FLORICULTURĂ

CAPITOLUL 1
PRINCIPALELE CARACTERE MORFOLOGICE DE RECUNOAŞTERE A SPECIILOR FLORICOLE
Plantele floricole alcătuiesc o grupă foarte mare de specii şi soiuri, care se diferenţiază între ele prin particularităţile botanice, ecologice şi tehnologice. Recunoaşterea plantelor se face pe baza însuşirilor morfologice ale organelor vegetative şi florifere. La recunoaşterea speciilor floricole se ţine cont în cea mai mare măsură, de particularităţile organelor aeriene (frunze, flori). La majoritatea speciilor floricole se întâlnesc rădăcini fasciculate şi la foarte puţine specii se întâlnesc şi alte tipuri (rădăcini pivotante, rădăcini tuberizate, rădăcini aeriene). Tulpina este un organ vegetativ articulat, format din noduri şi internoduri. În grupa speciilor floricole întâlnim tulpini aeriene, precum şi tulpini subterane, caracteristice speciilor floricole geofite (rizomi, bulbi, tuberobulbi). Frunza este un organ lateral al tulpinii, caracterizat prin monosimetrie, creştere limitată, durată de viaţă relativ scurtă, de câteva luni sau cel mult câţiva ani (frunze sempervirescente) şi care se inseră la nodurile tulpinilor şi ramurilor. O frunză completă cuprinde trei părţi: limb, peţiol şi teacă. Există şi frunze cărora le lipseşte una sau chiar două din aceste părţi (frunze incomplete). Limbul este cea mai importantă parte a frunzei, deoarece îndeplineşte funcţiile specifice acestui organ. În studiul morfologic al limbului se au în vedere următoarele aspecte: forma, vârful, baza, marginea şi nervaţiunea. Forma limbului este foarte variată şi determinată, de regulă, de raportul dintre lungime şi lăţime şi de locul de insectare a celor două axe. Forme de limb întâlnite la plantele floricole sunt prezentate în tabelul 1. Vârful limbului poate fi destul de variat şi anume: acut, acuminat, obtuz, rotunjit, spinos, emarginat (tab. 1). Baza limbului prezintă, de asemenea, o mare variabilitate. Astfel, la plantele floricole poate fi: cordată, sagitată, reniformă, ascuţită, cuneată, auriculată, asimetrică, peltată (tab. 1).
1

Tabelul 1 Principalele tipuri de frunze Caracteristici circulară (orbiculară) Aspectul frunzei Exemple de specii floricole Tropaeolum majus Ageratum mexicanum Mirabilis jalapa Petunia hybrida Bergenia crassifolia Ficus lirata

ovată

obovată (invers ovată)

eliptică

Strelitzia reginae Alyssum maritimum Antirrhinum majus Gypsophila paniculata Lilium candidum Matthiola incana Cyperus alternifolius Hemerocalis fulva Lavandula angustifolia Bellis perennis Chrysanthemum leucanthemum

Forma limbului lanceolată

liniară

spatulată

enziformă

Freesia hybrida Gladiolus hybridus Iris sp.

ascuţit (acut)

Iresine lindenii Zinnia haageana

Vârful limbului acuminat (brusc ascuţit)

Coleus blumei Ficus elastica Ipomoea tricolor Peperomia obtusifolia

obtuz
2

Salvia splendens Viola odorata Sagittaria sagittifolia Zantedeschia aethiopica cordată Baza limbului sagitată reniformă Cyclamen persicum Pelargonium zonale ascuţită Clarkia elegans cuneată Baza limbului Bellis perennis Sedum spurium auriculată Nicotiana alata asimetrică Begonia semperflorens Pelargonium peltatum Ricinus communis Tropaeolum majus peltată 3 .rotunjit Calendula officinalis Crassula arborescens spinos Echinops ritro emarginat Iresine herbstii Ipomoea sp. Lunaria sp.

întreagă Nicotiana alata Zinnia elegans Marginea limbului Coleus blumei Impatiens balsamina dinţată crenată Ageratum mexicanum Althaea rosea serată Callistephus chinensis Lobelia erinus Solidago canadensis palmat-lobată Marginea limbului penat-lobată Delphinium hybridum Hedera helix Pelargonium zonale Verbena hybrida palmat-fidată Ricinus communis penat-fidată Echinops ritro 4 .

partite. pot fi mici şi mari. Combinând tipul de nervaţiune (penat sau palmat) cu denumirea inciziei rezultă frunze: penat-lobate. serate (tab. la rândul lor. sectate. 1). Marginile cu incizii mici pot fi: dinţate. 1). Marginile cu incizii mari pot fi: lobate. fidate. penat-partite.palmat-partită Pelargonium grandiflorum penat-partită Marginea limbului palmat-sectată Nigella damascena Papaver orientale Rhapis excelsa Rhapis humilis Achillea filipendulina Eschscholtzia californica Tagetes erecta Tagetes signata Alyssum maritimum Callistephus chinensis Celosia pyramidalis Lobelia erinus Ageratum mexicanum Coleus blumei Gomphrena globosa Salvia splendens Zinnia elegans penat-sectată alternă opusă Dispoziţia frunzelor pe tulpină verticilată Lilium martagon rozetă Echeveria secunda Hosta plantaginea Ageratum mexicanum Althaea rosea Coleus blumei Hosta plantaginea Myosotis alpestris Xeranthemum annum Zinnia elegans peţiolată Inserţia frunzelor sesilă Marginile limbului pot fi întregi sau divizate. 5 . penat-fidate. palmat-partite. palmat-sectate (tab. palmatfidate. respectiv frunze palmat-lobate. penat-sectate. crenate. Diviziunile.

. frunzele sunt dispuse altern. 1). caliciu (totalitatea sepalelor). Mirabilis jalapa 1 Tubuloasă 2 Infundibuliformă 3 Campanulată 4 Hipocrateriformă 5 Bilabiată Salvia splendens 6 Personată Antirrhinum majus 6 . personată (aceeaşi alcătuire ca şi cea bilabiată. cu deosebirea că cele două buze sunt apropiate între ele). componentele învelişului floral nu se deosebesc ca formă.). campanulată (petale unite în formă de clopot). culoare. La unele specii. androceu (totalitatea staminelor) şi gineceu (totalitatea carpelelor).. Tabelul 2 Tipuri de corolă Nr. corolă (totalitatea petalelor). Floarea este formată din următoarele părţi componente: peduncul (codiţa florii).) şi petaloid cu coronulă (Narcissus sp. infundibuliformă (petale unite în formă de pâlnie). Cel mai întâlnit tip este perigonul petaloid (Iris sp. de regulă. Lilium sp. frunzele pot fi: peţiolate (se prind cu ajutorul peţiolului) sau sesile (inserţia se face prin teacă sau prin baza limbului) (tab. Tulipa sp. fiecare foliolă având un peţiol propriu. ~n tabelul 2 sunt prezentate cele mai întâlnite tipuri de corolă la speciile floricole: tubuloasă (petale unite sub forma unui tub). o bractee. opus. 1). crt. mărime. verticilat sau în rozetă (tab. formând o inflorescenţă. În recunoaşterea speciilor floricole prezintă interes tipurile de corolă şi mai puţin celelalte elemente florale. Florile pot fi solitare sau grupate mai multe la un loc. hipocrateriformă (petale unite sub formă de tub care se lăţeşte brusc la partea superioară). La baza pedunculului floral se află. bilabiată (petale unite sub formă de tub. se numesc tepale şi alcătuiesc un perigon. La frunzele compuse limbul este alcătuit din mai multe porţiuni individualizate numite foliole. Pe tulpină (lăstari). Tipul de corolă Aspectul corolei Exemple de specii floricole Ageratum mexicanum Calendula officinalis Callistephus chinesis Gaillardia picta Helichrysum bracteatum Convolvulus tricolor Ipomaea purpurea Nerium oleander Petunia hybrida Campanula carpatica Cobaea scandens Nicotiana alata Phlox sp.La speciile floricole se întâlnesc atât frunze simple cât şi frunze compuse. receptacul (axul florii). care la partea superioară se desface în două buze depărtate între ele). După modul de inserţie pe tulpină.

3). formând inflorescenţă simplă. Atunci când axul principal se ramifică. pe care se prind florile. O inflorescenţă este formată dintr-un rahis (ax principal). iar florile sunt situate pe ramuri de ordin superior. se formează inflorescenţă compusă. La plantele floricole se întâlnesc aproape toate tipurile de inflorescenţe (tab. 8 Perigon petaloid cu coronulă Narcissus sp. 1 Tipul inflorescenţei Aspectul inflorescenţei Exemple de specii floricole Arctotis grandis Callistephus chinensis Gaillardia picta Gazania splendens Amobium alatum Chrysanthemum carinatum Echinops ritro Gomphrena globosa Gladiolus hybridus Myosotis alpestris Petunia hybrida Saintpaulia ionantha Calatidiu (antodiu) 2 Capitul 3 Cimă 4 Corimb Hydrangea opuloides 5 Panicul Festuca rubra Penstemon barbatus 7 .7 Perigon petaloid Iris sp. crt. Tabelul 3 Tipuri de inflorescenţă Nr.

8 .6 Panicul spiciform Amaranthus caudatus Celosia argentea var. 4). plumosa Celosia pyramidalis 7 Racem Alyssum maritimum Antirrhinum majus Convallaria majalis Hyacinthus orientalis Polyanthes tuberosa 8 Spadex Anthurium andreanum Monstera deliciosa Zantedeschia aethopica 9 Spic Cyperus alternifolius 10 Umbelă Agapanthus africanus Clivia miniata Pelargonium zonale Pelargonium grandiflorum Fructul se formează în urma procesului de fecundaţie şi este caracteristic angiospermelor. La speciile floricole sunt prezente majoritatea tipurilor de fructe (tab.

1 Bacă Tipul fructului Aspectul fructului Exemple de specii floricole Asparagus sp.Tabelul 4 Tipuri de fructe Nr. crt. Clivia miniata Convallaria majalis Passiflora sp. 2 Drupă Phoenix dactylifera Cocos nucifera 3 Capsulă cărnoasă Impatiens balsamina 4 Foliculă Delphinium ajacis Delphinium cultorum 5 Păstaie Lathyrus odoratus 6 Silicvă Cheiranthus cheiri Matthiola incana 7 Siliculă Alyssum maritimum Iberis amara Lunaria annua 8 Capsulă denticulată Cerastium tomentosum Dianthus sp. 9 .

Myosotis alpestris Salvia splendens Verbena hybrida Ageratum mexicanum Calendula officinalis 12 Polifoliculă 13 Tetraachenă 14 Pseudoachene 10 .9 Capsulă valvicidă Hydrangea opuloides Iris germanica Phlox sp. 10 Capsulă poricidă 11 Capsulă operculată (pixidă) Celosia argentea var. Tulipa gesneriana Campanula medium Papaver sp. cristata Portulaca grandiflora Aquilegia vulgaris Nigella damascena Paeonia sp.

port (târâtor. geofite: rustice şi semirustice. erect). înflorire şi fructificare.2. rabate. teraselor. amenajări speciale (grădini alpine. urcător. .CAPITOLUL 2 CLASIFICAREA SPECIILOR FLORICOLE În practica floricolă.plante cultivate în spaţii protejate: în solul serei. .amenajări de ape).1.fructe. 2. diferite ca aspect.plante perene: hemicriptofite. la ghivece.pentru decorări interioare. pete de culoare. speciile cultivate în spaţii protejate. este important de ştiut că parcurgerea etapelor ciclului ontogenetic. Astfel. După caracterele morfologice şi însuşirile decorative. prezentarea lor în tabelele următoare s-a făcut folosind două criterii de clasificare: locul de cultură şi durata ciclului de viaţă. mozaicuri şi arabescuri. deoarece ajută la stabilirea tehnologiilor de cultură adecvate şi la elaborarea unor metode şi procedee de modificare a perioadei de vegetaţie. După locul de cultură: . .plante cultivate în câmp. .pentru decorarea balcoanelor. tehnologie de cultură şi efect decorativ. pot fi plante care decorează prin: . cerinţe ecologice. iar în partea a doua. la rândul lor subîmpărţite în: specii cultivate în solul serei şi specii cultivate la ghivece. sunt prezentate speciile cultivate în câmp. grupuri. în prima parte.plante anuale. grupate după ciclul de viaţă. c). . . a). d). . Clasificarea speciilor floricole după durata ciclului de viaţă prezintă importanţă practică deosebită. De asemenea. . în scopul valorificării eficiente a calităţilor decorative ale acestor plante. se realizează în anumite 11 2. PARTICULARITĂŢI ALE SPECIILOR FLORICOLE GRUPATE DUPĂ LOCUL DE CULTURĂ ŞI DURATA CICLULUI DE VIAŢĂ Pentru facilitarea cunoaşterii principalelor specii floricole întâlnite în cultură. .pentru decor în spaţiile verzi: ronduri. După durata ciclului de viaţă: . devine absolut necesară folosirea diferitelor criterii de clasificare pe baza cărora se poate face o grupare a plantelor floricole existente în cultură.2. platbande. Specii floricole cultivate în câmp .plante bienale.flori.frunze. jardinierelor. decor pe verticală.flori şi frunze. După modul de folosire şi încadrare în ansamblul decorativ: . respectiv trecerea de la perioada vegetativă la cea de reproducere. b).pentru flori tăiate. vase decorative. în primul rând pentru culturile din câmp. .

dar acestea au rol secundar. Necesită udări moderate şi au rezistenţă medie la secetă. La Althaea rosea se va ţine cont de sensibilitatea mai mare a plantelor la excesul de umiditate. Verbena hybrida. . interval de timp în care plantele au un ritm rapid de creştere şi dezvoltare. iar atunci când acestea nu sunt îndeplinite. La unele dintre ele însă (Digitalis purpurea. se disting două tipuri de plante floricole considerate anuale: . în puţine situaţii devenind exclusive (la Alternanthera şi Iresine).tipice. În alte situaţii (Dianthus barbatus). Atâta timp cât nu sunt expuse la temperaturi negative. suficient de rezistente la temperaturi scăzute prin însăşi tehnologia lor de cultură. ele îşi continuă vegetaţia. Este cazul la Viola x hybrida.netipice (bienale prin cultură). Delphinium ajacis. Campanula medium. În condiţiile climatice temperate. Lăsate să vegeteze în continuare. cele din anii următori diminuându-se considerabil.nespecific anuale (anuale netipice). dar se cultivă după tehnologia bienalelor mai ales din motive estetice. iar la sfârşitul perioadei îmbătrânesc şi mor. care se comportă ca anuale datorită factorilor de mediu. manifestând rezistenţă mijlocie la secetă. Inducţia florală la aceste plante este favorizată de temperaturile scăzute. La unele plante se poate recurge şi la metode vegetative de înmulţire (prin butaşi). după primul val de înflorire (cel mai valoros). în cel de-al doilea an de viaţă se usucă şi mor. dar suportă şi semiumbra. ele pot înflori şi pe parcursul verii. s-a constatat că înflorirea din primul an este mai abundentă şi cu flori de calitate.). 12 . înfloresc abundent. Sunt plante iubitoare de lumină. dar îşi desfăşoară ciclul de viaţă pe parcursul a doi ani consecutivi. Lunaria biennis). înflorirea şi fructificarea întârzie sau nu au loc. Myosotis alpestris. au înflorire abundentă şi prelungită pe tot parcursul verii (la unele până la venirea îngheţului de toamnă) şi se pot folosi atât ca flori tăiate.tipice (propriu-zise). care indiferent de condiţiile de mediu îşi încheie ciclul de viaţă după fructificare (Papaver somniferum. Althaea rosea). paie). în anul următor parcurg etapa germinativă. Majoritatea speciilor floricole anuale sunt decorative prin flori. iar la Myosotis alpestris şi Silene pendula de faptul că sunt iubitoare de apă (sunt recomandate şi pentru amenajări în jurul apelor).condiţii de mediu. sunt plante iubitoare de lumină şi necesită udări moderate. unde apare influenţa sezonului rece. Astfel. Bellis perennis. păstrându-şi caracterul de plante perene pe care îl au în zona de origine (Ageratum mexicanum. Begonia semperflorens etc. este indicată o uşoară protejare peste iarnă (cu frunze. fiind mai mult sau mai puţin rustice. plantele anuale sunt adaptate la diferite condiţii de cultură. Cu foarte mici excepţii. Pentru practica floricolă prezintă interes două categorii de plante bienale: . B. plantele bienale înfloresc o singură dată. În funcţie de zona din care provin. Godetia grandiflora etc. la începutul verii. care la origine sunt anuale sau perene. Înfiinţarea culturilor se realizează prin semănat direct la loc definitiv sau prin plantare de răsad obţinut în spaţii protejate. Clarkia elegans. cât şi în diferite amenajări din parcuri şi grădini. cu dimensiuni mici. Speciile floricole anuale Sunt plante care îşi termină tot ciclul vital în cursul unei singure perioade de vegetaţie (410 luni). .). Alyssum maritimum. Petunia hybrida. După ce iernează sub formă de rozetă de frunze. se recurge la înlocuirea lor cu specii din alte grupe (anuale). Sunt puţin reprezentate în rândul speciilor floricole (Campanula medium. care după înflorire şi fructificare. când înfloresc şi fructifică. fiind mai sensibile la temperaturile scăzute şi la variaţiile mari de temperatură. tije florifere alungite) şi nu se justifică menţinerea lor. Bienalele sunt plante rustice. dar florile sunt cu valoare decorativă scăzută (în număr redus. A. Specii floricole bienale Ca şi anualele.

unele dintre ele rezistând la perioade prelungite de secetă (Sedum. divizarea plantelor. Cerastium). să se asigure o protecţie a mugurilor bazali prin muşuroire sau acoperire cu paie şi frunze uscate. Viola odorata. cu producere de răsad. dimpotrivă cresc şi se dezvoltă bine în condiţii de semiumbră sau suportă semiumbra (Dicentra spectabilis. bordurilor. se repică tot în câmp sau răsadniţe şi se plantează la loc definitiv toamna (septembrie-octombrie). cele cu talie mică. În anul următor. rabate. În privinţa cerinţelor faţă de apă. Specii perene hemicriptofite Grupa hemicriptofitelor include numeroase specii floricole deosebit de apreciate atât pentru valoarea lor decorativă. Dianthus barbatus. cât şi pe cale vegetativă. Gypsophila paniculata. care îşi asigură continuitatea prin organe subterane (bulbi. Althaea rosea). 13 . La speciile care la origine sunt perene.).Speciile floricole bienale se înmulţesc prin seminţe. Campanula carpatica. rabatelor.hemicriptofite. Specii floricole perene (vivace) Sunt plante care au durata vieţii de mai mulţi ani. Echeveria secunda). drajoni etc. datorită sensibilităţii sistemului radicular care nu suportă transplantarea. la hemicriptofite predomină înmulţirea vegetativă (prin butaşi. Delphinium x hybridum. Multe dintre ele au perioadă lungă de înflorire şi asigură decorul în parcuri şi grădini de primăvara. majoritatea îşi încep înflorirea primăvara foarte devreme (din martie) şi doar câteva înfloresc mai târziu (Campanula medium. cât şi în grădini alpine.geofite. Este recomandat însă. vase decorative şi chiar mozaicuri. ronduri etc. nu este exclusă nici înmulţirea vegetativă (prin divizarea tufelor). Unele preferă locuri însorite (Achillea filipendulina. Sempervivum. fie prin intermediul mugurilor situaţi la baza tulpinilor sau pe rădăcini. Se pretează şi la culturi forţate. pentru valorificare în timpul iernii. Spre deosebire însă de anuale şi bienale. La majoritatea speciilor perene. Dianthus sp. pe ziduri înflorite sau în preajma apelor. timp în care înfloresc şi fructifică repetat. Înmulţirea plantelor floricole hemicriptofite se poate realiza atât prin seminţe. cât şi pentru rusticitatea recunoscută. C1. Lupinus. grupuri. ca în zonele cu ierni geroase.. etc. Sunt plante care se adaptează destul de bine la condiţiile climatice variate şi iernează în câmp fără protecţie deosebită. Rusticitatea şi marea diversitate a plantelor floricole hemicriptofite determină utilizarea lor în cele mai variate moduri. rizomi. unde alternează perioadele favorabile cu cele mai puţin favorabile. pete de culoare. anotimpul rece determină distrugerea părţilor aeriene. Rudbeckia sp. fie prin intermediul unor organe subterane cu rol de înmagazinare a substanţelor de rezervă şi de înmulţire vegetativă. pentru ronduri. Le întâlnim în spaţiile verzi atât în amenajări de tipul rondurilor. perenele se împart în: . Se seamănă vara (iunie-august) în răsadniţe reci sau pe straturi în câmp. aflaţi în stare de repaus pe parcursul iernii. tuberobulbi. Papaver. Iberis sempervirens etc. Utilizarea bienalelor este multiplă: cele cu talie înaltă pentru flori tăiate. . până toamna târziu. mai ales atunci când plantele sunt mature. rădăcini tuberizate. Pentru o parte din aceste plante. la unele hemicriptofite mai sensibile (Dicentra spectabilis. dar creşterea lor vegetativă este reluată anual. majoritatea hemicriptofite sunt adaptate condiţiilor cu umiditate variabilă.. Este cazul speciilor aparţinând genurilor: Gypsophila. altele. tuberculi. C. metoda generativă reprezintă singurul mod de înmulţire cu rezultate bune.). În funcţie de organul de rezistenţă şi de modalitatea de refacere a părţii aeriene. atunci când se intenţionează cultivarea lor ca perene sau când nu formează seminţe (soiurile involte de Bellis perennis). axă hipocotilă îngroşată). care rezistă iarna datorită mugurilor de la baza tulpinilor şi de pe rădăcini.).

De asemenea, trebuie amintit şi faptul că plantele floricole hemicriptofite prezintă tije florifere lungi şi au perioadă lungă de păstrare în apă, oferind posibilitatea de a fi utilizate ca flori tăiate. C2. Specii perene geofite Speciile floricole geofite se constituie ca o grupă aparte în rândul plantelor perene, fiind caracterizate prin prezenţa organelor subterane capabile să le asigure perenitatea. Organele subterane, formate din tulpini sau rădăcini metamorfozate, au un rol deosebit de important nu numai în înmulţirea vegetativă, ci şi în depozitarea substanţelor de rezervă. Bulbii, tuberobulbii, rizomii, rădăcinile tuberizate sunt tipuri de organe subterane întâlnite la geofite, ale căror particularităţi sunt prezentate mai detaliat în capitolul IV. Trebuie menţionat faptul că la unele specii (Lilium tigrinum), bulbii apar şi ca formaţiuni aeriene (pe tulpinile florifere, la axila frunzelor). Geofitele provin din cele mai diverse zone geografice, iar capacitatea lor de adaptare la condiţiile de climat temperat le imprimă un anumit comportament în ceea ce priveşte rezistenţa la temperaturile scăzute. Astfel, unele dintre ele, considerate semirustice (tabelul 8), nu rezistă la temperaturi negative şi de aceea, organele lor subterane se recoltează în fiecare toamnă şi se depozitează până primăvara în adăposturi corespunzătoare. Altele, considerate rustice, rezistă pe timpul iernii în câmp, fără să fie afectată viabilitatea organelor lor subterane. Prezenţa organelor subternane facilitează înmulţirea vegetativă a geofitelor, singura aplicată în practică la cele mai multe dintre ele. Înmulţirea prin seminţe se foloseşte rar, uneori numai în lucrări de ameliorare. Sunt plante cu cerinţe ecologice diferite, în funcţie de grupa din care fac parte. Geofitele semirustice sunt plante care cer locuri însorite, adăpostite, terenuri bine drenate, cu umiditate constantă. Tuberozele preferă umiditate mai mare în sol, cu condiţia însă ca apa să nu băltească. Majoritatea geofitelor semirustice sunt deosibit de apreciate ca flori tăiate, fiind cultivate în câmp sau în spaţii protejate (în culturi forţate). Pentru decor exterior, le întâlnim mai mult în grădini individuale şi mai puţin în spaţiile verzi de interes public (cu excepţia speciei Canna indica). Tuberozele, datorită pretenţiilor mari la condiţiile de mediu, se cultivă exclusiv pentru valorificare ca flori tăiate. Geofitele rustice, adaptate mai bine condiţiilor de climat din ţara noastră, le putem întâlni cultivate atât la soare, cât şi în locuri semiumbrite. Unele sunt chiar iubitoare de umbră şi semiumbră (Convallaria majalis, Galanthus nivalis, Hosta plantaginea, Scilla bifolia). Vegetează bine pe terenurile cu umiditate moderată şi constantă, dar sunt şi specii care le putem întâlni pe terenurile umede (Galanthus nivalis, Hemerocalis sp., Hosta sp.) sau pe terenuri mai uscate (Colchicum autumnale, Stachys lanata). Au o largă utilizare în amenajarea parcurilor şi grădinilor. Un sortiment bogat de geofite rustice înfloresc primăvara devreme şi asigură decorul într-o perioadă din an în care alte plante nu pot fi folosite. Pentru floricultori, este deosebit de importantă posibilitatea utilizării acestor plante în culturi forţate şi timpurii, foarte de rentabile.

14

2.2.2. Specii floricole cultivate în spaţii protejate
A. Specii cultivate la ghivece Sortimentul de plante floricole cultivate la ghivece sau în alte tipuri de recipiente este extrem de variat şi cuprinde un număr foarte mare de specii decorative prin flori, frunze, habitus etc. Ele aparţin unui număr mare de familii şi genuri botanice şi sunt, în majoritate, originare din zonele calde ale globului, de aceea necesită protejare faţă de temperaturile scăzute. Capacitatea de adaptare a acestor plante la condiţiile de microclimat este destul de diferită. Unele rezistă în condiţii deosebite de cele din locul de origine, altele, dimpotrivă, se adaptează mult mai greu şi impun un mediu de viaţă asemănător celui din care provin. În general, plantele cu putere mare de adaptabilitate le întâlnim mult mai des cultivate ca plantele de interior. Pentru cele pretenţioase, este absolut obligatoriu ca în momentul în care ne hotărâm să le cultivăm, să avem certitudinea că le putem asigura condiţiile cerute. Altfel, plantele vor suferi, aspectul lor decorativ va fi mult diminuat şi, în final, vor muri. Practic, este foarte important să facem o alegere judicioasă a plantelor şi să le întreţinem corespunzător. În plus, trebuie să ştim cum să le punem cât mai bine în valoare efectul decorativ, ţinând cont de o serie de reguli: armonizarea dimensiunilor şi culorilor cu cele ale spaţiului în care se află; amplasarea corespunzătoare în spaţiu; folosirea recipintelor potrivite ca formă, mărime, culoare, material etc.; asocierea speciilor în funcţie de cerinţele ecologice şi elementul de decor. Plantle decorative prin flori pot fi dirijate, prin tehnologiile aplicate, să înflorească tot timpul anului, sau atunci când solicitarea este mai mare. Înmulţirea lor se realizează atât prin seminţe, cât şi vegetativ. Majoritatea se pot multiplica uşor pe căi vegetative, mai ales prin butăşire. La înmulţirea prin seminţe se recurge de obicei atunci când alte metode nu dau rezultate sau când se intenţionează obţinera un număr mare de plante. În funcţie de particularităţile morfologice şi de organul (organele) care reprezintă partea de decor, plantele cultivate la ghivece pot asigura decorul tot timpul anului (cele decorative prin frunze) sau numai o anumită perioadă din an (cele care decorează prin flori şi au perioadă limitată de înflorire). B. Specii cultivate în solul serei Culturile floricole din solul serei au ca scop principal obţinerea de flori tăiate ce se pot valorifica în orice perioadă din an. În această categorie sunt incluse nu numai plantele care provin din regiunile calde ale globului şi nu se pot adapta în condiţiile de climat temperat la culturi neprotejate (Anthurium, Strelitzia), ci şi plante care în mod obişnuit, se cultivă în teren deschis (anuale, bienale, perene), dar pot fi aduse în sere în sezonul rece pentru culturi forţate, în scopul completării sortimentului de flori şi valorificării la maxim a spaţiului din sere. Diversificarea sortimentului de plante cultivate în solul serei, cuprinde atât sporirea numărului de specii floricole cultivate, cât şi a numărului de soiuri în cadrul speciei. Garoafele cultivate în sere se situează pe unul din primele două locuri, la concurenţă cu trandafirul, în ceea ce priveşte suprafaţa şi producţia mondială de flori tăiate. În funcţie de specificul unităţilor producătoarte şi de cerinţele locale ale pieţii, locul lor a fost luat şi de alte culturi (crizanteme, fresii, gerbera, alstromeria etc.). Majoritatea sunt culturi perene, cu durată mai mare de 2-3 ani, ajungând şi până la 10-12 ani (Strelitzia reginae). Fresiile şi crizantemele, deşi sunt plante perene, se cultivă ca anuale, cultura reluându-se în fiecare an prin intermediul tuberobulbilor sau răsadului la fresia şi prin butaşi la crizanteme. Garoafele se pot exploata în condiţii economice în culturi de un an, cel mult doi ani. Cele cu durata culturii de mai mulţi ani, trec anual printr-o perioadă de repaus de 1-2 luni, când creşterile vegetative sunt limitate sau chiar întrerupte.
15

CAPITOLUL 3 CERINŢELE PLANTELOR FLORICOLE FAŢĂ DE FACTORII DE MEDIU
Principalii factori ecologici care influenţează viaţa plantelor sunt. lumina, temperatura, umiditatea, aerul şi substratul de cultură. Cerinţele plantelor faţă de aceşti factori depind de fenofază, de vârsta plantelor, de anotimp, de lucrările agrotehnice aplicate etc., dar şi de locul de origine al plantelor. Datorită faptului că multe din plantele floricole cultivate la noi în ţară provin din zone geografice cu climat diferit, este esenţial să cunoaştem ecologia lor, fie pentru a reuşi adaptarea plantelor la noile condiţii, fie pentru crearea unor ambianţe corespunzătoare cerinţelor acestor plante.

3.1.CERINŢELE FAŢĂ DE LUMINĂ
Lumina condiţionează şi influenţează direct procesul de fotosinteză şi indirect celelate procese vitale ale plantelor. Pentru cultura plantelor floricole lumina, ca factor ecologic, interesează sub aspectul compoziţiei spectrale a radiaţiilor, a intensităţii fluxului luminos, al duratei de iluminare şi duratei de strălucire a soarelui. a) Compoziţia spectrală a radiaţiilor. Radiaţiile care induc fotosinteza sunt cunoscute sub denumirea de radiaţii active şi au lungimi de undă cuprinse între 400 şi 700 nm. Din această categorie fac parte radiaţiile roşii, orange, galbene, verzi, albastre, indigo şi violet (ROGVAIV). Radiaţiile cu lungimi de undă mai mari de 700 nm sunt radiaţiile infraroşii, iar cele cu lungimi de undă mai mici de 400 nm sunt radiaţiile ultraviolete. b) Intensitatea fluxului luminos. Variază în funcţie latitudine, altitudine, expoziţia terenului, tipul vegetaţiei, anotimp etc. Cerinţele ce apar ca urmare a procesului de adaptare la condiţiile în care s-au format, împart plantele floricole în următoarele grupe: -heliofile (heliofite), plante iubitoare de lumină, care necesită o intensitate a fluxului luminos de 30000-50000 lucşi şi au capacitatea să folosească întreg fluxul luminos de care beneficiază (Papaver, Petunia, Eschscholtzia, Pelargonium, Portulaca, Zinnia, Gladiolus etc.). -sciofile (sciofite, umbrofite). Aceste plante cresc şi înfloresc la lumină mai puţin intensă. Pot valorifica 3-15%din fluxul luminos existent şi este suficient să aibă lumină cu intensitatea de 5000-15000 lucşi. Nu suportă insolaţia, de aceea devine obligatorie umbrirea lor naturală sau artificială (Anthurium, Convallaria, Galanthus, Hosta, Saintpaulia, unele ferigi ). -mezoheliofile. Sunt plante cu adaptabilitate mare, capabile să-şi desfăşoare normal procesele vitale atât în condiţii de lumină cât şi de semiumbră. Valorifică 25-30% din fluxul luminos şi necesită aproximativ 25000-30000 lucşi (Freesia, Dianthus, Calendula etc.). Cerinţele plantelor faţă de intensitatea luminii sunt diferenţiate şi în funcţie de vârsta şi fenofaza plantelor (de exemplu, cerinţele sunt mai mari în faza de răsad, la apariţia bobocilor floriferi şi la înflorire, sau mai reduse în timpul repausului), de lucrările agrotehnice aplicate (lumină mai puţin intensă după repicat, transplantat, butăşit etc.). În condiţii de lumină cu intensitate optimă, plantele au creştere viguroasă, culoare verde caracteristică, înflorire bogată. Lumina insuficientă determină, în special la plantele heliofile, stări de stres exprimate prin alungirea exagerată a tulpinilor, dezvoltarea insuficientă a ţesutului mecanic şi a frunzelor, conţinutul redus în clorofilă, stagnarea înfloririi sau prezenţa florilor mici şi decolorate. Şi
16

folosirea jaluzelelor din diferite materiale şi a peliculei de apă colorată. se pot cultiva în spaţii protejate tot timpul anului. fie prin aplicarea diferitelor procedee care să mărească sau să micşoreze intensitatea sau durata luminii. Sunt plante care necesită pentru inducţia florală fotoperioade scurte (6-12 ore/zi). c) Durata de iluminare Reacţia plantelor la durata zilei şi a nopţii sau la ciclul periodic cotidian de lumină şi întuneric poartă denumirea de fotoperiodism. folosirea instalaţiilor de iluminat artificial. b) reducerea intensităţii luminii: -în spaţii protejate: umbrirea serelor pe timpul verii (cretizare. cu expoziţie sudică. Modalităţi de reglare a intensităţii luminii a) sporirea intensităţii luminii: -în spaţii protejate: orientarea serelor pe direcţia est-vest. prin dirijarea fotoperioadei după fenofaza în care se află (suplimentarea artificială a luminii sau acoperirea plantelor cu materiale opace). În condiţiile României. Kalanchoe. plantele floricole se împart în următoarele grupe: -de zi scurtă (Chrysanthemum. în timp ce plantele de zi scurtă au înflorire întârziată în condiţii de zi lungă. Hortensia. Poinsetia. Legătura dintre fotoreacţie şi înflorire este foarte importantă pentru practica floricolă. Schimbarea fotoperioadei poate fi însă valorificată pentru culturile forţate şi culturile în flux continuu. -în câmp: amplasarea culturilor pe terenuri însorite. manifestat prin îngălbenirea şi căderea frunzelor. Majoritatea provin din zone tropicale şi subtropicale. 17 . -neutre sau indiferente (Cyclamen.5% în lunile decembrie-ianuarie şi 72. menţinerea curată a sticlei. Callistephus). Dianthus. Inducţia florală la acestea se desfăşoară în condiţii de zi lungă (cel puţin 13-14 ore/zi). d) Durata de strălucire a soarelui Cantitatea de radiaţie luminoasă ajunsă la nivelul solului se exprimă prin durata de strălucire a soarelui. conform cerinţelor plantelor. cultivate în anotimpuri sau în zone cu zi scurtă. Sunt plante originare din zonele temperate (unde zilele pot ajunge la 16-18 ore lumină) şi numai câteva din alte zone climatice. mai ales pentru cele umbrofile. utilizarea factorului lumină. Petunia. care reacţionează pozitiv la fotoperioadă.lumina foarte intensă poate constitui un factor nefavorabil pentru plante. Rosa). la origine fiind plante de zi lungă (astfel se explică înflorirea lor mai bună în timpul verii). Unele dintre ele (garoafele) au devenit indiferente prin adaptare. avortarea bobocilor floriferi. instalarea de umbrare deasupra culturilor. durata medie de strălucire a soarelui variază între 26. Pelargonium. au înflorire slabă.7% în luna august. Se are în vedere faptul că plantele de zi lungă. confecţionarea scheletului de susţinere cu profile reduse. se poate realiza fie prin dirijarea culturii în perioadele din an convenabile. -în câmp: amplasarea culturilor pe terenuri cu expoziţie mai puţin însorită sau sub vegetaţie mai înaltă care să asigure umbrirea. Viola. în stabilirea tehnologiilor de cultură şi dirijarea înfloririi. întărziată sau nu înfloresc. Ele trebuie să treacă printr-o perioadă de zi lungă pentru a creşte vegetativ. şi înfloresc toamna sau iarna. -de zi lungă (Cineraria. la care înflorirea este mai puţin condiţionată de fotoperioadă. teritoriul României poate oferi condiţii naturale de lumină satisfăcătoare pentru multe plante ornamentale. Prin poziţia sa geografică. crizantemele. reducerea densităţilor de cultură. Freesia). unde durata zilei este egală sau mai scurtă decât cea a nopţii. În cursul unui an. Zinnia. De exemplu. aceste plante cresc vegetativ în timpul verii. În funcţie de răspunsul la fotoperioadă. distrugerea buruienilor. Astfel. acoperirea serelor cu sticlă fotoselectivă).

De asemenea. Udatul cu apă rece provoacă putrezirea rădăcinilor. aprecierea cantităţii de apă şi frecvenţa udărilor ţine şi de experienţa cultivatorului. iar apa potabilă de conductă conţine adesea mult clor şi alte substanţe dezinfectante care sunt dăunătoare plantelor. creşterea răsadului. Agave.CERINŢELE FAŢĂ DE APĂ Pe lângă faptul că apa dizolvă substanţele minerale din pământ şi face posibilă nutriţia plantelor. nivelul celorlalţi factori ecologici (lumină. plantele mezohigrofite se udă la intervale de 2-3 zile. însuşirile substratului. Temperatura apei este foarte importantă la udarea plantelor. mărimea şi vigoarea plantelor. în timp ce iarna. sulfat de aluminiu.). cultivate în locuri cu umiditate redusă şi adaptate deficitului de umiditate (cactuşii de deşert. la culturile din câmp. mai ales la plantele acidofile. plante terestre care preferă o umiditate edafică şi atmosferică ridicată (Calla. b)calitatea apei de udare (conţinutul în săruri şi temperatura). Orientativ. deoarece nu conţine săruri minerale şi este aerisită. -higrofite. Administrarea apei a)cantitatea de apă şi frecvenţa udărilor depind de :necesităţile speciei funcţie de locul de origine. căderea bobocilor floriferi. starea fitosanitară (plantele bolnave se udă mai puţin). Alcătuiesc predominant vegetaţia zonei temperate şi sunt reprezentate de majoritatea plantelor floricole cultivate în câmp. cele xerofite la 5-6 zile.3. de maturare a seminţelor sau de repaus). temperatură) etc. apa se aplică rar şi numai atât cât să nu se usuce prea tare pământul. în special pentru plantele aflate în repaus sau atunci când temperatura mediului este scăzută. care se cultivă în bazine şi acvarii (nuferii). -xerofite. condiţiile de lumină şi căldură. Şi apa prea caldă este dăunătoare. ceea ce determină adaptări ale plantelor la diversitatea condiţiilor create şi condiţionează repartiţia lor geografică. Ea trebuie să fie aceeaşi cu temperatura mediului în care se află plantele. alte suculente – Aloe. plantele decorative se împart în următoarele grupe: -hidrofile (acvatice). în timpul vegetaţiei.Nu există reguli stricte aşa încât.Myosotis palustris). udările se fac mai des primăvara şi pe timpul verii (astfel ca pământul să nu se usuce niciodată complet). În cazul plantelor cultivate la ghivece. creşterea şi alungirea pedunculilor floriferi necesită mai multă umiditate decât faza de deschidere a florilor. Apa provenită din puţuri şi din izvoare are un conţinut mai mare de săruri. gradul de dezvoltare al rădăcinilor şi a aparatului foliar etc. acid ortofosforic). iar cele higrofite zilnic sau chiar de 2-3-ori/zi. Cea mai bună apă pentru udat este apa de ploaie. plante terestre cultivate în locuri cu umiditate moderată. 18 . -mezohigrofite. anotimp. Cerinţele faţă de apă sunt diferenţiate şi în funcţie de alţi factori: fenofază (germinaţia seminţelor.2. Ca factor ecologic. nu se recomandă folosirea apei cu conţinut mare de calciu (apa dură). Nu se utilizează la udare apa murdară sau infectată. apa se caracterizează prin distribuţie inegală în timp şi spaţiu. Ţinând seama de regimul de umiditate caracteristic locurilor de origine. prin procesul transpiraţiei se reglează temperatura plantelor şi se face posibilă absorbţia. Crassula etc. cu aprox. înrădăcinarea butaşilor. Se poate recurge însă la dedurizarea apei prin scufundarea în bazinele cu apă a sacilor cu turbă roşie sau prin administrarea de substanţe chimice (sulfat de fier. vârsta plantelor (nevoia mai mare de apă la plantele tinere). îngălbenirea şi căderea frunzelor.1030-l apă/m2 la fiecare udare.

alstromeria). cu furtunul. au o rază de acţiune de aproximativ 20 m. Aspersoarele rotative. în funcţie de evaporarea peliculei de apă care acoperă frunzele. 19 . freesia. se recurge la o serie de metode specifice: aşezarea ghivecelor în vase umplute cu materiale menţinute permanent umede (turbă. fără orificii şi cu diametrul mai mare decât al ghiveciului cu planta. Instalaţii de umidificare a atmosferei (destinate numai culturilor din sere): -sistemul de ceaţă artificială (Myst-System) necesită echipamente costisitoare. eventual. Cele mai multe specii se udă de sus. De preferinţă. De obicei. prin brazde sau cu aspersoare de mare putere. Ficus pumila. montate pe rampe de udare mobile. Declanşarea sistemului este comandată de senzori. cala. -irigarea cu aspersoare de mare putere se pretează pentru udarea culturilor floricole din câmp. d)modul de administrare a apei se adaptează cerinţelor speciei. afânarea solului sau substratului. fazei de vegetaţie a plantelor şi modului de cultivare. Plantele la ghivece se udă fie de sus (prin turnarea apei în ghiveci). în timp însă. este important ca apa să nu rămână permanent în vasul de la baza ghiveciului. folie de polietilenă etc. prin intermediul sistemelor de umidificare a atmosferei. spatifilum).c)momentul udării. îmbrăcarea tutorilor cu turbă sau cu muşchi umed (Hedera. prin picurare şi aspersie fină (anturium. Indiferent de metoda folosită. Rampele cu jicloare se amplasează deasupra culturilor. deoarece apa pătrunde repede iar substanţele nutritive sunt mai bine repartizate. decât. paie muşchi. combaterea buruienilor etc. gerbera). Syngonium). pietriş). iar plantele de câmp dimineaţa şi seara. prin picurare (trandafiri. crizanteme. -umidificatoarele de atmosferă (Cooling-System) se deosebesc de sistemul de ceaţă artficială prin aceea că apa este pulverizată mecanic (antrenată de un ventilator şi dispersată în atmosferă). prin aspersie fină (garoafele până la apariţia mugurilor floriferi. umezirea aerului prin stropiri şi pulverizări. Metoda se foloseşte pentru udarea plantelor din spaţii protejate. Dacă plantele impun o umiditate permanentă la nivelul substratului sau în atmosferă. culturile din câmp se udă cu furtunul. Dacă din diverse motive. se impune udatul şi în timpul zilei. care produc o dispersare intermitentă de particule foarte fine de apă. prin infiltraţie sau prin brazde). folosirea ghivecelor “mască”. complet automatizate. care dozează intermitent şi distribuie apa şi îngrăşămintele la fiecare plantă. la înălţimea dorită. cu sau fără sită (garoafe. plantele de seră se udă dimineaţa. în spaţiul dintre cele două vase păstrându-se permanent apă (Cyperus). Pentru economisirea apei se aplică mulcirea culturilor (cu frunze. cala până la înflorire). metoda provoacă depunerea sedimentelor de săruri minerale la suprafaţa substratului. cu stropitoarea. se recurge şi la alte metode. gloxiniile) şi de unii cactuşi. Culturile din solul serei şi din bacuri înălţate se udă cu furtunul. În practica floricolă. fie de jos (cu apa din vasul pe care este aşezat ghiveciul). printr-un sistem de furtune.). umbrirea serelor şi răsadniţelor. mraniţă. care necesită existenţa instalaţiilor speciale: Instalaţii de irigare: -irigarea prin aspersiune fină se realizează cu jicloare care funcţionează la presiune mică. Udarea de jos (prin infiltraţie) este mult mai lentă. fiind preferată de plantele cu frunze pubescente sau în rozete (violetele africane. pe lângă metodele tradiţionale de administrare a apei (cu stropitoarea. -irigarea prin picurare presupune prezenţa unor instalaţii speciale cu programare. prin infiltraţie (gerbera). se va evita stropirea plantelor. la unele plante higrofile.

de aceea devine obligatorie aerisirea acestor spaţii şi împrospătarea aerului prin deschiderea ferestrelor sau folosirea ventilatoarelor în sere. a) Compoziţia aerului atmosferic sau din sol. folosirea adăposturilor naturale sau artificiale. Protejarea plantelor de intensităţile mari de vânt se realizează prin amplasarea culturilor şi a construcţiilor pe terenuri adăpostite. Intensitatea fotosintezei este dependentă de concentraţia în CO2 atmosferic: scade sau chiar se opreşte dacă se atinge pragul critic de 0.aerul intervine prin compoziţia sa şi prin efectul mişcării. deschiderlie frontale şi laterale de la solarii. La un conţinut de 21% oxigen în aerul atmosferic.03%CO2 este suficientă pentru procesul normal de asimilare. la omogenizarea componentelor din atmosferă şi transportul căldurii prin convecţie. orientarea rândurilor de plante pe direcţia vântului dominant. Solurile şi substraturile de cultură destinate culturilor floricole trebuie să aibă un grad mare de afânare şi permeabilitate. mărimea plantelor.3. în condiţiile unei proaste aerisiri a solului. dar poate avea şi efecte negative (îndoirea sau ruperea tulpinilor plantelor. temperatură.15%. Suplimentarea cu CO2 se face însă numai în corelaţie şi cu ceilalţi factori: lumină. Efectul favorabil al îmbogăţirii atmosferei în CO2. tocmai pentru a crea spaţii mari pentru aer. cantitatea de aer din sol poate varia între 10 şi 40 %. Plantele au nevoie de aprox. În funcţie de compoziţia şi structura solului. De aceea. clor. oxigenul din sol este necesar nu numai în respiraţia rădăcinilor. trebuie să fie prezent atât în aer cât şi în sol. combustia alcoolului pur. tije viguroase. în funcţie de rezistanţa manifestată de fiecare specie. ca sursă de energie în desfăşurarea proceselor vitale ale plantelor. hrănirea este defectuoasă. În aer. fermentarea diferitelor materiale. interesează sub aspectul conţinutului în oxigen şi dioxid de carbon. Surse de CO2: arderea unor hidrocarburi (metan.01%. aşa cum poate creşte de 2-3 ori dacă sporeşte conţinutul în CO2 până la 0. îmbunătăţirea calităţii florilor (dimensiuni mai mari ale florilor sau inflorescenţelor. Mărirea cantităţii de oxigen din sol se realizează prin lucrări de afânare a solului. intensificarea coloritului florilor etc.33%aer din volumul total al solului. butan. Dioxidul de carbon este indispensabil în procesul de fotosinteză. o cantitate de 0. hidrogen sulfurat. propan) şi combustibili lichizi (petrol). fum) care afectează creşterea şi dezvoltarea plantelor.3. iar după un timp chiar pier. distrugerea crustei. Alimentarea artificială a plantelor cu CO2 (fertilizarea carbonică) se reflectă în creşterea randamentului. 20 . respectiv a prezenţei altor gaze (fluor. degajarea de CO2 din butelii speciale. Lipsa curenţilor de aer din spaţiile destinate culturii florilor duce la blocarea fotosintezei odată cu consumarea CO2 din stratul de aer apropiat frunzelor. b) Mişcarea aerului contribuie la transportul polenului şi seminţelor. curăţirea de muşchi a vaselor de cultură etc. respectiv la mărgăritar).CERINŢELE FAŢĂ DE AER În viaţa plantelor. De asemenea. Dintre gazele cu efect pozitiv asupra unor plante floricole fac parte acetilena şi eterul (care stimulează înflorirea la bromelii.). Oxigenul. ci şi a microorganismelor. este folosit în practică pentru culturile din spaţii protejate. dezvoltarea rădăcinilor stagnează. se consideră că respiraţia plantelor se desfăşoară normal. Compoziţia aerului interesează şi sub aspectul gradului de poluare. distrugerea adăposturilor) atunci când intensitatea curenţilor de aer este mare. umiditate. precocitatea înfloririi. gaze de eşapament) sau a unor impurităţi solide (praf. ridicarea ramelor de la răsadniţe. plantele îşi încetinesc creşterea.

minerală sau sintetică. Pentru unele plante (de exemplu cele acvatice) sau la anumite tipuri de culturi (culturile hidroponice). plante cu mare adaptabilitate la condiţiile de temperatură (0-18 0C). Nevoia de căldură a plantelor depinde de zona lor de origine. în funcţie de particularităţile sistemului lor radicular: -pentru soluri grele:nalba de grădină. în sere se ridică temperatura pentru grăbirea înfloririi. temperatura se menţine la un nivel mai redus. precum şi de nivelul celorlalţi factori ecologici.4. La plantele cultivate în câmp. în faza de răsad şi după înrădăcinarea butaşilor. când funcţiile vitale ale plantelor sunt încetinite. Se cultivă în câmp. cultura acestora făcându-se afară (în câmp sau în spaţii verzi). temperatura optimă pentru germinaţia seminţelor şi înrădăcinarea butaşilor se consideră a fi cu 3-5 0C mai mare decât temperatura optimă de creştere şi dezvoltare a speciei. Un alt factor care determină cerinţele plantelor floricole faţă de regimul termic este faza de creştere sau dezvoltare. -pentru soluri mijlocii:ochiul boului. tuberozele. la plantele cultivate în recipiente sau în spaţii protejate. în timpul creşterii plantelor. -hekistoterme. Plantele floricole aflate în vegetaţie necesită un regim de temperatură influenţat şi de succesiunea zilelor şi nopţilor sau a anotimpurilor. substratul de cultură este reprezentat de diferite tipuri de sol. de faza de creştere şi dezvoltare în care se află. substratul de cultură este constituit din componente de natură organică. pentru a menţine plantele înflorite timp cât mai îndelungat.5. plante decorative prin frunze policrome) se adaptează la temperaturi de 15-25 0C. de succesiunea zilelor şi nopţilor sau a anotimpurilor. alese şi pregătite în aşa fel încât să răspundă cât mai bine cerinţelor plantelor. substratul de cultură poate fi şi un mediu lichid (apă sau soluţii nutritive). În general. irişii. Fiecare specie floricolă manifestă cerinţe proprii faţă de temperatură. De asemenea.în funcţie de care pot fi: -termofile sau megaterme (unele specii de orhidee. Astfel. dar se pretează şi la culturi forţate în sere.CERINŢELE FAŢĂ DE TEMPERATURĂ Principalele procese biochimice şi fiziologice din plante se desfăşoară în anumite condiţii de temperatură. Cunoscând cerinţele plantelor faţă de temperatură se pot lua măsuri adecvate pentru amplasarea corespunzătoare a culturilor. crizantemele. provenite din zonele temperate. noaptea şi pe timpul iernii. Nivelul termic la care plantele cresc şi se dezvoltă normal reprezintă temperatura optimă. protejarea lor de temperaturile prea scăzute sau prea ridicate. Provin din zonele polare şi alpine. ferigi şi palmieri. originare din zonele calde) necesită pentru optim de dezvoltare temperaturi mai mari de 20-24 0C şi suportă greu variaţiile de temperatură. Anthurium. 3. -mezoterme (unele orhidee. -pentru soluri uşoare:gladiolele. singure sau în amestec. în timp ce. în timp ce. care se pot dezvolta şi la temperaturi sub 00C. Solurile de pe teritoriul României corespund exigenţelor majorităţii speciilor floricole originare din zonele temperate. 21 . urmând ca în timpul înfloritului să se scadă din nou. salvia. -microterme. dar pe diferite tipuri de sol.3. Condiţiile locului de origine imprimă plantelor anumite exigenţe termice. temperatura trebuie să fie cu 2-4 0C mai coborâtă.CERINŢELE FAŢĂ DE SUBSTRATUL DE CULTURĂ Substratul de cultură reprezintă mediul în care se găsesc rădăcinile plantelor şi din care acestea extrag apa şi elementele nutritive.

pentru o utilizare ulterioară. azaleele. materiale sintetice (Styromull. conţinut corespunzător în elemente nutritive. mijlocii (camelii. La pregătirea amestecurilor de pământ se au în vedere însuşirile care trebuie să caracterizeze un substrat de cultură: grad de afânare mare şi permeabilitate corespunzătoare. vermiculit. argilă expandată). La pregătirea substraturilor de cultură se folosesc diferite componente (pământuri) care se deosebesc între ele prin însuşirile fizico-chimice. în amestecuri şi mai puţin singure.. pământ de ţelină. nealterabilă circa 1-2 ani..1. În ultima vreme. trandafir chinezesc) sau grele (muşcate. în funcţie de particularităţile sistemului lor radicular. -speciale: turbă. grupate după modul de obţinere (provenienţă). pământ de frunze etc. vată minerală. Hygromull.5-2. compost. în funcţie de specia floricolă cultivată. begoniile etc. 22 . Pregătirea amestecurilor de pământ Componentele prezentate în tabelul 3. se folosesc. polyuretani etc. pământ de ţelină. moloz. pământ de grădină. -substraturi organice de sinteză: styromull. mai puţin costisitoare. cu capacitate bună de tamponare şi de absorbţie a apei şi cu stabilitate chimică mult mai mare. cărămidă pisată. pământ de ericacee. în funcţie de origine şi de fenofază. Biolaston. -substraturi minerale tratate: perlit.Plantele floricole cultivate în spaţii protejate. sunt prezentate tipurile de substraturi şi materiale ajutătoare cu principalele lor caracteristici. pământ de ericacee. b) după modul de utilizare în amestecuri: -de bază: mraniţă.-pregătirea componentelor (îndepărtarea corpurilor străine şi a fragmentelor grosiere prin cernere pe site cu ochiuri de 1.-prepararea propriu-zisă. clasificate după două criterii principale: a) după provenienţă: -pământuri horticole (preparate): mraniţă. vată minerală etc. şi îngrăşăminte chimice sau organice. rumeguş şi talaş.un amestec mijlociu din pământ de răsadniţă. pământ de pădure. substraturi unitare).1. de regulă. au cerinţe diferite faţă de substrat. să permită pătrunderea şi circulaţia apei şi aerului. cele cultivate în seră şi apartament cer amestecuri uşoare (ferigile. -substraturi organice naturale (pământuri naturale): turbă. pământ de grădină. Etapele pregătirii amestecurilor de pământ: 1. cărbune vegetal. -substraturi minerale naturale: nisip. pământ de frunze etc. capacitate mare de reţinere a apei şi a aerului. Componentele se folosesc imediat sau se păstrează în locuri adăpostite. pământ de frunze şi nisip în raport de 3:1:1. se folosesc tot mai mult în floricultură „substraturile standard” (substraturi universale. Terracottem).. pământ de lemn putred. pietriş. deoarece nu răspund în totalitate cerinţelor plantelor. muşchi. 3. pământ de frunze şi nisip în raport de 2:1:1:1.. pământ de ferigi. în funcţie de cerinţele speciei cultivate. De exemplu. respectiv amestecarea omogenă a componentelor. Se utilizează pe scară largă în Anglia. pietriş. pământ de răsadniţă. Un substrat bun pentru cultura plantelor floricole se obţine din amestecul a două sau mai multe componente. structură stabilă.). Substraturile de cultură pot fi formate din unul sau mai multe componente.-stabilirea componentelor şi a proporţiilor de participare a acestora. să aibă o structură şi un anumit grad de aciditate (pH). 2. uşor de realizat şi cu posibilitatea întrebuinţării la un număr mare de specii. roci (perlit. Ca şi plantele de grădină. sansevieria). hortensii. -ajutătoare: nisip.5 cm diametru). pământ de frunze şi nisip în raport de 3:2:2:1. pământ de frunze. Polyuretani. asparagus. Elveţia. violetele de cameră. vermiculit. cioburi de ghivece şi ţiglă. un amestec greu poate fi format din ţelină. Ele au rolul principal de a asigura plantelor un suport uşor. Pentru satisfacerea acestor cerinţe se impune folosirea unor substraturi care să asigure plantelor toate substanţele necesare unei nutriţii echilibrate. Germania. după caz. Odată cu omogenizarea se pot adăuga. pământ de scorbură. Olanda. leandru. În tabelul 3. pH-ul. mraniţă. unul uşor din turbă.

Tehnica de cultivare a florilor se poate baza şi pe folosirea aproape integrală a turbei ca substrat.Franţa.5 (Gipsophylla. superfosfat. Pământurile universale pot fi preparate pentru plante tinere (cu doza de îngrăşăminte redusă la jumătate) sau pentru plante mature (cu doza de îngrăşăminte întreagă.. plantele pot fi: -acidofile. iar pe suprafaţa vasului apar pete verzi-cenuşii.U. în Anglia se folosesc amestecuri constituite din ţelină de gazon. ploile acide. a componentelor substratului de cultură sau prin utilizarea unor substanţe chimice: -pentru scăderea pH-ului cu o unitate: administrarea de floare de sulf 45-60 g/m2 (sau 350 g/m3). sulfatul de potasiu. pulbere de cretă (sau sulf).9-6-8). apa încărcată cu CO2. cuprul. dacă se au în vedere o serie de particularităţi ale tehnologiilor de cultivare la plantele floricole. care îşi găsesc condiţii optime de vegetaţie la un pH<5-5.A. În cantităţi mari sunt absorbite azotul. Corectarea pH-ului în sensul pretenţiilor plantei se realizează prin alegerea corectă a îngrăşămintelor. 23 . sau Fenoplast şi turbă (sau scoarţă de pin). la suprafaţă şi pe marginea vasului apar pete albicioase. Valorile de pH admise de plantele floricole sunt cuprinse între 3. vârsta plantelor şi faza de vegetaţie. răzătură de coarne şi îngrăşăminte chimice. sulful. care exprimă conţinutul în ioni liberi de hidrogen într-o soluţie de sol. anotimp. S. potasiul. În Franţa. sau Polibutan-sulfon şi turbă (sau scoarţă de pin). sulfat de potasiu. la suprafaţa lui se formează un muşchi verde. interesează îndeosebi reacţia şi conţinutul în substanţe nutritive. În Elveţia. amendamentele calcaroase. cunoscute şi sub denumirea de macroelemente. Dintre însuşirile chimice ale substraturilor de cultură. fertilizarea cu îngrăşăminte acide. apa freatică încărcată cu săruri solubile. magneziul. Surse de alcalinitate şi salinitate din sol: îngrăşămintele chimice (azotatul de calciu.9-7. borul. Necesarul de îngrăşăminte se apreciază în funcţie de specie. reţetele de amestec includ mase plastice şi pământuri naturale. Reacţia substratului Reacţia solului (substratului) reprezintă însuşirea acestuia de a se comporta ca un acid sau ca o bază. calciul. humusul din sol etc. fosforul. respectiv ca un donor sau acceptor de ioni de hidrogen şi se măsoară printr-un indice numit pH. la care se adaugă răzătură de coarne. Digitalis. prin fertilizări faziale). Alternanthera). De exemplu. cu condiţia adăugării îngrăşămintelor în mod corespunzător. manganul. care tolerează substraturi cu pH>7. nisip grosier. dimpotrivă.5-2 t/ha pe soluri nisipoase şi 3-4 t/ha pe solurile grele). azotatul de amoniu). udarea cu sulfat de aluminiu 5-6 g/l apă. turbă fibroasă şi nisip sau din turbă fibroasă şi perlit. bromelii. Menţinerea unui pH acid se mai poate face prin adăugarea de turbă acidă în amestecurile de pământ. amestecurile standard sunt alcătuite din turbă neagră. camelia). molibdenul (microelemente). organele decorative. clorura de amoniu. Majoritatea se dezvoltă normal pe substraturi neutre (pH=6. Mn. La acestea se adaugă pentru fertilizare făină de oase. specia cultivată anterior etc. zincul. adaosul de praf de cretă în amestecurile de pământ (1-3 kg/m3 sau 150-200 g/m2). turbă. reţetele fiind variate. După preferinţele faţă de reacţia substratului. Când substratul se acidifică. iar în cantităţi mai mici fierul. îngrăşămintele chimice (sulfat de amoniu. -pentru ridicarea valorii pH: administrarea de var nestins (1. Surse de aciditate din sol:apa din sol.2) sau uşor acide (pH=5. calităţile fizico-chimice ale substratului.5. ritmul de creştere. Plantele utilizează în proporţii diferite elementele minerale din sol. formele reduse de Fe. apa de udare bogată în calciu.5 (azalea. Când substratul se modifică spre alcalin.5 şi 8. Îngrăşămintele şi fertilizarea Îngrăşămintele în floricultură constituie o problemă foarte importantă. la care se adaugă cantităţi suplimentare. sulfatul de magneziu). Altele. -calcifile. preferă o aciditate sau o alcalinitate mai accentuată. S.

Insuficienţa sau excesul unui element în mediul nutritiv. atât la înfiinţare cât şi pe parcursul vegetaţiei.5-6 g sare potasică.clasificate după: . concentraţiile optime sunt de 0. ţinute în condiţii de temperaturi scăzute. La plantele anuale se pot aplica 40-60 kg/ha P2O5 şi 100-120 kg/ha K2O. iar cantităţile orientative de 300-1500 l/ha.100-150 tone gunoi semi-descompus. Soluţiile nutritive folosite la fertilizări faziale se dau în concentraţii de cca. se aplică îngrăşăminte în stare solidă sau sub formă de soluţii. se calculează aproximativ 5 kg îngrăşăminte complete (NPK)/m3 pentru plantele rezistente la concentraţiile mai mari de săruri (crizanteme. căderea bobocilor floriferi şi a florilor. precum şi raportul necorespunzător între două sau mai multe elemente afectează dezvoltarea şi chiar viaţa plantei. îngrăşăminte verzi. La fertilizarea plantelor floricole se are în vedere:alegerea îngrăşămintelor. se impune respectarea câtorva reguli: se fertlizează numai plantele sănătoase. Dacă sunt asociate cu cele minerale. plantat sau transplantat şi după înflorire. Îngrăşămintele cu azot se administrează 1/4 toamna. tablete. .modul de condiţionare: solide (cristale. batoane). Îngrăşămintele solide se administrează în doze de 40-80-g NPK/m2. Fertilizarea plantelor floricole cultivate în solul serei Culturile din solul serei sunt culturi intensive.3% (2 l soluţie/m liniar). Se recomandă fertilizarea la intervale de timp mai reduse şi cu cantităţi mai mici de îngrăşăminte.numărul de elemente nutritive esenţiale pe care le conţin: simple şi complexe. Îngrăşămintele solide se administrează prin împrăştiere pe suprafaţa solului sau în rigole deschise de-a lungul rândurilor de plante. Dacă se face numai fertilizare minerală. făină de oase. forma de aplicare a îngrăşămintelor. stabilirea dozelor şi a raportului dintre elemente. 300-400 kg azotat de amoniu. 400-600 kg superfosfat.mraniţă.industriale (din reziduuri): făină de sânge. La acestea se pot adăuga şi îngrăşăminte oranice (mraniţă. pulberi. îngrăşămintele radiculare se aplică numai pe sol umed. Pentru fertilizările extraradiculare. urină şi must de gunoi de grajd. sau 5-10kg/m2 îngrăşământ organic (mraniţă. extraradiculare. putrezirea rădăcinilor etc. care necesită cantităţi mai mari de îngrăşăminte. composturi. 1/2 primăvara şi restul în timpul vegetaţiei (în total 80-150 kg/ha). turbă. Orientativ.naturale: gunoi de grajd. în funcţie de specie şi fenofază. cu îngrăşăminte organice şi minerale. garoafe) sau 2-3 kg/m3 pentru plantele cu rezistenţă medie sau mică (fresia. cantităţile de îngrăşăminte la 1 ha de seră pot fi: 80-100 tone mraniţă. apariţia unor pete caracteristice şi necroze pe frunze. 2-3-kg/m2. 100-200 tone turbă.2-0. gerbera. făină de peşte. Fertilizarea de bază se face la pregătirea solului. 250-300 kg sulfat de potasiu. dozele se reduc cu 20-40%. granule.3-0. . făină de coarne şi copite . 10-15 g superfosfat.05%cu microelemente. gunoi de păsări şi must de gunoi de păsări. 0. iar la cele perene 60-80 kg/ha P2O5 şi 120-150 kg/ha K2O. Doze orientative(pentru 1m2): 10-20 g azotat de amoniu.modul de acţiune: radiculare. lichide şi sub formă de suspensii. -minerale . făină de carne.2-0.3% la plantele cu rezistenţă medie la conţinutul în săruri şi 0.5% la plantele mai 24 . imediat după repicat.05-0. . deformarea şi decolorarea florilor sau inflorescenţelor. Tipuri de îngrăşăminte folosite în floricultură: -organice . nu se fertilizează plantele aflate în repaus. Fertilizarea fazială se face de mai multe ori într-o perioadă de vegetaţie. Simptomele se manifestă prin modificări în creştere.0. În timpul vegetaţiei. compost). anturium).1%. Mult mai eficiente sunt fertilizările cu soluţii nutritive (0.25%cu macroelemente şi 0. 100-150 kg sulfat de magneziu. De asemenea. gunoi semidescompus). iar dacă se aplică odată cu apa de irigare. Fertilizarea plantelor floricole cultivate în câmp Înaintea fiecărui ciclu de producţie (de obicei toamna) se face fertilizarea de bază cu 2080 t/ha gunoi de grajd sau 20-30 t/ha mraniţă.

Fertilizările organice. Basacote. folosirea soluţiilor concentrate. cantitatea de soluţie variază între 100-500 ml . este necesar ca la plantare şi transplantare să se folosească amestecuri suficient de bogate în elemente nutritive. introducerea batoanelor fertilizante în pământul de la marginea ghiveciului. anturium) dacă periodic se administrează must de bălegar sau de gunoi de păsări. este de 0. 25 .1:15) Fertilizarea plantelor floricole de apartament Deoarece plantele de apartament dispun de un volum limitat de substrat. existente în comerţ sub formă de flacoane. sau cu must de gunoi de pasăre. Dacă soluţiile se aplică extraradicular.2% (1-2 grame îngrăşăminte la 1 litru apă).). Alte modalităţi de fertilizare minerală: încorporarea granulelor cu îngrăşăminte îmbrăcate în peliculă organică sau de plastic (de tipul Osmocote. care eliberează lent (3-9 luni) elementele minerale.1-0. cu soluţii de îngrăşăminte a căror concentraţie. în diluţii corespunzătoare (1:3 . fertilizarea după sistemul “flux-reflux” (ghivecele sunt ţinute într-o vană în care se vehiculează soluţia de îngrăşăminte. În cazul folosirii soluţiilor fertilizante. suportată de majoritatea plantelor. sunt mai puţin recomandate pentru plantele cultivate în apartamente. alstroemeria. datorită mirosului neplăcut pe care îl emană. până când soluţia pătrunde în substratul din ghivece). pe terasae etc. La plantele de apartament. se folsesc concentraţii foarte mici.rezistente). Hormonutral). iar pe parcursul creşterii şi înfloririi să se aplice periodic fertilizări suplimentare (mai ales în perioada martie-septembrie). după care se face spălarea frunzelor cu apă curată. cu apă rezultată de la spălarea cărnii şi peştelui. fertilizarea se face chenzinal sau lunar. Se pot aplica însă în timpul verii. Rezultate deosebite se obţin la unele specii (cala. Doze orientative de îngrăşăminte solide: 20-40 g/m2 sau 3-5 kg/m3 de pământ. în funcţie de mărimea ghiveciului. când plantele sunt scoase afară (în grădini.

grămezi. -conţine resturi de nervuri. platforme sau gropi (2-3 ani). 26 .1 t/m3.0-3. -component al substraturilor de cultură pentru plantele la ghivece. -masă volumetrică: 0. timp de 2-3 ani. . -culoare brun-cafenie. -capacitate de reţinere a apei foarte bună. se aşează în -humus=2. uşor.Tabelul 12 Substraturi de cultură şi materiale folosite în culturile floricole Nr.brazdele înnierbate (trifoi.5. -capacitate de reţinere a apei bună. Pământuri horticole (preparate) Substratul (materialul) Mraniţa Mod de obţinere Caracteristici Mod de utilizare -pământ de bază în amestecuri. -pământ special în amestecuri.5%. -aspect untos şi culoare închisă.9-1. frunze) şi must de bălegar.5-7. -humus=1-1.5-7 (mai acid la cel provenit din peste care se adaugă var (0. -pământ de bază în amestecuri mijlocii şi grele.5%.fermentarea gunoiului de cal sau -masa volumetrică: 0. 1. -nu se folosesc frunzele speciilor care -permeabil. în platforme.4-0.7 t/m3. Pământul de frunze -descompunerea frunzelor aşezate în -masă volumetrică: 0.0-8. -pH=6. lucernă. conţin taninuri (tei. adâncimea de 10-15 cm. nuc).5. -pH=4. -humus=6.5-7. Pământul de ţelină . platformă (8-12 luni) şi se stropesc cu -structură granulară apă sau must de bălegar.0%. -substrat pentru semănături. frunze. -îngrăşământ organic.5kg/m3 conifere).4 t/m3. -capacitate de reţinere a apei foarte bună. bovine. Categoria crt. amestec de ierburi) desprinse până la -pH=6.2-0.

culoare roşietică sau albicioasă. -humus=5-7%. -capacitate mare de reţinere a apei (de 8-10 ori greutatea). -poate înlocui mraniţa. -structură fibroasă. -porozitate mare.5-7. -fabricarea ghivecelor nutritive. blondă) -se formează la suprafaţa depozitului -masa volumetrică: 0.8 t/m3. -humus=3-5%.5-0. -masa volumetrică: 0. -capacitate de reţinere a apei bună. -descompunerea aerobă (2-3 ani) a resturilor menajere.Tabelul 12 (continuare) Nr. 3 Mod de utilizare -pământ de bază în amestecuri. Categoria Pământuri horticole (preparate) Substratul (materialul) Pământul de răsadniţă Mod de obţinere -amestec format din bălegarul folosit la încălzirea răsadniţelor. specii de Sphagnum.7-0. ca substrat pentru unele specii floricole sau pentru înrădăcinarea butaşilor. -capacitate de reţinere a apei bună. -îmbunătăţirea calităţilor fizice ale solurilor din sere. -în amestec cu perlit (sau nisip).15 t/m3. -zăcământ natural. din pământul în care au crescut răsadurile şi din nisip. -suport pentru hidroculturi. 2. albă. a gunoaielor din gospodării. -mulcire. Substraturi Turba organice naturale (pământuri naturale) -pământ special în amestecuri. de turbă din descompunerea diferitelor -pH=3-5. crt.5-7. Compostul -pământ special în amestecuri fertile.9 t/m .12-0. a) roşie (înaltă. 27 . -pH=6. Caracteristici -masa volumetrică: 0. -componentă în amestecuri de pământ. -pH=5. -descompunerea anaerobă a vegetaţiei acvatice şi a nămolului de pe terenurile mlăştinoase.

-subproduse ale industriei prelucrării -pH sub 6. Vaccinium. -mulci.5%. ferigilor (Polypodium.5. -descompunerea naturală a speciilor de -masa volumetrică: 0.3 t/m3. şi nivelul de descompunere.2.) -humus=1-2. crt. ferigi). aflat în stadiu avansat de -pH=6-7. Aspidium. flori (îngrăşate şi fără -pH=6. prăfoasă (la uscare). -de la suprafaţa terenurilor cultivate cu -masa volumetrică: 0.5-7.4-4. descompunere. -capacitate de reţinere a apei bună. Erica. unele orhidee).Tabelul 12 (continuare) Nr. -culoare foarte închisă. -poate înlocui pământul de ţelină. carpenul. -pământ de bază în amestecuri. Categoria Substraturi organice naturale (pământuri naturale) Substratul (materialul) b) neagră (joasă) Mod de obţinere Caracteristici Mod de utilizare -în alcătuirea substraturilor de cultură neutre sau slab acide.4 t/m3. buruieni) -humus=2. -capacitate bună de reţinere a apei şi porozitate mare. Osmunda etc. -descompunerea resturilor vegetale ale -masa volumetrică: 0. -capacitate foarte bună de reţinere a apei. de 2-3 ori greutatea.2-0. -se recoltează stratul superficial de sub -humus=0. -capacitate foarte bună de reţinere a apei.5-1. -pH=5. camelii. lemnului.2-0. 28 . -capacitate mică de reţinere a apei. -calitatea depinde de esenţa din care provin -se evită stejarul.2 t/m3. -pământ special în amestecuri pentru specii acidofile (azalee. -pH=3.5%. Pământul de grădină Pământul de ericacee Pământul de ferigi Rumeguşul şi talaşul -se formează în stratul bazal al turbărei -masa volumetrică: 0.5-4%. -aspect fibros. -pământ special în amestecuri pentru specii acidofile (bromelii.8-1.2 t/m3. -structură compactă.1-0. ferigi. legume.5-6. Rhododendron etc. aceste plante. -pământ special (numai după compostare timp de 1 an).

utilizat în amestecuri (la speciile acidofile). de esenţă moale.2-0.9. -mai bogat în substanţe nutritive decât pământul de frunze. -se adună din scorburile copacilor şi se -pH=2.5. 29 . -humus=1.20-0. uscat.35 t/m3. Pământul de scorbură -pH=6. crt. -pământ special utilizat în amestecuri -pământ special. utilizat în amestecuri pentru plante la ghivece. -pH -proaspătă=5-6.25 t/m3. Categoria Substraturi organice naturale (pământuri naturale) Substratul (materialul) Scoarţa de copaci Mod de obţinere -subprodus al industriei prelucrării lemnului.2-4. -compostată=6-6. -mai bogat în substanţe nutritive decât pământul de frunze. Caracteristici Mod de utilizare -pământ special (folosit numai în urma compostării). -mai sărac în elemente nutritive decât pământul de scorbură. foloseşte ca atare în amestecuri.5. -pământ special. -suport pentru marcotajul aerian. tocat. rizomi.17-0. -îmbrăcarea suporţilor pentru liane. Pământul de lemn putred -descompunerea rumeguşului de lemn -pH=3. Pământul de pădure -din stratul superior al litierei pădurilor.se poate folosi proaspăt.0. -masa volumetrică: 0. -compostată=0.Tabelul 12 (continuare) Nr. orhidee). -mulci.3 t/m3. -capacitate de reţinere a apei foarte bună. . -porozitate=85-90%. -la plantarea vaselor cu bulbi. măcinat. Muşchiul vegetal -masă volumetrică: -proaspătă=0. -pământ ajutător utilizat în amestecuri (bromelii. rădăcini tuberizate pentru forţare. -pH=5.7-3. -poate înlocui pământul de frunze.5-7.5-6.0-2.

Tabelul 12 (continuare) Nr.15 t/m3. 3 Mod de utilizare -material ajutător. -în amestec cu turba pentru înrădăcinarea butaşilor. 30 . -capacitate de reţinere a apei foarte mică. --înainte de umectare este un amestec de pulberi şi granule. -pH=7. -întră în componenţa amestecurilor de pământ pentru orhidee şi plante epiphyte. -denumiri comerciale: OASIS.15 t/m3. -suport în executarea aranjamentelor florale. -component ajutător. Caracteristici -masa volumetrică:0. capătă aspect gelatinos. iar după umectare.substrat de cultură pentru plantele epiphyte. sub formă de granule sau fulgi. Categoria crt.12-0. -capacitate de reţinera a apei mare. -masă volumetrică: 1. -porozitate ridicată.02-0. -în substratul de cultură al plantelor cultivate în spaţii protejate sau în câmp (pe terenuri aride). Substraturi organice de sinteză Substratul (materialul) Styromullul Mod de obţinere -polystyren expandat. -material ajutător. -în substratul de înrădăcinare a butaşilor. -masă volumetrică: 0. -capacitate mare de reţinere a apei. AGROFOAM. 3. -pH=7. Terracottemul -polimeri hidroabsorbanţi îmbogăţiţi cu substanţe fertilizănte şi biostimulatori (aproximativ 20 substanţe).amenajarea vaselor suspendate. Polyuretanii (spumă -polimeri rezultaţi dintr-un dide polyuretani) isocyanat şi un glicol.04 t/m . -substrat pentru semănături.

-material ajutător.material ajutător.3. -substrat de înrădăcinarea butaşilor. -suport pentru hidroculturi. . fără calcar. -amestecarea formaldehidei cu uree şi -masă volumetrică: 0. spălat. -masa volumetrică: 1. -este preferat nisipul de râu (fiind mai -masa volumetrică: 1. fără materii organice şi -pH=7. -capacitate de reţinere a apei ridicată. -porozitate mare. 31 . -component în amestecuri pentru bromelii şi orhidee.component în amestecuri de pământ. Categoria Substraturi organice de sinteză Substratul (materialul) Hygromullul (spuma de uree) Mod de obţinere Caracteristici Mod de utilizare -material ajutător. -porozitae mare. . cu un produs spumant. . -pH= aprox.5-2 t/m3. -material ajutător. Biolastonul 4 Substraturi Nisipul minerale naturale Pietrişul -poate fi de carieră sau de râu. -din policlorura de vinil. grosier).substrat în culturi hidroponice. crt.Tabelul 12 (continuare) Nr.5-8. -granulometrie de 5-15 mm diametru. .022 t/m3. eliberând N. -suport pentru hidroculturi. -cel mai indicat este cel grosier din albia râului. -se descompune lent. -se află sub forma acelor de pin.realizarea drenurilor la recipientele de cultură. -stabilitate bună. CO2 şi H2O. . acoperirea semănăturilor.7-2 t/m3.material de stratificare a seminţelor şi a organelor subterane.

.măcinarea rocilor pe bază de silicaţi de aluminiu şi magneziu.denumiri comesciale: GRODAN.ca amendament pentru solurile din sere. durabilitate mare. .denumiri comerciale: ISOL.component în alcătuirea substraturilor pentru orhidee. . . bromelii etc. .porozitate foarte bună.material ajutător. . . . (materialul) 5.se topesc (t°C peste 1600°C) şi se scurg sub formă de fibre.1 t/m3.masa volumetrică: 0. Caracteristici .nu conţine elemente nutritive.3 t/m3. Substratul Categoria crt.porozitate foarte mare. .înlocuitor al nisipului în amestecuri. .5. . Vermiculitul .material ajutător. .substrat pentru hidroculturi. . ARGEX.neutru din punct de vedere chimic.08-0. semănături.masă volumetrică:0. .capacitate de reţinere a apei de 19%. .rocă vulcanică. calcinate la 1000°C.porozitate foarte bună.capacitate mare de reţinere a apei. .se dezinfectează bine. 32 .granularea argilei la 1100°C.măcinarea rocilor vulcanice calcinate şi expandate (t°=12001800°C). . porozitate bună.16 t/m3. .8-1. .suport în culturi hidroponice.material ajutător. . .capacitate mare de reţinere a apei (3-4 ori greutatea proprie).capacitate de reţinere a apei de 15-16%.pH=6. cu structură alveolară. .se dezinfecteză uşor. .substrat pentru butăşiri. .masă volumetrică: 0. CULTILENE.material ajutător. .pH=7-9. Substraturi Perlitul minerale tratate Mod de obţinere . Argila expandată . .dimensiuni variabile (2-16 mm).Tabelul 12 (continuare) Nr. . .produs industrial pe bază de roci vulcanice (60%) + roci calcaroase (20%) + cocs (20%). . .material ajutător.pH variabil (se corectează în funcţie de utilizare). .1-0. Pouzzolane .se spală înainte de utilizare. .5.capacitate mare de reţinere a apei.substrat de înrădăcinare a butaşilor. Vata minerală . . ARGILEXPAN. Mod de utilizare . hidroculturi.

esenţă moale.în amestecurile de pământ pentru plantele policrome şi cactuşi.Tabelul 12 (continuare) Nr.este uşor.capacitate mare de reţinere a apei.în amestecuri de pământ pentru plantele calcifile. în apa folosită pentru înrădăcinarea butaşilor. . .în hidrocultură. care se fragmentează în bucăţi de diferite mărimi. . Cărămida pisată . .granulele (1. .cărămidă măcinată şi cernută. diferite mărimi. Categoria crt. . -reacţie alcalină Cioburi de ghivece .din resturi de ghivece sau din sau ţiglă ţiglă.particulele mari se folosesc la realizarea drenurilor .pulberea fină. în amestecul de pământ pentru reglarea regimului hidric (colocasia).proprietăţi antiseptice. Molozul . rezultând pulbere sau granule de . la dezinfectarea rănilor produse prin tăieri sau operaţii în verde. .particulele mari (3-5 mm). apoi măcinat . 6 Alte materiale utilizate Substratul (materialul) Cărbunele vegetal Mod de obţinere Caracteristici Mod de utilizare . - -reacţie alcalină 33 .realizarea drenurilor.din demolări şi se cerne înainte de utilizare.arderea incompletă a lemnului de .5-3 mm).

** pregatirea amestecurilor 34 .umbrirea plantelor sensibile la insolaţie.protejarea culturilor timpurii şi târzii. . . .opacă sau transparentă.acoperirea seminţelor care germinează la întuneric.reziztenţă electrică şi mecanică bună. Categoria Alte materiale utilizate Substratul Mod de obţinere Caracteristici (materialul) Folia de polietilenă -produs industrial de polimerizare. crt. Sticla -produs industrial.acoperirea semănăturilor şi a butaşilor.mulcirea solului. Mod de utilizare Folia transparentă: . . . .protejarea lădiţelor (ghivecelor) cu semănături. .transparentă. .Tabelul 12 (continuare) Nr.acoperirea serelor şi răsadniţelor. Folia opacă: .

4. fie datorită avantajelor de ordin economic şi ornamental pe care le oferă metodele vegetative. îngreunează condiţionarea.1. Înfiinţarea şi întreţinerea loturilor semincere se face conform schemelor tehnologice stabilite pentru culturile de acest tip şi cu respectarea strictă a tuturor verigilor agrotehnice tipice fiecărei specii. Metoda generativă de multiplicare a plantelor prezintă atât avantaje cât şi dezavantaje. uneori şi perene. fie datorită faptului că multe dintre ele nu produc seminţe sau au seminţe sterile.limitează transmiterea bolilor criptogamice şi virozelor. seminţele ocupă un spaţiu mic. 35 .de la o plantă se obţine. în general. Înmulţirea prin seminţe Înmulţirea pe cale sexuată. care fructifică şi produc seminţe viabile.spre deosebire de materialul folosit la înmulţirea vegetativă. Dezavantaje: nu asigură întotdeauna transmiterea fidelă a caracterelor plantei-mamă. sortarea şi chiar recunoaşterea lor. Culturile semincere reprezintă sursa principală de obţinere a seminţelor de calitate. din grupa anualelor şi bienalelor.CAPITOLUL 4 ÎNMULŢIREA SPECIILOR FLORICOLE 4. Avantaje: este o metodă rapidă şi relativ simplă. pot fi uşor depozitate şi se păstrează o perioadă mult mai îndelungată. are o largă utilizare în practica floricolă. Producerea seminţelor de flori Ca regulă generală. bazată pe utilizarea seminţelor ca material biologic. cu precădere la speciile cultivate în câmp. necesare sectorului de producţie.chiar şi peste 10-20 ani. Metoda este oarecum limitată pentru speciile cultivate în spaţii protejate. un număr mare de seminţe.menţine riscul încrucişării prin polenizare şi denaturării caracterelor iniţiale. sănătoase.seminţele mici şi foarte mici. cu valoare biologică şi decorativă superioară. tipice multor specii floricole. procurarea seminţelor se face de la exemplare viguroase.plantele obţinute din seminţe înfloresc mai târziu decât cele obţinute prin metode vegetative.1.dă posibilitatea încrucişării plantelor şi obţinerii de soiuri noi.1.

nu justifică totdeauna recoltarea mecanizată a seminţelor. sortarea şi păstrarea seminţelor Sunt verigi deosebit de importante în obţinerea seminţelor de calitate. Nu se recoltează niciodată pe timp umed sau după ploaie. Petunia hybrida. De exemplu. Callistephus chinensis. Viola.) La speciile cu maturarea simultană a seminţelor (Godetia. În astfel de situaţii. recoltarea se face într-o singură etapă. Condiţionarea şi sortarea seminţelor După recoltare.). Astfel se elimină pierderile de seminţe la Impatiens. în funcţie de morfologia speciilor floricole cu fructe uscate. Suprafeţele destul de reduse ocupate de culturile floricole semincere. lucrarea se poate executa şi mecanizat. Salvia splendens. Portulaca. condiţionarea cuprinde o serie de operaţii care se succed: • definitivarea maturării fructelor recoltate în pârgă. prin tăierea plantelor în întregime sau numai a tijelor florifere. Portulaca. de aceea. preferându-se timpul uscat. frecvent se recurge la recoltarea manuală. fructele sau seminţele trebuie prelucrate diferenţiat. iar seminţele au ajuns la maturitate fiziologică (Alyssum. seminţele fiind lăsate o perioadă de timp în fruct. Begonia. Dianthus. Petunia. Delphinium. înainte de a fi depozitate sau semănate. nu este exclusă nici folosirea unor cornete din hârtie sau din alt material aşezate la baza florilor sau inflorescenţelor. În plus. Seminţele mici impun uneori şi alte metode de recoltare. Lobelia etc. Lobelia. capsule) se recurge la recoltarea fructelor în faza de pârgă (atunci când culoarea lor virează spre galben). Verbena hybrida. Portulaca grandiflora etc. Momentul optim de recoltare pentru majoritatea speciilor este la maturitate deplină. la speciile cu seminţe care cad cu uşurinţă la maturitate. Viola). Calendula. Antirrhinum etc. când se urmăreşte limitarea pierderilor de seminţe. La speciile cu fructe dehiscente (păstăi. Delphinium). când fructele sunt bine coapte. Pentru soiuri şi specii valoroase sau pentru număr mic de exemplare. Metodele şi sistemele de recoltare sunt adaptate particularităţilor plantelor şi condiţiilor de cultură. recoltarea manuală este singura metodă ce poate fi aplicată în etape la speciile floricole caracterizate prin maturarea eşalonată a seminţelor de pe plantă (Nicotiana alata. către mijlocul zilei. Callistephus. se poate recurge la scuturarea pe prelate aşezate sub plante (Alyssum. pentru a-şi desăvârşi maturarea.Recoltarea. condiţionarea. 36 .

din care urmează să se extragă seminţele. se folosesc mai mult pentru păstrarea de lungă durată a seminţelor cu un conţinut în apă scăzut (până la 5-6%). 37 . fizice. Ambalajele ermetic închise. Trierea se face prin trecerea succesivă a seminţelor pe site de calibru diferit (în ordine descrescătoare). materiale sintetice. la majoritatea speciilor. Depozitarea şi păstrarea seminţelor Seminţele condiţionate şi sortate se aduc mai întâi la umiditatea optimă de păstrare.2. cu temperatura de 512°C şi umiditatea de 55-65%.1. considerată a fi. cernere pe site alese corespunzător mărimii seminţelor. confecţionate din sticlă. Sămânţa trebuie să îndeplinească o serie de condiţii care să conducă la răsărirea uniformă şi rapidă. anul recoltării. pe baza diferenţei de densitate). Se face după caz. Sortarea seminţelor pe categorii de mărime este necesară pentru obţinerea unei răsăriri uniforme şi a unor culturi omogene. prin vânturare manuală sau mecanică. pungi. • curăţirea seminţelor (sau a fructelor indehiscente monosperme) de resturile de plante şi alte impurităţi. metal etc. frecarea. • extragerea seminţelor (când este cazul) prin dezmembrarea. Păstrarea seminţelor trebuie făcută în condiţii care să asigure menţinerea facultăţii lor germinative la valori optime. În funcţie de cantitatea de seminţe. dar metoda prezintă dezavantajul mărimii conţinutului în apă al seminţelor. Seminţele mai mari şi suficient de grele se pot curăţa şi prin flotaţie (cufundarea în vase cu apă şi separarea lor de resturile uşoare şi seminţele seci. se recomandă păstrarea seminţelor în spaţii bine aerisite. Ambalajele vor fi obligatoriu însoţite de etichete pe care se înregistrează specia. De aceea. • 4. lucrarea se execută normal sau mecanizat cu ajutorul selectoarelor. producătorul.. la obţinerea unor plante viguroase şi sănătoase. cutii etc.uscarea (zvântarea) fructelor. fiziologice şi fitosanitare. apoi se ambalează în saci. de 8-12%. Verificarea calităţii seminţelor Calitatea seminţelor folosite la înmulţire este un factor cu influenţă directă asupra reuşitei culturilor. cu însuşiri decorative deosebite etc. cantitatea. seminţele trebuie supuse unor analize genetice. categoria biologică. baterea uşoară a fructelor etc. În general.. soiul.

Tagetes. umiditate. Pentru majoritatea speciilor floricole. determinat în timp specific şi condiţii optime stabilite pentru fiecare specie. Acestea pot fi de minim: 100 m la Delphinium.. masa a 1000 boabe (MMB). Impatiens. Scabiosa sau 1000 m la Petunia şi garoafa Chabaud. 400 m la Ageratum. culoarea. energia germinativă indică procentul numeric de seminţe pure capabil să răsară în 1/3-1/2 din timpul necesar pentru germinaţie. 2) Analizele fizice cuprind determinări referitoare la: puritate. masa a 1000 de boabe (MMB) reprezintă masa (în grame) a 1000 seminţe cu o umiditate de 10-14%. 600 m la Salvia. Lobelia. caractere organoleptice (culoare. Calendula. pierd din luciu şi capătă miros nespecific. Bellis. Valoarea MMB dă indicaţii asupra mărimii seminţelor şi se ia în calcul la stabilirea necesarului de sămânţă la unitatea de suprafaţă. conţinutul în apă al seminţelor supuse păstrării trebuie să fie de aproximativ 10-12%. vor fi respectate distanţele de izolare a culturilor semincere faţă de alte specii sau soiuri ale speciei respective. Papaver. respectiv apartenenţa acestora speciei şi soiului respectiv. Antirrhinum. Cosmos. 3) Analizele fiziologice se fac cu scopul determinării capacităţii seminţelor de a încolţi şi de a produce plante capabile să vegeteze după răsărire. Begonia. Viola. Lathyrus. luciu. 500 m la Althaea. În plus. Controlul purităţii biologice se efectuează în timpul perioadei de vegetaţie. Verbena. Zinnia etc. umiditatea este un indicator important mai ales pentru seminţele supuse păstrării. Oferă informaţii cu privire la prezenţa seminţelor de buruieni sau a altor impurităţi. luciul şi mirosul seminţelor indică adesea condiţiile de păstrare şi vechimea seminţelor. Myosotis. raportat la greutate. Nicotiana. Lupinus. Alyssum. miros): puritatea (P) reprezintă procentul de seminţe pure din specia analizată.1) Analizele genetice se referă la determinarea purităţii biologice (autenticităţii) a seminţelor. Helichrysum. Analizele fiziologice urmăresc stabilirea germinaţiei şi a energiei germinative a seminţelor: germinaţia (G) reprezintă procentul de seminţe germinate. Seminţele vechi şi cele păstrate necorespunzător îşi schimbă culoarea caracteristică. 38 . prin lucrări de selecţie efectuate în faze bine stabilite.

miros etc. gust.5 mm. luciu.5 ÷ 3. Recunoaşterea seminţelor se face după aspectul lor morfologic. Mărimea seminţelor este caracter de specie. iar seminţele recoltate sunt supuse analizelor specifice de laborator. ci şi unor fructe indehiscente monosperme. culoare. prin intermediul seminţelor. până la 300 seminţe/g). Culoarea seminţelor de flori variază de la nuanţe deschise de cafeniu şi cenuşiu. prezenţa ornamentelor şi desenelor pe tegument. sănătoase.0 mm. denumirea de seminţe este atribuită nu numai seminţelor propriu-zise. se fac controale periodice în timpul vegetaţiei culturilor semincere. până la cărămiziu-închis şi negru. mijlocii (L = 1. tronconică. formă. paralelipipedică etc. 2500-40000 seminţe/g). mari şi foarte mari (L > 3-3. Unele seminţe sunt unicolore. scoică la Gypsophila. discoidală. Pentru caracterizarea corectă a seminţelor se au în vedere însuşirile pe care le prezintă seminţele mature. grenadă la Mirabilis jalapa. determinat nu numai de dimensiuni. lentilă la Celosia). care se referă la mărime. Prezenţa sau absenţa luciului. Forma seminţelor se poate încadra în diferite forme geometrice (sferică. prezenţa papusului de diferite mărimi şi forme etc. În acest scop. Recunoaşterea seminţelor de la speciile floricole În practică. prezenţa ornamentelor sau a altor formaţiuni care însoţesc seminţele. sunt alte caracteristici care ne ajută la identificarea seminţelor. proaspete sau păstrate în condiţii optime.. 4) Analiza stării sanitare urmăreşte stabilirea stării de sănătate a seminţelor din loturile semincere. pentru a preveni transmiterea diferitelor boli şi dăunători. seminţele speciilor floricole se împart în: mici şi foarte mici (L = 1. Având în vedere aceste criterii.3. care se confundă uşor cu seminţele.) sau poate fi asociată cu unele obiecte (seceră la Calendula officinalis. tipice speciei respective. întregi. ci şi de numărul de seminţe dintr-un gram. 4. 3001500 seminţe/g). conică.5 mm. altele sunt pestriţe.Cunoscând puritatea (P) şi germinaţia (G) seminţelor se calculează valoarea culturală (Vc) după următoarea formulă: Vc = P x G/100 Acest indicator se foloseşte în practică la determinarea cantităţii de sămânţă necesară la unitatea de suprafaţă. 39 .1.

40 .În tabelul 13 sunt prezentate câteva particularităţi morfologice şi tehnologice. însoţite de imaginea seminţelor la unele plante floricole mai cunoscute.

la Germinaţie e fizică păstrare 1g % (ani) (minim) % (minim) 3 4 5 6 Particularităţi tehnologice Nr.0 3 85 65 3-4 3000 5-10 4-5 18 1. Aspectul seminţei (fructului) seminţei (fructului) Durata răsăririi (zile) Adâncimea de semănat (cm) 8 Temperatura optimă de germinaţie (°C) 9 Necesar sem.0 Alyssum maritimum Lam. sem. Specia floricolă Particularităţi morfologice ale crt. trunchiat. îngust la bază şi prevăzut terminal. acoperit cu perişori moi de culoare deschisă. alungit.0 Ageratum mexicanum Sims. costat. oval-alungit. x4. brun-roşcat. -tegument neted. mată. ovoide. plate. -seminţe mici.0 1 80 60 3 400-500 8-14 2-5 18 5-6 2 85 65 4 4500-5000 8-10 2-3 18-20 0.) 1 2 7 10 PLANTE ANUALE Acroclinum roseum Hook. albă. -fruct mic. mat x10.0 41 .7-1. cu o mică adâncitură în dreptul hilului. cu un papus sub formă de coroniţă membranoasă.Tabelul 13 Principalele particularităţi ale seminţelor la câteva specii floricole Particularităţi biologice Valoarea culturală Puritat Durata de Nr. -fruct mijlociu. (g/1000 pl. culoare cenuşiu-închisă. terminal prezintă un papus x2.

oval-rotunde.0 Arctotis grandis Thumb. x5. cu suprafaţa costată. -seminţe mici. cu irizaţii roz.Amaranthus caudatus Hook. acoperită cu peri fini. tronconice. albsidefii. -fructe mici spre mijlocii.0 4 85 70 4 2000-2500 7-10 0.Br.5 18-20 1. fără luciu.0 Ammobium alatum R. prevăzute lateral cu un şănţuleţ longitudinal. dar cu o trasparenţă specifică x10.5 18-20 1-1. sunt trunchiate. fără luciu. x20. cu formă de bastonaş. suprafaţa este de culoare cenuşiu-închisă. x2. -seminţe mici. ovale.5 5 90 65 3-4 3000 10-12 3-4 20 1-1.0 Antirrhinum majus L.0 7 85 55 3-4 250-300 10-12 2 15-18 10 42 . de culoare brun-negricioasă. -fructe mijlocii. fără luciu. alb-gălbui.5 6 85 65 3-4 4500-7000 6-10 0. cu tegumentul neted. cu tegument alveolat-neregulat. de culoare brun-roşcată şi cu luciu slab.

mată. x3.0 Celosia pyramidalis L. -fructe milocii.mat.Begonia semperflorens L. lelntiforme. fără luciu.0 Centaurea cyanus L. terminal prezintă papus. iar spre funicul cu lini paralele. tegument roşcat. tegumentul neted de culoare neagră. de culoare albcărămiziu. luciu puternic. x1. seceră sau potcoavă (în funcţie de locul ocupat în inflorescenţă). fusiforme. de culoare cafeniu –cenuşie. cu suprafaţa uşor striată. fin reticulat la bază.5 Callistephus chinensis Hess.K. acoperită cu perişori albicioşi. ovoidale.0 9 70 60 4 200 6-8 3-4 14-16 10-15 10 85 60 2-3 500-600 6-10 2-4 16-18 3-4 11 90 70 4-5 1200-1500 6-8 2 18 1. şi Otto. bombate.0 70 60 5 4000050000 18-21 la suprafaţă 18-20 0. cu suprafaţa netedă sau uşor striată longitudinal. semilună.2 Calendula officinalis L. până la albăstrui cărămiziu. trunchiate la ambele capete. -fructe mijlocii. x5. fusiforme. cu o mică proeminenţă la unul din capete. -fructe mari în formă de cârlig.1-0. -seminţe mici. acoperită cu perişori albicioşi. cu reflexe roşietice. x2.5-2 12 90 75 3-4 250-300 4-6 2 14-16 10 43 . cu suprafaţa cafenie-gălbuie până la brunînchis. 8 -seminţe foarte mici. x10.

0 Cosmos bipinatus Cam. aspră. uşor asimetrice. fără luciu. cu suprafaţa de culoare cenuşiu-negricioasă.Chrysanthemum carinatum 13 -fructe mijlocii. x 2. îngust-eliptice. prevăzute cu o prelungire ca un cioc. care au un contur neregulat (apropiat de cel trapezoidal). 17 85 75 3 150 6-8 2 16-18 10-15 44 .0 Coreopsis tinctoria Nutt. cu rizuri fine sidefii. -seminţe mijlocii. 95 80 5 150-200 8-12 2 16-18 8-10 x1.0 Cleome spinosa Jacq. costate longitudinal. -tegumentul cenuşiu-brun.0 Dahlia coccinea Cav. fusiforme. fără luciu. trunchiate la ambele capete. 90 70 4 300-350 8-10 1-2 16-18 10-12 16 -fructe mari. 15 x3. -sunt uşor curbate. x10. cu suprafaţa brun-negricioasă. cu aripi laterale membranoase. -suprafaţa de culoare cafeniuînchisă până la negru mat. 85 60 3-4 200-250 7-10 2-3 14-16 6-8 14 90 55 3-4 550-600 10-12 2 18 4-5 -fructe mijlocii. aplatizate. -fructe mari. striată longitudinal. de culoare cafeniudeschisă.

aplatizat membranoase. -seminţe mijlocii în formă de scut. x1.5 californica -seminţe mici. cu o proeminenţă longitudinală de culoare mai închisă. conice. piriforme sau ovoidale. piramidale sau ovoidale.0 Dimorphoteca aurantiaca D.5-3 45 . mat. tegument brun-cenuşiu. cu proeminenţe noduroase. prevăzut cu reţea de alveole poliedrice. x5. cu suprafaţă striată. de culoare cafeniu deschisă. ovoid-cordiforme. mată. fără luciu. x10. x 10. -seminţele mijlocii.0 18 85 60 4 400-500 10-15 1-2 14-16 5 19 90 70 3 600-1000 10-14 2-3 18 3-4 20 85 40 1-2 250 8-10 2 14-16 3 Eschscholtzia Cham. tegumentul cafeniu închis aproape negru.Delphinium ajacis Ledeb.0 Dianthus caryophyllus L. -fructe mari. 21 90 65 3 600 6-8 1 14-16 2. sferic-ovale.G. dispuse transversal. tegumentul brun-închis. terminate cu un gât scurt.

cu un capăt ascuţit. uşor arcuite. terminate cu un papus stelat.0 bracteatum -seminţe mici (în formă de scoică). -tegumentul neted. 90 65 3-4 1700 7-10 2-3 16-18 1. cu un desen caracteristic transversal.0 Iberis amara L. x1. x3. -fructe mijlocii. mată. oval-turtite. 26 x4.Gazania splendens Hort. mat. prismatice. -seminţe mijlocii.0 Gomphrena globosa L. 25 x4. ovale sau rotunde.5 Gypsophila elegans H. 90 60 2-3 800-1000 7-8 1 14-16 1. tegumentul brun-roşcat. fusiforme. acoperit cu peri lungi. uşor turtite. netedă. uşor curbate. sidefii. acoperită peri cu fini. Helichrysum Willd. suprafaţa cafenie. lucioasă.0 -seminţe mijlocii. acoperită cu perişori foarte scurţi şi rari. tegument cenuşiu-închis.B.5 92 75 3-4 1200 10-14 1 14-16 1 22 65 65 2 200-250 15-20 2 16-18 6-8 23 65 55 4-5 100-150 10-14 2-3 18-20 5-6 -fructe mijlocii. lucios. deşi albicioşi sau galben. tetramuchiate. fără luciu. cafeniu-deschis.5-2 46 . suprafaţa cafeniu-deschisă. cu o scobitură în partea terminală. 24 x10.

5 -seminţe forte mici. în formă de grenadă sau lămâie. cu tegument neted. roşcat spre cafeniu-deschis. galben-cenuşiu.0 Lobelia erinus L. plate.2 -seminţe mari spre foarte mari. 31 -seminţe mici. tegument negru cu reflexe galbene sau cenuşii. tegument brun-închis. cu o mică adâncitură în zona hilului. 30 x40. 85 60 3-4 30000 10-12 suprafaţă 20 0. cu luciu puternic.0 Lathyrus odoratus L. neted.2-0. mat. cu tegumentul neted. -fructe mari spre foarte mari. uşor turtite în zona hilului.0 Ipomaea tricolor Cav.0 Mirabilis jalapa L. x5. fără luciu.6 mm. triunghiulare. 32 95 75 2-3 14-20 8-10 3-4 16-18 200-250 47 . tegument zbârcit.0 Matthiola incana Sr. fără luciu. brun. 29 x3. ovale.0-4. lat de 0. cu mici proeminenţe de culoare mai deschisă.0 fără luciu. -seminţe mari. alb. prezintă un guleraş membranos de jur împrejur. oval-rotunde. x1.Impatiens balsamina -seminţe mijlocii.1-0. cu aspect spongios. suprafaţa brunnegricioasă. x3. cu 5 muchii echidistante. sferice uşor turtite. 95 60 3-4 15-17 10-15 3-4 16 150-200 27 95 60 3-5 400-500 8-10 2-3 18-20 10-15 28 95 50 5 30-40 8-10 3-4 16-18 100 85 60 3-4 1200-1800 6-8 1-2 15 2. x5.

mat. tegument pronunţat ridat transversal. Phlox drumondii Hook. -seminţe mijlocii. asimetrică.5-1. cu o proeminenţă scurtă. 33 x20. sferice.0 luciu slab. lat-ovale. -fruct mijlociu.5-0.0 Nigella damascena L.75 38 90 45 3 350-500 10-14 1-2 18-20 8-10 48 . tegumentul reticulat.75 90 60 3 600 10-14 2-5 18-20 2-3 85 55 3 10000 10-14 suprafaţa 18-20 0. tegumentul este reticulat. brună. x5. cu ochiurile reţelei hexagonale uniforme.0 Petunia hybrida Hort. cu ochiurile reţelei ondulate. cafeniu-brun roşcat. suprafaţa uşor ondulată. cu luciu metalic. asemănându-se cu un melc.0 Salvia splendens Sello. mat. de culoare brun-cenuşiu închis. ovale. cu x20. negru. puţin diforme. oval-trunchiat.5-0.Nicotiana alata L. eliptice prevăzute cu o carenă mediană pe una din feţe. iar pe partea opusă o carenă mediană.0 90 70 3-5 500-550 10-12 1-2 14-16 4 36 37 -seminţe foarte mici. adânci. aspră. -seminţe mijlocii. x20. 35 -seminţe foarte mici. globuloase.0 85 60 3-4 14000 10-12 suprafaţă 20 0. puternic. 34 x5. cenuşiu-închis. tegument reticulat. tegument cenuşiu-argintiu. -seminţe foarte mici. cu alveole regulate. fără luciu. cu mici proeminenţe aciculare dispuse în rânduri paralele. brunroşcat.0 Portulaca grandiflora Hook. 85 75 3-4 12000 8-12 suprafaţă 20 0. x5. cu o scobitură în regiunea hilului. cu o faţă bombată. mată.

x1. suprafaţa cenuşie. x1. înveliş maron-roşcat spre negru.Scabiosa atropurpurea L. galben cu perişori rari. neagră. mat. muchiate. iar în partea opusă un desen asemănător unei ramuri de brad. 43 80 50 3-4 300-350 15-20 1-2 16-18 5-6 49 . slab lucioasă.0 Tagetes erecta L.5 Tagetes signata L. -fructe mici. -seminţe mijlocii. terminate cu un guler dentiform. suprafaţa este prevăzută cu şanţuri longitudinale adânci.5 mată. patrumuchiate. cu o adâncitură pronunţată în dreptul hilului. x2. sau cenuşiu-albicioasă. tegument x3. x1. oval-asimetrice. -fructe mijlocii. terminat cu un mănunchi filiform . fusiforme. acoperită cu perişori. lateral prezintă un sărţuleţ de culoare mai deschisă. prevăzute cu un guleraş dentiform. este de culoare cafeniudeschisă. mată.5 Tropaeolum majus L. sub formă de bastonaş. 39 85 50 3 250-300 10-15 2-3 18-20 15 40 85 60 3 150-300 7-8 2-3 16-18 10-15 41 75 60 3 1500-1800 8-10 2-3 16-18 2-3 95 60 3-4 4-5 8-10 3-4 16-18 200-250 Verbena hybrida Vass. suprafaţă netedă. fusiforme. -fruct mijlociu în formă de cupă. 42 -fructe foarte mari.0 verde-gălbui. mat.

discoidale. marginea uşor îngroşată.0 Bellis perennis L.Zinnia elegans Jaq.3 20 1-2 3 85 60 3-4 150 10-15 3-4 16-18 100-150 50 . format din două discuri membranoase. aplatizate. mată. oval-rotund. suprafaţă cafeniu-închisă.5 1 90 60 3 150 6-10 3-4 16-18 12-15 2 75 60 3-5 7000 7-10 0.0 foarte scurţi. tegument cu desen sub formă de nervaţiuni ce pornesc din dreptul hilului. de forma unui cordon. culoare cafeniu-deschisă. 44 -fructe mari. prezintă o scobitură în partea terminală şi uneori o creastă mediană longitudinală. suprafaţă galben-cenuşie. -fruct mare. ovoide. mată. cu marginea externă crestată. -fructe mijlocii.2-0. x2.0 80 50 4 200-250 5-8 3-4 18 10-12 PLANTE BIENALE Althaea rosea Cov. suprafaţa cafeniu-închisă. x30. x1.0 Lunaria annua L -seminţe mari. cu o adâncitură în dreptul hilului şi o prelungire filiformă. cu perişori fini şi x2. iar în partea opusă prezintă o adâncitură. mată. în formă de butelie aplatizată. uşor aplatizate. 80 50 3 150-200 5-8 3-4 18 10-15 Zinnia haageana Redel 45 x2. cu un capăt ascuţit. culoare cafeniu-închisă. -fructe mici.

terminate cu un cioc. -fructe mijlocii.0 51 .0-1. tegument cafeniunegricios. -seminţe mijlocii. x10. cu un luciu pronunţat. tegument cafeniu. ovoid-bombate într-o parte şi cu o muchie lată în partea opusă. x10.5-1 16 3.0 Chrysanthemum leucanthemum L.0-1. ovale. lucios. 1 85 65 3-4 900-1000 12-15 0.5 2 85 60 3 800-1000 10-15 0. tegument de culoare neagră. x30.0 20 1. cu muchii longitudinale.0. -seminţe mici spre mijlocii. neted. uşor obovate.5 PLANTE PERENE Aquilegia vulgaris L.0-3.5-1. fusiforme. suprafaţa cafeniu-albicioasă. cu o mică cicatrice asimetrica la capătul îngust. lucios. uşor lucioasă. 4 90 60 3-5 2200 7-10 2 20 1.5 5 85 40 3 2000 10-14 0.Myosotis alpestris Hort.5-1 16-18 2-3 x4.0 Viola hortensis L -seminţe miici.

mai înguste la unul din capete. 90 60 2-3 4000 12-15 0. -seminţe mari.5 3 90 55 3-4 250-300 8-10 2-4 16-18 4-5 4 92 65 4-5 20-25 10-15 2 18-20 50 PLANTE CULTIVATE ÎN SERĂ Cineraria hybrida Hort. uşor costate.0 Papaver orientale L.’ 95 70 4-5 200 15-25 1-2 20 20-25 -fructe mici.0 Lupinus polyphyllus Lindl. 90 60 2 6000 8-10 0. brunroşcat. 2 x4. tegument reticulat. reniforme. prevăzute terminal cu un papus membranos stelat. tegument rugos. lungi.Gaillardia hybrida Hort. cenuşiu închis. 5 x20. suprafaţa aspră.2-0. fusiforme. mată. uşor curbate.14 1 52 .3 12.5 18-20 1. x2.0 -seminţe mijlocii. cu luciu slab. brun-cenuşie sau galben-brunie. poliedrice. neuniforme. cu luciu specific. oval-reniforme.0 Cyclamen persicum Mill. mat. deşi. suprafaţa cafenie. ondulat. mată. x2. tegument marmorat. cenuşiualbicios. 1 x15. acoperită cu peri albicioşi.0 -seminţe mici. conice sau piramidale. -fructe mijlocii.

5 20 10-15 4 90 50 3-4 luni 400-600 8-15 0. x1.5 -seminţe mijlocii. uşor turtite.0 Gerbera hybrida Bol. 90 65 1 150 20-25 1-1. cafeniudeschis. 3 x4. tegument aspru. mat. zbârcit.Freesia hybrida L. fusiforme. L. albicioşi. mat. ovoide. cu tegument rugos.5 20 8-10 53 . în partea opusă hilului prezintă un papus din peri fini. uşor aplatizate. brun-roşcat. -fructe mijlocii.

). Zinnia elegans). de tehnologia folosită la înfiinţarea culturilor şi de data planificată pentru înflorirea sau valorificarea plantelor obţinute. la plantele care au perioadă scurtă de vegetaţie (Matthiola bicormis. b) pregătirea substratului: • prepararea amestecurilor din substraturi uşoare(ex. 2-3 cm la seminţele mijlocii şi 3-4 cm la seminţele mari. posibil la plantele care nu suportă transplantarea (Delphinium. corelate cu locul de semănat şi speciile sau grupurile de specii. Tagetes ssp. 54 . cutii de plastic etc. din diferite motive. Calceolaria hybrida. Eschscholtzia.5-2 cm la seminţele mici. răsadniţe) este folosit în scopul obţinerii de răsaduri la speciile cu perioadă lungă de vegetaţie (Begonia semperflorens. Papaver.1. turbă şi nisip 1:1:1). • dezinfectarea chimică sau termică a amestecului. 3) Lucrările premergătoare semănatului A.) care se seamănă la sfârşitul primăverii şi vara..) şi a unor perene (Physostegia virginiana. a) semănatul în câmp se face: • direct la loc definitiv. Verbena hybrida. recipientelor şi substraturilor În sere: a) pregătirea recipientelor (lădiţe. • asigurarea scurgerii apei :protejarea orificiilor de dren cu cioburi aşezate cu partea convexă în sus şi cu un strat de 1.la distanţe corespunzătoare mărimii seminţelor: 1.2. la unele plante de seră care se înmulţesc prin seminţe (Asparagus. Rudbeckia ssp. Lupinus. realizarea amenajărilor speciale din spaţiile verzi etc. ghivece.:pământ de frunze.0 cm nisip grosier.Semănatul Locul şi epoca de semănat se stabilesc diferenţiat. cu perioadele din an pe care le reprezintă.în funcţie de particularităţile biologice şi ecologice ale plantelor. Cyclamen persicum etc. sunt prezentate în tabelul 4. folosit pentru speciile bienale (Viola x hybrida. Pregătirea spaţiilor. În răsadniţe a) pregătirea răsadniţelor • pregătirea biocombustibilului (aşezarea în platforme de încălzire timp de 1-2 săptămâni). b) pregătirea substratului • prepararea şi dezinfectarea amestecurilor(similare celor din sere). se impune producerea răsadului (sămânţă puţină.Metoda este considerată facultativă în cazul speciilor care se pot semăna direct în câmp dar. Salvia splendens). solarii. • amenajarea patului cald (înălţimea de 40-60 cm).pietriş.(scufundarea 12-24 ore în soluţie de sulfat de cupru 2-3%).cu marcatoare sau cu rigle. Cineria hybrida.). Alyssum maritimum). soiuri valoroase. 1) Locul de semănat pentru plante le floricole poate fi în câmp sau în spaţii protejate.cernute în prealabil şi omogenizate după amestecare.): • curăţarea şi dezinfectarea recipientelor refolosite. Myosotis alpestris etc. 2) Epocile de semănat. • aşezarea tocurilor (înclinate spre sud) şi acoperirea lor.4. • pe straturi (pentru obţinerea de răsaduri). Lathyrus odoratus) şi la plantele mai puţin pretenţioase la căldură (Calendula officinalis. Lobelia erinus. b) semănatul în spaţii protejate (sere. Gypsophilla. • marcarea rândurilor. se adaugă un strat de 2-3 cm de amestec cernut prin sită cu ochiuri mici (1-2 mm) şi se tasează uşor. • aşezarea amestecului în recipiente pregătite: se completează până la 2/3 din înălţimea vasului. la speciile pretenţioase la căldură (Petunia x hybrida.0-2. Celosia.1. Nigella). respectarea unei anumite densităţi şi uniformităţi a culturilor. Bellis perenis.

se completează cu lucrări de fertilizare . Petunia hybrida. Begonia semperflorens. Plante perene: Cineraria maritima.. modelare. Statice sp. Plante perene: Delphinium hybridum. Acroclinium roseum. Gomphrena globosa. În câmp a) pregătirea terenului cuprinde aproximativ aceleaşi lucrări. Dianthus barbatus. Plante cultivate în solul serei: Lathyrus odoratus (pentru culturi forţate) Plante anuale: Lobelia erinus. Phlox drumondii. Callistephus chinensis. Papaver orientale. Delphinium ajacis. cât şi pentru cele destinate repicării răsadurilor. Ageratum mexicanum. Verbena hybrida.. • marcarea rândurilor (dacă este cazul) la distanţe de 5-10 cm.. straturi în câmp 55 . Plante bienale: Campanula medium. Tropaeolum majus.. Planta perene: Lupinus polyphylus. Nicotiana alata. Tagetes sp. Cobaea scandens. Plante cultivate în solul serei: Gerbera hybrida. 1 Iarnă XII-I sere II sere Timpurie III sere.Dacă se seamănă direct. specii) Plante anuale: Dianthus caryophyllus „Chabaud”.în strat de 10-12 cm. Papaver orientale. Plante cultivate la ghivece: Cineraria hybrida. Tagetes sp.(la 3-4 zile de la instalarea tocurilor). Phlox paniculata. crt. Amaranthus sp. conform tehnologiei de cultură a speciei respective. completat la suprafaţă cu 2-3 cm amestec fin şi tasat uşor. Epoci de semănat pentru speciile floricole • Nr. mobilizarea şi mărunţirea solului sunt lucrări comune ambelor cazuri. Epoca Perioad a Locul de semănat Exemple (grupe de plante. Plante cultivate la ghivece: Begonia x tuberhybrida.. erbicidare.introducerea substratului în răsadniţe. Gazania splendens. Rudbeckia sp. Plante anuale: Alyssum maritimum.. Mirabilis jalapa. Curăţirea. Zinnia elegans. Phlox paniculata. cu înfiinţarea propriu-zisă a culturilor. Dahlia variabilis. Chrysanthemum leucanthemum. Centaurea sp.. Impatiens balsamina.1. răsadniţe încălzite 2 Primăvară câmp (direct) răsadniţe reci târzie IV-V câmp (direct) sere 3 Vară sf. Dimorphoteca aurantiaca. Nigella damascena. Plante anuale: Calendula officinalis. Statice sinuata. Calceolaria hybrida. Cosmos sp. V-VI răsadniţe . Alyssum maritimum. Calendula officinalis. Plante cultivate în solul serei: Freesia hybrida. Celosia sp. În solarii a) pregătirea solariilor: • instalarea scheletului şi acoperirea solariilor: b) pregătirea şi introducerea amestecului – idem răsadniţe. Ammobium alatum. Plante perene: Campanula carpatica. Matthiola incana. Salvia splendens. Rudbeckia sp.atât pentru semănături făcute la loc definitiv. acoperirea răsadniţelor şi pregătirea substratului. Plante anuale: Eschscholtzia californica. *Când se folosesc răsadniţe reci. Physostegia virginiana. Tabelul 4. nivelarea. Lathyrus odoratus. lucrările se reduc la instalarea tocurilor.

VI-VII răsadniţe . de regulă.la suprafaţă. Thiuran. După mărime. tratamentele pot fi obligatorii şi facultative: a) tratamente obligatorii se aplică înainte de semănat la toate seminţele: • dezinfectarea (tratamente de prevenire a transmiterii bolilor şi dăunătorilor) se realizează prin tratamente chimice şi termice. Tratamentele chimice sunt cele mai folosite. într-un vas cu apă rece. Asparagus. Plante cultivate la ghivece: Cyclamen persicum. amestecându-le omogen cu produse sub formă de pulberi (Captan. b) tratamente facultative (speciale) au caracter ocazional şi se aplică numai seminţelor caracterizate prin tegument dur. seminţele pot fi supuse dezinfecţiei pe cale umedă (în soluţii) sau pe cale uscată (prin prăfuire). Majoritatea sunt tratamente care favorizează germinaţia: • stratificarea constă în aşezarea în straturi alternative cu nisip sau turbă a seminţelor cu tegument dur şi care. Plante anuale: Calendula officinalis. Eschscholtzia californica. straturi în câmp Sere Plante bienale: Bellis perennis. nisip) care să ajute la distribuirea uniformă a seminţelor.5% timp de 10 minute. Amestecul se face în raport de 1 parte seminţe la 8-10 părţi pulberi. Germisan. rezistenţa plantelor la temperaturi scăzute. Tratamentele termice au atât rol dezinfectant cât şi de stimulare a germinaţie.5% timp de 15 minute. se consideră tratament obligatoriu. Pregătirea seminţelor Cuprinde un ansamblu de măsuri menite să îmbunătăţească viteza şi uniformitatea germinaţiei. Gentiana). Plante perene: Delphinium hybridum. • instalarea suporţilor pentru umbrare. tratamentele pe cale uscată. Freesia) sau deshidratate după păstrare. Alyssum maritimum. Siningia sp. Myosotis alpestris. În funcţie de particularităţile seminţelor şi de scopul urmărit. 4 Toamnă IX-X câmp (direct) sere b) amenajarea straturilor este necesară atunci când se seamănă pentru producerea răsadurilor şi include mai multe operaţii: • delimitarea straturilor cu lăţimea de 80-100 cm şi a spaţiilor pentru poteci de 40-50. Plante cultivate la ghivece: Cyclamen persicum. • amestecarea cu pulberi inerte (praf de cretă. scufundânduse în soluţii de: formalină 40% (3-4 cm3/l apă) timp de 10-30 minute. sulfat de cupru 0. răsărire neuniformă. permanganat de potasiu 11. Pentru a evita pierderile. Nicotiana). în condiţii obişnuite. Petunia. în proporţie de 2-4 g produs/1 kg seminţe. • aşezarea unui strat de 3-5 cm de pământ uşor. • tasarea uşoară a stratului . B. Seminţele mijlocii. până când seminţele se acoperă cu o peliculă de substanţă. • marcarea rândurilor (dacă este cazul). Cineraria hybrida. Althaea rosea. Papaver orientale. răsar după 1-2 ani de la semănat (Dicentra. Lobelia.). numai pentru seminţele mici şi foarte mici (Begonia. fin cerut. Nigella damascena. • umectarea se aplică seminţelor cu tegument mai puţin permeabil (Cyclamen. Viola hybrida. Peste seminţele aflate în vase 56 . procent mic de germinaţie etc. seminţelor mici şi foarte mici li se aplică. mari şi foarte mari se dezinfectează uşor pe cale umedă. Lunaria biennis. să prevină transmiterea bolilor şi dăunătorilor etc. Seminţele sunt trecute progresiv în vase cu apă de la 25-300C la 50-530C. Zineb etc. iar la sfârşit.

. de locul şi metoda de semănat. hidrotermice (trecerea alternativă a seminţelor din apă clocotită în apă rece şi invers). • hormonizarea (tratarea cu hormoni) foloseşte substanţe stimulatoare sintetice (acid indolil acetic. Se recurge la diferite procedee care să slăbească rezistenţa tegumentului: mecanice (pilirea şi incizarea tegumentului. chimice (bazate pe acţiunea corozivă a unor acizi concentraţi).. SUP-29. sau se încălzeşte uşor. cantitatea de sămânţă se suplimentează cu 20-30%. acid giberelic) sau naturale (urina de la bovine gestante). cantităţile orientative de seminţe necesare la m2 de semănături variază în funcţie de mărimea seminţelor:la seminţele mici şi foarte mici (Begonia.când se produce răsad pe straturi (Bellis perennis. Matthiola) cca. Pentru semănatul la lădiţe. care nu suportă transplantarea şi se seamănă în câmp. • degradarea tegumentului este operaţia necesară seminţelor cu tegumentul dur (Canna. Dolichos lablab. Antirrhinum.). de epoca de semănat. Nigella damescena. frecarea seminţelor cu nisip grosier etc). Semănatul manual poate fi făcut în mai multe moduri: • prin împrăştiere se seamănă seminţele mici şi foarte mici. Lathyrus odoratus). • în rânduri se seamănă seminţele mici şi mijlocii.. Tagetes). Pentru durate mai lungi de umectare. • în cuiburi.3040 g/m2. 4) Semănatul propriu-zis Metodele de semănat diferă în funcţie de particularităţile seminţelor şi locul unde se seamănă. Amaranthus sp.).aprox. palmieri). practicat la speciile cu seminţe mari şi foarte mari.De asemenea.Se folosesc semănători de tip SUP-21. Saxonia. Antirrhinum majus.. la lădiţe. Se ţine cont. Apa se menţine la temperatura camerei. în cazul semănăturilor făcute în câmp. la loc definitv sau la ghivece (câte 1-3 seminţe) atunci când se intenţionează producerea de răsad fără repicare (Tropaeolum majus. la culturile care ocupă suprafeţe mari. Callistephus chinensis) sau când se seamănă la loc definitiv pentru formare de grupuri sau masive (Alyssum martimum. Ipomaea sp. Norme de semănat Cantitatea de sămânţă folosită de la unitatea de suprafaţă este dependentă de valoarea culturală a seminţelor. tratamente electromagnetice (de ex. Papaver sp.la seminţele mijlocii (Callistephus. înfiinţate prin semănat direct la loc definitiv şi ale căror seminţe sunt suficient de mari pentru a fi distribuite bob cu bob. Portulaca grandiflora. 15-20 g/m2. Cosmos bipinatus etc. Eschischoltzia californica).se pune apă atât cât să le cuprindă şi se lasă pe durate determinate în funcţie de specie (24 . Viola hybrida. 25-30°C. Antirrhinum majus.48 ore). 3-4 g/m2. Se poate semăna prin împrăştiere şi în câmp atunci. Lobelia. Cineraria hybrida etc. Zinnia elegans.cu rol în stimularea germinaţiei şi dezvoltarea ulterioară a plantelor. Dianthus.cu izotopi radioactivi. La semănături făcute în câmp. manual şi foarte rar mecanizat. de mărimea seminţelor. Se execută. 57 . Se foloseşte atât pentru semănături din spaţii protejate cât şi din câmp (Cyclamen persicum. iar la cele mari (Zinnia. Semănatul mecanizat se face numai în câmp. dacă răsadurile se repică sau nu. Petunia) cca. Impatiens balsamina. în ghivece sau în răsadniţe (Begonia semperflorens. este obligatoriu ca apa să fie schimbată zilnic. Lobelia erinus. se ţine cont şi de tipul de sol şi epoca de semănat. practicat cel mai mult în floricultură. Adâncimea de semănat Se stabileşte în corelaţie directă cu mărimea şi fotosensibilitatea seminţelor. prin distribuirea lor în şănţuleţe paralele şi echidistante. de asemenea. cu apă tratată magnetic) etc. Alte tratamente de stimulare a germinaţiei: tratamente cu ultrasunete.

din locul unde au fost semănate pe alt substrat. a) Îngrijirea semănăturilor efectuate în sere (în recipiente): • menţinerea substratului permanent umed. Ciupirea răsadurilor constă în îndepărtarea vârfurilor de creştere.05%. temperatura poate fi coborâtă cu câteva grade. • îndepărtarea condensului de pe materialele acoperitoare. ciupirea.Repicarea se face o singură dată sau se repetă (de 1-2 ori). în următoarele 23 zile răsadurile se menţin la aceeaşi temperatură. se tasează uşor pentru a asigura contactul seminţelor cu substratul şi se etichetează notându-se specia.până la 1/2 sau 1/3 din înălţime).2%. Calendula officinalis.15% etc. ageratum etc. • tratamente fitosanitare cu soluţii de Topsin sau Benlate (0. Decis 0. reavăn. menţinând pământul permanent reavăn. Substraturile cu semănături făcute la suprafaţă se umezesc prin capilaritatea (recipientele se scufundă în vase cu apă. Pentru reuşita prinderii. seminţele se acoperă cu pământ cernut fin (cu excepţia celor care rămân la suprafaţă). prin pulverizări cu apă călduţă. Lindatox. ridicarea pereţilor laterali şi deschiderea uşilor de la solarii). pe straturi (în solul serei. soiul şi data semănatului.Primul repicat se execută când planta are 2 frunze adevărate. adâncimile de semănat vor fi mai mari decât cele din spaţii protejate şi se vor majora dacă se seamănă toamna sau pe terenuri cu umiditate scăzută. plantele se udă cu sită fină. asigurând densitatea prevăzută de tehnologie. Seminţele foarte mici şi cele care germinează la lumină (Begonia) se seamănă la suprafaţă. c) Îngrijirea semănăturilor din câmp În cazul semănăturilor efectuate la loc definitiv: se udă cu sită fină sau prin aspersiune. b) Îngrijirea semănăturilor din răsadniţe şi solarii Cuprinde lucrări similare celor efectuate în sere: udare. amestec cu Fernos 0. • acoperirea (până la începerea răsăririi) cu sticlă. în ghivece nutritive. În câmp. atunci când se urmăreşte stimularea ramificării plantelor (salvia. se va avea în vedere combaterea coropişniţelor şi rozătoarelor. la distanţe mai mari). După semănat. cu momeli toxice (Vofatox. cu creştere lentă (Begonia. Se udă moderat şi se fac tratamente săptămânale împotriva bolilor şi dăunătorilor (Mycodifol 0. care să păstreze umiditatea constantă la suprafaţa substratului. Dithane M-45 0.). bine cerut.Ca regulă generală. tratamente fitosanitare. • aerisirea spaţiilor cu semănături. se fac tratamente de prevenire şi combatere a bolilor şi dăunătorilor. • repicarea (transferarea răsadurilor. Substratul trebuie să fie fertil. mai rar în faza de cotiledoane. Răsadul se repică în lădiţe. se udă mai des şi se umbresc. • rărirea răsadurilor (când este cazul). • asigurarea temperaturii optime la nivelul substratului şi în atmosferă. rărirea. iar umbrirea se face în zilele cu insolaţie prea puternică. 5) Îngrijirea semănăturilor Cuprinde un ansamblu de lucrări efectuate cu scopul asigurării unei bune răsăriri şi dezvoltări a tinerelor plante. se răresc plantele (dacă este cazul). în solarii şi răsadniţe sau în câmp). folie. se plivesc buruienile şi se sparge crusta pe spaţiul dintre rânduri. • plivirea buruienilor. hârtie. mici.1% etc. 58 . Zinnia elegans). umbrirea. Lobelia. Lucrarea este obligatorie pentru răsadurile dese. în ghivece de plastic sau lut ars. Cineraria hybrida. plivirea buruienilor. aerisirea (prin ridicarea ramelor răsadniţelor.). După aceea. În aceste spaţii.. fosfură de zinc). Imediat după repicat. petunia.1%). deasupra a 2-4 noduri. Dianthus caryopyllus Chabaud). dar poate fi facultativă la răsadurile cu creştere rapidă şi densitate mică (Impatiens balsamina. se consideră că adâncimea de semănat trebuie să fie de 2-3 ori diametrul seminţelor.

butaşul de frunză neînsoţit de porţiune de ramură cu mugure axilar.1.păstrarea materialului vegetativ. în scopul regenerării de plante noi..). Plantele se pot înmulţi vegetativ atât în mod natural (prin organe subterane specializate. Înmulţirea prin butaşi Este metoda cu cea mai largă utilizare în înmulţirea plantelor floricole deoarece este uşor de aplicat. fasonate într-un anumit mod şi puse la înrădăcinat în condiţii optime de lumină. Butăşirea presupune utilizarea unor porţiuni de plantă (tulpini. nu produc seminţe. nu impune o tehnică deosebită la confecţionarea şi înrădăcinarea butaşilor şi dă rezultate foarte bune la un număr mare de specii. prin metode care necesită intervenţia omului (butaşi. atunci când seminţele germinează sau au un procent ridicat de sterilitate. Butăşirea se finalizează cu formarea unui nou individ complet atunci când porţiunea de plantă detaşată (butaşul) este capabilă nu numai să emită rădăcini adventive. lăstari. la ficus.face posibilă combinarea între specii şi genuri (prin altoire) şi obţinerea unor plante cu rezistenţă sporită sau a unor exemplare interesante din punct de vedere ornamental.). La anuale şi bienale butăşirea reprezintă o metodă secundară de înmulţire (Ageratum mexicanum. datorită unor avantaje pe care le oferă acest mod de înmulţire:asigură păstrarea caracterelor plantelor mamă.permit obţinerea unui număr mai redus de descendenţi.La semănăturile făcute pe straturi pentru producere de răsad se au în vedere aproximativ aceleaşi lucrări. eliminând orice cauză a variabilităţii.2. metodele clasice de înmulţire vegetativă au şi dezavantaje:facilitează transmiterea virozelor.permite obţinerea de plante mature într-o perioadă redusă. Alternanthera sp. ÎNMULŢIREA VEGETATIVĂ Înmulţirea pe cale vegetativă reuneşte metode care se bazează pe însuşirea plantelor de a forma organisme noi.plantele obţinute prin metode vegetative ajung să înflorească într-un timp mai scurt. din diferite cauze.în răsadniţe sau în solarii). temperatură. de la fragmente ale părţilor vegetative şi chiar de la ţesuturi şi celule. ci să posede şi primordiile necesare refacerii părţilor aeriene ale noilor indivizi. muguri adventivi). drajoni. viguroase. frunze. altoire. Begonia semperflorens) şi doar la câteva dintre ele este esenţială (Iresine sp. În plus. rădăcini). Numeroase specii floricole se înmulţesc frecvent vegetativ.înlocuieşte total sau parţial înmulţirea prin seminţe. fără să refacă partea aeriană. stoloni. tuberobulbi. cât şi artificial. Reuşita butăşirii depinde de respectarea unor etape de lucru: 1) Alegerea şi pregătirea plantelor mamă Se aleg plantele mature. se va asigura umbrirea semănăturilor făcute în sezonul cald (la bienale) şi se execută repicarea răsadurilor(în câmp. rizomi etc. 4. umiditate. 59 . este posibilă doar pe perioade reduse şi este mai dificilă decât pentru seminţe (ocupă spaţii mari. divizarea plantelor.materialul obţinut este omogen şi identic cu plantele-mamă din care provine..2. Înmulţirea prin butaşi este caracteristică multor plante floricole cultivate la ghivece şi perenelor hemicriptofite cultivate în câmp. în condiţii care să-i menţină viabilitatea. De ex. sănătoase. nu formează decât rădăcini adventive.reprezintă singura posibilitate de înmulţire a unor plante care. se poate executa aproape tot timpul anului. pornind de la anumite organe vegetative specializate (bulbi.) sau porţiuni ale acestora. culturi de celule şi ţesuturi). necesită condiţii speciale de mediu etc. tipice speciei (soiului) şi cu calităţi decorative deosebite. 4. Pe lângă avantaje.

Butaşii erbacei pot fi confecţionaţi tot timpul anului.. din lăstarii formaţi se confecţionează butaşi. Peperonia sp. se pun la înrădăcinat. butaşii se recoltează în perioada de vegetaţie... sau chiar pe nod (fig.) sau fragmente de frunze (Sansevieria trifasciata. cu condiţia ca planta mamă să fie în vegetaţie.. direct de la plantele din cultură sau se folosesc plante mamă pregătite după una din următoarele metode: a) se marchează plantele reprezentative în timpul perioadei de vegetaţie. clasificaţi după mai multe criterii: a) după organul din care provin: butaşi de tulpini (de lăstari). dar se consideră optimă butăşirea de primăvară. iar cei de rădăcină. 60 . butaşi de iarnă. reprezentaţi de frunze întregi (Saintpaulia jonantha. se tund mai sever pentru a le stimula lăstărirea şi se ţin iarna în sere temperate. b) în iulie-august se recoltează butaşi de la plantele din câmp. Confecţionarea butaşilor se face diferenţiat pe tipuri de butaşi. rezultaţi din fragmentarea rădăcinilor la speciile care au proprietatea de a forma muguri pe rădăcini (Dicentra spectabilis. Butaşi din tronsoane de tulpină cuprind 1-3 noduri. butaşi lignificaţi (Clerodendron sp. Philodendron sp. La speciile floricole cultivate în câmp. Fuchsia x hybrida). Ca şi în scopul precedent. Paeonia orientale.). etc. butaşii se vor recolta într-o anumită perioadă din an. Hibiscus rosa – sinensis. Aralia sp.). tăietura bazală făcându-se la 0. butaşii semilignificaţi se confecţionează cel mai bine la sfârşitul verii.. Crosula arborescens etc. în timpul perioadei de repaus al plantelor (primăvara devreme sau toamna). Dainthus sp. este crescută la intensitate luminoasă corespunzătoare cerinţelor speciei şi este corect fertilizată. prelevând anumite organe sau părţi de organe. Begonia x rex).).a). confecţionaţi atât din porţiunea de vârf (Chrysantemum sp.). preferaţi în cazul plantelor cu latex (Euphorbiaceae. butaşi semilignificaţi (butaşi de vară). De asemenea. 2) Recoltarea şi confecţionarea butaşilor În practica floricolă se întâlnesc diferite tipuri de butaşi. Butaşii de vărf se prelevează din partea terminală a tulpinii sau lăstarului. în funcţie de lungimea internodiilor (fig. confecţionaţi la cele mai mult specii floricole. 1.1-0. b) după gradul de maturare a ţesuturilor: butaşi erbacei (la majoritatea speciilor floricole). Ficus elastica). butaşi de frunze. cei lignificaţi iarna şi primăvara devreme.3 cm sub nod. se ţin la iernat în sere temperate şi se butăşesc în februarie-martie. iar după înrădăcinare se trec la ghivece.Capacitatea de înmulţire a plantei mamă este cu atât mai mare cu cât este mai tânără. În funcţie de clasificarea prezentată. Monstera deliciosa. butaşi de rădăcină. utilizaţi mai mult la speciile arbustive (Nerium oleander. se trec toamna la ghivece.. Pelargonium sp. Sedum sp. 1. constituindu-se ca viitoare plante mamă. În februarie-martie. caracteristice fiecărei specii.b). butaşi de vară-toamnă (butaşii semilignificaţi şi butaşii de cactuşi). Colocasia esculenta. cât şi din tronsoane de tulpină (Ficus sp. Syringa vulgaris. Ficus sp. c) după epoca de butăşire: butaşi de primăvară (martie-mai).

). atunci când speciile butăşite sunt mai puţin pretenţioase. Fasonarea butaşilor de vârf şi porţiuni de tulpină mai cuprinde: îndepărtarea frunzelor de pe porţiunea bazală a butaşului (care va fi introdusă în substratul de înrădăcinare) şi reducerea suprafeţei foliare a frunzelor rămase pe butaş prin scurtarea limbului cu aproximativ 1/3. substraturile solide pot fi înlocuite cu apă în care se adaugă câteva granule de cărbune vegetal (leandru. evitând coagularea şi obturarea vaselor conducătoare. d – butaş din porţiune de frunză (Sansevieria trifasciata) Se secţionează la bază similar butaşilor de vârf.Fig. înainte de a fi trecuţi la înrădăcinat. betaindolilbutiric (A. 1.I. Se pot folosi însă şi răsadniţele. se evită secţionarea limbului la speciile cu frunze suculente (Crassulacee). 1. atât cât să-şi piardă parţial turgescenţa la partea bazală şi să nu putrezească în substratul de înrădăcinare. la punctele de ramificare a nervurilor. trandafir chinezesc. reglare a luminii etc. după fasonare este indicată protejarea secţiunilor prin pudrare cu praf de cărbune vegetal.d). Stimularea înrădăcinării butaşilor. c – butaş de frunză (Begonia rex). la care butaşii de tulpină apar sub forma unor rondele cu cel puţin un mugure viabil. sau a unor produse comerciale (Radistim. se realizează cu ajutorul substanţelor stimulatoare de tipul acizilor: betaindolilacetic (A. Butaşii de tulpină ai plantelor cu latex (ficus. Substratul de înrădăcinare trebuie să fie uşor.A.c).5 cm deasupra ultimului nod. perlitul. cum este cazul butaşilor de colocasia. una sau mai multe zile. Indiferent de tipul de butaşi confecţionaţi. Rizopon. Frunzele de Sansevieria se fragmentează în porţiuni de 5-7 cm. La speciile cu frunze mari. 1 – Tipuri de butaşi a – butaş de vârf. tradescanţia. Butaşii proveniţi de la cactuşi se lasă după recoltare. pentru ca scurgerile de latex să fie oprite.B. Aceste condiţii sunt îndeplinite de unele materiale. reducerea evapotranspiraţiei se realizează prin rularea frunzelor şi nu prin tăierea limbului foliar. Dacă se utilizează fragmente de frunze. De asemenea. b – butaş de tulpină. Frunzele de Begonia rex se incizează pe partea inferioară. filodendron.N. etc.). 3) Înrădăcinarea butaşilor Plantarea butaşilor în vederea înrădăcinării se face în spaţii cu posibilităţi de dirijare a factorilor de mediu. la speciile care înrădăcinează greu şi cu procent mare de pierderi. udare. Calux. cum ar fi: nisipul. fasonarea butaşilor se face diferit. În majoritatea cazurilor. violete africane etc. La butaşii din frunze. să aibă capacitate bună de reţinere a apei. styromulul La unele specii şi pentru un număr redus de butaşi. muşcate. să fie steril. timp de câteva minute. respectând polaritatea fragmentelor la introducerea în substrat (fig. 61 .A.). peţiolul se reduce la 2-3 cm (fig.) şi alfanaftilacetic (A.5-1 cm. ficus. euforbia). Rădăcinile secundare se scurtează la 0. turba. monstera.). cu granulaţie suficient de mare pentru a evita tasarea şi a asigura o bună aeraţie. Butaşii de rădăcină se obţin prin fragmentarea rădăcinilor în porţiuni de 5-10 cm lungime. porţiunile de tulpină sunt însoţite şi de frunze. când se folosesc frunze întregi. Sunt însă şi excepţii. iar la partea superioară se taie la 0.I. Se preferă serele înmulţitor prevăzute cu instalaţii speciale de încălzire. se ţin în apă caldă (35-40°C). coriacee (ficus).

din care se formează tulpinile aeriene. Prin tuberculi se înmulţesc unele specii de anemone.2. de aceea. caracterizate prin rezistenţă mare. Specii floricole cu rizomi: Iris germanica.2. alcătuite din noduri foarte apropiate. cu aspect de disc. Înmulţirea prin organe subterane Tulpinile subterane şi rădăcinile tuberizate sunt organe vegetative metamorfozate adaptate nu numai la depozitarea substanţelor de rezervă ci şi la înmulţirea vegetativă a multor specii floricole reunite în grupa geofitelor. Tecile frunzelor (cărnoase în interiorul bulbului şi membranoase la exterior) se pot acoperi total. Butaşii de Begonia rex rezultaţi din fragmente de frunze se aşează cu partea incizată pe substrat.). a unei temperaturi cu 35°C mai mare decât optimul speciei. mai rar verticală. floriferi. Narcissus sp. butaşilor li se asigură condiţii optime pentru înrădăcinare. atât în substrat cât şi în atmosferă.. frunze transformate în solzi şi muguri situaţi la axila solzilor. totuşi. aerisire şi lumină corespunzătoare. dând naştere la bulbi solzoşi (Lilium candidum. Butaşii de rădăcini se plantează în poziţie uşor oblică. Pe partea inferioară a discului se dezvoltă rădăcini adventive. Butaşii de tulpină sub formă de rondele se plantează cu mugurele în sus. după 2-4 ani. care cresc în sol în poziţie orizontală. Tulipa gesneriana) sau se acoperă parţial. Deşi geofitele sunt considerate plante perene. Zantedeschia aethiopica. La nivelul nodurilor prezintă rădăcini adventive. cu noduri apropiate). unele dintre ele. Înmulţirea se realizează prin secţionarea rizomului în fragmente de 8-12 cm lungime. prin menţinerea unei umidităţi ridicate şi constante. sau se fragmentează în porţiuni care să aibă cel puţin un mugure. înainte de plantare. Din fiecare bulb plantat se formează unul sau mai mulţi bulbi floriferi (bulbi de înlocuire) şi numeroşi bulbili. la axila unor frunze reduse. aşa încât. lipsite de clorofilă. După plantare. în secţiune. După modul cum îşi consumă substanţele de rezervă într-un sezon de vegetaţie. Operaţia se face în perioada de repaus. 62 . la adâncimea de 1-2 cm şi respectând cu stricteţe polaritatea. iar deasupra limbului se pun câteva pietricele sau cioburi care să le mărească aderenţa la substrat. prevăzute cu rădăcini adventive şi cel puţin 2-3 muguri viabili.Plantarea butaşilor în substrat se face în poziţie verticală sau uşor oblică. b) Bulbii sunt tulpini aplatizate. iar pe partea superioară tecile frunzelor şi unu sau mai mulţi muguri. 4. c)Tuberculii sunt microblaste care provin din îngroşarea vârfului unui stolon subteran. necesită protecţie pe timpul iernii (geofite semirustice) sau se cultivă numai ca plante pentru interioare. Tulpinile subterane sunt tulpini metamorfozate individualizate în mai multe categorii: a) Rizomii sunt microblaste (tulpini scurte. d) Tuberobulbii sunt microblaste cu caractere intermediare între tuberculi (partea centrală tuberizată. provenienţa lor din zone climatice diferite le influenţează modul de adaptare la condiţiile de climat temperat din ţara noastră. cu rol de protecţie). Canna indica. prezenţa mugurilor de la suprafaţă) şi bulbi (frunze pergamentoase la exterior. Lilium regale). în timp ce altele. la adâncimea de 2-3 cm. formând bulbi tunicaţi (Hyacinthus orientalis. Convallaria majalis. bulbii sunt anuali (la lalea) sau pereni (la narcise. tuberculul apare ca o masă compactă de substanţe de rezervă. pot ierna în câmp (geofite rustice). Pe suprafaţa tuberculilor se găsesc muguri grupaţi în mici adâncimi. dimpotrivă. La înmulţire se folosesc tuberculii ca atare. zambile etc.

Canna indica. Galanthus nivalis. tuberobulbii floriferi noi (prinşi deasupra celui vechi consumat) şi tuberobulbi cu dimensiuni reduse (tuberobulbii). Cyclamen persicum. în perioada de vegetaţie. cu aspectul unui tubercul. de aceea. Tuberobulbi se consumă în fiecare an. Gloxinia speciosa. crt. în parenchinul cărora se acumulează substanţe de rezervă. se vor găsi în sol resturi ale tuberobulbului mamă consumat. e) Rădăcinile tuberizate sunt rădăcini metamorfozate. Nu sunt purtătoare de muguri şi. la sfârşitul sezonului de vegetaţie. dar se reînnoiesc cu tuberobulbii noi. Tipuri de organe subterane folosite la pentru înmulţirea vegetativă a speciilor floricole Nr.Din mugurii de pe tuberobulbi se dezvoltă. O grupă aparte o constituie plantele care prezintă în sol un organ subteran rezultat din îngroşarea axei hipocotile. La înmulţire. Gerbera hybrida. Iris Rizomi germanica. Cyclamen persicum. Iris holandica. 2 – Secţiune longitudinală prin bulbul de lalea (toamna după plantare) 63 . Polyanthes Bulb tuberosa*. Gladiolus hybridum etc. Iris pumila. tulpinile aeriene florifere. Convallaria majalis. Hyacinthus orientialis. rezultaţi din îngroşarea progresivă a bazei tulpinilor aeriene. astfel încât fiecare fragment detaşat să cuprindă şi muguri de pe colet. 2). motiv pentru care. Se înmulţesc prin tuberobulbi Colchicum autumnale. se denumeşte cu termenul impropriu de tubercul. Caracterizarea organelor subterane la principalele specii floricole A. Narcissus sp. Asparagus sprengeri. 1 Tipul de organ subteran tunicat Specii Fritillaria imperialis. separarea rădăcinilor se face longitudinal. care devin floriferi după 1-3 ani. Fig.. Gladiolus hybridus Tuberculi (axă Begonia x tuberhybrida. Polyanthes tuberosa*. Astfel. Dahlia x Rădăcini tuberizate hybrida 2 3 4 5 * – Specii cu organe subterane mixte. nu pot fi utilizate la înmulţire decât însoţite de porţiuni de colet purtătoare de muguri. Se întâlneşte la Begonia x tuberhybridia. Alstromeria aurantiaca*. devenind cărnoase şi voluminoase. Lilium regale Tuberobulb Fresia x hybrida. Geofite rustice 1) Tulipa gesneriana (lalea) Organul subteran este bulb tunicat. Zantedeschia aethiopica Alstroemeria aurantiaca*. piriform sau ovoid. Freesia x hybrida. Tulipa gesneriana solzos Lilium candidum. în practică. cu frunzele protectoare de culori diferite (de la galben până la brun-roşcat) (fig. Gloxinia hipocotilă îngrăşată) speciosa Agapanthus africanus.

în mai-iunie (la intervale de 3-4 ani). iar pe durata păstrării. se formează şi 3-5 bulbili. Recoltarea bulbilor se face vara (iunie-iulie). La fel ca şi în cazul lalelor. Temperatura din spaţiile de păstrare se va dirija în aşa fel încât să favorizeze diferenţierea florală: până la încheierea iniţierii florale (ultima decadă a lunii august) se menţine la aproximativ 20°C. cu diametrul sub 2 cm şi floriferi după 2-3 ani. iar în perioada rămasă până la plantare. 5 – Bulbi solzoşi de Lilium candidum . din mugurii situaţi la baza solzilor Hyacinthus orientalis (fig. în funcţie de mărimea bulbilor şi lungimea tijei florifere. la adâncimea de 8-12 cm. 3). bulbii narciselor se scot la intervale de 3-4 ani. când se plantează în câmp. Are un coeficient de înmulţire destul de redus şi de multe ori. la adâncimea de 10-15 cm.Este un bulb anual care se consumă complet într-un sezon de vegetaţie şi este înlocuit de bulbi noi. În afară de bulbii de înlocuire (cu diametrul de peste 2 cm). 2) Narcissus poeticus (narcisa) Prezintă bulbi tunicaţi. se intervine asupra bulbului mamă cu diferite operaţii care să stimuleze generarea de bulbili noi (incizarea în cruce sau excavarea discului). când 2/3 din frunze (70-80%) s-au uscat. alb-cenuşiu. sferic sau uşor turtit. Spre deosebire de lalele însă. Bulbilii zambilelor se scot vara. Bulbii şi bulbilii se formează în jurul Fig. deoarece diferenţierea mugurilor floriferi începe mult mai devreme şi este aproape încheiată în momentul recoltării bulbilor. Ca şi bulbul de narcisă este peren (durează 3-4 ani) şi formează în jurul lui bulbi posibil floriferi după 2-3 ani. poate fi coborâtă la 9°C. În jurul bulbului mamă se formează aproximativ 1-3 bulbi. 5). violacei-purpurii) (fig. cu cel puţin două săptămâni înainte de îngheţ (septembrienoiembrie). acoperit cu frunze membranoase lucioase. temperatura se menţine apropiată de 9°C. albgălbui. formaţi din 10-20 perechi de frunze cărnoase care se consumă parţial într-un sezon de vegetaţie. Înmulţirea vegetativă este posibilă nu numai 64 Fig. Coeficientul de înmulţire al bulbilor de lalea (numărul de bulbi noi formaţi dintr-un bulb-mamă) variază între 1 şi 15. cu solzi cărnoşi. 4) Lilium candidum (crinul alb) Prezintă bulbi mari. acoperiţi de tunici gălbui sau cenuşii. consideraţi floriferi în anul următor. 3 – Bulbi tunicaţi de Adâncimea de plantare este de 10-15 cm. după uscarea frunzelor şi se trec la păstrare până toamna. Fig. piriformi. Sunt bulbi multianuali. se depozitează la 20-25°C şi plantează în câmp toamna (septembrieoctombrie). care ajung să înflorească după 1-3 ani (fig. Bulbii de lalele este bine să fie scoşi în fiecare an sau la cel mult doi ani. bulbii se recoltează vara. în funcţie de soi şi condiţiile de cultură. 3) Hyacinthus orientalis (zambila) Are bulbul tunicat. diferit colorate (alb-gălbui. 4). Se plantează în câmp toamna. cu durata de viaţă de 3-5 ani. 4 – Bulbi tunicaţi de bulbului-mamă.

Înmulţirea se face toamna (octombrie). Fig. 6). cărnoşi. la 8-10 cm adâncime. 6 – Rizomi de Iris germanica Pentru înmulţirea vegetativă. Lucrarea poate fi făcută şi primăvara. detaşaţi din bulb. Geofite semirustice 1) Canna indica (cana. ramificaţi. 7). 6) Iris germanica (stânjenel) Specie cu rizomi groşi. înflorirea abundentă obţinându-se la rizomii de cel puţin 3 ani. când bulbii se recoltează. cu o mică porţiune de disc. se fragmentează în porţiuni de 8-10 cm (cu 1-3 muguri viabili şi rădăcini adventive) şi se plantează imediat. lipsite de muguri. se separă şi se plantează la 15-20 cm adâncime.prin intermediul bulbilor separaţi în perioada de repaus. se fragmentează sau se despart şi se replantează la adâncimea de aproximativ 5 cm. Rizomii de 1-2 ani fie nu înfloresc. La interval de 4-5 ani. trestie Fig. rizomii se scot. în august. dar foarte devreme. de culoare roşiepurpurie (fig. Fig. candidum. fie formează inflorescenţe mici. 8 – Rizomi de Canna indica indiană) Prezintă în sol rizomi cu creştere orizontală. Adâncimea de plantare este de 15-20 cm. 7) Convallaria majalis (lăcrămioare) Planta formează rizomi transanţi. ci şi prin butaşi confecţionaţi din solzii. B. 9 – Rădăcini tuberizate de Dahlia hybrida . înainte de pornirea în vegetaţie a rizomilor. cu lungimea de 10-25 cm (fig. ramificaţi. de culoare alb-murdar (fig. Bulbii se scot vara (august) şi se plantează imediat sau după o păstrare de 2-3 săptămâni în depozite. 8). cărnoşi. rizomii se scot vara (iulie-august) sau toamna (septembrieoctombrie). Nu se folosesc porţiunile de rizom îmbătrânite. 65 Fig. 5) Lilium regale (crin imperial) Are bulb asemănător celui de L. cu internodii mari şi muguri terminali viguroşi. dar mai viguros şi colorat în roşu-violaceu. 7 – Rizomi de Convallaria majalis Capacitatea de înflorire a rizomilor este dependentă de vârsta lor. Lucrarea este indicat să se facă vara.

se scot rizomii (fără să se cureţe de pământ) şi se depozitează în adăposturi cu temperaturi de 4-9°C. se îndepărtează rădăcinile adventive uscate şi resturile din tuberobulbul vechi. scos din depozite în februarie-martie. de culoare cenuşie (fig. după primele geruri uşoare. 9). Tuberobulbul. În vederea forţării. colorate în diferite nuanţe de cafeniu sau roşu-violaceu (fig.Toamna. 2) Dahlia x hortensis (dalia) Organul subteran este alcătuit din mai multe rădăcini tuberizate. în depozite cu temperatura de 7-10°C şi umiditatea relativă de 65-70%. se fragmentează în porţiuni de 2-3 muguri. Se plantează la loc definitiv în mai. iar rănile se pudrează cu praf de cărbune vegetal. Se scot de la păstrare în momentul plantării. eliminând astfel riscul distrugerii lor odată cu divizarea rădăcinilor. Indiferent de varianta de cultură adoptată. Rizomii se scot de la păstrare în aprilie şi se plantează direct în câmp. Recoltarea tuberobulbilor se face toamna (octombrie). se toaletează şi se despart în fragmente de 13 rădăcini cu porţiuni de colet. Fig. Spaţiile libere dintre tufele aşezate în depozite se completează cu nisip sau turbă. aşezaţi în straturi subţiri pe stelaje sau în lădiţe. cu durata de viaţă de un an. plantat în ghivece sau lădiţe şi ţinut în condiţii care să-i asigure pornirea în vegetaţie (15-20°C şi umiditate constantă). rizomii scoşi de la păstrare se curăţă de pământ şi de resturile uscate. 10 a. este înlocuit până la sfârşitul perioadei de vegetaţie de 1-4 tuberobulbi noi (rezultaţi din îngroşarea bazei tulpinilor aeriene) însoţiţi de numeroşi tuberobulbi formaţi pe stoloni scurţi. În octombrie. după trecerea pericolului de îngheţ. tulpinile aeriene se taie la 10-15 cm de la nivelul solului. Adâncimea de plantare variază între 6-10 cm. acoperit de tunici scarioase. după căderea primelor brume (octombrie). 66 . alungite. Fragmentele separate se plantează în ghivece. 3) Gladiolus hybridus (gladiola) Organul subteran folosit în înmulţirea vegetativă este un tuberobulb sferic sau discoidal. la temperaturi de 49°C. Plantele forţate se trec în câmp după trecerea pericolului de îngheţ. cu porţiuni de 5-7 cm din tulpinile aeriene. Înflorirea mai timpurie se obţine după o forţare prealabilă a materialului. apoi se dezinfectează. până când mugurii de la colet încep să pornească în vegetaţie şi devin vizibili. b – aspect exterior (vara) Pentru înflorire se aleg tuberobulbii cu diametrul de cel puţin 3 cm şi cât mai puţin aplatizaţi. tuberizate se recoltează împreună cu porţiuni de 10-15 cm din tulpinile aeriene şi se stratifică în nisip sau turbă. rădăcinile. pentru ca rizomii dezgoliţi de pământ să nu rămână neprotejaţi. se udă şi se menţin la 15-20°C. b). în funcţie de mărimea tuberobulbilor. Înainte de plantare se curăţă de tunicile uscate. 10 – Tuberobulbi de Gladiolus hybridus a – secţiune longitudinală (toamna). Se plantează în câmp când temperatura solului ajunge la 10-12°C (aprilie-mai). rădăcinile se ţin mai întâi în nisip sau pământ umed. Se curăţă de pământ şi se păstrează nestratificaţi. Plantarea materialului se face direct în câmp (aprilie) sau după o forţare prealabilă în spaţii încălzite.

Bulbul care înfloreşte este consumat în întregime. Înmulţirea vegetativă se face prin intermediul tuberobulbilor sferici sau piriformi. albe-sidefii (fig. se elimină prin escavare uşoară. fiind înlocuiţi de 1-5 tuberobulbi şi mai mulţi tuberobulbili. iar locul lui rămâne liber. se curăţă de pământ. de culoare cafenie-deschisă (fig. de obicei. când temperaturile sunt ridicate. Înflorirea din anul următor este asigurată de păstrarea bulbilor floriferi la temperaturi de 20-22°C şi umiditate relativă ridicată (80-85%). Fig. se îndepărtează bulbii bolnavi şi. porţiunea de rizom deshidratat de la baza bulbilor. Cultura durează 3-4 ani. care au ca suport comun un rizom scurt (fig. când 2/3 din frunze sunt uscate. 13). Se recoltează în septembrie-octombrie. tuberosa eventual. Bulbii mici se pot ţine şi în încăperi cu temperaturi mai coborâte (8-10°C). cu o perioadă de repaus anuală. Se consideră floriferi tuberobulbii cu diametrul Fig. Are rizomi orizontali cărnoşi. 11). având grijă ca rizomul să fie aşezat cât mai aproape de suprafaţa solului. Recoltarea tuberobulbilor se face după aproximativ 8 săptămâni de la încheierea înfloritului. Se plantează în aprilie-mai. format dintr-o colonie de 20-40 bulbi şi bulbili piriformi. Reînfiinţarea culturilor se face în perioada august-octombrie.4) Polyanthes tuberosa (tuberoza) Se caracterizează printr-un organ subteran mixt. ţinând cont de faptul că înflorirea are loc la 3-5 luni de la plantarea tuberobulbilor. 2) Freesia hybrida (fresia) Este plantă perenă. mai bine dezvoltat şi posibil florifer. cel puţin 2-3 luni (ianuarie . Specii cultivate în spaţii protejate 1) Alstroemeria aurantiaca (alstromeria) Specie cultivată în solul serei. iar frunzele din rozetă se taie la 2-3 cm. Dintre bulbii existenţi. Tuberobulbii se refac annual. La sfârşitul perioadei de repaus (august) se poate face înmulţirea vegetativă.martie). în timpul verii. 13 – Tuberobulb de Freesia hybrida peste 1 cm. la adâncimea de 8-12 cm. însoţite de rădăcini aurantica tuberizate. din care se dezvoltă rădăcini tuberizate alungite. Plantarea se face în şanţuri sau gropi cu adâncimea de aproximativ 15 cm. cultivată în solul serei ca anuală. 11 – Bulbi de Polyanthes Înainte de plantare. fără să fie înlocuit. cel cu poziţie centrală este. prin divizarea rizomilor în porţiuni de 8-12 cm Fig. 12 – Fragment de rizomi cu rădăcini tuberizate la Alstroemeria lungime. protejaţi de frunze pergamentoase. 12). Segmentarea se face cu atenţie deoarece rizomii şi rădăcinile tuberizate sunt foarte fragile şi se rup cu uşurinţă. 67 . în funcţie de momentul când se doreşte înflorirea.

Adâncimea de plantare este de 6-10 cm. 16). cu o perioadă de repaus vara (iulie-august). prevăzuţi cu rădăcini adventive viguroase (fig. Fig. Are rizomi cu creştere trasantă. Rizomii sunt viguroşi. 14 – Porţiune de rizom cu frunze la Gerbera hybrida Fig. 3) Gerbera hybrida (gerbera) Cultură perenă în solul serei sau în containere (mai rar în ghivece). ca şi în cazul celorlalte specii. cât şi ca plantă la ghiveci (pentru decorări interioare). Fiind o plantă cu vegetaţie continuă. 15 – Rizom la Zantedeschia aethiopica 4) Zantedeschia aethiopica (cala) Este cultivată în solul serei şi poate fi exploatată pe o durată de 4-6 ani (uneori chiar mai mult). 5) Asparagus sprengeri (asparagus) Se cultivă atât ca plantă în solul serei (pentru valorificare ca accesoriu la buchete şi aranjamente). De la nivelul nodurilor. materialul se fasonează prin reducerea aparatului foliar şi scurtarea rădăcinilor. pentru ca rădăcinile tuberizate să fie însoţite de lăstari aerieni sau porţiuni de colet. cu 2-3 muguri bine dezvoltaţi cu rădăcini adventive. Rădăcinile puternice ale plantei prezintă numeroase ramificaţii tuberizate de formă ovoidă. înmulţirea prin divizare plantelor este de preferat să se facă primăvara. Înainte de plantare. se formează rădăcini adventive şi ramificaţii laterale ale rizomului principal. cu vârsta de 2-3 ani. cu creştere verticală şi internodii scurte (fig. cu perioade anuale de repaus (iulie-august). Separarea rizomilor se face. când se reînfiinţează cultura sau se transvazează plantele mature. folosite ulterior la înmulţire. albe-sidefii (fig. 15). 14). se plantează imediat după separare. la sfârşitul perioadei de repaus (august). Se recomandă în spaţiile de păstrare 18-20°C şi o umiditate relativă de 70-80%.Condiţiile de temperatură la care sunt păstraţi tuberobulbii în perioada de repaus (de la recoltare până la plantare) au influenţă directă asupra inducţiei florale. Perioada optimă de divizare a rizomilor este la sfârşitul perioadei de repaus (august). 6) Begonia x tuberhybrida (begonia) 68 . Pentru înmulţirea prin rizomi se foloseşte material provenit de la plante bine maturate. Fragmentele. O plantaţie se exploatează în condiţii economice 2-3 ani. fiind necesară segmentarea tufei pe verticală. Tehnica separării este aceeaşi ca la toate plantele cu Fig. 16 – Rădăcini tuberizate de Asparagus sprengeri rădăcini tuberizate. Segmentele de rizom separate trebuie să aibă 1-2 frunze şi câteva rădăcini adventive bine dezvoltate.

3. 17). uşor aplatizată la partea superioară). Anual. se poate recurge la tăierea tuberculilor în felii longitudinale purtătoare de muguri din calota superioară. iar intervalul de timp la care se repetă depinde de ritmul de formare a noilor plante: anual (Aster. Chrysanthemum). plantele îşi încheie repausul din vară. timp în care plantele nu se mai udă şi partea aeriană se usucă. toamna sau primăvara (în funcţie de perioada de înflorire a speciei respective). Înmulţirea vegetativă prin intermediul tuberculilor se practică numai atunci când planta se cultivă ca parenă.2. fragmentarea ei în două sau mai multe părţi (aşa încăt fiecare parte detaşată să aibă lăstari şi rădăcini) şi plantarea lor separată. Rudbekia. ca anuală şi mai rar ca perenă. la 5-6 ani (Papaver. După înflorire. se impune o perioadă de repaus. ovoidă.Se cultivă ca plantă la ghiveci dar. În sol are un tubercul fals discoidal format din îngroşarea axei hipocotile. Gaillardia. tubercul. cultivată la ghiveci. la sfârşitul verii – începutul toamnei când. Plantele cultivate la ghivece pot fi divizate tot timpul anului. în majoritatea cazurilor. 18). Constă în scoaterea plantei mamă din pământ. cât şi celor cultivate în spaţii protejate. dar momentul optim este primăvara devreme. jumătatea inferioară este acoperită cu numeroase rădăcini fibroase (fig. Se poate aplica atât speciilor floricole cultivate în câmp. la 3-4 ani (Delphinium. 4. timp în care tuberculul se păstrează stratificat în nisip. Phlox). Uneori. uşor de aplicat şi cu avantajul obţinerii de plante noi complet formate chiar din momentul detaşării de planta mamă. În sol prezintă o porţiune tuberizată (brun-negricioasă. Se practică la plantele perene care formează tufe de lăstari din mugurii situaţi în zona coletului. 18 – Axă hipocotilă îngroşată la Cyclamen persicum 7) Cyclamen persicum (ciclamen) Planta perenă. se poate planta şi în grădini. planta este trecută printr-o perioadă de repaus de câteva luni (octombriefebruarie). Înmulţirea prin divizarea tufelor Este o metodă simplă. În februarie-martie tuberculii se plantează la ghivece şi li se asigură condiţi de pornire în vegetaţie (se udă şi se ţin la 18-20°C). de obicei odată cu transplantarea. Marcotajul 69 . asemănător celui de Begonia x tuberhybrida (fig. Aquilegia). 4. la doi ani (Viola cornuta). rezultată din îngroşarea axei hipocotile.2. la temperatura de 8-12°C. de regulă.4. dar denumită în vorbire curentă. Fig. 17 – Axă hipocotilă îngroşată la Begonia x tuberhybrida Fig. pe timpul verii. La plantele cultivate în solul serei. Toţi mugurii din care pornesc tulpinile aeriene sunt plasaţi în zona superioară a tuberculului. La sfârşitul verii tuberculii se repun în vegetaţie. perioada optimă de despărţire a plantelor este. Divizarea tufelor la plantele cultivate în câmp se execută în perioada de repaus.

după 1-3 luni. Chrysanthemum. . Lăstarii porniţi de la noduri şi însoţiţi de rădăcinile adventive formate. dracena. se poate separa marcota.Numeroase plante au proprietatea de a forma rădăcini adventive pe tulpinile sau ramurile care vin în contact cu substatul de cultură. Ficus pumila. În funcţie de modul de executare. Este cazul unor specii floricole cu aspect arbustiv. mai întâi se detaşează de planta mamă şi apoi se trec în mediile de înrădăcinare.se acoperă totul cu folie de polietilenă. Passiflora coerulea. aşa încât mediul de înrădăcinare să fie menţinut permanent umed. fiind bine cunoscut la speciile cu tulpini târâtoare care. Tehnica marcotajului aerian cuprinde următoarele etape (fig. 70 . Hoya carnosa. etc. precum şi la plantele cultivate în seră (Anthurium andreanum. croton.. (fig. când rădăcinile adventive sunt bine formate. d). se execută folosind diferite procedee: .orizontal (chinezesc) . presupune aplecarea ramurii pe toată lungimea ei şi fixarea în substrat. . 19 c). Philodendron scandens etc. azalee. Cissus sp. Hedera sp. Pandanus weitchii). marcotajul artificial aplicat plantelor floricole poate fi: a) terestru. dau naştere la noi plante (Hedera helix.e): . 19 b. sau cu un alt mediu favorabil. se practică la speciile care nu au tulpinile şi ramurile flexibile şi nici nu emit lăstari de la bază prin simpla muşuroire. Aceste tulpini sau ramuri înrădăcinate. în funcţie de lungimea ramurii. Scindapsus aureus.). O astfel de înmulţire se practică la unele perene cultivate în câmp (hemicriptofitele). Se aplică la Phlox subulata. . se separă de planta mamă după înrădăcinare. Marcotajul se poate produce şi natural. Se aplică la Hedera sp.. vor putea fi separaţi ulterior. care va constitui mediul de înrădăcinare. (fig. spre deosebire de butaşi care. atunci când solul (substratul de cultură) serveşte ca mediu de înrădăcinare a marcotelor. 19. Separarea marcotelor de planta mamă se face toamna sau primăvara. asigurând în acest fel umiditatea necesară formării de lăstari noi din mugurii bazali şi emiterii rădăcinilor adventive pe porţiunea îngropată a lăstarilor (fig. Ficus pumila etc.prin aplecare (simplu. ca plante noi. cultivate ca plante la ghivece: ficus. 19. b) aerian. cordiline. respectiv acoperirea cu pământ a bazei tulpinilor pe o porţiune de 5-10 cm. .se udă pe la partea superioară a manşonului protector (fără să se desfacă folia). în contact cu solul sau cu medii umede. strâns legată la ambele capete. aşa încât să fie arcuite odată (la marcotajul simplu) sau de mai multe ori (la marcotajul multiplu). din genurile Dianthus. se execută o fantă laterală sau se incizează scoarţa circular.se înfăşoară zona incizată cu un manşon de turbă fibroasă sau muşchi vegetal. sub un mugure. . leandru. Phlox. Tradescantia viridis. procedee care se pot executa la speciile cu ramuri sau tulpini flexibile. În funcţie de specificul plantei.în zona de pe tulpină sau de pe ramură unde se urmăreşte formarea rădăcinilor adventive. numite marcote. Hydrangea. arcuit) şi şerpuit (multiplu). Pholx subulata. .prin muşuroire (vertical). a). Philodendron scandens.

pe pedunculul inflorescenţei (la Bryophyllum proliferum) sau pe marginea limbului (la Bryophyllum daigremontianum). Înmulţirea prin muguri adventivi Este mai puţin răspândită. dicentra.6. sansevieria).Fig. La un anumit grad de dezvoltare. agavă. iucca) sau la ghivece (aloe. aceşti muguri se desprind.2. obţinându-se astfel plante noi. la Nephrolepis exaltata. 20) şi Saxifraga sarmentosa. Drajonii prezintă rădăcini proprii şi se separă de planta-mamă în perioada de repaus (toamna sau primăvara devreme).7. bromelii. apariţia rădăcinilor adventive nu este condiţionată de contactul direct al rozetelor de frunze cu substratul de cultură. spre deosebire de celelalte metode. în schimb.aerian 4. iar în contact cu un substrat de cultură favorabil. Prin drajoni se înmulţesc plante floricole perene cultivate în câmp (liliac. 19 – Tipuri de marcotaj a – prin muşuroire b – arcuit c – orizontal d – şerpuit e . La Chlorophytum comosum (fig. drajonii se plantează individual.2.2. fiind posibilă numai la câteva specii capabile să formeze mici plantule de-a lungul nervurii mediane (la frunzele de Asplenium viviparum). 4. hortensii.5. stolonii aerieni formează rădăcini numai când vin în contact cu substratul. După separare. generează plante noi. Înmulţirea prin stoloni Stolonii sunt tulpini târâtoare care formează pe traiectul lor rozete de frunze capabile să genereze rădăcini adventive. 20 . în condiţii favorabile. 4. 71 Fig.~nmulţirea prin stoloni . Înmulţirea prin drajoni Se practică la plantele care formează lăstari aerieni din muguri adventivi de pe rădăcini.

Condiţiile mai riguroase pe care le impune altoirea (tehnica de lucru. îndemânarea altoitorului. ca metodă de înmulţire vegetativă. ci şi o metodă de obţinere a unor exemplare mai decorative (la cactuşi) sau de obţinere a unor plante cu rezistenţă sporită (soiurile de trandafiri).altoirea prin alipire (cactuşi). este operaţia de unire a doi indivizi (altoi şi portaltoi) care cresc ulterior ca o singură plantă. cameliile).altoirea în despicătură (Chrysanthemum. Paeonia). camelii. Metodele şi tehnicile de altoire frecvent utilizate la speciile floricole sunt: . Fuchsia. 72 .altoirea în oculaţie (Rosa). Pelargonium). cactuşi). îngrijirea plantelor după altoire). Altoirea Altoirea.altoirea în copulaţie (azalee.8. La speciile floricole. . limitează utilizarea ei în floricultură şi se justifică numai atunci când alte procedee nu dau rezultate. . aceluiaşi gen botanic sau fac parte din genuri înrudite. Altoirea dă rezultate atunci când cei doi parteneri folosiţi aparţin aceleiaşi specii. . Clematis.2.altoirea în triangulaţie (Dahlia. . altoirea poate fi considerată nu numai o metodă propriu-zisă de multiplicare a plantelor care se reproduc mai greu pe altă cale (azaleele.4.

-primăvara târziu (aprilie-sfârşit mai) 73 . organe subterane specializate (bulbi. Lathyrus. -mărunţirea solului se execută imediat după arătura de bază în cazul culturilor care se înfiinţează toamna (bienale. c)Înfiinţarea propriu-zisă a culturilor Modalităţile de înfiinţare a culturilor în câmp şi materialul biologic folosit: -semănatul direct la loc definitiv se foloseşte în cazul unor specii anuale şi perene şi se execută toamna sau primăvara (vezi semănatul). b)Pregătirea terenului Constituie activitatea premergătoare înfiinţării culturilor şi cuprinde următoarele lucrări specifice: -desfiinţarea culturilor precedente. rădăcini tuberizate.1. în funcţie de cerinţele faţă de textura solului. rizomi) la geofite. -arătura de bază la adâncimea de 25-30 cm. mărunţirea urmând să se facă înainte de înfiinţare. în cazul plantelor de mozaic şi a unor perene (crizanteme. -se plantează răsadurile de bienale rămase neplantate din toamnă. cu expoziţie însorită. -se plantează hemicriptofitele rezultate din despărţire (cu înflorire de vară-toamnă). pe care urmează să-l ocupe culturile decorative din spaţiile verzi.CAPITOLUL 5 ÎNFIINŢAREA ŞI ÎNTREŢINEREA CULTURILOR FLORICOLE 5. -modelarea terenului se aplică numai anumitor culturi şi se face ţinând cont fie de sistema de maşini de întreţinere la culturile semincere sau la cele din colecţii şi pentru flori tăiate. decorării în spaţii verzi sau pentru seminţe. tuberobulbi. rabatului etc. ÎNFIINŢAREA CULTURILOR ÎN CÂMP a)Amplasarea culturilor Majoritatea plantelor floricole cultivate în câmp preferă terenuri plane sau uşor înclinate. marcote. la culturi de anuale. Epoci de înfiinţare a culturilor floricole în câmp: -primăvara timpuriu(martie-început aprilie): -se seamănă direct în câmp specii anuale(Calendula. curăţirea şi nivelarea terenului. celelalte însuşiri fiind mai uşor de influenţat pentru a le adapta cerinţelor plantelor. ÎNFIINŢAREA CULTURILOR FLORICOLE 5. permeabile pentru apă şi aer. terenul rămâne în “brazdă crudă”pe timpul iernii. structurate. bienale şi perene destinate obţinerii de flori tăiate. fragmente rezultate din despărţire la plante perene hemicriptofite. -fertilizarea de bază cu îngrăşăminte organice bine descompuse (mraniţă 3-4 kg/mp) şi îngrăşăminte minerale cu fosfor şi potasiu(50-60 g/mp) completate cu jumătate din doza celor pe bază de azot . butaşi înrădăcinaţi. se alege solul corespunzător fiecărei specii. cu capacitate bună pentru reţinerea apei.1. cu soluri bine drenate. Alyssum). primăvara foarte devreme şi în ferestrele iernii (bienale neplantate din toamnă. La înfiinţarea culturilor în câmp. hortensii). adăpostite de curenţi reci şi vânturi dominante. geofite rustice. anuale care se seamănă direct). în cazul culturilor înfiinţate primăvara mai târziu. Centaurea.1. fie de desenul rondului. anuale care se seamănă direct în câmp). -plantarea materialului vegetativ de diferite tipuri: răsad. plante altoite.

-modelarea solului în straturi cu lăţimea de 90cm sau 110-120 cm. Scheletul serei şi uneltele se dezinfectează cu soluţie de formalină 2-3%. Strelitzia. Tropaeolum. -se plantează răsad de perene hemicriptofite (Delphinium. Semănatu direct se foloseşte rar (la frezii). -vara (iunie-august): -se continuă plantarea gladiolelor şi crizantemelor pentru înflorire eşalonată. zambile) şi arbuşti ornamentali (forsiţia. Matthiola. 500700kg/ha azotat de amoniu. Salvia). Dazomet. -definitivarea fertilizării. în solul serei se mai cultivă şi unele plante de câmp. Gerbera. lalele. Hyacinthus). b) Înfiinţarea propriu-zisă Materialul săditor folosit la înfiinţarea culturilor este diferit.1. Zinnia). în funcţie de posibiltatea valorificării eficiente şi de cerinţele plantelor faţă de factorii de mediu (mai ales lumina). fragmente de plante rezultate din despărţire (Anthurium. hortensii). butaşi (Dianthus. -dezinfecţia solului. anuale (Calendula. narcise. Gerbera). tuberobulbi (Freesia). Pentru 74 . plante altoite (trandafiri). Di-Trapex) sau prin ambele metode. Asparagus). chimic( cu Basamid. -mobilizarea solului la 25-30 cm adâncime (la 3-4 ani. -se scot în câmp unele plante de seră (muşcate. perene geofite (gladiole. -se plantează hemicriptofitele cu înflorire de primăvară. cu turbă(10-12 kg/mp) şi cu îngrăşăminte chimice (aprox. -se plantează bujorii şi crinii albi (sfârşit august). Calendula.-sfârşit aprilie: -se plantează răsadul de la anuale mai rezistente la temperaturi scăzute (Dianthus. -se seamănă direct anualele cu seminţe rezistente la temperaturi scăzute (Alyssum. -se plantează rizomii de Canna şi rădăcinile tuberizate de Dahlia. -mărunţirea solului.dar mai mult reprezentat de răsad (Freesia. Rudbeckia). Calendula). subsolaj la adâncimea de 45-50 cm). Antirrhinum). Nigella. Solul se dezinfectează termic (cu vapori de apă la 900 C). tuberoze. -toamna (septembrie-noiembrie): -se plantează răsadul de bienale. -se plantează butaşii înrădăcinaţi de crizanteme şi de la plantele de mozaic. -se plantează tuberobulbii de gladiole. 5. -fertilizarea de bază. cu scopul obţinerii de flori în extrasezon. Pe parcursul sezonului rece.2. -mai: -se plantează răsadurile anualelor mai pretenţioase la temperatură (imortele. Epoci de înfiinţare a culturilor floricole Succesiunea înfiinţării culturilor în solul serei se eşalonează pe aproape întreaga perioadă a anului. rădăcini tuberizate (asparagus). -se seamănă direct unele anuale (Callistephus.uneltelor. ÎNFIINŢAREA CULTURILOR ÎN SOLUL SEREI a) Pregătirea terenului: -desfiinţarea culturilor precedente şi curăţirea terenului.obligatorie la începutul fiecărui ciclu de cultură (8-12 kg/mp gunoi de grajd bine descompus sau 6-10 kg/mp mraniţă) şi completată cu îngrăşăminte minerale după dezinfecţie. ţinându-se cont însă de momentul când se doreşte înflorirea. Begonia. -se plantează geofitele rustice (Tulipa. rizomi (cala). Eschscholtzia). Gerbera). 500-1200 kg/ha superfosfat şi 300-800 kg/ha sulfat de potasiu). rizomi şi rădăcini tuberizate (Alstroemeria). Chrysanthemum. liliac) pentru culturi forţate. Viola). bienale (Bellis. -sfârşit mai. Narcissus. scheletului serei.

-umectarea vaselor de ceramică noi. -octombrie: Freesia (tuberobulbi). Cyclamen. pentru culturile floricole din solul serei şi pentru plantele cultivate la ghivece. De exemplu. Alstroemeria. Freesia (tuberobulbi). La fiecare dintre aceste grupe de plante.3. Gloxinia). -august: Gerbera (fragmente de plante divizate). Anthurium. Gloxinia şi răsadul de Cyclamen se plantează în martie. prin aplicarea unui complex de lucrări de întreţinere care diferă în funcţie de specie şi sistemul de cultură practicat. c)Plantarea propriu-zisă: Materialul biologic folosit pentru înfiinţarea culturilor la ghivece poate fi reprezentat de seminţe (palmieri). zambile. dar epoca optimă pentru plantarea şi transplantarea majorităţii plantelor la ghivece este primăvara. 5. bulbi (Hippeastrum). având în vedere locul de cultură al plantelor. rădăcini tuberizate (asparagus). cu respectarea reţetelor în funcţie de cerinţele speciilor. culturi forţate de gladiole. ÎNFIINŢAREA CULTURILOR FLORICOLE LA GHIVECE a)Pregătirea substraturilor: -preparea amestecurilor. -dezinfecţia termică sau chimică a substraturilor. 75 . lucrările de întreţinere au fost împărţite. ÎNTREŢINEREA CULTURILOR FLORICOLE După înfiinţarea culturilor floricole în câmp şi în spaţii protejate. Chrysanthemum (pentru înflorire de toamnă). Alstroemeria. tuberculi (Begonia tuberhybrida. liliac şi trandafiri. uneori trandafiri. plante altoite (cactuşi). Primula. 5. răsaduri (Cineraria hybrida. Sansevieria). bromelii. -noiembrie-decembrie: crizanteme (pentru înflorire de primăvară). sulfat de cupru). narcise. -adaosul substanţelor fertilizante (dacă este cazul). în funcţie de specificul lor. Zantedeschia. culturi forţate de anuale şi bienale. în lucrări comune (necesare tuturor culturilor) şi lucrări speciale (aplicate ocazional sau numai anumitor specii din grupa respectivă). Strelitzia . -iulie: Chrysanthemum (pentru înflorire de toamnă). ficuşi. Cyperus. epocile optime de înfiinţare a culturilor sunt următoarele: -ianuarie-început februarie: trandafiri. -verificarea şi refacerea orificiilor de dren. culturile forţate de lalele.principalele specii cultivate în solul serei. La unele specii decorative prin flori. Principalele lucrări de îngrijire care vizează culturile floricole sunt prezentate separat. se recomandă însă anumite epoci de înfiinţare cu scopul valorificării la maxim a valorii lor decorative. -mai-iunie: Dianthus.Freesia (tuberobulbi şi răsad).2. prin scufundare în apă 24 ore înainte de folosire. Gerbera(din butaşi).1. trandafir chinezesc). -martie-aprilie: Dianthus. azalee. este necesară asigurarea condiţiilor optime de creştere şi dezvoltare. begonii. folosind una din metodele de înmulţire prezentate în capitolul anterior. respectiv pentru culturile floricole din câmp. Freesia (semănată direct). Gerbera (din butaşi şi răsad). Strelitzia. b)Pregătirea vaselor: -alegerea vaselor cu mărime corespunzătoare mărimii plantelor. Asparagus. trandafiri. tuberculii de Begonia tuberhybrida. muşcate. Gerbera (din butaşi). Begonia tuberhybrida) material vegetativ rezultat din butaşi (cactuşi. -septembrie: Zantedeschia. -dezinfectarea vaselor refolosite (cu formalină. iar răsadul de Cineraria hybrida în august septembrie. Calceolaria. Epocile de înfiinţare a culturilor la ghivece se pot suprapune pe orice perioadă din an. fragmente rezultate din despărţire (ferigi.

şi 5. Acest capitol este completat cu prezentarea celor mai răspândite boli şi celor mai frecvenţi dăunători la o serie de plante ornamentale.şi 5.2..1.4.).5. la lucrările cu caracter special. prezentarea lucrărilor s-a făcut sub formă de tabele (tabelele 5.) care cuprind atât denumirea şi scopul lucrării. În plus. sunt indicate speciile (grupul de specii) la care acestea sunt necesare. 76 .5. evidenţiindu-se manifestarea atacului şi măsurile de prevenire şi combatere ce se recomandă a fi aplicate (tabelele 5.Pentru facilitarea însuşirii noţiunilor legate de întreţinerea culturilor floricole. cât şi unele particularităţi de efectuare a acestora.3.

distrugerea seminţelor de buruieni.spargerea crustei. se fac reînsămâţări pe suprafeţele unde nu corespunzătoare. gradul . de 1-2 ori/săptămână Fertilizarea fazială . sau a precipitaţiilor). de fenofază. . . de specie. .se execută manual sau mecanizat. aplicat cu 10-14 zile înainte de înfiinţarea vegetaţie. seara sau noaptea (în zilele călduroase).se execută de 3-6 ori într-un sezon de vegetaţie (funcţie de structura solului. sol şi atmosferă. 18. culturilor. 3-5 cm la începutul vegetaţiei plantelor. până la 8-10 cm mai tîrziu.distrugerea buruienilor aflate în . 2 3 4 5 6 7 8 A.se execută când în sol şi în atmosferă există deficit de umiditate. Prăşitul . în doze de 2 l/ha (2 ml/10 m2).este indicat să se execute înaintea praşilelor.menţinerea umidităţii solului şi a . pentru a fi smulse cu rădăcină.în practica floricolă se utilizează mai mult efectul preemergent al erbicidelor. .Lucrări de întreţinere aplicate culturilor floricole din câmp Nr. frunze. Combaterea chimică a .distrugerea buruienilor. . Plivitul -îndepărtarea buruienilor. de îmburuienare. 1 Lucrarea Completarea golurilor Tabelul 5.se foloseşte frecvent Triflurom 48 EC. . sau se folosesc sub forma soluţiilor nutritive. Îngrăşămintele chimice se administrează prin împrăştierea pe sol şi apoi sunt încorporate odată cu lucrările solului.la culturile înfiinţate prin semănat direct. Norma de udare şi modul de administrare se stabilesc în funcţie de destinaţia culturii. Se administrează aproximativ 10-30 l apă/m2.la culturile înfiinţate prin răsad se înlocuiesc golurile cu material din acelaşi soi.mobilizarea solului. de aceeaşi vârstă şi calitate.combaterea buruienilor. Se udă pe brazde.presupune acoperirea solului cu materiale organice (paie. prin aspersiune.îmbunătăţirea regimului de apă din .vezi tab. grajd) sau sintetice (folie din mase plastice). Îngrăşămintele sol organice se administrează sub formă de must de bălegar diluat cu apă (1:5 sau 1:7) sau de macerat gunoi de păsări diluat 1:20 sau 1:25 (câte 10-15 l/m2). toamna şi primăvara. Lucrări cu caracter general Scopul lucrării Caracteristici . gunoi de gradului de afânare. .menţinerea de sănătate a plantelor . prin picurare.asigurarea densităţii de cultură . au răsărit seminţele (este indicat să se folosească seminţe umectate sau pregerminate). crt.se utilizează îngrăşăminte organice şi minerale uşor asimilabile. de textura solului etc.asigurarea echilibrului nutritiv din . frecvenţa udărilor.1. . buruienilor . Adâncimea variază de la .se recomandă să se ude dimineaţa. cu furtunul. mraniţă. . Combaterea bolilor şi .vara se udă zilnic sau la 2-3 zile. dăunătorilor 77 . .protejarea plantelor de temperaturi scăzute.pământul trebuie să fie reavăn şi buruienile mici. Mulcirea solului . Irigarea (udarea) .

pergole. nu-şi funcţie de specificul plantei şi efectul decorativ urmărit: .obţinerea tijelor cu o . Dicentra. bujori). izolante. .uniformizarea înălţimii după plantare. . Campanula. care înfloresc sau . sub formă de trepied (la Paeonia) sau spalieri cu sârme orizontale.valorificarea florilor .determinarea înfloririi sunt în fază erbacee şi se desprind uşor. paie. (crizanteme.plantele volubile sau agăţătoare se dirijează pe treiaje. Se poate repeta de 2-3 ori într-o perioadă de vegetaţie. .6) 3 Ciupitul 4 Copilitul 5 6 7 Bobocitul Tunsul lăstarilor Protejarea plantelor împotriva brumelor Protejarea plantelor împotriva îngheţului Recoltarea florilor 8 9 78 . dalii. imediat .se impune la plantele care iernează în câmp şi au rezistenţă limitată la . . o anumită formă şi cu ajutorul unui foarfece special. . din diferite motive. plantele eliminate se pot folosi la completarea golurilor.dirijarea unei singure tije . prin acoperire cu frunze.înlăturarea surplusului de .plante pentru flori tăiate singură floare.plante din mozaicuri. înălţime. la care nu s-a putut .constă în îndepărtarea vârfului de creştere (aproximativ 1 cm).la plantele cultivate pentru flori tăiate se folosesc tutori simpli. garoafe.se elimină de obicei bobocii laterali. . garoafe. .susţinerea plantelor care. Begonia).obţinerea de culturi primăvara devreme. prin producerea perdelelor de fum sau prin irigare. la 2-3 cm deasupra punctului de inserţie.înflorire uniformă. când au câţiva mm. tutori (Dahlia. . individual). Antirrhinum.sistemele de susţinere sau suporţii sunt de diferite tipuri şi se aleg în . verticală. .anuale şi perene semănate direct. (polietilenă) sau textile.crizanteme. decorează până toamna târziu (crizanteme). La speciile care suportă densităţii optime. .se execută la culturile înfiinţate prin semănat direct. . şi .lucrarea se execută în anumite faze de deschidere a florilor sau . dar . . principală. . uscate).se îndepărtează lăstarii secundari (copili) care se dezvoltă pe tulpina .protejarea se face prin acoperirea plantelor cu materiale plastice devreme. cât şi culturilor înfiinţate (crizanteme).se execută de mai multe ori într-un sezon de vegetaţie.menţinerea plantelor cu . Gladiolus. mai timpurii. crt. Protejarea se face Dianthus).unele plante anuale (Callistephus.prelungirea perioadei de . la axila frunzelor.asigurarea protecţiei pe .Nr. bujori).plante perene (Paeonia. Lucrarea se . nu mai târziu de sfârşitul lunii iunie pentru plantele decorative prin flori.plante de mozaic. efect decorativ maxim (vezi cap. plante şi asigurarea respecta la semănat distanţa dintre plante. borduri. iernează în câmp. pământ sau prin împachetare cu materiale . Lucrarea 1 Răritul Tutoratul palisatul 2 A. Yucca).se aplică atât plantelor cu perioadă lungă de vegetaţie. transplantarea.plante cu talie înaltă folosite în . Lăstarii se taie . Lucrări speciale Speciile (grupul de specii) la Scopul lucrării Caracteristici care se aplică . . spaţii verzi (în grupuri sau colonade sau pe ziduri şi construcţii.plante bienale (Digitalis. timpul iernii plantelor care temperaturi scăzute sau la variaţii mari de temperatură. . Paeonia).culturi înfiinţate primăvara timpurii. .plante cultivate pentru flori tăiate pot menţine poziţia .plante cultivate pentru flori tăiate tăiate (proaspete sau inflorescenţelor pentru a le asigura o prelungire a perioadei de decor şi un (inclusiv imortele). .plante volubile şi agăţătoare. Lucrarea se execută obligatoriu când lăstarii (crizanteme. arcade. plantelor. execută cu grijă pentru a nu fi rupţi bobocii valoroşi.Plante cultivate pentru flori tăiate florifere.stimularea ramificării.plante cu înflorire toamna înflorire toamna.

. rezerva de buruieni din sol.asigurarea regimului optim de apă şi aer în sol. tehnologia de cultură. buruienile care apar sunt deschise.se fac tratamente preventive şi curative (vezi tab.refacerea structurii solului.se va urmări asigurarea condiţiilor de lumină.crearea condiţiilor optime de cultură a .Tabelul 5. 18) şi dăunătorilor Afânarea solului 79 . . . apă. 1 Completarea golurilor Scopul lucrării Caracteristici .2. 20-25 cm adâncime.dezinfecţia solului făcută înainte de înfiinţarea culturilor poate diminua buruienilor substanţial. Lucrări cu caracter general Nr. temperatură. În timpul vegetaţiei. 2 3 4 5 . Lucrarea crt. Lucrările de întreţinere aplicate culturilor din solul serei A.asigurarea stării de sănătate a plantelor.materialul folosit (butaşi.spargerea crustei. corelaţie directă cu cerinţele speciilor cultivate. .se execută manual. fragmente rezultate din despărţirea plantelor. organe subterane.se execută după 1-2 săptămâni de la înfiinţarea culturilor.respectarea densităţilor prevăzute de .menţinerea curată a culturilor. răsad) trebuie să aibă aceeaşi vârstă şi calitate şi să aparţină aceluiaşi soi (este de preferat să se păstreze materialul de rezervă la înfiinţare). nutriţie. Reglarea factorilor . . Periodic se sapă şi potecile. Combaterea bolilor . în de vegetaţie plantelor. aer. prin lucrări de afânare a solului sau prin plivirea buruienilor. la . Combaterea . la intervale de 2-3 săptămâni.

Sistemul de susţinere este crizanteme. se execută când lăstarii sunt încă erbacei şi se rup cu uşurinţă. 6 -toate plantele cultivate pentru flori tăiate. folosind pensule . crizanteme.obţinerea tijelor cu o . Se repetă . singură floare bobocii secundari).evită ruperea tijei florifere sau a bobocului rămas.dirijarea şi menţinerea în . Lathyrus).producerea de seminţe. . se face palisarea individuală pe fire textile sau sintetice. Se execută imediat după formarea bobocilor. diametrul de 15-20 cm.Anthurium.constă în eliminarea surplusului de frunze şi a frunzelor îmbătrânite la . .condiţii: organe de reproducere mature. susţinere sub formă de plasă. temperatura de 18-25°C. . Copilitul eliminarea lăstarilor .se îndepărtează lăstarii formaţi pe tulpina floriferă principală. cu (Antirrhinum.garoafe. zincată. moi.valorificarea florilor tăiate vezi cap.se efectuează la plantele tinere. Se realizează ochiuri de formă dreptunghiulară sau păstrată.Gerbera hybrida. . Ciupitul . Lucrarea Scopul lucrării Caracteristici Speciile la care se aplică Instalarea .garoafe. Lucrări speciale Nr. când acestea au 12-15 cm înălţime se . umiditate atmosferică 60-70%. Lucrarea .culturi forţate de anuale florifere. În funcţie de înălţimea plantelor. speciile care vegetează . . fresia. crizanteme. Polenizarea artificială 5 Defolierea Recoltarea florilor . astromeria. fie prin simpla apropiere a florilor sau inflorescenţelor.B. laterali. se instalează 4-6 etape distanţate la 15-20 cm. ale căror garoafe. 1 2 3 4 6 7 80 .garoafe. Zantedeschia. îndepărtează vârful de creştere. cu poziţie incorectă (de obicei .se execută fie prin tamponarea stigmatului cu polen. (inflorescenţă). Bobocitul .se îndepărtează bobocii slab dezvoltaţi.devine lucrare obligatorie pentru unele culturi din solul serei. ţesută cu fire textile sau sintetice pe cadru de sârmă . sistemelor de poziţie verticală a tulpinilor tulpini florifere nu-şi menţin poziţia verticală. La unele plante cu talie înaltă (culturi forţate de Lathyrus). crt.Cineraria hybrida după 1-2 zile. crizanteme.stimularea ramificării.

temperatură.menţinerea plantelor în perfectă stare de dăunătorilor sănătate. 1 2 Lucrarea Scopul lucrării Caracteristici Tabelul 5. flori. se îndepărtează buruienile şi se curăţă ghivecele de .se execută cu ajutorul unui plantator.Lucrările de întreţinere aplicate plantelor cultivate la ghivece A. Transvazarea .vor fi respectate cerinţele plantelor în ceea ce priveşte regimul de lumină.asigurarea spaţiului necesar nutriţiei .creşterea şi dezvoltarea armonioasă a .constă în schimbarea periodică a ghivecelor.asigurarea regimului optim de apă şi aer . . pe măsura creşterii plantelor. substrat.păstrarea aspectului îngrijit al plantelor.3 3 4 5 Afânarea substratului . 81 . . de cultură din substrat. Toaletarea plantelor . Se plantelor şi dezvoltării sistemului păstrează aproape intact sistemul radicular şi se îndepărtează numai o parte din radicular. inflorescenţe etc.). Dirijarea factorilor de . crt. mediu plantelor.spargerea crustei. ramuri. aer şi substratul de cultură.lucrarea se execută anual sau la intervale mai mari (4-6 ani). lăstari. fără să fie deranjate rădăcinile plantelor.se îndepărtează permanent părţile uscate sau ofilite ale plantelor (frunze. Combaterea bolilor şi .ghiveciul utilizat va avea diametrul cu 2 cm mai mare decât cel precedent. Lucrări cu caracter general Nr. . . muşchi şi licheni.odată cu lucrarea de afânare. în funcţie de ritmul de creştere al plantelor.

plantelor. Polenizarea artificială . Monstera. sistemul radicular bolnav.dirijarea creşterilor. Azaleea. Hedera. fiind înlocuit cu altul proaspăt.speciale semicerc. Cyclamen corespunzător.refacerea plantelor care suferă din . Lucrări speciale Nr. Plantarea se face în ghivece de . treiaje (grilaje) metalice sau din lemn etc. să fie rănite rădăcinile). Înlocuirea pământului îmbunătăţirea fertilităţii .plante aflate în vase cu necorespunzător sau care au aceeaşi mărime sau mai mici. Philodendron. plastic etc. . . Fuchsia. Colocasia. care rămân li se limitează creşterile indica. .B.se folosesc soluţii de substanţe retardante (Cycocel. modul de Philodendron. frunzelor plantelor. coriaceu.realizarea amenajărilor cu efecte . Ficus. iar celor Hydrangea hortensis. Tăierile de formare . Scindapsus.se îndepărtează pământul de pe rădăcini (inclusiv prin spălare) şi . stimularea ramificării şi înfloririi. corespunzători lungimii tulpinilor. Croton. Cyclamen persicum. este Ficus. îndepărtat pământul de la suprafaţă pe o adâncime de 4-6 cm (fără palmieri. Sinningia hybrida.îndepărtarea substratului epuizat. într-un spaţiu limitat. Cineraria hybrida.plante cu rădăcini bolnave. orhidee). plantelor. Azalea coroanei. . Tutorii nu vor depăşi niciodată înălţimea plantelor. dirijare a tulpinilor etc. Dieffenbanchia.tutorarea poate fi dublată de palisare. cu limbul mare. Alar.lucrare necesară numai în cazul existenţei unui număr mare de Cineraria hybrida.limitarea creşterilor. Bonzi) Nerium oleander.). Gynura.asigurarea unui regim de lumină . . mărimii ghiveciului. Anual.se aplică plantelor care se transplantează rar. Lucrarea Scopul lucrării Caracteristici Speciile la care se aplică 1 Răritul ghivecelor 2 3 4 5 6 7 8 . Monstera.menţinerea efectului decorativ al .se folosesc tutori simpli verticali (baghete din lemn. Tutoratul şi palisatul . persicum. .obţinerea de seminţe.susţinerea plantelor. 82 . cauza substratului de cultură se elimină rădăcinile bolnave.dirijarea înfloririi eliminarea ramurilor îmbătrânite şi regenerarea plantelor. plante cultivate la ghivece. Se îndepărtează de la Hibiscus rosa-sinensis. Dracaena. . sârmă sau vergele metalice îndoite în cerc sau estetice . Philodendron. metal. . Tratarea cu retardanţi .se instalează diferiţi suporţi.corectarea formei şi densităţii punctul de inserţie ramurile şi lăstarii necorespunzători.se execută ca în cazul plantelor cultivate în solul serei.se aplică mai ales speciilor arbustive. Passiflora. scăriţe.obţinerea unor exemplare cu efect decorativ deosebit. de la suprafaţă substratului.amplificarea valorii decorative a modului de creştere a plantei. . crt. . Hoya. administrate prin pulverizare pe plantă sau direct în substrat. Menţinerea curată a . Cissus. . Nu dă rezultate la speciile care au sistemul radicular sensibil la transplantare (palmieri.Este necesară la plantele decorative prin frunze. în substrat preparat după cerinţele substrat impropriu. Transplantarea . Pelargonium.

1%.1 %. 83 .05-0. . Făinarea (Oidium dianthi) .0. ~n condiţii de umiditate ridicată pe ţesuturile atacate se formează un mucegai (miceliu ciupercii) alb-roz. iar plantele se veştejesc şi apoi se usucă. Putregaiul cenuşiu (Botrytis .frunzele se îngălbenesc. iar frunzele bolnave se usucă.0.2 %. .2 %. fin. Bumper 250 EC .0.3 %. .prevenire prin folosirea de material săditor sănătos.1% sau Benlate 50 WP . Pe măsură ce boala avansează. flori (sepale şi chiar petale).bobocii florali şi florile atacate se desprind de plantă. în (Uromyces dianthi) dreptul cărora epiderma crapă iar ţesuturile se necrozează.25 %.boala se manifestă şi la butaşii puşi la înrădăcinat.05-0.2%. Organele atacate cinerea) se brunifică. se va evita administrarea de îngrăşăminte cu azot. Pătarea brună . . . Baycor 25 WP .sunt atacate mai întâi frunzele bazale şi după ce pe acestea (Septoria dianthi) apar organele de înmulţire. .sunt recomandate tratamente preventive cu: Ronilan 50 DF-0. Garoafe Fuzarioza (veştejirea) . .1%. aplicarea unui asolament. frunzele din etajele superioare. planta se usucă de deasupra zonei atacate. Tilt 250 EC .tulpinile şi pedunculii florali atacaţi se frâng foarte uşor în dreptul ţesuturilor necrozate şi înnegrite. atacată 1 Garoafe ~nnegrirea garoafelor .1-0. folosirea fungicidelor: Mancozeb 800-0.sp. respectarea măsurilor de igienă culturală. petele se brunifică şi se extinde zona atacată.bobocii atacaţi nu se mai deschid sau se deschid asimetric. Bobocii atacaţi nu mai cresc.pentru prevenire este obligatorie dezinfectarea solului (substratului) pe cale termică sau chimică (Syllit 65 WP .1%. dianthi) îngălbenesc în totalitate.0.când sunt atacate tijele florifere.0.pentru prevenire se va evita excesul de umiditate.1%. se răsucesc şi se usucă. .4. Prevenire şi combatere .2 %. Dithane M 45 .tratamente curative cu : Polyram combi . în exces.0. . folosirea de material săditor sănătos.prevenire prin măsuri de igienă culturală.02 %.folosirea de butaşi sănătoşi.boala apare în condiţii de umiditate mare.pe frunze şi pe caliciu apare o pâslă albicioasă groasă.tratamente lunare cu: Bavistin 0. în sere şi solarii se va asigura o bună aerisire.0. . Rugina garoafelor .iniţial se clorozează frunzele din vârful plantei şi se garoafelor (Fusarium veştejesc uşor. .tratamente curative: Benomyl 500 WP-0. .se fac stropiri cu Karathane 0.0. Specia floricolă Boala şi agentul patogen Simptomatologie crt.02 %. ~n secţiune se observă brunificarea vaselor conducătoare. se vor respecta măsurile de igienă culturală. . Topsin M 70 WP . .0.15%.pe toate organele aeriene apar pete mici. Captadin 50 PU . frunzele se oxysporum f.iniţial pete de decolorare circulare sau eliptice. Benlate 50 WP 0.Tabelul 5.în soluţii se adaugă aracet 0. Tratamentele se repetă la interval de 7 zile. zeamă sulfocalcică în concentraţie de 1:50.3 %. ţesuturile se înmoaie şi se acoperă cu un mucegai gri. .2%. atacul se extinde pe tulpini.tratamente curative cu:Topsin M 70 WP . Rovral 50 WP-0. iar în final zona centrală este albicioasă şi prezintă puncte mici negre. Principalele boli întâlnite la unele specii floricole Nr. brun-gălbui.2 %. Derosal 50 SC . alternând produsele. Sumilex 50 PU-0. }esuturile din dreptul petelor sunt mai întâi decolorate apoi se brunifică.0. în condiţii favorabile agentului patogen.0.07 %. .06 %. înconjurate de (Mycosphaerella dianthi) o zonă violacee. .

2 Crizanteme

Mozaicul crizantemelor (Chrysanthemum virus B)

- pe frunzele tinere apar zone clorotice inelare galben-verzui, ce devin apoi necrotice. Limbul frunzelor atacat este deformat, are nervuri translucide, iar planta formează flori mici şi decolorate. Făinarea (Oidium - pe ambele feţe ale frunzei şi pe tulpini apar zone acoperite cu chrysanthemi) un strat alb prăfos, sub care ţesuturile se îngălbenesc. Frunzele atacate se usucă, iar inflorescenţele nu mai înfloresc şi se necrozează. Rugina albă a crizantemelor - apare pe frunze sub formă de pete mici, circulare, alb-verzui (Puccinia horiana) iniţial, apoi albe şi în final cafenii sau castanii. Petele apar uniform distribuite pe limb şi pe nervuri, iar în dreptul lor se formează o mică excrescenţă pe faţa superioară şi cavităţi pe partea inferioară.

- pentru prevenire se elimină plantele virotice şi se fac stropiri cu insecticide în vederea prevenirii răspândirii agentului patogen. - tratamente curative cu Sulfomat P-20 kg/ha, Kumulus S-0,3 %, Benlate 50 WP 0,05-0,07 %, Topsin 70 PU0,07 %, Karathane LC-0,05 %, Saprol 190 EC-0,125 %.

3 Freesia

- pentru prevenire trebuie să se respecte măsurile de igienă culturală; plantele atacate sunt adunate şi arse; materialul folosit la înmulţire se dezinfectează; - tratamente cu Polyram combi-0,3 %, Zineb 75-0,3 %, Topsin M 70-0,1 %, Dithane M 45-0,2 %, Tiuram 70-0,3 %, Shavit 25 EC l l/ha. Septorioza crizantemelor - iniţial apar pe frunze pete brune de 0,5-2 cm diametru, apoi - pentru prevenire se foloseşte material săditor sănătos; (Septoria chrysanthemella) acestea devin cenuşii, brun-roşcate. ~n dreptul petelor apar - tratamente curative cu: Dithane M 45-0,2 %, picnidiile ciupercii. Vandozeb-0,2 %, Orthocit 50-0,25 %. Mozaicul galben al fasolei la - pe frunzele plantelor virotice apar pete şi dungi verzi-deschis - se recomandă plantarea de tuberobulbi sănătoşi sau freesia (Bean yellow mosaic sau galbene; jumătatea inferioară a florii este cutată, strânsă, cultivarea freesiei din sămânţă; eliminarea plantelor virus in freesia) de aceea florile sunt deformate, rămân închise sau se deschid virotice; stropirea cu insecticide şi dezinfectarea mâinilor asimetric. muncitorilor şi cuţitelor cu care se taie florile cu fosfat trisodic 10%. Mozaicul freesiei (Freesia - plantele bolnave prezintă pe frunze pete mici de decolorare - se recomandă sortarea şi plantarea numai de mosaic virus) ce ulterior evoluează în pete necrotice şi apare uscarea tuberobulbi sănătoşi; cultivarea de soiuri rezistente şi frunzelor; stropiri cu insecticide pentru combaterea afidelor. - pe flori apar pete de decolorare, deformări sau nu ating dimensiunile normale, iar pistilul depăşeşte petalele în înălţime; - pe tuberobulbi apar pete ruginii în dreptul cărora apar adâncituri în ţesuturi. Putregaiul cenuşiu (Botrytis - plantele bolnave prezintă pe frunze mucegai cenuşiu - pentru prevenire se recomandă aerisiri corespunzătoare cinerea) pulverulent. }esuturile din dreptul petelor se înmoaie şi şi menţinerea umidităţii moderate; putrezesc. - tratamente curative cu: Captan-0,2%, Benlate-0,06%, Derosal-0,06% şi dezinfecţia solului cu Criptanol-0,02% (10 l/m2). Bacterioza (Pseudomonas - boala se manifestă pe frunze şi tuberobulbi, sub forma unor - pentru prevenirea bolii trebuie să se respecte măsurile marginata) pete de putregai umed. }esuturile tuberobulbilor atacaţi se de igienă culturală şi se face dezinfecţia tuberobulbilor la distrug până la o adâncime oarecare unde se formează o zonă plantare cu sublimat coroziv 1%, 1-2 ore; de suber dincolo de care bacteria nu trece. - tratamente curative se fac cu produse pe bază de oxiclorură de cupru.

84

4. Trandafirul (cultură în seră)

Trandafirul (cultură în seră)

5. Gerbera

6 Hortensia

- plantele virotice prezintă pe frunze pete şi inele de decolorare - pentru prevenire trebuie ca altoii să fie recoltaţi de la verzui, albe sau galbene. La atacuri masive apar benzi plante-mamă sănătoase. clorotice în lungul nervurilor, iar foliolele se deformează; bobocii sunt mici şi florile decolorate. Făinarea (Sphaerotheca - sunt atacate organele verzi; pe frunze apare o pâslă - pentru prevenire trebuie respectate măsurile de igienă pannosa var. rosae) albicioasă, făinoasă, mai ales pe partea superioară a limbului. culturală; irigări cu norme moderate, însoţite de o bună Sub această pâslă ţesuturile parazitate se îngălbenesc şi se aerisire; necrozează. ~n final, miceliul are o coloraţie alb-cenuşie. La - tratamente curative: sulf muiabil-0,4%; Karathane LCatac puternic frunzele cad; florile nu se deschid sau au petale 0,1%, Topsin M 70 WP-0,1%, Miraje 45 EC-0,1%, mici, pătate. Lăstarii parazitaţi sunt debili şi în cursul iernilor Systhane 12 EC-0,05%, Systhane 12,5CE-0,05%. geroase vor pieri. Pătarea neagră a frunzelor de - pe organele verzi apar pete brun-negricioase, circulare. - pentru prevenire se cultivă soiuri rezistente; se respectă trandafir (Diplocarpon Petele confluează şi apar puncte negre. Pe frunze zonele măsurile de igienă culturală; rosae) parazitate se necrozează iar frunzele se usucă şi cad. - tratamente curative: Polyram combi-0,2%, Dithane M 45-0,2%, Captan 50 PU-0,25%, Miraj 45 EC-0,1%, Systhane 12 E-0,05%. Rugina trandafirului - boala apare pe toate organele aeriene ale plantei. Pe frunze - se taie lăstarii puternic atacaţi care se strâng şi se ard; (Phragmidium mucronatum) apar pete gălbui, colţuroase, izolate. ~n dreptul acestor pete, - se recomandă udarea prin brazde; pe faţa superioară apar mici puncte brune. La atac puternic - se folosesc soiuri rezistente; frunzele cad, iar lăstarii se usucă. Plantele atacate au un număr - se fac tratamente cu: Polyram combi-0,3%, Mancozeb redus de flori, iar fructele formate cad de timpuriu. 80-0,2%; Benomil 50-0,08%, Saprol 190 EC-0,1%, Dithane M-45-0,2%, Topsin M 70-0,1%, Tilt 250 CE RV-0,02%, Shavit 25 EC- 1 l/ha. Veştejirea şi uscarea - boala se manifestă prin brunificarea coletului, care este - pentru prevenire trebuie să fie respectate măsurile de plantelor (Fusarium sp. şi distrus parţial, întrerupând circulaţia substanţelor. Plantele se igienă culturală. Verticilium sp.) ofilesc brusc şi mor. Făinarea frunzelor (Oidium - frunzele atacate prezintă o pulbere făinoasă, groasă, de - trebuie respectate măsurile de igienă culturală; erysiphoides) culoare albă; frunzele se răsucesc şi apoi se usucă. - tratamente cu sulf muiabil 0,3-0,5%. Putregaiul gerberei - în zona bazală a peţiolului frunzei apare o zonă moale, mai - respectarea măsurilor de igienă culturală; (Phytophthora cryptogea) întâi se veştejesc frunzele, apoi întreaga plantă. - tratamente cu Ridomil 25-0,05-0,1% în doză de 5 l/m.p. de sol sau 1-2 l soluţie/plantă, radicular. Pătarea brună a frunzelor - pe frunze apar pete mari, brun-cenuşii, cu suprafaţa zonată - tratamente cu zeamă bordoleză 0,75-1,0%. (Ascochyta hydrangeas) concentric. Frunzele atacate cad. Pătarea cenuşie (Cercospora - boala se manifestă prin apariţia pe frunze a unor pete mici, - tratament cu zeamă bordoleză 0,75-1,0%. hydrangea) circulare, bine delimitate de 2-4 mm diametru, albicioasecenuşii, cu marginile brun-roşcate. Făinarea (Microsphaera - pe partea superioară a frunzelor apar pete neregulate, - preventiv se recomandă diminuarea umidităţii; polonica) acoperite cu o pulbere fină, albă-cenuşie, iar mai târziu brun- - tratamente foliare cu sulf muiabil 0,4%, Karathaneroşcată. Frunzele se îngălbenesc şi se usucă. 0,08%, Morestan-0,05%. Mozaicul galben al trandafirului (Cherry necrotic ringspot virus)

85

7 Pelargonium

8 Cineraria

9 Gladiole

9 Lalele

- atacul se manifestă mai ales pe frunze, unde apar zone putrezite brun-cenuşii, mai întâi pe marginea frunzei, după care cuprinde întregul limb; - porţiunile atacate sunt acoperite cu un mucegai pulverulent. Făinarea (Oidium cinerarie) - atacă toate organele verzi ale plantei. Pe acestea apar pete neregulate de diferite mărimi, izolate sau confluente. Au culoarea albicioasă pulverulentă. Organele atacate se usucă şi cad. Râia tuberobulbilor de - la baza frunzelor apar pustule galben-brunii, în dreptul cărora gladiole (Pseudomonas apar pete necrotice. La temperaturi ridicate, petele se extind şi gladioli pv. gladioli) apar zone necrotice cu o margine roşiatică. Dacă umiditatea este mare, zonele atacate putrezesc, sunt afectate toate frunzele şi plantele se frâng de la bază. Septorioza (Septoria - pe frunze şi tuberobulbi apar pete mici, brune, circulare, la gladioli) început izolate, care apoi confluează. }esuturile din dreptul petelor se usucă şi cad, iar frunzele rămân perforate. Atacul pe tuberobulbi duce la uscarea acestora. Putregaiul cenuşiu (Botrytis - boala se manifestă pe toate organele plantei. Pe frunze apar gladiolum) pete mici, brune, pe petale pete mici, sticloase sau apoase. Pe tuberobulbi apar porţiuni brune putrezite care se extind adânc în interior sub formă de raze. }esuturile atacate se înmoaie. La umiditate ridicată, pe zonele atacate apare un putregai de culoare cenuşie, pulverulent. Pătarea lalelelor - nu prezintă simptome foliare; (Tulip breaking virus) - simptomele apar la înflorire, florile au tepalele cu pete, benzi decolorate sau întreaga tepală este decolorată. Creşterea plantelor este încetinită, iar înflorirea întârziată. Bacterioza (Pseudomonas marginata)

- preventiv se reduce umiditatea, se fac aerisiri repetate; - tratamente cu Polyram combi-0,3%. - trebuie respectate măsurile de igienă culturală; - tratamentele cu sulf muiabil 0,4%, Karathane-0,08% - dezinfecţia termică sau chimică a solului; - folosirea tuberobulbilor sănătoşi sau trataţi cu Dithane M 45-0,2% sau Mancozeb 800-0,25%.

- tratament foliar cu Orthocid 50 sau Merpan-0,2%, Benlate-0,1%, Topsin M-0,1%.

- se fac tratamente cu Orthocid 50, Mycodifol - 0,2%, Ronilan - 0,05%, Rovral - 0,15%.

- plantele virotice se elimină din cultură şi se ard; - uneltele de tăiat se dezinfectează cu fosfat trisodic 10%; - se fac stropiri cu uleiuri minerale pentru a împiedica aşezarea vectorilor sau cu insecticide pentru combaterea afidelor. Putregaiul moale al bulbilor - pe bulbii atacaţi apar pete brun-deschis în zona discului - se folosesc bulbi sănătoşi, bine sortaţi; de lalea (Pseudomonas central. Pe măsură ce boala evoluează, bulbul putrezeşte în - solul se dezinfectează termic sau chimic; syringae) profunzime, apărând un mucilagiu alb-cenuşiu. Plantele ce se - în timpul vegetaţiei, plantele bolnave sunt eliminate şi formează din bulbii bolnavi au tulpină scurtă şi nu înfloresc. arse. Putregaiul uscat (Fusarium - frunzele se colorează în violet; la baza bulbilor apar pete - dezinfectarea bulbilor cu Captan 0,2%, sublimat oxysporum) adânci care confluează şi cuprind zone mai mari din bulb. Pe corosiv 1%, Orthophaltan 0,2%. suprafeţele atacate apare un miceliu albicios; - boala determină pierderea prematură a plantelor. Putregaiul cenuşiu (Botrytis - pe toate organele plantei apar pete mici, rotunde sau - se recomandă folosirea bulbilor sănătoşi; tulipae) ovoidale, cenuşii, cu marginea de culoare mai închisă. La - tratamente cu Merpan 0,25%, Ronilan 0,05-0,075%. umiditate ridicată, petele confluează, iar ţesuturile se Mycodifol 0,2%, Rovral 0,15%. necrozează. Pe bulbi, apar pete brune şi scleroţi de 1-2 mm.

86

pe partea inferioară a frunzelor apar pustule brune sau . Mozaic (Marmor dahliae) .frunzele atacate se deformează.folosirea de material săditor sănătos. Bulbii sunt foarte distrugerea vectorilor. 87 . temperaturi ridicate simptomele dispar. Plantele îşi încetează .3% sau hidroxid de cupru 10-15%.10 Zambilele Mozaicul zambilei (Hyacinth mosaic virus) 11 Iris 12 Dahlia 13 Antirrhynum 14 Callistephus .în interiorul bulbilor apar puncte mici galben-brune.25%. negre.boala se manifestă prin apariţia pe frunze a unor pete .2%.2%. Fiecare pustulă este înconjurată de o .2%. frunzele şi fungicide 30 minute în soluţie de Dithane M 45-0. urât timp de 20-25 minute. zonă galbenă. Dacă atacul se instalează mai târziu. Dithane M 45 . porţiune din bulbi se bulbi sănătoşi sau dezinfectaţi cu apă caldă la 48°C (Xanthomonas hyacinthi) transformă într-o masă mucilaginoasă.se recomandă arderea plantelor atacate.eliminarea şi arderea plantelor bolnave.2%.se recomandă folosirea de bulbi mari şi sănătoşi. . cu Captan 0. apoi brune. pulverulente. pier. La . se veştejesc şi plantele Mancozeb 800-0. se îngroaşă şi prezintă . folosirea de bulbilor de zambilă condiţii de umiditate ridicată.2%. mărginite de o zonă galbenă. pete neregulate. ~ngălbenirea (Chlorogenus . Dithane M 45-0.tratamente cu Merpan 0. .pe frunze apar pete de decolorare sau benzi galben-verzui. înconjurate de o zonă galbenă. care confluează. izolate sau confluente. final se poate ajunge la uscarea plantelor.2%. de . iniţial gălbui. creşterea.boala se manifestă prin apariţia pe frunze a unor pete . înverzesc. de culoare cenuşie-albicioasă. Zineb 0.tratament cu zeamă bordoleză 0. Pătarea frunzelor .combaterea vectorilor Doralis sp. antirrhini) negre. galbenă. }esuturile atacate se necrozează.pe frunzele atacate apar pustule ovoidale sau circulare. Pătarea brună a frunzelor .2%. bine conturate.2%. se desprind şi cad. pulverulentă. Pătarea frunzelor (Entyloma . fiind Vandozeb 0. pedunculi.nervurile frunzelor tinere se îngălbenesc.boala se manifestă pe frunze.se fac tratamente cu Polyram combi-0.2%. Dithane (Puccinia iridis) prăfoase. Dithane M 45-0. (Septoria antirrhini) mici. Pătarea cenuşie a frunzelor . Putregaiul galben al . Bulbii se tratează şi cu mirositoare. iar plantele se usucă cu 2-3 săptămâni mai devreme.prevenirea şi combaterea vectorilor (cicadelor) calistephi) deformează şi capătă o poziţie erectă. frunzele se .25%.udarea şi îngrăşarea echilibrată. Inflorescenţele rămân mici.2% (Septoria calistephi) unde apar pete colţuroase brune. . (Heterosporium pruneti) alungite.tratamente cu Orthocid 50 sau Merpan 0.se fac periodic tratamente cu insecticide pentru în dreptul cărora ţesuturile sunt adâncite. iar mugurii floriferi se reduc ca număr.tratamente cu Poliram combi 0.0. cu fructificaţiile ciupercii de culoare neagră. dahliae) culoare galbenă.25%.2% + sulf muiabil 0. ~n . iar la vârful lăstarilor apar zone necrozate.2%. mici.pe frunze apar pete rotunde de 2-10 mm în diametru. Dithane M 45 sau Vandozeb 0. ~n dreptul petelor apar picnidiile sub formă de puncte mici.3%. Maneb 0. iar pe tijele florale apar flori puţine şi mici. care confluează. brune. devin brune. flori şi caliciu.tratament cu Merpan 0. de culoare gălbui. Zineb 0. M 45-0. bordură violacee.2%. La atac puternic frunzele se veştejesc. iar în . Rugina (Puccinia . Rugina stânjenelului . tijele florifere au dungi galbene.75%.

Plantele atacate mor Karathane 0.pe frunze şi tulpini apar pete de diferite mărimi.tratament cu sulf muiabil 0.tratament cu sulf muiabil 0. cenuşii.4%. sub forma .pe ambele feţe ale frunzelor apar pete aproape circulare.75%. Morestan 0. 0.15 Calendula Făinarea (Sphaerotheca fuliginea) . .4%. zeamă bordoleză (Cercospora caledula) bine delimitate. 88 .06%. unei pâsle fine. albicioase-cenuşii. Plantele puternic atacate dispar complet.03%. Captan 0.2%. prematur. înconjurate de dungi galbene. Pătarea cenuşie a frunzelor .

atacă rădăcinile plantelor. de culoare galbenă sau brun-negricioasă.dăunător polifag. primula.tratarea solului înainte de plantare cu 4 hortensia. Dipterex de orificii neregulate. 80 PS-0. subţiri. rămânând pitice. Vydate 120 kg/ha Limaxul cenuşiu (Deroceros . crizanteme. mixandre etc. mai ales pe rădăcinile . Larvele pătrund sub epiderma rădăcinilor tinere consumând conţinutul Carbetox 37-0. Dazomet se îngălbenesc. Adulţii şi larvele rod părţile . Larvele la început . dislocă seminţele. Helocid 5 %-20 ogresti) ale plantelor. Basamid 600 kg/ha. Dimevur 42-0. umede. . muşcate etc. Dazomed 450 kg/ha.2%. cu trei perechi de picioare şi două perechi de aripi. iar plantele . Sinoratox 35 EC-0. Tripsul plantelor de seră (Heliothrips haemorhoidalis) . petunia etc. . . Pe rădăcini apar umflături ce pot depăşi 6 cm în diametru. iar frunzele săptămâni:Nemagon 700 l/ha.04%. Frunzele atacate devin lucioase cu aspect mozaicat. Dăunătorii polifa ai părţilor subterane .15%. ficus.biopreparate: Dipel PU-0. Dăunătorul Viermele rădăcinilor (Hederodera sp. . periculos. 3 4 5 1 I. Atacă cyclamenul. gryllotalpa) subterane ale plantei.tratament la apariţia dăunătorului cu unul din produsele: Carbetox 37-0. gladiole. La atacuri puternice. de forma unor şiraguri de mărgele sau pot determina deformarea rădăcinilor înmulţire sănătos. garoafe.folosirea momelilor otrăvitoare. crizanteme. Turingin PU-0. Bactospeine PU0. Sinoratox 35-0. temperatura de 90-100°C timp de 2-3 ore.15%.5% Tripşi 2 89 . Diptevur 55-3 l/ha.vierme de sol foarte periculos.tratamente chimice: Carbetox 37 CEbrassicae) rod epiderma inferioară şi parenchimul frunzelor. rădăcinile plantelor putrezeac.) (Meloidogyne sp. garoafele. azalee. Nematodul galicol al plantelor . Diazinon 60-0. fresia.Principalii dăunători întâlniţi la speciile floricole Nr.15%. 450 kg/ha. gladiole. nalba. Puricii negri de pământ . melcii fără cochilie stau ascunşi în locuri răcoroase. gura leului. crt.5.folosirea de material biologic pentru floricole (Meloidogyne laterale.) Atacul şi efectele Tabelul 5. Plantele atacate au culoarea verde palid. Coropişniţa (Gryllotalpa .15%.4%. Vydate 120 kg/ha.dăunător polifag. .dăunători foarte mici. iar adulţii atacă frunzele pe care le distrug perforându-se (ciuruirea frunzelor) II. care se brunifică. ce trăieşte în solurile uşoare. de asemenea săpând galerii dezrădăcinează plantele. begonia. palmieri etc.atacă foarte multe specii floricole. apoi perforează limbul foliar sub formă 0. iar florile cad. acestora. sub frunze. 1. Dăunătorii părţilor aeriene Buha verzei (Mamestra . hrănindu-se cu ţesuturile organelor subterane şi aeriene Escartox 5 %-20 kg/ha.) larvă şi de adult.4%.atacă plantele de dalii. (Phyllotreta sp. . pe care apar gale mici. ~n timpul zilei. lămâi. Atacă în stadiu de Tratament cu: Sinoratox 35-0. Basamid 600 kg/ha.dăunător polifag care atacă plantele de garoafe. trandafiri.25%.dezinfectarea solului cu vapori de apă la se usucă. cana. Combatere 2. Plantele încetează din creştere. arenaria) (Zantedeschia aethiopica).3%. kg/ha.2 %.tratamente chimice cu: Nemogon 80-100 l/ha.atacă în anii secetoşi specii floricole ca: dalia. În decursul vegetaţiei Tenik 80 kg/ha.

fiind acoperite cu "roua de miere"pe care se dezvoltă ciuperca Capnodium salicinum. atacă ferigile.dăunător polifag. Se instalează pe tulpini şi pe faţa inferioară a frunzelor.formează colonii compacte atacând frunzele şi lăstarii tineri. Carbetox 37-0.03 %. Frunzele se îngălbenesc şi cad.0.02 %.15%.05 %. Myzus sp. Plantele se opresc din creştere iar frunzele rămân mici. ficusul. Adulţii nearipaţi sunt de culoare galbenă. dafinul. bobocii florali.05 %. muşcatele. fiecare individ fiind protejat de un scut. verbena.dăunător polifag. Planta acoperită complet de dăunători se zbârceşte şi putrezeşte. se usucă 100-0. frunzele şi lăstarii se deformează şi se decolorează.15%. Atacul este de regulă puternic formând o crustă de carapace. Diazol 600. . Sumicidin 20-0. tradescanţia. Atacul se observă pe ambele feţe ale limbului frunzei. 0. Organele atacate sunt acoperite cu "roua de miere". cyclamenul etc. pe lăstarii şi bobocii florali.specie polifagă.15 %. dracena. palmierii. . Aleuroidae 12 Musculiţa albă de seră . ficusul. Adulţii şi Tratamente la apariţia focarelor: Isathrine (Trialeurodes vaporariorum) larvele colonizează frunzele. garoafele etc.8%. atacă plantele de ficus. Frunzele se ofilesc. leandrul. Actelic 50vârfurile de creştere ale plantelor. cultivate în seră. Plantele atacate nu Zolone 30 . Macrosiphum sp. leandrul. asparagusul etc. orhideele.Tripsul garoafelor (Taeniothreps dianthi) 4 Tripsul dracenei (Parthenocinoe sp. Petalele florilor cad. atacă lămâiul. Păduchele galben al leandrului .se găsesc în colonii. lămâiul. Sinoratox 35 CE-0. Frunzele se usucă şi cad.tratament cu: Fernos 0. . La invazii puternice. ferigile. . gerbera. Păianjenii (Acarienii) 90 . . Ripcond 40-0. plantele pot fi distruse în masă periclitând parţial sau total producţia. Formează colonii pe faţa inferioară a frunzelor. %.. ramurile tinere şi vârful lăstarilor. . atacă camelia. cyclamenul etc. Larvele se localizează de-a lungul nervurilor de pe frunze şi mai puţin pe lăstari. asparagusul.1 % .dăunător polifag. cât şi . lămâii.atacă exclus numai cactaceele.) Păduchii ţestoşi şi lânoşi 5 Păduchele ţestos al trandafirului (Aulocaspis rosae) 6 Păduchele ţestos al lămâiului (Lecanium hesperidum) 7 Păduchele ţestos al cactaceelor (Diaspis echinocacti) 8 Păduchele ţestos al plantelor citrice (Coccus hesperidum) 3 -atacă frunzele şi florile. atacă garoafele. prin înţeparea şi consumarea sevei. înţepând şi sugând sucul celular. Plantele atacate rămân debilitate.1 şi cad. Păduchele lânos al lămâiului (Pseudococcus adomidum) Păduchii de frunze (afide) 10 Păduchii plantelor de seră (Neomyzus sp. atacă: freesia. .4 %. Sinoratox 35-0. .se aplică un tratament în momentul când larvele migrează de sub carapace: Polybar 0.dăunător polifag. muşcatele. ramuri şi fructe.dăunător polifag. ficusul.atacă ramurile de 2-5 ani care se usucă de la vârf spre bază.atacă frunzele pe faţa inferioară. 11 (Aphys osclepiadis) mai cresc şi nu mai înfloresc. iar cei aripaţi au toracele şi picioarele negre.) 9 . cyclamenul etc. producând decolorarea ţesuturilor.

crizantemele. .). Mitigan 18.folosirea materialului săditor sănătos sau marginile se răsucesc şi se înconvoaie.5 CE-0. atacă gerbera.folosirea materialului săditor sănătos sau frunzele deformate şi flori decolorate. Acrex 30 CE-0. 15 Acarianul bulboaselor (Steneotarsonemus laticeps) Acarianul bulbilor (Rhizoglyphus echinopus) 16 17 Acarianul cyclamenului (Tarsonemus pallidus) 18 Acarianul lat (Tarsonemus latus) Primul tratament se face la semnalarea dăunătorului. begonia. Sintox 25 CE-0.2 %. ~n urma atacului. .2 localizându-se pe faaţ inferioară. atacă toate speciile de plante ornamentale.dăunător polifag.tratamente chimice: Dicofol 20 CE-0. .măsuri de igienă culturală în seră.1 %. Organele tacate prezintă depigmentări.2 %.1%. Kelthane 18.2 % 91 . Acricid 25 -0. Bulbii atacaţi se înmoaie. narcise. bobocii florali. fructele şi mai ales frunzele . . Acarol 500 EC-0.1 %. pe frunze apar pete caracteristice de culoare cenuşiu-lucitoare sau roşiatică. Bobocii atacaţi se deformează.2 %. . Acarol 500 EC-0.1%.5 E-0. petuniile. 18.2 %. 18.2 %. Plantele atacate prezintă malformaţii şi sunt improprii pentru comercializare.atacă plantele ce prezintă organe subterane (zambile.atacă cyclamenul. Tedion V-16 CE -0. zinia.0. dalii etc. CE-0. Dicofol 20 . Organele subterane atacate de acarian prezintă numeroase galerii. localizându-se pe partea inferioară a frunzelor care se deformează.14 Acarianul roşu comun (Tetranychus urticae) . apoi se usucă şi cad.1 %.0. Sintox 25 CE .5 0. . apoi după 10 zile alternând produsele acaricide: Omite 57 -0. Aceste frunze se răsucesc. Torque 50 PU .atacă toate organele plantelor floricole bulboase. Pagube mari se înregistrează când temperaturile sunt ridicate iar umiditatea atmosferică scăzută. rămân pitice şi se usucă.dăunător polifag.1 %.2 %. Plantele stagnează în creştere. înţepându-le şi sugându-le sucul celular. Adulţii şi larvele se găsesc pe frunze.2 %. Acricid 25 PU-0.2 %. în care apoi se pot dezvolta ciuperci sau bacterii. Adulţii şi larvele colonizează lăstarii.5 E-0. Se întâlneşte frecvent pe faţa inferioară a limbului frunzei. Torque 50 PU-0.06 %. Plantele atacate sunt slab dezvoltate. iar petalele se se dezinfectează cu acaricide: Kelthane încreţesc. formând în interior pete se dezinfectează cu acaricide: Kelthane brune.2 %.0. brunificări şi %. Omite 57 suberificări ale ţesuturilor. au . gladiole.05 %. lalelele etc. Tedion V-16 CE -0.

ghiocei). care să valorifice la maxim căldura solară (prelate sau folii de polietilenă aşezate direct deasupra culturilor.1. Pentru înfiinţarea culturilor timpurii sunt indicate soiurile cu perioadă scurtă de vegetaţie. cu expoziţie însorită.cultura timpurie. fără soare sau chiar la 8-90C în zilele însorite. . Apariţia lor mai timpurie asigură.2.CAPITOLUL 6 TEHNICI DE DIRIJARE A PERIOADEI DE ÎNFLORIRE Determinarea înfloririi plantelor într-o altă epocă decât cea normală.cultura continuă.cultura forţată. Lathyrus. Timpurietatea înfloririi se realizează fără surse suplimentare de căldură. aplicarea unor lucrări speciale culturilor (ciupirile târzii şi eliminarea bobocului principal). Sunt cunoscute 4 metode care permit eşalonarea producţiei de flori de la diferite specii. Cycocel). Înflorirea tardivă se asigură însă şi prin alte mijloace: folosirea soiurilor cu perioadă lungă de vegetaţie. simple. tuneluri etc. zambile. Protejarea culturilor se face tot cu adăposturi temporare. CULTURA TIMPURIE Este o modalitate simplă de a determina înflorirea. Ele completează astfel golul de flori existent pe piaţă în această perioadă. 6. 92 . reprezintă o modalitate de a completa cât mai eficient sortimentul de flori în diferite sezoane. Suplimentarea căldurii se realizează şi prin amplasarea culturilor pe terenuri adăpostite în mod natural sau prin perdele de protecţie. dalia etc. Cultura timpurie se practică şi în cazul unor plante floricole anuale (Antirrhinum. a unor plante care înfloresc de obicei primăvara (lalele. ceea ce asigură temperatura necesară intrării în vegetaţie a acestor plante. cele tardive se realizează cu specii care înfloresc în mod obişnuit toamna şi care. . prin plantarea timpurie a tuberobulbilor.). protejate de temperaturile negative. folosindu-se numai adăposturi simple. în alte epoci sau chiar în tot cursul anului: . sau la gladiole. administrarea unor produse chimice care întârzie înflorirea (acid naftilacetic. 6. îşi pot prelungi înflorirea până toamna târziu. cu soluri permeabile. CULTURA TÂRZIE Spre deosebire de culturile timpurii.cultura târzie. Diferenţa de temperatură din interiorul adăposturilor şi terenul neprotejat poate să ajungă la 3-40C în zilele mai reci. tocuri de răsadniţă. gladiole. narcise. respectiv cele care au înflorire precoce şi în condiţii naturale. Matthiola) la care răsadul se produce şi se plantează mai devreme. pe lângă efectul estetic deosebit şi o valorificare mult mai eficientă. eşalonarea plantării la înfiinţarea culturilor. Culturile târzii dau rezultate bune la crizanteme. cu cel puţin 2-3 săptămâni mai devreme. lăcrămioare. care se zvântă şi se încălzesc uşor primăvara. cu scopul de a răspunde cerinţelor tot mai mari pentru flori proaspete în orice anotimp. .

funcţie de anotimp şi soiul cultivat. cunoscute ca plante de zi scurtă. Cultura forţată poate fi realizată printr-un ansamblu de măsuri agrotehnice care să determine ieşirea plantelor din repaus şi înflorirea lor într-o epocă total diferită decât cea normală. precum şi arbuşti ornamentali (Syringa. Canna). Iris. deşi adesea sunt considerate tot culturi forţate. Convallaria) sau geofite semirustice (Gladiolus. Dicentra. Polyanthes. După pregătirea şi tratarea materialului. umiditate.6. cultivate în spaţii protejate şi supuse unor tratamente şi tehnologii adecvate. cu înflorire normală toamna sau la începutul iernii. Strelitzia) fac obiectul culturilor protejate. Dirijarea epocii de înflorire se realizează prin diferite tratamente: deshidratarea parţială a plantelor (disecaţia). Viola odorata). Zantedeschia. aer. Lilium. lumină. acesta se plantează în spaţii protejate (la lădiţe. în funcţie de cerinţele fiecărei specii. ghivece sau în solul serei) pentru forţatul propriu-zis. au capacitatea să înflorească în sezonul rece. Un exemplu foarte bun îl constituie crizantemele. asigurându-se condiţii specifice de temperatură. perene: hemicriptofite (Chrysanthemum. 6. Antirrhinum. îndepărtarea mecanică a frunzelor. CULTURA CONTINUĂ Se referă la posibilitatea dirijării unor specii să înflorească în orice perioadă din an. Viola hybrida). 93 . Callistephus). Speciile floricole care se cultivă numai în sere (Freesia.Forsythia. CULTURA FORŢATĂ Are ca scop principal obţinerea de flori în perioada cuprinsă de la sfârşitul culturilor târzii până la începutul celor timpurii (decembrie-februarie). baia caldă. plante bienale (Bellis perennis. Hyacinthus.3. prin asigurarea corespunzătoare a factorilor de mediu. dar care pot fi determinate să înflorească în orice anotimp dacă este aplicat fotoperiodismul corespunzător unei inducţii florale. Răspund favorabil la cultura forţată unele plante anuale (Lathyrus. specifici fiecărei fenofaze. folosirea unor substanţe chimice (eter. În sortimentul de plante floricole destinate culturilor forţate sunt incluse plantele care în mod obişnuit se cultivă în câmp dar. Narcissus.4. Anthurium.Rosa). cloroform). geofite rustice (Tulipa. tratarea cu frig.

se realizează prin menţinerea plantelor în vase cu apă. jardinierelor etc. De asemenea. pentru decor în spaţii verzi. de multiplele posibilităţi de folosire şi încadrare în ansamblul decorativ a acestor plante: ca flori tăiate. teraselor.1. UTILIZAREA CA FLORI TĂIATE Florile tăiate. jerbe.CAPITOLUL 7 MODALITĂŢI DE VALORIFICARE ŞI ÎNCADRARE ÎN ANSAMBLUL DECORATIV A PLANTELOR FLORICOLE Importanţa deosebită a culturii florilor este determinată. Florile tăiate reprezintă materia primă pentru arta buchetieră. După recoltare. dar au aplicabilitate redusă. dar şi pentru diferitele construcţii florale (coroane. Păstrarea de lungă durată se foloseşte numai pentru florile de seră şi nu pentru cele de câmp. Umiditatea atmosferică nu trebuie să coboare sub 90-95% şi se are în vedere eliminarea permanentă a etilenei din spaţiile de păstrare. ghirlande. Ele vor fi imediat condiţionate şi trecute la păstrare. deoarece implică cheltuieli mari. Porţiunea de tijă introdusă în apă se curăţă de frunze. trebuie specificat faptul că înainte de a fi trecute la păstrare. În depozitele frigorifice. pentru decorarea balcoanelor. Păstrarea de scurtă durată (cel mult o săptămână). valorificate în stare proaspătă sau uscate (ca imortele). dar poate urca până la 7-15°C în cazul plantelor de origine tropicală sau poate coborî până aproape de 0°C pentru plantele din zonele temperate. iar tăietura bazală se împrospătează zilnic. condiţiile de păstrare şi posibilităţile de prelungire a duratei de păstrare. coşuri) şi aranjamente. Recoltarea şi păstrarea florilor tăiate valorificate în stare proaspătă Momentul optim şi tehnica recoltării florilor valorificate în stare proaspătă diferă de la o specie la alta şi sunt prezentate în tabelul 7. până în momentul valorificării. temperatura se menţine la aproximativ 4°C pentru majoritatea speciilor. În cele ce urmează. florile sunt 94 . este foarte important de ştiut momentul şi modul de recoltare. constituie una din modalităţile importante de folosire a plantelor decorative. de durata păstrării şi de posibilităţi existente. cu sisteme de menţinere la parametri optimi a factorilor de mediu (temperatură. Condiţiile de păstrare sunt în funcţie de specie. Păstrarea de lungă durată nu este posibilă decât în depozite frigorifice. vom face referiri la câteva aspecte ce vizează principalele direcţii de utilizare a speciilor floricole. umiditate. 7. nejustificate (păstrarea în atmosferă de CO2 şi păstrarea la presiune scăzută).1. Culturile floricole înfiinţate în câmp sau în spaţii protejate asigură obţinerea de flori tăiate tot timpul anului. Mai sunt şi alte metode de păstrare a florilor tăiate. care le-ar putea afecta valoarea decorativă şi durata de viaţă. Pentru ca florile tăiate să-şi păstreze frumuseţea o perioadă cât mai lungă. A. compoziţia şi circulaţia aerului). Păstrarea în condiţii frigorifice normale este metoda cu cea mai largă aplicabilitate practică şi constă în menţinerea florilor în apă sau soluţii conservante (păstrarea umedă) sau prin păstrarea uscată (fără apă). în mare măsură. lumină. florile vor fi ţinute cât mai puţin în condiţii nefavorabile.

Tăierea tijelor de la locul de inserţie Tăierea de la locul de inserţie Tăierea tijelor de la locul de inserţie sau de la un nod Tăierea tijelor de la bază Tăierea sau ruperea tijelor de la locul de inserţie Tăierea tijelor de la bază 15 Lilium candidum 16 Lupinus polyphyllus 17 Narcissus poeticus 18 Paeonia officinalis 19 Polyanthes tuberosa 20 Papaver orientale Spathyphyllum 21 wallisii 22 Strelelitzia reginae 23 Tulipa gesneriana 24 Zantedeschia aethiopica Tăierea tijelor de la locul de inserţie sau de la bază Ruperea tijelor la 2-3 noduri Floarea are 1/3 din diametrul maxim deasupra inserţiei La apariţia a 2-3 rânduri de stamine Smulgerea tijelor prin răsucire Prima floare din inflorescenţă s-a Tăierea tijelor deasupra a două deschis perechi de frunze de la bază Cel puţin 1/3 din inflorescenţă s-a Tăierea tijelor de la bază deschis Primele două flori de pe tijă au Tăierea tijelor la 10-15 cm culoare caracteristică deasupra solului Cel puţin 1/3 din florile inflorescenţei s-au deschis şi au culoarea Tăierea tijelor de la bază caracteristică Florile sunt deschise şi au culoare Tăierea tijelor de la bază caracteristică Tăiera tijelor de la locul de Caliciul este crăpat şi se văd petalele inserţie sau de la bază Cel puţin 1/2 din florile inflorescenţei Tăierea tijelor de la bază sunt deschise Caliciul este crăpat şi se văd petalele Tăierea tijelor de la bază Spata complet deschisă şi apariţia Tăierea tijelor de la bază staminelor pe spadix Primele două flori sunt complet ieşite Tăierea tijelor de la bază din carenă Bobocii sunt gata să se deschidă şi au Tăierea tijelor de la bază culoare caracteristică (deasupra frunzelor) Spata are formă de cornet Smulgerea tijei din teaca semideschis frunzelor. Momentul optim şi tehnica recoltării florilor Nr. inflorescenţele involte hortorum când ligulele au culoare caracteristică Primele 3-4 flori din inflorescenţă 7 Convallaria majalis sunt bine deschise Inflorescenţele simple când apar 8 Dahlia variabilis staminele. 1 Specia Alstroemeria aurantiaca Momentul optim de recoltare Tehnica recoltării Smulgerea tijelor de la bază Tăierea tijelor de la bază Tăierea tijelor de la bază Primele flori din inflorescenţe sunt parţial deschise Primele 3-5 flori din inflorescenţă 2 Antirrhinum majus sunt deschise Hipsofila are forma. iar pe spadix au apărut anderanum staminele (ca mici proeminenţe) Calendula Inflorescenţele bine deschise şi 4 officinalis culoare caracteristică Callistephus Inflorescenţele bine deschise şi 5 chiensis culoare caracteristică Inflorescenţele simple când apar Chrysanthemum 6 staminele. cu scopul încetinirii proceselor metabolice. respectiv de scădere rapidă a temperaturii florilor.supuse unei etape intermediare de prerăcire. crt.1. 95 . inflorescenţele involte când ligulele au culoare caracteristică Delphinium Cel puţin 1/3 din florile inflorescenţe 9 hybridum sunt deschise Prima floare din inflorescenţă s-a 10 Freesia hybrida deschis 11 Garoafele de seră 12 Gerbera hybrida 13 Gladiolus hybridus 14 Hyacinthus orientalis Tabelul 7. culoarea şi luciul Anthurium 3 caracteristic.

flori. se ambalează în hârtie. Ambalarea florilor în cutii de carton sau în hârtie poroasă contribuie la prelungirea duratei de menţinere a calităţii imortelelor. Este foarte important ca imortelele să nu fie expuse la lumină pe durata uscării. sau cu alte destinaţii (jerbe. uşor de aplicat: schimbarea zilnică a apei din vase. pierzând din calitate. rehidratarea prin introducerea tijei în apă până la nivelul inflorescenţei (la gerbera) sau prin scufundare totală (la trandafir). caracterizate prin capacitatea de păstrare a valorii decorative după ce au fost recoltate şi uscate în anumite condiţii. poliester sau aluminiu. Gypsophila). bine aerisite. în realizarea construcţiilor florale tipice sărbătorilor de iarnă (coroane. se poate recurge la o serie de metode simple. coroane mortuare etc. În caz contrar.2. aşa încât tijele florifere să-şi păstreze poziţia verticală. persistente. introducerea în apă caldă şi flambarea bazei tijelor la speciile cu latex şi cu ţesut oxidabil.). Imortelele recoltate se leagă în buchete mici (pentru a nu se deforma prin presare) şi se suspendă cu vârful în jos. Principalele specii de imortele tipice şi prin adopţiune. În cazul speciilor la care nu se produce deformarea tulpinii prin pierderea turgescenţei (gramineele. Se folosesc cu succes în aranjamente şi buchete . se recomandă recoltarea pe timp uscat. florile de „pai“) se constituie într-o grupă aparte de specii floricole. ci de bractee membranoase. despicarea longitudinală a tijelor. uscarea se poate face şi cu vârful în sus. transportul se face cu autoizoterme. apoi se introduc în lăzi din carton. Pentru prelungirea duratei de menţinere a calităţii florilor tăiate. Recoltarea şi păstrarea imortelelor Imortelele (nemuritoarele. este deosebit de important momentul recoltării. bracteele sau celelalte părţi decorative se decolorează. aflate în buchete sau individual. uscate şi răcoroase. cu mijloace autofrigorifice. care pătează florile (la Lilium). căptuşite cu hârtie. reducerea frunzelor de pe tijele florifere. Acestea sunt denumite imortele prin adopţiune. frunze etc. inflorescenţe. la amiază şi niciodată după ploaie sau dimineaţa (înainte de a se ridica roua). aşezarea lejeră a florilor în vase. de aceea se pot folosi aceleaşi spaţii. Recoltarea prea timpurie sau prea tardivă are influenţe negative asupra calităţii materialului şi poate duce la pierderea totală a valorii decorative. cât şi pentru imortelele prin adopţiune. Valorificarea şi pregătirea pentru păstrare a imortelelor nu se face decât după uscarea lor completă (aproximativ 20-30 zile de la recoltare). B. De asemenea. prin intermediul altor părţi din plantă (fructe. Condiţiile de păstrare sunt aproximativ similare celor de uscare. Imortelele sunt deosebit de apreciate în timpul iernii. dispuse la baza florilor sau inflorescenţelor. Sub denumirea de imortele sunt întâlnite şi alte specii. Uscarea imortelelor recoltate se face în încăperi întunecoase. Florile scoase de la păstrare. ghirlande). divers colorate. Pe distanţe mici. Atât pentru imortelele tipice.Ambalarea şi transportul sunt alte două etape importante ce se desfăşoară înainte de ajungerea florilor la beneficiar. lipsite de bractee. iar pe distanţe mari. protejate astfel de lumină şi praf. îndepărtarea anterelor cu polen. folosirea soluţiilor conservante. dar cu efect decorativ după uscare. pe 2-3 mm de la bază. 96 . precum şi momentul optim de recoltare sunt prezentate în tabelul 7. Partea lor de decor nu este asigurată de flori.). când sortimentul de flori tăiate este redus.

inflorescenţa V-IX *-majoritatea speciilor din familia Gramineae pot fi utilizate ca imortele prin adopţiune. Cortaderia argentea anuale perene Penisetum longestilum Stipa sp. veziculos inflorescenţa inflorescenţa VII-X Heliopsis scabra Gypsophila paniculata Lunaria biennis Nigella damascena Physalis alkekengi Typha angustifolia VI-X VI-VIII VIII-X VII-VIII VII-VIII Solidago canadensis perenă Graminee* Briza sp. anuală cristata Celosia pyramidalis anuală Gomphrena globosa anuală Helichrysum bracteatum Statice arborescens Statice gmeline Statice sinuata anuală perenă perenă anuală bractee scarioase bractee scarioase bractee scarioase bractee scarioase bractee scarioase bractee scarioase bractee scarioase bractee scarioase bractee scarioase bractee scarioase VI-X VI-X VII-IX VII-IX VII-IX VII-IX VII-IX VII-X VII-X VI-IX Xeranthemum annum anuală IMORTELE PRIN ADOPŢIUNE Achillea filipendulina perenă inflorescenţa VI-IX Amaranthus caudatus anuală inflorescenţa VI-IX Echinops ritro perenă perenă perenă bienală anuală perenă perenă inflorescenţa inflorescenţa inflorescenţa membrana scarioasă din interiorul fructului fructul fructul învelit în calicul persistent. Specii floricole utilizate ca imortele Specia Durata ciclului de viaţă Partea decorativă Momentul Momentul recoltării înfloririi flori bine deschise şi bractee bine colorate fază de boboc înflorire completă şi bractee bine colorate înflorire completă şi bractee bine colorate înflorire completă şi bractee bine colorate fază de boboc înflorire completă şi bractee bine colorate înflorire completă şi bractee bine colorate înflorire completă şi bractee bine colorate înflorire completă şi bractee bine colorate înflorirea completă înflorirea completă la începerea colorării în albastru a inflorescenţei după deschiderea completă a inflorscenţelor înflorirea completă după formarea fructelor (V-VI) după formarea fructelor (VII-X) după colorarea caliciului în roşuportocaliu (IX-X) înainte de maturare în faza de boboci floriferi după formarea completă a inflorescenţelor IMORTELE TIPICE Acroclinium roseum anuală Ammobium alatum anuală Celosia argentea var.2.Tabelul 7. 97 . în funcţie de valoarea decorativă a inflorescenţelor.

Aster novi-belgii. iar la realizarea lor se folosesc plante cu talie mică sau mijlocie. dreptunghiulare etc. Dacă au înălţimi diferite. ca să poată fi remarcate de la distanţă. cu flori (inflorescenţe) mari sau numeroase. principiul proporţionalităţii. cu lăţimea de 1-2. rabatele se întrerup. dar pentru diversitate. Rabatele însoţesc traseul căilor de circulaţie şi conturează diferite construcţii (clădiri. Bordurile nu sunt considerate amenajări de sine-stătătoare deoarece însoţesc şi completează alte amenajări floricole (ronduri. principiul originalităţii. speciile floricole pot fi dispuse: izolat (individual). Plantarea se face pe 2-5 rânduri sau sub formă de desene. Preponderent. rombice. principiul compatibilităţii. Se pot utiliza în acest mod Amaranthus paniculatus. bienale. talia şi portul plantelor etc. MODALITĂŢI DE ÎNCADRAREA ÎN ANSAMBLUL DECORATIV DIN SPAŢIILE VERZI Compoziţiile floricole din spaţiile verzi nu se realizează la întâmplare. rabate. sinuos. principiul unităţii.7. Ocupă suprafeţe de teren cu contur neregulat. 98 . pătrate. Mozaicurile şi arabescurile sunt amenajări floricole mai complicate. se pot folosi una sau mai multe specii anuale. Pentru amenajarea rondurilor se folosesc specii floricole anuale. Distribuirea plantelor după talie se face în ordine descrescătoare. mozaicuri.2. La realizarea grupurilor se utilizează plante cu talie mijlocie şi înaltă. viu colorate. pe peluze etc. Petele de culoare completează paleta cromatică din spaţiile verzi amenajate în stil natural şi mixt. În cadrul spaţiilor verzi. aparţinând aceleiaşi specii (sau aceluiaşi soi). eliptice. în ordine crescătoare. în prim-plan se amplasează totdeauna cele cu talie mică. Grupurile sunt constituite dintr-un număr mic de exemplare. terase). Ricinus communis etc. pete de culoare şi vase decorative. Althaea rosea. la intersecţia căilor de acces sau în apropierea acestora. bienale sau perene. Se realizează din vegetaţie pitică sau tunsă. Se plantează de obicei cu vegetaţie pitică sau tunsă. ovale.5 m şi lungimea variabilă (corespunzătoare traseului urmărit. apoi celelalte. au folosire limitată. ci ţinând cont de unele principii generale de compoziţie aplicate în proiectarea spaţiilor verzi: principiul funcţionalităţii. Rondurile sunt suprafeţe amenajate în forme geometrice regulate (circulare. de aceea. în grupuri şi asociate în ronduri. durata ciclului de viaţă. perioada de înflorire. culoarea şi parfumul florilor.). de la centru către marginea rondului. mozaicuri şi arabescuri. care conturează diferite trasee. dispuse în centrele compoziţionale. Ca şi în cazul rondurilor. arabescuri). sortimentul se completează şi cu plante decorative prin flori (plante de mozaic prin adopţiune). principiul armoniei. cu frunziş bogat. care necesită cheltuieli mari la înfiinţare şi întreţinere. suprafeţe gazonate. se folosesc plante decorative prin frunze (plante tipice de mozaic). decorative prin flori sau prin frunze. vase decorative etc. perene. asocierea şi modul de dispunere a speciilor floricole trebuie să aibă la bază o serie de criterii referitoare la capacitatea de adaptare a plantelor la diferite condiţii de mediu. dar nu mai mare de 15-20 ori lăţimea). Sunt amenajări costisitoare. Platbandele au aspectul unor rabate înguste (sub 1 m lăţime). borduri. Au aspectul unor fâşii dreptunghiulare. la distanţe egale cu arbuşti. bazate pe utilizarea plantelor cu talie scundă (sau care să suporte tunsul) şi cu putere mare de ramificare. rabate. Pe lungimi mari. Alegerea. Ca exemplare izolate sunt indicate speciile cu talie înaltă. platbande.

treiajelor. roz galben. pergolelor. roşu. pe ziduri etc. care se pot adapta la spaţiul de nutriţie limitat. Vasele decorative se plantează cu specii floricole cu talie mică sau mijlocie. care redau peisajul montan în miniatură. alb.Efectele estetice deosebite se obţin cu ajutorul „petelor“ aflate pe peluze. În afara acestor modalităţi de distribuire. Tabelul 7. Alături de plantele urcătoare. frunzişul colorat în alb-argintiu. pe trotuare).3 Specii floricole utilizate în amenajarea grădinilor alpine Specia Alyssum maritimum Alyssum saxatile Aquilegia vulgaris Aster alpinus Bergenia crassifolia Campanula carpatica Cerastium tomentosum Dianthus deltoides Echeveria secunda Eschscholtzia californica Galanthus nivalis Gentiana angustifolia Gnaphallium lanatum Iberis sempervirens Leontopodium alpinum Muscari armeniacum Phalaris arundinacea Phlox drumondii Phlox setacea Portulaca grandiflora Santolina chamaecyparissus Santolina viridis Talia (cm) Partea decorativă 10-40 flori 15-50 flori 60-75 flori 10-30 flori 30-50 frunze şi flori 15-20 flori 10-20 flori 10-15 flori 10-15 frunze 30-60 frunze 15 flori 20 flori 20 frunze 10-30 flori 10-20 frunze şi flori 15 flori 10-20 frunze 15-50 flori 10-15 flori 15-20 flori 30-50 frunze 30-50 frunze Culoarea florilor alb-violet galben albastru. De asemenea. sau verde –glauc. în faţa arborilor şi arbuştilor etc. capacitate de decor pe o perioadă cât mai mare. arcadelor. contribuie esenţial la realizarea designului vegetal pe verticală. plantele floricole le regăsim încadrate în ansamblul decorativ şi sub alte forme: amenajări pe verticală. lila diferit - Perioada de decor VI-X IV-V IV-V VIII-X III-IV VI-VIII V-VI VI-IX continuu VI-X II-III VII-VIII continuu IV-VI VII-VIII III continuu VII-X continuu VI-X continuu continuu 99 . sunt prezentate câteva specii recomandate pentru grădinile alpine. amenajări de ape. Plantele floricole cu tulpini urcătoare (volubile sau agăţătoare sunt folosite pentru îmbrăcarea chioşcurilor. Vasele decorative se amplasează pe suprafeţele laterale sau pavate (în pieţe publice. Decorul pe verticală. pretenţii modeste la factorii de mediu şi adaptabilitate sporită la condiţiile nou create (de preferat să fie plante care provin din zona montană). Grădinile alpine (stâncăriile) sunt amenajări speciale deosebit de interesante. valorifică particularităţile morfologice şi ornamentale ale plantelor cu tulpini urcătoare şi pendule. fiind folosite în vase suspendate. pe terase şi balcoane etc. sunt foarte apreciate în amenajarea balcoanelor şi teraselor. cele cu portpendul. în jardiniere. Plantele floricole utilizate în popularea stâncăriilor trebuie să aibă o serie de particularităţi care să le asigure naturaleţea într-un astfel de mediu: talie pitică sau port târâtor. Efectul estetic al stâncăriilor este asigurat atunci când sunt respectate principiile de proiectare caracteristice şi când este ales judicios sortimentul de plante pentru ca decorul să fie asigurat tot timpul anului. grădini alpine. coloanelor). În tabelul 7. roz albastru roz. lila albastru alb alb. în acoperirea faţadelor unor construcţii sau în mascarea locurilor inestetice. alb alb violet alb alb albastru diferit alb. în apropierea căilor de acces.3.

purpuriu II-III continuu continuu continuu continuu Amenajarea apelor din spaţiile verzi este totdeauna completată de prezenţa vegetaţiei specifice. care au nevoie de sol umed dar nu suportă să stea în apă permanent. plutitoare şi subacvatice (submerse).Scilla bifolia Sedum spectabilis Sedum spurium Sempervivum tectorum Stachys lanata 15-30 30-45 10-20 15 20-50 flori frunze şi flori frunze şi flori frunze frunze albastru roz. Exigenţele diferite ale plantelor de apă necesită gruparea lor în următoarele categorii: a) plante de mal. lila roşu. b) plante acvatice. care suportă să stea direct în apă şi la rândul lor pot fi: de mlaştini. aleasă şi amplasată în funcţie de particularităţile plantelor şi criteriile impuse de stilul abordat. 100 .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful