IDEI HRISTOLOGICE ÎN OPERA SFÂNTULUI IUSTIN MARTIRUL ȘI FILOSOFUL

Masterand: Dema Sergiu – Petru Anul I

INTRODUCERE Dragostea lui Dumnezeu pentru om este nemăsurată. Chiar și atunci când creatura s-a îndepărtat de Creator, confundându-L pe Aceasta cu efemeritatea lumii, Dumnezeu S-a îndurat și a avut grijă să îi ofere omului mijloace prin care să nu se depărteze de lumina Sa dumnezeiască. Cu toate acestea, omul a păcătuit și astfel a pășit din ce în ce mai mult sub umbra întunecată a neștiinței. Astfel, divinitatea a hotărât ca unora să li se descopere prin revelație naturală, iar pe alții i-a binecuvântat cu ceea ce Biserica noastră numește revelație supranaturală.1 Însă păcatul ia atins și pe unii și pe alții într-o asemenea măsură încât omul nu a mai fost capabil să vadă adevărul. Astfel că și cei care au fost învredniciți de Dumnezeu a Îl cunoaște prin revelația supranaturală s-au îndepărtat de Creator și au pierdut esența dragostei adevărate. În lucrarea Dialogul cu iudeul Trifon, Sfântul Iustin Martirul și Filosoful face o extraordinară caracterizare a adevăratei credințe. Există un singur Dumnezeu pe care îl cinstesc atât creștinii, cât și iudeii. Diferă însă modul în care Dumnezeu este cinstit. Iar tocmai acest mod, tocmai felul în care se crede în Dumnezeu, felul în care cineva își manifestă credința poate fi de multe ori hotărâtor în ceea ce privește viața veșnică. Sfântul Iustin detaliză discuția pe care a avut-o cu iudeul Trifon cu privire la cele sfinte, cu privire la Dumnezeu și la modul în care Acesta ar trebui să fie cinstit. Lucrarea nu șovăiește nici măcar la început, ci oferă din start informații bogate, pline de folos pentru cititorii săi de atunci, dar și de acum. Spre exemplu este combătută foarte simplu și într-un mod maiestos metempsihoza. Însă, pe măsură ce este aprofundată, începe să se vădească motivul pentru care lucrearea poartă numele de Dialogul cu iudeul Trifon. Iar un dialog dintre un creștin și un iudeu se concetrează asupra diferențelor doctrinare dintre aceste două religii. Una dintre aceste diferențe este și credința în Domnul Iisus Hristos. Este binecunoscut faptul că evreii, chiar și în ziua de astăzi încă Îl așteaptă pe Dumnezeu să vină și să îi mântuiască, considerându-L pe Iisus Hristos un simplu muritor, negăsind înțelepciunea de a vedea împlinirea profețiilor făcute de Isaia sau de David chiar în viața Celui pe care creștinismul Îl cinstește ca fiind Mântuitorului: „spatele Mi l-am dat spre bătăi și obrajii mei spre pălmuiri și fața nu mi-am

1

Prof.Chițescu, N., Pr. Prof. Petrecuță, I., Pr. Prof. Todoran, Isidor, Teologia dogmatică și simbolică. Manual

pentru Facultățiile Teologice, vol. I, Ed. Renașterea, Cluj – Napoca, 2008, p. 109;

întors-o dinspre rușinea scuipărilor” (Isaia 50, 6) sau „Și ca hrană mi-au dat fiere și întru setea mea mi-au dat să beau oțet” (Psalmi 21, 20).

I. HRISTOLOGIA. NOȚIUNI GENERALE. Prin urmare, discuția dintre Sfântul Iustin Martirul și Filosoful și iudeul Trifon referitor la care dintre cele două doctrine este indicată a fi urmată și acceptată ca și unică cale spre mântuirea făgăduită de Mântuitorul, a devenit focusată asupra Persoanei lui Iisus Hristos. Astfel, Sfântul Iustin dezvoltă un frumos tratat de hristologie ce debutează cu demonstrarea faptului că A doua Persoană a Sfintei Treimi S-a întrupat, cu ajutorul Duhului Sfânt, dintr-o fecioară. Ce este însă hristologia? Ea „este învăţătura despre persoana şi opera de mântuire a Fiului lui Dumnezeu, Iisus Hristos. Învăţătura hristologică este legată de învăţătura cosmologică. Cum starea omului după căderea în păcat a fost dramatică – omul a pierdut comuniunea cu Dumnezeu şi chipul Lui în om a fost izolat – Dumnezeu a hotărât să-l răscumpere, să-l „creeze din nou”, de unde şi supranumele de <<Noul Adam>> acordat Mântuitorului de către Sfântul Apostol Pavel”.2 Prin căderea în păcat omul a pierdut legătura harică cu divinitatea. Dar Dumnezeu, în imensa Sa iubire față de oameni, a hotărât să-l ajute pe om și să nu-l lase să piară înecat în marea păcatului în care s-a aruncat, ci a găsit ca mijloc de scăpare pentru omenire întruparea Fiulului pentru mântuirea lumii3 :„dar Dumnezeu, bogat fiind în milă,pentru multa Sa iubire cu care ne-a iubit, pre noi cei ce eram morți prin greșalele noastre, ne-a făcut vii împreună cu Hristos – prin har sunteți mântuiți! – și împreună cu El ne-a sculatși împreună ne-a așezat întru ceruri, în Hristos Iisus” (Efeseni 2, 4 – 6). Dar pentru ca Fiul să se întrupeze era nevoie ca și lumea să fie pregătită. Astfel, păgânii au fost învățați despre Dumnezeu prin legea morală naturală, lege prin care se păstra în om nevoia
2 3

Pr. Prof. Morar, Nicolae, Curs Dogmatică, Anul IV, Timișoara, 2009, pag. 1; Prof.Chițescu, N., Pr. Prof. Petrecuță, I., Pr. Prof. Todoran, Isidor, Teologia dogmatică și simbolică. Manual

pentru Facultățiile Teologice, vol. II, Ed. Renașterea, Cluj – Napoca, 2008, p. 7;

de a face bine, nevoia ca adevărul să primeze înaintea minciunii și a răului, iar evreii au fost pregătiți prin legea dată de Moise, lege care a contribuit la conștientizarea păcatului și la dezvoltarea sentimentului vinei până într-acolo încât omul să simtă aprig nevoia de săvârșire a binelui pentru a dobândi mântuirea. 4 Astfel, la plinirea vremii, pentru ridicarea omului din păcat, Fiului lui Dumnezeu a binevoit a Se întrupa luând asupra Sa întreaga haină decăzută a neputinciosului om: „Gândul acesta să fie în voi, care era și în Hristos Iisus, Care, Dumnezeu fiind în chip, n-a socotit o știrbire a fi El întocmai cu Dumnezeu, ci S-a deșertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor, și la înfățișare aflându-Se ca un om, S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, și încă moarte pe cruce” (Filipeni 2, 5 – 8). Prin urmare, Iisus Hristos, Cel născut în chip minunat din Fecioară, este atât Dumnezeu cât și om „având două firi, dumnezeiască și omenească, într-o singră persoană sau ipostas, persoana lui Dumnezeu Cuvântul”5 firi care vor rămâne unite pentru veșnicie, căci la a doua Sa venire, Mântuitorul se va arată în trup să judece vii și morții6. Această unire ipostatică atrage după eaanumite consecințe precum faptul că astfel s-a îndumnezei firea omenească, iar Iisus Hristos a fost fără de păcat. Nici măcar păcatul strămoșesc nu l-a avut întrucât El S-a născut în chip minunat din Fecioara Maria. Concluzionând acestea, putem spune că domnului Hristos I se cuvine o singură închinare. 7

4 5 6 7

Ibidem, p. 8; Ibidem, p. 19; Ibidem, p. 23; Ibidem, p. 24;

II. NAȘTEREA DIN FECIOARĂ Discuția dintre Sfântul Iustin Martirul și Filosoful și iudeul Trifon poartă în sine ideile profund ortodoxe ale primului, idei ce se bazează pe argumente puternice culese din sfânta scriptură, dar și întrebările și dorința lui Trifon de a-l pune în dificultate. Sfântul Iustin, nu convins, ci cucerit de frumusețea creștinismului autentic găsește de fiecare dată răspuns provocărilor iudeului. Pe parcursul discuției, se întâlnesc puncte divergente precum necesitatea circuciziei, dar nu a celei trupești, ci a celeli sufletești sau motivul pentru care iudeii cinstesc sâmbăta ca pe o zi de odihnă. Poposind un pic asupra acestui subiect, evreului Trifon i se aduce la cunoștiință faptul că Dumnezeu a poruncit o astfel de zi, nu pentru că El ar fi avut nevoie de așa ceva, ci datorită îndepărtării omului de El și datorită îmbrățișării tot mai dese a păcatului. Același motiv este invocat și în momentul în care discuția poposește se concentrează asupra persoanei Mântuitorului Iisus Hristos. De altfel, Sfântul Iustin aduce argumente prin care se demonstrează faptul că Iisus Hristos este cel anunțat de adevărații profeți ai Israelului. Unul dintre primele mari argumente aduse este și nașterea, în chip minunat din fecioară. Bineîntețeles, argumentele scripturistice folosite sunt de cele mai multe ori culese din Vechiul Testament. Astfel, Sfântul Iustin Martirul și Filosoful apelează mai întâi la vorbele profetului Isaia, susținând faptul că Isaia tocmai de aceea a fost înzestrat cu darul prorociei, pentru ca evreii și alți oameni carevor studia scripturile să creadă în Domnul Hristos: „Şi Isaia mai grăi către Ahaz: <<Cere un semn de la Domnul Dumnezeul tău, în adâncurile iadului sau în înălţimile cele de sus>>. Şi a spus Ahaz: <<Nu voi cere şi nu voi ispiti pe Domnul!>> Şi a zis Isaia: <<Ascultaţi voi cei din casa lui David! Nu vă ajunge să obosiţi pe oameni, de veniţi să obosiţi şi pe Dumnezeul meu? Pentru aceasta Domnul meu vă va da un semn: Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuel. El se va hrăni cu lapte şi cu miere până în vremea când va şti să arunce răul şi să aleagă binele. Că înainte ca fiul acesta să ştie să dea la o parte răul şi să aleagă binele, pământul de care îţi este teamă, din pricina celor doi regi, va fi pustiit>>.” (Isaia 7, 10 – 16) Aceste versete sunt aduse de Sfântul Iustin Martirul și Filosoful tocmai pentru a îi demonstra lui Trifon marea greșeală pe care o face el și cei de o seamă cu el atunci când nu Îl acceptă pe Iisus Hristos drept Dumnezeu. Ba din contră, învățații iudei dau o altă nuanță versetului în care se spune că Mântuitorul se va naște dintr-o fecioară și afirmă că

Acesta se va naște dintr-o tânără.

8

Dar această problemă delicată poate fi trecută pur și simplu

prin cunoașterea lui Hristos 9, prin dorința omului de a nu se mai opune, din cauza mândriei, și de a accepta toate argumentele care îi stau înainte și vorbesc limpede despre faptul că Iisus Hristos este adevăratul Mesia, căci cei care au trăit înainte de Moise, cel care a dat legile după care iudeii își ghidează viața, nu le-au putu păzi pe acestea, de vreme ce, multe dintre ele nu existau atunci, precum circumcizia sau păzirea sabatului, iar multe dintre ele, precum jertfirea mielului sau a țapilor a devenit, pe vremea în care are loc dialogul dintre Iustin și Trifon, imposibil a se săvârșii după cum a cerut Moise. 10 Tot la Isaia apelează Sfântul Iustin Martirul și Filosoful pentru a arăta în continuare de ce crede el că este drept a judeca faptul că Iisus Hristos, Mântuitorul, S-a născut cu trupul din Fecioară, lucu greu de conceput de către Trifon. Cu scopul de a-i arăta adevărata cale a credinței Iustin folosește cuvintele profetului Isaia: „Întru smerenia Lui judecata Lui s-a ridicat şi neamul Lui cine îl va spune? Că s-a luat de pe pământ viaţa Lui! Pentru fărădelegile poporului Meu a fost adus spre moarte.” (Isaia 53, 8), pe baza lui argumentând că Hristos nu Își are neamul de la oameni, și că s-a adeverit prorocia cuprinsă aici, cum că Avesta v-a muri, datorită fărădelegilor oamenilor.11 De altfel, și Sfântul Ioan Hrisostom afirmă despre acest verset că el dă mărturie despre nașterea Mântuitorului din Fecioară, un concept greu de înțeles,12 dar totuși, realizabil, din moment ce la Dumnezeu este totul cu putință și din momemnt ce Hristos, fiind Dumnezeu, nu are cum să aibă păcat, nici chiar cel strămoșesc. Profetul Iezechial are niște cuvinte foarte frumoase cu privire la fecioria Maicii Domnului: „Şi mi-a zis Domnul: <<Poarta aceasta va fi închisă, nu se va deschide şi nici un om nu va intra pe ea, căci Domnul Dumnezeul lui Israel a intrat pe ea. De aceea va fi închisă. Cit priveşte pe rege, el se va aşeza acolo, ca să mănânce pâine înaintea Domnului; pe calea porţii va intra şi pe aceeaşi cale va ieşi>>” (Iezechiel 44, 23) ceea ce înseamnă că Maica Domnului a fost fecioară și așa a rămas în vecii vecilor.13
8

Sfântul Iustin Martirul și Filosoful, Dialog cu iudeul Trifon, Apologeți de limbă greacă, colecția PSB, vol. II, Ed.

IBMBOR, București, 1980, p.139;
9

Ibidem, p. 140; Ibidem, p.141; Ibidem p. 165; Biblia sau Sfânta Scriptură. Ediție jubiliară a Sfântului Sinod, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ibidem, nota de subsol „a”, p. 1097;

10 11 12

Ortodoxe Române, București, 2001, nota de subsol „f”, p. 951;
13

Dar Vechiul Testament conține multe argumente care dovedesc dumnezeitatea lui Iisus Hrisos. Nu doar Iezechiel sau Isaia sau Moise sau Iacov au fost cei care au mărturisit direct sau indirect despre acest lucru, ci chiar și psalmistul David realizează acest lucru în mai mulți psalmi, printre care și psalmul 109 care este de o transparență sugestivă și grăiește extrem de convingător desre dumnezeitatea lui Iisus Hristos. „Cu Tine este poporul Tău în ziua puterii Tale, întru strălucirile sfinţilor Tăi. Din pântece mai înainte de luceafăr Te-am născut>>. Juratu-S-a Domnul şi nu-I va părea rău: <<Tu eşti preot în veac, după rânduiala lui Melchisedec>>. Domnul este de-a dreapta Ta; sfărâmat-a în ziua mâniei Sale împăraţi.” (Ps 109, 4 – 5) sunt cuvintele pe care psalmistul le spune și prin care se scoate în evidență atât faptul că Hristos se va naște cu trupul dintr-o fecioară, dar și că Își va avea preoția Sa, nu de la Aaron, ci de mai sus, direct de la Dumnezeu. 14 Mai trebuie menționat faptul că, deși căzseră, în diferite cazuri, deacord cu Sfântul Iustin, Trifon și prietenii săi au revenit la ideile lor de dinaintea începerii discuției, fapt pentru care Sfântul Iustin se vede nevoit să readucă în discuție cțteva din problemele dezbătute anterior, completând pe alocuri, acolo unde era nevoie, cu alte versete și exemple. Astfel, pomenește și despre faptul că Mesia născțndu-se din Fecioara Maria care era descendentă de-a regelui David s-a împlinit încă o profeție, fapt care ar trebui să balanseze mai mult sufletul lui trifon spre adevăr și care ar trebui să-l determine să părăsească nedumerirea în care se afla în acel moment. 15 Chiar și profetul Daniel face mărturie privitoare la dumnezeirea și umanitatea lui Iisus Hristos. El folosește următoarele cuvinte: „Am privit în vedenia de noapte, şi iată pe norii cerului venea cineva ca Fiul Omului şi El a înaintat până la Cel vechi de zile, şi a fost dus în faţa Lui.” (Daniel 7, 13). Prin acestea dorind să arate că Iisus Hristos a fost om, dar nu a fost și din sămânță omenească, nu a luat cu el păcatul strămoșesc, a fost Adam cel nou, care nu a dus omenirea în ciclul păcatului, ci a mântuit-o pe aceasta prin jertfa Sa cea plină de dragoste.

14 15

Ibidem, nota de subsol „a”, p. 746; Sfântul Iustin Martirul și Filosoful, Dialog cu iudeul Trifon, Apologeți de limbă greacă, colecția PSB, vol. II, Ed.

IBMBOR, București, 1980, p.173;

III. EXISTENȚA LUI HRISTOS MAI ÎNAINTE DE VEACURI Pentru început, Sfântul Iustin Martirul și Filosoful ezită a demonstra faptul că Iisus Hristos a existat și înainte de a Se naște. De altfel, conceptul de Dumnezeu care se întrupează este greu e înțeles de către Trifon. Dar argumentele din partea Sfântului Iustin nu întârzie să apară: „căci după cum sângele strugurelui nu este născut de om, ci de Dumnezeu, tot asemenea și sângele lui Hristos nu avea să fie din neamul omenesc, ci s-a vestit mai înainte, că avea să fie din puterea lui Dumnezeu”
16

Luând în considerare această afirmație se poate considera că o profeție despre

preexistența Mântuitorului sunt și cuvintele patriarhului Iacov: „Nu va lipsi sceptru din Iuda, nici toiag de cârmuitor din coapsele sale, până ce va veni împăciuitorul, Căruia se vor supune popoarele. Acela îşi va lega de viţă asinul Său, de coardă mânzul asinei Sale. Spăla-va în vin haina Sa şi în sânge de strugure veşmântul Său!” (Facere 49, 10 – 11) „căci Duhul Sfânt a numit haină a Lui pe cei ce primesc prin El iertarea păcatelor”
17

, căci haina nu poate exista înaintea

omului, la fel cum oamenii nu pot exista înaintea lui Dumnezeu, iar versetul tocmai despre acest lucru vorbește, despre existența mai înainte a Celui ce avea să spele haina în vin, adică pe cei ce cred în El, pe cei botezați în adevăratul sens al cuvântului. Totodată, prezența lui Hristos în istorie este demonstrată cu argumente scripturistice de către Sfântul Iustin Martirul și Filosoful. El Îl numește pe Hristos ca fiind Celălalt Dumnezeu, pomenind faptul că S-a arătat lui Avraam la Stejarul Mamvri și că a mâncat cele puse înainte de Avraam. Un alt argument esteadus pomenindu-se despre lupta lui Iacov cu Îngerul lui Dumnezeu18 care Se descoperă pe Sine ca fiind adevăratul Dumnezeu. Toate acestea au fost spuse pentru a arăta faptul că Îngerul Dmnului, deși vorbește ca un Dumnezeu, este totuși numit înger, adică cineva care se supune deciziei și voinței lui Dumnezeu, fapt care ne duce cu gândul la Mântuitorul Iisus Hristos, care este și Dumnezeu și om. Aceași idee este folosită și atunci când Sfântul Iustin aduce exemplul lui Moise care a văzut rugul ce nu se mistuia, rug care defapt era Îngerul Domnului, Înger care mai apoi îi spune „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău”: „În vremea aceea, Moise păştea oile lui Ietro, preotul din Madian, socrul său. Şi depărtându-se odată cu turma în pustie, a ajuns până la muntele lui
16 17 18

Ibidem, p.151; Idem; Ibidem, p. 159;

Dumnezeu, la Horeb; Iar acolo i S-a arătat îngerul Domnului într-o pară de foc, ce ieşea dintrun rug; şi a văzut că rugul ardea, dar nu se mistuia. Atunci Moise şi-a zis: <<Mă duc să văd această arătare minunată: că rugul nu se mistuieşte>>. Iar dacă a văzut Domnul că se apropie să privească, a strigat la el Domnul din rug şi a zis: <<Moise! Moise!>>. Şi el a răspuns: <<Iată-mă, Doamne!>> Şi Domnul a zis: <<Nu te apropia aici! Ci scoate-ţi încălţămintea din picioarele tale, că locul pe care calci este pământ sfânt!>> Apoi i-a zis iarăşi: <<Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov!>> Şi şi-a acoperit Moise faţa sa, că se temea să privească pe Dumnezeu.” (Ieșirea 3, 16) . Prin urmare, sintagma Îngerul Domnului, Îl desemnează tocmai pe Dumnezeu, arătând unul din modurile în care Acesta S-a făcut accesibil omului19. Ba mai mult, mistica răsăriteană consideră că acest rug o reprezintă pe Fecioara Maria, care a și rămas fecioară, asemenea rugului de foc care nu mistuie, care nu se consumă și prin care „Dumnezeuli S-a arătat oamenilor în persoana Fiului Său”20 și despre Care se spune că „S-a arătat în rug”(Deuteronom 33, 16), întrucât, consideră Sfțntul Iustin Martirul și Filosoful, și Dumnezeu Fiul a fost născut din Tatăl prin voința Acestuia, după cum „dintr-un foc ia naștere alt foc, nemicșorându-se acela din care s-a făcut aprinderea, ci rămânând același, iar acela care a fost luat din el, se pare că este același și că nu împuținează pe acela din care s-a aprins”21. Celalalt Dumnezeu este Acela care ia parte și la crearea lumii și la toate cele ce au fost făcute de Dumnezeu. Acest lucru se observă din forma de plural a verbului a face22: „Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră, ca să stăpânească peştii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vietăţile ce se târăsc pe pământ şi tot pământul” (Facere 1, 26) Cu toate acestea, există pericolul ca cineva să poată spună că atunci când Dumnezeu a folosit verbul a face într-un asemenea mod, El S-a adresat elementelor din care s-a facăut cerul și pământul sau El S-a Sieși, așa cum obișnuim noi oamenii uneori să facem. Dar Sfântul Iustin Martirul și Filosoful are grijă și de acest aspect și aduce în vedere cuvintele „grăite de însuși Moisi, din care

19

Biblia sau Sfânta Scriptură. Ediție jubiliară a Sfântului Sinod, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii

Ortodoxe Române, București, 2001, nota de subsol „a”, p. 81;
20 21

Idem; Sfântul Iustin Martirul și Filosoful, Dialog cu iudeul Trifon, Apologeți de limbă greacă, colecția PSB, vol. II, Ed.

IBMBOR, București, 1980, p. 163;
22

Ibidem, p. 164;

vom putea să înțelegem, mai presus de orice îndoială, că el a vorbit către cineva, care, din punct de vedere numeric era altul, și care în același timp era și o ființă rațională” 23: „Şi a zis Domnul Dumnezeu: <<Iată Adam s-a făcut ca unul dintre Noi, cunoscând binele şi răul. Şi acum nu cumva să-şi întindă mâna şi să ia roade din pomul vieţii, să mănânce şi să trăiască în veci!...>>”(Facere 3, 22). De alftel, regele David a mărturisit că Hristos a fost născut înainte de crearea lumii „din pântece mai înainte de luceafăr Te-am născut” (Psalmi 109,3), prin voința Tatălui și care se bucură de slavă, căci este vrednic de închinare.

IV. HRISTOS MÂNTUITORUL Beneficiind de un vast bagaj de cunoștiințe în cele ale filosofiei, întrucât înainte de a fi creștin, Sfântul Iustin fusese filosof și adept al pitagoreicilor a găsit de cuviință a aduce exemplul zeilor elini, a mitologiei grecești, care conținea pe alocuri idei asemănătoare cu creștinismul, dar care se deosebea extrem de mult de acesta. Sfântul Iustin aduce exemplul zeului Dionysos, fiul lui Zeus, care a murit și apoi a înviat, lucru care s-a întâmplat și cu Iisus. Dar se menționează faptul că povestea lui Dionysos este o născocire diavolească, în timp ce Iisus Hristos este real, iar viața Sa pământească este mărturie a împlinirii scripturii care spune că Mesia va aduce liniște sufletească și tămăduire trupească celor aflați în nevoi, celor ce au o adevărată foame de dreptate și de Dumnezeu: „Veseleşte-te pustiu însetat, să se bucure pustiul; ca şi crinul să înflorească. Şi va înflori şi se va bucura pustiul Iordanului şi mărirea Libanului se va da lui şi cinstea Carmelului; şi poporul meu va vedea slava Domnului, strălucirea Dumnezeului nostru. Întăriţi-vă voi, mâini slabe şi prindeţi putere genunchi slăbănogi. Ziceţi celor slabi la inimă şi la cuget: <<Întăriţi-vă şi nu vă temeţi. Iată Dumnezeul nostru! Cu judecată răsplăteşte şi va răsplăti; El va veni şi ne va mântui>>. Atunci se vor deschide ochii celor orbi şi urechile celor surzi vor auzi. Atunci va sări şchiopul ca cerbul şi limpede va fi limba gângavilor; că izvoare de apă vor curge în pustiu şi pâraie în pământ însetat. Pământul
23

Idem;

cel fără de apă se va preface în bălţi şi ţinutul cel însetat va fi izvor de apă. Acolo va fi veselia păsărilor, iarbă, trestie şi bălţi.” (Isaia 35, 1-7) Iisus Hristos tocmai acest lucru a făcut. S-a ridicat din neamul lui David și a vindecat orbii și șchiopii, iar darul Său pentru oameni nu s-a limitat doar la atât, ci i-a înnviat pe unii din morți, pe unii aflați în moarte spirituală, dar și trupească. Toate s-au făcut de Hristos ca oamenii să creadă că El este Mesia cel mult așteptat de evrei, El este Cel care poate da viață tuturor, iar cei aflați în vreo infirmitate, a a doua Sa venire vor învia cu trupul curat.24 Poporul evreu este un popor îndoctrinat de către dascălii săi, învățători care își hrănesc poporul doar cu ceea ce vor ei. Astfel, Scripturile au fost trunchiate, au fost văduvite de anumite pasaje și versete care vorbesc despre dumnezeirea Mântuitorului Iisus Hristos. Sunt aduse în discuție cuvintele lui Ieremia: „Eu insă, ca un miel blând, dus la junghiere, nici nu ştiam că ei urzesc gânduri rele împotriva mea, zicând: <<Să-i punem lemn otrăvit în mâncarea lui şi să-l smulgem de pe pământul celor vii, pentru ca nici numele să nu i se mai pomenească>>”(Ieremia 11, 19). Aceste cuvinte, spune Sfântul Iustin, au fost scoase din scripturi în vremea sa, dar s-au mai găsit ttuși în unele sinagogi. Ele mărturisesc despre faptul că evreii vor plănui să-L ucidă pe Hristos, care vine ca un miel spre junghiere după cum mărturisea și Isaia în cartea sa. Cu privire la învierea Mântuitorului Iisus Hristos, Sfântul Iustin Martirul și Filosoful aduce în discuție cuvintele Mântuitorului Care, cerându-I-se de către evrei a face un semn cum că El este Mesia, le-a răspuns că semnul care li se va da va fi somnul lui Iona, adică învierea a treia zi din morți. Totodată, Iosua Navi sau Iisus Navi, este o prefigurare a Mântuitorului căci acesta, a reușit ceea ce legea veche nu a reușit, prin reprezentatul ei, Moise. Moise nu a reușit să intre în pământul făgăduinței, ci doar Iisus Navi, imaginea, la o scară infinit mai mică, a lui Iisus Hristos, dar exemplu este grăitor.

24

Ibidem, p. 175;

CONCLUZII Această lucrare a sfântului Iustin Martirul și Filosoful se dovedește a fi mântuitoare de suflet. Pornind de la o simplă discuție s-a născut o moștenire care nu va muri nicicând întrucât în ea trăiește adevărul propovăduit de Dumnezeu. Lucrarea este un adevărat tratat de hristologie, născut nu din dorința de a filosofa, ci mai degrabă din dragostea de a-i vedea pe toți oamenii îmbarcați în corabia care duce pe țărmul mântuirii, această corabie nefiind alta decât adevărul lui Dumnezeu, adevăr păstrat în Biserica Lui cea sfântă. Sfântul Iustin Martirul și Filosoful găsește de cuviință a poposi mai mult asupra câtorva din astpectele hristologice cunoscute de noi în ziua de astăzi. Faptul este justificabil întrucât el încearcă să-l convingă pe iudeul Trifon și pe însoțitrii acestuia despre faptul că se află în rătăcire, răstălmăcind scripturile. Marea diferență între creștini și evrei este aceea că primii Îl recunosc pe Domnul Iisus Hristos ca fiind dumnezeuadevărat și om adevărat, în timp ce iudeii Îl văd ca pe un impostor ce nu merită atenție. Sfântul Iustin își canalizează întreaga energie spre a dovedi mai întâi că Hristos S-a întrupat din Fecioară și mai apoi pentru a demostra că Acesta a existat încă de înainte de a fi făcută lumea. Argumentele aduse sunt diverse, deși marea lor majoritate sunt de proveniență scripturistică și mai ales veterotestamentară. Lucru este de înțeles căci, după cum am spus discuția are loc între un creștin și un evreu, ambii crezând în Dumnezeu. Se aduc totodată și argumente de țin de elenism, sau argumente logice, dar într-un procent foarte mic. Dialogul cu iudeul Trifon este unul veșnic viu, este unul care își face loc și în actulitatea cotidiană, iar învățăturile trase de cel care îl citește sunt cu adevărat valoroase. Chiar dacă lucrarea nu se prezintă bine structurară, existând deseori reveniri asupra unor subiecte, chiar dacă elemntele ce țin de hristologie sunt înșirate pe parcursul operei și nu sunt organizate într-un anume fel, omul poate învăța că Hristos Dumnezeu S-a întrupat din Fecioară, neavând păcat, păstrându-Și firea dumnezeiască și ridicând-o pe cea omenească din noroiul în care singură se aruncase.

BIBLIOGARFIE:     Biblia sau Sfânta Scriptură. Ediție jubiliară a Sfântului Sinod, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2001; Sfântul Grigore de Nyssa, Scrieri, Partea II, Colecția Părinți și Scriitori Bisericești, Nr. 30; Ciudin, Nicolae; Studiul Vechiului Testament, Ed. Credința Noastră, București, 1997; Prof.Chițescu, N., Pr. Prof. Petrecuță, I., Pr. Prof. Todoran, Isidor, Teologia dogmatică și simbolică. Manual pentru Facultățiile Teologice, vol. I, Ed. Renașterea, Cluj – Napoca, 2008;   
Prof.Chițescu, N., Pr. Prof. Petrecuță, I., Pr. Prof. Todoran, Isidor, Teologia dogmatică și simbolică. Manual pentru Facultățiile Teologice, vol. II, Ed. Renașterea, Cluj – Napoca, 2008;

Pr. Prof. Morar, Nicolae, Curs Dogmatică, Anul IV, Timișoara, 2009; Sfântul Iustin Martirul și Filosoful, Dialog cu iudeul Trifon, Apologeți de limbă greacă, colecția PSB, vol. II, Ed. IBMBOR, București, 1980;

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful