ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE FACULTATEA DE CONTABILITATE I INFORMATIC DE GESTIUNE

RECENZIE

Societatea Perfecta
de John Kenneth Galbraith

Profesor Coordonator: Moroianu Nicolae

Student: Cismas Anda - Ecaterina Anul I, Seria A, Grupa 603

-Bucureti -

CUPRINS

1. Societatea perfecta 2. O privire generala 3. Era judecatii practice 4. Argumentul social 5. O economie sanatoasa 6. Inflatia 7. Deficitul 8. Distribuirea veniturilor si a puterii 9. Rolul decisiv al educatiei 10. Controlul: Principii de baza 11. Mediul 12. Migratia 13. Autonomia puterii militare 14. Sindromul birocratic 15. Politica externa: Dimensiunea economica si sociala a acesteia 16. Saracia planetei I: Rolul modelator al istoriei 17. Saracia planetei II: ce trebuie sa faca o societate perfecta 18. Contextul politic

Inainte de-a sti ce e bine, trebuie sa cunosti ce e rau. John Kenneth Galbraith ne propune o cale de reflectie asupra a ceea ce este rau in societate si ce-ar putea fi imbunatatit, dar si o serie de intrebari al caror raspuns ne-ar ajuta simplu, sa aflam Cum ar arata o societate perfecta. Scopul acestei carti este de a spune cum e bine, insa trebuie facuta distrinctia intre cum ar fi perfect si ceea ce se poate realiza. Dar fara o definire clara , nu exista sanse pentru o societate perfecta si realizabila. Aceasta carte se refera la o societate perfecta ca la o societate realizabila. Intr-o societate perfecta, fiecare cetatean trebuie sa se bucure de libertate individuala, de bunastare, de egalitate rasiala si etnica, de sansa unei existente care sa-i ofere satisfactii. Insa lipsa banilor poate face acest lucru irealizabil. O noua conceptie politica aparuta in tarile bogate de-a lungul timpului, presupune conflicte intre patroni si angajati, intre capitalistii mai mari sau mai mici si muncitori, acestia din urma fiind aflati in diferite relatii cu proprietarii de pamanturi. Pentru a plasa interesele aflate in opozitie in termeni fara urmari se presupunea sistemul care servea interesului general. A existat totusi un conflict, acela dintre liberali, social-democrati si conservatorii.Concesiunile majore controversate erau pacea si razboiul, convingerile religioase, egalitatea etnica si rasiala. Insa aceasta diviziune, capitalismul si munca, a fost permanent prezenta. Astazi insa ea nu mai poate fi sub nici o forma insusita. O copetitie inegala este reprezentata de cei bogat si prosperi, cu bani si influenta, ce voteaza, si de cei saraci ce nu voteaza. Este democratie dar o democratie a celor bogati.Guvernul desparte insa aceste 2 parti, unde pentru cei bogati reprezinta o greutate luate de pe umeri, iar pentru cei saraci reprezinta un factor fundamental de care depinde bunastarea, uneori chiar supravietuirea. In continuare, este prezentata aparitia Asigurarilor Sociale, prin cresterea duratei de viata datorita medicinii moderne, a industriei urbane si a fortei de munca angajate. Datorita extinderii si diversificarii economiei, atat consumatorul cat si mediul trebuie protejati. Economia a fost pana acum definita din punct de vedere ideologic. Aceasta definire reprezinta un mod de a evita o gandire gresita.Scopul unei economii este acela de a produce bunuri, de a oferi servicii si de a distribui veniturile rezultate. Fara indoiala, puterea provine din proprietatea asupra capitalului insa proprietatea si controlul nu mai merg. Marii capitalisti ce posedau averi uriase au disparut devinitiv. Puterea monopolului a cedat in fata competitiei internationale si a prefacerilor in domeniul tehnologiei Maximizarea profitului personal este in curs de a se extinde. Firmele isi manifesta interesul fata de sistemul politic actual, fata de organizarea de stat sau forma de guvernamant insa ele isi datoreaza propria aparitie insasi dezvoltarii economice. Dar daca socialismul nu mai poate fi considerat o structura viabila a unei societati perfecte, nici capitalismul nu mai indeplineste aceasta conditie, deoarece statului i-au fost impuse din ce in ce mai multe responsabilitati: serviciile pe care economia privata nu le poate oferi, avansul economic.

O data cu cresterea nivelului economic, protectia cetateanului si a intreprinderii devine din ce in ce mai importanta. Actiunile si reglementarile sociale devin din ce in ce mai importante. Esenta societatii presupune ca fiecare membru sa aiba acces la o existenta multumitoare. Afirmarea si succesul in plan material difera si deci, o societate perfecta trebuie sa inlature factorii ce limiteaza realizarile personale. Trebuie sa existe oportunitati economice pentru toti. Rolul economiei intr-o societate perfecta este fundamental si trebuie sa actioneze perfect pentru fiecare. Astfel, societatea perfecta trebuie sa beneficieze de o dezvoltare eonomica substantiala si in acelasi timp constanta. O stagnare economica nu poate fi acceptata. O economie puternica si stabila, impreuna cu oportunitatile pe care le ofera devine astfel obiectul principal al unei societati ideale. Ea nu trebuie sa fie preocupata de repartizarea egala a castigurilor, trebuie sa faca diferenta intre imbogatire si costul social al acesteia. In ceea ce priveste venitul, statul trebuie sa aiba un rol insemnat in sprijinirea celor mai putin bogati membri ai comunitatii. Sistemul economic trebuie sa acorde fiecarui individ sansa de a se intrega, de a promova iar acest progres trebuie sa aiba un caracter constant. Principalele probleme cu care se confrunta societatea ideala sunt: recesiunea, criza, ce duc inevitabil la somaj. Insa cu timpul ele trec insa o societate perfecta trebuie sa prevada in mod realist aceste perioade de privatiuni si sa le evite asigurand o crestere continua a productiei si a fortei de munca angajate. Exista trei directii care duc la indeplinirea acestui deziderat: scaderea impozitelor care conduce la incurajarea investitiilor, scaderea ratei dobanzii care duce la incurajarea imprumuturilor si la cresterea cererii globale si acceptarea deliberata a cresterii deficitului bugetar din partea guvernului. Insa acestea nu garanteaza intotdeauna acest efect. Pregatirea profestionala este indiscutabila intr-o societate perfecta. Societatea perfecta trebuie sa combata crizele, recesiunile sau stagnarile, sa se ocupe cu ocuparea fortei de munca, a inflatiei. Desi in trecut s-a considerat ca inflatia era prima problema economica, inflatia ocupa astazi acest loc, somajul devenind un instrument de stabilizare a preturilor. O societate perfecta nu poate spera sa impace o ocupare totala a fortei de munca cu o stabilitate absoluta a preturilor. Trebuie ales intre somaj si inflatie; acest lucru nu poate fi evitat. Nu putem pretinde un buget balansat, echilibrat, egalizand cheltuielile si veniturile anuale. Exista trei categorii de cheltuieli publice: cele care nu servesc nici unui scop vizibil prezent sau viitor (cheltuielile care sunt cauzate de excesul de personal si cheltuielile ce raspund unor interese politice restranse si nu nevoilor largi ale populatiei), cele care sustin sau dezvolta conditiile economice si sociale curente (cheltuielile cu o serie de activitati de stat si guvernamentale) si cele care-si aduc contributia sau permit o crestere in viitor a veniturilor, a productiei si a bunastarii generale. Strategia unei societatati ideale este promovarea unei cheltuieli publice aflate in pas cu viitoarea crestere economica si cu bunastarea viitoare. In prezent, deficitul este folosit ca un instrument impotriva unei strategii in domeniul public, necesara din punct de vedere social, dar neacceptata din punct de vedere politic. Politica bugetara si cea fiscala necesita o deosebita atentie in cadrul sistemlui economic modern si nimeni n-ar trebui sa

minimalizeze problemele pe care acestea le implica, initiativele sau corectiile pe care le impun. Aici sunt concentrate bazele economice ale unei societati perfecte. O astfel de societate nu urmareste o distribuire egala a veniturilor . Economia de piata actuala permite imbogatirea si distribuie veniturile intr-o maniera total inechitabila, inegala. Nu pot exista reguli clare pentru cea mai corecta cale de urmat in ceea ce priveste distribuirea veniturilor. Insa pentru distribuirea corecta s-au luat o serie de masuri: promovarea unui sistem de ajutorare a celor saraci, nevoia de a combate tendintele din lumea finantelor (vanzarile din interior, informatiile false), atentia acordata veniturilor personale. Dar cel mai eficient instrument prin care se poate ajunge la o repartizare echitabila a veniturilor ramane impozitarea progresiva. Educatia este strans legata de dezvoltarea economica. Economia actuala are nevoie de o forta de munca bine pregatita iar contributia educatiei la progresul economic a fost si este cel mai dezbatut in discursuri. Cu toate acestea, societatea perfecta nu poate accepta ideea ca educatia este factorul esential al dezvoltarii economice, ci considera ca ea are un rol mai degraba politic si social. Educatia are o implicatie vitala asupra destinderii si linistii sociale iar stratificarea economica si sociala este inevitabila in cadrul unei societati ideale. Ea trebuie sa le permita oamenilor sa guverneze in mod inteligent si sa le dea posibilitatea sa atinga deplina satisfactie de a trai. Exista patru factori ce obliga la o interventie si la un control al statului: nevoia de a proteja acum si in viitor planeta, necesitatea de a-i proteja pe cei mai vulnerabilidintre angajatii in sectorul productiv fata de efectele negative ale mecanismului economic, tendinta de a produce si vinde bunuri si servicii de larg consum cu deficiente tehnice si inglobarea de catre sistem a unor tendinte cu caracter de autodistrugere a propriilor functii cu o oarecare eficienta. Intr-o societate ideala, fondurile pentru asigurarile de sanatate trebuie sa se afle intr-o relatie directa cu ocuparea fortei de munca, sa insoteasca forta de munca angajata. Controlul trebuie sa previna prezentarea de rapoarte incorecte referitoare la performantele economice si la beneficiile obtinute sau la proiectele de investitii. Societatea perfecta nu va pretinde lumii financiare perfectiunea, cu atat mai mult cu cat fiecare generatie se intoarce cu entuziasm la neglijentele si la lipsa de prejudecati a generatiilor anterioare. Controlul, esential de altfel si avand ca efect buna functionare a sistemului, este extrem de important pentru performantele acestuia. Societatea ideala trebuie sa indeplineasca in plan economic trei conditii strans corelate: necesitatea de a asigura bunurile si serviciile de larg consum cerute, nevoia de o asigurare ca productia si consumul nu au un efect advers asupra bunastarii curente a publicului in general si nevoia de o asigurare ca productia si consumul nu vor avea efecte negative asupra vietii si bunastarii generatiilor ce vor veni, ultimele doua conditii aflandu-se in conflict cu prima. Societatea perfecta nu neaga existenta unui conflict intre motivatiile ce stau la baza sistemului economic si efectele acestuia asupra mediului. Ea cauta sa rezolve acest conflict intr-u mod rational. Rolul guvernului este considerat decisiv. Preocuparea fata de mediu trebuie sa beneficieze de o constituenta puternic motivata, bazata pe resursele financiare necesare provenite din randul membrilor sai. Deplasarea oamenilor dinspre tarile mai sarace catre cele mai avantajate migratia si efectul acesteia asupra vietii sociale si economice a tarilor in care se

indreapta acestia reprezinta una dintre cele mai controversate probleme a oricarei societati, dar si un subiect politic major. Societatea perfecta trebuie sa accepte aparitia a doua subiecte, aflate in conflict: concentrarea atentiei statului modern asupra propriei bunastari si extinderea internationalizarii vietii economice, sociale si culturale. Ea recunoastre insa roul benefic al migratiei in general si promoveaza actiuni si masuri in consecinta. Exista o exceptie majora de la exercitarea unui control demografic si anume puterea militara, o forta cu care nici directorii de buget, nici consilierii prezidentiali sau presedintele un intra intr-o disputa efectiva. Societatea perfecta nu recunoaste autoritatea puterii militare pentru ca actuala
putere militara moderna nu este devotata interesului public in masura in care acesta primeaza in societate, ci este guvernata de propriile ei interese ce, aproape intotdeauna pot prejudicia puternic nevoile si telurile in ansamblu ale cetatenilor. Puterea militara continua sa controleze in

interes propriu acele resurse care, daca ar fi folosite pentru asigurarea unui venit minim necesar, pentru crearea de noi slujbe, pentru sprijinirea familiilor si a luptei impotriva drogurilor ar usura starile de criza din interiorul oraselor. Institutia de stat este este in mod obisnuit etichetata ca birocratie, functionarii publici constiinciosi, inteligenti, aflati in posturi-cheie sunt de obicei etichetati ca birocrati, cuvant care are o conotatie negativa. Societatea ideala trebuie sa recunoasca si sa combata ceea ce inseamna sindromul birocratic, atat in sectorul de stat cat si cel privat. Acesta este caracterizat de doua tendinte: substituirea gandirii cu disciplina si o anumita dinamica interna care duce la o continua proliferare a personalului managerial si de la alte nivele. Obiectivul final al societatii perfecte se regaseste in domeniul politicii externe. Societatea ideala promoveaza o pace durabila intre natiuni si este neaparat necesar ca intre tarile avansate sa existe o coordonare internationala eficienta a strategiilor sociale si economice. Banca Nationala si Fondul Monetar International constituie repere importante, pasi inainte in directia in care putem si trebuie sa ne indreptam. A existat o vreme in care tarile bogate si dezvoltate de astazi au guvernat tarile sarace de acum. Amintirea acestei guvernari este inca vie in tarile sarace, la fel si consecintele ulterioare. In a doua jumatate a secolului XX a avut loc sfarsitul imperialismului si colonialismului si suprematia autoguvernarii si respectului pentru suveranitate. Societatea perfecta trebuie sa accepte ideea ca relatiile dintre tarile bogate si cele sarace, dintre fostele puteri colonialiste si coloniile lor, lumea si intreaga orientare a omenirii s-a schimbat pentru totdeauna. Politica externa a societatii ideale trebuie sa tina inca seama de trecut si sa fie atenta, in mod special, la orice poate sugera renasterea unor practici coloniale. Statul are principala responsabilitate fata de proprii sai cetateni. Societatea perfecta nu se poate constitui aparte de saracia popoarelor ci ea trebuie sa existe in constiinta tuturor, suplinind si acea parte care lipseste din constiinta publica. Societatea ideala nu poate trai sub spectrul dezordinii sociale din fostele tari comuniste, sub amenintarea, indusa de aceasta, declansarii unui posibil conflict armat sau chiar a unui dezastru nuclear. Timpul este foarte scurt, iar masurile necesare sunt prea intarziate. Definind ceea ce e bine si ceea ce se poate realiza, lucrarea lui J. K. Galbraith descrie ca societatea perfecta trebuie sa se bazeze pe o democratie reala. Bazandu-se pe

aceasta democratie, societatea va izbuti in tot ceea ce va intreprinde, va capata chiar acel aspect al inevitabilitatii.