1.

ECONOMIA ÎNTREPRINDERII ÎN CADRUL ŞTIINŢELOR ECONOMICE
 

Un comportament raţional în situaţia de resurse limitate presupune să se acţioneze astfel încât:

o o o

cu un consum dat de resurse să se obţină un rezultat cât mai bun (efect util cât mai mare) – principiul maximizării; pentru obţinerea unui anumit rezultat să se folosească cât mai puţine resurse – principiul minimizării; să se realizeze cel mai bun raport între rezultatele obţinute şi resursele consumate – principiul optimizării.

Cele trei formulări exprimă esenţa principiului general al economicităţii. Diferenţa dintre valoarea producţiei şi costuri fiind definită ca venit net (profit) rezultă că afirmarea principiului economicităţii impune maximizarea veniturilor. Această maximizare a veniturilor (profitului) devine concretizarea principiului economicităţii şi exprimă esenţa raţionalităţii în economia de piaţă. In plus, comportamentul care nu ar urmări maximizarea venitului este imoral pentru ca prin eventuale pierderi înregistrate de întreprinderi se „fura” banii cu care populaţia finanţează in diferite formule întreprinderile. Din resursele limitate pe care le poate atrage, întreprinderea urmăreşte obţinerea unui volum fizic şi valoric cât mai mare de bunuri şi servicii ca şi a altor rezultate utile. Orice activitate a întreprinderii are o componentă economică, presupune o decizie de alocare a resurselor. Conducerea întreprinderii moderne impune aplicarea ştiinţei economice alături de alte ştiinţe sociale, de cele fundamentale, ale naturii şi tehnicii. O primă clasificare se operează având în vedere cele trei dimensiuni ale cercetării ştiinţifice economice: teoria economică, tehnologia economică şi filozofia economică.

Teoria economică analizează cauzele şi efectele proceselor economice şi formulează legităţi general valabile asupra acestora.

Tehnologia economică analizează obiectivele şi mijloacele (instrumentele) acţiunii economice, operând cu reguli empirice şi principii. Tehnologia are o puternică orientare pragmatică.

Filozofia economică studiază procesele economice din perspectiva etică şi a concordanţei cu principiile, normele şi valorile umane superioare, aşa cum sunt, de exemplu, înscrise în convenţiile asupra drepturilor fundamentale ale omului sau în constituţii.

A doua clasificare. Fenomenele economice pot fi analizate atât din perspectivă generală, mondială sau naţională cât şi din perspectiva entităţilor economice mai mici (gospodării ale populaţiei, întreprinderi şi componente ale acestora, mergând până la locul de muncă). Aceste două posibile abordări au condus la împărţirea ştiinţei economice în două mari categorii: economia generală (sau naţională) şi economia întreprinderii (unităţilor economice).

Economia generală (sau naţională – după unele accepţiuni destul de frecvent utilizate) cercetează cu precădere procesele şi cauzalităţile economice generale din perspectiva mondială, internaţională sau naţională. Ea explică esenţa, structurile şi procesele economiei. În cadrul economiei generale se face distincţia între microeconomie şi macroeconomie microeconomia fiind diferită de economia întreprinderii. Economia întreprinderii este orientată spre unităţile economice. Ea abordează procesele şi structurile economice concrete cu manifestarea lor reală şi din perspectivă microeconomică. Ramurile ştiinţei economice sunt tot mai cunoscute cu denumirea din limba engleză, de “Economics” şi, respectiv, “Business”

Economia întreprinderii poate fi definită ca un sistem de cercetare şi învăţare prin care se urmăreşte reducerea riscului de dobândire a veniturilor de către persoane şi grupurile de persoane în cadrul unor comunităţi.   Oamenii care „ştiu cum“ se află într-o situaţie favorabilă pentru obţinerea veniturilor. sunt expuşi unor riscuri mai mici de nerealizare a scopurilor. a bunurilor şi serviciilor. Economia întreprinderii studiază sub aspect structural şi funcţional dacă. . în ce măsură şi cum pot obţine organizaţiile venituri şi le pot utiliza raţional.

wissen. „Economie d’ entreprise“ – în limba CD-ROM.com/)http://www. (http://dict. procesele şi relaţiile specifice.lexikon. procedee şi tehnici pentru planificarea organizarea şi controlul activităţilor. „Economia d’empresa“ – în spaniolă.org/. „business management”. Traducerea în engleză (americană) a termenului.leo. fenomenele. „managerial economics”. .) Cambridge Dictionaries Online (http://dictionary.encyclopedia. o politică a întreprinderii menită să înfăptuiască obiectivele în cadrul unor principii şi norme.org) English Dictionary with multi-lingual search De altfel.„Economia aziendale” – în limba italiană. fără traducere. germană. franceză. o un ansamblu de instrumente. Vezi: LEO English/German Dictionary. TLC-Edusoft.http://babelfish.com/). nu este în nici un fel justificată. ţările Uniunii Europene au o lungă (http://allwords. „industrial management”. Între economia întreprinderii ca ştiinţă dezvoltată în Europa occidentală şi ştiinţa managementului dezvoltat pe continentul nord american se manifestă o interferenţă şi apropiere tot mai accentuată mergând până la identitatea conceptuală Economia întreprinderii ca ştiinţă are o triplă vocaţie: o teorie economică având ca obiect de studiu întreprinderea. Edition 1999.com/babelfish/tr.de.altavista. înscrisă în dicţionare de largă circulaţie şi pe care o utilizează programele de traducere automată se realizează prin:„business administration”. „industrial economics”. Ştiinţa conducerii raţionale a întreprinderilor se ocupă cu toate problemele economice din întreprindere considerată ca un tot unitar (un organism) şi aflate sub incidenţa legii generale a economicităţii.Ea se defineşte ca ştiinţa conducerii raţionale a întreprinderii. „Economia întreprinderii” este traducerea corectă în limba română a termenilor echivalenţi din limbile de circulaţie internaţională şi nu alte variante cum ar fi „administrarea afacerilor” sau „conducerea firmei” iar preluarea termenului american de „business administration”. third Edition respectarea denumirii bine cunoscută în limba (www.cambridge. The Concise tradiţie în dezvoltarea acestei ştiinţe cu Columbia Electronic Encyclopedia. „business economics”. respectivă: „Betriebswirtschaft” – în limba Dictionnaires Vivants de la connaissance et de la langue francaise.

Economia întreprinderii se împarte în economia generală a întreprinderii (sau bazele economiei întreprinderii) şi domeniile funcţionale şi instituţionale ale economiei întreprinderii. Disciplina constituie fundamentul pe care se sprijină diferitele subdiviziuni ale economiei . Domeniile funcţionale Economia generală a întreprinderii (sau bazele economiei întreprinderii) Domeniile instituţionale   Bazele economiei întreprinderii cercetează întreprinderea ca un sistem unitar şi aspectele comune care se regăsesc în toate tipurile de întreprinderi.Rolul economiei întreprinderii pentru unităţile economice poate fi comparat cu cel al psihologiei şi medicinii pentru oameni. Importanţa aplicării ştiinţei economiei întreprinderii este demonstrată de diferenţele între dezvoltarea unităţilor economice din ţările avansate în plan ştiinţific şi dificultăţile unităţilor economice din ţările în care economia întreprinderii abia îşi face loc în cadrul preocupărilor ştiinţifice. Prosperitatea naţiunilor este legată de profitabilitatea întreprinderilor şi de aplicarea instrumentarului ştiinţific la acest nivel.

ca disciplină ştiinţifică bine conturată . Aceste diviziuni aprofundează cunoaşterea şi apar prin aplicarea a două criterii în identificarea componentelor importante ale economiei întreprinderii: criteriul funcţiilor întreprinderii (criteriul funcţional) şi criteriul ramurilor economice bazat pe gruparea statistică a întreprinderilor în ramuri economice după obiectul principal de activitate (criteriul instituţional sau al obiectului de activitate).întreprinderii.

particularităţi ale diferitelor tipuri de întreprinderi. O structură devenită de referinţă a tratatelor de economia întreprinderii include următoarele teme: w obiectul. cultura organizaţională. organizare. alături de principiile şi practicile de succes recomandabile. ÎNTREPRINDEREA. bazele economiei întreprinderii poate fi reprezentată ca trunchiul unui arbore din care se ramifică discipline ştiinţifice specializate care permit aprofundarea cercetării sistemului unitar al întreprinderii. aspecte tehnologice şi un bogat instrumentar de diagnoză. planificare.Figurativ. În funcţie de amploarea lucrării şi de orientarea autorilor sunt incluse şi alte teme ca managementul calităţii. 2. evaluare şi control pentru fiecare temă. decizie. metoda şi istoria economiei întreprinderii w tipologia întreprinderilor w obiectivele întreprinderii w conducerea întreprinderii w organizarea întreprinderii w circuitul productiv al întreprinderii w factorii de producţie w personalul întreprinderii w aprovizionarea întreprinderii şi gestiunea stocurilor w organizarea şi planificarea producţiei şi prestărilor w desfacerea şi marketingul w finanţarea întreprinderii şi investiţiile w costurile şi indicatorii de eficienţă w contabilitatea şi bilanţul întreprinderii w impozitarea şi taxele w riscurile şi asigurarea w relaţiile întreprinderii cu mediul w strategia întreprinderii. DEFINIŢII ŞI CARACTERISTICI . organizarea transporturilor.

munca productivă (potenţialul de muncă. statul. informaţii. fiind soluţia alternativă la autoconsum. credibilitate. bunuri materiale. creaţie şi inovare al oamenilor pus la . energie. Definiţii Întreprinderea se descrie ca: Întreprinderearealizează A) factori de 1. Întreprinderea se defineşte ca o îmbinare de resurse (idei. 1. organizare. salariaţii. bani. management. mărci de produse etc. Ea este rezultatul procesului de adâncire a diviziunii muncii şi schimbului pe pieţe.) prin care oamenii produc bunuri si servicii ce vor fi vândute pe pieţe la un preţ suficient ca să asigure remunerarea corectă a tuturor celor (proprietarii.Întreprinderea este cea mai evoluată soluţie socio-tehnică dezvoltată până în prezent prin care oamenii obţin mijloacele de subzistenţă. băncile) care contribuie la funcţionarea ei.

7. materiale. vadul comercial) 1. concesiuni. produse şi oameni. condiţiile tehnice de producţie (terenuri şi clădiri pentru producţie. 8. capacitatea de valorificare a factorilor de bază (practica demonstrează că întreprinderi cu aceleaşi resurse de bază. maşini. 4. . 3. dotări pentru asigurarea securităţii oamenilor şi echipamentelor). materii prime. în condiţii similare. control. stabilirea obiectivelor. coordonare. aer condiţionat. brevete. B) factori dispozitivi (decizionali) 4. 9. imaginea. drepturi reale (creanţe. factor dispozitiv). 5. organizare. 3. obţin rezultate mult diferite datorită managementului de care dispun). energie. gaze. Factorii de producţie sunt: bază (elementari) dispoziţia întreprinderii – fără munca de conducere. decizie. alte bunuri si informatii (bunuri ce se transforma sau se vând ca atare). electricitate.combinarea factorilor de producţie pentru obţinerea unui rezultat aşteptat. comunicaţii. patente. sisteme de transport pentru materiale. instalaţii şi unelte. căldură. licenţe. dotări pentru formarea şi perfecţionarea profesională. sisteme de asigurare a utilităţilor – apă. 2. instalaţii şi sisteme pentru depozitarea bunurilor şi informaţiilor. reprezentare Factorii decizionali cuprind capacitatea de “management” reprezentată de personalul cu competenţe de decizie dinîntreprindere. 2. antrenare. planificare şi programare. clădiri şi dotări pentru personal. evidenţă. 6. depozitare şi vânzare.

Întreprinderea este un sistem sociotehnic în care factorului uman îi revine rolul activ în raport cu celelalte resurse. Productia de bunuri si servicii mijloceste obtinerea valorii adaugate pentru proprietarii si salariatii intreprinderii.
(vezi pagina următoare - modelul de functionare a întreprinderii)

Întreprinderea modernă este o construcţie abstractă de interese, obiective, reguli, drepturi şi obligaţii - fiind tot mai puţin definită prin elementele tangibile ale proceselor economice. Fiecare întreprindere are o existenţă limitată în timp. Ea parcurge un ciclu de viaţă.

Întreprinderea are voinţă proprie şi o capacitate care exprimă voinţele proprietarilor care îi (capacitate permite să dobândeascădrepturi de folosinţă) .Pentru ca o întreprindere să existe ca instituţie trebuie respectate următoarele principii/conditii fundamentale: Lichiditatea (capacitatea de a acoperi la scadenţă toate obligaţiile de plată) Rentabilitatea (capacitatea de a genera venituri care să depăşească nivelul cheltuielilor ocazionate de funcţionarea întreprinderii. întreprinderile nerentabile nu mai obţin finanţare pentru că nici o persoană fizică sau altă întreprindere privată nu poate pierde pe termen lung). valoarea adăugată. Pentru a face faţă concurenţei întreprinderea trebuie să înregistreze cel puţin o creştere de nivelul ramurii şi al economiei în ansamblu. Autodeterminarea .competenţa decizională nelimitată a proprietarilor Ca persoană ea participă în nume propriu la raporturile juridică întreprinderea juridice şi răspunde pentru obligaţiile estetitulară de drepturi asumate şi obligaţii. numărul de salariaţi). Creşterea (exprimată prin mărimi cum ar fi: cifra de afaceri.

şi să-şi asume obligaţii precum şi să exercite drepturi şi (capacitate să-şi asume obligaţii săvârşind de exerciţiu) acte juridice Pentru a fi persoană juridică întreprinderea trebuie să întrunească elementele constitutive impuse de lege:       w organizarea de sine-stătătoare       w un patrimoniu propriu       w un scop determinat. .

asociaţie familială.Întreprinderea se identifică prin anumite elemente de individualizare: ea are un nume (firmă). . cooperativă etc. o naţionalitate.un sediu. societate comercială.). fiind organizată într-una din formele juridice permise de lege (persoană fizică autorizată.

. Toate acestea se află într-o relaţie de subordonare decizională şi dependenţă juridică şi patrimonială faţă de întreprindere.Întreprinderea poate înfiinţa w filiale w sucursale w agenţii w reprezentanţe w unităţi operative w puncte de lucru. economice şi juridice adecvate pentru realizarea obiectului de activitate al societăţii şi extinderea teritorială. Ele sunt soluţii organizatorice.

în general. . Cele mai multe întreprinderi apar ca urmare a iniţiativei unei persoane fizice. O întreprindere poate fi înfiinţată de către: w o persoană fizică sau mai multe persoane fizice w una sau mai multe persoane juridice (de obicei alte întreprinderi) w persoane fizice şi juridice în asociere. întreprinderi mici care satisfac anumite nevoi şi aspiraţii ale întemeietorului. În anumite condiţii întreprinderile pot fi înfiinţate de către stat prin instituţiile acestuia. ÎNFIINŢAREA ÎNTREPRINDERILOR Cine este creatorul? Crearea de noi întreprinderi este un fenomen “natural”al oricărei economii sănătoase în care există libertatea iniţiativei economice private (persoanele fizice şi juridice sunt libere să înceapă oricând şi orice afacere sau să o desfiinţeze. dacă această libertate este îngrădită economia în cauză are serioase probleme).3. Rezultă.

• Singura alternativă de supravieţuire. • Nemulţumirea la actualul loc de muncă. libertatea economică şi concurenţă dezvoltă programe speciale pentru formarea spiritului întreprinzător în rândul populaţiei şi recompensează comportamentul de implicare în afaceri printr-un statut superior în ierarhia valorilor şi prin probabilitatea mare de câştig bănesc.Care este motivaţia înfiinţării întreprinderilor? Comportamentul de a înfiinţa o întreprindere se dovedeşte a fi un răspuns condiţionat la stimulii mediului social şi economic general. • Nevoia de asumare a răspunderii şi riscului. • Dorinţa de a obţine venituri mai mari. • Nevoia de a valorifica resursele personale de muncă. • Afirmarea creativităţii şi spiritului inovator. O economie bazată pe proprietatea privată. • Aspiraţia de a construi ceva durabil şi util. • Dobândirea libertăţii de decizie şi acţiune. • Dorinţa de schimbare. Intreprinderile care infiinteaza alte intreprinderi urmăresc obiective precum: . • Aspiraţia spre o poziţie socială de forţă. • Aspiraţia spre independenţa economică. Principalele motive ale creatorilor de întreprinderi: • Nevoia de succes şi recunoaştere. • Refuzul de a lucra într-o structură publică sau privată cu o birocraţie accentuată.

fiecare unitate de produs vândut trebuie să asigure un minim câştig. Existenţa cererii. În mod normal. diversificarea producţiei şi serviciilor. concentrarea resurselor pentru obiective importante. dispersarea riscului. frecvenţa cumpărărilor şi preţul unitar al produselor. Volumul şi structura acestora trebuie să fie potrivite cu Abilitatea. dezvoltarea afacerii. schimbări în management. valorificarea resurselor locale şi a oportunităţilor. spiritul de întreprinzător.• • • • • • • • • Ce condiţii sunt necesare? expansiunea teritorială. adaptarea la schimbările pieţei. Volumul vânzărilor depinde de numărul cumpărătorilor. nivelul de pregătire. gradul de implicare şi puterea de muncă ale . Perspective de câştig. Asigurarea resurselor de pornire. Calitatea deciziilor şi opţiunilor strategice din etapa de înfiinţare determină şansele întreprinderii pe piaţă. adică să se vândă la un preţ care depăşeşte suma cheltuielilor ocazionate de obţinerea lui. valorificarea cadrului juridic favorabil. reorganizarea. Întreprinderea există numai dacă vinde pe piaţă bunuri şi servicii. cantitatea cumpărată.

Alegerea partenerilor. . De multe ori numele întreprinderii este cel al întemeietorului. Ce modalităţi şi mijloace se pot utiliza? . Alegerea amplasamentului şi delimitarea ariei de activitate. să fie uşor de reţinut. sugestiv. Care sunt cele mai importante decizii? persoanelor care încep o afacere constituie o conditie importantă. Stabilirea numelui întreprinderii. coproprietarilor managerilor întreprinderii. domeniu în care va activa întreprinderea şi ca produse şi servicii ce vor constitui oferta sa. . cu natura şi mărimea obiectivelor propuse şi suficiente pentru o perioadă cât mai lungă de timp. Alegerea formei juridice potrivite pentru scopurile întreprinderii şi ale proprietarilor.obiectul de activitate. 1 2 3 4 5 . . plăcut. Definirea obiectului de activitate ca ramură. să sugereze obiectul de activitate.Numele trebuie să respecte anumite restricţii legale şi pe cât posibil să fie unic. .

de exemplu. Şi anume: w verificarea la Registrul Comerţului a acceptabilităţii numelui ales w întocmirea actului constitutiv al societăţii w deschiderea unui cont şi depunerea capitalului social subscris la o bancă w evaluarea bunurilor şi a altor contribuţii nemateriale la capitalul firmei . conform reglementărilor româneşti. presupune. câteva demersuri.Ce acţiuni şi în ce succesiune se realizează? Procedura de înfiinţare a unei societăţi comerciale cu răspundere limitată.

CLASIFICAREA ÎNTREPRINDERILOR Marea diversitate a întreprinderilor Tabloul economiei contemporane prezintă o mare diversitate de întreprinderi şi structuri ale acestora. se regăsesc. roluri şi caracteristici mult diferite. întreprinderi care nu au salariaţi. în lume: întreprinderi specifice unor moduri de producţie precapitaliste şi formule ale viitorului.w autorizarea constituirii societăţii de către judecătorul delegat pe lângă Oficiul Registrului Comerţului şi înscrierea acesteia în registru w publicitatea privind înfiinţarea w eliberarea certificatului de înmatriculare w înscrierea la organele administraţiei financiare w atribuirea codului unic de inregistrare w obţinerea unor licenţe şi autorizaţii pentru desfăşurarea activităţii. După ce criterii sunt clasificate întreprinderile . cu dimensiuni. 4. simultan. fiind o altă formulă organizatorică şi juridică a locului de munca şi întreprinderi cu sute de mii de salariaţi. întreprinderi care nu au sediu distinct de locuinţa patronului şi întreprinderi care au sedii cu multe nivele în marile metropole. întreprinderi care folosesc tehnologii primitive şi cele în care roboţii industriali înlocuiesc în mare măsură munca oamenilor.

societăţi de capitaluri (societatea pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni). 5) După gradul de specializare (diversitatea activităţilor): • Întreprinderi strict specializate (pe un produs sau o anumită tehnologie). activitatea meşteşugarilor independenţi). Întreprinderile proprietate de stat (sau publică). 3) După natura juridică. Întreprinderile cu un regim combinat al proprietăţii. • Întreprinderi generale (nespecializate) cu obiect larg de activitate în mai multe ramuri. 2) • • • • După forma de proprietate se diferenţiază: Întreprinderile aflate în proprietate privată.societăţi de persoane (societatea în nume colectiv şi cea cu răspundere limitată). cifra de afaceri. Întreprinderile în proprietate de grup cooperatist.1) • • • După amprenta unui mod de producţie se disting: Întreprinderi de tip precapitalist (exploatări agricole tradiţionale. • Întreprinderi mari. . 4) După mărime (estimată după numărul de personal. . Întreprinderi de tip paracapitalist (cooperativele). capitalul social): • Întreprinderi mici. • Întreprinderi mijlocii. • Întreprinderi specializate (câteva produse sau tehnologii înrudite). legislaţia ţărilor cu economie de piaţă reglementează următoarele: • Întreprinderi individuale. Întreprinderi de tip capitalist (cazul relevant – societatea pe acţiuni). • Societăţi comerciale: .

exploatare forestieră. formare profesională. bănci. după clasificarea uzuală oficială): • Întreprinderi de producţie. • Întreprinderi care produc în serii mari şi foarte mari. • Întreprinderi de servicii. industrie extractivă).6) După obiectul de activitate (activităţile realizate. un sat). 7) • • • După sectorul economic în care poate fi încadrată întreprinderea: Întreprinderi din sectorul primar (agricultură. din ţară. 9) • • • • După aria de Întreprinderi cu arie de activitate locală (un oraş sau Întreprinderi cu arie de activitate regională (o parte Întreprinderi cu arie de Întreprinderi cu arie de activitate transnaţională sau mondială. • Întreprinderi de comerţ. asigurări. activitate: o zonă din acesta. activitate naţională. mobile. adaptate cerinţelor pieţei. Caracteristicile unor tipuri de întreprinderi Întreprinderile aflate în proprietate privată sunt considerate cele mai dinamice. Întreprinderi din sectorul terţiar (distribuţie. Explicaţia rezidă în cumularea efectelor următorilor factori care determină atitudinea şi comportamentul proprietarilor: . inovatoare şi eficiente. servicii pentru populaţie). 8) După natura tehnologiei şi seria de fabricaţie: • Întreprinderi care realizează unicate şi serii mici. pescuit. Întreprinderi din sectorul secundar (industrie prelucrătoare). mai multe judeţe). transport.

rezultate şi riscuri. • Întreprindere condusă democratic. • răspunderea (uneori nelimitată) pentru bunul mers al întreprinderii. • Proprietate comună a membrilor cooperatori. de persoane sau întreprinderi (mici. Clasificarea întreprinderilor de comerţ . • prestigiu ridicat. • Dublu scop: îmbunătăţirea condiţiilor de existenţă materială pentru membrii cooperatori şi cultivarea solidarităţii. Caracteristicile principale ale cooperativei sunt: • Asociere liberă. de obicei). justiţiei sociale şi responsabilităţii. • Participare egală la cheltuieli. • riscul de eşec cu consecinţe dramatice asupra existenţei personale.un vot şi decizii adoptate cu majoritate de voturi. micii întreprinzători duc o luptă “pe viaţă şi pe moarte” pentru afacerea lor. întrajutorării.• libertate de acţiune şi manifestare economică. • posibilităţi de câştig material. teoretic nelimitate. • autoritate asupra afacerii şi salariaţilor. după regula un om .

dimensiune.fără depozite. b) comerţ ambulant. (permanente. . În practică se realizează o individualizare a unor tipuri de întreprinderi de comerţ (cu personalitate bine conturată) după criterii dintre cele mai eterogene. formele de vânzare.întreprinderi de licitaţii. b) cu bunuri de producţie (comerţ interindustrial). Întreprinderi de comerţ cu ridicata: a) cu bunuri de consum.se pot grupa la rândul lor după natura produselor. prin magazine. c) comerţ prin corespondenţă. săptămânale. . întreprinderile de comerţ se grupează în: A. b) de export. Se pare că există anumite configuraţii de succes care fac întreprinderile să combine într-o variantă tipică piaţa geografic delimitată cu: categoria de clienţi forma de vânzare mărimea forma juridică natura produselor şi serviciilor mărimea spaţiilor comerciale lărgimea şi alcătuirea sortimentului derularea relaţiilor cu clienţii formarea şi nivelul preţurilor amplasamentul preferat formele de plată. categoria de clienţi etc. .burse de mărfuri. b) pieţe specializate: c) intermediari specializaţi. Întreprinderi care activează pe pieţe specializate: D. Întreprinderi de comerţ exterior: a) târguri expoziţii şi pieţe generale sau tematice a) de import.După poziţia întreprinderii (cu un anumit grad de specializare) în sistemul de distribuţie. . anuale). C. Întreprinderi de comerţ cu amănuntul: a) comerţ fix.cu depozite. B. . Întreprinderi integrate (cumulează funcţia cu ridicata şi cea cu amănuntul) . natura operaţiunilor şi a clienţilor ca şi bunurile comercializate. E.

Nu este posibilă şi nici de dorit aducerea definiţiilor IMM-urilor la acelaşi numitor. CRITERII CANTITATIVE: (+) * Numărul de angajaţi: w simplitate. Nu există o definiţie în sens statistic şi/sau juridic unanim acceptată pentru IMM-uri. nu şi pe cel al personalului sezonier . conduc la reducerea necesarului de personal şi invers). deoarece aceasta ar echivala cu ignorarea Criteriile utilizate sunt cantitative şi/sau trăsăturilor lor fundamentale . Urmărirea evoluţiei sectorului IMM-urilor. graniţele sectorului IMM-urilor nu diferite de la o ţară la alta. racordată la realităţile mediului economic (+)şi dezavantaje (-) în caracterizarea dimensiunii lor şi cu ajutorul unor criterii continuu adaptabile ca număr şi (vezi tabelul următor) conţinut.A. w criteriu relativ stabil (-) Definiţiile IMM-urilor bazate pe criterii cantitative înlesnesc o abordare relativ unitară a acestor întreprinderi şi slujesc scopului concret de identificare a celor ce pot face obiectul programelor şi măsurilor speciale de sprijinire. mobilitate şi calitativefavorizând proliferarea unor standarde foarte diversitate. dovedindu-se a fi cel mai activ sector al economiei şi totodată un formidabil focar de competenţe şi idei noi. prezentând avantaje perspectivă dinamică. ci şi a mediului economic în care îşi desfăşoară activitatea. în 75 de ţări. În consecinţă. Evoluţia acestui sector trebuie analizată dintr-o latură sau alta a IMM-urilor. w accesibilitate. comparaţiile inter-ramuri şi cele între ţări devin practic imposibile. w ignorarea corelaţiei care există între prezenţa capitalului fix şi a muncii vii (mijloacele fixe utilizat de mare randament. CARACTERISTICILE ŞI ROLUL ÎNTREPRINDERILOR MICI ŞI MIJLOCII Ce sunt IMM-urile? Sectorul IMM-urilor joacă un rol extrem de important într-o economie modernă. Fiecare dintre criterii dezvăluie o trecute de timp. Într-un studiu realizat de P. Utilizarea criteriilor calitative în definirea IMM-urilor porneşte de la premisa că dimensiunea acestora nu este doar o rezultantă a volumului şi calităţii combinaţiilor de resurse de care dispun.5. w nu reflectă decât numărul angajaţilor permanenţi. În acest context însă.dinamism. au impus stabilirea criteriilor lor de încadrare.Neck vizând IMM-urile sunt contabilizate peste 50 de definiţii în sens statistic date acestora. stimularea dezvoltării acestuia. de la pot fi riguros delimitate decât pentru perioade scurte şi un autor la altul. de la o ramură la alta.

w uşor de aplicat. fără a fi efectiv angajaţi. w devine uşor perisabil. În Uniunea Europeană. w ridică probleme de operaţionalizare.). w nereprezentativ pentru IMM-urile aparţinând unor sectoare de activitate foarte diferite. criteriile de identificare a IMM-urilor sunt diferenţiate pe domenii de activitate.5 mil. spre exemplu. clasa mijlocie – între 50 şi 249 de angajaţi). cifra de afaceri – care trebuie să fie mai mică de 40 milioane de Euro. IMM-urile de comerţ cu ridicata au ca limită maximă 500 de angajaţi. celeindustriale (în funcţie de profilul lor) sunt IMM-uri dacă au între 500 şi 1500 de salariaţi. IMM-urile sunt definite de următoarele criterii: numărul salariaţilor – care trebuie să fie mai mai mic de 250 (clasa micro . * Cifra de afaceri: w criteriu sintetic. capacitatea de producţie: w simplitate.A. CRITERII CALITATIVE: * Sectorul de activitate * Tehnologia utilizată * Configuraţia organizatorică şi managerială * Gradul de dependenţă faţă de întreprinderile mari Soluţii de definire a IMM-urilor: În S.U. w grad mare de relativitate. sau totalul activului bilanţier sub 27 milioane Euro. când nu există o delimitare clară între proprietatea personală a întreprinzătorului şi cea a firmei lui. w cuantificare relativ greu de realizat pentru IMM-uri. * Valoarea producţiei.între 0 şi 9 angajaţi. w caracterizează. Astfel. să aibă independenţă economică. iar cele cu amănuntul sunt limitate de un volum al vânzărilor de 13. dolari pe an.singur sau în combinaţie în cele mai multe ţări ale lumii. . în general. * Cota de piaţă: w expresivitate. naţională. w accesibilitate. clasa mică . sau al membrilor familiei care activează. sectoarele productive şi permit comparaţii doar între întreprinderi dispunând de condiţii asemănătoare de combinare a factorilor de producţie. w accesibilitate. dimensiunea întreprinderii fiind în relaţie directă cu tipul pieţei de referinţă (locală. necesitând actualizări permanente datorită ratei înalte de inflaţie (în ţările în tranziţie). * Valoarea capitalului: w reprezentativitate.între 10 şi 49 de angajaţi. a produsului etc.

valorile criteriilor cantitative de definire a IMM-urilor sunt mai mari (S. 2) cifra de afaceri anuală mai mică de 8 milioane de Euro(certificat de Administraţia Financiară). 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate.) Analiza diversităţii de definiţii a relevat că în economiile cu un nivel ridicat al produsului naţional brut pe locuitor. ATENŢIE !!! NU beneficiază de prevederile L133/1999 societăţile comerciale care au ca acţionar sau asociat.În România. (Vezi şi Ordonanţa nr. IMM-urile se definesc în funcţie de următoarele criterii cantitative: 1) numărul mediu scriptic anual de personal (certificat de Camera de Muncă) – care împarte IMM-urile în 3 clase: o clasa micro (între 0 şi 9 salariaţi). NU se încadrează în categoria IMM-urilor: • societăţile bancare.A. întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale. Reciproca este de asemenea valabilă. • societăţile de asigurare şi reasigurare. 133 din 20 iulie 1999. • societăţile de valori mobiliare şi • societăţile cu activitate exclusivă de comerţ exterior. este un exemplu ilustrativ în acest sens). b) deţin peste 25% din capitalul social. privind stimularea întreprinzătorilor privaţi pentru înfiinţarea şi dezvoltarea IMM).U. • societăţile de administrare a fondurilor financiare de investiţii. o clasa mijlocie (între 50 şi 249 de salariaţi). potrivit legislaţiei în vigoare (LEGEA nr. persoane juridice care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: a) au peste 250 de angajaţi. verificându-se inclusiv în cazul ţărilor Uniunii Europene. Rolul IMM în economie . o clasa mică (între 10 şi 49 de salariaţi).

subansamble şi servicii pentru întreprinderile mari. capacitatea de inovare. de altfel. prin reducând posibilităţile acestora de a creşte preţurile şi de a flexibilitatea lor specifică. într-o economie se concretizează în: de noi locuri de muncă decît cele mari. accentuează caracterul de atomicitate a pieţei. interes strategic pentru economie. rezultă astfel o mai bună general poziţiile de monopol ale marilor întreprinderi. acţionând ca un amortizor al fluctuaţiilor (+) îmbunătăţirea mediului concurenţial.Contribuţia vitală a IMM-urilor la creşterea economică este (+) individualizarea puternică a produselor şi astăzi o realitate unanim recunoscută. IMM-urile creează un număr semnificativ mai mare general. viteza fi ineficiente în ceea ce priveşte combinarea factorilor de mare de reacţie. întreprinderi compatibile cu un mediu tot mai dinamic şi complex. IMM-urile activează ca furnizori specializaţi de piese. (+) generarea celui mai mare număr de noi locuri de Efectele pozitive generate de sectorul IMM-urilor. diminuând astfel puterea întreprinderilor mari de a o influenţa. astfel. IMM-urile tind să devină singurele producţie. Relevarea efectelor serviciilor oferite de IMM-uri şi de eficienţa activităţii lor economice şi sociale benefice au condus desfăşurate ceea ce contribuie la intensificarea laconsiderarea sectorului IMM-urilor ca un domeniu de caracterului concurenţial al pieţei. prin de pe piaţa muncii şi constituind cea mai importantă dimensiunile lor reduse şi prin numărul mare. IMM-urile alternativă pentru combaterea şomajului. (+) receptivitatea sporită la nevoile pieţei datorită capacitatea IMM-urilor de a stimula concurenţa slăbeşte în contactului nemijlocit cu aceasta. adaptare a ofertei lor la cerinţele clienţilor. (+) crearea de oportunităţi de dezvoltare şi adaptare astfel. în muncă. cu un cost de capital mai scăzut.în .

de forţă de muncă şi nu în ultimul rând informaţionale). Efectele pozitive în ţările fost comuniste. prieteni) sau alte pieţele locale. firmele mari din interiorul sau din afara localităţii. (+) distribuirea mai bună a puterii economice şi în (+) dezvoltarea ca o componentă importantă a general a puterii în societate. în special. aceste produse şi servicii externalizate de firmele mari sunt (+) ocuparea nişelor de piaţă care nu sunt profitabile oferite de cele mici la preţuri inferioare. IMM-urile valorificarea unora (produse secundare. în comparaţie cu firmele mari şi întreprinzători capabili să-şi asume riscuri. pentru întreprinderile de mari dimensiuni. IMM-urile acţionează mai eficient decît fonduri care altfel ar fi neproductive. prin informaţiile detaliate privind economiile populaţiei (familie.a tehnologiilor. general prin intermediul activităţii de subcontractare.) care altfel ar rămâne nefolosite. întreprinzător. asigură un teren excelent de manifestare a talentului de etc. având ca sursă răspunde cerinţelor locale. resurse locale. valorificândule intens şi eficient ca pe reale oportunităţi. resurselor locale (financiare. IMM-urile (+) stimularea dezvoltării capacităţilor asigură adesea o mai eficientă combinare a unor categorii antreprenoriale şi deci crearea unei mase mari de de factori de producţie. la: rurale şi în consecinţă. materiale. corespunzător unor nevoi concrete. ce decurg din dezvoltarea (++) stimularea dezvoltării regionale şi unui sector puternic de IMM-uri se referă . a celui managerial şi dezvoltă în acelaşi timp o rezervă semnificativă de lucrători calificaţi şi (+) ancorarea în economiile locale prin valorificarea semicalificaţi. prin abilitatea lor de a (+) încurajarea investiţiilor. rude. diminuarea efectelor negative ale programelor de privatizare şi/sau . cu efecte pozitive în planul infrastructurii de care depinde economia. stabilităţii politice şi sociale pe termen lung.

(++) rolul de factor dinamizator al economiei prin numărul mare de întreprinzători activaţi. (++) antrenarea economiilor populaţiei în sfera investiţiilor. restabilire a echilibrului macroeconomicpe (++) atragerea unei importante părţi a forţei de muncă care îl mută către o stare de stabilitate disponibilizate prin restructurarea radicală a giganţilor industriali. regenerării economice. (++) facilitarea transferului resurselor economice din sectoarele aflate în declin spre cele în dezvoltare. derivând din intensificarea concurenţei pe (++) contribuţia activă la procesul de piaţă.(++) rolul de principal motor al schimbărilor structurale şi al restructurare. relativă. dezvoltând totodată o nouă categorie socială. căreia îi corespunde un anumit preţ de echilibru la care are loc tranziţia. care contribuie la punerea bazelor sociale ale tranziţiei. este astfel favorizată descentralizarea. are un rol important. Dezvoltarea sectorului de întreprinderi mici şi mijlocii . îndeosebi în condiţiile sărăciei de resurse financiare specifice tranziţiei.

asistenţă. w finanţarea de programe de dezvoltare. legislaţia prevede o serie de măsuri concrete orientate pe următoarele direcţii majore: w crearea unui cadru favorabil înfiinţării şi dezvoltării IMM-urilor. la activele neutilizate ale societăţilor comerciale de stat. intensificarea furnizării gratuite sau cvasigratuite a unor servicii informare. w acordarea de facilităţi economico-financiare. prin: simplificarea procedurilor administrative. . fiscale şi bancare. la achiziţii publice.În scopul sprijinirii sectorului IMM-urilor din România. monitorizarea şi evaluarea de către guvern a politicilor şi programelor de dezvoltare a IMM-urilor. consultanţă. w coordonarea. favorizarea accesului IMM-urilor la serviciile publice.

.

în care. O asemenea evoluţie este comună ţărilor fost comuniste.6%. viteza de restructurare şi privatizare a întreprinderilor de stat. comerţul a constituit un veritabil "magnet" pentru întreprinzatori. capital necesar de pornire redus. Un pionierat în Romania l-a realizat Fundaţia Centrul Român pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii – CRIMM prin programele de concentrare a unor resurse naţionale şi europene şi finanţarea centrelor teritoriale de consultanţă şi dezvoltare a IMM. pe de o parte şi marile întreprinderi. Cea mai mare pondere (68% din totalul IMM-urilor in 2002 şi 71% in 1997) o deţin întreprinderile care activează în sfera comerţului. viteză mare de rotaţie a capitalului circulant şi în consecinţă. În România această pondere se ridică la 99. . IMM-urile reprezintă peste 99% din numărul total de întreprinderi.Dinamica sectorului întreprinderi mici şi mijlocii din România constituie rezultanta unui ansamblu complex de condiţii şi cauze specifice precum: absenţa sectorului amintit înainte de 1990. pe fondul lipsei de resurse financiare. Motivele?!: bariere reduse de intrare. perspective de generare rapidă a profitului. Structurile asociative ale micilor întreprinzători. Incubatoarele de afaceri şi parcurile industriale sunt soluţii de certă utilitate în dezvoltarea IMM-urilor. pe de altă parte îşi asumă roluri importante în stimularea dezvoltării sectorului de IMM. în majoritatea economiilor. particularităţile de natură legislativă legate de organizarea şi funcţionarea acestor întreprinderi.

Unele dintre primele studii remarca două diferenţe de bază între întreprinzătorul român şi cel vest-european:   a) origine b) abordare.6. Întreprinzătorii sunt în general recunoscuţi ca fiind forţa motrice a progresului economic. dacă este tânăr. cele doua categorii principale care în Europa de Vest formează coloana vertebrala a clasei întreprinzătorilor (fii ai unor familii cu o veche tradiţie antreprenorială si fii ai foştilor muncitori din marea industrie). iniţiativei si atitudinii de asumare a riscului adoptata de sute de mii de indivizi care s-au încumetat sa pornească pe drumul aventuros al construirii unui alt fel de viitor pentru ei si familiile lor. a absolvit o facultate. În schimb.   socială diferită Deoarece în România lanţul tradiţiei meşteşugului transmis din tată în fiu s-a întrerupt în perioada regimului comunist iar numărul întreprinzătorilor calificaţi la locul de munca este limitat.   Poziţia si rolul întreprinzătorilor în dezvoltarea sectorului privat din România este rezultatul unor circumstanţe specificecare au prezidat apariţia acestora ca un grup social distinct si particularităţile evoluţiei lui ulterioare. cu experienţă dobândită în principal într-un post de conducere într-o mare întreprindere de stat. atitudine şi aşteptări diferite în ce priveşte afacerile. . întreprinzătorul român tipic este la prima generaţie de întreprinzători din familia sa şi este de regulă o persoana de vârstă mijlocie. sau. iar în ţările în tranziţie. ÎNTREPRINZĂTORUL ÎN CONTEXTUL ECONOMIEI ROMÂNEŞTI Trăsăturile structurale specifice ale clasei întreprinzătorilor din România Progresul pe care România l-a înregistrat până acum în tranziţie se datorează în mare măsura efortului. lipsesc aproape cu desăvârşire. se presupune că ei trebuie sa fie în linia întâi a bătăliei pentru reforma.

materii prime. existenţa resurselor. întreprinzătorii români sunt oarecum insensibili la problema solidarităţii de breaslă şi se arată reticenţi la o asociere între ei. fiecare având pretenţia că este reprezentantul “autentic” al comunităţii de afaceri. de cele mai multe ori. Această atitudine . Întreprinzătorii particulari nu au. Câteva consecinţe importante derivă din aceste trăsături structurale specifice clasei întreprinzătorilor din România: În general. în general. Există aşadar o abundenţă de asociaţii patronale şi profesionale concurente. instrumente financiare. precum şi faptul că salariile sunt mici în întreprinderile lor ineficiente. Datorită provenienţei lor din categorii sociale superioare. Acest lucru se verifică mai ales în cazul sistemelor foarte frământate şi care se modifică rapid. Cei mai mulţi oameni de afaceri români percep mediul de afaceri exclusiv ca pe o competiţie acerbă şi acţionează ca şi cum toate celelalte întreprinderi ar fi nişte adversari periculoşi mai degrabă decât potenţiali parteneri. clientela. spirit de asociere şi sunt rareori înclinaţi să se grupeze în asociaţii bine organizate şi puternice. profitabilă. (Acesta este şi unul din motivele pentru care unităţile de producţie reprezintă doar o mică parte din totalul societăţilor private nou înfiinţate).Faptul că deţin informaţii despre factori strategici cum ar fi pieţele. clasa întreprinzătorilor din România este alcătuită din persoane cu pregătire superioară în comparaţie cu întreprinzătorii din celelalte ţări europene. fac ca foştii directori să aibă mai multe şanse să pornească o afacere particulară şi. însă în acelaşi timpdeficitară în privinţa experienţei practice într-o activitate industrială reală şi ca atare lipsită de abilităţi manuale şi tehnice. Aceasta înseamnă că întreprinzătorul român obişnuitnu se simte prea tentat să înceapă o activitate de producţie ci mai degrabă simte o vocaţie mai puternică spre comerţ şi uneori spre activităţi speculative. furnizori. unde o relaţie bună cu un client este mult mai utilă decât orice dexteritate tehnică.

Integrarea şi consolidarea pe verticală şi orizontală în general sunt îngreunate. M-am convins fără dubii că România oferă astăzi un astfel de mediu ostil”. Indonezia şi Pakistan. după cum observă analiştii „…singura formă de supravieţuire a fost. “ieşirea” dintr-o întreprindere de stat. Caracteristici ale mediului de afaceri din România Din cauza dependenţei sale de stat. sectorul privat nu a fost capabil să preia conducerea şi să joace un rol de locomotivă în restructurare. pentru mulţi alţi întreprinzători care nu fac parte din “sistem” fiind foarte dificil să supravieţuiască şi să prospere aşa încât pieţele libere să funcţioneze corespunzător. unde ambiţiile personale şi neîncrederea între parteneri generează conflicte şi duc la separări şi rupturi. aceste firme sunt doar instrumente prin care profiturile şi bunurile se scurg de la stat în mâinile particularilor. alianţa cu aparatul politico-administrativ. În loc de aceasta. el este o anexă a acestuia”. respectiv. până în ziua de azi. Primul îi vindea scump materii prime.   Problemele cel mai ades invocate de întreprinzătorii particulari sunt următoarele:   . după Rusia. de la bun început. de regulă cu rădăcini adânci în mediul politic. plasează România în rândul ţărilor cu cel mai “toxic” climat economic pentru oamenii de afaceri. ceea ce contribuie la slăbirea sectorului privat din România. "Firmele-căpuşă" câştigau. întreprinderea parazitată pierdea şi în câţiva ani devenea o adevărată "gaură neagră". Al doilea îi cumpăra ieftin producţia.   Un ministru din Guvernul României remarca: „Mediul de afaceri din România este extrem de ostil investitorilor. Pe de altă parte. Mecanismul cel mai simplu şi mai bine cunoscut este aşa zisă "firmă căpuşă": Două SRL-uri. se plasau la “intrarea” şi.predomină adesea în cadrul aceleaşi întreprinderi. ca atare. în ultimii zece ani. Multe firme particulare au fost. concepute să graviteze în jurul unei companii de stat. fapt care i-a determinat pe unii analişti să declare: „Patronatul român este un produs al statului român şi. Rezultă astfel imaginea a ceea ce se cheamă de obicei "capitalism clientelar". Întreprinzătorii care au rezistat în timp s-au conformat acestei reguli nescrise”. Deşi unele fac afaceri legitime şi respectabile. sectorul privat a fost el însuşi grav afectat. în foarte multe din cazuri. de sistemul birocratic de aprobare a oricărei acţiuni a unui investitor. el este ostilizat de corupţie. Un studiu efectuat de Economist Intelligence Unit pe aceasta temă.

costisitoare determină părţile interesate să recurgă la aranjamente de culise. creând astfel un mediu propice corupţiei. decizii guvernamentale. Impozitul mediu este de aprox. dublate de perpetuarea puternicelor rămăşite ale vechii mentalităţi comuniste. În aceste condiţii. nu au resursele care să le permită să ducă bătălii îndelungate în instanţă. în opinia multor oameni de afaceri. socialist şi cel din perioada tranziţiei) coexistă. Regimul fiscal din România este ostil afacerilor prin modul în care este aplicat în practică de funcţionarii din administraţia financiară. în consecinţă. însă această medie conţine o mulţime de scutiri şi cazuri de ne-plată (în principal marile întreprinderi de stat). ca având intenţii şi practici frauduloase. 30 la sută din PIB. Firmele private. Birocraţia costisitoare şi ineficientă acompaniază firma privată pe tot parcursul vieţii ei. o sursă principală de nesiguranţă în afaceri. complicate şi. întreprinzătorii aud de multe ori pe inspectorii financiari care vin să-i controleze. trei sisteme legislative (de dinainte de război. instrucţiuni de aplicare şi reglementari care generează confuzii datorită ambiguităţii lor. în timp ce marile firme de stat sunt. Cele mai impozitate sunt activităţile cele mai rentabile şi cu valoare adăugată mare în care salariile sunt impozitate cu procentul maxim. pe care le consideră. Există o mulţime de legi. o firmă particulară poate ajunge să plătească 50%-60% din valoarea adăugată ca impozite. respectiv "fondurile speciale". imune la executarea sentinţelor judecătoreşti. multe firme se decapitalizează plătind taxe şi impozite pe venituri aparente. Procedurile lungi. o neîncredere răspândită în loialitatea şi corectitudinea acestora.   Nici sistemul juridic nu este pregătit pentru a face faţă situaţiei. Inspectorii financiari au o profund înrădăcinată atitudine de suspiciune mai ales în privinţa firmelor private.Un cadru legislativ greoi şi extrem de instabil este. Disputa privind nivelul impozitelor este şi mai mult încurcată în ultimul timp datorită unei soluţii “originale” în materie de fiscalitate adoptată de autorităţi. mai ales cele mici. amestecul politic în luarea deciziilor. Pentru a mări confuzia. spunând: " Nu plecăm de aici până nu găsim ceva!" . practic. O combinaţie de incompetenţă. cu multe legi care nu au fost niciodată abrogate în mod explicit şi care sunt invocate de birocraţi atunci când vor să obstrucţioneze o iniţiativă. Ca atare. în atitudinea şi comportamentul indivizilor şi al instituţiilor publice. Firmele româneşti plătesc "impozit pe inflaţie" deoarece normele contabile (elaborate de Ministerul Finanţelor) nu respectă standardele contabile internaţionale pentru economiile hiperinflaţioniste. a prevederilor contradictorii pe care le conţin şi a frecventelor revizuiri pe care le suferă. Taxele şi fiscalitatea sunt printre principalele cauze ale nemulţumirii întreprinzătorilor privaţi. din start. hipercentraliste. fac ca întreprinzătorii să se confrunte cu situaţii dintre cele mai absurde şi de coşmar. teamă de răspundere a funcţionarilor publici. implicit.

ele au contribuit la crearea unui sistem distorsionat de stimulente. fie le paralizează. dacă erau mai specifice. Pentru a se proteja. Politicile guvernamentale bazate pe tratamentul preferenţial al anumitor sectoare sau grupuri de societăţi au produs rareori rezultate pozitive. S-au adoptat în diverse momente legi şi prevederi legale speciale (ex. Considerăm însă că nu la nivelul mentalităţilor şi comportamentelor individuale trebuie căutată soluţia pentru depăşirea acestui blocaj. încurajând IMM-urile să devină dependente de subvenţii si inhibându-le dezvoltarea. Atâta timp cât trezoreria are nevoie de bani ca să finanţeze deficitul fiscal.Accesul limitat la serviciile instituţiilor financiare constituie încă un obstacol în calea firmelor private. SOCIETĂŢILE COMERCIALE Criterii de clasificare a societăţilor comerciale . În loc să dea naştere unui sector privat cu adevărat independent şi care se bazează pe propriile-i forţe. Legea 133/1999) menite să sprijine firmele private prin subvenţii. sau. băncile aplică o marjă mare la dobânzi. ci la nivel instituţional. Însă efectul lor a fost aproape nul: prevederile erau fie mult prea generale pentru a avea un impact concret. 7. nu erau susţinute cu resursele adecvate. Dimpotrivă. Datorita inflaţiei mari şi fluctuante. facilităţi fiscale şi alte forme de tratament preferenţial. Lipsa politicilor guvernamentale adecvate pentru stimularea sectorului privat şi în special a întreprinderilor mici şi mijlocii este menţionată adesea de întreprinzătorii privaţi şi organizaţiile acestora ca fiind unul din impedimentele majore în calea dezvoltării şi extinderii afacerilor. tranziţia din România a generat un sector privat supus statului şi dependent de acesta. ratele dobânzilor la împrumuturi bancare sunt prohibitive pentru multe companii. De la controlul activităţii economice prin întreprinderi de stat ce deţin un cvasi-monopol pe anumite resurse şi până la birocraţia instituţiilor publice fără a căror binecuvântare nimic nu poate să mişte într-o afacere. băncile nu sunt interesate să dea împrumuturi companiilor. statul exercita o presiune considerabilă şi sufocantă asupra afacerilor pe care fie le împinge către economia subterană.

moralitatea acestora (societatea în nume colectiv şi societatea în comandită simplă) la înfiinţare primează elementul obiectiv. prin săvârşirea de acte şi/sau fapte de comerţ. cele mai uzitate dintre acestea fiind prezentate în Tabelul următor Criteriul de clasificare Tipuri de societăţi Societăţi de persoane Natura asocierii Societăţi de capitaluri Societăţi cu răspundere nelimitată Întinderea Societăţi cu răspundere răspunderii limitată Societăţi cu răspundere mixtă Societăţi cu părţi de Modul de împărţire a interese capitalului între Societăţi cu părţi sociale asociaţi Societăţi cu acţiuni Criteriul de Tipuri de societăţi Particularităţi criteriul fundamental care stă la baza constituirii este elementul personal.Societatea comercială este acea persoană juridică(instituţionalizată). să obţină un profit pe care să-l împartă (conform învoielii) între ele (Vezi Legea societăţilor comerciale) Se face precizarea că societaţile civile şi cooperativele nu sunt societăţi comerciale în sensul Legii amintite (veziOrdonanţa privind asociaţiile şi fundaţiile şi Legea cooperaţiei) Există mai multe criterii de clasificare a societăţilor comerciale. onestitatea. să constituie un fond social comun din a cărui exploatare. prin aporturile individuale. creată în temeiul unui contract de societate prin care două sau mai multe persoane (fizice sau juridice) convin ca. capitalul (societatea în comandită pe acţiuni şi societatea pe acţiuni) societăţile în nume colectiv societăţile pe acţiuni şi cu răspundere limitată societăţile în comandită societăţile în nume colectiv şi societatea în comandită simplă societăţile cu răspundere limitată societăţile în comandită pe acţiuni şi societatea pe acţiuni Particularităţi . încrederea între asociaţi.

Din punct de vedere legal nu există restricţii sub aspectul şi al valorii minime a părţilor de interes în care este divizat capitalul. Principalele avantaje: ♦ simplitatea procesului de constituire. ♦ eficacitatea ridicată rezultată din răspunderea solidară şi nelimitată a tuturor asociaţilor faţă de pasivul societăţii. ♦ flexibilitate în funcţionare. ♦ capitalului necesar la înfiinţare nu are prag minim.clasificare Numărul de persoane asociate Societăţi unipersonale Societăţi pluripersonale Societăţi cu capital românesc Societăţi cu capital străin Societăţi mixte Cu implicarea directă Implicare parţială Fără participarea asociaţilor la conducerea curentă corespunzător legislaţiei române existenţa unui asociat unic este posibilă doar în cazul societăţilor cu răspundere limitată asocierea se face pe bază de contract capitalul poate fi privat sau de stat Participarea capitalului străin Implicarea asociaţilor în conducerea societăţii societăţile de persoane societăţile de capitaluri Societatea în nume colectiv Societatea în nume colectiv se caracterizează prin faptul că obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social şi cu răspunderea nelimitată şi solidară a asociaţilor. ♦ retragerea asociaţilor este permisă sub controlul societăţii asupra cesiunii părţilor de interes. ♦ la baza asocierii se află încrederea reciprocă între fondatori. Societatea în comandită simplă .

în schimbul unei cote părţi din beneficii superioare. fie prin subscripţie publică. întinderea răspunderii în cazul celorlalţi asociaţi fiind limitată la aportul lor de capital. ♦ capitalul nu poate fi mai mic de 25 milioane lei (de precizat că această sumă este insuficientă pentru derularea oricărei afaceri la nivelul anului 2004. Societatea pe acţiuni se constituie în cazul unor întreprinderi ce necesită capitaluri mari. asociaţii fiind obligaţi doar la vărsarea aportului lor de capital. ♦ se constituie fie pe baza aportului privat de capital (societăţi anonime închise în care nu se recurge la ofertă publică de subscriere sau vânzare de acţiuni). în ţările UE capitalul social minim cerut de lege pentru SA se situează în jurul valorii de 25 000 Euro – cca.acţiuni sau obligaţiuni. Este o formă modernă de atragere a unor resurse financiare. aportul lor unic în cadrul societăţii fiind capitalul. ei dispun însă de drept de control asupra gestiunii şi primesc dividende în raport cu capitalul depus. Elementul activ al societăţilor în comandită îl reprezintă comanditaţii cărora le revine sarcina gestionării afacerii şi care desfăşoară activităţi comerciale. Societatea în comandită pe acţiuni . Societatea în comandită simplă prezintă interes îndeosebi pentru întreprinderile de mici dimensiuni. constituirea făcându-se fie pe cale simultană. ♦ comanditarii nu au calitate de comercianţi. ♦ administrarea societăţii revine unuia sau mai multor administratori. cesibile. ce constă în apelarea la economiile unor investitori care primesc în schimbul investiţiei lor titluri negociabile .Societatea în comandită simplă se caracterizează prin existenţa a două tipuri de asociaţi cu drepturi şi obligaţii diferite: comanditaţi şi comanditari. Societatea pe acţiuni Societatea pe acţiuni este forma tipică de societate de capitaluri ♦ capitalul este împărţit în acţiuni (titluri financiare) nominative sau la purtător. un miliard de lei) şi numărul minim de acţionari trebuie să fie de 5. ♦ aportul comanditaţilor poate fi şi în muncă. ♦ autonomia patrimonială se realizează în mod perfect. ca şi în cazul societăţii în comandită simplă. nu pot fi declaraţi în stare de faliment. fie continuată (cazul subscripţiei publice). ♦ obligaţiile societăţii sunt garantate cu patrimoniul social. dintre care o parte sunt dispuşi să-şi asume cvasitotalitatea riscurilor. creditorii având un singur gaj pentru creanţele lor şi anume patrimoniul societăţii. cu număr redus de asociaţi. care nu pot fi obţinute de la un număr restrâns de persoane.

000 lei.000. deci nu pot fi vândute sau cumpărate decât cu acordul celorlalţi asociaţi. iar maximul de asociaţi admişi este de 50. Societatea cu răspundere limitată se caracterizează prin: ♦ capitalul este divizat în părţi sociale care nu reprezintă titluri negociabile.000. ♦ este societatea comercială care poate fi constituită cu un singur asociat şi cu un capital redus. Societatea cu răspundere limitată Concret. în cazul societăţii cu răspundere limitată obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social. Alegerea are în vedere considerente ca: • mărimea capitalului disponibil . particularitate ce o integrează în categoria societăţilor de capitaluri. Acest tip de societate prezintă o mare atractivitate pentru întreprinderile mici şi mijlocii în principal ca urmare a modului său de funcţionare ce permite o bună protecţie a asociaţilor şi terţilor. Corespunzător prevederilor legale. ci în acţiuni. Capitalul societăţii în comandită pe acţiuni nu poate fi mai mic de 25. iar numărul de asociaţi trebuie să fie de minim 5 persoane. ♦ sistemul decizional este mai puţin complex decât la societăţile pe acţiuni.000 lei. fiind permisă consultarea sau votul asociaţilor prin corespondenţă. Alegerea tipului de societate Opţiunea pentru o anumită formă juridică constituie una din deciziile importante ale proprietarilor. ♦ asociaţii se pot implica direct în conducerea curentă în cadrul organelor statutare. Comanditarii finanţează societatea în schimbul participării la profit. precum şi considerarea intereselor patrimoniale ale asociaţilor conducători.Societatea în comandită pe acţiuni este similară societăţii în comandită simplă cu deosebirea că în acest caz capitalul nu se împarte în părţi de interese. asociaţii fiind obligaţi numai la plata părţilor lor sociale. capitalul social nu poate fi mai mic de 2.

Calculat după Anuarul Statistic al României. ţinerea contabilităţii şi complexitatea credibilitatea şi prestigiul asociate unor forme de societate.) Societate cu răspundere limitată (S. şi conducerea competenţelor obligaţiile de riscului societăţii decizionale raportare gestionării Numărul de operatori economici şi cei activi înregistraţi la Registrul Comerţului în anul 2005*.A. A.026 381.• • • • • • opţiunea pentru asumarea răspunderii disponibilitatea pentru implicarea în opţiunea pentru conducerea unipersonală sau partajarea formalităţile de înfiinţare.F.R.) Alte societăţi Cooperative Întreprinzători (P.341 34.443.850 2.. FORMA JURIDICĂ Total din care: Regie autonomă (R.+A.923 414.F.104 5.199 5. *.DIN CARE ACTIVI 814. 8.F.) Societate pe acţiuni (S.468 ... – Persoana fizică autorizată.388 381.542 127 31.) TOTAL ÎNREGISTRAŢI. GUVERNANŢA CORPORATIVĂ Ce este guvernanţa corporativă? .468 P.019 991.F.A.498 127 10. – Asociaţie familială. 1.L. 2006.

autorităţi publice etc. precum şi cu alte persoane sau grupuri de interes ce au legătură cu societatea. Orice societate comercială este o organizaţie în cadrul căreia se intersectează interesele multor grupuri – investitori/acţionari. Stabilirea obiectivelor activităţii întreprinderii. în care apare o separaţie între proprietate şi administrarea efectivă a afacerii. Sistemul de stimulente pus în aplicare pentru a face ca administratorii şi managerii unei societăţi să urmărească acele obiective ce sunt în interesul acţionarilor şi pentru a facilita monitorizarea acestora. De ce este necesară guvernanţa corporativă? . Fiecare din aceste grupuri are interese diferite ca nivel de prioritate. Guvernanţa corporativă cuprinde: Un set de reguli formale sau informale ce stabilesc relaţiile dintre conducerea executivă a unei societăţi. aceasta nu poate funcţiona. Mecanismele prin care sunt fixate obiectivele societăţii şi sunt stabilite mijloacele de atingere a acestor obiective şi de monitorizare a performanţei. Guvernanţa corporativă este deplin relevantă pentru societăţile comerciale mari.Structura de guvernanţă corporativă (trebuie precizat că termenul în limba engleză «corporate governance» s-a impus deja în majoritatea ţărilor) adoptată şi efectiv aplicată de societăţile comerciale constituie un instrument prin care acţionarii urmăresc şi controlează îndeplinirea obiectivului de a proteja şi a spori în timp valoarea investiţiei făcute. Există două mari grupe de motive care impun aplicarea unor mecanisme adecvate de guvernanţă corporativă la nivelul marilor societăţi comerciale: 1. salariaţi. conducerea executivă a societăţii. orizont de timp sau chiar conţinut. Fără un mecanism adecvat prin care aceste interese diferite se acomodează reciproc şi se exprimă în obiective comune ale întreprinderii. Discuţiile referitoare la sistemele de guvernanţă corporativă se poartă adesea în contextul dezbaterilor legate de bursele de valori şi a cotării unei societăţi la bursă. încurajând astfel firmele să utilizeze mai eficient resursele. consiliul de administraţie şi acţionarii acestei societăţi.

aceştia la rândul lor pot utiliza specialişti pentru conducerea de zi cu zi a societăţii. Crizele declanşate de slăbiciuni ale guvernanţei corporative pot avea la rândul lor efecte devastatoare asupra companiilor şi pieţelor de capital. conducerii executive şi a performanţei societăţii. Guvernanţa corporativă încearcă să asigure pe de o parte un control şi o informare cât mai bună a acţionarilor cu privire la acţiunile pentru manageri. Încrederea acestora se traduce în ultimă instanţă prin reducerea costului de acces la capital al întreprinderilor. investitorii nu pot în mod evident să participe la administrarea curentă a întreprinderii. Necesitatea alinierii intereselor investitorilor/acţionarilor cu interesele celor ce conduc nemijlocit societatea (problema agentului). Guvernanţa corporativă este astfel strâns legată de dinamica pieţelor de capital şi de dinamica economiei în general.).2. de exemplu. stimulente care să alinieze interesele conducerii executive cu cele Mecanisme adecvate de guvernanţă corporativă oferăsiguranţă şi protecţie investitorilor. Ori. În cazul societăţilor mari. concurenţa pentru atragerea de fonduri impune în tot mai mare măsură adoptarea de standarde şi proceduri de guvernanţă corporativă recunoscute la nivel internaţional – acest aspect fiind deosebit de important pentru economiile în formare şi cele în tranziţie.ale acţionarilor.Vezi cazul PARMALAT În condiţiile globalizării pieţelor de capital. Principiile guvernanţei corporative propuse de OCDE . în cazul în care Astfel. s-a observat că de cele mai multe ori. automobile de lux. deplasări nu exista mecanisme de supraveghere şi control adecvate nejustificate pe banii firmei etc. care este încredinţată unor administratori. prin sporirea lichidităţii acţiunilor acestora şi în consecinţă prin expansiunea pieţelor de capital. precum şi beneficii sub diferite forme (case de vacanţă . care au de obicei de recuperat un handicap de credibilitate în ochii investitorilor. directorii vor încerca să-şi atribuie salarii cât mai mari. aceştia au tendinţa să acorde prioritate cît şi sisteme de intereselor personale în detrimentul intereselor acţionarilor.

salariaţilor. care cu legitime în societate şi să încurajeze cooperarea activă dintre merge chiar dincolo de obligaţia respectării drepturilor legale ale companie şi aceste persoane şi grupuri în crearea de valoare. bazate pe informaţii echitabil al tuturor acţionarilor. Cadrul de guvernanţă corporativă adoptat şi efectiv aplicat trebuie să protejeze drepturile 4) dreptul de a participa la şi de a vota în adunările acţionarilor. Guvernanţa corporativă încurajează Cadrul de guvernanţă corporativă adoptat şi efectiv aplicat un „comportament social trebuie să recunoască drepturile tuturor celor ce au interese responsabil” al companiilor. Cadrul de guvernanţă corporativă adoptat şi efectiv aplicat În acest sens reglementările prevăd trebuie să garanteze că toate informaţiile relevante referitoare la obligaţia firmelor de a folosi auditori externi independenţi pentru societate sunt făcute publice la timp şi cu acurateţe.În 1999. inclusiv I Drepturile acţionarilor II Tratamentul echitabil al acţionarilor III Rolul terţilor interese în societate IV Informare şi . terţi cu interese în societate. 6) dreptul de a participa la distribuirea profiturilor societăţii. Toţi acţionarii trebuie să personal şi în detrimentul societăţii şi al acţionarilor. tranzacţii ce ar putea fi făcute de către administratori sau directori în beneficiul minoritari şi străini. 3) dreptul de a obţine la timp şi în mod regulat informaţii relevante asupra societăţii. creditorilor sau altor locuri de muncă şi întreprinderi viabile şi competitive. conflict de interese. Cadrul de guvenanţă corporativă trebuie de asemenea Cadrul de guvernanţă corporativă adoptat şi efectiv aplicat trebuie să asigure tratamentul să prevină tranzacţii abuzive. administratorii şi directorii executivi ai corespunzătoare în cazul încălcării drepturilor societăţii sunt obligaţi să facă cunoscute situaţiile de lor. inclusiv al celor confidenţiale sau privilegiate. OCDE a adoptat şi a pus în circulaţie un set de “principii privind guvernanţa corporativă” menite să ajute guvernele ţărilor membre şi ne-membre OCDE în evaluarea şi ameliorarea cadrului de reglementare pentru conducerea şi controlul societăţilor mari în interesul acţionarilor: 1) dreptul de a beneficia de metode sigure de înregistrare şi evidenţă a proprietăţii asupra acţiunilor. În aibă posibilitatea de a obţine reparaţii acest sens. generale ale acţionarilor. 2) dreptul de a-şi transmite sau transfera acţiunile. 5) dreptul de a alege membrii consiliului de administraţie.

impulsionată pe de o parte de acumularea dovezilor de ineficienţă a sistemului de guvernanţă corporativă din întreprinderile de stat şi pe de altă parte de activismul crescut al acţionarilor. Se stabilesc de asemenea obligaţii minime privind publicarea informaţiilor şi transparenţa în activităţile firmelor. Această reglementare stabileşte cerinţe specifice de funcţionare şi standarde superioare de transparenţă pentru societăţile comerciale „publice”. care pot să formuleze o judecată obiectivă asupra conducerii executive şi a performanţelor societăţii. Membrii consiliului de administraţie au obligaţia de a acţiona cu bună credinţă. comitetul de direcţie. 52/1994). Cadrul legal este fixat de două acte normative complementare: Legea societăţilor comerciale (nr. Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare şi Bursa de Valori au atribuţii de monitorizare şi control al modului în care societăţile comerciale respectă prevederile legale cu impact asupra guvernanţei corporative. privind valorile mobiliare.transparenţă datele privind situaţia financiară. Cadrul guvernanţei corporative în România certificarea rapoartelor. O bună parte din deficienţele care se observă în practica guvernanţei corporative din România sunt un rezultat al circumstanţelor speciale în care s-a făcut reforma economică în România: . serviciile de investiţii financiare şi pieţele reglementate (care înlocuieşte Legea privind valorile mobiliare şi bursele de valori nr. deşi conştientizarea importanţei sale s-a făcut treptat şi relativ târziu. Membrii consiliului de administraţie trebuie să trateze toţi acţionarii în mod echitabil. republicată) stabileşte regulile de organizare şi funcţionare pentru cinci tipuri de societăţi comerciale. consiliul de administraţie. performanţa . care au un număr mare de acţionari şi ale căror acţiuni se tranzacţionează pe o piaţă organizată. 28/2002. monitorizarea efectivă a managementului V de către consiliul de administraţie şi răspunderea consiliului faţă Responsabilităţile de societate şi acţionari. Cadrul de guvernanţă corporativă trebuie să asigure orientarea strategică a societăţii. în interesul companiei şi al acţionarilor acesteia. structura proprietăţii şi conducerea societăţii. Este recomandat ca din structura consiliului de administraţie să facă parte un număr de membri independenţi. Ei administraţie trebuie să fie corespunzător informaţi. 31/1990. reconstrucţia sistemului de guvernanţă corporativă a fost o componentă majoră a reformei. precum şi modul de organizare şi funcţionare al diferitelor organe de conducere ale acestora – adunarea generală a acţionarilor. În România. Ordonanţa de urgenţă nr. precum şi procedurile de înregistrare şi evidenţă în registrul acţionarilor care asigură protecţia dreptului de proprietate asupra acţiunilor. cu diligenţă şi consiliului de atenţie.

w privatizarea lentă. care nu au reuşit să prevină câteva cazuri de fraude de proporţii ce au subminat încrederea investitorilor pe pieţele de capital. AMPLASAREA ÎNTREPRINDERII Problematica amplasării pentru întreprindere . Pe fondul continuării reformei şi al procesului de integrare în Uniunea Europeană. w slăbiciunea instituţiilor pieţei de capital. 9. care a determinat o lipsă de activism a acestuia. w slaba capacitate a sistemului de justiţie din România de a trata cazurile legate de abuzuri şi încălcări ale drepturilor acţionarilor. care nu-şi cunosc drepturile şi mijloacele prin care şi le pot proteja. care a menţinut multă vreme o bună parte a societăţilor comerciale într-o situaţie „excepţională” din punctul de vedere al acţionariatului şi implicit al funcţionării mecanismelor de conducere. w lipsa de pregătire şi experienţă a marii majorităţi a acţionarilor români. w extrema dispersare a acţionariatului rezultat din aplicarea programului de privatizare în masă. autorităţile române au început să acorde o atenţie sporită îmbunătăţirii practicilor de guvernanţă corporativă ca o componentă majoră a mediului de afaceri.

din diferite motive. El parcurge perioade de glorie si de decadere. reunind pe acest amplasament atât activităţile de conducere-administrative cât şi pe cele de execuţie-operative. dupa care. tari) regiunile din tara. Întreprinderile mari au o arie a activităţii extinsă la plan naţional şi/sau internaţional. cu numeroase amplasamente şi cu separarea zonelor de administrare şi conducere (sedii . Schimbarea amplasamentului este de obicei foarte costisitoare. vecinatati) Factori care determină valoarea unui amplasament Pentru alegerea ţării în care se amplasează o componentă a afacerii se ţine seama de factori cum ar fi: O serie de caracteristici sociale şi politice determină preferinţele pentru un amplasament (investiţie). localitatile si locatia concreta (cartiere. Întreprinderile mici îşi desfăşoară activitatea pe un singur amplasament sau în puţine locuri. (continente. Cel mai .). Fiecarui amplasament i se pot asocia costuri „sigure” si venituri „probabile”. combinare a factorilor de producţie.Amplasamentul unei întreprinderi desemnează locul. Erorile în decizia de amplasare pot conduce la dispariţia unor firme mici sau la pierderea unor pieţe de către firmele mai mari. Atingerea obiectivelor întreprinderii este puternic condiţionată de adecvarea amplasamentului. spaţii comerciale sau de servicii etc. zona limitată şi identificată geografic. în care se desfăşoară procesele de valorificare. devine rau (dezavantajos).birouri) de cele operative (uzine. strazi. ateliere. Un amplasament este bun (avantajos) o perioada limitata. Variantele de decizie se construiesc avand in vedere planul mondial.

comerciale sau de servicii. . disciplinat. . forţă de muncă > stabilitatea politică > stabilitatea monetară > “pacea socială” > legislaţia modernă şi respectarea ei > orientarea populaţiei spre muncă şi economisire > disciplina industrială > libertatea circulaţiei mărfurilor şi a capitalurilor > atitudinea administraţiei publice şi populaţiei fată de investitori. conştiincios). apă. programe privitoare la importuri în ţara speciale de dezvoltare a unor vizată zone).apropierea de resursele de muncă (zone cu personal calificat. . nivelul chiriilor. gaze.lipsa unor condiţii poluante sau perturbatoare. comenzi > existenţa unor restricţii guvernamentale. . > valorificarea unor condiţii favorabile oferite investitorilor (reduceri de taxe şi impozite. . cu tradiţie industrială. cu experienţă. . canalizare.apropierea de sursele de materii prime sau de aprovizionare.prestigiul asociat unor zone din oraşe. . o localitate sau o zonă din localitate este determinat de o multitudine de factori cum ar fi: .reducerea costurilor de transport.posibilităţile de extindere ulterioară.frecvent se citează: > potenţialul pieţei > lipsa competitorilor > reducerea costurilor prin atragerea sau eliminarea intermediarilor > valorificarea resurselor ieftine de materii prime energie.apropierea de reţelele de utilităţi (energie electrică.existenţa unor programe de dezvoltare locală. . telefonie) şi facilitatea accesării acestora. . Amplasamentul într-o regiune din ţară. .costul terenurilor şi spaţiilor. .existenţa sau posibilitatea amenajării unor spaţii de parcare.populaţie şi unităţi economice cu venituri ridicate.existenţa unor aglomerări industriale. . din ţară sau din lume (un sediu la Dusseldorf este mai bine cotat decât un eventual sediu al aceleiaşi firme la Caracal).apropierea de pieţele de desfacere. . subvenţii.

instituţii financiare. cercetare-dezvoltare. gradul de ocupare) Factori economici (nivelul veniturilor. mărimea acestora. condiţiile de vânzare si preturile practicate) . structura populaţiei. În consecinţă. trec pe prim plan factori cum ar fi: w prestigiul asociat zonei w costul terenului sau nivelul chiriei w accesibilitatea şi vizibilitatea w existenţa utilităţilor w posibilităţile de asigurare a confortului w existenţa locurilor de parcare w apropierea de bănci. proiectare etc. procesare a informaţiilor. mentalităţi) Factorii de infrastructură (proiecte urbanistice locale. potenţialul pieţei. produse complementare sau de înlocuire. obiceiuri de consum. puterea medie de cumpărare.Amplasarea sediilor administrative În cazul alegerii amplasamentului sediului administrativ se ţine seama de faptul că aici se derulează operaţiuni de relaţii cu clienţii. instituţii publice Amplasarea unităţilor operative Factorii de care se ţine seama în alegerea amplasamentului unei unităţi de comerţ cu amănuntul (magazin):   > > > > > Factori demografici (numarul de locuitori. dacă vând aceleaşi produse. fluxurile de circulaţie) Factori psihologici şi psihosociali (obiceiuri de viaţă. instituţii care exercită o atracţie. apropierea de arterele de circulaţie) Concurenţa existentă în zonă (numărul competitorilor.

de a fi observat. Considerat ca o veritabilă "hartă a succesului".   Vadul comercial Vadul comercial este un concept complex şi o variabilă măsurabilă. amplasamentul în localitate în raport cu alte centre de interes. integrarea în aglomerări de spaţii de comerţ şi servicii. mobilarea şi utilarea spaţiilor de comerţ şi servicii. scenarii şi evaluări intuitive.de operatorii de comerţ şi servicii prezenţi pe acel amplasament. monitorizând . deşi nu îl garantează.> > > Evaluarea clădirii şi terenului Costurile dependente de amplasament (costurile de aprovizionare şi desfacere. de a genera vânzări importante. eventual – este ocolit. Calitatea vadului comercial este condiţionată de caracteristici fizice (urbanism. planul de afaceri. menit să direcţioneze activitatea unei firme. ajută la anticiparea riscurilor. arhitectură. în timp ce altul -cu caracteristici fizice identice. într-o anumită măsură. anchete. este simpatic. costurile de întreţinere. calcule de probabilităţi. Vadul comercial este determinat în mare măsură de comportamentul cumpărătorilor. El reflectă potenţialul unui amplasament de a atrage clienţi. Vadul comercial al unui amplasament este variabil în timp şi determinat. apropierea unor surse de poluare) Analizele privind amplasamentul se bazează pe observarea directă. taxe şi impozite locale) Factori perturbatori şi restrictivi (limitarea sau reglementarea orarului de funcţionare. 10. în acelaşi timp. de variabile psihologice. circulaţie. vizitat de clienţi potenţiali sau consumatori. oferta de mărfuri şi servicii. calculul unor indicatori statistici. atrage. Un anume amplasament place. PLANUL DE AFACERI Rolul planului de afaceri Planul de afaceri constituie cel mai important document strategic. comparaţii. oferă satisfacţie. în centre comerciale).

4.evoluţia organizaţiei şi fiind principalul reper în corectarea abaterilor de la obiectivele stabilite. Instrument complex şi eficace de conducere. condiţionează semnificativ supravieţuirea firmei.Întocmirea lui. coordonarea şi controlul proceselor din firmă 5. Instrument eficient de comunicare. 2. PLANUL DE AFACERI este: 1. Referinţă esenţială pentru organizarea. 6. 3. deşi adesea dificilă. Instrument de măsură şi control a viabilităţii şi profitabilităţii unei idei de afaceri. Important instrument educaţional Caracteristicile unui plan de afaceri eficient: ü ü ü ü ü CLARITATE LOGICĂ CONCIZIE VERIDICITATE VIZUALIZARE OPTIMĂ . Mijloc fundamental de previzionare a afacerii.

Etape de elaborare a planului de afaceri: .

Modul lor de prezentare diferă în funcţie de obiectivul urmărit care poate fi legat de activitatea curentă. pentru calculul indicatorilor există softuri specializate. dezvoltarea unor activităţi complementare. şi implicit de ordinea şi prioritatea acordată diverselor elemente cuprinse în plan. unele gratuite (vezi site-ul canadian http://pegasus.cbsc. consecinţele estimate.org:5000/ sau cel german www. respectiv obstacolele ce stau în calea realizării obiectivelor. obiectivele cantitative. limitele. declararea principiilor ce stau la baza desfăşurării activităţii. respectiv căile de realizare a obiectivelor. Acestea converg spre o asemenea structură care să reflecte: scopul. în termeni concreţi (de regulă financiari). de un proiect de investiţii.bmwi. . analiza riscurilor şi aprecierea impactului asupra consecinţelor anticipate. intrarea pe o nouă piaţă.Structura planului de afaceri Cu toate că procesul de elaborare a unui plan de afaceri presupune o serie de etape indispensabile. obiectivele afacerii reprezintă veritabile jaloane pe drumul spre realizarea scopului firmei. nu există totuşi o manieră unică de ordonare şi formulare a diverselor rubrici. respectiv. etc. Literatura de specialitate cuprinde o multitudine de lucrări privind structura unui plan de afaceri eficace.de opţiunile de afaceri. aferente fiecărei opţiuni în parte.

.

.

caz în care ciclul său de viaţă urmează evoluţia ciclică a respectivei afaceri sau poate conţine mai multe afaceri. CICLUL DE VIAŢĂ AL ÎNTREPRINDERII Etapele ciclului de viaţă Întreprinderea cunoaşte. În funcţie de mărimea sa. Stabilirea ciclului de viaţă al întreprinderii se bazează pe definirea firmei prin prisma portofoliului de afaceri deţinut. dominanţa şi stadiul de viaţă al afacerilor incluse. o firmă se poate axa pe o singură unitate strategică de afaceri. maturitate şi declin .naştere (lansare) dezvoltare. un ciclu format din patru etape . analiza ciclului de viaţă al firmei este mai complexă şi particularităţile derivă din natura. dar şi de scopurile urmărite pe termen lung.11. Caracteristici ale întreprinderii în fiecare etapă . ca şi viaţa umană.cu propriile caracteristici şi strategii aplicabile. În ultima situaţie. firma reprezentând un sistem constituit în vederea atingeriiunor obiective prestabilite şi format din una sau mai multe unităţi de afaceri.

Etapa Lansare Caracteristici Organizare simplă preponderent proprii complexă autofinanţare Resurse financiare surse atrase credite Vânzări/profit Flux de numerar Investiţii Cota de piaţă Concurenţa Sistem de distribuţie reduse negativ importante redusă redusă selectiv atragerea clientelei Probleme definitorii control financiar strict rată descrescătoare a creştere rapidă creşterii/ stagnare pozitiv pozitiv importante a excedentelor menţinere/uşoară în creştere reducere în creştere puternică în extindere asigurarea şi creşterea capitalului circulant consolidat stabilă îndeosebi autofinanţare schimbări organizatorice posibilă reinvestire a resurselor Dezvoltare Maturitate Declin reducere negativ dificil de realizat se reduce accentuată selectiv îmbunătăţirea reorientarea imaginii strategică firmei/produselor .

constituirea colectivelor de stat-major coexistenţa sistemelor formale cu cele informale stabilă Declin capacitate decizională. unele dintre ele se regăsesc şi în cadrul altor etape ale vieţii firmei şi variază în funcţie de natura afacerii. Etapa Caracteristici Lansare capacitate de Abilităţi organizare. În funcţie de etapa de viaţă. managerialeprincipale spirit inovaţional dificil de Control managerial realizat Coordonarea personalului directă Dezvoltare spirit organizatoric strict investirea cu autoritate a unor persoane specializate Maturitate gestionarea resurselor important directă şi indirectă. şi al opţiunilor strategice de dezvoltare.Deşi caracteristicile menţionate sunt cele reprezentative pentru respectiva fază analizată. financiar. adaptare la schimbări imperios necesar directă şi indirectă posibilă subminare a sistemului informal instabilă Sistemul informal/ sistemul formal Structură organizatorică preponderenţa întărirea sistemului structurii informal formale simplă complexă Etapa . întreprinderea prezintăparticularităţi distincte din punct de vedere managerial.

(este cea mai frecventă modalitate de iniţiere a afacerilor. În etapa lansării: întreprinzătorul poate opta către una dintre următoarele alternative: Iniţierea unei noi afaceri.ro/actiuni/franciza/franciza. în contextul în care doar 25% dintre afacerile ce fac obiectul iniţial al unei negocieri vânzare-cumpărare se dovedesc a fi afaceri cu adevărat profitabile.Caracteristici Echilibru financiar Nevoi de finanţare Nevoia de fond de rulment Cash-flow Probleme definitorii Lansare nerealizabil ridicate importantă negativ recuperarea capitalului investit Dezvoltare corespunzător mari foarte importantă pozitiv planificarea financiară Maturitate optim reduse se reduce pozitiv asigurarea capitalului necesar adaptării la modificările mediului Declin critic acute reprezintă un aspect critic negativ dezinvestirea resurselor existente Opţiuni strategice ale întreprinderii în funcţie de etapa de viaţă 1. Cumpărarea unei afaceri existente ( jumătate dintre afacerile aflate în cursul negocierii procesului de achiziţionare eşuează şi peste 50% dintre cele care în final sunt achiziţionate nu corespund aşteptărilor cumpărătorilor. ca urmare a independenţei în ce priveşte alegerea naturii afacerii şi posibilităţii selectării mediului competitiv în limitele dorite).ccir. vezihttp://www. Aşadar.htm . cumpărarea unei firme poate fi deosebit de riscantă) sau achiziţionarea unei francize.

De la conceperea numelui şi logo-ului My X. dar regăsindu-se şi în cazul unor mari concerne. Un exemplu reprezentativ în ce priveşte adoptarea strategiei de concentrare de către firmele din ţara noastră este cazul Societăţii Naţionale de Petrol. respectiva afacere.strategii de lichidare parţială sau totală O formă aparte a strategiei de restrângere o constituie cea a "recentrării" întreprinderii.strategii de redresare. în sectorul finaciar-bancar Adoptarea acestor strategii se poate realiza pe baza eforturilor proprii firmei (creştere internă) sau prin intermediul fuziunilor. lanţul german ASDA a primit o surprinzătoare ofertă de cumpărare din partea distribuitorului multinaţional Kingfisher. ele vizând în general întreprinderi mici şi mijlocii. Deşi aparent oferta a fost acceptată. a cărei linie vestimentară s-a adresat îndeosebi tinerei generaţii MTV a avut . diversificare conglomerată pătrunderea unei firme care exploatează şi prelucrează produse petroliere. 3. În etapa declinului se poate opta către a) strategii de restrângere care includ: .2. La începutul anului 1999. Exemplu: compania MobiFon. apoi au trecut la diversificare şi în final au revenit la strategia iniţială. creării şi comercializării îmbrăcăminţii sub marca My X. în scurt timp achiziţia a fost însă realizată de către Wal Mart. precum IBM şi General Motors. Deşi condiţiile în care a avut loc această achiziţie ridică încă multe semne de întrebare. este cazul Wal-Mart-ASDA. proces care constă în lichidări parţiale ale firmelor care iniţial au adoptat o strategie de concentrare. În etapele de dezvoltare şi maturitate se poate recurge la: strategii de concentrare prin dezvoltarea pieţei. achiziţiilor sau alianţelor. diversificarea concentrică având drept obiect piaţa poate avea loc atunci când o firmă care comercializează articole pentru nou-născuţi decide să desfacă şi jucării pentru acelaşi segment ţintă.magazine specializate în vânzarea de materiale de construcţii şi produse pentru amenajarea locuinţei). . integrare verticală în amonte/aval diversificare concentrică Diversificarea concentrică bazată pe produs se poate realiza în situaţia în care o firmă care comercializează confecţii îşi extinde gama produselor prin includerea în sortiment a articolelor de marochinărie. produsului sau integrare orizontală Există numeroase exemple semnificative cu privire la punerea în practică a strategiilor de concentrare. deţinătoare a mărcii Connex care şi-a extins afacerea şi în domeniul design-ului. lider în Europa pe piaţa produselor DIY ("do-it-yourself". deschizând două magazine în Bucureşti şi folosind intermediari pentru comercializarea produselor în ţară. Pe plan mondial una dintre cele mai spectaculoase achiziţii din sfera distribuţiei. În mod similar. cele două companii se cunosc foarte bine şi se completează reciproc permiţând noii structuri să se dezvolte mai rapid pe plan internaţional.PETROM.

. 12. O asemenea evoluţie descrie criza întreprinderii. Ulterior. iar marca My X a fost păstrată pentru afacerea de bază.un ciclu de viaţă de aproape 2 ani. Existenţa unei întreprinderi poate fi marcată de o succesiune de perioade de creştere şi perioade de criză. b) strategii de restructurare a portofoliului c) strategii de renunţare Prin ce se caracterizează situaţia de criză constau în eliminarea integrală sau parţială a unui domeniu de activitate strategică din portofoliul de afaceri prin lichidarea sau vânzarea acestuia. CRIZA ÎNTREPRINDERII În anumite condiţii o întreprindere poate ajunge la: w scăderea desfacerilor w reducerea câştigurilor w pierderi de durată w consumarea capitalului propriu w creşterea datoriilor w dificultăţi de plată w incapacitate de plată Incapacitatea de plată este coşmarul oricărui întreprinzător onest. firma a revenit la dezvoltarea sectorului de bază: telecomunicaţii şi servicii Internet.

w salarizarea la nivelul subzistenţei fizice. w capital redus de spirit antreprenorial. w multiplicarea conflictelor. de “mai bine” general (cu reacţia “scapă cine poate” şi “fiecare pentru sine”). w blocaj financiar. w piaţa internă subdezvoltată. devalorizarea monedei naţionale. w şomaj. w inflaţie accentuată. w valorificarea slabă a resurselor naţionale. w dependenţa economiei de capitalul străin şi tehnologia importată. w atrofierea speranţei de redresare şi relansare economică. . w productivitatea scăzută a muncii.Cauzele externe întreprinderii Subdezvoltarea şi criza economiei naţionale: w volum al producţiei insuficient pentru acoperirea nevoilor interne.

se spune că în afaceri orice greşeală se plăteşte.Schimburile internaţionale inegale (drenarea resurselor ţărilor slab dezvoltate. Unele efecte negative ale intervenţiei statului în economie (masuri de stabilizare macroeconomica cu efecte adverse la nivelul unitatilor) Concurenţa foarte dură pe piaţă (Pe o piaţă limitată. . Conflictele între asociaţi-proprietari. în special (calamităţi. hoţii. şi ale pieţei.întreprinderea “scapă de sub control”. În general. Multe întreprinderi intră în criză şi dispar sau părăsesc o piaţă încercând să se instaleze pe alta ca urmare a “loviturilor” primite de la concurenţi) Evoluţii imprevizibile ale mediului. Criza întreprinderii poate fi provocată de managerii ei prin rea intenţie şi manevre frauduloase. Cauze interne Resurse insuficiente în raport cu obiectivele întreprinderii ca şi dificultatea de a obţine aceste resurse. dacă nu reuşesc să ajungă la formule de convieţuire. trădătorii. Lipsa conducerii . panică şi scăderea încrederii). Erorile de conducere a întreprinderii sunt deosebit de costisitoare. Cele mai mari pierderi în întreprindere le provoacă incompetenţii. Conflictele între salariaţi (sindicate) şi manageri/proprietari. în general. leneşii). prelevarea unei părţi importante a valorii create în aceste ţări) Influenţa unor factori generali. asupra productivităţii muncii (infrastructura deficitara) Distorsionarea competiţiei şi comportamentului corect pe pieţe. persoanele fără aptitudini. mincinoşii. succesul unor întreprinderi aduce insuccesul altora. exodul creierelor. cu specific naţional. conflicte. (O gravă eroare în conducerea afacerii este legată de alegerea colaboratorilor şi salariaţilor.

wcomportare neplăcută faţă de clienţi. wrelaţii personale proaste între lucrători. wgestiunea nesatisfăcătoare a stocurilor. wdemisia unor persoane aflate în posturi esenţiale. wcontractarea de împrumuturi prea mari sau apelarea exagerată la credite. winstruire insuficientă a colectivului de salariaţi. wrelaţii proaste cu furnizorii. wpierderea controlului asupra managementului numerarului. weşuarea încercărilor de prevedere a evoluţiei pieţei. wdezvoltarea neînsoţită de o finanţare corespunzătoare. wcunoştinţe nesatisfăcătoare asupra produsului vândut. winexactităţi în contabilitate.Grupul American de Consulting pentru “Business Practice” inventariază următoarele 22 de motive ale eşecului în afaceri: wsupravegherea ineficientă a cheltuielilor firmei. wincapacitatea susţinerii competiţiei în raport cu concurenţii. Ea presupune diagnoza întreprinderii urmată de adoptarea unor măsuri pentru eliminarea pierderilor şi asigurarea viabilităţii firmei: . wîmbolnăvirea unei persoane-cheie din organigrama firmei. wpoliţa de asigurare insuficientă. wstabilirea unor preţuri prea joase. wignorarea unor informaţii asupra situaţiei financiare a firmei. wlipsa capitalului circulant. Cum poate ieşi întreprinderea din criză Asanarea întreprinderii se poate realiza cu aport suplimentar de capital din partea proprietarilor sau prin reducerea capitalului la nivelul celui efectiv (pierderile fiind suportate de proprietari). wincapacitatea conducerii de a lua decizii şi de a le aplica. wacordarea de credit excesiv clienţilor. wproasta administrare a sistemului de încasări.

inclusiv a celor de personal.schimbarea conducerii. “Legea privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului”.închiderea unor capacităţi şi vânzarea unor active. . Se poate alege una din următoarele trei variante: amânarea şi reeşalonarea termenelor de plată a datoriilor în baza unui program comun (moratoriu). sortimentului.reducerea costurilor. În anumite condiţii creditorii unei întreprinderi (furnizori. creditorii valorifică activele acesteia şi renunţă la partea din debit care rămâne Cum poate ieşi întreprinderea din criză Tratamentul juridic aplicat comercianţilor în dificultate în România este precizat prin Legea nr.reorganizarea şi raţionalizarea proceselor. modificată în 1997.revizuirea ofertei. (Este posibil ca în acest fel să mai recupereze ceva din debite sau rata de recuperare să fie mai mare decât în cazul lichidării). reducerea datoriilor cu un anumit procent. . creditorii renunţă la o parte din pretenţiile lor şi întreprinderea îşi continuă activitatea (concordatul). întreprinderea este lichidată. .instituirea unor proceduri de supraveghere strictă.. . eventual prin asociere sau schimbarea proprietarului. bugetul statului. . Legea instituie o procedură de reorganizare. 64/1995. . tehnologiilor. . salariaţi) pot prefera să ajungă la o înţelegere cu debitorul şi să îl sprijine pentru depăşirea perioadei de criză şi evitarea falimentului şi lichidării. atunci când reorganizarea nu este posibilă sau nu dă rezultate. având ca scop salvarea întreprinderii aflate în dificultate şi o procedură de lichidare a patrimoniului debitorului prin faliment.atragerea unor resurse financiare.

însă dizolvarea pune capăt activităţii normale a societăţii(vezi Legea nr. g) alte cauze prevăzute de lege sau de actul constitutiv al societăţii. d) hotărârea adunării generale. personalitatea juridică nu este afectată. Faza dizolvării societăţii cuprinde anumite operaţii care declanşează şi pregătesc încetarea existenţei societăţii. În această fază. Faza lichidării societăţii presupune lichidarea patrimoniului. la cererea oricărui asociat. care împiedică funcţionarea societăţii. DIZOLVAREA ŞI LICHIDAREA SOCIETĂŢILOR COMERCIALE Dizolvarea societăţilor comerciale Încetarea existenţei societăţii comerciale obligă la parcurgerea a două faze: dizolvarea societăţii şi lichidarea ei. . plata creditorilor şi împărţirea soldului între asociaţi. e) hotărârea tribunalului. precum neînţelegerile grave dintre asociaţi. Legea nr. republicată în 1998. privind societăţile comerciale precizează următoarele cazuri în care o societate comercială română se dizolvă: a) trecerea timpului stabilit pentru durata societăţii. 31/1990. c) declararea nulităţii societăţii. 64/1995). pentru motive temeinice. b) imposibilitatea realizării obiectului de activitate al societăţii sau realizarea acestuia. f) falimentul societăţii.13.

timp de 3 ani consecutivi. bilanţul contabil sau alte acte care. potrivit legii. Dizolvarea are loc fără lichidare. . Orice activitate din această etapă are scopul lichidării şi nu al obţinerii de profit. se depun la Oficiul Registrului Comerţului. în cazul fuziunii ori divizării totale a societăţii.Dizolvarea societăţii poate fi cerută de orice persoană interesată sau de Camera de Comerţ şi Industrie teritorială în cazurile în care: a) societatea nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot întruni. c) societatea şi-a încetat activitatea sau nu are sediu cunoscut ori asociaţii au dispărut sau nu au domiciliu ori reşedinţă cunoscută. b) societatea nu a depus. Lichidarea societăţilor comerciale Lichidarea societăţii comerciale constă într-un ansamblu de operaţiuni care au ca scop terminarea operaţiunilor comerciale aflate în curs la data dizolvării societăţii încasarea creanţelor societăţii transformarea bunurilor societăţii în bani plata datoriilor societăţii împărţirea activului net între asociaţi. Dizolvarea societăţii are ca efect deschiderea procedurii lichidării.

Falimentul Falimentul societăţii conduce. Se deschide procedura de faliment a unei societăţi comerciale (sau comerciant persoană fizică) aflată în incapacitate de plată dacă: tribunalul nu confirmă nici un plan de reorganizare a societăţii. nu există nici un plan de reorganizare. economice şi acte juridice care conduc la: stabilirea şi determinarea activelor totale. administratorii. Procedura falimentului se realizează printr-un ansamblu de operaţiuni tehnice. tribunalul hotărăşte întreruperea şi încetarea reorganizării. Prin faliment se contribuie la menţinerea unui mediu sănătos de afaceri asigurânduserecuperarea (fie şi parţială) de către creditori a sumelor datorate de întreprinderile intrate în incapacitate de plată. la lichidarea acesteia. directorii şi cenzorii unei societăţi comerciale ajunsă în incapacitate de plată care au contribuit la crearea situaţiei poartă o răspundere patrimonială fiind obligaţi de instanţă să suporte o parte din datoriile societăţii dacă au săvârşit următoarele fapte: . de asemenea. debitorul nu respectă planul de reorganizare. determinarea pasivelor. distribuirea sumelor de bani rezultate din lichidare pentru a satisface creanţele creditorilor. Se evită astfel „contaminarea” altor întreprinderi cu maladia incapacităţii de plată. transformarea în bani a bunurilor din patrimoniul societăţii debitoare. Răspunderea administratorilor În anumite condiţii prevăzute de lege. închiderea procedurii falimentului.

ţinerea unei contabilităţi fictive sau încălcarea legislaţiei în ţinerea contabilităţii. a unei activităţi care conduce societatea. deturnarea sau ascunderea unei părţi a activului societăţii. Rolul economic Rolul întreprinderii este cel asumat de către proprietarii şi managerii ei . sustragerea sau distrugerea evidenţelor societăţii ori ascunderea unei părţi din activul societăţii. înstrăinarea. în principal.w w w w efectuarea unor acte de comerţ în interes personal sub acoperirea societăţii. Rolul economic al unei întreprinderi este. la încetarea plăţilor. în frauda creditorilor. El are o componentă economică şi una socială. a unor sume nedatorate. 14. fiecare dintre aceste fapte fiind săvârşite în vederea diminuării aparente a valorii activelor. înfăţişarea de datorii inexistente sau prezentarea în registrele societăţii. Sunt vinovate de bancrută frauduloasă persoanele care săvârşesc următoarele fapte: ! !! falsificarea. w dispunerea continuării. acela de a produce . în mod vădit. a unei părţi însemnate din active. folosirea bunurilor sau creditelor societăţii în interes personal. în alt act ori în bilanţul contabil. ROLUL ÎNTREPRINDERILOR ÎN ECONOMIE Rolul economic 1. în caz de faliment al unei societăţi. în interes personal.

şi eventual. în acest fel. a obtine un venit net. gaz. de a aduce profit proprietarilor determinând.bunuri şi/sau servicii. MC = valoarea materialelor şi utilităţilor consumate (apă. CA = cifra de afaceri (vânzarea realizată într-o perioadă) VA = valoarea adăugată. (CI) Dacă: MP = valoarea materiilor prime (bunuri achiziţionate de întreprindere pentru a fi transformate. conducerea unei mari întreprinderi. crearea locurilor de muncă şi implicit satisfacerea nevoilor consumatorilor. Aceste cumpărări de la alte întreprinderi formează consumul intermediar. mai ales dacă a . prelucrate). 2) Acoperirea cheltuielilor salariale. TR = valoarea transporturilor şi altor servicii pentru producţie. atragerea capitalurilor în activitatea economică. Atunci: VA = CA – (MP + MC + TR) Valoarea adăugată are următoarele destinaţii: 1) Beneficiu. Valoarea adăugată realizată de o întreprindere se măsoară ca diferenţa între valoarea bunurilor (şi serviciilor) vândute de întreprindere şi valoarea bunurilor (şi serviciilor) cumpărate şi care au folosit pentru producţie. Valoarea adăugată este ulterior repartizată participanţilor care au contribuit la realizarea ei. energie electrică). 3) Fondul de amortizare (va permite înlocuirea echipamentelor uzate). Conform celei de-a doua concepţii manageriale. În viziunea actuală despre rolul întreprinderilor în economie asistăm la confruntarea a două concepţii manageriale diferite. Una pune acentul pe misiunea firmei de a produce valoare adăugată. a le vinde pe pieţe şi a crea valoare adăugată.

managerilor. ar trebui să stabilească un echilibru între aşteptările şi revendicările sindicatelor. furnizorilor. proprietarilor întreprinderii. guvernelor şi altor organisme. acţionarilor. societăţii civile. Întreprinderea distribuie venituri remunerând serviciile de care a beneficiat din partea populaţiei. ale angajaţilor. clienţilor. băncilor şi instituţiilor statului .recurs la subscripţia publică. Practica de succes a ultimelor decenii tinde să confirme valoarea primei concepţii.

Rolul social al întreprinderii

• • • • •

contribuţia la satisfacerea trebuinţelor populaţiei prin bunurile şi serviciile furnizate contribuţia la dezvoltatea civilizaţiei umane prin promovarea progresului tehnico-ştiinţific asigurarea unui mediu de muncă şi de viaţă pentru personalul întreprinderii (acesta petrece în întreprindere cel putin o treime din perioada de viaţă activă) exercitarea unor funcţii de formare şi educare a salariaţilor şi populaţiei (“cultura Coca Cola” este un exemplu dintre cele mai controversate, în acest sens). contributia la protectia mediului

Rolul întreprinderii în raport cu clienţii

Presupune identificarea nevoilor acestora, proiectarea ofertei în concordanţă cu caracteristicile cererii, atragereaclienţilor, cucerirea pieţelor, menţinerea acestora (păstrarea clienţilor) şi dezvoltarea pieţelor (atragerea de noi clienţi). Pentru întreprindere şi conducătorii acesteia “clientul este rege”. Din perspectiva clienţilor rolul atribuit întreprinderii este mediat de bunurile şi serviciile pe care le oferă. Întreprinderile fac mari eforturi pentru a ieşi din anonimat, pentru ca numele lor să devină renume sporind în acest fel şansele de supravieţuire şi câştig.

Rolul întreprinderii în raport cu personalul

Din perspectiva întreprinderii - asigurarea condiţiilor pentru valorificarea maximă a resursei de muncă pe care o cumpără de pe piaţa forţei de muncă. Din perspectiva salariaţilor întreprinderea este cea care oferă un loc de muncă cu sarcini de muncă atractive sau nu, cu anumite condiţii de muncă, cu anumite răspunderi şi recompense.

statele nu ar exista fără întreprinderi. cadrul juridic creat. puţine întreprinderi domină pieţe mondiale exercitând o forţă ce depăşeste pe cea a multor state Obiectivele întreprinderii Rolul întreprinderii se realizează prin obiectivele concrete stabilite de conducerea întreprinderii pentru o anumită perioadă de activitate (cât de mari vor fi rezultatele activităţii întreprinderii într-o perioadă determinată şi cu ce consum de resurse se vor obţine acestea). Din perspectiva întreprinderii proprietarii au competenţa decizională maximă stabilind strategia şi obiectivele întreprinderii. În esenţă întreprinderea trebuie să aducă un câştig proprietarilor. În multe situaţii. proprietarii o vor lichida sau vinde. are rolul limitat de a plăti taxe şi impozite. să profite de comenzile de la stat. altfel. Pentru proprietari. Economia naţională şi cea mondială. Rolul întreprinderii în raport cu instituţiile statului Orice întreprindere va încerca să valorifice cat mai bine toate serviciile prestate de instituţiile publice. Din perspectiva unor funcţionari ai instituţiilor statului întreprinderea apare ca o “vacă de muls”.Rolul întreprinderii în raport cu proprietarii. să se poată autofinanţa şi dezvolta din resurse proprii. câteva. . de sprijinul statului în relaţiile internaţionale. după cum multe întreprinderi dispar odată cu dispariţia proprietarului. Autoritatea publică exercită funcţia de menţinere a mecanismului concurenţei. să realizeze beneficii. întreprinderea este un mijloc de valorificare a capitalului. Proprietarii nu pot acţiona în defavoarea întreprinderii iar întreprinderea trebuie să îndeplinească dispoziţiile acestora Multe întreprinderi îşi schimbă proprietarii în decursul existenţei lor.

Obiectivul general este divizat în obiective derivate până la nivelul locurilor de muncă din întreprindere. o unitate de măsură şi odeterminare în timp (un obiectiv al întreprinderii poate fi. cotă de piaţă.000. un nivel. realizarea unui volum al vânzărilor (indicatorul) de 5. . La acest nivel se stabileşte un sistem de condiţionare a recompenselor şi sancţiunilor de îndeplinirea obiectivului atribuit fiecărui salariat.000.000 (nivelul) lei (unitatea de măsură) în anul 2004 (determinarea în timp). rată a profitului la capitalul investit etc. Obiectivele generale se stabilesc. venit net.Întreprinderea are un sistem de obiective construit din: În sens strict un obiectiv al întreprinderii se exprimă printr-un indicator . de exemplu. de obicei. ca cifră de afaceri.

De exemplu: reglementările din domeniul protectiei mediului sau cele care privesc pedepsirea furtului. bani. atitudinea şi activitatea oamenilor antrenaţi în fiecare din aceste entităţi.15. social. cooperare. Rolul întreprinderii este sesizabil din toate aceste perspective chiar dacă acţiunea ei este predominant economică. drepturi şi obligaţii. tehnologic. Uneledintre aceste relaţii sunt normate. distrugere). Relaţiile pot fi de tip pozitiv(suport. geografic. juridic. întreprinderea se află în relaţii strânse cu ceilalţi agenţi economici importanţi alte întreprinderi gospodăriile populaţiei instituţiile financiare statul şi administraţia agenţii economici din alte ţări . RELAŢIILE ÎNTREPRINDERII CU MEDIUL Locul întreprinderii în circuitul economic Întreprinderea este o componentă activă ce contribuie în mod esenţial la configurarea mediului natural. Ca agent economic. conflict. Întreprinderea intră în relaţii cu toate celelalte entităţi active în natură şi societate. servicii. informaţional şi la dinamica acestuia. informaţii. politic. comunitate de interese) sau de tip negativ (neacceptare. economic.acceptare. prin comportamentul. orientate prin reglementări larg acceptate întrucât altfel devine imposibilă coexistenţa entităţilor. competiţie. Relaţiile se realizează prin circulaţia de bunuri.

semifabricate. asociere. dar şi relaţii de competiţie.Relaţiile cu unii agenţi sunt organizate prin pieţe ca loc de întâlnire a cererii şi ofertei O întreprindere va stabili relaţii cu altele pe pieţele de aprovizionare(materii prime. . materiale. instalaţii. utilaje. Resursele de muncă sunt asigurate prin piaţa forţei de muncă iar cele financiare de pe pieţele de capitaluri. Economiile de piaţă contemporane se bazează în bună parte pefuncţionarea mecanismului concurenţei între întreprinderi simultan cu o anumită intervenţie a autorităţii publice. concurenţă – până la lupte pentru eliminarea competitorilor. de cooperare. Pe pieţe se stabilesc relaţii de vânzare-cumpărare. maşini. servicii) sau pe pieţele de desfacere pentru bunurile şi serviciile realizate.

securitate.contribuie la asigurarea cadrului necesar functionarii întreprinderii(legislatie. împlinire şi autorealizare profesională. patrunderea si dezvoltarea activitatii pe piete externe .si nu sunt rare cazurile în care guverne sunt acuzate de politica antinationala si erori costisitoare). prin institutiile sale. de garantare. Scopul îl constituie valorificarea oportunitatilor de pe aceste piete. de scutiri si reduceri fiscale sau vamale. în cazul unor politici neadecvate . cooperare si finantare. În exercitarea rolului saustatul utilizeaza resurse colectate sub forma impozitelor si taxelor de la întreprinderi. Masura succesului unei întreprinderi îl constituie. dintr-o anumita perspectiva. prime pentru export sau promovarea unor productii etc. Alaturi de banci. fonduri de asigurari. Orice flux real (de bunuri sau servicii) este însotit de un flux monetar care exprima transferul banilor între agentii economici sau nasterea unor creante între agenti. Întreprinderile pot beneficia de alocatii sub forma subventiilor pentru anumite sectoare. de asigurare sau de investiţii. Regimul fiscal din economie si alocarea resurselor bugetare pot constitui factori de crestere economica (sau dimpotriva. extinderea pietelor.Gospodăriile populaţiei (populaţia în general) consumă bunurile şi serviciile produse în întreprinderi plătind preţul acestora. Exportul permite un aport de resurse financiare pentru dezvoltarea oricarei firme si implicit în folosul economiei nationale. securitate. O economie în care populaţia nu poate consuma bunurile şi serviciile produse şi nu finanţează producţia prin economiile sale este în mare pericol! Întreprinderile asigură populaţiei locuri de muncă şi condiţii de subzistenţă prin salarii şi alte venituri băneşti (dividende. organizarea si facilitarea circulatiei banilor. Rolul institutiilor financiare în raporturile cu întreprinderile devine deosebit de important având urmatoarele componente: atragerea economiilor banesti ale populatiei si concentrarea temporara a disponibilitatilor banesti ale altor agenti concomitent cu utilizarea sumelor în activitati economice prin credite si alte forme de finantare. Statul. un rol extrem de important în finantarea întreprinderilor revine burselor de valori. contribuţii pentru asigurări sociale şi pentru pensii) ca şi condiţii pentru satisfacerea directă a nevoilor de apartenenţă. acorduri cu alte state) si organizeaza prestarea unor servicii de utilitate publica comportându-se în unele situatii ca un agent economic. recunoaştere. în fonduri de pensii. prin participări la capital sau asocieri) sau indirect prin economiile băneşti depuse în bănci. Ele au rolul de a furniza întreprinderilor forţa de muncă prin formarea continuă a noi resurse de muncă şi de a finanţa întreprinderile direct (prin credite acordate. de pensii. afiliere. pot avea efecte negative. stabilitate. export. obtinerea unor venituri suplimentare. stimă. dobânzi. de masuri protectioniste. Întreprinderile stabilesc relatii directe cu întreprinderi si institutii din alte tari în cadrul operatiunilor de import. de comenzi de stat. fonduri de investitii. a decontarilor între agentii economici.

promovare a noilor tehnologii. participări la şi organizări de simpozioane. relaţiile cu presa scrisă şi audiovizuală. . Sindicatele sunt asociaţii voluntare ale salariaţilor unei întreprinderi cu un număr minim de membri. Asociaţiile patronale grupează în diferite forme juridice (asociaţii. Reunirea în asociaţii este o soluţie modernă prin care. Întreprinderile mari alocă bugete semnificative pentru conferinţe. Confruntările deschise în întreprindere. asociaţiile cu cele mai diverse roluri.Relatiile întreprinderii cu mediul social Viziunea preponderent economică trebuie întregită prin considerarea relaţiilor cu alte structuri cum ar fi: sindicatele. pot surmonta dificultăţile foarte mari din perioade de tranziţie şipot face faţă competiţiei dure din partea marilor corporaţii. culturale. condiţiilor de muncă. instituţiile juridice. camere de comerţ şi industrie. programului de muncă şi a timpului liber. susţinerea unor evenimente culturale. evitarea. formare profesională. sportive. reprezentare. facilitarea relaţiilor internaţionale. pe aceleaşi pieţe sau având unele interese comune. înţelegeri scrise. Pentru atingerea scopurilor lor sindicatele recurg la negocieri sau diferite forme ale luptei sindicale mergând până la întreruperea lucrului sau grevă. a sindicatelor şi a altor grupări. consorţii) firme active în anumite ramuri. Relaţiile întreprinderii cu comunitatea locală şi cu publicul larg contribuie la formarea unei imagini asupra întreprinderii cu efecte directe asupra poziţiei şi acceptării ei pe piaţă şi în final asupra vânzărilor. măsurilor de reducere şi restructurare a personalului în perioade de criză sau conjunctură nefavorabilă. Divergenţele apar în privinţa eforturilor de creştere a productivităţii muncii. Ambele structuri sunt interesate în menţinerea şi dezvoltarea firmei. între patronat şi sindicate (eventual uniunile acestora) aduc pierderi însemnate oricărei întreprinderi. apărare a intereselor în faţa autorităţii publice. organizarea vizitării firmei. Relaţiile publiceconstituie o componentă importantă a politicii de marketing a firmei. Obiectivele sindicatelor sunt atât convergente cât şi divergente în raport cu cele ale întreprinderii. privind condiţiile de muncă şi sociale. acordării altor drepturi şi facilităţi. sigla şi antetul firmei. promovare. nivelului şi sistemului de salarizare. studii. având rolul de a-i reprezenta şi a le apăra interesele salariale. susţinere financiară. religioase. Ele realizează în folosul membrilor o serie deacţiuni de informare. Regula “unde-s doi puterea creşte” se confirmă şi în afaceri. aplanarea sau stingerea conflictelor de muncă. unităţile de învăţământ. apariţii în public ale managerilor. organizaţiile politice. armonizare a poziţiilor în probleme de interes comun. fundaţii. mai ales firmele mici şi mijlocii. în raporturile cu patronatul şi/sau managerii firmei. Conducerea întreprinderii trebuie să dezvolte politici şi acţiuni specifice pentru prevenirea. de interes comunitar.

folosirea solului. sanctionează întreprinderile poluante prin evitarea produselor şi serviciilor. costurile mai mari cerute de realizarea produselor ecologice se acoperă şi prin acceptarea de către piaţă a unor preturi de vanzare mai mari. materii prime. Practica demonstrează că sumele alocate după programe judicioase pentru asemenea activităţi sunt investiţii foarte profitabile pentru firmă pe termen mediu şi lung. influenţele şi interesele personale ale managerilor sau proprietarilor. relaţiile. Realizarea de produse ecologice şi utilizarea tehnologiilor nepoluante contribuie la formarea unei imagini favorabile a întreprinderii. emisia de gaze. pe de altă parte. Întreprinderile fiind conduse de oameni şi reprezentate de aceştia se “comportă” şi în funcţie de simpatiile. Nerespectarea normelor legale atrage sancţiuni pentru întreprindere mergând până la suspendarea activităţii iar consumatorii. la dezvoltarea ei. Monitorizarea impactului de mediu se realizează printr-un bilanţ de mediu la nivelul fiecărei întreprinderi. acţiuni cu scopuri caritabile. Sub presiunea constientizării importantei protectiei mediului de către cetăţeni şi a reglementărilor legaleîntreprinderile îşi asuma activităţi şi costuri de protecţie a mediului. energie. evacuarea deşeurilor degradează mediul şi pun în pericol ecosistemele. apa uzată. apă. De multe ori. Consumul de aer. O atracţie şi interacţiune deosebită există între mediul de afaceri şi cel politic. Prin activitatea lor întreprinderile diminuează aceasta resursa gratuită. Protecţia mediului Mediul de viata este o resursa limitata a omenirii. evenimente mondene. Apare uneori o împletire a intereselor unor firme cu cel al formaţiunilor sau al unor lideri politici. .îmbrăcămintea salariaţilor.

luptă. Principalul avantaj al situaţiei de concurenţă pe piaţă este acela că întreprinderile eficiente. În practică se întâlnesc frecvent ambele situaţii într-o varietate mare de formule. Ea nu este agreată de către întreprinderi.16. Ea determină apariţia continuă de noi informaţii. În general. ajungându-se chiar la eliminarea acestora din urmă. un întreprinzător care a creat un produs nou sau îmbunătăţit sau care utilizează un procedeu superior. riscuri. Situaţia nou creată determină întreprinzătorul vizat să reacţioneze de aceeaşi manieră. Teoretic. competiţie. în acelaşi timp. clienţi. complicaţii. inovatoare. alia cu firmele concurente renunţând la o parte din profit şi independenţă pentru o situaţie de “bine” colectiv. produse. într-un mediu concurenţial corect. CONCURENŢA ÎNTRE ÎNTREPRINDERI Definirea conceptului Într-un sens general acceptat. ea constituie preţul plătit de acestea pentru independenţa lor. concurenţa face posibilă abundenţa de produse şi servicii. la o economisire a factorilor de producţie. procedee. concurenţa este percepută de către o întreprindere ca un factor ce generează costuri suplimentare. cu costuri ridicate. dificultăţi. trebuie să inventeze ceva pentru a recupera decalajul fată de adversar. De exemplu. un produs sau serviciu mai bun şi mai ieftin este preferat de consumatori. Tendenţial. Concurenţa se dovedeşte a fi un proces de stimulare a inovării. O întreprindere are de ales între a face tot ce poate pentru eliminarea firmelor concurente de pe o piaţă şi împiedicarea pătrunderii altora şi a se înţelege. se dezvoltă şi câştigă teren în detrimentul întreprinderilor ineficiente. câştigand clienţi în defavoarea celorlalţi ofertanţi. Ei vor încerca să preia produsul sau tehnologia acestuia (imitaţie) sau chiar să-l depăşească pe scara inovărilor. tentante. poate veni pe piaţă cu oferte avantajoase. Efectele concurenţei Mecanismului concurenţei îi sunt asociate o serie deavantaje economice. concurenţa înseamnă rivalitate între întreprinderi. Concurenţii care încearcă să evite o înrăutăţire a pozitiei lor pe piaţă şi mai ales eliminarea. sclerozate. tehnologii. conducând. . cu costuri de producţie şi distribuţie mai scăzute.

în alte zone. şi mai multe firme dominate (urmăritori). nescrise ale “jocului”. calitate. Inovarea devine forţa motrice într-un proces concurenţial. Reducerea preţurilor de vânzare constituie cea mai simplistă şi neinspirată soluţie în competiţia cu alţi ofertanţi. cu aceiaşi actori. Situaţia poate fi comparată cu o cursă de ciclism. sub preţul de cost este interzisă chiar prin legislaţie (reglementări antidumping). dominantă. În concurenţa contemporană nu mai asistăm la o rivalitate între produse identice ci între produse diferite (sau percepute ca atare). Concurenţa contemporană apare ca o succesiune de activităţi ale unor lideri care încearcă să se desprindă din grupul concurenţilor. în diferite etape ale cursei se desprind anumiţi lideri care conduc plutonul şi impun ritmul. pe care marea majoritate a agenţilor de pe pieţe le respectă. experienţă. dimensiune a producţiei. Recurgerea la reducerea de preţ atrage după sine o ripostă imediată. Concurenţa Reguli modernă se realizează în principal în domeniul calităţii şi în secundar în ce priveşte preţurile. de aceeaşi natură din partea competitorilor. . Într-o formă sau alta mai apare câteodată un “război al preţurilor” dar din ce în ce mai rar întrucât accentul se transferă spre diferenţierea produselor şi calitate. În frecvente cazuri există o firmă lider. inovare. interzic reducerea preţurilor de vânzare iar vânzarea în pierdere. o confruntare pe toate planurile. Ele sunt în competiţie în anumite zone ale activităţii lor şi pot coopera. Întreprinderile au nevoie de multă abilitate pentru a delimita zona de confruntare cu firmele concurente – segmentul strategic – astfel încât să profite de avansurile de productivitate. Mecanismul competiţiei între întreprinderi Sfera în cadrul căreia se confruntă întreprinderile se defineşte ca segment strategic. Între întreprinderi există rareori un “război total”.Rivalitatea este cea care determină întreprinderile nu numai să caute noi cunoştinţe dar să le şi transpună cât mai repede în practică.

La un volum prea mic al producţiei sau distribuţiei costurile ar fi mai mari decât ale concurenţei şi poate chiar mai mari decât preţul de vânzare. Al doilea tip de barieră provine din inferioritatea costurilor de producţie ale întreprinderilor instalate deja pe piaţă comparativ cu costurile celor care încearcă să penetreze. O a treia barieră provine din diferenţierea produselor. serviciile pentru clienţi. absorbţii. Concurenţa este o luptă pentru ridicarea unor bariere în calea celor care încearcă să pătrundă pe o piaţă de către cei care s-au instalat deja.   1.   Aceste trei tipuri de bariere se pot combina făcând şi mai dificil accesul pe piaţă. firmele stabilite deja pe piaţă işi maximizează profiturile. . O întreprindere nou intrată trebuie să se asigure că poate cuceri o parte a pieţei suficient de mare pentru a-i permite să producă sau să vândă la un preţ acceptabil.   3.   mai importantă barieră o constituie economia de scară la nivelul producţiei sau distribuţiei. concentrarea sau crearea de noi filiale. preţul etc.   Concurenţa ca o luptă între firme şi produse/servicii ale acestora pe o anumită piaţă. Întreprinderile stabilite pe piaţă sunt deja cunoscute şi au creat obiceiuri de consum pentru propriile produse. termenele de livrare. Cea 2. deţinerea exclusivă a unor brevete sau rezerve. proiectarea produselor. dezvoltarea. care comportă fuziuni. canalele de distribuţie. fidelizarea clienţilor. Rivalitatea se manifestă într-un proces de restructurare a sectoarelor. publicitatea. Dacă accesul unor noi firme este complet blocat.Ei folosesc instrumente ca: cercetarea. dispoziţia asupra unor reţele de distribuţie sau capitaluri importante. esteinfluenţată şi de forţe externe. calitatea. Originea unui asemenea avantaj rezidă într-o mai bună tehnică de producţie. bine determinată. Există trei tipuri de bariere în calea celor care încearcă să pătrundă pe o piaţă.

acapararea tuturor resurselor semnificative (chiar dacă nu vor fi folosite în viitorul previzibil. de altfel. Pe o piaţă determinată clienţii încearcă să obţină un raport calitate/preţ cât mai bun negociind şi pentru servicii şi facilităţi extinse.” Se recurge la: reducerea costurilor. mărci. Ei fac presiuni prin ameninţarea trecerii la alt furnizor (firmă concurentă). Menţinerea clienţilor câştigaţi . protejarea prin brevete. pentru a nu încăpea pe mâna altora). De exemplu. toate firmele dintr-un sector sunt în concurenţă cu sectoarele care produc bunuri şi servicii de înlocuire (care îndeplinesc aceleaşi funcţii sau satisfac aceleaşi trebuinţe ca produsele de bază). acorduri de exclusivitate. regulile jocului concurenţial stabilite pe o piaţă pentru că. în ţările din vestul Europei). Ameninţarea din partea noilor veniţi provoacă ridicarea unor obstacole de către firmele active pe piaţă şi represalii faţă de cei care au creat deja un “cap de pod. Într-o anumită perspectivă unităţile “service” ar putea chiar să elimine magazinele de pe piaţa pieselor de schimb (cum se întâmplă. strategii pentru a cuceri o parte a pieţei. magazinele de piese auto pentru “Dacia” dintr-o localitate se află în concurenţă între ele cât şi cu unităţile “Service Dacia” care vând un serviciu ce poate încorpora şi piesa de schimb. crearea unor obiceiuri de consum (legarea clienţilor). în mod considerabil. de obicei. aceştia aduc noi capacităţi. influenţarea deciziei de politică economică a autorităţilor. acapararea circuitelor de distribuţie.Forţele care se confruntă pe pieţe Eventuala intrare a unor noi concurenţi poate modifica. În sens larg. resurse.

• Inovarea şi învăţarea • Resursele disponibile şi exclusivitatea accesului la acestea. Se poate ajunge la un nivel înalt al inovării printr-o concentrare importantă a eforturilor de cercetare în domenii speciale. • Productivitatea muncii şi nivelul costurilor. De multe ori. până la recuperarea decalajului de către urmăritori. în care firma are o lungă experienţă. ca şi într-un domeniu conex sau total diferit de preocupările tradiţionale. construirea unui renume şi în consecinţă. creşterea productivităţii personalului. pot refuza să vândă. costuri unitare scăzute. în orice caz. pentru a crea o penurie pe piaţă şi creşterea preţurilor.(fidelizarea) este una dintre preocupările esenţiale ale oricărei întreprinderi. Printre cei mai importanţi se numără: • Economia de scară. Inovarea permite dobândirea unei poziţii avantajoase în raport cu rivalii. furnizorii pot stoca produsele. Nivelul acestora este de natură să descurajeze pe cei care ar fi tentaţi să pătrundă pe piaţă. Clienţii mici sunt. Competitivitatea întreprinderilor Într-o situaţie de concurenţă intervin numeroşi factori interni care determină succesul unor firme şi eşecul altora. Creşterea dimensiunii unităţilor productive şi a seriei de producţie permit realizarea unor costuri unitare mai scăzute. . în mod sigur. de exemplu. de reducere a cantităţilor sau a calităţii produselor. Diferenţele între costurile cu care lucrează diferite firme se datorează şi experienţei lor. Furnizorii pot să dispună de o anumită putere influenţând concurenţa într-un sector dat prin încercări de mărire a preţurilor. În anumite perioade. Inovarea poate fi realizată în sectoare tradiţionale. la cheremul marilor furnizori. asigurarea calităţii. delimitate. întreprinderea cea mai competitivă într-un domeniu este aceea care a acumulat o experienţă mai mare. ea creşte odată cu dezvoltarea pieţei. Dimensiunea necesară pentru ca o firmă să fie competitivă nu este fixată pentru mult timp. Acumularea experienţeise corelează cu raţionalizarea proceselor. • Experienţa.

o bună apărare în faţa concurenţilor şi celor care vor să pătrundă pe piaţă. w un alt risc este legat de perimarea rapidă a tehnologiilor ca urmare a presiunilor Grupul de firme ALDI are o strategie a urmăritorilor care pot avea o mare capacitate de inovare sau imitare. Succesul se bazează pe fidelitatea faţă de marcă şi o sensibilitate redusă a clienţilor faţă de nivelul preţului (pentru că sunt multumiţi de produs. economia de scară. 1. valorificarea maximă a experienţei. produselor. o tehnologie specifică.Strategii în concurenţă M. Strategia diferenţierii urmăreşte crearea unor produse sau servicii percepute ca unice în cadrul sectorului printr-o concepţie originală. Porter distinge trei mari strategii de bază: 1. pe marje ridicate de câştig urmare a unor preţuri mai mari. creşterea productivităţii muncii. 2. o imagine de marcă sau un serviciu prestat clientelei. profilarea pe produse de serie mare care permit tehnologii automatizate. acceptă preţuri mai ridicate). Concentrarea pe un anumit segment al pieţei. 3. Strategia costurilor reduse comportă o serie de riscuri cum ar fi: w pentru a realiza o productivitate mare a muncii întreprinderea este obligată să investească în echipamente sofisticate. clienţilor. pe . Oricare strategie. comercializării. costurilor şi preţurilor scăzute. Prima strategie este orientată spre reducerea costurilor unitare prin cota mare de piaţă. concentrarea atenţiei asupra controlului costurilor. ar urma să asigure profituri peste media sectorului. o poziţie favorabilă pe piaţă. bine aplicată. Diferenţierea produselor sau serviciilor oferite de firmă. vânzarea la cele mai scăzute preţuri posibile. Dominarea prin nivelul scăzut al costurilor. economii la toate capitolele de cheltuieli. sprijinită pe w concentrarea atenţiei exclusiv asupra costurilor poate determina o atenţie volumul foarte mare de vânzare al produselor de consum curent insuficientă acordată personalului. 2. de mare productivitate care permit producţia în serie foarte mare dar costă mult şi se uzează moral foarte repede.

w imitaţia practicată de alte firme reduce perceperea diferenţelor. Strategia segmentării comportă riscuri cum ar fi: w creşterea necontrolată a costurilor. 3.calitatea superioară a produselor (se pot achiziţiona materii prime de calitate. Segmentarea este o strategie recomandată mai ales întreprinderilor mici şi mijlocii. asupra acestuia. Firma se străduieşte să ofere un produs sau serviciu foarte bun. Strategia de diferenţiere este incompatibilă cu o cotă mare de piaţă. O asemenea ţintă poate fi o categorie de vârstă a populaţiei. se foloseşte personal calificat şi tehnologie specială. dedicat ţintei. Şi această strategie are riscuri deoarece cumpărătorii pot renunţa la fidelitatea faţă de marcă dacă: w diferenţa de preţ faţă de produsele concurente este foarte mare. w tendinţa de exagerare în segmentarea pieţei. fiind legată de un sentiment de exclusivitate pe care îl trăieşte consumatorul produsului. w alegerea unei ţinte false (neviabilă). o categorie socioprofesională. mai scumpe). w reorientările în preferinţele segmentului ţintă. o piaţă delimitată geografic. . w criteriul de diferenţiere îşi pierde din importanţă. în mod special. Relaţiile între ofertant şi consumator sunt foarte strânse. Concentrarea activităţii asupra unui segment special presupune din partea întreprinderii alegerea unui segment de piaţă şi concentrarea eforturilor. consumatorii unui anumit produs/serviciu etc.

pozitive şi negative. În planul economiilor naţionale şi al celei mondiale concentrarea este un proces cu implicaţii largi. acestea colaborează.17. cu tendinţa de concentrare continuă şi dominare pronunţată în unele ramuri). Cartelul este forma tipică de cooperare. COOPERAREA ŞI CONCENTRAREA ÎNTREPRINDERILOR Obiectivele cooperării şi concentrării Pentru atingerea unor obiective dificil de realizat de către întreprinderi izolate. Cooperarea este o formulă contractuală. Formula extremă a concentrării se realizează prin fuziune sau absorbţie. Concernul este forma tipică de concentrare. Printre efectele pozitive cele mai frecvent evidenţiate se citează: • asigurarea abundenţei de bunuri şi servicii pe pieţe la preţuri accesibile. Prin renunţarea deliberată la o parte din independenţa ei (în formula cooperării sau concentrării) o întreprindere urmăreşte: . se asociază în diferite formule. Concentrarea este o soluţie de colaborare strânsă între întreprinderi care renunţă în mare măsura la independenţa economică şi juridică fiind adoptată o soluţie de conducere unică. Dintre efectele negative: • limitarea acţiunii mecanismului concurenţei şi • dominarea unor pieţe de către câţiva producători (pe ansamblu se estimează că mai puţin de 200 de întreprinderi realizează peste 25% din producţia mondială. renunţând parţial sau integral la independenţa lor economică şi /sau juridică. preluarea puterii politice. • pericolul latent al utilizării forţei economice pentru dominarea. • profiturile alimenteaza bugetele publice şi permit susţinerea unor programe sociale. de înţelegere şi colaborare între întreprinderi care îşi păstrează independenţa juridică dar renunţă parţial la independenţa economică (decizională).

w valorificarea facilităţilor fiscale pe care le au anumite întreprinderi prin politici . exploatarea echilibrată a capacităţilor existente. acoperirea mai bună a riscurilor din activităţi de export. Formele de cooperare şi concentrare urmăresc obiective în toate domeniile importante ale activităţii întreprinderilor: w a) În domeniul aprovizionării se w urmareşte: w w w w w b) În domeniul producţiei se w urmăreşte: w w w w c) În domeniul finanţării: w w d) În domeniul desfacerii: e) În domeniul impozitării: obţinerea unei poziţii mai solide în raporturile cu marii furnizori. w impunerea unor preţuri convenite pe pieţele de desfacere. realizarea unor capacităţi optimizate de producţie. standardizarea produselor. • reducerea ameninţărilor concurenţei şi • creşterea capacităţii de influenţă asupra autorităţii publice şi de reglementare. realizarea în comun a unor programe de cercetare. în cazul producţiei de serie mare • consolidarea poziţiei pe piaţă în raport cu concurenţii. brevete şi tehnologii. asigurarea şi controlul asupra unor surse de materii prime. intervenţia autorităţii publice în economie. w crearea unor structuri proprii de distribuţie. • diminuarea riscului la care se expune (prin divizarea acestuia asupra mai multor parteneri). sporirea credibilităţii în faţa finanţatorilor externi. tot mai mult. reduc aria de manifestare a liberei concurenţe şi provoacă. limitarea concurenţei. clienţii şi finanţatorii.• obiectivul general de maximizare a profitului pe termen lung. schimbul de experienţă. obţinerea unor condiţii favorabile de livrare şi de preţ (rabaturi la cantităţi mari). coordonarea programelor de fabricaţie. • aplicarea mecanismului economiei de scară în unităţi economice de mari dimensiuni. patente. exploatarea unor licenţe. furnizorii. Avantajele considerabile ale cooperarii şi concentrării fac aceste procese să domine în economiile contemporane. w răspunsuri adecvate la apariţia de noi pieţe ca urmare a diversificării nevoilor. controlul asupra furnizorilor de semifabricate şi componente. generarea unor resurse proprii de finanţare pentru investiţii importante.

w valorificarea diferenţelor de fiscalitate între ţări. sau din aceeaşi ramură (un producător de lactate cooperează cu alt producător de lactate între întreprinderi aflate în prin exploatarea aceleiaşi soluţii de ambalare.f) În realizarea unor obiective delimitate: stimulatorii ale statelor (întreprinderea care nu are facilităţi se “asociază” cu una care beneficiază de facilităţi fiscale realizând. w publicitate comună.servicii-consum) sau în relaţie de furnizor-client. exporturi. w cercetări de piaţă. desfacerea etc. . cu acelaşi obiect de activitate • cooperarea verticală.). w cooperare în acţiuni de “lobby”. prin aceasta din urmă importuri. poziţii succesive ale fluxului bunurilor (natură-producţie distribuţie. a unor zone cunoscute ca “paradis fiscal”. w servicii de informare w servicii de securitate. w proiecte comune. w exploatarea comună a unor spaţii sau echipamente. între întreprinderi de acelaşi fel. Direcţii ale cooperării şi concentrării După criteriul cine sunt întreprinderile care cooperează. w formarea personalului. există: • cooperarea orizontală. de exemplu).

Se obţin condiţii bune la cumpărare şi/sau vânzare. Marile corporaţii încălţămintei. carteluri.o tăbăcărie . transnaţionale sunt active în multe domenii importante de la extracţia materiilor prime la prelucrare. cooperarea de tipul: o fermă de creştere a animalelor – un abator . Asocierea în cooperative de persoane juridice (firme) se poate realiza fără pierderea independenţei membrilor.o fabrică de pantofi din piele. Forme de cooperare Centrale de aprovizionare ale angrosiştilor sau detailiştilor. de exemplu. asigurări şi bănci până la protecţia mediului şi formarea profesională. distribuţie. de a reduce cota de risc. realizând centralizarea comenzilor lor. însărcinează una dintre ele sau constituie o structură de tip asociativ care acţionează în nume propriu. se diferenţiază: • • • înţelegerile verbale sau scrise între doi sau mai mulţi parteneri (asocieri. cumpărarea unor loturi foarte mari şi repartizarea acestora către asociaţi. pentru obiective comune. Cooperative de aprovizionare şi/sau desfacere. sindicate). uniunea de întreprinderi prin fuziune sau absorbţie cu renunţarea la personalitatea juridică de către unele. legarea întreprinderilor prin capitaluri şi/sau proprietari (concerne). Pentru a obţine preţuri avantajoase la cumpărare (la cantităţi mari cumpărate preţul se reduce semnificativ) întreprinderile de comerţ se asociază.Se poate imagina. După criteriul: cum se realizează cooperarea. se .mai multe magazine • cooperarea anorganică între întreprinderi mult diferite ca obiect de activitate cu scopul specializate în vânzarea de a mări gradul de acoperire a pieţelor.

Se creează aparenţa unei sucursale a producătorului fiind respectate o serie de condiţii convenite cu acesta. Rack Jobbing. Constituie o formă de cooperare verticală. Cooperarea în cadrul centrelor comerciale (Shopping Center). cu sau fără clauza de exclusivitate. selectati de acesta dintre clienţii tradiţionali cei mai serioşi care nu intră între ei în competiţie. Întreprinderile pot constitui şi cooperative pentru import sau export sau de concentrare a unor componente ale producţiei. Shop în Shop. Concesionarul conduce activitatea în zona alocată în regie proprie. Lanţurile voluntare reprezintă cooperări între un mare angrosist şi mai mulţi detailişti.acordă finanţări. Comercianţii independenţi exploatează în comun mari suprafeţe de comerţ şi servicii realizând avantajul reducerii unor costuri şi al unei imense forţe de atracţie asupra consumatorilor. Formula este de mare utilitate pentru întreprinderi mici care vor să pătrundă pe pieţe în care este foarte greu să vinzi iar succesul se obţine numai prin experienţă îndelungată şi aplicarea demersului ştiinţific. Franciza. Deciziile se adoptă după regula un membru – un vot. costurile de aprovizionare şi riscul rupturilor de stoc iar “capul de lanţ” are o piaţă sigură bine dimensionată. între francizor şi beneficiar prin care primul. Concesionarea distribuţiei şi service-ului se realizează. reducerii costurilor de exploatare alături de menţinerea independenţei. Concesionarea utilizării unor spaţii de păstrare şi vânzare în mari centre sau depozite en gros se realizează în centre de comerţ cu ridicata de tip Cash-and-Carry. Se realizează o coordonare a aprovizionării şi desfacerii. acordă celui de–al doilea dreptul de a comercializa anumite produse şi de a presta servicii folosind emblema. Este o formulă bazată pe închirierea unor raioane specializate în cadrul magazinelor universale. sistemul de organizare şi distribuţie ca şi un know-how dezvoltate de francizor şi proprietatea acestuia. în formarea personalului etc. Micii comercianţi reduc. Se creează avantajul sortimentelor largi şi complementare. Furnizorul îşi asumă sarcina aprovizionării. cu personalul său şi pe riscul său. Printre cele mai . contractuală. la produse de marcă unor firme specializate. în acest fel. contra unei plăţi. Întreprinderile de comerţ cu autoservire pun la dispoziţia unor furnizori spaţii de expunere (linear) în sala de vânzare. mărcile. suport promoţional. tehnologiile. etalării şi reluării produselor nevândute într-o perioadă de timp. de obicei. alcătuirii sortimentului.

sunt. . w Sindicate de întreprinderi (clienţii lansează comenzile către sindicat acesta urmând a repartiza sarcinile de producţie şi livrare. industria tehnicii de calcul şi comunicaţii). însă. w Înţelegeri asupra calculaţiei costurilor. strategiile de distribuţie şi preţ. Acestea din urmă devin dependente de primele. de durată sau temporare. w Înţelegeri asupra cotelor de producţie realizate de participanţi (contingentare). Shell. La scăderea de durată şi considerabilă a cererii se răspunde cu acorduri ample privind utilizarea capacităţilor. w Convenţii de specializare în producţie şi distribuţie.cunoscute sisteme de franciză se numără: Coca-Cola. w Înţelegeri privind numai condiţiile de livrare şi plată. w Carteluri de criză care au obiectivul de a suspenda competiţia între firme în condiţii nefavorabile ale pieţei. Forme de cooperare Consorţiul are ca scop punerea temporară în comun a resurselor pentru realizarea unor proiecte de anvergură dar limitate în timp. Membrii unui cartel se obligă la respectarea condiţiilor convenite şi la plata unor daune în cazul încălcării acestora. Mc Donald’s. Subcontractarea: în multe situaţii întreprinderile mari comandă realizarea unor repere. Ramuri întregi ale industriilor moderne funcţionează în acest fel. în care se stabilesc preţuri comune de vânzare şi condiţii de plată sau livrare. pe pieţe limitate se încearcă utilizarea proporţională a capacităţilor tuturor participanţilor. subansamble. w Acorduri de exclusivitate în distribuţie cu împărţirea zonelor geografice. Cartelul este o formă de cooperare orizontală realizată prin înţelegere verbală sau contractuală-scrisă în care participanţii îşi păstrează independenţa juridică renunţând parţial la independenţa economică. frecvente situaţiile în care aceste limite se încalcă. w Înţelegeri asupra reducerilor de preţ acordate clienţilor. w Înţelegeri asupra standardelor şi tipurilor de produse. Se consideră că întreprinderile mici şi mijlocii nici nu pot exista în afara unei reţele în care nodurile se constituie de către firmele mari (vezi industria automobilelor. membrilor). Înţelegerile pot fi realizate în limitele permise de lege. Uzuale sunt: w Carteluri de preţ. servicii unor firme mai mici. după reguli comune. w Carteluri de import sau de export cu înţelegeri pentru promovarea şi protecţia participanţilor la asemenea operaţiuni.

În felul acesta se nasc entităţi care au un comportament distinct pe piaţă. precum şi al îmbunataţirii rezultatelor activitaţii respective. . diferenţa de 47% aparţine altor firme din afară. fără a exista. Ele rămân independente juridic însă cedează o parte din independenţa economică întrucât au interese comune. Situaţiile tipice sunt: Întreprinderi legate prin participare reciprocă la capital(întreprinderi surori. Fiecare firmă deţine peste 25% din capitalul social al celorlalte având un rol important în conducerea lor. Activitatea grupului trebuie sa se raporteze la activitatea economica a membrilor săi şi sa aibă doar un caracter accesoriu faţă de aceasta. B. C. A. De exemplu. Se realizează între firme relativ egale sau între firme inegale.Forme de concentrare Grupul de interes economic “G. capitalul firmei B este în proprietatea firmei A 26%. Împletirea capitalurilor este frecventă în cazul societăţilor pe acţiuni.I. o conducere unitară). în cazul a trei întreprinderi. iar capitalul firmei C este în proprietatea firmei A 29% şi firmei B 51%. 161 / 2003 Grupul de interes economic este persoana juridică cu scop patrimonial. fiecare întreprindere prosperă numai dacă întreaga structură are succes.”. constituită pentru o perioadă determinată. în care unele sunt dominante. Întreprinderile legate constituie forme de concentrare realizate prin împletirea capitalurilor şi prin proprietari comuni. firmei C 27%.E. firmei C 30%. în scopul înlesnirii sau dezvoltării activităţii economice a membrilor săi. în folosul ansamblului structurii. întrucât acţiunile sunt liber cesibile. au controlul asupra celorlalte prin numărul de acţiuni sau voturi în adunarea acţionarilor. Numarul membrilor unui grup de interes economic nu poate fi mai mare de 20. reprezintă o asociere între două sau mai multe persoane fizice sau juridice. diferenţa de 10% aparţine unui număr de trei persoane fizice. vezi Legea nr. participarea reciprocă la capital se poate realiza astfel: capitalul firmei A este în proprietatea firmei B 60%. formal.

o concentrare de tip orizontal. Formula este uzuală în cazul unor întreprinderi subordonate întreprinderii care deţine pachetul majoritar. o soluţie convenită de întreprinderile care fuzionează. De multe ori societatea “mamă” este una de finanţare şi administrare care coordonează gruparea. Aceasta decide menţinerea personalităţii juridice. Fuziunea întreprinderilor cu pierderea personalităţii juridice. activul şi pasivul ei sunt preluate de cumpărător. w Fuziunea prin crearea unei noi întreprinderi şi dispariţia celor care au fuzionat. Aceasta din urmă dispare ca persoană juridică. Prin participarea cu bunurile. tehnologiile. Concernul este . a numelui. mărcile. lichidităţile. în general. Se constituie un trust care are personalitatea juridică (şi numele) uneia din vechile întreprinderi sau apare ca persoană juridică nouă. a mărcilor. Uneori poate fi o “umbrelă” cu sediul într-un “paradis fiscal”. fără a derula în nume propriu activităţi de producţie sau servicii destinate pieţei (Holding). vertical sau anorganic realizată de catre întreprinderi care se menţin ca persoane juridice dar renunţă complet la independenţa economică în favoarea unei conduceri unitare. personalul şi relaţiile fiecărei întreprinderi la constituirea celei noi apar întreprinderi puternice. licenţelor dar controlează integral strategia şi politica economică a firmelor subordonate. Procesul se poate realiza cu sau fără acordul proprietarilor întreprinderii preluate prin achiziţia acţiunilor direct de la deţinătorii acestora sau de pe pieţele organizate. O întreprindere puternică preia (cumpără) altă întreprindere aflată în dificultate sau care optează pentru această soluţie. Este. Există două modalităţi de constituire: w Absorbţia.

oficiulconcurentei. http://www.În multe ţări există o legislaţie pentru protecţia concurenţei care interzice anumite forme de cooperare sau le supune controlului autorităţilor (vezi Legea concurenţei).ro/ .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful