Universitatea “Lucian Blaga” Sibiu, Facultatea de Litere şi Arte

Limba italianӑ

Coordonator: Prof. Silişte Delia

Student: Tirea Ana-Maria Anul II RE

Decembrie 2011
1

Limba italiană Limba italiană este o limbă romanică aparţinând subgrupului italo-dalmat, fiind vorbită de aproximativ 62 de milioane de oameni. Este limba oficială în Italia, San Marino, Malta şi Elveţia, Uniunea Europeanӑ şi Vatican, are statut de limbă minoritară în Croaţia şi Slovenia; se mai vorbeşte în Libia, Eritrea şi printre descendenţii emigranţilor, mai ales în Canada, Brazilia şi Statele Unite. Raportat la celelalte limbi romanice, limba italiană are cea mai mare similitudine lexicală cu franceza, în proporţie de 89%, cele douӑ limbi fiind catalogate de Matteo Bartoli drept “limbi inovative”, 87% cu catalana, 85% cu sarda, 82% cu spaniola, 78% retoromana si 75% cu româna. Matteo Bartoli a fost “seful neolingviştilor şi fost redactor prim al Atlasului Italiei”. (Iorgu Iordan – Lingvistica romanică) A mai scris Introduzione alla neolinguistica ("Introducere în neolingvistică", 1925) și Saggi di linguistica spaziale ("Eseuri despre lingvism spațial", 1945) și a fost profesorul lui Antonio Gramsci, scriitor și politolog italian. Limba italiană se remarcă în familia limbilor romanice prin păstrarea consoanelor şi vocalelor duble şi accentului cu rol distinctiv, având şi o mare influenţă asupra celorlalte limbi, mai ales prin termeni ce ţin de artă, în special muzică. Astăzi, cuvintele italieneşti ce intră în lexicul altor limbi fac parte din domeniul artei culinare: pizza, paste, spaghetti. Iorgu Iordan, în Introducere în lingvistica romanicӑ îi citeazӑ pe lingviştii care grupeazӑ dialectele italieneşti în felul urmӑtor:
a) Nordice:

1. Genovez
2. Piemontez, cu subdiviziunile torinez şi monferratian 3. Lombard, cu subdiviziunile milanez şi bergamasc 4. Emilian, cu subdiviziunile parmezan, romagnol, bolognez şi ferrarez 5. Venet, cu subdiviziunile venetian, padovan şi veronez 2

Primele 4 poartӑ, împreunӑ, numele de dialecte galo-italice, fiindcӑ se vorbesc în fosta provincie romanӑ Galia cisalpinӑ şi, din aceastӑ cauzӑ, precum şi datoritӑ vecinatӑţii cu Galia transalpinӑ (=Franţa de astӑzi), prezintӑ numeroase asemӑnӑri cu dialectele galo-romanice, iar în schimb se deosebesc mult de graiurile din Italia centralӑ şi meridionalӑ;

b) Centrale: 1. Toscan, cu subdiviziunile florentin, care, prin Dante şi continuatorii sӑi Petrarca şi

Boccaccio, s-a impus ca limbӑ literarӑ a Italiei întregi; senez, aretin şi pisan-lucchezpistoiez 2. Marchizan 3. Umbric 4. Roman 5. Corsican

c) Meridionale :

1. Abruzzez 2. Napolitan 3. Apulian 4. Calabrez 5. Sicilian
3

Varietatea de dialecte şi graiuri din Italia se explicӑ prin prisma faptului cӑ pânӑ la 1807, Italia a fost mereu fӑrâmiţatӑ în state, stӑtuleţe şi cetӑţi cu interese opuse, cu lupte nesfârşite pentru supremaţie etc., care adesea purtau rӑzboaie unele contra altora, ceea ce îngreuna enorm legӑturile şi apropierile dintre ele. Specialiştii considerӑ cӑ începutul dialectologiei romanice se aflӑ în lucrarea “ De vulgari eloquentia”, în care Dante constata existenţa numeroaselor graiuri şi grupuri de graiuri din Italia. Primul document scris în limba italianӑ dateazӑ din secolul al XII – lea. Italienii recurg târziu la limba lor din cauzӑ cӑ preferӑ sӑ foloseascӑ limba latinӑ, conform vechilor deprinderi.

Fonetica Limba "pèsca" italiană standard are cât și un set de șapte vocale. [ˈpeː.ska]. Distincția Nu între o

vocalele /ɛ/~/e/ și /ɔ/~/o/ se găsește în silabe accentuate. Exemple: grafia "pesca" reprezentă atât (piersică) [ˈpɛː.ska], "pésca" (pescuit) există distincție fonemicӑ între vocale lungi și scurte, dar vocalele în silabe deschise accentuate sunt lungi. Exemple: "fata" (zână) [ˈfaː.ta] vs. "fatta" (făcută) [ˈfat.ta]. Silabe finale au mereu o vocalӑ ̪ ̪̚ ̪ scurtӑ.

Grafică AFI Descriere

Cuvânt

A

[ä]

Vocală deschisă centrală amore nerotunjită Vocală semideschisă (dragostea)

e, è

[ɛ]

anterioară nerotunjită Vocală

bene (bine)

e, é

[e]

semiînchisă sera (seară)
4

anterioară nerotunjită Vocală închisă anterioară nerotunjită Vocală

i

[i]

vino (vin)

o, ò

[ɔ]

semideschisă parola (cuvânt)

posterioară rotunjită Vocală

o, (ó)

[o]

semiînchisă mondo (lume)

posterioară rotunjită

u

[u]

Vocală închisă posterioară muro rotunjită (perete)

Sistemul consonantic al limbii italiane este foarte asemănător cu sistemul românesc. Cu toate acestea, există o distincție între consoane lungi și scurte. Consoanele duble se pronunță puternic. Exemple: „fatto” [ˈfat.to] (fapt), „piazza” ['pjat.tsa] (piață). ̪̚ ̪ ̪̚ ͡ Înainte de vocalele anterioare (e și i), pronunția literelor c, g și sc se transformă din [k], [ɡ], și [sk] în [tʃ], [dʒ ], și [ʃ], respectiv. Secvențele „ci-”, „gi-”, și „sci-” urmate de o altă vocală indică faptul că consoanele sunt „moale” ([tʃ], [dʒ], [ʃ]). În astfel de cazuri, „i” este silențios dacă accentul nu este pus pe „i”. Exemple: „già” [dʒa] (deja, accentul este pus pe „à”) vs. „biologia” [bi.o.lo.ˈdʒiː.a] (biologie, accentul este pus pe „i”). Grafică AFI Descriere b c [b] [k] înainte de a, o, și u Cuvânt vino (vin) caro (dragă)

5

[tʃ] înainte de e și i d f [d] ̪ [f] [ɡ] înainte de a, o, și u g [dʒ] înainte de e și i h l m -[l] [m] consoană mută

ciao (salut) dente (dinte) fata (zână) gatto (pisică) giallo (galben) ho (am) lupo (lup) muro (perete) pena (pedeapsă) papa (papă) questo (acest) raro (rar) stella (stea)

n

[n]

p q r

[u] [k] [r] [s]

s [z]

în

poziție

intervocalică

sau

înainte de consoană sonoră

snello (slab)

6

t v

[t] ̪ [v] [ts]

porta (ușă) voce (voce) forza (putere) zanzara (țânțar)

z [dz] de obicei la început de cuvînt

Diagraf și Trigraf Grafică AFI Descriere Cuvânt chiesa (biserică) ghetto (ghetou) meglio bun) bagno (baie) scarpa (pantof) scimmia
7

CH

[k]

uzat înainte de e și i

GH

[ɡ] uzat înainte de e și i

GLI

[ʎ] asemănători cu li

(mai

GN

[ɲ] asemănători cu ni

SC

[sk] înainte de a, o, și u

SC

[ʃ]

înainte de e și i

(maimuță) schermo (ecran)

SCH

[sk] uzat înainte de e și i

In ceea ce priveste literele J, K, W, X si Y, acestea apar doar in cuvinte de origine straina.

Gramatica Pronume Pronumele sunt în general puțin necesare în italiană și sunt folosite mai ales pentru a elimina ambiguitatea în înțelesul unei propoziții. De obicei, ca și în română, terminația verbului dă informații despre subiect. Singular Persoana I Persoana a II-a io - eu tu - tu (o persoană, familiar) egli (lui, Persoana a III-a ella (lei, esso) essa)Plural noi - noi voi - voi (plural, familiar) el essi (loro) ea esse (loro) ei ele

Lei - dvs. (o persoană, politețe)

Loro - dvs. (plural, politețe)

Lei și Loro (scrise cu L mare) au un înțeles special în plus față de înțelesurile lor de "ea" și "ei". Lei este forma de politețe a lui tu (care este folosit doar pentru o singură persoană, familiar, pentru copii, sau pentru a se ruga la Dumnezeu), iar similar, Loro este forma de politețe pentruvoi. Verbe

8

Infinitivul verbelor italiene are una dintre următoarele terminații, ori -are, -ere sau -ire. Majoritatea verbelor italiene sunt regulate. Întrebările sunt formate prin creșterea intonației la sfârșitul propoziției, ca și în majoritatea limbiilor europene, posibil prin inversarea subiectului și verbului de asmenea, ca și în limba română (vezi exemplele de mai jos). Conjugarea indicativului prezent regulat Această conjugare de bază este folosită pentru a indica că ceva se întâmplă în acest moment. -are Persoana I Persoana a II-a Persoana a III-a Singular -o -i -a Plural -iamo -ate -ano

Exemple: mangiare, "a mânca". Io mangio. (sau doar Mangio.) Eu mănânc (sau doar Mănânc.) Antonio mangia. Antonio mănâncă. Antonio mangia? Antonio mănâncă? Mangia Antonio? Mănâncă Antonio? guardare, "a se uita" Noi guardiamo la televisione. (sau doar Guardiamo la televisione.) Noi ne uităm la televizor. (sau doar Ne uităm la televizor.) -ere Persoana I Persoana a II-a Persoana a III-a Singular -o -i -e Plural -iamo -ete -ono Exemplu: lèggere, "a citi" Lèggono i libri. (Ei) Citesc cărțile. Leggo il giornale. (Eu) Citesc ziarul.
9

Unele verbe regulate terminate în "-ire" se conjugă normal, iar altele de conjugă în funcție de "-isco". Nu este altă posibilitate decât cea de memorare care cum se conjugă. -ire (forma normală) Persoana I Persoana a II-a Persoana a III-a Singular -o -i -e Plural -iamo -ite -ono

Exemplu: partire, "a pleca" Partite. Plecați. (plural; folosit pentru a vorbi cu două sau mai multe persoane cu care ești familiarizat.) Parti. Pleacă. (singular; folosit pentru a vorbi cu o singură persoană cu care ești familiarizat.) Pàrtono. Depinzând de context, ar putea însemna după context, la fel ca și în română Pleacă (ori Tu să pleci ori Ei pleacă). -ire (forma -isco) Persoana I Persoana a II-a Persoana a III-a Singular -isco -isci -isce Plural -iamo -ite -iscono

Exemplu: capire, "a înțelege". Io capisco sau doar Capisco. "Eu înțeleg." sau doar "Înțeleg." Capisci? "Înțelegi?"

Este necesar sӑ reţinem ca limba italianӑ este limba latinӑ bӑştinaşӑ, dezvoltatӑ pe teritorul roman prin excelenţӑ al Italiei.

10

Bibliografie Iordan Iorgu; Manoliu Maria, Introducere în linvistica romanicӑ, Editura Didacticӑ şi Pedagogicӑ, Bucureşti, 1965 Iordan Iorgu, Lingvistica romanicӑ, Editura Academiei Republicii Populare Române, Bucuresti, 1962
http://ro.wikipedia.org/wiki/Limba_italian%C4%83 http://ro.wikipedia.org/wiki/Matteo_Bartoli http://en.wikipedia.org/wiki/Italian_language

11

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful