PRIMUL RAZBOI MONDIAL (1914-1918

)

Războiul cel Mare, Războiul Națiunilor, re-numit, în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, Primul Război Mondial, a fost un conflict militar de dimensiuni mondiale. Cronologic, evenimentele s-au desfășurat astfel: în 28 iulie 1914 Imperiul Austro-Ungar a atacat Serbia (în 23 iulie 1914 Austro-Ungaria a dat un ultimatum, apreciat ca inacceptabil pentru un stat suveran, Serbiei - considerată responsabilă pentru atentatul de la Sarajevo, din 28 iunie 1914); în 30 iulie 1914, Rusia, susținând Serbia, decretează mobilizarea generală; în replică, Germania, aliata Austro-Ungariei, declară, la 1 august 1914, război Rusiei și, apoi, o zi mai târziu, la 3 august 1914, Franței; la 4 august 1914 Germania a invadat Belgia, iar Anglia și dominioanele sale au declarat război Germaniei (5 august 1914) ; la rândul său, Austro-Ungaria declară război Rusiei (6 august 1914), iar Serbia, Germaniei (6 august 1914); Franța declară război Austro-Ungariei (11 august 1914), urmată de Anglia (12 august 1914); la 23 august 1914, Japonia declară război Germaniei (prin acest act, conflictul european devine mondial); Turcia declară, la 12 noiembrie 1914, război Triplei Înțelegeri; în 23 mai 1915, Italia declară război AustroUngariei; în 16 august 1916, România a intrat în război alături de Tripla Înțelegere (Antanta), iar la 6 martie 1917 și Statele Unite ale Americii intră în război împotriva Puterilor Centrale. În 11 noiembrie 1918, la ora 05.00 s-a semnat actul de armistițiu și, astfel, la ora 11.00 dimineața, războiul a luat sfârșit. Combatanții războiului au fost Antanta și Puterile Centrale. Nici un conflict anterior nu a implicat un număr atât de mare de militari și nu a implicat atâtea părți pe câmpul de luptă. În final, acest război a devenit al doilea conflict pe lista celor mai sângeroase conflicte notate de istorie (după Rebeliunea de la Taiping). Douăzeci de ani mai târziu, însă, cel de-al Doilea Război Mondial va face și mai multe victime.

CAUZE Principalele cauze ale declansarii Primului Razboi Mondial au fost: - lupta pentru impartirea si reimpartirea lumii intre marile puteri - dorinta Germaniei de a-si intari pozitiiile,prin toate mijloacele posibile fata de Rusia,Franta,Marea Britanie.Tendinta Germaniei de a deveni cea mai mare puter militara a Europei si de a sparge suprematia navala a Marii Britanii a produs tensiuni mari intre cele doua tari - formarea trusturilor si a monopolurilor capitaliste. - formarea oligarhiei financiare - Formarea sferelor de influenta - Formarea blocurilor politico-militare:Puterile Centrale si Antanta

punand capat inaintarii lor in Franta . Pe 1 august Germania a declarat razboi Rusiei .Serbiei I s-a dat un ultimatum in zece puncte.armata germana s-a retras la nord de raul Aisne unde a inceput sa sape transee.De aceea pe 23 iulie.Acesta a facut parte dintr-un grup de cinsprezece asasini sustinuti de Mana Neagra.a fost una dintre cele mai importante batalii din timpul Primului Razboi Mondial . -a fost cea mai lunga batalie din Primul Razboi Mondial si a inceput cand germanii.Pe 31 iulie Germania ia somat pe rusi sa opreasca mobilizarea in 24 de ore . MARILE BATALII Prima batalie de pe raul Marna 5-12 septembrie 1914 .care reprezinta o puternica linie de aparare franceza.la inceputul luptei armatele franceze au rezistat tentativelor germane de a rupe frontul pe Marna . Austria .armata britanica a venit in ajutorul francezilor fortandu-I pe germani sa se retraga .PRETEXTUL RAZBOIULUI In ziua de 28 iunie 1914 Franz Ferdinand arhiducele Austriei si mostenitorul tronului Austro-Ungar a fost asasinat la Sarajevo de Gavrilo Princip.Doua zile mai tarziu Germania a declarat razboi Frantei. . Batalia de la Verdun din 1916 -In 21 februarie 1916 incepe batalia de la Verdun.seful spionajului militar sarb.pentru distrugerea armatei franceze.au trimis trei armate care au intrat pe teritoriul francez .Sarbilor li se dadeau 48 de ore pentru a satisface toate pretentiile Austriei.condusi de printul Frederick Williamau pornit sa atace localitatea Verdun.In ziua urmatoare Rusia a inceput imobilizarea trupelor.supranumita “abatorul”datorita numarului impresionant de victime peste 700000 de personae. CUM A DUS ASASINATUL LA RAZBOI? In timp ce restul Europei isi tinea rasuflarea.un student sarb bosniac.la 28 iulie a ordonat armatei sale sa se pregateasca de razboi.Donaumont si Hardaumont au fost distruse.imperiul Austro-Ungar dezbatea problma pedepsei ce se cuvenea sarbilor pentru asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand.germanii dorind sa incercuiasca Parisul. -francezii au avut de suferit cand cele doua fronturi din jurul orasului.Belgrad in 1911 si dorea sa puna capat dominatiei Austro-Ungare in Balcani si sa uneasca minoritatile sarbe cu popoarele Serbiei independnte si avea ca si conducator pe Dragutin Dimitrijevic.In cle din urma s-au redresat sub conducerea generalului Petain(“ei nu vor trece”) -francezii au recuperate o parte din terenul pierdut cu ajutorul ofensivei britanice pe raul Somme.Aceasta grupare s-a format in capitala Serbiei.despre care austriecii stiau ca era inacceptabil.

dupa o intensa pregatire de artilerie.pe frontul de est -datorita infrastructurii economice si militare inferioare.larg de circa 12 km sa concentreze un numar insemnat de unitati.in batalia de la Marasesti inamicul avea superioritate numai in artilerie.venita in tara noastra inca din toamna anului 1916.Batalie de la Tannenberg si lacurile Mazuriene -in primele zile ale razboiului Rusia ataca Prusia Orientala.realizand densitati superioare trupelor aflate in aparare. .Aici inamicul isi propunea sa realizele un cap de pod la est de Siret.deoarece in spatele fortelor ruse ce se retrageau . Succesul ce se contura pentru inamicul dezlatuit a fost de scurta durata.In primul esalon si pe directia lovituriii principale a atacat Corpul 1 armata germana care a reusit sa strapunga apararea diviziei 34 ruse silind-o sa se replieze spre nord.trupele armatei 2 romane au declansat ofensiva impotriva pozitiilor germane si austro-ungare din sectorul Marasti.a dus la facilitatea victoriei armatelor franceze.Comandamentul german a conceput un nou plan potrivit caruia lovitura principala a Armatei 9 grmane se muta in sectorul Marasesti.conduse de generalii Hindenburg si Ludendorff( Tannenburg 20-30 august 1914 si Lacurile Mazuriene 6-15 septembrie 1914) -scopul acestui atac.in timp de grupul Gerock 3 din Armata 1 austro-ungara trebuia sa treaca la ofensiva in sectorul Oituz. Batalia de la Marasti -la 11 iulie 1917 .Inzestrarea trupelor cu mijloace thnice de lupta furnizate de aliati. -pe plan valoric cantitativ. -cea de a doua batalie de la lacurile Mazuriene din 1915 a dus la retragerea strategica a rusilor din Prusia A doua campanie pe frontul roman -in iarna si primavara anului 1917 s-a reorganizat armata si s-a refacut potentialul ei de lupta.Divizia 5 infanterie romana reusise sa intre in pozitie.trupele rusesti sunt infrante de trupele germane.El a reusit insa ca in sectorul de rupere .acela de a atrage Germania pe doua fronturi de lupta.provincie germana. -ofensiva Armatei 9 germanepe directia Focsani-Marasesti-Adjuds-a declansat in dimineata zilei de 24 iulie 1917.conform prevederilor tratatului de aliantasi instruirea lor in raport cu cerintele razboiului modern au marit capacitatea de lupta a armatei noastre.La reorganizarea armatei a contribuit si misiunea militara franceza.Inamicul care dispunea in aceasta zona de 21 batalioane de infanterie isi sustinea apararea pe un sistem dezvoltat de lucrari genistice Batalia de la Marasesti -desfasurarea evenimentelor pe timpul bataliei de la Marasti a dterminat schimbarea planurilor de campanie ale fortelor ce se confruntau pe frontul roman.

Poloniei.E urmarea sa patrunda in valea Trotusului spre Onesti. -dupa o puternica lupta de artilerie.fortele austro-ungare si germane au trecut la ofensiva.Estoniei.La 28 iulie introducand in lupta forte proaspete . -lupte de mare intensitate s-au dat in ziua de 29 iulie pe frontul diviziei 7 infanterie unde inamicul reuseste sa cucereasca varful Ciresoaia.inamicul a reluat ofensiva.atacand pozitiile aparate de trupele Armatei 2 romane.\ Tratatele de pace din Primul Razboi Mondial -Tratatul de la Brest-Litovsk -Tratatul de la Trianon Tratatul de la Brest-Litovsk -a fost un tratat de pace semnat pe 3 martie 1918 la Brest intre Rusia si Puterile Centrale marcand iesirea Rusiei din Primul Razboi Mondial -importanta lui majora a fost aceea de declansator al procesului de cucerire a independentei Finlandei.apoi spre Adjud unde spera sa faca jonctiunea cu Armata 9 germana care lupta la Marasesti .Batalia de la Oituz -in dimineata de 26 iulie 1917 . Letoniei si Lituaniei Tratatul de la Trianon -a fost semnat a data de 4 iulie 1920 intre Puterile Aliate Invingatoare in Primul Razboi Mondial si Ungaria .Dupa doua zile de lupte diviziile inamice reusisera sa patrunda doar 3-5 km in dispozitivul nostru.la doua zile dupa declansarea bataliei de la Marasestiinamicul a trecut la ofensiva si in valea Oituzului .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful