ACADEMIA DE ADMINISTRARE PUBLICĂ DE PE LÎNGĂ PREŞEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA Disciplina “Instituţii şi procese politice”

REFERAT
Tema: “Regimurile politice contemporane. Caracteristică generală”

A efectuat: Popa Victor, studii superioare de masterat de profesionalizare, specializarea „Administrare publică”, grupa 122MP, frecvenţă redusă A verificat: Teodor Popescu, doctor, conferenţiar universitar

Chişinău - 2011

........................................................................................................................ „NOŢIUNE DE REGIM POLITIC”................2............................. 10 CONCLUZII ......... „TIPOLOGIA REGIMURILOR POLITICE”..............................12 ........................................................................ 12 BIBLIOGRAFIE .............2.....................................1.........................................Regimuri politice totalitare............................................................. 8 2................ Regimuri politice autoritare..............1..................CUPRINS INTRODUCERE ... 5 2...........................2................................. 7 2..................................... 3 CAPITOLUL I...... 6 2........Regimuri politice democratice...........................2................Regimuri politice nedemocratice sau dictatoriale....................3 CAPITOLUL II......

dar mai ales tipologizare a regimurilor politice. Duverger. consideră că regimul politic trebuie privit şi definit în baza organizării întregului sistem politic. iar alţii dimpotrivă. democratică. Capitolul 2. În primul capitol sînt prezentate diverse abordări ale noţiunii de „regim politic”. se disting: regimul contopirii puterilor (monarhia absolută). metodele specifice de impunere. divizat în subcapitole pentru fiecare din cele trei tipuri fundamentale de regimuri politice contemporane (democratice. totalitare. constituind un supliment pentru studierea mai aprofundată a subiectului în cauză. Scopul referatului este de a completa cunoştinţele în domeniul regimurilor politice contemporane. ea „este auxiliară şi vizează tipurile de structuri guvernamentale”. după caz. diferenţiate în baza unor caracteristici determinative specifice. Din acest punct de vedere. constată în baza rapoartelor organizaţiilor internaţional şi a societăţii civile. În această lucrare ne propunem să efectuăm un studiu mai aprofundat a noţiunii de „regim politic” şi. Unii politologi consideră că regimul politic trebuie definit numai prin referire la modul de organizare a statului. Capitolul I. aşa cum observă politologul francez M. În concluzii este stabilită poziţia Republicii Moldova în tipologia regimurilor politice. regimul diviziunii puterii (republica prezidenţială) şi regimul coabitării puterilor (republica parlamentară). fiind stabilite unele constatări generale vizavi de conţinutul şi esenţa regimului politic. avînd drept repere legitimitatea puterii şi modul în care ea se exercită. deoarece în rîndul politologilor nu există un punct de vedere unitar. O primă încercare de a defini şi tipologiza regimul politic a fost făcută din perspectiva ştiinţei dreptului constituţional. NOŢIUNE DE REGIM POLITIC Problema definirii şi clasificării regimurilor politice este deosebit de dificilă. majoritatea oamenilor de ştiinţă abordează definiţia respectivă de pe poziţiile teoriei instituţiilor. O asemenea definire şi clasificare a regimurilor politice nu este edificatoare (convingătoare) şi. prezintă trăsăturile dominante ale fiecărui tip de regim şi. dar concep şi folosesc această teorie în moduri diferite. tehnocratică. se bazează pe distingerea funcţiei legislative de cea executivă şi prin explicarea coabitaţiei acestora. Totuşi. De natura regimurilor politice depinde în mare măsură soluţionarea în interesul cetăţenilor a problemelor legate de viaţa şi activitatea acestora. autoritare). elitistă etc. tipurile. O asemenea abordare a regimului politic a generat între politologi doua orientări distincte: .INTRODUCERE Problema regimurilor politice este vitală pentru organizarea şi fundamentarea vieţii sociale. deosebirile între ele etc. Definirea regimului politic înglobează concepţii şi tendinţe diferite: liberală. Referatul include două capitole. autoritară.. în deosebi a tipologiei regimurilor politice contemporane. O asemenea definire.

Burdeau. În cadrul instituţiilor publice. Complexă se dovedeşte a fi construcţia definirii regimului politic la G. „o definiţie instituţionalistă extinsă”. Pentru circumscrierea regimului politic este necesară identificarea acelor elemente ale sistemului politic care concură la realizarea actului guvernării. R. ci includ. regimul politic se defineşte prin: „totalitatea normelor. adică prin intermediul cărora se utilizează puterea de stat. Prin urmare definiţia sa este. componentele culturii politice care servesc la legitimarea puterii şi la justificarea actelor de guvernămînt. Duverger şi G. care funcţionează în ţara respectivă. rolul şi locul pe care îl ocupă administraţia în cadrul regimului. ei iau ca element principal partidele politice. Duverger defineşte regimul politic ca fiind: „totalitatea instituţiilor politice. guvernare) indică faptul că termenul a apărut din necesitatea de a desemna realităţi ce ţin de sfera raporturilor dintre guvernanţi şi guvernaţi. Aron. Din cele expuse mai sus. el indică la strînsa corelaţie dintre regimul politic şi instituţiile sociale. cu ajutorul cărora se înfăptuieşte conducerea oamenilor”. Deşi pune în centrul instituţiilor politice partidul. această orientare aduce în sprijin şi alte componente. Originea noţiunii „regim” (care provine de la latinescul regimen. într-o anumită perioadă”. b) A doua orientare întruneşte opiniile politologilor pentru care poziţiile instituţionalismului pur se dovedesc a fi inaccesibile. dînd astfel o imagine mult mai complexă şi mai realistă despre natura şi rolul regimului politic în societate. aşa cum recunoaşte singur sociologul. Aron consideră că sînt importante nu numai „legătura dintre instituţii şi modalităţile de funcţionare a lor. sistemului de valori politice şi morale. care definesc regimul politic în exclusivitate pe baza teoriei instituţionale. adoptate sau pur şi simplu practicate în ţara respectivă. M. De asemenea. normele juridice etc. Burdeau. Astfel. . economice etc.a) Prima orientare are la bază poziţiile instituţionalismului pur. contextul istoric în care acţionează regimul”. ci şi a formele interdependenţelor lor cu infrastructura. am putea defini că regimul politic este ansamblul metodelor şi mijloacelor instituţionalizate cu ajutorul cărora guvernează cei care deţin puterea politică. Ele nu se reduc la instituţiile politice propriu-zise şi la raporturile dintre ele. La o primă analiză. Lesage. În explicarea criteriilor definitorii ale regimului politic. s-ar părea că Burdeau părăseşte linia instituţionalistă în definirea regimului politic. adică administrare. avînd deci o sferă mai restrînsă de cuprindere decît sistemul politic. În opinia sa: „definirea şi studierea regimului politic reprezintă studierea relaţiilor existente între toate categoriile de instituţii în procesul adoptării deciziilor politice”. Regimul politic focalizează doar notele esenţiale ale realizării puterii politice în societate. Această orientare îl are ca lider pe R. Pentru el. Pentru ei regimul politic nu se reduce la simpla combinare de instituţii. Deşi păstrează în definirea regimului politic elementele instituţionale. în mod necesar. Concepţiei instituţionaliste aparţine şi definiţia lui M. sociologul concepe regimul politic ca o interdependenţă directă a tuturor instituţiilor politice. Ea are în centrul său opiniile vestiţilor sociologi M. întrucît principalul izvor al normelor care reglementează înfăptuirea puterii este interacţiunea dintre instituţiile politice şi cele sociale.

În perioada contemporană putem evidenţia trei tipuri fundamentale de regimuri politice: regimuri totalitare. partide. ci cuprinde. elaborînd tipologiile lor mai mult sau mai puţin complexe. forma de guvernare nu poate decide natura regimului politic. în general. regimuri autoritare şi regimuri democratice.  Deşi în cadru regimului politic instituţiile şi organele puterii de stat au un rol important în constituirea şi funcţionarea sa. calitatea distinctă de a fi laturi definitorii ale regimului politic.Regimurile politice sînt concepute ca reprezentînd modalităţi de exercitare a puterii într-un anumit cadru constituţional. în legătură cu definirea conţinutului şi esenţa regimului politic.  Natura regimului politic. TIPOLOGIA REGIMURILOR POLITICE Încă din timpurile antichităţii greceşti. precum şi raporturile dintre ele şi celelalte forma instituţionalizate ale sistemului politic. şi a valorilor politice. în esenţă. organizaţii. natura regimului politic este determinată de raportul dintre regimul respectiv şi cetăţeni. formaţiuni social-politice. regimul politic nu se poate rezuma la acestea. putem constata următoarele:  Regimul politic reprezintă forma concretă de organizare şi funcţionare a sistemului politic şi. întregul sistem politic. prin aceasta ele nu-şi dizolvă identitatea. în consecinţă. gîndirea politică şi-a manifestat preocupările pentru stabilirea caracteristicilor regimurilor politice. prin regim politic se înţelege modul concret de organizare. Cu excepţia monarhiilor absolute unde se nasc regimuri dictatoriale. caracteristicile şi principiile lor. în special. Forma de guvernare desemnează modul concret de formare şi organizare a organelor puterii de stat. Fundamentarea conceptuală şi definirea regimului politic în politologia contemporană cunosc o diversitate de modalităţi care. raporturile dintre ele şi celelalte organe ale statului. . dintre societatea civilă şi societatea politică. forma sa de exprimare în planul practicii sociale este rezultatul raportului de forţe dintre clase. Chiar dacă unele elemente ale regimului politic se suprapun într-o oarecare măsură şi sub anumite aspecte cu cele ale formei de guvernare sau ale structurii de stat. adică dintre cetăţeni. a unei ierarhii specifice a valorilor.  Regimul politic nu poate şi nu trebuie identificat cu forma de guvernare. Regimul politic înseamnă materializarea expresă a unor operaţiuni axiologice. organizaţional şi funcţional. îşi propun să răspundă la următoarele întrebări: 1) Cum sînt alese organele guvernamentale? 2) Care este structura fiecărui organ guvernamental? 3) Cum sînt repartizate funcţiile organelor guvernamentale? 4) Există vreo limită a puterii lor faţă de cei guvernaţi? Pornind de la aceste considerente. grupuri sociale. în cea mai mare măsură. instituţionalizare şi funcţionare a sistemului politic şi de exercitare a puterii politice de către o forţă social-politică în cadrul unei comunităţi sociale sau a unui sistem social global. Capitolul II.

concurenţială şi controlată democratic.). Olanda. În esenţă un regim democratic trebuie să aibă la bază în mod permanent. căci orice identificare cu acestea în detrimentul majorităţii cetăţenilor poate conduce la un regim politic nedemocratic. Puterea este dispersată. Germania. cel puţin în ţările dezvoltate. regimurile democratice au reprezentat rarităţi. Dacă în sclavagism şi feudalism. prin limitarea ca durată a mandatului şi responsabilitatea celor aleşi. Regimuri politice democratice Analiza regimurilor democratice contemporane constată faptul că doar un mic număr de ţări pot fi considerate azi ca fiind conduse de reguli democratice. Belgia. circumscrierea luptei politice la dispute de idei şi nu la confruntarea violentă. Din cele expuse putem evidenţia trăsăturile dominante ale regimului politic democrat şi anume: . în determinarea prin voinţa lor a dinamicii şi calităţii regimului politic. regimuri democratice în cadrul unor republici parlamentare (Italia. educaţională etc. regimul politic democratic poate fi regăsit în sistemul drepturilor şi libertăţilor omului. activitate prin intermediul căreia se exercită un control atît asupra regimului puterii. Franţa etc. Acestui cadru democratic îi este specific faptul că grupurile şi cetăţenii posedă libertate şi autonomie vis-a-vis de puterea de stat. limitată. determinînd permanent reducere a puterii politice în procesul evoluţiei democratice. regimuri democratice prezidenţiale (SUA. Japonia etc. Fundamentul menţinerii unui regim democratic constituţional poate fi regăsit în competiţia permanentă a structurilor pluraliste ale societăţii civile şi politice. o dată cu epoca contemporană. libertatea şi egalitatea. Legitimitatea funcţionării regimului politic democratic se regăseşte în cadrul alegerilor democratice prin votul oferit de cetăţeni. Dintre principiile şi normele pe care se bazează pluralismul politic. În esenţă. Esenţa democratică a regimului politic presupune ca statul să aibă libertate de acţiune în sensul că puterile sale de natură politică. principiile democraţiei.1. în principal. Norvegia.). ca valori ale democraţiei. Spania. ceea ce face posibilă manifestarea opoziţiei ca factor de control al puterii de edificare a valorilor democratice. în deosebi. economică. sistemul politic şi regimul politic se caracterizează prin imposibilitatea monopolizării puterii. Portugalia. Un regim politic poate fi democratic doar în măsura în care democraţia. pluralismului politic şi parlamentarismul fundamentează existenţa societăţii civile. îmbrăcînd forme specifice în raport de condiţiile concrete ale fiecărei ţări: regimuri politice democratice în cadrul unor monarhii constituţionale (Anglia. să nu fie acaparate sau subordonate nici unuia din grupurile care le dispută. Dialogul dintre partide presupune.2. acestea devin o formă principală de exercitare a conducerii politice a societăţii. cît şi asupra opoziţiei. egalitatea juridică între partide. Finlanda etc. În acest context. în accesul liber şi egal al cetăţenilor la viaţa politică.). dialogul şi consensul politic care ar însemna că fiecare partid politic trebuie să întrunească aceleaşi condiţii legale pentru a se înregistra şi funcţiona şi că partidele au acelaşi statut electoral. subliniem. ale statului de drept. culturală. respectul reciproc.

• Existenţa sistemului multipartidist. executivă sau judecătorească. Hitler. acceptarea dreptului la critică.• Existenţa unei multitudini de instituţii care permit diversitatea de interese şi păreri.a afirma. economică şi culturală a societăţii. fiecare exercitînd o anumită putere legislativă. derivat din „dictare . Mare amploare au avut dictaturile de tip fascist (Moussolini. • Manifestarea opoziţiei ca factor de control al puterii etc. a porunci”. prin apariţia regimurilor democratice. pentru a denumi o stare a societăţii considerată ideală pentru realizarea scopurilor fascismului. Termenul a fost utilizat pentru prima oară de Benitto Mussolini între anii 1923-1925. Un regim pe deplin democratic şi ataşat realmente ideii statului de drept se va efectua într-o largă paletă de garanţii constituţionale. sub forma monarhiilor absolutiste. personale etc. însemnând dominaţia nelimitată a unui grup social sau a unei persoane. de a-şi alege şi de a-şi demite reprezentaţii. având puteri discreţionare. 2. • Accesul liber şi egal al cetăţenilor la viaţa politică. Regimuri politice nedemocratice sau dictatoriale Termenul de „dictatură” provine din latinescul „dictatura”. lipsa unei doctrine oficiale. în mecanisme sigure şi eficiente de garantare a drepturilor omului. socială. totalis) reprezintă regimul care controlează şi reglementează în totalitate sferele politică. . • Separarea puterilor.  Existenţa a două sau mai multe partide care funcţionează legal şi acţionează pentru cucerirea puterii (adică participă la alegerile generale şi locale). pluralismul se va manifesta sub următoarele aspecte :  Pluralism ideologic. Dictatorul (lat.1. Horthy etc. „dictator”) este persoana care exercită conducerea fără nici un control al statului. De-a lungul istoriei. precum şi de a contribui în mod activ la toate formele şi treptele prin care se exercită puterea. Cu toate acestea. au existat mai multe regimuri dictatoriale.) şi comunist (Stalin. O dată cu epoca modernă.2.). recunoaşterea unei diferenţieri de forme şi metode de înfăptuire a dezvoltării sociale. istoria contemporană a înregistrat şi regimuri politice dictatoriale. regimurile absolutiste au primit puternice lovituri. Regimuri politice totalitare Totalitarismul (lat. Printre acestea se vor număra un sistem de constituţii chemate să asigure preeminenţa participării cetăţenilor la conducere. În afară de acestea se cunosc şi alte regimuri dictatoriale: militare. • Proclamarea principiului dreptăţii sociale şi egalităţii în faţa legii. îndeosebi în epocile sclavagistă şi feudală.2. 2. În orice sistem politic. dreptul la opinie.  Existenţa unor organe diferite. În cadrul regimului democratic. Astfel. se disting următoarele regimurile nedemocratice: regimuri totalitare şi regimuri autoritare. Mao Tzedun etc. pluralismul ideologic înseamnă manifestarea liberă şi reală a diversităţii de opinii. dreptul acestora de a-şi spune cuvîntul în problemele fundamentale ale statului.

o aură mistică. • Monopolul spiritual. a statului în viaţa personală a oamenilor. fetiş şi simbol. Concentrînd puterea în mîinile sale. cît şi un idol. • Teatralizarea la scară largă naţională a vieţii politice (parade. a proprietăţii private. rase sau concepţii. statul lichidează societatea civilă împrumutînd monopolul conducerii exercitate de lider despotic. iar în totalitarismul de tip comunist – forma mesianismul marxist-leninist. în viziunea maselor. care nu poate fi îndreptăţită. totalitarismul are următoarele caracteristici: • Monopolul politic. • Supunerea membrilor societăţii unui proces de transformare (crearea omului de tip nou). ci proclamată de un lider sau de o elită guvernantă în numele poporului .Regimul totalitar concentrează în mîinile statului toate aspectele puterii din societate. În fascism aceasta capătă forma unei ideologii naţionaliste. exprimată prin misiunea „istorică” a clasei muncitoare şi a tezei „luptei de clasă”. Regimul totalitar presupune o intervenţie absolută. care impune monopolul la conducerea societăţii. • Lichidarea partidelor şi grupurilor de interes rivale. în chestiunile societăţii civile în general. • Monopolul economic. împărtăşită de majoritatea populaţiei. • Monopolul social caracterizat prin centralizarea şi uniformizarea tuturor aspectelor vieţii sociale. care a distrus drepturile şi libertăţile naţiunilor. caracterizat prin existenţa unui singur partid revoluţionar de masă. organizate de organele de coerciţie. În regimurile totalitare. Acest regim are tendinţa de a lichida sau diminua substanţial pluralismul politic şi pune în practică această tendinţă ridicînd-o la rangul de politică de stat. consens echivalent unei supuneri necondiţionate faţă de putere. caracterizat prin planificarea proceselor economice de un singur centru şi prezenţa proprietăţii de stat. Acest fapt îi oferă. De fapt. • Fuziunea puterilor. care unifică în sine mişcarea totalitară. reconstruirea trecutului glorios). statul se depărtează din ce în ce mai mult de membrii societăţii şi se transformă într-un monolit care nu recunoaşte decît legitimitatea sa conferită nu de popor. • Realizarea unui consens total în rîndurile cetăţenilor. • Monopolul poliţienesc. ultimul fenomen este caracteristic sistemelor socialiste. • Dispariţia societăţii civile. venerarea conducătorilor. care concentrează prerogativele puterii şi ale autorităţii publice. care s-a manifestat în exterminarea popoarelor şi indivizilor aparţinînd altor comunităţi. care face posibilă violenţa şi represaliile în masă. • Prezenţa unui lider carismatic care devine atît un „apărător” de lumea externă. cu caracter mesianic. În sistemele fasciste. El îşi impune monopolul în toate domeniile. sistemul economic se caracterizează prin existenţa corporatismului. În viziunea unor politologi. Metodele totalitarismului sînt: . ale indivizilor. caracterizat prin existenţa unei singure ideologii revoluţionare. prin conservarea unui nivel important al libertăţii economice. Statul totalitar nu tolerează nici o activitate nesancţionată.

parlamentarismului. din afara dictatului şi dictaturii). Regimurile totalitare fasciste (totalitarismul de dreapta) au apărut după primul război mondial şi au fost înlăturate la sfârşitul celui de al doilea război mondial. ca urmare a revoluţiilor anticomuniste din anii 1989-1990.2. maoismul în China. Dacă regimurile totalitare interbelice se bazau pe vîrfurile reacţionate ale burgheziei în Germania şi Italia sau şi pe exponenţii marilor proprietăţi latifundiare în Ungaria. care fie au moştenit puterea. s-au întemeiat pe structuri economice diferite – aflate ele însele în stadii diferite de dezvoltare – au socializat sau nu principalele mijloace de producţie. Regimuri politice autoritare Autoritarismul reprezintă regimul în care funcţionarea puterii nu este în conformitate cu principiile şi normele statului de drept.). a pluralismului. şi apoi după al doilea război mondial (în ţările cu democraţie populară). Pendularea sistemului politic între extremismul de dreapta şi cel de stînga este specific societăţilor tributare structurilor autoritare şi de dominaţie (exceptînd în parte statele supuse forţei.Controlul total al maselor prin intermediul poliţiei politice. în care procesele dezvoltării în general şi ale echilibrului social intern s-au desfăşurat în absenţa sau palida manifestare a valorilor şi normelor democratice (lipsa libertăţii naţionale. fie au acaparat-o prin procedee neconstituţionale sau au venit la putere în urma falsificării masive a alegerilor. că existenţa unui regim totalitar nu este condiţionată de o bază economică. votului universal etc. . mitul Progresului. în bună parte.). Trebuie subliniat. mitul Complotului şi al Duşmanului intern şi extern. Cu alte cuvinte. Regimurilor autoritare le este specific limitarea libertăţii.  Mobilizarea maselor la proiecte gigant (de ex. De asemenea. în Asia şi America Latină şi au dispărut. dar nu şi anularea ei ca în cazul regimurilor totalitare. Aici avem un grup de persoane sau un individ. Germania. iar mecanismul formării organelor de stat se bazează pe excluderea cetăţenilor de la alegerea nemijlocită a reprezentanţilor puterii. În epoca contemporană. mitul Eroului salvator.: construirea socialismului. ceea ce implică propaganda şi utilizarea masivă a miturilor.2. din Asia. Tipurile totalitarismului sînt: 1) Totalitarism de dreapta – naţional-socialismul german. sociale. Violenţă. regimurile comuniste se „bazau” pe clasa muncitoare şi în multe ţări şi pe ţărănimea cooperatistă. Ungaria. 2) Totalitarism de stînga – stalinismul în URSS. regimurile politice totalitare instaurate în Europa după primul război mondial Rusia Sovietică. Regimurile totalitare comuniste (totalitarismul de stînga) au apărut în timpul primului război mondial în fostul imperiu ţarist şi după al doilea război mondial – în unele ţări din centrul şi estul Europei. Italia. Miturile socialismului erau: mitul viitorului luminos (Secolul de Aur). cele din America Centrală şi America de Sud. represii în masă. cucerirea cosmosului etc.   2. guvernul se alege pe sine însuşi. Africa. esenţa regimului totalitar nu este condiţionată nici de o anumită structură socială. aşadar.

totuşi. − dreptului la salariu. • Alegeri controlate sau falsificate. Maroc). spre exemplu. • În exercitarea puterii se poate recurge la violenţă. numire (cînd monarhul dictator numeşte guvernul). Foarte des există cultul personalităţii care constă în preamărirea rolului liderului statului. Deci. care des poate fi confiscată de putere. dar nu se amestecă în acele sfere care nu sînt legate nemijlocit de politică. grevă de protest. Nepal. de altfel. absenţa controlului puterii din partea cetăţenilor. Aplicarea programelor politice nu se realizează pe baze democratice. şeful statului este ale pe viaţă. în anumite limite. nici nu trebuie să depună efort pentru venerarea sa. • Mass-media controlată. sînt interzise partidele politice. sînt marionete ale guvernului. În cazul autoritarismului. familie. Deşi unele regimuri autoritare o folosesc minimal. dar partidele. tragere la sorţi (de exemplu cînd dintr-un grup de aristocraţi se alege şeful). Dacă alegerile democratice sînt rezultatul alegerilor libere ale întregului popor. libertatea cuvîntului etc. • Economia este organizată centralizat. succesiunea la putere este rezultatul unor manevre oculte (ascunse) sau al unor ciocniri violente. • Acceptarea. puterea poate să nu achite cu lunile salariile. întreaga putere este . • Putere nelimitată a şefului statului. populaţia nu poate părăsi ţara. în special a: − dreptului de proprietate. lovituri de stat). cooptare (în situaţia cînd guvernul prezent în funcţie desemnează un alt guvern). deciziile au un caracter voluntarist. − dreptul la miting. Tipurile de regimuri autoritare sînt: 1) Monarhia tradiţională (Arabia Saudită. specifice regimurilor democratice. foarte des fiind chiar creaturi ale acestuia.Trasăturile regimurilor autoritare: • De obicei. are loc diminuarea importanţei maselor. − dreptul la credinţă. cum ar fi: economie. • Serviciile şi indicatorii sociali sînt în continuă decădere (foarte des statele autoritare sînt ţări sărace). În Arabia Saudită. Există pluralism politic. învăţămînt. • Suprimarea de către stat a disidenţei politice. • Încălcarea permanentă a drepturilor omului. etnice şi religioase. Iordania. recunoaşterea infailibilităţii (perfecţiunii) sale (în sensul că nu poate fi vinovat) şi a previziunii sale istorice. cele autoritare – prin ereditate (în cazul monarhiilor). − dreptul la libera deplasare. aplicarea programelor politice se face mai mult prin mijloace forţate. decît prin utilizarea convingerii şi persuasiunii. de obicei. Şeful statului. cultură. existenţa societăţii civile. cucerire (pre revoluţii. • Puterea autoritară nu tolerează concurenţa în sfera politicii.

dar nu esenţiale. cu anumite rezerve. Regimurile „mixte” sînt produsul unei combinaţii de elemente aparţinînd . Este vorba de trăsături distintive. 3) Regimurile teocratice – puterea politică este concentrată în mîinile persoanelor duhovniceşti. nu există. mass-media Acceptă în anumite limite Nu are nevoie de unanimitate şi susţinere generală. Utilizarea violenţei 3. Deosebirile dintre totalitarism şi autoritarism: Regimuri totalitare Caracteristica 1. Centralizarea şi uniformizarea tuturor aspectelor vieţii sociale. Economia 4.concentrată în mîinile monarhului. în situaţia în care arenele extrapolitice îşi menţin un spaţiu autonom. Mare. Regimuri autoritare CONCLUZII Datorită relativităţii trăsăturilor ce conturează diferite tipuri de regimurilor politice. perfect. lipseşte concurenţa politică. Un regim democratic “pur”. De obicei. echivalent unei supuneri necondiţionate. obligatorie pentru toţi. aici avem un lider carismatic. Diminuarea importanţei maselor. ale regimurilor democratice. a dinamicii proceselor şi fenomenelor sociale. contra unor persoane concrete. despre regimul Taliban din Afganistan. instaurînd dictatura militară. Pluralism politic 6. influenţă majoră o au rudele monarhului. 2) Dictatură personală – reprezintă puterea unui individ care a monopolizat prerogativele puterii. Lichidarea totală a partidelor şi grupurilor de interes rivale Existenţa unui consens total. încadrat în scheme preelaborate. care conduc societatea în baza unor norme religioase ce substituie normele laice. care era un mixaj între regimul militar şi teocraţie. Ideologia promovată în masă asigură suportul necondiţionat din partea populaţiei. Supunerea cetăţenilor faţă de putere 7. ale unor aspecte ale societăţii civile: biserică. partide. în anumite limite. Acordarea importanţei maselor Ideologie unică totală. precum şi ale celor autoritare sau totalitare. în practică deseori se întîlnesc regimuri politice care întrunesc unele din trăsăturile distinctive. Societatea civilă 5. Populaţia este înstrăinată de la politică. Khomeiny din Iran ca despre unul teocratic. Nu acceptă. Utilizarea violenţei şi represaliilor în masă Prezenţa proprietăţii de stat şi economiei planificate (totalitarismul de tip sovietic) Monopol social. Acceptarea. Fundamentaliştii islamici luptă pentru instaurarea teocraţiilor islamice. este destulă o supunere necondiţionată. 4) Regimurile militare – reprezintă statul în care un grup de militari a acaparat puterea prin lovitură de stat sau rebeliuni. Utilizarea punctată a violenţei. Monopol spiritual. Permite existenţa proprietăţii private şi economiei de piaţă. Ideologia 2. Nu există o ideologie unică. Putem vorbi despre regimul lui A. care prin deciziile şi propunerile sale acoperă întreaga panoramă politică.

în cadrul regimurilor mixte se încearcă o îmbinare a libertăţilor democratice cu metodele de guvernare autoritară.unor regimuri politice diferite.svedu. 2. 5. Este puţin să avem setul necesar de instituţii democratice. să se evite primejdia unei democraţii prea „deschise”.E.-P „Tipografia Centrală”. Ion Mitran. 2007. – USM. 7. Teodor Popescu.org/images/File/nit/2010/NIT-2010-Moldovaproof-I. Aurel Piţurcă. teorii. 2006. Politologie: (Material didactic) – Ediţie revizuită şi completată – Î. Tudor Tomozei. Bucureşti. Ştiinţa politică. Pamfil Nichiţelea. 6. Aceeaşi opinie se resimte atît din concluziile rapoartelor organizaţiilor internaţionale.F. 4. Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale „Viitorul”). Probleme concepţii. Calin Vaslan. – suport de curs pentru învăţămînt la distanţă. Politologie. Alexandru Zavtur. Chişinău. Politologia. cum spune profesorul Charles Cadoux. Grigore Pîrţac. mult mai important este conţinutul şi funcţionarea democratică a acestor instituţii. De regulă. ca de exemplu „Freedom House”. simultan cu evitarea exceselor unui autoritarism „închis”. Emil Racila. D. cît şi din cele ale societăţii civile. – editura II. în care elementele democratice se interferează cu elementele autoritare. 2000. încercîndu-se. BIBLIOGRAFIE: 1. .ro/curs/bsp_apiturca.S. Unii politologi consideră că în Moldova s-a instaurat o democraţie parţial dirijată. Bazele ştiinţei politice. Fisichella. 2000. Regimul politic actual din Republica Moldova reprezintă un regim de tip mixt. – Bucureşti. 2009.freedomhouse. Chişinău. Chişinău. reprezentate de organizaţii non guvernamentale (de exemplu Fundaţia Soros – Moldova. 3. Politologie.pdf. www. editura Fundaţiei „România de mâine”.pdf. – Ediţia a II-a. Raportul „Freedom House” Moldova pe anul 2010 – http://www.