BAZELE EXPERIMENTALE SI ISTORICE ALE TEORIEI CUANTICE

35

1.3. EFECTUL COMPTON In anul 1923 fizicianul american Arthur Holly Compton a publicat în lucrarea intitulată "Radiaţii secundare produse de către radiaţiile X" concluzii experimentale referitoare la ultima sa descoperire, pe care a numit-o efectul Compton 12 . Efectul descoperit de către Arthur Holly Compton constă în modificarea lungimii de undă a razelor X sau γ, împrăştiate de substanţe care conţin atomi de la începutul sistemului periodic (grafit , parafină – în general substanţe care au electroni slab legaţi 13 ).

Figura 1.13

Punerea în evidenţă a fenomenului se face cu o schemă experimentală, care conţine : o sursă monocromatică de radiaţii X sau γ , o fantă practicată în blocuri de plumb (pentru a selecta un fascicul extrem de îngust), o substanţă de tip grafit (sau parafină) şi un spectrograf cu cristal (S), care permite analiza spectrală a radiaţiei difuzate în funcţie de unghiul θ. Observaţiile experimentale care au însoţit efectuarea măsurătorilor au fost următoarele : a) Compton a constatat că în radiaţia X sau γ , împrăştiată în urma interacţiei cu anumite substanţe, precizate mai sus, apare suplimentar şi o radiaţie având o lungime de undă mai mare decât lungimea de undă iniţială : λ > λ0 . b) Mărimea Δλ = λ - λ0 nu depinde de lungimea de undă iniţială a radiaţiei incidente şi de natura materialului, ci numai de mărimea θ (numit unghi de
12

Pentru această descoperire Compton a fost răsplătit de către Academia Americană de Arte şi Stiinţe cu medalia de aur Rumford. Ulterior a primit premiul Nobel în Fizică, în anul 1927. Interesant e faptul că - independent de el şi în aceeaşi perioadă de timp - chimistul fizician Peter Debye a făcut aceeaşi descoperire, dar aceasta a rămas cunoscută sub numele de efect Compton. 13 Prin electroni slab legaţi , consideraţi “electroni liberi” se înţeleg acei electroni a căror energie de legătură cu atomul de care aparţin este mult mai mică decât energia fotonului incident.

Deci 14 : hc h ⎧ ⎪• foton X sau γ (de energie hν 0 = λ si de impuls λ ) Initial ⎨ 0 0 ⎪• electron slab legat (de energie . B.după axa Ox : ⋅ cos θ λ h . Explicaţie fotonică : In studiul efectului Compton se porneşte de la premiza că numai o parte din energia fotonului incident este transmisă electronului.după axa Oy : − mv ⋅ sin ϕ hc ⎧ 2 ⎪ε = hν = λ = mc . c) In zona de dincolo de substanţa care produce împrăştierea apar electroni relativişti.după axa Ox : mv ⋅ cos ϕ . impuls ⎪p = masa ⋅ viteza = 2 ⋅ c = 13 1 3 2 2 c λ c c 2 c ⎪ ε c ⎩ .36 EFECTUL COMPTON împrăştiere) : Δλ = f(θ) .) de energie hν = h şi având vectorul impuls de componente : λ h . el are energia de mişcare (relativistă) egală cu mc2 şi vectorul impuls de componente : .după axa Oy : ⋅ sin θ λ • electron în mişcare (relativist) a cărui traiectorie face unghiul ϕ cu traiectoria iniţială a fotonilor incidenţi (alează drept axa Ox) . Prin urmare modificarea lungimii de undă nici nu ar trebui să existe. Tratare clasică Teoria ondulatorie spune că împrăştierea luminii de către obiecte în vizibil (difracţie) are loc fără schimbarea lungimii de undă.de repaus . A.13) : • foton deviat de pe direcţia iniţială (cu unghiul θ faţă de traiectoria iniţială c .m c 2 si de impuls nul) 0 ⎩ După interacţie (vezi figura 1. Fenomenul se constituie într-o interacţiune elastică (cu schimb de energie şi schimb de impuls. respectându-se legile de conservare corespunzătoare) dintre fotoni (de energie mare) şi electroni slabi legaţi de atomi (consideraţi aproximativ liberi). energie relativista 14 Pentru foton : ⎪ ⎨ hν hν h ε = = . atunci când θ = 0 se constată că Δλ = 0 .axa Ox . iar atunci când θ = π se observă că Δλ este maxim.

