You are on page 1of 33

ETICA POLITICĂ

Obiectivele cursului
Cursul de Etică Politică urmăreşte doua obiective principale. Primul este cel de informare. Ţinta este aici de a prezenta studenţilor principalele contribuţii la dezvoltarea eticii politice, contribuţii diseminate în sistemele de gândire filosofică şi politică. Totodată, se urmăreşte punerea in evidenţă şi analiza paradigmelor etico-poltice, începând cu antichitatea şi până în secolul XX. Al doilea obiectiv al cursului este cel formativ. Prin raţiunea ei de a fi, etica urmăreşte si scopuri practice. Ea vizează, mai exact spus, formarea caracterului si modelarea conduitei celor cărora li se adresează. Din punctul acesta de vedere, etica politica este o ştiinţă practică, în sensul pe care-l dădea acestei sintagme Gustave Le Bon, atunci când vorbea despre psihologia politică. Astfel, dacă este adevărat că politica actuală nu mai serveşte, în mod adecvat, binele public şi interesul colectivităţii, trebuie acţionat pentru ca ea să o facă totuşi. Acest lucru presupune însă o schimbare de mentalitate a clasei politice şi a celor care fac din politică o profesie. În această privinţă, ETICA POLITICĂ POATE JUCA UN ROL MAJOR. EA ESTE CHEMATĂ SĂ CONTRIBUIE ASTFEL LA FORMAREA VIITORILOR "PROFESIONIŞTI AI POLITICII". În acest context, cursul de Etica politică dobândeşte o importantă conotaţie deontologică, el urmărind să identifice datoriile morale ale oamenilor politici. Evaluarea activităţii studenţilor la aceasta disciplină se face pe baza unui eseu, a activităţii seminariale şi a unui test final sub forma de lucrare scrisă. Prin natura disciplinei, cursul de etică politică este un curs practic care utilizează, cu prioritate, metode interactive, dezbateri de caz, prezentarea unor modele umane, a unor paradigme morale sau spiritual-morale.

1

Probleme speciale pentru dezbateri: problema libertăţii, deciziei si responsabilităţii în politică; problema binelui public şi a raţiunii de stat; problema corupţiei; problema minciunii în politică; problema justiţiei în politică; prudenţa în politică; problema păcii şi războiului; etica terorismului; guvernarea cosmopolită -efectele globalizării asupra relaţiei morală-politică; politică-religie-morală; datoriile omului politic -deontologia politică.

Conţinutul tematic
Definiţia eticii politice, a obiectul acesteia şi a metodei de cercetare, statutul epistemiologic al disciplinei şi raportul acesteia cu alte discipline socio-umane
 Capitolul I Ce este etica politica?  Capitolul II Obiectul eticii politice  Capitolul III Metoda eticii politice  Capitolul IV Statutul epistemologic al eticii politice  Capitolul V Raportul acesteia cu alte discipline socio-umane

Capitolul I

2

Ce este etica politică?
Sintagma etica politică asociază doi termeni de referinţă în aria ştiinţelor socio-umane cu o mare frecvenţă atât în limbajul curent cât şi în cel savant: cel de etică si cel de politică. Pentru ambii termeni, pot fi identificate, în istoria gândirii filozofice si etico-politice, numeroase accepţiuni. Este, de aceea, necesar ca de fiecare data când utilizam aceşti termeni, să le precizam conotaţiile cu care urmează să operam. Etimologic, termenul etică vine din limba greaca unde éthos însemna: caracter, mod habitual de viata (v. Francis E. Peters, Termenii filosofiei greceşti, Bucuresti, Humanitas, p. 102). De-a lungul timpului termenul etică a împărţit gloria sau oprobiul cu un alt termen desemnând, in principiu, acelaşi lucru: cel de morală. Acesta îşi are originea în limba latină, unde mos, mores însemna: obicei, datină, obişnuinţă. Multa vreme cei doi termeni au fost utilizaţi ca termeni echivalenţi şi această atitudine persistă şi astăzi. Totuşi, numeroşi cercetători au ţinut să pună ordine în acest domeniu, astfel încât, sprijinindu-se pe experienţa utilizării efective, în timp, a celor doi termeni, aceştia le-au delimitat accepţiunile, desemnând prin morală fenomenul moral, viaţa morală reală (raporturile morale, înţelese ca raporturi libere, comportamentele morale, acţiunile morale etc, într-un cuvânt practica morala), în vreme ce termenului de etica i s-a rezervat accepţiunea de teorie a moralei (teorie despre morală): ştiinţă a moralei sau filosofie morală. Acest punct de vedere se impune însă a fi, la rândul sau, explicat, nuanţat. Conform definiţiei date de Raymond Polin (v. Ethique et politique, Edition Sérey, Paris, 1968, p.101), fost profesor la Sorbona şi cunoscut cercetător al raportului dintre etic si politic (printre puţinii care au făcut-o si sub aspect formal, terminologic), „etica meditează, defineşte si apreciază, în termeni de bine şi de rău, intenţiile, actele şi operele unui individ considerat în el însuşi sau considerat în raporturile cu ceilalţi indivizi”.
3

de moravuri. defineşte un ansamblu de valori şi de semnificaţii. În etică. Dacă aceasta este.În accepţiunea lui Polin. se prezintă mai întâi ca un ansamblu de semnificaţii şi de valori destinate a descrie. Ea ţinteşte la stabilirea unui anumit tip de relaţii umane. a defini nu omului situaţia în raporturile sale cu lumea. valorile. conduite de ascultare. in sensul clasic al termenului. sedimentarea de opere împlinite în sânul unei comunităţi.cit. se pune întrebarea: Ce este morala? O morală-considera Raymond Polin . în realitate. ci acţiunea omului prin care el se impune şi se situează în libertatea sa. p. de habitudini. în raport cu ceilalţi oameni şi cu lumea. impun. regulile. Ea este libertatea înţeleasă în mişcarea sa creatoare în intenţia scopurilor sale. cât invenţie originală. În acelaşi timp când ea inventează. în elaborarea lucrării sale. eschivată sau refuzată. op. explicite sau nu. importă asupra valorilor sau chiar a scopurilor. de maniere de a trai. deschise către viitor. etica. potrivit autorului francez. ceea ce ar constitui obiectul metafizicii. de supunere (d`obeissance). o ordine care să o justifice. etica nu este separabilă de realitatea trăita pe care ea încearcă să o înţeleagă şi să o ordoneze. de sentimente si de opinii primite. Teorie practică prin excelenţă. a înţelege. O etica este mai puţin reflecţie. ea este primită. cu toată greutatea trecutului.. dimpotrivă. etica în sensul cel mai larg. de cutume. Morala. Ea rezultă din acumularea. Pentru Polin: „morala se situează imediat la nivelul existenţei trăite pe când etica se situează imediat la nivelul practicii reflectate a libertăţii”. interpretează. fie că este creaţie originală sau re-creaţie 4 . scopurile importă asupra normelor şi cheamă la conduite de responsabilitate. în dialectica istorică a devenirii sale. vine mai întâi de la alţii. În domeniul moralei. moravurile.102).este un ansamblu mai mult sau mai puţin coerent. ea încearcă să stabilească. normele. ordona. consimţită. să o îndreptăţească. de opere împlinite. definibile şi inteligibile pornind de la sensurile lor şi de la valorile lor. uneori un simplu conglomerat de tradiţii. în funcţie de eticile efectiv trăite (v. O etică. crede Polin.

sau acordul lor. în termeni de sensuri şi valori. pe când elaborarea efectivă nu priveşte decât relaţiile individuale. iar. devierea sa posibilă către o fabricaţie estetică. ci gradul de elaborare a ansamblului teoriei-practică. singulara atitudine a unui unic promotor. Nu există etică fără reciprocitate. de libera decizie şi de liber comportament în viitor. pe de o parte. libertatea care triumfă şi libertatea învinsă. ceea ce nu vrea sa spună ca ea este în mod necesar inseparabilă de reuşita sa. Ceea ce variază este nu gradul de realizare a unei teorii. înfruntarea a doua libertăţi. Este vorba. În tot cazul. nu este posibil ca reciprocitatea relaţiilor să nu fie luată în seamă. atât cât acest lucru este posibil. efuziunea sa în afectiv. Căci eficacitatea s-ar înţelege dintro reuşită la dimensiunea istoriei. Noi. credinţă şi acţiune.cit. Fie că este vorba de morală sau de etică. etica si morala privesc relaţiile unui individ cu un alt individ sau cu alţi indivizi (consideraţi fiecare pentru el însuşi si ca un individ): ele descriu. în număr oarecare.104). aşadar. fiecare îl consideră pe celălalt ca fiind capabil de inteligenţă. ci o simplă speculaţie. diferenţa şi legătura strânsă dintre etică şi morală. de luptă şi colaborare. în pasional sau punerea sa efectivă în practică. fără o relaţie mutuală de încredere. consimţită.op. Elaborarea efectivă nu vrea să zică eficacitate. de confruntare şi acord.comprehensivă din inspiraţia altcuiva. în fine de angajament şi de fidelitate faţă de decizia sa. Etica este deopotrivă intenţie creatoare şi creaţie efectivă. Am insistat mai mult asupra punctului de vedere savant al lui Raymond Polin deoarece acesta încearcă să pună în lumină. Această înfruntare este fondată pe necesitate: necesitatea unei coexistenţe sau a unei colaborări între aceste două libertăţi. estimăm că o etică îşi realizează cu atât mai bine natura sa cu cât ea tinde să realizeze un sistem de relaţii individuale din care se poate avea o teorie inteligibilă (v. iar de cealaltă 5 . conchide Raymond Polin. În această întâlnire. în caz contrar. ea nu este o teorie practică.. vine întotdeauna din sine. adică de alegere deliberată şi intenţionata. Ea este un proiect inseparabil de împlinire a sa. la limită. p.

aceasta. se vrea a fi o ştiinţă practică în sensul pe care îl dădea acestei expresii Gustave le Bon atunci când califica psihologia politică drept o ştiinţă practică. în mod liber. aşadar. Cu precizarea că atunci când vorbim fie de morală. Cu alte cuvinte. la împlinire practică. caracterul abstract. Exemplul cel mai concludent îl oferă Kant care îşi autodenumeşte etica drept filosofie practică. Amândouă . utopic etc. cu semenii. În ce priveşte etica politică. etica si morala adăpostesc această aspiraţie de împlinire practică. acţiune morală practică. rigorismul. ci intr-un sens mai pragmatic. chiar atunci când s-a ilustrat ca parte a filosofiei . până la anulare. În adevăr. speculativ. să accentueze caracterul practic (de teorie practică) al eticii. iar termenului de etică sensul de teorie despre morala. ci o teorie normativă cu valenţe practice.parte. orice etică se doreşte a fi o teorie practică. comportament moral. principii. dintre descriptiv şi prescriptiv. practică morală.cu toate că în grade diferite 6 . chiar şi cele mai speculative sisteme etice conţin în ele aceasta aspiraţie la realizare. benevol cu diversele grupuri sociale (profesionale. datorii ce se cer împlinite în raporturile efective cu ceilalţi. în anumite situaţii. a relaţiilor pe care individul le stabileşte. orice etică s-a vrut a fi nu doar o simplă speculaţie. un sistem normativ vizând orientarea (ghidarea) şi modelarea raporturilor interumane. Indiferent. Tocmai pentru că vizează raporturi interumane.şi cel mai adesea ca un corolar al acesteia. mai mult decât oricare alta. dintre ceea ce este şi ceea ce ar trebui să fie se estompează. în cadrul relaţiilor individuale. cu comunitatea din care face parte (cu societatea căreia îi aparţine) etc. dar nu neapărat in sens filosofic. cum spune Polin. graniţele dintre teorie şi practică. fie de etică. de eficacitatea ei.). norme de conduită practică. o teorie vidă. În ce ne priveşte şi pentru a simplifica lucrurile vom rezerva termenului de morală sensul de realitate morală. relaţii morale efective. religioase etc. De la această regulă nu pare să facă excepţie nici chiar etica lui Kant căreia i s-a reproşat adesea formalismul. ca teorie practică pentru a folosi sintagma lui Raymond Polin.

grupaţi sub cupola Laboratorului de Analiză a Textelor Politice. mai esenţializată. meritul de a încerca să fie clare. mai consistentă şi. cele două definiţii. Cât priveşte termenul de politică. Cunoscuta Enciclopedie Blackwell a gândirii politice dă politicii următoarea definiţie. De aceea. o găsim în documentele şcolii de la Saint-Cloud. Aici politica e definită drept: „Arta si practica guvernării societăţilor umane”. A doua definiţie se afla intr-un dicţionar nu mai puţin celebru. la distanţă de aproape un secol. arta si practica guvernării societăţilor umane. Cum avea sa observe Maurice Duverger. foarte asemănătoare în esenţă şi chiar în formulare. concluzionând că politica este: ştiinţa. O definiţie excelentă a politicii. într-un fel. pentru a simplifica pe cât posibil lucrurile. consideră politica drept gestionarea vieţii colective. fac din guvernare obiectul politicii (v. Duverger. o sintagmă pe cât de percutantă pe atât de adecvata 7 . Cercetătorii de Saint-Cloud. tratat sau orice alta lucrare despre politică. anume Robert (1962). aproape nu există autor preocupat de probleme politice care să nu fie ambiţionat să formuleze o definiţie a politicii. Prima din aceste definiţii o găsim în celebrul dicţionar Littré (1870). poate cea mai simplă. Acest lucru face uneori dificilă cercetarea si comunicarea în aria ştiinţelor politice. ne vom opri la câteva definiţii care au. acesta a fost încă şi mai controversat. Aproape nu există manual. urmata de explicaţii:  Politica poate fi definită pe scurt ca fiind procesul prin care un grup de oameni cu opinii şi interese iniţial divergente ajung la decizii colective socotite îndeobşte ca fiind obligatorii pentru respectivul grup şi impuse ca o linie de conduită comuna. Les deux faces de l'Occident). în speţă de analiza discursului politic. aşadar ansamblul teorie-practică un ansamblu dificil. de altfel. marcat uneori de tensiuni ce par insurmontabile. politica este ştiinţa guvernării statelor. Am putea combina cele doua definiţii. mai mult chiar. M. Potrivit lui Littré. o orientare preocupată de analiza de discurs. cel puţin.vizează. mai adecvată scopului nostru şi demersurilor noastre.

există şi o alta raţiune. morala este la fel de cuprinzătoare ca şi acţiunile legate de raporturile noastre cu ceilalţi. definiţia mai sus invocata are meritul de a situa politica acolo unde îşi are locul: în planul vieţii sociale înţeleasă ca întreg. Astfel definită. E important însă să înţelegem că: „Nu totul este politic şi că adjectivul politic nu poate fi asociat cu orice”. programe politice. identice. 1974) adjectivul politic este ambiguu.pentru înţelegerea sensului şi a raţiunii de a fi a politicii. dacă putem vorbi cu deplină îndreptăţire despre instituţii politice. prezentă în toate manifestările umanului. morala nu are un domeniu aparte (particular) de manifestare fiind. Aspectul moral si social al conduitei sunt. iar judecata morală are vocaţie universală în sensul că ea se pronunţă asupra întregului spectru al acţiunii umane (al manifestării umanului). tome I. politica se deschide larg spre relaţia ei cu celelalte domenii ale vieţii sociale. prin natura ei. aşa cum remarcau sociologii francezi Jean Pierre Col si Jean Pierre Mounier (v. Imprecizia conceptului de politică permite astfel toate interpretările. oameni politici. Morala se referă la întregul caracter in ansamblu. iar caracterul în ansamblu este identic cu omul în toate manifestările si atitudinile lui concrete. Pour une sociologie politique. Şcoala de la Saint-Cloud recunoaşte în politică o putere de organizare a socialului. Însă. Cum remarca filosoful american John Dewey.). 8 . putere politică. Astfel. Edition de Seuil. nu putem vorbi cu aceeaşi îndreptăţire despre „ploaie politică” sau „dulap politic”. În acest sens. Spre deosebire de alte definiţii sau puncte de vedere care se inspiră din viziunea machiavelliană despre politică înţeleasă ca sferă autonomă. În expresia „etică politică” termenul politică apare in ipostaza de adjectiv cu valoare de atribut al termenului etică. morala fiind unul dintre acestea. Astfel. organizaţii politice (partide politice de ex. sintagma etică politică îşi găseşte pe deplin justificarea. un alt argument care pledează în favoarea eticii politice si acesta ţine de specificul moralei şi al judecăţii morale. Dar. întemeietorul pragmatismului: „De fapt. în ultimă instanţă.

acesta având numai rolul de a stabili domeniul de referinţă. Astfel. care se referă la politică”. de etică -sau acea parte a eticii . ed. anume cea de „etică politică”.„ceaţă politică” sau „câine politic”. cu alte cuvinte. sub acest aspect. Bucuresti. prin sintagma „etică politică” desemnam acea parte a eticii care se referă la domeniul politic. aşadar.care se referă la politică. Este sensul pe care l-ar putea sugera expresia precum „etica vieţii politice” sau „etica domeniului politic”. ca să folosim exemplele date de sociologii francezi mai sus citaţi. 9 . a II-a. Facem aceasta precizare pentru a nu se înţelege că prin expresia etică politică vrem să inducem ideea politizării eticii. printre altele. sensul chiar atunci când el apare asociat cu adjectivul „politică”. 1998) care consemnează în dreptul adjectivului politic. Lămuriri. oferă Dictionarul Explicativ al Limbii Române (DEX. Pentru a nu complica însă lucrurile inutil vom folosi pe tot parcursul demersurilor noastre expresia utilizată la început. În cazul nostru (în expresia etică politică) ar fi vorba. Editura Univers Enciclopedic. la viaţa politică. Termenul etică îşi păstrează. următoarea conotaţie: „Care aparţine politicii.

disputat. Friederich Paulsen dă eticii următoarea definiţie: etica este ştiinţa valorilor care dau vieţii valoare absolută. este o viaţă umana desăvârşita.139). 1993. „Este chestiunea de la care a pornit etica la greci. potrivit lui Paulsen. într-o primă instanţă. p. Astfel.. cu alte cuvinte o viaţă care duce la desfăşurarea completă şi activitatea tuturor 10 . teorie despre puterile voinţei şi acţiunii pe care se sprijină realizarea acestora”(ibidem). La acestea se mai adaugă teoria virtuţilor.Capitolul II Obiectul eticii politice Cum se ştie. acela spre care este îndreptată în cele din urma voinţa acestuia. Chestiunea care se pune. Filosofia neokantiană în texte. Buc. nu doar înţelesul termenului de etică a fost controversat. Editura Ştiinţifică. pentru etician este aceea a binelui suprem. Răspunsul dominant este aici şi acolo acelaşi: binele suprem pentru om. există în cele mai multe cazuri un fundament comun şi anume acela că scopul (ţinta) eticii îl reprezintă căutarea binelui. ci si obiectul propriu-zis al eticii ca disciplină. Orice teorie completă a vieţii morale cuprinde. pe care se sprijină realizarea acestora (v. a normelor si puterilor voinţei şi acţiunii. „atât o teorie a valorilor. Cu toate acestea. chestiunea care a preocupat în primul rând reflecţia filosofică şi în timpurile moderne. cât şi o deontologie.

cit. Este răspunsul pe care şi eu îl consider singurul posibil” (v. Flonta. răspunsul detaliat la întrebarea privind supremul bine duce la teoria valorilor (morale. sau aş putea spune că etica este cercetarea sensului vieţii. E. Filozoful-Rege? Filozofie. pentru a ilustra propriul punct de vedere cu privire la obiectul eticii. p.34). despre binele absolut şi valoarea absolută. op. afirma el. pe care eu personal nu pot să nu o respect profund şi pe care nu aş ridiculiza-o pentru nimic în lume” (ibidem. nu poate fi ştiinţă. „Acum în loc să spun: etica este cercetarea generală a ceea ce este bun aş putea să spun că etica este cercetarea a ceea ce este valoros sau a ceea ce este cu adevărat important. de cele mai multe ori a celor mai înalte. ilustrând aşa numita filosofie analitică considera (în Principia Ethica) că: „Etica este cercetarea generala a ceea ce este bun”. 11 . De fapt.. nu ezită să-i acorde întregul său credit. etician si filosof englez. nu doar filozofia occidentală. Wittgenstein. Plecând de la această definiţie. Dar. 1992. Güterlehre). morala si viata publica. pp. bunăoară. atâta vreme cât izvorăşte din dorinţa de a spune ceva despre înţelesul ultim al vieţii. considera Poulsen. al lui Vladimir Soloviov (1853-1900). forţele spiritual-morale ale personalităţii raţionale. Moore (1873-1958). „Etica. fiecare putând fi substituită definiţiei de mai înainte. într-o conferinţă despre etică.139-140). Bucuresti. Dar ea este o dovadă a unei tendinţe a spiritului uman. sau a ceea ce face ca viata să merite sa fie trăită. Wittgenstein se îndoia că etica ar putea fi calificată ca ştiinţă. Este crezul. L. G. dar. cu toate acestea. prezintă un număr de expresii mai mult sau mai puţin sinonime. Editura Humanitas. logician. La rândul său. sau a modului corect de a-ţi trăi viaţa” (v.predispoziţiilor şi forţelor umane.46). filolog. ci şi filosofii orientali considerau binele ca fiind obiectul propriu-zis al eticii. p. editor M.

Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. ţinta politicii. de altfel. toate ştiinţele. acţiunile care toate „par să tindă spre un anume bine” („binele este cel spre care aspiră toate”). Editura Humanitas. bunăoară.44).Etica nicomahica. cercetarea etică.În concepţia lui Soloviov: Obiectul propriu-zis al filozofiei morale îl constituie conceptul de bine. e drept.8). în paginile Eticii nicomahice. pe de altă parte. răspunsul la întrebarea principială pentru noi privind conţinutul imperativ sau sensul vieţii noastre (Îndreptăţirea binelui. 12 . obiectul eticii politice ar trebui să fie cercetarea modulului în care acest bine se reflectă şi se realizează în şi prin intermediul acţiunii politice (publice). 1988. iar aceasta se arată a fi politica”. corelativ. prin urmare. Aristotel crede ca „fericirea este binele suprem” iar la realizarea fericirii concura. statul în chestiune devenind. aşa cum s-a ilustrat aceasta. fiind considerată de filozoful grec ca fiind una de natură oarecum politică (v. îndrumarea spre realizarea vieţii desăvârşite pentru individ continuă şi se completează în mod necesar în îndrumarea spre realizarea statului perfect. Bucuresti. are ca scop binele. Obiectivul acestei discipline filozofice. fiecare în felul ei. p. Acest mod de a privi lucrurile îşi găseşte. artele. „Astfel. notează el. Desigur pentru Aristotel „binele face obiectul ştiinţei cu cea mai mare autoritate şi cu cea mai mare înalta organizare. etica se varsă în politică. Filosofia morala. Dar. 1994. Bucuresti. al cărui bun sunt cetăţenii desăvârşit de capabili şi de activi. Binele pe care îl vizează politica este binele cel mai înalt dintre toate în domeniul vieţii practice (Aristotel nu ezita să-l numească chiar „binele suprem” sau „binele uman prin excelenţă) dar şi etica la rândul său. mutatis mutandis. Dacă. temeiul în opera lui Aristotel (în Etica nicomahica şi în Politica). „binele suprem” fiind. etica are drept obiect binele sau binele suprem. p. vizează clarificarea întregului conţinut reflexiv al conceptului de bine pe care ni-l oferă raţiunea suscitate de experienţă şi. adică a ştiinţei cu cea mai mare autoritate şi cu cea mai înaltă organizare.

una din ţintele ei importante este tocmai identificarea şi prezentarea paradigmelor etico-politice înţelese ca şi construcţii intelectuale ce definesc şi ilustrează o anumită atitudine fundamentală în problema relaţiei dintre morală şi politică. studiul datoriei politice.prin aceasta chiar. în mod logic. O perspectivă filozofică. Filozofia neokantiană în texte.141). morală şi politică. precum şi a impactului pe care judecata (aprecierea) morală îl are în sfera 13 .cit. în general. Fiind însă legată de un domeniu prin excelenţă pragmatic (politica este un domeniu al acţiunii practice) -cel al politicii. esenţială. (partea a III-a). p. în vol. drept-nedrept (justiţieinjustiţie).. am putea spune. a eticii politice. morală şi politică în vederea identificării normelor menite să sancţioneze comportamentul politic. tot ceea ce vizează politicul. datorie sau contrarele acestora. Etica politică este însă o disciplină practică. binele supraordonat” (Friedrich Paulsen.conştiinţa politică. ed. să devină o deontologie politică. Din perspectiva filozofică este vorba despre un raport foarte complex. De aceea. Problema fundamentală a eticii sau filozofiei morale este problema binelui şi răului. în sensul pe care îl dădea cuvântului practic Gustav le Bon atunci când înţelegea psihologia politică drept o disciplină practică. Caracterul practic al eticii politice nu pune însă câtuşi de puţin în discuţie preocupările de ordin teoretic. al normelor vizând comportamentul oamenilor politici reprezintă o parte însemnată. filozofic ale acesteia. multinivelar şi multistructural. aceasta cercetează raporturile dintre etică.etica politică aspiră. 1987. În ce priveşte etica politică. responsabilitate. din perspectiva unui sistem de valori: bine-rău. Studierea valorilor politice sau a valorilor cu dublă valenţă. o problemă pe care diversele doctrine filozofice şi diferiţii autori au trata-o în mod diferit. care a fost prezentăm în lucrarea Dialectica raportului conştiinţa morală . Bucuresti. în măsură să orienteze practic acţiunea politică şi comportamentul oamenilor politici. Astfel. acţiunea politică şi. Etica. Editura Politica.

empirică. domeniul ei de investigare (specific) îl reprezintă raportul dintre etică. Capitolul III Metoda eticii politice Etica politică sau ceea ce aşezăm epistemologic sub această sintagmă este departe de a fi o disciplină pe deplin articulată. tot ceea ce desemnează masculinul politic: un domeniu al vieţii sociale complex structurat. 14 . problema corupţiei ş. problema drepturilor cetăţenilor. problema violenţei (a relaţiei scopmijloace). întreg domeniul politicului. de pildă. coerentă. problema justiţiei. o ipostază a comportamentului uman (aceea a lui homo politicus).a. de asemenea un segment important al cercetărilor vizând domeniul eticii politice. problema responsabilităţii în viaţa politica. morala fiind. cum ar fi. etica politică vizează. morală şi politică în accepţiunea teoretică şi practică. iar judecata morală având caracter universal. în ultimă analiză. prin natura ei. un segment al manifestării umanului. Intr-un cuvânt.politicii reprezintă. omniprezentă. În concluzie: obiectul eticii politice. precum şi o serie de aspecte şi teme concrete vizând raportul în cauză. Nu doar că există dispute.

în universul cultural hindus. metodologia eticii politice este departe de a fi pe deplin elaborată. la începutul cristalizării ei ca disciplină relativ de sine stătătoare. care anume este metoda eticii politice. ca să nu spunem într-o fază de provizorat. Într-un cuvânt.conjuncturale sau de durată. În consecinţă. credibilă. un handbook sau un tratat pe care să scrie: ETICĂ POLITICĂ. nici metoda sa de investigare nu sunt pe deplin elaborate. privind obiectul şi metoda sau unele probleme cu caracter mai aplicat. 1. numai analitic. din punct de vedere epistemologic. de obicei fie în cadrul sistemelor de gândire filozofică. nici obiectul său de cercetare. e cu neputinţă de precizat. Am putea spune chiar că etica politică se afla încă intr-o fază de pionierat sub multe aspecte. de căutări şi incertitudini. fie în lucrări de etică (filozofie morală) sau politologie şi destul de rar în studii sau lucrări speciale. Astfel primul pas este identificarea preocupărilor vizând etica politică. definitivat. Mai exact spus. La drept vorbind. dar încă nu a fost editat un manual. statutul său epistemologic este departe de a fi elaborat. Fiind. înăuntrul domeniului circumscris de sintagma etică politică. Lucrurile se pot clarifica. Aşa stând lucrurile. indicând şi analizând paşii concreţi pe care cercetătorul în aria eticii politice poate să-i facă efectiv pentru circumscrierea domeniului său de cercetare. Aceste preocupări sunt diseminate. 15 . etica politică este departe de a fi tratată ca o disciplină pe deplin închegată. cu rigoarea ştiinţifică reclamată în astfel de situaţii. ori preocupările şcolii confucianiste în context chinez) şi a importanţei pe care problema morală a dobândit-o în prezent. distincte. primul demers pe care cercetătorul în domeniul eticii politice trebuie să-l facă ar putea fi comparat cu lucrarea pe care o face albina (metoda albinei) atunci când zboară din floare în floare pentru a culege materia prima (polenul) din care apoi va produce mierea. de aceea. matură. Codul lui Manu. În ciuda vechimii preocupărilor de etică politică (a se vedea Artaeastra lui Kautylia.

cap. Thomas Kuhn. o disciplină practică ce urmăreşte elaborarea unor norme. hegeliană şi creştină. a atitudinii. devenită deja clasică. reguli de conduită pentru oameni politici. În fine.specialistul în etică politică trebuie mai întâi să încerce să identifice şi să decanteze preocupările şi reflecţiile asupra politicului realizate din perspectiva eticii. Spuneam că etica politică este. În acest context. al patrulea demers este cel deontologic. kantiană. a caracterului omului politic. Al treilea pas constă în identificarea unor modele de analiză. Luăm aici cuvântul paradigmă în înţelesul pe care i l-a dat. mai aplicate. paradigmele etico-politice ar putea fi definite drept construcţii intelectuale oferind modelele de analiză şi interpretare ce au exercitat o mare influentă în domeniul lor de referinţă: cel al eticii politice. spre abordarea unor teme şi probleme particulare. paradigmatice. că ea are şi o ţintă practică: orientarea. identificate după metoda albinei mai înainte prezentată. analiza fiecărei contribuţii. Al doilea pas este trierea acestui material. Prin extensie.. Astfel. rom. responsabilizarea 16 . se poate spune că etica politică nu reprezintă o cercetare în sine. la limita chiar a unui cod deontologic vizând datoriile omului politic şi exigenţele de ordin etic ale profesiei politice. în ultimă analiză. iar în partea a treia despre contribuţiile proprii secolului XX la dezbaterea privind relaţia dintre politică şi etică (gândirea secolului XX fiind mai puţin preocupată de construcţii ideatice cu valoare pragmatică şi mai mult aplecată spre aspecte concrete. Structura revoluţiilor ştiinţifice (ed. urmează să vorbim. în lucrarea. modelarea comportamentului. II-III). Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. specifice. Bucureşti. cu privire la ştiinţele naturii. în partea a doua a cursului despre următoarele paradigme clasice: aristotelică. abstractă. 2. a unor paradigme eticopolitice. 1976. pur teoretică. aplicate. 3. 4. parcurgând astfel întreaga istorie a gândirii filozofice şi etico-politice pentru a aduna materialul brut diseminat în diferitele sisteme de gândire filozofice sau în lucrări (demersuri) mai particulare. cum ar fi: problema corupţiei etc). machiaveliană.

statutul epistemologic al eticii politice stă.92]. sub semnul incertitudinii. disciplina 17 . op. Din punctul acesta de vedere etica politică are un caracter normativ. nu doar că nu sunt riguros delimitate obiectul si metodologia. Peters. a viziunii sale ca fiinţă raţional-morală chemat să servească binele public. De altfel. ce trebuie să fac?.. dar nu este deloc clar cărui domeniu mai larg al cunoaşterii sociale îi aparţine. Astfel. din multe puncte de vedere. Francis E. încă. întrebare inclusa de Kant. Capitolul IV Statutul epistemologic a eticii politice Epistemologia reprezintă teoria cunoaşterii ştiinţifice [în filozofia greacă epistéme înseamnă: 1) cunoaştere.cit. ce pot să sper? şi ce este omul?. Ea încearcă să răspundă la întrebarea ce trebuie să fac? . ştiinţă.acestuia asupra rolului său. 3) recunoaştere teoretică. fondatorul deontologiei şi. Fiind o disciplină în curs de întemeiere. de fapt şi de drept. p. 2) corp de cunoştinţe organizat. etica în ansamblul ei are un caracter normativ. în cele patru întrebări fundamentale vizând filozofia şi anume: ce pot să ştiu?. am putea spune al eticii politice moderne. v. deontologic. al ambiguităţii. exigenţe care fac parte din paradigma clasică a întemeierii şi existenţei unei discipline ştiinţifice.

identice”. ca probleme ale eticii în general. câteva secole mai înainte. alte reguli. dezavantajul constă în aplicarea unor principii care se pot dovedi. alte legi. În Etica nicomahică acesta din urma tratează problemele ţinând de etică politică în maniera generală. Dewey după care: „Aspectul moral şi social al conduitei sunt în ultimă instanţă. etica politică ni se relevă ca parte a eticii generale care. în cele ce urmează. Indicăm. Fenomenologul politic şi chiar istoricul sau psihologul politic ar putea uşor demonstra că puterea are legi şi interese care nu sunt neapărat compatibile cu morala. puterea absolută corupe în chip absolut. Potrivit lui Kant. de pildă. ca extensie şi aplicare a principiilor acesteia (înţelese ca principii universal valabile) la viaţa politică. principiilor şi valorilor morale universale. În revers. în realitate inaplicabile sferei politicului. în viziunea lui Kant. Istoricul Lord Acton. nu făcea simplă retorică atunci când afirma că nimic nu îndepărtează mai mult de morală decât puterea şi că puterea corupe. le ilustrase Machiavelli însuşi în Principele. se confundă cu filosofia morală sau cu filosofia 18 . erau constatările unui istoric. Ipoteza la care ne referim oferă avantaje şi dezavantaje. în care funcţionează alte principii. Dimpotrivă. gânditorul care a ilustrat cel mai tranşant acest punct de vedere a fost Immanuel Kant (1724-1804). Privită în lumina acestui principiu. IV. pe care. Ipoteza după care etica politică reprezintă o parte a eticii poate fi identificată la Platon şi mai clar încă la Aristotel. câteva ipoteze de lucru privind statutul epistemologic şi aparenţa eticii politice. Această ipoteză îşi găseşte justificare în afirmaţia lui J.numită etică politică. Etica politică înţeleasă ca o parte (componentă) a eticii în general.1. indiferent de ipostaza concretă în care se află şi indiferent de circumstanţe să acţioneze astfel încât maxima voinţei sale să poată să devină o lege universala. Dar. Principalul avantaj ţine de faptul că politica nu poate fi sustrasă judecăţii morale. legea morală este o lege universală care porunceşte oricărui om.

asemenea tuturor celorlalte ipostaze de lucru. iar tentativa lui de a elabora o etică a puterii pliată pe alte legi este pe deplin justificată. Desigur. în această perspectivă. Principalul avantaj constă în faptul că se evita în acest fel considerarea eticii politice ca o disciplină de sine stătătoare care ar aplica domeniului politic (acţiunii politice. că. imperativului categoric.practică. morala îşi subordonează întreaga conduită morală a omului. precum divide et impera. domeniu ce răspunde la întrebarea: Ce trebuie sa fac?. Etica sau filosofia practică vizează astfel întregul câmp al acţiunii umane. întrebare ce angajează „voinţa bună” pentru atingerea celui mai înalt grad de moralitate posibila. Astfel încât. dar considera că zeul hotarelor moralei nu cedează lui Jupiter (zeul hotarelor puterii). în extremis. Consecinţa acestei înţelegeri a lucrurilor ar fi o etică legitimatoare care ar acorda omului politic privilegii aparte şi care ar conduce. ceea ce numim etică politică se topeşte în substanţa eticii generale (a filosofiei morale) ca disciplină universală pliată pe răspunsul la întrebarea mereu prezentă: Ce trebuie să fac?. Machiavelli are dreptate. Iar. dimpotrivă. Kant nu era străin de faptul că politica reală se conforma prea puţin pretenţiilor legii morale. după care noi trebuie să ne conducem. Ca noţiune a tuturor legilor necondiţionat poruncitoare. Înţelegerea eticii politice ca parte sau ca aplicare (dar intr-un alt sens decât sugerează expresia applied ethics) a eticii generale în domeniul vieţii politice comportă. 19 . comportamentului politic) criterii de evaluare diferite de cele valabile în toate celelalte domenii. experienţa politică concretă relevă mai curând utilizarea unor maxime machiavelice. atât avantaje cât şi neajunsuri (dezavantaje). dacă perspectiva Kantiana asupra eticii este greşită. indiferent de ipostaza sau de circumstanţele în care se află la un moment dat. la concluzia că: „totul este permis” în numele acelei raison d`Etat despre care Ludovic al XIV-lea afirma că este cea dintâi lege a politicii.

etica business-ului. pacea. Aceste mişcări au dat loc la numeroase discuţii şi argumentări contradictorii care constituie domeniul iniţial al unei noi reflecţii etice. decolonizarea. mediul. Astfel A Companion to Ethics include un capitol intitulat: Politics and the problem of dirty hands (Politica şi problema mâinilor murdare) în partea a V-a. spiritul utopic. naşterea eticii aplicate (applied ethics) este legată. discriminarea şi tratamentul preferenţial. avortul. sar mai putea adăuga cele vizând ignorarea faptului că totuşi politica reprezintă o activitate umana. animalele. relaţiile personale (personal relationships). considerarea a ceea ce numim etică politică drept o parte componentă a eticii generale ne oferă şansa . distinctă în aria căreia par să fie valabile şi să funcţioneze alte reguli. După cum ne informează Enciclopedia filozofică universală. de Manualul de Etică editat de Peter Singer în seria: Blackwell Companions to Philosophy (A Companion to Ethics) sau de Encyclopédie philosophique universelle. pace şi război (ultimele doua capitole vizând tot etica politică). iar.2. alături de probleme vizând sărăcia.de a cenzura politica obligând-o să se supună unor valori şi norme universale. ecologia. euthanasia.chiar dacă doar teoretică în prima instanţă . egalitatea. feminismul etc. rigorismul. Cu toate acestea. Etica politică înţeleasă ca etică aplicată (applied ethics) Este ipoteza promovată. sexul. ea ţine de progresele biologiei şi alte tehnicilor medicale care au dat naştere unor situaţii inedite în istoria umanităţii. crima şi pedeapsa. destinată în întregime tratării unor probleme de etică aplicată (applied ethics). IV. formalismul. de mişcările de opinie care au avut loc în anii `60 şi `70 privind chestiuni precum avortul. Pentru a o 20 . pe de o parte. euthanasia.În ce priveşte neajunsurile ipotezei în discuţie. pe de altă parte. bunăoară. în afara celor care ţin de reproşurile mai vechi aduse eticii kantiene: caracterul abstract.

o bună parte a materiei vizând etica aplicată şi într-o revista precum Les Temps modernes a lui J. dar un domeniu propiu-zis al eticii aplicate revoluţionând gândirea etică este de dată relativ recentă şi el îşi datorează în mare măsura existenţa gândirii anglo-saxone. Problemele eticii reale sunt. p. filozofii anglo-saxoni. din proiectul secular al filozofiei de a înlocui opinia prin analiza ratională. consideră S. Prin aceasta. care sunt la originea sa. Sartre.cit. Mai potrivită. dintre principii şi consecinţe prezent în etica tradiţională. pornind de la studii de caz. în mod contradictoriu. semnatarul articolului dedicat termenului „Etică” din Enciclopedia filozofică universală. Existenta eticii aplicate înseamnă că soluţia problemei nu va fi lăsată în seama teoriilor globale. în aceste situaţii. etica aplicată constituie o răsturnare profundă în istoria recentă a filozofiei morale. nu este o întâmplare că noţiunea de etică aplicată (applied ethics) s-a născut în lumea anglo- 21 . Şi. conform unor criterii academice. Specificitatea acestei cazuistici moderne este de-a inversa raportul dintre general şi particular. Expresia „etică aplicată” nu este poate cea mai bine aleasă. ar fi expresia „o cazuistică modernă”. 871). Ţinta eticii aplicate nu este de a şti dacă fundamentul moralităţii acţiunii mele este posibilitatea de a universaliza principiul care o ghidează. Auroux. au introdus sintagma etică aplicată (applied ethics).. este de părere Sylvain Auroux. după părerea lui. a opiniilor politice sau religioase. Se poate regăsi. legate de evoluţia civilizaţiei moderne.caracteriza. potrivit. e drept. op.P. a raporturilor de forţe dintre actori. Ideea unei etici aplicate se bazează pe distincţia dintre teoria etică (numita uneori meta-etică) şi etica concretă (substantive ethics) care priveşte cazurile particulare (v. aceleiaşi surse. Sarcina pe care şi-o fixează etica aplicată derivă. cu mult înainte de a se naşte dezbaterea asupra eticii aplicate. ci că vor fi filozofi profesionişti care vor discuta.

într-o atmosferă în care deciziile şi libertăţile individuale sunt esenţiale. nu ca element abstract şi universal al separării şi al negativităţii. în mod special din ultimele decenii. spre realitatea concretă. consultant în spitale. pentru cazuistica moderna. ci ca membru al comitetelor de etică.. Acest fapt nu trebuie însă să ne conducă la concluzia conform căreia teoria etică ar fi un lucru inutil. de exemplu.cit. veritabilul element obiectiv al eticii şi nu principiile abstracte de analiză. este cazul real.saxonă. credem că în puţine domenii se ilustrează şi se verifică mai mult adevărul afirmaţiei fizicianului Niels Bohr după 22 . Conturarea şi recunoaşterea unui domeniu al eticii aplicate nu exclud însă ipso facto existenţa şi oportunitatea teoriilor etice. supuse varietăţilor tradiţiilor şi culturilor.872). eseurile etc. Aşa stând lucrurile conchide Sylvain Auroux: „Etica aplicată restituie eticii un principiu de empiricitate pe care ea l-a pierdut sub influenţa discuţiilor abstracte: o teorie etică ce ar eşua în a rezolva problemele de etică aplicată este tot atât de găunoasă precum o teorie fizică ce ar fi inaptă de a prezice mişcarea proiectilelor sau aceea a planetelor. Un lucru este cert: cercetările. empiric. Ea remodelează totodată raportul filozofiei cu societatea civilă şi cu statul. ele nu prezintă însa un veritabil interes decât în măsura în care permit obţinerea unor soluţii. în mod evident. spre studiile de caz. Probabil că prin aceasta etica aplicată este în curs de a remodela întreaga reflecţie etică. Validitatea unei teorii etice este astfel testată în maniera în care este sau nu rezolvat cazul particular. empirică. teorii etice precum utilitarismul sau kantianismul. eticii politice în special. subsumabile eticii. Dezvoltarea eticii aplicate corespunde unui alt loc al filozofului în societatea civilă. evidenţiază o reorientare a eticienilor spre problemele concrete. în curentul de gândire anglo-saxon. dar. Într-un univers în care se difuzează aceleaşi tehnici. etc” (op. salariat în şcolile de business. în dauna teoriilor abstractspeculative. de pe tot parcursul secolului XX. p. în general. Există. Dimpotrivă.

3. Legea morală era o lege universala care nu depindea de circumstanţe empirice. Ideea a fost aprig controversată. dar ea conferă eticii politice statutul epistemologic al unei discipline credibile. o etică a puterii bazată pe interesul omului politic de prezervare a puterii.care „cel mai practic lucru este o buna teorie”. în Principele. adică unul care consideră principiile politicii aşa ca ele să poată sta împreuna cu morala. capabile să formuleze principii. judecăţi şi concepte generale pornind de la studiul experienţei. Etica politică înţeleasă ca disciplină de sine stătătoare Aceasta ipostază poate fi dedusă din maniera în care a privit Machiavelli lucrurile în Principele. în schimb de neimaginat. în cea mai generala dintre formulările sale ne porunceşte să acţionam întotdeauna în aşa fel încât maxima voinţei noastre să poată să devină o lege 23 . Este exact ceea ce a făcut Machiavelli în capitolele XV-XIX ale Principelui: a imaginat o morală aşa cum a găsit-o potrivită intereselor omului de Stat. „Pot aşadar. o astfel de morală era. etica ne ajută să evaluam mai bine situaţiile concrete. Dimpotrivă. oferindu-ne criterii valabile de evaluare. Astfel. ca un om politic moral. adversarii lui Machiavelli i-au reproşat acestuia o atitudine cinică. Împotriva unei atari ipoteze s-a ridicat cu fermitate Kant în eseul Spre pacea eternă. norme şi valori. Machiavelli pleacă de la ideea că politica reprezintă o activitate aparte care îşi are legile ei. IV. machiavellica (în sensul machiavellismului politic) bazată pe formula incriminantă: „Scopul scuza mijloacele”. bazate pe alte principii. de creştere şi consolidare a statului. Plecând de la aceasta ipoteză. Astfel. nu doar ca o bună teorie. scria el. Pentru Kant. Ea se bazează pe separarea politicii de religie şi morală şi pe inventarea unei etici specific politice. care îşi făureşte o morală aşa cum o găseşte potrivita interesului omului de Stat”. el a creat. al realităţii empirice. regulile ei care nu sunt compatibile cu dezideratele unei etici universale. ce-i drept. să-mi închipui. imperativul categoric. nu însa un moralist politic.

Pentru Kant. Am putea considera. normele etice se aplică în sfera particulară a politicii.universală. IV. etica politică drept o parte a eticii generale care studiază modul în care principiile. Morala este aceeaşi pentru toţi oamenii. aşadar. atât din cel al eticii cât şi din cel al ştiinţei politice pentru cristalizarea edificiului eticii politice. legitimată. între etică şi ştiinţa politică. Această ipoteză mai prezintă şi un alt avantaj: ea lasă deschisă posibilitatea utilizării cunoştinţelor (şi metodelor) din ambele domenii. nu există (în sensul că nu se legitimează) o morală specifică politicii. pe: „Ce pot să ştiu?” cu „Ce trebuie să fac?” În funcţie de perspectiva din care privim lucrurile. indiferent de ipostaza de viată concretă în care aceştia se găsesc. pe „este” şi „trebuie să fie".4. Iar politica (şi oamenii politici) ar trebui „să-şi plece genunchii înaintea moralei şi a dreptului". de confluenţă. în celelalte ipoteze sau puncte de vedere.pe cale de consecinţă . valorile. soluţia trebuind să fie identificată. Date fiind însa riscurile pe care le incumbă în viaţa politică reală. englezii numesc applied ethics). Tot aşa de bine însă am putea privi etica politică şi ca domeniu al eticii aplicate (ceea ce. Ea poate să îmbine astfel empiricul şi teoreticul. practică. 24 . Astfel pentru Kant: „Zeul hotarelor moralei nu cedează lui Jupiter (zeul hotarelor puterii)”. ipoteza care consideră etica politică drept o disciplină autonomă pare mai puţin atrăgătoare. Etica politică înţeleasă ca o disciplină de graniţă O ipoteză care aparent ar satisface şi pretenţiile celor care considera că activitatea politică este o activitate aparte care reclamă criterii specifice de evaluare si pretenţiile celor care susţin că politica nu trebuie sustrasă principiilor şi judecăţii morale universale (valabile în toate domeniile) ar fi aceea conform căreia etica politică reprezintă o disciplină de graniţă. autonomizarea politicii şi . cu avantajele şi dezavantajele ei. de pilda. în acest caz. oricare din aceste ipoteze (puncte de vedere) poate fi justificată.şi a eticii politice.

Viitorul va clarifica.În fine. Oricum. Capitolul V 25 . lucrurile dând câştig de cauză uneia din aceste ipoteze. nimic nu este definitiv tranşat în domeniul eticii politice. un domeniu care este în curs de cristalizare. se poate argumenta la fel de bine şi punctul de vedere (ipoteza) după care. poate. în funcţie de direcţiile în care va evolua cercetarea eticopolitică. dar a cărui relevanţă devine pe zi ce trece tot mai vizibilă. etica politică este un domeniu interdisciplinar la graniţa dintre etică şi ştiinţele (sau ştiinţa) politice.

Relaţia cu filozofia Cu filozofia. filozofia practică şi imperativul categoric sunt cele care dictează toate comandamentele şi în aria filozofiei şi eticii politice. dacă nu cu neputinţă chiar. Aceasta (etica politică) s-a născut şi s-a dezvoltat până astăzi în sânul filozofiei. antropologia (şi psihologia).1. psihologia politică etc). lucrurile sunt şi mai tranşante. marile sisteme de gândire precum cel platonician. Statul este pur şi simplu o întruchipare şi o expresie a Ideii Etice. Etica politică a lui Kant reprezintă pur şi simplu o extrapolare a principiilor filozofice practice în sfera politicii şi a dreptului. V. cum am văzut. Hegel etc. etica politică are o relaţie specială. Afirmaţia ar putea fi considerată valabilă şi în cazul eticii politice în măsura în care aceasta reprezintă o parte a eticii care studiază aplicarea principiilor. Kant. adăpostesc şi judecăţi referitoare la politică făcute din perspectiva etică. J. augustinian. cu filozofia politică etica politică se afla în legături atât de strânse încât uneori este greu. Hegel a ţinut foarte mult la unitatea şi coerenta sistemului sau filozofic. istoria politică. aristotelic. iar etica era un element organic al acestui sistem. Astfel. să delimitam ce aparţine strict 26 . Astfel la Kant. Rousseau.J. Sistemele filozofice kantian si hegelian ilustrează. poate. Cu toate acestea există anumite limitări tot astfel cum exista conexiuni preferenţiale între politică şi celelalte discipline socio-umane. În cazul lui Hegel. în toate sferele manifestării umanului). aceasta stabileşte conexiuni cu toate disciplinele socio-umane. În fine. cel al lui Toma d`Aquino.Raportul eticii politice cu alte discipline socio-umane Dată fiind particularitatea obiectului eticii (morala este prezentă. cel mai bine în gândirea moderna această legătură strânsa dintre etica politică şi filozofie. valorilor şi normelor acesteia în politică. Relaţii privilegiate are etica politică cu filozofia. cu fenomenologia politică şi cu majoritatea disciplinelor care studiază politica (sociologia politică.

în Fabula albinelor. Comunitatea unor fiinţe cu asemenea însuşiri. Politica. Etica politică şi antropologia Antropologia este ştiinţa despre om. Cel dintâi gânditor care a înţeles să trateze politica si statul pornind de la premise antropologice a fost Aristotel. Astfel. a intuit legătura strânsă dintre politică şi cunoaşterea naturii umane. el vorbeşte despre stat ca despre comunitatea unor fiinţe caracterizate prin însuşiri precum: sociabilitatea (omul e un Politikon Zoon. Aristotel. ci trebuie să le deducem pe acestea din natură şi din condiţia comună a omenirii (Tractus politicus). capacitatea de a comunica prin grai (vocea articulată este specifică în exclusivitate omului). de Elena Bezdechi. La rândul său. care a marcat şi influenţat decisiv şi pe un lung interval de timp. trad. rom. calitatea. Bernard de Mandeville. o fiinţă sociabilă). dar perspectiva din care ea priveşte şi analizează lucrurile este una mult mai generală. a doua operă fundamentală întemeietoare după Politica lui Aristotel. Aceasta din urmă. creează familia şi statul (v.5-6). să ghideze acţiunile şi comportamentele politice în conformitate cu preceptele sale. Poate doar caracterul accentuat normativ al eticii politice o distinge pe aceasta de filozofia politică. scria Mandeville. 27 . Termenul a fost folosit pentru prima oara de Magnus Hundt în anul 1501. pe când etica politică se doreşte a fi o teorie practică sau o disciplina normativă ce aspiră să orienteze. în Politica. ca şi toată arta de a guverna se întemeiază pe de-antregul pe cunoaştrea naturii umane. asemenea eticii politice. Principele lui Machiavelli. Spinoza considera că principiile şi fundamentele statului nu rezultă din maximele raţiunii. iarăşi unică. operează şi ea în câmpul valorilor. conchide Aristotel. pp. de fiinţă morala ( „aşa că singur el are simţirea binelui şi a răului. a dreptului şi a nedreptului şi a tuturor celorlalte stări morale”). V. Orice politică sănătoasă.2.filozofiei politice şi ce aparţine eticii politice.

omul puterii (principele. Machiavelli repetă. schimbători. Astfel. Iar. puterea) trebuie să ştie să răspundă răului cu rău în funcţie de circumstanţe. în capitolul 7 al aceleaşi epistole către Romani. dacă. este nevoit să nu-şi ţină cuvântul. Cunoaşterea naturii umane reprezintă o premisă pentru stabilirea sarcinilor specifice autorităţii politice şi omului politic şi în doctrina creştină.politica şi gândirea politică este. dacă faci răul. „Iar dacă oamenii ar fi cu toţii buni perceptul meu n-ar fi bun. 97)”. teme-te. „Cât despre oameni se poate spune în general lucrul acesta: că sunt nerecunoscători. în Romani 13:4 apostolul Pavel spune că dregătorul (omul politic) „este slujitorul lui Dumnezeu pentru binele tău. căci nu degeaba poartă sabia”. de asemenea construit pe o premisă antropologică (pe o anumita concepţie despre om). dintr-un motiv sau altul. În diferite forme. în orice caz să nu-şi facă probleme. nici tu nu trebuie să-l ţi faţă de ei” (Principele. scria Machiavelli. „Oricum i-ai alege. p 93). Machiavelli îl sfătuieşte pe principe să-şi ţină sau să nu-şi ţină cuvântul dat (să-şi calce cuvântul sub aparenţe cinstite) după cum i-o cere interesul statului (interesul egoist de putere) sau circumstanţele. p. că fug de primejdii şi sunt lacomi de câştig (ibidem. întărind astfel această idee. p. Pavel 28 . Dar. Aşadar. Iată câteva pasaje semnificative: „Acela care ar voi să-şi proclame oricând şi oriunde încrederea lui în bine ar fi cu necesitate doborât de ceilalţi care sunt în jurul lui şi care nu sunt oameni de bine” (Principele. principele care vrea să-şi păstreze puterea va trebui să înveţe neapărat să poată să nu fie bun şi să ştie să fie sau să nu fie astfel după cum este nevoie (Principele. 93). prefăcuţi şi ascunşi. mai înainte. 100). Vorbind despre obligaţia morală de a-şi ţine cuvântul dat. p. oamenii se vor dovedi totdeauna răi” (Principele). dar întrucât sunt răi şi nu-şi ţin cuvântul dat. dar. Pentru a contracara această răutate umană. El este în slujba lui Dumnezeu ca să-l răzbune şi să-l pedepsească pe cel ce face răul.

preconizează remediul răului prin bine. s. de o lege a păcatului. „care este în mădularele mele”. trăiţi în pace cu toţi oamenii. despre sarcinile şi despre mijloacele autorităţilor politice şi ale omului politic. 21). Rousseau.vorbeşte de o propensiune către rău.J. răul este lipit de mine” (Romani 7: 21). Herbert Spencer. Astfel între 29 . Nu te lăsa biruit de rău. plecând de la premisa ca: „oamenii sunt răi” preconizarea remediul răului prin rău. înainte de a vorbi despre originea puterii politice. Urmăriţi ce este bine înaintea tuturor oamenilor. Ce este fenomenologia? <Termenul semnifică studiul fenomenelor. Astfel. a ceea ce este dat (Fr. Lyotard. învăţătura creştină biblică. 1977. adică a ceea ce apare conştiinţei. Cu toate acestea. ci biruieşte răul prin bine” (Romani 12: 17.a. Bucureşti. Etica politică şi fenomenologia politică. german) sau cele ale gânditorilor liberali. Diferenţe notabile apar. Cu această definiţie sunt de acord majoritatea fenomenologilor.dar Dumnezeu îi poate schimba. apostolul Pavel face îndemnuri precum acesta: „Nu întoarceţi nimănui rău pentru rău. De reţinut că perspectiva antropologică este implicată şi în alte doctrine politice precum cele ale iluminiştilor (fie că este vorba de iluminismul scoţianScothish Eilightnment. 6). ori chiar ale unor scriitori şi filosofi precum Thomas Hobbes. Dacă este cu putinţă. despre supunerea faţă de autoritatea politică.18. plecând de la o premisă asemănătoare. Humanitas. „Găsesc dar în mine legea aceasta: când vreau să fac binele. Fenomenologia.3. în schimb. V. p. dacă Machiavelli în Principele. întrucât atârnă de voi. fie de cel continental: francez. Oameni sunt rai .acest adevăr ni-l revelează chiar experienţa . în modul în care aceştia înţeleg fenomenul ca atare. J.

fenomenologia nu se sfârşeşte odată cu Hegel sau cu Husser.studiul fenomenelor politice. în maniera 30 . al politicii este Machiavelli. de numele căruia se leagă consacrarea termenului de fenomenologie şi a metodei fenomenologice ca o direcţie majoră de cercetare în filosofia secolului XX. Hussel. a fost interesat de ceea ce este politica şi puterea în realitatea istorică. Cum avea însă să remarce Paul Ricoeur. morală. în realitate. perspectiva fenomenologică se deschide asupra unor fenomene şi domenii pe care. şi Hegel sau E. drept-nedrept etc. în Principele. este Immanuel Kant. Mai mult chiar. Machiavelli. Pentru el singura politică ce poate fi acceptată este cea care se subordonează necondiţionat moralei şi dreptului.prin extrapolare . Kant era preocupat de cum ar trebui să fie o politică buna. Kant este conştient că. politica se conduce după maxime imorale. Fenomenologia politică înseamnă . nu le-a avut în vedere. E. Fenomenologia politică răspunde la întrebarea: cum este politica? În revers. avant-la-lettre. în 1764. Astfel. Eticianul politicii cel mai relevant în epoca moderna. efectiv al faptelor (verita effecttuale della cosa). bunăoară.). eticianul politic ne prezintă politica aşa cum ar fi de dorit să fie (din punctul de vedere al unui set de valori: bine-rău. fenomenologul politic încearcă să ne prezinte politica aşa cum este ea în realitate. dar considera. aşadar. la întrebarea: cum ar trebui să fie politica pentru ca ea să servească omul şi umanitatea? Un fenomenolog. La polul opus. El a descris politica şi puterea aşa cum le-a observat în experienţa politică nemijlocită (a fost 14 ani şeful celei de-a doua Cancelarii a Republicii Florenţa şi a avut mai multe misiuni diplomatice importante) şi aşa cum i le-au prezentat marii istorici ai antichităţii greco-latine pe care i-a citit. Scopul demersurilor sale era adevărul concret. Hussel.Johannes Lambert care a introdus termenul fenomenologie. Etica politică răspunde. Perspectiva fenomenologică asupra politicii diferă în mod radical de perspectiva etică. diferenţele în înţelegerea fenomenelor sunt uriaşe.

1996. 10. Boari V. Editura Humanitas. Editura Dacia. Bucuresti. este politica ce se pliază pe maxime morale. I. Relativismul moral şi consecinţele sale. în vol. puterea politică. I.. I Minciuna in politică. 1991.. cap. Arendt. Editura Amarcord.iluministă. etc. cap. Pentru filozoful german. Cluj-Napoca. Crizele republicii. Bucuresti. totodată. 6. G.. 8. 1999. 5. Editura Presa Universitara Clujeana. 1991. 7. Hegel. 3. Cluj-Napoca. 2000. 2002. singura politică bună. 1988. Kant. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică.. Introducere. Etica postmodernă. care poate să slujească bine omul şi umanitatea. 31 . Bucuresti. Editura Babel. 1998. Machiavelli N. reprezintă doua perspective opuse aspra politicii. BIBIOGRAFIE: 1. Filosofia şi condiţia morală a cetăţii. Editura "EFES". Hannah. Ele sunt. Creştinismul şi noua paradigmă etico-politică. ca situaţia se poate schimba. 9. Z. 4. „Studii Politice”. 2. etica politică şi fenomenologia politică. care trebuie priviţi întotdeauna ca scopuri şi niciodată doar ca mijloace. Lipovetsky. Etica Nicomahica.. Timişoara. Boari V. Editura Stiintifica.. Kant.. Cluj-Napoca. Principele. Aristotel. în vol. Amurgul datoriei. complementare şi indispensabile în înţelegerea a ceea ce se doreşte şi a ceea ce este (sau cum este) efectiv politica. Boari. Bucuresti. XV-XIX. Scrieri moral-politice. Spre pacea eterna. Marga A. coordonator V. Prin urmare. Bauman. Principiile filozofiei dreptului.

politică – religie .. Nietzsche Fr. Bucuresti. D. Cluj. 2. 8. Ştiinţifică. condiţie minimă pentru intrarea la examen. problema libertăţii. Editura Anima. Bucuresti. Editura AION.. 13.Rosca. Paris. R. o profesie şi o vocaţie. Idem. 3.politică. Humanitas. Vointa de putere.. Despre genealogia moralei. prudenţa în politică. Oradea. 9. Polin. guvernarea cosmopolită . 1991. 1993. Bucuresti. 4.datoriile omului politic . Politica. 7. Editura Echinox. 12. Idem.11. problema binelui public şi a raţiunii de stat.morală. Weber. 6. M. etica terorismului. problema minciunii în politică.D.deontologia politică.efectele globalizării asupra relaţiei morală . 14. 1970. deciziei si responsabilităţii în politică. 15.. în vol. 16. Dincolo de bine şi de rău. problema justiţiei în politică.D. 1968. problema corupţiei. 1999. Nu este necesară o bibliografie specială. Valori veşnice. D. 5. dorindu-se în special observarea nivelului de percepţie şi 32 . Rosca. Notă: Eseul este obligatoriu. problema păcii şi războiului. Studii şi eseuri filosofice. 1992. 10. Realizaţi un eseu la alegere din tematica de seminar: 1. Ed. Ethique et politique.

33 .gândire politică a studentului din perspectiva cursului urmat. Eseul poate cuprinde între 3 şi 5 pagini.