 Evolutia conceptului “Drepturile Omului”

Starea de criza care se prefigureaza tot mai mult in evolutia societatii contemporane impune revenirea la problema drepturilor omului in societate. Situarea problemei drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului pe prim-plan este o dovada a marilor transformari spirituale , culturale si morale, dar si a celor politico-juridice, pe care le traverseaza comunitatea internationala. Cu alte cuvinte, problematica drepturilor omului ramane alaturi de cea a pacii, ale carei contururi promitatoare ne ofera pana in prezent numai o imagine indepartata a unei lumi cu mai putine arme si mai multa securitatea, una din temele dominante ale vietii politice si ale dezbaterii publice. Problemelor multiple si complexe legate de existenta umana, de drepturile omului se incearca se da raspunsuri, atat pe plan intern cat si pe plan international, dar si in domeniul actiunii politice de stat directe, in organizatii si reuniuni internationale si in mijloace de informare. Aceste probleme multiple si complexe pe plan intern sunt, asa cum afirma Ion Diaconu « parte integranta a fenomenelor si evolutiilor vietii politice , economice, sociale si culturale ale fiecarei tari,iar problema realizarii lor nu se poate pune decat intr-un context istoric, national, social si politic.Situatia se prezinta diferit de la tara la tara si este in continua evolutie, depinzand de imprejurarile istorice nationale si de directia pe care o urmeaza procesul de dezvoltarea in fiecare tara.» De asemenea tot Ion Diaconu afirma ca « pe plan international problematica drepturilor omului este strans legata de evolutia problemelor globale ale omenirii – securitatea, pacea, dezvoltarea. Multiplele probleme care exista si care apar in fiecare tara nu pot fi solutionate decat in contextul unei evolutii pozitive in domenii cum sunt rezolvarea conflictelor existente si prevenirea altora, asigurarea dezvoltarii tuturor tarilor lumii, mentinerea pacii si securitatii internationale ». In acelasi timp, trebuie sa incercam sa desprindem directiile de actiune privind colaborarea dintre state in acest domeniu, asa cum rezulta din angajamentele internationale adoptate si cum sunt practicate in organismele ONU si in alte organizatii.

 Originile si evolutia conceptului “Drepturilor Omului”

Montesquieu formuleaza o definitie a legii in maniera scientista si anume : « Legile. Rouseau si Ch. exponentii scolii dreptului natural. pornind de la Decalog cu cele zece porunci.deoarece.J. inca din timpuri stravechi si a fost redata in cuvinte stralucitoare.n. filosofii crestini au incercat sa dezvolte ideile despre conditia egala a oamenilor . dispozitiie legilor pozitive.care porneste de la ideea ca omul.descoperire a drepturilor si libertatilor omului. pe pozitii secunde situandu-se dreptul natural si abia pe locul al treilea –dreptul pozitiv ca drept derivat de la primarul (divin) si secundarul (natural). inspirandu-se uneori din dogmele religiei crestine. potrivit teoriei lui Toma d`Aquino . » In secolul al XVII-lea. ajurisprudentei romane ca si in epocile urmatoare. acordand prioritate dreptului divin.) care a facut o distinctie clara intre idei si cultura sau traditie.L. » Meritul lui Montesquieu este de a fi inteles in context raportul dintre legi si libertate dar si contributia la pregatirea ideologica a Revolutiei Franceze din 1789. are in orice loc si in orice moment drepturi care sunt anterioare si primare celor acordate de catre societate si recunoscute de dreptul natural. In acest sens consideram ca putem retine aprecierea facuta de Giorgio del Vecchio . valabile chiar daca acestora nu le corespund sau le corespund doar imperfect. » In secolul al XVIII-lea aceste probleme au fost abordate de numerosi ganditori. sunt raporturi necesare care deriva din natura lucrurilor si in acest sens. este in centrul unei ordini sociale si juridice juste. » In Grecia antica o contributie importanta in dezvoltarea conceptiei necesitatii unui ansamblu universal si etern de reguli referitoare la fiinta umana a avut-o Platon (427-447 i. in acest context. au aratat ca « omul este o fiinta sociabila prin natura sa.Ca fenomen social. Individul. in special Hugo Grotius . in sensul cel mai larg. care afirma ca : « Ideea ca fiinta umana poseda prin natura sa anumite drepturi . caracteristice pentru orice fiinta umana. referindu-se la componentele esentiale ale societatii afirma ca « dupa cum oamenii au renuntat la independenta lor naturala pentru a . insa legea divina are preeminenta absoluta asupra dreptului laic. analizand dezvoltarea istorica a societatii umane. prin insasi natura sa. In schimb ca fenomen juridic. drepturile omului isi au originea in antichitate. supranumit parintele stiintei dreptul natural. care in opera sa Politica afirma ca: « numai prin lege devine cineva sclav ori liber. prin natura oamenii nu se deosebesc cu nimic. gratie filosofiei antice. asa cum este ea definite de rege. iar alteori doar din lumina ratiunii. toate lucrurile au legile lor.de Montesquieu.e. nefiind altceva decat norme uzuale ale relatiilor in societate. care aspira sa traiasca in pace cu semenii sai.anuntand in acest mod drepturile individuale fundamentale. o contributie semnificativa avand J. drepturile omului isi au originea in doctrina dreptului natural. « Biserica Crestina a stabilit chiar o ierarhie a diverselor surse de drept in materie. s-a ivit in mintea omeneasca. Chiar din prima fraza a lucrarii sale Despre spiritul legilor. Cu alte cuvinte acesta este un drept superior in raport cu expresia de vointa a statului in diferite forme de existenta ale acestuia si neconditionat de intetresele pe care statul le poate avea intr-un moment al evolutiei sale istorice. Lui Aristotel ii apartine primul germene al ideii de drept natural. » In Evul Mediu. Lucrarile lui au un pronuntat caracter de afirmare. Aceasta filosofie are un caracter progresist. apt a determina singur ceea ce este util sau daunator societatii.