Sistemul celor trei ecuaţii rezultante este : hc hc ⎫ + m 0c 2 = + mc 2 ⎪ λ0 λ ⎪ ⎪ h ⎧h = cos θ + mvcos ϕ ⎬ ⎪ ⎪ ⎪ − conservare a impulsului : ⎨ λ 0 λ ⎪ 0 = h sin θ . • pentru conservarea impulsului : r r ( ⎧ p f (p 'f ) este impulsul fotonului incident (imprastiat) ( r r r ⎪r p f = p 'f + p el unde ⎨p el este impulsul electronilor relativisti aparuti in ⎪ urma interactiei ⎩ Egalitatea vectorială se rescrie pentru cele două proiecţii scalare. etc…. rămân numai patru necunoscute independente.a) 2 2 ⇒ m 2 c 4 = m 0 c 4 + h 2 ν 0 + h 2 ν 2 + 2m 0 c 2 hν o − 2h 2 νν 0 − 2m 0 c 2 hν (1. m. mc2 este energia relativistă a electronului împrăştiat. Mărimea λ0 (lungimea de undă a radiaţiei incidente) se consideră cunoscută. numărul acestora fiind dat de combinaţii de patru mărimi luate câte trei. λ = f(ϕ). prin urmare este nedeterminat.22. Se pot exprima dependenţele de tipul : λ = f(θ) .mvsin ϕ ⎪ ⎪ ⎪ λ ⎩ ⎭ unde apar necunoscutele : λ .22. − conser var ea energiei : Exemplu : se explicitează impulsul şi energia electronului : r r r r2 r2 r r r 2 2 ' p el = p f − p 'f ⇒ p el = p f + p 'f2 − 2p f ⋅ p 'f ⎯scalar → p el = p f + p f2 − 2p f p 'f cos θ ⎯ ⎯ m2v2 = h2 h2 h2 + 2 −2 cos θ λ 0λ λ2 λ o mc 2 = m 0 c 2 + hν 0 − hν 2 sau m 2 v 2c 2 = h 2 ν 0 + h 2 ν 2 − 2h 2 ν o ν cos θ (1.b) . Nu toate aceste necunoscute sunt independente. θ. v. Sistemul are trei ecuaţii cu patru necunoscute. ϕ.BAZELE EXPERIMENTALE SI ISTORICE ALE TEORIEI CUANTICE 37 Ecuaţiile care modelează fenomenul sunt : • pentru conservarea energiei : ε + m 0 c 2 = ε'+mc2 unde : ε (respectiv ε' ) reprezintă energia fotonului incident (respectiv împrăştiat) . deoarece m = f(v). m0c2 este energia electronului liber (considerat în repaus) . Prin urmare.

variaţia lungimii de undă este independentă de natura substanţei împrăştietoare . această variaţie depinde de unghiul de împrăştiere.23) . 1.). să se calculeze: a) variaţia Δλ . . lungimea de undă Compton corespunzătoare de micşorează. h . evidenţiaţi experimental de către Bothe şi Geiger (1936).v 2 / c 2 2 ⇒ m 2c 2 − m 2 v 2 = m 0 c 2 1 1⎞ c2 c m 0 (ν 0 − ν ) − hνν 0 (1 − cos θ) = 0 adica c ⋅ m 0 c ⎜ ⎜ λ − λ ⎟ = h λλ (1 − cos θ) ⎟ 0 ⎝ 0 ⎠ h sau m 0 c(λ − λ 0 ) = h (1 − cos θ) ⇒ Δλ = (1 − cos θ) 123 4 4 m 0c 2 Δλ 2⎛ Se observă că raportul constantă 15 Compton.024 Å. d) raza de curbură a traiectoriei când camera Wilson este plasată într-un câmp magnetic de inducţie B.b) : 2 m 2c 4 − m 2 v 2 c 2 = m 0 c 4 + 2hc 2 m 0 (ν 0 − ν ) − 2h 2 νν 0 (1 − cos θ) 144444 2444444 4 3 = 0 deoarece m = m0 1. Aşa cum am arătat la începutul discuţiei.22.totodată. este o m 0c .38 EFECTUL COMPTON Se scade relaţia (1. etc. ea este notată cu simbolul Λc şi este numită lungime de undă Relaţia finală este : Δλ = Λ c (1 − cos θ) = 2Λ c sin 2 unde Λc are (pentru electron) valoarea numerică 0. Se observă că pentru valori mai mari ale acestei mase (în cazul interacţiei cu protoni. Observaţie finală. Dacă energia cuantei incidente este ε0 şi ea este difuzată sub unghiul θ. Se observă că : .22. în expresia căruia intră numai constante. Efectul Compton nu poate fi explicat decât în cadrul ipotezei fotonice.3. m0. neutroni. Existenţa şi justificarea lui teoretică se constituie într-un argument al valabilităţii postulatului formulat de către Einstein. 15 θ 2 (1. c) fracţiunea de energie preluată de electron . ceea ce face ca efectul Compton să nu mai vizibil şi interesant. De asemenea ea motivează şi apariţia electronilor de recul.a) din (1. relaţia de mai sus este în deplin acord cu datele experimentale. b) energia cuantei difuzate . In raport intră valoarea (constantă) a masei de repaus a electronului.1. perpendicular pe direcţia mişcării electronului. Probleme rezolvate Problema 1. O cuantă incidentă produce un efect Compton nerelativist în camera Wilson.

c) unghiul ϕ pe care îl face electronul de recul cu direcţia fotonului incident. Care este lungimea de undă λ0 a radiaţiei incidente care. prin difuzie Compton. dacă unghiul de difuzie este θ = 900 . produce un electron de recul cu energia cinetica Ee sub unghiul de difuzie θ ? Rezolvare : hc ⋅ Δλ ⎛ 1 1⎞ hc ⋅ Δλ λ2 + λ 0 ⋅ Δλ = E e = hc ⋅ ⎜ − ⎟ = 0 ⎜ λ λ ⎟ λ ⋅ (λ + Δλ ) Ee ⎝ 0 ⎠ 0 0 ⇒ 4hc Δλ Δλ 2 θ λ0 = − ± ⋅ 1+ . Să se calculeze : a) variaţia relativă a lungimii de undă a radiaţiei Δλ / λ0 . E e = d) = = h (ν 0 − ν) = hc⎜ − ⎟ = ε 0 − ε ⎜λ λ ⎟ 2 R 0 ⎠ ⎝ ⇒v= 2 ⋅ (ε 0 − ε ) m 123 =ηε 0 ε ⋅ Δλ mv 1 = ⋅ 2m 0 eB eB λ 0 + Δλ Prin urmare : R= Problema 2.1 Å cade pe un electron liber.cosθ) ⎛ ⎞ hc hc hc hc ⎜ ε0 = = = ⇒ λ0 ⎟ ⎜ ⎟ λ λ 0 + Δλ hc + 2Λ sin 2 θ λ0 ⎝ ⎠ 2 ε0 λ E (ε − ε ) Δλ hc / λ =1− =1− 0 = c) η = e = 0 ε0 hc / λ 0 λ λ 0 + Δλ ε0 η reprezintă randamentul transferului de energie de la foton la electron. Observaţie : ⎧• λ 0 = Λ (radiatii γ sau X " dure" ) ⇒ η ≅ 50% ⎪ • λ ≈ 10Λ (radiatii X " moi" ) ⇒ η < 10 % 0 ⎪ 1 ⇒⎨ 1 5 η= 1 + λ 0 / Λ (1 − cos θ) ⎪ • λ 0 = 10 Λ (radiatii optice) ⇒ η ≅ 105 % ⇒ ( ⎪ efectul Compton nu se mai observa ⎩ b) ε = ⎛1 1 ⎞ mv 2 mv 2 evB . cunoscut Δλ = 2Λ ⋅ sin 2 2 Δλ ⋅ E e 2 Δλ Δλ 4hc Deoarece λ0 nu poate fi negativ : λ0 = − + ⋅ 1+ 2 2 Δλ ⋅ E e Problema 3. Un foton cu λ0 = 0. având masa de repaus m0 = 9·10-31 kg. b) energia fotonului difuzat . .BAZELE EXPERIMENTALE SI ISTORICE ALE TEORIEI CUANTICE 39 Rezolvare : a ) Δλ = Λ (1 .

cosθ = 2sin 2 ctg cos 2 ( 2 2⋅ 1 .14.40 EFECTUL COMPTON Rezolvare : a ) Δλ = 2Λ ⋅ sin 2 θ 2 0 Δλ 2Λ 2 90 = ⋅ sin = 0. .14 h h − cos θ λ0 λ θ θ 2 sin cos sinθ 2 2 tgϕ = = sau : λ Δλ − cos θ 1 + − cos θ λ0 λ0 Dar : θ θ θ 1 . Cunoscând energia cuantei incidente ε0 şi energia cuantei difuzate ε într-un efect Compton relativist. adica : tgϕ = tgϕ = θ Λ Λ Δλ Λ θ = 2 ⋅ sin 2 1+ sin 1 + λ0 λ0 2 2 λ0 λ0 Problema 4. Rezolvare : a ) Δλ = λ .24 λ0 λ0 2 b) ε = hc hc = = 1.6 ⋅ 10 −14 J λ λ 0 + Δλ c) Din legea conservării impulsului şi cu ajutorul figurii 1.λ 0 ⎫ ⎛1 1 ⎞ θ hc ⎛ 1 1 ⎞ ⎪ 2 θ ⋅⎜ − ⎟ hc hc ⎬ 2Λsin = hc⎜ − ⎟ ⇒ sin = ⎜ε ε ⎟ λ= . λ0 = ⎪ 2 2 2Λ ⎜ ε ε 0 ⎟ ⎝ ⎝ ⎠ 0 ⎠ ε ε0 ⎭ b) E e = hc ⋅ ⎛ ⎞ Δλ 1 = mc 2 − m 0 c 2 = m o c 2 ⎜ − 1⎟ ⎜ ⎟ 2 2 λ 0 ⋅ (λ 0 + Δλ) ⎝ 1− v /c ⎠ Din această ultimă relaţie rezultă v (viteza relativistă a electronului de recul). c) unghiul ϕ sub care este difuzat electronul de recul. să se calculeze : a) unghiul θ sub care este difuzată cuanta . rezultă : h foton : h r h h ⎫ λ impuls = cos θ + p cos ϕ ⎪ eλ0 θ λ0 λ ⎪ ⎬ r h foton / raze X ϕ 0 = sin θ − p sin ϕ ⎪ ⎪ λ sau γ ⎭ electron relativist h r sin θ de impuls p λ ⇒ tgϕ = Figura 1. b) viteza electronului de recul .

8 ⋅ 10 6 m / s m0 ⎬ Ee = moc ⎜ ⎜ ⎟ 2 2 m= ⎝ 1− v / c ⎠ 2 2 ⎪ 1− v / c ⎭ θ ctg 2 = 1.238 = ⋅ = ε 0 ⋅ 0 = 10 4 eV ⋅ = 0.6 ⋅ 10 λ = λ 0 + Δλ = (1.238 A 4 −19 λ0 ε0 J ⋅s 10 ⋅1. viteza şi direcţia de mişcare a electronului de recul.012) A = 1. Rezolvare : Observaţie : Deoarece v = 0.250 Δε = ε 0 − ε = 0. ϕ = 59 0 tgϕ = Λ 0. dacă lungimea de undă a fotonului incident este λ0 = 0. Un foton cu energia ε0 =104 eV se ciocneşte cu un electron liber aflat iniţial în repaus şi este difuzat sub unghiul θ = 600 .6·c.0135 A ⎜ 1 − β2 ⎟ h/m 0 cλ 0 λ 0 (λ 0 + Δλ) ⎝ ⎠ −1 1 − β2 . trebuie să tratăm problema d.024 1+ 1+ λ0 1.6 ⋅ 10 -17 J E e = mc 2 − m o c 2 ⎫ ⎞ 1 ⎪ 2⎛ − 1⎟ ⇒ v = 5.250 A ε= λ hc hc λ 0 1.BAZELE EXPERIMENTALE SI ISTORICE ALE TEORIEI CUANTICE 41 ctg θ/2 hc .03 Å .01 ⋅ 10 4 eV = 100 eV b) E e = Δε = 100 eV = 1.99 ⋅10 4 eV λ λ0 λ λ 1.6·10-34J·s .v. Δν = c ⋅ ⎜ − ⎟ se calculeaza ⎜λ ⎟ 2 ⎝ 0 λ1 ⎠ c) Vezi demonstraţia de la problema anterioară : tgϕ = hc hc 6. iar viteza electronului de recul este v = 0. cu λ 0 = ε0 1 + Λ / λ0 Problema 5.38 ⋅10 −11 m = 1.732 ⇒ tgϕ = 1. relativist.699 .6·c . Să se calculeze valoarea deplasării Compton. h = 6.024 Å .6 ⋅ 10 − 34 ⋅ 3 ⋅108 J ⋅ s ⋅ m = ε0 ⇒ λ 0 = = = 12.238 Problema 6.d. hc hc Aplicând legea conservării energiei rezultă : + m 0c 2 = + mc 2 ⇒ λ0 λ ⎛ 1 ⎞ λ0 hc ⋅ Δλ = m 0c 2 ⎜ − 1⎟ ⇒ Δλ = = 0. Să se calculeze : a) variaţia energiei. frecvenţei şi lungimii de undă pentru foton .012 A . Rezolvare : ⎛ 1 θ 1⎞ ( a ) Δλ = 2Λ ⋅ sin 2 ⇒ Δλ = 0. b) energia cinetică.p. c = 3·108 m/s.237 + 0. Se dau : Λ = 0.

15 h h = cos θ + p'e cos ϕ pe .42 EFECTUL COMPTON Problema 7. Un foton cu lungimea de undă λ0 ciocneşte un electron al r cărui impuls p e este perpendicular pe direcţia de mişcare a fotonului. Un foton cu λ = 5⋅ 10-12 m suferă un efect Compton. se obţine : ⎛ c c ⎞ c Δλ = λ − λ 0 ⎜ = − ⎟ = ⎜ ν ν ⎟ E ⋅ [h (1 − cos θ) + p e λ 0 sin θ] = 0 ⎠ c ⎝ 2h sin 2 θ + p e λ 0 sin θ 2 2 2 pe + m0c2 TEMA 1. .024 Å . fiind deviat sub un unghi θ = 900 . Rezolvare : r p 'e h r ⋅ 1k 0 λ0 h r ⋅ 1k ' λ ϕ θ Legile de conservare (energie şi respectiv proiecţiile impulsului) sunt : 2 2 2 ⎧E c = p e c 2 + m 0 c 4 hc hc ' + E c = + E c unde ⎨ ' 2 '2 2 2 4 λ0 λ ⎩E c = pe c + m0c r pe Figura 1. Să se calculeze : a) Lungimea de undă a fotonului după interacţia cu electronul liber aflat în repaus. h = 6. b) Energia cinetică pe care o capătă electronul după interacţie. Să se afle în acest caz variaţia Δλ a lungimii de undă a fotonului difuzat faţă de cel incident. c) Unghiul ϕ pe care-l face direcţia de mişcare a electronului de recul cu direcţia de mişcare a fotonului incident. Se cunosc : Λ = 0.6· 10-34 J·s . λ 0 sunt cunoscute λ0 λ (deci E c cunoscut) h pe = sin θ + p'e sin ϕ λ Prin urmare : 2 ⎛ hν 0 hν ⎞ ⎫ − cos θ ⎟ ⎪ cos ϕ = ⎜ 2 2 c h 2 (ν 0 − ν cos θ) + (p e c − hν sin θ) ⎝ c ⎠ ⎪ '2 ⎬ ⇒ pe = 2 c2 hν ⎛ ⎞ ⎪ '2 2 p e sin ϕ = ⎜ p e − sin θ ⎟ ⎪ c ⎝ ⎠ ⎭ ' p e2 2 (A) ' 2 hν 0 + E c = hν + E 'c ⇒ h (ν 0 . c = 3·108 m/s.ν ) = E 'c − E c ⇒ h 2 (ν 0 − ν ) = E c2 + E c − 2E c E 'c 2 adică : [h (ν 2 0 ' 2 2 2 ' 2 2 − ν ) − p e2 c 2 − p e c 2 − 2m 0 c 4 = 4 p e2 c 2 + m 0 c 4 ⋅ p e c 2 + m 0 c 4 2 ] ( 2 )( ) (B) Prin înlocuirea lui p 'e2 (dat de relaţia (A) ) în relaţia (B).