CAPITOLUL I

1.1. Precizări noţionale şi categoriale Privind lucrurile în evoluţia lor procesuală, doctrina reprezintă rezultanta evoluţiei de la idee la gândire şi teorie economică. Ideea economică înseamnă produsul prim de reflectare în mintea omului a realităţii economice. Situat, de la începuturile existenţei sale, în faţa ecuaţiei resurse limitate – nevoi nelimitate, ecuaţie dificilă şi adesea fără soluţii acceptabile, omul a trebuit, din capul locului, să aibă reprezentarea ideatică a economiei pentru a găsi căile şi mijloacele cele mai la îndemână şi mai eficace spre a-şi satisface trebuinţele cu minimum de efort. Este clar că suma acestor idei, cumulate în timp, nu înseamnă, ştiinţa despre economie. Gândirea economică reprezintă procesul de reflectare activă şi raţională în mintea oamenilor a realităţii economice ca şi produsul acestei reflectări. Produsul se poate situa la niveluri diferite în funcţie de calitatea informaţiei deţinute şi prelucrate ca şi cea a „laboratorului” în care are loc procesul; o minte informată, dotată nativ şi instruită „produce” un rezultat de o calitate superioară. Teoria economică constituie, tocmai un rezultat superior al procesului de gândire. Ea este deci un elaborat care, în forma unui studiu doct, îşi propune dezvăluirea cauzelor, esenţei şi legilor de mişcare care guvernează evoluţia fenomenelor economico-sociale. Elaborarea unui asemenea studiu nu poate fi opera unor neofiţi; dimpotrivă, este vorba de specialişti, de minţi instruite care apelează, la anumite mijloace şi adoptă metode de lucru specifice. Doctrina economică redă, într-o primă aproximare, teoria economică activată. Este o teorie (sau un complex de teorii) care nu se mulţumeşte cu o prezentare pur scientistă abstractă, neutră a realităţii; dimpotrivă vine cu partea activă; face aprecieri, realizează judecăţi de valoare pentru a sugera, pe această cale, proiecte de reformă; face apologia sau condamnă statu-quo-ul; raţiunea ei este de a spune ce trebuie făcut sau nu trebuie făcut. Pe scurt: teoria spune ce este; doctrina spune ce trebuie să fie sau să nu fie; teoria serveşte ca instrument de analiză; doctrina vine, prin intermediul politicii economice, să experimenteze. Dacă teoria economică uzează, în spiritul rigorilor ştiinţei,

1

de metode empirice şi descriptive, doctrina este, în esenţă o gândire normativă; ea sugerează calea, pista pe care efortul uman trebuie consumat spre binele individual şi cel colectiv. Cunoaşterea doctrinei economice presupune, deci, înţelegerea atât a trunchiului ideatic, a teoriei pe care se grefează, cât şi percepţia politicii economice prin care se verifică. De aici, calitatea de întreg şi vocaţia de sinteză integratoare a studiului doctrinelor. Denumirea doctrinei poate veni fie de la cel care în mod substanţial şi-a adus contribuţia la elaborarea ei (doctrina ricardiană, keynesistă, marxistă etc.) fie de la personalitatea politică sub conducerea căreia doctrina respectivă a fost pusă pe rol (doctrina Reagan, doctrina Adenauer, doctrina Thatcher etc.) deşi respectiva personalitate nu are nici o contribuţie ştiinţifică la elaborarea doctrinei ca atare, fie, în sfârşit, de la genul de măsuri pe care îl preconizează: liberală, dirijistă, protecţionistă etc. Două categorii economice se mai cer a fi explicitate pentru ca demersul nostru să fie cât mai transmisibil, şi anume: şcoala de gândire economică şi curent de gândire. Şcoala de gândire economică este o formaţiune ştiinţifică a unor oameni de specialitate grupaţi, prin propria voinţă, în jurul unui mentor sau/şi idei directoare. Mentorul sau şeful şcolii reprezintă o personalitate consacrată, cu contribuţii ştiinţifice originale recunoscute. El îşi „alege” ucenicii pe care îi recunoaşte sau nu. Şcoala îşi propune ca, într-o manieră proprie, apelând la metode specifice, să sondeze şi să analizeze un anumit domeniu al realităţii economice. De obicei, formaţiunea ştiinţifică respectivă fondează şi fiinţează pe criteriu şi în slujba unui interes naţional. Şcoala fiziocrată a lui Fr. Quesnay a fost prin excelenţă franceză; şcoala economică clasică a fost preponderent engleză. Cunoscute prin contribuţiile lor sunt şcoala de la Cambridge (Anglia) sau, cum era cunoscută în epocă, „CIRCUS”' avându-l ca mentor spiritual pe J. M. Keynes; şcoala de la Chicago cu liderul spiritual M. Friedman, promotoare a monetarismului; şcoala din Virginia sau „Public Choise”, a preferinţelor publice, avândul ca protagonist pe J. Buchanan etc. Puţine şcoli au vocaţia universalului şi sunt reprezentate din perimetre teritoriale diferite. Şcoala neoclasică a fost, în acest sens, un exemplu.

2

(B) aspectul doctrinar – unul care efectueaza deopotriva grupari si despartiri ale unctelor de vedere si opiniilor.2. dar si radicalizari si regrese. Scurta istorie a gandirii economice Dincolo de expunerea in termeni de istoricitate . de mari dimensiuni (marxismul. radicalismul etc. acumulari. citirea si atitudinea critica fata de acumularile cantitative si evolutiile calitative si constatarea avansurilor si impasurilor studiului. nu in ultimul rand. economia periferică. dirijismul.istoria gandirii economice dezbate cel putin urmatoarele aspecte: (A) interferenta gandirii cu activitatea economica. care mai include elaborarea. formarea de curente de gandire. constituirea si centrarea ideilor. keynesis-mul etc. departajarea acestora. Este deja inteles ca disciplina economiei ramane indeajuns de specifica pentru ca inventarierea conceptelor de acolo sa presupuna si o geneza specifica – avem aici in vedere elaborarea si constructia ideilor. (C) aspectul metodologic – transformarea economiei politice in stiinta economica.Curentul de gândire economică reprezintă un ansamblu de teorii şi doctrine economice care explică şi susţin un anumit gen al dezvoltării. (F) viziunea asupra categoriei de economie dominanta. Intr-o maniera similara redactarii conceptelor de manual de astazi – pe baza acumularilor si evolutiilor de mai bine de doua 3 . astfel coboara in zone temporale neasteptat de profunde. a mai multor şcoli: liberalismul.) sau. sau trecerea de la metafizica la pozitivism stiintific. Istoricitatea gandirii de specialitate insasi isi pastreaza interesul si dintr-un alt punct de vedere. 1. (E) dezbaterea asupra conceptului de sistem economic. dimpotrivă. (D) cumularea primelor doua aspecte – (A) si (B) – in construirea inventarului teoriilor economice. si astfel raportarea studiului la realitate. imbinarea teoriilor cu rezultate ale studiilor empirice. Poate fi opera unei singure şcoli. dar si asocierea lor sau departajari in interiorul unuia si aceluiasi curent. neoliberalismul.

Primul curent de gandire economica de totdeauna inflorea intr-o epoca a economiei (activitatii) care isi descoperea ideea de progres. Progresul studiului economiei il insotea pe cel al activitatii economice. Progresul era o adevarata moda a timpului. in Europa Occidentala a epocii moderne. secole mai tarziu si unor domenii feudale. insa. nici automate. cu sistemul si cu istoricitatea proprii acesteia. Aparitia monedelor nu a fost nicaieri un eveniment spectaculos. geografic si istoric. moneda. De exemplu. dar aceasta scoala de gandire nu era capabila sa disocieze progresul de o “lege naturala”.secole. tocmai acesta i-a fost curentului fiziocrat si miezul controversat. cealalta datorata curentului marginalist. in “ideologia gemana” a secolului al XIX-lea. inca de la antichitatea greco-latina.1. teoriile asupra valorii. Corespondentele intre elementele activitatii si conceptele gandirii nu sunt. iar creditul este mai degraba studiat in epocile de economie moderna. Moneda a apartinut statelor antice – dar nu toate statele antice au avut moneda --. 1. nici simplu de operat.2. de un soi mult mai liberal. Cel mai bine poate fi studiata insa istoria gandirii pe structura curentelor de gandire. rivalizand cu economia-activitate. Fiziocratii Sunt prima manifestare tipica de tip curent (scoala) de gandire. ci spectaculos este astazi faptul ca omenirea nu se poate lipsi de moneda si nu poate intrevede o astfel de perspectiva. Totusi. Au facut cariera. asociata mai tarziu banilor. respectiv a naturii-insesi. intre timp. sau banii sunt un concept de o vechime mai mult decat apreciabila – cu multi ani inainte de Christos – iar notiunea de credit. Din pacate. este inca si mai veche. vizavi de demersul sau intelectual. in gandirea economica o teorie asupra banilor se contureaza tot inspre secolul al XIX-lea. adica de la primul tratat de economie1[1] – ceea ce era gandire economica la finele secolului al XVIII-lea se constituise din elemente preluate din epocile precedente. Astfel. ca unul subsidiar: era 1 4 . pe cel putin doua filiatii de gandire: una incepand de la o referinta a lui Aristotel si incheiata cu marxismul. Teoriile (directe) asupra banilor nu sunt insa singura referinta directa a gandirii de specialitate. desi originea marginalismului se regaseste. gandirea in materie isi creaza propriul sistem in evolutie.

iar inductia verifica legitati naturale. David Ricardo si respectiv Malthus. ci din naturalismul – am spune chiar “naturismul” – surprins pe cealalta latura. Clasicii Noul curent se face simtit mai intai in Marea Britanie. respectiv (3) proprietarii patroni. si doctrinar si dogmatic. La fiziocrati se contureaza dihotomia deductie-inductie. automat si legitati de natura economica si de domeniu economic. In astfel de conditii. Insfarsit pe un plan mai general. in la fel de clasicul tratat “Avutia Natiunilor”. explica conceptul de diviziune a muncii printr-o “tendinta profunda 5 . la Karl Marx. limitele teoretice ale gandirii fiziocrate nu se dovedeau a fi izvorat pe latura sa liberala. in favoarea ei. 1. poate. de cealalta. la fiziocrati. Societatea impartita in clase sociale antagonice coexista cu nasterea reala a liberalismului. curentul fiziocrat – careuia nu I se poate nega nici un spatiu de manevra scientist – ramane si normativ si apologetic. Clasicii se disting inca de la prima vedere prin analizele lor simple si nuantate. cel mai interesant felul in care curentele de gandire antagonice – socialismul liberalismul – isi reclamau tocmai aici. de o parte. radacinile comune. Este.“progresul cunoasterii legilor naturii”. in concretul societatii contemporane lor.2. era alaturata stiintelor naturii si ale tehnicii – principiu de reflectie care era. ca recunoastere stiintifica. Adam Smith. buninteles. (2) industriasii si comerciantii. “antagonismul” claselor sociale. dar in gandirea fiziocrata era aici tot o “natura umana”. o parte a naturii regasita in zona economica. In ciuda greselilor de principiu.2. fiziocratii raman atasati de notiunea de progres si dintr-un viitor care avea sa progreseze tocmai de la nivelul gandirii lor. la fiziocrati. Economia. prin obiectul real si bine conturat al acelorasi analize. formand ceea ce curentul numea “sterilul societatii”. Se disting drept “clasici intre clasici” numele unor Adam Smith. apoi in Franta. in studiuil economiei – deductia pleca de la ipoteze sau propozitii referitoare cel putin la natura umana. Fiziocratii au vazut. initial un profesor de filozofie si morala. trei clase sociale: (1) agricultorii. surprinsi ca “adevaratii producatori”. odata cu care se prefigura ceea ce se definea mai tarziu.

ci. Nu a avut dreptate. carciumarului sau brutarului. Smith a ramas economist. este alt punct nodal al clasicilor si caracterizat drept “cel mai putin naturalist si mai scientist dintre englezi”. prioritar. apropierea intre prosperitatea sociala si motivatiile individuale in activitate. O face cu mijloace vizibil diferite de ale fiziocratilor si reuseste astfel o mai buna fundamentare a “ordinii liberale”. Prietenul sau. in conditiile in care “sunt ipotetic eliminate atat cresterea. Situarea unicei carti a lui Adam Smith mai prezinta o importanta de context – era epoca numita a “tratatelor” de economie. dar a scris o singura carte pentru ca nici nu putea avea mai multe de spus contemporanilor sai. publicata in 1776. David Ricardo. ca in perceptia generala de pana la el. Idem. respectiv valoarea care furnizeaza lucratorilor “mijloacele de subzistenta si perpetuarea speciei”. in viziunea lui Smith. Ricardo explica conceptul de salariu. in context ca: “… nu asteptam sa fim hraniti de bunavointa macelarului. el nu isi produce decat propriul castig. la autor. ca disciplina de studiu de sine statatoare. dar se lasa astfel si condus de mana invizibila inspre actiuni ce nu le-ar fi intentionat. tot britanic si apartinand unei generatii urmatoare lui Adam Smith.a naturii umane”. 6 . Nu a scris decat o singura carte. Alt clasic. cartea este citita si astazi. dictate de diviziunea sociala a muncii. filozoful si economistul David Hume. Adam Smith spune. Important este ca. prin definitie atotcuprinzatoare fata de cunostintele de specialitate ale vremii. In detaliu. acumularea bogatiei nu tinea de aceea a aurului si argintului. Smith avea atunci 53 ani. iar aceasta estre “Avutia Natiunilor” (The Wealth of Nations). cat si descresterea economica” – Ferinand Lasalle boteaza aceasta formulare drept “Loi d’Airian”. Ca atare. este sublinerea despartirii intre piata si orice forma de organizare de tip plan. La fel de importanta. gasea aceasta carte greoaie si dificila pentru publicul vremii. la aproape un sfert de mileniu de la aparitie. de munca si comertul liber. Adam Smith (mana invizibila) Este fondatorul economiei. ci de interesele personale ale acestora… Fiecare se exercita sa afle cea mai nimerita intrebuintare capitalului pe care il ordoneaza…Directionand acea industrie si acea maniera in care sa obtina valoarea cea mai inalta. ca “pret natural al muncii”.

zonei de progres a gandirii timpului sau. Se adaugau mai tarziu lucrarile mai importante. care ii si trezea interesul pentru “economia politica” de atunci. aparuta pentru prima oara in 1817. De o remarcabila istetime. Ricardo se retragea complet din afaceri in 1814 pentru a se dedica definitiv studiului. si din aceasta din urma tara se exportau avantajos vinuri in Anglia.Opera lui Ricardo combina despre renta. un emigrant evreu. 7 . in 1793 se casatorea si isi conducea propriile afaceri. in anul urmator. ceea ce se si identifica. Ricardo citea opera lui Adam Smith in 1799. Se remarca aici. dar erau ani de tulburari si razboi. printre altele. Ricardo demonstra de ce si Anglia era avantajata sa exporte lana si postavuri in Portugalia. Odata cu aceasta distinctie se evidentiaza si paradoxul momentului teoretic reprezentat de Ricardo: in loc sa depaseasca definitiv curentul fiziocrat. Educatia fiului avea insa sa fie mai degraba incropita la intamplare. tanarul Ricardo acumuleaza o importanta avere in scurt timp. salariu si valoare. judecatile clasicului refac confuzia intre legile economice si cele naturale. aceasta aparea sub forma unei opere in fascicole. David Ricardo(avantajul comparativ) Socotit si el “cel mai mare economist dintre clasici” – si altii primisera sau aveau sa primeasca un astfel de calificativ fiecare la vremea lui – David Ricardo se nastea in 1772. Autorul se distinge prin rigoarea sa logica. Printr-un exemplu numeric lipsit de replica. In 1809 apareau si primele sale scrieri in specialitate – este vorba despre o serie de articole intitulate “Pretul ridicat al aurului”. supuse schimbului peste frontiere. economiei internationale si mondiale. aplicabila comertului international si. de astadata. Opera sa de referinta avea sa se numeasca “Principii de Economie Politica si Fiscalitate” (Principles of Political Economy and Taxation). Acesta intra in afaceri inca de la 14 ani. fusese membru al Bursei londoneze. “Teoria avantajului comparativ”. facandu-l pe autor tributar unei conceptii deterministe asupra evolutiei economicului. Apoi. iar eficienta exporturilor era corelata de o parte si de cealalta: in ambele tari se muncea mai putin la obtinerea celor doua productii corespunzatoare. Tatal sau. in limbajul de mai tarziu.

Rigoarea metodologica acumulase. Aceasta cu atat mai mult cu cat mai “Noile principii…” expuneau cu si mai multa claritate ipoteza “concomitentei intre supraoferta de bunuri si somaj”. intr-un alt capitol autorul indica o imgine a dezvoltarii economiei in etape (steady state).2. dar este de parere ca fiecare dintre stadii reduce nivelul salariului la cel al subzistentei. si in Marea Britanie: este vorba tot de o “critica a economiei politice”. dupa 1870 se 8 . Inca nu dadeau totusi semne nici economia dominanta. ceva mai tarziu. un (alt) caractrer apologetic si normativ recapatat de studiul economiei. autorul prevedea “devansarea. atat de fiziocrati. Cartea sa se extinde – dupa aceeasi conceptie si rigoare a epocii tratatelor -. numai o chestiune de context. Cartea lui Ricardo si-a dovedit o influenta importanta printre cititori. In esenta. Cu Smith.3.Comertul este insa. chiar din puncte de vedere extrem de diferite si opuse intre ele. dar turnantul care ajunsese sa poarte numele sau fusese deja infaptuit si nu mai putea trece drept un episod oarecare in istoria gandirii. Ricardo si Malthus studiul economiei ramane etichetat drept “economie politica”. punctual. recitite si comentate de autori contemporani. o eticheta ulterior criticata de toate celelalte curente. Un al treilea clasic cu greutate. a cresterii economice de catre cresterea populatiei”. la clasici. din nou. publicat in 1820 – cutremura pentru prima oara ceea ce pana atunci fusese “naturalismul legilor economice”. autorul revine cu alte precizari in volumul “Noi principii de economie politica”. ceea ce avea sa puna in pericol viata economica a lumii. Curentul marginalist Este alt curent care se distinge. cat si de clasici.pe toata aria economiei. fie insa pentru concluzii atat de diferite si diferit instrumentate ale acestuia din urma. de astadata purtatorii ei fiind autointitulata “Generatie Oxford 1870”. 1. Ideile sale sunt. Karl Marx. insa. Este adevarat ca. nici alternanta sistemelor economice – aceasta din urma fusese deja respinsa funciar prin “naturalismul” economiei. Miscarea era de fapt datata 1872 si ceea ce critica ea era. pentru “principiile” lui Ricardo. in timp. Malthus. in “Eseu asupra populatiei” – un articol socant. Totusi. puncte pretioase. Astfel. Dar nu poate trece cu vederea enormul instrumentar “servit” de Ricardo contemporanului sau. printre altele.

o cariera publica mai aleasa. repartitia veniturilor si invetitiile. Alfred Marshall (cererea si oferta) Si el considerat intr-o epoca cel mai mare economist. Dimpotriva. Insanatosirea gandirii economice ramanea insa una reala. in ipoteza randamentelor crescatoare la scara -. pentru cazul fenomenelor de formare a preturilor. Marshall revine totusi la pesimismul clasicilor vizavi de capacitatea pietei de alocare optima a resurselor. in esenta. pe tema alternantei sistemelor. Era fiul unui casier la “Bank of England”. marginalismul si-a putut permite o polemica relaxata cu marxismul.vorbea mai mult despre “stiinta economica”. la clasici. in parte. (3) cea britnaica – Stanley W. Pluralitatea de sisteme apare la marginalisti pusa in ipoteze strict intelectuale. dar aceasta nu a impiedicat intruziunea aici a dezbaterii despre o deocamdata ipotetica “pluralitate de sisteme”. BohmBowerk. care spera. Sunt. regasite reciproc in principii si concluzii: (1) cea austriaca – Wieser. insfarsit. A fost. 9 . astfel redescoperindu-se mai degraba o stiinta pozitiva. localizata in orasul elvetian Lausanne – Léon Walras si Vilfredo Pareto --. se nastea in 1842. dupa cum nici marginalismul insusi nu a devenit vreodata ideologie. numarate trei scoli marginaliste europene. pentru fiul sau. in sensul ca ea nu este inca o chestiune ideologica. si dezvoltarea ulterioara a acesteia – extensia mai importanta in timp a curentului venea sa favorizeze acest ultim aspect. Jevons si Alfred Marshall. Alfred Marshall. ramas in custodia clasicilor. ideea de “redescoperire a ordinii naturale”. K. (2) cea elvetiano-franceza. in locul “economiei politice” dinainte. De adaugat ca marginalismul a beneficiat si de o baza spatiala ceva mai intinsa. tot ceea ce ramane neatins de la clasici este teoria rentei funciare. analizeaza echilibrele de piata. Odata cu marginalismul si despartirea de clasici:·se abandoneaza. in fine. iar durata sa de viata a depasit finele secolului al XIX-lea. tot liberal. Marginalismul a intins spatiul de dezbatere problematic al economiei. O reconversie larga a studiului economiei a generat si un optimism exagerat al timpului. astfel. aproape de alte stiinte model. ci chiar contrazis. marginalist din prima generatie. Menger --.de mentionat ca acest concept fuses nu numai ignorat.

aproape toate problemele fundamentale ale economiei prezinta un fel de sambure unic. de catre biografii sai. E. Insusi Marshall a fost profesor la Cambridge pentru mai multe nume de economisti de marca ce i-au urmat. care ii si ofera mai tarziu oportunitatea si perspectiva unor dezvoltari in materie. Meritoriu ramane modul in care autorul abordeaza din nou chestiunea 10 . era considerabila. Si influenta lui Marshall. Acesta este investigarea echilibrului a doua categorii de motivatii. Barone – intr-un celebru articol din 1907 intitulat “Ministerul productiei in economia colectivista” – incerca pentru prima data tocmai imaginea extrapolata a economiei ne-liberale. studiul economiei era dominat de ideile lui Smith si Ricardo. odata cu aparitia celebrelor sale “Principii de Economie” (Principles of Economics). in vreme ce cealalta este pentru a economisi un efort saua obtine o anume placere… cu alte cuvinte. una pentru dorinta de a achizitiona un anume nou produs. Primeste apoi titlul de master in matematici la universitatea Cambridge. A refuzat o scoala ecleziastica pentru a studia matematicile la Oxford. Marshall scrie urmatoarele in a doua editia a “Principiilor…”: …in spiritul unei varietati de detalii. Aceasta il si impinge spre studiul economiei. o investigare a echilibrului de forta intre cerere si oferta. In cadrul acesteia din urma se inscrie si intr-un grup preocupat de filozofie. la un moment dat. alte idei de viata. se puneau bezele a ceea ce urma sa se numeasca scoala neoclasica. de la bun inceput. in 1865. viitoarea opera ca o aplicatie a cunostintelor matematice la teoriile clasicilor. fara concurenta si proprietate privata asupra factorilor de productie. Ideea lui Marshall ajunge sa fie aceea ca oamenii nu isi puteau permite suficienta instruire in conditiile resurselor productive ale Marii Britanii.Tanarul Marshall si-a pastrat insa. La ceva vreme dupa aceea. la fel cum studentii de astazi au inca destule de invatat citindu-le. Marsjhall isi definea propriul sistem de gandire. La vremea lui Marshall. ale caror scrieri Marshall le respecta indeajuns. Se spune. In jurul anului 1890. Nici astazi economia neoclasica nu sufera de prea multe carente. insa. In incercarea de a explica esenta propriilor demersuri. ca astfel de scopuri i-ar fi fost barate si de conditiile economice. astfel satisfacand o dorinta. El isi vedea. “Principiile…” aveau sa fie carte de capatai pentru alte cateva decenii. cel putin in lumea anglofona.

si inca pe o durata de timp de asemenea comparabila. Concluziile unice – stiintifice – sunt impiedicate de contextul pluralitatii punctelor de vedere si explicatiior. Curentul socialist Ca un curent de anvergura comparabila liberalismului. 1.sistemelor economice alternative.2. Istoricistii se disting prin ceea ce le confera si numele. in totalitatea sa. astfel nevoia celei “constient constituite”. la randul sau. fundamentala asupra economiei politice. purtatoare de numeroase inconsistente conceptuale. Aceasta incearca o concretizare tipica asupra faptelor o data cu care insa isi creaza si dificultati insurmontabile. socialistii intra in scena ca o alta pluralitate de gandiri. Istoricistii germani Nume ca Schmoller. insa. Liszt sau Hildebrand schiteaza o alta zona de gandire critica la adresa “economiei politice” clasice. Postulatele de baza se opun. fundamental liberalismului: (i) preeminenta grupului asupra individului – de aici urmeaza sa se considere ca societatea in ansamblu este subiectul econmic primordial: (ii) organizarea institutionalizata – are in vedere esential “lipsa oricarei ordini spontane”. atunci lipseste o critica in politicas economica. ca si de univers paretian al deciziei manageriale. Vorbim astazi de “eficienta Pareto”. dimpotriva. ceva mai tarziu. Cu alte cuvinte. pe la 1920. Vilfedo Pareto este numele de referinta sau parintele conceptului de optim economic si al aceluia de bunastare. asa cum s-ar fi dorit. fara prejudecati ideologice. impreuna cu succesorii sai.4. era la ordinea zilei atunci dezbaterea politica de sistem intre liberali si socialisti. studia. Ca obiective sociale apoi: (iii) egalitarismul si lupta de clasa. aceste legi istorice exista. Pe fond. iar logica explicatiilor lipseste si ea odata cu legile elaborate. anume metoda numita “analiza istorica”.2. maximizarea bunastarii. 1. 11 .5. impasul istoricist este unul dublu: (a) (b) daca lipsesc. legile istorice. de facto. insa. ramane loc pentru intuitie si imaginatie daca. Marcel Pigou. in conditiile relaxate ale naturii si actiunii autoritatii. de optim si echilibru Pareto.

respectiv. 12 . cu precadere David Ricardo. sau partipriul pentru cei revoltati au decis acest lucru. cat “noua fundamentare socialista” pe o filozofie de sistem – care absorbea si dialectica hegeliana in folosul sau. Karl Marx(economia socialista) Filozof german. cea a patronilor. Era pentru Marx mult mai mult decat descriptia miscarii preturilor.In mare. este meritul lui Karl Marx de a fi rezolvat definitiv aceasta carenta. la randul lui. insfarsit definitiva si convingatoare. era “teoria valoriimunca”: preturile bunurilor sunt determinate de cantitatea de munca antrenata in producerea lor. doctrina socialista se clasifica mai degraba in timp. decat dupa nuantarea opiniilor in: (a) socialismul asazis “utopic”. ca functionar la caile ferate. Cata vreme numai munca are si. Marxismul reusea sa vada o ordine care inceta sa fie imuabila. numit de autor “plusvaloare”. atunci lucratorii erau indreptatiti sa aiba acces la intregul venit din productie. creaza valoare. iar apropourile la socialism se intind pana la opera clasicului John Stuart Mill.a acesteia – capacitatea de auto-reglare a acestei societati este vazuta ca limitata. sa primeasca cea mai mare parte din acest venit. una de origine clasica. Nu polemismul sau de geniu. Gandirea sa se face astfel puternic influentata de aceea a clasicilor britanici. era injust si imoral ca o alta clasa sociala. pentru a conclude o “auto-distrugere iminenta” – pentru ca “imanenta” -. Paraseste Germania la 31 ani pentru a lucra la Londra. Ruptura fata de fiziocrati se facea aici. Piatra unghiulara a gandirii lui Marx. Marx a luat de la ea numai instrumentarul. Marx este si economist. (b) marxismul si (c) socialismul de stat si nationalist. revolutionar si parinte sfant al socialismului. o “critica a economiei politice”. Lucrarile lui Karl Marx analizeaza societatea “capitalista” a secolului al XIX-lea. Marx nu atingea insa rigoarea clasicilor sau a marginalismului in analiza legilor economice. marxismul reclama. pe care l-a “indreptat” apoi impotriva capitalismului. Daca insa aceasta scoala simpatiza cu societatea capitalista a vremeii. cU alte cuvinte. Daca insa curentul pornea sprijinit pe eclectism de idei. Punctul de plecare al marxismului este astazi socotit a fi fost “paradoxul Starii Crestine a Prusiei” la 1840. in idei. mai mult decat in oricare dintre curente.

Marx descrie modul in care capitalismul era destinat colapsului inevitabil. Drept urmare a si lucrat cu grupuri de formare socialista. avand sa fie urmat de “revolutia socialista”. La Marx. dar astfel recapata apropierea de “legile inexorabile ale naturii umane” de tip fiziocrat. in folosul clasei patronatului.I. in toate statele lumii si indica posibilitatea 13 . idee comuna si marginalismului. in intregime si concomitent. ci un adevarat sistem de contradictii interne insolubile prin pastrarea sistemului. si mijloacele sale de realizare se redirijau in folosul lucratorilor si al paturilor sociale largi. In capitalism. Lenin. fiecaruia dupa nevoi”. a avut adepti. una rau famata. totusi. la care nu aveau sa lipseasca. in Rusia pre. se schimba structural “legea economica fundamentala”. Ca cel mai reprezentativ oponent al liberalismului. o reunire. iar aceasta din urma de interesele acestei clase numeric restranse. realmente. Marx – asemeni aproape un secol mai tarziu lui J. Marx nu este nici primul. V. “Capitalul”. a “scopului primar al productiei” cu “mijloacele de realizare” a acestuia. nuantarile ideilor. a fost insa cel mai influent in gandirea socialista.M.In cartea sa de capatai. astfel si scopul productiei. in care eficienta si prosperitatea asigurate sa fi permis principiul distribuirii bunastarii “de la fiecare dupa capacitate. ceea ce realizeaza. posibilitatea pluralitatii sistemelor economice.si post-revolutionara din jurul anului 1917. iar mai tarziu continuatori. in viziune proprie. Keynes – a creat un curent individual si pronuntat de gandire. In alta ordine. bazata pe proprietatea comuna asupra “mijloacelor” (factorilor) de productie si pe economia planificata. in expresia ei palpabila de profit. ia si ea o turnura si o concretete revolutionare. legea economica fundamentala era “obtinerea si maximizarea plusvalorii”. urmand sa pregateasca lumii un astfel de pas. Societatea capitalista se lasa condusa de economia ei. dar solubile prin revolutia sociala: se desfiinta clasa patronilor. nici ultimul care sa se fi gandit la socialism. nu numai disproportia distribuirii bunastarii. categoria profitului devine. a imaginat apoi societatea de dupa revolutie. modifica profetia initiala a lui Marx asupra distrugerii capitalismului in contextul liberei concurente. A numit “comunism” stadiul imaginat ca cel mai inalt al societatii socialiste. Logica auto-reglarii limitate si tendintei de auto-distrugere a capitalismului incepea cu caracterizarea a ceea ce Marx numeste “legea economica fundamentala” a sistemului.

asa cum apareau. simptomatic. fata de cel precedent. de cealalta. sa aduca vreun afront acestora. sau in socialismul asazis “real”. in secolul al XX-lea. dupa Lenin si Mao. Si. radicalii americani. intre Marx si Engels. al socialismului instaurat. Totusi. in zona asiatica. libera concurenta – si ea. la inceputul secoluli al XX-lea. insa. dar fenomenul avea sa continuie si pentru alte tari si inventare teoretice.transformarii socialiste initiale a unei singure tari. de ceva si mai rau. in contextul socialismului real. Concluzia dintai era limitarea unui intreg set problematic al lumii contemporane – inegalitati social-economice. cvasi-general acceptate. lua nastere “euro-comunismul”. avea sa lase cu siguranta loc divizarii teoretice si doctrinare – in primul rand. si Lenin. marxismul si prelungirile sale ramanea invocat si pentru gestionarea sistemului economic alternativ. educatia sau 14 . odata cu tarile est-europene. pana atunci. Cu toate acestea. cel putin in termenii democratiei. In China. situatia femeii. Spre exemplu. ca si nevoia readaptarii vechiului marxism la aceasta. la socialism. succesori ai lui Marx si Engels. adaptate unei economii subdezvoltate si saraciei generalizate. rau famata in viziunea lui Marx – era inlocuita. replica teoriilor marxistleniniste urma sa fie data de invataturile lui Mao-Tze-Dun. De-a lungul timpului. ideile finalizau in atingerea principiilor. devenita si ea comunista. dupa scenariul deja verificat al cristalizarii altei miscari socialiste. ci dimpotriva. apoi Mao. de o parte. erau fortati sa accepte realitatea societatii industriale a secolului al XX-lea. simtul baricadei revolutionare a deturnat si chiar dizolvat. adica de marile monopoluri si de transformarea capitalismului vechi in imperialism. conceptualizarile teoretice. perpetuarea ideologiei revolutionare in conditiile care se schimbau. putine si din ce in ce mai neinsemnate au fost personalitatile filozofice ale marxismului si socialismului. Astfel. se afirma miscarea numita “Scoala Radicala Americana”. Imperativele acesteia pareau a se diferentia de ceea ce se dezbatea in spatele “cortinei de fier”. iar in contextul capitalismului care evolua. Modificarile aduse teoriei marxiste nu urmareau. data fiind diversitatea conditiilor din fiecare economie nationala. ca si profitul. sau unui grup de tari mai redus. imediat dupa ultimul razboi mondial si acordul international de la Yalta. O zona care. rasismul. care in anii optzeci parea sa isi faca tot mai evident declinul. Totusi.

se constituie aici. la indemana. o doctrina. vizand suprimarea profitului si proprietatii private. Curentele confesionale Din nou o zona de gandire ce pare tipica – si tocmai astfel urmeaza sa se individualizeze fata de “celelalte tipuri”. grupurilor sociale si profesionale. iar aici sar putea enumera cel putin trei aspecte derivate: (1) Apelul la o zona de gandire profund istorica. crestinismul social si socialismul crestin. (A) Corporatismul – pentru care sunt citate nume ca Le Play. nu mai putin. dar si in al XX-lea. sub arbitrajul statului si in scopul impacarii contradictiilor. fondatori ai “Asociatiei Tinerilor Catolici Francezi” – promoveaza o societate a familiei. dar si pactizari si 15 . respectiv la o “chestiune de putere si operare cu ajutorul puterii”. fondator al scolii numit chiar “Reforma Sociala”. Dezvoltat aici ca reactie la alte curente. acopera aproape in intregime aria politicului secolului al XX-lea. cooperatismul. (B) Cooperatismul – militeaza pentru “transformarea pasnica a capitalismului”. ca replica la celelalte curente si la antagonismul lor deopotriva. sau ar capata matrici de gandire fundamentala. ar vorbi de sisteme economice alternative. Se poate vorbi de patru curente confesionale componente: corporatismul. impreuna cu liberalismul si socialismul. apoi continua in secolul al XIX-lea. cat la bazele puse inca din evul mediu de Toma de Aquino. (3) reapropieri. (2) Pentru partea reactualizata. ar apela baze filozofice de sistem. Mai putin s-ar compara acest curent cu celelalte in rigoarea analizei. delimitari. Iar aceasta. nu atat la clasici. cat si la mizeria rezultata partial din societatea de tip liberal nu ar fi putu conduce la un fundament mai consistent decat morala crestina si sociala.6. 1. sau La Tour du Pin si Albert le Mun. Acelasi tipic implica si o comuniune cu zonele de confruntare si de despartire. A fi reactionat tipic atat la lupta de clasa socialista. cel putin din pozitia acestora de mobiluri esentiale ale acestei societati.saracia – la ceea ce ar fi “comun” acestora.2. una care ducea de astadata. confesionalismul revede insusi modelul de alcatuire a gandirii economice prin reactii.

doctrina “libertatii economice” se altereaza. dar ramane delicata cu cat majoritatea detaliilor istorice despre curentul liberal (mai corect ar fi fost sa spunem curentele liberale) au fost deja date.(C) Crestinismul social – constituie punctual zona care inspira direct doctrina democratiei crestine actuale. Tatal sau. (2) germenii monopolului si oligopolului in esenta economiei concurentiale. John Neville Keynes. de o parte. la fel cum se intampla concomitent doctrinei socialiste: (1) fenomene de criza si dezechilibre multiple. marginalist. Observam . clasic. John Maynard Keynes (agregatele si interventionismul.2. era chiar profesor de economie si logica la Cambridge. Desfasurarea istorica a adus. 1. si acestora sfidari ale doctrinei. spun adversarii. la nivelul “libertatii celor puternici de a-I zdrobi pe cei slabi”. insa. ca suma a satisfacerii intereselor individuale. o ramura mai sintetica si mai putin atenta la detalii. in ordinea preferintelor. sfidand “imanenta” si “naturaletea” echilibrului. iar pentru puterea publica rolul de orientare. cu alte cuvinte. stimulare si sprijin in sensul integrarii sociale. In asa fel incat ramane de lamurit un singur aspect. Are in vedere dreptul si perpetuarea dreptului la initiativa individuala. referirea la liberalism a fost clarificata in detaliu mai sus. in opozitie cu un curent socialist de anvergura si longevitate comparabile. sau intr-o temporalizare ceva mai precisa. Fie se discuta de curentul liberal mai mult sau mai putin omogen. in detaliu. pericolul unei confuzii in notiunea de curent de gandire. in economie) S-a nascut “in studiul economiei”. fie.7. (b) rationalitatea. In ce priveste sub-paragraful de fata. (D) Socialismul crestin – cauta ideea de justitie in serviciul celor oprimati. cum spun biografii sai. replica lui Keynes si neoliberalismul In literatura de specialitate. ulterior neoliberal si monetarist. (c) bunastarea colectiva. referirea la liberalism este diferentiata. dar longevid. se considera inventarul de idei si esenta libewrala drept continute de curentele: fiziocrat. la fel de important din punct de vedere istoric si de gandire economica. Tanarul Keynes incepea 16 . Fata de care. Liberalismul. de cealalta. Trei sunt “postulatele fundamentale” ale liberalismului: (a) interesul individual.

cei ce aud voci in aer. al lumii literare londoneze. Pana si nebunii.M. Indiscutabil. De cealalta parte. John Maynard Keynes este cel mai bine reprezentat de opera sa din 1936. sunt mai puternice decat se crede. sunt de obicei sclavi ai unor economisti defuncti. oamenii pragmatici. insa. Cartea contine agregatele economice generale si optiunea pentru interventionism politico-economic. cei ce au dreptate si atunci cand gresesc.tot la Cambridge studii de matematica si filozofie. Dobanzii si Banilor” (The General Theory of Employment. In 1925 se casatoarea cu balerina de origine rusa Lydia Lopokovia. A fost prieten cu nume ca Virginia Woolf. Calitatile sale il impresionau pe Alfred Marshall. In 1908. nu era nici prima si nici ultima sa lucrare – vezi si “Tratatul despre Moneda “(1930). Keynes scrie in “Teoria Generala…”: Ideile economistilor si filozofilor politici. E. desigur. vestita “Teorie Generala a Ocuparii. “Teoria Generala …” il reprezinta pe Keynes pentru si in fata generatiei sale. sau “How to pay for the war ?” (1940) etc. a se fi bucurat de succes orbitor pe unde trecea – “de la cataratul pe munte la speculatia financiara”. vezi in lumea financiara. tot profesorul Marshall ii ofera oportunitatea unui stagiu la catedra de stiinte economice a aceleiasi Universitati Cambridge. Acestea si putine altele sunt cele ce conduc lumea. Keynes a reusit si sa se imbogateasca din speculatie financiara. Dar Keynes era un nume cunoscut si in afara cercurilor de specialitate. Foster sau Lytton Strachey. si sa procure o suma de 38. politica si artistica. care il impinge spre studiul economiei. sau agitatorilor care ii suplinesc uneori – nici ele nu sunt dintre cele mai noi… Sa fie un avertisment aici ? Indiferent la ce pare sa se fi gandit un autor si un om ca J. A intretinut legaturi cu cercul “Bloomsbury”. Keynes.000 lire sterline pentru King’s College. fac apel la cate un ganditor la ordinea zilei.M. dupa terminarea studiilor si o trecere pasagera prin sserviciile publice. si prin personalitatea magistrului sau. Pare a fi fost un ales al sortii. Mai raman ideile persoanelor publice si politicienilor. cei ce se cred in afara influentelor intelectuale. Interest and Money). stagiu pe care Keynes il si accepta. cuvintele sale suna a ironie englezeasca din partea unuia care s-a bucurat 17 . prin care autorul se desparte definitiv de clasici si neoclasici – ramasi in reflexele sale.

si cu erezia keynesista. la Colocviul “Walter Lippman”. aceasta noua pozitie doctrinara nu s-a putut dezvolta in afara polemicii cu tezele lui 18 . apoi confruntarea lor fructuoasa de idei.de atata influenta. reuseste sa promoveze in prim-planul gandirii economice contemporane. Un singur lucru nu a dezavuat Keynes. am spune ca o astfel de contradictie intre doctrina liberala si realitate – o falie din care Keynes “scotea capul” -. si in libertatea de optiune a consumatorului. si din cauza intereferentei interventionismului. Ramane sa remarcam ca. iar altii intelegeau drept linia reformista si practicista (nedoctrinara) in sanul liberalismului. pe rand. respectiv nevoia de interventie a statului in economie – ceea ce liberalii radicali numeau “erezia keynesista”. Confruntare care. Pentru acestia. printre contemporani si urmasi. Keynes si ai sai au reusit sa radicalizeze. oricum insa purtatori ai aceleiasi rigori de expresie cu inaintasii liberali de varf. secolul al XX-lea semana cu cel precedent: dezvoltarea gandirii avea loc in special odata cu departajarea curentelor si scolilor de gandire – iar distinctia keynesismului ramane aici una elocventa de la bun inceput. era redactata in 1938. tot atat cat… nici ideile sale “nu sunt dintre cele mai noi”… Parafrazand un cliseu marxist. anume preceptele liberale. Luau nastere. revazand de cealalta parte slabirea si chiar dizolvarea gandirii socialiste. indirect. lupta avea sa continuie si cu socialistii. keynesismul si neoliberalismul. Cele intamplate intre Keynes si liberali nu semanau cu cele intamplate in tabara socialista. clasici si neoclasici. Concluzia noului grup era ca “automatismele de piata nu functioneaza tocmai din cauza neaplicarii complete a principiilor liberale”. Despartirea a survenit abia la nivelul “solutiei keynesiste”. dintr-un punct de vedere. Din pacate insa. prin despartirea de liberalism. O “agenda liberala”.a devenit “motorul” desfasurarilor intra-liberale din secolul al XX-lea. conceputa ca raspuns la sfidarile societatii contemporane. esecul marxismului si al sistemului economic alternativ creat de acesta. Opera lui John Maynard Keynes apartine in special anilor treizeci si patruzeci. Liberali sau nu. in care Lenin sau Mao nu se prea luptau cu preceptele marxiste. enuntate mai sus: a crezut si in libera initiativa. pe cei de partea opusa ce aveau sa isi spuna de atunci “neoliberali” – erau revendicati aici si ultimii economisti neoclasici.

1. reconsidera in continuare un “domeniu decizional”. (3) optica. direct sau indirect. “Liberatea economica nu este laissez-faire”. de Callan. Contributia lui Perroux si a ceea ce acesta revendica. Sunt desprinse criteriile acesteia. (4) teoreticienii moderni ai concurentei imperfecte. decizia macroeconomica – macro-decizia. o arie mult prea usor agresata astazi de un instrumentar de granita. Reusita opticii de studiu numita economia dominanta este aceea de a oferi o perspectiva noua si moderna asupra intelegerii fenomenului economic. fundamentele de tip unitate decizionala. usor strain studiului economic fundamental si astfel usor de deturnat. nici nu a putut impiedica o alta tendinta a gandirii contemporane in ce priveste re-pozitionarea statului in economie sau “piata institutionalizata”. institutionalistii – cei care au pregatit. izvorand din curente care.2. la François Perroux. teza esentiala a “puterii economice”. intr-o maniera cel putin discutabila: “instrumentele neaprofundate si neaplicate” in economia moderna. vede activitatea economica drept fundamentata pe conceptul motor de “putere” si aduna patru contributii importante. “Matematizarea studiului”. Continutul si motivatia lor nicidecum”. dar si interesele implicate. Alte desfasurari si concluzii O resconsiderare interesanta a axului teoretic al desfasurarilor istorice in gandirea economica a lumii survine in anii saizeci. spune P. “isi merita o semnificatie relativa. Se numeste “economie dominanta”. au fost vazute separat dupa alte criterii: (1) (2) literatura (de limba) germana – in care reprezentativ este gasit Böhmmarxismul – vezi analiza “raporturilor de forta”. Expresia acestor calcule … este una cantitativa. explica si doreste sa clarifice François Perroux. ci afirma datoria statului de a interveni in materie economica”. cu “Macht order oekonomisches Gesetz”. pentru care ofera geneza a ceea ce se numeste.8. “ea nu contesta drepturi. care insa se afirma si aici Bowerk. in filiatia de fata. purtatoare a practic tuturor concluziilor reprezentative in aceasta 19 . in literatura de specialitate.Keynes. pana aici.

popoarele si economiile est-europene dovedeste. dupa 1990. sau va avea ceva de spus si uriasa lume a treia ? 20 . ceea ce reintarea confruntarea tot intre neoliberali si keynesistiineo-keynesistii flancati de politicienii social-democrati. Marea exceptie la disponibilitatea pro-occidentala au dovedit-o unele tari exiugoslave si altele din zona Comunitatii Statelor Independente. A urmat o tranzitie dura de re-conversie la sistemul de piata. Vremurile confruntarii est-vest si socialism-leberalism par a fi trecut repede. insa. pe punctul care va face posibila revizuirea de mai multe ori a atitudinii istoricilor gandirii economice de maine.Anii 1990 aveau sa fie cei ai distrugerii sistemului economic comunist – cel ce prevedea si milita candva spre distrugerea celuilalt sistem. iar pe orbita occidentala s-au conturat si miscarile politice din Europa de Est. Aici ne aflam.ca si pentru gandirea economica nu a existat. Cu alte cuvinte. (3) crestin-democratia (vezi curentele confesionale). pentru care absolut nimeni nu era pregatit. In plan secundar. traim epoca altor intrebari inca fara raspuns: (1) va da roade dezvoltarea gandirii tot pe departajarea curentelor si scolilor de gandire ? Dar unde este aceasta continuare pe curente acum. Ideea este ca primele momente ale tranzitiei regaseau pretextul continuarii polemicii deja cunoscute. a cazut o oarecare noua fizionomie a confruntarii de idei. niciun moment de respiro.iar disponibilitatea extinderii Uniunii Europene catre tarile. cand se afirma mai degraba ganditori individuali ? (2) Si-a spus curentul socialist ultimul cuvant. Lupta se poarta in continuare in tarile occidentale. deci. dar dupa anii douamii civilizatia occidentala intalnea o rezistenta mult mai tenace in lumea musulmana. Dar gandirea economica din Europa de Est si-a dovedit adaptabilitatea la realitate si pragmatismul. in ciuda semnelor evidente de oboseala ale socialismului real. ca pentru analize post-factuum. printre altele. sau este de asteptat ca miscarile anti-globalizare sa isi regaseasca un alt Karl Marx ? (3) Va continua polemica de idei sa fie monopolizata de spatiul euro-american. pretinsa de unii drept “cealalta civilizatie”. cu conotatiile lor de gandire economica: (1) liberalismul (vezi neo-liberalismul). Regresul doctrinei si curentului socialist era deja de domeniul banalului. insa. Si pentru economiile foste comuniste. (4) socialismul – incercand timid ruperea de marxism. (2) social-democratia (vezi keynesismul si neo-keynesismul). asa incat se mai simte inca aici prea putina polemica doctrinara -. si o astfel de recunoastere a faptelor.

pronuntându-se pentru pluralism politic. istorice si institutionale. clasificand teoriile economice existente in lume la intretaierea intre secole: (i) (ii) (iii) teorii clasice si neoclasice. insa. (iv) si istorica. Liberalismul a aparut ca o alternativa de gândire politica la vechea organizare pol 535e46f itica bazata pe monarhia absolutista. republicana). indiferent de forma de guvernamânt (monarhie constitutionala. CAPITOLUL 2 Doctrina politica liberala si evolutia sa Aparitia si dezvoltarea doctrinei liberale este legata de înfaptuirea revolutiilor burgheze si de perioadele care au urmat. doctrina liberala a cunoscut mai multe variante în strânsa legatura cu dezvoltarea sociala. nu numai ca nu trebuie sa intervina în viata social-economica. respectiv de epocile moderna si contemporana. iar aici pot fi grupate scoli istorice. cu puncte de vedere indeosebi teorii cu metoda inductiva. pentru respectarea drepturilor si libertatilor cetateanului. mai ales. liberale si neo-liberale. post si neo-keynesiste. În evolutia sa. in special din teorii keynesiste. scoala americana si formulari econometrice diverse. inclusiv libertatea de întreprindere economica pe baza apararii si respectarii proprietatii private. lucrand cu mase economice. a) Liberalismul clasic teorii marxiste. Esenta liberalismului (care îi individualizeaza în raport de alte doctrine politice) consta în promovarea unor schimbari care sa tina cont de conditiile istorice nou aparute si. pentru un stat de drept. de libertatea economica si politica a individului în relatia cu statul care. pentru separarea puterilor în stat. macroeconomice. cele bazate inca pe interpretarea materialist-dialectica 21 . dar trebuie sa si garanteze exercitarea drepturilor si libertatilor individului. unde se manifesta preeminenta conditiilor zona microeconomica.Sa recapitulam.

sa fie limitata de drepturile juridice ale cetateanului. în egala masura. la alegerea magistratilor. cunoscând o serie întreaga de elemente noi. în dreptul de a influenta treburile guvernamentale pe calea alegerii persoanelor oficiale. Sunt gânditori care au tratat. drept aparut înaintea statului si independent de el. în libertatea de întreprindere. Constant considera ca întelegerea libertatii ca domnie a poporului este necorespunzatoare societatii burgheze. În cadrul liberalismului clasic se disting doua directii: liberalismul politic si liberalismul economic. deci dreptul fiecarui cetatean de a participa la constituirea si exercitarea puterii. Esenta liberalismului clasic consta în libertatea individului. oricui ar apartine.Aparut în perioada revolutiilor burgheze. constând în dreptul de a dispune de proprietate. Constant (1767-1830). Constant afirma ca drepturile politice trebuie sa apartina numai 22 . B. orice triumf al statului fiind considerat un esec pentru individ. Unul dintre reprezentantii de seama ai liberalismului politic este francezul B. Teoreticienii apartinând curentului liberalismului s-au preocupat de ambele aspecte. a evoluat pâna în zilele noastre. Libertatea este asigurata prin limitarea puterii statului. nu consta în faptul ca puterea se afla în mâna poporului. statul nu poate expropria pe individ. care considera proprietatea ca un drept natural al individului. Limitarea puterii de stat s-ar realiza prin forta opiniei publice si prin separatia puterilor în stat. dar unii au accentuat latura politica. Aceasta conceptie apartine democratiei antice si presupune o libertate politica. dreptul de a-si alege meseria si de a o profesa. a proprietarului în raport cu statul. Aparut în perioada luptei burgheziei împotriva feudalismului si monarhiei absolute. ci în independenta individului fata de puterea de stat. afirma el. B. altii pe cea economica. prin neamestecul acestuia în viata indivizilor. cetateneasca si civila. cât si asupra maselor care reclama dreptul de a înrobi minoritatea fata de majoritate. la faurirea legilor. Locke. Pentru libertatea individului este necesar ca puterea. ambele probleme. liberalismul politic pleda pentru monarhia constitutionala si pentru principiul separatiei si echilibrului puterilor. Libertatea în societatea burgheza este personala. Libertatea este triumful individului atât asupra autoritatii care ar voi sa guverneze prin despotism. Liberalismul clasic respinge interventia statului în relatiile sociale. Libertatea[2]). unele dintre ele fiind chiar opuse celor initiale. Precursor al liberalismului este J. De aceea.

Statul trebuie sa dispuna de un minimum de atributii care îi sunt necesare pentru a exista. a proprietatii. în lucrarea "Democratia în America". În spatele libertatilor politice. Charles Alexis Tocqueville (1805-1859). El considera ca interesele proprietarilor coincid cu interesele societatii. raportul dintre individ si stat. În conceptia sa.proprietarilor. Spencer (1820-1903) avanseaza câteva idei ale liberalismului referitoare la primatul individului fata de stat. arata el. El se ridica împotriva egalitatii. consta în independenta individului. Bentham (1748-1832). se refera la legatura dintre egalitate si libertate. H. Sunt reluate unele idei ale liberalismului clasic privind libertatea. Spencer o denumeste un conservatorism de o speta noua. Dupa parerea sa. în absenta oricaror reglementari ale raporturilor dintre capital si munca. 23 . Tocqueviile. considera Ch. libertatea consta în libertatea neîngradita a concurentei. egalitatea se refera la: egalitatea în fata legii. afirmând ca egalitatea da oamenilor gustul institutiilor liberale. votul trebuie sa fie censitar. sustine ca statul trebuie doar sa vegheze la apararea persoanei. trebuie sa existe anumite drepturi individuale si sociale care constituie substanta acestora. J. Analizând politica liberarilor de la sfârsitul secolului al XIX-lea. Democratia liberala. iar parlamentul sa fie reprezentantul proprietarilor. si nu al poporului. E. care exprima manifestarile unei societati aflate într-o perioada de trecere spre o economie în care predominau monopolurile. la guvernarea statului. reprezentant al liberalismului englez. dorinta de a pastra si mari puterea coercitiva. În lucrarea "Individul împotriva statului" (1884). Aceste aspecte ar caracteriza regimul democrat american. Laboulaye afirma ca individul trebuie sa aiba o serie de drepturi si libertati. economic si spiritual ar duce la extinderea despotismului. Interventia statului în domeniul social. egalitatea drepturilor politice si egalitatea de conditii. Dupa parerea sa. El argumenteaza ca proprietatea asigura cetatenilor posibilitatea de a se instrui si de a participa la exercitarea drepturilor politice. conservatorismul înseamna. Gânditorul liberal francez. în libertatea si responsabilitatea acestuia. printre altele. În a doua jumatate a secolului al XIX-lea a aparut un liberalism de tranzitie. aratând ca aceasta ar duce la lezarea libertatii individului. Pe planul activitatii economice. H. la libera dezvoltare a individului.

doar în privinta unor actiuni pentru mentinerea conditiilor vietii individului si societatii. adevaratul liberalism se împotrivea asumarii unei autoritati absolute de catre monarh. folosirea teritoriului pe care îl locuiesc. necesare pentru formarea unor fonduri destinate înfiintarii unor institutii publice: scoli. Interventia statului în activitatea cetatenilor este admisa numai în masura în care acesta mentine principiul vital al individului si societatii. spune Spencer. are datoria de a se împotrivi încercarilor parlamentului de a-si asuma autoritatea absoluta. sustine Spencer. Miscarea de industrializare favorizeaza dezvoltarea libertatii. În actiunile din afara privatului ei nu vor sa accepte vointa majoritatii. Considerând ca marea superstitie a trecutului era dreptul divin al regilor. Datorita cresterii activitatii industriale a avut loc o scadere a imixtiunii statului în treburile oamenilor. Manifestându-se împotriva politicii sociale a statului. Liberalismul era identic cu libertatea individului împotriva samavolniciei statului. afirma el. Liberalismul. Teoria privind puterea nelimitata a parlamentului. Spencer afirma ca marea superstitie politica a prezentului este dreptul divin al parlamentului. si anume: ocrotirea libertatilor si drepturilor individului si limitarea acestora prin drepturile si libertatile celorlalti. Indivizii sunt dispusi sa accepte vointa majoritatii. existând sistemul restrângerilor libertatilor individului si înmultind prilejurile de amestec al statului în viata individului. cum ar fi: apararea persoanei si proprietatii fata de inamicii interni si împotriva dusmanilor externi. a dus la constrângeri care limiteaza libertatea cetatenilor. a majoritatii. liberalii au micsorat sfera autoritatii guvernamentale. statul sa nu se 24 . Orice interventie a statului în activitatea cetatenilor. Marirea impozitelor generale si locale. biblioteci. considera Spencer. este considerata de Spencer ca fiind coercitiva. invocarea teoriei contractului social i se pare lui Spencer neîntemeiata. sustinerea dreptului majoritatii. liberalismul contemporan. suprematia absoluta a acestora trebuie modificata. a devenit din ce în ce mai coercitiv. Spencer pretinde ca prin aceasta s-ar leza interesele proprietarului privat. în continuare. dincolo de impunerea acestor limitari reciproce. Este necesar ca. marind cercul în interiorul caruia actiunile cetatenilor ramâneau libere. întarindu-se.În trecut. spunea Spencer. în trecut. în zonele privatului. muzee. Asa cum. în legislatia lui.

Bosanquet facea apologia statului. Conform acestei legi. fiecare produs îsi creeaza propria piata. considera necesara interventia statului pentru a asigura educatia nationala si sanatatea publica. le monde va de lui mčme" (lasati sa se faca. B. Spre sfârsitul secolului al XIX-lea a aparut si un asa-numit "liberalism de compromis" care încerca o oarecare împacare între cei doi poli ai vietii politice individul si statul. doctrina liberala era dominanta. În felul acesta. Say (1767-1832) a elaborat asa-numita lege a debuseelor. esenta în formula "laissez faire. b) Neoliberalismul Atât timp cât mecanismele productiei si pietei capitaliste se autoreglau. Aceasta presupune crearea unui cadru legal si libertatea de actiune. altfel spus. Liberalismul economic îsi exprima. ca model optim de organizare. sustinând autoritatea acestuia asupra indivizilor. liberalismul "organizat" si un liberalism "social". Smith (1723-1790) afirma ca "o mâna invizibila" ar realiza optima alocare a resurselor într-un mod profitabil tuturor. Th. sa nu împiedice. deoarece orice cumparare este concomitent o vânzare si invers. B. Liberalismul economic considera ca activitatea economica poate deveni optima prin actiunea indivizilor calauziti de interese materiale personale. lasati lucrurile sa-si urmeze cursul firesc). laissez passer. crizele sunt imposibile. Criza liberalismului a dat nastere dotrinei neoliberalismului. Trecerea la organizarea monopolista a economiei a fost însotita de o criza a liberalismului. prin interventia sa. J. lasati sa treaca. mai mult sau mai putin spontan. incapabil sa rezolve marile probleme izvorâte din complexitatea vietii economice. miscarea de industrializare. Liberalismul economic ofera. a pietelor. în economie producându-se doar dereglari temporare si partiale.amestece în jocul liber al legilor naturale. sintetic. o piata care se autoregleaza. Hill Green[4]). respingânduse orice interventie din partea statului. A. Echilibrul economic se realizeaza automat pe piata. Semnificatia concreta a acestei expresii consta în necesitatea înlaturarii piedicilor si restrictiilor din domeniul productiei si comertului. lumea merge de la sine sau. 25 . reprezentant al "idealismului liberal". Framântarile din cadrul doctrinei liberale s-au soldat cu aparitia mai multor variante ale neoliberalismului: liberalismul "nostalgic".

Evolutia liberalismului de la teza statului minimal. de asigurarea libertatii tranzactiilor. a avut loc sub influenta schimbarilor din viata economica si sociala a tarilor capitaliste. Fr. Complexitatea economiei. economisti si oameni politici din tarile vestice considera necesara restrângerea interventiei statului în economie si viata sociala si largirea initiativei private. care ar lasa ca automobilele sa circule fara vreo regula. la teza statului maximal. von Hayek recunoaste necesitatea unei interventii limitate a statului în viata economica. Tot raul a venit de la interventia statului. Nu proportiile amestecului statului. Astfel. ci pe sprijinul acestuia. Rougier considera ca statului trebuie sa i se recunoasca nu un rol de conducere. perturbatiile în circulatie ar fi nenumarate. care se amesteca în ceea ce nu-l priveste. proclamând necesitatea interventionismului accentuat al statului în toate domeniile sociale. considerând ca principiile acestuia sunt valabile si astazi. În statul neoliberal. L. care intervine în toate domeniile sociale. El este preocupat de însanatosirea pietelor. Pentru a se redresa activitatea economica este suficienta reîntoarcerea la principiile individualismului si ale liberei concurente. S-a manifestat o deplasare spre ideea necesitatii unei noi politici statale capabile sa corecteze consecintele economice si sociale ale productiei capitaliste. accentuarea concentrarii si centralizarii capitalului si productiei. Rueff sustine ca sursele tuturor mârsaviilor se afla în interventiile statului în viata sociala. masinile sunt libere sa circule pe unde li se pare ca este bine. ci caracterul acestui amestec i se pare important lui Hayek. ci doar o functie similara celei a politiei rutiere. J. Lippman considera ca recurgerea la statul providential (al bunastarii) si la planificare sunt remedii nepotrivite pentru economie. în sensul ca nu trebuie sa se atenteze la temeliile productiei capitaliste (proprietatea privata) si nici sa nu se exagereze cu concesiile de ordin social. pledând pentru controlul substantial al statului asupra activitatii economice. Liberalismul "organizat"[5]) se distanteaza de liberalismul clasic. denumit paznic de noapte. W. crizele economice au facut ca autoreglarea economiei sa fie tot mai dificila. El afirma ca interesele întreprinderii nu se bazeaza pe renuntarea la amestecul statului. A. Liberalismul clasic ar putea fi comparat cu un regim rutier. 26 . de egalitatea sanselor ca fundament al economiei.Liberalismul "nostalgic" crede în valabilitatea tezelor liberalismului clasic. unii politologi. În conditiile actuale. dar respectând regulile de circulatie.

B. care ar fi niste "fractii constituante ale puterii". A. nu egalitara. Unii considera ca cele doua concepte sunt complementare. aliniindu-le. în sensul liberal clasic ca rezistenta fata de stat. Croce afirma ca democratia tinde sa substituie numarul si cantitatea calitatii si. von Hayek arata ca neoliberalismul apara libertatea. sporirea cooperarii sociale între multitudinea agentilor sociali poate constitui un tampon prin care se poate limita influenta puterii. Constant[8]) sustine ca democratia nu este libertate. Fr. si-a aservit societatea si individul. Egalitatea de tip liberal. Reprezentantii acestei forme de liberalism sustin. care merg în sensul diferentierii si inegalitatii. Aceste 27 .Liberalismul "social"considera necesar controlul social organizat efectuat de stat asupra activitatii economice. folosind o serie de pârghii materiale si morale. în scopul ajutorarii celor dezavantajati din punct de vedere economic. societate si individ. la problemele privind organizarea activitatii economice si sociale. egalitatea. daca sunt suficient formulate si constiente. Aceste forme ale neoloberalismului se refera. asemenea celor ai doctrinei statului "providential" sau "al bunastarii generale". B. iar democratia. Politologii au analizat raportul dintre liberalism si democratie. tinde sa raspândeasca mediocritatea. B. Liberalismul este o doctrina elitista. pot constitui o contrapondere pentru putere. consta în limitarea influentei puterii printr-un sistem de echilibru sau tamponare. sustinatori ai doctrinelor elitiste. Unii politologi s-au referit si la problematica liberalismului politic. ca modalitati prin care statul foloseste o parte a venitului national pentru protejarea paturilor dezavantajate din punct de vedere economic. democratia deschide calea demagogiei. spun acesti gânditori. Sarcina regimurilor democratice si liberale este de a combina libertatea si egalitatea. Analizând cooperarea sociala. el subliniaza ca exista tendinta ca statul sa constrânga vointele într-un sens. Scopul oricarei politici liberale. de Jouvenel analizeaza raportul dintre stat. în felul acesta. Alti gânditori. de Tocqueville spune ca liberalismul reclama libertatea. spune el. Interesele particulare. constatând ca statul. În conditiile existentei unei ordini sociale pluraliste. necesitatea serviciilor sociale. mai ales. a cheltuielilor cu caracter social. Al. si anume egalitatea în fata legii si egalitatea sanselor. Alti teoreticieni considera ca democratia dauneaza liberalismului. favorizeaza aparitia unei elite calitative. Ch. ci vulgaritatea despotismului. considera ca aplicarea neîngradita a principiului egalitatii tinde sa mutileze eforturile liberalismului.

gruparea liberala democratradicala. încercând sa întareasca proprietatea mijlocie rurala. democrat-radicali.. dezvoltarea agriculturii si îmbunatatirea situatiei taranilor. a institutiilor bancare si financiare. Fie ca se autointitulau guvernamentali moderati. îmbracând forme specifice în raport cu situatia din fiecare tara. integrate partial în evolutia capitalista a economiei. considera.variante ale liberalismului si neoliberalismului se întâlnesc în toate tarile lumii. Duca afirma ca liberalismul român a plecat de la formula "laisser faire. radicali. care urmareau emanciparea politica. astfel ca din îngradirea si a unora si a altora sa se ajunga la posibilitatea dezvoltarii normale a tuturor. Pe masura ce organizarea se desavârsea. ca este necesara abandonarea principiului neinterventiei statului în reglementarea problemelor economice si elaborarea unei legislatii care sa amelioreze conditiile de viata si de lucru ale muncitorilor. grupari conspirative si societati culturale. Gh. 28 . pentru promovarea protectionismului.". economica si culturala a tarii. Liberalii guvernamentali (1876-1888) erau sustinatorii proprietatii individuale si ai constiintei dreptului de proprietate.. sa satisfaca si interesele arendasirii si ale acelei parti a mosierimii. în 1884. Dupa formarea Partidului Liberal. c) Liberalismul în România În România s-au manifestat atât liberalismul clasic. cât si neoliberalismul în perioada interbelica. a fost necesara limitarea fortelor în joc. Într-o conferinta din 1928 privind doctrina liberala. dupa parerea sa. I. condusa de Gh. cât si un mijloc de înlaturare a anarhiei. atât o conditie a progresului. ajungând la interventionismul statal în viata economica si sociala. Idei liberale au existat în societatea româneasca înca înainte de 1848 în programele unor societati politice secrete. Existau însa deosebiri de nuanta între unele factiuni. Panu. mai ales în a doua jumatate a secolului al XIX-lea. Interventionismul statal constituie. Liberalismul absolut. spunea el. viata interna si raporturile internationale au devenit mai complexe. era o necesitate în vremurile de organizare economica a statelor. laissez passer. Pe plan politic erau sustinatorii sistemului electoral al colegiilor si al votului censitar. personalitatile partidului sau ale factiilor si disidentilor au sustinut diferite variante ale liberalismului. aceste grupari liberale militau pentru dezvoltarea industriei. spre exemplu.

au fost în atentia activitatii unor partide. În perioada interbelica. este o formula de progres social. Popovici. cât si de tranzitia la economia de piata. interventie care ar fi dus la democratizarea societatii românesti. afirma sociologul si economistul st. sub diferitele sale forme. sustinându-se ca face parte din doctrina liberala. si nu în exproprierea ei. liberalismul român a actionat pentru aplicarea doctrinei "prin noi însine". pentru limitarea penetratiei capitalului strain. o reactualizare a liberalismului clasic. membru al Partidului National Ţaranesc. Exproprierea. care vizeaza protejarea categoriilor sociale defavorizate. credincioasa si principiului doctrinei liberale. arata ca exproprierea nu poate fi justificata de liberali. pleaca de la doua puncte de vedere care alcatuiesc esenta neoliberalismului. spune el.Documentul oficial de nastere a neoliberalismului român îl reprezinta Constitutia din 1923. începe sa aiba un rol din ce în ce mai însemnat si în tarile est-europene dupa prabusirea sistemului comunist. însa. afirma M. În aceasta situatie noua nu este posibila. ajungând la formula proprietatii "functie sociala" din care au iesit exproprierea si nationalizarea subsolului. si anume. liberalismul român a plecat de la ideea clasica a proprietatii sacre si inviolabile. interventia puterii de stat si conceptia despre libertatile individuale ca "functii sociale". afirma el. Doctrina liberala. ca si alte doctrine. M. în domeniul proprietatii. ca drepturi acordate de stat în masura în care interesele acestuia o îngaduie. pentru interventia statului în viata economica si sociala. Zeletin. fiind o noua reparatie a proprietatii. Trebuie mentionat ca doctrina liberala. inclusiv în România. Constitutia. Duca subliniaza ca. Esenta principiului liberalismului consta în apararea proprietatii. I. Acest lucru este reclamat atât de necesitatea reconstructiei unor institutii democratice. Principiile liberalismului clasic se îmbina cu cele ale interventionismului statal în unele domenii si cele ale liberalismului social. pe baza careia acestea îsi elaboreaza platformele si programele politice. Popovici. si nu nimicirea ei. 29 . Gh.