UNIVERSITATEA DIN BACĂU FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE

DEPARTAMENTUL PENTRU ÎNVĂŢĂMÂNT LA DISTANŢĂ SPECIALIZAREA MARKETING

ECONOMIE MONDIALĂ
SUPORT DE CURS

MANAGER CURS CONF.UNIV.DR. DANU MARCELA-CORNELIA

2

1.ECONOMIA MONDIALĂ ÎN PERIOADA ACTUALĂ........................... 5 1.1.Conceptul de economie mondială........................................... 5 1.2.Procesul de formare a economiei mondiale............................... 6 1.2.1. Etapele procesului de formare a economiei mondiale............ 6 1.2.2. Sistemul economiei mondiale......................................... 7 2.TIPOLOGIA ECONOMIILOR NAŢIONALE ÎN ECONOMIA MONDIALĂ....... 10 2.1.Ţări dezvoltate cu economie de piaţă...................................... 10 2.1.1.Privire de ansamblu..................................................... 10 2.1.2. Statele Unite ale Americii, Japonia, Germania, Grupul celor 7 11 2.2.Tări în dezvoltare ............................................................. 15 2.2.1.Tipologia ţărilor în dezvoltare......................................... 15 2.2.2.Cadrul instituţional specific statelor în dezvoltare................. 18 2.2.3.Cadrul demografic....................................................... 19 2.2.4.Caracteristici ale economiilor ţărilor în dezvoltare............. 2.2.5.Ţări în dezvoltare, ex-comuniste.................................. 2.3.România – consideraţii generale......................................... 21 22 26

3.PIAŢA MONDIALĂ.................................................................30 3.1.Conceptul şi factorii de influenţă a evoluţiei pieţei mondiale..........30 3.2.Piaţa mondială de mărfuri ........................................ 31 3.3.Piaţa valutar-financiară .................................................... 35 3.3.1.Sisteme monetare internaţionale.................................... 35 3.3.2.Piaţa valutar-financiară internaţională............................ 37 3.3.3.Bursele de valori......................................................... 38 4.CADRUL INSTITUŢIONAL DIN ECONOMIA MONDIALĂ................. 4.1.Organizaţiile economice internaţionale................................. 4.2.Sistemul Naţiunilor Unite, F.M.I., Grupul B.M.-B.I.R.D., instituţii financiare şi comerciale internaţionale – B.E.R.D., O.M.C. ...... 42 4.2.1.Fondul Monetar Internaţional...................................... 4.2.2.Grupul Băncii Mondiale –B.I.R.D.................................... 4.2.3.Instituţii financiare şi comerciale internaţionale - B.E.R.D., O.M.C...................................................................... 46 42 45 41 41

5.TRANSNAŢIONALIZAREA VIEŢII ECONOMICE............................... 48 5.1.Definirea şi clasificarea societăţilor transnaţionale................... 5.2.Evoluţia fenomenului de transnaţionalizare............................ 5.4.Caracteristici şi consecinţe ale transnaţionalizării vieţii economice asupra comerţului internaţional................................................ 52 6.GLOBALIZAREA VIEŢII ECONOMICE........................................... 6.1.Concept, cauze, forme de manifestare a globalizării vieţii economice 3 55 55 48 50

5.3.Structuri transnaţionale..................................................... 51

6... 68 Bibliografie.................... 64 66 66 6....6...................Protecţia mediului – prioritate mondială............................. 6....................... 62 6....2........ 71 4 ........................4.Resursele în dezvoltarea economiei mondiale.............5....1........ 64 6.....2................Dimensiuni globale ale problemei alimentare.............Politica energetică a U..1......... 67 6.............Strategii energetice.. în contextul actual al creşterii economice......4............................2...Forme ale deteriorării mediului ambiant...........................Necesitatea dezvoltării durabile.....Mutaţii în comerţul internaţional în contextul procesului globalizării ........4....4.......3.5. 6.....E..3......................... 58 58 60 6..................... 6.....2...... 57 6..........................................3...5........ materiile prime........................3.............Agricultura şi alimentaţia pe glob.Energia...........Situaţia actuală a agriculturii mondiale.............. 62 6..Sistemul ecologic şi deteriorarea sa....3............1....................5.......................

aflate la baza unor subsisteme mondiale (comercial. specializare internaţională. organizaţii economice interstatale. se supun unor reguli comune – ale cererii. din sfera producţiei materiale. 4 Funcţionalitatea concurenţei este caracteristica esenţială a economiei mondiale. societăţi transnaţionale. Caracteristicile economiei mondiale de-a lungul evoluţiei sale sunt: 4 Entităţile de bază ale economiei mondiale sunt economiile naţionale 4 Economia mondială actuală se prezintă astăzi ca un sistem de interdependenţe – dezvoltarea economiilor naţionale determină adâncirea diviziunii mondiale a muncii care. etc.a. CONCEPTUL DE ECONOMIE MONDIALĂ Economia mondială . prin sistemul de relaţii internaţionale. relaţii economice internaţionale. mediului.d. economiilor naţionale. valutar. a capitalurilor. Pe termen lung însă. agenţii economici de la nivel global. ofertei.stadiu al schimbului reciproc de activităţi în care sunt implicaţi. generează interrelaţiile dintre economiile naţionale.). 5 . circulaţiei bunurilor economice. între aceste subsisteme există interdependenţe cu implicaţii asupra agenţilor economici. ş. fazele de creştere alternează cu sincopele. În prezent. indivizi. Implicarea agenţilor economici în schimbul reciproc de activităţi la scară mondială a devenit semnificativă numai de la momentul extinderii capitalismului pe întregul glob.m. a cercetării ştiinţifice. concurenţei. rezultanta acestor faze este pozitivă. care. 4 Dezvoltarea economiei mondiale nu se realizează uniform. preţurilor internaţionale şi între care se instituie relaţii de piaţă. piaţă mondială.1. diviziune mondială a muncii. cei mai importanţi agenţi economici sunt societăţile trasnaţionale. etc. 4 În economia mondială subsistemele de bază ale acesteia au un caracter global. consumului. etc. economie naţională. 4 Economia mondială este eterogenă datorită actorilor care compun comunitatea mondială – ţări.ECONOMIA MONDIALĂ ÎN PERIOADA ACTUALĂ Obiectivele capitolului: Evidenţierea conceptului şi caracteristicilor economiei mondiale Prezentarea procesului formării economiei mondiale Cuvinte cheie: economie mondială. nivelul de dezvoltare atins în economia mondială demonstrează că. financiar. agenţi economici. integrare 1.

Se realizează saltul de la nivelul microeconomic la cel macroeconomic.2.2. permiţând includerea în circuitul economic a unor vaste regiuni ale globului şi. de relaţii de vânzare-cumpărare.e. Secolul al XVI-lea reprezintă secolul apariţiei elementelor specifice economiei mondiale.1.2.Formarea economiei mondiale Debutează la sfârşitul sec. 1. PROCESUL DE FORMARE A ECONOMIEI MONDIALE 1. Sfera schimbului de mărfuri se extinde spaţial.2. S-au creat condiţiile schimbului reciproc de activităţi la nivel microeconomic şi de apariţie a economiilor naţionale ca entităţi de 6 . cuceririle coloniale. de factori economici. Prima revoluţie industrială (sec.1. A treia diviziune a muncii (apariţia negustorilor) a marcat definitiv procesul schimbului. au luat naştere statele naţionale. dezvoltarea spiritului de întreprinzător. creşterea producţiei.al. în primul rând. Odată cu dezvoltarea manufacturilor. în cea mai mare parte având ca obiect al tranzacţiei bunurile de consum.n. Etapele procesului de formare a economiei mondiale Stadiul atins în prezent în dezvoltarea economiei mondiale este rezultatul unui proces dinamic-evolutiv delimitat pe două perioade distincte: preistoria economiei mondiale şi formarea economiei mondiale. XXI-XV î.al XV-lea odată cu marile descoperiri geografice. 1. dezvoltarea pieţei interne. Schimbul la mare distanţă concretizând primele manifestări de comerţ exterior îşi are începuturile în civilizaţia antică feniciană şi se dezvoltă continuu până în Evul Mediu.2. creşterea avuţiei. Preistoria economiei mondiale Cea mai importantă premisă în preistoria economiei mondiale a fost dominaţia proprietăţii private. în primul rând.1. A doua mare diviziune a muncii (separarea meşteşugarilor de agricultori) a determinat apariţia producţiei destinate schimbului şi creşterea productivităţii muncii. Ca urmare a revoluţiilor burgheze. triumful acesteia asupra proprietăţii comune a avut loc între sec. Apariţia şi dezvoltarea manufacturilor atât în propria ţară cât şi în colonii stimulează activitatea economică mondială. inegal. cuprinzând cele mai importante zone ale globului. fluxuri de mărfuri negenerate.1. a constituit baza materială a dezvoltării proprietăţii private. în anumite zone ale globului. orientată către piaţă. au fost lichidate fărâmiţările politice specifice feudalismului. forţă economică încă redusă a Lumii Noi pentru a institui relaţii stabile cu restul lumii. cert este că. Cu toate acestea. Prima mare diviziune a muncii (separarea triburilor de păstori de celelalte triburi) a avut ca efect principal apariţia plusprodusului care. se interpun obstacole semnificative cum ar fi: lipsa centralizării puterii politice. economia închisă se transformă în economie deschisă. a celor două Americi.1. Comerţul dintre Lumea Veche şi Lumea Nouă creşte în ritmuri înalte.XVIII-lea) a contribuit la dezvoltarea vieţii economice – creşterea productivităţii muncii. Deşi asupra momentului apariţiei proprietăţii private există încă multe puncte de vedere.

Statele-naţiune şi economiile respective sunt evaluate din punct de vedere al potenţialului economic şi al nivelului de dezvoltare. al avântului factorilor de producţie. mici (sub 15 mil. A.) specializarea în producţie: economii industriale. Principalul obiectiv al politicii economice este echilibrarea balanţei de plăţi externe. din ce în ce mai mult.B. • Globalizarea economiei – creşterea în proporţii mari a interdependenţelor dintre agenţii economici.2. 1.loc. caracterizată prin extinderea schimbului reciproc de activităţi de la nivel naţional la nivel internaţional. venitul total. mediului. după primul război mondial. Sistemul economiei mondiale Economia mondială reprezintă un sistem alcătuit din componente fundamentale – economiile naţionale. indivizilor. rezultatul producţiei organizate concomitent în mai multe ţări. etc. • Predominanţa investiţiilor externe de capital în comparaţie cu comerţul internaţional. Începutul secolului al XX-lea este marcat de trecerea de la comerţul internaţional la investiţii de capital peste graniţele naţionale. de conexiune – diviziunea mondială a muncii. Economiile naţionale au oferit cadrul necesar generalizării revoluţiei industriale. loc. cu implicaţii asupra pieţelor. Economia naţională reprezintă sistemul complex al activităţilor economice.N. Acum se afirmă economiile naţionale suverane. mijlocii (15-50 mil..I. pe baza diviziunii sociale a muncii. libera concurenţă şi echilibrarea balanţei comerciale erau în centrul politicilor economice ale statelor. dintre economiile naţionale. respectiv P. Bunurile economice încep să fie. cu orientare primară (agrară).). independente. ritmului afacerilor. Potenţialul economic este apreciat în funcţie de: mărimea populaţiei: ţări mari (peste 50 mil. dimensiunea P. – majoritatea ţărilor lumii se încadrează în grupele cu PIB scăzut şi orientare primară. acesta se exprimă prin performanţele economice globale (valoarea totală a producţiei industriale. orientat spre obiectivele de dezvoltare şi echilibru de către stat. relaţiile economice internaţionale şi piaţa mondială.loc.B. istoriceşte constituit în cadrul graniţelor unei ţări.sine-stătătoare. nivelul productivităţii muncii. Stadiile acestui proces sunt: • Mondializarea comerţului exterior (sau stadiul economiei internaţionale) – evident după prima revoluţie industrială şi până la începutul secolului al XX-lea. structura populaţiei ocupate pe 7 .). S-a conturat diviziunea internaţională a muncii. prin instrumente politice şi juridice adecvate.2. În ceea ce priveşte nivelul de dezvoltare al unei economii naţionale. Creşterea interdependenţelor la nivel mondial determină mondializarea economiei.. cu orientare industrială. agricole. organizaţiile economice interstatale şi din componente derivate. societăţile transnaţionale. în special.

altele au caracter integraţionist (zone de liber schimb. consumatoare de 8 . etc. zonal sau global în cadrul unor organizaţii menite să rezolve problemele comune cu care acestea se confruntă – pacea. Societăţile transnaţionale Societatea transnaţională este firma care îşi extinde activitatea economicofinanciară peste graniţele ţării de origine. Diviziunea mondială a muncii se concretizează în ansamblul tipurilor şi formelor de specializare ale ţărilor lumii în anumite sectoare./loc.ramuri ale economiei naţionale. D./loc. în principal. în scopul valorificării pe piaţa externă a resurselor de care dispun.XX.Conceptul de diviziune mondială a muncii şi tipurile de specializare internaţională Conceptul de diviziune mondială a muncii exprimă relaţiile ce se stabilesc între economiile naţionale cu privire la distribuirea activităţilor economice între ele şi arată modul de inserare. poziţia şi locul fiecărei ţări şi fiecărui grup de ţări în economia mondială. învăţământul. ţările lumii se clasifică în prezent în: ţări dezvoltate cu economie de piaţă şi ţări în dezvoltare. În prezent. circulaţia monetară. a multiplicării interdependenţelor pe plan internaţional. energie. etc. societatea informatică. C. 4 tehnologică (bazată pe înlocuirea tehnologiilor vechi. Dintre aceşti indicatori. şi P.B. B. ştiinţa. fiind compus dintr-o societate principală – firma-mamă şi un număr de filiale implantate în diferite ţări.) 4 intraramură (electronică-electronică. cercetarea). Societăţile transnaţionale au luat fiinţă şi s-au dezvoltat în toate sectoarele economice afirmându-se în primul rând în ţările dezvoltate. etc. În sistemul mondial al diviziunii muncii se disting cinci tipuri de specializare internaţională şi anume: 4 intersectorială (industrie-agricultură) 4 interramură (industrie-industrie. axate pe experienţă. etc. agricultură-agricultură.8). cel mai frecvent utilizaţi sunt P. statele lumii s-au reunit pe plan regional. cele recent industrializate.) 4 organologică (determinată de cea de-a treia revoluţie industrială. dec. La baza apariţiei lor se află investiţiile străine directe de capital (ISD). Organizaţii economice interstatale În condiţiile celei de-a treia revoluţii industriale (microprocesorul şi ingineria genetică. cu economie de piaţă. cereale-cereale. securitatea. alcătuieşte un ansamblu de proporţii la scară internaţională.B. subdezvoltarea. ajungând să aibă o forţă economică mai mare decât a multor state dezvoltate. tehnologia. etc. sec.N.). a dezvoltării diviziunii mondiale a muncii şi a specializării.) sau pe locuitor. mari consumatoare de materii prime. echilibrul ecologic. uniune vamală.I. ramuri şi subramuri de activitate. În funcţie de nivelul de dezvoltare economică. uniune economică. cu tehnologii moderne. Unele dintre aceste organizaţii sunt specializate pe un anumit domeniu (organizaţiile din cadrul Sistemului Naţiunilor Unite). STN-urile şi-au extins activitatea şi în ţările în dezvoltare.

capitalurile. Economia mondială actuală nu reprezintă o sumă de economii şi pieţe naţionale. al reintegrării fostelor ţări socialiste – sunt doar câteva exemple care argumentează transformările petrecute relativ recent în ultimii ani în economia mondială. Una dintre trăsăturile noi ale relaţiilor economice internaţionale o constituie multilateralismul. agenţii economici de pe glob. fiind influenţată de factori economici. unitar prin interrelaţiile dintre subsistemele componente. astfel de relaţii dau conţinut conceptului de ordine economică mondială. puse în contact.Relaţiile economice internaţionale Relaţiile economice internaţionale reprezintă legăturile instituite între economiile naţionale. Intrebări şi discuţii finale: 1. F. de cooperare. Ele se desfăşoară într-un cadru economico-juridic determinat. modul de funcţionare al economiei mondiale în fiecare etapă istorică. presupun intervenţia activă a statului. sociali. etc. interdependenţa subsistemelor economiei mondiale. Ordinea economică mondială exprimă fizionomia. forţa de muncă. procesul de formare a economiei mondiale nu se poate considera încheiat. Care sunt caracteristicile etapei formării economiei mondiale? 4. etc. spirituale. serviciilor. politici. băneşti. etc. Este eterogenă şi dinamică. pe cel al atragerii în circuitul economic mondial a ţărilor eliberate de sub regimul colonial.cunoştinţe ştiinţifice şi tehnice. eterogen şi contradictoriu prin structura sa. de la o ţară la alta. Care sunt etapele procesului formării economiei mondiale? 3. Existenţa relaţiilor economice internaţionale face posibilă dezvoltarea fluxurilor economice internaţionale. serviciile. cunoştinţele tehnologice. E. având ca scop principal economisirea materiilor prime şi protecţia mediului). Date fiind permanentele procese dinamic-evolutive. etc. starea calitativă. Pentru existenţa şi funcţionarea sistemului unitar global al economiei mondiale este necesară intercondiţionarea. Ce este ordinea economică mondială? 9 . având segmente specifice produselor. care fac obiectul tranzacţiilor. Care sunt caracteristicile economiei mondiale? 2.Piaţa mondială Piaţa mondială reprezintă ansamblul tranzacţiilor care au loc între agenţii economici străini. având ca obiect produsele. Fluxul internaţional reprezintă mişcarea unor valori materiale. concretizată în încheierea de acorduri comerciale. Prezentaţi structura sistemului economiei mondiale 5. ci un sistem global-universal. în virtutea diviziunii mondiale a muncii. mutaţiile pe planul integrării economiilor naţionale în economia mondială.

S.C. comercial. Franţa. În cadrul O. Portugalia.C.. cultural. ţări în dezvoltare. Mexic. în prezent. Cehia. prin reprezentanţi abilitaţi. Grecia. un număr de 30 de ţări de pe toate continentele.C.E. Austria.E.1. Irlanda.1. ţări cu nivel de dezvoltare medie.A.ŢĂRI DEZVOLTATE CU ECONOMIE DE PIAŢĂ 2. integraţioniste.D.C.1. etc. pe baze multilaterale. Islanda.D. cu sediul la Paris..: Australia. Sunt grupate în cadrul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică – O. ştiinţific. Japonia.I.E.U.C. 10 .D. ţările membre. trăsături generale. Italia.. ţările membre luptă pentru definirea politicii economice naţionale eficiente. Marea Britanie. Elveţia.. Agenţia pentru Energie Nucleară – A. ca: Agenţia Internaţională pentru Energie – A.A. Turcia. social.E. ţări ex-comuniste 2. Coreea de Sud. prin acţiuni concertate.Privire de ansamblu Ţările dezvoltate cu economie de piaţă domină economia mondială.E. în exporturi şi în investiţiile externe de capital.E..E. Noua Zeelandă.E.D. de tip U. Slovacia. Ţările dezvoltate cooperează pe plan economic.C. pentru a găsi soluţii concrete de realizare a unei creşteri economice stabile şi impulsionare a comerţului reciproc dar şi mondial. Olanda. Norvegia.. În cadrul O.N.E. Comitetul de Asistenţă pentru Dezvoltare – C. Luxemburg.D. Canada. având.D.D.C.C. financiar.. edia.D. bazate pe o cooperare constantă. Ele au ponderea cea mai mare în Produsul Brut Mondial. Constituită ca organizaţie cu vocaţie mondială de tip O. consultări regulate şi critici reciproc constructive.E. Coordonate ale mediului demografic şi ale mediului economic al acestor ţări Câteva consideraţii privind traseul României spre economia de piaţă Cuvinte cheie: ţări dezvoltate cu economie de piaţă. funcţionează cca. studiază şi analizează problemele comune din domeniul economic.200 de comitete şi grupuri de lucru specializate şi o serie de organisme autonome. ecologic. Belgia.. Germania. Conform statutului. O. O.TIPOLOGIA ECONOMIILOR NAŢIONALE ÎN ECONOMIA MONDIALĂ Obiectivele capitolului: Delimitarea ţărilor lumii din punct de vedere al nivelului de dezvoltare economică Caracterizarea ţărilor dezvoltate cu economie de piaţă. ţări recent industrializate.N. Danemarca.U. ţări producătoare şi exportatoare de petrol. reprezintă un cadru organizatoric şi juridic în interiorul căruia. O. ţări cel mai puţin dezvoltate.D. Populaţia lor este mult mai mică decât cea a ţărilor în dezvoltare. O. Prezentarea principalilor actori ai economiilor dezvoltate Cunoaşterea ţărilor în dezvoltare – tipologie. Finlanda.E. supraveghează ansamblul comunităţii mondiale cu un minimum de reguli de conlucrare cu organizaţiile regionale. Membre O. a fost creat în anul 1960.

Aceste drepturi nu erau acordate unor categorii de indivizi. Sistemul şi modul de viaţă american exercită o puternică influenţă la nivel global. în primul rând netarifare (considerate principalul instrument de protecţie al ţărilor dezvoltate). cel mai mare din lume. Sunt în acelaşi timp. zootehnia mai puternică decât producţia vegetală (ritmul de creştere). a promovat politica liberului schimb în comerţul internaţional. În ceea ce priveşte politica sa comercială. de 10. Ramurile industriale de vârf se dezvoltă într-un ritm mai rapid decât cele clasice – siderugia.2.400 mld. 1988 consolidează această opţiune a S. Japonia. mineritul.1% din PNB mondial). 4 în structura exporturilor predomină produsele manufacturate. reprezintă o superputere mondială (singura). revoluţia în ştiinţă şi tehnologie de după cel de-al doilea război mondial a plasat pe primul plan. În S. în sensul că măsurile de protecţie sunt adoptate atât ca urmare a presiunilor interne ale diferitelor grupuri de interese cât şi ca răspuns la practici ale partenerilor străini considerate 11 . factorii intensivi ai dezvoltării. În anul 2003 S. politica sa comercială s-a modificat. 1987. Se apreciază că politica comercială americană are un caracter reactiv. Faptul că nu au cunoscut feudalismul. care a stimulat creşterea economică. S. permiţând ca societatea americană să se dezvolte ca o societate civilă deschisă. Într-un timp relativ scurt a fost creată o piaţă uriaşă.A.A. 4 nivelul de trai cel mai ridicat din lume. cu înalt grad de prelucrare. ci direct. urmat de cel secundar. Datorită potenţialului său economic şi militar uriaş. În structura cererii individuale de consum se înregistrează creşterea continuă a ponderii bunurilor de uz îndelungat. standardizarea şi producţia de serie mare au apărut. Tema de bază a Declaraţiei de independenţă a fost “cea a drepturilor inalienabile dăruite de Creator tuturor oamenilor”.1.A.A. $ (31. se află în fruntea grupului marilor ţări industriale.IB.Trăsăturile comune ale ţărilor dezvoltate sunt: 4 sunt ţări industriale. 2. determinând un salt important în productivitate şi calitate. textilele.U.A. credinţa în excepţionalism este puternică. Au agricultura industrializată. începând cu anii ’70 aplică măsuri protecţioniste.U. Reglementările ulterioare. Dezvoltarea sa se datorează condiţiilor istorice. tuturor indivizilor. din anii 1984. 4 în structura economiilor lor naţionale predomină sectorul terţiar.A. trecând direct la capitalism. impuse fiind de mărimea pieţei americane. Statele Unite ale Americii.U. ţări de origine şi ţări-gazde ale celor mai multe STN. Germania.U. dacă multă vreme după cel de-al doilea război mondial. Grupul celor 7 S. avea P. etc. economiile acestor ţări realizează cea mai ridicată eficienţă.U. unor clase sociale. a reprezentat un avantaj. S. 4 acest grup de ţări a determinat transnaţionalizarea vieţii economice.U. odată cu agravarea deficitului său comercial şi creşterea datoriei sale externe. 4 datorită revoluţiei manageriale.

a practicat ca formă de bariere netarifare aşa-numitele autolimitări voluntare al export.A. Fiecare zaibatsu are o bancă proprie.U.M. majorat cu 10% cheltuieli generale şi 8% adaos comercial” (se consideră că astfel. Modelul economic japonez este diferit de cel american.A. foloseşte şi instrumente cum ar fi sistemul draw-back. Marile companii îşi recrutează salariaţii de foarte tineri. Ministerul Industriei şi Comerţului Internaţional are instrumente legislative foarte puternice pentru a controla orientarea capitalului spre sectoarele prioritare şi a proteja oferta autohtonă.C.T.B. O altă problemă este cea a nivelului protecţiei tarifare. În afară de subvenţii acordate producătorilor S. mai scăzut comparativ cu cel al Uniunii Europene. prin semnarea unui contract pe viaţă.F.M. salarizarea se realizează în raport cu vechimea (nenkosei).) din care face parte alături de Canada şi Mexic. aplică măsuri de stimulare a exporturilor. În acest sens. De exemplu.U.U. de 3 ori cel pentru unt). În timp.U. Deşi este săracă în resurse naturale. asigurarea şi garantarea creditelor de export. În relaţiile comerciale cu Japonia. S.550 mld.A. Japonia are o forţă puternică bazată pe sistemul său de organizare a firmelor în cadrul unor reţele (keiretsu). aria întreprinderilor publice a fost restrânsă iar iniţiativa particulară încurajată. S. Japonia se axează pe resursele sale umane.U. pe valorile fundamentale respectate în muncă: disciplina. ajungându-se la o coabitare perfectă pentru realizarea obiectivelor macro şi microeconomice.A.A. dedicarea totală. etc. practică aşa-numitul “sistem generalizat preferenţial”. 17 din cele 20 mari firme americane pot fi acuzate de dumping).$). în care. Modelul japonez se caracterizează şi prin rolul major jucat de stat. S. munca în echipă.A.U. practicând taxe preferenţiale la importul unor produse din ţările partenere dar şi din afara acordului. corectitudinea. S.neloiale. Economiile salariaţilor sunt folosite pentru finanţarea industriei. Japonia este distanţată de celelalte ţări industrializate ale lumii. De exemplu. S. la sfârşitul anilor ’80 a derulat un program de sprijinire a exporturilor de produse agricole (în anii ’80 statul plătea producătorilor naţionali de 4 ori preţul mondial la orez. Economia şi viaţa socială a Japoniei sunt puternic impregnate de vechile tradiţii.I. Sistemul cuprinde cca.A. Japonia A doua putere economică a lumii (în anul 2003. comparativ cu cele interne” ci “a vinde la un preţ inferior costului de fabricaţie total. în sensul că măsurile adoptate fac deseori abstracţie de regulile internaţionale convenite în cadrul O. nu se aplică în întreprinderile mici şi mijlocii.A.= 3. ale căror firme sunt legate prin 12 .C. În cadrul Acordului Nord-American de Comerţ Liber (N. sunt acuzate în relaţiile internaţionale de un anume regim de excepţie. P. unde angajaţii depun o parte din salariu. nu utilizează definiţia acceptată de O. 40% din populaţia activă industrială. În Japonia funcţionează un sistem al utilizării permanente a forţei de muncă (shunshinkoyo). După război au fost puse bazele cooperării între stat şi întreprinderi în scopul edificării strategiei de refacere şi relansare. edificatoare sunt relaţiile interumane din marile firme (zaibatsu). privind dumpingul ca “a vinde mai ieftin pe pieţele externe.

clienţi-furnizori. în timp ce firmele fordiste sunt integrate pe verticală. asimilat celui netarifar. ca o componentă principală.) şi tendinţa accentuată spre economisire. Legăturile privilegiate cu subcontractanţii autohtoni au cedat locul furnizorilor străini mai competitivi. Dintre produsele importate. produse electronice. etc. rămânând polivalenţi. pentru a facilita producţia şi a reduce costurile. cu sprijinul statului. Pe liniile de producţie japoneze. Pe măsură ce în economia japoneză dereglementarea financiară a progresat. distribuirea unor cote reduse de dividende acţionarilor. Numeroase firme japoneze au adoptat modelul “toyotist” opus modelului “fordist” american. au fost protejate industriile locale. Diminuarea rolului statului a întărit orientarea capitalului în sectoarele rentabile. unii consumatori japonezi achiziţionează autoturisme de lux ca Mercedes. controlate de mari case de comerţ (sogo-shosha) în proporţie de 2/3 care fac aproape imposibilă pătrunderea intermediarilor străini. semiconductori. pentru a-şi atinge obiectivul de diferenţiere a imaginii în societate. cele considerate strategice. cererea este cea care orientează producţia şi impune necesitatea diferenţierii produsului în serii scurte.participaţii financiare încrucişate sau prin relaţii privilegiate. Germania 13 . înglobată în concepţia strategică de dezvoltare. În ceea ce priveşte politica comercială. opuse radical. între ţările dezvoltate cu cel mai scăzut nivel al protecţiei tarifare. împreună cu politica industrială. Pe de altă parte. pe de o parte. calculatoare. în cazul modelului fordist. chiar în condiţii de apreciere a monedei naţionale. oferta se impune prin standardizare. Aceste două modele de gestiune sunt. cu cel mai complex şi inedit tip de protecţie netarifară. etc. pentru a ţine cât mai mult seama de gustul consumatorilor. producţia de autoturisme. deci. stilul tradiţional de organizare. salariaţii având un statut stabil. Japonia se situează. Unul dintre acestea este preferinţa consumatorilor japonezi pentru produsele indigene care acoperă aproape întreaga gamă de bunuri de consum. în special. La modelul toyotist. Altă particularitate este complexitatea reţelelor de distribuţie. A fost promovată o politică agresivă de stimulare a exporturilor. iar pe de altă parte. puterea ministerului industriei s-a redus în favoarea sectorului privat. Firmele toyotiste sunt transnaţionale industriale înconjurate de un foarte mare număr de mici firme subcontractante. practicarea unor marje de profit reduse. O altă barieră informală este modestia condiţiilor de viaţă ale majorităţii populaţiei japoneze (dimensiuni mici ale locuinţelor. urmărind menţinerea competitivităţii externe pe baza preţului. cumulează un maximum de operaţiuni. Se apreciază că protecţionismul practicat de Japonia este unui informal. BMW. Expansiunea exporturilor a fost susţinută prin metode specifice de management – alocarea unor cote importante din profituri cercetăriidezvoltării.

Ideea de bază a acestei teorii este: “omul dă un randament cu atât mai mare cu cât rezultatul muncii sale determină mai evident soarta sa”.U. Scopul central al existenţei acestui grup este coordonarea politicilor macroeconomice şi în special a politicii ratelor de schimb între ţările respective. pentru a permite astfel unirea tuturor forţelor productive pentru atingerea scopului comun: bunăstarea economică individuală. Producătorii sunt atenţi la semnalele pieţei. Aceste ţări determină raporturile de forţe pe plan internaţional. să împiedice nedreptăţile şi să-i apere pe cei dezavantajaţi – şomeri. pe de o parte şi de sprijin social. reprezintă unul din cele mai eficiente modele realizate de istoria teoriei economice. adică cele mai mari ţări industrializate ale lumii. Franţa.U.Cea mai mare putere economică şi comercială a Europei aplică modelul economiei sociale de piaţă. Mecanismul de preţuri a preluat funcţia planului din economia centralizată. elaborează planuri în mod liber. la nivelul anului 2003. a liberei iniţiative de a investi. Conceptul de economie socială de piaţă a luat naştere în cel mai greu moment din întreaga istorie a Germaniei. odată cu reconstrucţia acesteia. Germania. Canada. însă marja sa de acţiune este limitată. Italia. indirect. În faţa acestei situaţii dificile. majoritatea partidelor s-au pronunţat pentru un stat puternic care să preia sarcina reconstrucţiei pe baza unor planuri de perspectivă. a locului de muncă. (cu 15 membri) 26. Combinaţia echilibrată de stimulare a productivităţii. bătrâni.A. Statul are sarcina fundamentală de a garanta existenţa esenţei sistemului economic de piaţă – “o concurenţă în stare de funcţionare”. în perioada 1945-1948. prin taxe vamale. întreprindere. statul este obligat să influenţeze formarea liberă a preţurilor. Marea Britanie.600 $/loc. a libertăţii alegerii profesiunii. Societatea trebuie să creeze un înalt grad de înţelegere şi armonie iar noţiunea de împreună trebuie să o înlocuiască pe cea de unul contra celuilalt. S. avea 37. Un alt concept de bază este cel potrivit căruia. copii. îndreptând producătorii de mărfuri într-un mod mult mai rapid şi mai exact decât planificarea din socialism. Fondatorul spiritual al modelului economiei sociale de piaţă a fost Walter Eucken care. Conform opticii sociale de piaţă.000 $/loc.. Statul trebuie să fie atent la riscurile din societate. dacă nu o fac.A. Japonia 28. a înfiinţat Şcoala de la Freiburg. Deciziile pe care le iau cetăţenii în mod liber sunt superioare oricărei decizii planificate a statului. pe de altă parte. Grupul celor 7 “Grupul celor 7” este format din: S. de a dispune de capital. concurenţa îi determină să părăsească piaţa.E. bolnavi. impozite sau subvenţii. fiecare om în parte. Statul trebuie să creeze cea mai mare egalitate de şanse posibilă. în cadrul unei economii de piaţă. economia de piaţă poate funcţiona numai cu condiţia existenţei libertăţii. a libertăţii de alegere a bunurilor de consum.. U. validate de practica economică.600 $/loc. nu printr-un dictat de preţuri minimale sau maximale ci. Japonia. fiecare menaj. 14 . nu în sensul minimizării lor ci încurajând asumarea lor. În funcţie de PIB/loc. ordinea economică mondială. Conform opticii sale. apropiate de economia planificată.

instituţional. s-a recurs la clasificarea lor în următoarele subgrupe: a) ţări cel mai puţin dezvoltate b) ţări cu dezvoltare medie c) ţări nou sau recent industrializate d) ţări producătoare şi exportatoare de petrol În ceea ce priveşte ţările cel mai puţin dezvoltate. (70 de ţări din lume aveau > 0.U. ţări ex-comuniste.Chineză.T.).D. care înglobează venitul/loc.900. politic. pe principiile economiei de piaţă. tendinţele de imperialism sovietic. însă. etc. starea de sănătate.Tipologia ţărilor în dezvoltare Luând în considerare diferenţele existente intre ţările în dezvoltare din punct de vedere economic.U. dacă în anul 2005 Islanda.S.800. după originea lor. pe baze noi.Din punct de vedere al calităţii vieţii. aportul zilnic de calorii depăşeşte nevoile reale.2. speranţa de viaţă depăşeşte 70 de ani. transformările care au avut loc în statele dezvoltate.E.N. Ţările în dezvoltare pot fi grupate. determinată de voinţa politică a popoarelor aflate în situaţia respectivă. anii “trezirii la realitate“ pentru majoritatea statelor lumii a treia. social.1.D.D. speranţa de viaţă. cu o populaţie de 150 milioane locuitori. plasată pe primul loc. accesul populaţiei la serviciile de sănătate este de 100%. în: • • • foste ţări coloniale sau dependente.968. politica ofensivă promovată de fosta U.. 2.) creat în 1964. S-au reluat relaţii tradiţionale cu Nordul avansat tehnologic. În funcţie de I. În această subgrupă au intrat iniţial 25 de state. în timp ce ultima ţară din lume avea o valoare de 0.ŢĂRI ÎN DEZVOLTARE După cel de-al doilea război mondial. aceste ţări aveau valori peste 0. avea valoarea de 0. accesul la cunoştinţe şi la resursele necesare asigurării unui nivel de viaţă decent.U.. 2.R. Cuba).C.) calculează un indice al dezvoltării umane I. Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (P. O oarecare tendinţă de apropiere a ţărilor în dezvoltare faţă de cele bogate a devenit evidentă.D. Anii ’80 au reprezentat. În aceste state.Coreeană.P. acestea sunt cele mai defavorizate din punct de vedere al resurselor naturale şi umane. Grupul ţărilor în dezvoltare cuprinde în majoritate ţări grupate în Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare (U. prăbuşirea sistemului colonial.336). Vietnam.N. R.2. actuale ţări comuniste (R. din 1985 s-au mai 15 . în lumea a treia şi captarea a tot mai multe state în zona sa de influenţă. rata de şcolarizare primară şi secundară este mai mare de 90%.D. Pacific şi Caraibe la U.P. instituţionalizată fiind prin semnarea în 1975 a Convenţiei de la Lome (asocierea ţărilor din Africa. au avut un puternic impact asupra evoluţiei statelor lumii.A.S.

B. Togo. – Vanuatu 46%. Laos. evenimente tragice. Brazilia. au fost. Malaesia. Printre ţările cel mai slab dezvoltate. Principalele trăsături care le definesc sunt: dezvoltarea industriei grele.3% Thailanda. etc.XX: 8. Eritreea. Burkina Fasso. exportul de produse prelucrate. Sierra Leone 26%.B. Problemele cu care se confruntă încă aceste state sunt: ineficienţa economică. Mauritania. “Tigrii asiatici” au înregistrat în anii ‘90 o creştere economică într-un ritm mediu de 68%/an. Paradoxal ar părea faptul că multe dintre aceste ţări au un procent mare al ponderii exportului în P. Ghana. Rep. Etiopia. datorate nu capacităţii mari de export.9% Singapore. Noile state industrializate. Niger. activitatea industrială se concretizează în domeniile: alimentar. a industriilor de vârf. Cambodgia. Argentina. expansiunea economică permiţându-le îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă. 16 . Situaţia economică precară este determinată în mare parte de problemele de natură socială şi politică – forme de organizare tribale. Nepal. ci îngustimii pieţei interne. iar din 1995 sunt în total 60 de state. Kenya. prelucrarea lemnului. Singapore. grad mare de diversificare a activităţii. Din această categorie fac parte: China./loc. cu un total de 350 milioane locuitori. Burundi. tehnica de lucru manuală. textil. sunt: Congo. Thailanda. Ciad. Tadjikistan. Chile. Mexicul. infrastructura insuficientă. Alături de formele primitive de producţie şi organizare socială care predomină. 5. în ultima parte a sec. gradul de valorificare a materiilor prime este foarte scăzut. dezarticulare. 5. Tanzania. Economia este caracterizată prin eterogenitate. Bangladesh. P. în aceste ţări este mai mic de 1000 $. asigurând în prezent 40% din comerţul mondial. Sierra Leone.N. Kirghizstan. Taiwan.NB.N. corupţia. Malawi. lupte interetnice. predomină economia închisă. Madagascar. India.7% Malaesia. de subzistenţă. instituţiile productive sunt insuficiente. puternică infuzie de capital străin. Caracteristicile acestor ţări sunt: agricultura este predominantă dar suprafaţa cultivată reprezintă o mică parte din teritoriul arabil. Nigeria. slabă productivitate a muncii.Centrafricană. Mali. Zambia. Togo 32%. caracter limitat al resurselor.adăugat 15 state. Benin. Guineea Bissau. etc. Sudan. Ritmurile de creştere ale P. există şi forme ale economiei de piaţă. ritmul de creştere economică este foarte scăzut. numărul celor care trăiesc sub pragul sărăciei scăzând de la 330 milioane în 1980 la 180 milioane. prelucrarea bogăţiilor naturale. având o populaţie de 450 milioane locuitori. slabă pregătire a forţei de muncă. productivitatea muncii şi calitatea produselor comparabile cu cele ale ţărilor dezvoltate. procente ridicate. Mozambic..

Brazilia este considerată o ţară-continent. 30% aparate de aer condiţionat şi televizoare.A. din suprafaţa şi din P. tancuri. Este cea mai puternică dintre ţările în dezvoltare fiind considerată de analişti o concurentă redutabilă la primele locuri în ierarhia mondială. Face parte din principalele forumuri internaţionale fiind purtătorul de cuvânt al ţărilor în dezvoltare în faţa celor dezvoltate. urmată de Brazilia. India. P.$. industrie şi. baraje hidrotehnice.B. La nivel global se plasează pe locul 8.B. + 4.I. urmat de sectorul terţiar cu 27. Politica sa economică este marcată de acumularea datoriilor uriaşe realizate în guvernările anterioare.Dacă avem în vedere potenţialul economic şi demografic al acestor ţări. Ca urmare. după valoarea exporturilor (50% din exporturile chineze de produse prelucrate sunt realizate de întreprinderile străine). în China domină sectorul secundar. În anul 2002 însă.-ul Americii de Sud. Costurile de producţie mici (de 35 de ori mai mici decât cele din S. Rezervele de schimb ale Chinei au ajuns în iunie 2002 de 10 ori mai mari decât în 1990. China este considerată o nouă uzină a lumii. R. ceea ce îi conferă statutul de lider natural în regiune. etc. industria sa ajungând la a patra poziţie la nivel mondial: 50% aparate foto. având în vedere ordinea de mărime în funcţie de P. Promovarea regulilor specifice economiei de piaţă nu s-a făcut însă decât în anumite enclave.-ul a crescut cu 1.I. între primele 10 la nivel mondial. s-a mărit datoria externă dar şi cea internă. China se mai confruntă cu slaba productivitate în economie datorată.6% construcţii.U. în timp ce. de asemenea.Chineză se plasează în frunte. Din punct de vedere structural. şi de 10 ori mai mici decât cele din Taiwan). investiţiile masive ale guvernului şi firmelor transnaţionale au determinat creşterea economică continuă chiar dacă conjunctura internaţională nu este cea mai favorabilă. deschidere spre economia de piaţă. comparat. Între aceste ţări.B.7%. s-a diminuat deficitul de cont curent.5% pe seama agriculturii şi exporturilor. China are balanţă comercială excedentară şi se situează. reprezintă jumătate din populaţia. producţie agricolă. cu 54% din formarea P. Este o ţară cu potenţial economic mare. menţinerii proprietăţii de stat. a fost promovată supraevaluarea monedei naţionale şi nivelul ridicat al ratei dobânzii. un accent deosebit se pune pe dezvoltarea zonelor economice speciale. în general. 25% maşini de spălat. al consumului. Balanţa comercială este excedentară ajungând la peste 13 mld. În acest sens. China este ţară cu regim comunist însă. 20% frigidere.I. China este în frunte. două sisteme” manifestând deci. importurile au scăzut. în cea mai mare parte. îşi orientează politica economică după formula “o ţară. Numărul firmelor cu capital integral străin l-a depăşit pe cel al întreprinderilor cu capital mixt.B. nivelul investiţiilor.7% şi apoi cel primar cu 13.P. deficitele externe au crescut. automobile. Mexic şi Indonezia. Cu toate acestea. 17 . datorate forţei de muncă ieftine şi abundenţei de materii prime. economie diversificată – producţie de avioane.I.

/loc (8000 -10. a transporturilor aeriene (Singapore Airlines cea mai rentabilă companie aeriană din lume a înregistrat pierderi între 2003-2004). Ciad.6% din venitul naţional. răsturnări de guverne. Indonezia. Gabon – 1960../loc (22. Eli Lilly investesc în Singapore. Shering-Plough. economia din Singapore depinde în mare măsură de exporturile de componente electronice. Brazilia este considerată printre cele mai retrograde ţări din America Latină. Un impediment este încă. religii diferite.7% din venitul naţional. Statul caută să se impună în domeniul economiei cunoaşterii – servicii de înaltă tehnologie.N.. Novertis. Congo. ţări cu venituri scăzute – Nigeria 290 $/loc. Sectorul bancar-financiar este în plină dezvoltare. Cele mai mari grupuri farmaceutice mondiale GlaxoSmithKline. biotehnologii.locuitori) este oraşul-stat.000 $).8 milioane trăiesc sub pragul de sărăcie. etc.N.8 mld. Singapore trebuie să reziste concurenţei acerbe a Malaysiei în domeniul transporturilor şi al logisticii. Emiratele Arabe Unite. Irak. prin stimulente atractive. ţări cu venituri intermediare – Iran. limbi diferite. cu P. 40% dintre populaţia săracă deţine 10.) ţările în dezvoltare se confruntă cu dificultăţi datorate lipsei de experienţă în activităţi manageriale. Exporturile de produse farmaceutice au crescut cu 60% în anul 2002 ajungând la 4.1949.Din punct de vedere social. Nigeria. Merck Sharpe&Dohme. sănătate. mişcări separatiste.Cadrul instituţional specific statelor în dezvoltare Târziu eliberate de sub dominaţia colonială (India . În domeniul industrial concurenţa chineză este periculoasă. lipsa oamenilor de ştiinţă de înalt nivel însă. 2.B. 18 .2 dezvoltare. au impus convieţuirea pe acelaşi teritoriu.2. a comerţului cu amănuntul. Singapore este dispus să atragă personal de specialitate din afara ţării. războaie la scară subregională. China . Persistenţa unor grupuri etnice de diferite facturi. etc. 4. Libia. Pe harta Africii.Arabia Saudită. rezultatele macroeconomice îl poziţionează cu succes printre primele economii ale lumii (geografii îl consideră stat dezvoltat). Oman. În afara acestei situaţii.C. majoritatea grupate în O. Urmările au fost dintre cele mai nefaste: războaie civile. Nigeria. Venezuela. Iran. Singapore. Emiratele Arabe Unite. după obţinerea independenţei politice. Quatar cu P. Algeria. lipsite de resurse şi/sau de ieşire la mare. învăţământ universitar.). producătoare şi exportatoare de petrol.B. Ecuador (5300 – 4300 $/loc. au apărut o serie de state dezavantajate. instabilitate politică. Phfizer. Venezuela. Economia în creştere puternică a fost afectată în 2003 din criza SARS care a determinat scăderea numărului de turişti. astfel încât 10% dintre familiile cele mai bogate deţin 45. Se disting: ţări cu venituri foarte ridicate – Kuweit. Algeria. 54 milioane de oameni din cei 173. Ţări în dezvoltare.2.1947.000 $). lovituri de stat. inclus încă considerat în grupa astfel ţărilor datorită în mărimii (620 deşi km2. în timp ce. convulsii interne. Quatar.P. mil. Discrepanţele economice şi sociale sunt pronunţate. culturi.E. Somalia. Singapore 1965.$. prin eterogenitate din diferite puncte de vedere. Kuweit.500 -17. ţări cu venituri superioare – Bahrain. ocupă un loc aparte în rândul ţărilor în dezvoltare.

multe dintre naţiuni se afirmă puternic.3%/an). naţiunea a fost constituită. înainte de a scădea semnificativ. În cel de-al doilea caz. al treilea în 1960. comuniunea de cultură şi teritoriu punându-şi amprenta asupra formării unei conştiinţe naţionale. Estimările făcute la sfârşitul secolului XX. Somalia. fie în situaţia în care coexistă o etnie majoritară şi mai multe minoritare. Creşterea în valoare absolută a populaţiei mondiale s-a stabilizat în jurul a 80 mil.Cadrul demografic Primul miliard de locuitori s-a înregistrat în 1830. cu o importanţă relativ asemănătoare.. etc. în altele se observă că naţiunea se află în faza de constituire. În prezent.. China şi India deţin împreună 70% din numărul total al populaţiei ţărilor în dezvoltare. favorizează într-un mod relativ mai bun rezolvarea diferendelor de cultură. deci 250 de naşteri şi 100 decese pe minut. asupra sporului demografic mondial. în timp ce populaţia Europei a crescut de 4 ori. etc.oameni va fi trecut între 2011 şi 2015. pe an. 2. religie. Se estimează că în 2002 au fost între 130 şi 135 mil. Madagascar. de decese. Dacă în perioada 1650-1900 populaţia Africii nu a crescut deloc. al cincilea în 1987. statele arabe. numărul de locuitori ar trebui să se dubleze în 25 de ani. comercială. al şaselea în anul 1999. Oman. misiunea statului este deosebit de grea. Se observă că. Pentru închegarea unei naţiuni prima dintre variante. inegal repartizată pe ţări. Uganda. Zemen. au populaţie numeroasă. Sierra Leone. Fecunditatea se ridică în prezent la niveluri mari în ţări ale Africii 19 .3. Este foarte probabil ca planeta să numere 8 mld. Niger. naşteri faţă de 50-55 mil. altele sunt în curs de constituire. formarea şi consolidarea naţiunii. în statele subdezvoltate persistă deosebirile în ceea ce priveşte integrarea etnică. al patrulea în 1975.În general. deoarece trebuie să joace permanent. monetară. Populaţia este însă inegal repartizată pe glob.2. Congo. teritoriile palestiniene. În condiţiile prezente de evoluţie demografică în Angola. Statul trebuie să aibă o acţiune integratoare relevată atât pe plan social dar şi economic prin intermediul promovării unor programe economice de recuperare a bogăţiilor naţionale. procesul de urbanizare creşte pe măsura dezvoltării activităţilor industriale şi terţiare. aflându-se în etapa de consolidare (ţări din America Latină. pragul de 7 mld. pentru a demara programe concrete de politică economică. oferind teren şi pentru dezvoltarea economică. problema cheie care trebuie rezolvată este de ordin naţional şi anume. fie în cazul convieţuirii mai multor etnii. datorat ţărilor în dezvoltare. în majoritatea ţărilor. locuitori suplimentari (+1. în prezent situaţia este inversă. Conform previziunilor ar trebui să rămână aproape neschimbată timp de 20 de ani. Burundi. lupta pentru dezvoltare independentă şi suveranitate naţională fiind principalele preocupări ale statelor respective. statele cu un nivel redus de dezvoltare. în aceste state economia este în dezvoltare. Cea mai mare populaţie a globului 75% aparţine lumii a treia. în care există o etnie majoritară. oameni aproape de anul 2030. al doilea în 1930. apogeul fiind atins la începutul anilor ’90 cu aproape 90 mil. sunt realităţi. Pe baza acestui ritm. asiatice). Realitatea ultimilor ani evidenţiază că. de valorificare a potenţialului agricol. rolul de arbitru în atenuarea problemelor şi stingerea conflictelor interetnice. Ciad.

în anul 2001 – 440 oraşe din care 284 în aceste ţări.266 1.789. semianalfabeţi.295 4. pentru eficientizarea politicilor economice şi sociale.800. în aceste ţări este sub 50 ani (în Zimbabwe este de 38 ani). În prezent. Un fenomen cu tendinţe de cronicizare este şomajul.000 10. în special constituită din bărbaţi.400 6. slab calificaţi.000 16.968 1. respectiv 1/3 din populaţie în Botswana. 6-7 în alte 12 state) sau ale Asiei Occidentale (7.550 Coreea de Sud Mexic Japonia Philipine India India Indonezia Nigeria India Egipt USA Argentina Brazilia Rusia China Pakistan Franţa 20 .750.000 11.049 2.580 2.350.250.000 14.000 6. Lesotho.564 1.000 16.000 12.750 4.800. 6 în Arabia Suadită.000 17.683 1.900 9.993 8. Swaziland.400.650 11.500 18.400 18.000 10. Rezolvarea se găseşte temporar în sectorul terţiar. în construcţii.000 17.000 17.200.900 13.000 12.200.000 14. În condiţiile actualei situaţii demografice mondiale care converge spre o creştere demografică lentă (creşterea numărului populaţiei din aceste ţări este contrabalansată de scăderea celei din ţările dezvoltate).400 2.723 4.500. Tot în aceste ţări şi rata mortalităţii este cea mai ridicată.200. Un fenomen important specific ţărilor în dezvoltare îl reprezintă urbanizarea subdezvoltării. Populaţia statelor în dezvoltare aflate în această situaţie.400 10. Speranţa de viaţă este foarte redusă în aceste ţări: dacă în ţările dezvoltate media este de 65 ani.950 6.300. în mici întreprinderi.2 în Yemen.subsahariene (o medie de 8 copii/femeie în Niger.700.360 738 531 1.425.000 13.000 14. SIDA face ravagii tot aici – în medie. se impune utilizarea deplină a forţei de muncă excedentare. 10% din populaţia adultă.295 1. 7 în Somalia şi Uganda. provine în principal din mediul rural dar şi din cel urban.000 9.320 2.400.850 4.399 484 1.550 29. Dacă în anul 1950 nu existau decât 76 de oraşe cu > 1 milion de locuitori.150 746 518 2.072 2.750 2.000 17. Oman. Afganistan).000 10.000.700 8.000 11. Zimbabwe este seropozitivă.645.000 14.700.800.900 3.000 9.050 10.500.150 23. principalele oraşe sunt: Locul Oraşul (aria urbană) Ţara Populaţia Suprafaţa (kmp) Densitatea 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 Tokyo/Yokohama New York Metro Sao Paulo Seoul/Incheon Mexico City Osaka/Kobe/Kyoto Manila Mumbai Delhi Jakarta Lagos Kolkata Cairo Los Angeles Buenos Aires Rio de Janeiro Moscow Shanghai Karachi Paris Japonia USA Brazilia 33.050 9.

Migraţia forţei de muncă s-a manifestat în preponderenţă spre S. Malaysia. pielăria. S şi SE Africii. Odată cu Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare – U. Thailanda. în prima etapă axându-se pe exportul produselor primare. completând deficitul de forţă de muncă din zonele respective. Canada. afirmându-se necesitatea îngrădirii şi lichidării acestui transfer inechitabil. India 52%. În America Latină procesul este avansat chiar dinaintea primului război mondial. • o altă problemă cheie a statelor în dezvoltare o reprezintă ignoranţa. ulterior pe dezvoltarea ramurilor producătoare de bunuri de echipament iar din 1950 – dezvoltarea investiţiilor străine. Cu toate că exodul rural contribuie în proporţie de 50% la dezvoltarea oraşelor.2. Filipine. Benin 77%. statele sărace se văd deposedate de un capital uman valoros. În acest fel. creşterea criminalităţii şi violenţei. populaţia rurală continuă şi ea să sporească. 21 . Somalia. considerată fiind principala cale spre dezvoltarea economico-socială dinamică.4. asistenţă sanitară precară.C. Sierra Leone 79%. • un alt aspect este legat de condiţiile improprii de viaţă pe care le asigură oraşele lumii a treia. arhipelagul indonezian. electrotehnica. Australia dar şi spre peninsula Indochina. etc. locuinţe – bidonviluri . se impun măsuri restrictive în privinţa deplasărilor de forţă de muncă.U. de la Santiago de Chile din 1972. • un fenomen caracteristic factorului demografic îl reprezintă exodul de inteligenţă.A. 1975) a fost elaborată strategia industrializării ţărilor în dezvoltare până în anul 2000. fără facilităţile oferite unei vieţi normale. cu toate acestea personalul specializat continuă să-şi caute şi să-şi găsească loc de muncă în statele dezvoltate.. (Lima. SE Asiei – Singapore. se disting trei zone relativ mai avansate: vestul continentului – ţările din Golf – producătoare şi exportatoare de petrol. Nigeria 49%. chimia.Caracteristici ale economiilor ţărilor în dezvoltare Industria La Conferinţa generală a O.Particularităţile urbanizării statelor în dezvoltare sunt: • are loc în contextul creşterii numărului de populaţie din aceste ţări.N. construcţiile de maşini. centrul Asiei – China.I. India.A. electronica. procesul de industrializare se desfăşoară diferenţiat la nivelul statelor în dezvoltare. etc. problema a fost intitulată – “transfer invers de tehnologie sau competenţe”. Momentul în care se produce urbanizarea acestor ţări este legat de obiectivul de eradicare a subdezvoltării. Ciad >70%. transport în comun greoi. exprimată prin numărul ridicat de analfabeţi – exemplu.D.N. În prezent. Niger. în industrii noi – chimia.D.insalubre. În prezent însă.T.U. industria de încălţăminte. acestea din urmă cunoscând o puternică creştere economică datorată în principal dezvoltării ramurilor industriale: siderurgia. în special nord-americane. metalurgia neferoaselor. În ceea ce priveşte industrializarea Asiei. 2. în Bangladesh şi Pakistan – 65%. electrotehnica.

2. Bosnia-Herţegovina. începând cu anul 1989. toate acestea adoptând aşa-numitele “terapii de şoc”. piaţa internă restrictivă. Slovacia. depăşite tehnic. corespunzător situaţiilor concrete ale acestor ţări şi disponibilităţilor de resurse naturale. În declanşarea programului de reformă începutul a fost dat de Polonia. textile. etc. construcţiile de maşini. caracteristică statelor în dezvoltare. A fost înlocuit sistemul centralizat-planificat al economiei cu cel caracteristic unei economii de piaţă. progresive.-ul majorităţii statelor în dezvoltare.5. după care i-au urmat state ca Cehia.Ţări în dezvoltare.În ceea ce priveşte Africa. de mână de lucru calificată. Depăşirea situaţiei actuale. Bulgaria. fenomenele de eroziune precum şi formele de proprietate asupra pământului – menţinerea rămăşiţelor feudale sau chiar primitive. folosirea echipamentelor perimate. Se mai adaugă condiţiile naturale. petrolieră. au constituit elementele de pornire în ceea ce ulterior avea să fie numit în teorie şi practică “tranziţie”. aceste state fac eforturi considerabile pentru a-şi depăşi condiţia. Agricultura Acest sector deţine ponderea cea mai ridicată în P. crearea unui climat economic intern favorabil. Cehia. lipsa capitalurilor şi a forţei de muncă calificate. calamităţile naturale. marcat prin prăbuşirea sistemului comunist şi căderea zidului Berlinului.. ea se caracterizează printr-o productivitate slabă. Macedonia. a întregului potenţial uman şi material disponibil. cu sprijinul statului în mare parte sau a societăţilor transnaţionale. în concordanţă cu situaţia economică moştenită de la regimul anterior. prin majorarea investiţiilor. calitatea slabă a infrastructurii. Penuria de capitaluri. a cooperării realizate pe baze reciproc avantajoase. Croaţia.B. State ca România sau Ungaria au ales alternativa reformei graduale. în statele central şi est europene au fost elaborate şi puse în practică programe de reformă şi obiective strategice corespunzătoare. Slovacia. Realizarea obiectivelor propuse în prezent şi perspectivă este posibilă prin antrenarea efortului propriu. Orientate în special spre valorificarea resurselor naturale şi în nordul Africii o oarecare dezvoltare a industriei prelucrătoare – în special industria agroalimentară. sunt numai câţiva dintre factorii care contribuie la această situaţie. Transformarea politică şi social-eocnomică a fostelor ţări comuniste a presupus crearea unor sisteme politice pluraliste. Ca urmare. concentrând şi cea mai mare parte a populaţiei acestor ţări.2. Înlăturarea sistemului comunist a favorizat apariţia unor noi state: Slovenia. în special cele deficitare.I. creşterea rolului educaţiei şi instrucţiei dar şi printr-un efort extern datorat în principal extinderii pe multiple planuri.1 Caracteristici ale procesului de tranziţie la economia de piaţă Transformările politice şi sociale din Europa centrală şi estică. urmată de reunificarea Germaniei. Cu toate acestea. caracterizate fiind prin măsuri radicale şi de proporţii în privinţa principalilor parametri economici.5. Iugoslavia (Serbia şi Muntenegru). eradicarea sărăciei şi subdezvoltării sunt probleme ce stau în atenţia guvernelor. garantarea drepturilor civile ale 22 .2. ex-comuniste 2. în multe cazuri improprii dezvoltării agriculturii. industrializarea cunoaşte aici cele mai reduse niveluri. diversificare insuficientă.

mai puţin Ucraina (18. 2. cu valori maxime în Letonia. care. Recesiunea economică – prima etapă a procesului tranziţiei Recesiunea economică şi-a făcut simţită prezenţa în statele aflate în tranziţie. lipsa resurselor necesare producţiei. datorită situaţiei economice şi protecţionismului acestora. Slovenia. 23 . remanenţelor sistemului economiei planificate centralizat. etc. performanţe scăzute ale capacităţilor productive. Slovacia. • intensificarea tensiunilor sociale şi creşterea instabilităţii politice datorate unor cauze interne ca: reducerea cererii datorită politicii de austeritate. în perioada 1990-1993. a volumului schimburilor comerciale externe.R.5% şi –14. a cursului de schimb. începută înainte de 1989. Estonia. dificultăţi în reorientarea fluxurilor către ţările occidentale. În plan economic era necesară reconstruirea unor instituţii şi mecanisme proprii economiilor capitaliste. în România –7. Începând cu 1992. a trebuit creată şi apoi protejată şi instituirea relaţiilor de tip contractual între agenţii economici.B. La început s-a manifestat ca o criză de supraproducţie. România şi a avut repercusiuni în majoritatea ţărilor. intensificarea şomajului.8%). etc. folosirii unor instrumente şi instituţii de politică economică inadecvate. a comerţului exterior.8%. şi unor cauze externe: reducerea schimburilor comerciale din zona C. care dispăruseră sau funcţionau defectuos în economiile de comandă. apoi concurenţa. etc. Adâncirea recesiunii în cel de-al doilea an al reformei s-a manifestat diferit de la o ţară la alta. în timp ce în perioada 1994-1995 a crescut în majoritatea statelor până la 6. Se impunea redefinirea rolului statului în economie.2. concretizate în reducerea accentuată a activităţii economice.I.5. Transformarea sistemică a presupus efectuarea următoarelor categorii de modificări: ♦ modificări instituţionale şi structurale ♦ dereglementarea economiei şi crearea pieţelor concurenţiale. diferenţele între nivelul de dezvoltare al ţărilor respective se accentuează astfel încât s-au delimitat: ţări avansate în procesul reformei – Polonia. reducerea investiţiilor. Ungaria.E. Ritmul de creştere economică (P. Cehoslovacia. Cea mai importantă modificare a reprezentat-o însă reinstituirea dreptului de proprietate privată.8%). Cauzele recesiunii economice au fost: • reducerea producţiei şi investiţiilor datorate erorilor de politică macroeconomică. creşterea inflaţiei – în România şi Bulgaria ajungând la 250-300%..A. prin scăderea pronunţată a ritmurilor de creştere economică şi investiţională. Bielorusia (-16. mai puternic în fosta Iugoslavie. Estonia. Cehia. ♦ realizarea macrostabilizării economice. prin măsuri şi politici de liberalizare a preţurilor. Moldova (între -13.) în aceste ţări a fost negativ în perioada 1990-1993.2%).2.persoanelor din acele ţări prin legile lor fundamentale. adâncită ulterior.7% în Albania. continuând ca o criză de structură.

B. În anul 1993 s-a atenuat climatul economic marcat de recesiune. a activităţii productive. sectorul privat s-a conturat în toate aceste state. Anul 1994. Rusia. Din punct de vedere social. reducerea ratei inflaţiei. Politica monetară restrictivă a contribuit şi ea la adâncirea recesiunii. Totuşi. instrumentele de politică monetară şi de credit caracteristice ţărilor dezvoltate aplicate pe terenul economiilor specifice statelor în tranziţie. continuarea politicilor de stabilizare macroeconomică a influenţat negativ evoluţia cererii interne. etc. îmbunătăţirea situaţiei balanţelor comerciale şi de plăţi curente. obiectivele reformei proprietăţii au fost: 24 . a reducerii inflaţiei.ţări care au păşit mai târziu pe calea reformei – Bulgaria. considerat al cincilea an al tranziţiei. mai apoi.5. investiţionale – creşterea P. etc. În schimb. sporirea salariilor şi expansiunea creditelor facilitând sporirea inflaţiei.3. Măsuri de reformă aplicate în ţările ex-comuniste Înscrierea ţărilor ex-comuniste pe traseul economiei de piaţă a implicat elaborarea şi derularea de programe de reformă în toate structurile şi componentele societăţii. România. a marcat şi ieşirea din recesiune şi înscrierea statelor. recesiunea declanşată după 1989 era inevitabilă. concomitent cu majorarea preţurilor. reconstituirea proprietăţii private. Oricum. Lituania. resursele au fost exploatate ineficient în anii din urmă. Letonia. a comerţului exterior şi orientării acestuia spre statele occidentale. De asemenea. Faza de înviorare economică a continuat şi după 1995 în privinţa P. alături de cel al preţurilor..B. se apreciază faptul că. programele de stabilizare macroeconomică au fost prea restrictive. existenţa mai multor forme de proprietate reprezintă o condiţie importantă pentru crearea mediului concurenţial. a producţiei industriale. Reformele structurale aplicate au fost: a) Reforma proprietăţii b) Crearea mediului concurenţial c) Reforma sistemului bancar d) Liberalizarea comerţului exterior şi a cursului de schimb e) Liberalizarea fluxurilor de investiţii străine de capital Reforma proprietăţii Reforma proprietăţii a urmărit ca. prin refacerea structurii normale a proprietăţii să se creeze cel de-al doilea mecanism fundamental al unei economii de piaţă. Situaţia s-a redresat în privinţa politicilor economice restrictive în vederea menţinerii sub control a deficitelor bugetare. pe o curbă ascendentă a creşterii economice. declinul economic fiind încetinit.2. în care ea s-a manifestat. a investiţiilor. Croaţia.I.. 2. antrenând comprimarea cererii solvabile interne şi restrângerea producţiei. şi anume. volumul exporturilor s-a redus comparativ cu anul 1991. deoarece trecerea de la o economie superetatizată la una de piaţă nu se realizează uşor.I. etc. a producţiei industriale.

negocierile directe. etc. ofertele publice. contractele de locaţie de gestiune (contracte de bail. 4 Privatizarea marilor întreprinderi. folosită în Polonia). licitaţiile. Cehoslovacia. privatizarea a avansat în anumite sectoare – agricultură. a rămas modestă. în Bulgaria în 1992. având în vedere modalitatea de transfer a proprietăţii. în special pentru firmele mici şi mijlocii.B.Repararea nedreptăţilor comise în perioada comunistă prin restituirea în natură. În Polonia. preluarea lor în locaţie de gestiune de către salariaţi. Ca metode de privatizare aplicate. Bulgaria. în servicii. sectorul micilor întreprinderi particulare a cunoscut o dezvoltare semnificativă. În ţări ca Polonia. Ca modalităţi de efectuare au fost: restituirea micilor firme proprietarilor iniţiali. Dintre modalităţile de privatizare practicate în ţările est-europene. 4 Procesul de privatizare a micilor întreprinderi din sfera serviciilor – comerţ. echipamente. mediul concurenţial s-a dezvoltat rapid. În Cehoslovacia. întreprinderile de stat au fost transformate în societăţi comerciale. alimentaţie publică. contractele de management (folosite mai rar în aceste ţări. vânzarea de active – părţi. iar la sfârşitul anului 1995 procesul era încheiat. mult în China). etc. accelerând procesul privatizării marilor întreprinderi. structură esenţială a unei societăţi democratice Din punct de vedere politic. 4 Odată cu crearea condiţiilor economice favorabile. România. lent în industrie.I. cele mai frecvente au fost: MEBO (folosită mult în România). vânzarea lor la licitaţie. obiectivul reformei proprietăţii a fost cel de a consolida structurile democratice ale statului de drept. în iunie 1990.. 25 . Ungaria. mica privatizare în comerţul cu amănuntul. despăgubiri financiare Refacerea clasei de mijloc a proprietarilor mici şi mijlocii. Acest sector a fost considerat un pilon al macrostabilizării. astfel că. proces complex şi de durată în toate ţările foste comuniste. în cadrul programelor de privatizare în masă. acest proces s-a încheiat la sfârşitul anului 1991. turism. ca urmare a apariţiei fondurilor de proprietate particulare în număr mare. s-au folosit: a) Privatizarea exclusiv prin vânzarea întreprinderilor sau activelor acestora b) Privatizarea exclusiv prin distribuirea gratuită a titlurilor de proprietate c) Formule combinate între cele două Coordonatele generale pe care s-a desfăşurat şi se mai desfăşoară încă reforma proprietăţii sunt: 4 Primul pas în toate ţările ex-comuniste s-a realizat într-o perioadă scurtă de timp. Polonia a adoptat prima lege a privatizării. chiar dacă contribuţia lui la crearea P. la sfârşitul anului 1993 (Cehia) circa 1500 de mari întreprinderi erau privatizate. Începând cu anul 1996 unele ţări ex-comuniste încearcă să recupereze decalajul între ele şi cele avansate în proces.

Deşi unele state. având ca efect imediat creşterea inflaţiei. cum ar fi: 4 Orientarea georgrafică a exporturilor 4 Segmentarea circuitelor de aprovizionare şi distribuţie 4 Dezvoltarea mecanismelor de motivare pentru salariaţi 4 Punerea în funcţiune a controlului de calitate eficient 4 Urmărirea solvabilităţii clienţilor 4 Introducerea de noi tehnologii 4 Operaţionalizarea de noi structuri organizatorice 4 Elaborarea strategiei de investiţii. stabilitatea macroeconomică. 1995 – Bucureşti. 26 . România a aplicat în procesul tranziţiei următoarele măsuri instituţionale: Retragerea statului din economie şi liberalizarea preţurilor. bursa de valori creată în 1990 la Budapesta. Polonia. Liberalizarea preţurilor s-a realizat gradual. reforma sistemului bancar. Pentru operaţionalizarea în practică a obiectivelor restructurării economice s-a impus crearea unor instituţii şi mecanisme specifice economiei de piaţă – de exemplu. Microeconomic – eforturile de restructurare iniţiate de manageri s-au realizat pe unele dimensiuni ale restructurării.3. între nov. Macroeconomic – unele guverne au conceput strategii de privatizare în corelaţie cu strategiile de restructurare financiară a unor întreprinderi şi cu politicile de restructurare industrială şi regională (Ungaria. Polonia). cum ar fi Ungaria. 1990 şi martie 1997. s-a desfăşurat în condiţii de incoerenţe în aplicare. ROMÂNIA – consideraţii generale Ca şi alte ţări din fostul sistem. Restructurarea s-a realizat prin sprijinul statului sau direct. Cehia. Procesul de restructurare a întreprinderilor în economiile în tranziţie a fost realizat pe două niveluri: macroeconomic şi microeconomic. au experimentat şi înainte de 1990. menţinerea subvenţiilor pentru unele produse fără a se avea în vedere şi un control al utilizării acestora. după 1990 aceasta a vizat într-o primă etapă. 1991 – Varşovia. a comerţului exterior. Cehia. programe de reformă privind schimbarea sistemului instituţional.Restructurarea economică Desfăşurarea procesului de privatizare impune şi restructurarea economică. crearea unor structuri de producţie competitive. restructurarea economică. 1992 – Praga. reforma proprietăţii. prin efortul noilor proprietari. crearea premiselor pentru creşterea salariilor. 2. reforma întreprinderii. Aplicarea unor programe de macrostabilizare Reforme structurale – instituţională. a pieţei valutare. Printre motivele apariţiei şi dezvoltării acesteia: menţinerea controlului administrativ asupra unor preţuri.

Cauze ale acestei situaţii sunt: mentalitatea internă nefavorabilă capitalului străin. a avut în România caracteristicile: Cadrul juridic instabil. decisivă pentru realizarea celorlalte reforme structurale. defavorizând sectorul particular al firmelor mici şi mijlocii. etc. în principal ale Organizaţiei Mondiale a Comerţului. instabilitatea macroeconomică şi legislativă. actele de 27 . negociere directă. Agenţia Română pentru Dezvoltare. Fondul Proprietăţii Private. etc. vânzare prin oferte publice. Fondul Proprietăţii de Stat. vânzarea la licitaţie. Reforma instituţională. corupţiei. expunând producătorii naţionali unei concurenţe străine puternice. Liberalizarea comerţului exterior a fost realizată însă prea rapid. dependenţei multor regiuni sau localităţi de existenţa marilor întreprinderi. concesionarea pe termen lung a unor imobile. extinderea birocraţiei. în special în sectorul comerţului şi serviciilor. instabilitatea politico-socială din ţară. Ca variante de privatizare utilizate se remarcă: vânzarea de active. mentalităţii managerilor. în special în primii ani ai tranziţiei. Mica privatizare (cu excepţia firmelor mici din comerţul cu amănuntul. de mică amploare ♦ Restituirea proprietăţilor din agricultură aplicată în ritm lent. MEBO. avându-se în vedere atât nivelul Băncii Naţionale a României cât şi cel al băncilor comerciale. Cadrul juridic aferent investiţiilor străine a fost favorabil însă. servicii) s-a derulat rapid prin: locaţia de gestiune. licitaţie. generând fărâmiţarea proprietăţii care poate periclita viitorul agriculturii româneşti ♦ În ceea ce priveşte privatizarea. presiuni pentru devalorizarea monedei naţionale. Începând cu anul 1997 s-au privatizat câteva bănci comerciale. Caracteristicile de evoluţie ale sistemului bancar din România: poziţia fragilă a băncilor comerciale. derulată rapid ♦ Creşterea sectorului privat. Reforma proprietăţii s-a realizat în etapele: ♦ Transformarea întreprinderilor de stat în societăţi comerciale şi regii autonome. incomplet Toleranţă faţă de nerespectarea legilor economice sau aplicarea lor cu întârziere Crearea lentă a instituţiilor administrative esenţiale pentru funcţionarea pieţelor. căreia i-au făcut cu greu faţă. Marea privatizare a debutat în 1993 dar se derulează şi în prezent datorită implicării politicului. birocraţia şi corupţia la nivelul aparatului administrativ. finanţarea prin credite subordonată clientelei politice. MEBO. Politica comercială a României a fost reconcepută după standardele internaţionale.reducerea competitivităţii externe pe bază de preţ. cadrul instituţional creat în România a fost constituit între 1990-1997 din Agenţia Naţională pentru Privatizare. terenuri. Reforma sistemului bancar a început în 1990. intrările de investiţii externe directe au fost printre cele mai modeste din Europa. incoerent. utilizarea certificatelor şi cupoanelor de proprietate.

dimensiunii mici a disponibilităţilor de capital. susţinute şi dezvoltate. declarată ca economie de piaţă funcţională în anul 2004. specifice economiei de piaţă. a fost realizat doar în anumite intervale de timp. În concluzie. reforme structurale incomplete. 28 . procesului de privatizare derulat lent. Inconsecvenţele din politica monetară au condus la scăparea ratei inflaţiei de sub control. Nucleul acesteia s-a constituit din politici monetare şi fiscale iar instrumentele de bază au fost controlul salariilor şi controlul preţurilor. înregistrând cele mai înalte rate anuale ale inflaţiei între anii 1990-2000. a fost marcată şi de puncte slabe cum ar fi: Liberalizări incoerente. Obiectivul principal al politicii monetare a fost controlul şi reducerea ratei inflaţiei însă. Din anul 1993 s-a renunţat la practica finanţării automate şi gratuite a deficitului bugetar prin emisiune monetară şi s-a adoptat politica ratelor dobânzii real pozitive (rata nominală a dobânzii superioară ratei inflaţiei). puţin atractive pentru investitori.corupţie care au prejudiciat situaţia unor bănci. Piaţa valorilor mobiliare a fost reglementată prin crearea Comisiei Naţionale pentru Valori Mobiliare după care a fost creată Bursa de Valori în 1995. în afara componentelor pozitive create. Autorităţile monetare au menţinut însă şi unele practici incorecte: creditarea preferenţială a anumitor sectoare nerentabile – minerit. Aceasta a condus la erodarea nivelului veniturilor şi economiilor populaţiei. aceasta s-a creat în România înainte de crearea cadrului legislativ aferent. efectuarea mai multor compensări globale pentru a se ieşi din blocajul financiar din economie. Cadrul legal şi instituţional încă incomplet. Piaţa de capital este încă modestă în România datorită: situaţiei dificile a majorităţii firmelor româneşti. piaţa interdealeri RASDAQ. Politica fiscală s-a centrat pe următoarele obiective: asigurarea transparenţei în ceea ce priveşte orientarea cheltuielilor bugetare. transformarea sistemică a României în anii tranziţiei. mărind dezechilibrele economice şi costurile sociale-economice derivate din procesul tranziţiei. reducerea şi restructurarea acestora. inexistenţei culturii financiare. prin constituirea unor fonduri mutuale sau prin derularea unor tranzacţii financiare. a asumării riscului de a juca la bursă. România alături de Bulgaria. fără a oferi pe deplin siguranţa funcţionării mecanismelor economiei de piaţă Menţinerea încă a unor mentalităţi perimate în deciziile şi acţiunile economice Pieţe încă complet liberalizate sau fără toate mecanismele constituite Interese economice particulare sau de grup constituite parţial sau total pe substrat politic Apariţia şi dezvoltarea fenomenelor de corupţie Politici macroeconomice Politica de macrostabilizare aplicată în România a fost la fel ca şi în celelalte ţări ex-comuniste o combinaţie între măsuri ortodoxe şi heterodoxe. etc. În ceea ce priveşte piaţa financiară. diminuarea capacităţii întreprinderilor şi băncilor de a se recapitaliza.

cercetare. Între mai 1992 şi aprilie 1999 s-a practicat un regim de curs flotant şi s-a făcut trecerea la convertibilitatea internă parţială a leului. deficite mari ale bugetului şi balanţei comerciale. Unele politici economice cum ar fi politica socială. indirecte – TVA.. Care sunt caracteristicile generale ale ţărilor în dezvoltare? 4. 1991 s-a optat pentru un regim de curs fix şi dreptul statului de a reţine o parte din încasările valutare ale agenţilor economici. În concluzie. Germaniei 3. sănătate. prin care s-a stabilit flotarea controlată a cursului monedei naţionale. Între nov. reducerea scutirilor fiscale. 1991 şi mai 1992 a fost o perioadă tranzitorie. promovarea exporturilor şi susţinerea creşterilor economice sănătoase. astfel încât chiar şi la sfârşitul anului 1998. Agenţii economici au dobândit dreptul de a-şi reţine integral valuta obţinută din tranzacţiile externe. Politica valutară a urmărit de-a lungul anilor de tranziţie stabilirea unor regimuri valutare concordante cu evoluţia transformării sistemice. La 1 februarie 1991 s-a creat piaţa valutară interbancară şi s-a practicat o politică de cursuri duale: curs oficial stabilit de BNR şi cursul de pe piaţa valutară. Care sunt principalele repere ale tranziţiei spre economia de piaţă a ţărilor excomuniste? 29 . pe salarii. politica de reorientare a forţei de muncă nu au fost elaborate judicios. reforma impozitelor – introducerea tipurilor de impozite practicate în economiile capitaliste – pe profit. accize. realizându-se astfel convertibilitatea deplină internă de cont curent a leului.U.I. niveluri de impozitare prea ridicate care au diminuat iniţiativa. de trecere la regimul de curs flotant. etc.B. nu s-au raportat la orizonturi de timp medii şi lungi. Moneda naţională a suferit deprecieri severe. România avea o rată înaltă a inflaţiei. cum ar fi: reducerea cheltuielilor bugetare în domenii care influenţează dezvoltarea ţării pe termen lung – învăţământ. crescând. Intrebări şi discuţii finale: 1. în schimb. Utilizând indicatori demografici şi economici prezentaţi situaţia ţărilor în dezvoltare la nivel continental 5.eliminarea subvenţiilor directe pentru producţie. în conformitate cu cerinţele reale ale agenţilor economici iar altele. La 1 februarie 1998 s-a ridicat restricţia de sumă ce funcţiona pentru persoanele fizice.30% din P. Analizaţi comparativ economiile S.. nu a fost aplicată cu consecvenţă. politica comercială. Exportatorii cedau statului încasările valutare. S-au făcut însă o serie de greşeli. Evidenţiaţi caracteristicile generale ale ţărilor dezvoltate cu economie de piaţă 2. Japoniei. Cursul se stabilea liber pe piaţa valutară interbancară. Între ianuarie 1990 şi nov. cum ar fi politica industrială. munca şi economiile. având ca ţintă reducerea deficitului bugetar. ponderea economiei subterane – cca. curs unic. politica de macrostabilizare deşi a avut efecte pozitive în anumite intervale de timp.A.. Managementul politicii de macrostabilizare nu a fost flexibil şi nu a fost corelat cu cel al reformelor structurale astfel încât să contribuie la restructurarea economică.

a transferurilor de brevete. operaţiuni. acţiuni. know-how. a determinat sporirea complexităţii pieţei mondiale. 30 . Procesul de internaţionalizare a factorilor de producţie. şi din. broker 3. Prima dintre forme este principală. fiind piaţa mondială privită din punct de vedere al relaţiilor economice externe ale unei ţări.CONCEPTUL ŞI FACTORII DE INFLUENŢĂ A EVOLUŢIEI PIEŢEI MONDIALE Marile descoperiri geografice.PIAŢA MONDIALĂ Obiectivele capitolului: Cunoaşterea conceptului şi a factorilor de influenţă a evoluţiei pieţei mondiale Prezentarea coordonatelor generale ale pieţei mondiale de mărfuri. care cuprinde o sferă mai mică decât piaţa mondială. În practică. tinzând să devanseze pieţele de mărfuri şi servicii. cuceririle coloniale de la sfârşitul secolului al XV-lea. bursă de valori. piaţă externă. b) Piaţa internaţională a capitalurilor – ansamblul operaţiunilor legate de plasarea în. în contextul diviziunii mondiale a muncii şi confruntării cererii cu oferta pe plan internaţional. pieţe secundare. de portofoliu.1. Bursa de mărfuri Evidenţierea aspectelor specifice pieţei valutar-financiare internaţionale. ultima – înregistrează o rapidă dezvoltare. dar aceasta are un conţinut mai restrâns şi cuprinde numai tranzacţiile de afaceri dintre două sau mai multe ţări. Se mai foloseşte noţiunea de piaţă externă. cumpărări de titluri de valoare – acţiuni. invenţii. obligaţiuni. piaţă caracteristică. piaţa mondială este cunoscută sub denumirea de piaţă internaţională. bursă de mărfuri. d) Piaţa tehnologiilor de vârf. în timp ce piaţa mondială cuprinde tranzacţiile de afaceri dintre toate ţările lumii. Formele pieţei mondiale sunt: a) Comerţul internaţional – ansamblul tranzacţiilor de bunuri şi servicii desfăşurate între agenţii economici din diferite ţări. de adâncire a diviziunii mondiale a muncii. c) Piaţa mondială a muncii – ansamblul raporturilor generate de migraţia forţei de muncă dintr-o ţară în alta. străinătate. a doua este cea mai dinamică. piaţă internaţională. credite. Bursa de valori Cuvinte cheie: piaţă mondială. au reprezentat primele etape în formarea pieţei mondiale. a capitalurilor sub formă de investiţii directe. Piaţa mondială se defineşte ca ansamblul raporturilor ce se stabilesc între producătorii din ţări diferite şi între economiile naţionale. având ca urmări atragerea în circuitul economic a noi şi întinse zone geografice. începutul secolului al XVI-lea.

În funcţie de natura obiectului tranzacţiei. pe care se formează preţurile mondiale caracteristice. produse agroalimentare. 31 . creşterea productivităţii. piaţa serviciilor. pieţele pot fi: accesibile inaccesibile (datorită nivelului preţurilor. Pieţe mondiale caracteristice reprezentative în domeniul produselor de bază sunt: piaţa cauciucului natural . creşterea nivelului tehnic.Singapore şi Kuala Lumpur (Malaesia). grupări de state. specializată fiind pe produse individualizate sau grupe de produse. pe care se încheie un volum important de tranzacţii de afaceri. piaţa muncii. Din punct de vedere al nivelului de accesibilitate. având la bază o producţie potenţială. revoluţiile sociale.2. semifabricate. crizele economice internaţionale. politica societăţilor transnaţionale. etc. calitativ al produselor şi serviciilor. piaţa financiar-valutară. războaiele.PIAŢA MONDIALĂ DE MĂRFURI Pe piaţa mondială de mărfuri se realizează tranzacţii încheiate continuu pentru o marfă sau grupă de mărfuri din aceeaşi categorie merceologică. distanţelor. pieţe aflate la intersecţia zonelor de producţie din Malaesia. Thailanda. etc. • Politici – politica tarifară şi netarifară promovată cu state. Segmentele pieţei mondiale de mărfuri sunt: piaţa produselor de bază şi piaţa produselor finite.Factorii care influenţează evoluţia pieţei mondiale sunt: • Economici – dinamica producţiei şi consumului la nivel internaţional. promovată de diferite economii naţionale sau organizaţii financiare internaţionale • Conjuncturali – evenimente noneconomice. piaţa mondială se divide în: piaţa mărfurilor. politica creditelor. combustibili.). interdicţiilor guvernamentale. industrializarea ţărilor în dezvoltare. comerciale sau în apropierea lor. Piaţa mondială caracteristică este o piaţă principală. reprezentativă. etc. catastrofele naturale. Au un domeniu de activitate diversificat şi funcţionează după o tradiţie îndelungată. Piaţa produselor de bază Pe această piaţă se tranzacţionează materii prime. 3. Vietnam. funcţionând în marile centre de producţie. care constituie puncte de referinţă pentru orientarea tranzacţiilor pe pieţele secundare. Toate aceste segmente pot fi: pieţe caracteristice şi pieţe necaracteristice. consum. Indonezia. dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii. apariţia de produse şi servicii noi.

au fost întemeiate la Bruges. prin apariţia burselor la Genova. Cel mai uzitat termen este cel de broker. în numele şi contul unui membru al bursei şi dealer. prima fiind atestată la Anvers. Brazilia. nu poate să participe nemijlocit. corectitudinea în transmiterea informaţiilor în întreaga lume şi constituirea unei bănci de date care poate fi consultată de cei interesaţi. îl va reprezenta în ring şi va executa ordinele sale de cumpărare sau vânzare.A. Algeria. alcătuiesc casa de compensaţie sau de clearing. după o procedură specială. care intermedia comerţul cu bani. Germania. câştigul fiind egal cu diferenţa de curs asupra căruia el speculează. pe care se desfăşoară curent tranzacţii de vânzare-cumpărare. Conducerea bursei aparţine unui consiliu de administraţie. bursele se clasifică în: societăţi pe acţiuni şi burse de stat. în 1531 (tranzacţii cu mărfuri coloniale). bazat pe calculatoare care asigură rapiditatea. Florenţa. Cea mai mare parte a produselor de bază se comercializează în cadrul burselor de mărfuri. cu podium pentru şefii de ring şi aparatură electronică foarte performantă – tabele de afişaj. contra unui comision. ci trebuie să se adreseze unui agent bursier (broker. Egipt. pentru decontarea.. Hamburg. fax. membre. Australia. Firmele cele mai puternice. un sistem informatic complex. courtier – Franţa. New York – 1862. makler – Germania) care. etc. astfel. Nucleul infrastructurii bursei de mărfuri este ringul. dealer . camere de luat vederi. săculeţul cu bani pentru cheltuieli zilnice. unde se negociau tranzacţii comerciale. jobber. piaţa cerealelor – Chicago piaţa bumbacului – New Orleans – S. Acestea sunt pieţe mondiale caracteristice ce concentrează în acelaşi timp şi loc o mare parte din cererea şi oferta mondială. agent secundar. telex. Lubeck. În România prima bursă a apărut în 1882 la Iaşi. Anglia.A. pe bază de comision. Orice client care doreşte să tranzacţioneze mărfuri la bursă. Bremen. Primele burse apropiate însă de semnificaţia actuală. la grecii antici exista la Atena .U. Denumirea de bursă provine din cuvântul francez “bourse” care înseamnă punga. Din punct de vedere al obiectului de activitate.Anglia. Dezvoltarea economiei moderne a impus apariţia burselor din Chicago – 1859. Din punct de vedere al participării la tranzacţii: cu acces nelimitat şi cu acces limitat (numai membrii bursei sau cei cu autorizaţie de participare). Brokerul primeşte ordine: 32 .Banca Trapeza. Suedia. amenajat cu locuri pentru brokeri..piaţa minereurilor de fier – India. Veneţia. finanţarea. la romani . monitoare. Anvers. De asemenea. având la bază nevoi reale dar şi intenţii speculative. cabine telefonice. care comercializau produse agricole şi bani. pot fi: generale şi specializate. acţionând pe cont şi risc propriu. A luat extindere în Evul Mediu. Bursa datează din timpuri străvechi. Tranzacţiile se negociază şi finanţează public într-o clădire special amenajată. jobber. agent principal care acţionează ca mandatar. reglarea plăţilor. Din punct de vedere al naturii juridice. Florenţa.Collegia Mercantorum. piaţa cărbunelui cocsificabil – S.U. acesta numind un comitet de direcţie. Veneţia. Lima – 1898.

de oprire a pierderii – “stop loss orden”. floarea-soarelui. metale feroase. nelimitate. 4 de importanţă strategică în consumul mondial. poziţiile de vânzare . când cursul atinge un nivel ridicat. Operaţiunile la bursa de mărfuri pot fi: 33 . cotaţiile pot fi: Medii – media preţurilor unei mărfi dintr-o anumită perioadă. slabe (weak) şi staţionare. furnir. 4 depozitabile.). etc. La bursele de mărfuri se negociază produse: 4 fungibile. produse alimentare (carne şi preparate din carne. Preţurile formate la burse se numesc cotaţii.). Variaţiile cotaţiilor de bursă se exprimă prin puncte. nobile. porumb. cartofi. cu rectificări în funcţie de preţurile la alte burse caracteristice din domeniu. hârtie. stabilindu-se zilnic. În funcţie de modul de determinare. cauciuc sintetic. stabilite pe baza tranzacţiilor încheiate într-o anumită zi. natural. 4 care prezintă fluctuaţii mari ale cererii. produse petroliere (benzină. Cotaţiile pot fi: Oficiale – determinate pe baza preţurilor din sesiunea de dimineaţă. bitum. prin care. cacao. materiale lemnoase (lemn brut. fiind de referinţă pentru cele din ziua următoare. Neoficiale – determinate pe baza preţurilor din sesiunea de seară. fluiditate. seminţe soia. transparenţă. peşte. ca rezultat al confruntării cererii cu oferta. prin care poate încheia tranzacţii în valoare limitată. ofertei şi preţurilor. cafea. motorină). citrice. etc. animale vii. În funcţie de momentul la care se realizează tranzacţiile cotaţiile pot fi: ♦ efective. etc.). ulei. materiale de construcţii (ciment. etc. 4 omogene sub aspect calitativ. unt. cherestea. cereale. azbociment. zahăr.cumpărare sunt lichidate pentru a opri pierderea. “at best” – tranzacţii încheiate la cel mai bun curs posibil. Cotaţiile şi tendinţele lor ferme (strong). punctul fiind subdiviziunea minimă a unităţii sau subunităţii monetare în care se exprimă preţul de bursă. care permit efectuarea de tranzacţii la cursul zilei. de exemplu.fixe sau limitate. azbest. Limită – media preţurilor minime sau ale preţurilor maxime. 4 cu un anumit grad de standardizare. De lichidare – stabilite de casele de compensaţie pentru finalizarea tranzacţiilor la termen. ♦ nominale – egale cu cotaţiile din ultima zi de încheiere a tranzacţiilor la acea marfă. Pentru buna funcţionare a bursei mai trebuie îndeplinite condiţii de atomicitate. sunt publicate în presa de specialitate. brânzeturi.

realizând un câştig. preţuri spot. care vând mărfuri la cotaţiile curente ale bursei. alta la termen. una la disponibil. reziliabile. care le vor oferi posibilitatea să cumpere marfa la preţuri mai mici decât cele de vânzare. va livra sau va prelua efectiv marfa livrată. scopul ei fiind acela de a contracara riscul de pierdere provenit din modificarea preţului mărfii tranzacţionate. în care vânzătorul sau cumpărătorul pot renunţa la contract dacă nu şi-au realizat intenţiile speculative. Funcţiile bursei de mărfuri sunt: a) Centru de recoltare. cu livrarea peste un anumit termen. O operaţiune de comercializare la bursă este cea de headging sau operaţiune de acoperire. cu livrarea peste un anumit termen. rezervarea acestui drept fiind recompensată de o primă depusă în favoarea partenerului la casa de clearing. ♦ La termen – cele la care livrarea mărfurilor şi plata contravalorii este prevăzută la un termen mai mult sau mai puţin îndepărtat. d) Mijloc de creştere a operativităţii în afacerile comerciale. în special prin operaţiuni de headging. c) Preîntâmpină riscurile şi contracarează efectul de divizare a lor pe mai multe firme. Speculaţiile pot fi: • A la hausse – realizate de comercianţii care cumpără mărfuri la cotaţiile curente ale bursei. în care aşteaptă creşterea preţurilor. Operaţiunile la termen se pot clasifica şi în: ♦ Operaţiuni ferme – semnificând faptul că. profitul rezultând dintre nivelurile de preţ diferite. b) Piaţă caracteristică în care se concentrează o mare parte a cererii şi ofertei de mărfuri şi se determină preţurile directoare. prin cuplarea a 2 operaţiuni. Se mai numesc comerţul futures şi alcătuiesc piaţa la termen – futures market. Un alt tip de operaţiuni speculative sunt cele de arbitraj. • A la baisse. fără mişcare de marfă. acela care se angajează să livreze sau să cumpere o anumită marfă peste un anumit termen. la două burse diferite. 34 . în care aşteaptă scăderea preţurilor. în momentul încheierii tranzacţiei. la termene diferite. iar prin revânzare vor realiza un câştig.♦ La disponibil (cash) – cele în care livrarea şi plata mărfurilor au loc imediat după încheierea contractului la preţurile curente ale bursei. Operaţiunile la termen speculative sunt cele care se încheie de către speculatori pentru realizarea profitului din diferenţele între cotaţiile curente şi cele la termen. care pot fi: ♦ Arbitraj între pieţe – se bazează pe diferenţa de preţ la aceeaşi marfă. ♦ Operaţiuni cu primă. fiind realizate de comercianţii specializaţi. prelucrare şi difuzare a informaţiilor privind conjunctura pieţelor naţionale şi internaţionale. ♦ Arbitraj la termen – presupune cumpărarea şi vânzarea simultană a unei cantităţi de marfă.

pentru valorificarea sau achitarea datoriilor internaţionale.3. iar aurul în calitate de bani universali îndeplinea funcţiile de: măsură a valorii mărfurilor. lipsei de lichidităţi în cele subdezvoltate. pe normele şi reglementările sistemelor monetare naţionale ale statelor partenere. Etalonul aur . mijloc de rezervă şi de plată. 4 circulaţia liberă a aurului în interiorul şi exteriorul ţării. Ele sunt parte integrantă a sistemului relaţiilor economice internaţionale.1. sub forma transferului de creanţe cuprind: mişcarea disponibilităţilor valutare în diverse pieţe naţionale. confecţionate din aliaje şi din hârtie. SUA în 1890. etc.3.monedă a asigurat stabilitatea relativă a sistemului monetar şi a impus o disciplină internaţională. 4 baterea liberă a monedelor de aur. rămânând în depozitele băncilor emitente. etalon al preţurilor. concentrării aurului în zonele dezvoltate ale lumii. A fost adoptat de Anglia în 1819 de statele Europei. pentru a se depăşi rigidităţile etalonului aur. comisioane. Prin acest sistem. s-au bazat pe mecanismele pieţei. în urma Conferinţei Monetare 35 . Caracteristicile sale erau: 4 conţinutul de aur al unităţii monetare era stabilit prin lege. mişcarea unor cote de participaţie la organismele financiare internaţionale. În unele ţări. transferurile de dobânzi. transferurile de creanţe între diferitele pieţe. Relaţiile financiar-valutare. 4 parităţile monetare erau stabilite prin raportarea valorilor paritare ale respectivelor unităţi monetare. relaţiile valutar-financiare au avut caracter bilateral.PIAŢA VALUTAR-FINANCIARĂ INTERNAŢIONALĂ Relaţiile valutar-financiare reprezintă raporturi economice de schimb şi transfer de creanţe care se exprimă şi se desfăşoară prin intermediul mijloacelor de plată şi credit internaţionale. bazându-se pe etalonul aur-monedă. puse în circulaţie. ca acoperire a semnelor monetare. s-a introdus sistemul bănesc. Datorită ritmurilor de dezvoltare economică şi financiar-valutară diferite. fără subordonare faţă de o autoritate străină sau supranaţională. Unităţile monetare naţionale se raportau numai la aur. 3.3. sistemul bazat pe etalonul aur – monedă a fost înlocuit cu sistemul bănesc etalon aur – lingouri – Gold Bullion Standard. între acestea stabilindu-se un anumit raport de schimb fix). datorită circulaţiei internaţionale a hârtiilor de valoare. etalon aur-devize – Gold Exchange Standard. de unde denumirea Gold Specie Standard. 4 convertibilitatea liberă şi nelimitată a bancnotelor de aur.Sisteme monetare internaţionale Până după primul război mondial. în România în 1867 (aurul şi argintul erau echivalenţi general-unici. după 1870. dividende realizate de persoanele juridice şi fizice. aurul nu a mai fost pus în circulaţie sub formă de monedă efectivă.

♦ Fixitatea cursurilor de schimb (în raport cu paritatea oficială. determinate de schimburile comerciale. compuse din aur şi valute de rezervă.A. rolul lirei sterline şi a francului francez scade. Sistemul aur – devize s-a caracterizat prin: 4 definirea unităţii monetare naţionale printr-o cantitate de aur sau în funcţie de o anumită monedă mai puternică. În anul 1971. prin trecerea de la relaţiile pur bilaterale. ca mijloc de rezervă şi de plată internaţional. 4 excluderea aurului din circulaţia internă (apar bancnote. în condiţiile în care balanţa de plăţi externe a SUA s-a deteriorat iar rezervele de aur s-au micşorat. semne divizionare. etc. crescând importanţa $ S.2.).1 gr. În categoria devizelor. o întrepătrundere dar şi o puternică competiţie. faţă de paritatea oficială. În 1933 s-a stabilit preţul unciei de aur cu un conţinut de 31. Prin acest sistem. între 1-22 iulie 1944. şi B. de mişcările de capital şi de creşterea economică. convertibilă în aur. etc.I.89% şi lărgirea marjei de fluctuaţie a cursurilor de schimb.M.1%). Treptat însă. 4 transferabilitatea liberă sau cu anumite restricţii a fondurilor.25% 36 . Sistemul Monetar Internaţional reprezintă ansamblul de reguli convenite la nivel internaţional pe baza acordurilor dintre state. au fost introduse monedele naţionale ale unor state dezvoltate ($. cursul de schimb al unei monede naţionale putea să oscileze cu +/. După criza din 1929-1933. 4 deţinerea unor rezerve de mijloace de plată internaţionale.A. ₤.) şi punerea bazelor primului Sistem Monetar Internaţional. ₣. în aur sau valute – aur. ca urmare a sistemului etalon aur – devize. bani scripturali). ca urmare a creării unor tensiuni în cadrul SMI. introduce sistemul DST (Drepturi Speciale de Tragere) pentru a remedia dezechilibrul rezervelor internaţionale provocat în principal de restructurările din economia mondială şi tendinţele de ierarhizare a ţărilor.R. la o structură a relaţiilor multilaterale şi înfiinţarea F. la +/.Internaţionale de la Geneva din 1922.I. F. au apărut fenomene puternice de dezechilibru financiar interstatal. Rezultatul a fost reunirea unui număr de 44 de state din coaliţia antifascistă. privind desfăşurarea raporturilor de plăţi şi lichidarea angajamentelor existente între ţări.U. Între sistemul etalonului aur şi sistemul etalonului aur – devize a existat între cele două războaie mondiale. aur fin la 35 $. exprimate în aceste unităţi monetare.I. la Bretton Woods (S. 4 convertibilitatea externă.D. la alegerea băncii. treptat la aceste valute se adaugă şi toate efectele comerciale şi publice. ♦ Convertibilitatea monetară (libera convertibilitate a dolarului în aur şi a monedelor naţionale ale statelor membre SMI între ele) În anul 1969.U. politici de autarhie economică şi monetară.M. A funcţionat până în 1971 iar caracteristicile sale fundamentale au fost: ♦ Adoptarea etalonului aur-devize. alături de aur. prin Acordul de la Washington s-a decis devalorizarea oficială a dolarului cu 7.

Aurul devine o marfă ca oricare alta şi nu mai reprezintă etalon monetar.Piaţa valutar-financiară internaţională Piaţa valutar-financiară internaţională reprezintă ansamblul relaţiilor formate la nivel internaţional între diferite instituţii naţionale cu vocaţie internaţională. Ele alcătuiesc aşa-numitul triunghi valutar. deţine rolul de monedă directoare pe plan internaţional.2. între valorile paritare ale acestora. După prăbuşirea sistemului etalon aur-devize a urmat o perioadă de dezordine monetară caracterizată prin flotarea cursurilor de schimb.(Paritatea monetară reprezintă raportul valoric între două monede. etc. Cursul de schimb a devenit un factor de avantaj comparativ. necontrolată. Dolarul a fost eliberat de orice constrângere în raport cu aurul. deci. În cadrul rezervelor oficiale în devize. Devizele convertibile constituie principalul instrument de rezervă. poziţii de rezervă la FMI şi DST. Acordul de la Kingston (Jamaica) legalizează flotarea liberă a cursurilor de schimb. reflectând puterea de cumpărare a fiecăreia). în cadrul unei flotări generalizate. În anul 1976. deci abandonarea oficială a principiului fixităţii ratelor de schimb adoptat la Bretton Woods. între persoane fizice sau juridice angajate în procesul tranzacţiilor valutar-financiare 37 . caracterizându-se prin: ♦ Intervenţia concertată şi repetată a Băncilor Centrale pe piaţa monetară pentru susţinerea cursurilor de schimb convenite ♦ Corelarea măsurilor de politică monetară. În afară de dolar. cursurile monedelor variază zilnic. Reuniunea de la Louvre din 1987 a urmărit stabilirea unui prag de reducere a cursului dolarului. cursul valutar stabilit de autoritatea monetară pe cale unilaterală sau convenţională se numeşte curs oficial). continuând să reprezinte moneda de referinţă pentru ţările dezvoltate cu economie de piaţă. productivitate. Criza SMI a determinat ţările de Europa occidentală aflate pe traseul integrării să caute soluţii de organizare a propriilor relaţii valutare. alte două monede – euro şi yenul japonez se situează pe poziţiile următoare.3. Aceasta nu a fost pură. Includ: devize. Circa 50% din comerţul internaţional şi peste 80% din datoria externă a ţărilor în dezvoltare sunt evaluate în dolari. dolarul SUA are greutatea specifică cea mai ridicată şi. costul forţei de muncă. în interiorul căruia au loc majoritatea tranzacţiilor valutare 3. extinderea cooperării pentru promovarea stabilităţii cursurilor de schimb ale principalelor monede (cursul valutar sau cursul de schimb reprezintă preţul unei unităţi monetare exprimat în altă monedă. Lichidităţile internaţionale oficiale reprezintă ansamblul resurselor de care dispun autorităţile monetare pentru a finanţa deficitele balanţelor lor de plăţi. Se aprobă ca DST-urile să devină unităţi de cont oficiale. După anul 1973. în special în privinţa nivelului ratei dobânzii ♦ Flotarea generalizată a cursurilor de schimb a făcut ca acestea să joace un rol important în competiţia dintre state. de principală monedă de reglementare a plăţilor internaţionale. alături de costul energiei.

aproape de desfăşurarea primei revoluţii industriale.3. Tranzacţiile valutare sunt concentrate pe piaţa valutară naţională a principalelor ţări dezvoltate (New York. piaţa creditelor 3. Pentru statele ex-comuniste. Componentele ei sunt: piaţa valutară internaţională. etc. arbitrajul valutar (activitate de vânzare-cumpărare de devize şi valute pe piaţă de către bănci pentru realizarea unui câştig). După primul război mondial. Philadelphia. Zurich. Bursa new-yorkeză deţine supremaţia. Chicago. Boston. în iunie 1990 a fost inaugurată bursa de valori de la Budapesta. Piaţa valutară poate fi influenţată de factori ca: speculaţia valutară. piaţa aurului. cecuri. 38 .Bursele de valori Bursele de valori sunt pieţe specializate. Piaţa valutară internaţională este acel segment care are ca obiect de activitate vânzarea-cumpărarea de devize (valute şi instrumente de plată şi credit emise în valută) între persoanele fizice. Milano. Alte burse de valori mari sunt: Paris. piaţa financiară internaţională cuprinde 2 segmente: ♦ piaţa monetară – pe această piaţă au loc operaţiuni de atragere şi plasare de împrumuturi pe termen scurt < 1 an. a căror sferă de desfăşurare depăşeşte cadrul naţional. Singapore. Londra. Taiwan. Piaţa financiară internaţională (a capitalului) reprezintă ansamblul tranzacţiilor care vizează mobilizarea şi plasarea fondurilor financiare disponibile şi necesare pe plan internaţional. dezvoltându-se odată cu extinderea societăţilor comerciale pe acţiuni.3. Bursele de valori au apărut şi s-au dezvoltat în secolul al XVIII-lea. Frankfurt. etc. fiind capitala mondială a capitalului. Roma.U. Detroit. 1995 – Bucureşti. Piaţa mondială în acest domeniu se întemeiază pe triunghiul S.A. Frankfurt.) exprimate în valută străină. efecte publice sau alte hârtii de valoare (de exemplu acţiunile) şi metalele preţioase. unde se negociază valute şi orice valori mobiliare sub formă de efecte comerciale. ♦ piaţa de capital – pe această piaţă au loc operaţiuni de atragere şi plasare de capitaluri pe termen mijlociu şi lung.-Japonia-Marea Britanie. instituţii specializate şi reglementări care privesc aceste relaţii. piaţa de capital se divide: piaţa acţiunilor. juridice. intervenţia statului în modificarea cursurilor valutare. Din punct de vedere al titlurilor de valoare emise şi negociate.internaţionale. piaţa financiară sau de capital internaţională. operaţiunile la bursele de valori au căpătat o mare amploare. aprilie 1991 – Varşovia. Pe piaţa valutară se formează cererea şi oferta de valută (efectivă sau de cont) şi de devize (cambii. În funcţie de termenul la care se referă atragerea şi plasarea de capital. Hong-Kong. Tokio. Los Angeles. Paris.). instituţiile şi reglementările legate de derularea acestora. bilete la ordin. Condiţia principală a funcţionării pieţei valutare este convertibilitatea şi mecanismul ei principal este cursul valutar. Operaţia stabilirii cursurilor valutare pe piaţă în funcţie de cerere şi ofertă se numeşte cotaţie. piaţa obligaţiunilor.

la cursul existent pe piaţă. reglementarea activităţii de tranzacţii prin norme legislative. operaţiunile la termen pot fi: ♦ Ferme . Cererea şi oferta de titluri de valoare se transmit prin ordinele de bursă care. achitarea lor la un termen stabilit. constituie suportul formării cursului (preţului de tranzacţie) a fiecărui titlu. fie să renunţe la contract.presupun executarea contractului prin cedarea efectelor financiare şi achitarea preţurilor acestora la termenul stabilit. aur. Reprezintă o piaţă permanentă a hârtiilor de valoare. Modificarea cursului se exprimă ca şi în cazul burselor de mărfuri. livrarea şi achitarea în momentul încheierii tranzacţiei sau în cel mult 2 zile lucrătoare de la aceasta. ceea ce contribuie la orientarea capitalului spre domeniile profitabile. titluri de rentă. Rolul burselor de valori în mecanismul de funcţionare al economiei de piaţă: 1. unul dintre agenţi. jobberi. De asemenea. Permit o mare mobilitate a capitalului şi intrarea liberă pe piaţă. etc. Rolul principal al burselor de valori este de a facilita acumularea capitalurilor necesare finanţării activităţii economice şi de a dirija fluxul acestora spre ramurile economice rentabile. dinamica preţurilor.La bursele de valori se negociază acţiuni şi obligaţiuni emise de societăţile anonime şi de cele în comandită pe acţiuni. valute. La termen – constau în cumpărarea sau vânzarea de efecte financiare şi livrarea şi Operaţiunile la termen pot fi: A la hausse – acţionarii cumpără la preţuri scăzute în speranţa că vor vinde la preţuri mai mari peste un anumit timp A la baisse – acţionarii vând la cursuri ridicate sperând că peste un anumit timp vor cumpăra la preţuri mici. conducând astfel la un grad înalt de lichiditate. Crearea unei burse de valori este condiţionată de: existenţa în apropiere a unor societăţi anonime puternice. în urma colectării şi centralizării de către brokeri. Nivelul cursului este determinat de factori ca: cererea şi oferta pentru respectivele titluri. 2. conjunctura economică naţională şi internaţională. obligaţiuni emise de stat. etc. fie să se declare vânzător. tot în puncte. la preţul convenit în momentul încheierii tranzacţiei. pietre preţioase. cumpărător sau să dubleze sau chiar tripleze numărul titlurilor supuse tranzacţiei. cambii. Operaţiunile care au loc în cadrul burselor de valori pot fi: La vedere – constau în cumpărarea sau vânzarea de efecte financiare. spiritul de prevedere. perle. abilitatea întreprinzătorului. făcând posibilă transformarea rapidă a capitalului real în capital bănesc şi invers. perspectivele lui de viitor. care depind de mărimea anterioară a dividentului. difuzarea acţiunilor şi obligaţiunilor emise de acestea la un număr mare de acţionari. bonuri de tezaur. 39 . bijuterii. rata dobânzii. ♦ Cu primă – presupun ca în schimbul plăţii unei prime stabilite la scadenţă.

cu ajutorul indicelui bursier. Care sunt caracteristicile bursei de mărfuri (evoluţie. se utilizează indicele Dow Jones. favorizând concentrarea economiilor populaţiei şi acumularea firmelor private. indicele FT-SE. Indicele de bursă reprezintă media aritmetică ponderată a cotaţiilor zilnice de închidere la produsele sau titlurile de valoare reprezentative. Astfel. Activitatea bursieră contribuie la dezvoltarea concurenţei şi eliminarea unităţilor falimentare. 5. care sunt formele şi factorii de influenţă ai acesteia? 2. la cea din Tokio. Prezentaţi sistemele monetare internaţionale 4. Bursa direcţionează economiile populaţiei în scopuri productive şi permite realizarea investiţiilor de anvergură. Intrebări şi discuţii finale: 1. Specificaţi principalele tipuri de operaţiuni efectuate la bursa de valori 6.3. la bursa din Wall Street (New York). Ce este piaţa mondială. indicele Nikkei. tipuri. Care este rolul burselor de valori? 5. funcţii îndeplinite)? 3. Contribuie la formarea capitalului corporaţiilor. 4. la bursa londoneză. la Frankfurt. indicele DAX-30. Bursa de valori in contextul situaţiei economice şi financiare mondiale actuale dezbatere 40 . Îndeplineşte rolul de barometru al stării economiei.

.I. O. specifice. Astfel.D. Organizarea în comun a mobilizării resurselor economice şi colaborarea în direcţia reconstrucţiei zonelor afectate de război. relaţii economice internaţionale.CADRUL INSTITUŢIONAL DIN ECONOMIA MONDIALĂ Obiectivele capitolului: Înţelegerea importanţei cadrului instituţional al relaţiilor economice internaţionale Cunoaşterea aspectelor generale privind Sistemul Naţiunilor Unite şi a instituţiilor sale Dobândirea cunoştinţelor privind funcţionarea F.R. O. Pentru realizarea unor obiective globale.C.N. comisii. au luat naştere numeroase organizaţii şi organisme economice neuniversale. B.M. Similar.M. F. cu competenţe teritoriale mai restrânse. De asemenea au mai luat naştere O. Africa. B. Evitarea reîntoarcerii la protecţionismul comercial antebelic. B.L.D.R. cu obiective şi strategii distincte.I. Asigurarea suportului instituţional monetar-financiar de desfăşurare a relaţiilor economice internaţionale. datorită caracterului profund şi specific al interdependenţelor economice şi politice care caracterizează raporturile dintre un anumit număr de state.E... ordonată a schimburilor economice internaţionale. În acest sens.E. 2. modificările în configuraţia sistemului de relaţii economice internaţionale au impus găsirea modalităţilor optime de conciliere a divergenţelor de organizare şi subordonare a relaţiilor internaţionale. instituţionalizarea vieţii economice mondiale a fost impusă de raportul dintre interdependenţele globale şi independenţa naţiunilor participante la viaţa internaţională. care să stimuleze desfăşurarea liberă. 3. organisme. ca sistem.E. cuprinzând organizaţii.D. B. a fost creată Organizaţia Naţiunilor Unite. în anul 1945.M.U. Asia.C. Banca Mondială. în Europa Occidentală au luat naştere Uniunea Europeană şi Asociaţia Economică a Liberului Schimb – A.D.M. grupări cu caracter integraţionist la nivelul Europei.I. în principal.E. ORGANIZAŢIILE ECONOMICE INTERNAŢIONALE Accentuarea interdependenţelor economice dintre state. 4. reunind principalele state dezvoltate şi Forumul de 41 . organizaţii şi în America Latină.D..R. prin adoptarea unor principii. ambele.S.. Pe planul organizării pe baze noi a relaţiilor economice internaţionale în perioada postbelică se observă următoarele direcţii principale de acţiune: 1. au luat fiinţă. precum şi de necesitatea democratizării acestor relaţii..R. relaţii financiare internaţionale..I. Cuvinte cheie: cadru instituţional.C. mecanisme. pe domenii de activitate. O. În afara formelor de instituţionalizare a vieţii economice cu vocaţie universală.1.

C. America Latină.D.N.U. care reunesc persoane fizice şi juridice din diferite ţări ale lumii. de interes specific pe linia colaborării internaţionale în domenii mai restrânse.M..N. Asia.U.. În afara organizaţiilor şi organismelor menţionate există şi se dezvoltă organizaţii şi organisme neguvernamentale. (26 iunie 1945). Sistemul se compune din O. care cuprinde state din America de Nord... facilitarea dezvoltării echilibrate a schimburilor internaţionale de natură să contribuie la promovarea şi menţinerea unor niveluri ridicate de utilizare a resurselor umane.C. Aceasta înseamnă că o ţară membră nu trebuie să procedeze la devalorizarea monedelor sale pentru a-şi ameliora poziţia concurenţială a exporturilor pe pieţele străine. cuprinzând 191 de state ale lumii (doar Vaticanul nu este membră a O.I. autonome ale acesteia. INSTITUŢII FINANCIARE ŞI COMERCIALE INTERNAŢIONALE – B.2. F. Organizaţia are un caracter universal.I.). promovarea stabilităţii valutare.U. 4.U. ca instituţie specializată a O. a fost creată cu prilejul Conferinţei de la San Francisco.. Menţinerea cursurilor de schimb stabile.C. organizaţiile specializate. din 1945.N.M. eliminarea restricţiilor valutare. care urmăresc realizarea unor scopuri limitate. şi instituţiile. menţinerea unor aranjamente ordonate de schimb între membri şi evitarea manipulării cursurilor valutare ca mijloc de concurenţă neloială. financiare ale statelor membre. a fost creat pe baza acordului din 1944 al Conferinţei Monetare şi Financiare Internaţionale de la Bretton Woods din 22 iulie 1944. prilej cu care s-a semnat şi actul său constitutiv – Carta O.N. Sistemul Naţiunilor Unite reprezintă totalitatea structurilor organizatorice şi funcţionale instituite conform Cartei Naţiunilor Unite sau create pe baza acesteia.2.M.E. caracterizată printr-o mare flexibilitate şi adaptabilitate la problemele noi. materiale.Cooperare Economică Asia-Pacific – A.P.N. SISTEMUL NAŢIUNILOR UNITE. este cel de a acorda credite statelor membre în caz de deficit al balanţelor de plăţi. organizarea unui sistem multilateral de plăţi.R. GRUPUL B.M. O.D. Alte obiective sunt: promovarea cooperării monetare internaţionale printr-o instituţie permanentă.B.E. statele membre trebuie să respecte câteva condiţii: 1. acoperind ansamblul activităţilor umane şi dispunând de o structură instituţională cuprinzătoare. 42 . 4. de către 50 de membri.R.M. Obiectivul principal al F.1. etc..I.Fondul Monetar Internaţional Fondul Monetar Internaţional. Are sediul la Washington D. intrând în vigoare la 27 decembrie 1945.I. O.U. Conform Statutului F.

mai întâi de natură morală. Dacă acţiunea de control a dovedit ineficienţa folosirii creditelor.I. Convertibilitatea monedelor. fiind măsuri de demonetizare a aurului în perioada 1976-1980. în schimbul echivalentului în moneda naţională. în fapt până în 1971.I. conducând la creşterea resurselor F.exercită un control anual global. 75% monedă naţională. nu a fost acceptată de către toate statele. Resursele F.. după modificarea Statutului F.I.I.M.M. rezervele de devize. cota de aur s-a înlocuit cu DST sau devize liber convertibile.M. Eliminarea progresivă a restricţiilor de schimburi economice care limitează dezvoltarea comerţului mondial. această cotă era formată din: 25% aur.. faţă de situaţia economică a ţării respective se face cunoscută prin intermediul unei decizii. drepturile statelor membre sunt: 1.I. care urma să se aplice din 1992. d) Vânzările de aur.I. reprezentând partea cea mai importantă din capitalul F. Comunicarea de informaţii.M.M. proporţional cu cota de participare. Efectuarea tranzacţiilor şi operaţiilor cu F. statele membre iau în considerare aceste recomandări. pe timp limitat în vederea echilibrării balanţei de plăţi. în funcţie de dimensiunea produsului naţional.I. poate recurge la sancţiuni. c) Împrumuturile. 5. Fondul comun de cooperare monetară se constituie prin subscrierea unei anumite cote de participaţie din partea fiecărui stat. 3. respectiv. permanent asupra tuturor membrilor săi.M. motiv pentru care s-a constituit ca un obiectiv pe care ţările membre trebuiau să-l atingă. în valute liber utilizabile. în condiţiile în care într-un viitor mai mult sau mai puţin apropiat vor recurge la creditele F.. alocaţii de DST.I. 4.I. Conform Statutului modificat al F. F. prin aceasta F. în cazul în care disponibilităţile sale sunt mai mici decât solicitările de credite ale membrilor săi. Poziţia oficială a F.I.M. Cumpărarea valutelor liber utilizabile ale altor membri sau DST din resursele generale ale F.M.M.I. abţinerea statelor membre de la a impune restricţii cu privire la plăţile şi transferurile efectuate. Colaborarea cu F. 3.M. b) Dobânzi şi comisioane. semnificând că membrii săi trebuie “să-i comunice orice informaţie pe care o consideră necesară pentru funcţionarea sa”. 43 ..I. în perioada actuală fiind operaţionalizat un “regim de excepţie” care scuteşte provizoriu statele de a respecta unele obligaţii înscrise în “codul de bună conduită”.M. constituindu-se ca un centru de consultare şi cooperare dintre ţările participante. Dacă până în 1975 formal. de a deţine DST şi a le folosi în tranzacţii şi operaţiuni cu alţi deţinători.-ul. Totuşi. care nu este decât o recomandare. F. 2. pentru a putea rezolva operativ şi eficient orice dificultăţi apărute.I.I.M. volumul importurilor şi volumul exporturilor. Dreptul de a primi din partea F.M.M.2. care depind de volumul creditelor acordate şi evoluţia ratelor dobânzii. apoi la suspendarea dreptului la credite şi la accesul la sursele private de finanţare. sunt: a) Cotele subscrise de statele membre. Această condiţie. din 1978.

Marea Britanie 8%. putând fi membri B. Consiliul Executiv. România deţine 0. fiind organul suprem.M.R. Japonia şi Franţa 5%.. F. Se uzează de 2 tehnici: tragerile şi siguranţele de credit. Utilizarea resurselor F.I. Dreptul de a participa la luarea deciziilor în cadrul F.I. Germania. provenite din instabilitatea preţurilor materiilor prime sau calamităţilor naturale. mecanism menit să răspundă nevoilor statelor aflate în tranziţia spre economia de piaţă. constituită în 1986 pentru statele cu dificultăţi persistente în balanţele de plăţi. Facilităţile acordate celor 191 de state membre pot fi: 4 mecanismul de finanţare compensatorie. etc.M. modul de utilizare a creditului este dezbătut între F. care răspunde de conducerea activităţii F. fomat din 22 directori executivi şi tot atâţia supleanţi. creând câteva facilităţi care au rolul de a completa mecanismele clasice de tragere asupra F. 4 mecanismul de finanţare a stocurilor regulatoare. Din 1952.I.A.M. pe o perioadă.I.. Arabia Saudită).I.5% pe an. însă sumele puse la dispoziţie sunt de 150% sau chiar 350% faţă de cota parte a ţării respective. un timp determinată. 17% şi drept de veto.M.D. şi ţara beneficiară. pentru a contracara problemele economice conjucturale mondiale.A. să contracteze tranşe suplimentare de credite până la 50% din cotele lor părţi. Treptat. instituit în 1969. din cei 22 de directori. Dreptul de a adera la B. condiţii prestabilite. intitulată astăzi “asigurări de tragere”. 4 facilitatea de ajustare structurală.U. ceilalţi sunt aleşi de grupuri de ţări pe o perioadă de 2 ani. cu repercusiuni asupra balanţei de plăţi.I. Japonia.. Conform acordului sau aranjamentului de confirmare – stand-by arrangement.M.M.M. Germania 6%.. Franţa.. care permite ţărilor în dezvoltare care stochează produse primare. S. o constituie împrumuturile acordate pentru a restabili echilibrul balanţei de plăţi.P. aplică tehnica creditelor confirmate. numai membrii F. F. pentru a ajuta ţările membre în cazul unor dificultăţi ale balanţei de plăţi.. instituită din 1993. 4 facilitatea de transformare sistemică.M. şi-a flexibilizat activitatea. 44 .D. creat în 1963. datorate fluctuaţiilor încasărilor din exporturi.4. R. aceasta având dreptul să efectueze o tragere asupra F. Constă în posibilitatea efectuării tragerilor de până la 65% din cota parte a ţării în cauză. împrumuturile având o scadenţă de 10 ani şi dobândă de 0. asemănător activităţii bancare.I.M.49%. 5.Chineză. numărul de voturi ale fiecărui stat fiind dependent de mărimea cotei sale de participaţie – S.I.I. Organele de conducere ale F. 8 reprezintă individual state membre (Marea Britanie. sunt: Consiliul Guvernatorilor. asemănător cu cea dinainte.I. Rusia.U.I.R. Tragerile sau cumpărările constau în cumpărarea de către un stat membru de valute convertibile în schimbul propriei monede.M. 4 facilitatea de ajustare structurală lărgită. constituită din 1987.I. 4 mecanismul lărgit de credit (1974) şi politica de acces lărgit (1981) pentru statele cu dificultăţi economice de tip structural.

Şi-a început activitatea din 1946.I.U. Este organism specializat al O.Grupul Băncii Mondiale – B. etc. Destinaţia principală a împrumuturilor B. format din 22 membri (5 numiţi din ţările cu cele mai multe cote părţi subscrise). în prezent în DST. Corporaţia Financiară Internaţională – C. cale importantă de mobilizare a resurselor destinate realizării obiectivelor sale.R. Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare – A. cu ocazia Conferinţei Monetare de la Bretton Woods. care sprijină financiar ţările în dezvoltare. are ca scopuri: a) încurajarea dezvoltării de durată a comerţului internaţional şi menţinerea unor balanţe echilibrate.D.R.R. 4.F. Consiliul Directorilor..D. energie. etc. în funcţie de cota sa la F. evaluat în dolari.R.D. 4 Veniturile băncii.M. Capitalul social este în prezent de aproximativ 6 mld.R. transporturi. În afara acestora. în vederea creşterii economice şi utilizării eficiente a capitalului pus la dispoziţie.I.N. facilitând investiţia de capital”.M. c) coordonarea împrumuturilor acordate sau garantate de ţările dezvoltate în favoarea celor în dezvoltare.R. Un stat membru B.41% din capitalul băncii. b) acordarea asistenţei tehnice de specialitate în vederea realizării analizelor tehnicoeconomice cu privire la proiectele de investiţii pentru dezvoltare.D.I..D.R. Structura B. formate din dobânzi. Finanţarea creşterii economice în ţările în dezvoltare se face pentru sectoarele: agricultură..: 4 Capitalul social. România este membră din 1972. la care se adaugă un organism nefinanciar – Centrul Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor referitoare la investiţii.D.D.R.I. servicii sociale.D.. a fost: reconstrucţia ţărilor afectate de cel de-al doilea război mondial şi ajutoare pentru dezvoltarea ţărilor subdezvoltate. au în vedere necesitatea sprijinirii statelor membre în dezvoltare. a fost creată în 1944. industrie.R.Programele macroeconomice trebuie să aibă în principal ca scop creşterea economică şi consolidarea balanţei de plăţi.I. comisioane la împrumuturi şi servicii prestate. telecomunicaţii. Resursele B. principiile de organizare şi funcţionare a B.I. compus din cotele părţi ale statelor membre.I.I.. respectiv 0.I. banca impunând respectarea riguroasă a anumitor 45 .D. B.I.2. 4 Emisiunea de obligaţiuni. Grupul Băncii Mondiale cuprinde Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare – B.43% din voturi. cu subscripţie de 0.I.I.I. având ca obiectiv “de a ajuta la reconstrucţia şi dezvoltarea teritoriilor ţărilor membre. trebuie să fie mai întâi membru F. B.: Consiliul Guvernatorilor reprezentat de ministrul de finanţe sau guvernatorul Băncii Centrale a statelor membre. să subscrie o cotăparte la fondul său. şi situaţia financiară.D.DST.2. Pornind de la faptul că funcţiile sale sunt de instituţie financiară şi de dezvoltare internaţională.

În domeniul comerţului internaţional G. cu o poziţie aparte.T. comercial. ecologic. imediat. cu efecte în economiile ţărilor din Europa de SE.R.E. constituită în vederea mobilizării unui mecanism de reconstrucţie şi dezvoltare.D. unui produs originar sau destinat oricărei alte ţări şi să-şi asigure libertatea schimburilor. Părţile contractante s-au angajat să nu instituie şi să nu menţină între ele nici 46 schimburilor comerciale internaţionale prin aplicarea şi respectarea . impozite interne şi de legislaţie privind desfacerea produselor respective pe piaţa internă. Italia – cu câte 8.2. acestea obligându-se să acorde produselor provenite din celelalte ţări membre un tratament egal cu cel acordat produselor provenind din orice alte ţări dar şi cu cel acordat produselor realizate pe plan naţional..condiţii în vederea creditării. care să motiveze necesitatea acordării şi să permită rambursarea acestuia. prin care ţările semnatare s-au angajat să respecte anumite reguli şi principii.E. Colaborează cu autorităţile publice pentru a le ajuta să găsească sursele de finanţare în vederea modernizării structurilor de stat – dezvoltarea infrastructurii. participă în proporţii semnificative: S.A.T. în materie de taxe.T. Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (B. nici una dintre părţi neavând dreptul de a retrage aceste concesii fără a acorda. B.B. În relaţiile dintre părţi se aplică nediscriminarea.3. acestea obligându-se să-şi acorde automat.A. şi sprijină întreprinderile private din punct de vedere instituţional şi al dezvoltării – privatizare. b) Egalitate de tratament a tuturor statelor semnatare. Reducerile vamale reciproce pe care şi le acordă părţile între ele sunt înscrise în aşa-numitele liste de concesii. Oficial. în schimb. obstacolele comerciale din calea schimburilor dintre ele.D.R.A.$. concesii echivalente celorlalţi.M. a fost un acord comercial multilateral.C. Acţionează atât ca o bancă de dezvoltare cât şi ca o bancă de piaţă propriu-zisă. transporturilor. domeniul energetic.R. fără condiţii şi concesii. etc. G.5% fiecare. pe bază de reciprocitate. Germania. în condiţiile folosirii unor practici comerciale loiale.A.T. părţile recunoscând că politica lor vamală şi comercială trebuie să evite protecţionismul.) este instituţie financiară. a luat fiinţă la 15 aprilie 1991 la Londra. orice avantaj acordat în domeniul vamal. G. ca urmare a adâncirii şi multiplicării interdependenţelor economice dintre ţările lumii.E. cu un număr de 39 state membre şi un capital de 13 mld.U. asigurarea egalităţii între membrii săi.) a luat fiinţă în anul 1995 prin transformarea Acordului General pentru Tarife şi Comerţ (G. şi-a propus să favorizeze dezvoltarea principiilor: a) Favorizarea dezvoltării schimburilor economice internaţionale prin eliminarea barierelor din calea schimburilor. 4. Marea Britanie. Franţa. La capitalul social.5%. cu sediul la Geneva. şi-a propus să facă trecerea de la bilateralism la multilateralism.) constituit în anul 1947 de către 23 de state.A.M.C.T.-11%. regională.T. retehnologizare.T. conform cărora să se elimine.D. O. Instituţii financiare şi comerciale internaţionale . Organizaţia Mondială a Comerţului (O. etc.T. Japonia – 8.

Activitatea G. Comerţul cu produse agricole va fi obiectul liberalizării accentuate.M. unul dintre rezultatele acestei Runde este hotărârea de creare a Organizaţiei Mondiale a Comerţului. b) Noua organizaţie se caracterizează prin universalitate c) Cadrul de principii şi reguli s-a extins de la domeniul comerţului cu mărfuri la cel al comerţului cu servicii şi al protecţiei drepturilor de proprietate intelectuală.T.A.T. Ce este Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare şi care este rolul acesteia în economia europeană şi mondială 47 . Intrebări şi discuţii finale: 1. reprezentativă fiind Runda Uruguay care a ţinut din 1986 până în 1994. Prezentaţi câteva coordonate ale mecanismului de funcţionare a F.I.M.dezbatere 3.un fel de restricţii cantitative la import. Caracteristicile O.C. 2. singurul instrument al politicii lor comerciale fiind tariful vamal. În comerţul cu produse textile s-a început procesul reducerii restricţiilor de export până la eliminarea completă a acestora în cursul unei perioade de tranziţie de 10 ani. sunt: a) Realizarea unui cadru instituţional caracterizat prin stabilitate în interiorul căruia statele participante îşi asigură reciproc transparenţă în desfăşurarea comerţului şi acţionează pentru liberalizarea continuă a acestuia. a fost organizată în runde de negocieri. Grupul Băncii Mondiale . atât prin reducerea taxelor vamale cât şi prin diminuarea progresivă a sprijinului intern şi a subvenţiilor directe de export.

regimuri concurenţiale. format dintr-o societate principală. dar care se deosebeşte de multinaţională prin faptul că pieţele naţionale pe care acţionează sunt conectate între ele. Catedra de Marketing. elaborate la scară internaţională. “Întreprinderea multinaţională se constituie sub forma unui conglomerat alcătuit dintr-o societate-mamă şi un număr de filiale răspândite în diferite ţări ale lumii. disting evident conceptele.S. în timp ce majoritatea dicţionarelor economice din lume folosesc termenul de corporaţie multinaţională. ţări gazdă 5. organizate şi conduse pe baza unei strategii comune. modalităţi de implantare în străinătate. În literatura de specialitate şi în practică există diferenţe de opinie asupra conceptelor de societate multinaţională şi societate transnaţională. la rândul ei. sisteme financiare. regională. de regulă. beneficiind de independenţa propriilor hotârâri tactice.Bucureşti.” “Întreprinderea transnaţională reprezintă. filialele situate în străinătate acţionând ca unităţi naţionale. în mai multe ţări. Activitatea de piaţă desfăşurată de societatea-mamă în perimetrul domestic ocupă.Bucureşti – Catedra de Relaţii Internaţionale arată că termenii sunt sinonimi. un conglomerat de unităţi plasate în ţări diferite.E. Descentralizarea deciziilor este ridicată. investiţii străine directe.N. mondială. concepte. societăţile transnaţionale pot fi: 48 . societatea-mamă şi un număr de filiale implantate în diferite ţări”. A. sub jurisdicţia mai multor guverne. în timp ce profesorii Nicolae Al. Din punct de vedere al modului de implantare în exterior şi al strategiilor de dezvoltare.1.TRANSNAŢIONALIZAREA VIEŢII ECONOMICE Obiectivele capitolului: Înţelegerea procesului de transnaţionalizare a vieţii economice Cunoaşterea evoluţiei fenomenului de transnaţionalizare Delimitarea principalelor structuri transnaţionale Identificarea caracteristicilor şi consecinţelor transnaţionalizării vieţii economice asupra comerţului internaţional Cuvinte cheie: societăţi transnaţionale.Pop şi Ionel Dumitru de la A.DEFINIREA ŞI CLASIFICAREA SOCIETĂŢILOR TRANSNAŢIONALE Societăţile trasnaţionale sunt întreprinderi sau grupuri de întreprinderi care-şi desfăşoară activitatea de producţie. asigurându-se o înlănţuire a acestora pe deasupra graniţelor naţionale”.S. o pondere modestă în cifra totală de afaceri a concernului. ţări de origine. Ea alcătuieşte un vast ansamblu la scară mondo-economică. se foloseşte termenul de societate sau corporaţie transnaţională. Astfel. semnificând “extinderea marii întreprinderi în afara graniţelor propriei ţări. interregională. limbă.E. distribuţie şi comercializare. În cadrul O. cultură.U. în condiţiile diversităţii de piaţe.

Etnocentrate, în cadrul cărora implantarea se face prin sucursale sau filiale subordonate din punct de vedere al gestiunii şi strategiilor de dezvoltare, societăţii-mamă şi păstrează caracteristicile mediului economic al ţării de origine. Policentrate, constituite sub forma întreprinderilor propriu-zise, juridic autonome faţă de societăţile-mamă, activitatea lor fiind mai compatibilă cu interesele de dezvoltare ale ţării gazdă. Se constituie ca întreprinderi naţionale. Geocentrate, care recurg fie la filiale fie la întreprinderi naţionale. Se constituie, organizează şi gestionează după o strategie concepută la scară mondială. Societatea-mamă se poate reduce la staff-ul managerial cu identitate naţională difuză, domiciliat într-un paradis fiscal. Se caracterizează prin autonomie atât faţă de autorităţile din ţara gazdă cât şi din ţara de origine. Având în vedere proporţia participării, filialele sau întreprinderile grupului transnaţional pot fi: 4 Filiale sau întreprinderi străine, în care capitalul este format prin participarea exclusivă, în proporţie de 100% a societăţii trasnaţionale; 4 Filiale sau întreprinderi comune – joint-venture, care se constituie prin asocierea cu capitalul naţional în proporţii reglementate de legislaţia ţării gazdă. În funcţie de modul în care se realizează controlul, se disting: ♦ Filiale (întreprinderi comune sau străine, asupra cărora controlul se exercită prin fondurile financiare investite în formarea capitalului social; ♦ Unităţi, în care controlul are loc pe baza acordului sau contractului de licenţă pentru livrarea tehnologiilor; ♦ Unităţi, în care controlul se realizează pe baza contractului de gestiune şi subproducţie sau subcontractare. Luând în considerare funcţiile îndeplinite de filiale, acestea pot fi: ■ Releu, care reproduc la scară mică profilul de producţie al societăţii-mamă pe piaţa naţională a altor ţări, producţia fiind destinată pieţei din ţara gazdă. Se realizează integrarea orizontală a producţiei la scară internaţională, regională sau chiar mondială; ■ Atelier, care realizează integrarea verticală a producţiei la scară internaţională, fiecare filială atelier având ca obiect de activitate o porţiune din circuitul producţiei, distribuţiei sau circulaţiei unui produs. Estimarea fenomenului de transnaţionalizare se realizează cu ajutorul unor indicatori cum ar fi: numărul societăţilor transnaţionale pe ţări de origine numărul implantărilor în străinătate ale unei societăţi sau ale societăţilor transnaţionale dintr-o ţară sau grup de ţări cifra de afaceri a uneia sau mai multor societăţi transnaţionale şi ponderea acesteia în P.N.B. a ţării de origine sau de destinaţie investiţii externe directe, ponderea societăţilor transnaţionale în acest flux

49

volumul valoric al exporturilor societăţilor transnaţionale şi ponderea lor în exporturile mondiale, în exporturile ţărilor de origine sau de destinaţie, etc. Investiţiile străine directe (ISD) sunt indicatorul cel mai frecvent utilizat pentru dimensionarea procesului de transnaţionalizare. În afară de acestea, fluxurile internaţionale de capital mai pot fi şi investiţii internaţionale de portofoliu (pentru achiziţionarea titlurilor de valoare). ISD constau în achiziţionarea pachetului de acţiuni de control, în cumpărarea unor întreprinderi sau în construirea lor pe loc gol, în străinătate. Majorarea capitalului unei filiale externe sau un împrumut acordat acesteia de către firma-mamă reprezintă, de asemenea, forme de ISD. În prezent ISD se caracterizează prin: 4 Depăşesc net investiţiile externe de portofoliu 4 S.U.A. joacă un rol preponderent atât ca ţară sursă cât şi ca ţară gazdă, a investiţiilor externe directe, în comparaţie cu celelalte ţări dezvoltate cu economie de piaţă 4 După cel de-al doilea război mondial, ISD se orientează cu preponderenţă spre ţările dezvoltate 4 S-a dezvoltat structura pe ramuri a ISD. Sectorul prelucrător a depăşit ca importanţă pe cel primar, cu excepţia petrolului. Producţia de înaltă tehnologie şi serviciile atrag cea mai mare parte a ISD 4 Are loc o distribuţie pe zone de influenţă a ISD din ţările dezvoltate către ţările în dezvoltare. Cele mai importante fluxuri sunt: S.U.A. – America Latină, U.E. – Africa, Japonia – Asia. 5.2.EVOLUŢIA FENOMENULUI DE TRANSNAŢIONALIZARE O primă fază a procesului de transnaţionalizare a avut loc în perioada 1860-1914, la începutul primului război mondial. În anul 1870, din plasamentele de capital pe termen lung, investiţiile externe reprezentau circa 40%. S-au constituit primele companii internaţionale petroliere – Royal-Dutch-Shell, Standard Oil, miniere – Asturienne Les Mines, International Nickel, Rio Tino Zinc şi marile plantaţii. Apar apoi firme ca Singer – 1867, grupurile industriale engleze Dunlop, Courtlands, Unilever, germane – Siemens, Degussa, Bosch, Bayer, Daimler, elveţiene – Nestle, Geigy, belgiene – Solvay, franceze – Gobain, americane (>100 societăţi multinaţionale). În această perioadă se manifestă: tendinţa de supremaţie a Marii Britanii, care, împreună cu S.U.A., Franţa, Germania, controlau 87% din investiţiile externe directe mondiale; orientarea mai ales spre ţările în dezvoltare; predominanţa produselor de bază în stocul mondial de investiţii externe directe. A doua perioadă 1914-1950, reprezintă maturizarea rolului investiţiilor externe directe ca formă a colaborării economice internaţionale. Se observă câteva mutaţii în ceea ce priveşte poziţia diferitelor ţări şi grupuri de ţări în reţeaua fluxurilor de investiţii 50

externe directe. Supremaţia Marii Britanii este înlocuită cu cea a S.U.A.. În perioada postbelică, S.U.A. îşi orientează activitatea în zona Americii Latine şi pe continentul american, au loc reduceri ale fluxurilor intraeuropene de investiţii şi încetează cele către Rusia. Pentru această perioadă forma tipică de întreprindere internaţională a constituit-o cartelul. După această perioadă, are loc o fază de expansiune rapidă a investiţiilor externe directe şi o ascensiune a firmelor multinaţionale în economia mondială, mai ales în perioada 1960-1980. Această fază a debutat cu lansarea Pieţei Comune Europene şi expansiunea puternică a firmelor americane. Din punct de vedere al destinaţiei, atracţia investiţiilor străine nu au mai constituit-o produsele primare din statele în dezvoltare ci sectorul produselor manufacturate din ţările dezvoltate. Fenomenele noi care au apărut în perioada după 1980 au fost: 1. Reorientarea investiţiilor externe spre America de Nord; 2. Japonia îşi consolidează poziţia de investitor internaţional puternic cu o pondere de cca. 10% din investiţiile mondiale; 3. Statele din Asia de SE devin o nouă sursă de origine a fluxurilor de investiţii externe directe, aici găsindu-se în majoritate, firmele transnaţionale ale lumii a III-a Thailanda, Hong-Kong, Taiwan, Malaesia, apoi Brazilia, Mexic, etc.; 4. Ţările în dezvoltare rămân polii de atragere a fluxurilor de investiţii externe directe; 5. Investiţiile străine în ţările Europei de SE încep să se relanseze după 1990; 6. Creşterea importanţei întreprinderilor comune cu participare străină majoritară sau minoritară şi a tendinţelor de transnaţionalizare a serviciilor – bancare, asigurări, etc. 5.3.STRUCTURI TRANSNAŢIONALE Luând în considerare orientarea investiţiilor de capital structurile transnaţionale pot fi: introvertită şi extravertită. Structura introvertită, caracteristică STN cu sediul în ţările dezvoltate mari, presupune o activitate orientată predominant spre interior, investiţiile realizate în ţara de origine fiind, pe termen lung, mai mari decât cele extern. De exemplu, în 1996, General Electric avea active interne de cca.190 mld.$ şi active externe de 79 mld.$. Alte exemple sunt: Toyota, Hitachi, Fujitsu, R nault, Fiat, etc. Aceste companii au cel mai scăzut indice de transnaţionalitate – 30,7% General Electric, 20% Hitachi. Structura extravertită, caracteristică îndeosebi STN cu sediul în ţări dezvoltate mici, presupune organizarea cu accent pe activitatea externă. Exemple: Nestle, Electrolux, Philips, etc. Nestle avea în 1996 active externe de 31 mld.$ iar active interne de 3,1 mld.$. Indicele de transnaţionalitate UNCTAD al acestor STN este: 95,3% Nestle, 88,7% Electrolux, 84,9% Philips. Luând în considerare valoarea de piaţă a STN-urilor, ordinea domeniilor este: componente electronice şi instrumente, telecomunicaţii, electronică industrială şi echipamente electrice, industria petrolieră, conglomerate multiindustriale, industria 51 -

în special în ceea ce producţia. la care se adaugă superioritatea din punct de vedere al resurselor de care dispun. deplasările priveşte capitalurilor. mai întâi în firmele americane. ■ Mobilitatea şi dinamismul activităţilor societăţilor transnaţionale. destinate unor segmente de piaţă reprezentative şi producţia modulară – asamblarea componentelor tipizate. industria chimică. Austria. mai nou. Exxon. Ca urmare a acestor fenomene. Suedia sau. automobile. în produse finite diferenţiate. Dezvoltarea transnaţionalelor reprezintă coordonata esenţială a dezvoltării procesului de globalizare a afacerilor. 5.) facilitată mult de sistemul informaţional mondial modern şi rapid. etc. cifra de afaceri mare depăşind chiar P. Texaco. evoluţia transnaţionalelor este marcată de dinamism. etc. Firmele transnaţionale combină economia de scară cu diversificarea activităţilor pe domenii. ■ Gestiunea integrată (conducerea centralizată) utilizată îndeosebi în ceea ce priveşte deciziile importante. cu caracter strategic (planul de producţie pe termen lung. IBM. fabricate în serii mari. Norvegia. din aceeaşi grupă sau grupe diferite. cele japoneze. industria de sofware. au loc mutaţii la nivel mondial pe planul diviziunii internaţionale a muncii. Japonia. sortimente. a comportamentelor de cumpărare şi consum. Danemarca..B. multiplicarea centrelor productive.. În concluzie.4. Poziţiile în top se schimbă de la an la an datorită concurenţei puternice şi strategiilor aplicate de fiecare dintre companii. Germania dar şi din ţările dezvoltate mici – Elveţia. tehnologiilor. apoi în cele vest-europene şi mai apoi. exporturile. conferindu-le acestor societăţi o poziţie concurenţială avantajoasă comparativ cu cea a întreprinderilor din ţările gazdă. atât din punct de vedere al cifrei de afaceri. etc. reînnoire cât şi diversificare a producţiei. Consecinţele transnaţionalizării asupra comerţului internaţional sunt: 52 . Marea Britanie. tendinţelor de dominaţie.N. cele japoneze ocupă poziţii importante în telecomunicaţii.CARACTERISTICI ŞI CONSECINŢE ALE TRANSNAŢIONALIZĂRII VIEŢII ECONOMICE ASUPRA COMERŢULUI INTERNAŢIONAL Caracteristicile societăţilor transnaţionale sunt: ■ Dimensiuni mari. grupe de produse. Ford. sectorul bancar şi cel al asigurărilor. al unor ţări ca Finlanda. investiţii. companiile americane s-au impus în toate domeniile. în special după 1960. persoanelor. Finlanda. Cele mai puternice STN-uri provin din marile ţări dezvoltate ale lumii – SUA. politica de cercetare. din cele în dezvoltare – subgrupa “recent industrializate”. industria de hardware. dintr-o ţară în alta. electronică de larg consum. cât şi al numărului de filiale sau ţări în care este implantată – General Motors. industria de automobile.farmaceutică. etc. ■ Diversificarea obiectului de activitate al societăţilor transnaţionale atât prin extindere.

în cadrul căreia se manifestă următoarele fluxuri: exporturile filialesocietate-mamă. ♦ Pentru ţările în dezvoltare. Ele controlează proporţia exporturilor naţionale. în ultimul deceniu al secolului XX. zinc. Rolul STN în creşterea volumului exporturilor ţărilor gazde este datorat capitalului.A. 50% din importuri. fier. ♦ O consecinţă notabilă a expansiunii societăţilor transnaţionale asupra diviziunii internaţionale a muncii o reprezintă integrarea pe verticală. astfel. Avantajele se cumulează în creşterea competitivităţii acestor ţări la nivel mondial. bauxită. ♦ Crearea pieţei proprii şi amplificarea schimburilor intra-societate are implicaţii de ordin cantitativ. asupra structurii. marile companii transnaţionale au obligaţii derivate din responsabilitatea lor socială.♦ Societăţile transnaţionale controlează aproximativ 80% din volumul investiţiilor externe directe. plumb. a producţiei şi desfacerii. clienţi. cupru. etc. ♦ Accentuarea specializării internaţionale a condus la formarea pieţei proprii intrasocietate. furnizori. Responsabilitatea socială a unei STN îi implică deopotrivă pe toţi cei afectaţi de activitatea companiei – angajaţi. aproximativ 70% din schimburile comerciale internaţionale. contribuţia societăţilor transnaţionale a fost de 75% din exporturi. tehnologiei. Din punct de vedere al sectoarelor de activitate din cele 11813 STN. inter-filiale. World Investment Report 2008. evoluţiei comerţului internaţional (dezvoltarea cu precădere a sectoarelor de vârf din statele industrializate dezvoltate). Ele au reuşit să depăşească graniţele naţionale dar şi graniţele unor forma de integrare regională. Consiliul ONU al Afacerilor Mondiale pentru Dezvoltare Durabilă defineşte responsabilitatea socială ca “angajamentul ferm al corporaţiilor de a-şi asuma un comportament etic şi de contribui la 53 . nickel. societate-mamă – filiale. la resursele pe care le deţin acestea. editat de UNCTAD relevă că numărul STN era în anul 2006 de 11813 din care în ţările dezvoltate 9841 ca destinaţie şi 5197 ca sursă iar din acestea în SUA – 2991 STN ca destinaţie şi 723 ca sursă. Rolul STN de determinare şi promovare a interdependenţelor este în creştere. organologică şi tehnologică şi creşterea ponderii fluxurilor comerţului intra-societate până la 1/3 din total exporturi şi importuri mondiale. etc. În concordanţă cu problemele specifice ultimilor ani. orientarea a fost spre sectoarele de bază – producţia şi comercializarea petrolului. distribuitori. accesului la pieţele regionale sau globale. determinând specializarea intraramură. competenţelor manageriale. Exporturile ţărilor în dezvoltare de produse de înaltă tehnologie creşte în prezent mai repede decât exportul ţărilor industrializate. guvern.U. orientării geografice. opinie publică. cca. la scară mondială. ♦ Multinaţionalizarea producţiei a avut ca efect crearea de noi fluxuri comerciale şi expansiunea comerţului internaţional. 60% din creditele acordate pe plan mondial. calitativ. 492 sunt în sectorul primar (toate în domeniul energiei). 6369 în sectorul secundar şi 4952 în sectorul serviciilor. în S.

Care sunt etapele de evoluţie şi dezvoltare a STN-urilor? 4. Intrebări şi discuţii finale: 1. Care sunt consecinţele expansiunii STN-urilor? 54 . Prezentaţi caracteristicile STN-urilor 5. Definiţi societatea transnaţională 2.dezvoltarea economică prin ridicarea standardului de viaţă al comunităţilor locale şi al societăţii în ansamblul său la nivelul angajaţilor şi al familiilor acestora”. Prezentaţi tipologia societăţilor transnaţionale 3.

societatea globală. sociale şi culturale şi având drept implicaţie faptul că problemele devin mai curând globale decât naţionale. CAUZE. inovaţia tehnologică. economică. Considerat primul vector al globalizării. malnutriţie. F. deci posibilitatea ca orice serviciu să poată fi furnizat prin acelaşi mijloc de înmagazinare şi transmisie 55 .A.GLOBALIZAREA VIEŢII ECONOMICE Obiectivele capitolului: Însuşirea conceptului. pretecute la multe mile depărtare. dispune de două caracteristici: convergenţa serviciilor. FORME DE MANIFESTARE A GLOBALIZĂRII VIEŢII ECONOMICE Globalizarea economiei mondiale se defineşte ca fiind procesul dinamic de creştere a interdependenţelor dintre statele naţionale ca urmare a extinderii şi adâncirii legăturilor transnaţionale în tot mai largi şi mai variate sfere ale vieţii economice. politice. resurse. încât revoluţia tehnologică implică şi o revoluţie socială. în special tehnologia de informare şi comunicare are un impact deosebit asupra mobilităţii şi comunicării. agricultură mondială.. Evoluţiile uriaşe în planul dezvoltării tehnologice în sfera informaticii şi telecomunicaţiilor din ultimul deceniu au contribuit la globalizarea vieţii eocnomice internaţionale contemporane. politică. În opinia lui Martin Albrow globalizarea se referă la toate acele procese prin care popoarele lumii sunt încorporate într-o singură societate mondială. încât evenimente care au loc pe plan local sunt privite prin prisma altora similare. Noul context digital. Cauzele globalizării sunt: tehnologică.1. într-o dependenţă mutuală şi o unitate ale unei singure lumi.O. care leagă într-o asemenea măsură localităţi îndepărtate. altădată dispersate şi izolate.CONCEPT. protecţia mediului 6. comerţ internaţional. subnutriţie. şi invers. cauzelor şi formelor de manifestare a globalizării vieţii economice Cunoaşterea mutaţiilor în comerţul internaţional în contextul procesului globalizării Identificarea problematicii specifice agriculturii mondiale şi alimentaţiei pe glob Cunoaşterea resurselor necesare dezvoltării economiei mondiale Înţelegerea rolului protecţiei mediului ca prioritate mondială Cuvinte cheie: globalizarea economiei mondiale. impunând. rezultat în urma fuzionării tehnologiilor din sfera informaticii şi a telecomunicaţiilor. poluare. Emanuel Richter defineşte globalizarea ca reţeaua globală care a adunat laolaltă comunităţi de pe această planetă. Anthony Gedees defineşte globalizarea ca intensificare a relaţiilor sociale în lumea întreagă. o soluţionare mai curând globală decât naţională. deci.

având în centru ideea conform căreia. datorită adâncirii integrării regionale a sistemelor de producţie. Al doilea vector al globalizării este dominaţia ideologiei neoliberale. Corporaţia clasică s-a transformat în reţea.A. alcătuind aşa-numitele autostrăzi electronice ale lumii. descentralizarea economiilor şi privatizarea companiilor de stat.M. ulterior G. să atenueze riscurile asumate şi le oferă o mai mare posibilitate de acţiune pe pieţele internaţionale. pieţele de desfacere. 100.000 miliarde $. Ideologia neoliberală promovează liberalizarea pieţelor. pe de o parte. a societăţii de consum. menţionăm: globalizarea producţiei globalizarea comerţului internaţional globalizarea pieţei financiare Semnificative sunt mutaţiile produse de globalizare în producţie. Modelul pieţei libere şi al democraţiei a devenit mai convingător după colapsul comunismului. Globalizarea pieţei financiare reprezintă un alt indiciu că economiile diferitelor ţări avansează spre un sistem global puternic integrat. De exemplu. pe de altă parte. natura şi rolul acestuia s-au modificat începând cu anii ‘50. Pieţele tind să se globalizeze datorită faptului că pieţele interne nu mai pot susţine costurile ridicate de cercetare şi dezvoltare şi nici ciclurile de viaţă tot mai scurte ale produselor sub aspect tehnologic. În procesul globalizării marcante au fost: creşterea fluxurilor 56 . Creşterea competiţiei pe pieţele financiare internaţionale obligă marile instituţii financiare să se lanseze în operaţiuni ample – anual. tehnologiei informaţionale. în ultima perioadă s-a trecut de la comerţul cu produse industriale la servicii şi protecţia proprietăţii intelectuale . deci posibilitatea ca utilizatori multipli să poată prelucra şi utiliza resursele prin intermediul reţelelor. încorporând într-un produs finit elemente din cele mai îndepărtate surse.-ul transformat în 1995 în O. comerţul cu servicii creşte mai repede decât cel cu bunuri. pe plan mondial sunt operate prin intermediul reţelelor internaţionale de telecomunicaţii transferuri de fonduri electronice de cca. mişcările de capital instabile împiedică dezvoltarea comerţului internaţional şi pot conduce la crize. aflate în dezbateri.- conectabilitate şi interoperabilitate.I. În ceea ce priveşte transformările în comerţul internaţional.sectorul telecomunicaţiilor. Aranjamentele monetare postbelice de la Bretton Woods. a impulsionat şi mai mult dezvoltarea comerţului. şi a Băncii Mondiale au fost etape spre sistemul financiar internaţional stabil integrat. În perioada 1950-1975 volumul comerţului mondial a crescut cu 500% în timp ce produsul global a crescut cu 22%. legată de ideologia economiei de piaţă. Ca forme de manifestare a globalizării economiei.C. un autoturism global este construit din părţi componente provenite din nu mai puţin de 16 ţări diferite.M. finanţelor. Toate informaţiile sunt trasnmise pe căi de înaltă definiţie şi standardizare. Reţeaua mondială de producţie permite firmelor să îşi diversifice sursele de aprovizionare.T. agricultura şi comerţul electronic sunt teme noi.T. constituirea F. concomitent cu accentuarea procesului de globalizare.

cea mai importantă creştere a fost cea a exportului de produse manufacturate. pe regiuni: noile ţări industrializate din Asia au înregistrat evoluţii pozitive..7% în anul 1980 la 0.C. În acelaşi timp.4% în anul 2002. au cunoscut o reducere a ponderii lor în comerţul mondial de la 0. crescând la peste 31 miliarde dolari.aproape 40 mld. 30 din cele 49 de ţări cel mai puţin dezvoltate ale lumii. 6. diferenţiat însă. reprezentând 10% din populaţia globului.U. ale bumbacului cu 39% şi ale cafelei cu 66%.2. Ritmurile de creştere a exporturilor şi importurilor majorităţii ţărilor lumii au scăzut. aurului şi metalelor cu 17%. dar aceasta s-a concentrat în ţările exportatoare de petrol (4 din ţările sărace mari exportatoare de petrol desfăşurau 40% din exporturile totale ale ţărilor sărace ale lumii).5% în anul 2000 faţă de 1997. s-a datorat: ♦ Diminuării activităţii economice pe plan mondial.. adică cu 36% în anul 2000 faţă de 1997 dar o treime din aceste ţări au cunoscut un declin al comerţului lor exterior în aceeaşi perioadă. 57 . ale alimentelor cu 31%. importurile au crescut doar cu 9%.A.$ în anul 2000. menţinându-se la un nivel mult superior exporturilor . datorată în principal atacului terorist din septembrie 2001 – afectând în principal transporturile aeriene şi turismul în S. creşterea rolului ISD.M. preţurile la produsele primare. evoluţii sinusoidale şi scăderi ale investiţiilor de portofoliu şi creditelor bancare. în timp ce Africa. exporturile agregate ale ţărilor cel mai puţin dezvoltate au atins nivelul record ca pondere în comerţul internaţional. În anul 2000. formarea de trusturi financiare care operează toate genurile de operaţiuni financiare la scară globală. În ceea ce priveşte structura ofertei de export. de la 19% în 1971 la 29% în 1999. a avut o evoluţie descrescătoare. oferite de ţările cele mai sărace s-a redus cu 7. cu excepţia petrolului. membre O. Europa Occidentală şi Japonia. Diminuarea comerţului internaţional comparativ cu nivelul record atins în anul 2000. Ţările în dezvoltare au crescut ponderea în participarea la comerţul internaţional. la fel. MUTAŢII ÎN COMERŢUL INTERNAŢIONAL ÎN CONTEXTUL PROCESULUI GLOBALIZĂRII Economia mondială s-a caracterizat pe parcusul deceniului trecut prin creşterea inegalităţilor şi o creştere economică redusă faţă de cea înregistrată în deceniul anterior prin deschiderea spre exterior a economiilor naţionale şi accentuarea polarizării ţărilor lumii. ale cuprului cu 27%. Ponderea produselor primare. pe ansamblu. ale produselor agricole cu 20%. În 19 din cele 26 de ţări sărace ale continentului african s-au înregistrat regresii ale exporturilor datorate reducerii preţurilor mineralelor.private de capital spre ţările în dezvoltare.

♦ În timp ce cei trei poli ai economiei mondiale – S. tehnologiilor informaţionale şi telecomunicaţiilor.25 ha pe locuitor dar producţia agricolă mondială a reuşit să acopere creşterea determinată de dublarea populaţiei globului asigurând şi creşterea nivelului nutriţionist al alimentaţiei.♦ Reducerii relative a sectorului informatic. cu diferenţe mari pe ţări: exporturile Mexicului şi Argentinei s-au diminuat alert (în Argentina importurile s-au diminuat cu 20%).U.U. şi Japonia au înregistrat o diminuare accentuată a volumului valoric al comerţului exterior în 2001 cu 7%.3. au scăzut cu aproximativ 60%. datorate în special diminuării investiţiilor din ţările dezvoltate pentru achiziţionarea de noi echipamente IT.3. În ţările în dezvoltare doar 36% din terenuri sunt incluse în circuitul agricol însă există mari deosebiri de la o zonă la alta: în timp ce în Asia de SE sunt utilizate 92% din totalul pământului arabil. spre această regiune. În ultimii 40 de ani preţurile mondiale la orez. În ultimii 30 de ani suprafaţa terenurilor arabile disponibile a scăzut de la 0.A. grâu.A. respectiv 9% comparativ cu anul 2000 iar importurile au crescut cu 1% respectiv 4%. scăderea temporară a cotaţiilor bursiere şi importurilor în S. AGRICULTURA ŞI ALIMENTAŢIA PE GLOB 6.U. cerealele de bază în alimentaţie. menţinerii monedei unice euro la un nivel paritar inferior dolarului.37 la 0. porumb. După anul 2002 comerţul internaţional s-a redresat. ţările în dezvoltare au cunoscut evoluţii diferite: ♦ Ţările Americii Latine au înregistrat o diminuare cu 3% a exporturilor şi 2% a importurilor.U. ♦ Atacului terorist din 11 septembrie 2001 asupra S. datorată în special. pe când Brazilia a cunoscut o creştere a exporturilor cu 6% şi menţinerea importurilor. Evoluţia recentă a crizei financiare mondiale şi a efectelor de propagare la nivelul întregului sistem economic mondial conturează din nou scăderi ale nivelului comerţului internaţional. cu efecte psihologice asupra consumatorilor individuali şi firmelor. doar 11% din suprafaţa globului este disponibil exploatării agricole.Situaţia actuală a agriculturii mondiale În prezent. producţia mondială depăşind cererea. ♦ Scăderii sensibile a cererii interne de pe piaţa ţărilor Europei occidentale care absoarbe 1/3 din volumul comerţului mondial.A. 6. U. ♦ Ţările Asiei de SE au cunoscut reducerea cu 13% atât a exporturilor cât şi importurilor ♦ Ţările Africii şi Orientului Mijlociu au înregistrat scăderea exporturilor cu 5%. în America de Sud doar 15%. minimizând exporturile S.E.A.1. ♦ Ţările foste comuniste au înregistrat o creştere a exporturilor şi importurilor pe ansamblu cu 5% respectiv 11 faţă de anul 2000. Pentru următoarele 3 decenii se estimează o creştere a cererii doar cu 25%. 58 .

În ceea ce priveşte populaţia ocupată în agricultură.205 milioane tone în 1970 la peste 2. a scăzut. consumul de îngrăşăminte la hectar.I. conducând la nerezolvarea problemei alimentaţiei pe glob şi la aşa-numita mondializare a sărăciei.I. 59 . Rata de autosatisfacere la nivel mondial este în favoarea ţărilor dezvoltate care. ponderea agriculturii în P. conducând la creşterea inflaţiei şi erodarea consumului privat ♦ Declanşarea bolii “vacii nebune” care a determinat scăderea preţului şi consumului de carne de vită ♦ Condiţii meteorologice nefavorabile determinând reducerea recoltelor la cereale în majoritatea ţărilor europene În ceea ce priveşte decalajele dintre ţările dezvoltate şi cele în dezvoltare.B. În ţările dezvoltate.I.$.A. ponderea acesteia în P.U. Volumul total al comerţului mondial cu produse agroalimentare s-a majorat de la 52 mld.3% în 1973 iar în S.1%. având ca vârf anul 1977. Decalaje semnificative se menţin şi în cazul randamentelor la hectar. deşi în reducere.$.B.5-2.200. pe glob. Ţările în dezvoltare au obţinut la nivel global un surplus în comerţul mondial cu produse agricole.A. populaţia ocupată în agricultură deţine ponderi de peste 50-60% din total iar în ţările central şi est-europene ponderea este de circa 20% (în România 35%. În ţările U.9% în 1989-1994.B.I.1 tone la ha în 1980 şi cca. oleaginoase sau produse vegetale. înregistrează surplusuri de producţie de circa 25% în timp ce ţările în dezvoltare nu reuşesc să acopere aproximativ 10% din cererea totală (de la ţările Orientului Mijlociu şi Africii de Nord care nu acoperă din producţia proprie circa 40% din cererea totală.$ în 1970.B.7 mld. de la 5% în 1973 la 2. 3%. adică 18 % din comerţul mondial total la 327 mld.6 mld. adică 10. în multe ţări din Asia şi Africa.I.142 mii ha în 1970 la 1.000 milioane tone în ultimii ani. în prezent înregistrându-se declinul comerţului cu zahăr. În schimb.E. ca urmare a creşterii suprafeţelor şi randamentelor la ha. până la Asia de Sud cu o rată de autosatisfacere de 102%).811 mii ha iar valoarea producţiei mondiale agroalimentare totale a crescut de la 772. în domeniul agriculturii unul dintre indicatorii de evaluare este ponderea agriculturii în P.7 tone de cereale la ha în 1970 la 2.3 tone la ha în prezent.$ în 1970 la 1. reprezenta în anii 1993-1994. în ţările U.. gradul de înzestrare tehnică a agriculturii. Suprafaţa arabilă mondială a crescut de la 1. ajungând 2% în 1994. a scăzut continuu după 1970. Producţia mondială de cereale a crescut de la 1.376.441. ponderea era în 1970 doar de 3%. Polonia 25%).Anii noului mileniu au fost influenţaţi de următoarea conjunctură internaţională: ♦ Recesiunea generală care a cuprins mediul economic internaţional ♦ Preţul relativ ridicat al petrolului ♦ Creşterea bruscă a preţului produselor alimentare în prima jumătate a anului 2001. În medie. Ulterior această situaţie s-a modificat. 5-6 % din populaţia activă faţă de 11.B şi în populaţia activă. În S.E. În ţările excomuniste. randamentele au crescut de la 1.U. se află totuşi la niveluri înalte situate chiar până la 50 % din P. ponderea agriculturii în P.

Se estimează că la sfârşitul secolului XX. într-un singur an – 1971. reforma în agricultură. îngrăşămintele. cu randament ridicat ♦ Folosirea abundentă a îngrăşămintelor şi pesticidelor ♦ Irigarea terenurilor agricole. În ţările care au utilizat pachetul tehnologic s-a înregistrat creşterea puternică a recoltelor. Sudan – 2. tehnologiile agricole. Africa de Est era în anul 2000 zona cu cea mai mare nevoie de asistenţă alimentară.7 ori faţă de perioada 1969-1971.3. la cereale în perioada 1991-1992 creşterea a fost de 1. numărul copiilor subponderali dublându-se în intervalul 1980-1999.La nivel global există o tendinţă de creştere a producţiei de produse alimentare. În anul 1970. Numărul ţărilor afectate de foamete era în februarie 2000 – 32 faţă de 38 cât erau în 1996. Etiopia – 8 milioane. migraţia în masă a populaţiei. În viitor se prevede că cerealele vor rămâne cel mai important grup de produse în ţările în dezvoltare. în Africa s-a înregistrat înrăutăţirea situaţiei. Malnutriţia este una dintre formele de manifestare ale sărăciei. caracterizată prin deficienţa în aportul de elemente nutritive necesare pentru o viaţă sănătoasă. Dintre acestea. În sudul Africii situaţii dificile 60 . în America Latină s-a produs cea mai semnificativă reducere relativă însă. Se bazează pe un pachet tehnologic care are ca efect creşterea considerabilă a recoltelor.4 milioane. 6. În Asia s-a înregistrat cel mai mare progres în eradicarea fenomenului. aproximativ un om din cinci suferea de foame în ţările în dezvoltare.6 ori mai mare. afectând cca 800 milioane de oameni la nivel global.000. o producţie dublă faţă de cea din 1967. Principalele constrângeri ale creşterii producţiei agricole în ţările în dezvoltare sunt de ordin natural şi economic: pământul. în India. în 2010 va fi de 2. Producţia de grâu a Pakistanului a crescut cu 60%. Grâul şi orezul acoperă peste jumătate din consumul de proteine al ţărilor sărace. porumb. foametea este cea mai gravă.Dimensiuni globale ale problemei alimentare Agricultura şi alimentaţia sunt punctele centrale atât în generarea sărăciei cât şi în reducerea acesteia.2. orez. Eritreea – 600. afectată nu numai de criza alimentară ci şi de războaiele civile.7 milioane locuitori. Revoluţia verde Revoluţia verde este o experienţă reuşită a colaborării înternaţionale în ceea ce priveşte utilizarea varietăţilor de cereale cu randament ridicat. Malnutriţia se manifestă în prezent sub trei forme: foamete. starea supraponderală. insuficienţă de vitamine şi săruri minerale. apa. în condiţiile în care. De exemplu. tehnologia folosită nu va avansa foarte mult. după ce a fost semănată o treime din suprafeţele cultivate cu grâu cu seminţe cu randament ridicat s-a obţinut. mei. faţă de 918 milioane în 1970. Ţări afectate de foamete sunt: Kenya – 2. Acest pachet cuprinde: ♦ Cultivarea unor soiuri de plante – grâu.

sunt principalii donatori iar beneficiari principali sunt: Rusia.U. ridicarea nivelului de calificare a forţei de muncă. a fost lansat împreună cu F.$). un fond pentru salvarea patrimoniului genetic vegetal mondial. O problemă importantă specifică perioadei în care. problema foametei este în ansamblu redusă.A. constând în reunirea eforturilor interne cu cele internaţionale.U. produse cu cantităţi mici de iod. În opinia experţilor Băncii Mondiale este necesară globalizarea acţiunilor menite să rezolve problema alimentaţiei mondiale. Supraalimentaţia şi forma sa extremă obezitatea afectează în prezent circa 600 milioane de oameni. În acest sens. vitamina A şi fier. (55% din populaţia în vârstă de peste 20 de ani).5 mld. Brazilia 30% la polul opus situându-se China cu 8%.O. Germaniei.N.A. fast-food-urile au influenţat cerinţele consumatorilor publicitatea companiilor de produse alimentare care. S. Marii Britanie.64 mld. Alte ţări cu populaţie supraponderală numeroasă sunt: Rusia 57%.A. Coca-Cola şi Mc Donald’s sunt între primele 10 companii pe plan mondial la cheltuielile de publicitate. legume la cele prelucrate industrial. Angola. India 7%.U. 97 milioane adulţi numai în S. Indonezia. În ceea ce priveşte ajutoarele alimentare S.înregistrează: Mozambicul. 4 Generalizarea reformei agrare şi a reformelor privind liberalizarea agriculturii. o altă problemă alimentară este supraalimentaţia. acces la tehnologiile noi. în cadrul Summit-ului de la Johannesburg – 2002.A şi U. grija faţă de mediu este o preocupare de prim ordin.O. dezvoltarea infrastructurii şi sistemelor de irigaţii. A treia formă de malnutriţie este consumul inadecvat. orientate spre piaţa internă. prin eliminarea birocraţiei şi corupţiei. în S.E.A. Cauzele supraalimentaţiei derivă din aşa-numita tranziţie nutriţională explicată prin: schimbarea stilului de viaţă de la consumul de alimente bazate pe cereale. Bangladesh. La polul opus al foametei. politici agricole pe termen lung. Marea Britanie 51%.U. cheltuiesc mai mult decât în orice industrie. în favoarea policulturilor. congelate. în prezent. afectate şi de dezastre naturale. dintre care. Printre direcţiile de acţiune preconizate se au în vedere: 4 Abandonarea monoculturii axate pe export. Datele furnizate de F. insuficient de vitamine. Spania 32%. săruri minerale. în Asia de SE cheltuielile cu reclama alimentară s-au triplat între 1984-1990. 4 Modificarea rolului statului spre asigurarea cadrului legal optim. De asemenea s-au iniţiat programe cum ar fi: 61 . derivate din lipsa varietăţii alimentare.A. este proiectarea şi derularea de programe pentru salvarea patrimoniului genetic vegetal mondial. Botswana.$).(O. Grecia 35%. (0. cu dimensiuni mari în ţările africane. pentru Agricultură şi Alimentaţie) arată că angajamentele bi şi multilaterale asumate de ţările dezvoltate faţă de cele în dezvoltare se concretizează în donaţii semnificative din partea Japoniei (1. ambalate. În Asia şi America Latină. Etiopia 2%.U.

exploatabile cu tehnologiile curente şi viitoare.90%. Diferenţe există şi în ceea ce priveşte extracţia şi consumul lor. După posibilităţile de exploatare. în funcţie de nivelul de dezvoltare economică. statele lumii valorifică diferit resursele de care dispun. ţările lumii pot fi: ţări cu bogate resurse minerale şi energetice dar cu un nivel insuficient de dezvoltare economică. ştiut fiind faptul că. resursele de materii prime şi energie sunt esenţiale în realizarea unui nivel de dezvoltare economică avansat. Rata de consum a rezervelor reprezintă raportul între consumul anual de resurse şi stocul de resurse identificate aflate în zona economică. consumul lor are loc în principal în ţările dezvoltate ale lumii. Rezervele cuprind stocurile naturale cunoscute. Astfel. ţările dezvoltate contribuie cu 65% şi consumă cca. apropiat de agricultura alternativă.1. etc. pot fi: exploatabile în mod eficient şi resurse imposibil de exploatat în condiţiile nivelului tehnologic actual. intervenţia biotehnologiei. ţări cu un ritm rapid de creştere economică cu un P. datorită abundenţei de resurse. Activitatea de cercetare geologică determină trecerea resurselor nedescoperite în rezerve identificate. Programul F. RESURSELE ÎN DEZVOLTAREA ECONOMIEI MONDIALE 6.4. aflate în zona economică.Sistemul Integrat de Nutriţie a Plantelor.B. evaluate la orice nivel al costurilor. se poate realiza în bune condiţii economisirea lor.A. Dinamica rezervelor şi consumului determină calculul gradului de asigurare a producţiei cu rezerve.O. valorificarea integrală. materiile prime. dacă majoritatea minereurilor provin din ţări în dezvoltare. Acesta se calculează prin raportarea stocului de resurse identificate. Din punct de vedere al gradului de dotare cu resurse. în condiţiile unei economii dezvoltate./loc ridicat. în contextul actual al creşterii economice Factor important al creşterii economice. punând accentul pe puritate Agricultura alternativă – solicită mobilizarea tuturor resurselor cunoscute de elemente fertilizante. 6. aplicarea lor pentru controlul proliferării dăunătorilor vegetali şi animali.I. . la consumul anual de resurse. Ţările dezvoltate sunt în general dependente de importul de minereuri 62 . cu un potenţial tehnologic înalt de valorificare a resurselor.4. punând accentul pe productivitate. reciclarea.Agricultura radicală. În economia mondială un aspect important îl reprezintă optimizarea ratei de consum.Energia. În producţia mondială de minerale. la cupru deţin 62% şi consumă 94%. Se adresează în principal ţărilor în dezvoltare şi celor foste comuniste. exploatabile la nivelul actual al costurilor cu tehnologiilor existente iar resursele cuprind stocurile identificate. Resursele minerale se împart din punct de vedere al gradului lor de cunoaştere în rezerve măsurate (sigure) şi rezerve presupuse (imaginate). opusă metodelor agricole utilizate în ultimii 40 de ani. Între cele două există intercondiţionare datorită faptului că. ţări sărace în resurse dar avansate din punct de vedere economic.

A devenit resursă importantă de energie la începutul anilor ’70.P. Rezervele mondiale de gaze naturale au crescut aproape în fiecare an.E. energia eoliană. China 12%. mc. de ordin social.mc mai mult faţă de anul 2001. Africa 7%. în platformele submarine şi în regiunile submarine polare şi subpolare – Alaska şi Siberia Occidentală. Kuweit. nisipurile asfaltice şi minereurile radioactive. nefiind recuperabile prin reciclare. O parte importantă dintre acestea se găsesc la adâncimi foarte mari. Marea Britanie. În funcţie de regiuni. Obstacolele sunt. Belgia. Din totalul rezervelor mondiale peste 80% sunt deţinute de 7 ţări: S. Golful Persic este principalul furnizor de petrol al economiei mondiale iar ţările industrializate importă 2/3 din acest petrol şi 70% din petrolul exportat de O. Resursele energetice ocupă locul central în avuţia naţională. fisiunea nucleară este soluţia optimă pe termen scurt şi mediu pentru înlocuirea petrolului şi gazelor naturale. de această formă de energie. dependente toate.U. şisturile bituminoase. Japonia. începând cu 1970.000 mld. Rusia 23%. etc.tone din care 1. Arabia Saudită.S. datorită lipsei de securitate totale în exploatare şi în depozitarea deşeurilor radioactive. Asia 8%.S. Japonia îşi acoperă din producţia proprie doar 10%. Africa 10%. Europa Occidentală 9%. Marea Britanie. 12%. energia hidroelectrică. Rezervele ar putea asigura populaţia planetei pe o perioadă de 30-40 ani. Iran. în prezent 31 de ţări deţin 438 platforme nucleare generatoare de electricitate: S.U. etc. producţia mondială de petrol se prezintă astfel: Orientul Mijlociu 29%. Rezervele mondiale de petrol sunt evaluate la 360 mld. semnificative sunt: fisiunea nucleară.I. în 15 ani. India. ţările C.000 şi 11. Astfel. 20 de ţări deţin aproape 90% din rezervele mondiale de gaze naturale. Ca alternative energetice. Germania. Ucraina. în proporţie de peste 40%.P. America Centrală şi de Sud 5%. în acest caz. În condiţiile menţinerii ritmurilor actuale de consum. La acestea se mai adaugă problemele de ordin militar şi strategic. Ţările cu cea mai mare pondere a energiei electrice obţinute prin această metodă sunt: Franţa 76%. România se află pe locul 30.S. Australia. în ianuarie 2002 fiind apreciate la 5. Franţa. Slovacia. (Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol).C. America de Nord 5%..Qatar. Situaţia cea mai gravă o prezintă resursele energetice. Lituania. La nivelul consumului actual de cărbune. se vor epuiza în 80 de ani iar a celor din afara O. Dintre acestea. restul în Europa – Olanda. petrolul. 35%. Rusia..A. America de Nord 20%. Coreea de Sud.E. tone din care certe sunt 137 mld. Sursele clasice sunt cele considerate epuizabile: cărbunele.089 tone erau rezerve certe în 1999 – 75% cărbune superior şi 25% cărbune inferior. la nivel mondial. America Centrală şi de Sud 9%. Asia de Est şi Oceania 11%. Rezervele de cărbuni au fost au fost evaluate între 10. în regiunile ecuatoriale – Golful Guineea şi Amazonia sau tropicale – Sahara. Bulgaria.C.C. tone. energia solară. Ungaria. cu 173 mld. Norvegia.. gazele naturale. Irak. energia geotermică.R. Germania. România. 63 . rezervele ar fi suficiente pentru acoperirea cererii în următorii 230 ani.A. în Orientul Mijlociu 36% . Europa de Est şi fostele ţări U. rezervele ţărilor O.metalifere şi metale neferoase.P. Africa de Sud.E.4 mld.

consumului. economice. Tehnologică – axată pe capacitatea de a crea şi operaţionaliza tehnologii moderne. de creştere a eficienţei producţiei şi consumului energetic. Componentele strategiei energetice sunt: Politică – se bazează pe crearea.E. Ecologică – strategiile gândite şi transpuse în acţiuni trebuie să fie prevăzute cu standarde referitoare la nivelul admisibil de poluare şi impact asupra sănătăţii mediului şi oamenilor. ecologice pentru a asigura securitatea energetică naţională şi pentru diversifica formele de producere a energiei. 6. derularea.A. la nivelul comunităţii europene. S.E. perfecţionarea cadrului legislativ care să stimuleze orientările stabilite prin strategia respectivă.4.E. încă din 1962. de a folosi tehnici avansate luând în considerare orizontul de timp mediu şi lung. managementul producţiei. ca urmare a crizei energetice. geotermică.U. iniţiază prima strategie energetică naţională. Diversificarea surselor de aprovizionare internă şi externă în vederea cuceririi independenţei energetice prin creşterea resurselor interne Diversificarea formelor de producere a energiei prin valorificarea resurselor regenerabile – energia solară. a luat primele măsuri de urgenţă pentru a minimiza efectele acesteia asupra ţărilor membre.6. corelarea unor acţiuni politice.4. de ameliorare a impactului poluant al producţiei şi consumului asupra oamenilor şi mediului. schimbările structurale din sistemul economic. C.Politica energetică a U.2. statele lumii au demarat acţiuni în vederea elaborării şi derulării de strategii energetice în situaţii de criză. formarea şi perfecţionarea potenţialului uman. astfel: 64 . comerţului cu diferite forme de energie.Strategii energetice După primul şoc petrolier din 1973.(din 1992 U. dezvoltarea. hidroenergia.E. s-au adoptat principiile care guvernează politica energetică a C. Obiectivele strategiei energetice sunt: Asigurarea securităţii naţionale pentru prevenirea disfuncţionalităţilor în condiţii de criză. tehnice. În domeniul energetic. În anul 1991. Strategia energetică este ansamblul de idei şi activităţi care presupun iniţierea. Creşterea eficienţei economice în producţia şi consumul de energie Ameliorarea efectelor poluante ale producţiei şi consumului de energie. Economică şi socială – luându-se în considerare factori şi soluţii de ameliorare a eficienţei progresului ştiinţific şi tehnic.E.E.3.): Aprovizionarea cu costuri mici a produselor energetice Asigurarea aprovizionării Stabilitatea aprovizionării Urmărirea corectă a înlocuirii surselor tradiţionale de energie cu surse noi În 1973. eoliană.

în special în timpul crizelor produse de creşterea preţului petrolului sau scăderea producţiei de petrol. celule fotovoltaice. Uniunea Europeană alocă o importanţă centrală problemei energiei. energia costă mai mult în industria europeană. va putea să adopte măsuri comunitare de preîntâmpinare sau atenuare a efectelor crizei energetice. 65 . Pe măsură ce consumul de energie creşte. În prezent. prin instrumente cum ar fi: ♦ Energy Charter ♦ Înţelegeri bi şi multilaterale ♦ Programe de asistenţă tehnică: PHARE. trecerea la folosirea pe scară largă a energiei alternative – biomasă.Crearea unui comitet interimar la nivel înalt pentru a coordona politicile energetice naţionale ale ţărilor membre până când C. protecţia mediului şi competitivitatea globală prin liberalizarea progresivă a pieţei şi dezvoltarea unor noi tehnologii în sectorul energetic. reducerea importurilor de petrol şi mărirea consumului de cărbune energetic din producţia ţărilor membre. Uniunea Europeană are ca furnizori principali de energie ţările membre O. încălzirea globală. În prezent. dependenţa poate creşte până la 70% în anul 2020 pentru gaz şi 90% pentru petrol.A. a mişcării stocurilor de materii prime energetice în vederea satisfacerii nevoilor ţărilor membre Impulsionarea activităţii Euratom în vederea intensificării construcţiei de centrale atomoelectrice în ţările membre şi pentru descoperirea de noi resurse de energie necesare reducerii dependenţei de petrol Raţionalizarea consumului de produse petroliere. preţuri competitive ale energiei în contextul globalizării pot fi obţinute prin liberalizarea furnizării electricităţii şi a gazelor ca şi prin dezvoltarea unor reţele transeuropene de energie. strategia energetică a uniunii va trebui. Obiectivele uniunii au în vedere dezvoltarea unor metode mai eficiente energetic şi noi tehnologii pentru exploatarea combustibililor solizi. În vederea diminuării acestei probleme. uniunea întreţine relaţii cu ţările furnizoare de pe glob. Pentru a realiza securitatea furnizării energiei. în cadrul C.(aproape 50%). pile de combustie. Coordonarea.E. Alte măsuri sunt cele de armonizare a taxelor asupra produselor energetice şi implementarea unor standarde comune pentru aparatele consumatoare de energie. etc. turbine antrenate de vânt. poluarea aerului.P. apei. MEDIA.C. ALLURE ♦ Programe de cooperare cu ţările din Europa Centrală şi de Est – SYNERGY În comparaţie cu S.U. să reconcilieze securitatea furnizării enrgiei.E. solului. în viitor.E..E. TACIS.E. pericolul unor accidente.

datorită exploatărilor masive. 1. din care 24% specii de mamifere. oameni nu au acces la apa potabilă. 30% peşti.1. Totalul refugiaţilor a ajuns la 20 milioane.8 grade. Războaiele – cheltuielile militare la scară mondială s-au diminuat după războiul rece.1 mld. 19 oraşe ale lumii vor avea mai mult de 10 milioane de locuitori. 20% amfibii.5. Acces la apa potabilă – cca. Din 1990. În cele 49 de state cel mai puţin dezvoltate. Asiei Occidentale. consumul estimat este de a depăşi cu 180-220% potenţialul biologic al globului. ca urmare a reducerii natalităţii.5. utilizarea resurselor naturale depăşeşte cu 20% capacitatea planetei de a se regenera.4 mld. Schimbări climaterice – arderea petrolului.Sistemul ecologic şi deteriorarea sa În prezent Terra are 6. Găuri în stratul de ozon – stratul de ozon care înconjoară planeta s-a diminuat din cauza clorofluorocarburilor utilizate în anumit produse.2 miliarde de locuitori. 12% păsări. 1/3 din stocurile de peşte se află la un nivel foarte scăzut. Eroziunea solului – creşterea populaţiei antrenează efecte negative asupra agriculturii şi deci. activităţilor miniere şi extinderii oraşelor. deasupra Antarcticii. populaţia se va tripla. iar 2. Populaţia nu se va reduce decât în cea de-a doua jumătate a secolului nostru.$. fostei URSS şi vestului american.6. altele 32 fiind în construcţie. Anumite specii din Marea Nordului au dispărut practic din anumite regiuni. concentraţia de CO2 va conduce la creşterea temperaturii medii a globului cu 1. cererea crescută de terenuri agricole. în octombrie 2001. Chinei. Specii ameninţate – 1. Problemele privind deteriorarea sistemului ecologic se pot sintetiza pe următoarele componente: Exploatarea nejudicioasă a resurselor – în fiecare an. Orientului Mijlociu. ajungând de la 668 milioane la 1.86 miliarde locuitori. cărbunilor produc emisiuni de CO2 şi alte gaze cu efect de seră care reţin o parte din emanaţiile de căldură ale Terrei şi contribuie la încălzirea climei. Gaura a atins o suprafaţă de 30 milioane km2. iar populaţia mondială ar putea ajunge la 9. în principal din cauza dispariţiei habitatului lor natural. gazelor. 49% din populaţia globului va locui în zonele urbane. acestea s-au diminuat cu 2. ajungând în anul 2002 la 835 mld.046 specii de animale sunt ameninţate cu dispariţia în următoarele decenii.3 miliarde în anul 2050. amplasate în 32 state ale lumii. 40% din ceea ce a rămas va dispărea în următorii 10-20 ani. Energia nucleară – la începutul anului 2003 existau 438 centrale nucleare. Dispariţia pădurilor – pădurile acoperă 30% din suprafaţa Pământului. Epuizarea stocurilor de peşte – cca.PROTECŢIA MEDIULUI – PRIORITATE MONDIALĂ 6. Metropolele – până la sfârşitul anului 2005.5-5. Se estimează că. Scăderea nivelului apelor freatice a devenit o problemă gravă în unele regiuni ale Indiei. 66 .4% datorită industriei lemnului. nu dispun de instalaţii sanitare. În anul 2050. 25% reptile. până în anul 2100.

În prezent doar 15% din pădurile iniţiale mai există. degradarea. petrolul – ca principal poluant al mărilor şi oceanelor (între 1-10 mil. agriculturi intensive şi scăderea nivelului apei freatice. dat fiind faptul că ea este inegal repartizată pe teritoriul globului şi folosită iraţional la ora actuală. ape. apa trebuie valorificată corespunzător. drumuri. 6. Marea Mediterană riscând să fie în întregime poluată peste 20-25 ani.2. agricole. iar până în anul 2020 se estimează că acestea vor emana 92% din totalul de CO2. a repartizării lor geografice. urmările fiind dezechilibrul ecologic. doar 2% din totalul cantităţii de apă se tratează. Principalii poluanţi ai apei sunt: diferite produse dăunătoare.Transporturile – în prezent există în lume 1 miliard de vehicule cu motor.Forme ale deteriorării mediului ambiant Deteriorarea calităţii mediului ambiant are cauză principală fenomenele de poluare – microbiană. hidrotehnice. produse chimice din agricultură. negospodăririi pădurilor. Solul – poluarea. reziduuri urbane. artizanală. nerespectării regulilor de irigaţii. Factor de mediu vital existenţei umane. transporturi. în China. inundaţii în unele cazuri. pădurile tropicale ar putea dispărea total în următorii 50 de ani. la începutul erei noastre existau întinse suprafeţe cu păduri. Dată fiind utilizarea pământului ca factor de producţie principal. a factorilor care determină poluarea resurselor de apă. reducerea suprafeţelor cultivate a avut loc ca urmare fie a erodărilor de către vânt. a folosirii iraţionale a îngrăşămintelor. date fiind multiplele utilizări ale acesteia. a construcţiilor industriale. Atât în ţările dezvoltate cât şi în cele în dezvoltare. În zona Africii tropicale şi ecuatoriale sau în America Latină. dezechilibre ecologice. a evoluţiei nivelului cererii pentru consumul de apă. măsurile de combatere a poluării apei sunt slabe şi ineficiente. Poluarea apei reprezintă modificarea calităţii acesteia în sens nedorit datorită activităţilor umane. industrială. Poluarea apei. Se preconizează chiar că în ritmul actual în care 30 ha de pădure dispar pe minut. în ultimele decenii dispărând 120 de specii de mamifere şi 150 specii de păsări. Poluarea aerului reprezintă modificarea necorespunzătoare a calităţii acestuia. suprasolicitărilor păşunilor. industriale. 1/3 din apele râurilor au un nivel de poluare peste cel admis. 67 . periclitarea sănătăţii oamenilor. 5% din cantitatea de peşte şi crustacee au dispărut din cursurile de apă. eforturile sunt îndreptate în prezent în direcţia cunoaşterii disponibilităţilor de apă. fie a extinderii localităţilor. Situaţia se prezintă asemănător în America Latină. prevenite risipa şi distrugerea calităţii acesteia. Rezolvarea acestor probleme implică un nou management al relaţiilor umane cu mediul. În ceea ce priveşte resursele de apă.tone anual). Extinderea suprafeţelor cultivate se poate realiza pe seama defrişării pădurilor dar şi aceasta antrenează pentru următorii ani efecte negative cum ar fi: lipsa totală a pădurilor în următorii 80-85 ani.5. Poluarea aerului. pe aproximativ 60% din suprafaţa totală. unde industria celulozei şi hârtiei şi cea siderurgică sunt puternici poluanţi ai regiunii. Astfel.

Toate acestea argumentează că perioada actuală este străbătută de o criză a mediului ambiant şi motivează necesitatea restabilirii unor relaţii bune om-natură. industria. În acest sens. determină creşterea temperaturii. poluarea de origine naturală – pulberi. a concluzionat că dacă “modelul actual de producţie şi consum nu se vor modifica. din anul 2002. poluarea generează în ţările industrializate şi în cele în dezvoltare – efectul de seră. Sursele de poluare a aerului sunt: combustia. Efecte nedorite sunt asupra plantelor. a ecologizării aparatului de producţie. simple sau complexe. A fost elaborat un nou concept ca fundament ştiinţific al unor politici economice inovatoare – ecodezvoltare. investiţii mari pentru restabilirea echilibrelor. Importantă pentru întreţinerea vieţii şi activităţii umane. Poluarea sonoră a aerului este o formă de care trebuie să se ţină cont în viitor. pornind de la extragerea uraniului care este un element radioactiv. folosită pentru încălzirea locuinţelor. Poluanţii pot fi: primari sau emişi direct din surse identificabile şi secundari – rezultă din interacţiunea poluanţilor primari sau cu constituenţii aerului. accentuarea aridităţii în zonele aride. frecvenţa norilor. contrar opiniilor privind “creşterea zero”. Dezechilibrele ecologice şi urmările lor sunt evidente: pericol de inundaţii. boli cancerigene. etc. acute sau întârziate. Această concepţie înseamnă prevenirea deteriorării mediului. forestiere în vederea construirii şi instalării centralelor. Necesitatea dezvoltării durabile Summit-ul Dezvoltării Durabile de la Johannesburg (Africa de Sud). Efectele poluării aerului sunt cele mai grave pentru existenţa umană şi pot fi directe şi indirecte. atrage dezechilibre ecologice. poate afecta negativ mediul înconjurător.3. acumularea unei stări de stres şi suprasolicitare. Dezvoltarea durabilă presupune realizarea unor obiective cum ar fi: 68 . În acest din urmă caz. oxizi nitrici. producerea energiei care pune sub semnul riscului expunerea la radiaţii şi până la depozitarea deşeurilor radioactive. Dezafectarea unor importante suprafeţe agricole. etc.disfuncţionalităţi în dezvoltarea eficientă a economiilor naţionale. Ecodezvoltarea este o nouă strategie de dezvoltare economico-socială care are ca scop îmbunătăţirea calităţii vieţii şi protejarea naturii. climei. În acest sens se doreşte coexistenţa dezvoltării economice şi echilibrului ecologic. transporturile. gaze de origine vulcanică. Pământul este sortit pieirii”. instituţiilor. bioxid de sulf sau a aburilor. sondelor. Energia. deoarece implică slăbirea auzului. ceţei. cosmică. Emanarea unor poluanţi ca: monoxid şi bioxid de carbon. Energia nucleară este un alt poluant.5. gazelor calde rezultate din folosirea energiei termice. posibilă în condiţiile realizării compatibilităţii între dezvoltarea sistemului de producţie şi mediul înconjurător. animalelor. La baza elaborării strategiei de protecţie a mediului trebuie să stea conceptul dezvoltării durabile. a tehnologiei. trebuie specificat faptul că atât producerea cât şi efectele folosirii ei sunt poluante. 6. determinând creşterea temperaturii medii a planetei în viitor şi ridicarea nivelului mărilor cu 30 cm. minelor.

Protejarea mediului trebuie să fie atât responsabilitatea celor care acţionează la nivel macroeconomic cât şi la nivel microeconomic. Dintre alternativele de acţiune aflate la dispoziţia managerilor se numără: crearea şi implementarea tehnicilor adecvate unei folosiri raţionale. Problema protecţiei mediului trebuie privită la nivel mondoeconomic . reducerii dependenţei de petrol şi promovării folosirii resurselor regenerabile Modificarea tendinţelor de producţie şi consum Crearea unui cadru internaţional instituţional şi legislativ adecvat. conştientizarea că resursele sunt limitate. atât din raţiuni economice cât şi ecologice. în vederea adoptării celor mai bune alternative de acţiune.• • • Compatibilitatea permanentă şi sigură a mediului creat de om cu mediul Interpretarea prezentului prin prisma viitorului. îl reprezintă schimbarea concepţiei managerului asupra dezvoltării.fiecare componentă a sistemului economiei mondiale determină sănătatea întregului. punerea în practică a unor tehnologii nepoluante. care să ţină seama de corelaţia dezvoltării cu mediul ambiant. Măsurile impuse de prevenirea degradării şi protecţia mediului privesc: elaborarea unor norme de consum al resurselor. Punctul de plecare în adoptarea unui comportament corespunzător faţă de natură. De aici. având în atenţie aspectele ecologice. materiale. elaborarea unor strategii de producţie în domeniul agriculturii. prevenirea uzurii fizice timpurii cu repercusiuni asupra calităţii mediului. îmbunătăţirea calităţii produselor. nepoluante. dezvoltarea activităţilor de cercetare . introducerea în circuitul economic a noi resurse care să le substituie pe cele existente şi să prevină degradarea mediului. introducând securitatea ecologică ca scop al dezvoltării durabile în locul maximizării profitului Asigurarea compatibilităţii strategiilor naţionale de dezvoltare ca urmare a interdependenţei între economic şi ecologic. Pentru realizarea dezvoltării durabile se impune redefinirea obiectivelor dezvoltării economice şi sociale: Stabilizarea creşterii demografice Redimensionarea creşterii economice şi restructurarea tehnologică în vederea conservării resurselor. adecvate disponibilităţilor actuale şi de perspectivă. Îmbunătăţirea situaţiei în ţările în dezvoltare în raport cu cele dezvoltate. transporturilor. limitării riscurilor. eficiente a resurselor naturale. acţiunile noastre de astăzi au efecte 69 . construcţiilor.proiectare la nivelul firmei în vederea descoperirii unor noi surse de materii prime şi energie sau tehnologii nepoluante. alocarea unor fonduri destinate prevenirii degradării şi protecţiei mediului. educaţia ecologică. utiliza resursele la dispoziţie într-un mod cât mai eficient. cooperarea internaţională pe planuri multiple. adoptarea politicilor economice în strânsă legătură cu mediul ambiant. sancţionarea severă a practicilor care contravin normelor de protecţie a mediului. pornind de la extragerea din natură a resurselor şi până la valorificarea şi urmărirea lor în consum. reciclarea deşeurilor – ca sursă de satisfacere a necesităţilor de materii prime. decurge sarcina managerilor de a folosi. diminuării deşeurilor.

sunt esenţiale în îmbunătăţirea relaţiei om-natură.în viitor. Cum a afectat procesul globalizării comerţul mondial? 3. modificarea comportamentului consumatorului faţă de natură. schimbarea stilului său de viaţă. Care sunt riscurile natural-antropice la care se expune omenirea şi cum pot fi ele contracarate? 70 . Care este potenţialul natural al planetei şi care sunt previziunile privind asigurarea necesarului de materii prime şi energie la nivel global? 6. Prezentaţi principalele dimensiuni ale problemei alimentaţiei la nivel mondial 5. Intrebări şi discuţii finale: 1. Ce este globalizarea economiei mondiale şi care sunt cauzele acesteia? 2. Care este importanţa agriculturii în sistemul economiei mondiale? 4.

Perraton J. Iaşi. Bucureşti. Editura Polirom. Bucureşti. Editura Sedcom Libris. McGrew A. Rus A.BIBLIOGRAFIE 1. * * *. Integrarea euro-atlantică şi dezvoltarea economică. www. Nechita V. Editura Deşteptarea. Cluj-Napoca. Ignat I. Editura Economică... Bucureşti. 1996 11. balanţă de plăţi... Enciclopedia statelor lumii.. Iaşi.. Editura Polirom. Integrarea europeană. Probleme globale contemporane. Popescu D. 2007 13. 2006 8. Economia mondială în secolul XXI.C.... 2004 9. Coordonate ale economiei internaţionale. a X-a. Nicolae I. politică. Editura Economică. 2003 2. Dăianu D. economie şi cultură. 2002 3. Bacău. ediţia a II-a. Economia lumii 2004. 1999 10. 1999 12. Editura Polirom. Editura Economică. Editura Economică.. Dumitrescu S. Iaşi. Mazilu A. Bal Ana.inflaţie.. Editura Meronia. 2004 6. Gilpin Robert. Held D.wto. Bucureşti. Goldblatt D. Casa Cărţii de Ştiinţă. Matei H. Transformări globale.org 71 .. România şi Uniunea Europeană . Economie mondială. Bucureşti. Neguţ S.. 2004 7. Editura Ştiinţelor sociale şi politice. Economie mondială. ed... Bari Ioan.. Vrânceanu R. Gamblin A. 2002 4. 2003 5. Transnaţionalele şi competitivitatea – o perspectivă est .europeană. Iaşi. Pralea S.. creştere economică.. Postelnicu C. Bucureşti.