UNIVERSITATEA DIN PITEŞTI FACULTATEA DE ŞTIINTE ALE EDUCAŢIEI PEDAGOGIA ÎNVAŢAMÂNTULUI PRIMAR ŞI PREŞCOLAR

SERILE LA MIRCEŞTI DE VASILE ALECSANDRI

COORDONATOR ŞTIINŢIFIC CONF. UNIV. DR. ANDREI MARIANA

STUDENT BREZOIANU FLORINA ANUL I 2011

PASTELURILE 3. CONCLUZII 5. INTRODUCERE 2. ANALIZA LITERARĂ A POEZIEI 4.CUPRINS 1. BIBLIOGRAFIE .

comedia socială şi istorică. fie că se exprimă erotic. fie de agreabil impresionism cum sunt impresiile de călătorie în ţară şi peste hotare. „Înclinăm a crede astazi ca Alecsandri nu apaţine nici tipului romantic nici tipului clasic. considerând ca rădăcinile adevăratei literaturi stau in folclor. de a se dărui unei înclinaţii aducătoare de prestigiu şi glorie. el este mai curând un tip autohton. bucolic. vesnic tânar şi ferice. Ce-nşirând mărgăritare pe a stelei blondă rază.„ Ş-acel rege-al poeziei. patetică şi melodramatică şi proza memorialistică. Lirica lui Alecsanri este o efuziune de bună dispoziţie morală. aceasta am s-o mulţumesc poporului român din care m-am născut şi care cuprinde în sânul său comoara nesecată de cea mai sublimă poezie”. cu preocuparile ei multiple. a compus numeroase jocuri dramatice.” 1 . Ce din frunze îţi doineşte. Editura Minerva 1967-1972. de lirism senin şi uşor” 1 „Dacă împrejurările m-au făcut poet. a versificat cu uşurinţă legende şi balade fantastice. a notat graţios aspecte din natura ţării in „Pasteluri”. de simţire idilică şi graţioasă. din izvor folcloric. Bucureşti. p 20 . o minune luminoasă. a suspinat erotic afectat de iubirea romantic trăită şi tot romantic încheiată pentru Elena Negri. fie de interes istoric cum sunt referatele literare despre misiunile lui diplomatice. spirituale şi cursive. ce cu fluierul îţi zice. mărturisea bardul de la Mirceşti. el s-a desfătat. Alecsandri s-a risipit cu dărnicie. Acum râde printre lacrimi când o cânta pe Dridri. de la „canţoneta” sau „cântecelul” naiv şi pitoresc pâna la comedia socială. a fost necontenit prezent in scrisul unei jumătaţi de veac şi a umplut un spaţiu istoric literar cu opera lui diversă. Acum secolii străbate. prin visare contemplativă sau chiar prin un anume exotism al operei lui sprintene. făcând din literatură o profesie – în sensul ideal al veacului trecut în cultura noastră. Ce cu basmul povesteşte – veselul Alecsandri. a încercat nuvela romantică. Introducere Fiindcă Vasile Alecsandi a fost de o fecunditate uimitoare şi fiindcă nu a avut un temperament complex. sau mai bine spus s-a distrat cu cele mai variate alcătuiri: a cules şi a prelucrat poezia populară şi a imitat-o în „Doine”.Scrieri vol I-IV. a desfăsurat exerciţii retorice în jurul marilor momente istorice şi a omagiat eroismul „ostaşilor noştrii” în războiul pentru independenţă. 1 Pompiliu Constantinescu.

care îl pune pe poet „în fruntea noii mişcări”. nu indiferent totuşi la soarta ţării pentru a cărei propăşire luptase in anii tinereţii. Pastelurile Dacă ar fi să reconstituim biografia poetului.” Dacă pastelurile din prima parte arată intenţia autorului de a prezenta peisajul autohton. alcătuită din circa 30 de poezii. ciclul „Pasteluri” a fost constituit de poet în 1857. de maşinaţiile politice care aveau să ducă la abdicarea lui Cuza. În forma de azi. din operă. cuprinzând circa 10 piese. prin 1860. a acelei degajări impersonale. şi iernei mult mai grele ce o petrecea izolat in literatura ţării sale. de dispersiune şi eterogenie. tipice pentru distinctia şi totodata spontaneitatea fermecătoare a temperamentului său poetic. Aprecierea că ciclul Pasteluri reprezintă partea cea mai durabilă şi valoroasă a operei lui Alecsandri. cele incluse în cea de a doua zonă. odata cu Pastelurile. pare construit din juxtapunerea a două zone distincte: una centrală. a prestigiosului cenaclu ieşean. Cert este că. frecventarea de către poet. în întregul său. poetul nostru reînviat ne surprinse cu publicarea Pastelurilor”. cu ocazia apariţiei ediţiei Opere Complete. măcar din când in când. privit sub semnul rotaţiei anotimpurilor. alta marginală. cât şi publicarea mai tuturor pastelurilor în revista „Convorbiri literare”. reflectă starea de spirit a omului de dincolo de amiaza vieţii. unitară şi masivă. mai mult sau mai puţin independente de contextul majoritar. atunci „Pastelurile” lui Vasile Alecsandri. poate chiar cu accentuarea pe alocuri. într-o privintă. mai bine zis trăirile interioare. considerându-l „cap al poeziei noastre literare în generaţia trecută”. dezgustat. versul lui Alecsandri începe a câştiga mult în acurateţe şi eleganţa. printr-o mai atentă şi laborioasă şlefuire a verbului.2. gândite şi scrise după retragerea la moşia de la Siret. cu păstrarea însa. după o lungă tăcere. Unii istorici literari arată că la mijloc ar fi fost atât o influenta din partea Junimii. ale naturii autohtone în primul rand. invocând corespondenţa cu Iacob Negruzzi şi Titu Maiorescu. Mai cu seamă se remarcă atitudinea înalt contemplativă în faţa frumuseţilor eterne ale naturii. Paul Cornea observă că „ciclul. Din dorinţa de a explica geneza operei. . Mirceşti. se bazează pe o clasificare arbitrară a materiei. din mijlocul iernii grele ce o petrecuse în izolare la Mirceşti. între anii 1868 şi 1869 îndeosebi. Titu Maiorescu continuă: „Deodată. îi aparţine încă din perioada de constituire a acestui ciclu lui Titu Maiorescu. cu caracteristici fizionomice pregnante.

în ele însele suficiente ca să definească pe 2 3 Ion Pillat. de regală descriere. Abia mai târziu termenul pastel îşi va preciza aria semantică şi anume o poezie descriptivă despre natură. Editura Cartea Românească. Introducere la Pasteluri. după mine. prefaţa. scrise într-o limbă aşa de frumoasă încât au devenit fără compararecea mai mare podoabă a poeziei lui Alecsandri. col. echilibrată ca temperatură. ceva vechi. în marea ei simplicitate. pastelur."4 Vasile Alecsandri a asociat imaginilor picturale care predomină şi o prezentă umană.” Termenul „pastel” a fost împrumutat din pictură unde desemnează un tablou de natură sau un peisaj realizat în creion moale. înţelegând prin popular comoara etnică a stelor noastre. 1972. în care sunt înfăţişate peisaje reale sau imaginare. câteva idile. 1938 Vasile Alecsandri.” 3 În aceste poezii găsim peisajul nostru autohton. întîi de a fi izgonit din lirica noastră peisajul şabloanelor pastorale sau romantice. Aş mai adăuga la aceste însuşiri fundamentale două caractere care individualizează această poezie. p 43 4 Dimitrie Caracostea . Antologie. dând impresia că natura este o realitate independentă care-l integreaza pe om în ritmurile ei vitale. cele mai multe lirice. boieresc şi în acelaşi timp. al idilei şi al rodniciei.În aceea vreme. uşor colorat. prin legăturile adânci cu pământul ţării. Semnificatia lui Vasile Alecsandri. toate însufleţite de o simţire aşa de curată şi de puternică a naturei. „Rara taină a poeziei Pastelurilor rezidă. Bucuresti. Alecsandri este primul care nu mai anexează natura altei realităţi. ceva dârz. într-un cuvânt. al muncii. aceleaşi. Editura Albatros. al unei încântări mereu reînnoite şi sub o formă stapânită în felul poetului nostru. nesilită. Pastelurile reprezintă "împlinirea pe teren românesc a unor aspiraţii către care năzuia de mult întreaga literatură europeană. 1980 . Editura Junimea. menită a le însufleţi: ”Pastelurile reprezintă un registru de senzaţii şi imagini. note şi bibliografie de Paul Cornea. Bucuresti. aş spune aproape populară. Titu Maiorescu a fost cel care a stabilit definiţia şi conţinutul Pastelurilor lui Vasile Alecsandri: „ Pastelurile sunt un şir de poezii. Pasteluri. în armoniosul ei echilibru sufletesc. o podoabă a literaturii române îndeobşte. Iaşi. Pagini Alese. vegetaţie şi aflată sub semnul rotaţiei anotimpurilor. răzăşesc. în forma ei autentic românească. Natura este văzută aici sub aspectul anotimpurilor.” 2 „Meritul lui Alecsandri în Pasteluri e. ci îl anexează pe poet naturii. termenul „pastel” nu avea sensul acceptat astăzi de: „poezie cu conţinut liric în care se zugrăveşte un tablou din natură ”(Dex). fără munte şi mare. anume distincţia. prin intermediul cărora poetul îşi exprimă şi propriile sentimente. indiferent de trecerea timpului. adică o nobleţe naturală. o zonă cuprinsă între deal şi câmpie.

1965 . Alecsandri are puterea de a generaliza şi de a conferi imaginii prin sugestie un sens interior şi simbolic. fără tentaţia efemerului şi a improvizaţiei. Istoria literaturii române moderne. prin tehnica versificaţiei şi muzicalitatea diafană a cuvintelor. iarna. Bucureşti. care îl face să considere poezia o forma superioară a sociabilităţii. Două pasteluri. au caracter erotic. Pastelurile sunt "tot ce s-a scris mai frumos pâna la Eminescu". Arta lui este de impresie dar impresionează şi prin cosmicitatea universului sau poetic. Spiritul echilibrat de perfectă armonie şi seninătate clasică se manifestă în pasteluri liber. poetul se regseşte. Poetul scrie în mod evident pentru a fi citit şi declamat. constituindu-se în primul moment excepţional de poezie românească. Tudor Vianu sublinia capacitatea poetului de a fixa natura ca aspect individualizat în cadrul unui tablou general. Pastelurile lui Alecsandri sunt un calendar al spaţiului rural şi al muncilor câmpeneşti respective (toamnă. Mandarinul şi Pastel chinez. fie că participă la viaţa colectivităţii rurale. Vladimir Streinu.”5. Tudor Vianu. Editura Didactică şi Pedagogică. Opera sa trăieşte din legăturile cu prezentul. deosebindu-se de restul creatiei sale. fie că se odihneste pe malul Siretului. îşi orientează discursul către public. „De fapt. Analiza literara Lipsit de profunzimi. vară)6 În Pasteluri ne întâmpină fuziunea între universul interior dominat de aspiraţia spre linistea desavârşită şi spaţiile nemărginite.pictor şi muzician. fie că străbate lunca şi aude concertul. după obositoarele călătorii în străinătate. Au fost publicate în "Convorbiri literare" între anii 1868-1869. 3. 1971 6 George Călinescu. Bucuresti. primăvară. 5 Şerban Cioculescu. Editura tineretului. Vasile Alecsandri. De aceea. Alecsandri are o sensibilitate particulară pentru comunicare şi succes. Aflat la Mirceşti. serile la Mirceşti sunt de un farmec inegalabil.

Această deschidere către receptarea imediată şi neproblematică exclude transfigurarea şi simbolurile dificile. numai îndemnuri la lucru!" Aşadar. Din lipsa efortului de cizelare rezultă o prospeţime ingenuă a textului ce dă la lectură impresia sinceritaţii. poezia care deschide volumul de Pasteluri din 1875. poezia este eliberată de obligaţia de a participa la unitatea stilistică a volumului şi devine o prefaţă lirică a lui. ce aspira. cu lungimi şi discontinuităţi cauzate de zborul liber al fanteziei. judecată după criteriul poetului însuşi. cu o dicţiune mai apropiată de vorbirea firească se constituie într-un captatio enevolentiae sui-generis. Cu toate că la maturitate angajamentul poetului este în primul rând estetic. Ideea poeziei trebuie să-i fi plăcut autorului. dacă menţiunea este exactă fusese scrisă în 1867. În felul acesta. pentru că accesibilitatea a fost din totdeauna o condiţie a întelegerii. Discursul. constient. Mi-am găsit căsuţa căptusită pentru iarnă graţie prevederii Paulinei. în Revista contimporană. „Serile la Mirceşti” ramâne inferioară celorlalte pasteluri. De altfel. anii în imaginar şi îndemnul de a scrie sunt deopotrivă teme lirice şi subiecte epistolare. care mă sărbătoresc şi mă ameţesc cu ciripitul şi lătratul lor. Cotidianul. Ea dezvoltă o retorică a adresării care instituie o relaţie personală a autorului cu cititorii săi. Ulterior aşezată la începutul volumului. este pentru poet o sursă de plăceri rafinate: focul din sobă şi lumina lămpilor. nesocoteşte norma de concentrare pe care se sprijină poetica Pastelurilor.la mine acasă printre ai mei. în perioada sa junimistă la o tehnică superioară. Alecsandri preţuieşte clipa de răgaz. cu o mică înscenare şi finalul în poantă acreditată odată cu specia. dintre care două nepoţele şi patru căţei. probabil.îi va scrie mai târziu prietenului Ion Ghica. el stie să păstreze în poezie tonul de conversaţie. larg desfăşurat. Constructia lejeră nesufocată de reguli. evocând acelaşi mediu . atâta câtă poate fi la acea dată sugerează dorinţa de comunicare. de slăbiciunile formale. o variantă ulterioară. pentru că se hotarşte să n-o părăsească ci scoate din acelaşi trunchi La gura sobei. însa la gradul cerut de elaborare. Poetul pare să versifice o pagină de corespondentă "Iată-mă în sfârşit . Din aceasta perspectivă ni se pare potrivit să interpretam Serile la Mircesti. abia în 1873. petrecerea agreabilă a timpului în cadru domestic şi sensibilitatea meteorologică. respectând formula compozitională de patru strofe. şi biroul meu renovat. deşi. în ceea ce are previzibil şi repetabil. cu irizări şi clar-obscururi care desteaptă . probabil. Naturaleţea tonului. amintind de plăcutul obicei al dedicaţiilor pe albume. autorul o publica izolat.râvnind la recunoasterea generală. la lectură. o invitaţie. în stil colocvial.

de la început chiar. Alecsandri ia mediul înconjurător chiar ca obiect al poeziei. Ca şi la Horaţiu. Editura Ion Creangă.” Motivul claustrării cu perdelele lăsate. fără complicaţiile presupuse de anumite trăirii sufleteşti profunde. Cum se poate vedea din strofele citate. aşteptând vocea inspiraţiei. se observă. un soi de bucurie molcomă pricinuită de victoria omului asupra stihiilor naturii. cu glasul aurit. abordând versurile ce ne interesează. plăcerea domestică a poetului.imaginaţia. un sentiment foarte comun: mulţumirea. visând cu ochii deschişi. retras să hiberneze le gura sobei. singurătatea este lipsită de vehemenţă. Analize literare şi stilistice. Un estet ar aprecia sublimul. De altfel. ocrotitoare. Ruptura dintre spaţiul naturii şi cel al imaginaţiei îl determina pe 7 Ion Rotaru. iar despre peisajele hibernale s-a spus adesea că. Şi cadrele-aurite. p73 . Originalitatea lui Alecsandri constă în lirismul direct. fixând termenii unei opoziţii spaţiale. fie privite de la fereastră fie recompuse în închipuire. ce de pereţi sunt prinse. ci dimpotrivă. aşteptând muza inspiratoare autohtonizată în chip de zâna dragalaşă”:7 „Perdelele-s lăsate şi lămpile aprinse. Este însă o mare deosebire. poetul rămâne insensibil la spectacolul naturii dezlănţuite. aştept din cer să vie O zâna drăgălaşă. Sub palida lumină.1987. În sobă arde focul. „Într-adevăr. apar misterios. Afară plouă. Şi crivăţul aleargă pe câmpul înnegrit. ele sunt în general. tovarăş mângâios. foarte importantă din punctul de vedere al productivităţii poetice. pe care autorul trebuie să-1 fi deprins din lirica latina. este cunoscută şi din corespondenţă oroarea lui Alecsandri de frig si intemperii. Iar eu. între interior şi exterior. Nu starea de spirit proiectată în mediul ambiant formează obiectul poeziei. visând la gura sobei va apărea şi la Eminescu în poezia Singurătate. rezervata celor aleşi. Şi in Noaptea de decemvrie a lui Macedonski poetul visează la gura sobei. aromele ceaiului şi jocul alintat al căţeilor aduc în poezie acea seducţie a otium-ului. Bucureşti. El evocă pentru întâia oară în poezia româna intimitatea. ninge! afară-i vijelie. deşi foarte frecvente în Pasteluri. nu are patosul experientelor-limita ci este un fel de detaşare aristocratică seniorală. retras în pace. exprimînd simplu. Alecsandri cântareşte însă cu criteriul practic şi de aceea preferă spaţiile închise.

„amor“ — găsim în strofa: „O! Farmec. un fel de anteriu ce-ţi permite şederea în poziţii mai puţin rigide. dispus a schimba pantofii de lac şi hainele prea strâmte cu meşii orientali şi halatul de mătase. albastru cer! Dor gingaş de lumină. Voi mă rapiţi când vine în ţară asprul ger!” Realitatea este că atâtea propoziţii declarative ar sfârşi prin alungarea poeziei. cit. în preajma primei zăpezi. „nostalgie“. oricum s-ar exprima. dulce farmec a vieţii călătoare. p77 . în comoditate domestică totală. Profunda nostalgie de lin. „dor“. amor de dulce soare. în genul odaliscelor lui Theodor Aman de pildă”8: „Pe jiltu-mi. Friguros. distrat. ci din încercarea de a o aboli. . „prin fumul ţigaretei ce zboară în spirale“. „Om al pământului românesc şi el. op.N. reacţionând la mediul climatic printr-un fel de instinct atavic. inima poetului zboară „la timpul 8 Ion Rotaru. cititorul trăieşte odată cu dânsul ficţiunea anotimpului cald şi a călătoriilor în ţari îndepartate aduse sub un adăpost primitor în mijlocul iernii valahe. Visând cu ochii întredeschişi.prinzând strofa dulce din zbor. Când ochiu-mi întâlneşte s-admiră o cadâna Ce-n cadrul ei se-ntinde alene pe covor. de curând construită – însă tot după tipicul bătrânesc. el se trage lângă foc însă în jilţ şi având condeiu-n mână. Când scriu o strofă dulce pe care-o prind din zbor. cu căţeluşu-i pe genunchi (amănunt tipic pentru ceea ce s-a numit poezie intimistă). urmărind anume confort – la Mirceştii natali. lânga masă. impresionantă prin seninatate şi francheţe — cu toată exprimarea cam abstractă: „farmec“. întors din occidentalul Paris ori dintr-o călătorie sub soarele Mediteranei. Manolescu să creadă că lirismul Pastelurilor izvorăşte nu din descrierea realitaţii. Poetul nu este deloc un cap teoretic şi de aceea. Alecsandri este totuşi boierul cu tabieturi anume. dacă cititorul nu ar fi prevenit în legătură cu restul operei lui Alecsandri şi cu biografia lui exterioară. ca un aristocrat şi neprofesionist ce este.căci scrie de obicei mai mult iarna. având condeiu-n mână. fără îndoială. în casa-i largă.” Lirism direct şi mărturisire autobiografică. în timp ce ochiul îi admiră o cadră cu subiect oriental.

Malul Siretului etc. converg toate celelalte viziuni. Interesant este să observam că din această contaminare de sensuri. dispar încet. oarecare grabă şi superficialitate.. în orice caz.mult ferice în care-am suferit“. dar nu consubstanţială. boierul. o poezie mai lungă (14 catrene cu versuri de 14 şi 13 silabe) de un aspect dispersant. echilibrat — mai bine am zice: de o tinereţe perpetuă — iubitor de armonie şi de frumos. Tunetul. Paştele. Dimineaţa. op. mai mult chiar. învaţată din epocă. şi stele Intoană pentru mine un imn nemărginit. distincţia poeziei lui Alecsandri iese neştirbită. Plugurile. Şi-atunci păduri şi lacuri. către al cărei chip. departe de ceea ce la Eminescu era suferinţa dureros de dulce.Viscolul. Oaspeţii primaverii.” Marea majoritate a pastelurilor lui Alecsandri. se comporta cu aceeaşi graţie şi dezinvoltură atât în saloanele aristocratice cât şi in coliba ciobanului ori faţa de lăutarul chemat lângă cerdac să-i cânte. Bardul de la Mirceşti. adică la iubirea pentru Elena Negri. suferinţa ori fericirea devin cu timpul obiecte ale contemplaţiei lirice din partea omului vârstnic şi inţelept. Şi mii de suvenire mă-ncongiură o clipă În faţa unui tainic şi drăgălaş portret. la poetul Pastelurilor şi al Steluţei. şi mări. Serile la Mirceşti este. prin comparaţie cu restul ciclului. „Atunci inima-mi zboară în raiul vieţii mele. poate.” Cum poate fi pentru Alecsandri un timp ferice. care este un fel de confesiune sau. „am zice aproape lăutăresc”9 — fără a pune nimic peiorativ în acest ultim cuvânt — în sensul confundării suferinţei cu fericirea. cele mai valoroase şi mai caracteristice. Tablourile toate se şterg. Sămănătorii. de suprafaţa numai. Sensul general ramâne acela că trecerea anilor şterge totul. Cucoarele. neunitar. se adaugă un înţeles mai popular al noţiunii de suferinţă în dragoste. precum: Iarna. trădând. cit. o forma fixă: patru catrene cu versuri de câte 15 şi 16 silabe (rima masculină alternând de obicei cu rima feminină). şi flori. văzut parcă aievea. dacă voim. ”Apoi închipuirea îşi strânge-a sa aripă. La mijloc intervine caracterul declarativ-programatic al compunerii. Noaptea. p79 . Gerul. au o compoziţie foarte unitară. La timpul mult ferice în care-am suferit. în care totuşi se produce suferinţa? La emfaza romantică. o mică ars poetica a lui Vasile 9 Ion Rotaru.

prin recurgerea la statistici şi prin deducţia de aici ca numarul prea mare al apariţiei cuvântului ar duce la devalorizare. fapt ce. "crivăţul aleargă" (vs. personificarea realizată prin verbul-predicat la un subiect multiplu impresionează prin aglomerare. 6). În schimb. este cat se poate de potrivit. albă. De mică importanţă. . Uneori epitetul e aglomerat. Chiar in poezia de faţa. „dulce soare“ . în definitiv. "Veneţia. oţiu horaţian şi epicureism rafinat prin adaptare la hibernarea locala. „dulci visuri“ S-a făcut însa. şi se face înca. printr-o personificare. "inima zboară" (vs. poezia lui Alecsandri nu e întotdeauna străină. cu sânul dulce val". regina ce-n mare se oglindă" (vs. evocarea călătoriilor in locuri departate. în Serile la Mirceşti se înfaţişează — într-un chip tot atât de direct. de restul operei lui Alecsandri. devine "tovarăş mângâios". un colţ din natură. ne apar în această poezie personificările: "focul. 49). cum s-a mai spus de atatea ori. 23). în sensul înfaţişării reveriei la gura sobei. În timp ce în celelalte pasteluri se pictează în cuvinte. cadrele de pe pereţi sclipind in penumbră. Potrivit este "dulce" si in expresia "dulce farmec" (vs. compunând.Alecsandri. ca in versul 13: "Frumoasă. banale. de ratificarea dată acestei îmbinari de cuvinte de către Eminescu. comparaţie ce ţine de mitologia clasică: "Ea pare zeea Venus când a ieşit din unde/ Ca să arăte lumii frumosul ideal". focul. cu crivaţul măturând câmpia neagră. muza dând târcoale visătorului. amintirea iubirii din tinereţe pentru Elena Negri etc. care la dânsul este visare lină. Veneţia „cen marea se oglindă“. juna". tolănit in jilţu-i comod. Tablourile se perindă amestecat şi discontinuu: perdelele lăsate. vijelia de afară. lampele aprinse. inspirându-se. Astfel mai putem întalni epitetul banal „drăgălaş“: „o zana drăgălaşă“Acelaşi lucru s-ar putea spune şi despre arhibanalul (ni se pare noua acum!) „dulce“: „. "gândirea mea se primbla" (vs./ Cu pulpa marmurie. Imaginile nu ne apar mult deosebite. prea mult caz de banalitatea lui dulce in poezia lui Alecsandri. în acest din urma caz. focul duduind în sobă. aproape naiv.o strofa dulce“. 29). 54). de care. 2). prin apropierea de funcţia pur adjectivala a epitetului. Astfel. câmpul peste care aleargă crivaţul este "înnegrit". se salvează prin comparaţia ce ne întampina de îndată în versurile 15 si 16. repetitie urmată imediat de alta serie de trei determinări: "cu formele rotunde. luate în ele însele. formeaza frumuseţea mesajului liric — mişcarea sufletului poetului. trăind Poezia. in „dulce val“. susţinut./ tovarăş mângâios" (vs. O primă impresie de frivolitate. cu referire la sân. efectul fiind de întărire a contrastului dintre interiorul primitor şi exteriorul ostil. cum am constatat. efectul fiind sugestia plastic-sculpturală de mare rafinament la un urmaş al lui Conachi. De cele mai multe ori epitetul este însa evocator.

Deloc neglijabilă ne apare prozodia. "lampele(-s) aprinse". Nu altul este rostul aglomerării predicatelor ca în versurile: "Afară plouă. ca pentru a sugera fundalul perindării imaginilor. "ea pare". "scriu". a evoca. 35). a 9-a şi în ultima. În sfârşit. citate deja. "ochiu-mi întâlneşte". "Afară ninge. pe când afară ninge" (vs. ca un laitmotiv. Şi cete de sălbatici prin codri deşi pierdute Şi zâne ce se scaldă în faptul zilei cald. cu aceeaşi funcţie stilistică). ninge" (vs. şi apriga furtuna" (vs. "Afară ninge. de trei ori. ca în strofele a 8-a şi a 14-a. întarită de enumerativul şi anaforic (vs.întărind starea de reverie. a scoate o imagine din amintire. ninge. 40. a 14-a. 37 si 43). compoziţia îşi află ritmul prin revenirea. "plouă". De remarcat că expresia verbală se menţine la acelaşi mod şi timp chiar şi atunci când vin să se suprapună planurile evocării trecutului. Pentru întârire. a sintagmei "afară ninge". Versul cel mai izbutit din punctul de vedere al ritmului este chiar primul. Prin fumul ţigaretei ce zboară în spirale Văd eroi prinşi la luptă pe câmpul de onor. "arde focul". a visa cu ochii deschisi etc. 41. 53). respectiv: "Afară plouă. 5). 5). predominarea propoziţiilor principale cu predicatul exprimat prin verbe la indicativul prezent: "perdelele-s lăsate". Însă impresia de îmbulzire a imaginilor în reverie e dată mai cu seamă de obiectul direct multiplu (am observat deja prezenţa subiectului multiplu. În fiecare din cele dintâi versuri la strofele a 2-a. Şi splendide oraşe şi lacuri de smarald. la distanţe oarecum egale. ninge! afară-i vijelie!" (vs. în strofele citate. "Aşa-n singurătate. ninge. 44). ca spre a impune tonul general al unei mici bucaţi muzicale destinate a acompania visarea: „Per-de-le-le-s lă__sa-te // şi lam-pe-le a-p_rin-. Şi-n tainice saraiuri minuni orientale Ce-n suflete desteaptă dulci visuri de amor. Din punct de vedere strict gramatical. 33). predicatul în chestiune se repetă anaforic (vs. ca de altfel în întregul ciclu al Pastelurilor. "ninge". de discontinuitate a tablourilor. 39. ca strofele 10 si 11: „Văd insule frumoase şi mări necunoscute.se . se impune observaţia că verbul „a vedea” are sensul de a închipui.” În ceea ce priveşte vocabularul. afară-i vijelie (vs. e cazul să observăm. în lipsa altui element coagulant. "aştept".

ca tine . ca pe o mică ars poetica. din milă. relua în Calendarul viei. Pastelurile lui Vasile Alecsandri şi. cum spuneam. 1965. cuvântul perdelele. Antologie şi prefaţă de Aurel Rau.d.În so-bă ar-de fo-cul // to-va-răş mân-gâ-ios. lampele. iambul ramânând neatins. măcar parţial. visarea la gura sobei. 1966. p. Poezii. cântând şi el viaţa tihnită de la moşie.PL. Ion Pillat este acela care-1 evocă pe Alecsandri cu un anume partipris (se întelege. La aceasta se adaugă alternarea rimelor feminine cu cele masculine: „aprinse prinse”. precum că Alecsandri "a presiţit parnasianismul (şi nu s-ar putea şti în ce măsură 1-a cunoscut).îl iubesti. discipol să te facă – Estetului.a. Atenţia la lucrătura versului este însă mult mai mare în cazul celorlalte bucăţi ale ciclului. Editura Tineretului. închina-i o bărdacă. după anacruza.. Ion Pillat. Încât afirmatia lui G. în luna lui Ghenar. sofisticate. Vreun critic să te-nveţe.chiar dacă nu neaparat lipsită de valoare saturată de o metafizică ceţoasă şi de onirism. . de exemplu.”11 4. Gândeşte-te la omul acela din Mirceşti. „vijelie-să vie”. Calinescu. Senin. în special al celor de sub titlurile citate deja. de ce nu. E.” Inefabilul melodiei vine din modificarea ritmului iambic pur. la un Ion Pillat ori la G. dacă este să o privim. la gura sobei. va trebui să se producă o reacţie împotriva liricii prea nebuloase. la fiecare sfârşit de emistih numai: „ lă-sa-te ^-^. melodiosul vers din Serile la Mirceşti. Concluzii 10 11 G.m. precum şi simetricul lui din emistihul imediat următor. Vasile Alecsandri. Călinescu. mergând instinctiv în sensul contemporanilor săi Gautier şi Minard"10. nu străin de ascendenţa sa boierească). a-prin-se” etc.1923). o data cu degustarea metodică a vinului: „Perdelele-s lăsate şi lampele aprinse – Frumosul vers anume îl chemi acum în minte. „mângâios-misterios”. pot interesa şi din punctul de vedere al resuscitării clasicismului în poezia românească. Călinescu. încâlcite . „înnegrit-aurit” s. impunând dactilul. 92. şi. poezia Serile la Mirceşti analizată aici. nu poate fi decat adevarată. in poemul Batrânii din ciclul Pe Arges in sus (1918. la unii dintre poeţii actuali sau viitori. Bucureşti. într-un sens mai special. când într-un fel sau într-altul. Bucuresti.

prefaţa. Pasteluri. 2007 • Caracostea. BIBLIOGRAFIE Alecsandri. 5. Bucureşti. în epoca retragerii la Mirceşti şi a elaborării Pastelurilor. 1980 • Călinescu. Literatura Română – repere didactice. Pasteluri. Antologie. Semnificatia lui Vasile Alecsandri. George.cum însuşi lasă a se vedea din piesa de teatru Fântâna Blanduziei (terminată în 1883) — un Horaţiu român. 1972 • Andrei. Editura Albatros. ea deschide aces ciclu şi ne intoduce în atmosfera contemplativă a acestor poezii. Mariana. 1965 • . note şi bibliografie de Paul Cornea. savurând viaţa. urând moartea şi tenebrele. Bucureşti. spirit latin prin excelenţă. Alecsandri scrie „Serile la Mirceşti” înainte de a veni într-un contact mai strâns cu Junimea constituită ca societate literară. poet al clarităţilor solare şi al bucuriei de a trăi. Editura Junimea. dar versurile inspiră acea linişte şi mulţumire sufletească proprie poetului. Vasile Alecsandri. Editura tineretului. Iaşi. Alecsandri s-a voit . Vasile. aşa trecătoare cum este ea. fiind totuşi conştient că opera lui va intra în patrimoniul cultural naţional şi va rămâne mai tare decât piatra şi decât bronzul. Dimitrie . Editura Eminescu. Ea nu este propriu-zis un pastel.Poezia „Serile la Mirceşti” este o artă poetică deoarece ea conţine ideea poetică generală a tuturor poeziilor în care Alecsandri cântă natura. Bucuresti. Chiar dacă existenţa lui nu va fi fost lipsită de unele complexităţi şi contradicţii. Deşi această poezie nu se ridică la valoarea celorlalte Pasteluri.

1938 Rotaru. Analize literare şi stilistice. Editura Minerva 1967-1972 Coordonatori Moraru. col. Editura Cartea Românească. Pompiliu. Titus şi Manilici.Vladimir. Şerban. 1983 Pillat. Pagini Alese. Vianu. Streinu.1987 . Bucureşti. 1971 Constantinescu. Tudor. Editura Dacia Cluj Napoca. Editura Ion Creangă. Istoria literaturii române moderne. Scrieri vol I-IV. Bucuresti.• • • • • Cioculescu. Editura Didactică şi Pedagogică. Ion. Bucureşti. Literatura română – crestomaţie de critică şi istorie literară. Bucuresti. Ion. Introducere la Pasteluri. Călin.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful