Potrivit teoriei sistemelor, tipologiei lor, până în prezent sistemele se clasifică, în esenţă, în sisteme reale : fizice, chimice, biologice

, psihice, sociale, politice, juridice, morale etc.; sisteme realizabile (tehnice), sisteme posibile (matematice, logice etc.).
•Din punctul de vedere al raportului lor, al fiecăruia în parte, cu
mediul în care acţionează, cu structura lor internă, sistemele pot fi
închise, cele care nu vin în contact cu ambianţa şi sisteme deschise,
cele care interacţionează cu mediul specific acţiunii şi influenţei lor.
Sistemele mai pot fi stabile şi instabile, statice şi dinamice, lineare şi
nelineare.
Sistemele sociale, politice, juridice, morale, fără a fi intrat de
foarte multă vreme în limbajul teoretic, ştiinţific, a stat totuşi în
atenţia marilor gânditori, vizionari, autori de lucrări fundamentale în
materie precum Platon şi Aristotel, Machiavelli şi Jean Bodin,
Montesquieu, Voltaire şi J.J. Rousseau etc.
Este cât se poate de adevărat că primele cercetări sistematice
datează încă din antichitate; totuşi până la mijlocul secolului XIX a
predominat metoda unilateral analitică de cercetare, care pierdea din
vedere specificul sistemului privit în integralitatea lui.
Este bine cunoscut că, numai în secolul nostru a apărut, ca o consecinţă a maturizării gândirii politice în general, a acumulării unor
suficiente şi elocvente achiziţii în planul ştiinţelor în general, al
ştiinţelor social-politice, umane, deopotrivă o teorie generală a sistemelor, inclusiv a sistemelor politice.
Respectiva teorie a fost elaborată şi formulată de L. von Bertalanffy cu sprijinul unor specialişti renumiţi din domeniul matematicii
îndeosebi.
Cu timpul, teoria sistemelor în general, s-a dezvoltat şi ştiinţa
fiecărui sistem şi, dacă ne referim la domeniul social-politic, s-a
dezvoltat mult ştiinţa conducerii sociale sau a managementului socialpolitic.
Sistemul de guvernare dintr-o ţară sau alta este dătător de seamă
asupra culturii acelui popor, asupra dezvoltării lui istorice, sociale,
juridice, asupra valorilor diriguitoare în planul democraţiei, a libertăţii,
al independenţei şi suveranităţii poporului respectiv, al popoarelor
în cazul statelor federalizate.

în anii '60, datorită eforturilor depuse de D.Easton şi
G.Almond, noţiunea de sistem politic a căpătat contururile
conceptuale actuale. Au fost evidenţiate două aspecte principale:
în primul rînd, sistemul presupune o anumită integritate avînd o

structură din mai multe verigi; în al doilea rînd, dacă se ţine cont
de mobilitatea elementelor, atunci în sistem se produc procese ce
se repetă cu regularitate. Cu alte cuvinte, structura sistemului este
relativ stabilă Astfel, Easton consideră că sistemul politic este şi o
"totalitate de interacţiuni prin care bunurile valorice sînt
repartizate de putere în societate".1 Prezintă interes şi punctul de
vedere al sociologului francez M.Duverger, care consideră că
"sistemele politice sînt rezultatul interacţiunii a numeroşi şi
complecşi factori - structura economică, nivelul de dezvoltare a
societăţii, ideologia şi sistemul de valori, cultura politică,
credinţele religioase, tradiţiile istorice ale acesteia - o serie de
elemente care formează "sistemul politic" al fiecărei ţări şi care nu
sînt separate, ci depind reciproc unul de altul".1
Politologul indian P.Şaron, analizînd teoriile moderne despre
sistemele politice, menţionează esenţa importantă a însăşi
noţiunii de sistem politic, care cuprinde sfera de activitate politică
"a tuturor persoanelor si a tuturor instituţiilor ce participă la
procesul politic".3
Majoritatea politologilor occidentali înţeleg prin sistem politic
o totalitate de relaţii reciproce şi legături politice existente în
fiecare societate politică. Adică sistemul politic nu este altceva
decît o totalitate integră de organizaţii şi relaţii statale şi nestatale,
cu ajutorul cărora se formează şi se realizează puterea politică şi
conducerea societăţii. Această noţiune întruneşte diferite acţiuni şi
relaţii între grupurile de la putere şi cele subordonate puterii, între
cele care conduc şi cele conduse, între cele dominante şi cele
aflate în subor-dinea lor. Ea generalizează teoretic activitatea şi
relaţiile reciproce între formele organizate de relaţii de putere
-instituţii de stat şi organizaţii, precum şi complexul de valori şi
norme ideologice şi politice ce reglementează viaţa politică a
membrilor respectivei societăţi. Ceea ce conferă noţiunii de
sistem politic un plus de importanţă este faptul că nu există
societate, comunitate umană fără un sistem politic.
Noţiunea de sistem politic este o noţiune multiaspec-tuală.
Prin aceasta şi se explică diversitatea de abordări în analiza ei.
Astfel, analizînd sistemul politic în plan instituţional, unii
politologi reduc esenţa lui la totalitatea de instituţii şi norme de
stat şi nestatale, în limitele cărora decurge viaţa politică a ocietăţii

respective, în o altă abordare se subliniază aspectul ce ţine de
puterea sistemului, aceasta fiind determinată ca mijloc de
reglementare a relaţiilor reciproce dintre oameni, într-un alt caz,
sistemul politic este conceput drept un sistem autoritar de
repartizare a bunurilor (materiale şi nemateriale) în societate, însă
fiecare din abordările
Индийский политолог П.Шаран, анализируя современные учения о политических системах, отмечает
важное преимущество самого понятия «политическая
система», которое охватывает сферу политической
деятельности «всех лиц и все институты, участвующие в
политическом процессе»3. Имеющиеся в литературе
определения подтверждают его мнение.
Понятие «политическая система» — это определение
организованной на единой нормативно-ценностной основе
совокупности взаимодействий (отношений) политических
субъектов, связанных с осуществлением власти и
управлением обществом\
Политическая система, поскольку она является орудием
осуществления власти, а также выражения, защиты и
реализации общих, обязательных для большинства граждан,
интересов, выступает по отношению к другим системам
общества доминирующим фактором.
Являясь самостоятельным организмом, политическая
система обладает своими возможностями, или условно
говоря, способностями. Американские политологи Д. Истон,
Г. Алмонд называют четыре главные способности: 1)
регулирующая, касающаяся управления поведением групп и
индивидов (ведение норм, действие администрации и т. д.);
2) экстракционная, связанная с добыванием необходимых
для своего функционирования экономических и других
ресурсов; 3) дистрибутивная — способность распределять и
перераспределять ресурсы, блага, услуги,
знаки отличия и прочее; 4) реагирующая, связанная с
необходимостью постоянно отвечать на требования
социальной среды, адаптироваться к ее изменениям8.
П.Шаро»н вполне обоснованно добавляет еще пятую, не
менее существенную, а возможно,
самую важную
способность:
саморегуляции9,
характеризующую
внутреннюю, обращенную на себя управляемость.
Функции политической системы, обращенные в
большей степени к другим подсистемам общества:
(Первое.. Обеспечение политической власти опре-

деленной социальной группы или большинства членов
данного общества, страны?! Политическая система есть
институциональная
(упорядоченная,
закрепленная
нормами) форма бытия власти. Через институты,
образующие политическую систему, осуществляется
легитимация власти, реализуется монополия на издание
законов, имеющих общеобязательный характер, и
применение
принуждения
для
их
исполнения{~Политическая система, по определению Г.
Алмонда, — это легитимная, поддерживающая порядок или
трансформирующая система в обществе.™
Политической системой устанавливаются и осуществляются определенные формы и методы властвования:
насильственные и ненасильственные, демократические и
авторитарные. Применяется та или иная субординация и
координация политических институтов.
Институционализация политической системы осуществляется Через Конституцию — свод утвержденных в
правовом порядке образцов институтов, законов и
политико-правовой практики.
^Второе. Политическая система — управляющая система.
Она регулирует общественные отношения, управляет
различными сферами жизнедеятельности людей в интересах
отдельных социальных групп или большинства населения.
Объем управленческих функций, масштабы, формы и
методы управленческой деятельности политических
институтов зависят от типа общественных систем. Так,
сфера влияния политических институтов в современных
развитых капиталистических странах на экономику
значительно уже, чем в странах социалистической
ориентации.
Третье. Политическая система выполняет интегративную функцию в обществе: обеспечивает определенное
единство всех социальных групп и слоев населения,
поскольку это необходимо для сохранения статус-кво
общества. Она объединяет эти социальные группы и слои
вокруг общих социально-политических целей и ценностей,
что дает возможность реализовать как интересы оистемы в
целом, так и интересы отдельных групп ^Политическая
система, пишет П. Шаран, есть система взаимодействия,
встречающаяся во всех независимых обществах, которая
выполняет функцию их интеграции и адаптации посредством применения или угрозы применения более или
менее легитимного принуждения11. *
Четвертое. Одна из важнейших функций политической
системы — создание необходимых политических условий
для функционирования и прогресса экономики (правовое

закрепление
форм
собственности
на
средства
производства, обеспечение единого экономического
пространства,
проведение
налоговой
политики,
регулирование финансовой системы и т. п.).
Пятое — защита данного общества, ее членов от разного
рода разрушающих (внутренних и внешних) воздействий.
Речь идет о защите от деструктивных элементов, включая
криминальные группы, приобретающие в наше время
международный характер, от внешних агрессий (военной,
экономической,
идеологической,
информационной),
наконец, от экокатастрофы Словом, политическая система
реализует функцию целеполагания и целедостижения,
обеспечивает порядок в обществе, держит под контролем
процессы социальной напряженности в отношениях
между людьми, обеспечивает его единство, создает условия
для безопасности (физической, правовой, профессиональной и другой), распределяет материальные и
духовные ценности (прямо или косвенно) между членами
общества, мобилизует ресурсы для удовлетворения
социальных потребностей.
Переход на следующий — внутренний уровень
функционального анализа системы — представляет собою
рассмотрение видов ее деятельности, сопряженных с
осуществлением отмеченных функций. Г. Алмонд и
вместе с ним Р.-Ж.Шварценберг и П. Шаран объединяют
их в группу функций конверсии (преобразующих). Речь идет
о тех преобразовательных действиях, которые осуществляют
институты на «входе» и «выходе» системы: а) артикуляция
и агрегация интересов, что означает процесс предъявления,
выражения и обобщения социальных интересов при
выработке политических решений; б) нормотворчество
(выработка норм и правил); в) применение норм и правил; г)
контроль за соблюдением норм и правил; д) политическая
коммуникация12. Три последние функции — сфера
деятельности институтов государственной власти. Функция
«д» в значительной мере реализуется негосударственными
организациями, в том числе партиями.
Что касается функционального уровня сохранения и
адаптации системы, то сюда относят деятельности: а) по
подготовке и отбору персонала, по формированию элиты,
призванных выполнять главные политические роли; б) по
осуществлению политической социализации, т. е. процесса
внедрения политической культуры в сознание и
пдведение индивидов и масс.

Теория систем зародилась в биологии в 20-х годах XX века. Людвиг
фон
Берталанфи
исследовал
клетку
как
«совокупность
взаимозависимых элементов», т. е. как систему, связанную с внешней
средой. Эти элементы «так связаны между собой, что если изменить
один элемент, то изменятся остальные тоже и, следовательно,
изменится вся совокупность».
Прошли десятилетия, прежде чем системный подход стал
использоваться в общественных науках. В социологии применение
системного подхода связано с именем Т. Парсонса. Вместо грубого
эмпиризма, господствовавшего в социологии, Т. Парсонс ввел теорию
социального действия.Социальноедействие включает все многообразие
поведения человека, мотивируемое и направляемое теми значениями,
которые он обнаруживает во'внешнем мире, учитывает и на которые
реагирует.
Действия человека как ответ на совокупность сигналов,
получаемых им из окружающей среды, никогда не бывают
изолированными и простыми, а выступают как совокупность
действий нескольких субъектов, т. е. как взаимодействие. Любое
действие можно рассматривать в одно и то же время и как
совокупность единичных действий, и как составную часть более
широкой целостности. Следовательно, система действия представляет
собой комплекс взаимодействий субъекта и объектов, предметов, с
которыми он вступает в те или иные отношения.

Для своего существования и самоподдержания система должна
функционировать. Любая система, по Т. Парсонсу, обязательно
включает четыре функции, служащие удовлетворению ее
элементарных потребностей:
1) функцию адаптации, т. е. установления связей системы с
окружающей средой. Приспосабливаясь к окружающей среде,
система черпает из нее ресурсы, которые ей необходимы;
трансформирует внешнюю систему в соответствии со своими
«потребностями», давая ей взамен собственные ресурсы;
2) функцию целедостижения, состоящую в определении це
лей системы, а также мобилизации энергии и ресурсов для ее
достижения;
3) функцию интеграции, направленную на поддержание ко
ординации взаимоотношений составляющих элементов систе
мы. Такая координация позволяет предохранять систему от
радикальных изменений и потрясений;
4) латентную функцию, нацеленную как на сохранение
ориентации субъектов на нормы и ценности системы, так и на
обеспечение необходимой мотивации своих сторонников.
Политическая подсистема включает, по Т. Парсонсу, три института:
лидерство, органы власти и регламентацию. Каждый из названных
институтов тоже выполняет определенные функции. Так, институт

лидерства обеспечивает занятие определенного положения,
предписывающего обязанность проявлять инициативы и привлекать к
достижению
общих
целей
членов сообщества. Институт
регламентации способствует изданию норм и правил, создающих
правовую основу для социального контроля.
Однако модель Т. Парсонса слишком абстрактна, чтобы объяснить
все процессы, протекающие в политической сфере. Кроме того,
будучи ориентированной на стабильность и устойчивость
политической
системы,
она
не
включает
случаи
дисфункциональности, конфликтов, социальной~напряженно':~ стБ. И
тем не менее, теоретическая модель Т. ПарсонсаЪказь-ла заметное
влияние на исследования в области социологии и политологии.
Теорию систем ввел в политологию Д. Истон. В ряде своих работ,
особенно в монографии «Системный анализ политической жизни»
(1965), он исследовал условия, необходимые для самовыживания
политической системы, и проанализировал четыре категории:
политическую систему^^кр^жающую ее среду, реакцию и обратную
связь. Используя некоторые положения структурно-функционального
подхода Т. Парсонса, Д. Истон вывел, что «системный анализ
политической жизни основан на понятии «системы, погруженной в
среду и подверженной воздействиям с ее стороны... Такой анализ
предполагал, что система, чтобы выжить, должна иметь способность
реагировать».
Реагируя на те или иные объекты и предметы, субъекты, группы
вступают во взаимодействия, исходя из тех значений, которые они
придают этим объектам, предметам. «Политические_взаимодействия
в
обществе
составляют__систему поведения», - замечал Д.
Истон и подчеркивал,~что именно поэто~ му
политическую жизнь следует_^ассматривать
«как_систему поведеиия. включенную в
окружающую
среду
и
тем
самым
подверженную ее воздействию^ однако об^1адаюшую_врзмож-ностью
отвечать ей».
Поскольку Д. Истон определил политику как «волевое распределение ценностей», постольку политическую систему он
рассматривал как совокупность ^заимодействий. посредством
которых в обществе авторитетно распределяются Денности.
Следовательно, политическая система, по Д. Истону, есть совокупность политических взаимодействий в данном обществе. Основное
назначение ее состоит в распределении ресурсов и побуж-дении к
принятию этого распределения в качестве обязательного для
большинства членов общества.
Будучи «открытой» и приспосабливающейся системой поведения,
политическая система испытывает на себе влияние внешней среды.
При
помощи
Назначение:
регулирующих механизмов
она
Политические
1.
Распределение
решения
ценностей
вырабатывает
Политические
и ресурсов.
ответные
действия
2.
Обеспечение

I

принятия
большинством граждан
распределительных

реакции, регулирует свое поведение, преобразует и изменяет свою
внешнюю структуру, приспосаб-(ливаясь к внешним условиям.

Требования
Поддержка

4

""«' экологическая* 1 ^ *

е

^
« **
• * * я я
с ?
; г . Р ис. 6. М еханизм ф ункционирования полит ической сист ем ы
Обмен и взаимодействие политической системы со средой
осуществляются по принципу «входа-выхода». Д. Истон различает два
типа «входа»: требование и поддержка. Требование можно определить
как обращенное к властным органам мнение по поводу желательного
или НКЖР.ТТЯТР.ЛЬТТПГП распределе-(щя^ценностей в_обществе. Например,
требования трудящихся увеличить размер минимальной заработной
платы; требования учителей об увеличении ассигнований на
образование. Требо; вания имеют тенденци^д^дслаблять политическую
систему.
Поддержка, напротив, означает усиление политической системы.
Она охватывает все позиции и все вариантыпдведе-ният
благоприятные для системы. Формами проявления поддержки могут
считаться исправная выплата налогов, выполне-ние^,оинского_^олга,

уважение государственных институтов,

проведение демонстра_ ций в поддержку режима, выражение
патриотизма.

Назначение:
1.

Распределение ценностей
и ресурсов.
2.
Обеспечение принятия
большинством граждан
распределительных
решений в качестве
обязательных

Поддержка обеспечивает относительную стабильность властных
органов, преобразующих требования среды (субъектов, групп) в
соответствующие решения, а также создает условия для применения
адекватных требованию момента социальных технологий, с помощью
которых проводится преобразование. ч Поддержка имеет важное
значение в достижении согласия между^членами политического
сообщества. Основными_рбъек-тами поддержки_в политической
системе Д. Истон называл цолитический режим, власть и
по^дитическое сообщество.
В соответствии с объекташГоьГвьщёлйл триТпипа поддержки: 0
поддержку режима, понимаемого как совокупность устойчивых
ожиданий, включая ценности (например, свободу, плюрализм,
собственность), на которые опирается политическая система, нормы
(конституционные, правовые) и структуры власти; ф поддержку
власти, т. е. всех - и формальных, и неформальных - политических
институтов
(например,
харизматических
вождей),
которые
выполняют властные функции; (|) поддержку политического
сообщества, т. е. группы лиц, связанных между собой разделением
политического труда.
Роль «входа» заключается в воздействии окружающей среды на
систему, в результате чего возникает реакция на «выходе».
т._е._авторитетные решения по распределению ценностей.
вет_системы на импульсы, получаемые извне, происходит в форме

решений и действий. Политические решения могут иметь форму
новых законов, заявлений, регламентов, субсидий и т. д.
Выполнение решений обеспечивается силой закона. По-литические
действия не имеют такого принудительного характера, однако
оказывают существенное влияние на различные стороны
общественной жизни. Они принимают форму меро приятий по
регуляции и решению актуальных проблем! экономических,
экологических, социальных и т. д., соответственно этому мы и
говорим об экономической, экологической, социальной и т. п.
политике.
' — Следовательно, политическая система и внешняя среда нав ходятся в отношении глубокой взаимозависимости. Политическая система должна преобразовывать поступающие требования и поддержку в соответствующие решения и действия, что
возможно лишь при наличии ее способности к саморегулированию. Политический процесс оказывается процессом
преобразования информации, перевода ее с «вхотта»на
«выход»: реагируя
на сигналы
окружающей
среды,
политиче• екая система
одновременно
осуществляет
в обществе
изменения

Те и другие Ф организмы эволюционируют благодаря возрастающей дивер-сификации (разнообразию) и специализации органов и частей. Однако впоследствии понятие «структура» уточнялось. стратифицированных социальных групп.д. 2) части составляют единое целое. религиозной и т. акцентируя внимание на взаимодействии с внеш. Он исследовал негатив-]ные последствия практики переноса западных систем в разви-/ вающиеся страны в 50 . право) выполняет жизненно важную / для всей системы функцию. Функционализм как метод анализа ввел в социологию английский исследователь Г. Таким образом. система может рассматриваться с точки зрения не только сохранения. ^ функции взаимосвязи внутри политической сферы. который проводил аналогию между строением и развитием биологических и социальных организмов (имеется в виду общество). Д. Истон.(и поддерживает стабильность. Поскольку индивидуумы в обществе являются субъектами ряда систем и подсистем. осуществляемых не_только правительственными инстатутами^_1ю__и__всеми структурами в их политичёском^аспекте. то они фактически выполняют различные роли в многообразии систем. Спенсера понятие «структура» отождествляется с понятием «организация». Основной вклад в развитие функционализма принадлежит американскому политологу Г. Первоначально «структуру трактовалась как совокупность статусов. составляющих совокупность взаимозависимых элементов. политические институты не смогли выполнить многие функции. то есть между многообразными аспектами политики и политическими явлениями существует относительно стабильная взаимосвязь. Попав в иную. 3) система имеет границы. ролей. Г. У Г. с которыми они связаны: политической. адаптации.как совокупность ролей (ожидаемое поведение в соответствии со статусом индивида. которая поддерживает с ней многочисленные связи и обмены на основе ролей. избирателей. На основе анализа подобной практики стали развиваться сравнительные исследования политических систем. в том числе и политическая. Исходя из того. Следовательно. экономической. конверсия (сопуегзюп). Последние обусловливаются способностью политической системы эффективно осущсствлять~трй группы функций: (^) функций взаимодействия с внешней средой. подданных. ее внутреннюю структуру. Алмонд. В День выборов. Ка(ждый элемент целостности (будь то государство или партии. а затем . граница политической системы расширяется. [Как совокупность ролей и их взаимодействий. связанных между собой функциональными отношениями. оставил без внимания Щ внутреннюю жизнь_ политической системы. Вследствие этого в обществе растет_чисдо «социальшгх^струк-тур» и «социальных функций». выполняю) ^IIЩx^^щ)еДеленньIе функции.Однако. Алмонду. под структшиГони потшаяиТсовокупность взаимосвязанных ролей. преобразование и вывод (оитрит). * Согласно системному анализу. поскольку большое число лю-Деи привлекается к военной службе. Оценивая различные политические системы. /Г. любая система. ибо люди бросают свою непосредствен. Системная теория делит процессы взаимодействия на три цикла: ввод (1прит). ^Сравнительный/анализ политических систем ^предполагал переход от^гзучения4^мадьнь1х_ш|ститутов к рассмотрению (конкретных проявлений политического поведения. Причем если изменчивость выступает в деятельности системы как частная функциональная I характеристика. Спенсер. Следуя положению Д. то выживание и самосохранение являются принципиально важными чертами. В политической системе индивидуумы. группы давления. ней средой. .м ерческих компаний регулируется и предпринимаются Окружающая среда Требования Политическая схема Решения и действия Поддержка . В период войны границы политической системы значительно раздвигаются. важно было о^пре делить перечень основных функций. а вместе взятые они обеспечивают [удовлетворение основных потребностей системы. которые возглавил Г. измеЖ~нения. имеет следующие характеристики: 1) система состоит из многих частей. погруженной"в среду». (в) функции сохранения и адаптации системы. которые способсттовадиаффедд11В1|ому_сдцишгьному развитию. группы). но_л_взаимодействия структур. Что касается границы политической системы.нУю работу и «пересекают» границу политической сисе мы. деятельность ком. Пауэлл выявили достаточные параметры ее функционирования. например. Алмонд и Д. социальноэкономическую и культурно-религиозную среду. ' ~~ ^^ Способность политической системы проводить преобразо1 вания в обществе и поддерживать стабильность зависит от ' специализации ролей и функций политических институтов. которая позволяет поддерживать динамическое равI новесие_з„й51цестве. чем на Западе. и прежде всего добиться стабильного развития общества. то она может расширяться или сужаться. элиты.мн1:ОГ]2^ПГ7д>^^ систему . г.60-х годах. Истона о «системе. Каждая структура реализует важную /для целостностТГфункцию. по существу. Каждая структура выполняет определенную функцию^ составляя с другими неразрывную целостность. Политическая жизнь рассматривается как функционирующая система. прежде всего выполняют роли граждан.

что они есть результат и средство общественного развития. что организационный критерий характеризует в известной степени общественные формы движения материальной. Они представляют собой в этом плане тот "материал". Глава 6. Критерий социальной обусловленности политических явлении свидетельствует о том. нациями. Критерий экономической детерминации политики проявляется прежде всего в отношениях собственности и производства. устанавливают между собой связи. Материалистическое понимание исторических процессов при-к выводу. что в реальной действительности "политическое" закономерно требует организационного оформления.системы. Можно сказать. так как развитие системы есть процесс достижения целостности. классами. А индивид выступает в виде гражданина. с окружающим миром. Системный критерий позволяет выделить такие качества политической системы и ее составляющих. и внутренние. автономия их поведения. Такими условиями выступают процессы разделения труда. Институциональный подход позволяет обозначить устойчивые и реальные во времени и пространстве характеристики политических явлений. Требование может быть специфическим. национальная солидарность. : подход раскрывает важное критериальное значение объективной обусловленности политических явлений экономическими и социальными факторами. Иначе говоря. связанные с Регулированием поведения. 3) требования в сфере коммуникации и. как иерархическая структура. Юн делит требования на внешние. Люди рождаются как социально-биологические. но не как политические существа. Политическое в своем тии становится реальным.Вывод Обратная связь Окружающая среда Окружающая среда Упрощенная модель полнтачеогой системы Истона «Требования» Истон определяет как форму выражения мнения о правомерности обязывающего распределения со стороны субъектов власти. Главным критерием.' Истон следующим образом классифицирует требования: 1) требования. идущие от среды. является ее целостность. информации. . идущие от самой. Любое политическое явление неотделимо от людей. партии. Например. институтах (государство. Политическая система общества Системный подход к изучению политических явлений мае* возможность представить их в виде целостной системы. призванный показать. институциональная совместимость. депутата. простым по сути. классовая. однородность элементов. рост преступности или коррупции в стране может стимулировать требование усиления борьбы с эти-мк негативными явлениями. наличие разнообразных связей. групповая. из которого в соответствующих исторических условиях при наличии определенных социальных качеств формируются элементы и система в целом. движения). обладающие разумом существа создают политические идеи. V Чтобы сохранять политическую систему в рабочем кроме требований. творят политику именно I. вырабатывают политические нормы. способной оказывать влияние на ее структурные элементы и взаимодействовать вовне — с обществом. обусловленность элементов целым. иными политическими системами. а не какие-то абстракции. организации. образования имущественно неравных социальных слоев. осязаемым только в специфически материализованных формах. выступают решающими мотивационными факторами в формировании политических организаций. прямо выражать. Потребности и интересы этих групп. слоев и т. необходима поддержка. групп и классов. обиду ияи недовольство конкретными действиями или явлениями. учреждениях. Напротив. члена партии. Суть этого подхода отражает организационный критерий. 2) требования. д. касающиеся Распределения благ и услуг. обратное влияние политики на экономику наиболее возможно в отношениях распределения и управления. кой основы политической системы. характеризующим динамику и статику самой системы. Люди как конкретные материальные 120 и одухотворенные. слоями. а качествами — общечеI. что отдельные индивиды сами по себе не могут выступать в виде элементов политической системы. Критерий социального интереса взаимосвязь политической системы и ее элементов с какими-либо социальными группами.

в философии — В политологии в качестве субстанции рассматривается ----власть. географических. основные принципы хозяйствования). что политические явления в своей . полиструктурность реального мира. Таким образом. социальнокультурные (уровень образованности населения.Конкретно-исторический подход в зависимости от сфер жизнедеятельности общества позволяет выделить социально-экономические (виды и формы собственности на орудия и средства производства. В химии — это элемент. правовые (диапазон ^„ ных в законе демократических прав и свобод граждан. характер труда. религиозных. отношения. в биологии — живой белок. реальность всестороннего развития личности). а в качестве механизма ее осуществления — полити— система. то. легитимность политической власти. национальных и иных факторов. в политической экономии — труд. на чем базируются все политические явления (идеи. Сущностный критерий (власть) является сквозным для политической системы на всех этапах ее существования независимо от экономических. состояние законности и правопорядка). институты). а понимание того. социально-структурные (наличие или отсутствие определенных классов. временные и пространственные (исторический промежуток времени. Субстанциональный (сущностный) подход помогает выявить первооснову всего политического. Значение понятия "субстанция" в различных отраслях науки неодинаково. классовая лежность политической власти). человеческого общества обусловливает многообразие соответствующих критериев. слоев). нормы. процессы. ^«^ш-ш^ гарантий их осуществления. пределы территории) критерии. политические (реальность самоуправления народа.

alcatuit. statul şi partidele politice. cu atît mai largi sînt posibilităţile pentru dezvoltarea vieţii politice a societăţii. Sistemul politic reprezintă. характеризующуюся постоянным движением. institu^iilor §i organizatiilor politice. предопределяет их комплексное и диалектическое использование. с тем чтобы выявить их направленность. In felul acesta. закономерности и вехи развития. sistemul care asigură organizarea şi conducerea de ansamblu a societăţii. eel spiritual si. правильно отразить тическую действительность в теоретических понятиях. Anume statul serveşte drept verigă principală de conducere în politică. în primul rînd. Понятие. структура и виды политической системы общества 121 совокупности составляют систему. esenţială a unui careva component al sistemului politic poate fi considerat raportul dintre institutul social sau norma socială şi puterea politică. Fireşte. în corespundere cu definiţia expusă mai sus. eel politic. din subsisteme. precum eel economic (sfera productiei. aşadar. evident. La scara nationals functioneaza insa un sistem global. funcţionalitatea ei. Acesta din urma este constituit atat din ansamblul relatiilor politice. un subsistem al sistemului social global care cuprinde relaţiile politice. deoarece el constituie instrumentul de bază în realizarea celor mai importante sarcini ale sistemului politic şi asigură unitatea diverselor componente ale acestuia. consumului si schimbului): eel social (structura si raporturile dintre categoriile si grupurile sociale existente la un moment dat).§ 2. cu cît este mai diversificată structura sistemului politic şi cu cît mai deplin sînt reprezentate în el masele. la randul sau. instituţiile politice şi concepţiile politice. Statul îndeplineşte o asemenea funcţie . cat si din conceptiile politice privind modul de conducere ?i organizare a societatii. în societatea modernă asemenea institute sînt. Наша задача в данном случае — выбрать нужные критерии и применить их к процессам исторических изменений политических явлений. ca trăsătură de bază.

puterea politică. Политическое сообщество людей.politică cum este repartizarea autoritară a valorilor (a bunurilor materiale. Prin sistem politic el înţelege diferite organe ale puterii de stat. Lupta dintre diferite sisteme şi forţe social-politice se duce în primul rînd pentru cucerirea puterii de stat şi a pîrghiilor conducerii de stat. persoanele şi grupurile de reprezentanţi ai intereselor particulare. exprimă interesul general şi este instrumentul principal al puterii şi subiectul suveranităţii. la dizolvarea conturului ei distinctiv de către mediul alăturat". K Aşadar. В зависимости от выполняемых функций и ролей можно вычленить следующие элементы: 1. nu pot exista în afara legăturii lor cu statul. включающее большие социальные группы — несущие социальные компоненты системы. principiile şi structurile constitutional-juridice. sistemul electoral. statul este instituţia centrală a sistemului politic.Parenti. claselor. procesele politice. spre deosebire de partidele politice şi alte instituţii.a). partidele. nucleul lui. правящие элиты. группу государственных служащих. Unii autori occidentali consideră drept constituenţi ai sistemului politic toţi cetăţenii. elita politică. precum şi teritoriul ţării. Această abordare a noţiunii de sistem politic este caracteristică unui şir de autori occidentali. Statul realizează relaţiile de putere şi control. în acest context susţinem punctul de vedere al lui V. potrivit căruia "includerea populaţiei. a realizărilor culturii ş. întruchiparea concretă a ideii politice. grupurile şi comunităţile sociale. Partidele politice.6 Набор функций политической системы прямо связан с составляющими ее элементами.5 l Astfel. aici ne vom limita la constatarea că anume statul. care influenţează asupra puterii de stat. различные слои . într-o formă mai desfăşurată sistemul politic al societăţii poate fi definit drept un complex de institute (statul.a. grupurilor sociale sau a teritoriului ţării. Melnic. legislaţia. de relaţii politice stabilite între subiecţi şi de norme politice şi juridice ce reglementează aceste relaţii. asociaţiile obşteşti). fiind structura de bază de conducere şi ordine în societateHntru-cît despre societate vom mai vorbi. normele instituţionale şi valorile social-politice. sistemul reprezentativ ş. printre care şi politologul american M. în calitate de componente de bază ale sistemului politic al societăţii conduce la dispariţia specificului acestei noţiuni.A. precum şi forma de bază a integrării unei anumite comunităţi umane în frontierele strict stabilite ale unui anumit teritoriu. precum şi partidele politice. a privilegiilor sociale. de rînd cu institutele politice.

контроля за изменениями системы и социальной среды и политической коммуникации. Функциональная подсистема: методы полити ческой деятельности. составляющих структуры системы: государ ство. И тем не менее каждый конкретный институт несет в себе функции по принятию политических решений. В зависимости от-этого те или иные институты приобретают роль господствующих. понимаемую как результат взаимодействия между властью и обществом. Скажем. ни интересы. Характер институтов и их взаимодействие обусловлены свойствами системы как целого. Нормативная подсистема: политические. военных и т. 2. кто стоит у власти. Политическая культура и коммуникативная подсистема (средства информации). 4. функции политической партии в нынешних западноевропейских странах определяются типом существующих в этих странах политических структур.избирательного корпуса. Совокупность политических институтов и орга низаций. При таком подходе расширено толкование понятия «основной элемент». чем не выступают ни власть. а также интересы и политику. группы интересов и другие). стремится к ней. к числу элементов политической системы относятся все институты социальной жизни. обычаи и другие регулятивы политического поведения и деятельности. д. ценности. Итак. Некоторые зарубежные политологи считают «основными элементами» политической системы саму власть. Политические институты — один из основных элементов политической системы. средства. с помощью которых реализуется политическая власть и осуществляется управление общественной жизнедеятельностью людей. 3. церковь в феодальном обществе или право в современном обществе. Смысловое содержание термина «элемент» вполне определенно: это составная часть целого (системы). Государство выступает . политические партии. В составе системы — политические структуры и сообщество людей со свойственным ему образом политической жизни. например. Ядро политической системы — государство. ни тем более политика. все ступени правления от высших органов влас ти до местных. общественнополитические и неполитические организации. оно отождествляется с понятиями «признак» или «специфическая черта» системы. проявляет только политическую активность или же отчужден от политики и власти. всех тех. функции. нормы. 5. стилем политической деятельности. Как. традиции. пре следующие политические цели (объединения пред принимателей. словом. право вые и моральные нормы. Каждый социальный институт занимает определенное место в политической системе.. роли. группы людей.

фронты. национально-демократические. в религиозной среде. вытекающих из природы всякого общества. общедемократические. внутри управленческих структур. трудовые ассоциации. региональные. общегосударственные. б) обеспечение участия членов той или иной группы или сообщества в управлении общественными делами и самоуправлении. социальные. религиозные. объединения. связанные с выражением и защитой интересов определенных групп и слоев населения. профессиональные. К. Любая массовая организация функционирует как общественное движение. в системе учебных и научных учреждений. женские. научные общества и прочие профессиональные и любительские объединения — все это примеры общественных организаций. Профсоюзы. по способу организации: клубы. союзы. научные. возникающие на основе групповых (особенных) интересов.орудием политического господства определенного класса (или классов) и управления обществом. подчеркивал. Маркс. молодежные союзы. По месту деятельности: местные. Общественные организации — это внегосударствен-ные формы социальных связей. все они так или иначе призваны выполнять две основные задачи: а) выражение и реализация групповых интересов. В содержательном плане они представляют собою различные формы социальной деятельности людей. что государство в обществе с классово-антагонистической структурой решает задачи двоякого рода: «выполнение общих дел. реформаторские и консервативные. По сферам деятельности: экономические. экологические. по социальному составу: молодежные. по критерию цели бывают общественно-политические движения и организации революционные и контрреволюционные. например. просветительские и другие. включая многочисленные группировки. международные. Различие между организациями и движениями относительное. женское. и специфические функции. национальные. Какими бы многоразличными не были общественные движения и организации. Но это лишь одна из концепций современной политической науки. профсоюзное. а стало быть. действующие в парламенте (функции и другие объединения депутатов). По характеру возникновения: стихийные и сознательно организуемые. как известно. ассоциации. вытекающие из противоположности между правительствами и народными массами»13. интернациональные. Например. наличие нерешаемых структурами власти и . Причем не следует ее упрощать. в реализации принципов народовластия (демократии). молодежное. Отсюда и глубинные причины возникновения общественных движений и организаций: неудовлетворенность групповых потребностей и интересов через деятельность институтов государственной власти и политических партий.

Это касается прессы и особенно радио и телевидения. Каждый институт политической системы обслуживает определенные группы потребностей и выполняет те или иные политические функции.- . политиче^ екая система состоит_из подсистеМд^взаимодействие которых целостность. Они появились значительно позднее возникновения государства. Во многих современных обществах значительное влияние на государственную власть оказывает также церковь. политические партии. или политические институты.управления экономических и социокультурных проблем. Другим важным институтом политической системы общества являются политические партии. В силу диалектического характера существования мира. государство выражает общие интересы. Первым и главным институтом политической системы общества стало государство — в отличие от других ее элементов наиболее влиятельный субъект осуществления власти. союзы. Параллельно с развитием партий стали формироваться общественно-политические движения. общественные объединения. е. группы давления. общества и самой политической системы все ее элементы. граждане формируют институты представительной власти. различные лоббистские группы. Они оказывают весьма существенное влияние на развитие и функционирование современного общества и его политической системы. возникающие в определенной ситуации. Возможность использования различных оснований для структурирования элементов политической системы отражает иерархический характер ее составляющих. т. следуя принципу политической стратификации. Так. Политические элиты непосредственно принимают политические решения. государство осуществляет все важнейшие функции управления общест- Кроме того. Следовательно. По времени появления в политической системе общества одним из самых молодых ее элементов можно считать средства массовой информации. порядку. согласно которому те или иные группы принимают реальное участие в отправлении власти. и т. элементы политической системы могут вычленяться на основе институционального подхода. К элементам политической системы общества относят государство. бюрократия призвана выполнять решения элиты. Основным элементом политической системы является институциональная 7 По. Так. способствующие формированию власти и нуждающиеся в ее поддержке для реализации своих интересов. группы давления лоббируют конъюнктурные интересы. тесно взаимосвязаны. представляющие интересы различных классов и социальных общностей. средства массовой информации и другие институты общества. партии стремятся к представительству устойчивых групповых потребностей. которые сами организованы по системному принципу. Структура политической системы может дифференцироваться. Поэтому государство по праву считается ядром политической системы любого общества. д. церковь.

выражающих и представляющих различные по значимости интересы . т. Максимально концентрируя в своих руках власть и ресурсы. партийных.подсистема. совокупность институтов (государственных.от общезначимых до групповых и частных. е. общественно-политических). Самым важным инструментом реализации общественных интересов выступает государство. государство распределяет ценности и побуждает население к обязательному выполнению своих ре- .

правовых актах).шений. Следуя этим формализованным и неформализованным правилам. Желаемые модели общества. обычаев. символов. Сами правила могут фиксироваться (в конституции. д. обмениваться информацией с обществом. политическая ментальность составляют культурную подсистему. тем выше эффективность деятельности политических институтов. конфессиональная система. нравственных и т. Институты власти и влияния выполняют свои роли на основе различных норм (политических. основанных на согласии или конфликте. группы давления. реагировать на актуальные требования различных групп. на основе которых происходят политические взаимодействия. ее способность вступать в диалог. Преобладание методов принуждения или согласия в реализа- . Нормы выполняют роль правил. политические субъекты вступают во взаимодействия. Совокупность субкультур. Чем выше степень культурной однородности. клиенте-лы). Политические взаимодействия обусловливаются характером культурнорелигиозной среды. а могут и передаваться из поколения в поколение в форме традиций. церковь. ее однородностью. Кроме государства в институциональную подсистему входят как политические (партии. стабилизирует общество и выступает матрицей взаимопонимания и согласия. которая определяет модели взаимодействия и индивидуального поведения. стандарты политического поведения. убеждения.). отраженные в системе культурных ценностей и идеалов. Формы подобных взаимодействий. Данная совокупность политических технологий составляет функциональную подсистему. их интенсивность и направленность составляют коммуникативную подсистему. правовых. так и неполитические. регулирующих политические отношения. Она придает общезначимые смыслы политическим действиям. но имеющие значительные возможности влияния на власть и общество организации средг едва массовой информации. определяют совокупность способов и методов реализации власти. Вся совокупность норм. составляет нормативную подсистему. стремиться к согласию. определяющая приоритетные ценности. отношениям различных субъектов. Система коммуникаций характеризует открытость власти. Базовым элементом культурной подсистемы является господствующая в обществе религия. Зрелость институциональной подсистемы определяется степенью дифференциации и специализации ролей и функций ее структур.

). Каждая из функций реализует определенную потребность системы. институты центры управле пия и регулировали. avansează elemente valoroase pentru înţelegerea conceptului menţionat. общественными про цессами Политические отнонормы. Ceva mai târziu. 3) контроль над соблюдением норм Функции °*стемы. 3) агрегирование интересов. J. действия которых цию ими своих поли- Политическое сознание — характеризует зависимость политической жизни от осознанного отношения людей к своим властно значимым интересам Схема 10. Он утверждает. alta în 1956. în mai multe lucrări (prima apărută în 1953 şi intitulată "Sistemul politic". что все системы выполняют два базовых набора функций — Функции «ввода» и функции «вывода». Алмонд и Д. Пауэлл. способствуют эффективной реализации ее функций в обществе. Структура политической системы Printre primii autori care s-au preocupat de problematica sistemului politic se remarcă David Easton. 4) политическая коммуникация. а вместе взятые они обеспечивают «сохранение системы через ее изменение» (Д. Взаимодействуя друг с другом.ции властных отношений определяет характер взаимоотношений власти и гражданского общества. care. Истон). Они использовали уровневый подход при рассмотрении взаимодействия политической системы с внешней средой (экономической. având ca titlu "O analiză sistemică a vieţii politice"). В современной политологии наиболее политической полно. Личность — носитель политического интереса как внутреннего осознанного источника кого орг а низации. они обеспечивают жизнедеятельность политической системы. социальной и т. după cum am văzut că nu există o asemenea . анализировали в целом способность ее к сохранению и адаптации. детально и последовательно анализировал функции политической системы Алмонд. printre care acela că sistemul politic este un sistem deschis cu autoreglare. Menţionăm faptul că până în prezent nu există o definiţie unanim acceptată a sistemului politic. W. затем внутри самой политической системы. д. 2) рименение норм. Uipierre în lucrarea "Analiza sistemelor politice" defineşte sistemul politic drept "ansamblul proceselor de-decizie care privesc totalitatea unei societăţi globale". Все подсистемы политической системы взаимозависимы. Алмонд выделяет четыре функции «ввода»: 1) политическая социализация и привлечение к участию. способы его интеграции и достижения целостности. и три функции вывода: 1) разработка норм-законов. обычаи и традиции — в про. и наконец. 2) артикуляция интересов.характер взаимосвязей общественных групп межсубъектовду политики собой ипо поводу реализации поми власти литической власти дея— разновидность социальной активности субъектов. Одну из наиболее полных классификаций функций политической системы дали Г.

Din perspectiva^^yctutajă. cât şi cea funcţională. Ca parte componentă a sistemului social global. F. normele şi valorile politice corespunzătoare. De pildă. concretizat în funcţii adecvate cerinţelor asigurării stabilităţii .statul. concepţiile politice.puterea politică". fiind alcătuit^din relaţiile politice. normelor şi valorilor politice determină rolul specific în viaţa °C|ală. condus în mod centralizat de puterea politică al cărei pivot îl constituie statul._sistemul comunicaţiilor care leagă membrii societăţii şi grupurile sociale cu centrul . afirmă "Conceptul nostru cheie de orientare este politica definită ca un subsistem primar funcţional al societăţii. precum şi faptul că fera noţiunii de sistem şi chiar demersul sistemic diferă de la un utor la altul. instituţiile politice. ca şi din Propriul mecanism de autoreglare. Privit însă în perspectivă funcţională. cu economia".a. partidele şi organizaţiile politice ş. T. cu celelalte subsisteme. a sistemului social în ansamblu. pentru definirea conceptului de sistem politic trebuie avute în vedere atât perspectiva structurală. M. strict paralel cu statusul teoretic. sistemul politic asigură organizarea şi conducerea societăţii. Burlaţki înţelege prin domeniul politic « n sistem relativ închis. sistemul politic reprezintă un subsistem al sistemului social global. -. ca şi. în legătură cu sistemul politic. Structura sistemului politic. care asigură integrarea tuturor elementelor "ocîetăţii şi a însăşi existenţei acesteia ca organism integrat. asigurând funcţionarea. sistemul politic reprezintă ansamblul structural jde„relaţii specializate^ de laturi care se condiţionează reciproc.|Line. precum şi forme şi mijloace ale acţiunii politice.definit'6 nici pentru conceptul de sistem general. După cum apreciază mai mulţi politologi. în primul rând. formelor de c. în raport cu exigenţele ce decurg ln relaţiile sale cu sistemul global. dreptul. natura Sl configuraţia relaţiilor. instituţiilor. instituţiile politice . El include în sine. Parsons. concepţiilor politice.

stat. manifestându-se prin intermediul instituţiilor politice. realizarea scopurilor Trebuie avut în vedere că nu orice organizaţie din societate ivind organizarea şi conducerea societăţii. al or programe şi platforme politice privind organizarea şi onducerea societăţii. de restul relaţiilor sociale. prin urmare. relaţii între concepţiile politice. relaţiile politice sunt acele relaţii are se stabilesc în raport cu puterea politică prin intermediul unor nstituţii şi organizaţii politice.. relaţiile politice. social democrat. Valoarea concepţiilor politice se oglindeşte. acţionează conştient pentru organizarea şi conducerea societăţii în care se implică prin raporturile Instituţiile politice constituie o componentă a ce se stabilesc în acest proces.Pentru a înţelege specificul şi funcţionalitatea relaţii între cetăţeni şi puterea de stat. liberal. precum şi interacţiunea dintre ele. între diferite instituţii politice. relaţii între partide şi sistemului politic.. în programele şi platformele partidelor politice. socialist. dictatorial. sunt în raport direct cu umane gradul de cultură şi conştiinţă politică a cetăţenilor. grupurile de presiune etc. Doctrinele politice exprimă o anumită concepţie de organizare şi conducere a societăţii. deci şi instituţiile politice sociale în care indivizii. anumite caracteristici: au un caracter programatic. tehnocrat etc. în parte şi împreună. asigurând. Concepţiile politice constituie reflectarea în viaţa spirituală a modului de organizare şi conducere a societăţii. indicând gradul de organizare politică a deosebesc. care componentele sale: relaţiile politice. Relaţiile politice se sistemului politic. Relaţiile politice sunt între partide. existând.. trebuie analizate structura şi. pe baza unui principiu sau unghi de vedere propriu precum: democratic. funcţionalitatea sistemului politic în calitatea sa de reglator . ci numai organizaţiile care se implică în problema puterii politice. Toate cele trei componente ale sistemului politic se află într-o strânsă legătură. de fapt. Relaţiile politice constituie acea parte a relaţiilor în general. Elementul esenţial al concepţiilor politice îl constituie doctrinele politice. de indivizii şi categoriile sociale intră în mod deliberat pentru asemenea. state etc. grupurile sociale şi comunităţile prin care acestea se materializează. în natura organizării şi conducerii politice a societăţii. conservator. respectiv. este şi organizaţie politică. în sensul Principala şi cea mai veche instituţie politică este că ele reprezintă numai acea parte a relaţiilor sociale în care statul cu întreg ansamblul componentelor sale. care exprimă voinţa şi interesele diferitelor qrupuri de cetăţeni privind organizarea şi conducerea societăţii. Prin urmare. partidele politice. prin societăţii la un moment dat. au un caracter nizat. instituţiile politice şi sunt de guvernământ sau de opoziţie.

aceste sisteme politice comportă un şir de trăsături comune. prognozei. întrucât ele reprezintă o expresie a pluralităţii intereselor individuale. ce asigură o funcţionare echilibrată a tuturor instituţiilor politice. comunităţilor umane care trebuie oglindite în mod corespunzător şi armonizate. stabilitatea socială reprezintă o condiţie esenţială pentru reformarea societăţii. în scopul găsirii celor mai adecvate soluţii. în unele ţări poporul poate chiar să participe nemijlocit la procesul de elaborare şi adoptare a legilor prin intermediul referendumurilor. Soluţia problemei se află într-o conlucrare activă între puterea politică şi ştiinţă. Democraţia asigură.al vieţii sociale. grupurilor sociale. analizei. Funcţionarea sistemului politic presupune şi contradicţia între competenţa procesului ştiinţific de fundamentare a deciziilor şi nivelul redus de cunoaştere. în opinia lui V. . organizare şi conducere a societăţii se manifestă contradictoriu. al organizării şi conducerii acesteia. specific formelor instituţionalizate ale democraţiei. în ştiinţa politică occidentală există mai multe abordări ale ideii de stabilitate. Contradicţia manifestată între scientizarea procesului de conducere şi democraţie nu trebuie înţeleasă ca fiind o opoziţie fatală. Funcţiile sistemului politic de reglare. el alegînd reprezentanţii săi şi scbimbîndu-i periodic. cea mai importantă fiind investirea poporului cu funcţia de legitimare într-un stat suveran. fiind un factor indis- pensabil al dezvoltării ei durabile. egalitatea drepturilor electorale ale cetăţenilor. domnia majorităţii şi caracterul electiv al principalelor organe de stat. Creşterea complexităţii problemelor solicită o competenţă sporită a persoanelor implicate în procesul informării. diagnozei.1 în acelaşi timp.Pugaciov. Suveranitatea populară desemnează o stare de fapt cînd poporul reprezintă sursa puterii constituţionale din stat. cel puţin.

în acelaşi timp. Politologul american S. admisă de mai mulţi politologi.în primul rînd. şi participarea cetăţenilor la gestionarea statului prin intermediul instituţiilor societăţii civile. stabilitatea "democratică" este asociată cu capacitatea structurilor democratice.Iaworski delimitează stabilitatea "minimală" şi cea "democratică". inclu-zînd.Leiphart. este analizată ca o funcţie a democraţiei. politologul american I.Huntington defineşte stabilitatea ca fiind "ordine plus continuitate". stabilitatea semnifică absenţa în cadrul societăţii a unui pericol real de exercitare nelegitimă a violenţei sau capacitatea statului de a face faţă escaladării violenţei în situaţiile limită. în acest sens.__. Lipset consideră că stabilitatea oricărui regim politic este determinată de abilitatea sa permanentă de a aborda decizii şi de a asigura respectarea lor fără recurgere la forţă.4 Unul dintre factorii determinanţi ai stabilităţii este considerată şi existenţa regimului constituţional.3 Unii politologi recurg la clasificarea formelor "stabilităţii" în funcţie de mijloacele realizării lor. O astfel de stabilitate este accesibilă şi prin mijloace autoritare. Stabilitatea. de a reacţiona rapid la fluctuaţiile atitudinilor sociale. din acest punct de vedere. modelul organizării puterii păstrînd pentru o perioadă îndelungată trăsăturile sale preeminente. Primul dintre aceşti doi termeni indică doar absenţa în interiorul statelor a unor războaie civile sau a altor forme de . Stabilitatea poate fi văzută şi ca o consecinţă a legitimităţii puterii. S. fie ea latentă sau manifestă. La rîndul său. Iată de ce este acreditată ideea că principala cauză a instabilităţii sistemelor democratice şi a . legitimitatea puterii într-o societate contribuie la sporirea eficienţei sistemului politic din societatea respectivă.2 De aceeaşi părere este şi A. La rîndul său. conflicte armate. care caracterizează stabilitatea regimului democratic printr-un grad redus de violenţă politică.M.

încadrîndu-le conduita socială a acestora în limitele acceptabilului. deoarece legitimitatea deficitară a regimurilor blochează deseori posibilitatea obţinerii unui randament sporit. Astăzi. bazată pe legătura strînsă dintre economie şi stat. sensul ei se rezumă la poziţia pe care o ocupă indivizii în societate..28 SISTEMELE POLITICE CONTEMPORANE. existenţa rezervelor de potenţial de acţiune politică. consensul între forţele social-politice dominante în ceea ce priveşte obiectivele şi sarcinile de bază ale dezvoltării ţării. Condiţiile şi factorii trecuţi în revistă. consolidarea ţării în jurul unui scop universalmente recunoscut. punînd în discuţie chestiunea stabilităţii şi a instabilităţii. Ei identifică următoarele criterii ale stabilităţii: prevalenta ajutorului social faţă de mobilizarea socială. creşterea şomajului). într-un sistem stabil procesul politic fie nu conduce la transformări radicale. în primul rînd. fiind identificate mai multe surse ale ei. în al doilea rînd. fie aceste mutaţii reprezintă o parte componentă a unei strategii. Dar în toate cazurile. deseori. diferenţierea. Politologii americani A. aplanarea şi prevenirea rapidă a conflictelor. Există însă diferite opinii cu privire la legitimitate. reprezintă un model ideal al stabilităţii politice. Evident. caracterul de masă al partidelor politice instituţionali -zate care asigură implicarea cetăţenilor în viaţa politică.Daff şi D. este important şi modul în care guvernanţii îşi exercită atribuţiile. ritmurile sporite ale dezvoltării economice. Este bine cunoscut faptul că programele guvernamentale nu-şi ating obiectivele. drept factor perturbator (polarizarea societăţii. influenţele externe etc. au subliniat faptul că este necesar a analiza atitudinea populaţiei faţă de procesul politic şi rezervele interne ale sistemului politic. Stabilitatea este interpretată şi ca lipsă a unor schimbări structurale în sistemul politic sau ca existenţă a capacităţii de a le controla. în aceste condiţii. O astfel de concluzie este pe deplin justificată. absolut deplorabil". în ţările care traversează o perioadă de modernizare creşterea economică poate servi. elaborate de elita conducătoare. distribuţia uniformă a veniturilor. ca atribut social. un număr impresionant de politologi preferă să vorbească nu atît despre legitimitate. în practică acest model nu poate fi regăsit în deplinătate. Aceşti politologi stăruie şi asupra faptului că stabilitatea nu este într-un mod direct o funcţie a dezvoltării economice. existenţa unei baze sociale necesare pentru susţinerea instituţiilor statale. guvernanţii nu mai pot conta pe sprijinul societăţii în vederea traducerii în fapt a programelor lor. Legitimitatea este însă susceptibilă şi influenţei altor factori.Mackamant. Prin urmare. Este necesar a menţiona că sistemele politice cu un nivel scăzut de legitimitate politică exercită un impact negativ asupra afluxului de investiţii în ţară şi asupra relaţiilor economice externe. luaţi în ansamblu. cum ar fi tradiţia. De asemenea. deoarece. ordinea socială. eficienţa devine un obiectiv abordabil doar în acele sisteme politice. cît despre gradul de susţinere de către populaţie a sistemului politic şi a valorilor lui fundamentale. De aceea. independenţi de eficienţa politicilor realizate de elita conducătoare. SISTEMELE POIITICE ALE ŢĂRILOR DIN EUROPA DE EST ŞI CENTRALA 2 9 Stabilitatea apare şi ca un model comportamental. de aceasta depinzînd legitimitatea regimului politic. în care ideile democratice aveau priză în rîndurile populaţiei chiar şi în perioada regimului dictatorial care se eroda din această cauză. poate deveni un factor "represiv. Partea II altor sisteme politice aflate într-o fază de democratizare rezidă în conexiunea şi complementaritatea dintre legitimitate şi eficienţa redusă a sistemului politic. sistemul de valori. în acest caz. în caz dacă se confruntă cu oprobriul societăţii şi cînd în sîrml elitei politice apar elemente ostile regimului. drept condiţii-cheie ale stabilităţii politice transpare legalitatea şi eficienţa sistemului politic al societăţii. orientarea şi atribuirea conotaţiilor de .

! .

istoria fiind în acest caz parcursă prin salturi. stabilitatea. se poate produce o destabilizare fundamentală. în primul rînd. dezvoltarea ei fiind şi ea inhibată. iar atingerea acestui obiectiv este posibilă doar cu condiţia flexibilizării acţiunilor sale şi adaptării lor la schimbările din societate. aidoma instabilităţii politice a societăţii. autoritar. fără a se tăia în carne vie. a cărei trăsătură de bază o reprezintă consensul relativ stabilit dintre forţele politice şi sociale SISTEMELE POLITICE ALE TARILOR DIN EUROPA DE EST ŞI CENTRALĂ 31 de bază cu privire la scopurile şi metodele dezvoltării sociale şi ale vieţii politice în general. cu cît mai multe mandate în parlament sînt controlate de forţele de opoziţie şi cele antisistemice.6 Unii autori consideră că stabilitatea sistemului politic depinde în mare măsură de capacitatea guvernului de a deţine o perioadă mai îndelungată puterea. fapt care conduce. democratic sau de tranziţie. întreaga geneză a omenirii este o totalitate de procese politice avînd un grad mai mare sau mai mic de stabilitate sau instabilitate. în consecinţă. Conceptul de stabilitate politică caracterizează un sistem de legături dintre diferiţi subiecţi politici. în absenţa economiei de . domneşte instabilitatea. cu atît e mai mică probabilitatea unor guvernări durabile. structura ansamblului de procese politice creatoare dintr-un sistem politic. guvernele monopartidiste au şanse mai mari de a rămîne la putere decît cele de coaliţie. Stabilitatea poate fi perturbată în două moduri. într-un anumit sens. stare a societăţii. prezentul intrînd în contradicţie cu trecutul. iar instituţiile noii alcătuiri politice. destabilizarea poate avea un caracter situaţional. care reclamă transformări radicale în întreaga construcţie a societăţii. la rîndul său. inclusiv opoziţia.7 în consecinţă. în această ordine de idei. transformările în acest caz avînd un caracter mai moderat. în opinia lui. există un şir de legităţi. Ceea ce faci devine mai important decît felul cum faci. Aceasta se explică prin precipitarea ritmului transformărilor. cu atît e mai verosimilă intangibilitatea componenţei guvernului. Stabilitatea politică. însă doar în sistemele politice posttotalitare instabilitatea devine un factor predominant. politologul german E. Partea II rigoare fluxului de informaţie politică de către elita iniţiatoare a comunicării.30 SISTEMELE POLITICE CONTEMPORANE. la sacrificarea cadrului procedural stabil de dragul goanei după rezultate imediate. Este necesar să distingem instabilitatea politică de îngheţ. economice şi sociale aflîndu-se abia într-o fază embrionară Incertitudinea cu privire la rezultatele tranziţiei ce poartă în sine germenele schimbării generează presiuni sociale.Zimmerman defineşte stabilitatea guvernamentală ca fiind capacitatea administratorilor politici de a spori eficienţa guvernării pe măsură ce ei se află mai mult la putere. se poate manifesta în condiţiile oricărui regim totalitar. Contrariul stabilităţii politice a societăţii este instabilitatea dezvoltării social-politice. Este cunoscut faptul că cea mai importantă particularitate a democraţiei postcomuniste rezidă în emergenţa organelor reprezentative parlamentare. în al doilea rînd. în ce priveşte obţinerea unei stabilităţi de acest gen: termenul de aflare la putere a guvernului este invers proporţional cu numărul de partide din parlament şi direct proporţional cu numărul de mandate deţinute de partidele pro-guvernamentale. cu cît e mai mare fragmentarea forţelor în parlament. oricărui sistem politic reprezintă capacitatea permanentă a lui de a asigura realizarea condiţiilor care permit perpetuarea regimurilor şi a principiilor lor de bază într-un mediu supus unor influenţe perturbatoare interne şi externe. stagnare şi alte situaţii similare care reflectă o încetinire bruscă a vieţii politice a societăţii.

scrie M. Printre ele pot fi menţionate următoarele: diferenţierea nivelului de trai al diferitelor grupuri sociale. contradicţiile dintre interesele diferitelor grupuri sociale sînt tranşate prin consens. Un astfel de tip de stabilitate se realizează "de sus în jos".sînt strîns legate de partidele. . în acelaşi timp.Inglehart. Iată de ce în sistemele politice posttotalitare cea mai gravă problemă constă în formarea unei culturi a înţelegerii. . bazîndu-se pe date empirice. în legătură cu aceasta. Elitele politice din democraţiile stabile. în sistemele politice care înregistrează progrese economice şi sociale domneşte ordinea.Burton. printre care pot fi evidenţiaţi sistemul de valori ce domină în societate şi caracterul acţiunilor elitelor politice. S. programele şi reprezentările aflate în conflict. Atunci cînd regimul politic dispune de elite politice bine integrate. confruntare.Lipset şi R. înrăutăţirea calităţii vieţii majorităţii populaţiei.34 SISTEMELE POLITICE CONTEMPORANE. ajung la concluzia că bunăstarea econo- SISTEMELE POLITICE ALE ŢÂRILOR DIN EUROPA DE EST ŞI CENTRALA 35 mică este un factor determinant al stabilităţii. concentrarea intereselor celor mai influente grupuri sociale politice. fără implicarea cetăţenilor şi a opoziţiei. ele consimt să respecte normele generale. Este clar că procesul funcţionării stabile a sistemelor politice este inimaginabil fără soluţionarea acestor probleme. Primul drum se întemeiază pe frică. nivelul redus al satisfacerii trebuinţelor sociale ale populaţiei. Multe sisteme politice posttotalitare se confruntă cu un şir de probleme care inhibă procesul de instaurare a unei democraţii stabile. şansa răsturnării lui minimală. în special. Acest fapt caracterizează. nemulţumirea celei mai mari părţi a populaţiei faţă de promovarea reformelor. adică căutarea compromisului. Atunci cînd în urma acestei creşteri se micşorează numărul grupurilor sociale marginale. Pentru atingerea acestui obiectiv instituţiile politice trebuie să fie modelate în aşa fel ca să asigure transpunerea în fapt în cadrul politicii guvernamentale a intereselor grupurilor largi ale societăţii. în esenţă. Partea // Stabilizarea sistemelor politice este posibilă atît prin instaurarea unei dictaturi. Cu toate acestea. numai atunci ei aprobă legile democratice. mişcările. în acelaşi timp. Este bine cunoscut că eficienţa şi stabilitatea sistemelor politice depinde de felul cum oamenii evaluează rezultatele guvernării. este sprijinit de cetăţeni. corupţia şi rata înaltă a criminalităţii sînt în atenţia tuturor. se menţionează că creşterea economică contribuie doar atunci la stabilizarea sistemului politic. stabilitatea istorică dobîndită pe această cale este caducă şi efemeră. iar şansele pentru ca acest regim să dăinuie sînt mai mari decît în ţările unde nevoile sociale ale oamenilor nu sînt satisfăcute şi unde criza economică. avînd o bază socială largă şi presupunînd un pluralism autentic în toate sferele societăţii. sistemele liberal-democratice. bazate pe principiile toleranţei realismului politic. acţionează eficient. fapt ce presupune dezirabilitatea şi pertinenţa unei concurenţe politice mode- . chiar prin lichidarea oponenţilor. Ea poate garanta doar un succes provizoriu al unei anumite forţe politice şi în nici un caz o stabilitate de durată a societăţii. Neîndoios. Cel de-al doilea drum se inspiră din valorile democratice. cînd oamenii sînt mulţumiţi de situaţia lor materială. uneori. cînd se produc modificări în structura socială şi în cultura politică favorabile democraţiei. ale dialogului între diferite forţe sociale şi politice. Stabilitatea sistemelor politice în perioada de tranziţie depinde de o multitudine de factori. soluţionarea conflictelor dintre interesele partidului puterii şi ale opoziţiei se produce prin intermediul impunerii de către o parte a voinţei sale celorlalte părţi şi. de regulă. cît şi prin democratizarea pe scară largă a proceselor şi a sistemului în general. violenţă şi. fragmentarea sistemului de partide.

36 SISTEMELE POLITICE CONTEMPORANE. Partea II SISTEMELE POLITICE ALE ŢARILOR DIN EUROPA DE EST SI CENTRALA 3 7 .

Aceasta se întîmplă atunci. Dimpotrivă. din aceasta decurgînd impunerea unor noi valori şi moduri de comportament grupurilor sociale. norme şi stereotipuri de gîndire. populişti de toate nuanţele. şomajul. căderea nivelului de trai. Comparaţiile arată că relaţiile dintre grupurile concurente aduc mai mult cu o convieţuire paşnică. revalorizarea vechilor rînduieli prin punerea lor într-o lumină trandafirie.rate. elita politică are o compoziţie eterogenă. criminalizarea societăţii etc. ţinînd cont de caracterul complex şi conflictual al transformărilor din viaţa socială. în acest caz este mai nimerit să vorbim despre unitatea consensuală a elitelor politice.). întreprinzători. aceasta explicîndu-se prin raporturile de complementaritate existente între partide. deoarece pe scena politică şi-au făcut apariţia foştii funcţionari de partid. care s-au format în condiţiile sistemului politic totalitar. Acest fapt nu este întîmplător. grupuri etnice mobilizate etc. de modificarea sistemului de valori şi de situaţiile de criză (inflaţia.1 în perioada de democratizare. intelectualitate decepţionată şi pauperizată. . se propagă din ce în ce mai mult nostalgia faţă de vechiul sistem. muncitori fără locuri de muncă. ele gravitînd în jurul înţelegerii comune a importanţei prezervării unei armonii relative în cadrul unei interacţiuni non-violente dintre grupurile aflate în confruntare. Procesul de constituire a mai multor sisteme politice posttotalitare atestă că există o ruptură între sistemul politic şi cultura politică. însă. demagogi. la ruperea legăturilor dintre societate şi stat. fapt care conduce la subminarea stabilităţii sociale. beneficiari de cîştiguri ilicite. stabilitatea sistemului politic depind de gradul de corespundere dintre propriile ei valori şi valorile culturii politice. cînd consolidarea populaţiei. Este necesar a menţiona că tranziţia la structurile posttotalitare ale vieţii sociale nu înseamnă cu necesitate că din conştiinţa politică a membrilor societăţii au dispărut acele valori.

o importanţă deosebită îi revine culturii democraţiei. 5) simbioza dintre puterea politică coruptă. la rîndul său. Procesul de constituire a culturii democraţiei este. De aceea. care se conturează într-un anumit context de percepţie şi înţelegere a procesului politic. cît şi obiectiv. ca un sistem de norme. care au rners pe calea independenţei şi a edificării statelor suverane. O situaţie diametral opusă s-a creat în fostele republici ale URS S. în aceste ţări. ea s-a dovedit refractară faţă de ideea internaţionalismului socialist. Ungaria şi Polonia existau. căci în momentul disoluţiei sistemelor politice totalitare ţările-membre porneau în condiţii de inegalitate. Dezvoltarea stabilă a sistemelor politice posttotalitare este puternic condiţionată de valorile politice. Din contra. ce trec prin diferite faze intermediare. censuri de vîrstă. cît şi pentru modificarea lor progresivă. la acea vreme. economia subterană şi lumea interlopă. disimulate. cultivată în spirit naţional. s-a format întotdeauna în contextul unor transformări de durată. un proces complex şi contradictoriu. ele fiind determinate de două aspecte. 4) însuşirea. în aceste state tinere. reglementarea relaţiilor sociale este o condiţie sine qua non atît pentru funcţionarea. Nu s-a reuşit nici chemarea la ordine a unei părţi importante a elitei intelectuale şi culturale. în al doilea rînd. care plasează ordinea în vîrful ierarhiei valorilor. valori şi atitudini. în primul rînd. expe. este firesc ca în aceste ţări moştenirea trecutului să orienteze şi să dea substanţă proceselor transformatoare. procesul fiind facilitat de existenţa la toate nivelurile a unor relaţii neformale.societatea civilă. în Cehia. 3) lipsa unui sistem de garanţii reale cu privire la drepturile omului şi ale cetăţeanului acordate de instituţiile puterii de stat. Stabilitatea din sistemele politice posttotalitare nu se manifestă într-un mod univoc. în pofida afinităţilor în dez- voltarea lor politico-instituţională. existînd decalaje de dezvoltare şi în ce priveşte nivelul de trai. însă. poate cîştiga în societatea de tranziţie o poziţie dominantă într-un termen record. după cum atestă experienţa ţărilor occidentale. preeminenţa în cadrul unei societăţi a valorilor distructive stînjeneşte procesul de dezamorsare a conflictelor. toţi aceşti factori au permis transformarea acestei elite într-o opoziţie politică reală. nelinişte şi agitaţie. Acest fapt. Pe lîngă aceasta. Polohalo: 1) alienarea majorităţii populaţiei în raport cu puterea şi în acelaşi timp dependenţa multidimensională a oamenilor faţă de stat. cultura democraţiei. clientelare. evoluţia acestor sisteme politice este marcată de discrepanţe profunde din sfera economică. sociopolitică şi socioculturală.13 Cultura democraţiei reprezintă tocmai acel element al sistemului politic prin intermediul căruia sînt soluţionate conflictele şi contradicţiile interne în ceea ce priveşte organizarea şi funcţionarea puterii de stat. depinzînd de un şir de factori de ordin atît subiectiv. graţie evoluţiei ei graduale. ea fiind însoţită de incertitudine. tradiţiile democratice etc. creşte gradul apatiei sociale. în definitiv. nesancţio-narea abuzurilor funcţionarilor. ţinînd cont de conjuncturile de astăzi. Este suficient să amintim că în Europa de Vest acest proces a durat nu mai puţin de 100 de ani. E un fenomen firesc.rienta istoriei mondiale demonstrează că cele mai mari succese sînt repurtate de acele societăţi. lăstarii unei societăţi civile. lipseau premisele necesare pentru o dezvoltare democratică civilizată . care în literatura de specialitate este inteipretată drept o categorie ce cuprinde toate componentele conştiinţei sociale ce se manifestă şi se reproduc la nivelurile cognitive. care purtau încă amprenta socialismului totalitar. în acelaşi timp.în legătură cu aceasta. de avere. valorile şi preceptele democratice aveau o rezonanţă puternică în inimile lor. apare pericolul declanşării unor factori destabilizatori în sfera politică. imposibilitatea autoapărării în faţa acestor abuzuri. elita naţională democratică. Asupra acestor trăsături insistă politologul ucrainean V. 2) supunerea unilaterală a cetăţenilor faţă de normele şi prescripţiile ce reglementează viaţa lor cotidiană şi politică şi în acelaşi timp libertatea neîngrădită a statului în exercitarea atribuţiilor sale. conducînd la îngheţarea lor. regimul comunist n-a putut lichida clasa de mijloc. cultura democraţiei. 6) predominarea în procesul politic a unor clanuri corporativ-nomenclaturiste şi concentrarea în mîinile lor a puterii . poate exercita o influenţă pozitivă asupra stabilităţii sistemului politic. emoţionale şi atirudinale ale existenţei ei şi. de poziţie socială. De asemenea. în absenta ei. distribuirea şi redistribuirea ocultă a fostei proprietăţi publice ("socialiste"). Evident.

c) "articularea intereselor". în .Almond.funcţie ce revine. pe care le îndeplineşte însuşi sistemul politic şi funcţii "de ieşire". Examinînd teoriile moderne ale sistemului politic. de formare la ei a calităţilor de cetăţean al ţării sale. dar şi la dezvoltarea lui ulterioară. 7) uzitarea utilitară de către oligarhie şi clanuri a normelor şi procedurilor democratice (ca un decor necesar pentru legitimarea lor.a. Din funcţiile de intrare ale sistemului politic fac parte: a) socializarea politică. celor legate de practica de aplicare a dreptului. înţeleasă ca un proces de apropiere a membrilor societăţii şi organizaţiilor faţă de cultura politică.14 Este şi firesc ca totalitatea acestor factori să influenţeze decisiv asupra proceselor transformatoare ce au loc în aceste ţări şi asupra nivelului lor de stabilitate.statul. impunîndu-1 să le exprime şi să le servească interesele.elemente structurale ale siste mului politic. deprinderi şi reprezentări politice în scopul "orientării lor spre a juca în viaţa politică anumite roluri specifice". dispozitive. Probabil. în literatura politică occidentală modernă se consideră general acceptată clasificarea funcţiilor sistemului politic propusă de politologul american G. a grupurilor sociale şi a întregii comunităţi umane la elaborarea legilor . structurilor guvernamentale. în primul rînd. pe care le îndeplineşte elementul principal al sistemului . de formare la indivizi a anumitor concepţii. ele se modifică pe măsura dezvoltării societăţii. în fond. varietatea lor este determinată de faptul că funcţiile sistemului politic nu sînt constante. de regulă. De rînd cu funcţiile generale ale sistemului politic. osmoza oligarhiei şi a autoritarismului.funcţie realizată. e) stabilirea regulilor generale de concurare conştientă a indivizilor. este necesar a scoate în relief funcţiile lui principale. drept un procedeu tehnic de manipulare a conştiinţei sociale). înţeleasă ca o activitate a diferi telor organe şi organizaţii . de încasare a impozitelor. funcţiile sistemului politic sînt acţiuni care contribuie nu numai la menţinerea stării pe care acesta a atins-o. organelor executive.politice. reprezentată sub formă de proces de formare a anumitor cerinţe ale indivizilor faţă de sistemul politic. de asigurare a securităţii ţării ş. De menţionat că există o paletă largă de opinii asupra funcţiilor sistemului politic. El consideră că există funcţii "de intrare". de afirmare a eticii şi stilului civilizat în activitatea politică. de către un partid sau o mişcare social-politică. orientată spre selectarea şi conjugarea multi plelor interese reflectate în programele lor în scopul "creării bazei pentru adoptarea deciziilor politice" . economice şi spiritual-informaţionale. d) "agregarea intereselor". b) recrutarea şi selectarea personalului conducător apt pentru posturile guvernamentale. considerată drept un proces firesc de educaţie politică.

de a repartiza bunurile materiale şi de altă natură în societate. care se exprimă în mobilizarea resurselor umane. condiţionat de stimulatori interni şi externi. La funcţiile unor niveluri aparte ale activităţii sistemului politic se referă de asemenea funcţiile de adaptare a sistemului politic la variaţiile mediului economic. economice. de menţinere şi adaptare a sistemului politic la noile condiţii) la diverse etape ale dezvoltării sale. în felul acesta. în asigurarea participării fără impunere a cetăţenilor la viaţa politică etc. a puterii politice ca atare. de a realiza controlul asupra comportării indivizilor şi diferitelor grupuri sociale în limitele sistemului politic. în legitimarea politicii. 3) funcţia organizatorică. Stabilitate nu posedă chiar şi sistemele lipsite de dinamică interioară. sociale şi culturale a societăţii. în primul rind.politologia occidentală sînt specificate şi funcţiile concrete ale acestuia la diferite niveluri de dezvoltare. Atribuindu-i analizei structural-funcţionale a sistemului politic o deosebită semnificaţie. se cere capacitatea sistemului politic "de a extrage resursele materiale şi umane din mediul ambiant naţional şi internaţional. Un sistem politic absolut stabil în realitate nu există. în această bază în a crea premisele pentru dezvoltarea şi perfecţionarea lor ulterioară. Şi totuşi. existenta oricărui sistem politic presupune nu o stabilitate deplină. Totuşi. 2) funcţia de stabilire a scopurilor şi sarcinilor dezvoltării politice. în modificarea şi renovarea activităţii instituţiilor politice. limitată de cadrul interesului său specific.a. Dacă normele de reglare a relaţiilor politice stabilite în societate nu sînt recunoscute de membrii societăţii ca fiind autoritare. funcţia fundamentală a sistemelor politice constă în a-şi aminti des că sînt sisteme şi că au sarcină să supravieţuiască. de menţinere a relaţiilor permanente. un coraport optimal între continuitate şi modificare. politologii occidentali consideră că cea mai importantă sarcină a teoriei sistemului politic o constituie dezvăluirea raporturilor. Incapacitatea sistemului politic de a realiza cele mai importante funcţii ale sale provoacă criza acestuia. reflectă specificul sistemului. Pentru a exercita asemenea funcţii."8 Alţi autori recunosc în calitate de funcţii principale ale sistemului politic următoarele: 1) funcţia de integrare a puterii. autopăstrarea şi. care le adaptează la condiţiile modificate. adică în asigurarea recunoaşterii deciziilor politice. stabilitatea în sistemele dinamice constituie. nu contribuie la ameliorarea stării organismului social. întîi de toate. Pentru aceasta sistemele politice creează anumite mecanisme. Putem vorbi. interacţiunilor între diferitele funcţii ale sistemului politic (de transformare a cerinţelor şi propunerilor parvenite de la diferite pături sociale în decizii politice. 4) funcţia de reglare. O astfel de funcţie a sistemului politic este determinată de către însăşi natura politicii. echilibrate între sistemul politic şi această varietate de mediu. de întrunire într-un tot unitar social. iar structura institutelor de stat se constituie fără a se ţine cont de tradiţiile şi experienţa istorică a poporului. materiale şi spirituale pentru atingerea scopurilor pe care le înaintează în faţa societăţii forţele social-politice dominante. într-o comunitate unică integră a tuturor elementelor structurii sociale în baza valorilor şi idealurilor de care se conduc forţele economice şi politice dominante. ci doar un grad optimal de stabilitate a acestuia. social şi politic. asigurîndu-şi şi. în totalitate. De aici rezultă că interschimbările ce se produc în sistemul politic se caracterizează printr-un şir de trăsături care. care constă. de a răspunde la provocările parvenite din mediul ambiant ş. de asemenea. despre complexitatea . Stabilitatea sistemelor politice presupune păstrarea calităţii lor sistemice. /Evoluţia procesului politic modern a înaintat în prim-plan problema menţinerii stabilităţii sistemelor politice. activitatea aparatului de stat.

огромной силе традиций. Статическая стабильность характеризуется созданием и соРанением неподвижности. не имеющую реальности. но и изоляцию от любых воздействий извне. отношений. лишенных внутренней динамики. Она покоится на Редставлениях о незыблемости общественных устоев.Жесткой системе власти. şi în formele preferenţiale de realizare. По всей вероятности такой стабильности не может быть даже у «мертвых» систем. Различают абсолютную. şi în gradul de conştientizare a lor. постоянства социально-экономических политических структур. создания адекватных сте- . статическую и динамическую полити ческую стабильность. так и нарастания внутренних кризисных явле ний будет лишь делом времени. замедленм темпе развития. то ее дестабилизация под влиянием как внешних факторов. Еслиабсолютная стабильность и возможна при высоком уровне благосостояния. Абсолютная (полная) стабильность политических систем представляет собой абстракцию. связей. поскольку она предпола гает не только полную неподвижность самой политической системы и ее элементов.modificărilor care se produc şi în structura intereselor caracteristice fiecărui element al sistemului. необходимости сохранения консервативных в господствующей идеологии. нивелировке неравенства.

П О Л И Т И Ч Е С КСАИЯС ТЕ МОАБ Щ Е С Т В А 2 2 1 . М Е Х А Н И ЗФМО Р М И Р О В А НИИФЯУ Н К Ц И О Н И Р О В АПНОИЛЯИ Т И Ч Е С КВОЛЙА С Т И Г л а в а 7.220 Р а з д е лIII.

Ве и данный тип политичес кой реотипов политического сознания и поведения. Динамические системы имеют необходимую степень устойчи вости.могутслужить физический и процесс механизмы не только предотвращения. итич военное состо яние и ески боеспособность режима.) и внутренней политикической путем отк рытого насилия. х Политическая нация — продукт политической системы как структу изменении до тех пор. органично включать в демократический ос. Липсет сделал вывод. конфликтов.авторитарного формация . различия. этнические.либо открытого Тем ы к новым ситуациям и изменениям. способное адаптироваться к меняющимся условиям. В системах времени. познавшими механизмотноше отрезок времени обеспечить обновления. рассматривающими социально-экономические. не жесткой сопротивляемости как внешним. не учитыва И может выступать интерес ' ют геополитические возможности и реакцию мировой обществен СОт государства. Политическая нация — это сообщество. невзирая на венны ощущ ает потребности в классовые. законы общест мобилизационных систем не и нормы которого признаются универсальными. то происходит разрушение политической системы и. Ноиниции важна не только готовность граждан отстаивать различные цели ируется легитимностью всеобщ его Тем самым способствовать процессу адаптации политической сис-«сверхупоры ва. так и внутренним. но и наличие социального». же обществокак бы мобилизуется для реализации стабильности недолговечен.ельнос такого типа главенст вую щим не опираются на широкую социальную базу интересов. инст уровень социальной время не являющуюся непреодолимым препятствием для измене ний. статической стабильности пытаются усовершенствовать свое сомости). правящ ей ности. не учитывают объективный прогрессивный ход развития. конфликтов для поддержания устойчивости политической системы. Однако жизнеспо Р я. стаби другие соци а льные факторы. толера собность политической системы подобной степени стабильности крайне ограничена. Данное состояние может быть результатомнтност цели на определенный срок. Иногда политические системы(терпи следствие кри воли каких-либо конкретных зисов.транс РУД партии. экспансией. что .«закрытого» общества в более подвижное социальноеНичест харизматического лидера.и по ния к прорыв общества. Они возможны лишь в условиях демократии. проведения «активной» внешней -(мили полити гражданского подъема или политическихсуб'Ь таризацией. берущих на себя ответст уважит Современное состояние общественной среды характеризуется венность выражать интересы ельного новым динамическим уровнем политической стабильности. носителя состояние стабильности всегда относительно. но и использования кпол духовный потенциал лидера. настроение в армии и темы совместимы. стабильности. Система мобилизаци политической системы. само принуждения. С.изме зависимый от жел ния и функционировать как нениям (системы закрытого типа). как правило. нали чи е огромный фактический материал.сисционна антиправительственной я основе. рах. допустим. кой нации. Основными закону литические изменения в пределах сложившейся общественно-по неспособности и ресурсами жиз литической среды как стабилизирующий фактор. общ ества и способных в этот Он выработан «открытыми» обществами. конфессиональные и др. т. Исторически . необходимую степень одобрения и приня-е ти онной стабильности обладает я демократических правил и норм политического поведения.экобилиза политич еской коали ци и на номическое развитие и конкурентный характер политической . В этих условиях итут напряж енности в общ естве. ает в Правящая элита живущее в едином политика-правовом пространстве. Автономный тип и Она может формироваться истабильности. способный отделить постоянной самокорректировки политической системы.е. Обобщив Мо власти от народа. Условием стабильности является наличие в обществе баланса льнос способствующ ие нарастанию (консенсуса) интересов различных групп. образование. агрессией и др. Они способны мобилизационной лояльн воспринимать и ассимилировать внутренние и внешние трансфор политической стабильности мирующие их импульсы. пока статус-квопозволяет ей специфического типа общественного производства. если эти попытки модернизации не совпадают посознат принуждения. всеобщего социальных и стояние путем. где сохранять социальные Баланс интересов обеспечивает легитимность и эффективностьразвити позиции. что показывает объектив ть кризисных явлении в ность существования сферы потенциального согласия политичес возник политической системе. Но. обеспечивающую их самосохранение и в то же м положение дел в экономике. существует режим ам. ва.

регулирующей функцией и реагированием на. при удержании власти.тов. Соответственно говорят об уровне или степени риска.под ий. т.. При определении Таблица 12 «индекса политического ПОДВЕРЖЕННОСТ риска» обращается Ь ПОЛИТИЧЕСКИМ внимание на следующие РИСКАМ* факторы: НепредвиДействия легитимных структур — степень этнических денные и религиозных обстоятельразличий.х иества. доходам. Политическая Те система. находящимися вне контроля правительства. культивируется ическ убеждение в благополучное™ страны по сравнению с другими. саботаж. '—. контроль за ценами. когда развитие начинается «снизу» В ми структурами гражданского общ ества. военный переворот. снижающее вероятность нежелательных политических событии. Демократия в автономных системах становится. Классификация политического риска проводится на основе разделения событий. не претендуя на роль главного субъекта общественных изрмин менений. социаль ные конфликты здесь легализованы и разреш аются цивилизацией-или полит ными способами. этнические и др.устойтичес чивой традицией и общецивилизационной ценностью. Оиенка степени политического риска на основе анализа возможных сие нариев развития событий позволяет выбрать оптимальное решение. возникает в общ естве. — влияние левых прибыли Уменьшение доступа к финансовым. А это масштабно возможно только в условиях постепенногочают укрепления позиций демократического режима.е. радикалов. ностью разрыв договора— степень фирмы политического Падение Неприменимость «национального плюрализма.стран Двтономная. риск» имеет много значе ний — от прогнози рован ия полит ическ ой стаби льнос ти до оценки всех неком-мерческих рисков.— — _. трудовым и сырьевым рынкам. труде. . Это развитие никто не рамка е муЛИрует специально. неравенство в контроля насильственное лишение прав управления. призвана поддерживать сущ ествующие экономические«поли отнош ения. антиконституционных требования к экспортным действий. распределении дохода. 12). товарами. необходимое дляобщег проведения глубоких социально-экономических и политических . — роль принуждения деятельностью. Политическая система открыта. где речь идет о торговле.) сведены до минимума. совместных предприятиях. кий 6 Проблема политической стабильности предполагает анализ понятия «политический риск». означает любое событие. территориальные. При данном типенеком стабильности социальные контрасты и противоречия (религиозные. Возникает единство власти и общества. источник которого находится вне существующих легитимных структур странытерроризм. либо силами. В зарубежной практике риск чаще всего трактуется как вероятность непредвиденных последствий в реализации принимаемых ре' шений. ий сущ ествует возможность балансирования между ростом риски экстракционной. касающимся той его части. приводящие к новому правительству и изменениям в законодательстве. за деятельконфискация собственности фирмы. Кеннеди предложил деление политического риска на экстралегальный и легальноправительственный (табл. валютные ограничения. характеристикам — нарушения Экстралегальный риск .добро риска вольной передачи ряда управленческих функций высшим эшелонамразли власти. — масштаб ограничения денежных переводов за границу. и держивается динамика роста благосостояния Важным фактором комме автономной стабильности является гетеро генность населения по рческ статусу. вызванных либо действиями правительственных структур в ходе проведения определенной государственной политики. ожидаемой режима». Легальноправительственный риск является прямым следстзием текущего политического процесса и включает такие события как демократические выборы.прео образований и обеспечиваю щее стабилизацию правящ его режима. в рамках существующей системы.мерче ский. отношения общества к государственной политике. В соответствии с этим принципом американский исследователь Ч. или открытая. занятости. революция. денежной политике. система выполняет возложенные на нееового функции главным образом за счет легитимации власти. оно существует в каждой подсистеме об. ства — социальное Потеря Полная или частичная экспроприация. связанных с деятельностью в различных социально-политических средах.

зависимость моральные ценности. топография и инфраструктура Таблица 13 Политические факторы Состав населения Этнолингвистическая. религиозная.д. позиция по международным вопросам.п. уровень заработной платы. роль и влияние аппарата внутренней безопасности Оппозиция Влияние и источники Основные показатели Забастовочная активность. предложенной американскими учеными Дж. национальные приоритеты и стратегические отрасли Экономическая география Природные ресурсы. иммиграция и миграция альное распределение расходов. экономич еский рост и доход на душу населени я. ценовая эластичность экспор-т Власть и импорта Лидеры. степень участия в Источники и структура правительствен. вооружен-ные выступления и террористические акты.правового порядка (демонстрации. Некаром. религиозные и программ расходов. количество и условия содержания политических заключенных. естествен ный прирост. образовательных учреждений и т. экономическая диверсификация. поддерживающие зЫиз ^ио.) В классификации. его составляющие.д. распреде ление дохода Трудовы е ресурсы и занятос ть Величин аи состав. что оценки внутренних социально-политических факторов в значительной мере субъективны. 1роцентные ставки. НеФ а к- °Ры Населен ие и доход Численно сть и структур а. уровень безработ ицы Отрасле вой анализ Сельскох озяйствен ное производ ство и самообес печеннос ть. роль и влияние армии. 13). забастовки и т. При определенных условиях внешняя политическая обстановка может сыграть роль катализатора политической нестабильности в стране. голосование в ООН . выделяются внутренние и внешние источники политических и экономических факторов риска (табл. Правительство и институты Конституционные принципы и конфликты. ключевые фигуры. уровень официальной коррупции Положение на международной арене Международные договора. внешняя торговля 1екущий платежный баланс. Анализ внутренних экономических факторов позволяет составить общую характеристику экономического развития страны и выделить наиболее уязвимые области. размер и динамика государст венного сектора. отраслевое и территорижизни. тенденци и развития. размер Культура и рост бюджетного дефицита. отраслева яи территор иальная структура .экономичес-кой и политической ных доходов. прессы. партий. отраслев ая и территор иальная структур а. Проблема заключается в том. де ла Торре и Д. производ ительнос ть труда. племенная или классовая Правительство и социальные службы гетерогенность. денежное предложение и т. Внешние экономические факторы определяют степень влияния внешних ограничений на внутреннюю экономическую политику: высокая степень зависимости и значительный размер внешней задолженности усиливают риск вмешательства в инвестиционную деятельность. жесткость Культурные. миграция . церкви. гибкость национальных институтов. открытость и эегионов от центральных источников интенсивность культурных связей дохода Основные показатели Индекс цен.

причастность к террористическим актам в третьих странах. основные инвесторы (страны и международные организации) Платежный баланс Динамика. отношение к иностранным инвесторам в провинции. судебная практика Основные показатели Соблюдение прав человека.Окончание табл Экономические факторы Политические факторы Стабильность основных статей импорта и экспорта. отраслевое и территориальное распределение. предпочтительные торговые и экономические связи Внешний долг и его обслуживание Внешний долг. движение капиталов Ситуация в регионе Пограничные конфликты. продовольственная помощь. военная поддержка. беженцы Отношение к иностранному капиталу и инвестициям Национальное инвестиционное законодательство. сроки и условия погашения. внешняя военная угроза. обслуживание долга по импорту и экспорту Иностранные инвестиции. дипломатические и торговые конфликты . Величина и относительное значение. географическая направленность торговли Финансовая поддержка Финансовая. сальдо резервов. эволюция условий торговли. революция в соседнем государстве. оппозиция за пределами страны. его абсолютный и относительный уровни.

В то же время при помощи этих принципов и норм политико-властные структуры решают проблему обеспечения общественной динамики в рамках законности.выступающий как совокупность политикоправовых норм и других средств регулирования взаимосвязей между субъектами политической системы (Конституция. Основные показатели Валютный курс (официальный и неофициальный). политические принципы. состоящий из различных социальнополитических институтов и учреждений (государство.). увеличению размера государственного долга. изменение международных условий Политическая система представляет собой многофункциональную структуру. Истона и Г. Политологи разработали несколько моделей. общественные движения. различные подходы к типологии функций политической системы. политическая социализация). мобилизацию ресурсов. Существенным элементом политической системы являются гю-ллтические ногзмы и принципы. Формируясь прежде всего под влиянием конкретной социально-политической практики. Д. Отражение политических отношений и интересов. поскольку решение региональных проблем требует дополнительных субсидий. к ухудшению политического и инвестиционного климата в стране. обычаи. легитимацию.). организации. На основе целевого подхода к политике они подразделяются на политическое целеполагание (определение целей. политические партии. Они составляют нормативную основу общественной жизни. законы. придавая им упорядоченность и направленность на стабильность. — функциональны й. сокращению расходов (а следовательно. определяют своеобразную модель поведения участников политической жизни. активно реагирующий на поступающие извне импульсыкоманды (схема 10). так и их группами (формы и на правления политической деятельности. Каждый из компонентов политической системы имеет свою собственную особую структуру. «Системный анализ политической жизни» (1965) представляет политическую систему как саморегулирующийся и саморазвивающийся организм. В целом риск. регуляция. В 90-е гг. объединения. исторических и культурных особенностей политической системы. включающую в себя компоненты различного профиля: — институциональный. которые в своей совокупности образуют политическое сознание. Рассмотрим модели американских ученых Д. ценностные ориентации и установки участников политической жизни. т. Региональные конфликты оказывают как прямое действие на бшую политическую обстановку. регулирование режима социально-политическойдеятельности. — коммуникативный. — идеологический. Ра Ор0дных по национальному составу и опирающихся на разные Р политические. — регулятивный. традиции. представления. типа политического режима. программ деятельности). целеполагание. распределение ценностей. способы и методы осущест вления власти. интеграция. средства массовой информации. церковь и др. взгляды и др. культурные и религиозные традиции. так и косвенное влияние на ситуацию в других регионах. позволяющих наглядно представить и понять функционирование политических систем. политический фактор по силе своего воздействия на ход событий в России превзошел все иные. Алмонда. обладающих различным экономическим потенциалом. Через политические принципы и нормы получают официальное признание и закрепление определенные социальные интересы и политические устои. взглядов и теорий. Нормы регулируют деятельность политической системы и характер политических отношений. полити ческая и правовая культура. изменениям в налоговом законодательстве. уровня развития гражданского общества. «Концептуальная структура политического анализа» (1965). Ряд авторов различают внесистемные (политическое представительство. представляющий собой совокупность разнообразных отношений между субъектами политической систе мы по поводу власти. доводят до сведения общества свои цели. интеграцию общества. что ведет к росту дефицита федерального бюджета. к возрастанию социальной напряженности). раз личные органы представительной и непосредственной демократии. в связи с выработкой и осуществлением по литики. крайне высок и может быть охарактеризован как риск переходного периода: любые события в политической жизни могут иметь последствия гораздо более разрушительные. средства воздействия на общ ественную ж изнь и др. воспитательные и инициативные) функции- . их эмоции и предрассудки оказывают сильнейшее влияние на их поведение и все политическое развитие. рические. коммуникация) и внутрисистемные (координирующие.включающий в себя совокупность полити ческих идей. Содержа-тельная направленность политических норм и принципов зависит от целей общественного развития. формы внутренней и внешней организации и способы выражения.). концепций (политическое сознание. К числу элементов политической системы относятся также дол литическое сознание и политическая культура. Истон в своих работах «Политическая система» (1953). теорий. задач. вызываемый текущими процессами. оценка людьми политических явлений выражаются в виде определенных понятий.складывающ ийся из совокупности тех ролей и функций. чем в стабильно развивающейся стране. колебаниям процентных ставок и валютного курса. которые осуществляются как отдельными соци ально-политическими институтами.ований.е. идей.

дистрибутивной (Рас' пределительной)и реактивной. состояния социально-экономической структуры. постоянное воспроизводство нормативного поведения и образцов его мотивации. конверсионный процесс (способы превращения входящих факторов в исходящие). Решение данной задачи предполагает выполнение политической системой ряда функций: 1) регулятивной функции. к которым Алмонд относит процессы политического рекрутирования и социализации. Дж. Это мобилизационная. например. Оптимальный уровень достигается обеспечением устойчивой реакции граждан по отношению к властям и постоянной поддержки. Она выражается в способности политической системы быть восприимчивой к импульсам из внешней среды. Первый уровень — это возможности системы. Алмонд.Д. политической поддержке. Изданном уровне анализа выявляются соответствие политической системы обществу. из экономической сферы. Взаимодействуя с внешней средой. вероятность использования которых зависит от направленности решаемых задач. которые предъявляют власти различные группы населе ния.е. Сущность ее заключается в способности системы черпать из внешней или внутренней среды ресурсы. Она выражается в координации поведения групп. централизо ванного финансирования требуют образование. Поступаю щие в виде налогов ресурсы позволяют финансировать бюд жетные сферы и содержать органы государства. Развитая реагирующая способность системы определяет ее эффективность и результативность. общностей на основе введения политических и правовых норм. необходимые для своего функционирования. Третий уровень — функции поддержания модели и адаптации. Эти средства черпаются из внешней среды. существует пять различных типов возможностей. По его мнению. экстракционной (мобилизационной). . уровня легитимности и др. Она стремится обеспечить стабильность и развитие общества. функционирующая в условиях постоянного изменения баланса сил и интересов. индивидов. Истон. статусов. исходят из того. 2) экстракционной функции. решает проблему обеспечения общественной динамики в рамках устойчивости и законности. что политическая система должна обладать четырьмя основными функциями: регуляиИ' онной. Эти импульсы приобретают форму требова ний. т. 3) дистрибутивной функции. В современной политологии наиболее полно анализирует фУн . В данном случае функциональность системы рассматривается через призму технологии обеспечения той или иной задачи. управление. политическая система выступает как составная часть более широкой целостности -социума. типа политического режима. Причем. степень влияния на политическое сознание и поведение людей в интересах достижения государственных целей. через налогообложение. распределительная. Она предполагает распределе ние политической системой благ. Так. соблюдение которых обеспе чивается исполнительной и судебной властью. характер актив- ности политической системы по отношению к другим системам. Пауэлл и др. Политическая система равновесия с помощью сохраняет состояние динамического адекватной трансляции импульсов. 4) функции реагирования. Важным здесь является обеспечение соответствия политических акций и политического развития базовым принципам. реагирующая и символизирующая возможности. индивидам и группам. поддержания порядка и политической стабильности. под возможностью он понимал власть правительства над общественными процессами. Любая система нуждается в материальных. армия. привилегий соци альным институтам. Он рассматривает функционирование политическ системы на трех уровнях. финансовых ресур сах. Политическая система. Второй уровень отражает происходящее в самой системе. ции Г. регулирующая.

функция политической коммуникации. 1984). Она предполагает разные формы взаимодействия и обмена информацией между различными структурами политической системы. индивидов значителен. deşi srîns legate între ele. Cea de-a doua accepţie a conceptului se referă la ansamblul de simboluri prin intermediul cărora analistul încearcă să definească. pnn intermediul căruia sînt create şi puse în mişcare astfel de alocări obligatorii. obligativitatea sau imperativitatea mai mu t sau mai puţin legitimă a deciziilor luate de autorităţi în numele comunităţii. elementele sale definitorii rezidă în: insuficienţa valorilor. vom remarca că trăsătura ce deosebeşte interacţiunile politice de toate celelalte tipuri de interacţiuni sociale constă în faptul că acestea sînt orientate. influenţelor cărora sînt expuse în mod constant (Easton. Vom evidenţia patru puncte de reper în baza cărora este concepută analiza sistemului. la elaborarea căreia şi-a adus o contribuţie însemnată. и заинтересованные группы представляют их власти в виде требований. să descrie. fiind inserate în şi înconjurate de alte sisteme.поступающих на «вход». Эту функ цию осуществляют по преимуществу политические партии.функция контроля за применением правил. Primul punct de reper este tocmai conceptul de sistem: aşa cum în ştiinţele naturale şi biologice. astfel. îndreptate spre reglementarea sau înfruntarea crizelor ce se produc din cauze externe ori interne. Три следующие функции Г. caracterul lor istoric. Разброс интересов различных групп. Эффективность реализации названных функций во многом зависит от степени специализации и структурной дифференциации ролей политических институтов. la fel şi în cadrul politologici este oportun. contextul discursului ne permite să înţelegem dacă termenul "sistem" este folosit în sens empiric sau simbolic. precise sau imprecise.законодательной. Activitatea cercetătorului constă. то это функция выработки правил и норм'. Что касается законодательной власти. în general. spre alocările imperative (authontative allocations) ale valorilor pentru o societate. în inginerie şi informatică. Conceptul sistemului se referă în acest caz la un ansamblu de idei şi teorii. Prima se referă la comportamentul empiric spre care ne îndreptăm atenţia. aceasta se bazează pe noţiunea de viaţă politică. Пауэлл назвали «правительственными функциями». Cu alte cuvinte. savantul canadian David Easton. cu precădere. propriu oricărei societăţi. mai precis. drept un sistem de comportament. Al doilea punct de reper este conceptul mediului: un sistem se deosebeşte de mediul în care există şi este deschis influenţelor acestuia. Cît priveşte analiza sistemelor politice. Г. adică la obiectul analizei pe care intenţionăm să-1 înţelegem şi să-1 explicăm. Алмонд и Д. Al treilea punct de reper ţine de ideea cerinţei: variaţiile în structurile şi în procesele din interiorul unui sistem pot fi interpretate ca eforturi alternative. pentru Easton politica poate fi definită ca "acea parte a activităţii umane prin intermediul căreia în orice societate sînt stabilite valorile cu ajutorul acţiunilor exercitate de autorităţi. . 2) функцию агрегирования интересов. и сбалансированных политических решений и действий на «выходе». исполнительной -функция применения правил. Abordînd în mod special sistemul politic. să delimiteze şi să explice comportamentul sistemului empiric. четкого соблюдения принципов разделения властей и их взаимодействия. de obicei. лидерами и гражданами. Sub aspect conceptual cuvîntul "sistem" poate fi folosit în două accepţii distincte. în special. Rămînînd în vigoare faptul că. Эти инте ресы ограничены по своей значимости. обеспечивающая внутреннее развитие политической системы . распределения по степени важности. un complex sau un ansamblu de interacţiuni între unităţile care îl compun şi sînt incluse în sistemul însuşi. Алмонд и Д. din punct de vedere ştiinţific. ale membrilor sau ale unităţilor unui sistem. în sociologie şi antropologie se vorbeşte despre sistem. перевода требо ваний на язык программ и доведения их до власти. исполнительной и судебной. С эффективным преобразованием сигналов на «входе-выходе» связаны Функции по обеспечению ее внутреннего развития. implicite sau explicite. prin sistem trebuie înţeles. înţeleasă drept un ansamblu de interacţiuni care respectă hotarele stabilite (adică linia de demarcaţie dintre sistemul ca atare şi mediul). încît îl putem defini ca fiind un sistem teoretic sau simbolic. что требует их обоб щения. судебной . так как они соответствуют деятельности трех ветвей власти . dacă nu chiar exclusivă. Cel de-al patrulea punct de reper este noţiunea de retroacţiune (feedback): capacitatea unui sistem de a-şi continua existenţa în ciuda tensiunilor reprezintă funcţia prezenţei şi a naturii diverselor influenţe care revin la actorii sistemului şi la decision makers. cercetarea politică mcercînd astfel să elucideze acel sistem de interacţiuni. să considerăm viaţa politică drept un sistem şi. Пауэлл выделяют шесть функций: 1) функцию артикуляции (выражения) интересов. noţiunea de sistem politic. Последняя функция. în elaborarea unui sistem teoretic capabil să ilustreze sistemul empiric sau comportamental.

autorităţile guvernative.d. partidele constituie unităţi ale sistemului partidic. atunci intră în joc sistemul politic. resursele naturale). ideologiile. a modificărilor pe care cerinţele sistemului produc asupra stimulilor cărora acesta este. contribuie şi ele la constituirea mediului la care se referă sistemul politic.a. ideologiile. unde comunitatea politică este acel aspect al sistemului politic. deciziile sau acţiunile (vom avea sprijinul deciziei x sau al acţiunii y) ori poate fi difuz. că dimensiunea socială se articulează în subsistemul cultural. că atunci cînd sînt examinate. interacţiunile dintre unităţile corespunzătoare. într-un atare context. stimulînd aspiraţiile cetăţenilor spre obţinerea anumitor valori. Ar trebui să ne amintim. birocratic. adică o totalitate a interacţiunilor dintre curentele interne ale partidului însuşi. Acesta este capabil să activeze în măsura în care cerinţele şi sprijinul circulă în cadrul său.m.. Prin intermediul celor dintîi. fie sistemul birocratic ş. cu referire la cel din urmă aspect. aflate într-o strînsă relaţie de interacţiune reciprocă: printre altele. cel partidic. reprezentativ. Sprijinul poate fi specific. adică prin intermediul cerinţelor. în baza unei ori a mai multor situaţii psihologice sau materiale la care ne-am referit mai înainte şi se adresează sistemului politic. în prima sa formulare. Să ne adresăm acum celor două tipuri principale (sau indicatorilor) ale inputs-uri\or. şi. regimul. sindicatele . atunci cînd acest lucru nu poate interveni pe calea acordurilor private. 1984). încît-în dependenţă de nivelul analizei căreia este supus. Dacă tranzacţiile private nu pot asigura atenuarea conflictelor corespunzătoare. constituit din membrii săi. . prin conversiune se înţelege ansamblul proceselor interne pe parcursul cărora şi prin intermediul cărora sistemul elaborează cerinţele. împreună cu toate celelalte elemente. fără a uita că şi un singur partid poate fi privit drept un sistem. interesele. cu instituţiile şi funcţiile sale. la acele unităţi pe care le reprezintă indivizii aparte. preferinţele. fie societatea. prin input se înţelege faza în care sistemul devine supus stimulilor. importanţa ei nu poate fi subapreciată. precizînd.m.interesele. dacă se bazează pe credinţele din care se alimentează cultura politică. fie realitatea politică internaţională (cu organismele suprastatale şi relaţiile interstatale). deoarece anume prin el se formalizează procesul imperativ. prinfeedback se înţelege totalitatea efectelor retroactive şi. că am vorbit deja despre societate ca despre un ambalaj. sînt comunitatea politică. prin urmare. şi dintr-o poziţie prioritară. în contextul general al sistemului politic putem include şi statul. de asemenea. supraîncărcarea de cerinţe să nu creeze tensiuni {rezolvabile.a. . îndemnurile care operează în cadrul sistemului social sînt multiple şi se manifestă în diverse modalităţi: aşteptările. supus. acesta din urmă include şi cuprinde subsisteme numeroase. spre cele trei articulaţii fundamentale ale acestuia. prin output se înţelege faza emisiei cerinţelor faţă de mediu. privită ca "un suprasistem atotcuprinzător". pot să se răsfrîngă asupra acelor acţiuni pe care sistemul va fi obligat să le efectueze ulterior. acoperind sistemul politic în ansamblul lui. este un mod de convertire a cerinţelor şi a sprijinului sistemic în alocări imperative. prin urmare.ale sistemului sindical. De notat. cel economic şi cel de rudenie. în sfirşit. o categorie de influenţe care apar şi se manifestă în însuşi interiorul sistemului politic: ele sînt derivate ale stimulilor ce pornesc de la comportamentul autorităţilor politice sau al instituţiilor politice. în ce mod activează un sistem politic. ambele provenind din acea varietate de elemente . Inputs-uri\e deci apar în mediu. fie sistemul partidic.d. la nivelul sistemului politic. motivaţiile. dacă se referă la instituţii sau autorităţi privite în raport cu comportamentele lor prestabilite. Există. iar sprijinul să nu fie marcat de deziluzii iremediabile. Ambele forme de sprijin se îndreaptă spre sistemul politic. fie şi cu totul sui generis. Sistemul. al grupurilor de presiune. la rîndul lor.ecologică (inclusiv.un anumit ansamblu de interacţiuni poate fi interpretat sau ca o unitate (sistemul partidic în raport cu sistemul politic) sau ca un sistem (sistemul partidic în raport cu partidele aparte ce îl alcătuiesc). Putem continua enumerarea. vom vedea că acesta evoluează în conformitate cu modelul de tipul "/'«/wfconversiune-output-feedbacK\ avînd originea. încît permit sistemului să persiste şi să producă outputs-uri ce ar fi în stare să satisfacă cerinţele măcar ale unei părţi a membrilor şi ar menţine sprijinii majorităţii acestora" (Baston. Easton vorbeşte în astfel de cazuri despre "intra-introduceri" (withinputs). care. orientările opiniei publice. Produsul final al acestei activităţi ia forma de outputs-uri şi acestea. Mai concret. reprezentanţii ţin de sistemul reprezentativ ş. treptat. sistemul politic se confruntă cu o problemă ce ţine de conversiune: acesta trebuie să urmărească ca excesul. în General Systems Theory. sindical. Dacă ne vom întreba acum. care sînt cerinţele şi sprijinul. ele pot fi privite şi ca unităţi egale ale sistemului politic. de altfel. La rîndul lor. şi consemnează că şi acestea pot fi luate în seamă şi trebuie referite la mecanica ce ţine de inputs: chiar dacă autorul şi nu dezvăluie într-o manieră adecvată şi deplină această noţiune. consideraţi drept un grup de persoane pe care le în faţa inputs-un\or. La rîndul său. ajungînd. în viziunea lui Easton. preferinţele.care acţionează în sistemul social. Rezultă de aici că o conceptualizare sistemică reprezintă un model dinamic al sistemului politic. ca un subsistem.. . în cele din urmă. instituţiile politice sînt solicitate să activeze pentru a aloca valori. Anume într-o astfel de perspectivă se conturează şi se realizează procesul de conversiune în care "inputs-urile de cerinţe şi de sprijin sînt utilizate într-un aşa mod. Prin intermediul input-ulul de sprijin se conferă încredere şi consens instituţiilor predestinate alocării imperative a valorilor. care. fie dimensiunea legată de psihologia şi de personalitatea popoarelor.

Sisteme politice preindustriale şi parţial Industriale. H. cum ar fi dezvoltarea economică şi diferenţierea socială. la rîndul său. organizatorico-politice (după caracterul realizării puterii şi mecanismul formării ei) şi altele. adică ţinînd cont de etapa istorică pe care o trăieşte ţara concretă.Engels au elaborat şi ei o clasificare a societăţilor în care. urmărind exploatarea economică a învinsului de către învingător.Comte. Sisteme politice continentale vest-europene. Se cere însă menţionat faptul că în majoritatea abordărilor modeme se ţine cont.10 Astfel. cu o cultură politică diferenţiată. diferenţierea socială în creştere. după cum susţin. Reieşind din aceste circumstanţe. etapă a dezvoltării economice. accentul fiind pus în primă instanţă pe nivelul de dezvoltare a societăţii civile. apariţia şi gradul de consolidare a puterii politice oficiale. Spencer şi Comte au propus următoarea structurare a sistemelor politice:1. Imperii constituite pe baza oraselor-state. El a argumentat de asemenea teza cu privire la coraportul dintre nivelul dezvoltării economice. Sociologii dezvoltării au făcut o delimitare netă (cu toate că în mod diferit) între societăţile care au sisteme politice şi cele care nu au aşa sisteme. 3. cît şi a statului a fost circumstanţială de cucerirea unor triburi de către altele. 2. Oraşe-state. State . Societăţile primitive: a) fără o structură politică distinctă şi stabilă. Cînd au fost întreprinse primele tentative de a clasifica sistemele politice.Spencer şi A. Sisteme politice totalitare cu o cultură politică artificial omogenă16. social-economice (pornind de la nivelul dezvoltării economice a ţării cu luarea în consideraţie a forţelor sociale dominante în ea). Hobhouse deosebea societăţile în funcţie de relaţiile de bază în ele. 4. statul a luat naştere abia la acea. religia şi alte instituţii. în categoria "societăţilor simple" H. el concepe statul ca uri organism politic impus de către un grup de învingători.u o cultură politică fragmentară.Almond a evidenţiat patru tipuri ale sistemelor politice: 1.Oppenheimer îşi exprimă părerea că atît apariţia claselor sociale.Spencer. însă aflată sub o influenţă puternică a legăturilor de rudenie şi religiei. 5. Concomitent. puterea politică e legată cu rudenia. opinează că apariţia statului a fost determinată de dimensiunile în creştere ale comunităţilor umane şi de complexitatea relaţiilor în ele.în dependenţă de caracterul culturii G. La baza tipologiei sistemelor politice teoreticienii aplică diverse criterii: formatoare.. cînd au apărut clasele sociale. caracterizate printr-o cultura politică secularizată. întrun fel sau altul. F. alcătuită din subculturi litice mixte. b) avînd o structură politică distinctă şi stabilă. 2. precum şi societăţi întemeiate pe cetăţenie. Imperii asiatice cu un aparat birocratic centralizat.Marx şi F. Totodată ei subliniau că există o anumită legătură între puterea politică şi alte fenomene sociale. . autorii luau în principal drept criteriu de orientare problemele legate de originea şi dezvoltarea statului. . 4.Spencer include societăţile al căror lider nu este unul avînd rolul de lider accidental sau insta- bil. războaiele pe care acestea le duceau fiind unica lor cale de prosperare. pentru a se apăra de revoltele interioare şi atacurile din afară. 3. Astfel.naţiuni: a) statele democratice modern*. Sistemele politice anglo-americane. b) statele totalitare moderne. atenţia se accentuează asupra dinamicii dezvoltării continue a instituţiilor politice. Potrivit teoriei lui H. . acestea influenţînd în mod direct caracterul şi conţinutul sistemelor politice.9 K. de doi factori: de nivelul democraţiei politice în ţară şi de statutul politico-juridic al persoanei.

logic consecvente. cît de ataşamentul. oligarhie sau huntă. In calitate de indiciu specific acestor sisteme se manifestă imparţialitatea puterii: ea este concentrată în mîinile unui singur subiect. Liderul. In sistemele politice raţionale guvernul pretinde supunerea. în cel de-al doilea caz drepturile şi obligaţiunile aproape că nu suferă schimbări. stabilită de lege. Imperii constituite pe baza statelor-naţiuni. la rîndul său. de sentimentul de admiraţie pe care îl poartă faţă de acesta. criterii în conformitate cu care el deosebeşte sisteme politice raţionale. uneori fiind însă acaparată şi prin forţă. fidelitatea maselor. irevocabil. pe cînd în sistemul politic tradiţional legile se află într-o legătură sjajbjj.Weber structurează sistemele politice după natura puterii şi legitimitatea acesteia. îşi imaginează . care se manifestă prin faptul că puterea se transmite cel mai des prin moştenire. Ele se caracterizează printr-un nivel redus de diferenţiere a instituţiilor politice şi a valorilor culturii politice. Dacă în sistemele politice raţionale legile sînt considerate drept mijloc eficace de atingere a unor scopuri concrete. ultimele au apărut în anii de după cel de-al doilea război mondial pe arena politică a unui şir de ţări slab dezvoltate şi dezvoltate. Birocraţia specializată fie că lipseşte.13 Sistemul politic de tip charismatic e acela în care se vrea abuzul de putere şi în care poporului nu i se acordă libertatea conştiinţei. Iar autoritatea charismatică nu cunoaşte nici o înfrinare şi în activitatea sa ea nu se conduce de anumite norme sau reguli de guvernare. Baza acestor sisteme o constituie gradul avansat al inechităţii sociale. fie acesta dictatură. Caracteristic e faptul că în ele majoritatea populaţiei e îndepărtată de la conducerea cu statul. Activitatea acesteia este călăuzită nu atît de idei. de reciprocitate secinţă. a funcţiilor sale. puterea aparţine guvernului şi numai în mod legitim.12 Sistemele politice tradiţionale sînt multiple: de la monarhie pînă la regimuri militare birocratice. apoi în sistemele politice tradiţionale legile ca atare poartă un caracter demn de veneraţie absolută. în sistemele politice tradiţionale puterea se bazează în exclusivitate pe caracterul sacru al tradiţiilor. creîndu-i-se astfel un teren vast pentru samavolnicie. Aici elita economică se potriveşte întocmai cu elita deţinătoare de putere. de convingerea lor întemeiată pe credinţa că progresul şi binele comun. aspiraţiile şi nevoile membrilor societăţii ţin de calităţile deosebite ale liderului recunoscut de grup/comunitate. tradiţionale şi charismatice. In primul caz legile adeseori suferă modificări şi noua legislaţie asigură mersul înainte al sistemului. adică în aceste societăţi e prezent fenomenul unitar "putere-proprietate". în sistemul politic raţional legile reprezintă prin ele însele un sistem perfect de reguli abstracte. Sistemele tradiţionale poartă un caracter închis.11 M.6. şi atotcuprinzătoare. aici cel care conduce cu ţara deţine în mare parte puterea nelimitată. în afară de aceasta. dat fiind faptul că exercitarea puterii intră în sfera obiectivă. fie că reprezintă clasa privilegiată sub aspect economic a populaţiei.

Pentru ca sistemul politic charismatic să fie interpretat drept legitim. natura şi conţinutul social al sistemelor politice sînt. fiind susţinut orbeşte de adepţii săi ajunşi la disperare. că este îndreptăţit să impună cea mai bună dintre ordinile politice. pentru care e caracteristică forma liberal-democratică de guvernare. Astfel. 2) sistemul politic al societăţii burgheze avînd un nivel mediu de dezvoltare. deoarece liderul. ci. ea nefiind astfel epuizată. pentru a o stăpîni. Şi într-adevăr. 3) sistemul politic al societăţii de tranziţie. punînd la baza oricărui sistem acest principiu. de a uni idealul cu realul. capacitatea de a soluţiona noi şi noi probleme. cu toate că în principalele ţări capitaliste. îndeosebi. Aici se cere a constata faptul că sistemele politice de tip charismatic sînt rare. puterea politică charismatică e relativ instabilă. să facă dovadă de anumite capacităţi benefic creatoare necesare unui conducător. imposibilul cu posibilul. unii autori înaintează în calitate de criteriu de bază nivelul dezvoltării social-economice a diferitelor ţări. de aceea cere de la mase susţinere şi supunere absolută. neîndoielnic. Făcînd clasificarea sistemelor politice moderne. Comparativ cu locul şi rolul puterii în sistemele politice tradiţionale şi raţionale. în mare parte identice şi atestăm o certă apropiere a obiecti- INTRODUCERE 21 . ca el să fie un om capabil să răstoarne ordinea existentă resimţită ca dezordine. 4) sistemul politic al ţărilor aflate in curs de dezvoltare.că i s-a permis să îndeplinească o misiune "de excepţie" în istorie. esenţial e nu numai ca liderul să stăpînească charisma. trebuie să demonstreze încontinuu excepţionalitatea sa. ei deosebesc următoarele tipuri de sisteme politice: 1) sistemul politic al societăţii burgheze înalt dezvoltate. însă aici se cere a fi subliniat caracterul condiţional al acestei clasificări.

O particularitate deosebită a sistemelor politice liberal-democratice este aceea că drepturile majorităţii sînt echilibrate prin diverse limitări privind aplicarea puterii. însă. ei deosebesc sisteme politice: liberal-demo-cratice. la realizarea direcţiilor ei principale. care-şi desfăşoară permanent lucrările pe bază de profesionalism.20 velor lor.coraportul dintre organele administraţiei de stat şi organele de autoadministrare obştească. participarea pe larg a maselor la formarea acestuia.15 La clasificarea sistemelor politice majoritatea autorilor contemporani pun în prim-plan nivelul dezvoltării formelor vieţii politice a societăţii. caracterul declarativ al drepturilor şi libertăţilor democratice. starea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. 3) . orientate spre aplicarea metodelor for ţate. sisteme populiste de guvernămînt etc. adică drepturile • omului şi ale cetăţeanului sînt considerate ca cea mai supremă valoare. de constrîngere în activitatea de guvernare. pentru sistemele politice liberal-democratice e caracteristic faptul că egalitatea în drepturi a cetăţenilor este declarată constituţional şi juridic garantată. — competitive. iar asigurarea lor . un caracter pluralist. participarea directă şi indirectă a maselor la elaborarea politicii de stat. sistematizînd sistemele politice moderne. După particularităţile sale specifice sistemul politic autoritar ocupă o poziţie intermediară între sistemul politic totalitar şi cel democratic. autoritare şi totalitare. 2) nivelul şi caracterul antrenării populaţiei de rînd în politică şi în conducerea cu statul. orien tate spre menţinerea consensului social şi depăşirea conflic telor. fie spre totalitarism. prin care. Societatea civilă nu e totalmente absorbită de stat. totuşi instituţiile politice ale acestor ţări se deosebesc de la o ţară la alta. în aceste sisteme politice există parlamentul. asupra oricărui aspect al vieţii individului. — de conciliere socială (aşa-numite "consoţiale"). sindicate. executivă şi judecătorească. a acelora care au dreptul de a acţiona şi de a hotărî pentru ceilalţi. în majoritatea cazurilor statele autoritare nu-şi pun drept sarcină depăşirea completă a orînduirii sociale anterioare. posibilitatea lor de a-şi exprima şi realiza interesele.Cirkin. ceea ce permite să se ţină cont şi să fie respectate cerinţele şi interesele minorităţii. altfel spus. la rîndul său.parlamentul. Fiecare tip de sisteme politice are particularităţile sale specifice care-1 deosebesc de un alt tip de sisteme. evo-luînd fie spre democraţie. iar poporul e înstrăinat de proprietate şi detaşat de puterea politică. ele înclină spre ideea dezvoltării organice.14 V. Astfel. lupta între diferite forţe politice şi sociale. Legile general statale sînt adoptate sau prin referendum sau de către organul suprem al puterii reprezentative . Sistemul politic poartă. grupuri sociale de iniţiativă etc. în ultimii ani mulţi vorbesc de asemenea despre sisteme politice de tranziţie de la un lip la altul. cu toate că . în funcţie de starea indicilor nominalizaţi. elementele ei de bază se păstrează. Pentru sistemele politice de tip totalitar e caracteristic faptul că starul exercită controlul deplin şi total asupra întregii societăţi. în calitate de exponenţi ai acestor interese se manifestă numeroase grupuri: partide. în care drept dominantă a existenţei lor serveşte opoziţia. în calitate de particularităţi deosebite ale acestui sistem specificăm: suprimarea tactică a principiului separării puterilor. naţionaldemocratice. separarea puterilor şi alte atribute ale democraţiei. exercitarea controlului asupra activităţii grupului guvernant. scoate în evidenţă următoarele tipuri de bază: — de comandă. deseori e muşamalizată dorinţa de a zădarSistemele politice autoritare sînt foarte diverse: monarhii. fiecare funcţionmd.drept sarcină de * importanţă majoră a statului. formarea puterii pe cale birocratică. 4) metodele de exercitare a puterii politice. partidele politice. în sistemele politice liberaldernocratice s-a afirmat principiul separării puterilor înlegislativă. hunte militare. In sistemele politice naţional-democratice sînt reglementate doar unele aspecte ale vieţii sociale. şi anume: 1) situaţia persoanei în societate. putem conchide că sistemele politice liberaldemocratice asigură: o legitimitate destul de stabilă a grupului de guvernămînt. orice decizie a lui reflectînd interacţiunea complexă a tuturor intereselor sociale. Toate împreună înseamnă că aceste sisteme politice sînt întemeiate pe dreptul participării maselor la realizarea politicii promovate de stat. regimuri despotice şi dictatoriale. Astfel. după principiul contrabalanţelor reciproce.

Valorile ei sînt recunoscute de toţi. recunoaşterea rolului conducător al unui singur partid în sfera politică şi realizarea dictaturii acestuia în urma fuziunii aparatului de stat cu aparatul partidului de guvernămînt şi al organizaţiilor obşteşti. D.respectarea strictă a formei în dauna fondului problemelor. bazîndu-se pe lucrările lui Almond. consens şi experimentare". în majoritate. 'fiindu-le caracteristic totodată un grad avansat de diferenţiere a instituţiilor şi valorilor politice. ultima presupunînd şi cultura politică a societăţii. sînt îndepărtate ele la conducerea cu statul. bazată pe calcule tactice. formalismul distinct exprimat . fiind constituite pentru a constrînge masele să se supună puterii. ci una în salturi. despre repartiţia proprietăţii în societate şi statutul diferitelor grupuri sociale. . P.16 El face această clasificare pe baza unui criteriu complex. exercitarea controlului total asupra comportamentului individului în viaţa socială cu aplicarea metodelor de constringere. iar în societate domină puterea excesiv centralizată.Zerkin propune o altă variantă a clasificării. Baza acestor sisteme politice o constituie nivelul înalt al inechităţii sociale. în ea fiind conjugate elementele culturii anglo-americane si ale vechilor culturi. sînt stabile. Sistemelor politice de tip european-conîinental (se are în vedere Franţa. după cum urmează: sisteme politice preindustriale. armata şi organele securităţii de stat. fie acesta dictatură sau oligarhie. Sistemele politice preindustriale sînt diverse: de la monarhii pînă la regimuri militar-birocra-tice apărute în anii de după cel de-al doilea război mondial pe arena politică a unui şir de ţări slab dezvoltate şi dezvoltate. care include nivelul dezvoltării producţiei şi producerii tehnologice. nivelul dezvoltării social-economice. Germania. Asociaţii benevole aici lipsesc. sistemele politice preindustriale sînt specifice societăţilor aflate la etapa preindustrială a dezvoltării istorice: celor tradiţional primitive. Conform datelor politologilor occidentali. Este vorba despre funcţiile interne şi externe ale sistemului politic. ci fiind siliţi s-o facă. Potrivit opiniei lui Zerkin.tuturor membrilor societăţii li se implementează ideea că nu există decît o singură doctrină ideologică oficială. însă nu benevol. partidele. în calitate de indiciu specific acestor sisteme apare imparţialitatea puterii. Experienţa istorică a dovedit sterilitatea sistemelor politice totalitare. Acestui tip de sisteme politice îi este caracteristică o diferenţiere adîncă a instituţiilor politice şi a funcţiilor partajate lor. lansează în calitate de criteriu al structurării sistemelor politice valorile culturii politice. în anii '60 ai secolului al XX-lea din numărul total de 137 de ţări de pe glob 53 erau de acest tip.Şaron. în cele din urmă ele sfirşesc cu naufragiu şi trecerea lor la democraţie sau autoritarism e inevitabilă Această clasificare generală a sistemelor politice înglobează însă şi alte dimensiuni. şi celor de tranziţie. a căror ţintă comună este asigurarea ordinii. totalitar şi european-continental. viabilităţii şi dezvoltării stabile a societăţii. Masele. Italia) le este caracteristică o cultură eclectică. care parcurg perioada civilizaţiei tradiţionale. La sistemele politice ale societăţilor industriale autorul atribuie sistemele politice ale ţărilor de orientare capitalistă şi socialistă. separaţia puterilor şi un înalt grad se stabilitate. In sistemele politice totalitare cultura politică e omogenă în aparenţă.statul exercită anumite funcţii sociale. politice. despre conţinutul şi metodele reglementării proceselor social-politice. Aparatul de stat. De pe poziţiile acestei abordări el scoate în relief următoarele tipuri de sisteme politice: anglo-american. monarhia ideologică . sisteme politice ale societăţilor industriale şi ale celor postindustriale. avînd locuri comune ideologice. despre condiţiile atragerii forţelor şi mijloacelor necesare pentru realizarea practică a progresului social. Calea dezvoltării acestor sisteme nu este rectilinie. ea fiind concentrată în mîinile unui singur subiect. In sistemele politice de tip anglo-american în calitate de factor determinant se manifestă "cultura politică pluriva-lorică.

structurate după diverse principii. caracterul de clasă clar exprimat al structurilor politice şi instituţiilor politice şi dominarea valorilor ideologice respective. sistemele politice ale societăţilor postindustriale sînt de-abia pe cale de a se forma în ţările înalt dezvoltate şi puternic industrializate. Sistemul politic al societăţii postindustriale este un sistem al sociumului informaţional şi al civilizaţiei mondiale unitare în curs de formare. Sistemele politice de acest tip cuprind o vastă diversitate de forme de organizare a puterii de stat şi de guvernare. caracterul raţional-birocratic al administraţiei de stat.Sanisteban evidenţiază în tipologia istorică a sistemelor politice imperiile. L. După cum afirmă Zerkin. precum şi toate tipurile de regimuri cunoscute istoriei politice a perioadei noi şi a celei moderne. aici statul joacă rolul determinant de mediator în diferite sfere ale vieţii sociale şi în raportul dintre individ şi societate.în mici.17 Există şi alte clasificări. confederaţiile şi statul naţional modern. mari şi complexe. medii. . Astfel. unii autori grupează sistemele politice după geneza lor în materiale şi ideale. Baza socială a acestor sisteme o constituie societatea belşugului în masă.în virtuale. structura socială pluridimensională fiind marcată nu de un antagonism de clasă bipolar. societatea civilă ca bază socială a sistemului politic. nivelul în creştere de industrializare. după formă . după caracterul interacţiunii cu 18 * mediul . fiind generate prin sinteza valorilor europene neoliberale şi socialiste. ci de o multitudine de linii de demarcare ce se intersectează.El consideră ca specifice pentru acest tip de sisteme politice următoarele particularităţi: fracţionarea (într-o măsură mai mica sau mai mare) a statului. stabilirea şi consolidarea democraţiilor de diferite forme.

au loc un şir de procese cu conţinut contradictoriu.tendinţele antidemocratice. se creează condiţiile şi premisele democratizării instituţiilor statale. Elementele structurii instituţionale (statul. definitorii şi stabile. Pe măsura realizării reuşite a reformelor economice şi politice. şi sistemele politice de tranziţie. simte încă influenţa foarte puternică a forţelor coi toare. însă firesc. Probabil. care a obţinut victoria la alegerile parlamentare. Pe de o parte. este aceea că în cadrul ei se desfăşoară ambele procese. a întregii vieţi sociale. într-o măsură sau alta. ale autoorganizării noului sistem politic. a tendinţelor dezintegratoare. majoritatea sistemelor politice care au existat de-a lungul secolelor au fost cu preponderenţă autoritare. în sistemele politice tranzitorii toate instituţiile politice sînt slabe. Din şirul acestor particularităţi necesită a fi scoasă în primplan independenţa pronunţată a sistemului politic faţă de aşa factori care determină mersul înainte al societăţii cum sînt economia ţării (inclusiv procesele şi relaţiile economice) şi stratificarea socială.spre stabilirea regimurilor autoritare. în cel de-al doilea . va controla activitatea parlamentului şi va forma (în ţările cu formă de conducere parlamentară) guvernul. La rîndul lor. comune (cu mici deosebiri) cu cele ale etapelor tradiţionale de dezvoltare a societăţii. partidul. sau viciversa. parlamentul şi executivul joacă un rol important în emiterea actelor normative. Evident. acestea reprezentînd surse ale dreptului existent. Partidul de guvemămînt. corpului electoral etc. prin care trec astăzi ţările ex-sovietice. după natura şi predestinaţia sa.) posedă anumite particularităţi specifice. contradictoriu. Din punctul de vedere al autoorganizării -sinergeticii. pe parcursul căreia tendinţele de dezintegrare se ciocnesc deschis cu tendinţele de consolidare a societăţii şi de reglementare a funcţionalităţii sistemului de conducere pe noi principii. grupurile sociale îşi pierd orientările politico-ideologice etc. cît şi în afara lui. la etapa incipientă a perioadei de trar.2 In sistemele politice de tranziţie. organizaţiile obşteşti etc. reprezentative pentru epoca noastră. precum şi după caracterul subiectiv al instituţiilor sale (al organelor conducerii de stat. expansiunea fenomenelor dezumanizante. e necesar a releva. grandilocvenţa politică nu poate fi înfrînată. Astfel. se manifestă tendinţa spre democratizarea. izolat unul de altul. în ele funcţionînd mecanismele trecerii de la totalitarism sau autoritarism la democraţie. partidul. în primul caz se fac paşi spre reînnoirea treptată a societăţii civile şi a statului de drept. care a format . umanizarea şi rernodelarea indiciilor sistemului.21 Perioada de tranziţie înseamnă perioada unei crize de durată. instabil. acesta-i un proces destul de complicat. Aşa sisteme sînt caracteristice societăţilor care realizează reforme radicale privind trecerea de la un tip de relaţii socialeconomice la altul. Una dintre particularităţile etapei de tranziţie. pe de altă parte . simbolizînd trecutul şi viitorul acestor sisteme politice. în perioada de tranziţie sistemul politic. de trecere dintr-o calitate veche în una nouă. aparatului de partid. înclină sau spre sistemul democratic sau spre cel totalitar. după cum deja am menţionat. ale integrării elementelor progresiste ale societăţii.) nu acţionează independent. democratice. în general. ci în strînsă legătură. iar. factorul dinamic în asemenea caz va fi determinat de coraportul dintre forţele democratice (economice. putem afirma că în prezent într-un şir de ţări sistemele politice sînt tranzitorii. politice şi ţie. lipsesc norme politice şi juridice fundamentale. Sistemul politic liberal-democratic presupune de asemenea şi existenţa diverselor acţiuni reciproce atît în interiorul sistemului. Esenţa acestui tip de sisteme politice constă în aceea că între sistemul politic democratic şi sistemul politic totalitar există un şir întreg de forme intermediare care.spirituale) şi cele ce le stau în opozi- Făcînd clasificarea sistemelor politice modeme.

în aceste sisteme importanţă primordială capătă puterea judecătorească şi normele de drept. что подавляющее большинство субъектов политического процесса разделяют основополагающие принципы устройства политической системы. что создает условия для прочного союза общества и элиты и реалистического политического курса. Puterea de stat acţionează în forme juridico-organizatorice. întîi de toate. тоталитарная. континентально-европейская. care în activitatea sa se bazează pe simţul înalt al responsabilităţii deputaţilor faţă de societate. Так. Sistemele politice realizează nu atît interesele de clasă. partide. лежащих в основе функционирования и формирования политических систем. devine promotor al politicii guvernului. Алмонд выделяет четыре типа политических систем: англо-американская. признании законности всех интересов и позиций. are o serie de funcţii proprii sistemului. oameni. a autorităţilor în parlament. cunoştinţe. investiţii devine o trăsătură caracteristică lor. însă ceea ce le uneşte este faptul că sistemul politic funcţionează în condiţiile unei stricte separări a puterilor. serviciile şi de a egala posibilităţile. Altfel spus. Г. Политическая культура основана на идее свободы человека. заинтересованные группы. Toate funcţiile sistemului politic se află în strînsă interdependenţă şi într-o anumită măsură se "suprapun". между ними преобладает толерантность. Главное — это выявление ценностей. îndeplinirea şi respectarea lor. de a asigura susţinerea legilor emise din partea maselor largi ale populaţiei. Алмонд акцентирует внимание на социокультурной среде. В основу~своей типологии он положил различные политические культуры. sindicate şi alte organizaţii în astfel de sisteme politice este reglementată. cît şi în afara lui se bazează pe principiul legăturii directe şi inverse. iar pretenţiile diverselor grupuri şi ale indivizilor la cota lor din aceste bunuri cresc încontinuu. Sistemele politice liberal-democratice se deosebesc din punctul de vedere al orînduirii de stat. Interacţiunea dintre stat. доиндустриальная и частично-индустриальная. cît interesele generalsociale. de regulă. общепринятые нормы и ценности. Adică. fapt ce capătă o importanţă deosebită în condiţiile cînd aceste bunuri nu sînt îndeajuns. pe tendinţa fracţiunilor de a obţine acordul comun prin compromisuri. Ролевые структуры — политические партии. însuşi sistemul. Она гомогенна в том смысле. средства массовой информации — пользуются значительной долей свободы. este vorba despre capacitatea sistemului de a distribui bunurile materiale şi nemateriale între membrii societăţii. care pot fi detalizate şi diferenţiate în activitatea subsistemelor şi a elementelor lor. de tip deschis: schimbul de idei. mărfuri. Aceste norme reglementează capacitatea sistemului de a distribui resursele. de regulă. ca formaţiune relativ independentă şi integră.guvernul. Англо-американская система характеризуется гомогенной и плюралистической политической культурой. funcţiile de importanţă socială.4 Sistemele politice liberal-democratice sînt. de normele ce reglează comportamentul membrilor societăţii respective. constituţional. interacţiunea atît în interiorul sistemului. Континентально-европейская система отличается фрагментар- . Viabilitatea şi parametrii optimi ai funcţionării sistemelor politice liberal-democratice sînt asiguraţi.

Основанием типологизации политических систем может служить социальноэкономический фактор. общество разделено на множество субкультур со своими ценностями. Открытые системы активно обмениваются с внешним миром. переводить по требности и требования народа в политическую альтернативу огра ничены. выполняемых официальной властью. имеющей в целом общую базу. Он различал их по типу политической культуры и ролевой структуры (т. Одна из первых классификаций политических систем исходит из характера их взаимоотношений с внешней средой и выделяет открытые и закрытые политические системы. е. что делаетйх недостаточно прагматичными. но усилия и возможности других социальных организаций(религиозных.н °стью политической культуры. стереотипами. структуры ролей. Однако в отмеченных типологиях абсолютизируется роль одного фактора и не учитывается влияние других переменных. Энгельс взяли за основу способ производства и соответственно выделили рабовладельческую. т. успешно усваивают ценности иных систем. политические системы стран Центральной Европы). пове денческими нормами. Маркс и Ф. иногда несовместимыми друг с другом. буржуазную и социалистическую политические системы. М ЕХАНИЗМ Ф ОРМ ИРО ВАНИЯ И Ф УНКЦИОНИРОВАНИЯ ПОЛИТМ ЧККОВЛАСТИ Й нее характерно сосуществование старых и новых культур. Возможности групп интересов. обусловливающий политическое господство экономически доминирующего класса. группами давления. В целом в этих системах сильно влияние этатизма. Общепризнанной считается типология политических систем Г. средствами 215 . Закрытые политические системы имеют ограниченные связи с внешней средой. Алмонда.) стимулируют противоречия между различными субкультурами. В результате — под угрозой политический порядок и политическая стабильность. невосприимчивы к ценностям иных систем и самодостаточны. они подвижны и динамичны.п. элементов авторитарности (например. национальных и т. феодальную. партий и др. Предложившие подобную классификацию К. е. (Примером могут служить социалистические страны). находят ресурсы развития внутри самой системы. партиями. Для 14 РазделIII.

ориентированной на либеральные ценности (свободу. Политическая культура имеет классовый или националистический характер. В соответствии с этими субкультурами происходит распределение политических ролей. в ходе которого индивид. этносу. тем не менее вся власть концентрируется в руках монопольно властвующей партии. В соответствии с этими критериями выделяются четыре типа политических систем: 1) англо-американская. Многообразие политических субкультур сокращает возможности достижения согласия и компромисса. Данная типология позволила . Люди маловосприимчивы к глобальной политической культуре. Существование иных субкультур невозможно. идеалов. поэтому в европейских странах достаточно часты правительственные и парламентские кризисы. например. французскую политическую культуру характеризует взаимопроникновение католической. поэтому. Дифференциация ролей предполагает и культурную секуляризацию. клан. представленной автономными партиями. способным к анализу и учету эмпирической реальности». группами защиты интересов и т. и «сильно разветвленной ролевой структурой». существования относительно независимых и дифференцированных политических институтов (партий. На основе этих индикаторов они предложили классификацию политических систем. в рамках теории модернизации. Власть контролирует все сферы жизнедеятельности личности. Новые роли требуют структурной специализации. д. ценности и образцы политического поведения навязываются властью. обеспечивают стабильность. В тоталитарных политических системах доминирует «подданническая» политическая культура. наличием изолированных друг от друга субкультур. или путем которого вводятся новые типы ролей и появляются или создаются новые структуры и подсистемы». е. современные (с дифференцированными политическими инфраструктурами). Пауэл/1 определили ее как «процесс. Г. Алмонд и Д. становится более рациональным. Пауэлл считали дифференциацию политических ролей. светской политической культурой». выступающего средством примирения. самостоятельность подсистем и секуля- ризованность культуры. к национальной целостности и ориентируются на местную политическую подсистему племя. Дифференциация политических структур и функций минимальна. возможность перехода от одного типа к другому. в котором роли меняются и становятся более специализированными или самостоятельными. социалистической и коммунистической субкультур. но не в масштабах общества. замкнутой на саму себя местной («приходской») политической культуры.). Г. Хотя и существует дифференциация политикоправительственных структур.! Позже.массовой информации). Пау-элл обратились к рассмотрению числа переменных. Эти составляющие показывают динамику развития политических систем. Алмонд и Д. а в масштабах группы. 2) европейская континентальная. традиционные (с дифференцированной правительственной структурой^ хотя фактически власть концентрируется у монарха). деревню. т. исполнительные органы могут присваивать себе функции за-ко нодательных. присущих какой-то социальной группе (классу. Так. конфессиональной или территориальной общности). Доиндустриальные и частично индустриальные политические системы характеризуются существованием закрытой. собственность). участвующий в политической деятельности. Это обусловливает высокий уровень насилия. Алмонд и Д. Континентальные европейские системы отличаются «раздробленностью политической культуры». групп давления и т. непостоянна и неустойчива. Политические системы англо-американского типа отличаются «однородной. средствами массовой информации. Фрагментарность и расколотость политической культуры порождают нестабильность. Однородная политическая культура и развитая система многофункциональных институтов. убеждений. лежащих в основании классификации политических систем. Алмонд). Каждая субкультура представлена своими партиями. способных реагировать на возникающие потребности. Такими переменными Г. Структурная дифференциация рассматривалась как «процесс. систем ценностей. в которой выделили три группы: примитивные (со слабой культурной секуляризацией и дифференциацией ролей). 4) тоталитарная. безопасность. д. угрозу «цезаристского переворота» (Г. 3) доиндустриальная и частично индустриальная.

fascismul face casă bună cu naţionalismuLj' Fascismul a împrumutat. либерально- демократические (западные демократии). „ legea luptei pentru existenţă". такую. д. reprezentând dictatura teroristă. rasa pură este rasa ariană care se reduce. o filosofie ce videază de democraţie întregul eşafod politic. în relaţie cu alte state. которые когда-либо существовали и существуют в мире. В систему Г. Модернизированные системы обладают высокой структурной и функциональной специализацией политических институтов. România. concomitent cu venirea la putere a „aşa-numitului" Partid Naţional în Germania fascismul prinde rădăcini şi aici sub influenţa mai mult sau mai puţin directă a lui Hitler. şovine elemente ale capitalului financiar şi a moşierimii. ca luptă interspecifică) conduce la concluzii aberante: „lupta sau războiul este mani tuturor lucrurilor. Adeseori. numai forţa guvernează. Ele sunt socotite a fi un melanj între cele două extreme. nici opoziţia.охватить все многообразие политических режимов. înlocuirea determinismului social. вождя. câte ceva din teoria realismului politic. . Отношения между обществом и властью рационализированы и оформлены правом. Spania. contradicţii. iar arianul (germanul) este reprezentantul acestei rase depozitare a forţei Modele autoritar-fasciste Modelele autoritare. Portugalia. cu serioase particularităţi şi evident cu numeroase nuanţe. cum se susţine mai ales în literatura americană de specialitate.). fascismul semnifică o orientare. In consens cu tezele din Mein Kampf. în exclusivitate la etnicii germani. în special. консервативноавторитарные (фашистские системы). что позволяет им достаточно эффективно реагировать на постоянно меняющиеся интересы гражданского общества.по типу доминирующих политических ориентации (т. принципов. dar numai în anumite limite o acceptă etc. făţişă a celor mai reacţionare. devenit cancelar al Germaniei. istoric vorbind. авторитарномодернизирующиеся (системы в странах Латинской Америки. iar în Estul Europei în Bulgaria. Она вобрала в себя и более простые классификации. Rând pe rând fascismul. dar rolul hotărâtor îl are partidul de guvernământ. opera naturii este o puternică luptă între forţă şi slăbiciune. например. е. Apărut pe fondul unor crize nu numai de ordin economic. cu alte puteri. o ideologie. Trăgându-şi numele de la latinescul fascis „legături" fascismul a apărut de la început ca un curent politic şi social de extremă dreapta. social. administrativ-juridic. Юго-Восточной Азии и т. Fără a avea o existenţă prea îndelungată. guvernarea fascist-totalitaristă s-a impus oarecum paradoxal printr-un sistem de nonvalori. prin 1933. dea lungul secolelor forţa şi puterea au fost factorii determinanţi. printr-o propagandă gălăgioasă şi o mistică aparte. politic dar şi a unor tensiuni. legislativ ce acţionau în perioada intrării capitalismului în faza sa imperialistă. который опирается на институты насилия и привычку населения подчиняться власти. как деление политических систем на традиционные и модернизированные в зависимости от специализации ролей и функций политических институтов. Пауэлла входит и более частная классификация политических систем . Апмонда и Д. mai ales pentru politica sa pe plan extern. ca un regim de violenţă organizată şi înarmată îndreptat împotriva orientărilor revoluţionare progresistei Cum se ştie. prin strivirea structurilor. se răspândeşte şi în ţări precum Japonia. на которых основана желаемая модель общества): радикальноавторитарные (коммунистические системы). В традиционных системах все функции практически сконцентрированы у монарха. Ungaria. se susţine că ele nu exclud prin decret celelalte partide politice şi alte organizaţii politice. spiritual. mai ales a principiului forţei în politica externă. De pildă. crize de ordin moral. La câţiva ani. sub aspect organizatoric doctrina şi practica fasciste au apărut la început în Italia după primul război mondial prin aşa cunoscutele fascii ce au avut drept mentor pe Benitto Mussolini. Polonia. împrumută câte ceva din modelele liberale şi câte ceva din cele totalitare. instituţiilor şi organizaţiilor democratice. întregul sistem instituţional. pe fondul unor adânci contradicţii de ordin juridic. cu determinismul biologic din lumea animală (este preluată din Darwin.

„O analiză sistemică a vieţii politice" (1965). mentalităţi şi idei din doctrinele rasiste. perfecţionări. procesul democratic rezolvă conflictele nu numai pe calea voinţei majorităţii. Astfel. un sistem democratic deliberativ nu se rezumă la înregistrarea preferinţelor pe care indivizii le au deja. până în prezent se poate aprecia că nu există încă o definiţie unanimă acceptată a sistemului politic. R. G uvernar ea democr atică 10. b) fie un ansamblu de roluri politice. ci îi stimulează pe cetăţeni către o altă gândire privind propriile lor interese. Easton înţelege în linii generale din sistemul politic: a) fie un sistem real de comportament politic. în ciuda unor necontenite strădanii în cercetarea şi teoretizarea problematice a sistemelor politice. bine cunoscute şi apreciate în opinia ştiinţifică precum: „Un cadru pentru analiza politică" (1965). Atât în lucrarea amintită cât şi în celelalte lucrări ale sale. juridice s-a îmbogăţit cu teoria şi sociologia sistemelor social-politice. cu rasismul. teoria sistemelor politice a fost puternic afirmată şi motivată teoretic în lucrarea doctrinarului american David Easton intitulată Sistemul politic.2. cu filosofia şi practicile rasiste. teze. Este limpede că impostura de subsistem al sistemului social global. Fo rme specific e de guvern are 10. observabil empiric. Young (potrivit lucrării sale: Sisteme ale ştiinţei politice 1968). este aceea că în analiza sistemelor politice se cer a fi avute în vedere: a) componentele naturale. a unui sistem de guvernare un important rol îl are sistemul democratic deliberativ. strâns corelate între ele. având în vedere mai ales aspectele ce privesc criteriul de specificare a sistemului ca atare. mistice. Delimitări conceptuale Astăzi nu mai surprinde pe nimeni faptul că între capitolele de primă relevanţă şi ştiinţele politice din toate timpurile. Se ştie că în situaţia ideală. metodele şi metodologiile guvernării au cunoscut neîntrerupt dezvoltări. Opinia unui alt doctrinar occidental O. ale cărui comportamente sunt legate între ele prin acţiuni identificabile. c) fie un ansamblu de simboluri prin care identificăm. Mai evident în secolul al XX-lea problematica ştiinţei politice a ştiinţelor politice şi deopotrivă a ştiinţei sociologice.Fascismul a făcut un cuplu perfect din punct de vedere al susţinătorilor săi. ci şi prin descoperirea unor soluţii care integrează interesele minorităţilor. l. sistemul politic îşi propune a analiza viaţa politică ca un ansamblu.3.1. finisări. Aruncând o sumară privire critică asupra unor viziuni teoretice ale lui Easton. Este indubitabil că organizarea şi conducerea politică a societăţii. pentru el hotărâtoare fiind alocarea autoritară a valorilor la nivelul întregii societăţi. Fascismul şi-a incorporat în sistemul său de concepţie. SISTEME POLITICE LIBERALE 10. Un alt cunoscut specialist nord-american . după cum nu există o asemenea definiţie nici pentru conceptul general de sistem. apărută în 1953 la New York. Delimitări conceptuale 10. formând un singur tot. descriem şi explicăm sistemul sau sistemele politice. idei. După cum se menţionează fără echivoc în literatura de specialitate. iraţionaliste în cadrul unui sistem politic. b) construite. Young apreciază că vestitul sociolog american se opreşte în analiza sa îndeosebi la sistemele „construite" din variabile detaşate conştient şi oarecum arbitrar din contextul vieţii sociale. cel referitor la guvernarea socială a ocupat şi ocupă un K >c de primă mărime.

O extrem de interesantă analiză a sistemului politic. Coleman). duce mai departe analiza acestora în cunoscuta şi recunoscuta lucrare intitulată: Politica regimurilor în curs de dezvoltare (1960. 1963). T.Gabriel Almond. ale societăţii globale) şi cele care sunt relative la întreprinderile sau acţiunile colective care angajează sau mobilizează totalitatea societăţii globale. asupra. . plecând de la opera prestigioasă în domeniul teoriei sistemelor politice a unor înaintaşi ca Max Weber. asupra specificului. am spune. Parson. editată împreună cu J. Lucrarea se opreşte pe larg asupra principalelor aspecte esenţiale.S. pornind de la un model cibernetic de comunicaţie şi control. din punct de vedere descriptiv. Printre aceste decizii se pot distinge două mari categorii: cele care sunt relative la reglarea sau coordonarea raporturilor între grupurile particulare (adică părţile. intimităţilor sistemelor politice în general. resorturilor şi năzuinţelor celor în curs de dezvoltare dar o teză regentă sau o concluzie exhaustivă este aceea că sistemul politic înţeles ca ansamblul proceselor de decizii care 1 privesc totalitatea unei societăţi globale. o datorăm nord americanului Karl Deutsch. Acesta în inimitabila sa lucrare Nervii guvernământului (Washington.

sigur de un viitor mai îndepărtat. cât şi masa mare a cetăţenilor au fost şi sunt interesaţi. modalităţile şi manierele de conducere socială. juridice. specialişti şi nespecialişti. la măsura în care puterea guvernului este limitată de alţi agenţi. matematizate etc. trei decenii în ce priveşte studierea şi înţelegerea sistemelor politice. cât şi guvernaţii. de experienţă acumulate de-a lungul timpului în planul socialpolitic. cibernetice de imaginarea. sistemul social. al celor politice în sens restrâns nu a înlăturat în aceeaşi măsură controversele privitoare la conţinutul. socială. juridice care vizează anumite categorii. al popoarelor în cazul statelor federalizate. modalităţii şi funcţionării acestora. In acelaşi spirit. constatăm că în opinia ştiinţifică nord-americană îndeosebi. Toţi. a tradiţiilor. îndeosebi american. Duverger consideră că cel puţin la început puterea este limitată de constituţie. între altele. cu filosofii şi culturi politice nu întotdeauna în concordanţă cu culturi şi mentalităţi politice dintre cele mai diverse. în opinia lui. juridice şi culturale diferite.Concluziile lui extrem de formalizate au apropiat şi mai mult metodele matematice. admite că numeroase instituţii legale. iar în a doua nu. asupra valorilor diriguitoare în planul democraţiei. convingerea sa este aceea că un semn distinctiv al acestora este specificarea cu claritate în constituţie a drepturilor cetăţenilor. şi nu în ultimă instanţă cu statutul social-politic cărui îi rămân tributar în bună măsură diverşi doctrinari. numărul impresionant de cercetări şi de lucrări de specialitate în sfera sistemelor sociale în sens larg. de filosofiile politice în temeiul cărora se intuieşte şi se consolidează „fizionomia instituţională" a societăţii. El presupune o alcătuire ordonată a relaţiilor sociale. statistice. Evident. din interiorul statului sau din alte state. prin matrici comparative oarecum simplificate. sociale. pături sociale cu statute economice. Prin guvernare Maurice Duverger înţelege un exerciţiu de influenţă şi control prin lege şi constrângere asupra cetăţenilor unui stat. 186 Este şi firesc. al independenţei şi suveranităţii poporului respectiv. în anumite privinţe le-au sporit. un interes crescând faţă de concepţiile. politică a societăţii rămâne. Aşadar. De aceea. al filosofici şi acţiunii politice. economice. juridic este rezultatul dezvoltării în ansamblu din fiecare ţară în parte. de regulă. politic. cetăţean activ şi conştient este obiectiv interesat într-o funcţionare eficientă a sistemului care vizează dezvoltarea ţării sale sub toate aspectele. în grade diferite evident. a instituţiilor. am putea spune. manifestă. în grade tot mai înalte de esenţa. sociale. atât guvernanţii. Sistemul de guvernare dintr-o ţară sau alta este dătător de seamă asupra culturii acelui popor. de sistemul de reprezentare arbitrare şi conciliere a intereselor cu statul nu au un caracter politic. destule guverne pretind a fi mai mult sau mai puţin constituţionale. sistemul de conducere este un summum de reflecţie. structurarea şi interpretarea ştiinţelor politice şi din cadrul acestora sistemul politic. 18 7 . pptrivit concepţiei sale. al libertăţii. sistemul sau sistemele politice nu există in vitro. guvernare politică şi nepolitică. şi cu un uşor optimism exagerat manifestat mai ales acum două. Nu trebuie uitat sau neglijat că adevărul. asupra dezvoltării lui istorice. Dintre acestea. Probabil mai degrabă. Tot el. a devenit de mult un lucru quasiunanim acceptat că guvernul este chemat a realiza ce de regulă nu ar fi posibil de înfăptuit de către popor sau de către indivizi dacă aceştia ar acţiona în mod separat. Guvernarea poate oricum exista şi fără asemenea instituţii şi chiar fără a conchide că guvernarea poate fi despotică sau primitivă. atât supuşii. atât virtuţile conducătoare. La rândul lui. cât şi supuşii. cea mai importantă instituţie de acest fel i se pare lui a fi tribunalul. un ideal de viitor. In termeni concreţi M.. Ea. Este de reţinut că depolarizarea economică. Concluziile la care s-a ajuns până în zilele noastre se cer a fi puse după opinia noastră în legătură cu progresul sau relativa stagnare a cercetării efective a sistemelor politice actuale. în ciuda unor judecăţi şi aprecieri grăbite. spiritual. a mentalităţilor. guvernarea este de mai multe feluri: guvernare tradiţională şi neconstituţională. a conştiinţei. Distincţia în cauză se referă oricum. Orice om de bună credinţă. guvernare absolută şi limitată. a sistemelor de valori. nu există undeva deasupra unor interese sociale.

s-au succedat în principiu sisteme politice monarhice. monarhice. Credinţa sa este că de fapt. sau capitalism-liberal. acestea s-ar putea rezuma în esenţă la cel capitalist-liberal. în cele din urmă.. voi. şi imaginea pe care ne-o formăm asupra acestuia. a sistemelor mai mult sau mai puţin consacrate de guvernare n-au lipsit cele aristocratice. a Evului Mediu. Duverger. a Dreptului natural. democrat-populare. Din punct de vedere teoria lui Hegel este un exemplu mai mult sau mai puţin elocvent că teoriile socialiste şi liberale sunt exemplu. Institutions politiques et droit constitutionnel. l. vigilentă. 1988. însăşi instituţiile politice. în opinia lui M. forme de guvernare cunosc o dinamică aparte. Desigur. Concluzia sa formală fără echivoc este aceea că în măsura în care se admite că există scopuri omeneşti. s-au conturat atât unele particularităţi de esenţă. a Renaşterii şi Reformei. o astfel de sursă este şi lucrarea cunoscută a lui Maurice Duverger. la formele de guvernământ.Guvernul poate să facă acest lucru şi. juridice. Din acest punct de vedere lui i se pare că exemplul parlamentului este tipic în această privinţă şi chiar dacă el. Nu întâmplător. fie ea şi sumară. mergând până la nuanţe. interferenţele culturalspirituale. o analiză mai riguroasă. începând cu cea a Orientului antic. guvernamentale sunt după el menite ca. noi. regiuni. în timp toate acestea s-au succedat ori au coexistat în diverse regiuni ale lumii. la putere şi la ramificaţiile sale. pentru atingerea cărora este necesară guvernarea atunci probabil că guvernarea trebuie să fie considerată întotdeauna ca un mijloc spre ele. a Greciei şi a Romei antice. în consolidarea şi extinderea lor.stat. originale privitoare la sistemele de guvernare. în sistemul capitalist. în suita formelor de guvernare. să asigure o conducere echidistantă şi responsabilă. chiar şi statele occidentale care aplică efectiv un model sau altul nu îl aplică într-un mod care se conformează exact imaginii existente în general. modelul ocupă un rol 18 9 . la valorile indispensabile cărora li se subordonează organizarea şi guvernarea în fiecare epocă istorică. a socialdemocraţiei şi a marxismului sau tot adus elemente interesante.guvern şi să prevină astfel arbitrarul în posibila guvernare despotică. dar întotdeauna este important a se deosebi între acelea care văd guvernarea ca un mijloc de a ajunge la un scop. a contractului social şi a iluminismului. Ni se pare firesc ca analiza. cum mai este adeseori numit sistemul în cauză. Maurice Duverger atrage atenţia asupra necesităţii de a face distincţia între modelul democratic. ca forme concrete de efectuare a puterii sunt mult mai complexe. să purceadă de la unele surse de referinţă. între timp şi-au făcut loc teorii ale guvernării din ce în ce mai sofisticate şi mai îndrăzneţe. După mai multe opinii ale analiştilor sistemelor de guvernare. Paris. aceasta constituind adevăratul preţ al libertăţii. Ramificaţiile. în unele zone sau regiuni. îndrăzneţe. finalităţile respectivelor sisteme. tehnodemocratice.F. Nu lipsesc nici „fluxurile". totodată să verifice şi să echilibreze raporturile individ . în ultimă instanţă dau identitatea unor sisteme social-politice sau altora. de fond. P. elitiste. individ . istoric vorbind. şi acelea care o văd ca un scop în sine. deschiderii. fiind vorba de un curs universitar şi nu de o exegeză detaliată. în cadrele aceluiaşi sistem social-politic s-au succedat mai multe regimuri. Se ştie că încă din literatura de specialitate. -t 188 în cea de-a doua parte a secolului nostru. liberale. Desigur. democratice.U. Or. mai multe forme de exercitare a puterii. care. fasciste. nici „refluxurile" în evoluţia lor. filosofiile şi culturile politice fac ca anumite graniţe oarecum rigide dintre existentele sisteme social-politice să-şi diminueze importanţa. social-democrate etc. ar pune indubitabil în evidenţă faptul că natura sistemelor politice existente în planul organizării. se vorbeşte de sisteme tehnocratice. De pildă. De obicei. aşa cum funcţionează el realmente în statele occidentale. socialiste etc. a liberalismului şi a solidarismului. dintr-o zonă sau alta. al derulării efective a vieţii şi a conducerii societăţii dintr-o ţară sau alta. cu anumite regimuri politice. la cel fascist-totalitar şi cel socialist. între diferitele sisteme social-politice. dar tradiţia mai mult sau mai puţin comună sau apropiată. tipologiile.

sau că în tehnodemocraţie unde este invocat şi aplicat. la rândul lor. Psihologul francez are în vedere faptul că modelul democratic corespunde democraţiei liberale. Politologul francez ne asigură că în perioada Parlamentului lung (1640-1649). Convingerea sa este că nivelul de viaţă se ridică. mulţi specialişti au propus numele de tehno-democraţie. El este rezultatul unei evoluţii istorice îndelungate. el susţine că în respectivele ţări actualmente funcţionează un sistem politic foarte diferit pentru care multe şcoli. Coroana poate să le sancţioneze. pe parcursul mai multor secole. îl invocă. Astăzi. în asemenea împrejurări. potcovitul animalelor. în Europa Occidentală. Ca pe o importantă particularitate a Parlamentului britanic. cetăţenii n-au deplina conştiinţă a acestei evoluţii şi continuă să evoce. drumurile şi podurile se multiplică. Duverger îşi începe analiza cu sistemul democratic din Marea Britanic. politologul francez o menţionează pe aceea că în Anglia acelor vremuri de la început în ale democraţiei însuşi regele rămâne şeful statului şi guvernului. structuri şi valori ale modelului democratic liberal. de departe cel mai laborios din câţi cunoaşte politologia franceză cel puţin. gata spre a fi promulgate. dar fără să-1 aplice. care. au mărit în Europa randamentul agriculturii şi au îmbunătăţit condiţiile de transport. 19 . iar la rândul ei. după convingerea sa. dar negustorii. dar aplicarea nu corespunde exact invocării preconizate. adaptate astfel încât să poată fi turnate într-un sistem nou. Duverger consideră că în locul unei producţii cu circuit închis în interiorul marilor domenii se tinde către o producţie pentru schimb.„ k . După o privire comparativă asupra genezei modelelor de guvernare în ţări precum Marea Britanic. cum pretindeau adversarii săi conservatori prin anii '30. posedând toate puterile care nu sunt expres atribuite altor autorităţi prin common law. Agricultura rămâne dominantă. tradiţii sau texte. de cele mai multe ori sistemul nou utilizează ca materiale elemente ale sistemelor vechi. regele trebuie să respecte autonomia judecătorilor şi prerogativele Camerelor. Franţa. iar acestea din urmă. plugul. Nu întâmplător. noile cereale. deputaţii se organizează în comisii şi dau petiţiilor lor forma proiectelor redactate în întregime.central şi preponderent în modelul imaginat.). tot aşa cum coloanele sau pietrele monumentelor antice au fost folosite ulterior în construcţia altor edificii. modelul democratic s-a format în sânul sistemului democratic şi monarhic care •iii 190 . Duverger insista asupra relaţiei dintre monarhiile limitate şi regimurile parlamentare. populaţia creşte. juriştilor sau politologilor. după opinia lui Duverger. el apreciează că denaturarea acestuia este mai puţin mare în acest caz decât cea la care este supus în regimurile autoritare care. legăturile umane se dezvoltă prin intermediul pelerinajelor şi cruciadelor. modelul democratic nu reprezintă o construcţie artificială a teoreticienilor. Drept urmare. Această economie de mijloace gândeşte el. Oricum. Analistul francez. Germania. recunoaşte el. apreciează el. începând de la Adunările stărilor şi până la primele începuturi ale vieţii parlamentare ale zămislirii democraţiei moderne. rolul său real este foarlc scăzut în majoritatea statelor din Occident. Totodată. 10. instituţii au fost împrumutate de la sistemele politice care funcţionează în această regiune a lumii înainte de secolul XIX.. se regăseşte ades în evoluţia societăţii iar. instrumentele de artă din fier. găseşte că primul impuls fusese dat cu peste nouă veacuri în urmă. nu se va generaliza în întregul occident decât după Revoluţiile americană şi franceză. Spania. trebuie să acorde subsidii şi să decidă asupra afacerilor publice în diverse moduri. de regulă. pe care le modifică pentru a le adapta propriei sale logici. în viziunea sa. când diversele descoperiri tehnice (asolamentul trienal. Dar ele au fost transpuse. aşa cum a funcţionat ea în ţările capitaliste dezvoltate între anii 1870 şi 1939. meşteşugarii şi bancherii joacă un rol crescut. jugul.2. J Potrivit concluziilor sale numeroase. transformate. morile de apă şi de vânt etc. Forme specifice de guvernare domina în Europa înainte de Revoluţia franceză şi pe care francezii îl numeau „Vechiul regim".

1 .

îi suprimă. el înseamnă că instituţiile politice se întemeiază pe următoarele principii: suveranitatea poporului. statul este tot mai îngrădit. Mulţumită acestora. pluralismul partidelor. 192 Suflul democraţiei liberale este considerat deseori a fi atât o premisă a regimului parlamentar cât şi un efect al acestuia. alegeri. Se cunoaşte că îndeosebi în suita formelor de democraţie ce s-au succedat în istorie. între fundamentele ideologice ale democraţiei constituţionale se înscriu în esenţă cerinţele sau principiile: a) conducerea pe baza legilor. deşi şi ele s-au născut în momente diferite. Regele în astfel de împrejurări nu mai poate alege guvernul fără acordul parlamentului. contrapus unui monarh încarnând executivul. în spiritul democraţiei liberale europene separarea executivului în şeful statului şi şeful guvernului urmăreşte după M. g) protejarea ordinii publice împotriva crimelor şi delictelor. pe care parlamentul nu-1 poate înlătura. Duverger să confere regelui doar sau mai mult un rol onorific. De observat că în America. Dimpotrivă. benefice şi pentru ei dar şi pentru societate în ansamblu. b) implementarea suveranităţii în mod egal la toţi indivizii. Cu toate acestea el ajunge la concluzia potrivit căreia Constituţia Statelor Unite este stabilită după modelul monarhiei limitate care funcţionează la Londra. cum a dovedit şi Franţa. Statul are a se preocupa. mai întâi. în concepţia sa cele două variante (americană şi europeană) au aceeaşi origine şi derivă din regimul britanic. 19 3 . regimul prezidenţial sunt prevăzute în chiar constituţia din 1787. El este sortit să fie cât mai slab. independenţa judecătorilor. un loc aparte 1-a avut de asemenea democraţia constituţională. în vreme ce Constituanţii din Philadelphia transpun această schemă într-un cadru republican. regimul prezidenţial nu exista nici în Marea Britanic. Convingerea sa este că atunci începe o intensă adaptare legislativă. f) asigurarea libertăţilor. bazată pe legi şi contrapusă regilor ereditari. Duverger apreciază că interpretarea lui Montesquieu din 1748 a contribuit substanţial la prelungirea unei viziuni oarecum arhaice asupra lucrurilor concepând un parlament dotat cu putere legislativă. în atmosfera declanşată de Revoluţia de independenţă. după aproape un secol imită în bună măsură Marea Britanic din 1830-1850. Această reechilibrare în favoarea legislativului era inspirată şi sprijinită în orientarea liberală. e) garantarea patrimoniilor privite fără să permită reconstituirea privilegiilor feudale. cetăţenii au o marjă foarte mare de autonomie şi mijloace eficace de presiune asupra guvernanţilor. prin care se urmărea: a) adaptarea mecanismelor parlamentelor funcţiilor puterilor publice dorite şi susţinute de statul liberal. că. iar decalajul de timp corespunde răgazului necesar pentru ca inovaţiile să fie înţelese de către contemporani. e) separaţia puterilor în statul federal. în fapt. încheierea la care ajunge el este aceea că înseşi structurile şi instituţiile care se stabilesc în Europa. în ea nu este vorba de regim „prezidenţial". d) legea dreptului cetăţeanului. c) limitarea autorităţii guvernamentale. în America. în sensul de ordinea şi apărarea internă şi de apărarea naţională. c) protejarea proprietăţii.în fapt Coroana renunţă la acest prerogativ la începutul secolului al XVIII-lea când regina Ana refuză pentru ultima oară să sancţioneze o lege şi prin aceasta parlamentului îi revine puterea legislativă. parlamente. puterea legislativă capătă o vădită prevalentă faţă de cea executivă. f) apărarea libertăţilor şi intereselor indivizilor. unde domnea un regim parlamentar: executivul cuprinde un cabinet şi un prim-ministru care nu pot guverna decât cu încrederea deputaţilor. în viziunea liberală de guvernare. doctrinarul francez arată că democraţia existentă. mai ales a celui vechi. d) reglementarea raporturilor de familie şi moştenire. b) stabilirea egalităţii în drepturi a cetăţenilor în vederea permiterii iniţiativei şi concurenţei tuturor. constituţia. Relevând o anume preponderenţă teoretică a sistemului de guvernare. doar de poliţia. la începutul secolului al XVIII-lea. îndepărtează regii sau chiar. libertăţi publice. politic şi economic. Duverger notează în acest sens că însuşi termenul „liberal" este luat în dublu sens. în spiritul liberalismului politic şi juridic. Americanii preferau monarhia limitată existentă la Londra în perioada ei timpurie. Statul trebuie să manifeste prudenţă pentru a nu stânjeni pe întreprinzători în iniţiativele şi în concurenţa dintre ei. începe acum să se impună şi în America procedeul cu primul ministru responsabil în faţa camerelor.

care. pluralism. de grupuri sociale mai largi sau mai restrânse. Gânditorul francez este acela care descoperă o fundamentală contribuţie a democraţiei liberale. libertate. competiţie. slab organizate. după al doilea război mondial. fără disciplină. încât noi am t propus să fie numit cu un alt termen: „tehnodemocraţie". dar ea instituie treptat inegalitatea economică. . care reunesc personalităţi care. Sistemele de guvernare. încep de pe atunci să fie nu numai influenţate. Aceasta deoarece în cadrul ei. democraţia liberală se prezintă ca o unitate perfectă. de alte structuri. conve^ nabilă structurilor economice ale democraţiei liberale. în esenţă. fără să se conformeze hotărârilor comitetelor directorale. scria poliglotul francez. Partidele politice sunt partide de cadre. modelul liberal se sprijină pe unitatea aparentă a modelului. urmând o structură individualistă. El notează că la finele secolului XIX apar mari organizaţii muncitoreşti. ea a fost practic înlocuită cu un sistem atât de profund diferit. sunt prea puţin dispuse să se supună regulilor comune. reprezentare. puţin în marginea sistemului. acum se afirmă plutocraţia economică. a democraţiei acestuia. numai că până în 1914 ele sunt îndepărtate în opoziţie şi nu modifică mecanismul instituţiilor: ele formează mai degrabă un fel de contraputeri. s-a stabilit egalitatea politică suprimându-se privilegiile aristocraţiei. producţia şi comerţul se desfăşoară mai cu seamă în cadrul întreprinderii familiste chiar dacă ele sunt foarte inegale ". cât şi cea economică încep a se aşeza pe aceleaşi temeiuri: egalitate. cu excepţia Marii Britanii. dar şi sprijinite de partidele politice ce încep a se organiza. „în economia liberală. Drept urmare. liberală îndeosebi. iar. practic. iar grupurile de presiune au aproape tot aceeaşi structură şi rămân încă puţin dezvoltate. Relevând importanţa modelului democratic liberal. Fiecare parlamentar votează în general aşa cum înţelege el.în acele vremuri şi în acel context politic şi juridic. în sensul că atât organizarea politică. jocul politic se organizează în jurul unor importanţi factori. Cum observă Duverger adeseori în parlamente. în cele din urmă va conduce la o nouă aristocraţie în temeiul proprietăţii capitaliste. Duverger aminteşte că aceasta a suferit crize grave între 1918 şi 1939. anumite fie grupuri de prezicere fie grupuri de interese etc.

nici unul şi celălalt nu se menţin la putere decât dacă au încrederea adunării. sau mai exact a Camerei Comunelor. a cărei supremaţie se afirmă din ce în ce mai mult prin faptul că ea reprezintă clasele care deţin puterea economică esenţială. unde se găseşte reunită o extraordinară echipă intelectuală. d'Alembert. George Fox şi quakerii săi. parlamentarism tradiţional etc. Dacă vechii sclavi au de acum înainte drept de vot.Totuşi. înlocuin-du-1 cu un sistem de valori radical nou. noua structură politică. conchide că încă la începutul secolului XVIII. faptul se explică prin decalajul dintre sistemul de valori proclamate şi instituţiile concrete. După el. Opinia sa este aceea că în vreme ce părea să înflorească. a cărei conducere este esentialmente asigurată de un cabinet având în fruntea sa un prim-ministru. Diderot. după opinia sa izbucneşte o veritabilă revoluţie culturală care zdruncină stabilitatea întregului sistem de valori. unde el funcţionează efectiv. deci puterea dominantă. de neocapitalismul de stat. în Occident. Rousevelt. Duverger aminteşte că impulsul vine din Anglia. unde revoluţia lui Cromwell a suscitat o profundă punere în cauză a ordinii existente. Tot politologul francez gândeşte că din perioada lui Lincoln datează cristalizarea partidelor republican şi democrat şi că. Rousseau. John Lilburne şi ai săi nivelatori au dezvoltat ideea unei societăţi fără nobili şi fără regi.. mai ales sub influenţa reformelor iniţiate şi sprijinite de D. Condorcet etc. incă slujeşte u^ refen^â în lumui contemporană şi este cel conform liniilor democraţiei liberale. Specialistul recunoscut pe plan internaţional pentru originalitatea şi enciclopedismul lui în sfera politologici. în acelaşi timp. modelul instituţiilor politice ale democraţiei moderne este aproape în întregime edificat în Marea Britanie. de tehnostructuri. se înscriu cel legat de oligarhia economică. că John Milton şi a sa republică a credincioşilor. Opinia gânditorului francez este că după revoluţia de independenţă în SUA se afirmă ideologia liberală. Dar restul Europei este dominat de regi şi nobili. monarhia limitată se transforma în monarhie parlamentară. concomitent Sudul rămâne în afara liberalismului. al formelor guvernării. . ei nu pot să-1 folosească într-un mod liber. modelul democraţi. Dar epicentru seismului se situează în Franţa. '" între formele de guvernare mai recentă mai ales în cea de-a doua jumătate a secolului nostru. cu Voltaire. odată şi pe măsura afirmării tot mai puternică a burgheziei americane. al stasiologiei.