilibrata prin somn. depresie. descurajare si/sau depresie. etc. deci de 100 de ori mai multa energie. lipsa de bucurie. Cercetarile indica faptul ca o adaptare prin falsificarea tipului pe termen mai scurt conduce la o iritabilitate crescuta. imbatranirea prematura a creierului si vulnerabilitate la boala. diminuarea functilor lobului frontal. Cercetarile lui K. se instaleaza si un dezechilibru in distribuirea oxigenului in intreg organismul. dureri de cap si dificultate in a face fata la sarcini noi. dar poate contribui si la exacerbarea unei varietati de boli. stari de hipervigilenta. Pe masura ce tot mai mult oxigen este cerut de functionarea neeconomica a creierului (dincolo de cele 20% distribuite firesc creierului). nicotina. altararea chimiei craniene.BTSA „Evaluarea Stilurilor de Gandire Benziger”. sau grasimi. alcool. Studiile tomografice ale lui R.

De asemenea. pacientul poate fi asistat in identificarea matricii sale naturale si sprijinit analitic sa-si recunoasca propriul tip. Odata depistat un astfel de sindrom. d.G. ect. Jung a remarcat faptul că simbolismul oniric constă dintr-un fel de limbaj primitiv. poate manifesta o sensibilitate crescuta la stimulii mediului (lumina.Jung: a. Dezvoltarea în sens experimental a metodei asociațiilor libere.). La acestea adăugăm că Jung poate fi considerat un precursor al umanismului prin conceptul de individuare. e. Alterarea sistemului imunitar este explicata prin faptul ca aceasta prelungita stare de traire in „minciuna” poate constrange temporar glanda timusului. De asemenea teoria sa legată de tipurile psihologice a condus la construirea unor instrumente de psihodiagnostic al personalității. c. sa opreasca acel lung sir de comportamente falsificatoare. Descrierea tipurilor fundamentale de atitudine umană (extraversia. cu un impact negativ asupra sanatatii (se incetineste rata de insanatosire. Observarea și descrierea unor trăsături ale vârstelor omului. un risc crescut de dezvoltari maligne). gripe. b. sunete. mirosuri). sa inceapa sa-si traiasca tipul natural. Jung a fost adesea criticat pentru sistemul său de gândire lipsit de coerență și de o organizare clară. JUNG Gavriliu (1998) sintetizează principalele contribuții cu valoare științifică ale operei lui C. larg acceptată astăzi. prin prisma problematicii psihologice a evoluției ontogenetice a omului. toate criticile adresate lui Freud cu privire la datele folosite și metoda de cercetare aleasă (studiul de caz) au fost adresate si lui Jung. are loc o exacerbare a sistemului autoimun. opunându-se izolării și conservând în acest mod structura și integralitatea funcțională a organismului. o crestere a susceptibilitatii la boli precum raceala. EVALUAREA TEORIEI LUI C.individului (este nevoie de multa energie pentru a mentine acest stadiu de vigilenta protectiva care cere foarte multa energie). Jung a anticipat o astfel de idee. A introdus în teoria psihologică noțiunea de entropie. izolandu-se de altii.G. introversia). 52 . că psihicul reprezintă un sistem cu autoreglare antientropică. poate avea loc o schimbare in tipul de activitati obisnuite pentru individ (mai ales retragerea in activitati mai putin gregare.

3.III. TEORIA LUI ALFRED ADLER 53 .

iar scopul de bază al omului este de a se mișca de la o situație de viață inferioară la una superioară. 1966) considera că psihologia lui Adler este esențialment o egopsihologie. ”Neavizații ar fi tentați să creadă că noțiunea de psihologie individuală a lui Adler pune accentul pe individul ca individ. Adler a argumentat ideea că scopurile și expectanțele au o influență mai mare asupra comportamentului decât experințele trecute. ”El și-a denumit domeniul de cercetare psihologie individuală deoarece aceasta se concentrează pe unicitatea fiecărei persoane. psihologia individuală nu este o psihologie ”de adâncime”. negând universalitatea motivelor biologice și a trebuințelor pe care le-a atribuit Freud” (Gavriliu. Gavriliu 1996 în Adler 1996). În contrast cu alte teorii ale personalității. Personalitatea este formată de către mediu.” Psihologia individuală seamănă cu behaviorismul din douî puncte de vedere: accentul pe care îl pune pe comportament și consecințele sale și indisponibilitatea de a dezvolta concepte abstracte care să nu poată fi relaționate cu comportamentul actual. interesul social și importanța scopurilor în ceea ce privește orientarea comportamentului. este în primul rând o ființă socială. a avut convingerea că fiecare om este motivat în principal de obținerea superiorității sau de cucerirea mediului. este mult micșorată la Adler. Adler a considerat că viața este în mod esențial o mișcare către o mai bună adaptare la mediu. ca factor determinant al personalității. Allen (1951 citat de Leonard Gavriliu în Adler. Autorul a accentuat efectul influențelor sociale asupra individului și importanța interesului social. Adler a dezvoltat o psihologie a contextului în care comportamentul este înțeles în termenii contextului mai larg de care individul nu este conștient. Principiile majore ale teoriei lui Alfred Adler se referă la holism. schimbând astfel accentul pus de Freud pe inconștient. În realitate însă trebuie să ne referim la sensul etimologic al cuvântului individuere. adică un studiu al proceselor psihice conștiente. în opinia lui Adler (cf. de o imporanță majoră la Freud. În acest fel. Conform lui Gavriliu (1996 în Adler 1996) Adler a realizat o astfel de înțelegere a naturii umane care nu ne înfățișează ca fiind victimizați de instincte și conflicte și încorporați de forțele biologice sau de experirnțele copilăriei. fiind un fel de antiteză la ceea ce reprezintă psihologia socială. câmpul ei de aplicare 54 . 1996 în Adler 1996).Alfred Adler a fondat sistemul holistic al Psihologiei Individuale care accentuează ideea înțelegerii fiecărei persoane ca pe o totalitate integrată în interiorul unui sistem social. deși îi recunoaște existența și funcțiile. nu biologică. unitatea stilului de viață al individului. Sexualitatea. Fiecare persoană. adică nu postulează existența unor forțe intangibile și profunde aflate în interiorul psihicului. de interacțiunile sociale și de eforturile noastre neîncetate de a le satisface. autorul fiind mai puțin interesat de inconștient. Adler consideră conștiința ca fiind centrul personalității.

El sugera că în fiecare individ anumite organe sunt mai sensibile decât altele ceea ce vulnerabilizează persoana la boli care implică aceste organe.” (Adler. Este vorba de o psihologie a unui tot indivizibil și care se raportează în același timp la individul în sine și la relația sa cu comunitatea” (Madelaine Ganz 1936 apud. 1956 apud.el învață să supraestimeze mărimea și statura care permite deschiderea ușii. care este o consecință inevitabilă a lipsei de putere a copilului. Un sentiment puternic al inferiorității va impiedica creșterea și dezvoltarea pozitivă. în timp ce sentimentele moderate de inferioritate pot motiva individul pentru realizări constructive. Iar lupta pentru putere este prima compensare pentru sentimentul de inferioritate. Frager și Fadiman 1984). sau abilitatea de a mișca obiecte grele. Gavriliu 1996). ia naștere în sufletul său” (Adler. 1931 apud.. Copiii sunt mici și neajutorași în lumea adulților. și sunt mai bine pregătiți să trăiască. A introdus termenul de complex de inferioritate și considera că toți copiii sunt profund afectați de sentimentul de inferioritate. O dorință de a crește. Adler avea convingerea că experiențele de viață ale tuturor copiilor implică sentimente de slăbiciune. Frager și Fadiman 1984). inadecvare și frustare. și avem impresia că s-au confruntat în mod chinuitor cu asta la începutul vieții dar s-au luptat și și-au depășit dificultățile ” (Adler. sau dreptul altora de a da ordine și de a le cere obediență.. ”Copilul realizează la o vârstă timpurie că există alte ființe umane capabile să-și satisfacă nevoile mai bine.devine mult mai întins. 1928 apud. CONCEPTE MAJORE Inferioritate și compensare Monografia lui Adler despre inferioritatea de organ a apărut în 1907 și încerca să explice de ce boala afectează oamenii în modalități atât de diferite. ”Sentimentele de inferioritate nu sunt în sine anormale. Adler observa si faptul că oamenii cu tulburări organice severe încearcă adesea să le compenseze prin antrenament și exerciții. La momentul respectiv Adler era un medic care se preocupa mai ales de procesele fiziologice. de a deveni din ce în ce mai puternic decât ceilalți. Agresiunea și lupta pentru superioritate 55 . ”În aproape toți oamenii remarcabili descoperim o imperfecțiune de organ. Frager și Fadiman 1984). Adler și-a extins investigațiile sale legate de inferioritatea de organ la studiul semnificațiilor psihologice ale sentimentului de inferioritate. Ele sunt cauza tuturor dezvoltărilor omenirii.

când oamenii caută superioritatea personală. 1956 apud. Agresivitatea se poate manifesta în individ ca o voință de putere. acest proce eșuează să aducă recunoșterea și satisfacția personală pe care le caută persoana.În scrierile sale timpurii Adler a subliniat importanța agresiunii și a luptei pentru putere.” (Adler. ”Căutarea perfecțiunii este înnăscută în sensul că este o parte a vieții. Agresiunea nu înseamnă pentru autor ostilitate ci un sentiment puternic al inițiativei în depășirea obstacolelor. Pentru Adler. atitudinile și personalitatea sa. există o prăpastie mare între scopurile conștiente și cele inconștiente. 1956 apud. căutarea superiorității sau a perfecțiunii – motivația de a dezvolta capacitățile și potențialul. către dezvoltarea abilităților personale și către un mod superior de a trăi. ceva fără de care viața ar fi imposibilă. atunci superioritatea se dezvoltă într-o direcție constructivă și sănătoasă. Adler consideră că tendințele agresive umane au o importanță crucială pentru supraviețuirea individului și a apeciei. auto-defensive.”legea supremă” a vieții este ca ”sentimentulului valorii personale să nu i se permită să diminueze” (Adler. În următoarele sale teoretizări. insecuritate și neajutorare și servesc ca o apărare împotriva sentimentului de neputință. Scopul vieții nu este ales în mod conștient. Când acest scop include preocupări sociale și interesul pentru starea de bine a celorlalți. expresie împrumutată de la Nietzsche. prin dominarea celorlalți în loc de deservirea lor. Adler a conceput agresivitatea și voința de putere ca manifestări ale unei motivații mai generale. Adler afirma că și sexualitatea este deseori utilizată pentru a satisface această nevoie imperioasă de putere. 56 . Pentru un nevrotic. Frager și Fadiman 1984). Se manifestă ca impuls către creștere. Scopurile vieții Adler considera că scopul adaptării la mediu este prea abstract pentru a satisface nevoia de direcție în viață și astfel fiecare individ dezvoltă scopuri mai specifice care să-i servească ca focus al dezvoltării și realizării de sine. Formarea scopurilor vieții începe în copilărie ca o compensare pentru sentimentele de inferioritate. atunci superioritatea este rezultatul unui puternic sentiment de inferioritate și a lipsei de interes social. o necesitate. dar scopurile vieții care ne ghidează și motivează au fost formulate în copilărie și rămân inconștiente. scopurile vieții pot fi nerealiste și inflaționiste. (Frager și Fradiman 1984). (Frager și Fradiman 1984). Frager și Fadiman 1984). Dacă sentimentul de inferioritate este foarte puternic. Scopul de viață al fiecărui individ este influențat de experinețele personale. Scopul superiorității poate avea o direcție pozitivă sau negativă. De obicei. Ca adulți putem avea motivații logice pentru alegerea unei cariere. de valorile. Pe de altă parte.

dacă cineva crede că o frânghie e un șarpe. o persoană care caută superioritate prin dobânirea puterii personale va dezvolta trăsături de caracter necesare pentru atingerea acestui scop – ambiție. fiecare individ își dezvoltă o concepție despre sine și despre lume. De 57 . pe care Adler a numit-o schema de apercepție. atunci teama este foarte intensă ca și cum teama ar fi acolo. inconștient. așa este pentru că eu am făcut asta să se potrivească stilului meu de viață (Frager și Fradiman 1984). De exemplu. neîncredere. dacă eu cred asta. Apercepția este un termen psihologic care se referă la acea percepție care include interpretarea subiectivă a ceea ce este perceput. (Frager și Fradiman 1984). nici nu contează ce a făcut el în realitate. Frager și Fradiman 1984). Schema de apercepție se auto-întărește. atunci. (Frager și Fradiman 1984). ci o imagine subiectivă a lor. Frager și Fadiman 1984).astfel fanteziilor de superioritate personală li se acordă mai multă atenție decât scopurilor dedicate împlinirii reale. 1956 apud. o reflexie a lumii exterioare” (Adler. Adler reamintește oamenilor că ”simțurile noastre nu receptează faptele prezente. toate obișnuintele. iar astfel problemele psihologice și emoționale nu pot fi tratate ca aspecte izolate. Adler a accentuat ideea că această concepție despre lume determină comportamentul. De exemplu. De exemplu. În mod similar. dacă eu cred că tatăl meu m-a nedreptățit și. Întregul stil de viață este implicat pentru că un simptom sau o trăsătură nu este decât o expresia unui stil de viață unificat al individului. invidie. Stilul de viață Stilul de viață este modul unic în care individul alege să-și urmărească scopul vieții. puși în funcțiune de scopul secret al individului și trebuie înțelese teleologic” (Adler. Adler consideră că ”Aceste trăsături nu sunt factori primari. Cheia înțelegerii comportamentului personal este analiza scopului ascuns către care sunt direcționate toate energiile. din punct de vedere psihologic. trăsăturile și comportamentele individuale capătă semnificație în cadrul contextului larg al vieții și scopurilor persoanei. ci secundar. ele permit unui observator extern să interpreteze aspectele variate ale gândirii și comportamentului în termenii acestor scopuri. pun vina eșecului meu în viață pe acest aspect. 1956 apud. Schema de apercepție Ca parte a stilului de viață. Scopurile vieții oferă o direcție și obiective activităților omului.

Este vorba despre puterea creativă a personalității. . sau a Sinelui. umanitatea. ”Fiecare individ reprezintă atât unitatea personalității cât și modelatorul acestei unități.. conectarea omului la alt om. Acest proces se încheie cu dezvoltarea unui plan de viață care organizează viața persoanei într-un stil de viață auto-consistent. Autorul sublinia ideea că omul nu este neputincios în fața forțelor externe. 1928 apud. În esența modelului lui Adler despre natura umană se află creativitatea. Puterea creativă a individului Adler a subliniat ideea că omul răspunde în mod creativ și activ la influențele care îi afectează viața. este vorba despre ”un interes în interesul celorlalți”. a stilului de viață și a schemei de apercepție este în mod esențial un act creativ. Afirmarea sa legată de această viață comună îl 58 . când omului îi este teamă va percepe amenințări în mediu care întărește credința originală că mediul este amenințător. care ghidează și direcționează răspunsurile individului la mediu. el interpretează și codifică selectiv experiența. ”Valoarea oricărui om este determinată de atitudinea sa către aproape și de gradul în care el participă la diviziunea muncii cerută de viața în comun. Adler atribuie individului unicitatea. acest proces de formare a scopului vieții. Adler a perceput individul nu numai ca un întreg unificat. Viața omului se desfășoară în interiorul acestui context social. ci ca o parte a unui întreg mai larg – familia. ci este autorul modelării propriei personalități. Frager și Fadiman 1984). comunitatea.. societatea. care este capacitatea de a formula (conștient sau inconștient) scopuri și mijloace de a le realiza. își dezvoltă o schemă de apercepție individuală și își formează un patern distinct de relaționare cu mediul. Sentimentul comunității se referă la interesul persoanei pentru ceilalți dar nu în interes propriu.conotația largă a sentimentului de parteneriat în comunitatea umană” (Wolpe în Adler.exemplu. Din această perspectivă holistă. Frager și Fadiman 1984). El este artistul propriei personalități. Persoana este atât pictura cât și pisctorul. Interesul Social Prin interes social Adler înțelege ”sentimentul solidarității umane. 1956 apud. Pentru Adler. conștiența și controlul asupra propriului destin – calități pe care Freud nu le-a accentuat sufiecient în concepția sa despre natura umană.” (Adler.

Frager și Fadiman 1984). Din punct de vedere evoluționist. iar munca celor mai mari genii a fost orientată întotdeauna în direcția socială (Adler 1931. ”Toate eșecurile. Conform Frager și Fadiman (1984).. oamenii se dezvoltă într-un mediu social și personalitățile se formează prin socializare. apud. cf. obținută prin mișcarea de la scop egocentric de căutare a superiorității personale către o atitudine de management constructiv al mediului și dezvoltare socială 59 . lanț care nu poate fi tulburat fără să se tulbure de asemenea și societatea umană ” (Adler. Ele sunt noncooperante. DINAMICA PSIHICĂ Creșterea psihologică Creșterea psihologică este. individul poate depăși sentimentele de inferioritate. Pe de altă parte.sunt produse ale pregătirii inadecvate a interesului social. În cel mai larg sens al său. împlinirea ultimă a evoluției” (Adler 1964. Adler considera că ”dacă o persoană cooperează. Într-un anumit sens. Interesul social este mai mult decât preocuparea pentru comunitatea sau societatea imediată. îl face o legătură în lantul măreț care unește societatea. Cooperarea Un aspect important al interesului social este dezvoltarea comportamentului de cooperare.face important pentru celelalte ființe umane. abilitatea oamenilor de a coopera în privința procurării hranei. Frager și Fadiman 1984). în principal. Frager și Fadiman 1984). Frager și Fadiman 1984). 1928 apud. interesul social se referă la preocuuparea pentru ”comunitatea ideală a omenirii. ființe care sunt mai mult sau mai puțin asociale.. Adler credea că numai prin cooperarea cu ceilalți și operarea ca membru valoros al societății. Frager și Fadiman 1984). ființe umane solitare care nu i-au în considerare restul lumii. dacă nu chiar anti-sociale. argumentează Adler (cf. a vânătorii și a apărării impotriva prădătorilor au fost printre cei mai importanți factori de supraviețuire a rasei umane și cea mai eficientă formă de adaptare la mediu. o lipsă de cooperare și un sentiment de inadecvare și eșec sunt rădăcinile tuturor stilurilor de viață nevrotice și dezadaptative. Autorul scria că cei care au avut cele mai valoroase contribuții la umanitate au fost cei mai cooperanți oameni.” (Adler. pentru că. 1964 apud. toate comportamentele umane sunt sociale. apud. Frager și Fadiman 1984). nu va deveni niciodată nevrotic” (Adler 1964.

Frager și Fadiman 1984). și într-adevăr putem spune că ele sunt toate aspecte ale aceleași situații și aceleași 60 . 1956 apud. Importanța muncii omului se bazează pe dependența lui de mediul fizic. iar intimitatea între sexe este esențială pentru perpetuarea speciei. Munca include toate acele activități care sunt utile comunității și nu doar ocupații care oferă salarii. Iubirea se bazează pe faptul că fiecare ființă umană apaține unui singur sex. pentru că nici un individ nu relaționează cu societatea în abstract. Adler considera că legătura stabilită prin căsătorie reprezintă cea mai mare provocare a abilității de cooperare cu altă persoană. prietenia și iubirea. Sarcina omenirii a fost întotdeauna de a găsi raspunsul corect la problemele pe care ni le pun aceste condiții. oamenii trăiesc unii cu ceilalți și trebuie să se adapteze la asta. Căutarea constructivă a superiorității împreună cu un interes social puternic și cooperarea sunt trăsăturile principale ale unui individ sănătos. oamenii sunt de două sexe iar viitorul rasei este dependent de relațiile dintre sexe.. Prieteniile particulare ale fiecărui om oferă legături esențiale cu comunitatea umană. Mediul prietenos. Prietenia este o expresie a apartenenței omului la rasa umană și a nevoii constante de a ne adapta și a interacționa cu ceilalți oameni. Adler sublinia faptul că aceste trei sarcini sunt interrelaționate.utilă. cooperant este și un element important al muncii constructive. ”Soluția uneia dintre sarcini ajută la soluționarea alteia. 1931 cf.întotdeauna a fost necesar să căutăm îmbunătățiri și progrese” (Adler. Sarcinile de viață Adler discuta despre trei sarcini de viață majore cu care se confruntă fiecare individ: munca. Aceste trei sarcini sunt determinate de următoarele aspecte: oamenii trăiesc într-un spațiu particular al univesului și trebuie să se dezvolte ținând cont de limitele și posibilitățile acestor circumstanțe. climatul și atmosfera. iar o căsnicie de succes creează cel mai bun mediu de promovare a cooperării și interesului social la copii. Toate sunt determinate de condițiile de bază ale existenței umane. fertilitatea pamântului. Conform Frager și Fadiman (1984). aând la dispoziție numai resursele acestei planete. ”locuim la suprafața acestei planete. Iubirea implică o uniune a corpului și sufletului și cea mai apropiată cooperare dintre doi oameni de sex opus. Frager și Fadiman 1984). Pentru Adler. munca oferă un sentiment de satisfacție și valoare personală numai în măsura în care aduce beneficii celorlalți. (Adler.. bogația minerală.

invidia și ura. 1956 apud. • Neglijarea Un copil neglijat sau nedorit nu cunoaște iubirea și cooperarea acasă și. Obstacole ale creșterii Adler specifică trei situații din copilărie care pot duce la izolare. Ei se retrag din interacțiunea cu ceilalți dintr-un sentiment al inferiorității și inabilității de a intra în competiție cu ceilalțti copii. de aceea. i se pare extrem de dificil să-ți dezvolte aceste abilități. În loc să coopereze cu ceilalți. Un singur lucru este foarte evident că acești copii au fost tratați foarte urât. Aceste situații sunt următoarele: • Inferioritatea de organ Copiii care suferă de boli tind să fie puternic auto-centrați. Le lipsește încrederea în propriile abilități pentru că ceilalți au făcut mereu lucruri pentru sau în locul lor. • Alintul Copiii alintați sau supraprotejați au dificultăți în dezvoltarea interesului social și al cooperării. Ei tind să devină reci și duri ca adulți. Acei copii care își depășesc dificultățile tind să supracompenseze slăbiciunile lor originare și să-și dezvolte alte abilități la un nivel neobișnuit de înalt. Căutarea superiorității personale 61 . ei nu au putut suporta să vadă pe alții fericiți” (Adler. lipsa interesului social și dezvoltarea unui stil de viață non-cooperativ bazat pe un scop nerealist al superiorității personale. Frager și Fadiman 1984). ”trăsăturile unor copii neiubiți în forma lor cea mai dezvoltată pot fi observate studiind biografiile unor mari inamici ai umanității. mic iar Adler a descoperit că acești copii supraprotejați nu au sentimente puternice pentru părinții pe care îi manipulează atât de bine. Frager și Fadiman 1984). Interesul social este de obicei. 1956 apud.probleme – necesitatea ființei umane de a menține viața și a o continua în mediul în care se află” (Adler. ei au tendința de a face cereri egocentrice prietenilor și familiei. Astfel ei au dezvoltat duritatea caracterului. Astfel de copii nu au încredere în capacitatea lor de a fi utili și de a câștiga afecțiunea sau stima celorlalți.

Când predomină sentimentele de inferioritate sau când interesul social este subdezvoltat. Relațiile sociale Relațiile sociale reprezintă un element foarte important în teoria lui Adler. Emoțiile 62 . Capcanele succesului. 1956 apud. prestigiului și stimei devin mai importante decât realizările concrete. ”Ei se îndepărtează de problemele reale ale vieții și se angajează în lupta cu fantomele pentru a se asigura pe ei înșiși de propria putere” (Adler. Ele sunt o expresie directă a interesului social și sunt esențiale în dezvoltarea unui stil de viață constructiv. pentru Adler. care este înconjurat de oameni mari și puternici și care funcționează mai eficient din punct de vedere fizic. oamenii tind să caute superioritatea personală pentru că le lipsește încrederea în propria abilitate de a funcționa eficient și de a lucra constructiv cu ceilalți. împlinit. prin compensare. Astfel de indivizi nu sunt de reală valoare pentru societate și se fixează în paternuri de comportament auto-centrate care inevitabil conduc la un sentiment al eșecului. Mulți bărbați și femei atractivi nu și-au rezolvat niciodată sentimentele de inacceptare din copilărie și încă se comportă ca si cum ar fi non-atractivi. Pe de altă parte. De aceea. cei care au deficiențe fizice se străduiesc foarte mult și își dezvoltă corpurile mai mult decât ceilalți oameni. STRUCTURA PSIHICĂ Corpul Corpul este sursa majoră a sentimentului de inferioritate la copil. Frager și Fadiman 1984). un alt nume dat căutării superiorității și actualizării scopurilor de viață. vonța este un alt element foarte important în teoria lui Adler. Adler a subliniat importanța atitudinii omului față de corpul său. Voința Voința este.

Emoțiile disjunctive. ”Sinele nu este considerată o entitate. Emoțiile conjunctive tind să fie orientate social. Rațiunea este ”un fel de inteligență care conține interesul social și este limitată de simțul utilității” (Adler. Aceste emoții determină un sentiment de eșec și inadecvare și servesc la a mobiliza puterea individului pentru a face noi eforturi (Adler. Rațiunea este în acord cu bunul-simț. care sunt legate de atingerea scopului individual și emoții sociale conjunctive. Frager și Fadiman 1984). Intelectul Adler face distincție între inteligență și rațiune (reason). tind să aducă o schimbare de viață pozitivă în situația individului. unitar mai degrabă decât o structură din interiorul psihicului. deși uneori ”pe spatele” celorlați. 1971 apud. Frager și Fadiman). frica sau dezgustul. este personalitatea văzută ca un întreg integrat.Adler vorbea despre două tipuri de emoții: emoții sociale disjunctive. EVALUAREA TEORIEI LUI ALFRED ADLER Contribuții: Teoria lui Adler a avut un impact foarte mare în psihologia umanistă. sunt adesea foarte inteligenți. Frager și Fadiman 1984). adică cu valori și atitudinile culturale de bază. sinele este un principiu dinamic. 1956 cf. criminalii și alții care au eșuat în a funcționa cu succes în societate. psihoterapie și psihologia personalității. 1956 apud. Adler a numit-o ”inteligența personală” și este limitată de scopul superiorității personale a individului mai degrabă decât considerații sociale utile. care tind să promoveze interacțiunea socială. frecvent. Frager și Fadiman 1984). 63 .Sinele nu poate fi actualizat decât prin relațiile cu lumea ” (Ansbacher. Nevroticii. Simpatia este ”expresia pură a interesului social” și dezvăluie măsura în care omul poate relaționa cu ceilalți (Adler. cum ar fi furia. Pentru Adler.. Sinele Sinele este stilul de viață al individului.. așa cum este ăn dorința de a împărtăși bucuria sau a râde cu ceilalți. ei oferă argumente și justificări perfect logice pentru comportamentul lor. 1956 cf.

munca sa a fost mai cunoscută practicienilor. Abraham Maslow a accentuat importanța scopurilor viitoare și a capacității individului de a-și crea propriul destin. reprezentați ai analizei existențiale. Adler nu a reușit să primească prea mult credit pentru realizările sale. l-au considerat pe Adler ca precursor al psihologiei existențiale. • Adler a avut multe idei de pionierat. Astfel. Gordon Allport a fost influențat de accentul pe care Adler l-a pus pe unicitatea și totalitatea personalității. Adler a fost mai interesat de practică decât de teorie.egopsihologia. 64 . Unul dintre motivele lipsei de popularitate a lui Adler a fost stilul său de a scrie. Frager și Fadiman 1984). Subiectele referitoare la complexul de inferioritate. De fapt. l-au făcut pe Adler să fie considerat precursorul terapiei de grup și al psihologiei sociale. într-o manieră de bun-simt și astfel păreau superficiale. s-a sugerat că termenul de neo-adlerieni este mai potrivit decât cel de neofreudieni pentru teoreticieni ca Erich Fromm. El este. în mod virtual. Era un vorbitor excelent și prefera prelegerile. Karen Horney sau Harry Stack Sullivan (Wittels. orientare către scop și rolul valorilor în comportamentul uman a anticipat multe din dezvoltările psihologiei umaniste. Astfel. conceptul de unitate al personalității. preocuparea sa pentru procesele conștiente și raționale a conturat o prima psihologie a Eului . părintele medicinei psihosomatice datorită studiului relațiilor dintre elementele fizice și psihice ale înferiorității de organ. rolul puterii și agresiunii în comportamentul uman. Accentul major pus de Adler pe interesul social a oferit o orientare socială psihoterapiei. semnificația factorilor non-sexuali în dezvoltare. Ideile sale scrise erau frazate foarte simplu. Ideile sale au fost văzute ca derivate ale teoriei psihanalitice. • Principalele contribuții ale lui Adler la dezvoltarea psihologiei moderne sunt următoarele concepte: complexul de inferioritate. Viktor Frankl și Rollo May. 1939 cf.• Multe dintre conceptele sale au fost integrate în alte sisteme teoretice. Se consideră că neofreudienii care au accentuat rolul conștiinței. Interesul lui Adler pentru holism. Karen Horney și Erich Fromm au fost influențați de accentul pus de Adler pe funcțiile sociale ale personalității. sau ca idei evidente sau triviale. al proceselor raționale au fost influențați de Adler. compensare și ordinea nașterii. la fel ca și Adler. celor care necesitau abilități psihologice practice în profesia lor. Limite: Cu toate acestea.

controlând majoritatea forţelor care le motivează comportamentul. CAPITOLUL III: ABORDAREA PERSONALITATII DIN PERSPECTIVA TRASATURILOR SALE FUNDAMENTALE III. Alte critici ale teoriei lui Adler s-au referit la metodele de culegere și sistematizare a datelor aflate la baza teoriei. Allport nu este de acord cu Freud în următoarele privinţe: • Allport consideră că rolul inconştientului a fost mult exagerat. Teoria sa are un caracter electic. . .afirmă că subiecţii sănătoşi funcţionează mai ales la nivel conştient si raţional.funcţionarea inconştientului este semnificativă mai ales la nevrotici. TEORIA LUI GORDON ALLPORT Domeniul s t u d i u l u i personalităţii a devenit o parte importantă a psihologiei ştiinţifice odată cu apariţia lucrării lui Cordon Allport: „Personalitatea: O interpretare psihologică" (1937). . Allport. autorul considerând personalitatea ca fiind individul unic caracterizat printr-o funcţionalitate dinamică. G.el nu crede ca forţele de natură inconştientă joacă un rol însemnat în viaţa unui adult matur şi normal. In teoria lui G. 65 .Există mai multe aspecte care nu-si găsesc răspuns în teoria lui Adler: • vieții? • • Tori oamenii luptă numai pentru superioritate și perfecțiune? Este posibil ca unii oameni să se împace cu un anumi grad de inferioritate și să nu mai fie Este sentimentul de inferioritate singura problemă cărora oamenii trebuie sa-i facă față în cursul preocupați de a-l compensa? • Adler nu a abordat problema determinismului și al libertății. conceptul de trăsătură joacă un rol foarte important.1.

G. Nevroticii. sex. Aceste instincte sunt active intr-o anumita masura in timpul vietii si domina complet scena motivationala a copilului mic. nevoia de oxigen. Allport a postulat o d e l i m i t a r e foarte clară între normal si patologic. Allport s-a opus studierii personalităţii pe baza unor cazuri clinice. In fata lor celelalte motivatii nu sunt foarte importante.• Allport nu consideră că trecutul este cel care stăpâneşte prezentul. o teorie satisfăcătoare asupra motivaţiei trebuie să îndeplinească următoarele criterii: a) Să pună accentul pe starea prezentă a i n d i v i d u l u i şi nu pe ce s-a î n t â m p l a t a t u n c i când se 66 . Freud. ci este particulară. Frager și Fadiman 1984) Allport consideră că problema centrală pentru orice teorie a personalităţii constă în clarificarea conceptului de motivaţie. cea mai însemnată contribuţie pe care a adus-o Allport la teoria personalităţii constă în accentul deosebit pe care acest autor îl pune pe ideea de u n i c i t a t e a fiinţei umane. s tu di il e realizate pe astfel de subiecţi nu se pot generaliza. setea. A l l p o r t afirmă deci că personalitatea nu este o noţiune cu caracter general sau universal. care a conceput un continuum între normal şi patologic. ei f i i n d influenţaţi într-o măsură mult mai mare de s ituaţiile prezente. • De asemenea. G. Allport considera ca adultul trebuie sa-si depaseasca acest instinct narcisic innascut . preferand sa investigheze acele idiosincrozii care disting un individ de altul. Personalitatea trebuie studiata din perspectiva idiografica. copiii sau a n i m a l e l e nu pot fi comparaţi cu a d u l ţ i i normali şi ca atare. specifică fiecărui individ. C ON C E P T E M A J OR E Natura umana si motivatia Allport a fost de accord cu idea ca omul cauta satisfacerea instinctelor innascute (foamea. somn). (Allport cf. Oamenii nu sunt prizonierii conflictelor şi experienţelor clin c o p i l ă r i e . In concepţia sa.“ Iubirea de sine ramane activa in natura umana. ”Dar teoria mea sustine ca nu e nevoie sa ramana dominanta”. u n i c i t a t e definită în termenii trăsăturilor psihice. Spre deosebire de Freud. considerând că subiecţii cu tulburări psihice funcţionează la un nivel i n f a n t i l . La fel ca si S. Poate că.

La fel ca Jung si Adler. Allport a concluzionat ca majoritatea comportamentelor umane nu sunt determinate de cauze anterioare . Allport este de parere ca motivele adultilor variaza considerabil de la o persoana la alta si este imposibil sa explicam personalitatea din perspectiva catorva instincte universale. 67 . ci sunt ghidate de intentii. nu a considerat ca satisfacerea instinctelor ar fi o cauza importanta a comportamentului adult. altele manifestandu-se din când în când. Autonomia funcţională a motivelor Allport a fost singurul mare teoretician al personalitatii care a sustinut ca motivele copiilor difera de cele ale adultilor prin natura lor si nu prin gradul lor. Datorită acestei complexităţi este imposibil să includem motivaţia umană într-un model unic. c) Este necesar ca în teoria motivaţiei să fie implicate şi procesele cognitive. Majoritatea adultilor sunt relativ independenti in raport cu instinctele biologice si adesea mentin sau chiar maresc nivelul de tensiune pentru a atinge scopuri relativ indepartate.formau la copil deprinderile igienice. Abstract:Ea isi sublimează o dorinţă sexuală refulată. de natură inconştientă. Allport a fost deosebit de critic referitor la teoria freudiană. Un motiv trebuie definit în mod concret şi nu abstract. b) Să fie pluralistă. Astfel. Allport consideră că este o simplificare grosieră sa se reducă motivaţia umană la câteva motive de bază cum ar fi reducerea tensiunii. unele motive fiind temporare. Allport explica prezentul mai ales în termenii viitorului şi nu în termenii trecutului. Unele motive sunt conştiente. mai ales când ne referim la intenţionalitate şi la planificarea conştientă a unor acţiuni. comportamentul adultului nu poate fi explicat in termenii satisfacerii instinctelor sau a principiului placerii a lui Freud. precum şi a complexităţii acestora. care punea accent pe motivele iraţionale. Deci. căutarea plăcerii sau nevoia de putere sau securitate. Autorul arată că diversitatea motivelor este foarte mare. d) Recunoaşterea caracterului unic şi concret al forţelor motivationale. altele nu. Allport oferă următorul exemplu de motiv concret şi motiv abstract: Concret: Maria are o dorinţă puternică dean deveni asistentă medicală. Aceasta forma teleologica a motivatiei implica atat o dorinta emotionala cat si un plan de satisfacere care e directionat spre un scop din viitor. adică să recunoască existenţa unei multitudini de motive. iar altele având un caracter permanent. Punând accent pe caracterul intenţional al comportamentului uman.

Allport face distincţia între: 68 . motivul a devenit autonom. pentru ca vizeaza sistemul de valori si implica o combinatie unica a celor sase tipuri. ►o persoană lucrează di n greu pentru a-şi face o situaţie m a t e r i a l ă bună. P r i n c i p i u l autonomiei funcţionale postulează că la un adult normal. adică. Cu alte cuvinte. G. detaşăndu-se de circumstanţele sale de origine. un anumit motiv nu mai rămâne legat de experienţele trecute. G. omul continuă să muncească pentru că îl pasionează munca.cautarea auto-perfectiunii). Exemplu: ► cineva începe să practice sport pentru a se dezvolta fizic şi la un moment dat devine pasionat de sport. Odată a t i n s ă s i t u a ţ i a materială respectivă. nu a considerat necesara investigarea inconstientului si cauzele din copilarie decat in cazuri patologice. Allport a s u b l i n i a t faptul că principiul autonomiei funcţionale a motivelor nu explică integral motivaţia umană. Doar Adler considera ca motivele adultilor devin independente in scop de originile lor din copilarie si adolescenta. Allport sustine ideea nevoii omului de o filosofie unificatoare care sa ofere scop vietii si sa ofere raspunsuri la problemele existentiale ca suferinta si moartea. a afirmat ca exista sase tipuri importante de valori: • • • • • • teoretice (dorinta intelectuala de a descoperii adevarul si de a organiza cunoasterea) economice (interes pentru util si practic) estetice (accent pe bucuria care o ofera frumusetea) sociale (inters pentru iubirea celorlalti) politice (dorinta puterii) religoase ( dorinta mistica ) Aceasta clasificare este in parte nomotetica pentru ca se aplica oamenilor in general si in parte idiografica . Datorita acestui fapt.Majoritatea teoreticienilor considera comportamentele adultilor si pe cele ale copiilor ca fiind expresii variate ale acelorasi motive de baza (ex: Freud –sexualitatea si agresivitate. La fel ca Jung. Bazandu-si ideile pe filosofia lui Spranger . în cadrul cărora s-a format. mijloacele utiliz ate pentru atingerea unui anumit scop devin scop în sine. Adler. Astfel este explicat conceptul sau de “autonomie functionala”. totuşi acest principiu surprinde ceva mai bine motivaţia adultului.

Allport arată că modul în care autonomia funcţională a proprium-ului organizează personalitatea se poate explica prin intermediul a trei principii: a) Principiul organizării nivelului de energic. Este direct legată de nucleul profund al personalităţii şi se referă la interese. ci formează o structură caracteristică ego-ului. 69 . cum ar fi: toxicomania sau modalitatea rutinieră de a îndeplini sarcinile zilnice. mai precis. • autonomie funcţională a eului (sau a proprium-ului). Noile motive sau v e c h i l e motive latente vin la suprafaţă pentru a consuma energia psihică în exces. G. Exemplu: o femeie ai cărei copii au părăsit locuinţa constată că are prea multă energie care ar trebui canalizată spre noi interese şi motive. Autonomia funcţională a proprium-ului reprezintă un proces de organizare internă care contribuie la menţinerea sentimentului eu-lui unei persoane. oamenilor le place să facă ceea ce fac bine. Motivele proprium-ului (ego-ului) nu sunt independente unele de altele. există o relaţie directă între interesele unei persoane şi abilităţile sale. cât şi la imaginea de sine şi la stilul de viaţă al subiectului. Structura motivelor proprium-ului (ego-ului unic) va determina modul în care noi percepem lumea din jurul nostru. intenţii. Allport afirmă că un adult normal este motivat să acţioneze cat mai b i n e şi mai eficient pentru a-şi îmbunătăţi n i v e l u l de măiestrie şi competenţă. b) Principiul măiestriei şi competenţei: se referă la nivelul înalt la care persoana preferă să-şi satisfacă motivele.• autonomie funcţională de tip perseverativ. G. Allport este de părere că nu orice comportament sau motiv uman poate fi explicat prin intermediul p r i n c i p i u l u i autonomiei funcţionale a motivelor. care explică unele comportamente elementare. păstrând acele elemente care contribuie la evoluţia ego-ului şi rejectându-le pe celelalte. Din acest motiv. atitudini. c) Principiul structurării motivelor proprium-ului. G. valoare. subiectul selecţionând din multitudinea stimulilor ambianţei acei stimuli care sunt relevanţi pentru sistemul de interese şi valori al persoanei. Motivele care contribuie ia îmbogăţirea imaginii de sine sunt menţinute. energie care altfel poate să se exprime într-un mod distructiv. Acest proces de organizare şi structurare internă acţionează în direcţia consistenţei şi integrării personalităţii. Procesele perceptive şi cognitive sunt înalt selective. structură în cadrul căreia ele sunt cognitive în jurul ego-ului.

Deprinderi. Comportamente infantile şi fixaţii: se referă la adulţii care continuă să pună în acţiune comportamente şi conflicte de tip infantil. ©Sublimarea se referă la situaţia în care un anumit motiv real este sublimat.El arată că există unele comportamente care nu se supun principiului autonomiei funcţionale a motivelor. c. Acest sentiment incepe in copilarie avand si auzind numele propriu. instincte. 70 . Comportamente ce depind de o întărire primară şi care devin discontinui în absenţa întăririi (exemplu: un copil care nu mai merge în vizită la vecini pentru că nu mai primeşte prăjituri). luând forma altui motiv. Elemente ce ţin de zestrea ereditară: particularităţi fizice. procese fiziologice). f. inteligenţă. ea este organizata in jurul acelor aspecte care sunt foarte personale si importante. A c ţ i u n i l e reflexe ( c l i p i t . somn. intentii. La fel ca sin teoria lui Freud. Propriumul: Desi persoana adulta sanatoasa e complicata prin prezenta variatelor dispozitii personale. 2) Sentimentul unei identitati continue. unele având caracter funcţional iar altele neavând nici un fel de valoare motivaţională. g. d. hrană etc. reflex rotulian. sănătate. e. Frager și Fadiman 1984) : 1) sentimentul sinelui corporal ( noul-nascut nu poate distinge intre sine si altii si numai gradual invata sa separe evenimentele interioare de cele exterioare). b. Eysenck constatat ca o parte importanta a identitatii este un sentiment de uniformitate si continuitate. Comportamentele rezultate în urma trebuinţelor biologice: nevoile de apă. Propriumul reprezinta esenta unificatoare a personalitatii si include opt caracterisitici personale care se dezvolta la diferite perioade in viata (cf. Comportamente n e v r o t i c e : se referă la acele comportamente legate de existenţa anumitor incidente în copilărie. comportamente care încetează să se producă atunci când respectivele incidente sunt conştientizate. temperament. sinele corporal se dezvolta din senzatii organice si frustrarile externe. Acestea sunt: a.

atunci vorbim de patologic. jucarii) stabilind fundatia pentru extensii mai importante (cariera. dar cand acestea domina personalitatea. 8) Sinele cunoscator – are o functie integratoare.sase ani si se extinde gradual catre obiecte exterioare importante (parinti. Constiinta Allport a fost de acord cu credinta lui Freud ca sentimentul moral nu este innascut si ca un copil introiecteaza standardele parentale ale binelui/raului. Allport a considerat constiinta adultului ca fiind diferita de cea a copilului prin natura sa: “Constiinta la maturitate e rar legata de teama de pedeapsa externa sau autoadministrativa. copilul poate sa-si formeze planuri rationale de a face fata instinctelor. etc.3) Stima de sine – reprezinta nivelul de exprimare a autonomiei personale care incepe in jurul varstei de doi ani. rude. Ca si in teoria lui Sullivan . Dar. religie). acest aspect serveste ca ghid catre punctele tari si slabe ale personalitatii. si un “bad-me”. In mod ideal. 7) Nazuintele propriumului (cautarile. sentimentul de sine include un “good-me”. Putem cunoaste personalitatea cunoscand extensiile (“spune-mi cine iti sunt prietenii. Este mai degraba un sentiment al obligatiei de a continua nazuintele proprii”. 4) Extensia de sine (self-extension) –apare intre patru. autoreflexiva. Chiar si personalitatea adulta alege uneori sa evadeze din aceasta dificultate cu ajutorul mecanismelor de aparare. Propriumul isi observa celalalte sapte functii si aspecte constiente ale personalitatii. Incepe sa se dezvolte in adolescenta.reprezinta capacitatea de auto-evaluare care apare intre patru-sase ani . propriumul trebuie sa medieze nevoile interioare cu realitate exterioara. care se dezvolta ca raspuns la recompensele parentale sau pedepse. cerintelor mediului. ca sa-ti spun cine esti”).striving) – o functie importanta a propriumului este cresterea sau mentinerea tensiunii si cautarea scopurilor care dau sens vietii. 6) Sinele ca un actionar rational – uneori este utilizator al mecanismelor de aparare. iar succesele si esecurile copilului ii afecteaza puternic stima de sine. La varsta de sase ani. Ca in teoria lui Freud (Eul). 71 . 5) Imaginea de sine . STRUCTURA PERSONALITĂȚII Allport defineşte trăsăturile de personalitate ca fiind nişte predispoziţii de a răspunde într-o manieră similară la anumite tipuri de stimuli.

Ele nu sunt puse în evidenţă doar ca răspuns la anumiţi stimuli ci. sunt inflexibile şi implică un răspuns specific la un anumit stimul. feminitate etc). de pildă. autoritarismul sau extraversia pot fi considerate atât ca trăsături. nevrozism. ele direcţionează căutarea unui anumit t i p de stimuli. • Existenţa trăsăturilor poate fi demonstrată în mod empiric. La începutul carierei sale. putem realiza această distincţie: - atitudinile au totdeauna un obiect de referinţă specific. masculinitate. denumind trăsăturile comune prin termenul simplu de trăsături. Allport a făcut distincţia între trăsături individuale. specifice unei persoane şi trăsături comune unui număr de indivizi aparţinând unei c u l tu r i . prin observarea comportamentului s u b i e c t u l u i . Allport distinge trei categorii de trăsături: 72 . Habitudinile au sferă mai restrânsă decât trăsăturile. Totuşi. Allport a oferit o listă de 18 000 de termeni în limba engleză (exemplu: dominanţă. uneori. pe dinţi etc. Astfel.Caracteristicile trăsăturilor sunt următoarele: • Trăsăturile de personalitate au o existentă reală. Pentru a facilita denumirea trăsăturilor de personalitate. ci există în interiorul fiecărui individ. conformism. pot forma o trăsătură care este curăţenia). Un număr de habitudini pot fuziona formând o trăsătură sau o dispoziţie personala (exemplu: habitudinile de a se spăla pe mâini. • Trăsăturile reprezintă cauza comportamentului. Allport şi-a revizuit terminologia. ele se pot interpătrunde. patriotismul. comportament analizat în timp. habitudini si atitudini. în majoritatea situaţiilor. Allport subliniază că este. Deşi reprezintă caracteristici diferite. iar trăsăturile individuale le-a denumit dispoziţii personale. deci - implică o evaluare. atitudinile îmbracă totdeauna un aspect pozitiv sau negativ (sunt pro sau contra ceva). mai mult. cât şi ca atitudini. unele corelând s e m n i f i c a t i v cu altele (exemplu: agresivitatea corelează cu ostilitatea). • Trăsăturile nu sunt separate în mod rigid între ele. Mai târziu. dificil de realizat diferenţa dintre trăsătură şi atitudine. Coerenţa şi constanţa comportamentului pun în evidenţă prezenţa unor trăsături. supunere. Ele nu reprezintă doar constructe teoretice menite să explice comportamentul. ele dirijându-i cursul. Allport face distincţia între trăsături.

Sa poata avea relatii empatice si de iubire. care sa fie libere de posesivitate si gelozie. Adler considerat ca un copil nesocializat devine un adult bine adaptat in primul rand datorita potentialului inascut sanatos. Ele descriu comportamentul unui individ (sunt cele care se trec într-o caracterizare).a) Trăsături cardinale. profesia. Allport le denumeşte ca fiind un fel de pasiuni care guvernează existenţa individului. prietenii. esecul in a oferi siguranta) atunci dezvoltarea personalitatii va lua o directie pozitiva. hobbyuri. le cunosc doar prietenii apropiaţi). DEZVOLTAREA PERSONALITATII Fiind adeptul autonomiei functionale. Securitate emotionala si auto-acceptare Orientare realista catre sine si ceilalti Sa faca fata supravietuirii economice fara a deveni defensiv Sa poata sa aiba un insight asupra calitatilor proprii dezirabile/ indezirabile • • • • EVALUAREA TEORIEI LUI ALLPORT (critici si controverse) 73 . c) Trăsături secundare: sunt mai puţin evidente (de regulă. spune Allport. Daca parintii nu se comporta in moduri inalt patogenice (pedepse/recompense inconsistente amenintari ale castrarii provocate de abuz. Criterii ale maturitatii: Allport a formulat criterii ale sanatatii mentale care suntmai mult decat “ a iubi si a muncii” a lui Freud : • • • Adultii maturi poseda o filosofie unificatoare (un set de valori) care dau sens vietii Sa acorde semnificatii de extensii ale sinelui unor aspecte importante : partenerul de viata. au un caracter general şi influenţează puternic toate aspectele vieţii individului. etc. Allport a considerat ca nu e nevoie de studiul dezvoltarii personalitatii : “Primul an din viata e cel mai putin important an al personalitatii si probleme serioaseale sanatatii mentale nu pot aparea”. Ele domină v i a ţ a acestuia. b) Trăsături centrale: sunt trăsături pe care le posedă fiecare individ în număr redus (între 5 şi 10).

Allport a dat cercetatorilor motive sa se focalizeze pe procele constiente care pot fi masurate prin teste. Ex: X e agresiva. a argumentat autonomia functionala a motivatiilor adulte. pe reducerea teniunii. Teoria lui Allport ofera descriptori utili. a pus un accent prea mare pe constient . cauzalitate studiul valorilor . poate fi totusi utila (desi Freud a facut greseli serioase. concret. dar psihologii trebuie sa fie capabili sa se bazeze macar pe cateva principii generale. aspecte curente ale personalitatii. dar nu nu explica in mod adecvat comportamentul. b) rationament circular. 74 . teleologie si motive innascute sanatoase – au corectat accentul excesiv a lui Freud. De ce ? Ca a lovit pe y. Spre deosebire de constructele lui Freud. Existenta unei trasaturi e inferata dintr-un comportament si apoi utilizata pentru a explica acel comportament. Desi multe dintre ideile lui Allport au fost respinse de psihologii moderni. Contributiile teoretice ale lui Allport • • • • constructul de “trasatura” – a stimulat multe cercetari aspecte legate de cresterea tensiunii. chiar daca nu e total corecta. Unele idei l-au indepartat pe Allport de ceilalti teoreticieni ai personalitatii: a negat importanta primilor ani de viata.un inventar de personalitate respectat si-a sustinut ideile prin cercetari si analize statistice. instincte distructive. Informatii valoroase despre un subiect se pot obtine din studiile de caz. el a contribuit enorm la cunoasterea psihicului). O teorie a personalitatii. trasaturile nu au putere explicativa si totusi au cunoscul succesul.Conform Frager și Fadiman (1984) Allport a fost criticat pentru următoarele aspecte: a) idei simpliste si neobisnuite. teoria trasaturilor a influentat puternic cercetarea personalitatii. experimente si sa evite sarcina dificila a dovedirii partilor ascunse ale personalitatii. De ce a lovit? Ca e agresiva! c) abordarea idiografica. Se pune mult accent pe unicitatea prsonalitatii si asta implica faptul ca psihologia nu poate deveni niciodata o stiinta adevarata.

în ceea ce priveşte studiul personalităţii. 75 .III. El exprimă aceasta idee prin intermediul formulei: R =f(PS) R == reacţia individului (ce anume va face subiectul în situaţia dată). Teoria lui Raymond Cattell Cattell defineşte personalitatea ca fiind acea structură care ne permite să prezicem ce anume va face un individ într-o situaţie dată. constă în predicţia comportamentului. Scopul lui Cattell.2.

STRUCTURA PERSONALITĂȚII Deşi G. Cattell defineşte trăsăturile ca tendinţe de răspuns relativ permanente ale unei persoane. Allport a pus la punct conceptul de trăsătură a pers onalităţii. nu bolnavi psihic. (El considera că dacă între două variabile există un grad ridicat de corelaţie. Trăsăturile sunt factori ai personalităţii obţinuţi în urma analizei factoriale pe baza unor multiple măsurători realizate pe subiecţi normali. părţi componente ale personalităţii. Din acest motiv este absolut necesar să se realizeze un studiu valid al personalităţii. î n s e a m n ă ca a c e s t e a măsoară aspecte a s e m ă n ă t o a r e ale personalităţii). Acestea reprezintă. desprinse pe baza s tudierii comportamentului deschis. tendinţe relativ permanente ale unei persoane de a reacţiona într-un anumit mod. Doar în cazul în care cunoaştem ce trăsături vor caracteriza un individ. Datele pe care şi-a întemeiat Cattell teoria sunt culese prin intermediul chestionarelor. Subiecţii pe care a lucrat Cattell sunt subiecţi normali.S = situaţia. Cattell era de părere că este imposibil să modifici comportamentul unui individ înainte de a cunoaşte ce anume trebuie schimbat. el fiind de părere că acestea sunt constructe ipotetice. Acest număr impresionant de date a fost supus an al iz ei factoriale. acesta fiind conceptul central al teoriei sale. Ele formează structura de bază a personalităţii individului. Autorul arată că variabila P (personalitate) este cel mai greu de cunoscut. observaţiilor şi prin evaluarea comportamentelor în situaţiile de viaţă. Personalitatea unui subiect poate fi privită ca un pattern de trăsături. P = personalitatea. Cattell denumeşte factorii de personalitate prin termenul de trăsătură. Cattell nu este de acord cu Allport care consideră că trăsăturile au existentă reală. El consideră că trăsăturile sunt structuri mentale. putem prevedea ce anume va face el într-o anumită situaţie. Cattell a realizat o analiză în detaliu şi o clasificare a acestor trăsături. testelor obiective. 76 .

b) Trăsături unice. 77 . c) Trăsăturile dinamice se referă la motivaţie sau la forţele motrice ale comportamentului. a. iritabilitate). inteligenţa). sunt mai puţin importante în cunoaşterea personalităţii. Trăsăturile sursă se subîmpart la rândul lor. trăsăturile de suprafaţă au un caracter mai puţin stabil şi.: utilizarea abuzivă a a l c o o l u l u i poate fi sursa unor comportamente diferite cum ar fi: neglijenţă. agresivitate). tendinţă spre vorbărie. labilitate. O altă clasificare împarte trăsăturile de personalitate în: a) trăsături care se referă la abilităţi (aptitudini). fiecare dintre aceştia constituind singura sursă a unui anumit comportament.Într-o primă clasificare Cattell distinge: a) Trăsături comune. şi în acelaşi timp sunt supuşi unor experienţe sociale asemănătoare în cadrul aceleeaşi culturi. specifice doar anumitor indivizi (acestea pot fi observate mai ales la nivelul atitudinilor şi intereselor). Abilităţile se referă la cât de eficient va acţiona individul pentru atingerea unui scop. Trăsăturile sursă reprezintă factori unici.F. Motivul pentru care există aceste trăsături comune consta în aceea că toţi oamenii au un potenţial ereditar care include elemente similare.: extraversie. Trăsătura de suprafaţă reprezintă un set de caracteristici de personalitate care corelează între ele dar nu formează un factor pentru că nu sunt determinate de o singură sursă. diferitele trăsături de personalitate sunt complementare datorită suprapunerii unor influenţe diferite. b) Trăsăturile temperamentale definesc stilul general şi tempoul comportamentului (îndrăzneală. Cattell mai realizează şi distincţia între trăsăturile de suprafaţă şi trăsăturile sursă. De exemplu: anxietatea. Datorită faptului că sunt compuse din elemente diverse. indecizia şi fobiile pot să coreleze între ele şi să formeze o trăsătură de suprafaţă care este nevrozismul.). în funcţie de originea lor. b. Mai exact. pe care le au toţi oamenii într-o anumită măsură (ex. Ei reprezintă elementele sau factorii de bază ai personalităţii (16 P. spirit gregar). în: • Trăsăturile constituţionale nu sunt neapărat de natură ereditară. dar ele depind de fiziologia organismului (ex. (ex. iar la bolnavii psihici de sindroame. Cattell vorbeşte la omul normal de trăsături de suprafaţă. drept urmare.

nesocoteşte regulile. Cattell a identificat în urma analizei factoriale 16 trăsături-sursă pe care le-a denumit factori ai personalităţii. tendinţa spre accidente. serios. Vesel. ferm. Ele reprezintă caracteristici. încăpăţânat. Eber şi Tatsnoka. moral. (Cattell. uşor de condus. strălucit. moale. mai puţin Factor C Afectat de emoţii. entuziast. calm. 1970). Fiecare trăsătură are o structură bipolară: Scoruri scăzute. Factor A Rezervat. agresiv. Scoruri ridicate: Cald. Inteligenţă (mai) ridicată. Conştient. „se lasă dus”. performanţele şcolare sau performanţele în activitate. modalităţi învăţate de a acţiona şi formează o structură care a fost imprimată individului de către factorii ambianţei. deschis. 78 .• Trăsăturile generate de mediu sunt rezultatul acţiunii influenţelor mediului fizic şi social. Factor B Gândire concretă. Factor G Se lansează în acţiuni nesigure. Factor F Sobru. Testul s-a dovedit u t i l pentru a prevedea unele comportamente sau s t i l u r i de personalitate cum ar fi: ► ► ► ► ► creativitatea. Asertiv. nevrozismul. tendinţa spre afecţiuni psihosomatice . priveşte realitatea în fată. tuciturn. instabil afectiv. matur. detaşat. competitiv. Factor E Umil. stabil. gândire abstractă. schimbător se supără cu uşurinţă. Aceştia sunt măsuraţi cu ajutorul testului Cattell 16 P. După o muncă de 20 de ani de cercetare. Stabil emoţional. critic.F. participativ.

In urma unor calcule statistice şi mai complexe Cattell a evidenţiat şi prezenţa unor factori de ordinul II: anxietate şi introversie . Experimentator. greu de păcălit. dar stângaci în relaţiile sociale. îndrăzneţ. se complace în situaţie.Factor H Retras. nefrustrat. Sensibil. urmează pe ceilalţi. calm. Factor Q4 Relaxat. preferă să ia Dependent de grup. Controlat. îi propriile sale decizii.extraversie. distrat. adunat. Autosuficient. realist. Factor L Încrezător. cu preocupări pământeşti. timid. boem. tensionat. liber cugetător. Factor M Practic. Factor Q3 Indisciplinat. compulsiv. natural. acceptă condiţiile impuse. nesigur. conştient de relaţiile sociale. Imaginativ. Factor N Lipsit de pretenţii. tulburat. are resurse personale. cizelat. îşi urmează propriile nevoi neatent la regulile sociale. frustrat. Încordat. Factor I Dur. îşi face permanent reproşuri. exact sub aspect social. participativ. imagine de sine neclară. delicat. lax. ORGANIZAREA DINAMICĂ A PERSONALITĂŢII 79 . liberal. dezinhibat. sebazează pe sine. Îngrijorat. placid. Factor Q2 Aventuros. agitat. Factor Q1 Conservator. Suspicios. respectă idealurile tradiţionale. Sofisticat. cu voinţă puternică. liniştit. sensibil la ameninţare. are nevoie de protecţie. Factor O Sigur de sine.

Termenul erg vine de la grecescul ergon. interesul persoanei pentru un obiect. 80 . dar are originea în mediul fizic şi social. pot să dispară. Cattell a identificat . Reprezintă unitatea de bază a motivaţiei şi este direcţionat spre obiective specifice. implicând toate a c ţ i u n i l e sau emoţiile unei persoane direcţionate spre un obiect sau eveniment. sentimentele. Conceptul de a t i t u d i n e la Cattell nu se referă la opinia pentru sau împotrivă a ceva. domeniu sau persoană. Atât ergii cât şi sentimentele au menirea de a motiva comportamentul uman. în urma analizei factoriale. loc de muncă. hobby. interes ce se exprimă sub forma unui comportament deschis. ci are un sens mai larg. termeni pe care îi considera prea vagi. Sistemul lui Cattell cuprinde două tipuri de trăsături dinamice: (ergii) şi sentimentele. religie. aşa cum apare la alţi autori. care deşi se poate intensifica sau poate slăbi. Sentimentul reprezintă un pattern de atitudini învăţate şi este direcţionat asupra unor obiecte de importanţă majoră în viaţă: ţară. 11 ergi sau unităţi motivaţionale: foame curiozitate sex furie atracţie dezgust supunere protecţie gregaritate securitate auto-afirmare In timp ce erg-ul reprezintă o trăsătură sursă de tip constituţional. el comparând-o cu o locomotivă fără combustibil. I n t r e ele există însă şi deosebiri: în timp ce ergul reprezintă o structură constituţională. Erg-ul reprezintă sursa energetică a oricărui comportament. soţ.Trăsăturile dinamice sunt direct legate de aspectele motivaţionale ale personalităţii. sentimentul are un caracter ambiental. nu dispare niciodată. în concepţia lui Cattell. Atitudinea reprezintă. Ambele se manifestă sub forma atitudinilor. este tot o trăsătură sursă. care înseamnă activitate sau energie şi este utilizat de autor în locul termenilor de instinct sau tendinţă. este înnăscut şi prin urmare are un caracter constituţional. Cattell arată că o teorie a personalităţii care nu ia în considerare forţele motivaţionale ale subiectului este incompletă. fiind învăţate.

Cattell consideră că anxietatea este atât o stare a subiectului. Acesta conferă stabilitate. de cel de subsumare. Sentimentul faţă de sine are rolul de a controla şi regla toate structurile personalităţii. Astfel. iar aceasta din urmă. sentimente şi atitudini sunt exprimate schematic de Cattell în ceea ce el denumeşte reţele dinamice. unei a treia atitudini. datorită consecinţelor negative pe care aceasta le poate avea asupra funcţionării fizice şi psihice a individului . concepţie ce se reflectă în toate a ti tu di n i le sale. atitudinile sunt subordonate sentimentelor. Anxietatea cronică Cattell acordă o importanţă deosebită anxietăţii ca dimensiune majoră a personalităţii. de un alt concept şi anume. Raportul ereditate . cât şi o trăsătură. iritabilă şi va avea o imagine de sine neadecvată. o atitudine poate fi subsumată alteia. va avea tendinţa de a se culpabiliza. în acest caz ea devenind factor de personalitate.Q. Acesta conferă stabilitate în toate atitudinile sale. In acest sens. In urma analizei factoriale a rezultat faptul că anxietatea se compune din factorii O .: Sentimentul de afecţiune faţă de soţie exprimă patru ergi: sex. Interrelaţiile dintre ergi. la rândul lor sunt subordonate ergilor.Ergii. Anxietatea-trăsătură se referă la acei subiecţi care trăiesc o anxietate cronică. va fi supraîncordată. Hx. Cattell consideră că patternul de sentimente al unei persoane este structurat în jurul unui sentiment dominant. O persoană cu anxietate cronică va fi afectată cu uşurinţă de propriile sentimente. suspicioasă faţă de ceilalţi. La un alt nivel.mediu în teoria personalităţii la Cattell 81 . ceea ce înseamnă că unele elemente sunt subordonate altora în cadrul unui sistem.Cattell dă exemplul unui tânăr care merge să studieze pentru a obţine un serviciu care să-i permită să câştige suficienţi bani pentru a putea întreţine o familie. în sistemul lui Cattell. va trăi o permanentă aprehensiune a unor pericole. pe care el îl denumeşte „sentiment faţă de sine" şi se referă la concepţia subiectului despre el însuşi. sentimentele si atitudinile sunt legate. coerenţă şi organizare tuturor trăsăturilor sursă si este direct legat de exprimarea ergilor şi celorlalte sentimente. gregaritate. iar acestea. protecţie şi autoafirmare.

Cattell a acordat o atenţie mai mare decât alţi teoreticieni eredităţii şi mediului în formarea personalităţii. El a realizat studii pe gemeni crescuţi în aceeaşi familie, gemeni crescuţi în familii diferite şi fraţi crescuţi în aceeaşi familie şi în familii diferite. Pe baza acestor studii Cattell a demonstrat rolul deosebit, de important al eredităţi i, cel p u ţ i n în cazul unor trăsături. Ex.: ereditatea are o contribuţie de 80% în determinarea inteligenţei, 80% în cazul trăsăturii aventuros-timid etc. Analizând toate cercetările realizate de Cattell asupra acestui subiect, se poate trage concluzia că el este de părere că aproximativ o treime din personalitate suni determinate ereditar şi 2/3 sunt generate de factori de mediu.

Sintalitate Un alt concept utilizat de Cattell este cel de sintalitate, concept ce se refera la trăsăturile relevante şi specifice unui anumit grup social. Autorul arata că individul este influenţat atât de trăsăturile de personalitate ale persoanelor; cat şi de s intalit atea grupurilor. Cattell descrie un număr da factori care descriu sintalitatea unor grupuri mici, precum şi 8 factori care caracterizează sintalitatea naţiunilor, dintre care menţionăm: mărimea, hărnicia, morala etc.

DEZVOLTAREA PERSONALITĂȚII Cattell descrie 6 stadii de evoluţie a individului.
a. Mica copilărie (1 -6 ani)

Reprezintă o etapă cu rol formativ major în dezvoltarea p er s o na li tă ţ i i i n d i v i d u l u i . Acum subiectul este puternic influenţat de părinţi, fraţi, cat şi de experienţele sale personale (inclusiv cele legate de a ch iz i ţi on a re a deprinderilor igienice). Ca rezultat al acestor influenţe se formează a t i t u d i n i l e sociale primare, odată cu forţa si s tabilitatea ego-ului şi superego-ului, sentimentele de securitate şi insecuritate, atitudinea faţă de autoritate, precum şi tendinţa spre nevrozism.

82

Cattell nu este un adept al teoriei freudiene, dar el acceptă opinia lui Freud în legătură cu faptul că mica copilărie reprezintă un moment crucial în formarea personalităţii, iar nevoile (trebuinţele) de tip oral sau anal, cât şi conflictele legate de acestea pot afecta formarea personalităţii.
b. Copilăria propriu-zisă (6-14 ani) Cattell consideră că în această etapă apar relativ puţine

probleme psihologice. Autorul consideră că aceasta reprezintă o etapă de consolidare după tumultoasa perioadă a micii copilării. Acum apare tendinţa de independenţă faţă de părinţi odată cu o creştere a tendinţei de identificare cu indivizi de aceeaşi vârstă.
c. Adolescenţa (14-23 ani)

Reprezintă etapa de dezvoltare cea mai stresantă şi cea mai conflictuală. Acum creşte incidenţa tulburărilor psihice, nevrozelor şi comportamentelor de tip delincvent. Apar numeroase conflicte legate de nevoia de independenţă, auto-afirmare şi problemele sexuale.
d. Maturitatea (23-50 ani)

Această etapă este, cel puţin la începuturile sale, o etapă productivă, plină de evenimente şi fericită pentru subiect. Acum se pun bazele şi se continuă consolidarea carierei şi se întemeiază familia. Individul devine mai puţin fluid, iar stabilitatea emoţională tinde să crească. Se produc relativ puţine modificări în ceea ce priveşte structura de interese şi aptitudini. e. Maturitatea târzie Presupune adaptarea persoanei la modificările fizice, sociale şi psihologice. Sănătatea şi vigoarea diminua, o dată cu atractivitatea persoanei. Copiii părăsesc familia şi pentru prima dată persoana întrezăreşte sfârşitul vieţii. Acum se produce, de regulă, o reexaminare a sistemului de valori în jurul cărora subiectul şi-a centrat viaţa. De asemenea, are loc o căutare a eului propriu.
f. Bătrâneţea (senescenţa)

Implică adaptabilitatea la un număr mare de pierderi: decesul rudelor şi prietenilor, pensionarea, pierderea statutului social, precum şi trăirea singurătăţii şi insecurităţii. In concluzie, Cattell consideră personalitatea umană ca fiind predictibilă, iar atunci când un comportament se poate prevedea, el poate fi controlat. Deşi partizan al determinismului în teoria personalităţii, Cattell nu neagă total existenţa liberului arbitru. Cattell admite influenţa mare pe care o au asupra formării personalităţii experienţele din mica copilărie, dar nu consideră că i n d i v i d u l devine
83

prizonierul acestor experienţe. De asemenea, el este adeptul dublei determinări a personalităţii: ereditate-mediu. Cattell consideră că există trăsături de personalitate comune, aplicabile tuturor indivizilor din cadrul unei culturi şi trăsături unice, care caracterizează fiecare individ în parte. Abordarea lui Cattell difera de cea a lui Allport in patru aspecte principale: a) elementele de baza ale personalitatii (trasaturile sursa) pot fi identificate numai prin analiza factoriala b) a distins mai clar trasaturile motivationale de cele structurale c) a considerat ca majoritatea trasaturilor apar in grade variate la om d) a avut o pozitie mai favorabila in raport cu teoria psihanalitica

Cattell opereaza cu unele concepte din teoria psihanalitica si psihologia abisala: -forta Eului slaba (factorul C) e caracteristica in multe forme de patologie -forta Eului scade temporar la barbati in adolescenta (asa cum afirma Erikson si Sullivan) -puterea supraeului (factorul G) e mai mic la criminali si psihopati -factorul L seamana cu conceptul lui Freud de furie proiectata si suspiciozitate paranoida -tensiunea ergica mare (factorul Q4) se relationeaza intr-un fel in conceptul de energie instinctuala nedescarcata, dar aceasta trasatura nu pare a fi alaturata cu vreo boala clinica.

EVALUAREA TEORIEI LUI CATTELL

III. 3. Teoria lui Hans Eysenck

Timp de peste 50 ani Eysenck a studiat şi experimentat un model tridimensional al personalităţii, conform căruia personalitatea are următoarele dimensiuni fundamentale: extraversia, nevrotismul şi psihotismul. Acestea apar treptat în chestionarele construite de autor. Primul chestionar a fost MMQ –
84

la nivel bazal sunt comportamentele sau actele mentale care apar singular 2. definite ca şi corelaţii între comportamentele habituale (o consistenţă observabilă între deprinderi sau acte repetate ale subiectului) 4. Metoda folosită de autor şi considerată fundamentală pentru studiul personalităţii este analiza factorială. În 1975 a fost introdus factorul psihotism prin chestionarul EPQ – Eysenck Personality Questionaire. nivelul deprinderilor sau al actelor mentale habituale 3. ceea ce înseamnă a evalua persoanlitatea în toate aspectele ei. personalitatea este structurată pe 4 nivele aflate în interrelaţie: 1. definit ca o corelaţie a trăsăturilor sau ca o „constelaţie orbervabilă sau sindrom de trăsături”.Maudsley Medical Questionaire (1952). El consideră că cele 4 nivele descriptive corespund celor 4 tipurid e factori ce pot fi derivaţi: 1. tipul de personalitate corepunde unui factor general. trăsătura corespunde unui factor de grup. cu scopul de a obţine măsurători sigure şi obiective ale comportamentului uman. Autorul atrage de asemenea atenţia asupra insuficienţei definirii personalităţii strict prin analiză factorială. deprinderile sau răspunsurile hbituale corespund factorilor specifici iar 4. 2. răspunsul specific al subiectului corespunde unui factor de eroare. nivelul cu cel mai înalt grad de generalitate este cel al tipului de personalitate. nivelul trăsăturilor de personalitate. Trăsăturile (sau dimensiunile primare ale personalităţii. cum au fost definite de Eysenck) sunt conceptualizate ca şi continuumuri bipolare. În 1964 a apărut EPI – Eysenck Personality Inventory. 3. Această perspectivă este justificată prin consideraţia că o abordare parţială este capabilă a conduce doar către o înţelegere parţială. Perspectiva din care el a gândit evaluare este cea a „personalităţii întregi”. constând într-un total de 57 itemi şi 3 scale: Nevrotism. de-a lungul cărora putem plasa subiecţii investigaţi. El propune utilizarea unor surse variate de informaţii despre subiect. STRUCTURA PERSONALITĂȚII Pentru autor. Următorul a fost MPI – Maudsley Personality Inventory (1959). constând într-o scală de nevrotism cu 40 itemi. Extraversie şi Minciună – L. care prezenta şi o scală pentru măsurarea extraversiei – introversiei în afara celei pentru nevrotism. 85 . Utilizarea doar a răspunsurilor subiectului sau a datelor furnizate de evaluatori externi implică un grad înalt de subiectivitate.

Extraversia . care ţin de fenotip. El a încercat să susţină ipoteza conform căreia tipurile de personalitate sunt legate de nivelele de activitate ale diferitelor arii cerebrale. capabil a conduce doar spre schimbări de suprafaţă. 1. în „The measurements of personality”. neurologice şi hormonale ale organismului persoanei. autorul precizează că înţelesul conceptelor se referă la comportmente integrate normalităţii psihice şi nu simptomatologiei psihiatrice. Aceste influenţe genetice sunt mediate de aspectele fiziologice. Cauzalitatea genetică joacă după autor rolul de predispozant. Comportamentul observabil reprezintă un rezultat al diferenţelor constituţionale în interacţiune cu mediul. subliniază faptul că personalitatea dispune de o bază ereditară (genetică) substanţială.În 1967. în lucrarea „The biological basis of personality”. idee reluată în 1976. Există deci o serie de diferenţe interindividuale ce se pot identifica la nivelul trăsăturilor şi al tipului. Cei 3 superfactori ai personalităţii În ceea cepriveşte cei 3 superfactori.introversia este în relaţie cu modul de funcţionare a SRAA iar nevrotismul este legat de stimularea sistemului limbic cranian. El susţine ideea că pentru personalitate influenţele genetice sunt deosebit de puternice şi rolul mediului unul secundar.E 86 . El arată suplimentar că nevrotismul este legat de sistemul limbic şi activarea emoţiilor la nivelul sistemului nervos automat (vegetativ) care reglează muşchii netezi şi glandele iar psihotismul este legat de sistemul hormonal androgin (glandele endocrine responsabile de dezvoltarea şi menţinerea caracteristicilor masculine). de comportamente reale etc poate fi redusă într-o astfel de abordare la un număr mic de variabile lşegate între ele prin reguli şi legi. Conceptele (trăsăturile şi tipul) permit diagnosticianului să facă predicţii asupra comportamentului individual. interacţiune care naşte unele diferenţe cu caracter descriptiv. diferenţe care permit descrierea personalităţii şi totodată găsirea de explicaţii privind apariţia lor. definind unele tendinţe naturale ale organismului către anumite modalităţi specifice de simţire. El sugera în 1967 că extraversia . Multitudinea de fapte şi evenimente existenţiale. percepere şi reacţie la stimulările mediului. În 1976 aceste afirmaţii sunt reluate şi însoţite de date experimentale.

Apreciază glumele. creşterea veticală predomină asupra celei orizontale. Au preferinţe estetice pentru culoare şi modernism. în special pe cele cu conţinut sexual. cu tendinţa de a experimente sentimente de inferioritate. În constituţia corporală prevalează creşterea orizontală faţă de cea verticală. Descrierile care sunt date de obicei pentru extraversie sau introversie reprezintă situaţii cumva extremizate ale unui continuum pe care oamenii reali se pot situa la un grad mai înalt sau mai scăzut. 2. Efortul de răspuns este slab. au tendinţa de a deveni ipohondrici. Au un scris distinctiv.Factorul a mai fost denumit extraversie – introversie şi se defineşte în principal prin intercorelaţiile dintre trăsăturile de afirmare de sine. au dureri şi neplăceri fizice. Au un scris distinctiv. autorul insistă asupra faptului că aceste descrieri sunt aspecte fenotipice ale personalităţii şi nu genotipice. Sunt flexibilşi şi prezintă o mare varietate interpersonală. abstract.N Factorul a fot denumit şi instabilitate emoţională şi este definit de interrelaţia dintre trăsăturile de anxietate. interese înguste. Au nivel înalt de aspiraţii dublat de tendinţa de a-şi subestima propriile performanţe. sociabilitate. sunt indivizi limpezi în gândire dar lenţi. absentează frecvent de la muncă datorită bolii. există tendinţa de a fi persistenţi. comportamentale şi nu constituţionale. La extraverţi pare să predomine Sinele ca formaţiune iar la introverţi Supraeul. Extraverţii (scoruri înalte) prezintă tendinţa spre a dezvolta simptome de conversie isterică şi o atitudine isterică faţă de simptome. timiditate. depresie. Nevrotismul . au insomnii. în special pe cele sexuale. Se percep pe sine ca având sentimente uşor de rănit. conştienţi de sine. efortul de răspuns este destul de bun. Ei suferă de o labilitate a sistemului nervos automat (vegetativ). Corporal. au în genere un trecut profesional problematic. Introverţii (scoruri mici) sunt descrişi de Eysenck ca având tendinţe obsesionale şi de a dezvolta simptome de anxietate şi depresie. Nu apreciază în mod special glumele. nervoşi. Prezintă o energie slabă. autoepreciere scăzută. 87 . Se percep ca fiind predispuşi la accidente. Sunt rigizi şi prezintă o variabilitate interpersonală slabă. energie de viaţă şi dominanţă. De asemenea. care au adesea reverii. Au nivel de aspiraţie destul de scăzut şi tind să-şi supraevalueze performanţele. inteligenţa este în genere înaltă. Au preferinţe estetice „de modă veche” şi cumva concrete. care stau în fundal în situaţiile sociale.

Factorii secundari Gray. 1981 realizează un nou studiu factorial rotind axele factorului Extraversie şi Nevrotism cu 45 grade şi identifică 2 factori secundari la care factorii E şi N contribuie în mod diferenţiat. comportamentul fiind excitabil sau chiar agresiv. Din asocierea dintre nevrotism şi extraversie vor ieşi în prim plan nelinitea şi sensibilitatea. definită de interrelaţiile dintre trăsăturile de agresivitate. de a fi solitar. comportament antisocial şi lipsă de empatie. Într-un stuiu realizat de Eysnck acestadescrie soldatul nevrotic ca: o persoană defectivă mental şi corporal. cu o anumită lentoare în citire şi cu nivele de aspiraţie puţin adecvate la realitate. Persoana cu scor scăzut este înalt socializată şi are tendinţa de a respecta şi a ţine cont de drepturile celorlalţi. egocentrism. de a prefera lucruri ciudate şi neobişnuite. control emoţional. Este genul de persoană care nu are consideraţie faţă de regulile sociale. voinţă. cu tendinţa de a face mişcări largi şi de a supraestima distanţala şi scorurile. Eysenck descrie indivizii cu scor înalt la psihotism ca fiind mai puţin fluenţi. Individul cu scor înalt se caracterizează prin tendinţa de a produce tulburări. indeciţi în privinţa atitudinilor sociale. de a arăta cruzime. lipsit de persistenţă şi lent în gândire şi acţiune. 88 . cu capacitate de concentrare slabă. acuitate senzorială şicapacitate de ase afirma. prezentând tendinţa de a-şi relua starea iniţială foarte repede după activarea emoţională.Instabilul emoţional (scoruri înalte) are reacţii emoţionale puternice care interferează cu adaptarea sa slabă. de a fi ostil faţă de ceilalţi. În 1991 Zuckerman sugerează înlocuirea denumirii de psihotism cu cea de psihopatie. nesociabil. 3.P Este cea mai complexă dimensiune a personalităţii. conducându-l spre reacţii iraţionale. tinde să reprime faptele neplăcute. Este sugestibil. sub medie ca inteligenţă. cu memorie deficitară. Stabilul emoţional (scoruri scăzute) are reacţii emoţionale lente şi slabe. Psihotismul . cu performanţe slabe în activităţi susţinute. uneori rigide.

în timp ce impulsivitatea pare să fie legată de un sistem independent încă insuficient investigat. aspecte care ţin de selectivitatea atenţiei. Cei cu scor scăzut la anxietatea declarată şi cu scor înalt în ceea cde priveşte dezirabilitatea socială (reprimă manifestările conform cerinţelor sociale). Toate aceste aspecte determină creşterea nivelului de anxietate pe plan cognitiv. Din perspectivă cognitivă. Whiseman 2003) 89 . Sub raportul diferenţierii de normalitate merită reţinut aspectul că indivizii aparţinând ambelor categorii descrise mai sus sunt percepuţi de către persoanele din anturaj ca fiind la fel de anxioşi. Cei care au scoruri înalte la anxietatea declarată sunt caracterizaţi printr-o serie de aspecte de ordin cognitiv. EVALUAREA TEORIEI LUI EYSENCK Modelul Big-Five (Matthews. Anxietatea apare ca fiind legată în plan fiziologic de un sistem de inhibiţie comportamentală de susţinere. interpretativitate. fiind afectate de aspecte relativ diferite. primii raportează anxietate pe planul trăirilor emoţionale dar nu prezintă modificări fiziologice sau comportamentale semnificative. comportamentală şi fiziologică. prezintă caracteristici cognitive inverse faţă de primii. ceea ce conduce către un nivel scăzut de anxietate pe plan cognitiv. afectări în sens negativ ale memoriei. Michael Eysenck realizează în 1994 un studiu în care abordează modular anxietatea ca trăsătură. s-a demonstrat că există unele diferenţe psihologice între anxietatea manifestată comportamental şi cea reprimată. situaţiile anxiogene fiindu-le la fel de dăunătoare. Aceste componente sunt parţial independente. Deary. Factorul Impulsivitate are la un pol (nivel scăzut) combinaţia stabil – introvert iar la celălalt (nivel înalt) combinaţia nevrotic – extravert. Totodată. considerând următoarele componente ale acesteia: cognitivă. în timp ce ceilalţi nu raportează afectiv anxietatea dar în plan fiziologic apar extrem de anxioşi. cu importante modificări vegetative.Factorul Anxietate are la o extremă (nivel scăzut) combinaţia stabilitate – extraversie iar la cealaltă extremă (nivel ridicat) combinaţia nevrotic – introvert.

cu atât mai mult cu cât au fost realizate studii pe un număr larg de limbi şi populaţii. Surgency (izbucnire) – extravert. fiecare dintre aceştia având 6 faţete: 1.etc. Nevrotism. Hofstee. 1992) identifică 5 factori numiţi: 1. Goldberg şi Hofstee (1990. Procedura de lucru in constuirea unor instrumente de tip Big Five este aplicarea analizei factoriale asupra unor date de autoevaluare şi heteroevaluare pentru aceleaşi loturi de subiecţi. Chestionarele de tip Big Five se înscriu pe de o parte în sfera abordărilor lingvistice. O parte dintre aceste abordări se înscriu pe linia deschisă de analiza factorială. prompt. Studii realizate în Olanda Brokken (1978). 4. lipsit de invidie. De Raad (1988. 2.Modelul Big Five derivă din abordările de tip lexical în studiul personalităţii. a căror analiză a condus în final spre o soluţie de 5 superfactori: 1. sistematic. pe de altă parte în sfera liniei de cercetare generată de aplicarea analizei factoriale în studiul personalităţii şi foarte general vorbind. Pentru prima oară ideea modelului personalităţii în 5 factori a fost o ipoteză teoretică a unor autori ca Fiske (1949) sau Tupes şi Christal (1961). Conştiinciozitate. Primul care a încercat o descriere a personalităţii în termeni lingvistici a fost Klages (1926). 3. De Raad. 2. Conştiinciozitate – grijuliu. Au evidenţiat în fază iniţială 6 factori. Este vorba despre chestionarul NEO pI R cu cele două forme ale sale (auto. Eysenck. Cu cât aceste difernţe sunt mai importante. 2. Stabilitate emoţională – calm. cooperant. Ea a căpătat relevanţă şi pregnanţă ştiiinţifică printrun studiu realizat de Norman în 1963. Goldberg (1991). 5. 3. Costa şi McCrae au realizat o serie de studii care i-au condus către realizarea unor chestionare care cuprind 5 factori. 1992). Stabilitate emoţională – neemotiv. având la bază ipoteza că acele diferenţe individuale care sunt cele mai semnificative pe plan social şi comportamental vor fi encodate în limbajul persoanelor. Cattell. Agreabilitate. urmat apoi de cercetători precum Allport şi Odbert. Agreabilitate – blând. Extraversie. De atunci modelul a constituit obiectul a numeroase cercetări şi a generat mai multe instrumente psihodiagnostice. Agreabilitate – plăcut.evaluare). Intelect – creativ. Gough. Majoritatea cercetărilor indică actualmente un acord general asupra modelului cu 5 factori. intelectual. altele aparţin mai degrabă curentului empirist. 90 . Deschidere. Conştiinciozitate – organizat. Extraversie – vesel. 4. 3. exuberant. Intelect – critic. tolerant. vorbăreţ. în curentul care vizează conceperea personalităţii ca un ansamblu de trăsăsturi sau dimensiuni. 4.şi hetero. stabil şi 5. cu atât creşte probabilitatea ca ele să fie exprimate prin înţelesul unui singur cuvânt. rebel. 5.

1990) au condus de asemenea spre 5 factori: Surgency. câte 10 pentru fiecare superfactor. 1990 c. De obicei listele de adjective sunt destinate heteroevaluării iar inventarele autoevaluării. 4. Stabilitate emoţională. Extraversie. Factorul 5. 2. identifică de asemenea 5 mari factori: 1. conservator. Agreabilitate. definit prin termeni ca: rebel. Agreabilitate. Tipuri de instrumente construite în cadrul modelului Big Five Există practic două categorii de instrumente: 1. se poate afirma că există un consens destul de larg între cercetătorii din domeniu şi constructorii de teste de personalitate în ceea ce priveşte o viziune asupra persoanlităţii ca o structură constând din 5 superfactori sau dimensiuni mari ale persoanalităţii. teste (inventare) de personalitate şi 2. Evaluarea pentru fiecare adjectiv se face pe o scală în 9 trepte. liste de adjective. Modelul Big Five este în esenţă un cadru general de îţelegere şi descriere a personalităţii. Conştiinciozitate. este destul de apropiat de factorul 5 olandez. Studii rezumative realizate de autori precum Digman şi De Raad (1990. În concluzie. BRS (Bipolar Rating Scale). Wiggins. Liste de adjective: a. Convenţionalitate. 1994) indică un acord unanim al cercetătorilor în privinţa primilor 4 factori: Extraversie. în care ceea ce dă sens dimensiunilor personalităţii sunt acele grupări de înţelesuri psihologice importante în viaţa de zi cu zi şi utilizate ca atare pentru a diferenţia indivizii în cadrul fiecărei limbi. IAS – R (Interpersonal Adjective Scales – Revised). Egoism vs altruism şi 5. Calmitate vs iritabilitate. b. Caprara şi Perugini (1994) în cadrul unor studii realizate pe populaţie italiană. lista de adjective a lui Goldberg. BARS (Bipolar Adjective Rating Scale). organizate în 5 scale 91 . Intelect. care conţine 50 adjective în scale bipolare. Conştiinciozitate. care cuprinde 179 adjective bipolare. Factorii 3 şi 4 erau rotaţii ale Agreabilităţii şi Stabilităţii emoţionale.Cercetările germane (Ostendorf. În acest context factorul 5 – Intelect este definit ca inteligenţă sau factor intelectual de abilităţi cognitive. Conştiinciozitate şi Stabilitate emoţională (Nevrotism). 3. critic vs servil. În ceea ce priveşte cel de-al cincilea factor denumirile sunt controversate. 1981.

Barbaraneli. respectiv cei 5 superfactori. ZKPQ – III (Zuckerman – Kuhlman Personality Inventory). Chestionare de personalitate a. Lauriola. trăsăturile sau dimensiunile de personalitate apar ca subdiviziuni fundamentale ale fiinţei umane. după care s-au focalizat pe descoperirea şi validarea faţetelor celor 5 mari factori şi pe construirea unui model interpretativ bazat pe acest model. PPQ (Professional personality Questionaire). Psihodiagnoza nu abordează în mod direct aceste tendinţe bazale. denumite adaptări caracteristice. forma a II-a. ci mai ales de construirea unui instrument psihodiagnostic complet. felul în care au fost modelate tendinţele de bază prin influenţele externe şi interne. În modelul propus asupra persoanalităţii. Trăsăsturile măsurate prin modelul Big Five pot fi cel mai bine înţelese dacă sunt privite ca explicaţii pentru o categorie intermediară de fapte psihice. Kline şi Lapham. BFI (Big Five Inventory). Perugini. apar ca dispoziţii psihice fundamentale care sunt la rândul lor „deservite”. 1992 c. care la rândul lor pot furniza explicaţii pentru comportamentele 92 . Galluci. 1993. Borgogni. de structurile sau bazele biologice (suportă influenţe de intermediere din partea acestora din urmă). NEO PI R (Neuroticism Extraversion Openess Personality Inventory – Revised) si forma scurta NEO FFI (Neuroticism Extraversion Openess Five Factor Inventory). E. alături de abilităţile cognitive şi cele fizice. precum şi de altele care intră în alcătuirea personalităţii ca „material brut”. ele nefiind observabile şi funcţionând ca şi constructe ipotetice. Srivastava. BFQ (Big Factor Questionaire). În 1985 au lansat prima variantă a chestionarului NEO. Paunonen. Trăsăturile bazale ale personalităţii. 1992 b. care cuprinde 50 adjective bipolare pentru cele 5 scale. FF NPQ (Five Factor Nonverbal Personality Questionnaire). Costa şi McCrae. Între tendinţele bazale ale personalităţii şi biografia obiectivă a persoanei nu există o legătură directă. 1993. 1992 d. Leone. SACBIF (Short Adjective Checklist Big Five). John. Caprara. Ceea ce interesează pe psihodiagnostician sunt adaptările specifice.d. Jackson. Perugini. ei fiind preocupaţi nu doar de cercetare. 1999 f. 2004 Modelul BIG-FIVE a lui Costa şi McCrae Cazul celor 2 autori americani este cumva aparte printre apartenenţii modelului Big Five. Ashton.

deprinderi. infometat” (Skinner). roluri. ele având valoare de expresii fenotipice ale trăsăturilor. acţiuni. sentimente. psihice sau psohosociale. CAPITOLUL IV. ABORDAREA PERSONALITĂŢII DIN PERSPECTIVA ÎNVĂŢĂRII SOCIALE IV. Ele operează asupra individului în ontogeneză şi pot fi rezumate prin conceptul de „situaţie existenţială”. 93 . Psihologia poate scapa de „anii intrunecati . Comportamentul observabil este o secţiune temporală a biografiei obiective şi include gânduri. TEORIA LUI SKINNER Skinner a considerat că Psihologia nu va fi o ştiinţă adevărată atâta vreme cât comportamentul este atribuit unor cauze interioare neobservabile.1. studiind cum comportamentul observabil este influentat de mediul extern si respingand constructele nestiintifice” (Skinner). relaţii. Un rol important la nivelul adaptărilor caracteristice revine imaginii de sine. constituite atât din personalitate cât şi din cultură. „A spune ca un organism mananca pentru ca ii e foame. trăsăturile de personalitate apar doar ca explicaţii distale. atitudini etc. sexuale şi de alte materiale primare ale psihismului. În raport cu manifestările observabile. narcisic.observabile. Influenţele externe includ cadrul socio-cultural de formare a persoanei. Ele definesc identitatea contextualizată a persoanei şi conţin obiceiuri. Biografia obiectivă este constituită din cursul real al comportamentelor şi trăirilor care formează viaţa individului. Personalitatea aşa cum apare ea în ontogeneză este supusă unor influenţe endogene (tendinţe bazale – cu caracter de concepte ipotetice care nu sunt observabile direct dar pot fi inferate) şi unor influenţe exogene. ca o subdiviziune a nivelului. evenimentele de viaţă şi întăririle pozitive sau negative primite de individ de-a lungul vieţii. valori. Conţinuturile itemilor chestionarului sunt legate direct şi în înaltă măsură de acest nivel al imaginii de sine. alături de abilităţile cognitive. ataca pentru ca se simte suparat sau se uita in oglinda pentru ca e narcisic nu explica nimic pentru ca ramane intrebarea: de ce organismul e suparat. motive. Punctul de focalizare (întâlnire) în modelul celor doi autori este nivelul „adaptărilor caracteristice”. Trăsăturile de personalitate constituie deci o subdiviziune majoră a tendinţelor de bază.

Skinner nu gaseste nici o dovada in acest sens. „Obiecţia mea contra stărilor interioare nu este că ele nu există. care a determinat salivarea (răspuns necondiţionat). lumina a devenit un stimul condiţionat care putea evoca salivarea singur (răspuns condiţionat). Spre exemplu. de obicei operantă”. Condiţionarea clasică vs. O analiză ştiinţifică începe prin a izola părţi similare ale unui eveniment complex astfel încât acea parte să fie bine înţeleasă. „Personalitatea este o colecţie de patternuri comportamentale” (Skinner). stimulul condiţionat (lumina) precede şi reuşeşte să obţină un răspuns condiţionat (salivarea). nu are scopuri. Skinner spune că oamenii creativi nu sunt constienti de istoria lor care reprezinta de fapt cauza asociatiilor pe care le fac.Cea mai controversată aserţiune a lui Skinner este: „Omul nu are capacitatea de a-şi planifica viitorul. care nu deriva din comportamentele anterioare si care nu poate fi atribuit unor evenimente exterioare. autonomie. adică termeni vagi). O analiză ştiinţifică a comportamentului ia în considerare atât moştenirea genetică. Referitor la creativitate. condiţionarea operantă Condiţionarea clasică a fost introdusă de Pavlov (1908. cât şi istoria comportamentelor care se relaţionează cu un comportament studiat. Skinner a fost de acord cu Pavlov şi Watson că anumite comportamente sunt învăţate prin condiţionare clasică. libertate. 1928). Skinner foloseşte termenul „ficţiuni explicative” (explanatory fictions) pentru a defini conceptele pe care oamenii le utilizează atunci când nu înţeleg un comportament sau patternul de întăriri care precede şi urmează comportamentului (de exemplu.Astfel. potrivit lui Skinner. În condiţionarea clasică. . După câteva astfel de repetări. El a asociat lumina cu un stimul necondiţionat (mâncarea). Scopul acestei analize este observarea comportamentului şi a contingenţelor lui (contingenţe – antecedente comportamentale. Toate comportamentele sunt determinate de o condiţionare anterioară. Şi experimentul lui Watson este un exemplu de condiţionare clasică (L-a învăţat pe micul Albert teama de un şobolan alb). a fi autonom înseamnă a avea un comportament fără o cauză anterioară. CONCEPTELE FUNDAMENTALE ALE LUI SKINNER 1. răspunsurile şi consecinţele). Skinner propune analiza ştiinţifică a comportamentului. Însă Skinner consideră că cea mai mare parte a 94 . ci că nu sunt relevante pentru o analiză cauzală” (Skinner). nici voinţă.

Întăririle mai pot fi: primare (prezente la naştere: aer. Aceste întăriri controlează comportamentul. Întărirea poate fi: pozitivă (când măreşte probabilitatea apariţiei comportamentului) sau negativă (când reduce sau anulează comportamentul).învăţării se datorează a ceea ce urmează după ce comportamentul apare. apă. Programul de întăriri Deşi cutia lui Skinner putea fi programată să ofere întărire după fiecare răspuns corect (întărire continuă). Deşi Skinner era interesat de predicţia şi controlul comportamentului uman. c. iar cea intermitentă va produce un comportament mai stabil care va continua chiar dacă întărirea încetează.) 2. Modelarea apare atunci când se întăreşte fiecare secvenţă comportamentală care este orientată spre comportamentul-ţintă. aceasta nu este cea mai comună formă de învăţare. adică interrelaţiile dintre stimulii exteriori. dar se asociază cu întăririle primare. 95 . care i-a permis să studieze contingenţele întăririlor. spune Skinner. Skinner a condus studii extinse asupra felului în care comportamentul este afectat de programe variate de întărire intermitentă sau parţială şi a concluzionat că întărirea continuă creşte viteza învăţării. cercetările sale s-au axat pe studiul comportamentului animalelor (a folosit porumbei şi şobolani). care au valoare intrinsecă. „Comportamentul este modelat şi menţinut prin consecinţele sale”. adică putem obţine cu ei mâncare. Principii ale condiţionării operante: a. mâncare. iar comportamentul operant de ceea ce urmează. adăpost etc. El a utilizat un aparat (Skinner box – cutia lui Skinner). Un alt principiu este modelarea (shaping). b. Procesul se numeşte condiţionare operantă. adăpost) şi secundare (exemplu: banii. Drept urmare. Comportamentul condiţionat este controlat de antecedentele sale. Întărirea este orice stimul care urmează unui răspuns comportamental şi care măreşte sau menţine probabilitatea acelui răspuns. comportamentul operant este întărit sau slăbit de evenimentele care urmează răspunsului. răspunsuri şi consecinţele de întărire.

el va dobândi putere de acţiune ca un întăritor în sine. e. De exemplu. f. d. Un răspuns care este supus extincţiei îşi măreşte. frecvenţa la început fără vreo condiţionare în plus (revenire spontană). De exemplu. un porumbel care a învăţat să apese o pedală roşie. De exemplu. Extincţia Se referă la următorul aspect: când întărirea dispare. banii sau laudele. un copil învaţă să discrimineze binele de rău atunci când se întăresc comportamentele corecte şi nu cele incorecte. atunci când aştepţi un telefon. h. Discriminarea joacă un rol important în învăţarea unor abilităţi.Acest program de întărire este la fel de important ca şi întărirea în sine. g. foamea. Conditionarea intareste raspunsurile care sunt similare comportamentului operant (generalizarea raspunsului). dispare şi comportamentul. Discriminarea Dacă un organism poate percepe diferenţa între doi stimuli sau între prezenţa sau absenţa stimulului. pentru că nu există două situaţii care să fie identice în aceleaşi aspecte. Această generalizare a stimulului este necesară pentru învăţare. Acest proces apare şi la om. Întărirea condiţionată sau secundară Dacă un stimul neutru este în mod repetat asociat cu un întăritor. 96 . te poţi repezi să ridici receptorul chiar dacă sună la uşă. Deprivarea măreşte probabilitatea apariţiei unui comportament. setea apar ca urmare a deprivării). Un alt principiu este generalizarea stimulului şi răspunsului Un comportament operant tinde să se generalizeze la stimulii care seamănă cu un stimul condiţionat fără vreo altă condiţionare. De exemplu. un pianist devine capabil sa recunoasca si sa corecteze erori fizice subtile si e intarit de fiecare performanta. va apăsa şi pe una portocalie pentru a obţine recompensa. Deprivare şi saţietate (îndestulare) Întărirea nu este singurul factor care afectează probabilitatea unui comportament operant. uneori. iar saţietatea poate fi utilizată pentru a-l descreşte (de exemplu. De exemplu. atunci poate fi învăţat să răspundă la ele în moduri diferite.

b. De exemplu. Rezolvarea de probleme Referitor la acest aspect. El a încercat să le explice în termenii condiţionării operante. Astfel: a. 97 . dacă adolescenţii sunt sever pedepsiţi pentru un act sexual.3. indecizia apare pentru că un răspuns nu poate fi emis deoarece interferează cu un alt răspuns cu o putere egală şi are un caracter aversiv pentru că împiedică individul să obţină recompensa. emoţiile reprezintă predispoziţia de a ne comporta în anumite moduri. Gândurile: Luarea deciziilor Referitor la procesul luării deciziilor. bătaia) şi eliminarea întăririi pozitive. El spunea: „Pedeapsa nu reduce tendinţa de a răspunde. cum ar fi expresia facială a părinţilor care precede o pedeapsă. acest lucru poate duce la probleme în sexul marital. Rezolvarea de probleme implică comportamente care schimbă situaţia externă astfel încât răspunsul corect să poată fi obţinut. Skinner a considerat pedeapsa o procedură defectuoasă. predispoziţie care este determinată de evenimentele externe. Pedeapsa este o procedură desemnată să reducă probabilitatea unui comportament operant (este opusul întăririi). Emoţia este reală şi internă. Condiţionarea operantă şi teoria personalităţii Skinner a acceptat existenţa gândurilor şi a emoţiilor. ceea ce este în acord cu descoperirea lui Freud referitoare la tensiunea dorinţelor reprimate” Mai mult. o persoană anxioasă este predispusă să se comporte în modalităţi ineficiente datorită unor stimuli aversivi. dar comportamentul este cauzat de stimuli exteriori identificabili. Skinner spune că o problemă apare atunci când un răspuns cu o probabilitate mare nu poate fi emis pentru că există un impediment exterior care face ca întărirea să fie imposibilă. De exemplu. efectele pedepsei interferează cu comportamentele sănătoase de mai târziu. Emoţiile Pentru Skinner. Pedeapsa constă în prezentarea unei întăriri negative (de exemplu. dar nu a fost de acord cu explicaţia cauzală. Decizia apare când forţa unui răspuns creşte semnificativ pentru a le depăşi pe altele.

De exemplu. 4. ci de contingenţele relevante ale întăririi. un copil care smulge jucăria altui copil) a fost întărită în acest comportament. pe când „ignorantul”. El a afirmat. aflată în inconştient). Reprimarea apare pentru că este întăritor să eviţi un stimul aversiv. Intenţii şi teleologie Skinner spunea că oamenii nu au scopuri sau voinţă. 98 . Skinner a acceptat existenţa actelor ratate. în acest sens. abordarea sa este la fel de deterministă ca şi a lui Freud (Freud spunea că toate comportamentele actuale au fost determinate de istoria noastră. nu. reacţionez la lucrurile bune pe care le face.O cale mai bună pentru a reduce proibabilitatea unui comportament operant este întărirea comportamentelor acceptabile care sunt incompatibile cu răspunsurile nedorite (de exemplu. dar a afirmat că astfel de concepte nu explică în nici un fel comportamentul pe care îl descriu. Potrivit lui Skinner. Teoria Trăsăturilor si teoria lui Skinner Skinner a fost de acord că trăsăturile (ignorant. entuziast. 6. Pe de altă parte. inteligent) oferă o informaţie utilă despre persoană. dar le-a atribuit cauzelor externe şi nu celor inconştiente. dacă vreau ca un copil să se comporte bine. nu reacţionez numai la cele rele). de exemplu. Intenţiile sunt doar răspunsuri la stimulii interni. cercetările lui Skinner susţin ideea lui Freud potrivit căreia evenimentele copilăriei influenţează comportamentul adult (efectele condiţionării au durat jumătate din viaţa porumbeilor). că o analiză cauzală trebuie bazată pe contingenţele întăririi. o persoană „învăţată” (studioasă) a fost întărită să acumuleze cunoştinţe. O persoană care pare influenţată de un impuls al Sinelui (cum spunea Freud. De exemplu: „Am chef să joc cărţi” poate fi tradus: „Mă simt ca de fiecare dată când încep să joc cărţi”. 5. comportamentul este cauzat nu de emoţii interioare. Constructele Freudiene şi teoria lui Skinner Pentru că Skinner a atribuit toate comportamentele condiţionării anterioare.

S-a spus ca behaviorismul seamana cu totalitarismul unui dictator care crede ca scopul scuza mijloacele. Aplicaţiile teoriei lui Skinner a. Cu cât este mai frecventă pedeapsa. trainigul asertiv a lui Wolpe. Multi terapeuti moderni utilizeaza tehnici care implica ideile lui Skinner (inhibitia reciproca a lui Mary Cover Jones si Joseph Wolpe. cu atât este mai mare numărul de comportamente care generează stimulii condiţionaţi aversivi şi cu atât mai inhibat este individul. terapia aversiva). 8. extinctia. Psihopatologia Referitor la psihopatologie. Tehnici de intarire pozitiva. ca urmare a unor pedepse. Salter. 99 . dacă construieşte programe de întărire mai eficiente şi stabileşte metode de supracontrol. Critici şi controverse Pot apărea abuzuri semnificative atunci când comportamentul este controlat prin forţe exterioare. care încearcă să schimbe comportamentul clientului prin stabilirea unor contingenţe ale întăririi mai eficiente (de ex.7. Lazarus). Skinner consideră nevroza drept un comportament care este avantajos sau periculos pentru individul respectiv sau pentru alţi oameni. 9. desensibilizarea sistematica a lui Wolpe. mai ales. Skinner a fost de acord că schimbarea comportamentului poate fi indusă atât constructiv. b. cât şi distructiv. o stare pe care mulţi oameni o consideră aversivă. răspunsurile elevilor sunt întărite pentru a produce învăţarea optimă. Prin intermediul acestora. Evaluarea teoriei lui skinner a. Un alt domeniu este educaţia. Acest comportament poate rezulta în urma unor întăriri şi. Teoria lui Skinner a avut cel mai mare impact în psihoterapia comportamentală. dar a susţinut că formele dictatoriale de comportament sunt mai puţin probabile dacă omul devine conştient de întăririle care reglează acţiunile sale. Skinner a accentuat ideea că cea mai eficientă formă de control a comportamentului este una benignă (întărirea pozitivă). în care teoria lui Skinner a avut impact prin programele de instruire (instruire programată). Acest argument însă nu ia în considerare faptul că condiţionarea operantă nu este posibilă fără deprivare.

Skinner a fost acuzat că şi-a bazat concluziile pe studii făcute cu şobolani şi porumbei. mulţi behaviorişti moderni acceptă acum nevoia de a investiga măcar câteva stări umane interioare (aşa cum vom vedea în continuare). iar statutul lui Skinner. Principii de bază: 100 . pedeapsa este considerată de unii psihologi moderni drept o tehnică valoroasă dacă este administrată corect (adică prin administrarea pedepsei imediat după răspunsul indezirabil şi oferirea unei alternative). El a considerat că oamenii şi animalele nu diferă mult în privinţa acestor aspecte bazale ale comportamentului. negând calităţile unice ale oamenilor. psihanaliza. o înţelegere completă a acestor caracteristici poate să nu fie necesară pentru a atinge aspecte importante (aşa cum este dovedit de toate aplicaţiile de succes ale condiţionării operante). nu poate fi pus la îndoială. Skinner a spus că comportamentul uman este cel mai greu de studiat din punct de vedere ştiinţific. În apărarea sa. teoria trăsăturilor) nu pot fi. astfel încât cea mai bună cale de a începe este de a studia principiile cele mai simple şi uşor de revelat (procedură pe care o urmează toate ştiinţele). Deşi Skinner a avut contribuţii numeroase la înţelegerea comportamentului uman. Drept urmare. Behaviorismul este bazat pe studii empirice vaste.Regula de bază a lui Skinner a fost importanţa condiţiilor de mediu. dar acest lucru ridică următoarea problemă: cum pot fi organismele controlate suficient de libere pentru a schimba contingenţele întăririi? Skinner nu a fost preocupat să clarifice de ce o întărire întăreşte. Pe de altă parte.2. înlocuite de acest behaviorism radical. b. de teoretician al învăţării. iar formele de terapie comportamentală au câştigat acceptare largă în ultimii 40 de ani. IV. Contribuţiile teoriei lui Skinner Modificarea comportamentului s-a dovedit de o valoare considerabilă în multe aspecte. Chiar dacă oamenii sunt unici în anumite aspecte. TEORIA LUI ALBERT BANDURA I. totuşi. Definiţia lui este una circulară: „Întărirea este orice măreşte probabilitatea răspunsului”. lucrările celorlalţi teoreticieni (psihologia umanistă.

4. Skinner. Dollard şi Miller au afirmat că întărirea operează fără aportul conştiinţei. pentru că ne aşteptăm ca eforturile noastre să se termine cu un succes în cele din urmă (mecanism care este aplicat în cazul jocurilor de noroc). ele nu vor fi mai probabile dacă indivizii cred că aceste răspunsuri nu vor fi recompensate” (Bandura). „Noţiunea de întărire a răspunsurilor e cel mult o metaforă. Cauze cognitive Bandura a acceptat existenţa cauzelor cognitive. expectanţe. Determinismul reciproc Bandura l-a criticat dur pe Skinner pentru accentul pus pe un mediu total controlat. 3. Rezultatele schimbă comportamentul uman prin influenţa gândirii. ci îi şi interpretează” (Bandura). aprobarea. Bandura consideră că omul trebuie să fie conştient de întărire pentru a o face mai eficientă. Fricile iraţionale sunt greu de eliminat pentru că evităm situaţiile care le cauzează. De exemplu. oamenii pot deveni furioşi numai gândindu-se la insulte. Întărirea intermitentă produce o rezistenţă mai mare. 2. Chiar dacă anumite răspunsuri au fost pozitiv întărite. funcţionarea psihologică este explicată în termenii unei interacţiuni continue reciproce a determinanţilor personali şi de mediu. în legătură cu care ne aşteptăm să fie asociaţi cu întăritori primari. dar numărul de opţiuni este limitat de constrângerile externe şi/sau de incapacităţi proprii. El a afirmat că toate comportamentele. Comportamentul auto-reglat şi auto-întărit 101 . Drept urmare. critica) sunt stimuli anterior neutri. „Oamenii nu răspund doar la stimuli. Întărirea implică o schimbare în anticipările noastre conştiente: ne comportăm în modul expectat pentru a produce recompense şi pentru a evita pedepse. influenţele de mediu şi factorii interni personali (credinţe. gânduri. Determinismul reciproc sugerează o anumită libertate de acţiune a oamenilor.1. Întărirea Pavlov. ca şi Dollard şi Miller. Întăritorii condiţionaţi (bani. ceea ce confirmă expectanţele şi stopează învăţarea faptului că nu există pericol real. autopercepţii) operează ca şi reglatori care se blochează reciproc.

Bandura este de părere că modelarea este răspunzătoare de majoritatea proceselor de învăţare umană. Învăţarea socială apare şi fără ca modelul sau observatorul să fie întăriţi. Bandura a criticat sever impactul TV şi al media asupra comportamentelor violente. În apariţia învăţării sociale. uneori. „Comportamentul auto-întărit tinde să fie menţinut mai eficient decât dacă ar fi întărit extern”. Ei au un criteriu interior. Adesea. consecinţe fatale. 102 . Bandura a afirmat că comportamentul nu are nevoie să fie întărit pentru ca învăţarea să apară. dacă nu încearcă să-şi amintească aceste informaţii sau nu doresc să performeze acest comportament.Omul stabileşte standarde mai înalte pentru sine dacă o activitate este importantă. Învăţarea socială (observaţională) – modelarea . posibilităţile de supravieţuire ar fi mici dacă omul ar învăţa numai prin încercare şi eroare).Spre deosebire de Skinner. dacă se compară cu alţi oameni capabili sau dacă au realizat foarte multe lucruri în trecut. însă. cogniţiile joacă un rol vital: ne imaginăm în aceeaşi situaţie şi suportând aceleaşi consecinţe. Bandura a atribuit-o învăţării defectuoase sau anticipărilor incorecte (fobia – generalizare incorectă). . dar schimbarea comportamentului nu va apărea dacă subiecţii nu observă acţiunile relevante. scriitorii nu au nevoie de cineva să le întărească comportamentul de a scrie.. Astfel. De exemplu. Modelarea este vitală pentru dezvoltare şi supravieţuire (Greşelile pot produce. 6. El spune că învăţarea poate apărea prin observarea comportamentelor altor persoane şi a consecinţelor lor. Rezultate mai bune se obţin dacă modelul este atractiv şi similar la vârstă şi sex cu cel ce învaţă. 5. Bandura a susţinut convingerile lui Fromm şi ale lui Rogers. potrivit cărora distructivitatea umană se datorează învăţării sociale şi nu instinctelor înnăscute (la fel şi comportamentele social acceptabile).Comportamentul este influenţat şi de criteriile învăţate pe care le stabilim pentru noi înşine (autoîntărirea). un standard pe care vor să-l atingă. standardele personale sunt relaţionate cu cele externe. Psihopatologia În ceea ce priveşte psihopatologia. întărirea poate fi utilă prin motivarea subiectului de a fi atent şi de a-şi aminti. proces pe care îl numeşte modelare. De aceea. .

oamenii se luptă cu trecutul şi viitorul. părinţii acordă atenţie copiilor numai când aceştia urlă. „Conversaţia nu e o modalitate eficientă de a schimba comportamentul uman. Psihoterapia Din punct de vedere psihopatologic. oamenii au nevoie de experienţe de învăţare corective”. 8. 103 . paranoia.Copiii dezvoltă comportamente patologice pentru că aceste acţiuni sunt întărite. Critici: Bandura a fost criticat pentru că a ignorat aspectele importante şi complicate ale comportamentului uman (conflictele conştiente şi inconştiente) şi pentru că s-a îndepărtat excesiv de psihanaliză.S-a bazat pe studii empirice pe oameni (mai puţin pe animale). Procedura terapeutică pe care o propune Bandura este modelarea. Evaluarea teoriei lui Bandura: a. b. se depotenţializează printr-o autoevaluare dură”. Totodată. chiar suicid. 7. Scopul principal al psihoterapiei este restabilirea sentimentului auto-eficienţei (credinţa că pot obţine rezultatele dorite prin eforturi proprii). Bandura a optat pentru formele de terapie care implică performarea sarcinilor temute. care duc la încercări de evitare a culpabilităţii sau pedepsele exterioare prin auto-critică excesivă. în mintea lor. Contribuţii: . Acest sentiment al neputinţei determină depresii. De exemplu. oamenii suferă pentru că nu se pot comporta astfel încât să câştige recompense sau să evite pedepse. a fost criticat pentru că a acceptat prea repede rezultatele studiilor despre mecanismele de apărare şi a respins valoarea datelor clinice fără să ia în considerare şi punctul lor de vedere. ţipă (la fel ca Skinner). Cea mai dureroasă dintre probleme: seturi de standarde personale. Bandura a atribuit o importanţă deosebită cauzelor cognitive ale psihopatologiei „pentru că. Spre deosebire de Skinner. Pentru a se schimba.

. Teoria lui Dollard şi Miller este considerată de o importanţă istorică datorită efortului pe care l-au depus în a unifica două şcoli radical diferite. . cât şi cercetarea experimentală (Psihoterapia relevă aspecte personale adânci pe care un pacient nu le discută într-un laborator. iar cercetarea de laborator are avantajul rigorii ştiinţifice). b) sentimentul competenţei şi efectele neputinţei (lipsei de putere) şi ale unui complex de inferioritate (ca la Adler. c) Supraeu sever (ca la Freud) d) mila de sine (ca la Horney) BEHAVIORISMUL: CONTROVERSE ŞI NOI DESCOPERIRI Un efort major de a lega schisma dintre behaviorism şi celelalte teorii ale personalităţii a fost făcut de John Dollard şi Neal Miller. Scopul lui Dollard şi Miller (în contrast cu Rogers) a fost de a integra aspectele cele mai importante din două teorii aparent ireconciliabile: teoria lui Freud şi teoria lui Pavlov. . şi anume expectanţe. Teama este învăţată: 104 . Dollard a considerat foarte importantă atât observaţia clinică.A accentuat importanţa învăţării sociale. gânduri). dar au împărtăşit şi convingerea lui Skinner potrivit căreia principiile de bază ale comportamentului uman pot fi descoperite prin studii pe animale. Ca şi Rogers. dar şi pentru că a influenţat un alt behaviorist foarte apreciat.Există multe similarităţi între ideile lui Bandura şi cele ale teoreticienilor personalităţii. Erikson şi Fromm). TEORIA LUI DOLLARD ŞI MILLER Dollard şi Miller au considerat cadrul clinic ca pe o sursă importantă de informaţii. Dollard şi Miller. credinţe.A adus o argumentaţie mult mai convingătoare pentru behaviorism decât Skinner. în laborator. accentuând importanţa cauzelor cognitive ale comportamentului.A acceptat şi apreciat importanţa cauzelor interne (cogniţiile). anupe pe Albert Bandura (Bandura a modificat behaviorismul într-o direcţie şi mai eclectică. . Principiile de bază ale teoriei lui Dollard şi Miller: 1. respectiv: a) importanţa interpretării mediului şi a expectanţelor şi predicţiilor noastre (Kelly).

Astfel. Procese mentale înalte Comportamentul uman nu constă numai din răspunsuri automate la stimuli exteriori. Cel mai important impuls învăţat este teama sau anxietatea. care pot fi satisfăcute. şi anume lanţuri de gânduri. Comportamentul poate fi motivat de mai multe impulsuri (aşa cum afirma şi Freud prin conceptul său de supradeterminare). Dollard şi Miller afirmau că oamenii care sunt satisfăcuţi învaţă prost. Majoritatea răspunsurilor şi impulsurilor învăţate se vor stinge dacă nu sunt în mod repetat urmate de întărire. dacă un student etichetează un examen ca fiind foarte greu înainte de a-l susţine. ci implică şi fenomene interne importante. anumite impulsuri umane sunt învăţate şi pot fi eliminate (furia. Dacă nici un impuls nu este activat. ci şi un impuls învăţat care a fost capabil să motiveze noi comportamente. Drept urmare. cât şi impulsul învăţat al fricii (acest tip de cauzalitate interioară a fost respins de Skinner). 2. nevoia de putere). Întărirea este orice eveniment care întăreşte probabilitatea ca răspunsul să se repete. ci şi în cel de menţinere. care poate fi obţinută prin stimuli neutri anteriori. Anxietăţile şi fricile sunt o excepţie în acest caz. dar spre deosebire de Skinner. Întărirea îşi realizează efectele fără ca subiectul să fie conştient şi determină imediat răspunsul dorit. Stimulul alb a determinat atât răspunsul de fugă. Ca şi George Kelly. Învăţarea de tip stimul-răspuns Învăţarea apare atunci când sunt întărite conexiunile dintre stimulii specifici şi anumite răspunsuri pe care aceştia le obţin. Astfel. De exemplu. ci şi pentru a-l mulţumi pe experimentator. orice răspuns care conduce la satisfacerea impulsurilor este mai probabil să apară din nou la acelaşi semnal. dar nu şi eliminate. atunci întărirea şi învăţarea sunt imposibile.Spre deosebire de impulsurile înnăscute (foamea. 3. întărirea este importantă nu numai în comportamentul de învăţare. Dollard şi Miller au demonstrat această idee prin experimente cu şobolani. 105 . dezvoltarea se bazează şi pe frustrările pe care le primim de la mediu. şi anume teama de compartimentul alb din cutia lui Skinner a reprezentat nu numai un răspuns obţinut printr-un stimul condiţionat aversiv (alb). culpabilitatea. o fetiţă a căutat bomboana nu numai pentru că îi era foame. De exemplu. Omul învaţă să-şi reducă impulsurile (prin satisfacerea lor) răspunzând la stimulii din mediu care servesc drept semnale. într-un experiment. Dollard şi Miller au considerat cogniţiile ca fiind cauzale. pentru că sunt învăţate foarte repede şi au o rezistenţă mare la stingere. setea).

care este frecventă în psihopatologie. Procesele mentale superioare determină oamenii să se comporte mai eficient. Aceasta se va generaliza în relaţiile adulte şi va provoca impotenţă (sexuală sau psihologică). dacă îl etichetează ca fiind uşor. Hrănirea la timp şi alintul mamei ajută la stăpânirea acestei învăţări patogene şi determină ca mama să devină un întăritor pozitiv secundar. dacă copilul este lăsat nemâncat şi plângând. judecând şi planificând dinainte acţiunile. plin de încredere. iar copilul va învăţa să reacţioneze disproporţionat la orice fel de impulsuri (va deveni impulsiv). psihopatologia la Dollard şi Miller se datorează conflictelor inconştiente puternice care îşi au originea în copilărie. Dollard şi Miller au acceptat importanţa sexualităţii infantile şi au fost de acord cu complexul lui Oedip. acest lucru va genera învăţarea unor frici puternice. chiar şi faţă de părinţii înşişi. pe care l-au explicat astfel: tatăl care îşi tratează copilul ca pe un rival sau mama care caută compensare emoţională de la fiul său pentru frustrările sale vor cauza ca impulsul sexual al copilului să devină semnalul ce determină frica intensă – anxietatea de castrare. Aceste conflicte sunt învăţate de la părinţi şi nu se datorează structurilor şi energiilor intrapsihice. Răspunsurile agresive ale copilului la frustrare determină de multe ori pedepse severe şi atunci anxietatea se poate generaliza. Teama şi psihopatologia Ca şi pentru Freud. atunci frica de înfometare se va generaliza. Alt exemplu: dacă părinţii reacţionează cu furie excesivă în educarea toaletei. 4. aşa cum se întâmplă cu reprimarea. Invers. Orice impediment în calea proceselor mentale superioare are consecinţe grave.atunci asta va fi o cauză pentru comportamentul lui anxios din timpul examenului. 106 . conducând la timiditate excesivă. Dollard şi Miller consideră că există 4 situaţii din copilărie care au probabilitatea mai mare de a cauza învăţarea patogenă: a) hrănirea b) educarea toaletei c) educaţia sexuală d) actele de furie ale copilului De exemplu. el va fi în timpul examenului calm.

în opinia lor.1. Ei au pus accent pe aducerea materialului inconştient în conştient (abordarea lor este freudiană). A accentuat şi clarificat două variabile importante: anxietatea şi conflictul A atras atenţia asupra importanţei învăţării sociale. Psihoterapia Referitor la psihoterapie. identitatea. în contrast cu toţi behavioriştii. Ca şi Karen Horney. sentimentul de competenţă 107 . Drept urmare. Dollard şi Miller. Murray – orice personalitate are o parte întunecată dar posedă şi impulsuri innăscute constructive cum ar fi creativitatea. În aceste condiţii.Fricile şi conflictele învăţate în copilărie devin în mod automat inconştiente. psihoterapia trebuie să abiliteze pacienţii să-şi reducă fricile iraţionale. 5. să abandoneze răspunsul de reprimare şi să înceapă să aplice procesele mentale superioare la problemele lor emoţionale. ABORDAREA FENOMENOLOGICĂ A PERSONALITATII V. ele sunt foarte greu de rezolvat datorită incapacităţii de a utiliza limbajul pentru a le identifica corect. Contribuţiile teoriei lui Dollard şi Miller Teoria lui Dollard şi Miller a definit reprimarea fără constructele freudiene Eu-Sine-Supraeu. CAPITOLUL V. crimă) în actiuni mai putin placute care sunt acceptate social  Poziţii moderate – Jung. Dollard şi Miller au distins corect între conflicte conştiente (normale) şi conflicte inconştiente (care joacă un rol major în psihopatologie). Rezistenţele sunt depăşite învăţând pacientul să eticheteze corect materialul reprimat şi să discrimineze bine între prezent şi trecut. Erikson. au afirmat că simptomele nu pot fi remise fără tratamentul cauzelor anterioare. TEORIA LUI CARL ROGERS O teorie a personalităţii este în mod semnificativ influenţată de viziunea asupra naturii umane:  Extrem negativă – Freud – trebuie să sublimăm dorinţele ilicite (incest.

 Extrem pozitivă – toate potentialele inascute sunt pozitive. in conditii ideale. agresive fortelor externe. apoi si-a extins ideile si la arii nonclinice (educatia. • Tendinta de actualizarea Omul este motivat de o singura forta pozitiva: tendinta innascuta de a dezvolta capacitati constructive. 1. conducand la o nevoie secundara invatata: nevoia de positive self-regard (adica felul in care ceilalti semnificativi ne 108 . dezvolta numai aceste potentiale constructive. Teoria lui Rogers este umanista si a sinelui. parentalitatea) – a numit abordarea sa teoria centrata pe persoana. • Nevoia de consideratie pozitiva neconditionata Nevoia de caldura. Dar exista multiple obstacole pe drumul actualizarii iar aceste circumstante nefavorabile pot cauza comportamente care ataca natura interioara pozitiva. curiozitatea si dorinta de a depasi experientele de invatare dureroase pentru a deveni mai eficient si independent. devine partial independenta de contactele specifice cu alti oameni. chiar daca nu la fel pentru toti (psihopatologia apare cand omul abandoneaza potentialele interioare sanatoase pentru a se simti securizat sau pentru a satisface standardele altor oameni (parintii) – sunt teorii umaniste) Teoriile care se focalizeaza pe modul in care ne percepem si devenim noi insine se numesc teorii ale sinelui (self theories). creativitatea. acceptare mai ales din partea celorlalti semnificativi (parintii) - este innascuta si ramane activa in timpul vietii. Natura umana si motivatia Numai omul insusi poate stii. alege directia corecta in viata. comportamentul actual este determinat de nevoile actuale curente si de scopul actualizarii. sanatoase (tendinta de actualizare care include atat comportamentul de reducere cat si de crestere a tensiunii. Rogers a atribuit capacitatile umane distructive. Aspectele orientate spre crestere personala ale actualizarii: reproducerea. respect. la fel ca in teoriile lui Allport si Maslow). Desi evenimentele din copilarie joaca un rol important in formarea personalitatii adulte. (a numit abordarea sa terapia centrata pe client). Nivelele fundamentale ale personalitatii sunt pozitive si tendinta de actualizare.

• Actualizarea si auto-actualizarea 109 . Rogers nu a simtit nevoia de a specifica constructe structurale specifice. a considerat personalitatea ca un proces care apare in interiorul fiecarui individ – fiecare om exista in centrul lumii private si mereu schimbatoare a experientei interioare (care nu poate fi perfect inteleasa de altul). doar o mica parte a experientei este constienta. psihoterapeutul) poate identifica valorile adevarate organismice si stie cum sa si actualizeze pozitiv. emotiile. La fel ca si Kelly. • Procesul valorizarii organismice Rogers sustine ca nu este important ca omul sa invete ce este si ce nu este actualizat. 2. Ca si Kelly. influenteaza puternic felul in care ne vom privi si gandi pe noi insine) aceasta cautare de a satisface nevoia puternica de privire pozitiva reprezinta cel mai important impediment al tendintei de actualizare. gandesc despre noi. Printre aspectele inconstiente ale experientei se afla si capacitatea innascuta de a valoriza pozitiv tot ce percepem ca actualizant si negativ tot ce percepem ca nou actualizant (=procesul valorizarii organismice) La acest nivel profund al Personalitatii. a afirmat ca omul isi evalueaza propriile experiente formuland si testand ipoteze. Experienta include tot ce este disponibil constiintei la un moment dat: gandurile. felul in care omul interpreteaza evenimentele este mai important decat realitatea obiectiva. Structura si dezvoltarea personalitatii Pentru ca tendinta de actualizare implica intregul organism. Totusi. omul stie ce este bun (actualizant) si numai omul insusi (si nu parintii. Totusi. teoria lui nu este intrutotul holistica pentru ca a impartasit convingerea lui Horney ca omul este subiectul unor conflicte intrapsihice dureroase. cea mai mare parte constand din situatii si evenimente care sunt percepute sub nivelul constientizarii.privesc. perceptii. • Experienta Ca si Allport. nevoile chiar si cele momentan ignorate.

parintii se raporteaza la copil cu o consideratie pozitiva conditionata. O parte din tendinta actualizanta devine implicata in incercarea de a atinge scopuri reprezentate de self-concept – tendinta de a satisface imaginea de sine se numeste auto-actualizare (termen popularizat pentru prima oara de Kurt Goldstein 1939). Felul in care se dezvolta conflictele intre tendinta actualizanta si tendinta de auto-actualizare: Pentru a actualiza potentialele innascute. Pentru el. parintii nu ar face nimic care sa interfereze cu procesul valorizarii organismice a copilului – ei ar demonstra o consideratie pozitiva neconditionata pentru imaginea de sine si sentimentele copilului si si-ar limita criticile la comportamente specifice indezirabile (tendinta de auto-actualizare) si de actualizare sunt congruente). copilul isi extinde plaja experientelor si invata sa se perceapa pe sine ca o entitate separata si distincta. In mod ideal.Imaginea de sine si auto-actualizarea : ghidat de tendinta actualizanta. a considerat ca omul utilizeaza mecanisme de aparare pentru a face fata conflictelor interioare. la emotiile sale adevarate (ca in teoria lui Horney) – copilul va incorpora standardele parintilor in imaginea de sine (introectia. o teorie a Personalitatii trebuie testata prin studii empirice iar considerarea self-concept ca partial inconstient are cauza dificultatii majore pentru ca nu pot fi operationalizate). Apararea Ca in teoria psihanalitica. La o vasrta mai inaintata calatoria spre autocunoastere este inconjurata de grupuri si institutii sociale – multi introiecteaza aceste standarde externe si le vad ca fiind proprii desi ele pot merge impotriva nevoilor si valorilor organismice reale. Aceasta imagine de sine este total constienta. Pentru ca nevoia de consideratie pozitiva este atat de puternica. Tendintele de actualizare si tendinta de auto-actualizare devin incongruente si lucreaza in directii diferite. care inlocuiesc procesul valorizarii organismice. In realitate insa. Experientele care amintesc de incongruenta dintre imaginea de sine si experienta (tendinta actualizanta si tendinta de auto-actualizare) vor fi „aparate” prin distorsionarea lor sau prin 110 . copilul renunta in final. omul trebuie sa urmeze liniile directoare interioare oferite de procesul valorizarii organismice dar auto-actualizarea e obtinuta diferit: imaginea de sine trebuie sustinuta de consideratia pozitiva neconditionata a celorlalti semnificativi (parintii). termen imprumutat de la Freud) – consideratia de sine pozitiva depinde acum de satisfacerea acelor conditii ale valorii personale introiectate. (Rogers a definit imaginea de sine ca total constienta mai degraba din motive practice decat teoretice.

 Ca si Allport. nu ca o stare. a formulat o lista extensiva de criterii ale sanatatii mentale – persoana total functionala (fully. tendintele de actualizare si auto-actualizare raman congruente si lucreaza impreuna pentru a implini potentialele innascute. Evaluarea teoriei lui Rogers 111 . grupuri de intalnire (encounter groups) In educatie – profesorul centrat pe persoana va avea un climat psihologic care faciliteaza capacitatile innascute ale studentilor de a gandi si invata pentru sine.functioning person):    nu are conditionari ale valorilor personale.  au sentimentul valorii personale in fata celorlalti si sunt capabili sa-si satisfaca nevoia de consideratie pozitiva prin intretinerea de relatii interpersonale armonioase.expulzarea lor de la nivelul constiintei (mai putin frecventa) Exemplu: un student care se crede prost poate atribui o nota mare norocului sau erorii profesorului Alte aspecte ale dezvoltarii Personalitatii Nu a specificat stadii de dezvoltare – a accentuat nevoia de a raspunde copilului printr-o consideratie pozitiva neconditionata. aceasta deschidere catre experienta determina ca alegerile gresite sa fie corectate pentru ca aceste erori sunt percepute deschis si adecvat. nu o destinatie) Aplicatii ale teoriei lui Rogers In terapie centrata pe persoana. Este o directie.  traiesc total si liber fiecare moment – raspund spontan la experiente si privesc fericirea nu ca pe o utopie ci ca pe o calatorie intr-o continua schimbare (ca un proces. judecati („ma simt rau cand casa e in dezordine si as avea nevoie de ajutor”) – copiii vor gasi strategii ingenioase de a mentine curatenia pentru ca problema e definita clar ca fiind a mamei si nu a lor.  in familiile autoritare parintii iau fiecare decizie („curata camera chiar acum! Trebuie sa fiec curata!) – copiii vor cauta strategii pentru ca castiga un pic de putere personala in familiile centrate pe persoana sentimentele se impartasesc fara evaluari.   nu au nevoie de mecanisme de aparare. e ghidata total de procesul valorizarii organismice.

. . . empatie.a fost un terapeut eficient si a atras atentia asupra unor aspecte importante ale relatiei client – terapeut. . fiecare om trebuie sa tina seama de potentialitatile pozitive interioare unice fiecaruia.desi. Critici si controverse . crime. consideratie pozitiva neconditionata) si sa se dispenseze de alte proceduri: unele studii sustin ca conditiile rogersiene sunt semnificativ relationate cu schimbarea terapeutica pozitiva.a fost printre primii care au dezvaluit misterele sedintelor de terapie (casete si transcripturi) – studii empirice.psihoterapeutii de diferite orientari nu sunt de acord ca trebuie sa se bazeze pe conditiile rogersiene (autenticitate. . Rogers considera ca teoriile se extind in lumina noilor descoperiri. 2 TEORIA LUI ABRAHAM MASLOW 112 .a. doar datorita comportamentelor patologice ale parintilor). alte studii – conditiile rogersiene nu sunt suficiente pentru ca clientii sa devina bine adaptati.conceptul de sine (self) s-a dovedit important si a fost studiat pe larg. . etc. .. b.pentru a fi sanatosi din punct de vedere psihologic. Contributii . el si-a schimbat foarte putin teoria in 20 de ani (a acceptat mai mult procesele inconstiente – ridica indoieli asupra validitatii conceptului de imagine de sine care era considerata total accesibil constiintei).optimism exagerat si perspectiva simplificata asupra naturii umane (persoane cu capacitati innascute constructive nu s-ar angaja in razboaie. .a adugat explicatii suplimentare de comportamente parentale patogenicesi felul in care acestea conduc la patologie. IV.a oferit o extensie provocativa a principiilor democratice pe care se bazeaza societatea (toti oamenii sunt egali si trebuie sa fie liberi sa-si urmeze drumul actualizarii).accentul pe potentialele innascute sanatoase a reprezentat o alternativa importanta („a III-a forta”) la accentul pus de analiza pe instinctele ilicite si de behavioristi pe comportament.

El a studiat biografiile unor personalităţi marcante şi a ajuns la concluzia că oamenii posedă în interiorul lor nişte tendinţe in s tin ctiv e spre creştere. dezvoltare şi autoactualizare. Maslow este tot un reprezentant al psihologiei umaniste. M otivaţie şi personalitate: Ierarhia trebuinţelor Maslow afirmă că omul poseda un număr de t r e b u i n ţ e înnăscute care activează şi direcţionează comportamentul subiectului. iar dacă şi acestea sunt satisfăcute. o persoană flămândă sau ameninţată nu va simţi nevoia de apartenenţă sau de dragoste. Ea arată că psihologii au subestimat natura umană neluând în considerare exemplarele cele mai creative. Studiind numai ceea ce era mai rău în om (nevrozele şi psihozele) psihologia aparţinând acestor şcoli a ignorat toate stările afective benefice cum ar fi: fericirea. Când nevoia de apartenenţă sau cea de dragoste sunt satisfăcute. Comportamentele puse în a c ţ i u n e pentru a satisface respectivele trebuinţe au un caracter dobândit şi variază de la un i n d i v i d la altul. pentru a determina nivelul cel mai înalt al potenţialului uman. nu pe cei mediocri. Maslow spunea: „studiul unor specimene handicapate. Teoria personalităţii la Maslow este de fapt o teorie a motivaţiei. Maslow are o abordare umanista si a sinelui. omul poate simţi nevoia de stimă şi respect. Aceste trebuinţe universale sunt organizate ierarhic. A criticat atât behaviorismul. mai ales concepţia lui Freud. cât şi psihanaliza. va fii pusă în funcţiune nevoia de atitoactualizare. bolnave poate conduce doar la o psihologie handicapată". mai mature şi mai sănătoase. mai precis spre valorificarea propriilor disponibilităţi. In mare parte a fost de acord cu optimismul lui Rogers privind natura umana. mulţumirea. satisfacţia sau pacea spiritului. Trebuinţă de actualizare Trebuinţă de stimă: de la sine însuşi şi de la alţii 113 .Maslow a fost unul dintre cei 3 exponenti originali ai psihologiei umaniste (alaturi de Rogers si Rollo May). Trebuinţele au un caracter instinctiv. de pildă. Astfel. Studiul celor mai reprezentative personalităţi ale speciei umane reprezintă trăsătura distinctivă cea mai pregnantă a teoriei personalităţii la Maslow. Dacă vrei să studiezi cât de repede aleargă un om trebuie să-i studiezi pe cei mai buni alergători. Ca si Rogers. imature. O trebuinţă de nivel superior nu este activată pană cănd nu sunt satisfăcute trebuinţele de nivel inferior (să fie satisfăcute măcar parţial). A.

Trebuinţe fiziologice: hrană. de a înţelege. dar.Trebuinţe de apartenenţă şi dragoste Trebuinţe de securitate siguranţă. Astfel. Cu cât o trebuinţă este mai înalta. trebuinţele fiziologice revin pe primul loc. în general la creşterea e f i c i e n ţ e i biologice a persoanei. De pildă. sex. satisfacerea lor putând să fie amânată. Din acest motiv trebuinţele inferioare sunt numite de Maslow „trebuinţe de deficit". ©Cu cât trebuinţele sunt mai sus în ierarhie. ©Satisfacerea trebuinţelor superioare este benefică 114 nu numai sub aspect biologic. Caracteristicile trebuinţelor: ©Trebuinţele superioare apar mai târziu în cursul evoluţiei speciei. stabilitate. o femeie de afaceri nu va mai fi dominată de trebuinţe fiziologice. Nesatisfacerea unor trebuinţe superioare nu produce o criză atât de puternică aşa cum se întâmplă în cazul nesatisfacerii trebuinţelor inferioare. dacă se produce o recesiune economică şi persoana îşi pierde serviciul şi îsi cheltuieşte economiile. © Deşi sunt mai puţin necesare pentru supravieţuire. . satisfacerea unor trebuinţe de nivel superior conduce la o viaţă mai lungă. doar o singură trebuinţă fiind dominantă. în adolescenţă. Din acest motiv trebuinţele superioare sunt denumite „trebuinţe de creştere" sau „trebuinţe ale eu-lui". la o mai bună stare de sănătate şi. apă. la mijlocul v i eţ ii . pentru că produce o pace mai profundă şi dă un sentiment de împlinire a vieţii. numai omul are nevoie de autoactualizare. ci va căuta stima şi auto-actualizarea. de a şti. cu atât ea este mai umană. cele de apartenenţă şi stimă. Cu toate acestea ierarhia trebuinţelor poate fi răsturnată: astfel. Trebuinţele cu poziţie inferioară în ierarhie sunt mai puternice. ordine. ci şi psihologic. cu atât mai puţin importante sunt pentru supravieţuire. toate fiinţele vii au nevoie de hrană şi apă. ©Trebuinţele superioare apar mai târziu în evoluţia individului: trebuinţele biologice apar în copilărie. t r e b u i n ţ e l e superioare c o n t r i b u i e la rândul lor la supravieţuire şi dezvoltare. iar cele de autoactualizare. Oamenii nu sunt motivaţi de toate aceste trebuinţe în acelaşi timp.

cele de securitate. protecţie.©Satisfacerea trebuinţelor superioare are nevoie de îndeplinirea mai multor precondiţii complexe. Copilului trebuie să i se " acorde libertate.B. înainte ca o altă trebuinţă din ierarhie săşi facă simţită prezenţă. Ele implică: nevoia de siguranţă. II Trebuinţele de securitate Maslow este de părere că trebuinţele de securitate au o importanţă deosebită pentru copii şi pentru adulţii nevrotici. I. apă. ordine şi absenţa fricii şi anxietăţii. condiţii externe mai bune: sociale. de pildă. economice. dar numai în limitele unor situaţii cărora acesta le poate face . structurare. somn şi sex. pentru trebuinţa de autoactualizare este necesară o mai mare libertate de expresie. în proporţie de 70%. Astfel. Maslow vorbeşte despre aşa-numita satisfacere parţială. cele de stimă 40% şi cele de că lipsa structurării mediului înconjurător produce anxietate la copii. stabilitate. de pildă. cele de dragoste şi apartenenţă 50%. 115 proporţie de 85%. Trebuinţele fiziologice Sunt trebuinţele de hrană. Astfel. de pildă. Astfel. comparativ cu trebuinţele inferioare. N. politice. Subiecţii normali si-au satisfăcut bine aceste trebuinţe. de asemenea.! O trebuinţă care este satisfăcută nu mai reprezintă o trebuinţă şi joacă un rol minimal în viaţa omului. Sunt cele mai puternice trebuinţe şi sunt capabile să blocheze total manifestarea celorlalte trebuinţe. trebuinţa de autoactualizare pune condiţia ca toate celelalte trebuinţe să fie satisfăcute şi implică nişte comportamente mai sofisticate decăt cele orientate în direcţia procurării hranei. O trebuinţă nu trebuie sa fie total şi pe deplin satisfăcută. ©Satisfacerea trebuinţelor superioare implică. el dă exemplul ipotetic al unui individ care şi-a satisfăcut nevoile fiziologice în autoactualizare în proporţie de 10%. Maslow subliniază faţă.

III. Dar. ei mai au totuşi nevoie de un anumit grad de s e cu ri ta te . Drept rezultat el devine mai competent şi'mai productiv în toate domeniile existenţei. statutul şi buna reputaţie trebuie să fie acordate pe merit. recunoaştere. nevoia de securitate nu are un caracter compulsiv. In acelaşi timp. neajutorat şi descurajat. subiectul se simte inferior. Atunci când autostimă lipseşte.autostimă. spre deosebire de nevrotici. Trebuinţele de stimă Implica nevoia de respect d i n partea propriei persoane (sentimente de valoare personală). Trebuinţe de apartenenţă şi dragoste Acestea pot fi satisfăcute în mai multe moduri: prin relaţii afectuoase cu alţi oameni în general. faima etc. valoros şi adecvat. după Maslow una din cauzele fundamentale ale dezadaptării în societatea occidentală. V. prin intermediul relaţiei cu o anumită persoană (iubit.stimă şi respect din partea celorlalţi. Maslow nu confunda iubirea cu sexul. succes social. Maslow subliniază că deşi oamenii normali şi-au satisfăcut aceste trebuinţe. trebuie să se bazeze pe aprecierea realistă a propriilor posibilităţi. Nevroticul are tendinţa compulsivă de a evita noul şi îşi organizează existenţa astfel încăt ea să fie cât mai predictibilă (se conduce după rutine rigide). IV. sub forma trebuinţei de statut. Eşecul satisfacerii trebuinţei de dragoste reprezintă. . ordinea haosului. Satisfacerea trebuinţei de autostimă îl face pe individ să se simtă puternic. prieten) sau prin ocuparea unei anumite poziţii într-un gnip sau în societate.La fel. Trebuinţa de autoactualizare 116 . Maslow subliniază că autostimă pentru a fi eficientă. => Nevoia de . dar recunoaşte faptul că a c t i v i t a t e a sexuală poate fi un mod de exprimarea nevoii de dragoste. un loc de muncă sigur unuia care presupune aventura. prestigiul. Majoritatea oamenilor preferă prediciibilul necunoscutului. la normali. cat şi din partea celorlalţi. un adult nevrotic are o mare nevoie de structură şi ordine în mediu pentru că la el nevoia de securitate este încă dominantă.

2) Istoria. Argumente în favoarea existenţei acestor trebuinţe: 1) S t u d i i l e de laborator au arătat că animalele îşi explorează mediul fără alt motiv decât curiozitatea. faptul ca persoana să nu fie distrasă de satisfacerea trebuinţelor de nivel inferior. persoana care nu este autoactualizată va fi neliniştită şi nemulţumită. nu doar realizarea artistică. Autoactualizarea presupune îndeplinirea mai multor condiţii: libertatea faţă de restricţiile impuse de cultură sau de sine î n s u ş i . pe care nu le plasează în cadrul piramidei sale. a arătat că u n i i oameni şi-au riscat viaţa în interesul cunoaşterii. persoana trebuie să se autocimoască bine. Autoactualizarea poate îmbrăca multiple forme. Aceştia s-au simţit mult mai bine când au fost implicaţi în activităţi intelectuale cu caracter provocaţiv. a aptitudinilor şi abilităţilor sale. 3) Studiile au arătat că mulţi adulţi sănătoşi şi maturi sunt puternic atraşi de nou şi necunoscut. ştiinţifică sau politică. Omul trebuie sa devină ceea ce poate deveni în plan potenţial. El consideră că nevoia de înţelegere şi curiozitatea au. Astfel. 117 . să aibă o apreciere realistă a puterilor şi slăbiciunilor sale. Maslow sublinia faptul că interesele de cunoaştere încep să se manifeste spre sfârşitul vârstei sugarului şi la începutul copilăriei timpurii. Trebuinţele de cunoaştere şi înţelegere: O ierarhie secundară Maslow se referă şi la un alt set de trebuinţe umane -trebuinţele de cunoaştere şi înţelegere. Chiar dacă celelalte trebuinţe sunt satisfăcute.Se referă la realizarea deplină a tuturor posibilităţilor şi d i s p o n i b i l i t ă ţ i l o r fiinţei umane. la rândul lor un caracter înnăscut. o femeie care îşi c r e ş t e bine c o p i i i şi este m u l ţ u m i t ă de acest lucru este autoactualizată. 4) Maslow a întâlnit în practica sa clinică mulţi adulţi sănătoşi care sufereau de p l ic ti s e a l ă datorită existenţei lor monotone.

Maslow arată că există şi excepţii de la ierarhia trebuinţelor: astfel. Astfel. 1967). Metamotivaţiile: In urma studiului asupra persoanei autoactualizate. (Maslow. Maslow arată că persoana autoactualizată nu este motivată în sens obişnuit (să reducă o tensiune) ci în direcţia maximizării propriului potenţial. Metamotivaţiile reprezintă mai curând moduri de a fi. ceea ce Maslow numea metapatologia. scopul lor fiind să-şi îmbogăţească existenţa. Persoanele la care funcţionează metamotivaţii le nu luptă pentru reducerea unor deficienţe şi nu caută să reducă nişte tensiuni.Maslow este de părere că aceste trebuinţe formează o ierarhie separată: nevoia de cunoaştere este mai puternică decât nevoia de a înţelege. decât căutarea şi atingerea unor obiective. Maslow ajunge la concluzia că acestea sunt conduse de ceea ce el numea metamotivaţii. Intre cele două ierarhii de trebuinţe există o interacţiune reciprocă. 118 . El afirma că persoana autoactualizată nu se străduieşte să obţină ceva ci evoluează. oamenii care s-au dedicat unei cauze cu preţul vieţii şi-au negat trebuinţele fiziologice sau pe cele de securitate. este imposibil ca un subiect să devină autoactualizat dacă trebuinţele sale de cunoaştere sau înţelegere nu sunt satisfăcute. în astfel de cazuri sursa îmbolnăvirii psihice este mai puţin explicită pentru individ. să crească tensiunea psihică căutând noul şi experienţele cu caracter provocativ. Frustrarea atingerii metamotivaţii lor produce.

Caracteristicile acestora sunt: 119 . O viziune simplistă asupra Robotizare. Pierderea sentimentului individualităţii. Semnificaţia Lipsa de sens. încetarea demersului de orientare spre scop. lipsă de gust. nelinişte. lipsa de bucurie în viaţă. lipsii de entuziasm. lipsă de umor. rigiditate. Uşurinţă (lipsă de efort) Tendinţă ludică pierderea interesului pentru Oboseală. Sentimentul de determinare Unicitate Perfecţiune Necesitate Completitudine-finalitate Justiţie Ordine Simplitate Bogăţie totală. interioară. Dezintegrare Tendinţa de a găndi în extreme (albnegru). Caracteristicile persoanei autoactualizate: Maslow este de părere că pers onalităţile autoactualizate nu reprezintă mai mult de 1% din populaţie. atitudine Depresie. Vulgaritate. Metapatologia reprezintă diminuarea dezvoltării plenare a potenţialităţilor fiinţei umane. tendinţa de a se baza doar pe sine însuşi. Lipsă de speranţă. nevoia de a fi în Complexitate inutilă. Haos. cinism scepticism Ură. dezgust. încordare. pierderea siguranţei şi predictibilităţii. Confuzie.Transcendenţă Vivacitate Metapatologie Neîncredere. lipsă de Supărare. neîncredere. totalitate. stânjeneală. Auto-suficienţă A pune responsabilitatea pe seama altora.Metamotivaţii Nevoia de adevăr Bunătate Frumuseţe Unitate. disperare. Incompletitudine. repulsie. Insecuritate. Depresie. absenţa legii. lipsă de predictibilitate. cinism. integritate Dihotomie .

4.1. Concentrare pe probleme mai curând decât pe propria persoană. pentru actualizarea disponibilităţilor eului. natural şi nu este bazat pe jocul de rol social. fără a fi agresive sau rebele. fără efecte psihopatologice. Nu au prejudecăţi şi idei preconcepute. Astfel de persoane sunt ele însele. Personalităţile autoactualizate îşi admit punctele tari şi slăbiciunile fără a avea tendinţa de a distorsiona imaginea de sine şi iară tendinţa de a simţi o ruşine şi o culpabilitate excesive referitoare la eşecurile şi imperfecţiunile sale. d i r e c t . Percepţiile lor nu suni d i s t o r s i o n a t e de teamă sau de a n u m i t e nevoi nesatisfacute. P ers onalităţile autoactualizate nu numai că sunt sănătoase psihic şi pot suporta izolarea de ceilalţi. Personalităţile autoactualizate consideră că au un sens în viaţă. Nevoia de intimitate şi independenţă. 5. 3. ele au o anumită nevoie de izolare şi solitudine decât alţi oameni. Datorită independenţei. g l o r i e sau putere. O percepere eficientă asupra realităţii. Ele se dedică unui scop. Ei se bazează mai mult pe ei înşişi în satisfacerea trebuinţelor şi nu au o dependenţă excesivă faţade ceilalţi. ci chiar mai mult.Personalitatea actualizată nu are nevoie să-si ascundă sentimentele şi să pretindă că este altceva decât este. pe ceilalţi şi natura în general. o anumită datorie de îndeplinit. Personalitatea autoactualizată se caracterizează prin spontaneitate. simplitate şi naturaleţe. inclusiv pe ceilalţi oameni în mod clar şi obiectiv. Se acceptă pe sine. Personalităţile autoactualizate nu se angajează în activitate p e n t r u bani. Personalitatea autoaclualizata este capabilă să perceapă lumea. pentru dezvoltarea propriilor posibilităţi. Comportamentul personalităţii autoactualizate este d e s c h i s . aceste persoane pot părea la prima vedere mai 120 . 2. ci pentru satisfacerea metatrebuinţelor.

Relaţii interpersonale mai intense. Ei pun în evidenţă inventivitatea şi originalitatea în toate aspectele vieţii lor. Subiecţii autoactualizaţi sunt mai creativi decât restul populaţiei. deşi ei nu sunt totdeauna producători de opere artistice sau ştiinţifice. de fericire. 11. Prospeţimea permanentă a evaluărilor Personalităţi autoactualizate au capacitatea de a percepe lumea înconjurătoare cu prospeţime. Trăirea unor experienţe de vârf („peak experiences"). Ele vor ii capabile să se entuziasmeze de un răsărit de soare. Ei sunt pur şi simplu mai autonomi decât ceilalţi oameni şi nu caută cu orice preţ să o b ţ i n ă căldură şi susţinere de la ceilalţi. 121 sociale . persoana se consideră puternică. Sunt spontani. 6.Structura de caracter de tip democratic. flexibili. îi acceptă pe ceilalţi şi nu dau dovada de prejudecăţi rasiale. încrezătoare. Deşi cercul de prieteni ai oamenilor autoactualizaţi nu este prea larg. prieteniil e lor sunt mult mai intense şi mai profunde decât ale c el or la l ţ i oameni. 10. Personalităţi autoactualizate au momente de extaz intens. Interese La fel ca şi Adler.reci si mai neprietenoase deşi nu aceasta este intenţia lor. In cadrul unor astfel de experienţe ego-ul este depăşit în cadrul unei trăiri de tip transcendent.experienţe asemănătoare cu cele religioase. 8. 7. 9. sănătoşi psihic sunt capabili să trăiască sentimente de simpatie şi empatie pentru omenire în general. hotărâtă. religioase sau sociale. de bucurie extremă . Ei au atitudinea fratelui mai mare faţă de ceilalţi oameni (continuă să-i simpatizeze chiar dacă aceştia îi dezamăgesc). In timpul experienţelor de vârf. de o floare sau de o simfonie. Frecvent ei au discipoli şi admiratori. Maslovv consideră că oamenii iiitoactualizaţi. deschişi şi nu se tem de faptul că ar putea face greşeli sau că ar putea face un lucru stupid. mirare şi entuziasm.

pot avea momente de îndoială sau teamă. astfel de t r ă i r i . r e p r e z i n t ă e x c e p ţ i i de la comportamentul lor firesc (sunt mai puţin frecvente şi au durată mai scurtă decât la personalităţile obişnuite). cu atăt ea este mai puţin puternică. Dacă trebuinţa de autoactualizarc este înnăscută. sunt autonome. Astfel. Maslow dă exemplul modului în care s e x . Aceasta înseamnă că noi ne temem şi ne îndoim de propriile posibilităţi şi capacităţi. cu cât o trebuinţă se situează mai sus în ierarhia trebuinţelor.r o l u r i l e din c u l t u r a o c c i d e n t a l ă i n h i b ă tandreţea şi sentimentalismul la băieţi. Drept rezultat ele pot rezista presiunilor culturale şi sociale care le impun anumite linii de gândire şi comportament. Rezistenţa la enculturaţie Personalităţi foarte sănătoase sub aspect psihic. Dar. 12. se pune problema de ce nu devin toţi oamenii autoactualizaţi.B. N. 122 . dar se conduc după regulile lor interioare. Trebuinţa de autoactualizare nefiind puternică este uşor inhibată de condiţiile ostile de mediu.Ei sunt dispuşi să asculte şi să înveţe de la oricine şi nu se poartă cu superioritate faţă de persoanele cu o educaţie mai puţin elevată. ceea ce îl va împiedica să-şi dezvolte noi deprinderi şi abilităţi. conflicte sau încordări. dar în acelaşi timp ne simţim provocaţi de propriile noastre capacităţi. duri.! P e r s o n a l i t ă ţ i l e a u t o a c t u a l i za te au şi ele imperfecţiunile lor. Subiecţii pot fi adesea reci. Un alt motiv pentru care autoactualizarea poate fi blocată este ceea ce numeşte Maslow „complexul lui Iona". Un motiv ar fi că. Ne temem. suficiente lor însele şi independente. ascunşi. el nu va putea pune în acţiune noi tipuri de comportament. În cazul în care copilul este hiperprotejat. de pildă. ruşine sau culpabilitate. Ele nu se răzvrătesc în mod deschis împotriva ordinii sociale şi normelor culturale.

A. Maslow atrage atenţia că o libertate excesivă poate conduce la anxietate şi insecuritate la copil. la siguranţă şi la „căile bătătorite4' presupune un mare act de curaj. Oradea Adler. L i n i a corectă constă. autocontrol şi muncă intensă. 123 . (1993). București Burger. și Scheier. S. decât să căutăm mereu noi situaţii cu caracter provocaţi v. dar şi permisivitatea excesivă pot reprezenta factori nocivi. J.) Boston: Allyn and Bacon.Al treilea motiv pentru care sunt atât de puţine persoane autoactualizate constă în faptul că. CA: Brooks/Cole Carver. Editura Universității din Oradea. M. (2006). în a acorda copilului libertate în anumite limite. Cunoașterea omului. Perspectives on personality (4th ed. (2000). și al. Chiar atunci când trebuinţele inferioare au fost satisfăcute. drumul spre autoactualizare presupune mult curaj. disciplină. autoactualizarea presupune efort. ceea ce va frâna dezvoltarea viitoare.) Pacific Grove. E. Personality (3rd ed. București Adler.. A renunţa la rutini. Editura IRI. F. M. (1996). Controlul excesiv şi rutina impuse c o p i l u l u i . C. Din acest motiv pare mai comod să ne menţinem acolo unde ne aflăm. (1995). Introducere în psihologia personalității. după Maslow. A. Se pare că experienţele copilăriei sunt cruciale în inhibarea sau stimularea trebuinţei de autoactualizare. BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ: Bonchiș. Editura IRI. Sensul vieții. In acelaşi timp el subliniază rolul dragostei acordate copilului cât şi satisfacerii nevoilor de bază în primii doi ani de viaţă pentru a asigura premisele tendinţei spre autoactualizare.

Bucuresti Zlate.. A.B. (1997). Introducere in analiza jungiana. București Minulescu. Dynamics and Development. Tipuri psihologice. P. Manual de psihologie generală. New Jersey Fordham. Fundamentele psihologiei. București Lieury. R. Bucuresti Ewen. London Hogan. H.Z. Editura IRI. Heaven. (2000). Pontalis. S. M. Jung. (2003). A. București Furnham. (1998). M. J. Editura Humanitas. Freeman and Company. (1997). F. Dimensions of personality. (2005). (1998). Editura Antet. R. New York Cretu.Commentaries Jung. Eul si personalitatea. Bucuresti Laplanche. (1996). Transaction Publishers. J. W. Editura Trei. (1990). (1994).C. (1999). Introducere in psihologie. Psychological Inquiry . (1999). A. (1998). Introducere în psihologia lui C... Editura Sedona. Vocabularul psihanalizei. Description. R. Modelele alternative. What is personality psychology?.Cloninger. C. M. Personality and social behaviour.G. Bucuresti Zlate. An introduction to theories of personality. Personality. Arnold.J. Editura Polirom. Evaluarea personalitatii.B. Timișoara Zlate. (2001). Bucuresti 124 . (2000). New York Eysenck. Bucuresti Munteanu.G. M. Editura Prohumanitate. Un început care se numește Freud.H. Editura Polirom. Editura Humanitas. Lawrence Elrbaum Associates. Editura Trei.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful