Ştefan Gencărău SUPORT DE CURS: LEXICOLOGIE

LEXICOLOGIA Disciplină ştiinţifică (relativ recentă în raport cu lexicografia) care se ocupă de studiul lexicului* (“vocabularului”) unei limbi din diferite perspective şi cu diferite metode. Definirea cuvântului* este o problema esenţială pentru lexicologie şi, în general, unitatea lexicală este considerată izolat de context sau de enunţ, a cărui importanţă este doar implicată. Lexicologia tradiţionala ia ca unitate de bază cuvântul, studiat fie sub aspectul sensului (mai ales al schimbărilor de sens, vezi SEMANTICĂ; ONOMASIOLOGIE), fie sub aspectul originii (stabilirea etimonurilor şi a originii lor, (vezi ETIMOLOGIE). Pana la apariţia semanticii, lexicologia a fost singura care s-a ocupat de problemele semnificaţiei in lingvistică. Lexicologia a introdus descrierea câmpurilor* semantice, aplicând atât abordarea semasiologică*, cât şi pe cea onomasiologică*. Lexicologia dobândeşte autonomie începând cu Ferdinand de Saussure, care considera cuvântul ca facând parte dintr-o structură, iar sensul cuvântului se defineşte negativ, în funcţie de raporturile în care e angajat cu alte cuvinte. Elaborarea metodelor de analiza semică are tendinţa de a transforma lexicologia într-o semantică lexicală, cu preocupari în mod esenţial taxinomice. Cercetările lexicologice s-au dezvoltat şi se dezvoltă în continuare în directia lexicologiei statistice. In direcţia formalizării şi informatizării merg şi cercetările utile în lexicografia computerizată. Ca şi lexicografia, lexicologia se ocupă de definirea sensului (vezi DEFINITIE). In sens foarte larg, lexicologia cuprinde studiul tuturor mecanismelor de formare a unor creaţii lexicale noi (vezi DERIVARE; COMPUNERE; CONVERSIUNE). Prin preocuparile sale, lexicologia este în mod esenţial eterogenă şi interdisciplinară.
Angela BIDU-VRĂNCEANU, Cristina CĂLĂRAŞU (e.a.) Dicţionar general de ştiinţe. Ştiinţe ale limbii Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1997, p. 273-274.

LEXICOLOGIA Ca ramură a lingvisticii, lexicologia studiază sistemul lexical al limbii, adică felul cum este organizat, cum funcţioneaza, cum se schimbă şi cum se imbogăţeşte vocabularul unei limbi. Lexicologia este deci studiul ştiinţific al vocabularului (sau al lexicului). Din punctul de vedere al relaţiei temporale, lexicologia, ca şi alte discipline lingvistice, distinge o : - lexicologie sincronică sau descriptivă, care îş propune să studieze stadiul actual al sistemului lexical ; - lexicologia diacronică sau istorică, urmăreşte evoluţia sistemului lexical de-a lungul vremii. Cele două aspecte ale studiului lexicologic se completează, în sensul că descrierea sistemului lexical actual se bazează pe datele furnizate de studiile istorice, în timp ce studiul diacronic se serveşte, ca termen de comparaţie, de stadiul actual al sistemului lexical. Ramurile lexicologiei Lexicologia cercetează structura şi dinamica vocabularului pe trei coordonate : materialitatea, semnificaţia şi originea.

Dupa aceste coordonate, pot fi identificate, din punct de vedere metodologic, trei ramuri ale lexicologiei : Morfonemia, semantica şi etimologia. 1. Morfonemia studiază structura materială a componentelor vocabularului, realizarea sonoră şi grafică a cuvintelor, structura silabică şi cea morfematică, variabilitatea formelor. 2. Semantica lexicală (semasiologia), după cum considera Marcel Brèal (Essai de sémantique. Science des significations, Paris, 1897), studiază sensul cuvintelor, semnificaţia lor, dinamica sensurilor. 3. Etimologia se ocupă de biografia cuvintelor, adică: parcurgând istoria unui cuvânt de la existenţa sa actuală până la origini.
Vasile Şerban, Ivan Evseev, Vocabularul românesc contemporan, Facla, Timişoara, 1978, p. 13.

LEXICOLOGIA este disciplina lingvistică care se ocupă de studiul vocabularului, sub multiplele sale aspecte: organizare, funcţionare, schimbare, îmbogăţire. În română termenul lexicologie este un neologism, din francezul lexicologie, care, la rândul său, este format în greaca veche din elementele lexis („cuvânt, vorbă, termen") şi logos („ştiinţă").Spre deosebire de alte nivele ale limbii, vocabularul este un sistem deschis şi, prin urmare, mai extins. Teoretic, numărul cuvintelor este infinit, dupa cum infinite sunt aspectele realităţii care trebuie desemnate. Totuşi, inventarele de unităţi lexicale, cuprinse în lucrările lexicografice, sunt limitate. Astfel, Dicţionarul limbii române literare contemporane (DLRLC), în patru volume, apărut între anii 1955-1957, cuprinde cam 48.000 de cuvinte, Dictionarullimbii române moderne (DLRM) din 1958, conţine 49.649 de cuvinte, iar Dicţionarul explicativ al limbii rorndne (DEX) din 1975 cuprinde 56.568 de cuvinte. O listă mai bogată şi mai apropiată de realitatea lingvistică o va oferi Dictionarul limbii române, cunoscut sub siglele: DA, pentru volumele apărute până în 1949 şi DLR, pentru cele publicate după 1965. Din „Introducerea" care însoţeşte tomul VI (1965) aflăm că el va conţine circa 140.000 de cuvinte şi variante. Recent, în prefaţa semnată de acad. Marius Sala la Micul dicţionar academic, MDA, vol. 1, literele A - C, este facută precizarea că va apărea în patru volume şi că este „o lucrare unică în cultura română. În esenţă, este vorba de un dicţionar care cuprinde, într-o formă comprimată, toate cuvintele şi variantele din dicţionarul tezaur al limbii române, cunoscut sub numele de Dictionarul Academiei. Spus altfel, va fi cel mai bogat dicţionar al limbii române, cu 175.000 de intrări, dintre care 125.000 sunt cuvinte propriu-zise, iar restul de 50.000 sunt variante lexicale". Şi nici acesta nu va putea cuprinde întregul tezaur lexical al limbii noastre, care este într-o continuă îmbogăţire3. Reflectând în mod nemijlocit transformările din sfera extralingvistică, vocabularul este într-o permanentă mobilitate; mereu apar şi dispar cuvinte.
Nicolae Felecan, Vocabularul limbii române, Presa Universitară Clujeană, 2004, p.9.

LEXICOLOGIA este disciplina ştiinţifică al cărei obiect de studiu este lexicul, fie lexicul de la un moment dat, studiat în scopul observării modului lui de funcţionare, al stabilirii seriilor de unităţi lexicale, clasificate dupa criterii variate, şi al observării structurilor lor semantice şi morfematice, fie lexicul observat în constituirea şi evoluţia lui, în toate perioadele de dezvoltare a limbii române, de la româna comună până astăzi. Din definiţia lexicologiei rezultă următoarele aspecte generale, corelate cu noţiunile implicate: Ştefan Gencărău SUPORT DE CURS: LEXICOLOGIE

vocabularografie etc.a cărei unitate de studiu este etimonul. dictonul ş. sentinţa. Tradiţional. lexicon ş. interesată de identificarea şi explicarea raportului dintre forma şi sensul unităţilor lexicale. de organisme cu viaţă. cosmonimia. iar al doilea subordonat.a. al simbolurilor etc. având în vedere alcătuirea dicţionarelor.). apar numeroase dicţionare. Subdisciplinele sau ramurile lexicologiei Acestea variaza după concepţii lingvistice. 2000. altă unitate lexicală -. sub raport formal şi semantic. preocupată de originea şi evoluţia unitaţilor lexicale. al XX-lea). nu şi în cea gramaticală sau stilistică). p.a) prin lexic se inţeleg: cuvintele (lexemele) şi îmbinările stabile de cuvinte . foarte bogată şi variata. ca tehnică elaborată şi comentată de alcătuire a dicţionarelor. lexicografia este foarte veche. de exemplu. mai ales. populare sau culte. curgatoare sau statatoare). LEXICOGRAFIA. lexicografia. subîntelese. alteori. zicătoarea. totuşi.). constitutive ale cuvintelor. al meseriilor.Tehnopress. vizând alcătuirea de dicţionare. onomastica. frazeologia. al XVIIlea ori inceputul sec. precum: toponimia. De mai mult timp. . de fiinţe.. nepublicate (dintre care ~Anonymus Caransebiensis. hidronimicele (numele de ape. oiconimul (numele de aşezări umane). 8-11. al XX-lea.a. aceasta include şi zoonimia (numele de animale şi. mult mai târziu (sec. al numeralelor. Lexicologia limbii române. principiile de alcătuire a acestora. hodonimul (numele de străzi). al sporturilor. Ea presupune perfectarea tehnicii concrete. lexicolog. Cele mai mari şanse de a se impune ca ramuri ale lexicologiei le au derivatologia şi. lexicografie. proverbul. Lexiconul de la Buda este primul dicţionar publicat. toponimia şi antroponimia se reunesc. supranumele ş. chiar dacă multe dintre ele ramân numai cu valoare istorica (. antroponmia. într-o singură disciplină. al culorilor. când glosarele sau nomenclaturile nu erau publicate (. b) termenul lexic este preferabil celui de vocabular: primul este supraordonat. care studiaza numele de locuri. poreclele. el este în relaţii de formă şi de sens cu termeni precum lexicologie. oronimele (numele de înălţimi). critica şi evolutia dicţionarelor de orice tip. al XVIII-lea). unitatea care poate explica. pe când celuilalt termen nu-i corespund formaţii lexicale similare (nu se spune. există trei: etimologia .. semantica. datând din epoci îndepartate. de asemenea. domeniu al lingvisticii* aplicate. In mod concret. Ed.) Pentru limba română se cunosc unele dicţionare mai vechi. frazeologia. datând de la sfârsitul sec.. în general. al ştiinţelor. lexem (cuvântul privit numai în latura sa semantică lexicala. al XIX-lea. de la sfârşitul sec. care studiază îmbinările stabile de cuvinte: expresiile. care a apărut mai intâi (sec. şi fitonimia (numele româneşti de plante). care studiază numele de oameni (numele proprii. Luna. maxima. Disciplină lingvistică elaborată treptat. de vocabulare (al numelor de rudenie. apoi. adică utilizabile şi separat.a. locuţiunile. al XVI-lea) prin practica alcătuirii diverselor dictionare" pentru anumite limbi) şi. Petru Zugun. Varsătorul etc.ambele fiind unităţi fundamentale şi independente. care studiază numele noţiunilor cosmice (Tera.. îmbinările uzuale. în 1825.) 2.) Ca ştiinţă a elaborării dicţionarelor. din semantică s-au desprins (sau sunt în curs de desprindere alte subdiscipline. vocabularologie. combinaţiile lor fiind.. pseudonimele. lexicografia a apărut şi s-a dezvoltat în ultimele decenii ale sec. lexicul fiind constituit dintr-o serie. unităţile lexicale neindependente.

practice şi .

sintagmei. In momentul de faţă. sociale sau geografice. Cuvântul reprezintă prin excelenţă unitatea de analiză a teoriei gramaticii tradiţionale. cuvântul este considerat lipsit de rigoare sau de specificitate funcţională. case). Editura Ştiinţifică.) Dicţionar general de ştiinţe. Cuvântul reflectă un act de combinare univoc a unui conţinut şi a unei forme. Ştiinţe ale limbii. Din acest punct de vedere se opune cuvântul simplu (de tip casă. preocupată de tehnicizarea şi ameliorarea tuturor etapelor premergatoare alcătuirii dicţionarelor: documentarea textuală. Cristina CĂLĂRAŞU (e. Angela BIDU-VRĂNCEANU. dar. semantică şi gramaticală (…) Lingvistica tradiţională consideră cuvântul o unitate fundamentală opusă sunetelor . un numar mare de texte (2 000) şi de scriitori (900). În lingvistica structurală. cuvântul se opune lexemului (…) Cuvântul este definit ca semn lingvistic sau ca relaţie interdependentă şi arbitrară dintre un semnificant şi un semnificat. pe baza cărora s-a elaborat la Nancy FRANTEXT-ul pentru TLF („Tezaurul Limbii Franceze"). realizată simultan ca unitate fonetică.146. 1997. CUVÂNT. instrumente care permit oamenilor să ia cunoştinţă clară de univers şi să acţioneze asupra lui. El este baza distincţiei care se face. CUVÂNT. enunţului.. Întreaga clasă de diferite forme se subordonează unui concept. Cuvântul este o clasă de forme gramaticale (…) Cuvântul este şi sintagma morfematică alcătuită din cel mult două morfeme independente. se dezvoltă lexicografia computerizată sau lexicografia asistată de ordinator. de ilustrare a acestora cu citate. dar şi de statistica lexicală. este : grup de litere (…) aflat între două spaţii tipografice albe (blancuri). mai ales. de ex.a. de grupare a sensurilor. Cristina CĂLĂRAŞU (e. masă) cuvintelor construite (derivate sau compuse (căsuţă. prin cuvânt putând să ne referim la realitatea extralingvistică sau la referent. Cuvântul exprimă un concept oarecare în măsura în care este asociat cu un complex sonor. se evită conceptul sau este opus morfemului. Dezideratul elaborării unei lexicologii computerizate preocupă majoritatea centrelor de cercetare lexicografică şi lexicologică din Europa şi din alte părţi. elaborarea de programe cu scopul de a ajuta redactarea din perspectiva unei coerenţe textuale a dictionarului. Disciplină lingvistică având ca obiect studierea originii cuvintelor dintr-o anumită limbă şi a evoluţei lor formale si semantice până în epoca actuală. 1997. p. Bucureşti. tipologia definiţiei în corelare cu un anumit tip de semantică.) Dicţionar general de ştiinţe. Editura ştiinţifică.a. casa scării) sau cuvintelor flexionare (casei. în mod frecvent. stocarea bazelor de date. Pentru stabilirea originii unui cuvant este necesar să se ţină seama de un complex de aspecte extralingvistice* (istorico-politice.190. literelor. Cristina CĂLĂRAŞU (e.a. Cuvintele sunt vehicule necesare conceptelor. s-au elaborat tehnici informatice de cercetare a unui corpus vast. sunt cercetate 90 până la 180 de milioane de ocurenţe. dată de lingvistica tradiţională. propoziţiilor şi frazelor (…) În lingvistica modernă. În felul acesta. 1997.intuitive de clasificare alfabetică a cuvintelor. între morfologie şi Ştefan Gencărău SUPORT DE CURS: LEXICOLOGIE . Ştiinţe ale limbii. Bucureşti. ca unităţi prezente în toate limbile (…) Cea mai simplă definiţie a cuvântului. 272 ETIMOLOGIE. Editura Ştiinţifică. silabelor. dar şi de cultură şi de civilizaţie materială şi spirituală) care să facă plauzibilă raportarea la o anumită sursă. Angela BIDU-VRĂNCEANU. p. p. In Franta. Angela BIDU-VRĂNCEANU.) Dicţionar general de ştiinţe. apare necesitatea unei conceptii teoretice privind definirea unitatii lexicale. Unitate lingvistică complexă. Bucureşti. Ştiinţe ale limbii. de stabilire a conditiilor de utilizare a cuvintelor şi a sensurilor.

p. Gramatica limbii române. cuvântul asociază un semnificant (o componenta fonică) cu un semnificat (reprezentat printr-o anumită informaţie). CUVÂNTUL. Orice cuvânt se situează in raport cu celelalte prin particularităţile privind posibilităţile de asociere. care scoate în evidenţă dinamica sistemului lingvistic. Ca realitate a limbii. obligatoriu aceeaşi.în mod diferit . pom. concret. unitate a sistemului Ca parte a sistemului. Unitatea lingvistică „cuvânt" aparţine în egală masură lexicului şi gramaticii. materială a a unui anumit cuvânt este reprezentată de un element sau o secvenţă fonică. unitatea este rezultatul cuprinderii într-un ansamblu global. de pilda. . Bucureşti. Spre deosebire de cuvânt. în calitatea sa de „produs" circumstanţial determinat al performanţei lingvistice. al actului discursiv. La nivelul semnificatului. Bucureşti. 221. pomi.. p. în virtutea complexităţii specifice. In cazul cuvântului. mozaic ~i mozaic). 1995.şi istoria limbii o dovedeşte cu prisosinţa . ceea ce îl implică în organizarea gramaticală a limbii. nu aparţine sistemului. Faţă de enunţ. a unităţilor lexicale (realizarea oricărui act comunicativ este condiţionată de utilizarea cuvintelor. cuvântul este implicat in diversele subsisteme configurate prin variatele tipuri de opoziţii. specificitatea cuvântului. In calitatea sa de semn lingvistic. aparţine vocabularului şi funcţioneaza în virtutea complexelor relaţii care organizează această parte a limbii. enunţul (ca realizare concretă). Diversele încercări de definire a cuvântului scot în evidenţă particularitatea de entitate biplană.de care este însă dublu dependent: prin obligativitatea prezenţei cuvintelor. ca realitate a limbii.text. Cuvântul. în măsura în care aparţine atât sistemului (în calitatea sa de „semn lingvistic stabil").sintaxă şi este totodată. a aceloraşi unităţi afonice (comp. semn lingvistic autonom Deşi. Delimitarea cuvântului în raport cu alte entitati ale limbii care satisfac aceasta conditie invoca particularitati privind unitatea şi autonomia (relativă a) unitatilor lingvistice care i se subordoneaza. cuvântul are un statut privilegiat. Cuvântul. Caracterul unitar se manifestă . rezultat al actului enunţiativ). cuvântul se impune cu evidenţă intuiţiei oricărui vorbitor al unei limbi. şi în capacitatea de deplasare a acestei unitaţi a limbii în interiorul organizarii „semnului extins" reprezentat prin enunţ. presupune identificarea lui în raport cu alte entităţi lingvistice care satisfac condiţia de semn lingvistic. unitate principală a lexicografiei (sau a disciplinei care se ocupă cu întocmirea dicţionarelor). nu este decât text produs. Editura Academiei. Editura Ştiinţifică. pe când enunţul (constituit în virtutea sistemului). Sub aspectul semnificantului afirmarea caracterului unitar are în vedere un anumit grad de fixitate: componenta „fizică". 2005. a informaţiei complexe reprezentand sensul sau semnicaţtia entităţii cuvânt. dar şi prin determinările de organizare (generatoare şi ele de informaţie) impuse de sistem. prin amalgamare. cel puţin partial. al enunţării. John LYONS. în aceeaşi ordine de succesiune. floare. unitate biplana. ceea ce il situeaza în categoria elementelor care fac posibilă comunicarea.7-8.la nivelul celor doua planuri.a fi dintre cele mai dificile. măcar a unui cuvânt). condiţie satisfăcută numai în parte în cazul cuvintelor flexibile. Caracterul autonom al cuvântului se manifestă în mobilitate. car şi rac. stabilirea deosebirilor faţă de morfem şi enunţ. Introducere în lingvistica teoretică. cât şi comunicării (ca parte a enunţului . fiecare formă flexionara deosebindu-se (cf. conceptualizarea lui se revela . Ca unitate lexicală. de celelalte. în situaţii speciale. flori). dificultatea principală derivă din confruntarea cu textul. ceea ce presupune asocierea.

româna se deosebeşte de toate celelalte limbi romanice (caru au în comun influenţa celtică). lexicul reprezintă totalitatea cuvintelor dintr-o limbă. exercitate. şi anume cele înregistrate până aproximativ în sec. Se consideră a fi o unitate abstractă pentru că este greu de delimitat şi. de când datează modernizarea aspectului cult. În metalimbajul multor lucrări din domeniu. Limba română contemporană. mai ales. cuprinzând cuvintele care asigură întelegerea sau intersubiectivitatea dintre vorbitori şi lexicul specializat. trecut sau viitor şi aşa mai departe). iar paradigmele întocmite de gramatician (şi listele) de elemente neregulate ) descriu formele cuvintelor din diferite clase. Numeroşi lingvişti (…) consideră că delimitarea vocabularului sau vocabularelor se face în funcţie de manifestarea concretă a cuvintelor în discurs. Cauza o constituie formarea şi evoluţia ei într-un context geografic şi istoric specific. Substantivele sunt fie la singular. Editura Ştiinţifică. termenii lexic şi vocabular fiind consideraţi (cvasi)sinonimi (…). cat şi datorită mobilităţii şi varietăţii cuvintelor dintr-o limbă. Bucureşti. cantitativ şi calitativ. LEXICUL LIMBII ROMÂNE Se constituie din diversele straturi etimologice care evidenţiază atât structura lui esenţial latină (…). Narcisa FORĂSCU. fie la plural. verbele sunt la prezent. Introducere în lingvistica teoretică. 18. literar al românei (o modernizare manifestată la nivel lexical. delimitate din diferite puncte de vedere din ansamblul lexical al unei limbi. influenţele străine. 223-224). se impune distinctia dintre lexicul comun. initial.13-14.LEXEM. această distincţie teoretică nu mai este făcută. p. de analizat. 1995. cea mai mare parte a influenţelor. care însumează diverse terminologii. deşi el reprezintă un sistem potenţial. cu consecinţe asupra sintaxei. Vocabularul s-ar reprezenta prin diferite (sub)mulţimi de cuvinte. se procedează la delimitări cantitative şi calitative. ceea ce le imprimă caracteristica de realitate istorică şi culturală. Lexemele (cuvintele gramaticii tradiţionale) sunt unităţi subiacente invariante abstrase din proprietăţile lor accidentale : lexemele sunt substanţe care apar în diferite(le) forme accidentale ale cuvintelor (…) John LYONS. cât şi rezultatele diverselor tipuri de contacte lingvistice. Humanitas. cu 1exicul celorlalte idiomuri ale familiei romanice. asupra 1imbii latine. Dacă lexicul de origine latină este comparabil. Angela BIDU-VRĂNCEANU. Lexicul. dintre acestea. asupra latinei vorbite în teritoriul de formare a limbii române. Cea mai concretă şi accesibilă reprezentare a lexicului unei limbi ne este dată de dicţionarele monolingve (…) In aceste condiţii. Bucureşti. Interpretarea lexicului ca fiind alcătuit din lexic comun şi lexic specializat face mai puţin abstract acest concept. din punctul de vedere al limbii de substrat. Cea mai veche diferenţă dintre română şi limbile surori se datoreaza influenţelor idiomului populaţiei locale. Se poate numi lexic al limbii române contemporane mulţimea cuvintelor în uz începând cu mijlocul secolului al XIX-lea. ulterior asupra românei ca idiom independent. atât din cauza unor dificultăţi de ordin cantitativ. situaţia este similară din punctul de vedere al dimensiunilor şi structurii acestei influenţe : un corp lexical Ştefan Gencărău SUPORT DE CURS: LEXICOLOGIE . conferă limbii române o înfăţişare specifică. (…) cuvintele care apar în propoziţii au anumite proprietăţi accidentale (ex. p. LEXIC/VOCABULAR Potrivit interpretărilor din lucrările de referinţă apărute în ultimul deceniu. O modalitate de a face accesibilă analiza lexicală opune lexicul vocabularului sau vocabularelor. 2005. supuse romanizării. Dacă. traco-dace.

In multe cazuri termenul autohton nu a dislocat termenul corespuzător latin.) /argea (cu sensul de „colibă sub pământ ". (groapă. ceea ce se desemnează prin aşanumitul superstrat. cioară). mugure. strugure). raţă. sâmbure. . pâna la cucerirea Imperiului şi la distrugerea lui ca entitate statală). faună (măgar. a doua influenţă exercitată asupra lexicului latin în toate ariile romanice o constituie aceea a populaţiilar migratoare care au fost asimilate de populaţia romanizată.măgură). râu (lat. viezure.redus numeric (optiunile diverşilor autori variază în jurul cifrei de o sută de cuvinte). ci s-a constituit într-un sinonim marcat al termenului generic latin: piatră (lat.) / bâlc (cu sensul de „pârâu"„) lână (lat.) /bască (cu sensul de „lână tunsă de pe o oaie". între sec. barză. de la slavii care au pătruns şi s-au stabilit în aceste regiuni. Este vorba despre termeni referitori la configuraţia terenului. In limba română. superstratul este reprezentat de elementele de origine slavă veche. realităţi locale. desemnând în primul rând. mal. In limbile romanice occidentale acesta este reprezentat de termenii împrumutaţi de populaţia romanică de la populaţiile germanice care au pătruns în Imperiul Roman de Apus (în etape succesive. necunoscute romanilor.) / cremene. Cronologic. mazăre. în organizarea lexicului. Criterii şi factori de organizare a lexicului Factorul frecvenţă 1. 6 şi 11. Aplicat de Hasdeu . casă (lat. împrumutate de populatia romanizată locală. balaur. Această influenţă formează. vegetaţie (brad.

sub titlul Principie de istoria limbii.a. 1881. . volumul al treilea. Criteriu cunoscut sub numele circulaţia cuvintelor. Criteriu se regăseşte în Cuvente den bătrâni. Bucureşti. a fost teoretizat pentru prima dată în lingvistica românească (şi nu numai!) de către Bogdan Petriceicu HASDEU b.

Elemente latine. paragraful În ce consistă fizionomia unei limbi. la stabilirea fizionomiei limbii române.c. În fapt.romane. servind în fapt. maghiare şi neogreceşti . Elemente slave. publicat la Frankfurt (1870. II. a fost reluat în Introducerea autorului la volumul întâi la Etymologicum Magnum Romaniae. avem de a face cu un răspuns pe care savantul roman îl dă lui Alexandre Cihac : Dictionnaire d’étymologie daco. vol. vol I. d. 1878. Teoria. 1879.

Bocetul conţine 155 de cuvinte. 18 din limba slavă veche. 7 cu etimologie necunoscută. neogreacă. trei din maghiară. dintre care numai 29 sunt latine. Ca răspuns la afirmaţiile lui Cihac. respectiv 30 de cuvinte text .e. şi de alte origini. dar în circulaţiune. de origine latină Două cincimi cuvinte de origine slavă O cincime de origine turcă O cincime cuvinte de diverse origini : maghiară. unul din greacă. f. Hasdeu analizează etimologic o doină şi un bocet Doina pe care o analizează conţine 23 de cuvinte titlu. adecă în activitatea . Hasdeu constată că toate cuvintele din doină sunt de origine latină (populară). Concluzia lui Hasdeu : Cuvintele de origine slavă şi chiar cele de origine turcească nu sunt puţine în limba română. g. Cihac a afirmat că dicţionarul său cuprinde cuvinte de următoarele origini: O cincime cuvinte moştenite în română.

cea vitală a graiului românesc. în mişcarea ei organică. ele se pierd aproape cu desăvârşire faţă de cuvintele de origine latină. .

h. Mircea Seche renumără termenii incluşi în dicţionarul lui Cihac. .

i. . după felul în care a numărat Puşcariu cuiburile lexicale. Dicţionarul lui Cihac cuprindea. 5765 de cuvinte.

j. . în statistica lui Mircea Seche dicţionarul cuprinde 17645 de cuvinte.

masă. lapte. picior. sfeclă. a apăra. cinstit. zăpadă. frumos. elemente de origine turcă (şi derivate ale acestora): 1250 cuvinte (peste 7%) d.. ureche. un cuvânt din fondul principal atinge în general o productivitate derivativă de 1 la 5. coajă. oră. cald. gheaţă. verde. ogor. dulce. doi. băiat. de.. a uita de la mână până la gură d) capacitatea de a exprima o noţiune fundamentală: apă. fiind în mare parte elemente moştenite din latină sau formate în română. frate. săptămână. unu. a da mură-n gură. lung. fiu. morcov. văr. măr. plop. izvor.. afară. în. floare. posibilitatea de a servi ca bază pentru formarea altor cuvinte. limbă. a pune gura la cale. albastru. slab. dinte. vesel. unchi. dimineaţă. alb. câmp. soacră. sau.elemente de origine latina (şi derivate ale acestora): 8038 de cuvinte reprezentând peste 45 de procente) b. şi. acestea se repartizează în a. pe. gras.. a avea. vară. apă. inimă. a se compara valoarea circulatorie a cuvintelor regionale cu valoarea circulatorie a cuvintelor din fondul principal de cuvinte (măcelar / Ştefan Gencărău SUPORT DE CURS: LEXICOLOGIE . câine. cumnat. capacitate de a intra în locuţiuni şi expresii (fără ca toate cuvintele din fondul principal să se regăsească în locuţiuni şi expresii) gură: a-i închide gura.elemente de origine slavă (şi derivate ale acestora): cuvinte : 6141 (sub 35%) c. negru. Aceste cuvinte răspund unor multiple exigenţe lingvistice ai extralingvistice: a) grad ridicat de stabilitate. Fondul principal lexical (Vocabularul de bază. lună. în timp ce cuvintele din afara lexicului de bază prezintă o productivivate de 1 la 1. deal. . iar. rău. a zice. carne. frumos. a învăţa spre deosebire de artă. bate. trist. an. soare. frunză. e) frecvenţă mare în vorbire (au valoare circulatorie mare): criteriu după care 1419 cuvinte intră în fondul principal de cuvinte. fundamental) reprezintă nucleul funcţional stabil al limbii. mamă. ieri. vin.k. pământ.elemente de origine maghiară (şi derivate ale acestora): 1026 cuvinte (sub 6%) f. tânăr.. fereastră. a mânca. grâu. Pe origini. femeie. viţel. creier. nepot. a lăsa gura apă. dar. a spăla.. b) denumesc noţiuni indispensabile vieţii şi activităţii umane: casă. tată. albină. zece. prost.. a clădi. a merge.. nas. lumină. mână. vânt. frunte.5 procente. nori. nucă. azi.elemente de origine greacă (şi derivate ale acestora): 1100 cuvinte (peste 6%) e. care cuprinde cuvintele cunoscute şi folosite frecvent în cele mai importante situaţii de viaţă de către toţi vorbitorii şi care fac parte din familii lexicale bogate. bun. fiică.elemente comune cu albaneză (şi derivate ale acestora): 90 (0. lacom. c) putere de derivare şi de compunere. a face. soră. timp. socru. om. roşu. oaie. vrabie. galben. fată. iarnă. noapte. soţ(ie). lup.

VOCABULARUL REPREZENTATIV Prin vocabular reprezentativ se desemnează ansamblul cuvintelor selectate pe baza asocierii succesive a trei criterii de selecţie. Vezi: Al. ceea ce într-o limbă se situează în vocabularul fundamental nu este neaparăt în vocabularul fundamental şi în altă limbă. 192 de cuvinte sunt slave. 20% cuvinte de origine slavă. 1957): din 964 de cuvinte câte formează nucleul fondului principal: 645 de cuvinte sunt moştenite din latină. 11 sunt greceşti. părţi ale vocabularului aflate. ~ 2% cuvinte maghiare. 1957. Editura Ştiinţifică. Angela Bidu Vrănceanu şi Narcisa Forăscu sunt de părere că rigiditatea aplicării celor cinci criterii face ca lista fondului principal alcătuită de Al. 35 de cuvinte au origine necunoscută. în zone periferice ale uzului. elemente de argou şi jargon). Sub aspectul frecvenţei cel mai bine reprezentate sunt substantivele (50%). Fondul principal al limbii române. şi putere de derivare. Asemănarea cu fondul principal de cuvinte este dată întâi de cele trei criterii. regionalisme.Graur să conţină destul de puţine cuvinte (sub 1500). 25 de cuvinte sunt cuvine internaţionale. termeni profesionali şi termeni ştiinţifici. Avem în vedere în acest sens cuvântul artă. pentru ca mai târziu să se întoarcă în vocabularul fundamental. După Al. 18 sunt maghiare. bogăţie. peste 1% greceşti iar restul sunt cuvinte de alte origini. dar şi cea mai numeroasă a vocabularului. Delimitarea ce se bazează în primul rând pe cercetarea lui Graur nu este fermă. Masa (restul) vocabularului sau vocabularul secundar reprezintă partea cea mai mobilă. cu o diversitate foarte mare. apoi verbele(30%) şi adjectivele (10%). sub 1% turceşti. Avem în vedere în acest sens cuvântul primar. f) sunt în cea mai mare parte polisemantice. În fondul principal de cuvinte există aproximativ : 60% cuvinte de origine latină.Există unităţi de lexic care au fiinţat în vocabularul fundamental şi care au trecut apoi în masa vocabularului. De asemenea.Graur. (Fondul principal al limbii române. cele trei criterii nu sunt simultan obligatorii: frecvenţă. neologisme. incluzând cuvintele de utilizare limitată (arhaisme. semantică. 9 sunt cuvinte comune cu albaneza 6 cuvinte sunt turceşti. 1 cuvânt este de origine latină iar din totalul celor 1419 cuvinte din fondul principal lexical: 722 sunt substantive 408 sunt verbe 149 sunt adjective 140 alte clase lexico-gramaticale. Graur. din diferite motive. Deosebirea se . Bucureşti.casap).

remarcă atât din faptul că. criteriile sunt considerate simultan obligatorii. cât şi din faptul că vocabularul reprezentativ prezintă partea cea mai importantă din punct de vedere funcţional a vocabularului. . pe câtă vreme criteriile de delimitare a fondului principal.

adică frecvenţă şi derivare. balteus. ci pe baza frecvenţei. în fapt. a aduce. maghiare şi neogreceşti Comparaţia cu celelalte limbi romanice indică faptul că numărul cuvintelor de origine latină moştenite este acelaşi: 146 de cuvinte moştenite sunt selectate în toate vocabularele reprezentative: dintre acestea: alter. Demersul de stabilire s-a realizat prin raportare la domeniul romanic iar colectivul coordonat de Marius Sala a identificat: 207 cuvinte care se selectează pe baza (în respectul) celor trei criterii. Vocabularul reprezentativ însumează 2 581 de cuvinte faţă de 1419 câte inventariază fondul principal lexical. 79 de cuvinte de origine incertă precum şi subclase de cuvinte latineşti savante. Vocabularul reprezentativ cuprinde. Editura Ştiinţifică şi enciclopedică. dintre care: a abate. bulgăreşti. barbă 112 cuvinte se detaşează după două criterii. dintre aceste cuvinte: absolut. dintre acestea: aratrum. abur. anume frecvenţă. dintre acestea: a acri. nu s-au regăsit în nici un vocabular reprezentatitv. dintre aceste cuvinte: a adormi. 1988. Frecvency Dictionary of' Rumanian Words. albastru. Vocabularul reprezentativ al limbilor romanice. Vezi Marius SALA (coord. arici. a aluneca.1965). dintre acestea: acord. albină. aqua. accident. Detaşarea claselor are la bază factorul psihologic de organizare lexicală. Edwards. în locul criteriului frecvenţei. arbor. a alcătui 468 de cuvinte respectă două criterii. carpinus. atac. din punct de vedere etimologic: 782 de cuvinte latineşti moştenite. a auzi 162 de cuvinte respectă două criterii. Juilland. 23 de cuvinte. anume criteriul frecvenţei.. VOCABULARUL ACTIV / VOCABULARUL PASIV Cele două subclase privesc organizarea vocabularului fiecărui vorbitor.). adânc. P. aţă. dintre acestea: a adânci. Ileana Juilland. Ştefan Gencărău SUPORT DE CURS: LEXICOLOGIE . anume semantică şi derivare. 310 cuvinte pe baza criteriului derivare. a aşterne. 1070 de cuvinte se detaşează pe baza unui singur criteriu. arcus. alună.Se consideră că termenii din vocabularul reprezentativ nu sunt selectaţi numai pe baza bogăţiei semantice şi a puterii de derivare.M. a afuma.H. Pentru identificarea vocabularului reprezentativ. a aduna. Bucureşti. 637 formaţii interne moştenite 457 cuvinte cu etimologii multiple 233 cuvinte de origine slavă 193 cuvinte franceze. Vocabularul activ este format din cuvintele întrebuinţate efectiv în toate împrejurările în care un vorbitor construieşte şi exprimă mesaje. deşi sunt moştenite de toate limbile romanice. Marius Sala socoteşte că. s-a folosit dicţionarul realizat de A. pentru fondul principal se foloseşte în fapt criteriul vechimii. dintre care: ac. anume frecvenţă şi semantică. 252 cuvinte pe baza criteriului semantic. activ. acel. derivare şi semantică. altus.

Aici se plasează şi aşa-numitele disponibilităţi lexicale într-un depozit de cuvinte care pot trece uşor în zona activă a vocabularului în funcţie de diferite aspecte ale comunicării.Giuglea.I. mare. care asigură comunicarea şi înţelegerea. tare. Pentru I.I. lapte. În vocabularul pasiv se regăseşte o zonă mai apropiată de cea activă care cuprinde cuvinte recunoscute şi înţelese de mai mulţi vorbitori. privită ca element autohton şi detaşată în funcţie de principii precum: a. răbda. ceafă. în funcţie de vorbitori. Lexicul. O parte din vocabularul activ se regăseşte la toţi vorbitorii şi este egală cu cuvintele cele mai frecvente. bucura. Al Philippide consideră că numărul elementelor de substrat ajunge la 185 de cuvinte. dar neîntrebuinţate. lăptic. precum: Părţi ale corpului omenesc: burtă. dintre acestea: aprig. Vezi Angela Bidu Vrănceanu. diferit manifestate de la un individ la altul. Comparaţia cu limbile balcanice şi cu armeana c. grumaz . lapte de ciment c. lăptos. dintre care 90 nu se găsesc în albaneză. Comparaţia cu oricare dintre limbile indo-europene vechi sau moderne din care româna nu a putut împrumuta direct sau mijlocit.Vocabularul pasiv este format din cuvinte cunoscute sau recunoscute de către unul şi acelaşi vorbitor. lactic. CLASE DE LEXIC DIN PUNCT DE VEDERE ETIMOLOGIC SUBSTRATUL Clasă de lexic după criteriul etimologic. laptele câinelui. lapte de var. O altă parte însă variază în funcţie de profesiune şi de alte aspecte socioculturale. Termenii de substrat sunt în uz general sau local pentru noţiuni esenţiale. 2005. cel mai important cercetător al elementului autohton. Humanitas. zestre. gard. Th. Narcisa Forăscu. laptele cucului. Tot în vocabularul pasiv intră. A fost abordat de B.Rusu.Hasdeu. b. Limba română contemporană. substratul însumează 174 de cuvinte. leagăn. G. băiat. Rosetti identifică 85 de cuvinte. Ovid Densusianu. Hasdeu considera că substratul sau elementul autohton cuprinde 84 de cuvinte.Rusu care stabileşte o listă de cuvinte de origine traco-dacică. dărâma. ci numai în română. Al. arunca. lacto. vatră. cuvinte din alte terminologii decât cele cu care operează aceştia în mod obişnuit. dar mai ales de către I. Tot ce nu poate fi explicat ca provenind din latină sau ca împrumut din limbi străine. rezema.Capidan. lăptar b. Exemple de discutat în funcţie de caracteristici lichid / animal / vegetal / culoare: a.P.

mal. Timiş. moş. Cuvinte moştenite din latină Această clasă de lexic detaşată după criteriul originii reprezintă parte din stratul care a interacţionat cu lexicul autohtonilor. Îmbrăcăminte: brâu. cât şi în faptul că o parte dintre acestea se situează în vocabularul fundamental. Murg Toponime: Carpaţi. baci Forme de relief: groapă. şopârlă.Rusu. fiind partea cea mai veche a acestuia. pârău Faună: balaur. Moş. Procentul de cuvinte moştenite din latină în franceză este similar. Importanţa acestei clase de lexic se regăseşte atât în aspectele de istorie a limbii şi romanităţii pe care le atestă. Mehadia. Piroporidava. brusture. lehăi. cioară. copac Instrumente muzicale: fluier. murg. Nu se confundă în totalitate cu fondul latin al limbii române. căciulă. Dunăre. scăpăra Antroponime: Brad. Jiu. Un demers important de punere în evidenţă a lexicului de origine latină îl constituie recunoaşterea de către A. mânz. Oituz. Cuvintele moştenite direct din latină ating peste 20% din totalul lexicului românesc. vatră Animale şi ocupaţii legate de creşterea lor: măgar. ediţia I. Limba traco-dacilor. Olt. Sucidava (dava: aşezare. căpută Locuinţă. Cerna.Nume de rudenie: copil. Lexicul latin al limbii române A fost detaşat prin analize succesive în vederea stabilirii fizionomiei limbii române. cetate). Vezi I. cruţa. gospodărie. Capidava. Turda Hidronime: Argeş. bucura. măgură. colibă. viezure Floră: brad. pupăză. Lotru. Chiar dacă a greşit în privinţa factorului latin din cele două volume ale dicţionarului său. curma. Criş. de Cihac a faptului că elementul latin formează fără îndoială substanţa limbii române. Hârşova. coacăză. stână. Bucureşti. habitat: cătun. Iaşi. Dictionnaire étimologique de la langue française editat în 1932 de Oscar Block cuprinde tot 20% cuvinte moştenite în franceză din latină. Prut.I. ghionoaie. Ştefan Gencărău SUPORT DE CURS: LEXICOLOGIE . Bucur. trişcă Acţiuni: băga. Al Graur a identificat 22 de cuvinte din substrat în vocabularul fundamental al limbii române. Someş. Cihac are meritul de a fi recunoscut că importanţa elementului latin în structura lexicului şi în structura gramaticală a limbii române. 1967. Tisa Oiconime: Arcidava. Buzău. Mureş.

1879). 1827 de cuvinte sunt de origine turcă.42 % f. Şi tot astfel: Grupa de număr de din care şi derivate şi Pondere cuvinte de cuvinte împrumuturi variante origine 1.(CDE). Dimitrie Macrea întreprinde cercetarea statistică a lexicului inventariat în trei dicţionare româneşti din secolul XIX şi XX. Pentru dicţionarul lui Candrea. dintre care 12770 sunt împrumutate.649 de cuvinte. e important de evidenţiat că: a. 3959 de cuvinte sunt vechi slave. după criteriul etimologic. ponderea acestora fiind de 3. iar 779 sunt derivate şi variante.39 % g. dintre care 443 sunt împrumutate. ponderea acestora fiind de 7. ponderea acestora fiind de 38.17 %.A.98 % c. Din cele 14 grupe de cuvinte din DLRM care depăşesc un procent.Pentru a evidenţia ponderea elementului latin în lexicul limbii române. d. 1958 (DLRM).269 de cuvinte.51% sârbeşti Neogreceşti 1172 579 593 2. 1073 de cuvinte sunt de origine maghiară.02% b. grupa cuvintelor de origine latină însumează 9920 de cuvinte. Dimitrie Macrea pune în discuţie 55 de grupe etimologice. Dicţionarul enciclopedic ilustrat „Cartea românească". dintre acestea 1048 sunt împrumuturi. 49. ponderea acestora fiind de 20. 1186 sunt cuvinte latine literare. Statistica lui Macrea evidenţiază o creştere cantitativă a lexicului latin de la un dicţionar la altul. partea I al lui I. În Dicţionarul limbii române moderne (DLRM). iar 6359 sunt derivate şi variante.73% nesigură .23 2. Astfel: În Dicţionarul enciclopedic ilustrat „Cartea românească" sunt înregistrate un număr de 43. Candrea.77% Onomatopeice 1108 272 836 2. dintre acestea 1133 sunt împrmutate şi 2826 sunt cuvinte derivate pe teren românesc. ponderea acestora fiind de 2.62 % e. dintre care doar 11 depăşesc 1 % (un procent) Pentru DLRM Macrea identifică 76 de grupe dintre care numai 14 depăşesc l % . Statistica lui Macrea evidenţiază şi o diversificare etimologică: La Cihac se pun în discuţie 6 grupe etimologice.57% Bulgărească 1391 227 551 Bulgaro747 212 535 1.72% Germane 878 561 317 1.24 De origine 1349 526 8. iar 630 sunt derivate şi variante. Cele trei dicţionare sunt: Dicţionarul lui Cihac (1870. 19129 de cuvinte sunt de origine franceză. dintre care 1849 de cuvinte moştenite şi 8071 derivate pe teren românesc şi variante. 1931 şi Dictionarul limbii române moderne. din care 738 sunt împrumutate şi 448 sunt derivate şi variante.37% Italiene 851 430 421 1. ponderea acestora fiind de 2.