Socializare- suport de curs 1.Definiţia asocializării; 2.Formele socializării; 3.Resocializare; 4.Cursul vieţii, 5.Teoriile dezvoltării copilului; 6.

Agenţii socializării; 1.Definiţia socializării În analiza proceselor de socializare se cuvine să plecăm de la aprecierea că individul nu este, prin simpla sa apariţie pe lume, membru al societăţii. Cu alte cuvinte socializarea îndeplineşte această funcţie socială ea definindu-se, după Giddens ca ,, procesul prin care un copil devine treptat conştient de sine, o persoană recunoscută, adaptată la cultura în care s-a născut”[1]. Această definiţie trebuie ajustată cu două observaţii. Mai întâi că acest proces nu este unul care se produce într-un singur sens, dinspre adult spre copil. Cu alte cuvinte, copilul nu este un receptacol pasiv care primeşte fără reacţie tot ceea ce lumea adultă îi oferă, chiar dacă este vorba de un proces de interiorizare a societăţii, ca bază în înţelegerea semenilor şi a realităţii în ansamblul ei. În al doilea rând, copilul ca coparticipant la acest proces influenţează la rândul său pe adult. Şi acesta din urmă trăieşte o nouă experienţă pe care o interpretează potrivit habitusurilor sale, pe care le integrează, adaptează, modifică, la noua sa situaţie. Cu alte cuvinte se produce un proces de identificare mutuală şi de recunoaştere reciprocă ca aparţinând aceluiaş univers. Ulterior părintele va învăţa rolul de bunic şi din această poziţie el va participa activ, în sensul unei relaţii biunivoce, la socializarea nepotului. De aceea se consideră că socializarea leagă diferite generaţii între ele (Giddens), prin transmiterea universului simbolic. Aşa cum se observă mai sus, socializarea cuprinde şi un element temporal. Altfel spus, universul simbolic ordonând şi istoria, conferind indivizilor această dimensiune istorică, le face de înţeles societatea, rolurile, instituţiile sociale. Noţiunea de ,,socializare” îi ajută atât pe structuralişti pentru a se putea apropia de universul micro şi pentru care structura defineşte acţiunea cât şi pe interacţionişti, care demonstrează astfel cum se construieşte realitatea socială plecând de la individ. Socializarea presupune exteriorizarea omului prin activitate. Prin activitate ordinea instituţională este acceptată şi legitimată. Socializarea reprezintă una din formele de legitimare a ordinii instituţionale. De aceea ,,legitimarea nu numai că îi spune individului de ce trebuie el să execute o anumită acţiune şi nu alta, dar îi spune şi de ce lucrurile sunt aşa cum sunt. Cu alte cuvinte, în legitimarea instituţiilor , ,,cunoaşterea” precede ,,valorile”[2]. Legitimarea salvează realitatea socială de la precaritatea ei imanentă, întemeiază realitatea lucrului. Socializarea poate fi reuşită, când se produce simetrie între lumea subiectivă şi cea obiectivă definită prin procesele de identificare. Socializările totale au fost caracteristice societăţilor primitive, cu o slabă diviziune a muncii şi cun stoc de cunoştinţe accessabil de către fiecare individ. În aceste societăţi ,,oricine este ceea ce se presupune că este”(Berger-Luckmann). Cu alte cuvinte, nu avem de-a face cu problema identităţii. Socializările nereuşite se manifestă sub forma dezacordurilor între lumea interioară şi cea exterioară. Această tensiune este cu atât mai mare cu cât individul nu are şanse de apărare în raport cu identitatea stigmatizantă care I s-a atribuit. În imposibilitate de a modifica această definiţie, el va încerca să-şi creeze o lume a contradefiniţiei, în care să se simtă ,,acasă”. Societate se vede atunci nu ca o unitate ci o sumă de relaţii între diferite sublumi. 2.Formele socializării; În procesul de socializare copilul intră în relaţie cu ,,alţii semnificativi” (Mead), ca fiinţe ,,obiective”, dar şi cu definiţiile pe care aceştia le dau realităţii. Asumarea lumii înseamnă şi

anume că prin ea societatea ... specific socializării primare.ceilalţi semnificativ”. Aici. agenţii socializării definesc etapele socializării.. Astfel copilul dobândeşte încredere. ci doar cu una comunicaţională. în esenţă. În societate se stabilesc proceduri pentru salvarea structurilor de verosimilitate care sunt.face să apară ca necesitate ceea ce de fapt nu este decât un mănunchi de întâmplări şi.. aşa cum arată Berger şi Luckmann. pe care o denumim . autenticitatea sa este întreagă După Berger şi Luckmann socializarea secundară se defineşte instituţional. Dar socializarea primară mai are un rol.. Această fază a socializării. copilul devine capabil să se identifice pe sine însuşi. şi nu al valorilor. Resocializarea Resocializarea poate fi considerată ca o ruptură în raport cu valorile şi modurile de comportare acceptate anterior urmate de însuşirea unora total opuse. care o pot confirma. Atunci când între trecut şi prezent apar discrepanţe putem vorbi de socializări nereuşite. în comparaţie cu lumea totală a socializării primare.n) întrun eveniment semnificativ”[4].ascundere” diferit de cel al . socializarea primară are un impact mult mai profund decât celelalte forme de socializare. ea nu poate fi total . mijloacele de comunicare sau grupurile de apartenenţă. cum spun Berger şi Luckmann prin structuri de verosimilitate. Este posibil să asistăm la manipulări reciproce.alţi semnificativi”. Structurile de verosimilitate sunt ameninţate de situaţii de criză precum moartea. separat de sinele întreg. susţin Berger şi Luckmann. a căpăta o identitate înseamnă . care se definesc. în lumea care-l înconjoară şi în propria sa persoană. Odată cu socializarea secundară asistăm la declinul familiei. Destructurarea lumii interioare produsă prin socializarea primară este mult mai dificilă decât destructurările celorlalte forme de socializare. Odată cu creşterea sa. Instituţiile participă la acest joc social susţin. a-ţi fi stabilit un anume loc în lume”.primară” se caracterizează prin implicare emoţională şi prin identificare.. Identificarea pe care agenţii socializării secundare o solicită se poate obţine cu tehnici speciale orientate spre sfera afectivă a personalităţii. fac trimitere la o parte a sinelui. în socializarea secundară asistăm la o permanentă interpretare a prezentului pentru a rămâne în relaţie cu trecutul. adică construcţii parţiale. Copilul îşi doreşte confirmări ale identităţii de la persoanele cu care interacţionează şi de la cei pe care îi consideră .. să dobândească o identitate coerentă şi plauzibilă subiectiv”[3].alţii semnificativi”.realitatea subiectivă nu este niciodată complet socializată.citirile” lor. Cu alte cuvinte . De aceea considerăm că în socializarea secundară nu avem de-a face cu o identificare existenţială. În mod similar. În socializarea secundară există concurenţă între . Posibilitatea resocializării este dată de faptul că . de a transforma accidentul naşterii sale( a individului n.copilul îşi asumă rolurile şi atitudinile altor semnificativi. 3. dar nu o împărtăşeşte. Avem de-a face cu fenomenul de . Din cauza întâietăţii dar şi a faptului că lumea aceasta este dată şi nu aleasă. În afara de aceasta. Toate acestea îi apar copilului ca sublumi. fără a avea posibilitatea alegerii unor . copilul intră în contact cu instituţiile sociale. precum şcoala. Copilul îşi asumă atât rolurile adulţilor cât şi lumea subiectivă a acestora.. proceduri de confirmare a realităţii interioare.internalizarea acestor definiţii ale adulţilor care conţin . contactele cu alte culturi şi civilizaţii.. persoana este în această lume. se intră în jocul social al negocierii. instituţiile sunt conştiente de această realitate. sunt legate de proiectele lor de viaţă şi de propriile lor biografii.autenticităţii”. Identificările nu presupun şi interiorizări. Identitatea se obţine numai în medii. Iar prin această identificare cu ceilalţi semnificativi.. îl susţin. În esenţă. Una din modalităţile curente pentru conservarea realităţii şi obţinerea confirmării identităţii este conversaţia cotidiană fie ca avem în vedere frecvenţa sau intensitatea conversaţiei.. în socializarea sa primară. Sau cum spun Berger şi Luckmann . astfel. ceea ce confirmă ideea lui Goffman că deşi audienţa este conştientă de falsitatea repertoriului actorului. după expresia lui Berger şi Luckmann. cu forme diversificate ale diviziunii sociale a muncii şi cu stocurile de cunoştinţe aferente. Opţiunile care I se deschid individului în socializările secundare pot fi atacate pe temeiul obiectivelor. Pe scurt. De aceea această lume pare inevitabilă şi fără concurenţă. . adică le interiorizează şi le însuşeşte ca şi cum ar fi ale sale. Aceste construcţii sunt mai abstracte.

în consonanţă cu principiul libertăţii individuale.ca fază separată în dezvoltarea persoanei umane copilăria nu există decât de trei sute de ani. cum este cazul organizaţiilor coercitive.renegatului convertit” al lui Simmel). (vezi cercetarea despre căderea zidului Berlinului). Bergson numea acest fenomen iluzia determinismului retrospectiv.marea societate” scade. . adică de prezenţa unor .. în care există o separare în raport cu mea exterioară. Toate aceste transformări pe care persoana le trăieşte trebuie să fie însoţite de un aparat legitimator. De altfel. În situaţiile în care individul nu dispune de libertate în alegerea lumilor alternative. Rareori se întâmplă ca vechiul grup şi fosta experienţă să fie uitate complet ( drept consecinţă putem aminti aici comportamentul . cu atât noţiunea de responsabilitate faţă de cei . În fazele iniţiale individul caută să reziste ca apoi persoana să adopte noi trăsături de comportament. care au suferit procesul de socializare. copii sunt reprezentaţi ca mici adulţi. Astfel se pot produce fenomene de identificare. drepturile copilului la fericire. Ideea drepturilor copiilor este de dată recentă. statusul de copil era definit în relaţie cu statusul de părinte.. Cu toate acestea şi în epoca modernă asistăm al abuzuri faţă de copil. în epoca industrializării copiii au fost încadraţi în muncă.Un proces oarecum similar se produce în situaţii critice. cu aceeaşi expresie şi îmbrăcăminte ca a adulţilor[9]. obligaţia părinţilor de a i le respecta..tutori”. modelate de autoritatea prezentă în situaţie[8]. deşi erau incapabili să-şi amintească locuri şi nume din viaţa anterioară. în picturile vremii.. Este posibil ca datorită schimbărilor produse în contemporaneitate. pierzând sentimentul timpului şi abilitatea de a gândi singur. Resocializarea se deosebeşte de socializările anterioare prin faptul că presupune destructurarea parţială sau integrală achiziţiilor produse de acestea ca realităţi interioare. Un exemplu al definirii sociale este copilăria.. Un studiu realizat de Bruno Bettelheim asupra persoanelor care au suferit detenţia în lagărele de concentrare de la Dachau şi Buchenwald indică câteva diferenţe.altor semnificativi” care furnizează atât suportul cognitiv cât şi cel emoţional. Acolo unde această libertate este semnificativă. Resocializarea presupune reinterpretarea biografiei. în unele cazuri.Cursul vieţii Stadiile vieţii umane se definesc biologic.transformată prin procese sociale”[5]. După istoricul francez Phillippe Aries.. cu tendinţa de a arunca spre trecut diferite elemente care au fost atunci subiectiv inaccesibile”[6]. Alţii au devenit precum copiii. Aceasta nu este singura schimbare a societăţii de azi. Resocializarea ar trebui evaluată în funcţie de gradul de libertate de care dispune subiectul care trebuie resocializat. Aceşti oameni au şi murit repede. copiau modurile de comportare ale gardienilor sau ale acelora pe care i-au întâlnit şi detestat la prima întâlnire cu lagărul [7].Apoi. întrucât copii sunt supuşi acelorasi stimuli şi presiuni ca şi adulţii. Altfel spus. psihologic şi social. adaptaţi la condiţiile de lagăr..în resocializare trecutul este reinterpretat în aşa fel încât să se conformeze cu realitatea prezentă. copilăria nu exista în evul mediu. Sau cum spune Gilles Lipovetsky. rescrierea ei. eficienţa resocializării este dată de prezenţa unor structuri de verosimilitate generată de o bază socială. de genul anchetelor ce au drept scop . iniţiativă sau interes asupra sorţii lor. În resocializare baza realităţii este prezentul prin intermediul căruia trecutul este reinterpretat.. În sfârşit. Această rescriere a biografiei se face pe direcţia obţinerii unei coerenţe iar .. 4. Astfel. prin probarea unei consecvenţe.corpuri mişcătoare”. ale dependenţei emoţionale. fie prin reinterpretarea trecutului.cu cât sentimentul obligaţiei faţă de . fie printr-o ruptură. Astăzi recunoaştem.mici” câştigă autoritate” [10].. resocializarea poate produce schimbări în comportament şi chiar în personalitate. noii prizonieri care încercau să reziste impactului condiţiilor de lagăr au devenit . totul devenind important în raport . aparent fără voinţă. deţinuţii mai vechi. Altfel spus.spălarea creierului”. el era educat pentru a-şi cinsti părintele. repoziţionarea unor evenimente şi persoane. Şi în plus. în mod similar evului mediu. Alternativa la realitatea dată reprezintă o permanentă ameninţare a trădării. În perioada premodernă. omul are şansa de a se trăda. copilăria să se diminueze ca status distinct. resocializarea presupune existenţa unor . Sau cum spun Berger şi Luckmann . Cu alte cuvinte.

Sociology”. în anumite state americane. Violenţa împotriva copilului este pedepsită prin lege în majoritatea ţărilor dezvoltate şi apare ca o vină de neiertat. 1999. Polity Press.Sociology”. Univers.188 [7] Giddens. Thomas .189] . Amurgul datoriei”. tribunalele au creat crima de . ed. 1999. Construirea socială a realităţii”. 1994. 1996.cu copilul. 1994. ed. Peter-Luckmann. Univers.Univers. . Anthony . ed. p. Thomas . Peter -Luckmann... Gilles . dezvoltarea psihologică a copiilor: deja .157 [5] Berger...Univers. sănătatea. ed. ed. Anthony . ed. copiii vor putea acum să-şi aducă mama în faţa justiţiei pentru suferinţele suportate in utero” [ Lipovetsky.. 1999. Thomas . p112 [3] Berger. 1994. p82 [10]Lipovetsky.60 [2] Berger. 1999..Sociology”. Note bibliografice [1]Giddens. Gilles . p. p80 [8] Giddens.Construirea socială a realităţii”. 1994.Babel. 1999...182 [6] Berger. p81 [9] Giddens. Peter -Luckmann.187 [11]. p. Thomas . Polity Press. p153 [4] Berger. Polity Press. p.. p.Sociology”. Peter-Luckmann. Anthony . p. Peter -Luckmann. Construirea socială a realităţii”... Polity Press.Construirea socială a realităţii”.Univers..feticid2. Construirea socială a realităţii”. pretutindeni au prioritate protecţia..Amurgul datoriei”. Thomas. Anthony . mamele sunt condamnate de justiţie pentru că s-au drogat în timpul sarcinii.