Orificiul inghinal intern sau superficial este situat în aponevroza marelui oblic al abdomenului, deasupra spinei pubiene.

Orificiul inghinal extern sau profund este situat la nivelul fosei inghinale externe. Pereţii canalului inghinal sunt: • anterior – format din aponevroza marelui oblic; • inferior – alcătuit de arcada crurală, are formă de hamac; • superior – format din fasciculele muşchiului mic oblic şi transvers; • posterior – format din tendonul conjunct şi din fascia transversalis, fascie care este întărită • înăuntru de ligamentului lui Henle, • în afară de ligamentul lui Hesselbach, • în jos de bandeleta ilio-pubiană care se continuă cu marginea posterioară a arcadei crurale. Peritoneul care căptuşeşte îndărăt fascia transversalis prezintă, în această regiune, pe faţa sa posterioară, trei fosete: • inghinală internă – între uracă şi cordonul arterei ombilicale; • inghinală mijlocie între artera ombilicală şi epigastrică; • inghinală externă – în afara arterei epigastrice. 1. La bărbat, în canalul inghinal se află cordonul spermatic, 2. la femei ligamentul rotund. Cordonul spermatic, format din pediculul vascular al testiculului, ce înconjoară canalul deferent, este învelit de o fibroasă, dependentă de fascia transversalis, pe care se etalează fibre ale cremasterului extern; In interiorul acestei tunici conţinutul cordonului este împărţit în două părţi: • anterioară, formată din venele anterioare ale cordonului şi artera spermatică; • posterioară, care conţine canalul deferent, arterele deferente şi venele posterioare ale cordonului.

La ambele sexe, în viaţa intrauterină canalul inghinal conţine canalul peritoneovaginal care este un diverticul al cavităţii peritoneale. În mod normal, acesta se obliterează aproape de naştere. Anormal, poate rămâne permeabil total sau parţial, dând naştere herniilor congenitale, chisturilor de cordon spermatic şi canalului lui Nück. Anomaliile canalului peritoneo-vaginal se însoţesc de anomalii ale migraţiei testiculare, astfel că hernia inghinală congenitală poate coexista, uneori, cu ectopia testiculară. După sediul coletului, se disting mai multe varietăţi de hernii inghinale: • oblice externe - produse prin foseta inghinală externă, extern de artera epigastrică; sacul este în fibroasa comună a cordonului, în general înaintea elementelor acestuia; • directe – rare, produse prin foseta inghinală mijlocie, înăuntrul arterei epigastrice şi în afara cordonului arterei ombilicale, hernii de slăbiciune; sacul herniar este independent de cordon; • oblice interne – excepţionale, se produc între cordonul fibros al arterei ombilicale şi uracă. Practic, herniile oblice externe au două varietăţi: • hernii cu canal închis – au un sac al cărui fund este situat variabil pe traiectul cordonului; • hernii cu canal deschis – au fund, iar cavitatea are comunicare cu cea vaginală a testiculului. O altă distincţie care prezintă interes din punct de vedere al tehnicii operatorii, este aceea care separă herniile congenitale de cele dobândite. Toate herniile congenitale

sunt oblice externe; sacul lor este întotdeauna situat în fibroasa cordonului. Se operează uşor şi nu recidivează aproape niciodată; tipice sunt hernia adultului şi cea a adolescentului. Herniile dobândite se datorează unei slăbirii peretelui la nivelul canalului inghinal. Muşchii şi aponevrozele sunt, deseori, distrofice. Herniile dobândite pot fi, de obicei, externe (intrafuniculare), sau pot fi hernii directe.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful