You are on page 1of 269

PARTEA INTÎl PETROLUL Şl GAZELE NATURALE

1. BITUMENELE NATURALE

Prin bitumen natural se defineşte un amestec complex şi variabil de hidrocarburi gazoase, lichide şi solide, şi după gradul de predominare a unei faze bitumenele naturale pot fi lichide, gazoase sau solide.
1.1. ORIGINEA BITUMENELOR

Bitumenele naturale sînt foarte răspîndite în scoarţa terestră, în special in rocile sedimentare şi, în acest caz, sînt considerate că au origine organică (externă). Mai rar, bitumenele sînt întîlnite şi în rocile metami rfice şi eruptive şi în acest caz s-a considerat că au origine anorganica sau minerală (internă); prezenţa lor în aceste roci pune problema existenţei unei legături genetice cu acestea. L. Mrazec, prin analogie cu concepţia asupra provenienţei apelor din scoarţa terestră, a numit bitumenele din prima categorie hidrocarburi vadoase şi pe cele din categoria a doua hidrocarburi juvenile.
1.1.1. BITUMENE DE ORIGINE ANORGANICĂ (MINERALA SAU INTERNA)

Toate bitumenele din această categorie, fie ele în stare gazoasă, lichidă sau solidă, sînt legate de activitatea vulcanică şi trebuie considerate ca un produs de degazeificare a magmei. Se menţionează, spre exemplificare, că fumerolele vulcanilor Vezuviu şi Etna conţin 2,93% metan. în magma în curs de consolidare sau în magma consolidată sînt mari cantităţi de substanţe volatile în soluţii şi, adeseori, se găsesc şi hidrocarburi. Cînd magma se răceşte repede, ea conţine o mare cantitate de gaze care n-au putut fi eliminate complet, spre deosebire de cazul cînd magma se consolidează lent, în adîncime, şi gazele eliminate se dizolvă treptat în soluţiile apoase care se ridică spre suprafaţă, prin fisuri, şi ajung chiar la suprafaţă sub formă de izvoare termo-minerale. în cursul ascensiunii soluţiilor apoase, din acestea se depune o parte din substanţele minerale conţinute formîndu-se filoane, dar odată cu mineralele se separă şi hidrocarburile conţinute. L. Mrazec, plecînd de la această observaţie, a ajuns la concluzia că există hidrocarburi în zăcămintele filoniene. Produsele de degazeificare a magmei pot ajunge la suprafaţă sub formă de gaz carbonic asociat cu o cantitate mică de metan formînd mofetele. Cînd consolidarea magmei are loc la suprafaţă, produsul degazeificării se degajă sub formă de fumerole.

1.1.2. BITUMENE DE ORIGINE ORGANICA (EXTERNA)

în anumite condiţii, substanţa organică din rocile sedimentare se transformă în hidrocarburi care impregnează aceste roci. în lipsa oxigenului, materia organică, prin bituminizare se transformă în bitumen şi prin incarbonizare, în cărbune. Procesul de incarbonizare are loc în trei faze: turbificare, humificare şi incarbonizare propriu-zisă. în prima fază, de turbificare, celuloza, sub acţiunea bacteriilor anaerobe, se descompune în bioxid de carbon, metan, apă şi acizi solubili în apă. în această fază, substanţa vegetală, parţial transformată, reacţionează cu acizii şi dă naştere la turbă. în cea de a doua fază, de humificare, lignina este atacată de acizi şi transformată în acizi humici, care apoi trec în bitumene, iar în ultima fază, de incarbonizare, prin eliminarea apei şi a gazelor din humină, se ajunge la formarea cărbunilor humici. Uleiurile, cerurile şi răşinile care rămîn, se transformă în bitumene, din care se degajează cele volatile, iar cele fixe, rămîn în masa huminei şi astfel rezultă cărbuni mai mult sau mai puţin bituminoşi.
1.2. BITUMINIZAREA

Pe fundul apelor stătătoare dulci, sălcii sau sărate, în lipsa oxigenului, are loc descompunerea materiei organice, în special a grăsimilor, din care rezultă, în afară de metan, şi alte hidrocarburi, amoniac, hidrogen sulfurat etc. în procesul de bituminizare, soluţiile saline contribuie la saponificarea grăsimilor, iar silicea coloidală, argilele, etc, au rol de catalizator şi reţin produsele obţinute din descompunerea grăsimilor, ferindu-le de contactul cu oxigenul. Primul produs de transformare a materiei organice, depus pe fundul apelor sălcii sau sărate, este, după Polonie (1903), sapropelul, caracterizat ca un mîl unsuros, cu miros greu, format din materia organică în putrefacţie şi mîl mineral.
1.3. CLASIFICAREA BITUMENELOR NATURALE

O clasificare a bitumenelor naturale trebuie să ţină seama fie de legătura genetică de derivare naturală a diferiţilor compuşi şi materia primă din care rezultă, fie de starea fizică a lor, fie de legăturile fizico-chimice dintre bitumene şi roci. Cele mai cunoscute clasificări, după principiile enumerate sint cele întocmite de Ch. Engler, H. Hoefer şi L. Mrazec. Clasificarea Ch. Engler. în această clasificare, chimică-genetică, autorul pleacă de la anabitumene, considerate ca primul produs de transformare a materiei organice, în urma unui proces de fermentaţie anaerobă, şi deosebeşte cinci clase de bitumene şi anume: 1) Anabitumene — amestec de materie organică în diferite stadii de transformare şi de materie organică netransformată. în compoziţia anabitumenelor intră grăsimi, acizi graşi, parafine fosile, ozocherită, asfalt etc. 2) Polibitumene — produse de polimerizare şi de oxidare a anabitumenelor, insolubile la rece în solvenţii hidrocarburilor.

3) Catabitumene — produse rezultate din depolimerizarea anabitumenelor. Catabitumenele sînt reprezentate prin bitumenelo mobile ale şisturilor bituminoase şi sînt solubile în solvenţii hidrocarburilor. 4) Ecgonobitumene — care rezultă din depolimerizarea ana-poli-catabitumenelor, sînt solubile în solvenţii hidrocarburilor şi reprezentate prin bitumenele din petrolul brut şi gazele naturale. 5) Oxibitumene — produşi de oxidare a petrolului (asfaltul, ozocherita etc). Clasificarea Hoefer. Autorul, după starea fizică a bitumenelor, a deosebit trei grupe: — bitumene gazoase (gazele naturale), — bitumene lichide (petrolul), — bitumene solide (asfaltul, ozocherita, parafina etc). Clasificarea L. Mrazec ţine seama de legăturile fizico-chimice dintre bitumene şi roci şi consideră două grupe de bitumene: libere şi fixe. Din grupa bitumenelor libere fac parte hidrocarburile gazoase, lichide şi solide care ocupă porii rocilor fără să fie legate de sedimentul mineral. Ele sînt solubile în solvenţii hidrocarburilor, la rece, şi pot fi extrase prin încălzire şi presiune. Din grupa bitumenelor fixe sau nelibere fac parte hidrocarburile care sînt intim legate de sedimentul mineral. Ele sînt insolubile în solvenţii hidrocarburilor şi nu pot fi extrase decît prin distilare la temperaturi de peste 300°C.

1.4. RELAJIA DINTRE BITUMENE Şl CĂRBUNI

între incarbonizare — procesul de formare al cărbunilor — care se face pe seama materiei vegetale — şi bituminizare, la care iau parte atît grăsimile organismelor animale cît şi ale organismelor vegetale, este greu să se traseze o limită. Datorită faptului că, în natură, materia supusă procesului de transformare nu este complet diferenţiată, între bitumene şi cărbuni sînt termeni intermediari. Ca mod de geneză, cărbunii bituminoşi fac trecerea între incarbonizare şi bituminizare, prin aceea că bitumenele din aceşti cărbuni îşi au originea în uleiurile, cerurile şi răşinile materiei vegetale. Pentru bitumene se poate admite că materia vegetală a luat parte la formarea lor, dar nu în exclusivitate, spre deosebire de cărbuni, unde teoria originii vegetale este valabilă, în mod exclusiv.
1.5. TIPURI PRINCIPALE DE BITUMENE NATURALE

Petrolul (ţiţeiul) este un amestec natural, lichid şi inflamabil, de hidrocarburi gazoase, lichide şi solide, în care hidrocarburile gazoase şi solide sînt dizolvate în hidrocarburile lichide, formînd soluţii sau suspensii coloidale. în studiul zăcămintelor de petrol prezintă o deosebită importanţă, din punct de vedere teoretic şi practic, cunoaşterea tipurilor de petrol şi în această direcţie se cunosc o serie de clasificări, dintre care se menţionează clasificarea „Carpatică" a prof. C. Creangă (1961), care caracterizează ţiţeiurile prin două trăsături chimice de bază: 1) Compoziţia fondului de hidrocarburi. 2) Proporţia componenţilor: ceară, compuşi de natură asfaltică, compuşi cu sulf şi distilat pînă la 200°C. 9

Compoziţia fondului de hidrocarburi, respectiv totalitatea hidrocarburilor conţinute în ţiţei este dată de indicii structurali
o/ rt o/ rt o/ rt /ov-Jp> /o*-1 A-» /o'" A'

care exprimă distribuţia carbonului în structuri (%CP — «/o carbon parafinic, VfcCjf — Vo carbon naftenic, VoQ — °/o carbon aromatic). Caracterizarea calităţii ţiţeiului prin însuşirile de interes practic se face prin indicii de calitate: c(o/0 ceară), r(o/0 răşini+ °/o asfaltene), s(°/0 sulf), d(o/0 distilat în greutate pînă la 200°C). După compoziţia fondului de hidrocarburi au fost separate şapte clase de ţiţeiuri, definite şi delimitate pe baza variaţiei valorilor indicilor structurali, ţinîndu-se seama de modul cum influenţează caracterul chimic general componentele generale cunoscute cantitativ prin aceşti indici: I. Clasa de ţiţeiuri parafinice o/0C'p>72. II. Clasa de ţiţeiuri parafin-najtneice °/0Cp>50; Cp +C'v>-90. III. Clasa de ţiţeiuri parafin-aromatice %Cp>50; % CP-H/0C'4 >90. IV. Clasa de ţiţeiuri parafin-najten-aromatice %CP>50; CN>Cl4; V. Clasa de ţiţeiuri parafin-aromato-naftenice °/oCp >50; %C|4 >C|V; o/0c;v>10. VI. Clasa de ţiţeiuri naften-aromatice o/0Cp<50; VoC^ >%C^. VII. Clasa de ţiţeiuri aromato-najtenice o/0C'p<50; o/o C*A >% CJ^. Clasa I — ţiţeiuri parafinice — a fost definită numai prin caracterul parafinic, care predomină cu mult faţă de celelalte (o/ 0Cp>72). în clasele II şi III, pe lîngă caracterul parafinic, predominant, este important şi caracterul naftenic sau cel aromatic şi ţiţeiurile sînt denumite parafin-naftenice sau parafin-aromatice. Clasele IV şi V sînt definite prin toate cele trei caractere, cel parafinic fiind predominant. Indicii °/o C.v şi o/0 C', sînt ambii mai mari ca 10. Ţiţeiurile sînt parafin-naften-aromatice sau parafin-aromato-naftenice, după cum primul indice este mai mare sau mai mic decît ultimul. Clasele VI şi VII conţin ţiţeiuri în care carbonul parafinic este comparativ mult scăzut (°/0Cp<50), scăderea fiind marcată în denumirile claselor; ţiţeiurile se numesc naften-aromatice sau aromato-naftenice, după raportul de mărime al indicilor structurali corespunzători. în aceeaşi clasă, ţiţeiurile se deosebesc prin valorile indicilor de calitate, pe baza cărora au fost delimitate caracterele: neceros c<2; ceros c>2;. puţin ruşinos r<10; răşinos 10>r<25 (r= o/0 răşini + o/o asfaltene); asfaltos ?*>25; nesulfuros s<0,5; sulfuros s>0,5. Un ţiţei întruneşte numai trei din cele şapte caractere menţionate, ceea ce a dus la definirea a 12 grupe de ţiţeiuri: — ceroase — puţin răşinoase — nesulfuroase; — ceroase — puţin răşinoase — sulfuroase; — ceroase — răşinoase — sulfuroase; — ceroase — răşinoase — nesulfuroase; — ceroase — asfaltoase nesulfuroase; — ceroase — asfaltoase — sulfuroase; — neceroase — puţin răşinoase — nesulfuroase; — neceroase — puţin răşinoase — sulfuroase;
10

o/0c;4>io.

— neceroase — răşinoase — nesulfuroase; — neceroase — răşinoase — sulfuroase; — neceroase — asfaltoase — nesulfuroase; — neceroase — asfaltoase — sulfuroase. Rezultatele analizei de clasificare se exprimă prin formula de clasificare care conţine clasa, indicii structurali, grupa şi indicii de calitate, în exemplul dat se menţionează indicii structurali pentru ţiţeiurile din oligocenul de la Geamăna şi anume: Cp 63; C^ 20; C^ 17, respectiv, fac parte din clasa parafin-naften-aromatice, iar după indicii de calitate c=3,5%; r=5,6%; s=0,12%; d=42,3«/0; face parte din grupa ceroase-puţin răşinoase-nesulfuroase. Gazele naturale sînt produse ale descompunerii materiei organice în absenţa oxigenului şi în afară de metan ele conţin şi alte gaze. în depozitele sedimentare din „formaţiunea cu gaze" din Bazinul Transilvaniei, zăcămintele de gaze conţin în general: CH4 (98—99%); N (0,2— 0,8%); 02 (0,8--0,9o/0); He (0,001%). Unele zăcăminte de gaze din Bazinul Transilvaniei au concentraţii în metan pînâ la 99,9% şi sînt însoţite de cantităţi mici de etan, butan, propan, care nu depăşesc ordinul zecimilor de procente şi de hidrocarburi lichide uşoare (pentani, hexani, heptani) a căror concentraţie variază în jurul miimilor de procente. De regulă, în cantităţi de ordinul zecimilor sau sutimilor de procente se întîlneşte dioxidul de carbon şi azotul, dar se cunosc şi zăcăminte cu conţinut ridicat de dioxid de carbon, cum sînt unele zăcăminte situate în partea de est a Bazinului Transilvaniei (Cuşmed, Benţid, Tărceşti, Firtuş) şi în Bazinul Panonian (Pişcolt, Ciocaia—Diosig), în ambele cazuri zăcămintele sînt situate în apropierea eruptivului neogen. Metanul în cantităţi foarte mici se găseşte şi în rocile eruptive sticloase şi în gazele produse de activitatea vulcanică şi post-vulcanică. Un conţinut ridicat de C0 2 se întîlneşte în ţara noastră şi în zăcămintele de gaze sub care sînt orizonturi de lignit în curs de degazeificare (ca, de exemplu, zăcămintele din dacian din Depresiunea Precarpatică). Gazele naturale se împart în: — gaze neasociate, care se găsesc ca gaze libere în condiţii iniţiale ale unui zăcămînt ce nu conţine petrol; — gaze dizolvate, care în condiţii iniţiale de zăcămînt se găsesc dizolvate în petrol; — gaze asociate care se găsesc sub formă de gaze libere fie în acelaşi strat cu petrolul, dar formînd un cap de gaze (gaz-cap), fie că se găsesc în orizonturile superioare ale unei formaţiuni geologice şi sub ele sînt zăcăminte de petrol şi în acest caz ele formează „cupole de gaze" (boite de gaze). Gazele libere din zăcămintele de gaze sînt „gaze sărace", spre deosebire de gazele asociate cu petrolul şi care conţin între 30 şi 200 g gazolină/m3 şi se numesc „gaze bogate", care se dezbenz'mează înainte de a fi folosite prin ardere. Gazele care sînt asociate zăcămintelor de petrol pe lîngă metan (70— 90%), mai conţin etan (2—7%), propan (2—4%), butan (5o/„), C02 (0,5%), H2S pînă la 3% şi azot 2o/0. Smoala este produs rezultat din oxidarea şi răşinificarea petrolului naftenic şi uneori formează lacuri (Lacul Brea din Insulele Trinidad şi Lacul Bermudez din Venezuela). 11

O atenţie deosebită trebuie acordată valorificării şisturilor bituminoase şi nisipurilor bituminoase.Asfaltul este un amestec de hidrocarburi grele şi petrol oxidat. Parafinele fosile sînt produse ce provin din petrolurile parafinoase şi sint mai importante două varietăţi: hatchetita şi ozocherita (ceara de pămînt). şisturile disodilice din oligocenul Carpaţilor Orientali. insolubilă. şi o materie organică. aşa după cum reiese în cele menţionate mai jos. în special şisturile liasice de la Anina care conţin între 2 şi 20% ulei de şist şi a căror valorificare ca sursă de hidrocarburi este luată în considerare. Conţinuturi mai mici de ulei de şist. albertitul. Germania şi sînt zăcăminte de astfel de şisturi şi în alte ţări.950. care prezintă caractere ca ale cărbunilor bituminoşi. în procent mai mare. manjacul şi wurtzelitul. Estonă.S. sub formă de dop de asfalt care are rolul de rocă protectoare pentru zăcămîntul de petrol (cum este cazul zăcămîntului de petrol de la Solonţ din subzona externă a flişului). din care fac parte şi marnele albe bituminoase din oligocenul Carpaţilor Orientali. au şisturile disodilice din oligocen care. Aceste roci. gilsonitul. de asemenea. folosit drept combustibil energetic. în vederea obţinerii uleiului de şist.875—0. în această privinţă. Elateritul este o varietate de asfaltit ce are proprietatea de a fi elastic. Asfalt se mai găseşte în ţara noastră în nisipurile panoniene de la Derna (Bihor) şi în nisipurile daciene şi ponţiene de la Matiţa (Prahova). — marnoase. primul loc fiind deţinut de cărbuni. uneori. — cărbunoase. Uleiul de şist conţine peste 70% hidrocarburi nesaturate grele şi are o densitate cuprinsă între 0. cu varietăţile: bitumenul de Judeea. în categoria resurselor energetice. nisipuri şi. După natura sedimentului mineral şisturile bituminoase pot fi: — argiloase. afluent al Văii Slănicului de Moldova. calcare fisurate. prin distilare la temperaturi de 550—600°C dau un procent de peste 30% substanţe volatile. — calcaroase. în afară de substanţele bituminoase cu care sînt impregnate şi care sînt solubile la cald în solvenţii petrolului. Şisturile bituminoase prezintă importanţă prin aceea că ele formează obiectul unor explorări şi exploatări.R.S. conţin. în general de culoare neagră-brună. care prin condensare trec în ulei de şist şi ape amoniacale. Şisturile bituminoase (piroşisturile) sînt roci pelitice ce conţin polibitumene. grahamitul. considerată prin compoziţia ei ca un produs al unei bituminizări incomplete a materiei organice. numită kerogen. Şisturile bituminoase ocupă locul al doilea. în ţara noastră prezintă interes. Şisturile bituminoase sînt exploatate ca surse de ulei de şist în U. Se întîlneşte ca impregnaţii în gresii. de exemplu.S. în general. Şisturile bituminoase. ca.S. ultima se găseşte în ţara noastră pe Pîrîul lui Tudorache. P. — silicioase.. Asfaltitul este un bitumen mai compact decît asfaltul. F. Chineză şi R. respectiv de 2—5%. cum sînt şisturile menilitice din oligocenul Carpaţilor Orientali. vor fi valorificate. de culoare roşcată sau brună-ncagră şi din această categorie fac parte Kukersitele din calcarele ordoviciene din R. R. 12 .

0 575.4 8.8 b) 0. dar posibile din punct de vedere geologic.0 a) 232. Canada. a) cantităţi reduse. ** Resurse neidentificate.2 359.1—0.3 15.U. în tabelul 1 se prezintă estimaţiile făcute asupra reTabelul 1 Estimaţii asupra resurselor mondiale de şisturi bituminoase şi nisipuri bituminoase (conţinut util)* miliarde tone Resurse identificate I îl Resurse ipotetice** I II Africa America de Nord America de Sud Asia Europa Oceania Total mondial 15.0 2.5 Petrol 12.2 0.4—0.6 Se apreciază că hidrocarburile conţinute în resursele posibil exploatabile de şisturi bituminoase şi nisipuri bituminoase reprezintă 500 miliarde tone petrol.Estimări asupra structurii rezervelor şi resurselor de combustibili Rezerve1 (%) Resurse2 (%) Cărbuni 47.1 60.5 b) 66. pe glob). .4 Gaze naturale 6.0 497. I — randament în petrol: 0.0 124.9 a) 101.0 * Sînt avute în vedere atit resursele considerate în prezent exploatabile economic cît şi cele considerate în prezent neexploatabile economic.6 a) 14.3 b) 50.6 b) 1 349. b) nu există estimaţii. II — randament în petrol: 0.1 l/kg.0 10. şi nisipuri bituminoase i-.2 9.9 0.5 Şisturi bituminoase 34.04 l/kg. Cele mai mari resurse se găsesc în America de Nord (şisturi bituminoase în S.0 31.5 ori mai mari sînt resursele posibil a fi exploatate pentru petrol. respectiv de peste 2.1 2. în zone în care s-au făcut prospecţiuni geofizice.3 79.0 b) 246.A. unde se estimează că numai zăcămîntul de la Athabasca conţine mai mult petrol decît toate structurile petrolifere cunoscute pînă în prezent.

iar Tropsch şi Fr. în prezent. de asemenea. ORIGINEA PETROLULUI Şl A GAZELOR NATURALE Originea petrolului şi a gazelor naturale a preocupat oamenii de ştiinţă încă de la jumătatea secolului trecut. după care petrolul este de origină pur minerală. 1. Moissan (1896). în prezenţa unor catalizatori. Autorii au considerat că se pot obţine toate tipurile de hidrocarburi. iar procesul de prelucrare a acestora este destul de poluant. în urma reacţiei vaporilor de apă supraîncălziţi cu carburi metalice.1. chimiştii au susţinut originea anorganică (minerală) a hidrocarburilor. Sabatier şi Sanderens (1901) au obţinut hidrocarburi forminice. Ipatiev a obţinut petrol. iar geologii. în prezenţa Fe şi Ni redus. iar la temperaturi de circa 300°C au obţinut hidrocarburi ciclice nesaturate. aceste lucrări sint legate de regiuni cu depozite sedimentare şi nu de regiunile unde apar la suprafaţă roci eruptive sau metamorfice. Ni etc. admiţîndu-se ca hidrocarburile s-au format în scoarţa terestră ca urmare a unor reacţii chimice asemănătoare cu cele din laborator. la temperaturi înalte. în prezenţa vaporilor de apă. Co. de 14 .6. în urma rezultatelor obţinute în laborator. în urma acţiunii acidului carbonic asupra metalelor alcaline. V. 1. originea organică. Berthelot (1866) a obţinut hidrocarburi de tipul celor din petrol. sub presiune. IPOTEZA ORIGINII ANORGANICE (MINERALE) Această ipoteză se bazează. trecerea la valorificarea potenţialului energetic al şisturilor bituminoase ca şi a nisipurilor bituminoase este de foarte mare importanţă. Problema care s-a pus ulterior. Mendeleev (1877) a formulat o ipoteză. I.6. în general. au considerat şi ei că în scoarţa terestră există condiţii de a se forma hidrocarburi. în general. Cunoaşterea originii hidrocarburilor are importanţă practică deoarece permite dirijarea lucrărilor de prospecţiuni şi explorări în regiunile în subsolul cărora ar fi zăcăminte industriale de hidrocarburi. încălzind etilena. Cu toate că exploatarea şisturilor bituminoase este costisitoare. Prin hidrogenarea la rece a acetilenei. la temperaturi de 200°C au obţinut hidrocarburi naftenice. Din reacţia dintre acizi sau apă cu carburi metalice fierbinţi au fost. Haricikov şi H. Acetilena şi hidrogenul din scoarţa terestră provin în urma acţiunii apei asupra carburilor metalice sau asupra metalelor alcaline. obţinute hidrocarburi lichide (C. H. prin acţiunea acetilenei asupra metalelor reduse (Fe. Moissan). pe rezultatele obţinute în laborator.) a obţinut hidrocarburi lichide bogate în benzină. funcţie de natura catalizatorului. în urma rezultatelor obţinute prin cercetări de laborator D. a fost aceea de a se explica originea hidrocarburilor din acumulările industriale şi nu ivirile de hidrocarburi din rocile eruptive şi metamorfice.surselor mondiale ce ar putea fi obţinute din şisturile şi nisipurile bituminoase. Fischer au obţinut hidrocarburi. el formîndu-se în regiunile profunde ale scoarţei terestre. în cazul originii organice.

Aceşti troi geologi mai aduc ca argument în sprijinul originii anorganice. pînă la cele cu masă moleculară mare.la cele mai uşoare. prezenţa hidrocarburilor în învelişul extern al altor planete. considerată în sens larg. cu un conţinut mediu de elemente radioactive. Kudreavţev şi P. N. ulterior a acceptat ipoteza după care hidrocarburile din petrol îşi au sursa în masele magmatice. G. Ni. P.R.. — prezenţa Va. A. P. Porfiriev. Kudreavţev. MunteanuMurgoci (1926). A. După N. de-a lungul unor mari fracturi şi de care sînt legate zone de acumulare. a admis ipoteza originii vulcanice a acumulărilor de hidrocarburi. cantonate în rocile eruptive şi metamorfice fisurate. de unde. Kropotkin şi V.S. a vulcanismului magmatic şi cosmică. 15 . de către N. în concluzie se poate considera că ipoteza originii anorganice. Ei au estimat că 1 km3 de rocă poroasă. în rocile poros-permeabile.S. P. inclusiv de marea majoritate a geologilor din U. ajung pînă în depozitele sedimentare unde. ar putea da în 100 milioane de ani. în compoziţia petrolului. Lent şi Phyălla. Kropotkin. cuprinde următoarele ipoteze: a carburilor. formează zăcăminte de hidrocarburi. circa 1 milion tone hidrocarburi lichide. De asemenea şi aceşti autori au considerat că există condiţii în scoarţa terestră să se formeze hidrocarburi. Gr.R. concepţie la care s-a alăturat un alt geolog român. care iniţial a susţinut originea organică. nu poate răspunde obiecţiunilor care i se aduc. de-a lungul zonelor de fracturi. Co. Argumente şi contraargumente privind originea anorganică. că fumerolele conţin metan. Boutigny şi V. Cobălcescu (1827). Primul geolog român care s-a ocupat de originea petrolului. la presiuni înalte şi în prezenţa unor catalizatori (Fe. După cum va reieşi din cele ce urmează. în sprijinul originii anorganice (minerale) se aduc următoarele argumente: — prezenţa unor zăcăminte industriale de hidrocarburi.S. Sokolov au considerat că petrol se poate obţine prin acţiunea emanaţiilor radioactive asupra metanului. ca: La Coste. totodată. din oxid de carbon şi hidrogen chimic pur. în mediu fără aer. Kropotkin subliniază prezenţa. Porfiriev care consideră că petrolul s-a format din compuşii carbonului şi hidrogenului de origine magmatică. a compuşilor de carbon şi hidrogen. Această concepţie a fost susţinută în ultimii ani şi de alţi cercetători. P. Cu toate că ipoteza originii organice a petrolului şi gazelor a fost acceptată de geologii din toate ţările cu o industrie petroliferă dezvoltată şi cu o mare experienţă in lucrările de prospecţiuni şi explorare. produse de magmă. considerate a fi de origine internă. Co). acumulările de petrol şi gaze sînt cantonate în zonele marilor dislocaţii din fundament şi în zonele fracturilor de adîncime. A. a radioactivităţii. N. totuşi ipoteza originii anorganice a fost reluată în discuţie între 1955—1959 şi apoi în 1967 mi U. ipoteza originii anorganice (minerale) nu are argumente puternice care s-o impună şi. N. plecînd de la prezenţa dovedită. impregnată cu CH4. în corpurile cosmice şi în gazele emanate de vulcani. sub o presiune de 1 000 daN/m2. V. — posibilităţile de migrare a hidrocarburilor.S.

ce nu sînt însă compatibile cu prezenţa dovedită a porfirinelor. Rezultate identice cu ale lui Ch. Mailhe (1922). Sestapalov (1794) era adeptul originii animale. a considerat că algele marine reprezintă materia primă exclusivă pentru obţinerea petrolului. iar Kaliţki (1916). prin foraje. distilînd ulei de ficat de morun şi alte substanţe grase. Day şi Marcusson prin distilarea uleiului din ficat de morun.şi la o temperatură de 360—420°C. sub acţiunea unui ca16 . aceste ipoteze au fost completate pe bază de noi date de laborator. Laurent (1863) a obţinut hidrocarburi formenice prin distilarea acizilor graşi într-un curent de vapori de apă supraîncălziţi. în urma experienţelor făcute în laborator. animale şi vegetale. ca de exemplu vanadiu. dar de care nu sînt legate zăcăminte de petrol. 1. Contraargumente: — zăcămintele industriale din rocile eruptive sau metamorfice fisurate s-au format întotdeauna în urma unui proces de migraţie din învelişul sedimentar. — prezenţa vanadiului. Astfel. V. ca. prin distilarea săpunului din ulei de ficat de morun au obţinut. la o presiune de 200—250 N/m.6o/0 hidrocarburi gazoase. Engler au obţinut şi Lahman. de exemplu. consideraţi de unii cercetători.6. ulei de măsline. — pînă în prezent. Prin distilarea unui sapropel din alge monocelulare luat dintr-o lagună de pe ţărmul Mării Baltice. în secolul al XlX-lea. ulei de rapiţâ şi ceară de albine. Lomonosov (1757—1763) şi Berlondingen (1778) au căutat să explice formarea petrolului prin distilarea naturală a cărbunilor. Ch. Ch. M. Lanţul Hărghita-Căliman. iar Iienkel (1725) şi Hacke (1794) susţineau originea mixtă (animală şi vegetală). nichelului şi altor metale în cenuşa ţiţeiurilor nu este un argument în sprijinul originii minerale. un amestec de hidrocarburi asemănător ţiţeiurilor formenice. deoarece sînt plante care au proprietatea de a concentra unele metale. prin hidrogenarea uleiurilor animale sau vegetale. care accepta formarea acestuia pe seama plantelor sau a animalelor. — vulcanii noroioşi sînt semne ale degradării zăcămintelor de hidrocarburi şi emanaţiile de gaze ale acestora n-au legătură cu vulcanismul magmatic.4% hidrocarburi lichide parafinoase şi 14. iar Warren şi Storber (1865). De asemenea.2. Engler a obţinut 24.— emanaţiile de gaze ale vulcanilor noroioşi. în ţara noastră. au obţinut hidrocarburi gazoase şi hidrocarburi lichide de tipul petrolurilor formenice. Sthal (1899) a obţinut hidrocarburi din mîluri cu diatomee. Engler şi H. n-au fost întîlnite carburi ale metalelor alcaline sau alcalino-teroase care au fost folosite în laborator pentru obţinerea de hidrocarburi sintetice la temperaturi mai mari de 250°C. că au legături cu vulcanismul magmatic. Hoefer (1888). naftenice şi benzenice. IPOTEZA ORIGINII ORGANICE încă din secolul al XVIII-lea au fost emise ipoteze privind originea organică a petrolului. — se cunosc fracturi de mare anvergură de-a lungul cărora s-a deplasat magma şi s-au format lanţuri vulcanice.

de exemplu. formează materia primă pentru petrol. Fischer au arătat. creier şi nervi uscaţi.01%. Grăsimile vegetale şi animale reprezintă materia primă pentru formarea petrolului. — fosforul. — oxigenul este întîlnit în componenţa compuşilor organici ca acizi naftenici. în cele din California. Unii cercetători. dar numai ca gaz liber sau sub formă de compuşi binari şi nu în combinaţii complexe. în prezenţa silicaţilor de aluminiu. în concluzie se poate considera că toţi componenţii substanţelor organice. N. provine din materia primă organică din care s-a format petrolul. care sînt proprii numai compuşilor organici. ceara. celuloză. Andrusov (1908). D. ca amoniac. grăsimile şi răşinile din planctonul marin. fie sub formă de H 2S. la formarea hidrocarburilor. proteine etc. — colesterina se întîlneşte în regnul animal (în ficat. unde este în proporţie de 0. 2. 2) desoxofileritrina. tiofene sau mercaptani şi provine din descompunerea unor albuminoide. Porfirinele 1 şi 2 sînt de origine vegetală şi provin din transformarea clorofilei. Azotul poate proveni şi din emanaţiile vulcanice. Treibs în 1934. carne). ca: Pctonie (1903). în peşte. în prezent se cunosc o serie de argumente de ordin fizico-chimic şi geologic în sprijinul originii organice a petrolului. Mrazec (1922) a arătat importanţa planctonului marin ca materie primă pentru petrol. G. ca: grăsimi. iar 3 şi 4 sînt de origine animală şi provin din hemină şi au următoarele denumiri: 1) desoxofileritro-etioporfirină. Hoppe Seyler şi Fr. fie liber. patru tipuri de porfir ine. 3) mesoetioporfirina.talizator hidrogenat şi deshidratării a obţinut diferite tipuri de ţiţeiuri. la presiuni de 3 000 N/m2 şi temperaturi de 150°C. hemiceluloză. caracteristica regnului vegetal. H Hoefer (1907). Mihailovski (1906). R. admisă de marea majoritate a cercetătorilor din secolul XX. pus în evidenţă în unele petroluri. iar albuminele şi hidraţii de carbon au rol secundar. din grupa piridinei şi a chinoleinei. — sulful este întîlnit în petrol. P. în petrol. sînt substanţe cu o structură complexă cu patru nuclee de piroli în moleculă şi conţin Fe şi Va. 2 — Geologia zăcămintelor de hidrocarburi 17 . Colesterina şi fitosterina determină activitatea optică a petrolului. Hoefer. ca. I. o substanţă echivalentă colesterinei. iar celuloza şi 'iomi celuloza pot genera numai metan şi dioxid de carbon. Argumente de ordin fizico-chimic. prin produsele lor. N. derivaţi ai colesterinei şi fitosterinei. descoperite de A. 3 şi 4. 4) mesoporfirina. contribuind. Zelinski. fie sub formă de compuşi organici complecşi. Zuber. Din albuminoide. M. M. în compoziţia chimică a ţiţeiului intră o serie de elemente şi combinaţii care confirmă originea lor organică şi anume: — azotul este prezent fie liber. celuloza şi lignina sînt la baza formării cărbunilor. H. Gubkin (1916—1932) au susţinut originea mixtă (animală şi vegetală). Au fost puse în evidenţă. prin experienţe de laborator că. — porfirinele. contribuie la formarea hidrocarburilor naturale. denumite 1. acizi graşi şi aromatici. iar L. Baturin a obţinut hidrocarburi. I. V.

N-au fost găsite petroluri cu un singur tip de porfirine. iar cealaltă jumătate conţine de la 0. Mrazec. Din studiul zăcămintelor de petrol reiese că între ariile de răspîndire ale zăcămintelor de petrol şi ale dezvoltării rocilor eruptive şi metamorfice nu sînt raporturi geologice care să ateste că ele sînt legate din punct de vedere genetic. sau produse din transformarea substanţei organice. I. în petrol.n materia organică din care a rezultat petrolul. Macovei consideră că apele de zăcămînt previn din apa de constituţie a organismelor vii şi sînt un argument pentru originea organică a petrolului. luat de la adîncimca de 900 m. ca a clorofilei. el a migrat din cuvertura sedimentară. G. în ţara noastră. şi ca exemplu se menţionează dextronele-hormoni separaţi din uleiul de palmier şi flori de salcie. precum şi brom şi iod. s-au găsit în cantităţi mici. faţă de cea animală. care a constatat o scădere a conţinutului de porfirine la ţiţeiurile din pliocen faţă de cele din oligocen. în mîlul din Marea Neagră. se poate admite că temperatura la care au avut loc procesele de formare a petrolului n-a depăşit 250CC. argumente în sprijinul originii organice a materiei prime de petrol. Kinsburg-Karaghiceva şi K. dar în acest caz petrolul este în zăcămînt secundar. sînt. — originea apelor de zăcămînt care. 18 . Dacă se ia în considerare faptul că timpul geologic poate micşora temperatura necesară de reacţie. Prezenţa porfirinelor în petrol atestă că mediul în care a avut loc bituminizarea a fost reducător şi nu oxidant. fapt ce atestă contribuţia mai mare a materiei vegetale. după L. dînd culoarea verde. Porfirine au fost puse în evidenţă de Weber (1951—1955) în substanţele bituminoase din sedimentele recente ale Mării de Azov. deoarece ele sînt sensibile la oxidare şi în prezenţa oxigenului s-ar fi distrus.2 mg porfirine la 100 g petrol. Ele nu sînt stabile la temperaturi mai mari de 250°C. iar bromul şi clorura de sodiu arată originea marină a acestor ape. Apele sărate din zăcămintele de petrol conţin clorură de sodiu. studii asupra porfirinelor din ţiţeiurile româneşti au fost făcute de Ana Şerbănescu (1968). dar cele de origine vegetală sînt în cantitate mai mare decît cele de origine animală. de asemenea. cărbuni etc.A Treibs. a găsit că aproape jumătate din cele analizate conţin între 0. cu toate că sînt mai puţin rezistente la oxidare şi la descompunere sub acţiunea căldurii. care a studiat petrolurile din toate regiunile de pe glob. după ce fundamentul eruptiv sau metamorfic a căpătat însuşiri de rocă-rezervor. cunoscute la timpul respectiv. Iodul provine d. Rodionova (1936) au pus în evidenţă substanţe organice în proporţie de 35%.4 la 4 mg/100 g petrol. Se cunosc în scoarţa terestră roci eruptive şi metamorfice fisurate în care sînt acumulări de petrol. — resturi de organisme ca cele de alge. din care circa 10o/ 0 erau solubile în benzină. Au fost puşi în evidenţă derivaţi ai clorofilei din grupa porfirinelor din unele şisturi bituminoase ca şi în unele asfalturi. ceea ce arată că petrolul s-a format la temperaturi mai mici de 250°C. la formarea petrolului. Argumente de ordin geologic: — lipsa unei legături genetice între zăcămintele de petrol şi rocile eruptive şi metamorfice. — hormonii.004 şi 0. reprezintă resturi ale apelor bazinelor sedimentare în care au avut loc procesele de bituminizare. spori.

ar putea să se înmulţească atît de repede încît în opt zile să formeze o masă egală ca volum cu planeta noastră. Se cunosc zone cu un fitoplancton bogat. dacă ar avea condiţii favorabile de dezvoltare. sursa cea mai importantă de materie primă organică este reprezentată prin alge unicelulare.1. V.2. :* 19 . poate da anual 60 miliarde tone de carbon organic. Smith. în pereţii celulelor algei Elaeophyton s-a observat o cantitate de ulei sau substanţă uleioasă. MATERIA PRIMA Materia primă organică din a cărei transformare au rezultat bitumenele îşi are principala sursă în fito şi zooplanctonul marin şi salmastru. MATERIA PRIMA ORGANICA FURNIZATA DE FITOPLANCTON Fitoplanctonul. care are o grosime de circa 80 m. diatomeele cunosc o foarte mare dezvoltare. rezultat prin fotosinteză. Planctonul. fitoplanctonul din zona eufotică. 2. unde se dezvoltă peridineele şi chromaceele. cum sînt diatomeele. A. adusă de organismele superioare marine şi cea de a treia sursă. în cazul cînd ele ajung în apă dulce. prin produsele provenite din descompunerea substanţelor vegetale.5 kg substanţă organică deshidratată pe metru pătrat. în pustulele lor. S-a estimat că o diatomee. cantităţi foarte mari de substanţă organică şi oxigenul degajat în urma acestui proces. punînd în libertate globulele de ulei. după P. prin fotosinteză. la care se mai adaugă contribuţia. foloseşte dezvoltării vieţii animale şi vegetale. 3) procesele de transformare a materiei organice în hidrocarburi naturale. ulei sub formă de globule şi s-a estimat că circa 50o/0 din volumul diatomeelor este format din globule de ulei. Zernov. Datorită dezvoltării fitoplanctonului. iar în unele mări. FORMAREA PETROLULUI Şl A GAZELOR NATURALE Admiţîndu-se că petrolul şi gazele naturale sînt de origine organică se pune problema cunoaşterii următoarelor principale probleme: 1) materia primă organică din a cărei transformare s-au format hidrocarburile. Diatomeele conţin. prin flagelate.1. reprezentată de domeniul continental. După S.1. 2) condiţiile geologice în care au avut loc acumularea şi conservarea materiei organice. acestea se sparg. în planctonul unor mări se dezvoltă cantităţi foarte mari de alge ceea ce face ca apa să ia culoarea algelor respective. de valoare mai mică. 2. produce anual pe platformele continentale între 1 şi 2. din cauza presiunii osmotice din pustule. acesta produce. mai redusă. formează „Mare Sporco" din Adriatica. Arhipelagul Indiilor unde se dezvoltă oscilăriile. Unii geologi americani consideră că diatomeele au format materia primă organică pentru o mare parte din zăcămintele de petrol din California. Mase gelatinoase de diatomee. din care se degajă oxigen. ca de exemplu în Marea Roşie.

De asemenea. datorită atît cantităţii cît şi uşurinţei de a se transforma în hidrocarburi. hemiceluloză şi lignină.80 m. a peştilor şi stratul de cadavre de peşti se întindea pe o lungime de 500 km. Unul din principalele argumente că regnul animal din mediul marin a fost sursa materiei prime organice din care s-a format petrolul este asocierea hidrocarburilor cu depozitele sedimentare. în primul rînd. în apropierea insulei Terra Nova. sub formă de soluţii sau de dispersii coloidale. reprezentate prin grăsimi. din punct de vedere cantitativ. în masă. organismele bentonice. de către apele curgătoare.2O7) şi acidul ulmic (C2oH14Of)). cea mai însemnată. MATERIA PRIMA ORGANICA FURNIZATA DE ZOOPLANCTON Ca sursă de materie primă. 2. Se consideră că o parte din ţesuturile organismelor au fost descompuse şi transformate în hidrocarburi. prin peşti. Studiile diferitelor sedimente au furnizat informaţii asupra conţinutului lor în organisme şi în special asupra compoziţiei materiei organice pe care aceste sedimente le conţin. ceruri. în regiunile de mlaştină. aciduLgeic (C20H.2. MATERIA ORGANICA NEMARINA Sursa de materie organică nemarină. în zona de întîlnire a curentului Labradorului cu curentul Golfstream. prin celuloză. ca: acidul humic (C^H^Og). formează o sursă de materie organică dar mai puţin importantă. lipoidele. bogate în fosile.2. ca: moluşte. Un argument deosebit de important în sprijinul concepţiei că materia organică din a cărei transformare s-a format petrolul este furnizată de regnul animal din mediu marin este bogăţia vieţii din acest mediu. în afară de plancton este nectonul care furnizează în special peşti. o lăţime de 100 km şi avea o grosime de 1.1. un rol important îl au. Ca exemplu care să ilustreze contribuţia nectonului. după care urmează hidraţii de carbon. în sprijinul acestei concepţii este faptul că s-au găsit fosile pline cu lichide ce au o compoziţie asemănătoare petrolului. care rezultă din descompunerea lentă a ligninei. mai ales în mlaştinile de la tropice se formează cantităţi mari de acid humic. Hasemann a demonstrat relaţia din punct de vedere genetic dintre petrol şi humus. Schimbarea de temperatură şi amestecul de apă dulce cu apă sărată pot cauza precipitarea materialului organic.1. s-a produs moartea. la formarea materiei prime organice. Lipoidele şi albuminele au un rol primordial în formarea hidrocarburilor. corali etc. rămînînd numai scheletele sub formă de fosile.3. comparativ cu fitoplanctonul şi nectonul. răşini şi albuminele. 20 . se consideră că o formează substanţele de humus. în oceane. Analizele de laborator au stabilit că în formarea hidrocarburilor naturale. El a descompus asfalt şi hidrocarburi din unele zăcăminte situate de-a lungul Floridei şi a stabilit că hidrocarburile din aceste zăcăminte conţin acid humic. care sînt aduse. reprezentate prin proteine şi proteide. se menţionează că în anul 1892.

în schema respectivă. parţial descompusă. bogată în plancton şi necton. în lagună se depun şi sedimente minerale fine care ajung pe fundul ei. Prin coborirea pragului submarin se reia legătura cu marea deschisă sau cu oceanul de unde vine un nou aport de apă odată cu organisme vii şi acest proces se poate repeta. în urma unor procese de diageneză devin roci generatoare de hidrocarburi. cu salinitate ridicată. 1. datorită evaporării intense a apei. datorită unei salinizări puternice. 1 — apă bogată în plancton. sînt separate două pături de apă. în mare. din a cărei transformare au rezultat hidrocarburile. unele delte şi. peste sapropel poate fi întîlnită sare. cărbunoase. numite sapropeluri. ca urmare a unei intense evaporări. In pătura de apă superioară. Cadavrele organismelor din plancton cad în cea de a doua pătură de apă. conservare şi transformare a materiei organice. mai rar. în special sub acţiunea acestor bacterii. separate de ocean prin praguri înalte submarine. calcaroase şi. 3 — sapropel. saturată cu HoS produs de bacteriile desulfurante şi care asigură caracterul reducător al mediului. Aceste mîluri bogate în substanţă organică. pătura superioară de apa a lagunei primeşte un aport de apă bogată în placton şi necton din marea deschisă sau din ocean. în general. Fig. salinitatea creşte şi organismele mor în masă. în mările interne. în care nu trăiesc vieţuitoare. Aceste regiuni sînt întîlnite în lagune. tot datorită mişcărilor de oscilaţie. în această pătură în care sînt bacterii anaerobe. au fost şi sînt realizate în regiuni lipsite de oxigen. marnoase. Pragul submarin poate fi exondat. aerată. silicioase.2. are loc o intensă şi selecţionată viaţă planctonică (fig. Secţiunea schematică a unei lagune în care poate avea loc formarea bitumenelor: 21 . în perioadele cînd laguna este închisă. 2 — apă lipsită de oxigen. fiorduri. Sedimentul trebuie să fie abundent şi să asigure protecţia şi îngroparea rapidă a substanţei organice. Laguna este în legătură cu oceanul sau marea deschisă prin strîmtori şi cînd pragul submarin este scufundat. în aceste regiuni are loc o stratificare a apei şi păturile de apă de la fund sînt lipsite de oxigen. lipsită de oxigen. punîndu-se în libertate C02 şi H2S care se dizolvă în apele de pe fund. Sedimentele formează mîluri care pot fi argiloase. cu salinitate mărită. cu salinitate normală. organismele planctonice moarte intră în descompunere. 1). ceea ce duce la o acumulare intensă de materie organică. cu H^S. datorită mişcărilor de oscilaţie. în acest caz. ceea ce duce la întreruperea temporară a legăturii cu marea deschisă sau cu oceanul. şi cu o salinitate normală. Odată cu materia organică. Fulda a reprezentat secţiunea schematică a unei lagune care întruneşte condiţiile de acumulare.2. golfuri. CONDIŢIILE GEOLOGICE DE ACUMULARE A MATERIEI ORGANICE Condiţiile geologice de acumulare a materiei organice.

în mările deschise resturile organismelor sînt descompuse chiar de la suprafaţă şi pînă la adîncimea unde este prezent oxigenul.De asemenea.02—0. ele ajung în proporţie mult mai mare în sediment. 2. în aceste condiţii are loc oxidarea materiei organice. de la adîncimi de peste 1 000 m. de aceea.3. Marea Neagră. se poate face în următoarele condiţii geochimice: 1) în prezenţa oxigenului. cu evaporite reprezentate prin dolomite sau anhidrite sau cu formaţiuni de recife. conservarea şi transformarea materiei organice în hidrocarburi. pe fundul căreia A. respectiv de circa 100 ori mai multă materie organică. 22 . CONDIŢIILE GEOCHIMICE DE TRANSFORMARE A MATERIEI ORGANICE ÎN BAZINELE DE SEDIMENTARE Transformarea materiei organice. 2. care trece în produse gazoase ce se pierd fie în atmosferă fie în apele de circulaţie. ajung la fund numai 0. distanţa parcursă de cadavrele organismelor pînă la fund este mai mică şi. are loc aerarea apei. Condiţii optime de acumulare şi de conservare a materiei organice pot avea loc în ape de mică adîncime şi în lipsa curenţilor. TRANSFORMAREA MATERIEI ORGANICE IN PREZENŢA OXIGENULUI Această transformare are loc în cazul depunerii materiei organice în bazine nu prea adînci şi în care. Un factor important în determinarea condiţiilor de acumulare şi conservare a materiei organice îl constituie forma bazinului şi relieful fundului bazinului. datorită unei circulaţii active. Dacă în largul oceanelor. cu rolul sedimentului mineral şi al radioactivităţii rocilor în transformarea materiei organice.05% din totalul materiei organice provenită din plancton. 2) cu acces limitat de oxigen. în bazinele de sedimentare. sediment ce protejează de oxigen materia organică supusă transformării.3. în lagune se observă o asociere a depozitelor sedimentare în care este materie organică.2. Trebuie menţionat că numai o foarte mică parte din cantitatea de materie organică din lagună ajunge să se depună pe fundul ei în sedimentele minerale care formează mîluri. după estimările făcute. întruneşte condiţiile unui bazin în care pot să aibă loc acumularea. în zonele de şelf. în general. PROCESELE DE TRANSFORMARE A MATERIEI ORGANICE Procesele de transformare a materiei organice trebuie studiate în legătură cu condiţiile geochimice de transformare a acesteia. Arhanghelski a găsit mîluri cu pînă la 35% substanţă organică. în zona seifului continental se depune între 2 şi 5o/0 din cantitatea totală de materie organică din plancton.3. D.1. cu rolul bacteriilor. 2. într-un mediu reducător de sedimentare a unui material abundent care. 3) în lipsa totală a oxigenului. poate să compenseze scufundarea fundului bazinului.

4. în primul stadiu. Oxigenul transformă produsele cele mai puţin stabile ale materiei organice întîlnite la suprafaţa sedimentului care au rezultat datorită acţiunii bacteriilor anaerobe.3. 2. în cel de al doilea stadiu. unde nu este aflux de oxigen. în general. ROLUL BACTERIILOR în procesul de transformare a materiilor organice se disting două stadii şi anume: biochimic şi geochimic. biochimic. Produsele lichide şi gazoase se pot pierde în lipsa unui înveliş protector.. bituminizarea materiei organice este încetinită şi se pot pierde produsele gazoase şi lichide. iar produsele solide formează roci fine. luată din depozite sedimentare marine care imediat după ce a fost extrasă conţinea 20 mg de hidrocarburi lichide la 100 g probă. celuloza şi acidul lactic. transformarea materiei organice se face sub influenţa presiunii. descompunerea materiei. H şi N liber. Cînd scufundarea bazinului este lentă sau în cazul cînd au loc ridicări şi scufundări ale acestuia şi lipseşte un înveliş protector. în sedimentul fin. după cîteva zile. care este de durată mult mai mare decît primul stadiu. transformarea materiei organice se face în condiţii anaerobe. şi în bazinele care se scufundă mai lent. fie datorită aerării stratului de apă.2. geochimic. pentru ca ele să dispară. transformarea materiei organice se face sub influenţa bacteriilor anaerobe care reduc sulfaţii şi descompun albuminele.3. situat în adîncime. NH3. 2. care mai tîrziu devin şisturi bituminoase. iar lichidele şi gazele care rezultă din acest proces migrează în rocile permeabile din complexele sedimentare. temperaturii şi timpului şi acest stadiu corespunde fazei de distilare a produselor rezultate din stadiul biochimic. solide. în primul caz. TRANSFORMAREA MATERIEI ORGANICE IN CONDIŢIILE ACCESULUI LIMITAT DE OXIGEN Aceste condiţii sînt întîlnite în lacuri. acesta mai este adus fie de particulele minerale. cînd lipseşte o circulaţie activă a apei. Celelalte bitumene vor fi reţinute de sedimentele fine.5. care în timp devin şisturi bituminoase. în afară de oxigenul conţinut de materia organică. TRANSFORMAREA MATERIEI ORGANICE IN CONDIŢIILE UNEI LIPSE TOTALE A OXIGENULUI Aceste condiţii sînt întîlnite în bazinele care se adîncesc destul de repede şi. Cercetările lui Zo Bell pe o carotă mecanică.3. lagune şi mlaştini nu prea adinei. unde se vor forma acumulări de hidrocarburi. C02. dar în general sub 200°C (stadiu geochimic). 23 . s-ar putea admite rolul bacteriilor în procesul de transformare a materiei organice în produşi mai apropiaţi de petrol (stadiu biochimic) şi producerea de hidrocarburi de petrol.3. uneori. bacterial. în cea mai mare parte. atestă capacitatea unor bacterii de a descompune hidrocarburile. prin procese de hidrogenare. Ca rezultat al acestui proces de transformare se degajă CH. într-un mediu anaerob reducător este mult mai activă la început. la presiuni de cîteva sute de atmosfere şi la temperaturi corespunzătoare adîncimilor respective.

cînd se formează hidrocarburi de petrol. în urma unor procese de hidrogenare ce au loc la temperaturi sub 200°C. trece într-un proces-stadiu mai îndelungat. 24 .S-ar putea afirma că procesul de formare a petrolului este un proces biochimic în stadiul iniţial de transformare a materiei organice. geochimic. care în timp. Procesele de transformare care au loc în stadiul biochimic uşurează transformările din stadiul geochimic.

După Baturin. mai departe. uşor solubili în apă şi aminoacizi superiori. Stadnikov. prin acizii graşi inferiori. :>stanţe aponiibile ' Acizi naftenici Gaze Gaze Hidrocarburi de petrol 25 . Stadnikov şi V. După G. au întocmit scheme de transformare biochimice şi geochimice ale acestora în hidrocarburi de petrol. iar grăsimile. 2). Tabelul 3 Schema de transformare a materiilor organice după Kinsburg-Karaghiceva Materia organică Hidraţi de carbon 4- Grăsimi Albumine Apă Gaze l Gaze Apă Aminoacizi superiori greu solubili in apă Acizi graşi inferiori Su l ne s fic < Acizi graşi superiori Acizi graşi inferiori . Baturin. 3). Acestea prin hidroliză se separă în aminoacizi inferiori. trec în gaze. Aminoacizii superiori cu lignina ar da un produs care se poate transforma în hidrocarburi parafinice. care reprezintă sursa principală a materiei organice din care rezultă hidrocarburi de petrol. care. plecînd de la diferiţi componenţi de bază ai materiei organice. prin grăsimi. după care rolul principal în formarea hidrocarburilor de petrol îl au grăsimile. prin acizii graşi superiori şi acizii naftenici trec în hidrocarburi de petrol (tab. aromatice. P.G. După această schemă hidraţii de carbon şi albuminele. lipoidele. printr-un proces de distilare la temperaturi nu prea mari (100— 150°C) (tab. L. albuminele. L. prin saponificare trec în acizi graşi. iar acestea prin hidrogenare dau hidrocarburi de petrol (tab. reprezintă sursa principală. greu solubili. naftenice. trec în cetone. O altă schemă biochimică a fost întocmită de Kinsburg-Karaghiceva. prin proteine. 2) şi la presiuni de cîteva sute atmosfere.

devenind impermeabilă.în problema genezei petrolului trebuie menţionat că după unii cercetători tipurile de petrol diferă după compoziţia chimică a materiei organice din care s-au format. Lind. în acest fel argilele se transformă în roci protectoare care opresc accesul oxigenului.3. în contact cu apele dulci. 2. Dobrianski (1963) care a dat o schemă de transformare a petrolului în zona de catageneză. Lazarovici. cauza principală care a conclus la prezenţa diferitelor tipuri de ţiţeiuri constă în proprietatea de adsorbţie selectivă a unor zeoliţi care au reţinut într-un anumit procent unele tipuri de hidrocarburi. ce formează mîluri. Glocker (1926—1930). Prodan (1983).6.7. K. datorită cantităţii mari de materii organice conţinute. W. încetinind astfel procesul de oxidare a acesteia. Tissot (1966) consideră că argilele pe lîngă rolul de catalizator au şi rolul de a absorbi materia organică. în continuare. favorizînd astfel procesul de descompunere a substanţei organice în condiţii anaerobe şi produsele de transformare se acumulează în sedimente. toate petrolurile au avut un caracter parafinic din care s-au diferenţiat toate celelalte tipuri. Substanţa organică astfel protejată suferă. D. iniţial. El a considerat că argila calcică adusă de către fluvii în mări. se depune şi sedimentul mineral. argila sodică. 2. un caracter pregnant nafteno-aromatic. Cercetările privind rolul radioactivităţii în transformarea compuşilor organici în hidrocarburi au avut la bază constatarea că rocile generatoare şi unele roci rezervor prezintă radioactivitate. B. După C. care protejează această substanţă de accesul oxigenului. în bazinul de sedimentare. Beca. Shepard (1946). sub influenţa bacteriilor procesul de descompunere. Sedimentul mineral. Problema transformării petrolului primar nu este încă elucidată şi în continuare este în atenţia cercetătorilor. Mund şi Koch (1924). Taylor a fost criticată deoarece nu explică în ce mod argila sodică din apa mării ajunge din nou în contact cu apa dulce. sînt considerate ca roci generatoare de hidro26 . de asemenea. INFLUENŢA RADIOACTIVITĂŢII ROCILOR ÎN TRANSFORMAREA MATERIEI ORGANICE IN PROCESUL DE FORMARE A HIDROCARBURILOR Cercetările întreprinse în direcţia cunoaşterii fenomenelor radioactive care influenţează transformarea materiei organice în procesul de formare a hidrocarburilor a format încă cu zeci de ani în urmă o preocupare a oamenilor de ştiinţă şi în această direcţie se cunosc rezultatele obţinute de Kohlhorster (1924).3. Taylor a arătat importanţa pe care o au mîlurile argiloase în procesele de transformare biochimice anaerobe. S-a considerat că. petrolul naftenic-aromatic trece evolutiv la tipul parafinic. ele au avut un caracter parafino-naftenic. exclusiv datorită temperaturii. Dar s-a emis şi ipoteza că. în cazul cînd în apele bazinului nu sînt curenţi. După A. F. Dar teoria lui M. ROLUL SEDIMENTULUI MINERAL Odată cu substanţa organică. După cum este cunoscut. K. C. iniţial. respectiv sedimentul nu este deranjat. argilele şi marnele. în procesele do transformare geochimică a materiei organice are rolul de catalizator. se transformă în argilă hidrolizată. Hess (1947) şi alţii. V. Sokolov (1936). în general. trece în argilă sodică prin înlocuirea calciului cu sodiu şi. M. iar după alţi cercetători. Bardwell. Rogers (1930).

cum ar fi descărcările electrice. a rezultat o hidrocarbură ciclică (ciclohexan). se găsesc elementele radioactive principale (uraniu. iar prin bombardarea acidului naftenic cu particule a.tiin S. foarte radioactive aparţinînd unor formaţiuni geologice vechi. în plus. calcare impure. sub acţiunea acestor radiaţii.. (i şi razele y emise în timpul dezintegrării spontane a elementelor radioactive şi materiile organice. în urma bombardării cu particule a a acizilor graşi. comparativ cu nisipurile. s-a ajuns la concluzia că dezintegrările radioactive care au loc pot provoca descompunerea compuşilor organici în hidrocarburi. întîlnite în petrol. a avut loc o creştere progresivă a acestui raport. s-au obţinut hidrocarburi parafinice. Aceleaşi studii făcute asupra hidrocarburilor lichide au arătat procente similare de hidrogen şi o cantitate ceva mai mare de hidrocarburi nesaturate.A. ele au dovedit o radioactivitate mult mai mare. thoriu.U. conţinutul de hidrogen sa fi crescut şi respectiv să se fi format ţiţeiuri din ce în ce mai grele. astfel de diferenţe există între formaţiunile mai vechi şi mai noi. în argile. cu excepţia 27 . în urma cercetărilor făcute în laborator de Lind şi alţii asupra reacţiilor care au loc între particulele a. radiaţiile a şi radiaţiile ultraviolete. cu toate că acestea nu sînt întîlnite în petrolurile brute decît în cantităţi neînsemnate. Dar posibilităţilor de transformare a materiilor organice sub influenţa radioactivităţii s-au adus obiecţiuni şi una din obiecţiuni constă în aceea că sub influenţa radiaţiilor g are loc spargerea atomului de hidrogen din petrol ceea ce ar fi însemnat ca în cursul erelor geologice. sub formă de izotopi activi ai K40. a rezultat un mare procent de hidrogen şi de hidrocarburi nesaturate. Prin bombardarea metanului şi a altor hidrocarburi gazoase cu particule a. la presiunile şi temperaturile din zona superioară a scoarţei terestre şi în prezenţa unei cantităţi mici de energie chimică. ape de zăcămînt. în medie. Russell (1945) a constatat că marnele din paleozoic au. Rezultatele obţinute sînt semnificative. este necesar un timp geologic destul de îndelungat pentru a se forma pe această cale zăcăminte de hidrocarburi. Ca exemplu sînt date marnele de Autrim-Chattanooga-Woodford din mississippianul şi devonianul superior . cu un raport mare între hidrogen şi carbon. avînd în vedere că eficacitatea acestui proces este redusă şi viteza de transformare a materiei organice este foarte mică. potasiu). O a doua obiecţiune care se aduce posibilităţii de transformare a materiilor organice sub influenţa radioactivităţii constă în aceea că sînt unele marne negre. substanţe organice. sub forma de particule p şi raze 7 este mai mică decît a particulelor ot emise de uraniu şi thoriu. care conţin şi resturi organice. Dar. nisipuri şi gresii (asociate cu minerale grele). ca de exemplu acidul palmitic (C15H3iCOOH). în urma analizelor făcute din punct de vedere al proprietăţilor radioactive. marne. o radioactivitate mai mare decît marnele din terţiar şi că. în general. pe care o emite. deoarece anumiţi acizi graşi au fost identificaţi în materiile organice din depozitele sedimentare. în realitate.carburi şi. După Lind. orice compus din seria parafinelor poate fi transformat în hidrocarburi complexe. care au un conţinut ridicat de materii organice. gresiile şi calcarele argiloase sau marnoase şi această constatare trebuie luată în considerare. ale căror viteze de dezintegrare şi energie. la transformarea materiilor organice. Autorul consideră că în afară de energia chimică pot interveni şi alte energii.

trebuie de menţionat că. care au fost dizol28 . de regulă de culoare închisă. Existenţa unora din aceste cinci condiţii poate fi pusă în evidenţă încă din etapa de prospecţiune a unei suprafeţe în subsolul căreia este probabil sau posibil să existe zăcăminte de hidrocarburi. Lipsa uneia din aceste cinci condiţii împiedică formarea unui zăcămînt de hidrocarburi. mai ales. Fără însă a se exclude posibilitatea ca zonele în care sînt acumulări de gaze naturale s-ar datora unor procese radioactive.cîtorva zone în care sînt acumulate gaze naturale iar conţinutul de petrol este minim sau nul. cafenie-brună. în bazinul de sedimentare. în etapa de exploatare. ROCI-MAMĂ (GENERATOARE) Prezenţa acestor roci dă indicaţii asupra existenţei unui facies de care ar fi posibil sau probabil să fie legate zăcăminte de hidrocarburi într-o regiune. sînt lipsite de schelete calcaroase. 3. care ar fi fost distruse. şi din a cărei transformare au rezultat bitumene naturale libere şi fixe. Dacă procesele de transformare a materiilor organice sub influenţa radioactivităţii ar fi avut loc încă din devonian. care să menţină hidrocarburile lichide sau gazoase într-un echilibru stabil. 2) posibilităţile de migrare a hidrocarburilor de la roca mamă la roca rezervor (magazin). uneori şistoase. sînt indicii însă că aceste acumulări de gaze s-ar putea datora şi altor cauze. 5) existenţa unui aranjament structural (tectonic). în procesul de transformare a materiei organice. FORMAREA ZĂCĂMINTELOR DE PETROL Şl DE GAZE Formarea zăcămintelor de petrol şi de gaze este condiţionata de: 1) existenţa rocilor mame (generatoare) de hidrocarburi. dacă iniţial rolul temperaturii era acceptat. în timp s-a considerat că temperaturile mai mari de 200°C nu sînt compatibile cu prezenţa porfirinelor în petrol. neregularitatea acestor acumulări. 3. Toate cele cinci condiţii sînt bine cunoscute în etapa de explorare şi. 4) existenţa rocilor protectoare care determină şi protejează închiderea acumulărilor de petrol sau de gaze în cuprinsul rezervoarelor. din cauza bitumenelor fixe. ar fi fost de aşteptat ca astfel de marne să nu mai conţină de loc materii organice sau să fie în cantitate foarte mică. care să aibă capacitatea de acumulare a hidrocarburilor. 3) existenţa rocilor rezervor. stratigrafie sau litologic. care nu sînt în concordanţă cu uniformitatea radioactivităţii şi cu conţinutul ridicat în materii organice ale marnelor respective. Prin roci mamă de hidrocarburi se definesc rocile care s-au format din sedimentul mineral depus odată ca materie organică. Rocile-mamă se caracterizează prin aceea că sînt fine.1.

Patnode (1942). Metoda Louis-Khalifeh (1958) are la bază puterea reducătoare R a rocii raportată la proporţia de carbon organic din rocă. rocile analizate sînt roci-mamă. dintre care unele par să conducă. Aceste caractere uneori sînt destul de greu de precizat. conţinutul de CaC03. în cazul cînd la rocile studiate. După această metodă. neutralizat de 100 g rocă. coeficientul de reductibilitate. uneori. nu are un domeniu mare de aplicabilitate. cantitatea de substanţă volatilă ce se extrage din rocă. cît şi cu litofaciesul şi structura rocii. reprezentat prin raportul 100 N : R. se consideră că materia organică din roca respectivă s-a transformat în proporţie mare în hidrocarburi. acest indice are valori mari. azotul nu este caracteristic pentru bitumene. Unele roci-mamâ conţin schelete de microorganisme silicioase şi prezintă eflorescente de sulfaţi şi cristale mici de pirită. cum este în petrol.vate de acidul carbonic rezultat din procesul de descompunere a materiei organice. conţinutul în carbon. Rocile-mamă de hidrocarburi. sărate. D. Cînd „numărul lui Trask şi Patnode" este mai mic de 5. se poate 29 . au în vedere „indicele de preferinţă al carbonului". Metoda Bray-Evans (1961). exprimată prin numărul de cm3 de acid cromic cu concentraţie de 4%. autorii au completat metoda. valori care cresc cu cît scade procentul de carbon neoxidat. Trebuie făcută menţiunea că „numărul Trask şi Patnode" variază atît cu faciesul geochimic al rocii. acele roci pentru care „numărul Trask şi Patnode" este mai mare de 8. De asemenea. volatibilitatea (V). în care: N reprezintă conţinutul în azot al rocii. Aceeaşi autt»ri. compoziţia granulometrică. feruginoase. Perrodon să considere că metoda „Trask şi Patnode". P. la unele concluzii mai puţin sigure. aproape de 1. rocile-mamă sînt însoţite de izvoare sulfuroase. ceea ce acondus pe A. adesea. culoarea. pornind de la analiza hidrocarburilor din mîlurile marine actuale şi a hidrocarburilor din petrol. R — puterea reducătoare a rocii. raportul între conţinutul de carbon şi coeficientul de reductibilitate. raportul între volatilitate şi coeficientul de reductibilitate. care exprimă gradul de convertire a materiei organice în hidrocarburi şi care variază invers proporţional cu raportul dintre materia organică solubilă şi totalul materiei organice din roca studiată. în timp. consideră că o rocă-mamă se caracterizează printr-un raport parafine impar/n-parafine par. sînt posibil roci-mamă rocile pentru care acest număr este de 6—7 şi nu sînt roci mame. în general. în zonele de afloriment.2. uneori. menţionîndu-se numai concepţia de la care s-a plecat. estimate între 1 şi 1. Alte metode de identificare a rocilor-mamă sînt prezentate succint. ca de altfel şi după altele. pentru identificarea rocilormamă au propus folosirea unui indice numeric „numărul lui Trask şi Patnode". W. sînt foarte greu de identificat şi această problemă a format şi formează obiectul unor cercetări. raportul între conţinutul de carbon şi conţinutul de azot. raportul între conţinutul de azot şi coeficientul de reductibilitate. Aceste roci se mai caracterizează prin: conţinutul în substanţe organice şi bitumene. Pentru identificarea rocilor-mamă au fost elaborate o serie de metode. mai tîrziu (1965). Din această corelaţie reiese că rocile-mamă se deosebesc de cele ce n-au această calitate prin valori mai mari ale raportului R/C organic. Trask şi H. luînd în considerare corelaţia dintre raportul menţionat şi procentul de carbon neoxidat din rocă.

care sînt roci-mamă. pe bazine. atît solubilă. T.2— 0. Iloci-mamă argiloase. roci bituminoase. Metoda G. O atenţie deosebită a fost acordată şi în ţara noastră posibilităţilor de identificare a rocilor-mamă. calcaroase. redus de hidrocarburi.5% sulf. în cele trei stări fizice. pe anumite profile lito-stratigrafice. care reprezintă gradul de transformare a bitumenelor reziduale şi hidrocarburi. în concluzie. Metoda H. din regiunea Kirghiză. în fier. de peste 0. stratele de Kopa din cretacicul mediu al regiunii Ural-Emba. Filipescu care au studiat un număr mare de carote mecanice formate din şisturi negre cretacice. Phillippi (1956—1965) pleacă de la observaţia că rocile mamă au un conţinut. roci considerate. R. de 1—2% fier solubil în acid clorhidric. iniţial de L. Majoritatea metodelor presupune analize de mare detaliu. ca roci generatoare de hidrocarburi. în absenţa oxigenului. cît şi insolubilă. şisturi menilitice şi disodilice oligocene. H. iar în ultimii ani de V.face o etalonare a rocilor considerate a fi roci-mamâ. Simanek (1962) rocile-mamă se caracterizează prin valori mari ale „coeficientului de bituminozitate". şi acestea sînt reprezentate în cantitate proporţională cu conţinutul de kerogen. în unanimitate. S-au determinat „numărul Trask şi Patnode". în grosimi apreciabile şi sînt întîlnite în aproape toate subdiviziunile stratigrafice. Macovei. Ca exemple de roci-mamă argiloase de care sînt legate zăcăminte de hidrocarburi se menţionează slratele de Ohio. Popescu-Voiteşti şi alţii. H. iar cele ale rocilor bituminoase care nu sînt roci-mamă. în sulf piritic şi în sulf total. Anton (1967). sînt asemănătoare cu cele ale cărbunilor humici. După natura sedimentului mineral. Prin arderea a diferite roci organice ca. silicioase. spre deosebire de metoda H. în asfaltene. sînt asemănătoare curbelor termice ale petrolului. Schmitz (1963). pînă în prezent nu s-a reuşit să se conceapă o metodă care să se fi impus. din cretacicul din Venezuela. puterea reducătoare a materiei organice şi a materiei minerale etc. iar rezultatele ei interesante. A. în identificarea rocilor-mamă. în special cînd se bazează pe un număr foarte mare de analize. din depozite sedimentare de diferite vîrste şi cărbuni. valoarea pH. Gaertner — H. I. Curbele termice obţinute pentru rocile bituminoase. Exemple de roci-mamu. R. în general. sînt în proporţii foarte mici. conţinutul în carbon organic. petrol. M. clin paleozoic pînă în ncozoic.5% carbon organic. cenuşie sau verzuie. conţin fracţiuni de procent în substanţe bituminoase şi raportul C/N are valori cuprinse între 15 şi 40. de 0. slratele de Koi-Kara din jurasicul superior. acele roci care se caracterizează printr-o culoare neagră. Mrazec. Metoda L. cu un conţinut de peste 0. în azot. marnoase şi. Schmitz (1963) a luat în considerare analiza termică diferenţiată a rocilor care au un conţinut mare de materie organică. prin rezultate general valabile. După metoda V.3% clor. care considerăm că este mult mai simplă. cărbunoase. au obţinut curbe caracteristice pentru aceste roci. şisturile argiloase bituminoase din creta30 . Gaertner şi H. într-o mai mică măsură. şisturile argiloase din formaţiunea „La Luna-. Gulianova (1962) consideră ca roci-mamă. G. din devonianul cîmpurilor Appalachiene. Acestea sînt dezvoltate. rocilemamă pot fi argiloase. Cerchez şi S. în materie organică. lipsite de sulfaţi sau dacă se găsesc.

silurian şi devonian inferior. în regiunile Texas şi Louisiana. şisturile menilitice din oligocenul din ţara noastră. şisturile argiioase bituminoase din cretacicul din Maroc. ceea ce lasă să se întrevadă posibilitatea că şi cărbunii bituminoşi pot fi consideraţi ca roci-mamă. calcarul de Tamasopo din cretacicul inferior şi mediu. Sînt mai puţin răspîndite şi sînt reprezentate prin cărbuni bituminoşi. avînd în vedere că între cărbuni şi petrol sînt legături genetice. deoarece n-au existat condiţiile de formare a zăcămintelor şi ca exemple se menţionează: stratele de Kukers din silurianul Platformei Ruse. sarmaţian.) din ordovician. se menţionează în Platforma Moesică. calcarele bituminoase. argilele din dogger. datorită cavernelor şi fisurilor pe care le au la partea superioară. în Platforma Moldovenească sînt cunoscute ca rocimamă argilele din silurian.) şi altele. Se cunosc. meoţian. ca exemplu. meoţian. ponţian şi dacian de pe unele structuri. şisturile bituminoase din triasicul din Tirol (Austria). în paleozoic şi mezozoic. în Birmania. buglovian. legate de amestecul materiilor prime în bazinul de sedimentare. De asemenea. şi în triasicul mediu. cum este cazul zăcămintelor de petrol din dacianul Zonei Cutelor Diapire (R. de petrol.A. Ca exemple. şisturile bituminoase din permianul de la Auturi (Franţa). în oligocenul şi miocenul din regiunea Assam (India). din oligocen superior — miocen inferior.R. 31 . calcarul de Spindletop din permianul superior.). Sînt cunoscute astfel de roci-mamă în carboniferul din Anglia. dintre cele mai cunoscute roci-mamă calcaroase se menţionează calcarele de Trenton şi Niagara (S. şisturile bituminoase din carboniferul din Scoţia. Sînt zăcăminte de petrol în care sînt şi strate de cărbuni (lignit) şi care n-au nici o legătură genetică cu acumulările de petrol. stratele de Maikop. Pentru zăcămintele de gaze din Bazinul Transilvaniei sînt considerate ca roci generatoare argilele. se menţionează stratele de Monterey din miocenul mediu din California. sarmaţian şi sporadic din panonian şi în special şisturile cu radiolari din tortonian. prezintă şi calitatea de roci rezervor. şisturile bituminoase din liasicul de la Anina. în Indonezia. calcarul recifal din miocenul bazinului Mării Roşii şi altele. Roci mamă-sHidoase. roci-mamă argiloase care nu au putut genera acumulări industriale de hidrocarburi. în zăcămintele de petrol şi gaze din ţara noastră.R. întîlnit în cap rock-ul domurilor de sare din bazinul golfului Mexic. intercalaţiile pelitice din sarmaţian.cicul Bazinului Munţilor Stîncoşi. în foarte multe cazuri.S. în Depresiunea Bîrladului şi Promontoriul NordDobrogean sînt considerate roci generatoare calcarele negre din triasic. în devonianul superior dolomitele bituminoase cu piritizări. Roci-mamă calcaroase. intercalaţiile de dolomite din anisian ca şi dolomitele şi argilele negre din ladinian. ca exemple de roci generatoare de hidrocarburi.U. acestea. argilele negre şi marnele din tortonian şi marnele din sarmaţian. şisturile cu Posidonia din jurasic.S. tot din bazinul golfului Mexic.S. Reprezentate prin calcare şi dolomite. dar sînt întîlnite pe grosimi mari şi. intercalaţiile pelitice din tortonian. care se află în zăcămînt secundar. calcarele din Ontario şi Onondago din devonian (Canada). Roci-mamă cărbunoase. de asemenea. argilele negre sau cenuşii. în ordovician. Aceste tipuri de roci sînt întîlnite mai ales în regiunile de platformă. Aceste roci au o răspîndire mult mai redusă decît rocile-mamă argiloase. marnele din tortonian. calcarul de Asmari din oligocenul şi miocenul inferior din bazinul Golfului Persic. din regiunea Kubanului şi a Mării Negre (U. calcarele bituminoase şi dolomitice din cretacic. se consideră rocimamă. în Bazinul Panonian sînt considerate ca roci-mamă. argilele.

ele fiind lipsite de roci generatoare. rocile se compactizează şi. respectiv se admite autohtonia zăcămintelor din depozitele sedimentare. sînt considerate ca roci generatoare de hidrocarburi. buglovian. în special. fluidele din porii rocilor caută să se deplaseze şi acest proces începe încă din faza de sedimentare şi se continuă şi după ce sedimentele s-au transformat în rocă. care de altfel reprezintă faza finală a acestuia şi duce la degradarea zăcămintelor. iar din aceeaşi unitate. 32 . în Zona Miocenă din Moldova. la existenţa unei migraţii a hidrocarburilor în interiorul rezervoarelor şi la cauzele care determină acest proces de deplasare. Aceasta conduce. pe lîngă şisturile bituminoase din helveţian.marnele şi argilele din triasic. în concepţia nouă însă se admite de majoritatea geologilor prezenţa rocilor generatoare în toate formaţiunile geologice în care sînt zăcăminte. cunoaşterea factorilor datorită cărora are loc acest proces. Datorită greutăţii sedimentelor.2. Concepţia privind existenţa unui proces de migraţie a hidrocarburilor se bazează pe observaţii asupra ivirilor naturale. Toate intercalaţiile pelitice din formaţiunile geologice în care au fost puse în evidenţă zăcăminte de hidrocarburi. în primul rînd. şi marnele albe bituminoase. unde atit greutatea sedimentelor. dacian şi levantin. sînt considerate ca roci-mamă. Cunoaşterea procesului de migraţie a hidrocarburilor impune. în general.2. în Zona Cutelor Diapire. buglovian. la prezenţa numai a formaţiunilor petrolifere şi nu şi a seriilor petrolifere (care s-au format în urma unor procese de migraţie. sarmaţian. sarmaţian şi pliocenul inferior. şisturile marno-argiloase din cretacic. în Depresiunea Getică. intercalaţiile pelitice din helvetian. şisturile menilitice. în Moldova. marnele cu radiolari din tortonian. ponţian. ca urmare. sînt considerate ca posibil roci generatoare şi intercalaţiile pelitice din meoţian. argilele şi marnele de culoare închisă din tortonian. pe lîngă şisturile menilitice şi disodilice din oligocen. în special pentru zăcămintele din pliocen). sarmaţian şi. mîlul bituminos este stors şi componenţii fluizi din acesta caută să se deplaseze spre periferia bazinului. în Bazinul Maramureşului sînt considerate roci-mamă. marnele şi argilele bituminoase din seriile bituminoase inferioară şi superioară din oligocen. Divergenţele care există între unele ipoteze se referă la originea rocilor-mamă. MIGRAŢI PETROLULUI Şl A GAZELOR Majoritatea ipotezelor referitoare la formarea zăcămintelor de hidrocarburi atribuie un rol important migraţiei petrolului şi gazelor. 3. şisturile cu radiolari din tortonian. FACTORII MIGRAŢIEI Greutatea sedimentelor. cît şi presiunea sînt mai mici. 3. definită ca procesul de deplasare a hidrocarburilor din roca generatoare în care s-au format pînă în rezervoarele naturale unde se acumulează şi formează zăcăminte. în subzona Flişului paleogen sînt considerate roci-mamă şisturile menilitice şi disodilice oligocene. încă din faza lui de formare. cum de altfel pînă în ultimii ani se admitea. şisturile disodilice.1.

în virtutea greutăţii lor specifice. Cînd panta hidraulică este mare are loc deplasarea suprafeţei contactului gaze-apă şi deplasarea petrolului şi acumularea lui pe flanc. viscozitatea se micşorează şi petrolul poate migra şi în stare lichidă. iar forţa de frecare şi atracţia capilară nu fac decît să însoţească atît mişcarea fluidelor. tind să se deplaseze spre regiuni cu temperaturi mai joase. 3 — Geologia zăcămintelor de hidrocarburi 33 . apa poate dizolva o cantitate mai mare sau mai mică de hidrocarburi pe care le poate transporta în soluţie. iar la circa 400°C să treacă în stare de vapori şi astfel el poate migra mai uşor. de factorul gravitaţional. Deci. Acţiunea apelor de circulaţie. să aibă loc atît înclinarea suprafeţei contactului apă-petrol cît şi deplasarea parţială a acumulărilor de petrol. Atracţia capilară este cu atît mai mare cu cît porii rocilor sînt mai mici. care determină separarea şi flotarea petrolului şi a gazelor deasupra apei. în cazul unei pante hidraulice slabe are loc numai o slabă înclinare a suprafeţei contactului apă-petrol. în legătură cu o deformare structurală a rezervorului. numai dacă deplasarea hidrocarburilor se face într-un rezervor lipsit de apă şi. dar astfel de cazuri sînt mai rare. după greutatea lor specifică. Deplasării gazelor şi petrolului sub acţiunea gravitaţiei i se opune forţa de frecare şi aceea a atracţiei capilare. spre regiuni cu presiuni mai mici. Datorită deplasării apelor în rezervoarele naturale. presiunea creşte. dau naştere la mase de petrol şi gaze şi acestea. bolţile acesteia. are loc o creştere a temperaturii care produce o dilatare atît a rocilor cît şi a gazelor. petrolul ocupă flancurile cutei anticlinale. datorită temperaturilor mari. în acest caz. Efectele curgerii apelor în rezervoarele naturale sînt totdeauna prezente în zăcămintele legate de capcane structurale cu înclinări mici (fig. care se separă după greutăţile lor specifice şi plutesc deasupra apei. care. care serveşte drept capcană. zăcămintele de hidrocarburi pot fi deformate sau chiar deplasate în direcţia curgerii apelor.Creşterea temperaturii. antrenează şi hidrocarburile. petrolului şi a apei conţinute în acestea. sub presiunea apei. Petrolul. în cazul cînd mişcarea se face sub formă de picături izolate. Munn. Datorită temperaturilor înalte. poate să treacă în stare gazoasă. Fluidele. La temperaturi mai joase apa eliberează din nou hidrocarburile. migraţia liberă este condiţionată de factorul hidraulic. prin contopire. cît şi deplasarea apelor subterane din regiunile de sinclinal spre flancurile cutelor anticlinale sau bolţile acestora şi care. dilatîndu-se mai mult decît rocile. formînd picături mari. Datorită scufundării bazinului. Factorul gravitaţional nu poate fi însă considerat ca un factor unic al migraţiei. funcţie de panta hidraulică. Datorită forţelor orogenice are loc atît cutarea stratelor. iar gazele. 2). în mişcările lor. pot fi împinse şi dacă în drumul lor întîlnesc o capcană se poate forma o acumulare de petrol şi de gaze. atracţia capilară descreşte. pentru ca în cazul unei pante hidraulice accentuate. în realitate acesta este însoţit de factorul gravitaţional. Forţa de frecare este neînsemnată în cazul unor viteze de deplasare mici şi poate fi neglijată. Rich şi alţi geologi au căutat să demonstreze rolul exclusiv al factorului hidraulic în deplasarea hidrocarburilor. ca urmare a greutăţii sedimentelor. cît şi redistribuirea lor în cuprinsul rezervoarelor naturale. separarea. ajungînd în scoarţă la nivele superioare unde se condensează. în anumite condiţii de temperatură şi presiune.

zonele de fisuri ce apar în rocile compacte din bolţile cutelor anticlinale. Gussow (1954) a explicat această acumulare diferenţiată ca urmare a unui proces de migratie lentă a fluidelor din centrul bazinului spre bordura lui. Căile de migratie a petrolului şi gazelor în scoarţa terestră sînt porii şi fisurile din roci. 3. după ce acesta a fost saturat cu gaze. 3 — petrol. 3.2. ca poziţie structurală. este posibilă acumularea diferenţiată a gazelor şi a petrolului în aceste capcane. Fig. care se succedă din centrul bazinului către marginile acestuia. faliile şi fracturile. apa prezentă în capcanele cele mai ridicate structural şi-ar avea originea în apele meteorice. 3 — apă. Acumularea diferenţiată a ţiţeiului şi a gazelor (W. în care are loc separarea gravitaţională a gazelor în capcana situată spre centrul bazinului şi. gazele şi petrolul se pot acumula în capcanele profunde. CAILE DE MIGRATIE Fig. şi deplasarea apei împreună cu gazele şi petrolul se face în sus pe înclinarea stratelor. în figura 3 se prezintă trei stadii succesive ale acumulării diferenţiate a petrolului şi gazelor. Această acumulare diferenţiată care contravine regulei de repartizare a hidrocarburilor conform teoriei anticlinale. suprafeţele de discordanţă. apoi numai petrol. c — în cazul unei pante hidraulice mari. care se prezintă sub forma unui monoclin ondulat în trepte antticlinale de altitudini crescînde.____Apă Rezervor naiural a — în cazul unei pante hidraulice slabe.Gaze na/ural _. în următoarea capcană se separă petrolul şi gazele care au mai rămas. Efectele deplasării apelor în rezervoarele naturale: în cazul unui rezervor uniform permeabil.2. W. C. în cazul migraţiei prin porii rocilor se pot deosebi două cazuri: 34 . b — în cazul unei pante hidraulice accentuate. 3). zonele de zdrobire ce apar datorită fracturilor. are importanţă în explorări prin faptul că acestea nu trebuie limitate numai la capcanele ridicate structural şi fiind necesară cercetarea prin foraje şi a capcanelor profunde. Gussow 1954): 1 — gaze. C. Acestei teorii i se aduce critica în sensul că. iar în capcanele cele mai ridicate structural să fie reţinută numai apa (fig. care sînt primele întîlnite sau în capcanele intermediare. în acest caz. iar în ultimele ajunge numai apa. 2.

care are loc liber. nleexistînd forţe capilare care să se opună mişcării. în cazul unui proces de filtrare prin roci greu permeabile are loc o fracţionare fizică a petrolului. dînd naştere la acumulări separate de apă. se acumulează în orizonturile su:• 35 . — molecule sau pelicule moleculare. în procesul de migraţie pot avea loc modificări în compoziţia petrolului datorită atît unor procese fizice de filtrare. petrol şi gaze sau la amestecuri ale acestora. pe direcţiile de cea mai slabă rezistenţă. STAREA FIZICA A HIDROCARBURILOR IN TIMPUL MIGRAŢIE! în timpul migraţiei. pot împiedica migraţia hidrocarburilor.3. prin rocile pelitice. Migraţia în afara rezervorului natural începe încă din faza de depunere si acumulare a sedimentelor şi se continuă în mîlul bituminos şi în sedimentele fine ce acoperă acest mîl. Migraţia este mai uşoară prin fisurile rocilor. cînd hidrocarburile se pot deplasa In masa apei din roci sau a rocilor prin difuziune. care. se face prin difuziune moleculară şi capilară. iar hidrocarburile mai uşoare formează acumulări în partea superioară a acestor serii. care are loc prin difuziune moleculară sau capilară. ridieîndu-se la nivele superioare în scoarţa terestră. greu permeabile). cauzate de acţiunea rocilor prin care filtrează. Peliculele de petrol pot înveli peliculele de apă' şi migrează împreună prin fisurile sau porii rocilor. iar separarea lor în interiorul capcanei se face gravitaţional. în fisurile unor roci se cunosc depuneri de asfalt. în procesul de migraţie. în rezervoarele cu permeabilitate mare. care uşurează deplasarea hidrocarburilor. deplasîndu-se mai repede. hidrocarburile mai grele formează acumulări în partea inferioară a seriilor petrolifere.1) migraţia prin porii subcapilari (cazul rocilor fine. hidrocarburile se pot deplasa sub mai multe forme: — petrol cu gaze în soluţie. în procesul de migraţie în afara rezervorului se produc şi transformări în compoziţia hidrocarburilor. sînt căi foarte bune în migraţie. separarea se face datorită factorului gravitaţional. smoală sau ozocherită. Atît în interiorul cît şi în afara rezervorului. Fracturile şi faliile care de regulă sînt însoţite de o reţea de fisuri. — vapori. separaţia fluidului se face sub acţiunea forţelor capilare. cînd sînt etanşe. unde se condensează. deplasare ce poate avea loc atît timp cît tensiunile superficiale ale componentelor respective sînt apropiate ca să poată forma emulsii la temperaturi ridicate. ceea ce dovedeşte migraţia prin fisuri. din cauza permeabilităţii diferite. Faliile.2. cît şi unor procese chimice. emulsiile se pot desface. — emulsii. petrolul şi apa se acumulează în strate diferite. care se acumulează în orizonturile inferioare. Migraţia în afara rezervorului. datorită fracţionării fizico-mecanice. pelitice. iar gazele. Hidrocarburile în stare de vapori migrează prin difuziune prin porii fini ai rocilor nesaturaţi cu apă şi. Migraţia hidrocarburilor în interiorul rezervorului natural se face datorită factorului hidraulic. ci? torită reţinerii de către mineralele argiloase a fracţiunilor grele. ajung la zone cu presiuni mai mici. spre deosebire de fracţiunile mai uşoare. Apa se concentrează în părţile greu permeabile ale rezervorului. 3. spre deosebire de rezervoarele puţin permeabile. 2) migraţia prin porii supracapilari (cazul rocilor uşor permeabile). unde. care în general formează spaţii supracapilare.

se cunoaşte în helveţianul structurii Tescani. Datorită reacţiei de desulfurare. ţiţeiul are o greutate specifică mai mică. Formele de mişcare a hidrocarburilor in migraţie Caracterizarea formelor de mişcare Migraţia prin difuziunea moleculară în virtutea atracţiei moleculare. FORMELE DE MIŞCARE A HIDROCARBURILOR ÎN PROCESUL DE MIGRAŢIE După formele de mişcare a hidrocarburilor. care. prin na- Migraţia capilară Migraţia liberă 36 . ca de exemplu argilele îmbibate cu apă.perioare ale profilului lito-stratigrafic al unui zăcămînt. s-ar explica prin existenţa unui proces de hidrogenare determinat de unele procese radioactive şi se deosebesc de tiţeiurile din formaţiunile mezozoice şi neozoice unde parafinele sînt în procente mai scăzute. care să ducă la formarea zăcămintelor. Pentru ca un zăcămînt să nu fie supus distrugerii prin difuziune. Gazele şi petrolul se deplasează de la o moleculă la alta în stare de molecule sau pelicule moleculare. care îmbogăţesc tiţeiurile în hidrocarburi mai uşoare. prin oxidare. pentru ca între 900 şi 1 000 m adîncime.4. din Zona Miocenă clin Moldova. Migraţia liberă se defineşte a fi deplasarea fluidelor rocile permeabile care obişnuit formează rezervoare turale. ca hidrogenarea. Un exemplu clasic de fracţionare. gazele şi petrolul. în contact unul cu altul. migraţia poate fi prin difuziune moleculară. citat într-o serie de lucrări de specialitate. apa este împinsă şi. 3. compoziţia petrolului se poate schimba şi după punerea lui în loc. ţiţeiul să fie de culoare brun-verzuie. odată cu ea. trebuie să aibă un înveliş cu un coeficient de difuzie foarte mic. tiţeiurile mai uşoare. granulele rocilor pelitice saturate cu apă sînt învelite de strate de apă. în hidrocarburi mai grele. se poate presupune că această formă de migraţie nu se poate face la distanţe mari şi nu poate avea un rol preponderent în procesul de migraţie. ţiţeiul are culoarea neagră şi o greutate specifică mare. devin mai grele. în care intervin bacteriile anaerobe. Predominarea parafinelor — hidrocarburi mai bogate în hidrogen — în tiţeiurile cantonate în formaţiuni geologice vechi (paleozoice). are culoare glben-deschis şi este benzinos. De asemenea. unde de la 900 m adîncime în jos. în urma unor procese chimice legate de reacţia de. polimerizare. formează o masă de apă.2. Petrolul sub formă de pelicule înconjoară bule de gaze foarte mici care se deplasează prin masa apei din roci şi în urma tasării rocilor. sub greutatea sedimentelor. Unele procese fizice (filtrarea) şi unele procese chimice (desulfurarea) au tendinţa să îmbogăţească tiţeiurile cantonate în formaţiuni mai vechi şi la adîncimi mari. capilară şi liberă şi în cele ce urmează se face caracterizarea acestor forme. iar greutatea specifică creşte cu adîncimea. în schimb de la suprafaţă pînă la 100 m adîncime. de hidrogenare şi de desulfurare a apelor de zăcămînt. precum şi prin fisuri sau falii deschise. Această formă de migraţie are loc sub acţiunea forţelor capilare. dar avînd în vedere că mecanismul deplasării gazelor şi petrolului sub acţiunea forţelor capilare nu este încă suficient cunoscut. spre deosebire de alte procese chimice.

37 . I.Criterii de clasificare a proceselor de migraţie a hidrocarburilor. — de-a lungul suprafeţelor de discordanţe stratigrafice locale. 5). Krejci Graf (1933). — în legătură cu zonele de schimbare regională a faciesurilor. Migraţia la scară locală însoţeşte întotdeauna procesul de migraţie regională. Brod (1947). — în legătură cu faliile din monoclinalele şi anticlinalele izolate. care are loc la scară | regională si duce la formarea mai j multor structuri petrolifere sau gazeifere vecine între ele şi legate prin una din particularităţile structurale sau lito-stratigrafice regionale. Tabelul 4 Clasificarea proceselor de migraţie după scara migraţiei. Ultimul a elaborat o clasificare pe următoarele criterii: 1) forma de mişcare şi scara la care se face deplasarea fluidelor (tab. : Regională. 4). Dintre cele mai cunoscute clasificări se menţionează cele întocmite de K. F. pe cît posibil. Factori structurali — în limitele ridicărilor structurale izolate. O. Această clasificare poate servi ca material de bază pentru studiu şi comparaţia proceselor de migraţie a hidrocarburilor. — în legătură cu faliile regionale. „Asociaţia americană a geologilor petrolişti" (1938) şi I. clasificarea întocmită de I. R. funcţie de factorii structurali şi stratigrafie! locali şi regionali Scara migraţiei Factorii care controlează migraţia Locală. Lehy (1936). Spre deosebire de celelalte clasificări ale proceselor de migraţie. care se referă la deplasarea fluidelor în cadrul structurilor şi duce la formarea zăcămintelor şi a structurilor petrolifere sau gazeifere. Factori structurali Factori stratigrafie! 2) complexul rocilor în care se face deplasarea. Zuber (1937). — de-a lungul suprafeţelor de discordanţe stratigrafice regionale. Illing (1933). Acest proces de migraţie poate cuprinde depresiuni de dimensiuni mari şi duce la formarea zonelor de acumulare. s-a pus oportunitatea unei clasificări a materialelor cunoscute în legătură cu această problemă. Brod are avantajul că foloseşte termeni adecvaţi acestor procese. V. — în legătură cu monoclinalele şi zonele anticlinale de importanţă reşională. cercetat în parte. în vederea unui studiu sistematic al proceselor de migraţie a hidrocarburilor. O. a cunoaşterii fenomenelor care au condus la formarea fiecărui zăcămînt. Factori stratigrafici — în legătură cu zonele de schimbări locale de litofacies. în vederea. căile şi direcţia mişcării fluidelor (tab.

Capacitatea de înmagazinare a acestor roci depinde de caracterele fizico-geologice ale lor. După direcţia migraţiei Prin fisuri (fisurală) Laterală (are loc atît în afara.Tabelul 5 Clasificarea proceselor de migraţie după căile şi direcţia mişcării Felurile migraţiei Migraţia în afara rezervorului (prin roci greu permeabile) Migraţia în cuprinsul rezervorului (prin roci uşor permeabile) I. de permeabilitate. Porii principali (singenetici) sînt formaţi odată cu roca şi sînt reprezentaţi prin spaţiile dintre granulele de nisip. cît şi în cuprinsul rezervorului) Verticală (are loc atît în afara cît şi în cuprinsul rezervorului) 3. cel puţin în parte. Rocile compacte. magazin sau colectoare. de golurile care au rezultat în urma eliberării gazelor. este condiţionat de porozitate şi de permeabilitate. se numesc roci rezervor. Faţă de complexul rocilor în care se face migraţia Singenetică (din interiorul formaţiunii care însoţeşte procesul de depunere a sedimentelor şi de transformare a substanţei organice îngropate în sedimente) Prin capilare (capilară) Epigenetică (ce are loc după transformarea sedimentului în rocă. se reaminteşte că orice rocă sedimentară elastică prezintă pori. fisuri. atît în cuprinsul. ce au rezultat datorită acţiunii apelor de 38 . de intervalele dintre planele de stratificaţie sau în cazul rocilor eruptive. Caracterele fizico-geologice ale rocilor formează obiectul de studiu al displinei „Fizico-chimia zăcămintelor de hidrocarburi". în special. astfel că în cele ce urmează se vor prezenta. ea depinde de diametrul porilor care pot fi principali (singenetici) sau secundari (epigenetici). Legat de porozitate. Funcţia de rocă rezervor este condiţionată de posibilitatea de circulaţie a fluidelor în masa rocii şi nu orice rocă cu un volum mare de pori poate avea această funcţie. chiar mai mare decît al nisipurilor şi pietrişurilor. cînd sînt fisurate sau cînd prezintă cavităţi pot îndeplini rolul de rocă rezervor. de saturaţie. După tipul căilor de migraţie • • •« III. le pot ceda. exprimate prin coeficienţi de porozitate. cît şi în afara formaţiunii petrolifere) Prin falii şi fisuri (fisurală) în interiorul rezervoarelor stratiforme separate de roci impermeabile Prin pori In rezervoare formate din roci permeabile neseparate de roci slab permeabile II. tipuri de roci rezervor. în unele cazuri. chiar marnele şi argilele au un volum total de spaţii goale.3. ROCI REZERVOR (MAGAZIN) Rocile care pot să înmagazineze cantităţi însemnate de hidrocarburi şi pe care. Gradul de saturaţie cu gaze. Porii secundari (epigenetici) apar după ce roca s-a format şi ei pot fi reprezentaţi prin caverne. petrol sau apă.

microconglomeratele. Nisipurile bine sortate au porozităţi mai mari faţă de cele nesortate. şisturi marnoase şi argiloase 0. Zona Flişului din Muntenia: în eocenul Pintenului de Homorîciu. iar în pintenJul de Văleni. al menilitelor inferioare şi superioare şi al disodilelor inferioare şi superioare. cu permeabilitate slabă (1—10 m D). Calcarele şi dolomitele.) circa 25%.S. de exemplu. ca. Permeabilitatea perpendiculară pe stratificaţie este mai mică. gresia de Kliwa inferioară şi superioară. din orizontul Suprakliwa. ea trebuie să fie şi permeabilă.2—50o/0. uneori. conglomeratele şi pietrişurile. eroziunii sau contracţiei rocilor.R. dizolvării cimentului. gresia de Kliwa. gresia de Fusaru. în Pintenul de Homorîciu. argile şi marne circa 8%. în roca respectivă se formează zone de mare porozitate şi permeabilitate. Porozitatea variază în afară de structură şi în funcţie de gradul de cimentare şi compactizare.S.0%.50—33.30%. nisipuri şi gresii în buglovian (stratele de Andreiaşu).05—1. vacuolare. nisipuri şi gresii în helveţian (stratele de Tescani). Ca exemple tipice de roci rezervor se menţionează nisipurile şi gresiile mai slab cimentate şi. în oligocen. gresia de Tarcău şi tot gresii în eocenul Pintenului de Văleni. calcare şi dolomite 0.R.) circa 35%. contribuind astfel la micşorarea permeabilităţii. cristalizării.5—29. gresii 3. Saturaţia în ţiţei scade în rocile rezervor cu granule nesortate şi cu un conţinut de argile. mişcărilor tectonice. gresia de Kliwa din orizontul de tranziţie. după cum urmează: roci cu permeabilitate foarte bună (100—1 000 mD). brecifierii sau pot fi micşorate datorită cimentării şi compactizării. ca urmare a fenomenului de absorbţie în spaţiile dintre granulele rocii. — — — — — — — — 39 . nisipuri şi gresii în sarmaţian. Permeabilitatea rocilor rezervor variază în limite foarte mari. nu orice rocă care are un volum mare de pori poate fi rocă rezervor. în care sînt zăcăminte de hidrocarburi: Subzona Externă a Flişului paleogen din Moldova: gresia de Lucăceşti. cu permeabilitate bună (10—100 m D).50—1. în cazul ţiţeiului are loc o micşorare a permeabilităţii. Exemple de roci rezervor din unităţile structurale din ţara noastră. au porozitate şi permeabilitate mari şi. gresiile din sarmaţianul Bazinului Comăneşti. gresia de Tarcăn din eocen. nisipuri din dacian (R. Permeabilitatea se poate micşora şi în funcţie de natura fluidului care curge prin strat. Valorile porozităţii şi permeabilităţii rocilor magazin pot fi mărite datorită recristalizării. nisipuri din moţian (R. nisipuri 1. Dar. iar apa pură poate hidrata rocile politice din roca rezervor.0%. cînd sînt fisurate. ca şi intercalaţiile de gresie de Kliwa din orizontul marnelor albe bituminoase. iar paralelă cu stratificaţia este mai mare. Zona Miocenă din Moldova: gresia de Kliwa din oligocen.50%. mai rar.circulaţie. din oligocen. după cum reiese din cele ce urmează: roci eruptive 0. datorită depunerii hidrocarburilor grele sub formă de corpuri solide. nisipurile şi gresiile lenticulare din stratele de Podul Morii. în cazul gazelor.

nisipuri şi gresii în tortonian. nisipuri. nisipuri. conglomerate. calcare fisurate. dolomite. din nisipuri şi gresii.Zona Cutelor Diapire: pe structurile din partea de nord. nisipuri în buglovian şi nisipuri şi gresii în sarmaţian. iar în culcuş. nisipuri marnoase. calcare. calcare în apţian. Aceste rezervoare. din punct de vedere litologic. glauconitice. gresii glauconitice în cretacicul inferior. de unde şi denumirea acestora de rezervoare stratiforme. uneori. helveţian şi oligocen). sarmaţian. Platforma Moesică: calcare fisurate şi poroase în devonian. la contactul cu Pintenul de Văleni. Rocile rezervor formează rezervoare care pot avea forma de strate. delimitate în acoperiş şi culcuş de roci impermeabile. sînt omogene. marne nisipoase şi gresii în tortonian. Bazinul Panonian: zonele alterate ale fundamentului cristalin. Depresiunea Bîrladului: calcare în triasic. grezoase. gresii silicioase în dogger. în general. Promontoriul Nord-Dobrogean: gresii în paleozoic. calcare grezoase. Depresiunea Getică: gresii în eocen şi oligocen. microconglomerate în sarmaţian (Boldeşti). calcarenite. microcristaline fisurate şi vacuolare. nisipuri. meoţian. După cum reiese din cele de mai sus. în helveţian. nisipuri grosiere şi microglomerate în burdigalian. marne nisipoase şi marne grezoase în ponţian şi nisipuri în dacian. nisipuri în liasic-dogger. marne grezoase. calcare şi marnocalcare fisurate. Gresii. gresii silicioase în triasicul inferior. Aceste rezervoare. calcare microcristaline. nisipuri. Bazinul Maramureşidui: gresia de Borşa. Platforma Moldovenească: gresii în tortonian. buglovian. sarmaţian şi meoţian. rezervoarele se pot prezenta ca formaţiuni de roci masive. gresii şi nisipuri în tortonian. calcare cretoase în tortonian. gresii oolitice în meoţian. De asemenea. sarmaţian şi. calcare oolitice. calcare. nisipuri. calcare microcristaline fisurate. apă tabulară. calcaroase. pot fi omogene şi neomogene. chiar pentru un acelaşi tip de rezervor granular sau carbonatat sînt mai multe varietăţi de roci. parţial de roci sub40 . gresii în permo-triasic inferior. calcare cretoase. gresii calcaroase. grezoase. gresii în triasicul superior. calcare microcristaline în sarmaţian. calcare microcristaline fisurate şi vacuolare. buglovian. nisipuri şi gresii conglomeratice în helveţian. calcare cretoase. din punct de vedere litologic. dacian şi levantin. Rezervoarele pot fi şi sub formă de lentile de roci porospermeabile delimitate din toate părţile de roci impermeabile sau de roci slab acvifere sau parţial de roci impermeabile. rezervoarele sînt formate din nisipuri şi gresii (meoţian. gresii. pietrişurile. gresii marnoase. pseudoolitice. conglomeratele şi gresiile din helveţian şi tortonian. nisipuri grosiere şi gresii în sarmaţian şi nisipuri şi gresii în meoţian. nisipuri marnoase. dolomite în malm-neocomian. în Zona Cutelor Diapire propriu-zisă. nisipuri şi nisipuri marnoase în ponţian. nisipuri glauconitice în albian. şi în panonian. gresii glauconitice în neocomian. calcare fisurate. gresii în jurasic (dogger) şi gresii şi nisipuri în sarmaţian. gresiile şi nisipurile din pliocen. nisipuri grosiere în levantin. Bazinul Transilvaniei: nisipuri. dolomite microgranulare. formate de cele mai multe ori din calcare vacuolare. dolomite. gresii dolomitice în triasicul mediu. calcare fisurate. fisurate sau din nisipuri sau gresii şi a căror grosime este mare în raport cu întinderea şi au în acoperiş roci impermeabile. nisipuri marnoase. cretoase. pseudoolitice. gresii silicioase.

Depozitele halogene. stratigrafici şi litologici. şisturile argiloase. miocenul cu sare sau printr-un dop de asfalt. cu presiuni diferite şi dau posibilitatea unei exploatări separate şi selective. roci protectoare pentru acumulările de hidrocarburi. Intercalaţiile de roci protectoare. de asemenea. a unuia dintre aceştia. sînt reprezentate prin argile şi marne. ROCI FROTECTOARE Rocile protectoare sînt rocile care au rolul de a proteja zăcămintele de hidrocarburi de degradare. plastice şi rezistente la deformări. 41 . respectiv dau posibilitatea punerii în evidenţă. ca zone fisurate. 3. dar situate mai jos structural.4. iar în cazul rezervoarelor ecranate închiderea lor are loc pe suprafeţele de discontinuitate tectonică. gresiile şi calcarele compacte. Uneori stratele productive sînt erodate şi petrolul din zona de afloriment se asfaltizează. închiderea lor de către rocile protectoare are loc atît în acoperişul. Aceste roci închid rezervoarele în mod diferit. chiar cele dintre straturile acestora. formîndu-se un dop de asfalt care are rol de rocă protectoare pentru zăcămîntul de petrol cantonat în aceleaşi strate. dau posibilitatea unor corelări a diagrafiilor profilelor sondelor pe întinderi mari. în ţara noastră. cum este cazul zăcămintelor de petrol din oligocenul structurii Solonţ. De asemenea. stratigrafică sau litologică. datorită rocilor protectoare. stratigrafie sau litologic în care sînt prinse hidrocarburile într-un echilibru stabil. determină tipul capcanei. Influenţele factorilor orogenetici şi epirogenetici în formarea capcanelor sînt sintetizate în tabelul 6. rocile protectoare. a unor obiective de exploatare. Factorii tectonici (structurali). de unde şi numele acestui aranjament de capcană. în general. anhidrit. groase de 4—5 m pot să realizeze o izolare etanşă a stratelor productive. în roci compacte şi delimitate din toate părţile de roci compacte sau fin fisurate. pe orizonturi sau straturi. Aceste rezervoare pot avea şi forme neregulate. suficient de groase. Intercalaţiile de roci impermeabile dintre complexe şi. acţionează simultan şi influenţa predominantă. de grosimi şi întinderi suficient de mari pot fi. o formaţiune geologică în care sînt cantonate zăcăminte de hidrocarburi poate fi împărţită pe complexe. silicioase.acvifere. în cazul rezervoarelor stratîforme boltite. prin sare. cu apă. destul de uşor. funcţie de tipul acestora. Ele sînt impermeabile. spre deosebire de rezervoarele delimitate litologic. 3. gips.5. iar acestea. care sînt închise de jur împrejur. lipsite de fisuri şi întîlnite pe întinderi mari. Ca exemple tipice de roci protectoare se cunosc argilele şi marnele. cît şi culcuşul (patul) acestora. în general. în special argilele hidrolizate. CAPCANE Cea de a cincea condiţie pentru formarea zăcămintelor de petrol şi de gaze este impusă de existenţa unui aranjament tectonic. în timp. uneori.

şi degradarea zăcămintelor de petrol şi gaze nu sînt. din toate părţile Capcanele litologice pot fi singetice sau epigenetice.Tabelul 6 Influenţa factorilor orogenetici şi epirogcnctici in formarea capcanelor Factorii Rezultatele acţiunii factorilor orogenetici şi epirogenetici Tipul capcanelor Regiuni in care se întîlnesc Orogenetici Anticlinale Monoclinale Falii Tectonică. gazele sînt deplasate mult mai greu. Gazele sînt antrenate de apă numai în cazul cînd sînt dizolvate în aceasta. formată boltirea slabă a vorului prin Platformă rezer- Transgresiuni şi regresiuni care dau naştere la: a) discordanţe stratigrafice b) efilări stratigrafice care au loc între fază de regresiune şi o fază de transgresiune c) variaţii de facies Stratigrafică. formată falierea rezervorului prin Cutate prin Epirogenetici Anticlinale aplatizate Tectonică. Cînd în scoarţa terestră are loc o circulaţie intensă a apelor. procesele de migraţie a hidrocarburilor pot duce chiar la o distrugere a zăcămintelor. Primele pot să se formeze în timpul acumulării depozitelor sedimentare. 4. formată cutarea rezervorului Tectonică.1. formată prin închiderea litologică a rezervorului efilat sau prin delimitare litologică. de cele mai multe ori. decît rezultatele unor procese de migraţie a hidrocarburilor în scoarţa terestră. FACTORII DEGRADĂRII ZĂCĂMINTELOR DE PETROL Şl GAZE Formarea ca. 42 . Spre deosebire de petrol. formată ca Cutate şi de urmare a acoperirii dis. Capcanele epigenetice se formează în timpul transformării depozitelor sedimentare în rocă.platformă cordante a rezervorului de roci impermeabile Litologică. FACTORII Şl SEMNELE DEGRADĂRII ZĂCĂMINTELOR DE PETROL Şl GAZE 4. dacă învelişul protector a fost erodat. datorită diagenezei. aceasta datorită densităţii lor care este mult mai mică. ca urmare a variaţiilor de facies. de altfel.

Dacă procesele de oxidare a hidrocarburilor au loc la limita dintre petrol şi apă. Factorii mecanici. în timpul forajului sondelor. Formaţiunile geologice cutate şi exondate ajungînd la suprafaţă sînt supuse unor procese de eroziune care. zăcămintele de hidrocarburi sînt bine conservate. în unele cazuri datorită forţelor epirogenice. datorită perforării eronate a unui interval. în aceste regiuni. care fac ca deplasarea apelor subterane să fie lentă. în timp. întreruptă datorită unui proces de degradare datorat sulfaţilor din zăcămîntul de petrol. este posibil ca. sînt supuse metamorfismului şi sînt distruse. în exploatarea zăcămintelor pot avea loc erori care să ducă la degradarea prematură a zăcămintelor. în cazul cînd au loc adiţionări de strate cu presiuni foarte diferite. unde eroziunea a ajuns pînă la şisturile negre bituminoase. procesele de distrugere ale zăcămintelor sînt încetinite. geochimici. Factorii geochimici. Ţiţeiul din diferitele orizonturi ale unui zăcămînt. zăcămintele pot ajunge pînă la adîncimi mari. care sînt rare şi înclinărilor mici ale stratelor. Aceşti factori sînt rezultatul acţiunilor forţelor orogenice şi epirogenice care pot. sînt erodate şi rocile rezervor şi chiar rocile generatoare de hidrocarburi. uneori. Factorii industriali ai degradării zăcămintelor sînt determinaţi de erori tehnice ce pot avea loc atît în forajul sondelor cît şi în exploatarea zăcămintelor de hidrocarburi. Datorită acţiunilor sulfaţilor din apele de circulaţie subterane. respectiv au o greutate specifică mică. Sînt structuri ale căror orizonturi superioare conţin un ţiţei cu o greutate specifică mare şi în care sînt compuşi ai sulfului. se consideră că factorii care duc la degradarea zăcămintelor de hidrocarburi pot fi: mecanici. dintre erorile ce •t apărea şi care pot duce la degradarea prematură a zăcămintelor se menţionează: — blocarea stratelor productive datorită folosirii unor fluide de foraj neadecvate sau unor imperfecţiuni în cimentarea coloanelor. în regiunile de platformă. în partea de nord a subzonei interne a flişului din Moldova. în procesele chimice de degradare a zăcămintelor de petrol intervin şi bacteriile anaerobe desulfurante. Un astfel de exemplu de distrugere a zăcămintelor este cunoscut în ţara noastră. în general. Factorii mecanici s-au manifestat în special în regiunile cutate vechi şi sînt în curs de dezvoltare în regiunile mai tinere. ceea ce a dat posibilitatea existenţei acestora din cambrian pînă în depozitele sedimentare tinere. adiacente. în afară de învelişul protector al zăcămintelor. în intervalul fixat şi porţiuni din ^tratele inundate şi stratele cu gaze. poate diferi din punctul de vedere al compoziţiei chimice şi al greutăţii specifice. în sensul că s-a luat în considerare. considerate ca roci generatoare de hidrocarburi. alimentat de aceeaşi sursă. să provoace distrugerea aranjamentelor structurale în care sînt cantonate zăcămintele de hidrocarburi. a aflorimentelor. 4* . la temperaturi mari. ţiţeiul din stratul cu presiune mare invadează stratul cu presiune mică. Factorii biochimici. ceea ce poate duce la inundarea prematură a unor orizonturi productive. zăcămintele de hidrocarburi pot fi distruse. în parte. pot fi atît de mari încît. Spre deosebire de regiunile cutate. biochimici şi industriali. zona de petrol cuprinsă între apă şi capul de gaze să fie distrusă sau mult micşorată şi. unde. a accidentelor tectonice de mare anvengură.Din cele cunoscute pînă în prezent. iar orizonturile inferioare conţin un ţiţei uşor. uneori. din cauza lipsei. care dau naştere la procese ce duc la asfaltizarea petrolului. în anumite condiţii.

în ţara noastră se cunosc vulcani noroioşi la Pîcle (Buzău). Studiul materialului adus la suprafaţă prezintă interes deoarece dă informaţii asupra formaţiunilor geologice atinse de degradare. uneori. şi semnele de la suprafaţă datorită. metanul provine din putrezirea unor substanţe organice. Toate semnele de degradare sînt luate în considerare în lucrările de prospecţiuni şi explorare şi interpretate cît mai corect posibil în ceea ce priveşte legătura lor cu zăcămintele din adîncime şi. în sud-estul Turciei şi în regiunea Mării Caspice. în general. La suprafaţă gazele se eliberează iar materialul adus se depune sub forma unor conuri în jurul craterului format. respectiv. Emanaţiile de gaze.Degradarea zăcămintelor are loc. Cunoaşterea acestor semne (indici) la suprafaţa scoarţei terestre poate pune problema cercetării zăcămintelor de hidrocarburi din adîncime.R. Vulcanii noroioşi se formează. în ţara noastră se cunosc focuri nestinse la Lopătari. cînd filtrează prin porii rocilor. pe Valea Milcovului. Irak. pot avea loc activităţi de explorare sau de exploatare. iar emanaţiile sînt cunoscute sub numele de „focuri nestinse*' sau „focurii vii". la Hîrja. manifestîndu-se sub formă de bule şi. şi se numesc indici fosili de degradare.2. pe Valea Oituzului. cînd gazele filtrează cu intermitenţă prin fisuri sau falii. ivirile de ţiţei. de-a lungul faliilor. 4. de unde. şi datorită exploatării stratelor cu raţie gaze-ţiţei foarte mare şi a stratelor din cupola de gaze a unui zăcămînt de petrol. se manifestă la suprafaţa scoarţei terestre fie violent. unei falii etanşe care separă mare parte din zăcămînt. la Andreiaşu. în acest caz. fără însă să fie un semn de degradare. ea a avut loc în trecut şi a lăsat semne la suprafaţa scoarţei terestre. reprezentate. perspectivele subsolului suprafeţei cercetate. prin metan. Indicii activi arată că procesul de degradare a zăcămintelor are loc şi în prezent şi aceste semne (indici) se pot repeta. în afară de metan. fie lent. SEMNELE DEGRADĂRII ZĂCĂMINTELOR DE PETROL Şl GAZE Semnele degradării zăcămintelor de hidrocarburi pot fi active şi în acest caz denumite indici activi sau pot fi inactive. Inidicii activi de degradare sînt: emanaţiile de gaze. Faptul că în unele regiuni unde apar vulcani noroioşi sînt şi zăcăminte de hidrocarburi. gazele conţin în cantităţi mici şi hidrocarburi superioare. pe "Valea Slănicului de Buzău. Manifestări puternice de gaze se cunosc în Iran. în vederea stabilirii unei legături a acestora cu semnele de la suprafaţă. prin asemănare cu vulcanii şi numele de vulcani noroioşi dat acestor aglomerări de material ce seamănă cu fluidul de foraj. cînd gazele din adîncime se află sub un nivel hidrostatic şi în mişcarea lor ascensională antrenează apa care înmoaie rocile pelitice ce ajung la suprafeţe sub forma unui noroi de foraj. spre deosebire de indicii inactivi a căror activitate nu se reînnoieşte.S. Gazele pot ieşi şi de sub apă. vulcanii noroioşi. Locurile unde apar emanaţiile de gaze sînt lipsite de vegetale.). în cazul cînd nu este o comunicaţie între zăcămîntul din adîncime. liniilor de încălecare sau axelor cutelor anticlinale.S. pe fundul mlaştinilor şi este cunoscut sub numele de „gaz de baltă". în general. de exemplu. cum 44 . Conurile acestor vulcani pot avea înălţimi de la cîţiva centimetri pînă la peste 700 m (Peninsula Apşeron — LT. cînd provin din zăcămintele de petrol.

conţin iod. fie ele diseminate sau acumulate în roci. fosili. brom şi acizi naftenici. Aceste iviri au debite.A. Irizaţiile formate de ţiţeiurile parafinoase se caracterizează prin aceea că lovite. Izvoarele de apă sărate. spre deosebire de irizaţiile produse de humaţii ferici. se desfac în fragmente colţuroase.S. care se întîlnesc în ochiurile de apă de prin păduri şi care lovite. Ca urmare a acestei preocupări a apărut şi necesitatea 45 . dar se cunosc în America de Nord iviri care au debite de sute de litri pe zi. Se cunosc impregnaţii de asfalt în nisipuri. se explică prin aceea că structurile respective sînt formate din mai multe blocuri separate de falii etanşe. Aceste iviri apar fie în legătură cu faliile sau cu liniile de încălecare. nefiind afectate de degradare. cum este cazul unora dintre aceste zone situate în bolţile cutelor anticlinale. Hidrogenul sulfurat rezultat este luat în soluţie de apele de circulaţie care alimentează izvoarele sulfuroase de la suprafaţă.R. fie cu zonele de fisuri.S. Prezenţa hidrocarburilor în acest proces indică legătura izvoarelor sulfuroase cu procesele de distrugere a hidrocarburilor. Izvoarele de ape sulfuroase îşi au originea în oxidarea sulfurilor din roci sau provin în urma reducerii sulfaţilor sub acţiunea hidrocarburilor. la Starunia şi Boryslaw. de degradare sînt: ivirile de asfalt şi de ozocherita.S. *el că zăcămintele sînt conservate. precum şi în S. Ivirile de ţiţei.este cazul şi la noi în ţară (zona Pîcle).S. foarte mici. Ţiţeiurile parafinoase se cunosc unieori şi după irizaţiile pe care le formează cu apa. Ozocherita şi alte parafine fosile se formează prin degradarea ţiţeiurilor parafinoase. Apariţii de ozocherita la noi în ţară se cunosc pe Pîrîul lui Tudorache. spre deosebire de celelalte ape sărate. BAZINELE PETROLIFERE Şl GAZEIFERE Problema legilor care guvernează răspîndirea zăcămintelor de petrol şi gaze în scoarţa terestră a format şi formează o preocupare a geologilor petrolişti. iar la noi în ţară sint zăcăminte de asfalt în nisipurile şi gresiile pliocene la Matiţa (Prahova) şi Derna (Bihor). în afară de indici activi şi fosili mai sînt şi indici indirecţi de degradare şi anume: izvoarele de ape sărate şi izvoarele de ape sulfuroase. gresii şi calcare care fac obiectul unor exploatări. Indicii inactivi. 5. ele se desfac în fîşii cu marginile rotunde. în general.U. Importante zăcăminte de ozocherite se cunosc în U. Lacul Brea — Insula Trinidad). afluent al Văii Slănic-Moldova. cum sînt zăcămintele de asfalt în valcare la Val de Travers (Elveţia) şi la Seyssel (Franţa). se formează adevărate lacuri de asfalt (Lacul Sahalin — U.. in Pensylvania. LEGILE GEOLOGICE ALE ACUMULĂRII PETROLULUI Şl GAZELOR NATURALE..R. Asfaltul provine din oxidarea ţiţeiurilor naftenice şi cînd ivirile de îiţeiuri naftenice sînt mari şi condiţiile topografice permit.

Răspîndirea constanta în orice bazin a zăcămintelor de hidrocarburi este determinată atît de structura actuală a acestuia.<dera că a avut loc răspîndirea zăcămintelor în scoarţa terestră în legătură cu zonele geotectonice. Cunoscîndu-se unele particularităţi din punct de vedere geologic ale răspîndirii zăcămintelor de hidrocarburi s-au schiţat legi după care să se poată cor. iniţial pe criterii geografice şi. care să distrugă şi sa disperseze hidrocarburile. I. 1953). ca depresiuni. Din prima grupă fac parte bazinele din depresiunile de platforma. cit şi în timpul mişcărilor de mare anvergură ale scoarţei. de scufundare a scoarţei terestre şi. în anul 1902 L. Pentru formarea. O. probabile sau posibile. în grupa a doua de bazine sînt cuprinse regiunile premuntoase. Zăcămintele de petrol şi de gaze sînt situate în subsolul acelor regiuni din scoarţa terestră care au funcţionat.raionării teritoriilor scoarţei terestre în subsolul cărora au fost descoperite sau sînt probabile sau posibile zăcăminte de petrol şi de gaze. condiţia fundamentală este scufundarea prelungită a regiunii în care a avut loc o astfel de acumulare. Brod. toate regiunile închise şi scufundate ale scoarţei terestre pot fi împărţite în trei grupe principale de bazine. pe criterii geologice. încercări de raionare a teritoriilor petrolifere şi gazeifere sigure. s-a pus în evidenţă gruparea constantă a acumulărilor de hidrocarburi în legătură cu zonele structurale sau cu zonele de discordanţe stratigrafice sau de efilare regională a complexelor sedimentare în profilul cărora sînt roci rezervor şi a apărut termenul de zonă de acumulare. Scufundarea este favorabilă formării hidrocarburilor atîta timp cît zăcămintele nu se vor afla în condiţii de temperatură şi presiuni înalte. regiune în care tendinţa de scufundare şi îngropare a sedimentelor predomina atît în timpul mişcărilor de oscilaţii mici. din punct de vedere tectonic. cît şi de delimitarea lui geomorfologicâ. în timp. este făcută de edificii muntoase preterţiare. Brod a pus la baza clasificării bazinelor petrolifere şi gazeifere criterii geotectonice şi geomorfologice. delimitarea bazinului. ulterior. în raionarea geotectonică a apăru: termenul de provincie petroliferă şi gazeijeră ce definea regiunea in subsolul căreia erau zăcăminte. în unele cazuri. acumularea şi conservarea petrolului şi a gazelor. pe porţiuni relativ mici. Mrazec a demonstrat raţiunea raionării zăcămintelor de hidrocarburi din ţara noastră pe criterii geologice. un timp geologic de~: I de îndelungat. sînt legate de acele sectoare ale scoarţei terestre care se află în faza de dezvoltare platformică. De cele mai multe ori aceste bazine sînt mărginite de versanţii ridicărilor boltite platformice sau de zonele de ridicare. nivelate. au fost făcute încă din cea de-a doua jumătate a secolului trecut. O. Autorul a definit prin bazin petrolifer şi gazeifer o regiune închisă do intensă scufundare şi de lungi durată a scoarţei terestre de care sînt legate zone de acumulare de petrol şi gaze. bazinele sînt mărginite de 46 . care au funcţionat ca depresiuni. Pentru a se putea stabili răspîndirea acumulărilor de petrol şi ga2e în scoarţa terestră este necesar să se cunoască proporţia şi trăsăturile caracteristice ale bazinelor petrolifere şi gazeifere. Pe baza criteriilor menţionate. Iniţial. care. în acest caz. îngropate şi dispuse liniar. Răspîndirea zonelor de acumulare în diferite regiuni de scufundare intensă în structura actuală a scoarţei a servit drept criteriu pentru a considera acest fel de regiuni drept bazin petrolifer şi gazeifer (I.

relativ încet. în a treia grupă de bazine sînt cuprinse bazinele intramuntoase. Cunoaşterea trăsăturilor caracteristice ale tipurilor de bazine petrolifere şi gazeifere trebuie să servească drept criteriu principal în aprecierea perspectivelor petrolifere şi gazeifere a teritoriilor scoarţei terestre şi raionarea acestora pe baza sistematizării datelor geologice să dea posibilitatea cunoaşterii legilor care dirijează distribuţia zăcămintelor de hidrocarburi. — zăcăminte de hidrocarburi în rocile metamorfice sau cristaline fisurate ale fundamentului platformei pot fi întîlnite numai în cazul cînd gazele şi petrolul au migrat în acestea din rocile sedimentare care formează cuvertura fundamentului. care în general sînt de dimensiuni foarte mari. — din profilul geologic al depozitelor sedimentare. problemă studiată încă din primele stadii ale dezvoltării geologiei petrolului. cit şi din punctul de vedere al dezvoltărilor geologice în timp. iar faciesul de acelaşi tip acoperă zone mari şi prezintă slabe variaţii atît în timp cît şi în spaţiu. caracterizate. Bazinele legate de depresiunile din părţile centrale ale platformelor se caracterizează prin: — complexele de roci sedimentare din depresiunile platformice situate în zonele centrale ale platformelor s-au format. au înclinări mici. de un versant de platformă. a căror grosime este relativ redusă are loc. — zăcămintele de hidrocarburi sînt legate genetic de complexele de roci sedimentare formate în stadiul platformic de dezvoltare a sectoarelor considerate ale scoarţei terestre. de regulă. în bazine epicontinentale. de regulă. iar de cealaltă parte. — procesul de descompunere a materiilor organice îngropate.1. în general. — acumularea depozitelor sedimentare.o parte de. variate atît din punctul de vedere al poziţiilor lor geotectonice. 5. care depinde în mod strict de grosimea depozitelor sedimentare. pe întinderi regionale. ceea ce face ca diferenţierea suprafeţelor de care sînt legate acumulări 47 . însoţi *.edificii muntoase. de mişcările diferenţiale ale fundamentului platformei. este relativ mică. din care cauză suprafeţele de pătrundere a apei de la suprafaţă. este legată. BAZINELE PETROLIFERE Şl GAZEIFERE DE PLATFORMA Aceste bazine prezintă o serie de caractere care le deosebesc de celelalte două grupe principale de bazine şi anume: — depozitele sedimentare ale acestor bazine. are loc relativ încet. în adîncime. iar presiunea şi temperatura cresc odată cu adîncimea şi această creştere. ca urmare a celor menţionate mai sus. de cute largi sau de alte ridicări ale depozitelor sedimentare. — formarea zonelor structurale. în părţile centrale ale platformelor au loc încet. 6) bazine legate de depresiunile marginale ale platformelor. numai o foarte mică parte apare la zi. de formarea de bitumene. de regulă. Bazinele petrolifere şi gazeifere de platformă cuprind două subgrupe: o) bazine legate de depresiunile din părţile centrale ale platformelor. respectiv de un versant cutat. sînt foarte reduse ca dimensiuni. — oscilaţiile fundului depresiunii ca şi a nivelului de eroziune.

n versant slab înclinat care reprezintă deseori un vast monoelin de platformă. de regulă puternic înclinat şi reprezentat de cele mai multe ori prin cutele frontale ale unui edificiu muntos. din părţile centrale ale plaţi rmelor. — procesele tectonice sînt de intensitate slabă şi. precum şi de suprafeţele de discordanţe stratigrafice şi de zonele de efilare a colectorilor. Bazinele Michian şi Illinois. Ca o varietate a bazinelor marginale de platformă pot fi considerate bazinele cu fundament vechi. — fundamentul lor are o constituţie complexă şi. iar diferitele zone ale bazinului este de vîrstă diferită. clin platforma nord-americană se citează ca exemple tipice de astfel de bazine. formate din elemente geotectonice variate. 5. limitează deplasarea hidrocarburilor prin p subcapilari ai rocilor slab permeabile. uneori atingînd 4 000 m şi care formează cuvertura fundame tului. p■ »"' lităţile de dezvoltare a fisurilor şi fracturilor deschise sînt puţin favorabile. hidrocarburile sînt întîlnite în roci de vîrstă paleozoică. — formarea şi conservarea acumulărilor de hidrocarburi de pe versantul de platformă au fost determinate de aceleaşi condiţii ca şi in depresiunile de la periferia bazinelor de platformă. care în general sînt de grosimi mici. — formarea zonelor de acumulare de petrol şi gaze pe versantul cutat al bazinului a avut loc fie în etapa dezvoltării geosinclinaiului 48 . — zonele de acumulare. complicat de cute anticlinale slab înclinate.2. — grosimea depozitelor sedimentare care umplu bazinul este foarte mare şi intervalul stratigrafie de care sînt legate acumulările de hidrocarburi diferă de la un sector la altul al bazinului.ii principale a bazinului. este scufundat pînă la peste 10 000 m. relativ slab scufundat. de cele mai multe ori legate de boltiri platformice sau de alte rid' care complică nivelele structurale. clin părţile centrale ale depresiunilor. ca urmare. dar aceasta contribuie la conservarea acumulărilor de hidrocarburi formate. — fundamentul acestor depresiuni. în limitele regiur. ca urmare. iar de cealaltă parte de . Ca exemple tipice de astfel de bazine se menţionează Bazinul Nord Marea Caspică şi Bazinul Golfului Mexic. — zonele de acumulare sînt variate şi se cunosc şi zone legate de domuri de sare. este format adeseori din roci cristaline de vîrstă cambrianâ sa din roci metamorfozate în timpul mişcărilor paleozoice şi.de hidrocarburi să aibă loc într-un interval de timp mai îndelungat: — greutatea relativ mică a depozitelor sedimentare. ca în cazul bazinelor situate de-a lungul Golfului Guineei şi în Madagascar. de o parte fiind delimitate de un versant îngust. Bazinele legate de depresiunile marginale ale platformelor se caracterizează prin: — sînt legate de regiuni mari. ceea ce limitează migraţia liberă a hidrocarburilor. groase de 2 00 3 000 m. BAZINELE PETROLIFERE Şl GAZEIFERE PREMUNTOASE (DE AVANFOSE) Aceste bazine prezintă următoarele caracteristici: — sînt asimetrice.

Golful Arabic (Persic) etc. O varietate de bazine este reprezentată prin bazinele localizate în cele mai mobile sectoare ale -roarţei care pot fi considerate ca geosinclinale actuale. — în părţile marginale ale acestor bazine. Ca exemple de astfel de bazine se menţionează bazinele Aquitanian. 5. aceste bazine s-au separat două subgrupe şi anume: Subgrupa bazinelor terţiare. în care pre:" -mină componenţii terigeni. — deplasarea continuă a regiunilor de maximă scufundare.3. BAZINELE PETROLIFERE Şl GAZEIFERE INTRAMUNTOASE Caracterele generale ale acestor bazine sînt: — delimitate din toate părţile de munţi de vîrstă şi origine diferită. Ca exemple se pot cita bazinele Mezen-Kamsk. Adîncimile mari de scufundare a comI'xelor sedimentare de grosimi mari provoacă o creştere foarte mare a temperaturii şi presiunii care contribuie la accelerarea descompunerii materiilor organice. — la care se disting două varietăţi. — procesele tectonice intense şi presiunea litostatică mare deterină migraţia hidrocarburilor. formate în legătură cu apariţia edificiilor terţiare. Subgrupa bazinelor preterţiare. în componenţa teritoriilor de platformă care se caracterizează_printr-un relief de cîmpie. După vîrstă depunerilor de care sînt legate. în această subgrupă se studiază acele avanfose preterţiare la care s-a păstrat delimitarea muntoasă. îngroparea şi transportarea materiilor organice a avut loc în condiţiile unei cumulări rapide a unor complexe groase de sedimente. din cauză că. respectiv la formarea bitumenelor. ^e citează Bazinul Mediteraneean de est. Mai rar s-au păstrat bazinele premuntoase ale edificiilor paleozoice. edificiile paleozoice au fost aproape complet nivelate şi respectiv au intrat în componenţa platformelor. Ca exemplu se citează Bazinul Vest Canadian. şi ca exemplu. Cea mai mare răspîndire o au avanfosele edificiilor cutate în mezozoic. Depozitele sedimentare care umplu aceste bazine sînt. — zonele de acumulare de petrol şi gaze de pe versantul cutat al azinului sînt legate de forme structurale. în. — oscilaţiile frecvente ale fundului bazinului şi ale nivelului de erociune duc la schimbări de transformare a materiilor organice şi de acumulare a bitumenelor rezultate. în etapa dezvoltării geosinclinalului din sectorul respectiv. formate în legătură cu apariţia edificiilor preterţiare şi care cuprinde un număr relativ mic de bazine datorită faptului că marea majoritate a avanfoselor edificiilor preterţiare intrat. de formare a bitumenelor şi zăcămintelor de hidrocarburi sînt adex — Geologia zăcămintelor de hidrocarburi 49 . reprezentate prin zonele antielinale frontale mari ale edificiilor cutate cît şi prin zonele de acumulare legate de suprafeţe de discordanţe şi de efilare a colectorilor. apariţia ir noi pante structurale şi a noi depresiuni duc la deplasarea zonelor de acumulare. condiţiile de sedimentare.iin sectorul respectiv al scoarţei terestre. de vîrstă mezozoică şi terţiară. Azov-Cuban. Appalaşian şi altele. exprimată în relief. în marea lor majoritate. şi printre acestea se pot deosebi varietăţi care se diferenţiază după vîrsta depunerilor. fie ulterior după ce s-a terat formarea acestui sector. în timp. mai ales.

după caracterele geotectonice ale depunerilor.seori asemănătoare cu cele din versantul cutat al bazinelor premuntoase. Drept exemplu de bazin intramuntos. cuprinde două tipuri de bazine şi anume: un tip din care fac parte bazinele legate de sinclinale şi grabene relativ mici şi un tip care se referă la vastele depresiuni interne. din toate cele trei grupe. Ca exemplu de astfel de bazine se menţionează Bazinele Los Angeles. din partea de vest a Californiei. se poate menţiona Bazinul Columbian. — — — 50 . după structură pot fi cu structură relativ simplă sau cu structură relativ complexă. uneori. Fiecare tip are două varietăţi: prima varietate se referă la bazinele intramuntoase legate de sectoarele actualelor geosinclinale sau de sectoarele mobile ale scoarţei terestre. iar a doua varietate priveşte depresiunile intramuntoase delimitate de edificiile cutate în terţiar. în mare parte îngropată. Exemple de bazine de platformă: cu structură relativ simplă şi încadrate la suprafaţă cu structură relativ simplă şi încadrare mai mult la suprafaţă cu structură relativ simplă şi încadrare parţial subacvatică cu structură relativ simplă şi încadrare în mare parte subacvatică — — Rin. — Taiwan. — Vestul Australiei. Bazinul Vienez — Morav etc. bazinele din această grupă se subdivid în: Bazine ale căror limite muntoase sînt formate din edificii de cutări tinere. Ca exemple de depresiuni intramuntoase ale edificiilor cutate în terţiar şi formate ca efect al diverselor grabene sau depresiuni şi de care sînt legate bazine intramuntoase. Zonele de acumulare din părţile interioare ale bazinului se aseamănă cu zonele bazinelor de platformă şi cu cele de pe marginile platformice ale bazinelor de avanfose. mărginit de edificii cutate tinere şi format prin efectul unui masiv median într-un sector mobil al scoarţei terestre. de regulă. Ventura. — Golful Guineea. Tot din această subgrupă sînt considerate că fac parte. După vîrsta edificiilor muntoase care le mărginesc. se poate da Bazinul Sud Marea Caspică. aceasta poate fi la suprafaţă. Bazinele intramuntoase ale edificiilor de cutări tinere sînt umplute în special cu depozite sedimentare care au adesea o grosime de 8 000— 10 000 m şi sînt mai ales de vîrstă terţiară şi în mai mică măsură mezozoice. Această subgrupă. iar condiţiile din părţile centrale sînt de cele mai multe ori asemănătoare cu condiţiile întîlnite în bazinele de platformă. — Kîzîl-Kum. cu zonele de pe marginea cutată a bazinelor de avanfosă. sau la sectoare ale acestora. mai mult la suprafaţă. iar zonele de acumulare de pe versantul cutat seamănă. Bazine ale căror limite muntoase sînt formate de elemente structurale şi ca exemplu de depresiuni delimitate de elemente structurale mezozoice se menţionează Bazinele Munţilor Stîncoşi. plate. şi bazinele insuficient studiate. iar după încadrare. Bazinele petrolifere şi gazeifere. parţial subacvatică şi în mare parte subacvatică.

desigur că se vor pune în evidenţă noi caracteristici ale bazinelor şi vor fi probabil şi cazuri cînd unele bazine mai puţin cercetate în prezent vor fi reconsiderate ca poziţie în clasificarea întocmită. Exemple de bazine intramuntoase: — cu structură relativ simplă şi încadrare la suprafaţă — Thuringian. Alaska de Sud. Raionarea făcută permite schiţarea principalelor legi care dirijează răspîndirea acumulărilor de petrol şi gaze în scoarţa terestră. — Bengal. Exemple de bazine pe avanfose (premuntoase): — cu structură relativ simplă şi încadrare mai mult la suprafaţă — cu structură relativ complexă şi încadrare mai mult la suprafaţă — cu structură relativ simplă şi încadrare în mare parte îngropată — cu structură relativ complexă şi încadrare în mare parte subacvatică — Nord Precarpatic. — Nord Caspic. — Timan-Peciora. — Bahia. — Preandin Central. O. Sud Australian. — Marocan. — Transilvaniei. Brod prin clasificarea întocmită a căutat că delimiteze bazinele petrolifere şi gazeifere cunoscute şi probabile şi. pe măsură ce se vor obţine noi date. — Panonian. — Mendoza.— cu structură relativ complexă şi încadrare mai mult la suprafaţă — cu structură relativ complexă şi încadrare în mare parte îngropată — cu structură relativ complexă şi încadrare în mare parte subacvatică — Nord European. — Est Marea Neagră. în special din zonele subacvatice. — Sergipe-Alagoas. — cu structură relativ simplă şi încadrare parţial subacvatică — cu structură relativ complexă şi încadrare la suprafaţă — cu structură complexă şi încadrare parţial subacvatică I. 451 . Ordos. — Alaska de Nord. — Vest Englez.

Pentru o cît mai bună cunoaştere a principalelor caractere ale bazinelor petro-gazeifere, în special în ceea ce priveşte delimitarea lor, tipurile de zone de acumulare şi răspîndirea acestora în cadrul unui bazin ca şi varietatea obiectivelor de exploatare, în cele ce urmează, se prezintă într-o formă succintă exemple de bazine de platformă, premuntoase şi intramuntoase.
5.4. EXEMPLE DE BAZINE PETROLIFERE Şl GAZEIFERE PE GLOB

Bazine de platformă. Bazinul Nord Marea Caspică. Acest bazin, situat la marginea sud-estică a platformei ruse, este, atît din punct de vedere stratigrafie, cît şi tectonic, un bazin petro-gazeifer complex. în partea de nord şi de nord-vest bazinul este mărginit de bombamentul Volga-Ural al platformei ruse şi fundamentul în această parte a bazinului este precambrian, acoperit de un înveliş format din depozite devoniene, carbonifere şi în parte permiene, depozite în care sînt zăcăminte de petrol şi de gaze. Bazinul este împărţit de catena UzeniiIcikinsk, care se consideră a fi prelungirea vestică a zonei anticlinalelor din regiunea Reazan — Ohlebininsk, în două. Partea de nord a bazinului este cunoscută sub numele de Depresiunea Uzenii-Irghiz (sau Buzuluk), iar cea de-a doua parte, la sud de catena Uzenii-Icikinsk, reprezintă o altă depresiune de întindere foarte mare. în Depresiunea Uzenii-Irghiz, cea mai mare importanţă, în ceea ce priveşte capacitatea petro-gazeiferă, o au depozitele carbonifere şi permiene. în depresiunea sudică, învelişul sedimentar are o grosime ele circa 12 000 m şi în depozitele permiene ale acestuia sînt numeroase domuri de sare de unde şi numele acestei depresiuni de regiunea Caspică cu domuri de sare. Această regiune are o ramificaţie, care nu este decît avanfosa başkiră a Uralului, care delimitează în est şi sud-est acest bazin şi în ale cărei depozite permiene sînt zăcăminte de petrol şi gaze. în partea de sud, Bazinul Nord Marea Caspică este delimitat de o barieră îngropată, reprezentată prin zone formate din depozite paleozoice cutate, dispuse liniar. Mari zone de acumulare de petrol şi de gaze cu zăcăminte foarte bogate sînt situate pe marginile de nord, nord-vest şi nord-est ale bazinului, aici fiind situate marile zăcăminte din Başkiria, Tataria, din regiunile Kuibişev, Saratov şi altele. în profilul lito-stratigrafic al acestor regiuni, rocile-mamă din devonian, carbonifer şi permian sînt reprezentate printr-o serie de complexe pelitice de culoare cenuşie. în partea de nord a bazinului cele mai bogate zăcăminte sînt cantonate în devonian şi care formează zone de acumulare legate de efilarea regională a colectorilor nisipoşi, de mare grosime. Alte zone de acumulare sînt legate de ridicări platformice, de foarte mari întinderi, care complică versanţii bombamentului Volga-Ural, cunoscut în unele lucrări şi sub numele de bombamentul Tătar şi ale căror zăcăminte sînt cantonate şi în carbonifer şi uneori şi în permian. Pe marginea de vest a bazinului, în regiunile Saratov şi Volvograd, zonele de acumulare au bogate zăcăminte de petrol şi gaze în devonian şi carbonifer. Dar, zăcăminte de petrol şi gaze, mult mai mari, se găsesc în partea de sud a regiunii Kuibîşev, în zone de acumulare care complică marginea nord52

vestică a Depresiunii Uzenii-Irglliz. De asemenea, pe toată întinderea :ei periferice a depresiunii Uzenii-Irghiz sint zone de acumulare de .rol şi gaze, formate din brachianticlinale şi care au ca obiective de xploatare devonianul, carboniferul şi permianul. Numeroase zăcăminte petrol şi gaze sînt legate de domurile de sare din această depresiune, în ceea ce priveşte depozitele mezozoice, acestea s-au dovedit roductive, în special, în partea de sud-est a bazinului, în regiunea 7'mba, între fluviile Ural şi Emba şi pe marginea de vest a bazinului. Se consideră că, condiţiile de acumulare a petrolului şi gazelor din ". ;:zinul Nord Marea Caspică seamănă cu cele din Bazinul Golfului Morile, ca de altfel şi în cazul altor bazine, ceea ce a impus şi impune, în Mitinuare, obligativitatea sistematizării datelor geologice care caractezează legile geologice generale ale răspîndirii zăcămintelor de petrol _aze în scoarţa terestră. Bazinul Taiwan. Partea terestră a acestui bazin se întinde în vestul sulei Taiwan şi este delimitată de lanţuri muntoase. Bazinul este umlut cu depozite paleogene şi neogene cu o grosime (estimată) de I 000 m. Aceste depozite formează o serie de cute anticlinale dispuse :^.iar şi de oare sînt legate zăcăminte de petrol şi gaze. Cele mai multe -tructuri au fost descoperite în partea de nord-vest a bazinului. Roci.^-mamă sînt reprezentate prin argile, prezente atît în miocen cît şi în rliocen, iar rocile rezervor sînt, în general, reprezentate prin gresii. Bazinul Vest Australian (Carnarvon), situat pe litoralul de vest al V.istraliei, se deschide în Oceanul Indian şi este delimitat terestru, la )rd, sud şi est de zone de apariţie la suprafaţă a Scutului Australian. Din punct de vedere stratigrafie sînt întîlnite depozite de roci sedimen:are aparţinînd intervalului stratigrafie ce ţine de la paleozoic pînă la mezozoic inclusiv. Rezultate de producţie se cunosc în special în cretacic, cu zăcăminte cantonate în gresii, şi în jurasic, unde obiectivul de exploatare îl formează argilele fisurate. Bazinul Golfului Guineea se întinde de-a lungul litoralului Oceanului Atlantic, în care de altfel se deschide şi este delimitat la est şi nord ie lanţuri muntoase. Peste fundamentul compartimentat al bazinelor .rmează învelişul sedimentar aparţinînd intervalului stratigrafie mezozoic-neozoic. Din punct de vedere tectonic, bazinul se caracterizează prin:r-o tectonică foarte complicată. Au fost descoperite structuri atît pe iscat cît şi sub apele Oceanului Atlantic, precum şi regiunile deltelor Xiger, Zair, Cuanza. Cele mai multe structuri şi de mare capacitate pe*.ro-gazeiferă au fost descoperite în Delta Nigerului şi în zona alăturată cestuia, în Oceanul Atlantic şi care are ca obiectiv de exploatare rocile _;ranulare ale depozitelor miocene. Bazinul Michigan se situează pe teritoriul statului Michigan, întinindu-se pe aproape tot teritoriul lui. El este delimitat la nord de vertul sudic al Scutului Canadian, la SSV de versanţii bolţii Cincinnatti ?i de ramificaţiile acesteia' (Bolta Findlay, Bolta Kankakee şi Bolta "essamin), iar la nord-vest de Bolta Wisconsin. Fundamentul acestui ;azin, format din şisturi cristaline, în partea cea mai scufundată a bacului este situat la o adîncime de circa 4 000 m şi este acoperit de un velit sedimentar format din depozite cambriene, ordoviciene, siluriee, devoniene şi carbonifere deasupra cărora urmează depozite cua■ mare. Rocile-mamă din profilul lito-stratigrafic al bazinului sînt con;derate argilele negre din ordovician, silurian, devonian superior şi car53

bonifer inferior, iar rocile rezervor sînt formate din calcarele ordoviciene şi devoniene şi gresiile carbonifere. Din punct de vedere tectonic, acest bazin, mai mult sau mai puţin simetric, nu este complicat. Zonele de acumulare, formate în general din brachianticlinale, lungi de circa 8 km şi late de 1—3 km, se situează atît în partea centrală a bazinului, cît şi pe marginea lui, fiind legate de monoclinale. Zăcămintele sînt în general de tip masiv, în proeminenţe structurale şi biogene, formate din calcare recifale şi delimitate litologic, în lentile care nu depăşesc 10 m. Obiectivele de exploatare, pentru petrol şi gaze, sînt cantonate în calcarele din ordovician, devonian mediu şi în gresiile din carbonifer. Bazinul Illinois (intern de est) este delimitat la nord de Bolta Wisconsin, la nord-est de Bolta Kankakee, la nord-est de Bolta Mississippi, la sud de scufundarea estică a Bolţii Ozark, la sud-est şi vest de Bolţile Lincoln şi Ozark, la est de Bolta Cincinnati, iar la sud-est de anticlinalul Nash viile, precum şi de o serie de fracturi din zona de confluenţă a fluviilor Ohio şi Mississippi. Peste fundamentul precambrian urmează depozite paleozoice, de la cambrian pînă la carbonifer inclusiv, care însumează o grosime de circa 2 700 m. Intervalul stratigrafie de la cambrian pînă la devonian inclusiv se caracterizează prin depozite carbonatate, iar carboniferul, prin nisipuri şi argile, cu intercalaţii de cărbuni. Roci-mamă sînt considerate complexele argiloase negre şi complexele de calcare bituminoase, iar rocile rezervor sînt formate din calcare, gresii şi nisipuri de vîrstă carboniferă şi calcare de vîrstă devoniană şi, mai rar, se întîlnesc roci rezervor carbonatate şi în paleozoicul inferior. De aceste roci rezervor sînt legate zăcămintele de petrol şi gaze din acest bazin. în partea de nord a bazinului au fost puse în evidenţă o serie de ridicări îngropate de care sînt legate cute anticlinale care formează zone de acumulare, cum este marea zonă La Salle, cu zăcăminte de tip masiv, în proeminenţe structurale, de eroziune şi biogene, iar în partea de sud-est a bazinului, zăcămintele sînt legate de lentile de nisip, lungi şi înguste, care s-au format în legătură cu vechile albii ale rîurilor. Bazinul Golfului Mexic. Acest bazin se situează în partea de sud-est a S.U.A., pe teritoriul statelor Texas, Louisiana, Arkansas, Mississippi, Alabama, pe teritoriul Mexicului şi în parte al Cubei şi o mare parte a lui este situată sub apele Golfului Mexic. în partea de nord-vest este mărginit de sistemul cutat Wakita, la nord de versantul sudic al bombamentului Ozark, în spre est de o serie de fracturi şi intruziuni care-1 despart de bazinul Illinois. în vest, în extremitatea de nord, bazinul este delimitat de bombamentul Bând, iar în extremitatea sudică, de zonele de ridicare Concho-Llano şi Marathon care-1 separă de Bazinul Permian. în continuare, spre sud, în Mexic, limita vestică a bazinului este formată de sistemul cutat Sierra Madre Oriental, iar la sud, în regiunea sistemului Tehuantepek şi a Peninsulei Yukatan, este mărginit de Sierrele din America Centrală. La sud-est delimitarea este făcută în zona de adîncimi mici dintre peninsula Yukatan şi Cuba care închide versantul sudestic al depresiunii Golfului Mexic. Partea de nord a limitei vestice este formată de boltirile Floridei şi prelungirea îngropată în lanţul hercinic al Appalaşilor. Ca limită nord-estică este considerat versantul sudic al bombamentului Cincinati. Zonele de acumulare de petrol şi gaze din acest bazin sînt legate atît de unele mari accidente tectonice, cît şi de efilarea regională şi acoperirea discordantă a colectorilor de pe marginile marilor ridicări. Capacitatea petro-gazeiferă este legată de interva54

Iul stratigrafie jurasic-cuaternar. Pe coasta de vest a Golfului Mexic sînt ne de acumulare legate de diapirismul sării, iar în Mexic, este zona de acumulare ,.Centura do aur", legată de o ridicare îngropată, întinsă şi ..^ustă, formată din calcare recifale cretacice. Pe teritoriul Mexicului de la nord la sud sînt cunoscute depresiunile Burgos, Tampico-Tuxpan, Veracruz, Macuspana-Campeche şi Salina cu zăcăminte cantonate în cretacic, pleogen şi miocen. Bazinul Bahia, situat în nord-estul Braziliei, este legat de un graben :".-? pe marginea de est a scutului brazilian. La vest este delimitat de falia Marajo, în est de falia Salvador, în nord de ridicări ale depozitelor cretacice, iar în sud se prelungeşte în Golful Todos os Santos şi, prin acesta, în Oceanul Atlantic. în ansamblu, din punct de vedere tectonic, se prezintă sub forma unui monoclin înclinat spre sud-est şi care este : arte compartimentat. Zonele de acumulare de pe uscat şi cele subacvatice sînt legate fie de cute anticlinale, fie de monoclinale şi au ca oiectiv de exploatare cretacicul. Bazine premuntoase. Bazinul Aquitanian, din vestul Franţei, este delimitat la nord, nord-est şi est de Masivul Armorican, Masivul Central şi Masivul Montagne Noir, iar în sud, de Munţii Pirinei. Fundamentul cutat al bazinului, format din depozite ale paleozoicului inferior, are un Înveliş din depozite carbonifere, permiene, mezozoice, neozoice şi cuaternare. Versantul nordic al bazinului, cu înclinări mici, are caracter de plat: rmă şi este lat de 200—250 km, iar versantul sudic, cutat, lat de cîţiva zeci de kilometri, este complicat, în adîncime, din punct de vedere tectonic, de diapirismul sării. Zăcămintele de petrol şi gaze sînt cantonate, în special, în jurasic şi cretacic, în rezervoare formate din calcare, dolomite, nisipuri şi gresii şi subordonat în paleogen, în rezervoare nisipoase. Bazinul Azov-Cuban este delimitat la nord de masivul cristalin ucrainian şi de prelungirea lui scufundată, la est, de marginea vestică a ridicării Stavropol, delimitare care se continuă pînă spre versantul sudic al Caucazului, iar la vest, în limitele Crimeii, se învecinează cu bazinul din nordul Mării Negre. în acest bazin, pronunţat asimetric, se distinge o margine nordică, de platformă, slab înclinată, o zonă axială, scufundată, umplută cu depozite terţiare şi cuaternare şi o margine sudică puternic înclinată. Pe versantul sudic sînt o serie de cute anticlinale cu o tectonică complicată, dispuse linear şi care formează zone de acumulare. Fundamentul bazinului este format din depozite precambriene şi paleozoice deasupra cărora urmează pe versantul nordic depozite mezozoice a căror grosime este estimată la 13 000 m şi, în continuare, depozite neozoice, pentru ca pe versantul sudic, platformic, învelişul mezozoic să aibă o jrosime de numai 1 000 m. în limitele părţii caucaziene al Bazinului Azov-Cuban sînt următoarele regiuni petro-gazeifere: Cubanul de Vest, Cubanul de Est, Eisk-Rasşevat şi Rostov-Salsk, iar în zona conjugării edificiilor muntoase ale Crimeei şi ale Caucazului este regiunea petro^azeiferă Kerci. în regiunea Cubanului de Vest, zăcămintele de petrol şi gaze sînt cantonate în intervalul stratigrafie cretacic-pliocen, principalele icăminte fiind în intervalul paleogen-neogen. Structurile formează zone de acumulare structurale dar sînt şi zone de acumulare legate de efilarea regională a colectoarelor. Zăcămintele sînt, în general, stratiforme boltite şi stratiforme ecranate litologic. în regiunea Cubanului de Est, zălămintele de petrol şi gaze sînt cantonate în jurasic, cretacic şi eocen şi, in afară de zone de acumulare stratigrafice legate de discordanţe, sînt şi ."zone de acumulare legate de efilarea regională a colectoarelor, zăcămin55

tele fiind de tip stratiform boltit, ecranat litologic şi delimitat litoli şfic. în celelalte regiuni obiectivul principal de exploatare îl formează cretacicul şi majoritatea zăcămintelor sînt stratiforme boltite. în regiunea Kerci, zăcămintele legate de structuri diapire, cantonate în principal în depozitele miocene, sînt de mai mică importanţă. Bazinul Golfului Arab (Persie), pronunţat asimetric, este delimitat la nord şi nord-est de edificiul muntos Taurus, spre est şi sud, de edificiul muntos Zagros, la vest de versantul de est al scutului Arab, la sud de o proeminenţă a fundamentului platformei Arabe, iar la sud-est se scufundă în spre partea de sud a Irakului şi pe litoralul şi sub apele golfului. în acest bazin, unul din cele mai bogate clin lume, se deosebesc două mari regiuni: una pe marginea cutată şi una pe marginea de platformă. De întindere foarte mare, ocupă partea de nord-vest a Turciei şi Siriei, şi în continuare spre sud, este situat în Iran, Irak, Arabia Saudită, Kuweit, Zona Neutră, Qatar, Insula Bahrein, Emiratele Arabe. Pe marginea cutată a bazinului sînt zone de acumulare, legate de cute asimetrice, în Turcia, Siria, Irakul de nord, şi în partea de sudvest a Iranului. în Turcia obiectivele de exploatare sînt cantonate în paleozoic, triasic, cretacic, în Siria, în calcarele cretacicului superior, jurasicului şi triasicului, iar în Irak, în calcarele cretacicului şi oligocenului. Cea mai mare structură din Irakul de nord este structura Kirkuk, lungă de circa 110 km şi lată de 3,7 km, ai cărui colectori sînt reprezentaţi printr-o serie de calcare, puternic fisurate, groasă de 304 m. în Iran obiectivul de exploatare îl formează calcarul de Asmari (oligocen superior — miocen inferior), care are o grosime de circa 300 m. Pe marginea de platformă a bazinului sînt structuri legate de ridicări ale platformei, în Irakul de sud, Kuweit, Zona Neutră, Bahrein, Qatar, Arabia Saudită, Emiratele Arabe şi sub apele golfului şi au ca principal obiectiv de exploatare calcarele şi nisipurile jurasicului şi cretacicului. Unele structuri au zăcăminte de petrol şi în paleozoic. în Arabia Saudită este marea zonă de acumulare Ghawar, care are o lungime de circa 225 km şi este formată din cute anticlinale dispuse liniar. Bazinul Bengal. Situat pe cursul inferior al fluviilor Gange şi Brahmaputra, se deschide, în partea lui de sud, în Golful Bengal, iar la nord, est şi vest este delimitat de edificii muntoase. Pe marginea cutată a bazinului, în special, au fost puse în evidenţă, în neogen, o serie de cute anticlinale, dispuse liniar şi de care sînt legate zăcăminte de petrol şi gaze în oligocen şi miocen. Bazinul Appalaşian, situat în partea de nord a Platformei NordAmericană, este delimitat la nord-vest de versantul bombamentului Cincinatti, la nord şi nord-est de elemente structurale ale Scutului Canadian, la sud de un mare element structural, iar la sud-est de sistemul cutat Appalachian. Peste fundamentul precambrian urmează depozite paleozoice {cambrian, silurian, devonian, carbonifer, permian) care însumează o grosime de circa 6 800 m şi în profilul lito-stratigrafic al acestor depozite rocile-mamă sînt reprezentate prin calcare bituminoase în silurian şi devonianul superior şi prin şisturi argiloase-bituminoase în devonianul inferior şi mediu. Intervalul stratigrafie cambrian-devonian inferior se caracterizează prin calcare şi gresii, iar restul intervalului, prin gresii, nisipuri şi argile. Zonele de acumulare de pe marginea cutată a bazinului sînt legate de cute anticlinale înguste, ca de altfel si în zona axială a bazinului, unde se consideră că sînt legate de dislocaţiile fundamentului. Pe marginea platformică a bazinului, zonele de
56

Bazinul Alaska de Nord. iar zăcămintele de gaze. pe înclinarea regională a stratelor de pe versantul Scutului Canadian şi zone de acumulare legate de boltiri formate din calcare recifale.cumulare sînt legate de efilarea regională a colectoarelor. la vest de Alpii Calcaroşi şi de zona flişului şi la sud-est de lanţurile muntoase Leitha şi Rosalien. Este încadrat la nord-est de Carpaţii Apuseni. în sus. Rocile rezervor. helvetianul. cantonate in cretacic. de-a lungul marginii cutate a bazinului şi în partea de nord-vest a marginii platformice. al Munţilor Stîncoşi. scufundate. brachianticlinale şi monoclinale care formează mai multe zone ::? acumulare. Bazinul Vienez-Morav este legat de un graben de direcţie nord-est—sud-est. în paleogen. cutat. stratiforme ecranate stratigrafie şi litologic. situat în nordul Peninsulei Alaska are ocupată partea nordică de marginea Platformei Arctice.:n devonian şi colectorii nisipoşi din cretacicul superior şi. în acest bazin.bazinului sînt zone de acumulare legate de efilarea rezervoarelor nisipoase ale cretacicul ui superior. calcare. S. iar pe unele structuri sînt delimitate I logic. dolomite brecifiate. legate de cute anticlinale. acoperite de depozite neogene.. la est de Carpaţii Mici.. Obiectivele principale de exploatare sînt colectorii carbonataţi c'. Zăcămintele. în general. delimitate litologic şi de tip masiv. Pe versantul vestic. cei calcaroşi din carbonifer. ca şi sudică. miocenului şi pliocenului. Zăcămintele de petrol şi gaze din bazinul Vienez-Morav de pe teritoriul Austriei sînt legate de depozite ce aparţin mezozoicului. de importa subordonată. iar în miocen şi pliocen. din gresii glauconitice fisurate. structurile petrolifere sînt legate de cutele frontale din sistemul Munţilor Stîncoşi. «. mai sînt o serie de falii care compartimentează bazinul în zone cu condiţii diferite în ceea ce priveşte posibilităţile de formare a zăcămintelor de hidrocarburi. în mezozoic. Peste fundamentul cristalin urmează învelişul sedimentar format din depozite mezozoice si ale flişului cretacic superior şi paleogen. din care 1 500 m au depozitele cretacice. Cehoslovacia. al bazinului. Pe teritoriul R. ale acestui bazin ocupă partea de est a Austriei. au fost • în evidenţă structuri petrolifere şi gazeifere legate în special de brachianticlinale şi au ca obiectiv de exploatare flişul paleogen.are prezintă variaţii de grosime şi de facies. Bazine intramuntoase. paieogenului. S. a bazinului şi sînt de grosime mai mică pe marginile acestuia. Peste fundamentul cristalin urmează depozite mezozoice care descriu o serie de cute Ltnticlinale îngropate de care sînt legate zăcăminte de petrol. ecranate tectonic. Bazinul Vest-Canadian este situat între versantul vestic al Scutului Canadian şi edificiul cutat. în afară de faliile care determină grabenul. Cehoslovacia. de care este legat acest bazin. 57 . de tectonică complexă. tortonianul şi sarmaţianul. Părţile centrale. Zăcămintele sînt stratiforme boltite. iar prelungirea lui nordică se întinde în partea de vest a R. Zăcămintele de pe versantul cutat al bazinului sînt cantonate în calcarele carbonifere dintr-o serie de structuri răsturnate şi încălecate. în general. în mezozoic. Aceste depozite sedimentare au cea mai mare grosime în partea centrală. puternic compartimentate. Peste fundamentul precambrian urmează depozite paleozoice şi mezozoice care însumează o grosime de circa 4 000m. sînt strati: rme boltite. din gresii şi nisipuri. scufundată. sînt formate din dolomite. Pe versantul platform:c al. zăcămintele de petrol sînt localizate în zona axială a bazinului.

scufundată. la vest de horstul Suram. au grosimi mai mici în partea centrală a bazinului. Acumulări bogate de petrol şi gaze sînt legate de complexul nisipos-argilos al pliocenului. Depresiunea Tadla este situată în partea de est a bazinului şi posibilităţile de formare a zăcămintelor de hidrocarburi ca şi de descoperire a acestora formează încă o problemă. în nord de cel al Rifului. de edificiile cutate ale Caucazului Mic. în depresiunea Marrakech. diapirism şi vulcani noroioşi care se răsfiră ca un evantai şi sînt. situat în centrul părţii de vest a Marii Britanii este umplut cu depozite paleozoice de care este legată capacitatea petro-gazeiferă. Bazinul Sud Marea Caspică este delimitat la nord şi nord-vest de edificiile cutate de Caucazului Mare şi de pragul structural Apşeron. calcare şi marne fisurate. în parte. dolomite şi brecii dolomitice. în întregime. Peste fundamentul precambrian urmează depozitele mezozoicului şi neozoicului. sînt zone de acumulare formate din brachianticlinale complicate de fracturi. la sud şi sud-est. iar la vest se deschide în Oceanul Atlantic. nisipuri şi marne nisipoase. Un număr mare de structuri au fost descoperite în regiunea Peninsulei Apşeron. acumulările sînt legate de cute anticlinale caracterizate printr-o tectonică complicată şi cantonate în jurasic. Se cunosc zone de acumulare legate de ridicarea fundamentului paleozoic-precam58 . a Caucazului Mare. Atlasul Mijlociu şi Meseta este umplută cu depozite sedimentare ce aparţin intervalului stratigrafie mezozoic-pliocen şi care ajung la o grosime de circa 3 000 m. gresii şi calcare. Zăcămintele descoperite în această depresiune au colectori din fundament pînă în miocen şi diferit reprezentaţi ca. situată în partea de sud a bazinului. Caucaznlui Mic şi ale Sistemului Pontic. De asemenea în afară de zonele de acumulare structurale. se întinde în mare parte sub apele mării. unde fundamentul paleozoic-precambrian este mai ridicat. gresii şi şisturi cloritoase fine. în Meseta Marocană. Pe marginea de nord-est a bazinului. sînt zone legate de efilarea regională a colectoarelor din complexul productiv. în general. de exemplu: graniţe fisurate şi fracturate. Elburs şi Kopet-Dagh. Bazinul Marocan (Atlasul de Vest) este încadrat la est de edificiul muntos al Atlasului Mijlociu. Depresiunea Rharb. fracturate şi fisurate-cavernoase. întîlnite în special în cretacic şi paleogen. Bazinul ocupă cea mai mare parte din estul Transcaucaziei. iar partea centrală a acestuia este delimitată de edificiile cutate ale Crimeei. Caucazului Mare. şi suprafeţe foarte mari ale Cîmpiei Turkmeniei de vest. Bazinul Est Marea Neagră. situat pe litoralul Mării Negre din regiunea Gruziei de Vest. în acest bazin umplut cu depozite mezozoice. în partea sud-estică. care. obiectivele de exploatare sînt legate de miocen. între Meseta Marocană şi delimitarea muntoasă sînt depresiunile Marrakech. care au o mare răspîndire în acest bazin compartimentat. situată între Rif. Se consideră drept rocă-mamă cărbunii bituminoşi din carbonifer. depresiunea sudică a Caspicii. la sud de cel al Atlasului înalt. iar la est este delimitat de zona de îmbinare a edificiilor cutate ale Marelui Balhan şi Kopet-Dagh. în care apar la suprafaţă şisturi metamorfice şi intruziuni de granit. situate în apele Mării Caspice.Bazinul Vest Englez. Tadla şi Rharb. unde au fost descoperite bogate zăcăminte de petrol şi gaze. profilul lito-stratigrafic ce urmează fundamentului precambrian este format din depozite mezozoice ce au grosimea estimată la 15 000 m şi în care predomină nisipurile şi argilele şi parţial calcarele.

celor neogene. Dakota de Nord şi de Sud. datorită potenţialului lor petro-gazeifer. iar în partea de vest se întind în zona Oceanului Pacific. mezozoice şi neozoice care. Partea terestră a bazinelor. în regiunea Katalla din Bazinul Saint Elias. ce au o grosime. Aceste bazine sînt separate atît de ridicări muntoase. Wyoming. Powder River. situate de-a lungul litoralului de sud al Peninsulei Alaska. nord şi sud de catenele cutate californiene. Black Mesa şi Kaiparowits. San Luis. San Juan. Laramie. Structurile se caracterizează printr-o tectonică foarte complicată. mezozoice şi neozoice. şi de rocile fisurate ale fundamentului. Capacitatea petro-gazeiferă a acestor bazine este legată de aproape întreg intervalul stratigrafie de la cambrian pînă la terţiar inclusiv şi. axele lor sînt deplasate către marginea de nord sau către cea de vest. Hanna. altele de efilarea colectoarelor. Pe unele structuri sînt acumulări de petrol şi în rocile fisurate ale fundamentului. în parte. Bazinele din Alaska de Sud — Saint Elias şi al Golfului Cook Inlet. în bazinul Golfului Cook Inlet sînt zone de acu59 . Piceance Creek. predominant nisipoase şi argiloase. din gresii şi. a cărui încadrare muntoasă se situează sub apele Golfului Alaska. sînt încadrate parţial de edificii cutate. Green River. este umplută cu depozite de vîrstă cretacică şi terţiară. au fost puse în evidenţă o serie de zone de acumulare dintre care unele legate de cute anticlinale şi brachianticlinale. altele de linii de şariaje. în partea de nord a Californiei şi sînt încadrate la nord-est. fac parte din categoria marilor bazine ale globului. Aceste bazine sînt situate pe litoralul Oceanului Pacific al Americii de Nord.w — miocenul mediu. Bazinele Munţilor Stîncoşi. iar capacitatea petrogazeiferă este legată de neozoic şi mezozoic. formînd zone de acumulare. Uinta. s-a exploatat petrol din gresiile şi argilele fisurate din oligocenul mecY. Wind River. iar rocile rezervor. Bazinele Los Angeles şi Ventura s-au format ca urmare a efectului diferitelor scufundări sau grabene. Este umplut cu depozite paleozoice. în aceste bazine. Arizona şi New Mexico. North Park. Cu toate că aceste bazine nu sînt de dimensiuni prea mari. Uthah. cît şi de mari elemente structurale. în sectoarele actualelor geosinclinale sau în sectoarele extrem de mobile ale scoarţei terestre. precum şi zone de acumulare legate de efilarea regională şi acoperirea discordantă a colectoarelor. se situează total sau parţial pe teritoriul statelor Montana. Colorado. cunoscute sub numele de Big Horn. de-a lungul marginilor bazinelor. pe marginile bazinelor.brian sau de falii. în special. din diferite varietăţi de argilete şi şisturi silicioase fisurate. Bazinul Sud-Australi an se întinde pe litoralul de sud-est al Australiei şi se deschide în sud şi sud-est în Marea Tasmaniei. estimată. din care cea mai mare parte aparţin celor terţiare şi. sînt zone de acumulare formate dintr-o serie de cute anticlinale legate de marile fracturi de pe marginile bazinelor. de 15 000 m. uneori. Majoritatea bazinelor Munţilor Stîncoşi sînt asimetrice. Obiectivele principale de exploatare sînt cantonate în neogen în al cărui profil lito-stratigrafic rocile-mamă de petrol sînt formate din şisturi argiloase bituminoase. au o grosime de circa 10 000 m. în unele cazuri. De asemenea. Paradox. Structurile sînt legate de brachianticlinale dispuse linear şi linear în culise. umplute cu depozite paleozoice. respectiv partea estică a acestora. de masive de recifi sau de o zonă sinclinală cum este cazul zonei de acumulare din zona sinclinală a bazinului San Juan.

I. în anul 1888. Macovei (1938). groase de circa 8 000 m şi formate. Fundamentul estimat la o adîncime de peste 10 000 m este format din depozitele mezozoice calcaroase. dispuse liniar şi liniar în culise. în perioada 1920—1932. Mc. respectiv hidrocarburile sînt cantonate în rezervoarele din formaţiuni lipsite de roci-mamă. Collough introduce şi noţiunea 60 . încă din a doua jumătate a secolului trecut. CLASIFICAREA ZĂCĂMINTELOR DE HIDROCARBURI Clasificarea zăcămintelor de hidrocarburi este absolut necesară pentru tratarea ştiinţifică a problemelor ce privesc proiectarea explorării şi în special a exploatării zăcămintelor. prin argile negricioase. în cretacic. pe lîngă criteriul structural. criteriul structural (tectonic). sub apele golfului. 6. în 1902 L. G. Hoefer a împărţit zăcămintele de hidrocarburi în primare şi secundare. Mrazec clasifică zăcămintele de hidrocarburi în două mari categorii: — zăcăminte legate de regiuni puţin dislocate. Acumulările de hidrocarburi sînt cantonate în calcarele cretacice şi. în schimb. iar prin zăcămînt secundar.mulare formate din cute anticlinale dispuse liniar în culise. iar în paleogen. în prezent clasificările genetice. Iniţial. la baza clasificării zăcămintelor de hidrocarburi au stat criterii genetice. formează zone de acumulare pe marginea de est şi pe monoclinalul de pe marginea de vest a bazinului. deoarece încă nu se cunoaşte o metodă cu ajutorul căreia să poată fi identificate cu toată siguranţa rocile generatoare de hidrocarburi. în noile clasificări este întîlnit şi criteriul stratigrafie şi se dezvoltă clasificarea structural-stratigrafică. — zăcăminte legate de regiuni puternic dislocate. reprezentate prin cute anticlinale faliate. Clasificarea genetică a fost preluată de M. Prin zăcămînt primar Hoefer definea zăcămîntul cantonat în rezervoarele din cuprinsul unei formaţiuni în care sînt şi roci generatoare de hidrocarburi. zăcămîntul care s-a format în urma unui proces de migraţie. în aceeaşi perioadă. parţial subacvatice şi au ca obiectiv de exploatare formaţiunile geologice din baza mezozoicului. din partea nord-vestică a Americii de Sud şi se întinde pe cursul mijlociu al rîului Magdalena. groase de circa 4 000 m şi din depozite terţiare. din afara formaţiunilor cu roci-mamă. Bazinul Columbian (Magdalena) este situat într-o depresiune îngustă. Abramovici (1908). prin argile şi marnocalcare bituminoase. cuprinsă între Cordilierele estică şi centrală ale Anzilor. Pe baza acestor criterii. în special. Rocile-mamă sînt reprezentate. din complexe argilo-nisipoase şi conglomerate. s-a dovedit adecvat scopului urmărit şi el stă la baza a numeroase clasificări structurale. Vassoievici (1930). altele sînt parţial terestre. în special. nu pot fi folosite. în gresiile paleogene. N. Structurile.

Guillemont (1964). este folosită. defineşte noţiunea de capcană. Aceste clasificări au fost posibile numai după ce au fost precizate noţiunile de rezervor. Kornfeld (1943). vecine între ele şi legate fie de un factor structural regional. Zona de acumulare reprezintă cel mai mare element din cuprinsul unui bazin de care sînt legate zăcăminte de hidrocarburi. Jdanov şi Vîsoţki (1940. zăcămînt. raportată la aceeaşi sursă de alimentare cu hidrocarburi. în care sînt acumulate hidrocarburile. Osadko (1968). fiecare colector reprezintă o acumulare elementară dacă este izolat de acumulările din imediata lui apropiere. Leverson (1936. capcană. în parte. ca de altfel şi în alte ţări. stratigrafie sau litologic în care hidrocarburile sînt „prinse"' într-un echilibru stabil. Mircink (1953). Ca exemplu de zăcămînt în sens larg se poate menţiona orice formaţiune geologică în care sînt acumulări de hidrocarburi şi care poate cuprinde unul sau mai multe complexe. ceea ce denotă importanţa teoretică şi în special practică a acestei probleme. Alexin şi alţii (1971). Wilhelm (1945). Rittenhouse şi alţii (1972). reprezintă o acumulare elementară. 1954. zăcăminte stratiforme. Prin structură gazeiferă. mai multe colectoare care comunică între ele. Sanders (1943). după forma rezervoarelor naturale. Mai cunoscute sînt clasificările întocmite de: Clapp (1929). O.1941. De asemenea. Monet (1941). în general. după modul de închidere a colectoarelor. în sens restrîns. Gabrieleant (1970). 1941). 1941. iar speciile sau varietăţile. clasificarea întocmită de I. care le izolează de acumulările vecine. în cuprinsul unui complex petrolifer sau gazeifer. Flandrin (1955). în ţara noastră. 1937). genurile după particularităţile capcanei. tectonică sau stratigrafică. Uspenskaia (1955.de „capcană". colector. fie de discordanţe stratigrafice regionale. Brod (1936. au acelaşi contur acvifer şi aceeaşi delimitare litologică. Prin rezervor natural se defineşte un recipient natural de a cărui structură depinde capacitatea de acumulare a hidrocarburilor şi posibilitatea de a le ceda. zăcăminte masive şi zăcăminte delimitate litologic şi după tipul capcanei a stabilit subgrupele de zăcăminte. în timp. Abramovici (1930. -tructura Ariceşti din zona cutelor diapire.1942). 1961). Martin (1964. 1951). Lovely (1943). structură şi zonă de acumulare. exploatată în condiţii tehnice şi de eficienţă economică actuală sau de perspectivă. 1951). Ca exemple de structuri din ţara noastră se poate menţiona structura gazeiferă Ernei din Bazinul Transilvaniei. pe marginea bazinelor. în sens larg. Prin zăcămînt. au fost elaborate un număr apreciabil de clasificări ale zăcămintelor de hidrocarburi. iar aranjamentul structural (tectonic). Prin colector se defineşte partea cea mai ridicată structural a rezervorului. zăcăminte de hidrocarburi legate de acelaşi tip sau de diferite tipuri de capcane. Brod care. închisă şi izolată. în special. fie de efilarea la scara regională a formaţiunilor geologice. 1966). care are o extindere limitată la mărimea şi forma colectorului. petrolifere sau gazo-petrolifere. De asemenea. Wilsonn (1934. a deosebit trei grupe de zăcăminte. petroliferă sau gazo-petroliferă se defineşte orice structură geologică care cuprinde într-o formaţiune sau în mai multe formaţiuni geologice. Heroy (1941). Gubkin (1932. Kudreavţev (1941). se înţelege o acumulare elementară de petrol sau de gaze. care au aceeaşi geneză. Zona de acumulare se referă la mai multe structuri ^azeifere. 1938). structura Ciureşti din Platforma Moesică etc. un zăcămînt poate cuprinde mai multe acumulări izolate de petrol sau de gaze. Heald (1940). 61 .

CLASIFICAREA ZĂCĂMINTELOR DUPĂ FORMA REZERVORULUI Şl TIPUL CAPCANEI 6. grosimea şi litologia pe întinderi mari. în general. I. după raporturile dintre gaze. se împart în două subgrupe: zăcăminte stratiforme boltite şi zăcăminte stratiforme ecranate. 6.1.1. în acest caz este tabulară. sau de trecere de la o grupă la alta de zăcăminte. O. o elipsă. mai mult sau mai puţin. apa se sprijină numai pe acoperiş şi. După clasificarea lui A.1. mixte. Zăcămintele stratiforme. apa marginală închizînd conturul zăcămîntului. — într-un zăcămînt boltit cu o permeabilitate bună şi uniformă. limita apă-petrol urmăreşte în general izobata stratului. Zăcămintele stratiforme boltite Apariţia capcanei în cuprinsul acestor rezervoare este determinată de cutarea stratelor. combinate. petrol şi apă din cuprinsul rezervoarelor naturale. 6. Formarea zăcămintelor este determinată de presiunea apei în susul stratului care împinge şi închide hidrocarburile în capcană. în raport cu partea ocupată de hidrocarburi şi sînt limitate în acoperiş şi culcuş de roci impermeabile. Cînd rezervorul are o grosime mare şi o înclinare mică. apa este marginală.1. zăcămintele se împart în structurale. între forma boitei şi conturul zăcămîntului există o asemănare care face ca forma zăcămîntului în plan să fie. după izobata stratului. în ultimii ani se discută tot mai mult despre noi tipuri de zăcăminte. care sînt puse destul de greu în evidenţă. devierile de la izobata stratului fiind influenţate de înclinarea. stratigrafice şi combinate.s-a mai considerat încă o grupă de zăcăminte intermediare. GRUPA ZĂCĂMINTELOR STRATIFORME Aceste zăcăminte sînt cantonate în rezervoare naturale ce au formă de strat şi grosimea şi litologia de întinderi mari. I. cît şi pe culcuşul rezervorului. care formează colectorul.1. Caractere generale ale zăcămintelor stratiforme boltite: — sînt cuprinse în rezervoare naturale ce au forma de strat şi sînt delimitate în culcuş şi acoperiş de roci greu permeabile şi păstrează caracterul de strat. faţă de partea ocupată de hidrocarburi. Apa poate avea un rol activ. a mai întocmit o clasificare a zăcămintelor de hidrocarburi în categorii şi clase. 62 . are un rol pasiv.1. de unde şi numele acestor zăcăminte de discrete. Brod. iar în secţiune verticală să apară ca o acumulare de boltă în care hidrocarburile şi apa s-au separat după greutăţile specifice. subtile sau ascunse. deplasîndu-se în sus pe înclinarea stratului sau uneori. — cînd sînt compartimentate de falii în blocuri. grosimea stratelor şi de gradul de variaţie a permeabilităţii rezervorului. după condiţiile de apariţie şi tipurile capcanelor care condiţionează formarea acumulărilor de hidrocarburi. Cînd se sprijină atît pe acoperişul. Leverson.

închiderea şi conturul zăcămîntului i — închiderea simea rezervorului. . 3 — apă marginală. 1 — apă. suprafaţa petroliferă petroliferă .Fig. a — în stratiform boltă: secţiune. Ct — conturul exterior. b C efectivă. 2 — apă de talpă. suprafaţa de g — — — în groconturul fără cu plan. interior. 4.

în plan orizontal se proiectează un contur interior şi un contur exterior (fig. adeseori. pe falii. pe flancurile masivului de sare. cînd săritura faliei este mai mare decît grosimea stratelor. — zăcămîntul stratiform boltit neaccidentat. fiecare bloc este independent din punct de vedere hidrodinamic. pe boltă. în secţiunea verticală. dar din punct de vedere structural face parte din zăcămîntul respectiv. compartimentate de falii. 4). iar închiderea teoretică a zăcămîntului se defineşte prin distanţa dintre axa colectorului şi izobata cea mai joasă care se închide în jurul axului. în cazul cînd închiderea efectivă a zăcămîntului este egală sau mai mică decît grosimea rezervorului. La zăcămintele stratiforme boltite. de mare anvergură. g i petroliferă suprafaţa — — fără petroliferă închigrosimea Cînd închiderea efectivă a zăcămintelor este mai mare decît grosimea rezervorului limita petrol-apă sau gaze-apă poate să aibă contur dublu. închiderea efectivă a zăcămîntului se referă la intervalul dintre axa colectorului şi izobata conturului acvifer. puternic accidentate. unul la acoperişul zăcămîntului şi altul la culcuşul zăcămîntului. pe discordanţe sau pe linia de efilare a rezervorului. zăcămintele sînt ecranate pe flancurile sării. 5.Fig. prezintă pentru fiecare strat o limită apă-petrol sau apă-gaze şi. sau un singur contur cînd se proiectează limita respectivă la jumătatea distanţei dintre acoperiş şi culcuş. cu intercalaţii dese de roci impermeabile. limita apă-petrol diferă de la un bloc la altul. spre deosebire de cele din regiunile de platformă unde bolţile cutelor au înclinări mici şi în general nu sînt faliate. 5). cu derea rezervorului. Cînd sînt compartimentate de falii. zăcămintele stratiforme boltite pot fi afectate de falii. 63 . suprafaţa — tabulară. acestea sînt. în cazul unei cute anticlinale legate de diapirismul profund se pot forma zăcăminte stratiforme boltite ne(sau) accidentate de falii. în acest ultim caz. închiderea şi conturul zăcămîntului masiv de boltă: l apă. această limită se prezintă pentru tot zăcămîntul sub forma unei linii în zigzag. ajungînd chiar pînă la fundament. — în cazul unei diapirism exagerat. iar în cazul cînd rezervorul se efilează în sus. — în regiuni cu o tectonică legată de diapirismul sării. conturul interior nu mai apare şi zăcămîntul are apă tabulară (fig. — zăcămintele stratiforme boltite din cuprinsul unui anticlinal dintr-o regiune cutată sînt pronunţat boltite şi. zăcămintele sînt ecranate litologic. — apă 2 efectivă. Dacă în fiecare bloc există cîte un cap de gaze. uneori.

groconturul fără cu petroliferă petroliferă . 3 — apă marginală. închiderea şi conturul zăcămîntului stratiform de a — în secţiune. 4. b i — închiderea efectivă. interior. 2 — suprafaţa apă de talpă. simea rezervorului. Cf — conturul exterior. 1 — suprafaţa apă. boltă: C(— — g în — plan.Fig.

63 . iar în cazul cînd rezervorul se efilează în sus. zăcămintele sînt ecranate pe flancurile sării. închiderea efectivă a zăcămîntului se referă la intervalul dintre axa colectorului şi izobata conturului acvifer. zăcămintele stratiforme boltite pot fi afectate de falii. fiecare bloc este independent din punct de vedere hidrodinamic. pe discordanţe sau pe linia de efilare a rezervorului. puternic accidentate. în cazul unei cute anticlinale legate de diapirismul profund se pot forma zăcăminte stratiforme boltite ne(sau) accidentate de falii. pe flancurile masivului de sare. în secţiunea verticală. iar închiderea teoretică a zăcămîntului se defineşte prin distanţa dintre axa colectorului şi izobata cea mai joasă care se închide în jurul axului. sau un singur contur cînd se proiectează limita respectivă la jumătatea distanţei dintre acoperiş şi culcuş. acestea sînt. — în regiuni cu o tectonică legată de diapirismul sării. prezintă pentru fiecare strat o limită apă-petrol sau apă-gaze şi. — zăcămîntul stratiform boltit neaccidentat.l apă. cu derea rezervorului. în cazul cînd închiderea efectivă a zăcămîntului este egală sau mai mică decît grosimea rezervorului. Cînd sînt compartimentate de falii. cu intercalaţii dese de roci impermeabile. g i petroliferă suprafaţa — — fără petroliferă închigrosimea Cînd închiderea efectivă a zăcămintelor este mai mare decît grosimea rezervorului limita petrol-apă sau gaze-apă poate să aibă contur dublu. spre deosebire de cele din regiunile de platformă unde bolţile cutelor au înclinări mici şi în general nu sînt faliate. pe falii. — apă Fig. în plan orizontal se proiectează un contur interior şi un contur exterior (fig. — în cazul unei diapirism exagerat. limita apă-petrol diferă de la un bloc la altul. compartimentate de falii. în acest ultim caz. această limită se prezintă pentru tot zăcămîntul sub forma unei linii în zigzag. de mare anvergură. cînd săritura faliei este mai mare decît grosimea stratelor. 5). Dacă în fiecare bloc există cîte un cap de gaze. adeseori. La zăcămintele stratiforme boltite. închiderea şi conturul zăcămîntului masiv de boltă: 2 efectivă. suprafaţa — tabulară. uneori. pe boltă. dar din punct de vedere structural face parte din zăcămîntul respectiv. 4). zăcămintele sînt ecranate litologic. — zăcămintele stratiforme boltite din cuprinsul unui anticlinal dintr-o regiune cutată sînt pronunţat boltite şi. ajungînd chiar pînă la fundament. unul la acoperişul zăcămîntului şi altul la culcuşul zăcămîntului. conturul interior nu mai apare şi zăcămîntul are apă tabulară (fig. 5.

Zăcăminte stratijorme boltite slab accidentate. independent de regiunile geologice din care fac parte.Clasificarea zăcămintelor stratiforme boltite. cu bolţi compartimentate de falii epianticlinale. rezervoarele respective se comportă ca rezervoare independente. — zăcăminte stratiforme boltite cu bolta slab pronunţată (fig 6). 7). chiar cînd decalajul este numai cu puţin mai mare decît grosimea stratului productiv. Faliile depăşind limitele rezervoarelor separate de intercalaţii marnoase se comportă ca falii etanşe. 4 — roci impermeabile. Săritura faliei este mai mică decît grosimea stratului şi nu provoacă. cu bolţi compartimentate de falii care depăşesc limitele zăcămîntului. datorită intercalaţiilor impermeabile. 6. La acest gen de zăcăminte au fost distinse două specii: — zăcăminte compartimentate de falii epianticlinale care au bolţile afectate de falii ce nu depăşesc limitele zăcămîntului. în procesul exploatării. necompartimentate în blocuri tectonice separate. Rezervoarele din compartimentele determinate de falii epianticlinale. — zăcăminte stratiforme boltite cu bolta bine pronunţată (fig. Zăcămint stratiform slab boltit: dentate. compartimentate de falii ce depăşesc limitele zăcămîntului. care au două specii: 1 — gaze. deplasarea limitei apă-petrol. puternic accidentate. 2 — petrol. Aceste zăcăminte sînt compartimen- 64 . în cazul cînd stratele din blocurile compartimentate nu mai sînt în contact între ele. au fost separate trei genuri de zăcăminte şi anume: Zăcăminte stratijorme neacciFig. se comportă. — zăcăminte stratiforme boltite slab accidentate. în plan. 3 — apă. La acest gen de zăcăminte au fost separate două specii: — zăcăminte stratiforme boltite. — zăcăminte puternic accidentate. Zăcămintele stratiforme boltite compartimentate de falii în blocuri tectonice separate. ca rezervoare separate. în subgrupa zăcămintelor stratiformc boltite.

a — reprezent area în sec'iune transvers ală a unul zăcămint stratiform puternic boltit; b — reprezent area în plan orizontal; l—l' — direcţia secţiunii; i — izobate construite la acoperişu l rezervoru lui; A — apă; P— petrol; l.a.p. — limita apă/petrol .

F 7. Zăcă mint strati form pute rnic bolti t:

Fig. a — i—r

reprezentarea în sec'iune transversală; b — reprezentarea în plan orizontal; — direcţia secţiunii; i — izobate construite la acoperişul rezervorului; A — apă; P— petrol; l.a.p. — limita apă/petrol; F — falie normală.

8. Zâcămînt stratii'orm boltit puternic compartimentat de o falie normală:

Fig. 9. Zâcămînt stratiform boltit puternic compartimentat de o falie inversă:

a — reprezentarea în secţiune transversală: b — reprezentarea în plan orizontal; I—I — direcţia sec"iunii: i — izobate construite la acoperişul rezervorului; A — apă; P — petrol; l.a.p. — limita apă/petrol.

tate de falii în blocuri independente care se comportă diferit în timpul exploatării (fig. 8, fig. 9, fig. 10). Problemele explorării zăcămintelor stratiforme boltite. Problemele explorării preliminare a zăcămintelor stratiforme boltite se referă la: — stabilirea poziţiei axului cutei anticlinale la adîncimea zăcămîntului, avînd în vedere că asimetria mai mult sau mai puţin accentuată a cutei face ca zăcămîntul să fie deplasat faţă de verticala axului de la suprafaţă. în regiunile cutate, zăcămîntul este deplasat spre flancul mai puţin înclinat al cutei, iar în regiunile de platformă, frecvent, zăcămîntul este deplasat spre flancul mai înclinat al cutei. Pentru explorarea preliminară a acestor zăcăminte se proiectează cîte trei sonde pe fiecare profil transversal. în cazul structurilor neaccidentate (de exemplu cazul domurilor), se proiectează cele două profile de sonde încrucişate, respectiv o sondă pe axul cutei pus în evidenţă prin prospecţiuni, cîte o sondă
5 — Geologia zăcămintelor de hidrocarburi £5

a — reprezentarea în secţiune transversală; b — reprezentarea în plan; I—I' — direcţia secţiunii; i — izobate construite la acoperişul rezervorului; A — apă; P — petrol; l.a.p. — limita apă/petrol; Pi — falie normală; F2 — falie inversă.

Fig. 10. Zăcămînt stratii'orm boltit puternic compartimentat de o falie normală şi de o falie inversă:

pe fiecare flanc şi cîte o sondă pe fiecare periclin. în cazul cînd sînt falii, discordanţe sau efilări ale stratelor productive, numărul sondelor de explorare preliminară este, în general, mai mare; — cunoaşterea variaţiei grosimii stratelor din cuvertura zăcămîntului, în special pe baza datelor de foraj, cît şi a variaţiei grosimii şi litofaciesului rezervoarelor; — caracteristicile colectoarelor şi fluidelor pe întreg zăcămîntul (pe boltă, flancuri, pe pericline). Condiţionat de rezultatul obţinut de la sonda amplasată pe ax, se forează locaţiile de pe flancuri şi pericline. De asemenea forarea locaţiilor pe un profil este condiţionată de rezultatele obţinute de la sondele de pe profilul precedent, în cazul cînd nu sînt, între aceste profile de sonde, falii etanşe. Dacă s-au găsit gaze în boltă şi apă pe un flanc nu se exclude existenţa ţiţeiului pe periclinele cutei. Funcţie de rezultatele obţinute prin forajul de explorare preliminară se proiectează forajul de conturare.
6.1.1.2. Zăcămintele stratiforme ecranate

Apariţia capcanei este determinată de existenţa ecranului, care poate fi tectonic, stratigrafie sau litologic. în cazul zăcămintelor stratiforme ecranate tectonic, ecranul taie şi închide rezervorul în sus pe înclinarea lui prin o rocă impermeabilă. Partea faliată a formaţiunii productive ia contact cu o rocă impermeabilă. Pentru zăcămintele stratiforme ecranate stratigrafie, mişcările epirogenice combinate cu cele orogenice sînt factorii principali ai ecranului stratigrafie care acoperă discordant, prin roci puţin impermeabile, stratele retezate de eroziune ale rezervoarelor în care îşi face apariţia capcana. în ceea ce priveşte zăcămintele stratiforme ecra66

nate litologic, factorul litologic duce la formarea capcanei, prin trecerea gradată de la un facies grosier la vin facies pelitic. în depunerile legate de zonele de luptă dintre uscat şi apă, în vecinătatea liniei de ţărm, are loc o schimbare de litofacies, care poate fi locală sau regională. Schimbările liniei de ţărm, influenţate de mişcările pe verticală, sînt însoţite nu numai de o variaţie de litofacies, dar şi de o efilare a rezervoarelor. Formarea zăcămintelor este determinată de presiunea apei în susul stratului, care împinge şi închide hidrocarburile în capcană, iar punerea în loc a zăcămintelor are loc după apariţia ecranului. Dacă, în timp, în urma reluării mişcărilor tectonice, au apărut falii, într-o acumulare de boltă sau monoclinală, zăcămîntul ecranat tectonic se poate forma după producerea faliei, ca rezultat al redistribuirii hidrocarburilor în interiorul rezervoarelor. Caractere generale ale zăcămintelor stratiforme ecranate: — cuprind zăcămintele de hidrocarburi formate într-un rezervor stratiform care, în afară de pat şi acoperiş, formate din roci impermeabile au, în partea superioară, un ecran care determină apariţia capcanei; — în partea inferioară a rezervorului, închiderea zăcămîntului este făcută de apă, care se sprijină pe acoperişul şi patul rezervo-

-/

rului. Clasificarea zăcămintelor stratiforme ecranate. Corespunzător celor trei tipuri de zăcăminte, se deosebesc trei genuri de zăcăminte şi anume: Zăcăminte stratiforme ecranate tectonic, care au două specii: a) zăcăminte ecranate de o falie simplă (fig. 11 şi fig. 12);

'

b) zăcăminte ecranate de o falie cu structură complexă, cazul zăcămintelor ecranate de roci intrusive sau de masive de sare (fig. 13). Zăcăminte stratiforme ecranate stratigrafie, la care au fost deosebite, de asemenea două specii: 67

Fig. 11. Zăcămînt stratiform ecranat tectonic de o falie simplă: 1 — petrol; 2 — apă; 3 — roci impermeabile; F — falie.
5'

Fig. 12. a — reprezentarea în secţiune a unui rezervor stratiform ecranat tectonic, de o falie simplă; b — reprezentarea în plan orizontal; /—V — direcţia secţiunii; i — izobate construite la acoperişul rezervorului; i.f — izobatele faliei; i.f.r. — intersecţia faliei cu acoperişul rezervorului; F — falie.

Fig. 13. Zăcămînt strati form ecranat de o falie cu structură complexă datorită rocilor intrusive (regiunea Tampico-Tuxpan, Mexic). Fig. 14. Zăcămînt stratiform ecranat de o suprafaţă de discordanţă plană d:

1 — petrol; 2 — apă; 3 — roci impermeabile.

a — reprezentarea în secţiune: I—r — direcţia secţiunii; b — reprezentarea în plan orizontal; i — izobate construite la acoperişul rezervorului; i.d. — izobatele discordanţei; i.d.r. — intersecţia discordantei cu acoperişul rezervorului.

— zăcăminte ecranate de o suprafaţă de discordantă plană (fig. 14 şi fig. 15); — zăcăminte ecranate de o suprafaţă de discordanţă complexă, la" care suprafaţa de discordanţă taie fie capete de strat, fie zăcăminte stratiforme boltite în zona lor de boltă (fig. 16); Zăcăminte stratiforme ecranate litologice, la care, după modul de efilare a rezervoarelor, se deosebesc două specii; — zăcăminte stratiforme ecranate prin efilarea rectilinie a rezervoarelor (fig. 17 şi fig. 18); — zăcăminte stratiforme ecranate prin efilarea curbilinie a rezervoarelor, în formă de feston (fig. 19). Din această categorie fac parte şi zăcămintele ecranate de dopuri de asfalt. Ca exemple de zăcăminte stratiforme ecranate tectonic se pot menţiona zăcămintele din monoclinalele din zona cutelor diapire şi Depresiunea Getică, iar ca exemple de zăcăminte stratiforme ecranate stratigrafie, se citează zăcămintele din prepliocenul unităţilor mai sus menţionate. Ca exemplu de zăcămînt ecranat litologic prin efilarea rectilinie a rezervorului se citează zăcămîntul din complexul sarmaţian VIII de pe flancul de nord al structurii Ţicleni din Depresiunea Getică. 68

Fig. 16. Zăcămînt stratiform ecranat de o suprafaţă de discordanţă complexă (structura Hauskirchen, bazinul Vienez-Morav):
1 — petrol; 2 — gaze.

Fig. 17. Zăcăminte strati forme ecranate litologic prin efilarea rectilinie a rezervorului :
1 — petrol; 2 — apă.

Problemele explorării zăcămintelor stratiforme ecranate. Principala problemă a explorării zăcămintelor stratiforme ecranate constă în punerea în evidenţă a zacamîntului, în partea cea mai ridicată structural a capcanei, în apropierea ecranului tectonic, stratigrafie sau litologic cît şi mai jos pe flanc, pentru cunoaşterea conturului acvifer. Pe baza informaţiilor obţinute prin prospecţiunile geofizice, cartarea geologică şi, dacă este cazul, şi după datele forajului structural de prospecţiune, se dă o reprezentare aproximativă a formei rezervorului cît şi a ecranelor şi se amplasează sonde, în general, în număr de trei, pe profile transversale care au ca obiective precizarea ecranului, a grosimii şi formei rezervorului, iar în faza de explorare preliminară au ca obiectiv descoperirea zacamîntului. Unele sonde amplasate mai jos structural vor
a — reprezentarea în secţiune; b — reprezentarea in plan orizontal; I—r — direcţia secţiunii; i — izobate Ia acoperişul rezervorului; i.p. — izopachite; e.l. — ecran litologic.

Fig. 18. Rezervor ecranat litologic:

Fig. 19. Zăcăminte stratiforme ecranate litologic prin efilarea curbilinie (în formă de feston) a rezervorului:
1 — pe.rol; 2 — apă.

69

putea pune în evidenţă conturul acvifer sau vor cădea în zona de apă, sau alte sonde amplasate mai sus structural vor putoa găsi partea inferioară a rezervorului sau vor depăşi linia ecranului, ceea ce face ca celelalte foraje să fie condiţionate de primele rezultate obţinute. Funcţie de rezultatele explorării preliminare urmează explorarea de conturare, etapă în care ordinea de săpare a sondelor este condiţionată de rezultatele obţinute în explorarea preliminară.
6.1.2. GRUPA ZĂCĂMINTELOR MASIVE

Aceste zăcăminte studiate iniţial ca zăcăminte cu formă neregulată, au fost separate de I. O. Brod (1940) ca o grupă aparte, în urma cercetărilor făcute asupra zăcămintelor din Platforma Rusă legate de proeminenţele unor serii groase de roci neseparate de roci impermeabile. Apariţia capcanei în cazul acestor zăcăminte este legată de cauzele ce determină formarea proeminenţelor şi care pot fi tectonice, de eroziune sau biogene. Proeminenţele tectonice se formează în urma boltirii rocilor masive, boltiri însoţite de fisurarea rocilor care capătă însuşiri de rezervor natural şi care permit deplasarea liberă a fluidelor. Capcana, în cazul proeminenţelor de eroziune, se formează în condiţiile supunerii rocilor compacte, acţiunii agenţilor de eroziune ce dau naştere unui relief de eroziune ale cărui proeminenţe, datorită agenţilor externi de distrugere, capătă însuşiri de rezervor natural, prin formarea unor zone de permeabilitate şi porozitate mărită. în ceea ce priveşte formarea capcanei în proeminenţe de calcare biogene, aceasta are loc cînd calcarele biogene, supuse mult timp acţiunii agenţilor externi şi procesului de circulaţie şi de spălare a apelor capătă însuşiri de rezervor natural prin formarea unor zone de permeabilitate şi porozitate mărită. în toate cele trei cazuri, rocile respective după ce au căpătat însuşiri de rezervor natural, datorită mişcărilor epirogenice sînt îngropate şi acoperite de roci impermeabile. Formarea zăcămintelor are loc după scufundarea proeminenţelor şi acoperirea lor de roci impermeabile, datorită împingerii pe verticală a hidrocarburilor de către apă în capcană. Forma zăcămîntului este dată de forma stratelor impermeabile din acoperiş. Caracterele generale ale acestor zăcăminte pot fi rezumate astfel: — sînt cantonate în rezervoare naturale groase, omogene din punct de vedere litologic, formate fie din roci de tip granular, compacte, fisurate, fie din roci de tipul calcarelor şi dolomitelor, fie de tipul rocilor metamorfice sau eruptive ce au zone de porozitate şi permeabilitate mărite în urma unor procese de diageneză; — pot fi cantonate şi în rezervoare alcătuite din roci stratificate neomogene, de natură litologică diferită — gresii, calcare fisurate, conglomerate slab cimentate, gipsuri fisurate şi dolomite (în cazul zăcămintelor în preeminenţe de eroziune), în care, în urma unor procese tectonice sau de eroziune, s-au format zone de permeabilitate şi porozitate mărite, neseparate de roci impermeabile ca de altfel şi la rezervoarele omogene. — apa, petrolul şi gazele sînt separate după suprafeţe plane, care taie întreaga masă a rezervorului, indiferent de natura litologică a rocilor: — în timpul exploatării, rezervorul masiv se comportă ca un rezervor unic, avînd aceleaşi suprafeţe de contact apă-pctrol şi gaze-petrol pe toată întinderea proeminenţelor izolate sau grupate; 70

Zăcămînt masiv în proeminenţă tectonică. i — izobate la acoperişul zâcâmîntului. Fig.p. sînt zone de mare şi mică permeabilitate. în rezervor omogen faliat: 71 . Fig. A — apă. 1 — petrol. după structura rezervorului.— în rezervoarele omogene din punct de vedere litologic. zăcămintele masive se împart în trei subgrupe: Zăcăminte masive în proeminenţe tectonice. 20 şi fig. După cauzele care determină formarea proeminenţelor. tală. cuprinde. 3 — roci imzone ale rezervorului de la orizonpermeabile. l. P — petrol. cîte două specii. — limită apă-petrol tubulară. 3 — roci impermeabile. funcţie de care şi debitele sondelor sînt diferite. 21. /—/' — direcţia secţiunii. Zăcămînt masiv în proemivorului şi avansarea limitei apă-penenţă tectonică nelaliată. în rezervor omogen: a — reprezentarea în secţiune. subgrupă la care s-au deosebit două genuri de zăcăminte: — zăcăminte masive în proeminente nefaliate. ca şi în cele neomogene. datorită variaţiei permeabilităţii. — limita apă/petrol tabulară. fie ele faliate sau nefaliate. Zăcămînt masiv. 22). l. b — reprezentarea in plan orizontal. 22. — apa se deplasează pe verticală. 20. 2 — apă. în rezervor omogen: trol poate varia uneori pentru unele 1 — petrol. Fiecare gen din aceste zăcăminte. Ca exemple de zăcăminte masive în proeminenţe tectonice din regiuni cutate se menţionează zăcămintele din seria calcarelor de Asmari (Iran). cu rezervor omogen (fig. care poate fi omogenă sau neomogenă. de la talpă spre acoperişul rezerFig. cu rezervor omogen (fig. 21).p. — zăcăminte masive în proeminenţe separate de falii.a. 2 — apă. Clasificarea zăcămintelor masive.a.

(fig. Zăcămînt masiv în proemi— S. 24).U. forma conturului zăcămîntului este sinuoasă. — ca de exemplu în oligocenul subzonei externe a flişului paleogen din Moldova. şi la adîncimea la care este întîlnîtâ limita apă—petrol tabulară. besc două genuri: . uneori.A. — zăcăminte masive în proeminenţe grupate.zăcăminte masive în proeminenţe izolate (fig. nentă de eroziune (structura RoberZăcăminte masive în proeminenţe son — S. dar predomină în regiunile de platformă. ca de exemplu zăcămîntul din structura Roberson Fig. la care se deose1 — petrol. 25). Problemele explorării zăcămintelor masive.R. conturul zăcămîntului este. 26). în cazul zăcămintelor legate de proeminenţele de eroziune şi. Aceste probleme se referă la litologia rezervorului. în ţara noastră se cunosc zăcăminte de tip masiv în Platforma Moesică şi de trecere de la stratiforme boltite la zăcăminte de tip masiv.S. Zăcămintele masive se întîlnesc în regiunile cutate. 2 — apă. de formă ovală. datorită neregula- 72 .U. 23. zăcămintele din calcarele namuriene din Platforma Rusă.) (fig.A. Zăcăminte masive în proeminenţe de eroziune. la condiţiile de zăcămînt ale ţiţeiului şi gazelor. ca de exemplu zăcămintele din masivele de calcare biogene din Başkiria (U. unde limita apă—petrol este tabulară din cauza discontinuităţii intercalaţiilor impermeabile. 23 şi fig. la variaţia porozităţii şi permeabilităţii rezervorului. pusă în evidenţă prin 2—3 sonde şi caracteristică pentru aceste zăcăminte. la lipsa intercalaţiilor impermeabile. Dacă în cazul proeminenţelor tectonice.): de calcare biogene.iar din regiuni de platformă. în general. şi în cazul zăcămintelor legate de proeminenţe biogene.S.

Rezerv or masiv în proemi nenţă de eroziun e: . i — izobate la acoperişu l zăcămînt ului. b — reprezent area în plan. Fig. l.p. 3 — roci impermea bile. 1— petrol. — limita apâpetrol tabulară. I—f — direcţia secţiunii. 24.a.a — reprezent area în secţiune. 2 — apă.

l—l' — direcţia secţiunii. cu acelaşi acvifer: a — reprezentarea în zentarea în plan. zone de mare permeabilitate şi porozitate ale rocilor metamorfice. l—I' 1 — petrol. datorită variaţiei de litofacies din cuprinsul stratului respectiv. debitul sondelor pentru zăcămintele de ţiţei care depinde şi de porozitatea efectivă şi permeabilitatea colectorului variază mult în cazul rezervoarelor omogene şi foarte mult în cazul rezervoarelor neomogene. precum şi a valorii medii a porozităţii efective şi a presiunii zăcămîntului. b — reprezentarea în plan. Trecerea hidrocarburilor din porii fini în zone cu permeabilitate şi porozitate mărite şi acumularea lor în aceste zone se face sub acţiunea apei.p. l.a. iar debitele de gaze ale sondelor variază mai puţin de la o zonă la alta a rezervorului masiv decît debitul de ţiţei. 2 — apă. l. Fig.^ ca zăcăminte primare. 3 — roci impermeaapă-petrol tabulara. Explorarea acestor zăcăminte pune problema forării cîtorva sonde. acvif citi — reprezentarea în secţiune. presiunea iniţială poate să rezulte din primele cîteva sonde. cu acelaşi ritaţilor formelor rezervoarelor din relieful de eroziune. 2 — apă.a. Zăcămînt masiv în proeminenţă izolată formată din calcare biogene: 1 — petrol. — limita secţiune. 1 — petrol. acoperite de roei impermeabile. clin rocile politice în intercalaţiile macrogranulare. fie de prezenţa zonelor de porozitate şi permeabilitate mărite ale rocilor compacte. 25. sau uneori. funcţie şi de porozitatea efectivă. de gaze. 26. Spre deosebire de zăcămintele de gaze. 2 — apă.Fifir. Rezervoarele neomogene ridică dificultăţi în conturarea zonelor diferit productive ale zăcămîntului şi impune săparea unui număr mare de sonde. a formei rezervorului. unde se acumulează. 3 — roci impermeabile.3. ceea ce face ca explorarea să însoţească adesea exploatarea.p. 26. poate fi explicată prin trecerea hidrocarburilor. Caracterele generale ale acestor zăcăminte pot fi rezumate astfel: — au o răspîndire locală şi sînt legate de zone izolate de forme neregulate formate din nisipuri şi gresii. Zăcămînt masiv în proeminenţe de calcare biogene grupate. Zăcămînt masiv în proeminenţe de calcare biogene grupate. GRUPA ZĂCĂMINTELOR DELIMITATE LITOLOGIC Apariţia capcanei este determinată fie de prezenţa lentilelor şi cordoanelor de nisipuri macrogranulare sau gresiilor slab consolidate. 6. ale rocilor eruptive fisurate. ale masivelor de calcare şi dolomite înconjurate de roci nesatu73 . Fig. Formarea zăcămintelor de petrol sau de gaze din rezervoarele delimitate litologic.1. Pentru un zăcămînt masiv. b — repre— direcţia secţiunii. în vederea cunoaşterii limitei gaze—apă tabulară. — limita apă-petrol tabulara. bile. care de regulă se găsesc închise în formaţiunea mamă de petrol. delimitate litologic de roci impermeabile sau de nisipuri cu porii fini. în urma tasării.

Clasificarea zăcămintelor delimitate litologic. atunci cînd există. 28). iar uneori cu apă. în zonele de mare permeabilitate ale acestora. Din subgrupa a treia. — apa din aceste zăcăminte. Ca exemple de zăcăminte delimitate litologic din structurile petrolifere şi gazeifere din ţara noastră se menţionează zăcămintele lentiliforme Fig. din regiunea cutată. 4 — apă. de regulă. — rezervoarele. datorită unei variaţii de litofacies. formate pe seama unui relief erodat. ele tipul cordoanelor litorale. umplute cu roci poros-permeabile. dolomite şi roci metamorfice sau eruptive. parţial de roci impermeabile (fig. — zăcăminte delimitate de roci impermeabile (fig. sînt situate în părţile mai ridicate structural ale formaţiunii în care sînt cuprinse. 4 — roci impermeabile.) (fig. 28.U. 30).A. fie părţile ridicate structural ale monoclinalelor. fie în zăcămintele de tip masiv. Fig. 3 — argilă. 27). fie acestea zonele bolţilor anticlinale. din paleovăi. Zăcămintele delimitate litologic. Fiecare din primele două subgrupe au cîte două genuri. zone de mare porozitate şi permeabilitate din calcare. Zăcăminte delimitate litologic de roci impermeabile: 1 — gaze. sînt lentile de nisip grosier. 27). 2 — petrol. 2 — petrol. se menţionează zăcămîntul din zona de porozitate mărită a serpentinelor din structura Kurokawa (Japonia) (fig. din regiunea de platformă. după caracterul colectorului (nisipos sau calcaros) şi după originea lui (de exemplu: lentile de nisipuri cu granulaţie mare. — zăcăminte delimitate parţial de roci acvifere. se poate menţiona zăcămîntul din lentilele cu granulaţie mare incluse în gresia acviferă de „o sută de picioare" din Pensylvania (S. în ale căror rezervoare nisipoase. delimitate de nisipuri fine sau argile. Ca exemplu din prima subgrupă. 29). serveşte ca pat zăcămîntului. sau acumulările din rocile porospermeabile. Zăcămintele delimitate litologic sînt întîlnite atît în acumulările de petrol şi gaze de tip stratiform boltit. Zăcăminte delimitate litologic de roci acvifere: 1 — gaze. după raportul dintre rezervoare şi rocile care le delimitează. 27. a celor din pragurile deltice sau aluvionare. sînt împărţite în următoarele trei subgrupe: — zăcăminte delimitate de roci acvifere (fig. — fiecare rezervor reprezintă cîte o acumulare izolată. Tot din grupa zăcămintelor cu forme neregulate mai fac parte şi zăcămintele în formă de şiret sau cordon. ea fiind inactivă şi nivelul ei diferă de la un rezervor la altul.rate cu hidrocarburi sau în cazul calcarelor înconjurate de roci mai puţin saturate cu petrol. 74 . formate din calcare şi dolomite. 3 — nisip acvifer. Ca exemplu de zăcăminte din subgrupa a doua. ca exemplu se menţionează zăcămîntul din orizontul A—4 din microrelieful gresiilor namuriene din Platforma Rusă.

. 29.Fig. 3 — roci impermeabile. parţial de roci impermeabile: 1 — petrol. Zăcăminte delimitate litologic parţial de roci acvi- ferc. 2 — apă.

Fig. uneori. prea uşor. Beca. DE TRECERE. 6. structura Kurokawa (Japonia): 1 — în lentile de nisip. Avînd în vedere că zăcămintele delimitate litologic se caracterizează printr-o mare neregularitate a repartiţiei lor atît în suprafaţă. ZĂCĂMINTE COMBINATE (INTERMEDIARE. pe măsură ce s-a descoperit zăcămîntul. orientarea lucrărilor de explorare ţine seama de zonele de ridicare structurală ale cutelor anticlinale. MIXTE) Aceste zăcăminte prezintă caractere mixte. din Depresiunea Getică şi zăcămintele lentiliforme din sarmaţianul structurii Roman-Secuieni din Platforma Moldovenească. Ele produc datorită energiei gazelor din petrol şi în ultima fază produc în regim gravitaţional. din sarmaţianul şi tortonianul structurii Urşi. cît şi pe baza datelor ce caracterizează litologia rocilor ce înconjoară rezervorul.1. cît şi în adîncime. sondele de referinţă sînt amplasate într-o reţea largă şi după ce s-au descoperit colectoarele delimitate litologic se sapă sonde amplasate la distanţe mici. care încadrează zona productivă. In general. fără o prealabilă conturare a lor. aceste zăcăminte din punct de vedere industrial rar au o importanţă mare. Pentru o cît mai bună delimitare a rezervorului se impune executarea de microcarotaj sau de carotaj amplificat şi un studiu de detaliu al carotelor mecanice extrase din zona respectivă. 3 — roci impermeabile. în clasificarea zăcămintelor combinate (C. Determinarea tipului de zăcămînt se face pe baza datelor de producţie ce caracterizează raportul dintre petrol. în această clasificare zăcămîntul a fost considerat în ge75 . Suprafeţele explorate trec în exploatare. Probleme puse în explorarea zăcămintelor delimitate litologic. în prima etapă. Datorită faptului că aceste zăcăminte nu se pot identifica. cît şi în regiuni de platformă. discrete). discordanţelor şi efilărilor rezervoarelor din diferite etaje structurale. în general. de la o grupă sau subgrupă (de zăcăminte stratiforme). 2 — în zonele de porozitate mărită ale serpentinelor. deşi ele sînt întîlnite atît în regiuni cutate. în cazul zăcămintelor stratiforme (fig. Aceste zăcăminte pot fi considerate ca făcînd parte din aşa-numita categorie a zăcămintelor subtile (ascunse. la alta. gaze şi apă. ceea ce a făcut să se creadă că sînt rare. 1975) s-a ţinut seama de caracterele de grupă pentru zăcămintele masive şi delimitate litologic şi de caracterele de grupă şi de subgrupă. multe dintre ele au fost descrise destul de sumar. Zăcăminte delimitate litologic. monoclinalelor. este destul de greu să se dea criterii pentru explorarea lor. de trecere. 31).4. 30.

b şi 27. de starea fizică a fluidelor în condiţiile de zăcămînt. După rolul apei. b). aceasta datorită fie unei schimbări primare de litofacies. format din mai multe colectoare şi numai rar în sens restrîns (exemple date în figurile 31. Forma finală de energie pentru toate cele trei clase este dată de gaze. 25. — zăcăminte cu apă inactivă. cantonate în rezervoare cu permeabilitate mai slabă. este dată de gazele dizolvate. după conţinutul de gaze. după rolul apei. fie unei schimbări secundare. 1983) cu exemplificări din ţară şi străinătate. forma iniţială de energie. de formele iniţiale şi finale de energie ale zăcămîntului. este aceea a structurilor. ca şi în cazul zăcămintelor subtile. Atît pentru zăcămintele subtile cît şi pentru structurile ascunse s-a întocmit cîte o clasificare a acestora (C.1. au fost împărţite în clase. în general in rezervoare uşor permeabile. ZĂCĂMINTE SUBTILE (DISCRETE. zonele de alterare şi de fisurare ale reliefurilor eruptive îngropate şi metamorfice şi altele. la rîndul lor. CLASIFICAREA ZĂCĂMINTELOR DUPĂ RELAŢIA DINTRE GAZE. Forma iniţială de energie pentru zăcămintele de gaze este dată de gaze şi împingerea de apă. Bcca. După conţinutul de gaze s-au stabilit patru categorii de zăcăminte şi anume: — zăcăminte pur gazeifere. petrol şi apă în interiorul rezervoarelor naturale sînt în funcţie de permeabilitatea rezervorului. este dată de 76 . — zăcăminte de petrol sărace în gaze dizolvate. iar pentru celelalte două clase. iar pentru zăcămintele cu apă inactivă şi lipsite de apă liberă. forma iniţială de energie la cele cu apă activă este dată de gaze şi împingere de apă.2. Pentru zăcămintele de petrol bogate în gaze dizolvate. 1983) zăcămintele lentiliforme. Pentru categoria zăcămintelor de petrol sărace în gaze dizolvate. — zăcăminte lipsite de apă liberă (zăcămintele delimitate litologic). este dată de gaze. prima clasă are forma iniţială de energie dată de gazele dizolvate şi împingere de apă. în categorii şi acestea. fiecare categorie s-a împărţit în trei clase de zăcăminte şi anume: — zăcăminte cu apă activă. în sens larg. Forma finală de energie este gravitaţională pentru toate cele trei clase de zăcăminte. iar la celelalte două clase este dată de gaze. 6. 6.5. a. Forma finală de energie pentru toate clasele este gravitaţională. pentru clasa zăcămintelor cu apă activă. O. prin cimentare. ASCUNSE) Din această grupă fac parte (C. 6. Zăcămintele combinate se cunosc în aproape toate regiunile gazeifere şi petrolifere din ţara noastră. 26. I. cantonate.neral. — zăcăminte de petrol bogate în gaze dizolvate. O altă problemă care formează preocupările geologilor petrolişti. — zăcăminte de petrol cu cap de gaze primar. în cazul zăcămintelor cu apă activă. zonele de mare permeabilitate şi porozitate ale rocilor sedimentare compacte. Brod a împărţit zăcămintele. PETROL Şl APĂ IN INTERIORUL REZERVOARELOR NATURALE Relaţiile dintre gaze. Pentru zăcămintele de petrol cu cap de gaze primar. Beca.

Bcca. 31. .'. ZăcăminU1 combinate (clasilicare C. A — apă.F/c. P — petrol. 197o): G — gaze.

în cea mai mare parte. litologice. Din acest punct de vedere se cunosc 10 grupe de zone de acumulare şi anume: lineare. cît şi forma finală de energie. E. iar pentru celelalte două clase. Y. lineare (în culise). Uspenskaia (1967) au acordat atenţie structurii zonelor de acumulare şi ţinînd seama şi de clasificările făcute de autorii menţionaţi. de evantai. structurală-astructurală. în special cele de tip stratigrafie. structurală-litologică. V. brachianticlinale. litologică-astructurală. la zăcămintele stratiforme. de zone de alterare diagenetică şi epigenetică a rocilor. anticlinale. sînt cazuri cînd pot fi întîlnite mai multe zone de acumulare suprapuse. iar cele astructurale. O deosebită importanţă pentru amplasarea cît mai bună a forajelor de mare adîncime este cunoaşterea zonelor de acumulare suprapuse şi aici s-au separat şase tipuri (C. ZONELE DE ACUMULARE Aşa după cum au fost definite. sînt de o deosebită importanţă în estimarea. Cunoaşterea distribuţiei zonelor de acumulare ca şi a zonelor de acumulare suprapuse. şi sînt lipsite de apă liberă zăcămintele delimitate litologic. stratigrafice. O. în ceea ce priveşte corelaţia dintre clase şi grupele de zăcămînt. De asemenea sînt zone de acumulare legate de suprafeţe de discordanţe stratigrafice regionale şi zone de acumulare legate de efilarea regională a rocilor colectoare. formate din structuri de diferite tipuri (domuri şi anticlinale. pe orizontală cît şi în adîncime. 7. a perspectivelor bazinelor respective. zonele de acumulare reprezintă elementele cele mai mari din cadrul unui bazin gazeifer. Dar.împingerea de apă. litologică-structurală. este gravitaţională. respectiv din anticlinale. sub formă de arc. terestre-subacvatice lineare. litologică-stratigrafică. Cele mai numeroase zone de acumulare sînt cele de tip structural. subacvatice în evantai şi terestre-subacvatice în evantai. subacvatice lineare. petrogazeifer sau petrolifer. pe verticală. pentru modul de exploatare a sondelor şi a zăcămîntului în totalitatea lui. Beca (1974) a deosebit cinci tipuri de zone de acumulare şi anume: structurale. sau pot fi combinate (mixte). Brod (1947. exostructurale şi astructurale. I. 1960). anticlinale şi monoclinale. care formează zone de acumulare. Hain (1954) şi N. atît în extindere. Beca-1976) şi anume: stratigrafică. brachianticlinale şi domuri etc). din structuri de acelaşi tip. masive şi de trecere de la stratiforme la masive. pentru toate clasele. după primele rezultate. în vederea unei cît mai bune orientări a lucrărilor de prospecţiuni şi explorare prezintă o deosebită importanţă modul de distribuţie în plan orizontal a structurilor. care pot fi formate. domuri etc. C. Zonele de acumulare exostructurale sînt legate de masivele recifale. cerc întrerupt. uneori în număr de patru şi chiar cinci. apa poate să fie activă sau inactivă. 78 . Această clasificare a zăcămintelor este necesară pentru evaluarea zăcămintelor nou descoperite. subacvatice lineare (în culise).

PROBELE DE DETRITUS Urmărirea forajelor din punct de vedere geologic se face prin executarea unor lucrări speciale în gaura de sondă şi una din aceste lucrări constă în extragerea de carote mecanice. petrografic şi petrofizic.1. Dintre acestea. La sondele de prospecţiuni ca şi la cele de explorare. iar. De asemenea. spre deosebire de operaţia de pandajmetrie care dă şi direcţia orientării înclinării stratelor. cînd zăcămîntul se consideră . Carotele mecanice se extrag funcţie de gradul de documentare care este determinat de categoriile şi sarcinile sondelor. Carotele mecanice pot fi neorientate. Tot cu ajutorul carotelor mecanice se obţin informaţii care stau la baza interpretării tectonicii structurii. dacă este cazul. Se impune ca descrierea unei carote mecanice să fie judicios şi corect făcută. LATERALE. CAROTAJUL MECANIC. REPERE STRATIGRAFICE 8. carotele mecanice sînt în număr mai mare. precum şi informaţii privind existenţa zăcămintelor de hidrocarburi. CAROTELE MECANICE NEORIENTATE. Cu ajutorul carotelor mecanice în special ca şi al probelor de detritus se poate cunoaşte profilul lito-stratigrafic al structurii. corelări ale diferitelor profile lito-stratigrafice ale sondelor de pe aceeaşi structură. deoarece carotele mecanice orientate au fost înlocuite cu lucrări de pandajmetrie. în final. pentru a se putea face. SCOPUL CAROTAJULUI MECANIC. în interpretarea tectonicii unei structuri sau a unui zăcămînt. carotele mecanice dau informaţii despre înclinarea stratelor. ORIENTATE. informaţie obţinută şi prin carotele mecanice orientate. După o analiză sumară a carotelor. numai primele şi ultimele carote menţionate se extrag în prezent. se menţionează dacă rocile poros-permeabile din carota respectivă după reacţiile pe care le dau cu solvenţii hidrocarburilor indică prezenţa sau lipsa acestora. datorită problemelor ce urmează să fie rezolvate prin aceste sonde.PARTEA A DOUA URMĂRIREA FORAJELOR DIN PUNCT DE VEDERE GEOLOGIC 8. ea este detailată în laborator. Uneori. se menţionează înclinarea stratelor şi se analizează din punct de vedere paleontologic. paleotologic. se menţionează prezenţa oglinzilor (feţelor) de fricţiune. orientate şi laterale. în urma forajului mai multor sonde. făcută uneori chiar imediat după ce au fost extrase. în zona unui foraj. spre deosebire de sondele de exploatare. Fiecare porţiune dintr-o carotă se descrie separat dacă diferă din punct de vedere litologic sau al culorii. în timp. al structurii în totalitatea ei. din punct de vedere litologic. în vederea determinării vîrstei geologice. aşa după cum se va vedea din cele ce urmează.

din 50 în 50 de m şi în cazul cînd valoarea înclinării stratelor depăşeşte 60—70°. cu ajutorul lor putem să luăm cunoştinţă de monotonia din punct de vedere litologic a unei formaţiuni geologice. a căror lungime este de circa 3 cm şi diametrul de circa 1 cm. ca de exemplu prezenţa pentru prima dată a unor fragmente de gresii îmbibate cu hidrocarburi. Astfel. carotele laterale dau posibilitatea de a obţine informaţii asupra intervalelor poros-permeabile. care la sondele de prospecţiuni şi explorare pot fi luate din 2 în 2 m sau chiar continui. fie datorită faptului că roca este dură şi. avînd în vedere că pe o structură cunoscută. după diagrafia geofizică de sondă. iar probele de detritus se iau numai pe intervale limitate la circa 20 m. înainte de fiecare limită stratigrafică estimată. Uneori prin această metodă nu se obţin informaţiile scontate. în ultimii ani. dacă acestea sînt purtătoare de hidrocarburi. de asemenea. din peretele găurii de sondă. In cazul cînd la o sondă de prospecţiune sau de explorare. Intervalele de unde vor fi luate. trebuie să se ţină seama şi de valorile înclinării stratelor obţinute de la primele carote extrase dintr-o formaţiune. a unei formaţiuni exclusiv marnoase. Dacă la sondele de prospecţiuni şi explorare numărul carotelor mecanice şi al operaţiilor de pandajmetrie trebuie să fie suficient de mare pentru ca documentarea geologică să fie cît mai completă. pot fi extrase în număr mare. aceste carote. nu se extrag carote mecanice. din formaţiunile probabile sau posibile productive. caracteristice unui zăcămînt. după caz. în orice moment. în baza unei carote extrase sînt raci poros-permeabile cu hidrocarburi se va carota în continuare în mod obligatoriu. numai din roci impermeabile. sînt fixate după diagrafia geofizică de sondă. La fixarea numărului de carote ce trebuie extrase de la sondele de prospecţiuni sau de explorare. în general. se iau carote din circa 100 în 100 m. la sondele de exploatare. Documentarea privind profilul lito-stratigrafic al unei sonde se mai poate obţine şi cu ajutorul probelor de detritus. cu un număr suficient de sonde sînt şi repere stratigrafice care dau posibilitatea urmăririi forajelor. Astfel se pot cunoaşte. Tot cu ajutorul lor pot fi urmărite prin foraje de explorare şi în special prin forajele de exploatare. şi care prezintă o deosebită importanţă în corelarea profilelor lito-stratigrafice ale forajelor. ceea ce pune problema extragerii imediate a unei carote mecanice. bine conservate şi care pot da informaţii preţioase asupra vîrstei geologice a formaţiunii traversate de un foraj. instalaţiile de foraj pentru sondele de prospecţiuni sau de explorare sînt dotate cu „Staţii geoservices" care au aparatură pentru controlul şi urmărirea procesului de foraj şi pentru determinarea caracteristicilor geologo-fizice ale formaţiunilor geologice traversate. 80 . uneori. fie datorită faptului că turta formată de fluidul de foraj este destul de groasă şi carota nu aduce deloc rocă. parametrii de foraj (apăsarea pe sapă. care n-au fost carotate.cunoscut. Uneori în probele de detritus sînt şi macrofosile de talie mică. la înclinări pînă la circa 50° se iau carote. reperele stratigrafice. uneori. pe toată grosimea intervalului de roci poros-permeabile cu hidrocarburi. informaţii preţioase. pentru verificarea acesteia. fragmentele de roci descrise din punct de vedere litologic. De asemenea. La descrierea probelor de detritus se menţionează procentual. Urmărindu-se şi analizîndu-se cu atenţie aceste probe se pot obţine. Spre deosebire de carotele neorientate care. Aceste carote. nu se poate extrage nimic. dau informaţii asupra litologiei rocilor şi. de exemplu. operaţie care dă rezultate foarte bune.

sînt foraje structurale (în suprafaţă) şi foraje de referinţă (în adîncime). Pe baza analizelor carotelor mecanice în timpul forajului se stabilesc caracteristicile geologo-fizice ale formaţiunilor geologice traversate se pot face determinări privind litologia rocilor. în aşa numita prospecţiune detailată.2. în suprafaţă. structurile în pînză. turta. sînt folosite şi în prima etapă a prospecţiunilor sînt absolut necesare pentru lămurirea posibilităţilor de existenţă a zăcămintelor de hidrocarburi legate de zona de acumulare dintr-un sector al unui bazin probabil sau posibil petrolifer sau gazeifer. falii) ca elemente geologice de care sînt legate posibilităţile de existenţă a capcanelor şi care nu sînt suficient cunoscute după cercetările geologice şi geofizice din etapa de prospecţiune prealabilă. tixotropia etc).turaţia. după caz. uneori. Forajul de referinţă are sarcina de a da informaţii atît asupra profilului lito-stratigrafic în adîncime. conţinutul în hidrocarburi al fluidului de foraj. iar sondele forate în etapa a doua sînt sonde de explorare de conturare a zăcămintelor industriale. 8. porozitatea. Informaţiile obţinute prin forajele de explorare stau la baza proiectării exploatării zăcămintelor. Sarcinile forajului structural. respectiv de a se obţine informaţii privind rocile-mamă. uneori. toţi parametrii de foraj şi caracteristicile fizico-geologice ale rocilor forate sînt reprezentate grafic. accidentele tectonice. în urma prelucrărilor. gelaţia. temperatura şi rezistivitatea fluidului de foraj. structurile îngropate. litologice (variaţii de facies. efilările. rocile rezervor. saturaţia în apă interstiţială şi conţinutul în hidrocarburi. filtratul. Aceste foraje. discordanţele. Aceste foraje dau informaţii şi asupra raporturilor dintre unităţile tectonice mari şi care interesează structura cercetată. viteza de avansare a sapei. Sondele de explorare forate în prima etapă sînt sonde de explorare preliminară şi au sarcina de a descoperi zăcăminte industriale. în funcţie de adîncime. numărul sondelor de explorare preliminară. GRADUL DE DOCUMENTARE PRIN CAROTE MECANICE FUNCŢIE DE CATEGORIILE Şl SARCINILE FORAJULUI Forajele care intervin în etapa a doua a prospecţiunilor. care. adîncimea sondei etc). Forajele de explorare a structurilor prospectate au sarcina de a descoperi zăcăminte de petrol şi gaze industriale şi de a contura suprafeţele productive. cît şi asupra condiţiilor de geneză şi de acumulare a hidrocarburilor. Staţiile geoservices au calculatoare electronice pentru prelucrarea rapidă şi interpretarea cantitativă a datelor obţinute. conţinutul de carbonaţi. permeabilitatea. debitul şi presiunea pompelor. problemele de hidrogeologie etc. constau în a cerceta particularităţile stratigrafice (discordanţe). respectiv a sondelor de exploatare. totodată. suprapune în timp. Etapele explorării se pot. extins în suprafaţă. Toate aceste sarcini nu pot fi duse Q — Geologia zăcămintelor de hidrocarburi 81 . viscozitatea. obiectivele sondelor de explorare şi. Pe baza informaţiilor obţinute prin aceste foraje se poate proiecta forajul de explorare şi se pot delimita în adîncime şi. caracteristicile fluidului de foraj (greutatea specifică. uneori. pentru unele zone ale unei structuri geologice. rocile protectoare. în ansamblul ei. efilări) şi tectonice (cute. lacunele stratigrafice.

'0. CH0COCH3 — filmele de nisip brune. 2. geochimic şi petrofizic (tab. b. cu rare filme de nisip marnos cenuşiu deschis. cu filme de nisip marnos. brun închis. Theodoxus sp. cu bobul fin. 8.3. — fragment Hydrobia vitrella — Stef. CC14.10 m — gresie fină cu ciment calcitic-argilos. înclinare nedeterminabilă. recuperat=3. fină. 4. petrografic. Valvata simplex Fucks. marşul 800—805 m=5m. prin extragerea de carote mecanice. Gasteropode. Analiza paleontologică a. Pseudomnicola sarmatica Hek. diagrafiile geofizice de sondă sînt subordonate carotajului mecanic. Macrofaunistică: Lamelibranchiate Gasteropode. Analiza litologică 1. care stă la baza interpretării corecte a acestora. Talie mică Congeria novorossica Sinz. Leptocytere praebaquana frequentis Stancieva. Este cunoscut faptul că în regiuni noi. Lexoconcha sp. slab micaferă. cu bobul fin.la îndeplinire fără executarea riguroasă a programului de documentare geologică bazat pe executarea a o serie de operaţii speciale şi. 32 . fină.40 m — marnă cenuşie. fragmente Oase de peşti 20 ex. Reacţie bună la LQ.50 m — marnă cenuşie. 1.80 m.15 m — marnă cenuşie. METODE DE CERCETARE A CAROTELOR MECANICE Metodele de cercetare a carotelor mecanice şi a probelor de detritus pot fi macroscopice şi microscopice. cu filme de nisip marnos brun. Candona parallela pannonica Zal. 7). fină. paleontologic. Vîrsta formaţiunii: limita meoţian — miocen Meoţian 1. 0. Microfaunistică: Cyprideis heterostigma sublitoralis Pok. Sînt cazuri cînd Tabelul 7 BULETIN DE ANALIZA Sonda X de explorare Carota mecanică. slab micafer. în mod deosebit. fosiliferă. Carotele mecanice sînt analizate din punct de vedere litologic. Hydrobia sp. 5 ex.

10 ex. clorit. Analiza petrografică Secţiunea 1: marnă microgrezoasă. % 6* n 6 ex. 5 ex. Analiza geochimica Roca: marnă microgrezoasă Substanţă organică solubilă în cloroform. "/o Substanţă organică solubilă în alcool benzenic. 5 ex. Analiza litologică 0. Praeglobotruncana ordinaria (Subb) Heterohelix globulosa (Ehrenberg) Globigerina bulloides d'Orb Globigerina insequispira Subb Globigerina ciperoensis Bolii Globotrotalia crassata (Cush) Globigerinoides trilobus (Reuss) Eponides schreigersi (d'Orb) Cenosphaera vesparia Haeckel Prisme din cochilii de Inocerami — frecvent 3. Asociaţia cu Cyprideis Miocen 1. b. Roca este pigmentată CU limonit şi hematit.074 0. 2 ex.038 0. Analiza paleontologică a. 3 ex. 3 ex. °/<* rtoca: gresie fină cu ciment calcitic-argilos Substanţa organică solubilă în cloroform. 2.Concreţiuni ovoidale calcaroase Concreţiuni neregulate de pirită. 2 ex.138 0. Consolidarea detritusului mineral se realizează printr-un ciment de tip bazai alcătuit din calcit microcristalin impurificat cu argilă.05 m — marnă cenuşie cu treceri spre brună. . Microfaunistică: Globotruncana linnaeana (d'Orb) Globotruncana arca Cush. compactă. în masa rocii se remarcă frecvente resturi de microorganisme calcaroase diagenizate.075 83 . 4. 5 ex. Detritusul mineral al rocii este reprezentat în general prin granule fin psamitice de cuarţ la care se asociază subordonat lamele fine de muscovit. înclinare nedeterminabilă. Secţiunea 2: gresie fină fosiliferă cu ciment calcitic-argilos. fină. Fondul rocii este constituit dintr-o masă de calcit microcristalin în amestec intim cu argila în care sînt prinse granule detritice de cuarţ aleuritic şi fin psamitic. Macrofaunistică: steril. 3 ex. mai rar feldspaţi plagioclazi. 3 ex. biotit. °/o Substanţă organică solubilă în alcool benzenic. fin micaferă. Roca prezintă pigmentaţii rare cu aglomerate fine de pirită şi substanţă organică însoţită parţial de pirită. Conţinutul în CaC03: 45o/o.

2 Sonda nr. Calamospora sp. Tripartites ianthina Butt & Will. cenuşie cu bobul fin.P. Savitrisporites nux (Butt. Convolutispora usitata Playford. Analiza petrografică Microgresie cu ciment argilo-silicios Materialul detritic — subangular şi de dimensiuni aleuritice — este alcătuit predominent din granule de cuarţ. Punctatisporites sp.5. lipsind macro şi microfosilele (tab. & Will) Sull. Tripartites vetustus Schemei.) cu ajutorul cărora pot fi puse în evidenţă orizonturi reper. cu paiete de muscovit. paiete de muscovit şi biotit iar sporadic. Analiza paleontologică a. disten.COOH3 înclinarea 3° (stratificaţie ondulată în gresie). 3. 2. ea este studiată microscopic pentru identificarea aşa-numitelor minerale grele (monazit. Reacţie negativă la LQ şi cu CCL. Varrucosisporites sp. 5020 Finta — Trustul Petrol Ploieşti Carota mecanică.P. microfaunistică: steril — 2 secţiuni subiţiri — sterile — 1 preparat dezagregare chimică: steril c. 8). cenuşie cu slabe reflexe verzui închise cu fine paiete de muscovit şi biotit. bine cimentată. palinologică: Cingulizonates sp. Cimentul rocii este reprezentat prin argilă şi subordonat silice.G Secţii de cercetare Bucureşti Tabelul 8 BULETIN DE ANALIZA Nr. Cînd carota respectivă este sterilă şi din punct de vedere palinologic. necesare în corelarea profilelor litostratigrafice ale forajelor. macrofaunistică: steril b. fragmente de cuarţite. Rare oglinzi în fricţiune. Analiza litologică Microgresie cu ciment argilo-silicios. şi CH:. frecvente resturi cărbunoase.33 Susceptibilitate magnetică de masă = 3 ( u .e m x 10-fi) analiza paleontologică este numai palinologică. . Pollisporcs nitidus (Horst) Sull. biotit şi clorit şi rare şi foarte mici fragmente cărbunoase.C. I.90 m Virsta formaţiunii: namurian (palinologic) 1. Adîncime 6 250—6 255 = 5 m Eş = 0.10 Susceptibilitate magnetică de masă = 5 ( u e m x 10-G) Roca: gresie fină cu ciment calcitic-argilos Densitate: 2. granaţi etc. Leiosphaeridis sp. fine concreţiuni de pirită şi rare intercalaţii de gresie cu ciment silicios-cloritic. Analiza petrofizică Roca: marnă microgrezoasă Densitate: 2. Se menţionează frecvente agregate de substanţă cărbunoasă — organică.

— repere paleontologice (macro şi micropaleontologice (micro-faună şi microfloră). fie prin microfloră caracteristică reprezentată. Analiza petrofizică Roca: gresie argilo-silicioasă. în cazul cînd reperele respective marchează aceste limite. al unei structuri. începînd de la documentarea geologică din timpul forajului sondelor. Dintre aplicaţiile reperelor stratigrafice în studiul zăcămintelor de hidrocarburi se menţionează: — fixarea limitelor dintre etajele geologice. 8. biotit şi clorit. constante ca poziţie stratigrafică. benzen: % urme. Susceptibilitate magnetică de masă: =14.63. REPERE STRATIGRAFICE. rare granule de feldspaţi si sporadice fragmente litice. respectiv a capacului unor complexe dintr-o formaţiune productivă. în totalitatea lui şi. sau al culorii rocii. 4. în condiţii similare de înregistrare. mai puţin bogată în această problemă şi în special din observaţiile obţinute din studiul a numeroase profile lito-stratigrafice şi geofizice de pe un mare număr de zăcăminte clin ţara noastră. prin spori şi polen fosili. delimitată în acoperiş şi culcuş de roci diferite din punct de vedere litologic. Se menţionează. considerăm (D. fie prin asociaţii microfaunistice caracteristice. Substanţă organică solubilă în ale. respectiv. Cimentul rocii este silicios-cloritic. Densitate: 2.Gresie fină eu eiment silicios-cloritic Materialul detritic — in majoritate fin psamitic .4. în afară de repere litologice mai sînt şi repere paleontologice reprezentate fie prin macrofosile caracteristice (conducătoare). — repere complexe (geologo-geofizice şi paleontologice). — punerea în evidenţă a părţii superioare. Prin reper lltologic se înţelege.0 ( u e m . .x 10—r>). lamele de muscovit. orice intercalaţie de rocă avînd o poziţie stratigrafică constantă în cuprinsul unei formaţiuni geologice. 5. cînd litologia este aceeaşi. de asemenea. cuburi de substanţă cărbunoasă — organică. Din literatura de specialitate.şi subangular este alcătuit din granule de cuarţ. Prodan) că reperele stratigrafice aparţin la trei categorii şi pot fi clasificate în: — repere geologo-geofizice (litologice şi geofizice). IMPORTANTA LOR IN DOCUMENTAREA GEOLOGICĂ IN TIMPUL Şl DUPĂ TERMINAREA FORAJULUI SONDELOR Reperele stratigrafice (litologice şi paleontologice) prezintă o deosebită importanţă în studiul unui zăcămînt. în general. Reperul litologic cînd se pune în evidenţă numai prin caracterul litologic şi nu al culorii rocii are caracterul de reper geologo-geofizic deoarece are modul lui caracteristic şi constant de înregistrare pe curbele diverşilor parametri fizici. cu totul local observindu-se agregate argiloase şi sericit. în general. Analiza geochimică Substanţă organică solubilă în cloroform: % urme.

— corelări pe distanţe mari.III o din meoţianul structurii Mărgineni din Zona Cutelor Diapire. — identificarea reperelor litologice pe diagrafia de sondă. în timp util. pe ambele curbe ale carotajului electric. care să aducă la modificări importante în litologia formaţiunilor geologice. bine pus în evidenţă pe diagrafia de sondă. deoarece sînt şi unele repere. aceasta numai în cazul unor repere constante la scară regională. nu depăşesc cadrul unei structuri. bine individualizat pe diagrafia de carotaj electric. Zemeş (fig. cu condiţia să nu existe o mare variaţie de litofacies. în special de exploatare. REPERE GEOLOGO-GEOFIZICE (LITOLOGICE Şl GEOFIZICE) Dintre acestea se menţionează: — capacul complexului M. — fixarea. 33). electropozitiv (fig. dintre care desigur sînt de dorit reperele complexe (geologo-geofizice şi paleontologice). 37). 34). — tratarea fluidului de foraj.— fixarea adîncimii finale a unor sonde. cînd în profilul sondei se cunosc cîteva repere. a adîncimilor de unde pot fi extrase carote mecanice. în cuprinsul unui zăcămînt. a variaţiilor de litofacies. Piatra Crăpată (fig. prezent pe structurile Geamăna (fig. — capacul complexului M. — tuful de Hădăreni din buglovianul Bazinului Transilvaniei. caracterizat printr-un orizont de gresie oolitică bine individualizat pe diagrafia carotajului electric standard. în special în cazul cînd un reper a fost tubat şi este din nou întîlnit în carotele mecanice sau în detritus. care pot fi întîlnite numai local. Mihoc (fig. respectiv a unor corelări regionale.4. reperul respectiv poate fi identificat paleontologic. Acest reper este întîlnit la scară regională. — orizontul marnelor albe bituminoase din Subzona Externă a Flisului Paleogen din Moldova.II din meoţianul structurilor Ţintea-BăicoiFloreşti. Prezintă importanţă dacă se menţionează şi categoria din care fac parte reperele respective. pe care în general se trec acestea.S. în construcţia secţiunilor geologice. diagrafia de sondă standard poate să înlocuiască cu succes extragerea de carote sau analiza detritusuliii pentru documentare privind prezenţa reperelor. în întregul bazin. din motive tehnice sau în cazul unei variaţii de litofacies. în general geologo-geofizice. în cele ce urmează se prezintă exemple de repere stratigrafice. prin rezistivitate aparentă mică şi P. 8. datorită variaţiei de litofacies. în cuprinsul unei formaţiuni geologice. — corelări ale profilelor de sondă în totalitatea zăcămîntului. Solonţ (fig. 32). după apariţia unor repere situate în apropierea unei formaţiuni productive. Stăneşti. 35). 38) şi altele din această subzonă. — într-un stadiu avansat al exploatării unui zăcămînt. dacă este cazul. — folosirea reperelor. din fiecare din cele trei categorii citate. care chiar în cazul unor înregistrări mai puţin clare pe carotagul electric standard. — punerea în evidenţă a accidentelor tectonice.1. format de o gresie oolitică. pe care s-au identificat un număr mare de repere geologo-geofizice. după corelarea profilelor de sondă. ceea ce dă posibilitatea urmăririi lor în corelările regionale. 36). 86 . Modîrzău (fig. dintre care unele sînt menţionate pentru prima dată. — punerea în evidenţă uneori. în cadrul unor zone de acumulare.

. 33. 32.Fifif. Tuful de Hădăreni. Orizontul marnelor albe — structura Geamăna. Fig.

Fig. Orizontul marnelor albe — structura Piatra Crăpată. 34. .

Fig. Acest reper se identifică printr-o rezistivitate mai mică decît a zonelor adiacente cu o inflexiune caracteristică (fig. Orizontul marnelor albe — structura Mihoc. de unde şi numele. 41). — reperul scaun de la limita cenomanian-turonian din Platforma Moesică. Fig. 39) şi altele din Platforma Moesică. 35. De asemenea în practica de şantier. Spineni. Orizontul marnelor albe — structura Modîrzău.Fig. Ciureşti (fig. 37. 40). Orizontul marnelor albe — structura Solonţ. — orizontul de gips din tortonianul structurii Mărgineni din zona Roman-Secuieni din Platforma Moldovenească (fig. Orizontul marnelor albe — structura Zemeş — orizontul calcarelor brun-roşcate cu pete gălbui şi verzui ce caracterizează malmul de pe structurile lancu Jianu. în profilul lito-stratigrafic al unui zăcămînt pot fi puse în evidenţă repere reprezentate prin: 87 . Fig. 36. 38. prin corelări.

41. — repere situate la limita dintre două etaje geologice diferite ca litologie. constante şi ele ca grosime şi poziţie stratigrafică. Reperul scaun de la limita cenomanian-turonian din Platforma Moesică. — orizonturi de argile. Fig. Ca exemple de astfel de repere litologice se pot menţiona: — orizonturi de roci poros-permeabile delimitate în culcuş şi acoperiş de roci impermeabile (fig. Ciurcşti: R — reper din malm. Fig. 39. şi delimitate în acest caz de roci cu rezistivitaţi mari. delimitate de pachete de roci cu înscrieri diferite pe diagrama carotajului electric standard. Orizontul de gips din tortonianul-structurii-Mărgincni (zona-Roman-Secueni): R — reper. de roci porospermeabile delimitate de roci impermeabile în culcuş şi acoperiş. 88 . — limita dacian-ponţian (fig. marne sau alte roci impermeabile. 42).Fig. de grosimi constante. Orizontul calcarelor brun-roşcate din malmul de pe structurile Spineni. — orizonturi sau pachete de strate de diferite grosimi. delimitate de asemenea în culcuş şi acoperiş de roci poros-permeabile. — pachete de roci impermeabile. 40. Iancu Jianu. 43). — orizonturi de gipsuri. anhidrite sau cărbuni.

fiind delimitate în acoperiş şi culcuş de roci cu aceeaşi litologie. se recunoaşte reperul de radioactivitate gamma natural de la partea superioară a unui pachet de roci colectoare din albianul unor structuri din Platforma Moesicâ (fig. 43. după forarea unui număr de sonde şi. 44). 8.III b de pe structura Mărgineni (Zona Cutelor Diapire).Fig. întîlnită la circa 310 m de limita P/M şi delimitată în culcuş şi acoperiş de marne vineţii. Orizonturi de roci poros-permeabile delimitate în acoperiş şi culcuş de roci impermeabile. după o mai bună estimare a intervalului unde ar putea fi întîlnite. Astfel.III a şi M. — intercalaţia de marnă verzuie din complexul M. în prezent însă foarte puţine la număr. Fig. ca de exemplu: — intercalaţia de marnă galbenă dintre complexele M. respectiv. Limita dacian-ponţian. Sînt repere litologice care nu pot fi identificate decît prin analiza carotelor mecanice sau a probelor de detritus.II de pe structura Boldeşti. REPERE PALEONTOLOGICE Repere macropăleontologice: — orizontul marno-nisipos cu foarte multe Hydrobii. deoarece se caracterizează prin criteriul „culoare".II al meoţianului de pe structura Boldeşti. delimitată în culcuş şi acoperiş de marne vineţii. 42. din complexul M. situat la circa 270 m de limita P/M. Pe unele structuri. au fost puse în evidenţă repere după diagrafia de radioactivitate. Astfel de repere pot fi bine urmărite prin studiul detritusului.2. 89 .4.

— în ponţianul din Zona Miopliocenă dintre Valea Buzăului şi Valea Dîmboviţei. 90 . în Bazinul Transilvaniei limita sarmaţian-panonian este făcută de zona cu Elphidium crespinae. pe unele structuri avînd însă şi intercalaţii de nisipuri. se caracterizează prin Paradacna (Cardium) abichi şi Paradacna (Cardium) lenzi. 45).4. Zonele adiacente din acoperiş şi culcuş sînt formate din asociaţii diferite. iar orizontul mijlociu prin Congeria rumana şi Congeria rhomboidaea. Globigerinoides rubrus (d'Orbigny). 45. Orbulina universa (d'Orbigny). ceea ce conferă zonei menţionate calitatea de reper. paleogen şi în unele depozite geologice mai vechi decît acestea. Globigerinoides conglobatus (Reuss).3. Asociaţia caracteristică acestei zone este formată din Condorbulina universa Jedlitschka. Globorotalia scitula (Brady).S. care este în general marnos. în special pe unele structuri din Zona Miopliocenă dintre Valea Buzăului şi Valea Dîmboviţei. Phyllicardium planum. la orizontul marnelor piritizate. REPERE COMPLEXE (GEOLOGO-GEOFIZICE Şl PALEONTOLOGICE) în această categorie de repere sînt incluse: de P. electropozitiv al marnelor piritizate cu Paradacna (Cardium) abichi şi Paradacna (Cardium) lenzi. Orizontul inferior după cum s-a menţionat. situat la circa 15—20 m de limita P-M (fig.S. — orizontul gresiei cu Congeria novorossica care marchează limita P-M. 8. — reperul Fig. Globigerina bulloides d'Orbigny (Reuss). din Zona Miopliocenă dintre Valea Buzăului şi Valea Dîmboviţei. Reperul de pe curba de P. orizonturile superior şi mijlociu ale ponţianului pot fi bine identificate prin macrofosile şi anume: orizontul superior se caracterizează prin Valenciennius anullatus. Repere micropaleontologice: — zona micropaleontologică corespunzătoare complexului marnotufaceu al tortonianului inferior din Zona Miopliocenă de la vest de Valea Buzăului. Astfel de repere sînt numeroase în special în miocen.

întîlnite nu de rare ori. în legătură cu unele mari accidente tectonice. cheltuielile care privesc programul de construcţie reprezintă circa 25%. 9. se stabilesc numărul de coloane şi diametrul acestora.Avînd în vedere importanţa deosebită pe care o prezintă reperele stratigrafice în urmărirea forajului unei sonde şi în descifrarea stratigrafiei şi tectonicii unei structuri şi ţinînd seama de valoarea lor regională. foarte înclinate şi deschise pe intervale mari. — prezenţa unui masiv de sare sau prezenţa unei intercalaţii groase de sare în profilul lito-stratigrafic al sondei. de grosimi mari. programul de construcţie cuprinde cel 91 . — formaţiuni geologice formate din roci slab consolidate. se stabileşte programul de construcţie al sondei. fără să mai fie nevoie de tubarea unei sau chiar a unor coloane. FACTORII GEOLOGI CARE DETERMINĂ PROGRAMUL DE CONSTRUCŢIE AL SONDELOR în faza de proiectare a unei sonde. avînd în vedere că se cunosc o serie de posibilităţi de a remedia unele dificultăţi. — formaţiuni geologice ce conţin fluide cu presiuni mari. adîncimile la care se introduc şi înălţimea de cimentare a fiecărei coloane. ca: strîngeri de gaură frecvente şi pe intervale mari. Dacă pentru forajul de apă se poate tuba o singură coloană. problema acestor repere rămîne deschisă. în care au loc pierderi totale ale fluidului de foraj (ca în cazul calcarelor vacuolare şi puternic fisurate). — pachete de roci. în cazul sondelor de prospecţiune sau de explorare. pe cît posibil. dar în timp. Frecvent. ca numărul de coloane prevăzute să fie bine motivat. se cunosc mai multe programe de construcţie. dărîmări de strate şi pierderi totale de circulaţie. programul de construcţie poate avea mai multe coloane. numărul de coloane poate fi redus. dintre care se dau cîteva exemple. precum şi diametrul sapelor. Avînd în vedere că din costul total al unei sonde. de mare adîncime. funcţie de dificultăţile ce se consideră a fi întîlnite în timpul forajului. Funcţie de factorii geologici şi de gradienţii de presiune şi de fisurare. pentru sondele de petrol sau de gaze. Prin urmărirea şi cercetarea atentă a carotelor mecanice şi a detristului pot fi puse în evidenţă pe noile structuri petrolifere şi gazeifere noi repere. respectiv înainte de începerea forajului. factorii geologici care determină programul de construcţie sînt: — prezenţa unor zone de mari dificultăţi. cînd structura respectivă trece în etapa de exploatare. este recomandabil.

după caz. Funcţie de dificultăţile ce se estimează. aceasta în vederea prevenirii eventualelor pierderi de fluide de foraj şi coloana de 139.7 mm (5 1/2 in) de exploatare. de gradienţii de presiune şi de fisurare ce urmează a fi întîlniţi. de mică adîncime.075 mm (8 5/8 in) închide miocenul cu sare.65 mm (13 3/4 in) este tubată la limita oligocen-miocen cu sare. Coloanele pierdute simplifică programul de construcţie al unei sonde şi ele sînt folosite în cazul sondelor de adîncime medie care prezintă dificultăţi în foraj sau în cazul sondelor de mare adîncime. care se tubează la talpa sondei şi este cimentată pe aproape toată lungimea. Această coloană se cimentează pînă la suprafaţă şi se fixează la adîncimi care pot fi de la cîteva zeci de metri. în figura 48 se dă un exemplu de construcţie al unei sonde cu două sau trei coloane intermediare şi pentru care iniţial au fost făcute trei variante. în prima variantă. Coloana de ancoraj. două sau trei coloane intermediare. dacă sonda este amplasată pe sare şi se estimează că la adîncimi nu prea mari. între coloana de ancoraj şi coloana de exploatare pot fi tubate una. Acest program de construcţie este cunoscut şi sub numele de program cu coloană unică. Coloana de ancoraj de 374. consolidează zona de la suprafaţă sau închide sarea. se poate face şi sub forma de coloane pierdute care pot fi întregite pînă la suprafaţă. funcţie de adîncimea finală a sondei.05 mm (5 3/4 in) închide obiectivul de exploatare al sondei. se tubează numai o coloană de exploatare. Tubarea unor coloane intermediare sau a celor de exploatare. pînă la 600—700 m sau peste. mai rare însă. Sînt cazuri.puţin două coloane şi anume: o coloană de ancoraj şi o coloană de exploatare. cînd pentru sondele de petrol. iar o coloană pierdută de 146. în exemplul de la figura 46 se arată un program de construcţie care are coloana de ancoraj de 219. coloana intermediară de 219. se iese din sare. Un program de construcţie cu o coloană intermediară este dat în figura 47. închide pînzele de ape freatice. programul de construcţie al sondei are o .075 mm (8 5/8 in) tubată la adîncimea de 520 m şi care închide dacianul cu presiune scăzută.

Fig. 46. . Program de construcţie al unei sonde cu o coloană unică.

Program de construcţie al unei sonde cu o coloană intermediară.Fig. 47. .

.

Program de construcţie al unei sonde cu două coloane intermediare (în trei variante). 45. .Fie?.

meoţianul şi jumătatea superioară a intervalului stratigrafie helveţian-burdigalian.8 mm (7 in) cimentată pe toată lungimea se închide sarea. Cu o coloană pierdută de 177. prima de 244.5 mm (9 5/8 in) cimentată la zi închide jumătatea inferioară a intervalului stratigrafie helveţian-burdigalian.8 mm (7 in) care închide atît partea inferioară a intervalului stratigrafie helveţian-burdigalian şi sarea. se pune problema corelării. deci corelarea acestora se face după culoare.5 mm (9 5/8 in) şi a doua de 177. de asemenea. în mare. în urma acestei operaţii. după care se prevede o coloană de exploatare combinată de 114. iar coloana de exploatare este de 177. Această coloană este cimentată. profilele lito-stratigrafice ale forajelor pot fi corelate şi după diagrama vitezei mecanice. 10.8 mm (7 in). în totalitatea lui. Varianta a treia are numai două coloane intermediare. Variaţiile vitezei mecanice legate de litologie pot fi luate în considerare. S-a considerat că prin folosirea celor mai adecvate măsuri tehnologice se pot folosi numai două coloane intermediare. Aceste corelări stau la baza paralelizării stratelor traversate de foraje. să fie în întregime formate din argile şi lipsite de orice fel de repere. o primă coloană intermediară de 339. care fac obiectivul sondei. iar coloana de exploatare este de 139. pe intervale ale profilelor lito-stratigrafice ale forajelor. respectiv al unei structuri. chiar şi de repere geofizice bine evidenţiate.7 mm (4 1/2 in X 5 1/2 in) cimentată pînă la limita helveţian-meoţian.7 mm (13 3/8 in) care închide ponţianul. funcţie de compoziţia lor. Comparînd curbele de variaţie a culorilor se pot face corelări pe anumite intervale. 94 . renunţîndu-se la coloana pierdută prevăzută de cele două variante. Sînt cazuri cînd formaţiunile geologice traversate de foraje. în aceste cazuri se poate recurge la calcinarea carotelor care. pe cît posibil.7 mm (5 1/2 in). la zi. A doua coloană intermediară cie 244.coloană de ancoraj de 473. Cu această metodă se pot obţine corelări în special în zone de platformă. cu condiţia ca sondele să fie forate absolut în aceleaşi condiţii. Varianta a treia a fost luată în considerare la proiectarea programului de construcţie al sondei respective care este o sondă de referinţă şi care are ca obiectiv oligocenul şi o parte din eocen. dar cu condiţia ca eventualele variaţii de facies să fie în mică măsură prezente.3 mm X 139. a tuturor profilelor lito-stratigrafice ale forajelor şi aceasta poate să se facă mai uşor în cazul cînd se cunosc o serie de repere stratigrafice. Varianta a doua este asemănătoare cu prima cu deosebirea că sarea este închisă de o coloană pierdută de 193. îşi schimbă culoarea. pînă la intrarea în complexele poros-permeabile. De asemenea.075 mm (18 5/8 in) cimentată la zi. slab înclinate şi neaccidentate. METODELE DE CORELARE ALE PROFILELOR LITO-STRATIGRAFICE ALE FORAJELOR Pentru a cunoaşte cît mai bine profilul lito-stratigrafic al unui zăcămînt. ceea ce asigură continuarea forajului.67 mm (7 5/8 in).

. 49.k Fig. Exemplu de falie inversă (cu repetiţie) pusă în evidenţă prin corelarea carotajelor electrice standard.

Fig. Exemplu de falie normală (cu lipsa) pusă în evidenţă prin corelarea carotajelor electrice standard. . 50.

De asemenea.Corelarea profilelor lito-stratigrafice ale forajelor. tipurile de capcană. cu diagrafiile geofizice se pot face corelări pe distanţe mari cu condiţia ca în succesiunea stratelor respective să fie pe cît posibil unele repere geofizice constante ca poziţie în profilele lito-stratigrafice ale forajelor şi bineînţeles ca mod de înscriere. cu ajutorul diagrafiei geofizice de sondă se pot face corelări şi paralelizări de formaţiuni geologice. în figura 49 se prezintă corelarea diagrafiilor carotajelor electrice a trei sonde situate pe aceeaşi secţiune. fără să se mai ţină seama de profilul mecanic. pot fi corelate cu mult succes diagramele de carotaj electric. 3) limitele geologice dintre formaţiuni sau orizonturile reper să fie luate după diagrafiile geofizice de sondă. care a găsit stratul (orizontul) a de două ori. SECJIUNI GEOLOGICE Şl HÂRJI 11. apar interpretări eronate. Pentru o cît mai bună corelare a profilelor este absolut necesar ca iniţial să se coreleze profilul mecanic tip al zăcămîntului cu diagrama carotajului electric şi. să fie constante. în figura 50 este evidenţiată în sonda 3. probabil sau posibil productive. Pentru a întocmi o secţiune geologică cît mai aproape de situaţia reală pe baza datelor obţinute prin foraje se impune a se ţine seama de următoarele: 1) amplasarea sondelor pe hartă să corespundă întocmai situaţiei de pe teren. după ce au fost identificate pe această diagramă modurile de înscriere a stratelor.1. Cînd limitele stratigrafice sau orizonturile reper sînt luate din profilele mecanice. 2) altitudinea (elevaţia) sondelor să fie măsurată exact. limitele sau reperele trebuie să fie identificate şi 7 — Geologia zăcămintelor de hidrocarburi 97 . o falie normală (cu lipsă) care n-a întîlnit stratul (orizontul) b. în cazul cînd în secţiunea ce urmează să fie construită sînt şi sonde vechi. se face în mod curent cu diagrafia geofizică de sondă şi în special cu diagamele carotajelor electrice standard. cu ajutorul diagrafiei geofizice de sondă. se pot pune în evidenţă accidentele tectonice. variaţiile de facies. după ce acestea au fost bine fixate şi corelate între ele. pe întreaga structură. ÎNTOCMIREA SECŢIUNILOR GEOLOGICE Printr-o secţiune geologică construită după datele obţinute prin foraje se redă în plan vertical succesiunea formaţiunilor geologice ale unei structuri. De asemenea. lipsite de diagrafii geofizice. în cazul cînd aceste limite stratigrafice sau orizonturi reper sînt fixate eronat în cel puţin o sondă. împărţirea complexului bazai din sarmaţian pe strate (orizonturi) şi punerea în evidenţă a unei falii inverse (cu repetiţie) în sonda 3. o formaţiune geologică poate fi împărţită pe complexe şi strate (orizonturi) poros-permeabile. 11. Identificînd pe diagrama electrică o serie de repere litologice cărora le corespund repere geofizice şi ţinînd seama de reperele paleontologice.

traseul sondelor se abate de la verticală cu atît mai mult cu cît valoarea unghiului de deviaţie este mai mare. pe care se reprezintă nivelul de referinţă. proiecţia amplasamentului sondei. imaginea tectonicii este mai aproape de realitate. iar sondele care nu se situează pe linia de secţiune. de pe linia de referinţă. 52). cu valori negative. deviaţiile acestora în plan vertical şi orizontal să fie bine redate. se proiectează paralel cu direcţia stratelor. din punct de vedere calitativ. în cazul în care distanţa dintre sonde este relativ mică în raport cu adîncimile sondelor. printr-o linie orizontală trasată pe toată lungimea secţiunii şi pe această linie se marchează. iar înclinările stratelor sînt foarte mari. 7) stabilirea scărilor verticale şi longitudinale la care vor fi construite secţiunile geologice. altitudinea sau elevaţia fiecărei sonde şi din unirea punctelor care reprezintă altitudinile sondelor se obţine profilul morfologic. 4) se recomandă să fie folosite în construcţia unei secţiuni geologice un număr de 10—12 sonde sau chiar mai mare. de regulă. în general însă. 51). 8) se recomandă ca direcţiile secţiunilor geologice să treacă prin cît mai multe sonde. respectiv după modul de înscriere. Măsurătorile făcute deasupra liniei de referinţă au valori pozitive. proiecţia reperului şi talpa sondei (fig. Se impune ca traseele găurilor de sonde deviate să fie corect trecute pe secţiune. perpendiculare pe direcţia structurii. 5) dacă unele sonde sînt deviate. funcţie de mărimea structurii. pentru a nu se obţine o imagine deformată a structurii. se construiesc mai multe secţiuni transversale decît longitudinale sau oblice. prin forarea de noi sonde. mai puţin oblice şi. deoarece secţiunile transversale pun mai bine în evidenţă stilul tectonic al structurii în totalitatea ei. Aceste scări se aleg egale. iar măsurătorile făcute sub linia de referinţă sînt adîncimi.pe diagrafiile geofizice ale sondelor vecine. poziţia în care sondele intersectează direcţia secţiunii. această situaţie. pe hîrtie milimetrică. iar dacă sondele sînt deviate. în timp. la noi în ţară este întîlnită din ce în ce mai rar. 9) cînd sondele sînt deviate se ţine seama şi de deviaţia sondelor în plan orizontal marcîndu-se pe direcţia secţiunii. Din aceste puncte. respectiv pe secţiune şi pe hartă. în general. ca şi în cazul în care secţiunea cuprinde grupuri de sonde foarte distanţate între ele. astfel 98 . în general acesta fiind considerat nivelul mării. care. Secţiunile geologice se construiesc. prin construcţie se va obţine numai o schiţă a structurii respective pe direcţia profilului unde a fost construită şi numai. dar cu condiţia ca aceste sonde să nu se situeze la distanţe foarte mari. deoarece în acest caz se poate obţine o imagine cît mai aproape de realitate a tectonicii structurii pe direcţia pe care ea se construieşte. prin puncte. în general. pentru acelaşi interval de adîncime. în cazul cînd numărul de sonde dintr-o secţiune geologică este mic şi distanţa între sonde este foarte mare. dacă sondele sînt săpate vertical. Eronat se proiectează sondele perpendicular pe direcţia secţiunii (fig. se măsoară. cele două scări se diferenţiază şi acest lucru se indică în legenda secţiunii respective. la scara secţiunii. paralele între ele. 6) pe harta pe care sînt trecute sondele se trasează direcţiile secţiunilor ce vor fi construite şi ele vor fi. Din punctele în care sondele intersectează linia de referinţă se duc verticale. funcţie de numărul sondelor şi de distanţa dintre ele. este cît mai aproape de profilul morfologic real.

sondei sondei a — de — — — sondei b2 sonde 2 2 secţiune. 4. Proiectarea sondelor pe linia de secţiune.I—I' — 1. Fig. linie at 5 a> bi a secţiunii. iecţie eronată pe direcţia proiecţia corectă 3 pe direcţia secţiunii. iecţie corectă a direcţia secţiunii. 2. săproiecpe prope pro3 — sondei . 51. 3. pate vertical. ţie eronată a direcţia secţiunii.

r' — poziţia reperului în plan 7* vertical. carotele mecanice şi oricare alte rezultate obţinute prin orice operaţii speciale se măsoară de la suprafaţă. tălpii de talpa — de — pe secţiune. 99 . D. la adîncimile unde au fost executate aceste operaţiuni speciale. B. secţiune. E ~ sonde. Sînt structuri pe care se întîlnesc limitele dintre formaţiunile geologice deasupra nivelului de referinţă. cunoscute în urma corelării diagrafiilor geofizice de sondă. De asemenea. sonde. înclinarea stratelor obţinută din carotele mecanice neorientate şi din pandajmetrie. Trasarea profilului sondelor deviate pe linia de secţiune: au aceeaşi valoare stratigrafică. B.I—I' A. t nia de secţiune. 53). T — talpa sondei. — — — T pe Fig. reperul sau reperele fixate în urma corelărilor făcute. A. Toate adîncimile privind atît limitele dintre etajele geologice. r — poziţia reperului în plan interpretarea datelor este mai uşor orizontal. respectiv se ia în considerare şi altitudinea. se marchează adîncimile unde au fost puse în evidenţă accidente tectonice. Pe traseele găurilor de sondă se trec limitele dintre etajele geologice. — linia r E. reper. proiecţia secsondei. 52. li- încît la stabilirea limitelor dintre etajele geologice să se aibă în vedere pierderile de înălţime (fig. după diagrafiile geofizice de sondă. t — proiecţia tălpii pe linia de în cazul unor cute neaccidentate. 53. proiecţia linie D. C. R reperului ţiune. Proiecţia sondelor deviate pe linia de secţiune: C. Interpretarea datelor trecute pe traseele sondelor începe prin unirea limitelor geologice întîlnite de acestea şi care Fig.

cu plane orizontale echidistante şi ele sînt absolut necesare în studiul unui zăcămînt în totalitatea lui sau chiar numai pentru un sector al acestuia. să confirme una din ele sau să se ajungă la o altă interpretare. în cazul sondelor de prospecţiune sau de explorare preliminară. cu atît interpretarea este mai aproape de realitate. Cu cît numărul informaţiilor marcate pe traseele sondelor este mai mare. Sînt şi cazuri cînd pot fi întîlnite accidente tectonice numai pe anumite intervale fără să fie identificate de-a lungul tuturor formaţiunilor geologice. în cazul construcţiei secţiunilor geologice pentru o structură în exploatare se recomandă ca să fie trecute pentru fiecare sondă şi diagrafiile geofizice. fie datorită unor accidente tectonice. grosimea lor. respectiv limitele dintre acestea. din motive tehnice. de asemenea. pe întreg zăcămîntul. urmînd ca informaţiile ulterioare ce se vor obţine de la viitoarele sonde. De asemenea. indiferent de întinderea lui. se pot estima pentru sondele ce urmează să fie forate adîncimile la care vor fi întîlnite formaţiunile geologice. De asemenea. în acest ultim caz. în cazul cînd sînt trecute şi diagrafiile geofizice şi rezultatele de producţie sub forma formulelor de producţie. dar orice accident tectonic trebuie interpretat. deoarece se admite că limitele dintre etajele geologice sînt paralele şi respectivele etaje geologice au aceeaşi grosime. dopurile de ciment. a fost abandonată şi dacă sondele vecine au descoperit un zăcămînt. HARŢI STRUCTURALE Hărţile structurale numite şi hărţi cu izobate reprezintă proiecţia în plan orizontal a intersecţiilor dintre suprafaţa unui reper bine definit pe diagrafiile geofizice. cînd numărul sondelor de cele mai multe ori se reduce la una singură.de făcut. perforaturile. 11. rezultatele de producţie obţiunte. trebuie puse în evidenţă tipurile de capcane. în cazul sondelor de prospecţiune sau de explorare preliminară pe diagrafiile geofizice se trec. 100 . dacă într-o secţiune geologică este inclusă şi o sondă care n-a atins adîncimea finală şi. fie datorită unor cauze stratigrafice determinate de nedepunerea unor pachete de strate. se poate pune problema resăpării sau adîncirii ei — dacă starea tehnică a sondei permite executarea acestor lucrări. cînd grosimile formaţiunilor geologice variază.2. dopurile de ciment. perforaturile şi rezultatele obţinute. interpretarea datelor după primele sonde este mai dificilă şi impune o experienţă în interpretare. secţiunile geologice sînt de un real folos în cunoaşterea cît mai bună a posibilităţilor fiecărei sonde. destul de frecvente. în ceea ce priveşte operaţiile de adiţionări sau de retrageri la alte strate sau complexe. adîncimea unde vor fi întîlnite accidente tectonice sau eventual un masiv sau o lamă de sare. limitele de apă-petrol şi petrol-gaze dacă este cazul. Cu ajutorul secţiunilor geologice se poate cunoaşte tectonica unei structuri. Dar sînt cazuri. în cazul unor accidente tectonice acestea sînt urmărite de-a lungul tuturor formaţiunilor geologice traversate de foraje şi identificate în fiecare sondă. se pot da două sau chiar trei alternative de interpretare. ca şi în cazul unei structuri legate de o paleovale. precum şi intervalele de mari dificultăţi în foraj.

Fig. 55). 102 . Urmele faliilor de pe fiecare secţiune se unesc între ele pe hartă şi se obţine direcţia faliei în plan orizontal (fig. reperul. 55. el fiind faliat.Fig. în acest caz urma buzei superioare prezintă nişte liniuţe îndreptate în direcţia blocului scufundat. cum este normal. în cazul unei cute anticlinale faliată de o falie normală (cu lipsă). Hartă cu izobate în cazul unei cute simetrice. 57. pe hartă urma buzei superioare şi urma buzei inferioare şi între proiecţia urmelor celor două buze. Hartă cu izobate. nu va apărea.

de o falie inversă. Cunoscînd elevaţia sondelor. Structurile. a sondei respective. Sondele au fost proiectate pe direcţiile secţiunilor geologice. cu cît înclinarea faliei este mai mare. Structurile pot fi şi asimetrice.Fig. Cînd stratul reper la care se construiesc izobatele îşi modifică înclinarea datorită. datorită ridicării lui pe flancul sârii şi cu cît ne depărtăm de sare. Structurile pot fi uneori compartimentate atît de falii transversale. de asemenea. de exemplu. dar întîlnit la unele domuri din Bazinul Transilvaniei (domurile Ulieş-Vest şi Ulieş-Est). Hartă cu izobate pentru o structură compartimentată de falii transversale şi longitudinale. paralel cu izobatele. 58. unui sîmbure de sare. Distanţa în proiecţie orizontală a urmelor celor două buze este cu atît mai mică. uneori. reprezentată în plan orizontal şi pe hartă. distanţele dintre izobate nu mai sînt aceleaşi. 103 . La construcţia unei hărţi cu izobate trebuie să se ţină seama de deviaţia găurii de sondă. în plan orizontal. caz mai rar. 58). în figura 60 se prezintă o hartă cu izobate la limita LD pe baza căreia s-au construit două secţiuni geologice transversale şi o secţiune geologică longitudinală. se marchează adîndmea la care se află reperul pentru care s-au construit izobatele (fig. pentru o cută anticlinală faliată pe ambele flancuri. 57). cît şi de falii longitudinale (fig. ceea ce presupune prezenţa unei falii ce se apropie de verticală. respectiv pe flancul vestic de o falie normală. datorită micşorării înclinării stratelor. distanţa dintre izobate este mai mică. pot fi nefaliate şi simetrice — cazul unui dom — (fig. Pe proiecţia deviaţiei. în exemplul dat în figura 56 se prezintă o hartă cu izobate construită la limita P/M. iar pe flancul estic. la trasarea în plan orizontal a unei singure urme. 59). cu un flanc mai înclinat şi cu echidistanţa dintre izobate mai mică şi cu un flanc mai puţin înclinat şi cu echidistanţa mai mare. ajungînd. în apropierea sării. respectiv izobatele se închid şi au aceeaşi echidistanţă pe ambele flancuri sau uneori structurile pot fi vecine şi separate de o şa. distanţa dintre izobate este mai mare. stratul reper are înclinare mare. pe baza hărţilor structurale (cu izobate) pot fi construite secţiuni geologice la stratul reper la care a fost întocmită harta respectivă.

De asemenea. din diferite formaţiuni productive. se întocmesc hărţi de producţie pentru acest complex sau strat. Hartă cu izobate. se întocmesc hărţi de producţie pentru o formaţiune care are mai multe complexe productive. exploatate separat sau simultan. în cazul unei formaţiuni geologice productive care nu are decît un singur complex sau strat productiv. HARŢI DE PRODUCŢIE Hărţile de producţie sînt hărţi structurale pe care sînt trecute rezultatele de producţie obţinute dintr-o formaţiune productivă. Sînt cazuri cînd pe harta respectivă sînt trecute şi rezultatele de producţie obţinute de la alte obiective. dintr-un complex. sau dintr-un strat. 104 .Fig. 59. 11.3. cu sonde deviate la care s-a marcat adîncimea reperului pentru care s-au construit izobate.

pe care sînt trecute for105 . Pe baza acestor hărţi detailate pot fi amplasate noi sonde. se referă la data întocmirii hărţii respective. Dar sînt de preferat. O sondă suspendată sau abandonată. iar rezultatele de producţie obţinute de la perforaturile anterioare sînt trecute pe hartă la „Istoricul de producţie al sondelor". se trece profilul electric tip al zăcămîntului pentru care a fost întocmită harta şi o secţiune geologică caracteristică. în afară de legenda respectivă. se pot face programe de adiţionări de strate sau retrageri la alte strate sau complexe. la jumătatea distanţei dintre culcuşul şi acoperişul stratului productiv pe harta cu izobate. cu simbolurile respective se trec şi pe fie:are diagramă de carotaj electric în dreptul perforaturilor respective 'fig. sînt situaţii cind interesează în mod deosebit atît posibilităţile de producţie. adiţionări şi cimentări. la un reper ales). precum şi numărul de sonde în producţie. şi petrol-apă. abandonate şi producţia cumulativă pe zăcămînt etc. după caz. şi. Formulele de producţie trecute pe hartă. 61). sînt de o deosebită importanţă în urmărirea evoluţiei exploatării unui zăcămînt. respectiv stadiul în care ea continuă să fie. De exemplu. respectiv pentru Drăder I. Pe harta respectivă. adînciri ale unor sonde pentru un alt obiectiv considerat ca productiv. pentru orizontul care interesează. în acest caz. se pot face operaţii de retrageri. la data întocmirii hărţii. dacă situaţia tehnică a sondei permite. are trecut în dreptul ei ultima formulă de producţie. în final. obiectivele de exploatare.în general. în dreptul fiecărei sonde care produce sau a produs se trece un simbol care indică stadiul sondei respective (vezi legenda) şi rezultatele de producţie redate sub forma aşa-numitei „formule de producţie" atît pentru sondele care produc ţiţei. Pe baza acestor hărţi se pot amplasa noi sonde. II şi III. aşa după cum s-a menţionat la construcţia secţiunilor geologice. respectiv pe harta de producţie. cît şi posibilităţile de amplasare de noi sonde pentru unele strate din cuprinsul unui complex şi. la data întocmirii ei. se trec toate sondele. se poate şti dacă o sondă mai are posibilităţi de a mai produce sau urmează să fie abandonată. Proiecţia acestor limite se poate face şi la culcuşul şi acoperişul stratului şi. de istoricul de producţie al acesteia în corelare cu cel al sondelor vecine şi bineînţeles de valoarea izobatică a limitei ţiţei-gaze. 63). în acest caz. după cum ele se trec şi pe „armonicile de carotaj electric". indiferent de stadiul în care se află. pentru sondele în exploatare. dacă este cazul. pe hartă sînt reprezentate două proiecţii. pentru complexul Drăder din dacian. în figura 62 se prezintă proiecţia limitei apă-ţiţei. ţinute la zi în ceea ce priveşte orice rezultate noi obţinute. De asemenea. se pot întocmi hărţi de producţie pentru fiecare orizont (strat) pr ductiv. la data întocmirii hărţii. secţiunile geologice-armonice de carotaje. pot fi întocmite hărţi de producţie pe strate. Pe hartă se trec limitele gaze-petrol. ţiţei-apă sau gaze-apă. în afară de hărţile de producţie întocmite pentru o formaţiune geologică. cit şi pentru cele care produc gaze. Sînt hărţi pe care se trec şi date privind parametrii fizico-geologici. după cum. suspendate. inclusiv locaţiile de sonde necondiţionate şi condiţionate. se obişnuieşte ca pentru fiecare formaţiune geologică productivă să se întocmească cîte o hartă de producţie (fig. pe structură. Formulele de producţie. Aceste hărţi de producţie. (corelări ale diagramelor de carotaj electric. Toate aceste operaţii trebuie făcute ţinîndu-se seama de poziţia sondei analizate.

106 .

11. pe diagrama de carotaj electric. mulele de producţie. Dintre hărţile caracteristice care se întocmesc se menţionează cîteva. ALTE HÂRjI CARE CARACTERIZEAZĂ UN ZACAMÎNT Pentru a pune în evidenţă variaţia diferitelor mărimi fizice ale zăcămîntului se construiesc o serie de hărţi prin metoda interpolării deoarece. limitele gaze-petrol şi petrol-apă. Aceste secţiuni-armonice pun în evidentă şi variaţiile de facies (fig. numărul de informaţii este redus. în dreptul fiecărei sonde se trece valoarea parametrului care interesează şi se unesc prin linii punctele de aceeaşi valoare (izolinii). uneori. 64). 63.4. tipurile de capcane. Istoricul de producţie al unei sonde.Fig. 107 .

64. . Armonică de carotaje electrice cu formule de producţie.Fig.

care indică variaţiile permeabilităţii stratului respectiv sau se întocmesc harţi cu izoporozităţi care indică schimbările de porozitate. Pentru stratele poros-permeabile subţiri se ia în considerare 1/3 de la linia marnelor. Prin compararea hărţilor cu izobare întocmite la diferite date se poate constata cum s-au produs schimbările de presiune de la o etapă la alta de exploatare. pe zăcămîntul respectiv. pentru ca valorile să corespundă la aceeaşi dată de referinţă. pe curba de P. pe verticală. Se poate lua în considerare fie grosimea totală. Harta cu izobare. ale tuturor stratelor poros-permeabile din complexul respectiv. se însumează grosimile. care a fost întocmită luînd în considerare grosimea efectivă a stratului. Pentru un strat poros-permeabil se mai pot întocmi hărţi cu izoperme. Cu ajutorul acestei hărţi se pune în evidenţă variaţia presiunii zăcămîntului (a presiunii statice) şi pentru a fi întocmită este necesar ca presiunea zăcămîntului să fie măsurată în sondele de exploatare în aceeaşi perioadă. măsurată pe verticală. în exemplul dat se pune în evidenţă direcţia de efilare a stratului respectiv. .. în figura 65 se prezintă un fragment de hartă cu izopachite. Cind se construiesc izopachite pentru un complex.S. fie grosimea efectivă sau grosimea saturată cu ţiţei sau cu gaze a unui complex sau a unui strat.Harta cu izopachite (izopace) reprezintă variaţia grosimii unui strat productiv de la o sondă la alta. la jumătatea distanţei de la linia marnelor.

Pe acest program de lucru se trec toate informaţiile obţinute. în acest caz. absolut necesare în studiul zăcămîntului respectiv. intervalele de unde au fost extrase carote mecanice. De asemenea. şi care fundamentează o serie de lucrări menţionate la partea tehnică. a unui accident tectonic sau a unor formaţiuni în care au loc pierderi masive de fluid de foraj şi care să ducă la schimbarea programului de construcţie al sondei. dacă este cazul. care se referă la o sondă de referinţă şi la care numărul de operaţii speciale este mare. se poate întocmi pentru fiecare sondă aşa-numitul minîprogram (fig. fie pentru sondele în exploatare.11. cavernometria. măsurătorile de deviaţie a găurii de sondă. Tot la partea geologică este trecut şi programul de construcţie. Aceste fişe (programe) de lucru au o parte geologică şi una tehnică şi cu cît sînt mai complete. Este posibil ca. sînt cunoscute sub numele de fişe de reparaţie. Aceste operaţii se referă la colectarea probelor de detritus. limitele dintre formaţiunile geologice. comanda geologo-tehnică pentru o sondă de exploatare prevede un număr mai mic de operaţii speciale. termometria. Aceste operaţiuni sînt detailate la rubrica „Operaţiuni şi observaţii" privind intervalele pe care se execută. în special în ceea ce priveşte carotajul mecanic şi măsurătorile electrometrice. în general. în totalitatea lui. FIŞE GEOLOGO-TEHNICE Fişele geologice-tehnice sînt programe de lucru care se întocmesc fie pentru sondele în foraj. de cele mai multe ori.5. eventuale dificultăţi în foraj. 11.1. uneori. ca: prezenţa unui masiv de sare. măsurătorile electrometrice. din coloana lito-stratigrafică să lipsească o formaţiune geologică estimată a fi întîlnită pe grosimi foarte mari sau pot interveni alte neconcordanţe. structura este destul de bine cunoscută. destul de mari. respectiv cuprind toate operaţiile ce trebuie executate şi care sînt necesare unui program de lucru adecvat scopului pentru care au fost întocmite. carotajul mecanic continuu. precum şi eventualele dificultăţi ce ar putea fi întîlnite in timpul forajului. spre deosebire de cele estimate la o sondă de referinţă sau de exploatare unde pot interveni neconcordanţe. 66). Cînd pe o structură are loc o activitate mare de foraj de exploatare. se întocmesc fişe (memorii) în cazul abandonării unei sonde din foraj sau din exploatare. pentru o cît mai bună urmărire a executării operaţiilor prevăzute. adîncimea unde s-a tubat şi cimentat o coloană 110 . COMANDA GEOLOGO-TEHNICĂ Comanda geologo-tehnică cuprinde două părţi şi anume: partea geologică şi partea tehnică (fig. extragerea de carote mecanice. sînt destul de exacte.5. adîncimile unde eventual au avut loc manifestări ale sondei. la zi (adîncimea sondei. programe care. Spre deosebire de comanda geologo-tehnică comentată. cu atît eficienţa lor este mai mare. avînd în vedere că. în partea geologică sînt prevăzute operaţiile ce stau la baza unei cît mai bune documentaţii. resăparea sondei de la o anumită adincime sau alte operaţii capitale. uneori. înclinarea stratelor. la care urmează să se execute adiţionări de strate sau retrageri la alte strate. în cazul unei sonde de exploatare. pandajmetria. 67) care nu este decît comanda geologo-tehnică în format mic. caz în care sînt cunoscute sub numele de comenzi geologo-tehnice.

curăţirea perforaturilor de depuneri de nisip. înălţimea de cimentare a fiecărei coloane. de exemplu: resăparea găurii de sondă. datorită unor cauze tehnice care nu mai dau posibilitatea ca sonda respectivă să producă în bune condiţii. pentru unele obiective ce prezintă interes etc. Str îngeri de gaură in pan han. cunoscute sub numele de intervenţii la sonde. intervalele perforate. O fişă de reparaţie. care fac parte din aşa-numita categorie a operaţiilor curente (de exemplu: lucrări de schimbare a instalaţiilor de fund. Măsurători de deviaţie. FIŞE DE REPARAŢIE Probe de sită: din 2m în 2m de Ia 1830m pină la talpa sondei Corole mecanice. în general. Se va măsura deviat io orientată din WOm in 100 m.2. 4) programul de lucru ce urmează să fie executat. în fişa de reparaţie se trece şi programul de construcţie al sondei. Acest miniprogram poate fi întocmit şi pentru sondele de referinţă sau de explorare. Carotaj electric standard la adîncimea fina/ă. una în boz a dacianului şt uno Ia intrarea în meofion. in special cînd ele sînt în subordinea aceluiaşi inginer de foraj. Opririle de durată mai mare fac parte din categoria aşa-numitelor lucrări capitale ca. Deseori sondele sînt oprite din producţie pe o durată de timp mai mică sau mai mare. cuprinde: 1) istoricul de producţie al sondei respective. Se va urmări ca sonda să realizeze o deviaţie de *2/n pe direcţia de 308' Dificultăţi. adîncimea unde coloana sau coloanele sint turtite. Sînt unele opriri de durată mai mică. te operaţii ca şi pentru retragerea sau revenirea la un orizont productiv. dacă este cazul. fluid de foraj. Se va luo o corolă me conica in bazo levantinului. dacă situaţia tehnică a acesteia permite. de la prima perforatură şi pînă la stadiul cînd se face reparaţia respectivă. Comanda geologo-tehnică pen- tru o sondă de exploatare (format mic). 67. 2) posibilităţile de producţie. 111 . Limitele L/D şi D/P vor fi urmărite prin probele de sită Carotaj electric. uzate. care se prevăd a fi obţinute în urma programului de reparaţie propus. se întocmesc aşa-numitele fişe de reparaţie. 5 echipamentul necesar operaţiei propuse. Pentru aces- Fig. de la o anumită adîncime.etc). 3) estimarea producţiei care se consideră că va fi obţinută în urma efectuării programului propus. 11. parafină. cimentarea parţială a unui interval şi altele.5. cimentarea unui interval perforat total sau parţial în vederea izolării sursei de apă etc). dopurile de ciment şi. sau adîncirea unei sonde. ORR pentru helveţian si meoiian.

O atenţie deosebită trebuie acordată tipurilor de capcane. — cimentarea sub presiune a perforaturilor. Pentru o cît mai bună documentare privind posibilităţile de producţie ce se estimează a fi obţinute prin operaţiuni de cimentare parţială a intervalului sau prin operaţiuni de adiţionări. prin sonda studiată. — repunerea în producţie a unor orizonturi şi. tipurile de zăcămînt. Pentru exemplificări se dau cîteva exemple de fişe de reparaţie. prin cimentarea parţială a intervalului perforat (anexa 3). în formaţiunile zăcămintelor vechi. pentru un obiectiv care în zona sondei n-a fost încercat. şi în care să fie inclusă şi sonda respectivă. ceea ce impune a fi cunoscute posibilităţile obiectivului respectiv şi în zona sondei studiate. Este recomandabil să fie întocmită o secţiune geologieă-armonică deoarece astfel se pot pune bine în evidenţă. şi care n-au fost luate în considerare la timpul respectiv. prin efectuări de probe selective şi repunerea sondei în producţie (anexa 4). în vederea izolării viiturilor de apă sărată. Datorită unei cît mai bune interpretări a posibilităţilor pe care le prezintă zăcămîntul respectiv. operaţiile care se execută pe baza programului de reparaţie prezintă o deosebită importanţă pentru exploatarea zăcămintelor de hidrocarburi. propuneri de adiţionări sau retragerii la alte orizonturi (anexa 2). retrageri sau adîncire se impune a se construi o secţiune geologică — armonică de carotaje electrice prin zona sondei respective. Pe diagramele carotajelor electrice ale sondelor incluse în secţiunea respectivă se trec perforaturile tuturor sondelor şi rezultatele de producţie obţinute. care privesc diferite cazuri: — noi posibilităţi de producţie prin efectuarea unei operaţii de retragere la un alt complex (anexa 1). lucrările de reparaţii capitale pot duce la descoperirea de zăcăminte de hidrocarburi cantonate în orizonturi neperforate şi încă neinundate. urmată de reperforarea restului de interval. — adîncirea unei sonde a cărei situaţie tehnică permite. în funcţie de rezultatele obţinute. în legătură cu posibilităţile de a se descoperi noi orizonturi productive. redate sub forma formulelor de producţie. dar s-a dovedit productiv în zone adiacente. eventualele accidente tectonice. — izolarea apei sau reducerea procentului de apă cu care produce o sondă. în special pentru zăcămintele vechi. limitele apă/petrol şi petrol/gaze.Pentru întocmirea unei fişe de reparaţie trebuie să se cunoască poziţia izobatică pe structură a sondei respective faţă de sondele vecine în producţie şi debitul acestora de la intervalul sau intervalele pentru care se execută reparaţia. precum şi variaţiile de facies. sau gaze/apă pentru orizonturile sau complexele care ne interesează. — resăparea unei sonde care are coloana deteriorată şi este situată într-o zonă productivă (anexa 5). dacă este cazul. în urma unor rezultate bune de 112 . în unele cazuri.

nu mai sînt întîlnite rocile colectoare în formaţiunea sau formaţiunile geologice care formează obiectul sondei. care în profilul lito-stratigrafic estimat al sondei nu era prevăzut sau. este din ce în ce mai mic. — prezenţa fundamentului cristalin la adîncimi mici. FIŞA (MEMORIU) DE ABANDONARE A UNEI SONDE DIN FORAJ SAU DIN EXPLOATARE Sondele de prospecţiune.3. în toate cazurile se impune ca. se impune. pe intervale foarte mari. ceea ce face ca formaţiunile în care ar fi fost posibil sau probabil să se fi întîlnit zăcăminte de hidrocarburi. sînt abandonate din foraj sondele de prospecţiune şi de explorare. de exemplu: pierderi catastrofale ale fluidului de foraj. fie unui accident tectonic nesesizat iniţial.producţie se pune în valoare o suprafaţă ce trebuie luată în considerare fie prin săpare de noi sonde. Această situaţie schimbă nefavorabil posibilităţile de a fi întîlnit obiectivul pentru care urma să se foreze sonda. 11.5. fie. faţă de estimările făcute. numărul sondelor abandonate din cauza tehnice. însoţit de descrierea tuturor carotelor mecanice. ca urmare. şi imposibilitatea de a fi înlăturate aceste dificultăţi. ca de altfel şi al sondelor oprite din cauze geologice. — lipsa din profilul lito-stratigrafic al sondei forate a rocilor-colectoare cu hidrocarburi. din foraj. în neconcordanţa dintre profilul lito-stratigrafic estimat şi informaţiile obţinute prin documentarea geologică din forajul sondelor respective. In cazul amplasării de noi locaţii. în general. în situaţia unui zăcămînt în exploatare. datorită amplasării acestora numai după o judicioasă interpretare a lucrărilor de prospecţiune. Ca exemple de astfel de neconcordanţe. după abandonarea sondelor din foraj. explorare sau de exploatare au dat rezultatele scontate. avea grosimea mult mai mică. Cauzele geologice care pot duce la astfel de decizii constau. sau a unui orizont de sare. O sondă poate fi abandonată din exploatare. numărul acestora abandonate din foraj. în general. prin resăpări sau adînciri de sonde vechi (anexa 6). explorare sau exploatare pot fi abandonate din foraj sau din exploatare din cauze de ordin geologic sau tehnic. dacă era. să se întocmească o fişă (memoriu) în care să se arate toată documentaţia obţinută în timpul forajului şi interpretarea dată pe baza acesteia. este foarte mic şi el se datoreşte fie unei variaţii pronunţate de facies şi. Funcţie de factorii geologici pot interveni şi unele cazuri tehnice care să conducă la abandonarea unei sonde din foraj ca. memoriul respectiv. care duc la abandonarea unei sonde din foraj. să lipsească. a secţiunilor geologice cu deviaţia sondei sau sondelor respective şi de un fragment de hartă structurală. datorită progresului tehnic în forajul sondelor. caz mai rar întîlnit şi care a plasat sonda într-un bloc tectonic inundat. dacă este cazul. se menţionează: — prezenţa unui masiv de sare. în prezent însă. de grosime foarte mare. diagrafiile geofizice executate. în vederea reinterpretării zonei respective şi nu puţine au fost situaţiile cînd următoarele foraje de prospecţiune. în ceea ce priveşte sondele de exploatare. în cazul cînd nu mai sînt posibilităţi de adiţionări sau de retrageri la alte orizonturi produc3 — Geologia zăcămintelor de hidrocarburi 113 .

în care să fie cuprinsă şi sonda respectivă cu formulele de producţie. limitele apă/petrol sau petrol/gaze. se impune întocmirea de secţiuni geologico-armonice de carotaje electrice pe direcţia mai multor sonde. să fie productive. în alte sonde. înainte de a se hotărî aceasta. se întocmeşte o fişă (memoriu) de abandonare. prezenţa unor intervale neperforate în totalitatea lor sau chiar a unor strate neluate în considerare. mai jos pe structură. . în special în cazul zăcămintelor vechi. după diagrafia geofizică şi care.tive. tipurile de zăcământ şi un fragment de hartă de producţie. dacă este cazul. în care se arată lipsa oricărei posibilităţi de exploatare şi se anexează partea grafică menţionată. în cazul cînd nu mai este absolut nici o posibilitate de a fi exploatată o sondă. pe complexe sau orizonturi. Această parte grafică poate să scoată uneori în evidenţă.

metode în curs de aplicare la 53o/0 din zăcămintele din ţara noastră. care se bazează pe drenajul gravitaţional prin galerii şi sonde subterane ascendente şi descendente. Cea de-a doua componentă a potenţialului de petrol impune ca. ca urmare. iar unele chiar pentru adîncimi de peste 6 000—7 000 m (într-un viitor nu prea îndepărtat vor fi programate foraje pentru adîncimi de 10 000 m). în curs de experimentare la meoţianul de la mina Sărata Monteoru. — injecţia de apă cu polimeri care a dat rezultate bune la zăcămîntul din meoţianul structurii Drăgăeşti. în prezent sînt programate sonde pentru adîncimi de peste 3 500 m. tensioactive sau alţi agenţi activi cu care s-au obţinut rezultate încurajatoare pe structura Băi coi. Videle şi Suplacu de Barcău. prevăzută a fi aplicată la un număr mare de zăcăminte. la un orizont 115 . a doua componentă este reprezentată de rezervele ce urmează a fi obţinute prin tehnologii de exploatare perfecţionate. — injecţia de C02. situate la circa 850 m adîncime.PARTEA A TREIA REGIUNILE PETROLIFERE Şl GAZEIFERE DIN ROMÂNIA Potenţialul de rezerve de petrol. să se aplice şi metode noi. în afară de metodele convenţionale îmbunătăţite (injecţia de apă cu schimbarea liniilor de curgere. splălarea cu apă după injecţie de gaze. care să ducă la creşterea factorului de recuperare. în curs de extindere în zonele Vidcle-Bălăria şi Suplacu de Barcău. metodă care a dat rezultate bune pe structurile Moreni. Principala sarcină de creştere a rezervelor de petrol şi de gaze în cincinalul actual se fundamentează pe executarea unui foarte mare volum de lucrări de prospecţiuni seismice şi foraje la adîncimi din ce în ce mai mari şi în condiţii geologice complicate. în special. — metodele petrominiere. aplicată în prezent numai la cîteva zăcăminte şi prevăzută a fi extinsă. în legătură cu prima componentă a potenţialului de rezerve de petrol trebuie menţionat că subsolul regiunilor noastre petrolifere este inegal cunoscut la adîncimi mai mari decît 3 500 m şi. — dezlocuirea miscibilă cu soluţii micelare. — injecţia de substanţe alcaline. ale celor seismice. dintre care se menţionează: — injecţia cu abur. injecţia ciclică de apă). aplicată la zăcăminte cu ţiţei vîscos. — combustia subterană. amplasate pe baza rezultatelor prospecţiunilor geofizice şi. cu rezultate satisfăcătoare. posibil de pus în evidenţă şi de valorificat are două componente de bază: prima componentă o formează rezervele posibile de descoperit în urma lucrărilor de foraj.

Depresiunea Bîrladului. vor fi înlocuite. de pe structurile vechi. O atenţie deosebită se va acorda utilizării intensive a fondului de sonde existent şi îmbunătăţirii regimului lor de exploatare. datorită stării lor tehnice. Bazinul Maramureşului (numai petrol) şi Bazinul Transilvaniei. Din domeniul platformic fac parte: Platforma Moldovenească. Regiunile petrolifere şi gazeifere legate de domeniul cutat sînt situate în: Depresiunea Precarpatică. pe baza aplicării lor. Depresiunea Bîrladului. s-au făcut studii în vederea aplicării acestor metode şi la alte zăcăminte vechi. Berea. De asemenea. în vederea unei cît mai eficiente proiectări a exploatării zăcămintelor. 68). Buştenari. metodele de mărire a factorului de recuperare a ţiţeiului se aplică industrial şi experimental la circa 200 zăcăminte. Depresiunea (Bazinul) Maramureşului şi Depresiunea (Bazinul) Transilvaniei. o producţie suplimentara anuala de 1. Solonţ). Promotoriul Nord-Dobrogean şi Platforma Moesică. Ochiuri. De dată recentă (1979) a fost descoperit primul zăcămînt de hidrocarburi pe platforma continentală românească a Mării Negre. Teritoriul ţării noastre se împarte. Bazinul Panonian. Din domeniul cutat fac parte: Carpaţii Orientali. De asemenea. din punct de vedere geologic. Platforma Moesică şi Dobrogea. unde pînă în prezent sînt numai gaze.5 milioane tone ţiţei. Promotoriul Nord-Dobrogean.inferior celui exploatat încă din anul 1925. în domeniul platformic regiunile petrolifere şi gazeifere sînt situate în: Platforma Moldovenească. Carpaţii Meridionali. Din cele prezentate anterior reiese importanţa cunoaşterii repartizării marilor unităţi structurale de care sînt legate zăcăminte de hidrocarburi. o atenţie deosebită se va acorda studiului zonelor de acumulare suprapuse prezente în unele unităţi structurate din ţara noastră în care s-au descoperit zăcăminte de hidrocarburi şi a caracterisiticlor acestora. astfel că s-a obţinut. în două domenii de unităţi structurale majore şi anume: domeniul cutat şi domeniul platformic (fig. Depresiunea (Bazinul) Panonian. Pe o serie de structuri. în urma reinterpretărilor posibilităţilor acestora pe baza informaţiilor obţinute prin forarea unor noi sonde. Pentru o amplasare judicioasă a forajelor de mare adîncime. o atenţie deosebită se va acorda reactivării unor sonde suspendate sau chiar abandonate. în prezent. Munţii Apuseni şi depresiunile aferente: Depresiunea Precarpatică. 12. 116 . se va acorda toată atenţia studiului tipurilor de capcane şi în special a capcanelor subtile. unele sonde. DEPRESIUNEA PRECARPATICĂ Depresiunea Precarpatică este cuprinsă între zona cristalino-mezozoică a lanţului carpatic şi platformele din faţă şi este delimitată la exterior de falia pericarpatică de-a lungul căreia formaţiunile cutate ale depresiunii încalecă peste cele de platformă. situate la mică adîncime (Moreni.

117 .T. După vîrsta depozitelor din care este formată şi după facies. Unităţile structurale din Romania. — Platforma Moldovenească. ultima incluzînd Zona Miocenă din Moldova. — Munţii Apuseni. — Zona Cutelor Diapire. D. P. — Depresiunea Maramureşului. — Depresiunea Birladului. — Platforma Moesică. B. în fundamentul flancului extern depozitele molasei superioare stau peste depozitele mezozoice şi paleozoice de platformă.Z.C.M. Z. şi sub numele de „Avanfosă Carpatică" cu cele două flancuri ale ei.B. — Carpaţii Orientali.F. Zona Cutelor Diapire şi Depresiunea Getică (fig.D. în Carpaţii Orientali. — Bazinul Transilvaniei. M.G. S. B. — Depresiunea Getică. o linie de încălecare de-a lungul căreia flişul carpatic se afundă sub zona cristalino-mezozoică. D. Se consideră că cele două flancuri sînt delimitate de falia pericarpatică. CM. S. Depresiunea Precarpatică este cunoscută. iar în Carpaţii Meridionali contactul devine normal (formaţiunile depresiunii transgradează peste marginea zonei cristalino-mezozoice). — Carpaţii Meridionali.1. Fig. 68).M. — Zona Miocenă din Moldova.Z. 68.O. 12. E — Eruptiv.P.M.P.C.Mo. — Promontoriul Nord-Dobrogean.D. cu zăcăminte de hidrocarburi: Drept limită internă a depresiunii este considerată. Z. această zonă se împarte în două subzone: Subzona Flişului Cretatic (Intern) şi Subzona Flişului Paleogen (Extern).N. unul intern şi altul extern. D.A. este formată din depozite cretacice şi paleogene şi are o lăţime de circa 25 km la sud de Valea Moldovei şi de circa 70 km în zona Vrancea. — Subzona Flişului Paleogen. în unele lucrări. P. ZONA FLIŞULUI Zona Flişului situată la est de Zona Cristalino-Mezozoică a Carpaţilor Orientali.C. — Subzona Flişului Cretacic. P. — Bazinul Panonian.F. Depresiunea Precarpatică cuprinde Zona Flişului (Intern şi Extern) şi Zona Neogenă.

atît pe direcţie longitudinală. în bază. în general. format din două complexe care. 12. Indicaţii de petrol din Subzona Fii. prezintă. Eocenul este. Paleocenul este întîlnit fie printr-o alternanţă de gresii cafenii. fie prin marne vineţii-cenuşii. complexul inferior al eocenului. — unitatea intermediară sau a gresiei de Tazlău.1. Stulpicani. care prezintă mari variaţii de litofacies. 69). complexul inferior. SUBZONA FUSULUI CRETACIC (INTERN) Această subzonă este formată din trei unităţi (vest-internă.grosiere. SUBZONA FUSULUI PALEOGEN (EXTERN) Această subzonă este formată din depozite ce aparţin cretacicului. Indicaţiile de petrol din această unitate. Pojorîta.1. paleogenului şi miocenului. intercalaţii de orizonturi de conglomerate. calcare şi calcare grezoase cu intercalaţii de marne vineţii-cenuşii. — unitatea submarginală.1. din marne şi gresii cenuşii şi marne roşii şi albicioase. care încalecă peste depozitele din faţă. Slătioara. din care se consideră că ar prezenta unele perspective pentru acumulări de hidrocarburi numai unitatea medio-internă. deasupra urmînd o alternanţă de marnocalcare. eocen şi oligocen. 69. delimitată în vest de o mare fractură şi în est de linia tectonică Audia. noase şi gresii glauconitice.12. 118 . gresii Fig. De la interior spre exterior. Paleogenul este format din paleocen. şisturi negre bitumişul. — unitatea marginală externă. spre interiorul unităţii. unde au avut loc şi încercări de exploatări dar cu rezultate foarte slabe (fig. în special. din şisturi negre şi gresii cu intercalaţii de conglomerate. gresii. cît şi laterală. în unitatea internă. Dintre aceste indicaţii de petrol se menţionează cele de la Sadova. uneori bituminoase. iar spre exteriorul unităţii. Cretacicul formează fundamentul acestei subzone şi este alcătuit. de asemenea. de-a lungul Carpaţilor Orientali.ui Intern. est-internă şi medio-internă). intercalaţii de marne roşii. sînt legate de şisturile negre bituminoase. Depozitele cretacicului inferior ale acestei unităţi sînt formate din marnocalcare. Breaza. iar cele ale cretacicului superior. prezintă mari variaţii de litofacies şi. s-au separat cinci unităţi (sau subunităţi) stratigrafice: — unitatea internă sau a gresiei de Tarcău. numită şi pînza şisturilor negre. format din bancuri groase de circa 3 m de gresii calcaroase cenuşii-albăstrui. pînă la Valea Buzăului. cunoscut şi sub numele de orizontul gresiei de Tarcău. — unitatea marginală internă.2.

pe care sînt schelete şi solzi de peşte (Meletta crenata). format din şisturi argiloase-marnoase. foioase. slab nisipoase cu intercalaţii de gresii silicioase. în ba/ă. începînd din orizontul menilitelor inferioare şi superioare. Grosimea acestor orizonturi variază chiar pe aceeaşi structură. 70). gresia de Tarcău este înlocuită de calcare şi marnocalcare pentru ca în unitatea submarginală acest complex să conţină şi intercalaţii de conglomerate cu elemente verzi. — orizontul şisturilor menilitice inferioare format. — orizontul şisturilor disodilice inferioare. în toate cele cinci unităţi. O succesiune a acestor orizonturi. în ceea ce priveşte orizontul Suprakliwa. calcare cenuşii şi marne cu fucoide. complexul inferior este format dintr-o alternanţă de bancuri de gresie de Tarcău cu gresii calcaroase. în succesiunea oligocenului. este întîlnită pe structura Modîrzău (fig. brun-negricioase). slab bituminoase. aproape completă. uneori marnoasă. micacee. în care sînt intercalaţii de şisturi disodilice. iar cea a orizontului gresiei de Kliwa. — orizontul marnelor albe bituminoase. care pe unele structuri atinge chiar 120 m. — orizontul şisturilor menilitice superioare. bituminoase. este format din marne verzi şi roşii cu intercalaţii de gresii fin micacee.-:< în unitatea intermediară. marne cenuşii-albicioase. Complexul superior al eocenului. din şisturi marnoase. de culoare cafenie pe spărtură proaspătă şi albă pe suprafeţele de alterare. negricioase. Orizonturile şisturilor disodilice şi menilitice superioare însumează o grosime de circa 70 m. se întîlnesc următoarele orizonturi: — gresia de Lucăceşti. uneori slab gălbuie. — orizontul de tranziţie. grosimea orizonturilor marnelor albe bituminoase şi a menilitelor inferioare variază între 20 şi 80 m. Aceste toate orizonturi nu sînt întîlnite pe toate structurile. cu rozete de gips. complex de marne negre şistoase. foarte subţiri. o grosime de circa 50 m. între 200 şi 350 m. al disodilelor inferioare şi superioare. silicioasă. albicioasă. Acest orizont este întîlnit peste orizontul marnelor albe în primele patru unităţi stratigrafice. eflorescente de sulfaţi şi schelete şi solzi de peşti şi intercalaţii de gresie de Kliwa. care predomină în partea inferioară a orizontului. — orizontul şisturilor disodilice superioare. în unitatea submarginală. ca şi în oriyontul de tranziţie sînt orizonturi de gresie. unde grosimea gresiei de Lucăceşti este de 25—30 m. în unităţile marginal internă şi externă. iar orizontul de tranziţie. cu cele trei complexe (KI( Kn şi Km). succesiune cunoscută sub numele de stratele de Plopu. — orizontul Suprakliwa. grosimea orizontului şisturilor disodilice inferioare variază între 30 şi 100 m. La partea superioară a acestui complex urmează stratele de Bisericani. pe structurile unde este întîlnit. orizontul şisturilor disodilice este invadat de conglomerate cu elemente verzi: — orizontul gresiei de Kliwa. iar în spre partea superioară se intercalează menilite (roci silicioase. de culoare alb-galbenă. de jos în sus. cum este cazul structurii Gropile lui Zaharache. are o grosime ce variază între 40 şi 80 m. 119 . Oligocenul. al marnelor albe bituminoase.

pe unele structuri (Leorda. Ini Subzona Flişului Paleogen. al disodilelor inferioare şi. Rocile protectoare sînt reprezentate fie de depozitele din pînza medio-marginală. se separă două unităţi: unitatea (pînza) de Tarcău sau medio-marginală. . care protejează zăcămintele din oligocenul unităţii externe. Condiţiile de formare a zăcămintelor de hidrocarburi Rocile-mamă sînt reprezentate prin şisturile menilitice. în general. de-a lungul unei linii tectonice. Comăneşti-Podei. pe care lipsesc unele orizonturi ca. Păcuriţa) s-au dovedit bune roci rezervor şi gresia de Tarcău din eocen şi nisipurile şi gresiile din sarmaţianul bazinului post-tectonic Comăneşti. al menilitelor inferioare şi superioare şi al disodilelor inferioare şi superioare. Zemeş-Cilioaia şi 120 Scor o 1 5 000 Fig. uneori. parţial. încalecă peste cea de-a doua unitate. gresia din orizontul de tranziţie. deversate de la vest către est. ia contact cu depresiunea din faţa Carpaţilor Orientali. Dărmăneşti. în ansamblul ei. în general structurile sînt legate de cute solzi (Ghelinţa. stratiforme boltite cu trecere spre masive. şisturile disodilice şi marnele albe bituminoase. în afară de oligocen. pe unele structuri. unitatea marginală se prezintă ca un anticlinorium. Suprakliwa. din punct de vedere tectonic. de care sînt legate zăcăminte de hidrocarburi şi care. fie. 70.1. la rîndul ei. Zăcămintele din oligocen sînt. Miocenul este întîlnit sub forma de depozite cu sare. Slănic-Băi. al marnelor albe bituminoase. cute anticlinale asimetrice. cute falii. gresiile intercalate în orizontul marnelor albe bituminoase. Dofteniţa. tot de-a lungul unei linii de încălecare. argile. gipsuri. orizontul de tranziţie.1. Lepşa. gresii.2. 12. Rocile rezervor sînt reprezentate prin gresia de Lucăceşti. Profilul electric tip oligocen — Modîrzău. ca la Solonţ—Stăneşti. de miocenul cu sare sau de zona asfaltizată a gresiei de Kliwa ce apare la suprafaţă. de exemplu: pe structura Toporu-Chilii orizontul gresiei de Lucăceşti.Sînt structuri. Geamăna. unitatea (pînza) marginală (externă) sau autohton. Cerdac. în pînza medio-marginală se întîlnesc toate tipurile de cute: cute anticlinale simetrice. aşa cum s-a menţionat. anhidrit şi. gresia de Kliwa. marne. format din cute anticlinale şi cute-solzi. Dofteana-Bogata. de care aparţin cele mai importante zăcăminte de hidrocarburi şi aceasta. limita petrol-apă fiind tabulară.

26 — Cerdac-Vest. Frumoasa. 71. 9 — Moineştl-Vest. 30 — Larga. pe direcţia N—S (fig. Cucuieţi. 17 — Solonţ—Uture-Moineşti—Oraş. 2 — Gropile lui Zaharache. dispuse în general. în cadrul acestor aliniamente sînt caracterizate o serie de structuri. 39 — Cîmpuri. 6 — Chilii-Est. 16 — Frumoasa. 71). Chilii-Vest.altele). Mihoc şi altele). Aliniamente structurale (zone de acumulare) Structurile se pot grupa pe o serie de aliniamente. Arşiţa. 10 — Leorda. 12. 4 — Taşbuga. 21 — Cucuieţi. Slănic-Ferăstrău. 13 — Foaie—Tazlău—Modirzău—Piatra-Crăpată—Moineşti. 29 — Cerdac-Est. 36 — Cîmpeni. 34 — Ghelinţa. 14 — Văsieşti. 19 — Tazlăul Mare. sau de brachianticlinale (Tazlăul Mare). 37 — Tescani. Structurile gazeifere şi petro-gazeifere din Subzona Flişului Paleogen şi Zona Miocenă din Moldova: l — Geamăna.2. 28 — Lepşa. 5 — Taşbuga-Sud. 121 . 38 — Caşin. dar sînt şi unele structuri legate de cute anticlinale simetrice (Uture-Moineşti oraş. Fig. 3 — Chilii-Vest. de cute anticlinale asimetrice (Gropile lui Zaharache. 27 — Cerdac-Centru. 22 — Slănic: 33 — Fierăstrău. 35 — Cîmpeni-Vest. 24 — Nineasa. 23 — Slânic Băi. 20 — Mihoc. 12 — Arşiţa. 31 — Doftana. 15 — Dărmâneşti. 22 — Dofteniţa. şi de care sînt legate zone de acumulare.Vest. 7 — Cilioaia-Vest: 8 — Zemeş. ÎS — Văşiesti-Est. 25 — Păcuriţa.2.1. 11 — Comăneşti.

Zăcămintele de petrol sînt cantonate în eocen. & Bis Fig. 74). încalecă cuta Toporu. Structura Geamăna (fig. Sînt zăcăminte de petrol în gresia de Kliwa şi în orizontul de tranziţie (fig. Aliniamentul II: Chelinţa Aliniamentul III: Gropile lui Zaharache — Chilii Vest-Taşbuga. apoi oligocenul. foarte compartimentată. 73). după care intră în eocenul unităţii externe. în gresiile intercalate în orizontul marnelor albe bituminoase. Unele sonde amplasate pe unitatea medio-marginală traversează miocenul cu sare. de-a lungul unui accident tectonic longitudinal. 72) este o cută-solz. în gresia de Kliwa şi în orizontul de tranziţie (fig. care. Acumulările de petrol sînt în gresia de Lucăceşti. Secţiune geologică prin structura Geamăna. Structura Chilii-Vest este un anticlinal foarte compartimentat.Aliniamentul I: Geamăna. complexul Suprakliwa şi orizontul de tranziţie. gresia de Kliwa. Structura Taşbuga pare a fi legată de cute solzi suprapuse cu o tectonică foarte complicată şi care încalecă oligocenul de la Cilioaia-Vest şi oligocenul de la Zemeş. 72. 122 .

74.Fig. Secţiune geologică prin structura Tasbuga .

complexul Suprakliwa şi orizontul de tranziţie. Aliniamentul IX: Mihoc—Cucuieţi. Structura Arşiţa este o cută asimetrică. Aliniamentul VI: Arşiţa—Foaie—Tazlău—Modîrzău—Moineşti—Văsieşti-Vest — Dărmăneşti — Nineasa. marnele albe bituminoase. urmează discordant sarmaţianul (fig. iar flancul vestic încălecat. Aliniamentul X: Cerdac-Est. Se exploatează gresia de Kliwa. Zăcăminte de petrol sînt în gresia de Kliwa şi gaze în orizontul de tranziţie (fig. de o cută anticlinală faliată. Structura Moineşti. 79). Structura Larga se caracterizează printr-o serie de solzi deversaţi de la vest către est. eocen şi gresia de Kliwa. 78). Deasupra orizontului breciei tectonice s-a pus în evidenţă un solz care corespunde cutei solz faliate Cilioaia Est şi sub orizontul brecciei tectonice s-a pus în evidenţă un alt solz faliat care corespunde structurii Zemeş. 76). Aliniamentul V: Fruntea Comanului—Zemeş—Moineşti-Vest—Leorda—Comăneşti. gresia de Kliwa. Zăcăminte de petrol sînt în gresia de Kliwa şi orizontul de tranziţie (fig. Aliniamentul VIII: Tazlăul Mare. Aliniamentul XI: Larga—Dofteana—Slănic—Fierăstrău. 81). 83). 75). este legată de o cută solz deversată de la vest la est. gresia de Lucăceşti. Zăcămintele de petrol sînt cantonate în gresia de Kliwa şi Suprakliwa (fig. de-a lungul brecciei. de structura Chillii. 80). gresiile din orizontul menilitclor inferioare. Orizonturile Kliwa şi Suprakliwa formează un singur complex din care se exploatează petrol. Pe această structură sînt zăcăminte de gaze în toate complexele de pe intervalul stratigrafie care cuprinde gresia de Lucăceşti. Structura Nineasa este o cută solz. Structura Tazlău este legată de o cută solz. 124 . de asemenea. disodilele inferioare si gresia de Kliwa. al marnelor albe bituminoase. 75). faliat pe ambele flancuri. cu flancul estic foarte compartimentat. ca şi la Moineşti. Structura Dărmăneşti. Structura Mihoc este legată de o cută anticlinală cu flancul estic mult mai scufundat de-a lungul unui accident tectonic. în care sînt zăcăminte de petrol (fig. Sînt zăcăminte de petrol în sarmaţian. Aliniamentul VII: Frumoasa—Solonţ—Uture—Piatra Crăpată—Moineşti-Oraş — Văsieşti-Est — Păcuriţa — Cerdac-Vest — Cerdac-Centru — Lcpşa. Structura Tazlăul Mare se prezintă sub forma unui brachianticlinal larg. complexul Suprakliwa şi orizontul de tranziţie (v. Peste eocenul de Tarcău. cu flancul estic mult mai scufundat. Structura Frumoasa este un anticlinal asimetric faliat. ca şi din orizontul de tranziţie (fig. deversată spre est şi se exploatează. faliat şi flancat de stratele de Plopu. gresia de Kliwa. 82). 77).Aliniamentul IV: Chilii—Toporu—Cilioaia-Vest—Doftăniţa—SlănicBăi. fig. La Moineşti sînt zăcăminte de petrol în gresia de Lucăceşti. slab deversată spre est cu zăcăminte de petrol în orizontul de tranziţie (fig. cu flancul vestic scufundat (fig. iar acumularea de la Moineşti-Oraş. gresia de Kliwa şi gresiile din orizonturile disociilelor superioare şi din orizontul de tranziţie (fig. Structura Zemeş. gresia de tranziţie şi sarmaţian. faliată. gresia de Lucăceşti.

125 .

76. . Secţiune geologică prin structura Arşiţa.Fig.

127 .

.Fig. Secţiune geologică prin structura Dărmăneşti. 78.

\1 N V est Fig. Secţiune geologică prin structura Frumoasa.Eo Bis Fig. Secţiunea geologică prin structura Nineasa. 80. 129 . 79.

Secţiune geologică prin structura Mihoc. Secţiune geologică prin structura Tazlăul Mare.Fig. 82. Fig. 81. .

131 . Fig. Secţiune geologică prin structura Larga. 84. Secţiune geologică prin structura Dofteana. 83.Fig.

Zăcăminte de petrol sint în intervalul stratigrafie care cuprinde orizontul gresiei de Lucăceşti. Structura Dofteana este o cută anticlinală cu flancul vestic foarte faliat de falii transversale şi longitudinale şi care încalecă peste solzul Bogata. Zăcămintele de petrol sînt cantonate în orizontul de tranziţie (fig. orizontul gresiei de Kliwa şi orizontul de tranziţie (fig. cu flancul estic încălecat de cel vestic. 85. şi în care n-au fost traversate toate orizonturile oligocenului. 132 . Secţiune geologică prin structura Slănic. Structura Fierăstrău este o cută anticlinală faliată pe ambele flancuri şi cu orizonturile oligocenului într-o succesiune Fig. 85).Fig. Structura Slănic este o cută-solz. Secţiune geologică prin structura Fierăstrău. 86. 84).

peste paleogen. cu densitatea pînă la 1. Dărmăneşti. este aceea a necesităţii forajului dirijat. Cînd se interceptează oligocenul în zonă inundată. Dificultăţi în foraj Dintre dificultăţile care pot fi întîlnite în forajul sondelor atît în unitatea medio-marginală. atunci cînd densitatea fluidului de foraj depăşeşte 1. în afară de eocen şi oligocen sînt zăcăminte de petrol şi în sarmaţian pe structurile: Moineşti. şi din orizontul stratelor de Plopu. impusă de două cauze principale şi anume: — tendinţa normală de deviere a găurii de sondă. precum şi contaminări ale fluidului de foraj cu calcit. Chilii-Vest) sau viituri de apă dulce (Geamăna-Nord). sarmaţianul şi meoţianul.aproape completă. în special. 86). Pentru traversarea eocenului se utilizează fluide grele. prin pierderi do fluid de foraj (mai ales pe structurile depletate) şi prin gazeificări ale acestuia. una din dificultăţile de foraj care se întîlneşto.1. în dreptul zonelor argiloase (de multe ori brecifiate). care formează un singur orizont şi în orizontul de tranziţie (fig. cit şi în unitatea marginală se menţionează: — pierderi de circulaţie la suprafaţă. după care intervalul respectiv se închide prin tubarea unei coloane de ancoraj. Pierderile sînt combătute cu materiale de blocare şi cimentări repetate cu ciment uşor. Aceste dificultăţi pot fi înlăturate prin mărirea densităţii fluidului de foraj şi prin tratamente pentru anihilarea ionului de calciu. în zonele cu gresii ale oligocenului există pericolul prinderii garniturii de foraj prin lipire. 133 . format din orizontul gresiei de Tarcău.3. urmează oligocenul şi. — strîngeri şi dărîmări de găuri de sondă în eocen şi senonian. au loc viituri de apă sărată. în calcarele de Doamna se produc dificultăţi în timpul forajului. — la traversarea eocenului. Leorda. Zăcăminte de petrol sînt în gresia de Kliwa şi Suprakliwa. De asemenea. în general. precum şi eventualelor pierderi ale fluidului de foraj. în zona flişului. în bază. Podeiu. ajungînd uneori pînă la 60—70°. — pierderi de fluid de foraj în gresia de Tarcău (Taşbuga. Comăneşti. care au loc în eocen şi oligocen cînd acestea sînt formate din gresii fisurate. discordant. Fluidele de foraj se mineralizează provocînd dificultăţi în formaţiunile geologice ce urmează a fi traversate (strîngeri de gaură. în funcţie de structură. gazeificării fluidului de foraj. ca urmare a alternanţei mari a stratelor şi a înclinării mari a acestora. — oligocenul provoacă dificultăţi la traversare. pe unele structuri. — dărîmări şi ocniri ale pereţilor găurii de sondă.8 kg/dm3.25 kg/dm3. la partea superioară. datorită viiturilor de apă sărată. 12. . prinderi de garnitură).2. sub presiune. Tendinţa de înclinare a acestora are un pronunţat caracter de direcţie nord-est. Structuri petrolifere au fost descoperite şi în bazinul post-tectonic Comăneşti unde. aceste dificultăţi sînt eliminate prin închiderea miocenuiui cu sare cu o coloană intermediară şi înlocuirea fluidului de foraj mineralizat cu fluide neminoralizate. după care se continuă forajul. la traversarea miocenuiui cu sare.

la nord de Pintenul de Homorîciu. pentru a se fora pe tendinţa naturală de deviere. Mihoc). De la Valea Buzăului spre vest. — blocarea stratelor după fisurare (Gropile lui Zaharache.5. cretacicul subzonei interne a flişului prezintă variaţii de litofacies. este imposibil să se amplaseze locaţiile în poziţii sud-vestice.1.1. Dărmăneşti). între cei doi pinteni. cît şi investigarea în continuare a paleogenului şi eventual a altor formaţiuni mai vechi din toată subzona externă. Chilii-Vest. el fiind caracterizat printr-o alternanţă de marnocalcare. Deoarece poziţia de talpă a sondelor este impusă de gabaritul de fund.3.2. format dintr-o alternanţă de marne albicioase cu gresii calcaroase şi calcare. fapt care conduce la micşorarea vitezelor de foraj. eu trei faciesuri: — faciesul de nord (faciesul de Şotrile). Dificultăţi în extracţie Dintre dificultăţile ce pot fi întîlnite în timpul extracţiei se menţionează: — ruperea prăjinilor de pompare datorită înclinării mari a găurilor de sondă. datorită blocării stratului productiv cu fluid de foraj.4. cu schimbări de azimut (situaţie întîlnită pe majoritatea structurilor).— morfologia terenului fiind foarte complicată.2. Aceşti pinteni se afundă sub cuvertura neogenă şi prin cîteva apariţii sporadice mai pot fi urmăriţi pînă la vest de Valea Dîmboviţei. de asemenea. — punerea în producţie a multor sonde se face greu. faţă de poziţia de talpă. a gresiei de Tarcău. şi sinclinalul (cuveta) de Drajna. în tabelul 9 se dau structurile şi formaţiunile geologice productive din subzona externă a flişului din Moldova. — depuneri de nisip (Zemeş. situat la interior. Depozitele neogene pătrund şi între aceste două anticlinale formînd sinclinalul (cuveta) de Slănic. majoritatea sondelor se forează dirijat cu turbina. Perspective de noi zăcăminte Zcna de prim interes este Ghelinţa—Comandau şi. 12. prezintă interes zona Asău unde s-a descoperit şi pus în exploatare recent un zăcămînt la adîncimea de 5 300 m. respectiv la mărirea timpului de săpare a sondelor. care în mare parte sînt înlocuite de marne roşii. 12.1. 134 . din eocen este întîlnită numai unitatea internă. marne cenuşii. format din bancuri groase de gresie de Tarcău cu intercalaţii de argile negricioase şi marne cenuşii. din cele cinci unităţi stratigrafice separate de-a lungul Carpaţilor Orientali di n Moldova. ZONA FLIŞULUI DIN MUNTENIA De la Valea Buzăului spre vest. cu restricţii de apăsare. situat la exterior. şi Pintenul de Văleni. 12. Zemeş. iar subzona externă a flişului se fragmentează în două mari anticlinale ce formează Pintenul de Homorîciu. Moineşti-Oraş. — faciesul median (din Pintenul de Homorîciu).

Tabelul 9 bituminoase Marne albe supra Kliwa Complexul Lucâceştide Gresia inferioare Menilite Kliwa de Gresie superioare Disodile superioare Menilite 10 inferioare Disodile Structurile şi formaţiunile geologice productive din subzona externă a flişului din Moldova ^^^^ ^^ Structura 0 1 2 3 4 5 6 7 8 Formaţiunea productivă '^\. i CB Ic Orizontul de tranziţie li Eocen 9 Geamăna Gropile lui Zaharache Chilii-Vest • • • • • • • • • • • • • • • Taşbuga Toporu—Cliilii Frumoasa Zemes—Cilioaia Arşiţa Foaie—Tazlău—Modîrzău— Piatra Crăpaţii—Moineşti Tazlăul Mare Cucuieţi Mihoc Uture—Moinesti-Oraş Solonţ—Stăneşti Comăneşti—Podei Leorda Dărmăneşti Nineasa Dofteniţa Slănic-Băi Văsiesti Păcuriţa ~««r • (Tarc au.) • • • • <* -------• • • • • • • • • # # • • • • • • • # s • • # • • • • • • • • • • • • • ---.• • • • • • • • • • • • • Larga Dofteana—Bogata Slănic—Ferăstrău Cerdac Lepşa Ghelinţa Ojdula 135 .

format din strate de gresie de Kliwa. — orizontul stratelor de Vineţişu. prin gresii. marne şi argile negricioase. Roca-protectoare este reprezentată prin intercalaţiile de marne cenuşii. — orizontul şisturilor menilitice superioare şi al diatomitelor. Oligocenul de la "Valea Buzăului spre est este întîlnit sub două faciesuri şi anume: faciesul de Pucioasa. Condiţiile de formare a zăcămintelor de hidrocarburi sînt: Pentru cretacic aceste condiţii sînt realizate de prezenţa rocilor-mamă. diatomite şi intercalaţii de menilite. prin argilele negricioase. de jos în sus. — orizontul menilitelor şi disodilelor superioare. Roca-mamă este reprezentată prin şisturile argiloase negre. Pentru eocenul din Pintenul de Homorîciu. — orizontul stratelor de Pucioasa. aceste condiţii sînt realizate de: — roca-mamă. reprezentată prin gresia de Tarcău. 136 . slab cimentată şi şisturi disodilice. — orizontul şisturilor disodilice inferioare. rezervor şi protectoare ca şi a unei capcane. Pentru oligocenul din Pintenul de Văleni: — rocile-mamă sînt reprezentate prin şisturile menilitice şi disodilice inferioare şi superioare. în Pintenul de Homorîciu şi faciesul gresiei de Kliwa. format dintr-o alternanţă de marne. Pentru eocenul din Pintenul de Văleni condiţiile de formarea zăcămintelor de hidrocarburi sînt realizate de: — roca-mamă. reprezentată de argilele negricioase: — roca-rezervor. Pentru oligocenul din Pintenul de Homorîciu: — roca-mamă este reprezentată prin şisturile menilitice şi disodilice superioare şi inferioare. — roca protectoare. — roca-rezervor este reprezentată prin gresia de Fusaru. prin marne.— faciesul de sud (din Pintenul de Văleni) format dintr-o alternanţă de gresii. — roca-rezervor. format din şisturi disodilice. Oligocenul din Pintenul de Homorîciu este format. — roca-protectoare este reprezentată prin orizontul stratelor de Vineţişu şi prin marnele din stratele de Pucioasa. cel mai dezvoltat. Oligocenul din Pintenul de Văleni este format de jos în sus din: — orizontul menilitelor inferioare. — orizontul gresiei de Kliwa inferioară (alternanţă de gresii de Kliwa şi şisturi disodilice cu marne argiloase de tip Pucioasa). prezent prin facies median. argile cenuşii şi gresii calcaroase grosiere (gresia de Fusaru) în care sînt şi intercalaţii de marne şi calcare sideritice. Roca-rezervor este alcătută din gresii calcaroase şi calcare grezoase. în Pintenul de Văleni. format dintr-o alternanţă de marne şi gresii calcaroase compacte. — orizontul şisturilor disodilice inferioare. — orizontul gresiei de Kliwa superioară (gresia de Buştenari). din următoarele orizonturi: — orizontul menilitelor inferioare. — roca-protectoare reprezentată prin toate intercalaţiile de marne cenuşii.

. — rocile protectoare sînt reprezentate prin marnele din stratele de Podul Morii şi prin orizontul de diatomite. cît şi din oligocenul Pintenului de Văleni. Structurile petro-gazeifere şi gazeifere din pintenul de Homorîciu. în afară de rezultatele obţinute din zona celor doi pinteni. s-au dovedit productive şi helveţianul şi meoţianul din cuvertura neogenă. de Văleni. atît din eocenul Pintenului de Homorîciu. care este un monoclin faliat. 4 — Surani. 14 — Stîrmini. Cuveta de Drajna şi de la contactul zonei miopliocene cu Pintenul de Văleni: 1 — Izvoarele. 11. s-au obţinut rezultate de producţie de petrol din meoţian pe structura Poseşti. 87. 3 — Cărbuneşti. 88. Vîrfuri-Vişineşti şi Cătiaşu se prezintă sub forma unor 137 Fig. Secţiune geologică prin structura Poseşti. 2 — Poseşti. 13 — Vulcana. 10 — Vîrful Drăgănesei. 8 — Cosminele.Fig. Structurile Cosminele Stîrmini. De asemenea. 9 — Buştenari. 5 — Predeal—Sărari. 87). 12 — Vîrfuri-Vişineşti. format din pliocenul cuvetei de Drajna (fig. 7 — Copăceni. 6 — Opăriţi. — rocile rezervor sînt reprezentate prin gresia de Kliwa inferioară şi superioară precum şi prin nisipurile şi gresiile lenticulare din stratele de Podul Morii. S-au obţinut unele rezultate de producţie de gaze şi petrol din cîteva structuri de dimensiuni mici (fig. 88).

.Om ± m -i Fig. 89. Secţiune geologică prin structura Cosminele.

în tabelul 10 se dau structurile şi formaţiunile geologice productive din Pintenul de Homorîciu. Cuveta de Drajna şi Pintenul de Văleni.2. 89). aceleaşi caractere litologice ca şi depozitele pliocene din Zona Cutelor Diapire.Fig. Secţiune geologică prin structura Izvoarele. în tabelul 11 se prezintă profilul lito-stratigrafic sumar al depozitelor miocene din această zonă. Cuveta de Drajna şi Pintenul de Văleni Pintenul de Homorîciu Structura Izvoare Cătiaşu Vârfuri Stîrmini Vulcana Cuveta de Drajna Poseşti Pintenul de Văleni Cosminele Buştenari Formaţiunea pro- Eocen Eocen Eocen Eocen Eocen Meoţian • (închisă) • • Oligocen • Heiveţian • Oligocen • Meoţian • Heiveţian • Oligocen • 12. cute anticlinale faliate (fig. format în oligocen. iar de la Valea Trotuşului se adaugă şi pliocenul. Peste fundamentul acestei zone. ZONA MIOCENÂ DIN MOLDOVA Această zonă este situată între zona flişului Carpaţilor Orientali şi falia pericarpatică. reprezentat prin toate cele patru etaje şi avînd. 90). Tabelul 10 Structurile şi formaţiunile geologice productive din Pintenul de Homorîciu. 90. 138 . urmează miocenul. în general. iar structura Izvoarele se prezintă ca un monclin (fig.

Conglomerate de Pleşu şi de Pietricica.2. Marne cu intercalaţii sau alternanţă cu gresii cu trovanţi sau gresii colitice. brachianticlinale. unde este prezent prin marnele albe bituminoase. la Ciortea unde apare gresia de Kliwa invadată de conglomerate cu elemente verzi. cu intercalaţii de gresii verzi calcaroase şi gipsuri. care se cunoaşte în unele zone ca de exemplu: anticlinalui Pleşu. Marne şi argile verzi. buglovian rile cu radiolari din tortonian. în care predomină elemente de şisturi verzi de tip dobrogean. Marne cenuşii cu intercalaţii de gipsuri. Gresii şi nisipuri cu intercalaţii de marne roşii (stratele de Tescani). tufuri dacitice şi uneori nisipuri sau strate subţiri de gresii (stratele de Cîmpeni). unde apar menilitele. Calcare colitice şi lumachelice cu intercalaţii de conglomerate şi gresii. monoclinale. anticlinalui Pietricica. separate de sinclinale largi.Tabelul 11 Profilul lito-stratigrafic al depozitelor miocene din Zona Miocenâ din Moldova Etaj Subetaj Scurtă caracterizare din punct de vedere litologic Sarmaţian Chersonian Bassarabian Volhinian Buglovian Calcare lumachelice. Marne cu intercalaţii subţiri de şisturi argiloase bituminoase. gnaise etc. intercalaţiile pelitice din helveţian. în gresii — stratele de Andreiaşu) şi sarmaţian (nisipuri şi gresii). 12. în depozitele miocene au fost puse în evidenţă o serie de cute anticlinale faliate. între marginea externă a flişului (în vest) şi falia pericarpatică (în est). Orizontul breciei sării. arcoze. şi disodilice din olişi sarmaţian şi şistude Kliwa) în helvebuglovian (nisipuri şi 139 . CONDIŢIILE DE FORMARE A ZĂCĂMINTELOR DE HIDROCARBURI Rocile-mamă sînt prezente prin şisturile menilitice gocen. gresii slab consolidate şi nisipuri (stratele de Andreiaşu). Orizontul marnelor cu Spirialis. Orizontul şisturilor cu radiolari. ' Tortonian Helveţian Burdigalian Acvitanian Fundamentul este format din oligocen.1. Rocile-rezervor sînt întîlnite în oligocen (gresia ţian (nisipuri şi gresii — stratele de Tescani). subordonat conţinînd şi elemente de tip carpatic. Orizontul marnelor tufacee cu globigerine si al tufurilor în care sînt intercalate gresii calcaroase (gresii de Răchitaşu).

In helveţian au loc strîngeri şi dărîmări de gaură. Secţiune geologică prin structura Cîmpeni. helveţian. buglovian şi sarmaţian) la nord de Valea Trotuşului. buglovian şi sarmaţian. iar în zonele depletate au loc pierderi de fluid de foraj. şi pe branchianticlinalul faliat Tescani (fig. pe monoclinalul Caşin şi pe cuta faliată Cîmpuri-Vizantea. Pînă în prezent au fost puse în evidenţă zăcăminte de hidrocarburi (în oligocen. pe cutele anticlinale faliate Cîmpeni (fig. iar la sud de Valea Trotuşului. Tipul zăcămintelor: stratiforme. în burdigalian au loc lipiri ale garniturii de foraj în dreptul zonelor grezoase la densităţi ale fluidelor de foraj mai mari decît 1. DIFICULTĂŢI IN FORAJ Fig.2 2. Rocile protectoare sînt formate de toate intercalaţiile impermeabile din oligocen. 12. Secţiune geologică prin structura Tescani. 91. 92). helveţian. 92. boltite. stratiforme ecranate tectonic şi stratigrafie. în tabelul 12 se dau structurile şi formaţiunile geologice productive din zona miocenă din Moldova. 91) şi Cîmpeni-Vest. 140 .Fig. compartimentate.23 kg/dm3 şi din cauza forabilităţii reduse ce are loc în acest etaj se produce îmbătrînirea găurii de sondă.

Mrazec (1915). Valea Dîmboviţei. buglovian. Diapirismul a fost denumit. situată în faţa Carpaţilor Orientali şi cunoscută şi sub numele de Zona Miopliocenă. de Văleni şi Homorîciu. PERSPECTIVE DE NOI ZĂCĂMINTE Prim interes prezintă de a fi investigate. Gura Şuţii. în est. Zona Cutelor Diapire este cuprinsă între Valea Cricovul Sărat. cît şi oligocenul. de pe direcţia Mizil.Tabelul 12 Structurile şi formaţiunile geologice productive din Zona Miocenă N. Formaţiunea >v productivă Structura ^^\^^ Oligocen Helvetian Buglovian Sarma. Această zonă este umplută cu depozite miocene şi pliocene ce au ca substrat depozite paleogene (:ab. în vest. Nord-Găieşti în sud. în sens strict. este cuprinsă între Valea Slănicului de Buzău şi Valea Dîmboviţei şi după datele obţinute prin foraje. ZONA CUTELOR DIAPIRE Această zonă. de platformă. în continuare. Această zonă se reazemă cu flancul nordic pe Zona Flişului Paleogen şi cu flancul sudic pe Platforma Moesică. explicat şi definit pentru prima dată în ţara noastră de L.2. sondele din apropierea contactului Platformei Moesice cu Zona M:o-Pliocenă au întîlnit şi depozite mai vechi. dar numai în zona de la vest de Cricovul Sărat se întîlnesc cute diapire tipice. sînt cute-falii deversate spre sud sau chiar spre nord şi în axul lor apar lame de sare sau diapire. 13). depozitele miocene (helvetian. şi falia pericarpatică. Intre Valea Slănicului de Buzău şi Valea Cricovului Sărat. în nord. respectiv în partea de est a zonei miopliocene. ea încalecă de-a lungul faliei pericarpatice Platforma Moesică.3. 141 .3. 12. datorită acţiunii de subîmpingere spre nord a acesteia. cei doi pinteni. lan Cîmpeni Cimpeni-Vest Tescani Caşin Cîmpuri—Vizantea • • • • • • 12. din faţă. mezozoice şi paleozoice. Ca urmare a subîmpingerii Platformei Moesice sub Zona Miopliocenă. sarmaţian) în perspectiva descoperirii de noi zăcăminte.

iar restul complexelor productive au fost cuprinse în aşa-numitul complex „Dacian nedivizat" (Ţintea-Băicoi). Podenii Vechi). Gross şi Dacian superior. (Păcureţi. şi gresii intercalaţii Dacian Nisipuri. Bărbuncesti. complexul Drăder. . Măgurele. Finta. marne vineţii-albăstrui. argile slab nisipoase şi orizonturi de lignit. variabile ca număr şi grosime.Tabelul 13 Profilul lito-stratigrafic din Zona Cutelor Diapire Seria. S-a dovedit. Moreni—Gura Ocniţei. Moreni. în timp ce pe structurile unde sarea a rămas la nivele inferioare. deasupra acestuia complexul Moreni. s-au separat de jos în sus următoarele complexe: Drăder. albăstrui. Măneşti-Vlădeni. Gheboaia ş. iar la partea inferioară predomină nisipuri fine. fin micacee. Dacian Intermediar. aschioase şi uneori intercalaţii de nisipuri. Grăjdana. Plopeasa. La partea superioară sînt prezente intercalaţii de nisipuri grosiere. în general. Se cunosc intercalaţii de nisipuri pe linia diapirismul revărsat şi pe linia diapirismul profund (criptodiapir). nisipuri slab cimentate cu de marne. a fost separat. excepţie făcînd de la aceasta dacianul din blocul central al structurii Bucşani unde produce petrol. Ponţian Marne argiloase. în bază. In dacianul structurii Moreni. Mărgineni. dovedit foarte bun productiv.a. gresii slab cimentate cu intercalaţii de marne cenuşii-vineţii. sub meoţian (Ariceşti. Pe unele structuri. nisipoase.) s-a dovedit productiv de gaze. unde dacianul a fost găsit productiv. Drăderul de pe flancul sudic al structurii Moreni a fost împărţit în trei orizonturi. productiv de petrol. pe structurile unde a fost străbătut de sare (Ţintea—Băicoi. etaj Scurta caracterizare din punct de vedere litologic Observaţii Levantin Pietrişuri. Ochiuri).

Ori- Acest etaj geologic ca şi de altfel dacianul a format şi formează un obiectiv important în exploatare în această zonă. la Boldeşti. iar mai spre vest. fin micacee. fin micacee. uneori gresii slab conglomeratice. la Berea. ajunge la circa 350 m gro- 142 . nisipuri şi gresii calcaroase. Meoţianul în partea de est. are o grosime de circa 700 m şi cuprinde două complexe M I şi M II.Meoţian Orizontul superior este format din marne fin nisipoase.

M-intermediar şi M III. nisipuri şi calcare colitice cu intercalaţii de marnă verzuie şi şisturi calcaroase bitumi- . Pe unele structuri intercalaţiile de marnă separă complexul bazai în alte complexe. de-asupra cărora urmează marne calcaroase verzui. slab verzui. în alternanţă cu nisipuri şi gresii calcaroase. M-intermediar şi M II. Grosimea meoţianului ajunge în continuare. pentru ca la vest de această vale. se mai separă încă un complex. spre vest. deşi grosimea meoţianului scade. deşi pe unele diagrame ale carotajelor electrice continuă să fie marcat Sarmaţian Marne vineţii-verzui. cele trei complexe productive se întîlnesc pînă în regiunea Văii Prahova. respectiv se deosebesc patru complexe: M I. gresii calcaroase şi gresii calcaroase colitice. In continuare. spre vest. gresii slab conglomeratice. deoarece M II este depus sub un facies marnos. ajungînd la 150 m. etaj Scurtă caracterizare din punct de vedere litologic Operaţii Meoţian zontul inferior se caracterizează prin marne cenuşii-albâstrui. M II. calcare verzui.Tabelul 13 (continuare) Seria. acesta fiind cazul complexului M III în care s-au separat complexele M III-a şi M IlI-b (Mărgineni) şi M III-c (Bucşani). marne cenuşii nisipoase. la Teiş. sime şi cuprinde trei complexe productive cunoscute de sus în jos sub numele de: M I. la circa 100 m şi numărul complexelor se reduce la trei.

. albăstrui. Se întîlnesc şi şisturi calcaroase bituminoase. cu aspect disodiliform. slab cimentate. fin nisipoase cu intercalaţii subţiri de argile şi nisipuri. gresii calcaroase.noase. Buglovian Marne vineţii. bancuri de nisipuri şi orizonturi de gips fibros. fin micacee.

nisipoase. Marne roşii micacee. Alternanţă de gresii grosiere cenuşii şi roşii-cărămizii cu conglomerate. de culoare neagră. In afară de intercalaţii de nisipuri şi gresii cenuşii micacee. Cimpina. după unii geologi. acoperite uneori cu eflorecenţe de sulfaţi. foioase. Bine reprezentat la Brebu (conglomeratele de Brebu) şi la Schiuleşti lingă Vălenii de Munte. în care sînt radiolari. cu aspect disodiliform şi şisturi calcaroase bituminoase. Se întîlnesc manifestaţii saline şi uneori chiar depozite de sare. In acest orizont se întilnesc depozite de sare (sarea de Slănic-Prahova. Predeal-Sărari). (Acest etaj este. Marne vineţii. tufuri dacitice şi. cu intercalaţii subţiri de marne roşii la partea superioară. format din tufuri dacitice ce au intercalaţii de marne albe tufacee cu un conţinut mare de globigerine. format din 'marne argiloase. uneori silicifiate. Telega. considerat ca făcînd parte din paleogen). şisturi bituminoase foioase. Helveţian Marne cenuşii micacee. Burdigalian Acvitanian 144 . Orizontul tufurilor cu globigerine. cu aspect disodiliform. Orizontul „breciei sării". cu intercalaţii de gips şi calcare şistoase-bituminoase. de regulă bituminoase şi sărate.Tabelul 13 (continuare) Seria. uneori. şisturi marnoase. nisipoase în jumătatea inferioară. Orizontul marnelor cu radiolari format din şisturi argiloase foioase de tipul şisturilor disodilice. cu intercalaţii marno-calcaroase. mai sînt şi intercalaţii de gipsuri. etaj Scurtă caracterizare din punct de vedere litologic Operaţii Tortonian Orizontul marnelor cu Spirialis.

helveţian. sîmburii de sare au contribuit la formarea capcanelor fie prin formarea cutelor anticlinale. în culise. ca. Rocile protectoare. şisturile argiloase din stratele de Podul Morii. Rocile rezervor sînt de tip granulai*.1. Tipul zăcămintelor. nu sînt argumente pentru a se considera că hidrocarburile au migrat pe verticală.Tabelul 13 (continuare) Saria. dintr-o formaţiune geologică mai veche în una mai nouă. etaj Scurtă caracterizare din punct de vedere litologic Observaţii Oligocen In acest etaj. rocile pelitice din meoţian. mai mult sau mai puţin compartimentate. au fost puse în evidenţă o serie de structuri diapire dispuse linear. CONDIŢIILE DE FORMARE A ZĂCĂMINTELOR DE HIDROCARBURI Rocile-mamă din Zona Cutelor Diapire sînt reprezentate prin şisturile menilitice şi disodilice oligocene. în urma prospecţiunilor geologice. gresia de Kliwa inferioară. paralele cu lanţul carpatic şi de care sînt legate zone de acumulare pentru petrol şi gaze. după ce au îndeplinit acest rol. şisturile cu radiolari din tortonion. de jos în sus. şisturile bituminoase cu aspect disodiliform din acvitanian. dacian şi levantin. de exemplu. s-au tasat şi au devenit roci protectoare. Zăcămintele din pliocen sînt stratiforme boltite. Rocile pelitice care au avut rolul de roci-mamă de hidrocarburi. zăcămintele din oligocen. pe lîngă pereţii sării. buglovian şi sarmaţian sînt de tip stratiform. în sarmaţianul structurii Boldeşti sînt roci rezervor şi microconglomeratele. la partea superioară. Eocen 12. orizontul gresiei de Kliwa superioară şi. stratele de Podul Morii. pe unele structuri. Sarea fiind impermeabilă. 10 — Geologia zăcămintelor de hidrocarburi 145 . respectiv admiţîndu-se că petrolul este în zăcămînt primar şi acesta s-a format în urma migraţiei laterale a hidrocarburilor. respectiv sînt reprezentate prin nisipuri. Admiţîndu-se prezenţa rocilor generatoare de hidrocarburi în toate etajele geologice în care sînt zăcăminte. sînt considerate roci-mamă. care formează zone structurale majore. fie prin formarea ecranelor pe flancurile cutelor anticlinale străpunse de sare. nu este nici o legătură între sare şi formarea zăcămintelor. ponţian.3. ecranate stratigrafie. şisturile calcaroase bituminoase din buglovian şi sarmaţian. nisipuri marnoase şi gresii. din oligocen în meoţian sau dacian. în această zonă. Alternanţă de gresii şi marnă. compartimentate sau ecranate tectonic. şisturile calcaroase bituminoase din helveţian. geofizice şi în special al rezultatelor obţinute prin foraje. De asemenea. sînt întîlnite următoarele orizonturi: meni li te. Legătura dintre zăcămintele de hidrocarburi şi diapirismul sării este de natură mecanică. un orizont de menilite şi diatomite. şisturi disodilice.

.(i — F i n f a : "i7 — Gura Ş u ţ i i (Depresiuni. 6 — Cimpina—Runcu: 7 — Buştcnari. 53 — Vlădeni—Mftneşti. 93. 3 0 . 18 — Ţintea.Ghcbuaia: r. 39 — Şuta Seacă (Depresiunea Getică). 34 — Boldeşti: 35 — Ariceşti.. 58 — Bilciureşti (Platforma M. 8 — virful Drăgănesei. 27 — Viforîţa. 22 — Siliştea—Maqureni: 23 — Filipeşti: 24 — Moreni. — Dragomireşti: 31 ~ Drăgăeşti (Depresiunea Getică). Structurile petro-gazeifere şi gazeifere din Zona Miopliocenă: 1 — Cărbuneşti.. 17 — Măgurele. 40 — Cobia (Depresiune G e t U â ) : 41 — Arbânaşi: 42 — Beciu: 43 — Pk-U>: 44 — Plopeasa.Fig.r> — Marceşti .. 3 — Predeal—Sărari: 4 — Opări'i: 5 —Copăceni. 21 — Căiineşti. 10— Ocniţa. 49 — Malu Roşu: 50 — Ceptura: 51 — Tătaru: 52 — Chiţorani. 37 — Bucşani: 38 — Brăteşti. 46 — Bărbunccşti. 19 — Băicoi. 29 — Teiş. 54 — Brazi. 36 — Mărgineni. 28 — Ochiuri.Getică). 13 — Doiceşti—Şotinga: 14 — Dolani: 15 — Apostolaehe.. 32 — Ludeşti (Depresiunea Getică): 33 — Podenii Vechi. 45 — Berea. 9 —Colibaşi.icâ). 5. . 20 — Floreşti. 25 — Gura Ocniţei. 16 — Păcurett. 47 — Grăjdana: 48 — Sărata Monteoru. 11 — Valea Reşca: 12 — Glodeni.. 2 — Surani. 26 — Răzvad.

cute diapire profunde sau criptodiapire. Păcureţi. Structura Măgurele (fig. Structura Păcureţi (fig. respectiv în spre platformă. Vîrful Drăgănesei. Ocniţa. cu zăcăminte în dacian. Fig. Vîlcăneşti. cute diapire atenuate. patru zone structurale majore. 147 . structurile să aibă o formă. ponţian şi meoţian. deseori. Podenii-Noi. cu sarea rămasă sub nivelul meoţianului sau ceva mai jo*.2. în general. Acestui aliniament îi corespunde zona de acumulare a cutelor diapire revărsate şi cuprinde structurile: Apostolache. 93). domală. cu depozitele miocene ale flancului nordic mai ridicate şi mai erodate. 95) este un monoclin faliat. separate de sinclinale largi şi adinei (fig. structurile sînt complicate. 96). din structuri de tipul cutelor-falii. Măgurele. pentru ca. cute diapire exagerate. 12. in spre sud structurile au sîmburi de sare ieşiţi pînă sub depozitele cuaternare. ReşcaDoiceşti-Şotînga-Glodeni-Aninoasa. Matiţa. ce formează. ALINIAMENTE STRUCTURALE (ZONE DE ACUMULARE) Primul aliniament este format din structuri în care sarea este la suprafaţă (Ocniţa). După gradul de influenţă a mişcărilor tangenţiale care au acţionat de la nord spre sud şi după adîncimea la care se găseşte sarea. mai spre sud. în formă de cute diapire revărsate. Secţiune geologică prin structura Măgurele. cu sîmburi de sare şi. 95. iar la sud de acestea. 10* 94. Colibaşi. cutele diapire au fost grupate pe patru aliniamente. Runcu-Sud. după cum s-a menţionat. Scăioşi. precum şi din structuri legate de monoclinale şi mai puţin de cute aniclinale. încălecate peste cele pliocene din flancul sudic. Cîmpina. rezultate mai bune de producţie s-au obţinut în sectorul Mălăieşti al acestei structuri (fig.Dacă în partea de nord a zonei. 94) este o cută anticlinală faliată cu zăcăminte de petrol în meoţian şi ponţian. în general însă. In ultimii ani. cu debite mici. Secţiune geologică prin structura Păcureţi. NNV SSF Fig.3. Gura-Drăgănesei. sarea să fie situată la adîncimi mult mai mari decît la nivelul meoţianului.

99) este tot un monoclin. 98) este reprezentată tot printr-un monoclin faliat. 96. Secţiune geologică prin structura Cimpina. 148 Fig.O 200m Fig. Structura Gura Drăgănesei (fig. foarte înclinat. 100) este legată de o cută falie cu un zăcămînt de mică importanţă în meoţian. Structura Virjul Drăgănesei (fig. Structura Scăioşi (fig. helveţian şi meoţian. în al cărui meoţian este cantonat un mic zăcămînt de petrol. Structura Cimpina (fig. sectorul Mălăieşti. 97) se prezintă sub forma unui monoclin faliat cu zăcăminte de petrol în oligocen. 97. . Secţiune geologică prin structura Măgurele. cu zăcăminte de petrol în oligocen. helveţian şi meoţian.

98. în meoţian este cantonat un zăcămînt de petrol.Fig. Secţiune geologică prin structura Scăioşi. la sud. pe fondul unui sinclinal prins între cuta de la Teiş-Viforîta. 101) este un monoclin faliat cu zăcăminte de petrol în meoţianul flancului sudic şi în meoţianul flancului nordic. Structura Ocniţa (fig. Secţiune geologică prin structura Gura Drăgănesei. legată de dispirismul revărsat. Structura Colibaşi (fig. 103) se prezintă ca o slabă boltire. 149 . 102) este o structură tipică. Sarea în ridicare a adus la suprafaţă depozite mioplocene întîlnite pe flancul de sud al structurii. de mică adîncime. Structura Aninoasa (fig. la nord. 100. Fig. şi cuta de la Şotînga.

este aliniamentul unde pe unele structuri sarea este sub cuaternar şi el corespunde zonei de acumulare a cutelor diapire exagerate. 104. Dragomireşti. Secţiune geologică prin structura Băicoi (meoţian). Pe această structură s-a dovedit productiv numai meoţianul în care sînt cantonate zăcăminte de petrol şi gaze pe flancul sudic. 109). 112) cuprinsă între falia Valea Morţii în est. este un alt exemplu de diapirism exagerat. meoţian. productiv de petrol. 108). Structura Moreni (fig. cu zăcăminte de petrol cantonate în aceleaşi etaje geologice ca şi la Moreni. Structura Răzvad (fig. are zăcăminte de petrol în meoţian şi de mai mică importanţă în dacian. Structura Floreşti (fig. Băicoi. Ochiuri. Călineşti. iar în sectorul Filipeşti-Siliştea. pe o zonă mai restrînsă. In sectorul Filipeştii de Pădure s-au pus în evidenţă zăcăminte de petrol în helveţian. 110). Secţiune geologică prin structura Ţintea (meoţian)* Fig. Structura Filipeşti-Siliştea Dealului — Filipeştii de Pădure (fig. ca şi structurile Băicoi. Floreşti. Gura Ocniţei. în vest. şi falia Mahalaua.Fig. Moreni. Teiş-Viforîta. situat la sud de primul. Sarmaţianul s-a dovedit. 111). Pe această structură sînt zăcăminte de petrol în helveţian. în zonele de periclin s-a dovedit productiv de petrol şi helveţianul. numai in meoţian. dacian şi levantin. Ochiuri. la Ţintea. 105. De asemenea. Pe aceste structuri zăcăminte de petrol au fost puse în evidenţă în meoţian şi dacian. Din această zonă de acumulare fac parte structurile: Ţintea. Cel de-al doilea aliniament. de asemenea. 151 . Moreni. meoţian şi dacian. Răzvad. Filipeşti-Siliştea Dealului-Filipeştii de Pădure. 104—107). Structura Gura-Ocniţei (fig. Structurile Ţintea-Băicoi (fig.

152 . Secţiune geologică prin structura Băicoi-Vest (dacian). Fig. Secţiune geologică prin structurile Filipeşti-Sili^toa-Filipeştii de Pădure. 109. 107. Secţiune geologică prin structura Moreni.Fig. Secţiune geologică prin structura Floreşti. 108. Secţiune geologică prin structura Băicoi (dacian). 106. Fig. 0m4 Fig. Fig. 110.

cuprinsă între falia Teiş şi falia Mahalaua. Mărgineni. zăcăminte de petrol sînt cantonate în helvetian şi meoţian. cu zăcăminte de petrol în helvetian. Structura Teiş-Viforîta (v. Secţiune geologică prin structura Ochiuri. 0 200m i---------1 Fig. 113. Bucşani şi Brăteşti. Secţiune geologică prin structura Gura Ocniţei. Din această zonă fac parte structurile: Ariceşti. mai la sud. 111. pînă la suprafaţă. fig.Fig. 114) este un brahianticlinal faliat cu zăcăminte de petrol în buglovian. 103). Aliniamentul al treilea. Secţiune geologică prin structura Răzvad. iar de gaze. meoţian. Structura Ariceşti (fig. dacian şi levantin. în dacian. 153 . Structura Ochiuri (fig. este aliniamentul pe care în unele structuri sarea este sub nivelul meoţianului şi el corespunde zonei de acumulare a cutelor diapire atenuate. de petrol şi gaze în meoţian şi de gaze în dacian şi levantin. Fig. 113) este o cută anticlinală străpunsă de sare. 112. este o cută anticlinală cu flancul nordic mai scufundat şi cel sudic dezvoltat şi compartimentat.

114. . Secţiune geologică prin structura Ariceşti.Fig.

116) este un brachianticlinal faliat. 115. cel mai sudic. în meoţian (petrol şi gaze) şi în dacian (gaze). cu zăcăminte de hidrocarburi cantonate în buglovian (petrol). 154 . 117) se prezintă ca o slabă boltire. 115) este un anticlinal faliat. Aliniamentul al patrulea. este format din structuri cu sarea rămasă la adîncimi mai mari şi el corespunde zonei de acumulare a diapirismului profund (criptodiapir). Structura Brăteşti (fig.Fig. Secţiune geologică prin structura Bucşani. Secţiune geologică prin structura Mărgineni. Structura Mărgineni (fig. cu zăcăminte de petrol şi gaze în meoţian şi dacian. faliată. cu mici acumulări de gaze în dacian. Fig. Forajul de mare adîncime a întîlnit depozitele de platformă. 116. Structura Bucşani (fig. cu flancul sudic mai scufundat.

127.-r Fip.C . . Secţiune geologică prin structura Brăteşti.

Boldeşti. Ceptura-Urlaţi. Beciu. cu zăcăminte de petrol şi gaze în meoţian. Tătaru. Gheboaia-Finta-Bilciureşti. Structura Bărbunceşti (fig. Sărata Monteoru. Pîcle. Chiţorani. 120) se prezintă sub forma unei boltiri cu zăcăminte de petrol şi gaze în meoţian şi de gaze în ponţian. 118. de-a lungul unei falii longitudinale. Malu Roşu. MăneştiVlădeni. Structura Berea (fig. Podenii Vechi.Fig. flancul estic încalecă peste cel vestic. Plopeasa. . Brazi. fac parte structurile: Arbănaşi. Secţiune geologică prin structura Pîcle. de la est la vest. Grăjdana. Structura Pîcle (fig. 118) este o cută anticlinală pe care. Bărbunceşti. 119) este o cută anticlinală foarte compartimentată cu zăcăminte de petrol şi gaze în meoţian. Berea. Din această zonă.

121. cu zăcăminte de petrol in meoţian. 125) reprezintă extinderea vestică a structurii CepturaUrlaţi cu zăcăminte de petrol şi gaze în meoţian. Structura Malu-Roşu (fig. 122. cu zăcăminte de petrol şi gaze în mcoţian şi de gaze. 121) este o cută anticlinalâ foarte compartimentată. limitată la periclinul vestic al structurii. Structura Grăjdana (fig. Structura Ceptura-Urlaţi (fig. Secţiune geologică prin structura Tătaru. în general. 124) este un anticlinal asimetric. în dacian. Fig.S£ Fig. cu zăcăminte de petrol şi gaze în meoţian. 123) reprezintă extinderea estică a structurii CepturaUrlaţi unde ponţianul conţine gaze şi petrol. . Structura Tătaru (fig. cu rezultate modeste. Secţiune geologică prin structura Grăjdana. Structura Chiţorani (fig. 122) este o cută faliată. foarte compartimentat.

123. Secţiune geologică prin structura Malu Roşu.Fig. .

124.Fig. 156 . Secţiune geologică prin structura Urlaţi-Ceptura.

Secţiune geologică prin structura Chiţorani. . 125.Fig.

Structura Boldeşti (fig. Structura Gheboaia (fig. Structura Finta (fig. Vlădeni ş. Chiţorani. Secţiune geologică prin structura Podenii-Vechi. Secţiune geologică prin structura Boldeşti. Scâioşj Fig. 126. 128) se prezintă sub forma unei slabe boltiri cu zăcăminte de gaze în dacian şi meoţian. . cu flancul nordic mai căzut şi uşor încălecat de flancul sudic. rămînînd cu talpa în carbonifer.a. în afară de structuri legate de diapirismul sării. Structura Podenii Vechi (fig. Arbănaşi. 127) are un stil tectonic asemănător cu al structurii Boldeşti. Podenii-Vechi.).a. de gaze. Măneşti. sînt şi cute anticlinale faliate (Pă-cureţi. 126) este o cută anticlinală faliată. monocline (Cîmpina. cute-falii (Apostolache. Gura-Drăgănesei. 121. Mărgineni. în meoţian sînt zăcăminte de petrol şi gaze. Forajul de mare adîncime executat la Finta a întîlnit depozite de platformă.). zăcămintele sînt cantonate în sarmaţian şi meoţian (petrol) şi în dacian şi levantin (gaze). Berea.. Ceptura-Urlaţi. 129) prezintă acelaşi stil tectonic ca şi structura Finta şi are zăcăminte de gaze în dacian şi meoţian. în Zona Cutelor Diapire. Boldeşti. Filipeşti.Fig. Vîrful Drăgănesei ş. iar în ponţian. Din cele prezentate rezultă că.

128. 157 .Fig. Secţiune geologică prin structura Finta.

cum este cazul structurilor Grăjdana şi Aninoasa. Finta. Mărgineni. iar pe al treilea aliniament. ş. al diapirismului revărsat (Cîmpina. se prezintă ca un sinclinal tectonizat. Glodeni) sînt numai zăcăminte de petrol. în general. Gura Drăgănesei. mai este un aliniament de structuri care în general. s-au pus în evidenţă. Secţiune geologică prin structurile Gheboaia-Finta-Bilciureşti. Brazi. în apropierea contactului acesteia cu Pintenul de Văleni. se caracterizează prin cute anticlinale faliate.). care se prezintă ca o slabă boltire în cadrul unui sinclinal cuprins între cuta Teiş-Viforîta în sud şi cuta Valea Roşca-Doiceşti-Şotînga. al diapirismului profund. Structura Cărbuneşti-Surani (fig. Colibaşi. 130) este la nivelul oligocenului o cută anticlinală faliată. precum şi strate cu gaze. Structura Matiţa.a. Gheboaia). zăcăminte de gaze (Măneşti. De asemenea. de asemenea. Vlădeni. pe aliniamentul diapirismului exagerat (Ţintea-Băicoi. Bucşani) au fost puse în evidenţă zăcăminte de petrol de dimensiuni reduse şi cu cupole mari de gaze. Pe ultimul aliniament. Moreni. deasupra căreia miopliocenul formează un sin- Fig. 158 . al diapirismului atenuat (Ariceşti.Fig. în ceea ce priveşte repartizarea în suprafaţă a zăcămintelor de hidrocarburi se constată: pe aliniamentul de nord. Secţiune geologică prin structura Cărbuneşti-Sud-Surani. 129. ce au flancul sudic înclinat şi încălecat şi au ca obiectiv principal de exploatare oligocenul Pintenului de Văleni. 130. se întîlnesc slabe boltiri pe fondul unor sinclinale. Gura-Ocniţei) sînt zăcăminte de petrol cu cap de gaze. în nord. Frasin. care se ridică şi se îngustează de la vest la est. în partea de nord a Zonei Miopliocene.

Fig. . Secţiune geologică prin structura Predeal-Sărari. 131.

Secţiune geologică prin structura Opăriţi. . Secţiune geologică prin structura Copăceni. 133.Fig. 132. Fig.

Structura Copăceni (fig.Fig. 131) este o cută falie cu zăcăminte în orizonturile Kliwa superioară şi Podul Morii. Podul Morii şi Kliwa superioară. mai ales în cazul zăcămintelor de mică adîncime. Structura Predeal-Sărari (fig. precum şi în unele zone noi (de exemplu structura Brăteşti). De asemenea. precum şi materiale de blocare. 133). helveţian şi meoţian. Structura Buştenari-Runcu. pe unele structuri. Pe această cută anticlinală faliată sînt zăcăminte în orizonturile Kliwa inferioară. 134. DIFICULTĂŢI IN FORAJ în levantin şi dacian. şi stabile la temperaturi ridicate. gra-dienţi mari de presiune şi temperatură. Tot în ponţian. în ponţian au loc strîngeri de gaură. Pentru prevenirea şi remedierea acestor dificultăţi se utilizează un fluid de foraj uşor.3. precum şi folosirea unor burlane supradimensionate în grosime. în ponţian. Pentru combaterea acestor dificultăţi se utilizează fluide de foraj uşoare. 134). pe structura Măgurele. tendinţe de manşonare sau prindere a garniturii de foraj. cu filtrate reduse. 160 . depletate. Structura Opăriţi (fig. pe unele structuri. sau emulsie inversă. Secţiune geologică prin nari-Runcu. Pentru combaterea se utilizează. structurile Buşte- clinal faliat şi flancat de sare. fluide de foraj tratate în mod special. 12. helveţianul şi oligocenul (fig. în dreptul zonelor exploatabile. Pentru remedierea acestor dificultăţi se recomandă îngreuierea fluidelor de foraj sau folosirea fluidelor tip „inhibitiv cu humat de calciu". cu greutăţi specifice mari. pentru combaterea cărora se folosesc ansambluri de fund cu stabilizatori. pentru evitarea umflării marnelor. au loc pierderi ale fluidului de foraj în partea superioară a acestor etaje. 132) este tot o cută falie cu zăcăminte în oli-gocenul flancului nordic şi în oligocenul şi meoţian ui flancului sudic încălecat. se întîlnesc şi tendinţe naturale de deviere a găurii de sondă. în meoţian se menţionează pierderi ale fluidelor de foraj. se menţionează gazeificări ale fluidului de foraj şi se întîlnesc. în general. Se exploatează meoţianul. Zăcămintele sînt cantonate în oligoeen. cu filtrat redus. Această cută anticlinală este străpunsă de sare şi se consideră că Runcu Sud face parte din zona cutelor diapire.3. ca de exemplu.

exploatarea se face prin combustie sau injecţie cu abur. în cazul viiturilor de nisip şi a inundărilor premature. Sarmaţianul prezintă dificultăţi în exploatare cauzate de permeabilităţi ridicate. în meoţian. conţinut mare de C03Ca şi inundări premature şi în aceste cazuri se aplică tratamente şi acidizări. 161 . Helveţianul cu înclinări mari. Datorită faptului că zăcămintele de ţiţei şi gaze din pliocen sînt. în tortonianul cu sare se produc strîngeri de gaură. dărîmări ale pereţilor găurii de sondă şi contaminarea fluidului de foraj. Este necesară folosirea fluidelor de foraj cu greutate specifică ridicată şi tratate pentru evitarea blocării stratelor productive. cu greutăţi specifice ridicate. în helveţian se întîlnesc frecvente variaţii ale gradientului de presiune şi temperatură şi se recomandă folosirea unor fluide de foraj cu greutăţi specifice mari sau tratate în vederea evitării blocării stratelor productive. la adîncimi mici şi medii. folosirea de filtre sau de noi coloane de exploatare. se produc pierderi ale fluidelor de foraj. în cazul blocării stratelor se aplică acidizări sau se fac reperforări. Datorită variaţiilor de facies (marnizărilor). care duc la defectarea coloanei de exploatare. cu filtrat redus sau fluide de foraj tip emulsie inversă. apar dificultăţi legate de viituri de nisip. Pe unele structuri. frecvente manifestări de ape sărate şi gazeificări. se aplică consolidări. ce pot fi prevenite prin consolidarea stratelor. poate avea loc blocarea stratelor productive. în timpul exploatării. în general. 12. cu viituri de nisip şi zone de marnizare. fisurări şi uneori reperforări. ceea ce impune folosirea de fluide de foraj suprasaturate.4. Pe unele structuri. în faza de exploatare avansată. precum şi uşoare gazeificări. cu greutăţi specifice mari. coloane de exploatare şliţuite. se produc strîngeri de gaură în funcţie de înclinările stratelor şi se utilizează un fluid de foraj tratat. au loc strîngeri de gaură şi tendinţe de prindere a garniturii de foraj. ca şi înclinările mari ale stratelor. DIFICULTĂŢI ÎN EXPLOATARE In helveţian şi dacian. ceea ce impune executarea de acidizări.3. eventual emulsie inversă. în oligocen se mai întîlnesc şi manifestări de ape sărate. obligă la tratamente şi acidizări în vederea deblocării stratelor. Tot în sarmaţian au loc strîngeri de gaură în zonele de marnizare datorită variaţiilor de facies. iar traversarea miooenului impune folosirea fluidelor de foraj grele.Variaţiile dese de facies. tot în helveţian. în ponţianul productiv. în zăcămintele depletate şi cu ţiţei asfaltos. conduc la strîngeri de gaură. în oligocen. în sarmaţian s-au întîlnit gradienţi de presiune diferiţi (Bucşani). în special tendinţele de marnizare întîlnite în meoţian. poate avea loc turtirea coloanelor în dreptul ponţianului şi pentru prevenirea acestor dificultăţi se indică folosirea unor coloane cu grosimi mari de perete. pe multe structuri pliocenul este închis cu o coloană intermediară. La adîncimi mari apar dificultăţi datorită gradienţilor mari de presiune şi de temperatură şi aceasta impune folosirea de fluide tip emulsie inversă. cimentate pe toată lungimea lor. se folosesc filtre de nisip.

5. In tabelul 14 se dau structurile şi formaţiunile geologice productive din Zona Cutelor Diapire. capacitatea petrogazeiferă a depozitelor miocene. prezintă interes de a fi investigată. PERSPECTIVE DE NOI ZĂCĂMINTE Cu posibilităţi de a se descoperi noi zăcăminte de petrol este considerată de prim interes.12. zona Moron i-Piscuri ca şi extinderea ei spre est şi spre sud. iar în tabelul 15 structurile şi formaţiunile geologice productive de la contactul Zonei Miopliocene cu Pintenul de Văleni.3. în continuare. Tabelul 14 Structurile şi formaţiunile geologice productive din zona cutelor diapire Zona de acumulare de pe aliniamentul cutelor diapire revărsate 162 . pe o serie de structuri vechi. De asemenea. pe cel de-al treilea aliniament structural din Zona Cutelor Diapire. pentru oligocen.

Tabelul 14 (continuare) Zona de acumulare de pe aliniamentul cutelor diapire exagerate .

163 .

Dintre acestea rocimamă tipice. prin hemianticlinale (Tămăşeşti) sau mo-noclinale (ca. Româneşti-Roşiile). sarmaţian şi meoţian sînt considerate roci-mamă. 12. nisipuri şi gresii 164 . Siliştea. prin brachianticlinale (ca. de exemplu: Foleşti. se menţionează şisturile cu ra-diolari din tortonian şi şisturile argiloase bituminoase din sarmaţian.1. Colibaşi. Roci rezervor. de exemplu: Tg. tortonian. în formaţiunile geologice cunoscute pînă în prezent productive. iar în sud. 16). aparţin intervalului stratigrafie cretacic-pliocen (tab. Boţeşti. DEPRESIUNEA GETICA Depresiunea Getică este situată în faţa Carpaţilor Meridionali şi se întinde de la Valea Dîmboviţei pînă la Dunăre. Socu. Alunu. Bustuchini. Grădiştea. nisipuri grosiere şi microconglomerate (burdigalian). oligocen. Intercalaţiile pelitice din senonian. Jiu (Iaşi). Strîmba-Rogojelu. Bîlteni. helveţian. Ţicleni. Săpun ari. Băbeni. rocile rezervor sînt prezente prin gresii (eocen şi oligocen). CONDIŢIILE DE FORMARE A ACUMULĂRILOR DE HIDROCARBURI Roci-mamă. Căzăneşti). Sînt şi unele elemente structurale deosebite.Tabelul 15 Structurile şi formaţiunile geologice productive de la contactul Zonei Miopliocene cu Pintenul de Văleni 12. Zătreni. de exemplu: Bala.4. bur-digalian. Colibaşi. în urma lucrărilor de prospecţiuni geofizice prin foraje au fost puse în evidenţă o serie de elemente structurale reprezentate prin cute anti-clinale care predomină (ca. de pe direcţia Gura-Şutii — Bibeşti — Drobeta-Turnu Se-verin şi depozitele geologice care umple această unitate.4. Se întîlnesc şi cute diapire numai în sud-estul depresiunii pe linia Slătioarele dar fără ca diapirismul să aibă un rol important în tectonica structurilor din această depresiune. respectiv mai rar întîlnite şi dintre acestea se menţionează structura Dobreşti ce se prezintă ca o slabă boltire pe fondul unui sinclinal care separă anticlinalul de la Suţa-Seacă-Glîmbocelul de brachianticlinalul Boţeşti. Şuta Seacă. Hurezani-Piscu Stejarului. eocen. Merişani. pînă la falia pericarpatică. Cireşu). atît cit se cunoaşte pînă în prezent.

tufuri dacitice. marne şi argile cenuşii. marne şi argile. j şisturi cu radiolari. conglomerate şi microconglomerate cu intercalaţii de marne şi argile cenuşii. în care uneori se întîlnesc şi intercalaţii de strate subţiri de lignit. local. nisipuri şi gresii şi. Conglomerate mărunte. conglomerate şi gresii. Uneori intercalaţii de conglomerate sau de calcare. Senonian 165 . Pe unele structuri a fost traversat pe grosimi de cîteva sute de metri. Vata). Colibasi. conglomerate. Dacian Ponţian Meoţian Miocen Sarmaţian Badenian Helveţian Nisipuri. intercalaţii de nisipuri şi marno-calcare.Profilul lito-stratigrafic din Depresiunea Getieă Sistem sau serie Serie sau etaj Scurtă caracterizare din punct de vedere litologic Tabelul 16 Pliocen Levantin Pietrişuri. mai nisipoase la partea superioară a acestui etaj. J Valea Oltului. iar pe unele structuri lipseşte (Boţeşti). 1 La vest de conglomerate şi gresii verzui. Burdigalian Acvitanian • Paleogen Oligocen Eocen :-. Intre Valea Oltului şi Valea Jiului are o grosime de circa 400 m şi prezintă mari variaţii de litofacies. unde sînt. nisipuri şi gresii friabile. Traversat pe grosimi de cîteva sute de metri pe unele structuri. gresii cenuşii.. nisipuri şi gresii cu intercalaţii de strate de lignit. Marne de tip Pucioasa cu intercalaţii de şisturi diso-dilice. intercalaţii de argile foioase bituminoase. Gresii gălbui friabile în alternanţe cu marne şi argile.. ( Intre Valea Oltului orizontul breciei sării. marne vineţii. In partea de est a depresiunii. alternanţă de argile vineţii. Marne roşcate gipsifere şi marne cenuşii nisipoase cu intercalaţii de gipsuri. marne grezoase albăstrui. Marne vineţii compacte. Marne cenuşii nisipoase. gresii conglomeratice. Alternanţă de marne. nisipuri grosiere. Alternanţă de gresii cu microconglomerate. — — — — — — Marne cu Spirialis. meo-ţianul are o grosime de la cîţiva metri pînă la cîteva zeci de metri. uneori. gresii calcaroase şi calcare grezoase. Alternanţă de marne argiloase vineţii. şi orizonturi de nisipuri dovedite productive (Galicea. nisipuri şi gresii. gresii. nisipuri grosiere. La partea superioară. local intercalaţii de calcare recifale. şi Valea Cernei.

4 — Strlmba—Rogojelu. nisipuri şi gresii (tortonian). Tipul zăcămintelor. 135). în helveţian forajele traversează o succesiune de conglomerate.4. subordonat.I — Bala. Aliniamentul Bala . 9 — Biiteni. 20 — Drăgăeşti: 21 — Româneşti: 22 — Galicea. care în zona de boltă este mai groasă. 25 — Cocu—Slâtioarele. 30 — Drăganu—Călina: 31 — Oteşti. 33 — Leordeni. 8 — Boţeşti. Fig. 135. 36 — Bibeşti—Bulbuceni: 37 — Si liştea Cireşu. 23 — Hurezani. 166 . II — Socu. 26 — Câlineşti—Oarja: 21 — Glîmbocelu.2. 19 — Dobreşti. puse în evidenţă în unele secţiuni geologice. pe aliniamente de direcţie est-vest şi formează zone de acumulare. pînă în prezent.Tîrgu Jiu (laşi) Structura Tîrgu Jiu (Iaşi) este o cută anticlinală faliată (fig. 24 — Zâtreni. 15 — Băbeni. 16 bis — Urşi: 16 — Sâpunari. 32 — Vata. sînt nisipuri. helveţian şi oligocen. dintre care unele prezintă ramificaţii. stratigrafie şi litologic.Tâmâşeşti . 2 — Tămăşeşti. ecranate tectonic. ALINIAMENTE STRUCTURALE (ZONE DE ACUMULARE) 12. linear în culise. 12. 6 — Alunu: 7 — Vilcele. care pot fi însă discutabile (fig. 41 — Baiculeşti. 12 — Bustuchini. 38 — Gura Şuţii: 39 — Spineni (Platforma Moesicâ) . 27 — Merişani. Roci protectoare. 5 — Colibaşi. Acestea sînt prezente prin toate intercalaţiile impermeabile din profilul lito-stratigrafic al depresiunii. 40 — Coseşti. 3 — Tîrgu Jiu (Iaşi). Structurile pctro-gazoifcre şi gazeifere clin Depresiunea Getică: conglomerate (helveţian). rezultate negative. în helveţian şi sarmaţian sînt zăcăminte de petrol. cu zăcăminte de hidrocarburi.1. Structurile descoperite pînă în prezent. 28 — Bogaţi. 18 — Colibaşi. 10 — Ţicleni. 29 — Ludeşti: 30 bis — Strimbu. 136) cu înclinări mici în pliocen şi mai mari în sarmaţian. Se pot considera ca roci rezervor şi unele intercalaţii de calcare din senonian care însă la probele de producţie au dat.4. nisipuri grosiere şi gresii (sarmaţian) şi nisipuri şi gresii (meoţian).2. nisipuri. 42 — Tutana. De la nord la sud se cunosc şase aliniamente structurale de care sînt legate tot atîtea zone de acumulare şi pentru fiecare aliniament se prezintă una sau mai multe secţiuni geologice. după care urmează o serie grezoasă în care. Sînt întîlnite zăcăminte stratiforme boltite compartimentate. delimitate litologic şi zăcăminte de trecere (intermediare). 34 — Cobia: 35 — Şuţa-Seacâ. 13 — Căzăneşti: 14 — Grădiştea. sînt dispuse linear.

167 .

141) şi structura Ţicleni (fig. Secţiune geologică prin structura Colibaşi. torto-niene şi pliocene ce iau toate. 139 şi 140) este o cută anticlinală la nivelul depozitelor paleogene deasupra cărora urmează depozite helveţiene.2. separate de orizonturi nisipoase şi marno-nisipoase. în helveţianul roşu (inferior) se întîlnesc două orizonturi de conglomerate. în helveţian sondele traversează un orizont nisipos după care urmează un orizont de conglomerate. Structura Vîlcele (fig. sarmaţianului şi helveţianu-lui.Bustuchini spre Câzâneşti Structura Colibaşi (fig. Pe această structură. şi punînd în evidenţă paleo-relieful postoligocen. Structura Alunu este tot o cută anticlinală (fig. Oligocenul produce petrol. la timpul respectiv. 142) sînt cute anti-clinale faliate. separate între ele de o şa şi care prezintă în pliocen un mic Fig. 137) este un anticlinal compartimentat de o serie de falii şi în a cărui boltă pînă la limita dacian/ponţian se schiţează un mic sinclinal. iar meoţianul este productiv de gaze.Boţeşti cu ramificaţia vestica Bîlteni . generat de existenţa unei văi. iar helveţianul produce petrol şi gaze.Foleşti spre Vîlcele . pe care sondele au traversat depozite ce aparţin pliocenului. formînd însă un mic sinclinal ce flanchează cuta de paleogen.12. iar meoţianul numai de gaze. 137. . Aliniamentul Strîmba . helveţianul şi sarmaţianul sînt productive de gaze şi petrol. Structura Bilteni (fig.Ţicleni .Socu .2. IV) şi orizontul conglomeratelor inferioare (Hv. 138). forma dată de oligocen. respectiv orizontul conglomeratelor superioare (Hv. VI).Colibaşi Alunu .4.Rogojelu . Helveţianul s-a dovedit productiv de gaze şi petrol.

138. Secţiune geologică prin structura Alunu.Om-± Fig. .

iar în helveţian şi sarmaţian sînt zăcămimte de petrol şi gaze. sinclinal ce maschează. bolta din sarmaţian şi helveţian. de gaze. 140. Pe această cută slab înclinată. 144). Pe aceste structuri s-au dovedit productive de petrol sarmaţianul şi helve-ţianul şi de gaze şi petrol. iar în meoţian. 170 . în adîncime.139 Secţiune geologică prin structura Vîlcele. Secţiune geologică prin structura Vîlcele-Est. în burdigalian sînt zăcăminte de petrol. în sarmaţian şi tortonian sînt zăcăminte de petrol. Fig. Structura Urşi.Fig. 143). meoţianul. Structura Bustuchini este tot o cută anticlinală compartimentată de falii transversale şi longitudinale în mai multe blocuri tectonice (fig. depozitele sarmaţianului şi tortonianului prezintă mari variaţii de litofacies şi ca urmare rezervoarele sînt lentiliforme (fig.

Secţiune geologică prin structura Bîlteni. 141. .Fig.

I Fig. 142. . Secţiune geologică prin structura Ţicleni.

Secţiune geologică prin structura Bustuchini. .Fig. 143.

144. .^1 Om Fig. Secţiune geologică prin structura Urşi.

Structura Băbeni (fig. 145). în helveţianul de pe această cută anticlinală faliată, care reprezintă obiectivul principal de exploatare, au fost separate trei orizonturi: orizontul inferior care este în general grezos şi subordonat microconglomc-ratic, cu intercalaţii de marne roşii, orizontul superior, gre-zos-nisipos cu intercalaţii de marne cenuşii şi trecerea de la orizontul inferior la cel superior se face gradat litologic, zonă ce corespunde şi caracterizează orizontul intermediar, în helveţianul intermediar şi în cel inferior sînt zăcăminte de petrol, iar în helveţianul superior de gaze. Structura Săpunari (fig. 146) se 0 100m prezintă sub forma unui brachianticlinal, la nivelul oli- Fig. 145. Secţiune geologică prin structura Băbeni. gocenului, care-i flancat de hel-veţian, deasupra căruia urmează cuvertura de pliocen, din care lipseşte meoţianul. Oligocenul este productiv de gaze şi petrol, iar eocenul, de petrol. Structura Merişani-Drăganu (fig. 147) este o cută anticlinală puternic compartimentată de falii, care în general sînt aproape verticale. Datorită variaţiei mari de litofacies a helveţianului, separarea acestuia pe complexe este destul de greu de făcut. în oligocen şi helveţian sînt zăcăminte de petrol.

175

Fig. 146. Secţiune geologică prin structura Săpunari.

Fig. 141. Secţiune geologică prin structura Merişani-Drăganu.

Fig. 148. Secţiune geologică prin structura Drăgăcşti.

Omt

Fig. 149. Secţiune geologică prin structura Galicea-Est.

Structura Drăgăeşti (fig. 148) este situată la limita dintre Zona Mio-pliocenă şi Depreziunea Getică. în unele lucrări este considerată ca făcînd parte din Zona Miopliocenă şi reprezintă, după unele interpretări, un mo-noclin faliat, după alte interpretări, un sinclinal faliat ce are tendinţa de ridicare spre nord. Pe această structură meoţianul este productiv de petrol şi gaze. Structura Galicea (fig. 149). în zona Galicea-Est, ponţianul este depus direct peste sarmaţian şi helveţian şi este productiv de gaze ponţianul şi helveţianul.
12.4.2.3. Aliniamentul Hurezani - Zâtreni - Slâtioarele -Câlineşti — Oarja — Glîmbocelu — Bogaţi - Ludeşti

Structura Zătreni (fig. 150) este un brachianticlinal compartimentat de falii longitudinale şi transversale într-o serie de blocuri tectonice, cu zăcăminte de gaze în meoţian şi sarmaţian. Zona Cocu (fig. 151) face parte din anticlinoriul Slătioarele-GoleştiGlîmbocelu-Strîmbu, sectorul Slătioarele. Pe flancul nordic produce helveţianul care prezintă zone de marnizări, iar pe flancul sudic produc meoţianul, sarmaţianul şi helveţianul.

Fig. 151. Secţiune geologică prin structura Cocu.

177

Fig. 152. Secţiune geologică prin structura Slătioarele.

Fig. 153. Secţiune geologică prin structura CălineştiOarja.

Structura Slătioarele (fig. 152) este un anticlinal faliat în a cărui zonă axială apare la suprafaţă un masiv de sare. Sub pliocen, reprezentat prin levantin, dacian şi ponţian, meoţianul lipsind, datorită efilării, urmează eocenul în facies de Şotrile, flancat de oligocen, în facies de Pucioasa şi acesta flancat şi el de depozite miocene. Zăcămintele de petrol sînt cantonate în helveţian, sarmaţian şi meoţian.

Fig. 154. Secţiune geologică prin structura Glîmbocelu.

178

12* 179 . sînt zăcăminte de petrol. în helveţian. 12. care prezintă zone de marnizare. Secţiune geologică prin structura Oteşti-Poboru. Meoţianul acestei cute anticlinale în zona de apex şi pe flancul nordic are o grosime de cîţiva metri. Structura Glîmbocelu (fig. care formează obiec- Fig. Zona Strîmbu (fig. 155. 155) este un detaliu al anticlinoriului de pe direcţia Slătioarele-Glîmbocelu-Bogaţi cu zăcăminte de petrol în helveţian.Vata -Leordeni — Cobia Şuţa-Seacâ Structura Oteşti-Poboru (fig. Aliniamentul Drăganu . în meoţian. Structura Vata (fig.4.NNE SS\J Fig. în zona de apex a acestei structuri care este un brachianticlinal faliat. 156. 157). el fiind format numai dintr-un strat de nisip cu grosimea de circa 7 m.Calina . 153) reprezintă flancul sudic al anticlinoriului de pe direcţia Piteşti-Goleşti şi se prezintă ca un monoclin faliat cu zăcăminte în meoţian (gaze şi petrol) şi în helveţian (petrol). Zona Călineşti-Oarja (fig. cu zăcăminte de petrol în meoţian. Secţiune geologică prin structura Strîmbu.4. pentru ca pe flancul sudic să ajungă la o grosime de circa 70 m şi numărul stratelor nisipoase să crească. iar pe flancuri se interpune sarmaţianul şi tortonianul.Oteşti .2. 154). helveţianul suportă meoţianul. 156) este o cută anticlinală slab boltită şi puţin compartimentată.

de regulă. complexele 2 şi 3 se efilează. sar-maţianul şi meoţianul. iar în unele blocuri nu sînt identificate. s-au identificat complexe nisipoase separate între ele de intercalaţii marnoase şi numerotate din bază de la 1 la 6. iar complexele 5 şi 6 conţin gaze libere. Complexele 2 la 5 se interpun. iar celelalte complexe nu sînt identificate. 158). Secţiune geologică prin structura Co-biaSud. Din punct de vedere al producţiei aceste complexe se caracterizează prin: complexele 1 şi 2 au petrol şi cap de gaze. tivul de exploatare şi care se îngroaşă pe flancuri ajungînd la o grosime de circa 120 m. Sînt însă şi blocuri tectonice unde complexele 1. Structura Cobia (fig. 5 şi 6 sînt numai cu gaze. se efilează în spre apex. iar complexul 4 nu se identifică.Fig. Fig. Pe acest anticlinal faliat de pe direcţia Leor-deniCobia-Şuţa Seaca s-au dovedit productive de petrol helveţianul. în general. 5 şi 6 au petrol şi cap de gaze. 180 . complexele 1. între 1 şi 6 pe flancul sudic şi pe pericline şi. complexul 3 are numai petrol. 158. Secţiune geologică prin structura Vata. iar într-un bloc tectonic. 157. cu excepţia unui singur bloc unde are şi cap de gaze.

Aliniamentul Bibeşti . situat la vest de rîul Dîmboviţa şi considerată de unii geologi ca făcînd parte din Zona Miopliocenă dar fără să fie aduse argumente în sprijinul acestei încadrări. în doggerul din platformă (gaze şi condensat).Bulbuceni — Siliştea -Cireşu — Gura Şuţii Structura Siliştea-Clreşu (fig. au mai fost descoperite zăcăminte pe structura Dră-ganu-Călina. De dată recentă.5. sînt zăcăminte de gaze. situată aproape de limita dintre Depresiunea Getică şi platformă. este o cută anticlinală foarte slab boltită cu zăcăminte de petrol şi gaze în meoţian.4. 159. Fig. Secţiune geologică prin structura Siliştea-Cireşu. 160. Secţiune geologică prin structura Gura Şuţii.2. Ea se situează pe marginea de sud a depresiunii şi sub depozitele miocene urmează depozite ale cretacicului superior din platformă. în apropiere de falia peri-carpatică. 159). De asemenea au fost puse în evidenţă la Coseşti. gaze în eocen. Structura Gura Şuţii (fig. în partea de sud a depresiunii. Pe această structură. 181 . Fig. la Baiculeşti petrol şi gaze în helveţian şi petrol în helveţian. în meoţian.12. 160) este un brachianticlinal faliat. la Tutana.

12. uneori aceste dificultăţi fiind evitate prin tubarea zonelor respective. PERSPECTIVE DE NOI ZĂCĂMINTE Zona de prim interes este Călina-Drăganu-Palei. meoţian (de exemplu pe structurile Bîlteni. Aliniamentul Bala—Tămăşeşti—Tîrgu Jiu (Iaşi) Structura Formaţiunea geologică productivă Bala Badenian Tămăşeşti Meoţian Tîrgu-Jiu (laşi) Sarmaţian Helveţian # # 182 . — formarea de găuri cheie şi strîngeri de gaură în ponţian (Ţicleni). Tabelul 17 Structurile şi formaţiunile geologice productive din Depresiunea Getică I.4. Vîlcele.5. — pierderi ale fluidelor de foraj şi strîngeri de gaură în helveţian (Ţicleni. De asemenea. Bîlteni). în intervalele mari productive de gaze sau ţiţei. manifestări de gaze. Pentru remedierea acestor dificultăţi se aplică consolidări cu nisip (pentru meoţian şi sarmaţian) sau filtre mecanice (pentru helveţian). 12. — eventuale manifestări de gaze în meoţian şi sarmaţian (Colibaşi. 12. apar presiuni în spatele coloanelor de exploatare (Bustuchini. DIFICULTĂŢI IN EXPLOATARE Dintre aceste dificultăţi se menţionează: viituri de nisip în helveţian. Ţicleni). ape sărate şi dărîmări de gaură în helveţian (Tg. în tabelul 17 se dau structurile şi formaţiunile geologice productive din Depresiunea Getică. din cauza imperfecţiunii cimentărilor primare ale coloanelor de exploatare.3.4. Ţicleni. prezintă interes. pentru investigarea în continuare a capacităţii petro-gazeifere a miocenului şi paleogenului. Ţicleni). sarmaţian. — strîngeri de gaură în helveţian (Bustuchini). Bîlteni. DIFICULTĂŢI IN FORAJ Pe unele structuri din Depresiunea Getică sînt întîlnite următoarele dificultăţi: — pierderi ale fluidelor din foraj şi viituri de apă în levantin şi dacian (Bîlteni. Tîrgu-Jiu). Ţicleni. structurile din aliniamentul de nord al depresiunii. — dărîmări de gaură în dacian (Vîlcele. în sarmaţian şi helveţian (Bustuchini). — exfolierea argilelor şi strîngeri de gaură în oligocen (Vîlcele).4. Jiu.4. Ţicleni). Merişani). Merişani). pentru zăcămintele din jurasicul Platformei Moesice. Pentru preîntîmpinarea dificultăţilor menţionate se recomandă folosirea unor fluide de foraj adecvate.

Aliniamentul Grădiştea—Urşi—Băbeni—Săpunari—Merişani—Colibaşi—Dobreşti—Drăgăeşti cu ramificaţia Româneşti—Galicoa . Aliniamentul Strîmbu—Rogojelu—Colibaşi—Alunu—Foleşti spre Yîlcele—Boţeşti cu ramificaţia vestică Bîlteni— Ţicleni—Socu— Bustuchini spre Căzăneşti III.Tabelul 7 (continuare) II.

Tabelul 17 (continuare) i IV. Aliniamentul Drăganu—Călina—Oteşti Poboru—Vata—Leordeni—Cobia—Şuţa—Seacă VI. Aliniamentul Hurezani—Zătreni—Cocu—Slătioarele—Călineşti Oarja—Glîmbooelu—Bogaţi—Strîmbu—Ludeşti V. Aliniamentul Bibeşti—Bulbuceni—Siliştea—Cireşu—Gura Şuţii .

situată la nord de prelungirea Munţilor Plopiş.F. Pe teritoriul ţării noastre se întinde pînă la Carpaţii Meridionali ai Banatului şi Munţii Apuseni.P. unde peste fundamentul cristalin străpuns local de mase eruptive urmează depozite de vîrstă miocenă şi pliocenă. Ungaria şi partea de nord a R.şi nisipuri cu Moraviţa. Iugoslavia. unde fundamentul cristalin este acoperit sporadic de depozite ce aparţin permianului şi mezozoicului.-cene. 80—140 m la Zalău. 1230—3 080 stratificaţie încrucişată. Prin foraje s-au obţinut informaţii asupra litologiei şi stratigrafiei depozitelor sedimentare şi asupra fundamentului cristalin (ţab^-i-8)r Tabelul 18 Profilul lito-stratigrafic din Bazinul Panonian Eră. Pliocen (Panonian) Ponţian Panonian inferior Meoţian Alternanţă de argile. marne şi strate de —1500 m la Satu lignit. Mare. Peste fundamentul cristalin. care nu sînt aceleaşi pe toată întinderea bazinului de pe teritoriul ţării noastre şi legat de aceasta s-au separat trei mari zone: — zona de sud. au fost întîlnite şi depozite ce aparţin cretacicu-lui superior şi eocenului. partea de est a marelui Bazin Panonian ce ocupă aproape întreaga suprafaţă a R. serie Serie. 780— Nisipuri cu intercalaţii de 1830 m la Derna. BAZINUL PANONIAN Acest bazin intramuntos reprezintă. pe teritoriul ţării noastre. 700— 1 000 m pe structura Pietrişuri . m pe structura Socodor cu intercalaţii de marne. sarmaţian) şi pliocenului. — zona centrală. 1 780—2 070 m pe structura Giulvaz şi Tere-mia. care reprezintă un relief de eroziune ce coboară în trepte de la est la vest. unde peste depozitele cretacice şi paleogene urmează depozite miocene şi plio. 185 . — zona de nord. uneori con-glomeratice. — Chişineu-Criş. 1400 argile. Marne şi nisipuri grosiere. marne şi nisipuri cenuşii. Izolat.S.13. sub depozitele miocene. etaj Depozite aluvionare Observaţiuni. metri-grosime Cuaternar Pliocen (Panonian) Levantin PanoDacian rior nian supe- 2100 m pe structura Foeni. urmează depozite sedimentare. miocenului (tortonian. formînd o serie de creste îngropate. delimitată de ridicarea cristalinului Icland-Salonta şi de prelungirea spre vest a Munţilor Plopiş.

300 m grosime. etaj Observaţiuni. gresii şi întîlnit prin foraje la nisipuri. Helveţian Burdigalian Paleogen Eocen Cretacic Cretacicul superior Zona de nord: gresii Are o grosime de circa calcaroase. marne şi argile. cenuşii. Pişcolt pe 1 000 m grosime. Are o grosime ce variază de la 30—650 m. Are o grosime roşie. microconglo-merate. Miocen Tortonianul Zona de nord: alterCirca 600 m grosime. Cherestur etc. nanţe de marne. marne Mădăraş. întîlnite la Biharea. con-. Zona centrală: calcare recifale (barremian) compacte: întîlnit prin foraje la Pişcolt. glomerate şi calcare cu orbitoline (apţian superior — albin). Abrămuţ. Săcuieni Zona de sud: congloetc. marne. Şandra. uneori calcare cu Mădăraş. întîlnit prin foraje la gresii. 300 m grosime. gresii grosiere şi argile. subţiri. Dezvoltat sub formă de Zona de sud: argile petice. întîlnit prin foraje la microconglomerate.Tabelul 18 (continuare) Eră. Borş etc. Cherestur. Toboliu etc. Borş. şisturi argiloase negre. de circa 250 m. cu 900 m şi ar reprezenta intercalaţii de gresii senonianul cenuşii. Satchinez. Borş. întîlnit prin foraje la Nisipeni. Cretacicul inferior Zona de nord: alternanţă de gresii glauconitice. serie Serie. întîlnit prin foraje la Calacea. Mădăraş etc. Moraviţa şi argile de culoare etc. metri-grosime Sarmaţian Alternanţe de nisipuri. marne şi nisipuri. merate. Alternanţă de gresii. marne şi u-neori Sandra. Zona de nord: alternanţă de gresii. 186 . gresii şi în bază conglomerate. Zona de sud: brecii calcaroase. calcare dolomitice. Abră-muţ. conglomerate. Jurasic Calcare cenuşii-negricioase. Chişlaz. Intîlnite prin foraje la Sîntandrei. Litho-thamnium. Ciocaia.

32 — Sînpetru German. 7 — Teremia Mare. precum şi din roci eruptive ca: graniţe. 6 — Tomnatec. 22 — Pişcolt. serie Serie. Intîlnit prin foraje la Sandra. 2 — Calacea. 35 — Şeitin. argile şi şisturi argiloase cu dia-claze de anhidrit şi gips. gresii. 30 — Alioş. care suportă dolomite şi calcare. 12 — Turnu. Borş etc. 31 — Sar-văzel. 16 — Ciocaia. 17 — Sîniob. Ciocaia etc. Variaş. 29 — Salonta. 14 — Borş. cuarţite. 187 . 21 — Curtuiuşeni. metri-grosime Triasic Zona de nord: conglomerate ce stau direct Intîlnite prin foraje la pe cristalin (structura Minai Bravu). granodiorite. 34 — Dumbrăviţa. etaj Observaţiuni. 13 — Sîntana. 15 — Mihai Bravu. 28 — Nădlac. 4 — Şandra. parţial bituminoase Fundamentul cristalin este format din filite. Toboliu. Structurile petro-gazeifere şi gazeifere din Bazinul Panonian: 1 — Sînmartin. 27 — Biled. diabaze. şisturi sericito-cloritoase amfi-bolice. 26 — Viişoara. Fig. micaşisturi cloritoase. gnaise. 25 — Cărei. 11 — Pordeanu. 24 — Mădăraş. 20 — Abrămuţ. 5 — Variaş. 33 — Pecica. 10 — Cherestur-Nord. melafire. 23 — Moftinu Mare. 161. diorite.Eră. 19 — Săcuieni. 18 — Su-placu de Barcău. 3 — Satchinez. 9 — Cherestur. Satchinez. 8 — Cherestur-Sud. Zona centrală: conglomerate (în bază).

165). 164). Secuieni. . — de monocline: Suplacu de Barcău (fig. prin foraje o serie de structuri (fig. Pişcolţ (fig. structura Ciocaia. 163). . Ciocaia (fig. 162). Structura Pişcolţ. Structura Curtuiuşeni. Curtuiuşeni (fig. au fost puse în evidenţă. — de domuri: Sînmartin. 161) legate de: — cute anticlinale faliate: Abrămut.In urma prospecţiunilor geofizice.

Cherestur. care de cele mai multe ori formează aceeaşi unitate din punct de vedere hidrodi-namic cu miocenul sau pliocenul din cuvertura sedimentară. Variaş. sarmaţian. Borş). marnele şi argilele de culoare închisă din triasic. Ciocaia). Cherestur şi CheresturNord). iar pentru unele structuri se menţionează ca obiect de exploatare miocenul datorită faptului că există o continuitate de sedimentare între tortonian şi sarmaţian şi deliminarea acestor două etaje geologice este greu de făcut. Teremia.S. stratigrafie sau litologic. cît şi în pliocen. argilele şi marnele de culoare închisă din tortonian. Turnu. Variaş. 166. stratiforme ecranate tectonic. Satchinez. pietrişurile. Abrămuţ. şisturile marno-argiloase din cretacic. ultimul ca în cazul zăcămintelor din fundamentul alterat. Şandra. — de blocuri tectonice (Moftinu. 189 . Adîncimea sondelor din Bazinul Panonian variază de la 80 la 150 m (Suplacu de Barcău). Tipul zăcămintelor. — de zone de boltiri: CalaceaSatchinez. Toate intercalaţiile impermeabile din coloana lito-stratigrafică. Turnu. Zăcămintele de hidrocarburi descoperite pînă în prezent sînt cantonate în zonele alterate ale fundamentului. gresiile şi nisipurile din pliocenul (panonianul) inferior (Calacea. delimitate litologic sau de tip masiv. Borş). Pe unele structuri. Suplacu de Barcău). Fig. Cherestur-Sud. care are origine internă şi care se exploatează odată cu gazele. miocen şi pliocenul (panonianul) inferior. pînă la peste 3 000 m. Iugoslavia). sarmaţian şi pliocen inferior.— de ridicări majore: structura Turnu (care reprezintă o ridicare majoră separată de două sinclinalo în trei boltiri) sau ridicarea majoră Teremia-Cherestur. 13.F. atît în fundament. CONDIŢIILE DE FORMARE A ZĂCĂMINTELOR DE HIDROCARBURI Roci-mama sînt considerate calcarele bituminoase. Sandra şi Variaş (fig. ultima fiind o apofiză care se desprinde din bolta anticlinală Calacea. Zăcămintele sînt stratiforme de boltă. în tortonian. Cherestur. s-au găsit acumulări de C02. Secţiune geologică prin structura Variaş. 166). formată din patru boltiri: (Teremia. Satchinez. Roci rezervor. — de pericline: Teremia (care de fapt este periclinul de nord al ridicării Mokrin din R. conglomeratele şi gresiile din helveţian şi tortonian (Calacea. Pordeanu.1. Zonele alterate ale fundamentului cristalin (Şandra. Roci protectoare. Satchinez.

190 Tabelul 19 Structurile şi formaţiunile geologice productive din Bazinul Panonian .

după un timp de închidere a sondei de 24 h. Prin prospecţiuni geologice şi foraje de cercetare geologică s-au obţinut informaţii atît în ceea ce priveşte strati-grafia. Turnu-Est legate de capacitatea petro-gazeiferă a depozitelor pliocene. 191 . PERSPECTIVE DE NOI ZĂCĂMINTE Zonele de prim interes sînt la Ciumeghiu. Bazinul Maramureşului este foarte compartimentat de o serie de falii în mai multe blocuri tectonice. în acest bazin au fost identificate o serie de cute anticlinate între Valea Vişeului şi Valea Botizei. Vest Mihai Bravu. 14. din Depresiunea Maramureş. Din punct de vedere tectonic. 13. depla.FJ9 U7 structuri petrolifere sează axul cutelor spre sud (fig. în general de di recţia E-V. prezintă interes de a fi investigate şi depozitele paleogene şi me-zozoice. De asemenea. miocene şi a fundamentului cristalin alterat. paleogenului şi neogenului. mai frecvente în fundamentul cristalin fracturat. Şeitin-Nădlac. DIFICULTĂŢI IN FORAJ în timpul forajului pe unele structuri. care poate să ajungă pînă la 140°C. La cercetarea sondelor care exploateză fundamentul şi panonianul inferior s-a constatat. considerat ca o ramificaţie a Bazinului Panonian. Pecica.2. El este delimitat la sud de lanţul Munţilor Rodnei şi Lăpuşului.3. 167). cit şi tectonica (tab. Peste fundamentul cristalin urmează seria depozitelor sedimentare ce aparţin jurasicului. cretacicului. au loc pierderi de circulaţie. în tabelul 19 se dau structurile şi formaţiunile geologice productive din Bazinul Panonian. foarte compartimentate de falii transversale care. iar la nord-est de lanţul Munţilor Maramureşului. 20). BAZINUL MARAMUREŞULUI Acest bazin. în general.13. sau gazeificări ale fluidului de foraj. pe unele structuri. este situat între zona cristalino-mezozoică a Carpaţilor Orientali şi lanţul eruptiv Gutîi-Oaş. o creştere a temperaturii.

192 Profilul lito-stratigrafic din Bazinul Maramureşului Tabelul 20 .

sondele forate pe această structură (fig. în anul 1870. CONDIŢIILE DE FORMARE A ZĂCĂMINTELOR DE HIDROCARBURI Interesează din acest punct de vedere oligocenul în care este cuprinsă atît roca rezervor cît şi roca mamă. cenuşii şi verzui. Tipul zăcămintelor.1. Toate intercalaţiile de marne şi argile din gresia de Borşa. (continuare) Serie Serie. compartimentate şi stratiforme ecranate tectonic. iar între anii 1893—1900 s-au săpat primele sonde la Săcel. adînci de 155—655 m. prin structura Săcel. Zăcămintele de petrol sînt stratiforme boltite. datorită permeabilităţii foarte mici a gresiei de Bor şa. etaj Scurtă caracterizare din punct de vedere litologic Observaţiuni. 14. O activitate de explorare mai susţinută a avut loc după anul 1950. marnele şi argilele bituminoase din seria bituminoasă inferioară şi superioară. roca-rezervor fiind gresia de Borşa. Roci protectoare. Pînă în prezent. s-a dovedit productiv numai oligocenul. cape formează singurul obiectiv de ex ploatare din acest bazin. Jurasic Calcare. pînă la circa 300 kg petrol.Tabelul 20. iodurat. 168) au atins adîncimi de peste 1 800 m. conglomerate. disodilice. grosime (m) Cretacic Senonian Marne roşii. Ieud. dar rezultatele de producţie obţinute au fost slabe. localnicii extrăgeau. datează din anul 1839. Indicaţii de existenţa petrolului în Bazinul Maramureşului se cunosc de multă vreme pe Valea Izei şi prima menţiune asupra unui izvor sărat. Ulterior. Fundamentul cristalin compartimentat în blocuri tectonice ridicate şi scufundate. Dragomireşti. 13 — Geologia zăcămintelor de hidrocarburi 193 . prin puţuri. Roca rezervor. Cenomanian Jurasicul superior Gresii. în acest bazin. care conţine şi petrol. în afară de struc tura Săcel mai sînt cunoscute şi structurile pig Sălişte. Roca-mamă este reprezentată prin şisturile menilitice.

sarmaţianului şi panonianului (pliocenului). DIFICULTĂŢI IN FORAJ în timpul forajului se întîlnesc dificultăţi în argilele tectonizate din seria de Valea Carelor care. 14. a oligocenului. Aceste strate se prezintă. uneori. în continuare. 194 . urmează discordant şi discontinuu depozite permotriasice. după care în continuare urmează depozite ce aparţin tortonianului. în zonele scufundate. 14. de vest şi de nord ale bazinului.14. Peste fundamentul cristalin al bazinului. jurasice. Carpaţii Meridionali. încadrat de Carpaţii Orientali. în ceea ce priveşte tectonica bazinului aceasta este diferită şi de la exteriorul la interiorul bazinului se deosebesc trei zone: — zona externă formată din strate neogene care se reazemă pe cadrul muntos al bazinului şi înclină uşor către interiorul bazinului.4. în ansamblu.3. ca o bordură necutată sau slab cutată ce a fost pusă în evidenţă în părţile de sud. Munţii Lăpuşului şi Rodnei. care formează o serie de zone ridicate şi scufundate. DIFICULTĂŢI IN EXPLOATARE Aceste dificultăţi se datoresc permeabilităţii foarte mici a gresiei de Borşa. buglovia-nului. formată din cute diapire.2. în timp ce pe zonele ridicate grosimea lui nu atinge 200 m. ceea ce a impus executarea unor operaţii de acidizări şi fisurări hidraulice. paleogene şi miocene inferioare. dispuse pe direcţia Ocna Mureşului — Ocna Sibiului — Mercheaşa — Lueta — Praid — Sovata — Beclean — Dej. cretacice. — zona cutelor diapire care se situează la interiorul primei zone. BAZINUL TRANSILVANIEI Bazinul Transilvaniei este un bazin intramuntos. PERSPECTIVE DE NOI ZĂCĂMINTE Perspective de a se descoperi noi zăcăminte sînt legate de investigarea. Munţii Apuseni. în tabelul 21 este dat profilul lito-stratigrafic al depozitelor sedimentare din Bazinul Transilvaniei. 15. grosimea sedimentarului este de peste 6 000 m. precum şi cunoaşterea capacităţii petro-ga-zeifere a celorlalte depozite sedimentare. prind garnitura de foraj.

Circa 10 m grosime. tortonianul este reprezentat prin-tr-un facies litoral detritic. Tuful de Sârmăşel: marne nisipoase cu intercalaţii de nisipuri. Alternanţă de marne. Limita superioară a sarmaţianului a fost fixată la nivelul zonei cu Elphidium crespinae. In bază. In regiunea de nord. marne cenuşii şi nisipuri cu intercalaţii de calcare dolomitice la partea superioară şi de tufuri. în sarmaţian. Are o grosime de circa 1 160 m. într-un pachet de marne şis-toase este intercalat tuful de Bazna. ca şi după prezenţa unei microfaune meo-ţiene deasupra tufului de Bazna se poate considera că sînt depozite meoţiene şi în continuare şi depozite ponţiene. grosimea (m) Pliocen (Panonian) Alternanţă de marne şi nisipuri cu rare şi subţiri intercalaţii de tufuri andezi-dice şi mai rar de calcare dolomitice şi uneori de conglomerate. în locul tufului de Bazna care este cu circa 50—300 m deasupra acestei zone. nisipuri cu intercalaţii de marnă şi marnă nisipoasă. se menţionează local şi conglomerate. iar în regiunea Ocnişoara—Blaj. Circa 300 m grosime. Grosimea maximă circa 1 500 m în regiunea Sighişoara—Bălăuşeri. La 240 m sub tuful de Ghiriş este tuful de Hădâreni. Tuful de Borşa—Turda— Iclod. marne cenuşii compacte. sud şi sud-est. In regiunea de nord-vest cuprinde şi concreţiuni gre-zoase. Sarmaţian Zona cu Elphidium crespi-nae: marne. Tortonianul a fost întîlnit prin foraje Bine dezvoltat pe bordura de vest. cuprinde şi concreţiuni calcaroase foarte dure. tuful de Ghiriş. Tuful de Urca: nisipuri. Buglovian Tuful de Ghiriş: alternanţă de nisipuri şi marne nisipoase cu intercalaţii de marne compacte. După continuitatea de sedimentare dintre depozitele sarma-ţiene şi panoniene. marne nisipoase cu intercalaţii de nisipuri şi strate subţiri de calcare. Are o grosime de circa 700 m. iar în regiunea Cojocna —Turda—Aiud şi Ocnişoara—Blaj. Grosimea maximă circa 1 300 m în regiunea Mica—Sîngeorgiu de Pădure.Tabelul 21 Profilul lito-stratigrafic din Bazinul Transilvaniei Serie. gresii dure. Are o grosime de circa 600—900 m. Tortonian Nisipuri şi marne nisipoase cu Spirialis. identificate faunistic. în bază. tufuri dacitice şi sporadic de gresii curbicorticale. caracterizat prin pietrişuri şi con- . etaj Scurtă caracterizare din punct de vedere litologic Observaţii. un reper seismic şi electric regional. nisipuri şi tufuri dacitice. la partea inferioară. Şisturi argiloase brune-negricioase cu radiolari.

196 Tabelul 2] (continuare) .

Ruşi. în baza cărora este un banc de marne bituminoase. Stratele de Mera: alternanţă de marne şi argile verzui nisipoase. calcare grosiere. gresii calca-roase. Seria marină inferioară Calcar grosier inferior. Grosimea oligocenului. cu intercalaţii de nisipuri. argile. groase de la 1— 10 m. In regiunea Jibou aceste strate sînt formate. Marne cu Nummulites jabiani. din argile şi calcare. eocenul este format. la partea inferioară. Stratele de Hoia nu reprezintă decît o variaţie laterală de facies recifal al acestor strate. în sud. gresii. iar la partea superioară din marne şi calcare organogene (stratele de Ciocmani). Copşa Mică. Cenade. Pogăceaua. gresii şi calcare. Dîrja. calcare marnoase. groase de circa 50 m. Brădeşti. în jumătatea de nord a bazinului. Intîlnit de un foraj la Stănceni pe o grosime de 200 m este format din marne cenuşii. marne şi intercalaţii de cărbuni (stratele de Curtuiuş). Orizontul gipsurilor inferioare şi al marnocalca-relor. etaj din punct de vedere litologic Observaţii. şi înlocuit lateral. în bază. în general. spre nord prin gresii ce au o grosime de 20 m (gresia de Racoţi). Merchea-şa etc. Aiud. caolinoasă (gresie de var). ajungînd la 2 000 m grosime în regiunea Văii Sălăuţa şi la circa 4 000 m grosime în regiunea Bistriţa. gresii şi cărbuni. Orizontul cu Nummulites perforatus gros de 1—3 m.Tabelul 21 (continuare) Scurtă caracterizare Serie. gresii marnoase cu intercalaţii de marnocalcare. Stratele de Tic: alternanţă de argile roşii. de lentile de gips. grosime (m) Stratele din Valea Al masului: gresie masivă albă. Stratele de Tic au o grosime de circa 200 m. Oligocen • Seria marină superioară Stratele de Cluj: calcare cu intercalaţii.. verzui. Eocenul a fost întîlnit prin foraje la: Lujerdiu. gros de 30 m în regiunea Cluj şi de 70 m în regiunea Jibou. El a mai fost semnalat şi în alte zone. au o grosime de circa L0 m. din şisturi argiloase. marne cu brizoare. eocenul este format în general. iar în jumătatea sudică a bazinului. gros de 6— 12 m. creşte înspre estul bazinului. conglomerate. care apare la zi pe bordura nord-vestică a bazinului. echivalente în regiunea Jibou cu stratele de Ileanda Mare formate din şisturi disodilice. din marne. Eocen 197 .

Gurghiu. 198 . Pogăceaua. Calcare şi şisturi argiloase. conglomerate.Tabelul 21 (continuare) Serie. seria argilelor vărgate are o grosime de circa 150 m. Benţid. calcare şi dolomite. etaj Scurtă caracterizare din punct de vedere litologic Observaţii. Întîlnit în forajul de la Bând. Permian Şisturi cloritoase limonitizate şi conglomerate cu elemente de şisturi cristaline Întîlnit prin forajul de la Ibăneşti la adîncimea de 2 885 m. sericitoase. argile cenuşii şi verzui cu diabaze. iar la partea superioară este un orizont vărgat gros tot de 400 m. cuarţite. argile brune cu intercalaţii de conglomerate şi gresii (se consideră că această succesiune aparţine barre-mianului-apţianului). întîlnit prin foraje la Grînari. mica-şisturi. între 2 660 şi 2 885 m adîncime. precum şi pe alte domuri. Prin foraje a fost întîlnit la Bu-neşti. Sic. Fundamentul cristalin este format din şisturi cloritoase. Conglomerate şi marne negricioase compacte. gresii. marnocalcare. Puini. un orizont de calcare de apă dulce de circa 400 m grosime. La Agnita— Ghijeasa este format din conglomerate roşcate. întîlnit prin forajul de la Ibăneşti. Bând. In regiunea Cluj-Napoca. Alămor. negricioase. Cretacic inferior Calcare cu orbitoline. Marne negricioase şi cenuşii. pe o grosime de circa 100 m. Cretacic Cretacic superior Marne şi argile cenuşii. Dîrja. Jurasic Triasic Calcare gălbui. în regiunea Jibou. Aiud. compacte Alternanţă de marne roşii. seria argilelor vărgate are o grosime de peste 1700 m şi este formată dintr-un orizont roşu de circa 1 000 m grosime. Daia. In nord-vestul şi nordul bazinului. Lu-jerdiu. întîlnit prin foraje la Stănceni. grosime (m) Paleocen Argile vărgate (seria inferioară) şi soluri lateritice. Grînari. Alămor. La Alămor cre-tacicul calcaros aparţine albianu-lui şi a fost întîlnit pe o grosime de circa 450 m. Filitelnic.

pe domul Sărmăşel de 1° 3'—6°. pe domul Puini. nisipuri şi gresii). Tg. în oligocen (nisipuri şi gresii) şi în eocen (gresii. rocilor protectoare şi a capcanelor. Pînă în prezent se cunoaşte cu certitudine. Pe domul Buneşti-Criţ se întîlnesc valori de 4—17°. buglovian. Delenii.1. Nadeş. unde pot fi luate în consideraţie şi bancurile de gips. este faliat. Cucerdea şi altele) şi brachianticlinale (Zăul de Cîmpie. buglovian. rocilor rezervor. prin probe de producţie. Rocile protectoare: toate intercalaţiile impermeabile care separă şi protejează complexele şi stratele purtătoare de gaze. calitatea de roci rezervor a mai fost pusă în evidenţă. Acestea sînt reprezentate prin argilele şi marnele din tortonian. trebuie luate în considerare şi şisturile bituminoase ale stratelor de Ileanda Mare (oligocen). Zăul de Cîmpie şi altele). Enciu. înclinările sînt de 1— 4°. sarmaţian şi local şi din panonian. au înclinări mici (1—9°). înconjurate din toate părţile de sinclinale. Sînger. 15. iar în adîncime de 15—32°. roci protectoare. Dar în afară de acestea. pe domul Luduş de 2—4°. pe domul Chedia de 3—9°. în baza tortonianului este sarea şi stiva de strate argiloase. celelalte forme structurale de care sînt legate zăcăminte de gaze nu prezintă accidente tectonice. Sărmăşel. Grebeniş. CONDIŢIILE DE FORMARE A ZĂCĂMINTELOR DE GAZE Aceste condiţii sînt legate de prezenţa rocilor-mamă. anticlinale (Beudiu. stratele acestor forme structurale. dar care pînă acum au dat apă sărată la probele de producţie sînt. nisipurile marnoase. De asemenea. Luduş. pe domul Şincai de 4— 7°. dar uneori şi de 7—15°. De exemplu. Dumbrăvioara şi altele). Astfel. iar pe domul Cetatea de Baltă se întîlnesc înclinări de 1° 30'—5°. Rocile-mamă. în general. Astfel. Elementele structurale din zona centrală sînt rezultatul acţiunii sării din tortonian. în afară de forme structurale simetrice sînt şi forme structurale asimetrice ce au un flanc mai înclinat (Şincai. Cetatea de Baltă. nisipuri şi calcare) deşi au avut rezultate negative. Copşa Mică şi altele). înclinările au valori între 8 şi 45°. 199 . Ulieş. că numai anticlinalul Ruşi. în care se cunosc roci rezervor. Rocile rezervor sînt reprezentate de nisipurile. Şincai. Păingeni. şi pentru alte etaje geologice şi anume: în burdigalian şi helveţian (microconglomerate. marnele nisipoase şi gresiile din tortonian. în formaţiuni mai vechi. Mureş. pe domul Păingeni de 5—6°. sarmaţian şi panonian şi în special prin şisturile cu radiolari (tortonian). ale cărui strate au înclinări de 10—40°. în miocenul inferior intercalaţiile de marne şi argile care se mai întîlnesc şi în oligocen şi eocen. Se cunosc şi cazuri cînd înclinările stratelor au valori mai mari şi variabile. de asemenea. formată din domuri (Fîntînele. pe brachianticlinalul Sînger. în ceea ce priveşte această calitate.— zona centrală.

După unii autori. . 15. Ca exemplu de structuri gazeifere din acest grup se menţionează: Beudiu. din seria gazeiferă lipsesc 100—250 m. cuprinde structuri ce au axa orientată. pe direcţia E-V (Cetatea de Baltă. aproximativ. Strugureni. Buza. Grupul central. Bogata de Mureş.Tipul zăcămintelor. în afară de zăcăminte stratifor-me boltite se întîlnesc şi zăcăminte stratiforme ecranate litologic. GRUPURILE DE STRUCTURI GAZEIFERE Grupul de nord cuprinde structuri gazeifere de mare altitudine şi eroziune care. în general. Enciu. Secţiune geologică prin Bazinul superior) şi tectonic (?) pe domul Iernuţ. Fîntînele. Bazna). delimitate litologic şi zăcăminte combinate (zăcăminte stratiforme boltite cu trecere spre zăcăminte masive) foarte rar ecranate stratigrafie (Corunca-Nord în buglovian Fig. Bozed şi altele.2. Sînmartin. de medie altitudine şi eroziune din care. Structurile gazeifere din Transilvaniei. 169). Sînger. Puini. în funcţie de gradul de eroziune al panonianului şi al formaţiunii cu gaze au fost împărţite în trei grupuri pe care le prezentăm în cele ce urmează. Zăul de Cîmpie (fig. după acelaşi criteriu structurile gazeifere au fost împărţite în cinci grupuri. au axa orientată pe direcţia NV-SE. Bazinul Transilvaniei (fig. 169. 170). Din cauza eroziunii din seria gazeiferă a structurilor din acest grup lipsesc 500—1 000 m.

Apă ■&* "^v Apa Fig. Secţiune geologică prin structura Zău-Şăulia. 170. 200 .

în buglovian şi tortonian se configurează trei culminaţii. se întîlnesc pe nouă structuri (Dumbrăvioara. tot datorită dezarmoniei intraformaţionale. de la vest către est. Prodan) structurile gazeifere sînt dispuse pe aliniamente lineare. datorită dezarmoniei intraformaţionale. unele dintre ele. apexul se deplasează. Noul Săsesc. fig. Pe domul Bazna. care au determinat o deplasare a axului structurilor. în general. cu adîncimea. Sîngeorgiu de Pădure (fig. Ghineşti-Trei Sate. orientat est-vest. de mică altitudine şi eroziune. de la verticală. probabil. către sud. Fig. 172. . Filitelnic. Şincai. Gălăţeni). Domul Noul Săsesc la suprafaţă este orientat Om 4 Fig. în schimb în grupul sud-estic. Firtuşu. numai pe domul Bazna. Dacă în grupul de nord dezar-monii vizibile se cunosc numai pe patru structuri (Puini. cu două culminaţii. dezar-monii intraformaţionale. Nadeş. în adîncime. în grupul central. 171. Bogata de Mureş şi Vaidei). ramificaţii. 171). Dezarmoniile intraformaţionale. Secţiune geologică prin structura Dumbrăvioara. Copşa Mică. La Filitelnic care în sarmaţian este un brachianticlinal de direcţie ENE-VSV. Secţiune geologică prin structura Sîngeorgiu de Pădure. Filitelnic şi altele) în partea de sud şi de est a cuvetei. axa orientată pe direcţia N—S şi prezintă. Pe domul Bogata de Mureş (fig. structurile au. 173) axa se deplasează la orizonturile inferioare. După o nouă concepţie (D. 172). Corunca. in partea de est a bazinului se întîlnesc în special la limitele dintre etajele geologice ce aparţin formaţiunii cu gaze.Grupul sud-estic. unele aliniamente prezentînd. lineare în culise. unde seria ga-zeiferă are un înveliş de pano-nian pe alocuri parţial erodat (Er-nei.

201 .

pe unele structuri. fiind de peste 3 200 m. fig. cît şi prin prospecţiuni geofizice. adîncimea sondelor de exploatare. Nisipurile din partea inferioară a tortonianului inferior. Dezarmonii care corespund limitelor etajelor geologice ce aparţin formaţiunii cu gaze au fost bine puse în evidenţă pe cuta anticlinală Gălăţeni. ale stratelor productive.Fig. au forma unei linii în zigzag (Tăuni şi alte structuri. pentru ca în adîncime odată cu deplasarea axei spre vest. în general. să ia forma unui brachianticlinal. depinde şi de variaţiile de litofacies. Primul zăcămînt de gaze a fost descoperit în Bazinul Transilvaniei în anul 1909. N-S. din cuprinsul unui complex. Zăcămintele de gaze. de sonda nr. 2 Sărmăşel. Grupurile de domuri sînt separate între ele de sinclinale majore. marginale. 175). sînt cantonate în afară de tortonian. se constată şi prezenţa unor colectoare cu COa care este de origine internă şi al cărui proces de migraţie a fost uşurat de prezenţa unor accidente tectonice. 174. dintre care cea mai mare parte după anul 1948 (fig. pentru ca pînă în prezent să fie descoperite peste 70 structuri. Fig. pentru ca din nou să treacă în nisipuri cu intercalaţiuni marnoase în structurile din grupul sud-estic. faţă de axa de la suprafaţă. Limitele gazeapă. buglo-vian. iar în cadrul fiecărui grup. La unele structuri din cel de-al treilea grup şi în special la cele din partea de est. Secţiune geologică prin structura Tăuni. 174). 202 . numărul orizonturilor care produc gaze. în afară de faptul că este în strînsă legătură cu gradul de eroziune. trec treptat în marne în domurile din grupul central. formate în general din 99<y0 metan. Harta structurală pentru domul Bogata de Mureş la complexul I şi la complexul VII. asociat cu dioxid de carbon şi oxigen. Structurile au fost puse în evidenţă atît prin prospecţiuni geologice. din structurile grupului de nord. sarmaţian şi în panonianul inferior. sinclinale minore înconjoară cupolele de gaze ale fiecărei structuri. în plan vertical. 173.

15. 17 — Luduş. Excavări exagerate ale pachetelor de strate mânioase din tortonian. 38 — Acăţari. 26 — Cetatea de Baltă: 27 — Bazna. 61 — Daia—Telina. 72 — Medişor. 12 — Şin-cai. 5 — Buza. 23 — Lechinţa—Iernuţ. 203 . 71 — Simioneşti. 16 — Dobra. 33 — Dumbrăvioara. 14 — Zăul de Cîmpie. 7 — Sărmăşel. 50 — Şoimuş. Astfel de situaţii au fost întîlnite la Voivodeni. 32 — Ibăneşti. 36 — Tîrgu Mureş. 31 — Voivodeni. 53 — Brădeşti. 20 — Vaidei. 25 — Delenii (Saroş). DIFICULTĂŢI IN FORAJ Dintre dificultăţile întîlnite în timpul forajului se menţionează: Tendinţe accentuate de deviere (care pot duce la formarea de găuri-cheie). 30 — Pă-ingeni. 62 — Noul Săsesc. 67 — Ilim-bav. 28 — Tăuni. 69 — Porumbenii Mici. 6 — Flntînele. 51 — Nadeş. 18 — Sîngcr. datorită înclinărilor mari ale stratelor în special în cazul structurilor asimetrice. 9 — Bozed. 68 — Pipea. 34 — Teleae.Fig. 44 — Suveica. situaţii întîlnite pe structurile Grebeniş şi Vaidei. 70 — Chedia-Est. 35 — Ernei. Aceste excavări exagerate ale pereţilor găurii de sondă duc la o calitate slabă a operaţiilor de cimentare. 45 — Sîngeorgiu de Pădure. 39 — Miercurea Nirajului. 10 — Sînmartin. 63 — Copşa Mică. 21 — Săuşa. în astfel de cazuri se aplică un regim de foraj restrictiv. 4 — Puini. 59 — Beia. 3 — Strugureni. în aceste zone nu se poate realiza o viteză ascensională de cimentare corespunzătoare unui regim de curgere laminar şi din această cauză nu se poate dezlocui fluidul de foraj astfel ca laptele de ciment să vină în contact direct cu peretele găurii de sondă. 29 — Lunca. 175. 2 — Enciu. 41 — Măgherani: 42 — Ghineşti—Trei Sate. 8 — Crăieşti—Er-cea. 52 — Firtuşu. 22 — Bogata. 64 — Petiş: 65 — Vîrghiş: 66 — Ruşi. 37 — Corunca. Fîntînelc şi altele. 11 — Ulieş. 49 — ProdSeleuş. cu apăsări mici şi se folosesc ansambluri de fund rigidizate.3. 55 — Chedia. 53 — Tărceşti. 47 — Filitelnic. 40 — Dămieni. 43 — Găl5'cni. Structurile gazeifere din Bazinul Transilvaniei : 1 — Beudiu. 19 — Iclănzel. 24 — Cucerdea. 54 — Benţid. 60 — Buneşti— Criţ. 48 — Laslăul Mare. 56 — Eliseni: 57 — Cristuru. 13 — Grebeniş. 15 — Săulia. 46 — Cuşmed.

Prinderea şi lipirea garniturii în pachetele de strate nisipoase din sarmaţian şi bnglovian. folosirii unor fluide de foraj cu proprietăţi necorespunzătoare la traversarea orizonturilor productive. la cimentări primare nereuşite. la folosirea unor fluide grele. cuprinsă între falia pericarpatică şi Valea Prutului. Cuşmed. 15. de 1.60—1. Firtuşu. Fluidul de foraj folosit. la un program de construcţie cu 3—4 coloane la o adîncime a sondelor de 1 800—2 000 m (zona Ernei-Dumbrăvioara). nu se pierde în timpul forajului. prin intensificarea lucrărilor de prospecţiuni şi de foraje şi prin reinterpretarea distribuţiei structurilor pe aliniamente lineare şi lineare în culise. Se pare că. care împiedică formarea cavernelor. 16. îl contaminează şi orizonturile de gaze de deasupra nu mai pot fi ţinute în respect. în schimb la operaţia de cimentare se pierde total circulaţia cu lapte de ciment uşor. Pentru prevenirea acestor fenomene se utilizează un fluid de foraj special cu lignosulfonat de calciu. Tărceşti. PLATFORMA MOLDOVENEASCA Platforma Moldovenească. din sarmaţian. La traversarea formaţiunilor ce conţin hidrocarburi şi CO2. Laslău) sînt favorizate de folosirea unor fluide de foraj cu filtrat mare. PERSPECTIVE DE NOI ZĂCĂMINTE' Sînt posibilităţi de descoperire de noi structuri gazeifere în formaţiunea cu gaze.Calitatea slabă a cimentării are efecte negative la punerea în producţie a sondei c'ind apar gaze în spatele coloanelor sau apar comunicaţii între orizonturile productive. duc la complicaţii în foraj.4. Pierderi de circulaţie. C02 în stare lichidă pătrunde în masa fluidului de foraj.5. în general. în sarmaţian (structura Măghe-rani-Sud). la traversarea tortonianului. cu densitatea de 1. 15. DIFICULTĂŢI IN EXPLOATARE La punerea în producţie a sondelor apar o serie de dificultăţi datorate. în cazul structurilor Benţid. în special la cimentarea coloanelor intermediare şi de exploatare în zone slab consolidate. De asemenea. De aceea se recomandă folosirea unui fluid de foraj mai rezistent la acţiunea dioxidului de carbon. reprezintă extinderea vestică pe teritoriul ţării noastre a Platformei Est-Europene şi se întinde în sud pînă la un sistem de falii de pe 204 . Aceste fenomene întîlnite în special în partea centrală şi de est a bazinului (structurile Filitelnic. au loc dificultăţi care se datoresc folosirii unui fluid de foraj puţin rezistent la contaminarea cu C02. prezintă interes investigarea depozitelor preneogene. Lipsa unui strat protector deasupra complexelor gazeifere de la suprafaţă.30—1.40 kg/dm3.65 kg/dm3.

Tabelul 22 Profilul lito-stratigrafic din Platforma Moldovenească 20 5 .

176). etaj. Grosimea poate trece de 1 200 m. direcţia sud-Bacău—Găiceana—Glăvăneşti—Neguleşti—Bîrlad—Murgeni. fiind încălecat de depozitele sarmato-pliocene ale Avanfosei Carpatice. Peste fundamentul acestei platforme urmează învelişul sedimentar format din depozite precambriene. Fundamentul platformei este diferit: în partea de nord-vest este format din micaşisturi. în alternanţă cu gresii silicioase şi calcaroase (jurasicul mediu) Alternanţă de nisipuri. argile şi gresii cuarţifere Calcare. marne. carbonifere. 22). paragnaise. au fost puse în evidenţă o serie de slabe boltiri. graniţe (granitul roşu întîlnit prin forajul de la Todireni). eocene. cretacice. devoniene.Tabelul 22 (continuare) Serie Serie. jurasice. gresii roşcate (Crasna) Calcav e Gresii roşcate (Roman) întîlnit în partea de vest a platformei Circa 200 m grosime Carbonifer Devonian Silurian Calcare. Scurtă caracterizare din punct de vedere litologic Observaţii. conglomerate breccioase roşietice (jurasic superior) Marne. Precambrian (cambrianordovician) Şisturi argiloase-negricioase şi gresii cenuşii sau Caracterizează partea de roşietice. iar în partea de nord-vest este argilos-bitu-minos. 206 . petrolifere şi gazo-petrolifere (fig. prin prospecţiuni geofizice. unde ia contact cu Depresiunea Bîrladului. parţial argiloase dure. cu intercalaţii de nord-vest a platformei şi arc circa 600 m grosime şisturi argiloase bituminoase. grosime (m) Jurasic Argile şi marne vişinii cu intercalaţii de anhidrit. ca un monoclin ce coboară în trepte de-a lungul unor falii. miocene şi pliocene (tab. iar în partea de sud-est. la sudul căreia se află Promontoriul NordDobrogean. marne. mai numeroase în eocen şi mai puţin numeroase în mezozoic şi de care sînt legate structuri gazeifere. (întîlnit prin foraje la Iaşi). calcare. spre vest şi sud. Pe fondul acestui monoclin. în ansamblu. In partea de est a gresii cuarţitice şi şisturi argiloase dure platformei este predominant calcaros. din şisturi verzi care s-ar părea că încalecă fundamentul metamorfozat. calcare. gresii calcaroase şi argiloase. siluriene. Platforma Moldovenească se prezintă.

Fig. b — Depresiunea Bîrladului: 1 — Homocea. 1 — Independenţa: 2 — Frumuşiţa. 2 — Huruieşti. 5 — Valea Seacă. 4 — Glâvăneşti: 5 — Găiceana. 6 — Frasini. Rocile rezervor. 5 — Ţepu. Structurile pctro-gazeifere şi gazeifere din Promontoriul Nord-Dobrogean. 4 — Mălini. 3 — Cuejdiu. argilele bituminoase siluriene.1. argilele şi marnele tortoniene şi marnele sarmaţiene. Pot fi considerate roci-mamă şisturile bituminoase pre-siluriene. 3 — Ne-guleşti. 176. 207 . 4 — Matca. 2 — Mărgineni. 3 — Suraia. 16. c — Platforma Moldovenească: 1 — Roman— Secuieni. CONDIŢIILE DE FORMARE A ACUMULĂRILOR DE HIDROCARBURI Roci-mamă. 6 — Conteşti. nisipurile bugloviene şi nisipurile şi gresiile din baza sarmaţianului. Acestea sînt formate de gresiile tortoniene. Depresiunea Bîrladului şi Platforma Moldovenească: a — Promontoriul Nord-Dobrogean.

Fig. . Secţiunea geologică prin structura Roman—Secuieni. 177.

silurian. 179. Structurile descoperite pînă în prezent sînt. prin Ca roci rezervor se mai întîlnesc. Pentru traversarea tor-. Fig.25 kg/dm3. DIFICULTĂŢI ÎN FORAJ în Platforma Moldovenească se întîlnesc dificultăţi de foraj în sarma-ţian. In cretacic. în dreptul zonelor purtătoare de gaze se forează cu fluide de foraj cu densităţi de 1. Mălin. 16. 179). gresii in cambrian. 177). De asemenea. s-au descoperit şi zăcăminte de condensat. 178). Secţiune geologică structura Mărgineni.Fig. la densităţi mai mari de 1. au loc pierderi ale fluidelor de foraj. ca cele de la Frasin (fig. precum şi gresii şi calcare in mezozoic. . 178.6—2 kg/dm3. La Frasin şi Mălin.v. în sarmaţian au loc strîngeri şi dărîmări ale pereţilor găurilor de sondă. în Platforma Moldovenească. devonian şi carbonifer.25 kg/dm3.lui se tubează sarmaţianul cu gaze şi buglovianul. In tortonian are loc contaminarea fluidului de foraj cu anhidrit şi pentru diminuarea efectului anhidritului se forează cu fluide pe bază de var. cu o coloană pierdută de 177. Tipul zăcămintelor. Valea Seacă. de tip mono-clinal. Roci protectoare. Mărgineni (fig. în afară de gaze. tortonian şi cretacic. în tortonianul grezos au loc pierderi de fluide de foraj la densităţi ale fluidului mai mari de 1.2.. în zona marnocalcarelor cenuşii. Secţiunea geologică prin structura Frasin. în general. precum şi gazeificări ale fluidului de foraj. în baza căruia este anhidritul. •4 — Geologia zăcămintelor de hidrocarburi 209 . în partea superioară a acestuia. Au calitatea de roci protectoare toate intercalaţiile impermeabile din coloana lito-stratigrafică a platformei.8 mm (7 in). Roman-Secuieni. Zăcămintele sînt stratiforme ecranate tectonic sau delimitate litologic ca în cazul zăcămintelor de gaze din sarmaţianul structurii Roman-Secuieni (fig. fisurate.

şi Platforma Moldovenească. PERSPECTIVE DE NOI ZĂCĂMINTE Zona de prim interes este investigarea în continuare a tortonianului încălecat de depozitele de fliş (Zona Frasin-Cuejdiu).3. 176). îngropat la NNV de Galaţi. De asemenea. DEPRESIUNEA BIRLADULUI Şl PROMONTORIUL NORD-DOBROGEAN Depresiunea Bîrladului este cuprinsă între Promontoriul Nord-Dobro-gean.S. Tabelul 23 Structurile şi formaţiunile geologice productive din Platforma Moldovenească Structura Bacău Roman-Secuieni Mărgineni Cuejdiu Mălin Valea Seacă Frasin #• • <$■ Tortonian Bugiovian Sarmaţian # # <* <*• v # 17.S. se va putea pune problema investigării depozitelor mezozoice. în tabelul 23 se dau structurile şi formaţiunile geologice productive din Platforma Moldovenească. Moldoveneşti de care este separată de o ridicare transversală situată de-a lungul Văii Prutului. 210 . de care este delimitată de un sistem de falii de pe direcţia sud Bacău—Găicea-na—Corbeasca—Glăvăneşti— Neguleşti—Bârlad—Murgeni (fig. Depresiunea Bîrladului reprezintă prelungirea pe teritoriul ţării noastre a Depresiunii Predobrogene din sudul R.16.

calcare oolitice şi nisipuri cu intercalaţii de marne cenuşii Buglovian Alternanţă de nisipuri. Jurasic Calcare albe (în partea de sud a depresiunii) Argile marnoase cenuşii închise şi negre. In partea de nord a a'rgile şi gresii depresiunii. uneori brune cu intercalaţii de strate subţiri de lignit. marnocalcare. Sarmaţian mediu şi superior Gresii. nisipuri şi gresii Miocen Sarmaţian superior Strate subţiri de nisipuri şi gresii slab oolitice în alternanţă cu marne cenuşii. Alternanţa de nisipuri cu marne argiloase negricioase. gresii. grosime (m) Pliocen Levantin Dacian Pietrişuri. In partea centrală a depresiunii atinge grosimea de 1 200 m. marne şi argile Circa 700 m grosime Tortonian Marne cu intercalaţi de an-hidrit. ce ating circa 80 m grosime şi considerate ca aparţinînd doggerului (în partea centrală a depresiunii). alternanţă de marne. 14» 211 . Intîlnit constant în baza pliocenului. levantinul şi dacianul au o grosime de circa 900 metri. nisipuri. gresii calcaroase mica-cee cu intercalaţii de marne cenuşii şi gips (în partea centrală şi de nord).Tabelul 24 Profilul li to-stra tigratic din Depresiunea Bir Iad ui ui şi Promontoriul Nord-Dobrogean Serie Serie. Circa 80 m grosime Paleogen Eocen Argile verzi şi gresii glauconi-tice Intîlnit sub formă de petice. calcare dolomi-tice. Cretacic Cretacic inferior Calcare organogene cu intercalaţii de marne. subetaj Scurtă caracterizare din punct de vedere litologic Observaţii. etaj. cu intercalaţii de gresii. are o grosime de 10—70 m. Meoţian Alternanţă de marne.

17. mezozoice. Pe cele mai multe structuri au fost întîlnite zăcăminte de hidrocarburi în sarmaţian. peste fundament urmează depozite paleozoice. la nord. de pinteni structurali (Ţepu. argilite. gresii (dogger). CONDIŢIILE DE FORMARE A ZĂCĂMINTELOR DE HIDROCARBURI Rocile-mamă sînt reprezentate prin calcarele negre din triasiac. etaj. şi respectiv între aceste două structuri se poate considera delimitarea dintre Depresiunea Bîrladului şi Promontoriul NordDobrogean. pe un număr mai 212 . Promontoriul Nord-Dobrogean corespunde prelungirii spre NV a Do-brogei de Nord. Gresii silicioase. sarmaţian şi meoţian. Rocile protectoare sînt prezente prin toate intercalaţiile impermeabile din profilul lito-stratigrafic. 181). puţin mai bine cunoscute. subetaj Scurtă caracterizare din punct de vedere litologic Observaţii. între cursurile inferioare ale Şiretului şi Prutului.Tabelul 24 (continuare) Serie Serie. Matca). paleogene. şi Adjud la sud. cu intercalaţii de marne cenuşii şi gresii calcaroase roşii-vio-lacee cu vine de calcit. Triasic Superior Mediu şi inferior Paleozoic coboară înspre Depresiunea Precarpatică şi se ridică către Valea Prutului. argilele din dogger. pe sub depozitele neogene şi mai vechi. 24).1. considerate ca aparţi-nînd malmului (în partea de nord a depresiunii) Marne şi argile cărămizii-vişinii cu intercalaţii de gresii roşcate şi anhidrit. Rocile rezervor sînt formate din calcare (triasic). de monocline (Suraia). Tipuri de zăcăminte: stratiforme boltite şi ecranate tectonic (Independenţa). gresii şi nisipuri (tortonian. grosime (m) Jurasic Marne bariolate în alternanţă cu gresii. Calcare albe. lentiliforme (Glăvăneşti) sau combinate. calcare. dolo-mite şi intercalaţii de anhidrit. 182) sau de blocuri tectonice (Neguleşti). Găiceana (fig. fig. conglomerate cu elemente mici. sarmaţian şi meoţian). intercalaţiile pelitice din tortonian. miocene şi pliocenc (tab. 180). şisturi verzui. Structurile descoperite pînă în prezent sînt legate fie de slabe boltiri puse în evidenţă pe fondul Promontoriului Nord-Dobrogean (Independenţa. la circa 700 m adîncime. Zona de afundare a Promontoriului Nord-Dobrogean are loc între structurile Ţepu. negre şi roşcate uneori breccioase. fie de anticlinale foarte slab boltite: Glăvăneşti (fig. şi reprezintă Orogenul Nord-Dobrogean. în zona Promontoriului Nord-Dobrogean fundamentul cristalin întâlnit la Frumuşiţa. este acoperit de pliocen şi local se interpune şi sarmaţianul iar în Depresiunea Bîrladului.

181. . 180. Secţiune geologică prin structura Găiceana. Secţiune geologică prin structura Ţepu. 182. Fig.Fig. SE Fig. Secţiune geologică prin structura Glăvăneşti.

17. Sondele au adîncimi cuprinse între 650 m (Independenţa) şi peste 2 200 m (Matca) sau chiar peste 4 000 m (Conteşti). a depoitelor paleozoice şi ale miocenului. în tabelele 25 şi 26 se dau structurile şi formaţiunile geologice productive din Depresiunea Bîrladului şi Promontoriul Nord-Dobrogean. în dărîmări ale pereţilor găurilor de sondă. pe uncie structuri. DIFICULTĂŢI IN FORAJ Dificultăţi în foraj se întîlnesc în tortonian.2.redus în tortonian şi meoţian şi numai pe una în jurasic şi triasic.4. 17.3. PERSPECTIVE DE NOI ZĂCĂMINTE Zona de prim interes este Conteşti. Tabelul 25 Structurile şi formaţiunile geologice productive din Depresiunea Bîrladului Structura Jurasic Triasic Sarmaţian Tabelul 26 Structurile şi formaţiunile geologice productive din Promontoriul Nord-Dobrogean Structura Paleozoic Tortonian Sarma. pentru posibilităţile petrolifere ale depozitelor mezozoice. 17. blocarea acestora cu fluide de foraj. unde fluidul de foraj este contaminat de anhidrit. în plio-cen. DIFICULTĂŢI ÎN EXPLOATARE Pe unele structuri au loc. în timpul deschiderii stratelor. iar în depresiunea Promontoriului Nord-Dobrogean prezintă interes investigarea. în continuare.2 kg/dm3.Meoţian ţian Adj ud— Homocea Huruieşti Neguleşti Glăvănesti Găiceana Conteşti • # • #• #• Independenţa Frumuşiţa Suraia Matca # • <*• • • <*• # <*• &• <* cond. Ţepu ft 214 . dificultăţile constau. Sarmaţia-nul dă mai puţine dificultăţi şi ele constau în strîngeri de gaură. iar în tortonianul grezos au loc pierderi de circulaţie la densităţi ale fluidelor de foraj de peste 1.

Prima reprezintă o creastă •a fundamentului cristalin. iar pe direcţia ost — Optaşi ea se prezintă ca o cordilieră ce se afundă pînă la Periş. ele afectînd întreaga succesiune a depozitelor sedimen- 215 . Bordei Verde şi Central Dobrogeană. la sud.18. P. delimitarea este făcută de Dunăre. iar în partea de sud. Ridicările Leu — Balş — Optaşi şi Nord-Bulgară sînt separate de Depresiunea Roşiori — Alexandria. care se prezintă sub forma unor creste şi caracterizează tectonica platformei sînt: Nord Craiova — Balş — Optaşi. Bulgaria pînă la Ghighen. Delimitarea celor două sectoare este făcută de falia Tîrgu Fierbinţi— Belciugatele. Principalele elemente structurale majore. considerată ca prelungirea faliei pericarpatice de pe direcţia Mizil—Ti-nosu—Gura Şuţii—Spineni—Bibeşti—Drobeta—Turnu-Severin. între Depresiunea Precarpatică. 27). sub forma unui culoar face legătura cu Depresiunea Getică. Principalele ridicări sînt separate de zone depresionare. delimitată de cele două falii Peceneaga — Camena şi Capidava — Ovidiu. Ridicarea Bordei-Verde reprezintă o afundare spre nord-vest a ridicării Central — Dobrogene. Platforma Moesică are două mari sectoare: unul vestic. Fierbinţi separă ridicarea Central — Dobrogeană de ridicarea Nord — Bulgară şi Balş — Optaşi — Periş. Leu — Balş — Optaşi. Depresiunea Călăraşi — Tg. iar ridicarea Leu — Balş — Optaşi se prelungeşte şi se afundă şi ea în R. se caracterizează printr-un sistem pronunţat de falii care o compartimentează. în vest şi Bordei Verde. pînă la Videle. La nivelul formaţiunilor paleozoice şi triasice sînt următoarele zone majore de ridicare: Dîrvari— Strehaia. la nord. iar a doua. iar în nord-est de falia Peceneaga-Camena (fig. care pe marginea nordică se afundă sub Depresiunea Precarpatică. în ceea ce priveşte structura de detaliu a platformei. între ridicările Strehaia — Dîrvari — Vidin şi Optaşi — Balş — Leu este zona depresionară Craiova — Băileşti care se prelungeşte în R. Delimitarea în partea de nord se face de~a lungul unei linii tectonice. 183). iar spre nord. Ridicarea Nord-Bulgară se prelungeşte în ţara noastră între Olteniţa şi Giurgiu. pe un fond. în est. P. în general. Bulgaria pe la Vidin. Oporelu). astfel. a şisturilor verzi. iar formaţiunile mezozoice şi mai noi au o structură în blocuri. Unele accidente tectonice care compartimentează platforma au un caracter regional. Depresiunea Prebalcanică. Structura formaţiunilor paleozoice este un rezultat al formelor pozitive şi negative ale fundamentului. şi Orogenul Nord-Dobrogean la nord-est. Ridicarea Dîrvari—Strehaia se prelungeşte în R. de-a lungul căreia depozitele triasice din sectorul estic vin în contact cu cele carbonifere din sectorul vestic. Bulgaria la Lom. P. Do această ridicare sînt legate o serie de elemente structurale sub formă de boltiri (Iancu Jianu. de monoclin. PLATFORMA MOESICA Platforma Moesică cuprinde zone ce se întind de o parte şi de alta a cursului inferior al Dunării. cu o poziţie mai coborîtă şi o succesiune de sedimente aproape completă şi un sector estic cu o poziţie mai ridicată şi cu multe lacune stratigrafice (tab. pe teritoriul ţării noastre. Nord Bulgară.

Tabelul 27 Profilul lito-stratigrafic din Platforma Moesică .

Pe zonele mai ridicate sînt şi gresii calcaroase şi calcare Buglovian Tortonian superior E x o n dare Marne. în bază anhidrite. nisipuri. gresii. gresii oolitice şi marne. Alternanţă de gresii. argile. gresii oolitice şi marne Meoţian Miocen Sarmaţian Superior Mediu Inferior Alternanţă de gresii şi marne. gresii şi anhidrite. marne şi nisipuri. gresii. Tortonian Helveţian Burdigalian Acvitanian Paleogen Oligocen Superior E x o n dare E x o n dare E x o n dare 217 . argile. microconglomerate şi cărbuni. microconglome-rate şi cărbuni. argile. marne şi nisipuri.Sistem Serie Etaj Partea de vest Scurtă caracterizare din punct de vedere litologic 4 Partea de est Scurtă caracterizare din punct de vedere litologic 5 1 2 3 Neogen Pliocen Levantin Dacian Pietrişuri. calcare şi dolomite. marne şi intercalaţii de cărbuni. conglomerate. gresii. gresii şi marne nisipoase Alternanţă de nisipuri fine. nisipuri. gresii calcaroase. gresii calcaroase. Alternanţă de marne şi nisipuri. argile. Alternanţă de marne şi nisipuri. Alternanţă de nisipuri fine. Ponţian Marne. local. marne şi intercalaţii de cărbuni. Pe zone mai ridicate sînt gresii calcaroase şi calcare. Marne. nisipuri şi marne nisipoase. Marne şi nisipuri. Pietrişuri. Alternanţă de şi marne f t gresii Alternanţă de gresii.

la est de care apare în facies nisipos glauconi-tic. tufite. nisipuri fine. marnocalJcare. Senonianul a fost identificat. Cenomanian l'Marne. ^Alternanţă de f marne şi argile ' cu frecvente intercalaţii de calcare şi marnocal-care. AlbianVraconian In locul marnelor apar calcare. ca şi in partea de vest. cum este de altfel întîlnit si în zona Hîrlesti-Glavacioc. Marne. gresii. unde în zona de trecere de la marne la calcare sînt gresii şi nisipuri glauconitice. In general marne. La vest de Valea Jiului lipseşte. glauconitice. Lipseşte la Urziceni. numai prin maastrichtian şi santonian.Tabelul 27 (continuare) 1 2 3 4 5 Paleogen Eocen Mediu Marne cenuşii-verzui cu intercalaţii de marno-calcare şi gresii (sud de Craiova) Inferior Paleocen Creta-cic Cretacic superior Danian S e n o n i n i a n Maastrichtian E x o n dare Calcare cretoase cu intercalaţii de marne şi calcare grezoase. marne şi gresii glauconitice. In depresiunea Roşiori intercalaţii de calcare. Uneori este complet erodat. A1bian Superior Mediu Inferior Marne cu cephalopode Nisipuri glauconitice. Cretacic mediu (AlbianTuronian) Turonian Alternanţă de marne şi argile cu marnocalcare cenuşii. Campanian Santonian Coniacian Calcare grezoase silexuri. E x o n dare 218 .

Calcare detritice organogene cenuşii Jurasic superior Malm Calcare şi dolomite Calcare oolitice şi dolomite. Jurasic inferior Liasic superior Aalenian Probabil absent Toarcian Liasic Keuper E x o n d a r e 219 . marnocalcare Marne şi marnoargile cenuşii-negricioase cu concreţiuni de pirită şi diaclaze de calcit. tac O Q Complex inferior Bajocian inferior Alternanţă de gresii cu nisipuri. intercalaţii de argile şi marno-argile cenuşii sau brune. Calcare şi dolomite Calcare fine. pe alocuri marnocalcare.Tabelul 21 (continuare) 1 2 3 4 5 Cretacic Cretacic inferior a M s O o Apţian Barremian Hauterivian Valanginian Berriasian Tithonic Kimmeridigian Oxfordian Apţianul uneori lipseşte. cenuşii deschise. Calcar brun. Uneori calcare organogene cu intercalaţii subţiri de gresii cenuşiideschise Argile negricioase cu intercalaţii de nisipuri (Călăraşi). In unele zone. parţial noduloase. Jurasic mediu u O CC Complex superior Callovian superior Callovian inferior Batonian inferior Bajocian superior Calcare noduloase roşii brune. intercalaţii de calcare organo-gene şi de conglomerate Argile şi marne argiloase (Caracal) Calcare şi marnocalcare cenuşiinegricioase. marne. Calcare. Marne. Complexul superior marnos lipseşte la est de Bucureşti. Calcare şi dolomite.

Leu. nisipuri şi cuarţite roz. Nisipuri. calcare. argile brunecărămizii şi gresii Superior 3' a a Carmian 3.2 "C q> c/2 Nisipuri.„ 4* . Negreni. Işalniţa. Dezvoltare redusă. dolomite (Segar-cea. argile. gresii argile brune. Nisipuri. Hîrlesti). nisipuri şi gresii de culoare roşie sau brună-vişinie. gresii cal-caroase. Videle. în sud — alternanţă de argile. eventual sare. Călăreţi. argile ne gricioase-cenuşii şi gresii Calcare galbenebrune. dolomite. Dăbuleni. Balota. 1 Argile brune-vi- 0 . marne roşcate. Leu. în nord — Alternanţe de nisipuri. • ~ 0 ./:• 0 .5 V şinii în alternanţă cu gresii şi roşii-vişinii nisipuri silicioase (circa 200 m grosime). Ciureşti. Optaşi. gresii argile cenuşii (Strehaia. Glavacioc. Ex: Soldanu.Tabelul 27 (continuare) 1 2 3 4 >C3 5 u Rhetian Norian « Marne. Marne. nisipuri şi gresii silicioase 220 . marne. Ciureşti. 3 C/9 t/:O0 ► 4 . anhidrite.el 0 6 Anisian 0 1—1 1 t/s 0 05 0) 3 T3 rior in c ca Werfenian i pq m fi a0 Permotriasic Permian Zechstein •t-i 3 Alternanţă de marne. curgeri de >cd CJ Triasic ii Mediu Infe- a X lavă. Cartojani). dolomuc X Ladinian argile. Vlaşin. calcare. Oporelu. Argile bru-ne-ciocolatii cu intercalaţii de gresii. Brădeşti.

Călugăreni. argile brune-cenuşii. Calcare organogene. Spineni.şi anhidrite (Ciureşti).Tabelul 21 (continuare) 1 2 3 4 5 Intercalaţii de conglomerate comparabile cu cele de tip Veru-cano. Mitro-f»n\ inferi Alternanţă de marno-argile bituminoase cu gresii fine negricioase. La Cetate peste calcarele di>rt brun-roşcate şi cenuşii-gălbui (300 m grosime). calcare vinete si marnoargile în alternanţă cu calcare vinete şi marnă roşie. Cobadin). Brădeşti. calcare silicifiate (Călăraşi). Peris). Izvoru. în sud predomină argile şi cărbuni (Argetoaia. calcare criptocristaline. Negru Vodă). Cartojani. Videle. Semează conria roşie inferioaglomerate . Calcarinite brunegălbui cu intercalaţii de calcare fin granulare. La partea superioară intercalaţii de cărbuni. Petresti. Carbonifer i Visean Inferior (Dinanţian) Tournaisian 221 . Dolomite . elemente de cuarţite. Stephanianul nu a fost încă dovedit. Balş. argile şi marne compacte brun-cărămizii cu in tercalaţii de anhidrit (Cernavo- cs o Permotriasîc Permian Zechstein O ti a ti 0) nanţiene urdă. Stephanian Superior Mediu Westfalian Namurian Marne şi argile cu intercalaţii subţiri de gresii şi calcare. uneori pseudoolitice. brun-negricioase (Cetate. (Comana. Erupţii porfirice (Bi-beşti. Făureşti. dolomite. Optaşi. Corbii Mari). Rîcari. calcarinite. Vlaşin. Peretu. ră lipseşte în zonegricioase cu na Ciochina. cărbuni şi calcare negre (Călăreţi). Răcari.

Dolomite (Dîrvari. gresii cuarţitice. (Cetate. Berteşti. Mangalia). Argilite negricioase (Ianca. Scheiu. Dioşti. Balş. Priseaca. Bordei Verde. Bordei Verde. gipsuri. Iancu Jia-nu. Mangalia). Calcare or-ganogene. cuarţite negre (Strehaia. Cambrian Necunoscut Necunoscut Fundament Şisturi cristaline cu intruziuni magnetice de tip granitic şi gabroic (Leu. gresii cuarţitice brunroşcate. cuarţite negre (Ianca. Mangalia). Şisturi verzi (Ianca. Şisturi argiloase negricioase cu intercalaţii de gresii cu diaclaze de calcit cu pirizitări (Ianca. Optaşi). uneori roşcate. Ordovician Argilite cu intercalaţii de gresii silicioase. Negreni. argile şi gresii. Prezenţa fammenianului încă nu a fost dovedită Mediu Inferior Coblentian Gedinian Argilite negricioase. Mogoşeşti). Medgidia). 222 .Tabelul 27 (continuare) 1 2 3 4 5 Devonian Fammenian Frasnian Givetian Eifelian Superior Dolomite bituminoase cu piriti-zări. Leu. Intercalaţii de anhi-drit. gipsuri şi intercalaţii subţiri de argile brun închise şi gresii (Amara. Optaşi. Gresii silicioase cenuşii cu intercalaţii de şisturi argiloase. cu intercalaţii de anhidrit. Balş. Oprişeneşti. Calcare. Ciureşti). Oporelu. Silurian Superior Mediu Inferior Gresii dure şi argilite negre sau cenuşii (Strehaia. Capul Dealului. Iancu Jianu). Piua Pietrei. CiureştiSud). Mitro-fan. Argilite cu intercalaţii de gresii silicioase. Cobadin). Bordei Verde. Comana. Bordei Verde. în parte dolomitizate. microgresii sau conglomerate.

33 — Tătăreşti.9 — pasărea: 70 — Cozieni. 101 — Boldu. 43 — Cosmeşti. 87 — Nicoleşti. 2 — Vîrteju—Stoeniţa. 7 — Făureşti. 105 — Mamu. 15 — Negreni. — Bălăria. 29 — Dumbrava-Nord. 73 — Căţelu. 100 — Roşioru. 89 — Padina: 90 — JugureanuGrigorescu-Cireşu. 14 — spineni. 55 — Corbii-Mari— Petreşti. 40 — Hîrleşti. 36 — Broşteni. 13 — Constantineşti. 94 — Stancuţa. 12 — Oporelu. 92 — Victoria. 91 — Filiu. 86 — Colelia-Sud. 20 — Calin-deru. 18 — Birla Căldâraru.Fig. 98 — Oprişeneşti. 82 — Gîrbovi. 24 — Gliganu. 67 — Periş. 26 — Recea. 42 — Talpa. 37 — Glogogoveanu. 27 — Vultureanca. 10 — Strejeşti: 11 — Deleni. (t>) . 84 — Brăgareasa: 85 — Co-lelia-Nord. 95 — Scheiu: 95 — Bordei-Vcrde-Lişoteanca: 97 — Plopu. 83 — Lipăneşti. 19 — Ciureşti-Sud—Tufeni. 28 — Drăghineasa. 32 — Popeşti—Palanga. 56 — Sud-Corbii-Mari. 72 — Postăvari. 21 — Rîca. 30 — Dumbrăveni. . 46 — Videle ( a ) . 53 — Corni. 74 — Ileana. 64 — Copâceni: 65 — Popeşti: 66 — Berceni. 39 — Şopîrlcşti—Bacea. 25 — Humele. 79 — Orezu. 57 — Stoeneşti—Căscioarele. (b) — Malu Mare (c). 102 — Ghergheasa: 103 — Balta-Albă. 17 — Ciureşti-Nord. 5 — Sfîrcea. 63 — Novaci Dumitrana. 3 — Melineşti. 93 — Berteşti. 35 — Glavacioc. 6 — Pitula'i. 88 — Amara. 9 — Siminic. 38 — Preajba. 75 — Tîrgu-Fierbinţi: 76 — Urdcenl. 62 — Gorneni. 41 — Brătâşani. 49 — Croitori. 44 — Blejeşti. 51 — Titu. 4 — Brădeşti. 31 — Ştefan cel Mare—Izvoru. 184. 59 — Grădinari: 60 — Buturugeni: 61 — Brftgadiru. 22 — Siliştea—Gumcşti: 23 — Ciolăneşti. 34 — Şclaru. 52 — Serdanu. 80 — Bărăitaru. 48 — Mîrşa. 54 — Bilciureşti. 68 — MoaraVlăsia: 6. 77 — Manasia. 47 — Cartojani. 45 — Coşoaia. 71 — Bălăceanca. 50 — Brîncoveanu. 5 — Iancu Jianu. 5 8 — Bolintin Deal. 81 — Sinaia. 78 — Malu. 99 — Bobocu. Structurile petro-gazeifere din Platforma Moesică: 1 — Bibeşti—Bulbuceni. (a) — Gnerceşti. 104 — Mitrofan. 106 — Vişina. 16 — Cieşti.

toate intercalaţiile de roci pelitice impermeabile. în devonianul superior. De asemenea. de ele fiind legate multe structuri. în ordovician. Tipuri de zăcăminte. Negreni—Brîncoveanu—Serdanu—Periş. Rocile rezervor sînt date în tabelul 28. Dintre aceste falii se menţionează cele de pe direcţiile: — Brădeşti. sarmaţian. dintre care se dau numai cîteva exemple: — zăcăminte stratiforme boltite: ponţian — structurile Ghergheasa Boldu. permian. ponţian şi dacian din structurile unde s-au descoperit zăcăminte de hidrocarburi. argile şi marne. — Ciureşti Sud-Ciolăneşti—Bragadiru—Cozieni. au fost executate foraje şi în anul 1956 s-a descoperit primul zăcămînt de petrol din platformă. — Ciureşti Nord-Căldăraru. întîlnite la diferite nivele în succesiunea depozitelor sedimentare şi au format.tare şi sînt. — Copăceni—Postăvari. reprezentate prin argilite. în general. sînt numeroase falii de direcţie est-vest. în afară de zăcăminte combinate. 18. în general. — Bobocii—Boldu. falia Tîrgu Fierbinţi—Belciugatele) sau de direcţie nord vest-sud — est (Peceneaga— Camena. sînt întîlnite toate celelalte tipuri de zăcăminte. triasic mediu). sînt considerate ca roci protectoare şi intercalaţiile de anhidrit (devonian superior. în special a celor seismice. argilitele negre sau cenuşii. pentru ca numărul structurilor descoperite pînă în prezent să depăşească 100 (fig. 184). pe structura Ciureşti. în urma lucrărilor de prospecţiuni geofozice. intercalaţiunile de dolomite din anisian. de-a lungul căreia depozitele miocene inferioare sau chiar cele paleogene ale Depresiunii Pericarpatice încalecă peste depozitele sarmaţianului inferior sau ale tortonianului Platformei Moesice. — Roşiorii—Ghergheasa—Balta Albă. CONDIŢIILE DE FORMARE A ZĂCĂMINTELOR DE HIDROCARBURI Rocile-mamă. Roşioru. Rolul de roci protectoare îl au. ecrane în procesul de migraţie a hidrocarburilor. ca şi intercalaţiile de do-lomite şi argile din ladinian sînt de asemenea considerate ca roci-mamă de hidrocarburi. Şisturile cu Posidonia din jurasic şi intercalaţiile de argile. în afară de falia pericarpatică. meoţian. Capidava—Ovidiu). de direcţia est-vest şi de-a lungul lor platforma se scufundă în trepte pe direcţia sud-nord. în general. — Ileana—Colelia—Nicoleşti. dolomitele bituminoase cu piritizări. De asemenea. 224 . silurian şi devonian inferior sînt considerate ca roci generatoare. — Ciolăneşti Sud-Videle—Bălăria. în triasicul mediu (muschel-kalk). falia Oltului.1. — Bărăitaru—Sinaia. Roci-protectoare. calcare argiloase şi calcarele dolomitice din cretacic au aceeaşi calitate ca de altfel şi intercalaţiile de pelite din tortonian. — Fierbinţi—Urziceni—Jugureanu. mai sînt falii de direcţie nord-sud (falia Pleniţa.

Oporelu. Drăghineasa) Calcare microcristaline fisurate (Ştefan cel Mare. nisipuri (Făureşti) Gresii silicioase (Iancu Jianu. Videle-Bâlăria) Calcare oolitice (Talpa) Calcare grezoase (Talpa) Calcare cretoase (Videle-Bălăria) Calcare microcristaline fisurate şi vacuolare (Corbii MariPetreşti) Calcare pseudoolitice (Brăgăreasa) Calcarenite (Urziceni. Constantineşti). dolomite (Ciureşti-Nord). Glavacioc. Brădeşti.Tabelul 28 Roci rezervor (exemple) Devonian Calcare fisurate şi poroase (Bibeşti-Bulbuceni) Permo-triasic inferior Brecci. Negreni. Simnic-Gherceşti. Ciureşti-Nord. Periş. Constantineşti) Dolomite (Melineşti. gresii (Bibeşti-Bulbuceni) Triasic inferior Triasic mediu Gresii silicioase (Oporelu. (Ciureşti-Sud) Gresii. Lipăneşti) Gresii glauconitice (Corbii Mari-Petreşti) Malm-Neocomian Neocomian Cretacic inferior Apţian Albian Calcare (Colelia-Nord) Calcare fisurate (Vultureanca. Spineni. dolomite (Ciureşti-Nord) Calcare fisurate (Ciureşti-Sud. Croitori) Calcare grezoase (Ciolănesti. Brăgăreasa. Oprişeneşti) Calcare microcristaline (Talpa. Vultureanca. Serdanu) Calcare şi macrocalcare fisurate (Humele) Calcare fisurate (Dumbrava-Nord. Şopîrleşti-Bacea. Mitrofan) Calcare. do-lomite microgranulare. gresii dolomitice (Cieşti) Triasic superior Liasic-Dogger Dogger Calcare. Oporelu. Brîncoveanu) Calcare pseudoolitice (Glavacioc) 15 — Geologia zăcămintelor de hidrocarburi 225 . Lipăneşti. Constantineşti. Ciureşti-Sud. Ştefan cel Mare. Blejeşti) Calcare cretoase (Blejeşti) Calcare microcristaline fisurate şi vacuolare (Serdanu) Gresii glauconitice (Blejeşti. conglomerate. Glogoveanu. Dumbrava-Nord. Drăghineasa.

Talpa. 226 . Marne grezoase (Grădinari) Calcare cretoase (Jugureanu. Ştefan cel Mare. Blejeşti. Nisipuri (Blejeşti. Broş-teni. Gîrbovi. Colelia-Nord) Nisipuri (Ştefan cel Mare. Ponţian Nisipuri (Simnic-Gherceşti. Preajba. Corni. Sinaia. Hîrleşti) Gresii glauconitice (Glogoveanu. Padina. Cartojani. Videle-Bălăria. Grădinari. Filiu) Calcare microcristaline (Bordei-Verde. Vultureanca. Oprişeneşti). Hîrleşti) Gresii silicioase (Ştefan cel Mare) Gresii calcaroase (Ştefan cel Mare. Căţelu.şu) Calcare grezoase (Brăgăreasa. Cartojani. Calcare grezoase (Talpa. Corbii Mari-Petreşti. gresii (Colelia-Sud) Gresii calcaroase (Iancu Jianu. Postăvari. Şopîrleşti-Bacea. Drăghineasa. Perişoru. Ghergheasa) Marne nisipoase (Roşiori. Lişcoteanca) Nisipuri (Bibeşti-Bulbuceni. Ştefan cel Mare. JugureanuGrigorescu-Cireşu) Tortonian Sarmaţian Calcare. Jugureanu-Grigorescu-Cireşu) Senonian Calcare cretoase (Ciureşti-Nord. Brăgăreasa. Ghergheasa) Marne grezoase (Roşioru) Dacian Nisipuri (Moara Vlăsia). Bilciureşti. Colelia Nord) Nisipuri glauconitice (Glogoveanu. Cartojani. Gresii oolitice (Oprişeneşti). Deleni. Urziceni. Iancu Jianu. Padina. Bragadiru. Lişcoteanca) Meoţian Gresii şi nisipuri (Simnic-Gherceşti. Grădinari. Glavacioc. Dumbrava-Nord. Bobocu. Padina. Blejeşti. Străjeşti. Nisipuri marnoase (Bibeşti-Bulbuceni). Padina). Şopîrleşti-Bacea. Talpa. Urziceni) Nisipuri marnoase (Bordei-Verde.Tabelul 28 (continuare) Albron Gresii marnoase (Ciolăneşti. Căţelu. Boldu. Oprişeneşti). Cosoaia. Jugureanu-Grigorescu-Ci re. JugureanuGrigorescu-Cireşu) Gresii calcaroase (Brăgăreasa. NovaciDumitrana. Bragadiru. Şopîrleşti-Bacea. Jugureanu-Grigorescu-Cireşu. Bordei-Verde. Lişcoteanca). Videle-Bălăria. Roşioru. StoenestiCăscioarele.

. discordant. Zăcămintele de hidrocarburi sînt cantonate în triasic mediu (gaze. Boldu. tortonianul. petrol). altele pînă la limita meoţian-ponţian. în culise.— zăcăminte stratiforme ecranate tectonic: sarmaţian — structurile Petreşti. Sînt cazuri cînd două zăcăminte suprapuse de-a lungul unei discordanţe stratigrafice formează un zăcămînt comun ca. I. Dumitrana. Sînt şi structuri care în stadiul actual al lucrărilor de explorare sînt în afara zonelor menţionate mai jos. Pe aceste cute anticlinale. Car-tojani. de exemplu. 188) Drăghimsa (fig. Structura Iancu Jianu (fig. Boldu. în albian. Discordant în această structură peste devonian urmează permo-triasicul şi. Zona structurală Brădeşti Melineşti—Făureşti cu ramificaţie pe di recţia structurilor Iancu-Jianu—Deleni. 18. în afară de zăcămintele de petrol din devonian.masive: devonian — structura Bibeşti. care s-ar continua spre Gliganu şi are o ramificaţie din care fac parte structurile Vultureanca (fig. unele eşalonate de-a lungul unor accidente tectonice şi de care sînt legate zone de acumulare." 221 . puse în evidenţă. Structura Bibeşti — Bulbuceni (fig. în cele ce urmează. Structura Brădeşti (fig. — zăcăminte. Stoeneşti — Căscioarele. în general lineare. doggerul şi triasicul pe structura Oporelu. în continuare. albian — structurile Dumbrava-Sud. ponţian — structurile Ghergheasa. 189) şi Vişineşti — Croitori (fig. Cieşti. Siliştea-Nord — Ciolăneşti. 186) este legată de o paleovale (paleojiul). în cadrul celor mai multe zone se face o succintă caracterizare a unor structuri dar vor fi caracterizate şi unele structuri care în prezent nu fac parte încă dintr-o zonă de acumulare bine definită. — zăcăminte stratiforme ecranate litologic: sarmaţian — structurile Videle. dintre care unele pare să prezinte ramificaţii. 185) cunoscută în unele lucrări şi sub numele de structura Bibeşti — Turburea sau Bibeşti — Turburea — Bulbuceni este situată la contactul dintre Platforma Moesică şi Depresiunea Getică. II. în sarmaţian şi meoţian (gaze). triasic — structurile Brădeşti. la Croitori. petrol). 190). în continuare sarmaţianul şi pliocenul în succesiune normală. unele pînă la partea superioară a al-bianului. mediu şi superior. în albian şi în sarmaţian la Vultureanca şi Drâghineasa şi de petrol. unele din zonele enumerate (I—XIV) pot fi discutabile. La sud-est de prima zonă structurală se poate considera zona Opo relu—Constantineşti—Cieşti. foarte slab înclinate şi faliate. 187) este o cută anticlinală foarte compartimentată de falii.2. ALINIAMENTE STRUCTURALE (ZONE DE ACUMULARE) în Platforma Moesică se pot considera o serie de zone structurale. De asemenea. Corbii Mari — Poiana. permotriasic din depozitele de platformă sînt şi zăcăminte în sarmaţianul şi meoţianul din depresiune. de asemenea. meoţian Bordei Verde — Oprişeneşti. devonianul şi triasicul pe structura Bibeşti. în dogger (gaze. Baciu. condesat. — zăcăminte delimitate litologic: ponţian — structurile Ghergheasa. cu zăcăminte în triasicul inferior. Glavacioc. sînt zăcăminte de petrol în malm-neocomian. de direcţie est-vest.

200-. .400600- - 800 -1000-1200- 0/n41400-1600-1800-2000-2200-2 400-2600- 228 Fig. 185. Secţiune geologică prin structura Brădeşti. . 186. Fig. . 187.Fig. Secţiune geologică prin structura Iancu Jianu. Secţiune geologică prin structura Bibeşti-Bulbuceni.

189. 188. Secţiune geologică prin structura Drăghineasa. Fig. Secţiune geologică prin structura Vultureanca.Fig. 229 .

cu zăcăminte de petrol în cretacic inferior. 194) este o cută anticlinală compartimentată de falii longitudinale şi transversale. albian şi sarmaţian. 192) şi Malu Mare (fig. Cîrcea (fig. zonă din care fac parte structurile: Sfîrcea — Pitulaţi — Simnic — Cîrcea — Malu Mare — Gher-ceşti — Slatina — Negreni — Recea — Dumbrava — Broşteni — Brîn-coveanu — Serdanu — spre Periş.O 500m i-------------1 Fig. 193) se prezintă sub forma unor slabe boltiri faliate şi se pare să lipsa unor depozite ale cretacicului superior s-ar datora unei paleovai. Structurile Simnic (fig. III. Secţiune geologică prin structura Croitori. 190. Secţiune geologică prin structura Simnic. Structura Dumbrava (fig. O altă zonă structurală s-ar întinde de la vest de Brădeşti şi s-ar continua pînă la falia Fierbinţi-Belciugatele. 191). Fig. 191. Zăcămintele de hidrocarburi sînt cantonate în dogger (petrol) şi în ponţian (gaze). 230 .

Secţiune geologică prin structura Malu Mare. Fig. Secţiune geologică prin structura Cîrcea. Secţiune geologică prin structura Dumbrava-Sud. 231 .Fig. 192. 194. 193. Fig.

Zona Petreşti—Corbii Mari—Poiana cu ramificaţie spre sud Corbii Mari—Stoeneşti—Căscioarele—Bolintin Deal. în prima structură şi tot de petrol. IV. Secţiune geologică prin structura Brîncoveanu. r Fig. slab înclinat. în ansamblu. în a doua. în apţian. cît şi la Corbii Mari şi Poiana. cu zăcăminte de petrol în albian. 195) şi Serdanu (196) sînt două cute anti-clinale slab înclinate. Fig. cunoscute sub numele de la vest la est: Petreşti. Structura Petreşti — Corbii Mari — Poiana (fig. 232 . Structurile Brîncoveanu (fig. Sînt zăcăminte de petrol în cretacicul inferior şi de petrol şi gaze în sarmaţian. Secţiune geologică prin structura Serdanu. 198) este formată din trei cute anticlinale. atît la Petreşti. slab schiţate. Structura Periş (fig. structura se prezintă la nivelul pliocenului ca un monoclin faliat. cu zăcăminte de petrol în cretacicul inferior şi de gaze în sarmaţian şi meoţian. 197) este un monoclin faliat. 195.F Cr. Corbii Mari şi Poiana. 196.inf.

233 . 197.Fig. Secţiune geologică prin structura Periş. Secţiune geologică prin structurile Petreşti-Corbii Mari-Poiana. 198. Fig.

Structura Siliştea-Nord — Ciolăneşti (fig. în sud. este un monoclin faliat cu zăcăminte de petrol în sarmaţian. 199). Secţiune geologică prin structura Stoeneşti-Căscioarele. cu zăcăminte de petrol în neocomian. albian şi sarmaţian. 203) este legată de un monoclin faliat cu zăcăminte de petrol în sarmaţian şi de gaze în meoţian. 204) este o cută anticlinală cu două mari sectoare. 200) este un monoclin faliat cu două mari blocuri tectonice. V. VII. Zona de pe direcţia Ciureşti Nord—Bîrla—Căldăraru—Rîca—Po peşti — Falanga—Tătăreşti—Negreni—Preajba—Cartojani—Mîrşa — Gră dinari. 234 . Zona Strîmbeni—Ştefan cel Mare—Izvoru—Selaru cu ramificaţii spre Glogoveanu (în nord) şi Glavacioc. Structura Glavacioc (fig. Structura Ciureşti-Nord (fig. în malm-neocomian şi în sarmaţian şi de gaze în cretacicul inferior şi senonian. Structura Cartojani (fig.Fig. Zona Bacea—Ciureşti Sud—Surdulcşti—Siliştea—Gumcşti—Ciolăneşti—Preajba-Sud—Baciu—Buturugenî—Bragadiru—Cozieni. 199. unul nordic (Ştefan cel Mare) şi unul sudic (Izvoru). VI. 201) este un monoclin slab înclinat. Zăcămintele de petrol sînt cantonate în gresiile şi calcarele albianului. Structura Ştefan cel Mare — Izvoru (fig. compartimentat de falii longitudinale şi transversale într-o serie de blocuri tectonice. Structura Stoeneşti — Căscioarele (fig. unul nordic (Siliştea-Nord) cu zăcăminte de petrol in albian şi unul sudic (Ciolăneşti). cu zăcămintt de petrol în albian şi de gaze în sarmaţian şi meoţian. 202) este o cută anticlinală faliată cu zăcăminte de petrol în triasicul superior.

.Fig. Secţiune geologică prin structura Ştefan cel Mare -Izvora. 200.

. Secţiune geologică prin structura Glavacioc.Fig. 201.

Fig. 202. Secţiune geologică prir structura Ciuresti-Nord. 236 .

203.Fig. Secţiun e geologi că prin structur a Cartoja ni-Est .

Secţiune geologică prin structura Preajba. .237 Fig. Fig. Secţiune geologică prin structura Siliştea Nord-Ciolăneşti. 204. 205.

207) este tot un monoclin foarte puţin înclinat. cu zăcăminte de petrol în sarmaţian — bazai. 208) este un monoclin faliat. Secţiune geologică prin structura Baciu. 209) este un monoclin faliat. IX. faliat. Secţiune geologică prin . Zona Ciolăneşti Sud—Hîrleşti—Brătăşani—Talpa—Cosmeşti— Blejeşti—Coşoaia—Videle—Bălăria—Gorneni—Novaci—Dumitrana — Ji lava. pînă la 30 m. Structura Blejeşti (fig. iar la Negreni —Preajba. la Prejba-Nord-Centru sînt zăcăminte de petrol în senonian şi sar-maţian. în sus pe structură. Structura Videle (fig. Zona Copâceni—Berceni—Postăvari. cu zăcăminte de petrol în neocomian şi sarmaţian şi de gaze în meoţian. Pe structura Preajba-Sud sînt zăcăminte de petrol în sarmaţian. 206) este un monoclin compartimentat cu zăcăminte de petrol în sarmaţian. puţin înclinat. Structura Baciu (fig.Fig. zăcăminte de gaze în albian. cu zăcăminte de petrol în cretacicul inferior şi sarmaţian şi cu zăcăminte de gaze în meoţian. Structura Preajba-Sud (fig. puţin înclinat. 206. jos pe structură. Structura Dumitrana (fig. 205) este legată de o paleovale falială (pa-leoargeşul). 238 Fig. care are grosimi ce variază de la 5 m. VIII. 207.

Fig. 208. 209.Fig. Secţiune geologică prin structura Urziceni. . Secţiune geologică prin structura Videle. 211. Secţiune geologică prin structura Dumitrana. Secţiune geologică prin structura Bărăitaru. Fig. 210. Fig.

Secţiune geologică prii struc tura Padina. 212. 240 .Fig.

. 213. Secţiune geologică prin structura Jugureanu.Fig.

Fig. Secţiune geologică prin structura Oprişeneşti. 215. Fig. . Secţiune geologică prin structura Ghergeasa. 214.

Secţiune geologică prin structura Bordei Verde.Fig. 216. 16 — Geologia zăcămintelor de hidrocarburi .

241 .

dezvoltat în facies nisipos. Bărăitaru şi se folosesc fluide de foraj. Pentru continuarea forajului se închide meoţianul prin tubare. Zona Bobocu—Boldu.Structura Bărăitaru (fig. 210) este legată de un monoclin cu zăcăminte de gaze în sarmaţian şi meoţian. DIFICULTĂŢI IN FORAJ Ponţianul din partea nord-estică a Platformei Moesice. Structura Bordei Verde (fig. se traversează cu fluide de foraj cu filtrate reduse dar cu densităţi mari deoarece gradientul de presiune normal este depăşit. Zona Ileana—Malu—Colelia—Nicoleşti. Dintre acestea se menţionează structurile Oprişeneşti şi Bordei Verde. Structura Ghergheasa (fig. 215) este un monoclin faliat cu zăcăminte de petrol în cretacicul inferior. 213) este un monoclin faliat cu zăcăminte de petrol şi gaze în albian. Urziceni. XI. 211) se prezintă sub forma unui monoclin faliat cu zăcăminte de petrol în cretacicul inferior şi sarmaţian şi de gaze în meoţian. tratate. prezintă dificultăţi prin reducerea greutăţii specifice a fluidului de foraj. Zona Roşioru—Ghergheasa—Balta Albă. 216) este o cută anticlinală foarte compartimentată. 214) este un brachianticlinal cu zăcăminte de gaze cantonate în cinci complexe din ponţian. Structura Jugureanu (fig. sarmaţian şi meoţian (gaze). între faliile Peceneaga—Camena şi Capidava—Ovidiu au fost puse în evidenţă o serie de structuri. în meoţian au loc gazeificări ale fluidelor de foraj pe unele structuri. ca: Periş. Zona Fierbinţi—Urziceni—Gîrbovi—Brăgăreasa—Padina—Jugureanu—Filiu. 18. Structura Padina (fig. Structura Urziceni (fig. XII. Sinaia.300—1. XIV. faliată în zona axială şi care are forma de monoclin în pliocen. Brăgăreasa. grezos242 .3. Zăcămintele de hidrocarburi sînt cantonate în albian şi seno-nian (petrol) şi în tortonian. Gîrbovi. XIII. 212) este legată de o cută slab exprimată la nivelul sarmaţianului. sarmaţian şi meoţian şi de gaze în meoţian. Tot în meoţian se semnalează şi pierderi de circulaţie cum este cazul structurii Bălăria la adîncimea de 400—500 m. în facies marnos-nisipos. cu zăcăminte de petrol şi gaze în meoţian şi care prezintă o accentuată variaţie de litofacies. cu densităţi de 1. de petrol în senonian şi sarmaţian şi de gaze în meoţian. Sarmaţianul. iar în facies nisipos. Structura Oprişeneşti (fig. cu acumulări de gaze.400 kg/dm3.

4. la punerea în producţie. ceea ce impune consolidări. se impune aplicarea de tratamente. După traversarea sarmaţianului. în cretacicul superior (senonian). 16» . se întâlnesc ţineri de gaură în jurul adîncimilor de 1 000—1 100 m şi în acest caz se tratează fluidul de foraj şi se corectează gaura pe intervalul respectiv. în faciesul calcaros. cu circulaţie pierdută. în sarmaţianul bazai de pe structura Talpa au loc pierderi de circulaţie şi se forează. Pe structura Oporelu au loc pierderi lente de fluid de foraj în se-nonian. POSIBILITĂŢI DE NOI ZĂCĂMINTE Zonele de prim interes sînt Vîrteju — Stoeniţa. 18. ar prezenta interes zona Berteşti — Stăncuţa prin formaţiunile geologice dovedite productive. apar dificultăţi din cauza inundărilor premature. în albian. pe structurile Corbii-Mari şi altele. în acest caz. Bibeşti — Bulbuceni. sînt posibile viituri de nisip cu ape sărate cu caracter eruptiv. rocile colectoare au caracter nisipos-glauconitic. pe structura Brăgăreasa. 18. Zăcămîntul de petrol descoperit în anul 1979 în platforma continentală românească a Mării Negre îndreptăţeşte continuarea lucrărilor de explorare. acidizări şi tratamente. grezoscalcaros. impunîndu-se deseori izolări în baza perfora-turilor. în cretacic. spălări. prezintă un gradient mare de presiune şi aceasta impune folosirea unor fluide de foraj cu densităţi mari.5. compact sau fisurat şi se întîlnesc dificultăţi în exploatare datorită viiturilor de nisip sau compactităţii colectoarelor. în cretacicul inferior. De asemenea. au loc pierderi de circulaţie şi se forează cu circulaţie pierdută pînă la adîncimea finală. Pe unele structuri.calcaros. pe unele structuri se tubează o coloană intermediară. în alte zone investigaţiile vor fi făcute în vederea cunoaşterii în continuare a capacităţii depozitelor paleozoice şi mezozoice ca şi a posibilităţilor sarmaţianului şi meoţianului. pe structura Hîrleşti. în ponţian. avînd în vedere caracterul calcaros al colectorului. DIFICULTĂŢI ÎN EXPLOATARE In poţianul productiv din cauza zonelor de marnizare se aplică tratamente sau se execută reperforări în vederea deblocării stratelor. în cazul colectoarelor calcaroase fisurate. în tabelul 29 se dau structurile şi formaţiunile geologice productive din Platformă Moesică.