METODE ŞI STRATEGII DE PREDARE, ÎNVĂŢARE, EVALUARE Student Badea (Mocanu) Rodica Anul II Pedagogia înv.

şcolar şi preşcolar

Originea termenului, aflată în grecescul „methodos” („metha”- către, spre; „odos”- cale,drum), îi conferă sensul de drum de urmat în vederea atingerii unui scop. În cazul particular al instruirii, este vorba de scopuri ale predării şi învăţării. În concepţia modernă, metoda de învăţământ reprezintă o modalitate de acţiune, un instrument cu ajutorul căruia elevii, sub îndrumarea sau în mod independent, îşi însuşescşi aprofundează cunoştinţe, îşi formează şi dezvoltă priceperi şi deprinderi intelectuale şi practice, aptitudini, atitudini etc. Situaţiile de învăţare în care sunt plasaţi elevii se caracterizează prin grade de dirijare (dirijarea realizată de către profesor) diferite. Pentru a asigura eficienţa învăţării, tendinţa este ca dirijarea realizată de către profesor să fie căt mai redusă, iar implicarea elevului căt mai accentuată. Astfel, situaţiile de învăţare se pot apropria şi chiar idetifica cu cele de cercetare ştiinţifică, de descoperire a adevărului graţie propiilor eforturi ale elevului. Valorificarea metodei de învăţământ presupune existenţa unui sistem de operaţii mintale şi practice ale binomului educaţional, graţie cărora, subictul cunoscător, respectiv elevul, dezvăluie esenţa evenimentelor, proceselor, în mod independent, sub dirijarea profesorului sau acesta i se dezvăluie de către profesor. În sens restrâns, metoda didactică reprezintă o tehnică, o modalitate de lucru, o manieră de a acţiona practic în mod sistematic şi planificat. Metoda este folosită de către profesor şi de elevi în acţiunile de predare şi, respectiv, de învăţare, ea asigurând realizarea în practică a activităţilor anticipate şi proiectate mintal, conform unei strategii didactice. Întrucât orientează şi „programează” acţiunile de predare şi învăţare, metoda rămâne subordonată lor, fără să se identifice cu ele. Practic, metoda constituie elementul de legătură dintre componentele procesului de învăţământ la nivel micro: obiective operaţionale, conţinuturi instructiv-educative, resurse umane, resurse materiale, relaţii educative ş.a. Procedeul didactic reprezintă o componentă a metodei, care ţine de execuţia acţiunii, o tehnică particulară cu rol de instrument al metodei. El constă într-un sistem de operaţii intelectuale şi/sau practice ale elevilor,

ierarhizate şi integrate într-un mod unitar de execuţie. Reevaluarea permanentă a metodelor . se acreditează ideea transformării elevului în subiect al acţiunii instructiveducative şi implicării sale active în realizarea acestui proces. acţiuni şi operaţii. Amplificarea caracterului formativ al metodelor presupune punerea accentului pe relaţiile sociale pe care le are elevul în procesul de culturalizare şi formare a personalităţii. expozitive ori frontale lasă impresia că nu ar mai fi în conformitate cu noile principii ale participării active şi conştiente a elevului. iar rezultatele sunt verificate şi evaluate prin strategii specifice. În conformitate cu principiile didacticii moderne. contribuind la valorificarea lor eficientă. de utilizator şi de contextul în care este folosită. Metodologia didactică actuală este orientată către implicarea activă şi conştientă a elevilor în procesul propriei formări şi stimularea creativităţii acestora. în care metodelor didactice le revine o importanţă deosebită. este pusă în practică prin intermediul unui sistem de metode şi procedee. Aşadar. Activitatea instructiv-educativă se desfăşoară în baza unor finalităţi. Acestea pot însă dobândi o valoare deosebită în condiţiile unui auditoriu numeros. o metodă poate fi considerată un sistem omogen de procedee. Semnificaţia metodelor depinde. în cea mai mare măsură. astfel încât se impune utilizarea unei game cât mai ample de metode de predare care să le valorifice potenţialul. având un nivel cultural care să-i asigure accesul la mesajul informaţional transmis raportat la unitatea de timp. Relaţia dinamică-deschisă constă în raporturile în schimbare ce se stabilesc între diferitele metode. Elevii prezintă particularităţi psihoindividuale. Relaţia dintre procedeul didactic şi metoda pe care o sprijină este flexibilă şi dinamică: o metodă poate deveni procedeu al unei metode considerată principală în activitatea instructiv-educativă. apelează la o serie de mijloace tehnice de realizare. dintre care o poziţie centrală revine metodelor care fac posibilă atingerea finalităţilor educaţionale. prefacerile pe care le cunosc metodele de învăţământ cunosc câteva direcţii definitorii. cu precădere în activitatea didactică. fiecare metodă trebuie să fie aleasă în funcţie de registrul căruia i se raportează. ordonate. Metodele tradiţionale. iar un procedeu poate dobândi statutul de metodă în situaţiile de instruire ţn care este folosit. subordonat metodei respective. Diversitatea metodelor este impusă de complexitatea procesului de învăţare.operaţii care transpun în plan practic modalitatea de acţiune a metodelor. selecţionate în funcţie de caracteristicele situaţiei de în văţare. Curriculum-ul şcolar integrează toate aceste componente. În acest context. Între elementele constitutive ale procesului intsructiv-educativ se stabileşte o relaţie de interdependenţă.

pentru a spori implicarea activă a elevilor în prelucrarea informaţiilor de care dispun pentru a formula răspunsuri adecvate. să mobilizeze elevii în funcţie de potenţialul fiecăruia. divergente. Folosirea conversaţiei euristice ca metodă de învăţământ solicită profesorul la o pregătire temeinică. să lase timp de gândire pentru formularea răspunsului. trebuie să se conformeze unor cerinţe: să fie corecte din punct de vedere ştiinţific.tradiţionale vizează adaptarea lor în funcţie de necesităţi şi raportarea lor la evoluţia ştiinţei. Metoda conversaţiei cunoaşte două forme principale: o Conversaţia euristică. să favorizeze personalizarea răspunsurilor. orientează gândirea pe calea descoperirii adevărului. Acest lucru este posibil pentru că întrebările îl determină pe elev să efectueze o investigaţie în universul informaţiilor de care dispune. să se refere la o problemă concretă. METODE TRADIŢIONALE: Metoda conversaţiei este o convorbire sau un dialog ce se desfăşoară între cadrul didactic şi elevi. Eficienţa metodei este condiţionată de unele cerinţe pe care trebuie să le îndeplinească întrebările : să fie clare. precise. folosită pentru a-l conduce pe elev printr-o serie de întrebări la descoperirea de noi adevăruri. Rolul esenţial în folosirea acestei metode îl are modul în care sunt formulate întrebările. gândirea elevului să fie orientată spre scopul urmărit. deschise. care sunt considerate începutul cunoaşterii şi al progresului cognitiv. să prezinte înlănţuire logică. să se stimuleze şi să se dirijeze activitatea de învăţare. să facă o serie de asociaţii care să-l conducă la descoperirea unor noi aspecte ale realităţii. precise. să stimuleze efortul elevilor în formularea răspunsurilor. dar să nu le sugereze şi să nu li se substituie. scurte. să asigure însuşirea volumului de cunoştinţe prevăzut de curriculum. să nu conducă la răspunsuri monosilabice. îndeamnă la deducţii şi inducţii. Nu se poate folosi pentru a descoperi informaţii cu totul noi. Trebuie de asemenea să activeze întreaga clasă. desprinderea unor învăţăminte. clare. o Conversaţia catehetică. Aceasta pentru că întrebarea anticipează operaţiile mintale pe care trebuie să le efectueze elevul. de asemenea. concise. Adresarea lor trebuie să se facă într-o succesiune logică. Se recomandă folosirea întrebărilor de gândire. cu scopul ca. prin care elevii sunt puşi în situaţia de a reproduce cunoştinţele anterior asimilate. să satisfacă • . Răspunsurile. după un plan. Întrebările puse elevilor trebuie să stimuleze participarea activă a acestora la lecţie. la elaborarea unor definiţii. corecte din punct de vedere al conţinutului şi formei de exprimare. pe baza unor întrebări şi răspunsuri.

Cultivă de asemenea răbdarea şi tenacitatea. în vederea descrierii. observaţiile făcându-se după un plan spre a evita o cunoaştere de suprafaţă. de formare a unor deprinderi de investigare. Constituie deopotrivă o cale de obţinere a unor noi informaţii.  se va urmări pătrunderea în intimitatea lucrurilor şi a fenomenelor.  în partea finală datele obţinute se supun analizei şi prelucrării. obiectivitatea. se va cere unui alt elev să facă completări sau să dea răspunsul corect. Prin intermediul său se dezvoltă elevilor o serie de calităţi necesare oricărui domeniu de activitate : spiritul de observaţie. de a supune analizei şi de a interpreta faptele în mod personal. tabele supuse discuţiei colective cu care prilej se fac comentarii şi aprecieri. sub formă de schiţe.  activitatea de observare va căpăta pe cât posibil o formă problematizată. capacitatea de a formula întrebări şi de a căuta răspunsuri. pentru formularea de concluzii. ele vor fi prezentate sub formă orală sau scrisă însoţită de grafice. folosindu-se ca repere anumite întrebări problemă. tabele. În cazul în care elevul nu va da un răspuns complet. Dacă elevii nu reuşesc. Constă în urmărirea atentă şi sistematică a obiectelor şi fenomenelor. explicării şi interpretării lor.  rezultatele observaţiei se consemnează sistematic în caiete de observaţii. dar şi un autentic exerciţiu de gândire cauzală analitică.  noile achiziţii vor fi pe cât posibil valorificate în lecţii sau alte activităţi didactice . este necesar ca ea să fie organizată după rigorile observării ştiinţifice. imaginaţia. precum şi mijloacele ce vor fi folosite. profesorul va da răspunsul corect şi complet. ceea ce presupune respectarea unor cerinţe:  observaţia va avea ca punct de pornire o problemă teoretică sau practică. Pentru a imprima observaţiei un caracter activ. schiţe. de trezire a interesului pentru toată lumea ce ne înconjoară. • Observarea sistematică şi independentă: Este o metodă cu un pronunţat caracter participativ şi euristic.  printr-o activitate comună în clasă se vor preciza obiectivele şi sarcinile urmărite. sintetică. interpretării şi explicaţiei.toate cerinţele cuprinse în întrebare. desene. de cercetare. doar a aspectelor care cad în mod întâmplător în câmpul de observaţie. perspicacitatea. desene. în fişe speciale sau în protocoale de observare. rigoarea şi precizia.  se vor fixa criterii cantitativi de observare.

Exerciţiul nu se confundă cu repetarea. prevenirea uitării. stimularea şi dezvoltarea capacităţii creative. priceperilor şi deprinderilor. până la atingerea scopului urmărit. să proiecteze scheme. Are o largă aplicabilitate şi poate fi folosită pentru realizarea unor variate sarcini didactice cum ar fi: formarea deprinderilor de natură intelectuală şi practică.  Exerciţiile motrice conduc la formarea priceperilor şi deprinderilor de muncă.Observarea independentă trebuie să fie pregătită printr-o serie de observaţii dirijate care presupun instrucţiuni clare elaborate de cadrul didactic sub formă de fişe sau grile de observare. el reprezentând o îmbunătăţire continuă a performanţei. Exerciţiul face parte din categoria metodelor algoritmice. consolidarea cunoştinţelor şi deprinderilor însuşite anterior. Elevii se obişnuiesc să analizeze obiectele. de la o repetare la alta. mai buna înţelegere a cunoştinţelor teoretice prin aplicarea lor în situaţii şi contexte diferite. de a observa sistematic. solicitând din partea acestuia efort intelectual sau fizic. să-şi formeze structuri perceptive dezvoltându-se astfel o privire exploratoare. susţinută de cunoştinţe şi gândire creatoare. evitarea fenomenului de interferenţă. formarea de structuri operaţionale. uneltelor de muncă. dar mai mult pentru însuşirea de cunoştinţe noi. priceperilor şi deprinderilor însuşite anterior de către elevi. în prima parte transmite cunoştinţele necesare. a spiritului de independenţă şi iniţiativă. dezvoltarea operaţiunilor mintale. Observaţiile independente se pot folosi pentru consolidarea cunoştinţelor. să le privească uzând de ipoteze. pentru formarea deprinderilor de a observa esenţialul. Profesorul îndrumă şi supraveghează desfăşurarea exerciţiului. deoarece presupune respectarea unor prescripţii şi conduce la o finalitate prestabilită. • . consolidării cunoştinţelor. dezvoltării unor capacităţi şi aptitudini. aparatelor. În funcţie de conţinutul lor. Este o metodă care stimulează intens activitatea elevului. cea a automatizării. a originalităţii. Metoda exerciţiului constă în efectuarea conştientă şi repetată a unor acţiuni şi operaţii. când se sintetizează şi se consolidează acţiunea respectivă. exerciţiile pot fi : motrice şi operaţionale. mânuirea instrumentelor. asigurarea capacităţilor operatorii a cunoştinţelor. stimulării potenţialului creativ. crearea posibilităţilor de transfer a acestora. în scopul formării unor deprinderi teoretice şi practice. apoi una sintetică reprezentată de constituirea într-un tot unitar a tuturor acelor elemente şi ultima fază. urmează o perioadă analitică în care se delimitează elementele acţiunii.

Această metodă reprezintă şi un exerciţiu de stimulare şi cultivare a creativităţii în grup.se linii între acestea şi tema iniţială. idei noi. METODE MODERNE: Ciorchinele: este o metodă de brainstorming neliniară care stimulează găsirea conexiunilor dintre idei. Rezultatele grupurilor se comunică profesorului/ m. având în vedere asociativitatea şi reversibilitatea. elevii vor trage linii între toate ideile care par a fi conectate. de exemplu corelarea cauzelor cu efectul experienţei. • Materii prime Echipamente /Strategii didactice inovative Obţinerea produsului Operaţii pregătitoare . cât şi în etapa de reflecţie. asigurându-i un caracter mobil şi reversibil. La început. de afirmare a opiniilor personale. tema (care urmează a fi rezolvată) este scrisă în mijlocul tablei/ foii de hârtie. iar elevii sunt solicitaţi să.a atins limita de timp acordată. exerciţiile contribuie la înzestrarea elevului cu deprinderi şi capacităţi de muncă. În acest fel. dau posibilitatea ajungerii la acelaşi rezultat pe căi diferite. Etapele pot fi precedate de brainstorming în grupuri mici sau în perechi.i. Pe măsură ce se scriu cuvinte. bine concepute şi organizate. Exerciţiile operaţionale contribuie la formarea operaţiilor intelectuale. Exerciţiile operaţionale au în vedere corelarea operaţiilor asociative. În concluzie. când punerea în relaţie a cunoştinţelor ce se predau se face fără să folosim una din noţiuni sau însuşirea celei de a doua se face prin comparaţie cu prima. Activitatea se opreşte când se epuizează toate ideile sau când s. executânduse astfel în ambele sensuri şi eliminând elementele accidentale. trăgându. Exerciţiile operaţionale presupun şi corelarea operaţiilor înrudite ceea ce determină distingerea şi clasificarea sensului unor noţiuni. Aceste exerciţii presupun corelarea operaţiei directe cu operaţia inversă. Poate fi utilizată atât în evocare prin inventarierea cunoştinţelor elevilor. care le notează la tablă întrun ciorchine fără a le comenta sau judeca. ceea ce determină împiedicarea formării unor deprinderi rigide ale gândirii.şi noteze toate ideile care le vin în minte în legătură cu tema respectivă. Rezultatul poate fi prezentat de către fiecare elev în cadrul portofoliului de evaluare. se îmbogăţesc şi se sintetizează cunoştinţele.

participanţii pot identifica idei novatoare pe care le pot include într-un paragraf sau două referitoare la tema respectivă. Se alege prima faţă a cubului pe care este scris “ descrie “ . flexibil prin care profesorul urmăreşte progresul realizat de elev la o disciplină în plan cognitiv. mărimea. demonstrând astfel că este membru al grupului. culorii. aplică. Forma finală este împărtăşită de fiecare grupă. se procedează la fel cu toate feţele cubului. argumentează. Metoda este utilizată în cazul în care se doreşte explorarea unui subiect din mai multe perspective şi are ca rezultat implicarea elevilor în înţelegerea unui conţinut informaţional (procesele de gândire fiind asemănătoare celor prezentate în taxonomia lui B. ). • Portofoliul este o metodă şi un instrument de evaluare complex. purtându-se următoarele tipuri de discuţii : “compară “ : ce este asemănător şi cu ce este diferit ?. • Cubul integrator. Prin brainstorming. Utilizarea portofoliului ca metodă complementară de evaluare în practica şcolară curentă se impune din ce în ce mai mult atenţiei şi . În continuare. compară. “analizează “ : spune din ce este făcut . Pentru a oferi exemplul său este bine ca profesorul să scrie şi el în timpul acestei activităţi. atitudinal. asociază.Prezentare a Păstrarea şi depozitare a reprezintă o strategie de predare prin care se evidenţiază activităţile şi operaţiile de gândire implicate în învăţarea unui conţinut care poate fi utilizată atât în etapa de evocare cât şi în cea de reflecţie. “asociază “ : la ce te îndeamnă să te gândeşti?. al clasei înţeleasă ca şi comunitate ce învăţă. din ce se compune ?. “ argumentează pro sau contra “ : enumeră o serie de motive care vin în sprijinul afirmaţiei tale. comportamental de-a lungul unui semestru sau an şcolar. analizează. “aplică “ : ce poţi face cu el ? cum poate fi folosit ? . Bloom ). Se cere grupelor să examineze tema dată din această perspectivă ( observaţii asupra formei. etc. Elevii sunt organizaţi în şase grupe. Se confecţionează un cub pe ale cărui feţe se scriu cuvintele : descrie. Elevii citesc un text sau realizează o investigaţie pe o temă dată.

ce se bazează pe impresia generală asupra performanţei elevilor şi produselor realizate. Deoarece realizează o sinteză a activităţii elevului pe o perioadă mai îndelungată de timp poate servi şi ca evaluare sumativă. practice. portofoliul ca metodă de evaluare înlătură în bună parte tensiunile. În cazul acestui instrument de evaluare se recomandă şi o apreciere holistică. Permite evaluarea unor produse care. În felul acesta evaluarea devine motivantă pentru elev. angajarea lui în activităţi de învăţare mai complexe. Portofoliul reprezintă “ cartea de vizită “ a elevului urmărindu-i progresul înregistrat pe o perioadă determinată a parcursului şcolar. luând în considerare piesele individuale incluse în portofoliu. autoevaluarea ). Aprecierea se poate realiza prin calificative sau simboluri numerice. precum şi sarcini specifice fiecărei discipline. în mod obişnuit. Portofoliul include rezultatele relevante obţinute prin celelalte metode şi tehnici de evaluare ( probe orale. În plus. ceea ce stimulează exprimarea personală a elevului. stările emoţionale negative care însoţesc formele tradiţionale de evaluare. scrise. proiectul. nu sunt avute în vedere prin celelalte metode de evaluare. cu grad ridicat de originalitate şi creativitate.interesului profesorilor. . observarea sistematică a comportamentului elevului.

M.. T. Fundamentele Pedagogiei. Casa Cărţii Cluj Napoca 2) Cerghit. T. Teoria şi metodologia instruirii şi evaluării. Polirom Iaşi 4) Ionescu. Ed..BIBLIOGRAFIE: 1) Bocoş. Ed. I. (2008). Pedagogie. (2001).. C. Ed. M. Dacia Cluj Napoca 5)Pătrăuţă.. (2008).. Didactica Modernă. „Vasile Goldiş” University Press Arad 6)Pătrăuţă. „Vasile Goldiş” University Press Arad. Metode de învăţământ. Polirom Iaşi 3) Cucoş. . (2010). (2010). Ed.. Teoria instruirii şi evaluării. (2010). Ed. Ed.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful