You are on page 1of 20

UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA” IAŞI

FACULTATEA DE TEOLOGIE ROMANO-CATOLICĂ SPECIALIZAREA ASISTENT SOCIAL

PREOŢIA, SLUJIRE ŞI MISIUNE

Pr. prof. : Iosif Iacob

Student : Laurenţiu Diac

IAŞI 2010
1

PREOŢIA, SLUJIRE ŞI MISIUNE
„Misiunea este însăşi inima Bisericii. Dacă nu există misiune, nu există Biserică”.

Slujire şi preoţie în Biserică : Demnitatea slujirii preoţeşti:
În variatele ei forme de manifestare, viaţa creştină reprezintă o reflectare a relaţiilor intratrinitare; orice argumentare a unui aspect sau altul al vieţii teologice, conduce invariabil la a folosi drept model Sfânta Treime care devine modelul vieţii pământeşti după chipul căreia a fost plămădită fiinţa umană. Indubitabil, motivaţia oricărei acţiuni a lui Dumnezeu spre om ca fapt istoric sau generic, precum şi mandatul comuniunii naturii umane unice, este iubirea.
• Legătura firească, naturală dintre slujire şi preoţie, aşa cum este arătată în cuvântul revelat al

Sfintei Scripturi, este importantă pentru înţelegerea corectă a rolului mântuitor al Bisericii, Trupul lui Cristos. De-a lungul timpurilor, mai vechi şi mai noi, legătura aceasta a fost uneori greşit înţeleasă sau interpretată, după diverse iscodiri ale minţii veacurilor trecătoare. Fără a numi aceste interpretări greşite, cred că se poate spune, pe temelia faptelor istorice, că voia întemeietorului Bisericii a fost uneori aşa de mult întunecată, încât lumina mântuirii a stralucit numai datorită faptului că Dumnezeu este credincios promisiunii, este drept şi este milostiv. Căci aşa spune Dumnezeu prin gura psalmistului: 1"Nici nu voi rupe legământul Meu şi cele ce ies din buzele Mele nu le voi schimba" (Psalm 88, 34). În Sfânta Scriptură realitatea slujirii este exprimată prin termeni diverşi, dar aproape sinonimi.
 Închinare: termenul are conţinut liturgic prin excelenţă. De aceea închinarea sugerează

ideea de transcendenţă şi intenţia celui ce se închină de a se apropia şi chiar de a se uni cu cel transcendent, adica cu Dumnezeu. 2"Duh este Dumnezeu - spune Mântuitorul Cristos în convorbirea cu samarineanca - şi cei ce I se închină trebuie să I se închine în duh şi adevăr" (Ioan 4, 24).

1 2

“Nici nu voi rupe legământul Meu şi cele ce ies din buzele Mele nu le voi schimba” (Psalm cap. 88 ; versetul 34), pag. 608 “Duh este Dumnezeu – spune Mântuitorul Cristos în convorbirea cu samarinenca – şi cei ce I se închină trebuie să I se închine în duh şi adevăr” (Ioan cap. 4 ; versetul 24), pag. 1209

2

Acesta este intelesul cuvintelor Mântuitorului: 4"cel ce are urechi de auzit să audă" (Matei 11. versetul 15). Robia pentru Cristos nu este ocară. versetul 34). versetul 7). socială. 34). 36). 621 “Cel ce are urechi de auzit să audă” (Matei cap. în biserica cea mare a creaţiei lui Dumnezeu: 6"Unde mă voi duce de la Duhul Tău şi de la faţa Ta unde voi fugi ?"(Psalm 138. divers. 1208 6 “Unde mă voi duce de la Duhul Tău şi de la faţa Ta unde voi fugi” (Psalm cap. Relaţia eclezială se naşte în Biserică. pag. şi care exprimă cel mai bine voinţa Mântuitorului în legătură cu tipul de relaţii care trebuie să existe între membrii Bisericii. 138 . Robia pentru Cristos nu are nici o asemănare cu robia sau sclavia. în călătoria lor către împărăţia lui Dumnezeu. De aceea slujirea este vocaţia creştină a creaţiei lui Dumnezeu. dincolo de Biserică. voinţei altei persoane. 1109 5 “Dumnezeu nu dă Duhul cu măsură” (Ioan cap. În Noul Testament. Potrivit tradiţiei iudaice. 11 . 3"Urechi au şi nu vor auzi" (Psalm 113. Slujirea este ceea ce contribuie la omogenizarea relaţiei ecleziale.  Slujirea : este orice activitate desfăşurată în favoarea altuia. slujirea filantropică. 7). căci bucuria este "roada Duhului" împotriva căreia "nu este lege". 1231 3 . slujirea în sens social. ci numai legea Duhului. revoluţia Mântuitorului Cristos. 14). dar nu se sfârşeşte în Biserică. lumesc. versetul 14). căci Mântuitorul Cristos spune clar: 7"Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta" (Ioan 18. adica Dumnezeu. alte acte religioase sau de pietate creştină. 113 . Slujirea este dăruirea fiinţei tale lui Dumnezeu şi Evangheliei Lui. Sigur. preluată de Noul Testament. Slujirea este termenul cu un cuprins bogat. 632 7 “Împărăţia mea nu este din lumea aceasta” (Ioan cap. dar şi din autoritatea celui ce ţi se adresează prin cuvânt. Noul Testament. şi ca o consecinţă a ei. pag. Robia pentru Cristos este bucurie în Duh şi prin har.18 . Robia socială este agoniseala 3 4 “Urechi au şi nu vor auzi” (Psalm cap. Cel ce slujeşte devine slujitor. căci Biserica este Trupul lui Cristos şi locaşul harului Duhului Sfânt. nu o revoluţie socială. şi în linie orizontală. ascultarea vine din simţul auzului. rob al lui Cristos. Ascultarea : este supunerea fiinţei tale. pag. De aceea. şi cea care determină şi legitimează această relaţie eclezială. aceasta înseamnă : slujirea liturgică la altar. adica în Cristos şi în Duhul. adica lege umană. ca şi condiţie socială. înţeleasă în sens instituţional sau ca localizare: 5"Dumnezeu nu dă Duhul cu măsură" (Ioan 3. cuvintele har şi bucurie au aceiaşi rădăcină etimologică. versetul 36). semenului tău.15). pag. pag. Aceasta a însemnat pentru acele vremuri un fel de revoluţie. slujire militară.3 . În Biserica creştină aceasta înseamnă îndeplinirea voinţei şi poruncilor lui Dumnezeu. Slujirea se extinde prin Biserică. munca manuală.

după vestea Întrupării Mântuitorului Cristos. Mântuitorul meu. 1). 1163 11 “Mama mea si fraţii Mei sunt aceştia care ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l îndeplinesc” (Luca cap. versetul 21). şi s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu. imn de o frumusete crestină inegalabilă. 21). Însuşi actul creaţiei este un act de slujire. pentru că: • Scoate în evidenţă demnitatea creaţiei. pe care îl rosteşte Maica Domnului. l-a răscumpărat. Mântuitorul meu. bucurie mântuitoare. este acum parte din tradiţia liturgică a Bisericii Creştine: 10"Măreşte sufletul meu pe Domnul.8 . 46-48). versetul 18). pag. de aceea ea este prototipul Bisericii. la toţi cei care fac voia lui Dumnezeu. care să dea naştere slujirii însăşi. adica un vas al slujirii. 13 10 “Măreşte sufletul meu pe Domnul. Maica Domnului este modelul uman al slujirii lui Dumnezeu. pag. este etalonul cu care se măsoară respectul pentru demnitatea creştină a creaţiei lui Dumnezeu. Mântuitorul Cristos a ales pe cea "plină de har". în bucuria izvorâtă din harul Duhului Sfânt. Există două modele ale slujirii creştine. şi s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu. Când Dumnezeu l-a creat pe Adam a zis: 9"Nu este bine să fie omul singur pe pământ" (Geneza 2. la toţi cei care slujesc pe Dumnezeu: 11"Mama mea şi fraţii Mei sunt aceştia care ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l îndeplinesc" (Luca 8. Căsătoria este forma primordială a slujirii şi iubirii. Este de o importanţă creştină uriaşă faptul că Mântuitorul Cristos a extins calitatea unică a Maici Domnului de mamă a Întrupării Sale. 1229 “Nu este bine să fie omul singur pe pământ” (Geneza cap. izvorâtă din iubire. şi aceste modele sunt însuşi sursă mereu neîmpuţinată a slujirii: 1. adusă de arhanghelul Gavril. atunci aceasta trebuie respectată. ci frumuseţea smereniei şi a slujirii. pag. trecătoare. că a căutat spre smerenia roabei Sale" (Luca 1. 8 9 “Părinte preaslăveşte pe Fiul Tău ca şi Fiul Tău să Te preaslăvească” (Ioan cap. Dumnezeu a creat pe om pentru ca omul să participe la viaţa de iubire şi slujire a Sfintei Treimi. 18).2 . În vederea Întrupării Sale. căci în el se află nu frumuseţea cuvântului. • Deoarece.vremelnică. Iubirea este forma sublimă de slujire. Imnul de slavă al lui Dumnezeu. Slujirea Maicii Domnului este ireproşabilă. creaţia lui Dumnezeu are o demnitate. 1175 4 . Căci cine are harul Duhului Sfânt are bucurie. Mântuitorul se roagă: 8"Părinte preaslăveşte pe Fiul Tău ca şi Fiul Tău să Te preaslăvească" (Ioan 17. versetul 1). că a căutat spre smerenia roabei Sale” (Luca cap.17 . forma superioară a relaţiilor umane de tip creştin. Slujirea.1 de la versetul 46 până la versetul 48). Robia pentru Cristos este agoniseala vesnică. pag. Dumnezeu a creat pe om din iubire şi tot din iubire l-a recreat. Slujirea este deci valoarea creştină supremă.

De aceea Mântuitorul Cristos nu are un cuvânt de mustrare la adresa Maicii Sale.11 . Bisericile creştine care au pierdut sau au diminuat rolul Maicii Domnului în Biserică şi în mântuire. 1117 14 “Dar mai întâi El trebuie să sufere multe şi să fie lepădat de neamul acesta” (Luca cap. au pierdut capătul uman al podului întrupării şi al mântuirii şi au putut ajunge la idei fără nici o tărie în realitatea sacramentală a Bisericii. în timp ce pentru cei aleşi de El ca să Îi slujească. Jugul lui Cristos. în toată viaţa Sa pământească.16 . adica mântuire: 16"Căci spre aceasta aţi fost chemaţi. pe apostoli. 5).20 . pentru că era cunoscut arhiereului. hirotonia femeii etc. Suferinţa este o forma de slujire a Mântuitorului nostru Isus Cristos: 14 "Dar mai întâi El trebuie să sufere multe şi să fie lepădat de neamul acesta" (Luca 17.17 . lăsându-vă pilda ca să păşiţi pe urmele Lui" (I Petru 2. Cel ce păşeşte pe urmele 12 13 “Nu ştiţi ce cereţi” (Matei cap. 23). i-a mustrat permanent. Toţi ceilalţi ucenici "lăsându-L au fugit" (Matei 26. pentru că şi acolo să îi slujească. se află mama Sa Maria. că şi Cristos a pătimit pentru voi. Dintre toţi cei născuţi sub legea biologică lăsată de Dumnezeu. precum : emanciparea femeii în Biserică. că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihna sufletelor voastre” (Matei cap. 13"Mergi înapoia Mea satano ! Sminteală îmi eşti" spune Mântuitorul Cristos lui Petru apostolul (Matei 16. suferinţa Lui aduce odihnă sufletelor. pe temelia cărora este zidită Biserica. Maica Domnului dă tărie Bisericii. lăsându-vă pilda ca să păşiţi pe urmele Lui” (I Petru cap. 56). La piciorul crucii pe care Mântuitorul Cristos răstignea păcatul neascultării omeneşti. versetul 29). 1379 5 . nu poate să fie cineva mai mare decât Maica Domnului. adica a iudeilor care refuzau slujirea lui Cristos. versetul 21). pag. Şi este curios că numai ochiul întunecat de păcat nu poate vedea un lucru simplu şi frumos. Suferinţa aceasta a Mântuitorului Cristos este jugul Său pe care ne îndeamnă să-l luăm: 15 "Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine. Mântuitorul Cristos se întristează şi suferă de "învârtoşarea inimii lor" (Marcu 3. 1122 “Mergi înapoia Mea satano! Sminteală îmi eşti” (Matei cap. El este slujirea desăvârşită. şi nici un urmaş al lor nu au putut să slujească pe Dumnezeu aşa cum l-a slujit Maica Domnului. şi prin urmare nu s-a bucurat de o cinste mai mare decât aceea a Maicii Domnului. versetul 25). 12 "Nu ştiţi ce cereţi" spune Mântuitorul Cristos fiilor lui Zevedeu (Matei 20. precum este însuşi adevărul divin: nici un apostol. că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihna sufletelor voastre" (Matei 11. 1191 15 “Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine. 1110 16 “Căci spre aceasta aţi fost chemaţi. cu excepţia Sfântului Ioan Evanghelistul. versetul 23). pag. 22). versetul 22).2 . că şi Cristos a pătimit pentru voi. pag. 21). pag. pag. 2. 29). 25). Mântuitorul Cristos este modelul divin al slujirii. care numai printr-o întâmplare fericită era acolo cu mama lui Isus.

care trebuie să constituie o distincţie vizibilă. mijloc de a trăi şi trebuie trăită de el însuşi ca grijă permanentă pentru mântuirea oamenilor. educaţie. opacă la modern. Misiunea preotului în comunitate poate fi cuprinsă în trei direcţii esenţiale care constituie dovada mărturiei sau contramărturiei lui în faţa credincioşilor. 10). contramărturisi dacă nu are „cuvânt cu putere multă”. ci Evanghelie şi aplicabilitatea ei astăzi. nu profesie. respectiv: direcţia liturgică. Se poate porni de la moralitatea uniformei. îndeletnicire. din trecut. iar oamenilor le garantează mântuirea. a suferit pentru noi. chiar în situaţii neoficiale. scandaliza. aspecul moral al misiunii : confruntat astăzi cu tendinţa de pierdere a identităţii. „cu timp şi 6 . Faptele preotului sunt faptele Bisericii pentru credincioşi. preotul este deodată trimisul lui Dumnezeu în misiune spre oameni şi trimisul oamenilor în faţa lui Dumnezeu.Mântuitorului Cristos. . într-o dublă misiune. Preotul „incognito” se lipseşte de şansa de a folosi toate mijloacele date pentru misiune. cel care a pătimit. Funcţia lui nu poate fi numită altfel decât MISIUNE. dogmatică şi morală. El este aşadar. cultură şi modul cum ea poate fi creştinată. în relaţie cu omul modern: . Predicarea nu înseamnă numai predica din spaţiul Liturghiei. Este şi spaţiul în care preotul poate greşi. meserie. cu chezăşia propriei vieţi duhovniceşti. devine "părtaş al patimilor Domnului". dialog cu ştiinţa şi provocările ei. lucru eşuat în lumea protestantă.Profilul moral-social. în funcţie de aplicarea lor consecventă. la cerinţele omului contemporan este rodul unei predicări defectuoase şi a transferării lucrurilor în „ascunsele” taine ale Domnului. se face asemenea cu El în moartea Lui (Filipeni 3. Reprezintă a doua şansă şi al doilea risc în misiune. de identificare cu „lumea”. Le vom aborda din perspectiva importanţei lor în misiunea sa ad extra. Misiunea preotului în parohie Departe de a fi un simplu preşedinte al comunităţii sau un mandatat al acesteia pentru a „vesti cuvântul”. respectiv viitorul Bisericii lui Cristos.Predicarea cuvântului sau aspectul dogmatic : Omul modern este receptiv la cuvânt şi acesta se selectează funcţie de ce i se pare mai relevant pentru viaţa personală. ceea ce face ca şi rolul său să fie esenţial: lui Dumnezeu îi garantează prin pregătire şi hirotonie vestirea nealterată a adevărului Evangheliei şi săvârşirea celor sfinte. Misiunea modernă a preotului nu trebuie să elimine misterul. În prezenţa unui preot credinciosul nu spune lucruri pe care altfel le-ar spune şi nu face lucruri pe care altfel le-ar face. însă imaginea Bisericii ca instituţie arhaică.

Acest tip de misiune se referă la misiunea internă. nu numai a apropiaţilor Bisericii. Misiunea laicatului într-o parohie constă din CALITATEA spirituală a acesteia. 7 . ci rememorare de tip protestant. ci să strălucească în mulţime. El răspunde pe de o parte solicitărilor credincioşilor preocupaţi de mântuire şi de viaţa parohială. Misiunea preotului are loc în spaţiul bine delimitat al parohiei ca activitate curentă. El nu face o auto-administrare a pietăţii proprii. însă ea se extinde în orice situaţie în care se află.Slujirea celor sfinte sau aspectul liturgic al misiunii : spaţiul în care preotul nu are cum să comită erori dacă se păstrează în duhul Tradiţiei. Înălţarea. dar dacă celebrarea ar rămâne doar ca o comemorare a unui eveniment istoric ea nu mai are caracter misionar mistagogic. Schimbarea la Faţă şi Învierea devin sărbători generice şi particulare cu aplicabilitate sufletească în viaţa personală a membrilor parohiei. El nu trebuie să se piardă în mulţime.fără timp”. Spre interior unde preotul este susţinătorul vieţii duhovnieşti ce conduce la viaţa veşnică pe credincioşii pe care îi cunoaşte. să reducă din evlavia şi conştiinţă în slujirea pe care o face în primul rând lui Dumnezeu. . dincolo de spaţiul liturgic. faptele trebuie să vorbească pentru el. Calitatea misiunii preotului este dată de calitatea parohiei în ansamblul ei. Chiar dacă preotul ar tăcea. ci creează mediul în care credincioşii să trăiască prezenţa iubitoare a Treimi. casa lui Dumnezeu nu trebuie confundată cu proprietatea preotului. Euharistie. Centrul misiunii este Sf. Preotul celebrează cu ocazia tuturor sărbătorilor. dat fiind riscul rutinei. Liturghie şi se împărtăşeşte devine misionar hristofor. De aceea Mitropolitul Emilianos Timiadis consideră că misiunea este procesul mai complex şi se îndreaptă în trei direcţii: 1. Mitropolitul Anthony Bloom afirmă că „Misiunea Bisericii este Sf. pentru că ascultând cuvântul îl transmite mai departe făcând un apostolat laic. Liturghie”. aşa încât timpul să atenueze sensibilitatea slujitorului faţă de sfinţenia locului. şi trebuie să ştie acest lucru. practicanţilor. care constituie dovada vie a capacităţii preotului în misiune şi aduce prin actele ei cinste şi susţinere activităţii misionare. în sens de schimbare a persoanei în forul ei lăuntric. de creştere duhovnicească ce se prelungeşte în cotidian. Mare importanţă are în acest sector familia preotului. De aceea credinciosul care ascultă Sf. Totuşi. iar chipul lui sufletesc devine chipul lui Cristos. de modul cum oamenii răspund comandamentelor înalte ale Mântuitorului.

Puterea slujirii este spre zidire. dar şi misiunea parohiei spre exterior în relaţie cu alte parohii. este permanenta. Mantia slujirii în Biserică este o mantie spirituală. chiar şi în cazul slujirii de conducere. dar şi servitorii. prin ceea ce sunt ei înşişi. reprezentând Biserica. 1286 “darurile şi chemarea lui Dumnezeu nu se pot lua înapoi” (Romani cap. la lucrul slujirii. 12). mijlocitor între Dumnezeu şi om.11 . adica al împăcării omului cu Dumnezeu. Preotul trebuie să fie conştient de faptul că 18"darurile şi chemarea lui Dumnezeu nu se pot lua înapoi" (Romani 11. nu se poate lua înapoi. Un preot misionar. slujitor al lui Dumnezeu. slujitor al oamenilor. la zidirea trupului lui Cristos" (Efeseni 4. 1330 8 . 5). însă în măsura în care ştim că este folositor ceea ce spunem”. versetul 12). va avea credincioşi misionari. Slujirea în Biserică este întreită: Învăţătorească (cuvântul lui Dumnezeu) sfinţitoare (sacramentală) şi de conducere (cârmuitoare). Spre sine. slujire din slujirea lui Cristos. parte din acea 17"rămăşiţă aleasă prin har" (Romani 11. Aşadar. slujitor al împăcării. misiunea spre cei indiferenţi din parohie. al mântuirii. De aceea slujirea preotească. slujitor al lui Cristos.11 . care este obiectivă. Sfântul Apostol Pavel a fost cel care s-a ocupat mai mult de poziţia şi lucrarea preoţiei în Biserică. 3. Dacă darul slujirii preoteşti nu se poate lua înapoi. Şi este bine şi potrivit să vorbim de slujire în Biserică. atunci preotul trebuie să fie cu mare grijă. şi nu de putere.4 . şi condiţia sufletească a 17 18 “Rămăşiţă aleasă prin har” (Romani cap. ale vieţii în Cristos. Iar darurile şi chemarea lui Dumnezeu sunt date 19"spre desăvârsirea sfinţilor. Preotul este o „funcţie” permanentă. la zidirea trupului lui Cristos” (Efeseni cap. O parohie misionară devine model pentru alte parohii în totalitatea lor. Preoţia în Biserică este slujire. slujitor al Bisericii. Preotul trebuie să fie. pag. Noi poruncim. Spre exterior. Aici este locul slujirii preotului. nu se reprezintă pe sine ci întotdeauna pe Cristos. pag. de aceea în epistolele sale ierarhia bisericească prinde contur iar slujirea preotească capată diverse numiri. Trebuie să existe o sinergie între lucrarea harului. şi prin asemănare cu poziţia sa de apostol şi cu poziţia celor aşezaţi de el să slujească ca preoţi. slujirea preotului îmbrăţişează toate aspectele posibile ale vieţii noastre spirituale. „Noi suntem conducătorii. la lucrul slujirii. La acestea se adaugă continua pregătire pentru orice moment în care vorbeşte. 1287 19 “Spre desăvârşirea sfinţilor. căci preoţia Bisericii este din arhieria lui Cristos. 29). ca nu cumva păcatele lui personale să oprească sau să limiteze lucrarea harului. cu necesitate. preotul este slujitor al Evangheliei. nu spre dărâmarea comuniunii.2. versetul 5). După apostolul Pavel. preot şi credincioşi. versetul 29). ca stare sau vocaţie. prin grija pe care preotul trebuie să o aibă faţă de propria dezvoltare duhovnicească. pag.

Preotul nu trebuie să se îngrijească excesiv sau să se înfricoşeze de o posibilă neputinţă sau slăbiciune a trupului. Nu există preot pensionar. versetul 26). să slujească Cuvântul. Slujirea preotului se înscrie în valoarea sacramentală sau mistică a timpului. Dar ca să facă acest lucru preotul are nevoie şi de un minim de competenţă. iar responsabilitatea ei nu poate fi măsurată cu măsuri omeneşti. cu autoritatea adevărului. căci cu el măsurăm mersul nostru în această viaţă. are o valoare psihologică. poate să pară mai lung sau mai scurt în funcţie de starea sufletească a persoanei. fac ca atunci când el vorbeşte să se facă mare tăcere. apostolul a vorbit cu autoritate divină iudeilor din Ierusalim. aşa cum Pavel. harul Sfântului Tău Duh de la Darurile care sunt puse înainte” 21 “Duhul vine în ajutorul slăbiciunii noastre” (Romani cap. Adevărul divin îl face pe preot să vorbească cu autoritate. Căci Sfânta Scriptură cuprinde cuvântul adevărului divin. Este înfricoşător pentru preot să fie fără băgare de seamă la starea sa morală şi spirituală. Preotul se roagă în taină. care se obţine prin studiu dar şi prin rugăciune. dar are şi o valoare sacramentală sau mistică. 26). de timp. harul Sfântului Tău Duh de la Darurile care sunt puse înainte". rece. de pregătire. căci un preot niciodată nu se poate pensiona de la slujirea lui Cristos. preotul trebuie să calce drept după cuvântul Evangheliei. Aşa cum nici Avraam nu s-a uitat la trupul său amorţit şi nici la amorţirea pântecelui Sarei atunci când a fost făcut tată a multor neamuri. pag.preotului slujitor. birocratic. De aceea. În timp preotul împreună cu cei încredinţaţi lui spre grijă. şi numai acest adevăr ne face liberi. si apostolia este o harisma. Automatismul sacramental ar transforma preotul într-un funcţionar. adică o privelişte a veşniciei înca din vremea pelerinajului nostru către Împărăţia lui Dumnezeu. Preotul trebuie să propovăduiască cuvântul lui Dumnezeu. în faţa slujirii preoteşti. Timpul are o valoare calendaristică. Slujirea preotului nu cunoaşte limite de vârstă. Este tragedia umană a păcatului care poate afecta slujirea preotească. 1283 9 . care uneori cere eforturi mari. Autoritatea adevărului şi competenţa dobândită de preot. dar niciodată singur.8 . 20 “Iartă-mi toată greşeala cea de voie şi cea fără de voie şi să nu opreşti pentru păcatele mele. 21"Duhul vine în ajutorul slabiciunii noastre" (Romani 8. iar slujirea preotului ar fi ceva formal. Formalismul şi birocraţia în slujirea preotească sunt semne clare ale lipsei lucrării Sfântului Duh. Căci Duhul Sfânt pe cele slabe le întăreşte. În acest fel timpul este răscumpărat cu preţul veşniciei căci de aceea există o plinie a vremii. adica pensionat de obligaţiile administrative parohiale. la Liturghie: 20"Iartă-mi toată greşeala cea de voie şi cea fară de voie şi să nu opreşti pentru păcatele mele. ci există numai preot paroh pensionar. dar nu şi lucrarea harului. bate la uşa veşniciei. Si Iuda a căzut din apostolie prin păcat.

aşa cum Pavel a doborât templul zeiţei Artemisa. mântuirea să fie în primul rând şi apoi mântuirea turmei încredinţate lui. Preotul este si trebuie sa fie un taumaturg. Preotul trebuie să aţâţe râvna mântuirii. Biserica creştină este zidită pe mărturisire. martir. pag. Preotul trebuie să fie semănător de Cuvânt. Preotul este iconom al tainelor lui Dumnezeu. În numele adevărului divin şi cu armele lui. Îndemnul pe care Dumnezeu i l-a dat Sfântului Apostol Pavel în Corint: 22"Nu te teme. şi nu "semănător de cuvinte". din Efes. versetul 42). 9) este adresat oricărui slujitor al lui Cristos. în sensul în care filozofii epicurei şi stoici din Atena îl înţelegeau pe marele Apostol Pavel. fără teamă. Preotul trebuie să fie "Lumina neamurilor spre mântuire”. Dar trebuie să fie cu multă luare aminte să nu semene cu zgarcenie. zeita Asiei. şi pe călcătorii de cuvânt.18 .27 . adică viaţă şi sfinţenie. să lumineze ochii celor care nu văd. îl face pe preot să fie cutezător. Căci altfel. dar mai cu seamă preotul. adica slujeşte spre sfinţire. ochii celor care asemenea lui Pavel pe drumul Damascului. Preotul trebuie să fie mărturisitor. ci vorbeşte şi nu tăcea. Preotul trebuie să tămăduiască pe cei bolnavi trupeşte dar mai ales sufleteşte. Preotul trebuie să înfrunte şi să doboare mărirea necredinţei.10 . afirmaţia sau acuzaţia cinică adusă de iudei lui Cristos pe cruce: 23"Pe alţii a mântuit iar pe Sine nu poate să se mântuiască" (Matei 27. ci vorbeşte şi nu tăcea pentru că eu sunt cu tine” (Faptele apostolilor cap. spre mântuire. Nu oricine se poate învrednici de cununa martiriului. Căci există o poruncă a mărturisirii: 24"Ceea ce vă grăiesc la întuneric (adica în particular) spuneţi la lumină (adica în 22 23 “Nu te teme. de Cuvântul lui Dumnezeu. Căci Dumnezeu este lumina. versetul 27). 1135 24 “Ceea ce vă grăiesc la întuneric (adica în particular) spuneţi la lumină (adica în public) şi ceea ce auziţi la ureche (adica prin descoperire personală) propovăduiţi de pe case” (Matei cap. 1108 10 . pag. Nu există harismă mai mare decât aceasta. Dar pentru ca să fie lumina neamurilor. Mărturia despre Cristos este foarte importantă în viaţa preotului. Dar toţi trebuie să urmeze vocaţia mărturisirii. adica martor al Învierii lui Cristos. în cazuri excepţionale. plin de avânt.Aceeaşi autoritate a adevărului divin. 1260 “Pe alţii a mântuit iar pe Sine nu poate să se mântuiască” (Matei cap. nu văd din cauza ceţii păcatului. pentru că eu sunt cu tine" (Fapte 18. preotul trebuie să fie el însuşi îmbrăcat cu armele luminii. Preotul trebuie să dea vedere. cu undelemnul bucuriei. Cel ce mărturiseşte pe Cristos poate să fie. căci în acelaşi fel va secera. versetul 9 şi 10). poate fi cu dreptate aplicată lui. Preotul trebuie să semene cele duhovniceşti. preotul trebuie să surpe iscodirile minţii. Nicăieri şi niciodată acest lucru nu se dovedeşte mai adevărat decât în scaunul duhovniciei. până la marginile pământului după exemplul lui Cristos care şi-a pus sufletul pentru prietenii săi. adica pe drumul păcatului. Orice creştin trebuie să fie mărturisitor. pag. 42).

Spune Sfântul Apostol Pavel: 27 "am făcut păcat că v-am propovăduit în dar (deci fără răsplată lumească). pag. Acest foc curăţitor trebuie permanet întreţinut de fiecare preot. În sfârşit. aşa cum apa băii botezului curăţă de păcat. harul Duhului Sfânt toate le împlineşte. Devine un rug ce nu se mistuie. tot aşa există şi o bucurie a mângâierii. 7). Smerenia înalţă. 12). Preotul trebuie să se smerească pe sine. Trebuie să aibă bucuria de care vorbeşte Sfântul 25 “Dar focul pe jertfelnic să ardă să nu se stingă. Şi iarăşi. Preotul trebuie să se facă rob tuturor. Preotul trebuie să mângâie pe cei în necaz 26 "prin mângâierea cu care noi înşine suntem mângâiaţi de Dumnezeu" (II Corinteni 1. dar a potopului. Preotul trebuie să fugă de slavă cea deşartă. Evanghelia lui Dumnezeu. preotul să pună pe el lemne în fiecare dimineată” (Levitic cap. 25). versetul 12). 10). smerindu-mă pe mine însumi. şi tot apa. cel mistuitor. era bucuria slujirii. versetul 4). focul Sodomei şi Gomorei.1 . preotul trebuie să fie cu luare aminte. Evanghelia lui Dumnezeu. pentru ca voi să vă înălţaţi?" (II Corinteni 11. pag. pentru ca voi să vă înălţaţi ?” (II Corinteni cap. smerindu-mă pe mine însumi. versetul 7). 120 26 “prin mângâierea cu care noi înşine suntem mângăiaţi de Dumnezeu” (II Corinteni cap. pentru că astfel credincioşii lui să se înalţe. 15).6 . 1310 27 “Am făcut păcat că v-am propovăduit în dar (deci fără răsplată lumească). Cel ce mărturiseşte pe Cristos "fierbe cu duhul" (Romani 12. pag. Preotul are această chemare. pentru că cel ce place oamenilor nu este slujitor al lui Cristos (Galateni 1. să întreţină în permanenţă focul arderii pe altarul fiintei: 25 "Dar focul pe jertfelnic să ardă să nu se stingă. Căci spune Mântuitorul: "slavă de la oameni nu primesc" (Ioan 5. pentru că Mântuitorul Cristos "nu caută la faţa oamenilor" (Marcu 12. după cum Mântuitorul Cristos a fugit atunci când au voit să-l facă cu sila rege (Ioan 6. 4). al bucuriei harului. bucuria mântuirii. preotul să pună pe el lemne în fiecare dimineaţă" (Levitic 6. 27).public) şi ceea ce auziţi la ureche (adica prin descoperire personală) propovăduiţi de pe case" (Matei 10. 14). 41). căci aceasta însemna trimiterea celor 70.11 . căci mai există şi un alt foc. Era bucuria pe care o avea Mântuitorul Cristos la începutul întemeierii Bisericii. 1318 11 . suferinţa lui Cristos curată. distruge păcatul şi desigur vasul care poartă păcatul. Căci cel ce este părtaş al suferintelor lui Cristos este părtaş şi al mângâierii. după cum Cristos s-a smerit pe sine şi s-a făcut ascultător până la moarte. 11) sau "arde cu duhul" (Fapte 18. preotul trebuie să aibă o bucurie a slujirii. Pentru că după cum există o bucurie în suferinţă pentru Cristos. Trebuie să aibă acea bucurie în Duhul pe care a avut-o Mântuitorul Cristos când cei 70 de ucenici s-au întors din misiunea lor. Dar preotul trebuie să fie cu luare aminte ca să placă în primul rând lui Dumnezeu şi apoi oamenilor.

este bucuria părintească a mântuirii. a Duhului. Căci eu v-am născut prin Evanghelie în Isus Cristos” (I Corinteni cap. totuşi nu aveti mulţi părinţi. aşa v-am rugat şi v-am mângâiat" (I Tesaloniceni 2. şi aşa numele lui va fi înscris în ceruri. 11). dar suntem împreună lucrători ai bucuriei voastre" (II Corinteni 1. 28 29 “Şi acestea noi vi le scriem. 4). Dacă preotul nu trăieşte intens această bucurie a Bisericii. Sfântul Apostol Pavel suferea.4 . iar de va aduce roade îşi va mântui sufletul lui şi sufletele celor încredinţaţi lui. Cu alte cuvinte Pavel este părintele spiritual al corintenilor. Legătura preotului cu comunitatea sa este cu totul specială. adica prin Evanghelie. ca bucuria noastră să fie deplină” (I Ioan cap. ca rezultat al slujirii. Mângâierea este o calitate sau virtute părintească.Evanghelist Ioan. Dacă este mistuit va aduce roade. Este bucuria Duhului pe care Mântuitorul Cristos a lăsat-o apostolilor. Dacă preotul nu transmite această bucurie a mântuirii. mângâie cu adevărat. Vă voi prezenta câteva texte lămuritoare. "De mila Ta. aşa v-am rugat şi v-am mângâiat” (I Tesaloniceni cap. pag. Pavel nu este stăpân peste credinţa corintenilor. Tot astfel i-a mângâiat. el îi naşte pe ei pentru Cristos. ca bucuria noastră să fie deplină" (I Ioan 1. pentru care sufăr iarăşi durerile naşterii până ce Cristos va lua chip în voi” 30 “Nu că doar avem stăpânire peste credinţa voastră. Dar Pavel este împreună-lucrător al bucuriei. 31 "Căci de a-ţi avea zeci de mii de învăţători în Cristos. pentru care sufar iarăşi durerile naşterii până ce Cristos va lua chip în voi". din suferinţa lui Cristos. Numai părintele ştie să mângâie. versetul 11). Preotul trebuie să fie mistuit de râvna casei lui Dumnezeu. 24). se face "aramă răsunătoare şi chimval răsunător". Pavel i-a rugat pe tesaloniceni. 30 "Nu că doar avem stăpânire peste credinţa voastră. 1311 31 “Căci de a-ţi avea zeci de mii de învăţători în Cristos. copiii mei. dar suntem împreună lucrători ai bucuriei voastre” (II Corinteni cap. atunci când scrie prima sa epistolă: 28"Şi acestea noi vi le scriem. precum ştiţi. 1342 12 . versetul 24). 29"O. slujirea lui este neroditoare. versetul 4). 1385 “O. Ca un părinte. pag. precum ştiţi. copiii lui Pavel vor ajunge după chipul lui Cristos. de Sfânta Biserică. 1296 32 “Ca un părinte pe copiii săi. l5).1 . versetul 15). Apostolul Pavel este învăţătorul adevărat al corintenilor. este plin pământul" spune psalmistul (Psalm 118. copiii mei. totuşi nu aveţi mulţi părinţi. deşi el le-a transmis-o prin slujirea lui Cristos. nu i-a obligat. ci datorită faptului că. ca roadă a Duhului. bărbatul desăvârşit. dar nu din iscusinţa cuvântului. 32 "Ca un părinte pe copiii săi. Doamne.1 . a slujirii. 64). iar această suferinţă se va transforma în bucuria Duhului atunci când gălăţenii. căci obligaţia distruge libertatea iar libertatea este parte a chipului lui Dumnezeu în noi. pag. pag. Căci eu v-am născut prin Evanghelie în Isus Cristos" (I Corinteni 4.2 . prin învăţătura adevărului divin.

filiaţie. La nunta din Cana Galileii "acest început al minunilor" a fost de faţa. Chiar şi monahismul. missus) este forma vizibilă a iubirii Sfintei Treimi faţă de om. „misionarul” este cel ce iubeşte pe semenul său pe care voieşte să-L mântuiască. Toate elementele familiei: maternitate. actualizată în cel mai eficient mod de Iisus Cristos şi lăsată ca moştenire Bisericii Sale. în ciuda votului castităţii. 1225 şi pag. Dumnezeu Treime se revelează pentru a intra în relaţie directă şi liberă cu omul. creşte In Cristos. părinte care slujeşte din porunca slujirii lui Cristos.17) şi 34„Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată făptura. iar cel ce nu va crede. Slujirea în Biserică este parte a darului lui Dumnezeu. apostolatul sau trimiterea spre lume evocă dinamica Bisericii lui Cristos care nu este un organism static. Biserica este darul lui Dumnezeu. se va osândi” (Marcu 16.34 şi 15. Acestea sunt elementele de bază ale Bisericii: apa botezului naşte în Cristos. reflectând un stadiu în istorie. 1227 “Mergeţi in toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată făptura . văzând faţa lui Dumnezeu.15 .13 .19) Misiunea (mitto. pag. fraternitate. sângele euharistic hrăneşte. Apa şi vinul sunt elementele acestei minuni a Mântuitorului. părinte spiritual. au fost prototipul Bisericii. iar slujirea reprezintă coloana vertebrală. demnitatea şi frumuseţea legăturii dintre noi şi Dumnezeu ! Viaţa şi misiunea preotului “Mergând învăţati toate neamurile”(Mat. iar cel ce nu va crede. împărtăşesc aceleaşi valori ale familiei. 1161 13 . se va osândi” (Marcu cap. cel ce va crede şi se va boteza se va mântui. cel ce va crede şi se va boteza se va mântui. Din această perspectivă. îşi hrănesc sufletele cu bucuria darului. paternitate. Dar ei au pierdut prin păcat această biserică paradisiacă.Biserica trebuie înţeleasă ca o familie. ere. 15-16). Biserica este familia sacramentală a lui Cristos în bucuria Duhului. Misiunea. în mod sacramental.16 . şi nu întâmplător. ci un 33 34 “Să vă iubiţi unul pe altul precum Eu v-am iubit” (Ioan cap. pentru mântuirea omului. rudenie. şi în această familie preotul. trimite pe Fiul în lume pentru a-l readuce la izvoarele comuniunii şi dă urmaşilor ca misiune: 33„Să vă iubiţi unul pe altul precum Eu v-am iubit” (Ioan 13. Preotul şi credincioşii trăiesc în această lume a darului. prin care se naşte Biserica. pag. versetele 15 – 16). şi prin slujirea lui se nasc în Cristos şi Duhul Sfânt fiii spirituali. înainte de cădere. este parintele spiritual. versetul 34 şi cap. versetul 17). căci ele sunt şi prevestirea patimilor Mântuitorului. Coasta străpunsă a Mântuitorului a izvorât sânge şi apă. întrucat slujeşte. sunt toate prezente în realitatea sacramentală a Bisericii. Adam şi Eva în rai. Biserica.28. Preotul este părinte.

prin slujitorii investiţi. Isus Cristos. păstrătoare a adevărului revelat direct apostolilor care L-au vestit: 35 „Ceea ce era la început. ceea ce noi am auzit. v-au propoveduit Evanghelia” (I Petru cap. vau propoveduit Evanghelia” (I Petru 1. 8). ceea ce am privit şi mâinile noastre au pipăit despre Cuvântul Vieţii – şi viaţa S-a arătat. pag. întru Duhul Sfânt trimis din cer. lor le-a fost descoperit că nu pentru ei înşişi. care acum vi s-au vestit prin cei ce întru Duhul Sfânt trimis din cer. Pr. 1-5) şi „Dumnezeu este iubire” (I Ioan 4. care acum vi s-au vestit prin cei ce. ceea ce cu ochii noştrii am văzut. versetele 11 şi 12). capul nevăzut al trupului. trimiterea Bisericii care. pag. ceea ce noi am auzit. Ioan Ică subsumează o serie de argumente teologice cu privire la misiunea creştină. Avându-şi originea în jertfa lui Cristos. aceea vă vestim şi vouă. Tatăl. Şi pe acestea vi le scriem pentru ca bucuria noastră să fie deplină. eficientă pentru întreaga lume. versetele de la 1 la 5) şi Dumnezeu este iubire” (I Ioan cap. adică misionară. Misiunea are ca obiectiv predarea adevărului mântuitor respectiv pe Duhul Sfânt care 36„Le mărturisea mai înainte despre patimile lui Isus Cristos şi despre măririle cele de după ele.1 . Tatăl nu 35 “Ceea ce era la început. 1388 36 “Le mărturisea mai înainte despre patimile lui Isus Cristos şi despre măririle cele de după ele. ceea ce am privit şi mâinile noastre au pipăit despre Cuvântul Vieţii – şi viaţa S-a arătat şi noi am văzut-o şi mărturisim şi vă vestim viaţa de veci care la Tatăl era şi care nouă ni s-a arătat. aceea vă vestim şi vouă. pentru care Sfânta Treime poartă grija deosebită în perspectiva mântuirii sau readucerii lui la „starea cea dintru început”. Şi aceasta este vestea pe care noi de la el am auzit-o şi v-o vestim : că Dumnezeu este lumină (I Ioan cap. este cu Tatăl şi cu Fiul Său. are şi dorinţa mântuirii ei prin Fiul. Biserica a primit adevărul Lui prin Apostoli. ceea ce cu ochii noştri am văzut.4 . Şi aceasta este vestea pe care noi de la el am auzit-o şi v-o vestim: că Dumnezeu este lumină” (Ioan 1. iar părtăşia noastră. cel care are iniţiativa creării fiinţei umane. Isus Cristos. pentru ca şi voi să aveţi părtăşie cu noi. ceea ce am văzut şi ceea ce am auzit. 1385 şi pag. lor le-a fost descoperit că nu pentru ei înşişi. pentru ca şi voi să aveţi părtăşie cu noi. trimiterea Fiului şi a Sfântului Duh este o expresie a iubirii lui Dumnezeu faţă de om. versetul 8).1 . Şi pe acestea vi le scriem pentru ca bucuria noastră să fie deplină. izvorul dumnezeirii şi principiul unităţii acesteia. vor desfăşura misiunea încredinţată până la sfârşitul veacurilor. ci pentru voi slujeau ei aceste lucruri. Pentru om. este cu Tatal şi cu Fiul său. În înţeles biblico-dogmatic. ci pentru voi slujeau ei aceste lucruri. Duh în lume de către Tatăl. 1377 14 . devenind „apostolească”. iar părtăşia noastră. 11-12). trimiterea Apostolilor la propovăduire de către Cristos. care se pot reduce la trei aspecte esenţiale: Trimiterea Fiului şi a Sf. ceea ce am văzut şi ceea ce am auzit.organism viu care se adaptează la condiţiile de viaţă urmărind în permanenţă slujirea lui Cristos. Temeiurile teologice ale misiunii În studiul „Misiune şi mărturie creştină faţă de prozelitismul religios care este o contramărturie”.

pag. Treimea este într-o permanentă misiune. cărora veţi ierta păcatele vor fi iertate şi cărora le veţi ţine. iar cel ce nu va crede se va osândi” (Marcu 16. Fiecare „Împărate ceresc” actualizează lucrarea aceluiaşi Duh Sfânt în persoana în care se sălăşluieşte şi o „curăţeşte de toată întinăciunea”. versetul 16). pag.16). botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui. 1161 40 “Mergând. Eu cu voi sunt în toate zilele. căci începe sălăşluirea Duhului între oameni. care este dăruită exclusiv al celor ce se mântuiesc: 39 „Propovăduiţi Evanghelia la toată făptura.23). fiindcă vestesc apropierea „împărăţiei cerurilor”. Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui. trimit pe Apostoli mai departe: 38„Aşa cum M-a trimis pe Mine Tatăl. vă trimit şi Eu pe voi. 21-23). vă trimit şi Eu pe voi. până la sfârşitul veacurilor” (Matei cap. botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. versetele 15 şi 16). prin care cercul lucrării mântuitoare a Treimii cu lumea se completează. care este în mijlocul lor numai în măsura în care ei se alfă ÎN MISIUNE: 40„Mergând. ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3. pentru că „aur şi argint nu au avut” (Fapte 3. versetele 19 şi 20).3 . Aria 37 "Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea. să trăiască veşnic. Misiunea nu se termină până la sfârşitul veacurilor. ţinute vor fi” (Ioan cap. până când toată lumea va lua la cunoştinţă despre dragostea lui Dumnezeu. Misiunea apostolilor devine prelungirea misiunii lui Cristos. Şi iată. învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă. 1137 15 .pregetă (a sta pe gânduri) să facă orice. Misiunea lor primeşte valoare mântuitoare. pag. 1207 38 “Aşa cum M-a trimis pe Mine Tatăl. trimişii Tatălui. Apostolii şi după ei slujitorii investiţi şi pregătiţi pentru misiune încep să vestească viaţa cea nouă a iubirii Sfintei Treimi prin mijloace concrete de natură spirituală. prin Duhul Sfânt. Din această perspectivă. căci evenimentul venirii istorice a lui Cristos şi trimiterii Duhului în lume devine generic prin asumarea roadelor lucrării Treimii de către fiecare creştin. iar cel ce nu va crede se va osândi” (Marcu cap.6) dar din ce au avut. Şi iată. 15-16). împreună cu toată comunitatea bisericească. cărora veţi ierta păcatele vor fi iertate şi cărora le veţi ţine. Şi suflând asupra lor a zis: Luaţi Duh Sfânt. Cristos şi Duhul. învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă. încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dar ca oricine crede în El să nu piară. Eu cu voi sunt în toate zilele. Misiunea creştină dată de Cristos devenea la noii creştini mărturie a vieţii de comuniune şi de iubire căci ce dovadă mai mare de iubire poţi arăta semenului decât grija ca el să se mântuiască.20 . pag. învăţaţi toate neamurile. până la sfârşitul veacurilor” (Matei 28. învăţaţi toate neamurile.28 . din viaţa cea nouă în Duhul. încât pe Fiul Său Cel Unul – Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară.16 . Şi suflând asupra lor a zis : Luaţi Duh Sfânt. ci să aibă viaţă veşnică" (Ioan cap. 19-20). versetele 21. ţinute vor fi” (Ioan 20.22. din aceea au dat. 1234 39 “Propovăduiţi Evanghelia la toată făptura. până la jertfa Unicului Fiu pe care îl „trimite” să vestească voia şi iubirea Sa: 37„Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea. Unitatea de lucrare misionară a Treimii în lume se desăvârşeşte în Cincizecime.

aşa cum era inţeleasă în veacurile ecumenice. Unitatea internă a Bisericii şi a vieţii ei.13 . s-a dizolvat o dată cu adevărul supus credinţelor subiective. 1370 16 . Iar această slujire continuă. drept pentru care Apostolul neamurilor avertizează: 44„Nu vă lăsaţi furaţi de învăţăturile străine. prin care lucrează Duhul Adevărului. pe alţii prooroci. pe alţii evanghelişti.largă a misiunii se precizează şi se diversifică după mărturia Sfântul Apostol Pavel. la zidirea Trupului lui Cristos. 1370 44 “Nu vă lăsaţi furaţi de învăţăturile străine.9).2 .4 . hrăneşte Biserica şi o ţine unitară şi vie prin faptul că însuşi Cristos rămâne în Biserică şi se impune conştiinţei ei ca Mijlocitor. după modelul primar unde noii adepţi 42„stăruiau în învăţătura apostolilor şi în împărtăşire. ieri. pentru că fără întreita slujire a lui Cristos continuată prin organele vizibile nu putem vorbi de Biserica . a lucrării ei. versetul 8).42) şi în final în comuniunea de credinţă. pe alţii prooroci. astăzi şi în veci” (Evrei cap. pag. lumea crestină nu a scăpat acestei mentalităţi separatiste. versetul 9). pe alţii păstori şi învăţători. 1330 42 “Stăruiau în învăţătura apostolilor şi în împărtăşire. pe domenii de activitate: 41 „El I-a dat pe unii să fie apostoli. astăzi şi în veci” (Evrei 13. Într-un asemenea context. deci ca cel ce trebuie să aibă în slujitorul Bisericii chipul Său văzut de Mijlocitor. spre desăvârşirea sfinţilor la lucrul slujirii. din nefericire. în frângerea pâinii şi în rugăciuni” (Faptele Apostolilor cap. 41 “El I-a dat pe unii să fie apostolic. până ce toţi vom ajunge la unitatea credinţei şi a cunoaşterii Fiului lui Dumnezeu. cele de multe feluri!” (Evrei 13.8). de la versetul 11 până la versetul 13). versetul 42). prin creşterea în credinţă. respectiv adeziunea activă la învăţătură şi viaţa comunităţii de-a lungul întregii vieţi pământeşti. pe alţii păstori şi învăţători. căci 43„Cristos este acelaşi. la zidirea Trupului lui Cristos. pag. Misiunea înseamnă. la starea bărbatului desăvârşit. cele de multe feluri !” (Evrei cap. la măsura vârstei deplinătăţii lui Cristos” (Efeseni 4. aşadar. respectiv fidelitate faţă de tradiţie. preoţia cu cele trei trepte ale ei este atât de necesară Bisericii. 11-13). în frângerea pâinii şi în rugăciuni” (Fapte 2. este cu noi până la împlinirea făgăduinţei. împărtăşirea de viaţa iubirii treimice încă din timpul vieţii pământeşti. pag. pe alţii evanghelişti. având ca mijloace concrete vizibile Cuvântul Evangheliei şi Tainele dătătoare de har. spre desăvârşirea sfinţilor la lucrul slujirii. 1238 43 “Cristos este acelaşi. El a lăsat şi modalităţile prin care Biserica îşi are şi împlineşte menirea în viaţa omului: naşterea în credinţă care face din străin membru al Trupului lui Cristos. ieri.13 . separaţii şi. pag. căci numai cel ce „se botează” devine „făptură nouă”. Încorporându-ne deplin în Cristos prin sfintele taine. la măsura vârstei deplinătăţii lui Cristos” (Efeseni cap. la starea bărbatului desăvârşit. Civilizaţia contemporană se manifestă de multe ori prin disocieri. noi toţi devenim preoţi şi jertfe în Biserică. până ce toţi vom ajunge la unitatea credinţei şi a cunoaşterii Fiului lui Dumnmezeu.

sau altfel spus de preoţi slujitori ai Jerfei Lui în chip văzut. şi în trimiterea Sfinţilor Apostoli spre a propovădui întregii făpturi Evanghelia Împărăţiei. exprimată în voinţa lui Dumnezeu ca toţi oamenii să se mântuiască şi să vină la cunoştinţa adevărului. căreia aparţin toţi cei încorporaţi în Cristos prin botez. mirungere şi Euharistie. rugăciunea şi conlucrarea preotului cu harul dumnezeiesc primit prin Taina Preoţie. Aceste organe văzute ale Preotului nevăzut. Trebuie să facem distincţie între preoţia generală aducătoare de daruri lui Dumnezeu şi preoţia prin care ni se comunică. prin episcopi şi preoţi. cunoscute de către majoritatea preoţilor. Lucrarea Bisericii în lume se numeşte misiune pentru că Biserica nu acţionează de la sine şi în numele sau. Prin aceste organe văzute. 1349 17 . trebuie să înţelegem. în mod obiectiv şi verificat. ca mădulare ale Bisericii. Misiunea se dezvăluie ca sinergie. Există deci o preoţie generală. diaconii. şi ca datorie permanentă a ei. toţi investiţi cu puterea preoţiei treptei respective de către Cristos însuşi în Taina hirotoniei instituită de el îndată după Învierea Sa când a dat Apostolilor din Duhul Său şi I-a trimis să propovăduiască Evanghelia la toată făptura. Cristos. Capul Său. nu am fi putut înţelege misiunea preotului într-o societate în care se face abstracţie de Dumnezeu. 14). pag. ca Învăţător şi ca Împărat. sunt episcopul şi preoţii. şi de nişte organe umane văzute. sau mai bine zis. Cristos ca jertfă sub chipuri văzute. pentru comunicarea Sa ca jertfă către noi. versetul 14). şi ca ajutători ai acestora. rânduiţi în mod vizibil din împuternicia Lui. precum şi a deosebirii dintre preoţia generală şi preoţia sacramentală. ca organe văzute ale Preoţiei nevăzute a lui Cristos. spre a boteza în numele Sfintei Treimi şi spre a povătui omenirea în cele către Dumnezeu. în Duhul Sfânt. sau mai bine zis de lucrarea lui Dumnezeu. Prin aceste cuvinte. Omul autonom se simte deranjat de intervenţia. lucrarea ei este lucrarea lui Cristos însuşi. reprezintă cele mai importante mijloace pentru realizarea misiunii de păstor în Duhul Unicului Păstor şi al paternităţii Unicului Părinte. deosebite de noi. Dincolo de principiile şi metodele pastorale.învăţători şi călăuzitori spre mântuire. spre a învăţa. Prin urmare. ca împreuna-lucrare a membrilor Bisericii lui Cristos. ci în numele şi cu puterea lui Cristos. investite cu putere de către Cristos însuşi în Taina hirotoniei pentru Biserică şi în Biserică.4 . Fără această scurtă prezentare a relaţiei dintre Cristos şi Biserică. universală sau împărătească. că i se 45 “Nu nesocotiţi Harul care este în tine” (I Timotei cap. Importanţa rugăciunii şi a conlucrării cu harul dumnezeiesc sunt evidenţiate chiar de către Sfântul Apostol Pavel prin cuvintele adresate ucenicului său Timotei: 45“Nu nesocoti Harul care este în tine” (I Timotei 4. Cristos are nevoie. el trebuie să ne arate că este deosebit de noi ca Arhiereu aducător de jertfe.

Din nefericire. de aprofundare şi să experimenteze Pentru ca predica să-şi împlinească scopul propus. iar în iubire nu poate exista constrângere. slujeşte prin cuvântul Evangheliei. Astfel nici cel ce sădeşte nu este ceva. nu vă îngrijiţi cum sau ce veţi vorbi. ci de curăţirea sa de păcate. fiindcă nu voi sunteţi care vorbiţi. nici cel ce udă. să se sfinţească. ci Duhul Tatălui vostru este care grăieşte întru voi” (Matei 10. 1295 18 . dar Dumnezeu a făcut să crească. Astfel nici cel ce sădeşte nu este ceva. care se referă la chemarea şi trimiterea Apostolilor la propovăduire. pag. să se apropie de Dumnezeu. apoi să cureţe. pag. iubirea presupune de fapt acordul dintre două libertăţi. 46 “Iar când vă vor da pe voi în mâna lor.3 . de la versetul 6 la 7). subliniată de Sfântul Apostol Pavel prin cuvintele: 47“Eu am sădit. să se facă lumină. personal Cuvântul lui Dumnezeu. ci Duhul Tatălui Vostru este care grăieşte întru voi” (Matei cap.3. fiindcă nu voi sunteţi care vorbiţi. nici cel ce udă. nu vă îngrijiţi cum sau ce veţi vorbi.4). ci cu tot cuvântul ce iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4. harul este manifestarea personală a iubirii lui Dumnezeu. o continuă preocupare nu numai de studiu. căci se va da vouă în ceasul acela ce să vorbiţi. apoi să lumineze. care nu acţionează irezistibil. există riscul în rândul multor preoţi să interpreteze greşit cuvintele Mântuitorului: 46“Iar când vă vor da pe voi în mâna lor. prin harul cel dumnezeiesc. ci numai Dumnezeu care face să crească”(I Cor. apoi să apropie pe alţii. să conducă cu mâinile. căci se va da vouă în ceasul acela ce să vorbiţi. ci numai Dumnezeu care face să crească” (I Corinteni cap. dar Dumnezeu a făcut să crească. este important să amintim de lucrarea lui Dumnezeu. pentru că. Apollo a udat. Este necesar ca predicatorul să desfăşoare o activitate intensă de studiu.6-7). 1108 47 “Eu am sădit. Pentru aceasta se cere pregătire.10 . prin care gândurile lui. de la versetul 19 la 20). tot astfel şi sufletul omului nu-şi poate menţine viaţa duhovnicească fără Cuvântul dumnezeiesc. să sfătuiască cu priceperea’’. sunt ca o Euharistie. Apollo a udat. preotul. în Biserică. cuvintele lui sunt duh şi viaţă. Concluzie : “Preotul trebuie să se curăţească întâi. 19-20). Ca învăţător. Cea mai mare parte a tratatelor despre preoţie ale Sfinţilor Ioan Gură de Aur şi Grigorie de Nazianz se ocupă cu datoria preotului de a învăţa. apoi să sfinţească. Pornind de la cuvintele Mântuitorului: “nu numai cu pâine va trăi omul. pentru Sfântul Vasile predica este “hrana ce se dă prin Duhul”şi după cum trupul biologic are nevoie de hrană materială pentru a supravieţui.cere preotului o conlucrare cu harul dumnezeiesc.

- 19 . Pr. Teologia fundamentală a sacramentelor. Editura Arhiepiscopiei Romano – Catolice De Bucureşti 2002. Eduard Ferenţ. editura a III-a 2003.BIBLIOGRAFIE - Catehismul Bisericii Catolice. Dr. Prof.

Editura Arhiepiscopiei Romano – Catolice de Bucureşti 2003. Biserica Ortodoxă din Moldova. - Sacramentele Bisericii Catolice în Teologie. Chişinău – 2004. Ediţia I. I Sacramentele iniţierii creştine. Editura Arhiepiscopiei Romano – Catolice de Bucureşti 2003. - 20 . Isidor Mărtincă. în cărţile Sfinţilor Părinţi şi în Dreptul Canonic vol . - Despre sacramentele spovezii Biblia sau Sfânta Scriptură.- Sacramentele Bisericii Catolice în Teologie.II Sacramentele iniţierii creştine. Isidor Mărtincă. în cărţile Sfinţilor Părinţi şi în Dreptul Canonic vol.