se supune lor. Egalitatea oamenilor consta in faptul ca ei sunt asemanatori in demnitate. legea trebuie pusa deasupra oamenilor si nu un om asupra altora. Habeas Corpus Act din 26 mai 1679. atunci cand intra in raporturi sociale. fie si mult mai tarziu . De aceea. nici deposedati prin vreun contract. caci ascultarea de o lege pe care singur ti-ai stabilit-o inseamna libertate. prin care baronii si episcopii englezi obtin o serie de privilegii si garantii procedurale de la rege. ” Bineinteles si incontestabil. sa fie private . fara o judecata loiala a egalilor sau in conformitate cu legea tarii ». sau declarat in afara legii. ca primele legi reprezinta libertatea. sau exilat. Bill of Rights din 13 februarie 1689. la 12 iunie 1776. totusi ca . legea fiind a tuturor . nu este a nimanui in particular. pentru ca. in concluzie . interzicerea pedepselor cu cruzime. care prevedea ca « toti oamenii se nasc egali. iar cele din urma –proprietatea. ei au drepturi inerente de care nu pot.trai sub ascultarea legilor civile ». dreptul la alegeri libere. Esential filosofiei juridice a lui este idea instaurarii domniei legii si. sau lezat de orice maniera ar fi si noi nu vom purcede impotriva lui si nici nu vom trimite pe nimeni impotriva lui. se adopta Declaratia drepturilor din statul Virginia.. Consideram . caci egalitatea implica liberatea . In cultura europeana in secolele XVII-XIX au aparut si primele instrumente juridice de transpunere in prevederi legale a acestore drepturi si libertati fundamentale. incepand cu sfarsitul secolului XVIII-lea . dreptul la liberarea pe cautiune.  Aparitia si evolutia primelor instrumente juridice pentru protectia drepturilor omului Primul text cunoscut in istorie este Magna Carta Libertatum proclamata in Anglia de catre Ioan fara de Tara in anul 1215. problema drepturile si libertatilor fundamentale ale omului ramane o preocupare constanta a marilor filosofi si in urmatoarele decenii. prin ea. liberi si independenti . in documente internationale si a devenit ceea ce astazi noi recunoastem cu totii – sistemul contemporan al Dreptului international al Drepturilor si Libertatilor fundamentale ale Omului. mentinand . a domniei poporului care in acelasi timp este autorul si supusul ei : caci aceeasi vointa care face legile . In America. Continutul acestui document prevedea ca : « Nici un om liber nu va putea fi arestat sau intemnitat. cu posibilitatea achizitionarii si stapanirii de bunuri si de a cauta si a obtine fericirea si . in statul Virginia . Acest act de epoca a avut o prioritate absoluta asupra tuturor celorlalte acte care s-au elaborat in lume in decursul timpului in acest domeniu atat de important pentru intreaga populatie a globului. « prin care s-a format sistemul parlamentar al Marii Britanii. si anume dreptul de a se bucura de viata si de libertate. sau deposedat de bunurile sale. dreptul de a fi judecat de un tribunal independent ». libertatea cuvantului. In Anglia. apar unele documente importante privind drepturile omului intitulate : Petitia drepturilor din 7 iunie 1628. problema drepturilor omului trece intr-o noua faza de dezvoltare –consacrarea drepturilor.

Acest text consfinteste o serie de drepturi fundamentale – un ideal comun ce trebuie implinit. profesie. exceptand opt abtineri (Africa de Sud. sex. religie. zi care este sarbatorita in lume ca Ziua Internationala a Drepturilor Omului. indiferent de rasa . care a inspirat in mod direct elaborarea si incheierea ulterior a unei game de instrumente complementare privind reglementarea drepturilor omului in unele domenii speciale si concrete : • Autodeterminare si dreptul de independenta al popoarelor colonizate • Lupta impotriva discriminarii bazate pe rasa. culminand cu Carta Internationala a Drepturilor Omului. limba. Acest document a fost adoptat fara nici o impotrivire din partea statelor membre ONU . Intrucat declaratia nu are forta juridica obligatorie.Declaratia de independenta a Statelor Unite ale Americii. bunuri. in perioada anilor 1948-1966 s-au purtat negocieri pentru adoptarea unui document in acest sens. religie. loc de munca.siguranta personala ». opinie politica. origine nationala sau sociala. sex.educatie. • Lupta impotriva crimelor de razboi si crimelor impotriva umanitatii • Protectia persoanelor supuse unui regim de detentie sau de inchisoare • Interzicerea torturii si altor tratamente analogice inumane • Drepturile persoanelo cu deficiente mintale si handicapate • Progresul si dezvoltarea in domeniul social • Folosirea progreselor inregistrate de stiinta si tehnica in interesul pacii si beneficial omenirii • Cooperarea si dezvoltarea culturala pe scara internationala • Drepturile politice ale femeii • Lupta impotriva rasismului. ea de jure nu creeaza obligatii pentru state. asa cu se sustine in chiar termenii Declaratiei. Ca urmare a faptului ca statele au considerat necesara adoptarea unui document care sa contina dispozitii de forta juridica. La 10 decembrie 1948 s-a adoptat Declaratia Universala a Drepturilor Omului . nefiind un tratat international. instigarii la razboi si aparheid-ului • Lupta imotriva terorismului si Promovarea drepturilor omului . nastere sau situatie materiala. prevederile sale au fost incluse in constitutiile si legile interne ale statelor. URSS si cinci democratii populare). care consacra ca idee de baza este aceea ca toate guvernarile au fost stabilile de catre oameni anume pentru a garanta drepturile consfintite. fapt pentru care aceasta a capatat o importanta deosebita. La 14 iunie 1776 se adopta la Philadelphia. Arabia Saudita. credinta.pentru toti oamenii. Cu toate acestea .

ea a fost folosită în S.unei Cetăţi. la sănătate. Este vorba de o preocupare realistă.perenitatea statului). însă.şi în viitor -una din principalele surse de inspiraţie pentruorice analiză serioasă asupra Drepturilor omului şi Libertăţilor publice. Trebuie să se recunoască că dacă lista drepturilor omului este astăzi. De altfel. conferindu-le. Se mai poate discuta şi despre semnificaţia liberală a anumitor declaraţii. În fine. imediată. dar acest fapt provoacă adesea controverse.de limite în exercitarea acestor drepturi formulate în termenivagi şi deci susceptibile de interpretare extensivă (interes general. Se poate aprecia că în ansamblu. Nici una din lucrările de referinţă din acest domeniu n-au putut evita această Declaraţie. care dă judecătorului o putere de apreciere importantă ce nupoate fi acceptată întotdeauna fără iritare de către puterea executivă. doar problema aplicării efective a acestor garanţii. în sensul relaţiei fiinţei umane cu Cetatea.Dacă se are în vedere concepţia originară a drepturilor omului (drepturile individului au fost dirijate în primul rând ca barieră de protecţie contra acţiunii tentaculare aputerii). deideologii. tehnica garantării drepturilor pare că se suprapune progresiv peste cea a Declaraţiilor. morală publică. în decursul a două secole de la apariţia Declaraţiei.prin prezenţa câtorva dintre acestea în conţinutul unor Constituţii recente. o forţă juridică. punerea ei în aplicare.rămâne.A. există un incontestabil progres juridic. locuitorul unui oraş. Se ştie că „cetăţean" provine de la latinescul „civitas". Aceast apresupune existenţa unui control juridic şi o redactare fără ambiguităţi. în această privinţă constituanta îşi ia adesea precauţii suplimentare pentru asigurarea eficacităţii. Oricum. în ciuda Principiului separaţiei puterilor. adică respectarea acestor drepturişi libertăţi fundamentale. adică încorporându-le în articolele constituţiilor. libertăţile colective fac casă bună cu libertăţile individuale. această orientare instituie un progres incontestabil şi contribuie la armonizarea conceptului de drepturi fundamentale ale individului şi cetăţeanului. aducând totodată. deci a unei comunităţi care se conduce după anumite reguli convenite decomun acord. în 1791 în primele zece amendamente (Bill of Rights) dar ea tinde să se generalizeze. Tendinţe contemporane în materie de Declaraţie a drepturilor Creşterea drepturilor şi libertăţilor proclamate este însoţită de îndatoriri numeroase şi.Tehnica nu este nouă.dreptul la viaţă. . contribuţii noila elaborarea Conceptului privind Drepturile omului. Declaraţia abordează statutul fiinţei umane din perspectiva drepturilor sale naturale inalienabile . constituţionalizând lista drepturilor fundamentale. Tendinţa de a recunoaşte o oarecare forţă juridică a Declaraţiei drepturilor. Unii ar dori să treacă drepturile poporului (cu conţinut cel puţin incert) înaintea drepturilor individului. în lume. de rivalităţi de interese etc. mai ales. variază mult. unde accentuarea îndatoririlor şi aexcepţiilor se situează deasupra drepturilor. mai mult sau mai puţin uniformă şi stereotipă. la securitate.atunci se poate constata la ce evoluţie s-a ajuns. la existenţă. care va rămâne . astfel. Acest document de referinţă în gândirea mondială privind Drepturile omului a valorificat toate contribuţiile anterioare în domeniu. depinzând de tipurile de civilizaţie.U. în ce priveşte această chestiune. şi drepturilor cetăţeneşti.

legilor şi rânduielilor comune”.înseamnă că„fac parte din aceeaşi naţiune”. deci. Adunarea Naţională a Franţei stipula în Declaraţie că tocmai datorită gravelor consecinţe ale „nesocotirii drepturilor omului" a hotărât „să expnă într-o Declaraţies olemnă drepturile naturale.în epoca modernă . tot ceea ce va fi când nu vom mai fi noi". În acest fel. locuind pe „un anumit teritoriu". Romain Rolland preciza că „patria sunt eu. atrăgând atenţia asupra faptului că „în calitatea sa de cetăţean al unei ţări. în sensul decomunitate naţională. chiar din titlul Declaraţiei se precizează că fiecare dintre noi are şicalitatea de cetăţean. evaluarea activităţii autorităţilor în respectarea. sediversifică. Numai pe o asemenea bază se poate compara activitatea puterilor statului cu scopurile lor programatice. amintindu-le permanent acestora „drepturile şi datoriile lor". Această facultate a fiecăruia dintre noi presupune„supunerea conştientă a individului ideii şi conceptului de patrie”. e tot ceea ce iubim. în sensul că „îşi asumăacel statut convenit de comunitate . fiecare cetăţean. ceea ce . Un cetaţean francez .era şi este considerat şi astăzi a avea facultatea „de a-şi subordona faptele şi actele proprii. care sunt corelate cu drepturile şi obligaţiile publice ale celorlalţi. Aşadar.Voltaire suprinde în această judecată „raportul individului cu patria sa şi cu restul lumii". în general. Raportul individului cupatria sa implică. Subliniind legătura individului cu patria. pentu a fi bun patriot. eşti tu. implică: cunoaşterea de către fiecare cetăţean a drepturilor şi obligaţiilor proprii. ca cetăţean al ei" . Reprezentanţii poporului francez au hotărât ca Declaraţia să fie „necontenit prezentată tuturor membrilor Corpului social". În anii Revoluţiei Franceze s-a afirmat cu putere ideea că „a muri pentru Patrie este soarta cea mai frumoasă.Legătura sa cu patria căreia îi aparţine nu exclude raporturile cu cetăţenii altor ţări.constituiţi în Adunarea Naţională .Într-o ţară. neînstrăinabile şi sfinte ale omului". Reprezentanţii poporului francez .aceste raporturi se dezvoltă. cu o semnificaţie deosebită în procesul declanşârii Revoluţiei şi afirmării naţiunii moderne. ci. se amplifică continuu. promovarea şi aplicarea măsurilor care să asigure înfăptuirea drepturilor fiecărui membru al Comunităţii. de altfel. Jean-Jacques Rousseau arăta că„de îndată ce nu mai are patrie. . fiind „aparţinători ai unei patrii anume".idee progresistă. . ca expresie a exercitârii libertăţilor publice. fiecare om acţionează ca cetăţean.ca. le implică. Concepţia autorilor Declaraţiei drepturilor omului şi ale cetaţeanului includea „posibilităţile de control popular asupra actelor Guvernământului".dimpotrivă. Un asemenea control. iar . tot ceea ce visăm. de a-i garanta dezvoltarea şi afirmarea. el stâruia asupra „legăturii omului cu patria sa. „putând oricând să fie comparate cu ţinta oricărui aşezământ politic" . având drepturi şi obligaţii publice. supus aceloraşi legi. cea mai vrednică de pizmuire”. „Nesocotirea drepturilor omului sunt singurele pricini ale relelor publice". omul nu se opune celorlalţi oameni". unii îşi închipuie că trebuie să fie inamicii restului omenirii". actele puterii legiuitoare şi a celei executive. îndatorirea „de a o apăra.în optica părinţilor Revoluţiei . uitarea sau nesocotirea drepturilor omului sunt singurele pricini ale relelor publice şi ale corupţiei guvernelor".au înscris în Preambulul „Declaraţiei drepturilor omului şi ale cetăţeanului" că „neştiinţa. să fie mairespectate. François-Marie Arouet Voltaire arăta că „este întristător că adeseori. precum şi a acelor drepturi şi obligaţii ce revin autorităţilor publice. omul încetează de a mai fi”.

înscris . Revoluţia Franceză avea să recunoască tuturor fiinţelor umane unul din cele mai importante drepturi.Unii analişti observau că autorii Declaraţiei„fuseseră obligaţi sâ recunoască existenţa deosebirilor sociale.care au existat şi până la Revoluţie şi dupa Revoluţie". să tindă pururea la menţinerea Constituţiei şi legilor obşteşti". filozofi şi literaţiai vremii sale .Există. în care nu se găseşte încă nici o urmă a ceea ce este voinţa liberă în şi pentru sine. deci. sub înrâurirea împrejurărilor din care purced din structura creierului sâu si din aşezarea actuală a reziduurilor formate mai înainte. proprietatea. potrivit firii sale.însă. acela de a se naşte şi a trăi „în libertate şi egalitate". sub înrâurirea condiţiilor exterioare. la confluenţa libertăţii unei persoane.alaturi de Egalitate şi Fraternitate pe frontiscipiciul marii Revoluţii a francezilor. toate. Autorii Declaraţiei proclamau un Principiu. Charles Louis de Secondat Montesquieu preciza că „libertatea este dreptul de a face tot ceea ce . în Declaraţie se consacră obligaţia de a se determina numai prin lege „marginile libertăţii". a consacrat acea formula celebră care avea să fie preluată şi comentată în toate documentele ulterioare referitoare la drepturile omului. Aceste drepturi sunt: libertatea. capacitatea fătului.Asupra supoitului obştesc al deosebirilor aveau să se exprime numeroase puncte de vedere.în cunoscutul său Tratat de Biologie afirma că „libertatea este facultatea ce o are individul de a se purta potrivit firii sale. cu libertatea altei persoane. deoarece parinţii Revoluţiei nu vizau nemijlocit funcţiile organismului uman la naştere. au încercat „să explice deosebirile sociale". Declaraţia drepturilor omului şi ale cetăţeanului. precizându-se în acest fel-că „practica drepturilor naturale ale omului nu are alte margini decât cele care asigură celorlalţi membri ai societăţii realizarea aceloraşi drepturi". În acelaşi articol .adoptată de Adunarea Naţională a Franţei la 2 octombrie 1789.Reprezentanţii poporului francez urmăreau . “Oamenii se nasc şi rămân liberi şi egali în drepturi” Chiar din primul său articol. Având în vedere importanţa precizării acestor limite. În celelalte articole ale Declaraţiei sunt stipulate acele căi şi modalităţi practice pentru conservarea şi realizarea „drepturilor naturale şi imprescriptibile ale omului". siguranţa şi opunerea la asuprire. o legătură organică între libertatea interioară şi libertatea exterioară a individului.se stipulează că „deosebirile sociale nu se pot întemeia decât pe folosinţa obştească". Toţi au considerat că „folosinţa obştească era o explicaţie mult prea generală a acestor deosebiri".pe această cale . Dante Aligheri (1265-1321) . Critica celor care susţineau că „Declaraţia Revoluţiei Franceze exagera când proclama câ omul este liber de la naştere" nu rezistă unei analize atente. dreptul şi moralitatea. cel al libertăţii. pana la discrepanţele incredibile din zilele noastre.unul din cei mai cunoscuţi gânditori. de a fi conştient de faptele si actele sale.departe de a se diminua.să ofere garanţia că „reclamaţiile cetăţenilor.„folosinţa obştească" a primit conotaţii diferite. În Declaraţie se stipulează că „libertatea constă în putinţa de a face tot ceea ce nu vatămă altuia". s-au accentuat continuu. întemeiate pe nişte principii simple şi netăgăduite. care -după consolidarea Revoluţiei în planul structurilor Puterii .cu care debutează Declaraţia . o atare reprezentare poate fi luată numai ca totală lipsă a culturii gândirii. Georg Willhelm Friedrich Hegel arăta că atunci când sesusţine că „libertatea în genere este să poţi acţiona aşa cum vrei. a noului născut de a raţiona. Consacrând că „oamenii se nasc şi rămân liberi şi egali în drepturi". Atât în timpul procesului revoluţionar. cât şi după aceea.

Principiu progresist pentru acele vremuri revoluţionare. laureat al Premiului Goncourt în anul 1907 . deci a unei componente majore a Guvernământului-„există riscul ca guvernanţii să considere că ordinea publică este aceea convenabilă lor" şi „nu ordinea convenabilă şinecesară întregii comunităţi". Totodată. în felul acesta se consacră „limita în care poate acţiona legea".Toţi cetăţenii fiind egali în faţa legii. Libera comunicare a cugetărilor şi a părerilor „este unul din drepturile celemai de seamă ale omului".Revoluţia Franceză a consacrat principiul potrivit căruia„legea trebuie să fie aceeaşi pentru toţi". o operaţiune subiectiva. de regulă.dacă nu-şi poate transmite părerile" şi că „îngrădirile practicate în această privinta sunt contrare progresului". tipări. şi dacă un cetăţean ar putea să facă ceea ce ele interzic. sunt deopotrivă admişi „la toate demnităţile. manifestările acestor păreri. că .aprecia că „omul nu este liber. fie că pedepseşte. s-a observat că „aprecierea caracterului vătămător alacţiunilor-fiind. precizând că „tot ceea ce nu este oprit de lege nu se poate împiedica. Valoarea programatică a Declaraţiei drepturilor omului şi ale cetăţeanului. Experienţa a demonstrat şidemonstrează. făcută foarte riguros pe măsură". Jules Renard (1864-1910)-un mare scriitor şi poetfrancez.respingându-se „practica abuzurilor şi fărădelegilor condamnate de poporul răsculat al Franţei în 1789". să nu tulbure ordinea publică stabilită de lege". Cuvintele „nu trebuie să fie decât haina gândului. De aceea. în puterea unor indivizi care dispun vremelnic de pârghiiile de comandă ale unei naţiuni . scrie.s-au constatat încălcări şi abuzuri. însă. restrângându-se şi. stipulând că „nimeni nu trebuie să fie tulburat pentru părerile sale. Declaraţia consacră libertatea deplină a opiniilor. Aceste principii generoase ale Revoluţiei Franceze au fost preluate şi consecrate în toate „legile fundamentale ale ţărilor democratice". la toate locurile şi slujbele publice.poate fi abuzivă".". precizând că „legea este expresia voinţei obşteşti" şi că „toţicetăţenii au dreptul să ia parte personal sau prin reprezentanţii lor la alcătuirea legii". în care „fărădelegea şi arbitrariul luaseră proporţii revoltătoare". uniifuncţionari ajunşi în funcţii şi demnităţi importante considerându-se „mai presus delege". În acest . eliminându-se determinările subiective. s-a atras atenţia asupra capcanelorpe care îl implică. fie chiar religioase.şi nimeni nu poate fi silit să facă ceea ce legea nu porunceşte". pentru un alt grup de interese „poate fi necesar. după capacităţile lor şi fără altă deosebire în afară de virtuţile şi de talentele lor”. Astfel. când pânâ şi cei mai înalţidemnitari ai statului încalcă grav chiar Constituţia ţării.Ceea. mai atentă. dânsul observă că „oamenii au răspunderea opiniilor proprii". pentru că şi ceilalţi arputea să facă la fel. pe cât posibil. cei mai reputaţi analişti în domeniu auconsiderat că „legile care poruncesc în acest domeniu trebuie emise pe criteria obiective. atât ca.în multe cazuri . Încă din zilele Revoluţiei Franceze s-a pus în discuţie conceptul de ordine publică. fie că ocroteşte. La o analiză ulterioară.ce pentru „un grup de interese este considerat vâtămător".elaborată de părinţii Revoluţiei Franceze constă şi în faptul că stipulează „rolul obştiîn actul de Guvernare". aşa cum se întâmplă în România în anii 1999-2000. în chip liber. deoarece-fiind lăsat la latitudinea legiuitorului. Declaraţia stipulează că „legea nu are dreptul decât de a opri acţiunile vătămătoare societăţii". el nu ar mai avea libertate.îngăduie legile. apreciindu-se că„definirea sa poate fi arbitară”. util etc. rămânând a răspunde de abuzul acestei libertăţi în cazurile determinate de lege". În temeiul Declaraţiei. fiecare cetăţean poate „vorbi.

posturile şi serviciile publice.în Declaraţie s-a stipulat că „societatea are dreptul de a cere socoteală oricărui agent public despre administraţia lui". se aratâ înDeclaraţia Dreptunlor Omului şi Cetăţeanului (art. Este important de observat că . fără a fi criticat că abuzează. Controlul societăţii asupra Guvernământului a fost în atenţia lui Montesquieu. iar nu spre folosinţa particulară a celorcărora le este încredinţată". un timp de mai multe decenii. Reflectând gândirea politică. pe un plan mai general. ci numai în folosul ei".Individul.Declaraţia franceză. 13 ). să tipărească în mod liber.sunt deopotrivă admişi în toate demmtăţile.Orice „cetăţean” poate să vorbească. este îndreptăţit să-şi exercite drepturile chiar împotriva statului şi a societăţii. pentrucă el este creatorul ordinii legale a statului. adoptată la 26 august 1789 de către Adunarea Naţională. şi în mod evident necesare. Ele sunt drepturi fundamentale cetăţeneşti. ca promotor al timpurilor moderne.document de referinţă al Revoluţiei Franceze se stipulează că este necesară o Putere publică pentru a „chezăşui drepturile omului şi ale cetăţeanului" şi că „această Putere este întemeiată spre folosul tuturor. Complexă este şi lupta pentru legiferarea drepturilor omului în Franţa. după capacitatea lor şi fară altă deosebire decât aceea a virtuţilor şi talentelor lor" (art. sub aspectul conţinutului lor social. Concluzia la care s-a ajuns a fost că „agenţii publici trebuie să fie controlaţi de societate pentru ca actele guvernâmântului să nu fie contrare comunităţii. proprietatea(care este proclamată drept inviolabil şi sacru). în raport cu posibilităţile lor(art. Declaraţia franceză poartă titlul de "Declaraţia Drepturilor Omului şiCetaţeanului şi încearcă să legalizeze în viaţa de stat aceste două categorii de drepturi.În baza declaraţiei sunt considerate ca drepturi absolut personale de care indivizii trebuie să se bucure. Contribuţia comună necesară întreţinerii forţei publice trebuie să fie repartizată între cetăţeni în mod egal. bazată pe proprietatea privată. Aceste drepturi. revendicând posibilităţile egale de a fi admişi în toate demnităţile. morală şi socială a secolului al XVIII-lea. pe economia de piaţa. a lui Jean-Jacques Rousseau şi a constituit subiect de dezbatere publică în anii tumultoşi ai Revoluţiei Franceze. 8). exprimă cerinţe politice şi juridice ale transformării orânduirii feudale într-una capitalistă. Legea nu trebuie să stabilească decât pedepsele strict. în calitatea lor de oameni: libertatea. Libertatea constă în a putea face tot ceea ce nu este în detrimentul altuia (art 4). siguranţa şi rezistenţa împotiva asupririi.l). înfăţişându-se. deoarece oamenii.11).Declaraţia Franceză din 1789. şi nimeni nu poate fi pedepsit decât în virtutea unei legi stabilite şi promulgate anterior delictului şi aplicate în mod egal (art. 'Toţi cetăţenii fiind egali în faţa ei . În acest sens. . se prezintă în calitatea lor de membri ai statului public. "Oamenii se nasc şi rămân liberi şi egali în drepturi. reprezintă condiţiile inerente ale înlăturării privilegiilor feudale şi ale instaurării noii orânduiri. luându-se în considerare experienţa anilor de abuzuri şi inegalităţi s-a ajuns la concluzia „nevoii controlului social asupra treburilor publice". a proclamat prioritatea individului faţă de stat. să scrie. egalitatea.încă din acele momente tensionate aleRevoluţiei. declarat cetăţean suveran cu drepturi sacre. capitaliste. 6). cu condiţia să răspundă de folosirea abuzivă a acestor libertăţi în cazurile determinate de lege (art. posturile şi serviciile publice.

decât cele ale virtuţiilor şi talentelor lor. considerând că ignorarea. nici un individ. nu pot exercita vreo autoritate care să nu emane de la ea. posturi. în mod egal. Având ca exemplu DECLARAŢIA DREPTURILOR de la 1689.abstractă expresie a raţiunii eterne.5). ea a fost princepută ca o declaraţie universal-valabilă. la orice demnităţi. proprietatea şi rezistenţala opresiune.exercitarea drepturilor naturale ale fiecărui om nu are limite decât acelea care asigura celorlalţi membri ai societăţii folosirea de aceleaşi drepturi. ceea ce i-a asigurat o răspândire foarte largă şi durabilă.Orice om trebuie considerat nevinovat pâna la probarea culpabilitaţii sale. Alături de drepturile omului sunt enunţate şi explicate îndatoririle fundamentale ale cetăţeanului.Toţi cetăţenii fiind egali în faţa legii. Astfel.În consecinţă. -Scopul oricărei asociaţii politice este conservarea deprinderilor naturale şi imprescriptibile ale omului. şi mai ales DECLARAŢIA DE INDEPENDENŢĂ A STATELOR UNITE ALE AMERICII. aceste limite nu pot fi determinate decât prin lege. ea nu se atinge sub nici o formă problema inegalităţii de avere. . din 4 iunie 1776. fie că apără. Marcând un moment important în gândirea politică şi juridică a timpului. Reprezentanţii poporului francez. funcţii publice. -Libertatea constă în a putea face tot ceea ce nu dăunează altuia. după capacitatea lor şi fară alte deosebiri. toţi cetăţenii au dreptul să contribuie. -Legea nu are dreptul să interzică decât acţiunile vătămătoare societăţii. Tot ceea ce nu este interzis prin lege nupoate fi oprit şi nimeni nu poate fi constrâns să facă ceea ce nu-i ordonă" (art. prin lege. nu poate fi constrâns a face ceea ce legea nu obligă.adunarea naţională recunoaşte şi declară sub auspiciile Fiinţei Supreme. -Naţiunea este sursa esenţială a principiului oricărei suveranităţi.personal sau prin reprezentanţii lor la alcătuirea ei. Tot ceea ce nu este interzis. din Anglia.Se poate afirma cu certitudine că acest document a însemnat un moment deosebit de important în istoria gândirii politice. -Legea este expresia voinţei generale. au acces.Declaraţia Drepturilor Omului şi Cetăţeanului.următoarele drepturi ale omului şi cetăţeanului: -Oamenii se nasc şi râmân liberi şi egali în drepturi. iar deosebirile sociale nu pot fi bazate decât pe utilitatea publică. ea trebuie să fie aceeaşi pentrutoţi. inalienabile şi sacre ale omului. fie că pedepseşte. aceste drepturi sunt libertatea. Ea a apărut ca preambul încadrul Constituţiei franceze din 1791 şi reafirmată de constituţiile franceze din 1946şi 1958. Declaraţiile adoptate în perioada 1791-1793 se remarcă prin explicarea şi sistematizarea "drepturilor omului în societate". Studiind egalitatea oamenilor în faţa legii şi înscriind proprietatea printe drepturile naturale.Actul de naştere al acestei declaraţii semnează actul de deces al vechii orânduiri şi fundamentează principiile politico-juridice ale noii orânduiri burgheze. constituiţi în adunarea naţională. nici o grupare. din 1789. au hotărât să expună într-o declaraţie solemnă drepturile naturale. "Legea nare dreptul sa interzica decât acţiunile dăunătoare societăţii. nesocotirea sau dispreţuirea drepturilor omului sunt singurele cauze ale nefericirii publice şi ale corupţiei guvernelor. a constituit un punct de plecare pentru constituţiile ce au fost elaborate ulterior.

-Proprietatea fiind un drept inviolabil şi sacru nimeni nu poate fi privat de ea. în avantajul tuturor. dacă prin manifestarea lor nu contravine ordinea publică. -Comunicarea liberă a gândurilor şi opiniilor este unul din drepturile cele mai de preţ ale oamenilor. -Garanţia drepturilor omului şi ale cetăţeanului necesită o forţă publică. şi cu condiţia unei juste despăgubiri prealabile. -Cetăţenii au dreptul să constate ei înşişi sau prin reprezentanţii lor necesitatea contribuţiei publice şi să o accepte. fie ele chiar religioase. în afara cazurilor prevăzute prin lege. dar orice cetăţean somat sau arestat învirtutea legii trebuie să se supună imediat. în cazurile stabilite de lege şi prin formele prescrise de ea. pentru opiniile sale. pentru modul în care îşi îndeplineşte funcţia. nici deţinut decât. în raport cu posibilităţile lor. între toţi cetăţenii. până în momentul în care a fost declaratvinovat. dacă se consideră indispensabil a-1 aresta. şi în folosul personal al acelora cărorale este încredinţată.Cei care solicită. deci.ea trebuie să fie repartizată. -Orice om este presupus inocent. -Societatea are dreptul să ceară socoteală oricărui funcţionar public. orice act de constrângere în afaracelor necesare pentru reţinerea lui. egal. să scrie şi sătipărească. orice cetăţean poate. în care va trebui să răspundăde folosirea abuzivă a acestei libertăţi. dau. execută sau fac să se execute ordine arbitrare trebuie sa fie pedepsiţi.această forţă este instituită. legal constituita. -Orice societate care nu asigură garanţia drepturilor şi nu statorniceşte separarea puterilor.să-i determine cuantumul. este lipsită de constituţie. . să urmărească destinaţia care i se dă. priceperea şi durata. pretinde în mod evidentacest lucru. dacă opune rezistenţă. trebuie aspru pedepsite de lege.decât în cazurile în care necesitatea publică. să vorbească. în mod liber. -Legea nu trebuie să stabilească decât pedeapsa strict şi evident necesară şi nimeni nu poate fi pedepsit decât în virtutea unei legi stabilite şi promulgate anterior delictului şi aplicată legal. liber. stabilită prin lege. -Pentru întreţinerea forţei publice şi pentru cheltuielile de administraţie este indispensabilă o contribuţie comună. bazele.-Nici un om nu poate fi acuzat. arestat. -Nimeni nu poate fi tras la răspundere. el se face vinovat.