Universitatea de Arte George Enescu Iaşi Facultatea de Arte Plastice, Decorative şi Design Iaşi Specializarea: Conservare-Restaurare Direcţia

de studiu: Restaurare Pictură Murală

STUDIU DE CAZ – MECANISMELE DEGRADĂRII

CASTELUL PELEŞ

Student: Ţâbârnea Radu, An I, Master, sem I 2011-2012

Cuprins

I. Scurt istoric .................................................................................................................................. 3 II. Arhitectura – datare, descrierea ansamblului............................................................................ 5 III. Cauzele degradărilor ................................................................................................................. 6 IV. Bibliografie ............................................................................................................................... 8

2

I. Scurt istoric
Castelul Peleș este situat în Sinaia, pe Valea Prahovei, (la 44 km de Brașov și la 122 km de București), pe drumul european E60 (DN1). Pe calea ferată există numeroase trenuri care pleacă din Ploiești sau Brașov cu destinația Sinaia.

Castelul Peleș este unul dintre cele mai importante edificii de tip istoric din România, având caracter de unicat și este, prin valoarea sa istorică și artistică, unul din cele mai importante monumente de acest fel din Europa celei de a doua jumătăți a secolului al XIX-lea. Castelul Peleş a fost construit între anii 1873 - 1883 (etajul I) şi între 1896 şi 1914 ( etajul II), de Carol I de Hohenzolleren - primul rege al României (1866 - 1914), în stilul Renaşterii germane, după planurile arhitectului vienez Wilhelm von Doderer şi ale celui german Johann Schultz din Lemberg (Lovov), cu transformări şi adăugiri gotice efectuate de arhitectul ceh Karel Liman în anii 1896 - 1914, este compus din 160 de camere şi are un turn central de 66 de m înălţime. Castelul a fost reşedinţa regală de vară (până în 1947), iar astăzi adăposteşte un muzeu cu colecţii de picturi, sculpturi, armuri, covoare, mobilă, tapiserii etc. În 1883 are loc inaugurarea oficială a Peleșului, pe care domnitorul l-a văzut ca pe un „sediu” al noii dinastii. Iar așezarea sa pe Valea Prahovei nu era întâmplătoare. Nu departe, la Predeal, era pe vremea aceea granița României cu Austro-Ungaria. Însă, în viitor, după unirea Transilvaniei cu Vechiul Regat, castelul se va găsi chiar în inima țării.
3

Peleșul va căpăta apoi o tot mai mare importanță, devenind reședința de vară a familiei regale române, care petrecea aici destul de multă vreme, de obicei din mai până în noiembrie. Aici s-au ținut importante întruniri politice, cum au fost Consiliile de Coroană din 1914 (când s-a hotărât neutralitatea României din primul război mondial, care tocmai începuse) și 1925. Castelul a găzduit multe personalități ale vremii, scriitori, muzicieni, dar și regi și regine. Cea mai importantă vizită a fost aceea a bătrânului împărat al Austro-Ungariei, Franz Joseph, în 1896. Acesta a făcut o mulțime de fotografii cu acel prilej, fiind impresionat de frumusețea și bogăția castelului. În 1906 se aștepta o nouă vizită a împăratului, cu ocazia sărbătoririi a 40 de ani de domnie a regelui Carol I. Cu acest prilej a fost amenajat la castel apartamentul imperial, însă vizita lui Franz Joseph nu a mai avut loc. Chiar după inaugurarea sa din 1883, Peleșul va mai suferi modificări, extinzându-se mereu. La forma actuală se ajunge abia în 1914 (anul morții regelui Carol I). Castelul are 160 de camere și mai multe intrări și scări interioare. Turnul central măsoară nu mai puțin de 66 de metri înălțime. Pe lângă Peleșul propriu-zis, în zonă au mai fost înălțate încă două construcții mai mici, Pelişorul și Foișorul. Peleșul are și o sală de teatru, cu o mică scenă și 60 de locuri, plus loja regală. Castelul avea dotări foarte moderne pentru epoca în care a fost construit. De exemplu, plafonul de sticlă al holului de onoare este mobil, putând fi acționat de un motor electric. Încă din 1883, castelul are încălzire centrală. Pe lângă castel au fost construite Pelişorul, Corpul de Gardă, Economatul, Casa de Vânătoare Foișor, Grajdurile, Uzina Electrică și Vila Șipot. Până la terminarea castelului (1883), Regele Carol I și Regina Elisabeta, au locuit la casa de vânătoare, terminată înaintea castelului. Datorită uzinei electrice proprii, Peleșul a fost primul castel electrificat din Europa. Peleșul a avut o importanță deosebită pentru istoria țării noastre. Aici s-a născut, în 1893, viitorul rege Carol al II-lea (1930 - 1940), primul rege al dinastiei născut pe pământ românesc și primul botezat în religia ortodoxă. În 1921, la Foișor, s-a născut fiul său, regele Mihai I. În 1921, are loc la Peleș, nunta principesei Ileana, una dintre surorile lui Carol al II-lea, la care participă o mulțime de personalități ale vremii, inclusiv Nicolae Iorga.

4

II. Arhitectura – datare, descrierea ansamblului
Edificiul a fost construit în intervalul 1879-1883. Decoraţia interioarelor era preponderent în stilul neorenaşterii germane. Alegerea stilului neorenaşterii germane a fost deopotrivă expresia gustului la modă în ani '70 ai secolului al XIX-lea în Germania. Acest stil îmbină, în opinia contemporanilor, confortul cu esteticul şi nu în ultimul rând, permitea inserarea ultimilor realizări din domeniul tehnicii. În anii 1890-1914, Castelul Peleş trece printr-o etapă de ample transformări datorate în special arhitectului Karel Liman, dar şi arhitectului francez Andre Lecomte du Nouy. Noul arhitect (Karel Liman), admirator al artei italiene, îmbină în plastica faţadelor stilurile neorenaşterii italiene şi neorenaşterii germane, iar în interior transformă Peleşul într-unul dintre cele mai remarcabile monumente de arhitectură istorică, prin combinarea a mai multor neostiluri. Prin amenajările de după 1900, la nivelul etajului al doilea a luat naştere unul dintre cele mai coerente ansambluri de Art Nouveau din România. În forma sa finală, clădirea se desfăşoară pe o suprafaţă de 3200 mp, beneficiind de 160 de camere şi peste 30 de băi. La înfrumuseţarea castelului au colaborat, alături de arhitecţi şi o serie de decoratori, cu precădere din Germania şi Imperiul AustroUngar, precum J.D. Heymann, August Bembe, J. Dollitschek, Martin Stohr, Bernhard Ludwig. Cel mai important decorator al reşedinţei regale, după anul 1900, este arhitectul austriac Bernhard Ludwig - fiul (1866-1939), care este autorul majorităţii ansamblurilor decorative păstrate astăzi la castelul Peleş. Este de remarcat faptul că arhitecţii din ambele perioade au reuşit să îmbine în decoraţia interioară diferite stiluri: renaşterea italiană târzie, barocul german şi austriac, stilul anilor 1900. Patrimoniul artistic al castelului este divizat în mai multe categorii: decoraţia din lemn, mobilierul, vitraliile, armele şi colecţia de artă plastică şi decorativă.

În ultimul deceniu al secolului al XIX-lea, familia regală a României a beneficiat de mijloace necesare pentru realizarea unor modificări de proporţii ale edificiului. Astfel, sunt concepute spaţiile de recepţie: Sala maură, Salonul florentin, Sala coloanelor, Sala armelor, Sala de concerte şi nu în ultimul rând, Holul de onoare - principalul spaţiu de primire al regelui Carol I. Sunt create de asemenea noi apartamente pentru oaspeţi. Terasele castelului, concepute iniţial în stilul renaşterii italiene târzii sunt ornamentate cu statui, vase, coloane, fântâni care concurează cu arhitectură peisagistică a ansamblului.

5

III. Cauzele degradărilor
Umiditatea cu toate cele patru forme ale sale, este, de cele mai multe ori, cauza principală a degradărilor apărute în timp la nivelul zidăriei, precum şi a decoraţiunilor existente pe acest suport. Umiditatea de capilaritate a afectat serios monumentul în zonele în care lipseşte un sistem de drenare. Umiditatea de condens afectează mai ales zonele care probabil sunt mai higroscopice şi reţin umiditatea ce deteriorează zonele respective şi se manifestă în interiorul castelului deoarece fluxul de turişti este ridicat. Creşterea valorilor de umiditate a zidurilor au dus la macerarea tencuielilor de la nivelul soclului precum şi la creşterea gradului de friabilitate a cărămizilor. Din acest punct de vedere, zona în care acest tip de degradare este mai activă se află situat în partea nordică a castelului. Macerările apărute datorită umidităţii sunt mai evidente la statuile amplasate liber. Poluarea atmosferică afectează monumentul cu toate că este amplasat într-o zonă plină de vegetaţie şi retrasă.

Fenomene de degradare apărute pe statui şi pe decoraţiunile de ştucatură de pe ansamblul monumentului

Apele meteorice au provocat, întregului ansamblu al monumentului, pe zonele mai expuse scursuri care se deosebesc printr-o tonalitate mai deschisă. Datorită lacunelor superficiale existente pe părţile superioare ale statuilor din piatră, se poate presupune şi existenţa averselor acide. Pe balustrade se pot remarca mici desprinderi şi exfolieri ale suprafeţelor. Un alt fenomen care ajută la degradarea monumentului este vântul, care
6

antrenează particulele de praf, sablând suprafeţele expuse. Vântul în combinaţie cu apele meteorice, pot duce la erodări pe arii extinse. Cele mai deteriorate sunt decoraţiunile şi statuile din piatră expuse în exteriorul clădirii. Valorile ridicate ale temperaturii şi umidităţii relative pe timpul verii cât şi valorile foarte scăzute în timpul iernii conduc la accentuarea efectelor cauzate de fenomenul îngheţ-dezgheţ. Datorită altitudinii, regimul precipitaţilor atmosferice se resimte pregnant. Zilele înnourate sunt mai numeroase iarna şi primăvara când sunt cele mai multe inversiuni termice. Atacul biologic se manifestă pe zone ferite, foarte restrânse.

Intervenţii de restaurare efectuate necorespunzător

Din cauza materialului de construcţie, cărămida, cu o rezistenţă mecanică mai mică, a greutăţii maselor superioare de zidărie, a dimensiunilor monumentului şi raportul de plin-gol, frecvenţa cutremurelor de pământ, vibraţiile datorate traficului auto şi tasările, au condus la apariţia unui sistem extins de fisuri profunde şi desprinderi. Intervenţiile anterioare

7

necorespunzătoare - prin utilizarea unor materiale de tipul cimentului care presupune o îndepărtare dificilă a acestora de pe suprafaţa de intervenţie.

BIBLIOGRAFIE

   

Dr.ing. Paul Popescu – Degradarea construcţiilor (ediţia a –II-a), Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti. 2010; Vornicu Nicoleta, Bibire Cristina – Biodeteriorarea operelor de artă, Editura Trinitas, Iaşi, 2002; Paolo si Laura Mora - Conservarea picturilor murale, Editura Meridiane, Bucureşti, 1986; Castelul Peleş ctitoria Regelui Carol I, în Monumentul - Tradiţie şi Viitor, ediţia a VIII, Iaşi, Ed. Fundaţiei Axis, 2007, p. 109-117; http://www.evz.ro/detalii/stiri/15-castele-fabuloase-peles-printre-ele-904990.html http://peles.ro/category/exploreaza/istoric-peles/ http://www.familiaregala.ro/ro/resedinte/prezentare-2/castelul-pelisor/ http://www.directio.ro/obiective-turistice/21-castelul-peles http://ro.wikipedia.org/wiki/Castelul_Pele%C8%99

8