UNIVERSITATEA SPIRU HARET FACULTATEA DE FILOSOFIE ŞI JURNALISM

LUCRARE DE LICENŢĂ
LIDERUL AŞTEPTAT ŞI LIDERUL ALES

Profesor coordonator Conf. univ.dr. Sultana Craia

BUCUREŞTI 2005

2

LIDERUL AŞTEPTAT ŞI LIDERUL ALES

Cuprins

INTRODUCERE: CAPITOLUL I:
2. ELITELE POLITICE

LIDERUL

AŞTEPTAT

ŞI

LIDERUL

ALES..............3

ELITELE PUTERII.........................................................................6

1. PUTEREA. PUTEREA POLITICĂ

CAPITOLUL: LIDERUL POLITIC.................................................................................................12
1. PERSONALIZAREA PUTERII 2. LIDERUL POLITIC ŞI MOTIVAŢIILE SALE 3. TIPOLOGII DE LIDERI

CAPITOLUL III: 32

IMAGINEA LIDERILOR POLITICI...........................................

1. IMAGINE PUBLICĂ. IMAGINE POLITICĂ. 2. O PUTERE LEGITIMĂ. UN LIDER POLITIC.

CAPITOLUL IV: CAPITOLUL V: ANEXE BIBLIOGRAFIE 1

LIDERII ŞI MITURILE POLITICE..............................................40 NESFÎRŞITA CĂUTARE A LIDERULUI AŞTEPTAT ÎN LIDERUL ALES - CONCLUZII.............................................53 .......................................................................................................57 ........................................................................................................6

3

INTRODUCERE LIDERUL AŞTEPTAT ŞI LIDERUL ALES

“ Învingătorii au nevoie de cei pe care i-au redus la simpla nevoie şi sunt prin cei pe care au încercat să-i desfiinţeze. Iar când în aceştia din urmă se trezeşte conştiinţa de sine, singura prin a cărei recunoaştere s-ar împăca stăpânii, ea nu-i mai recunoaşte, căci este lene în fiinţa lor, şi inerţie, şi tiranie. Aşa se întâmplă statornic în istorie, ori de câte ori oamenii stăpânesc oamenii, şi popoarele asupresc popoarele.” Constantin Noica (1980) Liderul Aşteptat reprezinză un ideal. El întruneşte toate datele estetice, afective şi intelectuale pe care fiecare dintre noi ne-am fi dorit să le avem, el trebuie să aibă un răspuns la toate aşteptările noastre, de la simple nevoi de siguranţă până la dorinţe de afirmare. Liderul Aşteptat este cel care va veni să ne rezolve problemele, Liderul Aşteptat este un Mesia Politic. Cât regăsim din această frumoasă şi nobilă fiinţă imaginară în persoana reală a Liderului Ales este greu de spus şi aproape imposibil de măsurat. Alegătorul român a creat în mintea şi în sufletul său, în cei cincisprezece ani de democraţie care au trecut de la Revoluţia din Decembrie 1989, un portret schimbător al Liderului Aşteptat. Trăsăturile interioare şi exterioare ale “Celui care va veni” s-au modificat în funcţie de problemele economice şi politice inerente acestei perioade de tranziţie, cu care s-a confruntat o populaţie care tânjea spre normalitate, spre siguranţa zilei de mâine. După cinci decenii în care electoratul român n-a avut parte decât de Partidul-Stat, apariţia peste noapte, în 1990, a mai multor formaţiuni politice, fiecare 4

alegătorii sunt educaţi să-şi conştientizeze aşteptările în legătură cu puterea. nici măcar acum. Cât din mesajul viitorului lider a ajuns la posibilul susţinător şi cum a fost înţeles acest mesaj se va vedea în rezultatul alegerilor. din păcate. “Interesul suscitat de o personalitate reclamă coerenţa şi continuitatea imaginii sale care nu se poate menţine decât prin adaptarea comportamentului politic la aşteptările electoratului”. într-adevăr. a sporit starea de confuzie a alegătorului care nu-şi cunoştea nici drepturile. poate oferi răspunsuri coerente. În incursiunea sa prin universul deschis de operele 5 . să demonstreze cât de importantă este cultura politică în formarea unui lider politic şi a unui electorat matur. Cadrul socio-psihologic care facilitează popularitatea este conştiinţa difuză la nivel de grup a importanţei factorului politic pentru viaţa şi securitatea comunităţii însăşi. Într-o democraţie autentică. dar şi la alte posturi de mare răspundere pentru ţară. Lipsa de cultură politică s-a făcut simţită şi la nivelul politicienilor. omul care. au încercat să se încadreze în modelele liderilor politici aşteptaţi de electorat. Or. forţa care exteriorizează această energie socială latentă şi o fixează în imagini este puterea”(Frigioiu. după atâta timp. uitând că. să ştie să discearnă. dar nici obligaţiile. 2004. afirmă profesorul Nicolae Frigioiu în lucrarea sa Imaginea publică a liderilor şi instituţiilor politice (2004). dacă reducem la absurd întregul joc politic. dincolo de charisma personajului politic propus şi a promisiunilor electorale. în stare să-şi conştientizeze aşteptările. Lucrarea de faţă îşi propune ca.dintre acestea cu programul şi ideologia sa. pe baza cursurilor şi a bibliografiei de specialitate studiate în cei cinci ani de facultate. Mulţi dintre cei care şi-au văzut speranţele sfărâmate în ziua alegerilor au acuzat alegătorii de confuzie şi incoerenţă. Pe rând. 8). până la urmă. electoratul roman s-a îndreptat spre Liderul a cărui imagine îi trezea încredere şi al cărui discurs promitea cel mai mult din punctul de vedere al aşteptărilor imediate ale populaţiei. ce conţine programul partidului pe care îl reprezintă. Popularitatea unei personalităţi trădează nevoia profundă de ataşament a grupului. din campanie electorală în campanie electorală. mulţi dintre ei neştiind. rămânem doar cu o simplă relaţie de comunicare între ales şi alegător. candidaţii la funcţia supremă în stat. “Faptul că fondul iradiază forma unei imagini politice poate fi confirmat dacă studiem geneza popularităţii unei personalităţi politice. Neobişnuit şi lipsit de informaţii.

autorul acestei lucrări de licenţă va încerca să arate că. în funcţie. reciproc. 6 . momentele tulburi ale existenţei unei naţiuni provoacă prin apariţia Eroului Salvator apropierea Liderului Aşteptat de Liderul Ales. liderii devin întruchipări ale unor personaje exemplare. electoratul. aşa cum se va arăta. căutarea Liderului Aşteptat în Liderul ales nu va înceta niciodată. reliefează nu numai în plan teoretic nevoia omului. cu o conştiinţă şi o cultură politică solidă. pot crea premisele apariţiei şi legitimării unei personalităţi politice exemplare din punctul de vedere al celor care l-au votat conştient. bineînţeles. dependenţa simbolică a Statului de persoana care îl personifică în acţiunea de guvernare. poate fi privit ca o încercare de apropiere a Liderului Ales de Liderul Aşteptat. la credinţe şi tradiţii. liderologie. imaginea reală a liderului se va putea apropia de cea a personalităţii politice ideale.specialiştilor în sociologie. politologie. psihologie. Conştientizându-se aceste lucruri din dublă perspectivă. speranţelor şi aspiraţiilor în mai bine. materială şi spirituală pe care o inspiră conceptul de Putere. Dacă. a alegătorului şi a omului politic. momentele de echilibru şi de armonie socială şi politică ale unui popor. marketing politic. imagine de care trebuie să ţină seama în actul de exercitare al Puterii. oamenii având nevoie prin însăşi construcţia lor psihică şi socială de un catalizator al credinţelor. Importanţa Statului ca sursă de legitimitate şi autoritate pentru omul politic şi. pentru cristalizarea imaginii unei personalităţi. Apelul la mitul politic. Importanţa apelului la mitul politic în formarea viitorilor conducători va fi şi ea reliefată în rândurile ce urmează. În momentul intrării în viaţa politică. ca fiinţă socială. de siguranţă fizică. şi de contextul politic şi social al spaţiului şi timpului dat. din perspectiva marelui public al spectacolului politic.

CAPITOLUL I ELITELE PUTERII „Puterea constituie o relaţie mai veche şi mai generală decât statul. Membrii triburilor ascultau cu sfinţenie de conducător. PUTEREA POLITICĂ. în cadrul aşezărilor rurale funcţionează nescris un centru al puterii format din primar. PUTEREA. chiar dacă acestea din urmă nu doresc întotdeauna acest lucru şi ar 7 .” Nicolae Frigioiu (2004) 1. o organizare şi o ierarhie socială. Chiar şi acum. sunt dirijate de către sau grupuri şi executate de către alte persoane sau grupuri. Existenţa comunităţilor umane nu este posibilă fără o diferenţiere între conducători şi conduşi. mai restrânse sau mai largi. doctor. sub vigilenta îndrumare a şefului. asigurau securitatea grupului. bazate pe ierarhii şi pe interese distincte şi de lungă durată. cu moduri specifice de organizare consemnate în ritualuri sau legi şi unde formele de activitate nu sunt izvorâte din convingeri spontane ori ocazionale ci. judecător (de pace) şi poliţist. profesorul Virgil Măgureanu constată că „grupurile umane permanente. după mii şi mii de ani. Întotdeauna în cadrul comunităţii s-a reliefat un individ capabil prin calităţile sale intelectuale şi practice să impună o ordine. preot. În lucrarea sa „Studii de sociologie politică”. dimpotrivă. de vraci sau şaman. care întrunea într-un tot funcţiile de preot şi doctor şi de războinicii care. Aceste persoane constituiau nucleul conducător. Încă din timpul societăţilor primitive relaţiile de putere au stat la baza constituirii grupurilor sociale. elita societăţii de atunci. nucleul ales.

economică sau pur politică”(Măgureanu. numai „puterea politică creează acel «vertige de pouvoir». un anumit tip de putere. 8 . în dubla sa ipostază. conform istoricilor. republica christiana şi principatus. În societăţile contemporane. Dezvoltarea socială adusă de crearea comunităţilor stabile a provocat naşterea unei noi forme de organizare socială. 1997. Editura comunicare.ro. La rândul nostru. 64). în funcţie de rolul şi status-ul pe care-l deţinem în societate deţinem. în coordonarea eforturilor de dezvoltare a comunităţii. Dar. Apariţia creştinismului va consacra termenii de regnum (regat). republica şi imperium. ştiinţifică etc. ca fenomen.17. de deţinere a unei forţe apropiate de cea a Divinităţii. organizare şi ierarhie socială. 1998. ameţeală sau putere la cel care o deţine” 1. Statul.177). morală. în formarea şi evoluţia statului: pe de o parte. statul reprezintă principalul instrument al puterii politice. Niccolo Machiavelli (1513) foloseşte pentru prima dată termenul de „stat” în Principele. Imaginea publică a liderilor şi instituţiilor politice.fi tentate chiar să opună rezistenţă. simbolic sau practic. care să asigure supravieţuirea. p. şi-a făcut apariţia. politică. ca şi de organizare. militară. Fiecare individ este influenţat de altul sau de alţii în acţiunile sale şi la rândul său îşi impune voinţa faţă de o persoană sau un grup într-un permanent vârtej al relaţiilor de putere. „Nevoia de coordonare a eforturilor de asigurare a ordinii în interior şi de apărare de atacurile externe. pentru romani. Ne confruntăm zi de zi cu diverse forme de putere: socială. pentru că ea este singura care poate naşte sentimentul de „complet”. deci a fenomenului de dominare şi constrângere. fie pe cale materială. Puterea politică cuprinde şi îşi subordonează celelalte forme de putere. Pentru Grecia antică. Însăşi existenţa unei societăţi (moderne sau arhaice) se bazează pe ordine. toate acestea fiind asigurate de puterea politică. sunt. pe de alta în apariţia şi oficializarea clivajului dintre conducători şi conduşi. în perioada dintre sfârşitul paleoliticului superior şi începutul neoliticului. religioasă. dintre toate formele de putere. fie pe cale spirituală. Bucureşti. Cursuri universitare. religioasă. p. a evidenţiat rolul factorului politic. Nicolae. în mod cert. când marile uniuni de triburi au început să se stabilească în aşezări permanente. statul era polis (cetatea-stat). caracterizate de putere” (Măgureanu. dar va mai trece multă vreme până când cuvântul va 1 Frigioiu. economică. civitas. Ea are un caracter integrator şi este exercitată la nivelul global al unei comunităţi.

militanţi. Deci statul presupune organizare. deseori. p. asigură difuzarea puterii la diferitele paliere ale societăţii civile în scopul coordonării serviciilor publice. redus doar la conotaţia sa de bază. Bucureşti. ELITELE POLITICE Statul este principalul instrument al puterii politice. 1998 3 Măgureanu. stabilirea unei comunităţi umane pe un anumit teritoriu. agenţii politici pot fi colectivi (partide politice. personalităţi. ediţia a II-a. la mijloace violente pentru a-şi susţine cauza). elitice politice. să aibă o cultură politică şi să înţeleagă direcţiile de evoluţie ale societăţii a cărei conducere şi-o asumă. op. Dicţionarul Explicativ al Limbii Române. 2 Academia Română.204-205. Dar. Virgil.1997. Bucureşti.cit. Institutul de Lingvistică Iorgu Iordan. există mai multe tipuri de acţiuni politice. marcat prin graniţe naturale sau convenţionale. Editura Univers Enciclopedic. DEX. 9 . radicale). Studii de sociologie politică. aderenţi). al asigurării ordinii şi al dezvoltării comunităţii”3. mase populare) sau individuali (lideri. p. 4 Ibidem. oamenii sunt cei care care au creat acest instrument şi îl folosesc în deţinerea şi exercitarea acţiunii politice.fi folosit în accepţiunea sa de astăzi. prin organismele sale specializate şi prin forţa legitim instituită. firesc. Statul. De asemenea.179. înseamnă zăbovire. individul sau grupul devin agenţi politici. conservatoare (menţinerea statu-quo-ului prin susţinerea conformismului faţă de un sistem de norme şi instituţii impuse de tradiţie. în acţiunea de exercitare a puterii în societate. Conform unei clasificări propuse de profesorul Virgil Măgureanu4. Dincolo de abstractul acestor concepte şi de fenomenul de personalizare a puterii. Statul poate fi definit ca „formă de organizare politică a unei comunităţi umane. apelează. în funcţie de scopurile şi mijloacele utilizate: revoluţionare (schimbarea puterii prin metode violente. cei care o înfăptuiesc. neacceptarea schimbării) şi reacţionare ( propune soluţii care urmăresc restaurarea unor situaţii depăşite istoric. grupuri de presiune. reformiste (introducerea treptată a schimbărilor). 2. care.. Editura Albatros. Acţiunea politică presupune ca agenţii săi. fenomen care va fi tratat pe larg în capitolul II al lucrării. grupuri sociale. aşezământ2.

New Zork. Dacă o parte din sociologi consideră că astfel de evenimente au un scop politic clar. masele acţionează în timpul revoluţiei. -elite economice (mari latifundiari. 8 Rocher.. Editura Univers Enciclopedic. 1998. 7 Mills. în ultimul rînd. al mişcărilor sociale violente. Payot. Editura Albatros. Dicţionarul Explicativ al Limbii Române. p. Guy. victime. de cele mai multe ori. elita reprezintă „ansamblul persoanelor şi grupurilor care.207-208. ale manipulării unor grupuri de interese sau al unui lider autoinstituit. statutul social. ori prin deciziile pe care le ia. The Power Elite. militare şi economice sunt cele care au acces imediat la putere. mai valoros. termenul elită înseamnă „grup de persoane care reprezintă ceea ce este mai bun. Conform autorului citat. III. vol. C. 1968. Virgil. Bucureşti. Pentru Guy Rocher. Institutul de Lingvistică Iorgu Iordan. bancheri. simbolizează ori propagă. Paris. militari. elita puterii este formată de liderii politici. Sociologul. Virgil. ca de altfel şi alţi importanţi teroreticieni elitişti. DEX.M. Introduction á la sociologie générale. 1998. sunt mânate doar de interese de moment. Paris. Oxford University Press. oameni de afaceri).136. Dintre acestea. care domină societatea la un moment dat.Ca agent politic colectiv. Studii de sociologie politică. apreciează că nu există o singură elită. marii oameni de afaceri.” 8 Autorul propune următoarea clasificare a elitelor: -elite tradiţionale (aristocratice. Studii de sociologie politică. Wright C. adepţii teoriilor elitiste apreciază că masele n-au conştiinţă politică. 5 Academia Română. conştientizat de cei care le înfăptuiesc. el afirmă că ceea ce îi uneşte pe membrii acestor uniuni de putere sunt relaţiile formale şi informale dintre ei. H. Vilfredo. Bucureşti. 1919. comunitate”. ci mai multe elite. Sociologul Vilfredo Pareto6 clasifică elitele în guvernante (cele care deţin puterea. 10 . ediţia a II-a. apud Măgureanu. p. 1998 6 Pareto. scopurile şi interesele lor fiind comune. apud Măgureanu. sunt implicate în politică ) şi neguvernante. Ed. într-o societate. religioase). Editura Albatros.H. ca urmare a puterii pe care o deţin sau a influenţei pe care o exercită. contribuie la acţiunea unei colectivităţi. 1956. elitele politice. Le Changement social. Mills7 a creat conceptul de elită a puterii în studiul său despre puterea politică în societatea americană. Bucureşti. mai ales într-o societate. Conform Dicţionarului Explicativ al Limbii Române5. Teoreticienii elitişti afirmă că din elită fac parte persoanele care manifestă calităţi excepţionale şi obţin performanţa în domenile lor de activitate. Wright.209. p. Deşi Mills nu consideră elita clasă politică şi nici ca făcând parte dintr-o clasă politică. Traité de sociologie générale. afinităţile psihice şi nu. ori prin ideile pe care le exprimă.

dar şi din opoziţie). 1998. pot face parte din elita puterii. aparţinând opoziţiei. la definirea situaţiilor sau obiectivelor şi la conştientizarea unor grupuri sociale) şi ca (cel puţin) virtuali agenţi politici” (Măgureanu. Este adevărat că în viziunea liberală. -elite charismatice (posesoare de însuşiri excepţionale. posturi înalte în ierarhia socială. dar şi din opoziţie). În funcţie de alăturarea la o ideologie politică sau alta. 210). „Această abordare pseudo-ştiinţifică dă naştere ipotezei că cei ce ocupă poziţii înalte în ierarhia politică şi organizatorică posedă trăsăturile elitei.-elite tehnocratice (cei care ocupă posturi de comandă în ierarhiile birocratice). elitele contribuie la luarea deciziilor. au acces direct la putere şi o exercită sau care. fie că o influenţează (prin acţiunea lor. încredere. O confuzie frecvent întâlnită în societatea contemporană este asimilarea noţiunii de elită cu cea a grupului de persoane care ocupă. pe care 11 . după o luptă cinstită în care cel mai bun este ales. „Elita politică este definită întotdeauna în raport cu puterea. din rîndul elitelor puterii se ridică viitorii lideri. formează o singură ţesătură peste societatea ai cărei membri de rând aşteaptă de la ele. pot face parte din elita puterii. numai cei cu adevărat pregătiţi pot ocupa funcţii de mare răspundere. cîntăreţi. Cu puţine excepţii. soţiile oamenilor politici şi ale marilor capitalişti etc. motivat sau nu. prezintă şi difuzează o ideologie. Aceştia sunt înconjuraţi şi se bazează în deciziile şi acţiunile lor pe elitele puterii. luptă să acceadă la conducerea sistemului politic. elitele puterii. o viaţă mai bună. direct sau indirect. sportivi profesionişti. de scopurile comune care reunesc grupurile de interese. oameni care fac parte din vârfurile societăţii. aflate întotdeauna în fruntea ierarhiei unor partide sau în posturi cheie în stat. -elite ideologice (persoane şi grupuri care definesc. fie că o deţine.). siguranţă. autoritate şi prestigiu. -elitele simbolice (persoane cu funcţii importante în societate. dar practica politică se află destul de departe de teorie. cu experienţă politică. la un moment dat. grupuri care reprezintă pentru ceilalţi moduri de viaţă. întruchiparea unor valori şi calităţiactori. Murray Edelman consideră că acest lucru se datorează practicii de a descrie şi de a ne referi la conducere în termenii trăsăturilor unei elite. Elita puterii este compusă din personalităţi cu un statut clar.

pot câştiga o apreciere populară nefondată. pentru că ele sugerează că deţinătorii puterii ştiu cel mai bine ce fac”(Edelman. Dar acest mod ambiguu de a privi lucrurile atrage după sine confuzia dintre conducere şi deţinere de funcţii. 77). Aceste impresii sunt ideale pentru a obţine docilitate şi aprobare.1964/1985/1999. un individ sau un grup care ocupă funcţii înalte în stat fără a avea la bază adeziunea masei (cum ar fi la noi cazurile de miniştri sau de prefecţi numiţi).conducătorii trebuie să le aibă. 12 . Astfel. rangul deţinut conferind apriori autoritate. prestigiu şi competenţă.

Editura comunicare. o fiinţă superioară care avea posibilitatea de a prerogativele de a pedepsi sau ierta conform judecăţii cereşti. apud Frigioiu. Astfel.ro. trăznetul. trebuia să aibă în spatele lor un agent. Ed.2004. şi a cărui situaţie nu poate fi ameninţată. dacă nu aici. De asemenea.399. că fiinţa umană încearcă să se identifice cu un „produs pur al conştiinţei sale”. Idolii creaţi de om după chipul şi asemănarea sa sunt veneraţi de acesta tocmai pentru calităţile umane cu care au înzestraţi.” Murray Edelman (1964) 1. puternicele animale de pradă etc. 1968(1841). care nu putea să fie decât o divinitate. cutremurele. fiinţe obişnuite. 13 . 9 Feuerbach. Ludwig. L'Esensence du christianisme.. fulgerul. contribuie la creşterea neliniştii şi a lipsei de raţiune publică. la mijlocul secolului al XIX-lea. inundaţiile. că întotdeauna. Oamenii se aşteaptă ca acţiunile liderilor să se îndrepte spre aprobarea problemelor de interes general. deţinătorul unei forţe supranaturale veghează ca supuşilor lui să le fie bine. Paris. Maspero. chiar dacă pentru aceasta nu există o recompensă evidentă.CAPITOLUL II LIDERUL POLITIC „Liderul care nu depune nici un efort pentru a se identifica cu simbolurile sau rolurile aprobate de societate. Imaginea publică a liderilor şi instituţiilor politic. tot ceea ce ţinea de lumea exterioară şi afecta starea de siguranţă a muritorilor. le lipseau. se asigurau în adâncurile conştiinţei. PERSONALIZAREA PUTERII De-a lungul vremii. oamenii şi-au creat idoli asupra cărora proiectau toate calităţile şi toate puterile care lor. Bucureşti.25. p. Filosoful german Ludwig Feurbach9 observa. Întreg panteonul zeităţilor antropomorfe stă dovadă nevoii omului de a crede în ceea ce nu înţelege şi de care se teme. Nicolae. p. Cursuri universitare. măcar pe cealaltă lume. cu „fiinţa divină”.

calităţi pe care şi-ar dori să le aibă sau pe care le are chiar iniţiatorul proiecţiei. Flamarrion. 25). Aşa cum ar face el. acest proces de identificare a maselor cu alesul. puterea nu mai este privită ca un concept abstract. le-ar considera reprobabile. „Mecanismele psihologice ale personalizării puterii au la bază. Frumos întrunite în persoana unui lider feminin”(Frigioiu. Aceste procese generează sentimente de orgoliu. o „bandajare” a orgoliului muritorului de rând care poate accepta mai uşor supunerea faţă de un astfel de erou. 2004. Ed. mai târziu şi sferei politice. Această dorinţă de identificare cu idolul iubit se explică cel mai bine prin mitul Cenuşăresei unde proiecţia spre o viaţă inocentă. se verifică în valorile fundamentale: Bine. Este vorba despre un fenomen de proiecţie narcisică. Stalin şi Ceauşescu. dar nu îndrăzneşte să le fructifice.Astfel „neînţelesul” se află mai aproape şi este mai uşor de priceput sau de acceptat. supusul. 14 . Paris. Cei conduşi ajung să creadă că anumite acţiuni ale liderului lor. În cazul regimurilor totalitare. Rogér-Gerard. până la ştergerea graniţelor dintre vid şi realitate. funcţiile şi prerogativele acesteia. de recesiune economică. Adevăr. promisiunea ei de fericire. decât faţă de un ins banal. atinge. aplicat. crezând şi sperând că liderul va acţiona în conformitate cu aşteptările sale. instituţiile şi procesele politice sunt concentrate într-o singură persoană. setea de autoritate şi instinctul supunerii. sunt juste şi chiar strălucite. Prin personalizarea puterii. omenirea îşi caută salvarea într-o personalitate strălucită. 1977. Intervine aici şi un fenomen de compensare. printre alte procese. forme absurde. conducătorul iubit. în mod normal. Lenin. care îi afectează în mod direct şi pe care. Într-o lume care se împarte dintotdeauna în conducător şi condus. asemeni lui. Essai sur et le contre le Star systeme en politique. 10 Schwartzenberg. puternică. deseori. Apreciatul sociolog şi politolog Roger-Gérard Schwartzenberg 10 observă că fenomenul de personalizare a puterii creşte sau scade în funcţie de gradul de stabilitate politică sau economică al unei societăţi. În perioadele de criză politică. Acest lucru s-a văzut clar în perioadele de mare popularitate a unor lideri totalitari ca Hitler. de identificare mitică cu liderul până la autoiluzionare. L'Etat spectacle. Personajele politice admirate sunt investite cu daruri excepţionale. ea prinde viaţă şi intră în orizontul de înţelesuri ale fiecărui individ. Astfel. dacă ar deţine puterea. cel din urmă îşi poate asuma mai uşor condiţia inferioară.

cultura devine o cultură a spectacolului. Nicolae. Editura comunicare.13 Lipsa sau din contră existenţa unei culturi politice influenţează procesele de personalizare a puterii. 15 . „Opinia începe să respingă pe şeful prestigios. fără calităţi extraordinare. Ea aspiră la calm după furtună. simulacrul culturii de 11 12 Ibidem. Acest raport între personalizarea puterii şi mitul politic este mai vizibil în situaţii tulburi. instituţiile puterii capătă mai multă importanţă.2004. riscul de război civil cu străinătatea.”12 Apelarea la mit. „Criză majoră. Schwantzerberg observă că. Numai că în ultima situaţie. Unificatorul. S-a spus: nu la întâmplare Atlee îi succede lui Churchill. un lider obişnuit. deci. capabilă să aducă schimbarea în bine. p. op. în viziunea autorului citat. Salvatorul.ro. populaţia acceptă şi chiar îşi doreşte o personalitate echilibrată. la un moment dat. în această situaţie. în perioadele de pace socială. p. marile figuri pe cele ale timpului de criză. mulţimea îşi aminteşte adesea de figura tutelară a unui tată pe cât posibil eroic. Ibidem.. 13 Frigioiu. de criză. Hruşciov lui Stalin şi Pompidou lui de Gaulle..292. are legătură directă cu personalizării puterii. Imaginea publică a liderilor şi instituţiilor politice. „perioadele de echilibru favorizează creşterea puterii impersonale a instituţiilor statului. mass media devin instrumentul principal prin care puterea îţi crează mituri. Într-o naţiune puternic dezvoltată cultural personalizarea puterii nu este atât de evidentă ca într-o societate cu un nivel scăzut de cunoaştere politică. normală. pentru a se orienta spre conducătorii obişnuiţi. Această cultură a spectacolului este. Întemeietorul sau Conspiratorul întruchipează numai căteva dintre miturile fondatoare care răspund orizonturilor de aşteptare ale unei naţiuni.”11Dimpotrivă. la mitul politic. dar atât de apropiat.24.cit. autoritatea conducătorilor derivând din procesele de legitimare legal-raţională”. asimilat perioadelor de tulburări. Bucureşti.293. op.cit. de stabilitate şi înflorire economică. dar el există la fel de bine şi în condiţii de pace socială.autoritară. adaptaţi la cursul ordinar al lucrurilor. actuale. Cursuri universitare. Cuprinsă de spaimă. cu o cultură civic-participativă. că este şi el un „actor politic”. „reprezentarea înşelătoare a democraţiei. p. Ea părăseşte. În cazul societăţilor moderne. politicienii se transformă în „vedete politice” pe scena unui show în care şi simplul muritor îşi închipuie fără temei că joacă un rol.

2004. 26). 16 . 1964/1985/1999. cu ajutorul mijloacelor de comunicare în masă. dar 14 Schwartzenberg. el devine simbol pentru toate sau doar pentru unele dintre atributele statului: capacitatea de a oferi beneficii sau de a face rău. produsul altei creaţii. conducătoare legală a statului. LIDERUL POLITIC ŞI MOTIVAŢIILE SALE „Reacţia publicului larg faţă de lideri este uneori o judecată simplă şi raţională. că participă activ la viaţa politică. dar la fel de îndepărtată de realitatea obiectivă. în consecinţă. L'Etat spectacle. În bucătărie. Ed. la serviciu. liderii propuşi pentru a ocupa funcţii înaltă în stat. fiecare om are falsa senzaţie. Când un individ este este recunoscut ca persoană oficială. Ca sub puterea unei vrăji. Se depune un efort uriaş. Astfel ei trăiesc cu falsa impresie că aşteptările lor au fost confirmate. Flamarrion. Essai sur et le contre le Star systeme en politique. Dopat. aidoma unui spectator la teatru sau la un meci de fotbal. astfel încât alegătorii îşi îndreaptă proiecţiile care conţin visurile şi aspiraţiile lor asupra unei imagini deja construite din exterior. la teatru.303. Pe de altă parte. La modul ideal. au parte de o „cosmetizare” a calităţilor şi competenţelor lor. Trăieşte în credinţa că prin votul său poate influenţa politica. conştiente de astă dată. de a ameninţa sau de a crea o stare de siguranţă”(Edelman. 75). îi conferă un rol de «reprezentare». p. urmat. la rândul ei. se împărtăşesc opinii. Paris. se discută politică. „Această credinţă derivă din identificarea simbolică cu rolul jucat de lider. conform căreia liderul care poate obţine ce vor adepţii săi ar trebui.participare. indusă şi de massmedia. Această proiecţie inconştientă alimentată de mass media. toată lumea face politică. El se consideră un actor politic. Rogér-Gerard. se trag concluzii. aceasta din urmă fiind. abuzat de «jocul politicii» pe fondul micilor ecrane şi al panourilor de proiecţie”14. Conducătorii guvernamentali pot deţine o extrem de mare capacitate de a stârni reacţii emoţionale puternice în rândul populaţiei. Este vorba despre construirea unei imagini în interiorul altei imagini. acesta confundă ficţiunea cu realitatea şi se crede cu adevărat actor în marele spectacol public”(Frigioiu. sub forma spectacolului. Persuasiunea politică a activat cu puterea unei anestezii: a blocat preferinţele cetăţeanului la nivelul credinţei. În cadrul culturilor participative. 1977. 2. atunci când nu este decât un spectator.

Un individ se îndreaptă spre politică în funcţie de condiţionările sale psihice. profesionale. . Doar în campaniile electorale şi în ziua votului. Nicolae. sociologie. Toate se conjugă pentru a oferi individului motivaţiile în funcţie de care acesta acţionează”(Măgureanu. Editura comunicare. -studiul instituţiilor şi relaţiilor politice. experienţă anterioară. 2004. Dincolo de calităţile pe care se presupune că trebuie să le ai pentru a deveni un astfel de personaj important. Imaginea publică a liderilor şi instituţiilor politice. nevoi. cum ar fi credinţa în dreptate socială sau interesul naţional îl aruncă pe un ins în arena politică. dar şi în funcţie de momentul istoric şi situaţia politică în care evoluează. importante sunt motivaţiile şi scopurile care te îndeamnă să te orientezi spre politică. Poate doar în cazul marilor mişcări sociale provocate de abuzuri şi grave nedreptăţi se poate reliefa spontan un lider al cărui mobil în acel 15 Frigioiu. cei din bucătăria vieţii. normele şi valorile politice. interese. Bucureşti. Cursuri universitare.insesizabil pentru cei aflaţi la putere. ne simţim mai aproape de putere. culturale. aptitudini. Astfel. -studiul relaţiilor dintre stat şi societatea civilă. 1997. noi. familiale. -formarea politică a individului.. politica înseamnă: .ro.asigurarea securităţii externe şi interne a grupului -capacitatea de luare a deciziilor cu caracter global şi urmărirea implementării acestora. 210). psihanaliză. Dar „făcând politică”. Cunoscutul şi apreciatul sociolog şi politolog Nicolae Frigioiu (2004) afirmă că politica „îmbracă mai multe semnificaţii care sunt tot atâtea manifestări ale politicului”15. De la a face politică şi până la a deveni un om politic drumul este lung şi sinuos. p. de tipologiile în care ar trebui să te încadrezi conform specialiştilor în psihologie. de personalitatea sa. celor care ne conduc sau intenţionează să ne conducă destinele. „politica de bucătărie” începe să trezească interesul celor care se ocupă într-adevăr cu aşa ceva. liderologie etc. „Personalitatea este rezultanta intersectării diferitelor componente individuale: trăsături de temperament şi de caracter. 17 . reflexe.24. -formarea sistemelor de atitudini.formă de organizare şi conducere a comunităţilor umane. Este greu de spus şi de crezut că o singură motivaţie. -formarea conştiinţei şi a culturilor politice. de opinii şi credinţe politice.

în cantităţi diferite. exprimă interesele unui grup. p. 18 . Omul politic are instinctul puterii. morală). să-şi asume rolul pe care îl are de jucat etc. Psyhopathology and Politics. conform clasificării politologului şi sociologului Virgil Măgureanu(1997. să aibă un discurs convingător şi credibil. Studii de sociologie politică. Pentru susţinătorii viziunii liberale. compasiune pentru cei mai slabi ca el. Psihologul Harold Lasswell16 consideră că se petrece un fenomen de compensare. mai puternici. Liderul politic. Toate aceste calităţi puse în practică se transformă în competenţe politice şi îl îndreptăţesc să aspire la rolul şi la statutul la care aspiră. mai curajoşi. dimensiunea volitivă şi intelectuală a personalităţilor politice le individualizează puternic de celălalte. 1977. temperament de luptător. spirit hotărât. innfluenţează.211. Concurenţii sunt indivizi la fel de bine înzestraţi de natură şi toţi încearcă să obţină un statut şi un rol de excepţie în viaţa politică. 211). Harold.moment ar fi reglementarea situaţiei existente. apud Măgureanu. University of Chicago Press.1997. reprezintă. câştigătorii bătăliei pentru putere vor fi cei care se vor dovedi. aspiraţii nobile. simţul 16 Laswell. Din această calitate intrinsecă derivă celelte aptitudini politice: instinctul de luptător. de afirmare şi materiale. să simtă şi să înţeleagă care sunt aşteptările celor pe care îi reprezintă. Chicago. formulează scopurile şi elaborează strategiile şi acţiunile politice ale acestuia. p. Bucureşti. Virgil. Teoreticienii elitişti consideră că afirmarea unei persoane cu calităţi excepţionale ca lider depinde de rezultatul luptei pe care o dă în arena politică. Nicolae Frigioiu consideră că „spre deosebire de alte tipuri de personalitate (ştiinţifică. Editura Albatros. încredere în sine. este definit de autorul citat ca „o persoană caracterizată prin prin capacităţi şi realizări deosebite şi care. imaginaţie. cei mai inteligenţi. conduce. cel mai important agent politic individual. Dacă nu şi-ar dori puterea şi nar încerca să o obţină cum ar putea să pună în practică interesele celor care l-au acceptat şi l-au ales ca lider. prin prezenţa şi activitatea sa. Perspectivele psihologice şi psihanaliste propun teorii conform cărora omul s-ar angaja în politică pentru a-şi rezolva frustrările adunate din perioada copilăriei şi adolescenţei. sentimentele de neimportanţă.” Ce aşteptăm de la un om politic? Să fie un bun comunicator. artistică. de inutilitate fiind anulate de succesul şi recunoaşterea în viaţa politică. Motivaţiile omului politic îmbină.

pentru susţinători el pare fără urmă de îndoială Liderul aşteptat. Acest tip de conducător apare în general în perioadele tulburi. capacitatea de revenire. liderul trebuie să degaje un farmec incontestabil.victoriei (succesului). Nivelul de cunoaştere şi cultură diferenţiază politica-artă de politica-ştiinţă.. le motivează. De Gaulle etc. liderul charismatic trezeşte speranţele maselor. Numai faptele şi consecinţele acţiunilor sale pot confirma susţinătorilor că alegerea lor a fost bună. în viziunea weberiană. De altfel. Instinctiv. Imaginea publică a liderilor şi instituţiilor politice. op. să-şi seducă publicul-ţintă. prin simpla sa prezenţă. supraumane ale unei persoane care devine lider necontestat tocmai datorită acestora. De asemenea. Bucureşti. prestigiu. conform specialiştilor în liderologie.ro. prin calităţile sale. Este vorba de sentimentul de siguranţă inoculat de un individ care demonstrează public că ştie ce vrea de la puterea pe care tocmai a obţinut-o. Popularitatea nu se poate câştiga numai pe baza acţiunilor politice reuşite. Un autentic lider politic va da întotdeauna dovadă de inteligenţă intuitivă. liderul charismatic chiar corespunde necesităţilor obiective ale situaţiei politice existente.18” În lupta politică. termen introdus în vocabularul sociologiei politice de Max Weber (1968). concepte dezbătute de specialişti încă din secolul trecut. aveam de-a face cu politica-ştiinţă. Farmecă şi seduce. să-şi sporească prestigiul şi credibilitatea. Kennedy. omul politic are nevoie de popularitate. Cunoscutul şi apreciatul sociolog desemnează prin charismă datele excepţionale. orizontul gândirii şi acţiunile sunt îmbogăţite de cultura politică. avem de-a face cu politica -artă. Acest nivel al personalităţii este organic legat de aptitudinile intelectuale”17. liderul trebuie să-şi dovedească permanent calităţile şi vocaţia. Ludovic al XIV-lea. va putea vedea în perspectivă şi va avea o bază solidă de cultură politică. pe lângă talentul său nativ. dragostea de risc. Editura comunicare.9.)Alexandru cel Mare. autoritatea şi competenţă. în ultimii ani. Willy Brandt. răspunde aşteptărilor lor. când. Ch. Cezar. pentru a se afirma şi rezista ca lider. J.F. „Când politicianul uzează doar de talentul său nativ în actul de conducere. 17 Frigioiu. dar. Nicolae. fac parte din această categorie. Este vorba de charismă. răbdarea.cit. Cursuri universitare. Frederic al II-lea. p.. masele au reacţionat pozitiv mai ales faţă de liderii care au ştiut să-şi pună în valoare competenţa. 18 Ibidem. 19 . În aceste momente. (.

360. Astfel liderul politic devine o realitate construită şi cu ajutorul mass media. conservatoare. Este interesant că deşi liderul charismatic se foloseşte şi de nişte calităţi şi aptitudini feminine. reformistă. Tot ca un actor. un alt model viril de femeie-lider. în viziunea autorului citat. Din modelele atribuite decurg şi tipurile de acţiune politică exercitată. p. de altfel. a marketingului politic şi a publicităţii. Criticul va încerca să convingă. Liderul de Şarm să seducă. iar Părintele să impună. lidera sârbilor bosniaci. femeile lideri au îmbrăcat haine bărbăteşti şi au pornit la luptă. Pentru Schwartzenberg (1977). femeile încearcă să dovedească mai întâi că se pot compara cu contracandidaţii lor bărbaţi şi apoi să convingă electoratul că ele sunt cea mai bună alegere. În funcţie de rolurile alese. Criticul. De altfel şi în politica modernă. 2004. prim-ministrul britanic care a demonstrat. poreclă împrumutată de la Margaret Thatcher. Madeleine. 20 . Bucureşti. ci mai ales prin cele care i se atribuie pentru a întruchipa în mintea şi în sufletele oamenilor adevărata salvare. cum ar fi capitolul Jeanne D'Arc (1412-1431). Filosoful. scoţându-şi în evidenţă aptitudinile virile. de altfel. condamnată la 11 ani închisoare pentru crime de război de Tribunalul de la Haga. se specializează într-un rol şi subscriu conştient unui anumit model: Părintele. „Candidatul propus 19 Albright. Dar şi aceste cazuri excepţionale. politicienii vor alege o „partitură” autoritară. prin acţiunile sale. Un exemplu mult mai apropiat în timp şi spaţiu este Biljana Plavsic.că o femeie poate dovedi chiar mai multă tărie decât un bărbat. El atrage adeziunea maselor nu numai prin calităţile sale. în limbaj popular am putea spune că „el îţi suceşte minţile”. Salvatorul. consideră că lidera bosniaclor sârbi „rămâne oficialul cu cel mai înalt rang care şi-a asumat responsabilitatea pentru crime împotriva umanităţii şi primul oficial care a făcut acest lucru lansând în acelaşi timp apeluri pentru reconciliere”. RAO International Publishing Company. Madeleine Albright 19.de criză. trataţi ca vedete politice. Liderul de Şarm. din această categorie au făcut parte foarte rar femei. conducătorul se va înconjura de mister şi va impune distanţa între el şi grupul de susţinători. Biljana Plavsic a fost supranumită Doamna de Fier a Balcanilor. Doamna Secretar de Stat. reformistă sau revoluţionară. Cunoscutul sociolog şi politolog foloseşte în acest context sintagma de industrie a persuasiunii. liderii. susţinute şi de ideologiile şi doctrinele religioase. Trăim încă într-o lume în care credinţele şi mentalităţile unei societăţi bazate pe patriarhat se menţin. Nemulţumitul. secretar de stat pe timpul administraţiei Clinton.

Humanitas. p. Numai regăsind câteva din calităţile aşteptate la una din persoanele din carne şi oase din faţa sa. p. Numai conştientizând faptul că Liderul aşteptat este un ideal de care se apropie mai mult sau mai puţin Liderul ales. în formarea liderilor politici. 138).199. L'Etat spectacle. singura care poate avea consecinţe benefice pentru dezvoltarea unei naţiuni. Comunicarea politică. Marketingul politic trebuie privit ca pe o „metodă globală de organizare. Pe de altă parte. Cultura politică nu este numai atributul conducătorilor dar şi al muritorilor de rând care îşi pot conştientiza astfel orizontul de aşteptare şi astfel chiar pot decide ce este mai bine pentru ei. să nu mai aibă nici o legătură cu realitatea obiectivă. iar campaniile politice se organizează în maniera raţională a campaniilor publicitare.trebuie să cucerească un electorat-piaţă şi să declanşeze voturile-cumpărăturile. Rogér-Gerard. 3. Aceste valori influenţează regulile politice şi sunt materializate în comportamentul liderului. Alegătorul sedus de imaginea super-cosmetizată a politicianului riscă să păţească acelaşi lucru ca atunci când a cumpărat detergentul lăudat în reclame şi s-a trezit şi cu banii luaţi şi cu rufele murdare. nimeni nu poate nega aportul specialiştilor în marketingul politic şi electoral. politologi. Liderii nu se află în poziţia unor mânuitori de păpuşi. 21 Stoiciu. liderologi. promovare a informaţiei şi a resurselor necesare realizării unor obiective politice”21. 2004. Liderii răspund la aceste constrângeri prin diferite modalităţi de acţiune. Andrei. ei acţionează într-un mediu social şi cultural.13. la un moment istoric dat. alături de psihologi. Flamarrion. Aici intervine nevoia de cunoaştere. în aceste condiţii. Essai sur et le contre le Star systeme en politique. 21 .”20 Liderul-produs tinde. Ed. Bucureşti. dar aşteptările electoratului impun comportamentului lor anumite reguli pe care este riscant să le neglijeze”(Frigioiu. TIPOLOGII DE LIDERI 20 Schwartzenberg. într-un spaţiu convenţional şi atemporal. Paris. Ed. 1977. sociologi. tocmai pentru triumful politicii-ştiinţă. indiferent de imaginile prefabricate cu care sunt intoxicaţi. „Când o comunitate acceptă autoritatea unui lider ea o face pe baza codurilor de performanţă şi valorilor proiectate în lideri. electoratul va putea da un vot responsabil. grupul poate hotărî cine este mai bine să-l conducă. 2000. prezentare.

domnia regilorfilosofi. Acestora le este hărăzită cunoaşterea metafizică (filosofia). 134). Filosoful grec a elaborat un adevărat manual de formare a elitelor politice în operele sale Omul politic. cunoaşterea şi propulsarea candidaţiilor în magistraturile supreme ale statului ar feri societăţile de suferinţe şi consecinţe imprevizibile dacă electoratul ar cunoaşte mobilurile şi interesele care îi determină pe unii oameni să îmbrăţişeze cariera politică”(Frigioiu. a porcarului şi a timonierului. personalitatea politică este văzută prin metafora ţesătorului. asupra realităţii. de actele celor aflaţi la putere. mai ales. cei mai buni dintre cei buni vor ocupa posturile de conducători. conducătorii (regii-filosofi). De aceea Aristotel vedea ca formă superioară de conducere regimurile democratice în care funcţiile nu puteau fi obţinute fără garanţia unei averi stabile (cens). după un dificil program de pregătire intelectuală şi fizică. celebrii gânditori antici greci Platon şi Aristotel se temeau de posibilitatea năvălirii maselor în viaţa politică. însă. a personalităţii şi caracterului învingătorilor. Republica. Pentru Platon cea mai bună formă de regim politic este sofocraţia. iar dobândirea ei reclamă o pregătire de specialitate. din simplul motiv că gestiunea proceselor sociale complexe nu se ma poate face «după ureche» sau după promisiuni demagogice. Un conducător trebuie să fie asemeni unui ţesător care crează un material din mii de fire de culori şi texturi diferite. mersul în bine sau în rău al unei comunităţi fiind determinat. Funcţiile explicative şi prescriptive ale ştiinţei politice se verifică şi în cazul personalităţilor politice. care-l îndepărta pe posesorul înaltei poziţii de ispita îmbogăţirii pe spatele comunităţii. În Dialogul Omul politic. dar şi a stilului de acţiune politică.. în cele din urmă.)Cunoaşterea politică are un rol esenţial.Cunoaşterea celor care ne conduc. 2004. Cu foarte multă vreme înainte de apariţia teoriilor elitiste în ştiinţele politice. Invingătorii. a reprezentat o prioritate încă din cele mai vechi timpuri. ierarhia socială bazându-se pe virtuţile morale şi pe capacităţile intelectuale. adică să ştie să 22 . Societatea Statului Ideal a lui Platon era împărţită în trei clase. la care ajung. în lipsa oricărei proiecţii cognitive. Legile. pentru a obţine cât mai multe avantaje materiale.. deci constructive. „(. gardienii (războinicii) şi producătorii. temeri care se bazau pe faptul că muritorii de rând n-ar vrea să acceadă doar pentru binele Cetăţii ci. Fiecăreia dintre clase îi era specifică o anumită formă de cunoaştere.

p. Renaşterea scoate politicul de sub tutela religiei şi a moralei şi demonstrează că omul îşi poate construi singur viitorul. În situaţii de criză. să-şi construiască o imagine care să-i să demonstreze puterea. El nu era interesat aflarea celei mai bune forme de regim politic ci „de cucerirea. intrigile. aşa cum un porcar care cunoaşte totul despre turma sa. în acţiunea politică pe care o desfăşoară. În Principele. fac dreptate apelând la acte extreme. corupţia) şi se va folosi de ele pentru a-şi înfrânge adversarii politici. Şi aşa cum timonierul îşi poartă corabia pe valurile înspumate. de altfel. conducătorii. Nicolae. revoluţii. Machiavelli consideră că liderul trebuie să fie viclean ca o vulpe. Împotrivindu-se legitimării teocratice a puterii. care în perioadele 22 Frigioiu. sub orice formă ar apărea ea. operă ce se constituie într-un adevărat îndreptar pentru oamenii politici ai vremii şi nu numai. În viziunea platoniciană. locul în toate regimurile politice. echilibrul şi luciditatea pentru binele societăţii pe care o conduce. Aproape un mileniu şi jumătate mai târziu. spaţiile politice şi finalităţile acţiunii politice.ro. iar nivelul de cunoaştere pe care e nevoie să-l atingă pentru a accede la putere nu este accesibil decât anumitor personalităţi dotate cu temperamente şi caractere specifice. Un adevărat prinţ va cunoaşte şi va stăpâni slăbiciunile umane (trădarea. Ne reîntoarcem astfel la Platon şi la conceptul de „împărţire a Dreptăţii” în Statul Ideal şi constatăm că şi dreptatea îmbracă forme diferite în funcţie de perioadele istorice. reuşind să scape nevătămat din furtună. Cursuri universitare. Un lider trebuie să ştie totul despre comunitate. lovituri de stat. El trebuie să-şi păstreze calmul.138. sprijiniţi de mase. nobleţea scopului final absolvă de vinovăţie mijloacele mai mult sau mai puţin curate folosite. aşa trebuie şi conducătorul să-şi scoată comunitatea din perioadele de criză. Editura comunicare. înţelept ca un bâtlan şi viteaz ca un leu. un conducător trebuie să poată să-şi aplice cunoştiinţele acumulate în practică. fiind cea care trebuie să ducă la atingerea ţelurilor supreme. gânditorul renascentist Niccolo Machiavelli (1469-1543) are o contribuţie importantă în ştiinţele politice şi ştiinţa formării conducătorilor. dinainte şi mult după Machiavelli. 23 . Imaginea publică a liderilor şi instituţiilor politice. Pentru autorul renascentist. Bucureşti. indiferent de greutăţile prin care ar putea să treacă. conflicte internaţionale. conservarea şi gestionarea puterii politice în vederea unui scop suprem: unificarea Italiei” 22. acţiunea politică. Controversata sintagmă „scopul scuză mijloacele” îşi găseşte.împace toate interesele membrilor Cetăţii pentru bunul mers al lucrurilor un comunitate.

Sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea se caracterizează. în rândul parlamentarilor intră mai ales jurişti. s-au străduit să introducă în tiparele ştiinţei caracteristicile personalităţii politice. morale. în această perioadă. Fiecare individ este unic în felul său şi este produsul unei ţesături de trăsături fizice. caracterul reprezintă centrul personalităţii. a învingătorului de drept. ca şi distincţia dintre acestea. subiect despre care se va face vorbire în alt capitol al lucrării de faţă. Noi formaţiuni politice îşi fac apariţia pe scena puterii. „Caracterul omului este alcătuit din însuşiri înnăscute şi însuşiri dobândite şi se formează sub influenţa vieţii şi a voinţei 24 . În decursul timpului s-au încercat nenumărate clasificări şi tipologizări a personalităţii umane cu cele mai mari şanse de a deveni lider în viaţa politică. ideea ce trebuie remarcată este tocmai apariţia. psihologice. Omul politic instinctiv este înlocuit de cel cu şcoală. metafizice. Trecând deocamdată peste regimurile totalitare care au prins germeni tocmai pe un câmp cultivat pentru o politică liberală. acumulate şi dezvoltate în procesul devenirii sale istorice. Dar din sinteza acestor date se pot obţine informaţii esenţiale despre omul politic şi despre modul în care acesta îşi poate exercita acţiunea politică. sociologi. Pentru caracteriologi. Pe măsură ce ştiinţele umaniste. a sintezei dintre politica-artă şi politica-ştiinţă. Dificultatea de care s-au lovit aceste încercări provine tocmai din faptul că în această ecuaţie necunoscuta este omul. a apărut şi ideea de profesionalizare politică. în plan politic.de calm ar constitui infracţiuni grave. s-au dezvoltat. estetice. psihanalişti. Pentru personologi. Deci nu se poate vorbi de faptul că o anumită clasificare sau tipologizare poate răspunde la întrebările despre cine şi cum este liderul politic. Dar acest aspect este legat de etica şi morala actului de conducere. toţi savanţi de marcă. alături de celălalte forme de cunoaştere. pedepsite grav de Codul penal. Psihologi. oamenii încep să înţeleagă eficienţa actului politic. caracterizat prin individualitate. În studierea tipurilor şi tipologiilor de lideri politici s-au reliefat ca instrumente importante de lucru conceptele de personalitate şi caracter. votul devine universal. politologi. acelaşi concept nu este decât un aspect al personalităţii. economişti. prin creşterea numărului de reprezentanţi ai puterii instruiţi. profesori. ofiţeri absolvenţi ai Şcolilor militare superioare. Această schimbare de optică nu putea să aducă decât o preocupare şi mai acută pentru formula ideală a omului politic.

temperamentul şi comportamentul uman24. Conceptele lui Kretschmer îşi au o aplicaţie extraordinară şi acum în studiul patologiilor psihice. schizoidul e caracterizat prin treceri bruşte de la hipersensibilitate la răceală. p. susceptibil. Inhibiţia provocată de 23 24 Ibidem. în lucrarea sa Structura corpului şi caracterul (1934). Roback clasifică nivelurile caracterului în funcţie de principiile reglatoare în sancţionarea conduitei. atletic. celelte trei tipuri. Oamenii aleşi. timiditate de moluscă. Pentru caracter. în cazul caracterelor înalte funcţionează principiile etico-logice. op. astenic şi displastic. disimulare imperceptibilă». iar celui schizoid. 25 . Psihologul Charles Roback. temperament şi starea fizică a omului sunt legături evidente”23. aptitudinile. Kretschemer. convingerile şi principiile sale conducătoare. ea predeterminând un caracter sau altul. liniştit. grav. mărginit. Temperamentului ciclotimic îi corespunde tipul picnic. insensibilitate ursuză. Sancţiunile etico-logice produc inhibarea conştientă a instinctelor. Dacă unui caracter superior îi corespunde ca principiu reglator intuiţia. vorbeşte de patru tipuri de constituţie fizică: picnic. consideră că omul s-a depărtat de animal în momentul în care a reuşit să-şi controleze instinctele şi tocmai în acest aspect rezidă caracterul său. esenţială este este capacitatea de inhibare şi blocare a impulsurilor şi dorinţelor primare.cit. «Brutalitate caustică. 142).142 Ibidem. numai persoanele cu un nivel superior de inteligenţă pot fi caracterizate prin tipuri superioare de caracter. rezervat. religioase. Profuzimea personalităţii schizoide este şi mai complexă: nesociabil. „Caracterul personalităţii schizoide (astenicii. Pentru autor. atleticii. Caracterul exprima fizionomia morală a omului.cit. cărora le sunt asociate două forme de temperament: ciclotimic şi schizotimic. displasticii) posedă o suprafaţă şi o profunzime. estetice. Atitudinea socială a acestei personalităţi este îndreptată asupra ei însăşi (personalitate autistă)” (Frigioiu. Astfel. Între caracter. 2004.. sentimental. îşi pot inhiba instinctele prin intuiţie. prost. Omul de caracter are o natură integră şi posedă capacitatea de autocontrol. în viziunea omului de ştiinţă.datorită căreia omul poate să-şi înfrâneze manifestările naturale şi să-şi dirijeze conduita. Dacă ciclotimicul oscilează perpetuu între veselie şi tristeţe. op. Lipsa de caracter poate fi definită ca inexistenţă a inhibiţiei. constituţia fizică este suma tuturor însuşirilor individuale care se sprijină pe ereditate. cu cel mai înalt tip de caracter. în teroria psiho-etică pe care o propune. bizar.

vor trebui să răspundă pentru acţiunile 25 Frigioiu. -Omul teoretic (adept al gândirii logice. cel al cărui scop este să domine. combinate. întâlnim următoarea clasificare26: -Liderul liberal: stilul de conducere se bazează pe principiul „neamestecului”.143. religioasă. plecând de la ideea că omul posedă anumite predispoziţii care îi determină atitudinile şi. militară. însă. criteriu folosit foarte mult de de teoriile leadership-ului din managementul occidental. op. n-are nici o legătură cu viaţa practică). Cursuri universitare. dar dispreţuieşte tot ce este legat de viaţa practică). nu este capabil de gândire teoretică. modul de a privi viaţa şi de a acţiona25: -Omul pragmatic (înclinat spre partea materială a vieţii. p. crează posibilitatea unor clasificări care. ca reprezentat al unui anumit tip de personalităţi. dincolo de caracteristicile originale care-l definesc ca fiinţă umană. Acest aspect. Filosoful. artistică. în final.ro. caracterizat prin neasumarea răspunderii. Nicolae. dispariţia răspunderii. -Omul estetic (adept al frumosului şi al plăcerilor. consideraţi şi ei instrumente în realizarea mobilurilor sale). dezarmat în faţa vieţii reale. egoist). pot ajuta la înţelegerea omului politic. tot ce a acumulat în domeniul cunoaşterii este pus în slujba scopului suprem: conducerea celorlalţi semeni. După dimensiunea ideologică şi stilul de conducere. -Omul dominator (omul politic. individualist). lasă o libertate exagerată subalternilor care.. Editura comunicare. Bucureşti. consecinţele finale fiind lipsa organizării.145 26 . irepetabilă. politică etc. Liderului politic. improvizează de multe ori. în complexitatea sa. 26 Ibidem. -Omul social ( îşi inchină viaţa celorlalţi.sancţiunilor juridice şi sociale defineşte un caracter mijlociu. o persoană extrem de sociabilă). Personalităţile fără caracter nu răspund decât supuse unor sancţiuni fizice. -Omul religios (adept al valorilor religioase. Prin profesionalizare. un mod de a fi şi de a acţiona. Imaginea publică a liderilor şi instituţiilor politice.cit. liderul acţionează spontan. dus la extrem. îi corespunde un anumit comportament. fiecărui individ îi corespunde un tip de personalitate: ştiinţifică. pedagogul şi psihologul german Eduard Spranger (1882-1963) stabileşte şase tipuri de caracter.

). vol. 78) aduce în discuţie distincţia făcută de Max Weber între conducerea carismatică şi cea birocratică. 1985/1999. Traité de science politique. Murray Edelman (1964. sentimentul lipsei de încredere predomină în rândul angajaţilor. -Liderul autoritar: ia singur toate deciziile. regimurile totalitare se caracterizează prin partidul unic. printre liderii autoritari întâlnim foarte multe personalităţi colerice. subalternii nu reprezintă decât nişte rotiţe într-un uriaş mecanism activat numai de el. el reprezintă cel mai bine personalitatea de tip solitar27. L'action politique. aceştia din urmă pentru a-şi menţine poziţia şi a se apăra filtrează informaţiile care îi vor parveni şefului. iar interesele materiale devin predominante. acţiunea politică se bazează pe calităţile extraordinare ale conducătorului 27 Grawitz Madeleine. o consecinţă importantă a acestui stil de conducerea este extinderea birocraţiei. nimeni nu poate lua decizii în afară de conducător. p. partidul-stat al cărui conducător devine principalul şi singurul reprezentant. În cazul liderului birocratic de tip ideal conducerea se sprijină pe „rutine strict raţionale” care pot determina decizii. PUF. modul său de acţiune favorizează munca în echipă. eficenţa stilului de conducere democratic se confirmă în capacitatea de face faţă unor probleme complexe şi de a rezolva situaţii de criză. planifică şi controlează pe toată lumea. 27 . subalternii liderului dictatorial devin asemeni lui. relaţiile umane se deteriorează. de altfel. III. -Liderul democratic: impune un stil de conducere colegial şi consultativ. iar despre atmosferă colegială nu mai poate fi vorba. liderul devine chiar partidul. Referindu-se la stilurile de conducere ale liderilor politice. toate pârghiile de decizie sunt concentrate în rândul unei singure persoane.lor. În situaţia liderului charismatic.35. subordonaţii se adresează conducătorului cu obedienţă şi teamă. majoritatea acestor tipuri de lideri întâlnite până acum în istorie. -Liderul dictatorial (totalitar): n-are încredere în semenii săi şi îi dispreţuieşte profund. pe segmentul lor de conducere în care nu trebuie să facă altceva decât să aducă la îndeplinire hotărârile şefului mult-iubit. acest tip de conducător se izolează treptat de realitate şi riscă să cadă pradă fenomenelor de schizofrenie şi paranoia. 1985. într-o astfel de „societate”. Leca Jean (eds. autoritatea sa constă în principal din recunoaşterea valorii sale de către subalterni. patologii care au afectat. deşi nu există o regulă. Paris. activităţile creatoare dispar.

însă. fire retrasă. îi place să vorbească despre sine. Şcolile de psihologie. dar poate să fie şi superficial. inteligent. dorinţă mare de comunicare. pe cât de excepţionale îi sunt calităţile. nu are iniţiative. cu o mare încredere de sine. „Meritul acestor şcoli este că analizează personalitatea 28 . -Tipul melancolic. are o bună gândire teroretică. perseverent. generos. Castro. pare că este în stare să realizeze orice îşi propune. trece uşor de la bucurie la tristeţe. comunică greu. realist. în acţiunea sa. să fie lăudat şi apreciat. Elţîn. O altă tipologie care ajută la înţelegerea personalităţii liderii este cea care îmbină criteriul psihologic cu cel ideologic: -Tipul sangvin: reacţii afective foarte rapide. în general îşi duce sarcinile la bun sfârşit. entuziast. în activitate este responsabil. ştie să se poarte cu oamenii. rezistent. caracterizat. după cum subliniază Edelman.îşi formează rapid sentimentele care sunt trainice.evidenţiate de un succes ce poate fi demonstrat şi de „pulverizarea dramatică a a rutinelor ce pune în evidenţă geniul liderului”. nu suportă critica şi este adeseori nedrept. pare nesigur. dar se supără uşor. pshiatrie şi psihanaliză au realizat tipologii care ajută la înţelegerea personalităţii politice. are disponibilitate pentru o multitudine de preocupări. pragmatic. înţelege repede. pasionat. Mugur Isărescu pare a se înscrie în caracteristicile tipului flegmatic. nu este foarte indicat ca lider. predispus spre cinism. în situaţii limită poate deveni violent. inteligent. ambiţios. dar răzbunător. Bush au caracteristicile tipului coleric. închisă. -Tipul flegmatic-sentimentele se formează greu şi nu ating niciodată o intensitate deosebită. liderul politic trebuie să asigure apariţia sentimentului de siguranţă pentru populaţie şi să ştie să se folosească de „dispoziţia maselor înstrăinate de a-şi proiecta necesităţile psihice asupra ocupantului unei funcţii înalte”. În planul real şi actual. îşi face treaba bine şi cu responsabilitate. este dinamic. de tristeţe şi deprimare. Ceauşescu.sentimentele se formează lent şi dificil. sentimente schimbătoare. dar finalizează în condiţii optime ce a început. Mitterand. de la optimism la pesimism. pare nepăsător. Reagan fac parte din această categorie. poate devenu agresiv şi violent în manifestarea sentimentelor negative. în general. -Tipul coleric. dar este lent în activitate. plictisit. calm. Hruşciov. indiferent la aprecieri şi critici. pe atât de puternice îi sunt defectele. neobosit.

. Bucureşti. creatorul teoriei scenariilor şi al analizei tranzacţionale propune distincţia dintre Invingător şi Învins. Psihologul şi psihanalistul Carl Gustav Jung (1921). tipul gândire introvertit.senzaţie. tipul intuiţie extravertit. Cursuri universitare. p. 29 Jung. sentiment şi intuiţie . personalitatea este studiată din perspectiva celor două structuri care o compun: una înnîscută. Imaginea publică a liderilor şi instituţiilor politice. p. consideră că înzestrarea genetică a omului constă din patru funcţii psihologice .ro. Berne. tipul intuiţie introvertit. în 28 Frigioiu. Bucureşti. în lucrarea sa Tipurile psihologice29.155 29 . 1997. deşi variabilă în cursul vieţii neuropsihice. Combinând cele două tipuri de atitudine cu cele patru funcţii psihologice. condiţionată de influenţele mediului şi care exprimă atitudinea personalităţii-structura exopsihică”28. Jung obţine opt tipuri psihologice: tipul de senzaţie extravertit. op. Gustav. alta dobândită. gândire.şi din atitudinea individului faţă de realitate . tipul de senzaţie introvertit. Fiind o unitate funcţională complexă. tipul sentiment introvertit.cea endoscopică.. tipul sentiment extravertit. Editura comunicare. Carl. încrezătoare în forţeţe proprii. tipul gândire extravertit.umană din perspectiva interdependenţei şi a unităţii laturilor sale: între sociotip şi biotip fiind o legătură indisolubilă. Tipuri psihologice. Analiza tipurilor psihologice jungiene poate configura două tipuri de lideri30: Tabel 1 Temperament Modul de percepţie a lumii Introvertit Spirit delicat Subiectul este perceput simpatetic Percepe ideile abstracte şi nu reprezentările senzoriale Subiectul este ridicat lanivelul de factor determinant la gândirii Percepe relaţiile de analogie dintre obiecte Extravertit Spirit tenace Obiectul este perceput empatetic Nu este autonom în reprezentarea subiectului Are tendinţa de a se pierde printre obiecte Percepe obiectele acestorra în mod individual E. iar Învingătorul. 30 Ibidem. dispusă la compromisuri şi la stilul de lucru colegial.extravertită şi introvertită. Humanitas. Invingătorul este o persoană creativă.149. Nicolae.cit.

Filosoful iluminist francez Destutt de Tracy (1795) a utilizat pentru prima oară termenul de ideologie ca ştiinţă a ideilor. Introvertit. p. prin care se afirmă o ierarhie a valorilor 32. -Raţionalistul . se va bloca adeseori în propriile concepte şi idei peconcepute. tentativa de a clasifica oamenii politici după ideologia pe care o urmează nu a dat rezultate utilizabile. însă.cit. preia fără simţ critic morala celorlalţi. riscă să fie dominat de prejudecăţi. are o voinţă deficitară care se transformă uşor în autoritarism. dar intolerant. judecăţile sale morale sunt întemeiate pe baze raţionale şi va căuta întotdeauna soluţii noi la probleme noi. Virgil.” 31 32 Ibidem. cunoştiinţe). 1997. Măgureanu. De exemplu. op.” Iată cele patru tipuri de personalitate care reies din îmbinarea principalelor categorii jungiene cu cele pragmatice: -Empiristul . îşi va compensa sentimentele de neputinţă şi inutilitate printr-un stil de conducere dictatorial. Pentru Kant ideologiile reprezintă religii în limitele raţiunii.Învingător: lider liberal. 30 . Astfel. altfel. mai ales atunci când nu-şi poate realiza scopurile. Engels. Încercările de a tipologiza liderii politici după un singur criteriu s-au dovedit simpliste şi neconvingătoare. comune unui grup. Studii de sociologie politică.155-156. Albatros. Bucureşti.Învingător. Învinsul însă percepe lumea prin prisma aspiraţiilor sale. simboluri.cazul în care va ajunge la putere.Învingător: un perfecţionist..Invins.Învins: un tradiţionalist care. pp. „Din cele de mai sus nu rezultă o suprapunere perfectă: Extravertit. Conceptul s-a îmbogăţit cu noi semnificaţii de-a lungul vremii prin contribuţia altor deschizători de drumuri în ştiinţele politice ca Marx. se ascunde în spatele lozincilor31. poate fi impulsiv. Mai degrabă poate fi vorba de o combinaţie dintre tipul principal şi funcţia inferioară a celuilalt tip. Asrfel învingătorul percepe cât mai fidel lumea înconjurătoare. extravertit. bun conducător atâta timp cât interesele sale coincid cu ale celorlalţi. „ un sistem structurat de reprezentări colective(credinţe. Ed. religiile sunt ideologii totale. -Raţionalistul . dacă ideologiile sunt religii laice. capabil să ia decizii pripite. în viziunea politologului şi sociologului Virgil Măgureanu.Ideologia este. Durkheim. Gramsci.Învins: lider liberal. -Empiristul . preferă să trăiască în lumea sa interioară.299. reia modele vechi pentru probleme.

dovedeşte faptul că motivul ascuns pentru care persoana în cauză a intrat în arena politică nu este neapărat îmbrăţişarea unei idei. lideri revoluţionari. Nici acest criteriu nu poate singur încadra în tipare imuabile specificul liderului politic. „Traseismul politic”. Clasificările simplifică fenomenele. pe lângă o mare lipsă de caracter şi de conştiinţă şi un grad înalt de incultură politică.” (Frigioiu. Pe de altă parte. Oricât de perfecţionistă ar fi o clasificare ştiinţifică. 145). a unei cauze. astfel. în care. secundar. 31 . reformişti. ieşite de sub jugul totalitar. această trecere permanentă de la o un partid politic la altul. În literatura de specialitate se întâlnesc şi tipologizări în funcţie de modul de exercitare a acţiunii politice. Acest gen de situaţii se întâlnesc frecvent şi în arena politică românească. ci accederea la putere şi obţinerea de avantaje. datorită proceselor de cunoaştere. însă. Nici societăţile cu tradiţie democratică nu sunt. el se poate întruni într-o particularitate a ţărilor Europei de Est. conservatori etc. 2004. în multe cazuri diametral opuse. a înaintaşilor. îmbrăţişate cu sinceritate de toţi cei care voiau să schimbe în bine lumea. Dar acest fenomen nu se întâlneşte numai în societatea românească. cultura politică are un rol important în formarea unui lider şi în apartenenţa sinceră a acestuia la un curent ideologic sau altul. când susţinerea anumitor idei deveneau o moştenire care trebuia dusă cu orice preţ mai departe sau situaţiile sociale tulburi creau condiţiile apariţiei unor ideologii revoluţionare. îmbrăţişând de-a lungul carierei mai multe ideologii. de multe ori. „Trebuie să fim conştienţi că orice clasificare este limitată şi se modifică în timp. Întâlnim. Exceptând cazurile în care omul intra în politică motivat de tradiţia familiei. politicienii. liderul politic nu poate fi înţeles şi definit doar cu ajutorul criteriului ideologic. încât nici nu mai au timp să se documenteze asupra ideologiilor acestora. demonstrează. ea nu poate să scoată în evidenţă toate tipurile posibile şi variaţiile lor. ferite de acest „microb” al „traseismului politic”. sunt atât de grăbiţi să sară dintr-un partid în altul. Trecerea unei personalităţi politice de la o ideologie la alta. termen folosit aici doar pentru nuanţa sa peiorativă. individual. indiferent de doctrina şi ideologia acestora.Practica politică a demonstrat însă că omului nu-i este chiar atât de greu să-şi schimbe sistemul de credinţe politice. lăsând la o parte tot ce este întâmplător.

Cum vă place./ Bărbaţi. IMAGINE POLITICĂ. luat ca individualitate. Fiecare individ poartă.CAPITOLUL III IMAGINEA LIDERILOR POLITICI „ Întreaga lume e o scenă. 1599) 1. Omul. IMAGINE PUBLICĂ. în decursul vieţii. modelează conduita umană după normele impuse de practica socializării. îşi asumă un rol şi un status. femei. toţi nu-s decât actori/ Ce ies şi vin pe rând: şi omul joacă/ Mai mult de-un rol în cele şapte acte/ Sau vârste ale vieţii” (Shakeaspeare. Convenţiile sociale ordonează şi ierarhizează o comunitate. ca să fie 32 . o mască.

Gustav. dar fără caracterul patologic al acesteia”. de mersul societăţii. Jung. trebuie să răspundă cerinţelor societăţii în care trăieşte. p. Amândouă imaginile sunt la fel de importante pentru definirea individului ca homo sapiens sau. aşa cum şi-a construit-o în devenirea sa. Humanitas.17. Bucureşti. se manifestă în conştiinţă ca produs inconştient şi anume mai mult sau mai puţin subit.acceptat de semenii săi. Politics and Communications. de experienţa politică acumulată. Richard. faptei şi opiniei”33.476. Ea se bazează mai degrabă pe activitatea imaginară a inconştientului. imaginea pare a fi produsul mai multor secvenţe care se întâlnesc pentru a crea portretul final. o atitudine legată de orice subiect în cauză sau amalgam al memoriei.. prin interacţiunea socială cu ceilalţi şi imaginea celorlalţi despre el. În viziunea lui Nicolae Frigioiu. 33 . „Imaginea este un atribut cognitiv al unui individ. R. mentalităţile. credinţei. Majoritatea miturilor despre creaţie. al liderilor. cel care va fi „aruncat” pe piaţa politică. Tipuri psihologice. mai actual. Fiecare imagine poartă în ea istoria lumii în transformarea şi devenirea ei. Acestea sunt fixate sau 33 34 Fagen. El se află la intersecţia a două imagini pe care trebuie să le împace. modificările fiind provocate de aşteptările susţinătorilor. cultura acumulată de omenire de-a lungul timpului. inclusiv mitul creştin. psihicul uman se caracterizează prin capacitatea de a codifica formele vizibile şi de a le transforma în elemente elemente ale comunicării. homo sapiens sapiens. Imaginea despre sine. Carl Gustav Jung34 consideră imaginea „o reprezentare imaginară care se referă doar indirect percepţia obiectului exterior. p. dau întâietate cuvântului şi nu imaginii în apariţia lumii.. Imaginile colective. Little Brown and Co. o credinţă despre ce se va întâmpla în viitor. o opinie. 1997. oarecum ca o viziune sau ca o halucinaţie. tradiţiile. 1966. În cazul personalităţilor. Întâmplător sau nu. Dar şi acest portret final este supus schimbării. Carl. în general. Imaginaţia modifică percepţia brută a lumii şi o modelează în conformitate cu credinţele. se constituie în imaginarul colectiv. „imaginea publică poate fi definită ca un complex de reprezentări colective ale unui grup generate de rememorarea sau reactualizarea unor imagini legate de trăirile sale efective. poate fi o amintire sau o reamintire a unei întâmplări trecute. formate de-a lungul istoriei şi care nu variază de la o persoană la alta.

Lipsa de coerenţă a imaginii duce 35 Frigioiu. fenomenul de identificare simbolică a viitorului ales cu rolul de om politic şi. 34 . practic. se alege „ambalajul” inspirat şi cu ajutorul tehnicilor de publicitate se induce credinţa că este imperios necesar ca acest candidat trebuie ales. Bucureşti. Editura comunicare. Toate acestea au ca scop declanşarea şi accelerarea procesului de adeziune în favoarea candidatului. Specialiştii în marketing politic şi electoral încearcă să adapteze imaginea candidatului la aşteptările electoratului. electoratul crezând cu adevărat în transformarea aproape magică a personajului negativ în personaj pozitiv.”35. în această situaţie. Liderul politic trebuie „etichetat”. Ca expresie a inconştientului colectiv. el nescesită ca orice produs un termen de valabilitate şi garanţie. p.selectate pe retina timpului prin imaginarul social ca «expresie nemijlocită a unor activităţi vitale de natură psihică». E adevărat că există cazuri în care schimbările inspirate de imagine au adus beneficii personalităţii politice. b. Astfel „cumpărătorii” se vor îndoi de seriozitatea lui. cu minimum de mijloace”(Bogdan Teodorescu et al. Pe de altă parte. echilibrată. de posibilii alegători. cu o nouă identitate. colectiv şi primordial. „Marketingul politic-creaţie a secolului al XX-lea desemnează ansamblul de tehnici care au drept obiective: a. adaptarea imaginii unui candidat în funcţie de electoratul vizat. Imaginea publică a liderilor şi instituţiilor politice. trebuie cultivată. Această imagine de marcă trebuie păstrată.. cu instituţia pe care vizează s-o conducă. 21). imaginea publică poate fi definită ca proiecţia simbolică a unor experienţe fundamentale în viaţa umanităţii care îi conferă sens şi semnificaţie prin atitudinea indivizilor faţă de aceste experienţe. Ca şi în cazul unui produs care trebuie vândut.ro. de pe o zi pe alta. mai departe. Nicolae. Se crează un profil simbolic adaptat cerinţelor momentului şi îmbrăcat. cunoaşterea acestuia de un număr cât mai mare de lectori. de multe ori. Cursuri universitare. 2001. obţinerea numărului de voturi necesare câştigării competiţiei electorale. crearea diferenţelor dintre candidat şi contracandidaţii săi. imaginea unui om politic nu poate fi schimbată brusc.149.. orice schimbare de nuanţă putând aduce deservicii grave personajului ce-o poartă. Ea trebuie să fie coerentă. un caracter impersonal. c. Imaginea publică are. evident. numai el va satisface nevoile publicului-ţintă reprezentat. Ei provoacă.

nu mai ţine doar de lider. A doua situaţie se referă la consevarea acestei imagini simplificate. Liderul politic nu poate însă să rămână cu această imagine cosmetizată odată ce a ajuns la putere. influenţând astfel şi modul de 36 The Brand Image and Advertising Effectiveness. Citindu-le sau văzându-le opera. inteligenţei.24. Bucureşti. l-a ales. procesul de construcţie al imaginii nu se mai desfăşoară într-o singură direcţie. idei şi credinţe asociate unei mărci datorită prezentării ei. Cursuri universitare. de exemplu. Imaginea de marcă se fixează şi se conservă în memoria publică prin poziţionare şi consolidare. 2004. friptura cu cartofi prăjiţi.la declin. oamenii îşi crează o anumită imagine despre aceşti creatori şi cea mai mică nepotrivire.2004. reţinerea atenţiei publicului asupra ei. Este vorba aici de fenomenul de valorizare a imaginii unei personalităţi. care sunt cunoscute publicului mai întâi prin opera creat şi mai apoi ca persoană fizică de sine-stătătoare. de multe ori. dar şi pe cea despre operă. 7). Editura comunicare. bancurile etc. pot ştirbi. paradoxal. Imaginea devine astfel o fotografie. Nepotrivirile din imaginea prezentată alegătorilor şi pe baza cărora aceştia şi-au construit anumite aşteptări şi imaginea celui care practic exercită acţiunea politică se vor imediat la prima ezitare în programul propus. toate acestea impun o imagine a individului în care dimensiunea cognitivă dispare. În primul caz este vorba de reducerea imaginii la câteva trăsături esenţiale şi uşor de ţinut minte de către publicul ţintă. În această situaţie. Imaginea publică a liderilor şi instituţiilor politice. 1953 apud Frigioiu. nu numai imaginea formată despre autor. Interesant. Un «inefabil» social. Aprecierea publică apersonalităţii. dar şi pe cea a personajului artistic. incluzând publicitatea şi performanţele ei”36.. un substitut pentru programul politic al candidatului”(Frigioiu. „Imaginea politică propusă de tehnicile audio-vizuale se află la confluenţa dintre priza factorilor de seducţie ai personalităţii şi forţa de atracţie a stilului de viaţă burghez. poate să aducă dezamăgiri care. Confortul intim. un fenomen invers se petrece în cazul unor personalităţi artistice. La fel se întâmplă şi în cazul personalităţilor artistice care intră în politică. O greşeală făcută în arena puterii atrage nu numai deteriorarea imaginii personajului politic. bucuria vieţii în familia reunită la masa de duminică. în ochii publicului-ţintă.ro. l-a votat. p.O imagine de marcă este un „set caracteristic de sentimente. competenţei şi performanţei demonstrate în acţiunile politice vor fi esenţiale pentru păstrarea nealterată a imaginii omului politic. Nicolae. ci şi de publicul care l-a sprijinit. Research Library. 35 . de natură fizică.

aptitudinea generală „de a prevedea. Bucureşti. 39 Măgureanu. Însuşi Machiavelli preciza în Principele că «trebuie să te fereşti să fi urât şi dispreţuit». dar şi de modul în care îşi înfăptuieşte acţiunile. Toate acestea pot surveni în orice clipă. Georges. Politica şi utilizarea simbolurilor. Imaginea unei personalităţi populare este indisolubil legată de putere. Prestigiul reprezintă ecoul calităţilor unei personalităţi şi a modului prin care aceasta şi le pune în practică. aparent. oricât de responsabil şi competent ar fi. Iaşi. Nu trăim într-o lume ideală în care un om politic ar putea să fie ferit de erori. prestigiul. păstrarea şi exercitarea puterii. ea transmite siguranţă şi căldură.1997. „Deoarece. îi laudă sau îi ceartă şi îi pedepseşte în funcţie de faptele lor. a negocia. substituindu-se părintelui iubitor care îşi ocroteşte căminul şi membrii familiei. Ca individ. Popularitatea depinde foarte mult de charisma pe care o degajă personajul politic.U. ea va fi contestată numai pe baza faptului că aparţine liderului care a dezamăgit. Imaginea omului politic are tendinţa de a se uza în procesul guvernării.F. individul nu poate tolera să recunoască rolul cheie al accidentalului. prestigiul. evenimente nedorite neplanificate. ca şi de popularitate. Virgil.”39 37 38 Edelman. accidente. „În viaţa politică. De prestigiu. presupune. Polirom. p. la momentul respectiv. Paris P. p. autoritatea şi competenţa sunt printre principalele calităţi şi aptitudini pe care un lider politic trebuie să le deţină pentru a atrage atenţia şi ataşamentul susţinătorilor. în această situaţie. toate fiind facultăţi a căror folosire nu se impune cu aceeaşi evidenţă ca o abilitate pe care o putem analiza după rezultatele dobândite şi incontestabile38”. Murray. are o mare importanţă pentru cucerirea. 1999. în viziunea lui Georges Burdeau.79. La politique aux pays des merveilles. p. al ignoranţei şi al proceselor neplanificate în afacerile lui. lucru care fi imposibil de realizat în cazul proceselor luate ca atare”.99. deşi nu este determinant. 1979. Studii de sociologie politică. se bucură şi oamenii de ştiinţă şi artiştii şi tot cei care au dat dovadă de rezultate remarcabile în cariera lor. a temporiza sau de a îndrăzni. 36 . el poate fi apreciat.85. iar imaginea liderului va fi ştirbită indiferent dacă este sau nu vinovat. Editura Albatros.37 Popularitatea.. liderul serveşte o funcţie vitală prin personificarea acestor procese. acuzat şi făcut responsabil. Indiferent cât de valoroasă ar fi opera celui care s-a „compromis” prin politică. de senzaţia de apropiere pe care o transmite electoratului. Ed.percepţie al creaţiilor datorate celui din urmă. Burdeau. Competenţa.

considerată ca validă în societatea respectivă. 37 .. Puterea poate fi obţinută prin forţă şi violenţă. „În mod normal.13. îşi crează drum până la cele mai ascunse reprezentări şi credinţe colective ale oamenilor. cit. Duverger. În procesul de personificare. .. Studii de sociologie politică. op. Ed.legitimitatea istorică sau tradiţională (forme monarhice de guvernământ). nu poate exista o societate stabilă din punct de vedere politic şi care şi care să evolueze fără a risca rupturi violente în absenţa autorităţii recunoscute (indiferent cum se obţine această recunoaştere) ca putere legitimă”40. dar nu poate fi menţinută.U. puterea şi prin ea. 1970. apud Măgureanu. Albatros. Liderul politic nu poate exercita puterea fără asentimentul celor pe care îi conduce. O PUTERE LEGITIMĂ. în acţiunea de justificare a faptelor lor faţă de naţiune.cit. 42 Ibidem. Institutions politiques et droit constitutionel.108. UN LIDER LEGITIM.Autoritatea politică nu poate privită decât prin prisma puterii. Un lider care are autoritate reprezintă un lider al cărui rol a fost recunoscut de opinia publică şi care se bucură de prestigiu. la rândul ei. Liderii totalitari au avut nevoie. Cu ajutorul manipulărilor şi simbolurilor.p. fiecare având la bază un anume tip de regim politic. în aceste condiţii.”41 În concepţia weberiană42. ediţia aII-a. îi oferă autoritatea necesară celui ce o exercită. Virgil.F. p. p. cei care o exercită. 2. de la acceptarea puterii ca un dat imuabil al clasei conducătoare văzute ca reprezentantă pe pământ a puterii divine până la admiterea ei ca mesager şi înfăptuitor al ideilor şi aspiraţiilor unei întregi colectivităţi. echilibru şi ocrotire nu-şi pot găsi locul decât prin acceptarea şi sprijinirea unei forţe guvernatoare. conducătorul întruchipează puterea legitimă care.109. P. Acest asentiment poate îmbrăca mai multe forme. legitimitatea se prezintă sub trei forme. Paris. M.. Autoritatea exprimă legitimitatea puterii. 1997. Bucureşti. op. 40 41 Ibidem.. de o motivaţie ideologică Legitimarea este înţeleasă ca aceea calitate „pe care o prezintă puterea de a se adapta imaginii despre putere. inducând senzaţia că nevoile de siguranţă. p.80.

astfel. Revoluţia Franceză din 1789 a produs prăbuşirea unor astfel de imagini. în practică. autoritare. Credinţele colective şi mentalităţile impuse de cincizeci de ani de totalitarism s-au perpetuat şi în perioada post-decembriste. consecinţele acestor căderi bruşte ducând până la dispariţia violentă a conducătorului care o purta. de exemplu. Vor fi percepuţi în continuare ca eroi eliberatori de sub jugul unei puteri devenite ilegitime.).. harismatică şi legalraţională. la înlocuirea lor cu personalităţi nu atât de extraordinare. duce la înlocuirea unei forme de legitimate cu alta pe baza negării vechii autorităţi şi apariţiei. a noii autorităţi. alţii.-legitimitatea charismatică sau personală (regimuri totalitare. în aceeaşi clipă. va încerca să se impună printrun alt tip de autoritate şi. în viziunea membrilor grupului. dictatoriale). Prin Revoluţia Română din Decembrie 1989 s-a înlocuit violent puterea a cărei legitimitate şi autoritate era deja contestată tăcut de multă vreme.. Max Weber consideră. în stare pură. Dar haosul instaurat în primele momente după declanşarea acţiunilor revoluţionare pot provoca ascensiunea şi decăderea. unii înconjuraţi de legenda disidenţei. că cele trei tipuri de legitimare se află în relaţie directă de corespondenţă cu trei forme de autoritate: tradiţională. dar pot să-l şi piardă în procesul guvernării. Liderii politici legitimaţi prin revoluţii. „Un tip de societate nu dispare niciodată dintro singură lovitură (. a conducătorului eliberator. Dar nici una din formele de legitimitate şi de autoritate nu pot exista. în timpul luptei pentru schimbare. confruntat cu situaţii în care forma de legitimare existentă nu mai corespunde. să-şi legitimeze altfel puterea. liderii politici posedă un capital de imagine extraordinar pe care-l pot îmbogăţi. Pentru a-şi menţine puterea un lider politic. prin sângele vărsat în acele zile de decembrie. relaţiile sale multiple. iar instituţiile puterii sunt reglementate. timp de aproape cincisprezece ani. de a asigura o existenţă echilibrată. dar dorinţa de reintrare în normal a oamenilor va duce. câştigă şi trebuie să-şi asume imaginea unor eroi salvatori. mai mult 38 . prin mişcări de eliberare. în anumite situaţii. apăruţi peste noapte din „tranşee”. au creat o elită a Revoluţiei care nu a încetat să se legitimeze.legitimitatea legal-raţională (regimuri democrate moderne). . dar capabile. prin revoluţie. Schimbarea unui regim cu altul. După ce situaţia politică intră oarecum în normal. în consecinţă. mai mult sau mai puţin codificate. Noii lideri.

p. rezistând numai bătălia dintre oamenii-partide şi susţinătorii lor. pe baza ideii că puterea tocmai înlocuită n-a făcut decât rău. puţin câte puţin. Jean. tind să se să se sublimeze în mituri a căror pregnanţă asupra mentalităţilor colective supravieţuieşte distrugerii vieţii colective”43.. Paris. Imaginea publică a liderilor şi instituţiilor politice.2004. 1986. Cursuri universitare. atât în rândurile populaţiei. Editura comunicare. Democraţia de vitrină nu va putea fi înlocuită cu o democraţie reală decât prin ridicarea nivelului de cultură politică. p. Formaţiunile politice au devenit apendicele unei personalităţi.sau mai puţin codificate. cât şi printre cei care ne conduc. indiferent de poziţia declarată a liderilor politici. apud Frigioiu. ideologia trecând pe locul noi. Essai sur l' anomie. se menţine şi ea ca un fel de marcă a noii societăţi. predomină oamenii-partide. Tendinţa revoluţionară de-a lua totul de la zero. 39 . Nicolae. lupta dintre ideologii dispare.120.10. Bucureşti.ro. Editure de la Decouverte. Héresie et subversion. astfel că şi acum. Lipsa de cultură politică a ajutat şi ea. În arena politică. 43 Duviggnaud.

CAPITOLUL IV LIDERII ŞI MITURILE POLITICE

„ De ce nu-s oamenii aşa cum par; / Sau, dacă nu, să nu mai pară oameni.” (Shakespeare, Othello, III, 3) Evenimentele generatoare de emoţii profunde care au marcat existenţa umană s-au înscris în memoria colectivă, au creat credinţe puternice şi au fost ridicate de oameni la rangul de mituri. Nu întâmplător, înţelepciunea populară spune că orice basm, orice legendă conţine un sâmbure de adevăr. Eroii antichităţii îmbracă haine moderne, îşi asumă noi identităţi şi continuă să trăiască printre noi, pentru că, inconştient, noi, sperând, îi invocăm mereu. „De la primele reprezentări figurative ale vieţii din neolitic şi până la producţia reprezentărilor simbolice despre viaţa politică-post revoluţionară cultura umană a absorbit conţinuturile antagonice ale acestor producţii, a reţinut în sistemul său de valori acele credinţe, simboluri şi imagini care exprimau cel mai bine imperativele momentului şi forţa de coagulare a acţiunilor sub haina politică a mitului politic şi religios”(Frigioiu, 2004, 10). Comportamentul politic al unui popor este marcat şi influenţat de matricea caracterială a propriei culturi. Prin matricea caracterială a unei culturi înţelegem, alături

40

de valorile fundamentale, „reprezentările cele mai adânci despre lume şi viaţă ale unui popor, aşa cum s-au cristalizat ele în nucleul de atitudini emoţionale faţă de situaţii specifice, în procesul formării identităţii de sine, în cadrul unei realităţi primare numită Patrie sau loc de origine.44 În funcţie de condiţiile favorabile sau nefavorabile cu care se confruntă o naţiune în istoria sa, matricea caracterială a culturii poate suferi modificări mai mult sau mai puţin esenţiale. Centrul său de reprezentări, propriu viziunii despre lume şi viaţă a poporului de care aparţine şi familiei culturale din care face parte, se va menţine, însă, cât timp va exista naţiunea în cauză. Revoluţia Română din Decembrie 1989, moment de trecere simbolică dintr-o lume în alta, din spaţiul întunecat al totalitarismului în cel luminos al democraţiei, prin modul ei violent şi sângeros de desfăşurare, a provocat crearea unei noi mitologii, preluând din vechile credinţe firul conducător al poveştii. Astfel, victimele din Decembrie' 89 păzesc şi legitimează idealurile Revoluţiei conform unei teze centrale a antropologiei culturii proprie culturilor romanice de sud: „morţii poruncesc celor vii” 45. Aşa cum Meşterul Manole a avut nevoie de o jertfă omenească pentru a-şi ridica mânăstirea, noua viaţă politică românească şi-a pus temeliile în pământul îmbibat de sângele martirilor Revoluţiei. Nevoia de lideri care să răspundă aşteptărilor populaţiei a devenit imperioasă în spaţiul gol lăsat de schimbarea bruscă a unei lumi cu alta. Noii conducători legitimaţi prin Revoluţie sau, mai târziu, prin diferite forme de disidenţă, trebuia să fie asimilaţi unor modele, să răspundă unor aşteptări. Dar oamenii aşteptau şi aşteaptă în continuare lideri noi care să n-aibă nevoie de purificarea simbolică prin sângele din Decembrie ca să trezească în suflete speranţa şi aspiraţia spre bine, spre normalitate. Astfel, panteonul mitologiei politice post-decembriste începe să se formeze treptat încă din primele zile ale Revoluţiei. „Oamenii politici devin personalităţi politice, personalităţile se transformă în personaje politice şi, la capătul acestui drum, personajele politice se transformă în mituri politice. Această metamorfoză este uşor de perceput, pentru că se desfăşoară într-un interval de timp mai scurt decât viaţa unui om. Figurile unor contemporani se detaşează şi
44 45

Ibidem, op.cit. p11. Ibidem, op.cit.p.11.

41

sunt încărcate de trăsături simbolice de însăşi generaţia din care se ridică. Orice mit politic (Părintele, Omul Providenţial,Salvatorul etc.) se repetă sau este repetat la nivelul fiecărei generaţii”(Bogdan Teodorescu et al., 2001, 256). Personalitatea politică preia, alături de calităţile excepţionale ale înaintaşului mitic, şi aura eroică a faptelor de vitejie săvârşite de acesta, devenind, din start, un personaj pozitiv care a trecut şi poate va mai trece prin încercări grele pentru a statornici binele public. Politicianul care a făcut greşeala să fie perceput negativ de populaţie, încă din primul moment, indiferent de calităţile sale, va intra automat în rândul eroilor care au slujit răul şi greu îşi va mai putea salva imaginea. Interesant este mecanismul prin care un lider politic, perceput iniţial ca personaj pozitiv, sfârşeşte în postura nefericită de provocator al tuturor suferinţelor de pe pământ şi rămâne înscris în memoria colectivă cu această imagine întunecată. Nu numai faptele sunt cele care schimbă imaginea ci şi evenimentele necontrolate, situaţiile dramatice gestionate precar, momentul istoric în care îşi face apariţia pe scena politică personajul în cauză. De multe ori se aude despre o anumită personalitate a cărei imagine a sugerit grave deteriorări şi a fost înscrisă simbolic pe lista eroilor negativi că alta i-ar fi fost soarta dacă ar fi apărut în alte vremuri şi sub alte auspicii. Tradiţia şi cultura poporului român, formate în spaţiul est-european, impun dominaţia mitului fondator al Statului şi apoi al instituţiilor fundamentale, Şcoala, Biserica, Armata, fără de care identitatea naţională s-ar disipa. „Mitologia instituţiilor este însă mai greu de sesizat. Ea se coagulează şi se structurează în perioade foarte lungi de timp. Această situaţie face ca, de multe ori, în percepţia generală instituţiile să fie considerate un dat extrasocial, o realitate care nu poate fi schimbată fără a se afecta grav însăşi viaţa oamenilor46”. Statul, însă, ca abstracţiune, este personificat prin cei care ajung la conducere, aceştia, la rândul lor, se legitimează prin poziţia obţinută în ierarhia Statului. Se crează, la nivel simbolic, un cerc vicios, în care omul apare în postura de creator, dar şi de instrument al Statului, iar acesta din urmă stăpâneşte, dar este şi stăpânit de om. Ca să-şi desăvârşească portretul, liderul politic are, astfel, nevoie de o dublă legitimare: cea a poporului, văzută prin prisma mitului în modelul căruia s-a înscris,
46

Teodorescu Bogdan et al., Marketing politic şi electoral. Cursuri universitare., Bucureşti, SNSPA, 2001, p.256.

42

calităţilor şi faptelor sale din timpul vieţii. în funcţie de aşteptările momentului. Dacă procesul de mitizare intră în acţiune după moartea fizică a eroului. p. Science.93. p. Liderul Aşteptat de un popor. Ed. astfel. Apar poveşti despre care oamenii chiar cred cu convingere că sunt reale. iartă. Aceasta primeşte. potrivite unui model-ideal care trezeşte nostalgie pentru vremuri trecute şi aşteptări noi pentru prezent. Aici se reliefează importanţa ritualului politic ca mijloc de legitimare şi ca păstrător al miturilor fondatoare. e vital să fie ascunse). un adevărat folclor politic pe seama personalităţii politice. Bronislaw. de folclorul său politic. şi acestea mult exagerate. poveştile nu-şi schimbă cu nimic conţinutul. pentru naţiune. Polirom. and Religionand Other Essays47. and Religion and Other Essays. În schimb. ci trăind în cadrul «texturii sociale a tribului său». cum ar fi modestia (nu vrea ca lumea să îi ştie toate faptele bune) sau de păstrător al secretului (sunt lucruri care. marile mituri politice ale omenirii. că nativul învaţă miturile poporului său nu din poveşti.răspunzând unor anumite orizonturi de aşteptare şi.25 43 . paradoxal. mult mai puternice. dar care au fost gândite şi dorite de susţinători. În funcţie de imaginarul colectiv al unui popor. ba chiar li se adaugă o aură de taină. odată ajuns la putere. dar şi datele spaţiului şi timpului politic contemporan acestuia.. Magic. Salvatorul. calităţile extraordinare ale modelului invocat şi devine un personaj-mit. Se naşte. 1985/1999. iau înfăţişări şi identităţi proprii. arăta în lucrarea sa Magic. pedepseşte. dacă procesul de mitizare începe şi se constituie în timpul vieţii liderului politic. Părintele etc. în viaţa reală. în care personajul principal. În decursul vieţii sale sau după. New Zork. eroul politic contrazice multe din faptele şi spusele atribuite. Antropologul Bronislaw Malinowsky. în ochii oamenilor. fiecare purtând caracteristicile înaintaşilor exemplari intraţi în istorie. la un moment istoric dat. spune sau chiar face. fiecărui personaj politic important i se atribuie un mit sau mai multe. Eliberatorul. care le face. li se adaugă unele noi. Iar liderului i se mai adaugă calităţi noi pe listă. eroul politic mitizat. se încarnează într-o personalitate politică reală. în imaginarul colectiv. 1964. la care aceasta a contribuit prea puţin sau de loc. 1948. şi mai credibile. cea a Statului. de aspiraţiile sale istorice. acestuia i se atribuie idei şi acţiuni de cele mai multe ori inexistente. apud Edelman Murray. salvează. 47 Malinovsky. Şi chiar dacă. Science. Politica şi ultilizarea simbolurilor. Bucureşti.

El se constituie în imaginea liderului ideal: patriot. naţionalist. ca mod de formare. de la polul pozitiv şi negativ. bun diplomat. Imaginea domnitorului apare în triplă ipostază: Întemeietor. Acest lucru a fost constatat şi în 48 Bogdan Teodorescu et. a avut la bază folclorul politic. Cursuri univesitare. SNSPA. unui adversar ideologic. Marketing politic şi electoral. el este conducătorul care. Revoluţionarul. Pe de altă parte. care a fost şi sanctificat acum câţiva ani. Avram Iancu. au stat la baza construirii acestui mit. Alexandru Ioan Cuza reprezintă. Sfinxul reprezintă un mit politic modern. 262-263. vizionar. peste ani. reprezintă exemple de personaje exemplare care au dus la apariţia acestui model istoric. Sfinxul de la Bădăcin. pentru identificare. liderii subscriu unui model pe care trebuie să-l păstreze pentru a-şi conserva şi perpetua imaginea. 2001. Odată ce şi-au asumat rolul de om de politic. şi-a părăsit palatul şi straiele bogate pentru a vedea cum trăiesc supuşii săi şi a le asculta păsurile. el însuşi. ca în basme. Părinte şi Om Providenţial. Bucureşti. Iuliu Maniu. bun negociator etc. Mihai Vitezul. Tudor Vladimirescu.al. cunoscute şi demascate şi pot avea ca rezultat trecerea drastică a imaginii. încercările propagandistice de a modela miturile pentru a servi intereselor unui grup sau unei persoane sunt. El este cel care a făcut reforma agrară din 1864. în politica actuală. înscrise în imaginarul colectiv al poporului român. Acest mit. se constituie în cel de-al doilea mit al spaţiului cultural şi istoric românesc.Spaţiul românesc şi-a creat miturile şi el miturile sale în funcţie de evenimentele cruciale cu care s-a confruntat poporul de-a lungul secolelor. prototip al idealului modern al Unirii. apărător al gliei şi al credinţei. Constantin Brâncoveanu. un model demn de urmat şi la care. Patru modele48 de personaje exemplare se evidenţiază pregnant în peisajul autohton: Primul mit este cel a Domnitorului Medieval. apărut în perioada interbelică şi care a adunat trăsăturile unor oameni politici exemplari. el este simbol al dreptăţii sociale. prin personalitatea sa istorică exemplară. încercând să schimbe lumea în bine. căruia i s-a spus. Sfinxul a fost porecla dată lui Ionel Brătianu şi apoi. pp. în cele din urmă. Personalităţile politice contemporane se raportează şi sunt raportate unora dintre aceste mituri. Corneliu Zelea Codreanu sunt înaintaşii ale căror trăsături morale şi intelectuale. Basarab I. se fac dese trimiteri. 44 . cel care se răscoală împotriva nedreptăţilor sociale şi politice.

264). Se opusese vechiului regim şi acum iată. Din perspectiva mitologiei politice.. Nicolae Ceauşescu afost anti-modelul liderilor politici români. „Paradoxal. Apeluri la mituri. privit în dublă perspectivă. Legitimitatea şi autoritatea i s-au conturat încă din primele zile ale evenimentelor din decembrie. În viziunea autorului citat. Devenise Revoluţionarul-Eliberator şi un întreg orizont de aşteptări se îndrepta asupra 45 . unde cultul personalităţii dus la extrem s-a dovedit a fi cea mai periculoasă armă pentru păstrarea imaginii pozitive. mitul Nicolae Ceauşescu a fost întruchiparea răului absolut. de spus un cuvânt important în viaţa politică şi-au conturat o imagine corespunzătoare modelului invocat sau atribuit. de ce să nu profite. 2001. Prima figură concretă de lider politic care şi-a făcut apariţia încă din timpul Revoluţiei este Ion Iliescu.) Odată cu prelungirea tranziţiei şi sărăcirea populaţiei. de asemănarea cu un personaj exemplar. mitul lui Nicolae Ceauşescu va rezista atâta timp cât nu-şi va face apariţia un lider politic capabil „să realizeze un act ritual de re-întemeiere a României”.. primul mit al României post-decembriste a fost Nicolae Ceauşescu.. mitul lui Ceauşescu s-a deplasat de la imaginea de rău absolut către cea de megaloman de neînţeles”(Bogdan Teodorescu et al.cazul regimurilor totalitare (Stalin. cea a populaţiei şi cea a însuşi liderului politic.) În primii doi ani după revoluţie. Ion Iliescu întruneşte trăsăturile Părintelui. Formatorii de imagine politică încearcă să înscrie personalitatea liderului în mitul politic de care se apropie cel mai mult.. lua parte activă la eliberarea de sub jugul totalitar şi schimbarea în bine a lumii. De accea. Ion Iliescu a ştiut să-şi construiască şi să-şi păstreze imaginea. Revoluţionarului şi Preşedintelui. Pe de altă parte. în crearea imaginii sale. până acum. În primele momente după revoluţie.. dacă liderul politic contemporan întruneşte trăsături esenţiale ale mitului invocat şi poate fi chiar persoana aşteptată în acel moment. se vede clar şi în societatea românească post-decembristă. Lenin şi Ceauşescu). totul depinzând şi de situaţia politică din acel moment şi de aspiraţiile electoratului.(. (. Personalităţile care au ajuns la putere sau au avut. dar este mult mai puţin periculoasă. Aura de disidenţă creată până în decembrie 1989 a contribuit la conturarea imaginii sale ulterioare. Desigur şi această tehnică îmbracă o tentă de manipulare a alegătorului. A intrat pe noua scenă politică odată cu Revoluţia. profitând chiar de momentele cheie când s-a aflat pentru prima oară în opoziţie (1996-2000).

„Acest capitol al evoluţiei sale de imagine are două dimensiuni: cea pozitivă . aflat în funcţia de prim-ministru.Preşedintelepoliticianul retrograd-criptocomunist”. persoană cu o mare experienţă politică.. Cursuri Universitare. la un nou mandat de preşedinte. astfel. nu i-au ştirbit 49 Teodorescu. conform Constituţiei. Înfrângerea la alegeri din 1996 nu-l va îndepărta de modelul de Preşedinte. Poporul s-a revoltat împotriva lui (1996). l-au consacrat în timp ca model/prototip al Preşedintelui”49. „Mitul Părintelui are două sub-tipuri: Întemeietorul (Romulus.50 Bătălia electorală din 2000. preşedintele PSD.. Toate aceste atribute. op.Preşedintele / politicianul bun. disidenţa sa îi legitimase oarecum locul în rândurile revoluţionarilor. i-au transormat imaginea în cea a unui Părinte. A dat tablele legii (Constituţia). i-a adus atributele unui Salvator. La acest lucru a ajutat şi prestaţia mass media româneşti şi străine care-l transformau pe Ion Iliescu în singura soluţie pentru păstrarea democraţiei. într-o perioadă istorică nouă a României.) Destinul lui Iliescu s-a pliat uluitor de exact peste acest mit. 50 Idem. câţiva ani în urmă.” Indiferent de contestările de care a avut parte şi în perioada 2000-2004.264. primul preşedinte al României post-decembriste. În tinereţe-prieten / apropiat al Faraonului (Ceauşescu). A despărţit apele în decembrie 1989. Isus. (. Existenţa sa politică din 1989 acum îi era reproşată de o parte din alegători. mai ales prin detaşarea politică pricinuită de faptul că nu mai putea să aspire. A devenit. în 1992. Iliescu a ştiut să-şi păstrezeze atributele imaginii conturate până acum. S-a revoltat (1971) şi a plecat în pustie (Editura tehnică). Electoratul care nu l-a votat îi recunoştea greutatea politică. 2001. şi cea negativă . Mahomed. „cvasiunanimitatea primei alegeri în funcţia de preşedinte.) şi Păstrătorul. precum şi întâietatea în această funcţie. A rătăcit în deşert (Guvernarea Văcăroiu). SNSPA.cit. 46 .lui. Iliescu a fost legitimat din mai multe surse: reprezentat de marcă al Revoluţiei.. p. Ca lider politic.264. pentru care cel mai exact exemplu este Moise. Negru-Vodă etc. Comportamentul său a îmbrăcat şi mai tare atributele unui Părinte. aşa cum. favorizate şi de contextul politic şi social. Bogdan et al. chiar dacă îl contesta la acel moment. Chiar crizele politice provocate în această perioadă prin nenumăratele înfruntări dintre el şi Adrian Năstase. Bucureşti. când în ultimul tur de scrutin prezidenţial l-a avut contracandidat pe Corneliu Vadim Tudor. garant al democraţiei şi al reformei.. p. Marketing politic şi electiral.

imaginea de om politic pe care experienţa şi chiar vârsta îi conferă din start o autoritate care nu mai poate fi contestată. însă. Fără a candida vreodată la o o funcţie înaltă în ierarhia puterii. Edificiul său de imagine va suporta încă. Corneliu Coposu a fost liantul Convenţiei Democrate. Ibidem.cit. SNSPA. cu numai două zile înainte de scrutinul doi al alegerilor prezidenţiale din decembrie. p. Cursuri Universitare. a candidatului social-democraţilor. Marketing Politic şi electoral. În 1996. Aşa cum aprecia Bogdan Teodorescu51 în 2001. A apărut în viaţa politcă de după 1989 ca reprezentat al eroilor anticomunişti care au suferit ani grei de temniţă. Potopul”. p. s-a impus ca un lider al opoziţiei. tente de culoare. cel despre care se credea că îi este urmaş politic. a reuşit să impună „schimbarea”. Dispariţia fizică a lui Corneliu Coposu a determinat şi sfârşitul acestei alianţe politice. Convenţia Democratică ajungând la putere. Bucureşti. nuanţări. aveau la ce se raporta. în anii ce vin. Corneliu Coposu constiuie o personalitate unică în istoria politicii româneşti postdecembriste.265. Toate acestea nu fac. Oamenii. nu riscau să se piardă în hăul format din spaţiul lăsat de distrugerea unei lumi şi crearea alteia noi.266. în timpul ultimului său interviu ca preşedinte. op. „Ion Iliescu este un personaj intrat în istorie. ideologia unui partid istoric. Evenimentele sunt încă prea proaspete pentru a putea fi deocamdată comentate şi înţelese. 47 . el s-a înscris în panteonul mitologiei postrevoluţionare ca Sfântul Politicii. a provocat o deteriorare a imaginii acestuia din urmă. a cărei lipsă de afinitate ideologică nu putea rezista fără prezenţa simbolului său. decât să aducă culoare unei portret bine creionat care şi-a găsit locul în galeria oamenilor politici care au marcat spaţiul românesc. contestări”. Martirul52. A readus la lumină. Imaginea lui Corneliu Coposu sa cristalizat în ceea de sfânt al politicii. Cert este că „urecherea” publică. pentru moment. dar nu a trezit în rândul populaţiei sentimente de afecţiune şi nici dorinţe de identificare.al. Atitudinea lui Ion Iliescu în timpul campaniei electorale din iarna lui 2004 şi cea de imediat de după alegeri a trezit nenumărate contestări şi a atras din partea unor analişti politici ai vremii şi comentariul că Preşedintele foloseşte formula „după mine. Adrian Năstase. multe dintre ele provenind chiar din partea aliaţilor săi politici şi a tineretului social-democrat în mod special. Actul de graţiere al lui Miron Cosma în ultima zi de exercitare a mandatului de preşedinte i-a adus lui Ion Iliescu nenumărate contestări. după anii de totalitarism. Acest lucru se poate explica prin înălţimea 51 52 Bogdan Teodorescu et.

după cinzeci de ani de dictatură comunistă. atitudinea sa de reformator cu orice preţ nefiind pe placul populaţiei sărace şi speriate de spectrul întunecat al zilei de mâine. părea a avea toate şansele ca să se impună ca un invingător în viaţa politică. când a fost numit prim-ministru. părintele politic şi originea străină. momente pe care n-a ştiut sau n-a putut să le gestioneze. Legitimarea lui Petre Roman a fost tot timpul negativă. Apărut şi el în viaţa politică românească în timpul Revoluţiei. iar 53 Ibidem. În 1992.cit. punându-i în umbră încercarea de revenire. permanent motiv de contestare. chiar dacă apariţia sa în campania electorală din 2004 în postură de candidat la preşedinţie n-a trezit decât nostalgia personalităţii politice ce ar fi putut să devină. Petre Roman a mai avut nenumărate ocazii de a se înscrie pe orbita vieţii politice româneşti. Tânăr. Rămâne totuşi un reprezentant de marcă al politicii de după 1989. departe de astă dată de Părintele pe care îl renegase. rol care i se potriveşte având în vedere calităţile de bun comunicator. nu se potrivea în acel moment istoric. Nu s-a întâmplat acest lucru. chiar din interiorul propriului partid. Petre Roman a dat senzaţia că-şi va spune cuvântul cu adevărat în politica României. Dar chiar în această perioadă îşi face apariţia. 48 . şi-a asumat o parte din moarte încă din timpul vieţii(prin renunţarea la orice ambiţie personală)”53. plin de forţă. când. dar şi Distrugătorul său politic. ca şi Părintele. charisma şi. oamenii se simţeau mai în siguranţă cu Părinte Ocrotitor la conducere. Petre Roman este. acelaşi personaj politic îi va lua locul la cârma Partidului Democrat. dar imaginea sa. intraţi în lupta pentru putere. prototipul Fiului Răzvrătit. Peste un timp. Deşi. Mai mult. Ion Iliescu. din perspectiva mitologiei politice post-decembriste. charismatic. După ce FSN s-a scindat. nu în ultimul rând. mandat care s-a încheiat brusc şi strălucitor. relaţiile internaţionale. umbra Tatălui fiind mai puternică pentru el şi în rol de conducător al Partidului Democrat. el reprezenta simbolul unei lumi noi. contribuind la neîmplinirea sa politică. a câştigat alegerile pentru funcţia de preşedinte al FSN. în primii ani. ocupă pentru un timp funcţia de ministru de externe. deşi fermeca. Pe de altă parte imaginea de martir „nu putea fi desăvârşită decât prin moarte. Petre Roman avea toate datele liderului de tip occidental. Imaginea lui Coposu a servit ca sursă de legitimare pentru alţi actori politici. Roman a pierdut oportunitatea de a se legitima prin Revoluţie. Traian Băsescu. op. pe scena politică.266.idealului moral pe care îl reprezenta. p. Din 1990. Pe timpul Convenţiei Democrate.

Partidul România Mare s-a format în jurul personalităţii sale. Ministru de externe în guvernul Văcăroiu. prin trăsăturile. se păstrează şi în continuare. Aerul. cu aceeaşi stare de tensiune niciodată ajunsă la punctul când trebuie să explodeze. a fost şi este încă marcat de prezenţa dominatoare a mitului Părintelui întruchipat de Ion Iliescu. dar cu o tentă autoritară. Personaj charismatic. în acelaşi grad.în funcţie şi de evenimentele următoare ale vieţii politice în care continuă să fie un membru marcant. Adrian Năstase a avut de câştigat.rezultatul votului a indicat numai numărul membrilor noii formaţiuni politice al cărui lider este. Adrian Năstase. susţinători devotaţi şi duşmani înverşunaţi. Din perspectiva mitologiei politice. cu un discurs clar naţionalist şi populist. deşi a apărut mai târziu pe scena politică decât Roman. dar şi de pierdut. O parte din numărul mare de voturi primit la alegeri. când a intrat în turul doi alături de Ion Iliescu. Nici imaginea mult mai umană prezentată în campania electorală din 2004 n-a reuşit să-i facă pe alegători să treacă peste bariera strecurată inconştient. să se schimbe. În timpul alegerile din 2000. deşi prezintă altă personalitate şi alt tip de comportament . 49 .A. atrage. i se datorează şi lui Ion Iliescu. Unii dintre ei au scris şi cărţi în care Corneliu Vadim Tudor era prezentat ca un geniu al răului. dar fără revoluţie. preşedinte al Camerei Deputaţilor (1996-2000) şi apoi primministru şi preşedinte al PSD (2000-2004) şi acum din nou preşedinte al Camerei Deputaţilor. comportamentul şi discursul său politc. Corneliu Vadim Tudor.. deşi nu suficient pentru a-i asigura poziţia supremă în stat. în bine sau în rău. Cei care l-au părăsit au devenit duşmanii săi de moarte. susţinătorii săi personificând dezastrul în liderul învins. ceilalţi membri rămânând permanent într-un con de umbră. comportamentul şi discursul rezervat şi intelectual n-au atras ataşamentul populaţiei. dar n-a trezit niciodată cu adevărat popularitatea în rândul maselor. De altfel şi comportamentul său politic îi este propriu unui lider dictatorial. modelul reprezentat de Adrian Năstase nu s-a conturat cu precizie încă. dar niciodată întru totul Răzvrătit. El poate să câştige noi valenţe. Imaginea de Fiu. Deţine calităţile incontenstabile pentru un adevărat om politic. Imaginea lui Adrian Năstase a avut de suferit în urma pierderii alegerilor din 2004 în favoarea lui Traian Băsescu şi a Alianţei D. moştenitor al acestuia. Privit de mare parte a populaţiei ca un urmaş. Adrian Năstase s-a remarcat ca un lider politic democrat. subscrie mitului Revoluţionarului.

imaginea pe care i-au creat-o mass media şi oponenţii politici nu a diferit de cea din 2000. obţinând destule voturi ca să prezinte importanţă pe scena acţiunii politice.mass media româneşti şi străine îl caracterizau drept pericolul naţionalist care riscă să distrugă o democraţie incipientă. mitului lui Alexandru Ioan Cuza. Căderea din poziţia de Lider Aşteptat. plimbări inopinate prin Capitală fără escorta Serviciului de Pază şi Protecţie. Dar discursul său împănat cu trimiteri la trecutul glorios al naţiunii. Dar Emil Constantinescu şi-a asumat cu demnitate înfrângerea şi a renunţat să mai candideze pentru alegerile din 2000. pierderea credibilităţii în faţa unei populaţii care şi-a proiectat în el toate speranţele pentru o schimbare socială în bine. concis. în detritementul situaţiei de astăzi şi. Emil Constantinescu datorează o mare parte din succesul înregistrat în 1996. Din păcate. „Punctul culminat al loviturii de imagine a fost acela că însăţi mass media pedeseriste au pronunţat numele lui Alexandru Ioan Cuza ca o remarcă iritată în urma lansării Proclamaţia de la Ruginoasa”. Dar această construcţie de imagine n-a mai convins pentru multă vreme electoratul care a simţit că a fost modelată artificial. Nici contextul politic nu i-a ajutat preşedintelui Convenţiei Democrate. antisemit. legitimat de un Sfânt al Politicii (Corneliu Coposu). În campania electorală din 2004. să vadă cum o duc muritorii de rând. Şi după alegerea sa ca preşedinte. discursul liderului politic au fost cosmetizate şi ele ca să corespundă mitului istoric invocat. creând pentru o parte din populaţie senzaţie că respectă şi pune încă o dată în practică legenda „Dreptăţii Sociale”. schimbarea de imagine pe care a încercat-o în ultima perioadă. atingând problemele esenţiale şi de zi cu zi ale unei părţi importante din electorat. Privit iniţial ca naţionalist. Construcţia imaginii sale s-a bazat pe asemănarea fizică dintre candidat şi personajul exemplar pe care şi-l alesese drept model. Emil Constantinescu a încercat să respecte modelul ales. formaţiunea politică pe care o reprezintă a intrat de fiecare dată în Parlament. Totuşi.. nici revenirea lui pe scena politică în postură de preşedinte al unui partid de buzunar nu i-a mai adus salturi de imagine. când a fost ales Preşedinte al României. că nu corespunde personalităţii adevărate a celui ales. i-a adus destui susţinători. comportamentul. n-a fost privită cu convingere de oponenţii politici şi a dezamăgit o parte din susţinători. anti-maghiar etc. a provocat deteriorarea ireversibilă a imaginii lui Emil Constantinescu. Dincolo de toate 50 . în acelaşi timp. la obiect. Atitudinea.

a trezit simpatie şi încredere în rândurile populaţiei. În postură de lider politic se prezintă ca un administrator autoritar. Haiducul este acel personaj care se afirmă pe scena politică nu prin calităţi instituţionale sau elevate. Dar. trăsăturile unui Profesionist. în spaţiu românesc. mai apoi.al.. de lider democrat. brutal şi batjocoritor. idealurile proiectate asupra lui au rămas intacte.267. În exercitarea actului politic. Marketing Politic şi Electoral. Personalitatea politică Traian Băsescu subscrie mitului Haiducului. din perspectiva mitologiei politice. ci printr-un mod direct de a acţiona.acestea. Şi acum susţine noua putere de departe. Personalitate pragmatică. astfel. Oamenii n-au apucat niciodată să-l cunoască în profunzime şi. Traian Băsescu este un pirat. fiind astfel pe placul cetăţeanului obişnuit. dar. p. pe de altă parte 54 Bogdan Teodorescu et. aşteptările. sau. Cursuri Universitare. Poate şi faptul că n-a fost prezent tot timpul în viaţa politică a ajutat la conturarea acestei imagini preponderent pozitive. SNSPA.ministru al Transporturilor în guvernul Roman şi pe timpul Convenţiei Democrate. Theodor Stolojan a promis public că. preşedinte al Partidului Democrat după Roman. frustrat de discrepanţele sau tensiunile sociale”54. Traian Băsescu este privit din dublă ipostază: „(. bun profesionist şi organizator. După ce a fost nominalizat candidat la preşedinţie din partea Alianţei Dreptate şi Adevăr la alegerile din 2004. La început în postură de lider tehnocrat. fără reţinere. prezenţa sa în arena puterii n-a ţinut niciodată mult. Bucureşti. el rămâne cel de-al doilea preşedinte al României postdecembriste şi prima dovadă a dezvoltării democraţiei prin jocul politic al alternării la putere. preşedinte al României pentru următorii cinci ani. Succesul său popular se datorează faptului că pune la colţ boieri (politicieni) într-un mod livsit de echivoc. 51 .. a dispărut iar. un haiduc. după ce-şi va rezolva problemele de sănătate. ca un prelat care vine să binecuventeze o noua construcţie. Theodor Stolojan a fost perceput ca un simbol al responsabilităţii şi competenţei. specific oamenilor simpli din rândul cărora provine. invocând motive medicale şi a lăsat locul vacant pentru Traian Băsescu. Theodor Stolojan primeşte. speranţele.) ca actor principal al crizelor sociale şi politice. se va întoarce şi va participa în viaţa politică. Din clipa în care a intrat în arena politică a fost tot timpul un învingător . ales primar al Capitalei două mandate la rând şi din decembrie 2004. echilibrată. de fiecare dată când a intrat în viaţa politică. „Din punct de vedere al imaginarului colectiv.

dar o parte dintre aceştia încă nu şi-au cristalizat o imagine clară.. perioadă dificilă din punct de vedere politic şi social. nu degeaba folclorul politic i-a creat şi porecla de „demolator de guverne” nu au afectat imaginea lui Traian Băsescu. Funcţia de Preşedinte al Statului îi va cere lui Traian Băsescu să-şi modeleze imaginea deja creată cu cîteva nuanţe de sobrietate. p. 55 Ibidem. op. Imaginea lui Traian Băsescu îşi găseşte originea şi în folclorul românesc. nu Feţi-Frumoşi sau fii de împărat. în basmele în care personaje obişnuite. lupte cu Uriaşii sau cu Dracii şi ies biruitori.cit. 52 .268. ci datorită isteţimii şi vicleniei ţărăneşti. O parte din popularitate şi-a câştigat-o şi prin modul neafectat şi apropiat de a se purta cu oamenii. Crizele sociale şi politice în care a fost implicat ca participant activ. Cât va pierde sau cât va câştiga imaginea a lui Traian Băsescu se va vedea în perioada următoare. În scena politică românească se mai găsesc actori în roluri principale. S-a dovedit în timp un adversar de temut în confruntările politice directe şi un specialist în gestionarea conflictelor. încât imaginarul colectiv să le asocieze unui mit. nu datorită puterii lor fizice sau talentului de luptători.şi ca liderul care rezolvă problemele”55. trec prin grele încercări. Personajul politic a fost întotdeauna umanizat de umorul dovedit şi de argumentele logicii simţului comun. Autoritatea şi legitimitatea câştigate presupun practicarea ritualului politic impus de Mitul Statului. trăsăturile lor nu sunt atât de pregnant conturate.

Liderul politic nu există ca entitate de sine stătătoare. prin comportament. au demonstrat importanţa covârşitoare a 53 . într-un anumit moment şi un anumit spaţiu. pentru a obţine armonia socială Murray Edelman (1964) ”. ne-am putea aştepta ca şi instituţiile şi formele ei să capete unele sensuri puternice: sensuri pe care oamenii şi le comunică. Rezultatele studiilor şi cercetărilor au ajutat la înţelegerea mecanismelor de formare a omului politic. filosofii.CAPITOLUL V NESFÂRŞITA CĂUTARE A LIDERULUI AŞTEPTAT ÎN LIDERUL ALES CONCLUZII „ Obsedaţi de stat. prin urmare. politologii. sociologii. Dacă politica este într- adevăr la fel de complexă şi ambivalentă ca şi oamenii care o creează. psihologii. dominată şi predominată de instinctul Puterii. despre care se informează reciproc şi care sunt vitale elitelor pentru a se bucura de sprijinul larg şi. În căutarea modelului de lider ideal. Liderul politic trebuie privit mai întâi ca un om care se impune printre oameni prin calităţile şi aptitudinile sale înnăscute şi dobândite. oamenii sunt obsedaţi de fapt de ei însişi. Nu apare din neant. independentă de contextul istoric şi de oamenii care urmează să-l susţină şi pe care intenţionează să-i conducă. etalându-şi calităţile şi aptitudinile excepţionale de conducător şi nici nu reprezintă produsul superior născut din rândurile unor elite care au acumulat de la începutul lumii toate datele şi cunoştiinţele necesare creării unor personalităţi superioare. liderologii au creat şi propus nenumărate clasificări şi tipologizări care au ajutat la înţelegerea acestui gen de personalitate complexă. prin asumarea responsabilităţii de a conduce. istoricii. El se descoperă şi este descoperit ca om politic în exercitarea acţiunii politice.

ci cu dorinţa de a le depăşi. întrebarea referitoare la persoana ce trebuie sprijinită ca lider politic apare într-o lumină diferită. rasei. O imagine politică bine conturată atinge un moment de maxim atunci când personalitatea care o poartă devine personificarea aşteptărilor unui popor. Dezamăgirea. Una din caracteristicile societăţii politice moderne este contradicţia dintre personalitatea politică ideală aşteptată şi cea care este propusă pentru a fi aleasă şi a întruchipa acest rol. ea simbolizează credinţele. dar şi dominaţi de personalitatea politică şi-au îndreptat spre aceasta orizontul aşteptărilor. Oamenii politici trebuie să conştientizeze încărcătura proiecţilor electoratului. Liderii reprezintă personalităţile politice aşteptate de un popor pentru a fi urmate în lupta pentru supravieţuire fizică şi spirituală. De capacitatea sa de a se menţine la înălţimea aşteptărilor unei asemenea poziţii în timpul exercitării actului de guvernare depinde totul. pur şi 54 .conştiinţei şi a culturii politice. Mulţi alţii sunt. povara responsabilităţii pe care trebuie să o ducă în virtutea aşteptărilor care i-au susţinut şi i-au ales. când oamenii s-au simţit ocrotiţi. speranţele. Relevante nu sunt motivele pentru care anumite persoane au devenit importante sau de ce au considerat că trebuie să dobândească un post important. creată. etniei sau sexului sunt consideraţi nepotriviţi de către liderii de partid. în sensul că din punctul de vedere al ocupaţiei. O asemenea imagine aduce. în baza puterii reale pe care o de ţine. Publicului i se cere să aleagă dintr-un grup relativ restrns de aspiranţi care ăi sunt prezentaţi. şi nenumărate riscuri pentru omul politic. pe lângă multe beneficii. dar n-au putut pune capăt perpetuei căutări a liderului ideal. dar ea a avut loc cu mult în urmă. când imaginarul colectiv îi atribuie acesteia trăsăturile unui mit şi o transformă într-un mit. aspiraţiile în mai bine. un om politic trebuie să poată să-şi conştientizeze limitele care-l despart de imaginea ideală spre care aspiră. Mulţi dintre aceştia nu sunt «disponibili». Un număr nmare de persoaneposedă calităţi la fel de bune sau mai bune decât cei care urmează să fie aleşi. dar fără resemnare. Imaginea reală a omului politic ales şi urmat ca lider nu se va suprapune perfect niciodată peste cea virtuală. Căci această nesfârşită căutare aparţine oamenilor în general. „Din perspectiva marelui public. pierderea credibilităţii în faţa celor care l-au ales poate provoca distrugerea imaginii şi dispariţia de pe scena vieţii politice. veşnicei încercări de a regăsi Liderul Aşteptat în Persoana Liderului Ales. Această alegere este legitimată simbolic prin actul votării. De aceea. religiei.

rostit mai mult sau mai puţin explicit în faţa electoratului. Pe de o parte. Este imposibil să înlocuieşti 56 57 Edelman Murray. mai puternic în culturile Europei de Răsărit. iar. dragostea şi arta. 2001. oamenii fac referiri la cunoştiinţele şi tradiţiile cu privire la stat. Marketing Politic şi Electoral. oamenii trebuie să dea dovadă de bunăvoinţă în a învăţa şi a înţelege mecanismele ce guvernează spaţiul politic pe care chiar ei trebuie să-l creeze şi să-l modeleze. şi nici în scrierile istorice. În toate ţările şi în toate culturile. Polirom. SNSPA. nici în discuţii. pe de altă parte. Ei nu au luat niciodată parte la viaţa publică şi nu au ajuns niciodată în atenţia publică. un discurs reacţionar. din care face parte şi spaţiul românesc. Bucureşti. Această contradicţie între percepţia mitului Statului în spaţiul românesc şi cea a statelor occidentale spre al cărui model de democraţie aspirăm nu se poate rezolva peste noapte.simplu. elitele de astăzi. Pericolul modelării inconştiente a aşteptărilor în jurul unui personaj politic necorespunzător se va imediat în viaţa reala. atât din punctul de vedere al elitelor politice. 55 .. ce face şi ce ar trebui să fie el. Cursuri Universitare. Bucureşti.” 56 Mitul fondator al Statului. 1964-1985/1999. importanţa covârşitoare a culturii politice se reliefează pregnant. şterşi. „Paradoxal.258. din cel al electoratului. pag. să ştie să discearnă imaginea ideală dorită şi cea reală. De aceea. Ed. trasând liniile directoare ale mitologiei politice şi ale vieţii politice reale. p. traversează ca un fir roşu conducător imaginarul colectiv. Statul conferă legitimitate şi autoritate liderului politic în ochii celor care îl urmează şi îl susţin. oferită. politica este o temă pe care oamenii nu o pot abandona: nici în comportament. în care se afirmă implicit dacă nu preeminenţa statului. şi mai ales. ce este. în care să admită preeminenţa cetăţeanului (discurs rostit în exterior sau în cercuri restrânse din ţară). „costurile” spirituale şi materiale fiind imense pentru cei care au făcut alegerea greşită. discursul de tip occidental. cât. deşi pot fi persoane proeminente şi foarte eficiente în cercurile lor organizaţionale şi sociale”56. aflate în contact direct cu reprezentările şi dezbaterile occidentale asupra statului şi a relaşiei dintre stat şi cetăţean. Într-o democraţie funcţională. Politica şi Utilizarea simbolurilor.87. atunci măcar o situaţie de criză care să o presupună”57. „Ca şi religia. alegătorii trebuie să înveţe să-şi conştientizeze aşteptările. Dacă Puterea trebuie să ofere instrumentele instituţionale pentru crearea nivelului mediu necesar de cultură politică. dincolo de spectacolul ritual al vieţii politice amplificat la nesfârşit de mass media. sunt nevoite să adopte un dublu discurs. Bogdan Teodorescu et al.

Liderul Aşteptat va fi căutat întotdeauna. un Mesia politic care va fi aşteptat atâta timp cât va exista aceasta lume.tradiţiile şi credinţele seculare ale unui popor. speranţele şi visurile unei colectivităţi. El reprezintă credinţele. a cărei necesitate imperioasă se va ivi în timp. Şi astfel poate fi pregătit şi electoratul să-şi canalizeze aşteptările spre un model de lider modern. nu prezintă o rezolvare a problemei. Nici duplicitatea cu care liderii politici actuali încearcă să arunce o imagine în exterior şi alta în interior. să încerci să le modelezezi astfel încât să corespundă unor deziderate actuale. 56 . poate echilibra în timp această contradicţie. în măsura în care populaţia este făcută să conştientizeze fenomenul. indiferent de cât de bună a fost alegerea iniţială a oamenilor. Combinarea treptată a celor două perspective. prin ridicarea nivelului de cultură politică. în condiţiile erei tehnologizate a informaţiei în care trăim.

ANEXE 57 .

Ion Iliescu (decembrie 2004)-Părintele Sursa fotografiei: arhiva ziarului Cotidianul 58 .

Traian Băsescu(decembrie 2004)-Haiducul Sursa fotografiilor: Arhiva ziarului Cotidianul 59 .

Corneliu Vadim Tudor(2004)-Revoluţionarul Sursa fotografiilor: Arhiva Ziarului Cotidianul 60 .

Septimiu. Cum să redactăm: o lucrare de licenţă. Paris: P. Bucureşti: Editura Humanitas. Frigioiu. Paris: Editura Maspero. Leca Jean. Chelcea. Opinia publică. (1986). Chelcea. Traité de science politique. (2001). Albright.D. Septimiu. Grawitz. Héresie et subversion. lucrări şi evenimente. Disciplinele umaniste (trad. (2001). Valeriu Câpeanu). Rentchwick. un articol ştiinţific în domeniul ştiinţelor socioumane. Bucureşti: Editura comunicare. Bucureşti: Editura comunicare. Constanţa: Editura Pontica. Nicolae. L'Essence de Christianisme. Cum se face o teză de licenţă. Politologie şi doctrine politice. Cursuri Universitari. Eco. Traité de science politique. [1841] (1968).[2000] (2003). L' action politique.(2004). Madeleine. (2001).F. Feurbach. Paris: Editure de la Decouverte. Popescu). (2004). Ludwig. (1997). Tipuri psihologice.BIBLIOGRAFIE Acoche. Bucureşti: SNSPA.(1985). Paris. Craiova: Editura Tribuna. Gândesc masele despre ce şi cum vor elitele? Bucureşti: Editura Economică. Umberto. Psihologia socială. Burdeau Georges. o teză de doctorat.vol III. Cursuri Universitare. Vol III. Duviggnaud. Septimiu. Bucureşti: SNSPA. Jung.G. [1997] (2000). Madeleine. Nicolae. Pierre.ro Frigioiu. (1993). Mass media şi Societatea. Doamna Secretar de Stat. Cursuri universitare. Cursuri universitare.J. Imaginea publică a liderilor şi instituţiilor politice. Bucureşti Editura:RAO International Publishing Company. Bucureşti: 2001. L. Essai sur l'anomie. Carl. (1981).U. Aceşti bolnavi care ne guvernează (trad. (2002a).ro. Pierre. Dobrescu. 61 . Paul. La dynamique politique.G. Chelcea. Note de curs: autori. Jean. Gustav.

Lasswell. Mc Graw-Hill. Bogdan. Discursul Puterii. (2000). Ruxandra Nechita). (1919). Bucureşti: Editura Albatros. al). Noica. (1977). 62 . Harold. Weber. Payot. Cum se vând idei şi oameni. Politica şi Utilizarea Simbolurilor (trad. Economie et sociéte. Marius Conceatu). Mosca. The Ruling Class. Wright. Pareto. Povestiri despre om. Studii de sociologie politică. H. Bucureşti: Editura Libra & Humanitas. Machiavelli în secolul al XXI-lea(trad. Gabriel. Guy. Constantin. Noul Principe. Chicago: University of Chicago Press. După o carte a lui Hegel. Weber. Vilfredo. Dan Năstase et. (1939). et al. Paris: Ed. (1980). Stoiciu. Bucureşti: SNSPA. Comunicarea azi. vol. Marketing politic şi electoral. (1999). Iaşi: Editura Polirom. Măgureanu. (1996). Sălăvăstru. Edelman. Paris: Ed. [1964] (1999). C. Murray. (1968). Chicago: University of Chicago Press. Psychopathology and Politics. Paris: Editura H. Cei care aleargă după fotolii(trad. Andrei. L'État Spectacle-Essai sur et contre „StarSystem”. M.Încercare de retorică aplicată. Comunicarea politică. Cursuri Universitare. On Charisma and Institution Building. Morris. (1977). [1999] (2003). Mills. Le Changement social. New York: Ed. The Power Elite. (1968). New York: Oxford University Press. Iaşi: Editura Institutul European. Roger-Gérard.. Dick. Virgil. Rocher. (1968). Traité de sociologie générale. Max. (1956). Flammarion. III. Constantin. Paris: Editura Plon Teodorescu. Schwartzenberg. (2001). Introduction á la sociologie générale. Gaetano. Bucureşti: Editura Antet. Bucureşti: Editura Cartea Românească. Bucureşti: Editura Ziua. Max. (1997). Thoveron.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful