You are on page 1of 44

Capitolul I – Notiuni generale privind deformarea pseudo­elasto­plastica 

  CAPITOLUL I.  NOŢIUNI GENERALE PRIVIND DEFORMAREA   PSEUDO­ELASTO­PLASTICĂ        1.1. Introducere.  Tendințele  actuale  ale  cercetării  în  domeniul  ştiinței  şi  ingineriei  materialelor  se  îndreaptă  din  ce  în  ce  mai  mult  către  dezvoltarea  unor  materiale metalice cu performanțe superioare, care să răspundă exigențelor  sporite  ale  industriei  moderne,  simultan  cu  aplicarea  unor  tehnologi  de  prelucrare  de  maximă  eficiență  economică.  În  acest  context,  trebuie  precizat  că  deformarea  plastică,  datorită  avantajelor  de  ordin  tehnic  şi  economic  pe  care  le  prezintă,  este  în  prezent  cel  mai  utilizat  procedeu  de  prelucrare  a  materialelor  metalice,  ceea  ce  explică  interesul  sporit  al  cercetării  ştințifice  pentru  optimizarea  proceselor  aferente  acestui  domeniu.    Din  această  perspectivă,  este  firească  preocuparea  de  a  găsi  noi 

modalități  de  creştere  a  utilizării  de  noi  materiale,  în  această  sferă  de  interes  înscriindu‐se  şi  cercetările  privind  materialele  cu  plasticitate  “anormală”  (materiale  care  manifestă  diverse  efecte,  cum  ar  fi:  pseudoelasticitate  sau  “superelasticitate”,  pseudoplasticitate  sau  “efectul  simplu  de  memorie  a  formei”,  efectul  dublu  de  memorie  a  formei,  emisie  termoacustică,  etc.).  Cea  mai  importantă  caracteristică  a  materialelor  care  manifestă  aceste  tipuri  de  efecte,  este aceea  a  recuperării  unei  dimensiuni  sau  a  formei  schimbate  prin  deformare,  atunci  când  asupra  acestora  se 
1

Capitolul I – Notiuni generale privind deformarea pseudo­elasto­plastica 

acționează  cu  un  gradient  de  temperatură,  deformația  recuperată  astfel  putând  depăşi  8%,  ştiind  fiind  că  prin  dilatare  sau  contracție  termică  se  poate recupera cel mult (1 ÷ 2)%.    Deşi pe plan mondial primele cercetări în domeniul acestor tipuri de 

materiale  au  fost  semnalate  cu  50  de  ani  în  urmă,  o  amploare  deosebită  a  investigațiilor  privind  aceste  fenomene  s‐a  înregistrat  de‐abia  în  ultimi  20  de ani, în prezent aplicațiile industriale fiind deja numeroase.  Cu  toate  că  la  nivel  internațional  aceste  efecte  particulare,  manifestate  de  unele  categorii  de  materiale,  nu  mai  sunt  o  curiozitate,  rezultatele înregistrate fiind uneori spectaculoase, la noi în țară acest tip de  comportare la deformare este puțin cunoscut, cercetările în acest domeniu  fiind  de  dată  recentă,  reduse  ca  extindere  şi  profunzime,  iar  aplicațiile  foarte reduse.  Dată fiind relativa noutate a acestui subiect la noi în țară, se impune  înainte  de  toate  prezentarea  unor  particularități  ale  comportamentului  la  deformare  şi  a  proprietătilor  materialelor  care  manifestă  aceste  tipuri  de  efecte.   1.2.  Particularităţi  ale  comportamentului  la  deformare  a  aliajelor care conţin elemente din categoria metalelor de tranziţie.  1.2.1. Noţiuni generale.    În cele ce urmează vor fi prezentate schematic, fără referiri la un tip de 

aliaj anume, o serie de componente ale deformării mediilor continue care se  alătură  componentelor  elastică,  plastică  şi  vâscoasă,  bine  cunoscute  în  momentul  de  faţă.  Aceste  tipuri  speciale  de  deformare  apar  în  o  serie  de  superaliaje  şi  sunt    strâns  legate  de  specificul  transformarii  martensitice,  la 

2

Capitolul I – Notiuni generale privind deformarea pseudo­elasto­plastica 

care evident că factorul temperatură intervine direct când se analizează acest  tip de transformări.    Pentru  analiza  transformării  martensitice  s‐au  acceptat  următoarele 

notații:  ‐ ε (σ,T) ‐ deformaţia totală;  ‐ εe (σ) ‐ deformaţia elastică;  ‐ εp (σ) ‐ deformaţia plastică;  ‐ εpe (σ) ‐deformaţia pseudoelastică (superelastică);  ‐ εpp  (σ,T)  ‐  deformaţia  pseudoplastică  (efectul  simplu  de  memorie  a  formei);  ‐ εT (T) ‐ deformaţia datorată dilatării sau contracției termice;  ‐ ε2E(T) ‐ deformaţia datorată efectului dublu de memorie a formei;  ‐ T ‐ temperatura;  ‐ σ ‐ tensiunea datorată solicitării mecanice exterioare;  ‐ Mf ‐ temperatura de sfârşit de transformare martensitică;  ‐ Ms ‐ temperatura de început detransformare martensitică;  ‐ Af ‐ temperatura de sfârşit de transformare austenitică;   ‐ As ‐ temperatura de început de transformare austenitică.    Componentele deformaţiei totale pentru anumite condiţii de solicitare 

exterioară (tensiune , temperatură) sunt prezentate în tabelul 1.1 

3

Capitolul I – Notiuni generale privind deformarea pseudo­elasto­plastica 

  Tabelul 1.1.  Componentele deformaţiei totale în funcţie de condiţiile de solicitare.              Tensiunea  σ ≠ 0  σ = 0  σ = 0  σ = 0    T > Af  T < Af  Temperatura  T < Mf  T < Mf  încălzire  răcire  ε =  Deformația  ε = εp+εpp  ε = εp  ε = εp+ε2E  εe+εpe+εp+εpp     Pentru  aşa  numitele  materiale  “normale”  (oţeluri,  aliaje  de  aluminiu, 

etc.) din acest punct de vedere deformaţia totală respectă relaţia [1]:           

ε (σ , T ) = ε e (σ ) + ε p (σ ) + ε T (T )  

 

(1.1)  

Dintre materialele la care apar şi celelalte componente ale deformaţiei 

εpe(σ);   εpp(σ,T);  ε2E(T) se pot menționa: superaliaje pe bază de titan (dintre 
care unele prezintă efecte de memorie a formei), aliajele neferoase cu efecte  de  memorie  a  formei  (Cu‐Zn;  Cu‐Sn;  Cu‐Al‐Ni,  etc.)  şi  unele  materiale  biocompatibile. Pentru toate acestea, deformaţia totală respectă,  în general,  relaţia [1]: 

ε (σ , T ) = ε e (σ ) + ε pe (σ ) + ε p (σ ) + ε pp (σ , T ) + ε T (T ) + ε 2 E (T )    
 

(1.2) 

S‐au  precizat  în  felul  acesta  şi  clasele  de  materiale  care  interesează 

din punct de vedere al elasticităţii şi plasticităţii “anormale”.     O  altă  observaţie  importantă  pentru  aceste  materiale  este  aceea  că 

sunt dependente direct de temperatură două din componentele deformaţiei 

şi  anume:  deformaţia  pseudoplastică  εpp(σ,T)  şi  deformaţia  datorată 
efectului dublu de memorie a formei ε2E(T). 

4

1a)  fără  a  fi  prezent  efectul  de  memorie  a  formei.  cea  care  conferă  materialului  forma  la  temperatură  ridicată  (fig.  1.  În final a treia variantă (fig.  constând  din  cicluri  termice  şi  de  deformaţie. 3.      Primul  caz  se  referă  la  morfologia  şi  structura  fazei  de  bază  (austenita)  care.2.[5.  1.  structura  fazei  de  bază  se  subdivide  în  cristale mozaic. 6].  se  conservă  forma  de  temperatură  înaltă  (fig.   A. 1.2. Transformarea martensitică şi pseudo­elasto­plasticitatea.  Cea  de‐a  doua  variantă  reprezintă  o  structură  martensitică obţinută în mod obişnuit prin simpla răcire sub temperatura Mf  (fig.  Se poate preciza de la  început că există practic trei posibilităţi de a obţine o  morfologie a fazei de bază (inpropriu numită austenită) şi a martensitei (fig.Capitolul I – Notiuni generale privind deformarea pseudo­elasto­plastica  1.1c) este aşa numita “martensită  5 .1.    În acest paragraf se vor prezenta doar unele idei de bază care vizează  mecanismele  microstructurale  care  determină  comportamentul  special  la  deformate al unor clase de aliaje care prezintă transformarea martensitică. 1.  Se  observă  că. Reprezentarea schematică a transformării martensitice.  1. Dacă nu se aplică nici o solicitare mecanică (o tensiune) din  exterior sau nu există un aşa numit “antrenament” prealabil al materialului.1a).1b).C şi D  variante de plachete de martensită.B.1) [2.  de  fapt.  1.    Fig. 4].  pentru  aliajele  cu  efect  de  memoria  formei  reprezintă  varianta  policristalină.

  6 .    De cele mai multe ori pseudoplasticitatea este  însoţită de aşa numita  pseudoelasticitate.  sau  efectul  simplu  de  memoria  formei.  pentru  a  se  obţine  acest  efect  este  necesar  ca  materialul “să  înveţe” să reţină această formă  şi aici intervine cu rol decisiv  “antrenamentul” materialului [5.  εpp(σ.  Aceasta  se  poate  obţine  fie  prin  deformarea  martensitei  sub  temperatura  Mf  sau  prin  deformarea  austenitei  (fazei  de  bază)  la  o  temperatură  care  depăşeşte  cu  puţin  punctul  Af.  după  un  “antrenament”  corespunzător  se  obţine  efectul  dublu  de  memoria  formei  datorită  căruia  recuperarea  (uneori  parţială)  a  formei  se  obţine  prin  simpla  variaţie  a  temperaturii.1b  şi  martensita  ilustrată  în  figura  1.1c  de  data  aceasta  apare  şi  o  modificare  a  formei  globale  a  cristalului  datorită  modificării  formei  subcristalelor  mozaic.  Într‐o prezentare mai simplă.Capitolul I – Notiuni generale privind deformarea pseudo­elasto­plastica  oblică”. deformaţia va fi o funcţie care depinde numai de temperatură. superaliajele care prezintă şi proprietăţi de pseudoelastictate.  în  situaţia  când  modificarea  formei  nu  se  obţine  prin  simpla  alternanţă  a  temperaturii  în  jurul punctului Mf poartă numele de pseudoplasticitate sau efect simplu de  memorie  a  formei.  ε(T).1c  stă  la  baza  efectului  de  memorie  a  formei  care.    Se  poate  preciza  că  pseudoplasticitatea.T).  Aşa  cum  se  observă  în  figura  1. pentru un anumit regim de  solicitări. 6].  În  plus.  depinde  de  aplicarea  unei  solicitări  exterioare  şi  de  temperatura la care acest proces are loc.  Diferenţa  de  formă  între  martensita  ilustrată  în  figura  1. deci deformaţia fiind o funcţie de  ambele  variabile.  În mod asemănător se pot compara. se poate face  în acest caz  analogia  cu  comportamentul  cauciucului  la  deformare.  În  cazul  în  care.  Acest  material  recuperează  integral  forma  iniţială  după  ce  solicitarea  exterioară  a  fost  înlăturată.

  1.  Dacă  totuşi. 11].  situaţie  care  se  datorează  faptului  că  deformarea prin mecanisme de alunecare precede transformările induse de  deformarea  la  o  anumită  temperatură.2. 1..3a)  şi  pentru  pseudoelasticitate (fig.3  se  prezintă  curbele  tipice  în  coordonate  tensiune  ‐  deformaţie  pentru  elasticitate  “normală“  (fig.2 efectul pseudoplastic  nu  apare  la  nici  o  temperatură.Capitolul I – Notiuni generale privind deformarea pseudo­elasto­plastica    Aşa cu s‐a precizat mai sus. atingând valoarea (σSH). respectiv  până la nivelul (σSL). 9].  tensiunea  critică  de  alunecare  σS este foarte mare. 1.    7 .d). Diagrama tensiune­temperatură care indică domeniile de existenţă      ale pseudoplasticităţii ­ pseudoelasticităţii..3b.    În  figura  1. aşa cum se observă  în figura 1. se constată apariţia  perfectă a efectului de pseudoplasticitate [10. 8.2) [7.    Fig.    Dacă tensiunea critică de alunecare (σS) este foarte scăzută. transformarea martensitică poate apărea  atât ca rezultat al unei subrăciri cât şi ca urmare a deformării la temperaturi  superioare  punctului  Ms  (începutul  transformării  martensitice). 1.  Tensiunea  critică  (σM)  pentru  inducerea  martensitei  creşte  o  dată  cu  creşterea  temperaturii la care are loc deformarea (fig.

  Dacă  întreaga  cantitate  de  energie  este  (E1+E2). Curbe tipice tensiune ­ deformaţie pentru materiale    cu comportament elastic şi pseudoelastic.  eficienţa  înmagazinării  energiei  poate  fi  definită  de  raportul:  E/(E1+E2).  efectul  de  pseudoelasticitate  devine  incomplet  datorită  apariţiei  deformaţiei reziduale  εp (fig. Concluzia necesară este aceea că pentru  a  obţine  efecte  pseudoelastice  şi  pseudoplastice  stabile  este  necesar  să  se  8 .3d).3.    Comparând curbele (b)  şi (c) din figura 1.  deoarece  E2  asociată  cu  pseudoelasticitatea (PE) în curba (c) din figura 1.  Proprităţile  de  pseudoplasticitate  sunt  avantajoase  în  situaţia  în  care  se  urmăreşte  înmagazinarea  energiei  mecanice.3 este mult mai mare decît  elasticitatea  prezentată  în  figura  1. 1.  în  cazul  în  care  σM    depăşeşte  tensiunea  σS.  valoarea  energiei  E2  pentru un superaliaj Ti‐Ni supus unui tratament termomecanic special este  de aproximativ 40 de ori mai mare decât pentru arcuri.3  (b).  Totuşi.    Suprafaţa  notată  E1  reprezintă  densitatea  de  energie  disipată  în  timpul  unui  ciclu.3 este uşor de  înţeles că atât  energia  E2  cât  şi  eficienţa  înmagazinării  energiei  cresc  o  dată  cu  creşterea  valorii  tensiunii  critice  σM. 1.Capitolul I – Notiuni generale privind deformarea pseudo­elasto­plastica      Fig.  De  exemplu.  în  timp  suprafaţa  notată  E2  reprezintă  densitatea  de  energie  pe  unitatea  de  volum  care  este  înmagazinată  şi  disponibilă  după  suprimarea  încercării.

  Densitatea  unor  astfel  de  precipitate  creşte  o  dată  cu  creşterea  concetraţiei  de  nichel  în  aliaj  şi  de  aceea  efectul  îmbătrânirii este mai pregnant în aliajele bogate în nichel.     Multitudinea  de  categorii  de  microstructuri  care  pot  fi  obţinute  prin  procesarea acestora conduce la obţinerea unor proprietăţi deosebite şi care  9 .    Noile  generaţii  de  materiale  (în  particular  superaliajele)  pun  probleme  deosebite  referitoare  la  comportamentul  acestora.3.     Tratamentul  terrmic  de  îmbătrânire  pentru  acelaşi  superaliaje  TiNi.  ‐ temperatura de îmbătrânire.    Pentru  superaliajele  Ni  ‐  Ti  recoacerea  la  temperaturi  inferioare  temperaturii de recristalizare are proprietatea de a rearanja densitatea de  dislocaţii  care  a  fost  generată  de  deformarea  plastică  la  rece  anterioară  tratamentului termic de recoacere.   Acest  tip  de  structură  internă  previne  deplasarea  dislocaţiilor  şi  are  drept rezultat creşterea valorii tensiunii critice σC.  atât  in  fazele  de procesare cât şi în exploatare. Particularităţi ale proprietăţilor pentru aliaje cu plasticitate  “anormală”.  În  acest  scop  sunt  deosebiţi  de  importanţi  următorii doi factori:  ‐ temperatura de recoacere.  produce  precipitate  fine  de  tipul  Ti3Ni4  care  la  rândul  lor  dau  naştere  durificării  prin  îmbătrânire.Capitolul I – Notiuni generale privind deformarea pseudo­elasto­plastica  crească  valoarea  tensiunii  σS  .    1.

    Totuşi pentru noile generaţii de materiale o serie de detalii semnalate  în experimentele de tracţiune şi/sau compresiune au relevat şi aşa numitele  proprietăţi plastice “anormale”. pseudoplasticitatea. pseudoelasticitatea.    În  cele  ce  urmează  vor  fi  analizate  aceste  proprietăţi.  În  principiu  toate  materialele  metalice  posedă  aceste  proprietăţi. Acestea sunt: curgerea fragmentară.  Multe  din  aceste  proprietăţi  se  leagă de specificul transformării martensitice.  limita  de  rupere  (Rm).       1.  în  special  cele  care  ţin  de  aşa  numita  “plasticitate  anormală”.    în  corelaţie  cu  tipul  structural de aliaj şi cu condiţiile concrete de lucru ale acestor aliaje. etc . se  deformează  plastic.  limita  de  curgere  (Rp0:2).3.  Dacă un material este supus unei tensiuni uniaxiale.  informaţiile  care  descriu  rezultatele  unui  astfel  de  experiment  sunt:  modulul  de  elasticitate  liniară  (E).  pseudoelasticitatea  şi  pseudoplasticitatea.Capitolul I – Notiuni generale privind deformarea pseudo­elasto­plastica  dacă sunt cunoscute.  Pentru    foarte  multe  scopuri. termoelasticitatea. după depăşirea limitei de curgere.  în mod normal el  se alungeşte după o lege liniară şi apoi.    Cele descrise mai sus pot fi denumite proprietăţi “normale” care pot fi  determinate  dintr‐un  experiment  simplu  de  tracţiune. Proprietăţi care însoţesc plasticitatea “anormală”. pot fi folosite eficient  în diferitele domenii practice de  exploatare ale materialelor metalice.  De  asemenea  se  poate  constata  caracterul  ruperii  precizindu‐se  dacă  este  vorba  de  o  rupere  ductilă sau fragilă.1. emisia  acustică.   10 .    În  continuare  se  va  insista  asupra  acelora  care  prezintă  interes  în  raport  cu  obiectivul  acestei  lucrări  şi  anume:  termoelasticitatea.  sensul  şi  interpretarea  lor  fiind bine cunoscute.

  ca  de  exemplu  Ti  ‐  Nb  cu  compoziţia  chimică  apropiată  de  cea  folosită  pentru  semiconductori.‐2000C)  deşi  nu  există  determinări  microscopice  care să evidenţieze nici un indice.  Un  calcul  geometric  simplu  conduce  la  predicţia  că  o  contracţie  netă  de  aproximativ  3% are loc perpendicular pe planul (⎯112 )β în timpul transformării β→ω. Pseudoelasticitatea.2.3.  varianta de transformare termoelastică nu este  însoţită de apariţia bruscă  şi  ireversibilă  a  grupelor  de  plachete.    Pseudoelasticitatea  este  mai  cunoscută  şi  sub  numele  de  superelasticitate şi este ilustrată schematic în figura 1.  se  pare  că  această  reversibilitate  a  transformării  martensitice  se  extinde  spre  temperaturi  extrem  de  coborâte  (cca.    Cercetări  mai  recente  [12.Capitolul I – Notiuni generale privind deformarea pseudo­elasto­plastica      1.3.    Pentru  unele  aliaje.4.  Efectul  acestor  transformări  este  reversibil.  13]  au  indicat  că  responsabilă  pentru  efectul  termoelastic  este  mai  de  grabă  transformarea  atomică  ω. nu pledează pentru extensia domeniului  martensitic la temperaturi aşa de scăzute.    În contrast cu modul uzual de evoluţie al transformării martensitice.  fracţia  de  volum  de  martensită  transformată  descrescând  continuu către zero pe măsură ce temperatura revine la valori normale.    1.    Din această figură se constată că o probă după ce se deformează elastic  până  în punctul B.  îşi continuă deformarea până  în punctul C  într‐o manieră   11 . Termoelasticitatea.  Transformarea  termoelastică  a  martensitei  are  drept  caracteristică  faptul că aceasta continuă pe măsură ce temperatura scade [12].3.

 Ilustrarea schematică a pseudoelasticităţii. termenul de pseudoelasticitate  sau  superelasticitate  sub  care  este  cunoscut  acest  fenomen.    Pentru nivele suficient de coborâte ale tensiunii.  este  corect  deoarece  provine  de  la  constatarea  că  materialul  revine  la  starea  iniţială  după  îndepărtarea  solicitării  exterioare.4.  transformarea  progresează  continuu  cu  creşterea  sarcinii  aplicate  şi  regresează continuu pe măsură ce sarcina este îndepărtată.        Fig.  deci  cu  o  revenire  elastică  sau  aproximativ elastică la starea iniţială corespunzătoare punctului A.  ceea  ce  ar  corespunde  unui  comportament de tip elastic.  Dacă  se  face  o  analogie  mecanică  cu  efectul  termoelastic. materialul manifestă  proprietăţi  elastice  normale. 1.  12 .Capitolul I – Notiuni generale privind deformarea pseudo­elasto­plastica  aparent  de  deformare  plastică.  Aparenta  deformare  plastică  este  deci  rezultatul  unei  transformări  martensitice  reversibile  indusă  de  tensiunea  aplicată.  La  descărcare. totuşi.  deformaţia  atinge  valoarea  punctului  B’  cu  o  netă  disipare  de  energie.    Comportarea  din  domeniul  plastic  sugerează  că  acest  efect  ar  fi  mai  corect să fie numit pseudoplasticitate.

Capitolul I – Notiuni generale privind deformarea pseudo­elasto­plastica    Transformarea  martensitică  îndusă  de  câmpul  de  tensiune  aplicat.  14]. Aceste valori ale tensiunilor de palier sunt indicatori  mai  buni  ai  rezistenţei  mecanice  decât  valoarea  tradiţională  a  tensiunilor  de  curgere. 1.6). Diagrama schematică cu mărimile caracteristice  superelasticităţii.          Transformarea  martensitică  indusă  de  cămpul  de  tensiuni  nu  poate  Fig. respectiv  pentru descărcare (σd).5. este  reversibilitatea  acesteia.  Această transformare poate fi stimulată de aplicarea unei mici deformaţii  în  momentul incipient al transformării. sau superelasticităţii.  avea loc la o temperatură mai mare decât cea notată Md (fig. 1.2.  Acest  fenomen  poate  să  apară  uneori  în  absenţa  transformării martensitice dar atunci esta legat de procesele de acomodare  naturală între perechi de structuri maclate.5)  este caracterizată de regiuni cu tensiuni constante de  încărcare (σi).      În general o curbă care indică proprietăţi de pseudoelasticitate (fig.  13 .    Caracteristica de bază a pseudoelasticităţii. Valorile tipice ale acestor caracteristici penrtu un aliaj de tip Ti ‐ Ni se  prezintă în talelul 1. 1.  apare  cu  certitudine  în  aliajele  titanului  cu  metalele  de  tranziţie  [13.

6.  ♦ Pseudoelasticitatea  are  caracteristici  diferite  pentru  anumite  aliaje.          Caracteristici tipice pentru curbele de încărcare ‐ descărcare:  Fig. 1. Variaţia limitei de curgere cu temperatura.  1. domeniul  de temperatură  în care se poate manifesta comportamentul superelastic se  extinde de la ‐1000C la +1000C.  la  temperaturi  coborâte  respectiv  la  temperaturi  ridicate  14 .  ♦ Pseudoelasticitatea  este  putrnic  dependentă  de  temperatură  (fig. această transformare fiind însoţită de variaţia limitei de curgere.7).Capitolul I – Notiuni generale privind deformarea pseudo­elasto­plastica    Temperatura Md este definită ca temperatura maximă la care poate fi  temperaturile  Ms   (temperatura  indusă  transformarea  martensitică  datorată  câmpului  de  tensiune  aplicat.  Între  începutului  transformării  martensitice)  şi  Md.  materialul  se  transformă  continuu  din  austenită  în  martensită.  Dacă se modifică compoziţia chimică sau tratamentu termic.

2.                                                                              Valorile tipice ale mărimilor pseudoelasticităţii pentru un aliaj Ni­Ti.                                         σi [MPa]         450 ‐ 700                                          σd [MPa]             >250                                      Deformaţia elastică [%]   11                                   Deformaţia permanentă [%]  6                          Energia maximă înmagazinată [j/cm3] 40 ‐50      15          .  Aliajele  care  manifestă  aceste  proprietăţi  la  temperaturi  scăzute sunt de tipul Ti ‐ Nb cu mici adaosuri de aluminiu. Dependenţa valorilor tensiunilor corespunzătoare palierului  de încărcare ­ descărcare.7.  Pentru  unele  aliaje  de  interes  tehnic.    Fig. de temperatură.Capitolul I – Notiuni generale privind deformarea pseudo­elasto­plastica  [15].  cum este cunoscutul Ti‐6Al‐4V este necesar să se aplice mai multe  cicluri de deformaţie pentru a se pune  în evidenţă proprietăţile de  pseudoelasticitate la temperatura camerei.     Tabelul 1.    ♦ Dacă  ciclurile  de  încărcare  ‐  descărcare  se  repetă  deformaţia  reziduală  are  valori  diferite. 1.

  Secvenţele  16 .Capitolul I – Notiuni generale privind deformarea pseudo­elasto­plastica        1.    Prima  transformare  a  fost  descrisă  ca  o  transformare  de  ordinul  doi  iar  a  doua  ca  o  transformare  de  ordinul  întâi  [13.  regenerarea  formei  prezintă  unele  particularităţi. Pseudoplasticitatea.  În  felul  acesta  este  minimizată  energia  de  deformaţie.  considerându‐se  că  după  ce  transformarea  martensitică  este  indusă  prin  câmpul  de  tensiuni.    În  cazul  în  care  prezintă  şi  o  transformare  premartensitică.    Regenerarea  completă  a  formei  se  datorează  transformării  cristalografice reversibile prin care se restabileşte orientarea iniţială a fazei  de  bază  şi  apare  datorită  deplasării  interfeţei  dintre  faza  de  bază  şi  faza  martensitică după încălzire. care se transformă  şi faza de bază este  în realitate un plan.  Se  pare  că  înainte  de  formarea fazei R apar mai întâi microdomenii antifază şi doar după scăderea  temperaturii apare structura aciculară.  numit  plan  invariant.  16].  Această  proprietate  poate  fi  considerată  ca  o  combinaţie  a  termoelasticităţii  şi  a  pseudoelasticităţii. care  nu  se  roteşte  şi  nu  se  distorsionează.4.  transformarea  inversă  este  posibilă  prin  creşterea  temperaturii  materialului.3.    Transformarea  martensitică  are  loc  astfel  încât  interfaţa  dintre  martensită.  O  asemenea  transformare  martensitică  necesită  o  microdeformare  de  tip  forfecare  în  reţeaua  cristalografică.  iar  forţa  motrice  necesară  pentru  a  avea  loc  o  asemenea  transformare  este  diferenţa  dintre  energia  liberă  chimică  a  fazei  de  bază  a  materialului deasupra punctului AS.

 apariţia acestui experiment realizat fie izoterm (efect  pseudoelastic) fie adiabatic (efect pseudoplastic).  Aceste  metode sunt:  ‐ substituţia  unui  element  de  bază  al  superaliajului  cu  o  anumită  cantitate de elemente formate din metale de tranziţie.  s‐a  evidenţiat  o  lărgire  a  intervalului  de  temperaturi  TR  ‐  MS  prin  coborârea  punctului  MS.    Alte experimente au semnalat că pseudoplasticitatea poate să apară şi  în  aliaje  care  prezintă  o  transformare  de  tipul  β  →  α’’  sau  în  materiale  a  căror structură iniţială este  în  întregime martensitică.    În  ceea  ce  priveşte  transformarea  β  →  α’’. caz  în care efectul ia  naştere prin reorientarea plachetelor de martensită.  17 .  care  este  însoţită  de  o  dilatare considerabilă.    Unii  autori  [12.  ‐ recoacerea la temperatură scăzută urmată de deformare plastică la  rece.  prin  anumite  metode.Capitolul I – Notiuni generale privind deformarea pseudo­elasto­plastica  transformării  pot  varia  şi  depind  de  temperatura  de  tranziţie  TR  şi  de  temperatura de început de transformare martensitică.    Valorile  punctelor  de  transformare  TR  şi  MS  depind  de  compoziţia  aliajului şi de prelucrarea termomecanică precedentă. pe curba caracteristică  σ  = f (ε) apar o serie de anomalii de tipul buclelor sau a curgerii întrerupte.  ‐ tratamente termice de îmbătrânire pentru aliaje bogate în nichel. care este justificat prin transformarea  premartensitică indusă de deformare.    În  unele  aliaje.  17]  au  constatat  că  transformarea  premartensitică  este analogă cu efectul termoelastic datorită faptului că  în experimentele de  tracţiune există un palier de curgere.

 care au demonstrat abilitatea de a recupera o formă sau  mărime  definită.3.  19. 19. Sn ‐120 ÷ 30 ‐185 ÷ 85 10  20  Cu‐Zn  38.5 %gr. Cd  ‐190 ÷ ‐50 ‐310 ÷ ‐60 15  25  Au‐Cd  46. Ni  ‐  ‐  Cu‐Sn  aprox.5/50 %at. Al  4  7  In‐Ti  18/23 %at.  când  este  supus  unui  ciclu  termic  corespunzător.1.  20.  schimbată  prin  deformare.5 %gr.  Materialele  care  manifestă  efectul  de  memorie  a  formei  la  încălzire  sunt  cunoscute  ca  având  efectul  simplu  de  memorie  a  formei  (one­way  shape  memory  effect)  [18. 20. Al ‐140 ÷ 100 ‐220 ÷ 212 3/4.  aceste  materiale  pot  fi  deformate  plastic  la o temperatură relativ scăzută şi în urma încălzirii la o temperatură relativ  ridicată acestea  îşi vor recăpăta.  ‐180 ÷ ‐10 ‐290 ÷ 15 Zn  câteva %gr. Ti  60 ÷ 100  140 ÷ 212 10  20  Ni‐Al  36/38 %at.    Tabelul 1.  Aliaje care au efecte de memorie a formei.  21]. Sn.4.Capitolul I – Notiuni generale privind deformarea pseudo­elasto­plastica  1. 21]. Al  ‐180 ÷ 100 ‐290 ÷ 212 18 .  Unele  materiale  îşi  manifestă  efectul  de  memorie a formei la răcire.  1. forma lor iniţială.  Aliajele  care  conţin  elemente  din  categoria  metalelor  de  tranziţie. 15 %at.4.                                                         Intervalul de  Intervalul de  Compoziţia  temperatură de  temperatură a  Aliajul  transformare  ciclului de Histerezis 0C  0F  0C  0F      15  25  Ag‐Cd  44/49 %at.  În  general.  într‐o proporţie anumită.5/48. aceste materiale sunt cunoscute ca având efectul  dublu de memorie a formei (two­way shape memory effect) [18.  Termenul  de  “aliaje  cu  memorie  a  formei”  (Shape  Memory  Alloys  ­  SMA)  sau  “aliaje  cu  plasticitate  anormală”  este  folosit  pentru  un  grup  de  materiale metalice. Cd 30 ÷ 100  85 ÷ 212  35  65  Cu‐Al‐Ni  14/14. X  ‐180 ÷ 200 ‐290 ÷ 390 10  20  Cu‐Zn‐X  X=Si.5 %gr. Noţiuni generale.

  în  urma  transformării  martensitice. Dintre aliajele cu efect de memorie  a formei cele mai cunoscute sunt aliajele pe bază de Ni‐Ti  şi aliajele pe bază  de Cu.  ‐200 ÷ 150 ‐330 ÷ 300  6 %gr.% Pt  ≅ ‐130  ≅ ‐200  5/35 %at. cum ar fi CuZnAl şi CuAlNi (tabelul 1.    1.    Efectele de memorie a formei sunt explicate prin acţiunea martensitei  termoelastice.Capitolul I – Notiuni generale privind deformarea pseudo­elasto­plastica  Ni‐Ti  Fe‐Pt  Mn‐Cu  Fe‐Mn‐Si      49/51 %at. prin încălzire. în structura iniţială a materialului metalic. Forma iniţială  este apoi recuperată. atunci când structura finală  trece. Mn.  obţinându‐se  în material o anumită structură (martensitică).  într‐o anumită proporţie.  Martensita  care  se  dezvoltă. Si  30  4  25  100  55  7  45  180  Sunt  cunoscute  o  largă  varietate  de  aliaje  care  manifestă  efecte  de  memorie a formei.  se  transformă  în  austenită.2. însă doar acelea care manifestă o regenerare substanţială  a formei iniţiale au un interes comercial.  care  manifestă  aceste efecte de memorie a formei.  care  la  încălzire.4. Cu  ‐250 ÷ 180 ‐420 ÷ 355 32 %gr.  În  acest  caz.  deasupra  unei  anumite  temperaturi.  în  material  este  indusă  o  transformare  martensitică printr‐un mecanism termo‐mecanic (temperatură‐deformare).    Transformarea  martensitică  care  are  loc  în  aliajele  cu  memorie  a  formei  induce  o  martensită  termoelestică. Ni  ‐50 ÷ 110 ‐60 ÷ 230 25 at. Caracteristici generale.3).    Pe măsură ce efectul de memorie a formei a devenit mai bine  înţeles  au  fost  investigate  un  număr  mare  de  sisteme  de  aliaje.  este  alcătuită  din  plachete  19 .

 nu au  loc  la  o  anumită  temperatură  ci  au  loc  într‐un  anumit  interval  de  temperaturi. care este diferit pentru diferite materiale metalice.      Fig.  ‐ Ms  ‐  temperatura  de  început  de  transformare  martensitică  (martenite start).Capitolul I – Notiuni generale privind deformarea pseudo­elasto­plastica  alternânde. Curbele temperatură ­ transformare pentru încălzire şi răcire.  diagrama  de  caracterizare  a    ciclului    de  transformare  fiind  prezentată în figura 1.  20 . 1. După cum se vede din  figura  1. 1.  ‐ Mf  ‐  temperatura  de  sfârşit  de  transformare  martensitică  (martenite finish).    După cum se observă din fig.8 se pot definii astfel cinci temperaturi:  ‐ ΔT ‐ diferenţa de temperatură a ciclului de histerezis.8.8.    Ciclul  de  transformare  manifestă  un  histerezis  şi  anume  transformările la încălzire şi la răcire nu se suprapun. Transformarea  martensitică şi transformarea austenitică.8  histerezisul  de  transformare  este  definit  gradientul  de  temperatură ΔT.

    1.B.  se poate regenera complet din martensită prin încălzire. b ­ variante de plachete de martensită A.      21 .    Martensita  termoelastică  este  reversibilă  cristalografic.3. duc la pierderea simetriei cristalului  în timpul transformării. Cristalografia aliajelor cu memoria formei.Capitolul I – Notiuni generale privind deformarea pseudo­elasto­plastica  ‐ As ‐ temperatura de  început de transformare austenitică (austenite  start).C şi D.      Fig.  care  îşi  pot  schimba  poziţia sub acţiunea unor gradiente mici de temperatură şi/sau schimbărilor  tensiunii  de  siolicitare.  Prezența  interfeţelor  glisante  şi  a  energiei  mici  a  cristalelor de martensită termoelastică.  aceasta  înseamnă că structura iniţială din care a fost obţinută prin răcire martensita.  a ­ cristal de fază de bază β. 1. c ­ variantă de structură  martensitică rezultată după aplicarea tensiunii de solicitare.  după răcire şi transformarea martensitică.9.  Cristalele  de  martensită  termoelastică  sunt  caracterizate  printr‐o  energie  coborâtă  şi  prezenţa  interfeţelor  glisante. Evoluţia structutrii unui cristal de fază β în timpul unui ciclu.4.  ‐ Af  ‐  temperatura  de  sfârşit  de  transformare  austenitică  (austenite  finish).

  În  figura  1.  Proprietăţile mecanice ale acestor tipuri de materiale sunt foarte mari  în  intervalul  temperaturilor  de  transformare. care are loc la o temperatură mai mică  decât  temperatura  de  început  de  transformare  martensitică  (T  <  Ms).  unde  sunt  prezentate  curbele  tensiune‐deformaţie  pentru  un  aliaj  Ni‐Ti.10.  Încălzind  în  continuare  la  o  temperatură  mai  mare  decât  temperatura  de  sfârşit  de  transformare austenitică (T > Af) se obţine regenerarea formei iniţiale (fig.4.  Totodată  are  loc  şi  o  ordonare  în  dispunerea  plachetelor  de  martensită.  care  a  fost  testat la tracţiune.        1.  Prin  solicitarea  cristalelor  de  martensită  cu  o  anumită  tensiune  are  loc  deformarea  cristalelor  de  martensită  cu  un  anumit  grad  de  deformare  ε.  iar  dacă  temperatura  este  mai  mică  decât  temperatura  de  sfârşit  de  transformare  martensitică  (T  <  Mf).  cristalele  de  martensită  ne  alcătuind  forma  geometrică  a  cristalului  de  austenită  din  care  s‐au  format. Comportamentul termo­mecanic.  sunt  generate  microdeformaţii. a fost obţinută din faza de bază  β (austenita).9c. fiind  necesare  pentru  aceasta  tensiuni  mici. care are o temperatură  mai mare decât temperatura de sfârşit de transformare austenitică (T > Af).4.  În urma transformării martensitice.  în  timp  ce  austenita  (faza  de  temperatură  ridicată)  necestită  o  tensiune  de  deformare  mai  mare  pentru  realizarea curgeri. După cum  se observă.9b.  22 . martensita este uşor deformată la grade mici de deformare.9a).  rezultă  o  structură  ca  în  figura  1.Capitolul I – Notiuni generale privind deformarea pseudo­elasto­plastica  Structura  de  plachete  altermânde  a  martensitei  prezentată  în  figura  1.  în intervalul de temperaturi corespunzător transformării  austenită‐martensită şi deasupra acestui interval de temperatură.  1.

 Astfel la o tensiune relativ constantă. care  face  ca  materialul  să  fie  foarte  elastic. c ­ comportamentul pseudoelastic. Acest efect.      Un  comportament  interesant  este  observat  şi  în  figura  1.  este  cunoscut  sub  denumirea  de  pseudoelasticitate  (superelasticitate).  Pseudoelasticitatea  nu  este  "liniară".  la  încărcare.Capitolul I – Notiuni generale privind deformarea pseudo­elasto­plastica      Fig.   a ­ austenita.  materialul  îşi  recuperează  structura  iniţială  (austenitică)  şi  totodată  forma  iniţială după palierul CD.  martensita poate fi indusă de tensiune.10c.  o  dată  cu  îndepărtarea  tensiunii  de  solicitare  (descărcare). 1.  23 . are o formă de histerezis.  are  loc  o  deformare  AB  relativ  mare. Curbele tensiune­deformaţie la diferite temperaturi.  mai  mică  decât  tensiunea  de  curgere. pentru materialul testat la o temperatură puţin  mai mare decât tempareatura de transformare.  deoarece  el  depinde atât de temperatură cât şi de dependenţa teniune‐deformaţie.  modulul  de  elasticitate  al  lui  Young  este  dificil  de  determinat. La  o  temperatură  puţin  mai  mare  decât  temperatura  de  transformare. b ­ martensita.  unde  curba tensiune‐deformaţie. la o tensiune tot relativ constantă.10.

  chiar  şi  atunci  când  structura  este  în  totalitate  martensitică.4.  fierul  titanul.    Temperatura  de  început  de  transformare  martensitică  (Ms)  şi  compoziţia aliajelor Cu‐Zn‐Al sunt prezentate în fig.  categoria  Cu‐Zn‐Al  şi  Cu‐Al‐Ni. Uzual compoziţiile  24 .  Au  fost  propuse  o  serie  de  metode  pentru  obţinerea  efectului  dublu  de  memorie  a  formei  cum  ar  fi  de  exemplu  efectuarea unui număr de cicluri de tratamente termice  şi mecanice.  Acest  “antrenament”  este  utilizat  pentru  introducerea  de  concentratori  microstructurali  de  tensiune  care  fac  ca  plachetele  de  martensită să se orienteze pe anumite direcţii la răcire.  Elementele  ca  borul.  Aliajele  pe  bază  de  cupru  folosite  sunt  din  sistemul  ternar  Cu‐Al‐X.  vanadiul  şi  zirconul  sunt  adăugate  în compoziţie pentru micşorarea dimensiunii grăunţilor.  cobaltul. 24]. Unele din  proprietăţilor  importante  ale  acestor  tipuri  de  aliaje  cu  memorie  a  formei  sunt prezentate în tabelul 1. Aliaje pe bază de cupru. numit  “antrenament”. 1.Capitolul I – Notiuni generale privind deformarea pseudo­elasto­plastica    În  cele  mai  multe  cazuri.  dintre  efectele  de  memorie  care  se  pot  manifesta este prezent doar efectul simplu de memorie a formei  şi aceasta  deoarece  după  răcire  nu  intervin  nici  un  fel  de  schimbări  majore  în  forma  corpului.5.    Este posibil ca unele aliaje să prezinte  şi efectul dublu de memorie a  formei.  care  mai  prezintă  şi  adaosuri  mici  de  Mn.  ceea  ce  înseamnă  că  forma  iniţială  poate  fi  recuperată  atât  prin  încălzire  cât  şi  prin  răcire.  Deabia  după  inducerea  tensiunii  în  martensită  şi  încălzire  este  prezent  efectul simplu de memorie a formei.11.4 [25].        1. rezultând schimbări  de formă în direcţii dorite [23.

   g/cm3  Rezistivitatea.4.     μΩ×cm  Conductivitatea termică.            Proprietăţi termice  Temperatura de topire.65% at. Zn − 90.  Proprietăţile aliajelor pe bază de Cu.Al şi (3 ÷ 5)%gr.5  120  400      72  70  Cu­Al­Ni    1000 ÷ 1050  7. Astfel pentru aliajele Cu‐Zn‐Al  şi Cu‐Al‐Ni au  fost obţinute următoarele relaţii empirice ale temperaturii de transformare:  ‐ pentru Cu‐Zn‐Al [27]:  M s ( 0 C) = 2212 − 66.Capitolul I – Notiuni generale privind deformarea pseudo­elasto­plastica  acestor aliaje sunt de obicei în intervalul (11 ÷ 14.64  8.     J/kg×0C        Proprietăţi mecanice  Modulul lui Young.5)%gr. Ni  [26.    W/m×0C  Capacitatea termică. Al     (1. 28].9% at.    0C  Densitatea.12  11 ÷ 13  30 ÷43  373 ÷ 547      85  80  .    Temperatura  de  transformare  martensitică  poate  fi  ajustată  prin  varierea compoziţiei chimice. Al − 45% gr. 27. Ni       (1.3)  ‐ pentru Cu‐Al‐Ni [28]:  M s ( 0 C) = 2020 − 134% gr.   Gpa  pentru:  ‐ Faza β  ‐ Martensită  25                                     Cu­Zn­Al    950 ÷ 1020  7.4)      Tabelul 1.

11.   26 . Temperatura Ms şi compoziţia pentru aliajele cu efect de memorie   a formei pe bază de CuZnAl. 1.Capitolul I – Notiuni generale privind deformarea pseudo­elasto­plastica  Efortul de curgere.   Mpa  pentru:  ‐ Faza β  ‐ Martensită  Efortul de rupere.   0C    350  80  600    < 120  15 ÷ 25    400  130  500 ÷ 800    < 200  15 ÷ 20    Fig.     Mpa         Proprietăţi de memorie a formei  Intervalul de transformare.      Manganul  ca  element  însoţitor  în  aceste  aliaje  coboară  intervalul  temperaturilor  de  transformare  atât  pentru  aliajele  Cu‐Zn‐Al  cât  şi  pentru  aliajele Cu‐Al‐Ni.    0C  Temperatura de histerezis.

  simbolul  Pearce  pentru această fază este cF96.12.  diagramă  prezentată  în  figura  1.1.  simbolul  lm⎯3m.  simbolul  Pearce  pentru  această fază este hP2.  faza  existentă  se  notează  NiTi2.    ‐  Ni  =  (<  38. Diagrama de echilibru   Ni­Ti.     Analizând  diagrama  de  echilibru  Ni‐Ti.  iar  grupul  spațial  al  acestei  faze  este  ‐  Ni  =  (~10.Capitolul I – Notiuni generale privind deformarea pseudo­elasto­plastica  1.0)%.  faza  Fig.0)%. faza existentă  se  notează  αTi. iar grupul spațial al fazei este Fd⎯3m. Aliaje pe bază de Ni­Ti.00  ÷  12. aceasta este o fază metastabilă.12.6.  se  poate  observa  existenta  următoarelor  faze  (în  funcție  de  concentrația pentru  elementul Ni) [29]:  ‐ Ni = (0.  simbolul  Pearce  pentru  această  fază  este  hP3.  27 .0)%.4. iar grupul spațial  al acestei faze este P63/mmc.  iar  grupul  spațial  al  fazei  este  P6/mmm  sau  P⎯3m1.  Pearce  pentru  această  fază  este  cl2.0 ÷ 0.6.  Aliajele pe baza de Ni‐Ti sunt la momentul actual farte bine cunoscute  şi drescrise în literatura de specialitate.    existentă  se  notează  βTi.        1. Diagrama de echilibru Ni­Ti.  faza  existentă  se  notează  ω(a). 1.    ‐  Ni  =  (0.4.30)%.

14.  ‐  Ni  =  (86.  ‐ Ni = (~ 77.0)%.0  ÷  90.  faza  existentă  se  notează  γ’TiNi3(a).12  este  o  relativ  completă.    ‐  Ni  =  (<  79. simbolul Pearce  pentru această fază este hR21.    ‐ Ni = (47. faza existentă se notează (Ni).12.6  ÷ 53.  faza  existentă  se  notează  NiTi’(a). iar grupul spațial al fazei este P21/m.  diagrama  prezentată  în  figura  1. 31].    Diagrama  prezentată  în  figura  1. diagrame ce sunt prezentate  in figurile 1.Capitolul I – Notiuni generale privind deformarea pseudo­elasto­plastica  ‐  Ni  =  (<  58.14 [30.  simbolul  Pearce  pentru această fază este mP4.  faza  existentă  se  notează  TiNi3. dar  acestea  nu  sunt  atât  de  exacte  ca  cele  prezentate  în  figurile  1. simbolul Pearce  pentru această fază este cF4. iar grupul spațial al fazei este P63/mmc. faza existentă se notează NiTi. aceasta  este o fază metastabilă.  unii  autorii  însă  au  propus  utilizarea  unor  diagrame  de  echilibru  Ni‐Ti.0)%.12  rezultă  din  extrapolarea altor două diagrame de echilibru.13  şi  1.  În  toate  aceste  diagrame sunt prezente aceleaşi faze dar diferă pozițiile liniilor şi curbelor  ce  separă  domeniile  din  diagrame.4 ÷ 100. iar grupul spațial al fazei este Fm⎯3m.  1.  diferite  fiind  şi  unele  valori  ale  28 . iar grupul spațial al fazei este R⎯3m . iar grupul spațial al fazei este Pm⎯3m. iar grupul spațial al fazei este Pm⎯3m.  care  prezintă  alt  aspect. simbolul Pearce  pentru această fază este cP2.  simbolul  Pearce  pentru această fază este hP16. faza existentă se notează γ”TiNi3(a).0)%.  propuse  de  diverşi  cercetători.0)%. aceasta  este o fază metastabilă. Există însă şi alte variante de diagrame de  echilibru Ni‐Ti.0)%.  simbolul  Pearce pentru această fază este cP4.13 şi 1.  aceasta este o fază metastabilă.0)%.  Astfel.  ‐ Ni = (88.

  Vogel  şi  H.  (80.61 %gr.1.  Constituenții  structurali  pentru  aliajele  a  căror  compoziție  variază  între  (70  ÷  100)%gr.    Diagrama de echilibru Ni‐Ti a fost studiată.  33].8%at.Capitolul I – Notiuni generale privind deformarea pseudo­elasto­plastica  temperaturilor  de  transformare  în  stare  solidă.14. Aliaje Ni­Ti bogate în Ni.Ni şi temperatura de  topire  13780C)  la  83.    dată  prin  măsurarea  conductivității  [32.    Existența  soluțiilor  solide  bogate  în  Ni  a  fost  indicată  pentru  prima  Fig.1.13. 1.      1.  Wallbaum  prin  analize  termice şi micrografice [34].J.)Ni  şi  la  temperatura  de  topire  de  29 . Diagrama de echilibru   Ni­Ti. de diverşi cercetători.4. pe  domenii  de  compoziție  şi  astfel  se  poate  spune  că  această  diagramă  a  fost  studiată pe următoarele domenii:  ‐ aliaje Ni‐Ti bogate în Ni.    Fig. 1.  Aceste  diferențe  au  făcut  imposibilă realizarea unei diagrame de echilibru unice.6.8%gr. precizând faptul că o soluție solidă bogată în Ni  formează un eutectic cu compoziția TiNi3 (78. Diagrama de echilibru   Ni­Ti.Ni  au  fost  analizați  pentru  prima  dată  de  R.  ‐ aliaje Ni‐Ti bogate în Ti.

12).W.  TiNi  (55.8%gr.2%at.Ni.Ti la 12870C şi ajunge la 3.  Trebuie menționat că titanul folosit de H.    Parametrii celulei elementare pentru aliajele Ni‐Ti bogate în Ni şi cu  %Ti mai mare de 3%at.  (13. Wallbaum în urma unor analize termice şi  röentgenografice a propus o diagramă de echilibru pentru intervalul (70  ÷  100)%gr.)Ti  la  11500C şi de 8%gr. Taylor şi  R.  Wallbaum  a  fost  ipotetică.  este  influențată  de  compoziția  chimică.  ‐ faza  TiNi  se  formează  ca  urmare  a  unei  reacții  peritectice  la  temperatura de 12700C. În 1941 H. Floyd [35.  Pe  lângă  faza  TiNi3  mai  există  alte  două  faze.06%gr.Ni  diagrama  realizată  de  H.Ti la 8500C.  şi  a  fost  determinată  pentru  prima dată de V.)Ni  şi  la temperatura de 11000C.Ni)  şi  Ti2Ni  (37.  (61. Marian în 1937 [37].)Ti la 7500C (după cu se vede şi în figura 1.12).  de  la  10.    Prin măsurarea parametrilor celulei elementare a fost demonstrat că  solubilitatea  titanului  în  nichel  poate  să  ajungă  la  11%gr.3%gr.G. 36]. au fost măsurați de A. Wallbaum avea o puritate  de  95%gr  şi  că  aliajul  a  fost  obținut  prin  elaborare  într‐un  creuzet  din  corindon. 39]:  ‐ eutecticul  TiNi‐TiNi3  apare  la  aproximativ  66%gr.  care  au  fost  investigate  pentru  prima  dată  prin  difracție de raze X.Capitolul I – Notiuni generale privind deformarea pseudo­elasto­plastica  12870C.3%at.99%gr.G. (9. în care a fost arătat că [38.  Între  (0÷54)%gr.    Temperatura  Currie  pentru  aceste  tipuri  de  aliaje  (arătată  în  figura  1.  Solubilitatea  în  stare  solidă  a  titanului  în  nichel  descreşte.6%at.Ni).G.    30 .

)Ni  şi  7650C.  31 .P. Structurile cristaline ale aliajelor Ni­Ti. A fost facută şi afirmația că punctul eutectoid este localizat la  7%gr. care au  studiat această porțiune a diagramei Ni‐Ti începând cu anul 1953 [41].5%at.  Compoziția  pentru  eutectic  este  de  aproximativ  6.  (28.3%gr.8%at.  şi  aproximativ  la  temperatura  de  7650C.T.2.  (6.  (24.001 Å [44].  Ei  au  folosit aliaje Ni‐Ti preparate după principiile metalurgiei pulberilor [40]. Ence şi J.1%at.12  unde  au  evidențiat  existența  unui  eutectic  la  aproximativ  28.Capitolul I – Notiuni generale privind deformarea pseudo­elasto­plastica  1.Ni.  Long.2%gr.    Rezultatele  cercetărilor  efectuate  de  ei  sunt  înglobate  în  diagrama  prezentată  în  figura  1. printre aceştia fiind şi H.3.6.)Ni. Aliaje Ni­Ti bogate în Ti.0%at.  (10%at.  formează  un  eutectic  la  33%gr.  a  unei    transformari  peritectice  la  aproximativ 37.1..  (5.6.Ni.  E. Nielsen. Margolin.  (5.)Ni.  cu  parametrul  rețelei  variind  între  a=11.  Faza  Ti2Ni  prezintă  o  rețea  spațială  de  tipul  C.          1.C.    Alți  autori  au  studiat  diagrama  Ni‐Ti  pentru  concentrații  de  (0  ÷  68)%gr.    Primele tentative de trasare a diagramei Ni‐Ti pentru aliaje bogate în  Ti  au  fost  făcute  de  J.323±0.    Diagrama  obținută  a  scos  în  evidență  existența  unui  eutectoid  la  aproximativ  7.4.5%gr.)Ni şi maximul temperaturii de topire pentru  faza  TiNi.  această  localizare  a  punctului  eutectoid  a  fost  realizată prin extrapolare matematică.  Root  în  1949.4.278±0.C.1.)Ni.331  Å  [42].7%at.)Ni  şi  aproximativ  la  temperatura  de  9650C  cu  o  fază  intermediară.5%gr.F.  a=11. E.  a=11.0004  Å  [43]. (33%at.)Ni  şi  solubilitatea  maximă  a  nichelului  în  αTi  este  mai  mică  de  0.R.  Haynes  şi  de  D.2%gr.  Faza  βTi  cu  12%gr.

6701  γ=990  γ=1160  γ=96.    Prin  difracție  de  raze  X  s‐a  demonstrat  că  limita  de  solubilitate  a  titanului în nichel este de 10%at [47].Capitolul I – Notiuni generale privind deformarea pseudo­elasto­plastica    Faza  TiNi  prezintă  o  structură  spațială  tip  B2  [38.80  P2/c  0.411  γ=90.  47].G.425  0.  Parametrii  reţelei  martensitice  ale  aliajelor  Ni­Ti  cu  efecte  de  plastcitate  “anormală”.463  0. apar anumite schimbări ale structurilor cristaline ale fazei TiNi3 şi au  demonstrat că aceste schimbări sunt reversibile [50]. Marcinkowski  [59]  F. Michal [54]  K.  Descompunerea  fazei  TiNi  în  fazele  Ti2Ni  şi  TiNi3  poate  avea  loc  şi  la  temperaturi scăzute [45]. Otsuka [55]  G.2885(4) 0.  c=8.425  0.286  0.0  48.70.4120(5)  γ=96.  cu  parametrul  rețelei  variind  între  a=3.411  γ=96.1010  Å.  A  fost  demonstrat  că  faza  NiTi  se  poate  descompune  (în  urma  unui  tratament  termic  la  temperaturi  cuprinse  între  650  ÷  8000C)  în  fazele  Ti2Ni  şi  TiNi3.424  0.β=108.Ni  la  temperatura  de  360C.2  …  50. Wang [60]  a  b  c  P21/m  0.4110(2)  γ=98.5.6284 [49].40    32 . Buhrer [53]  G.552  0.    G.2884(2) 0.    Faza  TiNi3  prezintă  o  rețea  spațială  de  tip  hexagonal  [45.4622(5) 0.0  50  50  51    Simetria    Parametrii rețelei [nm]    Unghiul  γ  W.R.    Autorii    Compozi ția  %at Ni  49.E.  48.2889  0.5  48.  46.P.013  Å  [46]  şi  a=3.288  0.4665(3) 0.  015  Å  [47].519  0.10  Triclinic  0. Sandrock [56]  S.414  γ=970  Monoclinic 0.α=90.  parametrii  celulei  elementare  fiind  de  a=5.4622  0.80  Monoclinic 0.10. Dautovich  [58]  M.  45.3067  Å  şi  raportul  c/a=1.  Parr  au  observat  că  la  51%at. Gupta [57]  D.10  P21/m  0.463  0.0  50.4120  γ=96.    Tabelul 1.  49].  Purdy  şi  J.519  0.300  0.460  0.496  0.29  0.90  Monoclinic Monoclinic Triclinic  0.

660  Å  [51.  Aliajele  din  sistemul  Ni‐Ti  sunt  considerate  ca  făcând  parte  din  categoria  aşa  numitor  “superaliaje”.  52]. care  are  o  rețea  cristalografică  a  celulei  elementare  de  tip  hexagonal  cu  următorii  parametrii  ai  celulei  elementare:  a=4.  care  pot  ajunge  până  la  85%  din  tempeartura  lor  de  topire  (0.4.4. G.    Prin  aliaje  cu  proprietăți  de  plasticitate  “normală”  se  înțeleg  acele  tipuri de aliaje care respectă legile clasice ale elasticității şi ale plasticității.Capitolul I – Notiuni generale privind deformarea pseudo­elasto­plastica    Pentru compoziții de aliaje Ni‐Ti care au procentul de nichel mai mic  de 4%at. Noţiuni generale privind aliajelor Ni­Ti.  33 . Purdy şi R.  În  general  superaliajele  sunt  folosite  la  temperaturi  mai mari de 5400C  (10000F)  [61].W. de aceea despre  aceste aliaje se spune că au.  Există însă şi aliaje care nu respectă în totalitate aceste legi. tranzitorie. Aliaje cu proprietăţi de plasticitate “normală”.85Ttop)  [61].2. care au rezistență ridicată şi stabilitate a suprafeței la  temperaturi  ridicate.R.Ni apare o fază metastabilă.  ce  poate  fi  obținută  pentru  diverse  concentrații  de  Ni.    În  ceea  ce  priveşte  parametrii  structurii  martensitice. Barton.1. G.  Prin  superaliaje  se  înțelege  acele  grupuri de materiale. sau sunt cu.  1.  Tot  ei  au  demonstrat  că  pentru  compoziții  cu  (5  ÷  10)%at.6.6. plasticitate “anormală”.  literatura  de  specialitate indică datele ce sunt prezentate în tabelul 1.2.5.  pe  cale  termică  sau  termomecanică  din  faza  inițială  de  temperatură  înaltă. şi sunt folosite în construcția turbinelor  de gaze utilizate în industria aviatică. notată cu ω.    1.572  Å  şi  c=4. Taggart au demonstrat ca la răcire se  formează  o  fază  α’.

    Primul aliaj comercial utilizat de industria civilă cunoscut sub numele  de “Nimonic 75” a fost produs în Marea Britanie la începutul anilor 40.     Aliajele  pe  bază  de  nichel  îşi  datorează  rezistența  ridicată  la  temperaturi mari existenței fazai γ’ (Ni3Al sau Ni3Ti).  după  crom. Astfel.).  principalul  element  este  nichelul  în  timp  ce  titanul  fiind  al  treilea  sau  al  patrulea  element  ca  preponderență  în  compoziția  chimică.M.  eliminându‐se astfel dificultățiile elaborării acestor aliaje.  rezistență  ridicată  la  uzură. tubulaturi.S. Această fază conferă şi  proprietăți  mecanice  ridicate.A.  volfram  şi/sau  aluminiu  (concentația  titanului  fiind  între  (1  ÷  5)%).    Pentru aceste tipuri de superaliaje în  compoziția chimică a acestora.  unde  Compania  Austenal  în  1942  începe  să  producă palete de turbină din aceste tipuri de aliaje.  Proprietățile  mecanice  realizate  de  aceste  tipuri  de  superaliaje  nu  pot  fi  realizate  de  majoritatea  aliajelor  clasice  şi  de  aceea  utilizarea  lor  este  singura soluție în momentul actual.    După  anii  60  se  cunoaşte  o  desvoltare  mult  mai  intensă  a  acestor  tipuri  de  aliaje.Capitolul I – Notiuni generale privind deformarea pseudo­elasto­plastica    Pentru  prima  dată  aceste  tipuri  de  superaliaje  au  fost  desvoltate  în  Statele  Unite  ale  Americi.  34 .I. în 1945 U. camere de combustie.  la  oboseală  şi  stabilitate termică. valve. Apoi  un alt aliaj numit “Nimonic 80”. etc. V.  datorită  începerii  utilizării  pe  scară  industrială  a  cuptoarelor de topire prin inducție în vid (Vacuum Induction Melting. bolțuri. a  devenit principalul producător de turbine cu gaz din lume.    Aceste tipuri de superaliaje sunt folosite în special pentru:  ‐ elemente  ale  turbinelor  cu  gaze  folosite  în  industria  aeronautică:  palete.

  emisia  termoacustică.4.  Tot  în  categoria  superaliajelor  intră  şi  acele  aliaje  de  Ni‐Ti  care  manifestă  unele  proprietăți  aşa  zis  “anormale”. Excesul de  Ni (mai mult de 1%). Aliaje cu proprietăţi de plasticitate “anormală”.  efectul  Baushinger. prin intermediul elementelor  în exces. să  îşi  modifice proprietăţile mecanice  şi proprietăţile de transformare. acestea din urmă  caracterizând aliajele cu memorie a  formei.  implanturi  osoase. coboară intervalul temperaturilor de transformare  şi  creşte  tensiunea  de  curgere  a  austenitei.    1.  care  coboară  intervalul  temperaturilor  de  transformare  şi  cuprul  care  coboară  temperatura  ciclului  de  histerezis  şi  tensiunea  de  deformare  a  martensitei.  instrumentar medical.  pseudoplasticitatea  (efectul  simplu  de  memorie  a  formei – one­way shape memory).  pseudoelasticitatea. efectul dublu de memorie a formei (two­ way shape memory).  Acest  compus  este  deosebit  de  folosit  deoarece are un grad moderat de solubilitate pentru excesul de Ni sau Ti  şi  care  manifestă  o  ductilitate  comparabilă  cu  a  aliajelor  obişnuite.2.6.Capitolul I – Notiuni generale privind deformarea pseudo­elasto­plastica  ‐ matrițe şi scule de deformare la cald.  cum  sunt  următoarele:  termoelasticitatea.  Alte  elemente  însoţitoare  folosite  sunt  fierul  şi  cromul.  Solubilitatea permite aliajului.2.  ‐ forme metalice (matrițe) pentru turnătorie  ‐ pentru  aplicații  medicale:  implanturi  dentare.  Din  acest  sistem  binar  de  aliaje  Ni‐Ti  cel  mai  utilizat  este  compusul  intermetalic  stoechiometric  NiTi. etc.  Deoarece  oxigenul  şi  carbonul  degradează  proprietăţile  mecanice  şi  cresc  intervalul  de  temperaturi  de  35 .

  0C(0F)  Căldura latentă de transformare.  Proprietăţile fizice şi mecanice ale aliajelor NiTi cu efecte de plastcitate “anormală”.6 [64].   Temperatura de topire.Capitolul I – Notiuni generale privind deformarea pseudo­elasto­plastica  transformare. 63].03    ≅ 100  ≅ 70    18  8. sunt prezentate în tabelul 1. concentraţia acestora  în masa de bază a aliajului este limitată  [62.   μΩ×cm   pentru:             ‐ Austenită             ‐ Martensită  Conductivitatea termică.    0C (0F)  Densitatea.           kJ/kg×atom  1200 ÷ 1300 (2100 ÷ 2370)  6.45 ÷ 7.5  foarte bună    ≅ 83  28 ÷ 41    195 ÷ 690  70 ÷ 140  ≅ 850  ‐200 ÷ 110   (‐325 ÷ 230)  167     În ceea ce priveşte temperaturile de transformare şi anume tranziția  de la structura de tip martensitic la structura de tip austenitic şi invers au  fost determinate de o serie de autori ş sunt prezentate în tabelul 1.    MPa  Intervalul de temperaturi de transformare.    Tabelul 1.6.     W/cm×0C   pentru:            ‐ Austenită             ‐ Martensită  Rezistenţa la coroziune  Modulul lui Young.    Gpa   pentru:             ‐ Austenită             ‐ Martensită  Efortul de curgere.7.  g/cm3  Rezistivitatea.   Mpa   pentru:             ‐ Austenită             ‐ Martensită  Efortul de rupere.  Proprietăţilor  fizice  şi  mecanice  majore  pentru  aliajele  binare  NiTi  frecvent folosite.  Transformările structurale în aliajele Ni‐Ti pot fi împărțite în [71]:  36 .

6  50.  73.  Compo‐ Autorii  ziția  %at Ni  I.I. Kornilov.  Martensita  a  fost  descrisă  ca  un  amestec  dintre  o  structură  hexagonală  şi  două  structuri  triclinice  [75].N. produsă printr‐o distorsiune continuă a structurii de bază [77].  la  temperaturi  mai  mari  decât  temperatura  de  început  de  transformare  martensitică.   46.K.  în  structura inițială. Belousov [65]  49.8  K. Kachur.  sau  ca  un  amestec  dintre  câteva  tipuri  de  structuri  maclate  de  simetrie  hexagonală  sau  romboedrală [76].  47.    Deasupra  temperaturii  de  început  de  transformare  martensitică  (40÷500C).  ‐ instabilități  premartensitice  (premartensitic  instabilities)  sau  “fenomene  prescursoare”. Melton [66]  49.  în  unele  aliaje  NiTi. de  tip  structural  B2  este  transformată  într‐o  structură  de  tip  monoclinic. la care faza de temperatură înaltă.0  51.  74].6  O.    Structura martensitică este o distorsiune monoclinică a structurii de  tip  B19  [72.5  52.7  Temperatura [0C]  Ms  57  37  33  ‐51  ‐136  ‐4  28  57  20  37 Mf  12  18  13  30  ‐178  ‐38  ‐14  5  ‐20  As  81  79  75  33  ‐  ‐12  44  63  39  Af  Metoda de  analiză  117  ♦ Dilatometrie 134  114  32  ‐94  46  278  106  ♦ Dilatometrie 77  .6  Ye. non‐martensitice.  poate  fi  observată  şi  prezența  unei  transformări reversibile.4  49. caracterizată printr‐o ordonare  a structurii.Capitolul I – Notiuni generale privind deformarea pseudo­elasto­plastica  ‐ transformarea martensitică.  care  au  loc.    Tabelul 1.  Temperaturile  de  transformare  ale  aliajelor  Ni­Ti  cu  efecte  de  plastcitate  “anormală”.7.2  51.V.

 Levshin [67]  R. Milligan [68]  F.7.  din  materiale  cu  memorie  a  formei.0  50.  care  ştrangulează  un  tubul  flexibil  prin  care  cicrculă  aceste  medicamente.Capitolul I – Notiuni generale privind deformarea pseudo­elasto­plastica  G.  Din  această  cauză  tendinţa  actuală  este  aceea  ca  aceste  subansamble  să  fie  realizate  dintr‐un  38 .0  ‐30  78  45  44  10  ‐9  20  100  101  66  47  5  ‐52  ‐53  45  …  …  …  …  …  60  74  16  19  ‐31  ‐85  ‐12  100  67  120  52  21  60  123  178  56  53  8  ‐39  0  120  …  …  …  …  …  140  153  93  80  44  ‐34  ♦ Dilatometrie ♦ Difracție de  raze X (XRD)  ♦ Dilatometrie ♦ Rezistivitate  electrică  ♦ Dilatometrie ♦ Difracție de  raze X (XRD)        1. Reynaerts [79] a realizat un  sistem de dozare a medicamentelor perfuzabile. De  exemplu.0  48.  În  aceste  exemple  se  observă că sistemele sunt alcătuite din mai multe părţi componente.E.V. format dintr‐un ansamblu  de  fire  (sârme).B.0  49.  Yu.  sau  ca  elemente flexibile.5  51.I.  control  şi  acţionare  obţinute  din  materiale  cu  memorie a formei (SMA).    În  cazul  micro‐roboticii  sau  micro‐sistemelor  de  comandă.1  48.  apare  impedimentul  realizării  ansamblării  acestor  sisteme.4. Cernov.  control  şi  acţionare.5  51.  În  ultimii  cincisprezece  ani  a  apărut  necesitatea  de  a  realiza  dispozitive  de  comandă.  cunoscut  fiind  faptul  ca  în  componenţa  acestora  intră  mai  subansamble.6  49. Ikufa [78] a realizat un sistem  de prindere cu ajutorul a două  arcuri din materiale cu memorie a formei. Astfel.  acestea  sunt  utilizate  ca  elemente  de  control  şi  acţionare.5  50.A. Paskal [70]  50. iar D. K.7  50. datorită propietăţilor superelastice (pseudo‐elastice). Wang [69]  D.  unde  aceste  elemente  trebuiesc  să  aibe  dimensiuni  mici.1  50.0  49. au fost realizate  îndeosebi micro‐pompe  şi  valve.4  50. Utilizarea aliajelor cu plasticitate “anormală”.

  mecanismelor  de  manipulare.)  efectul de arc reactiv trebuie proiectat  şi inclus  în dispozitivul de acţionare. sunt realizate în acelaşi bloc (bucată)  de material.  efectul  de  arc  reactiv  este  furnizat de presiunea fluidului sau gazului ce trece prin aceste elemente.  În  cazul  aplicaţiilor  în  micro‐robotică  (cum  ar  fi  cazul  mecanismelor  de  translaţie.  numit  generic  şi  efect  de  arc  reactiv  (Bias  Spring  Effect  ­  BSE).  etc.Capitolul I – Notiuni generale privind deformarea pseudo­elasto­plastica  minim  de  elemente  componente.  Efectul  simplu  de  memorie  a  formei  (One­Way  Shape  Memory Effect ­ OWSMF) este o consecinţă a proprietăţilor rezultate în urma  transformării  martenistă  →  austenită.  39 . părţile componente ale acestuia: partea mobilă. a apărut conceptul de dispozitive şi  micro­dispozitive  monobloc. care realizează  prinderea‐desprinderea.  în  timp  ce  pentru  aceste  elemente  de  acţionare.  dezideratul  fiind  acela  al  realizării  unei  mişcări  reversibile.  de  tipul  micro‐ manipulator. şi partea fixă.  numit  generic  şi  proces de antranament.  recuperarea  formei  poate  fi  obţinută  printr‐un  tratament  termo‐mecanic  complex.  Pentru dispozitivele mono‐bloc efectul de arc reactiv este furnizat chiar de  către materialul cu memorie a formei din care este construit dispozitivul.  pentru  a  simplifica  operaţiile  de  prelucrare  şi  ansamblare  şi  în  consecinţă  scăderea  costului  acestor  elemente.  Acest  concept  implică  realizarea  întregului  ansamblu  în aceeaşi bucată de material care manifestă efecte de memorie a  formei.  este  aceea  a  realizării  unei  mişcări  reversibile.  mecanismelor  de  prindere.    Problema  ce‐a  mai  importantă  în  design‐ul  acestor  tipuri  de  sisteme  construite  din  aliaje  cu  memorie  a  formei.    Plecând de la premiza de mai sus.  De  exemplu  în  cazul  unui  element  de  acţionare.  acesta  realizând  (furnizând)  doar  o  mişcare.  În  cazul  micro‐pompelor  sau  micro‐valvelor. asupra materialului sau folosind un mediu (agent)  exterior.

 Partea martensitică putând fi folosită drept sursă de  efect de arc reactiv (BSE).     În  exemplul  următor  se  va  prezenta  cazul  unui  micro‐manipulator  creat  pentru  a  prinde  şi  manipula  tuburi. astfel fiind posibilă memorizarea  unei forme specificate.    ‐ Încălzirea locală a materialului: o parte din material se află  într‐o  stare  structurală  martensitică.  din  cadrul  dispozitivului  mono‐bloc.  lentile.  în  care  vrem  să  se  manifeste  efectele  de  memorie  a  formei. cu o orientare preferenţială. memorizare ce se manifestă doar la răcire.    40 .  fire.  în  general  piese  cu  dimensiuni foarte mici de până la 500μm (figura 1.  în funcţie de partea care este  încălzită dispozitivul se va deplasa într‐o direcţie sau alta.    ‐  Recoacerea locală: principiul acestei metode constă din efectuarea  unei  recoaceri  locale  asupra  zonei.  pe  când  cealaltă  parte  se  află  într‐o  stare  structurală austenitică.15).    ‐  Design­ul  antagonist:  principiul  acestui  tip  de  design  constă  în  încălzirea separată a unei părţi a materialului. Această metodă este foarte nouă şi promiţătoare.  Transformarea  martensită  →  austenită  va  apare  doar  în  zona  în  care  materialul  a  fost  recopt.Capitolul I – Notiuni generale privind deformarea pseudo­elasto­plastica    Pentru  a  induce  un  efect  reversibil  în  dispozitivele  monobloc  există  patru soluţii:    ‐ Efectul dublu de memorie a formei (Two­Way Shape Memory Effect  ­ TWSME): printr‐un tratament termo‐mecanic asupra materialului poate fi  indusă  o  tensiune  internă  care  va  genera  la  răcire  formarea  unei  structuri  martensitice.

 mişcarea reversibilă fiind obţinută  prin efectul dublu de memorie a formei (TWSME).    2°  Micro‐manipulatorul  blocat  suferă  o  ciclare  termică  de  încălzire‐ răcire de un anumit număr de ori.  (definim  unghiul  de  blocare ca fiind unghiul dintre braţul mobil şi blocul fix al dispozitivului).  pe  când  forma  “închisă”. 1.    3°  Micro‐manipulatorul  a  memorizat  forma  “deschisă”.15.  se  datorează  efectului simplu de memorie a formei (OWSME).  acesta  este  încălzit‐răcit  cu  ajutorul unui deispozitiv termo‐electric.16):    1°  Micro‐manipulatorul.  această  memorizare  fiind  datorată  efectului  dublu  de  memorie  a  formei  (TWSME).  este  deformat  şi  apoi  blocat  la  unghiul  de  blocare. procesul de “antrenare”  fiind executat în felul următor (figura 1.  formă  corespunzătoare  stării  structurale  martensitice.  corespunzătoare  stării  structurale  austenitice.Capitolul I – Notiuni generale privind deformarea pseudo­elasto­plastica    Fig. Exemplu de micro­manipulator  (piesa maipulată are dimensiunile de ∅250×500μm).  41 .      Elementul de execuţie este construit dintr‐un mono‐bloc din material  care  manifestă  efecte  de  memorie  a  formei.  aflat  într‐o  stare  structurală  martensitică.

5)%.    Au  fost  efectuate  determinări  experimentale  pentru  a  se  stabili  cel  mai  bun  raport  între  amplitudinea  mişcării  şi  numărul  de  cicluri  termice.5 ÷ 8.  42 .  Pentru  a  se  obţine  o  mişcare  reversibilă  de  tip  efect  dublu  de  memorie  a  formei  numărul  de  ciclări  variază  de  la  câteva  la  câteva  sute  de  cicluri.    În urma ciclării termo‐mecanice deformaţia ce poate fi recuperată ca  urmare a efectului dublu de memorie a formei este de ordinul (1.16.5)%.  şi  anume  în  funcţie  de  tipul  materialului  care  manifestă  efecte  de  memorie  a  formei. Schema procesului de “antrenare”. 1.  În urma  efectului simplu de memorie a formei deformaţia ce poate fi obţinută este de  ordinul (6.5  ÷ 2.    Fig.  care conduce la un interval de  mişcare de ordinul (100  ÷ 150)μm.Capitolul I – Notiuni generale privind deformarea pseudo­elasto­plastica     De remarcat este faptul că în timpul procesului de “antrenare” apare o  deformaţie remanentă reziduală.

 etc.  Astfel.  trebuie  avut  în  vedere  completarea  cunoştințelor  actuale  din  domeniul  comportamentului  la  deformare.    Dintre  toate  proprietățile  “anormale”  manifestate  de  către  aceste  tipuri  de  aliaje  cele  mai  importante  s‐au  dovedit  a  fi  pseudoelasticitatea  (superelasticitatea)  şi  efectele  de  memorie  a  formei:  pseudoplasticitatea  (efectul simplu de memorie a formei) şi efectul dublu de memorie a formei.  unde  pentru  realizarea  unui  cleşte  de  prindere  (convențional  acesta  era  realizat  din  cel  puțin  două  piese)  la  care  se  utilizează  un  material  cu  memorie.  având  în  vedere  proprietățile  acestora  şi  cerințele tehnologiilor din prezent.  cum  este  de  exemplu  în  cazul  micro‐robotici. de cele mai multe ori.5. Concluzii.  Din  cele  prezentate  mai  sus  se  pot  trage  concluzii  importante  cu  privire  la  utilizarea  acestor  tipuri  de  materiale.  Un alt considerent care a făcut ca aceste  tipuri  de  materiale  să  se  impună  în  expluatare  este  acela  al  miniaturizării.  43 .  în  construcția  diverselor  subansamble  ale  sateliților  spațiali.  mai  ales  în  industriile  care  utilizează  tehnologii  de  vârf.  la  simplificări  constructive.  Se  impune  astfel  studierea  comportamentului  la  deformare  a  acestor  materiale.  cum  ar  fi  de  exemplu  în  construcția  de  micro‐roboți.    Având în vedere că aceste materiale se folosesc sub forma unor piese  obținute  prin  deformare  plastică.Capitolul I – Notiuni generale privind deformarea pseudo­elasto­plastica      1.  datorită faptului că utilizarea acestor materiale duce.  deoarece  materialele  cu  aşa  zisa  plasticitate  “anormală”  sunt  caracterizate  de  o  complexitate  ridicată  a  procesului  de  deformare.  în  construcția  diverselor  implanturi metalice medicale.  care  manifestă  aşa  zisele  proprietăți  “anormale”.  cel  puțin  prin  prisma  parametrilor  numiți  rezistenţa  la  deformarea  elastică  şi  rezistenţa la deformarea plastică. acesta poate fi confecționat dintr‐o singură piesă. s‐a conturat utilizarea pe o scară tot mai  largă  a  acestora.

  etc.  influența  ciclării  termice. care  să  cerceteze  legătura  dintre  aceste  proprietăți  “anormale”  şi  factorii  de  influență  a  acestora. efortul de deformare  şi  factorii  de  influență. dintre deformația rezultată.    Ştiind că aceste componente ale deformației sunt puternic influențate  de  efortul  de  încărcare  şi  de  evoluția  temperaturii.  care  intervin  în  desfăşurarea  procesului  (influența  gradientului  de  temperatură.Capitolul I – Notiuni generale privind deformarea pseudo­elasto­plastica  aceasta  datorită  gamei  largi  de  aplicații  care  se  bazează  pe  aceste  proprietăți ale materialelor.    Din cele arătate mai sus se poate admite că realizarea de lucrări.  sunt  foarte  importante  în  prognozarea  şi  design‐ului  comportamental  al  acestor  materiale.  ciclare  termică)  este  necesară.    Având  în  vedere  mărimea  dimensională  a  deformațiilor  ce  pot  fi  realizate  de  aceste  materiale  (în  cazul  micro‐roboților  aceştia  lucrează  cu  deformații  de  ordinul  50  ~  150  μm)  se  conturează  ideea  ca  determinările  experimentale  să  fie  efectuate  la  o  scară  dimensională  apropiată  (la  un  ordin de mărime comparabile).  corespunzând  în  acelaşi  timp  şi  nevoilor  ridicate  de  către  tehnologiile  moderne.  Aceste ecuații de legătură.  şi  să  cuantifice  aceste  dependențe  sub  forma  unor  ecuații  de  tipul  ε  =  f  (efort.  44 . rezultă că ce‐a mai indicată metodă  de  investigare  a  acestui  tip  de  comportament  este  metoda  micro‐ deformațiilor locala (indentation methode).  rezultă  necesitatea  obținerii  unor  ecuații  care  să  realizeze  legătura  dintre  aceşti  parametri. de unde.  deoarece  piesele  construite  din  aceste  tipuri  de  materiale  trebuiesc  să  satisfacă  anumite  cerințe  tehnologice  impuse  încă  din  faza  de  proiectare.  temperatură.). care asigură producerea de zone  microdeformate cu dimensiunea variind între 100μm ÷ 2 mm.